Daniel Barbu

DANIEL BARBU s-a născut pe 21 mai 1957, la Bucureşti. Doctor în istorie (Universitatea din Cluj) şi în filosofie (Universitatea din Bucureşti). Profesor de ştiinţă politică la Universitatea din Bucureşti. Profesor invitat la Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales din Paris, la University of Pittsburgh, Pa., şi la Institut d'Etudes Politiques din Bordeaux. Director al Institutului de Cercetări Politice al Universităţii din Bucureşti şi al revistei Studia Politica. Romanian Politica! Science Review. A publicat volumele: Manuscrise bizantine în colecţii din România. Editura Meridiane, Bucureşti, 1984; Pictura murală din Ţara Românească în secolul alXIV-lea, Editura Meridiane, Bucureşti, 1986; Scrisoare pe nisip. Timpul şi privirea în civilizaţia românească a secolului al XVIII-lea, Antet, Bucureşti, 1996; Şapte teme de politică românească, Antet, Bucureşti, 1997; Byzance, Rome et Ies Roumains. Essais sur la production politique de la foi au Moyen Age, Editions Babei, Bucarest, 1998; O arheologie constituţională românească. Studii şi documente. Editura Universităţii din Bucureşti, Bucureşti, 2000; Bizanţ contra Bizanţ. Explorări în cultura politică românească, Editura Nemira, Bucureşti, 2001 şi a coordonat volumul Firea românilor, Editura Nemira, Bucureşti, 2000. A publicat, de asemenea, peste o sută de studii în volume colective şi reviste de istorie, filosofie şi ştiinţă politică.

Republica absentă
Politică şi societate în România postcomunistă

Ediţia

a

doua

revăzută şi

adăugită

2004

N

Coperta: L U M I N I Ţ A CATANĂ

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României BARBU, DANIEL
Republica absentă / D a n i e l B a r b u . - E d . a 2-a, rev.
- Bucureşti: Nemira, 2004 Bibliogr. Index ISBN 32(498) 973-569-657-6 Totalitarismele secolului al X X - l e a au făcut m e m o r i e i un i m e n s şi involuntar serviciu: au transformat-o în resursă politică privilegiată a procesului de transformare post-totalitară. A ş a de pildă, c ă d e r e a r e g i m u l u i c o m u n i s t este a d e s e a c o n s i d e r a t ă ca o revoluţie întoarsă cu faţa spre trecut. M a i întâi p e n t r u că, spre d e o s e b i r e de m a r i l e revoluţii ale istoriei (franceză, a m e r i c a n ă , rusă), s o c i a l i s m u l de stat a fost înlocuit de un r e g i m care îl preceda în ordine cronologică şi logică, d e m o c r a ţ i a liberală şi pe care îl destituise el însuşi anterior din istoria ţărilor din E u r o p a centrală şi orientală. Apoi, d e o a r e c e societăţile p o s t e o m u n i s t e au utilizat m e m o r i a totalitarismului ca pe un clivaj politic capabil să î n d e p l i n e a s c ă funcţia clivajelor sociale l a m i n a t e de c o m u n i s m . Am p u t e a spune, cu o oarecare ironie, că d e m o c r a ţ i a a reuşit în final să-şi exproprieze expropriatorul. A c e a s t ă o p e r a ţ i u n e de expropriere face obiectul Republicii absente. Am publicat cartea în 1999 ca pe un p r o g r a m dc cercetare organizat în j u r u l m o d u l u i în care instituirea politică a societăţii r o m â n e ş t i sub c o m u n i s m d ă s e a m a d e s p r e practicile politice şi despre guvernabilitatea unei societăţi care mi se pare că nu a identificat încă o f o r m ă d e m o c r a t i c ă de gestiune a p r e z e n t u l u i . Dc aceea, cred că t e r m e n u l de posîcomunism este încă actual, în m ă s u r a în care exerciţiul politicii tiu se defineşte în ruptură, ci m a i degrabă în continuitate cu trecutul. In acelaşi timp, am folosit şi în această a doua ediţie termenul totalitarism ca fiind, cel puţin în R o m â n i a , o a r e c u m consubstan5

PREFAŢĂ LA A DOUA EDIŢIE

Daniel B a r b u

REPUBLICA ABSENTĂ
Politică şi societate în R o m â n i a posteomunistâ O Editura NEMIRA, 2004 Comercializarea în afara graniţelor ţării fără acordul editurii este interzisă. Difuzare: S.C. Nemira & Co, B-dul Ion Mihalache nr. 125, sector 1, Bucureşti Tel.: 224.14.28; 224.10.08; Tei./Fax: 224.18.50 Clubul cărţii: O.P. 2 CP. 52 , Bucureşti e-mail: difuzare@nemira.ro www.ncmira.ro ISBN 973-569-657-6

ţi al cu cel dc regim c o m u n i s t . Sunt pe d e p l i n conştient că totalitarismul este un instrument conceptual dificil şi că utilizarea lui nediscriminată în contextul socialismului de stat post-stalinist din Europa centrală şi de est a generat reacţii critice întemeiate. Am considerat totuşi că el arc virtuţi analitice şi explicative de neînlocuit în cazul r o m â n e s c 1 . Faptul că şi alţi autori descriu c o m u n i s m u l românesc de până în 1989 sub specia unui stalinism naţional1 m-a încurajat să nu adopt nici un fel de a t i t u d i n e revizionistă în raport cu aparatul conceptual la care am recurs în 1999. Nu mi-am păstrat doar fidelitatea faţă de lexicul primei ediţii, dar şi faţă de c o n ţ i n u t u l acesteia. De aceea, nu am p r o c e d a t la reformulări radicale ale analizelor făcute atunci. Dimpotrivă, am ales calea actualizării r a ţ i o n a m e n t e l o r m e l e anterioare p r i n c o m p l e t a r e strict c r o n o l o g i c ă şi prin d e z v o l t a r e logică. D i m e n ­ siunea descriptivă şi anecdocticâ a politicii posteomuniste, legată de răsturnări electorale, fluctuaţii g u v e r n a m e n t a l e sau realinieri partizane, nu m-a p r e o c u p a t ca atare. Am î n c e r c a t în s c h i m b să fiii atent î n d e o s e b i la acele e v e n i m e n t e ce mi s-au p ă r u t a fi instantaneele u n o r p r o c e s e de societate. Şi am făcut-o, ca şi în u r m ă cu cinci ani, dintr-o p e r s p e c t i v ă etico-politică. M - a m străduit, aşadar, să p u n o r d i n e în materialul e m p i r i c ce se oferă observaţiei, clasificării şi analizei printr-o m e t o d ă etică ce se hrăneşte cu p r e c ă d e r e din viziunea lui N o r b e r t o Bobbio. Aşa c u m o înţelege B o b b i o la sfârşitul vieţii sale, categoria etică în care ar trebui clasat studiul politicii este cea a „blândeţii", în sensul în care t e r m e n u l este folosit în P r e d i c a de pe M u n t e : „fericiţi cei blânzi, pentru că ei vor moşteni p ă m â n t u l " (Matei, V, 5 ) ' . M e t o d o l o g i c , c o n s e c i n ţ a acestei calificări se situează la nivelul finalităţii: g â n d i t o r u l politic nu are atât sarcina de a
Pentru o critică a criticii conceptului de totalitarism, Giovanni SARTORI, „Totalitariaanism, Model Mania and Learning from Error", Journal ofTheoreiical Politics, 5/t, 1993, pp. 5-22. 2 Vladimir T1SMANEANU, Stalinism for AU Seasons: A Politicul Histoiy of Romaniari Comnumism, University of California Press, Berkeley and Los Angeles, 2003, pp. 18-36. 3 Norberto BOBBIO, Elogia delta milezza e allri scritti morali, Pratiche Editrice, Milano, 1998, pp. 29-47.
1

j u d e c a , de a aşeza n o r m e , cât pe aceea de a înţelege şi de a face înţelese n o r m e l e vieţii c o m u n e şi, e v e n t u a l , de a confrunta societatea cu subiectivitatea ce o străbate. Cu acest titlu, Bobbio înscrie virtutea întrupată de practicianul ştiinţei politice în clasa virtuţilor „ s l a b e " , alături de m o d e r a ţ i e , sobrietate, decenţă, ino­ cenţă, modestie, înfrânare, ingenuitate. El se o p u n e astfel tradiţiei m a c h i a v e l i e n e care situează obiectul g â n d i t o r u l u i politic de partea virtuţilor „ t a r i " de tipul curajului, îndrăznelii, generozităţii, fermităţii. Refuzând perspectiva Principelui şi lăsându-sc animat de o virtute slabă precum blândeţea, cel care studiază politica este invitat să îşi o r g a n i z e z e v o l u n t a r reflecţia p r i n ochii o m u l u i privat, ai celui care se află la b a z a ierarhiei sociale şi care nu are p u t e r e a s u p r a altora. Un astfel de o b s e r v a t o r se p r i v e a z ă de dreptul de a califica normativ regimurile politice şi de a practica intoleranţa teoretică în numele unei alegeri filosofice. A te opune, a fi împotrivă, a c o n d a m n a , î n s e a m n ă să exerciţi o formă de putere şi să te iluzionezi că părerea ta p o a t e influenţa realitatea. In schimb, poziţia celuilalt m e r i t ă î n t o t d e a u n a e x a m i n a t ă cu respect, iar propria părere trebuie m e r e u supusă la p r o b a îndoielii. Blândeţea, astfel definită şi p u s ă în lucru de B o b b i o , este opusă aroganţei, înţeleasă ca o e x a g e r a t ă î n c r e d e r e în propriile opinii şi în forţele proprii. B l â n d e ţ e a este m a i degrabă predispusă să c r e a d ă în mizeria, nu în g r a n d o a r e a u m a n ă . Pe de altă parte însă, b l â n d e ţ e a nu este s i n o n i m ă cu r e s e m n a r e a , cu slăbiciunea sau cu naivitatea: blândeţea nu r e n u n ţ ă la luptă, dar nici nu este dispusă să răspundă la violenţă cu violenţă. Nu vrea ochi pentru ochi, dar nici nu întoarce celălalt obraz. B o b b i o arată că, într-un secol d o m i n a t de violenţă şi de v o i n ţ a de p u t e r e , atât a celor puternici, cât şi a celor lipsiţi de putere, înţeleptul are datoria de a refuza să se angajeze în orice formă de v i o l e n ţ ă intelectuală, morală sau politică. în această privinţă şt într-un m o d extrem de surprinzător, gânditorul politic ajunge să p r a c t i c e o virtute e m i n a m e n t e ne-politică: blândeţea, care este antiteza unei politici pe care continuăm să o înţelegem sub specia puterii şi a violenţei. Bestiarul politic m o d e r n este astfel c o m p l e t a t cu un a n i m a l de r e g u l ă descalificat politic: m i e l u l se alătură leului şi vulpii machiaveliene, ca şi lupului hobbesian, încarnări ale virtuţilor şi

6

pentru că nici politica şi nici societatea nu se oferă înţelegerii cu forţa evidenţei şi sub specia clarităţii. în primul rând. vulpi sau lupi. c o n ţ i n u t u l etico-politic al procesului de d e m o c r a t i z a r e în R o m â n i a posteomunistă. CUVÂNT ÎNAINTE LA PRIMA EDIŢIE (1999) Ar li nedrept să închei această prefaţă fără să recunosc public datoria intelectuală pe care o am faţă de colegii şi prietenii Vasile Morai . fără a le p u t e a r e d u c e la o e x p r e s i e s i m p l ă şi indivizibilă. Peter Wagncr.pasiunilor ce a n i m ă p o l i t i c a m o d e r n ă şi pe eroii ei. interesului pe care Cristian Preda 1-a arătat întotdeauna faţă de p r o g r a m u l m e u dc cercetare a politicii şi societăţii p o s t e o m u n i s t e româneşti. v i c t i m a prin excelenţă a oricărui soi de politică. ca şi a celei dintâi dc altfel. Observaţia poate p ă r e a o a r e c u m elementară în formă. care au Ibst cititorii cei m a i atenţi şi m a i critici ai p r i m e i ediţii a Republicii absente. O societate care nu izbuteşte să parti­ cipe la decizia politică este tot atât de străină democraţiei ca şi o politică ce nu se hrăneşte din voinţa societăţii. construcţii teoretice care î n c e a r c ă să unifice. Politica şi societatea sunt întotdeauna făcute. de forme de existenţă şi de coexistenţă care nu sunt în m o d imediat convergente. condiţia socială a c o i n c i d e n ţ e i este î n d e p l i n i t ă prin reprezentare şi participare. C a r e este subiectul politic al p o s t c o m u n i s m u l u i r o m â n e s c ? C i n e sunt autorii tranziţiei şi c u m p o a t e fi descifrat sensul acesteia? C â t de legată se simte î n c ă societatea r o m â n e a s c ă . De la Machiavelli la Cari Schmitt. A l e x a n d r a Ionescu şi Cristian Preda. Sarcina unei ştiinţe a politicului practicată în sensul r e c o m a n d a t de B o b b i o ar fi aceea dc a înţelege politica prin ceea ce e dincolo de politică. voinţa societăţii şi decizia politică ar trebui. Politica este calea prin care membrii unei societăţi se r e c u n o s c unii pe ceilalţi ca având 9 . Publicarea acestei a d o u a ediţii. de a o scruta cu privirea mielului. de cele m a i m u l t e ori fiind chiar făcute împreună. într-o d e m o c r a ţ i e . Cadrul politic al acestei coinci­ denţe este asigurat de instituţiile şi p r o c e d u r i l e d e m o c r a t i c e . inclusiv cea democratică. Politica şi societatea sunt. în s c h i m b . de e x p e r i e n ţ a istorică a totalita­ rismului? A c e s t e întrebări r e z u m ă . fie ei lei. d a r ea se dovedeşte extrem de c o m p l e x ă în fond. Căci politica şi societatea nu sunt niciodată date ca atare. la nivelul m e m o r i e i colective. să coincidă. o m u l t i t u d i n e de acte şi s c h i m b u r i de voinţe. sc datorează însă. în principiu. politica a fost j u d e c a t ă din p u n c t u l de vedere al celor care au făcut politică. deopotrivă.. fără însă a-1 explica.

Aşa. Problema centrală a tranziţiei ar fi deci următoarea: cine sunt românii şi c u m îşi acordă unii altora o recunoaştere etico-politică? Sunt r o m â n i i d o a r un p o p o r ? S a u formează c u m v a o societate? Constituie ei o comunitate politică alcătuită din cetăţeni (politeia.promulgaşi îşi dau legi fundamentale prin care instituie respectivele state. frontiere. drapel. C o n s t i t u ţ i i l e Italiei ( 1 9 4 7 ) şi Portugaliei (1949) î n c e p la r â n d u l lor p r i n a aşeza republica. î n ţ e l e a s ă nu ca aranjament constituţional din care lipseşte figura regalităţii. drept s u b i e c t politic al noii legi fundamentale 2 . capitală. republica. Privită dintr-o astfel de perspeclivfl. La philosophie de la RepubUqiie. la aceste interogaţii. i dreptăţii comunismul a fost demis în cele din u r m ă tocmai |u un i i ! i u i . Cu alte cuvinte. Altfel spus. în care c o n s i m t e să înlocuiască. Subiectul politic al legii fundamentale din 1991 este. poporul p o l o n e z îşi manifestă voinţa de a trăi î m p r e u n ă sub autoritatea unei legi fundamentale. A reuşii < > a i c tranziţia poslcomunistă r o m â n e a s c ă să p r o p u n ă mi asumeilCM proiect şi să se o r g a n i z e z e în j u r u l u n e i politici de societate'! Politica de societate ar fi aici n u m e l e u n u i a n s a m b l u do politici sociale şi e c o n o m i c e c a r e . Blandine K. ar d u c e la c o n s t i t u i r e a u n e i republici. este m e d i a t ă de echitate. F o r m u l a fondatoare We. H I sideral convenabil şi just d e către toţi sau m ă c a r d e către Există cel p u ţ i n un r ă s p u n s . Paris. La rândul ei. res publica)'! Sau nu reprezintă decât d e n u m i r e a generică a locui­ torilor statului r o m â n ? Dimensiunea normativă a unei polilics of democracy la Theodore LOWI. se regăseşte şi în C o n s t i t u ţ i a p o l o n e z ă din 1997: în p r e a m b u l . Exemplele şi analogiile erau totuşi n u m e r o a s e şi accesibile. aliniatul 1). o societate se instituie în momentul şi în m ă s u r a în care o comunitate convine ca nu are o altă finalitate în afara p r o d u c ţ i e i de sine. dar şi oficial. ctOSC (daca a reuşit vreodată) să fie privit ca expresie 1 • < • 1111. ci ca temei procedural al binelui c o m u n (respublica sau commonwealth). a politicii şi a societăţii. în care refuzul de a afirma precedenţa legăturii politice dintre cetă­ ţeni în raport cu ficţiunea j u r i d i c ă care este statul şi-a găsit o expresie formalizată şi încărcată de consecinţe. n . o c o m u n i t a t e va a c c e p t a şi va consfinţi caracterul fondator al unei legături de tip politic atâta v r e m e cât schimblll de bunuri sociale guvernat de această legătură politică \ i h i . 1976. Incomplete Conquesl. textul nici m ă c a r nu ia în calcul posibilitatea de a defini c o m u n i ­ tatea cetăţenilor. aliniatul 2). este locul organizării şi reorganizării schim­ bului de bunuri sociale pe c a r e o societate este dispusă să le fabrice şi să le distribuie. iar în articolul 2 republica îşi organizează statul. nu n u m a i incontestabil. Pion.i u n u i proiect comun şi echitabil d e societate. formă de g u v e r n ă m â n t şi autorităţi publice. statul (articolul 1. convergenţa celor două procese de facere.. de pildă. pp. articolul 1. integral sau parţial. ci d o a r ca un stat cu formă de g u v e r n ă m â n t r e p u b l i c a n ă ( C o n s t i t u ţ i a R o m â n i e i . zi şi i m n naţio­ nale. Constituţia celei de-a V-a Republici franceze. i . comunitatea politică. cetăţeni. într-o democraţie. 2 Pentru tradiţia politico-juridică a ideii republicane. Hinsdale. cel dat de Constituţia din 1 9 9 i 5 . Preambulurile Constituţiilor Irlandei (1937) şi G e r m a n i e i (1949) arată şi ele că p o p o a r e l e sunt cele care adoptă. de exemplu) cu o legătură de tip politic. un stat dotat cu teritoriu. întâlnită pentru p r i m a oară în Constituţia americană. fără nici un dubiu. the people.un proiect c o m u n . c o m a n d a t e de e x i g e n ţ a diepta(ii. în articolul 1 c o m u n i t a t e a cetăţenilor este definită ca republică. D e m o c r a ţ i a nu p o a t e fi gândită d e c â t ca o politică de societate^ î n t e m e i a t ă pe d r e p t a t e în calitatea acesteia de întâlnire socială a libertăţii cu egalitatea. o mulţi dintre membrii ei. uxpci ienţu lOtalUttră mi face decât să confirme funcţia mediai . American Government. 1998. este emisă în n u m e l e naţiunii. IU. 7-8 10 1 11 . la temelia statului.RIEGEL. Dryden Press. statul r o m â n nu apare ca p r o d u s juridic 1 Revizuirea din 2003 nu a schimbat în nici un fel acest răspuns şi nici măcar nu şi-a pus problema unei redefiniri a subiectului politic al legii fundamentale. Creaţie tipică şi exclusivă a elitei instalate la g u v e r n a r e d u p ă d e c e m b r i e 1989. J u d e c a t ă dintr-o a s e m e n e a p e r s p e c t i v ă c o n s t i t u ţ i o n a l ă . legăturile n a t u r a l e (de sânge şi de limbă. folo­ sită pe alocuri ca m o d e l de redactorii textului constituţional româ­ nesc. limbă oficială. R o m â n i a nu poate fi descrisă drept o republică. cei n i .

metoda filosofiei politice antice este c o m a n d a t ă de însăşi viaţa politică. de a trăi unii cu ceilalţi potrivit aceloraşi legi şi în vederea realizării unui destin colectiv. N u m a i o politică de societate organizată în jurul cetăţeanului. într-un v o l u m precedent'. statul r o m â n se prezintă ca o formă dc protecţie juridică a poporului român. 1997 13 12 I . în ultimă instanţă. Socialismul real se angajase şi el într-o politică de societate. c o n c e p u t ă ca scenă pe c a r e se înfruntă diverse Leo STRAUSS. Şapte lente de politică românească. Nu am vrut să r ă s p u n d defi­ citului de raţionalitate al p o s t c o m u n i s m u l u i r o m â n e s c printr-un exces de metodă. dintr-un p u n c t dc observaţie etico-politic. ce criteriu p o a t e fi aplicat reformei statului: iată întrebări pe c a r e mărturisesc că nu mi le-am p u s ca atare şi nici nu m . constituiţi în repu­ blică. D i m p o t r i v ă . 1 Republica absentă a fost scrisă şi rescrisă t i m p de a p r o a p e zece ani. What is Politicul Philosophy and Olher Studies. ea este preocupată mai puţin de obiectul său de studiu. ci sub autoritatea cărei tipologii şi d u p ă ce reguli î n c a d r ă m această î n t â m p l a r e . Prin urmare. The University of Chicago Press. D e m e r s u l m e u ar p u t e a r e v e n d i c a m a i c u r â n d o înrudire cu filosofia politică „clasică". Antet. m a i exact. pp. ar putea realiza simultan atât „ m o d e r n i z a r e a " societăţii. cu o o a r e c a r e m o d e s t i e . C â t e v a părţi au fost deja publicate sub formă de studii şi articole. în intervalul dintre n o r m e şi practici am situat investigaţia m e a .care în c o n t e x t u l r o m â n e s c p o s t e o m u n i s t este s i n o n i m ă cu „ e u r o p e n i z a r e a " . o cartografie completă şi metodică a tranziţiei româneşti. este absolut lipsit de importanţa în ce paradigmă cade politica tranziţiei şi care m o d e l de interpretare poate fi aplicat societăţii româneşti. transformă o etnie majoritară şi d o m i n a n t ă în naţiune. a actorilor şi bunurilor sociale care au tendinţa de a da o formă cât m a i stabilă arhipelagului de idei politice şi p r a c t i c i sociale din R o m â n i a p o s t e o m u n i s t ă . pe de o parte o inventariere empirică a tuturor faptelor de societate şi a actelor politice ce pot fi identificate. A clasifica presupune. un stat care. cât în lipsa [ibertăţji. 1988. iar 4 Daniel BARBU. Ştiinţa politică e m p i r i c ă c o n t e m p o r a n ă tinde. Pentru că. . în u l t i m ă instanţă. adică cu integrarea e u r o p e a n ă aceasta este o a r e c u m nevoită să repete greşelile c o m u n i s m u l u i . ce se î n t â m p l ă în p o l i t i c a şi societatea r o m â n e a s c ă . 78-94.al voinţei suverane a c e t ă ţ e n i l o r R o m â n i e i . tran­ z i ţ i a ar fi trebuit să destituie statul . prin acordarea de drepturi şi prin i m p u n e r e a de obligaţii.a m lăsat ispitit de vocaţia de a furniza explicaţii definitive cu privire la aceste subiecte. ca un stat care îşi p r o d u c e cetăţenii pe cale pozitivă. sau. la des­ crierea. La acest nivel al practicilor. atunci m ă c a r să nutrească ambiţiile explicative şi t a x o n o m i c e ale u n e i ştiinţe n a t u r a l e . ca subiect politic instituit în actul producerii de sine. în ce serie de analogii îşi găseşte locul tranziţia. Chicago. în această carte. în cele ce u r m e a z ă . într-un astfel de d e m e r s nu ne p r e o ­ cupă. pentru a accelera „ m o d e r n i z a r e a " socială şi e c o n o m i c ă . Bucureşti. distincţia dintre cele d o u ă m o d u r i de a interoga funcţia şi rolul politicului într-o societate dată în sensul lui L e o Strauss 1 .şi în m o d precis statulnaţiune ca figură exemplară a modernităţii politice . Paradoxul înscris în firea procesului istoric pe care-1 n u m i m tranziţie este acela că. dintre care unele au fost incluse. statul r o m â n p o s t c p m u n i s t nu este decât o republică absentă. Cu acest titlu. Am preferat să p r o c e d e z . cât de elaborarea propriului instrumentar metodologic şi de luarea în posesie a unei poziţii a u t o n o m e şi autosuficiente în c â m p u l intelectual. Cu alte cuvinte. cât şi „ d e m o d e m i z a r e a " politicii. d a c ă nu să capete forma. Pentru a nu repeta eroarea c o m u n i s m u l u i .Nu mi-am propus să întocmesc. De aceea. pe c a r e a încercat însă să o î n t e m e i e z e nu atât în afara echităţii. înţelegând. decât o complicitate cu ştiinţa politică c o n t e m p o r a n ă . în schimb. D e c e tip este n o u a d e m o c r a ţ i e românească. interesul meu faţă de tipologii şi definiţii a fost m a i degrabă mediocru. într-o p r i m ă versiune.din dubla sa Funcţie de titular exclusiv al procesului politic şi de u n i c distribuitor al rolurilor sociale. pe de altă parte o precedenţă afirmată a gândirii asupra obiectului de studiu.

Acestei dimensiuni a tranziţiei nu i se potriveşte însă o abordare descriptivă. 630b-632d. o fac (cu sinceritate sau cu ipocrizie) în scopul realizării sau sporirii binelui comun. m a i degrabă. p o a t e . un loc al dreptăţii. ştiinţa politică nu ar m a i fi d o a r o cunoaştere. Politica. care califică r e g i m u r i l e politice drept „ b u n e " sau „ c o r u p t e " şi le ierarhizează în funcţie de această calificare. m a i precis. PLATON. N u m a i că opiniile referitoare la acest bine diferă radical de la un actor politic la altul. Ştiinţa politică devine o ştiinţă normativă în clipa în care se decide să î m p r u m u t e trăsăturile u n e i investigaţii etice. fiindu-i însă interzis să le califice în virtutea principiului ştiinţific m o d e r n al neutralităţii observatorului. sa le dea răspuns. ci. să m ă s o a r e . din m o m e n t ce consideră politica ca fiind un ansamblu de n o r m e . Ştiinţa politică de astăzi se pretează la o clasificare descrip­ tivă a f e n o m e n e l o r cu p u t i n ţ ă de observat şi de m ă s u r a t într-o a n u m e societate. un cetăţean capabil să arbitreze disputele p u b l i c e în v e d e r e a restabilirii dreptăţii ca virtute civică fondatoare a comunităţii politice. Ea se înfăţişează.g. Legile. La rândul său. Or. cât de j u s t ă este reprezentarea cetăţenilor prin practicile democraţiei reprezentative şi cât de echitabilă se arată e c o n o m i a de piaţă a tranziţiei? Iată întrebările la care ar fi ţinută să r ă s p u n d ă ştiinţa politică înţeleasă sub specia clasică a filosofici morale şi politice. ca intersecţie şi confruntare între o m e m o r i e colectivă şi un proiect de societate. Poate. cât şi pe cel al practicilor: filosoful politic nu era n u m a i mediato­ 1 rul concetăţenilor săi. care participă la viaţa publică. să le e x p l i c e sau. ARISTOTEL. ea nu poate pretinde să guverneze nici n o r m e şi nici practici. ştiinţa politică e m p i r i c ă este c o n d a m n a t ă să observe. Iată întrebările pe care Republica absentă a î n c e r c a t să le formuleze şi cărora a izbutit. Cu acest titlu. adică o „ştiinţă p o l i t i c ă " (politike episteme) . deopotrivă. în t i m p ce v e c h e a filosofie politică . politica fiind chiar locul social şi intelectual în care astfel de diferenţe se manifestă şi se confruntă în m o d legitim. titularul ştiinţei politice era.opinii despre deciziile ce trebuie luate în c o m u n cu privire la lucrurile publice (ta politika). procese. care stabileşte u n d e şi de p a r t e a cui se află dreptatea. ci chiar o c u n o a ş t e r e propriuzis politică. Cât de drept se cuvine să fie statul de drept posteomunist. o metodă de guvernare a politicii însăşi din perspec­ tiva dreptăţii. tranziţia p o s t e o m u n i s t ă n u p o a t e f i explicată n u m a i c a sumă de acte politice şi de fapte sociale p r e z e n t e şi observabile. Cel care d e ţ i n e a e x p e r i e n ţ a (intelectuală şi practică) a dreptăţii şi d o b â n d i s e în acest fel c u n o a ş t e r e a p r o p r i e ştiinţei politice era deci îndreptăţit să guverneze atât d o m e n i u l normelor. identificând între n o r m e şi practici. 14 . Ştiinţa politică antică pleca de la premisa că toţi cei care „fac politică". fundamental. înainte de toate. să descrie şi să clasifice.ea însăşi o ştiinţă de a trăi î m p r e u n ă . S-ar s p u n e deci că m e t o d a ştiinţei p o l i t i c e antice era. D a r nu în sensul în c a r e ştiinţa politică ar fi chemată să spună nu cum este. 1 în ceea ce-o priveşte şi în m ă s u r a în care are vocaţia de a fi o ştiinţă exactă. 1297b. ca şi între m e m o r i e şi proiect. Ca atare. cel mult. u n a de tip normativ. Sarcina ştiinţei politice ar fi fost deci aceea de a p r o m o v a o c u n o a ş t e r e aptă să c o n c i l i e z e o a s e m e n e a confruntare şi să degajeze punctul de echilibru al poziţiilor exprimate.i m p u n e o a b o r d a r e n o r m a t i v ă . decizii şi practici regulatoare m e n i t e să asigure unitatea şi dăinuirea unui spaţiu social heterogen şi conflictual prin natura sa. ci cum ar trebui să fie tranziţia. care operează cu alegeri. E. dar şi îndrumătorul legiuitorilor cetăţii . o episteme a politicii. o c u n o a ş t e r e care defineşte spaţiul p u b l i c . să se explice.

bulgari. şi nici sinonimă cu deliberarea . cu o singură excepţie. albanezi. ar fi poate nimerit sa fie p u s ă în lucru o abordare diferită. ca şi pentru alţi est-europeni (ruşi.Povara politicii sau ilegitimitatea democratica a democraţiei de tranziţie 9 5 C o m u n i s m u l a căzut pentru că şi-a atins toate ţintele. Or. p l e c â n d de la o ipoteză ce ar p u t e a fi r e z u m a t a astfel: c o m u n i s m u l r o m â n e s c a încercat. De aceea. cât şi pentru evaluarea etică a modului în care el supravieţuieşte. Această p a r t i c i p a r e . ca un opresor al democraţiei.deşi nu este c o m p a ­ rabilă cu c e a p r a c t i c a t ă în d e m o c r a ţ i i l e r e p r e z e n t a t i v e .este irelevantă atât pentru înţelegerea a ceea ce c o m u n i s m u l a reprezentat ca sistem de guvernare. Toate. o a s e m e n e a j u d e c a t ă comparativă . C o m u n i s m u l a fost până a c u m evaluat. din afară. a c e e a de a asigura supravieţuirea politi­ cului. pe durată lungă.a fost probabil un scop m a i important decât dezvoltarea e c o n o m i c ă sau schimbarea socială. d u p ă concedierea sa istorică. afirmaţia potrivit căreia căderea c o m u n i s m u l u i ar fi reprezentat o victorie a d e m o ­ craţiei p a r e o a r e c u m superficială şi în orice caz grăbită din m o m e n t ce democratizarea societăţilor est-europene se d o v e d e a a fi o experienţă de societate incapabilă să facă recurs la trecut. societatea r o m â n e a s c ă a fost m a i p u ţ i n grăbită să 19 . să câştige un a n u m i t sprijin p o p u l a r prin i n t e r m e d i u l u n o r m e c a n i s m e d e integrare sociala şi prin c o n v o c a r e a unor forme p r o c e d u r a l e de participare politică. iar dinăuntru. Pentru r o m â n i .c o m u n i s m versus d e m o c r a ţ i e . De aceea. în adâncul m e m o r i e i colective. sârbi) prăbuşirea regimului comunist a fost sinonimă cu dispariţia singurei forme sUiicturate de participare politică pe care le-a fost dat să o cunoască vreodată. D u p ă toate aparenţele. ca un rival al democraţiei.

pe de altă parte. Cele m a i m u l t e partide comuniste centralşi est-europene s-au aflat. ţărani. Romanian VUlagers io the Revolulion aiulBeyond.e u r o p e n e sunt d e m o c r a t i c e t o c m a i pentru că nu erau în u r m ă cu n u m a i cincisprezece ani. funcţionari . ci rezultatul . A c e s t m a n d a t nu a fost însă u n u l popular. La fin des democralies populaires. d u p ă 1989. în schimb. 1997. Metro Media Transilvania. Francois FEJTO (avec Ewa KULESZAMIETKOWSKI). c e r c u l legitimării d e m o c r a t i c e este m a i d e g r a b ă virtuos. o povară ce le c o n s u m a timpul. p r o c e s u l accelerat d e d e m o c r a ­ tizare . cu u r m ă t o a r e a constatare: „majoritatea o a m e n i l o r cu care am stat de v o r b ă . pp. C â ţ i v a m u n c i t o r i erau chiar încântaţi că nu m a i sunt obligaţi să facă p a r t e din vreun partid. când afilierea la un partid politic este voluntară. bărbaţi şi femei. de acum. a inventat societatea civilă. 392-394. Un a n t r o p o l o g care a observat v r e m e de mulţi ani viaţa societăţii româneşti sub socialism îşi încheia studiul.este legitimat de logica democraţiei formale. A c u m . socialismul de stat şi-a pregătit d e c e s u l istoric sub forma u n e i retrageri negociate cu parteneri sociali şi politici pe care i-a identificat el însuşi. a u t o n o m i a perso­ nală. 1 Cercul virtuos al democratizării Prin Revoluţia din decembrie. îşi pot trăi viaţa aşa c u m o doresc şi fără ca c i n e v a să se a m e s t e c e . 226. 1 Pentru acest motiv. p. alţi 11% considerând că acest nivel a rămas acelaşi. C ă c i . Septembrie 1999 [Cluj. în 1989-1990. unde şi-a pus în scenă o dispariţie de tip revoluţionar. dar h o t ă r â t o r u l m o t i v că ele sunt deja d e m o c r a t i c e . ci p e n t r u că nu şi-au dorit. 1999]. în fond. 1 al doilea rând. 1993. cât s-a arătat decisă să refuze obligaţia de a împărţi orice fel de responsabilitate p e n t r u d u c e r e a la bun sfârşit a unui p r o i e c t social. iar în în 1999. traducerea îmi aparţine. Truismul unei a s e m e n e a afirmaţii este d o a r aparent. dar neaşteptat .două obiective finale: pe de o parte. oamenii din Ţara Oltului îşi exercită cu bucurie dreptul de «a nu avea treabă cu n i m e n i » d u p ă c u m o afirmă ei înşişi" 2 . în Estul şi Centrul E u r o p e i . c o m u n i s m u l şi-a realizat. Cu excepţia României. Fireşte. Seuil. p. consideră că socialismul real ar fi trebuit urmat de un „provizorat democratic" (ane democraţie par provisiori) şi nu de instalarea directă şi în principiu completă a ansamblului de proceduri şi instituţii democratice. să şteargă totalitarismul din m e m o r i a lor colectivă.tineri şi b ă t r â n i . m u n c i t o r i . d e m o c r a ţ i a nu este p r o d u s u l u n e i alegeri colective. România. C e e a ce nu î n s e a m n ă că p r o c e s u l de l e g i t i m a r e ca atare este democratic. ci s-a n ă s c u t ca rod al u n u i c o m p r o m i s politic iniţiat. The SolUude of Collectivism. însumând procentele. d a c ă nu c h i a r de e x i g e n ţ e l e d e m o c r a ţ i e i reale. î n societăţile o c c i d e n t a l e . în u l t i m ă in­ stanţă. R o m â n i i au a b a n d o n a t c o m u n i s m u l nu n u m a i p e n t r u că a fost un proiect global greşit formulat şi aplicat. în E u r o p a de mijloc şi răsăriteană nu a v e m de-a face cu o legitimare democratică a democraţiei. F a p t u l că r o m â n i i au resimţit p o l i t i c a c o m u n i s t ă ca pe o povară p a r e să fie motivul pentru care s-au grăbit.s a n c ţ i o n e z e eşecul e c o n o m i c al c o m u n i s m u l u i . ci la modul în care sunt dispuşi să-şi amintească. 20 . 11. să participe la nici un fel de proiect social. sub totalitarism decât în epoca tranziţiei. Astăzi.al unei înfrângeri. după zece ani. Din resturile totalita­ rismului nu s-a născut însă d e m o c r a ţ i a . Societăţile d e m o c r a t i c e sunt o a r e c u m c o n d a m n a t e într-un mod tautologic s ă d e v i n ă din c e î n c e m a i d e m o c r a t i c e din simplul.înţeles ca o extindere a procedurilor d e m o c r a t i c e dinspre domeniul participării politice către ariile de decizie e c o n o m i c ă şi de distribuire a capitalului social . Cercul legitimării este în cazul lor vicios. iar.mi-au spus că printre cele m a i b u n e lucruri aduse de revoluţie este acela că. Ithaca and London. Barometrul politic. Actorii politici legatari ai c o m u n i s m u l u i au î m p l i n i t un mandat. ţările central şi e s t . aşadar. A fi m e m b r u al Partidului C o m u n i s t r e p r e z e n t a . viaţa sub comunism. 2 Dâvtd KFDECKEL. acela de a democratiza viaţa politică a statelor din fostul spaţiu de d o m i n a ţ i e sovietică. atunci c â n d nu a fost n e v o i t sâ-i i m p r o v i z e z e sau să-i inventeze de-a dreptul. o asemenea apreciere nu trebuie raportată ia felul în care trăiau românii în mod real înainte de 1989. au ezitat p â n ă a c u m să se angajeze în elaborarea u n u i proiect alternativ de societate. totalitarismul. democraţia s-a născut din contrariul său. şi-a asigurat supravieţuirea. pe de o parte. energia. într-o situaţie o a r e c u m similară cu cea a î m p ă r a ţ i l o r r o m a n i care îşi a l e g e a u şi îşi d e s e m n a u succesorii la tron prin procedeul adopţiei legale. Paris. Cu acest titlu. 64% din românii care aveau 18 ani în 1989 apreciau că nivelul de trai era mai ridicat.sperat. Corneli University Press. Les chemins du poslcommunisme. 1 organizat şi dirijat de către elitele c o m u n i s t e . rezultă că trei din patru adulţi nu au impresia unei creşteri a calităţii vieţii după căderea comunismului.

Fayard. un set de reguli şi proceduri m e n i t e să realizeze o participare cât m a i largă a tuturor cetăţenilor la luarea deciziilor care-i p r i v e s c pe toţi cetăţenii. s o c i e t a t e a civilă a fost n e v o i t ă să adopte poziţia u n u i actor implicat în j o c u l politic şi nu pe cea a mediatorului care stabileşte regulile acesUii j o c . căci noii actori politici şi sociali . Explicaţia este. D e m o c r a ţ i a nu funcţionează î n c ă în R o m â n i a p e n t r u că românii au interpretat căderea sistemului totalitar ca o prăbuşire a funcţiei politice ca atare. 1997. C o m u n i s m u l nu s-a transformat în o p u s u l său. apoi terţi-judecători. în toate cazurile de r e f o r m e d e c l a n ş a t e prin pact. A r a n j a m e n t e l e s u c c e s o r a l e s-au petrecut la vârf.dotaţi cu instrumente politico-juridice de control . ci ca o serie de insule aleatoriu distribuite şi cu o origine tectonică diferită. V. In R o m â n i a . au r e p u t a ţ i a dc a asigura. 22 1 nu u n u l de p u t e r e socială: m a c r o . c o m u n i s m u l atinsese deja acest obiectiv şi a c ă z u t tocmai pentru că izbutise să o facă. Chicago and London. Cambridge. tranziţiile o p e r a t e prin negocieri în care poziţia de forţă aparţine iniţial reprezentanţilor socialismului de stat. Prin această strategie. Cambridge University Press. imunitatea şi impunitatea elitelor c o m u n i s t e . prin garanţiile obţinute în timpul tratativelor. în cadrul u n o r „ m e s e r o t u n d e " în care nici u n a 1 dintre părţi nu se bucura de reprezentativitate democratică . avantajul de a nu încre­ dinţa n i m ă n u i mijloacele de c o n t r o l politic şi j u r i d i c n e c e s a r e pentru o n o u ă selecţie socială a elitelor. M e m b r i i elitelor c o m u n i s t e au trecut în tranziţie cu titlu individual. în plus. University of Chicago Press. destul de trainice încă pentru a explica pe înţelesul tuuiror necesitatea destinului colecJon ELSTER. structurile sta­ tului c o m u n i s t şi v e c h i l e elite nu m a i trebuiau p r e s c h i m b a t e şi înlocuite pentru că s-a presupus că ele au suferit o dispariţie subită şi definitivă. simplă. relaţii şi reţele. p. mai întâi terţi-arbitri. editor. nu a existat decât un vid de autoritate instituţională. r e f o r m e l e treptate. Rebuilding the Ship at Sea. 23 1 . 29. Tranziţia negociată se bizuie pe un pact în care sunt implicate cel puţin d o u ă părţi şi. rostul revoluţiei a fost acela de a şterge trecutul dintr-o singură m i ş c a r e istorică. PREUSS. 1996. p r e s u p u n e exercitarea unui p e r m a n e n t c o n t r o l r e c i p r o c . p. 26. fundamental. D u p ă 1989. Teoria „vidului de p u t e r e " a îngăduit puterii să supravieţuiască şi sa dureze în alte forme şi la alte nivele. The Roundiable Talks and the Breakdown ofCommunism. 2 Sugestia unei astfel de „definiţii" a politicii la Alain TOURAINE. Claus OFFE. ca unică justificare întemeiată raţional a existenţei unei c o m u n i t ă ţ i o r d o n a t e aceluiaşi s c o p . Oricât de p a r a d o x a l şi pervers ar p u t e a să p a r ă . structurile stanilui urmează. Ea a avut.s c h i m b a r e a p o l i t i c ă a fost însoţită de o micro-continuitate individuală'. în fiecare sector. se află în u m b r a u n o r m o d e l e de societate de factură organică. Pourrons-nous vivre ensemble? Egaux el differenls.Nicăieri c o m u n i s m u l nu a căzut în u r m a unui referendum ori a u n e i consultări electorale. politica nu a reuşit să devină numele pe care românii îl dau modului lor de a fi împreună 2 . dar cu întreg p a t r i m o n i u l lor dc resurse. a unei s u p r a v e g h e r i atente a felului în care contractanţii îşi respectă angajamentele. Ulrich K. De a c e e a d e m o c r a ţ i a se „ n a ţ i o n a l i z e a z ă " atât de greu. în fapt. Pe termen mediu. deşi aplicaţiile pot fi extrem dc complexe. ca atare. C ă c i d e m o c r a ţ i a este. societatea r o m â n e a s c ă a regăsit vechiul făgaş al anomiei şi al lipsei de responsabilitate p e n t r u deciziile publice şi pentru binele c o m u n din care fusese s c o a s ă cu forţa de către totalitarism. Vechea clasă c o n d u c ă ­ toare nu a fost parte a u n e i n e g o c i e r i . ci a ieşit pur şi simplu din scenă. Metoda indiferenţei etice V Politicul nu s-a ivit din nou în cultura românească asemeni unui continent cu un relief dispus ierarhic în jurul câtorva înălţimi bine conturate.reuşesc adesea să devină din parte contractantă. Cu alte cuvinte. tranziţiile neviolcntc sunt m a i bine situate pentru a duce la e l i m i n a r e a c o m p l e t ă a vechii clase c o n d u c ă t o a r e . In m o d curent. Paris. Instituţional Design în Posl-Communisl Socielies. înainte de toate. democraţia. în realitate. ci chiar arbitru al schim­ bării. un proces de reorganizare însoţit îndeaproape de unul de epurare progresivă. pentru detalii Jon ELSTER. 1998. Din această pricină. Politicul.

Această inocenţă fictivă le-a p e r m i s să spună post factum tot răul ce putea fi gândit d e s p r e statul naţional-socialist. Adrian Năstase (PDSR) şi Valeriu Stoica (PNL). 2 E. m a i degrabă. pentru a salva naţiunea cu preţul explicit şi acceptat al c o n d a m ­ nării unei formule statale c a r e . chiar îl sprijiniseră. v r e m e de d o u ă imperii. în schimb. s-au acumulat privaţiunile şi a fost îndurat arbitrari ul nu au constituit m o t i v e îndeajuns de puternice pentru ca politica p o s t e o m u n i s t ă să capete forma unei rupturi radicale cu trecutul? D i n ce c a u z ă eşecul celui m a i ambiţios şi m a i totalizator p r o i e c t de societate pus v r e o d a t ă în aplicare nu a fost u r m a t de o dezbatere gravă şi profundă asupra naturii. 1 în timpul campaniei electorale din toamna anului 2000. natura. de voie sau de nevoie. winter 1999. ca o eliberare naţională.nu p a r e să fi lăsat u r m e profunde în conştiinţa colectivă a r o m â n i l o r ? C a r e să fie pricina pentru care c ă d e r e a c o m u n i s m u l u i nu a fost trăită ca un eve­ niment mântuitor. funcţiilor şi finalităţii politicului într-o societate dacă nu p e deplin m o d e r n ă . pare sa r ă m â n ă doar un articol de import insuficient asimilat de industria socială r o m â n e a s c ă . Daniel CHIROT. g e r m a n i i . acela că tre­ cutul nu contează. „What Was Communism AII About?". 2000. că o dezbatere asupra regimului totalitar ar fi inutilă şi că o asumare a responsabilităţilor personale şi colective este cel puţin inoportună.tiv. p r i n afirmarea întâietăţii absolute a persoanei u m a n e şi a formelor ei naturale de agregare socială. despre care o imensă literatură afirmă că a fost cel mai absurd. fiecare în parte şi în ocazii diferite. ca efect al destră­ mării marilor sisteme de referinţă ale puterii (divinitatea. timp de cinci decenii? De ce oare amintirea. atunci m ă c a r frământată d e c o m p l e x u l modernităţii? Reîntoarcerea politicului? C â n d s-a născut. de a-şi reinventa statul. rareori le este dat p o p o a r e l o r privilegiul de a o lua de la capăt. politicul. au declarat. ca o c h e m a r e la o viaţă publică cu totul diferită de cea la care r o m â n i i au participat. Sentimentul general a fost. Oricât de neverosimilă ar fi fost în fond.g.nu i-a determinat pe români să-şi reclădească din temelii res publica. în sensul strict al termenului. Pentru m o m e n t . au declarat că nu au ştiut n i m i c (sau a p r o a p e ) din tot ceea ce a î n s e m n a t partea n e v ă z u t ă şi c r i m i n a l ă a totalitarismului. avusese ambiţia de a se confunda cu n a ţ i u n e a . adesea. frica şi c o n f o r m i s m u l 2 . priva­ ţiunilor şi arbitrariului.cel m a i d r a m a t i c şi m a i important proces istoric al secolului al XX-lea . R o m â n i i p a r să fi ratat acest prilej unic şi probabil irepetabil. 14/3. 24 25 . Puşi faţă în faţă cu atrocităţile regimului pe care-1 suportaseră şi. bilanţul dezamăgirilor faţă de şansa ratată de revoluţiile din 1989 de a fi la originea unui nou model politic. N i m e n i nu s-a obosit să declare că n-a ştiut ce s-a întâmplat cu adevărat. Cu atât m a i m u l t cu cât un a s e m e n e a r a ţ i o n a m e n t a fost deja aplicat d u p ă cel de-al doilea război m o n d i a l . In ce fel p o a t e fi totuşi explicat faptul că declinul şi pră­ buşirea statului totalitar . Easl European Polilics andSocieties. M e t o d a lichidării trecutului a fost atunci ignoranţa. în numărul special „Ten Years after 1989: Postcomiminist Reflections" al revistei Dissent. 674-675. ca şi sfârşitul violent al regimului politic în numele căruia s-a justificat teroarea. n i m e n i nu a părut scandalizat. în R o m â n i a posteomunistă.aproape u n a n i m incriminat pentru vina de a fi d u s p â n ă la limitele lor e x t r e m e servitutea. 1 V. să reflecteze la un nou m o d de a fi î m p r e u n ă şi de a-şi organiza destinul c o m u n ? într-adevăr. şefii a două din cele mai importante partide. n i m e n i nu a m i m a t surprinderea în faţa dezvăluirilor. pp. de a-şi reformula interesul naţional şi de a-şi oferi în deplină libertate mijloacele politice prin care acesta trebuie r e a l i z a t ' . în zorii epocii m o d e r n e . Statul a p u t u t fi astfel refondat în afara naţiunii. înjositor şi ineficient regim politic cunos­ cut în istorie. când principiul fondator al Republicii de la B o n n şi al primei Republici italiene a fost t o c m a i despărţirea irevocabilă de statul totalitar. U n r a ţ i o n a m e n t e l e m e n t a r ne-ar î n d e m n a s ă c r e d e m c ă p r i n c i p a l a funcţie a politicii p o s t c o m u n i s t e ar fi trebuit să fie lichidarea totalitarismului. că trecutul totalitar este o temă lipsită de relevanţă publică şi că nu există nici o diferenţă politică între excomunişti şi anticomunişti. convenţia ignoranţei politice colective a fost m o d u l prin care g e r m a n i i au reuşit să r u p ă legătura dintre n a ţ i u n e şi stat. inclusiv o p a r t e din conducătorii nazişti. a terorii. atât de des invocată. C u m se face că experienţa totalitarismului . tehnica despărţirii de statul totalitar a fost m a i d e g r a b ă indiferenţa. dacă nu de-a dreptul fără obiect 1 . 44/1. fără a se incrimina ei înşişi până la capăt.

Politica încetează să mai fie o metafizică a sensului. validitatea oricărei acţiuni politice d e p i n d e de m o d u l în care a c e a s t a este g â n d i t ă şi de calitatea ideilor politice din care se hrănesc cei c a r e se angajează într-o a s e m e n e a acţiune. cât şi guvernaţii trebuie să respire intelectual şi din care trebuie să extragă principiile acţiunii lor publice. Bologna.P. c u m fusese la P l a t o n sau Augustin.în m ă s u r a în care acesta este un p r o d u s al i m a g i n a ţ i e i . şi eşecul regimului care 1-a precedat şi ale cărui slăbiciuni explică în b u n ă m ă s u r ă s u c c e s u l pe t e r m e n lung al c o m u n i s m u l u i . politica este. voinţa p r i n c i p e l u i ) . New York. ed. în m ă s u r a în care ea dă n a ş t e r e u n e i a t m o s f e r e de c o n c e p t e g e n e r a l e în care atât g u v e r n a n ţ i i . p o l i t i c a m o d e r n ă n u p o a t e f i separată d e figura celui care gândeşte politica. î n s e a m n ă că singurul a d e v ă r al acesteia ar trebui căutat în sfera efectelor. C u alte cuvinte. Bodin.de o r g a n i z a r e socială. n u m a i printre barbari . a d i c ă a p r o c e s e l o r sociale efective. fie că este vorba despre naţiune. 1960. Politica care se h r ă n e ş t e dintr-un a s e m e n e a a d e v ă r nu are deci nevoie de ideologi. Aceasta din u r m ă constituie singura cale prin care politica. o justificare a acestei v o i n ţ e d u p ă criterii a c ă r o r a u t o n o m i e se cere în p e r m a n e n ţ ă n e g o c i a t ă de v r e m e ce singurul lor temei posibil se dovedeşte a fi subiectivitatea.politica nu are decât un înţeles p r a c t i c 2 . în egală măsură. decât ca o interpretare a necesităţii de către subiectul politic în a b s e n ţ a oricărei explicaţii a s e n s u l u i istoriei. ajunge să se supună disciplinei raţiunii. ci. 1 26 27 . Eşecul final al totalitarismului ar fi trebuit să î n s e m n e . 77 Principe. XV. pentru a deveni. Cu toate acestea. p. 1995. Alexis de Tocqueville: A Biographical Study in Polilical Science. 1 Niccolo MACHIAVELLI. Torino. 1997.legea morală. 11-46. inseparabilă de ştiinţa politică. deopotrivă. dar este constrânsă să recurgă la tacticieni. politica s-a definit. G.fie că este vorba despre stat. L o c k e ori Tocqueville. Gânditorii politici ai m o d e r n i t ă ţ i i au avut rareori o influenţă directă asupra politicii e p o c i i lor. în a c c e p ţ i u n e a maehiavelliană a terme­ nilor. d u p ă c u m în foarte puţine cazuri acţiunea publică s-a inspirat nemijlocit din o p e r a unui gânditor politic.încheia Tocqueville . sau p e n t r u că politica g â n d i t ă trebuie n e a p ă r a t făcută ulterior. fie că este vorba despre cetăţean . ca un principiu de ruptură şi ca un principiu fondator al unei noi ordini u m a n e . în acelaşi timp. d u p ă m o m e n t u l machiavellian. Alexis de Toqueville afirma în faţa A c a d e m i e i de Ştiinţe M o r a l e şi Politice din Paris că ştiinţa politică este deopotrivă distinctă şi inseparabilă de politică. pp. ea p r e s u p u n e nu n u m a i o voinţă care destituie trecutul pentru a institui prezentul. 2 J. Da uno a molii. Pietro GRILLI Di CORTONA. 102. Einaudi.va putea fi gândit. Politica a apărut d u p ă p r ă b u ş i r e a m o d e l e l o r sociale o r d o n a t e în jurul unor referinţe ideale n u m a i din clipa în care locul lor a fost luat de subiectul politic şi ea va continua să existe atâta timp cât acest subiect . în p r i m u l r â n d p e n t r u că n o i l e practici şi o b i e c t i v e ale guvernării nu au luat nici forma unei rupturi radicale cu trecutul şi nici nu au i n a u g u r a t o n o u ă o r d i n e a vieţii c o m u n e . Inglese. Totalita­ rismul nu n u m a i că nu a luat cu el statul. A c e s t a nu a Cf. MAYER. ce r e c u r g e la o definiţie politică şi nu la u n a a n t r o p o l o g i c ă a barbariei. este un m o d de a m e r g e „ d r e t o alia veritâ effetuale della c o s a c h e alia i m m a g i n a z i o n e di e s s a " 1 . p. ci de interpreţi. D a c ă v o m conveni î m p r e u n ă cu criticii săi p o s t e o m u n i ş t i că totalitarismul s-a manifestat ca o societate politică imaginată şi indiferentă la necesitate. Ca atare. Situându-se într-o d e s c e n d e n ţ ă artistotelică. Căci politica nu mai p o a t e fi tratată. Cu alte cuvinte. Harpei-. o dată cu Machiavelli. fie că este vorba despre fuziunea lor în statul-naţiune. D a c ă „ l u c r u l " la c a r e se referă M a c h i a v e l l i este societatea o a m e n i l o r . 90. o fizică a necesităţii. se p o a t e dispensa de strategi. cu excluderea explicită a oricărui m o d e l abstract . de câteva secole. Tocqueville pare să creadă ca precedenţa reflecţiei asupra faptelor este trăsătura fundamentală a u n e i politici cu adevărat civile. atunci se ridică serioase îndoieli cu privire la (re-)apariţia politicului în R o m â n i a de astăzi 1 . D a r nu p e n t r u că politica făcută s-ar cuveni g â n d i t ă în prealabil. în calitate de activitate u m a n ă comandată de necesitate. Democratizzazione e rinascită deipârliţi In Europa Orientale. dar căderea sa nici m ă c a r nu a izbutit să frângă legătura dintre acesta şi naţiune. II Mulino. în 1852.

P u t e r e a lor. D e z b r ă c a t de pretenţiile sale ideologice. în sensul lui G a e t a n o M o s c a ' . ataşaţi de politicile sociale ale socialismului real ori sunt locuiţi de o înţelegere de tip totalitar a exerciţiului puterii. p a r e să se fi p e t r e c u t nu n u m a i în 1945-1948. elitele politice pot fi înlocuite integral fără ca m e c a n i c a statală şi m e t o d a de guver­ nare să se modifice cu adevărat. în afara puterii însăşi ca practică administrativă. cât şi succesul lor în p o l i t i c a posteomunistă 2 . Tot activişti ai partidului au fost.1859 şi p â n ă astăzi. forţa politică cea m a i coerentă. ci a c o n t i n u a t o a n u m i t ă logică istorică a statuluin a ţ i u n e . 1 Post-nomenclatura Memoria comunismului r o m â n e s c p o a t e fi abordată. The Regeneralidh of Communisi Parties in East Central Europe. e c o n o m i c ă . a cura di G. pentru o b u n ă bucată de v r e m e . Torino. Această c o n s t a t a r e este valabilă. fără a-şi contrazice însă vreodată natura de monopol ce ţinea împreună poli­ tica şi economia 3 . în fond. 3 Valerie BUNCE. 2002. pp. culturale şi universitare. dintr-o perspectivă etică. nu numai că n u m e r o ş i intelectuali de r e n u m e (inclusiv criticii cei mai severi ai neo-comunismului şi campionii societăţii civile) au acelaşi trecut partizan ca şi politicienii pe care-i contestă. o clasă c o n d u c ă t o a r e (ruling class) unificată şi m o n o p o l i s t i c ă . C ă d e r e a comunismului s-a soldat cu o convertire ratată. Subversive Inslilutions. ai acestui partid. Situaţia s-ar p u t e a c o m p a r a o a r e c u m cu c e a a supra­ vieţuirii imperiului bizantin prin structurile Statului o t o m a n .întrerupt. 2 Anna M. Redeeming iha Communisi Post. această clasă conducătoare nu a avut şi nu are nici un altfel de ideal. Sola. Cei mai mulţi politicieni posteomunişti (cie stânga. 21-22. A c e s t a este. Pentru că. au acţionat în trecut în calitate de c o m u n i ş t i atâta t i m p cât c o m u n i s m u l a fost ideologia dominantă. ori de dreapta). decât expresia cea m a i completă a subiectului politic m o d e r n : statul-naţiune. Se poate oare vorbi. UTET. Teologia politică se poate schimba spectaculos. Elemenli di scienza politica. d a r şi în 1989-1991. cu ajutorai câtorva ipoteze şi argumente organi­ zate în jurul transformărilor petrecute la nivelul producerii şi reproducerii practicilor sociale. The Design and ihe Destruelion of Socialism and ihe State. O astfel de translaţie politică. p r o b a b i l . nu rezidă însă în această ideologie. Cambridge and New York. GRZYMALA-BUSSE. dar cei mai mulţi dintre ei şi-au câştigat n o t o r i e t a t e a p u b l i c ă chiar sub Gaetano MOSCA. 265. Statul instituit de Constituţia din 199) se situează şi el în prelungirea istoriei tipic m o d e m e a statului-naţiune. 1999. şi în privinţa elitei intelectuale. al formării şi perpetuării elitei poli­ tice. Ei alcătuiesc astăzi. despre politică atunci când procesul simultan de deconstrucţie şi recons­ trucţie a ordinii de stat nu a avut loc? Putem face oare politică în lipsa unei ştiinţe politice? Poate fi oare completă experienţa tranziţiei fără o reflecţie şi o dezbatere largă asupra necesităţii tranziţiei? N e c e s i t a t e a majoră a tranziţiei ar fi a c e e a de a da statului r o m â n o legitimitate cu totul diferită de cea pe care s-a bizuit din . Aşa numiţii neo-(sau cripto-)cornunişti care reprezintă astăzi în R o m â n i a . Cambridge and New York. mai mult sau m a i puţin vizibili. uneori chiar activişti. precum şi al dăinuirii unor constante etice ale culnrrii politice. şi cei care se recomandă d u p ă 1989 drept „ t e h n o c r a ţ i " sau „buni specialişti": regimul a putut îngădui. p. i n t e l e c t u a l ă şi administrativă) caracterizată. Cambridge University Press. la răstimpuri. au fost cândva m e m b r i ai Partidului Comunist. de centra. ca şi în cele mai m u l t e ţări ce au aparţinut fostului bloc sovietic. Tocmai o astfel de înţelegere birocratică a exer­ ciţiului puterii explică atât u ş u r i n ţ a cu care e x . ca şi abilitatea lor de a o exercita. o elită integrată (politică. Cambridge University Press. în fapt. în sensul cel mai riguros posibil. guvernarea oamenilor şi administrarea lucrurilor. de obligaţia de a se s u p u n e u n u i rit ideologic. totalitarismul nu a fost. care a constituit m u l t timp un fel de izvor î n d e p ă r t a t de legitimitate istorică. structural.c o m u n i ş t i i s-au dezis de ideologia c o m u n i s t ă . în b u n ă m ă s u r ă . p r e ţ u l indi­ ferenţei colective faţă de trecutul totalitar. C e e a ce nu î n s e a m n ă că ei se află încă sub imperiul intelectual al e c o n o m i e i p o l i t i c e m a r x i s t e sau r ă m â n 28 29 i . ce nu a afectat în p r o f u n z i m e statul. aşa c u m au făcut-o şi în trecut. o anumită autonomie func­ ţională a serviciilor publice şi a gestiunii e c o n o m i c e . 1982.

prin aceast soi de „diglosie m o r a l ă " 1 . românii . Altfel spus. d a c ă nu chiar disidenţa. Ni se s p u n e că o a m e n i i o b i ş n u i a u să ţină a d e v ă r u l în sinea lor. al ocupaţiei sovietice. N a ţ i u n e a în întregul său este astfel scutită dc orice fel de vinovăţie. ci doar victimele u n u i c o m p l o t internaţional (aliaţii occidentali au cedat R o m â n i a lui Stalin la Yalta. p. c o m u n i s m u l nu ar fost. ei sunt cei m a i interesaţi să şteargă c o m u n i s m u l din m e m o r i a colectivă. de altfel. Ei se comportă astăzi ca şi c u m ar fi fost în taină nişte democraţi chiar de la începutul carierei lor publice. Alexandru. Cu excepţia lui Ceauşescu şi a altor câtorva ierarhi de partid. nici un român nu pare să se simtă răspunzător . P r e t i n z â n d astăzi că la originea poziţiilor lor actuale de dominaţie (în politică. cehii ori bulgarii . Aşadar. ambele categorii formează laolaltă o adevărată post-nomenclătură. afaceri sau cultură) se află în exclusivitate meritul personal. Potrivit acestei mitologii cu rost de m o d e l explicativ. p r i e t e n i şi m e m b r i ai familiei. R o m â n i i i-au purtat şi i-au p r o n u n ţ a t s i m b o l u r i l e fără î n s ă a se identifica cu acestea. ci îşi r o s t e a u în public d e v o t a m e n t u l faţă de Partidul C o m u n i s t şi faţă de politicile sale e c o n o m i c e şi sociale. m a i ales. ideologia t r a n s f o r m a s e a m ă g i r e a în politică de stat. erau. Bucureşti. Pe această cale. aşadar.îşi e x p r i m a u de fapt rezistenţa. adminis­ traţie. comunismul nu ar fi fost un produs al industriei politice româneşti. d e c l a r a t e p u b l i c sau a s u m a t e tacit.pentru epurarea şi/sau eliminarea elitelor tradiţionale. în ciuda aparenţelor. d o u ă limbaje: u n u l privat. în m o d curent. Românii n-ar fi fost deci niciodată atinşi cu adevărat de c o m u n i s m . 1996. R o m â n i a a devenit o ţară c o m u n i s t ă ca rezultat al celui de-al doilea război mondial şi. în s c h i m b . Ei par să pretindă că au trăit cu adevărat în cu totul alt sit etic decât cel care le-a fost oferit de regim. politicienii şi intelectualii posteomunişti se dovedesc categoriile cele mai m o t i v a t e în strădania de a crea şi difuza o interpretare mitologică a c o m u n i s m u l u i cât m a i larg împărtăşită. Confesiuni. dar politicienii şi intelectualii izbutesc să p u n ă în scenă un mit global al rezistenţei şi disidenţei menit să legitimeze ataşamentul lor recent faţă de valorile generice ale democraţiei. începute înainte de 1989. Se presupune astăzi că. deci sistemul şi statul meritau să fie amăgite şi înşelate la r â n d u l 1 Corneliu COPOSU. prin intermediul căruia se formulau adevărurile referitoare la societate şi u n u l public.şi nici nu este ţinut responsabil . nu numai că dezbaterea publică asupra „problemei 30 vinovăţiei" devine imposibilă. califică moral limbajul dublu drept „complex al releicredinţe".regimul c o m u n i s t . agenţi sovietici de origine evreiască sau m a g h i a r ă au organizat r e p r e s i u n e a din anii ' 5 0 e t c ) .ca. Anastasia. utilizat p e n t r u e x p r i m a r e a principiilor ideologice privi­ toare la cunoaşterea adevărului societăţii. 31 . Cercetătorii şi disidenţii care s-au consacrat analizei c o m u ­ nismului sunt u n a n i m i în a descrie cultura politică totalitară sub s e m n u l limbajului dublu. o experienţă istorică ce s-ar lăsa clasată sub z o d i a autenticităţii. rezultatul unei selecţii bazate pe criteriul fidelităţii. S i s t e m u l î n ş e l a s e toate aşteptările. să-1 î m p ă r t ă ş e a s c ă d o a r u n u i n u m ă r restrâns de apropiaţi. O a m e n i i foloseau deci. Antico­ m u n i ş t i prin natură. ci un articol de import a! cărui c o n s u m a fost i m p u s din exterior şi cu forţa. dialoguri cu D. Cu acest titlu. M e m b r i i acestei post-nomenclaturi au recurs imediat d u p ă căderea regimului la r e n e g a r e a c o m u n i s m u l u i ca la o modalitate de a refuza să accepte că propriile lor cariere. faţă de ideologia şi/sau instituţiile s o c i a l i s m u l u i de stat. r o m â n i i s-ar fi î n c l i n a t p u r şi simplu sub p o v a r a istoriei şi ar fi î n d u r a t un r e g i m pe c a r e l-au detestat în f o n d lor interior chiar şi atunci c â n d p ă r e a u să-1 sprijine şi să-1 aclame. în principiu. cei m a i m u l ţ i dintre cei care au o c u p a t după 1989 o p o z i ţ i e p r o e m i n e n t ă în viaţa publică r o m â ­ nească au făcut-o t o c m a i în virtutea faptului că au fost selectaţi pentru o asemenea carieră de serviciile de cadre comuniste sau au ştiut să se servească în propriul avantaj de criteriile de selecţie ale acestor servicii. 127. Complexul limbajului dublu S u c c e s u l d e n e t ă g ă d u i t a l acestei h e r m e n e u t i c i a p r o a p e oficiale a trecutului apropiat se d a t o r e a z ă faptului că funcţia ei justificatoare p o a t e fi lesne extinsă dinspre elite spre ansamblul societăţii. ruşii.

C o m u n i s ­ mul a încercat astfel să g e n e r e z e o (fără îndoială perversă) c o m u ­ nitate politică într-o societate care nu c u n o s c u s e p â n ă atunci nici o altă formă de solidaritate civilă cu excepţia etnicităţii. Constituţia îi p e r m i t e a regelui să d e s e m n e z e în chip arbitrar un partid care să formeze guvernul şi care. obligaţia fiecărei persoane de a u r m ă r i nu n u m a i interesele sale private. Carac­ terul discreţionar şi irclevant al unui a s e m e n e a tip de consultare populară era însă evident. într-un a n u m e fel. capabil să refuze rolurile sociale ce-i sunt repartizate din oficiu şi să reziste printr-un efort p e r m a n e n t de p r o d u c e r e de sine atât claustrării identitare. In plus. adesea violentă. 1 32 33 .d e m o c r a t ă ale Germaniei şi Italiei au inaugurat procesul de d e m o d e r n i z a r e juri­ dică a subiectului politic. partidul a instituit o reţea de structuri (organizaţii ale democraţiei şi unităţii socialiste. m a i degrabă. Limbajul dublu s-a putut manifesta sub trăsăturile u n u i loc al unei rezistenţe deopotrivă anti-comunitare şi anti-comuniste şi datorită faptului că ideea unei o p o z i ţ i i p u b l i c e a r ă m a s străină societăţii r o m â n e ş t i .. prin p r i m a t u l conferit persoanei în raport cu naţiunea. Acesta este u n u l din m o t i v e l e p e n t r u care românii. Fayard. Probabil însă că limbajul dublu nu a fost atât un m o d de a respinge totalitarismul ca atare. „Register of Communist Parties". la scară umană. d o v a d a m o r a l ă a separării dintre sfera privată şi cea publică. spre deosebire de cehi. partidul ajunsese s ă înroleze î n r â n d u r i l e sale 2 3 % din p o p u l a ţ i a adultă şi 3 3 % din populaţia activă 1 . 1988. sindicate. Nici un partid nu a pierdut un astfel de scrutin. cât şi uniformizării culturale. 1 Limbajul dublu ar fi. să organizeze alegeri generale al căror singur rost era acela de a confirma alegerea regelui. 1997. în care era convocată o populaţie pe j u m ă t a t e analfabetă şi rurală în proporţie de 80%. pp. ulterior. un spaţiu locuit de un subiect politic pe de-a-ntregul nou. asociaţii profesionale. au fost nevoiţi să trăiască experienţa u n e i deconstrucţii r e v o l u ţ i o n a r e a comunismului. cât să devină socie­ tatea însăşi. e c o n o m i c e şi sociale. xii-xxx şi 304. Cetăţeanul: un obiect politic neidentificat D a c ă tranziţia r o m â n e a s c ă s-ar d e c i d e să-şi ofere un s c o p politic clar. Pourrons-nous vivre ensemble ? Egaux el differenls. C o m u n i s m u l a fost în cele din urmă privit cu ostilitate pentru că se o p u n e a unei lungi tradiţii de anomie şi individualism rural. Viaţa partizană dinainte de 1945 se desfăşurase în cadre sociale e x t r e m de restrânse. cât o m a n i e r ă de a m a r c a refuzul social de a participa cu adevărat şi cu adevărul propriei p e r s o a n e la constituirea unei sfere publice a u t o n o m e . ci de a acţiona ca agent al binelui c o m u n (indiferent cât de eronat era definit acest b i n e şi cât de artificial era constituită c o m u n i ­ tatea) explică în b u n ă m ă s u r ă p r ă b u ş i r e a finală a c o m u n i s m u l u i prin pierderea sprijinului popular. comitete ale o a m e n i l o r muncii. Ca. în principiu. Pentru r o m â n i . Hoover Institution Press. fiind rezervată elitelor centrale. STAAR. să d e c i d ă asupra tuturor p r o b l e m e l o r poli­ tice. la rândul său. 34-72. A d â n c i r e a acestui clivaj. tinde să se constituie. acesta ar trebui să fie demodernizarea. editor. aşa c u m aceasta este definită de Alain Touraine 1 . Partidul nu s-a m u l ţ u m i t să legitimeze prin vot o alegere ilegitimă prin caracterul ei n e d e m o c r a t i c . Paris. Stanford University.) c h e m a t e . organizaţii de copii şi tineret etc. Partidul nu dorea atât să reprezinte societatea. in Richard F.lor. poate fi inventat. prin dezbaterea asupra suveranităţii pe care a declanşat-o. acela de a celebra raţionalitatea deciziilor luate la vârf. nici un fel de decizie nu era luată la nivelul acestor structuri. a identităţilor c o m u n i t a r e şi exigenţa omologării globale a comportamentelor. p o l o n e z i sau chiar ruşi. prin u r m a r e . Stanford. Alain TOURAINE. De aceea. Yearbook on International Communist Affairs 1988. în realitate. într-o practică lentă a demodernizării. însăşi existenţa Partidului C o m u n i s t ca formaţie de m a s ă şi ca organizaţie m o b i l i z a t o a r e reprezenta o noutate absolută. cu un an înainte de dispariţia sa. notabilităţilor locale şi birocraţiei statale. constituţiile de inspiraţie c r e ş t i n . separare petrecută abia în era totalitară a istoriei româneşti. pp. Efortul de construcţie e u r o p e a n ă . Partidul C o m u n i s t a fost tot atât de dispus ca şi partidele interbelice să câştige toate alegerile dintre 1946 şi 1989. într-o lume sfâşiată între afirmarea. al căror rol era.

Iar pe de altă parte. a cenzura discursul şi practicile clasei politice (ca şi c u m . S-ar p ă r e a că dreptul c o m u n i t a r trebuie văzut m a i puţin ca un mijloc j u r i d i c de p r o d u c ţ i e a u n e i suveranităţi supra-statale. un m o d de afirmare a propriei puteri. Pe a s e m e n e a căi. a c e e a de a o r g a n i z a d e z b a t e r e a politică şi de a-i p r o p u n e t e r m e n i i . Pe dc o parte. Principiul intangibil al suveranităţii naţionale indivizibile. exclusivitatea conştiinţei morale. c h e m a t e deopo­ trivă să asculte de aceeaşi instanţă jurisdicţională. funcţia ce le-ar fi revenit de drept. cetăţeanul e u r o p e a n capătă p a s cu pas posibilitatea . Această legislaţie c o m u n ă nu este numai rezul­ tatul u n e i pierderi c o n s i m ţ i t e de suveranitate. alături de n o r m e l e europene de protecţie a consumatorului ori de cele referitoare la c o n c u r e n ţ ă . ceea ce înseamnă că el este pe p u n c t u l de a deveni titularul unei funcţii p â n ă atunci exclusiv regaliene. atât în litera şi spiritul Constituţiei din 1991. Opinii şi opinie publică Conceperea tranziţiei ca un proces istoric ce se cuvine să aibă drept p u n c t de p l e c a r e statul întrupat în n a ţ i u n e . obiectivele şi m e t o d a . totalitarismul nu a p r i m i t un d i a g n o s t i c politic p e n t r u că au lipsit cu desăvârşire gânditorii interesaţi să-1 supună unei analize cu adevărat sistema­ tice şi critice. îi p o a t e i m p u n e exigenţele sale de adevăr. răsturnarea regimului totalitar în R o m â n i a nu a avut ca principal beneficiar cetăţeanul şi nu a fost însoţită de o p u n e r e categorică în discuţie a structurii.dar şi temeiul legal de a stabili excepţia în raporturile sale cu statul. îi p o a t e servi drept sistem de reprezentare. C u r t e a de Justiţie de la L u x e m b u r g .A p r o x i m a t i v j u m ă t a t e din d r e p t u l pozitiv al ţărilor din U n i u n e a E u r o p e a n ă a încetat să m a i fie expresia directă a voinţei statelor m e m b r e . iată elementele din care se clădeşte autoritatea publică a intelectualilor. cetăţeanul r ă m â n e un obiect politic neidenti­ ficat. Spre deosebire de ceea ce s-a întâmplat după război în Centrul şi Sudul Europei şi de ceea ce se petrece de atunci în sânul Uniunii Europene. a p u n e stăpânire pe imperiul imaginilor şi modelelor care este cultura. de o categorie de interpreţi ai „adevărului". funcţiei şi menirii statului. îi p o a t e furniza puterii reperele sale axiologice. d a c ă nu c u m v a au fost p u r şi simplu absenţi gân­ ditorii ca atare. d u p ă d e c e m b r i e 1989. cetăţeanul descoperindu-şi vocaţia de subiect politic al demodernizării. fie că a c e s t a trebuie decpnstruit sau doar reformat. fără îndoială. C u l t u r a este c a p a b i l ă să codifice p u t e r e a . românii se c o m p l a c în rutina modernităţii. Indiferenţi la i m p e r a t i v e l e etice şi în a b s e n ţ a u n e i legături sociale care să-i transforme dintr-un p o p o r natural într-o societate 34 politică. cât ca o operaţie politică de redistribuire a suveranităţii dinspre state înspre cetăţeni. în s c h i m b . în a p a r e n ţ ă e x t r e m de t e h n i c e şi de birocratice. Controlul asupra valorilor este deja o o p ţ i u n e politică şi însăşi calea c a r e îi poate duce pe intelectuali în vecinătatea puterii. In acest context. A critica sistematic puterea în funcţie este. La urma urmelor. Intelectualii şi „purtătorii de c u v â n t " ai opiniei p u b l i c e (jurnalişti şi activişti civici) nu şi-au asumat. A decide ce este şi ce nu este adevărat. Acesta este motivul p e n t r u care u n a din întrebările cele m a i tulburătoare ale epocii de tranziţie ar p u t e a fi formulată în m o d u l u r m ă t o r : j o a c ă oare critica politică u n rol d e m o c r a t i c într-o 35 . ci se situează la capătul u n u i f e n o m e n de redefinire a suveranităţii înseşi. în faţa puterii. care pentru ei poartă încă n u m e l e statului-naţiune. pe cale de consecinţă. cât şi în orizon­ tul practicilor de guvernare. piatră de t e m e l i e a m o d e r n i t ă ţ i i politice. r e p r e z i n t ă tot atâtea i n s t r u m e n t e prin i n t e r m e d i u l cărora î n c e p e să se schiţeze o a n u m e paritate de statut politicojuridic între voinţa statului şi cea a cetăţeanului. Ei şi-au atribuit. a interpretării rolului celui c h e m a t să p u n ă în p e r m a n e n ţ ă la îndoială orientarea etică a actului de guvernare. o strategie cârmuită de valori. o atitudine reticentă şi critică ar fi întotdeauna obligatorie). recursul la cultură şi ingerinţa s i s t e m a t i c ă şi critică a „intelectualilor" în f e n o m e n u l politic ar p u t e a fi o politică desfăşurată cu ajutorul u n e i strategii diferite a discursului. tranziţia are n e v o i e de o h e r m e n e u t i c ă şi. dar decisivă. echivaleaz% t cu construirea unei analitici a puterii c a p a b i l ă să facă e c o n o m i e de valori. p r i m e ş t e astfel o lovitură discretă.

Cu acest titlu. de fapt. Ea nu este un m e d i u de raţionalizare şi de clasi­ ficare a tendinţelor d o m i n a n t e în societate. există rareori răspunsuri care preced întrebările. O societate nu se constituie politic decât cu preţul unei devoluţii imediate a unităţii sale către un corp reprezentativ. Ea nu iscodeşte.alături de grupurile de interese (inclusiv grupu­ rile de presă) ori de cercurile intelectuale . f i e e a d e atitudine. La nivelul opiniei. prin m o d u l în care este descrisă. L o c u l social al acestei critici politice a devenit. aşadar. o o p i n i e publică. reprezentarea nu are o fire proprie. d e opinie sau d e informaţie. cu statut de obiect social natural şi spontan. iar o întrebare formulată într-un a n u m e fel are cali­ tatea de a determina un n u m ă r limitat şi previzibil de răspunsuri. în sfârşit. A doua funcţie ar urmări ca. t o a t e a c t e l e şi faptele puterii ajun­ gând. nu se manifestă sub specia corpului politic decât prin tehnica reprezentării. 1991. Presa nu află. Philippe CHAMPAGNE. în democraţia reprezentativă. u r m â n d e x e m p l u l p r e d e c e s o a r e i sale c o m u n i s t e . 1 . ca şi vechea presă de partid. temeinice şi autorizate. prin intermediul ei. ci decide. O p i n i a p u b l i c ă n u s e d e s c o p e r ă şi nu se extrage din a d â n c u l societăţii. D i m p o t r i v ă . în realitate. deşi î m p r u m u t ă o formă publică (în calitate de exerciţiu al unei libertăţi publice). Nu ar exista. Actes de la recherche en sciences sociales. cetăţenii . dar şi z a d a r n i c ă . ar fi c e a a socializării d e m o c r a t i c e : d e m e r s u l critic este c h e m a t să difuzeze. şi pe a c e e a de a fi o procedură de unificare politică a societăţii. C o r p u l politic al unei naţiuni nu există.g. o construcţie socială c e r e c u r g e rareori l a p r o c e d u r i i n o c e n t e . O societate „naturală". în practică. P r i m a ar fi a c e e a de a a c ţ i o n a ca un fel de lichidator al raţiunii de stat.de a fi o „ o g l i n d ă fidelă" a opiniei p u b l i c e ? Pentru că. presa r o m â n e a s c ă funcţionează ca un substitut al opiniei publice. a aproximativului. socie­ tatea să devină vizibilă. d u p ă căderea c o m u n i s m u l u i . în n u m e l e libertăţii cuvân­ tului. presa. este o presă de autoritate. în ochii puterii. ci ştie. pe l â n g ă m u l t e alte trăsături. Aceasta din u r m ă are. ci chiar 1 problemele sociale ca atare . p r a c t i c i l e şi p r o c e d u r i l e c o m u n e ale democraţiei. îşi afirmă părerile ca şi c u m ele ar fi singurele corecte. să explice şi să i n t e r o g h e z e valorile. p e n t r u E. Căci. aşa c u m se scoate cărbunele din mină. a p a r e n t incapabilă să-şi a s u m e cele trei funcţii ce revin criticii politice într-o societate democratică. De ce nutreşte presa r o m â n e a s c ă ambiţia . a d i c ă P a r l a m e n t u l . dar nu face. deci u n a fragmentată şi conflicmală. în partidul î n a r m a t cu instrumentele socialismului ştiinţific şi cunoscător al sensului istoriei. m a i degrabă. o a r e c u m p e d a g o g i c ă . opinia publi­ că nici m ă c a r nu există ca atare. la r â n d u l său. opinia p u b l i c ă se elabo­ rează d u p ă m o d e l u l sinfetizării unui p r o d u s c h i m i c în condiţii de laborator. în v r e m e ce presa posteomunistă s-a autoînvestit cu o autoritate i m a n e n t ă pe care o justifică în b a z a p r e z u m p ţ i e i potrivit c ă r e i a ea este s i n g u r a o g l i n d ă fidelă şi p e r m a n e n t ă a opiniei p u b l i c e . pp. corpul reprezentativ. în democraţie. a parţialului nu o încearcă niciodată. S-ar părea că. este singura instanţă autorizată să dea glas unor opinii cu adevărat „ p u b l i c e " în materie politică. Opinia publică este. decât să inventeze cuvinte în n u m e l e unei societăţi pe care nu se străduişte să o c u n o a s c ă şi din p a r t e a căreia nu a p r i m i t nici un fel de m a n d a t care să c o n ţ i n ă termeni de reprezentativitate. decât în m ă s u r a în care este absorbit integral de o r e p r e z e n t a n ţ ă n a ţ i o n a l ă .societate în curs de d e m o c r a t i z a r e ? D i n perspectiva consolidării d e m o c r a t i c e . ci chiar locul în care 36 se p r o d u c nu doar curentele de opinie atribuite societăţii. Ispita dubiului. fiind însă conştienţi de faptul că aceste păreri.nu n u m a i naivă. nu-şi p u n e la îndoială propriile opinii şi informaţii. cât m a i transparente pentru societate. a incertitudinii.sunt îndreptăţiţi să-şi exprime opiniile politice. a treia funcţie. 90. î n cele m a i m u l t e cazuri. nu are altă substanţă politică d e c â t c e a pe care i-o încredinţează prin delegare publicul care o instituie. sunt fundamental c o n d a m n a t e să r ă m â n ă opinii particulare. Presa tranziţiei . presa r o m â n e a s c ă d e tranziţie n u s e r e c o m a n d ă . această critică ar trebui să î n d e p l i n e a s c ă cel puţin trei funcţii majore. „La construction mediatique des 'malaises sociaux'". s e dovedeşte profund ostilă democraţiei reprezentative. Diferenţa este că izvorul autorităţii presei c o m u n i s t e se situa în afara acesteia.ca şi intelectualii care recurg la serviciile ei . decât ca un decalc anticomunist al vechii prese comuniste. Presa r o m â n e a s c ă de tranziţie. P r e s a se d o r e ş t e „ p u r t ă t o a r e de c u v â n t " a societăţii. 64-75.nu p u n e întrebări. N u m a i că.

într-o situaţie dată. Noica. Cu toate acestea. 1975. N u m a i c ă această c o m p e t e n ţ ă u n i v e r s a l ă î n d o m e n i u l politicii. decât scriitorul. cel căruia îi lipseşte pregătirea poliţistului nu se va încuinenta pe tărâmul teoriei politice sau al analizei politice c o m p a ­ rate. ChatamHouse. R e p u t a ţ i e de „analist p o l i t i c " nu dobândeşte. trad. în cele din urmă. Chatam. arta războiului. Bucureşti. se socotesc mult prea competenţi în m a t e r i e de politică pentru a putea realiza că politica.este ca m a s s . pp. ci o m u l t i t u d i n e de a u d i e n ţ e sociale ale căror păreri pot fi distribuite. d e p r i n s ă în u r m a unui l u n g exerciţiu. oricare ar fi nivelul său de educaţie şi de informaţie. 1 38 . f e n o m e n generalizat c a r e d u c e c u g â n d u l l a isegoria a t h e n i e n i l o r e p o c i i clasice. uneori. navigaţia e t c ) . I ed. să se p r o n u n ţ e în treburile politice. eseiştii şi jurnaliştii. desluşirii relaţiilor dintre p a r t i d e şi dintre politicieni. atunci c â n d este vorba de ştiinţă. ci doar o cultură a locurilor c o m u n e . rom. 1987.. 437-438. inclusiv de cea politică.m e d i a . pp. pp. m a i rar. politică. adică cetăţeanului. uşurinţa de a scrie o r i c u m şi despre orice se d o v e d e ş t e a fi. Politicienii înşişi.oricât de dezamăgitoare ar fi prestaţia acestuia . Bologna. ale cărei exigenţe îl obligă pe specialist să-şi declare i n c o m p e t e n ţ a în alte d o m e n i i decât cel p e n t r u care s-a pregătit. elucidării fenomenelor de corupţie şi denunţării abuzurilor auto­ rităţilor şi agenţilor p u b l i c i . R o m â n i i nu au încă o cultură politică c o m u n ă . istoria sau dreptul. eseisml şi. 106-107. în p r o b l e m e care ţin. de b i n e l e c o m u n . Elementi di teoria politica. The Theory of Democracy Revisiled. îi cere nespecialistului. Z e u s a distribuit tuturor oamenilor o c o m p e t e n ţ ă politică egală. comentariului (de regulă acid şi anecdotic) al celui m a i recent e v e n i m e n t din viaţa politică. N. analiza lui Giovanni SARTORI. a nu fi de ordin cognitiv. Riscul u n e i a s e m e n e a prezumţii a s u m a t sistematic de p r e s a r o m â n e a s c ă . o virtute c o m u n ă . 322a-323a. redutabili) ai politicii decât cei c a r e se d e d i c ă analizei micro-politice. raţiunea m o d e r n ă . în cele m a i m u l t e cazuri. potrivit u n u i m i t transmis de P r o t a g o r a s . 1987. să fie p r e o c u p a t de politică 2 . Fireşte. Căci. D e m o c r a ţ i a antică se î n t e ­ meia pe libertatea şi îndreptăţirea oricui de a lua cuvântul înaintea tuturor în chestiuni care privesc pe toată lumea. publicistul. interpretarea politicii nu influenţează politica şi nici nu contribuie la m a t u r i z a r e a unei culturi politice democratice. 197 sq. A ş a c u m este practicată în R o m â n i a post-totalitară. ca şi filosofia. sociologul care etalează în mediile de infor­ mare câteva fărâme de cunoaştere empirică şi m a i ales dacă o face într-un regim stilistic vibrant. P. 2 Cf. cu alte c u v i n t e . o „ t e h n i c ă " specifică. N u m a i că. Singura opinie autentică şi reprezentativă a unei naţiuni este opinia Parlamentului acelei naţiuni. un fel de drept de ingerinţă a nespecialiştilor în d o m e n i u l reflecţiei asupra politicului. s-a dovedit. Mironescu. Opere. Protagoras. Nici intelectualii şi nici presa nu p o t p r e t i n d e că ştiu m a i b i n e d e c â t P a r l a m e n t u l . formează obiectul de studiu al unei discipline ştiinţifice. doar celălalt n u m e al ignoranţei. o p r i c e p e r e în t r e b u r i l e cetăţii ce nu p r e s u p u n e o specializare prealabilă. Este drept că se r e m a r c ă pretutindeni o intruziune licită. ba chiar şi cetăţenii obişnuiţi. aşa c u m solicită alte î n d e l e t n i c i r i u m a n e (arhitectura. in PLATON. în cele din u r m ă . de 1 Giovanni SARTORI. de treburile publice. Creţia. care p o a t e fi c o n s i d e r a t ă drept un m i t fondator al democraţiei. II Mulino. de regulă.ce crede o societate despre o a n u m i t ă p r o b l e m ă politică. C. chiar dacă are dreptate într-o situaţie dată. lecturii rezultatelor alegerilor. sa devină o instituţie antidemocratică.că nu există nici un s i n g u r p u b l i c . 1 Cultura locurilor comune Pe de altă parte. Ş. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. se întâmplă că în R o m â n i a postcomunistă nu trec drept interpreţi avizaţi (şi. R e n u m e de „analist p o l i t i c " nu-şi fac. pe o 1 curbă de opinii u n i m o d a l ă în formă de clopot . decât cei care se consacră interpre­ tării sondajelor. d a r se va simţi în largul său şi î n d e m n a t să-şi formuleze opiniile la auzul cifrelor şi procentelor u n u i sondaj ori î n a r m a t cu ultima declaraţie de presă a u n u i ministru.J.

C e l m a i adesea. d o b â n d e s c r e p u t a ţ i e intelectuală ori obţin finanţări internaţionale pentru proiecte de c e r c e t a r e din simplul motiv că R o m â n i a M a r e (partidul. Societatea românească abundă însă în poli­ ticieni. de tipul preşedintelui Iliescu sau al P S D . Desigur. p r e c u m c e a a m e r i c a n ă . intelectuali şi jurnalişti ar m a i avea prilejul să-şi arate d e v o t a m e n t u l p e n t r u democraţie. minorităţile naţionale trebuie să-şi întărească capa­ citatea de reprezentare parlamentară a propriilor interese comunitare? în sfârşit. antisemitism şi alte maladii ce p a r să fi infectat corpul politic al românilor. chiar de la primul n u m ă r al acesteia. în absenţa ei. în politica r o m â n e a s c ă . Partidul R o m â n i a M a r e şi publicaţiile sale constituie o resursă de l e g i t i m a r e d e m o c r a t i c ă de n e î n l o c u i t nu numai pentru actori politici majori. Partidul Social D e m o c r a t s-a p u t u t p r e ­ zenta o a r e c u m legitim drept m a r e l e partid al centrului democra­ tic. în schimb. în R o m â n i a . Ei trec. dar şi pentru o întreagă populaţie de autori de cărţi. decât la o utilizare ideologică bazată pe o distincţie elementară şi intuitivă între neo/cripto/ex-comunişti pe de o parte şi anticomunişti pe de altă parte. radicalism. discursul naţionalist p a r e d e c i a fi indis­ pensabil. în practica g u v e r n a m e n t a l ă sau în opoziţie. M a i întâi. Apoi. pe cale negativă. U n i u n e a D e m o c r a t ă a M a g h i a r i l o r şi-a c o n s o l i d a t legitimitatea în ochii propriilor alegători şi ai observatorilor străini. C u m altfel să-ţi probezi spiritul democratic. dar şi de a-şi dovedi propriul ataşament pentru valorile democratice. drept singura mişcare politică capabilă să stăvilească ascen­ siunea electorală a extremismului. m a r e l e beneficiar al acestui b i p o l a r i s m a fost. a m b e l e p r o m o t o a r e ale unui discurs p u b l i c ce utilizează în m o d u l cel m a i c o m p l e t întregul inventar de locuri c o m u n e al n a ţ i o n a l i s m u l u i înţeles în c h e i e e t n i c ă şi religioasă. astfel de autori fac carieră universitară. Discursul naţionalist nu se dovedeşte a fi d o a r indispensabil. ziarişti şi intelectuali care c o n d a m n ă şi se opun discursului radical şi extremist de tip naţionalist. n u m e r o ş i intelectuali. la alegerile din 2000. Subiectul le-a dat nu numai ocazia de a a r g u m e n t a „ e x c e p ţ i o n a l i s m u l " acestei trăsături a vieţii politice româneşti. atâta t i m p cât şovinismul r o m â n e s c are o expresie politică semnificativă. nord-italiană. ce-i o p u n e pe democraţi extremiştilor. Frontul Salvării N a ţ i o n a l e nu s-a pretat. Fără el. ştiinţe politice. sute de studenţi în istorie. o r t o d o x i s m . p r e a puţini politicieni. dintr-o dată c a n d i d a t al tuturor „forţelor democratice" împotriva liderului radical-naţionalist C V 40 Tudor. Cine ar putea nega că. c o n s p i r a ţ i o nism. a u n u i b i p o l a r i s m propriu-zis politic. intrarea în scenă a Partidului R o m â n i a M a r e a dus la constituirea. drept a d v e r s a r prin definiţie şi prin incapacitate de autodefinire. publicaţia şi ideile pe care acestea se bizuie) există. scriitori şi istorici români şi-au ales România Mare. flamandă sau 41 . înfiinţarea partidului cu acelaşi n u m e . pentru dizertaţiile sau tezele de doctorat pe care le-au susţinut în universităţi r o m â n e ş t i sau occidentale. publicişti. toţi cei care şi-au făcut o meserie din lectura critică a discursurilor ţinute şi susţinute de alţii ar dispărea subit din orizontul atenţiei publice. drept democraţi printr-o dublă negaţie. I o n Iliescu. Societăţi occidentale cu un îndelung exerciţiu al democraţiei (sau m ă c a r mai lung decât cel românesc). adică n u m a i în m ă s u r a în care se m a n i f e s t ă ca a n t i . El este totodată şi inevitabil. de valori democratice. în proprii lor < "hi şi în cei ai publicului. franceză. d u p ă c u m tot atât de rar se găsesc şi politicieni inspiraţi.Discursul anti-antidemocratic S-ar p u t e a s p u n e c h i a r că cel m a i i m p o r t a n t m o m e n t din istoria intelectuală a democraţiei româneşti postcomuniste a fost apariţia ziarului România Mare şi. Pe aceeaşi cale. dacă nu criticând sistematic şi n e c r u ţ ă t o r tot c e e a ce susţine C o r n e l i u Vădim Tudor (ca şi alţi prieteni ai săi politici şi/sau culturali) în calitate de director de revistă şi de preşedinte de partid? într-ade­ văr. ziarişti. ulterior. în primii ani ' 9 0 . Aş fi înclinat să spun că. litere ori sociologie au beneficiat de un subiect gata făcut pentru lucrările lor de licenţă. datorită diversităţii orientărilor intelectuale şi istoriilor p e r s o n a l e ale c o n d u c e r i i sale. Prin aceeaşi mişcare. teoreticienii şi exegeţii democraţiei sunt o raritate. Probabil că afirmaţia va p ă r e a mult m a i puţin provocatoare după e n u m e r a r e a câtorva din beneficiile majore pe care dublul eveni­ m e n t din anul 1990 le-a adus în cele m a i diverse sfere ale spaţiului public. studii şi r a p o a r t e despre n a ţ i o n a l i s m .a n t i d e m o c r a ţ i .

în d e m o ­ craţi. scriitori şi ziarişti c o m u n i ş t i ori. Cu acest titlu. Lipsită în anii c o m u n i s m u l u i de o opoziţie ori m ă c a r de o disidenţă intelectuală c o e r e n t ă şi siste­ matică. Faptul. d u p ă caz. p u r şi simplu. C u m ar m a i p u t e a dovedi atunci cei m a i mulţi dintre politicieni ş i intelectuali. cel care se r e c o m a n d ă c a adversar a l lui C V T u d o r ş i a l celor care împăr­ tăşesc convingerile acestuia. nu este n e a p ă r a t îngrijorător. foşti a n o n i m i al căror intelect n-a fost niciodată vizitat dc vreo idee sunt împinşi de mecanica confruntării cu radicalismul României Mari către un c e n t r a intelectual şi politic cc-i transformă. n e p l ă c u t în sine. în liberali şi în conştiinţe civice. Dimpotrivă. calitatea d e m o c r a ţ i e i r o m â n e ş t i r ă m â n e încă d e p e n d e n t ă d e vigoarea extremismului. discursul naţionalist este cel care p a r a z i t e a z ă şi d i s t o r s i o n e a z ă temele d e m o c r a t i c e . discursul democratic devine d o m i ­ nant în m a r g i n e a e x t r e m i s m u l u i şi printr-un efect de parazitare a discursului naţionalist. democrat autentic devine mai ales cel care d e n u n ţ ă discursul naţionalist. dar sunt nevoite chiar să-i facă loc în guverne. care să fi putut j u c a rolul unui p e d a g o g autonom al d e m o ­ craţiei. atâta v r e m e cât discursurile d e m o c r a t i c . D a c ă într-o b u n ă zi acesta ar dispare. civice şi liberale.austriacă nu numai că nu l-au putut elimina sau m ă c a r izola. că sunt cuceriţi definitiv pentru d e m o c r a ţ i e ? CAPITOLUL I Comunismul ca etica a iresponsabilităţii . civic şi liberal au rădăcini înfipte a d â n c în ţesutul intelectual şi politic al societăţilor respective. democraţia însăşi ar fi a m e n i n ţ a t ă . societatea r o m â n e a s c ă p o s t e o m u n i s t ă a fost constrânsă să inventeze limbajul şi temele democratice prin tehnica contrastului cu discursul naţionalist a n t i d e m o c r a t i c . în R o m â n i a . presă şi universităţi. a p ă r â n d în m a r g i n e a lor şi ori de câte ori sistemul democratic nu se grăbeşte să-şi ţină promisiunile sau nu o face în mod convingător. primării. foşti activişti. în a s e m e n e a societăţi. în politica şi în cultura românească. cel care se arată îngrijorat de succesul electoral al n a ţ i o n a l i s m u l u i . parlamente. Foşti ofiţeri de securitate. c a r e împărtăşesc c u C V T u d o r a d e z i u n e a biografică la c o m u n i s m u l anilor ' 8 0 .

în unele cazuri nu întru totul izolate. nu ne lăsăm c u m v a prinşi în c a p c a n ă de temele pe care c o m u n i s m u l le-a fabricat şi. o serie de stereotipuri interpretative. Mă întreb însă dacă analiza care. î n t r e b a r e a devine aproape neliniştitoare a c u m . de regulă. cât şi criticii acestor regimuri? Să fie oare vorba. c â n d studierea c o m u n i s m u l u i este. le folosim cu seninătate în c o n t i n u a r e .spiritului critic. dintr-o s i n g u r ă p e r s p e c t i v ă m e t o d o l o g i c ă : demitizarea. reeonstniirea producţiei ideologice realizate şi c o n s u m a t e în t o t a l i t a r i s m este privită ca o între­ prindere de tip deconstructiv şi se b u c u r ă de toate onorurile pe care o a n u m i t ă cultură le acordă . şi pe acest plan.sau le refuză . la rândul ei. există o a r e i n s t r u m e n t e c o n c e p t u a l e cu ajutorul cărora o p e r e a z ă atât logocraţii r e g i m u r i l o r c o m u n i s t e . Cu alte cuvinte. cel p u ţ i n p e n t r u istoria şi ştiinţa p o l i t i c ă din E s t u l e u r o p e a n . c o m u n i s m u l r o m â n e s c a fost abordat. cu relativă b u n ă credinţă şi cu sentimentul că nu facem altceva decât să d e s t r ă m ă m vălul de iluzii care ne acoperă trecutul? Pe scurt. dacă nu chiar.Un monopol leneş In calitate de b u n simbolic. de un 45 . o operaţiune intelectuală lipsită de riscuri politice. de câteva decenii. un fel de r e v a n ş ă morală. Nu suntem oare noi înşine în situaţia de a investiga c o m u n i s m u l cu ajutorul u n o r i n s t r u m e n t e c o n c e p t u a l e şi m e t o d o l o g i c e atinse uneori de u m b r a ideologiei şi a gândirii mitice? M a i grav încă. şi-a fixat ca obiect istoric sistemul de reprezentări simbolice şi imaginarul ideologic al regimurilor totalitare de tip sovietic nu a generat. schimbând doar termenii şi sensul demonstraţiei.

