Professional Documents
Culture Documents
Bilanţul contabil
Bilanţul contabil reprezintă un raport financiar în care se reflectă patrimoniul şi situaţia
economico-financiară a întreprinderii la un moment dat. Bilanţul se întocmeşte la anumite
termene, care, de regulă, coincid cu sfârşitul perioadei de gestiune.
După conţinutul economic patrimoniul poate fi definit ca totalitatea valorilor materiale
şi nemateriale, concretizate sub formă de bunuri materiale, nemateriale ori financiare, de
avere circulantă, de trezorerie şi creanţe, numite active, care aparţin întreprinderii.
Din punct de vedere al caracterului juridic, patrimoniul este definit ca totalitatea
drepturilor şi obligaţiilor în expresie bănească, numite pasive, aparţinând unei persoane
fizice sau juridice. Trebuie de menţionat că între conţinutul economic şi conţinutul juridic
este o egalitate matematică care se concretizează în bilanţ, de asemenea sub forma unei
egalităţi între activul şi pasivul bilanţului.
Exigenţele conţinutului informaţional al bilanţului sunt foarte mari, iar regulile de
întocmire foarte precise, astfel că pentru finalizarea lui este obligatorie parcurgerea unor
lucrări premergătoare a căror executare se desfăşoară succesiv într-o ordine logică şi
anume:
• verificarea înregistrărilor din conturi a tuturor operaţiunilor economice şi financiare
efectuate în timpul anului sau în perioada pentru care se întocmeşte bilanţul;
• întocmirea primei balanţe de verificare (a rulajelor şi a soldurilor), înaintea
inventarierii;
• inventarierea mijloacelor materiale şi băneşti, componente ale patrimoniului
administrat, precum şi a resurselor de provenienţă a capitalului, drepturilor de creanţă şi
datoriilor;
2
• verificarea concordanţei dintre datele înregistrate în conturi şi realitatea constatată la
inventariere, stabilirea diferenţelor de inventar;
• înregistrarea în conturi a diferenţelor constatate şi executarea tuturor regularizărilor:
a amortizărilor, a delimitării în timp a cheltuielilor şi veniturilor;
• stabilirea rezultatelor financiare ale exerciţiului;
• întocmirea bilanţului contabil şi a anexelor la bilanţ.
Lucrările de completare a bilanţului reprezintă prin conţinutul lor, în cea mai mare
parte, operaţii de prelucrare şi transpunere a datelor din bilanţul precedent şi din balanţa
conturilor. Prin structura lor, operaţiile de prelucrare a datelor privind exerciţiul curent
constau din selectarea, gruparea şi însumarea soldurilor din balanţa conturilor.
Conform standardelor naţionale de contabilitate bilanţul contabil cuprinde trei
elemente principale, legate nemijlocit de evaluarea situaţiei financiare a întreprinderii, şi
anume:
1. active
2. capital propriu
3. datorii
Potrivit prevederilor paragrafului 45 al Bazelor conceptuale privind pregătirea şi
prezentarea rapoartelor financiare, active sunt resursele controlate de întreprindere,
rezultate din evenimentele anterioare care vor genera în viitor, după cum se prevede, un
aflux de avantaje economice, şi cuprind următoarele elemente principale:
a) active nemateriale;
b) active materiale;
c) active financiare;
d) stocuri de mărfuri şi materiale;
e) conturile debitorilor privind operaţiile de comerţ şi alte operaţii;
i) investiţii financiare;
j) mijloace băneşti.
3
financiară) şi ca urmare a evenimentelor excepţionale. Anume această formă de întocmire
a raportului privind rezultatele financiare este adoptată actualmente în Republica Moldova.
Pentru prezentarea în raportul privind rezultatele financiare a datelor referitoare la
veniturile din vânzări este foarte important momentul de transmitere a drepturilor de
proprietate la produsele (mărfurile) livrate. Dacă după livrarea produselor (mărfurilor)
vânzătorul păstrează dreptul de proprietar, atunci suma tranzacţiei nu se reflectă în
venituri.
