CUPRINS

CUVÂNT ÎNAINTE (Nicolae Ursulescu)/ 9 INTRODUCERE/ 13 I. CONTEXTUL DESCOPERIRILOR/ 29
I.1. Cadrul fizico-geografic/ 29 I.2. Prezentarea cercetărilor arheologice/ 31 I.2.a. Stratigrafia/ 31 I.2.b. Locuinţe/ 33 I.2.c. Complexe menajere/ 37

II. UNELTE ŞI ARME/ 51
II.1. Unelte şi arme de piatră/ 51 II.1.a. Determinarea tipologică a inventarului litic şlefuit/ 51 Grupul topoare/ 52 Grupul tesle/ 54 Grupul dălţi/ 55 II.1.b. Determinarea tipologică a inventarului litic cioplit/ 57 II.1.b.1. Clasa: Nuclee/ 58 Categoria: Nuclee prismatice/ 59 Categoria: Nuclee amorfe/ 59 II.1.b.2. Clasa: Produse de debitaj/ 59 Categoria: Lame/ 59 Categoria: Gratoare/ 61 Categoria: Racloare/ 64 Categoria: Burine/ 65 Categoria: Vârfuri de săgeată/ 66 Categoria: Aşchii/ 67 II.1.c. Determinările traseologice şi importanţa lor pentru reconstituirea activităţilor economice/ 83 Metoda „low power approach”/ 84 Metoda „high power approach”/ 89 Rezultate ale determinărilor traseologice/ 93 Rezultatele metodei „low power approach”/ 93 Utilajul litic şlefuit/ 93 Utilajul litic cioplit/ 96 Rezultatele metodei „high power approach”/ 98 II.2. Determinarea tipologică a inventarului din materii dure animale/ 114 Vârfuri/ 115 Netezitoare/Şlefuitoare/ 117 Dăltiţe/ 117 Spatule/ 118 Vârfuri oblice/ 118 Elemente receptoare/ 119 II.4. Unelte de cupru/ 119

III. ANALIZA INVENTARULUI CERAMIC/ 127
III.1. Analiza Pastei/ 127 Caracteristicile fizice/ 128 Duritate/ 128 Aspect exterior/ 128 Densitate/ 128 Caracteristicile arderii/ 129 Incluziunile/ 130 III.2. Categoriile de pastă ale ceramicii/ 134 III.2.a. Ceramica fină/ 134 Caracteristici structurale/ 134 Proprietăţi mecanice şi fizice/ 134 III.2.b. Ceramica semifină/ 135 Caracteristici structurale/ 135 Proprietăţi mecanice şi fizice/ 136 III.2.c. Ceramica grosieră/ 136 Caracteristici structurale/ 136 Proprietăţi mecanice şi fizice/ 137 III.3. Analiza formei şi decorului/ 148 III.3.a. Analiza formei. Încadrare tipologică formală/ 148 Forma 1: Pahare (cupe)/ 149 Forma 2: Cupe cu picior/ 150 Forma 3: Vase cu corp bombat/ 150 Forma 6: Vase cu gâtul înalt şi corpul bombat/ 151 Forma 9: Vase suport/ 151 Forma 10: Fructiere/ 151 Forma 13: Capace/ 152 III.3.b. Încadrare tipologică funcţională/ 152 Vase de gătit/ 155 Vase pentru servirea şi consumarea hranei/ 156 Vasele pentru păstrarea bunurilor solide/ 158 Vase pentru păstrarea lichidelor/ 160 Vase pentru transportul lichidelor/ 161 III.3.c. Analiza decorului/ 162 III.3.c.1. Încadrare tipologică a motivelor decorative/ 164 Forma 1. Pahare/ 164 Decor adâncit/ 164 Pictura bicromă/ 164 Pictura tricromă/ 164 Forma 2. Cupe cu picior/ 165 Forma 3. Vase cu corp bombat/ 165 Forma 9. Vase suport/ 166 Pictura bicromă/ 166 Pictura tricromă/ 166 Forma 10. Fructiere/ 166 Forma 13. Capace/ 167 III.3.c.2. Studiul Raman al pigmenţilor utilizaţi în decorarea cu pictură a ceramicii (Nicolae Buzgar, Dan Aştefanei, Andrei Buzatu)/ 167

IV. PLASTICA/ 183
IV.1. Plastica antropomorfă/ 183 IV.1.a. Încadrare tipologică/ 184 Figurine/ 184 Statuete/ 185 Pandantive en violon/ 190 IV.1.b. Piese antropomorfe deosebite/ 191 Cozi de lingură cu aspect antropomorf/ 191 Reprezentări falice/ 191 Idolii conici/ 191 Reprezentări naturaliste/ 192 Vase suport de tip „horă”/ 192 IV.2. Plastica zoomorfă/ 201 IV.2.a. Încadrare tipologică a protomelor zoomorfe/ 201 IV.2.b. Consideraţii asupra semnificaţiei protomelor zoomorfe/ 212 IV.3. Obiecte de podoabă/ 215 IV.3.a. Mărgele/ 215 IV.3.b. Alte obiecte/ 216

V. ANALIZA MATERIALULUI ARHEOZOOLOGIC (Romeo Cavaleriu, Luminiţa Bejenaru)/ 219 VI. ÎNCADRARE CRONOLOGICĂ ÎN CONTEXTUL CULTURII CUCUTENI/ 225 CONCLUZII. AŞEZAREA DE LA HOISEŞTI ÎN CONTEXTUL FAZEI CUCUTENI A/ 229 HOISEŞTI – LA POD. A CUCUTENI SETTLEMENT IN THE FLOODPLAIN OF THE BAHLUI RIVER. ABSTRACT /240 LISTA ILUSTRAŢIILOR/ 260 LISTA TABELELOR/ 262 LISTA GRAFICELOR/ 262 ANEXA 1. DESCRIEREA FORMELOR CERAMICE SPECIFICE FAZEI CUCUTENI A/ 263
Forma 1: Pahare (cupe)/ 263 Forma 2: Cupe cu picior/ 264 Forma 3: Vase cu corp bombat/ 265 Forma 4: Vase tronconice cu gât şi umăr/ 266 Forma 5: Vase cu corpul bombat şi gât slab reliefat/ 267 Forma 6: Vase cu gâtul înalt şi corpul bombat/ 268

Forma 7: Vase piriforme/ 270 Forma 8: Străchini/ 270 Forma 9: Vase suport/ 271 Forma 10: Fructiere/ 272 Forma 11: Cupe cu picior înalt/ 273 Forma 12: Vase binoclu/ 273 Forma 13: Capace/ 273 Forma 14: Chiupuri/ 274 Forma 15: Tăvi/ 275

ANEXA 2. ORDONARE TIPOLOGICĂ FORMALĂ A FORMELOR DE VASE SPECIFICE FAZEI CUCUTENI A/ 277 BIBLIOGRAFIE/ 281 LISTA ABREVIERILOR/ 297

 

CUVÂNT ÎNAINTE

Cunoaşterea celei mai strălucite şi reprezentative civilizaţii a preistoriei româneşti (şi chiar europene) – ansamblul cultural Cucuteni, cunoscut pe teritoriul Ucrainei sub numele de Tripolie – s-a realizat de-a lungul a peste 125 de ani de cercetări, prin eforturile mai multor generaţii de arheologi din România, Republica Moldova, Ucraina, Polonia (pe teritoriul cărora s-au descoperit vestigiile acestei civilizaţii), ca şi a unor reprezentanţi de frunte ai arheologiei din alte ţări (Rusia, Germania, Anglia, S.U.A. ş.a.), atraşi de mirajul şi misterele acestei enigmatice populaţii, ce ne-a lăsat o lume de simboluri, exprimate prin inegalabila ceramică pictată, prin zeci de mii de produse ale plasticii antropomorfe şi zoomorfe, precum şi prin lăcaşuri de cult, de tipul altarelor şi sanctuarelor. La baza acestui amplu proces de descoperire treptată a universului civilizaţiei cucuteniene s-au aflat sute de săpături arheologice, materializate în rapoarte preliminare şi monografii, care au adus mereu elemente noi sau au confirmat descoperiri, considerate iniţial drept unicate. Cucuteni, Frumuşica, Hăbăşeşti, Izvoare, Târpeşti, Truşeşti, Drăguşeni, Poduri sunt doar câteva din staţiunile care s-au bucurat de ample prezentări monografice. Pe datele şi interpretările conţinute în aceste pietre de temelie se bazează reconstituirea edificiului cucutenian, dar mai lipsesc încă verigi importante pentru a se obţine imaginea de ansamblu a acestei civilizaţii. De aceea, orice contribuţie monografică de aşezare vine să contribuie, în mai mică sau mai mare măsură, la scrierea unei ample şi necesare sinteze asupra istoriei populaţiei care ne-a lăsat vestigiile civilizaţiei Cucuteni. Este şi motivul pentru care salutăm demersul tânărului coleg, dr. George Bodi, cercetător la Institutul de Arheologie din Iaşi, care, aflat încă la vârsta acumulărilor şi a începutului de drum în profesia de arheolog, ne-a dăruit o prezentare monografică a unei staţiuni recent cercetate, fără a lăsa ca praful să se aştearnă peste descoperiri, între momentul scoaterii lor din pământ şi valorificarea la un înalt nivel ştiinţific. Demersul apare cu atât mai necesar, cu cât completează o faţetă puţin cunoscută a modului de trai al populaţiei cucuteniene, despre care se afirmă îndeobşte că preferau aşezările situate la înălţime, cu o bună apărare naturală. Or, aşezarea de la Hoiseşti – care 9

face obiectul monografiei de faţă – ne demonstrează că această populaţie ştia şi putea să se adapteze la diverse medii naturale, uneori chiar mult diferite faţă de standardul „cetăţuilor”, cum ar fi zonele de luncă. Se poate deduce de aici că inventivitatea cucutenienilor nu se limita doar la produsele lor, ci se extindea la un întreg complex socio-tehnologic, prin care reuşeau să se adapteze unor condiţii diverse de mediu. Monografia elaborată de dl. Bodi are la bază, în cea mai mare parte, teza de doctorat pe care a elaborat-o sub îndrumarea noastră şi a susţinut-o la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi în 2009, valorificând astfel săpăturile întreprinse în anii 2003-2004 în aşezarea de tip Cucuteni A de la Hoiseşti (com. Dumeşti, jud. Iaşi). Chiar dacă datele obţinute au fost sever limitate de caracterul de salvare al săpăturii, efectuată literalmente sub presiunea intervenţiei buldozerelor, din cauza unor aşa-zise personalităţi locale, pentru care salvarea patrimoniului arheologic şi istoric nu înseamnă decât o literă de lege fără valoare, totuşi acribia cu care autorul a reuşit să reconstituie, printr-o abordare originală, elemente disparate, ne-a oferit, în final, o imagine de ansamblu asupra particularităţilor modului de viaţă al unei comunităţi cucuteniene, care a preferat să trăiască în lunca inundabilă a râului Bahlui. Pentru aceasta, autorul, dovedind pasiunea şi abilităţile necesare unui cercetător autentic, nu a precupeţit apelul la investigaţiile interdisciplinare (colaborând cu specialişti din diferite domenii de la universităţile şi institutele de cercetare din Iaşi) şi la aplicarea celor mai noi metode de abordare a materialului arheologic (dintre care unele pentru prima oară folosite în arheologia românească), pentru a obţine cât mai multe informaţii de interes istoric. Iar acolo unde iau lipsit date concrete despre unele categorii de descoperiri, datorită caracterului limitat al săpăturilor, autorul a încercat să realizeze o corelare cu ceea ce se ştia din alte situri contemporane, pentru a întregi, măcar ipotetic, tabloul de ansamblu al vieţii reale din aşezarea de la Hoiseşti. Remarcăm în mod deosebit faptul că analizele de materiale şi prezentarea rezultatelor este realizată într-o manieră modernă, cu ajutorul unor grafice şi tabele, inclusiv cu caracter combinatoriu, ceea ce contribuie la înţelegerea mai clară a etapelor excursului şi a concluziilor. Locuirea de la Hoiseşti este prezentată în contextul celor câteva cazuri de aşezări Cucuteni A, situate de asemenea pe forme joase de relief, punându-se astfel accentul pe adaptarea respectivelor comunităţi la condiţii de mediu mai puţin obişnuite. În acest sens, 10

autorul a reliefat slabul accent pus pe cultivarea terenurilor şi pe economia animalieră, dar cu o preocupare sporită pentru utilizarea intensivă a unor resurse naturale, precum vânatul sau lutul şi apa, necesare unei producţii intensive a ceramicii. Importantă este concluzia la care ajunge autorul, anume că, în cazul acestui tip de aşezări, trebuie aplicată o metodologie aparte de cercetare, pentru care propune termenul de „arheologie aluvială”. Domnul George Bodi ne oferă, deci, o lucrare valoroasă, cu un material arheologic nou pentru cunoaşterea fazei A a culturii Cucuteni, propunând şi unele interpretări noi din punct de vedere metodologic pentru literatura de specialitate din ţara noastră. Prin aceasta, lucrarea va putea servi ca model şi altor prezentări ale unor staţiuni arheologice din neoliticul şi eneoliticul României.

Prof. univ. dr. Nicolae Ursulescu

11

 

INTRODUCERE

În ceea ce priveşte domeniul nostru specific de interes, şi anume aşezările fazei Cucuteni A situate pe forme joase de relief, acesta reprezintă un subiect abordat doar tangenţial, în lucrări cu un caracter general privitoare la modalităţile de clasificare şi ordonare a tipurilor de aşezări specifice culturii Cucuteni, cu două excepţii. În primul caz este vorba de publicarea rezultatelor cercetărilor de salvare din aşezarea de la Splai Bahlui (municipiul Iaşi). Acestea s-au desfăşurat în anul 1975, cu ocazia unor lucrări de excavare şi lărgire a albiei minore a râului Bahlui, între Podul Roş şi Podul Trancu. Rezultatele acestor cercetări au fost publicate în anul 1977 (MARTINIUC,
CHIRICA, NIŢU 1977), accentul fiind pus pe stabilirea poziţiei geomorfologice şi

cronologice a aşezării. În cel de al doilea caz, aşezarea cucuteniană din apropierea satului Hoiseşti (com. Dumeşti, jud. Iaşi) a fost descoperită în anul 1988, prin adunarea unor materiale ceramice, de către locuitorul I. Istov. Au urmat cercetări de suprafaţă efectuate între 1989–1991 de către profesorii Dumitru Boghian şi Mihai Istov din Târgu Frumos. Rezultatele acestor cercetări au fost parţial publicate de Dumitru Boghian (BOGHIAN 1997,
63-74). În anul 2003, printr-un program PHARE, Consiliul Judeţean Iaşi şi Primăria

comunei Dumeşti au obţinut finanţare pentru rectificarea cursului râului Bahlui şi construirea unui pod de beton pe D.C. 36A, în partea nordică a satului Hoiseşti. Lucrările de amplasare a pilonilor podului au afectat zona centrală a aşezării cucuteniene, distrugând mai multe locuinţe cu un foarte bogat material arheologic, în cadrul căruia se remarcă ceramica pictată de o calitate excepţională. Ca urmare a sesizărilor venite din partea Muzeului de Istorie a Moldovei, Consiliul Judeţean a dispus întreruperea temporară a lucrărilor şi scoaterea la licitaţie a lucrărilor arheologice de supraveghere şi salvare. Licitaţia a revenit Universităţii „Al. I. Cuza” – Centrul Interdisciplinar de Studii Arheoistorice şi Complexului Muzeal „Moldova” – Muzeul de Istorie a Moldovei, care au efectuat în comun intervenţiile arheologice, sub conducerea prof. univ. dr. Nicolae 13

INTRODUCERE

Ursulescu. Lucrările au durat de la 14 iunie până la 5 octombrie 2003. Finanţarea pusă la dispoziţie de Consiliul Judeţean s-a dovedit insuficientă faţă de volumul lucrărilor, astfel că, începând din 15 august 2003, cercetările arheologice s-au desfăşurat şi cu sprijinul financiar al Fundaţiei „Cucuteni pentru Mileniul III” din Bucureşti. Din cauza timpului nefavorabil, pe data de 5 octombrie 2003 lucrările au trebuit să fie sistate, atât pe şantierul arheologic, cât şi pe cel de construcţii. Lucrările de arheologie preventivă au fost reluate în perioada 19 aprilie – 1 iunie 2004, până la cercetarea tuturor vestigiilor care se aflau pe traseul viitoarei albii a râului Bahlui, propunându-se din partea colectivului de cercetare eliberarea certificatului de descărcare arheologică a respectivei zone. După această dată, lucrările de construcţii au continuat până la finalizarea obiectivului în septembrie 2004. În aceste condiţii, cercetarea a trebuit să se limiteze doar la salvarea porţiunilor neafectate încă de lucrările şantierului. Pe baza situaţiei din teren, s-a putut aprecia că aşezarea ocupa c. 17.250 m.p., deci cam 45,09% din întreaga suprafaţă ocolită de meandrul Bahluiului; lucrările şantierului au afectat 2.500 m.p. Cercetările arheologice au dezvelit o suprafaţă de c. 1.000 m.p., în rest efectuându-se doar observaţii asupra vestigiilor distruse sau afectate. Lucrarea noastră urmăreşte să încerce definirea caracteristicilor specifice aşezărilor cucuteniene situate pe forme joase de relief, în lunca inundabilă a râurilor, prin analizarea şi interpretarea rezultatelor celor două campanii de săpături de salvare desfăşurate în anii 2003 şi 2004 în punctul Hoiseşti – La Pod. Acest obiectiv poate fi atins mai ales prin studierea materialului rezultat în urma investigaţiilor din aşezarea de la Hoiseşti şi prin compararea rezultatelor obţinute cu cele din alte aşezări aparţinând aceleiaşi faze evolutive a culturii Cucuteni. Principalele surse de documentare privitoare la elementele de comparaţie pentru materialul arheologic de la Hoiseşti le vor constitui aşezările Cucuteni A care beneficiază fie de tratări monografice (Frumuşica, Izvoare, Cucuteni-Cetăţuie, Hăbăşeşti, Târpeşti, Truşeşti, Preuteşti-Haltă) fie de ample materiale publicate (Poduri, Poeneşti).

14

HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI

Date generale despre tipurile de aşezări ale culturii Cucuteni. Cadrul teoretic şi metodologic general Interpretarea aşezărilor preistorice din punctul de vedere al celor care le-au creat, constituie o veche problemă pentru arheologi. Dacă rămăşiţele fizice ale aşezărilor, incluzând aici elemente de arhitectură, artefacte sau eco-facte, constituie elementele tangibile disponibile arheologului, totuşi, adevăratul scop al studierii şi al stabilirii organizării aşezărilor îl constituie elementele intangibile, care presupun stabilirea modalităţilor de interacţiune şi relaţionare existente între comunităţi, precum şi reconstituirea activităţilor umane. Din acest punct de vedere, considerăm necesară o inventariere a tipurilor de aşezări existente în cultura Cucuteni, cu accent asupra fazei A, precum şi a diferitelor modalităţi de clasificare a acestora, cele din urmă constituind atât o reflecţie clară asupra modului de abordarea a problematicii presupuse de studierea distribuţiei spaţiale a aşezărilor comunităţilor umane respective şi ajutându-ne în creionarea contextului general în care urmează să plasăm subiectul lucrării noastre. Trebuie să menţionăm, încă de la început, faptul că, datorită caracterului investigaţiilor din aşezarea de la Hoiseşti, care nu ne-a permis efectuarea de observaţii planimetrice, în cele ce urmează nu vom face referire şi la modalităţile de definire a aşezărilor cucuteniene pe baza organizării interne. O primă lucrare care încearcă să stabilească o tipologie a locuirilor în aria şi domeniul specific de interes al lucrării noastre, este dedicată analizei evoluţiei habitatului uman din Moldova, acoperindu-se un interval temporar cuprins între Paleolitic şi secolul XVIII (ZAHARIA, PETRESCU-DÎMBOVIŢA, ZAHARIA 1970). Conform declaraţiei autorilor, în această lucrare s-au urmărit frecvenţa aşezărilor în diversele subunităţi geografice, tipul de aşezare şi poziţia geografică, continuitatea sau discontinuitatea de locuire, condiţiile social-economice şi istorice în care s-au dezvoltat, precum şi caracteristicile aspectelor de cultură materială identificate (ZAHARIA, PETRESCU-DÎMBOVIŢA, ZAHARIA
1970, 18). Astfel, se observă faptul că, în faza Cucuteni A, se generalizează folosirea

locurilor relativ înalte, situate pe promontoriile teraselor şi pe marginile platourilor, precum şi pe holmurile, atât din silvostepă, cât şi din câmpia cu caracter stepic din NE 15

INTRODUCERE

Moldovei, observându-se gruparea locuirilor în jurul şesurilor şi a câmpiilor cu caracter depresionar. Numai în extrem de puţine cazuri aşezările din această fază a culturii Cucuteni au poziţie joasă, când sunt situate pe grindurile din cuprinsul şesurilor largi. Spre deosebire de aşezările de înălţime din faza Cucuteni A, majoritatea acelora din faza Cucuteni AB au o poziţie joasă, coborând către terasele inferioare şi de luncă, doar câteva dintre ele fiind situate şi pe terase mai înalte sau pe marginile hârtopite ale platourilor. În continuare, faza Cucuteni B este ilustrată prin aşezări care, ca şi în faza Cucuteni A, sunt răspândite atât pe locuri joase, cât şi înalte, din jurul şesurilor largi. Aceste aşezări, localizate în regiuni cu un caracter mai mult stepic, spre deosebire de acelea din faza Cucuteni A, sunt mai frecvente în Bazinul Bahluiului şi în Câmpia Jijiei Superioare (ZAHARIA, PETRESCU-DÎMBOVIŢA, ZAHARIA 1970, 158-159). Deşi, după cum se poate observa din cele spuse mai sus, autorii împart locuirile cucuteniene în aşezări înalte şi în aşezări joase, nu avansează nici o definiţie clară pentru nici unul din cei doi termeni. Totuşi, această aparentă pendulare a amplasării locuirilor cucuteniene pe parcursul diferitelor faze de existenţă a acestei culturi este pusă pe seama schimbărilor climatice care, prin influenţa pe care o au asupra principalelor ocupaţii de subzistenţă, cultivarea plantelor şi creşterea animalelor, determină extinderea şi apoi retragerea locuirilor cucuteniene şi pe formele joase de relief (ZAHARIA, PETRESCUDÎMBOVIŢA, ZAHARIA 1970, 32-34).

O a doua lucrare majoră, care abordează problema tipologiei aşezărilor cucuteniene, consideră diferenţierea acestora în funcţie de situarea geografică fiind în mare măsură irelevantă, deoarece, în toate fazele culturii Cucuteni, majoritatea aşezărilor se aflau situate pe forme de relief ce înlesneau, în mod natural, apărarea (MONAH, CUCOŞ
1985, 42). Astfel, autorii propun adoptarea unei tipologii şi terminologii geografico-

etnografice, aceasta fiind capabilă să reflecte cu o mai mare acurateţe structura satelor cucuteniene. Astfel, sunt propuse două tipuri structurale de aşezări. Un prim tip este constituit de aşezările compacte, caracterul acestora fiind determinat de situarea pe o formă de teren restrictivă prin dimensiunile suprafeţei sale: promontoriu, fragment de terasă, grind, insulă, etc. Al doilea tip este dat de aşezările răsfirate, situate pe forme de relief deschise, fără limite naturale sau artificiale clare (MONAH, CUCOŞ 1985, 43).

16

HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI

Sunt propuse şi alte modalităţi de împărţire a aşezărilor cucuteniene, spre exemplu, în funcţie de durata de ocupaţie a acestora. Sunt astfel distinse aşezări permanente, caracterizate de un strat gros de depuneri arheologice, şi aşezări sezoniere, cu resturi de locuire sporadice (MONAH, CUCOŞ 1985, 43). Abordând această problemă din punctul de vedere al întinderii aşezărilor, autorii disting patru categorii, şi anume aşezări mici, cu suprafaţa sub un ha şi cu mai puţin de 20 de locuinţe, aşezări mijlocii, cu suprafaţa cuprinsă între unu şi două ha şi cu 20-50 de locuinţe, aşezări mari, ocupând între două şi cinci ha şi numărând între 50 şi 100 de locuinţe, şi aşezări foarte mari, cu suprafeţe de peste cinci de ha şi peste 100 de locuinţe (MONAH, CUCOŞ 1985, 43). Trebuie să remarcăm faptul că, deşi autorii avansează o tipologie coerentă şi bine argumentată din punct de vedere metodologic, implementarea acesteia la nivelul unui discurs istoric conclusiv este aproape inexistentă. Modul de distribuţie a aşezărilor cucuteniene este astfel explicat prin necesitatea existenţei unor factori generali indispensabili unei locuiri umane: prezenţa unei surse de apă, posibilitatea practicării agriculturii şi a creşterii vitelor, asigurarea apărării cu un efort minim (MONAH, CUCOŞ
1985, 41). Excepţiile de la regulă sunt explicate fie prin prezenţa unor condiţii speciale,

exemplificate prin posibilitatea exploatării sării (MONAH, CUCOŞ 1985, 41), sau prin existenţa fenomenului de „roire”, în cadrul căruia grupuri umane părăsesc comunităţile supra-aglomerate pentru a crea noi aşezări (MONAH, CUCOŞ 1985, 182). Lipsa unei analize mai profunde considerăm că se datorează atât caracterului general al lucrării, cât şi stadiului cercetării de la acea dată. Deşi fără legătură aparentă directă cu specificul temei noastre de cercetare, nu putem trece peste lucrarea dedicată fazei B a culturii Cucuteni din zona subcarpatică a Moldovei semnată de Ştefan Cucoş. În cadrul acestei lucrări, autorul decide să revină asupra definirii tipurilor de aşezări cucuteniene clasându-le, în funcţie de formele de relief, în trei tipuri. Primul tip este dat de aşezările înalte, situate pe forme de relief cu altitudine mare, şi anume pe culmile subcarpatice sau prelungirile montane. Al doilea tip este dat de aşezările „medii”, amplasate pe locuri cu altitudini medii, în care sunt incluse terasele şi pintenii de terasă cu pante înclinate. Ultimul tip este dat de locuirile joase, situate pe terasele inferioare, pe „insulele” unor râuri sau în imediata vecinătate a luncilor 17

INTRODUCERE

(CUCOŞ 1999, 26). În ceea ce priveşte explicarea factorilor determinanţi în alegerea unei locaţii pentru întemeierea unei aşezări, trebuie să remarcăm, din nou, menţinerea discursului la un nivel general. Astfel, alături de necesitatea apropierii de resursele de apă, de existenţa posibilităţii practicării agriculturii şi creşterii animalelor, a resurselor de materie primă necesare pentru construcţii şi manufacturarea uneltelor, posibilităţii de legătură şi comunicare cu celelalte comunităţi umane din zonă, a potenţialului natural de apărare şi a exploatării unor resurse speciale precum sarea (CUCOŞ 1999, 25), este luată în considerare şi existenţa fenomenului de „roire” (CUCOŞ 1999, 158), fără însă a se intra în detalii. Publicarea repertoriului aşezărilor aparţinând fazei A a culturii Cucuteni (POPOVICI 2000) aduce şi o reevaluare a criteriilor de clasificare a tipurilor de locuire. Astfel, autorul consideră ca singură alternativă viabilă, împărţirea acestora în locuiri permanente şi sezoniere. De asemenea, ţinem să remarcăm faptul că, pentru prima dată, este exprimată nevoia lărgirii criteriilor pe baza cărora este posibilă construirea unei clasificări, fiind menţionată necesitatea introducerii datelor privitoare la construcţii şi paleo-economie, aceasta din urmă incluzând rezultatele analizei inventarului arheologic, a resturilor arheozoologice şi a probelor palinologice constatându-se însă, datorită stadiului actual al cercetării, imposibilitatea realizării unui astfel de demers (POPOVICI
2000, 33). Aceste idei sunt reluate şi în lucrarea dedicată analizei interacţiunii dintre

comunităţile umane şi mediul natural în neo-eneoliticul din Moldova (VĂLEANU 2003). Deşi în cadrul lucrării autorul abordează problema locuirilor preistorice dintr-o perspectivă geografică, apelând la împărţirea, de acum „clasică”, în aşezări joase, situate, în opinia sa, în zona de luncă şi la partea inferioară a versanţilor, aşezări medii, aflate în partea inferioară-medie, medie şi superioară-medie a versatului, şi aşezări înalte, poziţionate la partea superioară a versatului (VĂLEANU 2003, 154), este remarcată, din nou, insuficienţa şi ineficienţa criteriilor actuale de definire a diferitelor tipuri de locuiri umane aparţinând culturii Cucuteni (VĂLEANU 2003, 152). În ciuda titlului ambiţios şi a existenţei, în cadrul lucrării, a două capitole dedicate analizei ocupării şi utilizării spaţiului geografic de către comunităţile cucuteniene (VĂLEANU 2003, 141-188) respectiv utilizării resurselor naturale ale zonei (VĂLEANU 2003, 189-207), constatăm, din nou, imposibilitatea creării unei tipologii clare şi rafinate a diferitelor tipuri de aşezări. 18

HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI

O ultimă încercare de ordonare a locuirilor cucuteniene asupra căreia trebuie să ne oprim este cea încercată asupra aşezărilor cucuteniene din bazinul Bahluiului (BOGHIAN
2004). Aceasta reia clasificările existente şi încearcă să le nuanţeze cu elemente de

amănunt, prin corelarea diferitelor detalii ale formelor de relief pe care sunt plasate locuirile cucuteniene cu durata de existenţă şi caracterul permanent sau sezonier al acestora. Toate aceste date se doresc a fi corelate cu o ierarhie a aşezărilor, stabilită în funcţie de poziţia centrală pe care unele dintre acestea o ocupă în cadrul unei microzone şi a existenţei elementelor de fortificaţie (BOGHIAN 2004, 56). Astfel, pentru faza A a culturii Cucuteni şi pentru spaţiul geografic avut în vedere de autor, sunt stabilite o serie de grupări ale unor aşezări, aflate în poziţii joase, în jurul unor staţiuni de înălţime, fortificate natural şi antropic, care ocupă un loc geografic central, dominant asupra unei văi sau porţiuni din cursurile pâraielor şi râurilor (BOGHIAN 2004, 58-59). Cu toate acestea, dat fiind stadiul actual al cercetării, marcarea clară a sferei de influenţă a unui astfel de centru de putere este imposibilă, construirea unei ierarhii fiind posibilă doar în cazul aşezărilor mici, considerându-se că acestea constituie aşezări anexe ale unor locuiri apropiate şi contemporane de dimensiuni mai mari, rezultate în urma procesului de „roire” (BOGHIAN 2004, 59). Existenţa aşezărilor sezoniere este explicată, parţial, prin necesitatea practicării unei agriculturi de tip ciclic, necesară pentru evitarea degradării critice a solului prin epuizarea nutrienţilor, acestea constituind astfel „tabere de muncă” agricole sau pastorale ataşate unei aşezări permanente (BOGHIAN 2004, 60). Pentru a rezuma, observăm faptul că aşezările cucuteniene pot fi întâlnite pe toate tipurile de relief, în funcţie de amplasare fiind clasificate ca aşezări înalte, medii sau joase. În funcţie de aceste caracteristici şi de prezenţa sau absenţa fortificaţiilor, aşezările înalte cu elemente vizibile de fortificaţie sunt privite ca centre zonale de putere, în timp ce aşezările joase, deschise, permanente sau sezoniere, sunt considerate aşezări subordonate, a căror amplasare este dictată de condiţiile favorabile pentru practicarea activităţilor de subzistenţă specifice unei economii cu un caracter agro-pastoral, cum este cazul civilizaţiei cucuteniene. De asemenea, pentru existenţa unei locuiri umane trebuie îndeplinite o serie de condiţii indispensabile, precum accesul uşor la resurse de apă, posibilitatea cultivării plantelor şi creşterii animalelor şi existenţa unor resurse de 19

INTRODUCERE

materie primă necesare manufacturării uneltelor şi construcţiei locuinţelor. În general, excepţiile de la regulă sunt explicate prin necesitatea fie a exploatării unor resurse speciale, fie a decongestionării unei locuiri supraaglomerate, prin fenomenul de „roire”. În concluzie, se remarcă faptul că modelul tradiţional de abordare a diverselor probleme ridicate de caracterizarea locuirii cucuteniene este generat în interiorul unor cadre conceptuale rigide, statice, prin raportarea doar la caracteristicile externe formale ale aşezărilor cucuteniene, cu o tendinţă generală manifestă de a le utiliza într-o manieră independentă unele faţă de altele. Chiar şi în cazul în care se încearcă o utilizare concertată a acestora (a se vedea BOGHIAN 2004), maniera generală de abordare a cercetărilor de teren, care furnizează materia primă pentru realizarea unei astfel de analize, are drept rezultat o depersonalizare a înţelegerii dovezilor arheologice şi, în consecinţă, a discursului istoric. Această stare de fapt considerăm că este strâns legată de dominaţia, din punct de vedere teoretic, a unei viziuni pozitiviste, cultural-istorice, pentru o lungă perioadă de timp, asupra gândirii şi practicii arheologice româneşti. Această distanţare în abordarea studiului modelelor de ocupare a spaţiului geografic de către aşezările cucuteniene, prin ignorarea deliberată a elementului uman, considerăm că duce la construirea unei imagini cel puţin incomplete asupra modului în care comunităţile fazei Cucuteni A percepeau peisajul fizic şi social. În arheologia occidentală, din punct de vedere teoretic, abordarea studierii modului în care comunităţile umane interacţionează cu mediul înconjurător a fost posibilă prin formularea de către sociologul Pierre Bourdieu a conceptului de habitus. Întreaga sub-structură a lucrării noastre se sprijină pe ideile care stau la baza acestui concept astfel încât, deoarece nu vom mai avea ocazia să facem referire directă la acesta, considerăm necesar să oferim acum unele detalii. Conceptul de habitus a fost formulat de sociologul francez pentru prima dată în lucrarea sa din 1977 (BOURDIEU 1977) în urma activităţii de teren desfăşurată în Kabylia (Algeria). Acest concept desemnează un sistem generativ de dispoziţii durabile şi interschimbabile, care rezultă în urma interacţiunii cu structuri obiective ale lumii sociale (BOURDIEU 1977, 72). Pentru a clarifica, Bourdieu consideră habitus-ul ca fiind un sistem construit de către o societate din structuri cognitive şi motivaţionale derivate, la rândul lor, în mod direct, din modul de structurare a realităţilor 20

HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI

materiale şi sociale (BOURDIEU 1977, 76). Pe scurt, conceptul de habitus constituie o structură, sau un set de structuri interioare unui individ sau comunităţi, derivate din structuri externe preexistente, care determină modul de interacţionare cu lumea, prin generarea de practici, percepţii şi atitudini cu un caracter regulat (THROOP, MURPHY 2002,
186).

Din punctul de vedere al practicii teoretice arheologice, acest concept a avut drept rezultat crearea necesităţii investigării modului în care grupurile umane interacţionau cu peisajul fizic şi social înconjurător pentru înţelegerea modelelor de locuire specifice comunităţilor preistorice. Astfel, pentru a depăşi stadiul în care analiza modului de ocupare a spaţiului de către comunităţile preistorice se rezumă la plasarea unor puncte pe hartă, o serie întreagă de factori integraţi trebuie luaţi în considerare pentru a se putea ajunge la înţelegerea modului în care membrii unei comunităţi au locuit şi au perceput o anumită locaţie, aceste clarificări punctuale fiind un pas necesar spre construirea unui model general cât mai apropiat de realitate a modului de ocupare a spaţiului de către purtătorii culturii Cucuteni. Din punct de vedere metodologic, studiul aşezărilor umane în raport cu mediul înconjurător primeşte forma arheologiei mediului, aceasta constituindu-se într-o ştiinţă de graniţă, aflată la limita dintre geografie şi arheologie. Obiectivele de cercetare ale acesteia au fost trasate de Colin Renfrew în anii 80 şi rămân încă valabile, deşi domeniile de cercetare ale acesteia s-au diversificat şi specializat considerabil. Astfel, acestea constau în utilizarea sistematică a controlului cronologic pentru stabilirea intervalului de timp în studierea locală a evoluţiei geomorfologice şi a peisajului înconjurător al unui sit. De asemenea, un loc important este ocupat de dezvoltarea unui model de microgeomorfologie umană a unui loc de activitate, cu accent asupra modului în care implicarea factorului uman acţionează ca agent formator asupra peisajului. Un al treilea obiectiv este constituit de definirea clară a factorilor care determină sau constrâng exploatarea umană a mediului, cu focus asupra modului în care un sistem cultural percepe sau nu diferite aspecte ale mediului. Se urmăresc, de asemenea, înţelegerea efectivă a cauzelor schimbărilor apărute în cadrul peisajului şi mediului, cauze parţial, dar nu în întregime antropice, ca şi extinderea 21

INTRODUCERE

evaluării activităţii umane în spaţiu dincolo de cadrul ecologic, introducându-se şi factorii sociali şi politici (RENFREW 1983, 321-322). Două abordări majore pot fi distinse în cadrul arheologiei peisagistice moderne. Ambele sunt orientate într-o direcţie ecologică şi au la bază analize interdisciplinare. Una dintre aceste abordări se concentrează asupra problemelor privind răspândirea aşezărilor şi factorii care determină stabilirea acestora în anumite locaţii (soluri şi alte resurse). Astfel de investigaţii au un caracter ecologic şi se axează pe probleme geografice. Scopul acestui tip de cercetare este obţinerea unei imagini cât mai complete asupra modelului de stabilire a locuirilor umane, pe o scară de timp cât mai largă. În acest caz investigaţia se duce la un nivel macrostructural şi aria de acoperire a unui astfel de proiect este limitată doar de forţa de muncă implicată; totuşi, din motive practice, ariile de studiu selectate se înscriu, de obicei, în cadrul unei unităţi administrative moderne (STERNQUIST 1978, 252). A doua metodă, în care se încadrează şi studiul nostru, se concentrează asupra aşezărilor ca sisteme sociale. În acest caz scopul cercetării îl constituie analiza activităţilor umane şi relaţia acestora cu mediul înconjurător în cadrul unor unităţi sociale delimitate. O astfel de investigaţie are un caracter funcţional, dar presupune o abordare ecologică complexă şi trebuie, astfel, dusă la un nivel microstructural. În acest caz, unitatea supusă analizei trebuie să aibă un caracter natural, aflat în legătură cu unităţile sociale preistorice. Astfel de unităţi naturale pot fi date de aşezări sau de unităţi geografice, cum ar fi valea unui râu, insule, etc. (STERNQUIST 1978, 253). Din acest punct de vedere, demersul nostru a fost influenţat de o serie de lucrări de acest gen, aparţinând în special şcolii americane. Amintim aici, pentru exemplificare, monografiile dedicate aşezărilor de la Tell es-Sweyhat (WILKINSON 2004) şi Chogha Bonut (ALIZADEH 2003) precum şi lucrările dedicate analizării unei arii geografice mai largi, precum investigarea zonelor joase din districtul Brighton (RUDLING ed. 2002) sau a văii Amuq (YENER ed. 2005). Din încercarea noastră de a contura o imagine generală a locuirilor cucuteniene de fază A, situate pe forme joase de relief, a rezultat harta de mai jos (Pl. 1), unde observăm că, din 50 de aşezări identificate, 43 sunt situate pe prima terasă, în timp ce opt aşezări ocupă o poziţie mult mai expusă, aflată în lunca râului. Deşi, după cum am văzut deja, 22

HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI

conform principiilor tipologice uzitate în prezent, aceste aşezări sunt incluse într-o singură categorie, cea a aşezărilor joase, în cele urmează, prin analiza condiţiilor de mediu specifice, vom încerca să trasăm caracteristicile generale ale acestora, în funcţie de situarea geografică. O primă problemă este ridicată de definirea termenului de terasă, şi mai ales a celui de terasă joasă. Este cunoscut faptul că dinamica albiei majore a unui râu constituie un proces complex cu un impact major asupra morfologiei formelor geografice din imediata apropiere. În ceea ce priveşte terasele, acestea pot fi afectate de două tipuri de fenomene, cauzate de schimbarea comportamentului râului. Astfel, în cazul în care în zonă se înregistrează un proces de înălţare a albiei majore a râului, acestea pot sfârşi prin a fi încorporate albiei majore, sau chiar pot fi parţial sau total îngropate (BROWN 2001, 34) de către aceasta. În cazul în care energia râului este mai mare decât posibilitatea sa de a capta material sedimentar, are loc apariţia procesului de eroziune care are drept rezultat scăderea totală sau parţială a nivelului albiei majore, în acest din urmă caz, apărând o nouă terasă (BROWN 2001, 33). Având în vedere faptul că încadrarea tipologică pe baza formelor de relief a aşezărilor cucuteniene este făcută, în majoritatea covârşitoare a cazurilor, de către arheologi şi nu de către geomorfologi, vedem cum, de la început, acest tip de ordonare şi definire a aşezărilor preistorice este marcat de un grad mare de relativism, situarea prezentă a unei aşezări nefiind în mod neapărat identică cu situaţia din vechime. Pentru a complica situaţia, terasele inferioare ale râurilor, în funcţie de condiţiile specifice de mediu, se comportă în mod diferit. Un prim factor care determină această diferenţiere, este dat de înălţimea relativă a terasei inferioare faţă de talvegul râului. Astfel, o terasă inferioară, aflată într-o zonă marcată de un proces de înălţare, atât a albiei minore, cât şi a celei majore, manifestă un grad înalt de risc în a suferi de pe urma inundaţiilor. Acest risc poate fi, de asemenea, influenţat/augmentat de către caracteristicile reţelei de scurgere a apei de pe versanţi, precum şi de către gradul de permeabilitate al substratului geologic – prezenţa unui substrat cu o conductivitate

23

Planşa 1. Răspândirea aşezărilor Cucuteni A pe forme joase de relief:
1. Dealul Arinilor (Andrieşeni, Comuna Andrieşeni, Jud. Iaşi); 2. Cantonul C.F.R. nr.38-39 (Bălţaţi, Comuna Bălţaţi, Jud. Iaşi); 3. Confluenţa Bahluieţ-Pârâul Gugii (Bălţaţi, Comuna Bălţaţi, Jud. Iaşi); 4.Livada staţiunii pomicole Iaşi (Bălţaţi, Comuna Bălţaţi, Jud. Iaşi); 5. La sud de sat (Bâra, Comuna Bâra, Jud. Neamţ); 6. La Moară (Bârleşti, Comuna Erbiceni, Jud. Iaşi); 7. Dealul Scarchiilor (Belceşti, Comuna Belceşti, Jud. Iaşi); 8. Marginea de NV a satului (Blăgeşti, Paşcani, Jud. Iaşi); 9. Râpa de la Bulgărie (Bold, Comuna Manoleasa, Jud. Botoşani); 10. Gropile Căţânului (Borleşti, Comuna Borleşti, Jud. Neamţ); 11. Valea Părului (Brăteşti, Comuna Stolniceni-Prăjescu, Jud. Iaşi); 12. La Râpă (Brătuleni, Comuna Miroslava, Jud. Iaşi); 13. Ferma Cârjoaia (Cârjoaia, Comuna Cotnari, Jud. Iaşi); 14. Confluenţa Jijia-Bahlui (Chipereşti, Comuna Ţuţora, Jud. Iaşi); 15. Dealul Zăvoiului (Cristeşti, Comuna Holboca, Jud. Iaşi); 16. În Branişte (Cristeşti, Comuna Holboca, Jud. Iaşi); 17. Pârâul Găureanca (Dumeşti, Comuna Dumeşti, Jud. Vaslui); 18. Grindul Jijiei (Glăvăneşti, Comuna Andrieşeni, Jud. Iaşi); 19. Silişte (Gura Văii, Comuna Găiceana, Jud. Bacău); 20. La cimitir (Hălăuceşti, Comuna Hălăuceşti, Jud. Iaşi); 21. La Pod (Hoiseşti, Comuna Dumeşti, Jud. Iaşi); 22. Splai Bahlui (Municipiul Iaşi, Jud. Iaşi); 23. La gura pârâului Vlădeştilor (Ivăneşti, Comuna Gârceni, Jud. Vaslui); 24. Vatra satului – Terasa de la biserică (Leţcani, Comuna Leţcani, Jud. Iaşi); 25. Movila din şes (Movila Vătăvoaiei – Cogeasca Nouă) (Leţcani, Comuna Leţcani, Jud. Iaşi); 26. Pe Tablă (Iezătură) (Lichitişeni, Comuna Vultureni, Jud. Bacău); 27. Marginea sudică a satului (Mălăieşti, Comuna Gropniţa, Jud. Iaşi); 28. La Hatie (Mihail Kogălniceanu, Comuna Ţigănaşi, Jud. Iaşi); 29. La vie în vale (Mirceşti, Comuna Mirceşti, Jud. Iaşi); 30. Pe Grind (Grădina lui Petrescu) (Moara Jorii, Comuna Hăneşti, Jud. Botoşani); 31. La Moară (Oraşul Negreşti, Jud. Vaslui); 32. La Fântânele (Oraşul Paşcani, Jud. Iaşi); 33. La Cărămidărie (Popricani, Comuna Popricani, Jud. Iaşi); 34. Herlea (Răuceşti, Comuna Răuceşti, Jud. Neamţ); 35. Marginea nordică a satului (Răuseni, Comuna Răuseni, Jud. Botoşani); 36. Cantonul 24 (Războieni, Comuna Târgu Frumos, Jud. Iaşi); 37. La Râpă (Româneşti, Comuna Româneşti, Jud. Botoşani); 38. Promoroace (Satu Nou, Comuna Şcheia, Jud. Iaşi); 39. Tarlaua Hlez (Schitu-Duca, Comuna Schitu-Duca, Jud. Iaşi); 40. Dealul din mijloc (Talpa, Comuna Bârgăoani, Jud. Neamţ); 41. Marginea de SV a satului (Târzia, Comuna Brusturi-Drăgăneşti, Jud. Neamţ); 42. Vatra Satului (Cartierul Bogata) (Todireşti, Comuna Todireşti, Jud. Iaşi); 43. Poiana Ţigăncii (Todireşti, Comuna Todireşti, Jud. Iaşi); 44. Pârâul Izvorului (Todireşti, Comuna Todireşti, Jud. Vaslui); 45. Frasini (Topile, Comuna Valea Seacă, Jud. Iaşi); 46. La capac (Truşeşti, Comuna Truşeşti, Jud. Botoşani); 47. Movila din şesul Jijiei (Truşeşti, Comuna Truşeşti, Jud. Botoşani); 48. Vatra satului – Terasa inferioară a Jijiei (Truşeşti, Comuna Truşeşti, Jud. Botoşani); 49. La Odae (Curţile Boereşti) (Ulmi, Comuna Belceşti, Jud. Iaşi); 50. Între Adâncaţi (Văleni, Comuna Boteşti, Jud. Neamţ).

24

HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI

hidraulică redusă sporind şansele apariţiei fenomenului de inundaţie (BROWN 2001, 35-37;
WOLTEMADE 1994). Vedem astfel cum, în cazul aşezărilor situate pe prima terasă a unui

curs de apă, în funcţie de condiţiile specifice de mediu existente în hinterland-ul acestora, ele pot avea comportamentul unei aşezări „medii”/uscate, sau unul mai apropiat de cel al unei aşezări situate în lunca râului (BROWN 2001, 293 fig. 9.5). Considerăm astfel că acest tip de aşezare nu poate fi definit şi catalogat decât în urma unei analize contextuale amănunţite iar consideraţii generale vor putea fi emise doar în urma studierii unui număr reprezentativ de astfel de locuiri. În ceea ce priveşte aşezările aflate în prezent în lunca inundabilă a râurilor, deşi rămâne problema situării lor în vechime, considerăm totuşi că pot fi făcute o serie de consideraţii cu un caracter general. Studiind răspândirea pe hartă a aşezărilor pe forme joase de relief din faza Cucuteni A din spaţiul extracarpatic, observăm că 12 dintre acestea se află în bazinul hidrografic al Bahluiului, patru dintre acestea fiind situate pe cursul mijlociu, trei pe cursul superior, o aşezare se află poziţionată pe cursul inferior, în timp ce alte patru aşezări se află situate pe cursul unor tributarii de rang I sau II. În bazinul hidrografic al Jijiei sunt identificate 11 aşezări, dintre care patru sunt situate pe cursul mijlociu al acesteia, trei pe cursul inferior, două pe cursul superior, pe tributarii de rang I sau II fiind situate două aşezări. În bazinul hidrografic al râului Bârlad sunt poziţionate şase aşezări, dintre acestea două fiind situate pe cursul superior al râului, restul de patru aflându-se pe tributarii ale acestuia. În bazinul hidrografic al râului Siret sunt identificate patru aşezări situate pe cursul său mijlociu. Pe cursul mijlociu al râului Prut, au fost identificate două aşezări, o alta fiind situată pe un tributar de rang II. Se poate concluziona astfel că zonele predilecte pentru poziţionarea aşezărilor pe forme joase de relief o constituie cursul mijlociu al râurilor mici şi mijlocii, cu un total de 14 aşezări precum şi tributarele acestora, cu 11 aşezări situate în aceste zone. Pe cursurile superioare ale principalelor râuri au fost identificate şapte aşezări, în timp ce pe cursurile inferioare sunt cunoscute până în prezent doar patru. Dat fiind faptul că, pentru aşezările situate pe tributare ale cursurilor majore de ape schiţarea unor caracteristici generale nu poate fi făcută, în lipsa unor studii contextuale specifice, în cele ce urmează vom încerca să schiţăm o imagine de

25

INTRODUCERE

ansamblu asupra trăsăturilor specifice aşezărilor situate pe cursul mijlociu al cursurilor de apă, în cadrul cărora se încadrează şi aşezarea de la Hoiseşti. Astfel, aşezările din albia majoră a unui râu sunt situate într-o zonă cu risc sporit de inundaţii. Totuşi, acest risc este relativ, fiind determinat de poziţionarea geografică a aşezării şi de mărimea şi regimul hidrografic al râului din apropiere, aprecieri exacte asupra acestuia fiind posibile doar în urma unor studii contextuale. Din punctul de vedere al resurselor oferite de o astfel de poziţionare, trebuie să remarcăm, în primul rând, prezenţa unei surse de apă permanente. Din punctul de vedere al practicării cultivării plantelor, acest lucru înseamnă, în general, o predispoziţie scăzută a solurilor spre apariţia fenomenului de secetă şi o productivitate relativ ridicată. Din punctul de vedere al creşterii animalelor, apropierea de apă rezultă în existenţa unor locuri permanente de adăpare precum şi, datorită diversităţii de micro-medii în cadrul cărora se dezvoltă diferite comunităţi de plante, în prezenţa unor zone bune de păşunat (FEDICK, FORD 1990,
21-22; BROWN 2001, 282-283).

În ceea ce priveşte ocupaţiile de subzistenţă de tipul culesului şi vânătorii, mediile de luncă se caracterizează printr-o mare diversitate biologică. Astfel, din punctul de vedere al acţiunilor de vânătoare şi cules, râurile pun la dispoziţia comunităţilor umane din apropierea lor o paletă largă de resurse specifice. Dintre acestea, remarcăm în primul rând posibilitatea de procurare a proteinelor animale prin practicarea pescuitului, această ocupaţie putând fi complementată de culesul a numeroase alte resurse specifice, dintre care amintim diverse tipuri de moluşte, amfibieni şi reptile (GARSON 1980, 564). De asemenea, din punctul de vedere al culesului resurselor vegetale, luncile râurilor concentrează un număr mare de plante ale căror rădăcini (ex: Nymphaea alba/nufărul alb, Potentilla anserina/ coada racului, Butomus umbellatus/crinul de baltă), frunze (ex: Cardamine pratensis/stupitul cucului, Barbarea vulgaris/bărbuşoara, Veronica becabunga/bobornicul, Crataegus monogyna/păducelul, Chenopodium album/spanacul sălbatic, Humulus lupus/hameiul sălbatic, Rumex acetosa/măcriş, Urtica dioica/urzica, Nasturtuim officinale/măcrişul de baltă, Symphitum officinale/tătăneasa), tulpini (ex: Cirsium palustre/pălămida de baltă) sau fructe şi flori (Sambuccus nigra/socul, Malus spp./mărul pădureţ, Trapa natans/castanele de baltă) sunt comestibile, dar a căror utilizare este imposibil de atestat pe cale arheologică (MONAH 2001, MABEY 1972). Din 26

HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI

punctul de vedere al vânătorii, cursurile de apă atrag vânatul, practicarea acestei ocupaţii fiind în acest caz facilitată prin identificarea şi pregătirea de ambuscade în locurile de adăpat. Pentru a rezuma, observăm faptul că din punctul de vedere al situării geografice, aşezările situate în lunca râurilor, sau în imediata apropiere a acestora, este marcată prin expunerea la riscurile inerente fenomenelor de inundaţie, acest fapt fiind totuşi compensat de posibilităţile variate de supravieţuire şi procurare a hranei specifice biosferelor de luncă. Din acest punct de vedere, comunităţile situate în luncile râurilor ar trebui să prezinte caracteristicile unei economii adaptate la un mediu care permite practicarea intensivă a cultivării plantelor, prin prezenţa unor soluri fertile şi bine irigate, şi creşterea animalelor într-un mediu bogat în resurse specifice. Deşi, în prezent, nu poate fi probată decât parţial pe cale arheologică, exploatarea resurselor naturale ale mediului înconjurător prin acţiuni de vânătoare şi cules a jucat de asemenea un rol important în economia comunităţilor cucuteniene. În concluzie, vedem cum, la o privire generală, aşezările cucuteniene de luncă sunt situate, teoretic, într-un peisaj bogat şi generos, care ar fi permis desfăşurarea activităţilor de subzistenţă cu o investiţie minimă de efort, lucru care ar fi trebuit să aibă drept consecinţă o mai mare densitate a aşezărilor de acest tip. Realitatea relevată de alcătuirea hărţii pare totuşi a infirma această imagine. O parte din motivele care stau la baza acestei contradicţii credem că pot fi identificate prin analiza contextuală a rezultatelor investigaţiilor arheologice din aşezarea de la Hoiseşti. În ceea ce priveşte demersul nostru, dat fiind stadiul actual al cercetării, prezentat mai sus, ca şi condiţiile generale de desfăşurare a cercetărilor de teren din aşezarea de la Hoiseşti, precum şi limitările logistice şi temporale cu care ne-am confruntat, nu poate răspunde, decât parţial principiilor teoretice şi metodologice enunţate mai sus. Contribuţia esenţială a acestei lucrări considerăm că va consta în elaborarea unui set concret de soluţii metodologice integrate şi adaptate specificului comunităţilor fazei Cucuteni A, a cărui utilizare generalizată va avea drept rezultat crearea unei imagini complexe şi coerente asupra reţelei de aşezări, pe deplin capabilă să răspundă exigenţelor ştiinţifice actuale din domeniu.

27

I. CONTEXTUL DESCOPERIRILOR
I.1. Cadrul fizico-geografic Aşezarea se află poziţionată în Câmpia Iaşilor, parte componentă a subunităţii Câmpiei Jijiei inferioare şi a Bahluiului, din cadrul Câmpiei Moldovei, într-un meandru de pe stânga cursului inferior al râului Bahlui, în dreptul podului care asigură legătura cu satul Hoiseşti, dinspre D.E. 587 Iaşi – Roman (la 19 km de Iaşi se desprinde D.C. 36A spre Hoiseşti) (Pl. 2/1). Landşaftul geomorfologic al zonei Dumeşti, care apare sub forma unei câmpii cu fragmentare colinară şi deluroasă a fost format prin activitatea de eroziune şi acumulare a văii Bahluiului şi a afluenţilor săi, în condiţiile unui regim tectonic de platformă (MARTINIUC, BĂCĂUANU 1961, 182). Aşezarea este situată în lunca Bahluiului, la nord găsindu-se dealurile Ilenei, Totârlacu şi Dealul lui Chiriţă, iar la sud dealurile Ruşilor (Crucii), Drencea şi dealul Holmului (Pl. 2/2). Tipurile genetice de relief aflate în zona imediată de influenţă a aşezării sunt: interfluvii sculpturale, forme de relief sculpturale deluviale şi forme de relief de acumulare fluviatilă şi deluvială. În cadrul interfluviilor sculpturale se încadrează Dealul Drencea, situat la sud de aşezare. Această categorie se prezintă sub formă de coline larg vălurite, sau de poduri uşor înclinate, majoritatea fiind sculptate în marne sau argile sarmaţiene, acoperite în cea mai mare parte de luturi eluviale. În prezent, pe interfluvii, procesele de eroziune sunt reduse, cu excepţia marginilor mai înclinate ale acestora, de la contactul cu versanţii afectaţi de procese deluviale active (MARTINIUC, BĂCĂUANU 1961, 183) (Pl. 3/1-2). În cadrul reliefurilor sculpturale deluviale întâlnim, la nord de lunca Bahluiului, versanţi deluviali cu degradări moderate, cu pante cu o înclinare cuprinsă între 10 şi 30 (Dealul Ilenei şi Dealul lui Chiriţă) sau între 30 şi 50 (Dealul Totârlacu) (Pl. 3/3). De o

29

CONTEXTUL DESCOPERIRILOR

parte şi de alta a văilor Ilenei şi Vătăvoaiei, la Nord de Bahlui, ca şi pe versaţii de Nord şi Vest ai Dealului Drencea, la sud de Bahlui, se întâlnesc eroziuni areolare şi liniare, gradul de înclinare a acestor versanţi oscilând între 50 şi 100. Versanţi deluviali cu degradări accentuate, pe care predomină alunecările de teren, apar în zona coastei Bahluiului, fiind favorizate de energia pantelor (70-90 m) şi de înclinarea acestora ce variază între 100 şi 200 (MARTINIUC, BĂCĂUANU 1961, 183-184) (Pl. 3/1). În cadrul reliefurilor de acumulare fluviatilă şi deluvială întâlnim şesuri aluviocoluviale inundabile şi glacisuri proto-coluviale. Din cadrul şesurilor aluvio-coluviale, important din punctul de vedere al obiectului nostru de studiu este şesul Bahluiului, orientat V-E, cu lăţimi între 1200-1800 m şi o pantă generală de cca. 0,8‰ (Pl. 4/3). Din punct de vedere al alcătuirii geologice, în bază se întâlnesc prundişuri şi nisipuri maşcate, iar în acoperiş, nisipuri fine şi o pătură de argile aluvionare cu lentile de nisipuri. Grosimea totală a aluviunilor variază între şase şi opt metri. Datorită predominării argilelor, la suprafaţă se găsesc şi lentile de apă freatică suspendată şi zone mlăştinoase sau cu multe sărături. În zona localităţii Banu, se poate observa, în malurile albiei, că acestea sunt alcătuite, la partea superioară, din nisipuri cu lentile de argile aluvionare, pe o grosime de cca. 1,5 m, sub care apare un sol de lăcovişte îngropat (0,60 m), iar mai jos sunt argile aluvionare (MARTINIUC,
BĂCĂUANU 1961, 187).

Aşezarea cucuteniană luată în discuţie este situată în zona de contact a şesului Bahluiului cu Valea Sărăturii (Pl. 3/2) pe un glacis proto-coluvial, alcătuit din acumulări de conuri de dejecţie predominant nisipoase, cu materiale grosiere şi coluviuni mai fine, lut-nisipoase, provenite din spălările areolare de pe pante. Apa subterană în aceste glacisuri o întâlnim în general la 2-3 m adâncime (MARTINIUC, BĂCĂUANU 1961, 188) . S-a observat că între talvegul râului Bahlui din zona de V şi cea de E a aşezării există o diferenţă de -0,37 m. Luându-se ca nivel altimetric relativ talvegul râului Bahlui din zona de E (cu alt. abs. 47,23 m), măsurătorile au constatat următoarele diferenţe altimetrice: +5,35 m în L. 1; +5,31 m în L. 2; +4,83 m în L. 3; +5,40 m în L. 6; +4,66 m în L. 8; +4,48 m în L. 9; +4,68 m în L. 12. Între locuinţele cucuteniene a fost înregistrată o diferenţă maximă de nivel de 0,92 m (între nivelurile locuinţelor 6 şi 9), ceea ce ne-ar indica faptul că zona era, în timpul locuirii cucuteniene, relativ plană. Slaba ridicare a 30

HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI

terenului, care se observă şi în prezent, se datorează conului de dejecţie format de Valea Sărăturii, afluent de dreapta al Bahluiului. Fragmentul conului de dejecţie, cuprins de meandrul Bahluiului, a căpătat, prin aluvionări repetate, aspectul unui grind, ceea ce explică alegerea acestui loc pentru aşezarea comunităţii cucuteniene (Pl. 4/2). I.2. Prezentarea cercetărilor arheologice Organizarea şantierului pe sectoare a fost determinată de amplasarea podului de beton, care a secţionat aşezarea pe axa N – S. Astfel, şantierul a fost împărţit în două sectoare: sector Est (la est de pod) şi sector Vest (la vest de pod) (Pl. 7). În campania 2003, sectorul Vest (Pl. 7, 8) a fost împărţit în casete, numerotate de la 1 la 4, fiecare casetă fiind, la rândul ei, caroiată din metru în metru; suprafaţa totală deschisă astfel a însumat 250 m.p. Pe această suprafaţă au fost observate şi investigate, parţial sau total, resturile a nouă complexe: şase locuinţe (L3, L3A, L8, L8A, L11) şi trei gropi (Gr.2, Gr.2A, Gr.4) . În campania 2004, prin deschiderea unei noi casete - nr. 5, cu o suprafaţă de 108 mp - (la nord de zona săpată în 2003), a fost finalizată investigarea locuinţei nr.11; de asemenea, s-a terminat cercetarea integrală a locuinţelor 3-3A şi 8-8A, precum şi a gropilor 2 şi 2A. În sectorul Est, sever afectat de lucrările de săpare a canalului de deviere a cursului râului, în campania 2003 au fost posibile observaţii doar pe taluzul sudic al canalului (cel nordic fiind ocupat de punctul de lucru al constructorului), deschizându-se, în dreptul complexelor arheologice observate, secţiuni cu lăţimea de 1m pentru a observa gradul de distrugere la care acestea au fost supuse. În campania 2004 (Pl. 8), a fost deschisă o suprafaţă de 117 m.p. pentru investigarea locuinţei nr. 2, aflată sub drumul în uz şi pe traseul viitorului canal antropic. I.2.a. Stratigrafia Pentru moment aşezarea pare a avea trei niveluri de locuire aparţinând fazei A a culturii Cucuteni, dar a fost remarcată şi existenţa unor fragmente ceramice aparţinând fazei B a aceleiaşi culturi, însă în săpătură nu au fost identificate şi complexe care să aparţină acestei din urmă faze. Existenţa primului nivel de cultură arheologică a fost observată la adâncimea de aproximativ 0,65 m. Complexele reprezentative pentru acest nivel sunt locuinţa nr. 2, 31

CONTEXTUL DESCOPERIRILOR

locuinţa nr. 3 şi gropile nr. 2 şi 2A. Limita inferioară a acestui nivel este dată de resturile locuinţei nr. 11, care sunt tăiate de gropile nr. 2 şi 2A , şi de resturile locuinţei nr. 8, care sunt suprapuse de cele ale locuinţei nr. 3 şi se situează la adâncimea de aproximativ 0,90 – 0,95 m. Limita superioară a celui de al doilea nivel de cultură a fost stabilită în funcţie de resturile locuinţei nr. 11 şi de suprapunerea observată între resturile locuinţei nr. 3 şi ale locuinţei nr.8, situându-se la adâncimea aproximativă de 0,85 – 0,90 m. Complexele reprezentative pentru acest nivel sunt locuinţa nr. 8A, locuinţa nr. 11 şi groapa nr. 4 (parţial suprapusă de resturile locuinţei nr. 3). Limita inferioară a acestui nivel de locuire a fost trasată în funcţie de observarea suprapunerii resturilor locuinţei nr. 8 peste cele ale locuinţei nr. 8A şi se situează la adâncimea de aproximativ 1,10 – 1,20 m. Limita superioară a celui de al treilea nivel de cultură a fost stabilită pe baza suprapunerii observate între locuinţele nr. 8 şi 8A şi se situează la adâncimea de aproximativ 1,10 – 1,20 m. Complexele reprezentative pentru acest nivel sunt locuinţele nr. 3A şi nr. 8. Am încadrat locuinţa nr. 3A în cel mai timpuriu nivel de locuire al aşezării de la Hoiseşti pe baza suprapunerii resturilor locuinţei nr. 3 peste resturile L. 3A, şi a existenţei, între cele două locuinţe, a unui strat de cultură, de o grosime consistentă, relativ sărac în materiale arheologice. Limita inferioară a acestui nivel este dată de solul steril din punct de vedere arheologic. Complexe Locuinţe Nivel Nivel 1 Nivel 2 Nivel 3 L.2, L.3 L. 8A, L.11 L. 3A, L.8 Complexe menajere Gr. 2, Gr. 2A Gr. 4

Tabel 1. Situația stratigrafică a complexelor investigate.