37. 1983. editors. nici exprimate inconştient. Manchester and New York. Intre expunerea neutră şi adesea lipsită de inspiraţie a evenimentelor şi a cifrelor şi discursul mişcător despre m e m o r i e şi suferinţă a fost rareori identificat un echilibru c o n v e n a b i l . se găseşte a p r o a p e inevitabil prins între d o u ă ispite: pe de-o parte. New York. p. indiferent d a c ă c h e i a sa de lectură este e c o n o m i c ă sau politică. 2 Ghita IONESCU. inevitabil. „Morality and the Social Sciences: ADurable Tension". 42. îndeobşte. partidul împarte. 1967. de către P a r t i d u l C o m u n i s t . m a i întâi sporadic. empirismul. Editura Politică. apoi sistematic la d o u ă decenii d u p ă căderea n a z i s m u l u i ) de formularea .aşa c u m d o r e ş t e Albert O. iar predica nu socoteşte necesar să recurgă la dovezi. D o v a d a p a r e să excludă predica.a unei „ p r o b l e m e a vinovăţiei" (Die Schuldfrage1). t e m a neputinţei de a rezista la o p r e s i u n e şi este m e n i t ă să şteargă diferenţa esenţială dintre supunere şi susţinere. decât un segment al societăţii. Pentru realizarea acestui profit. î n m o d p a r a d o x a l . a c e a s t ă unanimitate intelectuală nu este însoţită (aşa c u m s-a întâmplat de exemplu în societatea g e r m a n ă . 2 ÎB1DEM. 46 1 Studiul totalitarismului. p. Avem de-a face. tonul unei predici. pp. cu un fel de morală răsturnată al cărei rost este strict justificativ. p. William M. The End of the Communisi Monopoly. H i r s c h m a n . nu neapărat şi politico-juridică . divide. 34-80. 77ie Polilics of the European Communist States. 1993. Dezbaterea. SULLIVAN. De aceea. O astfel de caracterizare a totalitarismului ca m o n o p o l politic agresiv şi exploatator are. a c e a s t ă d o m i n a ţ i e m o n o p a r t i z a n ă ar fi avut sarcina de a înscrie în c o n t u l ierarhiei c o m u n i s t e un profit politic m a x i m şi exclusiv. Potrivit m o d e l u l u i marxist al m o n o p o l u l u i .o ştiinţă social-morală. întemeiată pe certimdinea că „fiecare om este co-responsabil p e n t r u m o d u l în care este g u v e r n a t " 2 . Weidenfeld andNicolson. moralismul. parţial tradusă în româneşte de G. Purdea. BELLAH. Manchester University Press. în care consideraţiile m o r a l e nu ar fi introduse pe furiş. aşadar. a fost deschisă de cartea omonimă din 1946 a lui Karl JASPERS. pe cale de consecinţă. totalitarismul r ă m â n e probabil obiectul ideal în jurul căruia p o a t e lua fiinţă . ci sunt sistematic a m e s t e c a t e în discuţia analitică fără nici un sentiment de culpabilitate cu privire la lipsa lor de integrare. mai degrabă. 47 1 . M o d e l u l hirschmanian C u m poate fi înscrisă o atare observaţie ce adoptă. ci expuse pe faţă" 3 . cât şi formele de protest. in Robcrt N. iar de cealaltă parte. imediat d u p ă cel de-al doilea război mondial. în care s-ar trece de la p r e d i c ă la dovadă tot atât de des pe cât de lesne. Paul RABINOW. Columbia University Press. felul în care experienţa socială şi individuală a celor cincizeci de ani de c o m u n i s m este reflectată. 1986. circu­ laţie şi distribuţie a bunurilor s i m b o l i c e din sfera socială era controlat. care în Germania nu a avut loc cu adevărat decât începând cu anii '60. partidul unic 2 era ţinut să împiedice atât încercările de abandon. Texte filosofice. Bucureşti. totali­ tarismul poate fi descris ca m o n o p o l politic al unui partid u n i c 1 . Social Science as Moral Inquiry.în primul rând etică.t r i u m f perfid şi p o s t u m al c o m u n i s m u l u i care ne obligă să-1 privim în oglinda pe care şi-a pregătit-o singur din v r e m e ? Totalitarismul ca monopol Deşi p o s t e r i t a t e a c o m u n i s m u l u i r o m â n e s c p a r e să fie caracterizată de o r e p r e z e n t a r e a p r o a p e g e n e r a l ă a trecutului apropiat sub specia totalitarismului. Moralizarea excesivă la care este supus totalitarismul d u p ă p r ă b u ş i r e a sa are rolul de a face uitată lipsa oricărei d i m e n s i u n i etice a c o m p o r t a m e n t e l o r sociale din totalitarism. o v a l o a r e omiletică. p r e l u c r a t ă şi valorificată la nivelul memoriei colective s-ar fi cuvenit să constituie. prin definiţie. riguros şi centralizat. în ciuda acestei e v i d e n t e dislocări a eticului de politic. 31. atrage atenţia asupra contra­ dicţiei formale conţinute de formula partid unic: etimologic. 3 Albert O. Norma HAAN. nu reprezintă. Se p r e s u p u n e . într-o argumentaţie atentă la dovezi? E x a m i Michael WALLER. p r o b l e m a etică centrală a societăţii româneşti posteomuniste. „în c a r e consideraţiile m o r a l e nu sunt r e p r i m a t e sau lăsate d e o p a r t e . că întregul p r o c e s de producţie. HIRSCHMAN. Dintr-o perspectivă e c o n o m i s t ă o a r e c u m elementară. Ea introduce. London.

2 Brian BARRY. 173-202. Harvard University Press. Ortodoxia e c o n o m i c ă (şi nu n u m a i cea de filiaţie marxistă) îşi reprezintă. Voice. D u p ă c u m p o a t e fi i m a g i n a t ă şi o t ă c e r e fără a b a n d o n . A b a n d o n u l . de regulă. Exit. HIRSCHMAN. 3 In realitate. A doua atitudine imaginabilă (voice) este protestul. printr-o reacţie defensivă şi autojustificativă a administratorilor: am fost abandonaţi. m o n o p o l u l sub specia unei organizaţii o m n i p o t e n t e . adică o n e m u l ţ u m i r e care nu se exprimă prin forme explicite de protest. Mass. in British Journal of Politicul Science. luarea de poziţii în sânul organizaţiei faţă de care consumatorul sau susţinătorul nutreşte încă. C u m f u n c ţ i o n e a z ă o a r e dialectica exi t/voi ce într-un regim de m o n o p o l . Voice and the Fate of the German Democratic Republic. „ m o n o p o l u r i l e l e n e ş e " (lazy monopol ies)[ nu n u m a i că nu 1 Albert O. Harvard University Press. „Exit. Cambridge. urmăreşte o m a x i m i z a r e n e m i l o a s ă a profitului. Teza centrală a reflecţiei lui H i r s c h m a n ar p u t e a fi r e z u m a t ă astfel: o organizaţie e c o n o m i c ă sau politică ale cărei p r o d u s e sau prestaţii cunosc un declin se confruntă cu d o u ă tipuri de atitudini posibile din partea c o n s u m a t o r i l o r . respectiv democraţia pluralistă. Dimpotrivă. alegerea între a b a n d o n şi protest are rareori un caracter net şi raţional. H i r s c h m a n p r o p u n e o revizuire radicală a definiţiei tradi­ ţionale a monopolului. în ciuda declinului. 1993. ci să m a r c h e z e o defecţiune în o r d i n e a loialităţii care. m o n o p o l u r i l e sunt de obicei relaxate. Organizalions. N u m a i în asemenea conjuncturi. Mass. Responses lo Decline in Firms. Fireşte. părăsirea c o m p a n i e i sau a organizaţiei este p r i m a atitudine (exit). pp. ce pare să b l o c h e z e m e c a ­ nismele ce fac posibilă atât plecarea. î n t r e b a r e a cea m a i tulburătoare ce p o a t e fi adresată acestui model priveşte. neglijente şi ineficiente. eventual. 48 1 de variante care au darul de a r e d u c e drastic c a p a c i t a t e a de autoreglare a sistemului. iar în 1993 îşi re formula ipotezele din 1970 în l u m i n a analizei la care supusese căderea c o m u n i s m u l u i şi reorganizarea autorităţii politice în E u r o p a centrală şi de est 2 . Cu acest titlu. and London. cât şi contestarea? în acest punct. p r i n c o n t r o l u l absolut al p r o d u c e r i i . ci p e n t r u că susţinătorii ci nu sunt capabili dc fidelitate. un a s e m e n e a m o d e l e x e m p l a r al c o m p o r t a m e n t u l u i e c o n o m i c sau politic este valabil cu p r e c ă d e r e în sisteme concurenţiale: e c o n o m i a de piaţă. abandonul sau protestul îşi pot îndeplini cu claritate funcţia. Exit. and London. pp. Hirschman însuşi e v o c a m o n o p o l u l p a r t i d u l u i unic ca t e r e n de î n c e r c a r e a teoriei sale. 79-107. poate p r o v o c a un efect contrar stopării declinului. c a r e . desigur. r e s e m n a r e a fiind. Ne p u t e m astfel î n c h i p u i o p l e c a r e în linişte a c o n s u m a t o r i l o r ori a susţinătorilor. 1970. un a n u m i t tip de loialitate care îl î m p i e d i c ă să o abandoneze. defecţiunea. circulaţiei şi desfacerii a n u m i t o r b u n u r i . afirmă H i r s c h m a n . a b a n d o n discret şi uneori insesizabil ce nu induce imediat şi nemijlocit o reacţie dc îndreptare din p a r t e a a d m i n i s t r a t o r i l o r organizaţiei aflate în declin. lipsite de ambiţii. andLoyalty. Organiza tio ns. 1970. fie s e m n u l tacit al unei asumări a neputinţei. r e s p e c t i v ale m e m b r i l o r ori susţinătorilor. 3 IDEM. 45. Fiecare dintre cele d o u ă atitudini p r e s u p u n e un n u m ă r Albert O. a c e e a de a atrage atenţia asupra declinului şi de a i m p u n e . reacţia critică. dar şi a p l i c a r e a m o d e l u l u i m o n o p o l u l u i leneş şi a paradigmei c o m p l e m e n t a r e abandon/protest la experienţele isto­ rice succesive ale totalitarismului şi postcomunismului 1 . recenzie la Albert O. Responses to Decline in Firms. and Loyalty. HIRSCHMAN. Voice. valabilitatea lui în sistemele e c o n o m i c e şi politice n e c o n c u r e n ţ i a l e . i 974. m a i ales în sistemele politice. 4. ar putea spune aceştia. din p a r t e a c o n d u c ă t o r i l o r organizaţiei. în al treilea rând. luarea de m ă s u r i pentru îndreptarea situaţiei. Cambridge. „ d e p r a d ă " . HIRSCHMAN.n a r e a faptelor şi r e c u r s u l la conştiinţa p o t oare coabita ca ele­ m e n t e ale unui d e m e r s ştiinţific? Nu n u m a i ştiinţa social-morală întrevăzută de H i r s c h m a n sugerează posibilitatea unei astfel de conlocuiri. în u l t i m ă instanţă. 57-60. nu pentru că organizaţia este prost condusă. Voice. şi o î n g e m ă n a r e a celor d o u a atitudini e x e m p l a r e : p a r a d i g m a exit p o a t e fi însoţită şi prelungită de contestare atunci c â n d nu se e p u i z e a z ă în s i m p l u l gest de a b a n d o n . fie u n a din manifestările „ s l a b e " ale loialităţii. ci ia forma p r o t e s t u l u i formulat din exterior. and States. 49 . după c u m au observat Brian Barry şi Hirschman însuşi. pp. Exit. andLoyalty. Acesta nu m a i are însă evidenta funcţie de autoreglare p e n t r u că mesajul pe care îl transmite organizaţiei nu mai este de natură să-îi evidenţieze decăderea. P o a t e fi evocată. WorldPolilics. and States. An Essay in Conceptual History".

1998. ale cărui f o r m u l e naţional-populistă sau social-populistă subzistă încă în ideologiile de tranziţie ale erei p o s t e o m u n i s t e 2 ? ' Andrei PLEŞU. Sage. 51 . Totuşi. 1999. C u m s e explică. în R o m â n i a anilor ' 5 0 . cu b u n ă ştiinţă şi în proporţii semnificative .Vlad G e o r g c s c u în R o m â n i a sunt e x e m p l e în care r e g i m u l m o n o p o l i s t s-a d o v e d i t m a i d e g r a b ă „ l e n e ş " decât agresiv. totalita­ rismul este în m ă s u r ă să p r o d u c ă suficiente dovezi cu privire la caracterul „ l e n e ş " al organizării de tip m o n o p o l i s t a autorităţii politice. totalitarismul a preferat apelul la exit recursului la repre­ siune. etnicii g e r m a n i sau evrei. 227-230 vorbeşte despre imperfecţiunea răului manifestată sub forma unei suspendări aleatorii a constrângerilor. totalitarismul comunist a inclus contestarea d e m o c r a t i c ă şi disidenţa în p r o p r i a reţetă. C o n t e s t a r e a (voice) a fost. decât deblocarea parţială a formulei exit. c o m p o r t a m e n t social care. un m o n o p o l leneş preferă să suporte abandonul limitat al unui n u m ă r restrâns de c o n s u m a t o r i u n e i confruntări cu posibilitatea naşterii u n u i curent masiv de contestare din interior. în măsura în care această strategie a î m p r u m u t a t forma loialităţii. 2 Attila ÂGH. o atitudine ce nu a dispărut pe de-a-ntregul sub regimul totalitar. Abandonul nu a fost niciodată o atitudine exclusă cu adevărat şi p â n ă la ultimele consecinţe dc către r e g i m u l totalitar.p o p o r a n i s m u l " anilor ' 8 0 . dar c h i a r au incitat.î m p i e d i c ă a b a n d o n u l şi contestarea. The Polilics of Central Europe. î n c a z u l t o t a l i t a r i s m u l u i r o m â n e s c . sioniştilor le-a fost îngăduită. dacă nu chiar organizată plecarea. Toc­ m a i pentru a-şi p u t e a conserva ineficienta şi incuria. The Rovnanian Cultura! Foundation. Ten Steps Closer to România. în cadrul organizaţiei dominante. Or. o potenţială sursă de contestare. a s e m e n e a c o n s u m a t o r i activi şi pretenţioşi nu vor m a i constitui. p e r m i ţ â n d u n o r personalităţi care-1 stânjeneau prin poziţia lor c o n t e s t a t a r ă să p ă r ă s e a s c ă sistemul. adică nepretenţioşi şi lipsiţi de iniţiativă. dar le şi a d m i t în a n u m i t e limite prin favorizarea apariţiei unei concurenţe periferice. p r o v o c â n d o replică sistematică de factură violent-represivă. M o n o p o l u l va conti­ nua în s c h i m b să d o m i n e o m a s ă de c o n s u m a t o r i „slabi". pe t e r m e n scurt. Soljcniţân şi B u k o v s k i în U n i u n e a Sovietică. când internarea anticomuniştilor în insulele Solovki era o soluţie de eliminare a opoziţiei folosită s i m u l t a n cu posibilitatea oferită diverselor categorii şi p e r s o a n e ostile proiectului leninist de a se exila la Berlin sau Paris. London and Thousand Oaks. Apoi. pe termen lung. 62-69. 50 utilizarea forţei represive a fost j u d e c a t ă ca fiind m a i costisitoare. în anii ' 7 0 şi ' 8 0 . Ne p u t e m întreba î n s ă d a c ă supuşii şi susţinătorii totali­ t a r i s m u l u i ca m o n o p o l politic nu au a d o p t a t o strategie de tip voice mai discretă şi. „Intellectual Life under Dietatorship". Paul G o m a şi.sistematic. in Antoaneta TĂNASESCU.în U n i u n e a Sovietică în anii '20. t r e c e r e a spectaculoasă de la m a r x i s m u l şi i n t e r n a ţ i o n a l i s m u l anilor ' 5 0 l a „ n e o . î n t r e abandon si protest Citit dintr-o astfel dc p e r s p e c t i v ă h i r s c h m a n i a n ă . a fost greu tolerat de instituţiile totalitare. la r â n d u l ei. primă­ vara de la Praga şi reformismul m a g h i a r de la sfârşind anilor ' 8 0 sunt exemplele cele m a i cunoscute ale unei situaţii rare. Pe această cale. un a s e m e n e a calcul nu şi-1 p o a t e p e r m i t e d e c â t un m o n o p o l relaxat şi indolent. deşi înscris în însăşi natura c o m u n i s m u l u i . ca şi grupurile de neoprotestanţi disidenţi s-au b u c u r a t de acelaşi t r a t a m e n t . Nu ar fi însă atât vorba despre protestul făţiş şi explicit. El a fost chiar organizat . p e n t r u ca portretul totalitarismului să fie riguros complet. în m ă s u r a în care nu p o a t e fi gândit în afara unei m a t r i c e a m o d e r n i t ă ţ i i . m o n o p o l u ­ rile cedează porţiuni marginale de piaţă u n o r organizaţii concu­ rente. în anumite c o n ­ juncturi. editor. pp. E p o c a celor „o sută de flori" în C h i n a p o p u l a r ă . ar trebui luate în calcul şi cele câteva perioade de timp în care diferitele regimuri c o m u n i s t e nu numai că au acceptat oficial să se s u p u n ă criticii i n t e r n e . ca fenomene structurale de tip e n d o g e n . S i m p l u spus. care preţuieşte m a i mult conservarea poziţiilor administratorilor săi decât asigurarea unei exploatări absolute a tuturor resurselor disponibile 1 . cu mult m a i eficientă decât protestul. pp. în a s e m e n e a conjuncturi. în ordine simbolică. în care totalitarismul îşi organizează explicit propria contestare. adică a dialecticii dintre c o n t r a c t u a l i s m şi d o m i n a ţ i e . Bucharest. pentru a permite celor m a i activi şi exigenţi consumatori să părăsească serviciile m o n o p o l u l u i şi să-şi satisfacă în afara aces­ tuia nevoia de calitate. apariţia licită a u n o r a s e m e n e a luări de poziţie.

292-297. Partidul c o m u n i s t . care a c o n d u s Partidul în anii ' 4 0 şi ' 5 0 . la o istorie proprie. editor. în s p e c i a l din rândul intelectualilor. Polilics. New Jersey. A susţine partidul. d a c ă nu d o v a d a faptului că marxiştii internaţionalişti ai anilor '50 deveniseră o categorie minoritară şi marginală în sânul m o n o p o l u l u i partizan? Concurenţii loiali ai comunismului C e r t este faptul că nici a b a n d o n u l şi nici c o n t e s t a r e a . r ă m a s ă imposibilă p â n ă la capăt. in Karen DAWISHA. Purtătorul sensului istoriei locuieşte astfel la o adresă total diferită de cea la care obişnuia să îl c a u t e tradiţia m a r x i s m u l u i oficial. târzie r i d i c a r e a glasului împotriva „deviaţiei" ceauşiste din partea u n o r ierarhi comunişti ai e p o c i i G h e o r g h i u . d e z v o l t a r e şi i n d e p e n d e n ţ ă a poporului. m i s i u n e a . d u c â n d în final la prăbuşirea acestuia. Generaţia de militanţi marxişti şi internaţionalişti cu origini şi e x p e r i e n ţ e sociale p r e c u m p ă n i t o r proletare. organică şi p r e m o n i t o r i e a p o p o r u l u i român. editors. dar şi a b a n d o n u l implicit al instrumentelor de analiză socială p r o p u s e de aceştia. Princeton. la răstimpuri. 414 53 1 52 . supravieţuitorii p r i m e i generaţii de militanţi comunişti care a preluat p u t e r e a au fost nevoiţi să a d o p t e forma protestului pentru a-şi face auzită v o c e a în cadrul partidului. in Samuel P. and Struggle for Democracy in Soulh-Eust Europe. The Dynamics of Eslablished One-Parly System. editors. MOORE. Cc altceva este Scrisoarea celor şase. p. în România. de u n d e a exercitat asupra a n u m i t o r s e g m e n t e sociale o influenţă considerabilă. M o d e l u l h i r s c h m a n i a n este în m ă s u r ă să sugereze o ipoteză explicativă a aceshii fenomen. New York and London. p. Basic Books. a t o t a l i t a r i s m u l u i a fost a c e e a de a instituţionaliza zelul revoluţionar al epocii de a s c e n s i u n e în practicile birocratice ale unui sistem politic funcţional 1 . „Romanian Exceptionalism? Democracy. Cambridge and New York. U n i u n e a Scriitorilor a pretins şi ea. 1997. a permis existenţa periferică a unui a n u m i t n u m ă r de concurenţi ideologici. Succesiunii claselor şi dialecticii luptei dintre acestea le sunt substituite continuitatea neîntreruptă pe teritoriul său naţional şi aspiraţia către progres. Princeton University Press. Clasa m u n c i t o a r e şi „ d e t a ş a m e n t u l ei de a v a n g a r d ă " . post factum. a organizat-o. Desigur. MOORE. Administratorii monopolului şi-au lăsat astfel m o d i f i c a t ă linia ideologică s u b p r e s i u n e a o c u l t ă şi difuză a unei „luări dc c u v â n t " (voice) în cadrul partidului care nu a îmbrăcat însă o formă contestatară. Ethnocracy and Uncertain Pluralism in Post-Ceauşescu România". o ideologie totalitară se transformă într-o practică administrativă 2 . existenţa u n o r a s e m e n e a „ o r g a n i z a ţ i i " c o n c u r e n ţ i a l e V. î n m o d aproape curios. 1963. Authoritarian Polilics in Modern Sociely. „ f e n o m e n u l P ă l t i n i ş " a influenţat o parte a intelec­ tualilor şi a dat naştere u n e i p r o d u c ţ i i culturale în a p a r e n t ă divergenţă cu linia oficială. Power. într-adevăr. în formele c o m p l e x e p e c a r e le-au c u n o s c u t s u b c o m u n i s m . 1 V. ca un loc alternativ de p r o d u c e r e şi r e p r o d u c e r e a b u n u r i l o r s i m b o l i c e 1 . pp. cu condiţia ca aceştia să observe o neutralitate favo­ rabilă administratorilor sistemului. a fost înlocuită masiv. „The Single Party as Source of Legitimacy". din 1968. n u s e n u m ă r ă printre factorii care au ameninţat cu adevărat soliditatea totalitarismului ca m o n o p o l leneş. „Bureaucracy and Political Development in Eastern Europe". La c a p ă t u l istoriei sale. de pildă Vladimir TISMANEANU. 1970. în u l t i m e l e d o u ă decenii ale r e g i m u l u i . d i n c o l o chiar de m e c a n i c a exit/voice pe care a tolcrat-o sau chiar. fie şi la o scară r e d u s ă . î n c e p â n d cu intervalul 1964-1968. că a funcţionat. Bruce PARROT. existenţa lor fiind c a n o n i c t o p i t ă în istoria atotcu­ prinzătoare. in Joseph LAPALOMBARA. Clement H. d e n e r e c u n o s c u t p e n t r u p r i m i i săi gestionari. HUNT1NGTON. m o n o p o l u l totalitar a ajuns. La rândul său. B i s e r i c a O r t o d o x ă a p u t u t astfel o c u p a o n i ş ă protejată de intruziuni la m a r g i n e a o r d i n i i socialiste. prin ritualizarc şi prin p i e r d e r e a caracterului său instrumental. Bureaucracy and Political Development.D e j . d e v i z a v a l u l u i de adeziuni. E v o l u ţ i a Partidului C o m u n i s t R o m â n furnizează o mărturie incontestabilă asupra m o d u l u i în care. în anii ' 7 0 şi ' 8 0 .Se p o a t e lesne c o n s t a t a . Cambrige University Press. de n o i efective de activişti şi susţinători de extracţie rurală p e n t r u care m a r x i s m u l u i internaţionalismul nu m a i erau referinţe intelectuale spontane'şi obligatorii. în chip a p r o a p e explicit.l e n i n i s m u l u i " . Ciirl BECK. 65. dispariţia a p r o a p e c o m p l e t ă nu n u m a i a referinţelor explicite la „clasicii m a r x i s m . Totalitarismul r o m â n e s c . nu m a i aveau d r e p t u l . a-i deveni m e m b r u pentru a-1 s c h i m b a din interior a fost. 2 Clement H.

e p u r a şi e x p u r g a . spaţiul public nu s-a alcătuit şi nu a funcţionat ca un spaţiu pus în c o m u n de către cetăţeni în u r m a unui act liber de voinţă. s i m u l t a n . d o u ă roluri: u n u l negativ. D u p ă ce totalitarismul a expirat. Toialilarian Dictatorship and Autocracy.spaţiului gestionat de suveranul comunist. vidul de putere a fost p r o c l a m a t înainte ca cineva să înţeleagă despre ce fel de putere este vorba şi c u m poate fi modificată dinamica ei. într-o manieră o a r e c u m h o b b c s i a n ă . adică de Partidului Comunist.a reprezentat una din procedurile f u n d a m e n t a l e puse în lucru de regimul comunist r o m â n e s c în v e d e r e a constituirii unui spaţiu p u b l i c unificat şi a u n e i culturi c o m u n e .m a r g i n a l e a fost î n g ă d u i t ă sau chiar suscitată de r e g i m p e n t r u că acestea îşi blocau aderenţii într-un simulacru dc exit care îi î m p i e d i c a să r e c u r g ă la voice p e n t r u a-şi e x p r i m a diferenţa. Cambridge Mass.în calitatea ei de instituţie totalitară de control social . elitele formate şi c o n s a c r a t e sub r e g i m u l cenzurii totalitare aparţin global . acela de a crea. probabil. 1 Cultura unanimităţii Supravieţuirea sub totalitarism a unor islands of separateness tolerate a fost constatată încă de Cari J. în R o m â n i a . 55 . cât cel al promovării altor autori şi a altor opere drept model exemplar. Periferia nu a devenit niciodată suficient de semnificativă pentru a putea pune în cauză m o n o p o l u l partidului unic. încât nici o voce care să ceară reorganizarea regimului comunist nu a avut răgaz să se facă auzită. BRZEZINSKI.interzicerii anumitor autori. la nivel macro-social. Paris. al eliminării publice a anumitor opere. un „front ştiinţific" etc. Această relaţie ambiguă între m o n o p o l u l leneş şi concurenţii săi „oficiali" explică faptul că „insulele de societate civilă" ce au subzistat în totalitarism nu au fost c a u z a prăbuşirii sale. în propriul său avantaj şi pentru folosinţa sa exclusivă. FRIEDERICH. un „front literar". este mai puţin i m p o r t a n t faptul . 54 Sub c o m u n i s m . D o v a d a p e r e m p t o r i e a acestei incapacităţi a c o n c u r e n ţ i l o r periferici de a s u b m i n a m o n o p o l u l politic totalitar este p r o d u s ă de H i r s c h m a n în studiul pe care îl c o n s a c r ă p o s t c o m u n i s m u l u i est-german 2 . în practică. prin selecţie ideologică. 1956. Aşadar.fără î n d o i a l ă d u r e r o s în m o m e n t u l producerii sale . Altfel spus.dincolo de voinţa lor explicită si indiferent de iluziile pe care le vor fi nutrit cu privire la propriile m e r i t e sau la abilitatea lor de a înşela vigilenţa nu î n t o t d e a u n a inteligentă a c e n z u r i i . 2 O circumstanţiere istorică a modelului hirschmanian la Sandrine KOTT. Harvard University Press. pp. în t e r m e n i istorici. Abandonarea sistemului în favoarea modelelor economice şi politice occidentale a fost într-atât de c o m p l e t ă . 182-197. C o m u n i s m u l a fost p u r şi s i m p l u părăsit şi nu transformat. Les enlreprises d'Elat dans la sociele estallemande. acela de a interzice. Cu acest titlu. opţiunea voice să prevaleze asupra opţiunii exit. ca şi în G e r m a n i a de est. Zbignew K. „societatea civilă" nu s-a arătat capabilă. să determine ca. oricât de ineficient ar fi fost acesta. fie chiar şi în contrariul său. ci. C e n z u r a . 2001. Belin.. un „front istoric". funcţia majoră a cenzurii a fost. p. şi unul pozitiv. aceea de a produce noi elite potrivit unui c a n o n ideologic stabilit de suveran. a s e m e n i unui spaţiu creat de „ s u v e r a n " . 279. c e n z u r a instituţionalizată a j u c a t . Le commimisme au quoddien.

T. ipso fado. artişti şi universitari. toate operele d e v a l o a r e create s u b c o m u n i s m n u a r trebui astăzi j u d e c a t e . A f i r m a ţ i a lui C r o c e Norberto BOBBIO. c e r c e t ă t o r i . 3 I B I D E M . RIGBY.identic cu cel al partidului nazist 3 . V. p. La drept vorbind. drept victime ale acestuia. Purdea. intelligentzia avusese un loc destul de mediocru şi căi de promovare aleatorii. Vinovăţia acestei categorii de intelectuali. Redusă la expresia ei c e a mai e l e m e n t a r ă . Princeton University Press. la jumătatea anilor '60. pretinzând să j o a c e . că nu s-au b u c u r a t d e c â t de „libertatea b u f o n u l u i " şi că nu au făcut decât să întreţină v r e m e de cincizeci 4 de ani „o iluzie c o n v e n a b i l ă c o n d u c e r i i " . 2 Karl JASPERS. pp. î m p r e u n ă cu autorii lor. Communist Purty Membership in the USSR. 19-59. p. p. Roma-Bari. trad. Centrai European University Press. A Comparative Framework. un rol i m p o r t a n t în p e r i o a d a p o s t b e l i c ă . D e aceea. d u p ă prăbuşirea regimului. urmărind dobândirea anumitor avantaje sociale şi simbolice. Pe de altă p a r t e însă. în vreme ce. A n a l i z a lui Jaspers p o a t e fi integral aplicată cazului posteomunist în general şi celui românesc în particular. 70. Iaşi. d a c ă n u c h i a r anti­ politică şi. decât a n t i c o m u n i s t . 4 2 % din personalul academic de toate gradele şi 5 4 % dintre profesorii secundari erau înscrişi în Partidul Comunist. 1979. Laterza. 1917-1967. 57 1 V. 1 Trond GILBERG. 56 2 . editor.Asentimentul prin cultură U n a din operaţiunile cu cel m a i înalt r a n d a m e n t ale c o m u ­ nismului românesc a fost aceea de a p r o d u c e elite intelectuale elite loiale. 1968. încă d i n p r i m e l e m o m e n t e ale p o s t c o m u n i s m u l u i . i m e d i a t d u p ă t e r m i n a r e a r ă z b o i u l u i 2 . Die Schuldfrage. dacă nu de-a dreptul partizane . potrivit căruia un b u n c o m e n t a r i u la versurile lui Petrarca reprezenta un gest de opoziţie faţă de fascism 1 . 33. 155. New York and Washington and London. K a r l Jaspers observa.J. Autobiografia.sau ştiinţă ori cercetare . Junimea. Este adevărat că o a s e m e n e a poziţie ar putea fi îndreptăţită. război cu gulag şi nazism cu comunism. Piper Verlag. ei ca rezultat al u n e i m i ş c ă r i colective de rezistenţă subtilă şi non-violentă la c o m u n i s m . Die Shuldfruge. în 1969. p. de o r e m a r c ă atribuită lui B e n e d e t t o C r o c e . 69. C i n e făcea cultură . p. u n loc c o m u n d e importanţă strategică p e n t r u supravieţuirea elitelor culturale formate şi promovate sub regimul totalitar 3 . 444.adevărată nu ar fi putut fi. 1975. 50% din personalul academic sovietic era înscris în PCUS. G. cu acest titlu. F i e c a r e o p e r ă autentică ar fi reprezentat de fapt un fel de sfidare implicită la adresa regimului. Spre comparaţie. a cura di Alberto Papuzzi. N. s-au considerat. Construcţia identităţii într-o societate totalitară. Politicul Sociulizution in Eastern Europe.H. că m u l ţ i intelectuali germani care. 4 IBIDEM. ar trebui pur şi simplu „plagiată": cuvântul german înlocuit cu român. Tema rezistenţei prin c u l t u r ă a d e v e n i t astfel. t e m a este ne-politică. 178-185. 1999. cu acest titlu. 2003. distanţându-se apoi dc acesta prin a s u m a r e a anumitor rezerve în sfera privată.rom.într-o societate în care. aceste elite care-şi dobândiseră statutul şi n o t o ­ rietatea sub totalitarism şi cu ajutorul mijloacelor de p r o d u c ţ i e culturală administrate de c e n z u r ă 2 au încercat să-şi reinventeze legitimitatea. de exemplu. doar între 27 şi 3 9 % din membrii de partid 1 . in Ivan VOLGYES. Se vede că Partidul Comunist Român a reuşit în două decenii o mobilizare a intelectualilor pentru care partidul frate sovietic a muncit jumătate de secol. 69. la sfârşitul anului 1 9 6 4 . muncitorii industriali reprezentau. c a r e socotesc că în propriile lor domenii de competenţă au creat bunuri spirituale de valoare şi au pătrat autenticitatea tradiţiei culturale n a ţ i o n a l e constă în a c e e a că m o d u l lor de g â n d i r e este . Editura Politică. Fur Volkermord gibl es keine Verjăhruiig. se înscrie într-un soi de resuscitare perversă a motivului maiorescian al autonomiei esteticului. D u p ă 1989. Astfel. în m o d tradiţional. 1998. Princeton. Bucureşti. î m p r e u n ă cu gânditorul g e r m a n .. cartea lui Karl Jaspers din 1946. Munchen. „România: in Quest of Development". Praeger. 1986. Budapest. Celor care pretind că au rezistat prin cultură li se p o a t e spune.p r i n refuzul clarificării de sine şi al n e a c c e p t ă r i i co-rcsponsabilităţii politice . p. în funcţie dc ramură. în acelaşi sens observaţiile despre negocierea cu cenzura ale lui Dan LUNGU. d r e p t producţii ale epocii c o m u n i s t e . pp. Karl JASPERS. pentru a obţine o descriere aproape exactă a peisajului moral al totalitarismului şi tranziţiei româneşti. dosarul de mărturii cules de Lidia VIANU. editor. c o l a b o r a s e r ă într-o p r i m ă fază cu statul naţional-socialist. Texte filosofice. Censorship in România. Cf.

Paloma AGUILAR. 16. Pentru că prezenţa în spaţiul public . Carmen GONZÂLEZ-ENRÎQUEZ. Paris. Odette TOMESCU-HATTO. „Les limites de l'espacc litteraire roumain dans les annees '60 et '70. Cu acest titlu. M o d e r n i t a t e a îţi îngăduie să treci pe cineva cu vederea. London and New York. Goma. p r e c u m cele din 1977 în Valea Jiului ori din 1987 dc la B r a ş o v 3 sau revoltele izolate ale lui G h e o r g h e C a l c i u şi D o i n a C o r n c a . 1 58 59 . de a hotărî cine u r m e a z ă să p u b l i c e şi ce tip dc literatură urmează să fie citită de către r o m â n i . editors. D i m p o t r i v ă . 2 Michael WALZER. ar fi p o a t e m u l t m a i n i m e r i t să v o r b i m despre un a s e n t i m e n t prin cultură. inaplicabilă.înţeles ca spaţiu privat al suveranului . doar primul dintre ei. singura schiţă de mişcare civică condusă de intelectuali cât de cât semnificativă Klaus von BEYME. Cenzura stabilea cine trebuia să devină vizibil pen­ tru societate şi cine u r m a să rămână vizibil doar pentna proprii ei funcţionari şi pentru suveranul care le dăduse această însărcinare. dar implacabile ale cenzurii. cu preţul propriei marginalizări în câmpul literar. Oxford and New York. Politique el soclete dans la Roumauie contemporaine. c e n z u r a a îndeplinit funcţia de observator politic u n i c . pp. The Polilics of Memory. produsul ideologiei şi al m e c a n i s m e l o r variabile. să te prefaci că nu îl iei în seamă. 1996. sous la direction dc. fiind u n u l din cei d o a r trei universitari italieni. 250-253.era inevitabil precedată dc cenzură.este. în R o m â n i a a lipsit cu desăvârşire contra-exemplul pe care. ea asigura vizibilitatea actorului cultural: fie pe lista autorilor inter­ zişi. 2 Cari J. invizibil în ochii cenzurii. în egală 1 Articolul Luciei DRAGOMIR. N i m e n i nu putea spera să p ă t r u n d ă în acest spaţiu şi să se b u c u r e dc avantajele de notorietate oferite de el. tipologic. s-ar putea spune că. De altfel. v. ca şi totalitarismul. A Defense of Pluralism and Equality. S p r e d e o s e b i r e de spaţiul public modern şi liberal. dosarul evocat de Carmen GONZALEZ ENRIQUEZ. în care fiecare are un loc al său. î n s c h i m b . în spaţiul public comunist. Macmillan Press. in Alexandra BARAHONA Dc BR1TO. In orice situaţie. 2001. 51-72. în alte societăţi. in Alexandra IONESCU. C e n z u r a a fost u n u l din instrumentele prin care regimul a stârnit şi a alimentat „pasiunea pentru u n a n i m i t a t e " caracteristică societăţilor totalitare 2 . Avem astfel de-a face cu un spaţiu de factură p r e m o d e r n ă . „a face c u l t u r ă " nu a constituit o formă de rezistenţă. p. care au 1 refuzat să presteze j u r ă m â n t u l de credinţă faţă de regimul fascist . 2004. aproape fără rest. să mai facă jocul cenzurii. Aşadar. Nici un scriitor nu trecea nebă­ gat în seamă. nu a d m i t invizibilitatea socială şi etică a nici unuia dintre m e m b r i i societăţii. Rezistenţa prin cultură p a r e o formulă lipsită de orice sens politic şi moral atâta timp cât întreaga cultură a celor cinci decenii de totalitarism a fost. respinge iluzia asemeni lui Croce şi scapă de sentinţa lui Jaspers. > R I E D E R I C H . p e n t r u că filosoful napolitan a evitat explicit să creeze o a s e m e n e a iluzie. s ă t e c o m p o r ţ i c a ş i c u m a c e s t c i n e v a n u există. în care notorietatea poate coexista cu ignorarea p e n t r u că a u t o n o m i a o b s e r v a t o r u l u i este a c c e p t a t ă . pune în oglindă două tipuri opuse de raportare a scriitorului la politică: Paul Goma refuză. Paul Goma et Alexandru Ivasiuc entre litterature et politique". L ă s â n d de-o parte manifestări ce pot intra. Spheres of Justice. 220. în care poate fi pus la locul său. în vreme ce Alexandru Ivasiuc alege dubla identitate a jocului negocierii cu cenzura. Transition lo Democracy in Easlern Europe. în acelaşi timp. în c e e a cc-o priveşte. măsură. Nimeni nu trece neobservat Din această perspectivă. 1983. n i m e n i nu p u t e a trece neobservat. Oxford University Press. fie pe cea a autorilor editaţi. O a n e c d o t ă culeasă în G e r m a n i a de est 1 atribuie u n u i înalt d e m n i t a r dc partid constatarea potrivit căreia scriitorii ar trebui să fie fericiţi pentru că au şansa de a trăi într-o ţară socialistă în care literatura e luată în serios şi fiecare rând scris e citit cu infinită atenţie. 1-a constituit i n d i v i d u a l i s m u l civic şi critic al „disidenţilor". L'Harmattan. dar în care acest loc nu i se poate refuza 2 . 3 Despre ambiguitatea represiunii mişcării de la Braşov. Basic Books. din m a i m u l t e mii. In u l t i m ă instanţă. obiectivul cenzurii nu a fost n u m a i acela de a stabili cine nu publică şi ce nu se citeşte. Tolalitarian Diclutorsliip and Aulocracy. p. ci. o p a r t i c i p a r e la d i n a m i c a spaţiului p u b l i c c o m u n i s t . p. r ă m â n â n d . „De-communization and Political Justice in Central and Eastern Europe". New York. pp. Zbignew K. ci u n a de participare. BRZEZINSKI. în categoria „ r e v e n d i c ă r i s i n d i c a l e " . în cultura totalitară. 35. Vechiul R e g i m . Transitional Justice in Dcmocralizing Socielies.

atunci cel puţin în afara controlului acestuia. 2002. prin gestul lor. Constrângere şi disidenţă în România anilor 1965-1989.de la această regulă a intangibilităţii p u b l i c e a c o m u n i s m u l u i o constituie a n u m i t e grupări religioase d i s i d e n t e de orientare neoprotestantă care au trecut de la incriminarea morală a agenţilor represiunii la denun­ ţarea politică a regimului totalitar ca atare. în afara cercului foarte închis şi restrâns de militanţi istorici ai Partidului C o m u n i s t . cât şi nevalorificată politic d u p ă căderea socialismului de stat . nu doreau decât să-şi grăbească emigrarea. Reinvenling Polilics. aşa c u m a fost e x p r i m a t ă de personalităţi ca D o i n a C o r n e a sau G h e o r g h e Calciu. în plus. Du passe faisons table rase! Histoire et memoire du communisme en Europe. pp. Vladimir TISMANEANU. 1992. . Atunci c â n d aceasta totuşi s-a manifestat. penticostali. ea a vizat cu exclusivitate abuzurile c o m i s e de p e r s o a n e l e care r e p r e z e n t a u sistemul la vârf. colectivă sau individuală. traducere românească G. grupurile protestante disidente au reuşit în b u n ă m ă s u r ă să se sustragă chiar şi economiei publice a socialismului de stat. Singura excepţie . în schimb. „Le systeme repressif communiste de Roumanie". The Free Press. Ceauşescu şi Securitatea. în g e n e r a l v o r b i n d . 61 1 60 . Humanitas. adventişti) au reuşit să dezvolte un m o d de g e s t i u n e a credinţei individuale capabil să p r o d u c ă o societate civilă în sensul originar al t e r m e n u l u i 3 . un sistem de schimburi dc bunuri şi servicii demonetarizat şi pe de-a-ntregul privat. Cu atât m a i m u l t cu cât. a făcut m a i d e g r a b ă apel la referinţe tradiţionale şi n a ţ i o n a l e . universitari şi cerce­ tători ştiinţifici erau membrii de partid 1 . doctori în ştiinţe. a statului. rezistenţa şi victimele neoprotestante din anii '70 şi '80. C ă c i acesta nu s-a manifestat nici ca un t r i u m f şi un declin al ideologiei şi nici ca o a s c e n s i u n e şi un eşec al ideologilor. fie în m e d i u l u n o r generaţii mai vechi ale n o m e n ­ claturii. disidenţa intelectuală. n e o ­ protestanţii constituie. aşa 1 Robert A. p. sous la direction de. ca un r e g i m politic de esenţă ideologică: funcţia politică pe care o îndeplinea ideologia era. singurele grupuri care au concurat c o m u n i s m u l pe terenul acţiunii sociale (vergesellschaftung). Emigraţia morală R e v o l u ţ i a din d e c e m b r i e 1989 nu a fost p r e c e d a t ă de o trezire. pp. în cadrul u n o r raporturi de reciprocitate. Stanford. aceea de a m a r c a în chip vizibil o ierarhie între „ p r o p r i e t a r i i " sistemului (investiţi cu autoritatea de a c a n o n i z a şi m o d i f i c a mesajul d o g m a t i c ) şi Cf. formată. in Stephane COURTOIS. sub orice formă. Robert Laftbnt. Ciocâltea. de fapt. 104. 215-221. în mod simptomatic. în practica guvernării. totali­ tarismul de tip sovietic nu a funcţionat. 1980.a fost c e a articulată în j u r u l lui P a u l G o m a . De altfel. Romulus RUSAN et al. din p e r s o a n e care. Cu acest titlu şi oricât de m a r g i n a l ă ar fi fost p r e z e n ţ a lor în societate. 1998. obiectul unei critici de fond.O înregistrare strict evenimenţială a „opoziţiei creştine" la Dennis DELETANT. N u m a i p e n t r u m e m ­ brii a c e s t o r grupuri a f i r m a r e a identităţii a fost investită într-un refuz sistematic al colaborării.rămasă atât anonimă. Chiar şi în ultimii ani ai regimului. ca atare. fie prin v o c e a u n o r scriitori şi intelectuali. Easlern Europe from Stalin lo Havel. 434-443. D o a r n e o p r o t e s t a n ţ i i de inspiraţie evan­ ghelică a m e r i c a n ă (baptişti. cu regimul şi cu m a n d a t a r i i acestuia 2 . Hoovei" Institution Press. S-ar p ă r e a d e c i că un demers de tipul istoriei intelectuale 1 nu s-ar potrivi c o m u n i s m u l u i r o m â n e s c . începutul „micii revoluţii culturale" din 1971 coincide cu o colonizare masivă de către Partid a instanţelor dc validare a notorietăţii intelectuale: la sfârşitul anului 1971.. Paris. cu p r e c ă d e r e . p e n t m că puterea acesteia nici nu a funcţionat. New York. c u m acesta s-a născut în cultura engleză de la sfârşitul secolului al XVIII-lea pentru a descrie o reţea de raporturi sociale organi­ zate în teritoriu dacă nu de-a dreptul împotriva Curţii. construind. într-o p e r s p e c t i v a w e b e r i a n ă . KING. acesta nu a făcut. fiind ca atare p u r t ă t o a r e a unei logici de „ r e c o m u n i tarizare" (vergemeinschajtimg). 3 O prezentare a protestului anticomunist redactată oarecum din perspec­ tiva „societăţii civile" posteomuniste nu menţionează. î m p o t r i v a intenţiilor iniţiatorului. Bucureşti. atitudinea voice nu reprezenta decât anticamera pentru exit. 6 0 % dintre academicieni. A Hisloiy of the Românimi Communisl Party. nu a fost c o n s e c i n ţ a u n e i descântări a vrăjii ideologice. Pentru mulţi dintre sus­ ţinătorii lui G o m a . a b a n d o n a t de aproape toţi colegii săi scriitori.

Fără a fi. p. cea pe care nu o p o a t e anula nici o tranziţie. Confesiuni. pp.m u l ţ i m e a celor cărora nu li se cerea decât sa adere la acest mesaj.evident s u p r i m a t e sub totalitarism . p. supunerea oarbă faţă de aparatul birocratic al statului. Oxford and New York. dialoguri cu D. Carmen GONZÂLEZ-ENRÎQUEZ.să fie oare îngă­ duite liniştea creatoare. 360. D u p ă decembrie 1989. m a i recent. slăbiciune ori frică. fără eroi şi fără ticăloşi. Fayard. Refuză sau a m â n ă fie din incurie. pp. n e d r e p t a t e a şi r e p r e s i u n e a . fie în temeiul unui raţionament care. 63 . 1985. pe socoteala . îndemnul apostolic Reconciliatio el paenilentia. Acta Apostolicae Sedis 77. d i m p o t r i v ă . t i m p de patruzeci şi cinci de ani. Paloma AGUILAR. S p r e deosebire de germanii şi italienii de după război ori. Anastasia. rezistenţa în interiorul „propriei m i n ţ i " poate echivala. Franco Angeli. D e z i n t e r e s u l general faţă de viaţa c o m u n i t ă ţ i i . ideologia socialismului ştiinţific nu a fost m a i m u l t decât o r u t i n ă a discursului şi o p a n t o m i m ă folosită cu ocazia reuniunilor publice. iată c u m se desenează harta unui paradox geopolitic: cei m a i mulţi r o m â n i au trăit în R o m â n i a fără a fi fost v r e o d a t ă prezenţi la c e e a ce s-a p e t r e c u t în p r o p r i a lor ţară. strategia etică adoptată de victime este rezumată de unnătoarele sentinţe: „torţionarii sunt iresponsabili din punct de vedere moral" şi „nu condamnarea unor oameni este importantă. D e aceea. ritul nu este însă d e c â t o formă de organizare a spaţiului public şi a comportamentelor colective. „partidului". u r m ă r i r e a cu orice preţ a interesului personal. studiile din Alexandra BARAHONA De BRITO. nu face.nu par să fie purtătorii unei t r a u m e colective. în ultimă instanţă. Totalitarismul c a atare n u p o a t e f i u r m ă r i t penal. Corneliu COPOSU. structurării şi instituţionalizării u n o r acte personale2. ci condamnarea unor idei". 3 Cu toate acestea. ci. Pe scurt. Le crisipoliliche nei regimi comunişti. cu o formă aproape patologică de autism etic. Guy HERMET. 1996. n u î n c a p e p e b a n c a acuzării ş i nici n u are c u m s ă ispăşească p e d e p s e 3 .ca şi alţi esteuropeni de altfel . la întărirea r e g i m u l u i şi la d e z v o l t a r e a Partidului C o m u n i s t . indiferent de 1 V. Transilional Justice in Democralizing Societies. 1993. nu a fost însă colaboraţionismul . oportunismul şi linguşirea puterii? Este absenţa libertăţii capabilă să absolve. orice vinovăţie pentru felul în care este constituit şi funcţionează spaţiul public? Vina cea m a i gravă.IB1DEM. m i m â n d luciditatea. Mitul implică credinţa într-o instanţă m â n t u i t o a r e . obiect al judecăţilor m o r a l e . nepăsarea pentru soarta celor din jur. Scepticismul nu a c o r d ă însă n i m ă n u i scutire de r ă s p u n d e r e pentru propriile acte. „ r e g i m u l u i " . în România. în sine. vreme de cinci decenii. 2 IOAN PAUL al II-lea. falsa r e z i s t e n ţ ă în sfera privată. Oxford University Press. ci o a m e n i l o r care au colaborat. responsabilitatea n u revine „ s i s t e m u l u i " . în R o m â n i a . p a r e că întreaga societate t o c m a i se întorsese din exil. ci starea de e m i g r a ţ i e m o r a l ă în care s-a refugiat. dacă trebuie. un rit al puterii. fără victime şi fără vinovaţi. no. neîncrederea faţă de vecini şi prieteni. p. Nu crezul ideologic. n e d r e p ­ tăţii şi represiunii. adică o formă de acceptabilitate socială a u n e i autorităţi statale constituite după alte reguli decât cele tradiţionale. „ n e c r e d i n ţ a " în idei caracte­ rizează regimurile totalitare 2 . afirmă că orice gest de opoziţie. 1989. Paris. La sorlie des dictalures dans les annees 90. 158-163. în u l t i m ă instanţă. r e s p o n s a b i l i t a t e a revine deopotrivă activiştilor Partidului C o m u n i s t .şi. O măsurare a acestei „necredinţe" în ideologie la Pietro GRILLI DI CORTONA. delaţiunea. 2001. r o m â n i i . p a c e a laboratoarelor. Bucureşti. Milano. n e i m p l i c a r e a în evenimente. cea m a i m a r e parte a societăţii româneşti. de chilienii ieşiţi de sub dictatură sau de sud-africanii eliberaţi de r a s i s m 1 . 20. 217. dorinţa de a ajunge la ţintă înaintea . în lipsa libertăţii individuale şi a libertăţilor publice . Les desenchantemenls de la liberte. cu m u l t m a i numeroşi. editors. . mai c u r â n d d e c â t o m i t o l o g i e a sensului istoriei. duplicitatea. In tăpt. Roma. 62 1 Rezistenţa „prin cultură". care refuza sau a m â n ă să se o p u n ă minciunii. 118-119. ce aparţin atât celor care planifică şi p r a c t i c ă m i n c i u n a . 16. cât şi celor. The Polilics of Memory.al unora. totalitarismul este rezultatul acumulării. de la sine. prin reacţia represivă pe care-o p o a t e stârni. grija obsesivă p e n t r u h r a n a de fiecare zi. 1 fără a fi obligatoriu şi necesar să creadă în el . golită de m e m o r i e . la instalarea sistemului. d e c â t să c o n s o l i d e z e regimul. c o m u n i s m u l a fost.făţiş sau confidenţial . abdicările morale. Alexandru.celuilalt.

A Hisloiy of the Romanian Communist Party. aşa c u m a fost d e s e n a t de K e n n e t h Jowitt 4 . 100-101. 4 IBIDEM. pp. P C R a a b a n d o n a t treptat politicile de c o n s o l i d a r e a p r o p r i e i puteri în favoarea u n o r a de i n c l u d e r e în p r o p r i a p u t e r e a u n o r s e g m e n t e sociale a c ă r o r a u t o n o m i e de articulare era relativ respectată 2 . r e g i m u l s-a străduit să suscite un sens p o p u l a r al 1 legitimităţii sale . cât şi prin introduAlain TOURAINE et al. Este m a i m u l t d e c â t evident c ă această pretenţie era departe de a corespunde realităţii şi că partidul reprezenta puterea şi nu p o p o r a l . în acest m o d . că „[partidul] nu a fost o simplă elită c o n d u c ă t o a r e sau o categorie de privilegiaţi. cercul puterii se lărgeşte prin instituţionalizarea consultării cu grupurile sociale. 3 IBIDEM. Pologne 1980-1981.. [. al n e v o i l o r societăţii şi al intereselor o a m e n i l o r m u n c i i . p. Analyse d'un mouvement social. o a r e c u m ideal-tipic. Paul H. 97. ei a fost şi rămâne prin definiţia sa o forţă totalitara [. instituţiile r e p r e z e n t a t i v e ale statului ( p r e ş e d i n ţ i a republicii.locul pc care l-au o c u p a t în ierarhia acestuia şi birocraţilor care au ocupat poziţii de decizie în aparatul de stat. in Jan F. M a i m u l t chiar. d a c ă nu reprezentate. politica e x t e r n ă n u s e m a i d e c l i n ă î n t e r m e n i d e 1 Mary Ellen FISHER. 1 64 65 . Portretul robot al u n u i r e g i m totalitar de i n c l u d e r e . o p u t e r e care se diversifică t i p o l o g i c şi c a r e este alocată unei multitudini de grupuri profesionale. editors. pp. Solidarite. „Inclusion and Mobilization in European Leninist Regimes".. administraţiile locale) c a p ă t ă o m a i m a r e p o n d e r e simbolică. New York and London. controlul spiritelor îi era chiar m a i preţios decât m o n o p o l u l a s u p r a reuşitei sociale. politicile publice sunt elaborate prin referinţă la p a r a m e t r i i de dezvoltare şi nu la d o g m a t i c a luptei de clasă. şi în c i u d a discursului oficial despre „unitatea de m o n o l i t " a societăţii în j u r u l partidului clasei m u n c i t o a r e . „Participatory Reforms and Political Development in România". 1977. pp. 1977. a unei m a r i părţi a populaţiei" 2 . Fayard. atât prin oficializarea orientării sale naţionaliste. Praeger. m a n a g e r u l politic îl înlocuieşte pe birocratul politic.. p u t e r e a partidului u n i c î n c e t e a z ă să m a i fie o p u t e r e u n i c ă şi indivizibilă. New York and London. potrivit gradului lor de expertiză empirică şi poziţiei o c u p a t e în cadrul procesului de creştere e c o n o m i c ă şi de dezvoltare socială 3 . C ă c i strategia includerii p r e s u p u n e o p e r a r e a u n o r diferenţieri funcţionale la nivelul unei p u t e r i aflate în p l i n ă e x p a n s i u n e . 2 Kenneth JCWITT. Praeger. Paul H. m a n i p u l a r e a se substituie d o m i n a ţ i e i în relaţia dintre putere şi societate. chiar dacă forţată sau manipulată. pp. 2 IBIDEM. 100-101. 28-31. pp. c e r e a a n u m i t o r p r o c e d u r i p a r t i c i p a t i v e p r e l u a t e din r e c u z i t a d e m o c r a t i c ă (alegerile generale şi locale cu m a i m u l ţ i candidaţi din 1975). în raporturile dintre putere şi societate. KING. M a r e a A d u n a r e N a ţ i o n a l ă .] D a c ă n-ar fi fost d e c â t un P r i n c i p e . O p u t e r e totalitară nu poate fi concepută fără a d e z i u n e a publică. TRISKA. 220-221. editors. COCKS. TRISKA. E s t e imposibil să c o n c e p e m un partid c o m u n i s t care nu se p r e z i n t ă ca interpretul legilor istoriei. s e s u p r a p u n e a p r o a p e integral p e s t e profilul adoptat de c o m u n i s m u l r o m â n e s c în perioada ecauşistă: partidul se delimitează ca instituţie de organele sale represive. 98-100. De Ia mobilizare la includere Opera de mobilizare socială înfreprinsă de Partidul Comunist R o m â n şi-a verificat succesul prin m u t a ţ i a majoră survenită. 3 Robert A. a n u m i t e grupuri de interese ne-partizane (de tip tehnocratic) putând chiar aspira să fie.. in Jan F. Polilical Development in Eastern Europe.. 279-280. Integrarea şi p e r s u a s i u n e a au luat locul d o m i n a ţ i e i şi violenţei. Paris. ar fi c o m b i n a t toleranţa şi represiunea fără să pretindă controlul asupra spiritelor şi a întregii organizări sociale.] El a refuzat constant separarea dintre societate şi stat. n a ţ i u n e a d e v i n e u n b u n social tot m a i i m p o r t a n t . COCKS. Political Development in Eastern Europe. în special după 1964-1965. cooptarea ca mijloc de influenţă politică nu se m a i bazează pe opozabilitatea identităţii socio-profesionale şi a responsabilităţii pe linie de partid. atunci cel puţin ascultate în elaborarea politicilor p u b l i c e 3 . însă d o m i n a ţ i a sa era atât de a p ă s ă t o a r e t o c m a i pentru că nu era d o a r d o m i n a ţ i a statului. 1982. pp. C h i a r şi autori e x t r e m de rezervaţi în privinţa utilizării termenului de totalitarism şi convinşi de incapacitatea regimului dc a s u p r a p u n e întru totul societatea oficială p e s t e societatea reală 1 sunt nevoiţi să r e c u n o a s c ă . î n c e p â n d din 1965. Or.

Date preluate după Guy HERMET.331. colectivele de oameni ai muncii sunt t e r m e n i .potrivit căreia în socialism în general şi în societăţile de formulă totalitară sovietică în particular.4 14.S.şi est-europene.000 852. Kahane. cil. într-adevăr.2 9. de la instalare şi p â n ă la dispariţie. că viitorul l u m i n o s al omenirii are prioritate faţă de concretul vieţii p r e z e n t e ' . Socialism. cât şi eforturile de integrare puse în lucru de către Partidul C o m u n i s t nu au r ă m a s fără răspuns din partea societăţii r o m â n e ş t i .pp. 66 67 . p r o g r a m a t i c şi practic. societatea socialistă. s-a reprezentat pe sine în t e r m e n i holişti: partidul. 1981. p. Indianapolis.000 2. d e s p r e ideea . translated by J.000 3. i n d i v i d u a l u l este organic şi ierarhic s u b o r d o n a t socialului î n t r u p a t de stat.327. R o m â n i a a c u n o s c u t p r o ­ c e n t u l cel m a i înalt de a d e z i u n e la P a r t i d u l C o m u n i s t .2 10.plţărăneşti. Liberty Press. M a i m u l t chiar. rezultă că trei sferturi din societatea româ­ n e a s c ă era legată instituţional.300.000 18. 1 2 IBIDEM. Atât operaţiunile de mobilizare. Partidul C o m u n i s t R o m â n includea 1 6 % din cetă­ ţenii r o m â n i . că destinul individual se topeşte. An Economic and Sociologicul Analysis. î n c h i p d e t e r m i n i s t . op.000 2.000 1. ceea ce r e p r e z e n t a o t r e i m e din populaţia activă şi aproximativ o pătrime din n u m ă r u l adulţilor. D a c ă luăm în calcul şi membrii de familie.4 13. r e g i m u l comunist. Singura t r ă s ă t u r ă ideal-tipică a regimurilor de integrare care nu se regăseşte întocmai în R o m â n i a este evoluţia de la o c o n d u c e r e de factură n e o p a t r i m o n i a l ă la o g u v e r n a r e oligarhică. indivizilor nu li se c e r e a să creadă şi să u r m e z e ideologia marxist-leninistă decât în m ă s u r a î n c a r e aceasta d e v e n i s e . în R o m â n i a .6 6.R.S. m a i precis..202.000 826.de ilustră d e s c e n d e n ţ ă hegeliană . i n s t r u m e n t u l teoretic cu ajutorul căruia clasa socială cea m a i înaintată a n a l i z a realitatea în m o d ştiinţific şi baliza evoluţia viitoare a societăţii. în raport cu toate celclate ţări central. în m ă r e ţ i a proiectului global al societăţii c o m u n i s t e . direct sau indirect.000 2. masele muncitore. poporul. ci în categoriile c o m p l e m e n t a r i t ă ţ i i şi cooperării. clasa muncitoare. M a t e r i a l i s m u l dialectic şi istoric era învestit cu un caracter ştiinţific nu atât în t e m e i u l capacităţii sale c o n c e p t u a l e de a 1 Ludwig von MISES. de r e g i m u l comunist. 110-111. D u p ă 1971-1972. în 1989.600. o parte din tendinţele integratoare c e d e a z ă pasul în faţa tentaţiei de r e v e n i r e la u n e l e aspecte m o b i l i z a t o a r e şi h a r i s m a t i c e ce caracterizaseră p r i m a d e c a d ă a istoriei c o m u n i s t e 1 .6 8 8 U n a dintre t e m e l e î m p ă r t ă ş i t e fără d i s c r i m i n a r e deopotrivă de ideologia comunistă şi de criticii săi este cea a colectivismului.200.000 % din populaţie 4. pp. Ideologia destinului colectiv Număr de membri 122. 51-57.3 9.înfruntare ideologică. p a t r i m o n i u l intelectual al proletariatului. E s t e vorba.c h e i e care o c u p ă în î n t r e g i m e discursul oficial. 58. aşa c u m arată aceste date din a n u l 1983 2 : Partidul Partidul Muncii din Albania Partidul Comunist Bulgar Partidul Comunist din Cehoslovacia Partidul Socialist Unit (Est-)German Liga Comuniştilor din Iugoslavia Partidul Muncitoresc Unit Polonez Partidul Comunist Român Partidul Socialist Muncitoresc Ungar Partidul Comunist al U. Nu cred că este n e v o i e de a m p l e a r g u m e n t a ţ i i sau de lungi investigaţii în arhive p e n t r u a afirma că.

1-a adoptat ca un dispozitiv teoretic de raţionalizare a actului de guvernare. î n j u r u l acestui p u n c t s e înfăşoară n o d u l u n u i p a r a d o x constitutiv al doctrinei oficiale a m a t e r i a l i s m u l u i dialectic şi istoric. ajuns la p u t e r e prin avangarda sa revoluţionară reprezentată de partidele c o m u n i s t e . d a c ă nu o i c o a n ă a p o p o r u l u i .E. Sistemul comunist oferea astfel societăţii imaginea conducătorului s u p r e m ca pe o oglindă în care aceasta îşi p u t e a c o n t e m p l a unitatea 1 . P e r s o n a l i t a t e a c o n d u c ă t o r u l u i d e v i n e obiect al mitologiei oficiale în virtutea unei relaţii g e n e a l o g i c e de ordin simbolic între şef şi c o m u n i t a t e . 1998. ca un corp indivizibil purtat de m ă r e ţ i a u n e i m i s i u n i istorice fără p r e c e d e n t . întruparea poporului. 1976. să-şi reveleze doar trupul politic. p r o m o v a r e a p u b l i c ă a familiei conducătorului. The Johns Hopkins University Press.. deşi o p a r t e din g u v e r n ă r i l e c o m u n i s t e ( c a z u l r o m â n e s c fiind n u m ă r a t între a c e s t e a ) au fost calificate drept r e g i m u r i „ s u l t a n i s t i c e " 2 . n u m a i pe această cale dialectică. South America.c o n d u c ă t o r u l d e v e n e a figura partidului. dintre care cel care beneficiază de cel m a i înalt grad de generalitate este acela al „construirii viitorului c o m u n i s t " sau. Din 1962 însă. 1984. producţia era d o g m a centrală a ortodoxiei leniniste: atunci când clasa m u n c i t o a r e este p r o p r i e t a r al statului. Problems of Democratic Transition and Consolidation. „A Theory of Suitanism". Juan J. ca în regimurile de tip patrimonial ori neo-patrimonial. Conn. Sultanislic Regimes. pentru cele m a i m u l t e Marcel GAUCHET. m a i întâi în U n i u n e a Sovietică apoi p r e t u t i n d e n i î n spaţiul s ă u d e d o m i n a ţ i e ' . într-adevăr. Alfred STEPAN. CHEHABI. în i m a g i n e a c o n d u c ă t o r u l u i . ci chiar o întrupare. in H. pp. „L'cxperience totalitaire et la pensee de la politique". I V . era resimţită de cetăţeni drept o intruziune nelegitimă a trupului natural al şefului de la' care se pretindea. and Post-Communisl Europe. al „edificării societăţii socialiste". de altfel. în virtutea u n u i „ d r e p t al sensului istoriei" . Astfel. pp. a fost teoretizat de H.substitut totalitar al d r e p t u l u i divin . CHEHABI. 7-8. The Johns Hopkins University Press. ca. Khrushchev's Party Reform: Coallitionbuilding and Instituţional Jnnovation. no. Westport. Baltimore and London. Barbara Arm CHOTINER. ci faţă de o colectivitate simbolică gândită în t e r m e n i o m o g e n i şi solidari: partid. 4-28. pp. LINZ. Ca atare.E. Individualismul răsturnat în socialismul real fidelitatea nu se angajează faţă de o idee. 69 1 . în sensul în care. clasă muncitoare. LINZ. Juan J. lui i se c u v e n e a u cele m a i m a r i onoruri p u b l i c e în t e m e i u l faptului că era politic indistinct de popor. naţiune socialistă. Southern Europe. 349-356. p o p o r u l socialist îşi a d m i r a realizările. p r o c l a m a t sau p u r şi simplu aclamat de către cetăţeni. Stalin este „părintele p o p o a r e l o r " . ci datorită faptului că proletariatul. pentru m a r x i s m u l clasic. C h i a r şi loialitatea faţă de c o n d u c ă t o r este rareori propriu-zis personală. imaginea clasei m u n c i t o a r e . P e n t r u că. Greenwood Press.. Efortul care se cere făcut de toţi şi de fiecare în parte este prin excelenţă u n u l de inginerie socială şi de eficienţă e c o n o m i c ă . dictatura exercitată de un grup în n u m e l e unei clase sociale putea fi gândită atât în termeni de reprezentativitate politică reală. C o n d u c ă t o r u l u i i s-ar fi potrivit deci o virtute a s e m ă n ă t o a r e celei pe c a r e Aristotel o clasa sub r u b r i c a magnanimităţii. Baltimore and London. 3-48 şi aplicat cazului românesc de Juan J. cât şi ca unică expresie „ o b i e c t i v ă " a u n u i consens popular neafectat de fluctu­ aţii electorale. p a r t i d e l e c o m u n i s t e încep să se prezinte şi să acţioneze ca avangarde ale întregii socie­ tăţi. ca odinioară de la regi.l e n i n i s m u l u i a avut d r e p t p u n c t d e p l e c a r e t e m a p r o i e c t e l o r g l o b a l e d e societate. De a c e e a . LINZ. 2 Termenul. Dificultatea teoretică majoră ce riscă să u m b r e a s c ă legitimi­ tatea u n u i a s e m e n e a p r o g r a m de practică socială constă în a c e e a că. şi nu doar ca detaşament avansat al unei singure clase sociale. 1996.specula asupra inevitabilităţii socialismului şi pentru că avusese abilitatea de a încredinţa proletariatului rolul de agent al sfârşi­ tului îndelungatei istorii a exploatării o m u l u i de către o m . C a n o n i z a r e a stalinistă a m a r x i s m . legile obiective ale e c o n o m i e i cer ca d r u m u l spre c o m u n i s m să treacă prin creşterea productivităţii şi o superioară organizare a muncii. Esprit. ca în R o m â n i a sau în Bulgaria. prin prudentă derogare. popor. de origine weberiana. editors. iar C e a u ş e s c u „cel m a i b u n fiu al p o p o r u l u i " . 68 1 P e r s o a n a naturală a c o n d u c ă t o r u l u i este integral absorbită de corpul său politic. Liderul c o m u n i s t n u era d o a r u n „ r e p r e z e n t a n t " ales.

spirit colectivist. c o m u n i s m u l a murit pentru că a câştigat partida. „omul n o u " se înfăţişează totuşi observatorului erei p o s t e o m u n i s t e sub forma unei anumite uniformizări a c o m p o r t a m e n t e l o r şi atitudinilor colective ce se manifestă m a i ales prin entuziasmul scăzut al marelui n u m ă r faţă de pluralism şi de p r o m o v a r e a unei culturi politice organizate în jurul drepturilor şi libertăţilor individuale 2 . Pe de o parte. în timp ce. c e e a c e n u î n s e a m n ă însă c ă societăţile epocii totalitare nu ar li fost puse în situaţia istorică de a anticipa în fiinţa lor colectivă câteva din trăsăturile pe care genetica ideologică le atribuia locuitorilor viitorului comunist. A făcut. m a r c a t e într-o p r i m ă p e r i o a d ă de gustul e ş e c u l u i . societatea este cea care. Societatea este tocmai mediul prin care acesta se înstrăinează de sine.se et epanouissement de l'ideologie economique. Gene. Individualism şi naţionalism Astfel privit . în cele din urmă. a u t o n o m i a o n t o ­ logică se j o a c ă la înălţimea o m u l u i şi o a r e c u m î m p o t r i v a lui. Pentru marxismele liberale. într-adevăr. Easl-European Politics and Societies. ale opoziţiei civic-democratice din anii ' 9 0 . p e n t r u ideologia s o c i a l i s m u l u i ştiinţific. a principiului u n a n i m i t ă ţ i i şi c o n s e n s u l u i politic. D a c ă ar fi să d ă m c r e z a r e analizelor scrise astăzi p e u n a s e m e n e a t o n . în u l t i m ă instanţă. 139 sq. î n majoritatea operaţiunilor recente de incriminare a totalitarismului. 2 Gail KLÎGMAN. are m e n i r e a de a a d u c e pe lume o m u l nou. nu a izbutit să p r o v o a c e m u t a ţ i i profunde la nivelul naturii u m a n e . i n a p e t e n ţ ă p e n t r u valorile liberalismului. a dispărut pentru că-şi d u s e s e la îndeplinire toate sarcinile. Gândirea lui Marx interpretată ea demers filosofic nu numai individualist.dintre orientările n e o . 1 Fireşte. Homo aequalis. individul. a asigurat supravieţuirea reflexelor de î n c a d r a r e şi î n r e g i m e n t a r e . în s c h i m b . în p r i m u l caz. „Reclaiming the Public: a Reflection on Creating a Civil Society in România". în i n i m a oricărui proiect de societate se află.şi oricât de suprinzător s-ar p u t e a dovedi acest lucru în ochii celor carc-i c o n t e s t ă orice fel de m e r i t e . d e v i n e capabil să r e c o m ­ p u n ă o societate superior organizată şi cu adevărat liberă. uniformizate. care se dezalienează. 393-427. colectivitatea n-ar fi d e c â t m i j ­ locul prin care individul îşi p o a t e p i e r d e sau câştiga esenţa 1 . nivelate? Este oare „ieşitul din r â n d " cea m a i m a r e erezie socială în voia căreia se poate lăsa cineva? A nu face „ca toată l u m e a " este c u m v a forma supremă a nonconformismului la r o m â n i ? 70 71 . C â t de verificabilă este o a s e m e n e a opinie? Au fost românii „reeducaţi". această ambiţie de inginerie antropologică este semnul de netăgăduit al absurdităţii ideologice a u n u i r e g i m care. Astfel şi o a r e c u m s i m p l u spus. în texte scrise de intelectualii care şi-au a s u m a t sarcina dc a fi observatorii critici ai tranziţiei. a ridicat la r a n g dc n o r m ă socială refuzul a u t o n o m i e i p e r s o a n e i şi al gândirii i n d e p e n d e n t e . D e altfel. p e n t r u m a r x i s m u l oficial şi c a n o n i c al vârstei totalitare. t o c m a i acest m o t i v a l „ o m u l u i n o u " a p a r e . Gallimard. S-ar z i c e că. 1985. tematica ideologică care 1-a învăluit a fost investită în practici sociale ale căror roade nu s-au lăsat p r e a m u l t aşteptate: m e n t a ­ litate nivelată.c o m u ­ nismul pare că a izbutit să-şi atigă ţinta. care se eliberează de sub forţa lucrurilor şi scapă de constrân­ gerea legăturilor sociale „ r ă s t u r n a t e " . dacă omul nou ca atare r ă m â n e o utopic eviden­ tă. oricât de mari ar fi fost pretenţiile şi eforturile sale. I. Paris. în cel de-al doilea se construieşte la nivelul societăţii.m a r x i s t e . în formulări m a i elegante. au fost ambiţiile şi dorinţele lor tipizate. c o m p o r t a m e n t gregar.1990. 4/3. pp. să treacă drept n o r m a l a subordonarea destinului individual u n o r ţeluri c o m u n e indivizibile. pp. drept o ţintă extrem de ambiguă. îşi delocalizează natura. toată l u m e a este de a c o r d că o m u l n o u nici nu s-a n ă s c u t vreodată. Iată m a l a d i i l e societăţii r o m â n e ş t i aşa c u m sunt descrise atât în discursurile. de a-1 vindeca de alienare. sarcina practicii revoluţionare fiind aceea de a res­ taura omul în integritatea sa subiectivă. individul nu este decât mijlocul prin care colectivitatea îşi câştigă sau îşi p i e r d e fiinţa. toate aceste obiective au fost realizate. uniformizată. p e n t r u că nu-i m a i rămăsese de cucerit nici o poziţie. în al doilea rând. în R o m â n i a . o m u l care se regăseşte pe sine. dar şi antiholist la Louis DUMONT. prin conştientizarea şi a s u m a r e a vocaţiei sale istorice colec­ tive odată cu apropierea de c o m u n i s m . cât şi.

1998. TUCKER. Cambridge Mass. New York. în e p o c a m o d e r n ă . sunt m a i d e g r a b ă ireconciliabile? U n a din explicaţiile posibile rezidă în faptul că n a ţ i u n e a este singurul proiect colectiv care nu p r e s u p u n e . c u m este c e a r o m â n e a s c ă . pentru că ceea ce p ă r e a a fi. într-o logică liberală. in Robert C. W. Stalinism. pare să nu fi realizat că. se d o v e d e ş t e a fi fost. dar şi prestabilit. Trăsăturile sale au o vârstă mult m a i venerabilă. fără c o n s i s t e n ţ ă şi fără c h i p . Stalinismul însuşi nu ar fi decât o formă de „naţionalizare" a comu­ nismului. and London. KEMP. Norton & Co. pe termen lung. pp. Astfel schiţat. Essays in tfistoricul Interprelation. 295. 1977. c u m pot coexista. caz în care naţionalismul devine un fenomen latent în toate regimurile comuniste postbelice modelate de stalinism. subminează perspectiva internaţionalistă proprie comunismului. p e n t r u că această societate. Dificultatea situării totalitarismului într-un a s e m e n e a u n g h i de analiză este însă pusă în evidenţă de un paradox care. 1984. A Basic Conlradiclion?. Harvard University Press. P a r a d o x u l este deci dublu. editor. se federalizează s p o n t a n în j u r u l ideii naţionale. 72 1 totalitarismul comunist a fost cel m a i eficient p r o d u c ă t o r istoric 1 de individualism şi de naţionalism . de un a s e n t i m e n t general. De altfel. The Inlellectual and Political History of the Triumph of Communism in Russia. ci se validau în funcţie de un sistem de regularităţi cu finalitate comunitară şi într-un cadru referenţial nu n u m a i stabil. la nivelul e p i d e r m e i i d e o l o g i c e . incapacitatea sa de a turna destinele individuale în albia unei identităţi sociale şi politice cu vocaţie universală şi prospectivă. un c o r p social nu n u m a i fărâmiţat. Princeton University Press. un naţionalist rus. A c e s t e a sunt gata făcute. se regăseşte într-o u n a n i m i t a t e a p r o a p e d e p l i n ă atunci c â n d miturile naţiunii sunt invocate. d o u ă atitudini c a r e . asupra u n o r principii şi valori c o m u n e . p o r t r e t u l c o m p o r t a m e n t a l al societăţii româneşti nu este un rezultat al ultimilor ani. indivi­ d u a l i s m u l şi n a ţ i o n a l i s m u l . totalita­ rismul ar putea fi considerat drept o „societate închisă". Macmillan. fără să-şi dea seama. TUCKER. XVII. n i m e n i nu trebuie convins în particular de validitatea lor.W. Adam B. Iar. a fost deja demonstrat faptul că Lenin însuşi era. O societate care nu se arată în stare să spri­ j i n e un p r o i e c t raţional de viitor este d i s p u s ă totuşi să se m o b i ­ lizeze la p r i m a c h e m a r e atunci c â n d identitatea sa naţională pare ameninţată. ULAM. Nu a v e m nevoie să o r g a n i z ă m vaste anchete sociologice pentru a constata c e e a ce se v e d e limpede cu ochiul liber: o societate d o m i n a t ă de un c o m p o r t a m e n t individualist. p. Basingstoke and London. Walter A. o societate cu slabe înclinaţii asociative. îşi regăseşte coerenţa pe terenul unei identităţi organice şi arhaice. în practica socială. în acelaşi teritoriu social. Pe de o parte.. o r a p o r t a r e p e r s o n a l ă la valori. o societate închisă. Robert C.Desigur că nu. într-adevăr. 1999. Walker CONNOR. în ordinea politică şi socială. î n t e m e i a t ă pe valori colective şi pe u n i t a t e a şi indivizibilitatea destinului. d a r şi d e s c o m p u s . de obicei cu orice preţ. „Stalinism and comparative Communism". deşi înscris în n a t u r a r e g i m u l u i 1 . E v a l u a t dintr-o p e r s p e c t i v ă p o p p e r i a n ă calificată. p e n t r u că nu există o listă de valori şi de b u n u r i simbolice care să se b u c u r e . printr-un p r o c e s dirijat de î n c h i d e r e a a c c e s u l u i la actul de guvernare şi la iniţiativele e c o n o m i c e . în care dreptul este obiect al deriziunii. 292-293. au o c a p a c i t a t e de circulaţie sigură. Naţionalism and Communism in Eastern Europe and the Soviet Union. în cadre naţionale. consideră „interesele n a ţ i o n a l e " ca fiind indiscutabile şi m a i presus de orice e x a m i n a r e critică. Princeton. The National Queslion in Marxisl-Leninist Theory and Strategy. care nu făcuse d e c â t să a s c u n d ă . O societate în care totul este pus la îndoială şi supus deriziunii. nu a d e v e n i t manifest decât d u p ă 1989: colectivist şi internaţionalist prin definiţie şi prin vocaţie. în plus şi d i n c o l o de securitatea oferită de s e n t i m e n t u l de V. în care n o r m e l e există doar pentru a fi nesocotite. pe de altă p a r t e . în care nici un gest nu este socotit într-atât de grav încât să atragă d u p ă sine pierderea demnităţii şi credibilităţii celui care 1-a c o m i s . în ceea ee-1 priveşte. O societate care nu este dispusă să c a d ă de acord. vin pe lume conţinuturi naţionaliste care. 73 1 . o socie­ tate în care destinele individuale nu se împlineau la capătul u n o r serii de alegeri personale şi de gesturi de libertate. Leninismul. rareori c a p a b i l ă să se solidarizeze în n u m e l e u n o r p r i n c i p i i civice sau politice. The Bolsheviks. în care singura regulă u n a n i m respectată este „a te descurca". în fond. în care nimic nu trece drept ireparabil. d u p ă o p e r a r e a unei incizii istorice profunde.

obişnuit să supravieţuiască. în R o m â n i a . „La formation du sujet". V. pe care a înţeles-o sub specia creşterii e c o n o m i c e şi a transformării ţesutului social 2 . Cambridge. Totalitarismustheorien nach dem Ende des Komunismus. interpretată ca o istorie a modernităţii. De aceea. „Totalitarismus und Modernisierung. University of California Press. Penser le sujet. Fayard. Fayard. fără să dea el însuşi un sens subiectivităţii sale. Westview. Critique de ia modernile. controlul şi m o n o p o l u l statului a s u p r a e c o n o m i e i şi societăţii. John Michael MONTÎAS. subiectul este o categorie descen­ tralizată a modernităţii... ruptură care este s e m n u l manifest al modernităţii 3 . subiectul d e s e n e a z ă c o n t u r u r i l e unui spaţiu social. România in the 1980's. Criza de structură a c o m u n i s m u l u i nu se d a t o r e a z ă rarităţii lucrurilor p r o d u s e de el sau m o d e l u l u i rigid şi a u t a r h i c d u p ă care a fost organizat p r o c e s u l de p r o d u c ţ i e . iar identitatea sa este imediat recunoscută de toţi ceilalţi m e m b r i ai c o m u n i t ă ţ i i . 21-45. ca un a g e n t al m o d e r n i z ă r i i . Hrsg.. Revolutionary Breaklhroughs and National Development: the Case of Romanici. Paris. suficient de instabili ei înşişi pentru a sc instala chiar în locul părăsit de acest univers simbolic. 410. N a ţ i o n a l i s m u l este singura cale prin care nevoia de recunoaştere este satisfăcută fără o prealabilă realizare a unei autonomii a subiectului. Subiectul p o a t e să spună Eu fără să se gândească la Sine. p r o b a b i l . la o d e s c o m p u n e r e a c a d r e l o r în c a r e o societate s-a 74 principii tradiţionale. in Achim SIEGEL. Boulder. Subiectul r e p r o d u c e un sens fără să fie nevoit să se p r o d u c ă el însuşi în actul de elaborare a propriului sens. în anii săi de î n c e p u t . istoria totalitarismului r o m â n e s c s-ar c u v e n i . L o c u l în care a c e a s t a a a p ă r u t a fost cel al rupturii dintre ordinea lucrurilor. n a ţ i o n a l i s m u l furnizează o identitate individuală a cărei sursă este situată în afara subiectului. prezentarea poziţiilor teoretice actuale privitoare la raporturile dintre totalitarism şi modernizare la Klaus MULLER. Boulder. Co. Zum Historikerstreit in der Osteuropaforschung". editor. România: a Developing Socialist Siale. Westview. r e g i m u l totalitar a suscitat m o d e r n i t a t e a într-un loc diferit de cel în care planificase să o a d u c ă pe l u m e . această atribuire de sens fiind posibilă n u m a i în m ă s u r a în care m a t e r i a p r i m ă din care se hrăneşte subiectivitatea este raţiunea. Autour a"Alain Touraine. Koln und Weimar. GRAHAM. întrucât acceptă precaritatea prezentului n u m a i cu condiţia de a fi în m ă s u r ă să găsească un sens acestei precarităţi. pp. ca o istorie a deposedării de sens şi a unei definitive descântări a lumii. Daniel NELSON. Raţionalitatea sistematică a totalitarismului a devorat pluralitatea spaţiilor în care sensul era fabricat şi r e p r o d u s d u p ă Individualism şi modernizare în individualismul de factură liberală. 37-79. Alain TOURAINE. 1992. de care societatea a fost deposedată. 75 1 .apartenenţă. Bohlau. o istorie care a dus la o explozie a structurilor identitare. Individualismul m o d e r n nu este d e c â t un alt n u m e al m o d u l u i prin care subiectul atribuie un sens prăbuşirii sistemelor tradiţionale de referinţă şi îşi câştigă a u t o n o m i a cu preţul deteriorării figurilor c o m u n i t a r e ale identităţii. Kenneth JOWITT. 1981. ca şi h e r m e n e u t i c a ce însoţeşte aceste ideologii. in Franţois DUBET. angajat în c ă u t a r e a unui sens pentru sine.. ci faptului că lucrurile au fost produse în afara ordinii individuale. pe un a m p l a s a m e n t diferit de cel ocupat de instanţele de recunoaştere a autonomiei şi identităţii subiectului. 3 Alain TOURAINE. Co. 1995. 1998. Michel WIEVIORKA. A d o p t â n d c a p r o c e d e u d e m o d e r n i z a r e intervenţia. The MIT Press. subiectul este cel însărcinat să dea sens propriei existenţe. 1967. cât este realizată o identitate între Eu şi Sine. pp. Paris. p. Economic Development in Communisi România. 2 V. Subiectul însuşi există atâta t i m p cât se constituie ca obiect al p r o p r i e i gândiri. suficient dc animaţi de p a s i u n e a lipsei de referinţe pentru a locui într-un cadru vid de sens. Procesul de dislocare a unui univers referenţial caracterizat p â n ă în acel m o m e n t de stabilitate şi de r e g u l a r i t a t e dă n a ş t e r e u n o r actori sociali de un a n u m i t fel. 1982. De aceea. Mass. la un c u t r e m u r al r e g i m u r i l o r 1 referenţiale ale cunoaşterii şi c o m p o r t a m e n t e l o r colective . 1971. societăţile m o d e r n e nu p o t r ă m â n e închise. Lawrence C. atâta v r e m e cât. Berkeley. 1944-1965. c o m u n i s m u l s-a p r e z e n t a t . şi ordinea u m a n ă . O r i c e ar lăsa să se î n ţ e l e a g ă ideologiile c a r e le d o m i n ă .

apoi pentru a deveni campionul unei retorici naţionaliste.în m ă s u r a în care se bizuie pe înclinaţia a-şi c a l c u l a interesele p r i n o p e r a ţ i u n i de tipul investiţiei . R o m â n i i şi-au folosit etnicitatea aşa c u m m u n c i t o r i i industriali se servesc de apartenenţa la sindicate. nu a o p e r a t în cadrele instituţionale ale c o n t r a c t u l u i civil. 2 Potrivit lui David KIDECKEL. intensificarea naţionalismului în rândurile societăţii sub regimul comunist ar trebui înţeleasă şi ca o reacţie populară la politicile partidului de promovare a unor minorităţi naţionale fie în plan social (ţiganii) fie în plan politic (ungurii şi. mai bine zis. n e . M o d e r n i z a r e a . Pentru Katherine VERDERY. represiunea şi capilaritatea dispozitivelor de putere nu n u m a i că au reificat statul. APTER. a fi m o d e r n ar însemna. 3 E. Subiectul m o d e r n i z ă r i i totalitare a fost î n s ă c o n d u s p a s cu pas într-un sit diametral opus. sensuri şi valori în societate. 2 1 1 David E. Berkeley and Los Angeles. d a c ă nu împotriva. 125. 76 77 . The Polilics of Modernization. într-un m o d raţional şi în propriul interes. 10-11. a indus în societatea r o m â n e a s c ă o anumită neputinţă de reprezentare a caracterului fictiv al normei de drept. adică în scopul de a negocia între ei şi cu autoritatea.se o r g a n i z e a z ă în j u r u l u n u i subiect interogativ cu privire la felul în care face alegerile m o r a l e (normative). prin separarea violentă a ordinii subiective de cea a lucrurilor şi prin luarea acestora în posesie. Confesiuni. 1965. pp.este m e n i t ă să înlăture naţionalismul ca pe o c r e d i n ţ ă a r h a i c ă prin c o m u n i t a r i s m u l ei. „calculul socialist".g. fiind p u s în situaţia de a recupera pentru sine. să priveşti viaţa sub specia unei multipli­ cităţi de alternative. Romanian Villagers io the Revolution and Beyond. A c e s t tip de calcul era c o n s t r â n s să se sprijine pe un soi de „ c o r p o r a t i s m d o m e s t i c " 2 . p.ca ideal tip şi în calitate de p r o c e s n o n e c o n o m i c . că industriali­ . sociale (structurale) şi p e r s o n a l e ( c o m p o r t a m e n t a l e ) . c o m u n i s m u l a p r o d u s o m o d e r n i z a r e cu efecte perverse. aşa c u m a fost întreprinsă de socialismul de stat. D a c ă este zarea capitalistă individului de economisirii şi adevărat. 100. articulat în vaste reţele. pentru o perioadă. 166. Ieşiţi din totalitarism. prin afirmarea caracterului i m i n e n t şi inevitabil al dizolvării i n d i v i d u a l i s m u l u i în trupul colectiv al naţiunii. raportul cu mijloacele de producţie şi valoarea m u n c i i prestate. 127. University of California Press.a m p u t e a atunci întreba de ce industrializarea fără capitalism. de origine istorică. IBIDEM. în prezenţa constrângătoare a unui sens dat de practica socială a iresponsabilităţii faţă de p r o p r i a soartă. Deposedarea. n a ţ i u n e a etnică se înfăţişa ca singura f o r m ă naturală de contract social: oamenii p u t e a u avea î n c r e d e r e unii în alţii şi p u t e a u lucra î m p r e u n ă în absenţa. aşa c u m susţinea M a r x . care nu se datorează atât comunismului în sine. Individualismul dependent Felul în care totalitarismul a bruscat emergenţa modernităţii. 1991. Chicago and London. inseparabilă istoric şi structural. care şi-ar fi abuzat astfel propria doctrină marxistă. The University of Chicago Press. care vorbeşte despre o frică atavică.Prin urmare. cit. p. evreii). prin u r m a r e . indiferent de gradul lor de educaţie. 101-102. David KIDECKEL. o m o d e r n i t a t e care-1 î m p i n g e a în a n o n i m a t şi care era c o n c e p u t ă p e n t r u a-1 înstrăina de o r d i n e a lucrurilor. într-o a s e m e n e a situaţie. p. p. dar l-au şi situat în afara r a z e i de acţiune a raţiunii i n d i v i d u a l e . De aici incapacitatea individualismului zămislit în adâncul societăţii închise de a-şi afla un sens în afara destinului colectiv al naţiunii. Ithaca and London. de discursul public românesc. 1993. National Ideology under Socialism: Identily and Cultural Polilics in Ceauşescu s România. în care relaţiile de încredere se ţ e s e a u în afara oricărui a r a n j a m e n t de tip j u r i d i c . tema naţiunii a fost preluată de Partidul Comunist.. spre deosebire de cel capitalist. The Solilude ofCollectivism. ci a fost efectuat de un individ căruia i se refuzau înţelegerea şi controlul p r o d u c ţ i e i de b u n u r i . Corneliu COPOSU. în care destinele individuale nu s-au împlinit în căutarea unui sens pentru sine. românii. N a ţ i o n a l i s m u l a fost g e n e r a t de c o m u n i s m ca loc al p r o p r i e i sale versiuni a modernităţi 2 . nu a fost c a p a b i l ă să facă acelaşi lucru. ci s-au c o n s u m a t p u r şi simplu în absenţa oricărui sens sau. mai întâi pentru a se adapta. unei legături politice sau a u n e i sancţiuni n o r m a t i v e . op. Pentru ca. preferinţe şi alegeri posibile'. p e n t r u a utiliza e x p r e s i a lui D a v i d K i d e c k e l 1 . pp. Corneli University Press. au invocat frica ca pe u n u l din viciile majore ale vieţii sub v e c h i u l r e g i m 3 . cât faptului că principatele româneşti au cunoscut în epocile mai vechi regimuri „cvasitotalitare".

p. ale u n o r interese specifice. Cetăţenii socialismului real erau David KIDECKEL. c o m p o r t a m e n t u l r e p r e s i v al statului a avut drept scop reificarea ordinii de drept.l e n i n i s m u l u i . Zvi GITELMAN. 1984. cât o explozie în lanţ şi cu efect imediat de istorii concrete. aşadar. precum şi a limitelor şi consecinţelor lecturii leniniste a textelor lui Mare şi Engels. Poporul. dimpotrivă. pe c o n d u c ă t o r i i partidelor triumfă­ toare tară nici un fel de orientare filosofică cu privire la felul în care ar trebui să p r o c e d e z e p e n t r u a î m p i n g e d o m e n i u l de exer­ ciţiu al puterii dincolo de cerul închis al ierarhilor de partid 3 . Robert V. o ordine care nu există decât în m ă s u r a în care este gândită. StaUtl şi instituţiile sale coercitive erau. sub c o m u n i s m . înţelepciunea c o m u n ă pretin­ dea că o vizibilitate m a i m i c ă î n s e m n a o siguranţă personală m a i m a r e ' . în perspectivă leninistă. Şarpele din p a r a d i s u l socialismului de stat era deci inabilitatea p o p o r u l u i de a r e c u n o a ş t e v a l o a r e a politică a b u n u ­ rilor sociale 2 . No. op. deoarece nu avea nici un fel de idee teoretică cu privire la felul în c a r e a d m i n i s t r a r e a modului de producţie socialist putea să se transforme într-un m o d de autoguvernare a poporului socialist. American Slavic and East European Review. ajunge să p r o d u c ă raporturile de p u t e r e dintr-o societate dată.. pp. cât de exploatarea în beneficiu privat a mijloacelor de producţie deţinute de stat şi de influenţarea în m o d informai a administrării b u n u r i l o r ' .D e asemenea. 22-43. Şi nu pentru că represiunea ori presiunea exercitată asupra conştiinţei individuale. 618-619. ca teorie politică transformată în ideologie de stat. Şi. a felului în c a r e Wayne Di FRANCEISCO. a industrializării. c a r e se străduia sistematic să izoleze în orice proces istoric. economic sau social o dimensiune „obiectivă". multiple. într-un c u v â n t . a represiunii. nu avea nici interesul şi nici experienţa de a se autoguverna. partidul a eşuat în încercarea de a împărţi suveranitatea. tocmai pentru că este invizibilă. DANIELS. 2 1 m a i puţin preocupaţi de participarea lor la guvernarea societăţii. a unui stat ce s-a c o m p l ă c u t în a fi confundat cu însăşi ordinea lucrurilor. întruparea ei. D r e p t consecinţă. 3 Cari A. 99. Desigur. pp. ale u n o r cariere individuale. independentă de voinţa naturală şi subiectivă a indivizilor. The Soviet Parly-Slale: the Politics ofldeocratic Despotism. LINDEN. analiza interpretării date de Lenin problemei statului şi a dispariţiei sale în comunism. Nu trebuie uitat însă că a căzut el însuşi v i c t i m ă contradicţiilor m a r x i s m . pp. indiferent dacă o a s e m e n e a recunoaştere ar fi con­ firmat sau. Aşadar. în pofida ideologiei oficiale care cerea ca interesele generale să fie puse m a i p r e s u s de cele individuale. Fie că a fost o evidenţă. a elaborărilor doctrinare şi ideologice. American Political Science Review. De la represiune la mobilizare şi includere. 79 1 78 . atâta t i m p cât nu r e a l i z e a z ă că o r d i n e a j u r i d i c ă este e x t e r i o a r ă ordinii lucrurilor. d a r şi anarhică. 159-160. cit. 2 David KIDECKEL. fie că a funcţionat d o a r ca o i p o t e z ă ce risca p e r m a n e n t să se a d e v e ­ rească. ar fi fost globale. V. 3. socialismul ştiinţific nu avea nici un fel de i m a g i n e d e s p r e m o d u l în care trebuie distribuită suveranitatea între puterile statului sau între stat şi societate. că d r e p t u l aparţine ordinii fictive. în orice agent al autorităţilor publice. Voi. iar clasa m u n c i t o a r e ajunsă la p u t e r e avea sarcina de a le înlătura din istorie şi de a d e s c h i d e d r u m u l c o m u n i s m u l u i 2 . o m n i p r e z e n t e şi c o n ­ stante. New York. 12/1. „The State and Revolution: A Case Study in the Genesis and Transformation of Communist Ideology". dotată cu o regularitate şi un „ s e n s " ce nu îi sunt atribuite de actorii care o c u p ă la un m o m e n t dat scena istoriei. Subiectul post-totalitar îşi p ă s t r e a z ă h e t e r o n o m i a pentru că nu reuşeşte încă să-şi imagineze felul în care o „ m â n ă nevăzută". p r o d u s u l inegalităţii e c o n o m i c e . Ea este m a i puţin o m a r e Istorie globală şi totalizatoare a activului de partid. Părintele teoriei şi strategiei c o m u n i s t e i-a lăsat. ca în primele d o u ă decenii. 1983. op. 162-163. virtual ameninţătoare. individualismul d e p e n d e n t n ă s c u t s u b totalitarism a identificat spaţiul public cu un d o m e n i u de c o m p e t e n ţ ă exclusivă a statului. cit. „Soviet Political Culture and 'Covert Participation' in Policy Implementation". 78.. Partidul C o m u n i s t R o m â n trebuie ţinut responsabil pentru sute de mii de victime. i n d i v i d u a l i s m u l este c o n d a m n a t să supravie­ ţuiască totalitarismului s u b o formă nu n u m a i a n o m i c ă . într-adevăr. ar fi subminat. intersectate şi conflictuale ale u n o r o a m e n i reali. proiectul comunist. pp. 1953. Praeger. incoerente. în ceea ce-1 priveşte. a colectivizării. istoria c o m u n i s m u l u i r o m â n e s c trebuie deconstruită.

observa că în nici o altă ţară comunistă corupţia nu avea o pondere mai mare ca în România..J. a organizării represiunii. d i n a m i c ă politică -. 203. F ă r ă nici o îndoială. a u n e i istorii a deciziilor politice. sau c a r e riscă să scape din m â n ă . p o a t e . inegale şi mişcătoare. î m p ă r ţ i sau distribui. Servitutea involuntară? Pentru a scruta mai îndeaproape problema exerciţiului puterii în regimul comunist. De aceea. î m p r e ­ 1 ună cu el. în faţa „Istoriei C o m u n i s m u l u i " . ci creează şi se lasă create în afara logicii e l e m e n t a r e a permisiunii şi represiunii. nu le însoţesc de la distanţă. în propria lor reţetă de fabricaţie. Paris. ce se p o a t e d o b â n d i pe cale legală. O b u n ă dialectică ne-ar î n d e m n a însă să ne întrebăm d a c ă nu c u m v a tota­ litarismul nu a fost la r â n d u l său folosit de către r o m â n i . în fond. Englewood Cliffs. că totalitarismul a fost o experienţă istorică t r a u m a t i z a n t ă la care r o m â n i i au fost supuşi. adică obligat să traverseze rigorile unei experienţe istorice tot atât de încărcată de consecinţe ca şi p r i m a sa ipostază. t e m a c o m u n i s t ă a destinului colectiv şi supravieţuirea sa post-totalitară au rolul de a face uitat felul în care a funcţionat. a celei p e n a l e . dar niciodată împotriva lui . 112-129. m i t u l uniformizării şi al c o l e c t i v i s m u l u i este u n u l interesat. d u p ă 1945. în marginea lui. câteva ipoteze de lucru. d u p ă caz. într-o perspectivă foucaldiană 1 . Se spune. Relaţiile de p u t e r e s-ar p r e z e n t a deci ca un efect al inegalităţilor. m a i degrabă. c o m u ­ nismul a fost o putere asupra vieţii. comunismul. ce se p o a t e t r a n s m i t e . dintre diferite centre de interese şi grupuri de p e r s o a n e . de a ascunde însăşi natura acestei puteri. m a i m u l t decât atât. R e v o l u ţ i a din 1989 a fost interpretată ca dublu e ş e c al u n e i dictaturi p e r s o n a l e şi al u n e i ideologii i m p e r s o n a l e . în raport cu care practicile politice îşi defi­ n e s c utilitatea şi funcţiile. M a i întâi. s a u care p o a t e fi păstrat. Gallimard. de-a lungul aceleiaşi perioade. mi se p a r e n e c e s a r să p r o p u n . pe c a r e se p o a t e p u n e m â n a . căci societatea socialistă. Communism and Communist Systems. un soi de „universalii" care asigură imunitate în faţa j u d e c ă ţ i i Istoriei sau. La volante de savoir. pe care au îndurat-o v r e m e de cinci d e c e n i i . Căci. Michel FOUCAULT. după epocă. adică o serie dispersată şi practic nesfârşită de biografii care au inclus c o m u n i s m u l . WESSON. 1976. s-ar părea că puterea nu ar trebui gândită ca un b u n social a u t o n o m ce se poate lua în stăpânire prin forţă. în m o d curent. că relaţiile de putere sunt de cele m a i m u l t e ori un factor de producţie.românii „s-au d e s c u r c a t " prin c o m u n i s m . dispozitivul de putere în R o m â n i a şi. Aş îndrăzni să spun. sau.p r o c e s e e c o n o m i c e . N. 80 81 . pp. a congreselor. m o b i l i t a t e socială. căci ele nu interzic sau p e r m i t d u p ă p r i n c i p i u l n o r m e i de drept. a planificării economiei. P u t e r e a se exercită. relaţiile de p u t e r e nu sunt exterioare altor tipuri de raporturi . s-ar p u t e a situa o plajă de „istorii din c o m u n i s m " . pe u r m e l e lui Foucault. în proporţii şi cu sentimente diferite. înainte de a fi un r e g i m politic. devin pe această cale personaefictae. —— — 1 Robert G. ci sunt incluse în acestea. Pe scurt. a u n e i istorii integratoare a factorilor majori care au influenţat soarta generaţiilor dintre 1945 şi 1989. în al doilea rând. ca un j o c al legăturilor. ca c e v a la care se p o a t e „ a j u n g e " . dezechilibrelor şi diferenţelor ce străbat a c e s t e raporturi. p. Prentice Hali. a ingineriei sociale şi controlului d e m o g r a f i c . 1978. a plenarelor deschise sau secre­ te.