La întocmirea raportului privind rezultatele financiare este important să se asigure
reflectarea veniturilor şi consumurilor aferente unora şi aceloraşi tranzacţii sau operaţiuni
economice în una şi aceeaşi perioadă. De exemplu, plata anticipată produselor destinate
livrării, care a fost primită de întreprindere, trebuie să fie reflectată în componenţa
vânzărilor nete în perioada în care în raportul privind rezultatele financiare va fi înregistrat
costul produselor expediate (livrate).
4
rentabilitatea întreprinderii şi fluxul net al numerarului, precum şi consecinţele modificării
preţurilor.
Modul de întocmire a raportului privind fluxul mijloacelor băneşti este reglementat de
prevederile S.N.C. 5 “Prezentarea rapoartelor financiare” şi S.N.C. 7 “Raportul privind
fluxul mijloacelor băneşti”.
Conform cerinţelor S.N.C. 7 mijloacele băneşti, în scopul includerii în raportul privind
fluxul mijloacelor băneşti, inclusiv cele legate, cuprind:
• numerarul care se află la dispoziţia întreprinderii (monede, bancnote, valută);
• depuneri în conturile de decontare şi valutar la bănci;
• mijloace în acreditive, carnete de cecuri, cartele (carduri) de credit şi magnetice;
• depuneri în conturi curente, speciale şi de altă natură la bănci.
În scopul includerii în raportul privind fluxul mijloacelor băneşti, mijloacele băneşti
cuprind, de asemenea, şi echivalentele acestora - transferuri băneşti în expediţie şi
documente băneşti (mărcile poştale aflate în casieria întreprinderii, cecurile de voiaj,
timbrele taxei de stat, cecurile companiilor şi băncilor străine, biletele de călătorie achitate,
biletele de odihnă şi tratament etc., cu excepţia acţiunilor proprii răscumpărate de la
acţionari).
Spre deosebire de alte formulare de rapoarte financiare, întocmite în baza metodei
specializării exerciţiilor, raportul privind fluxul mijloacelor băneşti se întocmeşte în baza
metodei de casă. Toate încasările şi plăţile mijloacelor băneşti şi a echivalentelor acestora
se contabilizează în sumele încasate efectiv în casierie sau înregistrate în conturile
contabile. Plăţile mijloacelor băneşti se reflectă la sumele plătite efectiv din casierie sau
virate din conturile bancare. La întocmirea raportului toate mijloacele băneşti şi cele
echivalente cu acestea se însumează şi se contabilizează în suma totală. Deplasările interne
ale mijloacelor băneşti (deschiderea acreditivelor, procurarea documentelor băneşti,
cartelelor magnetice şi de credit, înregistrarea transferurilor băneşti în expediţie în
conturile bancare, primirea mijloacelor băneşti din conturile de decontare şi alte conturi
bancare în casierie şi viceversa) nu se consideră ca încasări şi plăţi de mijloace băneşti şi
nu se reflectă în raportul privind fluxul mijloacelor băneşti, întrucât toate acestea, luate în
ansamblu, constituie “gestiunea operaţiunilor băneşti de către întreprindere” şi îşi găsesc
reflectare numai în conturile de evidenţă a mijloacelor băneşti.
În practica mondială se utilizează două metode de întocmire a raportului privind
fluxul mijloacelor băneşti: directă şi indirectă.
Metoda directă se bazează pe analiza fluxului mijloacelor băneşti în conturile
întreprinderii. Această metodă permite de a arăta principalele surse de aflux şi direcţiile de
retragere a mijloacelor băneşti, de a trage concluzii exprese referitor la suficienţa
mijloacelor necesare pentru plăţile aferente datoriilor curente, stabileşte corelaţia între
sumă de vânzare şi încasările băneşti.
Metoda indirectă se bazează pe analiza posturilor bilanţului contabil şi raportului
privind rezultatele financiare. Această metodă permite a arăta corelaţia dintre diverse feluri
de activităţi ale întreprinderii, precum şi dintre profitul net şi modificările în activele
întreprinderii în cursul perioadei de gestiune. La utilizarea acestei metode profitul net
(pierderea) din activitatea operaţională se transformă ţinând cont de modificările operate în
cursul perioadei de gestiune în mărimea stocurilor de materiale, creanţelor şi
angajamentelor aferente activităţii operaţionale, posturilor nebăneşti (amortizarea,
5
amânarea impozitelor etc.), precum şi a posturilor legate de activitatea de investiţii şi
financiară în mijloace băneşti reale.