32

HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI

I.2.b. Locuinţe În total au fost identificate 14 locuinţe (Pl. 6), dintre care au fost parţial investigate doar şase. Locuinţa nr. 2. A fost identificată în sectorul estic, la E de drumul actual, continuându-se parţial şi sub acesta. În timpul cercetărilor desfăşurate în cursul anului 2004, a fost deschisă o suprafaţă de 117 m.p. în vederea investigării sale. Deşi locuinţa sa dovedit în cea mai mare parte distrusă de lucrări anterioare (fundaţia unei clădiri, acum dispărute) a fost posibilă efectuarea unor observaţii privind anumite detalii constructive. S-a putut observa, astfel, că pentru realizarea structurii lemnoase a pereţilor au fost folosite nuiele cu diametre cuprinse între 2,5 şi 5 cm, ca şi bârne cu diametre cuprinse între 7 şi 10 cm. Podeaua locuinţei avea o grosime de 20-30 cm şi pare să fi fost realizată pe o platformă de bârne. Urmele a două amprente de bârne au fost surprinse, parţial, în apropierea vetrei. Orientarea acestora era aproximativ pe axa E-V, având o grosime de 9 cm (Pl. 10/2.). Vatra locuinţei a fost amenajată direct pe pământ, într-un spaţiu cruţat din podea, şi a cunoscut patru faze de existenţă, pe parcursul cărora diametrul acesteia creşte de la 80 cm la 110 cm. De asemenea creşte şi grosimea lutuielilor aplicate pentru refacere, de la 1,2 cm în a doua fază, la 2,5 în a treia fază, pentru ca în ultima fază să ajungă la 3,5 cm. Demnă de remarcat pentru faza a patra este încorporarea în lutuială a unor fragmente de râşniţe, probabil pentru sporirea puterii calorice a vetrei (Pl. 10/1.). Pentru această locuinţă s-a reuşit atestarea, ca element constructiv, a existenţei şanţurilor de fundaţie. Şanţul care marca limita nordică a locuinţei a fost surprins în profilele secţiunii de control nr. III/E. Pe profilul vestic al acestei secţiuni, în caroul O, sa putut observa că şanţul de fundaţie a locuinţei avea o lărgime de 0,95 m la gură, adâncindu-se 0,40 m de la nivelul podelei. A fost posibilă şi observarea amprentei unui par de susţinere a peretelui, acesta având un diametru de 20 cm, şi adâncindu-se 0,75 m de la nivelul podelei (Pl. 10/3.). Din punctul de vedere al inventarului, în această locuinţă au fost descoperite o lamă de silex neretuşată, o lamă de silex retuşată pe o singură latură, patru lame de silex cu ambele laturi retuşate, un gratoar pe capăt de lamă şi două gratoare pe aşchie. De asemenea, din această locuinţă mai provin un vârf pe fragment de os lung 33

CONTEXTUL DESCOPERIRILOR

(Pl. 35/7) şi un netezitor pe os scurt (Pl. 37/5). Tot în interiorul acestei locuinţe au mai fost descoperite şi un pahar (Pl. 43/4) un vas cu corp bombat întregibil (Pl. 45/4; 47/1) precum şi un capac întreg (Pl. 48/4; 49/5) Locuinţa nr. 3 A fost identificată în sectorul vestic, între m. 4 şi 12 pe profilul vestic. La marginea sudică a acesteia s-a observat clar urma unui şanţ de fundaţie, lat de 0,90 m, spre a cărui margine nordică se contura, printr-un sol mai închis la culoare, cu impregnaţii de cărbune, amprenta unui stâlp, cu diametrul de 25 cm (Pl.11/3). La marginile masei de lutuieli a locuinţei am întreprins alte cinci secţionări şi în toate cazurile a fost observată existenţa şanţului de fundaţie, de jur-împrejurul construcţiei. De remarcat, că este vorba de o casă de mari dimensiuni (cca. 60 m2), cu două încăperi, separate printr-un perete. Existenţa acestuia este semnalată de o serie de lutuieli masive înşiruite pe axa NV - SE, care marchează baza peretelui. În încăperea mai mare, sudică (cu dimensiunile de 8 x 5,5 m), existau un cuptor şi o vatră circulară (D = 2,25 m), în timp ce în camera mai mică (ale cărei dimensiuni nu se pot stabili, din cauza deteriorării părţii estice) era doar o vatră răvăşită, de mici dimensiuni, amenajată direct pe platformă. În încăperea principală, în spaţiul rămas între vatră, cuptor şi peretele sudic a fost amenajată, prin lutuiri succesive, o laviţă (Pl. 11/1), care se înălţa cu cca. 20-25 cm deasupra platformei, având o lungime de 2,70 m şi o lăţime de 1,60 m. Atât vatra, cât şi laviţa au avut cel puţin câte o refacere a făţuielii, vatra având chiar trei re-lutuiri. Cuptorul avea o formă aproximativ pătrată, cu laturile de aproximativ 1,70 m lungime, orientarea acestuia fiind aproximativ pe axa SE - NV, cu deschiderea spre NV. Cuptorul era împărţit în două părţi aproximativ egale de către un perete median, lat de aproximativ 25 cm. Vatra cuptorului fiind distrusă în mare parte, nu a mai permis observaţii detaliate. Prezenţa unor plăcuţe de vatră în apropierea cuptorului ne face să credem aceasta a fost deranjată încă din vechime. La demontare, în colţul de SE al marginii cuptorului, s-a observat un fragment masiv de lutuială in situ, ce păstra amprente de nuiele, care a făcut parte probabil din bolta cuptorului. Diametrul nuielelor este de aproximativ 2,5-3 cm, lăţimea la bază a gardinii fiind de aproximativ 20 cm. Placa acestuia s-a păstrat doar parţial, dimensiunile înregistrate ale acesteia fiind de 20 cm, diametrul mare, şi 18 cm, diametrul mic. 34

HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI

La demontarea platformei locuinţei s-a observat că lutuielile podelei au fost aplicate pe o structură lemnoasă din butuci despicaţi pe lungime, cu diametre variind între 15 şi 25 cm. Spre marginea sudică, sub laviţă şi sub vatră, au apărut, dispuse pe un şir, patru calupuri de pământ amestecat cu cărbune, care indicau probabil că platforma locuinţei fusese foarte uşor înălţată deasupra solului, cu ajutorul unor mici popi de lemn, având înălţimea de cca. 5 cm şi diametre între 20 şi 25 cm. La secţionarea acestora s-a văzut că urmele de pari pătrundeau cca. 15 cm în pământ. Această soluţie constructivă a fost aleasă, probabil, datorită solului aluvionar umed, evitându-se astfel contactul direct al platformei cu acesta. De altfel, şi amprentele de bârne de la baza platformei prezentau numeroase urme de cărbune, care se pot explica numai printr-o ardere în contact direct cu aerul, în momentul incendierii locuinţei (URSULESCU, TENCARIU, BODI 2003, 7-8). Din punctul de vedere al inventarului utilajului litic cioplit, în această locuinţă au fost descoperite două nuclee amorfe, o lamă neretuşată, o lamă cu o singură latură retuşată, o lamă cu ambele laturi retuşate, două lame cu encoche, un gratoar pe aşchie, trei gratoare pe cap de lamă, două racloare pe aşchie, un burin pe lamă, un burin pe aşchie şi un vârf de săgeată. Materia primă utilizată în realizarea uneltelor o constituie silexul. În ceea ce priveşte utilajul litic şlefuit, inventarul acestei locuinţe constă din un topor de tip 2, o teslă şi o daltă fragmentară al cărei tip nu a putut fi determinat. În ceea ce priveşte uneltele realizate din materii dure animale, acestea sunt reprezentate prin două dăltiţe pe segment de corn de cerb (Pl. 38/3-4) şi un vârf oblic (Pl. 39/2). Din această locuinţă mai provin un pahar (Pl. 43/3; 44/2), o cupă cu picior (Pl. 45/1; 46/1) precum şi un idol en violon (Pl. 55/3). Locuinţa nr. 8A. Din acest complex s-a păstrat, îndeosebi în caseta 4, în dreptul m. 13-14/h-i, o vatră de mari dimensiuni (Pl. 12/3), cu un diametru de cca. 1,40 m, având trei nivele de refacere, care marchează o creştere treptată a dimensiunilor. Pe alocuri, s-au păstrat fragmente din gardina vetrei. După demontarea nivelului de distrugere al acestui complex, s-a putut constata că structura lemnoasă a pereţilor era constituită din nuiele cu diametrele variind între 3 – 10 cm. Nu au fost identificate urme ale podelei, totuşi, în legătură cu aceste locuinţe s-au putut observa fragmente de şanţuri de fundaţie şi mai multe urme de stâlpi de susţinere a 35

CONTEXTUL DESCOPERIRILOR

pereţilor, dar nu s-a putut stabili traseul lor exact. Din inventarul celor două locuinţe se remarcă un împungător de cupru. Spre marginea vestică a complexului locuinţelor 8-8A, în solul steril din punct de vedere arheologic, într-o mică alveolare, denumită complexul nr. 3 (Pl. 12/4), au apărut, grupate, 15 lame de silex (întregi sau fragmentare), precum şi o lamă fragmentară de obsidian negru, reprezentând, probabil, un mic depozit (ritual ?) de unelte. Dintre acestea, şase lame sunt neretuşate, şase prezintă retuşe pe o singură latură în timp ce trei sunt retuşate pe ambele laturi. Pe capătul unei lame întregi a fost realizat un gratoar. Locuinţa nr. 11. A fost identificată în sectorul de V, la N de locuinţa 3, fiind mai veche decât aceasta. Resturile ei se întindeau între m. 14 şi 24, pe profilul S - N. Starea proastă de conservare a acestei locuinţe nu a permis observaţii detaliate asupra unor elemente constructive. Podeaua sa a fost puternic deranjată, păstrându-se doar pe alocuri fragmente compacte de platformă. Vatra (Pl. 13/2), sesizată mai mult prin spărturile mozaicale din partea de SV a locuinţei, a fost, de asemenea, distrusă în mare parte. Totuşi, au mai putut fi surprinse urme ale şirurilor de stâlpi folosiţi la ridicarea pereţilor de pe laturile de V şi N (Pl. 13/1). Spre colţul NE al locuinţei, în dreptul metrilor 21-22/ab, se găsea o mare cantitate de cenuşă compactă, solidificată, groasă de circa zece cm, întinsă pe o suprafaţă de aproximativ 2 m2. Sub această aglomerare de cenuşă, la adâncimea de 1,30 m, au apărut două linii de lut ars, lungi de aproximativ 2 m şi groase de cca. 0,20 m, dispuse cruciform. În această zonă pământul era înroşit, denotând o ardere îndelungată/puternică. Rostul acestui complex nu l-am putut lămuri, deoarece în apropierea acestuia, a fost găsit puţin material arheologic. Inventarul utilajului litic cioplit, descoperit în această locuinţă, este format din două nuclee prismatice, 10 lame neretuşate, două lame cu o singură latură retuşată, două lame cu ambele laturi retuşate, o lamă trunchiată, două lame cu encoche, un gratoar pe aşchie, un racloar pe aşchie şi un vârf de săgeată. Materia primă utilizată pentru realizarea acestor unelte o constituie silexul. Tot în această locuinţă au mai fost descoperite un vârf pe rază de corn de cerb (Pl. 36/3), un pahar (Pl. 43/5; 44/3), un vas cu gât înalt (Pl. 45/3; 47/2)

36

HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI

Locuinţa nr. 3A. A fost identificată în sectorul de V. A fost distrusă de excavările făcute pentru pod şi canal. Resturi ale acestui complex au apărut sub podeaua L3, constând într-un singur fragment masiv de lutuială arsă, provenit de la distrugerea pereţilor, ca şi din plăcuţe de vatră risipite. Locuinţa nr. 8. A fost identificată în sectorul de V, între m. 5,50 şi 14,50 (pe direcţia S) şi pe o distanţă de 7,50 m, pornind din malul Bahluiului (pe direcţia V - E) şi prezenta un inventar deosebit de bogat. Laturile de S şi de V au fost distruse parţial de lucrările constructorului şi de rupturile din malul Bahluiului. Aparţinea unei etape de locuire mai vechi decât cea a locuinţei nr. 3, fiind parţial suprapusă de aceasta. Aproximativ în zona centrală se găsea vatra (Pl. 13/4), destul de bine păstrată, amenajată pe un pat de lut. Avea o formă circulară, cu un diametru de 1,40 m. Resturile locuinţei 8 (Pl. 13/3) au fost suprapuse de vestigiile unei alte locuinţe, pe care am numit-o 8A, fără să existe însă certitudinea că ar fi vorba de o refacere integrală pe acelaşi loc. Utilajul litic cioplit descoperit în această locuinţă constă din şapte lame neretuşate, o lamă cu ambele laturi retuşate şi un gratoar pe capăt de lamă, pentru realizarea tuturor uneltelor utilizându-se silexul ca materie primă. Din inventarul locuinţei mai face parte şi un topor de tip 2. Din punctul de vedere al utilajului realizat din materii dure animale, acesta este reprezentat printr-o dăltiţă pe segment de os lung (Pl. 38/1) şi o spatulă (Pl. 39/1). Din această locuinţă provin, de asemenea, trei pahare (Pl. 43/1-2, 6; 44/1,4), o cupă cu picior (Pl. 45/2; 46/2), un vas suport (Pl. 48/3; 49/4) şi trei reprezentări antropomorfe (Pl. 50/1, 6, 7). I.2.c. Complexe menajere Gropile 2 şi 2A. Existenţa acestor gropi a fost surprinsă la adâncimea de 1,30 m, în partea sudică a casetei 2. La acest nivel, limitele celor două gropi se intersectează, groapa 2A, mai recentă, tăind groapa 2. Pe baza interpretării datelor din jurnalul de săpătură şi pe baza observaţiilor asupra materialului ceramic descoperit în groapa 2 şi în locuinţa 111, putem stabili că groapa a secţionat locuinţa. Formele celor două gropi sunt
1

În momentul restaurării materialului ceramic s-a observat că fragmente ale unor vase întregibile se întâlnesc atât în umplutura gropii nr. 2, cât şi în materialul aparţinând locuinţei 11.

37

CONTEXTUL DESCOPERIRILOR

aproximativ ovale, cu diametrele 2,65 x 2,25 m pentru groapa 2 şi 2,75 x 3,25 m pentru groapa 2A. Pentru groapa 2 (Pl. 12/1-2) s-a stabilit că adâncimea sa era de aproximativ 60 cm de la nivelul la care a fost observată (-1,30 m). În umplutura ei se remarcă prezenţa masivă a cenuşei şi cărbunilor. La aproximativ 0,40 m de la nivelul de săpare al gropii a fost descoperit piciorul unui vas-fructieră, depus pe un strat compact de scoici. Din punctul de vedere al uneltelor de piatră cioplită, în acest complex au fost identificate cinci lame neretuşate, o lamă cu o singură latură retuşată, un racloar pe aşchie şi un burin pe lamă. Materia primă utilizată o constituie silexul. Utilajul litic şlefuit este reprezentat printr-o teslă şi o daltă de tipul 1. Din umplutura acestei gropi mai provin un netezitor pe fragment de os lung (Pl. 37/1), un vas suport fragmentar (Pl. 48/2; 49/3) şi un fragment de reprezentare antropomorfă (Pl. 51/1). Groapa 2A, care tăia Gr. 2, se adânceşte aproximativ 0,40 m de la nivelul la care a fost observată (-1,30 m) şi este săracă în materiale arheologice. Inventarul utilajului litic cioplit este constituit din trei lame neretuşate, o lamă cu o singură latură retuşată, o lamă cu ambele laturi retuşate şi un gratoar pe aşchie. Groapa 4. A fost surprinsă parţial, în profilul şanţului de control nr. 10, în dreptul m. 14, la -1,20 m de la suprafaţă, adâncindu-se încă 0,50 m. S-a păstrat doar partea vestică, deoarece spre est a fost tăiată de lucrările de amplasare a podului. Diametrul la gură, pe axul N - S este de 2 m. În profil se observă două lentile de cenuşă succesive, separate de un strat destul de compact de cochilii de scoică. Fundul gropii, de asemenea, este acoperit de un strat compact de cochilii de scoică. În umplutură se remarcă numeroase fragmente ceramice şi de cărbune şi un gratoar pe capăt de lamă.

38

1.

2. Planşa 2. Hoiseşti – La Pod. 1: Localizare geografică; 2. Landşaft geomorfologic. 39

Dealul Drencea

Valea Sărăturii

1.

2.

3. Planşa 3. Hoiseşti – La Pod. 1-2: interfluvii sculpturale – Dealul Drencea; 3: reliefuri sculpturale deluviale N. 40

100-200

50-100

50-100 100-200

1.

2.

Aşezarea cucuteniană

3. Planşa 4. Hoiseşti – La Pod. 1: reliefuri sculpturale deluviale S; 2: glacisuri protocoluviale; 3: şesuri aluvio-coluviale – Şesul Bahluiului. 41

Planşa 5. Hoiseşti – La Pod. Plan general al amplasării staţiunii cucuteniene.

42

Planşa 6. Hoiseşti – La Pod. Plan general al amplasării locuinţelor identificate.

43

Planşa 7. Hoiseşti – La Pod. Plan general al intervenţiilor arheologice de salvare în campaniile 2003 şi 2004.

44

Planşa 8. Hoiseşti - La Pod. Plan general al sectorului de vest, casetele 1-4.

45

Planşa 9. Hoiseşti - La Pod. Plan general al sectorului est, campania 2004

46

1.

3.

2. Planşa 10. Hoiseşti - La Pod. Aspecte din timpul demontării locuinţei nr.2. 1: vatra locuinţei nr. 2; 2: amprente de bârne pe podea; 3: amprenta de par.

47

1.

3.

2. Planşa 11. Hoiseşti - La Pod. Aspecte din timpul demontării locuinţei nr.3. 1: laviţa; 2: profil estic al S.C.1; 3: urmă de par.

48

1.

2.

3.

4. Planşa 12. Hoiseşti - La Pod. 1-2: aspecte din timpul investigării gropii nr. 2 ; 3: demontare vetrei L8A; 4: complexul nr. 3.

49

1.

2.

3.

4.

Planşa 13. Hoiseşti - La Pod. 1: L11 – şanţul de fundaţie şi urma de par; 2: vatra L11; 3: aspect din timpul demontării L8; 4: demontarea vetrei L8.

50

II. UNELTE ŞI ARME

II.1. Unelte şi arme de piatră Ordonarea generală a uneltelor a fost făcută după clasificarea folosită de Victor Sorochin în lucrarea sa dedicată uneltelor folosite de populaţiile tripoliene din arealul cuprins între Nistru şi Prut şi anume: clasă – categorie – grup – tip (SOROCHIN 1991, 910).

Clasa de unelte este constituită de totalitatea categoriilor care reflectă aceeaşi tehnică a debitajului. Categoria de unelte este constituită de totalitatea grupelor cu particularităţi tehnico-morfologice şi parţial funcţionale asemănătoare. Grupul de unelte este constituit de totalitatea tipurilor care posedă o anumită unitate de particularităţi tehnico-morfologice. Tipul unei unelte este dat de totalitatea particularităţilor unei piese, ce se repetă în mod stabil. Definiţiile fiecărei clase, categorii, grupe sau tip de unelte vor fi date înaintea prezentării acestora. II.1.a. Determinarea tipologică a inventarului litic şlefuit Ca punct de plecare pentru realizarea acestei clasificări tipologice am utilizat lucrarea lui Eugen Comşa, referitoare la utilajul litic şlefuit din epoca neolitică şi din epoca bronzului de pe teritoriul României (COMŞA 1972, 252-256). Pentru stabilirea diferitelor tipuri morfologice de unelte din piatră şlefuită vom lua în considerare următorii parametri ai artefactelor: forma suprafeţelor ventrală şi dorsală, forma zonei active, forma secţiunii longitudinale şi lungimea piesei. Primele două criterii vor fi utile în stabilirea grupurilor tipologice de încadrare a piesei, în timp ce ultimele două criterii vor fi utile şi în determinarea primară a funcţionalităţii diferitelor tipuri de artefacte identificate. Ţinem să precizăm faptul că parametrii menţionaţi mai sus vor fi trataţi într-o manieră generală, încadrarea morfologică specifică a pieselor, pe grupe şi tipuri, fiind 51

UNELTE ŞI ARME

realizată în funcţie de modul de articulare în cadrul unei piese, a tuturor variabilelor luate în considerare. Pentru definirea acestor parametri am hotărât adoptarea convenţiilor descriptive utilizate de Ovidiu Cotoi şi Constantin Grasu în lucrarea despre uneltele de piatră şlefuită din eneoliticul Subcarpaţilor Moldovei (COTOI, GRASU 2000, 25-26). Toate uneltele identificate în clasa utilajului litic şlefuit, în cadrul aşezării de la Hoiseşti, se încadrează în categoria uneltelor cu tăiş, fiind distinse trei grupe tipologice. Materia primă folosită pentru realizarea uneltelor de piatră şlefuită din aşezarea de la Hoiseşti o constituie, cu precădere, marnele. Grupul topoare În acest grup am încadrat acele piese din piatră cioplită şi şlefuită, de formă dreptunghiulară, trapezoidală, triunghiulară sau neregulată, care se caracterizează prin simetria sau cvasi-simetria secţiunii longitudinale, cu o zonă activă liniară, constituită dintr-un unghi diedru simplu, linia de convergenţă a suprafeţelor late ale uneltei fiind situată pe axul median al secţiunii longitudinale (COTOI, GRASU 2000, 27) (Pl. 14, 15). Înainte de discutarea diferitelor tipuri de unelte cuprinse în acest grup, considerăm necesară trasarea în linii generale a posibilei funcţionalităţi a grupului. Din punct de vedere al datelor etnografice referitoare la uneltele de acest tip, acestea sunt utilizate pentru procurarea lemnului, doborârea trunchiurilor de copaci fiind posibilă prin cioplirea acestora printr-o acţiune de aşchiere la un unghi mic faţă de fibra lemnului (MITCHELL
1959, 192). În ceea ce priveşte posibila utilizare a acestui grup de unelte şi pentru

îndeplinirea altor tipuri de activităţi, gradul relativ înalt de formalism care caracterizează utilajul litic, atât cioplit, cât şi şlefuit, specific culturii Cucuteni, trădează existenţa unei politici de producere a uneltelor cu anticiparea utilizării acestora în anumite scopuri. Una din cauzele acestui comportament îl constituie creşterea eficienţei uneltei prin maximizarea raportului dintre timpul şi efortul necesare fabricării unei unelte şi îndeplinirea unei activităţi specifice cu ajutorul uneltei respective (BAMFORTH 1986, 38). Din acest punct de vedere considerăm foarte probabilă utilizarea acestui grup de artefacte îndeosebi în acţiuni de tăiere sau despicare a lemnului (BOGHIAN 1996, 310; DUMITRESCU
1954, 252), dar privim cu foarte mare circumspecţie utilizarea acestora ca unelte aratorii

sau pentru săpatul gropilor şi şanţurilor (BOGHIAN 1996, 310; CUCOŞ, MURARU 1985, 618), 52

HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI

singurul demers care ar putea clarifica aceste aspecte constituindu-l analizarea din punct de vedere traseologic a uneltelor descoperite prin cercetări arheologice. O altă problemă pe care o considerăm a fi insuficient clarificată este cea a posibilei utilizări a topoarelor plate cucuteniene ca unelte de mână (PETRESCUDÎMBOVIŢA, FLORESCU, FLORESCU 1999, 249). Pentru discutarea acestei posibilităţi ne

vom referi cu precădere la utilajul litic specific aborigenilor australieni, în cadrul căruia a fost documentată etnografic utilizarea atât a topoarelor de mână, cât şi a celor prinse în coadă. În cazul topoarelor de mână se constată că, în general, o primă trăsătură caracteristică o constituie realizarea laturii utile prin simpla cioplire a galetului, fie unifacial, fie bifacial, fără ca acesta să mai fie supus procesului de şlefuire (ALLCHIN
1957, 117; MITCHELL 1955, 131; MITCHELL 1959, 192). Galetul utilizat este de dimensiuni

relativ mari şi de o grosime considerabilă, greutatea uneltei constituind un factor hotărâtor în sporirea randamentului acesteia (MITCHELL 1955, 134; MITCHELL 1959, 192); de asemenea, capătul piesei opus tăişului este gros şi bine rotunjit în scopul obţinerii unei bune prize (MITCHELL 1955, 132). În ceea ce priveşte topoarele şlefuite în întregime sau parţial, asemănătoare din punct de vedere morfologic topoarelor de piatră cucuteniene, sa observat, ca regulă generală, utilizarea lor prinse într-o coadă de lemn (ALLCHIN 1957,
119; DAVIDSON 1938, 42; MITCHELL 1955, 137; MITCHELL 1959, 191-192). Putem astfel afirma

că, atât din punct de vedere morfologic, cât şi din punct de vedere al procesului de producere a uneltei, discutat mai sus, utilizarea topoarelor plate cucuteniene ca unelte de mână prezintă un grad ridicat de improbabilitate. În ceea ce priveşte modul exact de fixare (legare) în coadă a topoarelor cucuteniene, în absenţa descoperirilor, în spaţiul cultural de referinţă, a unor elemente intermediare de corn, putem presupune că piesele de piatră erau fixate direct, prin practicarea în coada de lemn a unei găuri sau a unei fante, astfel încât axul lung al acesteia să fie dispus paralel cu tăişul. Acest tip de fixare în coadă este atestat, în literatura de specialitate, atât pe cale arheologică, cât şi etnografică (COGHLAN 1943, 38-39; WILLOUGHBY 1907, 299 şi pl. XI). Din ansamblul utilajului litic şlefuit provenit din aşezarea de la Hoiseşti, în cadrul acestui grup se încadrează un număr de şapte piese.

53

UNELTE ŞI ARME

Tipul 1. În acest tip am încadrat acele artefacte din grupul topoare, a căror lungime se situează în jurul valorii de 5 cm. Din punctul de vedere al descoperirilor de la Hoiseşti, acestui tip îi aparţine o singură piesă (Pl. 14/1, 15/1). Tipul 2. În acest tip am încadrat acele artefacte din grupul topoare, a căror lungime este cuprinsă între 5 şi 15 cm. Din punct de vedere al funcţionalităţii, studiile de arheologie experimentală indică faptul că acest tip de topoare se caracterizează prin versatilitate, dovedind un randament relativ ridicat în doborârea copacilor cu trunchiuri cu diametru de până la 20 cm (MATHIEU, MEYER 1997, 347). Din cadrul utilajului litic de la Hoiseşti, în acest tip se include un număr de şase piese, toate aflate în stare fragmentară (Pl. 14/2-7, 15/2-7). Tipul 3. În acest tip am încadrat acele artefacte din grupul topoare a căror lungime este mai mare de 15 cm. Datele obţinute cu ajutorul arheologiei experimentale dovedesc faptul că acest tip de topor se dovedeşte eficient îndeosebi în doborârea copacilor de esenţă tare şi/sau cu un diametru al trunchiului mai mare de 20 cm (MATHIEU, MEYER
1997, 344 grafic 7, 349). De asemenea, datele etnografice asupra populaţiilor contemporane

care încă utilizează topoare de piatră, indică faptul că acest tip de unealtă a cărei dimensiune depăşeşte 25 cm este nefuncţional din punct de vedere practic, fiind considerat un obiect de prestigiu (BURTON 1989, 268). Nici o piesă de acest tip nu a fost identificată în cadrul ansamblului utilajului litic de la Hoiseşti. Grupul tesle În acest grup am încadrat acele piese din piatră cioplită şi şlefuită, de formă dreptunghiulară, trapezoidală sau triunghiulară, care se caracterizează prin asimetria secţiunii longitudinale, cu o zonă activă liniară constituită dintr-un unghi diedru simplu, astfel încât linia de convergenţă a suprafeţelor late ale uneltei este situată în planul suprafeţei ventrale a piesei sau în proximitatea acestuia (COTOI, GRASU 2000, 29) (Pl. 14/811; 15/8-11; 16/1-4; 17/1-4).

54

HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI

Din punctul de vedere al utilităţii acestui grup de unelte, datele etnografice sugerează utilizarea lor în acţiuni de prelucrare a lemnului, în special de cioplire şi finisare (KAHN 1996, 148; MITCHELL 1955, 135; MITCHELL 1959, 195). De asemenea, analiza traseologică a uneltelor din acest grup descoperite în spaţiul cucutenian de la est de Prut indică posibila lor utilizare ca săpăligi (SOROKIN 1991, 90). Privitor la fixarea în coadă a teslelor, putem presupune că piesa era ataşată unui mâner curbat, fixată cu ajutorul unor ligaturi, cu tăişul dispus transversal faţă de axul longitudinal al cozii. Această supoziţie pare a fi confirmată atât de datele etnografice existente (ALLCHIN 1957, 120; MITCHELL
1959, 195) cât şi de descoperiri arheologice (COGHLAN 1943, 38). Tot pe baza datelor

etnografice se poate presupune că acest tip de unealtă era folosită fie cu o mişcare scurtă de cioplire, fie cu o mişcare de răzuire, cu suprafaţa inferioară aflată în contact cu obiectul prelucrat (MITCHELL 1959, 195). Lipsa informaţiilor cu un grad ridicat de specificitate asupra acestui grup de unelte ne împiedică să realizăm împărţirea acestuia în tipuri funcţionale. În ceea ce priveşte inventarul litic provenit din aşezarea de la Hoiseşti, în acest grup se încadrează un număr de opt piese, dintre care şapte întregi şi una în stare fragmentară. Grupul dălţi În acest grup am încadrat acele piese din piatră cioplită şi şlefuită, de formă dreptunghiulară sau trapezoidală, cu o zonă activă liniară constituită dintr-un unghi diedru simplu. Linia de convergenţă a suprafeţelor late ale uneltei variază, aceasta putând fi atât situată atât în planul sau în proximitatea planului suprafeţei ventrale a piesei, cât şi în planul median al secţiunii longitudinale. O trăsătură caracteristică a acestui grup de unelte este dată de faptul că raportul dintre lungimea şi lăţimea uneltei este mai mare sau egal cu 3 (URSULESCU 2000, 159). Având în vedere faptul că până în momentul de faţă nu am putut identifica informaţii specifice provenind din domeniul etnografiei sau al arheologiei experimentale cu privire la modul de utilizare sau de prindere în coadă al acestui grup de unelte, am procedat la împărţirea acestuia în tipuri funcţionale în funcţie de observaţiile făcute asupra celor două grupe de unelte deja tratate. Ţinem să precizăm că cele două tipuri funcţionale rezultate astfel au un caracter pur teoretic, validarea acestora urmând a fi confirmată sau infirmată de cercetările ulterioare. În acest grup se 55

UNELTE ŞI ARME

încadrează un număr de şase unelte descoperite în cadrul aşezării cucuteniene de la Hoiseşti, dintre care două au latura utilă distrusă, făcându-se astfel imposibilă atribuirea la un grup funcţional (Pl. 16/7,10). Tipul 1 În acest tip am încadrat acele unelte din grupa dălţi la care zona de convergenţă a unghiului diedru al laturii utile se situează în planul median al secţiunii longitudinale. Acestui tip îi corespund două dintre piesele descoperite la Hoiseşti dintre care o piesă a fost descoperită în stare fragmentară (Pl. 16/5; 17/5) iar una întreagă (Pl. 16/8; 17/8). Tipul 2 În acest tip am încadrat acele unelte din grupa dălţi la care zona de convergenţă a unghiului diedru al laturii utile se situează în planul sau în apropierea planului suprafeţei ventrale a piesei. Acestui tip îi corespund două piese întregi descoperite în cadrul aşezării de la Hoiseşti (Pl. 16/6, 9; 17/6, 9).
Topoare tip 1 Nivel I L3 Gr. 2 Nivel II L 8A Nivel III L8 Passim 1 1 1 1 1 1 1 1 2 1 1 1 Topoare tip 2 Dălţi fragmentare 1 1 1

Tesle 2 1 1

Dălţi tip 1 1

Dălţi tip 2

Tabel 2. Distribuţia tipurilor de unelte litice şlefuite pe nivele şi complexe.

56

HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI

II.1.b. Determinarea tipologică a inventarului litic cioplit Pentru ordonarea tipologică a materialului de piatră cioplită descoperit în aşezarea cucuteniană de la Hoiseşti – La Pod am ales ca bază pentru definirea pieselor criteriile tipologice şi funcţionale propuse de Alexandru Păunescu (PĂUNESCU 1970), intervenind (acolo unde este cazul) cu unele completări. După dimensiuni, piesele se împart în microlitice (cu lungimea de maximum 4 cm.), unelte de mărime mijlocie (cu lungimea cuprinsă între 4 şi 7,5 cm.) şi macrolitice (cu lungimea de peste 7,5 cm) (PĂUNESCU 1970, 229). Tehnici de prelucrare Având în vedere faptul că mare parte din criteriile de departajare folosite în cadrul ordonării materialului litic ţin de tehnicile de debitare şi retuşare, cât şi de faptul că acestea din urmă sunt identice, indiferent de tipul de suport pe care sunt aplicate, considerăm oportună prezentarea şi definirea acestora înaintea descrierii pieselor. Tehnicile debitajului Constau în lovirea unui bloc de piatră sau a unui nucleu cu ajutorul unui percutor dur (piatră) sau moale (lemn sau corn de animal), fie direct (percuţie directă), fie interpunând o piesă intermediară numită „chasse-lame” (percuţie indirectă) (DEMARS,
LAURENT 1992, 23), fie prin presiune, cu ajutorul unei pârghii sau prin presiune pectorală

(PĂUNESCU 1970, 92). Nucleul este lovit pe marginea unei faţete special amenajată, numită plan de lovire. Piesele astfel obţinute se numesc produse primare de debitaj, pe acestea distingându-se: talonul, care este partea desprinsă din planul de lovire şi reprezintă punctul de percuţie. faţa inferioară/ventrală, este partea care s-a detaşat din nucleu, are o topografie plană, şi prezintă, în apropierea talonului, o porţiune bombată numită bulb de percuţie, pe suprafaţă apărând, în unele cazuri, urmele undelor de şoc. faţa superioară/dorsală este partea care prezintă negativele desprinderilor precedente, delimitate de nervuri. partea proximală este partea apropiată de talon. 57

UNELTE ŞI ARME

-

partea distală este partea opusă talonului.

În funcţie de aceste elemente se realizează şi redarea convenţională, prin ilustraţie, a pieselor din piatră cioplită. Acestea sunt redate cu talonul orientat în jos şi depuse pe faţa inferioară/ventrală. În acest fel se definesc laturile dreaptă şi stângă ale piesei, axul piesei, care este dat de direcţia de percuţie şi planul de aplatizare, care, în mare, este paralel cu faţa inferioară (DEMARS, LAURENT 1992, 23). Tehnica retuşării Această tehnică presupune prelucrarea produsului primar de debitaj (care astfel primeşte numele de suport) prin cioplirea fină (prin percuţie sau prin presiune) a marginilor piesei, detaşându-se astfel mici aşchii, ale căror negative se pot observa (PĂUNESCU 1970, 93). În funcţie de direcţia de desprindere şi de modul în care acestea sunt combinate retuşele pot fi directe (dacă lovitura pentru realizarea retuşei pleacă dinspre faţa inferioară a piesei), inverse (dacă lovitura pentru realizarea retuşei pleacă dinspre faţa superioară a piesei), alternante (dacă o latură a piesei prezintă retuşe directe, iar cealaltă latură prezintă retuşe indirecte), sau bifaciale (dacă o latură a piesei este retuşată atât direct, cât şi indirect). După unghiul retuşelor, în raport cu planul piesei, acestea pot fi simple, de acoperire (dacă unghiul este mic şi retuşele au tendinţa de a acoperi una din laturile piesei) sau abrupte (dacă unghiul se apropie de 900) (DEMARS,
LAURENT 1992, 25-27).

II.1.b.1. Clasa: Nuclee În clasa nucleelor am încadrat acele piese care prezintă urme ale aplicării intenţionate a unei forţe mecanice în vederea detaşării de aşchii sau lame, prin care piesa capătă anumite caracteristici morfologice: prezenţa unui plan de lovire special amenajat (în cazul epuizării nucleului acesta poate să capete dimensiuni reduse) şi prezenţa urmelor de desprindere lamelară sau aşchiară (aceste urme constituie negativul piesei de debitaj desprinse). În cadrul acestei clase, în funcţie de maniera de desprindere a produselor de debitaj, se pot defini mai multe categorii de nuclee. În cazul aşezării de la Hoiseşti au fost identificate două astfel de categorii: nucleele prismatice, caracterizate de prezenţa unui plan de lovire orizontal, a unui front de desprindere vertical (paralel cu axul piesei) şi o secţiune prismatică, din acest tip de nuclee detaşându-se, de regulă, lame; 58

HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI

nucleele amorfe pot prezenta mai multe planuri de lovire şi, în consecinţă, mai multe fronturi de desprindere, acest fapt conferindu-le un aspect neregulat în secţiune, din ele detaşându-se în special aşchii (SOROCHIN 2002, 69). Din această clasă de piese au fost descoperite 11 exemplare, reprezentând 3,59% din totalul utilajului litic cioplit provenit din aşezarea de la Hoiseşti.

Categoria: Nuclee prismatice În această categorie am încadrat două exemplare dintre care unul epuizat, cu planul de lovire aproape complet distrus în urma desprinderilor lamelare (Pl. 18/1). Al doilea exemplar este caracterizat de un plan de lovire bine evidenţiat, uşor oblic, cioplirea făcându-se numai pe o parte şi prezentând desprinderi de aşchii sau de lame foarte scurte (Pl. 18/2). În ambele cazuri materia primă o constituie silexul de Prut. Din punct de vedere procentual această categorie reprezintă 18,18% din totalul pieselor clasei de care acestea aparţin. Categoria: Nuclee amorfe În această categorie au fost încadrate nouă piese, reprezentând 81,82% din totalul pieselor clasei de care aparţin. Dintre acestea, doar trei exemplare au fost cioplite până la epuizare, restul de şase păstrând planurile de lovire şi, în unele cazuri, cortexul. Toate nucleele încadrate în această categorie prezintă urme de desprinderi exclusiv aşchiare, cu unde de percuţie în diferite direcţii, fapt care indică o iregularitate a desprinderilor. Materia primă utilizată o constituie, în exclusivitate, silexul de Prut (Pl. 18/3-11).

II.1.b.2. Clasa: Produse primare de debitaj Categoria: Lame În această categorie am încadrat produsele de debitaj, caracterizate prin faptul că au lăţimea mai mică sau egală cu jumătatea lungimii (DEMARS, LAURENT 1992, 23). În cadrul utilajului litic de la Hoiseşti, în această categorie au fost încadrate 132 de piese, reprezentând 42,15% din totalul pieselor litice cioplite. În privinţa dimensiunilor, majoritatea pieselor se încadrează în categoria uneltelor de mărime mijlocie, existând însă şi piese microlitice şi macrolitice. 59

UNELTE ŞI ARME

Grupa: Lame neretuşate Lamele încadrate în această grupă nu prezintă urme de intervenţie ulterioară debitării (retuşe) şi pot să fi fost folosite ca unelte de sine stătătoare sau pot să fi fost pregătite pentru a deveni suporturi de unelte. Acest tip de lamă este reprezentat prin 70 de exemplare, adică 21,89% din totalul pieselor de silex din aşezarea de la Hoiseşti şi 51,93% din numărul pieselor încadrate în această categorie. Sarcinile de lucru cele mai probabile îndeplinite de uneltele încadrate în această grupă constau în tranşarea cărnii, curăţat sau răzuit piei (PETRESCU-DÎMBOVIŢA, FLORESCU, FLORESCU 1999, 235), sau ca inserţii de seceră sau cuţite-seceră, putând fi utilizate prinse într-un mâner de lemn/os/corn, cu diferite tipuri de montură (KOROBKOVA 1993, 372). Materia primă o constituie, în 67 de cazuri, silexul de Prut (Pl. 19/1-5, 7-9; 20/1-5, 7-9), în timp ce două lame întregi de dimensiuni microlitice au fost realizate din obsidian de culoare neagră (Pl. 19/6; 20/6), respectiv cenuşie. Un al treilea fragment de lamă, probabil de aceleaşi dimensiuni, a fost realizat din acelaşi obsidian cenuşiu. Grupa: Lame retuşate În această grupă am încadrat un număr de 62 de piese care prezintă urme de intervenţie ulterioară debitării, sub forma retuşelor. Din punct de vedere procentual această grupă reprezintă 20,26% din totalul inventarului litic cioplit şi 48,06% din numărul total al pieselor din această categorie. După modul de amplasare a retuşelor în cadrul acestei grupe distingem următoarele tipuri: lame cu retuşe pe o latură, lame cu ambele laturi retuşate, lame trunchiate şi lame cu encoche. Lamele cu o singură latură retuşată (Pl. 21/1-3; 24/1-3) au fost identificate în număr de 28, reprezentând 45,16% din numărul total al pieselor încadrate în această grupă. Dintre acestea, 10 piese prezintă urme de utilizare sub forma lustrului. În ceea ce priveşte tipurile de retuşe identificate, în 23 de cazuri acestea sunt retuşe directe simple, în 4 cazuri se întâlnesc retuşe inverse simple şi într-un singur caz am constatat prezenţa pe aceeaşi latură a retuşelor directe simple şi a retuşelor bifaciale. În privinţa materiei prime folosite pentru realizarea acestui tip de lamă, constatăm predominanţa covârşitoare a silexului de Prut, întâlnind-se doar o piesă realizată din silex de Nistru şi o altă piesă realizată din aşa-numitul silex central moldovenesc. 60

HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI

Lamele cu ambele laturi retuşate au fost identificate în număr de 24, reprezentând 38,70% din numărul total al pieselor încadrate în această grupă. Constatăm, de asemenea, prezenţa a trei exemplare cu retuşe alternante (aşa numita lamelle Dufour, de tradiţie paleolitică; DEMARS, LAURENT 1992, 25). Materia primă utilizată pentru realizarea acestui tip de unealtă o constituie, fără excepţie, silexul de Prut. Lamele trunchiate, definite de prezenţa la una din extremităţi a retuşelor, sunt atestate în număr de cinci, reprezentând 8,06% din totalul uneltelor încadrate în această categorie. Din punct de vedere al aliniamentului trunchierii faţă de axul piesei constatăm că trei piese sunt trunchiate oblic (Pl. 21/7), o piesă prezintă trunchiere perpendiculară (Pl. 21/5) pe axul piesei şi o piesă prezintă trunchiere concavă (Pl. 21/6). Utilitatea cea mai probabilă, din punct de vedere morfologic, o constituie cea de inserţie de seceră (PĂUNESCU 1970, 100), deşi doar o piesă din cele cinci mai sus menţionate prezintă urme de uzură sub forma lustrului. Piesa cu trunchiere concavă e posibil să fi îndeplinit o funcţie asemănătoare lamelor cu encoche. Din punct de vedere al dimensiunilor, toate piesele de acest tip se încadrează în categoria microlitelor. Materia primă utilizată în acest caz o constituie, în exclusivitate, silexul de Prut. Lamele cu encoche (Pl. 21/4; 24/4) au fost identificate în număr de cinci, constituind 8,06% din totalul pieselor încadrate în această categorie. Din punct de vedere al dimensiunilor, aceste unelte se încadrează în categoria macrolitelor, ca materie primă utilizându-se silexul de Prut. Funcţionalitatea acestui tip de utilaj o constituia, probabil, răzuirea obiectelor mărunte. Ţinând cont de suportul pe care acest tip de unealtă este realizat, este posibil ca acest tip să fie unul cu funcţionalităţi multiple.

Categoria: Gratoare În această categorie am încadrat acele piese realizate pe aşchie sau lamă, care prezintă la una din extremităţi (rar la ambele) sau pe o latură, o serie de retuşe directe, simple, cu deliniament convex (rareori rectiliniu n.n.) care alcătuiesc aşa numitul „front de grattoir” (DEMARS, LAURENT 1992, 29). În funcţie de suportul pe care acestea sunt realizate se disting trei grupuri de gratoare: pe aşchie, pe lamă sau pe nucleu. În funcţie de morfologia piesei, în cadrul fiecărei grupe se pot distinge o serie de tipuri: gratoare simple, gratoare duble, piese multifuncţionale (ex: gratoar-burin). Din punct de vedere 61

UNELTE ŞI ARME

procentual această categorie constituie 9,47% (29 piese) din totalul pieselor de piatră cioplită, descoperite în aşezarea de la Hoiseşti. Funcţionalitatea probabilă a acestei categorii de piese o constituie prelucrarea (prin răzuire) a pieilor, a lemnului (decojire, geluire) şi, probabil, a osului şi cornului (PĂUNESCU 1970, 95; BOGHIAN 1996, 297). Prin analiză traseologică s-a relevat faptul că piesele încadrate în această categorie erau prinse într-un mâner de lemn (COLLIN,
JARDÓN-GINER 1993, 116). Acest tip de unealtă, în cazul în care suportul pe care a fost

realizată permitea acest lucru, se presupune că putea fi folosit şi în acţiuni de tăiere (PETRESCU-DÎMBOVIŢA, FLORESCU, FLORESCU 1999, 237; PĂUNESCU 1970, 95). Grupa: Gratoare pe aşchie. Pentru utilajul litic de la Hoiseşti, această grupă reprezintă 2,94% (9 piese) din totalul pieselor descoperite şi 31,03% din totalul pieselor încadrate în categoria gratoarelor. În cadrul acestei grupe am distins un singur tip de gratoare, şi anume gratoarele simple. În funcţie de gradul de arcuire al părţii şi de lăţimea laturii opuse, acestea se clasifică în gratoare în evantai (1 piesă) (Pl. 22/3), gratoare convexe (Pl. 22/2, 4-6) şi gratoare unguiforme (1 piesă) (Pl. 22/7). Din punct de vedere al dimensiunilor piesele din această grupă se încadrează în categoria microlitelor, lungimea acestora variind de la 2,7 la 4,1 cm. Materia primă utilizată o constituie, în exclusivitate, silexul de Prut, de diferite culori. Din punct de vedere al formei aşchiei suport, se constată preferinţa pentru aşchii de formă aproximativ trapezoidală (4 piese), urmând cele de formă aproximativ triunghiulară (3 piese). Un gratoar este realizat pe o aşchie de formă neregulată, în timp ce gratoarul unguiform este realizat pe o aşchie de formă semicirculară. Grupa: Gratoare pe capăt de lamă Acest grup reprezintă 5,88% (18 piese) din totalul inventarului utilajului litic cioplit descoperit în cadrul aşezării de la Hoiseşti şi 62,06% din totalul pieselor încadrate în categoria gratoarelor. În cadrul acestei grupe am distins trei tipuri de piese: gratoare simple (Pl. 23/3, 56; 24/7-8), duble (Pl. 23/1,4; 24/5) şi piese cu funcţionalitate multiplă (Pl. 23/2; 24/6). Gratoarele simple sunt în număr de 14, în funcţie de forma deliniamentului laturii utile 62

HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI

împărţindu-se în gratoare convexe (12 piese) (Pl. 23/1, 4-6; 24/5, 7-8) şi gratoare cu deliniament rectiliniu (2 piese) (Pl. 23/3). Din punct de vedere al dimensiunilor acest tip de gratoare îl putem încadra, cu aproximaţie, (toate piesele-suport utilizate în acest caz sunt fragmentare) în categoria pieselor de dimensiuni mijlocii. Materia primă utilizată o constituie, în marea majoritate, silexul de Prut, într-un caz, constatându-se prezenţa silexului din platforma pre-balcanică (Pl. 23/5; 24/7). Având în vedere prezenţa retuşelor pe laturile lamelor suport, putem presupune că acest tip de unealtă îndeplinea funcţionalităţi multiple. Dată fiind starea fragmentară a pieselor, nu putem face alte precizări. Gratoarele duble sunt reprezentate de două exemplare, în funcţie de forma deliniamentului ambele încadrându-se în tipul gratoarelor convexe. Din punct de vedere al dimensiunilor o piesă poate fi încadrată în categoria uneltelor microlitice (lungimea piesei este de 3,3 cm), cea de a doua încadrându-se în categoria uneltelor macrolitice (lungimea piesei este de 7,8 cm). Ambele piese sunt realizate din silex de Prut. Cea de a doua piesă are ambele laturi retuşate pe întreaga lungime cu retuşe directe de acoperire, acest fapt indicând o piesă cu funcţionalitate multiplă. Această piesă (nr. inv.: I.50) a fost supusă unui studiu traseologic ale cărui rezultate vor fi prezentate detaliat în cele ce urmează. Piesele cu funcţionalitate multiplă au fost identificate în număr de două. Prima o constituie un gratoar convex pe capăt de lamă amenajat pe capătul distal. În colţul drept al capătului distal, printr-o lovitură paralelă cu axul piesei, a fost realizat un burin de unghi. Cea de a doua piesă o constituie un gratoar dublu cu deliniament rectiliniu, oblic faţă de axul piesei, amenajat pe o lamă trunchiată care, iniţial, pare să fi servit drept inserţie de seceră. Din punct de vedere al dimensiunilor ultima piesă menţionată se încadrează în categoria uneltelor microlitice (lungime acesteia este de 3,3 cm), în timp ce a doua piesă se încadrează în categoria uneltelor de mărime mijlocie (lungimea acesteia este de 4,8 cm). Grupa: Gratoare pe nucleu Această grupă, în cadrul căreia au fost încadrate 2 piese, reprezintă 0,65% din totalul pieselor realizate din material litic cioplit descoperite în aşezarea de la Hoiseşti, şi 63

UNELTE ŞI ARME

6,29% din totalul pieselor încadrate în categoria gratoarelor. În ambele cazuri piesa suport folosită o constituie nuclee amorfe epuizate. În funcţie de deliniamentul laturii utile, o piesă se încadrează în tipul gratoarelor comvexe (Pl. 21/8), a doua piesă încadrându-se în tipul gratoarelor cu deliniament rectiliniu. Ambele piese au lungimea de peste 4 cm, încadrându-se astfel în categoria uneltelor de dimensiuni mijlocii. Materia primă utilizată în ambele cazuri o constituie silexul de Prut. Categoria: Racloare În această categorie am încadrat uneltele care au drept piesă suport preferenţială aşchiile şi prezintă, pe una sau mai multe laturi, retuşe continue, simple, directe sau inverse (DEMARS, LAURENT 1992, 23). Acest tip de unealtă, ce îndeplineşte funcţii asemănătoare gratoarelor, se deosebeşte de acestea prin faptul că retuşele nu sunt situate la o extremitate a piesei, deliniamentul acestora fiind rectiliniu, neregulat, slab convex sau concav. Din punct de vedere procentual, această categorie reprezintă 3,58% (11 piese) din totalul inventarului pieselor utilajului litic cioplit de la Hoiseşti. Din punct de vedere al piesei suport folosite în cadrul acestei categorii am distins trei grupe de racloare: pe aşchie, pe lamă, pe nucleu. Grupa: Racloare pe aşchie Racloarele pe aşchie (Pl. 25/2-4) reprezintă 81,81% (9 piese) din totalul uneltelor încadrate în această categorie. În funcţie de forma piesei suport acestea se clasifică în racloare pe aşchii de formă aproximativ trapezoidală (4 piese), pe aşchii de formă aproximativ triunghiulară (3 piese) şi pe aşchii de formă neregulată (2 piese). Din punct de vedere al dimensiunilor majoritatea pieselor păstrează tradiţia microlitică specifică paleoliticului, şapte piese înregistrând lungimi sub 4 cm. Materia primă utilizată o constituie, în exclusivitate, silexul de Prut. Grupa: Racloare pe lamă Grupa racloarelor pe lamă (Pl. 25/5) este reprezentată de o singură piesă. Trei laturi ale acesteia prezintă un deliniament rectiliniu neregulat, fiind retuşate cu retuşe continue abrupte directe. Cea de a patra latură prezintă un deliniament concav şi pare să fi fost trunchiată. Materia primă utilizată pentru realizarea acestei piese o constituie silexul 64

HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI

de Prut, din punct de vedere al dimensiunilor încadrându-se în categoria uneltelor macrolitice. Grupa: Racloare pe nucleu Grupa racloarelor pe nucleu (Pl. 25/1) este reprezentată de o piesă realizată pe latura lungă a unui nucleu prismatic epuizat. Latura stângă a acestuia a fost retuşată cu retuşe continue directe. Materia primă o constituie silexul de Prut, din punct de vedere al dimensiunilor această piesă încadrându-se în categoria uneltelor mărime mijlocie (lungimea este de 6,3 cm). Categoria: Burine Pentru amenajarea acestei categorii de unelte (specifică Paleoliticului superior) se practica o lovitură specifică (numită „lovitură de burin”) asupra unui plan al piesei (amenajat în acest scop sau neamenajat), de regulă, pe direcţia de percuţie a acesteia. În funcţie de piesa suport am distins două grupe de burine: pe lamă şi pe aşchie. În funcţie de metoda folosită pentru realizarea uneltei, în cadrul fiecărei grupe se deosebesc următoarele tipuri: burine tip diedru de unghi, burine de unghi, burine pe trunchiere, burine cu un plan, burine tip diedru drept. Din punct de vedere procentual, această categorie reprezintă 1,96% (6 piese) din totalul pieselor descoperite. Funcţionalitatea probabilă a acestei categorii de unelte (dată fiind robusteţea intrinsecă conferită de morfologia tipică) a constituit-o prelucrarea materialelor cu duritate ridicată (lemn, os, corn) (PĂUNESCU 1970, 95). Grupa: Burine pe lamă Această grupă este reprezentată de 5 piese. Tipul burinelor pe trunchiere este reprezentat de două exemplare, unul fiind un burin realizat pe trunchiere oblică (Pl. 26/4), celălalt fiind un burin transversal pe trunchiere (Pl. 26/5). Tot în această grupă se mai înscriu un burin de unghi pe trunchiere oblică (Pl. 26/3), un burin diedru de unghi (Pl. 26/2) şi un burin cu un plan (Pl. 26/1). Din punct de vedere al dimensiunilor, uneltele din această grupă se încadrează în categoria microlitelor, cu o singură excepţie, cu lungimea de 4,6 cm, care se încadrează în categoria uneltelor de mărime mijlocie. În 4 cazuri, materia primă utilizată o constituie silexul de Prut, într-un singur caz fiind folosit un silex 65

UNELTE ŞI ARME

de culoare albă, de provenienţă nistreană (Pl. 26/1). Interesant de remarcat este faptul că piesele suport prezintă amenajări (în special retuşe) şi urme de uzură, care sugerează fie funcţionalităţi multiple, fie transformarea în burin după dezafectarea funcţionalităţii iniţiale. Grupa: Burine pe aşchie În această grupă a fost încadrat un singur exemplar, de tipul burin diedru drept (Pl. 26/6), cu planul stâng amenajat prin retuşe directe. Din punct de vedere al dimensiunilor, unealta se încadrează în categoria microlitelor, iar aşchia suport are formă trapezoidală. Materia primă utilizată o constituie silexul de Prut. Categoria: Vârfuri de săgeată În această categorie am încadrat acele piese care au fost confecţionate pe lame şi aşchii scurte, de formă triunghiulară, cu marginile subţiate cu ajutorul retuşelor bifaciale. În funcţie de gradul de răspândire al retuşelor, am stabilit două grupe de vârfuri de săgeţi: cu retuşe prezente doar pe margini şi cu retuşe „în pojghiţă”, pe suprafeţe. Din punct de vedere procentual, această categorie reprezintă 2,61% din totalul utilajului litic cioplit descoperit în aşezarea de la Hoiseşti. Aceste piese au fost utilizate ca arme pentru vânătoare, sau arme de război, montate într-o tijă propulsoare din lemn sau trestie. Pentru o mai bună fixare, această montură se lega cu tendoane, fibre vegetale sau de piele şi apoi se întărea cu răşină sau bitum (PĂUNESCU 1970, 100). Grupa: Vârfuri de săgeată numai cu laturile retuşate În această grupă (Pl. 27/1-3) am încadrat un număr de 4 piese dintre care două prezintă secţiuni lenticulare, o piesă cu secţiune trapezoidală şi o piesă cu secţiune triunghiulară. Baza acestor piese este dreaptă, într-un singur caz uşor convexă. Retuşele aplicate de-a lungul laturilor sunt abrupte şi bifaciale. Din punct de vedere al dimensiunilor, toate piesele încadrate în această grupă sunt microlitice. Materia primă folosită este reprezentată în exclusivitate de silexul de Prut. Grupa: Vârfuri de săgeată cu retuşe în pojghiţă În această grupă (Pl. 27/4-6) am încadrat un număr de 4 piese, dintre care 3 prezintă secţiuni lenticulare, şi o piesă prezintă secţiune triunghiulară. Baza acestor piese 66

HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI

este dreaptă, într-un singur caz uşor concavă. Ambele suprafeţe ale pieselor încadrate în această grupă prezintă retuşe „în pojghiţă”, în timp ce laturile prezintă retuşe bifaciale de acoperire. Din punct de vedere al dimensiunilor toate aceste piese se încadrează în categoria microlitelor. Materia primă utilizată o constituie silexul de Prut. Categoria: Aşchii În această categorie am introdus acele piese a căror lăţime este mai mare decât jumătatea lungimii (DEMARS, LAURENT 1992, 25). Acestea sunt în număr de 111, reprezentând 36,27 % din totalul pieselor din silex cioplit identificate în aşezarea de la Hoiseşti. Deşi pot folosi ca suport pentru fabricarea de unelte, definirea aşchiilor ca unelte funcţionale (în absenţa unei prelucrări ulterioare) este dificilă. Acest lucru nu înseamnă însă că valoarea utilă a acestei categorii trebuie subestimată, laturile ascuţite, ca rezultat direct al debitării, putând îndeplini diverse funcţii. Materia primă identificată o constituie silexul de Prut, doar în două cazuri fiind identificat ca materie primă silicolitul. Din punct de vedere al prelucrării secundare am identificat o singură aşchie ce prezenta, pe o latură, retuşe alcătuind o encoche. Funcţionalitatea acestei piese este asemănătoare cu a lamelor cu encoche (prelucrarea obiectelor de mici dimensiuni). Analiza internă a materialului litic din această aşezare relevă, în ceea ce priveşte tehnica debitajului, practicarea în special a celei lamelare, fapt observabil în urma unei simple analize a claselor şi categoriilor de piese descoperite (Grafic 2). Acest fapt pare a fi însă infirmat de compararea numerică a celor două categorii de nuclee care marchează o preponderenţă a nucleelor amorfe (rezultate în urma unei debitări aşchiare) faţă de nucleele prismatice (rezultate în urma unei debitări lamelare) (Grafic 7). De asemenea, din cele trei nuclee prismatice (aici includem şi exemplarul transformat în racloar) două sunt de dimensiuni microlitice, în timp ce marea majoritate a pieselor se încadrează în clasa pieselor mijlocii. Din punct de vedere al tehnicii debitajului, pentru nucleele prismatice a fost aplicată metoda cioplirii bipolare. Compararea procentuală a tipurilor de lame retuşate (Grafic 3) ne relevă o uşoară preferinţă a locuitorilor aşezării de la Hoiseşti pentru lamele cu o latură retuşată. Acest fapt ar putea fi explicat, atât prin rezistenţa crescută la tensiunile mecanice presupuse de diferitele sarcini de utilizare pe care o prezintă laturile retuşate, cât şi prin faptul că acest 67

UNELTE ŞI ARME

tip de unealtă prezintă un număr mai mare de posibile utilizări decât lamele neretuşate, fiind potrivit atât acţiunilor longitudinale de tăiere/fierăstruire, cât şi acţiunilor transversale. Tot din punctul de vedere al posibilităţii utilizării în acţiuni multiple, credem că poate fi explicată şi preponderenţa gratoarelor realizate pe capăt de lamă faţă de cele realizate pe aşchii (Grafic 4). Această situaţie se repetă şi în cazul burinelor (Grafic 6), singurele care fac excepţie fiind racloarele (Grafic 5). În încercarea de comparare a rezultatelor studiului nostru cu alte aşezări aparţinând fazei A a culturii Cucuteni, ne-am lovit de o manieră nediferenţiată tipologic de prezentare a utilajului litic. Acest fapt a făcut imposibilă o cercetare comparativă în amănunţime. De asemenea, neconcordanţele dintre sursele studiate nu au permis realizarea unei analize procentuale între diferitele tipuri de unelte, astfel încât a trebuit să ne mulţumim cu o simplă comparaţie numerică între diversele situri studiate de noi (Grafic 9). Astfel, primul lucru remarcat de noi a fost numărul relativ mare (şase exemplare) de burine identificate în aşezarea de la Hoiseşti, faţă de totalul (patru exemplare) celorlalte trei aşezări incluse în studiul nostru. Lamele retuşate se află, de asemenea, pe primul loc (52 exemplare), egalate fiind doar de numărul celor descoperite la Hăbăşeşti (52 exemplare).