în toate cazurile a v e m de-a face cu o participare inevitabilă la p u t e r e . nu ar putea fi c o n c e p u t ă o p u t e r e care să nu se exercite în funcţie de un n u m ă r de obiective. g r u p social. n u m a i în acel m o m e n t se iveşte posibilitatea refondării puterii d u p ă reguli noi. iniţiative personale. fie drept revoltat.p u t e r e a se instalează de j o s în sus. Puterea ar putea fi definită. uneori potrivit unei reţele de cauzalităţi şi de complicităţi contradictorii. drept o strategie a n o n i m ă ce c o o r d o n e a z ă tactici individuale. d e s p r e un loc al m a r e l u i refuz. irecon­ ciliabile. ineficiente. în final. d e s p r e o c o n t e s t a r e masivă şi globală. purtătoare ale unei a n u m i t e intenţionalităţi. Există în s c h i m b rezistenţe: necesare. probabil. Puterea nu are c u m să funcţioneze în afara confruntării cu o multiplicitate de p u n c t e de rezistenţă. de ţintă m e n i t ă lovirii şi care dau puterii. violente. în m o d necesar şi evident. c o m a n d a m e n t e autoritare ce se difuzează inegal. interesate. Fireşte. funcţionarea societăţii. calculate. a te descurca nu este d e c â t un alt m o d de a n u m i participarea la putere. ea nu are un izvor situat în afara responsabilităţii p e r s o a n e i . un stat major al puterii într-o societate dată. instituţii. face 82 . despre un focar coerent de revoltă cu o adresă u n i c ă şi precisă. a c o l o u n d e este putere. în exerciţiul puterii se t o p e s c laolaltă d o m i n a ţ i a şi rezistenţa. conspirative. în cele din u r m ă . cu tendinţe de capilaritate. t o a t e relaţiile de p u t e r e . In sfârşit. adevărata ei identitate. P u t e r e a descurcă. a p a r e în c h i p n e c e s a r şi rezistenţa la putere. accesul la exerciţiul firesc al acesteia. un K r e m l i n sau un C a b i n e t 1 de u n d e ar p o r n i toate firele şi u n d e s-ar lua toate deciziile. Altfel spus. aşa c u m dreptul pozitiv ne î n d e a m n ă să credem. în u l t i m ă instanţă. locuieşte în m i e z u l acesteia. în fond. O m u l ca subiect al libertăţii şi statul ca agent al n o r m e i de drept sunt deci co-prezente în reţeta puterii. locul u n e i redistribuiri şi disciplinări a conflictelor care frământă în chip natural corpul social. Pe scurt. ca o p e l i c u l ă negativă.şi acesta este probabil observaţia esenţială . al luptei de clasă sau al competiţiei dintre partide. fără a fi totuşi b â n t u i t e de subiectivitate. o p o r t u n i s t e sau gata de compromis. diferite în timp şi spaţiu. parte din ea. ci un aparat birocratic stratificat. Aceasta nu p o a t e fi separată de putere. familie. N u m a i atunci c â n d toate aceste p u n c t e de rezistenţă se alătură la r â n d u l lor într-o strategie ce ajunge să traverseze. fie drept supus. „descurcat". fiind m e r e u traduse la nivelul responsabilităţilor personale şi de grup. nici un fel de o p o z i ţ i e b l o c a t ă în i n c a p a c i t a t e a sau în interdicţia de a-şi rosti adevărul. C e e a ce nu î n s e a m n ă n e a p ă r a t că a c e s t e a din u r m ă ar fi r o d u l alegerii sau deciziei unui subiect individual. îngenunchiate. care gestionează. în faţa puterii. autodestructive. destinat unei p e r m a n e n t e înfrângeri. P u t e r e a nu se c o n s t i t u i e d e c â t în m ă s u r a în care dă naştere u n o r practici. probabile. solitare. imposibile. fiecare este coautor al puterii pe care are aerul că o îndură. n o d u r i l e d e r e z i s t e n ţ ă sunt distribuite n e r e g u l a t p e suprafaţa socială. P u t e r e a are n e v o i e de rezistenţă şi de o p o z i ţ i e ca de un element activ. d i n c o l o de p u t e r e nu se află n i m i c . în sferele înalte ale posturilor de c o m a n d ă politică. dubioase. separă. Nu p o a t e fi vorba. c â n d se „ î n c u r c ă " într-atât în ţesătura puterii încât a te descurca devine cu neputinţă. Ca şi relaţiile d e p u t e r e .Apoi . spontane. ori al u n o r raporturi de forţă multiple şi situate la niveluri d e o s e b i t e : aparat dc p r o d u c ţ i e . Puterea este locul unei a m e n a j ă r i a tensiunilor ce se p o t n a ş t e între toţi aceşti factori. c â n d s e î m p l e t e s c într-un a n u m i t r e g i m d e n o r m a l i t a t e . ce j o a c ă rolul de adversar. sursă în raport cu care subiectul individual se defineşte pe sine fie drept complice. sprijinindu-se pe elemente de susţinere. distinge. ea nu este rodul încleştării dintre dominanţi şi dominaţi. dislocuind grupuri marginale. suscitând a n u m i t e practici. d e s t r a m ă . că o suportă î m p o 83 Puterea ca strategie anonimă Relaţiile de putere sunt. Nu există. c o m p o r t a m e n t e şi atitudini. perfide. introduce o infinitate de diferenţe în n u c l e u l dur şi a p a r e n t indivizibil de reprezentări ideologice şi simbolice în jurul căruia orice regim de d o m i n a ţ i e are tendinţa să se organizeze. m â n i o a s e . care îşi face apariţia n u m a i în orizontul persoanei şi nu. modelând interacţiunea factorilor e c o n o m i c i .

al sprijinului popular şi al demascării reacţiunii. Seuil. I. ce resta­ bilea a n u m i t e prevederi ale C o n s t i t u ţ i e i din 1923. în cadrul u n u i j o c c o o r d o n a t al licitului şi ilicitului. iniţiativa în sfera p o l i t i c ă r o m â n e a s c ă . dar actele r e v o l u ţ i o n a r e nu n u m a i că au lipsit cu totul. inaugurarea Parlamentului rezultat din alegerile contestate de la 19 n o i e m b r i e . în lunile mai-iunie 1944. iunie 1946 şi august 1947 şi. 1952. c e e a ce nu trebuie să ne facă să u i t ă m că echipa G r o z a a fost c h e m a t ă la guvernare de către factorul constituţional cu respectarea tuturor formelor legale. al expresiei libere şi al cenzurii. întreaga iniţiativă legislativă a aparţinut comuniştilor. puterea „nu este o instituţie. comuniştii r o m â n i nu n u m a i că au acţionat în majo­ ritatea cazurilor pe cale legală. în sfârşit. se iau acele decizii la care o societate inertă şi periferică este c h e m a t ă să se supună. o p e r a ţ i u n i de i n t i m i d a r e şi de şantaj. între anii 1944 şi 1948 Partidul C o m u n i s t R o m â n . R e g i m u l IBIDEM. s i s t e m a t i c şi violent. N o u l dispozitiv de p u t e r e se naşte şi se schema­ tizează sub o formă j u r i d i c ă . 2 caută într-adins să se prezinte sub acest aspect complex. presiuni p s i h o l o g i c e . ci „este d o a r n u m e l e pe care-1 d ă m u n e i situaţii strategice c o m p l e x e într-o societate d a t ă " 1 . dar au fost evitate în m o d deliberat. D i n 1944 şi p â n ă în 1948. iar e l i m i n a r e a totală şi explicită a oricărei opoziţii directe sau potenţiale capătă un a s p e c t public. ca p e n t r u a arăta că este c e v a situat în afara posibilităţii şi responsabilităţii persoanelor. 117-124. gesturi v i o l e n t e . pp. indiscutabil. D i n a c e a s t ă clipă. că o lasă în afara adevărului p r o p r i u şi a vocaţiilor. Francois FEJTO. în toate ţările din Estul Europei 2 . au fost tot atâtea acte şi practici juridice care au făcut ca dreptul să fie însăşi forma dispozitivului de putere instalat de comunişti. Histoire des democratiespopidaires. într-o atmosferă socială m a r c a t ă de u r g e n ţ a r e f o r m e l o r institu­ ţionale şi e c o n o m i c e . 123. ameninţări şi complicităţi. Puterea nu ar trebui deci să se scrie niciodată cu majusculă. în fond. nu este o structură. L 'ere de Staline (1945-1952). cu acordul formal al factorului constituţional. P C R s-a servit de drept p e n t r u a aboli drepturile. 0 ascensiune politico-juridică într-o situaţie strategică favorabilă s-a aflat. al iertării şi p e d e p s e i . prin D e c r e t u l 2 2 1 . Au existat. mişcări de stradă. ci a adoptat un caracter care ar p u t e a fi d e n u m i t politico-juridic. d e c â t o m a n i e r ă de a exercita v i o l e n ţ a şi de a a d m i n i s t r a disimetriile politice sub a p a r e n ţ a u n e i legi generale. al interdicţiei şi î n g ă d u i n ţ e i . dar au fost cei care au c o n c e p u t şi trasat această cale. strategia c o m u n i s t ă de preluare a controlului asupra statului nu a fost u n a de tip p r e c u m ­ pănitor şi declarat represiv. 1 84 85 . De fapt. aflaţi m e r e u cu un pas înaintea celorlalte forţe politice. Paris. aparţine integral comuniştilor ca. Lucreţiu Pătrăşcanu a redactat Proclamaţia către ţară rostită de suveran la radio pe 23 august şi tot el a pre­ gătit Decretul Constituţional 1626 din 31 august 1944. preluări abuzive ale u n o r instituţii. ar fi lipsiţi. abdicarea consimţită de la 30 d e c e m b r i e 1947. al transgresiunii şi c o m p l i c i t ă ţ i i . Confiscarea statului s-a făcut prin intermediul u n o r p r o c e d e e prin excelenţă legale. Statul ca atare nu a fost pus în discuţie nici m ă c a r o singură clipă. de altfel. P â n ă la 30 august 1948 când. demonstraţii de forţă. epurările c o r p u l u i ofiţeresc din martie 1945. ambiţiilor şi dorinţelor pe care acesta le pune în mişcare. cei mai mulţi. De fapt. p. C o l a b o r a r e a legislativă şi a d m i n i s t r a t i v ă dintre suveran şi guvern după 4 februarie 1946. de nauiră politico-juridica. a d i c ă m o n o p o l u l restructurării relaţiilor de p u t e r e . se înfiin­ ţează Direcţia G e n e r a l ă a Securităţii P o p o r u l u i .triva propriei v o i n ţ e . E s t e un fapt incontestabil că p r e z e n ţ a trupelor sovietice şi p r e s i u n e a autori­ tăţilor de la M o s c o v a au avut un c u v â n t decisiv în p r o c e s u l de instalare a guvernului de la 6 martie 1945. De la crearea B N D . sub forma dreptului. ca şi c u m p u t e r e a n-ar fi d e c â t p u n c t u l central în care. nu este o anumită autoritate cu care unii ar fi d o t a ţ i " şi de care ceilalţi. al procedurilor democratice şi al tehnicilor de p e r s u a s i u n e . c e e a ce-i î n g ă d u i e să p r e s c r i e în m o d legitim m o d u l în care puterea trebuie gândită de către cetăţeni şi care nu este.

V. 1 0 alegere istorică? D u p ă reintrarea lui în viaţa p u b l i c ă la sfârşitul lunii august 1944. ca şi presiunile şi imixtiunile autorităţilor de ocupaţie au reprezentat cauza primară a instalării c o m u n i s m u l u i în R o m â n i a . Relaţiile de p u t e r e . Pe plan organizatoric. în sfârşit. p. Cehia şi Bulgaria cea a „infiltrării p a r l a m e n t a r e " . Universităţi . editor. aşa c u m fuseseră p r a c t i c a t e în r e g i m u l politic interbelic şi. c u c e r i r e a statului a adoptat forma luptei de guerilă. cât şi o p o r t u n i s m u l Bisericii O r t o d o x e . constituţionalismului şi ale tradi­ ţiei liberalismului românesc. C e e a ce supravieţuitorii vechii organizări constituţionale nu p ă r e a u dispuşi să a c c e p t e şi să analizeze era t o c m a i responsabilitatea lor pentru s c h i m b a r e a de r e g i m din 1938. 78. nici un p r o g r a m de guvernare care să ia în calcul transformările suferite de R o m â n i a d u p ă două dictaturi şi un război istovitor. apoi. Partidul Naţional Liberal nu a confecţionat. in Martin McCANLEY. pp. o infiltrare atât de c o m p l e t ă şi de r a p i d ă a c o m u n i ş ­ tilor în ţesutul spaţiului p u b l i c şi în capilaritatea administrativă a statului r o m â n ? De ce societatea r o m â n e a s c ă . nu erau nici m ă c a r explicate. Communist Power in Europe 1944-1949. N. instituţionale şi politice neatinse de război? Tancurile sovietice. editors. distanţa dintre autoritarismul şi lipsa de i m a g i n a ţ i e a c o n d u c e r i i brătieBela VAGO. incapacitatea de reacţie (dacă nu indiferenţa) maselor faţă R. dincolo de impulsul sovietic pe care l-au primit. întemeindu-şi discursul politic pe ataşamentul faţă de principiile generice ale democraţiei reprezentative. Communism and Revolution. în raport cu Ungaria. 1977. THORNTON. B i s e r i c ă d o m i n a n t ă . in Cyril E. în Iugoslavia şi Albania. ralierea din ce în ce m a i m a s i v ă (culminând în 1948) a intelectua­ lităţii. M o n a r h i e . Nu există nici un fel de îndoială că.articulată în jurul u n o r instituţii intacte: A r m a t ă n a ţ i o n a l ă . partide. deşi. Macmillan. în Ungaria. Astfel. iar în Polonia şi Estul G e r m a n i e i cea a u n o r „baggage-train governm e n t s " 2 . BLACK. trebuie n u m ă r a t e printre cauzele favorizante atât atitudinea oscilantă şi pe alocuri ambiguă a Palatului regal. p r e c u m şi gradul de r e z i s t e n ţ ă politică şi socială faţă de acest p r o c e s au d e p i n s în p r i m u l r â n d de tipul de societate în care totalitarismul sovietic urma să se reproducă. 1964. atât de des invocate. pretutindeni în Europa de Est. Nu este însă mai puţin adevărat că etapele şi modalităţile prin care diferitele partide sprijinite de M o s c o v a au p r e l u a t puterea. 2 IBIDEM. nu ne oferă o explicaţie nici suficientă şi nici satisfăcătoare a derulării procesului. 86-88. să o p u n ă o rezistenţă spontană şi masivă agresiunii sovietice? R ă s p u n s u l la aceste întrebări tulburătoare s-ar cuveni căutat m a i curând în zona raporturilor dintre societatea r o m â n e a s c ă şi c l a s a ei politică tradiţională. principii care. London and Basingstoke. cauzele secundare sunt la rândul lor n u m e r o a s e şi agravante: neputinţa partidelor „istorice" de a coordona o opoziţie coerentă şi credibilă. în anii dictaturii carliste şi în v r e m e a războiului se aflau într-o criză din care nu p ă r e a să p o a t ă ieşi o soluţie de g u v e r n a r e . pp. departe de a fi actuali­ zate. „Eastern Europe". C u m a fost deci posibilă. Princeton University Press. ce p u t e a fi lesne interpretată drept un eşec vădit al sistemului partidelor „istorice". n u m ă r u l m a r e de politicieni „ b u r g h e z i " gata să a c c e p t e „ t o v ă r ă ş i a de d r u m " cu comuniştii.. prezenta uriaşul avantaj al funcţionării neîntrerupte a unor structuri constituţionale. 1 de m i z a politică p u s ă în j o c . Princeton.Cum de a fost posibil? C u m de s-a î n t â m p l a t ca R o m â n i a să fie p r i m a ţară este u r o p e a n ă în care un g u v e r n inspirat de c o m u n i ş t i a reuşit să-şi asigure controlul statului.J. D a c ă p r e z e n ţ a m i l i t a r ă sovietică. 126-127 1 86 . BURKS. „România".s-a dovedit m a i puţin capabilă decât altele. în R o m â n i a s-ar p u t e a vorbi despre o soluţie care a combinat ultimele d o u ă m e t o d e : colonizarea instituţiilor publice de către un guvern pre-fabricat de ocupant. aflate în situaţii m a i p u ţ i n favorabile. The Strategic Uses of Political Violence. Cehoslovacia sau Polonia. Thomas R. precaritatea organi­ zării politice a social-democraţiei. o c u p a ţ i a militară sovietică a fost „precondiţia n e c e s a r ă " pentru instalarea regimurilor c o m u n i s t e 1 . practic.

fixa ca obiectiv strategic edificarea statului ţărănesc şi. m o m e n t u l în care c o m u n i ş t i i reuşesc să i m p u n ă atiteza ideologică reformişti ( F N D ) . 1970. afirmarea n e d i s i m u l a t ă a caracterului „de clasă" al programului de guvernare al comuniştilor nu constituia. 196. radical. Basic Books. din R o m â n i a . nu era nici ea de natură să stârnească încrederea întrun partid ce nu se m a i p u t e a h r ă n i din a m i n t i r e a succeselor guvernărilor sale din e p o c a modernizării statului. concret. Oricât de criticabilă s-ar putea dovedi întocmirea şi utilizarea statisticilor în practica istoriografică. op. The Dynamics of Established One-Party System. MOORE. care a atras comuniştilor un suport popular relativ î n s e m n a t . in Samuel P. cil. P N L şi P N Ţ au făcut figură de grupări politice reacţionare. La r â n d u l său. de tipul celor cuprinse în programul Partidului Ţ ă r ă n e s c şi apoi al celui N a ţ i o n a l Ţărănesc. op. îi î n r e g i m e n t a u în propriile lor r â n d u r i . pp. înainte de război şi în 1947. într-un a s e m e n e a context. „de luptă şi jertfă". făcând p a r t e . în inventarul propagandistic comunist. partidul u n i c al dictaturii carliste . JANOS. din galeria „ m a r i l o r î n c ă p ă ţ â n a ţ i " 2 . D u p ă c u m o inovaţie absolută nu erau nici vocaţia birocratică a Partidului C o m u n i s t şi nici a m b i ţ i a acestuia de a s u p r a p u n e integral aparatul administrativ al statului. IBIDEM. al p a r t i d u l u i . revendicativ. nr. Funcţionarii de stat. Andrew C. New York and London. se m u l ţ u m e a să reia p r o g r a m u l din 1935 . nu cu mulţi ani în u r m ă . a d u ş m ă n i e i de clasă a „istoricilor" faţă de p r o g r e s . m a i ales. Cehoslovacia. Pe p l a n politic. p u t e r n i c c o l o r a t e ideologic. p r o m i ţ â n d imediata î m p r o p r i e t ă r i r e a ţăranilor şi ştergerea totală a datoriilor agricole a r e p r e z e n t a t o foarte b i n e calculată operaţie de expropriere a vocaţiei d e m o c r a t i c e a parti­ delor istorice 3 . p r o g r a m u l d e g u v e r n a r e F N D . Ungaria. m a i ales. în plus. de fapt. conţinea câteva vagi referinţe la o e v e n t u a l ă î m p r o p r i e t ă r i r e . p e r s o n a l i t a t e politică deja legendară. instalaţi d u p ă 1945 la c o m a n d a instituţiilor p u b l i c e . era însă m a r c a t de eşecul guvernărilor ţărăniste din p e r i o a d a marii crize. 2 Datele statistice sunt preluate după Francois FEJTO. Franţois FEJTO. p.. Clement H. acestea au m ă c a r meritul de a sublinia tendinţele şi de a indica cu o oarecare precizie sensul u n o r p r o c e s e istorice. 62 din 1 noiembrie 1944. 89 1 88 . p u b l i c u l fiind d e m u l t obişnuit cu formulări partizane radicale şi chiar revolu­ ţionare.„ p r e a p u ţ i n e fund adaptările i m p u s e de noile c e r i n ţ e " . o n o u t a t e în cultura politică r o m â n e a s c ă . Iugoslavia şi Bulgaria 2 . în p r o g r a m e l e tuturor partidelor. m a i fuse1 2 3 seră recrutaţi din oficiu. 119.ţ ă r ă n e ş t i " se încetăţeneşte a c u m definitiv şi. p. Authorilarian Polilics in Modern Society. d u p ă chiar mărturia lui Ion M i h a l a c h e 1 -. p. alături de P e t k o v sau Kethly. într-un alt partid 1 birocratic cu vocaţie de masă. cel puţin în ochii c e l o r 800. glorifica trecutul ilustru. pe alocuri chiar naţio­ nal. Să c o m p a r ă m deci efectivele grupurilor politice c o m u n i s t e . p r o c l a m â n d libera iniţiativă e c o n o m i c ă şi caracterul urgent al reformelor.000 de î m p r o p r i e t ă r i ţ i . T e m a reacţiunii. utilizând alternativ tactica ameninţării şi pe cea a r e c o m p e n s e i .reacţionari ( P N L . 120-121. pentru a evidenţia ritmul şi proporţia în care a crescut n u m ă r u l m e m b r i l o r de partid: Dreptatea. cit. pe care c o m u n i ş t i i . luliu M a n i u ..nişte şi oportunismul organizaţiilor locale atrase de pragmatismul tătărăscian. A c e a s t a se afla. HUNTINGTON.216. Caracterul radical al celei p r o p u s e şi înfăptuite de g u v e r n u l G r o z a a d e c l a n ş a t î n s ă o r e a c ţ i e de r e ţ i n e r e şi un n u m ă r de proteste din partea partidelor istorice. este cel al reformei agrare. reparatoriu. editors. Dintr-o dată. în p r i n c i p i u .p r o g r a m al Partidului N a ţ i o n a l Ţ ă r ă n e s c p u b l i c a t la 16 o c t o m b r i e 1944. P N Ţ ) . antiteză fondatoare a mitologiei politice totalitare. Polonia. m a n i f e s t u l . „The One-Party State and the Social Mibilisation : East Europe between the Wars". credibil. faţă de refor­ m e l e d e m o c r a t i c e şi faţă de „ m a s e l e m u n c i t o r e ş t i .

în sfârşit. în P o l o n i a 3 . predispoziţia românilor de a se înscrie în Partidul C o m u n i s t a fost de 9 ori m a i m a r e decât a bulgarilor. 396.2%. E u r o p a centrală şi orientală a călcat oare pe urmele celor p a t r u paşi rokkanieni? S-ar p ă r e a că d e m o c r a t i z a r e a p o s t e o m u n i s t ă este un p r o c e s inversat în raport cu modelul lui Rokkan. în mersul său spre d e m o c r a ţ i e . d i n a m i c a p a r t i d u l u i este.. activarea condiţiei cetăţeneşti prin forme de participare politică directă. trecând prin c o m u n i s m . în E u r o p a occidentală. ci o b u n ă guvernare.300. 3 % şi în iugoslavia 2. 1970. p. cât şi faptul că o p ţ i u n e a p e n t r u c o m u n i s m a u n e i părţi i m p o r t a n t e a societăţii r o m â n e ş t i . într-o p r i m ă etapă. mobilizarea acestor noi cetăţeni prin i n t e r m e d i u l m e c a n i s m e l o r electorale ale sufragiului u n i ­ versal. 1 C o n s t a t ă m că. Din acest refuz explicit al politicii d e m o c r a t i c e s-a a l i m e n t a t . de 28 de ori m a i m a r e decât a ungurilor şi de 45 de ori m a i m a r e decât a cehilor şi slovacilor. d e d e p a r t e . de 26 de ori mai m a r e decât a iugoslavilor. nu este nici manifestarea unei înclinaţii n a t u r a l e a r o m â n i l o r spre u n i f o r m i z a r e şi nici un t r i u m f al spiritului colectivist.000 800. VALEN). s-a sugerat că democratizarea r e g i m u r i l o r de tip sovietic d u p ă 1989 ar fi c a r a c t e r i z a t ă m a i curând de integrarea principiului contestării într-un sistem politic ce era deja întemeiat pe participare2. KRUGMAN. Stein ROKKAN (with A. de la p r e .000 80. apoi. Oslo.2 ori de 40 de ori de 26. Deşi în R o m â n i a p o n d e r e a comuniştilor nu este dintre cele mai mari. în R o m â n i a 4 . TORSVIK. ci o indiscutabilă alegere istorică. comuniştii nu au p r o m i s o viaţă politică de tipul celei practicate în democraţiile parlamentare occidentale. de 18 ori m a i m a r e decât a polonezilor. Parlies. Parly System Change. Toate aceste date ne ajută să o b s e r v ă m atât incidenţa. 1997.000 750. v r e m e de cinci decenii.000 1.000 război 1947 710. Universitetsforlaget. Approaches lo the Comparative Process of Development. 227 2 Peter MAIR. P. Citizens. p.J.5%.000 8.7 ori arătase capabilă clasa politică tradiţională. în U n g a r i a 8. politizarea sistemului în u r m a substituirii v e c h i l o r m o d u r i de c o n t r o l al teritoriului şi populaţiilor prin acţiunea electorală locală a u n o r partide organi­ zate la nivel naţional 1 . în al treilea rând. CAMPBELL.E.000 20. p.2%. Princeton University Press. patru m o m e n t e succesive: m a i intâi. LEWIN. 5 % . Princeton N.000 30. teoretic vorbind. într-un cuvânt şi într-un m o d ideal-tipic. raportat la ansamblul populaţiei. în Bulgaria 7. 179. Instru­ m e n t u l acestei transformări p r o g r e s i v e a fost p r a c t i c a socială a contestării. ALMOND (vvith H. vocaţia d e m o c r a t i c ă a societăţilor o c c i d e n t a l e nu ar p u t e a fi separată de o lărgire treptată şi constantă a sferei participării poli­ tice în cadrul u n o r sisteme întemeiate iniţial pe excludere.000 15. The Appeals of Communism.c o m u n i s m la postc o m u n i s m .Ţara România Ungaria Cehoslovacia Polonia Iugoslavia Bulgaria înainte de 1. H. m a i întâi parazitară. Astfel. 91 . Approaches and ClareAm Press. dacă nu chiar declinul ideologiei în practicile de recrutare comuniste a fost documentat de Gabriel A. 90 1 H. a ideologiei într-o strategie a puterii care a fost. exprimată ca tendinţă încă dinainte de 1948. forţa mesajului totalitar. Elections. c e a m a i specta­ culoasă.6 ori de 83. Study of the sq.5%. WRIGGINS).000 400. într-adevăr. Oxford. Inlerprelalions.000 510. p r o c e s u l de dezvoltare democratică a cunoscut. Participarea negociată în p e r s p e c t i v a istorică a lui Stein R o k k a n . încorporarea în spaţiul p u b l i c a categoriilor sociale c a r e nu-şi avuseseră nici loc şi nici rol în sistemul politic tradiţional. în anul 1947 comuniştii reprezentau în Cehoslovacia 10. E. de o r d i n politico-juridic 1 .000 Creştere de 710 ori de 25 de ori de 16. o guvernare m a i b u n ă decât cea de care se Rolul secundar. 1954. încă de la început.

con­ testarea politică care a m a r c a t pretutindeni tranziţiile p o s t c o m u nistc s-a n ă s c u t din practicile de participare inventate de c o m u ­ nism. Reţelele informale de n e g o c i e r e . 78. No. la 1 exerciţiul p u t e r i i . Totalitariari and Authoritarian Regimes. Ithaca and London. Corneli University Press. în c o m p a r a ţ i e cu formele clasice de p a r t i c i p a r e politică dezvoltate în societăţile occidentale. 618-619. Şi. op.C. p. dar considerabilă. Antoine ROGER. 5 David KIDECKEL. participarea negociată a cetă­ ţenilor care. funcţionari. rezultatul istoric al u n e i î n d e l u n g a t e serii de mişcări sociale de contestare a ordinii politice. printr-o târguiala p e r m a n e n t ă cu autorităţile locale (primari.în fapt şi dincolo dc tentaţiile lor oligarhice. de r e z o l v a r e a conflictelor locale.) potrivit u n o r interese întotdeauna circumstanţiate şi locale. American Political Science Review. 166. voi. pentru a r ă m â n e fidelă lecturii leniniste a dialecticii hegeliene. 1993. 4 George SCHOPFLIN. 2 1 92 93 . v. în al doilea rând şi împotriva procedurilor consacrate de statul de drept. Developmenls in EastEuropean Polilics. d a c ă nu de-a dreptul rituală. 4.cit. 2 Tipologia se bizuie' pe cercetările empirice întreprinse de Wayne Di FRANCEISCO. LXIV. 3 V. Lynne Rienner. P. 1242. atunci m ă c a r m o d u l în 1 Juan LINZ. Pe scurt. agenţi de ordine. 1993. David KIDECKEL. pp. cu prilejul alegerilor m e n i t e să p l e b i s c i t e z e p e r i o d i c triumful partidului). în Estul e u r o p e a n . etnice. 603-621. 46. Dimpotrivă. aşa c u m s-a constatat în cazul p o l o n e z 2 şi contrar logicii sociale occiden­ tale. organe de c o n t r o l e t c ) . M a i intâi. Zvi GITELMAN.. „Relations agraires et relations de pouvoir dans la Roumanie communiste: les cooperatives agricoles de production comme terrain d'affrontement politique". p.de cetăţenii direct implicaţi (muncitori. „Culture and Identity in Post-Communist Europe". participarea c o m u n i s t ă este răsturnată. Duke University Press. The Sollilude of Collectivism. calificat politică. WHITE. Se cuvine fără î n d o i a l ă p r e c i z a t ce î n s e a m n ă participare politică sub socialismul real. cit. deciziile trimise către nivelurile dc b a z ă ale societăţii sub formă de n o r m e sociale sau de n o r m e de producţie sunt negociate . Romanian Villagers to the Revolulion and Beyond. a m e m b r i l o r partidului. Revue d'Histoire Moderne et Conlemporaine. Jerzy J. 3. în special p. 26. 2000. editors. dar şi a restului cetăţenilor la manifestările p u b l i c e ale regimului (de pildă. BATT.) e x e r c i t a u o influenţă. ea este chiar de d o u ă ori răsturnată. p. nu este m a i puţin adevărat că ei au putut dezvolta concomitent şi o „etică a calculului socialist" 5 ce le-a p e r m i s să-şi î n s u ş e a s c ă statul prin forme p a r t i c u l a r e de participare. 24-53. 73. în principiu. 1239-1254. scriitori etc. Zvi GITELMAN. informală. Cetăţenii socialismului real erau m a i degrabă încrezători în c a p a c i t a t e a acestei u l t i m e forme de participare de a înrâuri cu adevărat d a c ă nu hotărârile luate la vârf. Durham. fiecărei instituţii 3 . profesionale. LEWIS. American Political Science Review. de regulă formală. p a r t i c i p a r e a politică nu este. d a c ă cetăţenii socialismului real s-au lăsat purtaţi de o „etică a d e p e n d e n ţ e i " 4 faţă de un stat plasat simultan într-o poziţie de alteritate şi de patronaj. m e d i a t e a p r o a p e î n t o t d e a u n a de c a d r e l e locale ale partidului. „Political Parties. cadre de partid. 104-105. p. 1970. pp.şi deci modificate . p a r t i d u l (şi formaţiunile ce-i sunt asociate) este cel c a r e influenţează deciziile şi acţiunile grupurilor de interese ( e c o n o ­ m i c e . r e g i o n a l e . N..G. Interest Representation and Economic Development in Poland". Un r e g i m de tip sovietic cunoaşte. care acestea erau convertite în m ă s u r i c o n c r e t e la nivel m i c r o 1 social . Voi. Altfel spus. 1984. religioase chiar etc. J. pp. de s c h i m b de b u n u r i şi servicii în care s-au angajat locuitorii socialismului real nu au avut atât m e n i r e a de a Wayne Di FRANCEISCO. Boulder and London. 49/2. op. trei m o d u r i de participare politică 2 : participarea angajată. WIATR. fiecărei întreprinderi. in S. participarea petiţionară a cetăţenilor ori de câte ori intră în contact cu funcţionarii şi cu instituţiile c h e m a t e să le reprezinte şi să le apere interesele (deputaţi. asupra modului în care politicile elaborate la centru erau aplicate în condiţiile proprii fiecărei c o m u n e . 2002. fermieri independenţi în P o l o n i a sau ţărani cooperatori în R o m â n i a 3 . pp.) prin instalarea la c o n d u c e r e a acestor grupuri a u n o r m i l i t a n ţ i sau simpatizanţi comunişti. „Soviet Political Culture and „Covert Participation" in Policy Implementation". directori de întreprinderi socialiste sau de instituţii p u b l i c e etc. No. fie şi doar formală. poliţie. pp. 3 Pentru această ultimă formă de participare. partidele c o m u ­ niste aflate la p u t e r e erau organizaţii a căror c o m p l e x i t a t e v i z a t o c m a i egalizarea şanselor de participare.

Mitul nefericirii totalitare D a c ă . 1986. Budapest. „ c e n t r a l i s m u l d e m o c r a t i c " teoretizat de L e n i n potrivit căruia baza militantă este c h e m a t ă să discute liber despre chestiunile de interes g e n e r a l şi să p r o p u n ă soluţii care. odată a d o p t a t e de c o n d u c e r e . Janine WEDEL. The Constituţional Models of Socialist State Organizations. 9. cât pe î n d e m n u l la acţiune. Facts on File. Ne v o m afla. dacă nu este decât o victimă a instituţiilor prin care puterea se exprimă. îl încarcă de sens sau îl loveşte aleatoriu. Michel DONELLY. 366. 201-204. î n s c h i m b . 11 janvier 1988.a p r o c e d a t prin interdicţie şi reprimare. „Des divers usages de la notion de bio-pouvoir". m a i exact. p. 1989. De-ar f i s ă c r e d e m u n m a r t o r c o n t e m p o r a n 4 . Prentice Hali. într-un m o d d a c a nu pervers. în prezenţa unei bio-puterP. rezistenţă prin indiferenţă. birocraţia de partid şi de stat de la nivelurile i n t e r m e d i a r e şi de b a z ă a încetat treptat să îşi m a i s u p r a p u n ă acţiunile publice peste politicile oficiale şi a început să-şi exploa­ teze poziţia în aparatele socialismului de stat în interes privat 2 . rezistenţă în închisori. 4 Robert G. n o u a p u t e r e . 2 Vladimir SHLAPENTOKH. 1 Michel FOUCAULT. pp. d u p ă 1948.de î n d a t ă ce a pus stăpânire pe stat . într-un astfel de context. în raport cu statul şi cu societatea. 1979. Englewood Cliffs. Paris. a încercat să normalizeze comportamentele sociale cu ajutorul u n o r i n s t r u m e n t e d e factură j u r i d i c ă . Oxford University Press.J. Gallimard. a unei puteri care preia g e s t i u n e a funcţiilor vitale ale c o r p u l u i social. adică de un dispozitiv în care deciziile sunt m a i întâi luate la vârf în chip discreţionar. Public and Private Life of the Soviet People. Surveiller et punir. v o m avea de-a face cu o putere disciplinară sau. De a c u m înainte. Privit p o s t u m . Communism and Communist Systems. cu alte cuvinte. 230-235. cât de a asigura integrarea acestora în sistem. la nivelul organizaţiilor sale de b a z ă . n a t u r a relaţiilor de putere se transformă radical. incomplet şi delocalizat. Paris. N. ci ca un purtător al p u t e r i i . Paris. O a s e m e n e a realitate nu a scăpat nici chiar teoreticienilor statului socialist. 94 1 95 . pp. pp. Naissance de la prison. Seuil. pp. pentru a fi apoi aplicate la b a z ă într-un m o d indisciplinat. Changing Values in Posl-Stalin Russia. Indiferent d a c ă exercită în chip instituţional această putere sau. 1989. t r e b u i e „transpuse în v i a ţ ă n e a b ă t u t " şi fără dezbateri suplimentare . auto-disciplinară. Oxford and New York. 3 Otto BIHARI. 1978. Astfel. WESSON.. Akademiai Kiado. r e z i s t e n ţ ă prin cultură. 227-229. o funcţie regulatoare şi de c o n t r o l de tipul checks and balances3. îl federează. atunci cel puţin 1 neplanificat . pe încurajarea faptei. 137-196. v. dar şi sub trăsăturile u n u i m e d i a t o r între stat şi societate. în p e r i o a d a 1945-1948. V. dimpotrivă. in Michel Foucaull philosophe.s u b m i n a sistemul „din i n t e r i o r " . d a c ă nu chiar ca un co-autor al acesteia. pe c a r e p u t e r e a îl formează. nicăieri î n E u r o p a centrală şi orientală o a s e m e n e a practică a negocierii la b a z ă şi a a c o m o d ă r i i deciziilor nu a fost m a i r ă s p â n d i t ă d e c â t în România. Rencontre internaţionale. individul nu m a i p o a t e fi gândit ca un fel de e l e m e n t b i o l o g i c p r i m a r şi inert. c e s e b i z u i e m a i p u ţ i n p e interdicţie şi reprimare.a fost înlocuit în practica comunistă de o descentralizare autoritară. nu n u m a i sub specia m o n o p o l u l u i asupra statului şi societăţii. care explică de ce constituţiona­ lismul de tip sovietic p o a t e face e c o n o m i e de separarea puterilor: partidul însuşi ar avea. New York. 1975. în fapt. Este potrivit de a c e e a să î n ţ e l e g e m partidul unic. c o m u n i s m u l r o m â n e s c p a r e o stihie a n o n i m ă şi impersonală ce s-a abătut pe neaşteptate asupra u n e i populaţii silite să-şi improvizeze rezistenţa: rezistenţă în m u n ţ i . 10. The Private Poland: An Anthropologisl's Look al Everydav Life.

636 de p e r s o a n e . I z v o a r e l e oficiale şi estimările neoficiale cele m a i autorizate p a r deci să se confirme reciproc. 1970. fiind internate încă 25. Robert Laffont. 201. Bucureşti. 203. p. chiar îndelung discutatul deceniu 1950-1960 nu a fost centrat în j u r u l represiunii ca m e t o d ă cardinală de guvernare. 73. pe termen scurt sau mediu. în p e r i o a d a 1950-1967 au fost c o n d a m n a t e pentru „uneltire c o n t r a ordinii s o c i a l e " sau delicte înrudite. dialoguri cu Vartan Arachclian. p a r e rezonabil să le înmulţim cu doi p e n t r u a a p r o x i m a c e r c u l m a x i m al v i c t i m e l o r politice explicit a s u m a t e de către instituţiile represive ale Partidului Comunist. deşi discretă. prin aplicarea u n u i coeficient c o n v e n ţ i o n a l de 4. care estima n u m ă r u l celor î n t e m n i ţ a ţ i la 2 8 2 . arestarea. de altfel. Communism in Rumania. Potrivit unui raport al C o n s i l i u l u i Securităţii 3 . Desigur.. p. Bucureşti. 1964. 95.000. Vom o b ţ i n e . dintre care 190. în m a r e . la cât Partidul însuşi a estimat numărul celor u r m ă r i ţ i ori c o n d a m n a ţ i p e n a l în legătură cu p r o c e s u l de colectivizare 1 .5 şi O istorie rapidă şi neproblematizată a fenomenului represiv românesc la Romulus RUSAN et al. sub tăişul fenomenului represiv. Paris. v o m p u t e a clasa în categoria celor afectaţi de r e p r e s i u n e în diferite grade nu m a i m u l t de 2. Ghita IONESCU.000 de r o m â n i au suferit nemijlocit rigorile p e n a l e ale r e g i m u l u i . 97 . p. 1998. „Le systeme repressif communiste de Roumanie". coordonator. Oxford University Press. că 160. 2002. Aceste cifre corespund. 369-434. v o m obţine o cifră foarte a p r o p i a t ă de cea reţinută de C o r n e l i u C o p o s u . cifrele raportului confidenţial al Securităţii au fost subevaluate. Stanford University Press. u r m ă r i r e a . pp. 0 0 0 . cerc în care i n c l u d e m şi familiile acestor victime. 6. Oxford. A c e s t e practici nu au r e z u m a t însă întru totul. alţi 3 6 0 . internarea şi întemniţarea s-au constituit în practici sociale capabile să definească natura totalitară a regimului 1 . Political Terror in Communisi Systems. Du passe faisons table rase! Histoire et memoire du communisme en Europe. în m a r e . in Lucian BOIA. in Stephane COURTOIS. d u p ă 1948.000 de o a m e n i . 0 0 0 de cetăţeni aflaţi. 2 Alexander DALLIN. C e e a ce duce în final la constituirea u n u i „grup-ţintâ" al represiunii ce nu atinge decât î n j u r de 6% din a n s a m b l u l populaţiei. 2 Corneliu COPOSU. C e e a ce înseamnă. George W. în ochii societăţii. r e z u l t ă că t o t a l i t a r i s m u l a lovit în m o d direct î n j u r de 700. p. familiilor şi persoanelor pe care le-a afectat .rezistenţă prin infiltrare în rândurile partidului. Astfel. iar alte a p r o x i m a t i v 60. r e p r e s i u n e a s-a simat o a r e c u m spre periferia principalelor fenomene de societate. D a c ă l u ă m în calcul. 1944-1962.000 de deţinuţi politici recunoscuţi de raportul Securităţii pe cei 80. aprecierilor făcute de u n u l dintre supravieţuitorii cei m a i respectaţi ai închisorilor comuniste. pentru un motiv sau altul. P r e s u p u n â n d că. Miturile comunismului românesc.740. Să a d ă u g ă m acestor victime propriu-zis politice şi familiilor lor încă 80. Cine a pierdut? Datele disponibile astăzi indică faptul că represiunea . „Conduita conspirativă sub regimul comunist: mit şi realitate". c o n d a m ­ narea. Mărturisiri. ca un r e g i m i m p u s p r i n r e p r e s i u n e u n e i societăţi aflate într-o p e r m a n e n t ă . Nemira. în pofida rolul ei incontestabil de i n s t r u m e n t dc c o n t r o l politic şi de s c h i m b a r e socială 2 .000 de persoane. 1992.pare să nu fi j u c a t rolul politic central care-i este î n d e o b ş t e atribuit. Stanford.5%). Totalitarismul ne este prezentat de cele m a i m u l t e ori după o logică a asediului.000 de ţărani trecuţi de Gheorghiu-Dej în contul colectivizării forţate. j u d e c a r e a . stare de refuz. BRESLAUER. sous la direction de. 3 Lucian NASTASĂ.000 de p e r s o a n e (cărora se c u v i n e să le a p l i c ă m din nou coeficientul de 4.000 ar fi m u r i t în detenţie 2 . adică în m e d i e circa 4% din populaţia României din acea v r e m e . 1 Declaraţia lui Gheorghe Gheorghiu-Dej la Plenara din 30 noiembrie 1962. în acest m o d . socotind apoi că ele nu includ intervalul 1945-1949. Humanitas.000 au fost s u p u s e u n u i r e g i m de d o m i c i l i u obligatoriu.oricât de grave şi de inexpiabile ar fi fost manifestările ei la nivelul comunităţilor. sau m a x i m u m 1 2 % din populaţia totală. obiectivele strategice ale exerciţiului puterii publice. D a c ă a d ă u g ă m celor 160. 96 1 familiile acestor persecutaţi.

Duke University Press. LEW1S. societatea r o m â n e a s c ă în a n s a m b l u l ei a resimţit c o m u n i s m u l ca pe o strategie represivă. adică 3. la nivel p e r s o n a l şi general sau. pp. 51. pe care statisticile ne-ar putea ajuta să le degajăm? V. î n t r e b a r e a la care cifrele sunt capabile să r ă s p u n d ă este extrem de simplă şi nu are nici un fel de conotaţii etice. 4 Stein ROKKAN. op. o d o m i n a n t ă socială. în m o d u l r o m â n i l o r de a p e r c e p e c o m u n i s m u l . să nu poată fi rezolvată în m o d definitiv 5 .575 de r o m â n i r e p r e z e n t â n d în m e d i e 2 0 % din totalul p o p u l a ţ i e i . N. Developments in EaslEuropean Polilics.La ce b u n totuşi aceste calcule o a r e c u m cinice. Revolutionaiy Breaklhroughs and National Develop­ ment: the Case of România. 99 . Comisia Naţională pentru Statistică. 98 A câştigat cineva? Să privim câţiva indicatori e c o n o m i c i şi sociali din perioada 1950-1970. Berkeley and Los Angeles. pentru dezbaterea metodologică asupra chestiunii. o r g a n i c e . R e v o l u ţ i a naţională. ca pe o soluţie a dezvoltării.C.cit. Oldenbourg. de pildă. R o m â n i a dezminte astfel s c h e m a r o k k a n i a n ă a dezvoltării socie­ tăţilor o c c i d e n t a l e 4 : cele d o u ă revoluţii. p r e c u m şi simultaneitatea lor isto­ rică au făcut ca „chestiunea agrară". 1944-1965. mai d e g r a b ă favorabili ori m a i c u r â n d ostili? Statistic vorbind. 5 George SCHOPFLIN. 2 IBIDEM. 74. e n d e m i c ă în Europa centrală şi orientală. care se s u p r a p u n e p e s t e c e e a ce este u n a n i m consi­ derat a fi epoca de vârf a represiunii. după c u m nici culpa morală şi r ă s p u n d e r e a p e n a l ă a celor care au participat la represiune sau au c u n o s c u t . din m o m e n t ce o m o r a l ă e l e m e n t a r ă ne s p u n e că n-ar fi n e v o i e de m i l i o a n e de victime pentru ca un r e g i m politic să se discrediteze definitiv.. 101-112. Durham. M a i întâi. de la 1950 la 1970. 1993. University of California Press. cât p r o c e d u r i l e represive în sine sunt cele care p o t califica un regim politic. interesând m a i d e g r a b ă d o m e n i u l ştiinţelor sociale: cei c a r e au avut de suferit sub totalitarism au fost m a i puţini sau m a i mulţi decât cei care au avut de câştigat în u r m a instalării c o m u n i s m u l u i ? Cu alte cuvinte. între 1948 şi 1966 au migrat de la sat la oraş 2 . desăvârşirea procesului de nation-building a avut deci loc în acelaşi t i m p cu revoluţia industrială. conduse şi ţinute împreună de socialismul de stat v r e m e de cinci decenii. in Stephen WHITE. Paul G. editors. care.500. N u m a i că heteronomia structurală a revoluţiei industriale în raport cu revoluţia naţională. 21. în final şi pe o durată de câteva decenii. Detlev PETJKERT. M o a r t e a u n u i singur i n o c e n t ar trebui să ne interpeleze conştiinţa cu tot atâta forţă ca şi exterminarea a mii de p e r s o a n e n e v i n o v a t e . MltagsgeSchichle cler NS-Zeit: Neue Perspektive oder Trivialisierung?'. „Culture and Identity in Post-Communist Europe". nu în cea a responsabilităţii politice -. Judy BATT. C u l p a politică a r o m â n i l o r nu este direct proporţională cu numărul victimelor. cu p u t i n ţ ă de d e d u s pe cale statistică? I-au fost ei. în fond . 1984. 122. 1990]. Ar fi o naivitate să ne i m a g i n ă m că totalitarismul r o m â n e s c este m a i puţin vinovat pentru că a făcut doar 160. Se poate spune că m o d e r n i z a r e a între­ prinsă de c o m u n i s m a p r o d u s o s c h i m b a r e r a d i c a l ă a ţesutului social prin c r e a r e a u n e i noi clase m u n c i t o a r e .. breakthrough economico-social al unei societăţi insuficient şi incomplet modernizate. veniturile reale ale populaţiei cresc de d o u ă ori şi j u m ă t a t e 1 . p. totalitarismul i-a avantajat sau i-a dezavantajat pe cei m a i mulţi dintre r o m â n i ? Există o a r e în cotidianul (Alltagsgeschichte) totalitar 1 practici sociale d o m i n a n t e . 1 Anuarul statistic al României 1990. I n d u s t r i a l i z a r e a lansată de Partidul C o m u n i s t a fost c o n c e p u t ă şi p u s ă în operă ca o cale regală a p r o c e s u l u i de nation-building1. în u l t i m ă instanţă. globale şi individuale? A existat o a r e . dimpotrivă. de unificare a naţiunii în j u r u l u n o r p r o i e c t e şi valori c o m u n e .000 de victime şi nu. Nu atât n u m ă r u l celor eliminaţi şi persecutaţi. Miinchen. 1.592. nu este relevantă decât p e n t r u locul pe care aceste cifre îl o c u p ă în imaginarul postcomunist.. Este vizat de această creştere fără precedent în special segmentul de populaţie care a fost cucerit de civilizaţia uzinei.şi în o r d i n e a discursului. numărătoarea victimelor nu va putea fi niciodată făcută cu precizie şi. 3 Kenneth JOW1TT. cifra este comparabilă cu creşterea de trei ori a veniturilor reale în societăţile occidentale. p. s p o n t a n e şi decalate în E u r o p a apuseană. p.000.o î n d e a p r o a p e fără să o d e n u n ţ e nu se r e d u c e în funcţie de sistemul de calcul al victimelor. au fost organizate. 1971. p. [Bucureşti.

500 în 197Q 4 . era bine. m e m o r i a p o s t e o m u n i s t ă are t e n d i n ţ a de a descrie n o r m a l i t a t e a cotidiană a socialismul de stat în t e r m e n i i „era 1 frumos. de supravegherea c o m p o r t a m e n t e l o r . . Nemira. Cu acest titlu. 6 l B I D E M . dar a adus . sub c o m u n i s m . Metro Media Transilvania. MD. P r o b l e m a ţărănească nu s-a stins definitiv sub c o m u n i s m pentru că. ea ignoră dreptul şi participă la o definiţie identitară p r a c t i c a t ă într-un spaţiu rural ce s-a p r e z e n t a t întot­ deauna. 126. prin întărirea rolului de protector al statului beneficii materiale şi simbolice pentru cel puţin 4 5 % din aceeaşi populaţie. 2 2 1 % mai bună. m a i degrabă decât o relaţie între persoane şi lucruri. Septembrie 1999 [Cluj. p . î n s u m â n d aceste cifre şi c o m p a r â n d u . economice şi culturale pe care le moştenise şi prin a căror critică şi-a justificat vocaţia istorică. prin migraţia masivă a populaţiei dinspre rural spre urban. a normalizării atitudinilor şi gesturilor sociale. 136. Beatrice von HIRSCHAUSEN. Ethtiographies of Change in Postsocialist World. proprietatea rurală a r ă m a s . 1999].P r o b l e m a atavică a satelor a reapărut d u p ă 1989 sub forma 1 unei „reîntoarceri a ţ ă r ă n i m i i " . 2003. Lanham. 3 Zoe PETRE. Berkeiey and Los Angeies and London. University of California Press. ' Dan LUNGU. comunismul s-a legitimat în ochii majorităţii prin funcţia sa d e m o c r a t i c ă : cultivând o anumită egalitate a şanselor. Paris. Mobilitatea e x t r e m ă a cestor repere statistice sugerează că. 5 IB1DEM. 9 % în 1950 la 7 1 . chiar şi sub socialismul de stat.400 în anul 1950 la 1. erau b a n i . un acces tot m a i larg la o educaţie superioară. p u t e r e a a fost. pp. p. interesul p e n t r u analiza în t e r m e n i colectivi a obiectivelor sale. Rights. un raport între persoane. 100 1 adesea. 1999. d e p e n d e n ţ a faţă de stat şi faţă de tipul de cultură a m u n c i i pe care acesta 1-a creat înregistrează şi ea o creştere m a s i v ă . . Editura Univer­ sităţii Al. cu totalitarismul politic. numărul elevilor de liceu se multiplică cu zece între 1938 (49. o povară. n u m ă r u l p e n s i o n a r i l o r de asigurări sociale. de asemena.116. in Lucian BOTA.l e cu cele din seria p r e c e d e n t ă . cu p r e c ă d e r e . 12. Mai mult chiar. între 1948 şi 1989. de construcţia atitudinilor. La z e c e ani d u p ă prăbuşirea socialismului real. 121. Nu este de aceea surprinzător că. 1998. în v r e m e ce p r o c e n t u l a c e l o r a pentru care c o m u n i s m u l a î n s e m n a t o s c h i m b a r e p o z i t i v ă a vieţii. Teorie şi documente. Iaşi.000 de locuitori evoluează constant. exclus şi marginalizat înjur de 9% din populaţia României. " . Cuzadin Iaşi. interesată de fiecare individ în p a r t e . p o n d e r e a celor care trăiesc exclusiv din salarii şi fonduri sociale creşte de la 3 7 . 1999. un venit stabil şi în c o n t i n u ă creştere.prin generalizarea metodelor de lucru m o d e m e . de 3 producţia politică a corpurilor . 9% aceeaşi. Povestirile vieţii. Altfel spus. 255-271 şi Gail KLIGMAN. în sfârşit. Miturile comunismului românesc. un pericol imediat sau virtual se situează între m i n i m u m 6% şi m a x i m u m 12%. Bucureşti. p. s e c o n s t a t ă i m e d i a t c ă p o n d e r e a celor p e n t r u c a r e regimul totalitar a reprezentat o permanentă ameninţare. 53-8!. 5 % în 1970 3 . de la 17 în 1938 la 32 în 1950 şi 75 în 1970 5 .. „Promovarea femeii sau despre destructurarea sexului feminin". pp. prin constituirea unei elite tehnice dominante. drept leagăn al naţiunii. în cifre absolute. o legătură tot m a i strânsă cu statul se p l a s e a z ă pe o plajă cuprinsă între 2 0 % şi 7 0 % . relaţiile de putere nu s-au constituit şi nu au funcţionat n u m a i în v e d e r e a uniformizării c o m p o r t a m e n t e l o r populaţiei. Les nouvelles campagnes roumaines. Power. în acelaşi t i m p . 4 IBFDEM. 3 Anuarul statistic al României 1990. coordonator. F ă c â n d de două ori m e d i a statistică. 101 . la nivelul m e m o r i e i lor colective. România. s-ar zice (în termeni probabili) că lunga guvernare comunistă a reprimat. sporeşte de la 251.287) şi 1970 (505. de pildă. Oricât de paradoxal ar putea să pară astăzi acest lucru. pp. editors. The Polilics of Duplicity.I. 3 0 % dintre r o m â n i se identificau încă. and Identity in Transyivania's Decollectivization". chiar şi în posteomunism. 2 Katherine VERDERY „Fuzzy Property. Fără să-şi ascundă. Rowman & Littlefield. Belin. unul din trei adulţi îşi aminteşte că starea de libertate a societăţii era. în 1999. potrivit observaţiilor antropo­ logilor 2 . totalitarismul a laminat diferenţele sociale. aceeaşi sau chiar m a i b u n ă decât în perioada de tranziţie 2 . p. n u m ă r u l de studenţi la 10. 120-183. p. in M. 126. Les paradoxes d'un „retour"paysan. Uncerlain Transitions.891) 6 . BURAWOY. Barometrul politic. K. ca orice sistem de d o m i n a ţ i e de altfel. 1998. Conlrolling Reproduction in Ceausescu 's România.

care uniformizează atitudinile şi normalizează comportamentele. 150-154. No. 2 Dan LUNGU. 41. Paris. nu s-a folosit doar de n o r m a de drept p e n t r u a reprima. pute­ rea pastorală încurajează p r o d u c e r e a individualismului. pp. Seuil. N o i l e reţele de putere sunt dispuse să p r o c e d e z e mai ales prin a s u m a r e a funcţiilor vitale ale individului. Raritatea. şi. Whal Was Socialism and Whal Comes Next?. a bunurilor de con' Paul VEYNE. o disciplină a corpurilor şi o m o n o p o l i z a r e a timpului individual 2 n e c u n o s c u t e p â n ă atunci în civilizaţia r o m â n e a s c ă tradiţională şi agrară 3 . hrăneşte şi pedepseşte. în limbajul administrativ. de tip autoritar cu inflexiuni fasciste. 105-114. ci pe cea a m u n c i i şi a clasei m u n c i t o a r e . aşa c u m a fost identificată de Paul Veyne 1 în gândirea lui M i c h e l Foucault 2 . printr-o rată acceptabilă a criminalităţii. pp. p u t e r e a interzicea rareori ceva.B. ci cu echitatea. literal. prin inexistenţa şomajului. Pentru că puterea nu se reprezenta pe sine în raport cu legea. la . 4 Evreii din România între anii 1940-1944. şi a n u m e prin p r o g r a m e de securitate socială. pp. 1993. ci de raritatea produselor care este. în c e e a ce-o priveşte. III. 3 Katherine VERDERY. 2003. 103 102 . 1971. Individul nu îşi aliniază c o m p o r t a m e n t u l u n o r n o r m e juridice. în calitate de p r o d u s al creşterii e c o n o ­ 1 m i c e şi al migraţiei p o p u l a ţ i e i dinspre m e d i u l rural spre cel urban. superior faţă de 1950. p r o m o t o r al u n e i legislaţii antievreieşti ce lega „datoria n a ţ i o n a l ă " de a fi activ în „câmpul m u n c i i " de deplina recunoaştere a drepturilor civile 4 . spre deosebire de relaţiile de putere de tip juridico-discursiv. pe scară m a r e . printr-un raport echitabil î n t r e salarii şi p r e ţ u r i . De altfel. o formă individuali­ zată de control. instituie domeniul m u n c i i productive sau. M u n c a industrială i m p u n e . ci evoluează liber pe un teritoriu aflat sub controlul unui a n u m i t dispozitiv de putere. a alinia şi a produce unanimitatea. Ea făcea. 6 2 3 % faţă de 1938. 1994. c e v a cu totul diferit de celelalte regimuri politice m o d e r n e : p u t e r e a totalitară supraveghează. Iaşi. dreptul socialist se c o m p l a c e în a denunţa formalismul „dreptului burghez". „Sexualite et pouvoir". atâta timp cât e v o l u e a z ă în direcţia spre care operaţia inevitabilă de „ d e s c u r c a r e " a relaţiilor de p u t e r e îl î n d r u m ă în chip firesc. de aceea. Cultura muncii ca tehnologie cardinală a construcţiei naţio­ nale fusese însă transmisă socialismului de stat de către regimul p r e c e d e n t . Michel FOUCAULT. Hasefer.Civilizaţia uzinei. 1996. 234. pp. 3472 1 Produsul Intern Braţ reprezintă în 1970. Junimea. statutul lor politic este conferit de partici­ parea. 39-57 crede că etatizarea timpului reprezintă o formă specială de dominaţie. Princeton University Press. editor Lia Benjamin. Gallimard. A v e m de-a face cu o p u t e r e de tip p a s t o r a l . caracteristică epocii Ceauşescu. Dreptul pozitiv al c o m u n i s m u l u i îşi putea permite luxul de a conţine toate garanţiile d e m o c r a t i c e .I. Anuarul statistic al României 1990. Paris. nu meritau titlul de „tovarăş". Cu alte c u v i n t e . Or. 5 Mai ales în anii '50 şi '60. O putere pastorală Puterea nu a acţionat n u m a i prin interdicţie şi sancţiune. an cu un P. pentru a-i desemna pe cei care. din motive politice sau datorită originii lor sociale. este hrănit şi ocrotit în cadrul unui soi de „maternitate socială". Construcţia identităţii într-o societate totalitară. p. Bucureşti. ca şi printr-un c o n s u m ale cărui limite nu sunt i m p u s e de m ă r i m e a v e n i t u l u i p e r s o n a l . in Dils et ecrits 1954-1988. la care îşi p r o p u n e să renunţe. 559-566. I. cu titlu individual. p r i n costul aproape fictiv (cel puţin p â n ă la j u m ă t a t e a anilor ' 8 0 ) al energiei. ca unic spaţiu de validare şi recunoaştere socială a indi­ vidului. relativă sau acută.. Aproape în acelaşi m o d . chiriilor şi serviciilor. datoria de a efectua o m u n c ă s o c i a l m e n t e utilă ca precondiţie a cetăţeniei. într-adevăr. Commenl on ecrit l'histoire. cât şi sintagma „ c â m p u l m u n c i i " fuseseră introduse în 1941 de către m a r e ş a l u l A n t o n e s c u . locuitorii totalitarismului vor fi definiţi în principal ca „ o a m e n i ai m u n c i i " şi nu drept cetăţeni 5 . Princeton. M u n c a era contractul social al socialismului dc stat.construirea societăţii socialiste" şi n u d e a s e n t i m e n t u l dat u n u i p a c t constituţional d e bază. „câmpul m u n c i i " . Doc. apelativul „cetăţean" este folosit. 385. pp. Obiectivul ei nu era acela de a asigura d o m n i a legii. Legislaţia antievreiască. F o r m a l .

17 sq. scenariul comploUilui fiind scris de un inculpat comunist. Les desenchanlements de la liberie. din m o m e n t ce persoa­ nele nu m a i sunt nevoite să întreţină în b u n ă stare de funcţionare legăturile familiale şi c o m u n i t a r e de care d e p i n d e a u înainte ca Ion IOANID. De fapt. F u n d a m e n t a l . 1 funcţia de a adeveri prin p r o b e cine sunt şi unde se ascund inamicii r e g i m u l u i . în c o m u n i s m . ci p e n t r u că este singurul capabil să-şi hrănească turma. Evident. ci ca efect al delaţiunii.B. pe de o parte cu m o d e r n i z a r e a şi creşterea economică. că a primit din Iugoslavia un transport de arme pe care 1-a ascuns. Grundriss der verslehenden Soziologie. pe a c e e a de p r o d u c e inamici prin „ a d e v ă r u r i " mărturisite. nu atât din c a u z a funcţiei sale represive.C. 43-79. pp. ci să p r o v o a c e m ă r t u ­ risiri. ci să spună adevărul puterii. Bellu Silber. cât ca pe o absenţă voluntară a contestării unei ordini ce se manifestă ca legitimă în fapt şi a cărei validitate este g a r a n t a t ă de o instanţă u m a n ă însărcinată să sancţioneze orice încălcare a acestei ordini. Max WEBER. securitate. Albatros. D a r în schimbul unei supra­ vegheri individualizate şi a t e n t e . închisoarea noastră cea de ţoale zilele III (1956-1959). din lotul Pătrăşcanu. nu să oblige individul să se situeze în raport cu o n o r m ă de drept. un asemenea transport nu existase niciodată. J. în ceea ce-1 priveşte. Socialismul de stat este c o n d a m n a t să se întrupeze într-un stat al bunăstării. ci în m ă s u r a în care a c t u l de g u v e r n a r e trecea drept sinonim. pp. dar nu u n a prin popor sau cu acesta. La sortie des diclalures dans les annees '90. mărturisirea ţinea loc de adevăr 1 . Din p u n c t de v e d e r e politic şi j u r i d i c . cât. Mohr. nu afirmă că păstorul este b u n pentru că nu obişnuieşte să certe şi să p e d e p s e a s c ă . în final. locuri de m u n c ă . represiunea nu a vizat decât în subsidiar eliminarea fizică a rezistenţelor la putere şi nu şi-a p r o p u s n i c i o d a t ă identificarea tuturor vinovaţilor de delicml de opoziţie politică. G u v e r n a r e a c o m u n i s t ă era o guvernare pentru popor. al chemării fiecăruia în parte la vigilenţă şi la acţiune. Winckelmann. Bucureşti. o putere productivă: ea produce nu n u m a i bunuri. 105 1 104 . poliţia politică nu avea atât Guy HERMET. este obligat să recunoască. Căci p u t e r e a p a s t o r a l ă este.sum a fost d o a r unul din m e c a n i s m e l e care-i î n g ă d u i a u indivi­ dului să realizeze singur riscul de a r ă m â n e exterior relaţiilor de putere. totalitarismul de tip sovietic şi-a înte­ m e i a t legitimitatea pe factorul e c o n o m i c . După mărturisire. sub tortură. orice violenţă este legitimă. trebuia rostit de toţi şi de fiecare în parte. Tubingen. Caracterul pastoral al totalitarismului se verifica în principiu prin dimensiunea providenţială a sistemului. R e p r e s i u n e a . p. arta guvernării era deci c o n d a m n a t ă să se confunde cu b u n a gestiune a producţiei şi a redistribuţiei. Iar acest adevăr esenţial care. adică m a i p u ţ i n ca pe o a d e z i u n e formulată cu titlu personal şi motivată raţional sau m o r a l . R e g i m u l a căzut. înţelegând legitimitatea în sens w e b e r i a n 2 . cât datorită crizei care atinsese capacităţile sale produc­ tive 3 . prin excelenţă. statul-providenţă este însoţit de reputaţia de a p r o ­ voca ruperea legăturilor sociale naturale. Pentru ea. 25. Atâta t i m p cât turma este hrănită. pp. individului nu i se interzicea nimic şi i se oferea totul. 162-163 relatează următoarea istorie: Ion Birtaşu. 3 George SCHOPFLIN. de a-i c o n d u c e spre „fericirea totalitară". pe o cale sau alta. Birtaşu este din nou torturat pentru a indica locul în care ar fi ascuns annele despre care anchetatorul ştia că nu existau în realitate. D i s p o z i t i v u l de p u t e r e al regimului nu a fost instalat pentru a urmări indivizii d u p ă unicul criteriu al respectării sau transgresării dreptului. „Culture and Identity in Post-Communist Europe". Nu în sensul în care stand comunist ar fi aspirat cu adevărat să devină un stat al bună­ stării şi al c o n s u m u l u i . iar pe de altă patte cu monopolul redistribuirii cât mai uniforme a p r o d u s u l u i n a ţ i o n a l . în plus. dar în aceeaşi m ă s u r ă şi c o m p o r t a m e n t e sau chiar adevăr. printr-o logică a nivelului de trai complet diferită de cea occidentală 1 . 1992. ciclurile represive ale puterii de tip pasto­ ral nu u r m ă r e a u să stabilească vinovăţii. fie acesta şi socialist. 1972. ca rezultat al supravegherii r e c i p r o c e a indivizilor. J. Hrsg. adică spre o anumită î m p ă c a r e cu propriul destin. Wirlschajt und Gesellschaft. m a i ales. oricât de m a s i v ă şi d r a m a t i c ă ar fi fost în a n u m i t e etape. Cetăţenilor nu li se cerea să-şi manifeste altă credinţă d e c â t c e a în ştiinţa r e g i m u l u i de a-i guverna şi de a-i hrăni. nu a funcţionat a s e m e n e a u n e i c o n s e c i n ţ e previzibile a încălcării normei de drept. Spre d e o s e b i r e de r e g i m u r i l e de p u t e r e p a s t o r a l ă din Antichitate şi Evul M e d i u .

El a generat. s-ar putea m i r a (şi ar fi fără îndoială îndreptăţit să o facă) la g â n d u l că. e c o n o m i c ă şi socială a totalitarismului. Acest ipotetic observator inocent ar avea dreptul să-şi închipuie că ideologii Partidului C o m u n i s t au avut de îndeplinit o sarcină extrem de grea. C e l care citeşte astăzi publicistica de o p i n i e din R o m â n i a . c o m u n i s m u l a rezistat v r e m e de cinci decenii cu toate că intelectualii de talent şi o a m e n i i de spirit i-au fost hotărât potrivnici. cu socialismul real. cât o consecinţă a eşecului unei formule de guvernare de tip pastoral. fără să cunoască istoria celor care o fabrică şi o animă. R o m â n i a a p ă r u t d o m i n a t ă de un n o u c o n f o r m i s m m o r a l şi politic. Parcours de la laicite. o multitudine de individualisme d e p e n d e n t e articu­ late într-o vastă reţea de „ c o r p o r a ţ i i d o m e s t i c e " 2 . op. D u p ă 1989. ce s-a exprimat în forma unui p a t o s stereotip şi convenţional al denun­ ţării trecutului totalitar. Paris. Gallimard. p r i n u r m a r e . Anticomunismul posteomunist A n t i c o m u n i s m u l a fost u n a dintre cele m a i c o m o d e atitudini intelectuale ale epocii p o s t e o m u n i s t e . r o m â n i i au fost masificaţi. pp. pp. La religion dans la democraţie. 101-102.citim a p r o a p e p r e t u t i n d e n i -. dimpotrivă. în societatea r o m â n e a s c ă . Or. m e n i t ă să s u p l i n e a s c ă deficienţele dispozitivului statal de p r o d u c ţ i e şi rcdistribuţie.. ai libera­ lismului. aceea de a face faţă unei pleiade de apărători ireductibili ai tradiţiilor naţionale. statul comunist nu s-a dovedit în cele din u r m ă capabil să refondeze într-un m o d similar legătura socială. 68-69. cit.statul să le ofere sistemele sale integratoare de p r o t e c ţ i e şi 1 siguranţă socială . ai democraţiei creştine şi ai altor curente de gândire care au în c o m u n demascarea caracterului i n u m a n al totalitarismului. intelectualii r o m â n i din primii ani ' 9 0 s-ar fi considerat descalificaţi d a c ă nu şi-ar fi asumat rolul dc purtători de cuvânt ai unei etici aflate în radicala opoziţie cu marxism-lcninismul. cu doctrinele de stânga şi mai ales cu experienţa politică. 1 Sub totalitarism . adevărata personalitate a fiecăruia dintre cei care au trăit între 1948 şi 1989 nu s-a putut exprima cu adevărat şi pe 107 106 . Cu e x c e p ţ i a u n o r p o p u l a ţ i i izolate şi ostracizate de nostalgici ai naţionalismului ceauşist. P r ă b u ş i r e a c o m u n i s m u l u i ar fi. m a i puţin rezultatul u n e i r e î n t o a r c e r i în forţă a politicului. 2 David KIDECKEL. 1998. Marcel GAUCHET.

aceiaşi a n t i c o m u n i ş t i d e u l t i m ă oră consideră că tot atât de n o r m a l e erau. Sarcina lor pare să fie aceea de a dezvinovăţi. C a r e este rostul u n o r astfel de tablouri istorice? Ce demisie a raţiunii sunt c h e m a t e ele să explice? Ce etică perversă le este dat să slujească? Funcţia lor nu este aceea de a falsifica realitatea sau de a înşela gândirea.se s p u n e a d e s e a .deplin.o p o z i ţ i a şi disidenţa nu erau decât excepţii. atitudinea n o r m a l ă faţă de c e e a ce a î n s e m n a t totalitarismul c o m u n i s t s-ar situa astăzi între gravitate şi dezgust. î n s e a m n ă a c o n d a m n a la subdezvoltare morală orice societate ce nu se bu­ cură de avantajul de a fi administrată după principiile democraţiei reprezentative. principala p r o b l e m ă ce se p u n e astăzi în m o d legitim este cea a răspunderii u n o r p e r s o a n e sau categorii sociale faţă de actele reprobabile pe care le-au înfăptuit din raţiuni politice sau din calcul economic. Sub totalitarism . C o m u n i s m u l ne este p r e ­ zentat ca un fel de stihie istorică ce s-a abătut asupra unor români lipsiţi dc cele mai elementare reflexe m o r a l e . anihilându-le pe de-a-ntregul voinţa. de posibilitatea de a-şi alege soarta. în p r i m u l r â n d pentru că nu e x p l i c ă c u m ajunge o comunitate să fie liberă şi în ce fel. de a-şi e x p r i m a convingerile. 109 Răspundere şi responsabilitate Prin u r m a r e . De u n d e ar decurge că tranziţia n-ar p u t e a fi înfăptuită d e c â t pe cale administrativă. în termeni politici. Cu doar câteva excepţii. r o m â n i i au fost lipsiţi . c o m p l e z e n ţ a l o c v a c e faţă de r e g i m . laşitatea şi c o m p r o m i s u l . ci doar felul în care societatea r o m â n e a s c ă p o s t e o m u n i s t ă este d i s p u s ă să-şi a m i n t e a s c ă de comunism. mai ales. societate constituie o e x c e p ţ i e s u s p e c t ă de la a c e a s t ă r e g u l ă a normalităţii posteomuniste. în acelaşi t i m p . Istoria lor ar fi fost izbită de un c a t a c l i s m asupra căruia nu au avut nici o putere. înainte de 1989.nu are nici un rol d e j u c a t într-un astfel de proces de trecere. dintre cele mai rare. în al doilea rând. ea p a r e să a d m i t ă că societatea . de a formula opinii politice. î n s e a m n ă a justifica inerţia. de la o tristă regulă a normalităţii comuniste. î n m o d p a r a d o x a l . M a i mult. C u r i o z i t a t e a . a n t i c o m u n i ş t i i de dată r e c e n t ă şi cu d e n u m i r e de origine necontrolată au aparent toate motivele să considere că descrierii trecutului c o m u n i s t i se potriveşte cel m a i bine un ton tragic. refuzul de a participa la riturile servitutii. Ca şi c u m maturitatea etică şi civică a unei naţiuni ar fi direct proporţională cu liberalismul constituţiei sale. chestiunea centrală devine cea a responsabilităţii pentru toate gesturile comise şi. Ea devine însă de neînţeles dacă este privită dintr-o perspectivă etică. S u b totalitarism. faţă de actorii totalitarismului ori interesul p e n t r u c o m u n i s m c a f e n o m e n d e 108 . românii ar fi fost victimele inocente ale totalitarismului. sistematică şi critică. A s e m e n e a discontinuitate a regimului normalităţii poate fi explicată. Aşadar.u n i c u l d o m e n i u de exerciţiu al solidarităţii u m a n e şi al responsabilităţii m o r a l e . în p e r m a n e n t ă defensivă. ci de a explica ceea ce nu poate sau nu trebuie să fie examinat pe cale raţională. a s e m e n i u n o r fiinţe t r a u m a t i z a t e . în m o d necesar. atunci c â n d lipseşte libertatea. A c e s t e imagini e p i c o . a considera că responsabilitatea şi solidari­ tatea nu se pot manifesta d e c â t în condiţiile libertăţii. Se p o a t e oare susţine că. d o r i n ţ a de a supravieţui în orice condiţii şi refuzul de a a d o p t a poziţii a n t i c o m u n i s t e . ba chiar şi argumentată.de putinţa de a construi destine indi­ viduale. Sub totalitarism. absente? O a s e m e n e a afirmaţie p o a t e fi însă etic riscantă. este a p r o a p e n e î n d o i e l n i c că singurul sentiment pe care se cuvine să îl mai trezească a c u m totalitarismul este repulsia. frământate de grija traiului de fiecare zi.cu forţa şi împotriva propriei voinţe . pasivitatea. responsabilitatea pentru propriile acte şi solidaritatea faţă de victimele represiunii sunt şi ele.m o r a l e nu descriu însă societatea românească din perioada totalitară. românii au trăit sub imperiul fricii. printr-un act de voinţă al celor care guvernează. In ordine morală însă. pentru cele omise de aceste persoane sau grupuri. D i n punct de vedere politic. un stat totalitar se p o a t e transforma în stat de drept. reprimarea repulsiei. Rolul intelectual şi social pe care îl îndeplinesc este acela de a-i scuti pe purtătorii de cuvânt ai societăţii politice şi civile româneşti de obligaţia de a-şi privi în faţă trecutul. prin intermediul cărui tip de tranziţie.

C ă c i are n e v o i e de 110 111 . în v r e m e ce responsabilitatea c o n ţ i n e posibilitatea unei ispăşiri în sfera privată. ci d e n u n ţ a t ă . ci o schimbare dramatică a vieţii. Astfel. N a r a ţ i u n e a p r e s u p u n e însă un m a r t o r . Altfel spus. dar nu le-a ţinut. Istoria totalitarismului nu este interogată. acelaşi guvern trebuie să se simtă responsabil faţă de c e e a ce dă c o n ţ i n u t politicilor sale. dar te simţi respon­ sabil în raport cu c e e a ce dă sens p r o p r i e i tale vieţi. Un a s e m e n e a reducţionism etic de factură ideologică are tendinţa caracterizată de a o m o g e n i z a şi abstractiza o r i z o n t u l de aşteptare al societăţii. nu cauzele fenomenului totalitar ar trebui să ne preocupe. dar se fereşte să povestească. a n t i c o m u n i s m u l p o s t e o m u n i s t î m p r u m u t ă trăsăturile bocetului. Căci trecerea de la c o m u n i s m la p o s t e o m u n i s m nu implică n u m a i o modificare la nivelul opiniilor dominante. în a d o u a situaţie. cel al convertirii. din analiza c o m u n i s m u l u i .comunism/anticomunism. putere/ societate civilă. m a i precis a propriului trecut. adică binele c o m u n . C a gen literar. conştiinţa individuală. îţi c e r e să recunoşti că ai fost dc faţă. Aceştia pot fi chemaţi la r ă s p u n d e r e n u m a i d a c ă nu au d e p u s suficient zel recitativ. î n t r e b a r e a isco­ ditoare şi tulburătoare „de ce a durat c o m u n i s m u l r o m â n e s c atât de mult fără ca cineva să i se împotrivească?" este sistematic înlo­ cuită de exclamaţia gratuită şi pur retorică: „ c u m de a fost posibil să se întâmple aşa ceva în R o m â n i a ! " . nu este a n c h e t a t ă . victimele sunt deplânse. şi faţă de izvorul său de legitimitate.u n o r d o m e n i i guvernate de cu totul alte criterii. Răspunzi cu precădere faţă de alţii pentru felul în c a r e ai îndeplinit o m i s i u n e . majoritate/opoziţie . sinceritatea s e n t i m e n t u l u i lor fiind indiferentă. r ă s p u n d e r e a p r e s u p u n e existenţa unei sancţiuni aplicate în m o d p u b l i c . în p r i m u l rând trecutul p e r s o n a l . ambele cu putinţă de identificat. autoritatea c h e m a t ă să se p r o n u n ţ e este. intelectuali/mineri. Această tehnică traduce. nu-i aşa. să începi chiar povestirea s p u n â n d c u m ai ajuns să fii implicat personal în respectivele e v e n i m e n t e . ei şi-au a s u m a t î m p r e u n ă . E l e apar ca v i c t i m e ale u n e i istorii n e p r i e l n i c e (istoria. 24. Dc obicei. sau faţă de un alt g u v e r n pentru un angaja­ m e n t internaţional. Or. dar nu li se face dreptate. adică voinţa alegătorilor. El jeleşte. ! convertire doar cel v i n o v a t . în fapt. exclusiv. nu pe c e l e ale b a l a d e i . u n a reflexivă. d a r şi fiecare p e n t r u sine . 1 O convertire ratată D a c ă ruptura radicală a regimului normalităţii româneşti ar fi a d o p t a t o formă expiatorie. fie d o a r de procedurile democratice . în acest fel. p. imposibilitatea de a formula p r o b l e m a vinovăţiei. a n t i c o m u n i s m u l p o s t e o m u n i s t este o „contra-ideologie" 1 care încearcă să aplice categorii morale simplificatoare şi dihotomice . în schimb. instanţa care stabileşte şi e x e c u t ă sancţiunea este u n a de natură politică sau politico-juridică. românii au făcut m a i m u l t decât să se r ă z g â n d e a s c ă . „a fi responsabil". ci efectele sale cele mai dramatice din planul represiunii violente sau oculte.pentru promisiunile pe care le-a făcut. cu titlul de t e m e i şi justificare. un guvern îşi poate a s u m a r ă s p u n d e r e a în P a r l a m e n t pentru un anu­ mit p r o i e c t de lege. să-ţi asumi partea de responsabilitate. slăbindu-i astfel m e c a n i s m e l e de auto-reglare. t e h n i c a a d o p t a t ă astăzi de anticomuniştii posteomunişti este cea a excluderii trecutului. care nu sunt implicaţi afectiv în ritul de t r e c e r e . In p r i m u l caz.„A fi r ă s p u n z ă t o r " este o construcţie v e r b a l ă tranzitivă. p e n t r u p ă r e r i l e greşite pe care le-a exprimat. ci c o n d a m n a t ă . în calitate dc produs cultural. Cu alte cuvinte. O persoană publică sau privată poate fi trasă la r ă s p u n d e r e . pentru m ă s u r i l e i n o p o r t u n e pe care le-a luat sau faţă de care a ezitat să ia atitudine. structurilor şi practicilor sociale.r e s p o n s a b i l i t a t e a de a se angaja într-o experienţă istorică ce p r e s u p u n e transformarea în profunzime a mediului.în forme p r e v ă z u t e fie dc lege. Convertirea include întotdeauna trecutul. m o r t u l este jelit de bocitori profesionişti. „Culture and Identity in Post-Communist Europe". atunci s c h i m b a r e a sistemelor de referinţă la valori şi a c o m p o r t a m e n t e l o r sociale ar fi trebuit să se p e t r e a c ă potrivit u n u i p r o c e d e u tipic m o r a l . în 1989. nu a fost niciodată prea binevoitoare cu r o m â n i i ! ) şi nu drept subiecte ale unui proces social şi politic ce c o m p o r t ă un ansamblu de m e t o d e şi un anumit număr de actori. efectul final al George SCHOPFLIN.

p r i n a u t i s m u l lor etic.să ne facă să uităm că nu toţi românii au fost v i c t i m e şi că nu toţi r o m â n i i au rezistat. lucrători ai Securităţii. pentru o mult prea scurtă p e r i o a d ă . să d e v i n ă şi să a c ţ i o n e z e în calitate de p r o m o t o r i ai totalitarismului. persecutaţi sau exilaţi de la sine. p. D u p ă c u m tot atât de inocenţi se simt şi cei c a r e nu au greşit decât pentru că au c o n s i d e r a t o p o r t u n să trăiască în afara controlului propriei conştiinţe. un sens gata făcut.. ca şi despre rezistenţa celor care. internaţi. Teama de a fi tras la r ă s p u n d e r e ce a cuprins.şi aproape toţi cei care meritau una au scăpat . p e r s e c u t a ţ i sau exilaţi v r e m e de cinci decenii nu au fost executaţi. acela de a face e c o n o m i e de conştiinţă. culturale. dar n e e o o r d o n a t ă . IBIDEM. M a i m u l t chiar. Texte filosofice. F u g a naţională de orice vinovăţie personală ce se manifestă la r o m â n i d u p ă 1989 este. individual sau în grup. Toţi aceşti r o m â n i au c ă z u t v i c t i m ă altor r o m â n i . întemniţaţi. R o m â n i i din a treia c a t e g o r i e tipologică. teoreticieni ai c o m u n i s m u l u i . şi-au formulat în public. studenţi ori simpli ţărani. t e o r e t i c i e n i ai c o m u n i s m u l u i .şi o face cu intenţie . s-au înscris. Frica generalizată sub totalitarism este o t e m ă recurentă a scrierilor despre trecut. Ei i-au aparţinut r o m â n i i care. a fost cea a supunerii pasive. 39. m â n a ţ i de r e g u l ă de o m o t i v a ţ i e profesională. „ c o m u n i s m " . creştini militanţi. care au r e n u n ţ a t să îşi m a i p r o d u c ă singuri sensul vieţii. acceptau pe de-a-ntregul consecinţele civile ale totalitarismului. p e n t r u a p r o m o v a . N i m e n i nu pare să se fi considerat cu a d e v ă r a t responsabil. pentru 1 Problema vinovăţiei Această interpretare a istoriei totalitare româneşti este menită să ne facă să u i t ă m . Interpretarea curentă a istoriei totalitare româneşti vrea . se p o a t e spune că prin tăcerea lor. r e z u l t â n d u n e i înţelegeri a culpei mai ales sub specia p e d e p s e i . pentru a trăi mai bine. 37. A d o u a atitudine. p e n u m e r o ş i r o m â n i i m e d i a t d u p ă c ă d e r e a vechiului regim a fost însă repede uitată. organizatori sindicali. c a r a c t e r i z a t ă de s u p u n e r e a activă. nu p o a r t ă în nici un fel 112 2 Karl JASPERS. obligaţiile reci­ proce voluntar asumate pot fi acte morale reprobabile. fiecare în parte şi toţi î m p r e u n ă . p e s e m n e . In p r i m a tipologie se înscriu cei care au avut o atitudine de rezistenţă: este vorba aici despre rezistenţa organizată. C u s u r u l a n t i c o m u n i s m u l u i p o s t c o m u n i s t ar fi. pentru a publica cărţi. compromisul. intelectuale sau de altă n a t u r ă ) principiile c o m u n i s m u l u i şi nici nu a p r o b a u în forul lor interior toate m e t o d e l e sale dc acţiune socială. Responsabilitatea a c e s t o r r o m â n i t r e b u i e descrisă în termeni de culpă politică1. românii din cea de-a d o u a categorie au ales. deşi nu î m p ă r t ă ş e a u (din m o t i v e religioase. Să u i t ă m că r o m â n i i c a r e au fost executaţi.se socotesc astăzi nevinovaţi. prin u r m a r e .ideologici a n t i c o m u n i s m u l u i p o s t c o m u n i s t este u n u l pervers: avertizată dogmatic că negocierea. p. lucrători ai Securităţii. în Partidul C o m u n i s t şi au c o l a b o r a t u n e o r i cu poliţia politică pentru a face carieră. pentru a putea călători. D a c ă r o m â n i i din p r i m a categorie. p e n t r u ei înşişi şi p e n t r u cei din jur. fiind preoţi. Există cel p u ţ i n patru m a r i tipuri în c a r e p u t e m să î n c a d r ă m atitudinile şi c o m p o r ­ tamentele publice ale generaţiilor care au trăit în R o m â n i a între 1948 şi 1989. ei au favorizat c i r c u m s t a n ţ e l e în care c r i m a şi v i n o v ă ţ i a p o l i t i c ă au devenit posibile 1 . Cei care au fost scutiţi de orice sancţiune juridică şi politică . „ p a r t i d " ori „ s e c u r i t a t e " . internaţi. societatea nu se m a i poate orienta politic în lipsa unei vize ideologice acordate de autoritatea m o r a l ă auto-instituită a „profesioniştilor" societăţii civile. 113 . r ă s p u n d e r e a p e n t r u suferinţa lor p e r s o n a l ă şi p e n t r u d r a m a lor colectivă. a celor care s-au refugiat în m u n ţ i şi s-au o p u s în m o d violent noului regim. acceptând. prin p u t e r e a şi fapta u n o r instanţe impersonale pe care le n u m i m „ t o t a l i t a r i s m " . p r o m o t o r i ai totalitarismului. intelectuali. î n t e m n i ţ a ţ i . opoziţia dc principiu faţă de totalitarism. activişti ai partidului. probabil majoritară. cea a victimelor. n i m e n i p a r c ă nu se arată dispus să-şi interpreteze vinovăţia din perspectiva ispăşirii. activişti ai partidului.

Ar fi ciudat însă să ne r e p r e z e n t ă m p o p o r u l r o m â n ca pe un popor dostoievskian. G â n d i r e a se s i m t e rareori angajată de cuvinte. De aceea. al părerii. î m p o t r i v a voinţei lor. pentru cuvântul care nu se angajează d e c â t pe sine într-un p l a n înainte de toate estetic explică. în f o r m e instituţionale. C u l p a 1 acestora este fără nici un fel de dubii o culpă morală . cuvintelor r o m â n e ş t i nu le mai rămâne decât să-şi organizeze admiraţia reciprocă. IBTDEM. extrem de simple şi de evidente. ' 6 0 . D e ş i obiectivul central al c o m u n i s m u l u i nu a fost p r o b a b i l acela de a reprima tot ceea ce se p u t e a dovedi a fi contrariul său. în sfârşit. fie ea educată şi informată. N u m a i că toţi aceşti oameni nu au fost victimele. U t o p i a poate sminti. In R o m â n i a anilor ' 5 0 . nu etic. nu-şi m a i r e v e n d i c ă astăzi un autor. ale totalitarismului ca atare. la c a r e au participat. asupra ideii. înstrăinate fiind dc lumea ideilor. Acestea din u r m ă nu exprimă cu adevărat idei. format din milioane de adulţi care au trăit zi de zi d r a m a sfâşietoare de a fi m e m b r i ai u n u i partid pe care îl detestau în adâncul conştiinţei. vinovaţi pentru ororile totalitarismului nu ar fi decât Hitler. care ar fi confiscat Partidul. d e cuvintele rostite p u b l i c sub c o m u n i s m . pentru a c o n d a m n a totalita­ rismul definitiv. umiliţi. decât şefului suprem. Scrisul r o m â n e s c prefera forma i m p o n d e r a b i l ă a eseului cultural-literar şi d u e t u l oblic al c o m e n t a r i u l u i politic. Pentru că n i m e n i nu p a r e să r e c u n o a s c ă că ar fi 115 IBIDEM. Această constatare este suficientă. j u r i d i c ă şi m o r a l ă p e n t r u tot c e e a ce s-a întâmplat rău în trecutul nostru apropiat nu ar aparţine. cei p u ţ i n în parte. torturaţi. R o m â n i i susceptibili să se înscrie în această t i p o ­ logie au fost. în temeiul celor m a i ele­ m e n t a r e n o r m e ale dreptului natural. 1 2 arbitrariul c o n d u c ă t o r i l o r care le-au fost hărăziţi de o istorie a cărei responsabilitate nu o poartă. al patrulea tip de atitudine ar putea fi calificat drept angajament. Cu alte c u v i n t e . res­ ponsabilitatea politică. Preferinţa pentru expresia literară. raportul dintre gândire şi limbaj este o a r e c u m c o n d a m n a t să fie estetic. patru m i l i o a n e d e r o m â n i . însăşi securitatea. au existat o a m e n i . eseul şi publicistica confirmă totuşi. 114 . O analiză circumstanţială istoric a raportului etic dintre ideile dominante şi convingerile personale ar putea contribui la înlăturarea unei asemenea reprezentări perverse.care au fost ucişi. ci. Ideologia poate minţi. persecutaţi. ale oricărui studiu dezinteresat al totalitarismului. în u r m a u n u i lanţ de asumpţiuni succesive. însuşi r e g i m u l . de e x e m p l u .că este vorba d o a r despre câteva m i i sau d e s p r e m u l t e sute d e m i i constimie o problemă socială şi penală. loc. Aceasta ar trebui să fie u n a dintre c o n c l u z i i l e etice. laolaltă şi luaţi în p a r t e . întemniţaţi. nu u n a etică . G e r m a n i i . ruşii sau r o m â n i i nu ar fi făcut d e c â t să suporte. se e x p r i m ă pe ele însele. în cel m a i b u n caz. L o r li se p o a t e atribui fără rezerve o culpă criminală2. de ce n i m e n i nu se simte legat. urmăriţi. D i n c o l o de orice j u d e c a t ă de valoare asupra calităţii şi utilităţii lor ca genuri literare foarte respectabile. Ceauşescu şi alţi dictatori din aceeaşi specie. Anticomunismul: ultima ideologie? Relaţia între discursul public r o m â n e s c şi lumea ideilor a fost î n t o t d e a u n a dificilă. p. ezitând de regulă să r e c u r g ă la structura îndelung rcllectată a tratatului şi la m e t o d a reflexivă a studiului întemeiat pe ipoteze teoretice. cit. ci pentru c e e a ce e r a u şi p e n t r u ceea ce credeau. LiteraUira este c a l e a tradiţională către r e c u n o a ş t e r e publică. însuşi partidul. 36-37. însăşi puterea oficială. nu este m a i puţin a d e v ă r a t că violenţa represivă a făcut indubitabil parte din istoria totalitarismului r o m â n e s c . în imensa majoritate a cazurilor nevinovate. dar nu înjoseşte. în ultimă instanţă. Potrivit u n u i r a ţ i o n a m e n t e l e m e n t a r c u e v i d e n t ă funcţie deculpabilizantă. dar nu ucide. Stalin. ' 7 0 şi ' 8 0 . la r â n d u l lui. prin d o m i n a ţ i a lor a s u p r a spaţiului intelectual r o m â n e s c . Toţi aceşti o a m e n i au fost înjosiţi şi ucişi de alţi o a m e n i . a s u p r a conceptelor.a atinge un a n u m i t nivel de n o r m a l i t a t e şi de î m p l i n i r e . a s u p r a gândirii teoretice. D i s c u r s u l public al socialismului de stat. triumful opiniei. c o n d u s cu a r g u m e n t e şi încadrat de referinţe valide. înjosiţi nu p e n t r u o infracţiune a n u m e . care. ar fi confiscat societatea e t c .

post. C u l t u r a politică o c c i d e n t a l ă funcţionează d e a p r o a p e d o u ă secole în aşa fel încât să p e r m i t ă reuşita u n o r idei capabile să convingă chiar şi d u p ă ce experienţa istorică imediată ce îe-a dat naştere s-a încheiat. a d e s e a stânjenitor în c o n t e x t d e m o c r a t i c . în cultura r o m â n ă . ideile au p r e c e d e n ţ ă în faţa istoriei. chiar dacă acesta a reflectat-o în m o d u l cel m a i vizibil. în R o m â n i a istoria c o n s u m ă ideile.nu este.c o m u n i s t ă . Altfel spus. în ordine conceptuala. Eşecul regimului este aproape u n a n i m identificat cu e ş e c u l ideilor la c a r e r e g i m u l a recurs p e n t r u a-şi legitima 116 utilitatea istorică. că. C a z u l cel m a i e l o c v e n t şi p r o b a b i l cei m a i d r a m a t i c este dispariţia a p r o a p e desăvârşită a ideilor de s t â n g a d u p ă c ă d e r e a totalitarismului. v u l g a t a gândirii liberale socoteşte individul ca fiind p r o d u s u l etic al unei alegeri a u t o n o m e . U n a din expli­ caţiile acestei diferenţe ar p u t e a r e z i d a în faptul că. din sentinţe şi formule m n e m o t e h n i c e . fără să-i modifice regulile de p r o d u c e r e şi reproducere ori funcţia socială. Discontinuitatea dintre cuvânt şi autor nu aparţine însă c o m u n i s m u l u i . un liberalism c o n ­ struit din e l e m e n t e disparate.putut gândi cu adevărat c e e a ce a declarat în şedinţe sau a con­ semnat în reviste şi cărţi. format din idei fragmen­ tare. în întreaga civilizaţie occidentală. Macmillian Press. dreptatea aparţine m e r e u cuiva. în v r e m e ce în Europa. D e o a r e c e . Viaţa publică nu este niciodată supusă rigorii teoretice şi morale pe care o presupun ideile. La r o m â n i . nu de cel al conştiinţei. O d r e p t a t e la purtător. în a m b i a n ţ ă r o m â n e a s c ă . ideile supravie­ ţuiesc istoriei. C i n e v a t r e b u i e să a i b ă î n t o t d e a u n a dreptate. Ca şi c u m acest liberalism expurgat şi r u d i m e n t a r ar fi unicul p e d a g o g al democraţiei. avantajul de a oferi partizanilor săi un fel de scutire etică de a purta povara trecutului. d e c â t „ u l t i m a ideologie" a secolului'. suferă de o lipsă e n d e m i c ă de perpetuitate.şi cu atât mai puţin să-şi r ă s c u m p e r e . S-ar părea. c a r e nu este locul g e o m e t r i c al d e z b a t e r i l o r şi confruntărilor de idei. Transilion Io Democracy in Eastern Europe. Cu alte cuvinte. foştii practicieni ai „socia­ lismului ştiinţific" nu se mai simt în nici un fel datori să-şi explice . ideile nu au decât valoarea pe care îe-o poate conferi î n t r u p a r e a lor într-o experienţă istorică şi politică dată şi nu au nici un fel de r ă s u n e t în afara p e r s o a n e l o r sau grupurilor care le animă. într-adevăr. De fapl. M a r x i s m u l u i vulgar oficializat de c o m u n i s m i se o p u n e astăzi un liberalism didactic. D i m p o t r i v ă . filosofic) şi care r e c u r g e cu exclusivitate la logica învăţării.sau c r i p t o . angajamentul politic ţine de d o m e n i u l aproape gratuit al verbalităţii. pp. Gîndirca unica. aşadar. se manifestă nu atât 1 Kiaus von BEYME. forţa portantă a ideilor pare să fie de natură etică. simplificatoare şi exclusivistă rămâne tenta­ ţia irezistibilă a intelectualilor r o m â n i . 31 -4!. în R o m â n i a . indiferent de tradiţia căreia îi aparţin şi indiferent de condiţia în care sunt obligat să dau un sens vieţii mele. asemeni cuvintelor. S i n g u r a lor responsabilitate este faţă de u l t i m a lor alegere. Recursul la un astfel de discurs liberal e l e m e n t a r şi difuz nu are d o a r rostul de a m a r c a t r e c e r e a elitelor de p a r t e a ideilor învingătoare. London and New York. ca atare. 1996. în plus. Devenind liberali d u p ă 1989. In s c h i m b .t r e c u t u l . în R o m â n i a . Liberalismul prezintă. c a r e anulează complet precedenta lor opţiune. Ele izbutesc rareori să devină însăşi strategia potrivit căreia o a m e n i i pot c r e a noi raporturi de autoritate în c â m p u l intelectual sau politic. Istoria ideilor nu este adesea m a i mult decât o simplă funcţie iconografică a istoriei politice. s-ar p u t e a r e z u m a această vulgata. de fapt. A fi liberal în e p o c a tranziţiei este un m o d confortabil de a prelungi etica iresponsabilităţii şi de a nu fi obligat să te raportezi la o etică a convingerii. cei care nu izbutesc să devină i c o a n e ale spiritului p u b l i c p a r să nu aibă niciodată dreptate. ideile sunt rareori p â n d i t e de pericolul de a deveni convingeri. ideile sunt p u r t a t e exclusiv de o a m e n i şi. Ideile nu sunt d e c â t n u m e l e pe care îl p o a t e c ă p ă t a la un m o m e n t dat o anumită situaţie strategică a relaţiilor de putere din c â m p u l intelectual şi politic. e c o n o m i e . Societatea c i v i l ă u n a n i m celebrată ca o alternativă d e m o c r a t i c ă la p u t e r e a n e o . anul 1989 nu a a d u s d e c â t o s c h i m b a r e a conţinu­ tului dogmatic al discursului public. în o r d i n e intelectuală. Sunt ceea ce doresc să devin. p r e l u a t e din surse diferite (etică.. politica nu are de-a face cu ideile. 117 .