Conform cerinţelor S.N.C. 7, toţi agenţii economici din Republica Moldova întocmesc
raportul privind fluxul mijloacelor băneşti prin metoda directă, care permite generalizarea
în raport a tuturor încasărilor şi plăţilor reale ale mijloacelor băneşti în baza registrelor
contabile şi documentelor primare cu total cumulativ de la începutul perioadei de gestiune.
În conformitate cu S.N.C. 5 “Prezentarea rapoartelor
financiare” raportul privind rezultatele financiare cuprinde 15
indicatori care reflectă veniturile, cheltuielile şi profiturile (pierderile)
realizate în cursul perioadei de gestiune şi perioadei corespunzătoare a
anului precedent. Primii opt indicatori componenţi ai raportului
nominalizat caracterizează rezultatele din activitatea operaţională a
întreprinderii, determinată de statutul acesteia, care reprezintă în fond
o activitate curentă, ce se reînnoieşte continuu. Apoi în raport sunt
prezentate rezultatele financiare aferente activităţii întreprinderii, care
nu constituie pentru ea o activitate de bază. În special, se reflectă
rezultatul din operaţiunile efectuate în domeniile suplimentare ale
activităţii de afaceri a întreprinderii, cum sunt activitatea de investiţii şi
cea financiară. În afară de aceasta, separat se înregistrează rezultatul
apărut ca urmare a evenimentelor şi operaţiunilor excepţionale.
Tehnica de întocmire a raportului privind rezultatele financiare constă în
completarea fiecărui rând în baza rulajelor aferente conturilor de venituri şi cheltuieli din
clasele 6 şi 7 ale Planului de conturi contabile. În procesul completării raportului
nominalizat, rezultatele financiare pozitive (profiturile) se înregistrează cu cifre obişnuite,
fără paranteze, iar cele negative (pierderile) - în paranteze.
De aici se observă că, spre deosebire de bilanţul contabil, raportul privind fluxul
capitalului propriu conţine nu numai date la o dată anumită, ci şi informaţii referitoare la
fluxul (majorarea şi diminuarea) elementelor componente ale capitalului propriu în cursul
unui interval determinat de timp (perioadă de gestiune).
Tehnica întocmirii raportului privind fluxul capitalului propriu constă în
completarea fiecărui rând în baza soldurilor şi rulajelor din conturile clasei a 3-a a
Planului de conturi contabile. În coloana 4 “La finele perioadei de gestiune precedente”
cu cifre obişnuite (fără paranteze) se reflectă soldurile creditoare iniţiale aferente
conturilor indicate, iar cu cifre negative (în paranteze) - soldurile debitoare iniţiale.
La completarea coloanelor 5 şi 6 ale raportului privind fluxul capitalului propriu
este important de reţinut că aproape toate conturile din clasa 3 sunt conturi de pasiv. Fac
excepţie conturile 313 “Capital nevărsat”, 314 “Capital retras” şi 334 “Dividende plătite
în avans”. În coloana 5 “Încasat (calculat)” se arată cu cifre obişnuite rulajele creditoare
aferente conturilor de pasiv din clasa 3 “Capital propriu”, iar cu cifre negative - rulajele
debitoare aferente conturilor de activ. În coloana 6 “Consumat (virat)” se reflectă cu cifre
obişnuite rulajele debitoare aferente conturilor de pasiv din clasa 3 “Capital propriu”, iar
cu cifre negative - rulajele creditoare aferente conturilor de activ.
Coloana 7 “La finele perioadei de gestiune curente” se completează în baza
soldurilor finale aferente conturilor de contabilizare a capitalului propriu: rulajele
7
creditoare se reflectă cu cifre obişnuite (fără paranteze), iar cele debitoare - cu cifre
negative (în paranteze).