68

Planşa 14. Hoiseşti - La Pod. Topoare: 1-7 ( tip 1: 1; tip 2: 2-7); tesle: 8-11. 4-L.3; 6-L.8; 8-Gr.2; 1, 3, 5, 7, 9 – în strat; 10- passim. 69

Planşa 15. Hoiseşti - La Pod. Topoare: 1-7 ( tip 1: 1; tip 2: 2-7); tesle: 8-11.

70

Planşa 16. Hoiseşti - La Pod. Tesle: 1-4; dălţi: 5-10 (tip 1: 5, 8; tip 2: 6, 9; fragmentare: 7, 10). 4, 10 - L.3; 7 - L.8; 8 - Gr. 2; 1-3, 5-6 - strat; 9 - passim). 71

Planşa 17. Hoiseşti - La Pod. Tesle: 1-4; dălţi: 5-10 (tip 1: 5, 8; tip 2: 6, 9; fragmentare: 7, 10). 72

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

11

Planşa 18. Hoiseşti-La Pod. 1-2: nuclee prismatice; 3-11: nuclee amorfe.

73

2

3

1

5 4 6

7

8

9

Planşa 19. Hoiseşti-La Pod. 1-5: lame de silex neretuşate; 6: lamă de obsidian cu lustru ; 7-9: lame de silex cu lustru. 74

2 3 1

5 4

6

7

8

9

Planşa 20. Hoiseşti-La Pod. 1-5: lame de silex neretuşate; 6: lamă de obsidian cu lustru ; 7-9: lame de silex cu lustru. 75

2 1

3

6 4 5

9 7 8

Planşa 21. Hoiseşti-La Pod. 1-7: lame (1-3: retuşate, cu lustru; 4: cu encoche ; 5: cu trunchiere perpendiculară pe axul piesei; 6: cu trunchiere concavă ; 7: cu trunchiere oblică faţă de axul piesei). 8-9 gratoare (8: pe nucleu epuizat; 9: drept pe aşchie). 76

2 1

4 3

5

6

7

Planşa 22. Hoiseşti-La Pod. Gratoare. 1: microgratoar pe aşchie de silex; 3: în evantai pe aşchie de silex; 2,4-6: convexe pe aşchii de silex ; 7: unguiform pe aşchie de silex 77

1 2

3

5

6

4 Planşa 23. Hoiseşti-La Pod. Gratoare pe cap de lamă. 1,4 : duble convexe ; 2 : gratoarburin ; 3: drept ; 5-6: convexe (5: silex balcanic).

78

2 1

3

4

5

6

7

8

Planşa 24. Hoiseşti-La Pod. Piese de silex. 1-3: lame retuşate, cu lustru; 4: lamă cu encoche ; 6 : gratoar-burin ; 5, 7-8 : gratoare în evantai (5: gratoar dublu; 7: silex balcanic). 79

1

2

3

4 5 Planşa 25. Hoiseşti-La Pod. Racloare. 1: pe nucleu prismatic ; 2-4: pe aşchii; 5: pe cap de lamă.

80

2 1

3 4

5

6

Planşa 26. Hoiseşti-La Pod. Burine pe cap de lamă: 1-5 (1, 3-5: de unghi ; 2: diedru); 6: burin de unghi pe aşchie.

81

UNELTE ŞI ARME

2 1

3

4

5 6 Planşa 27. Hoiseşti-La Pod. Vârfuri de săgeată : 1-3 : retușe numai pe laturi; 4-6 : retuşe în pojghiţă. 82

HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI

II.1.c. Determinările traseologice şi importanţa lor pentru reconstituirea activităţilor economice

Traseologia constituie, de mai mult timp, o ramură anexă a cercetării arheologice, dedicată studiului funcţiilor îndeplinite de uneltele de piatră. Primul pas în acest sens l-a constituit încercarea de a stabili funcţiile uneltelor preistorice prin analogii etnografice, pornindu-se de la presupunerea că uneltele de piatră încă în uz la unele populaţii contemporane îndeplinesc aceleaşi sarcini cu cele cu morfologie identică descoperite prin cercetări arheologice. Principala problemă ridicată, la acea vreme, de aplicarea acestei metode a constituit-o absenţa din colecţiile etnografice a numeroase tipuri de unelte identificate în colecţiile arheologice (GRACE 1989). Următorul pas l-a constituit analiza comparativă a urmelor de utilizare de pe uneltele din colecţii etnografice cu cele din colecţiile arheologice. Rezultatele obţinute sunt considerate în acest moment mai degrabă nule, deoarece, în interpretarea rezultatelor analizelor efectuate nu s-a ţinut cont de caracteristicile paleo-mediului, paleo-florei şi paleo-faunei prezente în zona siturilor analizate, constatându-se, mai târziu, că multe din materialele identificate ca fiind prelucrate cu ajutorul uneltelor preistorice nu existau la acea dată (GRACE 1989). S-a constatat astfel necesitatea elaborării de loturi de piese experimentale pentru a obţine rezultate martor în compararea cu utilajul litic preistoric. Publicarea la Londra, în limba engleză, în anul 1964 a lucrării cercetătorului rus S.A. Semenov a pus bazele disciplinei traseologiei în Occident. Prima metodă folosită a constituit-o metoda „low power approach”, constând în analizarea urmelor de uzură la puteri de mărire scăzute . Aceasta a fost dezvoltată de un grup de cercetători de la Universitatea Harvard conduşi de Ruth Tringham (TRINGHAM et alii, 1974), accentul punându-se pe elaborarea unui program experimental extensiv având drept scop investigarea efectului îndeplinirii unei serii de sarcini asupra tăişului util al uneltei în formarea urmelor de uzură (în special a microfracturilor) pe muchia utilă a uneltei. Întrunirea cercetătorilor din acest domeniu în cadrul conferinţei de la Vancouver, desfăşurată în anul 1977, marchează predominanţa acestei metode asupra celei numite „high power approach”. În acel an, această din urmă metodă, care constă din analizarea urmelor de uzură cu ajutorul microscopului, se afla 83

UNELTE ŞI ARME

abia la început, cercetătorii care o utilizau concentrându-şi eforturile asupra definirii a diferite tipuri de lustru care ar fi putut fi asociate cu prelucrarea unui anumit tip de material. Tot la această conferinţă a avut loc introducerea unui nou concept metodologic, „testul orb”2, şi prezentarea rezultatelor acestuia. În anul 1985, în cadrul conferinţei de la Tübingen, au fost prezentate rezultatele a două astfel de teste, cu rezultate dezamăgitoare. Acest fapt a dus la dezvoltarea metodei „high power approach”, introducându-se în aria de interes a acesteia şi studierea microfracturilor. În anul 1987, în cadrul conferinţei de la Valbonne, au fost prezentate rezultatele unui nou „test orb”, care îmbină studiul microscopic al lustrului şi al microfracturilor cu metode specifice abordării „low power”, rezultatele obţinute fiind mult îmbunătăţite. Astfel, în acest moment, metodologia de cercetare specifică traseologiei caută să îmbine, cât mai strâns, cele două metode (GRACE
1993, 385-386).

∗ După ordonarea pe categorii tipologice a utilajul litic din aşezarea de la Hoiseşti „La Pod” vom încerca să distingem, pe cale traseologică, funcţionalitatea posibilă a uneltelor, în cadrul fiecărei de categorii. Dat fiind numărul mare de piese, am ales, pentru analizarea întregului ansamblu metoda „low power approach ”, care nu necesită prezenţa unei baze logistice specializate. Rezultatele obţinute urmează să fie verificate punctual, prin analizarea unor piese reprezentative, prin metoda „high power approach”, folosind două sisteme diferite de cuantificare a variabilelor (aceste metode urmează să fie explicate şi detaliate mai jos).

Metoda „low power approach” Această abordare presupune examinarea utilajului litic folosind o putere de mărire redusă, urmărind, în special, urmele de uzură prezente pe tăişul piesei, cum ar fi microfracturile sau gradul de rotunjire al acestuia. În studiul nostru ne vom concentra asupra microfracturilor.

2

Acest tip de test are drept scop verificarea diferitelor metode de cuantificare a variabilelor şi a relevanţei acestora şi constă în realizarea unui lot de piese experimental şi analizarea acestuia de către specialişti care nu au fost implicaţi în procesul experimental.

84

HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI

Pentru identificarea şi interpretarea urmelor de utilizare prezente pe uneltele care compun ansamblul utilajului litic şlefuit din aşezarea de la Hoiseşti vom utiliza datele furnizate de mai multe serii de experimente şi analize efectuate la o putere de mărire redusă (ODELL, ODELL-VEREECKEN 1980; ODELL 1981). Ideile exprimate în cadrul acestor studii şi pe care ne fundamentăm demersul nostru, se aplică uneltelor manufacturate din roci sau minerale rigide, casante, omogene şi izotropice, adică acelor materiale care nu au tendinţa de a-şi modifica forma de o manieră permanentă atunci când sunt supuse stresului şi posedă posibilitatea fracturării (ODELL 1981, 198). În general, testele realizate cu ajutorul acestei metode sugerează faptul că urmele de uzură observabile transced un tip de rocă, fiind chiar posibilă generalizarea asupra a mai multor varietăţi diferite (ODELL, ODELL-VEREECKEN 1980, 119). Variabilele urmărite vor consta în tipurile de fracturi, prezenţa şi dispunerea striaţiilor şi prezenţa lustrului. Având în vedere limitările impuse de dotările materiale utilizate pentru realizarea observaţiilor traseologice, cu un microscop binocular Carl Zeiss aparţinând Institutului de Arheologie Iaşi, singurele variabile ale urmelor de uzură asupra cărora am putut efectua observaţii detaliate au fost fracturile. Pentru interpretarea acestora am utilizat terminologia şi metodologia utilizate în cadrul lucrărilor citate mai sus. Pentru a facilita înţelegerea metodelor utilizate şi a rezultatelor obţinute, credem că este necesară definirea şi explicarea unor termeni utilizaţi. De asemenea, pentru ilustrarea grafică a diferitelor tipuri de fracturi se poate consulta Pl. 28. În momentul în care o unealtă face contact cu un material şi o anumită presiune este aplicată, obiectul prelucrat poate fi considerat ca acţionând ca un factor de deformare, într-o anumită manieră, a laturii utile a uneltei. Forţa utilizată poate fi aplicată la un număr infinit de unghiuri faţă de latura utilă a uneltei, situaţie în care, în stadiul actual al cunoştinţelor, pot apărea două tipuri de fracturi. În cazul în care direcţia forţei exercitate este oblică faţă de latura utilă a uneltei, aceasta poate îndoi materialul uneltei dincolo de limitele sale de elasticitate cauzând o fractură prin îndoire (ODELL 1981, 198).

85

UNELTE ŞI ARME

Atunci când direcţia forţei este direcţionată spre corpul principal al uneltei, constituindu-se, aproximativ, într-o bisectoare a unghiului laturii utile, aceasta poate opera pe principiul conului Hertzian şi poate cauza o iniţiere tip vârf de con. Astfel, un prim tip este constituit de fracturile cu terminaţii ascuţite, care rezultă într-o muchie cu lărgime minimă. Acest tip de fractură este caracteristic pentru facturile de îndoire. Al doilea tip este dat de fracturile articulate, care se caracterizează prin curbarea suprafeţei ventrale spre cea dorsală, acestea întâlnindu-se într-un unghi aproximativ drept. Acest tip de fractură este produs de aplicarea presiunii sau unei lovituri asupra unei suprafeţe a laturii uneltei şi este caracteristic fracturilor prin îndoire. Al treilea tip este definit de fracturile scalare, care se termină printr-o ruptură pe o singură suprafaţă. Acest tip de fractură este datorat forţelor de îndoire, dar, în cele mai multe cazuri, prezintă o iniţiere tip vârf de con, cauzată de forţe de percuţie aplicate direct asupra laturii. O a patra categorie este formată de fracturile de tip ruptură, caracterizate printr-o terminaţie care afectează ambele suprafeţe. Acestea sunt cauzate de stresul apărut în urma unei acţiuni de îndoire şi nu lasă negativ de aşchiere În ceea ce priveşte determinarea durităţii materialului prelucrat, am optat pentru utilizarea unei scări cu patru trepte, considerată a fi cel mai bine adaptată la condiţiile impuse de un astfel de studiu (ODELL, ODELL-VEREECKEN 1980, 101). Materialele de duritate mică includ produse animale precum carnea, pielea, grăsimile şi substanţe vegetale moi precum majoritatea tuberculilor, rizomilor, lujeri şi frunze. Fracturile sunt de obicei mici şi posedă terminaţii ascuţite cu un grad mediu de definire (pot fi uşor observate, dar nu sunt adânc tăiate în piatră). Materialele de duritate mică spre medie includ esenţele de lemn moale, în special conifere, deşi pot fi incluse si materiale mai dure dar flexibile, lăstari proaspeţi. Având în vedere faptul că materialul prelucrat poate fi uşor penetrat, acesta oferă o arie de contact cu unealta relativ largă, opunând totuşi o rezistenţă considerabilă. Datorită penetrării relativ adânci în materialul prelucrat, fracturile sunt de obicei de dimensiuni relativ mari, cu terminaţii ascuţite şi slab definite, marginile interioare ale acestora fiind vizibile la microscop. Fracturile pe laturile utile neascuţite sunt puţin invazive. 86

HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI

Materialele cu duritate medie spre mare includ esenţele de lemn tare (ex. stejar), precum şi corn umezit sau os proaspăt. Fracturile au de obicei terminaţii articulate, de mărime medie spre mare, fiind foarte posibilă şi apariţia striaţiilor şi lustrului. Materialele de duritate mare includ de obicei osul şi cornul, ca şi lemnul uscat de esenţă tare. Fracturile au terminaţii scalare, de mărime medie spre mare; în mod frecvent acestea retează tăişul laturii utile. Deşi lustrul şi striaţiile se dezvoltă, acestea sunt frecvent îndepărtate de urmele de uzură extensive. Pentru stabilirea funcţionalităţilor posibile ale fiecărei categorii de unelte din cadrul utilajului litic cioplit, am urmărit trei variabile relevante pentru stabilirea unor clase funcţionale: 1) planul tăişului utilizat, 2) prezenţa/absenţa retuşelor, 3) unghiul laturii utilizate (BANDY, 19943), observaţiile fiind efectuate cu o lupă cu distanţa focală f = 100 mm. Modul de clasificare al fiecărei variabile în parte a fost stabilit în mod arbitrar şi îl vom prezenta mai jos (BANDY, 1994): I. Planul tăişului: drept concav convex triunghiular neregulat denticulat II. Retuşele: 1. absente 2. unifaciale 3. bifaciale 1. 2. 3. 4. 5. 6. 1. 2. 3. 4. III. Unghiul laturii utile: 15-450 45-750 75-1050 Variabil Variabila I: Planul tăişului. Este definită de limita laturii utile a piesei privită de sus. Se presupune, în general, că tăişurile concave au fost folosite într-o mişcare

Dat fiind faptul că ne aflăm la primul demers de acest fel şi că acesta necesită un grad înalt de specializare, am ales să respectăm întocmai metodologia de lucru a autorului lucrării citate

3

87

UNELTE ŞI ARME

transversală, pentru a prelucra obiecte de dimensiuni mici şi formă alungită (mânere, ace, împungătoare). Cele mai probabile utilizări ale tăişurilor drepte şi convexe par să fi fost tăierea, fierăstruirea, netezirea unei serii întregi de materiale. Variabila II: Retuşele. Această variabilă trebuie luată în calcul, deoarece cioplirea intenţionată a tăişului, pentru a crea o morfologie specifică a laturii utile, creează microfracturi care pot influenţa rezultatul analizei piesei: în unele cazuri, microfracturile rezultate în urma retuşării pot fi confundate cu cele datorate utilizării piesei, de asemenea, până în acest moment, nu s-a pus la punct un sistem coerent de criterii obiective care să permită deosebirea strictă între retuşele intenţionate şi cele datorate utilizării. Variabila III: Unghiul laturii utilizate. Această variabilă se referă la unghiul laturii utilizate şi/sau retuşate. La stabilirea valorii acestei variabile se ia în considerare cea mai mare valoare posibilă a acelei porţiuni a laturii care prezintă cele mai intense urme de utilizare. Relevanţa valorii acestei variabile constă în presupunerea că unghiurile mici (15-450) au fost folosite în acţiuni de tăiere a materialelor moi4, în timp ce unghiurile mai mari au fost utilizate pentru tăierea sau prelucrarea unor materiale mai dure. Intersectarea acestor trei variabile formează o clasă de unelte. În cadrul fiecărei clase de unelte a fost urmărită frecvenţa microfracturilor şi modul de distribuire a acestora. Aşa cum o dovedeşte o serie întreagă de studii, modul de distribuire unifacial sau bifacial al microfracturilor este relevant pentru stabilirea mişcării presupuse de utilizarea uneltei. Astfel, mişcările transversale creează microfracturi unifaciale pe suprafaţa piesei opusă celei aflate în contact cu materialul lucrat. Mişcările longitudinale produc microfracturi distribuite bifacial. Cuantificarea distribuţiei microfracturilor în cadrul fiecărei clase de unelte produce două seturi de valori procentuale, relevante din punct de vedere funcţional: PMB (Procentajul Microfracturilor Bifaciale) şi PMC (Procentajul Microfracturilor într-o Clasă).

Pentru definirea durităţii materialelor prelucrate cu ajutorul uneltelor de silex am ales schema propusă de R. Grace (GRACE 1989). Astfel, materiale moi sunt: carnea, plantele, coaja de copac, lemn verde de esenţă moale, piele proaspătă; materiale cu duritate medie sunt: lemn (altul decât cel menţionat mai sus), peşte, corn înmuiat, piele uscată; materiale dure sunt: corn uscat, os, cochilii.

4

88

HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI

Primul set de valori (PMB) este relevant din punctul de vedere al determinării modului de acţiune al unei clase de unelte, acesta reprezentând câtul dintre numărul laturilor cu microfracturi bifaciale şi suma numerelor laturilor cu microfracturi bifaciale şi muchiilor cu microfracturi unifaciale. Al doilea set de valori (PMC) este relevant din punctul de vedere al determinării durităţii materialului prelucrat de o anumită clasă de unelte. Această valoare se calculează împărţind suma numerelor muchiilor cu microfracturi bifaciale şi unifaciale la numărul total al muchiilor utilizate în cadrul unei clase de unelte.

Metoda „high power approach”
Această metodă presupune examinarea utilajului litic utilizând o putere de mărire ridicată (în cazul nostru 200X), realizată cu ajutorul unui microscop electronic. Acest tip de abordare presupune urmărirea unei întregi serii de factori, în funcţie de metoda de interpretare folosită. De asemenea, piesele implicate în acest tip de studiu necesită o curăţare specială, pentru îndepărtarea tuturor urmelor organice de pe suprafaţa examinată şi care ar putea împiedica sau cauza erori de interpretare. În ceea ce priveşte interpretarea rezultatelor obţinute cu ajutorul acestui tip de abordare, am folosit două metode diferite, pentru a avea, în felul acesta, posibilitatea de a ne verifica rezultatele. Metoda Grace5 Această metodă presupune utilizarea unei fişe standard de observaţii. Caracteristicile urmărite sunt atât de ordin macroscopic, cât şi microscopic. Caracteristici macroscopice: Granulaţia materiei prime trebuie urmărită de la bun început, deoarece, pe o piesă realizată dintr-o materie primă cu granulaţie mare, urmele de uzură apar şi se dezvoltă mai greu.

Această metodă nu este întâlnită în literatura de specialitate sub un nume specific, dar, pentru coerenţa lucrării, noi am ales să folosim acest nume deoarece acest model de interpretare a fost elaborat şi prezentat pe larg de Roger Grace (GRACE 1989).

5

89

UNELTE ŞI ARME

Topografia suprafeţei observate joacă, de asemenea, un rol important, deoarece prezenţa unor neregularităţi (ex: unde de şoc datorate desprinderii de pe nucleu) pe suprafaţa piesei poate afecta modul de distribuire a urmelor de utilizare. Înainte de examinarea microscopică se stabileşte, de asemenea, morfologia piesei. Caracteristicile luate în considerare sunt: unghiul laturii utilizate, lungimea laturii utilizate, grosimea piesei, profilul şi forma laturii utilizate. Profilul laturii utilizate este definit ca forma pe care acesta o are în plan şi poate fi convex, concav sau drept. Pentru stabilirea unor valori obiective, acesta se calculează aplicând latura utilizată pe un grafic milimetric şi aliniind-o pe axa Y şi împărţind perpendiculara la orizontală. Valoarea perpendicularei este dată de valoarea maximă a distanţei dintre latura utilizată şi axa Y (valoarea acesteia se citeşte pe axa X), în timp ce valoarea orizontalei este dată de valoarea maximă dintre capetele laturii utilizate. Pentru laturi convexe aceste valori sunt pozitive, pentru laturi concave sunt negative, în timp ce 0 indică un profil drept. Forma laturii utilizate se calculează împărţind lăţimea la lungime, unde lăţimea este valoarea maximă laterală a piesei aplicate pe graficul milimetric având ca bază latura utilizată, în timp ce lungimea este definită ca valoarea maximă pe verticală a piesei. Cu cât această valoare este mai ridicată, cu atât piesa este mai potrivită utilizării pe un material dur. Următoarele caracteristici macroscopice urmărite sunt urmele de uzură ventrale şi dorsale. Se stabileşte astfel densitatea macro-fracturilor pe 10 mm de latură utilizată, înregistrarea făcându-se ca >5/10 mm sau <5/10 mm. În cazul în care densitatea macrofracturilor este mai mică de 5/10 mm, este foarte probabil ca acestea să nu se datoreze utilizării laturii. În continuare se determină tipul de macro-fracturi. Acestea pot fi de tip solzi, rupturi sau gradate. Macro-fracturile de tip solzi sunt produse de spărtura concoidală tipică pentru silex, fiind produse de aplicarea presiunii sau unei lovituri asupra unei suprafeţe a laturii uneltei şi lasă o urmă de aşchiere care este negativul aşchiei desprinse. Rupturile apar ca fracturi semicirculare, fiind cauzate de stresul apărut în urma unei acţiuni de îndoire şi nu lasă negativ de aşchiere. 90

HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI

Fracturile gradate se termină abrupt într-o terminaţie articulată, prezintă negativ de aşchiere scalar şi sunt adesea produse de percuţia aplicată direct pe latură. Pe aceeaşi latură utilizată pot să apară şi combinaţii între cele trei tipuri de fracturi descrise mai sus. Se înregistrează apoi gradul de rotunjire a laturii utilizate şi prezenţa sau absenţa lustrului. Înregistrările datelor microscopice se referă la prezenţa şi densitatea fracturilor, la tipul acestora, la rotunjirea şi micro-topografia laturii utilizate (valorile conform cărora se fac aceste înregistrări sunt aceleaşi cu cele prezentate mai sus). Urmează apoi înregistrarea caracteristicilor microscopice ale lustrului. Prima caracteristică urmărită o constituie distribuţia lustrului, aceasta putând fi continuă, intermitentă sau absentă. Se stabileşte apoi tipul de distribuţie a lustrului, acesta putând fi depărtat de muchie, intermitent, doar pe muchie/regulat, doar pe muchie/neregulat, diferenţiat sau absent. Această caracteristică (corelată cu altele) ajută la stabilirea tipului de material lucrat ca şi la mişcarea utilizată. Exemple: a) În cazul unei piese cu o micro-topografie striată, prezenţa lustrului doar pe proeminenţe poate indica o duritate ridicată a materialului prelucrat, în timp ce prezenţa lustrului şi în depresiuni poate indica prelucrarea unui material cu proprietăţi elastice şi cu o duritate relativ scăzută b) În cazul în care, pe o latură retuşată, cu un unghi obtuz, se observă o matrice intermitentă de distribuţie a lustrului, se poate presupune o mişcare de utilizare transversală, cu un unghi de contact mare. Următoarea caracteristică înregistrată o constituie gradul de răspândire a lustrului. Categoriile după care acesta se cuantifică sunt: doar pe tăiş, <0,5D, >0,5D, absent. „D” reprezintă diametrul câmpului de vedere la microscop, care este egal cu 800 μm. În cazul în care se lucrează la o rezoluţie de 200X, <0,5D reprezintă valori cuprinse între 100 şi 400 μm, iar >0,5D reprezintă valori ce depăşesc 400 μm. Această caracteristică constituie un indicator asupra extinderii suprafeţei de contact a piesei cu materialul prelucrat,

91

UNELTE ŞI ARME

furnizând, de asemenea, date asupra durităţii materialului lucrat, ca şi asupra unghiului de contact al piesei. În continuare se înregistrează tipul trăsăturilor liniare. Acestea sunt definite ca linii de lustru, criteriul de clasificare fiind orientarea faţă de tăişul piesei, categoriile rezultate fiind: paralele, perpendiculare, unghiulare sau absente, prezenţa concomitentă a câte două din primele trei categorii enumerate fiind, de asemenea, posibilă. Următoarea caracteristică urmărită a lustrului o constituie dezvoltarea acestuia, fiind dată de perioada de utilizare a uneltei şi de materialul pe care aceasta este folosită. Categoriile sunt: elemente individuale, elemente conectate, continuu, liniar sau absent. Corelarea tuturor caracteristicilor enumerate mai sus permite avansarea unei ipoteze asupra utilităţii uneltei, a materialului prelucrat şi a unghiului de contact. Metoda Yamada şi Sawada6 Această metodă presupune utilizarea a zece indicatori macro- şi microscopici, a căror cuantificare permite avansarea unor ipoteze privind funcţia probabilă a uneltei analizate, cu precizarea direcţiei de utilizare şi a tipului de material prelucrat. Primul indicator îl constituie răspândirea de la muchie a lustrului, categoriile de clasificare fiind: doar pe muchie, <200μm, <500μm, <1,0mm, 1,00mm<, absent de pe muchie. Acest indicator este relevant în stabilirea durităţii materialului prelucrat. Următorii doi indicatori urmăresc stabilirea micro- şi macroprofilului piesei studiate. Categoriile de clasificare ale acestora sunt: bombat, intermediar sau plat. Stabilirea acestor caracteristici ajută procesul de interpretare prin minimalizarea influenţei pe care micro- sau macro-topografia suprafeţei studiate o poate avea asupra modului de răspândire a lustrului şi poate furniza indicii asupra durităţii materialului prelucrat. Al patrulea indicator urmărit îl constituie penetrarea lustrului în depresiuni. Categoriile de clasificare sunt: masivă, intermediară sau uşoară. Acest indicator ajută la stabilirea durităţii şi/sau a proprietăţilor elastice ale materialului prelucrat.

Această metodă de cuantificare a rezultatelor examinării microscopice a fost publicată şi detaliată pe larg de către cercetătorii Shoh Yamada şi Atsushi Sawada (YAMADA, SAWADA 1993)

6

92

HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI

Al cincilea indicator urmărit îl constituie matricea de distribuire a lustrului, categoriile de clasificare fiind: extensivă, liniară sau cu pete. Şi acest indicator furnizează informaţii asupra durităţii şi/sau a proprietăţilor elastice ale materialului prelucrat. Al şaselea indicator urmăreşte matricea invazivă a lustrului, pentru clasificarea acesteia existând trei categorii: distinctă, intermediară, gradată. Acest indicator furnizează informaţii asupra durităţii şi/sau proprietăţilor elastice ale materialului prelucrat. Al şaptelea indicator serveşte la stabilirea gradului de netezire a suprafeţei lustruite, existând trei categorii de clasificare: netedă, intermediară, aspră. Acest indicator ajută la stabilirea texturii suprafeţei materialului lucrat. Al optulea indicator îl constituie numărul de adâncituri prezente pe suprafaţa lustruită. Categoriile după care acesta este cuantificat sunt: mare, intermediar, mic. Şi acest indicator ajută la stabilirea texturii suprafeţei materialului lucrat. Al nouălea indicator este constituit de modul de striere a suprafeţei lustruite, tipurile întâlnite fiind: filled-in, striată, lustru liniar, extrem de fină. Şi aceste caracteristici sunt date de textura suprafeţei materialului lucrat. Ultimul indicator urmăreşte stabilirea gradului de uzură a laturii utilizate, categoriile de clasificare a acestuia fiind: mare, uşor, nedetectat. Rezultatele observaţiilor sunt cuantificate şi interpretate pe baza tabelelor procentuale elaborate de autorii acestei metode (YAMADA, SAWADA 1993, 449-451).

Rezultate ale determinărilor traseologice Rezultatele metodei „low power approach” Utilajul litic şlefuit7 Grupa topoare Tip.1 Din punctul de vedere al descoperirilor de la Hoiseşti, acestui tip îi aparţine o singură piesă, întreagă, cu urme de uzură sub forma fracturilor de tip rupturi, de mici dimensiuni, situate pe latura utilă. Pe capătul proximal prezintă lustru rezultat în urma prinderii în coadă. Datorită caracteristicilor morfologice şi caracterului de unicat în cadrul acestui tip, nu putem preciza tipul de activitate în care a fost implicată această piesă.
Pentru o privire sintetică asupra asupra distribuţiei diferitelor tipuri de urme de uzură de pe latura utilă a uneltelor de piatră şlefuită se poate consulta tabelul nr. 3.
7

93

UNELTE ŞI ARME

Tip 2. În două din cele trei cazuri în care s-a păstrat latura utilă a uneltei, s-a constatat prezenţa predominantă, pe ambele suprafeţe, a fracturilor articulate şi scalare de dimensiuni mari, în unul din cele două cazuri fiind remarcată şi prezenţa unifacială a lustrului. Aceste caracteristici ale urmelor de uzură indică utilizarea uneltelor într-o mişcare de retezare asupra unui material de duritate relativ mare. Datorită fie distrugerii capătului proximal al uneltei în unele cazuri, fie limitărilor de ordin logistic în alte cazuri, nu am putut efectua observaţii asupra urmelor de uzură care ar fi putut indica prinderea uneltelor în coadă. Grupa tesle Teslele se caracterizează prin preponderenţa fracturilor articulate şi de tip rupturi, acestea fiind prezente în special pe suprafaţa dorsală. Acest fapt, coroborat cu prezenţa, în majoritatea cazurilor, a lustrului pe suprafaţa ventrală şi a striaţiilor cu orientare oblică faţă de latura utilă, indică utilizarea acestui tip de unealtă în acţiuni diverse, variind de la cioplire la fasonare. Singurele constante determinabile din punctul de vedere al urmelor de uzură le constituie prelucrarea unui material cu duritate medie spre mare (categorie în care se încadrează lemnul de esenţă tare) ca şi prinderea acestui tip de unealtă într-o coadă. Grupa dălţi Tip 1. Urmele de uzură, caracterizate prin prezenţa lustrului, a fracturilor de tip rupturi de mici dimensiuni şi a striaţiilor perpendiculare pe latura utilă a uneltei, nu par a fi specifice nici unei acţiuni din cele descrise de programele experimentale la care ne raportăm. Totuşi, fracturile de tip rupturi, de mici dimensiuni, rezultate în urma exercitării unor forţe de torsiune ca şi prezenţa striaţiilor perpendiculare pe latura utilă, par a indica utilizarea acestui tip de unealtă într-o acţiune de crestare (ODELL 1981, 202). Urmele de lustru observate pe capătul proximal al piesei întregi indică fixarea acesteia într-un mâner. Tip 2. Urmele de uzură identificate sunt caracterizate prin prezenţa lustrului şi absenţa aproape totală a fracturilor. Această observaţie coroborată cu morfologia tipică a acestui tip de unealtă ne face să credem că piesele respective au fost implicate, cel mai probabil, în acţiuni de răzuire asupra unui material de duritate medie. Analiza capetelor 94

HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI

proximale ale uneltelor indică prinderea într-un mâner a unei piese, în timp ce, pentru cea de a doua piesă, modul de distribuţie a lustrului poate indica puncte de prehensiune.

Tabel 3. Distribuţia diferitelor tipuri de urme de uzură de pe latura utilă a uneltelor de piatră şlefuită.

95

UNELTE ŞI ARME

Utilajul litic cioplit Dat fiind faptul că baza logistică pe care am avut-o la dispoziţie pentru aplicarea acestei metode de studiu nu s-a dovedit a fi în totalitate adecvată cerinţelor pentru utilajul litic cioplit, rezultate interpretabile am obţinut doar pentru două clase de unelte, şi anume 1.1.1. (uneltele cu planul laturii utile drept, neretuşate, cu unghiul laturii situat între 15 şi 450) şi 1.1.2. (uneltele cu planul laturii utile drept, neretuşate, cu unghiul situat între 45 şi 750). În clasa 1.1.1. (constituită exclusiv din lame cu profilul laturii utile drept, neretuşate şi cu unghiul laturii utile sub 450) s-a încadrat un număr de 47 de piese însumând un total de 79 tăişuri utilizate. Calculând, pentru această clasă Procentajul Microfracturilor Bifaciale (PMB) şi Procentajul Microfracturilor într-o Clasă (PMC) obţinem următoarele valori: PMB=0,59 şi PMC= 0,68. Comparând valoarea PMB obţinută de noi cu cea oferită de experimentele efectuate de Akoshima (AKOSHIMA 1987,
fig.9.4 apud BANDY 1994) constatăm că aceasta este foarte apropiată de cea dată de

utilizarea uneltei într-o mişcare longitudinală, pe un material de duritate mică (valoarea dată de Akoshima în acest caz este de 0,60). Acest rezultat este confirmat şi de analiza microscopică a piesei nr. 115 (din această clasă), prezentat mai jos. Comparând, însă, valoarea PMC obţinută de noi cu valorile oferite de Richards (RICHARDS 1988, tabel 28 apud
BANDY 1994) în urma unei serii de experimente, constatăm că acest indice indică un

material cu duritate medie spre mare (la Richards PMC=0,57 pentru materiale cu duritate medie spre mare şi PMC=1,00 pentru materiale cu duritate mare). Această anomalie8 pare a indica existenţa unei erori, fie în interpretarea datelor, fie în însuşi procesul metodologic de obţinere a datelor. Din această cauză am refăcut de încă două ori analiza pieselor, obţinând, de fiecare dată aceleaşi rezultate. În final, am hotărât să refacem analiza pieselor incluzând o a patra variabilă, şi anume dimensiunea piesei analizate. Astfel, am împărţit piesele din această clasă în două grupe: microlitice şi piese de
Trebuie mereu de ţinut cont de faptul că această clasă conţine unelte cu laturile neretuşate şi al căror unghi este sub 450, deci puţin susceptibile, prin însăşi morfologia lor, de a fi folosite pe materiale cu duritate crescută. O cauză independentă de modul de utilizare al uneltelor, şi care poate influenţa valoarea PMC o constituie procesele post-depoziţionale (după abandonarea/dezafectarea uneltei). O diferenţă atât de mare ar fi putut fi explicată prin situarea nivelului de cultură în sau imediat sub nivelul arabil, fapt care nu este valabil în cazul aşezării de la Hoiseşti. De asemenea, metodologia de lucru pe şantier precum şi împachetarea şi prelucrarea individuală a pieselor au redus la minimum influenţa proceselor post-excavare asupra suprafeţelor pieselor.
8

96

HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI

dimensiuni mijlocii şi mari (macrolitice). Reanalizarea separată a uneltelor microlitice (în număr de 17) din clasa 1.1.1. a dat următoarele rezultate: PMB=0,21, PMC=0,51. Comparând aceste rezultate cu cele oferite de experimentele efectuate de Richards (la Richards, pentru materiale de duritate mică spre medie PMC=0,48, iar pentru materialele cu duritate medie spre mare PMC=0,57) constatăm că se apropie de valorile care indică o mişcare de utilizare transversală pe un material de duritate medie. Raportându-ne la rezultatul analizei microscopice efectuat pe o piesă din acest lot (I.16) constatăm că rezultatul acesteia pare a confirma interpretarea noastră şi ne permite să avansăm ca probabilitate preferenţială prelucrarea lemnului. Pentru uneltele de mărimi mijlocii şi mari valorile rezultate au fost: PMB=0,72 şi PMC=0,55. Observăm că modificarea valorilor în acest caz vine să întărească prima noastră constatare, creşterea valorii PMB indicând creşterea incidenţei fracturilor bifaciale (marcator al mişcărilor longitudinale), iar noua valoare a PMC indică utilizarea acestui tip de unelte pe un material de duritate moale spre medie (într-o clasificare pe patru trepte de duritate, în această categorie se încadrează şi gramineele). În clasa 1.1.2. (constituită din lame cu profilul laturii utile drept, neretuşate şi cu unghiul laturii utile cuprins între 45-750) s-a încadrat un număr de nouă piese, însumând un total de 13 tăişuri utile. Pentru această clasă s-au obţinut următoarele valori: PMB=0 şi PMC=0,69. Valoarea 0 a PMB indică prezenţa exclusivă, în cadrul acestei clase, a retuşelor unifaciale indicând astfel ca direcţie de mişcare preferenţială cea transversală. Valoarea PMC indică prelucrarea unui material de duritate medie (posibil medie spre mare), categorie în care se pot încadra lemnul sau pielea uscată. În mod special ne-am concentrat atenţia asupra a trei lame, încadrabile în clasa 1.1.1., dar care prezintă caracteristici ale uzurii cu totul speciale. Acestea se deosebesc de restul lotului analizat printr-un lustru puternic (tipic inserţiilor de seceră), distribuit bifacial pe întreaga lungime a laturii utilizate. Urmele de uzură sub forma microfracturilor sunt însă atipice pentru atribuirea utilităţii de inserţie de seceră. Acestea se caracterizează printr-o rotunjire puternică a tăişului laturii utile şi prin prezenţa masivă a rupturilor şi fracturilor gradate. Aceşti indici, corelaţi cu caracteristicile morfologice unitare ale celor trei piese (lungimea cuprinsă între trei şi patru centimetri şi lăţimea de aproximativ doi centimetri), dau ca utilizare probabilă pentru aceste piese inserţia de 97

UNELTE ŞI ARME

tribulum (placă de treierat), piesele analizate de noi fiind identice cu cele atestate ca îndeplinind această funcţie în situl de la Karanovo (SKAKUN 1993, 366-367).

Rezultatele metodei „high power approach” Pentru studierea pieselor conform acestei metode, am avut acces la două tipuri diferite de microscop electronic metalografic cu refracţie. Pentru un prim lot de piese s-a încercat analizarea cu un microscop IOR-MC9 dotat cu cameră video pentru capturarea imaginilor. Datorită rezultatelor slabe obţinute ( datorate dificultăţii obţinerii focalizării la o rezoluţie de 200X), am încercat analizarea pieselor la un microscop de acelaşi tip, produs de Carl Zeiss, dotat cu cameră video pentru capturarea imaginilor. În cele ce urmează, prezentăm fişele de observaţie ale fiecărei piese în parte (în ordinea efectuării analizelor), conform celor două metode, deja prezentate, de înregistrare şi cuantificare a datelor. Piesele prezentate sunt identificate conform numărului de inventar. Trebuie să adăugăm că în acest studiu am inclus piesele pentru care marja de eroare în interpretare se situează sub 30%. Piesa nr. I.115 (Pl. 29) Fişă de observaţii (după sistemul S. Yamada şi A. Sawada) Nr.: I.115 Tip.: Lamă 1. Răspândire de la muchie: 1.0 mm< 2. Micro profil: bombat 3. Macro profil: bombat 4. Penetrare în depresiuni: masivă 5. Matrice de distribuire: cu pete 6. Matrice invazivă: graduală 7. Netezimea suprafeţei lustruite: netedă 8. Numărul de adâncituri: intermediar 9. Tip de striere: liniar 10. Grad de uzură: mare Concluzii: funcţie probabilă: tăiat/ferăstruit plante non-lemnoase (inserţie seceră). Fişă de observaţii (după R. Grace) Nr. I.115 Granulaţia: medie Topografia: plată 98

HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI

Morfologia piesei: - unghiul muchiei: 100 - lungimea: 5,4 cm - grosimea: 0,4cm - profilul: +0,15 -forma: 0,75 Urme de uzură macro dorsal/ventral: - fracturi: <5/10mm - tip de fracturi:rupturi - rotunjire: uşoară - luciu: prezent Urme de uzură micro ventral: - fracturi: absente - rotunjire: puternică - micro-topografie: plată - distribuirea micro-lustrului: continuă - tipul de distribuţie: asimetric - grad de răspândire: >0,5D - trăsături liniare: paralele - striaţii: paralele - dezvoltarea lustrului: C Concluzii: unealtă folosită într-o mişcare de tăiere uni/bi-direcţională la un unghi de aprox. 900 faţă de planul piesei, pe un material cu duritate mică (plante non-lemnoase) funcţie probabilă: inserţie seceră. Unii cercetători, pe baza experimentelor, asociază prezenţa striaţiilor în formă de cometă cu orientare paralelă cu muchia uneltei cu acţiunea de secerare a gramineelor domestice (KOROBKOVA 1993, 373 şi fig.2:2) Piesa nr. I.28 (Pl. 30) Fişă de observaţii (după sistemul S. Yamada şi A. Sawada) Nr.: I.28. Tip: lamă. 1. Răspândire de la muchie: 1.0 mm< 2. Micro profil: intermediar 3. Macro profil: bombat 4. Penetrare în depresiuni: intermediară 5. Matrice de distribuire: cu pete 6. Matrice invazivă: graduală 7. Netezimea suprafeţei lustruite: netedă 8. Numărul de adâncituri: intermediar 9. Tip de striere: „filled-in” 10. Grad de uzură: mare Concluzii: unealtă folosită într-o mişcare de tăiere/ferestruire a unui material lemnos. 99

UNELTE ŞI ARME

Fişă de observaţii (după R. Grace) Nr. I.28 (poziţia 7) Granulaţia: medie Topografia: plată Morfologia piesei: - unghiul muchiei: 470 - lungimea: 4,8 cm - grosimea: 0,5cm - profilul: +0,09 - forma: 2,1 Urme de uzură macro dorsal/ventral: - fracturi: <5/10mm - tip de fracturi:rupturi+gradate - rotunjire: puternică - luciu: prezent Urme de uzură micro ventral: - fracturi: <5/5mm - rotunjire: puternică - micro-topografie: plată - distribuirea micro-lustrului: continuă - tipul de distribuţie: asimetric - grad de răspândire: >0,5D - trăsături liniare: paralele - striaţii: paralele - dezvoltarea lustrului: C Concluzii: unealtă folosită pe un material de duritate medie (în acest caz cel mai probabil este lemnul), într-o mişcare unidirecţională de tăiere (cel mai probabil negativă), la un unghi de 900 faţă de planul piesei. Piesa nr. I.16 (Pl. 31) Fişă de observaţii (după sistemul S. Yamada şi A. Sawada) Nr.: I.16. Tip: Lamă. 1. Răspândire de la muchie: <200 ηm 2. Micro profil: bombat 3. Macro profil: bombat 4. Penetrare în depresiuni: intermediară 5. Matrice de distribuire: extensivă 100

HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI

6. Matrice invazivă: intermediară 7. Netezimea suprafeţei lustruite: intermediară 8. Numărul de adâncituri: mare 9. Tip de striere: „filled-in” 10. Grad de uzură: mare Concluzii: unealtă utilizată într-o mişcare transversală pe un material de duritate medie. Fişă de observaţii (după R. Grace) Nr. I.16 (poziţia 1) Granulaţia: medie Topografia: plată Morfologia piesei: - unghiul muchiei: 220 - lungimea: 3,2 cm - grosimea: 0,2cm - profilul: 0 - forma: 1,92 Urme de uzură macro dorsal/ventral: - fracturi: <5/10mm - tip de fracturi:rupturi - rotunjire: puternică - luciu: absent Urme de uzură micro ventral: - fracturi: <5/5mm - rotunjire: puternică - micro-topografie: plată - distribuirea micro-lustrului: continuă - tipul de distribuţie: simetric - grad de răspândire: >0,5D - trăsături liniare: absente - striaţii: unghiulare - dezvoltarea lustrului: B+ Concluzii: unealtă folosită într-o mişcare transversală pe un material de duritate medie (în acest caz cel mai probabil este lemnul), la un unghi mic al planului piesei faţă de materialul lucrat. Gradul de dezvoltare a lustrului indică o perioadă relativ scurtă de utilizare. Piesa nr. I.31 (Pl. 32) Fişă de observaţii (după sistemul S. Yamada şi A. Sawada) Nr.: I.31. Tip: Gratoar pe lamă. 101

UNELTE ŞI ARME

1. Răspândire de la muchie: 1.0 mm< 2. Micro profil: intermediar 3. Macro profil: plat 4. Penetrare în depresiuni: masivă 5. Matrice de distribuire: cu pete 6. Matrice invazivă: intermediară 7. Netezimea suprafeţei lustruite: netedă 8. Numărul de adâncituri: intermediar 9. Tip de striere: „filled-in” 10. Grad de uzură: mare Concluzii: unealta a fost folosită pe un material de duritate medie (probabil piele), într-o mişcare transversală. Fişă de observaţii (după R. Grace) Nr. I.31. (poziţia 3) Granulaţia: mică Topografia: plată Morfologia piesei: - unghiul muchiei: 730 - lungimea: 4,5 cm - grosimea: 0,4cm - profilul: +0,06 - forma: 1,6 Urme de uzură macro dorsal/ventral: - fracturi: >5/10mm - tip de fracturi:rupturi+concoidale (solzi) - rotunjire: puternică - luciu: prezent Urme de uzură micro ventral: - fracturi: >5/5mm - rotunjire: puternică - micro-topografie: plată - distribuirea micro-lustrului: continuă - tipul de distribuţie: asimetric - grad de răspândire: >0,5D - trăsături liniare: absente - striaţii: paralele+unghiulare - dezvoltarea lustrului: C Concluzii: unealta a fost folosită pe un material de duritate medie (probabil piele9), într-o mişcare transversală cu unghi mic al suprafeţei lucrate faţă de planul piesei.

9

Discuţiile ridicate de interpretarea acestei piese vor fi prezentate pe larg în subcapitolul următor.

102

HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI

Piesa nr. I.50 (Pl. 33) Fişă de observaţii (după sistemul S. Yamada şi A. Sawada) Nr.: I.50. Tip: Gratoar dublu pe lamă. 1. Răspândire de la muchie: < 500 μm 2. Micro profil: intermediar 3. Macro profil: plat 4. Penetrare în depresiuni: uşoară 5. Matrice de distribuire: extensivă 6. Matrice invazivă: distinctă 7. Netezimea suprafeţei lustruite: netedă 8. Numărul de adâncituri: multe 9. Tip de striere: extrem de fină 10. Grad de uzură: uşor Concluzii: unealta a fost folosită într-o mişcare transversală, pe un material de duritate mare (posibil os). Fişă de observaţii (după R. Grace) Nr. I.50. (poziţia 6) Granulaţia: mică Topografia: plată Morfologia piesei: - unghiul muchiei: 760 - lungimea: 7,8 cm - grosimea: 0,5cm - profilul: +0,03 - forma: 5,28 Urme de uzură macro dorsal/ventral: - fracturi: <5/10mm - tip de fracturi:rupturi+concoidale (solzi) - rotunjire: uşoară - luciu: absent Urme de uzură micro ventral: - fracturi: <5/5mm - rotunjire: puternică - micro-topografie: plată - distribuirea micro-lustrului: continuă - tipul de distribuţie: pe muchie/simetric - grad de răspândire: >0,5D - trăsături liniare: absente - striaţii: absente - dezvoltarea lustrului: B+ 103

UNELTE ŞI ARME

Concluzii: unealta a fost folosită într-o mişcare transversală pe un material de duritate mare (posibil os), la un unghi mic al planului piesei faţă de materialul lucrat. Dezvoltarea lustrului indică o folosire de scurtă durată. ∗ De la început trebuie să precizăm că această încercare de studiu traseologic constituie un demers personal, pentru a testa simpla fezabilitate a unei astfel de idei. Din această cauză demersul nostru a fost îngrădit atât de aspecte financiare cât şi de ordin logistic, limitări pe care le-am simţit atunci când a sosit momentul propriului nostru bilanţ. Reamintind, din nou, că rezultatele noastre se află sub semnul probabilităţii, vom prezenta, în cele ce urmează, concluziile desprinse în urma studiului traseologic efectuat asupra unor piese din silex cioplit provenite din aşezarea de la Hoiseşti – „La Pod”. Pentru a uşura înţelgerea concluziilor, dat fiind faptul că termenii utilizaţi pentru definirea mişcărilor de prelucrare a materialului sunt traduşi din limba engleză şi termenii originali prezintă un grad mare de specificitate, am ales să îi ilustrăm în Pl. 34. În ceea ce priveşte lamele neretuşate, analizele macroscopice şi microscopice relevă implicarea acestui tip de unelte în acţiuni presupunând atât mişcări longitudinale, cât şi mişcări transversale, materialul implicat fiind unul cu duritate mică. Mişcările longitudinale, care implică acţiuni de tăiere sau fierăstruire par a fi specifice lamelor cu dimensiuni ce depăşesc în lungime 4 cm şi cu un unghi al laturii utile situat sub 450. Conform datelor oferite de analiza microscopică a piesei nr. I.115, constatăm că printre materialele prelucrate cu ajutorul acestui tip de unealtă se numără şi gramineele cultivate, acest fapt atestând şi pe această cale practicarea agriculturii de către locuitorii aşezării. Mişcările transversale par, în schimb, să se asocieze cu lamele de dimensiuni microlitice (sub 4 cm lungime) şi cu prelucrarea unui material cu duritate sporită. Specificul dat de morfologia uneltei, şi anume unghiul mic (sub 450) al laturii utile ne permite să avansăm ipoteza conform căreia acest tip de lamă este utilizat pe lemn verde într-o acţiune specifică de cioplire-aşchiere. Putem deci, presupune mai departe, că acest tip de unealtă era utilizat pentru şlefuirea, fasonarea sau chiar decojirea a diverse obiecte de lemn, foarte probabil de dimensiuni mici. Presupunerea noastră este confirmată şi de 104

HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI

analiza microscopică efectuată asupra unei lame, nr.I.16, de acest tip. Dezvoltarea lustrului pe această piesă denotă o perioadă scurtă de utilizare De asemenea, analiza macroscopică a urmelor de utilizare prezente pe laturile utile ale lamelor neretuşate cu secţiune triunghiulară înaltă (unghiul laturii utile este cuprins între 45-750) indică implicarea acestora într-o acţiune transversală asupra unui material de duritate medie. Ţinând cont de faptul că pentru această categorie indicele PMC prezintă o valoare mai mare decât pentru lamele discutate mai sus, putem presupune fie că acest tip de unealtă a fost utilizat pe un material cu o duritate mai mare, fie că mişcarea era mai degrabă de tipul crestare. Piesa nr. I.28, o lamă de dimensiune mijlocie, cu una din laturi retuşate continuu cu retuşe directe abrupte, prezintă un lustru puternic pe latura utilizată şi a fost iniţial considerată, tocmai pe baza lustrului, ca având funcţionalitatea unei inserţii de seceră. Analiza microscopică a relevat însă implicarea piesei într-o acţiune longitudinală asupra unui material de duritate medie. Putem presupune, în acest caz, că respectiva piesă a fost folosită pentru fierăstruirea unor obiecte din lemn. Dezvoltarea puternică a lustrului indică o folosire de lungă durată. Fără a generaliza rezultatele de până acum, dar pornind tocmai de la diferenţierile observate în gradul de dezvoltare a lustrului, am încercat o analiză comparativă cantitativă între procentajul pieselor cu lustru din grupa lamelor neretuşate şi cele din grupa lamelor retuşate. Astfel, din 70 de piese încadrate în categoria lamelor neretuşate, cele care prezintă lustru se regăsesc într-un procent de 5,71%, în timp ce pentru categoria lamelor cu retuşe, procentul pieselor cu lustru macroscopic este de 29,03% (Grafic 8). Fără a fi ilustrativă din punct de vedere al destinaţiei precise a pieselor din fiecare categorie, compararea celor două valori procentuale denotă o durată de utilizare mult mai îndelungată pentru lamele cu laturi retuşate. Motivaţia acestei diferenţieri poate fi dată fie de rezistenţa ridicată oferită de morfologia unei laturi retuşate, fie de faptul că timpul sporit necesar pentru obţinerea unei astfel de unelte avea drept efect utilizarea acesteia până în momentul în care gradul de uzură ducea la dezafectarea uneltei. Rezultatul analizei piesei I.31 (gratoar pe capăt de lamă cu laturile retuşate continuu şi abrupt) a relevat faptul că aceasta a fost folosită într-o mişcare transversală la un unghi mic faţă de planul piesei. Deşi variabilele observate indică prelucrarea (cel mai 105

UNELTE ŞI ARME

probabil răzuirea) unui material cu duritate medie, probabilitatea cea mai mare constituind-o în acest caz prelucrarea pielii, striaţiile observabile pe suprafaţa piesei sunt atipice, indicând prezenţa unui al doilea tip de material, implicat în procesul de prelucrare. În acest moment, nu putem să precizăm dacă este vorba de un material care îndeplineşte rolul de abraziv, sau dacă este vorba de influenţa pe care o joacă suportul pe care este depusă pielea în timpul lucrului. Demnă de remarcat în acest caz este absenţa urmelor de utilizare de pe capătul gratoar al uneltei, acestea fiind situate pe ambele laturi. Piesa I.50 este un gratoar dublu pe lamă retuşată continuu şi abrupt pe ambele laturi. Şi în acest caz nu au fost observate urme de utilizare pe capetele gratoar ale piesei, acestea situându-se pe latura stângă a piesei. Analiza microscopică a relevat posibila întrebuinţare a piesei pe un material de duritate mare, într-o mişcare transversală (probabilitatea cea mai mare o constituie răzuirea osului). Ţinând cont de natura materialului prelucrat, cât şi de gradul de dezvoltare al lustrului, timpul de utilizare al acestei piese a fost de scurtă durată.

106

Planşa 28. Diferite tipuri de fracturi.

107

1. Tăişul lamei nr. I.115 (dorsal; 200X).

2. Suprafaţa laturii cu lustru a lamei nr. I.115 (dorsal; 200X).

Planşa 29. Hoiseşti-La Pod. Piesa nr. I. 115.

108

1. Muchia lamei nr. I.28 (ventral; 200X).

2. Suprafaţa laturii cu lustru a lamei nr. I.28 (ventral; 200X).

Planşa 30. Hoiseşti-La Pod. Piesa nr. I. 28. 109

1. Suprafaţa cu lustru a lamei nr. I.16 (ventral; 200X).

2. Tăişul lamei nr. I.16 (ventral; 200X).

Planşa 31. Hoiseşti-La Pod. Piesa nr. I. 16.

110

1. Tăişul piesei nr. I.31 (ventral; 200X).

2. Suprafaţa cu lustru a piesei nr. I.31 (ventral; 200X).

Planşa 32. Hoiseşti-La Pod. Piesa nr. I. 31. 111

1. Tăişul piesei nr. I.50 (ventral; 200X).

2. Suprafaţa cu lustru a piesei nr. I.50 (ventral; 200X).

Planşa 33. Hoiseşti-La Pod. Piesa nr. I. 50.

112

tăiere fierăstruire

crestare răzuire

aşchiere

cioplire

fasonare

sfredelire

străpungere

forare

Planşa 34. Ilustrarea diferitelor acţiuni implicate în prelucrarea materiei prime cu ajutorul utilajului litic cioplit (apud GRACE 1989).

113

UNELTE ŞI ARME

II.2. Determinarea tipologică a inventarului din materii dure animale Înainte de a ne referi la metodologia de analiză a inventarului artefactelor realizate din materii dure animale, considerăm necesare câteva precizări de ordin terminologic general. În ceea ce priveşte materia primă, în cadrul inventarului descoperit în aşezarea de la Hoiseşti au fost identificate două mari tipuri de materie primă utilizată în manufacturarea obiectelor din materii dure animale. Astfel, osul este constituit dintr-un tip particular de ţesut de susţinere dur, ai cărui constituenţi fundamentali sunt reprezentaţi de osteocite, fibre conjunctive şi cement intercelular impregnat cu substanţe minerale. Un al doilea tip de materie primă este dat de aşa-numitul corn, care constituie, în fapt tijele osoase ale coarnelor. Atât la cervidee, cât şi la cavicorne, coarnele sun alcătuite din tije osoase, care se conservă în timp şi sunt numite de arheologi coarne, şi din formaţiuni tegumentare (velur la cervidee şi tegument cornificat la cavicorne) care nu se păstrează în timp (UDRESCU, BEJENARU, HRIŞCU 1999, 36-37). Numărul total de fragmente prelucrate este de 76, dintre care numai pentru 40 au putut fi determinate caracteristicile morfo-tehnice care să permită încadrarea tipologică. Tehnicile de prelucrare a materiei prime sunt destul de simple şi limitate. Pentru manufacturarea majorităţii pieselor s-a utilizat tehnica percuţiei directe, aşchiile rezultate fiind apoi prelucrate prin şlefuire/abraziune. În cazul uneltelor realizate pe suport de ax/rază de corn se remarcă şi cioplirea axială parţială a părţii proximale, pentru a facilita debitarea prin flexiune10. În ceea ce priveşte metodologia şi terminologia utilizate în studiul artefactelor realizate din materii dure animale, am ales să ne conformăm singurei lucrări de sinteză existente, dedicate industriei materiilor dure animale din preistoria României (BELDIMAN
2007). În cazul utilajului de os şi corn provenit din aşezarea de la Hoiseşti, conform

10

Studiul uneltelor realizate din materii dure animale descoperite în aşezarea de la Hoiseşti este doar parţial, rezultatele de până în prezent fiind făcute publice în cadrul comunicării Antler and Tooth Artefacts found in the Calcholithic Cucuteni Site from Hoiseşti, Romania, lucrare prezentată la 6-th Meeting of the Worked Bone Research Group/ ICAZ, Nanterre, 27-31 August, 2007 (în colaborare cu Luminiţa Bejenaru, Romeo Cavaleriu, Simina Stanc);

114

HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI

clasificării utilizate (BELDIMAN 2007, 72-157), acesta poate fi împărţit în şase mari grupe morfo-tehnice. O primă grupă o constituie vârfurile, caracterizate printr-o parte activă ascuţită, cu secţiune conică, piramidală sau prismatică. A doua grupă este dată de netezitoare/şlefuitoare, pentru acestea fiind specifică partea activă în suprafaţă, cu o morfologie variabilă, în funcţie de materia primă folosită, aceste unelte fiind utilizate prin frecare. A treia grupă este constituită de dăltiţe, care sunt definite prin partea activă liniară sau în suprafaţă, în funcţie de tipul de acţiune în care sunt implicate, cu o morfologie variabilă, în funcţie de materia primă utilizată. A patra grupă este constituită de linguri-spatule, cu partea activă liniară sau în suprafaţă, caracterizate în special prin forma de căuş sau trapezoidală plată a extremităţii distale. A cincea grupă este constituită de vârfurile oblice, cu partea activă liniară sau în suprafaţă oblică, prezentând unul sau mai multe planuri de amenajare prin cioplire. Cea de a şasea grupă este dată de obiectele receptoare, constituită de mânere cu diferite utilităţi, cu morfologie variabilă în funcţie de materia primă utilizată şi de modul de receptare al inserţiilor (şănţuire sau perforaţie axială). În funcţie de materia primă, gradul şi modalitatea de fasonare/finisare a pieselor, fiecare din aceste grupe a fost împărţită, la rândul ei în tipuri morfo-funcţionale. Vârfuri În această grupă au fost încadrate 27 de artefacte caracterizate prin partea activă ascuţită. În funcţie de materia primă utilizată şi de modalitatea şi gradul de fasonare a pieselor au fost distinse şase tipuri morfo-funcţionale. Tip 1 Un prim tip (Pl. 35/1-2) este reprezentat de un număr de 11 piese, a căror stare precară de conservare ne permite numai să afirmăm că au fost manufacturate prin şlefuire utilizându-se fragmente provenite de la oase lungi de mamifere.

115

UNELTE ŞI ARME

Tip 2 Al doilea tip (Pl. 35/3-7) este constituit de vârfurile realizate pe fragmente de oase lungi fasonate numai distal, fiind identificate şapte exemplare. Datorită materiei prime utilizate, fragmente de oase lungi, acest tip se caracterizează printr-o mare varietate morfologică. Acest lucru poate fi explicat prin faptul că aşchiile de oase utilizate pentru manufacturarea acestor unelte nu sunt produse intenţionat în acest scop (BELDIMAN 2007,
77).

Tip 3 Pentru cel de al treilea tip (Pl. 35/8) sunt specifice vârfurile pe fragmente de oase lungi, fasonate integral, cu partea proximală subţiată. Din punct de vedere morfologic, acest tip de piese, reprezentat în aşezarea de la Hoiseşti printr-un singur exemplar, se caracterizează prin partea activă ascuţită, cu secţiune conică, partea mediană cu margini rectilinii rezultate în urma prelucrării şi cu partea proximală prelucrată prin abraziune, astfel încât secţiunea piesei în această zonă este subţiată. Tip 4 Cel de al patrulea tip este reprezentat de vârfurile realizate pe segmente de metapod. În funcţie de plasarea acestora pe suportul anatomic se pot distinge două subtipuri, şi anume vârf pe segment distal (36/1) şi vârf pe segment proximal (36/2). Acest tip este caracterizat de prelucrarea prin şlefuirea părţii utile şi a în părţii mediane, pentru partea proximală fiind păstrate caracteristicile anatomice. Tip 5 Al cincilea tip (Pl. 36/3-4) este definit de vârfurile pe rază de corn de cerb. Acestea se caracterizează prin conservarea, în bună parte, a morfologiei anatomice, observându-se prelucrarea prin cioplire sau fasonare a părţii active. În acest tip sunt încadrabile două piese de la Hoiseşti. Una dintre aceste unelte (36/4) prezintă la partea proximală urme de cioplire rezultate în urma debitării cornului, iar la extremitatea proximală prezintă o perforaţie axială. Cea mai probabilă utilitate a acestui tip de unealtă o constituia cea de plantator/scormonitor (MARINESCU-BÎLCU, BELDIMAN 1997). Tip 6 Vârfurile pe fragmente de canini de mistreţ (36/5-6) constituie cel de al şaselea tip, reprezentat prin două astfel de piese. Acestea sunt caracterizate printr-o parte utilă 116

HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI

ascuţită, cu secţiune triunghiulară rezultată în urma prelucrării prin şlefuire, păstrând în rest morfologia anatomică, modificată doar de acţiunea de debitare a fragmentului suport. Netezitoare/Şlefuitoare În această grupă au fost încadrate şase artefacte caracterizate prin partea activă în suprafaţă. În funcţie de materia primă utilizată şi de modalitatea şi gradul de fasonare/finisare a pieselor au fost identificate trei tipuri de astfel de artefacte. Tip 1 Primul tip (Pl. 37/1-2) este constituit de netezitoare/şlefuitoare realizate pe fragmente de oase lungi, caracterizate prin amenajarea părţii utile, prin abraziune unifacială urmată de abraziune transversală sau oblică, sub forma unui vârf oblic simplu. Acest tip de unealtă este reprezentat în cadrul lotului studiat prin două exemplare. Utilitatea acestui tip de artefact pare să fi fost aceea de răzuitor sau jupuitor, asemănătoare gratoarelor din cadrul utilajului litic (BELDIMAN 2007, 90). Tip 2 Al doilea tip (37/3) este, de asemenea, realizat pe fragmente de oase lungi, fiind caracterizat prin dispunerea paralelă cu axul lung, pe partea mediană a osului, a părţii utile. Amenajarea părţii utile s-a făcut, într-o primă etapă, prin percuţie directă, urmată de abraziune transversală. În cadrul utilajului de os de la Hoiseşti a fost identificat un singur exemplar. Tip 3 Un tip aparte este constituit de oasele scurte utilizate ca netezitoare/şlefuitoare (Pl. 37/4-5). În cadrul aşezării de la Hoiseşti au fost descoperite trei astfel de exemplare. Caracteristica definitorie a acestui tip de unealtă îl constituie utilizarea osului în forma sa anatomică, fără intervenţii de amenajare, definirea acestor obiecte ca unelte fiind posibilă doar pe baza urmelor de uzură pe care le prezintă. Dăltiţe În această grupă au fost încadrate patru artefacte caracterizate prin partea activă liniară sau în suprafaţă. În funcţie de materia primă utilizată şi de modalitatea şi gradul de fasonare/finisare a pieselor au fost identificate trei tipuri de astfel de artefacte.

117

UNELTE ŞI ARME

Tip 1 Un prim tip este determinat de dăltiţele realizate pe fragment de os lung, cu partea activă obţinută cu ajutorul şlefuirii bifaciale asimetrice, rezultând astfel o latură utilă liniară. Acest tip este reprezentat printr-o singură piesă (Pl. 38/1). Tip 2 Al doilea tip este definit de dăltiţele realizate pe segment de corn de cerb şi, din punct de vedere morfologic, este definit prin realizarea părţii active cu ajutorul şlefuirii bifaciale asimetrice. Acest tip este, de asemenea, reprezentat printr-un singur exemplar (Pl. 38/2). Tip 3 Al treilea tip (Pl. 38/3-4) este reprezentat de dăltiţele realizate pe segment de corn de cerb care, din punct de vedere morfologic, se caracterizează prin realizarea părţii utile prin şlefuire unifacială. Acest tip este reprezentat de două exemplare. Aceste tipuri de unelte au ca utilitate probabilă acţiuni asemănătoare dăltiţelor din utilajul litic şlefuit, fiind utilizate prin percuţie, directă sau indirectă, pe un material cu duritate mare (BELDIMAN 2007, 98-99).

Spatule Această grupă este reprezentată printr-un singur exemplar caracterizat prin latura utilă de formă trapezoidală, plată şi partea mediană plană. Datorită conformaţiei anatomice naturale o osului din care acest artefact a fost manufacturat – peroneu provenit de la Sus domest., care prezintă în mod natural o secţiune concavă la extremităţi – considerăm că utilitatea iniţială a fost cea de lingură, în urma deteriorării căuşului, extremitatea distală fiind reamenajată cu ajutorul cioplirii, obţinându-se, în acest fel, o spatulă (Pl. 39/1). Vârfuri oblice Această categorie este reprezentată printr-un singur exemplar, manufacturat pe un segment de corn de cerb. Din punct de vedere morfo-tipologic, latura utilă a uneltei se caracterizează printr-o parte activă în suprafaţă oblică, obţinută cu ajutorul cioplirii unifaciale, obţinându-se astfel un vârf oblic simplu, restul piesei păstrând morfologia

118

HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI

anatomică (Pl. 39/2). Cea mai probabilă utilitate a acestui tip de piesă este cea de retuşor sau armă de împungere (BELDIMAN 2007, 107). Elemente receptoare Această grupă este reprezentată de un singur artefact, realizat dintr-un segment median de corn de cerb (Pl. 39/3). Această piesă a fost şlefuită pe întreaga suprafaţă şi este străbătută integral de un canal realizat prin scobirea şi îndepărtarea spongiosei. O privire de ansamblu asupra uneltelor realizate din materii dure animale (Tabel 4), relevă faptul că, din punctul de vedere al părţilor anatomice de provenienţă a materiei prime, erau favorizate oasele lungi şi coarnele, dintre oasele lungi fiind preferate metapodalele (care permiteau obţinerea a două unelte dintr-un singur os). De asemenea, alegerea taxonilor şi a părţilor anatomice utilizate (prin predominarea celor provenite de la Cervus elaphus) pare a fi fost motivată de considerente ce ţin de duritate, formă şi dimensiune, oasele provenite de la speciile de animale sălbatice fiind mai dure decât cele provenite de la animale domestice (BEJENARU et alii 2008). II.4. Unelte de cupru În cadrul aşezării de la Hoiseşti s-a mai descoperit, de asemenea, un împungător de cupru, cu secţiune rectangulară, cu vârf ascuţit subţiat şi cu o lungime de 10 cm (Fig. 1).

Figura 1. Hoiseşti-La Pod. Împungător de cupru.

119

Tabel 4. Prezentare sintetică a uneltelor din materii dure animale.
NR.INV. Vârfuri tip 1 3069 3160 3140 3139 3162 3167 3145 3142 3135 3143 3131 Vârfuri tip 2 3151 3164 880 2673 3163 3141 3154 Vârfuri tip 3 3161 Vârfuri tip 4 3136 3134 Vârfuri tip 5 3050 3132 Vârfuri tip 6 3072 3088 Netezitoare tip 1 2924 3165 Netezitoare tip 2 3148 Netezitoare tip 3 2025 dinte dinte canin inferior canin superior Sus scrofa Sus scrofa corn corn fragm. ram întreg Cervus elaphus Cervus elaphus tibie cubitus fragm. distal ~întreg Capreolus c. Vulpes vulpes os lung fragm. diafizar Capreolus c. metapod peroneu tibie os lung metapod metapod metapod fragm. diafizar fragm. diafizar fragm. diafizar fragment fragm. diafizar fragm. diafizar fragm. diafizar Capreolus c. Sus domesticus Ovis/Capra Mamifer mijlociu Cervus elaphus Capreolus c. Cervus elaphus os lung os lung os lung os lung os lung os lung os lung os lung os lung os lung metapod fragment fragm. diafizar fragm. diafizar fragm. diafizar fragm. diafizar fragm. diafizar fragm. diafizar fragm. diafizar fragment fragm. diafizar fragment Mamifer mijlociu Capreolus c. Mamifer mijlociu Mamifer mare Cervus elaphus Mamifer mijlociu Mamifer mijlociu Mamifer mijlociu Mamifer mijlociu Mamifer mijlociu Ovis/Capra DENUMIRE FRAGMENTARE TAXON

os lung radius

fragm. diafizar fragm. diafizar

Mamifer mijlociu Ovis/Capra

metacarp

fragm. proximal

Cervus elaphus

astragal

întreg

Ovis/Capra

120

3065 3153 Dăltiţe tip 1 3155 Dăltiţe tip 2 3152 Dăltiţe tip 3 2088 3157 Lingurispatule 3159 Vârfuri oblice 3149 Mâner corn 3133

astragal indet

fragment fragment

Ovis/Capra Mamifer mare

metapod

fragm. diafizar

Mamifer mare

corn

fragment

Cervus elaphus

corn corn

fragment fragment

Cervus elaphus Cervus elaphus

peroneu

fragm. diafizar

Sus domesticus

corn

fragment

Cervus elaphus

corn

fragment

Cervus elaphus

121

1

2

3 4 5

7 6

8

Planşa 35. Hoiseşti-La Pod. Vârfuri pe fragmente de oase lungi (3-7: fasonate distal; 8: fasonat integral cu partea distală subţiată). 7- L.2; 5 - Gr.2:; 1-4, 6, 8 – în strat.

122

1

2

3

4

5

6

Planşa 36. Hoiseşti-La Pod. Vârfuri (1-2: pe segmente de metapod; 3-4: pe rază de corn de cerb; 5-6: pe fragmente de canini de mistreţ). 3- L.11; 1-2, 4-6 – în strat. 123

1

2

4

3 5

Planşa 37. Hoiseşti-La Pod. Netezitoare/Şlefuitoare (1-3: pe fragmente de oase lungi; 45: pe oase scurte). 5 - L.2; 1- Gr.2; 2, 4 – în strat; 3 - passim. 124

1

2

3

4

Planşa 38. Hoiseşti-La Pod. Dăltițe (1: pe segment de os lung; 2-4: pe segment de corn de cerb). 3-4 - L.3; 1- L.8; 2 - passim.

125

1

2

3

Planşa 39. Hoiseşti-La Pod. 1: spatulă (L.8); 2: vârf oblic (L.3); 3: mâner de corn de cerb (în strat). 126

III. ANALIZA INVENTARULUI CERAMIC
III.1. Analiza pastei În cadrul acestui studiu s-a încercat analizarea a unui eşantion de 50 de fragmente ceramice provenite din aşezarea de la Hoiseşti. Acestea au fost alese astfel încât să reprezinte un număr relativ egal din cele trei categorii ceramice stabilite din punct de vedere formal: fină, semifină şi grosieră. Datorită metodelor distructive utilizate pentru realizarea acestui studiu (ex: studierea spărturii proaspete, testarea cu soluţie de acid clorhidric, mojarare pentru testarea reacţiei la stimuli magnetici), au fost alese fragmente ceramice provenind din situaţii stratigrafice incerte. Rezultate interpretabile am obţinut pe un număr de doar 43 de fragmente, şapte probe fiind compromise de tratamentul inadecvat din timpul prelucrării primare. Dintre aceste 43 de fragmente, 15 aparţin categoriei ceramicii fine, 14 categoriei ceramicii semifine şi 14 categoriei ceramicii grosiere. Pentru o privire detaliată asupra rezultatelor obţinute am realizat tabelul sintetic nr. 6. Deoarece în cele ce urmează vom lucra cu termeni specifici care fie nu sunt utilizaţi în literatura arheologică românească, fie pot da naştere unor confuzii datorită sensului aparent identic, vom prezenta în continuare un scurt glosar de termeni operativi. Astfel, vom denumi argilă/argile materia primă utilizată în manufacturarea produselor ceramice şi aflată în stare naturală, nealterată de intervenţia olarului. Matricea va defini argila alterată de intervenţia olarului prin adăugare de degresant, prelucrare mecanică, modelare şi procesare prin ardere. Duritatea ceramicii va face referire la capacitatea matricei de a suporta un stres de natură mecanică, fie de rupere sau de compresie, înainte de apariţia unui eveniment (fisurare, sfărâmare, dezintegrare) care să afecteze funcţionalitatea vasului. Rezistenţa ceramicii va face referire la capacitatea acesteia de a suporta şocuri termice ciclice înainte de apariţia unui eveniment care să dezafecteze vasul. Pentru a stabili dacă există o anumită legătură între grosimea unui fragment ceramic şi tipul de care acesta aparţine, vom calcula, pentru fiecare categorie ceramică în 127

HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI

parte (fină, semifină şi grosieră) devierea standard. Aceasta reprezintă variaţia valorilor mulţimii analizate faţă de medie. Primul pas în obţinerea acestei valori se face calculând devierea faţă de medie a fiecărui element al mulţimii. Întrucât în această etapă se obţin valori atât pozitive cât şi negative, obţinerea unui index de valori pozitive, care să exprime variaţia faţă de medie, se face ridicând mulţimea analizată la pătrat. În continuare se calculează media valorilor ridicate la pătrat, valoarea devierii standard fiind dată de extragerea rădăcinii pătrate din rezultatul obţinut (DRENNAN 1996, 29-32). Analiza pastei se caracterizează prin utilizarea unor parametri analitici identificabili macroscopic sau cu ajutorul microscopiei binoculare. Variabilele identificabile cu ajutorul acestei metode constau în definirea trăsăturilor fizice ale ceramicii, caracteristicilor arderii şi incluziunilor non-plastice.

Caracteristicile fizice Duritate În mod normal, duritatea materialelor este măsurată prin raportare la scala lui Mohs. În lipsa dotărilor care să ne permită acest lucru, am apelat la un sistem simplificat, cu trei trepte de gradaţie: duritate mică, medie şi mare. Astfel, fragmentele ceramice cu duritate mică prezintă o suprafaţă care poate fi zgâriată cu unghia, cele cu duritate medie prezintă o suprafaţă care nu poate fi zgâriată cu unghia, iar cele cu duritate mare nu pot fi zgâriate cu muchia unui cuţit (ORTON, TYERS, VINCE 1993, 138). Aspect exterior Un criteriu util în stabilirea tipului de pastă este dat de senzaţia tactilă pe care o oferă textura suprafeţei. Cele trei criterii diferenţiale identificabile sunt: suprafaţa abrazivă (oferă o senzaţie abrazivă), aspră (sunt simţite iregularităţi ale suprafeţei) şi fină (când nu pot fi simţite iregularităţi) (ORTON, TYERS, VINCE 1993, 235). Densitate Pentru determinarea densităţii pastei am considerat ca fiind ilustrativă descrierea aspectului unei spărturi proaspete, care, în cazul ceramicii cucuteniene, poate fi încadrată în patru criterii valorice. Primul criteriu este dat de o secţiune fină, cu suprafaţa plată sau 128

ANALIZA INVENTARULUI CERAMIC

uşor curbată, fără iregularităţi vizibile sau cu iregularităţi de mici dimensiuni, plasate aproape una de alta. Al doilea criteriu este determinat de fracturile neregulate, cu iregularităţi de dimensiuni mai mari şi mai distanţate unele de altele. Al treilea criteriu este dat de fracturile dezorganizate care prezintă iregularităţi de dimensiuni mari, şi în general cu o formă angulară. Ultimul criteriu este definit de fracturile laminate, cu aspect scalar (ORTON, TYERS, VINCE 1993, 235). Caracteristicile arderii În ceea ce priveşte caracteristicile arderii, experienţa a demonstrat faptul că este recomandabilă descrierea culorilor secţiunii unui vas în cinci zone (ORTON, TYERS, VINCE
1993, 69).

Prima zonă este miezul. Această parte a vasului, cel mai puţin expusă la atmosfera cuptorului, este protejată într-o oarecare măsură împotriva temperaturilor extreme. Vasele al căror miez este de culoare neagră sau gri închis conţin, cel mai probabil, carbon derivat din arderea incompletă a materiei organice conţinute de materia primă. Pe măsură ce carbonul este ars, acesta va consuma oxigen, acest fapt ducând la reducerea locală a materiei prime, de aici rezultând culoarea gri sau neagră. Pe măsură ce arderea continuă, oxigenul din atmosfera cuptorului poate oxida miezul, ducând la apariţia culorii maro sau roşii. Următoarele zone descrise sunt bordurile miezului, adică zona cuprinsă între miez şi suprafaţa vasului, în cazul în care există diferenţe între acestea şi miez. Absenţa diferenţelor de culoare între miez şi bordurile sale poate indica fie faptul că arderea a fost suficient de puternică şi îndelungată pentru a se ajunge la un echilibru, fie (în cazul unor paste de culoare gri sau neagră) că a fost de foarte scurtă durată. Dacă bordura exterioară are o culoare diferită de cea interioară, acest fapt ar putea sugera acoperirea gurii vasului, într-o manieră oarecare, în timpul arderii vasului. În final, trebuie descrisă culoarea suprafeţelor (interioară şi exterioară) vasului, în cazul în care acestea diferă de borduri. Existenţa unei diferenţe de culoare între suprafeţe şi borduri poate indica o schimbare rapidă a condiţiilor de ardere, spre exemplu deschiderea cuptorului când ceramica era încă fierbinte, surplusul de oxigen înroşind mai puternic suprafaţa vasului.

129

HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI

Incluziunile Incluziunile cuprind orice trăsături de mari dimensiuni existente în pasta vasului. Uneori este imposibil de determinat dacă incluziunile prezente în pasta unui vas sunt rezultatul unor procese naturale, sau al adăugării intenţionate de către olar. Utilizarea termenului degresant implică faptul că incluziunile de un anumit tip sunt adăugiri artificiale, practicate de către olar în timpul procesului de pregătire a pastei (ORTON,
TYERS, VINCE 1993, 70).

Din punctul de vedere al producerii ceramicii, se pot distinge cel puţin două tipuri de depozite de argilă: argilele primare, care se găsesc pe locul formării – macrogranulare, amestecate cu reziduuri din roca primară – şi depozitele secundare, care au trecut printrun proces de transportare şi care a indus decantarea naturală. Acestea din urmă conţin argile cu o granulaţie fină si structură omogenă (BOUQUILLON 2007, 30). Marea majoritate a argilelor naturale include şi alte materiale în afara mineralelor argiloase. Aceste incluziuni non-plastice pot fi constituite, în cazul argilelor primare, din fragmente parţial sau chiar deloc descompuse ale rocii de bază. În cazul argilelor sedimentare, o gamă mai largă de materiale pot intra în componenţa argilei, fiecare din acestea putând fi rezultatul unui proces de eroziune diferit. Unul din cele mai comune materiale de acest gen îl constituie particulele rotunjite de quartz (nisip). A doua sursă de intruziuni non-plastice în argilă este dată de intervenţia intenţionată a olarului. În unele cazuri aceste incluziuni constau dintr-un supliment al celor găsite în mod natural în argilă. În general, degresantul adăugat este diferit de incluziunile non-plastice naturale, diferenţierea acestora fiind astfel posibilă. Atenţia specială pe care o acordăm incluziunilor din pastă se justifică prin faptul că, pe de o parte, în multe cazuri acestea constituie metoda cea mai de încredere pentru distingerea diferitelor tipuri de pastă. În acelaşi timp, frecvenţa, mărimea şi gradul de sortare al acestora constituie indicatori ai gradului de specializare a procesului de manufacturare a ceramicii şi asupra posibilei utilizări a vasului. Tipul de incluziuni poate fi determinat utilizând o cheie simplă, cum este cea publicată de Peacock în 1977 (Tabel 5). Acolo unde există îndoieli asupra identificării acestora este de preferat a se oferi doar descrierea culorii şi aparenţei particulei.

130

ANALIZA INVENTARULUI CERAMIC

Pentru analizarea şi interpretarea incluziunilor vom folosi patru parametri texturali. Astfel, în estimarea frecvenţei incluziunilor ar fi de preferat utilizarea unui sistem procentual, bazat pe raportarea vizuală la un set de grafice (Pl. 40). Datorită inaccesibilităţii şi răspândirii reduse a acestora, se utilizează alternativ un sistem empiric bazat pe numărarea granulelor vizibile în câmpul de observaţie a microscopului, la o putere de mărire considerată adecvată. Media, sau mai exact modala mărimilor incluziunilor, care exprimă mărimea generală a acestora, poate fi determinată relativ uşor, fie cu ochiul liber, fie prin utilizarea unei scări pe obiectivul microscopului, în special dacă se urmăreşte un anumit interval (ex. 0,25-0,5 mm). Această variabilă ajută la stabilirea prezenţei sau absenţei procesului de levigare a argilei ca parte a prelucrării argilei în vederea obţinerii de vase ceramice sau poate constitui un indiciu referitor la sursa de materie primă utilizată de către olar. Sortarea se referă la diferitele categorii de mărime ale incluziunilor, acest parametru constituind un indice al omogenităţii pastei (Pl. 41). Forma incluziunilor reflectă istoria lor erozională. În general, cu cât mai lungă este această istorie, cu atât mai rotunde vor fi incluziunile, acest aspect constituind un factor important în stabilirea sursei şi tipului de argilă utilizată precum şi a caracteristicilor materiale ale ceramicii rezultate (Pl. 42).

131

Tabel 5. Cheia pentru identificarea incluziunilor în pasta ceramică (apud PEACOCK 1977) A. Fără incluziuni vizibile - goluri 1. Goluri aproximativ discoidale – uneori curbate şi cu striaţii 2. Goluri care formează ovale sau sfere perfecte de cca. 1 mm diametru 3. Goluri care formează romburi 4. Goluri cu formă neregulată 5. Goluri alungite cu striaţii pe lungime B. Incluziuni care reacţionează cu acid clorhidric diluat 1. Discoidale, curbate, laminate sau cu structuri rectangulare pe suprafaţă 2. Incluziuni cu formă de ovale sau sfere perfecte cu structură concentrică 3. Incluziuni cu formă de ovale sau sfere perfecte fără structură concentrică 4. Romburi de culoare albă sau translucide 5. Incluziuni cu formă neregulată, angulară sau rotunjită C. Incluziuni cu un caracter omogen şi care nu reacţionează cu soluţia de acid clorhidric C.I. Incluziuni de culoare deschisă 1. Incluziuni sub formă de fulgi strălucitori 2. Granule transparente, cu aspect sticlos, mai dure decât metalul 3. Granule mai dure decât metalul 4. Clusteri de culoare albă, cu aspect sticlos, fără a fi bine cimentaţi 5. Granule mate, albe sau deschise la culoare 6. Formă rombică 7. Cu structură curbată şi uşor de zgâriat cu metal 8. Cristale rectangulare sau subrectangulare – clivează uşor 9. Fără formă vizibilă de cristal, cu fractură concoidală C.II. Incluziuni de culoare închisă 1. Cu aspect de fulgi strălucitori 2. Granule friabile, roşiatice, bine rotunjite, uşor magnetice 3. Granule friabile, maro mat, bine rotunjite 4. Granule friabile, maro mat, bine rotunjite, cu structură laminată 132 Mică de culoare închisă Minereu de fier roşu Fragmente de lut Metasediment

Scoică Oolit sau calcar Calcit Calcar Iarbă sau paie Scoică Oolit Calcar bine rotunjit Calcit Calcar

Mică de culoare albă Quartz Quartzit Nisip de quartz

Dolomit Os calcinat Feldspat Silex

5. Granule friabile, roşiatice, angulare, uşor magnetice 6. Granule friabile, maro mat, angulare 7. Granule, aparenţă metalică, fără formă de cristale, uneori bine rotunjite 8. Incluziuni de culoare neagră strălucitoare, sub formă de baston alungit, adesea cu striaţii pe lungime, aspect sticlos 9. Incluziuni de culoare neagră mată, moi, friabile, angulare 10. Incluziuni de culoare neagră mată, sub formă de granule aplatizate, uneori cu structură laminată 11. Incluziuni de culoare neagră mată, nu pot fi zgâriate cu acul, fără structură cristalină, fractură concoidală, formă angulară 12. Incluziuni de culoare neagră mată, pot fi zgâriate cu acul, fractură dezorganizată, structură cristalină 13. Granule de culoare roşie, transparente sau translucide, cu duritate mare 14. Granule de culoare roşie, opace, formate din cristale rectangulare sau subrectangulare, clivează bine 15. Granule de culoare roşie, cu duritate mare, opace, cu fractură concoidală 16. Granule de culoare roşie, pot fi zgâriate cu acul, fractură dezorganizată, structură cristalină D. Incluziuni cu un caracter heterogen, nu reacţionează cu soluţia de acid clorhidric

Minereu de fier roşu Şamotă Minereu de fier negru Probabil minereu fero-magnesian Şamotă Metasediment Silex Rocă vulcanică Quartz sau quartzit Feldspat Silex Rocă vulcanică Fragmente de rocă

133

HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI

III.2. Categoriile de pastă ale ceramicii III.2.a. Ceramica fină Caracteristici structurale În cazul aşezării de la Hoiseşti, ceramica fină se caracterizează prin duritate mică sau medie, textură fină şi densitate mare exprimată de spărtura proaspătă fină sau neregulată. Grosimea fragmentelor ceramice aparţinând acestei categorii variază între 4,5 şi 9,6 mm, cu o medie de 6,89 mm şi o deviere standard de 1,58 mm. Din punctul de vedere al frecvenţei incluziunilor, acestea se situează sub 5%, au o mărime maximă de 0,1 mm, prezintă o sortare foarte bună, formă rotundă sau cvasi-rotundă şi sfericitate crescută. Cele mai frecvente incluziuni sunt constituite de particule de quartz de foarte mici dimensiuni, sub 0,02 mm, fiind întâlnite, de asemenea, şi alte fragmente de rocă de diferite culori. În ceea ce priveşte arderea, toate fragmentele ceramice analizate au suferit o ardere completă, culoarea acestora fiind fie în întregime cărămizie, fie înregistrându-se variaţii minime de nuanţă între interior şi suprafeţele exterioare. Proprietăţi mecanice şi fizice Aşa cum a rezultat din analiza caracteristicilor structurale ale ceramicii fine, în cazul aşezării de la Hoiseşti, aceasta este realizată dintr-o argilă omogenă de foarte bună calitate, cu granulaţie fină şi incluziuni sporadice de dimensiuni mici. În timpul procesului de ardere, dat fiind că aceasta este una completă, la temperaturi relativ ridicate, structura argilei specifică acestui tip de pastă manifestă o expansiune termică izotropică, astfel încât aceasta se densifică şi mărimea particulelor creşte (KANG 2005, 1). Matricea rezultată se va caracteriza printr-o granulaţie fină şi o structură omogenă, relativ lipsită de defecte. Dat fiind faptul că, pentru materialele ceramice, defectele pot apărea fie în interiorul particulelor, fie la limitele acestora, pentru a determina proprietăţile mecanice şi fizice ale acestui tip de matrice trebuiesc luaţi în considerare doi factori. În primul rând, defectele apar cel mai adesea la legăturile dintre particule şi au o propagare maximă echivalentă cu diametrul unei particule, procesele de dislocare fiind blocate de legăturile între particule. De asemenea, există un raport direct intrinsec între mărimea particulelor materiei prime şi mărimea defectelor posibile în interiorul particulelor, astfel încât, cu cât particula este mai mică, cu atât descreşte posibilitatea apariţiei sau propagării 134

ANALIZA INVENTARULUI CERAMIC

unui defect în interiorul acesteia. Astfel, materialul ceramic caracterizat de o astfel de matrice va prezenta o rezistenţă sporită la fracturare (BARSOUM 2003, 378; McCOLM 1990, 6;
RICE 2000, 50-51). În acelaşi timp, supunerea unui obiect ceramic unei schimbări rapide de

temperatură va conduce la o schimbare dimensională diferenţială în diferitele părţi ale acestuia, rezultând astfel o acumulare de stres în masă şi, în consecinţă, energia tensiunii sistemului va creşte. Dacă această tensiune nu este foarte mare, fisurile existente nu se vor extinde iar solidul nu va fi afectat de şocul termic. Deoarece energia de tensiune este finită, fisurile se vor extinde doar până în momentul în care energia de tensiune este convertită în energie de suprafaţă, moment în care se vor opri. Dimensiunile până la care se pot extinde fisurile depind de mărimea şi densitatea lor iniţială. În cazul de faţă, unde în matricea originală sunt prezente puţine fisuri, de dimensiuni mici, dimensiunile finale ale acestora vor fi mari, având drept rezultat o degradare puternică a durităţii matricei (BARSOUM 2003, 450-451). Se poate aşadar concluziona că pasta ceramicii fine se caracterizează prin duritate sporită şi rezistenţă scăzută la şocuri termice.

III.2.b. Ceramica semifină Caracteristici structurale Categoria ceramicii semifine provenită din situl de la Hoiseşti se caracterizează prin duritate mică sau medie, textură fină sau aspră şi densitate mai scăzută faţă de ceramica fină, spărtura proaspătă având un caracter exclusiv neregulat. Grosimea fragmentelor ceramice din cadrul acestei categorii variază între 5,3 şi 16,1 mm, cu o medie de 9,84 mm şi o deviere standard de 3,07mm. Frecvenţa incluziunilor este mai mare decât în cazul ceramicii fine, valoarea procentuală a acesteia situându-se, de obicei, între 5-10%. Sortarea incluziunilor este, în general, foarte bună şi bună, acestea prezentând dimensiuni sub 0,1 mm şi o formă rotundă sau cvasi-rotundă, cu grad sporit de sfericitate. În unele cazuri a putut fi observată o sortare slabă a incluziunilor, acestea prezentând dimensiuni de până la 0,2 mm cu forme variabile. Cele mai frecvente tipuri de incluziuni sunt date de fragmente de quartz sau quartzit, minereuri de Fe sau feromagneziene de culoare neagră, fragmente provenind de la diferite tipuri de roci, de diverse culori, întâlnindu-se şi, în câte un caz, şamotă şi calcar sau calcar oolitic. În ceea ce priveşte arderea, toate fragmentele ceramice analizate au suferit o ardere completă, 135

HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI

culoarea acestora fiind fie în întregime cărămizie, fie înregistrându-se variaţii de nuanţă între interior şi suprafeţele exterioare. Proprietăţi mecanice şi fizice Pasta specifică acestei categorii ceramice este caracterizată de utilizarea unei argile omogene, cu un procentaj relativ ridicat de incluziuni. Din punctul de vedere al proprietăţilor matricei, acestea sunt asemănătoare ceramicii realizate din pastă fină, prezentând, totuşi, o calitate mai scăzută.

III.2.c. Ceramica grosieră Caracteristici structurale Categoria ceramicii grosiere se caracterizează prin duritate mică spre medie, textură aspră şi densitate mai scăzută decât în cazul ceramicii fine sau semifine, dată de o spărtură dezorganizată. Grosimea fragmentelor ceramice din cadrul acestei categorii variază între 7,61 şi 14,92 mm, cu o medie de 10,52 mm şi o deviere standard de 2,12 mm. Frecvenţa incluziunilor este mai mare decât în cazul primelor două categorii ceramice menţionate mai sus, având valori cuprinse între 5-10% şi 10-20%. Sortarea incluziunilor variază de la satisfăcătoare la foarte slabă, de formă variată, predominante fiind însă incluziunile angulare cu sfericitate redusă; dimensiunile sunt cuprinse, de obicei, între 0,15 şi 0,2 mm, existând însă şi cazuri în care acestea sunt cuprinse între 0,3 şi 0,4 mm. Cele mai frecvente tipuri de incluziuni constau în fragmente de quartz sau quarzit, fragmente de alte roci de diverse culori şi minereuri de Fe sau fero-magneziene de culoare neagră. Un singur caz (proba 43) prezintă adăugare intenţionată de degresant, constând în fragmente de roci vulcanice de culoare neagră, cu structură vitroasă veziculară, cu diametre cuprinse între 0,2 şi 4 mm. Majoritatea fragmentelor ceramice prezintă o ardere incompletă. De asemenea, modul de fracturare a fragmentelor ceramice – fractura proaspătă prezentând solzi de argilă – indică faptul că argila utilizată pentru manufacturarea vaselor încadrabile în această categorie de pastă, fie a fost intenţionat selectată datorită caracterului său eterogen, fie nu a suferit un tratament mecanic de mărunţire şi omogenizare, la fel de meticulos ca cel aplicat pentru ceramica fină şi semifină. 136

ANALIZA INVENTARULUI CERAMIC

Proprietăţi mecanice şi fizice După cum am notat mai sus, pasta din care este realizată ceramica grosieră se caracterizează printr-o argilă neomogenă, cu un procentaj ridicat de incluziuni în compoziţie. Pentru a putea stabili proprietăţile fizice şi mecanice ale matricei rezultate în urma arderii acestui tip de pastă, trebuie întâi analizate comportamentele argilei şi incluziunilor în timpul arderii şi răcirii produsului ceramic şi a modului în care acestea afectează structura matricei. Prelucrarea mecanică parţială a argilei are drept rezultat crearea, în timpul arderii, a unei densificări rapide a acelor părţi din matrice care conţin particule fine. Aceste grupări de particule (aglomeraţi), cât şi incluziunile, au proprietăţi mecanice şi termice diferite de cele ale matricei originale şi cunosc în timpul arderii şi al răcirii obiectului ceramic un comportament anizotropic, manifestând o expansiune termică diferită de cea a matricei. În consecinţă, ca rezultat al diferenţelor dintre coeficientul de expansiune termică al matricei (αm) şi al incluziunilor (αi), se poate dezvolta o cantitate sporită de stres rezidual în momentul răcirii obiectului ceramic. Astfel, în momentul răcirii, pot apărea următoarele două situaţii: dacă αi<αm, stresul de întindere care se dezvoltă poate avea drept rezultat formarea de fisuri radiale în matrice. De asemenea, dacă αi>αm, incluziunea va tinde să se detaşeze de matrice şi să formeze un defect asemănător porilor (BARSOUM 2003, 375-377). Astfel, matricea rezultată va prezenta numeroase defecte sub formă de fisuri şi/sau pori. Dat fiind faptul că duritatea ceramicii este condiţionată de numărul iniţial de defecte prezente în matrice (ROESLER, HARDERS, BAEKER 2007, 227;
BARSOUM 2003, 374 şi 394), obiectele produse din ceramică grosieră vor avea o duritate

redusă faţă de cele aparţinând categoriei fine. Analizând rezistenţa la şoc termic a unei astfel de matrice, constatăm că, în cazul în care în matricea iniţială sunt prezente numeroase fisuri de dimensiuni mici, în momentul aplicării stresului termic, fiecare dintre acestea va cunoaşte extinderi de mică amplitudine, astfel încât, în mod corespunzător, degradarea durităţii matricei nu va atinge valori ridicate. De asemenea, urmărind modul de propagare a fisurilor în matrice, observăm că acestea, fie pot fi deviate de-a lungul legăturilor intergranulare slabe, fie se pot bifurca în jurul granulelor, în ambele cazuri rezultatul constând în scăderea stresului existent în vârful fisurii, încetinindu-se astfel avansul acesteia (BARSOUM 2003, 380-381), din acest comportament fiind astfel posibilă 137

HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI

identificarea rolului jucat de procentajul sporit de incluziuni. În concluzie, deşi prezintă o duritate redusă, matricea specifică rezultată, caracterizată printr-un număr sporit de defecte, poate fi considerată ca fiind tolerantă la şoc termic (BARSOUM 2003, 451; RICE
2000, 627). Considerăm util să menţionăm că, în producerea ceramicii cu aplicaţii

industriale, cărămizile realizate pentru construcţia de cuptoare sunt fabricate astfel încât să conţină numeroase defecte şi pori datorită cărora pot suporta cicluri termice severe, fără a înregistra degradări structurale esenţiale (BARSOUM 2003, 451). Din punctul de vedere al arderii, ceramica grosieră se caracterizează printr-o ardere incompletă, prezentând, în majoritatea cazurilor, diferenţe de culoare între miez, borduri, sau suprafeţe. Acest fapt creează diferenţe de volum în interiorul matricei, care, la rândul lor, induc stări de tensiune, care se manifestă între acele părţi ale matricei care prezintă grade de ardere diferite. Liniile de tensiune astfel create pot limita expansiunea radială a defectelor, orientându-le paralel cu pereţii vasului şi scăzând astfel riscul apariţiei unui defect care poate duce la dezafectarea vasului.

138

Planşa 40. Grafice procentuale utilizate pentru estimarea frecvenţei incluziunilor (apud MATHEW, WOODS, OLIVER 1991)

Dimensiuni incluziuni Procentaj 5%

0,5 – 1,0 mm

0,5 -2,0 mm

0,5 – 3,0 mm

10%

20%

30%

139

Planşa 41. Grafice utilizate pentru estimarea gradului de sortare a incluziunilor (apud BARRACLOUGH 1992)

FOARTE SLABĂ

SLABĂ

SATISFĂCĂTOARE/MEDIE

BUNĂ

FOARTE BUNĂ

140

Planşa 42. Grafice utilizate pentru estimarea gradului de rotunjire a incluziunilor (apud BARRACLOUGH 1992) Grad Foarte angular rotunjire Grad sfericitate Sfericitate Mare Angular Sub-Angular Sub-Rotunjit Rotunjit Bine Rotunjit

Sfericitate Redusă

141

Tabel 6. Prezentare sintetică a rezultatelor analizei probelor ceramice.
Legendă: F = ceramică fină; S = ceramică semifină; G = ceramică grosieră
Nr. Tip Duritate Textură Densitate Grosime Frecvenţă 1 F mică fină fină 7,47mm < 5% Mărime ≤ 0,1mm Incluziuni Sortare Foarte bună Formă Rotunde (sfericitate >) Tip Fragmente de quartz/quartzit (<0,02mm) ; fragmente de rocă de diferite culori, în special negre sau brun-roşcate Fragmente foarte mici (< 0,02mm) de quartz/quartzit ; diferite tipuri de rocă de diverse culori, în special albe translucide, brun roşcate, negre. Fragmente foarte mici (< 0,02mm) de quartz/quartzit ; diferite tipuri de rocă de diverse culori, în special albe translucide, brun roşcate, negre. Fragmente foarte mici (< 0,02mm) de quartz/quartzit ; diferite tipuri de rocă de diverse culori, în special albe translucide, brun roşcate, negre. Fragmente foarte mici (< 0,02mm) de quartz/quartzit ; diferite tipuri de rocă de diverse culori, în special albe translucide, brun roşcate, negre. Fragmente foarte mici (< 0,02mm) de quartz/quartzit ; diferite tipuri de rocă de diverse culori, în special albe translucide, brun roşcate, negre. 3 2 1 cărămiziu Culoare 2a 3a

2

F

mică

fină

neregulată

9,61mm

< 5%

0,020,1mm

Foarte bună

Rotunde (sfericitate >)

cărămiziu

Cărămiziu gălbui

cărămiziu

3

F

mică

fină

neregulată

5,20mm

< 5%

< 0,1mm

Foarte bună

Rotunde (sfericitate >)

cărămiziu

Cărămiziu gălbui

cărămiziu

4

F

medie

fină

neregulată

7,53mm

< 5%

< 0,1mm

Foarte bună

Rotunde (sfericitate >)

cărămiziu

Brun cărămiziu

cărămiziu

5

F

medie

fină

fină

5,97mm

< 5%

< 0,1mm

Foarte bună

Rotunde (sfericitate >)

cărămiziu

6

F

mică

fină

fină

8,44mm

< 5%

< 0,1mm

Foarte bună

Rotunde (sfericitate >)

cărămiziu

142

7

S

mică

aspră

neregulată

6,57mm

< 5%

< 0,1mm

Foarte bună

Rotunde (sfericitate >)

8

S

mică

aspră

neregulată

5,35mm

< 5-10%

< 0,1mm

Foarte bună

rotunde

9

F

mică

aspră

fină

6,55mm

≤ 5%

< 0,1mm

Foarte bună

Rotunde (sfericitate >)

10

S

micămedie

aspră

neregulată

11,40mm

≤ 5%

≤ 0,2mm

bună

Rotunde (sfericitate >)

11

S

mică

aspră

neregulată

9,52mm

5-10%

≤ 0,1mm

bună

Rotunde (sfericitate >)

Fragmente foarte mici (< 0,02mm) de quartz/quartzit ; diferite tipuri de rocă de diverse culori, în special albe translucide, brun roşcate, negre. Fragmente foarte mici (< 0,02mm) de quartz/quartzit ; diferite tipuri de rocă de diverse culori, în special albe translucide, brun roşcate, negre ; probe de minereu de fier sau minerale feromagneziene. Fragmente foarte mici (< 0,02mm) de quartz/quartzit ; diferite tipuri de rocă de diverse culori, în special albe translucide, brun roşcate, negre. Fragmente foarte mici (< 0,02mm) de quartz/quartzit ; diferite tipuri de rocă de diverse culori, în special albe translucide, brun roşcate, negre ; minereuri de Fe sau fero-magneziene (maxim 0,2mm) de culoare neagră, care reacţionează la stimulare magnetică. Fragmente foarte mici (< 0,02mm) de quartz/quartzit ; diferite tipuri de rocă de diverse culori, în special albe translucide, brun roşcate, negre ; minereuri de Fe sau fero-magneziene (maxim 0,2mm) de culoare neagră, care reacţionează la stimulare magnetică.

Cărămiziu gălbui

Cărămiziu gălbui

cărămiziu

cărămiziu

Brun cărămiziu

cărămiziu

Brun cărămiziu

143

12

S

mică

aspră

neregulată

9,20mm

≤ 10%

≤ 0,1mm

bună

Rotunjite şi sub-rotunjite (sfericitate >)

13

G

mică

aspră

dezorganizată

9,75mm

5-10%

≤ 0,2mm

satisfăcătoare

satisfăcătoare

14

F

medie

fină

fină

8,38mm

< 5%

< 0,1mm

Foarte bună

Rotunde (sfericitate >)

15

S

mică

Aspră/fină

neregulată

7,62mm

< 5%

< 0,1mm

bună

Rotunde (sfericitate >)

16

S

mică

Aspră/fină

neregulată

6,05mm

≤ 10%

< 0,1mm

bună

Rotunde (sfericitate >)

17

F

mică

fină

fină

4,47mm

5-10%

< 0,1mm

bună

Rotunde (sfericitate >)

18

F

mică

fină

fină

6,66mm

≤ 5%

< 0,1mm

bună

Rotunde (sfericitate >)

Fragmente foarte mici (< 0,02mm) de quartz/quartzit ; diferite tipuri de rocă de diverse culori, în special albe translucide, brun roşcate, negre Fragmente foarte mici (< 0,02mm) de quartz/quartzit ; diferite tipuri de rocă de diverse culori, în special albe translucide, brun roşcate, negre ; incluziuni relativ numeroase şi de dimensiuni mari de minereuri Fe şi FeMg Fragmente foarte mici (< 0,02mm) de quartz/quartzit ; diferite tipuri de rocă de diverse culori, în special albe translucide, brun roşcate, negre ; foarte puţine incluziuni de minereu Fe sau FeMg Fragmente foarte mici (< 0,02mm) de quartz/quartzit ; diferite tipuri de rocă de diverse culori, în special albe translucide, brun roşcate, negre. Fragmente foarte mici (< 0,02mm) de quartz/quartzit ; diferite tipuri de rocă de diverse culori, în special albe translucide, brun roşcate, negre. Fragmente foarte mici (< 0,02mm) de quartz/quartzit ; diferite tipuri de rocă de diverse culori, în special albe translucide, brun roşcate, negre. Fragmente foarte mici (< 0,02mm) de quartz/quartzit ; diferite tipuri de rocă de

cărămiziu

Brun cărămiziu

cărămiziu

cărămiziu

Brun roşcat

brun

cărămiziu

cărămiziu

cărămiziu

cărămiziu

Brun cărămiziu

cărămiziu

144

19

F

medie

fină

neregulată

4,77mm

≤ 5%

< 0,1mm

bună

Rotunde (sfericitate >)

20

F

mică

fină

fină

4,80mm

< 5%

< 0,1mm

bună

Rotunde (sfericitate >)

21

F

mică

fină

fină

7,11mm

< 5%

< 0,1mm

bună

Rotunde (sfericitate >)

22

S

medie

aspră

neregulată

13,72mm

< 5%

< 0,1mm

bună

Rotunde (sfericitate >)

diverse culori, în special albe translucide, brun roşcate, negre. Fragmente foarte mici (< 0,02mm) de quartz/quartzit ; diferite tipuri de rocă de diverse culori, în special albe translucide, brun roşcate, negre. Fragmente foarte mici (< 0,02mm) de quartz/quartzit ; diferite tipuri de rocă de diverse culori, în special albe translucide, brun roşcate, negre. Fragmente foarte mici (< 0,02mm) de quartz/quartzit ; diferite tipuri de rocă de diverse culori, în special albe translucide, brun roşcate, negre. Fragmente foarte mici (< 0,02mm) de quartz/quartzit ; diferite tipuri de rocă de diverse culori, în special albe translucide, brun roşcate, negre. Fragmente foarte mici (< 0,02mm) de quartz/quartzit ; diferite tipuri de rocă de diverse culori, în special albe translucide, brun roşcate, negre ; incluziuni de minereu Fe sau FeMg Fragmente foarte mici (< 0,02mm) de quartz/quartzit ; diferite tipuri de rocă de diverse culori, în special albe translucide, brun roşcate, negre. Minereuri Fe şi Fe Mg ; fragmente de la diverse roci şi dolomit cărămiziu

cărămiziu

cărămiziu

cărămiziu

cărămiziu

23

G

mică

aspră

dezorganizată

11,99mm

5-10%

≤ 0,4mm

slabă

RotundeAngulare (sfericitate <)

negru

23 bis

S

mică

aspră

neregulată

9,28mm

≤ 5%

< 0,1mm

bună

Rotunde (sfericitate >)

cărămiziu

24

G

mică

aspră

dezorganizată

9,17mm

5-10%

< 0,2mm

satisfăcătoare

RotundeAngulare (sfericitate <)

Gri gălbui

145

25 26

G G

mică mică

aspră aspră

dezorganizată dezorganizată

9,38mm 8,90mm

< 5% 5-10%

< 0,1mm < 0,1mm

satisfăcătoare bună

Angularerotunde Rotunde (sfericitate >) Sfericitate redusă, angulare şi sub-angulare Angulare (sfericitate<) Angulare (sfericitate<) Angulare (sfericitate<) Angulare (sfericitate<)

27

G

mică

aspră

dezorganizată

10,58mm

≤ 10%

< 0,3mm

slabă

29 30 31 32

G G G S

Micămedie Micămedie Micămedie mică

aspră fină aspră fină

dezorganizată dezorganizată dezorganizată neregulată

8,13mm 13,78mm 7,61mm 10,96mm

10-20% 10-20% 10-20% 5-10%

≤0, 2mm ≤ 0,2mm ≤0, 2mm ≤ 0,15mm

Foarte slabă Foarte slabă Foarte slabă slabă

Minereuri Fe şi Fe Mg ; fragmente de la diverse roci Minereuri Fe şi Fe Mg ; fragmente de la diverse roci ; minereuri de Fe roşu Minereuri Fe şi Fe Mg ; fragmente de la diverse roci ; granule de lut de până la 3 mm Fragmente de rocă, minereu de Fe roşu. Fragmente de rocă, minereu de Fe roşu. Fragmente de rocă, minereu de Fe roşu Fragmente de rocă (sporadice) – numeroase fragmente de minereuri de Fe sau fero-magneziene de culoare neagră Fragmente de rocă şi fragmente sporadice de minereu de Fe negru minereuri de Fe sau fero-magneziene de culoare neagră, granule de quartz sau quartzit, fragmente de rocă, şamotă Numeroase fragmente de quartz sau quartzit cu un diametru de 0,1mm, grupate uneori în clusteri, fragmente de rocă, goluri rotunde sau ovale cu un diametru maxim de 0,2mm provenind de la incluziuni de calcar sau calcar oolitic) Fragmente de rocă şi quartz sau quartzit Fragmente de rocă, minereu Fe şi quartz sau quartzit Fragmente de rocă, minereu de Fe roşu şi

Brun cărămiziu Brun-gri

Brun-gri/negru gri

negru

Brungălbui cărămiziu Cărămiziu gălbui

brun

Brun-gri

negru gri negru cărămiziu

Negru cu inserţii cărămizii negru

Cărămiziugălbui

33 34

G S

Micămedie Micămedie

fină aspră

dezorganizată neregulată

8,86mm 11,74mm

5-10% 5-10%

≤ 0,2mm ≤ 0,2mm

bună slabă

Sub-rotunjite variabilă

cărămiziu-brun Cărămiziu-gălbui

cărămiziu

35

S

mică

fină

neregulată

16,11mm

10-20%

≤ 0,2mm

slabă

variabilă

Cărămiziu intens

cărămiziu

36 37 38

S G G

Micămedie Micămedie Micămedie

aspră aspră aspră

neregulată dezorganizată dezorganizată

10,44mm 11,59mm 11,87mm

≤ 5% 5-10% 5-10%

< 0,1mm ≤ 0,2mm ≤ 0,2mm

Foarte bună medie bună

Rotunde (sfericitate >) Rotunde (sfericitate >) variabilă

cărămiziu Brun-gri cărămiziu

Brun-roşcat gri Negru şi gri gri

cărămiziu negru negru

146

39

G

Micămedie

aspră

neregulată

10,73mm

5-10%

≤ 0,15mm

Slabă-foarte slabă

41 42 43

F F G

mică mică Micămedie

fină fină aspră

fină fină neregulată

7,93mm 8,47mm 14,92mm

≤ 5% < 5% 5-10%

< 0,1mm < 0,1mm ≤ 0,4mm

Foarte bună Foarte bună slabă

- fragmente de rocă rotunde (sfericitate >) - fulgi de argilă angulari Rotunde (sfericitate >) Rotunde (sfericitate >) Angulare

negru (sporadic) Quartz sau quartzit, mică, fragmente de rocă, sporadic minereu Fe negru (≤ 0,02mm), fulgi de argilă Fragmente de roci şi quartz sau quartzit Fragmente de roci şi quartz sau quartzit Fragmente de roci vulcanice cu structură vitrică vesiculară, cu diametru între 0,24mm ; Fragmente de roci şi quartz sau quartzit

Brun-cărămiziu

brun

Brun-cărămiziu

cărămiziu Gălbuiroşcat cărămiziu cărămiziu Brun-roşcat

Gălbuiroşcat Gălbuiroşcat Brun-gri

147

ANALIZA INVENTARULUI CERAMIC

III.3. Analiza formei şi decorului III.3.a. Analiza formei. Încadrare tipologică formală În cadrul acestui demers am remarcat varietatea termenilor şi criteriilor de definire a formelor vaselor, fapt pentru care, pentru a face posibilă încadrarea inventarului ceramic din aşezarea de la Hoiseşti în contextul fazei Cucuteni A, am considerat necesară stabilirea unei tipologii unitare a ceramicii acestei faze, prezentată pe larg în cadrul anexelor 1 şi 2. În acest scop am apelat la lucrări monografice care prezintă rezultatele cercetării arheologice a aşezărilor de la Hăbăşeşti (DUMITRESCU et alii 1954), Truşeşti (PETRESCU-DÎMBOVIŢA, FLORESCU, FLORESCU 1999), Târpeşti (MARINESCUBÎLCU 1981), Drăguşeni (MARINESCU-BÎLCU, BOLOMEY 2000), Preuteşti (URSULESCU, IGNĂTESCU 2003) şi Frumuşica (MATASĂ 1946). Pentru completarea datelor am folosit, de

asemenea, lucrarea monografică prezentând rezultatele investigaţiilor de la CucuteniCetăţuia, elaborată de arheologul german Hubert Schmidt (SCHMIDT 1932), care ne oferă o prezentare amănunţită a formelor ceramice aparţinând perioadei în discuţie, ca şi monografia lui Radu Vulpe, referitoare la rezultatelor investigaţiilor de la Izvoare (VULPE
1957).

Tipologia noastră s-a construit pe baza materialelor întregi sau întregibile, care au permis reconstituirea întregului profil al vasului, făcând astfel posibilă observarea caracteristicilor morfologice, definind formele generale, variantele şi subvariantele. Tipologia utilizată nu prezintă omogenitate din punctul de vedere al terminologiei utilizate, fiind întâlnite atât denumiri funcţionale (ex.: pahare, străchini, capace) cât şi denumiri stabilite pe baza morfologiei vasului (ex.: vase cu corp bombat, vase piriforme), dar utilizarea termenilor specifici fiecărei categorii de vase a fost aleasă datorită prezenţei acestora, în relaţie cu aceleaşi forme de vase, în cadrul a două mari monografii dedicate fazei A a culturii Cucuteni, şi anume cele dedicate aşezărilor de la Hăbăşeşti şi Truşeşti. Deşi neomogenă din punctul de vedere al terminologiei, tipologia formală existentă a vaselor ceramice cucuteniene beneficiază de decenii de cercetare marcată de pozitivism, fapt care a condus la crearea unor criterii de definire şi încadrare tipologică rafinate, potrivite scopului nostru. 148

HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI

∗ Forma 1: Pahare (cupe) Din punct de vedere morfologic, această formă de vas se caracterizează prin dimensiunile sale de obicei reduse şi profilul bombat, tronconic sau bitronconic. În cadrul aşezării de la Hoiseşti au fost identificate următoarele variante ale acestei forme: 1.a. Pahare cu buza dreaptă sau foarte uşor evazată şi cu trecerea lină la corpul bombat sau uşor bitronconic al vasului. Această variantă este prezentă, la Truşeşti (PETRESCU-DÎMBOVIŢA, FLORESCU, FLORESCU 1999, 267, fig. 163-165), la Hăbăşeşti, unde linia pereţilor prezintă un profil dublu arcuit: la mijloc şi în zona inferioară pereţii sunt bombaţi, dând un profil arcuit în afară, iar în zona superioară peretele este uşor concav (DUMITRESCU et alii 1954, 280, fig.30/1), Preuteşti (URSULESCU, IGNĂTESCU 2003, 131 nr. 4445), Drăguşeni (MARINESCU-BÎLCU, BOLOMEY 2000, fig. 76-77), Frumuşica (Matasă 1946, Pl. XIII/81, 86, 90) şi la Târpeşti (MARINESCU-BÎLCU 1981 fig. 161/1, 178/2) (Pl. 43/1-3; Pl. 44/1-

2). 1.a1. Variantă a formei 1a, diferă de aceasta prin adăugarea unei cozi cvasitriunghiulare, trase din diametrul maxim al vasului. Această formă este specifică aşezării de la Hoiseşti (Pl. 43/4). 1.c. Pahare cu buza aproape dreaptă sau foarte uşor răsfrântă în afară, cu gât scurt cilindric de la care se trece lin la corpul cu pereţii foarte puţin arcuiţi. Această formă a fost identificată şi la Truşeşti, Hăbăşeşti, Drăguşeni şi Târpeşti (PETRESCU-DÎMBOVIŢA,
FLORESCU, FLORESCU 1999, 277, fig.168/2; DUMITRESCU et alii 1954, 280, fig30/1c; MARINESCU-BÎLCU, BOLOMEY 2000, fig. 83/6, 9-10 ; MARINESCU-BÎLCU 1981 fig. 179/8, 181/2 )

(Pl. 43/5-6; Pl. 44/3-4). 1.d2. Această formă este caracterizată de buza dreaptă sau uşor răsfrântă în afară, gât cilindric bine definit şi trecere lină la corpul uşor bombat. Deşi această variantă este specifică aşezării de la Hoiseşti, variante diferite ale acestei forme au fost identificate la Truşeşti, Hăbăşeşti şi Târpeşti (PETRESCU-DÎMBOVIŢA, FLORESCU, FLORESCU. 1999, 277,
fig168/1,3-4; 169/1-9; DUMITRESCU et alii 1954, 280, fig. 30/1d; MARINESCU-BÎLCU, BOLOMEY 1981 fig. 179/7) (Pl. 43/7; Pl. 44/5).

Din punctul de vedere al pastei, şase exemplare se încadrează în categoria ceramicii fine şi un exemplar se încadrează în categoria ceramicii semifine. 149

ANALIZA INVENTARULUI CERAMIC

Forma 2: Cupe cu picior Această formă de vas se caracterizează printr-un recipient cu profil bombat, în unele cazuri cu gât mai mult sau mai puţin înalt, gura de aceeaşi dimensiune, sau puţin mai strâmtă decât fundul recipientului şi picior scund. 2.a. Această variantă se caracterizează prin gâtul mai mult sau mai puţin distinct, prin pântecul bombat, rotunjit sau bitronconic, cu o proeminenţă perforată pe maximul de rotunjime al vasului. Exemplarul descoperit în aşezarea de la Hoiseşti are piciorul rupt, dar astfel de vase cu forme ale recipientului similare, descoperite la Truşeşti, prezintă picior scurt, tronconic (PETRESCU-DÎMBOVIŢA, FLORESCU, FLORESCU 1999, 328, fig.215/1-3)
(Pl. 45/2; Pl. 46/2a-d).

2.b1. Această variantă se caracterizează prin buza răsfrântă spre exterior, corpul zvelt, gâtul înalt şi bine despărţit de corp. Singurul exemplar descoperit la Hoiseşti are piciorul rupt, dar cele mai apropiate forme asemănătoare care provin din aşezările de la Hăbăşeşti, Frumuşica şi Târpeşti, prezintă un picior foarte scurt, de multe ori abia concav, care capătă, uneori, forma unui adevărat picior tronconic (DUMITRESCU et alii 1954, 351, Pl.
LXXIV/2a-2d; MATASĂ 1946, Pl. XXI/139-140, 150; MARINESCU-BÎLCU 1981 fig. 178/1) (Pl. 45/1;

Pl. 46/1a-b). Din punctul de vedere al pastei, ambele exemplare se încadrează în categoria ceramicii fine. Forma 3: Vase cu corp bombat Această formă se caracterizează prin gura larg deschisă, marginea mai mult sau mai puţin înaltă, înclinată spre interior, şi cu trecerea lină, sau uneori accentuată la corpul puternic bombat, cu fundul drept, mai îngust decât gura. 3.b1. Acestei variante îi sunt specifice vasele cu corp bombat, cu tendinţă spre bitronconie şi gât bine definit, cu buza uşor răsfrântă în afară. În aşezarea de la Hoiseşti a fost descoperit un singur vas de acest tip, în stare fragmentară. Analogii pentru această variantă au fost identificate la Truşeşti (PETRESCU-DÎMBOVIŢA, FLORESCU, FLORESCU
1999, 432) (Pl. 45/4; Pl. 47/1a-b). Din punctul de vedere al pastei, acest exemplar se

încadrează în categoria ceramicii fine.

150

HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI

Forma 6: Vase cu gâtul înalt şi corpul bombat Aceste vase se caracterizează prin gâtul mai mult sau mai puţin înalt, reprezentând totuşi cel puţin jumătate din înălţimea totală a vasului, care se continuă cu corpul bombat. 6.a3. Această variantă se caracterizează prin buza uşor răsfrântă spre exterior, gâtul relativ scurt, uşor tronconic, aproape cilindric şi trecere lină spre corpul bombat al vasului. Această formă această formă este specifică aşezării de la Hoiseşti. Din punctul de vedere al pastei, acest exemplar se încadrează în categoria ceramicii semifine (Pl. 45/3; Pl. 47/2). Forma 9: Vase suport Vasele din această categorie se caracterizează prin forma mai mult sau mai puţin apropiată de cea a unui cilindru gol în interior. 9.d. Vas suport înalt, zvelt, caracterizat prin arcuirea profilului la jumătatea superioară şi îngustat uşor sub buza puternic răsfrântă în afară. Această formă a fost identificată şi la Truşeşti (PETRESCU-DÎMBOVIŢA, FLORESCU, FLORESCU 1999, 346,
fig.242/3), Hăbăşeşti (DUMITRESCU et alii 1954, Pl. LXXIV/11a1) şi Cucuteni (SCHMIDT 1932, tabel A/8a) (Pl. 48/3; Pl. 49/4-4a).

9.f. Această variantă se caracterizează prin partea inferioară tronconică, şi profilul uşor bombat. Această formă a fost documentată, de asemenea, la Truşeşti (PETRESCUDÎMBOVIŢA, FLORESCU, FLORESCU 1999, 346, 243/6), Hăbăşeşti (DUMITRESCU et alii 1954, Pl. LXXIV/11a3) şi Cucuteni (SCHMIDT 1932, tabel A/8b) (Pl. 48/2; Pl. 49/3).

Din punctul de vedere al pastei, ambele exemplare se încadrează în categoria ceramicii fine. Forma 10: Fructiere În această categorie am inclus vasele ce par a fi obţinute în urma contopirii unui vas suport cu un recipient în formă de strachină sau farfurie. Primul exemplar mai păstrează doar piciorul, relativ scund, cu profil bombat şi extremitatea inferioară puternic evazată, relativ tronconică. Datorită lipsei recipientului, nu îl putem încadra cu precizie într-un anumit tip, totuşi, pe baza morfologiei piciorului, putem spune că cel mai probabil se încadrează în categoria 10a, cu analogii în aşezarea de la Hăbăşeşti (DUMITRESCU et alii 1954, Pl. LXXIV/11b1-2) (Pl. 48/1; Pl. 49/1). 151

ANALIZA INVENTARULUI CERAMIC

Din cel de al doilea exemplar se păstrează, de asemenea, numai piciorul. Acesta prezintă o formă specifică aşezării de la Hoiseşti, caracterizată prin forma aproape cilindrică şi o uşoară evazare a bazei de sprijin (Pl. 49/2). Datorită lipsei de analogii în cadrul categoriei fructierelor această formă ar putea constitui un tip aparte. Din punct de vedere al pastei, ambele exemplare aparţin categoriei ceramicii fine. Forma 13: Capace Din punct de vedere tipologic, caracteristică pentru acest tip de vas este forma de clopot cu profil relativ tronconic sau bombat, prevăzut la partea superioară cu un mâner cilindric mai mult sau mai puţin înalt (Pl. 48/4; 49/5). 13.f. Această variantă se caracterizează prin pereţii puternic bombaţi, buza lată, răsfrântă, şi un mâner în formă de proeminenţă discoidală plată. Analogii pentru această formă pot fi întâlnite în aşezările de la Târpeşti (MARINESCU-BÎLCU 1981 fig. 172/2), Izvoare (VULPE 1957, 133, fig.101-105), Drăguşeni (MARINESCU-BÎLCU, BOLOMEY 2000, fig.
105/7), Frumuşica (MATASĂ 1946, Pl. XXXIII/236) şi Preuteşti (URSULESCU, IGNĂTESCU 2003, p. 148, nr. 101) (Anexa 2/13.f). Din punctul de vedere al pastei, acest exemplar se

încadrează în categoria ceramicii fine.

III.3.b. Încadrare tipologică funcţională Etnoarheologia s-a dezvoltat cu scopul de a produce analogii etnografice, pornind de la informaţii din prezentul istoric, care să ajute în interpretarea datelor arheologice. Utilizarea de către cercetători a metodelor şi datelor etnografice pentru reconstituirea comportamentelor şi modelelor culturale preistorice, pornind de la date arheologice, cunoaşte o istorie îndelungată, în timp ce etnoarheologia, ca subdisciplină distinctă a antropologiei, constituie un fenomen relativ recent. Cele dintâi încercări de definire a acesteia au fost făcute spre începutul anilor ’70, prima lucrare de sinteză care încerca să identifice în mod coerent mijloacele şi scopul etnoarheologiei datând din anul 1977 (STILES 1977, 87-103). În ceea ce priveşte utilizarea datelor etnografice de către arheologi, au fost identificate trei posibilităţi majore, constând în construirea de analogii etnografice,

152

HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI

generarea de ipoteze sau modele şi testarea acestora. Aceste metode pot fi utilizate atât independent una de alta cât şi în mod complementar. În cazul analogiilor etnografice, care constituie abordarea noastră din această lucrare, un set specific de date etnografice este comparat cu un set analog de date arheologice. Pentru a determina care anume sunt datele etnografice aplicabile într-o situaţie specifică, trebuie, în primul rând, descrise în mod formal caracteristicile materialului arheologic luat în discuţie. Se recunoaşte apoi un potenţial set de date etnografice pentru construirea unei analogii, realizându-se o analiză a proprietăţilor fizice ale acestuia. Gradul în care proprietăţile celor două seturi de date coincid, determină probabilitatea în care datele obţinute pe cale arheologică coincid cu cele atestate etnografic. Variaţiile de probabilitate diferă, de asemenea, în funcţie de posibilitatea de a corela, în spaţiu şi timp, cele două seturi de date. Aceasta a condus la definirea a două tipuri de analogii etnografice. Primul operează în condiţiile în care cele două seturi de date sunt disparate în timp şi /sau spaţiu. În acest caz nu se poate stabili existenţa unei conexiuni între descoperirile arheologice şi cultura populaţiei care furnizează datele etnografice. Amplitudinea limitelor spaţio-temporale este invers proporţională cu probabilitatea ca analogia construită să fie validă. Acest tip de abordare cunoscut şi ca "general comparativ" sau "model discontinuu" este utilizat în cazul studiului de faţă (STILES 1977, 94-95). Pentru construirea unui model general comparativ se utilizează analogii generale pentru a genera ipoteze deductive şi concluzii cu un caracter generalizator (DAVID,
KRAMER 2001, 43). Tipul de raţionament logic care stă la baza acestei metode îl constituie

deducţia analogică. Aceasta are, prin definiţie, un caracter generalizator conducând la construirea unor concluzii care stabilesc existenţa unor similarităţi extinse faţă de cele existente în premisele raţionamentului logic, fiind astfel supuse erorii (DAVID, KRAMER
2001, 45).

Aceste consideraţii conduc către o serie de principii generale privind argumentaţia analogică în arheologie (DAVID, KRAMER 2001, 47-48). Astfel, atât culturile-subiect cât şi culturile-sursă trebuie să fie similare în ceea ce priveşte variabilele care pot afecta sau influenţa materialele, comportamentele, stările sau procesele comparate. Sublinierea

153

ANALIZA INVENTARULUI CERAMIC

principiilor de legătură între variabile şi stabilirea similarităţilor şi diferenţelor sunt de o importanţă vitală. Deoarece, în general, tradiţiile culturale, prezintă un caracter conservator, în cazul în care civilizaţia-sursă reprezintă descendentul istoric al civilizaţiei-subiect, există o probabilitate intrinsecă mai mare pentru existenţa unor similarităţi, decât în cazul în care nu există o astfel de legătură de antecedenţă/descendenţă. Seria de surse potenţiale care să creeze modele de comparaţie cu setul de date subiect, trebuie să fie cât mai extinsă posibil pentru a obţine un set de date cât mai reprezentativ posibil. Astfel, nu doar una, ci cât mai multe analogii posibile trebuie căutate în rândul datelor sursă. Ipotezele dezvoltate prin construcţia de modele pe baza analogiilor trebuie testate prin diverse metode. Totuşi, datorită elementelor inevitabile raţionamentelor inductive şi datorită subiectivităţii implicate în procesul de testare, deplina siguranţă a adevărului deducţiilor rămâne un deziderat. Evaluarea credibilităţii relative a construcţiilor argumentative analogice poate fi în mod semnificativ rafinată, prin îmbunătăţirea metodologiei şi îmbogăţirea datelor de bază. Deşi mostra etnografică este mult prea mică pentru a permite teste statistice, validitatea teoriilor care s-au aflat la baza acestui studiu este atestată de parametrii analitici de design identificaţi şi utilizaţi, care sunt suportaţi de observaţii transculturale. Vasele ceramice sunt concepute şi manufacturate pentru a îndeplini o anume funcţie, parametrii morfologici caracteristici fiind determinabili prin analizarea practică a stabilităţii, durabilităţii şi eficienţei funcţionale a vasului. Deşi acest tip de analiză nu poate stabili cu precizie utilitatea unui vas provenit dintr-un context arheologic, totuşi poate permite determinarea unor clase funcţionale generale, acestea constituind un set independent de date ce pot fi coroborate cu alte dovezi privind cotidianul populaţiilor preistorice (HENRICKSON, MCDONALD 1983, 640). Pentru diferenţierea unor grupe specifice în cadrul categoriilor identificate se utilizează două dimensiuni de bază ale vaselor (înălţimea şi diametrul maxim) ca şi raportul dintre acestea, valoarea astfel obţinută fiind utilă pentru a exprima, în cifre comparabile, variaţia în forma vasului. 154

HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI

Pentru a putea corobora datele oferite de studiile etnografice utilizate cu morfologia specifică diferitelor forme ale ceramicii Cucuteni A am fost nevoiţi, de asemenea, să realizăm o tipologie formală unitară din punct de vedere terminologic şi morfologic a ceramicii fazei A. Pentru a realiza acest lucru am apelat la lucrări monografice care prezintă rezultatele cercetării arheologice a aşezărilor de la Hăbăşeşti (DUMITRESCU et alii 1954), Truşeşti (PETRESCU-DÎMBOVIŢA, FLORESCU, FLORESCU 1999), Târpeşti (MARINESCU-BÎLCU 1981), Drăguşeni (MARINESCU-BÎLCU, BOLOMEY 2000), şi Preuteşti (URSULESCU, IGNĂTESCU 2003). Trebuie menţionat faptul că, fie datorită condiţiilor de publicare, fie datorită absenţei unui număr suficient de exemplare care să permită alcătuirea unui eşantion reprezentativ, o serie de forme ceramice au fost excluse din studiul nostru. În cele ce urmează, ne vom referi doar la acele forme ale ceramicii cucuteniene aparţinând fazei A care ne-au permis, prin coroborarea cu datele etnografice, atribuirea unei posibile funcţionalităţi. O privire sintetică asupra legăturii existente între formele ceramice şi funcţionalitatea acestora este oferită de Tabelul nr. 7. ∗ Vase de gătit Marea majoritate a comunităţilor umane manufacturează vase de gătit scunde şi bondoace, cu o suprafaţă bazală mare, pentru a permite transferul eficient al căldurii, dar, de obicei, cu gura restrânsă, pentru a preveni evaporarea rapidă în cazul mâncărurilor care necesită fierbere (CULWICK 1935, 167, fig. I/1,4-5, fig. II/2; DEBOER 1974, 336; DORMAN
1938, 99, fig. 5; HARRINGTON 1908, 401; LINTON 1944, ERICSON et alii 1972 apud HENRICKSON, MCDONALD 1983, 631; NICHOLSON 1929, 48, fig. 1/2b; NICHOLSON 1931, 189, fig. 4). Nu există

informaţii asupra densităţii sau durităţii vaselor de gătit, dar puţinele date existente asupra grosimii pereţilor confirmă faptul că aceştia sunt relativ groşi. Majoritatea vaselor de acest tip sunt nepictate. Deşi dimensiunile acestor vase sunt variabile, proporţiile generale sunt relativ constante. Înălţimea de la buză la bază variază între 6 şi 41,5 cm (media 17,8 cm). Diametrul maxim variază între 12,7 şi 56 de cm (media 24,1 cm). Pentru vasele de gătit raportul dintre diametrul maxim şi înălţime variază între 0,8 şi 3,4, cu media de 1,4.

155

ANALIZA INVENTARULUI CERAMIC

Astfel, vasul de gătit tipic este, cu aproximaţie, cu o treime mai larg decât înalt şi aproape toate formele sunt scunde şi bondoace. Absenţa formelor specifice fazei Cucuteni A care să corespundă acestei funcţionalităţi credem că poate fi explicată prin apartenenţa acestora, conform datelor etnografice, la specia ceramicii nedecorate. Astfel, considerăm că este posibil ca acest tip de vas să se regăsească în cadrul formelor ceramicii cucuteniene aparţinând fazei A, dar să nu se fi bucurat de atenţie în cadrul procesului de prelucrare – restaurare - publicare a materialului arheologic. Vase pentru servirea şi consumarea hranei Puţine surse conţin date asupra acestui tip de vas, iar informaţia disponibilă este destul de discutabilă. Forma care predomină este castronul cu fund plat (DEBOER 1974,
336; DORMAN 1938, 100, fig. 7-8; CULWICK 1935, 167, fig. I/3). Astfel de vase sunt adesea

decorate, datorită probabil utilizării frecvente şi a vizibilităţii lor sporite în cadrul activităţilor cotidiene. Durata scurtă de viaţă (FOSTER 1960a, 608) a acestora poate descuraja, în unele cazuri, decorarea. Vasele pentru servirea şi consumarea hranei sunt, de obicei, manufacturate în mod specific, pentru utilizare individuală sau familială. Vasele individuale variază în înălţime între 6 şi 8 cm (media 7 cm), şi în diametru maxim între 10 şi 23 cm (media 14 cm). Raportul dintre diametrul maxim şi înălţime variază între 1,3 şi 3,1 (media 2) (HENRICKSON, MCDONALD 1983, 632). Vasele familiale variază între 4,4 şi 23,4 cm în înălţime (media 10 cm) şi 8,4 şi 95 cm în diametrul maxim (media 24,6 cm). Raportul dintre diametrul maxim şi înălţime variază între 1,7 şi 5,8 (media 2,5) (HENRICKSON, MCDONALD 1983, 632). Se observă astfel faptul că ambele mărimi de vase par să aibă, de obicei, diametrul de două sau trei ori mai mare decât înălţimea. De asemenea, de obicei, diametrul maxim este echivalent cu diametrul buzei, rezultând astfel vase deschise. În general, vasele familiale sunt de trei ori mai mari în volum decât cele individuale.

156

Tabel 7. Formele de vase tipice Cucuteni A şi posibila funcţie a acestora

Funcţia Gătit Forma Pahare Vase cu corp bombat Vase cu corp bombat şi gât slab reliefat Vase cu gât înalt şi corp bombat Vase piriforme

Vase pentru servirea hranei

Stocare bunuri solide Termen lung

Stocare bunuri lichide Termen scurt Termen lung

Transport lichide

Familiale Individuale Termen scurt

● ● ● ● ● ● ● ●

Străchini

157

ANALIZA INVENTARULUI CERAMIC

Acestei funcţionalităţi îi corespund străchinile, de formă tronconică sau semisferică, cu fundul îngust şi diametrul gurii mai mare decât înălţimea vasului. Din descoperirile arheologice cunoscute am identificat şi măsurat 72 de astfel de vase. De asemenea, în cadrul formelor cucuteniene, din punct de vedere al valorilor parametrilor luaţi în discuţie, se poate observa o separare în două grupe specifice corespunzătoare celor două utilizări practice. În prima grupă, căreia îi atribuim funcţia de vase individuale, au fost încadrate 43 de piese, valoarea mediei raportului dintre diametrul maxim şi înălţime fiind de 1,93. În cea de a doua grupă, a vaselor familiale, au fost încadrate 30 de străchini, valoarea mediei raportului dintre diametrul maxim şi înălţime fiind de 2,57. Truşeşti Drăguşeni Hăbăşeşti Preuteşti Târpeşti Vase individuale Vase Familiale 1,98 2,85 1,96 2,51 1,89 2,49 1,82 2,14 Media Date generală etnografice 1,96 2,00 2,61 2,50

Tabel 8. Vase pentru servirea şi consumarea hranei. Valori comparative. Pentru moment, astfel de vase nu au fost identificate în cadrul ansamblului formelor ceramice de la Hoiseşti, dar, dat fiind caracterul parţial al săpăturilor şi prelucrării materialului ceramic, nu ne îndoim de existenţa acestora. Vasele pentru păstrarea bunurilor solide Vasele pentru păstrarea bunurilor solide, atât cele pe termen lung (săptămâni sau luni) cât şi cele pe termen scurt (ore sau zile) tind să fie construite cu o deschidere suficient de largă pentru a permite utilizarea unui căuş, dar cazurile în care este atestată utilizarea unui capac sunt puţine. În absenţa unui capac, poate fi utilizat un castron pentru protejarea conţinutului vasului. Alternativ, vasele de depozitare pe termen lung au buza răsfrântă sau orientată spre exterior, posibil pentru a facilita legarea unei acoperitoare flexibile pentru a proteja conţinutul. Vasele pentru păstrarea pe termen lung sunt de obicei înalte şi de dimensiuni mari. De asemenea, în cazul acestora, se întâlnesc frecvent mânere. În unele cazuri mânerele nu sunt suficient de puternice pentru a permite ridicarea vasului ci mai degrabă servesc la înclinarea acestuia sau la legarea unor capace sau acoperitori. La acest tip de 158

HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI

vase diametrul maxim variază între 17,8 şi 100 cm (media 49,3 cm) iar înălţimea între 11 şi 150 cm (media 52 cm). Raportul dintre diametrul maxim şi înălţime este totuşi mai puţin variabil şi tinde spre vase oarecum scunde, variind între 0,5 şi 2 (media 1,2) (HENRICKSON, MCDONALD 1983, 632). Caracteristicile specifice acestei funcţionalităţi sunt întrunite de două tipuri de forme cucuteniene. O primă formă o constituie vasele cu corp bombat, caracterizate prin gura larg deschisă, marginea, mai mult sau mai puţin înaltă, înclinată spre interior, şi cu trecerea lină, sau uneori accentuată la corpul puternic bombat, cu fundul drept, mai îngust decât gura. Au fost analizate, din punct de vedere metric 30 de astfel de vase, valoarea medie a raportului între diametrul maxim şi înălţime fiind de 1,18. Din cadrul acestei categorii, în cadrul ansamblului ceramic din aşezarea de la Hoiseşti, a fost identificat şi analizat un vas în stare fragmentară. Cea de a doua formă este dată de vasele piriforme, caracterizate prin forma de pară răsturnată, buza scurtă, dreaptă sau înclinată spre interior, cu trecere directă spre umărul puternic bombat şi cu partea inferioară de formă tronconică, cu sau fără picioruş inelar. Au fost analizate, din punct de vedere metric 12 de astfel de vase, valoarea medie a raportului între diametrul maxim şi înălţime fiind de 1,20. Din cadrul acestei categorii, în cadrul ansamblului ceramic din aşezarea de la Hoiseşti, au fost identificate şi analizate fragmente provenind de la un singur vas. Vasele pentru păstrarea conţinutului pe termen scurt sunt mai joase şi mai bondoace, deoarece conţinutul acestora nu trebuie turnat; de asemenea, un centru de greutate jos sporeşte siguranţa în momentul umplerii vasului. Pentru aceste vase diametrul maxim variază între 19 şi 22 cm (media 20 cm), iar înălţimea între 19 şi 25 cm (media 22 cm). Raportul între diametrul maxim şi înălţime variază între 0,8 şi 1,6 (media 0,92) (HENRICKSON, MCDONALD 1983, 632). Acestor caracteristici le corespunde o formă specifică ceramicii Cucuteni A. Vasele cu corpul bombat şi gâtul slab reliefat sunt caracterizate prin gura îngustă sau mai lată, gâtul mai mult sau mai puţin înalt, cu trecere lină sau accentuată la corpul bombat al vasului, prevăzut uneori cu două apucătoare pe diametrul maxim, precum şi prin fundul aproximativ egal, ca mărime, cu gura, la exemplarele cu gât îngust, sau mai 159

ANALIZA INVENTARULUI CERAMIC

mic, la acelea cu gura larg deschisă. Au fost identificate şi analizate 15 astfel de vase, valoarea medie a raportului între diametrul maxim şi înălţime fiind de 0,93. Truşeşti Drăguşeni Hăbăşeşti Media generală Date etnografice 1,16 1,16 1,23 1,18 1,20 1,21 1,18 1,20 1,20

Vase cu corp bombat Vase piriforme

Tabel 9. Vase pentru păstrarea bunurilor solide. Valori comparative. Vase pentru păstrarea lichidelor Acest tip funcţional prezintă o mare variabilitate morfologică. Majoritatea vaselor utilizate pentru păstrarea lichidelor de bază (apă, lapte, ulei, etc.) pentru perioade lungi de timp sunt de obicei atât de mari încât sunt imobile atunci când sunt pline. Diametrul maxim variază între 14 şi 55 cm (media 39,6 cm) şi înălţimea între 10 şi 125 de cm (media 54,9 cm). Raportul dintre diametrul maxim şi înălţime variază de la 0,5 până la 2 (media 0,82). Acest tip de vas pare a fi modelat cât mai mare posibil şi relativ înalt şi îngust, pentru a se putea turna uşor din el (DEBOER 1974, 336; FOSTER 1960, 207, fig. 4a;
GOSSELAIN 1992, 578, fig. 6/8-9; HENRICKSON, MCDONALD 1983, 633).

Acestei funcţionalităţi îi corespund caracteristicile specifice vaselor cu gâtul înalt şi corpul bombat, caracterizate prin gâtul mai mult sau mai puţin înalt, reprezentând totuşi cel puţin jumătate din înălţimea totală a vasului, continuând cu corpul bombat. Au fost identificate şi analizate 35 de astfel de vase, valoarea medie a raportului între diametrul maxim şi înălţime fiind de 0,77. Truşeşti Drăguşeni Hăbăşeşti Vase cu gât înalt şi corp bombat 0,79 0,76 0,8 Media generală 0,77 Date etnografice 0,82

Tabel 10. Vase pentru păstrarea lichidelor pe termen lung. Valori comparative. Din cadrul acestei categorii, în cadrul ansamblului ceramic din aşezarea de la Hoiseşti, a fost identificat şi analizat un singur astfel de vas. 160

HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI

Vasele pentru păstrarea lichidelor pe termen scurt sunt de dimensiuni mai mici, cu diametrul maxim variind între 8,5 şi 75 cm (media 28,4) şi înălţimea variind între 8,6 şi 70 cm (media 28,1). Raportul dintre diametrul maxim şi înălţime variază de la 0,47 până la 2,1 (media 1,06), indicând astfel gama largă de forme posibile pe care o poate lua acest tip de vas (CULWICK 1935, 168, fig. I/2, II/1, 3; DEBOER 1974, 336; HARRINGTON 1908, 402-403;
HENRICKSON, MCDONALD 1983, 633; NICHOLSON 1929, 48, fig. 1/3, 4 ; NICHOLSON 1934, 7173; NICHOLSON 1934b, 70-71).

Această funcţie e posibil să fi fost îndeplinită de pahare care, din punct de vedere morfologic, se caracterizează prin dimensiunile de obicei reduse şi profilul bombat, tronconic sau bitronconic. Au fost identificate şi analizate 228 de astfel de vase, valoarea medie a raportului între diametrul maxim şi înălţime fiind de 1,08. Truşeşti Drăguşeni Hăbăşeşti Preuteşti Târpeşti Pahare 1,08 1,00 1,1 1,07 1,09 Media generală 1,08 Date etnografice 1,06

Tabel 11. Vase pentru păstrarea lichidelor pe termen scurt. Valori comparative. În cadrul ansamblului ceramic descoperit în aşezarea de la Hoiseşti au fost descoperite şi analizate şapte vase întregi. Ambele tipuri de vase pentru păstrarea lichidelor tind a avea o formă generală mai degrabă înaltă şi suplă, cu buza rotunjită sau răsfrântă spre exterior, probabil pentru a facilita transferul de lichid din vas. Deschiderea largă a gurii pare a fi în general preferată, probabil pentru că permite umplerea uşoară a vasului şi accesul la conţinutul acestuia prin utilizarea unui polonic, aceasta fiind o metodă mai simplă şi mai sigură de transfer a lichidelor, în special când vasul este plin. Vase pentru transportul lichidelor Datele relative la morfologia acestui tip de vas sunt relativ puţine. Forma universal identificată o constituie vasele relativ sferice (ANNIS 1985, 251, fig. 10; DORMAN
1938, 101, fig. 3; FOSTER 1960, 107, fig. 4b; HANDLER 1964, 151; NICHOLSON 1929, 46, fig. 1/1),

probabil pentru a oferi capacitate maximă raportată la dimensiunile vasului, cu deschiderea gurii de mici dimensiuni. Deşi prezenţa mânerelor este rară la vasele de mici 161

ANALIZA INVENTARULUI CERAMIC

dimensiuni, pentru căratul lichidelor pe distanţe lungi, vasele de dimensiuni mai mari, pentru transportul lichidelor pe distanţe scurte, sunt adesea prevăzute cu două sau chiar trei mânere. O distribuţie bimodală, pe dimensiuni, a acestui tip de vase pare a indica faptul că recipientele de mici dimensiuni (diametru maxim 10-20 cm şi înălţimea mai mică de 20 cm) reprezintă vase pentru transportul lichidelor pe distanţe lungi, în timp ce vasele mai mari (25-40 cm diametru maxim şi 20-50 cm înălţime) sunt destinate transportului de lichide pe distanţe scurte. Raportul dintre diametrul maxim şi înălţime variază între 0,56 şi 1,42, cu media de 0,86 (DEBOER 1974, 336; HENRICKSON, MCDONALD 1983, 633-634). Absenţa formelor cucuteniene care să corespundă acestei funcţionalităţi credem că poate fi atribuită ambiguităţii datelor etnografice. Se observă că vasele destinate depozitării lichidelor pe termen lung au parametrii apropiaţi de cei ai vaselor utilizate pentru transportul lichidelor. Credem astfel că este posibil ca vasele cu gâtul înalt şi corpul bombat să fi avut o dublă utilizare, atât de transport a lichidelor cât şi de stocare a acestora. Truşeşti Drăguşeni Hăbăşeşti Vase pentru păstrarea lichidelor Vase pentru transportul lichidelor 0,79 0,76 0,8 Media generală 0,78 Date etnografice 0,82 0,86

Tabel 12. Vase pentru păstrarea şi/sau transportul lichidelor. Valori comparative. III.3.c. Analiza decorului La fel ca şi tipul de pastă şi forma vaselor, modalităţile de decorare a ceramicii stau mărturie abilităţii desăvârşite a olarilor cucutenieni. În ceea ce priveşte inventarul ceramic descoperit în aşezarea de la Hoiseşti, au fost identificate două tipuri majore de decorare a ceramicii: decorul adâncit şi pictura. Decorul adâncit este realizat fie prin modificarea suprafeţei vasului, într-un stadiu în care pasta acestuia nu este complet uscată, prin diferite mijloace, în funcţie de tehnica utilizată (canelură, incizie, gropiţe, etc.). În cazul aşezării de la Hoiseşti a fost identificat

162

HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI

un singur vas cu decor adâncit constând din grupuri de gropiţe, realizate, probabil, cu ajutorul unui obiect bont. Decorul pictat a fost realizat fie în manieră bicromă, fie în manieră tricromă/policromă. Pictura bicromă constă în aplicarea pe fondul vasului (rezultat fie în urma arderii, fie în urma acoperirii în întregime cu o culoare) a motivelor decorative realizate cu o singură culoare, de obicei alb sau roşu/brun (DUMITRESCU 1979, 18). Pictura tricromă constă în utilizarea a trei culori, dintre care una constituie fondul vasului iar celelalte două constituie culori cu care se pictează sau se rezervă din fond motivele ornamentale (DUMITRESCU 1979, 18). În ceea ce priveşte motivele ornamentale, în funcţie de importanţa pe care o ocupă în construirea decorului vasului, pot fi divizate în motive ornamentale principale şi motive ornamentale secundare. Motivele ornamentale principale ocupă, în funcţie de tectonica vasului, registrele principale (în general corpul vasului) în timp ce motivele ornamentale secundare sunt utilizate pentru decorarea registrelor secundare (în general buza, gâtul şi/sau partea inferioară a vasului ) sau a interspaţiilor motivelor principale. Datorită complexităţii decorului ceramicii pictate, am dorit să încercăm să stabilim măsura în care acesta ar putea sta mărturie pentru prezenţa unor persoane specializate în producţia ceramicii pictate cucuteniene. Pictarea unui vas ceramic constituie un set de gesturi care sunt integrate unei scheme de execuţie, care are drept rezultat aplicarea pe suprafaţa vasului a unui set de elemente decorative cu ajutorul trăsăturilor de pensulă. Astfel, olarii tind să îşi standardizeze tehnicile de manufacturare a vaselor, odată ce au descoperit sau învăţat un set de condiţii care acţionează productiv. Decorarea vaselor constituie un aspect al producţiei pe care olarii au tendinţa să îl execute într-un mod regulat. Când mai multe vase sunt produse simultan, este mai uşor ca acestea să fie pictate cu un decor asemănător. În acest fel, olarul îşi poate stabili un ritm şi momentum; deciziile pe care acesta le ia sunt reduse la o secvenţă repetată. S-a stabilit astfel că vasele produse de specialişti ar trebui să arate existenţa unei rutine a gesturilor utilizate în decorare, şi să prezinte un repertoriu standardizat de elemente de decor, pentru a căror execuţie este necesar un număr mic de gesturi şi de trăsături de pensulă (HAGSTRUM 1985). În cazul ceramicii cucuteniene, acest tip de analiză ar putea, de asemenea, să facă posibilă 163

ANALIZA INVENTARULUI CERAMIC

identificarea, în interiorul categoriei ceramicii pictate, şi a vaselor care prezintă un caracter pronunţat de marcator al prestigiului social. Din păcate, lotul mic de vase întregi sau întregibile recuperate din aşezarea de la Hoiseşti, nu ne-a permis desfăşurarea acestui tip de analiză. Totuşi, în speranţa că în viitor acest lucru va deveni posibil, am ales să ordonăm motivele decorative ale ceramicii de la Hoiseşti în primul rând în funcţie de forma vasului pe care au fost aplicate şi apoi în funcţie de maniera de executare a acestora.

III.3.c.1. Încadrare tipologică a motivelor decorative Forma 1. Pahare Decor adâncit Din cadrul acestei categorii a fost identificat un singur exemplar, decorat cu grupe de câte cinci sau şase gropiţe orizontale, dispuse în două şiruri paralele, sub buză şi în treimea inferioară a vasului.

Pictura bicromă Un exemplar din această categorie este decorat cu ajutorul picturii bicrome, cu brun pe fondul vasului. Motivele decorative, distribuite pe întreaga suprafaţă a vasului, sunt constituite fie de grupuri de câte trei linii paralele subţiri, fie de linii singulare, late (Pl. 43/2; 44/1). Un alt exemplar prezintă pictură bicromă cu alb pe fondul vasului. Motivele decorative sunt realizate cu ajutorul unor benzi de pictură late, arcuite simplu, dispuse în sens invers, în două şiruri orizontale (Pl. 43/3; 44/2).

Pictura tricromă În această categorie se încadrează două exemplare, dintre care unul cu pictura conservată doar parţial, care prezintă un decor liniar, cu benzi late roşii, mărginite cu negru, pe fondul alb al vasului (Pl. 43/1). Al doilea exemplar este decorat pe jumătatea superioară cu benzi late, verticale, roşii, mărginite cu negru, pe fondul alb al vasului. Pe diametrul maxim, a fost aplicată o 164

HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI

bandă lată orizontală, de culoare roşie, mărginită cu negru, care delimitează trecerea la jumătatea inferioară, nedecorată, a vasului (Pl.43/4). Forma 2. Cupe cu picior În cadrul acestei categorii se încadrează două vase pictate tricrom, ambele cu piciorul lipsă. Primul exemplar se caracterizează prin rezervarea benzilor albe late din fondul vasului şi prin bordarea acestora cu linii subţiri de culoare neagră. Motivul decorativ principal utilizat, care acoperă aproape în întregime suprafaţa recipientului, îl constituie o spirală fugătoare. Ca motive secundare, în interspaţii, agăţate de buză sau situate în partea inferioară a vasului, s-au utilizat benzi arcuite simple. Trecerea la piciorul vasului se face printr-o bandă albă mărginită cu negru (Pl. 45/1; 46/1a-b). În cazul celui de al doilea exemplar, la care, de asemenea, nu s-a păstrat piciorul, motivele decorative s-au realizat, de asemenea, prin cruţarea benzilor albe din fondul vasului, pe mijlocul cărora s-au trasat linii subţiri de culoare roşie. Atât decorul gâtului, cât şi cel al corpului sunt împărţite metopic, prin patru benzi verticale. Pe gât spaţiile dintre benzi sunt umplute cu semiove suspendate de marginea vasului, în timp ce pe corp aceste spaţii sunt la rândul lor subîmpărţite prin arcuri de cerc, între care se află iarăşi semiove; uneori, semiovele plasate în continuarea arcelor formează cârlige spiralice. Cupa e decorată şi pe partea interioară a buzei, prin benzi late, dispuse vertical. Trecerea la piciorul vasului se face printr-o bandă albă mărginită cu negru, pe mijlocul căreia s-a trasat o linie subţire de culoare roşie (Pl.45/2; 46/2a-d).

Forma 3. Vase cu corp bombat În această categorie se încadrează un singur vas, decorat tricrom, cu benzi albe, mărginite cu negru, rezervate din fondul vasului. Interspaţiile nu sunt acoperite uniform cu pictură roşie, artistul cucutenian alegând să utilizeze benzi subţiri şi dense, care urmează conturul motivelor decorative principale. Decorul este distribuit liber pe suprafaţa vasului, motivul decorativ principal constând din benzi spiralice îmbucate. Motivele decorative secundare constau, la partea superioară a vasului, din capete şi cârlige spiralice agăţate de buză, iar în partea inferioară, din cârlige spiralice libere. Pe

165

ANALIZA INVENTARULUI CERAMIC

corp, între capetele libere a două spirale, apar şi două cercuri de culoare albă (Pl. 45/4; 47/1a-b). Forma 9. Vase suport Pictura bicromă În cadrul acestei categorii se încadrează un exemplar fragmentar, cu pictura conservată doar pe jumătate din suprafaţa vasului. Motivele decorative, dispuse liber pe suprafaţa vasului, sunt realizate cu alb rezervat cu brun din fondul vasului. Datorită stării proaste de conservare, nu putem reconstitui motivul decorativ principal. Ca motive decorative secundare au fost utilizate cârligele de spirală. De asemenea, în interspaţii, culoarea brună nu este aplicată uniform, olarul rezervând spaţii paralelipipedice sau triunghiulare, care alcătuiesc motive decorative complementare celor realizate cu ajutorul benzilor albe (Pl. 48/2; 49/3). Pictura tricromă Al doilea exemplar, deşi fragmentar, a permis restaurarea şi reconstituirea decorului în întregime. Motivele decorative sunt realizate din benzi albe late, rezervate din fondul vasului, mărginite cu benzi subţiri de culoare neagră, interspaţiile fiind acoperite în mod uniform cu o culoare brun-roşcată. Suprafaţa vasului este împărţită pe verticală, în două jumătăţi egale, prin rezervarea a două benzi de culoare albă, în dreptul perforaţiilor. Motivele decorative sunt dispuse liber pe întreaga suprafaţă a vasului şi sunt formate din benzi meandrice simple, sau benzi unghiulare. Buza vasului este decorată pe exterior cu benzi albe şi brun-roşcate alternative, dispuse oblic (Pl. 48/3; 49/4-4a).

Forma 10. Fructiere În această categorie se încadrează un vas de la care s-a păstrat doar piciorul. Din punct de vedere al decorului, acesta se află într-o stare proastă de conservare, care ne permite să spunem numai că a fost decorat cu pictură tricromă pe fond alb, cu motive spiralice sau derivate ale acestora (Pl. 48/1; 49/1).

166

HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI

Forma 13. Capace În această categorie se încadrează un vas, a cărui stare de conservare nu a permis reconstituirea integrală a decorului. Se poate totuşi observa că a fost pictat în tehnica bicromiei, cu motive decorative realizate din benzi late de culoare albă rezervată din fondul vasului, cu interspaţiul acoperit neuniform cu o culoare brun-roşcată. Motivele decorative par să fi constat în benzi şi cârlige meandrice dispuse liber pe corpul vasului (Pl. 48/4; 49/5).

III.3.c.2. Studiul Raman al pigmenţilor utilizaţi în decorarea cu pictură a ceramicii11 Au fost analizaţi pigmenţii alb, roşu şi negru de pe 50 fragmente de ceramică fină de la Hoiseşti. Toate spectrele Raman au fost înregistrate la temperatură normală, utilizând un Spectrograf Raman Horiba Jobin-Yvon RPA-HE 532 cu detector CCD multicanal răcit cu aer (-70°C) şi un laser Nd-Yag dublat în frecvenţă, cu lungimea de undă a radiaţiei monocromatice de 532 nm şi o putere nominală de 100 mW. Intervalul spectral este cuprins între 200 şi 3400 cm-1, cu o rezoluţie spectrală de 3 cm-1. Pentru focalizare s-a utilizat un obiectiv Olympus, 50X LWD, NA = 0.50 WD = 10.6 mm. Spectrele s-au obţinut la timpi de expunere de 2 - 40 secunde, 20 – 100 de înregistrări succesive, şi la o putere a laserului de 90-100%, pentru a obţine un raport semnal/zgomot de fond cât mai ridicat. Probleme deosebite au apărut la înregistrarea spectrelor din două motive. În primul rând, atât zgomotul de fond, foarte ridicat, cât şi fluorescenţa sunt prezente în aproape toate spectrele înregistrate, iar benzile Raman sunt deseori difuze. În al doilea rând, pigmentul mineral este fin dispersat într-o pastă argiloasă, astfel încât semnalul Raman este slab. Cu toate acestea, au fost obţinute spectre, sau doar linii Raman caracteristice, suficient de clare pentru a permite identificarea mineralelor din pigmenţi (BUZGAR et alii 2010).

Capitol realizat de Nicolae BUZGAR, Dan AŞTEFANEI şi Andrei BUZATU. O prezentare a analizei pigmenţilor de pictură de pe ceramica cucuteniană de la Hoiseşti într-un context mai larg va putea fi consultată în BUZGAR N., BODI G., AŞTEFANEI D., BUZATU A. 2010 (sub tipar).

11

167

ANALIZA INVENTARULUI CERAMIC

Spectrele Raman înregistrate pe pigmentul alb se caracterizează printr-un zgomot de fond (BN) şi o fluorescenţă (F) ridicată. Absenţa unor linii spectrale Raman, chiar şi difuze (Tabel 13), este datorată unei paste argiloase foarte fine, de compoziţie caolinitică. În urma unor analize XRF, (CONSTANTINESCU et alii 2007) s-a arătat faptul că pigmentul alb este o argilă uşoară de tip caolin, însă foarte ciudat, aceiaşi autori menţionează Ca ca element chimic principal în pigmentul alb (argila caolinitică are un conţinut foarte scăzut de Ca, elementele principale fiind Si şi Al). În mod cert carbonatul de Ca este absent, deoarece acesta are un răspuns Raman foarte bun, cel puţin în cazul liniei spectrale de la 1087 cm-1 (BUZGAR, APOPEI 2009).

Tabel 13. Spectrul Raman al pigmentului alb (BUZGAR et alii 2010). Înregistrarea unui număr mare de spectre pe pigmentul alb a permis însă şi determinarea altor minerale prezente în pasta caolinitică şi anume cuarţul şi TiO2 (rutilul şi foarte rar anatazul). Prezenţa cuarţului este marcată de apariţia liniei Raman de la circa 465 cm-1, care este şi cea mai intensă linie Raman a cuarţului (Tabel 14). Celelalte benzi Raman ale cuarţului sunt mascate de BN&F.

Tabel 14. Spectrul Raman al pigmentului alb; prezenţa liniei spectrale de la 465 cm-1 indică prezenţa cuarţului (BUZGAR et alii 2010). 168

HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI

Rutilul are un răspuns Raman foarte bun, chiar şi la o granulaţie fină. Din acest motiv, prezenţa acestuia în pigmentul alb (Tabel 15) este clar demonstrată de apariţia celor două benzi Raman caracteristice (BUZGAR et alii 2009).

Tabel 15. Spectrul Raman al pigmentului alb; se remarcă prezenţa liniilor spectrale ale rutilului (din BUZGAR et alii 2010). O problemă interesantă este aceea a frecvenţei ridicate de apariţie a rutilului în raport cu anatazul. Considerăm că majoritatea fragmentelor ceramice, realizate din pastă fină, de la Hoiseşti au fost arse la temperaturi de circa 9000C, ceea ce a determinat transformarea anatazului în rutil. Un alt argument care sprijină această ipoteză este dat de faptul că ceramica grosieră, arsă incomplet, conţine fragmente angulare albe (“artificial white temper”, reprezentând mici cantităţi de argilă albă caolinitică) în care apare anataz şi nicidecum rutil. Aceasta ceramică a fost arsă la temperaturi mai mici de 700-7500C, deoarece la temperaturi mai ridicate şi în prezenţa oxigenului, carbonul negru din ceramică, care conferă culoarea neagră, este distrus prin ardere. Prezenţa cuarţului şi TiO2 în pasta caolinitică albă sugerează că argila utilizată ca pigment alb este de natură reziduală, formată prin alterarea unor roci magmatice. Astfel de depozite argiloase sunt destul de puţine şi localizate în apropierea unor corpuri vulcanice neogene (Parva şi Cornăiţa - jud. Bistriţa Năsăud, văile Haitei, Pietrosului şi Stejar – jud. Suceava) (BUZGAR et alii 2010). Pigmentul roşu analizat conţine hematit şi, frecvent, cuarţ. Spectrele Raman ale pigmentul roşu de pe fragmentele de ceramică fină de la Hoiseşti (Tabel 16) sunt aproape 169

ANALIZA INVENTARULUI CERAMIC

identice şi conţin principalele benzi Raman ale hematitului. Alura difuză a liniilor Raman este datorată granulaţiei foarte fine a hematitului. Acest lucru este confirmat şi de intensitatea ridicată a liniilor spectrale din regiunea 200-300 cm-1 şi intensitatea scăzută a liniei Raman de la circa 1320 cm-1, care este cea mai intensă bandă Raman a hematitului în cristale mai mari (ZOPPI et alii 2008; BUZGAR et alii 2009). De asemenea, spectrele Raman ale pigmentului roşu sunt foarte asemănătoare cu cele ale pastei, ceea ce indică obţinerea acestuia tot dintr-o argilă bogată în fier.

Tabel. 16. Spectrele Raman ale pigmentului roşu (BUZGAR et alii 2010). Prezenţa cuarţului este demonstrată de apariţia liniei spectrale cea mai intensă a acestuia, cea de la circa 465 cm-1 (Tabel 17). Cuarţul are un răspuns Raman mai intens decât hematitul şi, din acest motiv, benzile Raman ale acestuia din urmă sunt mai puţin evidente. Pentru comparaţie, prezentăm şi spectrele Raman ale pigmentului roşu de pe două fragmente de ceramică din siturile de la Scânteia şi Ruginoasa (Tabel 17). Prezenţa hematitului, împreună cu cuarţul, în pigmentul roşu exclude utilizarea oxihidroxizilor de Fe ca pigment roşu pur (ar lipsi cuarţul). Pentru culoarea roşie s-a utilizat argila roşie, spălată de mai multe ori, procedeu prin care aceasta poate fi îmbogăţită în oxihidroxizi de Fe (+cuarţ). Acest procedeu este utilizat şi astăzi de unii manufacturieri de vase de ceramică. Provenienţa acestei argile nu ridică o problemă deosebită, aceasta fiind disponibilă din abundenţă sub formă de intercalaţii în depozitele sedimentare de platformă din Moldova.

170

HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI

Tabel. 17. Spectru Raman al pigmentului roşu; cuarţul este prezent prin principala linie Raman de la circa 465 cm-1. Pigmentul negru analizat conţine jacobsit. Acest mineral a fost pus în evidenţă şi în alte studii (CONSTANTINESCU et ali 2007). Este foarte posibil ca acest mineral să provină din crustele de alterare ale acumulărilor de Mn din judeţul Suceava (Iacobeni, Ciocăneşti), aşa cum a fost arătat în studiul citat mai sus. * Privind, în ansamblu, rezultatele cercetării noastre asupra ceramicii de la Hoiseşti, putem desprinde o serie de direcţii viitoare care considerăm că trebuie investigate. Deşi, pe baza datelor obţinute din studierea inventarului ceramic avut la dispoziţie nu putem avansa concluzii definitive în ceea ce priveşte gradul de standardizare şi producţia specializată a vaselor ceramice, putem avansa o serie de ipoteze de lucru ce credem că pot fi urmărite în viitor. În ceea ce priveşte modul de manufacturare a ceramicii, din punctul de vedere al alegerii modului de realizare al fiecărui tip de pastă, considerăm că acesta constituia un proces conştient, mai puţin influenţat de cutume de ordin cultural şi mai mult de considerente practice şi tehnice. O primă etapă care trebuie analizată o constituie pregătirea pastei pentru modelare. Astfel, pregătirea tradiţională a argilei constituie un proces îndelungat şi laborios. După extragerea argilei, aceasta este adeseori uscată şi apoi fărâmiţată, urmând 171

ANALIZA INVENTARULUI CERAMIC

apoi adăugarea de degresant şi apă urmată deseori de o perioadă de dospire; în cel mai bun caz astfel de practici necesită câteva zile. Un mod mult mai eficient de abordare a acestei probleme îl constituie extragerea unei argile umede, din depozite secundare aluvionare, pregătite pentru modelare. În cazul în care argila extrasă este prea umedă pentru a fi prelucrată, remedierea acestei probleme este relativ simplă şi constă în adăugarea de nisip fin sau alt degresant de natură organică (SKIBO, SCHIFFER, REID 1989,
136-137). Analizând caracteristicile geomorfologice ale hinterland-ului aşezării de la

Hoiseşti, observăm că acesta oferă cu generozitate, atât argila umedă, cât şi nisipul necesar manufacturării rapide a vaselor ceramice (BODI 2007, 181). Luând în considerare caracteristicile fizice şi termice ale fiecărui tip de pastă şi comparându-le cu o serie de date experimentale, credem că putem explica alegerile făcute de olar din punctul de vedere al utilităţii fiecărei categorii ceramice. Un prim aspect care trebuie luat în considerare îl constituie rezistenţa ceramicii la degradarea prin abraziunea presupusă de manipularea cotidiană a vaselor. Astfel, ceramica fină, caracterizată în special printr-o rezistenţă sporită la fracturare şi fiind, în majoritatea cazurilor, decorată cu pictură, credem că era folosită în acţiuni casnice cu un grad sporit de vizibilitate (fapt care explică practica decorării). Această presupunere poate fi întărită şi de proprietăţile acestui tip de pastă, observate pe cale experimentală. Astfel, argila fără degresant în compoziţie s-a observat a fi mai rezistentă la uzura prin abraziune, implicată de utilizarea zilnică, fiind urmată de pasta cu degresant anorganic în compoziţie şi apoi de cea cu degresant organic (SKIBO, SCHIFFER, REID 1989, 128;
SCHIFFER, SKIBO 1987, 607). Aceleaşi observaţii sunt valabile şi în ceea ce priveşte

rezistenţa la impact a diferitelor tipuri de pastă, cele mai rezistente dovedindu-se a fi vasele realizate din pastă fără degresant, urmate de vasele din pastă cu nisip, urmând cele cu degresant organic (BRONITSKY, HAMER 1986, 95;SCHIFFER, SKIBO 1987, 606; SKIBO,
SCHIFFER, REID 1989, 125). O observaţie interesantă o constituie faptul că, în ceea ce

priveşte dinamica diferitelor moduri de dezafectare a unui vas în urma unui impact, vasele cu pereţi subţiri şi greutate redusă pot fi mai rezistente în cazul în care acestea se află în mişcare şi lovesc un obiect solid, în timp ce, vasele cu pereţii groşi, mai grele sunt mai rezistente atunci când sunt staţionare în cazul unui impact.

172

HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI

În ceea ce priveşte eficienţa încălzirii unui lichid într-un vas ceramic, s-a observat faptul că, în ansamblu, pasta având nisip în compoziţie prezintă un randament superior oricărui alt tip de pastă. Ca o observaţie adiacentă, în cursul experimentelor a fost constatat faptul că vasele realizate din pastă cu degresant organic s-au dovedit incapabile de a aduce apa în punctul de fierbere (SKIBO, SCHIFFER, REID 1989, 131). Utilizarea vaselor ceramice în acţiuni de pregătire a hranei cu ajutorul focului ridică problema rezistenţei acestora la şocuri termice. După cum am arătat şi mai sus, din punctul de vedere al proprietăţilor fizice şi mecanice ale pastei, rezistenţa la şoc termic este sporită de prezenţa defectelor în interiorul matricei. Această observaţie este susţinută şi de dovezile obţinute pe calea arheologiei experimentale. Astfel, ceramica fină, fără degresant în compoziţie, prezintă o toleranţă redusă la şocuri termice, în timp ce, prezenţa oricărui tip de degresant sporeşte rezistenţa vaselor ceramice (BRONITSKY, HAMER 1986,
96; SCHIFFER et alii 1994, 201; SKIBO, SCHIFFER, REID 1989, 133).

Din punctul de vedere al standardizării formelor şi decorului ceramic, lotul de materiale susceptibile a ne oferi date interpretabile s-a dovedit a fi de dimensiuni mult prea reduse pentru a ne furniza date interpretabile (Tabel 5). Totuşi, analiza grosimii fragmentelor ceramice specifice celor trei tipuri de pastă a oferit unele rezultate care pot fi supuse discuţiei. Astfel, ceramica fină prezintă o grosime a pereţilor cuprinsă între 4,59,6 mm, cu o medie de 6,89 mm şi o deviere standard 1,58 mm; ceramica grosieră prezintă o grosime a pereţilor cuprinsă între 7,61-14,92 mm, cu o medie de 10,52 mm şi o deviere standard 2,12 mm, în timp ce, pentru ceramica semifină, valorile sunt de 5,3-16 mm, media de 9,84 şi devierea standard de 3,07. Valorile obţinute, setul cel mai elocvent constituind-ul devierile standard, ne indică faptul că atât ceramica fină cât şi ceramica grosieră se încadrează în interiorul unor principii manufacturiere cu un caracter restrictiv, aceste specii ceramice fiind probabil produse cu scopul de a răspunde unor sarcini de utilizare clar definite. În cazul ceramicii semifine, valoarea ridicată a devierii standard indică faptul că această categorie acoperă o plajă mai mare de posibile utilizări, din punctul de vedere al caracteristicilor pastei, unele dintre acestea putând fi identice celor îndeplinite de categoria ceramicii fine.

173

Tabel 18. Corespondenţa formelor ceramice şi motivelor decorative ale acestora din așezarea cucuteniană de la Hoiseşti – La Pod.

Decor Adâncit
Gropiţe

Decor pictat Bicromie Tricromie
Benzi meandrice Benzi Benzi Cârlige Cârlige Benzi Benzi Benzi Benzi Arcuri Semiove Cercuri Cârlige Cârlige Spirale Spirală rectilinii arcuite spiralice meandrice meandrice rectilinii arcuite unghiulare de cerc spiralice meandrice îmbucate fugătoare

Pahare Cupe cu picior Vase cu corp bombat Vase suport Fructiere Capace

♦ ♦

♦ ♦

♦ ♦ ♦

♦ ♦ ♦

♦ ♦ ♦ ♦

♦ ♦

Legenda:

● = ceramică semifină ♦ = ceramică fină

174

1

2

4 3

5

6

7 Planşa 43. Hoiseşti – La Pod. Pahare. 1-2, 6 – L8; 3 – L.3; 4 - L.2; 5 – L.11; 7 – în strat. 175

1

2

3

4

5

Planşa 44. Hoiseşti – La Pod. Pahare. 176

1

2

3

4

Planşa 45. Hoiseşti – La Pod. 1-2: cupe cu picior ; 3: vas cu gât înalt ; 4: vas cu corp bombat. 1 - L.3; 2 - L.8; 3 - L.11; 4 - L.2. 177

1b 1a

2a 2c

2d 2b

Planşa 46. Hoiseşti – La Pod. Cupe cu picior.

178

1a

1b

2

Planşa 47. Hoiseşti – La Pod. 1: vas cu corp bombat; 2: vas cu gât înalt şi corp bombat. 179

. 1

2

4

3 Planşa 48. Hoiseşti – La Pod. 1 : fructieră; 2-3 : vase suport; 4 : capac. 1 – în strat; 2 – Gr.2; 3 – L.8; 4 – L.2. 180

1

2

3

4

5 4a Planşa 49. Hoiseşti – La Pod. 1-2: fructiere; 3-4: vase suport; 5: capac. 181

18,5 cm

IV. PLASTICA

IV.1. Plastica antropomorfă Pentru prezentarea realizărilor plastice antropomorfe am ales ordonarea tipologică propusă de A.P. Pogoževa şi folosită şi de către Dan Monah în lucrarea sa dedicată plasticii antropomorfe cucuteniene (MONAH 1997, 67-68). Astfel, în cadrul reprezentărilor antropomorfe am distins două categorii, definite în funcţie de tehnologia utilizată pentru manufacturarea acestora: figurinele şi statuetele. Categoria figurinelor este constituită din reprezentări antropomorfe pentru realizarea cărora s-a folosit, în general, o pastă de calitate mediocră, arsă slab. Modelarea este sumară şi făcută în grabă (MONAH 1997, 68). Categoria statuetelor include piesele modelate din pastă de bună calitate, arse, de regulă la roşu, acordându-se o deosebită grijă finisării acestora. Majoritatea pieselor din această categorie sunt decorate fie prin incizii, fie cu ajutorul picturii (MONAH 1997, 69). Trebuie precizat încă de la început că toate figurinele şi statuetele au fost descoperite izolat, reprezintă identităţi feminine (cu o singură excepţie discutabilă ce va fi prezentată mai jos) şi, din punct de vedere al vârstei, par să redea personaje în ipostaza de „fecioară nubilă”. Din punct de vedere al realizării artistice, toate piesele redau în mod stilizat trăsăturile corpului uman. Astfel, următorul criteriu de clasificare îl constituie cel dimensional, conform tipologiei utilizate fiind stabilite patru categorii: reprezentări antropomorfe de dimensiuni mici (3-8 cm), mijlocii (8-25 cm), mari (25-50 cm) şi foarte mari (peste 50 cm) (MONAH 1997, 67). Alte criterii utilizate sunt date de poziţia reprezentării plastice, şezândă sau verticală, de maniera de modelare, din una, două sau trei bucăţi, precum şi de maniera de decorare: nedecorate, decorate cu elemente plastice, cu decor incizat sau pictat (MONAH 1997, 67-68). De asemenea, caracteristică pentru plastica fazei Cucuteni A, şi observată în cadrul inventarului din aşezarea de la Hoiseşti, este prezenţa pandantivelor–amulete în formă de cutie de vioară, cunoscute şi sub numele de idoli en violon sau idoli plaţi, de tip troian (MARINESCU-BÎLCU 1980, 57 şi urm.). 183

PLASTICA

Au fost determinate trei serii tipologice de idoli plaţi care au fost numite convenţional (MONAH 1997, 136): a) idoli en violon b) amulete c) pandantive inelare (nu sunt atestate decât în Cucuteni A-B) Dintre acestea, în cadrul aşezării de la Hoiseşti au fost descoperite doar artefacte încadrabile în prima grupă. Aceasta cuprinde piesele care se apropie cel mai mult de forma unei cutii de vioară, cu formele destul de variate, mai ales în detalii. Capul este mai mult sau mai puţin individualizat, fiind de cele mai multe ori prevăzut cu două perforaţii ce reprezintă ochii. Mai rar s-a practicat, în partea superioară, o singură perforaţie ce folosea la suspendarea piesei. Capul este de regulă demarcat de trup prin două adâncituri simetrice, concave. Alteori, capul este unit cu trupul printr-un “gât” destul de clar marcat. Corpul este de regulă oval, dar uneori capătă forma unui triunghi (MONAH 1997, 136-137). O parte dintre idolii en violon din lut sunt nedecoraţi, sugerând o modelare neglijentă. Alte exemplare, modelate la fel de neîngrijit sunt decorate, în special pe margine, cu împunsături (MONAH 1997, 137).

IV.1.a. Încadrare tipologică

Figurine În cadrul acestei categorii am încadrat un număr de patru piese, în funcţie de dimensiuni, două dintre acestea încadrându-se în grupa pieselor mici (3-8 cm), restul de trei piese fiind de dimensiuni mijlocii (8-25 cm). Piesele mici sunt constituite dintr-un fragment de picior (Pl. 50/1) nedecorat, şi o figurină în poziţie şezândă, realizată din trei bucăţi, cu torsul păstrat doar parţial (ovoidal în secţiune), picioarele, nediferenţiate, fiind întinse înainte (Pl. 50/2). Decorul incizat poate fi observat doar în partea inferioară a torsului: o linie incizată înconjoară talia, încheindu-se în formă de V cu vârful în jos în partea posterioară, subliniind astfel fesele; alte două linii incizate paralele, în formă de V cu vârful în sus decorează abdomenul. Piesele mijlocii. 184

HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI

În această grupă am încadrat o figurină, nedecorată, în poziţie şezândă, păstrează doar fragmente ale picioarelor şi torsului. Piesa este realizată din două bucăţi, cu torsul aplatizat şi dreptunghiular în secţiune şi picioarele nediferenţiate întinse înainte (Pl. 50/3). Cea de a doua figurină din cadrul acestei categorii prezintă o poziţionare verticală, este realizată din două bucăţi, nefiind decorată. Piesa este spartă pe axul lung şi păstrează o parte din tors precum şi un picior încheiat cu un disc (Pl. 50/4; 54/1).

Statuete În această categoria am încadrat un număr de 18 piese împărţite în trei mari grupe, în funcţie de dimensiuni. Prima grupă este formată din trei piese de dimensiuni mici. Menţionăm mai întâi un fragment de picior, decorat cu incizii largi şi adânci, provenit de la o statuetă formată din trei bucăţi (Pl. 50/5). O a doua piesă este reprezentată printr-un fragment de picior decorat cu linii incizate paralele, iar pe fesă, cu două incizii în X, spatiile dintre acestea fiind completate cu linii în V concentrice, cu vârful orientat spre centrul X-ului (Pl. 50/6). Cea de a treia piesă reprezintă o statuetă întregibilă (cu bustul rupt în două, transversal, din vechime) în poziţie şezândă. Capul şi gâtul sunt redate nediferenţiat într-o formă cilindrică, cu o ciupitură la partea superioară pentru redarea ochilor şi nasului. Braţele sunt sugerate prin două amorse situate la nivelul umerilor, bustul este aplatizat, picioarele sub formă conică, întinse spre înainte şi diferenţiate printr-o incizie. Statueta este în întregime decorată cu linii incizate: pe gât, pe părţile laterale, două ovale verticale diametral opuse, pe jumătatea superioară a torsului, linii în formă de V cu vârful îndreptat în sus, pe jumătatea inferioară a torsului, linii în formă de V cu vârful îndreptat în jos, linii incizate

185

PLASTICA

paralele transversale pe picioare, fesele fiind subliniate cu semiove în interiorul cărora se găsesc trei mici incizii paralele (Pl. 50/7; 54/2). A doua grupă este formată din statuete de dimensiuni mijlocii, diferenţiate, la rândul lor, în funcţie de poziţie, maniera de modelare şi decorare. O primă subgrupă o constituie statuetele în poziţie şezândă, modelate din două bucăţi şi nedecorate. În această sub-grupă am încadrat o piesă, spartă longitudinal, care păstrează o parte a piciorului, o fesă şi o parte a bustului (Pl. 50/8). O a doua subgrupă o constituie statuetele în poziţie şezândă, nedecorate, şi modelate din trei bucăţi, reprezentată printr-un tors cu gâtul, capul şi braţele rupte, cu sânii sugeraţi prin două mici proeminenţe (Pl. 51/1). Pentru patru piese (fragmente de busturi), decorate cu ajutorul inciziilor, şi provenind de la statuete modelate din trei bucăţi, nu a putut fi precizată poziţia. Prima piesă (Pl. 51/2; 54/3) redă capul, de formă aproximativ sferică, cu o ciupitură pentru marcarea ochilor şi nasului, gâtul, înalt şi cilindric şi torsul, aplatizat. Braţele sunt redate sub forma unor amorse. Sânii sunt redaţi sub forma a două pastile şi sunt marcaţi de câte o împunsătură laterală în partea inferioară, spre exterior. Gâtul pare să fi fost decorat cu linii paralele longitudinale, în partea sa inferioară fiind redat un romb. Pe piept, statueta este decorată cu o linie în formă de V, cu vârful în jos, ce porneşte de la baza gâtului şi se opreşte între sâni, sugerând un colier. Sânii sunt subliniaţi de câte o linie circulară, care îi înconjoară, şi de o alta transversală, pe întreaga lăţime a pieptului, dispusă imediat dedesubt. Abdomenul este decorat cu linii paralele transversale, dispuse în jurul sau în interiorul unei semiove, care ocupă partea stângă şi centrală a acestuia. Pe spate, în dreptul umerilor au fost realizate două împunsături corespunzând celor din dreptul sânilor. În jumătatea superioară, decorul este realizat prin linii concentrice în formă de V cu vârful în sus, spaţiul romboidal cruţat de acestea fiind umplut cu mici linii paralele. Trecerea spre partea inferioară este marcată de două linii transversale, ale căror capete bifurcate formează un romb, în interiorul căruia a fost realizată o altă mică incizie transversală. Registrul inferior este decorat cu forme ovoidale realizate oarecum neglijent, în interiorul cărora se găseşte câte o scurtă linie. Inciziile par să fi fost încrustate cu alb. 186

HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI

A doua piesă (Pl. 51/3) păstrează doar torsul statuetei, a cărui arcuire accentuată spre spate pare, totuşi, a indica o poziţie şezândă. Capul şi gâtul lipsesc, braţele fiind realizate sub forma unor amorse. Sânii sunt redaţi prin două pastile. Partea inferioară a piesei pare a indica o reprezentare androgină dar, datorită modului de fragmentare, acest lucru nu poate fi afirmat cu certitudine. Modul general de realizare a decorului indică o oarecare neglijenţă. Pe piept liniile formează un romb cu laturile superioare dublate. În interior, prin două linii în X, acesta este împărţit în alte patru romburi, mai mici, cele mediane încadrând sânii. În sfertul superior este realizat un alt romb, concentric, iar cel inferior este, la rândul său, împărţit în patru de două linii în X. Abdomenul este decorat cu linii în V, concentrice, cu vârfurile îndreptate centrul de greutate al statuetei. Pe spate, în partea superioară, este realizat un romb cu laturile superioare dublate. Partea mediană este decorată cu linii paralele dispuse diagonal, iar partea inferioară, cu linii în V, concentrice, cu vârful în sus, în interiorul cărora a fost realizat un cârlig de spirală. Deşi nu se mai păstrează, piesa pare să fi fost acoperită cu pictură roşie. Cea de a treia piesă (Pl. 51/4) păstrează doar torsul statuetei, gâtul şi capul fiind rupte. Torsul este aplatizat, iar braţele sunt redate sub forma a două amorse. Pieptul este decorat cu linii paralele longitudinale, cele două linii de pe exterior fiind unite printr-o linie în V cu vârful în jos (aspectul general al acestor linii pare a sugera un colier format din mai multe şiruri de mărgele). Braţele sunt subliniate de câte trei şiruri de linii concentrice, uşor curbate. Trecerea spre registrul inferior este marcată de două şiruri oblice de ove, care formează un V cu vârful în sus. În interiorul acestuia, pe abdomen, a fost trasată o linie în V cu vârful în sus şi cu laturile uşor arcuite spre interior, aceasta încadrând, la rândul său trei romburi dispuse radial. Pe spate, braţele sunt subliniate de câte trei linii concentrice uşor arcuite, întrerupte de ove dispuse diagonal, în interiorul cărora a mai fost trasată câte o scurtă linie. Axul lung al piesei este încadrat de două linii uşor arcuite una spre cealaltă. Capetele acestor linii sunt dublate de câte o linie scurtă. Cea de a patra piesă (Pl. 52/1) păstrează torsul statuetei şi braţul drept, realizat sub formă de amorsă. Pe piept, a fost trasată o linie în V cu vârful în jos, ale cărei capete încadrează baza gâtului, aceasta fiind dublată, pe fiecare parte, de câte trei linii paralele. Abdomenul este în mare parte acoperit de cinci linii paralele transversale, partea 187

PLASTICA

inferioară fiind decorată cu două grupe de câte trei linii cu înclinaţie opusă, liniile din interior unind-se pentru a forma un V cu vârful în sus. Spaţiul central al spatelui este încadrat de două linii în V cu vârfurile dispuse spre exterior, care delimitează astfel un romb cu vârfurile deschise. Laturile superioare ale acestui romb sunt dublate de câte trei linii paralele. Spaţiul median longitudinal astfel cruţat este decorat cu trei împunsături dispuse la distanţe aproximativ egale. Registrul inferior este decorat cu trei linii paralele transversale, în formă de V cu deschiderea foarte largă, cu vârful în jos şi laturile uşor arcuite în sus. Nu putem afirma cu precizie, dar această piesă pare să fi fost acoperită cu o culoare roşie, sau inciziile să fi fost încrustate cu roşu. O a treia subgrupă o constituie statuetele în poziţie şezândă, modelate din trei bucăţi şi decorate cu incizii, piesele cu aceste caracteristici fiind în număr de şapte. Dintre acestea, cinci sunt fragmente de picioare, restul de două păstrând părţi atât din picior cât şi din bust. Din cele şapte piese şase sunt sparte longitudinal. Primul fragment (Pl. 52/2; 54/4) păstrează fesa şi partea superioară a piciorului. Pe fesă au fost realizate două semiove opuse, tangente, una pe partea superioară – având înscrisă o altă semiovă, în interiorul căreia a fost trasată o scurtă linie - şi alta pe partea inferioară, în interiorul căreia au fost trasate o scurtă linie curbă şi o alta dreaptă. Pe şold au fost trasate două linii curbe, cu arcuirea orientată spre punctul de tangenţă al celor două semiove. Piciorul este decorat cu linii paralele transversale. Al doilea fragment (Pl. 52/3) păstrează fesa şi piciorul în întregime, acesta din urmă având redată plastic, cu ajutorul unei pastile aplicate, rotula şi, sub formă discoidală, laba piciorului. Se observă, de asemenea, o uşoară arcuire a genunchiului. Pe fesă a fost trasată o semiovă. Piciorul a fost decorat cu linii în formă de V cu vârful orientat în sus, ale căror laturi se continuă şi pe partea exterioară şi inferioară. Al treilea fragment (Pl. 52/4) păstrează fesa şi piciorul în întregime. Aspectul general al piesei indică faptul că picioarele erau redate sub forma unui con, nediferenţiate, întinse înainte. În partea superioară păstrează două linii paralele incizate în formă de V, cu vârful în jos, care marchează talia şi triunghiul pelvian. Al patrulea fragment (Pl. 52/5) păstrează fesa şi piciorul stâng în întregime. Aspectul general al piesei indică faptul că picioarele au fost redate sub forma unui con,

188

HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI

diferenţiate printr-o incizie, îndreptate spre înainte. Pe fesă au fost trasate, oarecum neglijent, trei ove concentrice. Piciorul a fost decorat cu linii diagonale paralele. Al cincilea fragment (Pl. 52/6) păstrează partea inferioară a statuetei în întregime. Picioarele sunt redate sub forma unui con, diferenţiate printr-o incizie amplă, întinse spre înainte. Fesa dreaptă este decorată cu o semiovă în care se află înscrise două scurte linii. Pe fesa stângă au fost trasate trei linii, cele două de pe extremităţi având un traseu convergent. Picioarele sunt decorate cu linii paralele oblice. Al şaselea fragment (Pl. 53/1) păstrează partea superioară a unui picior şi mare parte din tors. Datorită stării de conservare, nu putem oferi o descriere amănunţită a decorului de pe piept şi abdomen. Pe spate, decorul este compus din linii paralele în formă de V cu vârful în jos, cu deschidere largă şi laturile uşor arcuite în sus. Talia (probabil şi triunghiul pelvian, care nu s-a păstrat) este subliniată printr-o linie transversală. Pe fesă şi şold au fost trasate linii paralele longitudinale. Suprafaţa superioară a piciorului a fost decorată cu linii paralele oblice, iar suprafaţa inferioară cu linii paralele transversale. Al şaptelea fragment (Pl. 53/2) păstrează piciorul în întregime şi o mică parte din tors. Picioarele sunt reprezentate sub forma unui con, întinse spre înainte, demarcate de o linie incizată. Abdomenul pare să fie decorat cu romburi, centrul acestora fiind marcat printr-un punct. În partea inferioară a abdomenului o linie în V, cu vârful în jos, marchează talia şi triunghiul pelvian. Fesa este în întregime acoperită de o spirală, pe şold au fost trasate trei scurte linii oblice, iar piciorul este decorat cu linii paralele oblice dispuse în trei grupe, de sus în jos, o grupă de trei, o grupă de două şi din nou trei. A treia grupă cuprinde două fragmente provenind de la statuete de dimensiuni mijlocii cu decor pictat. Prima piesă (Pl. 53/3) reprezintă partea inferioară a torsului unei statuete modelată din trei bucăţi şi pictată tricrom. Spaţiul central este ocupat de un triunghi cu vârful în sus, realizat cu bandă lată de culoare albă şi mărginită cu bandă îngustă de negru, în mijlocul căruia, tot cu ajutorul unei benzi înguste de negru, a fost cruţat un spaţiu triunghiular, acoperit cu o culoare brun-roşietică. Partea inferioară a abdomenului pare să fi fost acoperită cu o bandă de culoare brun-roşietică. Pe spate decorul este foarte prost 189

PLASTICA

conservat, dar se poate presupune existenţa unor benzi late alternative de roşu şi alb, bordate de linii de negru. A doua piesă (Pl. 53/4; 54/5) reprezintă o statuetă pictată fragmentară din care s-a conservat partea inferioară a torsului şi o parte din picioare. Poziţia statuetei este şezândă, cu picioarele întinse înainte, redate sub forma unui con, diferenţiate printr-o linie incizată; tot printr-o linie incizată sunt marcate talia şi triunghiul pelvian. Abdomenul nu prezintă urme de pictură, dar picioarele par a fi fost decorate cu pictură tricromă, cu benzi late albe şi roşii, cu benzi de bordură înguste, de culoare neagră; benzile sunt orientate oblic, creând impresia de decor în V cu vârful în sus. Pe spate, în partea superioară, se păstrează urmele a două linii paralele oblice pictate cu o culoare cărămizi şi bordate cu negru. Pornind de la banda neagră care subliniază fesele în partea superioară, a fost realizat un romb cu laturile arcuite spre interior, în centrul căruia a fost cruţat, din culoarea brună, un cerc, despre care nu putem preciza dacă a fost, la rândul lui, acoperit cu o anumită culoare.

Pandantive en violon În această grupă se încadrează patru piese descoperite în aşezarea de la Hoiseşti – La Pod. Primul exemplar (Pl. 55/1) are capul slab individualizat, prevăzut cu două perforaţii, şi este unit de corp printr-un gât. Corpul este de formă aproximativ ovală şi nu este decorat, totuşi, marginea piesei a fost crestată pe întregul contur. Al doilea exemplar, (Pl. 55/2) are capul slab individualizat, prevăzut cu două perforaţii şi separat de corp prin două adâncituri simetrice. Corpul, de formă ovală, nu este decorat dar prezintă trei perforaţii: două, diametral opuse, situate la extremităţile zonei de maximă lăţime şi o a treia situată în partea inferioară . A treia piesă se păstrează doar fragmentar (Pl. 55/3). Capul este slab individualizat, prevăzut cu două perforaţii şi separat de corp prin două adâncituri simetrice. Corpul este nedecorat şi are o formă aproximativ triunghiulară, cu laturile şi colţurile rotunjite. A patra piesă (Pl. 55/4) are, de asemenea, capul slab individualizat, prevăzut cu două perforaţii şi separat de corp prin două adâncituri simetrice. Corpul este nedecorat, 190

HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI

are o formă triunghiulară accentuată şi prezintă câte o perforaţie în fiecare colţ al triunghiului.

IV.1.b. Piese antropomorfe deosebite În acest subcapitol am încadrat o serie de obiecte ceramice ce imită forma corpului uman, dar nu se încadrează, sub aspect tipologic, în nici una din categoriile enumerate mai sus. Cozi de lingură cu aspect antropomorf Din această categorie fac parte două piese. Prima piesă, nedecorată, puternic aplatizată, are capul şi gâtul nediferenţiate, cilindrice, braţele redate sub forma a două amorse, şi sânii sugeraţi prin două semiperforaţii situate sub umeri (Pl. 55/6). A doua piesă, decorată pe piept şi abdomen cu pictură tricromă cu motive în formă de V cu vârful în sus, păstrează torsul şi fesele, redate într-o manieră realistă. Funcţionalitatea atribuită acestei piese o considerăm provizorie, până la identificarea unor analogii care să ne permită efectuarea unor afirmaţii cu o mai mare marjă de certitudine (Pl. 55/5). Reprezentări falice În acest subcapitol am introdus atât realizări puternic schematizate, cunoscute sub denumirea de idoli conici, cât şi reprezentările cu un grad ridicat de naturalism. Idolii conici Numărul acestor piese se ridică la 48. Marea majoritate (45) sunt modelaţi sub formă de simple conuri, neperforate, cu baza dreaptă sau concavă şi cu înălţimi variind între 1şi 5 cm (Pl. 56/1-5). Trei astfel de reprezentări ne menţin însă atenţia şi merită o descriere mai amănunţită. Primul fragment (Pl. 56/6), spart longitudinal, se păstrează pe întreaga înălţime, de 4,13 cm, şi are diametrul la bază de 2,56 cm. Aspectul general este cel al unui con cu baza lăţită, perforat longitudinal probabil pe întreaga lungime şi spre vârf prezentând cel puţin o perforaţie transversală, uşor oblică.

191

PLASTICA

Al doilea fragment (Pl. 56/7) este spart oblic, păstrând numai baza, uşor concavă, întreagă, cu un diametru de 2,4 cm; înălţimea pe care s-a păstrat este de 2,6 cm. Piesa prezintă împunsături şi perforaţii transversale. Al treilea fragment (Pl. 56/8) s-a păstrat întreg, cu înălţimea de 4,2 cm. Baza este uşor concavă şi are diametrul de 3 cm. Şi această piesă, de asemenea, este străbătută de o serie de perforaţii transversale. Reprezentări naturaliste În cadrul acestei grupe se încadrează un singur fragment, reprezentând partea distală a unui falus, modelat într-o manieră realistă, fiind realizat dintr-o pastă de bună calitate, arsă la roşu (Pl. 56/9). Vase suport de tip „horă” Am ales să prezentăm aici aceste piese datorită stării de fragmentare în care se află şi care nu ne permite afirmarea cu siguranţă a apartenenţei acestora la categoria vaselor ceramice. Ţinând cont de diferenţierea făcută de Dan Monah între vasele suport de tip „horă” şi vasele suport de tip „horă” stilizate, am considerat fragmentele ceramice de la Hoiseşti ca aparţinând primei grupe, mai exact tipului Luka-Vrubleveckaja-Bereşti (MONAH 1997, 163-166). Primul fragment (Pl. 56/10), păstrează parţial doar una din siluetele componente ale unui astfel de vas. Aceasta este decorată cu pictură tricromă, cu benzi late de culoare albă şi brună, cu benzi de bordură negre. Motivul decorativ principal este constituit de benzi în formă de V cu vârful în sus. Fesele sunt decorate cu semiove de culoare brună talia fiind subliniată de o bandă transversală îngustă, de culoare neagră. A doua piesă (Pl. 56/11) se aseamănă, prin maniera de realizare plastică, cu statuetele de la Truşeşti (PETRESCU-DÎMBOVIŢA, FLORESCU, FLORESCU 1999, 523 şi fig.
371/2) şi Scânteia (CHIRICA, MANTU, ŢURCANU (ed.) 1999, 140, fişa catalog nr. 183). Piesa de la

Hoiseşti este reprezentată în poziţie verticală; atât la partea superioară, cât şi la cea inferioară păstrează urmele ataşării la cupa suportului şi la baza acestuia. Înălţimea este de 10,4 cm. Pe partea ventrală, printr-o linie incizată sunt marcate talia şi triunghiul pelvian, picioarele fiind despărţite printr-o incizie. Pe partea dorsală statueta este decorată 192

HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI

cu pictură tricromă cu benzi late de culoare albă şi brun-roşcată, cu bandă de bordură neagră, motivul fiind cel al benzilor în formă de V cu vârful în sus. Decorul care acoperea fesele nu poate fi reconstituit, iar pe picioare au fost realizate benzi late oblice, care creează, de asemenea, efectul unui motiv în V cu vârful în sus.

193

1 2

3

5 4

6

7

8

Planşa 50. Hoiseşti-La Pod. Figurine (1-4) și statuete (5-8) antropomorfe. 1, 6, 7 - L.8; 23, 8 – în strat; 4-5 - passim. 194

1 2

3

4

Planşa 51. Hoiseşti-La Pod. Statuete antropomorfe. 1 - Gr. 2; 2-3 – în strat; 4 - passim. 195

1

2

4 3

5

6

Planşa 52. Hoiseşti-La Pod. Statuete antropomorfe. 1, 5 - în strat; 2 - L.2; 3-4 - passim; 6 - L.3. 196

1

2

3 4 Planşa 53. Hoiseşti-La Pod. Statuete antropomorfe. 1 - L.2; 2-4 - în strat. 197

2 1

3

4

5

Planşa 54. Hoiseşti-La Pod. 1: figurină antropomorfă; 2-5: statuete antropomorfe. 198

1

2

3

4

5

6

Planşa 55. Hoiseşti-La Pod. 1-4: idoli en violon; 5-6: cozi de lingură antropomorfe. 1-2, 4-6 – în strat; 3 – L.3. 199

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

11

Planşa 56. Hoiseşti-La Pod. 1-8: idoli conici; 9: reprezentare falică; 10-11: fragmente de vase tip horă.1, 5, 11 - L.3; 2,4, 9, 10 – în strat; 3 - Gr.2; 7 - Gr. 2A; 8 - L.11; 6 – passim.

200

HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI

IV.2. Plastica zoomorfă Din punct de vedere al tehnicii de realizare a reprezentărilor zoomorfe, am distins două mari categorii: reprezentări zoomorfe realizate în ronde-bosse (figurine) şi reprezentări zoomorfe realizate în alto-relief (protome). Din păcate, starea fragmentară a figurinelor nu ne-a permis realizarea unei prezentări a acestora, astfel încât în continuare suntem nevoiţi să prezentăm doar protomele. Reprezentările zoomorfe prezente pe vasele cucuteniene au generat numeroase discuţii asupra posibilelor valori ale acestora. Diversitatea opiniilor existente şi mai ales provocarea deosebită pe care o prezintă incursiunea în viaţa spirituală a unei populaţii preistorice, ne-au trezit un interes special pentru această problemă. Am ales să prezentăm protomele zoomorfe descoperite în cadrul aşezării cucuteniene de la Hoiseşti în interiorul realizărilor plastice, datorită, pe de o parte, valorii lor artistice intrinseci, cât şi datorită faptului că nu a fost posibilă reconstituirea şi restaurarea niciunui vas pe care acestea au fost aplicate. Această stare de fapt ne-a obligat să tratăm această categorie de artefacte ca pe una de sine stătătoare. Privitor la metodologia utilizată pentru încadrarea tipologică a protomelor, am ales să utilizăm grupele şi criteriile tipologice de definire a acestora stabilite de Anton Niţu în lucrarea dedicată reprezentărilor zoomorfe plastice de pe ceramica neo-eneolitică carpato-dunăreană (NIŢU 1972, 33). Astfel, o categorie de protome o constituie reprezentările reduse la coarnele animalului, capul fiind înlocuit printr-o proeminenţă. O altă categorie este definită prin reprezentarea doar a capului şi coarnelor, aplicate direct pe vase. O a treia categorie este dată de reprezentarea capului şi gâtului animalului, acesta din urmă fiind constituit uneori de mânerul vasului. IV.2.a. Încadrare tipologică a protomelor zoomorfe În urma analizei pieselor am distins, din punct de vedere al realizării plastice, trei mari categorii de protome, figurând capete de bovidee. Datorită stării fragmentare a materialului, nu putem preciza în toate cazurile forma vaselor pe care au fost aplicate acestea. 201

PLASTICA

Din prima categorie (Pl. 57/1-2; Pl. 58/1-2) fac parte două piese care se caracterizează printr-un schematism accentuat. Din peretele vasului se detaşează doar botul animalului, modelat sub forma unei protuberanţe aproximativ conice. Una dintre piese are figuraţi ochii sub forma unor adâncituri rotunde. Aceeaşi piesă a fost decorată cu pictură tricromă, aflată însă într-o proastă stare de conservare. De o parte şi de alta a botului, din peretele vasului, se detaşează coarnele care formează un unghi de aproximativ 900 cu acesta (Pl. 58/1). În a doua categorie (Pl. 57/3-6; 58/3-4; 59/1-4; Pl. 60 ; Pl. 62/1) am încadrat un număr de opt piese. Acestea se caracterizează prin detaşarea clară a întregului craniu de peretele vasului. Totuşi, şi în acest caz, reprezentarea plastică este schematică, capul fiind redat sub forma unei mase de lut triunghiulare, în secţiune longitudinală şi trapezoidale, în secţiune latitudinală. Coarnele se detaşează de o parte şi de alta a capului, fiind curbate în unele cazuri în sus, în altele urmând o direcţie oarecum paralelă cu botul animalului. Una dintre aceste piese are ochii redaţi prin două uşoare alveolări de formă rotundă, plasate între coarne. Aceeaşi piesă pare să fi fost decorată şi cu pictură tricromă, acum ştearsă (Pl. 59/3; 60/4). O parte din protomele încadrate în această categorie se disting prin modelarea unei creste mediane, care, presupunem, încearcă sugerarea arcadelor ochilor sau accentuarea cutiei nazale. Dintre acestea, demnă de menţionat găsim o protomă decorată tricrom, cu gura figurată printr-o uşoară incizie (Pl. 57/5; 59/1). O altă piesă, nedecorată, are nările redate printr-o perforaţie orizontală (Pl. 57/6; 59/2). Interesantă este şi o altă protomă, decorată cu pictură tricromă având redate plastic atât urechile, sub forma unor lobi clar individualizaţi, situaţi la baza coarnelor, cât şi guşa (Pl. 57/4; 58/4). A patra piesă, nedecorată, are urechile modelate sub forma a doi lobi rudimentari, plasaţi la baza coarnelor, între acestea şi peretele vasului din care se detaşează parţial, sub bot fiind figurată şi guşa animalului (Pl. 59/2; 60/1). Plasarea acestei din urmă piese în categoria protomelor este nesigură, aceasta putând face parte şi dintr-un vas zoomorf12. Datorită dimensiunilor fragmentului păstrat, care fac imposibilă exprimarea unei păreri, am preferat să încadrăm acest fragment în categoria protomelor.

Această piesă prezintă unele asemănări cu fragmentul de vas zoomorf de la Ghelăieşti-Nedeia (CUCOŞ 1975, 12 şi fig. 4).

12

202

HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI

În cadrul celei de-a treia categorii (Pl. 59/5-6; 61; 62/2-3; 63-64), reprezentată printr-un număr de opt piese, se situează protomele redând atât capul, cât şi gâtul animalului. Maniera de modelare a botului diferă, acesta fiind redat sub forma fie a unei mase piramidale triunghiulare, fie perfect conice sau aplatizate. Din rândul protomelor analizate se remarcă o piesă având sugeraţi ochii şi linia arcadelor acestora printr-o ciupitură plasată între coarne. De asemenea, urechile sunt redate cu ajutorul a două mici proeminenţe plasate la baza coarnelor, pe gâtul animalului (Pl. 61/4; 64/1). O altă piesă, probabil decorată cu pictură tricromă, acum ştearsă, prezintă o modelare atipică, cu un bot subţire şi prelung, care conferă piesei o vagă asemănare cu figura umană (Pl. 60/6; 62/3). În cadrul ultimelor două categorii remarcăm o modalitate deosebită de realizare a coarnelor. Contrar realităţilor anatomice, axul acestora este orientat lateral şi spre înainte, aproximativ paralel cu axul botului. De asemenea, diametrul coarnelor este exagerat.13 Considerăm că, în acest fel, probabil se urmărea accentuarea trăsăturii definitorii a animalului.

13

Aceste informaţii la datorăm amabilităţii regretatului profesor Sergiu Haimovici.

203

1

2

3

4

5

6

Planşa 57. Hoiseşti-La Pod. Protome cu figurarea botului şi coarnelor (1-2) și cu figurarea capului şi coarnelor (3-6). 204

1

2

3

4

Planşa 58. Hoiseşti-La Pod. Protome cu figurarea botului şi coarnelor (1-2) și cu figurarea capului şi coarnelor (3-6). 205

1

2

3 4

5

6

Planşa 59. Hoiseşti-La Pod. Protome cu figurarea capului şi coarnelor (1-4) și cu figurarea gâtului şi capului (5-6). 206

1

2

3

4

Planşa 60. Hoiseşti-La Pod. Protome cu figurarea capului şi coarnelor.

207

1

2

3

4

5

6

Planşa 61. Hoiseşti-La Pod. Protome cu figurarea gâtului şi capului.

208

1

2

3 Planşa 62. Hoiseşti-La Pod. 1: protomă cu figurarea capului şi coarnelor; 2-3: protome cu figurarea gâtului şi capului.

209

1

2

3

Planşa 63. Hoiseşti-La Pod. Protome cu figurarea gâtului şi capului. 210

1

2

3

Planşa 64. Hoiseşti-La Pod. Protome cu figurarea gâtului şi capului.

211

PLASTICA

IV.2.b. Consideraţii asupra semnificaţiei protomelor zoomorfe După această prezentare a materialului în discuţie se pune problema interpretării acestuia, cu toate rezervele ridicate de un astfel de demers. O posibilă şi răspândită opinie priveşte protomele zoomorfe ca îndeplinind simplul rol de torţi (MARINESCU-BÎLCU 1981, 68; DUMITRESCU 1927-1932, 73 ) şi/sau ornamente. Nu putem nega eventualul rol practic şi estetic al acestor protome, dar, luând în consideraţie tendinţa generală prezentă în cadrul ceramicii cucuteniene, de a minimaliza, pe cât posibil, plasticitatea torţilor, redându-le în special, sub forma unor apucători sau proeminenţe perforate, credem că aceste interpretări sunt limitate. Un pas mai departe în această direcţie este făcut prin atribuirea unei valori simbolice reprezentărilor de capete de taurine. Se afirmă, pe bună dreptate, că în cadrul sistemului religios specific purtătorilor culturii Cucuteni, dominat de figura feminină a Marii Zeiţe, sau Marii Mame, imaginea acolitului masculin este cel mai adesea asociată cu cea a taurului, sau, sub formă minimală, cu a coarnelor sale, exprimându-se astfel valorile definitorii ale acestuia: virilitate, rezervor nelimitat de germeni fecundatori14. Ajungem astfel la o serie de probleme insuficient aprofundate, după părerea noastră, în literatura arheologică. Se pune, deci, întrebarea dacă se poate contura, pe baza datelor arheologice şi cu ajutorul unui demers regresiv, sprijinit pe informaţiile oferite de istoria religiilor, la o nuanţare a interpretărilor privitoare la viaţa spirituală a populaţiilor preistorice. Pornind de la hermeneutica fenomenologică a lui Mircea Eliade şi acceptând ca finalitate a acesteia existenţa arhetipurilor ca „modele exemplare”, pe care imaginaţia le reproduce, le reactualizează şi le repetă fără încetare, se poate afirma o relativă autonomie a simbolismelor faţă de istorie. Trebuie ţinut totuşi cont şi de eventualele alterări pe care istoria evenimenţială le poate aduce şi, uneori, le aduce simbolismului, deşi structura imaginii arhetipale rămâne constantă (CODOBAN 1998, 86-89). Aceste sisteme simbolice primitive îşi menţin esenţa lor, cu toate că diferenţe, uneori majore, apar la nivelul riturilor şi ritualurilor (influenţate de schimbările structurale apărute în cadrul vieţii sociale), până în momentul apariţiei religiilor monoteiste, care le aneantizează, eventualele supravieţuiri fiind împinse în afara vieţii religioase culte. Acesta este punctul nostru de vedere teoretic în jurul căruia ne vom structura ideile.
Literatura existentă asupra acestui subiect o găsim vastă şi edificatoare şi din acest motiv nu vom insista asupra acestei probleme. Amintim doar: M. Eliade, Tratat de istorie a religiilor, Bucureşti, 1992; Idem, Istoria credinţelor şi ideilor religioase, vol. I, Bucureşti, 1981; M. Gimbutas, The Goddesses and Gods of Old Europe. 6500-3500 B.C. Myths and Cult Images, London, 1982, p. 216-235.
14

212

HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI

O primă problemă asupra căreia ne-am hotărât să ne oprim este aceea a originii reprezentării iconografice a elementului masculin, cu cele două aspecte ale sale: plastic şi simbolic. Imaginea taurului legată de anumite practici religioase, după unii cercetători de natură şamanică (ELIADE 1981, 18), apare încă din paleolitic, şi, sub diferite forme, rămâne o constantă de-a lungul istoriei. Deşi în Natufian această imagine dispare, o reîntâlnim în Khiamian, însoţind figurine feminine. De această dată, la Mureybet, sunt atestate cranii complete de Bos primigenius, cu tot cu coarne, integrate în pereţii caselor sau în banchete de argilă, asociate fiind cu omoplaţi de cervide sau cabaline (CAUVIN 1994, 46). Caracterul religios este dat atât de contextul de descoperire, cât şi de faptul că această specie nu se încadrează în regimul alimentar cotidian al locuitorilor de la Mureybet (CAUVIN 1994, 46). Pentru perioada neoliticului, menţionăm doar complexul de cult de la Çatal Hüyük, unde imaginea însoţitorului Marii Zeiţe este reprezentată explicit sub forma unui bărbat adult călărind un taur (MELLAART 1967, 239). Reprezentările taurului abundă, fiind întâlnite atât ca picturi murale, bucranii sau coarne încastrate în pereţii sau banchetele sanctuarelor, sau cranii de bovidee realizate din ghips, având ataşate coarne. De aici putem face trecerea la protomele în relief aplicate pe vase (NIŢU 1972, 4950), întâlnite şi în cadrul culturii Cucuteni. O posibilă explicaţie a evoluţiei modalităţilor de

reprezentare plastică a imaginii acolitului masculin, plecând de la bucraniile de Bos primigenius şi ajungând până la reprezentările antropomorfe masculine, însoţite, uneori, după cum s-a văzut, de imaginea taurului poate fi găsită, prin analogie, în specializarea divinităţilor cereşti, care, drept consecinţă a caracterului lor de deus pluviosus, se află într-un proces neîncetat de asimilare de funcţii, atribute şi prestigii, iniţial străine lor (ELIADE 1992, 83-84). Îndrăznim astfel să afirmăm că diferitele forme de reprezentare a imaginii taurului stau mărturie unei continue „umanizări” a figurii acolitului masculin, trădând, totodată, şi o multiplicare şi diversificare a ritualurilor dedicate acestuia. Din acest punct se impune şi discutarea evoluţiei încărcăturii simbolice a imaginii taurului. După cum am afirmat deja, la origine aceasta pare să fi fost legată de anumite practici magico-religioase, specifice societăţilor de vânători. Odată cu impunerea cultului fertilităţii şi a figurii Marii Zeiţe, a cărei dominaţie în spiritualitatea preistorică este asigurată o dată cu trecerea la un mod de viaţă sedentar şi cu accentuarea importanţei practicilor agricole în economie, devine necesară şi prezenţa unui partener masculin. Calificăm drept necesară prezenţa unui consort al Marii Zeiţe, cunoscut fiind faptul că manifestările religioase ale omului preistoric vizează mereu un fapt, sau o structură aparţinând lumii reale. În acest caz, fertilitatea ogorului 213

PLASTICA

fiind asociată cu fertilitatea feminină, prezenţa unui factor fecundator devine o condiţie sine qua non15. Alegerea taurului ca reprezentare simbolică a acestuia îşi găseşte multiple explicaţii, nu neapărat divergente. Problema ridicată de figurarea simbolică a unei noi idei religioase este rezolvată prin reactivarea unei imagini deja cunoscute, cea a taurului. Această imagine, cu origine în paleolitic, după cum am arătat mai sus, considerăm că nu a fost niciodată pierdută datorită importanţei pe care vânătoarea o păstrează încă în cadrul economiei populaţiilor neolitice. Analizând această opţiune din perspectiva istoriei religiilor, găsim noi justificări. Acceptând caracterul chtonian al Marii Zeiţe, a cărei forţă se manifestă prin puterea germinativă a pământului, nu putem să situăm aria de existenţă şi manifestare a acolitului său decât la nivel uranian. Această presupunere pare a fi confirmată de caracteristicile zeilor tauromorfi prezenţi în sistemele mitologice cunoscute16. Ceea ce se venerează, în primul rând, la aceşti zei, soţi ai Marii Zeiţe, nu este caracterul lor ceresc, ci virtuţile lor fecundatoare. Sacralitatea lor derivă din hierogamia cu Marea Mamă, esenţa lor celestă fiind valorizată în funcţia ei genezică. Cerul este, înainte de toate, regiunea unde „mugeşte” tunetul, se adună norii şi se hotărăşte rodnicia ogoarelor (ELIADE 1992, 83). Asocierea tunetului, ca manifestare concretă a divinităţii, confirmând, încă o dată, caracterul uranian al acesteia, cu mugetul taurului, ne este sugerată, în spaţiul de interes al lucrării noastre, de descoperirea la Hăbăşeşti a unei protome zoomorfe care redă un cap de taur mugind (DUMITRESCU et alii 1954, 432 şi pl. CXIII/3). Tot pe aceste baze credem că se poate explica şi preferinţa manifestă de figurare a divinităţii masculine sub forma taurului şi raritatea reprezentărilor antropomorfe. Principalul argument este constituit de poziţia secundară pe care zeii genezici o ocupă în cultele fecundităţii, îndeosebi cele agrare, funcţia lor esenţială fiind hierogamia (ELIADE 1992, 18). Se face astfel loc unui primat al funcţiei asupra formei. Trebuie, de asemenea, luată în calcul şi prelungirea vânătorii, ocupaţie exclusiv rezervată bărbatului, ca mijloc de subzistenţă în societăţile de agricultori şi prestigiul de care se bucură vânătorul în comparaţie cu agricultorul. Găsim astfel firească reprezentarea atributelor esenţialmente masculine prin imaginea celui mai prestigios vânat. Fiind astfel stabilită valoarea simbolică şi încărcătura religioasă a protomelor zoomorfe reprezentând capete de bovidee, rămâne să încercăm identificarea posibilei semnificaţii a vaselor pe care acestea au fost aplicate. După cum rezultă din descoperirile arheologice de până la acest
15

Edificatoare în acest caz găsim prezentarea disputei în jurul credinţei în fecundare fără intervenţie masculină, prezentă la tribul australian arunta, făcută de Arnold Van Gennep, în lucrarea sa Totemismul. Starea actuală a problemei, Iaşi, 2000, p. 21-23. 16 M. Eliade, Tratat..., p. 79 : în religiile vedice, Indra este comparat necontenit cu un taur, Verethragna, replica iraniană a lui Indra, este figurat sub formă de taur, armăsar, ţap, berbec, mistreţ. Rudra, divinitate pre-ariană, asimilată de Indra, are formă taurină. Funcţiile de bază ale acestora sunt genezice.

214

HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI

moment, singura formă de vas reconstituibilă pe care au fost aplicate aceste protome este castronul (MANTU 1994, 167, fig. 4/1; URSULESCU, IGNĂTESCU
2003, 91, 93 şi fig. 43/2-3; DUMITRESCU et alii 1954, pl. CXII/2,5,11, CXIV/6, 10, 16, 18, 22, 25; PETRESCU-DÎMBOVIŢA, FLORESCU, FLORESCU 1999, 417 ; NIŢU, MANTU 1987, fig. 2). Pornind de la solidaritatea mistică dintre

fecunditatea pământului şi forţa creatoare a femeii, pe de o parte, şi de la solidaritatea bărbatului cu grăunţele fecundatoare, interpretarea complexului vas-protome ne apare ca o figurare explicită a hierogamiei, necesară în desfăşurarea anumitor ritualuri. Un posibil argument ce pare a sprijini ipoteza noastră poate fi găsit în cosmogonia indiană figurată în arta decorativă. Aici, vasul plin apare ca un simbol al feminităţii aflat în legătură cu „planta Vieţii” sau cu altă emblemă a fertilităţii. De remarcat că vasul este ţinut întotdeauna de un zeu, sau semi-zeu, niciodată de un om (ELIADE 1992, 227). O altă posibilă interpretare a vasului ar consta în asocierea acestuia cu matricea generatoare feminină. Consideraţiile noastre par a fi întărite de scene hierogamice explicite din afara ariei noastre de interes, cum ar fi pandantivul de os de la Bilcze Zlote(MONAH 1997, 211 şi fig.232/6), tăiat în formă de cap de taur ce poartă o siluetă feminină cu braţele ridicate, ca şi de fragmentul de statuetă de la Căscioarele (DUMITRESCU 1974, fig. 1-3) sau vasul zoomorf de la Văratic – Căsoaia cu Apă (MARCHEVICI 1996, 256-257, fig. 1/3). Această imagine face posibilă construirea unei analogii clare cu legenda răpirii Europei de către Zeus, din mitologia Greciei antice (KUN
1960, 156).

În încheiere, ţinem să subliniem încă o dată că demersul nostru rămâne, totuşi, o ipoteză de lucru care şi-a propus aprofundarea cunoştinţelor şi interpretărilor asupra spiritualităţii populaţiei cucuteniene.

IV.3. Obiecte de podoabă IV.3.a. Mărgele Dintre obiectele de podoabă descoperite în cadrul aşezării de la Hoiseşti – La Pod, amintim în primul rând mărgelele (perlele) lucrate din lut ars. Acestea au fost descoperite în număr relativ mare (45) remarcându-se varietatea formelor lor. Astfel, tipurile identificate sunt de formă sferică - simple (Pl. 65/1; 66/1), duble (Pl. 65/3; 66/3) sau triple (Pl. 65/5; 66/5) -sau alungită, acestea putând fi de asemenea simple (Pl. 65/2; 66/2) sau ornamentate cu incizii (Pl. 65/4; 66/4). Remarcăm, de asemenea, prezenţa mărgelelor cruciforme, realizate din două bucăţi de lut suprapuse (Pl. 65/7-8; 66/7-8) şi a mărgelelor stelate cu patru colţuri (Pl. 65/6; 66/6), toate aceste tipuri prezentând perforaţiii centrale. 215

PLASTICA

IV.3.b. Alte obiecte Foiţă de lut ars În aşezarea de la Hoiseşti s-a mai descoperit şi o imitaţie în lut ars la roşu a unei foi de tablă de cupru cu cele două margini rulate, reprezentând probabil o piesă de colier, prin care puteau fi trecute capetele a două fibre, cu o lungime de 3,2 cm şi o lăţime de 2,9 cm (Pl. 65/9; 66/9). Topor miniatural Trebuie de asemenea să semnalăm descoperirea unei miniaturi din lut ars a unui toportârnăcop de aramă cu braţele în cruce, cu o lungime de aproximativ 4,7 cm (Pl. 65/10; 66/10). Unii cercetători atribuie acestor miniaturi o valoare spirituală, considerându-le piese votive, amulete, simboluri ale unei clase de meşteşugari sau, pornind de la interpretarea pieselor originale, însemne ale puterii (BOGHIAN 2004, 155; DUMITRESCU et alii 1954, 469; MARINESCUBÎLCU 1981, 71).

În cursul cercetărilor de la Hoiseşti, în locuinţa numărul 3 a mai fost descoperită şi o brăţară de aramă cu trei spire. Datorită unui concurs nefericit de împrejurări nu putem decât să îi semnalăm prezenţa.

216

1

2

3

4

5

8 6 7

9

10

Planşa 65. Hoiseşti-La Pod. Obiecte de lut: mărgele (1-8); foiţă de lut (9); topor-târnăcop miniatural (10).

217

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

Planşa 66. Hoiseşti-La Pod. Obiecte de lut: mărgele (1-8); foiţă de lut (9); topor-târnăcop miniatural (10).

218

V. ANALIZA MATERIALULUI ARHEOZOOLOGIC17
În cadrul eşantionului arheozoologic de la Hoiseşti au fost identificate 3475 resturi faunistice, dintre acestea 3 fiind atribuite păsărilor, 509 moluştelor (un rest de gasteropod şi 508 resturi reprezentând bivalve) şi 2963 mamiferelor. Eşantionul de la Hoiseşti se caracterizează printr-un grad ridicat de fragmentare a resturilor osoase, datorat condiţiilor precare de conservare, ca urmare a circulaţiei şi a stagnării apei în sediment, fapt care a condus la sfărâmarea accentuată a resturilor. Din totalul celor 2963 de fragmente osoase atribuite mamiferelor, numai 1557 au putut fi determinate specific, un număr de 32 pot fi atribuite porcinelor (Sus sp.), fără a fi posibilă diferenţierea între porcul domestic şi mistreţ, 3 resturi au fost atribuite grupului Bos primigenius/Bison bonasus, 7 resturi grupului Bos taurus/Cervus elaphus, iar 1364 resturi nu au putut fi determinate specific fiind atribuite mamiferelor de talie mare şi mamiferelor de talie mijlocie (CAVALERIU, BEJENARU,
BODI 2006).

Moluste 14,65%

Pasari 0,08%

Mamifere 85,27%

Distribuţia resturilor faunistice în eşantionul de la Hoiseşti. Au fost identificate 81 fragmente osoase provenite de la mamifere, care se află în diferite stadii de prelucrare. Acestea provin atât de la mamiferele sălbatice (Cervus elaphus, Capreolus capreolus, Sus scrofa ferus), cât şi de la cele domestice (Ovis aries/Capra hircus, Sus scrofa domesticus), iar un rest provine de la specia Equus caballus.

17

Capitol realizat de Romeo Cavaleriu şi Luminiţa Bejenaru. O prezentare integrată a materialului arheozoologic de la Hoiseşti în contextul fazei Cucuteni A poate fi consultată în CAVALERIU, BEJENARU 2009.

219

ANALIZA MATERIALULUI ARHEOZOOLOGIC

Speciile de mamifere domestice, cu importanţă în alimentaţie, identificate în eşantion, sunt: Bos taurus, Sus scrofa domesticus, Ovis aries, Capra hircus; acestora li se adugă şi Canis familiaris, probabil fără importanţă directă în economie. Sus scrofa domesticus prezintă frecvenţa cea mai ridicată ca număr de resturi şi de indivizi estimaţi, resturile provenite de la porcinele domestice reprezentând aproape o treime din totalul celor determinate specific în întregul eşantion (Tabel 20). Din analiza fragmentelor osoase ale scheletului postcranian pentru această specie, putem afirma că predomină exemplarele adulte, din cele 451 fragmente atribuite, numai un număr de 91 au fost apreciate ca fiind imature. Vârsta minimă de sacrificare, după scheletul postcranian, este mai mică de 12 luni, fiind stabilită după fragmentele distale de humerus neepifizate. După dentiţie, vârsta minimă de sacrificare este de 6 luni, iar cea maximă de 2-3 ani. Predominanţa porcinelor în eşantionul de la Hoiseşti constituie un caz particular, ştiut fiind faptul că, în eşantioanele arheoozoologice provenind din alte situri ale culturii Cucuteni, faza A, predominante sunt bovinele, urmate de ovicaprine şi porcine (HAIMOVICI 1987). Bos taurus se situează pe locul al doilea, alături de ovicaprine, în privinţa numărului de resturi osoase, care reprezintă 14,26% din totalul fragmentelor determinate specific (Tabel 20). Fragmentele osoase provenite de la bovine au fost atribuite unui număr de 16 indivizi. La o primă analiză a fragmentelor osoase ale scheletului postcranian aparţinând speciei Bos taurus, luând drept criteriu aspectul extern al pieselor osoase, putem afirma că în eşantionul arheozoologic de la Hoiseşti predomină exemplarele adulte. Astfel, din cele 222 fragmente osoase aparţinând bovinelor, numai 14 provin de la exemplare tinere. Vârsta minimă de sacrificare pe baza scheletului postcranian este mai mică de 15-20 luni şi a fost stabilită pe baza unui humerus neepifizat distal. După dentiţie, vârsta minimă de sacrificare s-a stabilit că ar fi de 18 luni, iar cea maximă, de peste 4 ani. Ovis aries/Capra hircus reprezintă 14,26 % din totalul fragmentelor care au putut fi determinate specific, aceste fragmente provenind de la un număr de 11 indivizi. Talia la greabăn pentru Ovis aries a fost estimată pe baza câtorva piese, utilizând coeficienţii lui Teichert (preluaţi din UDRESCU, BEJENARU, HRIŞCU 1999), valorile fiind: 59 cm şi 51 cm pentru astragal, 76,3 cm şi 78,6 cm pentru calcaneu şi 53 cm pentru radius (CAVALERIU et alii 2008). Pentru capră nu s-a estimat talia la greabăn, nefiind identificate resturi pe baza cărora să se poată face acest tip de estimare. În urma analizei elementelor scheletului postcranian, s-a constatat că predomină exemplarele adulte, din cele 222 resturi atribuite acestui grup, numai 30 au fost identificate ca 220

HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI

fiind imature. Vârsta minimă de sacrificare după scheletul postcranian este mai mică de 12-18 luni şi a fost stabilită pe baza unei tibii neepifizată distal. După dentiţie vârsta minimă de sacrificare s-a apreciat ca fiind de 3-6 luni, iar cea maximă este de peste 3 ani. Canis familiaris apare în eşantion într-un procent de 1,67%, resturile provenite de la câine fiind atribuite la 4 indivizi, dintre care unul este imatur. Speciile de mamifere sălbatice predominante care apar în eşantion sunt Cervus elaphus, Sus scrofa ferus, Capreolus capreolus, Bos primigenius, specii care contribuiau şi ele la asigurarea necesarului de carne (Tabel 20). Pe lângă acestea, mai apar sporadic Lepus europaeus, Ursus arctos, Castor fiber, Felis sylvestris, Vulpes vulpes şi Sciurus vulgaris. Numărul de resturi provenite de la mamiferele sălbatice este relativ mare, acestea reprezentând 40,78% din totalul resturilor identificate specific, ceea ce ne face să credem că vânătoarea, alături de creşterea animalelor, constituia o ocupaţie de bază a locuitorilor acestei aşezări. În cadrul mamiferelor sălbatice, mistreţul este cel care deţine un procent majoritar, cu 21,07% din totalul resturilor identificate, acestea provenind de la 12 indivizi. Pentru cerb s-a estimat un număr de 3 indivizi, pe baza a 158 fragmente osoase identificate pentru această specie, situaţia datorându-se gradului mare de fragmentare a coarnelor. În cazul căpriorului, s-a apreciat că resturile provenite de la această specie aparţin la 6 indivizi. Pentru cele opt fragmente provenite de la bour s-a apreciat că aparţin la doi indivizi. Equus caballus apare în eşantion printr-un singur rest, un capitatum întreg, care prezintă şi urme de prelucrare prin şlefuire. Pentru toate speciile de mamifere identificate în eşantionul de la Hoiseşti s-a observat şi distribuţia resturilor pe segmente scheletice, predominând cele care aparţin scheletului apendicular (Tabel 21). Din totalul resturilor de Bos taurus, 61% aparţin scheletului apendicular; pentru Sus domesticus proporţia celor două categorii de resturi este mai apropiată, numai 56% aparţinând scheletului apendicular; la ovicaprine proporţia este, de asemenea, mai mare pentru scheletul apendicular (65%), iar la mistreţ aceste resturi au o pondere de 69%. În cazul cerbului, datorită numărului ridicat de fragmente de corn identificate, resturile scheletului axial ar fi mai numeroase faţă de cele din scheletul apendicular; trebuie să ţinem însă cont de faptul că este vorba de fragmente şi nu ştim câte dintre acestea provin de la exemplare vânate; 21 dintre aceste fragmente au urme de prelucrare şi patru aparţin unor coarne căzute şi adunate din pădure, deci nu este vorba de indivizi vânaţi, astfel, scăzând din totalul resturilor scheletului axial fragmentele de corn, rămân dominante resturile din scheletul apendicular.

221

ANALIZA MATERIALULUI ARHEOZOOLOGIC

Datorită faptului că nu au fost identificate oase lungi întregi în cadrul acestui eşantion, cu excepţia speciei Ovis aries, la celelalte specii nu s-a putut estima talia la greabăn. Exploatarea resurselor acvatice este dovedită de prezenţa în eşantionul studiat a unui număr de 508 valve şi fragmente de valve toate aparţinând genului Unio (Tabel 19).

Specia Unio crassus Unio pictorum Unio sp. Total

NR 309 93 106 508

% 60,83 18,30 20,87 100

Tabelul 19. Distribuţia valvelor de moluşte identificate în eşantionul de la Hoiseşti. Majoritatea valvelor provin de la specia Unio crassus (60,83%), situaţie în concordanţă cu literatura de specialitate în legătura cu distribuţia genului Unio pe teritoriul Moldovei şi în zona de nord a ţării (GROSSU 1962). Valvele găsite în eşantionul de la Hoiseşti provin din activităţi culinare, ca resturi menajere, întrucât nu s-au observat la nivelul lor urme ale activităţii artizanale de confecţionare a obiectelor de uz casnic sau a podoabelor. Unele dintre ele prezintă un grad ridicat de fragmentare datorat activităţii de spargere a cochiliilor în vederea scoaterii masei viscerale sau ca urmare a vechimii lor în timp.

222

Tabelul 20. Distribuţia resturilor scheletice pe specii de mamifere în eşantionul de la Hoiseşti.
NR Specia Bos taurus Sus scrofa domesticus Ovis aries/Capra hircus Ovis aries Capra hircus Canis familiaris Total mamifere domestice Cervus elaphus Capreolus capreolus Sus scrofa ferus Bos primigenius Ursus arctos Lepus europaeus Castor fiber Felis sylvestris Vulpes vulpes Sciurus vulgaris Total mamifere sălbatice Equus caballus Total mamifere identificate specific Sus sp. Bos primigenius/Cervus elaphus Bos primigenius/Bison bonasus Total mamifere neidentificate Total mamifere 222 451 204 12 6 26 921 158 118 328 8 1 13 1 1 4 3 635 1 1557 32 7 3 1364 2963 14,26 28,96 13,10 0,77 0,39 1,67 59,15 10,15 7,58 21,07 0,51 0,06 0,83 0,06 0,06 0,26 0,19 40,78 0,06 100 5 16 7 2 2 4 36 3 6 12 2 1 2 1 1 1 1 30 1 67 7,46 23,88 10,44 2,99 2,99 5,97 53.73 4,48 8,96 17,91 2,99 1,49 2,99 1,49 1,49 1,49 1,49 44,78 1,49 100 % NMI %

(NR - număr resturi; NMI - număr minim de indivizi)

223

Tabelul 21. Distribuţia resturilor de mamifere pe segmente scheletice în eşantionul de la Hoiseşti.
      Specia El. anat. Corn Neurocraniu Maxilar Mandibula Vertebre Coaste Hioid Omoplat Humerus Radius Cubitus Metacarp Coxal Femur Rotula Tibie Peroneu Scafoid Astragal Calcaneu Metatars Metapod Carp/Tars Falanga 1 Falanga 2 Falanga 3 Total Bos Sus scrofa Ovis Capra Ovis/ Canis Equus Cervus Capreolus Sus scrofa ferus Bos Lepus Castor Ursus Vulpes fiber 1 1 Felis Sciurus taurus domesticus aries hircus Capra familiaris caballus elaphus capreolus 8 9 17 18 33 1 10 11 11 9 6 13 15 1 12 2 1 4 12 8 11 4 5 1 222 62 40 79 15 4 44 56 14 19 3 31 5 1 27 9 4 1 10 4 7 5 10 1 451 1 1 2 2 2 2 2 12 4 2 6 4 16 44 6 2 8 14 17 1 5 7 18 24 3 10 8 12 3 2 204 2 11 4 1 1 1 1 4 1 26 1 1 78 4 7 3 1 2 3 6 2 1 8 3 7 12 3 5 10 3 158 18 3 5 30 1 6 4 7 2 8 2 3 3 5 1 7 7 5 1 118 9 19 9 23 3 29 6 2 328 17 26 20 25 4 16 13 4 23 3 41 13 18 5 primigenius europaeus 1 1 2 1 3 8 1 1 1 2 3 2 2 1 13 arctos vulpes sylvestris vulgaris 1 1 1 1 1 1 4 1 1 1 1 1 3

224
 

VI. ÎNCADRARE CRONOLOGICĂ ÎN CONTEXTUL CULTURII CUCUTENI

Periodizarea pentru întreaga cultură Cucuteni are la bază cercetările conduse de către reputatul savant german, Hubert Schmidt, în anii 1909 şi 1910, în aşezarea de la Cucuteni-Cetăţuia. În 1932 arheologul german a publicat lucrarea monografică a descoperirilor din această zonă, stabilind schema dezvoltării culturale, atât din punct de vedere stratigrafic, cât şi tipologic. Astfel, acesta a observat existenţa a trei niveluri de locuire pe care le-a atribuit ca aparţinând la două culturi, A şi B, ultima incluzând şi faza AB a culturii Cucuteni (SCHMIDT 1932), care va fi definită mai târziu de către arheologii români. În anul 1956, în urma săpăturilor de al Izvoare, Radu Vulpe publică un articol amplu asupra noilor probleme ridicate de rezultatele acestor săpături. În urma analizei schemei stratigrafice, cercetătorul citat distinge două niveluri, Izvoare II 1a şi II 1b, pe care le atribuie unei civilizaţii protocucuteniene, de tip Ariuşd, prezentând mari asemănări şi cu cultura anterioară, Tripolie A. Aceste două straturi se caracterizează prin prezenţa unei categorii ceramice bicrome, definitorie pentru “cultura protocucuteniană”, cu motive pictate cu alb şi, rareori, cu roşu, pe fondul roşu sau negru, lustruit, al vasului. Alături de bicromie se întâlnesc şi vase pictate tricrom (VULPE 1956, 57). Diferenţa între cele două niveluri este dată de proporţia ceramicii bicrome în raport cu ceramica tricromă. În nivelul Izvoare II 1a, ceramica bicromă este prezentă în cantitate covârşitoare faţă de ceramica tricromă, în timp ce în nivelul II 1b acest raport tinde să se echilibreze (VULPE 1956, 57). De aici se trage concluzia conform căreia ceramica bicromă precede ceramica tricromă, fiind mai veche decât aceasta. Stratul Izvoare II 1b se caracterizează prin prezenţa simultană a ambelor categorii de ceramică pictată (bicromă şi tricromă), căpătând astfel un caracter tranzitiv spre Izvoare II 2 (exclusiv tricrom). În urma acestei situaţii, Radu Vulpe se crede îndreptăţit să concluzioneze că ceramica tricromă cucuteniană se naşte în etapa stratului Izvoare II 1b, direct din ceramica bicromă, prin simpla adăugire a culorii negre (VULPE 1956, 67). Totuşi, după cum se poate observa, 225

ÎNCADRARE CRONOLOGICĂ

autorul nu îşi propune şi nici nu încearcă să realizeze, pe baza acestor observaţii, o divizare internă a fazei Cucuteni A, accentul în această lucrare fiind pus pe încercarea de elucidare a genezei culturii Cucuteni, această abordare fiind evidentă şi în cadrul monografiei dedicate aşezării de la Izvoare (VULPE 1957, 205-211). În anul 1960, în cadrul primului volum al tratatului Istoria României, Vladimir Dumitrescu împarte faza A a culturii Cucuteni în trei etape evolutive. Prima etapă, denumită Cucuteni A1 este asimilată nivelurilor protocucuteniene de la Izvoare şi este definită prin prezenţa picturii înainte de ardere cu alb pe fond roşu (DUMITRESCU 1960,
65), fiind identificată de autor în aşezările de la Izvoare şi Frumuşica (DUMITRESCU 1960, 61). Etapa Cucuteni A2 este caracterizată prin introducerea picturii tricrome alături de cea

bicromă, specifice fiind aşezările de la Ariuşd, Bonţeşti, Izvoare, Frumuşica şi Truşeşti (DUMITRESCU 1960, 61 şi 65). Ultima etapă, Cucuteni A3, se caracterizează prin dispariţia ornamentării bicrome, fiind prezentă, în mod exclusiv pictura tricromă, aşa cum este cazul aşezărilor de la Cucuteni, Hăbăşeşti, Ruginoasa şi Fedeleşeni (DUMITRESCU 1960, 61
şi 66).

În articolul său din anul 1963, Vladimir Dumitrescu reia problema împărţirii fazei Cucuteni A în trei etape, caracterizate în ordine cronologică, prima, de existenţa exclusivă a unei specii ceramice cu decor pictat bicrom, a doua etapă unde alături de bicromie apare şi tricromia, şi în a treia etapă prin prezenţa exclusivă a ceramicii tricrome (DUMITRESCU 1963, 60). Astfel, etapa A1, este caracterizată de prezenţa exclusivă a ceramicii decorate bicrom, asociată cu specia ceramicii nepictate, cu decor adâncit, ilustrată, în opinia autorului, de primul nivel cu ceramică bicromă de la Izvoare (II 1), precum şi de unele locuinţe de la Târpeşti (DUMITRESCU 1963, 69 şi 73). Etapa Cucuteni A2 cuprinde aşezările în care găsim asociate speciile ceramicii pictate atât bicrom cât şi tricrom, alături de ceramica incizată, precum în cazul aşezărilor de la Ariuşd, Bonţeşti, Frumuşica, Truşeşti şi al nivelului II 2 de la Izvoare (DUMITRESCU 1963, 69 şi 73). În cadrul etapei A3 autorul include doar acele aşezări în cadrul cărora a fost descoperită ceramică pictată exclusiv în manieră tricromă, asociată fiind cu ceramică incizată, aşa cum este cazul aşezărilor de la Hăbăşeşti şi Cucuteni (DUMITRESCU 1963, 69 şi 73). Totuşi, în acest moment este propusă şi definirea etapei Cucuteni A4 care, conform autorului, este ilustrată de descoperirile din aşezările de la Fedeleşeni şi Ruginoasa, fiind 226

HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI

caracterizată de predominanţa ceramicii pictate tricrom, prezenţa sporadică a ceramicii incizate şi apariţia unui nou tip de bicromie cu decor alb pe fond roşu sau decor brun pe fond alb (DUMITRESCU 1963, 69 şi 73). O altă opinie asupra fazei Cucuteni A o găsim exprimată de către Anton Niţu întro serie de studii privind reconsiderarea din punct de vedere tipologic a problemelor ridicate de ceramica cucuteniană. Astfel, pornind de la criteriile de definire deja existente şi utilizând, pentru rafinamentul acestora, raportul dintre ceramica tricromă pe fond brun şi pe fond alb, cercetătorul împarte etapele Cucuteni A2 şi A3 în patru etape secundare. Astfel, Cucuteni A2a se caracterizează prin predominarea ceramicii tricrome pe fond brun, specifice fiind nivelul II 1b de la Izvoare precum şi aşezările de la Bonţeşti şi Ciorani. Etapa Cucuteni A2b este ilustrată de aşezările Frumuşica şi Calu, unde se constată echilibrarea celor două categorii de ceramică tricromă, cu o uşoară predominanţă a celei pe fond brun. O uşoară înclinare a raportului în favoarea picturii pe fond alb precum şi persistenţa bicromiei este înregistrată în aşezările de la Ghelăieşti, Drăguşeni, Truşeşti, Hăbăşeşti, Cucuteni, Gura Văii şi Toflea şi defineşte etapa A3a, în timp ce preponderenţa speciei tricrome pe fond alb, remarcată în aşezările de la Ruginoasa, Fedeleşeni sau Chetreşti defineşte etapa Cucuteni A3b. De asemenea, sunt reevaluate definirea etapei Cucuteni A1, propunându-se plasarea nivelului Izvoare II1a la finalul acesteia, precum şi cea a etapei Cucuteni A4, fiind considerată ca forma finală a fazei A3 (NIŢU 1973, 90-95;
1980, 146-148).

Ceramica pictată tricrom din cadrul aşezării de la Hoiseşti prezintă, aproape în totalitate, motive decorative realizate pe fond alb întins, fiind astfel încadrabilă în faza Cucuteni A3. Această observaţie, coroborată cu prezenţa speciei pictate bicrom cu brun sau negru pe fondul vasului şi absenţa, atât a ceramicii bicrome cu zone decorative sintetice, cât şi a celei cu decor adâncit, plasează aşezarea de la Hoiseşti pe aproximativ acelaşi palier cronologic cu aşezările de la Hăbăşeşti, Truşeşti şi Cucuteni, adică spre finalul fazei Cucuteni A3a.

227

Concluzii. AŞEZAREA DE LA HOISEŞTI ÎN CONTEXTUL FAZEI CUCUTENI A

Acţiunile unei comunităţi umane constituie, cel puţin parţial, reacţii adaptative la stimulii mediului înconjurător. Astfel, reconstituirea caracteristicilor economiei unei comunităţi preistorice este imposibilă fără reconstrucţia paleomediului. Se poate spune despre mediile aluviale că au propria lor arheologie deoarece, de-a lungul preistoriei, acestea, in ciuda marii lor variabilităţi, s-au distins de alte medii prin resursele si pericolele pe care le oferă. Mediul nu numai că filtrează datele iniţiale arheologice, dar, de asemenea, a afectat comportamentul comunităţilor studiate în moduri variate şi subtile, incluzând percepţia acestora asupra mediului însuşi. Resursele fizice şi biologice ale mediilor aluviale oferă comunităţilor umane seturi integrate complexe de posibilităţi, presupunând în acelaşi timp costuri a căror posibilitate de acceptare nu poate fi judecată decât într-o manieră contextuală (BROWN 2001, 3). Pentru ca o astfel de înţelegere să fie posibilă este necesară stabilirea principiilor fundamentale ale proceselor fizice şi biologice care operează în medii aluviale şi a metodelor utilizabile în studierea acestor procese. Astfel, evoluţia luncii inundabile constituie un element esenţial pentru studiile asupra schimbărilor mediului şi relaţia acestora cu activităţile umane, interpretarea sedimentelor şi solurilor din albia majoră constituind o parte necesară a acestei discipline. Aceasta include înţelegerea de bază a proceselor curgerii râului şi a celor de eroziune, precum şi a transportului şi depunerii sedimentelor. În situri preistorice mai târzii, albia majoră însăşi poate fi privită, în parte, ca artefact, prin modificările datorate unei comunităţi umane din zonă. Aşadar, pentru a determina impactul real al comunităţilor umane asupra sistemelor fluviale trebuie înţeles şi controlul natural existent asupra acestora, în caz contrar existând riscul obscurizării relaţiilor dintre om şi mediu. Pentru reconstituirea cât mai completă a mediului ambiant, datele obţinute din studierea

229

CONCLUZII

din punct de vedere geografic şi geologic a zonei de interes trebuie completate cu cele oferite de arheobotanică şi arheozoologie. Deşi datele existente până în acest moment nu ne permit realizarea unei imagini complete asupra mediului înconjurător existent în perioada locuirii din aşezarea cucuteniană de la Hoiseşti, putem încerca totuşi să oferim un răspuns parţial la una din întrebările majore ridicate de studierea acestei comunităţi, şi anume care sunt factorii care au determinat stabilirea unei locuiri umane într-o zonă de risc relativ ridicat. În general, albiile majore ale râurilor sunt mai productive decât terenurile care le înconjoară, acest fapt datorându-se prezenţei într-un grad mai ridicat a apei şi nutrienţilor. Se poate astfel presupune că situarea comunităţii cucuteniene de la Hoiseşti în lunca Bahluiului poate fi legată de condiţiile favorabile practicării agriculturii oferite de aceasta. Totuşi, productivitatea luncilor şi gradul în care acestea avantajează cultivarea plantelor, şi în special a cerealelor, variază în funcţie de latitudine, climă şi factori locali (Tabel 22).

Tabel 22. Productivitatea anuală teoretică a luncilor şi terenurilor „uscate”, diferenţiată în funcţie de climă (apud BROWN 2001, fig. 4.1) 230

HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI

Din punct de vedere al climei, civilizaţia Cucuteni evoluează în perioada Atlanticului, care, pe teritoriul ţării noastre, corespunde cu faza molidului cu alun şi stejăriş amestecat. Această fază se caracterizează printr-un grad de căldură şi umiditate mai ridicat decât cel din ziua de azi (CÂRCIUMARU 1996, 20), asigurându-se astfel condiţiile necesare practicării agriculturii. Un alt factor important în determinarea posibilităților de cultivare a plantelor domestice este dat de morfologia formelor de relief. Din acest punct de vedere, zone favorabile practicării agriculturii, în zona de influenţă a aşezării de la Hoiseşti, sunt oferite de terenurile plate din lunca Bahluiului precum şi de versanţii cu înclinaţii reduse (sub 50) ale dealurilor aflate la nord de aceasta. Totuşi, în cazul în care s-ar fi urmărit cultivarea acestor pante, considerăm că aşezarea ar fi ocupat o poziţie mai nordică, chiar în cadrul luncii, dacă nu pe una din terasele prezente pe dealurile nordice. Având în vedere gradul de înclinare (între 10 şi 200), a versanţilor care mărginesc la sud albia majoră, fapt care îi face inutilizabili ca terenuri arabile, putem presupune că, în cadrul economiei comunităţii cucuteniene studiate, accentul cădea pe exploatarea resurselor luncii râului (Pl. 67).

Planşa 67. Hoiseşti - La Pod. Morfologia formelor de relief. A: teren arabil; B: teren impropriu practicării agriculturii. 231

CONCLUZII

Umiditatea solului, incluzând existenţa şi nivelul pânzei freatice, constituie un alt factor major în determinarea fertilităţii unei zone. În cazul luncii râului Bahlui, prezenţa la suprafaţă a pânzelor freatice suspendate denotă o conductivitate hidraulică redusă a solului. Acest fapt, coroborat cu un climat umed, care are drept rezultat un aport sporit de apă, atât direct, sub forma precipitaţiilor şi a debitului râului, cât şi indirect, sub forma apelor scurse de pe versanţi, ar fi putut determina, într-o măsură mai mare decât azi, existenţa, pentru o anumită perioadă a anului, a unor zone submerse, în unele locuri mlăştinoase. Din punct de vedere al clasificării solurilor, în absenţa unei corelări stratigrafice şi cronologice stricte între nivelul ocupat de locuirea cucuteniană şi lunca Bahluiului, am luat în considerare toate tipurile de sol întâlnite până la adâncimea de doi metri. Se observă astfel existenţa a două tipuri de sol de origine aluvială: soluri halomorfe de la suprafaţă până la 1,5 m adâncime, urmate de soluri hidromorfe. Solurile halomorfe sunt răspândite pe luncile râurilor Prut, Jijia, Bahlui şi pe unii versanţi din câmpia Moldovei (PLANUL LOCAL DE ACŢIUNE PENTRU MEDIU – JUDEŢUL
IAŞI 2004, 24). Acestea sunt rezultatul unui proces de salinizare şi/sau alcalizare şi se

caracterizează printr-un pH puternic alcalin (LUPAŞCU, PARICHI, FLOREA 1998, 346). Solurile hidromorfe sunt formate sub influenţa puternică a apei freatice şi/sau acumulate din precipitaţii, deasupra unui orizont impermeabil (LUPAŞCU, PARICHI,
FLOREA 1998, 346). În acest caz, lăcoviştile constituie un tip de sol hidromorf, de culoare

închisă, relativ bogat în humus, format în zona de stepă sau silvostepă, în condiţii de exces local de umiditate, datorită prezenţei apei freatice la mică adâncime. Acest tip de sol prezintă permeabilitate variată, mai frecvent mică, o reacţie slab-moderat alcalină şi aprovizionare bună cu substanţe nutritive (LUPAŞCU, PARICHI, FLOREA 1998, 346). Având în vedere faptul că cerealele constituie cultura de bază a sistemului agricol specific comunităţilor cucuteniene, un ultim element care trebuie luat în calcul este dat de stabilirea condiţiilor necesare cultivării acestora. Astfel, după cum rezultă din Tabelul 18, nivelul optim de pH în sol se situează între valorile de 5,5 şi 6,5, valori care indică necesitatea existenţei unor soluri uşor acide (SYNDER http://www.back-tobasics.net/efu/efu.html, 1). După cum am arătat deja, o caracteristică a solurilor 232

HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI

halomorfe o constituie gradul ridicat de alcalinitate indicând astfel valori ale pH-ului cu mult peste 8, fapt care le face improprii cultivării cerealelor. În ceea ce priveşte lăcoviştile, deşi prezintă un potenţial natural ridicat de fertilitate, reacţia slab-moderat alcalină indică valori ale pH-ului situate între şapte şi opt, care ar putea avea drept rezultat o productivitate mai scăzută.

Tabel 23. Condiţii necesare practicării agriculturii: nivelul pH-ului din sol (apud SYNDER tabel 4.1) Din punct de vedere al ecologiei şi funcţiilor rădăcinilor cerealelor, s-a constatat faptul că acestea tind să se dezvolte în orizonturi de sol bine aerate şi bogate în nutrienţi favorabili, evitând zonele caracterizate prin hipoxie sau niveluri toxice de minerale (MANSKE, VLEK 2002, 250). Din acest punct de vedere, recoltele de cereale pot fi serios compromise de saturarea solului cu apă, fapt care duce la scăderea nivelului de O2 din sol, acest fenomen fiind adeseori însoţit de creşterea nivelului de CO2 şi etilenă. Astfel de schimbări au drept rezultat compromiterea recoltelor de cereale (MANSKE, VLEK 2002,
252). Luând în calcul aceste date, la care adăugăm gradul mai ridicat de umiditate al

climei specifice perioadei de locuire a aşezării de la Hoiseşti, precum şi existenţa unei pânze freatice aflate în apropierea suprafeţei, ca şi conductivitatea hidraulică scăzută a solurilor identificate, constatăm că lunca râului Bahlui nu conferea condiţii favorabile practicării extensive a agriculturii.

233

CONCLUZII

În ceea ce priveşte utilajul litic şlefuit, din punct de vedere tipologic se poate constata predominanţa teslelor, precum şi a topoarelor de dimensiuni relativ reduse, fapt care indică, cel mai probabil, exploatarea unui mediu forestier de lizieră. În acelaşi timp, studierea resturilor osteologice provenite din aşezarea de la Hoiseşti, prin preponderenţa pe care speciile de pădure o au asupra celor de lizieră în cadrul speciilor de animale sălbatice identificate (Tabel 20) (CAVALERIU, BEJENARU, BODI 2006), indică existenţa unei zone bine împădurite. Astfel, exploatarea intenţionată şi selectivă a zonelor de lizieră, coroborată cu numărul relativ mic de unelte posibil să fi fost utilizate în acţiuni de defrişare şi desţelenire a solului, în scopul obţinerii de noi terenuri agricole, pare să indice caracterul secundar pe care cultivarea plantelor îl ocupa în cadrul economiei aşezării de la Hoiseşti. Din punct de vedere al activităţilor economice relevate prin studiul traseologic al utilajului litic cioplit, se remarcă în primul rând piesele care „vorbesc” despre practicarea agriculturii. Analiza traseologică a lamelor neretuşate de dimensiuni medii a relevat şi confirmat cultivarea gramineelor. Piesele inserţii de seceră, atestate în aşezarea de la Hoiseşti, cunosc un grad înalt de standardizare, lăţimea acestora grupându-se în jurul valorii de 1,5-2 cm, fiind identice pieselor cu aceeaşi utilizare din neo-eneoliticul Bulgarei. Pentru aceste din urmă piese au fost realizate teste experimentale cu unelte realizate după modelul celor descoperite în timpul cercetărilor arheologice (în situl de la Karanovo au fost descoperite mânere de corn care mai păstrau inserţiile de silex); testele au confirmat eficienţa acestui tip de unealtă, randamentul său fiind doar de 2,5 ori mai mic decât cel al unei seceri din metal (SKAKUN 1993, 364). De altfel, piese identice, atestate în epoca bronzului, confirmă nivelul tehnologic avansat atins de acest tip de unealtă încă din eneolitic. Din punctul de vedere al tipurilor de unelte realizate pe materii dure animale identificate, practicarea unor ocupaţii de tipul grădinăritului este reflectată doar prin două piese, lipsind cu desăvârşire uneltele care să ateste cu certitudine practicarea cultivării cerealelor. Creşterea animalelor, reflectată din punct de vedere al utilajului litic cioplit, în ponderea uneltelor utilizate pentru prelucrarea pieii, osului şi cornului, pare să fi jucat un rol puţin important, procentajul gratoarelor (unelte asociate în special cu prelucrarea pieilor) fiind mai scăzut decât în aşezările de la Hăbăşeşti, Truşeşti şi Drăguşeni. Această 234

HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI

observaţie este susţinută şi de analiza resturilor osteologice, aşezarea de la Hoiseşti, cu o pondere de aproape 39% a speciilor sălbatice în cadrul inventarului arheozoologic, reprezentând un caz excepţional. De asemenea, în rândul animalelor domestice, procentajul mic pe care îl prezintă Bos taurus (14%) în comparaţie cu Sus scrofa domest. (28%) şi Ovis/Capra (20%) evidenţiază aşezarea de la Hoiseşti ca fiind una atipică pentru cultura Cucuteni, din punctul de vedere al strategiilor de creştere a animalelor. Pentru a sublinia această situaţie menţionăm faptul că în aşezarea de la Cucuteni procentajul deţinut de Bos taurus este de 50,29% în timp ce Sus scrofa domest. este prezent în proporţie de 4,71% (PETRESCU-DÎMBOVIŢA, VĂLEANU 2004, 309-317), în aşezarea de la Târpeşti procentele sunt de 39,49% pentru vite şi 14,61% pentru suide (MARINESCUBÎLCU 1981, 174-196), la Drăguşeni vitele reprezintă 47,63% comparativ cu porcinele care

au un procentaj de 11,2% (MARINESCU-BÎLCU, BOLOMEY 2000, 159-177), iar în nivelurile fazei A de la Poduri procentajele sunt de 57,34% vite şi doar 10,13% suide (CAVALERIU
et alii 2008). Deşi neobişnuită, această imagine atipică îşi găseşte explicaţia odată ce luăm

în considerare o serie de factori specifici. În primul rând, caracteristicile paleomediului specific împrejurimilor aşezării de la Hoiseşti – zonă umedă şi puternic împădurită – sunt ideale pentru creşterea porcinelor, fiind mai puţin potrivite pentru creşterea vitelor (CHOQUENOT, RUSCOE 2003, 23; JARMAN 1971, 262). De asemenea, spre deosebire de vite şi ovi-caprine, porcul constituie un animal relativ uşor de crescut, pentru perioada iernii, hrana fiindu-i asigurată de resturile menajere (DIENER et alii 1978, 497; SHAW 1938, 381). Mai trebuie adăugat faptul că, spre deosebire de vite, ciclul de reproducere al porcului este mult mai rapid, acesta având loc de două ori pe an şi cu un număr total de până la 30 de pui pentru fiecare femelă (CRABTREE 1989, 212; DIENER et alii 1978, 498), toate aceste trăsături caracterizând creşterea porcilor ca o sursă sigură de proteine animale cu o toleranţă sporită la risc. Studiul utilajului litic din aşezarea cucuteniană de la Hoiseşti relevă locul însemnat pe care instrumentarul litic îl ocupă în economia acestei comunităţi. De asemenea, diversitatea tipologică şi funcţională a diferitelor tipuri de unelte indică gradul sporit de complexitate a ansamblului activităţilor economice ale acestei comunităţi. Relativa omogenitate morfologică remarcată în cadrul diferitelor serii tipologice indică,

235

CONCLUZII

în opinia noastră, existenţa unei strategii clar definite de producere a uneltelor, această activitate căpătând astfel un caracter specializat. În ceea ce priveşte utilajul litic cioplit, din punct de vedere al materiei prime utilizate se constată predominanţa clară a materiei prime de origine locală, şi anume a silexului de Prut (Grafic 1), fapt care marchează preferinţa locuitorilor aşezării de la Hoiseşti pentru exploatarea resurselor naturale proprii. Prezenţa materiei prime exotice, chiar dacă în cantităţi foarte mici, denotă existenţa relaţiilor comerciale atât cu comunităţile din arealul tripolian, cât şi cu cele sudice, şi, dacă ar fi să judecăm cantitativ, remarcăm o posibilă preferinţă marcată pentru zonele vestice, furnizoare de obsidian. În acest ultim caz, nu credem că putem vorbi de exotismul materiei prime ca marcator al prestigiului posesorului (TSONEV 2004, 83-84), una din lame fiind supusă studiului microscopic, studiu care a relevat urme de utilizare. Analiza internă a materialului litic cioplit, coroborată cu numărul relativ mic de nuclee şi aşchii (Grafic 2) descoperite în decursul campaniilor noastre, ne fac să credem că majoritatea acţiunilor de prelucrare primară a uneltelor (debitajul) se făcea fie în afara aşezării (poate chiar în locul de unde era procurată materia primă), fie în cadrul aşezării, în spaţii clar delimitate (ateliere), neidentificate însă în cursul cercetărilor arheologice. Preponderenţa numerică a teslelor şi dălţilor, pusă în legătură cu numărul relativ mare de unelte din cadrul utilajului litic cioplit identificate ca fiind utilizate în acţiuni de prelucrare a materiilor organice dure (lemn şi os), poate, de asemenea, constitui un indicator al preferinţei pentru prelucrarea secundară a lemnului obţinut prin doborârea copacilor. Rolul important care par să îl fi jucat prelucrarea lemnului, în special, dar şi a osului, este confirmat de numărul mare de racloare (utilizate pentru răzuirea materialelor dure), burine (utilizate în acţiuni de crestare), şi, aşa cum am arătat în capitolul precedent, de lame microlitice (utilizate în acţiuni de aşchiere) şi lame retuşate, de dimensiuni mijlocii (utilizate în acţiuni de fierăstruire). Diversitatea tipologică a pieselor menţionate, precum şi asocierea acestora cu acţiuni specifice, se constituie în dovezi ale specializării prezente în cadrul acestei ramuri a economiei comunităţii de la Hoiseşti. În ceea ce priveşte uneltele realizate din materii dure animale, la o privire generală asupra inventarelor de acest tip ale comunităţilor caracterizate printr-o economie productivă de tip sedentar, exploatarea materiei prime provenite de la animale domestice 236

HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI

deţine o proporţie covârşitoare (BELDIMAN 2007, 246). În acest context, structura taxonilor identificaţi în cadrul ansamblului de la Hoiseşti, apare ca una atipică, accentul fiind pus pe exploatarea speciilor sălbatice. Acest fapt este confirmat şi de analiza generală a resturilor osteologice provenite din staţiunea de la Hoiseşti, care confirmă importanţa pe care vânatul o ocupa în cadrul economiei de subzistenţă (CAVALERIU, BEJENARU, BODI
2006) (Tabel 20).

Analiza ceramicii provenite din staţiunea de la Hoiseşti a dovedit faptul că cele trei tipuri de pastă identificate corespund unor utilităţi practice clar definite. Sintetizarea datelor obţinute pe calea arheologiei experimentale, cu cele provenind din analiza din punctul de vedere al ştiinţei materialelor a proprietăţilor mecanice şi fizice ale pastei ceramicii, ne impune să constatăm faptul că procesul de producere a ceramicii constituie un fenomen tehnologic complex, care presupune soluţii tehno-manufacturiere distincte pentru problemele specifice ridicate de utilitatea finală a vasului ceramic. Astfel, ceramica fină este special concepută pentru a manifesta rezistenţă sporită la fracturare şi abraziune, practica decorării indicând utilizarea acesteia în acţiuni cu grad sporit de vizibilitate. Ceramica semifină corespunde cerinţelor impuse de îndeplinirea diverselor sarcini gospodăreşti cotidiene, în timp ce vasele realizate din pastă grosieră sunt adaptate condiţiilor impuse de utilizarea acestora la gătit. Din acest punct de vedere, putem afirma faptul că manufacturarea ceramicii, cel puţin în cazul aşezării de la Hoiseşti, relevă un set complex de cunoştinţe tehnice, accesibile, în totalitatea lor, doar unui specialist. Privit în ansamblu, inventarul ceramic din aşezarea de la Hoiseşti, prin evidenta standardizare a modului de realizare a pastei specifice categoriei ceramicii fine, procentajul covârşitor pe care această categorie îl prezintă comparativ cu categoriile ceramice semifină şi grosieră, precum şi soluţiile tehnice utilizate pentru realizarea fiecărui tip de pastă, ne fac să afirmăm faptul că această aşezare prezintă, într-o formă incipientă, caracteristicile unei producţii specializate, orientate spre surplus. Trebuie, de asemenea, luate în calcul prezenţa abundentă a unei argile aluvionare de bună calitate şi a apei în imediata apropiere a aşezării precum şi, după cum o indică datele arheozoologice (Tabel 20) – prin preponderenţa în cadrul animalelor sălbatice a speciilor de pădure (BEJENARU, CAVALERIU, BODI 2006), a resurselor de combustibil.

237

CONCLUZII

Aceste afirmaţii par a fi întărite şi de o privire generală comparativă asupra modului de manufacturare a ceramicii cucuteniene în cursul fazei A, pentru realizarea căreia am recurs la lucrarea Lindei Ellis, dedicată ceramicii complexului CucuteniTripolie (ELLIS 1984). Deşi, în ceea ce priveşte analizele realizate pe fragmente ceramice Cucuteni A, cercetătoarea americană a avut la dispoziţie o bază logistică mult mai sofisticată decât cea utilizată de noi, accentul fiind pus pe studiul petrografic al probelor, şi deşi numărul de probe analizate este prea mic pentru a permite o abordare statistică, se pot efectua câteva observaţii. Astfel, spre deosebire de probele ceramice provenite din aşezările de la Poduri, Văleni, Târgu Bereşti şi Ghelăieşti analizate în lucrarea menţionată (ELLIS 1984, p. 92, 114-115 şi Tabel 9, 12-15), ceramica de la Hoiseşti se remarcă prin absenţa totală a utilizării unui degresant, acest aspect evidenţiind-o ca pe o ceramică de foarte bună calitate, apropiată din punct de vedere tehnologic, de ceramica, superioară din punct de vedere calitativ, specifică fazelor Cucuteni AB şi B. Luând în considerare observaţiile noastre privind caracteristicile landşaftului specifice hinterland-ului locuirii cucuteniene, improprii practicării pe scară largă a unei activităţi de subzistenţă esenţiale, precum agricultura, caracterul expeditiv şi cu rezistenţă sporită la risc a strategiilor utilizate în creşterea animalelor, precum şi producţia ceramică, care prezintă un caracter specializat cu rezultate finite de foarte bună calitate şi orientată spre surplus, toate acestea indică caracterul deschis al economiei de la Hoiseşti, supravieţuirea acestei comunităţii fiind viabilă doar în contextul existenţei unei reţele de schimb extra-comunitare. Acest fapt, coroborat cu plasarea locuirii într-o zonă de risc relativ ridicat şi, după cum rezultă din cele de mai sus, cu posibilităţi reduse de susţinere a dezvoltării demografice specifice unei comunităţi umane pare a indica apartenenţa comunităţii de la Hoiseşti la o entitate socială cu un caracter mai larg, extra-comunitar, ale cărei interese economice au dictat necesitatea implantării unei aşezări în lunca inundabilă a râului Bahlui. Identificarea caracterului şi limitelor acestei entităţi sociale extinse va fi însă posibilă doar prin investigarea amănunţită a celorlalte locuiri cucuteniene de fază A aflate în apropierea comunităţii de la Hoiseşti. În afară de trasarea caracteristicilor economiei specifice aşezării de la Hoiseşti, lucrarea noastră ne impune şi o serie de reflecţii asupra modului în care, pe viitor, va 238

HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI

trebui realizată prelucrarea şi interpretarea materialului arheologic. Aşa cum am subliniat de mai multe ori pe parcursul lucrării, principala problemă ridicată de integrarea comunităţii de la Hoiseşti într-un context mai larg, a constituit-o publicarea rezultatelor cercetărilor de până în prezent într-o manieră preponderent pozitivistă şi descriptivă. Considerăm că acest lucru se datorează atât persistenţei abordării cultural-istorice specifice arheologiei româneşti, cât şi lipsei bazei logistice care să permită implementarea metodologiei de studiu şi interpretative specifice sistemelor teoretice moderne. Din acest punct de vedere, considerăm că lucrarea noastră a reuşit să identifice o serie de soluţii pentru surmontarea acestor probleme. Astfel, metodologia de studiu utilizată în cadrul analizelor efectuate asupra inventarului arheologic provenit din aşezarea de la Hoiseşti necesită o bază logistică puţin sofisticată şi relativ uşor de procurat. De asemenea, se operează cu noţiuni teoretice relativ simple şi care pot fi uşor asimilate şi generalizate. Astfel, reconstituirea paleo-mediului specific hinterland-ului aşezărilor preistorice investigate, identificarea diferitelor activităţi economice cu ajutorul analizelor traseologice, stabilirea gradului de specializare prezentat de diferitele meşteşuguri practicate, definirea diferitelor strategii de interacţiune a comunităţilor umane cu mediul înconjurător, pot conduce la crearea unei imagini nuanţate a vieţii cotidiene a comunităţilor neolitice aceasta având drept rezultat aprofundarea cunoştinţelor asupra problemelor legate de organizarea socială şi economică intra- şi extracomunitară.

239

HOISEŞTI – LA POD. A CUCUTENI SETTLEMENT IN THE FLOODPLAIN OF THE BAHLUI RIVER -ABSTRACT-

Our specific area of interest, namely Cucuteni A phase settlements located on low forms of relief, is a matter only tangentially addressed through broad-spectrum publications, which relate to the general methods of classification of the Cucuteni culture specific types of settlements. The Cucuteni A lowland inhabitation has been the focus of specific archaeological investigations only with two occasions. The first case is given by the publication, in 1977, of the rescue research results in the settlement at Splai Bahlui (Iaşi), which focused on establishing the geomorphologic and chronological position of the settlement. In the second case, the Cucuteni settlement near the village Hoiseşti, (Dumeşti, Iași County) was discovered in 1988, through surface research. In 2003 the Iasi County Council and the mayoralty of Dumeşti commune have obtained PHARE funding to rectify the minor bed of the Bahlui river and to build a concrete bridge on DC 36A, to the north of the Hoiseşti village, construction which affected the central area of the Cucuteni settlement. A team from Al. I. Cuza” University – The Center for Archaeohistorical and Interdisciplinary Studies and from the Museum Complex „Moldova”- Museum of History of Moldova, led by Nicolae Ursulescu, conducted rescue excavations. The excavations lasted from June 14 until October 5 2003 and resumed in April 19 to June 1 2004 in order to research all the archaeological remains that were on the path of the future course of the river, the team proposing the release of the archaeological discharge certificate to the area. Based on the situation on the field, it was estimated that the settlement covered c. 17,250 sqm., which is about 45.09% of the entire area encompassed by the meander of the river, from which the construction site affected c. 2500 sqm. The archaeological research has uncovered an area of c. 1000 sqm., for the rest of 1500 sqm. being possible

240

to carry out only observations on the already destroyed or damaged archaeological features. Starting from the results of this research, our aim is to try to define specific characteristics of the Cucuteni settlements located on low relief forms, in the floodplain, by analyzing and interpreting the results of the two rescue excavation campaigns, conducted in 2003 and 2004, at Hoiseşti. This goal can be achieved mainly through studying the archaeological findings resulting from the excavation, and comparing results with those of other settlements, of the same evolutionary phase of the Cucuteni culture. The main sources of documentation regarding the comparison elements for the archaeological material from Hoiseşti will be the phase A Cucuteni settlements which are presented through monographs (Frumuşica, Izvoare, Cucuteni-Cetăţuie, Hăbăşeşti, Târpeşti, Truşeşti, Preuteşti-Haltă), or through extensive published materials (Poduri, Poeneşti). General data on the types of Cucuteni culture settlements. The theoretical framework and general methodology In general, Cucuteni settlements can be found on all types of terrain, and, depending on their positioning, they are classified as high, medium or low settlements. Based on these characteristics, corroborated with the presence or absence of fortifications, high settlements with visible elements of fortification are regarded as regional centers of power, while the low settlements, open, permanent or seasonal, are considered subordinate, their location being dictated by the presence of favorable conditions for carrying out subsistence activities, specific to an agro-pastoral economy, such as is the case for the Cucuteni civilization. The exceptions to the rule are usually explained either through the exploitation of specific resources, either through the decongestion of an overcrowded occupation, thus appearing the phenomenon of "swarming". Thus, it may be noted that the traditional approach to the various issues raised by the characterization of the Cucuteni inhabitation is generated within rigid, static conceptual frameworks, with report only to the external, formal characteristics of the Cucuteni settlements, with a general evident tendency to use them in an independent manner from each other. Thus, as

241

an attempt to rectify this state of fact, the purpose of our research is the analysis of human activities and their relationship with the environment within delimited social units. Such an investigation has a functional character and requires a complex approach, which must be taken to a micro- level, in this case, the unit under review being a settlement.

I. CONTEXT OF THE FINDINGS The first chapter presents the discoveries from Hoisești, the theoretical and methodological means used in their interpretation as well as the results obtained. Thus, the first part of the chapter is dedicated to the description of the environment specific to the area, presenting the geographical positioning of the settlement, as well as the geological and geographical features of the region. The second part of the chapter describes the excavation techniques, the investigated areas, the architectural and other archaeological features. During the investigations, there have been identified 14 dwellings from which six have been partially excavated. II. TOOLS AND WEAPONS Stone artifacts The general classification of the stone tools and weapons has been realized according to the taxonomy used by Victor Sorochin in the volume dedicated to the tools of the Trypolian population from the area between Dniester and Prut River (SOROCHIN
1991).

Polished stone artifacts All the polished stone artifacts discovered at Hoisești, belong to the class of tools with cutting edge and may be divided into three typological groups: axes, adzes and chisels. The preferred raw materials used in the manufacture of this class of artifacts have been different types of marl.

242

Chipped stone artifacts The typological ordination of the chipped stone artifacts rests upon the morphological and functional criterions defined by Alexandru Păunescu (PĂUNESCU
1970), with some specific completions.

There have been identified two classes of artifacts: nuclei and debiting products, the second class containing six categories(blades, end scrapers, side scrapers, burins, arrow heads, flakes), each of these further divided into groups and types. Once the typological ordination of the chipped stone artifacts was accomplished, we have tried to distinguish, through use-wear analysis, the possible functionality of each category of tools. Due to the large number of items, we have chosen to analyze the entire inventory through a low-power approach, which does not require the use of a sophisticated logistic base. The results have been verified through punctual analysis of representative tools by means of a high-power approach, using two different systems of variable quantifications. The low-power approach entails the analysis of the stone tools assemblage with focus on the use-wear marks (such as micro-fractures and rounding) present on the edge of the tool, with a maximum magnification of 50x. In order to identify and interpret the use-wear marks, we have used data from several experiments and analysis conducted at low-power magnification (such as ODELL, ODELL-VEREECKEN 1980; ODELL 1981). The high-power approach requires the analysis of the stone tools through electronic microscopy using high magnification (200x in our case). This method follows the analysis of a large number of factors, depending on the variables quantification system used. In our case, in order to verify the results, we have used two such systems. One of the systems was created by Robert Grace (GRACE 1989) and involves the analysis of both macroscopic and microscopic characteristics of the tool. The results obtained allow the construction of hypothesis on the utility of the tool, worked material and contact angle. The second system was developed by Shoh Yamada and Atsushi Sawada (YAMADA, SAWADA 1993) and is focused on the analysis of ten microscopic and macroscopic variables of the use-wear polish, which allow the identification of the probable function of the tool, the direction of the motion and the type of worked material.

243

The use-wear analysis of the stone tools assemblage allowed the identification of the general use of the different categories of tools, and, in some cases, specific worked material and motions. Animal hard tissues artifacts The methodology and terminology used in the typological analysis of the bone and antler artifacts rests upon the principles of the only existent synthesis regarding the industry of animal hard tissues artifacts from the Romanian prehistory (BELDIMAN 2007). This class of artifacts is composed from six large morpho-technical groups: conical points, polishers, chisels, spatulas, oblique points and receptors. Copper artifacts This class of tools is represented through a copper borer, 10 cm long, with rectangular cross-section and a pointed end. III. POTTERY ANALYSIS Fabric analysis Our approach aimed at establishing a sequence of characteristics, as well as the theoretical and methodological frame to define it, which would help to infer the possible utility of a Neolithic pot based on the analysis of its fabric. Our approach is based on the use of a series of analytical parameters, using macroscopic or microscopic visual inspection of pottery shards. The identifiable variables helped us define the physical characteristics of the fabric, sintering and non-plastic inclusions. We were able to define three categories of fabrics, each with its specific characteristics and possible utility. Thus, the fine fabric pots are suitable for fulfilling tasks that require increased resistance to abrasion and dynamic processes of fracture. The intermediate fabric is characterized through increased versatility, being resistant to abrasion and both dynamic or static processes of fracture (depending on the case), while the coarse ware, although presenting little resistance to mechanical stresses may successfully withstand thermal shocks.

244

Formal shape analysis At the beginning of our attempt to order the pots from Hoiseşti from a formal point of view, we became aware of the large variety of existent terms and definition criterions, that made the framing of the pottery assemblage from Hoiseşti within a broader context rather difficult. We have thus deemed necessary to a establish a unitary formal typology for the Cucuteni A phase based on pots or pot fragments which allowed the observation of specific morphological characteristics and consequently the definition of general shapes and of their respective variants. Although the resulting typology does not presents terminological consistency, using both functional (ex. cups, bowls, lids) as well as morphological based (ex. pots with bellied body, pyriform pots) terms, it does has the advantage of being supported by two monographs, being thus easier to integrate within the scientific literature. Functional shape analysis The study of the pottery shapes from a functional point of view is dedicated to the investigation of the possible link between forms and functions of ceramic pots, based on ethnographic analogies. Although the ethnographic sample is too small to allow statistical tests, the validity of the theories that were the basis of this study is certified through the analytical design parameters identified and used, which are supported by cross-cultural observations. Ceramic vessels are designed and manufactured to perform a particular function, the characteristic morphological parameters being determined through a practical analysis of stability, durability and operational efficiency of the pot. Although this type of analysis cannot accurately determine the utility of a pot originating from an archaeological context, however, it may allow the possible determination of general functional classes, which may constitute an independent set of data that can be combined with other evidence of prehistoric populations quotidian. Starting from ethnographic data, we examined, on bibliographical bases, the inventory of pottery shapes from a series of Cucuteni A phase settlements, and we were able to identify the possible functions for six specific forms. We thus established, within the group bowls /pots for serving food, two categories: individual and family sized vessels. The function of storing solid goods on long-term can be achieved by two forms of pots: bellied pots and pear-shaped/pyriform

245

pots, while for short term storage, pots with bellied body and low relief neck are likely to have been used. Cups served to store liquids for a short term, while pots with high neck and bellied body could be used both for long-term storage of liquids as well as for their transportation. Ornamentation analysis The analysis of the ornamentation of the pottery focused on two main subjects: formal analysis of the painted motifs, in order to try to identify a possible craft specialisation, and Raman analysis of the pigments. The formal analysis, although allowed the construction of a repertoire of decoration motifs did not permit, due to the small size of the sample, any relevant conclusions regarding the craft specialisation. The Raman analysis of the pigments yielded some interesting results. For the white pigment, the Raman spectra determined the presence of TiO2 and quartz indicating a kaolinite white clay, rich in TiO2 and quartz, formed from the weathering of acid igneous rocks, was used. For the red pigment was used a clay rich in Fe oxyhydroxides, subjected to an artificial process of Fe oxyhydroxide enrichment, the Raman spectra indicating the presence of hematite and quartz. As far as the black pigment is concerned, jacobsite and, in only one sample, black carbon or graphite were identified. The source of the manganese black pigment can be explained by secondary accumulations of Mn from the Iacobeni-Ciocăneşti region (Romania) and/or the manganese ore from Nikopol (Ukraine). Although this manner of approaching the study of prehistoric pigments is relatively new, and, in consequence, we lack data which would allow a contextual analysis, the results obtained raise interesting questions concerning the circulation of the raw material used for painting the cucutenian pottery. As a general result of the analysis of the Cucuteni pottery from Hoiseşti, we have identified some valuable future investigation guidelines. Thus, although the data resulted from the investigation of the pottery did not allow the construction of definite conclusions regarding the standardization of pottery production, or the analysis of craft specialization, we are still able to suggest some working hypothesis. We refer especially to the analysis of the manufacture of the pottery from the point of view of raw material 246

selection. We consider that the raw material selection constituted a deliberate process, conditioned by practical and technical considerations. Our assertion seems to be supported by the results of the analysis of the pottery fabric, with each category having specific attributes, but it needs to be verified through further study on cucutenian pottery from other settlements.

IV. VARIOUS OTHER ARTIFACTS Anthropomorphic representations For the presentation of the anthropomorphic representations, we have chosen the typological ordination of A. P. Pogoževa, also used by D. Monah in his synthesis on the subject (MONAH 1997). We have thus distinguished two categories, defined based on their manufacturing techniques: figurines and statuettes. To these, we have added the en violon idols, also discovered during the excavations at Hoiseşti. Various human-shaped artifacts complete the anthropomorphic representations repertoire: conical idols, phalluses, anthropomorphic spoons, etc. Zoomorphic representations From the point of view of their technical achievement, we have distinguished two large categories of zoomorphic representations: representations in the ronde-bosse technique (figurines) and representations in the alto-relief technique (protomas). Unfortunately, the fragmentation of the zoomorphic figurines did not allow the realization of a typological description, limiting us to the presentation only of protomas. The analysis of this class of artifacts offered us the opportunity to also discuss and argue the meaning of the image of the bull within the religious system of the Cucuteni communities.

247

Adornments Within this section, we presented the various adornments discovered during the investigation of the Hoiseşti settlement, such as burnt clay beads, burnt clay pendants, etc. V. CHRONOLOGICAL FRAME The tri-chrome painting of the pottery from Hoiseşti presents almost exclusively decorating motifs on white background, being thus characteristic for the Cucuteni A3 phase. This observation, corroborated with the presence of the bi-chrome specie, with brown or black on the pots’ background, and the absence of the bi-chrome specie with synthetic decorative areas, places the Hoiseşti settlement on the same chronological level with the settlements from Hăbăşeşti, Truşeşti and Cucuteni, which is towards the ending of the Cucuteni A3a phase. CONCLUSIONS. THE SETTLEMENT FROM HOISEŞTI WITHIN THE CONTEXT OF THE CUCUTENI A PHASE The actions of a human community represent, at least partially, adaptive reactions to the environmental stimuli. Thus, the reconstruction of the economical characteristics of a prehistoric community is impossible without the reconstruction of its environment. On may say that the alluvial environments build their own archaeology since, all throughout prehistory, they distinguished themselves from other settings through their both dangers and resources they offer. The physical and biological resources of the alluvial environment offer its human inhabitants complex integrated sets of opportunities, demanding, in the same time, costs that may only be judged in a contextual manner (BROWN 2001, 3). For such an understanding to be possible, it is necessary to establish the fundamental principles of physical and biological processes that operate within the floodplains and of the methods most suitable for their study. Although the existent data does not allow the structuring of a complete image on the environment in which the cucutenian community has lived, we may try however to offer at least a partial response 248

to one of the major questions raised by the investigation of this site. More specifically, we will try to identify which are the factors that determined the establishment of a human community in a relatively high-risk area. An important issue is set by the analysis of the morphology of the relief features from the point of view of the possibilities they offer for the practice of one of the most important subsistence activities, the agriculture. From this perspective, the only favorable areas for cereal cultivation, within the catchment area of the settlement, are given by the flat floodplain of the river and by the slow slopes (> 50) to its north. However, if the cultivation of the slopes would have been one of the major objectives, we consider that the settlement would have occupied a more northern position, at least within the floodplain, if not on one of the terraces of the northern hills. Taking into consideration the inclination of the southern slopes that border the floodplain (100-200), that makes the cultivation of the cereals impossible, we may assume that the economy of the cucutenian community under study was focused especially on the exploitation of the resources offered by the floodplain. The humidity of the soil and the level of the water table give an important aspect for the determination of the degree of productiveness of an area. In the case of the Bahlui river floodplain, the presence close to the surface of suspended water tables denotes a reduced hydraulic conductivity of the soil. This aspect, corroborated with a humid climate (specific for the analyzed timeframe), that results in an increased input of water both direct, through precipitations, and indirect, through run-off water, might have determined the existence within the floodplain of submersed or swamp areas. From the point of view of soil classification, in absence of strict stratigraphical and chronological correlations between the prehistoric inhabitation level and the floodplain, we have taken into consideration all soil types to the depth of two meters. It was thus possible to observe the presence of two types of alluvial soils: hallomorphic soils from surface to a depth of 1,5 meters, followed by hydromorphic soils. Considering the fact that cereals constituted the staple of the cucutenian subsistence system, a final element that needs to be considered is the definition of the necessary conditions for their cultivation. As it has already been shown, the floodplain

249

consists of hallomorphic soils, which are characterized by a strong alkaline reaction, indicating pH levels of over 8, while cereals require pH levels between 5,5 and 6,5. From the point of view of cereals roots function and ecology, it is known that they develop in aerated and nutrients rich soils, avoiding areas characterized by hypoxia and toxic levels of minerals. Thus, the cereal crops may be seriously compromised through the water saturation of the soil, which leads to a decrease of O2, this phenomenon being often accompanied by an increase of CO2 and ethylene levels (MANSKE, VLEK 2002, 250252).

Taking into account all the arguments presented above, we may draw the conclusion that the floodplain of the Bahlui River is not suitable for extensive cereal cultivation. This conclusion seems to be supported by the analysis of the polished stone tools assemblage, characterized by the numerical prevalence of adzes and small axes, indicating the exploitation of a skirt environment. Our opinion seems to be supported also by the relatively large number of chipped stone tools used in working hard organic materials (wood and bone), which may constitute an indicator on the preference for secondary processing of the timber. However, the archaeozoological analysis of bone remains from the settlement, through the identified wild species (wooded area species outnumbering skirt species), indicates the presence of a wooded environment in the close proximity. Thus, the intentional and selective exploitation of the skirt area as revealed by the analysis of polished stone tools in the conditions of a wooded environment, seems to indicate the absence of deforestation actions in order to obtain new agricultural terrain and it further points out the secondary character of cereal cultivation within the economy of the Hoiseşti settlement. Animal husbandry, as indicated by the study of archaeozoological remains, presents atypical characteristics, compared to the large majority of investigated cucutenian settlements, the 39% attributed to wild species representing, through its large value, an exceptional case. The percentages of the domesticated species also draw an unusual image, with only 14% of the archaeozoological remains belonging to Bos Taurus in contrast to 28% for Sus scrofa domest. and 20% for Ovis/Capra. We believe these values find their explanation once we take into consideration a series of specific 250

characteristics of the Hoiseşti settlement. The first factor that needs to be accounted for is the hinterland of the settlement and its specific characteristics. The prehistoric inhabitation from Hoiseşti is situated in a forested, humid lowland area, conditions ideal for swine husbandry, and less so for cattle husbandry (CHOQUENOT, RUSCOE 2003, 23;
JARMAN 1971, 262). A second aspect derives from the requirements that have to be met

during the cold season, when sheep/goats or cattle require special provisions of food, while the pig may be fed with domestic waste (DIENER et alii 1979, 497; SHAW 1938, 381). To these characteristics must be added the fast reproduction cycle of the pig, in contrast with cattle, a sow farrowing twice a year, totaling up to 30 piglets (CRABTREE 1989, 212;
DIENER et alii 1979, 498). All these characteristics define swine husbandry a secure source

of animal protein, with a high tolerance to risks. The study of the lithic assembly reveals its importance within the economic system of the Hoiseşti community, while the functional and typological diversity of the various tools constitutes a reflection on the complexity of the ensemble of economical activities. The relative morphological homogeneity within the various typological types indicates, in our opinion, the existence of a clearly defined strategy of tools manufacture, this activity thus acquiring a specialized character. Within the chipped stone tools assemblage it is clearly discernable the predominance of indigenous raw material, situation which marks the preference of the inhabitants of the Hoiseşti settlement for the exploitation of native natural resources. The presence of tools made of exotic raw materials, even if in very small quantity, denotes the existence of commercial links with north-eastern and southern contemporary communities with a marked preference, from a quantitative point of view, for the western, obsidian supplying area. A general glance on the animal hard tissues tools originating from communities characterized by a sedentary productive economy reveals an overwhelming prevalence of raw material from domesticated animals (BELDIMAN 2007, 246). Within this context, the structure of the identified taxa within the Hoiseşti settlement is atypical, the accent falling on the exploitation of wild mammals. Our observation is supported by the results of the entire archaeozoological assemblage, which confirms the importance of hunting as a major subsistence activity.

251

The analysis of the pottery from the Hoiseşti settlement has proven that the three identified types of pottery were manufactured for specific tasks. Through the synthesis of experimental archaeology and science of materials data, the examination of the pottery fabric has established that the pottery manufacture constituted a complex technological process, which implies different techno-manufacturing solutions for the specific problems implied by the final utility of the pot. From this point of view, we may assert that, at least in the case of the Hoiseşti settlement, the pottery manufacture reveals a complex set of technical knowledge, accessible in its totality only to a specialist. A general view on the pottery inventory, through the obvious standardization of the fine pottery fabric and its overwhelming percentage over the other types of pottery, as well as through the technical solutions used to manufacture each type of fabric, make us assert that this settlement presents, in an incipient form, the characteristics of a specialized production, oriented towards surplus. Including in the equation the specific characteristics of the hinterland, unsuitable for large-scale agricultural activities, the expedient and risk-tolerant animal breeding strategies, we believe that the Hoiseşti settlement is characterized through an opened economy, its survival being possible only within the context of the existence of an extra-communitarian exchange network. This fact, corroborated with the implantation of the inhabitation in a high-risk area, with decreased possibilities of sustaining the demographical development specific to a human group, seems to indicate the appurtenance of the Hoiseşti settlement to an extra-communitarian entity, whose economical interests dictated the implantation of a settlement in the Bahlui River floodplain. However, the identification of the character and limits of this extended social entity will only be possible through the detailed investigation of the rest of the cucutenian settlements in the area.

252

300

250

200

150

100

50

0 Silex de Prut Serie1 298 Silex de Nistru 1 Silex balcanic 1

Silex centralmoldovenesc 1

Obsidian 3

S

Grafic 1. Frecvenţa ocurenţei tipurilor de materie primă utilizate pentru realizarea utilajului litic cioplit.

253

140 120 100 80 60 40 20 0 Nuclee Lame Gratoare Racloare Burine Varfuri sageti Aschii 1 11 132 28 11 6 8 117

Grafic 2. Clase şi categorii de unelte identificate în cadrul utilajului litic cioplit.

254

30 25 20 15 10 5 0 Lame cu o latura retusata Lame cu ambele laturi retusate Lame trunchiate Lame cu encoche 1 28 24

5 5

Grafic 3. Reprezentarea procentuală a diferitelor tipuri de lame retuşate.

20 15 10 5 0 Gratoare pe aschie Gratoare pe cap de lama Gratoare pe nucleu 1 9 18 2

Grafic 4. Reprezentarea procentuală a diferitelor tipuri de gratoare.

255

9 8 7 6 5 4 3 2 1 0 Racloare pe aschie 9 Racloare pe lama 1 Racloare pe nucleu 1

Serie1

Grafic 5. Reprezentarea procentuală a diferitelor tipuri de racloare.

5 4 3 2 1 0 Serie1 Burine pe lama 5 Burine pe aschie 1

Grafic 6. Reprezentarea procentuală a diferitelor tipuri de burine. 256

10

5

0 Serie1

Nuclee prismatice 2

Nuclee amorfe 9

Grafic 7. Reprezentarea procentuală a al diferitelor tipuri de nuclee.

80 60 40 20 0 Total Cu lustru macroscopic Lame debitaj 70 4 Lame retusate 62 18

Grafic 8. Prezentarea procentuală a lamelor cu lustru macroscopic.

257

Grafic 9. Categorii de piese descoperite în aşezarea de la Hoiseşti, în comparație cu alte aşezări cucuteniene de fază A.

258

Grafic 10. Distribuţia diferitelor tipuri de unelte litice cioplite pe nivele şi complexe.

259

Lista Ilustraţiilor
 
Planşa 1. Răspândirea aşezărilor Cucuteni A pe forme joase de relief/  24  Planşa 2. Hoiseşti – La Pod. 1: Localizare geografică; 2. Landşaft geomorfologic./ 39  Planşa 3. Hoiseşti – La Pod. 1‐2: interfluvii sculpturale – Dealul Drencea; 3: reliefuri sculpturale deluviale  N./ 40  Planşa 4. Hoiseşti – La Pod. 1: reliefuri sculpturale deluviale S; 2: glacisuri proto‐coluviale; 3: şesuri aluvio‐ coluviale – Şesul Bahluiului. /  41  Planşa 5. Hoiseşti – La Pod. Plan general al situării locuirii cucuteniene. / 42  Planşa 6. Hoiseşti – La Pod. Plan general al situării locuinţelor identificate. / 43  Planşa 7. Hoiseşti – La Pod. Plan general al intervenţiilor arheologice de salvare  în campaniile 2003 şi  2004. / 44  Planşa 8. Hoiseşti ‐ La Pod. Plan general al sectorului de vest, casetele 1‐4. / 45  Planşa 9. Hoiseşti ‐ La Pod. Plan general al sectorului est, campania 2004/ 46  Planşa 10. Hoiseşti ‐ La Pod. Aspecte din timpul demontării locuinţei nr.2. 1: vatra locuinţei nr. 2; 2:  amprente de bârne pe podea; 3: amprenta de par. / 47  Planşa 11. Hoiseşti ‐ La Pod. Aspecte din timpul demontării locuinţei nr.3. 1: laviţa; 2: profil estic al S.C.1;  3: urmă de par. / 48  Planşa 12. Hoiseşti ‐ La Pod. 1‐2: aspecte din timpul investigării gropii nr. 2 ; 3: demontare vetrei L8A; 4:  complexul nr. 3. / 49  Planşa 13. Hoiseşti ‐ La Pod. 1: L11 – şanţul de fundaţie şi urma de par; 2: vatra L11; 3: aspect din timpul  demontării L8; 4: demontarea vetrei L8. / 50  Planşa 14. Hoiseşti ‐ La Pod. Topoare: 1‐7 ( tip 1: 1;  tip 2: 2‐7); tesle: 8‐11. 4‐L.3; 6‐L.8; 8‐Gr.2; 1, 3, 5, 7, 9  – în strat; 10‐ passim. / 69  Planşa 15. Hoiseşti ‐ La Pod. Topoare: 1‐7 ( tip 1: 1;  tip 2: 2‐7); tesle: 8‐11. / 70  Planşa 16. Hoiseşti ‐ La Pod. Tesle: 1‐4; dălţi: 5‐10 (tip 1: 5, 8; tip 2: 6, 9; fragmentare: 7, 10). 4, 10 ‐ L.3; 7 ‐  L.8; 8 ‐ Gr. 2; 1‐3, 5‐6 ‐ strat; 9 ‐ passim). / 71  Planşa 17. Hoiseşti ‐ La Pod. . Tesle: 1‐4; dălţi: 5‐10 (tip 1: 5, 8; tip 2: 6, 9; fragmentare: 7, 10). / 72  Planşa 18. Hoiseşti‐La Pod. 1‐2: nuclee prismatice; 3‐11: nuclee amorfe. / 73  Planşa 19. Hoiseşti‐La Pod. 1‐5: lame de silex neretuşate; 6: lamă de obsidian cu lustru ; 7‐9: lame de silex  cu lustru. / 74  Planşa 20. Hoiseşti‐La Pod. 1‐5: lame de silex neretuşate; 6: lamă de obsidian cu lustru ; 7‐9: lame de silex  cu lustru. / 75  Planşa 21. Hoiseşti‐La Pod. 1‐7: lame (1‐3: retuşate, cu lustru; 4: cu encoche ;  5: cu trunchiere  perpendiculară pe axul piesei; 6: cu trunchiere concavă ; 7: cu trunchiere oblică faţă de axul piesei).  8‐9 gratoare (8: pe nucleu epuizat; 9:  drept pe aşchie). / 76  Planşa 22. Hoiseşti‐La Pod. Gratoare. 1: microgratoar pe aşchie de silex: 2‐6: în evantai pe aşchii de silex ;  7: unguiform pe aşchie de silex/ 77  Planşa 23. Hoiseşti‐La Pod. Gratoare pe cap de lamă.  1,4 : duble în evantai ; 2 : gratoar‐burin ; 3: drept ;   5‐6: în evantai (5: silex balcanic). / 78  Planşa 24. Hoiseşti‐La Pod. Piese de silex. 1‐3: lame retuşate, cu lustru; 4: lamă cu encoche ; 6 : gratoar‐ burin ;  5, 7‐8 : gratoare în evantai (5: gratoar dublu; 7: silex balcanic). / 79  Planşa 25. Hoiseşti‐La Pod.  Racloare. 1: pe nucleu prismatic ; 2‐4: pe aşchii; 5: pe cap de lamă. / 80  Planşa 26. Hoiseşti‐La Pod. Burine pe cap de lamă: 1‐5  (1, 3‐5: de unghi ;  2: diedru); 6: burin de unghi pe  aşchie. / 81  Planşa 27. Hoiseşti‐La Pod. Vârfuri  de săgeată : 1‐3 : retușe numai pe laturi; 4‐6 : retuşe în pojghiţă. / 82  Planşa 28. Diferite tipuri de fracturi. / 107  Planşa 29. Hoiseşti‐La Pod.  Piesa nr. I. 115. / 108  Planşa 30. Hoiseşti‐La Pod.  Piesa nr. I. 28. / 109  Planşa 31. Hoiseşti‐La Pod. Piesa nr. I. 16. / 110  Planşa 32. Hoiseşti‐La Pod. Piesa nr. I. 31. / 111 

260

Planşa 33. Hoiseşti‐La Pod. Piesa nr. I. 50. / 112  Planşa 34. Ilustrarea diferitelor acţiuni implicate în prelucrarea materiei prime cu ajutorul utilajului litic  cioplit (apud GRACE 1989). / 113  Figura 1. Hoiseşti‐La Pod. Împungător de cupru. / 119  Planşa 35. Hoiseşti‐La Pod. Vârfuri pe fragmente de oase lungi (3‐7: fasonate distal; 8: fasonat integral cu  partea distală subţiată). 7‐ L.2; 5 ‐ Gr.2; 1‐4, 6, 8 – în strat. / 122  Planşa 36. Hoiseşti‐La Pod. Vârfuri (1‐2: pe segmente de metapod; 3‐4: pe rază de corn de cerb; 5‐6: pe  fragmente de canini de mistreţ). 3‐ L.11; 1‐2, 4‐6 – în strat. / 123  Planşa 37. Hoiseşti‐La Pod. Netezitoare/Şlefuitoare (1‐3: pe fragmente de oase lungi; 4‐5: pe oase scurte).  5 ‐ L.2; 1‐ Gr.2; 2, 4 – în strat; 3 ‐ passim. / 124  Planşa 38. Hoiseşti‐La Pod.  Dăltițe (1: pe segment de os lung; 2‐4: pe segment de corn de cerb). 3‐4 ‐ L.3;  1‐ L.8; 2 ‐ passim. / 125  Planşa 39. Hoiseşti‐La Pod. 1: spatulă (L.8); 2: vârf oblic (L.3); 3: mâner de corn de cerb (în strat)./ 126  Planşa 40. Grafice procentuale utilizate pentru estimarea frecvenţei incluziunilor (apud MATHEW,  WOODS, OLIVER 1991)/ 139  Planşa 41. Grafice utilizate pentru estimarea gradului de sortare al incluziunilor (apud BARRACLOUGH  1992)/ 140  Planşa 42. Grafice utilizate pentru estimarea gradului de rotunjire al incluziunilor (apud BARRACLOUGH  1992)/ 141  Planşa 43. Hoiseşti – La Pod. Pahare. 1‐2, 6 – L8; 3 – L.3; 4 ‐ L.2; 5 – L.11; 7 – în strat./ 175  Planşa 44. Hoiseşti – La Pod. Pahare./ 176  Planşa 45. Hoiseşti – La Pod. 1‐2: cupe cu picior ; 3: vas cu gât înalt ; 4: vas cu corp bombat. 1 ‐ L.3; 2 ‐ L.8;  3 ‐ L.11; 4 ‐ L.2./ 177  Planşa 46. Hoiseşti – La Pod. Cupe cu picior./ 178  Planşa 47. Hoiseşti – La Pod. 1: vas cu corp bombat; 2: vas cu gât înalt şi corp bombat. / 179  Planşa 48. Hoiseşti – La Pod. 1: fructieră; 2‐3: vase suport; 4: capac. 1 – în strat; 2 – Gr.2; 3 – L.8; 4 – L.2./  180  Planşa 49. Hoiseşti – La Pod. 1‐2: fructiere; 3‐4: vase suport; 5: capac./ 181  Planşa 50. Hoiseşti‐La Pod. Figurine (1‐4) și statuete (5‐8) antropomorfe. 1, 6, 7 ‐ L.8; 2‐3, 8 – în strat; 4‐5 ‐  passim./ 194  Planşa 51. Hoiseşti‐La Pod. Statuete antropomorfe. 1 ‐ Gr. 2; 2‐3 – în strat; 4 ‐ passim. / 195  Planşa 52. Hoiseşti‐La Pod. Statuete antropomorfe. 1, 5 ‐ în strat; 2 ‐ L.2; 3‐4 ‐ passim; 6 ‐ L.3. / 196  Planşa 53. Hoiseşti‐La Pod. Statuete antropomorfe. 1 ‐ L.2; 2‐4 ‐ în strat. / 197  Planşa 54. Hoiseşti‐La Pod. 1: figurină antropomorfă; 2‐5: statuete antropomorfe. / 198  Planşa 55. Hoiseşti‐La Pod. 1‐4: idoli en violon; 5‐6: cozi de lingură antropomorfe. 1‐2, 4‐6 – în strat; 3 –  L.3. / 199  Planşa 56. Hoiseşti‐La Pod. 1‐8: idoli conici; 9: reprezentare falică; 10‐11: fragmente de vase tip horă.1, 5,  11 ‐ L.3; 2,4, 9, 10 – în strat; 3 ‐ Gr.2; 7 ‐ Gr. 2A;  8 ‐ L.11;  6 – passim. / 200  Planşa 57. Hoiseşti‐La Pod. Protome cu figurarea botului şi coarnelor (1‐2) și cu figurarea capului şi  coarnelor (3‐6). / 204  Planşa 58. Hoiseşti‐La Pod. Protome cu figurarea botului şi coarnelor (1‐2) și cu figurarea capului şi  coarnelor (3‐6). / 205  Planşa 59. Hoiseşti‐La Pod. Protome cu figurarea capului şi coarnelor (1‐4) și cu figurarea gâtului şi capului  (5‐6). / 206  Planşa 60. Hoiseşti‐La Pod. Protome cu figurarea capului şi coarnelor. / 207  Planşa 61. Hoiseşti‐La Pod. Protome cu figurarea gâtului şi capului. / 208  Planşa 62. Hoiseşti‐La Pod. 1: protomă cu figurarea capului şi coarnelor; 2‐3: protome cu figurarea gâtului  şi capului. / 209  Planşa 63. Hoiseşti‐La Pod. Protome cu figurarea gâtului şi capului. / 210  Planşa 64. Hoiseşti‐La Pod. Protome cu figurarea gâtului şi capului. / 211  Planşa 65. Hoiseşti‐La Pod. Obiecte de lut: mărgele (1‐8); foiţă de lut (9); topor‐târnăcop miniatural (10). /  217 

261

Planşa 66. Hoiseşti‐La Pod. Obiecte de lut: mărgele (1‐8); foiţă de lut (9); topor‐târnăcop miniatural (10). /  218  Planşa 67. Hoiseşti ‐ La Pod. Morfologia formelor de relief. A: teren arabil; B: teren impropriu practicării  agriculturii. / 231   

Lista Tabelelor
Tabel 1. Situația stratigrafică a complexelor investigate. / 32  Tabel 2. Distribuţia tipurilor de unelte litice şlefuite pe nivele şi complexe. / 56  Tabel 3. Distribuţia diferitelor tipuri de urme de uzură de pe latura utilă a uneltelor de piatră şlefuită. / 95  Tabel 4. Prezentare sintetică a uneltelor din materii dure animale. / 120  Tabel 5. Cheia pentru identificarea incluziunilor în pasta ceramică (apud PEACOCK 1977)/ 132  Tabel 6. Prezentare sintetică a rezultatelor analizei probelor ceramice. / 142  Tabel 7. Formele de vase tipice Cucuteni A şi posibila funcţie a acestora/ 157  Tabel 8. Vase pentru servirea şi consumarea hranei. Valori comparative. / 158  Tabel 9. Vase pentru păstrarea bunurilor solide. Valori comparative. / 160  Tabel 10. Vase pentru păstrarea lichidelor pe termen lung. Valori comparative. / 160  Tabel 11. Vase pentru păstrarea lichidelor pe termen scurt. Valori comparative. / 161  Tabel 12. Vase pentru păstrarea şi/sau transportul lichidelor. Valori comparative. / 162  Tabel 13. Spectrul Raman al pigmentului alb (BUZGAR et alii 2010). / 168  Tabel 14. Spectrul Raman al pigmentului alb; prezenţa liniei spectrale de la 465 cm‐1  indică prezenţa  cuarţului (BUZGAR et alii 2010). / 168  Tabel 15. Spectrul Raman al pigmentului alb; se remarcă prezenţa liniilor spectrale ale rutilului (din  BUZGAR et alii 2010).169  Tabel. 16. Spectrele Raman ale pigmentului roşu (BUZGAR et alii 2010). / 170  Tabel. 17. Spectru Raman al pigmentului roşu; cuarţul este prezent prin principala linie Raman de la circa  465 cm‐1. / 171  Tabel 18. Corespondenţa formelor ceramice şi motivelor decorative ale acestora din așezarea cucuteniană  de la Hoiseşti – La Pod. / 174  Tabelul 19. Distribuţia valvelor de moluşte identificate în eşantionul de la Hoiseşti. / 222  Tabelul 20. Distribuţia resturilor scheletice pe specii de mamifere în eşantionul de la Hoiseşti. / 223  Tabelul 21. Distribuţia resturilor de mamifere pe segmente scheletice în eşantionul de la Hoiseşti. / 224  Tabel 22. Productivitatea anuală teoretică a luncilor şi terenurilor „uscate”, diferenţiată în funcţie de climă  (apud BROWN 2001, fig. 4.1) / 230  Tabel 23. Condiţii necesare practicării agriculturii: nivelul pH‐ului din sol (apud SYNDER tabel 4.1) / 233 

Lista Graficelor
Grafic 1. Frecvenţa ocurenţei tipurilor de materie primă utilizate pentru realizarea utilajului litic cioplit. /  253  Grafic 2. Clase şi categorii de unelte identificate în cadrul utilajului litic cioplit. / 254  Grafic 3. Reprezentarea procentuală a diferitelor tipuri de lame retuşate. / 255  Grafic 4. Reprezentarea procentuală a diferitelor tipuri de gratoare. / 255  Grafic 5. Reprezentarea procentuală a diferitelor tipuri de racloare. / 256  Grafic 6. Reprezentarea procentuală a diferitelor tipuri de burine. / 256  Grafic 7. Reprezentarea procentuală a al diferitelor tipuri de nuclee. / 257  Grafic 8. Prezentarea procentuală a lamelor cu lustru macroscopic. / 257  Grafic 9. Categorii de piese descoperite în aşezarea de la Hoiseşti, în comparație cu alte aşezări  cucuteniene de fază A. / 258  Grafic 10. Distribuţia diferitelor tipuri de unelte litice cioplite pe nivele şi complexe. / 259 

262

Anexa 1. Descrierea formelor ceramice specifice fazei Cucuteni A.

Forma 1: Pahare (cupe) Din punct de vedere morfologic, această formă de vas se caracterizează prin dimensiunile sale de obicei reduse şi profilul bombat, tronconic sau bitronconic. 1.a. Pahare cu buza dreaptă sau foarte uşor evazată şi cu trecerea lină la corpul bombat sau uşor bitronconic al vasului (PETRESCU-DÎMBOVIŢA, FLORESCU, FLORESCU.
1999, 267, fig. 163-165). Această variantă este prezentă şi la Hăbăşeşti, unde linia pereţilor

prezintă un profil dublu arcuit: la mijloc şi în zona inferioară pereţii sunt bombaţi, dând un profil arcuit în afară, iar în zona superioară peretele este uşor concav (DUMITRESCU et
alii 1954, 280, fig.30/1) (Anexa 2/1a).

1.a1. Variantă a formei 1a, diferă de aceasta prin adăugarea în partea inferioară a corpului a unei cozi cvasi-triunghiulare. Această formă este specifică aşezării de la Hoiseşti (Anexa 2/1.a1). 1.b. Pahare cu buza accentuat răsfrântă în afară faţă de corpul bombat sau uşor bitronconic. Această formă poate fi identificată la Truşeşti (PETRESCU-DÎMBOVIŢA,
FLORESCU, FLORESCU. 1999, 277, fig. 166-167) şi la Hăbăşeşti (DUMITRESCU et alii 1954, 280, fig.30/1b) (Anexa 2/1b).

1.c. Pahare cu buza aproape dreaptă sau foarte uşor răsfrântă în afară, cu gât cilindric de la care se trece lin la corpul cu pereţii foarte puţin arcuiţi. Această formă a fost identificată la Truşeşti şi Hăbăşeşti (PETRESCU-DÎMBOVIŢA, FLORESCU, FLORESCU
1999, 277, fig.168/2; DUMITRESCU et alii 1954, 280, fig. 30/1c) (Anexa 2/1c).

1.d. Pahare cu buza dreaptă sau uşor răsfrântă, cu trecere marcată la corpul mai mult sau mai puţin bombat sau bitronconic. Sunt prezente la Truşeşti (PETRESCUDÎMBOVIŢA, FLORESCU, FLORESCU. 1999, 277, fig168/1,3-4; 169/1-9) (Anexa 2/1d).

1.d1. Pahare cu buza înaltă verticală sau uşor răsfrântă în afară, cu partea superioară mai bine definită, uşor tronconică, cu trecere marcată la corpul vasului.

263

Această formă a fost identificată la Hăbăşeşti (DUMITRESCU et alii 1954, 280, fig. 30/1d) (Anexa 2/1d1). 1.e. Pahare (ulcele), cu corpul bombat, cu fundul strâmt, cu gura uşor strânsă şi cu buza mică, uşor răsfrântă (VULPE 1957, 122, fig.89/3-4). Unele dintre ele prezintă o tendinţă spre bitronconism (VULPE 1957, 123, fig.89/2). Se găsesc la Izvoare şi Târpeşti
(MARINESCU-BÎLCU 1981a, fig.155/1) (Anexa 2/1e).

Forma 2: Cupe cu picior Această formă de vas se caracterizează printr-un recipient cu profil bombat, în unele cazuri cu gât mai mult sau mai puţin înalt, gura de aceeaşi dimensiune, sau puţin mai strâmtă decât fundul recipientului şi picior scund, tronconic. 2.a. Acest tip de vase, specific aşezării de la Truşeşti, este caracterizat prin gâtul mai mult sau mai puţin distinct, prin pântecul bombat, rotunjit bitronconic, cu piciorul scurt, tronconic, uneori cu o proeminenţă perforată pe maximul de rotunjime a vasului (PETRESCU-DÎMBOVIŢA, FLORESCU, FLORESCU 1999, 328, fig.215/1-3) (Anexa 2/2a). 2.b. Cupele din aşezarea de la Hăbăşeşti se caracterizează prin corpul mult mai zvelt, gâtul înalt bine despărţit de corpul puternic bombat, iar piciorul foarte scurt, de multe ori abia concav, capătă, uneori, forma unui adevărat picior tronconic (DUMITRESCU
et alii 1954, 351, Pl. LXXIV/2a-2d) (Anexa 2/2b).

2.c. În aşezarea de la Cucuteni această formă este caracterizată printr-un recipient semisferic, puţin turtit, cu proeminenţe perforate vertical pe linia diametrului maxim. Piciorul este cilindric, scobit şi lărgit la bază (SCHMIDT 1932, 18, tabel A/2) (Anexa 2/2c). 2.d. Vas cu recipientul bombat, care prezintă, mai des, cea mai mare rotunjime la partea superioară, mai rar, la mijlocul înălţimii lui sau chiar sub aceasta, la partea lui inferioară. Această formă a fost identificată la Truşeşti (PETRESCU-DÎMBOVIŢA,
FLORESCU, FLORESCU 1999, 284, fig.183/2,4-6; 184; 186/2-12) (Anexa 2/2d).

2.e. Corpul vasului are forma unei sfere turtite şi cu polii retezaţi, având buza puternic aplecată spre interior. Forma generală a recipientului aminteşte de vasele piriforme. Patru uşoare proeminenţe perforate vertical sunt dispuse simetric deasupra

264

celei mai bombate zone a vasului. Această formă a fost identificată la Hăbăşeşti
(DUMITRESCU et alii 1954, 284, fig. 30/4) (Anexa 2/2e).

2.f. Încadrate de către Mircea Petrescu-Dîmboviţa în cadrul paharelor (forma 1), noi credem totuşi că acest tip de vase şi are locul în categoria cupelor cu picior scund, tronconic. Se caracterizează prin marginea puţin răsfrântă, corpul uşor bombat şi cu picior scund. Această formă de vas a fost identificată la Truşeşti (PETRESCU-DÎMBOVIŢA,
FLORESCU, FLORESCU 1999, 277, fig169/10; 171/22) (Anexa 2/2f).

2.g. Formă caracterizată prin recipientul cu pereţii uşor arcuiţi şi, uneori cu marginea indicată, care prezintă la partea superioară o toartă sau proeminenţe, cu picior tronconic, scund sau mai înalt (PETRESCU-DÎMBOVIŢA, FLORESCU, FLORESCU 1999, 432) (Anexa 2/2g).

Forma 3: Vase cu corp bombat Această formă se caracterizează prin gura larg deschisă, marginea, mai mult sau mai puţin înaltă, înclinată spre interior, şi cu trecerea lină, sau uneori accentuată la corpul puternic bombat, cu fundul drept, mai îngust decât gura. 3.a. Variantă cu gura larg deschisă, marginea dreaptă, gât individualizat cu trecere lină la corpul bitronconic, cu pereţii rotunjiţi, fundul mic, precum şi cu o proeminenţă perforată orizontal, situată pe maximul de rotunjime a vasului sau, uneori, cu două sau patru asemenea proeminenţe situate imediat sub buza vasului. Această formă a fost identificată la Truşeşti (PETRESCU-DÎMBOVIŢA, FLORESCU, FLORESCU 1999, 277, fig.172/16; 173/1-4; 175/2-4) (Anexa 2/3a).

3.b. Formă cu gura larg deschisă, marginea răsfrântă şi corpul bombat sau bitronconic, prevăzut, câteodată, pe maximum de rotunjime, cu patru proeminenţe, uşor bombate, dispuse simetric, cu fundul îngust, precum şi, uneori, cu două sau chiar patru proeminenţe mici, perforate orizontal, pe buza vasului. Această formă a fost identificată la Truşeşti (PETRESCU-DÎMBOVIŢA, FLORESCU, FLORESCU 1999, 277, fig. 173/5; 174; 175/1,5) (Anexa 2/3b).

265

3.b.1. Vase corp bombat, cu tendinţă spre bitronconie şi gât bine definit, cu buza uşor răsfrântă în afară (PETRESCU-DÎMBOVIŢA, FLORESCU, FLORESCU 1999, 432) (Anexa 2/3b1). 3.c. Vase cu corp bombat, cu umăr proeminent, cu fund înalt şi îngustat, cu gâtul scund şi buza dreaptă ori uşor răsfrântă (VULPE 1957, 127, fig.95/2; 96/2) (Anexa 2/3c). 3.d. Variantă cu corpul bombat, buza scurtă, aplecată spre interior. Se apropie de vasele piriforme. Această formă a fost identificată la Truşeşti (PETRESCU-DÎMBOVIŢA,
FLORESCU, FLORESCU 1999, 331, fig.218/2,4-5) (Anexa 2/3d).

3.e. Vase cu corpul bombat, buză bine individualizată, răsfrântă în afară. Această formă este prezentă la Truşeşti (PETRESCU-DÎMBOVIŢA, FLORESCU, FLORESCU 1999, 331,
fig.218/3,6-7) (Anexa 2/3e).

3.e.1. Variantă caracterizată prin forma aproape sferică a corpului, gura larg deschisă, şi cu două toarte diametral opuse în jumătatea superioară a corpului vasului. (PETRESCU-DÎMBOVIŢA, FLORESCU, FLORESCU 1999, 432) (Anexa 2/3e1). 3.f. Formă cu partea inferioară mai dezvoltată, cu umăr proeminent, cu buza dreaptă. Această formă este întâlnită la Hăbăşeşti (DUMITRESCU et alii 1954, Pl. LXXIV/5a) (Anexa 2/3f). 3.g. Vase cu corpul puternic bombat şi turtit, cu umăr puternic accentuat, cu buza dreaptă. Această formă este prezentă la Hăbăşeşti (DUMITRESCU et alii 1954, Pl. LXXIV/5b) (Anexa 2/3g).

Forma 4: Vase tronconice cu gât şi umăr Această categorie de vase se caracterizează prin gura larg deschisă, buza este aplecată spre interior, gâtul mai mult sau mai puţin tronconic, separat în mod accentuat de umărul proeminent, precum şi prin forma părţii inferioare, ca un trunchi de con foarte înalt. 4.a. Variantă cu partea inferioară tronconică, umăr accentuat, partea superioară înaltă şi buza uşor evazată. Această formă poate fi întâlnită la Truşeşti (PETRESCUDÎMBOVIŢA, FLORESCU, FLORESCU 1999, 335, fig.223/1) şi la Cucuteni (SCHMIDT 1932, tabel A/12) (Anexa 2/4a).

266

4.b. Vase cu umăr accentuat, gura mai îngustă decât la varianta precedentă şi buza dreaptă. Această formă a fost identificată la Truşeşti (PETRESCU-DÎMBOVIŢA, FLORESCU,
FLORESCU 1999, 335, fig.223/3) (Anexa 2/4b).

4.b1. Variantă a formei 4b, cu partea superioară mai puţin dezvoltată, uşor tronconică, buza dreaptă. Această formă este întâlnită la Hăbăşeşti (DUMITRESCU et alii
1954, Pl. LXXIV/7a1-a2) (Anexa 2/4b1).

4.b2. Variantă asemănătoare cu 4b1, lipsind uşorul tronconism al părţii superioare. Această formă este prezentă la Hăbăşeşti (DUMITRESCU et alii 1954, pl.
LXXIV/7a3) (Anexa 2/4b2).

4.c. Vas cu corpul bombat, buza dreaptă şi prevăzută cu două urechiuşe diametral opuse. Această formă a fost identificată la Truşeşti (PETRESCU-DÎMBOVIŢA, FLORESCU,
FLORESCU 1999, 335, fig.223/2) (Anexa 2/4c).

Forma 5: Vase cu corpul bombat şi gât slab reliefat Acest tip de vas se caracterizează prin gura îngustă sau mai lată, gâtul mai mult sau mai puţin înalt, cu trecere lină sau accentuată la corpul bombat al vasului, prevăzut uneori cu două apucătoare pe diametrul maxim, precum şi prin fundul aproximativ egal, ca mărime, cu gura, la exemplarele cu gât îngust, sau mai mic, la acelea cu gura larg deschisă. 5.a. Cu gura îngustă, marginea dreaptă sau uşor răsfrântă, gâtul cilindric sau tronconic, îngust şi înalt, şi cu trecerea accentuată la corpul bitronconic rotunjit al vasului, cu două apucătoare perforate vertical pe maximum de rotunjire. Această formă a fost identificată la Truşeşti (PETRESCU-DÎMBOVIŢA, FLORESCU, FLORESCU 1999, 332,
fig.219/1-5; 221/1-4) şi la Hăbăşeşti (DUMITRESCU et alii 1954, Pl.LXXIV/6a-a1) (Anexa 2/5a).

5.b. Cu gura îngustă, marginea dreaptă, gâtul înalt, cilindric sau tronconic şi, uneori, cu pereţii uşor convecşi, şi cu trecere accentuată la corpul mai puţin bombat al vasului, prevăzut, uneori, cu două apucătoare, perforate vertical, pe maximum de rotunjime. Această formă a fost identificată la Truşeşti (PETRESCU-DÎMBOVIŢA,
FLORESCU, FLORESCU 1999, 332, fig. 220; 222/2) şi la Hăbăşeşti (DUMITRESCU et alii 1954, Pl. LXXIV/6b) (Anexa 2/5b).

267

5.b1. Deşi nu s-a găsit la Hăbăşeşti nici un vas întreg de această formă, iar Vladimir Dumitrescu îl încadrează într-o categorie aparte (DUMITRESCU et alii 1954, 361362, Pl. LXXIV/8a-c), noi credem că, îl putem considera o sub-variantă a tipului 5b. Se

deosebeşte de aceasta prin baza inelară, ce devine uneori un mic picior, destul de înalt (Anexa 2/5b1). 5.c. Variantă cu gura larg deschisă, cu gâtul cilindric şi mai scund şi cu trecere lină sau accentuată la corpul bombat al vasului, prevăzut cu două torţi pe maximum de rotunjime. Această formă este prezentă la Truşeşti (PETRESCU-DÎMBOVIŢA, FLORESCU,
FLORESCU 1999, 332, fig.221/1;230/1-7) şi la Hăbăşeşti (DUMITRESCU et alii 1954, Pl.LXXIV/6c)

(Anexa 2/5c). 5.d. Alte vase, prezente numai la Hăbăşeşti (DUMITRESCU et alii 1954, 355,
Pl.LXXIV/6d-e), au un gât mai înalt sau mai scund, dar separat de corp printr-un mic jgheab

(Anexa 2/5d). 5.e. Încadrate de Vladimir Dumitrescu în categoria vaselor cu gât înalt şi corp bombat (DUMITRESCU et alii 1954, 352, Pl.LXXIV/3d), câteva exemplare caracterizate prin buza dreaptă, profilul părţii superioare puternic bombat şi umăr proeminent, prin caracteristicile lor organice îşi justifică prezenţa în cadrul vaselor cu corp bombat şi gât slab reliefat. Această formă este atestată la Hăbăşeşti (Anexa 2/5e). 5.f. Vase cu trecerea lină de la gât la corpul bitronconic, pe al cărui maximum de rotunjime sunt prinse, de obicei, două toarte perforate vertical (PETRESCU-DÎMBOVIŢA,
FLORESCU, FLORESCU 1999, 432) (Anexa 2/5f).

Forma 6: Vase cu gâtul înalt şi corpul bombat Aceste vase se caracterizează prin gâtul mai mult sau mai puţin înalt, reprezentând totuşi cel puţin jumătate din înălţimea totală a vasului, continuând cu corpul bombat. 6.a. Formă cu marginea dreaptă, gâtul înalt, cu trecere lină la corpul bombat al vasului, fundul de dimensiuni apropiate de cele ale gurii şi, în unele cazuri, cu o ureche perforată orizontal; a fost identificată la Truşeşti (PETRESCU-DÎMBOVIŢA, FLORESCU,
FLORESCU 1999, 277, fig.176/1-6) (Anexa 2/6a).

268

6.a1. Variantă a formei 6a, cu profil bitronconic, bombarea părţii centrale este puţin accentuată, trecerea de la gât la corpul vasului este lină. Această formă a fost identificată la Hăbăşeşti (DUMITRESCU et alii 1954, fig.30/2d) (Anexa 2/6a1). 6.a2. Variantă a formei 6a, se deosebeşte de aceasta prin gâtul mai scurt, uşor tronconic, aproape cilindric şi accentuarea uşoară a trecerii de la gât la corpul vasului. Această formă a fost identificată la Hăbăşeşti (DUMITRESCU et alii 1954, fig.30/2a) (Anexa 2/6a2). 6.a3. Această variantă se caracterizează prin buza uşor răsfrântă spre exterior, gâtul relativ scurt, uşor tronconic, aproape cilindric şi trecere lină spre corpul bombat al vasului. Această formă este specifică aşezării de la Hoiseşti (Anexa 2/6a3). 6.b. Vas cu marginea răsfrântă accentuat, gâtul înalt şi cu partea inferioară separată net de corpul bombat şi fundul ceva mai îngust decât gura. Această formă a fost identificată la Truşeşti (PETRESCU-DÎMBOVIŢA, FLORESCU, FLORESCU 1999, 284, fig.176/7;
177/3) (Anexa 2/6b).

6.b1. Variantă a formei 6b, se deosebeşte de aceasta prin gâtul mai scund şi individualizarea mai puţin accentuată a buzei. Această formă a fost identificată la Hăbăşeşti (DUMITRESCU et alii 1954, fig.30/2b) (Anexa 2/6b1). 6.b2. Variantă a formei 6b, cu marginea dreaptă. Această formă a fost identificată la Hăbăşeşti (DUMITRESCU et alii 1954, fig.30/2c) (Anexa 2/6b2). 6.c. Vas cu marginea răsfrântă, gâtul înalt, corpul bitronconic şi cu maximum de rotunjire la partea inferioară a vasului, către fund. Reprezentată printr-un singur exemplar, această formă a fost identificată la Truşeşti (PETRESCU-DÎMBOVIŢA,
FLORESCU, FLORESCU 1999, 284, fig. 177/2) (Anexa 2/6c).

6.d. Formă cu gâtul tronconic înalt, buza răsfrântă uşor la exterior şi cu partea inferioară tronconică, puternic bombată în locul unde se separă, mai mult sau mai puţin accentuat, de gât; pe maximum de rotunjime se află o proeminenţă simplă sau, uneori, două tortiţe perforate vertical. Această formă este atestată la Truşeşti (PETRESCUDÎMBOVIŢA, FLORESCU, FLORESCU 1999, 328, fig.225/2-4) (Anexa 2/6d).

269

Forma 7: Vase piriforme Aceste vase se caracterizează prin buza scurtă dreaptă sau înclinată spre interior, cu trecere directă spre umărul puternic bombat şi cu partea inferioară de formă tronconică, cu sau fără picioruş inelar. 7.a. Această variantă se caracterizează prin gura largă, cu buza scurtă, înclinată oblic spre interior, umărul puternic bombat, prevăzut, uneori, cu proeminenţe perforate orizontal sau vertical, partea inferioară tronconică, cu pereţii drepţi sau foarte uşor arcuiţi, şi cu piciorul scurt profilat. Din punct de vedere al dimensiunilor aceste vase sunt de obicei mari, mai rar mijlocii. Această formă de vas a fost identificată la Truşeşti
(PETRESCU-DÎMBOVIŢA, FLORESCU, FLORESCU 1999, 284, fig. 178/5-8; 179-182) (Anexa 2/7a).

7b. Variantă asemănătoare formei 7a, se caracterizează prin fundul modelat cilindric şi concav la bază, asemănător unui mic picior. Această formă a fost identificată la Hăbăşeşti (DUMITRESCU et alii 1954, fig. 30/3) (Anexa 2/7b). 7.c. Vas cu marginea mai mult sau mai puţin orizontală şi trecerea lină de la umăr la corpul bombat al vasului. Această formă este documentată la Truşeşti (PETRESCUDÎMBOVIŢA, FLORESCU, FLORESCU 1999, 331, fig. 216/4, 6) (Anexa 2/7c).

7.c1. Variantă caracterizată prin baza inelară. Această formă este prezentă la Cucuteni (SCHMIDT 1932, tabel A/14) (Anexa 2/7c1). Forma 8: Străchini În această categorie am introdus vase de formă tronconică sau semisferică, cu fundul îngust şi cu diametrul gurii mai mare decât înălţimea vasului. 8.a. Formă tronconică, cu pereţii oblici, de la gură şi până la fund. Această formă a fost identificată la Truşeşti (PETRESCU-DÎMBOVIŢA, FLORESCU, FLORESCU 1999, 290, fig.
187/1-3) (Anexa 2/8a).

8.a1. Variantă tronconică, cu umăr, partea superioară evazată, cu tortiţă perforată orizontal sub buza răsfrântă în afară. Această formă este prezentă la Hăbăşeşti (DUMITRESCU et alii 1954, Pl. LXXIV/10a5) (Anexa 2/8a1). 8.b. Formă uşor bombată, cu pereţii puţin arcuiţi în afară, cu marginea uşor îndoită spre exterior şi cu toarta perforată orizontal. Această formă a fost identificată la

270

Truşeşti (PETRESCU-DÎMBOVIŢA, FLORESCU, FLORESCU 1999, 290, fig187/4-6; 188/1-5) (Anexa 2/8b). 8.b.1. Variantă a formei 8b, se deosebeşte de aceasta printr-o uşoară bombare a pereţilor. Această formă a fost identificată la Hăbăşeşti (DUMITRESCU et alii 1954, fig. 30/5a) (Anexa 2/8b1). 8.b.2. Variantă a formei 8b care prezintă o tendinţă accentuată de individualizare a buzei. Această formă a fost identificată la Hăbăşeşti (DUMITRESCU et alii 1954, 287,
fig.30/5b) (Anexa 2/8b2).

8.b.3. Această variantă, asemănătoare celei precedente, se caracterizează prin marginea răsfrântă mai accentuat în afară. Această formă a fost identificată la Truşeşti
(PETRESCU-DÎMBOVIŢA, FLORESCU, FLORESCU 1999, 290, fig.187/7; 188/6; 189/2-7; 190/3-9) şi

Hăbăşeşti (DUMITRESCU et alii 1954, fig. 30/5c) (Anexa 2/8b3). Forma 9: Vase suport Vasele din această categorie se caracterizează prin forma mai mult sau mai puţin apropiată de cea a unui cilindru gol în interior. 9.a. Formă scundă, cilindrică, şi cu pereţii drepţi sau foarte uşor convecşi. Această formă a fost identificată la Truşeşti (PETRESCU-DÎMBOVIŢA, FLORESCU, FLORESCU 1999,
290, fig.192/1-2) (Anexa 2/9a).

9.a.1. Suporturi de vase, având aspectul unor olane cilindrice, goale pe dinăuntru, deschise la ambele extremităţi, cu buzele răsfrânte. Această formă este prezentă la Izvoare şi Târpeşti (MARINESCU-BÎLCU 1981, fig.152/1; VULPE 1957, 133, fig.100/2) (Anexa 2/9a1). 9.b. Vas suport scund, cu profilul uşor bombat şi extremităţile evazate. Această formă a fost identificată la Truşeşti (PETRESCU-DÎMBOVIŢA, FLORESCU, FLORESCU 1999,
346, fig.250/1) (Anexa 2/9b).

9.c. Vas suport scund, cu profilul uşor bombat, cu o evazare mai puternică a părţii inferioare. Formă identificată la Truşeşti (PETRESCU-DÎMBOVIŢA, FLORESCU, FLORESCU
1999, 346, fig.250/2) şi Cucuteni (SCHMIDT 1932, tabel A/8c) (Anexa 2/9c).

271

9.d. Vas suport înalt, zvelt, gol în interior, cu o arcuire a profilului la jumătatea superioară şi îngustat uşor sub buza puternic răsfrântă în afară. Această formă a fost identificată la Truşeşti (PETRESCU-DÎMBOVIŢA, FLORESCU, FLORESCU 1999, 346, fig.242/3), la Hăbăşeşti (DUMITRESCU et alii 1954, Pl. LXXIV/11a1) şi Cucuteni (SCHMIDT 1932, tabel
A/8a) (Anexa 2/9d).

9.e. Variantă asemănătoare formei 9d, cu buza mai puternic răsfrântă în afară şi clar detaşată de restul vasului. Formă identificată la Truşeşti (PETRESCU-DÎMBOVIŢA,
FLORESCU, FLORESCU 1999, 346, 243/7) şi Hăbăşeşti (DUMITRESCU et alii 1954, Pl. LXXIV/11a2) (Anexa 2/9e).

9.f. Formă cu partea inferioară tronconică, uşor bombată, a fost documentată la Truşeşti (PETRESCU-DÎMBOVIŢA, FLORESCU, FLORESCU 1999, 346, 243/6), Hăbăşeşti (DUMITRESCU et alii 1954, Pl. LXXIV/11a3) şi Cucuteni (SCHMIDT 1932, tabel A/8b) (Anexa 2/9f). 9.g. Variantă a formei precedente, cu o bombare accentuată a părţii inferioare, ce creează astfel impresia de robusteţe. Această formă este prezentă la Hăbăşeşti (DUMITRESCU et alii 1954, Pl. LXXIV/11a4) (Anexa 2/9g). Forma 10: Fructiere În această categorie am inclus vasele ce par a fi obţinute în urma contopirii unui vas suport cu un recipient în formă de strachină. 10.a. Variantă cu recipient întins, asemănător unei farfurii. Piciorul se apropie de forma 9b, cu profil uşor bombat. Această formă este atestată la Hăbăşeşti (DUMITRESCU
et alii 1954, Pl. LXXIV/11b1-2) (Anexa 2/10a).

10.b. Variantă cu recipient întins, picior înalt şi zvelt. Această formă este atestată la Hăbăşeşti (DUMITRESCU ş.a. 1954, Pl.LXXIV/11b3) (Anexa 2/10b). 10.c. Formă cu recipientul mai adânc şi picior zvelt, este atestată la Truşeşti (PETRESCU-DÎMBOVIŢA, FLORESCU, FLORESCU 1999, 346, fig.250/3-11) şi Hăbăşeşti (DUMITRESCU et alii 1954, Pl. LXXIV/11b4, 11b6) (Anexa 2/10c). 10.d. Variantă cu recipient întins şi picior scund. Această formă este atestată la Hăbăşeşti (DUMITRESCU et alii 1954, Pl. LXXIV/11b5) (Anexa 2/10d).

272

Forma 11: Cupe cu picior înalt Această categorie de vase se caracterizează prin recipientele cu profil sferic sau puternic bombat, cu gura îngustă, cu sau fără gât. Piciorul este asemănător unui vas suport. 11.a. Variantă cu recipient de formă aproape sferică, gura îngustă şi buza scurtă, dreaptă. Această formă este prezentă la Hăbăşeşti (DUMITRESCU et alii 1954, Pl.
LXXIV/11c1) (Anexa 2/11a).

11.b. Formă cu recipient cu umăr puternic bombat, buza scurtă, aplecată spre interior, este documentată la Hăbăşeşti (DUMITRESCU et alii 1954, Pl. LXXIV/11c2) (Anexa 2/11b). 11.c. Formă cu recipient bitronconic, umăr reliefat, buza scurtă, aplecată spre interior, este atestată la Truşeşti (PETRESCU-DÎMBOVIŢA, FLORESCU, FLORESCU 1999,346,
fig.253/3-7) şi Hăbăşeşti (DUMITRESCU et alii 1954, Pl. LXXIV/11c3) (Anexa 2/11c).

Forma 12: Vase binoclu Această categorie de vase se caracterizează prin două suporturi goale în interior, unite, la partea superioară, cu o bară orizontală uşor arcuită, iar la mijloc cu o alta, verticală, şi numai foarte rar şi jos cu o bară orizontală. Părţile superioară şi inferioară, de obicei de dimensiuni apropiate, sunt tronconice, iar cea mediană cilindrică, în ambele cazuri cu pereţii drepţi sau uşor bombaţi (Anexa 2/12).

Forma 13: Capace Din punct de vedere tipologic, caracteristică pentru acest tip de vas este forma de clopot cu profil relativ tronconic sau bombat, prevăzut la partea superioară cu un mâner cilindric mai mult sau mai puţin înalt. 13.a. Formă cu pereţii foarte uşor arcuiţi şi cu buza neprofilată, a fost identificată la Truşeşti (PETRESCU-DÎMBOVIŢA, FLORESCU, FLORESCU 1999, 306, fig.198/1-5) şi Hăbăşeşti (DUMITRESCU et alii 1954, 287, fig. 30/6b) (Anexa 2/13a).

273

13.b. Variantă cu pereţii foarte uşor arcuiţi şi cu buza uşor profilată, formă foarte puţin frecventă. Această formă a fost identificată la Truşeşti (PETRESCU-DÎMBOVIŢA,
FLORESCU, FLORESCU 1999, 306, fig.198/6-7) (Anexa 2/13b).

13.c. Cu pereţii bombaţi şi cu buza neprofilată sau foarte puţin profilată, a fost identificată la Truşeşti (PETRESCU-DÎMBOVIŢA, FLORESCU, FLORESCU 1999, 306, fig.198/810) şi Hăbăşeşti (DUMITRESCU et alii 1954, 287, fig.30/6c) (Anexa 2/13c).

13.d. Capac cu pereţii bombaţi şi cu buza accentuat profilată. Această formă a fost identificată la Truşeşti (PETRESCU-DÎMBOVIŢA, FLORESCU, FLORESCU 1999, 306, fig.198/1112; 199) (Anexa 2/13d).

13.e. Formă tronconică, cu două tortiţe, aproximativ la mijlocul înălţimii vasului, întâlnită doar la Truşeşti (PETRESCU-DÎMBOVIŢA, FLORESCU, FLORESCU 1999, 306, fig.200) (Anexa 2/13e). 13.f. Capac cu pereţii puternic bombaţi şi cu buza lată, răsfrântă, prevăzute cu câte un mâner în formă de proeminenţă discoidală plată (VULPE 1957, 133, fig.101-105) (Anexa 2/13f).

Forma 14: Chiupuri Vase realizate din pastă relativ de bună calitate, de dimensiuni mijlocii şi mari, cu înălţimea variind între 25 şi 46 cm, caracterizate prin gura larg deschisă, marginea, de cele mai multe ori, distinctă, corpul cu pereţii mai mult sau mai puţin arcuiţi şi fundul plat mai mic decât gura. Se constată şi existenţa a unul sau două şiruri orizontale de tortiţe şi proeminenţe, simple sau alăturate, ori apucătoare dispuse pe corp (PETRESCUDÎMBOVIŢA, FLORESCU, FLORESCU 1999, 426; DUMITRESCU et alii 1954, 387-390).

14.a. Vase tronconice, cu pereţii drepţi sau foarte arcuiţi şi prevăzute cu unul sau două şiruri de proeminenţe (PETRESCU-DÎMBOVIŢA, FLORESCU, FLORESCU 1999, 426) (Anexa 2/14a). 14.b. Vase tronconice cu marginea adusă spre interior şi cu proeminenţe pe maximum de rotunjire de la partea superioară a vasului (PETRESCU-DÎMBOVIŢA,
FLORESCU, FLORESCU 1999, 426) (Anexa 2/14b).

274

14.c. Vase tronconice cu marginea dreaptă sau uşor răsfrântă în afară şi cu unul, două sau chiar trei şiruri de proeminenţe pe corp, sau uneori, cu tortiţele perforate orizontal, la partea superioară a vasului (PETRESCU-DÎMBOVIŢA, FLORESCU, FLORESCU
1999, 426) (Anexa 2/14c).

14.d. Vase tronconice cu marginea dreaptă, cu maximul de rotunjime la mijlocul înălţimii vasului şi cu două şiruri de tortiţe perforate orizontal (PETRESCU-DÎMBOVIŢA,
FLORESCU, FLORESCU 1999, 426) (Anexa 2/14d).

14.e. Vase tronconice, cu gât înclinat uşor spre interior, cu buza dreaptă (DUMITRESCU et alii 1954, 388) (Anexa 2/14e). 14.e1. Încadrată de Vladimir Dumitrescu într-o formă aparte, denumită “Variante de chiupuri” (DUMITRESCU et alii 1954, 390), această formă se caracterizează prin dimensiunile sale mai mici. Din punct de vedere structural noi o considerăm o variantă a tipului 14e, deosebindu-se de acesta prin bombarea mai puţin accentuată a umărului (Anexa 2/14e1). Forma 15: Tăvi. Se caracterizează prin gura larg deschisă, pereţii drepţi sau uşor convecşi, fundul plat, ceva mai puţin larg decât gura şi cu apucătoare pe margine sau pe pereţii recipientului (PETRESCU-DÎMBOVIŢA, FLORESCU, FLORESCU 1999, 432) (Anexa 2/15).

275

Anexa 2. Ordonare tipologică formală a formelor de vase specifice fazei Cucuteni A.

Pahare 1a Cupe cu picior 2a Vase cu corp bombat Vase tronconice cu gât şi umăr Vase cu corpul bombat şi gât slab reliefat 2b 2c 2d 2e 2f 2g 1a1 1b 1c 1d 1d1 1e

3a

3b

3b1

3c

3d

3e

3e1

3f

3g

4a

4b

4b1

4b2

4c

5a

5b

5b1

5c

5d

5e

5f

277

Vase cu gâtul înalt şi corpul bombat Vase piriforme Străchini

6a

6a1

6a2

6a3

6b

6b1

6b2

6c

6d

7a

7b 8a1

7c

7c1 8b2 8b3

8a Vase suport 9a Fructiere 10a Cupe cu picior înalt 11a Vase binoclu 12

8b

8b1

9a1

9b

9c

9d

9e

9f

9g

10b

10c

10d

11b

11c

278

Capace 13b 13c 13d 13e 13f

13a Chiupuri 14a Tăvi 15

14b

14c

14d

14e

14e1

279

BIBLIOGRAFIE

AKOSHIMA Kaoru Microflaking Quantification, în The Human Uses of Flint and Chert: Papers from the Fourth International Conference on Flint (ed. G. Sieveking şi M. Newcomer), Cambridge, p. 71-80. ALIZADEH Abbas (ed.) Excavations at the prehistoric mound of Chogha Bonut, Khuzestan, Iran. Seasons 1976/77, 1977/78 and 1996, Chicago. ALLCHIN Bridget Australian Stone Industries, Past and Present, The Journal of the Royal Anthropological Institute of Great Britain and Ireland, 87, 1, p. 115-136. ANNIS Beatrice M. Resistance and change: Pottery Manufacture in Sardinia, World Archaeology, 17, 2, p. 240-255. BAMFORTH Douglas B. Technological Efficiency and Tool Curation, American Antiquity, 51, 1, p. 38-50. BANDY Matthew Sebastian Functional analysis of flake tools http://inti.devnull.net/tapdoc1/doc1.html. BARRACLOUGH A. 1992 1994 from Chiripa, Bolivia, 1986 1985 1957 2003 1987

Quaternary sediment analysis: a deductive approach at A-level, Teaching Geography, 17, p. 15-18. BARSOUM Michael W. 2003 Fundamentals of Ceramics, Bristol-Philadelphia. BEJENARU Luminiţa, CAVALERIU Romeo, STANC Simina, BODI George 2008 Antler and Tooth Artefacts found in the Calcholithic Cucuteni Site from Hoiseşti, Romania, rezumat publicat în Abstracts. 6-th Meeting of the Worked Bone Research Group/ ICAZ, Nanterre, 27-31 August 2007, 2008, no. 25.

281

BELDICEANU Nicolae 1885 Antichităţile de la Cucuteni. Schiţă arheologică, Iaşi. 1885 a Antichităţile de la Cucuteni, RIAF, Anul III, vol. V, p. 187-192. BELDIMAN Corneliu 2007 Industria materiilor dure animale în preistoria României, Bucureşti. BLACKMAN James M., STEIN Gil J., VANDIVER Pamela B. The Standardization Hypothesis and Ceramic Mass Production: Technological, Compositional, and Metric Indexes of Craft Specialization at Tell Leilan, Syria, American Antiquity, 58, 1, p, 60-80. BOGHIAN Dumitru Unele consideraţii asupra utilajului litic al comunităţilor PrecucuteniCucuteni/Tripolie(I), Codrii Cosminului, S.N. 1(11), p. 4-42. 1996 Unele consideraţii asupra utilajului litic al comunităţilor PrecucuteniCucuteni-Tripolie, în Cucuteni aujourd’hui (ed. Gheorghe Dumitroaia şi Dan Monah), BMA II, Piatra Neamţ, p. 277-342. 1996a Unele consideraţii asupra utilajului litic al comunităţilor PrecucuteniCucuteni/Tripolie(II), Codrii Cosminului n.s. 2(12), p.4-36. 1997 Nouvelles découvertes de vases cucuténiens de culte dans le département de Jassy, SAA, III-IV, p. 63-74. 2004 Comunităţile cucuteniene din bazinul Bahluiului, Suceava. BODI George Studiul traseologic al utilajului litic din aşezarea cucuteniană de la Hoiseşti-La Pod. Consideraţii preliminare, Carpica XXXI, p. 373-384. 2006 Consideraţii privind utilajul litic cioplit din aşezarea cucuteniană de la Hoiseşti-La Pod, ArhMold, XXIX, p. 35-56. 2006 a Noi date privind protomele animaliere de pe vasele din eneoliticul Moldovei în lumina recentelor cercetări de la Hoiseşti (com. Dumeşti, jud. Iaşi), în Cucuteni. Valori universale (eds. Nicolae Ursulescu, CorneliaMagda Lazarovici), Iaşi, p.155-162. 2007 Arheologia aluvială. Principii teoretice şi aplicaţii privind aşezarea cucuteniană de la Hoiseşti, în Dimensiunea europeană a civilizaţiei eneolitice est-carpatice (ed. Nicolae Ursulescu), Iaşi, p. 179-188. 2007 a Consideraţii asupra utilajului litic şlefuit din aşezarea cucuteniană de la Hoiseşti – La Pod, ArhMold, XXX, p. 39-51. BOURDIEU Pierre 1977 Outline of a Theory of Practice, Cambridge. 2005 1995 1993

282

BOUQUILLON Anne History of Ceramics, în Ceramic Materials. Processes, Properties and Applications (eds. Phillipe Boch, Jean-Claude Nièpce), Londra, p. 29-54. BRONITSKY Gordon, HAMER Robert Experiments in Ceramic Technology: The Effects of Various Tempering Materials on Impact and Thermal-Shock Resistance, American Antiquity, 51, 1, p. 89-101. BROWN A.G. Alluvial geoarchaeology. Floodplain archaeology and environmental change, Cambridge. BURADA Teodor 1901 Antichităţie de la Cucuteni, Arhiva, XII, 5-6, p. 270-277. BURTON John Repeng and the Salt-Makers: „Ecological Trade” and Stone Axe Production in the Papua New Guinea Highlands, Man, N.S., 24, 2, p. 255272. BUŢUREANU Grigore Notiţă asupra săpăturilor făcute la Cucuteni din comuna Bîiceni, judeţul Iaşi, Arhiva, I, p. 257-271. 1891 Notes sur Coucouteni et plusieurs autres stations de la Modavie du Nord, CIAAP, X, Paris, p. 299-307. 1897 Preistoria şi popoarele arice, Iaşi. BUZGAR N., APOPEI A. I. 2009 The Raman study of certain carbonates, AŞUI, Geologie, LV/2, p. 98-112. BUZGAR N., APOPEI A. I., BUZATU A. 2009 Romanian Database of Raman Spectra, http://rdrs.uaic.ro. BUZGAR N., BODI G., AŞTEFANEI D., BUZATU A. The Raman study on white, red and black pigments used in Cucuteni neolithic painted ceramics, AŞUI, Geol., LVI/1, sub tipar. CAUVIN Jaques Naissance des divinités. Naissance de l’agriculture. La révolution des symboles au Néolithique, Paris. CAVALERIU Romeo, BEJENARU Luminiţa, BODI George 2006 Archaeozoological Inventory of the Faunal Remains Discovered in the Calcholithic Cucuteni A Culture Site from Hoiseşti (Iaşi County, Romania), AŞUI, s. Biologie animală, Tom LII, p. 269-272. 1994 2010 1889 1989 2001 1986 2007

283

CAVALERIU Romeo et alii Archaeozoological Note Concerning the Cucuteni A Cultural Level on the Poduri-Dealul Ghindaru Site (Bacău County), AŞUI, s. Biologie animală, Tom LIV, sub tipar. CAVALERIU ROMEO, BEJENARU Luminiţa 2009 Cercetări arheozoologice privind Cultura Cucuteni, faza A, Iaşi, 2009. CÂRCIUMARU Marin 1996 Paleoetnobotanica. Studii în preistoria şi protoistoria României, Iaşi. CHIRICA Vasile, TANASACHI Marcel 1984 Repertoriul arheologic al Judeţului Iaşi, vol. 1, Iaşi. 1985 Repertoriul arheologic al Judeţului Iaşi, vol. 2, Iaşi. CHIRICA Vasile, MANTU Cornelia-Magda, ŢURCANU Senica (eds.) 1999 Scânteia. Cercetare arheologică şi restaurare, Iaşi. CHOQUENOT David, RUSCOE Wendy A. Landscape Complementation and Food Limitation of Large Herbivores: Habitat-Related Constraints on the Foraging Efficiency of Wild Pigs, The Journal of Animal Ecology, 72, 1, p. 14-26. CODOBAN Aurel 1998 Sacru şi ontofanie. Pentru o nouă filosofie a religiilor, Iaşi. COGHLAN H.H. The evolution of the Axe from Prehistoric to Roman Times, The Journal of the Royal Anthropological Institute of Great Britain and Ireland, 73, 1/2, p. 27-56. COLLIN Fernand, JARDÓN-GINER Paula 1993 Travail de la peau avec des grattoirs emmanchés. Réflexions sur des bases expérimentales et etnographiques., în Traces et fonction: les gestes retrouvés (ed. ANDERSON Patricia C., BEYRIES Sylvie, OTTE Marcel, PLISSON Hugues), ERAUL 50, Liége, vol. 1, p. 105-117. 1943 2003 2008

COMAN G. Statornicie, continuitate. Repertoriul arheologic al judeţului Vaslui, Bucureşti. COMŞA Eugen 1972 Date despre uneltele de piatră şlefuită din Epoca Neolitică şi din Epoca Bronzului, de pe teritoriul României (Istoricul problemei, tipurifuncţionalitate), SCIV, 23, 2, p. 245 – 262. 1980

284

CONSTANTINESCU B., BUGOI R., PANTOS E., POPOVICI D. Phase and chemical composition analysis of pigments used in Cucuteni Neolithic painted ceramics, Documenta Prehistorica, XXXIV, p.281-288. COSTIN Cathy L., HAGSTRUM Melissa B. Standardization, Labor Investment, Skill, and the Organization of Ceramic Production in Late Prehispanic Highland Peru, American Antiquity, 60, 4, p. 619-639. COTOI Ovidiu, GRASU Constantin 2000 Uneltele din piatră şlefuită din eneoliticul Subcarpaţilor Moldovei, Iaşi. CRABTREE Pam J. Sheep, Horses, Swine, and Kine: A Zooarchaeological Perspective on the Anglo-Saxon Settlement of England, Journal of Field Archaeology, 16, 2, p. 205-213. CUCOŞ Ştefan 1975 Două vase zoomorfe eneolitice, Carpica, VII, p. 7-14. CUCOŞ Ştefan, MURARU Adrian Studiul tipologic şi petrografic al uneltelor litice din câteva aşezări Cucuteni B, MemAnt, IX-XI, p. 605-641. CULWICK G. M. Pottery among the Wabena of Ulanga, Tanganyika Territory, Man, 35, p. 165-169. DAVID Nicholas, KRAMER Karol, 2001 Ethnoarchaeology in Action, Cambridge. DAVIDSON D.S. Stone Axes of Western Australia, American Anthropologist, N.S., 40, 1, p. 38-48. DIENER Paul et alii Ecology, Evolution, and the Search for Cultural Origins: The Question of Islamic Pig Prohibition [and Comments and Reply], Current Anthropology, 19, 3, p. 493-540. DEBOER Warren R. Ceramic longevity and Archaeological Interpretation: An Example from the Upper Ucayali, Peru, American Antiquity, 39, 2, p. 335-343. DEMARS P.-Yves, LAURENT Pierre 1992 Types d’outils lithiques du paléolithique supérieur en Éurope, Paris. 1974 1978 1938 1935 1985 1989 1995 2007

285

DORMAN M. H. Pottery among the Wagoni and Wandenhule, Southern Tanganyika, Man, 38, p. 97-102. DRENNAN Robert D. 1996 Statistics for archaeologists: a commonsense approach, New York. DUMITRESCU Hortensia 1927-1932 La station préhistorique de Ruginoasa, Dacia, III-IV, p. 56-87. DUMITRESCU Vladimir La station préhistorique de Traian. Fouilles de 1936, 1938 et 1940, Bucureşti. 1960 Complexul cultural Cucuteni, în Istoria României, vol.I, (coord. C Daicoviciu et alii), Bucureşti, p. 60-69. 1963 Originea şi evoluţia culturii Cucuteni-Tripolie (I), SCIV, 1, p. 51-74. 1974 Despre un fragment de vas zoomorf de tip mai puţin comun de la Căscioarele, SCIVA, 28, 4, p. 577-583. 1979 Arta culturii Cucuteni, Bucureşti. DUMITRESCU Vladimir, et alii 1954 Hăbăşeşti. Monografie arheologică, Bucureşti. DUMITROAIA Gheorghe, MONAH Dan (ed.) 1996 Cucuteni aujourd’hui, Piatra Neamţ. ELIADE Mircea 1981 Istoria credinţelor şi ideilor religioase, vol. I, Bucureşti. 1992 Tratat de istorie a religiilor, Bucureşti. ELLIS Linda 1984 The Cucuteni-Tripolye culture, BAR International Series, 217, Oxford. ERICSON Jonathon E., Reed D.W., Burke C. Research Design: The Relationships between the primary Functions and the Physical in an Archaeological Site, Anthropology UCLA, III, 2, p. 8495. FEDICK Scott L., FORD Anabel The Prehistoric Agricultural Landscape of the Central Maya Lowlands: An Examination of Local Variability in a Regional Context, World Archaeology, 22, 1, p. 18-33. FLORESCU Adrian C. 1955 1957 Câteva noi descoperiri arheologice în depresiunea Jijiei, AŞUI, Iaşi, fasc. 1-2, p. 51-61. Şantierul arheologic Truşeşti, Materiale, III, p. 203-215. 1990 1972 1945 1938

286

FLORESCU Marilena, CĂPITANU Viorel Cercetări arheologice de suprafaţă în judeţul Bacău, ArhMold, VI, p. 213-272. 1994 Câteva observaţii referitoare la plastica antropomorfă din aşezarea Cucuteni A de la Ţigăneşti, judeţul Bacău, Carpica, 25, p.5-22. FONTANA Bernard L., ROBINSON W. J., CORMACK C.W., LEAVITT E. E. 1962 Papago Indian Pottery, Seattle. FOSTER George M. Archaeological Implications of the Modern Pottery of Acatlan, Puebla, Mexico, American Antiquity, 26, 2, p. 205-214. 1960 a Life Expectancy of Utilitarian Pottery in Tzintzuntzan, Mexico, American Antiquity, 25, p. 606-609. GARSON Adam G. Comment upon the Economic Potential of Fish Utilization in Riverine Environments and Potential Archaeological Biases, American Antiquity, 45, 3, p. 562-567. GRACE Roger Interpreting the Function of Stone Tools: The quantification and computerisation of microwear analysis, http://www.hf.uio. no/iakk/roger/ lithic/bar/bar1. html. 1993 New methods in use-wear analysis, în Traces et fonction: les gestes retrouvés (ed. ANDERSON Patricia C., BEYRIES Sylvie, OTTE Marcel, PLISSON Hugues), ERAUL 50, vol. 2, Liége, p. 385-387. GROSSU Alexandru V. 1962 Fauna R.P.R., Molusca, vol. III, fasc. 3, Bivalvia, Bucureşti. GOSSELAIN Olivier P. Technology and Styles: Potters and Pottery among Bafia of Cameroon, Man, N.S., 27, 3, p. 559-586. HAGSTRUM Melissa B. Measuring Prehistoric Ceramic Craft Specialization: A Test Case in the American Southwest, Journal of Field Archaeology, 12, 1, p. 65-75. HAIMOVICI Sergiu 1987 Quelques problèmes d’archéozoologie concernant la culture de Cucuteni, în La civilisation de Cucuteni en contexte européen (eds. Mircea Petrescu-Dîmboviţa, Nicolae Ursulescu, Dan Monah, Vasile Chirica ), BAI., I, Iaşi, p. 157-166. 1985 1992 1989 1980 1960 1969

287

HANDLER Jerome S. 1964 Notes on Pottery-Making in Antigua, Man, 64, p. 150-151. HARRINGTON M. R. Catawaba Potters and their Work, American Anthropologist, N.S., 10, 3, p. 399-407. HENRICKSON Elizabeth, MCDONALD Mary M. A. Ceramic form and Function: An Ethnographic Search and an archaeological Application, American Anthropologist, N.S., 85, 3, p. 630643. JARMAN Michael Culture and Economy in the North Italian Neolithic, World Archaeology, 2, 3, p. 255-265. KAHN Jennifer G. Prehistoric Stone Tool Use and Manufacture at the Ha’atuatua Dune Site, Marquesas Islands, French Polynesia, teză de doctorat, Calgary. KANG Suk-Joong L. 2005 Sintering. Densification, Grain Growth, and Microstructure, Oxford. KOROBKOVA Galina Federovna 1993 La différenciation des outils de moisson d’après les donnés archéologiques, l’étude des trace set l’expérimentation, în Traces et fonction: les gestes retrouvés (ed. ANDERSON Patricia C., BEYRIES Sylvie, OTTE Marcel, PLISSON Hugues), ERAUL 50, vol. 2, Liége, p. 369-382. 1996 1971 1983 1904

KUN N. A. 1960 Legendele şi miturile Greciei antice, Bucureşti. LÁSZLÓ Ferencz 1924 Les types des vases peintes d’Ariuşd, Dacia, I, p. 1-27. LINTON Ralph 1944 North American Cooking Pots, American Antiquity, 9, p. 369-380. LUPAŞCU Gheorghe, PARICHI Mihai, FLOREA Niculae 1998 Ştiinţa şi ecologia solului. Dicţionar, Iaşi. MABEY Richard 1972 Food for Free, Glasgow. MANSKE Gunther G.B., VLEK Paul L.G. 2002 Root architecture – Wheat as a model plant, în Plant roots. The hidden half. (eds. Yoav Weisel, Amram Eshel, Uzi Kafkafi), New York-Basel, p. 249-259. 288

MANTU Cornelia-Magda Plastica zoomorfă a aşezării cucuteniene de la Scânteia (jud. Iaşi), ArhMold, XVII, p. 161-168. 1998 Cultura Cucuteni. Evoluţie, cronologie, legături, Piatra Neamţ. MARCHEVICI Vsevolod Vase zoomorfe eneolitice din Republica Moldova, în Cucuteni aujourd’hui (ed. Gheorghe Dumitroaia şi Dan Monah), Piatra Neamţ, p. 253 – 262. MARINESCU-BÎLCU Silvia Tîrpeşti. From Prehistory to History in Eastern Romania, BAR International Series 107, Oxford. MARINESCU-BÎLCU Silvia, BOLOMEY Alexandra 2000 Drăguşeni. A Cucutenian Community, Bucureşti-Tübingen. MARTINIUC C., CHIRICA V., NIŢU A. Poziţia geomorfologică şi cultural-cronologică a aşezării Cucuteni A de la Iaşi -„Splaiul Bahlui”, SCIVA, 28, 1977, 2, p.185-194. MATASĂ Constantin Frumuşica, village préhistorique á céramique peinte, dans la Moldavie du nord, Roumanie, Bucureşti. MATHIEU James R., MEYER Daniel A. Comparing Axe Heads of Stone, Bronze, and Steel: Studies in Experimental Archaeology, Journal of Field Archaeology, 24, 3, p. 333-351. MATHEW A.J., WOODS A.J., OLIVER C. Spots before your eyes: new comparison charts for visual percentage estimation in archaeological material, în Recent developments in ceramic petrology (eds. A.P. Middeltone, I.C. Freestone), Londra, p. 211-263. McCOLM I. J. 1990 Ceramic Hardness, New York. MELLAART James 1967 Çatal Hüyük. Stadt aus der Steinzeit, Bergisch Gladbach. MIHALACHE V. 1970 Cercetări arheologice de teren în comuna Valea Seacă, jud. Iaşi, SCIV, 21, 3, p. 468-470. MITCHELL S.R. 1955 Comparison of the Stone Tools of the Tasmanian and Australian Aborigines, The Journal of the Royal Anthropological Institute of Great Britain and Ireland, 85, 1/2, p. 131-139. 289 1991 1997 1946 1977 1981 1996 1994

The Woodworking Tools of the Australian Aborigines, The Journal of the Royal Anthropological Institute of Great Britain and Ireland, 89, 2, p. 191-199. MONAH Dan, CUCOŞ Ştefan 1985 Aşezările culturii Cucuteni din România, Iaşi. MONAH Dan 1997 Plastica antropomorfă a culturii Cucuteni-Tripolie, Piatra Neamţ. MONAH Dan, et alii Poduri – Dealul Ghindaru. O Troie în subcarpaţii Moldovei, BMA XIII, Piatra-Neamţ. MONAH Felicia 2001 Flora şi vegetaţia cormofitelor din lunca Siretului, Piatra-Neamţ. MORINTZ Sebastian Les fouilles archéologiques en Roumanie (1971), Dacia, N.S., XVII, p. 361-398. MURARU Adrian Considerations sur le matériel lithique utilisé par les tribus de Cucuteni, în La civilisation de Cucuteni en contexte européen (eds. Mircea PetrescuDîmboviţa, Nicolae Ursulescu, Dan Monah, Vasile Chirica ), BAI., I, Iaşi, p. 193-200. NICHOLSON W. E. The Potters of Sokoto, N. Nigeria, Man, p. 45-50. The Potters of Sokoto: -B. Zorumawa: -C. Rumbukawa, Man, 31, p. 197190. 1934 Bida (Nupe) Pottery, Man, 34, p. 71-73 1934 a Brief Notes on Pottery at Abuja and Kuta, Niger Province, Man, 34, p. 70-71. NIŢU Anton 1972 1973 1980 1984 Reprezentările zoomorfe plastice pe ceramica neo-eneolitică carpatodunăreană, ArhMold, VII, p. 9-96. Reconsiderarea Ariuşdului, în StComSfGheorghe p. 57- 124. Criterii actuale pentru clasificarea complexelor ceramicii şi periodizarea etapelor culturii cucuteniene, în CercIst, XI, p. 135-222. Formarea şi clasificarea grupelor de stil AB şi B ale ceramicii pictate Cucuteni – Tripolie, Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie „A.D. Xenopol”, supliment V, Iaşi. 1929 1931 1987 1972 2003

1959

290

NIŢU Anton, BUZDUGAN C., EMINOVICI C. Descoperirile arheologice de la Gura Văii (Municipiul Gh. GheorghiuDej), Carpica, IV, p. 31-78. NIŢU Anton, MANTU Cornelia-Magda Thèmes plastiques antropomorphes et zoomorphes de la céramique cucutenienne de style A de Poieneşti (dép. de Vaslui), în La civilisation de Cucuteni en contexte européen (eds. Mircea Petrescu-Dîmboviţa, Nicolae Ursulescu, Dan Monah, Vasile Chirica ), BAI., I , Iaşi, p. 301-307. NESTOR Ion et alii Săpăturile de pe şantierele Valea Jijiei (Iaşi-Botoşani-Dorohoi) în anul 1950, SCIV, II, 1, p. 51-76. 1952 Şantierul Valea Jijiei, SCIV, III, p. 19-111. ODELL George Hamley, ODELL-VEREECKEN Frieda Verifying the Reliability of Lithic Use-Wear Assessments by "Blind Tests": The Low-Power Approach, Journal of Field Archaeology, 7, 1, p.87-120. ODELL George Hamley The Mechanics of Use-Breakage of Stone Tools: Some Testable Hypotheses, Journal of Field Archaeology, 8, 2, p. 197-209. ORTON Clive, TYERS Paul, VINCE Alan 1993 Pottery in Archaeology, Cambridge. PĂUNESCU Alexandru Evoluţia uneltelor şi armelor de piatră cioplită descoperite pe teritoriul României, Bucureşti. PĂUNESCU Alexandru, ŞADURSCHI Paul, CHIRICA Vasile Repertoriul arheologic al judeţului Botoşani, vol. 1 şi 2, Bucureşti. Săpăturile de la Truşeşti, raionul Truşeşti, reg. Botoşani, SCIV, III, p. 56-75. PEACOCK David P. S. 1976 1952 Ceramics in Roman and Medieval Archaeology, în Pottery in early commerce (ed. David P.S. Peacock), Londra, p. 21-34. PETRESCU-DÎMBOVIŢA Mircea, URSULESCU Nicolae, MONAH Dan, CHIRICA Vasile (eds.) 1987 La civilisation de Cucuteni en contexte européen, B.A.I., I, Iaşi. PETRESCU-DÎMBOVIŢA Mircea, FLORESCU Marilena, FLORESCU Adrian C. 1953 1962 1999 Şantierul Truşeşti, SCIV, IV, 1-2, p. 56-75. Şantierul arheologic Truşeşti, Materiale, VIII, p. 47-51. Truşeşti. Monografie arheologică, Bucureşti-Iaşi. 291 1977 1970 1981 1980 1951 1987 1971

PETRESCU-DÎMBOVIŢA Mircea, VĂLEANU Mădălin-Cornel Cucuteni-Cetăţuie. Săpăturile din anii arheologică., BMA XIV, Piatra-Neamţ. POPOVICI Dragomir N. 2004 1961-1966. Monografie

2000 Cultura Cucuteni, Faza A. Repertoriul aşezărilor(1), Piatra Neamţ. RICHARDS T.H. Microwear Patterns on Experimental Basalt Tools, BAR International Series 460, Oxford. RENFREW COLIN 1983 Archaeology, The Geographical Journal, 149, 3, p. 316-323. RICE Prudence M. et alii 1981 RICE Roy W. 2000 Mechanical Properties of Ceramics and Composites. New York. RUDLING David (ed.) Downland settlement and land use. The archaeology of Brighton Bypass., Londra. SACKETT JAMES R. The Meaning of Style in Archaeology: A General Model, American Antiquity, 42, 3, p. 369-380. SCHIFFER Michael B., SKIBO James M. Theory and Experiment in the Study of Technological Change, Current Anthropology, 28, 5, p. 595-622. SCHIFFER Michael B. et alii New Perspective son Experimental Archaeology: Surface Treatments and Thermal Response of the Clay Cooking Pot, American Antiquity, 59, 2, p. 197-217. SCHMIDT HUBERT Cucuteni in der Oberen Moldau, Rumänien. Die befestigte Siedlung mit bemalte Keramik von der Steinkupferzeit in bis die vollentwickelte Bronzezeit, Berlin-Leipzig. SHAW Earl B. 1938 Swine Industry of China, Economic Geography, 14, 4 p. 381-397. SKAKUN Natalia N. 1993 Agricultural implements in the Neolithic cultures of Bulgaria, în Traces et fonction: les gestes retrouvés (ed. ANDERSON Patricia C., BEYRIES 292 1932 1994 1987 1977 2002 Evolution of Specialized Pottery Production: A Trial Model [and Comments and Reply], Current Anthropology, 22, 3, p. 219-240. 1988

Sylvie, OTTE Marcel, PLISSON Hugues), ERAUL 50, vol. 2, Liége, p. 361-368. SKIBO James M., SCHIFFER Michael B., REID Kenneth C. Organic-Temered Pottery: An Experimental Study, American Antiquity, 54, 1, p. 122-146. SEMENOV S.A. 1964 Prehistoric Technology, Londra. SOROCHIN Victor Orudija truda i hozjaistvo plemen Srednego Tripol’ja DnestrovskoPrutskogo mejdurečia, Chişinău. 2001 Aspectul regional cucutenian Drăguşeni-Jura, BMA XI, Piatra Neamţ. STILES Daniel Ethnoarchaeology: A Discussion of Methods and Applications, Man, N.S., 12, 1, p. 87-103. STJERNQUIST BERTA Approaches to Settlement Archaeology in Sweden, World Archaeology, 9, 3, p. 251-264. SYNDER Cliff Soil pH Managment, http://www.back-to-basics.net/efu/efu.html, 23.10.2006, 15:32:26. THROOP Jason C., MURPHY Keith M., Bourdieu and phenomenology. A critical assesment, Anthropological Theory, 2, 2, p. 185-207. TRINGHAM R., COOPER G., ODELL G.H., VOYTEK B., WHITMAN A. Experimentation in the formation of edge damage, Journal of Field Archaeology, 1, p.171-196. TSONEV Tsoni Technological complexity and symbolism of risk-avoidance hunting strategies and of bone ornamentation in the upper Palaeolithic in the Balkans, în La Spiritualité (ed. OTTE Marcel), ERAUL 106, Liége, p.81-85. TUDOSE Senica Metoda traseologică şi unele posibilităţi de aplicare în traseologie, MemAnt, XIX, p. 423-430. UDRESCU Mircea, BEJENARU Luminiţa, HRIŞCU Carmen 1999 Introducere în arheozoologie, Iaşi. 1994 2004 1974 2002 2006 1978 1977 1991 1989

293

URSACHI Vasile Cercetări arheologice efectuate de Muzeul de Istorie din Roman (în zona râurilor Siret şi Moldova), Carpica, I, p. 111-187. 1970 Săpăturile arheologice de la Văleni (jud. Neamţ), Materiale, IX, p. 265270. URSULESCU Nicolae Tipologia şi evoluţia pieselor de piatră şlefuită cu tăiş ale culturii Starčevo - Criş din Moldova, în Contribuţii privind Neoliticul şi Eneoliticul din regiunile est-carpatice ale României, vol. 1, Iaşi, p. 152-168. URSULESCU Nicolae, IGNĂTESCU Sorin Preuteşti – „Haltă”. O aşezare cucuteniană pe valea Şomuzului Mare, Iaşi. URSULESCU Nicolae, TENCARIU Felix-Adrian, BODI George Despre problema construirii locuinţelor cucuteniene, Carpica, XXXII, p. 5-18. URSULESCU Nicolae et alii 2004 Hoiseşti, com. Dumeşti, jud. Iaşi, în Cronica 2003, Bucureşti, p. 139-142. 2005 Hoiseşti, com. Dumeşti, jud. Iaşi, în Cronica 2004, Bucureşti, p. 177-178. VĂLEANU Mădălin Cornel 2003 Aşezări neo-eneolitice din Moldova, Iaşi. VAN GENNEP Arnold 2000 Totemismul. Starea actuală a problemei, Iaşi. VULPE Radu Săpăturile de la Poieneşti din 1949, Materiale, I, p. 213-506. Problemele neoliticului carpato-niprovian în lumina săpăturilor de la Izvoare, în SCIV, VII, 1-2, p. 53-87. 1957 Izvoare. Săpăturile din 1936-1948, Bucureşti. VULPE Radu et alii Evoluţia aşezărilor omeneşti din societatea primitivă şi sclavagistă de la Poeneşti-Vaslui, SCIV, I, 1, p. 41-46. WILKINSON Tony J. On the margins of the Euphrates. Settlement and land use at Tell esSweyhat and in the upper Lake Assad area, Syria. Chicago. WILLOUGHBY Charles C. 1907 The Adze and the Ungrooved Axe of the New England Indians, American Anthropologist, N.S., 9, 2, p. 296-306. 2004 1950 1953 1956 2003 2003 2000 1968

294

WOLTEMADE Christopher J. Form and Process: Fluvial Geomorphology and Flood-Flow Interaction, Grant River, Wisconsin, Annals of the Association of American Geographers, 84, 3, p. 462-479. YAMADA Shoh., SAWADA Atsushi The method of description for polished surfaces, în Traces et fonction: les gestes retrouvés (ed. ANDERSON Patricia C., BEYRIES Sylvie, OTTE Marcel, PLISSON Hugues), ERAUL 50, vol. 2, Liége, p. 447-457. YENER Kutlu Aslihan (ed.) The Amuq Valley Regional Projects. Surveys in the Plain of Antioch and Orontes Delta, Turkey, 1995-2002, Chicago. ZAHARIA Nicolae 1955 Cercetările de suprafaţă efectuate în Moldova în anul 1954, SCIV, VI, 3-4, p. 897-912. ZAHARIA Nicolae, PETRESCU-DÎMBOVIŢA Mircea, ZAHARIA Eugenia Aşezări arheologice în Moldova din paleolitic până în sec. al XVIII-lea, Bucureşti. ZOPPI A., LOFRUMENTO C., CASTELLUCCI E. M., SCIAU Ph. 2008 Al-for-Fe substitution in hematite: the effect of low Al concentrations in the Raman spectrum of Fe2O3, Journal of Raman Spectroscopy, 39, p. 40-46. 1970 2005 1993 1994

[…] 2004 Planul Local de Acţiune pentru Mediu – Judeţul Iaşi, www. apmis.ro/admin/ido, 16.10.2006, 15:46:58.

295

LISTA ABREVIERILOR Anthropology UCLA -Anthropology, University of California at Los Angeles ArhMold Arhiva AŞUI BAI BAR BMA Carpica CercIst Cronica … CNRS Dacia Dacia N.S. ERAUL Materiale MemAnt SAA SCIV(A) - Arheologia Moldovei, Institutul de Arheologie Iaşi - Arhiva. Organul Societăţii Ştiinţifice şi Literare, Iaşi. - Analele Ştiinţifice ale Universităţii „Al. I. Cuza” Iaşi. - Bibliotheca Archaeologica Iassiensis - British Archaeological Reports, Oxford. - Bibliotheca Memoria Antiquitatis, Piatra Neamţ. - Carpica, Muzeul Judeţean de Istorie, Bacău. - Cercetări istorice, Muzeul de Istorie a Moldovei, Iaşi. - Cronica cercetărilor arheologice din România. Campania …, Comisia Naţională de Arheologie, Bucureşti. - Centre National de la Recherche Scientifique. - Dacia. Recherches et découvertes archéologiques en Roumanie (1924-1947), Bucureşti - Dacia. Revue d’archéologie et d’histoire ancienne, Nouvelle Serie, Bucureşti. - Études et Recherches Archéologiques de l’Université de Liége. - Materiale şi Cercetări Arheologice, Bucureşti – Oradea – Tulcea - Memoria Atiquitatis. Acta Musei Petrodavensis, Piatra Neamţ. - Studia Antiqua et Arheologica, Seminarul de Istorie Antică şi Arheologie al Universităţii „Al.I. Cuza” Iaşi. - Studii şi cercetări de istorie veche (şi arheologie), Institutul de Arheologie Bucureşti. StComSfGheorghe - Studii şi comunicări, Sf. Gheorghe.

297