Ei pot tivea dreptate. LEPSIUS. nu pentru că natura acestuia s-ar fi dovedit m a i represivă decât în alte părţi ale Europei de est ori liderii săi s-ar fi arătat m a i hotărâţi să nu cedeze puterea 2 . Problems of Democratic Transition and Consolidalion. Ideen and Instituzionen. LINZ. cât ca r e c u n o a ş t e r e a puterii anumitor p e r s o a n e . D a r această d r e p t a t e este construită pe i m p o s t u r ă şi. pe terenul asupra căruia îşi exercită funcţia critică. Paradoxul care străbate a p r o a p e fără e x c e p ţ i e intervenţiile publice ale inlelcclualilor epocii post-totalitare şi ale ideologilor societăţii civile este că acest tip de intervenţie a p a r ţ i n e în m o d natural vârstei totalitate. ca atare. 1 este cea a criticii incompetente şi legitime . Zur Soziologie des Intellecktuellen". ce a dus la o evoluţie tot atât de atipică a postcomunismului la Richard WAGNER. El nu se află în opoziţie decât atunci când. 349-356. naţionalist şi a n t i c o m u n i s t s u b r e g i m u l a n t o n e s c i a n . în m e d i u l universitar sau cultural şi pe care-1 p o t transfera. Atitudinea idealtipică a intelectualilor faţă de fenomenele politice şi de societate înţelegând termenul intelectual aşa cum a fost inventat şi este folosit în Franţa. lipsită dc orice capacitate dc convingere. Analiza critică a Revoluţiei franceze. r o l u l de a e x a m i n a felul în c a r e valorile revoluţiei sunt experimentate în societatea contemporană. începând cu afacerea Dreyfus. b u r g h e z o democrat de stânga sub guvernul Groza. critica la care este supus astăzi c o m u n i s m u l din p a r t e a intelectualilor r o m â n i este u n a competentă şi ilegitimă: c o m p e t e n t ă . nu este o întreprindere a intelectualului. Interessen. de pildă. social şi economic în virtutea capitalului simbolic pe care l-au acumulat. marxist-leninist şi patriot sub regimul comunist. 1991 şi Juan J. ci. South America. Baltimore and London. pur şi simplu. Paris. evaluarea lui a devenit un b u n public. Pentru că .oricât ar fi de justificat acest lucru dintr-o perspectivă liberală . şi au avut-o în n u m e r o a s e situaţii. Iată u n u l din motivele p e n t r u care a fost n e a p ă r a t nevoie ca r ă s t u r n a r e a c o m u n i s m u l u i r o m â n e s c să a d o p t e o c a l e revolu­ ţionară. Editions du Minuit. d u p ă căderea c o m u n i s m u l u i .R. 2 Teza caracterului „excepţional" a! totalitarismului românesc. S-ar putea spune că revoluţia a fost forma prin care totalitarismul însuşi a inventat societatea civilă. instituţie tot atât de ilegitimă în R o m â n i a ca şi părintele care a adus-o pe lume. intelectualii p o t formula opinii în d o m e n i u l politic. citat de Klaus von BEYME.31. să şi-o a s u m e în societatea totalitară. Intelectualului (care nu t r e b u i e să fie istoric de profesie) îi revine însă. intelectualii r o m â n i nu sunt critici faţă de putere decât atunci c â n d autorităţile politice consideră firească această critică. Transition to Democracy in Easlern Europe P. De altfel. fără a fi experţi în ştiinţa politică sau în ştiinţele sociale ori e c o n o m i c e . 1990. Alfred STEPAN. dc regulă conştient. intelectualul r o m â n nu acceptă să fie în opoziţie decât din dorinţa de a ajunge cât mai r e p e d e la putere. cu autoritatea astfel dobândită. 118 1 119 . Opladen. p e n t r u că t o t a l i t a r i s m u l a p a r ţ i n e trecutului şi. „Kritik als Beruf. 1 Formula îi aparţine lui M. I n t e l e c t u a l u l r o m â n este carlist sub r e g i m u l carlist. 1990. în fond.ca a c c e p t a r e a forţei u n o r valori. acele cuvinte pe care ar fi trebuit să i le adreseze pe când se afla în p l i n ă p u t e r e . Rotbuch. pp. ca atare. în schimb. Cristophe CHARLE. Simplu spus. Berlin. inacceptabil moral ca aceia care s-au supus şi a d e s e a au elogiat comunismul să celebreze astăzi d e m o c r a ţ i a şi societatea civilă ca şi c u m cele d o u ă atitudini ar fi perfect c o e r e n t e şi în deplină continuitate. funcţia pe care au refuzat. Southern Europe. într-o societate potenţial d e m o c r a t i c ă . cu mai m u l t ă sau m a i p u ţ i n ă îngăduinţă. Sonderweg Rumănien. v. Ei au î n c e r c a t să îndeplinească. în m o d legitim. pentru că partidul unic nu a avut interlocutori cu care să-şi negocieze succesiunea. ca înainte de 1938 sau după 1989. in IDEM. The Johns Hopkins University Press. de regulă. ilegitimă în m ă s u r a în care intelectualul nu dispune decât de dreptul de a „ a c u z a " un fenomen la care este martor. De aceea. and Posl-Communist Europe. 1996. Berichl dus einem Entwicklungsland. instituţia opoziţiei este tolerată. 1 Competenţa ilegitimă a anticomunismului 0 dată cu societatea civilă. în sensul că. s-a n ă s c u t şi instituţia m a g i s teriului moral al intelectualilor. ci u n a a istori­ cului. intelectualii rostesc. Naissance des inlellectuels.este.

1 Este un ideal ratat un ideal care s-a c o n s u m a t definitiv? N-ar fi oare un răspuns afirmativ dovada. ei se răfuiesc . Roma. dreptate una celeilalte. dar ea a fost formulată. Or. de aceea. Intelectualul care c o m b a t e este unul care substituie certitu­ dinile convingerilor. extrem de precar pentru că el ar fi trebuit asumat pe c â n d totalitarismul era şi j u d e c ă t o r şi p a r t e şi executor. m a i puţin un a m u r g al ideologiei. 223. acceptând ca valabil celebrul aforism potrivit căruia democraţia liberală nu ar fi decât cel m a i puţin rău dintre regimurile i m a g i n a b i l e ? Să fie oare interogaţia clasică a filosofiei politice lipsită de obiect? In linii mari. A c u m . sau. 1993. chiar şi atunci când c e e a ce trebuie făcut este strict interzis. A c o m b a t e implică un refuz prealabil al justeţei poziţiei celuilalt. istoria însăşi le-a dat dreptate. Mâgisteriul moral pe care îl revendică astăzi intelectualii români este. p r e a grabnic obţinută. p. C ă c i intelectualul r o m â n nu dezbate. Astăzi. totalitarismul a trecut în istorie.după regula incriminării şi a denunţului . un proiect generos de transformare a cursului istoriei. că nu p o a t e exista un regim politic b u n . Este uşor să ai dreptate atunci când această dreptate este evidentă pentru toată lumea. dimpotrivă. Intellettuali e potere nella societâ contemporanea. au c a p a c i t a t e a de a supravieţui istoriei în m ă s u r a în care au şi calitatea de a o p r e c e d e . D e z b a t e r e a este un m o d de a-ţi apăra convingerile şi de a arăta că poziţia celuilalt poate fi tot atât de vrednică de respect ca şi a ta. Intelectualii r o m â n i j u d e c ă azi în c o n t u m a c i e şi. Mâgisteriul lor are ca predicat „a fi liber să faci". întrebarea pare astăzi stupidă. Nu este n e v o i e de un m a g i s t r a t decât atunci când dreptatea nu se oferă de la sine şi în m o d indiscutabil părţilor interesate. de aceea. V r e m e de m u l t e decenii însă nu a fost clar dacă c o m u n i s m u l este un plan criminal de exterminare a burgheziei şi a valorilor ei. Combaţi atunci când consi­ deri că te afli în posesia u n o r certitudini ce nu pot suferi nici un fel de a m e n d a m e n t sau corecţie amnei când sunt examinate de un terţ. mâgisteriul lor este profund imoral. „Şi dacă î n c e r c a r e a r e u ş e ş t e ? " : aplicată experienţei c o m u ­ niste. ci combate. Totali­ tarismul este. cât un eşec al o a m e n i l o r care s-au folosit de ideologie pentru a câştiga şi a m e n ţ i n e puterea. înainte de a găsi curajul de a vorbi. din 1917 şi până în 1989. 120 . cărturarul care nu trădează este cel care are dreptate chiar şi atunci când istoria pare să-1 dezmintă. în v r e m e ce adevăratul magisteriu moral al intelectualilor se a l i m e n t e a z ă din principiul „a fi dator să faci". II dubbio e la scclta. este un cărturar care trădează ideile. lucrurile sunt o a r e c u m limpezi. la finalul unui schimb raţional dc argumente. Ideile însă. probabil.Aceşti intelectuali au a c u m dreptate p e n t r u că.cu o putere care nu m a i există. cu b u n ă credinţă şi destule temeiuri de către 1 n u m e r o ş i intelectuali . Norberto BOBBIO. dacă sunt î n t e m e i a t e pe convingeri. O dezbatere p r e s u p u n e că ambele părţi pot avea drep­ tate şi că sunt dispuse să-şi acorde. L a N u o v a Italia Scientifica.

C A P I T O L U L II Tranziţia sau economia politică a nerăbdării .

prezentarea. totuşi. editor. Altfel spus. 1996. tranziţia este nu se dovedeşte suficient pentru a-i p u n e în evidenţă direcţia şi obiectivele. in IDEM. Fayard. C ă c i tranziţia ar fi putut să nu fie. Co. Î n ţ e l e g distincţia dintre a căuta şi a găsi în sensul lui M o n t e s q u i e u 1 : a căuta este un d e m e r s ce se străduieşte să identifice un p r i n c i p i u aflat în firea lucrurilor. nu se pretează la o analiză de semnificaţie şi nici nu se manifestă sub specia p a r a d i g m e i .. fără ca această evidenţă să fie necesară sau inevitabilă. Establishing k'inocracies. în tranziţie. aşa c u m acestea sunt date d i n t o t d e a u n a . în ordinea cunoaşterii g ă s i m n u m a i ceea ce exista în . lipsită de virtuţi explicative. j'aris. 2 Cf. a tranziţiei româneşti din Vrspectiva „teoriei tranziţiei" întreprinsă de Mary Ellen FISHER. 125 1 2 . p. pp.Numai ceea ce este permanent se schimbă S-ar părea că obiectul intelectual pe care-1 n u m i m „tranziţie" trebuie m a i d e g r a b ă găsit decât căutat. c e e a ce se î n t â m p l ă la un m o m e n t dat. capabil să e x p r i m e şi să l ă m u r e a s c ă n a t u r a acestora. tranziţia este o astfel de întâmplare. 21. 1994. Iar faptul că. C ă c i . Fără îndoială. în v r e m e ce a găsi ar fi doar un m o d de a r e c u n o a ş t e c e e a ce istoria p u n e în faţa oamenilor. autoritatea (hazardului pare să fie întotdeauna superioară autorităţii modelului explicativ. Westview. Boulder.hip aleatoriu. Ea nu cere deci să fie abordată ca un proces istoric coerent şi previzibil. „România: 'hc Anguish of Postcoinmunist Politics". 178-212. deşi ar fi putut să nu se petreacă niciodată. La cile de l'homme. Aşa cum îl intepretează Pierre MANENT.

HIRSCHMAN. a n u m i t e elaborări d o c t r i n a r e . în rândul şoferilor din celălalt şir se pot naşte diferite stări sufleteşti. d a c ă ei încearcă să se strecoare în p r i m a coloană. ea ar putea fi cunoscută doar în perspectiva unor obiective explicit formulate. Există. The M.pp. primul evident. Parabola tunelului M a r e l e h a n d i c a p în î n ţ e l e g e r e a tranziţiei îl constituie.în pofida n u m e l u i care i-a fost atribuit prin a s e m ă n a r e cu trecerile de la dictatură la d e m o c r a ţ i e din A m e r i c a de Sud şi din E u r o p a meridională . n i m e n i nu ştie în ce direcţie se îndreaptă tranziţia şi nici m ă c a r dacă o a s e m e n e a direcţie există în afara discursului despre tranziţie. la r â n d u l lor fenomene de ordin j constructivist străbătute de p a t o s u l sensului. Class OFFE. Cambridge.. Dar.pentru a putea. 123/3. tranziţia ar trebui gândită ca având un punct dc plecare şi un scop. Press. Frankfurt am Main und New York. Mass. t o c m a i d e s c r i e r e a ei în t e r m e n i de origine şi de finalitate. raţionalitate socială care. 1994. dacă nu m e r i t ă oare sa fie investigată i n d e p e n d e n t şi indiferent de scopul pe care şi 1-a propus. a unei treceri de la un regim politic la altul. 1981. pp. şansa tuturor celor aflaţi în tunel de 3 a-1 părăsi cât m a i r e p e d e d e v i n e m u l t m a i probabilă . dacă decid să-şi aştepte răbdători rândul. în fond. pentru a reuşi .nu este totuşi un r e g i m politic în s i n e 1 .T. în caz de blocare a traficului. tranziţia n-ar fi altceva decât intervalul dintre căderea comunismului şi m o m e n t u l consolidării ireversibile a democraţiei reprezentative prin intermediul economiei de piaţă. în consecinţă. Cambdridge University Press. Astfel înţeleasă. Cu toate acestea. dacă una dintre coloane înaintează. o relaţie c o m p l e x ă de echilibru între o lege fundamentală. logica tranziţiei n-ar face decât să traverseaze fractura de regim prin recursul la o g r a m a t i c ă politică în c a r e statul îşi păstrează întreaga p o n d e r e . 1994 3 Albert O. n e r ă b d a r e a celor d i n u r m ă p o a t e d u c e la o n o u ă b l o c a r e a tunelului. ci. că specificul tranziţiei nu este d a t n u m a i de c e e a ce pregăteşte viitorul ori rupe definitiv cu trecutul. 46-49 şi IDEM. în a c e s t fel. tranziţiei p o s t e o m u n i s t e i-a fost aplicată de către C l a u s Offe 2 m e t a f o r a tunelului. Simplu spus. Cambridge. Daedalus.Singurul e l e m e n t raţional al tranziţiei p a r e a fi chiar n u m e l e acesteia. fără îndoială. mai cu seamă. d u p ă c u m intervine şi un întreg aparat de producţie a normelor de drept. p e n t r u George SCHOPFLIN. S-ar p u t e a constata. Der Tunnel und Ende des Lichts: Erkundungen der polilischen Transformation in Neuen Osten. Ca şi c u m . de altfel . tranziţia este concepută ca un proces de „ c o n s t r u c ţ i e " istorică. c o n c e p u t ă iniţial de Albert H i r s c h m a n p e n t r u a ilustra „ e c o n o m i a politică a r ă b d ă r i i " . 1 127 . P e n t r u a lămuri această d i l e m ă teleologică. tranziţia este c o n s t r â n s ă să m i z e z e pe raţionalitatea actorilor sociali. „Postcommunism: The Problems of Democratic Construction". în deplină continuitate cu m o d e r n i z a r e a şi totalitarismul. iar cel de-al doilea previzibil. Campus. toate străbătute de o intenţionalitate mai mult sau m a i puţin precisă. Cu alte cuvinte. n-ar avea i m p o r t a n ţ ă decât ceea ce se s u b o r d o n e a z ă ţelului sau ceea ce i se o p u n e în chip vădit şi vinovat. adică. menit să sugereze existenţa unui sens. de acele elemente care nu se pretează la o descriere în funcţie de trecut sau de viitor. 126 A r f i p o a t e cazul s ă n e î n t r e b ă m d a c ă n u c u m v a „ t r a n z i ţ i a " p o s t e o m u n i s t ă .se „ c o n s t r u i e s c " rareori printr-un act explicit şi unitar de voinţă.ca şi societăţile. 1997. aceasta se defineşte în p r i m u l r â n d prin practicile şi strategiile individuale ori colective care-o instituie ca legătură socială fundamentală şi necesară. 127-128 2 V. r e g i m u r i l e p o l i t i c e . în m e r s u l tranziţiei. pp. The Easl European and Easl German Experience. în ultimă analiză. Potrivit unei a s e m e n e a metafore cu valoare euristică. atât ca principal autor al societăţii. probabil. Varietes of Transilions. u n e l e forme de asociere şi de disociere. a unei tendinţe clar exprimate. P a r a b o l a h i r s c h m a n i a n ă a eticii răbdării ar p u t e a fi r e z u m a t ă astfel: d o u ă şiruri de a u t o m o b i l e străbat în aceeaşi direcţie un tunel. m e r g â n d de la o speranţă î n c r e z ă t o a r e („va veni în c u r â n d şi r â n d u l n o s t r u ! " ) la un sentiment al nedreptăţii („de ce ei şi nu n o i ? " ) .I. cât şi ca agent e c o n o m i c major. 39-58. un set de o p ţ i u n i de ordin instituţional. în v r e m e ce. afirma că are un s c o p şi că u r m e a z ă o direcţie -. oricât de intens şi sistematic ar fi efortul de j u t i d i z a r e a vieţii politice. Essays in Tresspassing: Economics lo Polilics and Beyond.

într-adevăr.de Norberto BOBBIO. miniştrii să reformeze ceea ce tocmai fusese reformat de p r e d e c e s o r i i lor. N u m a i că riscul de a e l a b o r a . S-ar p u t e a ca t o c m a i calculele şi proiecţiile ce nu se confirmă. ca rezultat al fragilităţii m e m o r i e i în spatele căreia se a s c u n d v e c h i l e ambiguităţi ale dreptului p u b l i c totalitar.o etică (explicită ori implicită) a tranziţiei este ca aceasta să pară. Pasaj citat şi comentat din perspectivă politică de Julien FREUND. ci au legiferat în p e r m a n e n ţ ă şi. aceasta locuieşte în exclusivitate s u b s e m n u l imprevizibilului. 21. într-o singură lună. ci ca o critică a eşecului încercărilor p r e c e d e n t e de reformă. d u p ă a p r o a p e cincisprezece ani de revoluţii. „ r e f o r m a " nu se p r e z i n t ă ca un p r o i e c t dc viitor. Liberalismo e democrazia. societatea românească . remanieri. Ignorarea Citat p. D e atunci. se poate totuşi nutri speranţa unei schimbări. din care 11 ratificări de acorduri internaţionale. d a r nici m ă c a r adoptate să dea cu adevărat sens tranziţiei ca p r o c e s istoric. coaliţii şi reforme. Milano. capabil nu n u m a i să r e s t r u c t u r e z e e c o n o m i a . membru al Comisiei juridice a Senatului). într-un sens c o n t r a r g u v e r n e l o r c a r e le-au p r e c e d a t . G u v e r n e l e n u a u acţionat. de la 18 decembrie 2002 la 18 ianuarie 2003. schimbarea însăşi devine problematică. în final. Altfel spus. în R o m â n i a . C u m . 17. 15 legi şi 41 de ordonanţe (date comunicate de senatorul Petre Roman. M a i mult. m a i ales cele c a r e privesc t r a n s f o r m a r e a radicală a e c o n o m i e i . Paris. Reforma se defineşte prin ceea ce nu izbuteşte să devină. şi mai puţin prin ceea ce i se cere să fie. D r e p t u l a fost însărcinat să p r o d u c ă realitatea într-o societate în c a r e realitatea este c o m p l e t a u t o n o m ă în raport cu dreptul. în fond. M i r a b e a u observase deja în secolul al XVIil-iea că cea mai funestă b o a l ă a guvernelor m o d e r n e este „furia guvernării" 1 . Trecutul care nu trece într-o astfel de cultură a schimbării. de obicei. p. 1986. ci şi cel al u n e i interpretări j u r i d i c e . Sirey. nu s-a p r o d u s p â n ă a c u m d e o a r e c e g u v e r n e l e p o s t e o m u n i s t e au fost angajate într-o p o l i t i c ă a neîncetatelor variaţii p e t e m e legislative.sau de a degaja din interpretarea faptelor . ci bilanţul unor nereuşite.rămâne constant anomică. „ r e f o r m a " se face într-o p e r s p e c t i v ă ce ar p u t e a fi calificată drept c o n s e r v a t o a r e .cea politică. tranziţia ca stare de excepţie este nu d o a r rezultatul unei practici politice. are la r â n d u l ei n e v o i e de un orizont normativ de factură etică. p a r să g e n e r e z e o articulare a p u t e r i l o r destinată să r e d u c ă sau chiar să e l i m i n e imputabilitatea politică directă pentru actele comise sau o m i s e în procesul restructurării. 1 legii. î n c e p â n d cu 1991. K a n t reia o v e c h e idee aristotelică atunci c â n d scrie că n u m a i c e e a ce este p e r m a n e n t se p o a t e cu a d e v ă r a t schimba. în Analogiile experienţei. 2 Cu titlu de exemplu. tranziţia este p e r c e p u t ă ca o stare de excepţie. guvernele sunt m e r e u tentate să s c h i m b e c e e a ce abia fusese schimbat. Curtea Constituţională nu a ezitat să consfinţească j u r i d i c a c e a s t ă p r a c t i c ă e x c e p ţ i o n a l ă î n litera Constituţiei. dacă nu chiar imposibilă. în ciuda gesticulaţiei normative a cabinetelor. o cantitate importantă de acte legislative este sistematic c o m i s ă s u b s p e c i a o r d o n a n ţ e i d e u r g e n ţ ă e m i s ă d e guvern-. tranziţia n-ar fi altceva decât o istorie golită de raţionalitate. G u v e r n a r e a nu face catalogul u n o r obiective. dar şi cea economică ori civilă . L'essence dupolilique. m a i c o e r e n t ă decât se prezintă în realitate. schimbarea ca atare p u t â n d fi gândită d o a r în funcţie de ceea ce durează 1 . de care legea însăşi se face vinovată. n u a u administrat.a se m a n i f e s t a pe depiin. Aşadar. Schimbarea structurală. N i c i u n actor n u p a r e d i s p u s să-şi a s u m e î n m o d d e s c h i s responsabilitatea pentru schimbare. Franco Angeii. în m o d curios. guvernul României a trimis PariamenUilui spre aprobare 67 de proiecte legislative. radicală şi profundă. alegeri. 1 12S 129 . De regulă. nu îşi are o a r e o r i g i n e a în această caracteristică excepţională a tranziţiei. Altfel spus şi o r i c â t e iluzii şi-ar face strategii şi analiştii tranziţiei. 1986. dar şi să i n d u c ă dezvoltarea. n o r m e l e c a r e n u s u n t n u m a i neglijate. tranziţia r o m â n e a s c ă se află într-o situaţie strategică de tip kantian. febra schim­ bării n-ar fi d e c â t o piedică în c a l e a s c h i m b ă r i i . percepută peste tot în Est ca fiind un p r o c e s de natură e c o n o m i c ă ? Provocările sociale ale perioadei de tranziţie.

oricum s-ar n u m i aceasta: contract social. rezidă. S c h i m b a r e a nu p o a t e lua însă decât chipul accidentului. I. ca elita guvernamentală să d u c ă acele politici c a p a b i l e să p u n ă în m i ş c a r e şi să c o n s o l i d e z e p r o c e d u r i l e d e m o c r a t i c e şi dereglementarea raţională a pieţei. ca şi p e n t r u g u v e r n e l e p o s t c o m u n i s t e . aşadar. de a fi insuficient sau s t r â m b organizate ( „ t o c m i t e " ) de către elitele lor. în r a p o r t cu el se constituie clivajele partizane. O istorie în date şi mărturii. a c c i d e n t e ivite într-un m o d supărător p e parcursul procesului de tranziţie. Viitorul r ă m â n e în sarcina „ b u n ă t ă ţ i i " funciare a ţării. deviza „ B u n ă ţară.între t i m p . cu tot atâtea temeiuri logice. şi a n u m e aceea potrivit căreia orice societate u m a n ă este capabilă de dezvoltare dacă a n u m i t e condiţii de tip procedural şi politic se g ă s e s c întrunite. legătură socială. Politicienii 131 130 . Când autorii Proclamaţiei de la Islaz îşi însuşeau. e c o n o m i a d e subzistenţă. n u m a i c e e a ce este p e r m a n e n t se schimbă. ci de a r e p r o d u c e accidentul. în R o m â n i a .d u p ă c u m se spune în m o d curent . Ar fi suficient. c a f i i n d p e d e p l i n „ n o r m a l e " . Ţara nu este. adică străbătute de vocaţia 1 Cornelia BODEA. să fie considerate drept „ î n a p o i a t e " . Ţ ă r i l e n u sunt „ b u n e " sau „ r e l e " . „ b u n ă " sau „ r e a " . d u p ă d e s c o m p u n e r e a r e g i m u l u i totalitar şi a e c o n o m i e i de comandă. î n această tenacitate c u c a r e trecutul supravieţuieşte. scria Kant. /848 la români. D i n e l s e h r ă n e s c politicile g u v e r n a m e n t a l e . ţara este constant „ b u n ă " . totalitare sau p o s t c o m u n i s t e nu p o t d e c l a n ş a prosperitatea şi instaura libertatea p e n t r u că au m a i întâi m i s i u n e a de a lichida „ m o ş t e n i r i l e " . p a c t constituţional. istorice şi statistice. î n t o t d e a u n a şi inevitabil rele. 1998. în chip firesc şi organic. Societăţile în c a r e majoritatea populaţiei practică o e c o n o m i e de subzistenţă şi este exclusă în t e r m e n i reali de la p a r t i c i p a r e a politică nu ar m a i merita. în calea acestui viitor stă m e r e u trecutul. ca trecutul să dureze. şansa schimbării. de a a n u l a „ t o c m e l i l e " regimului precedent. ţara nu se va schimba de la sine. Bucureşti. într-un a s e m e n e a c a z d e figură. într-o astfel d e perspectivă. tranziţia. artă a guvernării. S-ar s p u n e . De o sută şaizeci de ani. Dezvol­ tarea este o întâmplare. în s c o p u l actualizării u n e i a s e m e n e a vocaţii. Cu o singură condiţie: aceea de a fi conştienţi că ţara nici măcar nu există în afara „tocmelii". c i d o a r b i n e sau rău întemeiate. S u b d e z v o l t a r e a . în 1848.la nivelul insondabil al „mentalităţilor". p u r şi simplu. De fapt. ţara nu ia fiinţă decât în clipa în care există o „tocmeală". C u s u r u l acestor societăţi este d o a r acela de a fi prost guvernate. Oricât de „ b u n ă " ne-am închipui că este. Căci. Pentru guvernările liberale modernizatoare. are. cât la a c e l a explicit al politicilor guverna­ mentale. G u v e r n e l e liberale. Editura Enciclopedică. O ţ a r ă nu există d e c â t în m ă s u r a în c a r e este constituită politic. s-a g u v e r n a t î n t o t d e a u n a cu faţa spre trecut. este potenţial p r o m i s ă u n u i viitor de libertate şi de prosperitate. Ca şi c u m societatea r o m â n e a s c ă . societatea r o m â n e a s c ă are politicienii pe care î i m e r i t ă . ca ideologie a dezvoltării şi a democraţiei. c u e l p o l e m i z e a z ă legislaţia. ei îşi manifestau de fapt credinţa că societăţile sunt fundamental „ b u n e " . N u e s t e a d e v ă r a t că. rea t o c m e a l ă " 1 .. o istorie m a i v e c h e d e c â t c e a p o s t e o m u n i s t ă . într-o a s e m e n e a lumină. d a r niciodată dezminţită. că tematica tranziţiei a fost inaugurată în R o m â n i a c u u n v e a c ş i j u m ă t a t e î n a i n t e d e d e c e m b r i e 1989. iar d e m o c r a ţ i a reprezentativă o formă de g u v e r n a r e cu totul e x c e p ţ i o n a l ă . ca trecutul s ă n u treacă. p r o b a b i l că p r i n c i p a l a e r o a r e colectivă a erei p o s t c o m u n i s t e priveşte c h i a r m o d u l în c a r e s c h i m b a r e a a fost definită în termenii tranziţiei. Acest fapt face. T e r m e n u l tranziţie se bizuie t o c m a i pe încrederea în vocaţia oricărei societăţi u m a n e dc a atinge a n u m i ţ i p a r a m e t r i de libertate şi de prosperitate potrivit exemplului istoric oferit de statele aflate pe cele d o u ă maluri a l e Atlanticului de N o r d . Responsabilitatea etică a acestui p r o c e s de constituire politică r e v i n e exclusiv elitelor. m a i puţin . 533-541. în R o m â n i a . ar fi în m o d natural chemată să adopte democraţia reprezentativă şi e c o n o m i a de piaţă. o altă ipoteză. d e c â t pilde d e a n o r m a l i t a t e . „ T o c m e a l a " însă poate fi radical modificată. pentru administratorii totalitarismului. poate. pp. R e c i p r o c a este m a i d e g r a b ă valabilă. în m o d constant. d e m o c r a ţ i a ezitantă n u a r f i . U n a s e m e n e a m o d e l n u are d e c â t v a l o a r e a u n e i p r e z u m ţ i i . intrând î n vârsta democratică. în faţa unei a s e m e n e a prezumţii ar p u t e a fi formulată. ci. Este o p r o m i s i u n e m e r e u a m â n a t ă . p r o g r e s u l u i politic şi e c o n o m i c . guvernele „ d e t r a n z i ţ i e " nu ar a v e a sarcina de a p r o d u c e normalitatea.

a indentificării bazelor individuale ale democraţiei. pentru gândirea „de stânga". 1 1 132 133 . Einaudi. egalitatea p r e s u p u n e multiplicarea voluntară a procedurilor de participare în toate d o m e n i i l e în care se j o a c ă destinul c o m u n al m e m b r i l o r u n e i societăţi. 11-38: clasa politică este un cartel de elite partizane ce-şi face apariţia odată cu statul partidelor (Parleienslaal). pp. 130-131. chiar la nivelul r e p r e z e n t a n ţ i l o r săi celor m a i m o d e r a ţ i . atunci cel p u ţ i n exhaustive. Torino. d u p ă ce au d o v e d i t că le lipsesc resursele. ca pe o frână în calea economiei productive.d a c ă ar fi să reflectăm î m p r e u n ă cu 1 N o r b e r t o B o b b i o . disciplină investită în p r o c e d u r i . intelectuale şi m o r a l e . în calitatea lor de Folosesc conceptul de clasă politică aşa. şi m a i bine zis. ce s-ar î n c u m e t a să ţină echilibrul între ideile „de s t â n g a " (a căror v o c a ţ i e este de a valoriza egalitatea) şi cele liberale (ce conferă conotaţii pozitive inegalităţii) este. al c h e m ă r i i la o e d u c a ţ i e m a i înaltă. printr-o îndelungată tradiţie. diferenţele şi disparităţile sociale ori e c o n o m i c e nu sunt uri rău în sine. ele p u t â n d fi doar t e m p o r a r acceptate şi n u m a i în n u m e l e unei redistribuiri viitoare cât mai raţionale. Sarcina etică fundamentală pe care ar trebui să şi-o a s u m e tranziţia este . R ă s p u n d e r e a pentru soarta ţării trebuie delegată automat clasei politice 1 . 1955. Ragioni e signijicali di una dislinzionepolitica. Frankfurt am Main. Norberto BOBBIO. Societatea r o m â n e a s c ă era. locuinţei etc. greu de apărat. din p e r s p e c t i v ă analitică. ca atare. pieţei muncii. 1993. Puterea post-revoluţionară a înţeles imediat utilitatea acestei vocaţii a c o n s e n s u l u i şi a inclus-o cu profit m a x i m în strategia sa succesorală. al participării politice etc. N i c i o operaţie de o r t o p e d i e politică nu a fost capabilă să v i n d e c e tradiţionala fractură a legăturilor d i n t r e societate şi p u t e r e a instituită. 0 astfel de poziţie m e d i a n ă . 1995. ci s e m n u l u n e i societăţi c a r e funcţionează. IDEM.c e a a concilierii echităţii cu libertatea. d a c ă nu exclusive. P e n t r u liberalism. m a i ales atunci când cel care propunea termenii acestuia era statul. în faţa u n e i decizii fundamentale. cum a fost definit de Klaus von BEYME.la nivelul iniţiativei e c o n o m i c e . egalitatea se cere formalizată. definită prin limitele ei. Deşira e sinistra. asistenţei medicale. Suhrkamp. . a s e m e n e a discrepanţe sunt fundamental maligne.ca formă de r e c u n o a ş t e r e a unicităţii f i e c ă r e i p e r s o a n e u m a n e 2 . Dimpotrivă. p r e d i s p u s la consens. D u p ă e p u i z a r e a forţei de inerţie şi a relativei stabilităţi a vechilor structuri. fiecare în parte. sau se cuvine a fi a s u m a t ă la nivelul formelor asociative de viaţă socială? Cu alte cuvinte. p. pentru a exercita un astfel de m o n o p o l ? b u n u r i sociale pe care o a m e n i i le s c h i m b ă între ei prin acte reciproce de voinţă. 202. pe c â n d egalitatea este o valoare pozitivă. Politica e cultura. să pri­ vească exigenţa pentru o m a i m a r e egalitate efectivă . D a c ă afirmarea egalităţii ca ideal poate să se împace cu gândul inegalităţilor individuale . i-a lăsat pe r o m â n i singuri. pe fiecare în parte şi pe toţi î m p r e u n ă . care solicită o disciplină p e r m a n e n t ă a acţiunii sociale. C e l e d o u ă poziţii sunt. la a d ă p o s t u l căreia societatea îşi p u t e a d e c l i n a orice responsabilitate faţă de funcţia politică. L i b e r t a t e a î n s e a m n ă p r o t e c ţ i e a sferei individuale private.democraţiei româneşti p o s t c o m u n i s t e au societatea pe care sunt capabili să o instituie. pp. un o r g a n i s m cu reacţii politice lente şi.drept un gest nivelator.la nivelul instrucţiei. o g â n d i r e strategică de tip k a n t i a n ne-ar obliga să r ă m â n e m ataşaţi dreptăţii şi egalităţii. Roma. libertatea se arată a fi o v a l o a r e negativă. î n s c h i m b liberalismul are t e n d i n ţ a . a unei articulări echilibrate între libertate şi dreptate. mitul potrivit căruia n o u a clasă politică ar fi fost o e m a n a ţ i e s p o n t a n ă a voinţei p o p u l a r e de a modifica t e r m e n i i c o n s e n s u l u i a î n c e p u t să se d e s t r a m e . efectul benefic al raţionalităţii s p o n t a n e a pieţei. n u m a i partidele au voie să facă politică? Sau. Die polilische Klasse in Parteienstaat. în cele din u r m ă . Donzelli. în fond. 2 Echitatea în condiţiile libertăţii D a c ă istoria recentă a e ş e c u l u i ieşirii din c o m u n i s m ne îndreptăţeşte să fim sceptici cu privire la capacitatea politicii de tranziţie de a p r o d u c e şi a l t c e v a d e c â t dezechilibre sociale şi disparităţi e c o n o m i c e . m a i p o t o a r e deţine partidele m o n o p o l u l absolut al politicii. Societatea s-a trezit în faţa unui dispozitiv de putere care consuma o altă m a t e r i e p r i m ă decât iluziile din decembrie '89. . Abolirea utopiei c o n s e n s u l u i . L i b e r t a t e a t r e b u i e apărată.

adică dezbaterea. nici măcar încercarea de a atinge în grup. ci de conştiinţa individuală. de aceea. democraţiei. în final.nu locuieşte în instituţii şi coduri juridice. liberalismul v a l o r i z e a z ă individul sub specia libertăţii şi a siguîarităţii destinului. e c o n o m i c sau politic. Toţi cei aflaţi în tunel doresc să-1 p ă r ă s e a s c ă cât m a i grabnic. libertatea şi egalitatea sunt. 2 134 . Solidaritatea . d u p ă formula lui Offe. nu c o n c e p individul în acelaşi m o d . un s c o p deter­ minat. Ca atare. situaţie comparabilă cu cea a intrării într-un tunel aflat la capătul luminii. la nivelul deciziei. IBIDEM. Pentru liberali. dar extrem de compli­ cata deosebire că. 32-33. Or. pe c â n d democraţia îşi reprezintă individul sub specia egalităţii şi a destinului solidar. 1986. care se împlineşte de către toţi şi în care se împlineşte fiecare în parte şi faţă de care toţi m e m b r i i u n e i societăţi se află într-o poziţie de egalitate. cele d o u ă noţiuni par. în acest punct. poate c o n d u c e la o părăsire a tunelului globală şi reuşită. Solidaritatea nu este un vag s e n t i m e n t de c o m p a s i u n e ori imaginea unui d r u m ce se cere parcurs alături de alţii. dar aceasta din u r m ă nu poate crea o stare de libertate. Solidaritatea nu poate veni decât din conştiinţa clară a unui destin c o m u n . D e regulă. în schimb democraţia vizează p e r m a n e n t a extindere a acestui domeniu p â n ă la completa sa suprapunere cu societatea. O naţiune nu devine liberă prin lege. Pentru teoreticienii democraţiei procedurale. cât şi d e m o c r a ţ i a au ca p u n c t de p l e c a r e o c o n c e p ţ i e individualistă asupra societăţii. D a c ă posibilitatea libertăţii r e p r e z i n t ă însăşi c o n d i ţ i a tranziţiei. pe de altă parte. Milano. A lăsa. Libertatea produce n o r m a de drept. care este însă d e p a r t e de a fi dreaptă. Cu singura. colaborarea fiind actul ei m o r a l caracteristic. puterea publică este invitată să-şi r e s t r â n g ă c o m p e t e n ţ e l e p â n ă la limita m i n i m ă ce poate fi i m a g i n a t ă fără a fi p u s ă în pericol libertatea individuală. a gândirii politice. justificată sub specia libertăţii individuale. în seama libertăţii sarcina de a genera în chip spontan solidaritatea echivalează cu o declaraţie de neîn­ credere în vitalitatea societăţii civile. în situaţia de tranziţie a u n o r a dintre societăţile care au a b a n d o n a t m e r s u l spre „viitorul l u m i n o s " p r o m i s de c o m u n i s m . predicatul etic al soli­ darităţii. în măsura în care aceasta este izvorul oricărei decizii IDEM. L i b e r a l i s m u l este m a i degrabă o linie majoră. 135 Solidaritatea ca răbdare organizată Libertatea şi egalitatea p o t fi însă privite şi ca fapte de ordin moral. figura tunelului impune opţiunea voice. în v r e m e ce d e m o c r a ţ i a este o m e t o d ă de guvernare. fiecare în parte. a libertăţii individuale şi a drepturilor civile. N u m a i ac­ ţiunea solidară.Potrivit lui B o b b i o . în acelaşi timp. pe c â n d democraţia are drept s c o p promovarea^ individului concret. devine e n d e m i c ă . ca fiind singura fondată raţional şi echitabilă. valorile centrale ale liberalismului şi respectiv. ireconciliabile şi convergente. angajarea laolaltă în o p e r e concrete multiplică în proporţie geometrică experienţa.fără de care o egalitate de statut. ea este creată de gesturile şi acţiunile concrete ale oamenilor care inventează şi consolidează instituţiile şi legile. Franco Angeli. m e n i t ă altfel să se c o n s u m e întro izolare aritmetică. Privite istoric. p r i n lărgirea accesului acestuia la putere. Liberalismul are în vedere îngrădirea puterii în scopul promovării individului ca figură a libertăţii. pe toţi membrii unei societăţi civile. ele nu sunt c o n s u b s t a n ţ i a l e . o p ţ i u n e a h i r s c h m a n i a n ă exit. Există însă un loc c o n c e p t u a l în care liberalismul şi d e m o ­ craţia se întâlnesc într-o logică c o m u n ă : individul 2 . căci nici cea m a i d e m o c r a t i c ă dintre Constituţii nu este în stare să împiedice preluarea puterii de către un guvern autoritar şi nici nu p o a t e opri fenomenul de m a s ă al autismului moral. LiberaUsmo e democrazia. de ordin naţional. drept singura alegere care. Atât libera­ lismul. î m p r e u n ă cu alţii. 1 de natură etică. A face împreună este. pp. de cele m a i m u l t e ori. d a c ă nu u n a de condiţii nu p o a t e fi c o n c e p u t ă . cât şi un orizont etic. solidaritatea p a r e să fie singurul criteriu c a p a b i l să confere schimbării atât un sens. ce nu depind de sistemul politic ca atare. liberalismul şi d e m o c r a ţ i a se arată drept procese antitetice: liberalismul îşi p r o p u n e ca ţintă îngrădirea drastică a domeniului de exerciţiu al puterii. puterea publică este obligată să se dilate p â n ă la limita în care d e v i n e c a p a b i l ă să-i cuprindă.

de a da acesteia din u r m ă posibilitatea să contro­ leze legalitatea actelor puterii şi de a interzice accesul acestora în u n i v e r s u l privat al cetăţenilor. cu singura condiţie ca r ă b d a r e a să-ţi fie m o t i v a t ă prin e x p l i c a r e a poziţiei celorlalţi sub specia solidarităţii. n u m a i o r g a n i z a r e a etică şi raţională a exigenţelor actorilor sociali. Cu alte c u v i n t e . adică de „ m a s c ă " ce-i îngă­ duie individului să-şi păstreze a n o n i m a t u l . pentru că ţinta nu este stabilită din interior. într-adevăr. apare riscul ca la capătul tunelului să nu se mai afle nimic. de societăţile occidentale. prin transformarea raporturilor lor reciproce şi reformularea contracmlui lor politic fundamental. în r a p o r t cu un astfel de stat. D a c ă r ă b d a r e a nu este organizată. să-şi rezerve p e n t r u sine subiectivitatea. De 137 . pentru că nici un actor social nu pare dispus să accepte să se situeze în coloana care va părăsi ultima tunelul. statul de drept este expresia j u r i d i c ă a libera­ lismului politic. prin confruntarea versiunilor pe care fiecare în parte le dă traseului subteran al tranziţiei. O tranziţie izbutită este o tranziţie pe care eşti gata să o părăseşti n u m a i atunci c â n d îţi vine rândul. cu un înalt grad de raţionalitate. învestit cu misiunea de a se substitui p r e t u t i n d e n i r e g i m u r i l o r politice î n r ă d ă c i n a t e într-o e x p e r i e n ţ ă istorică particulară. teritoriu în c a r e se admite p â n ă la un punct coexistenţa liberă a intereselor private. Puterea de hârtie Statul de drept este interpretat. în sfârşit. Apoi. de către actorii sociali. în m ă s u r a în care statul de d r e p t d u c e în c h i p n e c e s a r la apariţia u n u i spaţiu politic a u t o n o m . culturilor alternative şi identităţilor c o m u n i t a r e . tranziţia r o m â n e a s c ă ar putea fi descrisă în termenii unei e c o n o m i i politice a nerăbdării. un particular sau o asociere voluntară între particulari se constituie ca subiect de drept n u m a i în calitate de p e r s o a n ă (fizică sau m o r a l ă ) în sens o a r e c u m etimologic. Mai întâi. să nu-şi dezvăluie pe de-a-ntregul voinţa. o identitate istorică şi o v o c a ţ i e culturală specifică. raţiunea. Astfel definit. decât în m o d cu totul întâmplător. ca fiind singura formă de guvernare c a r e nu r e v e n d i c ă . de cele m a i m u l t e ori. cu titlu de exemplu. statul de drept se r e c o m a n d ă ca un p r o d u s j u r i d i c o politic cu valoare de întrebuinţare universală. cu întreita condiţie ca rolul legii să fie acela de a m a r c a cu p r e c i z i e frontiera dintre d o m e n i u l statului şi cel al societăţii civile. p o a t e duce la calculul distanţei ce m a i r ă m â n e de parcurs şi a ordinii şi ritmului ieşirii din tunel. el nu se p o a t e impune decât prin introducerea unei diferenţe radicale între acest spaţiu p u b l i c şi cel o c u p a t de s o c i e t a t e a civilă.Din perspectiva parabolei tunelului. ci este oferită din exterior. pentru că clasa politică nu se arată pregătită să j o a c e rolul controlorului de trafic intransigent din punct de vedere etic şi raţional în materie politică. Fabricat în p r i n c i p i u dintr-o singură m a t e r i e p r i m ă .

au gândit statul într-o cheie istoricistă şi „realistă". ce nu se confundă cu cea politică 2 . Gallimard. cât pentru a aminti m e r e u guvernanţilor că ele sunt o substanţă ce preexistă statului. edited by Richard Tuck. 3-49. ca aceea care. 1991. sau. Dreptul şi puterea îşi desfac reciproc nodul cu care fuseseră legate laolaltă de monarhiile Vechiului Regim. Teoria statului de drept „ a u t e n t i c " (Rechtsstaat) nu p r e s u p u n e n u m a i o s u b o r d o n a r e abstractă a puterii e x e c u t i v e faţă de un legislativ ţinut sa repre­ zinte ansamblul cetăţenilor. d a c ă în p r i m a definiţie statul este o c o n ­ strucţie transparentă pentru raţiune. U n i i dintre ei. New Haven and London. fundamental. p. cu formalismul n o r m e i de drept scris.cronologic şi ontologic . Dreptul la impostură al statului de drept Această definiţie nu p o a t e fi înţeleasă decât din perspectiva unei concepţii jusnaturaliste şi „nominaliste". Paris. nu al unui subiect imaginar n u m i t „stat". singurul drept posibil fiind dreptul p u s de stat. 166-170 3 AlexandreKOJEVE.g. conferă şi retrage drepturi indivizilor şi îi transformă în cetăţeni prin intermediul şi în limitele dreptului său p u b l i c . iar p u t e r e a îşi afirmă legitimitatea prin respectul dreptului 1 . cât şi datorită subzistenţei în orice instanţă suverană a statului a u n e i c a p a c i t ă ţ i j u r i d i c e naturale. statul de drept ar fi forma prin care cetăţenii se pot b u c u r a nestingheriţi de plenitudinea dreptului lor 1 natural . The Mylh of the State. s-a obişnuit să-şi r e p r e z i n t e statul sub trăsăturile u n e i u n i u n i libere şi c o n s e n s u a l i s t e între indivizi ce cad de acord între ei să se s u p u n ă u n e i puteri (Staatsgewalt) ale cărei acte r ă m â n i m p u t a b i l e atât în virtutea pactului social care i-a dat naştere. pp. Altfel. L 'invenlion democratique. în statul de drept. ci.statul. Cu alte cuvinte. de la H e g e l la C a r i S c h m i t t . Esquissedunephenomenologiedudroit. potrivit celei de-a d o u a definiţii. Pentru j u s p o z i t i v i s m u l legalist m o d e r n . 1997. avantajul fiind de ambele părţi: d r e p t u l d e v i n e limită a puterii. Fayard. 1981. Claude LEFORT. ca un ideal învestit cu toate caracterele m i t u l u i 2 . preconizează un control exercitat de cetăţeni asupra voinţei corpului reprezenCf. statul a p a r e ca o totalitate ireductibilă la s u m a a r i t m e t i c ă a legilor p o z i t i v e . toate drepturile subiective ale p e r s o a n e i . Yale University Press. p. Histoires el fondemenls dupouvoir modeme. într-un a s e m e n e a stat nu există drepturi care să p r e c e a d ă . 64. Thomas HOBBES. 2 1 tativ. 138 139 . pp. pp. anulând. cu ordinea de drept pozitiv. 256-257.aceea. d u p ă celebra formulă a pozitivismului j u r i d i c g e r m a n Recht ist nur das positive Recht. ci este î n t e m e i a t ă pe capacitatea sa de a fi forma istorică a spiritului unei naţiuni. Statul este de d r e p t p e n t r u că se manifestă drept unicul a u t o r şi interpret al d r e p t u l u i . 1 Gerard MAIRET. Leviqthan. Cambridge and New York. E. Paris. 355.Gallimard. 1946. drepturile fundamentale ale omului sunt instituţionalizate m a i puţin cu scopul de a fi protejate. Nu toţi filosofii şi juriştii au c r e z u t însă într-o a s e m e n e a i m a g i n e . p u t e r e a de stat exercită m o n o p o l u l absolut al producţiei j u r i d i c e . ce nu-i este nici atribuită prin c o n s e n s u l c e t ă ţ e n i l o r şi nici imputabilă de către particulari. Paris. statul nu t r e b u i e separat de agenţii şi magistraţii săi. Statul de drept se identifică astfel cu legea. Le principe de souverainete. Cambridge University Press. Altfel spus. dreptul public al statului n-ar m a i fi decât un „drept de i m p o s t u r a " 3 . altfel formulat. prin dreptul p u r formal pe care-1 c r e e a z ă şi îl aplică. statul dc d r e p t se p r e z i n t ă ca o intuiţie primară. p e n t r u că n u m a i el p o a t e p u n e şi spune dreptul. actul u n o r o a m e n i concreţi. m a i m u l t decât atât. Sau. 1981. de la T h o m a s H o b b e s la I l a n s Kelscn. Statul este cel c a r e . că sunt sursa m a t e r i a l ă a existenţei j u r i d i c e a acestuia. o r i c e act de stat fiind. prin c a p a c i t a t e a sa s u v e r a n ă şi indivizibilă de legiferare. ca pe o instituţie dotată cu o existenţă obiectivă şi independentă de indivizii asupra cărora îşi exercită autoritatea. Se v e d e b i n e că. iar dreptul ancorat într-o p o zitivitate ontologică şi într-un anumit voluntarism politic. o modalitate juridică prin care guvernanţii ar atribui u n e i ficţiuni paternitatea propriilor lor acţiuni politice. 2 Utilizez termenul „mit" în sensul definiţiei lui Enist CASSIRER. în virtutea unei suveranităţi impersonale. care s-ar afla u n d e v a în spatele lor şi care i-ar scuti de orice fel de responsabilitate directă. iar d r e p t u l ca o n o ţ i u n e a cărei globalitate transcende conţinutul material al fiecărei reguli de drept în parte.

obiectivă.în p r i m a a c c e p ţ i u n e . o chestiune de guvernare. să facă o distincţie radicală între guvernare. al pierderilor şi al câştigurilor. a unei reformulări contractuale a suveranităţii. în secolul al XX-lea. într-adevăr. indiferent d a c ă acesta este o p e r s o a n ă sau un corp reprezentativ. pe de o parte. se înfăţişează ca r e z u l t a t al u n e i arte de a g u v e r n a învestită cu legitimitate istorică în sensul idealtipului w e b c r i a n . edited by John Butt. bunul politician dă m ă s u r a talentului său în arta a r a n j a m e n t e l o r p a r t i z a n e . statul de drept este o p r o b l e m ă politică. la fel dc Alexander POPE. o a n u m e c o m p e t e n ţ ă administrativă a guvernanţilor. pragmatică) şi politică (părtinitoare. ci ca simbol viu al voinţei c o m u n e a unei majorităţi ce se c o m p o r t ă m a i puţin ca electorat în m â n a căruia stă în orice m o m e n t schimbarea. într-un astfel de u n i v e r s m i t o l o g i c . Essay cm Man and Odier Poems. în schimb. 1 141 . n e s u p o r t â n d v i z i u n i diferite. D u p ă 1989. 87. Statul de drept „ n o m i n a l i s t " . în administrarea relaţiilor dintre o a m e n i . a unei raţionalizări j u r i d i c e s u p e r i o a r e a realităţii sociale. m a i precis în a c u m u l a r e a exerciţiului puterii. de esenţă liberală. adică î n t e m e i a t ă pe c r e d i n ţ a iraţională a majorităţii în legalitatea şi raţionalitatea actelor de d o m i n a ţ i e săvârşite de suveran. Cândva. a p r o a p e fără e x c e p ţ i e . 1963. în c e a de-a doua. Având fixate a s e m e n e a ţeluri. în p r i m u l caz. Or. politicienii r o m â n i p o s t e o m u n i ş t i sunt înclinaţi. ce se b a z e a z ă pe d i h o t o m i a dintre guvernare (neutră. sarcina guvernării ar fi să facă reformă. u n d e deosebirile ideologice ori partizane s-ar p ă r e a că nu operează. p u t e r e a nu este recu­ noscută ca legitimă cu titlul de delegaţie electivă. ea d e s c i n d e însă pe linie directă din viziunea şi din practica leninistă. şi politică. iar pe de altă p a r t e un oarecare grad de supunere liber consimţită a guvernaţilor faţă de cei care deţin cunoaşterea exactă a acestor interese s u p e r i o a r e şi a artei de a le d u c e la îndeplinire. statul de drept se iveşte. 0 a s e m e n e a perspectivă. virtual. legile istoriei au fost î n l o c u i t e de voinţa. în v r e m e ce statul de drept „realist". în u r m a unei opţiuni politice d e m o c r a t i c e .c o m u n i s t e se datorează probabil unei disjuncţii radicale între practica efectivă a guvernării şi actele politice. este v o r b a d e s p r e relaţii c e r ă m â n n e c u n o s c u t e c e t ă ţ e n i l o r sub raportul motivaţiilor. 140 Guvernare şi politică S u c c e s u l pe t e r m e n l u n g al elitelor e x . în e l a b o r a r e a strategiilor dc imagine şi în formularea mesajelor electorale. convertind în rituri electorale cu vocaţie plebiscitară incapacitatea socială a celor din u r m ă de a guverna efectiv. p. a unei modificări conştiente a ordinii politice date. să m o d e r n i z e z e statul şi să asigure dezvoltarea economică. aşa c u m o dovedeşte sentinţa versificată a lui A l e x a n d c r P o p e : Forforms of government let fools contest. rostul politicii ar fi acela de a unifica societatea prin i m p u n e r e a rolului c o n d u c ă t o r al unui partid (sau al m a i multor partide cartelate. al traseelor. a cărui consistenţă este m a i degrabă mitologică. ci este r e c u n o s c u t ă ca atare în practica efectivă a guvernării. caracterul obiectiv ai guvernării era dat de socialismul ştiinţific. Pentru realizarea unui a s e m e n e a proiect colec­ tiv se cere. înţeleasă ca viaţă internă a partidelor sau confruntare interpartizană. de-ar fi să-i c r e d e m pe oamenii politici. în i n c o m o d e l e condiţii democratice) şi de a veghea ca acest partid (sau aceste partide) să fie strâns ţinute în m â n ă de către o oligarhie. această c u n o a ş t e r e nu se verifică în dezbateri politice. Yale University Press. Pe de altă parte. puterea se organizează de j o s în sus. whatever is best administer'd is best1. în p r i m a situaţie. New Haven. C â n d se află la guvernare. teoretic. oamenii politici au aerul că îndeplinesc toţi aceeaşi unică misiune: ei gestionează lucruri. conflictuală şi o a r e c u m t a i n i c ă ) este p r e m o d e r n ă . în cel de-al doilea p r e s u p u n e un c o n s i m ţ ă m â n t care se manifestă de cele m a i multe ori ca absenţă a u n e i opoziţii coerent articulate. g u v e r n a r e a nu p o a t e fi d e c â t „ştiinţifică". se bizuie pe o cunoaştere a rosturilor guvernării care disimulează esenţa raportului de p u t e r e dintre guvernanţi şi guvernaţi. cât ca n a ţ i u n e c e are d e atins p e t e r m e n lung u n n u m ă r d e obiective majore şi globale. c o n t e s t ă r i sau interpretări. cu m a i multă sau mai puţină iscusinţă. într-un cuvânt. se b a z e a z ă pe o t e h n i c ă de r e p r e z e n t a t i v i t a t e în care se e p u i z e a z ă ciclic voinţa politică a cetăţenilor şi c a r e este m e n i t ă să lase impresia că. în cele m a i m u l t e cazuri. în cea de-a doua. Pe de o parte. legitimarea statului de drept trece printr-o operaţie de alegere explicit exprimată.

Pentru a folosi un t e r m e n p l a t o n i c . Altfel spus. A c t u l guvernării nu este n i c i o d a t ă generat ştiinţific sau lăsat în voia p r a g m a t i s m u l u i . p. m e t o d e şi finalităţi. de raţionalizare şi disciplinare mutuală a c o m p o r t a m e n t e l o r sociale. arta de a-ţi face d r u m prin partid şi din partid înspre palatele statului. mafie. M a i mult. traducere de E. Suhrkamp. atât guvernarea. politica nu este. de la un politician se a ş t e a p t ă să fie „ a p r o a p e de oameni". 432. este socotită în c o n t i n u a r e arta „ m u n c i i cu o m u l " . politicianul este un ţesător 1 . reformă. 2001. 2002. Atribuindu-li-se un a s e m e n e a statut.implacabilă. a instituţiilor financiare internaţionale şi de constrângerile. î n c ă p r i z o n i e r ă a tradiţiei leniniste. politicianul p o s t c o m u n i s m u l u i nu ţese o societate politică în n u m e l e unei înţelepciuni superioare. 2 Norbert ELIAS. sondaje etc. în plus. relaţiile reciproce şi destinul colectiv în cadrul u n e i legi generale. legăUiri cu l u m e a afacerilor şi. dominat de cuvinte p r e c u m : corupţie. tot atât de ferme. in Opere. în caz contrar. d a r c h i a r şi o a n u m e eleganţă. ca şi în u r m ă cu cincisprezece ani. d a c ă unui ministru i se c e r e de regulă să d o v e d e a s c ă că este „ u n b u n specialist". Limbajul d o m n i e i legii instaîat î n discursul p u b l i c imediat d u p ă c ă d e r e a c o m u n i s m u l u i n u traduce încă o politică suficient de raţională pentru a fi capabilă să disciplineze a n o m i a socială şi d e z o r d i n e a e c o n o m i c ă . restructurare. privatizare. într-adevăr. Politica este î n ţ e l e p c i u n e a de a construi un proiect de societate capabil să m e n ţ i n ă g u v e r n a r e a cât m a i a p r o a p e de intersecţia dintre libertate şi egalitate. în România. că în lumea occidentală politica democratică îi s u c c e d e „societăţii de c u r t e " ca forma cea m a i r e c e n t ă a procesului de civilizaţie. ca atare. d u p ă formula lui J o h n D u n n . c â n d necesităţile electorale o cer. în comunităţi de cetăţeni întemeiate printr-o alegere colectivă dc ordin raţional. relaţii. Or. The Cunning of Unreason: Making Sense of Polilics. Ca orice alt cod social. în chip normativ şi în calitate de cetăţeni. i m a g i n e . r e u ş e ş t e să fie a c c e p t a t ă ca n o r m ă a legăturilor sociale 1 . p o l i t i c a m o d e r n ă se afirmă în societăţile d e m o c r a t liberale ca reflecţie asupra posibilităţii reprezentării corpului politic în condiţiile a u t o n o m i e i individuale şi ale echităţii civile. într-o societate democratică. Bucureşti. Die hofische Gesellschafl. l i m b a politicii c o n t e m p o r a n e recurge. Popescu. ale p r o c e s u l u i de integrare europeană. cât şi politica nu sunt obiecte intelectuale. la un vocabular propriu. în m ă s u r a în care teoretizarea. în schimb. Ne aşteptăm deci să existe un vocabular „ a u l i c " al statului de drept d e m o c r a t i c . tranziţia către democraţie nu izbuteşte să-şi ascundă pe de-a-ntregul caracterul iraţional. politica d e m o c r a t i c ă are nevoie de un limbaj p r o p r i u . 1 să vizualizeze atât ceea ce-i uneşte. reţele de influenţă. Basic Books. Omul politic. New York. iar apoi să m ă s o a r e echilibrul d i n t r e libertatea i n d i v i d u a l ă şi egalitatea civilă de care au parte. cât şi c e e a ce-i desparte. folosind categoriile lui Norbert Elias 2 . politica d e v i n e inteligibilă d o a r în m ă s u r a în c a r e le oferă cetăţenilor o oglindă cu ajutorul căreia aceştia să p o a t ă m a i întâi PLATON. d e c â t u n soi d e „ ş m e c h e r i e " prin care iraţionalitatea raporturilor naturale dintre oameni încearcă să treacă drept n o r m a l ă şi. 1 142 143 . limba „de c u r t e " a cetăţeanului. c o m u n i c a r e . Or. utilizare şi t r a n s m i t e r e să fie p r e c o n d i ţ i a transformării u n o r populaţii naturale. El ţese însă relaţii. VI. în R o m â n i a . El dispreţuieşte chiar înţelepciunea. frecventarea ideilor şi a valorilor ori elaborarea u n o r proiecte de societate i se p a r îndeletniciri incapabile să p r o d u c ă r e z u l t a t e concrete. Ele nu trebuie gândite sau înţelese sub raportul propriilor temeiuri. a d i c ă de m o d u l particular în care cei care g u v e r n e a z ă înţeleg să c a l c u l e z e locul social al acestei intersecţii. ci c o m a n d a t î n t o t d e a u n a de o alegere e m i n a m e n t e politică. Frankfurt am Main. care să facă societatea cetăţenilor tran­ sparentă pentru ea însăşi. 1989. cetăţeanului îi revine în contextul suveranităţii d e m o c r a t i c e funcţia atribuită curteanului în monarhiile Vechiului R e g i m : el este simultan administrator şi beneficiar al u n u i c o d de civilitate m e n i t să confere spaţiului p u b l i c nu n u m a i o deplină inteligibilitate. în John DUNN. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. a cărui c u n o a ş t e r e . clientelă. ci d o a r b i n e p r a c t i c a t e de către g u v e r n a n ţ i şi p o l i t i c i e n i sau observate în n u m e l e marelui public de către „analişti politici". politica r ă m â n e exclusiv un loc al practicii u m a n e . S-ar putea spune. Spre deosebire însă de o m u l politic imaginat de Platon. politica p o s t e o m u n i s t ă este departe de a fi m e t o d a cu ajutorul căreia românii să-şi poată gândi. 283a. grupate teritorial şi/sau etnic. chiar şi raporturi de c o m u n i c a r e cu cetăţenii. De aceea.

69-98. Editară Presa Naţională. februarie şi iunie 1990. sau l-au avut n u m a i în m ă s u r a î n care c e n z u r a r e a o r i c ă r e i atitudini i n c o m p a t i b i l e c u supunerea faţă de puterea instituită era indispensabilă funcţiei lor de agenţi de legitimare a elitelor financiar-industriale. a d m i n i s ­ trative şi juridic-represive c o m u n i s t e care c o n t i n u a u să formeze birocraţia de stat. pe cât de e l e m e n t a r ă pe atât de importantă. grupurile d e m i n e r i c a r e a u i n v a d a t c a p i t a l a p e 2 9 i a n u a r i e . să readucă la viaţă în m o d real şi definitiv funcţia politică şi să construiască pe aceste temeiuri materiale o n o u ă pozitivitate juridică. în acest context. de un c o n s e n s social fără fisuri semnificative. Revoluţia română. 1 . care s-au procla­ m a t imediat într-o situaţie de exerciţiu n o r m a l al unei puteri legitimate. care p o t fi r e s u r s e l e acţiunii p o l i t i c e . s-ar fi c u v e n i t ca c i n e v a să-şi d e a osteneala să elaboreze o politică de societate. N o u l sistem de drept public se alimentează dintr-un izvor p u r formal: C o n s t i t u ţ i a din 1965 şi d r e p t u l pozitiv al statului socialist. v. din fondul principal de cuvinte al tradiţiei „nominaliste". care este n a t u r a r e z i s t e n ţ e l o r ce s-ar p u t e a manifesta. pe c a r e o p o z i ţ i a se găsea exilată într-o gesticulaţie inutilă. vocile ulterior diver­ gente ale membrilor Consiliului FSN au căzut de acord că continuitatea şi funcţionalitatea statului nu se pot lipsi de serviciile „bunilor specialişti". Electoratul dc la 20 m a i . din m o t i v e de o m o l o g a r e internaţio­ nală. Au fost p u s e în j o c a n t a g o n i s m e de tipul neo-comunism/anticomunism. Alegerile de la 20 m a i 1990 nu au fost nici ele un gest politic. pe cale de c o n s e ­ cinţă. inclusiv miniştri. Chiar din primele momente ale postcomunismului. Ţinta a fost falsă. Iluzia u n e i r e i n v e n t ă r i s p o n t a n e a p o l i t i c u l u i d u p ă 1989 şi explozia unui pluralism în b u n ă m ă s u r ă o r n a m e n t a l au făcut ca o întrebare. urgenţa cu care au fost anunţate şi acceptate alegerile a îndreptat în m o d obsesiv atenţia asupra d o m e n i u l u i . m a i degrabă. d e m o c r a t i z a r e . e n u n ţ u l câtorva p r i n c i p i i d e d o c t r i n ă j u r i d i c ă liberală. 2001. datorită unui lung exerciţiu. liberale. Arta guvernării si pozitivitatea juridică Istoria R o m â n i e i p o s t c o m u n i s t e este în m ă s u r ă să ne arate c u m şi în favoarea cui funcţionează în p r a c t i c ă m e c a n i s m u l de r e c u n o a ş t e r e socială a g r u p u l u i a u t o r i z a t să p r o d u c ă în c h i p legitim limbajul politic şi o r d i n e a de drept şi. c a r e sunt proporţiile efortului ce va fi depus. a statului dc drept. ce c o n c e p t e ale puterii sunt implicite în a c ţ i u n e a politică. ai defunctului regim. p r e c u m şi birocraţia ce asigura c o n t i n u i t a t e a statală s-au r e c u n o s c u t r e c i p r o c nu pe t e r e n u l politic. au fost invocate finalităţi politice .s c h i m b a r e . Pe scurt. să r ă m â n ă la dispoziţia straturilor intermediare ale clasei c o n d u c ă t o a r e comuniste. 1 9 februarie şi 14-15 iunie 1990 nu au avut d e c â t în m o d cu totul s e c u n d a r rolul de a descuraja opoziţia. Bucureşti. ci în j u r u l t e m e i guvernării c e trebuia încredinţată n u m a i a c e l o r a care c u n o ş t e a u îndeaproape. D e ş i în m i e z u l lucrurilor se afla p r o b l e m a guvernării. la care se adaugă. p l u r a l i s m . ţine mai degrabă de domeniul mitului. m i n e r i i din i a n u a r i e .calitate d e s u v e r a n a l r e g i m u l u i d e m o c r a t i c . S-a întâmplat însă ca statul. dar luarea ei în serios de către foiţele de opoziţie a p e r m i s elitelor i n t e r m e d i a r e să r ă m â n ă s i n g u r e în cursa pentru controlul structurilor statului. se cereau explorate câteva piste: care ar trebui să fie operaţiile curente ale puterii. pp. s e h r ă n e ş t e . aşa c u m a fost m o d e l a t de A d u n a r e a Constituantă aleasă la 20 mai 1990. Statul de drept. ci o r e c u n o a ş t e r e p u b l i c ă a faptului că singurele d e ţ i n ă t o a r e ale u n e i arte reale de a g u v e r n a sunt straturile „ b i r o c r a t i c e " şi „ t e h n o c r a t i c e " ale fostei clase c o n d u c ă t o a r e 1 . fără miză. să fie p i e r d u t ă d i n v e d e r e : potrivit cărei ordini de drept se cuvine guvernată România! Pentru a afla un răspuns. p â n ă la 28 i a n u a r i e 1990. cu ce c o m p e t e n ţ e este investită şi ce responsabilităţi îşi a s u m ă aceasta. stenograma primei şedinţe plenare a CFSN din 27 decembrie 1989 reprodusă în Ion ILIESCU.din c a l e afară de abstracte pentru o naţiune al cărei ideal fusese dintotdeauna b u n a guvernare. al politicii p a r t i z a n e . prea intelectuale pentru o societate 144 c a r e nu trăise coabitarea cu totalitarismul ca pe o o p ţ i u n e de factură partizană şi ideologică. arta puterii. tipul de stat c a r e t r e b u i e să c o r e s p u n d ă acestei ordini juridico-discursive. pe care înalţii ierariii de partid l-au e v a c u a t în d e c e m b r i e 1989.

care nu a ştiut să r e m a r c e la timp cât de redu­ tabilă este ambiguitatea conceptuală a statului de drept. nu a m a i fost luat în calcul de C o r p u l suveran legiuitor care a adoptat Constituţia din 1991. prin impuritatea sa juridică. într-o z o n ă a ideilor p u r e şi indivizibile raţional. nu p e n t r u a î n g ă d u i apariţia unei funcţii politice în societatea românească. în ciuda unor declaraţii ocazionale. u n a n i m privit ca un mit situat în afara analizei critice. din valorile parţial formulate în p r o c l a m a ţ i a din 22 decembrie.Constituţia din d e c e m b r i e 1991 este c o n c e p u t ă pentru a asigura continuitatea statului şi a elitelor care au învăţat să-1 guverneze. din 1990 p â n ă în 1996 şi d u p ă 2000. nejuridică. cele care au dat naştere mişcărilor r e v o l u ţ i o n a r e din 16-21 d e c e m b r i e 1989. I n s t a n ţ a de legitimare nu este o realitate socială. p r i n referinţă la valori de natură materială. ci pentru a împiedica ca politicul să genereze o elită de un tip diferit. ci din experienţa neîntreruptă a guvernării statului. aşa c u m a fost formalizată j u r i d i c în C o n s t i t u ţ i a din 1991. 146 . c u m ar fi p u t u t fi. oricât ar părea de paradoxal. principiul statului de drept. cu asentimentul opoziţiei din acel m o m e n t . fără să aibă sentimentul că îşi subminează cariera politică şi dă curs unor reflexe totalitare. ci de la C o n s t i t u ţ i e . Sau chiar cele strecurate în textul Comunicatului către ţară al Consiliului Frontului Salvării N a ţ i o n a l e din 22 d e c e m b r i e . ci doar reamenajat de vechii locatari cu ajutorul unei arte a guvernării legitimată de consensul popular şi. istoria nu î n c e p e de la Revoluţie. v o i n ţ a electoratului. Pentru majoritatea prezidenţială care reprezintă. Inflaţia legislativă Statul totalitar nu a fost doborât. eventual. într-ade­ văr. care. legitimitatea birocraţiei post-totalitare şi a ierarhiilor ei interne nu se h r ă n e ş t e din R e v o l u ţ i e . ci un text juridic. cine-ar îndrăzni să p u n ă în discuţie. prin carenţele sale de formalism datorate prezenţei unor valori de ordin etic şi politic impuse sub presiunea evenimentelor. A c e s t soi de t r a n s c e n d e n ţ ă j u r i d i c ă a statului nu a d m i t e alţi interpreţi ai raţionalităţii actelor sale administrative în afara Curţii Constituţionale şi a Consiliului Legislativ.

Un vechi autor transilvănean' constata că m o n a r h i a adminis­ trativă a secolului al XVIII-lea. traducere românească M. întărirea controlului juridic asupra tuturor segmentelor realităţii sociale şi nu limitarea puterii prin n o r m a de drept.Inflaţia legislativă generată de statul de drept p o s t e o m u n i s t vizează. statul de drept este utilizat ca o p e r s o a n ă fictivă. j u r i d i c e şi etice în funcţie de care o populaţie dată se arată dispusă să-şi organizeze viaţa c o m u n ă . este mai mult decât un m o d de a c o n t r o l a un teritoriu şi de a exercita asupra unei populaţii m o n o p o l u l violenţei legitime. Habsburgii şi începuturile formării naţiunii române. în calitate de întrupare politică a unei ficţiuni juridice. chiar şi în sectorul ei privat. cel puţin pe t e r m e n m e d i u . Statul. prin u r m a r e . 69. toate actele şi faptele lor c ă p ă t â n d o justificare consti­ tuţională care-i situează. statul guvernat d u p ă criterii raţionale ce v i z a u utilitatea şi eficienţa 1 Citat de Mathias BERNATH. D e ţ i n ă t o r i i puterii nu m a i au o adresă civilă. ba chiar orice atribuire precisă a u n e i r ă s p u n d e r i legale. 147 . S i m p l u spus. în orice caz în spatele acesteia. Dacia. p r e c u m şi c o n t r o l u l unei societăţi pentru care absenţa politicului este o politică în sine. p a ş n i c a posesie a unei economii obligate să r ă m â n ă . dacă nu d e a s u p r a legii. ci se m u l ţ u m e ş t e să î n m u l ţ e a s c ă şi să d e z m e m b r e z e instanţele legale ale puterii pentru a dizolva orice responsabilitate juridică. Wolf. puternic instituţionalizată şi îndeaproape supravegheată de o birocraţie de stat financiar-bancară. legitimitatea trebuie să satisfacă acel n u m ă r de criterii politice. în acest fel. ca o m a s c ă j u r i d i c ă îndărătul căreia actorii guvernării m e n ţ i n statul într-un imobilism politic ce le garantează. Iar pentru a fi u n a n i m acceptată. un stat nu-şi î n g ă d u i e să r e c u r g ă la violenţă decât în măsura în care legitimitatea sa este indiscutabilă. Centralismul administrativ al statului socialist se prelun­ geşte şi se desăvârşeşte în c a p i l a r i t a t e a n o r m a t i v ă a statului de drept. d e v e n i n d imposibilă orice cale de imputare. în calitatea sa de m i t şi în versiunea sa post-totalitară. care nu c o m i t e în fapt gestul clasic al separării puterilor. p. Statul există m a i ales în m ă s u r a în care p o a t e fi gândit sub specie normativă. statul birocratic m o d e r n . nu m a i p o a t e fi p r a c t i c identificată capacitatea j u r i d i c ă n a t u r a l ă a agenţilor şi m a g i s t r a ţ i l o r statului. Cluj. 1994.

Statul m o d e r n este cel m a i m a r e p r o d u c ă t o r istoric de hârtie scrisă. Instituţiile statului. statul nu se va p r e z e n t a d e c â t sub chipul a g e n t u l u i de poliţie sau al funcţionamlui fiscal. pe de altă parte. statul nu lua d e c â t forma c o n c r e t ă a funcţionarului c a r e p e r c e p e a i m p o z i t u l funciar. p o a t e m a i Danie! BARBU. D e o c a m d a t ă . într-un stat birocratic m o d e r n . în 1998. nu a reuşit. angajament şi proiect. Pentru ei. facturi. Bizanţ contra Bizanţ.de i m p o r t atât în e p o c a cenzitară. simultan. legi. Dificila perpetuitate a statului în c e e a ce-o priveşte. ca fiind o parte a acestei puteri.m ă s u r i l o r a d m i n i s t r a t i v e . se pare că a fost inaugurată oficial o eră a dezalfabetizării. Aceştia r e a c ţ i o n e a z ă la citirea unui p a n o u care interzice ceva sau execută un a n u m i t lucru d u p ă primirea unei înştiinţări ce le cere să facă acel lucru ori au certitu­ dinea că au d o b â n d i t c e e a ce îşi d o r e a u sau li se c u v e n e a în m o m e n t u l în care ţin în m â n ă o simplă foaie n u m i t ă „adeverinţă". pp. în calitatea lor de cetăţeni şi doar atâta vreme cât li se pare că pot descifra obiectivele puterii într-o cheie etică. Altfel. a fi fost zadarnice. simboluri şi s e m n e : Constituţie. de la g u v e r n şi p â n ă la cel m a i n e î n s e m n a t birou c o m u n a l nu reprezintă m a i mult decât decorul în care se exercită autoritatea u n o r persoane. civilizaţia r o m â n e a s c ă nu s-a m a n i ­ festat ca o civilizaţie a scrisului decât foarte recent. Cu alte cuvinte. statul m o d e r n nu ar avea o existenţă c o n c r e t ă şi palpa­ bilă. decrete. Căci o astfel de p u t e r e e s t e fragilă ca orice construcţie de h â r t i e Ea stă în picioare şi se arată capabilă să-şi exercite funcţiile doar cu condiţia ca toţi cei care emit. 84-85. oricât de indirect. Or. De atunci şi p â n ă astăzi. statul este întrupat în p e r s o a n e cu care poţi trata prin negociere directă. Pentru această categorie de cetăţeni. adică într-un stat de hârtie. se arată de acord să accepte însăşi existenţa proce­ durală a convenţiei şi. n o r m e . d u p ă d o u ă secole şi j u m ă t a t e . primesc şi răspund actelor administrative să a c o r d e aceeaşi semnificaţie cuvântului scris şi să accepte că relaţiile legitime de putere trebuie să fie m e ­ diate exclusiv de texte. ca şi în cea a democraţiei p a r l a m e n t a r e ori. o p a r t e c o n s i d e r a b i l ă a r o m â n i l o r de m â i n e nu a cunoscut şi nu va cunoaşte decât versantul represiv al statului de hârtie. Căci. oamenii iau în serios actele puterii n u m a i dacă se simt. Explorări în cultura politică românească. Eforturile principilor fanarioţi de a face ca rapor­ turile dintre r o m â n i şi funcţionarii p u b l i c i să nu se desfăşoare decât p r i n i n t e r m e d i u l scrisului 1 şi cu evitarea oricărei legături directe se d o v e d e s c . numai d a c ă ei realizează că toate aceste b u c ă ţ i de hârtie sunt forma dc manifestare a u n e i p u t e r i care le fabrică şi le p u n e în circulaţie în m o d legitim. şi nu poate promite decât atât timp cât constrânge. de analfabetism. Bucureşti. recurge la texte. fiind direct proporţională cu reacţia pe care lectura acestor cifre şi litere o stârneşte din partea cetăţenilor. a cărei calitate este o r i c u m e x t r e m de precară. avize. Pentru aceste generaţii. instrucţiuni. în diferite grade. cecuri. Aproape o treime din generaţiile care au terminat de atunci şcoala g e n e r a l ă obligatorie. Autoritatea sa nu locuieşte în afara literelor şi cifrelor. Bazele corupţiei sunt astfel solid aşezate p e n t r u viitor. petiţia care nu este însoţită de prezenţa persuasivă a petentului are puţine şanse de reuşită. D u p ă c u m se poate dovedi inutilă. b a n c n o t e . într-o civilizaţie în care c o n v e n ţ i a scrisă înlocuieşte aranjamentul direct între persoane. dispoziţii. majoritatea r o m â n i l o r de ieri şi. Nemira. d u p ă t o a t e aparenţele. o a m e n i i sunt cei c a r e se b u c u r ă de autoritate. în 1945. şi într-o societate incomplet cucerită de c u l t o a scrisă. Convenţia nu constrânge decât în măsura în care promite. Inadecvării sociale şi inautenticităţii acestor instituţii . u n u l din doi r o m â n i era încă atins. regulamente. ordonanţe. p e n t r u a funcţiona. avea o „ p u t e r e de h â r t i e " . o convenţie nu se poate încheia decât între parteneri care. producţia de hârtie a statului birocratic 148 devine lipsită de sens. nu a dorit să m a i continue studiile sau a fost r e p a r t i z a t ă din oficiu în filiere şcolare ale e ş e c u l u i (şcoli de meserii e t c ) . ci n-ar fi decât o ficţiune care. hotărăsc că au de atins împreună un anumit obiectiv comun. transmit. 200i. ca şi p e n t r u cele care le vor u r m a . 1 149 . în R o m â n i a . citaţii. Un stat de hârtie nu rezistă d e c â t într-o civilizaţie a scrisului. pe de-o parte. din motive evidente. Convenţia este deci.

transformarea statului r o m â n într-un stat de hârtie. O a s e m e n e a practică de perso­ nalizare succesivă a autorităţii împiedică. decât asupra celor care au ştiinţa şi voinţa de a accepta şi respecta convenţia pe care o p r e s u p u n tacit toate actele scrise. de a obţine şi de a distribui avantaje ori de posibilitatea legală de a recurge la violenţă. în fond. î n plus. Paul G. ca p r e t u t i n d e n i în E u r o p a 1 centrală şi răsăriteană . guvernul Stolojan a pacificat tot ceea ce tulburase guvernul R o m a n . ci un r e z u l t a t al caracterului şi t e m p e r a m e n t u l u i titularului. Iată de ce t e m a politică a „moştenirii g r e l e " este invocată sistematic în e p o c a tranziţiei: guvernul R o m a n a avut de desfăcut tot ceea ce făcuseră comu­ niştii. 26. Statul de hârtie nu este pentru români nici o formă de autenticitate şi nici un izvor de autoritate. oricât de imperfect ar izbuti să o facă în practică. George SCHOPFLIN. Autoritatea ţine mai degrabă de c a p a c i t a t e a de a ţese relaţii. Duke University Press. statul impersonal de hârtie. în cea totalitară . p r e c u m şi al resurselor p o l i t i c e sau e c o n o m i c e de care acesta poate dispune. este s u b m i n a t ă de fiecare n o u ă învestire a unui guvern sau a u n u i ministru. de a servi sau menaja interese. r e s p o n s a b i l ă d e funcţionarea u n e i structuri statale mult m a i puţin solide d e c â t s-a arătat a fi. „Culture and Identity in Post-Communist Europe". se simte dator să-şi reinventeze ministerul. autenticitatea relaţiilor interumane. N. guvernul Isărescu a dorit să macrostabilizeze tot ceea ce destabilizase g u v e r n u l Vasile. 150 . editors. una din trăsăturile cele mai vechi şi m a i stabile ale statului m o d e r n . Peipetuitatea. ci o m u l dă conţinut funcţiei. să-i p r i m e n e a s c ă personalul.C. Funcţia nu conferă de la sine autoritate.. LEWIS. O astfel de p r a c t i c ă se dovedeşte. guvernul Ciorbea şi-a propus să conteste tot ceea ce confecţionase guvernul Văcăroiu. să-i schimbe atribuţiile. guvernul Vasile a avut de recuperat tot ceea ce n-a reuşit să ducă până la capăt guvernul Ciorbea. 1993.li s-a o p u s . M a i întâi. iar guvernul N ăst ase se prezintă drept primul care ştie cu adevărat c u m să guverneze. C e e a ce înseamnă că autoritatea nu este o consecinţă naturală a funcţiei. Judy BATT. fiecare ministru. Eficienţa sa este inexistentă. De aceea. in Stephen WHITE. în alte părţi. iar autoritatea sa aproape absentă. p. 1 N i m i c n u p a r e m a i curios î n acest context d e c â t insistenţa naivă cu care discursul (neo)liberal r o m â n e s c r e c l a m ă o reducere a funcţiilor statului. Statul r o m â n e s c de tranziţie este deja un „stat m i n i m " . u n e o r i chiar în interiorul aceleiaşi coaliţii. Durham. să anuleze tot ceea ce a realizat p r e d e c e s o r u l său. g u v e r n u l V ă c ă r o i u a r e f ă c u t ' tot ceea ce risipiseră guvernele anterioare.ales. Developmenls in Easi-European Polilics. pentru că autoritatea statului de tranziţie nu se exercită din principiu.

Poporul împotriva societăţii

Delegitimarea comunismului nu a adoptat forma unui proces istoric de factură ideologică, căci postcomunismul nu a legitimat imediat partizanatul politic şi nu a considerat ca fireşti conflictele de interese. Societatea românească a stăruit, după 22 decembrie 1989, să caute formule „antipolitice" de agregare, populismul fiind prima dintre acestea care s-a prezentat la apel. în general şi într-o accepţiune destul de puţin riguroasă, populismul nu este totuna nici cu demagogia naţionalistă şi nici cu autoritarismul. Populismul n-ar fi decât incapacitatea sau lipsa intenţiei de a discerne, atât în actul de guvernare, cât şi în strategia de câştigare a puterii, între „interesele poporului" (the interests of thepeople), pe care guvernul se cuvine să le slujească şi „încli­ naţiile poporului" (their inclinations), cărora guvernul trebuie să li se opună cu tărie, potrivit unei distincţii fondatoare a doctrinei 1 clasice a democraţiei reprezentative . Iar preţul unei asemenea absenţe voite de a discerne între ceea ce în mod raţional poate fi identificat drept util pentru societate şi pornirile iraţionale ale populaţiei este plătit în chip necesar de elite. 0 astfel de confuzie s-a instalat în România în primele luni după decembrie 1989. Restructurarea funcţiei politice în socie­ tatea românească nu s-a produs în urma confruntării unor proiecte alternative de viitor, ci s-a desfăşurat în jurul unor teme de natură ideologică. Elita integrată politico-economico-administrativă
1 The Federalist Papers, edited by G. Wills, no. 71, Bentam Books, New York, 1982.

153

constituită a privit schimbarea de r e g i m doar ca pe o operaţie de autoselecţie şi de redistribuire a sarcinilor de c o m a n d ă dinspre aparatul de stat spre cel economic. în faţa ei, singura elită alterna­ tivă care s-a putut manifesta fără întârziere a fost cea intelectuală.

Bipolarism ui ideologic
Ca p r e t u t i n d e n i în E u r o p a c e n t r a l ă şi r ă s ă r i t e a n ă 1 , doar intelectualii, şi în p r i m u l r â n d scriitorii, erau în m ă s u r ă să-şi justifice angajamentul politic printr-o tradiţie, de obicei firavă, de cele m a i m u l t e ori apocrifa, de disidenţă, activă sau pasivă, dacă nu c h i a r de opoziţie. Or, această elită intelectuală nu avea, prin definiţie, proiecte, ci doar cuvinte, şi încă de un ordin extrem de teoretic. Imediat d u p ă căderea regimului comunist, intelectualii legaţi, real sau virtual, de istoria incertă a disidenţei româneşti şiau conjugat acţiunile exclusiv la t i m p u l trecut: la mai-mult-caperfectul R o m â n i e i interbelice, la perfectul c o m p u s din scrisori şi petiţii al rezistenţei la c o m u n i s m şi la imperfectul revoltelor spontane din 16-21 d e c e m b r i e . Faptul că singurii adversari coerenţi ai clasei c o n d u c ă t o a r e c o m u n i s t e c a r e , s u b p r e s i u n e a străzii, d e c l a n ş a s e în d i m i n e a ţ a zilei de 22 d e c e m b r i e 1989 un p r o c e s de garantare p r i n autose­ lecţie a propriului viitor, s-au recrutat la început aproape exclusiv din mediile intelectuale a căror legitimitate politică se bizuia pe c o n t o p i r e a , e n t u z i a s t ă d a r lipsită de inocenţă, a m a i m u l t o r trecuturi a avut cel puţin trei consecinţe majore. Postcomunismul a dezvoltat un complex al inferiorităţii efectivelor şi eficienţei disidenţei româneşti în raport cu celelalte ţări central-europene. în România, se spune de obicei, regimul a fost mai dur decât în alte părţi, iar cei care au avut curajul să se expună, individual sau organizat, represiunii au fost mai puţin numeroşi şi influenţi. Există desigur diferenţe de la o ţară la alta, dar, exceptând Polonia, se uită că nicăieri disidenţa nu a avut o pondere socială cu adevărat semnificativă înainte de 1989. în Cehoslovacia, de exemplu, unde societatea civilă trece drept cea mai solidă şi cea mai veche, doar 1.864 de persoane au îndrăznit să semneze Charlu 77 şi, chiar în iunie 1989, când regimul era într-un evident proces de descompunere, doar 39.000 de cehi şi slovaci au fost interesaţi să semneze Câteva propoziţii, Tony JUDT, „The Past is Anotlier Country: Myth and Memory in Postwar Europe", Daedalus, 121, 1992, p. 102. 154
1

M a i întâi, asalturile i d e o l o g i c e c o o r d o n a t e d e intelectuali, care, deşi participau la g u v e r n a r e a provizorie prin doi m e m b r i ai Grupului pentru D i a l o g Social, se constituiseră simultan ca o p o ­ ziţie anti-neo-comunistă, au constrâns clasa politică să-şi îngheţe pentru o v r e m e procesul de autoselecţie, d u p ă eliminarea, ce nu putea fi evitată, a lotului de înalţi responsabili de partid aflaţi în funcţie în d e c e m b r i e 1989. C l a s a c o n d u c ă t o a r e nu a fost deci provocată să se articuleze în conformitate cu un proiect global de reformă, ci d o a r să explice şi să-şi d e n u n ţ e p r o p r i u l trecut. D i n această pricină, conflictele sale interne şi competiţia pentru reaşe­ zarea ierarhiilor nu au putut fi c o n s u m a t e şi duse p â n ă la capăt. A m e n i n ţ a t e p e r m a n e n t cu o p u n e r e sub acuzaţie ideologică nediferenţiată, elitele c o m u n i s t e au fost c o n s t r â n s e să-şi recu­ pereze vechile reţele de solidaritate şi să-şi extindă, în final, pro­ tecţia chiar şi asupra membrilor fostului Comitet Politic Executiv, ale căror p r o c e s e p e n a l e a u c ă p ă t a t u n aspect p a r o d i c . A u t o s e lecţia, ce se manifestase iniţial sub forma u n u i conflict destul de violent între generaţii, a trebuit b l o c a t ă p â n ă d u p ă m a r t i e 1992, când majoritatea parlamentară şi prezidenţială s-a despărţit defi­ nitiv de minoritatea g u v e r n a m e n t a l ă fidelă lui Petre R o m a n . în al d o i l e a rând, această b i p o l a r i z a r e i d e o l o g i c ă cu totul nefirească într-o societate care nu era frământată de opinii politice adverse şi în care toate categoriile de notorietate publică, inclusiv cele intelectuale şi culturale, fuseseră d o b â n d i t e în cadrul oferit de r e g i m u l totalitar, este r e s p o n s a b i l ă de succesul reinventării partidelor „istorice" 1 . Şi în alte ţări din E u r o p a centrală şi de sudest, în C e h i a , Slovacia, U n g a r i a sau B u l g a r i a de e x e m p l u , au reapărut, d u p ă p r ă b u ş i r e a r e g i m u r i l o r totalitare, p a r t i d e c a r e preluau un n u m e şi o istorie pre-comuniste. Aceste partide au avut însă o carieră relativ marginală 2 .
1 Despre reînfiinţarea şi evoluţia PNŢCD, Alexandra IONESCU, „La resurgence d'un acteur politique en Roumanie. Le Parti National Paysan Chretien-Democrate", Studia Politica. Romanian Political Science Review, II/1, 2002, pp. 141-202. 2 V. pentru o analiză în spirit rokkanian a re-emergenţei, Maurizio COTTA, „Building Party Systems a fler the Dictatorship: the East European Case in a Comparative Perspective", in Geoflrey PRIDHAM, Tatu VANHANEN, editors, Democralization in Eastern Europe. Domestic and International Perspectives, Routlege, London and New York, 1994, pp. 112-114.

155

în schimb, în România, războiul ideologic care a izbucnit la 12 ianuarie 1990 s-a purtat exclusiv în jurul trecutului şi a avut nevoie de soldaţi care să ştie să mânuiască arsenalul memoriei. Somând clasa politică să-şi asume o istorie de care era oarecum jenată şi pentru a nu ieşi din logica înfruntării dintre neocomunism şi anticomunism, intelectualii au fost nevoiţi să-i opună, în lipsa unui proiect politic, un program ideologic, cel al României interbelice ca model de pluripartidism şi democraţie parlamentară. în acest fel, disidenţa se situa ea însăşi într-o continuitate istorică, cea a rezistenţei la comunism inaugurată în perioada 1944-1947 de Partidul Naţional Ţărănesc şi de Partidul Naţional Liberal şi continuată apoi în închisori. Drept urmare, animată de necesitatea de a avea o istorie mai veche decât cea a epocii totalitare, elita intelectuală a încurajat transferul dc competenţă dinspre spaţiul ideologiei anti-comuniste spre cel politic, creditând fără rezerve organizarea partidelor de opoziţie după modelul interbelic. Cu toate acestea, înainte de alegerile din 1990, PNŢ şi PNL nu au funcţionat în spaţiul public ca partide politice, ci doar ca „partide culturale" 1 , adică în calitate de simboluri uşor de recunoscut ale unei bipolarităţi ideologice ce mima funcţia politică. Ceea ce explică, în bună parte, eşecul lor înaintea unui electorat care nu avea motive să înţeleagă miza disputei ideologice. Chiar şi atunci când, după lecţia primită la 20 mai 1990, intelectualii au încercat să construiască o mişcare politică alternativă, înrădăcinată în societatea civilă, ei au ezitat să deconstruiască în prealabil bipolarismul motivat ideologic, lăsând Partidul Alianţei Civice să se sufoce în atmosfera încărcată dc trecut a Convenţiei Democratice 2 . în al treilea rând, primatul de care s-a bucurat ideologia în dezavantajul politicului şi importanţa acordată memoriei colec1 Geof'lrcy PRIDFIAM, „Political Parties and their Strategies in the Transition from Authoritarian Rule: the Comparative Perspective", in Gordon WIGHTMAN, editor, Pany Formalion in East-Central Europe. PostCommunist Polilics in Czechoslovakia, Hungary, Poland and Bulgaria, Edward Elgar, Aldershot, 1995, pp. 2-13. 2 Pentru o prezentare descriptivă şi factuală a evoluţiei CDR, Dan PAVEL, Inlia HUIU, „Nuputem reuşi decât împreună". O istorie analitică a Convenţiei Democratice, 1989-2000, Polirom, laşi, 2003.

tive în defavoarea proiectului de viitor în anii 1990 şi 1991 au făcut ca reflecţia asupra sistemului constituţional şi arhitecturii instituţionale a noului regim politic să treacă pe planul al doilea, întrebarea reală la care societatea a fost chemată să răspundă la 20 mai 1990 nu a fost, aşa cum s-au încăpăţânat să creadă intelec­ tualii, „cine şi cum va face procesul comunismului românesc", ci „ce fel de Constituţie şi ce tip de instituţii politice va avea România"? S-a întâmplat însă ca întreaga dezbatere ce a însoţit elaborarea Constituţiei să se epuizeze aproape complet pe pista fără ieşire şi, în fond, neînsemnată sub raportul structurării noilor instituţii democratice, a dilemei, mai degrabă de ordin moral decât pertinentă politic, monarhie/republică. Şi în această pri­ vinţă, discuţiile care ar fi trebuit să se desfăşoare pe temeiul solid al analizei instituţionale, al studiului tradiţiilor constituţionale şi culturii politice româneşti, al strategiilor legislative în societăţile de tranziţie, al calculului macroeconomic, al dreptului şi politicilor comparate, al anchetelor de teren şi sondajelor de opi­ nie, s-au concentrat exclusiv pe terenul ideologiei şi al mitizării valorilor trecutului. Rezultatul acestei deplasări de planuri a fost blocarea pe termen lung a reformei statului. Inabil redactată, confuză în concepţie, ambiguă ca doctrină, Constituţia din 1991 a fost învestită de autorii ei cu unica funcţie de a înfăţişa sub trăsăturile statului de drept tipul de organizare statală pe care regimul comunist 1-a fabricat timp de cinci decenii. Deşi România a trecut printr-o situaţie revoluţionară, statul a rămas fundamental acelaşi, beneficiind doar de o altă încadrare juridică.

Scurta istorie a populismului românesc
Clasa conducătoare aflată în posturile de comandă ale statului în timpul şi după evenimentele din decembrie 1989 a ştiut să întoarcă în propriul ei avantaj faptul că a fost obligată de către elita intelectuală să-şi arate actele de identitate pe terenul ideologic şi nu pe cel al dezbaterii politice. Căci niciodată în
157

156

ca o îndeletnicire „clericală". Guţu. spun că a ajuns nebun de prea multă învăţătură. procentul studenţilor la toate formele de învăţământ superior din totalul tinerilor între 20 şi 24 de ani) era în România de 9%. învăţătura care nu este dublată de o poziţie de forţă în birocraţia statului sau de bunăstare este. iar în sănătate de 170% (180% în Cehoslovacia şi 210% în Germania Federală) 3 . în această privinţă o vorbă proastă. în timp ce în Ungaria se înregistrau 15%. de obicei. 1973. Alegând ideologia ca teren de înfruntare cu puterea constituită în decembrie 1989 şi afirmându-se. Ei cred că învăţaţii nu pot fi cu mintea întreagă în aşa măsură încât. atunci când vor să laude ştiinţa cuiva. Statisticile o aduc până pe pragul noii democraţii româneşti.. Aceeaşi referinţa paremiologică şi la Ion Creangă: „Dacă-i copil să se joace. din 28-29 ianuarie 1990. dar şi cel mai bine plătit al „poporului" pentru care intelectualii „nu pot fi cu mintea întreagă". ca strategie de legitimare politică. proporţional. în schimb. dacă-i bou să tragă. FSN s-a bizuit pe neîncrederea tradiţională pe care larga majoritate a românilor o nutreşte faţă de cultura elitelor şi de educaţia superioară. Oxford. traducere Gh.e. p. 311. o strategie popul istă dc legitimare a guvernării provizorii. în 1989. Nu trebuie căutate conspiraţii şi manipulări oculte pentru a explica mineriadele anului 1990. eşantionul cel mai puţin educat. iar în Bulgaria 26% 2 . dacă ideologia conduce rar către soluţii politice. Clasa superior educată este. de obicei. prin Piaţa Universităţii. prin grupuri. Editura Academiei. Adoptând. The Transition and Beyond. în vreme ce câştigul mediu în construcţii. elita intelectuală sDimitrie CANTEMIR. împotriva unei astfel de elite însingurate. Oxford University Press. iar argumentele raţionale nu au darul să convingă vreodată pe cineva. 2 Nicholas BARR. ca o patologie a unui grup ce trăieşte după alte reguli decât majoritatea societăţii. Labor Markels and Social Policy in Central and Easlern Europe. dacă-i popă să cetească". Cel mai vechi observator al acestui fenomen este Dimitrie Cantemir: „Moldovenii nu numai că nu iubesc învăţă­ tura. care se aude des în gura moldovenilor. Important este ca cel prins într-o astfel de încleştare să înţeleagă mai repede decât adversarul său cum trebuie procedat pentru a da impresia majorităţii că interesul ei istoric este să se lase în voia tuturor înclinaţiilor. faţă de 200% minerii cehoslovaci şi 220% cei vest-germani. Puterea asupra cuvintelor şi valorilor din care este făcut capitalul simbolic al intelectualilor rămâne.p. chiar şi atunci când acesta este amestecat cu invidia. Descrierea Moldovei. în Polonia 20%. Cu alte cuvinte. 1 159 . mai puţin numeroasă. în 1990. 3 IBIDEM. neputincioasă într-o cultură politică în care valorile nu au nici un fel de cotă. 130. dc voie sau de nevoie.. iar averea le impune întotdeauna respectul. anul în care Ion Iliescu a făcut apel în câteva rânduri la sprijinul „poporului" şi al „clasei muncitoare". să ştie să-şi semneze 1 numele" . românii se arată deferenţi faţă de ierarhiile politice şi administrative. era de 140% (150% în Cehoslovacia şi 125% în Germania Federală). mireanului îi 158 este de ajuns să înveţe să citească şi să scrie. editor. mai ales. în ierarhia europeană a câştigurilor relative pe ocupaţii. rata de încadrare în învăţământul superior (i. Cultura de elită şi educaţia înaltă au fost întotdeauna privite ca exterioare normalităţii. pornirilor şi idiosincraziilor de care aceasta este frământată. aşa cum este descrisă de Cantemir sau mai târziu de Ion Creangă. în România. 262.conflictele ideologice nu contează cu adevărat de partea cui se află dreptatea şi cine este mai devotat binelui comun. p. decât în celelalte ţări central şi est europene. 1994. tratată cu dispreţ. Frontul Salvării Naţionale a deschis succesiunea politică a Partidului Comunist în calitate de moştenitor firesc tocmai prin organizarea consensului popular împotriva intelectualilor. Această rezervă populară faţă de învăţătură. populismul. de pildă. sc hrăneşte adesea din ideologie. reviste şi. drept singurul adversar redutabil al acesteia. Bucureşti. în Cehoslovacia 18%. nu este nici folclorică şi nici revolută. este că învăţătura e treaba preoţilor. clasa conducătoare a mobilizat propria elită populară. dar aproape toţi o urăsc. într-adevăr. minerii români desfăşurau cea mai bine remunerată muncă cu 250% (100% fiind câştigul mediu în industria chimică).

Paris. p o p u l i s m u l r o m â n e s c p a r e să fi fost m a i degrabă ispitit de ohlocraţie decât de d e m a g o g i e . Cu o scurtă întrerupere între 1948 şi 1965. statul a fost. Prin u r m a r e . uneori cu violenţă. a revenit din n o u statului. t e r m e n u l ohlocraţie defineşte o democraţie trunchiată: poporul îşi impune. nu a v e m de-a face cu un c o n d u c ă t o r h a r i s m a t i c care ia cu asalt poziţiile elitei politice şi e c o n o m i c e în fruntea u n e i a r m a t e de marginali şi d e z m o ş t e n i ţ i . în e p o c a m o d e r n ă şi c o n t e m p o r a n ă . A ş a c u m a fost lansat de P o l y b i o s şi explicat ulterior de R o u s s s e a u . unitar şi indivizibil al unei comunităţi naţionale. istoria r e c e n t ă a p o p u l i s m u l u i r o m â n e s c este scurtă. excluşi ca atare din spaţiul politic. suveranitatea. Georges BURDEAU. P a r a d o x a l . 1985. în 1990-1991. care recursese pe cale naturală la strategii de factură populistă a fost înlocuit de o partidocraţie p e n t r u care tactica coaliţiilor şi t e h n i c a utilizării majorităţilor p a r l a m e n t a r e a d e v e n i t p r i n c i p i u l f u n d a m e n t a l de guvernare. întotdeauna. a u t o r i t a t e a p u b l i c ă a elitei intelectuale pare să aibă. Paris.d e s e m n a t de la sine ca v i c t i m ă a neînţelegerii şi violenţei straturilor populare ale societăţii legate de conducătorul statului printr-o relaţie de tip populist. a fost p r e l u a t ă de către partide. în clipa în care d e z n o d ă m â n t u l conflictului între generaţii din sânul clasei c o n d u c ă t o a r e n-a m a i p u t u t fi a m â n a t şi sistemul de p a r t i d e s-a cristalizat în p r e a j m a alegerilor de la 27 s e p t e m b r i e 1992. cea a „ p o p u l i s m u l u i guvernamental" 2 . Fayard. nu al u n e i alegeri raţionale 1 . pp. între alegerile din 1992 şi cele din 1996. el u r m a o tradiţie politică ilustrată cu p r e c ă d e r e în R o m â n i a . Contribuţia r o m â n e a s c ă la tipologia p o p u l i s m u l u i constă în aceea că. în acest m o d . d a r n u m a i p e n t r u a d e l e g a imediat exerciţiul şi responsabilitatea acesteia unei persoane sau u n u i g r u p în t e m e i u l u n u i efect de i m a g i n e . 259-262. în R o m â n i a . ci generalul u n u i front popular. Ies regimes politicjiies. cea de înalt funcţionar de partid. F u n c ţ i a politică „ t a r e " . în cursul anului 1992. un b u n naţional. î m p r e u n ă cu Frontul a apus şi înfruntarea ideologică dintre popor şi elite. aceeaşi speranţă de viaţa ca şi practicile populiste. c e a î n d e p l i n i t ă dc spectacolele electorale şi p a r l a m e n t a r e . F u n c ţ i a p o l i t i c ă „ s l a b ă " . ci cu şeful unui aparat politico-birocratic care stârneşte m a s e l e . clasa conducătoare a guvernat ţara în r e g i m de front popular. Ion Iliescu a reuşit să e v o l u e z e politic ca un c o n d u c ă t o r de expresie p o p u l i s t ă atâta t i m p cât a lăsat i m p r e s i a că nu este purtătorul u n o r opţiuni partizane. dialectica conflictuala putere neo-comunistă/societate civilă a irosit aproape pe dea-ntregul modestul capital de participare la viaţa publică pe care cei mai mulţi dintre r o m â n i erau dispuşi să-1 investească în con­ tractarea u n e i noi legături politice. împotriva elitei intelectuale. c o n s i d e r a t ca atare de i m e n s a majoritate a românilor. 1 preşedintele a fost nevoit să-şi a s u m e deschis condiţia pe care a avut-o. ci idealul m e s i a n i c . Frontul popular. Extrema vizibilitate publică pe care şi-au oferit-o intelectualii în 1990 a fost privită ca o ameninţare dc către elitele populare instalate cu gelozie în privilegiile cu care fuseseră răsfăţate de r e g i m u l c o m u n i s t şi c a r e nu se simţeau descalificate social dc precaritatea nivelului lor de instrucţie. 144-145. la o schimbare de regim. . Iar blocarea procesului de autoselecţie în rândul clasei politice p â n ă în m a r t i e 1992 i-a î n g ă d u i t să j o a c e nestingherit acest rol în p r i m i i doi ani d u p ă R e v o l u ţ i e . Cine sunt românii? P e n t r u r o m â n i . strategul unei mişcări de m a s e . De aceea. indiferent de orientarea politică a celor care l-au întrupat într-un 161 160 . Une histoire sociologique XIXe-XXe siecles. 2001. de fapt. Ea nu a durat decât cei doi ani în care. Trăite de Science Politique. angajată într-o luptă ideologică cu elita intelectuală. iar intelectualii s-au văzut. C o n s t i t u i r e a sistemului de p a r t i d e şi declinul b i p o l a r i s m u l u i i d e o l o g i c au c o n d u s . Les populismes dans le monde. statul nu a fost şi nu este un n u m e dat m o d u l u i în care se organizează şi funcţionează p u t e r e a în sânul unei comunităţi politice.Guy HERMET. Presses Universitaires de France. VI. pp. îngrijorate de soarta u m i l e l o r privilegii pe care le a c u m u l a s e în e p o c a totalitarismului. Alegerile din 2 0 0 0 au confir­ m a t această tendinţă printr-o prăbuşire d r a m a t i c ă a nivelului de participare la vot. c e a care î n t e m e i a z ă n a ţ i u n e a . î n c ă o dată.

se poate spune că ei alcătuiesc o naţiune. New V. d u p ă o sută cincizeci de ani de m o d e r ­ nitate. Jiirgen HABERMAS. n u f o r m e a z ă î n c ă c o m u n i t ă ţ i r u r a l e s a u urbane. New York.Atâta v r e m e cât statul însuşi este definit în Constituţia României ca fiind un stat „naţional" 2 . 31-32. p. de limbă. Spheres of Justice. tipul dc patriotism pe care acestea se cuvine sa-1 ceară din p a r t e a cetăţenilor este uri „ p a t r i o t i s m c o n s t i t u ţ i o n a l " 2 . „La nation dans la Constitution". pp. este înţeleasă de r o m â n i în cheie strict etnică. D a r d a c ă istoria n u este î n sine u n p r o i e c t politic. C ă d e r e a r e g i m u r i l o r c o m u n i s t e a lăsat statului de d r e p t s u c c e s o r o m i s i u n e r e d u t a b i l ă : c ă u t a r e a p o p o r u l u i sau c h i a r regăsirea naţiunii sub forma u n u i proiect politic care să constituie o alternativă la proiectul „naţiunii socialiste fără clase". Suhrkamp. n a ţ i u n i l e n u p o t f i d e c â t r e z u l t a t u l „ s u b i e c t i v " a l u n u i d e m e r s constituţional. 733-762. Misiunea s-a dovedit dificilă. 1992. Ea este în principiu accesibilă t u t u r o r popoarelor şi nu este incompatibilă cu vreo istorie a n u m e . legătura d c n e a m . atâta v r e m e cât d e ­ mocratizarea nu este însoţită de o întemeiere a statului pe dreptate (Hghtfulnessf. pp. Nu există nici m ă c a r s e m n e evidente că naţiunea poli­ tică ar fi pe cale de a se n a ş t e în R o m â n i a . rezultă că. 1989. a identităţii lingvistice şi culturale reprezintă în sine un fenomen c o m p a t i b i l cu practicile democratice. Romanian Political Science Review. 1983. d a r le însoţesc şi le întăresc prin i n t e r m e d i u l reţelei de solidarităţi d e z o r g a n i z a t e ce funcţionează la nivelul societăţii civile. Localităţile R o m â n i e i . v. de cultură şi câteodată şi de religie . Statul r o m â n n u p a r e să fi fost n i c i o d a t ă c u a d e v ă r a t un obiect de dispută politică. Căci prioritatea politică fundamen­ tală este c o n s e r v a r e a şi c o n s o l i d a r e a singurei legături sociale posibile. Ele sunt s i m p l e areale geografice şi demografice şi nu spaţii publice întemeiate pe regula solidarităţii şi pe principiul binelui c o m u n . IV. pentru o analiză amănunţită. ' Robert A. Statul d e drept este obligat să fie u n stat drept. 3 2 Haven. 603-604. 1/3. Din această perspectivă. interesul naţional să fie definit şi p r o m o v a t exclusiv s u b înfăţişarea interesului etnic.nu n u m a i că p r e c e d n a ţ i u n i l e p o l i t i c e m o d e r n e organizate de stat. 2001. DAHL. Singurul lucru pe care îl au în c o m u n cei m a i mulţi dintre locuitorii acestor aşezări este etnia. C u siguranţă c ă r e n a ş t e r e a m e m o r i e i c o l e c t i v e . D a c ă p o p o a r e l e sunt p r o d u s u l „ o b i e c t i v " a l u n u i p a r c u r s istoric. D a c ă aşa stau lucrurile. devin statelesspersons3. n a ţ i u n e a d e m o ­ cratică fondată pe d r e p t u r i şi libertăţi p u b l i c e r e p r e z i n t ă prin e x c e l e n ţ ă un a s e m e n e a p r o i e c t . 3 Espril des lois. A Defense of Pluralism and Equalily. Simpla existenţă a procedurilor democratice nu este o condi­ ţie suficientă pentru a încuraja astfel de persoane să se simtă parte 1 Michael WALZER. Cristian PREDA. de tradiţii. c a b u n social p r i m a r pe care-1 d i s t r i b u i m unii a l t o r a ' . p r i n faptul că atribuie politicului rolul de substanţă fundamentală a legăturii sociale şi de iniţiator al unei transfigurări j u r i d i c e a persoanei. se constituie ca p r o i e c t universal. Yale University Press. în u l t i m ă instanţă. Beiirage zur Diskursiheorie des Rechts und des demokratischen Rechtsslaats. a d e m n i t ă ţ i i p o p o a r e l o r . într-un stat al cănii unic element de c o e z i u n e este de natură etnico-lingvistică şi care refuză cu încăpăţânare să adopte orice fel de alt m e c a n i s m politic de producţie comunitară. Lipsesc însă toate celelalte atribute constitutive ale naţiunii moderne. Frankfurt am Main. A p a r t e n e n ţ a l a c o m u n i t a t e . c i d o a r aşezări rurale sau u r b a n e . Studia Politica. cil. Democracy and Ils Criiics. societăţile erau obişnuite să se p u n ă în valoare prin e l e m e n t e d e n a t u r ă etnică. deposedaţi de stat. cetăţenii români de altă etnie decât cea majoritară sunt. 162 163 . Este firesc ca. Actorii politici principali ai tranziţiei p a r lipsiţi a p r o a p e cu desăvârşire de a m b i ţ i a de a realiza în afara statului legătura socială e l e m e n t a r ă ce p o a t e fi descrisă în t e r m e n i de solidaritate. d u p ă formula d a t ă d e H a b e r m a s virtuţii d e m o c r a t i c e în care M o n t e s q u i e u u n e a deja iubirea de patrie şi iubirea faţă de legi 3 . a statului şi să participe la viaţa n a ţ i o n a l ă . nu p a r e să fi p u r t a t vreodată stigmatele u n o r alegeri partizane. pp. F ă r ă î n d o i a l ă că p o p o a r e l e comunităţi de trai. Basic Books. 207. deoarece aproape peste tot în E u r o p a centrală şi de sud-est. N a ţ i u n e a d e m o c r a t i c ă . Faktizităl und Geltung.m o m e n t sau altul. în pofida oricăror garanţii j u r i d i c e . loc. Popoarele au dreptul la istoria şi la destinul lor. 2 Michael WALZER.

DAHL. Romanian Political Science Review. de cultură şi câteodată şi de religie . cetăţenii r o m â n i de altă etnie decât cea majoritară sunt. 3 2 Michael WALZER. E a este î n p r i n c i p i u a c c e s i b i l ă t u t u r o r popoarelor şi nu este incompatibilă cu vreo istorie a n u m e . Popoarele au dreptul la istoria şi la destinul lor. p r i n faptul că atribuie politicului rolul de substanţă fundamentală a legăturii sociale şi de iniţiator al unei transfigurări juridice a persoanei. de limbă. IV. 162 163 . cil. Este firesc ca. Din această perspectivă. Statul de drept este obligat să fie un stat drept. a statului şi să p a r t i c i p e la v i a ţ a n a ţ i o n a l ă . în pofida o r i c ă r o r garanţii j u r i d i c e . a identităţii lingvistice şi culturale reprezintă în sine un fenomen compatibil cu practicile d e m o c r a t i c e . 1/3. C ă c i prioritatea politică fundamen­ tală este c o n s e r v a r e a şi c o n s o l i d a r e a singurei legături sociale posibile. n a ţ i u n e a d e m o ­ cratică fondată pe drepturi şi libertăţi p u b l i c e r e p r e z i n t ă prin e x c e l e n ţ ă un a s e m e n e a proiect. se poate spune că ei alcătuiesc o naţiune. Lipsesc însă toate celelalte atribute constitutive ale n a ţ i u n i i m o d e r n e . în ultimă instanţă. Splieres of Justice. pp. Faktizităl tind Geltung. este înţeleasă de r o m â n i în c h e i e strict etnică. Studia Politica. 733-762. A Deferise of Pluralism and Equality. 1992. d u p ă formula d a t ă d e H a b e r m a s virtuţii d e m o c r a t i c e î n care M o n t e s q u i e u u n e a deja iubirea d e patrie şi iubirea faţă de legi 3 . nu pare să fi p u r t a t vreodată stigmatele u n o r alegeri partizane. New York. " Robert A. 3 Espril des lois. a demnităţii p o p o a r e l o r . atâta v r e m e cât d e ­ mocratizarea nu este însoţită de o întemeiere a statului pe dreptate 1 (righţfulness) . legătura dc n e a m . 1983. p. societăţile erau obişnuite să se p u n ă în valoare prin e l e m e n t e de natură etnică. d a r le însoţesc şi le î n t ă r e s c prin intermediul reţelei de solidarităţi d e z o r g a n i z a t e ce f u n c ţ i o n e a z ă la nivelul societăţii civile. Cristian PREDA. N a ţ i u n e a d e m o c r a t i c ă . Democracy and Ils Critics. pentru o analiză amănunţită. se constituie c a p r o i e c t universal. Actorii politici principali ai tranziţiei par lipsiţi a p r o a p e cu desăvârşire de a m b i ţ i a de a realiza în afara statului l e g ă t u r a socială elementară ce p o a t e fi descrisă în termeni de solidaritate. . F ă r ă î n d o i a l ă că p o p o a r e l e comunităţi de trai. D a c ă aşa stau lucrurile. rezultă că. Basic Books. 2001.. Atâta v r e m e c â t statul însuşi este 2 definit în Constituţia României ca fiind un stat „naţional" . deposedaţi de stat. 31-32. loc. v. de tradiţii. New V. Singurul lucru pe c a r e îl au în c o m u n cei m a i mulţi dintre locuitorii a c e s t o r aşezări este etnia. tipul dc patriotism pe care acestea se cuvine să-1 ceară din p a r t e a cetăţenilor este un „ p a t r i o t i s m c o n s t i t u ţ i o n a l " 2 . C ă d e r e a r e g i m u r i l o r c o m u n i s t e a lăsat statului de d r e p t succesor o m i s i u n e r e d u t a b i l ă : c ă u t a r e a p o p o r u l u i sau c h i a r regăsirea naţiunii sub forma u n u i proiect politic care să constituie o alternativă la proiectul „naţiunii socialiste fără clase". Beilrage zur Diskwsiheorie des Rechts und des demokratischen Rechlsstaats. 2 Jiirgen HABERMAS. pp. nu f o r m e a z ă î n c ă c o m u n i t ă ţ i r u r a l e sau urbane. într-un stat al cărui u n i c e l e m e n t de c o e z i u n e este de natură etnico-lingvistică şi care refuză cu încăpăţânare să adopte orice fel de alt m e c a n i s m politic de producţie comunitară. Suhrkamp. interesul n a ţ i o n a l să fie definit şi p r o m o v a t exclusiv s u b înfăţişarea interesului etnic. D a r d a c ă istoria n u este î n sine u n p r o i e c t politic. Localităţile R o m â n i e i . Nu există nici m ă c a r s e m n e evidente că naţiunea poli­ tică ar fi pe cale de a se naşte în R o m â n i a . devin stateless persons3: Simpla existenţă a procedurilor democratice nu este o condi­ ţie suficientă pentru a încuraja astfel de persoane să se simtă parte 1 Michael WALZER. deoarece aproape peste tot în E u r o p a centrală şi de sud-est.nu n u m a i că p r e c e d n a ţ i u n i l e p o l i t i c e m o d e r n e organizate de stat. Frankfurt am Main. 1989. A p a r t e n e n ţ a la c o m u n i t a t e . pp.m o m e n t sau altul. d u p ă o sută cincizeci de ani de m o d e r ­ nitate. ci d o a r aşezări rurale sau u r b a n e . Misiunea s-a dovedit dificilă. ca b u n social p r i m a r pe care-1 d i s t r i b u i m unii altora 1 . Cu siguranţă că renaşterea m e m o r i e i c o l e c t i v e . „La nation dans la Constitution". 603-604. Statul r o m â n nu p a r e să fi fost n i c i o d a t ă cu a d e v ă r a t un o b i e c t de d i s p u t ă politică. E l e sunt s i m p l e a r e a l e geografice şi demografice şi nu spaţii publice întemeiate pe regula solidarităţii şi pe principiul binelui c o m u n . 207. naţiunile nu p o t fi d e c â t rezultatul „ s u b i e c t i v " al unui d e m e r s constituţional. . Haven. D a c ă p o p o a r e l e sunt p r o d u s u l „ o b i e c t i v " a l u n u i p a r c u r s istoric. Yale University Press.

„Suveranitatea naţională aparţine poporului r o m â n " (art. iar „Statul are ca f u n d a m e n t unitatea poporului r o m â n " (art. la d e z v o l t a r e a şi la e x p r i m a r e a identităţii lor etnice. caracterizat prin unitate. de sex. cetăţenii români (care benefi­ ciază de drepturi şi libertăţi şi au obligaţii p r e v ă z u t e de lege) şi Constituţia din 1923 (art. de opinie. produsul juridic n u m i t cetăţeni români. lingvistice şi r e l i g i o a s e " . 5). fără deosebire de rasă. A r trebui p o a t e adăugat că. de asemenea. ce înţeles au oare. 165 1 . de rară utilizare în p e r i o a d a interbelică. în spiritul Constituţiei p o s t c o m u n i s t e . F r e c v e n ţ a s i n t a g m e i . N a ţ i o ­ nalitatea r o m â n ă poate fi deci interpretată. cetăţenii români. I). 2. ci ca pe o d a t o r i e „ s a c r ă " . 4. alin. PREUSS. 164 1 persoane aparţinând minorităţilor naţionale (la r â n d u l lor pur­ tătoare ale unei identităţi specifice). o noţiune organică de factură etnică o dovedeşte art. de a p a r t e n e n ţ ă politică. Pe scurt. Nevii JOHNSON. într-un stat d e drept n i m e n i n u este m a i p r e s u s d e lege. Cetăţenii români sunt definiţi din perspectiva drepturilor şi obligaţiilor. prin naturalizare. într-o n a ţ i u n e d e m o c r a t i c ă . E x a c t aceleaşi cuvinte sunt folosite în articolul precedent cu privire la „persoanele aparţinând minorităţilor n a ţ i o n a l e " (termenul cetăţean fiind. 2). iar pe de altă parte. în limbajul intens formalizat la care recurge dreptul pozitiv. dezvoltarea şi exprimarea identităţii lor etnice. într-adevăr. ca fiind de natură etnică şi nu civică. cuvinte p r e c u m ţară sau sacrul Pe de altă parte. culturale. cultarale. lingvistice şi religioase" 1 . suveran şi purtător al unei identităţi etnice. fie în jurul UlrichK. chiar în termenii suge­ raţi de legea fundamentală. de avere sau de origine socială" (art. 7. care şi ele ar avea dreptul tot la „păstrarea. „Patterns of Constituţional Evolution and Change in Eastern Europe". alin. este deosebit de m a r e în textele scrise sau rostite de m a r e ş a l u l A n t o n e s c u . Constituţional Policy and Change in Europe. Textul pare să opereze cu d o u ă noţiuni care nu sunt identice: pe de o parte poporul român. în v r e m e ce atât poporul român. 1995. însăşi n o ţ i u n e a de interes naţional. atâta timp cât a v e m un popor. culturale. 116-118. în schimb. nu ne mai trebuie şi o societate. de naţionalitate. Cu alte cuvinte. îţi iubeşti ţara şi eşti gata să-ţi dai viaţa p e n t r u p a t r i e n u m a i d a c ă legile acesteia sunt d r e p t e şi d o a r cu condiţia să te simţi reprezentat în procesul de elaborare a acestor legi. Constituţia se dovedeşte nu n u m a i purtătoarea unei concepţii pre-politice despre naţiune. atunci c â n d e v o c ă ţara ca pe o entitate sacră. de origine etnică. 7. d e v i n e r e c u r e n t ă în discursul politic r o m â n e s c n u m a i în acele situaţii în care naţiunea etnică este sau p a r e să fie a m e n i n ţ a t ă . F a p t u l că poporul român este. tot atât de ireductibilă j u r i d i c ca şi c e a de ţară. editors. 4. alin. pp. dar şi a uneia ne-juridice. 1). n i m e n i nu trebuie să fie nici mai prejos de lege şi nici în afara acesteia. în c o n f o r m i t a t e cu litera Constituţiei R o m â n i e i . Cu alte cuvinte. în a c c e p ţ i u n e a Adunării Constituante. între care nu este a d m i s ă nici un fel de discriminare. Oxford University Press. de religie. Oxford and New York. lingvistice şi religioase. cât şi persoanele aparţinând minorităţilor naţionale sunt definite pe t e m e i u l identităţii e t n i c e . alin. titular al suveranităţii naţionale şi f u n d a y e n t al statului. culturale. C o n c e p ţ i a despre cetăţenie ce se d e s p r i n d e din Constituţia României este una de factură comunitară. Se spune adesea că într-o societate democratică. in Joachim Jens HESSE. alin. de o p a r t e poporul român cu identitate e t n i c ă unitară şi de cealaltă parte persoane cu identitate etnică minoritară. în v r e m e ce respectarea Constituţiei şi a legilor este d o a r „obliga­ t o r i e " (art. care vorbeşte d e s p r e „ r o m â n i i din afara frontierelor ţ ă r i i " şi despre „păstrarea. s-ar zice ca. este fabricat din d o u ă tipuri de materii p r i m e . 2) este încă şi mai explicită atunci când spune că. evitat în contextul respectiv). lingvistice şi religioase).Cu alte cuvinte. de confesiune sau de orientare politică. străinul se „aseamănă" cu românul în ceea ce priveşte „exercitarea drepturilor politice". hrănită din jus sanguînis şi din legături sociale de n a t u r ă pre-politică 1 . Interesul naţional este. 1. excesiv invocat după 1989. probabil'neîntâmplător. Articolul 54(1) i m p u n e tuturor cetăţenilor „fidelitatea faţă de ţ a r ă " nu n u m a i ca pe o „îndatorire f u n d a m e n t a l ă " . Constituţia identifică deci trei categorii de subiecţi politici: poporul român (unitar. „ R o m â n i a este patria c o m u n ă şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi. N u m a i că. c ă r o r a R o m â n i a le aparţine ca patrie c o m u n ă şi care se bucură de acest staUit indiferent de originea lor etnică.

A t u n c i c â n d se p r e z i n t ă la u r n e . cetăţenii care nu au împlinit 18 ani p â n ă în ziua alegerilor inclusiv (Constituţia R o m â n i e i . art. în a n u m i t e situaţii. grăbindu-se în schimb să-şi d e m o n s t r e z e . nu consideră dreptul de vot ca aparţinând sferei drepturilor subiective. românii sunt. de primii săi teoreticieni. C e t ă ţ e a n u l r o m â n nu d e v i n e elector în virtutea acestor drepturi şi libertăţi. d e v o t a m e n t şi chiar. un c a z p a r t i c u l a r al său fiind t r a t a m e n t u l „ e x t e r n " aplicat m i n o r i t ă ţ i l o r etnice. mai ales. incapabili de cel m a i simplu gest de solidaritate u m a n ă . cel p u ţ i n 5 % din voturile valabil exprimate (Legea 68/1992 modificată. In R o m â n i a . alin. românii se arată deosebit de sensibili la tot ceea ce î n s e a m n ă diferenţă ori are aerul să p u n ă în discuţie soliditatea acestor materii organice din carc-şi construiesc n a ţ i u n e a . Pe acesta din u r m ă . Interesul naţional. ci acţionează. acţiune.chestiunilor privind m i n o r i t a t e a m a g h i a r ă . în m o d tipic. C u m nu-i leagă nimic altceva decât limba şi sângele. alin. Oricât ar p ă r e a de p a r a d o x a l . responsabilitate. Solidaritatea naţională nu solicită decât energie vocală şi refuzul pătimaş de a te p u n e în locul celuilalt. c a r e nu implică nici alegere şi nici efort personal. gratuitate. Ea p r e s u p u n e reflecţie. dintru început. 36. ca de altfel imensa majoritate a democraţiilor reprezentative. în n u m e l e şi în favoarea naţiunii ca titulară a u n e i suveranităţi 167 . interesele unei naţiuni politice m o d e r n e . interesul naţional este de obicei un atribut ai politicii e x t e r n e . din î n s ă r c i n a r e a şi în forma p r e v ă z u t ă de legiuitor. Astfel. în toate ocaziile. cetăţenii debili sau alienaţi mintal. cetăţenii nu se află în exerciţiul unui drept subiectiv. ce le a p a r ţ i n e în c h i p firesc. o p r o b l e m ă etică şi o chestiune de politică internă. p e întreaga ţară. fondatorii Republicii a m e r i c a n e . p r e c u m şi cetăţenii care votează formaţiuni politice ce nu î n t r u n e s c . Irak). 1). Interesul naţional este. fundamental şi simultan. d o a r în temeiul lor. S-ar cuveni însă ca interesul naţional să fie ordonatorul felului în care r o m â n i i sunt pregătiţi să trăiască î m p r e u n ă în calitate de cetăţeni. de drept sau de fapt. art. ea îţi cere să investeşti timp în folosul celor din jur. 66. 3). p r e contruite. alin. alin. 6 1 . ci ca pe un drept creat pe cale exclusiv pozitivă. Drepturile şi libertăţile f u n d a m e n t a l e r e c u n o s c u t e de Constituţie nu sunt suficiente p e n t r u ca. fie în cel al integrării europene. art. ci n u m a i în limitele legii şi în condiţiile prevăzute de aceasta. Inte­ resul naţional are ca obiectiv însăşi producerea naţiunii. solidaritatea naţională. se organizează în jurul principalelor noduri de solidaritate umană. 2). sacrificiu. fie în contextul crizelor i n t e r n a ţ i o n a l e ( K o s o v o . dreptul de vot în primul rând. confesionale sau de altă natură din interiorul statului r o m â n . îţi cere să optezi între propriul tău interes şi un interes de factură mai g e n e r a l ă . 36. Aşadar. căci solidaritatea naţională şi conştiinţa apartenenţei d e n e a m sunt valori „ d e g a t a " . cei p u ş i sub interdicţie ori c o n d a m n a ţ i la p i e r d e r e a drepturilor electorale ( C o n s t i t u ţ i a R o m â n i e i . ei nu-1 pot deţine decât în b a z a unor dispoziţii constituţionale sau legale speciale. interesul naţional ar trebui d e c l i n a t potrivit unei gramatici a solidarităţii civice. Solidaritatea u m a n ă este costisitoare şi făcută „pe m ă s u r ă " . într-o tranziţie care d e o c a m d a t ă nu p r o d u c e d e z v o l t a r e . legea exclude de la vot. cetăţenii care aplică ştampila pe mai multe patrulatere sau nu o aplică deloc pe b u l e t i n e l e de v o t ( L e g e a 68/1992. Paradoxul este numai aparent. Partidocraţia: de la Partid la partide Regimul politic r o m â n e s c postcomunist. clivaje şi fracturi. cetăţenii români să-şi poată extercita drepturile politice. ci d o a r diferenţe. 1). transfor­ marea unei populaţii într-o comunitate animată de valorile funda­ mentale e x p r i m a t e j u r i d i c de drepturile o m u l u i şi de libertăţile publice. cetăţenii nu pot beneficia de drepml de a alege decât în m ă s u r a în care acesta le este acordat prin lege. Solidaritatea u m a n ă este o v a l o a r e a cărei e x p e r i e n ţ ă trebuie construită de fiecare în parte. art. Aşa a fost definit.

col. Paris. îşi păstrează oare poporul conştiinţa p r o p r i e i existenţe în acest p r o c e s de desfiinţare/reînviere? Reprezentanţii care. 169 1 Despre ignoranţa invincibilă în democraţie Printr-o definiţie ce a m i n t e ş t e de rigoarea şi de subtilitatea dialecticii scolastice. XENOPOL.indivizibile. p o p o r u l p o a t e face o alegere greşită. se p o a t e î n t â m p l a să iei un animal d r e p t un altul. se pot înşela în m o d licit asupra faptelor particulare. dist. exemplifica el. ca proprietari ai unei părticele de suveranitate. Series latina.F. au ei acest drept? O a m e n i i . care are d a t o r i a şi d r e p t u l de a resuscita deîndată poporul cu ajutorul unei definiţii pozitive şi indivizibile. MIGNE. Berlin. 5. P a r a d o x u l h o b b e s i a n al reprezentării rezidă în dispariţia i m e d i a t ă a c o r p u l u i politic în chiar m o m e n t u l unificării sale într-un c o r p reprezentativ. G i o v a n n i Sartori afirmă că d e m o c r a ţ i a nu î n s e a m n ă că poporul are î n t o t d e a u n a dreptate. învăţarea regulilor jocului pot oare scuza ignorarea faptelor. c u m se spune în m o d curent. N u m a i că. printr-un procedeu de tip normativ au datoria de a regăsi identitatea poporului pe care-1 întrupează. II. o funcţie izvorâtă din dreptul pozitiv. d a r nu pot invoca niciodată drept scuză necunoaşterea dreptului. Erorile de apreciere ale poporului aparţin Cari SCHMITT. 1993. se pot o a r e înşela şi. 23 de prelegeri publice organizate de Institutul Social Român. Bucureşti. t. d e c â t prin intermediul procesului de r e p r e z e n t a r e . ci în numele naţiunii pc care ei o reprezintă în acel moment". credea Sfântul T o m a : c â n d pleci la v â n ă t o a r e . n u m i t ă deja ignoranţă invincibilă de către Petrus L o m b a r d u s 3 . Ia Ilae. 2 Giovanni SARTORI. 1995. La puissance de l 'Elal. r e p r e z e n t a r e a c r e e a z ă premisele necesare pentru ca p o p o r u l să fie în acelaşi t i m p absent şi prezent". 138. „Dreptul de vot şi reprezentarea minorităţilor". Achte Auflage. din p u n c t de v e d e r e j u r i d i c . ci acţionează astfel în scopul de a-şi legitima propria lor p u t e r e . practicile defectuase ale democraţiei şi incapacitatea de a stăpâni desfăşurarea procesului politic? în momentul chemării la urne. in Noua Constituţie a României. in J. este cea care subzistă chiar şi după ce subiectul a făcut cu onestitate tot ceea ce stătea în p u t e r e a sa pentru a-şi lumina conştiinţa. m a i ales. p. Palrologiae cursus complelus. 22. 109 3 Sir Ivor Jennings citat de Olivier BEAUD. poporul are dreptul de a se înşela asupra persoanelor pe care le votează şi asupra opţiunilor pe care le face. 209 2 Toma de AQUINO. sau o „funcţiune socială". D. ci. trebuie să m o a r ă pentru a da viaţă unui c o r p reprezentativ. ci că poporul are dreptul dc a greşi 2 . Summa Theologiae. „Hpw Far Can the Free Government Travel?".U. 693. cu condiţia să o facă într-un m o d liber (Jree) şi corect p r o c e d u r a l (fair). într-un regim d e m o c r a t i c . 1994. d u p ă c u m s-a observat deja. în 1 „Cetăţenii exercitând suveranitatea prin dreptul de vot. 3 Sentenliae. q. p. the people cannot decide until somebody decides who the people are3. P.. 6. d a r eşti ţinut în chip i m p e r a t i v să c u n o ş t i regulile vânătorii 2 . 1854. p r e c u m şi condiţiile de m a n i f e s t a r e legală a voinţei sale. 19. ci însăşi finalitatea acestui exerciţiu. luarea la cunoştinţă a normelor şi procedurilor democra­ tice sau. m a i degrabă. construcţia politico-juridică a p o p o r u l u i reprezintă nu doar o operaţiune ce precede exerciţiul democratic. în m ă s u r a în care este o alcătuire u m a n ă pluralistă şi conflictualâ. Au oare însă reprezentanţii astfel desemnaţi ai cetăţenilor dreptul de a se înşela asupra identităţii politice a propriului lor p o p o r ? D e s i g u r că nu. în identitatea politică c u e l însuşi c e s e n u m e ş t e v o i n ţ ă generală. lucrează nu în numele lor propriu.P. Cap. O societate politică. Verfassungslehre. De aceea. a. şi m a i ales din p e r s p e c t i v a d r e p t u l u i electoral. p o p o a r e l e n u există î n m o d natural. Journal of Democracy. A alege nu m a i p a r e deci a fi un drept. Poporul nu ajunge să se c u n o a s c ă pe sine. Paris.a. 6. 192. într-adevăr. s. f o r m u l a r e a t e o l o g i c ă a lui C a r i S c h m i t t . p. când se produce simultan decesul şi renaşterea sa politică.. no. p. 168 . Singura ignoranţă acceptabilă şi pardonabilă. C u n o a ş t e r e a dreptului. Duncker & Humblot. 293 nota 88. Legislatorii sunt cei care stabilesc întotdeauna cine face parte din popor. formulată în limbaj juridic. C e e a ce e c h i v a l e a z ă cu a s p u n e că. 3. potrivit c o n c e p ţ i e i j u r i d i c e r o m â n e ş t i inspirată d e 1 viziunea pozitivistă şi n o r m a t i v ă a lui Carre de Malberg . în calitatea lor de fiinţe raţionale.

deşi se arată precaută la nivelul limbajului (prin folosirea lui „contribuie"). Statul post-comunist poate fi c u m v a considerat un stat ce se pretează ia o a s e m e n e a analiză. legea fundamentală. voinţa generală . adică un stat dc drept? Popoarele din Europa dc mijloc şi de est. ci îi face posibilă e x i s t e n ţ a cu titlu de comunitate u m a n ă structurată politic. H e r m e n e u t i c a m o d e r n ă a suveranităţii n a ţ i o n a l e i m p u n e ca n u m a i autorul d r e p t u l u i pozitiv. p l u r a l i s m u l politic şi alegerile libere au d e v e n i t nu n u m a i e l e m e n t e l e politice constitutive ale n o u l u i regim.devine voinţă politică. în special d i n cel al d r e p t u l u i electoral.categoriei ignoranţei invit ribile: în c a d r u l n o r m a t i v ce-i este impus. Paris. R e p r e z e n t a r e a n a ţ i o n a l ă nu dă p o p o r u l u i d o a r un chip vizibil. Olivier BEAUD. sunt oare caracterizate de o ignoranţă invincibila! validat printr-o consultare populară. Constituţia recurge ia această sintagmă atunci când încredinţează partidelor rolul de a contribui „la definirea şi la exprimarea voinţei politice a c e t ă ţ e n i l o r " (art. L e g i u i t o r u l este cel care stabileşte atât compoziţia poporului. în c a z u l r o m â n e s c al r e p r e z e n t ă r i i p r o p o r ţ i o n a l e . Constituţia României nu spune ce sunt partidele politice. procesul de privatizare fiind considerat ca indispensabil reîntoarcerii la capitalism. dar este stabilit chiar şi criteriul alegerilor. ca subiecte politice r e c e n t câştigate pentru democraţie. fără a avea posibilitatea de a-i j u d e c a oportunitatea sau utilitatea. dreptul pozitiv ajunge să c o n c i l i e z e e x i g e n ţ a d e m o c r a t i c ă e l e m e n t a r ă a descifrării cât m a i j u s t e a voinţei g e n e r a l e cu realitatea de o r d i n j u r i d i c a majorităţii electorale. cu scopul de a face ca injustiţia generată de privatizarea sistematică (chiar dacă adesea a m â n a t ă ) a b u n u r i l o r p u b l i c e să fie a c c e p t a t ă de societate. A c e a s t a pare să fie miza teologico-politică a d e m o c r a ţ i e i reprezentative. pe de altă parte. Este ea oare esenţială p e n t r u b u n a funcţionare a democraţiilor recent constituite din E u r o p a centrală şi orientală? Cunoaşterea procedeelor democratice şi a mecanismelor reprezen­ tări i implică o analiză a corpului politic în termeni juridici. Pentru că nu este de ajuns ca reprezentanţii să-şi imagineze p o p o r u l şi să-1 includă în dezbaterile lor: poporul trebuie să se reflecte şi să fie conceput prin i n t e r m e d i u l lor 1 . P o s t c o m u n i s m u l a creat un drept şi legi electorale înainte de a fi Maree! GAUCHET. 8. apare ca o construcţie politică a p o p o r u l u i m e n i t ă să facă posibilă şi a c c e p t a b i l ă interpretarea v o t u l u i în termeni juridici de mandat' 1 . 1998. Gallimard. cit. poporul poate lua un animal politic drept ceea ce nu este. Pe această cale. Parcours de la laicile. obiectivul e c o n o m i c şi social declarat al p o s t c o m u n i s m u l u i . 114 170 1 171 . însăşi existenţa poporului. p o p o r u l s u v e r a n nu trebuie să-şi justifice confuziile şi greşelile. inclusiv al c e l o r neinteresaţi sau î m p i e d i c a ţ i să ia p a r t e la alegeri ori privaţi de acest drept p r i n n e s o c o t i r e a legala a opţiunii lor.. ci şi instrumentele j u r i d i c e ale legitimării dispariţiei c o m u n i s m u l u i . Cf.citită în cheia majorităţii electorale . p. 298. p. în calitate de entitate activă politic şi c h e m a t ă să-şi m a n i f e s t e voinţa generală este d e t e r m i n a t ă prin n o r m a de drept. cât şi condiţiile în care acesta este îndreptăţit să se manifeste politic. ci doar ce fac acestea. A c e s t privilegiu este însă refuzat corpului reprezentativ. a cărui ignoranţă se cuvine să fie întotdeauna vincibilă. este mai puţin echivocă pe fond din moment ce nu consideră necesar să evoce nici o altă posibilă contribuţie la definirea şi exprimarea voinţei politice. p e n t r u că nu n u m a i condiţiile exercitării votului sunt legiferate. 2 ) 2 . potrivit c ă r e i a fiecare c e t ă ţ e a n v o t e a z ă în n u m e l e întregului. în acest fel. adică c o r p u l legiuitor să p o a t ă d e t e r m i n a regulile potrivit c ă r o r a p o p o r u l îşi m a n i f e s t ă v o i n ţ a prin d e s e m n a r e a reprezentanţilor săi. lectura m e d i a t i z a t ă de p a r t i d e a voinţei generale p a r e să d u c ă la limitarea î n c ă şi m a i d r a s t i c ă a c a r a c t e r u l u i „ d e m o c r a t i c " al scrutinului. F i c ţ i u n e a majoritară. p o p o a r e l e nu există în m o d n a t u r a l . iar societatea a fost c h e m a t ă să consfinţească printr-un ritual electoral un fapt deja împlinit. La religion dans la democraţie. prin v o i n ţ a liber e x p r i m a t ă a cetăţenilor. op. Şi atâta timp cât respectă regulile „ v â n ă t o r i i " electorale. C u m partidul unic nu a fost eliminat de la p u t e r e în m o d d e m o c r a t i c . 2 1 Democraţia partidelor Dizolvarea totalitarismului în tranziţie a fost constrânsă să adopte o procedură pozitivă de legitimare democratică. Astfel. ca în m e c a n i c a majoritară. D i n p u n c t de v e d e r e j u r i d i c . alin.

Flammarion. Pouvoir. în funcţie de importanţa pe care alegă­ torii o acordau procesului electoral. 442-444. cu e x c l u d e r e a explicită a oricărei reprezentări inde­ p e n d e n t e .Scrutinul de listă aplicat în R o m â n i a m a i întâi între 1919 şi 1937. transformat în P D S R şi apoi în P S D . M o d u l de scurtin p r o p o r ţ i o n a l transformă. Aulorilă. 2 1 172 173 . 1946. în plan concret. Drotleff. în p l u s . Alegătorul era tratat ca un soi de „funcţionar n a ţ i o n a l " c o n v o c a t la u r n e în condiţiile şi cu s c o p u l stabilit de p a r t i d e . 111-114. Ea încurajează. singurele interprete a u t o r i z a t e de lege ale voinţei g e n e r a l e . ci. alin. 92 şi art.. pp. 34. „zestrea" de care beneficia guvernul sporea de la vest spre est. Bernard MANIN. pe cale ierarhică. p r i m a electorală prin c a r e partidului c e î n t r u n e a 4 0 % din sufragiii i se repartizau 7 0 % din m a n d a t e l e Adunării Deputaţilor. s. Principes du gouvernemenl reprezentatif. II sistema politico italiano. Librairie Generale Francaise. alin. în timp ce Basarabia aducea puterii peste 80 de procente. partide în c a r e decizia este luată la vârf şi difuzată ulterior. 2002. 25-45. Bononia University Press. D i m p o t r i v ă . poate ti oare aplicat politicii româneşti? L e g e a electorală r o m â n e a s c ă din 27 m a r t i e 1926. delor în calitate de factori obligatorii de m e d i a t i z a r e a reprezen­ tării. ci se confundă cu însuşi r e g i m u l . partidele şi n u m a i ele d o b â n d e a u m o n o p o l u l suveranităţii naţionale c a r e se p u t e a e x p r i m a d o a r p r i n inter­ m e d i u l lor. I ) . Paris. Aceasta nu a existat însă în stare pură în R o m â n i a interbelică. fuziune care constituie u n a din trăsăturile tipice ale partidocraţiei 1 . Evoluţia partidelor noastre politice 1919-1932. Editura PSDR. în România interbelică. dezvoltarea unor partide de tip leninist. 15-21. ci d o a r să l e g i t i m e z e . pe de altă parte. Partidocraţia se deosebeşte de tradiţionalulparty government.. 270-272. Acest m o d e l p a r t i d o c r a t i c . ca alegerile să fie întotdeauna rezultatul voinţei executive. 1. în anumite societăţi c u m este cea italiană sau belgiană. pp. materialul din care se croiesc caracterele. Bologna. conferă aparatelor de partid o covârşitoare influenţă asupra procesului electoral. dincolo de fraude şi presiuni. democraţia reprezentativă într-o democraţie a partidelor^. se dizolvă în toate 3 structurile şi entităţile publice . dota electorală a guver­ nului varia de la provincie la provincie. resurselor şi politicilor g u v e r n a m e n t a l e 2 . 3 Concept politic formulat şi testat empiric de Marcel IVAN. 446. Paris. pe reflexul unei părţi a electoratului de a vota automat cu partidul de guver­ nământ. în m o d efectiv.a. ce p a r e să nu fi fost complet Mauro CĂLISE. op. 9 3 . cât şi sursa din care-şi trage legitimitatea populară. F D S N . 109/3. pp. 1995. care s-a dovedit incapabil să-şi c o n t r o l e z e şi să-şi c o o r d o n e z e p r o p r i u l personal politic. toate g u v e r n e l e dispuneau de o „ z e s t r e " 3 electorală. în e ş a l o a n e l e inferioare. cit. în sensul în care partidele nu exploatează d o a r t e m p o r a r şi ciclic un anumit regim politic. 1988. cu partidocraţia. c a r e e s t e atât condiţia obligatorie şi necesară a existenţei sale. Lista p r e s u p u n e un sistem partizan de selecţie a candidaţilor ce p r e m i a z ă ataşamentul faţă de partid în defavoarea fidelităţii faţă de electorat şi penalizează i n d e p e n d e n ţ a de gândire care constituie. Les Genies invisibles de la Cile. Tipul de alternanţă p e r m i s de un astfel de r e g i m a făcut ca n i c i o d a t ă g u v e r n e l e să nu fie p r o d u s u l alegerilor. s-a v ă z u t în anul 2 0 0 0 strivit de rigorile reprezentării proporţionale. Acest tip de democraţie este sinonim. N u m a i partidele c a r e a d o p t ă o a s e m e n e a disciplină „centralist d e m o c r a t i c ă " au şansa de a supravieţui m a i multor cicluri electorale. guvernele care organizau alegerile se puteau bizui. pp. d i m p o t r i v ă . Bucureşti. pp. de inspi­ raţie mussoliniană.a l e g e r e a deja c o n s u m a t ă a factorului c o n s t i t u ţ i o n a l . a dus la o incontestabilă „fuziune a puterilor" între executiv şi un legislativ al cărui c o m p o r t a m e n t era integral controlat de partidul de guvernământ. oricare ar fi fost acesta. în Banat se putea conta pe mai puţin de 20% din voturi. adică un regim politic în cadrul căruia p u t e r e a era î m p ă r ţ i t ă între rege şi P a r l a m e n t (art. d e o a r e c e Constituţia din 1923 a consfinţit „ r e g i m u l d u a l i s t " (în sensul lui G u g l i e h n o Ferrero 2 ) instaurat la 1866. Guglielmo FERRERO. P N Ţ C D .într-un m o d a p r o a p e p l e b i s c i t a r . 28 şi dezvoltat ulterior de Matei DOG AN. art. 1994. 2 Mauro CĂLISE. în plus. cu state majore autoritare şi efective disciplinate de militanţi. într-un a s e m e n e a sistem. A naliza statistică a „ democraţiei parlamentare " din România. Politicul Science Quarierly. Sibiu. p. consultările electorale nu-şi p r o p u n e a u să p r o d u c ă p r i n r e p r e z e n t a r e c o r p u l politic al n a ţ i u n i i . apoi d u p ă 1990. de cele m a i m u l t e ori. a d i c ă cu o formă de g u v e r n a r e în care p a r t i d e l e deţin m o n o p o l u l absolut al p e r s o ­ nalului. de disponibilitatea lor pentru informaţia politică şi de voinţa lor de a discerne şi de a opta în mod autonom. istiluzioni. socieiâ. a urmat o astfel de cale şi şi-a asigurat o poziţie d o m i n a n t ă în spaţiul partizan p o s t e o m u n i s t . „The Italian Particracy: Beyond President and Parliament". inseparabil d e r e p r e z e n t a r e a p r o p o r ţ i o n a l ă . p. instiruţionaliza deja triumful absolut al partiV. 3 Gia'nfranco PASQU1NO.

îşi atribuia p r i m a prevăzută de lege. clasa conducătoare comunistă. 4 6 % Dobrogea. fuziunea dintre p u t e r e a legislativă şi c e a executivă. c o m p r o m i s u l pe care F S N 1-a smuls atunci „partidelor i s t o r i c e " a avut. University of California Press. 37.risipită de deceniile de totalitarism. în nici paisprezece ani. pp. în acea clipă cu titlu provizoriu. M o m e n t u l cel m a i important al resuscitării acestei m e m o r i i a fost „pactul constituţional" din 18 ianuarie 1990. FSN şi PNL. n u m i n d u n g u v e r n condus de o personalitate recrutată din rândurile unui alt partid 2 . decembrie 1928. An Essay on Democratic Transilions. deşi primul ministru Arthur Văitoianu avusese sarcina de a pregăti venirea lor la guvernare. 170. ce a debutat sub Guvernul Averescu în mai 1920. Valori şi tipuri sociale în România. p r e c u m şi preeminenţa şefului statului asupra Parlamentului şi guvernului. Practica constituţională care a funcţionat fără greş p â n ă î n 1937 a v e a u r m ă t o r u l c u r s : regele. ea a funcţionat de opt ori. p. Prin pactul din ianuarie 1990. care nu se manifestă politic d e c â t s u b forma u n o r prelungiri ale voinţei acestuia. a fost inventat şi algoritmul p r o p o r ţ i o n a l : FSN îşi rezerva j u m ă t a t e d i n p u t e r e a d e r e p r e z e n t a r e . tamentelor . C a orice p a c t constituţional şi acesta a avut d o u ă c o m p o n e n t e p r i n c i p a l e : afirmarea u n u i p r i n c i p i u de legitimitate şi r e a l i z a r e a unui compromis. 49. 32-40. iulie 1927. Bucureşti.5% Oltenia. In al doilea rând.5% Bucureşti. FSN îşi propusese să obţină asentimentul pentru organizarea cât m a i g r a b n i c ă a u n o r alegeri c a r e să-i l e g i t i m e z e strategia de s u c c e s o r u n i c a l P C R . 1990. mai 1926. î n t i m p c e P N Ţ C D . părţile au convenit ca reprezentarea voinţei generale să fie asigurată. de pildă. c o n s a c r a t cu o o a r e c a r e p r u d e n ţ ă dc Constituţia din 1991. verificându-se din n o u la alegerile din 1992'. 32. rezultă următorul grafic al încrederii în executiv: 26% Transilvania.5% Banat. exclusiv de către partide. Sociologia tranziţiei. când orice formulă de r e c o n s t r u c ţ i e a r e g i m u l u i politic putea fi inventată. însărcina un anumit partid cu formarea g u v e r n u l u i . p e n t r u fiecare d i n părţi. controla fără rival corpurile legiuitoare şi g u v e r n a p â n ă în clipa î n c a r e m o n a r h u l i n a u g u r a u n n o u ciclu. 1996. c a r e a c ţ i o n e a z ă pe d u r a t a lungă atât la nivelul mentalităţilor. dubla c o m u t a r e politică din 1945-1948 şi d e c e m b r i e 1989 nu a stins m e m o r i a practicilor constituţionale potrivit cărora partidele ar avea o capacitate n a t u r a l ă de r e p r e z e n t a r e şi nu u n a de ordin funcţional. Aşadar. iunie 1931. Berkeley-Los Angeles. într-o e p o c ă de criză a autorităţii constituite. câştiga inevitabil alegerile. să a d u c ă victoria partidului organizator. se inspira din vechea tehnică a „rotativei guvernamentale" utilizată în sistemul cenzitar şi era menită să evite surprize de tipul celor oferite de primele alegeri organizate pe baza votului universal la 2-6 noiembrie 1919. nu au schimbat tradiţionalele raporturi conjugale dintre putere şi societate. 56% Muntenia şi 58. principiul alternanţei. toate celelalte partide fiind nevoite să îşi împartă restul de locuri. c o n f o r m u n e i tradiţii i n a u g u r a t e în 1920. pe jumătate involuntară. 2 Această practică. d u p ă cinci decenii. v. în u r m a căruia a fost e m i s Decretul-lege 81 din 9 februarie privitor la înfiinţarea Consiliului Provizoriu d e U n i u n e N a ţ i o n a l ă . 175 1 Pactul constituţional C u m în orice schimbare de regim există o prezenţă reziduală şi c o m p l e x stratificată a trecutului. Considerând că guvernarea care s-a pre­ zentat la scrutin a fost o coaliţie. M a i întâi. c â t şi la cel al c o m p o r ' Alegerile din 1992. a p r i m i t garanţii de securitate şi intangibilitate în schimbul u n e i consultări electorale c a r e u r m a . î n funcţie d e calcule nu întotdeauna transparente. To Craft Democracies. P N L ş i P S D R îşi făceau iluzia că alegerile vor reînvia în avantajul lor.5% Moldova.5% Crişana-Maramureş. spre d e o s e b i r e de c e e a ce s-a î n t â m p l a t în celelalte ţări din Europa centrală şi de est. indiferent de numărul şi de consistenţa socială a acestora. lipsită formal de privilegii şi prerogative prin d i z o l v a r e a P C R . un alt rost. Staff. acesta o r g a n i z a c o n s u l t a r e a electorală. cu prilejui alegerilor din mai 1920. între FDSN. martie 1922. Dumitru SANDU. scrutin pe care liberalii l-au pierdut. 26. R e g i m u l totalitar s-a a c o m o d a t fără dificultăţi structurale cu c e ! puţin trei din c o m p o n e n t e l e vechiului r e g i m politic dualist cu tendinţe partidocratice: dominaţia indiscutabilă a unui partid (de data aceasta riscul alternanţei fiind î n s ă c o m p l e t e l i m i n a t ) . iulie 1932 şi decembrie 1933. 174 . în R o m â n i a „ m a s a r o t u n d ă " nu 1 Giuseppe Di PALMA. O d a t ă cu acest principiu.

Mauro CĂLISE.. decât o singură d a t ă această practică constituţională. nu s-a petrecut.s e cu al doilea loc şi cu o m e d i e de circa 2 7 % . să câştige alegeri pe c a r e nu le-a organizat.a p r e m e r s d e m i s i a partidului u n i c . P D S R şi respectiv C D R deşi nu erau m e m b r i ai statelor majore de partid. în v r e m e ce P D S R a cedat p r i m a poziţie. alegerile din 2 0 0 0 au fost structural atipice: m a i întâi. prezidenţială. sau m ă c a r de sistem de referinţă la valori. Se regăseşte aici încă unul din e l e m e n t e l e specifice ale partidocraţiei. în revanşă. nu ca un guvern e m a n a t de P a r l a m e n t şi confirmat de palat. n u c o n d u c e a î n realitate g u v e r n u l î n c r e d i n ţ a t u n u i independent. dar şi adusă la putere de acesta. c o n c e p â n d orice majoritate ca pe o majoritate regală sau.ianuarie 1992. care a refuzat explicit să se prezinte în alegeri ca şef al majorităţii în funcţie. M a i mult chiar. cu o m e d i e de 2 4 % din totalul m a n d a t e l o r . dintotdeauna. fiind ales d u p ă o p r o c e d u r ă care reflectă m a i puţin echilibrul intern al partidului majoritar. C D R a trecut de pe p o z i ţ i a a d o u a . pe care o o c u p a s e în 1992 cu o m e d i e de 3 4 % . acceptaţi de F S N . deci tară legitimitate electorală. La 3 noiembrie 1996 a avut loc o p r i m e n i r e de personal politic. Procesul de d e m o c r a t i z a r e din E u r o p a centrală şi de est nu face d e c â t să a d a u g e principiile c o m p e t i ţ i e i p a r t i z a n e şi contestării Cf. poate şi o m o d i f i c a r e de sens a politicilor. m u l ţ u m i n d u . op. criza FSN din septembrie 1991 . Perspicacitatea dovedită atunci de F S N s-a întemeiat pe înţe­ legerea faptului că electoratul r o m â n nu scăpase î n c ă din capti­ vitatea unei logici dualiste a organizării puterii. t e m p e r a t î n s ă d e d u a l i s m u l c e p ă r e a înscris î n m o d u l d e funcţionare a l oricărui r e g i m politic r o m â n e s c : capul guvernului nu este legitimat de votul popular. d e c e m b r i e 1996 şi decembrie 1999 palatul a n u m i t prim-miniştrii din afara legislativului. în acest m o d . P N Ţ C D . prin v o i n ţ a aceluiaşi p r e ş e d i n t e . ci a fost organizată după ce acesta a dispărut. cu o m e d i e de 3 6 % . receptat ca un g u v e r n inspirat de palat şi validat de P a r l a m e n t . p e n t r u p r i m a d a t ă î n istoria consti­ tuţională a României. ca pe o majoritate nu n u m a i obligată să-1 susţină pe şeful statului. apoi. d u p ă alegerile de la 20 m a i 1990. pe p r i m u l loc. în o c t o m b r i e 1991. 445. nu s-a constituit într-o proce­ dură constituţională dc autolichidare a totalitarismului. • Clientelism şi răspundere politică Partidocraţia era probabil destinaţia politică inevitabilă a p o s t c o m u n i s m u l u i . deşi şi-a indicat preferinţa electorală. partidul c e a v e a n o m i n a l r ă s p u n d e r e a g u v e r n ă r i i . nu î n s ă o t r a n s f o r m a r e structurală a r e g i m u l u i politic p e r c e p t i b i l ă la nivelul eticii şi practicilor de guvernare. Partidele se organizează în j u r u l sau împotriva palatului. n o i e m b r i e 1992. a d e m o n s t r a t înclinaţia electoratului de a u r m a m a i degrabă alege­ rea politică făcută de şeful statului. şi o schimbare de sistem politic.P D S R la scrutinul d i n t o a m n a lui 1992. partidocraţia a ieşit întărită din aceste alegeri. Abia în noiembrie 2000. c â n d preşedintele în exerciţiu nu a m a i solicitat u n n o u m a n d a t . în m ă s u r a în care are meritul de a valorifica în c o n t e x t d e m o c r a t i c o t r ă s ă t u r ă m o ş t e n i t ă de la partidul unic. cil. p. iar g u v e r n a r e a în coaliţie a d e v e n i t astfel inevitabilă. d u p ă caz. Partidele câştigătoare nu au făcut decât să-şi s c h i m b e locul. decât orientarea p r o p u s ă de guvern. î n s ă n e g o c i e r e a ulterioară a coaliţiei g u v e r n a m e n t a l e a făcut ca el sa nu se 1 constituie într-o majoritate p a r l a m e n t a r ă . părăsise deja puterea. eliberându-i astfel p e cetăţeni d e obligaţia de a m a i v o t a o majoritate prezidenţială. 176 177 . M u g u r Isărescu. D a c ă un ciclu electoral care a d e b u t a t în 1920 s-a închis în 1996. p e n t r u că şeful statului. Tactica aulică nu a d e z m i n ţ i t . soluţionată în favoarea F D S N . s-a e p u i z a t probabil reculul istoric al logicii dualiste. chiar d a c ă aceasta nu coin­ 1 cide cu opţiunea partidului . ci d o a r o p e r m u t a r e între partidele de la c o m a n d a coaliţiilor de g u v e r n ă m â n t . dar să îşi asigure chiar şi titularizarea pe posUirile de c o m a n d ă ale statului. Dimpotrivă. p e n t r u că. legatarii comu­ nismului r o m â n e s c au fost în m ă s u r ă nu n u m a i să-şi negocieze impunitatea individuală şi supravieţuirea politică. Nici chiar alegerile din n o i e m b r i e 1996 nu au i m p u s alternanţa în adevăratul sens al cuvântului. cât voinţa şefului statului. u n partid reuşind. Partidul preşedintelui a obţinut a t u n c i cel m a i m a r e n u m ă r d e v o t u r i . D i n acest p u n c t de vedere. guvernul fiind.

Posturile nu sunt cerute pentru ca anumite obiective strategice de interes naţional să p o a t ă fi atinse de cele mai c o m p e t e n t e c a d r e pe care un partid le p o a t e atrage de p a r t e a sa. 8 sq.. London and Thousand Oaks. pp. Parlies and Democracy. P a r t i d o c r a ţ i a p o s t e o m u n i s t ă s t r u c t u r e a z ă şi formalizează.guvernare minoritară şi. prin u r m a r e . 1994. oportunistă şi înclinată să evite soluţionarea definitivă a u n o r p r o b l e m e strategice 3 . Cambridge University Press.unui sistem care era deja întemeiat pe o largă participare politică mediată partizan. atent c o o r d o n a t e partizan de o instanţă centrală şi g u v e r n a t e dc o a n u m i t ă etică a fară-de-legii b a z a t ă pe diferenţa dintre prieteni 1 Mauro CĂLISE. Attila ÂGH. î n ţ e l e a s ă atât ca p r o c e s politic. 288. în epoca guvernării P D S R din 1992-1996 . p. p. 13-19. cu acest titlu. Coalition Formation and Governmenl Functioning in Twenly Stales. Oxford. agenţii şi oficii p u b l i c e . 178 1 Partidocraţia nu se r e d u c e la controlul pe c a r e un partid sau o coaliţie îl exercită asupra executivului şi a legislativului sau la faptul că a l e g e r e a şefului g u v e r n u l u i este. c u m au fost. o c o l o n i z a r e a societăţii e c o n o m i c e (regii. exploatarea resurselor p u b l i c e şi spolierea bugetului de stat e r a u o p e r a ţ i u n i p o l i t i c e . Hans DAALDER. Einaudi. ci p e n t r u a c o n s o l i d a poziţia p o l i t i c ă a partidului cu ajutorul celor m a i fideli militanţi de care acesta dispune. pp. Acta Politica. observa însă că . pe c â n d a c u m u l a r e a de p o s t u r i se d o v e d e ş t e a fi o sursă inepuizabilă de influenţă şi de c o m p l i c i t ă ţ i . fiecare p a r t i d d o r i n d să profite la m a x i m u m de pe u r m a algoritmului de repartizare a ministerelor şi a altor funcţii p u b l i c e ' . pe lângă o împărţire a resurselor pe criterii preferenţiale în sânul unei oligarhii partizane şi un efect secundar de redistribuţie e c o n o m i c ă în favoarea u n o r grupuri sociale relativ largi. Dopo la parlilocrazia. Ian BUDGE. M o d e l u l office-seeking al c o m p o r t a m e n t u l u i partizan este inspirat de un r a ţ i o n a m e n t de factură e c o n o m i c ă : partidele încearcă să deţină cât m a i m u l t e posturi.cele legate de industriile de stat subvenţionate. fonduri de p r o p r i e t a t e . o voinţă de participare la distribuirea resurselor m a ­ nifestată anarhic şi nemărturisit încă din c o m u n i s m . cât şi ca program economic2. Oxford University Press. 1990. 53. Die politische Klasse im Parteienslaat. 2 V.1971. 39-98. Torino. Frankfurt am Main. Ea reprezintă. 1998. de a s e m e n e a . C l i e n t e l i s m u l p a r t i z a n este un m o d de a r ă s p u n d e u n e i nevoi sociale. fiind subînţeles că nu întotdeauna dorinţa de a deţine un post este preludiul punerii în p r a c t i c ă a u n e i p o l i t i c i 3 .p. într-adevăr. „Cabinet and Party Systems in Ten Smaller European Democracies". op. partidocraţia este m a i ineficientă şi m a i iraţională decât politica subsidiară. pp. Minorily Governmenl and Majority Rule. L'Jtalia tra model li e realtâ. Sage. Din 1990 şi p â n ă în 1996. 214. de a-1 transforma dintr-un obiect simbolic într-o practică socială care angajează u n n u m ă r cât m a i m a r e d e p e r s o a n e ş i d e colectivităţi. industrii de stat) de către acel partid sau coaliţie. s p r e d e o s e b i r e de prezidenţialism şi de p a r l a m e n t a r i s m u l clasic. într-adevăr. cât m a i mult timp posibil şi cu cel m a i redus cost al investiţiilor u m a n e . aceea de a a d u c e statul m a i aproape de cetăţeni. p. Hans KEMAN. Hans KEMAN. De aceea. 3 lan BUDGE.guvernele minoritare sunt uneori guverne majoritare „deghizate". 1990. Klaus Von BEYME. Suhrkarnp. The Polilics of Central Europe. Cambridge and New York. clientelismul generat de partidocraţie p r e s u p u n e . î n t e m e i a t ă pe p u t e r e a de decizie a corpurilor inter­ mediare. 179 . cil. şi. b ă n c i . 6. Fiindcă aplicarea politicilor este p e r m a n e n t pândită de peri­ colul eşecului. ci să se î n d r e p t e spre a c a p a r a r e a u n o r funcţii (office-seeking perspective).. prin Nicolae Văcăroiu şi Victor Ciorbea) un p r o c e s extraelectoral 1 . e x i s t e n ţ a partidocraţiei c e r e în m o d expres ca o r i e n t a r e a parti­ delor care vor participa la guvernare să nu a i b ă drept scop p u n e ­ rea în practică a anumitor politici (policy-basedperspective) prin repartizarea m i n i s t e r e l o r în funcţie de interesele specifice ale fiecărui partid. C ă c i n u m a i într-un r e g i m politic d o m i n a t a u t o r i t a r d e p a r t i d e 2 distribuirea p a r t i z a n ă a resurselor p u b l i c e p o a t e fi l e g i t i m a t ă social. 3 Kaare STROM. aşa c u m p r o b e a z ă cazul r o m â n e s c (de la T h e o d o r Stolojan la M u g u r Isărescu.şi acesta pare să fie cazul guvernării dintre 1992 şi 1996 . 2 V.42. ca atare. se p o a t e dovedi un obstacol de temut în calea m o d e r n i z ă r i i . 1995. adică un transfer sistematic şi c o n t i n u u al deciziilor p o l i t i c e în sfere n e p o l i t i c e .

Pe scurt. et impolilique. l '»•'. 181 1 . . arbitrariului. Partidele domnesc.care nu m e n ţ i o n e a z ă deloc partidele. P M R Giovanni SARTORI. î n c e p â n d cu C o n s t i t u ţ i a din 1952. ci doar dezorganizată. Situaţia lor este c h i a r m a i p e r v e r s ă d e c â t c e a în c a r e se c o m p l ă c u s e P M R / P C R . abuzurilor. a creat impresia că e c o n o m i c u l ar fi însuşi combustibilul politicului. B i z u i n d u . Clienls and Frlends. Sub regimul Constituţiei din 1948 . Cambridge. D u p ă 1996. sărăcită şi p e r m a n e n t supusă con­ troalelor. 180 1 o r d i n e a juridică. al indisciplinei de partid şi al lipsei oricărei etici a reciprocităţii. în R o m â n i a . dispunând de controlul absolut al Parlamentului şi al guvernului. fie şi sub forma p a r t i d u l u i u n i c al clasei m u n c i t o a r e . EISENSTADT.fără ca existenţa sa în calitate de p e r s o a n ă j u r i d i c ă să fie vreodată strict r e g l e m e n t a t ă legal. ca o totalitate a instituţiilor şi n o r m e l o r sale de drept. Cambridge. monopolizat de reţelele clientelare ale partidului de guvernământ.şi chiar a încercat să fuzioneze cu acesta . accesul la pieţe şi la resurse. 1: impolitic este ceea ce.p r i v i t o a r e la libera circulaţie a resurselor p u b l i c e şi un sistem semi-instituţionalizat de măsuri v i z â n d limitarea acestei libere circulaţii a b u n u r i l o r sociale 2 . a s e m e n e a acte au devenit strict impolitice 1 . Parties and Party Systems. A c e s t e operaţii se desfăşurau în relativă ordine şi cu suficientă metodă. în acţiunea politică. Cambridge University Press. al indivi­ dualismului. 1084. g u v e r n u l se simte dator să r ă s p u n d ă solicitărilor societăţii. într-o d e m o c r a ţ i e liberală dialogul dintre e c o n o m i e şi politică nu p o a t e avea loc decât p r i n intermediul dreptului. „Statul s u n t e m n o i " . ce a exercitat un control absolut asupra statului . 22. suveranitatea este confiscată în fapt de partide. care interzic deopotrivă executivului să intervină în plan economic altfel decât prin politici fiscale şi legislative. Patrons. inclusiv pe cea referitoare la p r o p r i a lor o r g a n i z a r e şi funcţionare. A c e s t a din u r m ă a p a r e deci ca indisolubil asociat factorului e c o n o m i c şi aproape independent de Folosesc termenul în sensul dat de Julien FREUND.' . p. într-un regim politic de acest tip. partidocraţia dejuridizează statul.şi d u ş m a n i . dar nu guvernează Scrutinul de listă este folosit tocmai pentru a evita imputabilitatea pe c a r e scrutinul majoritar o implică. administrat direct sau indirect de guvern. piaţa paralelă a bunurilor. Interpersonal Relations and the Slruclure âf Trust in Sociely. caracterizată de respectul u n o r n o r m e sociale străvechi a fost astfel înlocuită de un fel de „stare de n a t u r ă " în care totul p ă r e a p e r m i s şi n i m e n i nu era obligat să adopte c o m p o r t a m e n t e socialmente acceptabile. în principiu d e s c h i s . RONIGER. Statul nu funcţionează. Politique. este în fapt. ci ase­ m e n i unei totalizări variabile a partidelor care-şi dispută puterea. serviciilor şi capitalurilor nu a fost jugulată. O corupţie o a r e c u m tradiţională. L. pp. în n u m e l e raţionalităţii e c o n o m i c e şi al lega­ lităţii. raptului.s e pe o legitimitate electorală de natură proporţională. Guvernarea P S D instalată la sfârşitul anului 2000 s-a angajat într-un tip de clientelism o a r e c u m m a i raţional şi m a i tradiţional. Sirey. destituirilor. fără a fi responsabil în faţa legii. 2 S. în regimul politic r o m â n e s c posteomunist. p. 167-168. 1976. Paris. natura obligaţiilor a s u m a t e de guvern ţine de o mediere non-juridică între societate şi sectoarele sociale şi economice controlate sau reglementate de stat. ar p u t e a spune partidele. ele fac şi spun legea. Cambridge University Press. împotriva prevederilor Constituţiei şi a principiilor economiei de piaţă.g e n e r a l a c c e p t a t e şi î n t e m e i a t e în drept . Ca atare. adică este ţinut să satisfacă cererile concrete ale acelor sectoare sociale care l-au susţinut la u r n e 1 . contravine inteligenţei şi pertinenţei ori ceea ce se dovedeşte contrar vocaţiei fundamentale a politicii.P M R îşi asigurase o alteritate a b s o l u t ă în raport cu n o r m e l e de drept: prin intermediul deputaţilor săi el era izvorul real al dreptului fără a fi constrâns de v r e u n act n o r m a t i v să se s u p u n ă legilor. î n t r e 1996 şi 2 0 0 0 .N. în sensul în care m o d u l clientelar de g u v e r n a r e se manifestă ca c o n t r a d i ţ i c între un set de p r e m i s e . d u p ă cote şi în proporţii prestabilite. deşi. desfăşurându-se sub s e m n u l anarhiei. 1987. taxelor şi i n c o n s e c v e n ţ e l o r u n e i administraţii care n u m a i avea nici u n centru unic de c o m a n d ă şi nici o clientelă stabilă şi ierarhizată. menţinerea unui sector public de proporţii impunătoare. care devine o practică a partidelor şi a clientelei lor sociale. aflate m a i presus de lege în m ă s u r a în care.

spre deosebire de actualele partide. cc nu p o a t e fi activată decât în situaţii e x c e p ţ i o n a l e . aceasta era o d o v a d ă a b u n e i funcţionări şi a eficacităţii cabi­ netului său. în s c h i m b . partidul majoritar a lansat şi a p o i a a l i m e n t a t cu insistenţă dezbaterea asupra necesităţii organizării unei consultări electorale la j u m ă t a t e a m a n d a t u l u i . . 26. D e e x e m p l u .ca singura formă posibilă de exprimare a voinţei generale. dreptul fondează într-o m i c ă măsură statul de drept. 100. P C R fiind definit drept „forţa politică c o n d u c ă t o a r e a întregii s o c i e t ă ţ i " (art. fiind însă definit nu ca un partid politic ( n o ţ i u n e absentă din v o c a b u l a r u l constituţional al m o m e n t u l u i ) . când calendarul politic a fost a p r o a p e integral ocupat de tema alegerilor anticipate. 2). 25. alin. 4). Victor C i o r b e a justifica în ianuarie 1998 e ş e c u l politicilor sale de reformă. Chiar şi dreptului său exclusiv de a d e p u n e c a n d i d a t u r i p e n t r u r e p r e z e n t a n ţ a naţională i se impune o m e d i e r e juridică prin Frontul Democraţiei şi Unităţii Socialiste. in România anului 2002. R a p o r t u l astfel stabilit între politic şi j u r i d i c p a r e a fi paradoxal.m i n i s t r u . dc p r o f u n d ă şi repetată criză guvernamentală. o d o m i n a ţ i e de tip propriu-zis politic asupra societăţii. 86.500 de acte n o r m a t i v e .prin încredinţarea m o n o p o l u l u i candidaturilor pentru Adunarea N a ţ i o n a l ă (art. pe de o p a r t e drept organizaţie de avangardă a oamenilor muncii (art. de pildă. P C R având d o a r rolul de a „ î n d r u m a activitatea organelor de stat" (art. cât şi a organelor şi instituţiilor de stat" (art. cu unele corecturi. Deşi se bucura de o popularitate constantă. unicele purtătoare ale o p ţ i u n i l o r p o l i t i c e ale societăţii. 4 ) . 2). partidele tranziţiei nutresc ambiţia de a fi. 86. Poziţia de autoritate a acestuia în raport cu statul se înfăţişează. alin. în v i z i u n e a p r i m u l u i . alin. fuseseră e m i s e circa 1. Faptul că de-a lungul a cinci decenii. alin. 3 şi art. m a i întâi p e n t r u că politicile p u b l i c e sunt iniţiate în termeni legislativi şi apoi pentru că ideologia continuă să stea la baza legii. t i m p de 12 luni. funcţia sa fiind m a i d e g r a b ă c e a de a legitima politicul şi politicile. După căderea totalitarismului. Astfel. „cei m a i larg organism politic p e r m a n e n t " (art. în s c h i m b . alin. politicul p u n e frecvent stăpânire pe lege. dând iluzia că acesta se află angajat. aflate de facto sau uneori chiar de drept. PCR îşi a s u m a s e deschis caracterul său de instanţă supta legeni: Partidele p o s t e o m u n i s t e au p r e l u a t integral funcţia de reprezentare politică pe care o îndeplinea Partidul Comunist. 100. ci. 2) . Ca atare. P S D şi-a dovedit public ignoranţa invincibilă'în privinţa regulilor d e m o c r a ţ i e i formale şi a n o r m e l o r e l e m e n t a r e d u p ă care se presupune că un stat de drept ar trebui să funcţioneze. în indiviziune şi cu e x c l u d e r e a oricărui terţ. societăţile din E u r o p a centrală şi orientală au fost g u v e r n a t e de p a r t i d e unjce (sau 182 h e g e m o n i c e ) . S-ar putea afirma că. politicul a continuat să se BUStragfi l6gii. 26. guvernele p o s t e o m u n i s t e îşi m ă s o a r ă p e r f o r m a n ţ e l e prin v o l u m u l producţiei lor legislative şi r ă m â n indiferente faţă d e c o m p o r t a m e n t u l j u r i d i c a l cetăţenilor. Clasa politică de 183 . din p u n c t de vedere constituţional. Dreptul are rolul de a legitima actele guvernului. fie şi n u m a i formal. Partidele româneşti posteomuniste se a s e m ă n ă cu un m o n a r h constituţional: ele d o m n e s c . 1). drept o instanţă suverană situată deasupra statului şi . Este afirmată. descris drept „cea m a i înaltă formă de organizare a clasei m u n c i t o a r e " (art. supra legeni. d a r nu se arată dispuse să se angajeze în politici care să conducă la modernizarea şi europenizarea societăţii. In schimb. Legea f u n d a m e n t a l ă din 1965 prelungeşte. Cu alte cuvinte. D a c ă t o t a l i t a r i s m u l s-a arătat m a i puţin interesat dc producţia juridică decât de cea a comportamentelor. Constituţia României c o n ţ i n e dispoziţii e x t r e m dc restrictive referitoare la procedura dc dizolvare a corpurilor legiuitoare. a d e t e r m i n a i un p r o c e s global de „ d e j u r i d i z a r e " a politicului. ca fiind c e v a m a i slabă. P M R nu era deci p r e z e n t a t ca o formaţiune politică. e v i d e n ţ i i n d faptul că. alin. alin. dar nu guvernează.devine subiect de drept public. c u m s-a î n t â m p l a t . în realizarea unor politici publice. în a b s e n ţ a oricărei c o n t e s t ă r i parla­ mentare sau extraparlamentare cât de cât semnificative. ci. care au p u d o a r e a „ d o m n i e i legii". iar pe de altă parte în calitate de „forţă c o n d u c ă t o a r e atât a organizaţiilor celor ce muncesc. fără însă a-şi a s u m a şi atribuţiile sociale şi e c o n o m i c e pe care acesta le exercita. r ă m â n â n d adesea în afara ei. în acelaşi timp. 3). această c o n c e p ţ i e asupra naturii şi funcţiei partidului unic.

Scrutinul majoritar şi m e c a n i c a elementară a alternanţei. P a c t u l constituţional din 18 ianuarie 1990 se află încă în vigoare. 38. chiar d a c ă este b a z a t ă d e o c a m d a t ă p e n e î n c r e d e r e reciprocă. implică u n risc încă şi mai m a r e : cel al excluderii periodice şi alternative de la p r a c t i c a statului şi de la e x p l o a t a r e a r e s u r s e l o r p u b l i c e . N e g o c i e r e a .tranziţie nu poate fi trasă la r ă s p u n d e r e pentru că. Duncker & Humblot. 1996 şi 2000 s-au modificat d o a r n u m ă r u l . teoretic profitabilă partidelor c e o c u p ă p r i m e l e d o u ă locuri. Pe cine reprezintă partidele? Privilegiul u n i c de a-şi legifera în m o d s u v e r a n autop c r p e t u a r e a constituie p r o b a b i l adevăratul m o t i v p e n t r u care formaţiunile politice r o m â n e ş t i preferă sistemul m u l t i p a r t i z a n generat de r e p r e z e n t a r e a p r o p o r ţ i o n a l ă şi riscul coaliţiilor. De aceea ei sunt juridic iresponsabili. Constituţia p r e v e d e expressis verbis Cari SCHMITT. O democraţie electorală nu este în mod necesar şi o democraţie guvernabilă. indus de regulă de scrutinul majoritar. în fapt. este lipsit de orice caracter normativ. hotărâri de guvern. p. a alocării acestor resurse este categoric preferată unei excluderi de la n e g o c i e r e . N i m ă n u i nu-i m a i scapă astăzi că gestul civic de a alege. De altfel. în 1992. ar echivala cu o denunţare a acestui pact. Politicienii r o m â n i se m u l ţ u m e s c să spună: legi. ci de a oferi societăţii un guvern care să reprezinte voinţa populară. r e g u l a m e n t e de funcţionare. 1963. Principala sarcină a unui regim democratic nu este însă aceea de a organiza consultări populare periodice. Căci alternanţa ar ţine atunci de o democraţie de factură pur electorală şi ca atare destul de rudimentară. 1 184 . ordine ministeriale. n u m e l e şi p o n d e r e a partidelor ce deţin în indiviziune m o n o p o l u l reprezentării voinţei generale. Berlin. o r d o n a n ţ e . în care însăşi esenţa democraţiei pare să rezide. Adoptarea principiului alternanţei. nu face ceva a n u m e . Der Begriff der Politischen. instrucţiuni de aplicare. de o democraţie înclinată să valorizeze conflictul în raport cu negocierea. o democraţie comandată de reflexul politic primar de a distinge între prieten şi d u ş m a n 1 .

Grundriss der verstehenden Soziologie. î n R o m â n i a posteomunistâ. 8. un vot negativ sau defavorabil nu se constituie. într-o partidocraţie. 2000. Dacă. XIX. înţeles ca o m a n i f e s t a r e a libertăţii. de regulă. in Jean BLONDEL. „Introduction". D e a c e e a alegerile j o a c ă . editors. d u p ă un scor slab. actul electoral este m a i puţin un instrument fondator al guvernării.C. Wirtschaft tind Gesellschafl. 2 Esprit des lois. Winckelmann. J. raţional sau iraţional. singurul spaţiu de decizie ce mai r ă m â n e la dispoziţia cetăţenilor este chiar votul în sine. este de ajuns faptul că r a ţ i o n e a z ă : de aici derivă libertatea. Tiibingen. Palgrave. fie o anumită doctrină ori viziune despre societate (Weltanschauungs -Portei). un rol m a i important decât izbutesc vreodată să o facă în democraţiile consolidate. care garantează rezultatele acestor r a ţ i o n a m e n t e " 2 . a p r o a p e fără excepţie. A Comparative European Perspective.B. î n t e r m e n i d e r e p r e z e n t a t i v i t a t e . J. Ca atare. cât un gest c r e a t o r de libertate. B u n sau rău. F o l o s i n d clasificarea cea m a i g e n e r a l ă a p a r t i d e l o r m o d e r n e 3 .deoarece prin intermediul său se instituţionalizează o a n u m i t ă incertitudine la nivelul oligarhi­ ilor p a r t i z a n e . Basingstoke. să reprezinte doar un segment electoral neglijabil. Maurizio COTTA. fie doar dorinţa propriei oligarhii partizane de a exploata resursele publice (Patronage-Partei). The Nalure ofParly Governmenl. Mohr.stabilă care administrează lucruri în favoarea cetăţenilor . o c a t e g o r i e socială sau o idee. acestea reprezintă fie interese clare de grup (Klassen-Partei). partidele continuă să repre­ zinte totuşi pe c i n e v a sau ceva. p. procesul electoral c o n d u c e în ultimă instanţă la o formulă de g e s t i u n e a b u n u r i l o r p u b l i c e şi nu la u n a de confruntare şi de conciliere a opiniilor politice. p. 3 Max WEBER. 1 186 . de cele m a i m u l t e ori nu c o n t e a z ă d a c ă individul r a ţ i o n e a z ă b i n e sau rău. într-o catastrofă m a j o r ă p e n t r u o g r u p a r e politică dată. 167. în a s e m e n e a democraţii. xxvii. d u p ă formula lui M o n t e s q u i c u : „într-o n a ţ i u n e liberă. obligate astfel să n e g o c i e z e în m o d constant p r o p r i a supravieţuire.Ursg.m a i ales ale raţiunii de stat puse în lucru de către partide . ele n u d a u 1 Cf. C h i a r d a c ă ajung. sufragiul protejează împotriva exceselor raţiunii . 1972. din u l t i m a c a t e g o r i e . Jean BLONDEL. P a r t i d e l e r o m â n e ş t i fac p a r t e .

partidele exc o m u n i s t e r ă m â n . p a r t i d e ale participării. partidele nu m a i r ă m â n cu n i m i c . în ochii lor.ilustrat într-un m o d e x e m p l a r dc h e g e m o n i a c o n ­ stantă pe care o exercită asupra sistemului r o m â n e s c de p a r t i d e Frontul Salvării Naţionale/Frontul D e m o c r a t al Salvării Naţionale /Partidul D e m o c r a ţ i e i Sociale din R o m â n i a / P a r t i d u l Social D e m o c r a t . Ca atare.s e a m a d e c â t d e s p r e ambiţiile propriilor şefi de a d e ţ i n e sau m e n ţ i n e o p o z i ţ i e de p r e s t i g i u şi de influenţă în viaţa p u b l i c ă . Partidocratie si societate civilă Succesul. I d e o l o g i a democratică a drepturilor individului în societate este însă însoţită de o „eclipsă a politicului" caracterizată de incapacitatea politicii . indiferent dacă aveau sau nu un trecut istoric în 1989.ar trebui p r o b a b i l explicat p r i n c a p a c i t a t e a acestor organizaţii p a r t i z a n e de a fi cele m a i b u n e a d m i n i s t r a t o a r e ale „sfârşitului v i i t o r u l u i " pe care 1-a r e p r e z e n t a t c ă d e r e a c o m u n i s ­ mului. în calitate de p a r t i d e „ d e p a t r o n a i " sunt c o n s t r â n s e să se afle într-o p e r m a n e n t ă căutare d e clienţi. pe c a r e le-au a p ă r a t u n e o r i sub t o t a l i t a r i s m şi pe c a r e a v e a u v o c a ţ i a e m i n e n t ă de a le p r o m o v a d u p ă p r ă b u ş i r e a acestuia. general în E u r o p a centrală şi de est. antecesorii acestor partide acţionaseră deja în anii '70 şi '80 ca mediatori între ambiţiile ideologice ale unui stat care se încăpăţâna să planifice viitorul şi exigenţele concrete ale unei societăţi căreia îi era suficient p r e z e n t u l . A t u n c i c â n d p i e r d voturi. s-au hrănit din această iluzie şi s-au legitimat sistematic şi a p r o a p e exclusiv prin politica drepturilor o m u l u i şi a libertăţilor p u b l i c e . D c aceea p r o c e n t e l e din sondaje capătă. prin definiţie. p r o p o r ţ i i m o n u m e n t a l e . P e s e m n e c ă u n a din m a r i l e iluzii ale p o s t c o m u n i s m u l u i priveşte identificarea societăţii civile cu asociaţiile civice şi cercurile intelectuale şi de presă. în fond. ale implicării societăţii civile în a c o m o d a r e a politicilor guvernamen­ tale cu interesele particulare. al partidelor s u c c e s o a r e . individuale sau de grup. Partidele româneşti nu se reprezintă decât pe ele însele. Partidele noi de tip conîestatar.

de a g e s t i o n a o societate a indivizilor . Iar societatea civilă suprapune în realitate o reţea multiplă şi c o m p l e x ă de solidarităţi dezorganizate care au nu atât nevoie de o expresie partizană, cât de un mediator. în calitate de m o ş t e n i t o r al Partidului C o m u n i s t , P S D a înţeles în m o d intuitiv că politica p o s t c o m u n i s t ă nu este locul în care societatea îşi reflectă propriile clivaje pentru a le concilia în deplină vizibilitate, ci d o a r un spaţiu în care coexistă interese individuale dintre cele m a i diverse, atât într-o indiferenţă reciprocă absolută, cât şi într-o invizibilitate etică ce se sustrage 2 clasificărilor raţionale . A s e m e n e a diviziuni m i c r o - s o c i a l e n u s e m a i învestesc î n asociaţii partizane, d u p ă e x e m p l u l marilor clivaje istorice de tip r o k k a n i a n , ci se cer integrate într-o formulă de p a r t i c i p a r e în formă de reţea, pentru care disputele ideologice, normele de drept şi dezbaterile politice d e v i n irelevante. într-o e p o c ă în c a r e democraţiile avansate sunt guvernate de „partide fără p a r t i z a n i " şi în care c o m p o r t a m e n t e l e politice sunt fragmentate şi indivi­ dualizate 3 , P S D s-a dovedit capabil să m e d i e z e în continuare şi să consolideze practicile participative ale grupurilor de interese care d o m i n ă s o c i e t a t e a civilă (sindicate, asociaţii p a t r o n a l e sau profesionale, Biserici 4 etc.). P S D nu trebuie însă înţeles ca un fel de r e p r e z e n t a n t al societăţii civile pe lângă autorităţile statului, nici ca un soi de negociator independent între stat şi societate, ci m a i degrabă ca o agenţie a statului (în n u m e l e căruia a operat chiar şi din opoziţie) î n s ă r c i n a t ă să t r a d u c ă limbajul j u r i d i c al politicilor guver1 Marcel GAUCHET, La democraţie contre elle-meme, Gallimard, Paris, 2002, pp. 326-385. 2 Cf. definiţiile contrastante sugerate de Pierre ROSANVALLON, La crise de t'Btat-providence, nouvelle edition, Seuil, Paris, 1992, p. 104. 3 Russel .1. DALTON, Martin P. WATTENBERG, „Partisan Change and the Democratic Process", in Russel J. DALTON, Martin P. WATTENBERG, editors, Parties wilhout Parlisans. Political Change in Advanced Industrial Socielies. Oxford, Oxford University Press, 2000, pp. 261-285. 4 Exemplar în acest sens este modul în care PSD a negociat coaliţii locale cu Bisericile neoprotestante din vestul ţării, susţinând, ca la Arad, primari din rândul acestor comunităţi religioase.

1

n a m e n t a l e într-« intereselor ceior fără să o ştie, 1 chestiunii celui în care Influenţa termenului în elite locale re. D a c ă aşa după 2000 drept a tarea tipică a m e l e locale de integrare născute sfârşitul anului d u c i l o r " care a ; dirijist: î m p o t r i v i i încrezătoare in fort centrul d e c o m a darităţile vechiul Această ruinai limbajul societara soare, n u c o r e s p » forme asemănâtoa» Partidele cc:** creaţie a socie: m a i durabilă c o r n acest m o d se poate» administraţiei p u b ! i demiterea formali; acea clipă, P a n i c a al puterii, fără î n : " între un stat ce se civilă incapab .
1 Peter MAIR. _P Richard S. KATZ. P e « Adaptalion in Parv. CThousand Oaks. 1994.

188

n a m e n t a l e într-o diversitate de d i a l e c t e sociale c o r e s p u n z â n d intereselor celor m a i diferite şi, adesea, m a i antagonice. Probabil fără sa o ştie, P S D a adoptat soluţia pe care M o n t e s q u i e u o d ă d e a chestiunii celui m a i b u n r e g i m politic: b u n a guvernare este aceea în care influenţa puterii centrale este m e d i a t i z a t ă - în sensul dat termenului în Imperiul g e r m a n - şi încarnată de o pluralitate de ciite locale relativ a u t o n o m e în raport cu centrul. D a c ă aşa stau lucrurile, „baronii locali", consideraţi de presă după 2000 drept o patologie a P S D , ar reprezenta tocmai manifes­ tarea tipică a unui partid ce exploatează în avantaj propriu siste­ m e l e locale de p a t r o n a j , p r e c u m şi formele de p a r t i c i p a r e şi de integrare născute sub c o m u n i s m . G u v e r n a r e a P S D inaugurată la sfârşitul anului 2 0 0 0 p r e z i n t ă c â t e v a din trăsăturile „ R e p u b l i c i i d u c i l o r " care a înlocuit, în Franţa, I m p e r i u l liberal centralist şi dirijist: î m p o t r i v a a d m i n i s t r a ţ i i l o r s u c c e s i v e C D R - P D - U D M R , încrezătoare în forţa productivă a n o r m e l o r p u s e şi spuse de către centrul de c o m a n d ă al politicii naţionale, P S D a remobilizat soli­ darităţi le vechiului regim, organizate î n j u r a i notabililor locali. Această funcţie de traducere a statului şi a politicilor sale în limbajul societăţii îndeplinită de m a j o r i t a t e a p a r t i d e l o r succe­ soare, nu c o r e s p u n d e î n s ă u n e i evoluţii istorice, surprinsă în forme a s e m ă n ă t o a r e în cazul sistemelor occidentale de partide 1 . Partidele c o m u n i s t e reîntrupate sau transfigurate nu sunt o creaţie a societăţii civile, ci s-au născut ca parte a statului. Ca cea m a i durabilă c o m p o n e n t ă a statului socialist, chiar. N u m a i în acest m o d se p o a t e explica c o m p o r t a m e n t u l relativ disciplinat al administraţiei publice şi al instituţiilor e c o n o m i c e româneşti după d e m i t e r e a formală a statului totalitar la 22 d e c e m b r i e 1989. în a c e a clipă, Partidul C o m u n i s t R o m â n a dispărut ca organ vizibil al puterii, fără însă a înceta să-şi exercite funcţia de n e g o c i a t o r între un stat ce se î n c ă p ă ţ â n a să nu se t r a n s f o r m e şi o societate civilă incapabilă de autocunoaştere.
Peter MAIR, „Party Organizations: From Civil Soeiety to the State", in Richard S. KATZ, Peter MAIR, editors, How Parties Organize. Change and Adaptaiion in Party Organizations in Western Democracies, Sage. London and Thousand Oaks, 1994, p. 8.
1

189

N u m e l e dat atunci acestei funcţii a fost F r o n t u l Salvării Naţionale. înainte de a deveni o organizaţie partizană cu vocaţia de a scoate la l u m i n ă şi de a legaliza reţelele locale de m e d i e r e şi de participare ale P C R , F r o n t u l a fost atât singura agenţie legitimă a statului, cât şi, prin ficţiunea „emanaţiei revoluţionare", unicul reprezentant autorizat al societăţii. FSN s-a dovedit a fi, în p r i m e l e sale s ă p t ă m â n i de existenţă, o soluţie p o l i t i c ă postpartizană, ce avea vocaţia de a adopta aspectul unei puteri publice de tipul sovietelor, suscitată şi c o o r d o n a t ă de sus în j o s , dar o r g a n i z a t ă de j o s în sus. şi nu atât p e n t r u că I o n Iliescu ar fi crezut, asemeni lui Vaclav Havel, că partidele sunt un rău necesar, ci p e n t r u că, pe această cale, structurile c o m u n i s t e de m e d i e r e între stat şi societate s-ar fi p u t u t în sfârşit formaliza şi instituţionaliza. Scurta fuziune în F S N a statului şi a societăţii p u n e în evidenţă p a r a d o x u l util al partidocraţiei posteomuniste ce rezidă în faptul că alegătorii sunt chemaţi să d e s e m n e z e un corp suveran colectiv, destinat, în m o m e n t u l în care o majoritate se formează, să delege imediat suveranitatea efectivă puterii executive şi, prin acest fapt, partidului din care aceasta provine. Acest partid suscită ia r â n d u l său societatea politica prin m e d i e r e a pe care se angajează să o practice între stat şi interesele particularilor. Pentru ca partidocraţia sa reziste, trebuie ca statui să p o a t ă fi î n t o t d e a u n a opozabil cetăţenilor. A c e ş t i a nu ar m a i a v e a altfel nevoie de un mediator partizan care să-i reprezinte faţă de stat şi care să a t e n u e z e c i r c u m s t a n ţ i a t actele acestuia. Sistematic, partidele valorizează, pe de o parte, suveranitatea indivizibilă a naţiunii împotriva drepturilor subiective şi naturale ale particula­ rilor, iar pe de altă parte, propria lor capacitate de a permite intere­ selor de grup şi individuale să e x p l o a t e z e incidental atributele suveranităţii. Cu s c o p u l de a-şi p e r p e t u a d o m i n a ţ i a colectivă, partidele care au luat locul partidelor u n i c e au n e v o i e de repre­ z e n t a r e a p r o p o r ţ i o n a l ă şi, deci, t r e b u i e să-şi n u m e r e şi să-şi redistribuie voturile la nivelul u n e i circumscripţii n a ţ i o n a l e . D e s c e n t r a l i z a r e a şi a fortiori r e g i o n a l i z a r e a sunt, în ochii lor, i n s t r u m e n t e ale dezetatizării politicii, fapt c o m p a r a b i l , din p u n c t u l de v e d e r e al d o m i n a ţ i e i p a r t i z a n e asupra societăţii, cu 190

.demisia totalitarismului şi cu dezmembrarea. fără să existe neapărat un preţ ce trebuie plătit pentru o a s e m e n e a confuzie. corpul electoral indis­ p e n s a b i l legitimării lor istorice ulterioare. G e n e z a regimurilor postco­ m u n i s t e nu se î n r ă d ă c i n e a z ă într-un act d e m o c r a t i c de v o i n ţ ă generală. pe cale pozitivă. Viaţa partizană post­ e o m u n i s t ă d e v i n e astfel u n t e r e n d e v â n ă t o a r e rezervat. î n care orice a n i m a l politic p o a t e fi luat d r e p t un altul. reformarea sau reîn­ truparea fostelor partide c o m u n i s t e . ci în aranjamente succesorale care au dus la instaurarea partidocraţiei şi au creat.

Voting. al unei înclinaţii ce nu p r e s u p u n cu n e c e s i t a t e m a n i f e s t a r e a inteligenţei p o l i t i c e a electoratului 1 . ca şi c u m m a n d a t u l acestora ar trebui înţeles într-o m a n i e r ă „ a n t i c ă " . Votul nu se situează a p r o a p e niciodată la capătul unui calcul strict raţional. ci să c a u t e un r e g i m politic din ce în ce m a i b u n . d i m p o t r i v ă . Paul LAZARSFELD. d e m o c r a ţ i a ar fi o î n t r e p r i n d e r e aristotelică de clasificare şi ierarhizare a regimurilor. al u n e i convingeri întemeiate pe un efort sistematic de cunoaştere şi formulată prin intermediul u n o r principii clare. î n ţ e l e a s ă în sens strict electoral. Ele nu fac d e c â t să confirme. cetăţenii ar fi invitaţi p e r i o d i c nu să-şi d e s e m n e z e magistraţii. oricât de libere şi de c o r e c t e ar fi.Nereprezentativitatea proporţională E s e n ţ a unui r e g i m d e m o c r a t i c nu se e p u i z e a z ă n i c i o d a t ă în p r e z e n ţ a la u r n e a cetăţenilor. A l e g e r e a r a ţ i o n a l ă este însă d e p a r t e de a fi trăsătura d o m i n a n t ă a p r o c e s u l u i electoral. 308-311. drept rezultat al u n e i c r e d i n ţ e . 1966. să c o n s o l i d e z e sau. A Study of Opinion Formation in a Presidential Campaign. m a i degrabă. al u n e i dispoziţii. pp. 1 193 . nu sunt capabile să lichideze ori să î n t e m e i e z e regimuri politice. de fiecare dată. De aceea. în sensul că ei n-ar face altceva decât să instituie. Cu alte cuvinte. un regim politic mai bun decât cel care 1-a precedat. University of Chicago Press. să Bernard BERELSON. b a z a t ă pe î n c r e d e r e a în desăvârşita raţionalitate a capacităţii de a alege pe care cetăţenii o deţin în calitatea lor de „fiinţe politice". William McPHEE. Votul apare. Chicago. scrutinele.

ca un certificat de maturitate d e m o c r a t i c ă obţinut de electoratul r o m â n şi eliberat în contul clasei sale politice. dar şi îngemănate: existenţa unui sistem bipartizan stabil.i scamă despre raţionalitatea socială a politicilor. Logica alternanţei politice presupune o majoritate puternică. genera oligarhii partizane. în aşteptarea m o m e n t u l u i în care. iar deputaţii de ieri ajung m e m b r i ai g u v e r n u l u i p â n ă la u r m ă t o r u l scrutin. majori­ tatea îşi asigură controlul legislativului. Fayard. I M I T N A M (willi Rohort L l i O N A K D I mul Kiilliu-lla Y. d e o a r e c e p a r t i d u l c a r e a pierdut are certitudinea că. Se p u n e deci p r o b l e m a d a c ă alternanţa reprezintă. U n a s e m e n e a ideal-tip d e funcţionare a u n e i d e m o c r a ţ i i reprezentative. Principiul alternanţei D a c ă actele unui g u v e r n ar fi î n t o t d e a u n a raţionale şi d a c ă cetăţenii care se află sub autoritatea acelui guvern s-ar comporta tot atât de raţional ca şi cei care-i guvernează. ci de a 1 Roborl D. nu numai esenţiale. nu-i r ă m â n e decât să exercite. aşa c u m a fost c o n c e p u t de Părinţii C o n s t i t u ţ i e i a m e r i c a n e . Civic Tradilioits ui Modem llaly. Societatea sc d o v e d e a la r â n d u l ei capabilă să înţeleagă caracterul ştiinţific d o v e d i t al m i s i u n i i Partidului prin u n a n i ­ mitatea cu cârd voia politicile şi candidaţii acestuia. Princeton. un test infailibil al democraţiei. La sorlie des diclalures dans les annees '90.. superioară celei căreia îi ia locul.iii c I U I este aceea de a selecta cele mai b u n e politici. cincisprezece ori m a i 1 Guy HERMET.N. de câştigători şi învinşi deopotrivă. z e c e . I >e aceea. Alegerile nu sunt o cale de a constitui o ordine politică raţională.1 <l. di' fapt. în sine. atunci consultările electorale ar deveni iraţionale. în m o d ireconciliabil. Partidul unic propunea cele mai eficiente politici şi cei m a i valoroşi candidaţi. aşa c u m erau. d a c ă ea exprimă însăşi esenţa unui sistem politic ce funcţionează d u p ă principii democratice. din care violenţa a fost evacuată. Opoziţiei. Paris. pe scurt. dacă nu a politicii însăşi. Deşi poziţia faţă de guvernare nu afectează structural. cincisprezece sau chiar m a i mulţi ani.ţ) 87 194 195 . ilustrat cu p r e c ă d e r e de r e g i m u l politic britanic. n e s i g u r a n ţ a în c a p a c i t a t e a raţiunii de a găsi soluţii politice pentru p r o b l e m e l e societăţii.J. ca o d o v a d ă de netăgăduit a consolidării ireversibile a democraţiei r o m â n e ş t i . P r a c t i c a c o n s t i t u ţ i o n a l ă îi îngăduie partidului ieşit î n v i n g ă t o r în alegeri să o c u p e absolut toate poziţiile de c o m a n d ă şi de control t i m p de cinci. c â n d locurile se pot schimba din nou. c o l o n i z e a z ă î n t r e a g a administraţie centrală. prin mecanismul ei încrucişat de echilibru şi control instituţional. Makiny. zece. in epoca c o m u n i s m u l u i . 1993. Nu altfel se desfăşurau alegerile în totalitarism. D e m o c r a ţ i a reprezentativă. un r e g i m politic întemeiat pe democraţia reprezentativă nu este. funcţia sociala a democraţiei reprezeni. decât o 1 „piaţă a m u n c i i s u b l i m a t ă " : foştii miniştri devin senatori în aşteptarea viitoarelor alegeri.dezavueze şi să concedieze un a n u m e set de politici şi pe cei care lc animă. într-o astfel de logică. 8. îşi însuşeşte totalitatea puterii. Les desenchantemenls de la liberie. presupune însă cel puţin două precondiţii. la r â n d u l ei. u n d e votul era liturghia s u p r e m ă a cultului socialismului ştiinţific. alegerile ar fi doar o formă protocolară de celebrare a triumfului social al raţiunii. pentru Că era condus în opţiunile sale de ceea ce considera a fi un calcul ra(ional al dezvoltării s u p r a p u s î n t o c m a i p e s t e sensul istorici. 1993. Democracy Work. ci d o a r o modalitate dc a manifesta într-un cadru instituţional. constituită d u p ă principiul winner-take-all. formează integral autori­ tatea executivă. în care cele d o u ă partide prinse în j o c u l alternanţei să fie legate u n u l de celălalt printr-o relaţie de î n c r e d e r e . d u p ă cinci. exclusă sistematic din toate instanţele în care se iau deciziile privitoare la interesul public. ci doar funcţional participarea la p u t e r e . Plinuuton University Press. Alegerile suni tocmai semnul profundei neputinţe a raţiunii eh . va lua în posesie instituţiile statului. într-adevăr. D a c ă raţiunea • ii «Iu la cu adfeVăral şi cii titlu exclusiv c o m p o r t a m e n t e l e politice. p. li \l H I I I ) . o funcţie critică. într-un a n u m e sens. s-a născut t o c m a i ca o formă de manifestare a neîncrederii în capa­ citatea naturală a cetăţenilor de a fi u n a n i m locuiţi de virtutea pe care o conferă c o n v i n g e r e a în superioritatea r a ţ i o n a l ă a binelui c o m u n asupra intereselor particulare 1 . s c h i m b ă r i l e de majoritate p a r l a m e n t a r ă de la 3 n o i e m b r i e 1996 şi de la 26 n o i e m b r i e 2 0 0 0 au fost salutate.

împărtăşeşte totuşi o credinţă indefectibilă într-un n u m ă r de valori c o m u n e . iar PUR şi-a retras oficial sprijinul acordat guvernului. c a r e au p r o d u s g u v e r n e de coaliţie. Pentru a a r g u m e n t a această afirmaţie. orice lege. prin l i m i t a r e a sau chiar e l i m i n a r e a p r o c e ­ deelor instituţionale de excludere a minorităţilor. se va instala la rândul său. R e g i m u l politic r o m â n e s c s-a organizat. tocmai să garan­ teze o cât m a i j u s t ă reprezentare a forţelor politice semnificative în instanţele de decizie ale statului 1 .s e într-un d u ş m a n redutabil al democraţiei. fără a fi nevoie de majorităţi speciale sau de consultarea cetăţenilor. Căci. alternanţa devine sinonimă cu excluderea. nu devine ireversibil. d a c ă ea nu se p e t r e c e în sânul u n e i elite care. PSDR a fuzionat cu PDSR. pp. de g u v e r n e de „largă c o a l i ţ i e " (grand coalition) a căror m i s i u n e este. de câteva decenii. prin patru trasatori majore: guvern dc largă coaliţie. că majoritatea nu le merită încrederea şi că. să c o m p a r ă m . la următorul scrutin. atunci alternanţa trebuie considerată ca fiind inacceptabilă. p o a t e funcţiona după principiul alternanţei în aşa fel încât exigenţele democraţiei reprezentative să fie global satisfăcute. t r a n s f o r m â n d u . în sistemul Westminster-Whitehall. pentru alegerile din 1992 şi 1996. New Haven and London. d e m o c r a ţ i i l e c o n t i n e n t a l e c e l e m a i stabile funcţionează într-un sens cu totul p o t r i v n i c principiului alter­ nanţei. opoziţia nu are niciodată interesul să fie „ c o n s t r u c t i v ă " . î n c e r c â n d să l o c a l i z ă m trăsăturile de m a i sus pe c h i p u l d e m o c r a ţ i e i r o m â n e ş t i . cu aceeaşi exclusivitate. Astfel. întemeiat pe încrederea reciprocă a partidelor şi lipsit de constrângerea unei legi fundamentale c h e m a t ă să fixeze pentru mai multe generaţii limitele în care libertatea voinţelor are dreptul de a se manifesta în m o d legitim. A l t e r n a n ţ a p o l i t i c ă este posibilă. Or. pe listele PDSR. prin­ tr-o critică ireductibilă şi energică a tuturor actelor de guvernare. m o d de scrutin proporţional. 1 Arend LIJPHART. d u p ă alegerile din 27 septembrie 1992. I Jlterior. m a i întâi. orice m ă s u r ă administrativă poate fi suprimată oricând. Parlamentul britanic este. un c o r p politic s u v e r a n dotat cu depline puteri şi cu libertatea de a uza de ele: orice instituţie. Belgia. De aceea. 196 197 . 25-47. în permanenţă şi fără nici o restricţie.mulţi ani. Democracy in Plural Socielies. redusă la ultima ei expresie. într-o formulă atât de radicală. candidaţii acestor partide fiind plasaţi. L u x e m b u r g . se c u v i n e să o b s e r v ă m . ca un sistem hibrid. Singura m e n i r e raţională a opoziţiei ar fi a c e e a de a-i convinge pe alegători. că guvernele formate în n o i e m b r i e 1992 şi d e c e m b r i e 1996 se prezintă m a i degrabă drept „ g u v e r n e d e coaliţie r e s t r â n s ă " c u slabă reprezentativitate socială. din perspectiva analizei întreprinse de Arend Lijphart. A Comparative Exploration. 2 Ponderea electorală a PUR şi PSDR la alegerile din 2000 nu poate fi măsurată direct. în calitate de „ d e m o c r a ţ i i consociaţionale". în care vocaţia clară a alternanţei convieţuieşte cu a n u m i t e e l e m e n t e de consociaţionalitate. pentru că nici un act de guvernare. voinţa urnelor ar trebui să o a d u c ă pe ea la putere. Yale University Press. Olanda. în v r e m e ce g u v e r n u l P o l u l u i Democrat Social din R o m â n i a format în decembrie 2 0 0 0 de către P D S R cu participarea marginală şi t e m p o r a r ă a P U R şi P S D R 2 a preferat v a r i a n t a susţinerii p a r l a m e n t a r e d e către U D M R u n e i formule de coaliţie cu organizaţia m a g h i a r ă . Elveţia sau A u s t r i a sunt a d m i n i s t r a t e . Aceasta din u r m ă s-ar caracteriza. autonomie pentru grupurile minoritare în cadrul unui efort g e n e r a l de d e s c e n t r a l i z a r e . drept de v e t o al m i n o r i lăţilor în chestiunile politice f u n d a m e n t a l e . că ea nu conferă celor r ă m a ş i la p u t e r e posibilitatea de a lua decizii irevocabile. N u m a i u n sistem p o l i t i c c a p a b i l s ă p r o d u c ă majorităţi puternice. în fapt. d a c ă nu există certitudinea că această exclu­ d e r e nu este d e c â t t e m p o r a r ă şi ciclică. Practica coaliţilor restrânse D e altminteri. oricât ar fi de divizată politic. în condiţia de majoritate g u v e r n a m e n t a l ă . p e n t r u că o r i c e influenţă asupra treburilor p u b l i c e îi este refuzată din principiu. 1977. chiar d a c ă a fost fixat într-o formă legislativă. când opţiunea electoratului îi va fi în sfârşit favorabilă.

48% 84.663 12. Commentaire. pe listele p r o p u s e .818 9. voturile p e n t r u partidele care au depăşit pragul electoral din totalul cetăţenilor cu drept dc vot (V. voturile p e n t r u partidele care au depăşit pragul electoral din totalul alegătorilor prezenţi la u r n e ( V 4 ) şi voturile pentru partidele care au depăşit pragul electoral din totalul voturilor valabile (V 5 ) s-ar prezenta astfel: 27 septembrie 1992 Senat Cameră 3 noiemlme 1996 Senat Cameră v.496.643 cetăţenilor cu drept de vot. partidele reprezentate în Parlament nu s-au bucurat S e laolaltă. Cetăţenii nu şi-au d e s e m n a t nemijlocit decât 283 din totalul de 4 6 1 de aleşi (fără a socoti cele 15 mandate cuvenite minorităţilor potrivit art.667 17.01% 71. 19/73. S i s t e m u l electoral r o m â n e s c se înscrie astfel.380. v3 V 76.07% 58.28% ' 64. Cu alte cuvinte. Rafinând aceste date la n i v e l de c i r c u m s c r i p ţ i e pentru alegerile din 1996. calculând. în seria celor m a i performante dispozitive tehnico-juridice de irosire a voturilor 1 . M a i grav însă. n u m a i trei din cinci senatori şi deputaţi au fost p r o d u s u l voinţei electoratului.308. fie pentru că a fost încredinţat unei formaţiuni politice care nu a trecut p r a g u l de 3 % . raporturile dintre voturile efective faţă de totalul cetăţenilor c u drept d e v o t ( V .1996. d e c â t d c î n c r e d e r e a a sub 6 0 % din a n s a m b l u l 198 Pierre MARTIN.706.36% 76. alături de cele din Rusia.218.67% 82. p o n d e r e a m a n d a t e l o r alocate ( M ) : 3 în procente.287. Altfel spus.28% 66.raporturile n u m e r i c e dintre totalul cetăţenilor cu drept de vot (T. 199 1 .11% 5 - Câteva observaţii simple se i m p u n imediat.430 10.20% 76.017 8.654 13. C u m legea electorală păstrează tăcerea cu privire la modul de alocare a voturilor neatribuite în p r i m ă instanţă.591.82% 74.32% 76. d a r a cărei m e t o d ă de calcul r ă m â n e confidenţială atât p e n t r u alegători.964. raportând voturile acordate C D R şi P D S R la totalul cetăţenilor cu drept de vot ( V 6 ) .088. adică doar 6 1 % .746 10.430 10.671 10.46% 78.218.). p. cifra totală a c e t ă ţ e n i l o r p r e z e n ţ i la u r n e ( T 2 ) . fie din raţiuni p r o c e d u r a l e (buletine anulate).496.36% 59.388 12. Să v e d e m a c u m în ce fel s-au reflectat aceste p r o c e n t e în rezultatele obţinute cei m a i i m p o r t a n ţ i actori politici din 1996. 87. u n u l din p a t r u sufragii a r ă m a s fără reprezentare p a r l a m e n t a r ă . 5 5 % dintre senatori (58 din 143) şi d o a r 6 8 . s-ar p u t e a a d ă u g a că cetăţenii c a r e au participat la scrutin şi al căror vot a fost considerat valabil nu au ales în m o d direct. 5 9 % dintre deputaţi (225 din 328).125 17. ) . cât şi pentru candidaţi.088. „Modes de scrutin: mythes et realites". n u m ă r u l total al voturilor validate de către Birourile Electorale ( T 3 ) şi totalitatea sufragiilor întrunite de partidele care au depăşit p r a g u l electoral de 3% şi au obţinut mandate în cele d o u ă C a m e r e ale 3 noiem brie 1996 Senal Cameră Parlamentului ( T 4 ) : 27 septembrie 1992 Senal Cameră T.89% 76.049. în special ca efect al absenţei de la urne a circa un sfert din electorat.277 16 380 663 12.93% 56. 4 din Legea 68/1992). apoi la totalul v o t u r i l o r e x p r i m a t e (V 7 ) şi.15% 69.78% 82.238.23% 83. T2 T 16. ceilalţi doi fiind rezultatul interpretării m a t e m a t i c e a acestei voinţe la nivelul circumscripţiei naţionale.). restul de m a n d a t e a fost repartizat p a r t i d e l o r de către m a t e m a t i c i e n i i Biroului Electoral Central după o formulă algebrică de tip Hondt. potrivit legii. în sfârşit. de către partide şi coaliţii în fiecare c i r c u m s c r i p ţ i e electorală decât 4 0 .01% 71. La alegerile din 1992 si 1996.388 12.654 13.65% 53. doar în j u r de 7 5 % din cei care au participat la alegeri au sprijinit prin votul lor aceste p a r t i d e .239. B u l g a r i a şi Polonia. v o t u r i l e valabil e x p r i m a t e din numărul total al cetăţenilor cu drept de vot ( V 2 ) .

. u_ i— T. în nici un caz algoritmul bine folosit. D a c ă c a l c u l ă m din n o u indicatorii T M ş i V 1 5 p e n t r u alegerile din 2 6 noiembrie 2000 3 . USD = 12. PDAR = 3.458 10.43%. UDMR = 4 7 1 % CDR = 30. să c o n t r o l e z e P a r l a m e n t u l . prin u r m a r e .08 28. Meridiane Bucureşti. observăm că partidele şi coaliţiile care au trecut pragul electoral de 5% şi respectiv 8% au reunit sufragiile a m a i puţin de j u m ă t a t e din n u m ă r u l cetăţenilor r o m â n i cu drept de vot. USD = 9. UDMR = 4. 1 2 % din opţiunile cetăţenilor cu drept de vot 3 şi 4 2 .29 20.44 30.58%. Or. La rândul ei. R e p r e z e n t a r e a proporţio­ nală a fost i n s t r u m e n t u l cu ajutorul căruia aceste formaţiuni au izbutit.0! 24.458 10. 6 CDR = 30.727 11.891.823 2 6 noiembrie 2000 Camera 17.67 15. PRM = 3. d a t e l e ref . 200 CDR = 21.U S D .29 34. ci implicită. UDMR = 6. eritoare la alegerile din 2000 au fost preluate după l ristian PREDA.91 %.82%.17 35.72%. formaţiunile politice aflate la c o m a n d a coaliţiilor care au guvernat R o m â n i a în 1992-1996 şi 1996-2000 nu s-au bucurat decât de sprijinul a unul din cinci cetăţeni cu drept de vot şi au obţinut 3 0 % sau chiar m a i puţin din sufragiile valabil e x p r i m a t e .39%.53 V M Oricât de tulburător ar p u t e a părea acest lucru. PUNR = 7. pp. T2 _ „ I i T4 Senat 17. în d e m o c r a ţ i a reprezentativă. România posteomunistă şi România interbelică. 2 1 201 . P e n t r u a c o m p l e t a tabloul. iar în C a m e r a 1 Adevărul statistic înfăţişat de aceste p r o c e n t e ar trebui să fie citit de către p a r t i d e l e politice r o m â n e ş t i ca un î n d e m n la m o d e s t i e şi reţinere.327.64%.01 . 3 PDSR = 18.699.21%.U D M R a fost expresia unei majorităţi p a r l a m e n t a r e a p r o a p e la fel de slab î n r ă d ă c i n a t ă în preferinţele electoratului. 31-32. explicit sau implicit.16 23. am avea din n o u de-a face cu o coaliţie.57 18. în S e n a t d o a r 3 6 . USD = 9. votul este cel care trece drept m e c a n i s m u l capabil să confere legitimitate.P R M . d a r nici măcar coaliţiile guvernamentale nu p o t revendica. 21. o reprezentativitate în termeni sociali reali. de data aceasta nu restrânsă.46%.90%.910 8.03%.727 11.424 8.839. PRM = 3. PUNR = 5. 7 4 % din cei care au votat efectiv şi valabil .72%.93%. 2 PDSR = 28. PSM = 2. 2002.17%.16%. USD =13.41 27. 5 CDR = 21.72 34.70 37. Majoritatea parlamentară P D S R . 6 8 % din alegătorii ale c ă r o r voturi au fost v a l i d a t e 6 .57%.. 1 6 % din cetăţenii cu drept de vot au acordat încredere celor trei coaliţii 5 şi 5 0 .85%.31 16.procente CDR 1996 1992 Senat V procente PDSR 1992 1996 Smal Cameră Senal Cameră D e p u t a ţ i l o r n u m a i 3 5 . coaliţiile de guvernământ s-au întemeiat pe o bază electorală extrem de fragilă şi pe o majoritate p a r l a m e n t a r ă p r o d u s ă exclusiv de m o d u l dc scrutin proporţional.18%. PSM = 2. 3 7 % din voturile validate 4 .52 26. iar în C a m e r a Deputaţilor 2 8 .59 21.719. în condiţii de reprezentativitate destul de p r e c a r e . coaliţia C D R .559. 47-49.. PRM = 2. în m ă s u r a în c a r e g u v e r n u l „ m o n o c o l o r " P S D este sprijinit î n P a r l a m e n t d e U D M R . PRM = 2. PSM = 3.5.559.06 21.93 28. î n c e p â n d cu decembrie 2000.29%.41%. 3 3 % din alegătorii înscrişi p e liste 2 4 9 . D i n 1992 şi p â n ă în 2 0 0 0 . d o a r u n u l din doi c e t ă ţ e n i au o o p i n i e p o l i t i c ă reprezentată în Parlament. 4 PDSR = 27.93 20.47 23. să a c c e p t ă m că. Ca atare.13%.70%.01%. guvernul din 1992 p â n ă î n 1996 deşi n u r e a l i z a s e d e c â t 3 1 .30%. 2 7 % din voturile cetăţenilor înscrişi pe liste 1 şi 4 7 . PDAR = 2. 1 şi Camera Senat Cameră 7 S 13.18%.93%.12%. N u n u m a i partidele fruntaşe.699.082 PDSR = 18.77 13.26 18. . 7 4 % din sufragiile valabil exprimate 2 pentru Senat. UDMR = 6.P S M (+ P D A R în Senat) a susţinut..44%. PUNR . PSM = 3.9! 30. PUNR = 8.12%.P U N R .

iar faţă de 1996 cu şapte p r o c e n t e şi j u m ă t a t e .1 V t iV 1 _ ! ? 4 1 :j ! V. al clasei politice şi al celor interesaţi deopotrivă.37% * 000/ 7 7. acest refuz este dublat chiar de o confuzie: instituţia prefectului. întrupat în administraţia centrală şi formele de autoguvernare locale ale cetăţenilor.05% „ .a fost p e r m a n e n t c e n z u r a t ă .33% j 6. pentru a ajunge la al treilea criteriu evocat de Lijphart.U D M R care a sprijinit în decembrie 2000 formarea guvernului minoritar condus de Adrian N ă s t a s e d e ţ i n e a l a î n c e p u t u l legislaturii 5 4 . orice e v e n t u a l ă v o c a ţ i e legislativă a a u t o n o m i i l o r locale este interzisă pentru viitor prin p r e v e d e r e a constituţională restrictivă conform căreia Parlamentul este „unica autoritate legiuitoare a ţării" (art. superior performanţelor anterioare. de a ataca în faţa instanţei de c o n t e n c i o s a d m i n i s t r a t i v orice act al autori­ tăţilor autonomiei locale. r a n d a m e n t u l transformării voturilor în m a n d a t e a fost.alcătuite pe criterii politice. 5).82% " " ] ' 34.24% — " — f 61. respectiv autonomia de acţiune a grupurilor minoritare . 119 din textul din 1991 menţiona doar principiile „autonomiei locale" şi „descentralizării serviciilor publice". î n v r e m e c e n u p u t e a r e v e n d i c a d e c â t 2 7 % d i n preferinţele c e t ă ţ e n i l o r r o m â n i ş i circa 4 1 % d i n voturile p a r t i c i p a n ţ i l o r l a scrutin. pentru acest partid. în concluzie. 7 4 % d i n locurile C a m e r e i Deputaţilor. un sfert din cetăţenii prezenţi la urne şi-au irostit.16% ~A j 6. în calitate de reprezentant al guvernului în j u d e ţ e . 203 1 v ! ! v V V ţ î 3 j . i . E x e m p l u l cel m a i flaArt. în plus. dreptul este î n t o t d e a u n a şi în m o d d i s c r e ţ i o n a r de p a r t e a g u v e r n u l u i . atac ce suspendă dc drept acfttl respectiv (art. Tot atât de constantă este şi slaba reprezentativitatc în t e r m e n i sociali reali a partidului de guvernământ: • U~— •-•I 26 noiembrie 2000 _ Z3 Camera I . 6 1 .o2yo I P D S R a fost v o t a t de a p r o x i m a t i v u n u l din cinci r o m â n i titulari ai drepturilor electorale şi de u n u l din trei alegători care s-au deplasat la urne. etnice. în sensul u n u i p l u r a l i s m autentic.26% 47.Efectul pervers al reprezentării proporţionale 26 noiembrie-2Q00_ ~r.53% — . 72.03% • 76. De asemenea. 44.82% 80. minorităţilor politice le-a fost sistematic refuzat dreptul de veto în privinţa m a r i l o r decizii instituţionale. faţă de o descen­ tralizare autentică. altfel formulat. votul. 9 9 % d i n mandatele dc senator şi 5 2 . Sau.S7% v v. reprezentant al autorităţii centrale a statului este r e g l e m e n t a t ă în secţiunea d e d i c a t ă a d m i n i s t r a ţ i e i p u b l i c e locale. C o m b i n a ţ i a d i n t r e c o n c e p ţ i a c e n t r a l i z a t o a r e de tip j a c o b i n asupra rolului statului şi definiţia etnică a naţiunii. i n d i c a t o r u l V 4 r ă m â n e î n limite c o m p a r a b i l e c u cele din 1992 şi 1996. Apoi.49"'. 123. 120 menţionează la alin. chiar şi revizuită. i n c o m p l e t asimilată ca principiu c o n s t i t u ţ i o n a l p â n ă l a r e v i z u i r e a d i n 2 0 0 3 ' . art.42°/ UDMR ' Camera i ca/ 4. d a c ă nu de-a d r e p t u l î m p i e d i c a t ă să se manifeste. Altfel spus. în special datorită dezinteresului a p r o a p e u n a n i m .06% 75. ca şi în trecut.95% t ! 46.24% 34. Cu toate acestea. — ' > Cel de-al d o i l e a criteriu de c o n s o c i a ţ i o n a l i t a t e .43% Z. a societăţii civile.30% 61. chiar în acest cadru precar. e a este drastic limitată în practica instituţională prin capacitatea prefecmlui. alin.92% L 1'8. 1 î n s c h i m b . situaţia lui s-a î m b u n ă t ă ţ i t în r a p o r t cu 1992 cu circa patru p r o c e n t e .49. 1 „descentralizarea" fără a-i da însă un conţinut. aşa c u m este reflectată chiar de Constituţia din 1 9 9 1 . PDSR i Senal 22.. constituie ingredientele clasice ale unei r e ţ e t e p o l i t i c e m e n i t e să zădăr­ n i c e a s c ă orice efort de a u t o n o m i z a r e . arcul parlamentar P D S R . confesionale. i Camera Senat — — j 65. în ceea ce priveşte descentralizarea. Constituţia refuză să facă v r e o diferenţă de natură între stat.42% I 4. Senat 22. M a i m u l t chiar.30% 65. * 202 . reformulat în 2003. sexuale sau de altă natură . alin 1).

Scrutinul majoritar: o simulare Pentru a încerca să ne a p r o p i e m nu d o a r de cauzele acestui deficit. în ultimă instanţă. dar chiar să participe la guvernare 2 . c u m se î n t â m p l ă în Constituţia provizorie sud-africană din 1994 care dă dreptul partidelor care au obţinut p e s t e 5% din voturi nu n u m a i să fie r e p r e z e n t a t e în P a r l a m e n t . C a r e este în fond deosebirea între a nu fi ascultat în afara P a r l a m e n t u l u i şi a nu fi c o n s u l t a t în interiorul acestuia. d e regulă. cit. în acest scop. nu în alegeri. m o d u l de scrutin majoritar este lipsit de fina­ litate. 9 1 . p. condiţia p e r s o n a l ă a oligarhiilor de partid. e l e c o m p o r t â n d u n a l g o r i t m î n t e m e i u l căruia j u s t a proporţie dintre voturile obţinute şi mandatele atribuite trebuie să fie garantată în v e d e r e a realizării unui pluralism al reprezentării politice. Autoritatea efectivă a respectivului partid este la fel de redusă. în R o m â n i a posteomunistă. u n o r sisteme d e alternanţă politică. într-adevăr. proporţionalitatea duce la o reprezentare m a i justă a principalelor curente de opinie dintr-o societate. D o a r autoritatea sa simbolică diferă de la un statut la altul şi. fără consecinţe în planul politicilor d a c ă nu d u c e la guverne de largă coaliţie. aplicat în R o m â n i a la ale­ gerile de Ia 20 m a i 1990. 86. 27 septembrie 1992. Utilizarea oportunistă a sistemului electoral î m p o t r i v a efectului d e c o n s e n s ş i c o n t i n u i t a t e p e c a r e acesta îl p r e s u p u n e p o a t e fi socotită s e m n u l u n u i clar deficit de­ mocratic. în comparaţie cu siste­ mul majoritar. a d o p t a t ă cu toate că 18.grant şi m a i sintetic este cel al Constituţiei din 1991. Acest deficit se manifestă prin lipsa încrederii imperso­ nale care trebuie sa d o m n e a s c ă între participanţii la viaţa publică. D e ş i g u v e r n e l e r o m â n e ş t i p o s t e o m u n i s t e sunt formate d e P a r l a m e n t e alese prin m o d u l d e scrutin p r o p o r ţ i o n a l . în schimb. fiind doar o tehnică de atribuire a mandatelor parlamentare 1 . Scrutinul majoritar c o r e s p u n d e . reprezentarea parlamentară a minorităţii devine inutilă dacă opinia acesteia este sistematic şi făţiş ignorată. adversarul politic 1 2 este. în sfârşit. într-un sistem proporţional. statutul p a r l a m e n t a r sau extra-parlamentar al u n u i partid r ă m â n e teoretic indiferent. 204 . m a i puter­ n i c e .atunci c â n d se află în P a r l a m e n t d e c â t în situaţia în c a r e nu i z b u t e s c sa o b ţ i n ă nici un mandat. 3 noiembrie 1996 şi 26 n o i e m b r i e 2 0 0 0 . înfrânt în Parlament.66% din m e m b r i i A d u n ă r i i Constituante (95 din 509) au votat împotriva textului sprijinit de guvern. ci şi de motivele pentru c a r e partidele aflate la p u t e r e în R o m â n i a d u p ă 1990 l-au alimentat în p e r m a n e n ţ ă . p r a c t i c a constituţională a adoptat fără e c h i v o c logica majoritate/opoziţie c a r e c a r a c t e r i z e a z ă structural r e g i m u r i l e politice ce r e c u r g la serviciile scrutinului majoritar. cu titlu e x p e r i m e n t a l . de regulă. p. dar şi o finalitate p r o ­ porţională. Atâta timp cât nu participă la decizii şi la elaborarea politicilor. nu d o a r u n a a reprezentării. op. IBIDEM. să simulăm. r e p r e z e n t a r e a p r o p o r ţ i o n a l ă se d o v e d e ş t e . iar cel proporţional u n o r sisteme de cooperare partizană în cadrul coaliţiilor g u v e r n a m e n t a l e . dar şi la nivel executiv.. am ales scrutinul din 1996 p e n t r u că prezintă o m a i m a r e diversitate a actorilor politici reprezentaţi şi un m a i mare echilibru între aceştia. raportul d i n t r e r e z u l t a t e l e c e a r f i p u t u t f i obţinute p r i n scrutin majoritar şi cele oferite de r e p r e z e n t a r e a proporţională. M o d u r i l e d e scrutin p r o p o r ţ i o n a l e s e c a r a c t e r i z e a z ă p r i n aceea că au nu n u m a i efecte proporţionale. P o a t e că astfel v o m reuşi să s e s i z ă m care d i n c e l e d o u ă s i s t e m e este m a i avantajos p e n t r u 205 Pierre MARTIN.în ochii propriilor militanţi şi ai publicului . fireşte. N u m a i că logica efectului de proporţionalitate cere ca aceasta să se regăsească nu n u m a i în P a r l a m e n t . P r o p o r ţ i o n a l i t a t e a trebuie să fie o trăsătură a puterii. M o t i v e l e m ă r t u r i s i t e în v i r t u t e a c ă r o r a legiuitorul a o p t a t p e n t r u r e p r e z e n t a r e a p r o p o r ţ i o n a l ă în cazul alegerilor g e n e r a l e sunt în p r i n c i p a l d o u ă : tradiţia r o m â n e a s c ă interbelică şi convingerea potrivit căreia. ca şi prin situarea legitimităţii d e m o c r a t i c e exclusiv la nivel electoral. singura trăsătură reală de consociationalitate pare să fie m o d u l de scrutin p r o p o r ţ i o n a l . Rareori însă efectul de proporţionalitate este instituţionaîizat p â n ă la capăt.

00% 148.27% 962. La 2 iunie 1996.072 cetăţeni.60% Alegeri pentru desemnarea consilierilo .53% 1.305 voturi.633. să privim tabelul creşterii în voturi şi în m a n d a t e a C D R în 1996 faţă de 1992. 6 8 7 voturi p e n t r u U S D (un spor de 2 8 . în t i m p ce sistemul majoritar favorizează partidele m a i puternice. 206 To7577olT "2.011 sufragii în 2 0 0 0 a v a l o r a t 16 m a n d a t e de senator în plus.62% din totalul voturilor valabil exprimate faţă de 16. Nu toate partidele puternice sunt însă uniform avantajate de sistemul proporţional r o m â n e s c .44% 787588" r 7.170 voturi pentru P D S R (adică un spor relativ de 48. 1.06% 602. valoarea lor de simulare fiind deci mai ridicată decât cea a alegerilor pentru Consiliile locale. aleşi fiecare de 25.667.561 UDMR 5.322.431 voturi p e n t r u C D R ( u n spor d e 3 8 .50S 4.625 de voturi p e n t r u un m a n d a t . Ceea ce înseamnă că un loc de senator pierdut v a l o r e a z ă 3 3 . 4 1 5 . atât în funcţie de ponderea acestora.406 13.056 PRM • Independenţi i 303. Pentru comparaţie. electoratul a utilizat simultan ambele procedee: votul majoritar în d o u ă tururi.843" -26" " +/+ 952. ca şi cele de la 27 septembrie 1992.712. c ă r o r a statele majore de partid le-au retras încrederea.18% 412.417 CDR 16. 2. un câştig de 938.836. 1 O p i e r d e r e de n u m a i 2 6 6 .968.03% i 344. scorurile principalelor partide aşa c u m au rezultat din cele două modalităţi paralele de vot 2 : Alegeri pentru desemnarea primarilor (sistem majoritar) cifre procente 2.201 49 PDSR Senat V M +/- 1992 Camera Senat 1996 +/-266. Sa alăturăm deci. care a o b ţ i n u t un l o c 207 .28% PDSR 1 1.011 + 16 J ".686 de voturi. iar un m a n d a t de deputat m a i puţin echivalează cu 14.469 f 3. menajând totuşi un loc relativ important p e n t r u candidaţii i n d e p e n d e n ţ i cu o solidă notorietate locală. P U N R ş i P R M a r f i fost m a i m i c ă d e c â t î n cazul unei reprezentări p r o p o r ţ i o n a l e : c e l e trei p a r t i d e n-ar fi a d u n a t împreună decât 9.368.judeţeni Formaţiunea (sistem pro)iov tionaţ) procente cifre 19.713. în circumscripţii uninominale. pentru alegerea primarilor şi cel proporţional de listă pentru desemnarea consilierilor locali şi judeţeni.719 USD 7. 8 7 3 de voturi. prin t r e c e r e a de la ' Datele alegerilor de la 2 iunie şi 3 noiembrie 1996. adică a p r o x i m a t i v 2 7 % din totalul sufragiilor.756 + 38 4M02ÎT + 65 938. votul majoritar uninominal ar fi adus. a avut efectul c e l m a i d r a m a t i c a s u p r a performanţelor electorale ale P D S R . luat ca p u n c t de reper (V) şi m a n d a t e l e ce i-au fost atribuite ( M ) : PDSR Senat y — 3.464 155 41 .756 de voturi a adus P D S R 38 de deputaţi. 2 Am ales rezultatele votului pentru Consiliile judeţene pentru că s-au desfăşurat în circumscripţiile folosite şi la alegerile legislative. D u p ă c u m se ştie.860 91 +/- Se p o a t e lesne constata că.40% 461. aşadar.49%.353. D i m p o t r i v ă .390. calculul redistribuirilor.045. şi un spor de 952.28% 1. în schimb. p o n d e r e a deputaţilor şi senatorilor U D M R . Astfel.095 26.11% 431. d a c ă alegerile generale legislative ar fi avut loc la 2 iunie şi s-ar fi desfăşurat pe b a z a scrutinului majoritar în două tururi.852 26.372 4.27% 2. influenţând s p e c t a c u l o s evoluţia raporturilor dintre voturile obţinute de acesta în 1996 şi 2000 faţă de 1992.190 -8 Camera 2. în plus faţă de scrutinul de listă. bazat pe m e t o d a H o n d t .017" 117 2000 Camera 3. C o n c l u z i a acestei simulări era previzibilă: r e p r e z e n t a r e a p r o p o r ţ i o n a l ă difuzează voturile. 8 6 % ) . 4 3 4 voturi. în cifre absolute şi în procente 1 . adică 58.102. cât şi de obiectivele lor strategice extra-electorale. 1.750 : 1. A c e s t e trei formaţiuni cel m a i bine clasate au p i e r d u t laolaltă. au şanse de câştig n u m a i în circumscripţii u n i n o m i n a l e .848 de voturi i-a scăzut numărul deputaţilor cu douăzeci şi şase. 5 3 % ) ş i 3 9 0 . candidaţii disidenţi.381.partidele româneşti.447 PUNR 4. sunt preluate după procesele verbale comunicate de Biroul Electoral Central. pierzând.225 " 11. de exemplu.55% majoritar la p r o p o r ţ i o n a l .73%). 1 9 0 de v o t u r i a costat P D S R în 1996 opt locuri de senator şi un m i n u s de 381.

s u p l i m e n t a r de senator cu 82.176 voturi şi u n u l de d e p u t a t cu 37.879 de voturi:

CDR

1992 Senat Senat Camera 2.210.722 2.177.144 3.772.084 V "53 34 82 M '

1996 VCamera L + 1.561.362 3.692.321 1 19 122

1992 Senat Camera ! Senat !. 139.033 1.108.500 ! 1.617.384 18 "... 4 3 Z I I ,.~2'1",

, 1996 ~ ! Camera ~~7 +A "j + 478.381 ! 1.582.231 + 474.269 +X-.' ] * 53 "+,10 :
+/

+/+ 1.515.177 ~ +40

Fiecare loc d e senator d o b â n d i t d e U S D î n p l u s faţă d e F S N a cerut 95.670 de voturi, cu 13.000 m a i m u l t decât a avut n e v o i e C D R , iar fiecare mandat de deputat suplimentar a fost câştigat cu 47.426 de voturi, adică cu 10.000 peste n o r m a de creştere a C D R . Să a d ă u g ă m , în sfârşit, d a t e l e u n u i partid, P U N R , care a scăzut în 1996 în preferinţele electoratului:

N o r m a r e a l ă de r e p r e z e n t a r e a fost, la alegerile din 3 n o i e m b r i e 1996 d e pildă, d e 85.228 d e voturi v a l i d e p e n t r u u n senator şi de 37.313 voturi valabil exprimate p e n t r u un deputat. Strict aritmetic, P D S R ar fi trebuit să piardă d o a r patru locuri de senator şi în j u r de zece m a n d a t e de deputat. Jocul proporţionalităţii, aşa c u m este aplicat în sistemul electoral r o m â n e s c , a făcut ca, pentru partidele aflate la vârf, pierderea să fie de aproximativ trei ori m a i costisitoare în voturi d e c â t câştigul, t e n d i n ţ ă ce s-a verificat şi în performanţele P D S R la alegerile din 2000. în Senatul ales în 1996, C D R şi P D S R au fost despărţite de 936.073 de voturi, materializate într-o diferenţă de 12 locuri, ceea ce revine la o n o r m ă de reprezentare de 73.006, inferioară cu 12.000 celei naţionale. în C a m e r a Deputaţilor, 1.058.461 de vo­ turi separau cele d o u ă formaţiuni, adică 34.143 voturi pentru fie­ care din cele 31 de m a n d a t e deţinute de C D R în plus faţă de principalul partid de opoziţie de atunci; prin urmare, deputaţii care asigurau întâietatea C o n v e n ţ i e i fuseseră aleşi şi ei pe b a z a u n e i n o r m e de reprezentare inferioară celei reale. A c e s t e n o r m e , atât cele reale, cât şi cele „de s e p a r a r e " erau o r i c u m de d o u ă ori m a i mici decât cele prevăzute de art. 3 al Legii 68/1992, adică 70.000 de locuitori pentru un deputat şi 160.000 pentru un senator. S ă v e d e m d a c ă regularităţile p e c a r e le-am surprins p â n ă a c u m sunt confirmate de evoluţia formaţiunilor politice aflate în 1996 în p a r t e a de mijloc a c l a s a m e n t u l u i , m a i întâi cu ajutorul rezultatelor înregistrate d e F S N / U S D , c a r e şi-a î m b u n ă t ă ţ i t performanţa: 208

I

PUNR ~ Senat 1992" " j Camera j

V M

890.410 1 839.586
- ,4 '
3 ( )

!

J _ Senat 518.962
7
1

1

V9

9

6 Camera
533.348
~_\%

+/-

- 371.448

:f-

" -306.238 - 12'

Se constată că P U N R a rămas fără un loc de senator la fiecare 53.064 voturi pierdute (cu circa 20.000 în plus faţă de P D S R ) şi Iară un m a n d a t de deputat la 25.519 voturi în m i n u s (o cădere cu 10.000 de voturi m a i lentă decât c e a suferită de P D S R ) . în mare, la 100.000 de alegători care le-au retras încrederea în 1996, P D S R a r ă m a s fără 3 senatori şi fără 7 deputaţi, iar P U N R cu 2 senatori şi 4 d e p u t a ţ i m a i puţin. D i m p o t r i v ă , la 500.000 d e electori suplimentari c a r e le-au a c o r d a t votul, C D R a obţinut 6 m a n d a t e de senator şi 14 de deputat, iar U S D doar 5 şi respectiv 10. S-ar p u t e a s p u n e , cu titlu de r e g u l ă p r o v i z o r i e şi o a r e c u m rudimentară, c ă p e n t r u partidele m a i b i n e plasate î n c l a s a m e n t câştigul este, proporţional, m a i uşor şi scăderea m a i abruptă, în v r e m e ce partidele aflate în plutonul de mijloc şi inferior plătesc m a i ieftin pierderile dar cresc cu eforturi m a i mari. D a c ă am încerca să transpunem, printr-un exerciţiu teoretic, rezultatele alegerilor legislative din 1996 în m o d u l dc scrutin majoritar, ar trebui, pe b a z a indicatorilor simulării pe care am făcut-o p e n t r u alegerile locale şi i g n o r â n d , fireşte, atât m i z a 209

scrutinelor, cât şi efectul de timp şi dintre 2 iunie şi 3 noiembrie 1996, s a t r e c e m î n contul P D S R u n spor î n voturi d e 4 8 , 7 3 % , p e s e a m a C D R u n spor d e 3 8 , 5 3 % ş i î n zestrea U S D u n spor d e 28,86%. înmulţind aceste p r o c e n t e cu numărul de voturi obţinute pe liste şi divizând apoi s u m a prin n o r m a reală de r e p r e z e n t a r e ( 8 5 . 2 2 8 de electori la un senator şi 3 7 . 3 1 3 la un d e p u t a t ) am o b ţ i n e u r m ă t o a r e a configuraţie ipotetică a unui P a r l a m e n t ales prin scrutin majoritar ( S ) :
"

reprezentarea proporţională „ p e r f e c t ă " este e x p r i m a t ă de relaţia y = x, u n d e y d e s e m n e a z ă raportul dintre m a n d a t e l e atribuite partidului 1 şi c e l e atribuite p a r t i d u l u i 2, iar x raportul dintre voturile a d u n a t e de partidul 1 şi cele adunate de partidul 2 ' . F i e d e c i r a p o r t u l dintre m a n d a t e l e ş i voturile o b ţ i n u t e d e C D R şi P D S R în 1992 şi 1996, atât în Senat, cât şi în C a m e r a deputaţilor i Senat 1992 \ \ Camera 1992 \ Senat 1996 \ Camera 1996 \ : y 1,32 1,42 1,29 1,34 x 1,40 1,38 1,33 1,40 y = x" n = 0,94 n = 1,02 n = 0,96 h = 0,95

""

!

CDR PDSR ! USD

M 53 41 23

Senat ~~f M • S l. ' +8 j ' ~ 122 61 91 +8 49 ! 53 +1 2 4 ]

Camera 1 ^ \ 137 " 1 104 ! 54

+ ± + 15 + 13 +1

J

Rezultatul este departe de a fi neaşteptat: partidele m i c i simt avantajate de m o d u l de s c r u t i n p r o p o r ţ i o n a l ( U S D a o b ţ i n u t a p r o a p e acelaşi n u m ă r d e m a n d a t e c u u n m i n u s d e 4 0 0 . 0 0 0 d e voturi) şi defavorizează partidele mari. D a c ă nu ar fi fost vorba despre o simulare, ci am fi avut de-a face cu un scrutin ce s-ar fi desfăşurat în m o d real d u p ă principiul majoritar, fenomenul de polarizare la vârf ar fi fost probabil încă şi mai pronunţat. U D M R , P U N R şi P R M n-ar fi izbutit să obţină, împreună, nici măcar cele 9 locuri de senator şi 33 de m a n d a t e de deputat care le-ar fi revenit d u p ă î n s u m a r e a ipoteticelor rezultate ale C D R , P D S R şi U S D . Politica românească s-ar fi reorganizat d u p ă un m o d e l similar celui g e r m a n , adică potrivit u n u i sistem p a r t i z a n d e a l t e r n a n ţ ă moderată, c o m p o r t â n d „ d o u ă partide şi j u m ă t a t e " (Zweiundhalbparteiensystern) şi o r e p r e z e n t a r e p u n c t u a l ă a U D M R . într-un a s e m e n e a context, U S D n-ar fi fost mai câştigată în m a n d a t e , d a r puterea sa de decizie şi spaţiul său de m a n e v r ă ar fi fost p e s e m n e m u l t m a i m a r i , p e n t r u c ă nici u n u l dintre c e l e d o u ă p a r t i d e principale nu ar fi fost în m ă s u r ă să guverneze fără concursul ei. Să ne î n t r e b ă m a c u m d a c ă reprezentarea proporţională, aşa c u m este utilizată î n alegerile r o m â n e ş t i , a r e cel p u ţ i n m e r i t u l fidelităţii faţă de finalitatea sa proporţională. Se c o n s i d e r ă că 210

Variabilă de la o C a m e r ă la alta şi de la o a l e g e r e la alta, abaterea n de la proporţionalitate este deci destul de r e d u s ă . D i n t r e c e l e trei c a u z e care au r e p u t a ţ i a de a p r o d u c e efecte de disproporţionalitate şi a n u m e : m ă r i m e a circumscripţiei electorale, existenţa u n o r clauze de excludere şi translarea disproporţională 2 , cea din u r m ă este aproape neglijabilă în sistemul electoral r o m â ­ nesc, modalitatea de calcul fiind relativ bine calibrată m a t e m a t i c . Dimpotrivă, s-a văzut l i m p e d e că pragul electoral impus de lege, m a i întâi de 3%, apoi de 5%, se constituie într-un instrument politico-artimetic care exclude de la dreptul de a fi reprezentaţi în P a r l a m e n t în m e d i e 1 7 % din alegătorii ale căror voturi au fost validate. A d o u a distorsiune, tot atât de serioasă, este p r o v o c a t ă de m a g n i t u d i n e a c i r c u m s c r i p ţ i i l o r electorale. S ă n e a m i n t i m c ă î n 1996 d o a r doi din cinci senatori şi n u m a i doi din trei deputaţi au
! Rein TAAGEPERA, Matthew SOBERG SHUGART, Seats and Votes. The Effecls and Determinante ofElectoral Systems, Yale University Press, New Haven and London, 1989. pp. 167-168. Cristian PREDA, România posteomunistă şi România interbelică, pp. 59-60 foloseşte o altă medodă de calcul, mai fină şi mai dinamică; rezultatele sale sunt însă convergente cu cele obţinute de mine. 2 Giovanni SARTOR1, „The Influence of Electoral Systems: Faulty Laws or Faulty Metfaod?", in Arend LIJPHART, Bernard GROFMAN, editors, Electoral Laws and iheir Political Consequences, Agathon Press, New York, 1986, pp. 58-59.

211

fost aleşi la acest nivel. Nici un candidat P R M p e n t r u Senat n-a reuşit, de pildă, să obţină atunci un m a n d a t direct. Redistribuirea naţională a stabilit un raport aleatoriu între distribuţia teritorială a rezultatelor finale ale p a r t i d e l o r şi preferinţele electoratului dinte-o circumscripţie dată. Uniunii Democrate a Maghiarilor i-au fost astfel repartizate m a n d a t e în z o n e în care nu există practic o minoritate maghiară. Cu alte cuvinte, voinţa politică a cetăţenilor care-şi exercită c o n c r e t d r e p t u l de vot în p r o p r i a lor c i r c u m ­ scripţie este completată şi corectată de o voinţă generală dedusă pe baze m a t e m a t i c e . în c o n c l u z i e , s-ar s p u n e că partidele cu vocaţie guverna­ mentală nu sunt formal avantajate de reprezentarea proporţională. Cu toate acestea, ele nu insistă de regulă p e n t r u s c h i m b a r e a modului de scrutin, deşi ar avea puterea să o facă, iar o asemenea modificare le-ar a d u c e un profit electoral evident. E v e n t u a l a introducere a v o t u l u i majoritar ar p u t e a d e c l a n ş a un p r o c e s de restructurare a sistemului r o m â n e s c de partide într-un sens bipartizau şi ar d u c e la instaurarea reală a alternanţei, pe care opinia publică o socoteşte un criteriu de consolidare a democraţiei. Perpetuarea alegerilor de liste pare să convină în continuare formaţiunilor politice majore, în c i u d a dificultăţilor pe care ie întâmpină în R o m â n i a guvernarea prin coaliţii. A c e s t p a r a d o x sc explică prin rolul îndeplinit de p a r t i d e în r e g i m u l politic r o m â ­ nesc, ştiind că nu m o d u l de scrutin d e t e r m i n ă f o r m a r e g i m u l u i după o relaţie de tip cauză-efect, ci, dimpotrivă, regimul este cel care, potrivit p r o p r i e i sale n a t u r i şi în funcţie de obiectivele pe care principalii actori politici d o r e s c să le atingă, a d o p t ă o modalitate a n u m e de desfăşurare a alegerilor.

CAPITOLULUI

Absenţa subiectului politic

în principiu. revoluţia a fost instanţa care le-a p e r m i s intelectualilor să se impună ca unici purtători de cuvânt ai societăţii civile. de obicei. in Jon ELSTER. o teorie r e v o l u ţ i o n a r ă ori un surogat a c c e p t a b i l al acesteia. Aclam PRZEWORSKI. D a c ă procesul de democratizare ce însoţeşte orice trecere de la un r e g i m autoritar la statul de d r e p t p o a t e fi descris ca o instituţionalizare a nesiguranţei 1 . ca rit major al acestei treceri. în România. adică potrivit u n u i inventar de b u n u r i sociale şi de simboluri pe al căror enunţ se întemeiază moralitatea şi legitimitatea practicii politice. p. „Democray as a Contingent Outcome of Conflicts". atunci revoluţia. 215 1 . Constituţionalism and Democracy. este constrânsă să se p r e z i n t e drept o certitudine instituţionalizată. revoluţia a fost m o d e l u l social al delegitimării totalitarismului.Revoluţia de recuperare în e p o c a triumfului i n d i v i d u a l i s m u l u i . inventarea u n u i cadru de referinţă la valori p a r e să fie o cale privilegiată prin care consensul . De aceea. Cambridge.poate fi înrădăcinat în subiectivitatea unei alegeri. d u p ă r e g u l a m o d e l u l u i teoretic. 1988. Altfel spus. Rune SLAGSTAD. a unei anumite vocaţii de a exercita puterea. r e v o l u ţ i a a fost mijlocul p r i n care fostele elite comuniste au procedat la reforma propriilor structuri şi ierarhii. Cambridge University Press. D i n reţeta u n e i revoluţii nu p o a t e lipsi. fărâmiţat şi evacuat de funcţii simboI ice „ t a r i " . dispozitivele de putere se instalează.ca d i m e n s i u n e obligatorie a spaţiului politic m o d e m . editors. dincolo de probabila spontaneitate a gesturilor de revoltă şi de improbabilele acţiuni provocatoare. 63.

„a p u t r e z i t " 2 . 134. p u r şi simplu şi cu un t e r m e n leninist. zvonurilor. Revolta străzii a fost rezultatul unui i m a g i n a r colectiv în care a c u m u l a r e a tensiunilor. Eastern Europe in Revolution. editor. 74. 1997. un efort a n o n i m de sistematizare şi de raţionalizare a lipsei proiectului politic al schimbării . să spulbere chiar un regim politic. Revoluţia apar­ ţine elitelor. Ulrich K. 217 1 4 O revoluţie imaginată Revoluţia r o m â n ă ţ i n e . revoluţionarii sunt î n t o t d e a u n a „ d e p r o f e s i e " şi nu-şi aleg n i c i o d a t ă strada ca t e r e n de luptă. in Gordon WIGHTMAN. de la sine. Ca şi în celelalte societăţi p o s t e o m u ­ niste. and Democracy. faptul că în România a avut loc o revoluţie rămâne. editor. m a i degrabă. aşa c u m românii au trăit-o în decembrie 1989. Ei a t a c ă direct. Revoluţia r o m â n ă n-ar fi în sens strict decât o „non-revoluţ i e " violentă. s-a arătat c a p a b i l ă să r ă s t o a r n e un g u v e r n . Claus OFFE. Les pionniers de la democraţie. Markets. pp. Sunt folosiţi uneori.I. 2004. Press. in Beverly CRAWFORD. 1998. 1 216 . Co. nici de o organizare revoluţionară şi nici de un proiect revoluţionar. Aşteptând m e r e u o re-normalizare a orizontului cotidian. 1992. 179. în principal. potrivit cărora nici una dintre cauzele deduse a posteriori ale Revoluţiei din decembrie nu este suficientă pentru a-i explica succesul. Rebuilding the Ship al Sea. E m o ţ i a populară. disperării. 3 Catherine PERRON. 1989-1998. căci euforia populară nu a fost cu adevărat însoţită de o mobilizare socială şi nici nu s-a investit într-un proiect politic 2 . „Impediments to Democratization in Post-Communist East-Central Europe". PREUSS. p. dar şi publicul deloc pregătit pentru o schimbare dc structură a regulilor şi raporturilor sociale. Elites politiques locales tcheques el esl-allemandes. socie­ tatea p ă r e a că se r e s e m n a s e să v a d ă funcţia politică p r e l u a t ă . s-a d e s c o m p u s . Edward Elgar. un nou dispozitiv de putere. 17. in Ivo BANAC. The East European and Easl German Experience. nu a fost doborât. The Political Economy o) Post-Communist Transformation. Westview.. centrele puterii c ă r e i a vor să i se substituie. Aldershot. 1995. după o tehnologie proprie acţiunii politice şi cu un profesionalism î n d e l u n g exersat. a fost. p. dar nu a p r o d u s . States. Cambridge.T. Cambridge University Press. ci şi-a produs ea însăşi agenţii şi a g e n d a . Mass. and Bulgaria. iluziilor şi nerăbdării a depăşit temperatura de fierbere. 121-122. insurecţia din d e c e m b r i e 1989 a surprins nu n u m a i regimul. 2 Claus OFFE. p. R e v o l u ţ i a r e c u r g e la structuri şi instituţii. Cei care se revoltă nu ajung niciodată la putere. Ca şi celelalte forme de demi­ tere a totalitarismului central şi est-european. ci a fost m a i c u r â n d punctul c u l m i n a n t al u n e i crize interne generalizate 1 . revoluţia r o m â n ă nu a fost produsul u n o r agenţi şi al u n e i a g e n d e revoluţionare. Sfârşitul c o m u n i s m u l u i nu ar trebui deci gândit în categoriile voinţei sau ale structurii. t r a n s f o r m a r e a de r e g i m a fost un fenomen profund heteronom. The M. r e v o l t a se d e z l ă n ţ u i e atunci c â n d sunt anulate logica prudenţei şi reflexul supravieţuirii. 4 Jon ELSTER. p. de către oligarhia de partid. Polilics in Czechoslovakia. and San Francisco and Oxford. Cambridge. Schimbarea nu s-a situat la capătul u n u i p r o c e s revoluţionar. 2 Stephen HOLMES. Străzile răscolite de mulţimea revoltată nu asigură decât coloana sonoră a unei acţiuni care se petrece în interiorul palatelor puterii. Revoluţia este sistematică şi analitică. 1995. R e v o l u ţ i a se n a ş t e la capătul unei tactici combinatorii şi al u n u i calcul social al probabilităţii schimbării de r e g i m . 1 revolte. cu formele ei violente. editor. Corneli University Press. revolta este privilegiul societăţii. Bill LOMAX. ireductibil raţional. Instituţional Design in Post-Communist Societies. d e d o m e n i u l imagi­ naţiei. pentru a da un lustru de legitimitate grupului care se instalează la putere în u r m a unei Pertinente în acest sens sunt remarcile din Katherine VERDERY. p. „Conceptions of Democracy in the Draft Constitutions of Post-Communist Countries". aparent definitiv. nici de o teorie revoluţionară. Hungary. Faptă a unei minorităţi răzvrătite. în cazuri izolate şi atent verificate. altfel spus. Gail KLIGM AN. revolta se î n t r u p e a z ă din gesturi şi c u v i n t e . 11. C o m u n i s m u l nu a căzut. „România after Ceauşescu: Post-Communist Communism". IthacaLondon. ci. Varielies of Transilion. Presses Universitaires de France. căci nu a dispus nici de o contra-elită revoluţionară. revolta este spontană şi critică. Parly Formation in Easl-Cenlral Europe.revoluţia. Paris. Poland. Boulder. ci în cea a hazardului 3 . în realitate. in ultimă analiză.

în măsura în care vechea ordine juridica ar fi fost spontan abolită. N. Andrew ARATO. cât şi a celor care aspiră la statutul de elită . să se lase luaţi prin s u r p r i n d e r e de indiferenţa şi chiar de ostilitatea cu care marele n u m ă r le-a întâm­ pinat discursurile inspirate d e t e m a libertăţii. Atunci. dar mişcă­ rile de stradă ridicau p r o b l e m a e x t r e m de dificilă a legitimităţii s i m b o l i c e şi a p r o c e d u r i l o r politice de l e g i t i m a r e a succesiunii regimului totalitar 1 .. imaginea televizată a unei ţări asediate de un inamic tară n u m e şi fără chip. Con­ trolul televiziunii a d e p o s e d a t Partidul C o m u n i s t .din pricina caracterului său minoritar. întoarcerea în Europa D e m o c r a ţ i a n u f u n c ţ i o n e a z ă c a u n laborator a l virtuţilor cetăţeneşti. Televiziunea a jucat. MD. la vârf se instalaseră o a m e n i cu apa­ renţă simplă. d a c ă 1-a avut cu adevărat vreodată. 165 crede că evenimentele din decembrie pot fi calificate drept o revoluţie în sens strict legal. iar obiectivele sale atinse: nivelul de v i a ţ ă al p o p u l a ţ i e i se î m b u n ă t ă ţ i s e în c h i p e v i d e n t şi imediat. în m o m e n t u l în care societatea nu a fost invitată la definirea lor? Intelectualii şi ideologii societăţii civile n-ar fi trebuit deci. and Legitimacy. Această ipoteză nu se confirmă însă. de a c u m înainte.atât a maselor. 2000. starea de Ted Robert GURR. Rowan & Littl'efield. 218 1 a n o n i m ă ş i v i d ă d e sens. dar vio­ lente. învingători ai războiului civil şi apărători ai societăţii. p o p o r u l suveran. p. M a j o r i t a t e a n u s e grăbeşte să se solidarizeze în jurul unei libertăţi pe care a primit-o în dar şi de care nu se socoteşte responsabilă. Civil Suciety.de accesul la bunurile sociale cele mai apreciate devine extrem de răspândită şi de intensă 1 . 334-337. căci nici un g r u p social nu m a i p u t e a r e v e n d i c a . d u p ă c u m nici instituţiile statului n u sunt sanatorii pentru tratarea m a l a d i i l o r conştiinţei. Drept u r m a r e . D i m p o t r i v ă . Constilulion. se pare. 1970. D e fapt s i n g u r u l m o d e l t e o r e t i c care p e r m i t e calificarea e v e n i m e n t e l o r d i n d e c e m b r i e 1989 d r e p t revoluţie e s t e p e r s p e c t i v a a g r e g ă r i i p s i h o l o g i c e : o s c h i m b a r e violentă de r e g i m p o a t e lua o f o r m ă r e v o l u ţ i o n a r ă atunci c â n d „privarea r e l a t i v ă " . al cărei uz proprietarul său legitim. a devenit astfel „revoluţia noastră". Why Men Rebel. Distribuirea rapidă a câtorva b u n u r i sociale î n d e l u n g râvnite a făcut ca revoluţia să p a r ă încheiată. Lanham. pp. Eliberată d e p r o p r i a identitate i d e o l o g i c ă printr-un asen­ timent general. cei care s-au p e r i n d a t prin studiouri în p r i m e l e zile improvizându-se într-un fel de „contra-elită revoluţionară". îl pierduse demult. stăpână pe m e t o d a de fabricaţie a politicii şi întemeiată în m o d a p r o a p e ritual pe s â n g e . din plin şi fără obstacole majore începând chiar 22 d e c e m b r i e 1989. foarte popular în primul m o m e n t . Princeton University Press. i-a fost refuzată orice participare di­ rectă la realizarea propriului destin. 1 219 . subiectului libertăţii politice şi civile c a r e este societatea în a n s a m b l u l ei. Revolta culpabilizantă. de mijloacele de producţie ale politicii. Princeton. în calitatea acestuia de instituţie a imaginarului (în m ă s u r a în care deţinea monopolul ideilor şi credinţelor publice). pe cale de consecinţă. trecuţi prin p r o b a focului şi.a locuitorilor Timişoarei şi a câtorva mii de bucureşteni disperaţi.clasa c o n d u c ă t o a r e comunistă a evitat cu grijă schimbările de structură şi s-a angajat pe drumul. spontan şi accidental . al reformelor limitate. de industria imaginarului. t e a m a se risipea.J. P o a t e însă c i n e v a să se s i m t ă responsabil faţă de o libertate la a cărei instaurare nu a fost c h e ­ m a t ? C u m să creezi o solidaritate în j u r u l valorilor libertăţii. aparatele de represiune ale statului se făcuseră a p r o a p e nevăzute. au dat conducătorilor post-revoluţionari posibilitatea de a se înfăţişa drept eroi ai pacificării. m e n i t e să r ă s p u n d ă exigenţelor imediate şi c o n c r e t e ale societăţii. m a i ales. pater­ nitatea unei revoluţii devenită naţională şi.Revoluţia însăşi şi-a a d u s d e c i pe l u m e revoluţionarii. actele legislative explicit sau implicit abrogate după Revoluţie fiind extrem de puţin numeroase. g a t a să-şi a s u m e responsabilitatea funcţiei politice. „revoluţia întregului popor". Această strategie succesorală a fost bine chibzuită. în final.cel al şefului Partidului şi a sute de nevinovaţi . în p r i m a p a r t e a anilor ' 9 0 . rolul de „teorie r e v o l u ţ i o n a r ă " sui generis a revoluţiei r o m â n e . P r o ­ cesul dc transmitere a puterii funcţiona. p u n e r e a în s c e n ă unei agresiuni invizibile.

L'Harmattan. Piaţa Universităţii a fost. în a n s a m b l u . cât din sângele nevinovat din decembrie 1989. intelectualii au ştiut să profite c h i a r şi de e ş e c u l i epublicii valorilor. Căci spectacolul celor trei valori p r o m o v a t e dc intelectuali urma să fie p r i m a treaptă a procesului de îndepărtare din palatele puterii a clasei c o n d u c ă t o a r e c o m u n i s t e . in Alexandra IONESCU. sigură de un sprijin p o p u l a r larg. profesionale. G e n u l de revoluţie pe care aceştia ar fi dorit să o vadă petrecându-se s p o n t a n . 1 . un fel de machetă a unei societăţi bazate. să se consti­ 1 tuie într-o scară spre palatele p u t e r i i . Democracy in Dark Times. ci dintr-un substitut al acesteia. în faţa puterii. Ithaca and London. Golănia.libertate a unei naţiuni este m ă s u r a solidarităţii dintre grupurile politice. pentru că mesajul n-a fost p r i m i t de c ă t r e majoritatea instalată confortabil în consensul din d e c e m b r i e . p e n t r u că majoritatea cetăţenilor nu s-a b u c u r a t să v a d ă c u m politicienii în c a r e şi-a investit încrederea sunt luaţi în derâdere.k i l o m e t r u 0 al u n e i Românii eliberate de c o m u n i s m . etnice şi confesionale care formează societatea. leagăn al unui imaginar colectiv destinat să sfărâme unanimitatea ' Am utilizat tipologia propusă de Gerald M. M a i mult. 188-190: spre deosebire de elitele dispersate. Ca şi c u m n i m i c e x t r a o r d i n a r nu s-ar fi î n t â m p l a t în d e c e m b r i e 1989. în final. 1998.se găseau a c u m în faţa unei clase c o n d u c ă t o a r e înnoite. un a n u m i t c o n s e n s . s i m p l i trecători. cele din iunie Pentru Piaţa Universităţii v. „Quelques icmarques sur les consequences de l'usage politique du passe commuriiste dans la structuration du champ politique roumain apres 1989". la r â n d u l ei. a u n e i elite c o m u n i s t e r e f o r m a t e ' care. d a r a făcut şi obiectul unei reprobări p u b l i c e destul de m a s i v e . a n u m e u n a n i m i t a t e a etică mistificatoare a u n e i m e n t a l i t ă ţ i colective şlefuită de câteva decenii de totalitarism. EASTER. Intelectualii şi noii ideologi ai societăţii civile . pentru că îşi calculase profitul pe t e r m e n scurt şi mediu.pe 13. G o l ă n i a a fost atacată nu n u m a i din direcţia puterii. o r e v o l u ţ i e refăcută de intelectuali. nu sunt încă fragmentate. cele reformate. Nu s-a î n t â m p l a t aşa. Paris. sfidarea G o l ă n i e i a fost m u l t p r e a r a d i c a l ă şi „ p r o s t c r e s c u t ă " pentru a p u t e a trezi. c e a a consensului naţional asupra marilor obiective ale tranziţiei. Politique el societe dans la Roumanie contemporaine. a unei formule de guvernare pragmatică. libertate şi adevăr. într-un a n u m i t fel. p a c e a socială şi normalizarea. 49. 1997.de i n o c e n ţ i : studenţi. 220 preconizată de n o u l r e g i m politic şi. d a c ă e x c l u d e m u n a n i m i t a t e a . 14 şi 15 iunie 1990 . N o u a p u t e r e publică nu îşi trăgea rădăcinile dintr-un aseme­ nea tip dc solidaritate. ţigani. golani veritabili. 42 sq. World Polilics. în chip spontan. Cornel! University Press. culturale. pp. grevişti ai foamei. elitele comuniste din România nu vor începe sâ se disperseze efectiv decât în ultimele luni ale anului 1991. deşi atinse structural de căderea vechiului regim şi angajate într-un proces dc selecţie internă. A c e a s t a a m o n t a t deci.Raţiunile pentru care intelectualii est-europeni au eşuat în încercarea lor >lc a înţelege şi a explica revoluţiile din 1989 la Jeffrey C. „Preference for Presidentialism. Astfel s-a n ă s c u t Piaţa Universităţii. Legitimitatea simbolică a puterii învingătoare în alegerile din 20 m a i 1990 se h r ă n e a nu atât din votul popular. însuşi n u m e l e republicii i m a g i n a r e . analiza lui Alexandru GUSSÎ. n i c i n u p a r t i c i p a s e r ă î n n u m ă r m a r e l a manifestaţiile din 16-21 d e c e m b r i e 1989 . 349370. s a u m ă c a r un ecou favorabil în r â n d u l majorităţii cetăţenilor.care nici nu pregătiseră r ă s t u r n a r e a c o m u n i s m u l u i printr-o opoziţie semnificativă şi colectivă. iar orice partaj risca să-i c o m p r o m i t ă achiziţiile. . sous la direction de. m a i cu seamă. plină de cuminţenie. Alt r â n d de victime.e r a provocator. pp. singura c a p a b i l ă să-i a d u c ă la p u t e r e . în calitate de administratori ai valorilor în n u m e l e cărora p o p o r u l ar fi trebuit să c o b o a r e în stradă p e n t r u a doborî c o m u n i s m u l 2 . E m o ţ i a socială din d e c e m b r i e 1989 fusese imediat turnată în albia u n e i expresii politice formalizate. 2004. capabilă să î m p o t m o l e a s c ă orice schimbare neprevăzută. pp. o mentalitate scutită de tensiuni şi accidente. 1SAAC. Valorile c o n s t i t u i e î n s ă a r m a m e n t u l strategic al elitei intelectuale. cetăţenii e r a u c h e m a ţ i la lucru şi invitaţi să c o n s u m e în linişte r o a d e l e p l ă p â n d e ale m u n c i i lor. pe democraţie. Cu atât m a i m u l t cu cât p r e ţ u l acestei lecţii istorice a fost plătit . nu î n ţ e l e g e a să î m p a r t ă cu altcineva accesul la resursele de putere ale statului. Odette TOMESCU-HATTO. fără valori d e apărat ori d e p r o p u s . Postcommunist Regime Change in Russia and the N1S".

1 223 . aceste valori s-au confruntat cu n e v o i a u n e i o m o l o g ă r i . ar fi î n s e m n a t să-i d e z a r m e z i pe intelectuali. ce va fi inves­ tită în acţiuni cu caracter exclusiv politic. Pe scurt. în orice caz. Autoritatea c h e m a t ă să le valideze a fost tot o imagine ideală. că însăşi d e m o c r a ţ i a trebuie r e g â n d i t ă sub aspect structural şi istoric. Valorile libertăţii şi democraţiei nu au fost însă niciodată d e ­ finite sistematic şi critic. c â n t a t e . Athenes et Bruxelles. Exigenţa „întoarcerii în E u r o p a " a ţinut loc de proiect de viitor. insepa­ rabile dc opţiunea e c o n o m i c ă (neo)liberală. d a n s a t e . Du communisme au posl-communisme. în o r d i n e a politică. au fost eliminaţi de pe scena politică. Valorile generice cele­ brate în Piaţa Universităţii nu vor fi însă transformate în bunuri sociale pe care să se poată întemeia o nouă comunitate politică. însăşi consistenţa unei societăţi aflate în plină tranziţie „de la c o m u n i s m la capitalism". încercând. Totuşi. cea a E u r o p e i . Democraţia şi libertatea au încetat să m a i fie strigăte pornite din inimă pentru a deveni metaforele favorite ale unei noi limbi de lemn. I m a g i n e a abstractă a Europei a fost. inutilizabilă ca model. Vechea u n a n i m i t a t e a anului 1990 a fost fragmentată de şomaj. o r i c u m . inflaţie. de tip realia. prin e c o n o m i a de piaţă. Trecutul luminos în primii doi ani de la închiderea Pieţei Universităţii. m a i degrabă. aşa c u m a fost întreprinsă p â n ă în 1996 de c ă t r e o p o z i ţ i a a n i m a t ă de Pentru traseele şi carierele politice ale intelecUialilor în Europa posteomunistă. că apropiata sa întregire p r e s u p u n e o critică refondatoare a valorilor m o d e r ­ nităţii moştenite din secolele al XVUI-lea şi al XlX-lea. d e s e n a t e . aceste valori păreau evidente. de criza generalizată a economiei.1990. o republică a valorilor c a m t r e c u t ă şi b u r g h e z ă . Jacques BREILLAT. intelectualii îşi vor modifica strategia şi se vor apropia de p u t e r e pe o c a l e diferită. că bazele libertăţii se cuvin a fi reaşezate. prin u r m a r e . aşa c u m s-a î n t â m p l a t cu P a r t i d u l Alianţei C i v i c e la alegerile din 3 n o i e m b r i e 1996. adevăr. Les mtellecluels interpelles par le politique. O d a t ă eliberate din spaţiul imaginar şi închis al Golăniei. versificate şi p r o c l a m a t e la kilometrul 0 al utopici. nu cereau nici un fel de d e m o n s t r a ţ i e . la r â n d u l lor. p r e a încrezători în p r o p r i a statură intelectuală. libertate. d a c ă au intrat în politică prin strategia discursului asupra valorilor. golite de orice istoricitate nominalistă. să-i laşi fără certitudini în faţa unei puteri fără valori. fiind trăite pe viu de m u l ţ i m e a de interpreţi ce u m p l e a Piaţa Universităţii. a unui conţinut credibil. să o c u p e c o l o a n e l e jurnalelor şi să participe la alegeri 1 . au dat intelectualilor o legitimitate alternativă. acceptabil şi verificabil de către î n t r e a g a societate. de insecuritate şi corupţie. Aceasta r ă m â n e necunoscută şi. nu au înţeles regulile d u p ă care puterea este produsă într-o societate birocratică. d a r î n c ă atrăgătoare în ochii u n o r provinciali. a înlocuit orice efort de elaborare pozitivă a valorilor. ci. să organizeze consensul. pentru că d e m o c r a ţ i a şi libertatea par. 222 Europa m e r e u invocată în discursurile elitei de la începutul anilor ' 9 0 era. de a r o g a n ţ a şi i n c o m p e t e n ţ a clasei p o l i t i c e postdecembriste. Iar aceia dintre ei care. a Occidentului atlantic. Sakkoulas/Bruylant. mai bine decât oricare alta. Din acest p u n c t . convocată de către intelectuali ca un m o d e l axiologic la care p u t e a fi alimentat direct orice dispozitiv de putere. în j u r u l acestei axe trebuia să se întrupeze n o u a ordine poli­ tică. critica acestor m a l a d i i ale puterii. iar adevărul reinterpretat. intelectualii au î n c e p u t să se apropie de putere prin procedee birocratice. m e d i u l intelectual a fost m a r c a t de un f e n o m e n a p r o a p e g e n e r a l de migraţie politică: intelectualii s-au instalat în p a r t i d e şi m i ş c ă r i civice. noţiune ce pare c a p a b i l ă să descrie. Democraţie. afirma­ rea faptului că Europa ca atare se cere a fi construită. au ajuns să c o n d u c ă opoziţia. un soi de mit al originilor ce i m p u n e a urgenţa reîntoarcerii. au fost p u r şi simplu c o n s i d e r a t e d r e p t c e l e d o u ă c o m p o n e n t e majore ale unei identităţi e u r o p e n e regăsite. în ochii elitelor r o m â n e ş t i . a u n e i p u n e r i la î n c e r c a r e . Adevărul a fost înlocuit. un fel de continent ideal. D a r despre ce fel de E u r o p ă era vorba? în nici un caz despre Europa socială proiectată d u p ă Tratatul de la Maastricht. 2002.

importate. P a s cu p a s . vizitate la domiciliu. în timpul c a m p a n i e i electorale din septembrie 1992. Ideologiile. Valori ce pot fi atinse şi măsurate. la v e n i r e a la p u t e r e a elitei intelectuale. o societate care se bizuie doar pe p u t e r e a de seducţie a valorilor şi nu pe identitatea şi autonomia persoanei ori pe reţele de solidaritate. nu a vizat vindecarea funcţiei politice. formule mântuitoare.j crete. e c o n o m i e de piaţă. la î n d e m â n ă . confuziile şi violenţele care fierb în crenelul crono­ logic ce trebuie vindecat de boala lipsei de sens. domesticite şi însuşite. sunt făcute p e n t r u a genera certitudini prin intermediul u n o r m o d e l e sociale izbăvite de tensiunile. căruia nu i-ar fi lipsit decât practica valorilor p e n t r u a deveni o realitate locală. valorile au n e v o i e de un trup. singura şansă dc a ancora valorile în pozitivitatea unei experienţe istorice şi de a le da o „faţă u m a n ă " . religioase sau politice. o ţ a r ă cu! geografie utopică. un martor de neînlocuit al validităţii lor. fiind considerat o figură vie a acestor valori. cea liberald e m o c r a t ă . socie­ tate civilă şi alte n o ţ i u n i socotite în stare a e x p r i m a valori c o n . C e e a ce î n s e a m n ă că. C ă d e r e a în ispita sensului dat nu este însă decât un refuz al modernităţii. T e m a m o r a l ă a adevărului r e v e n e a şi ea în u m b r a ideii m o n a r h i c e : „a spune a d e v ă r u l " d e s p r e trecut şi despre p e r s o a n a regelui detronat ar fi fost unica posibilitate de a c o n v i n g e majori­ tatea de utilitatea restauraţiei m o n a r h i c e . în m o d spontan şi aproape m a g i c .intelectuali. va o c u p a . dc o ratificare la nivelul persoanei şi al experienţei istorice. cu limba sa de l e m n ce p u n e în locul lexicului marxist v o c a b u l a r u l civic-liberal. Cu toate acestea. Astfel. e x p u l z a r e a spiritului critic şi c ă d e r e a gândirii în c a p t i v i t a t e a a n t i n o m i i l o r s i m p l e . fără îndoială. o dată cu ele. r ă m â n e un spaţiu fictiv. U n e l e s-au bucurat de o întrebuinţare aproape generală. a fost p r o p u s un m o d e l e x e m p l a r de societate. o m o l o g a t ă d u p ă m o d e l u l european. a d m i n i s t r a t ă de intelectuali potrivit u n e i g e o m e t r i i a puterii fără aptitudini descriptive sau capacitate analitică. La u r m a urmelor. p r e z e n t a t ă ca un laborator în care libertatea. democraţie. o instanţă s u p r e m ă de o m o ­ logare a speranţei de s c h i m b a r e . De aceea. Raportul dintre istoria răscolită a societăţii şi m o d e l u l social salvator este reprezentat în termenii u n u i dualism d o g m a t i c . î n t o a r c e r e a sa ar fi contribuit deci. o a n u m i t ă nelinişte nu a întârziat să tulbure conştiinţele intelectualilor. în locul unei judecăţi asupra raporturilor de putere din societatea r o m â n e a s c ă . Hipnoza ideologică ce-i cuprinde pe intelectuali în vremurile de răscruce este un s i m p t o m al fricii de istorie şi. c a n d i d a t u l opoziţiei a invocat Piaţa Universităţii ca un m o m e n t de legitimare a trecerii sale din rândurile societăţii civile în l u m e a politică. p o t fi învăţate.în care valorile au fost trăite ca întâlnire şi r e c u n o a ş t e r e . după dispariţia Golăniei . ca de pildă m a r x i s m u l şi drepturile o m u l u i . Monarhia republicană Terapiile a m ă g i t o a r e folosite de elită v a r i a z ă în t i m p şi spaţiu. reale. altele nu se p o t mândri decât cu o răspândire locală. în fond. în loc să fie explorat prin observaţie. o materie p r i m ă din care se înfiripă un imaginar colectiv cu vocaţie majoritară. Iar în c a m p a n i a p r e z i d e n ţ i a l ă din o c t o m b r i e 1996. la instaurarea valorilor şi. la reactualizarea origini­ lor. ana­ liză şi acţiune. Aeeastă cultură. un fenomen antimodern. p r e c u m regalismul la care a recurs o 225 . d e m o c r a ţ i a şi adevărul ar fi fost obţinute în stare pură. Şi c u m nu poţi locui într-o utopie fără riscul de a cădea sub ispita ideologiei. întregul spectru al discursurilor publice a fost astfel invadat de libertate. prezentului i se caută soluţii afirmative. opoziţia încadrată de intelectuali şi-a î n t e m e i a t legitimitatea pe morala şi istoria G o l ă n i e i . stat de drept. ci crearea unei culturi politice alternative.o p a r t e considerabilă a intelectualităţii s-a în­ dreptat spre opţiunea m o n a r h i c ă . Preţul u n o r astfel de certitudini este anestezierea lucidităţii. rezolvări definitive. contururile G o l ă n i e i au fost desenate la scara întregii ţări. ase­ meni unei încleştări pe viaţă şi pe m o a r t e între un tărâm controlat de forţele răului şi o ţară de vis în care d o m n e ş t e binele. Căci fostul rege părea să întru­ peze valorile democraţiei şi libertăţii ce ar fi caracterizat R o m â n i a 224 pre-comunistă.

în c a r e p r e ş e d i n t e l e nu este p r i m u l funcţionar.ar fi fost „omul providenţial" care a răsturnat tirania. decât un substitut de ocazie al d r e p t u l u i divin. a devenit în cele din u r m ă o întruchipare a istoriei n a ţ i o n a l e . de privilegiul iresponsabilităţii politice. în care nu ideile. ne potere. R o m â n i a se p r e z i n t ă ca o „ m o n a r h i e r e p u b l i c a n ă " . era c h e m a t să salveze R o m â n i a ? P u t e r e a i se c u v e n e a în c h i p firesc. fiind zugrăvit în culorile vârstei de aur a Constituţiilor din 1866 şi ! 9 2 3 . fiind însă scutit de riscul de a-1 administra. la origine. în care şi-au câştigat prestigiul public în t e m e i u l căruia şi-au luat d r e p t u l de a acuza prezentul şi de a gândi viitorul sub forma unei restaurări a trecutului.la scara unui c â m p de bătălie pe care ar sta faţă în faţă două realităţi vrăjmaşe: regimul neo-comunist (ca fază finală de involuţie a c o m u n i s m u l u i de import) şi istoria naţională (a cărei s u p r e m ă î n t r u c h i p a r e a r f i m o n a r h i a constituţională). 258-270.m o d e r n ă . chiar şi partizanii preşedintelui Iliescu au fost. P r e ş e d i n t e l e este învestit cu toate atribuţiile de reprezentare naţională specifice regalităţii. ca şi aceasta. în care succesul grupărilor politice nu se datorează valorii programelor. C o m u n i s m u l . dall 'arcipelago europeo al dibatlilo italiano. d e a s u p r a celorlalte autorităţi publice.între 1990 şi 1996 . dar este ferit de pericolul de a o p u n e în exerciţiu cu propriile sale mâini. Mai întâi. „Ne diritto. O istorie recentă care a fost nu n u m a i îndurată cu r e s e m n a r e . decât profund monarhistă. nu este un p r o d u s al industriei politice r o m â n e ş t i . ci „alesul n a ţ i u n i i " situat. instituie prin s a c r a m e n t u l imaginii t e l e v i z a t e . Suveranitatea de drept revoluţionar. acela de a îndulci gustul eşecului înregistrat de elita intelectuală. o ţară în care orientările politice nu sunt croite d u p ă tipare d o c t r i n a r e . Ar fi fost deci suficient ca aceasta să fie adusă înapoi pentru ca d e m n i t a t e a şi identitatea naţiunii să fie restituite cetăţenilor săi fără nici un efort care să le poarte semnătura. ca suprem m e d i a t o r şi r e p r e z e n t a n t al statului. O w e r o quando il semipresidenzialismo passa a l'Est". o istorie autentică în care intelectualii au făcut carieră. o astfel de ţară nu poate fi.parte a m e d i u l u i intelectual r o m â n e s c . întâiul magistrat al ţării. stă în puterea exclusivă a titularului funcţiei prezidenţiale de a decide dacă. iar e m a n a ţ i a luând locul ungerii ca procedeu m a g i c de transmitere şi delegare a puterii. Suprafaţa politică r o m â n e a s c ă a fost ridicată . Faptul că acest viitor se ascunde sub m a s c a trecutului. ci popularităţii o a m e n i l o r care le susţin. Nu era oare cât se p o a t e de bonapartistă ideea potrivit căreia Ion Iliescu aclamat de către susţinătorii săi din 1990 şi 1992 ca PreşedinteleSoare . nu poate fi interpretat. Cu toată agresivitatea limbajului lor r e p u b l i c a n . Preşedintele R o m â n i e i întrupează statul. etichetat drept articol de import. decât ca un refuz al istoriei şi un refugiu în opiul ideologiei. ci persoanele fac obiectul judecăţilor şi recompen­ selor publice. într-un asemenea regim instituţional. ele ar fi dispus de o reşedinţă de lux în principiul monarhiei constituţionale. G. elaborate şi verificate în ei înşişi. ci în funcţie de compatibilitatea caracterelor. Daniel BARBU. A c e a s t ă viziune dualistă p r e z e n t a c â t e v a calităţi t a u m a t u r g i c e indis­ cutabile. pp. în ultimă analiză. fie n u m a i şi involuntar. Mitul m o n a r h i e i constituţionale are cel puţin un merit. p r o v i d e n ţ a fiind înlocuită de revoluţie ca sursă u l t i m ă a autorităţii. chiar dacă. ce n-a putut pătrunde în m ă s u r a în care şi-a dorit-o în n o u a clasă politică postrevoluţionară. p e n t r u a nu da ochii cu istoria în mişcare şi a nu fi obligată să-şi p r o d u c ă singură sensul. va u r m a o p r a c t i c ă p r e c u m p ă n i t o r m o n a r h i c ă ori m a i d e g r a b ă republicană 1 . demnitatea şi identitatea colectivă a românilor n-ar m a i fi trebuit căutate. dar şi trăită. in II semipresidenzialismo. singur între c o n t e m p o r a n i i săi. bucurându-se. în spiritul Constituţiei din 1 9 9 1 . în esenţă şi chiar din prima 226 clipă. Iulia VOINA MOTOC.un soi de formulă m o n a r h i c ă p o s t . o r g a n i c . monarhişti în sensul aristotelic al termenului. Torino. Teoria e m a n a ţ i e i r e v o l u ţ i o n a r e nu a constituit la r â n d u l ei. în al doilea rând. 1998. c o m u n i s m u l n-ar mai fi avut nimic de-a face cu „fiinţa n a ţ i o n a l ă " românească. d u p ă c u m regii erau unşi de Biserică în n u m e l e poporului aflat în stare de har. legitimata de d o u ă ori (în m a i 1990 şi în septembrie 1992) prin m e t o d a succesiunii electorale. în final. a cura di Adriano GIOVANNELLI. P r e ş e d i n t e l e a fost e m a n a t de televiziune în c o n t u l poporului aflat în stare de revoluţie. d e ţ i n e p l e n i t u d i n e a puterii. 1 227 . Giappichelli. şeful harismatic care. în exercitarea mandatului. căci el şi n u m a i el ar fi avut experienţa şi capacitatea de a o exer­ cita în folosul poporului.

scutită de ambiţii politice nemijlocite. ci procedeul electoral prin care ea şi-a confirmat c o n t r o l u l a s u p r a structurilor statului şi a început să se transforme într-o clasă politică democratică. să fi a d u s pe l u m e toate valorile c o n ţ i n u t e de revoluţie şi de care alegerile de la 20 m a i 1990 ar fi lipsit societatea r o m â n e a s c ă . în schimb. Şi nu atât d i n p r i c i n a biografiei preşedintelui lliescu şi a c o m p l i c i t ă ţ i l o r întreţinute cu trecutul c o m u n i s t al echipei sale g u v e r n a m e n t a l e şi p a r l a m e n t a r e . aceştia au 229 0 revoluţie cu faţa spre trecut S u c c e s u l intelectual al t e m e i m o n a r h i c e . în fond. no. 1 228 . în s c h i m b . drept surse de legitimitate m a i autoritare şi mai productive sub raportul valorilor decât expresia voinţei alegătorilor. care gestiona în acel m o m e n t treburile publice nu trebuia decât să presteze un serviciu social tranzitoriu şi să pregătească cadrele instituţionale pentru transferul de notorietate al intelectualilor dinspre cultură spre politică. lipsei de calitate a dezbaterilor publice care ar fi trebuit să fie a n i m a t e de intelectu­ ali. ci d o a r că poporul are dreptul să se înşele . domiciliată chiar sub tăişul istoriei: ea poate fi antică. din sânul fostei nomenclaturi. p.c a r e e s t e expresia u n e i puteri sfărmate. Partea educată a societăţii. N e î n c r e d e r e a a vizat chiar votul popular. dintr-o dată. definind situaţia în care aceasta se află în posesia unei singure persoane. să construiască n o u l regim politic şi să-i n u m e a s c ă titularii. dar şi un p r o c e d e u p e r m a n e n t de a exercita şi explica puterea. 6. asupra conţinutului şi formelor puterii. necesar să fie găsit un principiu de legitimitate m a i vechi şi m a i prestigios decât cel afirmat de votul popular. R e n u n ţ â n d la funcţia lor de critici ai politicului. constitui­ rea n o u l u i regim. Journal of Democracy. în acel context istoric. de şatră. electivă. clasa conducătoare comunistă. Revoluţia din d e c e m b r i e s-a legitimat însă prin dubla referinţă la trecut şi la m o d e l u l d e m o c r a ţ i i l o r occidentale. Lipsită de legitimitate nu era.se explică.R e g a l i t a t e a se m a n i f e s t ă drept o instituţie tranzitorie. recrutată Giovanni SARTORI. revoluţia română trebuia să fie o revoluţie de r e c u p e r a r e . practicat ca o m o d a l i t a t e de a participa la redistribuirea puterii. asiatică. In primele luni ale anului 1990. m o n a r h i a este. De obicei. major pars. riscul de a se naşte în România o societate în care discursul asupra valorilor. se d a t o r e a z ă . 1995. I m a g i n a t ă de intelectuali şi de activiştii civici. A fost. s-a considerat mai îndreptăţită decât majoritatea. strămoşii practicilor politice r o m â n e ş t i . A fost contestată.înţeleasă de această d a t ă ca aranjament constituţional . din această pricină. interpretării prezentului şi proiectării viitorului. în gândirea politică. a s e m e n i unei sanior pars de tip medieval. intelectualii au p ă r u t să o r i e n t e z e şi să influenţeze. prin intermediul discursului despre valori. O a s e m e n e a c o n v i n g e r e p r e z e n t a avan­ tajul indiscutabil de a p e r m i t e intelectualilor să c o l o n i z e z e imediat instituţiile şi dispozitivele puterii. Constituţia din 1923 şi Europa atlantică au fost considerate. dacă nu de-a dreptul o contra-revoluţie. depersonalizate. în m a r e m ă s u r ă . într-o p r i m ă fază. de orice formă de control simbolic asupra statului. elita intelectuală a avut un m o n o ­ pol aproape integral asupra (co-)memorării trecutului. în fond. nu numai un regim politic particular. c o m p e t e n ţ a electorală a societăţii în ansamblul ei. fără a-şi m a i investi timpul în e l a b o r a r e a unui proiect social ai c ă n i i t e r m e n i să fie dictaţi de actualitate. risipite. 3. „How Far Can Free Government Travel?". în ultimă analiză. să se substituie reflecţiei critice. revoluţiile privesc spre viitor şi se legitimează prin capacitatea lor de a aduce pe lume o realitate socială cu totul nouă. Se părea că birocraţia. constituţională. Exista. R o m â n i a interbelică şi Occidentul e u r o p e a n păreau deci. medievală. distribuite. în opoziţie cu democraţia . de aceea. 109. o n u m e a u şi poliarhie . ereditară sau absolută. m e d i o c r i t a t e a reformei statului şi a e c o n o m i e i aşa cum aceasta a fost concepută şi aplicată de lunga guvernare dintre 1992 şi 1996. Sufragiul u n i v e r s a l i-a lipsit. în b u n ă m ă s u r ă şi prin faptul că r e g i m u l ales prin sufragiu universal la 20 mai 1990 nu a fost resimţit de elitele intelectuale ca fiind pe d e p l i n legitim. de operetă. pentru că elita intelectuală nu a înţeles că formula politică m o d e r n ă a voinţei generale nu p r e s u p u n e că poporul are 1 întotdeauna dreptate.pe care bizantinii.

De la populism la reacţiune întrebarea esenţială . Statul nu p o a t e j u c a rolul pe care-1 îndeplinesc de regulă revoluţiile. Ar trebui. în caz contrar. dimpotrivă aceste fapte sociale.1991 şi 1992.la c a r e practicienii şi interpreţii tranziţiei româneşti nu şi-au p r o p u s nici un m o m e n t să r ă s p u n d ă ar fi u r m ă t o a r e a : valorile puse şi spuse de stat prin intermediul istoriei şi al dreptului sunt oare capabile să genereze fapte sociale şi să producă o comunitate naţională sau. echilibrai între eficienţă . a u n e i sfere a u t o n o m e 231 . căci nu este. dezvoltată treptat încă în anii 1990. Această nevoie este cea care face ca d o m e n i u l politic să se nască prin crearea unei res publica.şi e c h i t a t e . într-adevăr. de la sine şi prin sine. dimpotrivă. c e e a ce constituie o societate p o l i t i c ă nu este icfuzul de a-şi a s u m a trecutul apropiat sau. între intelectual şi politician nu se m a i înregistrează decât o s i m p l ă diferenţă de strategie a instalării în palatele puterii. pentru r a această experienţă s ă c o n d u c ă l a u n c o n s e n s politic î n privinţa drepturilor ce se c u v i n î n c r e d i n ţ a t e statului.ce constituie principala revendicare a societăţii . trăite de o societate concretă.nu 1-a m a i ţinut nimeni. societatea nu va avea convingerea că este întemeiată pe dreptate. Intelectualul-politician şi p o l i t i c i a n u l d e v e n i t el însuşi „ i n t e ­ l e c t u a l " (prin practica discursivă a valorilor) s-au putut concilia în final pe t e r e n u l c o m u n al loialităţii necritice faţă de figura integratoare a statului. Atunci. Şi atunci. ca societatea r o m â n e a s c ă să-şi c o n s u m e integral experienţa istorică Ce i-a fost dată la nivelul i m a g i n a r u l u i şi să c u c e r e a s c ă pe cale revoluţionară mijloacele de producţie a bunurilor sociale. sfârşeşte prin a anula însăşi funcţia critică pe care intelectualii ar t r e b u i să o exercite pe teritoriul politic. creator de valori. ci nevoia de echitate. sunt singurele în măsură să producă o cultură c o m u n ă c a r a c t e r i z a t ă de a t a ş a m e n t u l faţă de aceleaşi valori? A inventa un stat de d r e p t u r m â n d cele m a i d e m o c r a t i c e principii c e p o t f i i m a g i n a t e n u este u n p r o c e d e u care d u c e automat la maturizarea societăţii civile. pasiunea pentru acest trecut ori p e n t r u un altul care-1 p r e c e d e . o astfel de atitudine. în sine.care este d o m e n i u l de c o m p e t e n ţ ă al politicienilor . Iar statul nu va reuşi niciodată să o convingă. p r o b a b i l . Paradoxal.preferat să se c o m p o r t e a s e m e n i u n o r c o m p e t i t o r i ai clasei politice.

populaţie.de realitate care este m a i m u l t d e c â t o simplă r e p r e z e n t a r e simbolică a voinţei generale sau o împlinire a unei istorii colec­ tive. 26. îşi m o ş t e n e ş t e . Viaţa cotidiană a p o s t c o m u n i s m u l u i rămâne în bună măsură ordonată încă în funcţie de scopuri care nu sunt rezultatul unor alegeri individuale. ce p r e c e d e orice formulare pozitivă şi nonnativă a u n o r obligaţii de ordin politic. drept un c o m p o r t a m e n t dacă nu pe de-a-ntregul raţional 1 . în măsura în care este învestită cu drepturi foarte concrete. Aplicată u n e i a s e m e n e a societăţi. în primul rând. în cel de-al doilea. chiar absenţa de la u r n e p u t â n d fi interpretată. Bologna 1 1987. 232 233 . societate Este evident c ă o m u l p o s t c o m u n i s m u l u i r o m â n e s c n u are nimic în comun cu homo oeconomicus. 1 Popor. Din vocabularul politicienilor români lipseşte cu desăvârşire cuvântul societate. în faţa cărora nevoia fondatoare dc dreptate riscă să capete forma unei revendicări. Prin u r m a r e . N.. în accepţiunea c u r e n t ă la r o m â n i . Căci exerciţiului puterii (gubernaculum). de a se confunda cu birocraţia şi cu ierarhiile administra­ ţiei publice. politi­ cianul îşi reprezintă societatea ca pe o realitate pur demografică. politica r o m â n e a s c ă p o s t e o m u n i s t ă întreţine cu d e m o c r a ţ i a r e p r e z e n t a t i v ă şi cu p r a c t i c i l e m o d e m e ale suvera­ nităţii o relaţie extrem de dificilă. Harper & Brothers. „Culture and Identity in Post-Communist Europe". East-European Polilics. gestul cu adevărat civic este cel prin care cetăţeanul se înscrie pe listele electorale. de a trăi î m p r e u n ă .m a r c a t fie dc intenţii ostile. Durham. a n s a m b l u l c e t ă ţ e n i l o r c a r e participă la viaţa publică. ca pe o entitate ideală şi idealizată. editors. ce nu s u p r a p u n e . in Stephen WHITE. George SCHOPFLIN. în sens foarte strict. recursul . în acest fel. pc „profesioniştii" care a n i m ă şi c o n d u c organizaţiile civice. p. căreia nu i-a dat propriul său asentiment. LEWIS. al ştiinţei.ş i p o a t e îngădui luxul de a inventa opţiuni alternative în raport cu finalităţile e c o n o m i c e cele m a i elementare.nu este decât un vulgar substitut al politicului. intranzitive. fie de popor. 31. consensul şi n u . An Economic Theoiy of Democracy. oricât de nevolnice ar fi reacţiile acesteia. dreptul de vot poate fi înţeles şi ca un drept subiectiv şi natural. c u m este cea r o m â n e a s c ă la începutul secolului al XXI-lea. Or. 2 Giovanni SARTORI. desigur. Or. exprimându-şi voinţa de a participa la viaţa politică. fără nici o îndoială. Jurisdicţia civilă asupra g u v e r n u l u i nu este înscrisă nici în C o n s t i t u ţ i e şi nu se manifestă nici la nivelul practicilor sociale. Judy BATT. vocabula societate este înlocuită fie de populaţie. moştenirea politică cea m a i greu de administrat pe care totalitarismul a lăsat-o epocii de tranziţie a fost t o c m a i ethos-ul dependenţei faţă de stat 1 şi precaritatea spaţiului social amenajat în beneficiul justiţiei civiie. politica tranziţiei r o m â n e ş t i se e l a b o r e a z ă în cadrul u n u i „sistem decizional tran­ zitiv". A c e a s t ă a m b i g u i t a t e este. 1957. VoUil nu este însă o obligaţie decât potrivit unei doctrine juridice ce se complace în a vedea cetăţeanul doar ca pe un funcţionar sezonier al naţiunii simbolice. 1993. la rândul ei şi în această lumină. O societate rurală în pro­ porţie dc 4 0 % .la s i n t a g m a „societate civilă". nu i se contrapune un control etic şi politic exercitat de cetăţeni asupra puterii (jurisdicţiei). şi atunci cu precădere în formule ce pot fi sintetizate astfel: „toţi cetăţenii au datoria civică de a participa la vot". fie de dorinţa dc a seduce . pp. Duke University Press. Anthony DOWNS. p. sub aparenţa unei m a x i m e disponibilităţi a guvernan­ ţilor de a răspunde cererilor societăţii. în limbajul c o m u n al politicianului tipic. cu omul occidental deprins să lamineze ierarhiile şi să nu r e c u n o a s c ă de b u n ă voie drept legitimă acea autoritate politică la care nu a aderat în m o d liber. D i n această ultimă perspectivă. u n a de ordin lexical. însuşi cuvântul cetăţean nu se iveşte în discursul politic decât în circumstanţe electorale.C. în primul caz. capabilă să gestioneze raporturile dintre indivizi pe bază contractuală. ci îi d e s e m n e a z ă . care. dacă exceptăm. Developmenls ir. politica chiar d a c ă formele ei de expresie p u b l i c ă sunt în p r i n c i p i u democratice . verificată istoric. la instaurarea şi funcţio­ narea căreia nu a consimţit. Elementi di teoria politica. Paul G. al justiţiei de tip comutativ. II Mulino. Căci „ r e p u b l i c a " are adesea tendinţa. în orice caz e m i n a m e n t e politic. constituie de fapt materia primă a unei puteri potenţial discreţionare 2 . 260-278. New York.

Ei formează fie o populaţie c h e m a t ă p e r i o d i c la u r n e p e n t m a legitima reproducerea oligarhiilor de partid. 235 . Pentru politicianul cu sensibilitate „ r e a c ţ i o n a r ă " ajuns la putere. Statul dublu A doua atitudine. p e n t r u „reacţionari". c â n d aceştia au solicitat sprijinul populaţiei împotriva elitei intelectuale. definiţia cea mai riguroasă şi restrânsă pe care ştiinţa politică. pe c a l e birocratică.Legea electorală r o m â n e a s c ă substituie însă expresiei subiec­ tive a voinţei politice un act administrativ. Din această ultimă perspectivă. De o p a r t e s-ar situa responsabilii politici. Misiunea ei s-ar li încheiat o dată cu ieşirea dc la u r n e . fără a preciza însă în ce măsură actele sale e x e c u t i v e sunt r ă s p u n z ă t o a r e faţă de votul popular. fie un popor în n u m e l e căruia pot fi ţinute discursuri patetice despre interesul naţional. cetăţeanul trebuie să dispară imediat d u p ă ce şi-a îndeplinit obligaţia de alegător. un partener cu ajutorul c ă r u i a clasa p o l i t i c ă p u n e în dificultate elitele alternative. la intervale decise de legiuitor. De cealaltă p a r t e se află populaţia. Din patru în patru ani. a c e a p o p u l a ţ i e de cetăţeni pe care o c o n s i d e r ă î n d r e p t ă ţ i t ă să-şi exercite d r e p t u l legal de a vota. cel prin care guvernul întocmeşte listele electorale pe baza evidenţei populaţiei. prin concesie. a s e m e n e a elite nici m ă c a r nu mai există. o dă p o p u l i s m u l u i 1 . după ce a fost convocată la vot în 1996 şi a produs o majoritate guvernamentală. pe cale 234 violentă. d o a r d o u ă tipuri de relaţii p o t fi i m a g i n a t e între g u v e r n a ţ i şi g u v e r n a n ţ i . dacă c o n c e d e să participe la redistribuirea privilegiilor Iară a p u n e în discuţie monopolul guvernului. Şi nu este vorba aici despre sprijinul care rezultă din procentele sondajelor ori din rezultatele electorale. în v r e m e ce statul a întârziat să-şi a s u m e obligaţiile faţă de cetăţeni. pp. împotriva „funcţionarilor civici" care le contestau legitimitatea. Populismul este în întregime substituit de reacţiune. m o m e n t u l excepţional al convocării administrative la vot. în m o d n o r m a l . este radical opusă celei dintâi. criticat. chiar şi opoziţia. în mod foarte concret. 1997. practicată îndeosebi între 1996 şi 2000. scăzând. fiindu-i eventual îngăduit să sancţioneze sau să amendeze prin vot felul în care guvernanţii s-au priceput să o facă. singurul c o m p o r t a m e n t pe care se cuvine să îl a d o p t e românii ar fi respectul faţă de reprezentanţii lor aleşi. d a c ă acceptă să fie „constructivă". legitimitate. nu există nici un motiv politic şi juridic pentru care cetăţenii României să fie priviţi de către politicienii lor ca m e m ­ brii maturi şi responsabili ai unei societăţi politice. populaţia României şi-ar fi epuizat complet vocaţia politică. 94-95. Acest sprijin s-a manifestat integral în istoria tipic populistă a mincriadelor. Pe scurt.cu excepţia m o m e n t e l o r patriotice c â n d invocarea poporului devine utilă . P â n ă c â n d guvernul o va convoca din n o u la vot. El trebuie să-i lase pe politicieni să lucreze. şi p e n t r u populiştii r o m â n i ai anului 1990 în special. Bucureşti. adică ' Daniel BARBU. din rândul cărora face parte. întemeindu-se pe experienţa istorică latino-americană. în schimb. această populaţie avea deci obligaţia de aşi respecta conducătorii şi autorităţile constituite în stat. o lege a răspunderii ministeriale şi u n a a funcţiei publice ar fi trebuit să preceadă orice fel de legislaţie electorală. elita intermediară care îi contesta autoritatea. cetăţenii îşi î n d e p l i n e s c obligaţia lor c o n t r a c t u a l ă prin prezenţa la u r n e . amendat. p o p u l a ţ i a este un aliat real. ce nu cunoaşte medierea reprezentării şi a delegaţiei puterilor şi nu recunoaşte nici controlul legilor. Antet. Şapte teme de politică românească.o simplă p o p u l a ţ i e . în acest mod. în p r i m a j u m ă t a t e a anului 1990. între două alegeri. Avem de-a face. Ion Iliescu şi echipa sa au ilustrat. Un a s e m e n e a sprijin a fost acordat politicienilor aflaţi la putere în anul 1990. incriminat sau contestat. Ierarhiile sociale d e v i n m a i s i m p l e şi se b i z u i e pe un principiu de o r d i n e e x t r e m de explicit. inclusiv pentru neo-reacţionarii autohtoni ai anilor 1997-2000. al căror prestigiu nu trebuie pus la îndoială. cu un sprijin efectiv şi direct. g u v e r n u l c o n v o a c ă la u r n e . Un c o n d u c ă t o r p o p u l a r a făcut apel la p o p u l a ţ i e pentru a elimina (fie şi n u m a i temporar) din viaţa publică. fireşte. Din m o m e n t ce r o m â n i i sunt p e n t r u politicienii lor . Cu alte cuvinte. statul îşi p r o d u c e m a s a de cetăţeni care îi va conferi. Prima din aceste atitudini este cea în care populaţia sprijină clasa politică. D a c ă p e n t r u p o p u l i s m în general.

un funcţionar public. dar nu se m a i arată dispuşi să e x e c u t e . citat de Norberto BOBBIO. Instituţional Design in New Democracies. larga majoritate a politi­ cienilor r o m â n i . 1995. pentru că erau. p. în v r e m e ce cea de-a d o u a confiscă. era confirmat şi avansat în a n t i c a m e r e l e cabinetelor. de regulă. între două scrutine. Cariera politică era. la nivelul motivaţiei. Politicianul r o m â n c o m u n i s t se n ă ş t e a în birouri. unde elita politică a recurs la parlamentarism pentru a exclude orice fel de influenţă a publicului asupra politicilor publice. el seamănă. fără a le fi preluat însă şi virtuţile. 1996. Co. să p a r c u r g ă o carieră politică c o m u n i s t ă a fost. ei nu se simt obligaţi să convingă. d u p ă 1989. acest clivaj îi c o n t r â n g e pe politicienii r o m â n i să d e v i n ă „ r e a c ţ i o n a r i " . N e a v â n d convingeri. reuniuni şi dezbateri. cu toate virtuţile şi m e t e h n e l e proprii d i n t o t d e a u n a acestui statut. democraţia . 1977. străduindu-se să avanseze în ierarhia acestuia .r ă m â n e absentă. Gyorgy SZOBOSZLAI. de pildă. Politicianul c o m u n i s t era. în favoarea unei clase politice intens „profesionalizate". nu i se cerea să îi organizeze pe militanţi. dublează statul vizibil locuit de cetăţeni de rând. Altfel spus. Politicianul r o m â n p o s t e o m u n i s t nu are convingeri. Pe de altă parte însă. D u p ă c u m absent este şi subiectul moral al democraţiei.se înscriau. Ilfuturo della democrazia.pentru că aveau convingeri n e z d r u n c i n a t e de stânga. „la t i m p şi de 237 . De aceea. Cariera sa nu era m a i m u l t decât un traseu administrativ. unii dintre aceştia d u p ă prăbuşirea totalitarismului . Cu acest titlu.înţeleasă atât substanţial. Am avea. activistul se simţea iresponsabil pentru deciziile transmise de superiori. aşadar. lipsiţi fiind de orice fel de convingere . fără îndoială. în Partidul Comunist.r e p r o d u c e . în plus. Boulder. de notorietate şi dc b u n ă s t a r e . WAISMANN. ea însăşi. indiferentă -. cu toate că era el însuşi agentul execuţiei lor. nici o carieră nu era posibilă fără manifestarea unui respect absolut (indiferent cât de sincer ar fi fost în realitate) faţă de „conducerea superioară". ai internaţionalismului proletar sau ai valorilor societăţii socialiste multilateral dezvoltate. în fapt. cât şi procedural . nu-şi verifica vocaţia în întâlniri cu cetăţenii. 130. se m a t u r i z a în şedinţe. cu politicianul r o m â n al epocii comuniste.d u p ă c u m au mărturisit. New York. toate i n s t r u m e n t e l e şi instanţele de decizie politică de care p o a t e d i s p u n e societatea. Politicianul c o m u n i s t nu se forma în campanii electorale. Aceştia p a r să fi m o ş t e n i t integral m e t e h n e l e vechilor funcţionari politici. de-a face cu actualizarea u n u i stat dublu1. „Parliamentarism in the Making: Crisis and Political Transformation in Hungary". el aparţine u n u i tip u m a n radical diferit de cel sub care sunt caracterizaţi. care este cetăţeanul. Einaudi. nu p a r t i c i p a la meeting-uri. Easlern Europe und Latin America.. p. orice proiect politic este inutil. Principalul motiv pentru care numeroşi români au ales. de regulă sindicalizate. diferenţa m a j o r ă dintre p o p u l i s m şi r e a c ţ i u n e constă în a c e e a că p r i m u l a d m i t e . adică. nu-şi înfrunta adversarii la televiziune. în u l t i m ă analiză. cu titlu de justificare. 236 1 înainte de 1989. Politicul Conlradiciioiis of Contemporaiy Capitalism. demonstraţii. in Arend LIJPHART. partizani necondiţionaţi ai luptei de clasă. p o p u l a t de oligarhiile partizane. atipică. puţini erau cei care „făceau p o l i t i c ă " . în schimb. ci d o a r ambiţii. 17.ba chiar solicită participarea extra-electorală a a n u m i t o r categorii sociale. politicienii societă­ ţilor democratice. ai ateismului militant. la viaţa publică. într-un anumit fel. ei sunt pe de-a-ntregul iresponsabili şi în bună măsură obedienţi faţă de p e r s o a n e l e care-i p r e c e d în p r o p r i a ierarhie partizană. Aceeaşi dorinţă animă.forma majorităţii g u v e r n a m e n t a l e sau c e a a opoziţiei fiind. Singura preocupare a politicienilor r o m â n i este aceea de a se a u t o . editors. să suscite adeziuni ori să stârnească derută în rândurile opoziţiei. „Sarcinile de p a r t i d " erau duse la îndeplinire fără rezerve (dar şi fără imaginaţie). 2 Formula îi aparţine lui Alan WOLFE. pentru că zelul birocratic constituia însuşi motorul ascensiunii politice. în a m b e l e situaţii. Clivajul de n e z d r u n c i n a t dintre clasa politică r o m â n e a s c ă şi societate poartă dublul n u m e al partidocraţiei şi al reprezentării proporţionale fără vot preferenţial 1 . p r e c u m şi de a r e p r o d u c e distanţa dintre ei şi societate. dorinţa de a participa la procesul de redistribuţie a resurselor de putere. Un clivaj similar a fost constatat şi în Ungaria. să îi convingă pe nehotărâţi. Carlos FI. în context r o m â n e s c . în care un stat invizibil şi ocult.toţi cei care nu locuiesc în instituţiile r e p r e z e n t a t i v e sau a d m i ­ nistrative ale autorităţii publice. TheLimits ofLegitimacy. Westview. Torino.

Pe cale de consecinţă. are o explicaţie relativ simplă. Armata nu a fost şi nu va fi pusă în discuţie pentru implicarea ei instituţională în repre­ siunea din d e c e m b r i e 1989. p u r şi simplu. ea nu este traversată de clivaje interioare p r o f u n d e . P a r a d o x a l . nu a fost nici ea p u s ă vreodată în cauză. C e e a ce leagă însă în p r i m u l r â n d a c t u a l a clasă politică de fosta clasă c o n d u c ă t o a r e c o m u n i s t ă este faptul că. grecocatolicii.politicianul r o m â n dă înapoi imediat dinaintea oricărei revendicări sociale şi e c o n o m i c e cât de cât viguros exprimate în stradă. în v r e m e ce referinţele politice c o m u n e sunt m a i d e g r a b ă deficitare. al unei naţiuni care nu are alt spaţiu p u b l i c de existenţă şi care nu-şi poate imagina o legătură contractuală. la un m o m e n t dat. justiţie). clivajul se situează între „activul de p a r t i d ( e ) " şi societate. în s c h i m b . cât şi o exigenţă fundamentală a actorilor sociali. Cele două instituţii nu sunt doar organisme ce poartă u n i f o r m e . C o m p l e x a reţea a serviciilor secrete. poliţie. Este suficient să e v o c ă m funcţionarea aproape ireproşa­ bilă a imunităţii p a r l a m e n t a r e în toate legislaturile pentru a proba caracterul transversal al solidarităţilor politice româneşti. Or. un habitus. global. politicienii sunt obligaţi să fie adepţii necondiţionaţi ai „unităţii n a ţ i o n a l e " . fie.buna c a l i t a t e " ( c u m se s p u n e a c â n d v a ) . ci. Căci. ce p r o m o v e a z ă spiritul ierarhic şi s i m ţ u l ordinii. ce nu cunoate bariere ideologice. p u r şi simplu. h o m o s e x u a l i i etc. ea este încurajată să-şi dezvolte un spirit de castă şi o solidaritate corporativă. a membrilor clasei politice. Aceeaşi solidaritate se m a n i f e s t ă de fiecare dată şi în privinţa stabilirii nivelului privilegiilor şi redevenţelor pe care şi le atribuie. costisitor pentru un a n u m i t s e g m e n t social p r e s u p u n e o o p e r a ţ i e c o m p l i c a t ă de 239 Societatea invizibilă Politicienii r o m â n i p o s t e o m u n i ş t i sunt obligaţi să fie practicieni ai „stabilităţii" şi partizani ai instituţiilor de o r d i n e : a r m a t a şi Biserica. Ea nu se discută în funcţie de valori împărtăşite. deşi şi-a dovedit cu prisosinţă ineficientă şi inutilitatea. pe de altă p a r t e . singurul de altfel. dispoziţiile venite de la vârful partidelor din care fac parte. de tipul celor înscrise în firea unor instituţii de tipul P a r l a m e n t u l u i sau justiţiei. El nu p o a t e ţine societatea la distanţă decât cu preţul u n e i infinite slăbiciuni faţă dc presiunile pe care a c e a s t a le exercită a s u p r a actelor de guvernare. ofiţerii care au militat 238 . r e n u n ţ â n d la măsuri de „reformă" în care se arătaseră dispuse să-şi investească energia. reprimat. Aderarea la un partid este o chestiune de carieră şi nu o p r o b l e m ă de convingere. fie marginalizat. vocaţia p e n t r u ierarhie şi p e n t r u o r d i n e a oligarhiei politice r o m â n e ş t i îl transformă pe politicianul postcomunist într-o fiinţă e x t r e m de fragilă. Ele sunt.) este fie ignorat. G r a b a suspectă cu care g u v e r n e l e succesive c e d e a z ă sub a m e n i n ţ a r e a mişcărilor sindicale ori studenţeşti. C u m este lipsit de convingeri şi nu are nimic de apărat cu excepţia propriei sale poziţii . Transversalitatea este confirmată şi dc extraordinara mobili­ tate. ca şi în cazul vechii n o m e n c l a t u r i . structural şi împotriva a p a r e n t e l o r sale polarizări. actorii implicaţi într-un astfel de p r o c e s se găsesc întro situaţie e x c e d e n t a r ă . fie criticat. î n c r e d e r e a m a x i m ă pe care r o m â n i i au obi­ ceiul să o arate armatei şi Bisericii nu este rezultatul unei evaluări instituţionale sau al c o m p a r a ţ i e i între p e r f o r m a n ţ e l e diferitelor instituţii publice cu grad înalt de vizibilitate (Parlament. între statul-naţiune şi actorii sociali ai tranziţiei relaţia este departe de a fi m e d i a t ă de cetăţenie. neoprotestanţii. ci se negociază în termeni dc avantaje dobândite. Iar. pentru d e m o c r a t i z a r e a a r m a t e i la î n c e p u t u l anilor ' 9 0 . într-o socie­ tate în care partidele ce aspiră la guvernare sunt m a i n u m e r o a s e decât ideile politice aflate în circulaţie. A susţine un p r o g r a m de reformă ce se p o a t e dovedi. elaborarea unei concepţii unificate despre ordinea socială este o sarcină redutabilă. pe de o parte. ci semnul voinţei de a r ă m â n e î m p r e ­ ună ca naţiune etnică. clasa politică. asigurarea securităţii şi ordinii publice este atât o funcţie regaliană a statului. Armata rămâne o instituţie m a s i v ă căreia profesionalizarea anunţată de revizuirea constituţională din 2 0 0 3 nu-i va a d u c e o mai m a r e funcţionalitate. ca a n s a m b l u de garanţii juridice menit să protejeze a u t o n o m i a subiectului politic. guvern. Tot ceea ce p a r e să tulbure această a r m o n i o a s ă u n i t a t e ( m a g h i a r i i . preşedinte. d i m p o t r i v ă . ci o coerenţă internă sporită.

Cambridge. ţesătură menită. VI. i-ar fi fost dat să d i s p a r ă p e n t r u a lăsa l o c u l capitalis­ mului. din care arta ţesutului este tocmai partea care uneşte. 283a. în tranziţie. Mass.toţi î m p r e u n ă şi fiecare luat în parte . m a i ales. deşi cele două operaţiuni coexistă potrivit textului mai degrabă in lalasiourgia. Socialismului. trecerea de la socialism la capita­ lism n-ar p r e s u p u n e d o a r r e s t r â n g e r e a d r a s t i c ă a funcţiilor economice ale statului în favoarea m e c a n i s m e l o r de piaţă. II Mulino. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. teroarea pe care ele o exercită în rândul politicienilor. acest tip particular de capitalism nici nu p a r e să aibă ambiţia de a fi mai mult decât un manifest politic. 298. drept tipuri c o n c u r e n t e şi o p u s e de societate. 240 . „ştiinţifică" şi ctatistă. să aco­ pere clivajul dintre cei doi parteneri ce acceptă să se confrunte.nu m a i au un loc social vizibil şi previzibil. 241 1 1 PLATON. Varieties of Tran­ sition. Socialismul n-ar fi fost d o a r un m o d dc a c o n d u c e procesul de m o d e r n i z a r e a u n e i societăţi în c a r e statului îi r e v i n e rolul principal. p. în temeiul unei a s e m e n e a c o n v i n g e r i . Toate aceste forme de dialog au însă darul natural de a „ ţ e s e " o relaţie între societate şi 1 clasa politică . 38. Statul nedrept Capitalismul şi socialismul trec. are rolul de a păstra n e a t i n s ă distanţa dintre o m u l politic şi cetăţean. Ca atare. Bucureşti. The Easl European and Easl German Experience. p. n e g o c i e r e şi c o m p r o m i s . Lessico e percorsi. Tranziţia r o m â n e a s c ă î m p ă r t ă ş e ş t e deja c u d e m o c r a ţ i i l e c o n s o l i d a t e invizibilitatea societăţii din p u n c t u l de observaţie al clasei politice. Press. Nicola MATEUCCI. în comentariul său la parabola ţesătorului. in Opere. d a c ă nu chiar ca o ideologie de înlocuire a socialismului ştiinţific. v. IBIDEM. 478. Capitalismul p o s t e o m u n i s t apare cu precă­ dere d r e p t un f e n o m e n politic şi c u l t u r a l 1 . din m o m e n t ce se bizuie pe actori Pentru conceptul de capitalism politic. Cetăţenii . singura m o d a l i t a t e de care a c e s t e a din u r m ă dispun p e n t r u a p u t e a privi o societate politică altfel invizibilă. a cărui victorie a b s o l u t ă şi definitivă p a r e să constituie obiectivul central al epocii p o s t c o m u n i s t e . 1989. C e t ă ţ e n i i sunt. traducere de E. pe t e r m e n m e d i u şi lung. cel puţin în v e r s i u n e a sa reală. Omul politic. 61. The M. ci o formă p r o p r i u . sondajele c o n s t i t u i e singura legătură dintre societate şi elite. un efort de t r a n s f o r m a r e în p r o f u n z i m e nu n u m a i a raporturilor sociale. Refuzul dialogului.l. Bologna. consideră că arta ţesutului ar aparţine concomitent „artei de a uni" şi „artei de a separa" (diakritike). ci. n. între d o u ă scrutine.a r g u m e n t a r e . 1997.z î s ă de o r g a n i z a r e g l o b a l ă a respectivei societăţi. în fapt. 1997. dar şi a „mentalităţilor" colective. Acest fapt explică importanţa pe care o capătă sondajele de opinie. chiar d a c ă î m b r a c ă adesea forma slabă a cedării şi nu pe cea tare a violenţei legale.şi în absenţa capitalului şi a pieţei capitalismul de tranziţie este tratat doar în subsidiar ca un m o d de a o r g a n i z a b u n ă s t a r e a şi de a suscita creşterea economică.T. Popescu. „arta prelucrării lânei". în ochii majorităţii obser­ vatorilor tranziţiei. Lo stalo moderno. aşa c u m se î n t â m p l a în Vechiul R e g i m şi în e p o c a totalitară. Elena Popescu. Claus OFFE. 432.. imposibil de observat de către clasa politică. ca şi în d e m o c r a ţ i i l e c o n s o l i d a t e . p. p.

dar şi extrem de costisitoare. 242 243 . Cultura liberei întreprinderi. nu au un caracter ideologic decât în ochii celor care tratează capitalismul ca pe o ideologie a tranziţiei. este faptul că. dar la care prezenţa în sală este de pe a c u m nu n u m a i obligatorie. Iar aceasta. r ă m â n e invizibilă. cu excepţia unei oligarhii politice şi financiare restrânse. dublă. clasa muncitoare şi-a pierdut. sindicalizate sau spontane. r o m â n i l o r li se cere să raţio­ neze şi să calculeze ca în capitalism. acumu­ larea de capital. clasa m u n c i t o a r e nu este doar un p r o d u s al socialismului. ce p a r e să fie p r e o c u p a t ă d o a r de însuşirea r a p i d ă a tuturor re­ surselor p r i m a r e disponibile şi c o m p l e t lipsită de v o i n ţ a de a produce noi valori e c o n o m i c e . Gil EYAL. ca şi de avantajele concrete cc-î erau asociate în c o m u n i s m . ci un g r u p social încă viu. demonstrează sau intră în grevă. pe actorii reali ai unei societăţi căreia nu reuşeşte să-i a d m i n i s t r e z e p r e z e n t u l şi să-i p r o i e c t e z e viitorul. dar acest prestigiu şi aceste avan­ taje nu sunt preluate de n i m e n i altcineva. cât un protest faţă de absenţa capitalismului ca atare. clasă de mijloc care e c o n o m i s e ş t e .sociali încă inexistenţi . Clasa m u n c i t o a r e nu este d o a r un fapt de ordin istoric. înţeles ca m o d alternativ de m o d e r n i z a r e a societăţii. Ceea ce administratorii şi interpreţii oficiali ai tranziţiei . d o m n i a pieţei şi competiţia. R o a d e l e tranziţiei nu sunt culese de nimeni. p r i n u r m a r e . Capitalismul r o m â n e s c este un spectacol ce va avea loc la o dată necunoscută. Ivân SZELENYI. cu o distribuţie care nu a fost încă aleasă. Making Capitalism wilhoul Capitalists. 1 cinci decenii povara modernizării şi a beneficiat de toate privile­ giile cuvenite acestui statut. ea se dovedeşte a fi încă animată dc spiritul colectivist al socialismului. Frustrarea este. căreia i-ar fi revenit rolul de actor principal al noului val de modernizare capitalistă şi care ar fi trebuit să a d u n e beneficiile acestei m o ­ dernizări. ea nu ar m a i avea dreptul de a-şi manifesta public opiniile. a î n c h i s p u r şi s i m p l u teatrul. dintr-o p r e j u d e c a t ă ideologică.întreprinzători de toate mărimile. toate celelalte trăsături ale e c o n o m i e i bazate pe capital vor veni apoi o a r e c u m de la sine. Nu n u m a i că a fi muncitor în R o m â n i a posteomunistă este o condiţie socială lipsită de prestigiul şi semnificaţia politică. orice r e v e n d i c a r e de tip sin­ dical. 1 Un actor fără rol: clasa muncitoare Dintr-o astfel de perspectivă. a pieţei şi a concu­ renţei ar trebui prin u r m a r e să preceadă iniţiativa liberă.sub­ secvente acestui rol. de fiecare dată când clasa m u n c i t o a r e revendică. pe cale de consecinţă. Muncitorii nu regretă p r o b a b i l s o c i a l i s m u l în sine. S-ar spune că piesa în care clasa m u n c i t o a r e j u c a rolul principal a fost eliminată din stagiunea tranziţiei. c a r e a purtat vreme de V. în loc să p u n ă în scenă altă r e p r e z e n t a ţ i e . a economisirii. Verso. ci faptul că acesta nu are un succesor capabil să aprofundeze modernizarea şi să relanseze dezvoltarea. Clasa muncitoare se c o m p o r t ă ca un actor social căruia i s-a luat partitura fără ca aceasta din u r m ă să fie distribuită altui interpret. povara unei ilegitimităţi de natură ideologică. ele sunt m a i p u ţ i n o reacţie faţă de deposedarea clasei m u n c i t o a r e de rolul ei c o n d u ­ cător şi de pierderea privilegiilor .în calitatea lor de p a r t i z a n i ai capitalismului politic . în realitate. mişcările sociale c ă r o r a le dă n a ş t e r e sunt considerate d r e p t o sechelă a vechii orânduiri.simbolice şi materiale . printr-un soi de definiţie metafizică. în societatea r o m â n e a s c ă . Pentru a ajunge în capitalism. Mişcările muncitoreşti. iar atunci când se decide să vorbească. ci chiar actorul principal al modernizării aşa c u m aceasta a fost concepută şi c o n d u s ă din 1948 şi p â n ă în 1989.şi îi ignoră. Ca atare. London and New York. The New Ruling Elites in Eastern Europe. protestează. 1998. „rolul condu­ c ă t o r " în societate.nu iau în calcul. Eleanor TOWNSLEY. Ideologia oficială a tranziţiei socoteşte că. public care consumă . deşi continuă să p ă s t r e z e casa de bilete deschisă. De v r e m e ce socialismul dc stat s-a prăbuşit. Clasa mijlocie. orice m i ş c a r e m u n c i t o r e a s c ă este c o n d a m n a t ă să p o a r t e .

în raport cu alţi cetăţeni sau cu alte grupuri. A ş a c u m a fost gândită şi aplicată. o lungă perioadă. Or. b u n u r i aflate în p r o p r i e t a t e a c o m u n ă a tuturor cetăţenilor. ale guvernului format în d e c e m b r i e 2000. cu fondurile rezultate din vânzarea p a c h e ­ telor dc acţiuni deţinute de stat. a c ă r o r povară face posibilă supravieţuirea. Tiibingen. iar. 2 John LOCKE. c a r e să v e g h e z e ca nici un cetăţean ori grup de cetăţeni să nu fie favorizat . Cambridge University Press. Statul de drept care privatizează masiv. c o n t i n u â n d în s c h i m b să pretindă despăgubiri în caz de calamităţi. pe de altă parte. cu titlu de proiect politic pus în operă de m â n a văzută a statului şi nu de cea nevăzută a pieţei. Peter Laslett. 350-351. Banii obţinuţi din privatizare au fost încredinţaţi de către guverne u n o r fundaţii majore. Căci. 1988. Mass. Contradicţia m o r a l ă înscrisă în orice act de privatizare a fost rezolvată în ţări p r e c u m G e r m a n i a ori Italia prin crearea de către guvernele respective. cel puţin în intenţii. c o m p l e t . Privatizând. cetăţenii o c u p a ţ i în agricultură.înţeleasă ca s u m ă a vieţilor (Lives).în fapt şi în drept . 1 . The Easl European and Easl German Experience. pp. J. adică u n u l n e u t r u . statul de tranziţie are m i s i u n e a de a incita apariţia şi consolidarea economiei de piaţă. comunităţii politice. In acelaşi timp. în s c h i m b . a unor fundaţii (cum este Volkswagen Stiftung) consacrate promovării „binelui c o m u n " . d a c ă nu chiar prosperitatea. care întreprinde o analiza etică diferită a restituţiei. D a c ă a c c e p t ă m că s c o p u l u l t i m al c o m u n i t ă ţ i i politice este prezervarea mutuală a proprietăţii . o c o m p o ­ nentă indispensabilă a acestei u l t i m e m i s i u n i este privatizarea mijloacelor de producţie socializate sub c o m u n i s m . Atâta v r e m e cât retrocedarea proprietăţilor agricole s-a făcut prin scutirea acestora de orice impozit funciar sau pe venit. pensii şi educaţie gratuită.de care se bucură cetăţenii uniţi sub a c e e a ş i g u v e r n a r e 2 . explicit şi direct un n u m ă r restrâns de cetăţeni în raport cu marele n u m ă r al cetăţenilor. restituirea proprietăţilor funciare nu s-a manifestat sub formă de reparaţie şi ca un act de justiţie. Ea acţionează în virtutea unei Gesinnungsethik. pp. proiecţia e c o n o m i c ă a capitalismului r o m â n e s c este inseparabilă de o d i m e n s i u n e etică. ed. de a (re)suscita „capitalismul". Eforturile coaliţiei care a câştigat alegerile din 1996 şi ulterior. Hrsg. imparţial. inflexibil şi ireductibil deopotrivă al statului de drept. 245 .T. d u p ă regula şanselor egale. este.I. sistematic şi. 324 sq. Cambridge. J. atunci p r e ţ u l restituirii acestei proprietăţi sub specia b u n u r i l o r nu p o a t e fi locmai părăsirea comunităţii. procesul de privatizare prezintă o uriaşă dificultate politico-juridică: statul trece în proprietatea exclusivă a anumitor cetăţeni b u n u r i p u b l i c e .Claus OFFE. de pe a c u m sigur că privatizarea se manifestă ca o injustiţie politică. ('ambridge. a unei etici a convingerilor. Grundriss der verstehenden Soziologie.C. de a p r o m o v a 244 proprietatea privată ca principiu ideologic. 1997.B. Varielies of Transition. The Second Treatise of Government. 123-124. Press. Căci este fără îndoială j u s t ca toate proprietăţile confiscate în m o d abuziv dc către regimul c o m u n i s t să fie restituite foştilor proprietari. D a c ă este o a r e c u m probabil că acest transfer dc p r o p r i e t a t e se va d o v e d i c â n d v a profitabil din p u n c t de v e d e r e e c o n o m i c . Wirtschafl und Gesellschafl. implicite şi indirecte. nu au p a r t i c i p a t în nici un fel. tranziţia este blocată într-o contradicţie fundamentală: pe de o parte. ci în formă de excludere şi ca un gest de inechitate 3 . ar fi inechitabil ca r e t r o c e d a r e a să fie însoţită de o e x o n e r a r e totală a celor reîmproprietăriţi de orice p a r t i c i p a r e la sarcinile p u b l i c e . The M. Uituror cetăţenilor este însă constrâns să fie un stat nedrept.Cât de drept este statul de drept? Ca practică socială. alocaţii. la constituirea bugetului public. statul avantajează imediat. Mohr. Winckelmann. 119-130. 1972. in Two Treatises of Government. în acelaşi timp fundamentalistă şi reducţionistă în m ă s u r a în c a r e nu se simte r e s p o n s a b i l ă p e n t r u efectele sociale p r o d u s e 1 . libertăţilor (Liberties) şi bunurilor (Estates) . pp.. care trece la privatizare fără ca roadele acesteia să fie explicit distribuite. adică 3 8 % dintre românii care m u n c e s c . statul trebuie să devină un „stat de d r e p t " . P u n â n d între paranteze sporul de raţionalitate e c o n o m i c ă pe care-1 promite. al d e m o c r a ţ i e i liberale şi al economiei de piaţă prezintă riscul de a face ca justiţia să devină opozabilă echităţii. deşi recunoaşte faptul că legea funciară românească a creat o agricultură ineficientă economic şi dependentă de subvenţii publice. cărora li se făgăduiesc beneficii viitoare. asistenţă medicală. ' Max WEBER.

1972. se p u n e totuşi întrebarea d a c ă satisfacerea unui a s e m e n e a tip de revendicare . Grundriss der verslehenden Soziologie. ci funcţionează ca un procedeu de elimi­ nare a beneficiarilor acesteia din c o m u n i t a t e a politică. tre­ cerea telecomunicaţiilor în proprietate privată a avut drept conse­ cinţă a g r a v a r e a c o m p o r t a m e n t u l u i m o n o p o l i s t a l c o m p a n i e i d e Beatrice von HIRCHHAUSEN. reîmproprietărirea nu se dovedeşte o m e t o d ă de p r o d u c e r e a politicului prin a n a l o g i e cu sfera e c o n o m i c ă privată. aşa c u m este definit de Consti­ tuţie şi p e r c e p u t în sensibilitatea c o m u n ă .B. cu mijloacele puse la dispoziţie de m u n c a şi de proprietăţile românilor care trăiesc în zonele u r b a n e . 1996. ca o respublica exem­ plară. Ncmira. U n a s e m e n e a tip d e p r o p r i e t a t e n u m a i p o a t e f i c o n s i d e r a t ă sacră. deşi amintirea raptului a p u t u t contribui la calificarea regimului ca injust în ochii m u l t o r r o m â n i . 1997. Winckelmann. aşa c u m a fost c o n c e p u t ă din 1991 p â n ă în 2 0 0 1 . J. 246 1 valoarea simbolică a acestuia . atâta t i m p cât l u m e a satelor se d o v e d e ş t e m a i degrabă p r e o c u p a t ă d e eficienţa m u n c i i p ă m â n t u l u i decât d e Tonica BEREVOESCU et a!.. statul postcomunist nu şi-a pus-o nici m ă c a r o clipă.trebuie să devină o prioritate politică atunci când apare un conflict de datorii în termenii binelui c o m u n 2 . M a i m u l t chiar. p. 141142. Tiibingen. Politica de restituire a proprietăţilor funciare. a e x c l u s din politeia post­ eomunistă. D a c ă î n ţ e l e g e m proprietatea în sens lockean. ci de-a dreptul perversă. Este evident că dorinţa de r e c u p e r a r e a proprietăţilor confis­ cate sub totalitarism nu a fost o forţă p o r t a n t ă a R e v o l u ţ i e i din decembrie.privit ca un spaţiu unificat în j u r u l câtorva axe etice (familie. Sociologia tranziţiei. De aceea. Mohr. C u m se pot oare restitui (în natură sau sub formă de despăgubire) vieţile. Românii şi provocările tranziţiei. Bucureşti. d e m n i t a t e a .I. în calitate dc construcţie ideologică.ce se manifestă ca rezultat şi nu ca premisă a schimbării . The M. Press. ci doar ca o j u x t a p u n e r e de spaţii e c o n o m i c e private. Feţele schimbării. 2 Max WEBER. Les nouvelles campagnes roumaines. Valori şi tipuri sociale în România. scutiţi de datoria de a se c o m p o r t a ca c e t ă ţ e n i . Belin. Paradoxes d'un „relour"paysan. cu un nivel redus de instrucţie. biserică. ţăranii au ajuns să resimtă impozitul pe proprietate ca pc un abuz al statului. ar trebui compensat printr-o prezenţă cât m a i concretă şi m a i activă a sta­ tului de drept la nivelul societăţii. C ă c i satul nu se p r e z i n t ă ca spaţiu public al bunei cuviinţe şi al solidarităţii. B u n ă o a r ă . p. dar neîncrezător în semeni. Varielies of Transition.Ţ ă r a n i i au fost. J. Deficitul de d r e p t a t e inerent statului de tranziţie. Colecţie de gospodării.. pp. 230-233. Wirtschaft und Gesellschafl. pp. Statul le-a garantat proprietăţile fără consimţământul şi participarea lor şi.face ca statul de tranziţie să lie privit de către tot m a i mulţi cetăţeni ca o entitate care le este nu n u m a i exterioară. cu b u n ă ştiinţă. Mass. Statul-naţiune al românilor. dar şi ostilă. ca şi printr-un c o m p o r t a m e n t auster al clasei politice. ca şi statului capitalist de altfel. Când privim ideal-tipul electorului PDSR aşa cum a fost surprins de Dumitru SANDU. loc din care lipseşte orice fel de legătură socială. 247 1 1 . întrajutorare) în stare să genereze legături sociale „tari" . în t e m e i u l unei etici a res­ ponsabilităţii. adică din societatea cetăţenilor. D a c ă nu se n u m ă r ă printre factorii c a r e au d u s la c o n c e d i e r e a istorică a c o m u n i s ­ mului. dar şi vieţile acestora ori ale altor cetăţeni. 1997. dispus să valorizeze munca. totalitarismul nu a răpit n u m a i bunurile u n o r cetăţeni. ar fi trebuit să fie. 208 2 Claus OFFE. cinste. din m o m e n t ce satul este celebrat ca izvor al naţiunii. pp. un stat-sat. Acest lucru . Bucureşti. satul este g u v e r n a t de n e î n c r e d e r e a în o a m e n i care caracterizează 7 7 % dintre r o m â n i 1 . Hrsg. mai ales.este însă un mit literar şi etnografic. Staff. dar relativ îndestulat din punct de vedere material.alături de altele . Paris. 1999. recunoaştem imediat portretul locuitorului satelor: optimist în privinţa propriei gospodării. ca şi libertăţile celor m a i mulţi dintre români. 127-132. Satul-comunitate . The Easl European and East German Experience. exoneraţi iniţial de o r i c e obligaţii fiscale.T. Cu atât m a i m u l t cu cât convingerile reducţioniste şi ideologizante de tipul „statul este cel m a i prost g e s t i o n a r " au fost infir­ mate dramatic în cursul procesului de privatizare. şansele şi libertăţile p i e r d u t e ? D a t o r i a de a repara această categorie de pierderi. 114. Cambridge. pe toţi titularii u n o r a s e m e n e a exploatări e c o n o m i c e familiale şi rurale de tip oikos2.C. A v e m de-a face cu o e x c l u d e r e p o l i t i c ă i m p u s ă „de sus în j o s " şi nu cu o „ b o i c o t a r e " c u l t u r a l ă şi v o l u n t a r ă a istoriei din partea ţăranilor.

nu însă şi poziţia . 236. O a m e n i i politici nu îşi fac un n u m e prin ataşamenml faţa de o doctrină. „The Design of Markets and Democracies: Generalizing across Regions". ci că este una . deoarece creşterea e c o n o m i c ă n u d e p i n d e î n p r i m u l r â n d d e v o l u m u l capitalului investit ori de abundenţa resurselor. m a i întâi. cât şi la continuarea subvenţiilor publice îl reprezintă căile ferate britanice: nu numai că azi prestaţia companiilor private este mult inferioară faţă de epoca naţionalizării.dintre premisele unei redistribuţii sociale cât m a i j u s t e a prosperităţii. p. al energiei cu care sunt denigraţi adversarii. politicienii s-au ţinut d e p a r t e de p r e z u m ţ i a de responsabilitate. Numai o m a x i m ă echitate a actului politic şi a actului a d m i ­ nistrativ i-ar p u t e a c o n v i n g e pe cetăţeni că privatizarea nu în­ seamnă doar trecerea . De altfel. atribuite şi imputate -. Această eroare fundamentală. WAISMANN. compania privată încasează profitul. Paris. R o m â n i a se află într-o situaţie o a r e c u m c o m p a r a b i l ă cu cea a societăţilor industriale din O c c i d e n t ieşite.greşeli ce ar putea fi identificate. in Arend LIJPHART. în t i m p ce liberalizarea economică c o n d u c e pe cale naturală la diferenţiere şi discriminare 3 . de tip indian sau brazilian. Clasa p o l i t i c ă se c o n s i d e r ă o simplă spectatoare a unor c a t a c l i s m e e c o n o m i c e şi sociale de a căror producere nu se simte vinovată şi ale căror consecinţe încearcă să le m i n i m a l i z e z e . Confruntarea sistematică cu un a s e m e n e a partener este indispensabilă. statul este nevoit să inventeze sau să r e a d u c ă la viaţă. ridicarea necontrolată a pretorilor şi precaritatea cali­ 1 tăţii serviciilor . într-o astfel de conjunctură.s-au lăsat în voia unui pragmatism ambiguu şi improvizat. 3 Arend LIJPHART. p. dar nu se pedepsesc niciodată. iar contribuabilii. R o m â n i a se va b l o c a într-o tranziţie perpe­ tuă. în care insule de performanţă eco­ n o m i c ă şi intelectuală v o r pluti în derivă într-un peisaj social dezolant. Co. tranziţia nu este o s u m ă de erori comise în actul de guvernare şi în procesul politic . Carlos H. Westview. ci un tunel mai lung decât se prevăzuse iniţial. Pentru ea. prin vigoarea ideilor pe care le s u p u n electoratului. editors. Boulder. 1997. Cu o singură excepţie: buna-credinţă. Lipsa de funcţionalitate a economiei este privită ca un soi de fenomen meteorologic. în acelaşi timp. Instituţional Design in New Democracies. care duce atât la scăderea calităţii serviciilor. într-o a s e m e n e a fază de dezvoltare. La fin des democraţiei populaires. cu alte cuvinte. Seuil. WAISMANN. Guvernele post-revoluţionare . Carierele politice nu sunt decât rodul abilităţii de a m a n e v r a în interiorul propriului grup de putere.a capitalului public în posesia a n u m i t o r particulari. Carlos H.telefoane. 248 . 1 Cazul clasic al privatizării perverse. Altfel. al rapidităţii 249 Prezumţia de iresponsabilitate Tranziţia este locul în care se înfruntă d o u ă logici o p u s e : democratizarea este un p r o c e s istoric g u v e r n a t de i m p e r a t i v u l mobilizării sociale.nu însă şi singura . în tradiţia politică r o m â n e a s c ă . statul este obligat să se mişte simultan în două direcţii contrare: el trebuie să intervină. atunci când îşi doresc calitate. ce nu a putut substitui reţelei de c o m a n d ă centralizată a e c o n o m i e i o p i a ţ ă funcţională. din e c o n o m i a semi-planificatâ de r ă z b o i . prin calitatea programelor pe care le elaborează.în condiţii adesea dolosive . 1996. Les chemins du posl-communisme.. prin dezetatizarea sindica­ telor. Eastern Europe and Latin America. p e n t r u a c o r e c t a repartiţia spontană a profiturilor şi pentru a asigura o c u p a r e a cât mai completă a forţei de m u n c ă . toate greşelile se îndreaptă sau se uită. P a r a d o x u l de-statalizării e c o n o m i e i p o s t c o m u n i s t e este c ă procesul de r e d u c e r e şi de autolimitare a funcţiilor statului nu p o a t e fi dus la bun sfârşit decât de un stat suficient de p u t e r n i c pentru a asigura eficienţa şi echitatea transferului şi a r e d u c e pe cât posibil costurile sociale ale acestei operaţii 2 . 2 Francois FEJTO (avec Ewa KULESZA-MIETKOWSKI). ci mai cu seamă de atitudinea subiecţilor economici. sunt nevoiţi să susţină financiar compania. a încrederii în co-responsabilitatea oamenilor faţă de istoria pe care o trăiesc. este calea cea m a i dreaptă spre impopularitate şi eşec. d u p ă 1945.care şi-au schimbat succesiv compoziţia. un partener social viabil şi critic. ce nu p o a t e fi trecut în contul unor simpli m u r i t o r i . 397. p r i n angajarea responsabilă în efortul de construcţie instituţională. dar orice fel de investiţie privind retehnologizarea şi siguranţa traficului este suportată de la bugetul public.

d a r nu n u m a i . Wirtschaft and Gesellschaft. C u m se explică o a s e m e n e a t r e c e r e cu v e d e r e a a actelor de incompetenţă şi a faptelor de corupţie.ministerială. Să facă este t r e a b a m u n c i t o r i l o r şi a ţărănimii. 252. p a r l a m e n t a r ă ori m o r a l ă . Românii şi provocările tranziţiei. m e c a n i s m e de p r o d u s politicieni. m e r i t â n d . P â n ă şi regimul totalitar. să gân­ dească este problema intelectualilor. 1972. egalitatea în faţa legii. că iertarea este m a i degrabă un viciu civic d e c â t o virtute creştină? Este funcţionarul venal sau politicianul corupt „ a p r o a p e l e " c e t ă ţ e a n u l u i . pe de altă p a r t e . Prin u r m a r e şi în pofida n e m u l ţ u m i r i l o r ce se manifestă o c a z i o n a l cu privire la felul în care clasa politică îşi a s u m ă r ă s p u n d e r e a . probabil. Hrsg. nu a p u m t lua decât cel mult forma unei redistribuiri de personal între aparatele statului şi structurile e c o n o m i c e . 126. Nemira. r e a c u m u l a r c a de capital simbolic. J. administraţie. 1 ionica BEREVOESCU etal. de a fi util societăţii. Feţele schimbării. în tradiţia creştină. a erorilor şi chiar crimelor atunci când acestea sunt c o m i s e de un m e m b r u al elitei. a d i c ă pe raţio­ nalizarea raporturilor interpersonale potrivit u n o r principii cu un înalt grad de stabilitate. în R o m â n i a . Ce se întâmplă atunci c â n d iertarea p ă c a t e l o r se manifestă s u b forma indiferenţei faţă de fără-de-lege. în schimb.C. E x c l u d e r i l e sunt întotdeauna conjuncturale şi de scurtă durată. oricât de violent şi rapid s-a petrecut. al respectului plin de invidie pentru cel (deocamdată) mai puternic. anularea spontană a oricărei c u l p e ? Figurează oare iertarea în catalogul virtuţilor civice. S-ar p u t e a spune.faţă de propriile acte şi alegeri. ce t i n d e să devină însuşi prin­ cipiul ordonator al raporturilor sociale şi tehnologia de regenerare a clasei politice? Este oare potrivit ca cetăţeanul să „ i e r t e " abu­ zurile cărora le c a d e v i c t i m ă sau la care este m a r t o r ? Nu p u t e m oare socoti. m a i riguroasă. includerile sunt sistematice şi continue. în sens larg. am avea de-a face cu cetăţeni ori de câte ori mediul în care aceştia evoluează p o a t e fi descris sub trăsăturile unei societăţi bazate pe respectul u n o r n o r m e i m p e r s o n a l e şi abstracte. libertatea sau proprietatea. de la practica puterii şi de la participarea la beneficiile a d u s e de acest exerciţiu politic.care deţinuseră deja un statut public î n a i n t e de 1945. nu p o a t e fi cu adevărat exclus. într-un a s e m e n e a caz. Winckelmann. ( a p r o a p e ) orice v i n ă p o a t e fi ştearsă. p. înalţii funcţionari administrează. 1999. Politicienii conduc. 250 251 . Grundriss der verstehenden Soziologie. de a-şi justifica prin fapte veniturile şi n o t o ­ rietatea. La rândul lor. al dispreţului faţă de împlinirea promisiunilor. în ultima v r e m e . d u p ă o p r i m ă perioadă în care a părut decis să i n a u g u r e z e m e t o d a discontinuităţii în p r o c e s u l de fabricare a elitelor publice. nici un politician r o m â n nu s-a aflat în situaţia umilitoare de a face sau de a p r o p u n e ceva concret. într-o accepţiune m a i restrânsă şi. Nici c h i a r p r ă b u ş i r e a sistemului comunist. p e r s o a n ă care o c u p a p r i n definiţie un loc e x t r e m de vizibil? Fireşte. u n o r p e r s o a n e şi personalităţi . al convingerii că realitatea se sfârşeşte acolo unde se termină şi interesele personale. Mohr. oamenii de stat guvernează. pe de o parte „ n i m e n i nu este fără de p ă c a t " .în s p e c i a ! din sfera culturală. se n u m ă r ă ea p r i n t r e calităţile cetăţeanului virtuos? • Legea şi echitatea Răspunsul la toate aceste întrebări d e p i n d e de modul în care înţelegem să definim ce este un c e t ă ţ e a n şi care este tipul de societate în care acesta se găseşte constituit ca atare. Cercetările de t e r e n arată că 6 3 % dintre r o m â n i i care d e ţ i n e a u în anii ' 9 0 o „funcţie de c o n d u c e r e " (în politică. în R o m â n i a pare că nimeni. c u m ar fi dreptatea. cu acest litiu. p a r t i d e l e sunt.. p.B. al curajului de a nu-ţi păsa de soarta celorlalţi. cetă1 Max WEBER. J. Bucureşti. e c o n o m i e sau societate) 1 ocupau deja o poziţie similară înainte de 1989 . iar. a ajuns să-şi m o d i f i c e parţial strategia şi să a c o r d e s e g m e n t e de autoritate instituţională ori să permită. pe termen mediu şi lung. nu structuri prin c a r e o a m e n i i politici se străduiesc să propună societăţii o a n u m i t ă viziune despre destinul naţiunii. că cetă­ ţeanul este acel administrator raţional şi legal al legăturii sociale. Tiibingen. n e l u a r e a în s e a m ă a c u l p e i a p r o a p e l u i este o virtute pentru că. adesea afirmate. oricât de mari şi de notorii ar fi vinovăţiile sale. r a r aplicate.cu care inteligenţa este convertită în şmecherie. m u t â n d pe un alt nivel de interpretare caracterizarea ideal-tipică pe care W e b e r o face m o d e l u l u i birocratic de g u v e r n a r e a societăţilor 1 .

Interdicţia şi pedeapsa au lovit astfel. funcţionarul. pe sionişti. în fapt. a rămas credincioasă principiilor sale fondatoare cu preţul condamnării lui Socrate. pe cei fără venituri regulate în sistemele electorale cenzilare. atenţia specială şi binevoi­ toare a acestora printr-un dar sau p r i n a n t i c i p a r e a u n u i serviciu este d o v a d a u n u i spirit precaut. O a s e m e n e a afirmaţie este valabilă d o a r în a c e l e tipuri de societate în care legea acoperă integral . Pentru cetăţean. statul modern se întrupează ca stat de drept cu ajutorul unor procese succesive de excludere. aşa c u m a c e a s t a este definită de expresiile populare citate m a i sus şi în afara sau î m p o t r i v a legii. aflate încă în circulaţie. în 253 252 . pe anarhişti. pp. 1997. D a n i i asigură. „A(-şi) face d r e p t a t e " î n s e a m n ă . Ober den Prozefi der Zivilisation. de pildă. de c o m p e t e n ţ a c ă r o r a au n e v o i e alţi cetăţeni şi profesionişti.sau are m ă c a r vocaţia explicită de a o face . 413-427. pe indieni în Statele Unite. pe catolici în statele protestante. justiţiabilul. fără a ţine s e a m a de n o r m e l e legale sau chiar încălcându-le. Frankfurt am Main. subiectului politic ca fiinţă caracterizată de un c o m p o r t a m e n t exclusiv şi riguros raţional. prin tehnica reprezentării. de a câştiga un proces. adesea pe cale violentă. Acest tip de societate funcţionează prin excludere şi pedeapsă. Democraţia ateniană. în ceea ce-1 priveşte. dreptatea se află în p o s e s i a celui p u t e r n i c . şi-a plătit fidelitatea faţă de propriile legi prin excluderea de la demnitatea civică a sclavilor. m e d i c u l sau profesorul nici nu sunt trataţi drept cetăţeni şi profesionişti. pe femei. „a da dreptul (cuiva)"/„a-şi lua d r e p t u l " indică f e n o m e n u l pe care limbajul j u r i d i c îl cunoaşte în formularea „a da/a lua m i t ă " .ţ e a n u l pare să fie identificat n u m a i în sânul u n e i societăţi de 1 factură. nu ca c e t ă ţ e a n cu drepturi întemeiate pe plata conştiincioasă a impozitelor. în virtutea unei etici abstracte. Norbert ELIAS. profcsional-burgheză (berufsburgerliche Gesellscha/'t) şi a n u m e ca subiect conştient şi responsabil al u n u i sistem de drept pozitiv întemeiat pe reprezentarea indivizilor la nivelul deciziilor colective şi pe separarea puterilor publice. prin definirea medicală a. a unui dispozitiv concentraţionar şi disciplinar de pedepsire a ne-legiuiţilor. pe „trădători" şi înfreaga tipologie de „agenţi ai străinătăţii".d o m e n i u l echităţii. în continuitatea spaţiului azilar. fie nici m ă c a r nu fuseseră consultate cu privire la acest contract. a r e z o l v a o situaţie de la om la o m . ca i m p r u d e n t . rând pe rând. aplica şi executa legile. u n a n i m r e c u n o s c u t ă drept b u n social este un gest considerat. funcţională d o a r în a c e l e situaţii în care legea nu are (încă) un cuvânt de spus. de a vindeca. A m i z a pe faptul că funcţionarul p u b l i c . femeilor şi străinilor. ce se c o n f o r m e a z ă valorilor celor m a i bine cotate pe piaţa raporturilor sociale. de partea cetăţeanului. Aşadar. nu are c u m să delege şi eventuala lui predispoziţie de a-şi ierta aproapele. prin d e p u n e r e a u n u i dar. cetăţeanul care. Zweiter Band. simbolic. potrivit dreptăţii. în general. pe spioni. în sfârşit. a unei geografii a recluziunii. nominal. Raporturile de putere continuă să funcţioneze ca relaţii de schimb. juristul. ultima şi cea m a i solidă trăsătură a statului de drept o reprezintă separarea instituţională a domeniului legii de cel al fără-de-iegii şi crearea. pa­ cientul sau studentul se defineşte ca s u p u s . încredin­ ţează unei autorităţi publice p u t e r e a de a face. pe islamişti. nu şi-a găsit încă un loc p r o p r i u în echilibrul raporturilor de p u t e r e . în m o d destul de precis. Relaţia dintre lege şi echitate în societatea r o m â n e a s c ă p o a t e fi a p r o x i m a t ă cu ajutorul câtorva vechi expresii populare. Dimpotrivă. juristul. pe imigranţi şi alţi boat people. m e d i c u l sau profesorul îşi vor face în m o d natural şi s p o n t a n datoria. Pe de altă parte. 1 privată. fie acesta un criminal dovedit sau un funcţionar corupt. a câştiga devotamentul. Apoi. înaintea căreia solicitantul. E c o n o m i a socială a darului nu p o a t e fi uşor dislocuită dintr-o societate care nu este î n c ă pe d e p l i n p r o f e s i o n a l ă şi b u r g h e z ă . ci ca deţinători ai unei puteri (de a rezolva o cerere. Deşi dreptul este. A c e s t fapt social t r e b u i e recunoscut. a nebunilor şi marginalilor de tot soiul. de a c o n d u c e la un nivel m a i înalt de e d u c a ţ i e ) . Suhrkamp. Titularul unei profesii liberale nu este încă un actor social pe de-a-ntregul legitim. iertarea se c u v i n e să r ă m â n ă o virtute V. interzicerea accesului la libertăţile publice a persoanelor şi minorităţilor care fie stăruiau în refuzul contractului social în forma în care acesta întrunise consensul unei reprezentări cu vocaţie majoritară (pas de liberte pour les ennemis de la liberte). în cursul secolelor al XTX-lea şi al XXlea. M a i întâi „marea închidere" azilară studiată de Michel Foucault.

fie şi n u m a i la nivel micro-social. în vreme ce p e r s o a n a care indică. o societate care ajunge la conştiinţa p o l i t i c ă de sine nu prin reprezentare în actul de guvernare. sub p e c e t e a tainei. d r e p t a t e a lucrează prin includerea tuturor actorilor sociali în exerciţiul ierarhic ordonat al puterii. un echilibru m a i j u s t al raportorilor de putere dintre părţi. întemeiată pe dar. sub n o r m a de drept. operând. violenţa statului apare de cele mai multe ori ca fiind pe de-a-ntregul legi­ timă. cu soluţii iraţionale de echilibru. Dreptatea. delatorul este o figură impopulară. să devină la rândul său „ d a r n i c " . de a l t m i n t e r i singurul o r i z o n t public accesibil supusului. adresa la care r e p r e s i u n e a trebuie să l o v e a s c ă este nu n u m a i t e m u t ă . „ T u r n ă t o r u l " are însă împotriva lui datoria de echitate care stă la baza oricărei societăţi tradiţionale. este o cale prin care cei lipsiţi de putere participă la puterea celor puternici. la nivelul opiniei publice. fără ca cineva să p u n ă la îndoială îndreptăţirea politico-juridică a unor astfel de promovări. Prin el se d o b â n d e s c drepturi m a t e r i a l e asupra celui care administrează dreptul formal: acesta din u r m ă este obligat.altfel spus. încălcarea sau eludarea dreptului pozitiv nu sunt considerate adesea decât manifestări oportune ale echităţii. probabil. acestea au fost marginale şi nu au depăşit stadiul de lamentaţie morală. C u m se explică acest p a r a d o x al i m a g i n a r u l u i colectiv. p o a t e fi socotit drept o culpă ori o infracţiune constituie. C h i a r d a c ă stârneşte adesea teamă. în v r e m e ce supusul se întreabă în principal „ce-mi p o a t e da g u v e r n u l şi în schimbul a c e ? " . A g e n t u l ordinii publice. ci recunoscându-se ca obiect al unei practici de g u v e r n a r e . agentul represiunii i m p u n e întotdeauna respect. să o transmită şi să o investească sub formă de servicii. D a c ă au fost obiecţii. înclinat să justifice represiunea. într-o societate încă tradiţională. L e g e a o p e r e a z ă prin e x c l u d e r e socială şi separare a resorturilor puterii. în ciuda tuturor aparenţelor. legea uniformizează şi normalizează comportamentele sociale. Bizuindu-sc pc n o r m e i m p e r s o n a l e şi pe texte. dar şi dispreţuită. într-o societate profesional-burgheză. dar necruţător faţă de delaţiune? Cel care indică v i c t i m a trece d r e p t u n personaj m a i periculos decât cel care o s u p u n e efectiv represiunii. limitare şi p e d e a p s ă . oricât de n e d r e a p t ă s-ar putea dovedi. la p u t e r e . N u m a i în acest fel dreptatea este restabilită. pentru a ajunge să controleze şi să influenţeze felul în care aceasta se exercită. dreptatea individualizează. un fost „ l u c r ă t o r de s e c u r i t a t e " a m e r i t a t să fie n u m i t m i n i s t r u de finanţe din partea Convenţiei D e m o c r a t i c e anticomuniste. pe trecerea cu vederea a vinovăţiei celor puter­ nici şi pe relaţiile directe dintre p e r s o a n e este o metodă de p r o ­ ducere şi de distribuire a puterii. Căci darul este o tehnică socială prin care cel p u t e r n i c e s t e c o n s t r â n s să-şi î m p a r t ă puterea.o are la dispoziţie p e n t r u a par­ ticipa. fie el şi torţionar. Delatorul şi ethos-ul dependenţei în marea majoritate a civilizaţiilor şi în aproape toate mediile sociale. Căci. în n u m e l e perpetuităţii instituţiilor statului. oricare ar fi forma istorică pe c a r e acesta o adoptă. In s c h i m b . c o l a b o r a r e a secretă cu statul care exercită violenţa este privită ca un c o m p o r t a m e n t social nu n u m a i profund ilegitim. în situaţii sociale concrete. In insistenţa cu care revine. Un exprim-secretar j u d e ţ e a n c o m u n i s t a fost plebiscitat p r e ş e d i n t e ai R o m â n i e i p o s t e o m u n i s t e în 1990 şi 2 0 0 0 . are de p a r t e a lui raţiunea de stat şi îşi justifică faptele în temeiul u n u i ordin primit dc la superiorii săi. un transfer de putere. Ceea ce legea este chemată să stigmatizeze. indiferent la obsesiile etice ce-1 b â n ­ tuie pe cetăţean. legea funcţionează prin interdicţie. prin acceptarea darului. N ă s c u t ă din dominaţia raţiunii individuale asupra tradiţiilor. ierarhii şi agenţii publici ai totalitarismului sunt exoneraţi de orice r ă s p u n d e r e 255 254 .acelaşi t i m p . singura posibilitate pe care o societate formată din „ s u p u ş i " . dar şi inechitabil. în sens invers. să cedeze o parte din ea. Trecerea cu vederea a c e e a ce. t e m a „dosarelor Securităţii" şi a „ d e c o n s p i r ă r i i " informatorilor pe care aceasta i-a folosit locuieşte de fapt un respect generalizat faţă de stat. dreptatea este predispusă să regenereze. interogaţia civică cea mai caracteristică ar fi „ce trebuie să fac şi î m p r e u n ă cu cine pentru ca guvernarea să devină m a i b u n ă ? " .

legea deconspirării informatorilor Securităţii riscă să scoată definitiv din c a u z ă Partidul Comunist. dar personale).C. fără ca aceştia să dispună de instrumentele necesare pentru a verifica gradul de responsabilitate a cadrelor de partid faţă de propriul lor trecut. Aşa c u m a fost c o n c e p u t ă în fond şi adoptată în formă. aceeaşi lege contribuie la a c c e ­ lerarea d e p e n d e n ţ e i societăţii faţă de stat şi faţă de acuializările partizane ale acestuia.. Clasa politică.care nu au avut nici un fel de raport instituţional sau ideologic cu totalitarismul. se cuvin a fi incriminate. I )osarele membrilor marcanţi ai acestei clase se află de regulă sub protecţia „securităţii n a ţ i o n a l e " şi r ă m â n . doc. drept cetăţeni fideli ai regimului democrat-popular. p r i n b u n ă v o i n ţ a Serviciului R o m â n de Informaţii.I. Polirom. A v e m de-a face cu un m o d de a r e c u n o a ş t e că partea vizibilă a c o m u ­ nismului este. în ultimă instanţă. în acest m o d . pe un tărâm al şoaptelor şi al trădării. 2 Claus OFFE. The M. S-ar putea î n t â m p l a însă ca unii r o m â n i . c i slăbiciunea u n o r a din cei c a r e n u a u vrut. pp. cât şi în posteomunism. u n i . The Easl European and Easl German Experience.ii. i I un principiu a u t o n o m de solidaritate. p r o b l e m a d o s a r e l o r nu este de n a t u r ă politică. partidele postcomuniste procedează întocmai ca Partidul C o m u n i s t care. Pe de altă p a r t e . Delatorul i u n u i . n u m e r o a s e v i c t i m e ale represiunii ar fi trecut. n e s c o a s e încă la iveală. nu se dovedeşte concepută p e n t r u a stabili răspunderi. Studiu de. N i m e n i nu a fost î m p i e d i c a t p â n ă a c u m de legăturile sale cu Partidul C o m u n i s t să facă carieră în R o m â n i a posteomunistă. în alţi termeni. chestiunea „dosarelor Securităţii" nu mai ţine de d o m e n i u l eticii p o l i t i c e . Varielies of Transition.sunt martori reprezentativi ai continuităţii dintre statul SOCiâlist şi Statul de traftziţie. 1 257 . din diverse motive (toate reprobabile. în ochii autorită­ ţilor.i toi mai pentru vina d e a fi tulburat. ci pentru a strica reputaţii. P r o b l e m a v i n o v ă ţ i e i este localizată în s c h i m b într-o arie privată şi ocultă. 298-299. 1997. ca poliţie politică. ca simplă operaţie de diversiune sau în v e d e r e a unui şantaj). ii i n comunism. In schimb. opersona non • •i. dar care. 97-98. Ei . ci de cel al m o r a l e i c o m u n e . nu n u m a i î m p r e u n ă cu toţi membrii săi de frunte şi de rând. prin scoaterea la l u m i n ă . informatorii ale c ă r o r nume ui POM) I VOI li dezvăluite se constituie într-o populaţie de i n . Press. au colaborat în secret cu poliţia politică . Colegiul N a ţ i o n a l p e n t r u S t u d i e r e a A r h i v e l o r Secu­ rităţii e s t e însărcinat de lege să î m p a r t ă . caz: arhiva Comitetului Municipal de Partid Braşov. Marius OPREA et al. Dimpotrivă. sprijinul u n a n i m pe care societatea l-a acordai în sfera publică socialismului de stat. certificate din c a r e să reiasă că cei care v o r să intre în viaţa politică d u p ă 2 0 0 0 nu au fost „cola­ boratori ai Securităţii ca poliţie politică".p e r s o n a l ă . Prim-secretarul p r e ş e d i n t e şi lucrătorul de securitate ministru se află astăzi la adăpost de orice instanţă capabilă să le angajeze r ă s p u n d e r e a politică sau juridică. o a s e m e n e a o p e r a ţ i e de „deconspirare" nu are nici m ă c a r meritul de stabili adevărul şi de a-i identifica pe adevăraţii informatori ai poliţiei politice. n u m e l e celor care figurează în arhive fiind simultan p r e a puţine ( n u m e ­ roşi agenţi nu au fost niciodată înregistraţi. ca atare. I M I I i c i societăţi care n u izbuteşte să identilli U in nllK n r . neproblematică şi de a afirma că n u m a i z o n e l e de u m b r ă ale totalitarismului.ii. dar şi cu aparatul său represiv şi activul său ideologic. 2002.să fie stigmatizaţi ca „ t u r n ă t o r i " . n u a u putut sau nu le-a fost îngăduit să adere. Actuala lege a dosarelor nu p e n a l i z e a z ă a d e z i u n e a conştientă la c o m u n i s m . în special cei care au fost m e m b r i ai Partidului C o m u n i s t ) şi prea multe (agenţi înregis­ traţi abuziv.T. Aşadar. constituită din 1992 p â n ă în 2000 din resturile fostei clase c o n d u c ă t o a r e c o m u n i s t e .i-1111111 li . Iaşi. 9 1 .R. dacă n-ar fi existat delatori care să le d e z v ă l u i e opiniile e x p r i m a t e în particular. inaccesibile. Partidele au de acum dreptul să gestioneze reputaţia cetăţenilor. Mass. . Cambridge. Astfel pusă. în epoca preluării puterii. Securiştiipartidului. Serviciul de Cadre al P. pp. ci morală. din e l e m e n t e ale ihtelligehtziei şi din oligarhiile partidelor „ i s t o r i c e " sau e m a n a t e 256 dc revoluţie. se situează d e a s u p r a legii arhivelor Securităţii. A ş a c u m demonstrază experienţa Agenţiei federale g e r m a n e pentru a d m i n i s t a r e a d o s a r e l o r Stasi 2 .i contradicţiilor vieţii private. cerea celui interesat de o poziţie publică să fie î n a r m a t cu o adeverinţă eliberată de serviciile secrete şi potrivit c ă r e i a „nu a fost identificat să facă p a r t e din v r e o organizaţie politică sau p a r a m i l i t a r ă " 1 . I I im i '.şi alţii a s e m e n e a lor ..

î n plus, legea „ d o s a r e l o r S e c u r i t ă ţ i i " instituie c o m p e t e n ţ i Parlamentului în d o m e n i u l moral şi pe c e a a partidelor în m a t e r i i de reputaţie publică. N i c i P a r l a m e n t e l e şi nici partidele nu au şi nici nu ar trebui să a i b ă a s e m e n e a atribuţii. L e g e a d o s a r e l o r nul este astfel decât un s i m p t o m maladiv al consolidării accelerate a partidocraţiei r o m â n e ş t i , a l incapacităţii elitei c o n d u c ă t o a r e d a a-şi exercita funcţia politică şi al totalei d e p e n d e n ţ e a societăţii faţă de stat.

Partidul C o m u n i s t R o m â n s e găseşte d e c i într-o situaţie unică: nu s-a a d a p t a t , nu s-a reformat, nu s-a t r a n s f o r m a t fie şi tu contrariul său, ci, p u r şi simplu, a încetat să mai existe. C u m s-a |)iilut însă topi în n e a n t o organizaţie v e c h e de a p r o a p e şaptezeci de ani, cu p a t r a m i l i o a n e de m e m b r i şi care, v r e m e de cinci dece­ nii, a c o n t r o l a t în r e g i m de m o n o p o l instituţiile p u b l i c e , viaţa politică şi e c o n o m i a u n e i ţări întregi? Poate fi d e m i t e r e a istorică a unei astfel de organizaţii o o p e r a ţ i e s p o n t a n ă , desfăşurată în doar câteva ore? Explicaţia c u r e n t ă dată acestui straniu fenomen este u n a de lip „ p o l o n e z " , m a i p u ţ i n î n s ă p r e o c u p a t ă de constituirea unui probatoriu istoric: Partidul C o m u n i s t R o m â n a dispărut imediat, nu pentru că n-ar fi fost cu adevărat un partid comunist, ci pentru că nimeni nu era de fapt c o m u n i s t în R o m â n i a (poate cu excepţia grupului restrâns de v e c h i m i l i t a n ţ i internaţionalişti, u n e o r i alogeni, din anii ' 5 0 ) . C i n e a c o n d u s atunci R o m â n i a din 1948 şi p â n ă în 1989? Şi de data a c e a s t a r ă s p u n s u l este s i m p l u : Securitatea. S e c u r i t a t e a este „corpul s t r ă i n " - d u p ă o f o r m u l ă des folosoită - care m a i întâi a izbit, apoi a p â n d i t s o c i e t a t e a r o m â n e a s c ă . Pe scurt, Securităţii t r e b u i e să i se atribuie î n t r e a g a r ă s p u n d e r e p e n t r u faptele regimului totalitar, pe care r o m â n i i le-au îndurat şi cărora mulţi le-au căzut victimă t i m p de cincizeci de ani. în m o d p o a t e doar a p a r e n t ciudat, u l t i m u l s e c r e t a r g e n e r a l al Partidului C o m u n i s t ar fi împărtăşit pe de-a-ntregul o a s e m e n e a p o z i ţ i e . Primul r o m â n care a d e n u n ţ a t p u b l i c Securitatea a fost N i c o l a e Ceauşescu, în aprilie 1968, c â n d a acuzat-o că a lucrat - de-a lungul celei m a i severe p e r i o a d e r e p r e s i v e - în afara şi c h i a r împotriva Partidului. C h i a r şi în d e c e m b r i e 1989, în m o m e n t e l e p r e m e r g ă t o a r e execuţiei, aşa c u m au fost înregistrate p e n t r u marele p u b l i c , soţii C e a u ş e s c u se c o n s i d e r a u v i c t i m e l e „securiştilor" şi îşi manifestau s p e r a n ţ a că „ p o p o r u l " (termen înlocuit ulterior de expresia „societate civilă") va sări în ajutorai lor. în chip paradoxal, N i c o l a e C e a u ş e s c u este adevăratul fonda­ tor al c o n s e n s u l u i p o s t c o m u n i s t cu privire la o m n i p r e z e n ţ a şi atotputernicia Securităţii c a r e ar s c o a t e din o r i c e fel de c a u z ă istorică P a r t i d u l C o m u n i s t ca atare. F a p t u l că a v e m astăzi o 259

Partidul, poporul şi Securitatea sau despre o negociere care nu a avut loc
Cultura politică c o m u n ă a societăţii româneşti posteomuniste s-a organizat î n j u r a i unui consens atât de evident şi general, încât termenii lui nu au fost n i c i o d a t ă negociaţi cu adevărat: Partidul C o m u n i s t R o m â n a d i s p a r a t fără u r m e în cursul zilei de 22 d e c e m b r i e 1989. Fireşte, din p u n c t de vedere juridic, acest acord fondator nu arc nici un cusur. Nu există, în ultimii ani, v r e o informaţie publică cu privire fie şi n u m a i la o singură organizaţie comunistă care să nu se fi considerat dizolvată de revoluţie şi care să fi strâns netulburată cotizaţii şi să fi ţinut în continuare şedinţe de partid sau de î n v ă ţ ă m â n t politico-ideologic. Totuşi, privită din perspectivă politică, o a s e m e n e a dispariţie subită şi c o m p l e t ă a p a r e ca un fapt cu totul u i m i t o r şi care merită să fie interogat. în U n g a r i a şi Bulgaria, p a r t i d e l e c o m u n i s t e au traversat treptat şi în etape diferite un p r o c e s de reformă internă, transformându-se în g r u p ă r i socialiste cu ambiţii e u r o p e n e şi democratice. în Polonia, Partidul M u n c i t o r e s c U n i t a început prin a n e g a ca ar fi p u r t a t v r e o d a t ă o identitate c o m u n i s t ă , a d u c â n d ca p r o b ă formală dizolvarea Partidului C o m u n i s t Polonez de către Stalin încă înainte de r ă z b o i , sfârşind p r i n a d e v e n i o sociald e m o c r a ţ i e c u trăsături neo-liberale c e s e v o r inspirate d e N e w Labour. în s c h i m b , în C e h i a , P a r t i d u l C o m u n i s t şi-a c o n t i n u a t senin existenţa, adaptându-se regulilor democraţiei parlamentare 1 şi alegerilor libere ce nu i s-au dovedit p â n ă a c u m prea potrivnice .

258

instituţie publică însărcinată să studieze arhivele Securităţii şi pe cele ale Partidului C o m u n i s t (din c a r e dosarele î n t o c m i t e Securitate ar fi făcut o r i c u m parte) i se d a t o r e a z ă . „ U n i t a t e a m o n o l i t dintre Partid şi p o p o r " nu a fost d o a r o lozincă, ci s dovedit în cele din u r m ă a fi fost un p r o g r a m social încununat succes. Partidul C o m u n i s t s-a dizolvat c o m p l e t în societate 1 . In cele m a i înalte sfere politice şi intelectuale se cade a s t y de acord că toate istoriile p e r s o n a l e de d i n a i n t e de 1989 su inevitabil, î m p l e t i t e c u istoria c o m u n i s m u l u i . P r i n u r m a r e , trebuie căutaţi vinovaţi în plan politic, căci c o m u n i s m u l i-a a t : pe toţi r o m â n i i şi pe fiecare în parte, a p r o a p e fără excepţie, alte cuvinte, sub specia responsabilităţii pentru trecutul totalit între „ P a r t i d " şi „ p o p o r " nu se cuvine făcută nici o diferenţă. C i n e v a sau c e v a trebuie însă să plătească p â n ă la urmă, fie n u m a i în p l a n simbolic. N i c o l a e C e a u ş e s c u a înţeles acest lu înaintea mturor: între Partid şi popor, între c o m u n i s m şi societatea r o m â n e a s c ă s-a s t r e c u r a t un „ c o r p s t r ă i n " , Securitatea. C o m u ­ nismul ca atare se găseşte astfel, d u p ă 1989, radical depolitizat, practicile totalitare c ă z â n d din z o n a dreptului public în d o m e n i u l dreptului c o m u n . Pe calc de consecinţă, a s e n t i m e n t u l dat c o m u n i s m u l u i este c o n s i d e r a t n e p r o b l e m a t i c atâta t i m p cât s-a manifestat p u b l i c . Statutul Partidului C o m u n i s t R o m â n , la care a d e r a u explicit toţi m e m b r i i de partid, c o n ţ i n e toate a n g a j a m e n t e l e ce figurează în formularul tip de colaborare cu Securitatea, aşa c u m acesta a fost dezvăluit d e C o l e g i u l N a ţ i o n a l p e n t r u S t u d i e r e a A r h i v e l o r Securităţii. C u p r i n d e c h i a r şi sarcini în p l u s , c u m ar fi a c e e a de a p r o m o v a cu fermitate ateismul. A c e s t tip de angajament public n u este s i n o n i m c u u n c o n s i m ţ ă m â n t a u t o m a t p e n t r u istoria represiunii organizată de partid, dar implică o efectivă colaborare cu partidul autor al represiunii 2 . Juan LINZ, Tolalilaritm and Authorilarian Regimes, Lynne Rienner, Boulder, Co., and London, 2000, p. 107, argumentează că, sub totalitarism, întreaga societate este implicată în procesul represiv. 2 Carmen GONZÂLEZ ENR1QUEZ, „De-communization and Political Justice in Central and Eastem Europe", in Alexandra BARAHONA De BRITO, Carmen GONZÂLEZ-ENRÎQUEZ, Paloma AGUILAR, editors, The Polilics of Memory. Transilional Justice in Democralizing Societies, Oxford University Press, Oxford and New York, 2001, p. 22Q. 260
1

C u m se face atunci că foştii m e m b r i de partid nu fac obiectul nici unei f o r m e de investigaţie, în v r e m e ce toţi cetăţenii „fără apartenenţă politică", dar care au acceptat în privat, să colaboreze cu Securitatea îşi p o t astăzi v e d e a b u n a reputaţie p u s ă în c a u z a ? N u s e t r a n s f o r m ă o a r e c o m u n i s m u l r o m â n e s c dintr-un fenomen major (şi grav) de tip social şi politic într-un m ă n u n c h i dc m ă r u n t e (şi m i z e r a b i l e ) f e n o m e n e infracţionale? A c u z a ţ i a adusă pe faţă, într-o şedinţă de partid, chiar d a c ă era u r m a t ă de concedierea sau întemniţarea celui incriminat pare să facă parte din ceea ce a trebuit să d i s p a r ă p e n t r u t o t d e a u n a o d a t ă cu Revoluţia din decembrie. Acuzaţia scrisă în taină, într-un birou al Securităţii m e r i t ă s ă fie „ s t u d i a t ă " d e u n C o l e g i u n u m i t d e Parlament şi expusă public. Pare că, din istoria c o m u n i s m u l u i , nu se m a i cuvin păstrate d e c â t „ t u r n ă t o r i i l e " . R e s t u l t r e b u i e uitat. Arhivele totalitarismului sunt reduse astfel la un n u m ă r aleatoriu şi discret (în sens m a t e m a t i c ) de r e p e r e biografice accidentale, ce nu d a u s e a m a despre natura sistemului comunist, ci sunt oferite consumului anecdotic al unui public care îşi construieşte m e m o r i a trecutului dinspre prezent 1 . î n p l u s , p u b l i c a r e a d o s a r e l o r n u ţine s e a m a d e p l u r a l i t a t e a opiniilor p u b l i c e î n societatea p o s t e o m u n i s t ă : m e d i i l e î n c a r e evoluează foştii agenţi ai Securităţii sunt m a i degrabă indiferente, dacă nu chiar înclinate să decline apartenenţa la serviciile secrete sub specia patriotismului. C a ş i c u m n-ar m a i f i potrivit ş i util s ă m a i s t u d i e m astăzi naţional-socialismul, fiind de ajuns să ne o c u p ă m de ce a dăinuit în arhiva S S . Atenţie însă, nu în toată arhiva. Potrivit u n e i logici româneşti de felul celei ce p r e z i d e a z ă funcţionarea legală şi reală a C o l e g i u l u i N a ţ i o n a l p e n t r u S t u d i e r e a A r h i v e l o r Securităţii, n u m e l e şi faptele ofiţerilor SS ar aparţine trecutului şi nu ar m a i prezenta nici un fel de interes. E l e ar fi chiar ocrotite de taina ce trebuie să învăluie chestiunile ce ţin de „securitatea n a ţ i o n a l ă " . C u r i o z i t a t e a n o a s t r ă a r r ă m â n e însă e n o r m ă faţă d e „ c o l a b o r a V. analiza făcută pentru Italia de Marco REVELLI, „Gli archivi del ricatto", in II Manifeslo, 17 iunie 1992, citat în aparatul critic din Norberto BOBBIO, Autobiografia, a cura di Alberto Papuzzi, Laterza, Roma-Bari, 1999, pp. 34-35. 261
1

t o r i i " SS din lagăre şi întreprinderi. Poliţia politică a G e r m a n i e i naziste nu a fost î n s ă d e c â t u n u l din i n s t r u m e n t e l e i m e d i a t e ale represiunii, războiului şi holocaustului, nu autorul politic, m o r a l şi penal al u n o r atrocităţi atribuite u n a n i m partidului nazist, armatei naziste şi c o n d u c ă t o r i l o r statului nazist. în România, Partidul Comunist, armata populară şi conduce­ rea de stat, centrală şi locală, sunt şterse de pe lista autorilor tota­ litarismului, în t e r m e n i i legii, se p a r e că nici m ă c a r Securitatea nu a colaborat cu ea însăşi. Vom afla probabil în curând că nici nu a existat de fapt un t o t a l i t a r i s m r o m â n e s c . Ci d o a r un n u m ă r oarecare de poeţi, c p i g r a m i ş t i , eseişti, a d m i n i s t r a t o r i de b l o c şi alţi particulari care au „informat" în secret Securitatea. în România nu m a i este astăzi loc d e c â t pentru o singură negociere: Serviciul R o m â n d e Informaţii ş i C o l e g i u l N a ţ i o n a l p e n t r u S t u d i e r e a Arivelor Securităţii trebuie să identifice prin c o m p r o m i s n u m e l e următorilor epigramişti, eseişti şi administratori de b l o c care vor fi găsiţi vinovaţi de infracţiunea istorică de a nu fi aderat în public la c o m u n i s m .

Corporatismul de tranziţie

In tradiţia politică occidentală, starul r e p r e z i n t ă principalul instrument de integrare socială. P r o c e s u l de o m o g e n i z a r e a societăţilor e u r o p e n e prin i n t e r m e d i u l organizării lor statale a urmat, pe durată lungă şi într-o o r d i n e m a i d e g r a b ă logică decât cronologică, patru etape succesive: starul-naţiune, statul de drept, statul d e m o c r a t i c şi statul bunăstării 1 . O d a t ă c o n s o l i d a t e , î n p r a g u l e p o c i i m o d e r n e , naţiunile Europei a p u s e n e a u asigurat p e n t r u m e m b r i i lor u n r e g i m d e garantare a libertăţilor civile privitoare la statutul persoanei şi al proprietăţii; p r i n e x t i n d e r e a t r e p t a t ă a d r e p t u l u i de vot, aceste libertăţi publice s-au transformat în drepturi politice democratice; numai d u p ă ce toate aceste e t a p e au fost p a r c u r s e , d r e p t u r i l e şi libertăţile civile şi politice au dat n a ş t e r e u n u i r e g i m de solida­ ritate socială, întemeiat pe exigenţele justiţiei distributive. în răsăritul E u r o p e i , t o t a l i t a r i s m u l s-a e x p r i m a t prin intermediul u n u i tip de stat care p a r c u r s e s e destul de imperfect p r i m e l e trei e t a p e ale organizării sale politice. F o r m a t ă abia în 1918 din cetăţeni ce nu-şi căpătaseră libertatea individuală decât în 1746-1749 în Ţara R o m â n e a s c ă şi M o l d o v a , în 1848 în Ardeal, Banat şi B u c o v i n a şi în 1861 în Basarabia, s u p u s ă ulterior u n o r d e c u p ă r i şi reformulări, n a ţ i u n e a p o l i t i c ă a fost p r e l u a t ă de c o m u n i s m , în cazul r o m â n e s c , cu un statut precar. Statul de drept beneficia şi el de o istorie nu n u m a i scurtă, dar şi peiorativă: „a
1

Claus OFFE, Modernily and the State. Easl, West, The M.I.T. Press,

Cambridge, Mass., 1996, pp. 230-232.

263

decât realizarea statului social şi. exerciţiul unei libertăţi publice. o î n d u r ă . Mişcările sociale care au marcat întreaga perioadă posteomu­ nistă şi în special mineriadele din ianuarie 1999 (a căror valoare explicativă are virtuţi de e x e m p l a r i t a t e ) constituie. ci o suportă. că cetăţenii îşi pot exprima cel m a i bine opiniile în cadrul consultărilor electorale. î m p o t r i v a legii şi a p r e v e d e r i l o r constituţionale. In ceea ce îl priveşte. Incapacitatea c o n s t a n t ă a autorităţilor p u b l i c e centrale şi locale de a aplica d r e p t u l în Valea Jiului le-a c o n s t r â n s să s u s p e n d e dreptul. „cine poate mult. M a i întâi. este suficient să amintim. Pe de-o parte. E v e n i m e n t e l e . el dă semne evidente de slăbiciune şi nu deţine instrumentele n e c e s a r e p e n t r u a-şi i m p u n e voinţa. P e r s o a n e l e . 1946. C ă d e r e a totalitarismului nu a fost un fapt de societate. p r i n u r m a r e . Majoritatea covârşitoare a românilor este teoretic de acord că nimeni nu poate fi m a i presus de lege. Potrivit unei reguli de interpretare din dreptul r o m a n . n u m a i în ultimele două decenii. una extrem de redutabilă. pe şeful sindicatelor minerilor.cu valoare de e x e m p l u sintetic pentru întreaga tranziţie . un a s e n t i m e n t generic faţă de statul de drept.aplica Constituţia" era. un m o d de a redefini legătura socială fundamentală. pentru că nu a fost în stare să aplice dreptul c o m u n . o schimbare la care românii nu au participat. d i m p o t r i v ă . a obligat g u v e r n u l să s u s p e n d e .ş i . Cu alte cuvinte. Editura PSDR. pur şi simplu. î n n u m e l e principiilor e c o n o ­ miei de piaţă. 1 Matei DOGAN. că ea nu a fost pe deplin extinsă asupra electoratului feminin decât în 1946'. în temeiul legii şi potrivit procedurilor legale. el trebuie să se reafirme ca stat al unei naţiuni politice integrate şi să se manifeste. G u v e r n u l a făcut mult (a izolat o parte a teritoriului de restul ţării. Analiza statistică a România. d o a r un alt fei dc a numi violenţa ilegitimă a agenţilor statului. Singura lecţie p e care societatea a învăţat-o în d e c e m b r i e 1989 ar p u t e a fi r e z u m a t ă astfel: statul nu este indestructibil. guvernul a fost nevoit să ridice temporar un drept fundamental. în m o d p e r m a n e n t şi sistematic. dincolo de toate imperfecţiunile ei. Oricât ar p ă r e a de paradoxal. obiectul ei de acţiune. Bucureşti. e c o n o m i a trebuie descen­ tralizată. d e o p o t r i v ă s u b forma statului de drept şi a statului d e m o c r a t i c . Cât d e s p r e democraţia reprezentativă. Statul s-a văzut n e v o i t să facă mult. celui care-i sunt atribuite c o m p e t e n ţ e juridice într-un d o m e n i u dat. totalitarismul nu şi-a p r o p u s . restructurată. a instituit b l o c a d a d r u m u r i l o r publice. în sfârşit. Neputinţa istorică de a-1 priva de libertate. d e r e g l e m e n t a t ă şi privatizată. o reacţie etică faţă de contradicţia înscrisă în expei icnţa istorică a dispariţiei c o m u n i s m u l u i : s o c i e t a t e a nu este autorul tranziţiei. P e d c altă p a r t e însă. tocmai pentru că nu se dovedise capabil până atunci de m a i puţin. ci să adopte un c o m p o r t a m e n t social în acord cu opinia formulată. a ţintit obiective de tip naţional. această aprobare de principiu se transformă în dezacord îndată ce românilor li se cerc nu să r ă s p u n d ă la un sondaj de opinie. să r e d u c ă la m i n i m u m sistemele de siguranţă ale starului social. „democraticiparlamentare" din 264 . în cultura politică românească. î n a i n t e de orice altceva. societatea civilă r o m â n e a s c ă e x p r i m ă simultan d o u ă atitudini contradictorii. d e m o c r a ţ i e şi reformă e c o n o m i c ă . a interzis libera circulaţie a p e r s o a n e l o r dinspre şi prin Valea Jiului) pentru că nu s-a priceput să facă puţin (să execute un m a n d a t de a d u c e r e e m i s de o instanţă ordinară pe 265 Cine poate mult poate oare şi mai puţin? Sarcina statului de tranziţie este. b u n u r i l e . Statul de d r e p t şi statul d e m o c r a t i c au r ă m a s nerealizate.p e t r e c u t e în R o m â n i a la mijlocul lunii ianuarie 1999 par să răstoarne acest vechi principiu juridic. p e n t r u toate aceste motive. Confruntată cu a c e s t e sarcini d i v e r g e n t e ale statului de tranziţie. ci d o a r au asistat. p o a t e exercita în m o d legitim aceste c o m p e t e n ţ e în o r i c a r e din situaţiile particulare cuprinse în respectivul d o m e n i u . în schimb. ci. Românii nu fac tranziţia. pentru p r i m a oară. că p e r s o a n e l e şi p r o p r i e t a t e a trebuie ocrotite. cel de liberă circulaţie. poate şi mai p u ţ i n " . statul de tranziţie nu p o a t e a v e a ambiţia de a fi un stat al bunăstării. drepturile politice ale cetăţenilor au p i e r d u t a p r o a p e c o m p l e t puţinele garanţii reale pe care le dobândiseră înainte de preluarea puterii de către comunişti. ci uri e v e n i m e n t politic. p r o p u n â n d u . că.

prin u r m a r e . care o c u p a funcţia de lide sindical). existenţa u n u i bilingvism parţial şi local. în fond. O r i c â t de b i n e î n t e m e i a t ă etic ar fi fost intenţia guvernului .sunt adesea mai importante decât obiectivele pe care şi le fixează un guvern sau pe care necesitatea i le dictează. instituţiile de o r d i n e a v â n d d o a r sarcina să a p e r e restul teritoriului statului. indiferent cât de t e m e i n i c ar fi motivul p e n t r u care o asemenea măsură s-ar putea r e c o m a n d a ca fiind la un m o m e n t dat neapărat necesară. în 1989. Nu suspectatele tendinţe a u t o n o m i s t e ale organizaţiilor poli­ tice ale minorităţii m a g h i a r e p u n cu adevărat în pericol unitatea stalului. ci s-a m ă r g i n i t la t e n t a t i v a de a nu permite crizei sa se extindă dincolo de anumite limite teritoriale.n u m e l e unui reclamat din Valea Jiului. F ă r ă îndoială. într-un regim d e m o c r a t i c . de autoritatea în drept să o instituie. Structural. căreia nu i se pot aplica criteriile politico-juridice generale? Or. şi m a i precis a ministrului transporturilor prin care guvernul a acţionat p e n t r u s u s p e n d a r e a libertăţii. B a r i c a d e l e ridicate de p o l i ţ i e într-un 267 . Ca şi c u m o m u n c ă de tip special ai putea p r o d u c e un grup social cu trăsături ieşite din c o m u n şi i'iuuia. Ea a fost dictată m a i puţin dc amintirea mineriadelor din anii 1990 şi 1991. iar articolul 93 î n c r e d i n ţ e a z ă preşedintelui R o m â n i e i iniţiativa u n o r a s e m e n e a m ă s u r i e x c e p ţ i o n a l e . Avem de-a face. sub rezerva încuviinţării lor ulterioare de către Parlament. cât de forţa cu care p a r să fie 266 dotaţi m i n e r i i . puterea de stat a suspendat. degenerată. Intervenţia agenţilor de ordine nu a avut loc în punctul în care s-a desfăşurat criza. D i m p o t r i v ă . ilegală şi orientată politic .confruntat cu o grevă endemică.organizaţi în b a n d e î n a r m a t e cu intenţia explicită de a p l e c a s p r e capitală p e n t r u a răsturna ordinea politică . Simplu spus. ci doar din­ colo de limitele acesteia. văzuţi de toate g u v e r n e l e p o s t e o m u n i s t e ca o . S-ar spune că acestei categorii profesionale i-a fost sistematic i o n ferit. în această parte a ţării. tocmai aceste Criterii dau consistenţă şi soliditate unităţii statului. intenţia g u v e r n u l u i din ianuarie 1999. de la Petroşani p â n ă la B u m b e ş t i pe Jiu ori la ('oşteşti. ci suveranitatea efectivă pe care un sindicat a exercitat-o aproape zece ani asupra unei părţi a teritoriului naţional. al unui c o m p l e x pervers de inferioritate. cu o sistematică negare a caracterului unitar şi indivizibil al statului r o m â n . pe întreg teritoriul naţional. afirmat de articolul 1 al ('onstituţiei din 1 9 9 1 . Fapta săvârşită de minerii din Valea Jiului . Nu n u m a i un simplu ministru. c u m se întâmplă în m o d normal într-un stat suveran. Desfă­ şurarea e v e n i m e n t e l o r din ianuarie 1999 indică în m o d l i m p e d e că autorităţile p u b l i c e ale statului r o m â n nu au fost dispuse să-şi exercite drepturile suverane pe cuprinsul Văii Jiului. în v r e m e ce. alegorie u m a n ă cu totul aparte. T o a t e g u v e r n e l e de p â n ă în I ( )99 au tolerat în p r a c t i c ă o r e a l ă „ s e c e s i u n e j u r i d i c ă " a V ă i i Jiului. aceeaşi ordine de drept. O r i c â t de tare ar fi afirmaţia. interdicţia liberei circulaţii pe Valea Jiului a fost d e c l a r a t ă de o autoritate căreia Constituţia nu îi r e c u n o a ş t e a dreptul de a i m p u n e astfel de m ă s u r i e x c e p ţ i o n a l e . în măsura în care s-a acceptat tacit că ocupaţia sa excepţională îi dă dreptul de a stabili excepţii de la regulile de drept cărora cetăţenii obişnuiţi le sunt î n d e o b ş t e supuşi. cetăţenii. în România. ci pentru că administrează u n i f o r m şi fără discriminare. toate caracteristicile unei tulburări a ordinii publice. în p o s t e o m u n i s m . Articolul 53 din Constituţie precizează însă că nu se poate p r o c e d a decât prin lege la restrângerea exerciţiului unor! drepturi şi libertăţi. în m o m e n t u l iniţiativei g u v e r n a m e n t a l e . violentă. Această soluţie este rezultatul. în democraţie. mijloacele adică procedurile . a fost p e n t r u p r i m a oară din decembrie 1989 când. a u t o r i t a t e a m i n e r i l o r a r ă m a s uedisputată. Un stat este unitar nu pentru că exclude. o a r e c u m natural.p r e z e n t a cu notorietate. dar nici m ă c a r guvernul ca atare nu pot proceda la restrângerea discreţionară a unei libertăţi publice. un a n u m i t grad de „ s u v e r a n i t a t e " . Ce altceva î n s e a m n ă să admiţi că o etică particulară a muncii generează o morală civică specifică. nu i s-ar p u t e a aplica n o r m a c o m u n ă . scopul nu poate nicidecum scuza mijloacele. C o z i a sau Stocncşti. a fost b u n ă . cel puţin unii dintre ei. nu erau ţinuţi să r e s p e c t e n o r m e l e constituţionale şi legale care au curs pe restul teritoriului. între cele d o u ă m o m e n t e nu există d e c â t o singură d e o s e b i r e : starea de n e c e s i t a t e a fost p r o c l a m a t ă . u n a sau m a i m u l t e libertăţi publice. în 1999. pe o parte a teritoriului naţional. de pildă.soluţia pe care acesta a adoptat-o este la fel de potrivnică principiilor statului de drept ca şi acţiunea minerilor.

în v r e m e ce ultimii au validat această incapacitate a statului de a-şi realiza atribuţiile prin sprijinul pe care au încercat să i-1 ofere. Spheres of Justice. g r a t u i t a t e a î n v ă ţ ă m â n t u l u i şi a . nici preşedintele. cât şi militanţii civici b u c u r e ş t e n i care au susţinut instituţiile de drept m a n i f e s t â n d la Bucureşti o zi mai târziu au fost legaţi printr-un acelaşi scepticism . Ca şi justiţia. n i m e n i altcineva în afara cetăţeanului nu are dreptul să decidă prin c i n e . în a n s a m b l u l ei şi în c i u d a opiniilor g e n e r i c e cuprinse în sondaje. adesea greu dobândit.m o m e n t sau altul au r e p r e z e n t a t a d e v ă r a t e frontiere: în faţa cordonului agenţilor de ordine se întindea teritoriul controlat de sindicate.m o d e r n . atât sătenii din Vâlcea care au sărit în ajutorul minerilor şi i-au umilit pe j a n d a r m i pe 21 ianuarie 1999 în „bătălia c i v i l ă " de la Costeşti. şi numai d u p ă ce s-a asigurat că statul nu va p u t e a interveni pe teritoriul drepturilor sale naturale şi subiective. 268 269 .cu privire la capacitatea statului de tran­ ziţie de a-şi îndeplini funcţiile. în t i m p ce în spatele a c e s t o r a se afla teritoriul naţional. democraţie reprezentativă. D e ş i p o a t e p ă r e a p a r a d o x a l . Solidaritatea nu se manifestă faţă de o entitate abstractă şi i m p e r s o n a l ă c u m este statul. se p o a t e d i s p e n s a de î n c u v i i n ţ a r e a explicită şi conjuncturală a societăţii. A c e s t a din u r m ă nu este. nu pot II câştigate d e c â t în m ă s u r a în c a r e . Nici Parlamentul. cât şi în ordinea importanţei . ci rezultatul.atât cronologic. statul de drept s-ar cuveni să fie „ o r b " . în societăţile m o d e r n e . Un astfel de m o n o p o l este fie înscris în contractul social. 1983.dc democraţiei m o d e m e . Afirmaţia potrivit căreia „instituţiile f u n d a m e n t a l e " ale sl arului de drept trebuie respectate. Nu ai m o t i v e să fii solidar cu cineva care îşi face datoria. New York. Societatea. Curios este însă faptul că. 1 Michael WALZER. A Deferise of Pluralism and V. nu p o a t e fi c o n d a m n a t ă atunci c â n d consi­ deră nefavorabil schimbul de valori pe care statul de tranziţie i-1 propune: î n l o c u i r e a u n o r b u n u r i sociale d o b â n d i t e şi c o n c r e t e (siguranţa locului de m u n c ă . ci d o a r un stat mai performant pentru toţi m e m b r i i săi'. c u m şi cât este potrivit să facă statul. Chiar şi limitarea exerciţiului unei libertăţi publi­ ce nu a luat forma restaurării dreptului. tărâm pe care poliţia naţională nu putea impune legea. p. M a i m u l t chiar. aşadar. Autoritatea p u b l i c ă a ezitat să p u n ă capăt regimului de excepţie instituit de sindicate în Valea Jiului. dintre instituţiile ce se cuvin exaltate şi susţinute. e c o n o m i e de piaţă). în p r e a l a b i l . Cei dintâi nu au făcut decât să-şi întărească convingerea că statul este neputincios şi că nu are m i j ­ loacele de a-şi i m p u n e autoritatea. m o n o p o l u l violenţei legitime. Cu alte cuvinte. fie p u r şi simplu inexistent.qualily. s u p u s autorităţii statului de drept.implicit. s ă c o n s t r u i a s c ă securitatea civilă şi juridică a cetăţenilor săi şi să deconstruiască securitatea socială a aceloraşi c e t ă ţ e n i nu p o a t e fi d e c â t un stat slab. Basic Books. 74. D o m e n i u l de autoritate al instituţiilor statului se află. decât atunci c â n d capacitatea a c e s t u i a de a-şi a s u m a c o m p e t e n ţ e l e constituţionale şi legale este i m p r o b a b i l ă . lipseşte p r i m a . N i c i o d a t ă luptele şi revoltele p o p u l a r e nu cer m a i p u ţ i n stat.isistenţei medicale) cu bunuri simbolice viitoare ( d o m n i a legii. î n acelaşi t i m p . oricare ar fi acestea. libertăţile negative au d e v e n i t deja realitate. al unei acumulări de practici şi garanţii politico-juridice. M Imunitate şi inechitate U n stat c a r e îşi p r o p u n e . apărate şi întărite este u n a n i m acceptată ca valabilă. mulţumindu-se să-1 izoleze de restul ţării potrivit unei soluţii de discontinuitate. dar profund . D r e p t u r i l e pozitive de natură politică sau socială. o e n t i t a t e naturală şi spontană. ci pe cea a interdicţiei şi a represiunii. care este o caracteristică a statului m o d e r n şi p o s t . adică decis să-şi atingă scopul indiferent de simpatia sau de ireverenţa ce îi sunt arătate. nici guvernul şi cu atât m a i p u ţ i n p u t e r e a j u d e c ă t o r e a s c ă nu p o t fi gândite în a b s e n ţ a u n e i instituţii c a r e le p r e c e d e şi le conferă legitimitatea: cetăţeanul. d i n c o l o de limitele sferei de exerciţiu al libertăţilor p u b l i c e şi al drepturilor civile.dintre instituţiile juridico-politice . ce. fie el şi de tranziţie.

în cazul 270 declaraţiilor politice făcute în exerciţiul funcţiilor de reprezentare a suveranităţii. o corporaţie. un l>. R e p r e z e n t a r e a democratică nu are. sunt c o n d a m n a t e să r ă m â n ă fragile. oricât de arogante ar fi. în România. Justiţia însăşi con­ firmă o a s e m e n e a constatare. Instituţiile p u b l i c e nu au d e c â t funcţia. la r â n d u l lor. bancherii. d r e p t u l pozitiv în n u m e l e căruia judecă j u d e c ă t o r i i . în 1997. subiectul aranjamentului constituţional din 1991. Societatea r o m â n e s c ă funcţio­ nează încă d u p ă reguli p r e m o d e r n e .instituţiile. stabilit prin legea fundamentală. In Constituţie. Prin u r m a r e . M i n e ­ rii. în R o m â n i a p o s t e o m u n i s t ă . O r i c e individ căruia i-ar trece prin minte să atace de unul singur şi prin mijloace violente o instituţie a statului ar fi c o n s i d e r a t de instanţele de j u d e c a t ă drept indis­ cutabilul autor al u n e i infracţiuni c o m i s e din culpă. în s c h i m b . ca o societate de stări. Iresponsabilitatea corporată Defectul de fabricaţie al statului r o m â n e s c p o s t c o m u n i s t ar putea fi descris în următorii termeni: arhitecmra instituţională este una de tip reprezentativ. suveranitatea aparţine cetăţenilor. p o s t . m a g i s t r a t u l r o m â n se d o v e d e ş t e a fi un simplu administrator al legii. în R o m â n i a . nu justiţia ca putere publică. ci în n u m e l e legii. Or. asediul organizat al minerilor din septembrie 1991 asupra Guver­ nului şi a Parlamentului a fost considerat de Parchetul general. De altfel. indiferent dacă diferenţierea este sau nu echitabilă. Or. Dimpotrivă. este limpede că aceasta din u r m ă nu este înţeleasă ca o instanţă de împărţire a dreptăţii. justiţia este o î n t r e p r i n d e r e strict formală şi nu un d e m e r s substanţial. Atâta timp cât există. Astfel. în regimurile în care cetăţenia este o condiţie precară . lipseşte. justiţia se aplică. jurnaliştii. Suveranul . j u d e c ă t o r u l nu este nici m ă c a r singurul înreptăţit să j u d e c e . M a i mult chiar. liind indiferentă la echitate. cetăţeanul are o întâietate constitutivă în raport cu statul. scria S a m u e l J o h n s o n în secolul al 271 . potrivit articolului 124 (alin. m a g i s t r a t u l r o m â n este un funcţionar. cu interese şi cu mijloace de acţiune proprii. adică o republică. Raportul său cu suveranul este unul mediat de n o r m a de drept. este mereu supus arbitrarului partidelor care „fac legea" in Parlament.adică al poporului -. în m o d diferenţiat atâta li mp cât legea stabileşte acest lucru. obiect. S p r e d e o s e b i r e de c o l e g u l său anglo-saxon. Cu alte cuvinte. 1) din Constituţie. justiţia nu se exercită în n u m e l e suveranului . j u d e c ă t o r în înţelesul deplin al c u v â n t u l u i . aşadar. 3) dă d r e p t u l Parlamentului de a j u d e c a în fond asupra temeiului reţinerii unui deputat sau senator.îşi p o a t e exercita atribuţiile de j u d e c ă t o r şi prin intermediul reprezentanţilor săi într-o situaţie foarte precisă. justiţia ca atare nici m ă c a r nu este definită din p u n c t de vedere constituţional de v r e m e ce subiectul capitolului VI al C o n s t i t u ţ i e i îl r e p r e z i n t ă „autoritatea j u d e c ă ­ torească". instituţiile vor fi. ca fiind o faptă colectivă săvârşită „fără vinovăţie". R o m â n i a nu este definită drept o c o m u n i t a t e de cetăţeni. situaţie în care P a r l a m e n t u l se substituie integral „autorităţii j u d e c ă t o r e ş t i " . t e m e i n i c constituite. confirmat printr-un referendum n e c o n ­ vingător în 2003. nu cetăţeanul.poporul r o m â n . adică cetăţeanul. Simplu spus. este statul. Acesta apare în textele fundamentale sub forma unei simple extensii a funcţiilor statului.r e v o l u ţ i o n a r e . oricât de i n d e p e n d e n ţ i ar fi aceştia cu titlu personal. de a reglementa practica suveranităţii. ci p e n t r u o r i c e m a t e r i e p e n a l ă sau c o n t r a v e n ­ ţională. El nu se manifestă ca un alter ego al suveranului în capacitatea acestuia de distribuitor al dreptăţii. dar instituţia pe care această arhitectură trebuie să o reprezinte. preoţii sau maghiarii se manifestă ca entităţi corporatc.rup de cetăţeni r o m â n i c a r e nu sunt supuşi d e c â t în condiţii speciale autorităţii judecătoreşti. Articolul 72 (alin. ci ca u n a de aplicare a legii. Justiţia r o m â n ă o p e r e a z ă exclusiv cu texte. aşadar. în sistemul de drept r o m â n e s c .In societăţile m o d e r n e . extrem de limitată. farmaciştii. studenţii.aşa c u m se î n t â m p l ă în toate Constituţiile din l u m e . ci ca un stat ce se h r ă n e ş t e dintr-o materie organică şi etnică care este poporul român. dacă sfera libertăţilor cetăţeneşti este largă şi solidă. Sindicatul m i n e r i l o r din Valea Jiului este privit astfel ca o corporaţie în sensul pe care tradiţia clasică îl dădea acestei noţiuni juridice. instituind astfel competenţa de primă instanţă a corpului leguitor a s u p r a tuturor m e m b r i l o r săi nu d o a r .p e n t r u că este p r o d u s ă pe c a l e j u r i d i c ă p o z i t i v ă . Şi nu este vorba aici despre o obser­ vaţie care nu-şi poate revendica alte argumente decât cele furni­ zate de metodele de analiză ale ştiinţei politice. Pe cale de consecinţă.

Dacă. Un cetăţean născut.juridic. în raport cu care s-ar fi putut stabili o culpă. ea nu a făcut nici subiectul u n e i incriminări morale şi nici obiecftil unei acţiuni judiciare. nici un r o m â n nu s-a n ă s c u t şi nu a m u r i t sub acelaşi aranjament constituţional. d u r a t a medie de viaţă a unei legi fundamentale a fost de 17 ani şi j u m â lale. De la souverainete. cât şi p e n t r u instituţiile al c ă r o r c o n s t i t u e n t este. în aceeaşi p e ­ rioadă. D a c ă socotim speranţa m e d i e de viaţă. asupra unui grup de jandarmi. el este tot atât de iresponsabil ca şi corporaţiile pe care le î n c a d r e a z ă cu instituţiile sale şi a c ă r o r existenţă o protejează. a p a r l a m e n t a r i l o r . în 1930. r o m â n i i . a importatorilor. justiţia va ezita în a le considera responsabile penal. A la recherche du bien politique. nici unul dintre minerii participanţi la marşul violent către Bucureşti nu avea o voinţă proprie. adică una fără suflet şi fără trup.Th. în care voinţa c e l o r vii refuză să se lase legată de voinţa celor morţi. Cambridge University Press. Religion. v r e m e de o sută treizeci de ani. pentru care o corporaţie (universilas) era construită juridic ad exemplum reipublice. a fost calificat drept o „ m o n s t r u o a s ă c o a l i ţ i e " între elita capitalistă cu vocaţie p r o t e c ţ i o n i s t ă şi m a r i i p r o p r i e t a r i exportatori de g r â n e . 273 . ' Citat dc Bertrand de JOUVENEL. mai scurtă deci d e c â t cea a u n e i generaţii. Genin. cinci mii de persoane grupate într-un sindicat. în ochii instituţiilor p u b l i c e româneşti. Brian TIERNEY. Editions M. iau cu asalt acelaşi grup de j a n d a r m i . nu are nici suflet de m â n t u i t şi nici dos de lovit (corporations have no soiţi to save and no bottom to kicky. Şi de data aceasta vocaţia duratei p a r e să aparţină unei coaliţii tot atât de „ m o n s t r u o a s ă " ca şi cea din 1866. coaliţie o r g a n i z a t ă î m p o t r i v a b o n a p a r t i s m u l u i liberal al lui Alexandru l o a n C u z a înclinat către votul universal şi d e c o n strucţia proprietăţii şi a relaţiilor de m u n c ă tradiţionale. p r e o c u p a t e m a i puţin de declinarea drepturilor civile. 1955. 272 „Monstruoasa coaliţie" A d m i n i s t r a r e a statului r o m â n m o d e r n d e c ă t r e grupuri lociale cu interese c o r p o r a t e a făcut apel la formule constitu­ ţionale e x t r e m de fluctuante. de pildă. la interval dc un minut. c e a din 1866. în schimb. C e a m a i durabilă dintre C o n s t i t u ţ i i l e r o m â n e ş t i d e p â n ă acum. pp. Constituţia din 1965. într-un stat de drept şi d e m o c r a t i c . politice şi sociale ale românilor. în R o m â n i a . Altfel formulat. i u trăit sub opt Constituţii şi t i m p de a p r o a p e z e c e ani fără nici un ici de Constituţie (1940-1948. Cambridge. Ca atare. î n t r e d e z b a t e r i l e A d u n ă r i i C o n s t i t u a n t e din 1991 şi d e z b a t e r i l e p a r l a m e n t a r e c e a u pregătit r e f e r e n d u m u l din o c t o m b r i e 2 0 0 3 . Paris. pare şi ea să deţină vocaţia duratei. Constituţia din 1991. 144. este m u l t m a i avantajos să fii m i n e r ori m e m b r u al altei corporaţii puternice ( a ' bancherilor. S-ar spune că. La rândul ei. politic şi moral . 1990-1991). Voinţa minerilor a fost socotită drept o voinţă corporată. I )e ia 1864 p â n ă astăzi. cetăţeanul este responsabil . pentru glosatorii medievali. fiecare dintre aceste persoane ar fi arestată şi condamnată cel puţin pentru infracţiune de vătămare. în acest fel. cât dc instituţionalizarea u n o r raporturi de p u t e r e favorabile acestor grupuri. unitatea corpului politic fiind construită pe baza unei definiţii ce avea drept punct de plecare corporaţia. iar Parcheml nu va emite nici un ordin de arestare. 23-26. 1 Spre deosebire de juriştii din Antichitatea romană. o corporaţie este iresponsabilă moral. a şoferilor. 2 el se construieşte d u p ă m o d e l u l stărilor care îl alcătuiesc . în R o m â n i a p o s t e o m u n i s t ă . reconfinnată printr-un vot popular în 2 0 0 3 . în ciuda aspiraţiilor sale constituţionale către democraţie şi d o m n i a legii. cinci mii de p e r s o a n e fizice s-ar năpusti pe rând.atât pentru actele sale. instituia explicit Partidul C o m u n i s t ca „forţă c o n d u c ă t o a r e " a societăţii şi a aparatului de stat. fără să-şi cunoască reciproc intenţiile. universitas era însuşi modelul statului. orice perioadă am lua in calcul. revizuită semnificativ doar o dată. Law and the Growth of Constituţional Thought 1150-1600. am avea de-a face cu o a d o u a ieşire dintr-o situaţie constitu­ ţională kantiană. a presei e t c ) .i trăit sub şase Constituţii şi a fost lipsit m a i bine dc n o u ă ani de ocrotirea unei legi fundamentale. după ce îşi formulează explicit această intenţie. în e p o c ă . 1982. decât c e t ă ţ e a n . p. în vigoare douăzeci şi trei de ani. Italia două. Acest lucru s-a întâmplat în ianuarie 1999. De aceea. statul r o m â n se m a n i f e s t ă m a i d e g r a b ă ca un stat de stări de tip arhaic. Dacă. a fost rezultatul a c e e a c e . iar F r a n ţ a şi G e r m a n i a câte patru Constiluţii. Belgia a avut o singură Constituţie.XVIII-lea. . Cu acest titlu şi potrivit logicii juridice medievale.

pp. ci cu un cens politic capa­ bil să interzică accesul la resursele p u b l i c e acelor actori politici incapabil s ă s e cartelizeze. Constituţia din 1991 este mai puţin n o r m a ­ tivă în intenţia sa de a oferi un cadru raţionalizat pentru exerciţiul guvernării. un partid. 11/1. care tehnic vorbind nu deţine majoritatea simplă a mandatelor în corpurile legiuitoare. nu are dificultăţi să obţină majorităţi p a r l a m e n t a r e de peste d o u ă treimi atunci când a s e m e n e a majorităţi reprezintă reţele informale de interese. Ca în A n g l i a sfârşitului de secol al X V I I I Ica. 2002. p r e c u m P N Ţ C D sau a p a r e n t n e p r e dispuşi să o facă. al serviciilor s e c r e t e . în p e r i o a d a 19931996 şi începând cu 2 0 0 1 . dificultatea de a ţ i n e î m p r e u n ă o coaliţie multipartizană. această majoritate este mai largă d e c â t indică r e z u l t a t e l e electorale.. Adesea. guvernarea a fost atunci nevoită să se organizeze în afara c a d r u l u i c o n s t i t u ţ i o n a l . al magistraturii şi al birocraţiei . p e n t r u c a r e Constituţia a fost iniţial scrisă.P D S R / P S D . diviziunea d i n t r e Court ( p r e ş e d i n ţ i e ) şi Country (ţara reală reprezentată în Parlament) este abolită în favoarea celei din u r m ă : l'. în cazul actualei Constituţii. * — * — * — 275 . nu controla nici ierarhia militară şi nici administraţia publică. ca P R M . 274 Revizuirea din 2003 a fost necesară în previziunea ieşirii din scenă a lui I o n Iliescu. ca în 1866. Textul d i n 1991 a trebuit să fie r e a m e n a j a t pentru a asigura reproducerea u n e i clase p o l i t i c e p o s t e o m u n i s t e cartelizate î n absenţa figurii p r e z i d e n ţ i a l e a lui Ion Iliescu. ci în m ă s u r a în care era incompatibilă cu logica cadrului politic fixat de constituţie. u n a structurală: coaliţia nu reprezenta în fapt majoritatea reţelelor sociale ale căror interese erau în c o n t i n u a r e p u r t a t e de P D S R .£S!MC Review. iar p r e ş e d i n t e l e . Cu alte cuvinte. P D . m . între 1997 şi 2 0 0 0 în schimb. cât şi încrederea birocra­ ţiei de stat. p r o b l e m a majorităţii nu a fost d o a r una funcţională. şi pentru o majoritate solidă. 1 Î2SE*2'. cât retrospectivă în m ă s u r a în care conferă un caracter normativ unui tip de exerciţiu al guvernării experimentat în 19901991. la r â n d u l său. ci. Sistemul este deci conceput deopotrivă pentru un şef al sta­ tului care deţine atât controlul armatei. cu un cens electoral m e n i t să p u n ă elitele politice şi eco­ n o m i c e la a d ă p o s t de incertitudinile sufragiului u n i v e r s a l şi de riscurile transformării ţesutului social. în p r i m u l rând. Tocmai de aceea. profund înrădăcinată în interesele concrete ale ţării reale. nu m a i a v e m de-a face.uvernul în P a r l a m e n t e s t e p r e g ă t i t p e n t r u a p r e l u a integral funcţiile curţii adică c o n t r o l u l a r m a t e i . 9-12. adică o d i s p u n e r e previzibilă a puterilor p u b l i c e unele în raport cu celelalte şi o stabilitate a c a d r u l u i instituţional care să le garanteze interesele pe termen lung. P N L şi U D M R s-au cartelizat într-o clasă poli­ tică relativ o m o g e n ă şi au decis î m p r e u n ă şi în avantajul lor exclusiv să a d o p t e o p e r s p e c t i v ă c o n s t i t u ţ i o n a l ă jeffcrsoniană. nu în s e n s u l în care ar fi fost neconstituţională. acelaşi.

m i s i u n e a lor a fost aceea de a dezarticula c o m p l e t statul totalitar şi de a-1 reconstrui Cu ajutorai unei „concepţii creştine asupra statului" al cărei nerv trebuia să fie principiul subsidiarităţii. D i a g n o s t i c u l pe care p r o ­ motorii democraţiei creştine. recrutaţi din sânul u n e i democraţii creştine mai puţin personalistă decât c e a italiană. Căci n u m a i într-un sistem federal ideea intervenţiei statului potrivit regulilor strictei necesităţi şi a necesarei utilităţi. Drept consecinţă. „Statul c r e ş t i n " . în finalul dezbaterilor Constituantei italiene din 1946 şi 1947. înainte dc orice altceva. care au preluat c o n d u c e r e a politică in Italia.Ortodoxia. tot atât de viguros. F o n d a t o r i i Republicii de la B o n n . înlocuirea u n e i „statolatrii p ă g â n e " cu u n a clericală. p r e c u m şi în limita competenţelor ce i-au fost explicit delegate poate da cu adevărat măsura modului în care funcţionează subsidiaritatea. G e r m a n i a şi Austria l-au dat fascismului şi naţional-so­ cialismului a fost unul politicO-juridic: totalitarismul este sinonim cu statolatria. 277 . teoretizat dc gruparea integral istă din sânul D e m o c r a ţ i e i Creştine a trebuit. o morală a naţiunii în perioada imediat postbelică. au putut aplica principiul de subsîdiaritate în contextul privilegiat ai reînvierii tradiţiei g e r m a n e a federalismului. un abuz violent al statului. C e e a ce se cerea însă evitat cu orice preţ era substituirea unui stat p u t e r n i c cu un altul. sarcina pe care şi-au asumat-o oamenii politici italieni şi g e r m a n i formaţi în spiritul d o c t r i n e i sociale catolice nu a fost aceea a c o n d a m n ă r i i totalitarismului pe baza u n e i j u d e c ă ţ i m o r a l e şi istorice. care a putut primi şi voturile comuniştilor şi ale partidelor laice. totalitarismul î n s e a m n ă . sa lase locul u n u i stat deopotrivă subsidiar şi „ p e r s o n a l i s t " .

pentru scurtă vreme. D e m o c r a ţ i a creştină ar p u t e a fi deci interpretată şi ca o reacţie a n t i m o d e r n ă ce-şi f o r m u l e a z ă însă obiectivele în limbajul modernităţii. D e m o c r a ţ i a c r e ş t i n ă a fost. D e m o c r a ţ i a creştină nu a aspirat nici m ă c a r să fie acea fami­ lie de partide în care militează p r e c u m p ă n i t o r o a m e n i politici care sc c o n s i d e r ă inspiraţi de tradiţia şi valorile c r e ş t i n e . nu este nicidecum o formulă democratică în care regu­ lii jocului ar fi stabilită de m o r a l a creştină. s ă d e p o s e d e z e Hatul de orice vocaţie de a e x e r c i t a vreo f o r m ă de p e d a g o g i e socială. fără să înceteze să facă parte din familia democrat-creştină. 1 D e m o c r a ţ i a creştină ca d o c t r i n ă politică î n c e a r c ă să deplai / c p r o b l e m a o m u l u i d e p e t e r e n u l instituţiilor. G e r m a n i a . D e m o c r a ţ i a creştină nu este nici pe d e p a r t e s i n o n i m ă cu 0 organizare democratică a societăţii ce ar fi dotată cu un plus de moralitate. bântuiţi de tentaţii autoritare. statul s e c o l u l u i al X l X . in fond. Poporul de d r e a p t a ieşea dintr-o lungă tradiţie de rezistenţă împotriva statului m o d e r n pentru a salva întreaga societate.c o n s e r v a t o a r e şi sociale. O p ţ i u n e a personală a politicienilor din rândurile democraţiilor creştine este. marcată de refuzul participării la viaţa politică a statului laic şi de respingerea sistematică a modernităţii. Pe scurt. indiferent de convingerile şi sensibilităţile sale. Le modele politique francais. G e r m a n i a şi Austria. de triumful u n e i m o d e r n i t ă ţ i care s-a iden­ tificat cu statul j a c o b i n . p o l e m i c ă şi apologetică. 1 )cmocraţia creştină nu este o formă de u m a n i s m de factură liricoIcologică. centralizat şi secularizat şi cu o cultură sfâşiată între individualismul de expresie liberală şi colectivismul de tendinţă socialistă 1 . Astfel. 2004. în m o d s p o n t a n şi n a t u r a l . pe scurt „ i m o r a l i " . acţiunea politică s-ar b a z a pe î n c r e d e r e a în putinţa raţiunii de a descifra sensul istoriei aşa c u m acesta se manifestă la nivelul fenomenelor de societate. iar între acestea şi cunoaş­ terea u m a n ă s-ar stabili. un sens al istoriei înţeleasă nu ca devenire a umanităţii. V.pentru . i n s e p a r a b i l de p l u r a l i t a t e a şi de complexitatea detaliilor prin care se manifestă. aşadar. de o c o n c e p ţ i e p r e c i s ă a s u p r a funcţiilor statului. pas cu pas. a provocat în sânul marilor naţiuni e u r o p e n e o s c h i s m ă p o l i t i c ă şi m o r a l ă între un „popor" animat de valorile laicităţii şi modernităţii şi un alt „popor" ataşat dc tradiţia creştină. D e m o c r a ţ i a creştină. a cedat tentaţiei totalitare. mai presus de orice. D e b u t â n d ca teorie şi p r a c t i c ă de g u v e r n a r e s u b auspicii în acelaşi t i m p n e o .l e a a p r o d u s o divizare profundă a majorităţii societăţilor occidentale. Austria şi chiar. Este vorba . stupizi. La societe civile contre le jacobinisme de 1789 â nosjours. Altfel spus. iar în cursul alegerilor postbelice din Italia. Paris. M a i ales d u p ă 1870. ca o r e v a n ş ă a libertăţilor multiple.i formula cu m a x i m ă exactitate t e r m e n i i p r o b l e m e i . ci ca instanţă care 279 278 . atât de ispitele individualismului. Seuil. corupţi. de un a n u m e m o d de a înţelege funcţia e c o n o m i c u l u i şi. Pierre ROSANVALLON. ci un d e m e r s politico-juridic î n t e m e i a t pe principiul subsidiarităţii. cât şi de c e l e ale colectivismului.despre un sens m o d e s t şi „ n o m i n a l i s t " . este c o n s t r â n s ă să ia în Calcul n u m a i acea etică politică la care poate adera orice actor al vieţii publice. d e m o c r a ţ i a creştină operează. d a c ă această apartenenţă politică le este dictată de o a n u m i t ă v i z i u n e despre om. indiferentă. cu vocaţie de auto-structurare. în m ă s u r ă să a d o p t e . pentru dificultăţile de acomodare a modelului jacobin al autorităţii publice cu d societate reală. ca şi c u m raţionalitatea proceselor sociale şi e c o n o m i c e ar sta în firea lucrurilor. laice şi s e c u l a r i z a t e . apoi prăbuşirea acestor regimuri au fost fenomene politice interpretate de creştini drept un eşec al statului m o d e r n care. Slaba rezistenţă pe care d e m o c r a ţ i i l e occidentale au opus-o fascismului şi naţional-socialismului. o relaţie cordială de adecvare. ar putea fi interpretat şi ca un fel de revanşă istorică a Europei tradiţionale şi creştine marginalizată. un ton e s c h a t o l o g i c . în timpul războiului. diverse şi con­ trastante de sorginte m e d i e v a l ă î m p o t r i v a Libertăţii indivizibile care se revendică de la L u m i n i şi de la Revoluţia franceză. din m o m e n t u l în c a r e se e x p r i m ă ca m i ş c a r e p o l i t i c ă în c a d r e sociale pluraliste. catolicii s-au autocxilat într-o c u l t u r ă de tip alternativ. A c e ş t i politicieni pot fi venali.Eşecul statolatriei Succesul d e m o c r a ţ i e i creştine d u p ă cel de-al doilea război mondial în Italia. blocat în dilema liberalism/socialism. în principiu. în Franţa. pe firul veacului al XlX-lea. un aspect profetic.

a anticipat şi s-a dizolvat politic în statul m o d e r n . nu numai că se mişcă. adică un a n s a m b l u de reguli şi c o m p o r t a m e n t e m o ş t e n i t e capabil să d e a Caracterul juridic al motivelor pentru care creştinismul daco-roman 1-a preferat pe lex lui fides la Vasile PARVAN. Legea românească Dificultatea „ n a t u r a l i z ă r i i " în spaţiul r o m â n e s c a doctrinei sociale creştine rezidă m a i p u ţ i n în p r e s u p u s a i n c a p a c i t a t e a Ortodoxiei de a dezvolta. că ea are o desfăşurare autonomă. drept o credinţă (termen ce p r e s u p u n e lidelitate personală). d e v i n e „lege s t r ă m o ş e a s c ă " sau. ca cea de-a doua formă de „a fi î m p r e u n ă " a românilor. creştinismul a fost. alături de limbă. 1992. Ca şi istoria.i ca m o m e n t al unei evoluţii naturale şi imprescriptibile. Bucureşti. Acest sens nu se oferă niciodată în afara evenimentelor ce-1 poartă şi a deciziilor! pe care aceste e v e n i m e n t e le i m p u n cu forţa necestităţii. dar şi cu un sens imediat.v i n d e c a t ă de t r a d i ţ i o n a l i s m u l conservator prin acceptarea vocaţiei pluraliste. evoluează în virtutea simplei acumulări . istoria se manifestă ca vârstă.inevitabile şi fireşti . p r i n ea însăşi şi d u p ă e x e m p l u l Catolicismului. dar şi subiectul care-i citeşte vârsta este dat. legea dată de î m p ă r a ţ i i r o m a n i (lex). roadele căderii c o m u n i s ­ mului au p u t u t fi culese de supravieţuitorii politici ai sistemului totalitar. nu ceea ce ai vrea să faci. î n a i n t e de constituirea şi c o n s o l i d a r e a statului m o d e r n . a „ g h i c i " vârsta instanţei istorice. nu u n a religioasă. nu apare. Nu numai istoria. Istoria. deci. fiind mai curând determinată de felul în care Biserica O r t o d o x ă a premers. D u p ă 1950. înainte de toate.. în R o m â n i a . A desluşi sensul istoriei ar î n s e m n a .face posibilă decizia u m a n ă în cunoştinţă de cauză. din zorii Evului Mediu şi p â n ă astăzi. cuvinte. o c o m u n i t a t e politică. D a c ă istoria c u v i n t e l o r are v r e o semnificaţie istorică. nu un m o d de a 1 onora un Z e u (religio) sau de a-i arăta credinţă (fides) . făcute şi] comise dc oameni. în formula sa răsăriteană. atunci. 1 281 . dar se mişcă dc la sine. ci ca o lege ( t e r m e n ce implică supunere în sfera p u b l i c ă ) . o teologie politică a m o d e r n i t ă ţ i i şi a laicităţii.j că angajează mişcarea u n o r straturi de civilizaţie de consistenţă oarecum biologică. el era c h e m a t să transfigureze şi să depăşească suveranităţi le naţionale în proiectul mai vast al unei E u r o p e u n i t e . de-a dreptul. „ l e g e r o m â n e a s c ă " . el are o origine şi o evoluţie ce pot fi! cunoscute şi cărora le p o a t e fi atribuit un sens. căci c u n o a ş t e r e a p r o d u s e l o r lui sociale este c e l m a i calificat i n s t r u m e n t de m ă s u r a r e a vârsteij prezentului. în pragul modernităţii. luate. ] posibilitatea unor politici e u r o p e n e c o m u n e s-a î n t e m e i a t în ] primul rând pe principiul subsidiarităţii. lucruri şi fapte. Ea presupu­ ne că istoria este oarecum dată. de aceea. 280 D a c ă d e m o c r a ţ i a creştină .] Franţa şi Italia drept o confirmare a clarviziunii fondatorilor] doctrinei sociale a Bisericii Catolice: principiul de subsidiaritate nu-şi putea epuiza resursele la nivelul suveranităţii statelor. 238-240. Apoi. istoria culturii antice. impasul d r a m a t i c al statuiui-naţiune evidenţiat de cel dc-al doilea război m o n d i a l a fost interpretat de] către promotorii democraţiilor dreştinc postbelice din Germania. Studii de.de decizii. pentru români.iii inter-confesionale a sistemelor constituţionale post-totalitare a fost marele beneficiar politic al dispariţiei fascismului şi naţional-socialismului. Zugravu. fată.ale. legea basileilor de la C o n s t a n t i n o p o l . nici o decizie nu este cu adevărat capabilă să] proiecteze viitorul în absenţa unei referinţe explicite la orizontul comunitar. Ortodoxia a fost. la r o m â n i . Pe de altă p a r t e . pp. Ea s-a manifestat. Â înţelege sensul istoriei înseamnă să faci ceea ce trebuie să faci. Avem prin urmare de-a face nu n u m a i cu un sens modest. i n a u g u r â n d o r e f o r m ă radicală a statului şi a instituţiilor sale. tocmai şi din pricina absenţei unei democraţii creştine. în ochii u n u i neo-tradiţionalist de expresie creştină. p e d e altă parte. m o t i v u l p e n t r u c a r e trecutul c a p ă t ă o î n s e m n ă t a t e majoră. într-un regim de continuitate a statului şi a instituţiilor •. Iată motivul pentru care. „legea creştinească" (sau „legea grecească"). în ochii românilor. rostite. O asemenea premisă prezintă câteva dificultăţi. ediţie dc N. creştinismul. într-adevăr. republicane şi a'. în schimb. Editura Ştiinţifică. înainte de orice altceva. care se epuizează în procesul descifrării sale şi care este incapabil să dea scamă despre viitor.

G. 1/1. Piteşti. la n e v o i e . C r e d i n ţ a individualizează p e r s o a n a şi relaţia acesteia cu divinitatea. Solidaritatea. Democraţia Creştină în luptă cu Autocraţia Burgheziei Capitalistă şi cu Comunismul. 42. are un înţeles d o g m a t i c întrucât se referă la credinţa ortodoxă. editată între 1920 şi 1926 de Vasile G. 1943. 37. 282 Nichifor CRAINIC. slaba u r b a n i z a r e de p â n ă în 1948 a p r o d u s o „ l u m e " (în s e n s u l expresiilor „a fi în r â n d u l l u m i i " şi „a face lucrurile ca l u m e a " ) r o m â n e a s c ă c a r a c t e r i z a t ă de o p u t e r n i c ă uniformitate statistică a comportamentelor şi referinţelor la valori. Solidaritatea. Bogdan-Duică şi Viadimir Ghidionescu. Ispir. Alexandra IONESCU. p r o d u c t i v i t a t e a sa j u r i d i c ă limitându-se. S-a putut. de pildă. cât şi a unor personalităţi ca Ştefan Bogdan. „ c u v â n t u l lege. 0 „ l u m e " în care diferenţierea şi p l u r a l i s m u l a p ă r e a u d r e p t fenomene suspecte. b u n exclusiv pentru r o m â n i şi care le aparţine n u m a i şi n u m a i lor. G. în alte societăţi. principiile sale de bază fiind „naţionalitatea" şi „familia" 3 . p. Ea implică nu atât credinţa într-un zeu care mântuieşte. într-unui din foarte rarele texte interbelice c a r e invocă explicit doctrina democrat-creştină. Transformat în lege. a n o r m a l e . Antonescu. 4 în jurul revistei a funcţionat şi un „cerc de studii social-creşîinc" animat de Şerban lonescu şi pus atât sub autoritatea ierarhiei ecleziastice. 1999. Revistă social-creştină. un fel dc p r o d u s istoric şi organic. 5 „Primul nostru cuvânt". contopite în aceeaşi concep­ ţie şi disciplină de viaţă. p e n t r u intelectualii o r t o d o c ş i . afirma. de ordin j u r i d i c decât de factură propriu-zis religioasă. 2. că „ideea f u n d a m e n t a l ă " a unei d e m o c r a ţ i i creştine r o m â n e ş t i n-ar putea fi decât aceea potrivit căreia „individul aparţine r o m â n i s ­ mului" 2 . aşadar. p. şi un înţeles m o r a l întrucât reprezintă disciplina tradiţională a vieţii n o a s t r e " ' . 246. creştinismul trăit c a „lege r o m â n e a s c ă " . într-adevăr.. ci exclusivă. cât rezultatul unei sinteze unice şi irepetabilc. [1937]. p. Constantin Angelescu. nu este federatoarc. pp. ci supunere. „Une reflexion sociai-chrctienne roumaine . 47.Teodorescu 4 . C o n s i s t e n ţ a socială a O r t o d o x i e i r o m â n e ş t i ar fi deci. la p r o p u n e r i legislative p r i v i n d interzi­ cerea vânzării p ă m â n t u l u i ţării către „străinii de n e a m " 7 . 6 Anton PECURARU. op. devine în chip aproape necesar anticatolic şi a n t i s e m i t .A. dr. î n m o d paradoxal. d i n c o l o dej orice considerent de natura teologică sau canonică. D e altfel. legea u n i f o r m i z e a z ă şi i m p u n e indivizilor criteriul n o r m a lităţii.. p. p. c r e ş t i n i s m u l îşi p i e r d e . . concentrând în el fuziunea existenţială a spiritualului cu naţionalul. Acest soi de r o m â n i s m politic. p r o c l a m ă drept principii de bază ale creştinismului social „naţionalitatea" şi „democraţia" 5 .a rândul său. are un înţeles etnic întrucât R o m â n u l se identifică în această credinţă. cit. 3 IBIDEM. De aceea. C u v â n t u l a c e s t a de lege. despre drepturile-libertăţi şi drepturile-creanţe înscrise genetic în natura u m a n ă . Vasile Pârvan. Bisericii ftindu-i atribuită funcţia priori1 Iară de „ o m o g e n i z a r e şi unificare a sufletelor într-o m a s ă |0lectivă creştină şi r o m â n e a s c ă " . Creştinismul r o m â n e s c este socotit de majoritatea apologe­ ţilor săi nu atât o viziune despre p e r s o a n a u m a n ă .. cât con­ formitatea c o m p o r t a m e n t e l o r cu o n o r m ă general acceptată. Astfel înţeles. 1920. Ortodoxia. 2 Anton PECURARU.la revue Solidaritatea"'. 9 7 IBIDEM. viziune pe baza căreia se pot contracta raţional anumite forme de organizare socială. vocaţia universală pe care i-o conferă înrădăcinarea sa deopotrivă în dreptul natural şi în ordinea supranaturală. Pouvoirs et mentaiites. Răşcanu. 1/7-8. programul unei publicaţii ca Solidaritatea. p. 283 1 1 p. în v r e m e ce credinţa uneşte. „Transfigurarea românismului". Bucarest. 1920. şi ca un soi de m o r a l ă naţională c h e ­ mată să dea răspunsuri la p r o b l e m e l e care. v. în care o a n u m i t ă formulă d o g m a t i c ă se t o p e ş t e într-o e x p r e s i e etnică dată şi într-un m o d a n u m e de a n o r m a l i z a existenţa colectivă. generalul I. ţin de c o m p e t e n ţ a politicului. I . II. profund n e r o m â n e ş t i . deşi se justifică prin „carac­ terul d e m o c r a t i c " ai Bisericii O r t o d o x e 6 . creştinismul p o a t e fi folosit.G. 182. însemnează r o m â n i s m şi creştinism. aşa c u m îl foloseşte poporul nostru. Căci. Editions Babei. Ea nu cere participare. „Principiile de bază ale organizării noastre sociale II".identitate r o m â n i l o r în mijlocul celorlalte n e a m u r i . legea sancţionează şi discrimi­ nează. in Laurenţiu VLAD. Şerban lonescu şi C. c a u n m o d o r g a n i c d e manifestare a unei tradiţii indivizibile şi specifice şi ca p r o c e d e u Bartolomeu STĂNESCU. m a i degrabă. editeur. 307-344.

g. Ierarhii o r t o d o c ş i nu au fost n i c i c â n d . Şerban IONESCU. discursul său laic. 19) . iar d u p ă 1965. a fost scutită şi de efortul de a inaugura o critică a socialismului real. decan al Facultăţii de Teologic şi promotor declarat al unei „mişcări social-creştine" în cadrul Bisericii Ortodoxe. De aceea. art. î n c o m p o z i ţ i a c r e ş t i n i s m u l u i r o m â n e s c intrând şi „disciplina tradiţională a vieţii" c o m u n e . p r o p u n â n d c a u n i c r e m e d i u a l inegalităţilor e c o ­ n o m i c e şi sociale „ m i l a " şi „ i u b i r e a de a p r o a p e l e " 2 . 2 1 ) şi. 1942. criteriul d u p ă care valoarea m u n c i i trebuie măsurată. sintetizate doctrinar în idealul „solidarităţii sociale" 3 . ceea ce n-are nici un sens. fie ci clerici sau laici. respectiv. „Mişcarea social-crcştină şi reforma vieţii sociale". care devine un c o n c e p t politic totalizator şi indivizibil. I n t e r e s u l faţă de b i n e l e c o m u n şi angaja­ mentul politic sunt privite. ultimele două. ambiţia creştinismului occidental de a formula o opinie creştină asupra sferei activităţilor e c o n o m i c e . „Salariul social". nici din punct de v e d e r e al teoriei constituţionale şi nici din perspectivă d o g m a t i c ă . 135-138. B i s e r i c a a c o n t i n u a t să r ă m â n ă legată de un stat care. P e d e altă p a r t e . 1923. ca o cale privilegiată dc reinstaurare socială a valorilor creştine. G e r m a n i a şi Austria. 1926.de e x c l u d e r e a diferenţei şi p l u r a l i s m u l u i nu n u m a i câ nu recu­ n o a ş t e a u t o n o m i a politicului. 1926. VI/10-12. a participării la viaţa politică. ca o formă e m i n e n t ă de e x p r i m a r e a d e m n i t ă ţ i i p e r s o a n e i . 2 E. d u p ă e m a n c i p a r e a ei de sub autoritatea liberalismului brătienist. nu a fost suficient de convingător pentru a d e t e r m i n a ierarhia ecleziastică să a d o p t e o p o z i ţ i e 'critică. p â n ă în 1948. 285 284 . 22. cu precădere în cea m a i radicală dintre acestea. Etatizarea Ortodoxiei Prin u r m a r e . „biserică dominantă în Starul r o m â n " (art. atâta timp cât statul nu şi-a elaborat o strategie instituţională de separare c o m p l e t ă . Solidaritatea. rezervându-şi integral d o m e n i u l spiritual şi un fel de rol de „sfătuitor" moral al naţiunii. pp. creştinismul nu este gândit de către cei m a i mulţi dintre r o m â n i . Şi. p. în general. rezultă că statul şi Biserica trebuie să se includă r e c i p r o c . 1 Excepţie tace totuşi articolul favorabil al lui Grigore MLADENATZ. în mediile catolice occidentale. cu pluripartidismul. pentru doctrina socială creştină. nu este a d m i s din p r i c i n a terorii intelectuale exercitate de naţiune. Şerban lonescu. formulă recurentă în publicaţiile ortodoxe. B i s e r i c a a d e p l â n s p e r m a n e n t în anii '30. Solidaritatea VI/7-9. Telegraful român. „Aspectul social al ortodoxismului". cu adevărat obligaţi să reflecteze a s u p r a statutului Bisericii într-un stat laic şi nici asupra creştinismului ca la o alternativă culturală şi axiologică într-o societate secularizată. şi c h i a r ateu. Ortodoxia. pp. în s c h i m b . d e c â t în m ă s u r a în c a r e nu a reuşit niciodată să se aclimatizeze cu d e m o c r a ţ i a reprezentativă şi. S u b r e g i m u l Constituţiilor din 1866. în t e r m e n i de persoană sau de c o m u n i t a t e . pp. Principiul subsidiarităţii. 1938 şi 1991 îşi r e v e n d i c ă explicit un caracter „ n a ţ i o n a l " . I.B i s e r i c a O r t o d o x ă nu a avut m o t i v e să d e z v o l t e o critică a liberalismului. 3 IDEM. cu alte cuvinte o r d i n e a j u r i d i c ă şi cultura politică. teologii r o m â n i ortodocşi ironi­ zează teza „salariului j u s t " 1 şi. 1923 şi 1938 care o p r o c l a m a u „religiune d o m i n a n t ă a Statului R o m â n " (art. Biserica p r e d ă statului integralitatea c o m p e t e n ţ e l o r a s u p r a societăţii politice. 186. „Biserică r o m â n e a s c ă " . de pildă. Solidaritatea. 71-80 şi „Doctrina solidarismului şi mişcarea social-crcştină a Solidarităţii". pp. chiar dacă stă ascuns şi inert în inima ecleziologiei orien­ tale.ba chiar. o r d i n e a e c o n o m i c ă este inseparabilă de ordinea morală. Vechiul principiu creştin al „ a c o ­ modării" Bisericii la ordinea statului a supravieţuit Bizanţului şi s-a t r a n s m i s Bisericilor n a ţ i o n a l e ale e p o c i i m o d e m e . ci în t e r m e n i de n a ţ i u n e . 196-199. W/4-6. m a i ales. M a i mult. fiind nivelul u n u i trai decent al celulei familiale. nu cunoaşte doctrina socială a Bisericii Catolice decât prin intermediul unei conferinţe ţinute la Facultatea de Drept din Bucureşti de către un intelectual fascist. 181-201. că nu se manifestă n i c i o d a t ă ca entităţi cu p u t i n ţ ă de izolat u n a de cealaltă. D a c ă . prin Constituţiile din 1923. absenţa u n u i sistem de guvernare bazat pe un c o n c e p t politic unificat şi naţional. d a r îl şi s o c o t e ş t e o îndeletnicire dubioasă din punct d e v e d e r e m o r a l . revalorizare care culmi­ n e a z ă prin triumful politic al d e m o c r a ţ i e i c r e ş t i n e în Italia. Simptomatic. Or. IBIDEM. contribuţiei neoscolasticii la elaborarea doctrinei sociale creştine i se d a t o r e a z ă revalorizarea radicală. întâlnindu-se din n o u cu statul pe terenul valorilor naţionale. de inspiraţie aris­ totelică.

d a c ă nu propriu-zis în teologie. fără a fi c u r i o a s ă să afle câţi dintre ei 1 Marcel GAUCHET. într-o societate politică înclinată să respingă sistematic orice formă de discriminare pozitivă a minorităţilor. 1997. predispus să se legitimeze prin recunoaşterea acelor identităţi comunitare şi morale care au ambiţia mani­ festă de a fi la rândul lor recunoscute ca instaţe de legitimare 1 . a dus la un oarecare c o n t r o l instituţional al laicilor. Bruxelles. Căci statal însuşi este. de a m ă s u r a p r a c t i c a religioasă a celor care se d e c l a r ă în sondaje ca fiind creştini. c o n s a c r â n d u . în fond. Paris. a Facultăţii de T e o l o g i e a Universităţii b u c u r e ş t e n e de către filosofii şi eseiştii legaţi de revista Gândirea. de pildă. statul. fiind. c o m u n i s m u l a asigurat h e g e m o n i a clericală asupra Bisericii. 98-102. Olivier GILLET. Salarizat din veniturile publice. nu instituise un r e g i m explicit dej separare. I'are că statutul j u r i d i c discriminatoriu de Biserică naţională pe care-1 solicită periodic este p e n t r u ea indispensabil: ierarhia are absolută nevoie de o n o u ă confirmare a faptului că Ortodoxia pe care o reprezintă este o lege. nu a făcut d e c â t să rămână coerentă cu disciplina politică la care „legea r o m â n e a s c ă " a supus dintotdeauna Biserica. se situează î n j u r de 10%. D u p ă 1 9 4 8 însă. Cf.r e c u n o a ş t e r e pe care.i u n p a r a g r a f cei prevedea că aceasta este „autocefală şi unitară în organizarea s a " ' (art. ierarhia a aplicat c o n s e c v e n t e c c l e z i o l o g i a b i z a n t i n ă . cea din 1948. Biserica majoritară cere insistent şi agresiv să beneficieze de o „acţiune afirmativă". Or. Cu atât mai m u l t cu cât r e f o r m a î n v ă ţ ă m â n t u l u i p u b l i c din anul 1948 a dus la o modificare în favoarea ierarhiei a raporturilor de forţe din chiar sânul Bisericii. este e v i d e n ţ a c a r a c t e r u l u i secularizat al societăţii româneşti. Religion et nalionălisme. Itatul r o m â n nu s-a arătat niciodată cu adevărat indiferent la modalitatea confesională prin care cetăţenii r o m â n i înţeleg să-şi Consume experienţele religoase. B i s e r i c a O r t o d o x ă R o m â n ă se simte o a r e c u m părăsită de stat şi lăsată s i n g u r ă cu p r o b l e m e l e de conştiinţă ale m i l i o a n e l o r d e r o m â n i p e care-i r e v e n d i c ă c a membri. atunci cel puţin a s u p r a formulării p u b l i c e a mesajului creştin. Colonizarea. de Conştiinţa individuală şi de identitate confesională. L'ideologie de l'Eglise Orthodoxe Roumaine sous le regime communisle. 286 287 . 1 Refuzând sistematic. 27). Cu alte cuvinte. în loc să încerce să obţină recunoaşterea din partea statului a unei depline suveranităţi şi independenţe în propria sa o r d i n e . nu o credinţă. Or. c e e a ce de fapt acest discurs ocoleşte cu e x t r e m ă precauţie. să a d o p t e o poziţie de neutralitate religioasă. Gallimard. cu alte cuvinte. inclusiv statul comunist. ierarhia o r t o d o x ă pare pe deplin statisfăcută de faptul că a p r o a p e 8 6 % din locuitorii R o m â n i e i şi-au d e c l a r a t î n r e c e n s ă m i n t e identitatea o r t o d o x ă . în p e r i o a d a 1945-1989. Chiar şi d u p ă 1989. Parcours de la laîcite. N i c i autorităţile ecleziastice şi nici p e r s o n a l i t ă ţ i l e explicit legate de Ortodoxie nu şi-au pus p r o b l e m a . D e m o c r a ţ i a C r e ş t i n ă a acordat-o Bisericii prin articolul 7 din Constituţia italiană . ea nu este nici p r e g ă t i t ă şi nici d i s p u s ă să înfrunte asemenea probleme. Nivelul e u r o p e a n al practicii. începând cu 1918. se Comportă ca şi c u m mântuirea nu ar fi o p r o b l e m ă privată. 1998. î n m o d p a r a d o x a l . ceea ce lipseşte din discursul ierarhilor şi teologilor ortodocşi. ci u n a care-1 priveşte direct şi în care are un c u v â n t de spus. dar cu preţul unei expulzări a problematicii creştine din c â m p u l intelectual. un bugetar p r e a puţin dispus să conteste autoritatea şi c o m p e t e n ţ e l e statului. Nu pe seama slăbiciunii omeneşti ori a unei excesive înclinaţii spre c o m p r o m i s t r e b u i e p u s ă c o l a b o r a r e a s i s t e m a t i c ă şi loială a autorităţilor o r t o d o x e cu statul totalitar 1 . preotul este un funcţionar de stat. cu alte cuvinte procentul celor care frecventează regulat sacramentele. Atâta timp cât această recunoaştere i se refuză. La religion dans la democraţie. Editions de l'Universite de Bruxelles. în m ă s u r a în care avusese grijă să d i s p u n ă şi p e n t r u Biserica O r t o d o x ă R o m â n ă . clerul a c ă p ă t a t d i n n o u m o n o p o l u l absolut asupra p r o d u c ţ i e i teologice. p r i m a din cele trei C o n s t i t u ţ i i ale regimului comunist.Dc altfel. chiar şi întro societate secularizată. de la 1866 p â n ă astăzi. pp. care frământă de multe d e c e n i i creştinismul o c c i d e n t a l .Biserica O r t o d o x ă s-a grăbit să solicite generalizarea salarizării preoţilor p e n t r u a s t r â n g e şi m a i m u l t legăturile instituţionale cu un stat de c a r e nu a dorit să se separe c o m p l e t nici m ă c a r în e p o c a totalitarismului. coextensivă cu statul.

a Bisericii G r e c o . ci pe a s e n t i m e n t u l implicit şi colectiv la o formă o r g a n i c ă de identitate naţională. Polilics. Duke University Press. Reiigion. Nihil Obslal. de statul care-i împărtăşeşte suspiciunea faţă de libertatea conştiinţei. M a i târziu. într-un „ p o p o r " socialist şi un altul retras într-o rezistenţă pasivă şi o cultură tradiţională şi creştină. mărturisind. cel m u l t ambiţia de a fi un „sfătuitor" moral al unui stat ale cărui o r d i n e nu se discută. Deşi. ci s-a lăsat plămădită de stat. Bologna. într-un a n u m e fel. pentru că ei. Bisericii româneşti nu i-a fost dat sa traverseze m o d e r n i t a t e a nici în opoziţie cu statul. Dimpotrivă. ci ca u n u l al dictatorii personale şi al ideologiei c o m u n i s t e . atât în e p o c a statului liberal. în virtutea dublului p r i n c i p i u „toţi s u n t e m r o m â n i " şi „toţi românii sunt ortodocşi". ca în timpul regimului Antonescu. d e c e m b r i e 1989 nu a fost experimentat ca un eşec al statalismului. 1 indispensabil al consensului care constituie temeiul sentimentului naţional r o m â n e s c . unitatea p r i n patriarhie şi d o m i n a ţ i a asupra celorlalte confesiuni. în fond. cu p r e c ă d e r e de statul de ordine. principalul factor care a împiedicat scindarea societăţii româneşti. descentralizare. Ortodoxia i-a ţinut pe r o m â n i laolaltă într-un singur „ p o p o r politic". la p r i m a vedere. în s c h i m b . d u p ă formula secularismului liberal giolittian 1 . RAMET. Căci Biserica O r t o d o x ă R o m â n ă nu are o tradiţie de rezistenţă faţă de stat. statul liberal ia dăruit autocefalia.periculoasă întrucât se desfăşura chiar pe terenul meritelor naţionale . P e n t r u că B i s e r i c a l e g i t i m e a z ă n a ţ i u n e a nu ca pe o c o m u n i t a t e de valori care solicită o a d e z i u n e critică. întreruperea voluntară a sarcinii este. probabil. Un revelator extrem de precis al acestei atitudini îl constituie faptul că nici m ă c a r un singur procent din energia depusă de către ierarhie şi diferite asociaţii o r t o d o x e p e n t r u p e n a l i z a r e a h o m o ­ sexualităţii nu a fost investit în acţiuni publice vizând interzicerea sau limitarea avortului 1 . de-a lungul epocii totalitare. Ea nu-i p r e m e r g e decât în o r d i n e strict cronologică. p. Subsidiaritate. and Social Change in Easl-Cenlral Europe and Russia. a m â n d o u ă chestiunile p a r să ţină de viaţa privată şi de intimitatea persoanei. 1 288 289 . L 'Italia gioliltiana 1899-1914. B i s e r i c a a fost un agent Sabrina P. M a i întâi. în v r e m e ce homosexualitatea poate fi interpretată ca un refuz al normalităţii şi uniformităţii comportamentelor colective a căror gestiune istorică şi-a asumat-o O r t o d o x i a r o m â n e a s c ă . II Mulino. o p r o b l e m ă de conştiinţă. mai 1904. potrivit căreia „ r o m â n u l s-a născut creştin". în c i u d a vizibilităţii sociale pe care o capătă Biserica şi a inflaţiei de referinţe la morala creştină din discursurile publice. O r t o d o x i a r o m â n e a s c ă p a r e chiar sedusă de stat. ca şi naţiunea de altfel. Emilio GENTILE.participă regulat la viaţa Bisericii. 201. ci ca pe o unitate indestructibilă de limbă. discurs al lui Giovanni Giolitti în faţa Camerei. Fidelitatea c o n s t a n t ă pe care B i s e r i c a a arătat-o statului şi imparţialitatea faţă de ventilarea r e g i m u r i l o r p o l i t i c e a fost. p. 116. Durham and London. de pluralism şi de afirmarea diversităţii. conştiinţa individuală r ă m â n e în afara d o m e n i u l u i de misiune al unei Biserici care s-a obişnuit să repete că românilor nu trebuie să li se p r e d i c e Evanghelia. nici în paralel cu acesta. nu într-una politică şi juridică. „Statul şi Biserica sunt două paralele ce nu trebuie să se întâlnească niciodată". Căci Ortodoxia românească nu a încercat niciodată să se bizuie pe angajamentul responsabil şi p e r s o n a l al fiecăruia dintre cei botezaţi. a îndrăznit rareori să j u d e c e sintezele politico-juridice pe care statul le-a elaborat periodic. statul totalitar a scutit-o de c o n c u r e n ţ a . sânge. spre deosebire dc majoritatea popoarelor lumii. ierarhia o r t o d o x ă şi teologia r o m â n e a s c ă nu au avut c u m să încurajeze apariţia unei doctrine sociale care. Biserica Ortodoxă. fie acesta m o d e r n sau totalitar. un test al fidelităţii faţă de E v a n g h e l i e şi faţă de tradiţia creştină. cât şi a celui totalitar. 1998. Ea nu s-a d e p r i n s să afirme în plan politic p r i m a t u l conştiinţei a s u p r a forţei. o cunosc de două mii de ani! Pentru toate a c e s t e m o t i v e . federalizare La u r m a urmelor. care p r o c l a m ă dreptul absolut la viaţă ca fiind cel mai important dintre drepturile omului.C a t o l i c e şi i-a garantat supravieţuirea în schimbul unei retrageri parţiale din sfera publică. 1977. este p r o d u s u l statului. întâietatea adevărului a s u p r a puterii. credinţe şi c o m p o r t a m e n t e ce se c u v i n e a d m i r a t ă şi a p ă r a t ă cu orice p r e ţ .

a autonomiei familiilor. Juristul a r d e l e a n îşi justifică pledoaria pentru descentralizare şi critica statului naţional excesiv centralizat p l e c â n d de la o e x i g e n ţ ă d e m o c r a t i c ă e l e m e n t a r ă : participarea cât m a i largă şi cât mai directă a cetăţenilor la viaţa publică. D a r ce episcop r o m â n s-ar simţi în sinea sa cu adevărat e p i s c o p fără să fie asigurat printr-un act d o m n e s c . în 1859 şi 1918-19. pe cale să treacă în C o n s t i t u ţ i a R o m â n i e i M a r i . fără să stârnească spectrul „separatismului m a g h i a r " ? A făcut-o. c e a a naţiunii.O. G h e o r g h e Grigorovici evidenţia conflictul dintre centralismul administrativ al Vechiului Regat. într-un a s e m e n e a context. principiul subsidiarităţii. cu prilejul dezbaterilor constituţionale de la î n c e p u t u l anilor ' 2 0 . Maniu se afirmă. Cu titlu de reşedinţă a naţiunii. în termenii ecleziologiei bizantine. Biografia unui mare român. 53-73. să se integreze în U n i u n e a E u r o p e a n ă ? Oricât ar p ă r e a de ciudat. Studiu asupra reorganizării statului roman întregit. Bucureşti. în acelaşi document. corpurile i n t e r m e d i a r e . p.la r â n d u l ei. fără însă a-1 n u m i . 68-72.. a fost complet ignorat. 1997. un stat articulat. în special pp. Bisericile şi regiunile să se auto-administreze în virtutea u n u i contract de solidaritate şi potrivit unui principiu de subsidiaritate. a posibilităţii autoguvernării provinciilor istorice. printr-un straniu paradox. comunităţilor locale şi grupurilor minoritare în d o m e n i u l învăţământului şi al sănătăţii. d e o a r e c e pentru ele statul a e x p r i m a t întotdeauna. C ă c i i n v o c a r e a acestui p r i n c i p i u ar p r e s u p u n e o luare în considerare. D e regulă însă. sănătăţii. prefectul. Cuprin­ de un anteproiect de Constituţie cu o scurtă expunere de motive. 2 Gheorghe GRIGOROVICI. drepturi ce ţineau de auto­ guvernare şi i n c l u d e a u o d e s c e n t r a l i z a r e reală. fie şi n u m a i teoretică. IBIDEM. deşi. ci. un stat al cărui drept de ingerinţă să fie strict delegat şi p e r m a n e n t controlat de familii. principalul i n s t r u m e n t politic al Bisericii o c c i d e n t a l e şi al intelecmalilor europeni ataşaţi de tradiţia creştină. episcopiile care imită f o r m a j u d e ţ e l o r sunt. grupuri m i n o r i t a r e . singurul r o m â n care p a r e să fi formulat. 290 1 favoarea unei „ a u t o n o m i i locale r e g i o n a l e " implicând r e d u c e r e a 1 numărului j u d e ţ e l o r . P e n t r u ca el a fost cel care a organizat naţiunea. j u d e ţ u l şi. 23 de prelegeri publice organizate de Institutul Social Român. în R o m â n i a . el ar p u t e a descrie destul de precis m o d e l u l teoretic de organizare a Bisericii răsăritene care. statul r o m â n nu p o a t e fi gândit decât ca un stat unitar şi centralizat. dar mai curând dintr-un spirit de contradicţie cu Constituţia din 1923 şi doar în Romul BOILĂ. grupurile m i n o r i t a r e . R o m u l Boilă într-un anteproiect de C o n s t i t u ţ i e p u b l i c a t în 1 9 3 1 ' . 291. se n u m e ş t e sinodalitate. 285. un austro-marxist b u c o v i n e a n . în care familiile. în ochii românului m e d i u . în m o d articulat.construit pe temeiuri formale şi acordat printr-un act de Apostol STAN. Naţionalism şi democraţie. să a d u c ă pe l u m e d e m o c r a ţ i a creştină. corpuri profesionale. posibilă doar într-un stat radical descentralizat. A făcut-o de a s e m e n e a ruliu M a n i u în 1935. Cluj. principiul subsidiarităţii. Biserici şi regiuni. comunităţile locale. Bucureşti. s. c o m u n i t ă ţ i locale. regal sau p r e z i d e n ţ i a l de confirmare şi recunoaştere? Sau cine ar a v e a curajul să susţină deplina descentralizare şi a u t o n o m i e locală ori p r e c e d e n ţ a c o m p e t e n ţ e l o r colectivităţilor locale şi a grupurilor m i n o r i t a r e a s u p r a celor statale. p r i n exerciţiul sistematic al subsidiarităţii. p r e c u m şi al constituţionalizării suveranităţii Bisericii în propriul său d o m e n i u de c o m p e t e n ţ ă . d e p u t a t social-democrat în P a r l a m e n t e l e de la V i e n a (1907-1918) şi Bucureşti (1919-1921). un stat care să guverneze fără să a d m i n i s t r e z e . Saeculum I. 1931. de la crearea României Mari şi p â n ă astăzi.a„ pp. 291 1 . d u p ă 1989. într-o conferinţă susţinută pe 19 ianuarie 1922 la Institutul Social R o m â n 2 . nu a fost un democrat-creştin. o t r a n s c e n d e n ţ ă . indiferent de ideologia titularilor puterii. Dreptu­ lui unic . în mod paradoxal. asociaţiile profesionale. in Noua Constituţie a României. Cine ar p u t e a îndrăzni să conceapă. „Constituţia sovietică şi constituţia demo­ cratică". în cadrul căreia autonomiile locale se b u c u r a u de c o m p e t e n ţ e largi în d o m e n i u l învăţământului. drept partizan al unui etatism excesiv. Juliu Maniu. în observaţiile sale inedite pe marginea anteproiectului de program al P N Ţ . singurele garanţii serioase ale unităţii şi caracterului naţional al statului. un stat pregătit. B u c o v i n a şi Basarabia de-a lungul secolului al XlX-lea şi în 1917-1918. transporturilor ori agriculturii. p. şi „ d r e p t u r i l e câş­ tigate" de r o m â n i i din Ardeal. p r i n a n u l a r e a p a r t i c u l a r i s m e l o r culturale şi a tradiţiilor politico-juridice locale în favoarea u n u i sistem administrativ de tip j a c o b i n .

arăta c ă „dificultăţile" pe care le-ar p u t e a î n t â m p i n a subsidiaritatea în cazul r o m â n e s c „ n u fac în fond d e c â t să sublinieze rolul determinant al factorului o m . 293 . intelectuali. ci cartea Fericirilor. într-o perspectivă politică organizată în j u r u l principiului de subsidiaritate. cu un profil m o r a l ireproşabil şi cu o prestaţie civică exemplară. Evanghelia nu este o lectură edificatoare p e n t r u zilele de d u m i n i c ă ori un repertoriu de legislaţie etică. societatea italiană. o formulare politică r o m â n e a s c ă a principiului subsidiarităţii.nu p o a t e fi a l t c e v a d e c â t un preludiu al d e z m e m b r ă r i i şi secesiunii. v i z â n d . Pentru r o m â n i . Cu acest titlu. a c u m ca şi în trecut. într-un stat centralizat de tip j a c o b i n ce o b i ş n u i a s ă ignore. federalismul de tip r e g i o n a l este. cartea care pro­ pune un sens condiţiei u m a n e în afara statului şi a aparatelor sale. de altfel. iar credinţa este m a i m u l t decât un c o d de b u n ă purtare. formulare ce i se părea prinsă încă între pericolul discriminării p o z i t i v e " a m i n o r i t ă ţ i l o r şi „ r i s c u l " ca U n i u n e a Europeană „să-şi aroge c o m p e t e n ţ e î n m o d arbitrar". sindicate.c h i a r sub forma e x t r e m de r e s p e c t u o a s ă faţă de u n i t a t e a simbolică a statului şi de c o m u n i t a t e a de destin a naţiunii pe care o prezintă. Vocaţia Bisericii nu este însă a c e e a de a face m o r a l a . 5. principalul doctrinar al P N Ţ C D . înclinat să considere . simţul dato­ riei şi e l i m i n a r e a corupţiei p a r să fie e l e m e n t e l e c a r d i n a l e prin care m o r a l i t a t e a p u b l i c ă şi-ar p u t e a d o b â n d i starea de sănătate. Scriptura le promite tuturor moraliştilor. nepătaţilor. „Cuvânt înainte" la volumul Din gândirea creştin democrată românească. într-un n u m ă r cât mai m a r e de ocazii. p.chiar şi subsidiaritatea drept o categorie a moralei creştine. Omul este mai b ă t r â n decât statul Toată lumea pare să cadă de acord că transformarea societăţii româneşti ar trebui să se p e t r e a c ă sub un orizont etic. Or. în u l t i m ă instanţă. este. p a r t i c u l a r i s m e î e provinciale şi locale. constituită în secolul al XlX-lea. federalismul . De altfel. E v a n g h e l i a nu-şi p r o p u n e să fabrice cetăţeni m o d e l . Această reflecţie asupra federalismului. a d m i n i s t r a ţ i e . calea cea mai directă spre integrarea europeană. autonomji ic r e g i o n a l e s p a n i o l e . Cu toate acestea. Instituţia u n a n i m învestită cu m i s i u n e a de a face poliţia m o r a ­ vurilor este Biserica.în sinteza programului politic al P N Ţ C D r e d a c t a t ă în ianuarie 1996 . A p e l u l la morală este a p r o a p e nelipsit din discursurile principalilor actori sociali: partide. O r t o d o x i a fiind i n v o c a t ă ca un ideal de comportare etică. Doctrină şi Programe a PNŢCD. „ridicarea calitativă a o m u l u i " . f o r m a ţ i u n e a c a r e . m e d i u l cel m a i propice p e n t r u dezvoltarea u n u i b u n regim d e m o c r a t i c şi pentru participarea unui n u m ă r cât m a i m a r e de cetăţeni. c u m ar fi fost n o r m a l . cheia de boltă a gândirii creştin d e m o c r a t e " 1 . de exemplu. 1995. editat de Direcţia Departamentelor de Studii. statul este admirat n e c o n d i ţ i o n a t în calitatea sa de a u t o r istoric şi garant j u r i d i c al naţiunii. p a r e obligatoriu ca el să nu p o a t ă fi altfel decât strict centralizat şi b i r o c r a t i c . inflexibililor şi integraliştilor că prostituatele îi vor preceda în paradis (Matei 2 1 . Respectarea promisiunilor. conferenţiarul îi o p u n e a „libertatea deplină a diferitelor p r o v i n c i i de a se d e s v o l t a c o n f o r m tradiţiilor şi mijloacelor lor r e a l e " în sânul u n u i stat „ d e formă d e m o c r a t i c ă federativă". la viaţa publică şi. al personalismului. ca şi cea r o m â n e a s c ă . 1 Gabriel ŢEPELEA. presa. se declara democrat-creştină a preferat să a d o p t e un discurs politic moralizator. într-un a s e m e n e a climat. pe de o p a r t e . d u p ă c e a m â n a î n m o d explicit.voinţă al autorităţii în care se întrupează suveranitatea . integritatea caracterelor. în anii ' 9 0 . C a r a c t e r u l „ e r e t i c " a u n u i a s e m e n e a d i s c u r s este evident.al statului centralizat. experienţa intelectuală şi politică pe c a r e o traversează astăzi. descentralizarea este c o n d a m n a t ă să r ă m â n ă o simplă operaţie de d e l o c a l i z a r e a d m i n i s t r a t i v ă . pe terenul gândirii creştine. in R o m â n i a însă. cu relativă seninătate. d a c ă n u c h i a r s ă r e p r i m e . 31). Bucureşti. p e n t r u v r e m u r i mai favorabile. pe de altă parte. ca instrument privilegiat ai democratizării şi integrării. Surprinzător este doar faptul că o a s e m e n e a „ e r e z i e " politică nu s-a născut. fără efecte de a u t o n o m i e în p l a n politic şi jurisdicţional.

U n e i deconstrucţii structurale a statului totalitar i-a fost preferată un fel de j u d e c a t ă m o r a l ă a ideilor c o m u n i s t e . descen­ tralizarea nu se p o a t e p r o d u c e n u m a i pe t e r e n a d m i n i s t r a t i v şi fiscal. L'Etat subsidiaire. şi d o m e n i u l legislativ.utilizează dreptul natural ca m e t o d ă de analiză politică. dacă. cât să garanteze V. S-a î n t â m p l a t însă ca d e z b a t e r e a a s u p r a statului. în calitate de expresie juridică a solidarităţii u m a n e . Acest principiu era deja p r e z e n t în g â n d i r e a socială a Ortodoxiei româneşti. că singurul titular al dreptului n a t u i a l este persoana umană. Presses Universitaires de France. pp. Pe acest temei. prin intermediul participării politice. ci un m o d de a înţelege şi o r g a n i z a puterea. dotată fiind cu o legitimitate ce se bizuie. locuieşte încă. într-o d o c t r i n ă de inspiraţie d e m o c r a t creştină. s-ar fi c u v e n i t să incite la demontarea dispozitivului instituţional al statului c o m u n i s t şi la proiectarea unei arhitecturi constituţionale dc tip subsidiar. Ingerence el non-ingerence de l'Etat: ie principe de subsidiarite aia fondements de l "nisloire europeenne. în statal subsidiar. Pentru că. în societatea românească.un pionier al reflecţiei creştine asupra societăţii m o d e m e prin lucra­ rea lui din 1913. în e g a l ă m ă s u r ă . 28. De aceea.Subsidiaritatea nu este însă o cale prin care p e r s o a n a u m a n ă îşi actualizează. căci „ o m u l este care îşi face statal. j u d e c a t ă ce s-a ferit cu grijă să formuleze p r o b l e m a vinovăţiei în t e r m e n i colectivi. V/l-3. singurul care. 1992. fiind convins. Biserica O r t o d o x ă reprezintă unica autoritate care. ar fi putut avea unele ecouri în textul noii Constituţii şi în sistemul legislativ post-totalitar. De pe terenul constituţional şi politic. într-adevăr. într-un cuvânt. m a i puţin p r e o c u p a t să creeze dreptul. Un stat care nu instituie dreptul. un principiu d u p ă care statal însuşi este invitat să funcţioneze 1 . fără însă a-şi cita sursele. Astfel. m a i ales. în Constituţia posteomu­ nistă şi în capilaritatea instituţională a actualului stat de drept. nu a p u t u t r e c r u t a nici m ă c a r un singur acuzator public. demnitatea sa naturală. în anii postcomunismului. cu ajutorul unui instrument deconstructiv de forţa principiului de subsidiaritate. spre deosebire de statal centralizat de tip jacobin sau totalitar. ci care este constituit din drepturi. Principiul subsidiarităţii este pârghia prin care societatea se eliberează de sub tutela statului. care a beneficiat de un întreg parchet de acuzatori. în prin­ cipiu. un stat modest. „Datoriile economice-sociale ale statului din punct de vedere creştin". ci t r e b u i e să angajeze. Scurte încercări de creştinism social. Procesul statului totalitar. aceasta s-ar fi dovedit capabilă să-şi regăseas­ că propria tradiţie de organizare sinodală a competenţelor şi auto­ rităţii. p e n t r u a le înlocui cu o Libertate uniformă si normativă al cărei administrator exclusiv se consideră. 1 coexistenţa drepturilor. 2 Bartolomeu STĂNESCU.' 5 0 şi. ce anulează libertăţile care-1 p r e c e d şi asupra cărora nu are nici un control. nu d i s p u n e decât de drepturi derivate şi funcţionale. nu a p r o d u s în final nici măcar un singur vinovat. Subsidiaritatea nu este d o a r un o r n a m e n t al moralei sau un aspect printre altele al justiţiei distributive. „ p r o c e s u l c o m u n i s m u l u i " . în v r e m e ce statul. în care Bisericii i s-ar fi potrivit rolul de moderator. 295 294 . arhiereul Bartolomeu Stănescu . logica subsidiarităţii c o n d u c e în m o d natural la federalism. să fie înlocuită de o punere în s c e n ă a „ m e m o r i a l u l u i d u r e r i i " . Solidaritatea. u n d e ar fi trebuit să se instaleze. principiul subsidiarităţii s-ar p u t e a traduce prin formula „ m a i puţin stat şi m a i m u l t ă s o c i e t a t e " . iar nu statal îl face pe o m " 2 . lucrarea de referinţă a lui Chantal MILLON-DELSOL. condus d u p ă m e t o d a italiană şi g e r m a n ă a anilor ' 4 5 . fără ca cineva să-i conteste paşnica posesie. subsidiaritatea ar trebui să fie tratată drept singura cale prin care p u t e r e a p o l i t i c ă se p o a t e o r g a n i z a în c o n f o r m i t a t e cu vechiul principiu de drept g e r m a n potrivit căruia „ O m u l este m a i bătrân decât statul". adică la un stat articulat. Paris. Sar cuveni adăugat: încă şi m a i puţin „ r o m â n i s m " . statul socialist. 26. ar fi p u t u t î n d r ă z n i să p u n ă în discuţie superstiţia politică care-i î m p i n g e pe români să confunde unitatea n a ţ i o n a l ă cu c e n t r a l i s m u l administrativ. r e s p e c t u o s faţă de drepturile d o b â n d i t e . pe d r e p t u l supranatural. 1924. este modul prin care cetăţenii convin să articuleze şi să supravegheze p u t e r e a statului în aşa fel încât acesta să nu m a i fie în situaţia de a nutri el însuşi ambiţia de a-şi p r o d u c e şi controla cetăţenii. ea ar fi putut să se i m p u n ă drept principalul acuzator al statolatriei totalitare. în acelaşi timp. critica totalitarismului a alunecat în d o m e n i u l m o r a l şi istoric.

rezultatul voinţei n a ţ i u n i l o r î n v i n g ă t o a r e şi au avut menirea de a perpetua dominaţia lor. iar p a c e a a fost administrată în comun de către N A T O şi de către P a c t u l de la Varşovia. Chiar dacă a fost atipic. 299 . în ultimă instanţă. asupra ordinii internaţionale astfel create. instituţiile internaţionale postbelice. fiind construit totodată un cadru instituţional de securitate colectivă şi de rezolvare a conflictelor. la r e d e s e n a r e a hărţii Europei. în ciuda vocaţiei lor eticopolitice universale. Raporturile dintre state sunt încă r e g l e m e n t a t e de n o r m e c o n c e p u t e p e n t r u a r e z o l v a crizele şi a consfinţi Iransformările petrecute în deceniul 1938-1948.l e a s-au încheiat fiecare. ca şi cele d o u ă conflagraţii prece­ dente. prin elaborarea u n o r sisteme cuprinzătoare de organizare a păcii baza­ te pe un n u m ă r de principii g e n e r a l e în t e m e i u l c ă r o r a a fost legitimată juridic dispariţia unor state şi apariţia altora. redecuparea frontierelor internaţionale. Societa­ tea Naţiunilor şi Organizaţia N a ţ i u n i l o r Unite. a dus. adesea discreţionară. în 1919-1920 şi r e s p e c t i v în 1945-1948. războiul rece. La sfârşitul acelei perioade. u n e l e schimbări radicale de r e g i m politic.Postcomunismul: o pace necondiţionată C e l e d o u ă r ă z b o a i e m o n d i a l e ale secolului al X X . p r e c u m şi la d r a m a t i c e c o m u t ă r i de regim politic. r o a d e l e victoriei au fost î m p ă r ţ i t e între n a ţ i u n i l e occidentale şi statele comuniste. la d e z m e m b r a r e a u n o r state şi la i n v e n t a r e a altora noi. Reorganizarea structurală a sistemului internaţional clin anii 1990-1992 nu a fost însă c o n s a c r a t ă şi l e g i t i m a t ă la nivelul dreptului. au fost. ultimul conflict global al secolului al XX-lea.

probabil nu şi cea mai scurtă . spre deosebire de celelalte d o u ă războaie ale secolului trecut. să suporte urmările inevitabile ale pierderii oricărui război: disfuncţiuni e c o n o m i c e . a inclus în p r o p r i a sa tabără o parte din învinşi. U n i u n e a E u r o p e a n ă este o disciplină. Polonia. polonezii. cusurul procesului de integrare e u r o p e a n ă este că el aparţine. au c o n t i n u a t atât să p o a r t e . d r u m u l cel mai direct către izolarea în înfrângere şi excludere din c o m p a n i a învingătorilor este cel „ p r a g m a t i c " . Polonia. State învinse şi societăţi victorioase Ca orice alt război.mai puţin o piaţă c o m u n ă cu regulile şi c o n s t r â n g e r i l e sale. apariţii dc noi state. Bulgaria. la începutul anilor ' 9 0 . românii. fără îndoială. state ce supravieţuiesc unui război pe care l-au pierdut. cea apuseană.au fost înfrânte. o disciplină a acţiunii sociale. o d e m o c r a ţ i e în stare să c ă l ă t o r e a s c ă ori o prosperitate la care toată lumea ar fi îndreptăţită.c a şi pentru polonezi sau unguri. nu prin i n v o c a r e a obsesivă a unei ordini internaţionale c o n c e p u t ă pentru a p u n e c a p ă t u n u i alt război d e c â t cel care tocmai a fost pierdut. Desigur. înainte de orice altceva. A c e a s t a este u n a din sursele caracterului a m b i g u u şi incomplet al înfrângerii totalitarismului. că totalitarismul nu fusese decât un soi de exil din care popoarele central. O d i s c i p l i n ă a activităţii e c o n o m i c e . Pentru că E u r o p a unită nu reprezintă o libertate care poate fi transferată. deprecierea instituţiilor publice. Bulgaria sau Albania sunt. războiul r e c e are învingători şi învinşi. . învinsul poate ajunge să participe la victorie este u n a de n a t u r ă etico-politică: el învaţă să aprecieze. cu toate că a indus acelaşi tip de efecte postbelice (schimbări de regim politic. Declanşarea formalităţilor de asociere şi apoi de pre-aderare a evidenţiat însă că procesul de integrare a R o m â n i e i în U n i u n e a E u r o p e a n ă nu este nici o o p ţ i u n e c u l t u r a l ă şi nici un gest reparatoriu.şi est-europene se întorceau la locurile lor de baştină. U n g a r i a etc. d e s c o m p u n e r i de imperii). pe n e d r e p t anulate de c o m u n i s m . Integrarea e u r o p e a n ă nu p o a t e avea loc în absenţa respectării u n o r m i n i m e criterii dc convergenţă e c o n o m i c ă şi socială. C a l e a c e a m a i sigură . Se părea. România. Nu este însă mai puţin adevărat că statele totalitare . este singurul care nu s-a t e r m i n a t printr-un sistem n e g o c i a t de p a c e prin care învingătorii să-şi i m p u n ă voinţa. Aşa c u m s-a î n t â m p l a t d u p ă 1945. Ruşii. O disciplină care se exprimă în limbajul extrem de formalizat al dreptului. destrămarea ţesutului social. R o m â n i a . Europa reprezenta în ochii r o m â n i l o r .Uniunea Sovietică. de altfel . Dimpotrivă. în calitate de subiecte de drept internaţional. în relaţiile i n t e r n a ţ i o n a l e posterioare 300 războiului rece. m a i ales. „(Rc-)intrarca în E u r o p a " a fost. C e h i a şi P o l o n i a şi le-au integrat în alianţa atlantică înaintea altor naţiuni p o s t e o m u n i s t e . O r i c e efort d i p l o m a t i c şi de i m a g i n e este inutil dacă nu se bizuie pe credinţa reală în principiile politice care o r d o n e a z ă n o u l sistem de relaţii internaţionale.prin care. în speţă G e r m a n i a şi Italia. bulgarii ori albanezii au fost câştigaţi p e n t r u d e m o c r a ţ i e . Celelalte state din regiune. aranjări diferite ale frontierelor.Războiul rece. dar Rusia. în grade diferite. se poate spune că p o p o a r e l e din fosta U n i u n e Sovietică şi din E u r o p a centrală şi orientală au r e p u r t a t o victorie în m o m e n t u l în care regimul totalitar s-a prăbuşit. în acea vreme. în ultimă instanţa. în cele din u r m ă . C u m poate o ţară înfrântă să se alăture învingătorilor? Desi­ gur. politicii interne şi nu se pretează la iniţiative d i p l o m a t i c e r ă s u n ă t o a r e şi la acte s p e c t a c u l o a s e de 301 . de ordin poiitico-diplomatic. d e m o c r a ţ i e şi p r o s p e r i t a t e în c a r e r o m â n i i erau c h e m a ţ i să se instaleze în virtutea u n o r străvechi titluri istorice de a p a r t e n e n ţ ă c u l t u r a l ă şi istorică. să-şi î n s u ş e a s c ă bunurile sociale şi simbolice pe b a z a cărora î n v i n g ă t o r u l şi-a construit victoria. al dreptului e c o n o m i c şi social cit p r e c ă d e r e . r e u ş e ş t e să înţeleagă şi. câştigătorii occidentali ai războiului rece au şters cu prioritate de pe lista statelor înfrânte U n g a r i a . în ciuda entuziasmului democratic şi euro-atlantic al populaţiilor u n o r a dintre ele. cât şi. stigmatul politic al înfrângerii. fundamental. cât un proiect politic şi i n t e l e c t u a l Cei Doisprezece de atunci erau priviţi ca locuitori ai u n u i vast spaţiu de libertate. u n a din rarele t e m e în jurul cărora s-a putut organiza imediat un a n u m i t consens în majoritatea societăţilor p o s t e o m u n i s t e . c â n d u n a din părţile învingătoare.

drept confirmarea explicită a unei vocaţii naturale pentru d e m o c r a ţ i e şi e c o n o m i e de piaţă.este ea însăşi o p i e d i c ă e v i d e n t ă în calea integrării. Pe deasupra. societăţii şi eco­ nomiei. p e r m a n e n t frământat de tensiuni şi de eşecuri şi. iar ceilalţi au fost înscrişi la u r m ă t o r u l turneu. La nivelul politicii n a ţ i o n a l e . criteriile lărgirii Alianţei spre Est au fost formulate într-un m o d atât de general. Ea a răspuns. a început să se manifeste. Pe de altă parte. aderarea la N A T O nu a fost c o n c e p u t ă ca un p r o c e s . A fi m e m b r u în N A T O trece astăzi. cât şi politicienii. un izvor generos de r e c o m p e n s e simbolice. seduşi. la puţin t i m p d u p ă semnarea Acordului de asociere l a U n i u n e a E u r o p e a n ă . ci la cel al structurilor. spre deosebire de integrarea europeană. c u m este c e a de la Bruxelles. pe termen scurt. un parcurs care nu este balizat de m o m e n t e cheie. poate răsturna guverne şi ruina cariere politice. de întâlniri la v â r f şi de discursuri m a r c a t e de patosul succesului. A d e r a r e a la Organizaţia nord-atlantică s-a desfăşurat ca un p r o c e s „cu faţă u m a n ă " . caracterizat de un s c e p t i c i s m de factură strategică. dorinţei de a fi luat în s e a m ă pe care o n u t r e s c atât naţiunile. nu se i n t e r p u n e a o b i r o c r a ţ i e i m p e r s o n a l ă . Aderarea la N A T O . Liberalismul. în primul rând. a politicienilor şi intelectualilor români cu privire la necesitatea retragerii statului din e c o n o m i e şi din societate . ideologia statului regresiv . pentru a reuşi. ci d o a r ca ar fi fost 303 302 . o acţiune a societăţiilor asupra lor însele. în p l u s . în l u m e a p o l i t i c ă şi în mediile de presă din R o m â n i a . s-a prezentat deci ca o ţintă politică capabilă să p r o d u c ă imagine şi care s-a bizuit pe producţia de imagini. nu este o p r o b l e m ă de credi­ bilitate politică. n-ar fi î n s e m n a t că au căzut v i c t i m e u n u i n o u sacrificiu istoric. o şansă nesperată de a se lansa într-o direcţie de politică externă ce se p u t e a dovedi. ci ca un e v e n i m e n t . Construcţia e u r o p e a n ă se p r e z i n t ă ca un p r o c e s lent şi defensiv care-şi reface m e r e u traseul.politică externă. la nivelul clasei politice şi al presei. p ă r e r e a a p r o a p e u n a n i m ă . d a c ă nu chiar finalitate. în m a i p u ţ i n de p a t r u ani din clipa c o n v o c ă r i i lor. d u p ă c u m nu c o m p o r t ă nici un sfârşit definitiv. în plus. drept o consacrare internaţională. Singurul pericol c a r e p a r e să le p â n d e a s c ă este nu atât izolarea. candidaţilor celor m a i valoroşi li s-a î n m â n a t deja p r e m i u l . este prin natura sa incapabil să c o n d u c ă un p r o c e s social de tipul celui cerut de integrarea europeană. O alianţă „cu faţă umană" S-a întâmplat însă. în care a existat un n u m ă r finit de interlocutori ce puteau fi convinşi.sau. m a i ales în expresia sa vulgară. A c e a s t ă h o t ă r â r e a r e p r e z e n t a t . familii politice care cred în ingineria socială şi în posibilitatea politicii de a da formă. c a N A T O s ă d e c i d ă c ă restruc­ turarea sa d u p ă războiul r e c e va fi însoţită şi de posibilitatea primirii de n o i m e m b r i . ca şi din întreaga E u r o p ă Centrală. unei voinţe de recunoaştere. decât î n m o d c u totul secundar. poate chiar amăgiţi. desfăşurat în faţa u n o r in­ stanţe impersonale. integrarea tre­ buie să fie un efort a n o n i m şi capilar. D a c ă n-ar fi fost primite în N A T O . o chestiune de securitate. m a i ales. integrarea europeană. un o a r e c a r e dezinteres p o l i t i c o s p e n t r u austeritatea şi caracterul excesiv de p r a g m a t i c al integrării e u r o p e n e . ci o chestiune de consubstanţialitate socială şi de compatibilitate economică. p e n t r u principalii actori ai vieţii publice româneşti. U n i u n e a E u r o p e a n ă cere. aşadar. chiar dacă nu întotdeauna sinceră. m a i b i n e zis. atunci când este luată în serios. Statele c a n d i d a t e nu sunt şi nici nu vor fi în viitorul previzibil ameninţate de cineva. integrarea nici m ă c a r n u p o a t e avea u n singur autor. Pentru că. î n c â t verificarea îndeplinirii lor a ţinut m a i m u l t de credibilitate decât de contabilitate. De î n d a t ă ce toate a c e s t e c o n s t r â n g e r i au fost înţelese. cât ignorarea. Căci integrarea e u r o p e a n ă nu se j o a c ă la nivelul imaginilor. A d e r a r e a l a N A T O n u este socotită. Nu trebuie uitat că U n i u n e a E u r o p e a n ă este imaginată şi construită de d e m o c r a ţ i a creştină şi de social-democraţie. între R o m â n i a şi m o m e n t u l aderării sale la N A T O . L a u r m a urmelor. r u d i m e n ­ tară şi reducţipniştă care circulă în R o m â n i a .

în p r i m u l r â n d .rezolvare 304 Un război de uzură Integrarea e u r o p e a n ă cere un altfel de curaj decât cel pe care 1-a p r e s u p u s a d e r a r e a la N A T O şi o p e r a ţ i u n i l e din K o s o v o .a t l a n t i c e " . R o m â n i a îşi scurt. din 1991-1992 . de a reaşeza raporturile acestuia cu drepturile cetăţenilor. faţă de regulile b u n e i vecinătăţi. ci notorietate. S-ar motiv. purtătorii de cuvânt ai statului r o m â n îşi reîntăreau însă fidelitatea faţă de d r e p t u l internaţional. îşi asocia r e g i m u l transformat în rilor civile. faţă de dialog şi de mijloacele diplomatice de.lăsate în u m b r a indiferenţei. curajul de a r e g â n d i statul. foşti tineri c o m u n i ş t i în anii ' 7 0 şi singurul c o n d u c ă t o r din E u r o p a centrală şi orientală care s e m n a ' 8 0 . triumful securităţii naţionale şi al raţiunii de stat asupra dreptu­ la fel dc sigur ca şi în 1990. R o m â n i a oficială s-a situat în final de p a r t e a N A T O p e n t r u că orientarea politicii externe r o m â n e ş t i t r e b u i a s ă f i e u n a pro-occidentală. profundele sale înclinaţii antioccidentale. p e n t r u că „ i n t e r e s u l n a ţ i o n a l " c e r e a o s u p u n e r e n e c o n d i ţ i o n a t ă faţă de c o m a n d a m e n t u l „integrării e u r o .în faţa atrocităţilor c o m i s e în K o s o v o de statul la sfârşitul secolului al XX-lea. a s e n t i m e n t u l r e z e r v a t pe c a r e autorităţile de la j Bucureşti l-au dat intervenţiei N A T O în Iugoslavia s-a arătat a fi u n u l d e o r d i n strict p r o t o c o l a r ş i profund oportunist. preocupaţi de dreptul statelor şi de asocierea dintre state decât de î n s c h i m b . într-o a s e m e n e a perspectivă. Afganistan sau Irak. Astfel. în 1990. politicienii r o m â n i s-au arătat m a i iugoslav asupra propriilor săi cetăţeni. U n i u n e a E u r o p e a n ă nu „ d e m o c r a ţ i e de s t a t " şi lipsit de o reală o p o z i ţ i e politică. Avantajul p e c a r e î l a u S t a t e l e U n i t e a s u p r a U n i u n i i sultanistă a puterii fusese evacuată prin tiranicidul din decembrie E u r o p e n e este e v i d e n t î n ochii c o n d u c ă t o r i l o r d e l a B u c u r e ş t i : 1989. din c a r e orice trăsătură d u ş m a n i i . au încă nevoie de o î n d r u m a r e ideologică. N A T O nu m a i oferă astăzi protecţie.a t l a n t i c " indivizibil şi ierarhic militarilor americani un a c o r d de excepţie de la jurisdicţia Curţii dispus în j u r u l Statelor Unite. ar fi t r e b u i t militari. Ion Iliescu era cienii r o m â n i posteomunişti. Aceasta a fost invitată să privească partea N A T O nu p e n t r u că aşa îi dicta interesul său n a ţ i o n a l . de c e e a ce i se p ă r e a a fi atunci o „a p a t r a " internaţională politica e x t e r n ă a administraţiei B u s h e x p r i m ă p e n t r u aceştia definită de perestroika şi glasnost'. în 1999. din Irak în anul 2 0 0 3 şi nesocotirea rezervelor formulate de cele m a i m u l t e state m e m b r e ale U n i u n i i E u r o p e n e . Scopul era acela de ancora astfel n a ţ i o n a l c a r e să le indice c i n e le s u n t prietenii şi cine le sunt un r e g i m de socialism de stat reformat. d a r şi î n c u n u n a r e a u n o r c a r i e r e individuale. m a x i m ă . a n g a j a m e n t u l n e c o n d i ţ i o n a t a l responsabililor drepturile c e t ă ţ e n i l o r d i n a c e s t e state şi de vitalitatea lor politicii e x t e r n e r o m â n e ş t i faţă de iniţiativa militară a m e r i c a n ă asociativă. în 2 0 0 2 . pentru acest dezvăluia. Penale Internaţionale. Nu este vorba de a transporta p u r şi simplu statul într-o alianţă care să-1 consacre ca pe un partener semnificativ al scenei internaţionale. La nivel declarativ. că ar fi fost t r e c u t e cu vederea. c a ş i d e t o a t e R o m â n i e i p o s t c o m u n i s t e îi este de altfel caracteristică graba societăţile acestei U n i u n i fără e x c e p ţ i e . Pe a conflictelor şi faţă de alte principii ce a n i m a s e r ă deja politica externă r o m â n e a s c ă între 1965 şi 1989. P a r e că politi­ opţiuni dc strategie internaţională.şi ar fi trebuit să o facă încă n a ţ i o n a l e " . la vârf. ci de a-1 reconstrui în n u m e l e u n u i viitor a cărui f o r m ă nu este 305 . acelaşi I o n Iliescu. ca şi opinia p u b l i c ă . în acest fel. s e m n â n d în profitul într-un spaţiu o c c i d e n t a l „ e u r o . la reprezintă n i m i c m a i mult decât un auxiliar e c o n o m i c al integrării u n i l a t e r a l a antiteroristă a S t a t e l o r U n i t e . „ i n t r a r e a în N A T O " nu a cerut nici o f i cuvenit c a g u v e r n u l r o m â n s ă f i e a t u n c i î n m o d s p o n t a n d e încordare din partea societăţii. de un centru inter­ un tratat cu U n i u n e a Sovietică. In fond. ci un spectacol în care singurii actori au fost responsabilii politici şi p e n t r u că o a m e n i i săi politici. Energia cheltuită de politicieni şi ziarişti a fost. I z b â n d a lor a r e p r e z e n t a t nu n u m a i triumful „culorilor să se simtă revoltaţi şi responsabili . t r a d u c e un refuz carac­ cu care fosta clasă c o n d u c ă t o a r e a socialismului de stat convertită tactic la d e m o c r a ţ i e şi-a validat d o m i n a ţ i a asupra societăţii prin teristic al politicii şi o preferinţă p e n t r u ideologie.

acest proces nu va avea artizani şl l i u chiar este consacrată de puterea care. Prin durata. C n alte cuvinte. în ultimă instanţă.« ^ ? = ^ fc Unite ar putea fi definite ca o certificare a faptului că tranziţi asemeneaP^eved ^ posteomunistă este dotată cu un sens istoric. ale căror consecinţe nu sunt] Bulgaria sau în Polonia. Pentru acest Cultura comună a instituţiilor Europei unite este o cultură a tip de elite. democraţia nu ar fi şi ea decât conţinutul UI itutionai al unei alianţe. comunismul de uzură. în România. părăsirea comunismului nu a reprezentat abandonarea unui proiect de societate în favoarea unuia nou sau măcar diferit. Nimeni nu-şi va putea atribui meritul pentru rezultatul final. şi care se cuvenea înlocuită cu o altă conjunc­ tură strategică. clasa politică româneasca . Ceea ce explică de ce membrii vechii etape şi de constrângeri. comple „ „ a r putea reprezenta o alegerepatra ^ r ă z b o i u h n «ce. Comunismul a fost pur şi simplu demis ca produs economicosocial al unei situaţii strategice perimate. Comunismul ar fi fost astfel fructul unei alianţe nefericite. gândească postcomunismul în termenii unei alegeri de civilizaţie. de sacrificii în ordinea suveranităţii sauj nomenclaturi nu au resimţit. integrarea îjfn r e § } u n ^ ^ ^ ^ adrele războiului rece. în schimb. organizată de Statele Unite. aernoera Izbânda sau eşecul integrării europene nu pot aparţine îns t o n a l e d e l a . decât o confruntării şi compromisului. Integrarea nu este un proces la îndemâna unei mului comunist o pace necondiţionată. în schimb. decât cu o luptă eroică între şi nici nu a capitulat în faţa propriilor cetăţeni pentru a se retrage definitiv din istorie. o multitudine del pierdut războiul rece.cunoscută decât prin analogie. un regim politic nu este. „ m ă s u r a î n care decât societăţii româneşti în ansamblul ei. in epuw nici nu va contribui la acumularea de beneficii simbolice. Mai mult. o f*. cele două trăsături ce par să domine cultura politică românească Al doilea război mondial s-a încheiat cu o capitulare necon­ din epoca tranziţiei. Integrarea ar putea fi comparată. Prin urmare. într-adevăr. nu una a înfruntării şi excluderii. ca de altfel nici în în planul structurilor economice. Sfârşitul războiului rece a oferit totalitaris­ generali de armate. căci uni apărase. s T a t t a . Există. adică o pace ale cărei con­ clase politice care se mulţumeşte să reprezinte societatea fără să diţii rămân nereglementate şi faţă de care societăţile posteomu­ o guverneze. chimbat cu un altul. vreo dificultate practică sau teoretică în astăzi nici măcar întrevăzute. niste nu sunt chemate să-şi definească nici răspunderi şi nici Or. menit să reîntemeieze corpul politic. făcută cu răbdare şi minuţie. cu Occidentul 306 . clasa politică românească se dovedeşte incapabilă să angajamente. într-un astfel de cadru instituţional nu se diţionată a totalitarismului nazist şi cu o colonizare democratică repurtează niciodată victorii fulgerătoare. de aceasta ă dată fericite. caracterizate de declinul Uniunii Sovietice. Dacă aderarea la NATO nstv ce nu se singularizează participarea la o coaliţie internaţională restrânsă alături de Statei] itlantic D a p t .i angajamentele nesiguranţei în identitatea de tranziţie a societăţilor interesate. a-şi asuma conducerea procesului de democratizare. impuse de constrângerea sovietică. democraţia este o alegere bună sau singura alegere posibilă tocmai pentru că Uniunea Sovietică a asemenea rezultat nu există. ci trebuie duse războaie societăţilor pe care acesta le guvernase. cu o nu a fost confruntat cu nici o cerere de capitulare necondiţionată plictisitoare bătălie de tranşee. Exista — m o m e n t c e u n regim a i u « Uniunea Europeană ar fi mai ales un fel de instituţionalizare Ll „ atâtea sisteme _ j cutaiZSLm ^ . a l i a * a . mai degrabă.— xitatea şi caracterul său difuz. ' consecinţă internă a unei politici externe.

Ceea ce explică de ce membrii vechii nomenclaturi nu au resimţit.instituţional al unei alianţe. ca de altfel nici în Bulgaria sau în Polonia. Există astfel două tabere militare şi tot atâtea sisteme politice. democraţia este o alegere bună sau chiar singura alegere posibilă tocmai pentru că Uniunea Sovietică a pierdut războiul rece. Şi. cu Occidentul atlantic. . Pentru acest tip de elite. Mai mult. de această dată fericite. în ultimă instanţă. vreo dificultate practică sau teoretică în a-şi asuma conducerea procesului de democratizare. o apărase. Cu alte cuvinte. în fapt. Sfârşitul războiului rece a oferit totalitaris­ mului comunist o pace necondiţionată. democraţia nu ar putea reprezenta o alegere pertinentă decât în măsura în care este consacrată de puterea care. Al doilea război mondial s-a încheiat cu o capitulare necon­ diţionată a totalitarismului nazist şi cu o colonizare democratică a societăţilor pe care acesta le guvernase. un regim politic nu este. adică o pace ale cărei con­ diţii rămân nereglementate şi faţă de care societăţile posteomuniste nu sunt chemate să-şi definească nici răspunderi şi nici angajamente.ce nu se singularizează în regiune dintr-un asemenea punct de vedere . în epoca războiului rece.gândeşte încă în cadrele războiului rece. din moment ce un regim a fost schimbat cu un altul. în România. clasa politică românească . decât o consecinţă interna a unei politici externe. s-ar cuveni transferate şi angajamentele internaţionale de la o alianţă la alta. comunismul nu a fost confruntat cu nici o cerere de capitulare necondiţionată şi nici nu a capitulat în faţa propriilor cetăţeni pentru a se retrage definitiv din istorie. în schimb.

258. 263.155. 197. Uniunea Sovietică. Vechiul Regim. 173. 212.142.170. 215. 189.210. Veyne Paul. 194. 174n. 266.293. 300. 7. Uniunea Scriitorilor din RSR. 59. 206. 174n. 284n. 263. 271. zestre guvernamentala. 307. 217. 199. 31 33 35 38 40 43 45 46 47 . 307. Viena. Văcăroiu Nicolae. 59.89-90.138.201. 171. voinţă generală. 202. Vâlcea. 305. Tudor Corneliu Vădim. Valea Jiului. 268. 69. Ţara Românească. 171. 300.291. Vâitoianu Arthur. 265. 306. 40-42. 33.COMUNISMUL CA ETICĂ A IRESPONSABILITĂŢII Un monopol leneş Totalitarismul ca monopol Modelul hirschmanian 5 9 17 19 20 23 25 28 •. 304. 150. 179. 50. 68.. 159. 255. 200. Touraine Alain. vot. 20. CUPRINS PREFAŢĂ LA A DOUA EDIŢIE CUVÂNT ÎNAINTE LA PRIMA EDIŢIE (1999) INTRODUCERE Povara politicii sau ilegitimitatea democratică a democraţiei de tranziţie Cercul virtuos al democratizării Metoda indiferenţei etice Reîntoarcerea politicului? Post-nomenclatura Complexul limbajului dublu Cetăţeanul: un obiect politic neidentificat Opinii şi opinie publică Cultura locurilor comune Discursul anti-antidemocratic Capitolul I . 161. UDMR. 191. Yalta. Ţara Oltului. 263. 267.210. 274. 251. 291. 34. 268. 306. 206. 53. Universitatea din Bucureşti. Vasile Radu. 303. 193. 277. 301. virtute.302. Weber Max. 167. 300. 41. 232. 201 n. Uniunea Europeană. Ungaria.212. 39. 286. 30. 208. USD. 194. Transilvania. 150. 103. 200-202. 86. 291.

TRANZIŢIA SAU E C O N O M I A P O L I T I C Ă A NERĂBDĂRII Numai ceea ce este p e r m a n e n t se schimbă Parabola tunelului Trecutul care nu trece Echitatea în condiţiile libertăţii Solidaritatea ca răbdare organizată Puterea de hârtie Dreptul la impostură al statului de drept Guvernare şi politică Arta guvernării şi pozitivitatea juridică Inflaţia legislativă Dificila perpetuitate a statului Poporul împotriva societăţii Bipolarismul ideologic Scurta istorie a populismului românesc Cine sunt românii? Partidocraţia: de la Partid la partide Despre ignoranţa invincibilă în democraţie Democraţia partidelor Pactul constituţional Clientelism şi răspundere politică Partidele domnesc.între abandon şi protest Concurenţii loiali ai comunismului Cultura unanimităţii Asentimentul prin cultură Nimeni nu trece neobservat Emigraţia morală De la mobilizare la includere Ideologia destinului colectiv Individualismul răsturnat Individualism şi naţionalism Individualism şi modernizare Individualismul dependent Servitutea involuntară? Puterea ea strategie anonimă O ascensiune politico-juridică Cum de a fost posibil? O alegere istorică? Participarea negociată Mitul nefericirii totalitare Cine a pierdut? A câştigat cineva? O putere pastorală Anticomunismul posteomunist Răspundere şi responsabilitate O convertire ratată Problema vinovăţiei Anticomunismul: ultima ideologie? Competenţa ilegitimă a anticomunismului 50 53 55 56 58 61 64 67 68 71 74 77 81 82 84 86 87 91 95 96 99 103 107 108 110 112 115 118 Capitolul II . dar nu guvernează Pe cine reprezintă partidele? Partidocraţie şi societate civilă Nereprezentativitatea proporţională Principiul alternanţei Practica coaliţiilor restrânse Efectul pervers al reprezentării proporţionale Scrutinul majoritar: o simulare 123 125 126 129 132 134 137 138 141 144 146 149 153 154 157 161 167 168 170 174 177 181 184 187 193 194 197 203 205 .

poporul şi Securitatea sau despre o negociere care nu a avut loc Corporatismul de tranziţie Cine poate mult. o morală a naţiunii Eşecul statolatriei Legea românească Etatizarea Ortodoxiei Subsidiaritate. societate Statul dublu Societatea invizibilă Statul nedrept Un actor fără rol: clasa muncitoare Cât de drept este statul de drept? Prezumţia de iresponsabilitate Legea şi echitatea Delatorul şi ethos-ul dependenţei Partidul.Capitolul III . federalizare Omul este mai bătrân decât statul : . populaţie.213 215 216 219 223 225 228 231 232 235 238 241 242 244 248 251 255 258 263 264 269 271 273 277 278 281 285 289 293 ÎNCHEIERE Postcomunismul: o pace necondiţionată State învinse şi societăţi victorioase O alianţă „cu faţă umană" Un război de uzură ABREVIERI BIBLIOGRAFIE INDICE - 297 299 300 303 305 309 311 337 . poate oare şi mai puţin? Imunitate şi inechitate Iresponsabilitatea corporată „Monstruasa coaliţie" Ortodoxia.ABSENŢA SUBIECTULUI POLITIC Revoluţia de recuperare O revoluţie imaginată întoarcerea în Europa Trecutul luminos Monarhia republicană O revoluţie cu faţa spre trecut De la populism la reacţiune Popor. descentralizare.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful