DUMITRIU CONSTANŢA

-

PSIHOLOGIA VÂRSTELOR

UNIVERSITATEA „VASILE ALECSANDRI” DIN BACĂU

PSIHOLOGIA VÂRSTELOR

Conf. univ. dr. Constanţa DUMITRIU

Anul universitar: 2010 - 2011

5

DUMITRIU CONSTANŢA

-

PSIHOLOGIA VÂRSTELOR

CAPITOLUL I
OBIECTUL ŞI IMPORTANŢA PSIHOLOGIEI VÂRSTELOR

Scopul unităţii de curs: • înţelegerea specificului psihologiei vârstelor; • însuşirea conceptelor de bază cu care operează psihologia/psihologia vârstelor; • surprinderea complexităţii problematicii psihologiei vârstelor şi a importanţei studierii sale de către viitorii profesori. Obiective operaţionale – la finele unităţii de curs studenţii/cursanţii vor fi capabili: • să definească corect noţiunile: fenomen psihic, proces psihic, activitate psihică, însuşire, stare psihică, S.P.U. ; • să precizeze obiectul de studiu al psihologiei vârstelor şi raporturile sale cu celelalte discipline psihologice şi pedagogice; • să analizeze principalele categorii de probleme la care psihologia vârstelor trebuie să ofere soluţii viabile; • să aplice metode şi tehnici de cunoaştere psihopedagogică a copilului şi adolescentului; • să argumenteze importanţa cunoaşterii problematicii de studiu a psihologiei vârstelor. Structura unităţii de curs: 1.1. Obiectul de studiu al psihologiei vârstelor 1.2. Conceptele fundamentale ale psihologiei (şi psihologiei vârstelor) 1.3. Importanţa teoretică şi metodologică a psihologiei vârstelor 1.4. Interacţiunea Psihologiei vârstelor cu alte ramuri alicative ale psihologiei 1.5. Metode şi tehnici de cunoaştere a particularităţilor de vârstă şi individuale ale copilului şi adolescentului 1.6. Referinţe bibliografice

6

DUMITRIU CONSTANŢA

-

PSIHOLOGIA VÂRSTELOR

1.1. Obiectul de studiu al psihologiei vârstelor După cum rezultă din etimologia cuvintelor (psyche=psihic şi logos=ştiinţă), psihologia este ştiinţa care studiază fenomenele şi procesele psihice, in vederea descoperirii unor legi, principii, norme care să facă posibilă descrierea şi explicarea acestora. Ca ştiinţă umanistă, psihologia studiază fenomenele subiective, activităţile mintale şi comportamentale ale individului. Explorarea şi cunoaşterea sistematică a faptelor psihice, a reacţiilor comportamentale se realizează cu ajutorul unor metode de investigaţie pentru a descoperi legi şi principii, pentru a formula ipoteze explicative, modele teoretice şi/sau pragmatice. Obiectul psihologiei vizează nu doar procesele subiective interne, ci şi manifestările comportamentale externe, motorii sau verbale. Aceasta deoarece între activitatea subiectivă internă şi cea obiectivă externă există raporturi de interdependenţă si interacţiune care se manifestă relativ stabil în acţiunile şi reacţiile fiecărei persoane. Astfel, la om, comportamentul extern observabil ia forma organizată a activităţii psihice, a proceselor informationale, energetice si reglatorii prin care se orientează şi işi exprimă personalitatea. Din această perspectivă, psihologia a fost definită ca ştiinţa despre activitatea umană, privită in toate ipostazele sale- subiectivă şi obiectivă, psihică şi comportamentală. Psihologia şi-a dovedit utilitatea în viaţa individuală şi socială a omului, reuşind să descopere legităţile generale şi specifice ale fenomenelor psihice pe care le studiază si explică. De aceea, în explicarea psihologică a unui proces, fenomen sau activitate psihică (de exemplu, activitatea de învăţare) este necesar să apelăm la mai multe relaţii legice care nu funcţionează izolat, ci în interacţiune. Ca ramură aplicativă a psihologiei, psihologia vârstelor studiază condiţiile şi legile de apariţie, evoluţie, maturizare şi schimbare a vieţii psihice a omului dea lungul întregii sale existenţe. Ea nu doar descrie fapte şi comportamente, ci şi descoperă legi şi condiţii, coordonări şi structurări. 1.2. Conceptele fundamentale ale psihologiei (psihologiei vârstelor) Psihologia dispune de un limbaj ştiintific de specialitate propriu, prin care işi defineşte obiectul de studiu şi problematica sa, precum şi de o categorie de noţiuni împrumutate din alte ştiinţe socio-umane şi adaptate specificului acesteia. Vom prezenta în sinteză principalele concepte cu care operează psihologia generală dar şi disciplinele sale aplicative (inclusiv psihologia vârstelor), precum şi raporturile instituite între acestea. Activitatea psihică reprezintă modalitatea specifică a omului de adaptare la mediu şi de adaptare a mediului la condiţia socio-umana . În sens larg,
7

DUMITRIU CONSTANŢA

-

PSIHOLOGIA VÂRSTELOR

activitatea este un raport, o relaţie între organism şi mediu, în care are loc un consum energetic, cu o finalitate adaptativă. În sens restrâns, prin activitate se înţelege ansamblul manifestărilor de conduită exterioară sau mintală care duc la rezultate adaptative. Ca realitate psihică complexă, activitatea umana dispune de o serie de elemente structurale precum mişcări, operaţii, acţiuni; acestea alcătuiesc un sistem funcţional ierarhic. Acţiunile (materiale, mentale) sunt cele mai mari subunităţi ale activităţii,fiind constituite la rîndul lor din şiruri de operaţii şi mişcări. Acţiunea reprezintă o modalitate de modelare de către subiect a materiei externe lui, modelarea lui psihofizică de către sine sau de către un altul, coordonarea şi construcţia mintală. În plan psihologic, acţiunile se caracterizează prin necoincidenţa scopului şi motivului, în sensul că dispun de un scop propriu, dar nu şi de o motivaţie proprie, aceasta fiind “împrumutată” de la activitate (de exemplu, citirea unei cărţi în vederea susţinerii unui examen). Operaţiile sunt subordonate acţiunilor şi reprezintă mijloace de realizare a acestora. Din punct de vedere psihologic, operaţiile nu dispun nici de scop, nici de motivaţie proprie. Operaţia reprezintă o modalitate de lucru neuropsihică, o dispoziţie sau structură instrumentală rezultată din interiorizarea acţiunilor, din asimilări şi acomodări. Modul de existenţă al psihicului uman îl constituie activitatea de asimilare, interiorizare a modelelor socio-culturale , a instrumentelor acţionale ale societăţii şi de acomodare , restructurare a acestora la sistemul psihocomportamental al subiectului (individual sau grupal). Noţiunea de fenomen psihic este generală, integratoare şi cuprinde totalitatea elementelor componente ale psihicului uman. Procesul psihic desemnează activitatea psihică informaţional- operaţională subiectivă, cu o desfăşurare plurifazică şi discursivă, ce funcţionează pe baza unei zestre ereditare, dar şi a achiziţiilor dobândite prin învăţare şi educaţie. Procesele psihice reprezintă modalităţi ale conduitei specializate sub raportul conţinutului informaţional, al structurilor operaţionale şi al formei de realizare subiectivă. Rezultatul unei desfăşurări procesuale psihice se concretizează într-un „produs” psihic nou sub formă de imagine, gând, trăire, amintire, creaţie etc., dar care utilizează în cursul desfăşurării sale şi produse realizate anterior. Însuşirile psihice sunt formaţiuni sintetice ce se obţin prin demersurile mai multor procese psihice şi se manifestă relativ constant în structurile de personalitate ale omului în cele mai diverse împrejurări sociale şi interpersonale. Starea psihică reprezintă o caracteristică dominantă, cu o existenţă episodică în cursul desfăşurărilor psihice, care îşi pune pecetea specifică asupra comportamentului omului, influenţându-i direct conduita (stări de entuziasm, tristeţe, anxietate, îndoială).

8

P.dezvăluie interacţiunile şi influenţele reciproce între diversele planuri ale sistemului psihic uman. 9 . 1976).Psihologia adultului . explicarea funcţiilor mentale prin modul lor de formare. noi posibilităţi de inserţie activă a bâtrânilor în viaţa comunităţii. vezi Şcoala de la Geneva (J. .3. funcţii. inhelder. .4. 1.U.cercetarea sistematică asupra perioadei adulte este mai recentă.Psihologia genetică – este centrată pe aspectele evolutive.Psihologia adolescenţei – dezvoltarea psihică de după copilărie până la tinereţe. . confirmând astfel concepţia structurală şi sistemică asupra vieţii în toate momentele devenirii sale. .descoperă noi fapte. implicând legături şi interacţiuni substanţiale. Importanţa teoretică şi metodologică a psihologiei vârstelor . . elaborează noi concepte şi chiar teorii. energetice şi informaţionale atât între elemente cât şi cu mediul ambiant. Mai multe investigaţii au fost realizate asupra bătrâneţii: creşterea longevităţii.Psihologia copilului – disciplină preocupată de debutul vieţii psihice umane şi de evoluţia ei până la încheierea ciclului copilăriei. Sistemul psihic uman (S.evidenţiază ceea ce este specific fiecărui ciclu şi stadiu de dezvoltare. Interacţiunea Psihologiei vârstelor cu alte discipline psihologice .oferă date privind începuturile vieţii psihice prenatale contribuind astfel la înţelegerea relaţiei dintre ereditate.DUMITRIU CONSTANŢA - PSIHOLOGIA VÂRSTELOR Structura desemnează un mod de organizare/construcţie în care părţile sunt dependente de întreg şi solidare unele cu altele. mediu şi educaţie în devenirea fiinţei umane. multe din celelalte discipline psihologice cu caracter aplicativ făcând referiri şi la adultul normal dezvoltat. . Este un instrument de analiză explicativă pentru rezolvarea problemelor psihologiei generale (Piaget. însuşiri. procese. umanizarea etapelor finale ale vieţii. unii autori incluzând şi tinereţea în acest stadiu.descifrează mecanismele evoluţiei proceselor şi fenomenelor psihice şi oferă argumente genetice pentru teoriile psihologice. Sistemul presupune o organizare ierarhică de elemente. . fiind dotat cu dispoziţii selective antiredundante şi cu modalităţi proprii de determinare antialeatorii. Piaget) –studierea dezvoltării inteligenţei. contribuind la creşterea importanţei teoretice şi practice a psihologiei în general. a percepţiilor la copil. . conservarea sănătăţii fizice şi mentale.) este un sistem energetic-informaţional de mare complexitate. 1. dezvoltare la copil.descoperă legilor dezvoltării psihice şi contribuie astfel la construirea sistemului coerent al acestora. prezentând cele mai perfecţionate mecanisme de autoorganizare şi autoreglaj.

• caracteristici ale percepţiei: selectivitatea ei. a obiectivului urmărit. factorii sociali ce o pot modela şi deforma (M. dintre care enumerăm: • particularităţile psihoindividuale ale observatorului (concentrarea atenţiei. 1994). 10 . apariţia. proceselor.). dezvoltarea functiilor. a condiţiilor şi mijloacelor necesare.). sistematică a diferitelor manifestări comportamentale ale elevului (grupului) aşa cum se prezintă ele în mod natural. tehnicilor etc. relaţiile dintre faptele observate.DUMITRIU CONSTANŢA - PSIHOLOGIA VÂRSTELOR Psihologia vârstelor integrează datele furnizate de toate aceste discipline realizând o viziune unitară asupra transformărilor vieţii psihice de-a lungul întregii existenţe. (documentarea. funcţională -dezvăluie semnificaţiile adaptative ale diverselor dimensiuni ale SPU. observaţia constă în urmărirea intenţionată şi înregistrarea exactă. tip erudit. selectarea instrumentelor. sesizarea esenţialului etc. Zlate. diferenţială . tip imaginativ şi poetic. Unii observatori sesizează raporturile. precisă a scopului. Metode şi tehnici de cunoaştere a particularităţilor de vârstă şi individuale ale copilului şi adolescentului Metoda observaţiei Definiţie: ca metodă de cunoaştere şi cercetare psihopedagogică. • analiza. Aplicarea eficientă a observaţiei presupune parcurgerea următoarelor etape: • pregătirea cercetătorului în vederea realizării observaţiei. structurilor psihice. • selectarea formelor observaţiei ce vor fi folosite. Pentru a limita sau elimina efectele deformatoare ale acestor factori şi pentru a spori calitatea observaţiei se recomandă respectarea unor condiţii dintre care reţinem: • stabilirea clară. Calitatea observaţiei depinde de o serie de factori. prelucrarea şi interpretarea datelor obţinute.evidenţiază specificul diverselor stadii 1. b.5. genetică – urmăreşte premisele. alţii consideră faptele ca fiind independente. • caracterul selectiv al observaţiei. Psihologia vârstelor realizează o trilă viziune asupra vieţii psihice: a. c. tip evaluativ. • elaborarea unui plan în funcţie de care se va desfăşura observaţia. • observarea propriu-zisă. • ecuaţia personală a observatorului: tip descriptiv.

 Stabilirea situaţiei experimentale – opţiunea pentru experimentul de laborator sau pentru cel natural psihopedagogic. Instrumente de observaţie fişa de observare poate fi de tip descriptiv.DUMITRIU CONSTANŢA - PSIHOLOGIA VÂRSTELOR • consemnarea imediată a datelor observaţiei. dependentă. grila de observare. • observaţia să fie maximal discretă. observaţia nu se reduce la o simplă percepţie a faptului brut. astfel. Cosmovici. semnificative date. persoana în cauză să nu-şi dea seama de această situaţie. experimentul natural şi experimentul psihopedagogic Principalele etape ale cercetării experimentale pot fi sintetizate astfel:  Delimitarea şi formularea problemei ce urmează a fi elucidată. aparatura necesară. urmărindu-se îndeosebi selectarea şi înregistrarea celor mai importante. într-un proces de conceptualizare (adică încadrăm informaţia culeasă în anumite concepte). condiţiile concrete în care se desfăşoară experimentul.  Pretestarea pentru a ne asigura că toţi subiecţii au înţeles sarcina experimentului ca variabila independentă ce acţionează efectiv asupra lor (de exemplu. Manipularea variabilelor constituie un moment esenţial. cu măsurare „înainte şi după”. în sinteză. ci se prelungeşte într-un act de clasificare. 1996). - Experimentul este apreciat drept cea mai importantă metodă de cercetare. o listă de rubrici care înlesnesc înregistrarea şi clasificarea datelor brute .  Constituirea eşantionului experimental şi de control  Administrarea factorului experimental pe eşantionul experimental. în care ponderea o deţine „prezentarea faptelor”. urmând ca apoi acestea să fie detaliate.  Alegerea/stabilirea variabilelor (independentă. cum influenţează învăţarea interactivă motivaţia elevilor şi implicit randamentul lor şcolar). aspecte cu privire la obiectivul urmărit.  Formularea ipotezei/ipotezelor. • datele obţinute să fie confruntate cu cele obţinute prin alte metode. • desfăşurarea observaţiei în condiţii cât mai variate. Acum trebuie stabilit dacă va fi realizat experimentul cu două grupuri şi măsurare numai după. • efectuarea unui număr optim de observaţii. cu introducerea repetată a variabilei independente sau experimente multivariate. nu se limitează la simpla înregistrare de date. deoarece furnizează date precise şi obiective (A. Forme: experimentul de laborator. în funcţie de ipoteza avansată). experimentul cu un singur grup. fiind întâlnite patru modalităţi principale: 11 .

trebuinţelor. aspiraţiilor elevilor. centrarea asupra temei cercetate. O formă particulară a experimentului natural.menţinerea constantă a condiţiilor. • analiza rezultatelor obţinute în raport cu obiectivele formulate. ca urmare a intervenţiei factorului experimental. a mentalităţilor acestora şi a modului de raportare la unele evenimente. Ancheta pe bază de chestionar implică parcurgerea mai multor etape: • stabilirea obiectului anchetei.  Redactarea raportului de cercetare. analizei şi interpretării rezultatelor şi a stabilirii diferenţelor: .izolarea de ceea ce este neesenţial. a opţiunilor profesionale. . utilizată în condiţiile procesului instructiv-educativ. Interviul presupune raporturi verbale între participanţii aflaţi faţă în faţă.între cele două faze (finală şi iniţială) în cadrul eşantionului experimental. • pretestarea (pentru a vedea dacă chestionarul a fost bine elaborat). comportamente. . .  Faza înregistrării. motivaţiei.sau prin autoadministrare). fiecare participant păstrânduşi locul de emiţător sau de receptor.efectuarea unui control practic şi teoretic (măsurarea condiţiilor). 12 . atitudinilor. acesta poate fi de două feluri: constatativ şi formativ. • formularea ipotezei. • determinarea populaţiei (a universului) anchetei şi eşantionarea. • alegerea tehnicilor şi redactarea chestionarului. . Metoda anchetei Considerată o metodă complexă de cunoaştere ştiinţifică a opiniilor. direcţia unilaterală de acţiune.DUMITRIU CONSTANŢA - PSIHOLOGIA VÂRSTELOR .amplificarea parametrilor unor variabile pentru a verifica influenţa lor în sistemul de interdeterminări. opiniilor. • documentarea. prelucrării. a problemei de cercetat. Avantaje : permite investigarea unui număr mare de subiecţi într-un timp relativ scurt. aspiraţiilor. ancheta poate fi realizată pe baza chestionarului şi a interviului. • redactarea raportului final de anchetă/cercetare. • redactarea definitivă a chestionarului. • recoltarea şi prelucrarea informaţiilor. este experimentul psihopedagogic.operatorii de anchetă . comportamentelor. • alegerea metodelor de administrare a chestionarului (prin persoane special destinate acestei operaţii .diferenţa între cele două faze (finală şi iniţială) ale eşantionului de control (unde nu s-a administrat factorul experimental). oferind posibilităţi multiple de cunoaştere a preferinţelor.diferenţa dintre eşantionul experimental şi cel de control. situaţii. .

concretizată în posibilitatea obţinerii unor răspunsuri specifice la fiecare întrebare. caiete de teme. spiritul de independenţă şi iniţiativă. Dezavantajele constau în resursele materiale şi temporale „ridicate” utilizate. Sunt necesare respectarea câtorva condiţii: • alcătuirea prealabilă a protocolului convorbirii. caracteristicile observaţiei. portofoliu. controlul succesiunii întrebărilor ş. 13 . rata mai ridicată a răspunsurilor. creaţii literare. a unui „ghid de interviu”. Convorbirea se desfăşoară ca o conversaţie între două persoane. adresate în aceeaşi formă şi ordine tuturor subiecţilor şi convorbirea liberă. proiecţia. capacitatea de concentrare a atenţiei. prin care persoana abordată oferă anumite informaţii la o temă anterior fixată.DUMITRIU CONSTANŢA - PSIHOLOGIA VÂRSTELOR Avantajele interviului constau în flexibilitatea sa. observarea şi analizarea stilului realizării. structurată. de particularităţile situaţiei etc. nivelul şi calitatea cunoştinţelor. frontale. lucrări scrise. referate. convorbirea furnizează informaţii pentru înţelegerea motivelor interne ale conduitei. Metoda analizei produselor activităţii şi a cercetării documentelor Furnizează informaţii despre procesele psihice şi unele trăsături de personalitate ale elevilor prin prisma obiectivării lor în „produsele” activităţii: desene. • evitarea întrebărilor directe.a. a opiniilor şi preferinţelor sale. unele trăsături temperamentale şi caracteriale etc. compuneri etc. posibilitatea observării comportamentului nonverbal. după anumite reguli metodologice. bogăţia vocabularului şi precizia lui. profunzimea înţelegerii diferitelor materiale cercetate. „autoînşelarea cu bună credinţă” („memorie scurtă”. ca metodă de studiere a elevului. spontană. capacitatea de aplicare în practică a cunoştinţelor teoretice. mecanismele de apărare ale Eu-lui: raţionalizarea. bazată pe întrebări formulate anterior. capacitatea de reprezentare. ce ar genera răspunsuri formale. deprinderilor. posibilitatea deformării informaţiei (eroare/bias). Avantaje – permite: descifrarea unor tensiuni şi aspiraţii scăpate de controlul conştient şi angajate în acea activitate (desen. cele mai frecvent întâlnite fiind: convorbirea standardizată. compunere). proiecte. prin manifestarea unor fenomene precum „minciuna deliberată”. piese. identificarea). • respectarea personalităţii elevului şi motivarea participării sincere a acestuia la convorbire. neasigurarea anonimatului. Există mai multe forme de convorbire. lucrări de creaţie tehnică. desfăşurată în funcţie de trăsăturile psihoindividuale ale subiectului.

se referă la însuşirea testelor de a permite obţinere unor performanţe relativ asemănătoare la o nouă aplicare. Se standardizează conţinutul probei („stimulii prezentaţi”). necesare în stabilirea profilului personalităţii sale. riguros elaborată şi aplicată. • reconstituirea amănunţită a protocolului şi confruntarea datelor cu informaţiile obţinute prin alte metode pentru a contracara eventualele neajunsuri (subiectivitatea răspunsurilor. Iluţ.crearea aceloraşi condiţii pentru toţi subiecţii supuşi testării. Condiţii necesare standardizarea . empatie. 1997): a) înţelesul clasic.testul să măsoare exact ceea ce îşi propune. centrată pe analiza biografiilor individuale sau de grup. lipsa de sinceritate. folosită pentru măsurarea şi evaluarea personalităţii umane. • etalonarea . precum şi pentru explicarea comportamentului actual al persoanei.unitate de măsură. Metoda biografică În opinia unor autori. intuiţie. „tendinţa de faţadă”). relaţională a cercetătorului (tact. cu menţiunea că ea se bazează pe cercetarea vieţii şi activităţii individului în vederea cunoaşterii „istoriei personale”. metoda biografică este considerată ca o variantă a metodei studiului de caz.. Clasificare a testelor: • • • • • teste de inteligenţă şi de dezvoltare intelectuală. ca metodă de descriere şi explicare a fenomenelor socioumane. • consemnarea răspunsurilor imediat după încheierea convorbirii. sociabilitate). stabilirea unui etalon la care se raportează rezultatele obţinute.se referă la proprietatea testului de a diferenţia în mod satisfăcător subiecţii dintr-o colectivitate. de biografie socială. • validitatea .DUMITRIU CONSTANŢA - PSIHOLOGIA VÂRSTELOR • competenţa psihosocială.a. teste de personalitate. teste de aptitudini şi capacităţi. teste de cunoştinţe (folosite de obicei în învăţământ) ş. 14 . timpul de aplicare a probei. Metoda testelor Definiţie: testul este o probă standardizată. • fidelitatea . instructajul dat subiecţilor în legătură cu sarcina ce trebuie executată. modul de cotare a reacţiilor. fără a-i favoriza pe unii şi defavoriza pe alţii. • sensibilitatea . În literatura de specialitate se conturează două accepţiuni ale termenului de „metodă biografică” (P.

afirma Andrei Cosmovici.). neprovocate (oamenii povestesc/ consemnează traiectoria vieţii lor nu la solicitarea cercetătorului. ca procese temporale. • desprinderea strategiilor şi a consecinţelor activismului actorului individual sau grupal asupra socialului. Statutul ei de metodă independentă poate fi pus în discuţie. metoda biografică se utilizează în disciplinele socioumane şi îşi relevă următoarele caracteristici: • articularea strânsă a parcursului vieţii personale cu micromediul social şi cu dimensiunile macromediului (instituţii sociale. colegii etc. metoda biografică implică o analiză a datelor privind trecutul unei persoane şi a modului ei actual de existenţă. constituirea identităţii personale şi sociale. observarea. P. dar şi procedee specifice acestei metode precum: analiza unor documente. ci valoarea şi utilitatea acestora. Mulţi autori consideră că nu atât calea prin care se culeg informaţiile biografice este esenţială. Culegerea datelor şi interpretarea lor reprezintă două aspecte importante ale investigaţiei biografice. produse ale activităţii (picturi. biografia narativă.). Septimiu Chelcea (1993) consideră că tipurile mai semnificative de biografii sociale sunt: a) biografii spontane. eseuri ş. b) biografii provocate de către cercetător. Iluţ. biografia de tip erudit–istoric. biografia ficţională (vezi romanele biografice ale lui Irving Stone). Cercetătorul este interesat de succesiunea diferitelor evenimente din viaţa subiectului. a relaţiilor dintre „evenimentele cauză” şi „evenimentele efect”.). „S-ar putea spune că metoda biografică este o hermeneutică a materialului oferit de existenţa unei persoane” 15 . În colectarea datelor pot fi folosite şi alte metode şi procedee precum convorbirea (cu subiectul. 1997): biografia obiectivă. caiete de teme. Cosmovici (1996). • redarea interacţiunilor individ–grup–societate din perspectivă longitudinală.DUMITRIU CONSTANŢA - PSIHOLOGIA VÂRSTELOR b) activităţile şi procedeele utilizate de către autori pentru construirea biografiilor unor personalităţi sau ale unor oameni obişnuiţi. biografiile sociale sunt vorbite (înregistrate cu ajutorul mijloacelor audiovizuale) şi scrise. care pot fi nedirijate (subiectul relatează ce crede de cuviinţă) şi dirijate (pe baza unui ghid).). După formă. În prima accepţiune. • înţelegerea „din interior” a unor fenomene sociale majore (migraţia. deoarece principalele surse de informaţii biografice sunt convorbirea şi observaţia. dintre „evenimentele scop” şi „evenimentele mijloc”. • descrierea raportului personalitate–cultură. ci din alte raţiuni). urbanizarea ş. În cea de-a doua accepţiune a termenului de metodă biografică – elaborarea biografiilor – au fost desprinse cinci genuri (apud. cu părinţii. schimbări politice etc.a.a. chestionarul. biografia de tip erudit–artistic. precizează A. În psihologie.

cu deosebire în construcţia caracterului. fiind necesară studierea lor în continuare. chiar dacă demersul specific este puţin elaborat ştiinţific. însemnătatea atmosferei din familie. pp. Interpretarea cantitativă se face prin alcătuirea cauzomatricei (intabelarea relaţiilor dintre evenimente) şi alcătuirea cauzogramei (prezentarea lor grafică). scop– mijloc. dintre părinţi şi copil. Pentru a surprinde cu mai multă acurateţe relaţiile dintre diferitele tipuri de evenimente trăite de individ de-a lungul vieţii sale. A. cit. Au fost imaginate mai multe metodici particulare. Astfel.37). bazându-se pe reconstituirea vieţii individului pe 16 . Autorul analizează în acest sens. precum şi reprezentările grafice oferă cercetătorului posibilitatea determinării „saturaţiei în evenimente” a unor perioade din viaţa subiectului uman (preocupările. relaţiile interpersonale). unele cantitative şi selective. adaptare). Interpretarea biografiilor vizează aprofundarea şi înţelegerea unor situaţii şi relaţii cu rol esenţial în formarea personalităţii. Cosmovici a găsit pe deplin edificatoare trei zile: una de muncă. categorii cognitive (închis– deschis. Avantajul acestei metode constă în autenticitatea informaţiilor furnizate. Pentru convertirea informaţiilor biografice în date ştiinţifice au fost imaginate categorii de procedee pentru analiza datelor biografice. Kronik au propus următoarea metodică: după un interviu de tip non–directiv. Datele sunt analizate prin prisma a 29 de categorii împărţite în patru grupe: 1. interesele. precum: metodica „evenimente”. A. Andrei Cosmovici apreciază contribuţiile aduse de Thomae în studiul biografic al personalităţilor. 36 . Thomae a propus analiza cursului vieţii în întregime şi analiza unor microunităţi biografice (de exemplu. altele calitative şi integrale. Golovahna şi A. 2. o zi de duminică şi una din concediul de odihnă. dar categoriile propuse de autorul german nu permit o prognoză fermă asupra însuşirilor de personalitate (ele schimbându-şi ponderea odată cu trecerea anilor). categorii existenţiale (aflate în legătură cu motivaţia). a unei zile obişnuite) descrise de subiectul însuşi. Analiza acestora este realizată prin relaţionarea pe perechi: cauză–efect. armonie–perturbare). 3. metodica „impresii”. Verificând acest mod de descriere a vieţii. A. Loghinova propune reprezentarea întregului parcurs al vieţii individului şi marcarea pe el a momentelor semnificative. a relaţiilor dintre părinţi. de „naturalitatea” lor. Analizele cantitative şi calitative. prietenos–duşmănos). a relaţiilor neechitabile dintre părinţi şi copii (răsfăţul unuia şi respingerea celuilalt) în structurarea trăsăturilor lor caracteriale şi integrarea socială (op. categorii formale (uniformitate–schimbare. 4. categorii reacţionale (mecanisme de apărare. H. Mielu Zlate (1994) prezintă câteva dintre dezvoltările recente în domeniu. N. E. metodica „depoziţiilor martorilor”. I. Cu toate acestea. subiecţii sunt rugaţi să participe (în calitate de „experţi” în demersul reflecţiei asupra propriei vieţi) la alcătuirea unui inventar de 15 evenimente semnificative din viaţa lor. au fost concepute variante noi ale metodei biografice precum cauzometria sau cauzograma.DUMITRIU CONSTANŢA - PSIHOLOGIA VÂRSTELOR consideră Andrei Cosmovici (1996).

. conflicte mici. surori (numele şi prenumele. profesia . medical al copilului. vârsta. sprijin în pregătirea lecţiilor şi efectuarea temelor) … 6. vecinătate) … III. ocupaţia) … Situaţia părinţilor (trăiesc. Date de identificare a elevului (personale) Numele şi prenumele: Data şi locul naşterii: Domiciliul actual …… Şcoala urmată în prezent …………… II. Avantajele utilizării: este un instrument util de sinteză şi organizare a informaţiilor privind profilul psihologic. cercetătorul trebuie să manifeste multă prudenţă în legătură cu datele furnizate de persoana studiată. condiţii de pregătire a lecţiei. vârsta. familial. copilul este crescut de bunici) ……… 4. 3. despărţiţi. vitregi.. fiind obligatorie verificarea lor prin alte metode. familie dezorganizată) … 5. scăzut) …… c) Atmosfera relaţională şi afectivă a familiei (înţelegere deplină între membrii familiei.. dar şi asupra factorilor care exercită influenţe asupra formării copilului. Condiţiile de viaţă şi de muncă ale elevului (cameră separată. Structura fişei de caracterizare psihopedagogică a elevului I. 2. mediu. Fişa de caracterizare psihopedagogică . Dezvoltarea fizică şi starea sănătăţii elevului Antecedente ereditare ………… Antecedente privind sănătatea generală a elevului… 17 . rude. a cercetării documentelor personale. a) Starea materială a familiei (foarte bună. supravegherea programului din timpul liber. Numele şi prenumele tatălui… vârsta. Mediul familial (Familia elevului) 1. s-ar putea ca această reconstituire să fie incompletă sau chiar voit deformată (biografii „inventate”). Influenţe extrafamiliale (cercul de prieteni.reprezintă un auxiliar al profesorului diriginte în organizarea activităţii de cunoaştere a elevului. modestă) …… b) Nivelul de educaţie (ridicat.DUMITRIU CONSTANŢA - PSIHOLOGIA VÂRSTELOR baza relatărilor sale verbale. decedaţi. Componenţa familiei: Bunici care locuiesc împreună cu elevul Fraţi. bună. De aceea. Numele şi prenumele mamei .. puternice şi permanente. obţinute pe parcursul investigaţiilor complexe. permite aprecieri calitative asupra trăsăturilor de personalitate ale copilului. prin intermediul mai multor metode. profesia .

Rezultatele activităţii şcolare 1. puterea de judecată) b.DUMITRIU CONSTANŢA - PSIHOLOGIA VÂRSTELOR Starea actuală a sănătăţii elevului (boli care îl împiedică să frecventeze cu regularitate cursurile. în funcţie de profil şi interese 2. reacţionează rapid/lent. succese deosebite … V. concisă/dezvoltată. pe plan naţional): rezultate deosebite … 3. colegialitate. c r t . Trăsături caracteriale (conştiinciozitate. slabă) . judeţ. Imaginaţia (bogată/săracă. auditivi) ……… Aprecierea generală a dezvoltării fizice şi stării sănătăţii elevului ca premise naturale ale capacităţii de învăţare (deplină. Gândirea (concretă/abstractă: capacitatea de înţelegere. IV. Limbajul (exprimare uşoară/greoaie. Trăsături de personalitate a. scăzut) 18 . olimpiade (pe şcoală. Participarea la concursuri.. Trăsături temperamentale (puternic/slab.. responsabilitate. 2 . corectitudine. reproductivă/creatoare) d. satisfăcătoare. Memoria (fidelă. înclinaţii. oral/scris. reduceri ale funcţiilor analizatorilor vizuali. 1 . boli care-i reduc rezistenţa la efort fizic şi intelectual. de scurtă sau lungă durată. 3 . Rezultate generale exprimate în medii anuale la disciplinele principale pe clase N Disciplina* Clasa r . Media pe clasă * vor fi trecute disciplinele considerate relevante. competiţii. bună. respect de nivel ridicat. mediu. Preocupări speciale. logică sau mecanică) c. impresionabilitate intensă) b. Profilul psihologic al elevului (Structura psihologică) Caracteristici ale proceselor cognitive: a. vocabular bogat/redus) VI.

P. E. Dumitriu. E. Nivelul inteligenţei 3. 2003. Dezvoltarea psihică a copilului – normal şi patologic-. Verza. Trăsături de caracter pregnante 5. Psihologia vârstelor. 1981/1993/1995 19 . Concluzii şi recomandări / Caracterizare sintetică 1. Gh. Şchiopu. L. (2005). A. Birch. (2004).R. Bacău: Alma Mater. Dumitriu. Iaşi. Iaşi. Inteligenţa (de nivel ridicat. Bucuresti. Editura Polirom. Gh. opinia profesorului/consilierului şcolar) 7. (2004).P.. (1999). Tomşa. idealul de viaţă VII.D. C. (2006). Dumitriu. Particularităţi temperamentale dominante 6..D. Referinţe bibliografice: Bâlbâie. Editura Tehnică. (2000). Cosmovici. Editura PIM. Psihologia dezvoltării şi educaţiei.. Nivelul pregătirii şcolare 2. Bucureşti. Dumitriu. Psihopedagogie preşcolară şi şcolară. V. EDP. U.6.A. Aptitudini sau interese speciale 4. Domeniul de aspiraţii. aspiraţiile realiste ale elevului.. Iacob. mediu.DUMITRIU CONSTANŢA - PSIHOLOGIA VÂRSTELOR c. Psihologie şcolară. Bucureşti.. Psihologia dezvoltării. E. Orientare şcolară şi profesională (dorinele părinţilor. Gh. Tip predominant creator/reproductiv. Recomandări de ordin pedagogic (precizarea unor obiective educaţionale concrete şi a intervenţiilor educative potrivite) 1. A. C... Introducere în cercetarea psihopedagogică. Bucureşti. Psihopedagogie. de limită) (şi alte aptitudini) d.. Bucureşti.

Stadiile dezvoltării psihice. Factorii şi mecanismul dezvoltării psihice 2. teorii privind dezvoltarea psihică 2. Implicaţii socio-educaţionale 2. educabilitate etc. Structura unităţii de curs: 2. maturitate.5. Obiective operaţionale – la finele unităţii de curs studenţii/cursanţii vor fi capabili: să definească corect noţiunile: dezvoltare. Repere psihogenetice şi psihodinamice ale dezvoltării.6. maturizare. precizând rolul diverşilor factori.2. continuitate şi discontinuitate 2. să explice mecanismul dezvoltării psihice. dezvoltare psihică. criterii de delimitare.3. Stadiile dezvoltării psihice: caracteristici. ponderea şi interacţiunea lor.4. Referinţe bibliografice 20 . să identifice limitele diverselor teorii privind educabilitatea. Delimitări conceptuale 2.1. să analizeze principalele niveluri ale dezvoltării. adolescenţilor. adulţilor în proiectarea activităţilor corporale sportiv-recreative şi de timp liber. stadiu al dezvoltării. să precizeze stadiile dezvoltării psihice şi criteriile ce satu la baza delimitării lor.DUMITRIU CONSTANŢA - PSIHOLOGIA VÂRSTELOR CAPITOLUL II PROCESELE SPECIFICE DINAMICA LOR DEZVOLTĂRII ONTOGENETICE ŞI Scopul unităţii de curs: înţelegerea mecanismului şi a factorilor dezvoltării psihice. respectarea particularităţilor de vârstă şi individuale ale copiilor. Educabilitatea –definiţie. .

în vederea amplificării posibilităţilor de adaptare ale organismului. funcţiilor şi însuşirilor psihice).1. afective. funcţii psihice. maturitatea reprezintă starea funcţională finală de „împlinire” anatomofiziologică.cultural. noi structuri funcţionale care diferenţiază comportamentul ducând la o mai bună adaptare. ce constă în generarea. prin valorificarea subiectivă a experienţei socialistorice. biochimice). de-a lungul vieţii şi existenţei sale este supusă unor transformări cantitativ. Dezvoltarea este un fapt complex şi contradictoriu care contribuie la maturizarea şi împlinirea personalităţii individului ca sistem autodeterminat bio-psiho-socio. intelectual. menţinerea şi modificarea funcţiilor. Prin urmare. Sunt evidenţiate trei niveluri ale dezvoltării: dezvoltarea biologică (transformările fizice. proceselor şi însuşirilor psihice ale persoanei . anatomo-fiziologice ale organismului uman . intelectuale şi atitudinale. P. neuropsihică. cu un specific calitativ propriu. senzorial. perceptiv. progresiv al transformărilor cantitative şi calitative. organic.calitative. modelelor socioculturale etc. În literatura de specialitate întâlnim mai multe accepţiuni acordate conceptului de dezvoltare psihică. dezvoltarea umană este o evoluţie bio-psiho-socială sub aspect fizic. În fine dezvoltarea psihică a fost definită şi ca proces de continuă devenire a structurilor psihocomportamentale. Aşadar. somatic. ce constă în schimbările fizice. dezvoltarea socială (asimilarea şi interiorizarea normelor. funcţii şi structuri psiho-comportamentale. Maturizarea biologică vizează desăvârşirea structurală şi funcţională a ţesuturilor. socială etc. cultural. fiecare stadiu reprezentând o unitate funcţională mai mult sau mai puţin închegată. valori şi cerinţe ale mediului social.Delimitări conceptuale Dezvoltarea reprezintă un proces complex ce se realizează printr-o succesiune de stadii. procese. Golu (1985) defineşte dezvoltarea psihică ca proces de formare şi restructurare continuă a unor însuşiri. dezvoltarea psihică (formarea şi restructurarea continuă a proceselor.DUMITRIU CONSTANŢA - PSIHOLOGIA VÂRSTELOR 2. modificări ce se integrează în trei tipuri de dezvoltare şi anume :  dezvoltare biologică. motivaţional. însuşiri. şi reglarea conduitei în acord cu acestea). altele accentuează procesul de formare a noi seturi de procese.comportamental. subsistemelor organismului în timp ce maturizarea biopsihosocială este un proces complex de structurare a funcţiilor vegetative. unele evidenţiază sensul ascendent. funcţional. 21 . afectiv şi atitudinal.  dezvoltare psihică. Sintetizând diferitele accepţiuni. morfologice. Persoana umană. particularizată în structurarea dinamică şi modificarea conduitei persoanei în raport cu anumite norme. senzoriomotorii. educaţional.  dezvoltare socială. organelor.

Spencer. Aceasta depinde de condiţiile interne şi externe. contradictorie şi polimorfă. unidimensională. educaţional. discontinuă. de contextele spaţio-temporale. Este de remarcat faptul că dezvoltarea psihică a omului nu este uniformă. • teoria biogenetică (în dezvoltarea sa ontogenetică. nu este determinată în mod absolut şi nici egal de creşterea biologică pe parcursul ontogenezei. copilul ar dispune la naştere de anumite calităţi şi aptitudini imuabile. Platon. Teoria ereditaristă (ineistă) susţine ideea că factorii ereditari prestabilesc sau determină chiar dezvoltarea personalităţii individului. ci depinde în mare măsură de activitatea eului subiectului şi de interacţiunile acestuia cu viaţa socio-culturală. Educabilitatea –definiţie. Educabilitatea vizează disponibilitatea omului de a fi sensibil şi receptiv la influenţele educaţiei (formale. Dezvoltarea se realizează fazic. teoria ambientalistă. caracterizaţi printr-o corelaţie constantă. individul repetă întro formă concentrată istoria speciei umane). teorii privind dezvoltarea psihică Conceptul de educabilitate Întrucât omul are capacitatea de a fi sensibil şi receptiv la influenţele mediului social.2. etapizat şi stadial.DUMITRIU CONSTANŢA - PSIHOLOGIA VÂRSTELOR Între cele trei forme de dezvoltare umană există interacţiune şi unitate funcţională. ca urmare a interacţiunii dintre ereditate. mediu şi educaţie. 22 . Această dimensiune priveşte omul ca fiinţă educabilă sub acţiunea conjugată şi interdependentă a unui complex de factori interni şi externi. Conform teoriei. ci plurimodală. şi nu o dependenţă univocă şi simultană. adică de variabile de personalitate ce nu mai pot fi schimbate. liniară. Teorii privind educabilitatea: teoria ereditaristă. • teoria psihanalitică (în formarea şi manifestarea trăsăturilor de personalitate rolul primordial îl au unele instincte ce se manifestă în primii ani ai copilăriei). teoria dublei determinări a. factori integraţi şi coordonaţi de activitatea eului persoanei. dar cu o pondere variabilă. Printre adepţii acestei concepţii se numără: Confucius. Această teorie a cunoscut diferite direcţii: • teoria nativistă (susţine că trăsăturile psihofizice ale individului sunt determinate implacabil de codul genetic al acestuia). 2. dezvoltarea biopsihosocială poate fi împlinită datorită unei caracteristici fundamentale a individualităţii sale numită educabilitate. Szondi. de activitatea şi relaţiile persoanei cu mediul social. informale şi nonformale) şi de a realiza acumulări progresive exprimate în comportamentele sale psihosociale. iar dezvoltarea psihică nu încetează odată cu înaintarea în vârstă a individului. Lombroso. În sensul că dezvoltarea (creşterea) biologică cunoaşte pusee şi încetiniri pe parcursul ontogenezei până în jurul vârstei de 14-15 ani. modelate sub acţiunea mediului şi educaţiei.

Helvetius.. au doar un rol declanşator. 23 . 88). Astfel. Adepţii teoriei nu surprind suficient rolul interacţiunilor dintre factorii externi şi interni în dezvoltarea psihică umană. filosofi (Locke. În psihologia dezvoltării. Pestalozzi. Rousseau. Reprezentanţii săi consideră că omul nu acţionează ci reacţionează. p. Diderot.DUMITRIU CONSTANŢA • - PSIHOLOGIA VÂRSTELOR teoria impulsurilor (manifestările vieţii psihice au o natură impulsională. Montessori). susţinând şi absolutizând rolul factorilor socio-educaţionali (mediul. Rousseau. devenirea omului fiind determinată în totalitate de educaţie şi influenţele mediului. Skinner. La Mettrie). contestând sau negând importanţa factorilor sociali şi educaţionali în dezvoltarea psihoindividuală. întrucât consideră că întreaga dezvoltare este înscrisă în programul genetic al organismului. mediul şi educaţia. În concluzie. • teoria rasistă (împarte omenirea în rase superioare şi inferioare. Exprimă o atitudine absolutistă. susţine determinarea trăsăturilor psiho-fizice de către ereditate) (Nicola. dezvoltarea psihică poate fi cel mai bine urmărită la nivel comportamental prin prisma schemei funcţionale S-R. Miller. • teoria pedologică (deşi ia în considerare ereditatea şi mediul. stimulrăspuns. rolul fundamental al factorilor ereditari în dezvoltarea filogenetică şi ontogenetică a subiectului uman. conform reprezentanţilor acestei teorii. educaţia) în dezvoltarea psihoindividuală. Punctul de plecare al concepţiei se află în lucrările filosofilor materialişti englezi şi francezi din secolele XVII şi XVIII (J. Primele idei aparţin lui Lamarke şi Darwin. Atât teoria ereditaristă cât şi cea ambientalistă sunt exclusiviste şi unilaterale. ca atare. b) Teoria ambientalistă a apărut ca reacţie la teoria ereditaristă. • teoria criminalului înnăscut (comportamentele antisociale sunt determinate de cauze ereditare. I. diferenţele dintre acestea fiind atribuite factorilor genetici). dezvoltarea psihică a omului se datorează în mare măsură factorilor exogeni. ca factori externi ai dezvoltării. 1996. în principal. Helvetius. fiind eludată ponderea factorilor biologici (ereditari). Limitele teoriei constau în aceea că a exagerat rolul factorilor educaţionali. de înclinaţiile spre infracţiuni cu care se nasc unii oameni). Bandura). pesimistă. În concluzie. care susţineau rolul mediului în evoluţia speciilor. îndeosebi mediului şi educaţiei. Amintim câţiva dintre adepţii acestei teorii: sociologi (Durkheim). Este o atitudine optimistă în ce priveşte rolul factorilor educaţionali în devenirea fiinţei umane. Locke. psihologi (Watson. unii autori considerând copilul drept o „tabula rasa”. Kant). ignorând. teoria ereditaristă (ineistă) afirmă. iar fiecăruia dintre impulsurile individului uman îi corespunde o anumită genă latentă sau dominantă). Dollard. corespondentul concepţiei ambientaliste cu privire la educabilitate este modelul mecanicist reactiv. exclusivistă. pedagogi (Comenius.

condiţiilor subiective de autoorganizare şi autodezvolare psihocomportamentală. precum constructivismul genetic al lui Piaget. Ca atare. însă limitativ. tot între anumite limite. pe de altă parte. la naştere copilul nu posedă o organizare psihică definitivă. au fost depăşite tezele celor două concepţii absolutiste amintite. în copilărie. rolul determinant revine factorilor exogeni.Teoria dublei determinări (sau interacţionistă) susţine că dezvoltarea personalităţii este rezultatul interacţiunii dintre factorii interni (ereditate. încheiată. În sensul că un deficit în sfera organizării biofiziologice iniţiale poate fi compensat.ca o condiţie internă – are acelaşi efect asupra dezvoltării percepţiei auditive ca şi absenţa sunetelor. să fie compensat prin funcţionarea superioară a creierului uman. în cadrul formării şi dezvoltării personalităţii umane acţionează un dublu determinism: extern (extrinsec) şi intern (intrinsec).DUMITRIU CONSTANŢA - PSIHOLOGIA VÂRSTELOR c. iar odată cu adolescenţa şi 24 . a condiţiilor şi contextelor de mediu. afective. în cadrul căruia sunt incluse câteva contribuţii teoretice fundamentale. Wallon şi perspectiva istorico-culturală asupra psihismului dezvoltată de Vâgotski. trăsături psihosociale ale personalităţii şi experienţa individuală dobândită) şi cei externi (mediu şi educaţie). prin optimizarea corespunzătoare a factorilor externi. Ştiinţa contemporană aşează la baza analizei şi explicării (nu şi a elucidării) genezei psihicului principiul interacţiunii dinamice circular-structurante dintre ansamblul factorilor şi condiţiilor interne. ponderea principală revine factorilor interni. educaţie. dar nici nu este o „tabula rasa”. susţine că in cazul dezvoltării psihice optime raportul dintre factorii externi şi condiţiile interne este izomorf şi reversibil. prin urmare. influenţelor externe. motivaţionale. instrucţie). datele cercetărilor ne permit să stabilim următoarea relaţie logică: în etapele timpurii ale psihogenezei. învăţare. aptitudinale. Prin urmare. Pe de altă parte. Pe baza faptelor experimentale şi a argumentelor teoretice ştiinţifice. Iar deficitul funcţional al creierului – condiţie internă – se răsfrânge la fel de negativ asupra dezvoltării intelectuale ca şi deficitul de stimulare informaţională şi de instruire – factor extern. reglatorii tind să se structureze şi autonomizeze). atitudinale. predomină rolul influenţelor factorilor externi. Modelul interacţionist –circular structurant. De exemplu. a semnalelor externe – ca factor extern. Interacţiunea dintre aceşti factori se manifestă în mod concret şi diferit în fiecare caz şi moment ale dezvoltării. Între cele două categorii de variabile – exogene şi endogene (în cursul interacţiunii psihogenetice) pot să se manifeste şi relaţii de compensare reciprocă. iar în etapele târzii ale psihogenezei (întrucât structurile cognitive. fizici şi sociali. În ceea ce priveşte ponderea celor două categorii de factori/ variabile în procesul dezvoltării psihice. absenţa auzului . externi ( socializare. enculturaţie. şi multitudinea determinărilor. construcţia persoanei dezvoltată de H. sub aspect psihogenetic. caracterul nestimulativ sau potrivnic al mediului socio-cultural poate. pe de o parte. Corespondentul concepţiei interacţioniste cu privire la educabilitate în psihologia dezvoltării este modelul interacţionist sau al dublei determinări.

caracterul şi personalitatea omului. Rezultatul interacţiunii dintre genotip şi influenţele de mediu constituie fenotipul. subiectivizare.). ce diferenţiază comportamentul individului ducând la o mai bună şi eficientă adaptare la condiţiile de mediu. autoprogramare. genetici. instalarea şi funcţionarea anumitor caracteristici. obiectivare. Ereditatea . (patrimoniul moştenit) este dat de ansamblul caracterelor transmise ereditar. culturali. sociali. elaborate în cursul mai multor generaţii şi transmise de la înaintaşi la urmaşi prin mecanisme genetice. Dezvoltarea personalităţii este înţeleasă ca autodezvoltare. În concluzie. fiind operantă abordarea sistemică. de la o generaţie la alta. Devine astfel evident că. conştiinţa. în virtutea autoorganizării şi autoreglajului. sociologist sau spiritualist). 25 . precum şi procesualitatea. în explicarea genezei şi dezvoltării psihicului uman. considerarea existenţei psihicului într-un continuu statu nascendi constituie un principiu de bază al explicării şi interpretării fenomenelor psihocomportamentale umane. adepţii acestei teorii evidenţiază atât influenţa factorilor endogeni şi exogeni asupra dezvoltării psihice.DUMITRIU CONSTANŢA - PSIHOLOGIA VÂRSTELOR în continuarea stadialităţii dezvoltării psihogenetice. este total inoperantă schema determinismului linear. interacţionistă şi plurideterministă. spirituali. mesajele de specificitate (ale speciei. educaţiei nu se pot elabora şi perfecţiona structurile psihice. la dezvoltarea psihică a subiectului uman. univoc (fie biologist. condiţiilor interne (interiorizare. acţiune personală. exteriorizare. au loc profunde transformări. 2. anatomice şi fiziologice. a. autodeterminare etc. Fără o ereditate normală şi fără condiţii favorabile de mediu şi educaţie nu e posibilă o dezvoltare psihică normală. grupului sau individului) sub forma codului genetic. enculturaţiei. iar accentul este comutat pe analiza rolului fiecărui factor şi pe interdependenţele dintre ei (acţiunea factorilor interni prin intermediul celor externi). interdependenţa specifică fiecărui grup de influenţe în devenirea personalităţii umane. de totalitatea genelor care condiţionează din interior construcţia nouluinăscut. Ea include un ansamblu de caracteristici stabile. schimbări cantitative şi calitative cu sens ascendent. fiind depăşite punctele de vedere unilaterale. La dezvoltarea vieţii psihice contribuie factori biologici. poziţia principală revine factorilor endogeni. personalizare. 3. iar în absenţa socializării. Genotipul.premisă naturală a dezvoltării psihoindividuale Ereditatea este însuşirea fundamentală a materiei vii de a transmite. Factorii şi mecanismul dezvoltării psihice Dezvoltarea psihică este un proces dinamic prin care se realizează noi structuri funcţionale. În psihologia ştiinţifică. educaţionali. Aceasta şi pentru faptul că însăşi activitatea mintală conştientă şi structurile de personalitate contribuie.

Trebuie subliniat faptul că omul nu primeşte prin ereditate însuşiri şi procese gata structurate. codificate sub forma unui program genetic. atitudini).. solicitări şi cu deosebire de natura activităţii depuse de subiectul uman. grupa sanguină.Ereditatea caracteristicilor fizice poate fi mai clar determinată decât ereditatea însuşirilor psihice. Majoritatea autorilor apreciază că zestrea ereditară se manifestă la om pe două planuri: a) unul în determinarea unor trăsături generale ale speciei. ci numai predispoziţii şi potenţialităţi ale acestora. culoarea pielii. Ereditatea umană. de apărare ) care fac posibilă adaptarea la mediul extern încă din prima zi . Particularităţile ereditare reprezintă un sistem deschis. 1981. cum ar fi structura anatomofiziologică a organismului. a părului). Totodată. spre deosebire de cea animală. conformaţia feţei. iar „direcţionarea. anumite particularităţi ale sistemului nervos şi de construcţie a analizatorilor. Luminiţa. op. iar altele mai puţin (caracter. „Predispoziţiile naturale” oferă o matrice de posibilităţi pentru dezvoltarea psihică. la nivel psihic. Aceasta înseamna că acelaşi ansamblu de predispoziţii native poate evolua în sensuri diferite. poziţia bipedă.W. în diverse forme şi măsuri diferite. pe când omul trebuie să înveţe majoritatea lucrurilor necesare asigurării supravieţuirii (Iacob. o serie de reflexe necondiţionate (alimentar. emotivitate). „Cel mai important punct al acordului ştiinţific rezidă în faptul că nici o trăsătură sau calitate nu este exclusiv ereditară şi nici una nu este exclusiv ambientală la origine” (G. M.Allport. Potenţialul genetic al fiecărui individ se selectează aleatoriu şi se exprimă. a cărui valorificare depinde de mediu şi de modalităţile de organizare a activităţii individului. în absenţa unui factor activizator. aptitudini. Reuchlin consideră că potenţialul ereditar este polivalent. a ochilor. cit. 79). pp. b) celălalt plan vizează determinarea unor particularităţi individuale cum ar fi caracteristicile anatomofiziologice ( greutatea masei corporale. actualizarea şi transpunerea lor în funcţionalităţi psihologice precise sunt reglementate de cerinţele sociale şi de modelele 26 . iar diferenţierea şi specializarea lui depind de condiţii. 26-27). voinţă. p. unele aspecte ale vieţii psihice sunt puternic determinate ereditar (temperament. tipul de metabolism. Resursele fizice şi fiziologice pot fi exploatate diferit de la individ la individ. în condiţii de mediu şi de educaţie diferite iar diverse categorii de predispoziţii native pot contribui la dezvoltarea unor capacităţi şi caracteristici comportamentale date. un ansamblu de potenţialităţi/disponibilităţi. fără să predetermine în mod fatal anumite însuşiri ale personalităţii umane.DUMITRIU CONSTANŢA - PSIHOLOGIA VÂRSTELOR Cantitatea de informaţie stocată într-o celulă constituie mesajul genetic care se poate exprima în diverse momente de vârstă sau poate rămâne în stare latentă pe tot parcursul vieţii. anumite predispoziţii care intră în structura aptitudinilor etc. conferă cea mai mică încărcătură de comportamente instinctive: animalul are prin instincte tot ceea ce trebuie să ştie pentru a supravieţui. caracteristica fundamentală a predispoziţiilor naturale este polivalenţa acestora.

materiale şi culturale. Incluzând totalitatea condiţiilor economice. Mediul fizic reprezintă totalitatea condiţiilor bioclimatice în care trăieşte omul. ocupaţii). Mediul fizic acţionează în corelaţie cu mediul social care poate valorifica posibilităţile pe care le oferă mediul fizic sau poate modifica acţiunea acestuia în conformitate cu nevoile organismului. rodul unor factori diferiţi: pentru o persoană. începând cu cele simple sau elementare şi încheind cu cele complexe sau superioare. b. politice şi culturale. Astfel. p. o aceeaşi trăsătură psihică poate fi. După conţinut. p. declanşează şi actualizează predispoziţiile naturale ale individului. ponderea celor două categorii de factori cunoscând o dinamică variabilă de la un fenomen la altul şi de la un moment la altul”. I. ca factor al dezvoltării umane. mediul social poate exercita o acţiune directă (prin modificările declanşate la nivelul psihicului uman) şi indirectă. este constituit din totalitatea condiţiilor naturale şi sociale. decisiv poate să-l aibă mediul şi educaţia. Nicola (1996) identifică următoarele planuri fundamentale ale acestei acţiuni: a.DUMITRIU CONSTANŢA - PSIHOLOGIA VÂRSTELOR educaţionale”. precum şi în ceea ce priveşte adoptarea unui regim de viaţă (alimentaţie. totalitatea influenţelor spontane sau organizate care se exercită asupra individului. c. relief) la cel social (familie. pentru o altă persoană un rol deosebit. oferă posibilităţi nelimitate în vederea valorificării predispoziţiilor native ale individului 27 . grup de joacă). Deoarece fenotipul este rezultatul interferenţei dintre genotip şi influenţele de mediu. acţiunea sa manifestându-se în direcţia unor modificări organice (maturizarea biologică. b. statura corpului. Procesul dezvoltării personalităţii copilului începe din mediul familial. la persoane diferite. cultural şi afectiv). oferind posibilitatea preluării şi dezvoltării acestora de către fiecare generaţie. Referitor la consecinţele acţiunii directe a mediului social asupra dezvoltării psihice. prin influenţele şi determinările ce le are asupra acţiunii educaţionale. cu toate dimensiunile acestuia (social. influenţele mediului vizează mai multe planuri: de la cel naturalgeografic (climă. 83). socială şi educaţională. Nicola (1996. culoarea pielii). hotărâtoare poate fi ereditatea. 39). în timp ce. sunt rezultatul interferenţei factorilor ereditari cu influenţele de mediu. factorii ereditari sunt consideraţi ca premise necesare dar nu şi suficiente pentru apariţia fenomenelor psihice. apreciază P. constată I. Importanţa mediului familial pentru conturarea bazelor dezvoltării personalităţii copilului este oferită mai ales de tripla dependenţă a acestuia faţă de familie: biologică.cadrul sociouman al dezvoltării psihoindividuale Mediul. Golu (1987. „Toate fenomenele psihice. Mediul. îmbrăcăminte. asigură păstrarea tuturor achiziţiilor istoriei umane (cultura materială şi spirituală „depozitează” experienţa istorică). pe parcursul dezvoltării sale.

cit. depistează predispoziţiile ereditare. dezvoltarea psihică este rezultatul interacţiunii complexe ereditatemediu-educaţie. asigurând convergenţa influenţelor exercitate de educaţia formală (şcoala). este o componentă a mediului social dar se opune influenţelor întâmplătoare ale mediului prin caracterul conştient. Educaţia creează premisele interne favorabile acţiunii anumitor factori externi. educaţia nonformală (din afara şcolii) şi a celei informale (neorganizată). Educaţia apare ca un liant între potenţialitatea de dezvoltare (propusă de ereditatea individului) şi oferta de posibilităţi a mediului. Educaţia oferă posibilitatea accelerării procesului de dezvoltare a personalităţii individului.. formarea personalităţii fiind atât efect al acţiunii educative. formei. mai mult sau mai puţin favorizate de către potenţialul ereditar. deoarece organizează într-o manieră optimă influenţele factorilor de mediu şi. Ca acţiune socială conştientă. dimpotrivă. op. nivelului. în acelaşi timp. planificat. p. „obstacol”sau. intensităţii. compensându-le pe cele cu un substrat genetic mai „slab”. acţionând ca o „ barieră”. educaţia permite dezvoltarea unor calităţi. c. sistematică şi continuă de formare a personalităţii umane. în sensul că pe baza elementelor depistate prin cunoaşterea personalităţii individului. sistematic.factor determinant al dezvoltării psihoindividuale Majoritatea cercetărilor şi studiilor întreprinse subliniază că dezvoltarea psihică este rezultatul interacţiunii dintre factorii interni şi externi. pot fi corectate anumite dispoziţii native în conformitate cu cerinţele idealului educaţiei. Iacob. mediul şcolar.condiţie a dezvoltării echilibrate. modele de conduită. Educaţia . Educaţia depistează şi diferenţiază potenţialul nativ al individului. ca formă organizată. capacităţi psihice sau trăsături de personalitate. condiţii concrete de viaţă. duratei. profesional. Educaţia reprezintă un ansamblu de acţiuni şi influenţe fundamentate ştiinţific şi utilizate conştient în direcţia procesului de formare a copilului ca personalitate. educaţia poate stimula şi accelera 28 . informaţii. modele de comunicare şi relaţionare. le diferenţiază şi le grăbeşte intrarea în funcţiune. „Ea face medierea între ceea ce s-ar putea (ereditatea) sub aspectul conţinutului. 30). datorită specificului acţiunii sale ce se manifestă nu numai direct. ci şi indirect. asigurând totodată un echilibru între ele . În raport cu potenţialul ereditar.DUMITRIU CONSTANŢA - PSIHOLOGIA VÂRSTELOR Mediul social (familial. tot prin intermediul său. În concluzie. mijlocului şi ceea ce se oferă (mediul) (L. devenind astfel sursă a dezvoltării psihice. armonioase a personalităţii. educaţia are un rol conducător. educaţia are rolul conducător. mediul grădiniţei. rezidenţial) oferă copilului contexte. de exercitare a influenţelor formative într-un cadru instituţionalizat. În cadrul acestei interacţiuni. cât şi premisă pentru derularea acesteia. educaţia este chemată să acţioneze asupra tuturor componentelor psihice. Dar nici mediul nu influenţează direct dezvoltarea psihică: relaţionarea construcţiei biologice ereditare a organismului cu datele de construcţie furnizate de mediu se face prin intermediul educaţiei. prin intermediul celorlalţi factori. momentului. ca un „factor facilitator”. cu ajutorul unui personal didactic pregătit în acest sens.

ca o simplă şi treptată exteriorizare a unor structuri ineiste. L. Referitor la mecanismul dezvoltării. ea fiind considerată un factor determinant al acesteia (P. adică gândită. verbală. „A învăţa ceva înseamnă a însuşi. întrucât ele sunt elaborate prin diferite tipuri de învăţare (perceptivă. cit. noţiuni. p. Veriga de legătură dintre învăţare şi dezvoltare este însuşirea. dezvoltarea psihică. naturale şi sociale. învăţarea bine organizată nu se situează la urma dezvoltării. Învăţarea este procesul cu o rază mai mare. valoarea şi dinamica dezvoltării psihice rezidă tocmai în confruntarea acestor perechi de contrarii obiective şi subiective. directe şi mijlocite. Aşadar. înnăscute. care se constituie prin salturi şi se reîntoarce în fluxul procesului. ci intercorelat şi interdependent. Caracterul.). înţeleasă ca structurare. Golu. Vîgotski a criticat.Piaget că acesta nesocoteşte rolul maturizării organismului în formarea şi dezvoltarea psihică. aflat în curgere continuă. ci doar corelarea lor necesară. 29 . Dezvoltarea psihică se realizează în contextul activităţii proprii a copilului (care în sens larg este o activitate de învăţare) şi are drept forţă motrice contradicţiile apărute pe terenul subsistemului motivaţional. învăţarea raţional construită grăbeşte dezvoltarea. mediul şi educaţia nu acţionează izolat. ci este generatoare de noi condiţii interne de dezvoltare psihică. cognitivă. Mai ales procesele intelectuale şi reglatorii complexe (gândirea. teza pedologică privind independenţa dezvoltării psihice de activitatea de învăţare. nu ar fi fost posibile. permanente şi episodice care determină nivelul şi calitatea dezvoltării psihice la fiecare persoană în parte. a transforma acel ceva într-un bun al tău intern. asigurată şi desfăşurată efectiv în această manieră. imaginaţia etc. îi lărgeşte posibilităţile şi perspectivele. reprezentări trec din starea în care erau date ca modele sau situaţii problematice externe în starea de cunoştinţe. se situează în fruntea dezvoltării.. naturale. Deci. la timpul său. funcţii şi însuşiri psihice. Ea devine factor determinant al dezvoltării numai dacă este corect construită. Astfel. educaţia se află întotdeauna înaintea dezvoltării. priceperi.DUMITRIU CONSTANŢA - PSIHOLOGIA VÂRSTELOR contribuţia celorlalţi factori în procesul dezvoltării. apropiate şi îndepărtate. Wallon lui J. voinţa. însuşiri şi trăsături psihice. formare şi perfecţionare a diferite procese. influenţând asupra lui. Trebuie precizat faptul că factorii devenirii fiinţei umane. 105). creativă etc. cu un perimetru mai îngust. generând noi structuri de procese. respectiv ereditatea. într-un instrument pe care să-l poţi aplica în diferite situaţii de viaţă şi de care să te poţi folosi cu uşurinţă în rezolvarea problemelor ivite” (op. p. 1985. proiectată. 86). Prin cerinţele formulate şi impuse. Este edificator în acest sens reproşul formulat de H. atenţia. dezvoltarea este produsul dens. capacităţi şi atitudini ale elevului însuşi. dar nici nu a acceptat identificarea dezvoltării cu învăţarea. În acelaşi context amintim că a fost de mult timp depăşită concepţia lui W.) nu s-ar putea forma numai pe baza unei dezvoltări spontane. fără învăţare şi educaţie. generând noi structuri şi procese psihice care. are loc sub acţiunea unor numeroase şi variate influenţe externe şi interne. simbolică. proces în urma căruia anumite norme. Stern despre dezvoltare ca o endogenie. nu este o simplă beneficiară a condiţiilor oferite de aceasta.

Stadiile dezvoltării psihice: caracteristici. b) îşi extrage conţinuturile informaţionale din datele furnizate de mediul sociocultural. ulterior – în stadiul preadolescenţei şi în continuare – de motivaţia intrinsecă. continuu de la învăţare la dezvoltare”.A. din această definiţie. Stadiile prezintă următoarele condiţii şi caracteristici: a) dispun de o ordine logică şi legică în timp şi nu pot fi inversate între ele. Iniţial este determinat de motivaţia extrinsecă. dezvoltarea psihică: a) se sprijină pe terenul eredităţii. d) se desfăşoară prin activitatea proprie de învăţare a fiinţei umane ca urmare a unor seturi motivaţionale „ declanşatoare. rezolvare de situaţii problematice. proceselor şi însuşirilor psihice ale persoanei. criterii de delimitare. participare. Astfel. de factorii de mediu. fiind prin conţinut de provenienţă externă. prin interiorizare „se urcă treptat. 2. psihice. eredităţii şi educaţiei sunt filtrate şi mediate (mijlocite) de activitatea eului individului ca subiect dinamic al dezvoltării psihice şi împlinirii personalităţii sale. Datorită activismului său intern. de la modele de relaţii şi acţiuni interpersonale la sisteme de atitudini şi aptitudini proprii. Noţiunea de stadiu desemnează un ansamblu de caracteristici psihice bine conturate şi diferenţiate calitativ. superioare. că dezvoltarea psihică este un proces bidimensional. în sensul că structurile psihice primare se integrează în cele secundare. Osterrieth stadiile dezvoltării psihice constituie „momente ale dezvoltării caracterizate printr-un ansamblu de trăsăsturi coerente şi structurate consistent. c) este ghidată şi condusă de educaţie şi instrucţie. continuitate şi discontinuitate După P. orientative şi energizante”. copilul este capabil să desfăşoare activităţi proprii de joc.DUMITRIU CONSTANŢA - PSIHOLOGIA VÂRSTELOR constituirea noilor componente. închegarea şi echilibrarea relativă a funcţiilor. Pentru educatori. care permit cercetătorului / educatorului să 30 . dar trecătoare şi pasagere în evoluţia psihogenetică a insului. spirituale. cunoaştere. sunt importante concentrarea asupra aspectelor formative ale educaţiei. sociale. generându-se „suportul material” al viitoarelor achiziţii. comunicare. b) constituie o structură funcţională unitară a vieţii psihice individuale.4. c) sunt integrate într-un sistem specific. culturale şi spirituale. Repere psihogenetice şi psihodinamice ale dezvoltării. valorificarea potenţialului elevilor şi cunoaşterea modului în care aceşti factori interacţionează şi se influenţează. dinamic al dezvoltării şi autodeterminării sale fizice. Deci motivaţia este un substrat energetic. structuri. Prin urmare. învăţare. Rezultă aşadar. însuşiri psihice se face în ordinea trecerii de la exterior la interior. prin premise şi mod de elaborare – realizare de natură internă Toate intervenţiile şi influenţele mediului. simţire. d) contribuie la pregătirea.

. C. Iaşi Dumitriu. . 1995. 2. Toniţa. • vârsta sa cronologică şi biologică. 2002. I.. precum: • activitatea predominantă realizată de individ. Bacău Dumitriu. Universitatea Oradea. Cuza”. Sistemul cognitiv şi dezvoltarea competenţelor. Iaşi Delacour. Edituara FEST. pot fi identificate şi alte criterii.D. .3-6/7 ani: stadiul copilului preşcolar. Introducere în neuroştiinţele cognitive. Ed. • locul şi rolul individului uman în sistemul relaţiilor interpersonale şi sociale. Mugny. F. Holdevici. Editura Polirom.14/15-18/19 ani: stadiul şcolarului mare (adolescenţa). Stadiile dezvoltării psihice. Editura Logos. Pe baza acestor criterii au fost stabilite următoarele stadii de dezvoltare psihică: . J.. -de la naştere -1 an: stadiul copilului mic (nou-născutul). C. 2004. 2. G. b.10/11-14/15 ani: stadiul şcolarului mijlociu (pubertatea). 2004. W.. p. Univ.1-3 ani: stadiul copilului antepreşcolar. Referinţe bibliografice Campbell.. Psihologie socială şi dezvoltare cognitivă.6.P. M. Cluj-Napoca Ceobanu. 2003. Fascicola 5. Ed. Polirom. Delimitarea specificului stadiilor dezvoltării psihice îndeplineşte un rol important în cunoaşterea personalităţii copilului. R. Dezvoltarea motrică şi psihomotrică. Gh. . Motricitate şi psihism. Adolescentul – copilul meu. M. Certificarea studiilor pentru profesia didactică. cu etapele: tinereţe. a actului didactic. .stadiul adultului. Iaşi Doise. 31 .. Bucureşti Epuran. 1998. 2008.DUMITRIU CONSTANŢA - PSIHOLOGIA VÂRSTELOR identifice notele asemănătoare la subiecţii din aceeaşi perioadă de vârstă şi notele distinctive la subiecţii plasaţi în diferite categorii de vârstă.. 17). . activităţile şi sistemele de relaţii pe care le desfăşoară subiectul uman de-a lungul evoluţiei sale ontogenetice. senectute (apud Dumitriu. E.5. Elemente de psihologie a Educaţiei Fizice şi Sportului. „Al. elevului şi în fundamentarea ştiinţifică a demersului instructiv-educativ.. structurile psihice concrete adăugate de fiecare stadiu de dezvoltare psihică..6/7-10/11 ani: stadiul şcolarului mic. Leontiev există două criterii ce stau la baza stadialităţii dezvoltării psihice: a. 2002. I. Pe lângă acestea. Gh.. Bucureşti Epuran. Implicaţii socio-educaţionale După A..0-9 luni: stadiul prenatal. maturitate. FEFS. 2001. Psihologia sportului de performanţă: teorie şi practică.. .. Editura Alma Mater.

DUMITRIU CONSTANŢA

-

PSIHOLOGIA VÂRSTELOR

Golu, P., 1988, Învăţare şi dezvoltare, Editura ştuiinţifică, Bucureşti Nan, D., 2003, Activităţile corporale în timpul liber, Ed. „Mira Design”, Sibiu Stanciu, M., 2005, Elemente de psihologia educaţiei, Ed. Performantica, Iaşi Şchiopu, U., Verza, E., Psihologia vârstelor, E.D.P., Bucureşti, 1981/1993

CAPITOLUL III PARTICULARITĂŢI ONTOGENETIC ALE DEZVOLTĂRII PSIHICE ÎN PLAN

Scopul unităţii de curs: însuşirea principalelor caracteristici ale dezvoltării psiho-fizice a omului de-a lungul stadiilor dezvoltării ontogenetice, în vedera proiectării optime a activităţilor corporale sportiv-recreative şi de timp liber. Obiective operaţionale – la finele unităţii de curs studenţii/cursanţii vor fi capabili: să delimiteze stadiile dezvoltării psihice în funcţie de principalele criterii de clasificare; să caracterizeze stadiile dezvoltării psihice, evidenţiind achiziţiile proceselor senzoriale, intelectuale, reglatorii etc. să compare diversele stadii ontogenetice evidenţiind elementele de continuitate şi discontinuitate; să aplice cunoştinţele însuşite în caracterizarea copiilor/elevilor pentru soluţionarea adecvată a diverselor situaţii din practica educaţională.

Structura unităţii de curs: 3.1. Aspecte ale dezvoltării psihice intrauterine 3.2.Dezvoltarea copilului în primul an de viaţă 3.3.Dezvoltarea psihică a copilului antepreşcolar (1 an - 3 ani) 3.4. Caracteristicile creşterii şi dezvoltării preşcolarului (3 - 6/7 ani) 3.5. Dezvoltarea psihofizică a şcolarului mic (6/7-10/11 ani) 3.6.Caracterizarea creşterii şi dezvoltării psihice a preadolescentului 3.7.Caracterizarea creşterii şi dezvoltării psihice a adolescentului
32

DUMITRIU CONSTANŢA

-

PSIHOLOGIA VÂRSTELOR

3.8.Specificul influenţelor educative şi ale mediului la copilul preşcolar, la şcolarul mic, mijlociu şi la adolescent 3.9. Referinţe bibliografice

3.1. Aspecte ale dezvoltării psihice intrauterine De cele mai multe ori, analiza stadiilor dezvoltării psihice începe cu prezentarea şi caracterizarea psihologică a nou-născutului, neluându-se în considerare transformările care au avut loc anterior. Ori este bine ştiut că până la naştere fiinţa umană parcurge un lung proces de formare. După cum aprecia Paul Osterrieth (1976), viaţa nu începe cu naşterea, ci cu câteva luni înainte, perioadă în care se realizează o dezvoltare miraculoasă. Se consideră că traseul şi ritmul dezvoltării normale sau aberante a copilului se stabilesc, în mare parte, acum. Cercetătorii au desprins trei etape mari ale dezvoltării prenatale, fiecare dintre ele cu prefaceri, transformări şi caracteristici distincte: etapa embrionară, etapa fetală precoce, etapa fetală tardivă. a. Etapa embrionară cuprinde primele trei luni de evoluţie şi se caracterizează prin apariţia şi diferenţierea primară a organelor şi sistemelor mai importante ale organismului din cele trei foiţe embrionare: ectoderm, mezoderm endoderm. b. Etapa fetală precoce se întinde între luna a 4-a şi a 6-a şi constă în perfecţionarea structurilor şi terminarea procesului organogenezei. Sistemul muscular cunoaşte o mare dezvoltare; se dezvoltă de asemenea, motilitatea şi sistemul nervos. c. Etapa fetală tardivă cuprinde ultimele trei luni din evoluţia fătului şi se caracterizează prin consolidarea somatică şi perfecţionarea funcţională a subsistemelor organismului, astfel încât, spre finele lunii a 9-a dezvoltarea anatomică şi funcţională a organismului este încheiată. 3.2.Dezvoltarea copilului în primul an de viaţă Naşterea normală se produce la circa 9 luni şi reprezintă pentru copil un adevărat şoc, „ o zdruncinare” totală a echilibrului anterior. Imediat după naştere pot fi întâlnite următoarele categorii de copii: - copii normali- născuţi la termen, dispun de greutatea normală (în medie, 3500 grame la băieţi, 3300 grame la fetiţe) şi de lungimea normală (în medie, 50 cm la băieţi şi 49 cm la fetiţe); - copii prematuri- născuţi înainte de termen (7-8 luni), au o greutate mică (15002000 grame) deşi au avut o evoluţie intrauterină normală; la 2 luni după naştere

33

DUMITRIU CONSTANŢA

-

PSIHOLOGIA VÂRSTELOR

nivelul lor de dezvoltare nu corespunde nivelului vârstei fetale de 9 luni, ci se apropie de cel al copiilor născuţi la termen; - copii imaturi - sunt născuţi la termen (9 luni) dar sunt nedezvoltaţi funcţional din cauza unor condiţii „grele” din viaţa intrauterină; imaturitatea se manifestă prin insuficienţă în dezvoltarea cerebrală; - copii anormali - pot fi născuţi la termen sau nu, prezintă malformaţii somatice (constituţionale) şi psihice (cu deosebire intelectuale) ; acestea se datorează fie unor factori de risc genetic (excesul/deficitul de material cromozomial), fie factorilor de risc congenital (noxele ce acţionează asupra fătului cu efecte mutagene, toxice sau carenţiale); - copii gemeni - pot fi întâlniţi în fiecare dintre categoriile de mai sus; pot fi monozigoţi şi dizigoţi. Specialiştii consideră că trebuinţele - ca procese pulsionale fundamentale care semnalizează perturbările (de tipul privaţiunilor sau exceselor)- constituie adevărata forţă motrice a dezvoltării psihice a nou-născutului. Ele pun în mişcare întrega viaţă psihică a nou-născutului, determină începuturile organizării ei, contribuie la dezvoltarea şi amplificarea ei, la apariţia unor noi structuri psihocomportamentale. În primul an de viaţă asistăm la organizarea şi consolidarea majorităţii conduitelor nou-născutului:  conduita senzorio-perceptivă (dezvoltarea senzaţiilor gustative, olfactive, tactile, vizuale, auditive, interne; formarea complexelor polisenzoriale);  conduita motorie (motilitatea diferenţiată la nivelul gurii, ochilor, prinderea cu mâna a obiectelor, mersul ), cu consecinţe pozitive în planul dezvoltării psihice;  conduita verbală (CNV, CV - gânguritul, lalaţiunea, centrarea pe cuvinte);  conduita afectivă este strâns legată de cea comunicaţională; la început, emoţiile sunt vagi, confuze, imprecis determinate, fluctuante, având caracter situaţional şi o mare extensie. Afectivitatea este polarizată, copilul trăind atât stări plăcute, pozitive (plăcerea, râsul, bucuria) cât şi neplăcute, negative (reacţii de suferinţă, mimica dezolării, frica, anxietatea, furia, agresivitatea);  conduita sociabilităţii apare în strânsă legătură cu cea afectivă, concretizânduse în reacţii precum surâsul care devine treptat selectiv, bogat în intenţionalitate; relaţiile copilului cu adulţii sunt bogate, ample, diversificate, în comparaţie cu cele dezvoltate cu copiii de aceeaşi vârstă care sunt foarte reduse, sărace;  conduita inteligentă cuprinde în evoluţia sa trei momente mai importante: a) momentul repetării actelor şi mişcărilor, pentru a obţine efectul dorit (4 luni);  b) momentul subordonării unei mişcări unui scop dinainte propus în vederea obţinerii unui anumit rezultat (8 luni);  c) momentul executării unei mişcări nu în manieră reproductivă, ci cu variaţii, cu modificări, fapt ce îl ajută să descopere noi însuşiri ale obiectului şi relaţiile acestuia cu alte obiecte (1 an). Apar conduite specifice precum conduita suportului, conduita sforii, conduita bastonului.

34

DUMITRIU CONSTANŢA

-

PSIHOLOGIA VÂRSTELOR

Progresul dezvoltării nou-născutului se datorează în mare parte satisfacerii trebuinţelor sale, mai întâi biologice, apoi de explorare, investigare a ambianţei, a persoanelor şi obiectelor. Asistăm la socializarea generală a comportamentului copilului, la dezvoltarea conduitei inteligente şi a intenţionalităţii; cele mai importante achiziţii ale acestui stadiu sunt:  prehensiunea (apucarea);  poziţia verticală;  pronunţia primelor cuvinte. Cerinţele psihopedagogice se referă la dependenţa puternică a copilului de mama sa şi necesitatea oferirii unui mediu favorabil, securizant în vederea evitării apariţiei unor manifestări (avitaminoza afectivă, insomnii, indispoziţii) cu consecinţe negative asupra dezvoltării psihice ulterioare. Stimularea conduitelor specifice, implicarea copilului în acţiuni directe cu obiectele, exersarea unor forme de învăţare bazate pe imitaţie şi condiţionare, realizarea unui reglaj funcţional (controlul micţiunii, al alimentaţiei ciclice) şi socio-relaţional (al reacţiilor,cuvintelor) constituie tot atâtea modalităţi de socializare, de asigurare a unui suport eficace pentru formarea caracterului. 3.3.Dezvoltarea psihică a copilului antepreşcolar (1 an - 3 ani) a. Dezvoltarea fizică În perioada 1 - 3 ani se înregistrează un ritm intens al dezvoltării fizice, atât sub aspectul greutăţii (de la 9,3 kg cât cântărea la un an, ajunge la 14 kg la 3 ani), cât şi al înălţimii (de la 74 de cm la un an, la aproape 94 cm la 3 ani). Au loc osificări importante la nivelul cutiei craniene, al coloanei vertebrale, al membrelor şi dentiţiei; se dezvoltă sistemul muscular, se înregistreză o evoluţie a creierului atât sub raport cantitativ cât şi calitativ, creşte capacitatea de control a diferitelor activităţi (motorii, verbale).Mersul, vorbirea şi simbolismul (mai întâi acţional şi apoi verbal), se constituie în mecanisme psihice care îi vor permite copilului satisfacerea nevoii de independenţă şi realizarea de sine. b. Dezvoltarea motricităţii este atât de spectaculoasă încât s-a considerat că aceasta ar domina toate celelalte tipuri de conduite ale copilului. Mersul continuă să se automatizeze şi stabilizeze; treptat, va trece de la mersul normal la alergat, căţărat, sărit. Mişcările de apucare şi manipulare a obiectelor se diferenţiază, specializează, sunt mai bine coordonate şi capătă precizie. Motricitatea exercită multiple funcţii, devenind o cale importantă de afirmare, de exprimare a autonomiei copilului, de stimulare şi multiplicare a iniţiativelor, de formare a propriului Eu. Motricitatea îi oferă prilejul de a-şi îmbogăţi, diversifica experienţa cognitivă, îi fixează experienţa perceptivă formată în cursul executării mişcărilor, facilitând un început al învăţării senzorio-motorii dar şi al învăţării sociale (bazată pe imitaţie). c. Dezvoltarea proceselor cognitive. Se dezvoltă percepţia de spaţiu, fiind sprijinită şi de deplasarea independentă a copilului, de denumirea verbală, de explorarea realităţii. Impresiile tactile sunt intercorelate cu cele kinestezice şi
35

Gândirea preşcolarului este primitivă.  stadiul „pre-frazei” (câteva cuvinte înşirate unele după altele) începe din a două jumătate a celui de-al 2-lea an de viaţă. În procesul comunicării sunt exersate toate funcţiile limbajului: comunicativă. Întrebările demonstrează că limbajul devine instrumentul gândirii. cu mare încărcătură afectivă (se întinde pe durata primei jumătăţi a celui de-al 2-lea an de viaţă). egocentrică. Animismul provine din centrarea pe sine. iar conduitele verbale crează condiţiile desprinderii de reacţiile şi conduitele imediate. reacţii capricioase.  stadiul „frazei gramaticale” la 2 ani şi câteva luni. Gândirea antepreşcolarului se dezvoltă în cadrul acţiunii cu obiectele şi a acţiunii verbale.  stadiul „preconceptelor”. fragilitate. pe care le utilizează şi în jocul simbolic. este însufleţit.  stadiul „structurii sintactice”. etapa „de ce”urilor în care copilul este interesat de înţelegerea relaţiilor dintre obiectele respective şi nu de cauzalitatea lor. obiectelor. ludică. 1995). propriile dorinţi. Piaget consideră că putem vorbi doar de o precauzalitate. cognitivă. J. din incapacitatea copilului de a depăşi propriul său punct de vedere.DUMITRIU CONSTANŢA - PSIHOLOGIA VÂRSTELOR vizuale contribuind la constituirea unor criterii de diferenţiere: mare-mic. neţinând seama de legile realităţii obiective. O altă caracteristică a gândirii sale este animismul. precum şi condiţii de generalizare şi conceptualizare. în cursul celui de-al 3-lea an când copilul foloseşte pronumele personal la persoana întâi. la începutul celui de al 3-lea an de viaţă. Specialiştii vorbesc de două etape interogative în conduita verbală. se face trecerea spre reprezentarea acţiunii înainte de executarea ei reală. Conduita socio-afectivă se caracterizează prin instabilitate. sus-jos. b) la 3 ani debutează o altă etapă care continuă în stadiul următor. cu consecinţe pozitive în dezvoltarea gândirii: a) prima. imaginilor contribuie la dezvoltarea memoriei şi valorificarea experienţei perceptive. stadiul „diferenţierii formelor gramaticale”. Spre finele celui de-al doilea an de viaţă. Vorbirea (limbajul oral) constituie una dintre cele mai importante achiziţii ale antepreşcolarităţii. ci de dorinţele copilului. are un caracter magic. prin recunoaşterea persoanelor. sensibilitate faţă de restricţii/ refuzuri care conduc adesea la apariţia 36 . situat la jumătatea drumului între general şi individual (după 2 ani). cald-rece. în evoluţia sa fiind desprinse mai multe stadii:  stadiul „ cuvântului frază”. Disponibilitatea copilului pentru fixarea experienţei de viaţă. credinţa copilului că tot ceea ce îl înconjoară are viaţă. Golu. care alături de jocul simbolic şi de absenţa conservării se înscrie în stadiul inteligenţei preoperatorii. în jurul vârstei de 2 ani este numită de Rose Vincent „marea identificare” şi se caracterizează prin dorinţa copilului de a afla ce reprezintă fiecare lucru („ce este asta?”). Antepreşcolarul dobândeşte capacitatea de a opera în plan mintal cu imaginile secundare furnizate de reprezentare. reglatoare. ceea ce dovedeşte existenţa conştiinţei de sine (P.

Toate acestea favorizează complicarea şi diferenţierea treptată a proceselor cognitiv-oeraţionale ale preşcolarului. tendinţa adultului de a nu ţine seama de intenţionalitatea actelor copilului. gelozie). Caracteristicile creşterii şi dezvoltării preşcolarului (3 . făcându-l apt ca la vârsta de 6/7 ani să păşească într-o nouă etapă. 3. Psihologii consideră că în acest stadiu putem vorbi de debutul personalităţii infantile. cu toate acestea se poate vorbi de un început de organizare a trăirilor afective. lărgeşte orizontul de cunoaştere al copilului. Deoarece pe acest fond al identităţii de sine şi al stărilor afective trăite încep să se cristalizeze premisele trăsăturilor caracteriale (capricii. stadiul copilului preşcolar se caracterizează prin transformări importante în planul dezvoltării somatice. 31). să se constituie în modele psihocomportamentale corecte. în mai multe etape. Cadrul grădiniţei în care sunt cuprinşi majoritatea copiilor preşcolari multiplică şi diversifică relaţiile cu cei din jur. adulţii trebuie să stimuleze încrederea copilului. Caracteristici ale proceselor senzoriale. contribuie la adâncirea contradicţiilor dintre cerinţele. Dacă „trăsătura esenţială a copilului este aceea de a exista ca fiinţă în devenire”.4. dar el este corelat din ce în ce mai mult cu sarcinii de natură instructiv-educativă. este doar o copie fidelă a imaginii pe care i-o propun adulţii despre sine.DUMITRIU CONSTANŢA - PSIHOLOGIA VÂRSTELOR reacţiilor de opoziţie. caracterizată prin comportamente „ciudate”. apariţia identităţii de sine fiind un proces realizat treptat. caracterizată printr-o oarecare disciplinare a conduitei afective a copilului. Aşa spune mama”. să-şi experimenteze propriile posibilităţi. psihice şi relaţionale. situată în jurul vârstei de 2 ani şi jumătate. De exemplu. sursa dezvoltării psihice. „vârsta graţiei”. p. copilul răspunde: „Da. 37 . această contradicţie constituind de fapt. Activitatea dominantă a acestei etape rămâne jocul. pozitive. schimbarea atitudinii faţă de mediul înconjurător. cu elemente ale muncii şi creaţiei. nervozitate. la întrebarea „Eşti o fetiţă harnică?”. la această vârstă. Procesele senzorial-perceptive se dezvoltă şi se perfecţionează în strânsă legătură cu procesul de creştere şi maturizare. În evoluţia afectivităţii antepreşcolarului au fost identificate două faze specifice: a) faza opoziţiei. Se consideră că printre cauzele ce generează asemenea manifestări se numără şi cele vizând interdicţiile adultului care îl împiedică să fie „independent”. evitând ameninţarea cu retragerea iubirii dar şi toleranţa excesivă. cu noile schimbări din cadrul activităţii şi al planului relaţional al copilului cu mediul natural social. solicitările externe şi posibilităţile interne ale copilului. preşcolaritatea marchează descoperirea realităţii externe afirmă P. A. pe înţelegerea şi interiorizarea unor interdicţii pe care adesea şi le impune singur.6/7 ani) Perioada celei mai autentice copilării”. invers decât ar trebui să fie. agresivitate. Osterrieth (1976. b) faza cooperării cu adultul. cea a şcolarităţii. Se formează şi imaginea de sine care. extinderea relaţiilor cu cei din jur.

Comparativ cu efectele de câmp sau de centrare. Totuşi. poziţia spaţială etc. chinestezică.). relieful. ea presupune organizarea unor activităţi de instrucţie şi educaţie în care copilul să acţioneze direct cu obiectele şi substituitele acestora. neorganizată la percepţia organizată. forma. precum şi pe cele intermediare. dar cea auditivă şi vizuală au cea mai mare pondere. Astfel. Sensibilitatea tactilă‚ se dezvoltă în strânsă legătură cu cea chinestezică prin contactul cu obiectele. acest defect de explorare activă explicând sincretismul percepţiei preşcolarului (Ed. care rămân relativ constante. Treptat. detaşându-se. Cercetările psihologice au evidenţiat faptul că trecerea de la percepţia nediferenţiată la percepţia organizată şi sistematică a mediului înconjurător nu se face spontan. Se dezvoltă. un rol important deţinându-l activitatea. proprioceptivă etc. B. iar detaşarea însuşirilor semnificative este facilitată şi de dirijarea şi întărirea verbală. limbajul. obiective (P. programul activităţilor instructiv-educative din grădiniţă. Golu. fiind totuşi subordonată văzului şi auzului. gustativă. se dezvoltă în mod progresiv (J. se realizează trecerea de la percepţia spontană. Decroly). implică interacţiunea mai multor modalităţi senzoriale (vizuală. jocurile organizate. copilul poate percepe succesiunea în timp a unor evenimente şi durata desfăşurării lor. Treptat. de asemenea. reflectarea însuşirilor spaţiale ale obiectelor (precum: mărimea. chinestezică etc. Astfel. Dezvoltarea în continuare a sensibilităţii acestora şi discriminarea tot mai precisă a însuşirilor obiectelor şi fenomenelor sunt consecinţa dezvoltării şi perfecţionării activităţii centrale. orientată spre un scop care este observaţia. Inhelder. fără a realiza analiza părţilor sau sinteza relaţiilor lor. pe caracteristicile lui reale.). în jurul vârstei de 5 ani. percepţiile se vor desprinde treptat de particularităţile concrete ale situaţiilor şi de semnificaţiile afective. activităţile perceptive care presupun „explorarea configuraţiilor”. experienţa anterioară. Sensibilitatea tuturor analizatorilor se adânceşte şi se restructurează. a participării active a celui de-al doilea sistem de semnalizare la activitatea de analiză şi diferenţiere. corticale. individualizându-se. Cunoaşterea complexă a diversităţii obiectelor şi fenomenelor se realizează prin intermediul percepţiilor care subordonează şi integrează senzaţiile. a analizatorilor. Piaget. 1969). Se organizează şi se perfecţionează şi unele forme complexe ale percepţiei: percepţia spaţiului. şi celelalte forme de sensibilitate: olfactivă. tactilă. intenţionată. mai ales al jocurilor didactice. în cadrul jocului.DUMITRIU CONSTANŢA - PSIHOLOGIA VÂRSTELOR La vârsta preşcolară segmentul periferic al analizatorilor este format. un rol important avându-l acţiunile practice. într-o configuraţie complexă de stimuli copilul percepe doar ansamblul. 1992). centrându-se mai mult pe obiect. a mişcării. “deşi încărcate încă afectiv şi situaţional”. 38 . Claparede) sau caracterul global al acesteia (Ov. În general. a timpului. preşcolarii diferenţiază şi denumesc culorile fundamentale ale spectrului. deplasări ale privirii şi punctelor ei de fixare. în raport cu cele ale antepreşcolarului.

cuvântul şi propoziţia constituind modalităţi de schematizare şi integrare. mai frecvente. I. p. S. de la 4 la 7 ani asistăm la coordonarea treptată a raporturilor reprezentative. inteligenţa depăşeşte faza simbolică. al “inteligenţei reprezentative”. 174). ajutând la desprinderea unor însuşiri mai importante ale obiectelor. Şchiopu. Gândirea intuitivă este în progres faţă de gândirea preconceptuală sau simbolică.Golu. Funcţia cognitivă a reprezentărilor se dezvoltă mai ales după vârsta de 4 ani facilitând procesul înţelegerii. gândirea preşcolarului este preconceptuală sau cvasiconceptuală. Astfel. 1976). 1975). rezervoare de cunoştinţe”(U. Piaget. 1965. 1965. 1995. Piscoi. Studiile şi cercetările întreprinse de J. 1989. au evidenţiat cele mai semnificative caracteristici ale intelectului preşcolarului. 173). Piaget. în ceea ce priveşte structura sa reprezentativă” (J. în cadrul acestora realizându-se selecţia unor însuşiri şi estomparea altora. dându-i posibilitatea preşcolarului să poată trăi mental trecutul şi viitorul în prezent. devin cu atât mai operative cu cât acţiunile practice ale acestuia cu obiectele sunt. trecând la un alt substadiu: al intuiţiei simple (4—5. ele fiind denumite şi „preconcepute”. imaginaţie. p. limbaj) în cadrul căruia gândirea constituie procesul psihic central”. deoarece ea se aplică nu „figurilor individuale” ci 39 . la reactualizarea experienţei trecute şi integrarea ei în cea prezentă sau chiar în cea viitoare. „În întregul său. situativ şi sunt încărcate de elemente concrete. Osterrieth (1970). particulare. 126). M. conducând şi valorificând toate celelalte procese şi funcţii psihice.a. „Reprezentările devin .prin suportul de cunoştinţe stratificate pe care le conţin -. memorie. realul şi imaginarul în acţiune (U. Nicola (1996) ş. M.DUMITRIU CONSTANŢA - PSIHOLOGIA VÂRSTELOR Pe baza experienţei perceptive „consumate” se formează reprezentările memoriei care. al „gândirii simbolice” şi „preconceptuale”. la sporirea clarităţii şi stabilităţii lor. Zlate. mediatoare ale cunoaşterii. 21). gândire. de la faza simbolică sau preconceptuală până în pragul operaţiilor” (J. Caracteristici ale intelectului. Debesse (1970). deci la o conceptualizare în creştere. care va conduce copilul. dezvoltarea comunicării verbale. iar la noi de U. După vârsta de 3 ani. p. ea operând cu o serie de constructe care nu sunt nici noţiuni individuale. p. P. Piaget (1965. coerenţa vieţii psihice. 1973. P. mai bogate. interiorizarea acţiunilor. Wallon (1964. În formarea reprezentărilor cuvântul are o funcţie reglatoare. activităţi şi procese psihice superioare (inteligenţă. Vâgotski (1971. Activitatea cognitivă se realizează cu ajutorul reprezentărilor ce condensează însuşirile concrete şi caracteristice ale obiectelor şi fenomenelor. preconceptul este deci o schemă situată la jumătatea drumului între schema senzoriomotorie şi concept în ceea ce priveşte modul de asimilare şi un gen de simbol imagistic. V. orientând. la preşcolar. H. Şchiopu. În concepţia piagetiană acest stadiu este “preoperaţional”. La preşcolar reprezentările au un caracter intuitiv. Paralel cu reprezentările memoriei se dezvoltă şi reprezentările imaginaţiei. Are loc o intensă dezvoltare ce implică „expansiunea simbolicii reprezentative”. Intelectul cuprinde un sistem de relaţii. nici noţiuni generale. Şchiopu. „statul major”. 1972). ani) şi al intuiţiei articulate sau semioperaţional (între 5/6-7/8 ani) .

afirmă şi U.de antropomorfism profund. J. televizor. Golu. pe confuzii între parte şi întreg. prin experimentele efectuate. o realizează sub forma reprezentărilor şi nu a operaţiilor mintale.) sunt considerate adesea ca vii. Zlate (1995) consideră că definitorie pentru gândirea preşcolaruluii este organizarea structurilor operative ale gândirii. Înţelegerea fenomenelor e globală. la baza sincretismului gândirii aflându-se inconsistenţa reprezentărilor şi incapacitatea folosirii raţionamentelor. Astfel. apoi ele vor avea această caracteristică doar în timpul jocului. Caracterul situativ-concret al gândirii derivă din faptul că aceasta este „încărcată” de percepţii şi reprezentări. Vântul ştie că suflă. şi anume aritificialismul” (P. până la 6 ani gândirea dobândeşte operativitate generală (nespecifică) relativ complexă…” (p. culoare. permanenţă. inteligenţa senzoriomotorie. credinţa că adultul are puteri nelimitate în univers. B. deşi “intuiţia articulată” se apropie de operaţie şi. B. Caracterul animist al gândirii copilului se continuă. ea fiind un fel de acţiune executată în gând”. volumului. de asemenea. despre animism acelaşi autor afirmă că: „tot ce se află în mişcare este viu şi conştient. 92). într-un anumit sens. intuitiv şi orientarea practică a gândirii. rămâne rigidă şi ireversibilă. Sintetic. radio. nediferenţiată. ulterior. fenomene. 40 . Deşi pe măsura intensificării procesului de socializare gândirea preşcolarului progresează mult. 1976. rămânând orientată în sens unic. de elemente neesenţiale. caracterul concret. ea rămâne o gândire sincretică. p. bazată pe relaţionarea mai mult sau mai puţin întâmplătoare a însuşirilor obiectelor. Piaget. la dispoziţiile sale individuale. precum: conservarea substanţei. după 3 ani şi jumătate sunt vii doar jucăriile. adecvat. nefiind încă o „grupare” propriu-zisă. la surprinderea unor raporturi de invarianţă. L. nefiind capabil să distingă corect. Situându-se în centrul universului.S. greutăţii. dar şi la 6 ani unele obiecte (telefon. Inhelder. Regăsim în acest stadiu genetic şi unele caracteristici ale gândirii întâlnite şi în stadiul precedent. din stadiul antepreşcolarităţii. în care copilul „însufleţeşte” totul. deşi nu sunt coordonate şi organizate în sisteme coerente.DUMITRIU CONSTANŢA - PSIHOLOGIA VÂRSTELOR configuratiilor de ansamblu. se transformă chiar în operaţie. Copilul nu este capabil să treacă de la aspectele de formă. gândirea intuitivă continuă. M. „Din egocentrismul gândirii derivă o altă particularitate a sa. 1985). precum „egocentrismul”. apariţia noţiunilor empirice care. au mare importanţă în procesul cunoaşterii. Elkonin au evidenţiat. frunzele uscate mişcate de vânt etc. impresioniste. Şchiopu (1981). soarele ştie că merge înainte” (J. La 5 ani jucăriile nu mai sunt însufleţite. Piaget consideră gândirea copilului preşcolar ca fiind preoperatorie. ea rămânând tributară ireversibilităţii perceptive. a ceea ce este constant şi identic în lucruri. Piaget a relevat patru stadii animiste: la 3 ani . Deşi intuiţia conduce la un rudiment de logică. realitatea obiectivă de cea personală. Copilul clasifică şi generalizează pe baza unor criterii situaţionale. „Oricum. sesizate pe cale perceptivă. sugestive. copilul raportează încă evenimentele la sine. funcţionale şi nu raţional logice. 110). Asemenea „gândirii simbolice de ordin preconceptual” din care derivă direct. ceas. Vâgotski şi D.

Piaget apreciază: „Niciodată o conduită nouă nu răsare ca abruptă şi fără pregătire în toate domeniile vieţii psihice. faţă de care ea nu constituie decât o diferenţiere şi o coordonare nouă”(H. orice idee are o mişcare. limbajul copilului perfecţionându-se treptat. substituiri. ca trecere a gândirii în cuvânt şi a cuvântului în gândire” (L. bâlbâiala) necesită depistarea lor la timp şi tratament logopedic corectiv. desăvârşirea operaţiilor concrete având loc între 7/8 ani şi 11/12 ani.. Relaţia strânsă între cognitiv şi comunicativ se manifestă clar la antepreşcolar şi preşcolarul mic prin gândirea cu voce tare”. fie insuficientei dezvoltări a auzului fonematic. Vîgotski. Treptat. ele devin operaţii şi acţiuni intelectuale. iar în cele din urmă aceste operaţii se interiorizează desfăşurându-se în limbaj interior. începe de la acţiunea practică cu obiectele.. saltul calitativ înregistrat în dezvoltarea proceselor cognitive explicându-se şi prin dezvoltarea limbajului. dar limbajul îl ajută să se îndepărteze de ea. percepţiile şi reprezentările dobândind semnificaţie prin verbalizare. 1973. rinolalia. după cum bine se ştie. Deşi pronunţia cunoaşte o evoluţie sub aspectul corectitudinii. ca structură gramaticală şi expresivitate. gândirea şi limbajul se află în strânsă unitate şi intercondiţionare. Între 4 1/2 ani şi 5 1/2 ani apare limbajul interior. trecându-se de la vorbirea situativă la vorbirea contextuală. acţiunile externe se transformă în acţiuni verbale. Copilul apelează la realitate. mobilul acestei 41 . Se intensifică : funcţiile cognitivă şi reglatorie a limbajului. ea este întotdeauna pregătită de un şir de conduite anterioare mai primitive. aceasta nu este perfectă. Expresivitatea limbajului şi bogăţia sa se manifestă atât în sporirea caracterului explicit al vorbirii. coerent. fiind posibile omisiuni. S. El se îmbogăţeşte sub raport cantitativ. ci se săvârşeşte prin cuvânt . cu implicaţii. semnificative în dezvoltarea intelectuală a copilului.. 80). Aebli. un curs. Preşcolaritatea este considerată astfel ca o perioadă de organizare şi pregătire a dezvoltării gândirii. 1972). Comunicarea verbală cunoaşte o dezvoltare intensă. Prezenţa unor defecte de vorbire care reprezintă o abatere de la dezvoltarea normală a limbajului (cele mai frecvente fiind dislalia. În strânsă legătură cu evoluţia gândirii evoluează şi limbajul. p. inversiuni de sunete. „Gândirea nu se exprimă prin cuvânt. semantic. Deşi nu sunt fenomene identice. J. Cunoaşterea la copil. astfel că la 6 ani vocabularul său activ însumează peste 3500 cuvinte. într-o formă prescurtată şi oarecum automatizată. O dată cu fondul lexical are loc şi însuşirea semnificaţiei cuvintelor.DUMITRIU CONSTANŢA - PSIHOLOGIA VÂRSTELOR În legătură cu procesul constituirii operaţiilor mintale. lexical. el reprezentând mecanismul fundamental al gândirii. cât şi în creşterea lungimii propoziţiei. iar diferenţa dintre vocabularul activ şi pasiv se micşorează discret. devenind mai clar. Trebuie avut în vedere faptul că multe din defectele de vorbire ce persistă la această vârstă se datorează fie slabei dezvoltări funcţionale a aparatului fonoarticulator. o desfăşurare ce se realizează ca o mişcare internă printr-un şir întreg de planuri. Limbajul preşcolarului evoluează sub toate aspectele: fonetic.

neintenţionat în memorarea şi evocarea unor fapte în mod spontan. Treptat. S. care constituie factori stimulatori ai activităţii. atenţie. afectivitate. cât si de activităţile şi procesele reglatorii : motivaţie. depăşirea orizontului restrâns al familiei. creşte activitatea de prelucrare analitico-sintetică a reprezentărilor. alături de memorarea mecanică apare şi cea logică. nivel atins atât de procesele cognitive. de îndrumarea părinţilor şi a educatoarei. La vârsta preşcolară putem vorbi de o adevărată explozie a procesului imaginativ.care poate fi desfăşurat oricând şi oriunde. paralel cu memorarea involuntară (neintenţionată) se dezvoltă şi cea voluntară (intenţionată). dorinţe. cercetările efectuate au evidenţiat şi unele caracteristici ale memoriei preşcolarului. simple. mimică. durata păstrării etc. Diferenţele individuale sunt generate mai ales de mediul socio-cultural din familie. reactualizarea). exprimându-se în propoziţii scurte. Imaginaţia devine mai activă şi mai intenţională. cel mai timpuriu se dezvoltă memoria motrică. Adaptarea copilului la cerinţele activităţii şcolare presupune un nivel optim de dezvoltare psihică. memoria acestuia înregistrează o trecere de la forme inferioare si mai puţin productive la altele superioare. de sfera mai extinsă a reprezentărilor. Modificări importante se produc la nivelul motivelor. 1975). caracterul pasiv. cât şi calităţile acesteia (volumul. Ca urmare a dezvoltării gândirii preşcolarului. Specificul fenomenelor şi proceselor reglatorii. rapiditatea întipăririi. adjective. activităţile obligatorii şi liber-creative.activitate dominantă .DUMITRIU CONSTANŢA - PSIHOLOGIA VÂRSTELOR perfecţionări fiind o trebuinţă interioară şi anume. caracterul incoerent. Progrese înregistrează toate procesele memoriei (memorarea. chiar dacă grădiniţa are un aport substanţial în atenuarea acestora. plastic. (Ed. explozie întreţinută în special de joc. deprinderi. de regimul lingvistic. procesul imaginativ fiind stimulat de joc. Preşcolarii folosesc tot mai multe substantive. a limbajului interior. apoi memoria afectivă şi memoria plastic-intuitivă. copilul proiectând dorinţele lui dincolo de ceea ce este real. verbe. Cu toate acestea. proces susţinut şi de experienţa cognitivă mai bogată. caracterul concret. Claparede. precum: caracterul nediferenţiat.). voinţă. ea reprezentând o treaptă superioară deoarece conţinutul său este format de materialul verbal. intuitiv. interjecţii). realizându-se trecerea de la motivele biologice la motivele şi trebuinţele sociale. Astfel. trebuinţa de a se exprima. de intensificarea funcţiei reglatoare a cuvântului. Mai târziu. În timpul jocului are loc un proces de conjugare a imaginaţiei creatoare cu cea reproductivă. difuz. de dezvoltarea gândirii şi a noilor trebuinţe. de natura şi frecvenţa comunicărilor interpersonale. lărgirea sistemului relaţiilor cu cei din jur favorizează apariţia primelor relaţii şi atitudini ce constituie un nivel superior de organizare a vieţii psihice a copilului. de a comunica. povestirile lor realizându-se şi prin comunicarea nonverbală (gesturi. păstrarea. se dezvoltă şi memoria verbal-logică. Integrarea copilului în programul activităţilor instructiv-educative din grădiniţă. În ontogeneză. nesistematic. Vâgotski (1970) constată că imaginaţia preşcolarilor este foarte variată şi foarte bogată. cu grad mai mare de productivitate. interese. motivele se 42 . L.

se îmbogăţesc devin mai coerente şi mai adaptate situaţiilor. 1963. încep să se cristalizeze şi diverse sentimente intelectuale. iar conduitele emoţionale ale preşcolarului se diversifică. conchide M. conturează mai clar unele sentimente morale. (motive social-morale) şi prin activităţile desfăşurate cu copiii (motive intrinseci) – “motivaţia la vârstă preşcolară prezintă o structură destul de simplă. A. cu deosebire a proceselor senzoriale şi cognitiv-logice. legate la început de o autoritate sacră. iar sentimntele morale. satisfacerea trebuinţelor. Zlate. Prin urmare. un rol important în această evoluţie avându-l adultul şi relaţia copilului cu el. B. evoluează în sensul unui respect mutual şi al unei reciprocităţi” (J. situativ şi de perspectivă imediată. Atenţia. comparativ. 297). instabilitate. 1970. nemulţumire. capătă in preşcolaritate un tot 43 .DUMITRIU CONSTANŢA - PSIHOLOGIA VÂRSTELOR ierarhizează. „Afectivitatea. fiind înscrise şi două sindroame: sindromul bomboanei amare . activităţile din grădiniţă reprezentând o etapă necesară în constituirea motivelor învăţării şcolare. p. cu antepreşcolarul.starea afectivă de ruşine ce apare în urma unei recompense nemeritate şi sindromul de spitalizare (reacţia afectivă violentă a copilului ce urmează să se despartă de cei dragi pentru a fi internat în vederea urmăririi tratamentului). noilor solicitări cu care se confruntă” (1985. stenice tonifante. în ceea ce priveşte afectivitatea sunt atât de natură cantitativă. de pudoare (la 3 . afectivitatea preşcolarului este destul de instabilă”. ca fenomen psihic de activare selectivă. Inhelder. subordonându-se unele altora. expresii emoţionale. coerent. Se consideră că motivele învăţării (care apar la vârsta preşcolară mijlocie) se formează mai întâi în procesul de efectuare a unor acţiuni practice concrete.. Golu “asemenea modificări sunt posibile. concentrare şi orientare a energiei psihonervoase în vederea desfăşurării optime a activităţii psihice. datorită noilor condiţii de viaţă ale preşcolarului. rea1izându-se un adevărat proces de învăţare afectivă”. blocarea lor determinând stări emoţionale de insatisfacţie. În acest stadiu se face trecerea de la emoţii la sentimente. în timp ce contrazicerea. Constituindu-se permanent la nivelul a două planuri . în principal. conduita preşcolarului începe să capete un caracter unitar. „Cu toate acestea. are caracter predominant afectiv. îşi lărgeşte registrul pe măsură ce se înmulţesc raporturile sociale. 89).4 ani). Modificările care survin la preşcolar. organizate cu copiii. Restructurarea afectivităţii este condiţionată de contradicţia dintre trebuinţa de autonome a preşcolarului şi interdicţii1e manifestate de adult faţă de el. legătura dintre ele fiind determinată şi de propria interioritate a copilului şi nu doar de intervenţia externă a adultului.în cadrul relaţiilor cu cei din jur. După cum constată P. p. 108). de mândrie (4 ani). contribuind la formarea iniţială a personalităţii copilului. Structurile afective sunt în plin proces de formare. dorinţelor copilului asociindu-se cu stări afective pozitive. p. Piaget. centrată mai întâi pe complexele familiale. Prin mecanismul imitaţiei se preiau stări afective. Cercetările psihologice au pus în evidenţă prezenţa la preşcolari a stărilor afective de vinovăţie (3 ani). cât şi calitativă. trăsături determinate de particularităţile psihologice ale vârstei respective” (Chircev.

începe procesul organizării atenţiei voluntare. Cele mai importante achiziţii ale personalităţii în preşcolaritate sunt: „extensia Eului”. Preşcolaritatea reprezintă stadiul apariţiei şi începututui organizării voinţei. contrast cromatic etc. precizarea obiectivelor activităţii. caldă. solicitarea copiilor prin întrebări. potenţialul uman fiind astfel stimulat. Dacă trebuinţa de independenţă şi autonomie. sociale. îndrumarea lor pe parcursul activităţii etc. lupta motivelor. prin socializare. dezvoltarea acesteia contribuind totodată la dezvoltarea şi educarea voinţei sale. psihice. depinde de împrejurările maturizării sale biologice. Întreaga evoluţie a omului ca subiect epistemic. Azi este unanim acceptată teza că la naştere copilul este doar „un candidat la umanitate” şi că această calitate va fi dobândită prin învăţare şi educaţie. precum şi practica educaţională pun în evidenţă faptul că principalele faze ale actului voluntar (fixarea scopurilor. Formarea şi dezvoltarea personalităţii preşcolarului. mândria. dezvoltarea ei fiind un proces foarte complex şi de lungă durată. precizează că pînă la 3 ani acesta a parcurs trei etape: simţul eului corporal. Aceasta se realizează prin: fixarea unor sarcini de către adult. simţul unei identităţi de sine continui . 1992). exprimarea clară. făcând să apară piedici în funcţionalitatea lor. conturare specială. Motivaţia devine unul dintre factorii importanţi ai susţinerii voinţei. (M. cât şi printr-o „paradă a Eului”. În etapa preşcolară. respectul faţă de sine. Zlate. expresivă. dezvoltat şi valorificat sub influenţa mediului şi a educaţiei. cresc concentrarea şi stabilitatea ei. ceea ce demonstrează faptul că la această vârstă voinţa este în curs de organizare. formarea conştiinţei morale. Psihologul american G. socializarea conduitei. luarea hotărârii. ale modelării culturale şi integrării sociale. execuţia) nu sunt suficient stabilizate. axiologic. exprimat după opinia lui H. Până la începtutul preşcolarităţii copilul a achiziţionat ambele forme de atenţie: involuntară şi voluntară. îşi măreşte volumul. preşcolaritatea reprezintă perioada “formării iniţiale a personalităţii”. Studiile realizate. mai ales sub influenţa dezvoltării gândirii şi a limbajului. Wallon (1975) prin „atitudine de opoziţie” („spirit de contrazicere”). pragmatic. Esenţa profilului psihologic al acestei etape de dezvoltare se exprimă prin trezirea sentimentului de personalitate. mobilitatea şi spiritul de iniţiativă. Educatoarelor le revine sarcina de a trezi atenţia involuntară (prin utilizarea unor stimuli caracterizaţi prin noutate. tendinţa afirmării de sine erau considerate ca cele mai proeminente trăsături ale primei copilării. ca formă complexă de reglaj psihic. copilul îşi dă singur comenzi cu privire la declanşarea sau frânarea unor mişcări sau acţiuni simple. care a studiat procesul elaborării ontogenetice a „Eului”. Allport (1981).) şi de a determina şi menţine atenţia voluntară asupra activităţii desfăşurate pe o perioadă mai lungă de timp. expresivitate. 44 .DUMITRIU CONSTANŢA - PSIHOLOGIA VÂRSTELOR mai pronunţat caracter activ şi selectiv. Capacitatea de a-şi dirija activitatea se dezvoltă o dată cu funcţia reglatoare a limbajului: prin intermediul limbajului intern.

1983). Nivelul III al autonomiei morale sau interiorizării şi acceptării personale a principiilor morale (L. Primul aspect este legat de simţul de proprietate. „dar copilul mic are numai rudimentele unei asemenea extensiuni a Eului” (G. ce cuprind şase stadii ale raţionamentului moral: Nivelul I — premoral (4 . • stadiul moralităţii legii şi ordinii. tot aşa şi în dezvoltarea timpurie a conştiinţei morale există faza comportamentului moral egocentric şi faza realismului moral.10 ani): • stadiul moralităţii ascultării . Piaget cu privire la psihogeneza judecăţilor morale la copil disting faza eteronomă (copilul preia norme. 1994) include : • stadiul moralităţii contractuale şi acceptării democratice a legii. interdicţiile şi expectaţiile părinţilor. 1978) este interesat de evoluţia şi formarea morală a copilului. • stadiul moralităţii hedonismului instrumental naiv. El îşi formează imaginea de sine prin preluarea ei de la părinţi. p.13 ani) : • stadiul moralităţii bunelor relaţii. în care respectul este reciproc. Ca şi J. atitudinile. aşa încât în aceasta intră. p. Nivelul II — al moralităţii convenţionale (10 . 198l. L. 1981. • stadiul moralităţii principiilor individuale de conduită. dacă în dezvoltarea gândirii există o perioadă de egocentrism şi apoi de realism. fiind implicat şi propriul sistem valoric în actul de apreciere. „Imaginile parentale interiorizate constituie pentru copil un mijloc de autocontrol care îi oferă siguranţă şi îi sporeşte independenţa” (G. „mingea mea” etc. Chircev. situaţiilor. Piaget.DUMITRIU CONSTANŢA - PSIHOLOGIA VÂRSTELOR În perioada preşcolarităţii aceste procese se perfecţionează adăugându-se alte două dimensiuni importante ce contribuie la sporirea individualităţii copilului: „extensia eului” şi „imaginea eului” (G. regulile şi normele morale fiind interiorizate şi transformate în mobiluri interioare ale conduitelor. Allport. Astfel. evidenţiind trei niveluri de dezvoltare morală. care „ajunge să cunoască ce aşteaptă părinţii de la el şi să compare această aşteptare cu propriul său comportament”. 131). de fapt. exigenţele. 1981. p. copilul vorbind despre „fratele meu”. Cele şase stadii pot constitui indicatori ai procesului de interiorizare a judecăţilor morale şi a motivărilor acţiunii morale (A. Referitor la. echivalează cu lărgirea sferei sale de cuprindere. Autorul subliniază că putem înţelege cel mai bine personalitaitea cunoscând ce cuprinde Eul extins. Se realizează astfel 45 . reguli. 181). 101). Cercetările lui J. Allport. Este un stadiu al cooperării. ce corespund din punct de vedere genetic vârstei între 7 şi 12 ani. interdicţii în mod neselectiv din anturaju1 imediat) şi faza autonomiei morale. Cel de-al doilea aspect se caracterizează printr-un început rudimentar de conştiinţă a copilului. Piaget consideră că există un paralelism între constituirea conştiinţei logice şi a conştiinţei morale. apariţia conştiinţei morale a copilului. Allport. Iacob. Kohlberg (după Ricks. judecare a faptelor. specialiştii sunt de acord că ea este strâns legată de imaginea de sine a acestuia.

el „nu se răsfrânge obligatoriu şi direct şi asupra conduitei morale” (p. regulilor în cadrul familiei şi grădiniţei. prin stimulare din interior şi stabilizare. vor deveni trăsături pozitive de caracter ce intră tot în sfera conduitei morale. educatori). prin asimilarea şi interiorizarea treptată a cerinţelor. în concepţia piagetiană preşcolaritatea corespunde celor două substadii ale etapei iniţiale: al „moralei ascultării” eteronome şi al „realismului moral”. pe de o parte şi între diversele “apartenenţe” ale copilului pe de altă parte. învăţarea lui facilitând stabilizarea relaţiilor sociale din ce în ce mai diferenţiate. treptat. L. Pe când în concepţia lui Kohlberg. la nivelul familiei şi al statului. Respectarea normelor este mai mult rezultatul ascultării decât al cunoaşterii şi înţelegerii lor. cele mai multe teorii vizează locul acordat. dacă în jurul vârstei de 3 ani. Deoarece sensul acţiunii educative este de la conduită spre conştiinţă. socializarea este privită ca interiorizare a valorilor culturale. Se consideră că o multitudine de factori influenţează socializarea copilului preşcolar: •Concepţiile filosofice. temperamentul şi capacităţile lor cognitive. politice. Kohlberg este valabil doar pentru o dimensiunea a moralităţii şi anume. preşcolaritatea se încadrează în primul nivel al dezvoltării morale. dezaprobării. Iacob (1994) consideră că modelul propus de L. normelor. la o morală a respectului reciproc şi la o morală autonomă.DUMITRIU CONSTANŢA - PSIHOLOGIA VÂRSTELOR trecerea de la morala eteronomă a ascultării. blamului. Din perspectivă psihologică. Prin urmare. în care acceptarea normelor morale apare ca o formă de identificare cu grupul de referinţă. •Intervenţiile şi influenţele mediului. Sunt numeroase lucrările care subliniază importanţa interacţiunilor sociale implicate la mai multe niveluri ale construcţiei socializării : modul de comunicare. 1991). cooperarea şi confruntarea în rezolvarea problemelor. •Conflictele dintre copil şi adulţi (părinţi. judecata morală. religioase etc. o atenţie deosebită trebuie acordată formulării cerinţelor şi urmăririi respectării lor în cadrul acţiunilor zilnice în vederea formării deprinderilor elementare de comportare. Acestea. literatura de specialitate evidenţiază că acest proces se realizează în contextul social. Referitor la socializarea conduitei copilului. formare a atitudinilor şi a reprezentărilor sociale comune grupurilor. M. Conformarea la normă se întemeiază pe afecţiune şi pe teamă. prin amplificarea relaţiilor interpersonale. Un instrument important al socializării este limbajul. transmiterea cunoştinţelor. în procesul socializării. 46). •Personalitatea părinţilor şi a celorlalţi copii. Zlate constată că evoluţia sociabilităţii poate fi evidenţiată prin modul în care preşcolarii realizează percepţia altora. Astfel. asimilarea unor concepte etc. În ceea ce priveşte achiziţia normelor şi valorilor. ce vizează evitarea pedepsei. mecanismelor externe de control social şi mecanismelor interne de autocontrol ce înscriu socializarea într-un “proces de autoactualizare” (Grand dictionnaire Larousse. 46 .

intelectuale. şi agitaţiei. 9 ani . Iată de ce. de specialitate prezintă amplu problemele legate de adaptarea copilului la cerinţele şi programul activităţii şcolare. organizarea unor jocuri-exerciţii de imitare a vorbirii altuia. conform teoriei lui Erickson. iar criteriile raţionamentului moral cuprind o doză mare de subiectivism. utilizarea echilibrată a aprobării şi dezaprobării stimulează mecanismul socializării conduitei copilului. repartizarea şi încredinţarea unor „responsabilităţi sociale”. motivarea faptei morale realizându-se mai mult din perspectiva afectivă decât cognitivă. Desprinzând aspectele esenţiale ale acestui stadiu. bazat pe achiziţiile anterioare. a atitudinii lor faţă de sine şi faţă de alţii. 114. dintre grădiniţă şi şcoală. de asemenea. slab prefigurată.p. a meditaţiei. Osterrieth împrumută de la Gessel următoarea caracterizare: 6 ani . 3. dar şi din perspectiva optimizării strategiilor practice de acţiune eficientă la această vârstă. cu echilibrul şi buna sa adaptare constituie pe drept cuvânt apogeul copilăriei. a extravaganţei.5. Date semnificative au fost furnizate şi cu privire la necoincidenţa nivelurilor constituirii premiselor necesare pentru adaptarea la sarcinile şcolare cu momentul intrării formale 47 . de asemenea. etc. M. Debesse caracterizează vârsta şcolară ca „vârsta raţiunii”.vârsta autocriticii.vârsta extremismului.. (1976. Dezvoltarea psihofizică a şcolarului mic (6/7-10/11 ani) Vârsta şcolară se constituie ca un stadiu nou. Sunt evidenţiate. pentru înţelegerea universului psihointelectual. confuză la preşcolari. şi socio-afective. a expansiunii. 8 ani . valorizarea pozitivă a modelelor de interacţiune contribuie. ambianţă. a preocupărilor interioare. predomină stadiul în care copilul se confruntă cu conflictul dintre iniţiativă şi vinovăţie. dificultăţile de adaptare generate de cauze psihofiziologice. a autodeterminării. retragere iar factorul social determinant este mediul familial. 7 ani vârsta calmului. a tensiunii. după opinia specialiştilor. dezvoltă autonomia acestuia. funcţii.„vârsta cosmopolită”. „vârsta cunoaşterii”. la interiorizarea treptată a unor modele de conduită. p. la educarea sensibilităţii. în funcţie de noile dominante psihofizice şi noile solicitări ale mediului. puţin înainte de 4 ani. a unor gesturi. socioafectiv şi comportamental. 137).) dintre mediul familial şi cel şcolar. a interesului universal. Cooperarea este.. calitativ superior. în care apare pentru prima dată „interioritatea” una din trăsăturile dominante ale stadiului următor. „vârsta socială”. a mimicii şi pantomimicii. Altul este perceput ca partener egal de activitate. pe experienţa cognitivă a copilului pe care o valorifică şi restructurează. vârsta de 10 ani. Referitor la dezvoltarea psihosocială a preşcolarului. cunoaşterea profilului psihologic al vârstei preşcolare devine un etalon important nu numai pentru evaluarea nivelului de dezvoltare. La rândul său. facilitează apariţia premiselor trăsăturilor caracteriale. Literatura. sistem de evaluare etc. diferenţele (de structură.DUMITRIU CONSTANŢA - PSIHOLOGIA VÂRSTELOR Altul este perceput ca o ameninţare. Selectarea şi utilizarea unor strategii metodologice unitare. P. nbnPractica educaţională a scos în evidenţă faptul că integrarea copiilor în activităţile obligatorii şi liber-creative. Altul este perceput ca rival şi abia pe la 5 ani.

precum imaginaţia şi gândirea. mişcării. Reprezentările suportă modificări importante atât sub raportul sferei şi conţinutului. procedeele intuitive. însuşirea unor criterii şi procedee de explorare.DUMITRIU CONSTANŢA - PSIHOLOGIA VÂRSTELOR (oficiale) în şcoală. coerente. Sub acţiunea învăţării şi prin intermediul funcţiei reglatorii a limbajului. Astfel. tactilă. chinestezică etc.obiectiv (legat de status şi rol) şi polul psihologic-subiectiv . devin posibile: evocarea cu mai multă uşurinţă a fondului de reprezentări existent.dat de nivelul de pregătire internă pentru şcoală (P. are loc o creştere şi diversificare a fondului de reprezentări. precum şi cu privire la decalajul între polul social . combinarea. principalul salt calitativ al şcolarităţii mici. Este perioada în care continuă să se dezvolte toate formele de sensibilitate (vizuală. percepţia îşi diminuează caracterul sincretic. nesistematizat reprezentările devin mai precise. sau. Golu). nediferenţiat. investigare a câmpului perceptiv (vizuală. precum : dezvoltarea sensibilităţii şi a activităţii discriminative a analizatorilor. de subaprecierea duratei intervalelor scurte (P. Prin transformarea şi recombinarea reprezentărilor sau a componentelor acestora pot fi create noi imagini. Creşte acuitatea discriminativă faţă de componentele obiectului perceput. timpului. auditivă. Această trăsătură însoţeşte dinamica evoluţiei copilului. formarea unor structuri perceptive. reprezentarea contribuind astfel la realizarea altor procese cognitive superioare. Deoarece dezvoltarea capacităţii de reprezentare merge în direcţia creşterii elementului generalizator. superficiale ale percepţiei la cele complexe şi la observaţie. demersul didactic trebuie să stimuleze capacitatea elevului de a evoca si dirija voluntar reprezentările sale în funcţie de sarcina de rezolvat. gândirea intuitivă cedând locul gândirii operatorii. sau de: scopul fixat prin limbaj interior. dată prin instrucţie verbală. contopit. precum şi toate formele complexe ale percepţiei : spaţiului. Wallon. Sub influenţa sistemului de solicitări determinat de activitatea şcolară. semnelor convenţionale. empirice ale preşcolarităţii fiind înlocuite cu construcţiile 48 . mai ales. în mica şcolaritate percepţiile spaţiale mai păstrează o notă de situativitate. auditivă): ordinea de relevare a însuşirilor. de la procesele senzorial-perceptive până la trăsăturile de personalitate. De la caracterul difuz. Golu. Perioada de la şapte la doisprezece ani. cât şi în ceea ce priveşte modul lor de producere şi funcţionare.. afirma H. sistematice. cum sunt cele corespunzătoare cifrelor. iar aprecierea timpului mai înregistrează unele erori legate. povestire). Cu toate acestea. cu limbajul şi cu gândirea are loc trecerea treptată de la formele simple. Acum trebuie realizate obiective importante ale învăţării perceptive. inteligibilitate. sporind în precizie. 1992). este aceea în care obiectivitatea înlocuieşte sincretismul. descompunerea acestora în componente cu care poate opera în contexte variate (desen. înlănţuirea lor. mai clare. generarea de noi reprezentări.). spontane. dezvoltarea intelectuală constituie. dimpotrivă. psihologilor. pe această bază ca urmare a relaţiei strânse în care elevul o realizează cu activitatea. volum. se formează schemele logice de interpretare ce intervin în analiza spaţiului şi timpului perceput. literelor. După opinia. Astfel. tactilă. compunere.

permanent. „Memoria nu poate fi disociată de operaţiile de gândire. dezvoltându-se astfel formele mediate. ştiut fiind faptul că limbajul reprezintă un “ax al S. formă. copilul dobândeşte „conştiinţa limbajului” (R. de dezvoltarea inteligenţei. conservarea volumului. depinde atât de particularităţile materialului de memorat.toate aceste transformări solidare sunt. ci coordonează toate punctele de vedere distincte într-un sistem de reciprocităţi obiective” (J.8 ani copiii admit conservarea substanţei..P. a. Principala caracteristică a dezvoltării limbajului în învăţământul primar rezidă în faptul că limba devine un obiect de învăţământ. optimizarea memoriei. precum şi de trăsăturile psihofiziologice ale copilului. ele prefigurând grupul operaţiilor formale. toate acestea desfăşurându-se pe plan mintal. achiziţie a stadiului următor : „. fiind însuşită în mod conştient.p.U. către 9 ani recunosc conservarea greutăţii. trecând dincolo de aspecte1e concrete de mărime. în realitate. în general. fiind legate încă de acţiunea obiectuală. Piaget. Se formează astfel ideea de invarianţă.” Tulburările de vorbire. şi desprinzând ceea ce este identic. structurilor gramaticale. Odată cu intrarea în şcoală şi învăţarea citirii şi scrierii. cât şi cel scris. sporirea fluenţei şi expresivităţii etc. logice ale memoriei. efectuării unor corecţii. gramatical. însuşiri care îl impresionează mai mult. sistematic pe baze ştiinţifice sub toate aspectele sale importante fonetic. care pot afecta profund conduita verbală a şcolarului mic. Psihologia genetică‚ (J. expresia unui acelaşi act total. Şcolarul mic memorează mai ales. Vincent). lexical. Se accentuează caracterul voluntar şi conştient al proceselor memoriei. după cum urmează: la 7 . invariabil în obiecte şi fenomene. solicită din partea învăţătorului multă grijă. p. acum formându-se capacitatea de citit şi scris. Se dezvoltă atât limbajul oral. trăinicia memorării. culoare etc. în funcţie de situaţie impunându-se fie o terapie educaţională. constant. sau de conversiune integrală a gândirii…Ea nu mai porneşte dintr-un punct de vedere particular al subiectului. Însuşirea fondului principal de cuvinte. Deoarece productivitatea şi. conservare a unor caracteristici (cantitate. influenţează nu numai asupra perfecţionării conduitei verbale.. sti1istic etc. greutate. cadrele didactice vor apela frecvent la strategii cu sporite valenţe activ-participative. ele se realizează asupra unor conţinuturi concrete. care este un act de decentrare completă. a anticipării rezultatului.. 185-186). Grupările de operaţii se perfecţionează prin generalizarea unor date furnizate de situaţii concrete. precum şi volumul. ceea ce se bazează pe percepţie. volum). 1965. Caracteristica principală a operaţiei logice este reversibilitatea.. Pe măsură ce 49 . copilul este capabil să. fie una psihomedicală. adică posibilitatea folosirii concomitente a sensului direct şi invers. Piaget) a demonstrat că la această vârstă.DUMITRIU CONSTANŢA - PSIHOLOGIA VÂRSTELOR logice. intuitive. surprindă fenomene inaccesibile simţurilor. Operaţiile acestui stadiu sunt „concrete” deoarece deşi se desfăşoară pe plan mintal. ci şi asupra dezvoltării intelectuale. de ambianţa în care acesta se desfăşoară. iar la 11-12 ani. Operaţiile mintale se formează prin interiorizarea‚ acţiunilor externe. mediate şi reversibile. insistând asupra acelor elemente.

Voinţa influenţează mult desfăşurarea celorlalte procese psihice senzoriale. 91. Curiozitatea. afective. stabile.DUMITRIU CONSTANŢA - PSIHOLOGIA VÂRSTELOR operaţiile logice se cristalizează. inadecvate) şi cel de-al doilea. Osterrieth. dificultăţile de concentrare. afirma Gessel. de explorare şi documentare constituie premise ale stimulării.. trebuinţa de a afla. voluntară. codul mnezic se aproprie de exigenţele gândirii” (I. Tendinţa inferiorităţii” de care vorbeşte P. conţinutul. stimularea permanentă a gândirii şi implicarea acţională în activitate. postvoluntară) şi a însuşirilor ei. logice. ci ca nevoie de a apăra intimitatea psihică împotriva incursiunilor altora. unii autori consideră că pot fi distinse două stadii: unul iniţial. comportamentul şcolarului mic fiind tot mai puternic impregnat cu „o notă de intenţionalitate şi planificare”. 132).. a unui început de autonomie şi autodeterminare. de ataşare faţă de alte persoane şi alta de preocupare faţă de sine” (I. pe temeiul dezideratelor informativ-formative ale învăţământului. Radu. copilul este. formarea unor interese bogate. reconstituie. 50 .rol (cel de elev) aduce restructurări importante în planul proceselor şi fenomenelor psihice cu rol reglator şi stimulativ în învăţare. povestire. mobilitate si distributivitate. desene şi compuneri intenţiile sale creatoare. 1974). în care combinatorica imaginativă capătă mai multă coerenţă şi dinamism. activarea. succesiunea şi durata lor. cu începere din clasa a III-a. “Vârsta de nouă ani reprezintă o cotitură: individul nu mai este un copil. Organizarea optimă a învăţării. Aceasta se realizează prin dezvoltarea motivaţiei. însă nu este încă un adolescent”. raporturile de cooperare. educarea atenţiei acestuia trebuie să înceapă prin educarea formelor sale (involuntară. 1994. contribuind hotărâtor în dezvoltarea judecăţii morale la copil. p. de a cunoaşte. Particularităţile imaginaţiei şcolarului mic pot fi puse în evidenţă urmărind modul în care acesta fabulează. „Departe de a fi numai făptura socială şi excesiv gregară descrisă de unii. Se dezvoltă emoţiile şi sentimentele intelectuale. trecerea la o nouă formă de activitate şi un nou status . Referitor la dezvoltarea imaginaţiei şcolarului mic. pe plan mintal. se evidenţiază şi prin apariţia unei timidităţi care nu mai apare ca teamă de străini (precum în preşcolaritate).). realizează în. Intrarea în şcoală. fiind influenţată de elementele fantastice. Nicola. a unei atitudini active în procesul cunoaşterii. a “eului care se priveşte pe sine”. În ceea ce priveşte atenţia şcolarului mic. Manifestările afective se diversifică şi se extind. definitoriu pentru primele două clase (în care combinarea imaginilor se realizează mai mult spontan. morale. profunde. educarea voinţei. contribuie la stimularea procesului de organizare a conduitei voluntare. se identifică imaginativ cu rolurile primite în joc. caracterizată prin dezvoltarea dimensiunii interioare. desprinzându-se două tendinţe convergente: “una de expansiune. literatura de specialitate şi practica educaţională pun în evidenţă volumul redus. p. estetice: viaţa în grup. Perioada de la 9 la 12 ani este considerată de Paul Osterrieth ca ”maturitatea copilului”. formării şi dezvoltării motivaţiei şcolare. care probabil că ar găsi-o puerilă şi ar râde de ea” (1976. Această preocupare faţă de sine anticipează evoluţia ulterioară a “conştiinţei de sine”. De aceea.

atât în ceea ce priveşte organizarea ei interioară. întrun tot unitar. Neveanu. pp. să aibă originalitatea sa proprie” (P. 1978). se constată o creştere a gradului de coeziune a constructelor de personalitate. flexibilă a învăţătorului în vederea unor compensări temperamentale în cadru1 activităţii instructiv-educative. cât şi conduita sa externă. 195). Osterrieth. sintetic prezentate. a aspectelor pozitive şi a limitelor fiecăruia facilitează intervenţia avizată. Constanţa. Depistarea şi cunoaşterea portretelor temperamentale ale elevilor. de ajustări (prin întărire şi observaţie) în funcţie de situaţii (1990. 3. Nicola. subliniază rolul decisiv al procesului de învăţământ în dezvoltarea psihică cognitivă. iar „coordonarea mecanismului cooperare-competiţie constituie una din preocupările principale ale dascălului” (I. preponderent sanguinici sau melancolici.) Principalele achiziţii ale şcolarităţii mici. Psihologul Alain Lieury afirma că personalitatea nu este doar o chestiune de temperament.. Astfel. acest stadiu fiind denumit şi „vârsta socială”. afectivă. Este bine ştiut că temperamentul derivă dintr-un anumit tip de sistem nervos. Debesse considerând această etapă „vârsta maturităţii infantile”. suportă toate influenţele dezvoltării celorlalte componente superioare ale personalităţii şi dobândeşte o anumită factură psihologică (P. p. P. 109. naturală. p. copiii se disting printr-o mare diversitate temperamentală: întâlnim copii preponderent colerici sau flegmatici. noile împrejurări de viaţă influenţează puternic procesul formării personalităţii copilului. relaţională a copilului. Dumitriu. căpătând anumite nuanţe emoţionale. Câmpul interacţional se îmbogăţeşte şi se diversifică. M. 1996. Totodată. se conturează sentimentele sociomorale. 2004. p. copilul fiind capabil să-şi dirijeze voluntar conduita. are loc organizarea şi integrarea lor superioară. organizarea trăsăturilor caracteriale. volitivă. şcolarul mic manifestându-şi deplin trebuinţa de apartenenţă la grup. ci depinde de învăţarea socială.Caracterizarea creşterii şi dezvoltării psihice a preadolescentului 51 . 137). să-şi fixeze scopuri în mod autonom. În şcolaritatea mică. de prietenie şi cooperare.6. Se intensifică mecanismul socializării. Statusul şi rolul de şcolar. cea de-a treia copilărie marchează o limitare a gustului pentru fantastic şi un mai bun control al manifestărilor afective. diferenţiată. Unitatea şi convergenţa demersurilor şcolii şi familiei în acest sens constituie cerinţă de bază a complexului proces de modelare socioculturală a personalităţii şcolarului mic (apud Dumitriu. Acum se pun bazele dimensiunii cognitiv-morale a caracterului. Temperamentul se modulează. Mica şcolaritate este perioada în care începe structurarea caracterului. el fiind o realitate psihologică grefată pe o realitate biologică. conturarea unor dominante. 23-29). Gh. „Structurile interrelaţionale ce se constituite la nivelul grupului formează matricea de bază a socializării la această vârstă”.DUMITRIU CONSTANŢA - PSIHOLOGIA VÂRSTELOR cineva care vrea să fie el însuşi.

Marcând trecerea de la copilărie la adolescenţă. dominat le adaptarea la starea adultă. sentimentul respectiv provine din pericolele pe care le percepe „în mod justificat sau nu. pubertatea propriu-zisă (momentul culminant al pubertăţii). O analiză profundă a transformărilor fiziologice şi somatice şi a consecinţelor acestora în planul devenirii psihice realizează şi psihologul M Debesse (1981). Majoritatea autorilor sunt de acord că intensitatea 52 . ce se situează între 14 şi 16/18 ani (U. Particularităţile psihice ale preadolescenţei sunt determinate atât de maturizarea psihosomatică. la educator. Osterrieth. Şchiopu (1981) diferenţiază trei stadii. declanşat la puţin timp după atingerea punctului culminant al pubertăţii. precum şi prezenţa în tabloul psihologic al acestui stadiu a unor trăsături ce ţin de mica şcolaritate cu altele ce prefigurează adolescenţa i-au determinat pe unii autori să considere pubertatea doar ca o simplă „verigă de legătură” între două stadii. primul „neliniştea. „Prima etapă a lunecării spre adolescenţă poate fi situată în jurul vârstei de 11 ani. Pentru. apare ca un răsunet al transformărilor organice asupra vieţii sale mintale” (p. Astfel. M. el fiind un moment şi în acelaşi timp „puţin diferenţiabil de momentul preadolescenţei”. perioada pubertăţii este una de complexe transformări. după cum urmează :  stadiul pubertăţii (de la 10 1a 14 ani). de la 12 la 14 ani. cât şi pentru aceea că atunci ies la lumină o anumită nelinişte şi o anumită agitaţie” (P. stadiul pubertăţii cuprinde trei substadii şi anume : • etapa prepuberală (de la 10 la 12 ani).  stadiul adolescentei (de la 14 la 18/20 ani). stadiu dominat de integrarea socială şi profesională.138). • . 174). E. Verza. 1981. în jurul elevului său” şi din complexitate şi noile responsabilităţi privind „misiunea” sa. 1976. de dezvoltare a capacităţilor de cunoaştere. Debesse (1981) denumeşte această perioadă de evoluţie psihică drept „vârsta neliniştilor pubertare”. • momentul postpuberal. p. tendinţa de izolare. şcolii. precum şi de locul ocupat şi rolul jucat de puber în sistemul relaţiilor din cadrul familiei. care precizează că în această perioadă „evoluţia însăşi are ceva deconcertant. 83). cât şi pentru educator. Intrarea în adolescenţă se face uneori mergând de-a-ndărătelea”. p. societăţii. este perioada. noul egocentrism. Şchiopu. neliniştilor atât pentru copil. dominat de o intensă creştere. de interiorizare. de accentuare a dimorfismului sexual cu largi rezonanţe în dezvoltarea psihică şi socială . psihic şi sociomoral. Ambivalenţa manifestărilor puberului. de maturizare sexuală. nevoia de relaţii interpersonale şi de grup alternează cu individualismul. de accelerare a ritmului creşterii. La rândul său.  stadiul adolescenţei prelungite (de la 18/20 la 24/25 ani). de câştigarea identităţii şi intelectualizarea pregnantă a conduitei. În opinia autorului.DUMITRIU CONSTANŢA - PSIHOLOGIA VÂRSTELOR În dezvoltarea psihică a copilului de după 10 ani. Majoritatea lucrărilor de specialitate subliniază intensele transformări şi schimbări ce au loc pe plan fizic. de refugiu în sine. U. atât pentru motivul că atunci se declanşează anumite transformări intelectuale şi fizice.

1976. creşterea atribuţiilor acesteia privind orientarea. Şchiopu. care se susţine pe sine. Piaget. Piscoi. Saltul de la operaţiile concrete la cele formale nu se realizează brusc. cu particularităţi proprii. constituindu-se treptat mecanismele de coordonare logică şi matematică: „. V. Are loc. fiind dependente.nevoia de cunoaştere.peste gândirea concretă se suprapune o gândire formală. vizuală. ci treptat. unii autori au considerat că între 10 12/13 ani copilul tece printr-o fază de sensibilitate scăzută. . Gândirea logică se realizează „prin conştientizarea operativităţii gândirii asupra realului”.nevoia de independenţă şi de auto-determinare. ..DUMITRIU CONSTANŢA - PSIHOLOGIA VÂRSTELOR şi ritmul schimbărilor ce se produc. Referitor la dezvoltarea reprezentărilor. după J. manifestându-se astfel o „stabilitate a stării de spirit”. specifice. trăirile afective fiind mai bine controlate. de asemenea. p. în jurul vârstei de doisprezece ani se finalizează stadiul operaţiilor concrete. Cea mai importantă construcţie intelectuală a acestui stadiu este raţionamentul ipotetico-deductiv. alternativelor.nevoia de împlinire.. 140).nevoia de relaţii şi de grup.nevoia de afecţiune. şcolarul mijlociu fiind capabil să opereze cu concepte. cromatică. Această gândire este eliberată de „incidentele concrete”.nevoia de distracţii şi de culturalizare. face posibilă desfăşurarea operaţiilor logice prin care preadolescentul analizează şi compară ansamblul elementelor. totodată. Se dezvoltă operativitatea specifică a gândirii.. prin apariţia manifestărilor de tact şi 53 . consecinţele acestora în plan psihocomportamental variază de la un individ la altul. dimpotrivă. limbaj etc. memorie. Alţii. face predicţii. Astfel. hipersensibilitate. caracterizată prin instabilitate emotivă.” (Paul Osterrieth. simboluri şi reprezentări” (U. p. . care facilitează trecerea de la operarea asupra realului la operarea asupra posibilului. 1989. Golu (1985) consideră pubertatea ca pe un stadiu de sine stătător al dezvoltării ontogenetice. şi de condiţiile de mediu şi activitate. raţionamente.. fenomen pus în evidenţă de utilizarea a numeroşi algoritmi în domeniile tuturor disciplinelor. conducerea şi valorificarea celorlalte procese psihice: senzoriale-perceptive. 214). asociază pubertatea cu „vârsta neliniştilor”. posibilităţilor. Psihologul român P. Referitor la afectivitatea preadolescentului. . specifice acestei vârste. Maturizarea generală se exprimă şi în planul capacităţilor de cunoaştere: se amplifică şi devin şi mai fine sensibilitatea tactilă. imaginaţie. precum: . Achiziţiile şi transformările semnificative din domeniul gândirii determină. astfel că în adolescenţă gândirea formală şi reflexivă va funcţiona deplin. specialiştii apreciază că în perioada dintre 10/11 şi 14/15 ani are loc aproape o „convertire explozivă a cunoaşterii în scheme. . o reorganizare a structurilor operatorii şi o ierarhizare a lor. se dezvoltă percepţiile şi spiritul de observaţie. auditivă. Ea se caracterizează prin apariţia unor nevoi noi. judecăţi.

Debesse (1970. în cadrul grupului realizându-se importante transformări din punct de vedere moral. trebuie să menţionăm că divergenţa părerilor începe chiar de 1a delimitarea cronologică a perioadei adolescenţei. 96). p. Osterrieth. Din „obiect” al afecţiunii altora. acum „viaţa socială atinge maximum de intensitate” (P. instrumentarea psihică de a lua decizii imprimă o mai pronunţată. la care individul trăieşte în simbioză cu grupul mai profund decât în oricare altă perioadă a vieţii”. etapă a conturării individualităţii şi a începutului de stabi1izare a personalităţii. consideră că adolescenţa se întinde de la 12 la. 141).Caracterizarea creşterii şi dezvoltării psihice a adolescentului Vârsta adolescenţei este foarte controversată. M. Cucerirea treptată a autonomiei şi creşterea capacităţii de autocontrol. 1981). Este stadiul apariţiei şi dezvoltării unor sentimente intelectuale. p. „vârsta marilor elanuri”.DUMITRIU CONSTANŢA - PSIHOLOGIA VÂRSTELOR pudoare. puberul devine subiect ce „împarte” afecţiune altora. coerenţă.paralelismul dintre evoluţia logicii şi a voinţei care apare în aceeaşi epocă pentru a introduce mai multă coerenţă în gândire şi acţiune”. denumit de R. stabilitate. coerenţă. J. Fără a ne propune o analiză detaliată a acestei etape. în care domină transformările organice şi adolescenţa juvenilă (16-20)). Urmărirea cu perseverenţă a scopurilor. 3. psihologii şi pedagogii considerândo: „vârsta ingrată”. instrumentarea psihică de a lua decizii imprimă o mai pronunţată. în care trec pe primul plan achiziţiile sociale şi culturale. înregistrându-se frecvente conflicte şi chiar perioade de „criză”. 18/20 ani şi cuprinde: adolescenţa pubertară (12-16 ani). Gesell fixează preadolescenţa în 54 . efortului depus pentru conformarea regulii morale. unitate şi continuitate comportamentului. 1970. „vârsta de aur” „vârsta crizelor. cooperarea cu familia acestuia şi adoptarea unor strategii educaţionale adecvate atât sub raport individual. nesiguranţei. unitate şi continuitate comportamentului. Dezvoltarea psihosocială este centrată pe urmărirea cu perseverenţă a scopurilor. Cousinet „vârsta de graţie socială”. de conformare a comportamentului unor exigenţe. stabilitate. şi norme interiorizate prin imitaţie şi identificare. în acelaşi timp bunăvoinţă şi fermitate” (M. Ea reprezintă cea mai complexă etapă a dezvoltării fiinţei umane. estetice. anxietăţii. insatisfacţiei” etc. În acest sens. de noi temeri şi anxietăţi. Piaget a evidenţiat . efortului depus pentru conformarea regulii morale.7. Debesse. morale. 1976. Cunoaşterea optimă a profilului psihologic al puberului de către educatori. Astfel. “Nevoia de multiplicare a relaţiilor interpersonale şi nevoia de grup” constituie altă caracteristică a acestui stadiu. „O atitudine comprehensivă este la acest moment mai necesară ca oricând şi ea implică. cât şi psihosocial favorizează traversarea normală a acestei perioade. ce marchează încheierea copilăriei şi trecerea spre stadiul vârstei adulte. au drept consecinţă sporirea gradului de autodeterminare şi coerenţă psihocomportamentală.

adolescentul depăşind crizele de identitate. Neculau 1987). P.”(A. ci şi al memoriei. afectivităţii (P. 47). 1995). prin perseverenţă şi iniţiative personale şi negativ. nutrind dorinţa de schimbare a modelelor anterioare prin care recepta solicitările. Golu. U. Malinowski. Astfel. dincolo de care nu mai intervine un alt stadiu de dezvoltare. psihică şi socială a copilului. 1996). limbajului. a izolării şi a reveriei. Mead. convertită în nevoia de creaţie a preadolescentului. Adolescenţa se caracterizează prin lărgirea orizontului cunoaşterii şi utilizarea intensivă a potenţialului intelectual. B. Cercetările de antropologie realizate de M. Adolescenţa. R. iar adolescenţa ar fi perioada dintre 15/16 ani şi 18/19 ani” (1985. ca perioadă de intensă participare intelectuală şi creativitate socială. Şt. de integrare armonioasă în lumea adulţilor şi tentaţia originalităţii. p. Şchiopu. adolescenţa generează o diversitate de trăiri afective. Maturizării intelectuale şi afective i se adaugă maturizarea socială.. Perioadă a „primelor iubiri”. Aceste manifestări au fost considerate de psihologi ca exprimând o „criză de originalitate”. Golu ş. •conduita exaltării şi afirmării. prin opoziţie şi renunţare. al condiţiilor şi valorilor specifice mediului social în maturizarea fizică. Nicola. •conduita închiderii în sine. Zisulescu situează preadolescenţa între 11-15 ani şi adolescenţa propriu-zisă de la 15/16 ani la 19/20 ani . 55 .a. Este bine ştiut faptul că multe cercetări psihologice au căutat să demonstreze caracterul „universal” al ‚crizei adolescenţei” ca o trăsătură exclusivă a acestui stadiu de evoluţie ontogenetică. imaginaţiei.. Procesul de „instrumentalizare psihică” a adolescentului cuprinde nu doar planul gândirii. orientate bipolar pozitiv. Jean Rousselet (1969) descrie trei conduite ale adolescenţei: •conduita revoltei. A. A. Caluschi constată că „preadolescenţa ar începe la 11/12 ani şi ar dura până 1a 14/15 ani. ia forma creaţiei cu valoare socială în acest stadiu al adolescenţei. Maurice Debesse considera că evidenţierea adolescenţei ca o perioadă de criză este şi un rezultat al deosebirilor existente între diferite concepţii. Adâncirea şi specializarea operaţiilor formale.Benedict au evidenţiat rolul modelelor socio-culturale oferite. „Orientarea spre schimbare poate avea o dublă motivaţie şi o dublă finalitate: nevoia de echilibru. neexistând criterii precise care să ofere o clasificare unanim acceptată.DUMITRIU CONSTANŢA - PSIHOLOGIA VÂRSTELOR perioada de la 10-16 ani (1973). şcoli psihologice. ajungându-se în jurul vârstei de 20 ani la conturarea construcţiei intelectuale. consolidează inteligenţa formală şi structurile gândirii logico formale. dar şi a independenţei şi a afirmării de sine. dezvoltarea gândirii cauzale. nevoia de a şti a şcolarului mic. informaţiile mediului şi formula răspunsuri acestora. Cosmovici şi M. delimitează adolescenţa între 14/15 ani –18/19 ani. a posibilităţilor de utilizare a raţionamentului ipotetico-deductiv fac ca adolescenţa să fie în esenţă „vârsta sistemelor abstracte şi a teoriilor” (I. Observăm că limitele cronologice şi etapizarea pe cicluri de dezvoltare diferă.

. care este corelat treptat cu activităţi de natură instructiv-educativă. . ca revenire la afirmarea individualizării. citit. dar prin integrarea şi depăşirea condiţiei iniţiale. ca tendinţă spre alţii (cunoaşterea altora). calcul aritmetic. 3.activitatea de bază este învăţarea. p. acumularea unor cunoştinţe elementare în câteva din domeniile cunoaşterii. c.relaţiile copilului cu colegii îl ajută la socializare.acţiunile educative conturează relaţiile sociale şi afective. dar predomină încă activităţile de joc. • „socializarea”. ca sursă de progres moral şi spiritual (M. în timp ce familia rămâne primul mediu de socializare. Specificul influenţelor educative la şcolarul mic (6/7 ani – 10/11 ani) . . P. P.activitatea dominantă este jocul. 95). p. b. • „personalizarea”.influenţele educative se diversifică. ca tendinţă spre sine (autocunoaştere. el achiziţionează elementele de bază ale dezvoltării: scris. Neculau. mijlociu şi la adolescent a. . adolescentul se va putea adapta la mediu. . În procesul formării şi dezvoltării personalităţii adolescenţa îndeplineşte două funcţii: funcţia de adaptare la mediu. Toate acestea evidenţiază faptul că adolescenţa constituie stadiul unei intense socializări a individului. Specificul influenţelor educative la şcolarul mijlociu (preadolescentul) 56 . ea însemnând „o pendulare între închiderea în sine şi cufundarea într-un elan comunitar” (A. se realizează o schimbarea a atitudinii faţă de mediul înconjurător.8. Debesse.activitatea educativă este realizată în mod organizat. . p.activităţile educative îmbogăţesc experienţa individuală şi îl ajută să ajungă la autonomie în anumite acţiuni şi activităţi simple. educaţia formală este completată de cea nonformală şi cea informală.Specificul influenţelor educative şi ale mediului la copilul preşcolar. aceasta fiind „punctul de împlinire natural ( şi normală a evoluţiei) şi funcţia de depăşire. . cu activităţi de creaţie. 31). se va putea autodepăşi”. 47).treptat. „căci numai definindu-se pe sine ca personalitate. la şcolarul mic. Specificul influenţelor educative la vârsta preşcolară (3 – 6/7 ani) . printr-o sinteză şi preluare a modelelor întâlnite”.este o etapă importantă în evoluţia copilului. identitate). Golu adaugă şi funcţia de definire a personalităţii. .preşcolaritatea marchează descoperirea realităţii externe (Osterrieth. pregătind copilul pentru mediul şcolar . planificat şi sistematic de către şcoală. 1976. iar familia sprijină aceste demersuri.DUMITRIU CONSTANŢA - PSIHOLOGIA VÂRSTELOR Neculau (1983) prezintă o schemă de interpretare a drumului urmat de adolescent în căutarea formulei proprii de realizare: •„individualizarea”.

Bucureşti Golu. . Bucureşti Golu. Gh. Verza. (1997). EDP. Psihologia vârstelor. R.. Dumitriu. U. Specificul influenţelor educative în adolescenţă . Referinţe bibliografice Badea. Polirom. Ed.. Dinamica personalităţii. E.A.toate aceste transformări ale vârstei impun cunoaşterea reală a profilului psihocomportamental al puberului de către educatori. Orell.. ESE. (1997). Geneze... (1993).9. Bucureşti Radu. A. ... (coord. ALL.. (2004). (1981. Zlate. Ed. C.).perioada este considerată de către unii psihologi ca fiind cea mai complexă din dezvoltarea fiinţei umane.este absolut necesară consilierea.DUMITRIU CONSTANŢA - PSIHOLOGIA VÂRSTELOR . Bucureşti Mitrofan. EDP. evaluarea şi orientarea adolescenţilor către domenii adecvate structurii lor de personalitate. Psihologia copilului. L. (1995).P. Învăţare şi dezvoltare. M. E. Press Mihaela. E. 3. Ed. . E. (1995). Bucureşti Campbell. Iaşi Dumitriu... R. Dumitriu.. Bucureşti Dumitriu. P. artistice. R. (1985). S.A.. Ed. d. Psihopedagogie.etapa aduce cu sine o intensă participare intelectuală. P. Bucureşti Şchiopu. (coord. Logos...)(1998).(1993).este perioada neliniştilor atât pentru copii (datorită transformărilor complexe) cât şi pentru educatori (prin perceperea pericolelor ce se pot ivi şi a complexităţii noilor responsibilităţi ce îi survin).nevoia de relaţii interpersonale a puberului alternează cu individualismul. C. 1993). Testarea psihologică a copilului mic. Ciclurile vieţii. Academiei.P. Bucureşti Hayes. Introducere în psihologie. Caracterizarea dinamică a copilului şi adolescentului de la 3 la 18 ani cu aplicaţie la fişa şcolară. E. .. (1993). Adolescentul – copilul meu. . M.cucerirea treptată a autonomiei poate conduce către conduite de indisciplină în contextul şcolii. N.. ale cărei rezultate se văd prin creaţii literare..apar crizele identitare şi nevoia de noi modele. Psihologia procesului de învăţământ. Gh. (1997). Cluj-Napoca Cosmovici. Bucureşti Golu. Psihologie şcolară. Verza. N. .Bucureşti 57 .D. . dar şi cooperarea cu familia acestuia şi adoptarea unor strategii educaţionale favorabile (implică bunăvoinţă şi fermitate).necesitatea de manifestare a independenţei se remarcă şi în contextul şcolar. Iacob. I. Ed. filosofice. Psihologia educaţiei şi dezvoltării.D. EDP. Ed..

Modalităţi de stimulare a potenţialului creativ în învăţământul primar/gimnazial/liceal. Metode şi tehnici de evaluare utilizate în învăţământul primar/gimnazial/liceal. Stimularea motivaţiei învăţării în învăţământul primar/ gimnazial/liceal. 11. 7. Cunoaşterea şi dezvoltarea proceselor senzoriale la preşcolar/şcolarul mic. 18. 58 . Posibilităţi de dezvoltare a gândirii şi limbajului la preşcolar/şcolarul mic. Importanţa jocului didactic în pregătirea copilului pentru şcoală. 12. 8. 20. 2. Modalităţi de diferenţiere şi personalizare a predării. 15. Distorsiuni şi factori perturbatori în măsurarea şi aprecierea rezultatelor şcolare 6. Tehnici de comunicare eficientă în clasa şcolară. Modalităţi de cunoaştere şi educare a sociabilităţii la vârsta şcolară mică. Dezvoltarea competenţelor de comunicare la şcolarul mic. 5. 10.DUMITRIU CONSTANŢA - PSIHOLOGIA VÂRSTELOR Anexe Anexa 1 Teme propuse pentru lucrarea de licenţă 1. Valenţele metodelor interactive în învăţământul primar/ gimnazial/liceal. 4. 17. 14. Familiarizarea elevilor cu metode şi tehnici de activitate intelectuală. 9. 3. Strategii şi forme de evaluare în învăţământul primar/ gimnazial/liceal. Dinamica relaţiilor interpersonale în clasa şcolară.învăţării. Cunoaşterea elevilor şi învăţarea personalizată. Valenţele formative ale jocului didactic în învăţământul preprimar. 13. 19. Modalităţi de perfecţionare a evaluării în învăţământul primar/gimnazial/liceal. Raportul joc-învăţare în preşcolaritate. 16. Particularităţi ale predării-învăţării în sistemul Waldorf.

Importanţa condiţiilor psihosociale în realizarea unei învăţării eficiente. matematică. 23. 37. De exemplu. Modele de perfecţionare a proiectării activităţii didactice. Cunoaşterea şi dezvoltarea aptitudinilor pedagogice. Valenţele formative ale metodelor active.DUMITRIU CONSTANŢA - PSIHOLOGIA VÂRSTELOR 21. 30. Particularităţi ale memoriei preşcolarului. 39. engleză. Anexa 2 A Structura generală a unei lucrări metodico–ştiinţifice pentru obţinerea gradului didactic I (exemplificare) * Tema: „Strategii de evaluare utilizate în învăţământul primar/ gimnazial/liceal (la limba română. engleză. 24. 29. Cunoaşterea şi modelarea personalităţii şcolarului mic/ preadolescentului/adolescentului. Particularităţi ale învăţării în şcolaritatea mică. 25. 34. Modalităţi de prevenire şi combatere a eşecului şcolar. 59 . Posibilităţi de educaţie artistică a preşcolarilor/elevilor. Stiluri didactice eficiente în practica educaţională. Competenţele cadrului didactic (studii de caz). 36. 27. prin aplicarea unui grup de metode. 32. 22. Metode şi tehnici de cunoaştere psihopedagogică a elevilor/preşcolarilor. Reforma sistemului de învăţământ românesc . domenii Direcţii ale reformei în domeniul evaluării învăţământului * Tema trebuie foarte clar delimitată prin „decuparea” unei arii problematice mai restrânse ce va fi supusă aprofundării din perspectivă teoretică şi practic-aplicativă. Importanţa şi actualitatea temei I.). Metode şi tehnici de învăţare eficientă (la limba română. franceză ş. Modalităţi de pregătire a preşcolarului pentru adaptarea şcolară. Posibilităţi de cunoaştere şi dezvoltare. Posibilităţi de stimulare a socializării în învăţământul preprimar. a unor forme de evaluare etc. Rolul factorilor cognitivi în reuşita şcolară. 38. Formele comunicării didactice. Factori perturbatori şi stimulativi ai comunicării învăţător/profesor–elevi. 33. biologie etc. 35. 28.a. Optimizarea climatului psihosocial în clasa şcolară. 31. franceză. din această temă generală pot fi „derivate” mai multe teme de cercetare psihopedagogică prin particularizarea la un obiect de învăţământ şi o clasă şcolară (clasele I-XII).)” Capitolul I. 26. 1.coordonate. Particularităţi ale limbajului preşcolarului/şcolarului mic şi posibilităţi de dezvoltare.

3. evaluarea iniţială a cunoştinţelor. 1. 4. Coordonate metodologice ale cerce-tării aplicative Obiectivele cercetării şi ipoteza de lucru Metodica cercetării a. Reducerea divergenţelor în notare II. II II. capacităţilor elevilor b. instrumentele utilizare Strategii de evaluare a rezultatelor şcolare la (limba română/ franceză / engleză /matematică) a. IV. eşantionul experimental şi martor b. etapele cercetării c. II. evaluarea – componentă a procesului de învăţământ Funcţiile şi formele evaluării – perspectiva didactică Metode şi tehnici de evaluare a rezultatelor şcolare: tradiţionale alternative Modalităţi de apreciere a rezultatelor şcolare II.5. analiza şi interpretarea rezultatelor • • • • tabele analitice/sintetice reprezentări grafice indici statistici interpretarea rezultatelor Concluzii Anexe Bibliograf ie 60 . Argumente teoretice şi practice privind motivarea alegerii problemei de cercetare psihopedagogică Aspecte teoretice. evaluarea finală/sumativă Capitolul III. 2. Capitolul III. psihopedagogice ale problemei abordate Conceptul de evaluare. modalităţi de evaluare formativă c. 2. Capitolul I. Prezentarea. III. III. deprinderilor. II. 2. Factori distorsionanţi în aprecierea rezultatelor şcolare. 3. 1.DUMITRIU CONSTANŢA - PSIHOLOGIA VÂRSTELOR I. metodele de cercetare. tehnicile. 3.

7.4.7. preadolescentului/adolescentului Capitolul I.7. II II.6.2. Caracterizare generală II. II.3 Caracteristici ale proceselor /fenomenelor reglatorii Personalitatea şcolarului mic II.5.2 Dezvoltarea proceselor senzo-riale Dezvoltarea proceselor intelec-tuale II.1. II.3.5.2.1. Metodica cercetării: III. II. a. II.7.DUMITRIU CONSTANŢA - PSIHOLOGIA VÂRSTELOR Anexa 2 B Tema: „Cunoaşterea şi dezvoltarea potenţialului creativ al elevilor prin orele de limba română/franceză/engleză/ matematică etc. II.1.7.4. II.2. III Modalităţi de cunoaştere şi dezvoltare a potenţialului creativ al elevilor – cercetare aplicativă Obiectivele şi ipotezele cercetării III. Argumente privind importanţa şi actualitatea temei Creativitatea – dimensiune esenţială a personalităţii Rolul şcolii în dezvoltarea creativităţii elevilor Fundamente ştiinţifice / psihopeda-gogice ale problemei cercetate Delimitări conceptuale Factorii creativităţii Etapele creativităţii Nivelurile creativităţii Cultivarea creativităţii în învăţământul primar / gimnazial / liceal Factorii care blochează manifestările creative ale elevilor Profilul psihologic al şcolarului mic / preadolescentului / adolescentului II.7.1. eşantionul / eşantioanele 61 .” Capitolul I I. / Capitolul II.

Când vede un om sau un animal cu răni este DA NU impresionat. Copilul se plictiseşte uşor chiar dacă îi oferiţi DA NU jucării variate?……………………………… 2. Capitolul IV Prezentarea.…………… 3. Îi place să spună mici minciuni inofensive sau DA NU glume? ………………………………….. NU. cui îl ascultă? DA NU ……………………………………… 6.3. educatoare.4. Nu există rezultate bune sau rele. 1. etape de desfăşurare c. metode şi tehnici de cercetare psihopedagogică Posibilităţi de cunoaştere a potenţialului creativ al elevilor Strategii de învăţare creativă utilizate în învăţământul primar / III. Obişnuieşte să spună ce a visat.a.2. Obişnuieşte să imite şi să intre în pielea diferitelor personaje întâlnite în poveşti? …. i se face rău?…………………. învăţători/institutori) Citiţi cu atenţie fiecare întrebare şi amintiţi-vă cum acţionează copilul dumneavoastră. ne trebuie rezultate cât mai apropiate de realitate. ci confirmări sau infirmări ale unor modalităţi de a acţiona ale copilului.1. 4. deoarece pentru a determina nivelul potenţialului său creativ şi empatic. Concluzii Anexe Bibliografie Anexa 3 Chestionar (pentru părinţi. 5..)* III. Se încercuieşte răspunsul posibil cu: DA. evaluarea progreselor elevilor VI.DUMITRIU CONSTANŢA - PSIHOLOGIA VÂRSTELOR b. după ce se DA NU trezeşte? ………………………. Copilul pune întrebări multe încât ajunge să vă DA NU * se particularizează la o clasă şi la un obiect de învăţământ 62 . Încercaţi să fiţi obiectiv.3. analiza. Rezultatele obţinute de elevi la evaluarea finală (post-test) IV. Obişnuieşte să compună poveşti pe care le spune păpuşilor. DA NU 7. gimnazial / liceal la (limba română / franceză / engleză /matematică / biologie ş. interpretarea rezultatelor Rezultatele obţinute la evaluarea iniţială IV. altor copii.. Analiza.

. 19... 13. mai frumoase? ………………………. enerveze. 15. 63 NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU DA DA DA DA DA DA DA DA DA DA DA DA DA DA DA DA . Aţi constatat că utilizează aceeaşi jucărie în diferite situaţii de joc? ……………………… Meştereşte la jucării încercând să le facă mai bune. 23. Îi place să ia conducerea în jocurile de copii şi să impună chiar ce să joace? ……………. 22. Când cineva din familie este trist. Obişnuieşte să joace mim? …………. unele fără înţeles. supărat.) ?…………………….…………….……… DA Obişnuieşte să desfacă (descompună) jucăriile sau alte obiecte pentru „a vedea” ce au înăuntru? ………………. Obişnuieşte să împartă celor din jur (copii. eventual porecle celor din jur? ………………………. Obişnuieşte să stea de vorbă cu animale. 9. Obişnuieşte să necăjească alţi copii până la lacrimi (pune piedici. Când aude sau/şi vede alţi copii plângând începe şi el să plângă fără alt motiv? ………. 26. În mod obişnuit crede tot ce-i spuneţi fără să pună întrebări? ……………………………… Când vă plimbaţi prin parc sau mergeţi într-un loc necunoscut este liniştit. 10. 11. Când îl puneţi să vă povestească o întâmplare redă ce a reţinut fără să adauge nimic de la DA sine? …………………………. nu-l interesează nu-l uimeşte? …. jucăriile? …………………………. DA plantele. fructe etc. animalele.. plictisit? ……... agaseze? ………………………. 20.DUMITRIU CONSTANŢA - PSIHOLOGIA VÂRSTELOR 8. trage fetele de păr)? ……………………………….. altele denumind obiecte cunoscute? ………………. animale) mâncarea lui preferată (dulciuri. 24. ascunde lucruri.... Aţi constatat că îi place să zădărască şi chiar să chinuiască uneori animalele?……………. 18. 16. Trăieşte sufleteşte emoţiile eroilor din poveştile şi filmele pentru copii? …………. 25. 12. 21. se întristează uşor şi copilul? …………………..…………… Dă impresia celor din jur că nimic nu-l poate face curios.………………. Obişnuieşte să dea alte nume. Îi place să stea să observe plantele.. 14. 17. Îi place să se joace cu cuvintele născocind cuvinte noi...

23 = NU. Itemi semnificativi pentru creativitate: 1. 1 sunt cuprinse diferitele posibilităţi de asociere a potenţialului creativ cu cel empatic. 24 = NU. 18 = DA. 4 = DA. Îi place să asiste când cineva despachetează daruri? ……………………………………… Născoceşte (propune) jocuri care se transformă uşor în pozne sau mici necazuri? …………………. 20 = NU. 10 = DA. 30. 26 = DA. 16 = DA. 27. 14 = DA. Cota pentru potenţial empatic se află însumând punctele obţinute la cei 12 itemi semnificativi. 11 = DA.? …. 21 – 24 puncte: potenţial empatic foarte bun. rup flori etc. 7= DA. Nivelul potenţialului creativ se estimează funcţie de punctajul obţinut după cum urmează: 0 – 6 puncte: potenţial creativ foarte slab. 7 – 12 puncte: potenţial creativ slab. 21 = NU. Pentru fiecare răspuns semnificativ se acordă două puncte. 5 = DA. se acordă un punct şi nici un punct pentru răspuns nesemnificativ. 25 = DA. În tabelul nr.. 13 = DA. 9 = DA. 15 = DA.. 12 = DA. …………… Este indiferent sau chiar se amuză când vede copii care chinuie animale. = NU. Devine nervos şi plânge când cei din jur se ceartă. 13 – 18 puncte: potenţial creativ mediu. DA DA DA DA NU NU NU NU Corectare şi cotare. 5 – 8 puncte: potenţial empatic slab. 30 = NU. Itemii semnificativi pentru empatie: 3 = DA. Nivelul potenţialului empatic se estimează funcţie de punctajul obţinut după cum urmează: 0 – 4 puncte: potenţial empatic foarte slab. 19 – 26 puncte: potenţial creativ bun.. sunt nervoşi?…………. 27 – 36 puncte: potenţial creativ foarte bun. 27 = DA. 29 = DA. 29.DUMITRIU CONSTANŢA - PSIHOLOGIA VÂRSTELOR gâzele? …………………………... 64 . 17 = DA. 6 = DA. 22 = NU. Cota pentru potenţialul creativ se află însumând punctele obţinute la cei 18 itemi. 8 = NU. 2 = DA. 28 = DA. 19 = DA. 9 – 14 puncte: potenţial empatic mediu. 28. 15 – 20 puncte: potenţial empatic bun.………………………….

După ce le- 65 . bun 21 – 24 p (5) F.10 jetoane rotunde de culoare albastră. 1 F. a.DUMITRIU CONSTANŢA - PSIHOLOGIA VÂRSTELOR Potenţial empatic 1 F. să aşeze şi el tot atâtea jetoane rotunde albastre câte pătrate am aşezat noi. bun 27 – 36 p (E) 6 E1 E2 E3 E4 E5 (apud Mariana Caluschi. evidenţierea posibilităţilor de abstractizare. . Aşezăm în faţa copilului cele 7 jetoane pătrate. Se vor folosi ca materiale următoarele: . şi-i cerem. slab 0–4p (1) Slab 5–8p (2) Mediu 9 – 14 p (3) Bun 15 – 20 p (4) F.patru copii. Desfăşurare: se poate realiza individual sau cu grupe de către trei .7 jetoane pătrate de culoare roşie. pe linie orizontală. slab 0–6p (A) 2 A1 A2 A3 A4 A5 Potenţial creativ Slab Mediu Bun 7– 13 – 18 p 19 – 26 12 p (C) p (B) (D) 3 4 5 B1 B2 B3 B4 B5 C1 C2 C3 C4 C5 D1 D2 D3 D4 D5 Tabel nr. 1995) Anexa 4 Probe psihopedagogice de cunoaştere (pentru 4 –11 ani) Conservarea cantităţii Obiectiv: evidenţierea capacităţii de conservare a cantităţii.

un peşte o pasăre ce sunt …. legume ce sunt… ? (plante) g. Răspuns corect: „Sunt tot atâtea”. mai cere şi nu se opreşte decât atunci când simte când i se face rău. culoare. îmbrăcăminte) c. abstractizare. un câine. Interpretare: Capacitatea de conservare a cantităţii este un indiciu al existenţei operaţiei concrete ale gândirii (analiză. Evidenţierea capacităţii de abstractizare Se va recurge la diferite tipuri de clasificări după un criteriu (formă) după două criterii (formă şi culoare): a. clasificare complexă: cerem copilului să clasifice un ansamblu de figuri geometrice folosind drept criterii: formă şi culoare. o cămaşă ce sunt …. Cum este Ionel? (politicos) d. o floare.DUMITRIU CONSTANŢA - PSIHOLOGIA VÂRSTELOR am aşezat întrebăm: „Avem tot atâtea jetoane pătrate roşii câte jetoane rotunde albastre?” b. c.. Cum este Vasile (lacom. Cum este învăţătorul? (drept. Pentru copii cuprinşi între 6/7 – 10/11 ani se pot aplica următoarele probe ce vizează operaţiile gândirii (generalizare. Un copac. obiectiv) h. o bluză. mâncăcios) e.? (animale) b. precum şi definirea unor noţiuni. utilitate. Cum este Petrică? (curajos) f. Îndepărtăm pătratele şi punem aceeaşi întrebare ca la b.? (haine.. clasificare simplă: cerem copilului să realizeze grupări de obiecte (figuri geometrice). Cum a fost Costel? (cinstit. clasificare de complexitate crescută: se utilizează obiecte diferite ca formă. Ionel salută de fiecare dată când întâlneşte un cunoscut. Învăţătorul laudă pe elevii buni. Petrică s-a aruncat în flăcări şi l-a salvat. o rochie. b. care au aceeaşi formă cu un model prezentat de adult. comparare). Costel a spart un geam din greşeală. Vasile mănâncă tot ce i se dă. prieten bun) 66 . comparare) şi una din condiţiile ce asigură formarea noţiunilor matematice. A fost acuzat însă un alt coleg. să realizeze o grupare după trei forme şi patru culori. Apropiem jetoanele pătrate (pe cele rotunde la lăsăm la locul lor) şi întrebăm: „Avem tot atâtea pătrate roşii câte jetoane rotunde albastre?” c. Costel a aflat şi a spus imediat că el l-a spart. Un copil a fost blocat într-o casă în flăcări. şi î-i pedepseşte pe cei răi. Evidenţierea posibilităţilor de generalizare Se va folosi următorul text: a. sinteză.

mamă Copilul va fi întrebat: „Tu ai văzut o lingură?” „Spune-mi ce este o lingură?” Răspunsul se consemnează. O masă este făcută din lemn.C. Vara este cald. Banii adunaţi i-a folosit pentru a-şi lua cele necesare. pălărie c. d. g..).E. k. fetele devin ………. h. actualizare. O fereastră din ……… c. Crescând. Un muncitor a pus din fiecare salariu bani la C. un text) din care lipeşte ultimul cuvânt.. Notă: Proba se poate aplica individual sau colectiv. Lămâia este acră. lingură b. Câinele muşcă. băieţii devin bărbaţi. noaptea ………. Se merge cu picioarele şi se aruncă cu ………. f. păstrare. cal e.. Fratele este un băiat. minge h. sora este ………… b. masă d. iarna …………. lăţime =15 cm. pasăre. Material: 10 cartonaşe având următoarele dimensiuni: lungime = 25 cm. de volumul de cunoştinţe. j. chibzuit) j. floare etc. O pasăre zboară. apoi se trece la următorul cuvânt. scaun f.DUMITRIU CONSTANŢA - PSIHOLOGIA VÂRSTELOR i. Instructaj: se spune copilului: „Îţi voi citi ceva (o propoziţie. Se va utiliza următoare listă de cuvinte: a. sobă g. mierea este …………. Ziua este lumină. Operarea cu noţiuni opuse Analogii prin opoziţie. Cum este el? (econom. un peşte………… e. tu trebuie să-mi spui cuvântul care lipseşte!” Se vor utiliza următoarele fraze: a. 67 . Probă pentru evidenţierea memoriei vizuale (copii între 5 – 10 ani) Obiectiv: Evidenţierea proceselor memoriei: fixare. Definirea unor noţiuni Reuşita la probă este condiţionată de bogăţia vocabularului. Vara plouă. pe care desenăm (sau lipim) imagini ale unor obiecte familiare copiilor (minge. iarna este ……… i. pisica……….

b. Se pot folosit pe o tablă sau pe un suport de magnet. Se pune cartonaşul cu o singură imagine pe masă. se denumeşte împreună cu copilul imaginea. e. pe al doilea două imagini (altele decât pe primul). 7 – 1 – 3 – 9 – 6. Desfăşurare: Se va lucra individual. se pune cartonul deoparte. Material: pe un carton desenăm sau lipim imagini ale următoarelor cupluri de cuvinte: I. 6 – 3 –1 – 5 – 8. 68 . Ne oprim la şirul pe care subiectul nu-l poate reproduce corect.DUMITRIU CONSTANŢA - PSIHOLOGIA VÂRSTELOR Se va proceda astfel: pe un carton se lipeşte o imagine. spunându-i-se copilului: „Îţi voi arăta câteva cartonaşe pe care sunt lipite nişte imagini ale unor obiecte cunoscute de tine. profesor) cifrele de mai sus. 2 – 7. Desfăşurare: se cere subiectului să repete după experimentator (educatoare. 4 – 8 – 3 . învăţător. Probă pentru evidenţierea învăţării unor asociaţii verbale (raport memorie–învăţare) varianta pentru preşcolari 1. se repetă de trei ori. c. 5 – 9 – 7 – 2. g. se va proceda astfel până la al zecelea cartonaş ce cuprinde 10 imagini diferite. apoi vei spune tu singur ceea ce-ai văzut”. Acesta se prezintă copiilor sub forma: a. apoi îl întrebăm pe copil: „Spune ce-ai văzut pe cartonul pe care ţi l-am arătat? Continuăm cu celelalte cartoane cu 2 –3 – 4 – 5 … imagini şi ne oprim la acel cartonaş pe care copilul nu a reuşit să-l reproducă exact. Asociere mecanică. realizate din carton colorat. 1 – 7 – 3 – 5 – 9 – 6 – 8. d. Se acordă o notă egală cu numărul cartonului care a fost reprodus complet.2. Nota acordată este egală cu ultimul şir corect reprodus. Proba pentru evidenţierea memoriei auditive (cifre) Material: următorul şir de numere. f. Vom denumi împreună imaginile respective. Numere de la 1 la 10. 5 – 2 – 4 – 6 – 3 – 1 – 9 – 7.

1.DUMITRIU CONSTANŢA - PSIHOLOGIA VÂRSTELOR a. un picior 5. 2.o fereastră .o floare .un iepuraş .un cerc . lista nr.o gheată . În faza a doua se oferă copilului lista nr.numărul de repetiţii necesar.timpul necesar pentru parcurgerea listei nr. o casă 2. maşina 4.ochelari . un copil 4. o cheie 4.o femeie . Sarcina copilului este să denumească imaginea pe care o vede prin deschizătură şi să spună cu ce imagine a fost asociată în lista nr. acoperită cu o coală prevăzută cu o fantă (tăietură).o lingură 69 . Se procedează asemănător cu celelalte cupluri de imagini. . Se acoperă cu coala de hârtie prevăzută cu fantă. 2.timpul total.un ciocan b. mâna 3. păpuşa 2. un cap de om 3. o păpuşă 6. 1. lista nr. copil 6. . cheie 7. care vor fi denumite de către copil. baston 8. .un şoarece . 1 1.lista nr. o maşină 7. 1 1. 1 1. Se vor stabili apoi diferenţele individuale între copii.un copac .o pasăre . 1. un tren 2. 1. 2 cuprinde numai câte o imagine din cuplurile de pe lista nr. Copilul trebuie să facă să alunece coala în jos în aşa fel încât fanta să vină în dreptul primului cuplu de imagini. un baston 3.o şapcă . 2.timpul necesar pentru parcurgerea listei nr. casa 5. o farfurie . tren - Desfăşurare: Se dă subiectului lista nr. Se cronometrează timpul necesar acestei acţiuni: . o casă 8. un copil . Asociere logică Material: pe un carton desenăm sau lipim imagini ale următoarelor cupluri de cuvinte: a. Notă: Copilul trebuie să memoreze cuplurile de cuvinte din lista nr. o mână 5.

plop 8. Asociere mecanică a.larg . lista nr. o umbrelă 3. un picior Notă: se procedează la fel ca la „asociere mecanică” II. 2 cuprinde numai câte un cuvânt din fiecare cuplu de pe lista nr. Varianta pentru şcolari 1. o casă 4.o frunză . Material: o listă dactilografiată cuprinzând 8 cupluri de cuvinte lista nr. o floare 8. gram 6. brav .prun . lista nr. 1 1. lista nr.corn . Asociere logică a. 1 70 . chei 4.o roată b.stol .DUMITRIU CONSTANŢA - PSIHOLOGIA VÂRSTELOR 6. un cap de om 7. o floare 8.1 gram cerb mal cheie plop păr brav tren 2. 1 1. păr 3. mal 7. o maşină .mic b. tren 2. o farfurie 2.braţ . cerb 5. o umbrelă 7.ploaie . 2 cuprinde o imagine din lista nr.lan . un copil 5.gust . o umbrelă 6.

se notează pozele alese de copil pentru a realiza poveştile. o poveste”. foame 4. foame 2. Probe pentru cunoaşterea caracteristicilor gândirii şi imaginaţiei creatoare pentru preşcolari Material şi desfăşurare: diferite imagini ale unor obiecte. uite am şi eu aici câteva (se aşează pozele pe masă).Se aşteaptă ca subiectul să aleagă pozele şi apoi se spune: „Acum te rog să-mi spui şi mie povestea pe care tu ai făcut-o!” După ce copilul a terminat de povestit i se cere să dea un titlul (proba se poate repeta cu alte imagini alese de copil). duşman 7. noroc 8. Poţi să te uiţi la ele. ploaie . lista nr.victorie .bucurie . Pentru şcolari (6 – 10) 71 . luptă 4.se notează întrebările puse de copil.I se spune copilului: „Eu ştiu că ţie îţi plac pozele.revărsare b. sârguinţă 7. . Interpretare: .căldură . . luptă 2.ură . . animale.DUMITRIU CONSTANŢA - PSIHOLOGIA VÂRSTELOR 1. frecare Notă: Se aplică instrucţiunile de la varianta pentru preşcolari. sârguinţă 3. acum alege din ele pe cele care îţi plac cel mai mult şi încearcă să alcătuieşti. lumină 3.leşin . .se notează povestirea realizată de copil. lumină 8.se notează timpul fiecărei povestiri. flori etc. frecare 5. duşman 6. noroc 6. . ploaie 5.laudă .strălucire . 2 1. copilul rosteşte cuvântul pereche (şi nu denumeşte imagini).

întrucât etalonarea nu s-a realizat pe o populaţie românească. „Nu ai voie să repeţi un aranjament. Celelalte valori sunt: 100% . d.imaginaţie creatoare foarte bună. 75% .DUMITRIU CONSTANŢA - PSIHOLOGIA VÂRSTELOR Material şi desfăşurare: jetoane pe care sunt înscrise literele a.imaginaţie creatoarea bună. b. b. 0 %. timpul de lucru este de un minut. Exerciţii creative de grup şi individuale Pentru elevii claselor a III-a. f. c. 50% . Găsiţi pentru un copil de 8 ani. a VIII-a se pot utiliza probe de genul: a. Ce alte utilizări puteţi enumera pentru o pălărie de formă înaltă decât aceea de acoperământ pe cap. 10 forme de a se amuza utilizând imaginaţia lui. d. e. Sugeraţi cât mai multe modalităţi de a face mai spectaculoasă ceremonia de acordare a premiilor şcolare. Ed. Se dau copilului cele patru jetoane şi i se cere să aranjeze diverse combinaţii. într-o zi ploioasă şi friguroasă când nu poate ieşi afară. b. a V-a. 72 . Găsiţi 6 titluri pentru cântece noi cu tema „apărarea păcii”. a IV-a. c. Claparède oferă următoarele rezultate în procente: Procent 7 ani 100 75 50 25 0 8 5 4 3 0 8 ani 8 5 4 3 0 Vârsta 9 ani 10 ani 11 9 5 5 4 4 3 3 0 0 11 ani 11 6 5 3 0 12 ani 15 7 6 4 0 Dacă un copil de 9 ani a realizat 5 combinaţii. în aşa fel încât fiecare literă să fie prezentă în fiecare aranjament.imaginaţie creatoarea mijlocie. el se încadrează în procentul 75% ceea ce înseamnă în opinia lui Ed. Descrieţi îmbunătăţiri aplicabile la o lopăţică de zăpadă.imaginaţie creatoarea mediocră. c. 25% . Claparède – imaginaţie creatoarea bună. Întocmiţi o listă care să cuprindă cât mai multe idei pentru celebrarea zilei de naştere a unui coleg. I se spune: „Iată patru jetoane pe care sunt înscrise literele: a.imaginaţie creatoare foarte slabăNotă: rezultatele au valoare orientativă. d. Copilul va trebui să le aranjeze în toate modurile posibile.” Interpretare: numărul total de permutări posibile este de 23 (nu se indică elevului acest număr).

imagini ale unor obiecte. Notă: Exerciţiile creative de grup şi individuale menţionate în paginile anterioare au fost selectate din Ana Stoica. Care din următoarele obiecte ar fi cele mai susceptibile de a produce un incendiu: un stilou.memorarea unor grupe de cifre. . Bucureşti. o ceapă. i. Sugeraţi cel puţin şase idei pentru a face mai agreabilă o sală de clasă. D. 1: • Stabilirea asemănărilor (deosebirilor dintre diferite obiecte sau imagine ale unor obiecte). . din spatele scenei se aude o dată strigăte: „foc”. . Sugerează alte 5 titluri care sar potrivi în egală măsură. Creativitatea elevilor. un. .denumirea unor materiale din care sunt confecţionate unele obiecte: Subproba nr. . . Ce veţi face? h.doi oameni se întâlnesc la un colţ de stradă.denumirea unor culori.fotografie a unui bătrân şi a unui tânăr. . Notează titlul ultimului film pe care l-aţi văzut. un ceas de buzunar.desenul unei ciuperci mari şi al unei ciuperci mici. Descoendres) Proba se poate aplica copiilor de la 2 – 7 ani.. .o bătălie de pisici. posibilităţi de cunoaştere şi educare. . Material: . . Proba este alcătuită din 7 subprobe. Ce titluri senzaţionale puteţi da într-un ziar pentru: .stabilirea unor contrarii fără imagini ale obiectelor. Imaginaţi-vă că vă aflaţi într-o sală de teatru (sau concert) plină. . 73 . j.desenul unui bloc înalt şi al unei case scunde.imitarea unor acţiuni.o bucată de hârtie netedă şi una zgrunţuroasă. E. . l. .desenul unei linii drepte şi a unei curbe. . .completarea unor lacune dintr-un text.jucăria unui copil.stabilirea asemănărilor/deosebirilor dintre diferite obiecte. bec electric? k.DUMITRIU CONSTANŢA - PSIHOLOGIA VÂRSTELOR g.o bucată de material călcat şi altă bucată mototolită. .o peniţă veche şi una nouă. Probă pentru stabilirea vârstei lingvistice (2–7 ani) (după A. care vizează următoarele aspecte ale dezvoltării gândirii şi limbajului copiilor: .imaginea unui copil fericit şi a unuia trist. . P.o bucată de fier (tare) şi o bucată de cauciuc (moale). 1983.o mănuşă. Enumără 6 profesiuni pentru care socoteşti că eşti dotat.

haine de ploaie). performanţa este de 4. 2: • Completare de lacune într-un text.DUMITRIU CONSTANŢA - PSIHOLOGIA VÂRSTELOR . Jana şi Maria merg să se plimbe pe câmp. înainte să întrebă copilul care crede el că va fi cutia mai uşoară (mai grea). Desfăşurare: Spunem copilului (pentru prima grupă de contrarii) „Vezi această ciupercă. Performanţa subiectului este egală cu ultima serie realizată corect. Notă: . .se notează răspunsurile copilului. când eu mă opresc si n-am să ştiu ce să spun.se calculează numărul de răspunsuri corecte.(nori). Subproba nr.2 – 4 8–4–6 –5–9 . Fetele sunt foarte mulţumite auzind cântecele frumoase ale micilor ………………….. tu va trebui (să ghiceşti şi să) spui ce trebuie completat”. . Exemplu. (strălucitor). . 3: Memorare de cifre şi reproducerea lor Material: se vor folosi următoarele serii de cifre .se notează răspunsurile copilului.se notează răspunsurile copilului. dacă subiectul a realizat corect seria a patra. Ele roagă pe cineva să le adăpostească în casă deoarece plouă puternic şi nu aveau …………. (ude). . Desfăşurare: I se spune copilului: „Îţi voi spune o povestire. te rog să fii atent. ele adună ……………. . Deodată cerul se întunecă. • Subproba nr. (umbrele. soarele este foarte……….5 – 6 –3 6–9 –2–3 –4–8 -4–7–3– 2 Desfăşurare: Se spune copilului „Fii atent! Îţi voi spune nişte cifre iar tu le vei repeta imediat ce eu le-am spus”. Fetele se grăbesc să se întoarcă ………….Se prezintă fiecare serie în ritm de comandă de gimnastică. Cerul este spintecat …………(fulgere). Jana şi Maria se sperie de zgomotul făcut de ………… (tunete). (păsărele). .se pun în palmele copilului două cutii (una grea şi alta uşoară dar identice ca mărime.(flori).. este mare în timp ce aceasta este ……… (mică) . iar hainele lor erau complet ……….se va citi rar şi cu accentul necesar.Se opreşte proba la seria pe care copilul nu reuşeşte să o reproducă.se calculează numărul de răspunsuri corecte. Notă: . deşi s-a citit de trei ori. se acoperă de ……………. Material: se va folosi următorul text: „Este timp frumos cerul este ……… (senin.(acasă).se continuă astfel cu toate celelalte grupe de contrarii. 74 . albastru).

se calculează numărul de contrarii corect stabilite. gri.(frig) 2. negru. se calculează numărul de răspunsuri corecte.DUMITRIU CONSTANŢA - PSIHOLOGIA VÂRSTELOR - .Din ce sunt făcute ferestrele? (sticlă) . pânză) .se notează răspunsurile copilului. iar tu îmi vei spune contrariul.(mic) 7. neascultător ..(ascultător) 5. Subproba numărul 5: • Stabilirea unor contrarii fără obiecte sau imagini ale acestora Material de deşfăşurare : se vor folosi următoarele cupluri contrarii: 1. mare . verde. Subproba numărul 6 • Denumirea unor culori Material de desfăşurare : pe un carton lipim 10 benzi de hârtie colorată (glasată) – roşu. adică opusul său. cald .Din ce este făcută masa? (lemn) . De exemplu: „Când supa nu este caldă.Din ce este făcută cheia? (metal. Notă: .(murdar) 6.(trist) I se spune copilului: „ Îţi voi citi un cuvânt. este ……….se notează răspunsurile copilului. alb.Din ce este făcută linguriţa? (fier. .se calculează numărul de răspunsuri corecte. dar aceasta?” Notă: . Subproba numărul 4: • Denumirea unor materiale Material de desfăşurare: se vor utiliza următoarele întrebări: . frumos . albastru. uşor . curat . . galben. roz. violet.se notează răspunsurile copilului.(ud) 3. maro. fier) . vesel .(urât) 4. uscat . lemn) Notă: . Se spune: „Vezi aceste hârtii frumos colorate? Cum se numeşte această culoare? (se indică). ciment.Din ce sunt făcuţi pantofi? (piele.(greu) 8.se calculează numărul de răspunsuri corecte 75 .Din ce sunt făcute casele? (cărămidă.(rece)”. argint sau alt material) .

să împingă. a fricţiona. 2. să se aplece. 6. etc. 1 1 2 3 4 5 6 7 Pe baza acestui tabel putem calcula apoi vârsta de dezvoltare lingvistică a fiecărui copil. 4 3 4 6 8 . . imitarea unor acţiuni: să scrie. de exemplu: „Te rog să-mi spui ce fac eu acum?” (tuşiţi.se notează reacţiile copilului. a cânta.denumirea unor culori. se spun copiilor 6 verbe: a tuşi. Experimentatorul realizează pe rând cele 6 acţiuni. a arunca. . 7. 0 . b. 2 6 6 5 5 . a spăla. să se ridice. 4 3 4 6 8 . să se balanseze. 3.contrarii fără obiecte şi 3 3 4 7 8 imagini.DUMITRIU CONSTANŢA - PSIHOLOGIA VÂRSTELOR Subproba numărul 7: a. 4. a respira. Valori realizate 5 4 5 6 5 8 8 76 . Apoi fiecare copil este pus să denumească acţiunea pe care experimentatorul o realizează. De exemplu. să sară. cântaţi. apoi îi cere copilului să imite ceea ce a văzut. Notă: . presupunem că C.se calculează numărul de acţiuni corect imitate.reproducere de cifre. în vârstă de 5 ani a obţinut următoarele valori la cele 7 subprobe: Vârsta lingvistică 4 ani 5 ani 6 ani 6 ani 4 ani 7 ani 5 ani Proba 1.denumirea unor materiale.). 5.lacune dintr-un text.denumirea unor verbe şi 2 4 6 6 1 imitarea unor acţiuni. Prelucrare finală Se întocmeşte un tabel în care se trec următoarele valori: Proba Vârsta 3 4 5 6 7 . spălaţi.contrarii cu obiecte şi 4 5 8 8 1 imagini. 1 Tabel nr. A. 3 5 5 6 6 .

Anexa 5 Tehnici de investigare a potenţialului creativ Proba 1.Se completează coloana de vârstă lingvistică şi se face apoi totalul. acestea se pot exprima astfel: V. 1 cărei vârste îi corespunde această valoare (4 ani) sau la proba nr. I. adunânduse în cazul nostru: 4 + 5 + 6 + 6 + 4 + 7 + 5 = 37. I. putem vorbi de o dezvoltare deficitară. ne vom raporta la tabelul nr. Schematic. Se procedează asemănător şi cu celelalte valori. Notă: Rezultatele obţinute la această probă vor fi obligatoriu coroborate cu rezultatele obţinute de subiect şi la alte probe psihologice sau cu informaţiile colectate de experimentator (educatoare. I. 77 . V. – dezvoltare deficitară. I.vârsta lingvistică. A. I. – dezvoltare superioară. se poate vorbi de o evoluţie normală a copilului.) se poate vorbi de o dezvoltare superioară a copilului. Se împarte suma obţinută la 7 (numărul de subprobe realizate de subiect) şi se constată că C. 2 Pentru a completa coloana . 1 o valoare de 5. dacă vârsta de dezvoltare (V. 1 astfel: dacă subiectul a obţinut la proba nr. C. 1983) Obiective:  antrenarea imaginaţiei pentru a găsi întrebuinţări deosebite pentru un lucru obişnuit. = V.Se raportează apoi vârsta de dezvoltare la vârsta cronologică şi se pot constata abaterile de la normalitate: dacă vârsta de dezvoltare (intelectuală) este egală cu vârsta cronologică.) este mai mare decât vârsta cronologică ( V. căutăm în tabelul nr. are o vârstă de dezvoltare mintală de 5 ani şi 3 luni. C. este mai mică decât cea cronologică. . C. iar dacă V.  exersarea curajului de a exprima ceea ce gândeşte (chiar dacă uneori nu pare un lucru logic). învăţător) prin alte metode de cunoaştere a personalităţii copilului după care se stabileşte vârsta lingvistică a copilului examinat. vom căuta în tabelul nr. Utilizarea neobişnuită a unei cărămizi (apud. C. – dezvoltare normală. . Ana Stoica. > V. V. 1 cărei vârste îi corespunde această valoare (5 ani). 2 obţine o valoare de 4.DUMITRIU CONSTANŢA - PSIHOLOGIA VÂRSTELOR Tabel nr. < V.

 „desprinderea” de momentul critic. starea de vigilenţă).1). 2 puncte pentru 1-4 răspunsuri asemănătoare. Tyson. Scara de apreciere: Fluenţa – numărul elementelor incluse în compoziţie şi numărul culorilor (5 puncte maxim) Flexibilitatea – vizează diversitatea modelelor (5 puncte maxim) Originalitatea – construirea unor compoziţii unice / rare (5 puncte maxim) Proba de creativitate productivă („Completează cum doreşti aceste figuri”după Ursula Şchiopu. de emotivitate (să nu se lase influenţat de lucrările colegilor). la nivelul clasei). Proba 3 (după Ursula Şchiopu) nr.  încadrarea în timpul acordat. frumoase şi mai deosebite.1 Tema: O fereastră desenată şi colorată în galben (stimulează imaginaţia. 78 . Se notează numărul de desene (fluenţa). Sarcina constă în a realiza cât mai multe desene.DUMITRIU CONSTANŢA - PSIHOLOGIA VÂRSTELOR  încadrarea în timpul propus pentru formularea răspunsului. vezi şi M. Elevilor li se cere „să deschidă” fereastra şi să deseneze ce ar dori ei să vadă (prin acea fereastră) în acel moment. Scara de apreciere: Fluiditatea: 1 punct pentru fiecare răspuns. diversitatea (flexibilitatea) şi originalitatea lor (stabilită comparativ. Proba 2 (după Torance) Se dă fiecărui elev o fişă de lucru ce cuprinde un set de linii orizontale şi verticale (Fig. 1973). 0 puncte pentru răspunsurile apărute de cele mai multe ori. Flexibilitatea: 1 punct pentru fiecare categorie distinctă: Originalitate: 3 puncte (punctaj maxim) pentru răspuns unic. Fig. Obiective:  antrenarea imaginaţiei creatoare.

pătrate ş. 79 . Anexa 6 Probă de cunoaştere/autocunoaştere a temperamentului La fiecare din cele 15 variante de mai jos încercuiţi litera (a. c) În unele situaţii da. 6. a) Trec cu uşurinţă de la o stare de entuziasm la descurajare. Se cere ca din fiecare figură să se realizeze un mic desen prin adăugare şi aranjarea elementelor. c) Reacţionez în funcţie de situaţie. în altele nu. c) Renunţ la prieteni numai în cazuri deosebite. a) Mă hotărăsc cu uşurinţă să încep o activitate. 4. b) Mă înfierbânt când vorbesc.DUMITRIU CONSTANŢA - PSIHOLOGIA VÂRSTELOR Material: se dă o fişă cu cercuri. care apar cel mult de două ori (1 punct). c) Uneori da. alteori nu. uniform. mă îndârjesc. b sau c) care vă reprezintă cel mai bine conduita: 1. c) Unele da. Fig. a) Vorbesc calm. În total sunt 4 serii de câte 5 figuri simple identice. Scara de apreciere: Fluenţa – numărul obiectelor desenate corect (1 punct pentru fiecare). a) Greutăţile mă stimulează.nr. 2 Probă de creativitate productivă Când 80% din copii/elevi au finalizat sarcina. 5. b) Îmi schimb des prietenii. b) Greutăţile mă descurajează. altele nu. b) Îmi menţin buna dispoziţie indiferent de situaţie. 3.a. b) Mă tulbură greu o întâmplare neprevăzută. a) Mă intimidez foarte uşor. triunghiuri. Flexibilitatea – diversitatea categoriilor. varietatea domeniilor (1 punct pentru fiecare categorie). 2. a) Sunt constant în simpatiile pe care le am. se opreşte activitatea. Originalitatea – modelele unice create.

mărunte. 13. mă indignez. Totalul îl 80 . acordând 9 puncte pentru fiecare a. meticulos. a) Dacă am de scris o scrisoare mai delicată. a) Accept lucrurile aşa cum sunt.DUMITRIU CONSTANŢA - PSIHOLOGIA VÂRSTELOR b) Am nevoie de o perioadă gândire. b) Mă gândesc înainte la toate situaţiile ce pot surveni. c) Numai câteodată am nevoie de mobilizare pentru a începe ceva nou. vezi revista Univers Psycho. îmi reiau imediat activitatea. b) Sunt susceptibil. 8. b) Când ceva nu merge bine. amân pe mai târziu. a) După boală. c) Pur şi simplu sunt tipicar. câte 1 punct pentru fiecare b şi câte 5 puncte pentru fiecare c. a) Mă las condus de inspiraţia de moment. a) Uit greu o farsă ce mi-a fost făcută. Rezultatul de 4 puncte sau mai puţin denotă o fire nonemotivă. a) Şi evenimentele fără importanţă. 7. 15. alteori nu.7. b) Mă impresionează numai lucrurile grave. Cu un rezultat de 5 puncte sau mai multe sunteţi un emotiv. iau atitudine. mă simt lezat de orice aluzie. b) Răspund imediat la scrisoare. c) Depinde de persoana căreia trebuie să-i răspund. c) Reacţionez în funcţie de natura activităţii. 11. 10. Mai departe totalizaţi punctajul variantelor de la 6 la 10. 9. mă impresionează profund. c) Reacţionez în funcţie de persoana care mă critică. c) Uneori da. ezit. 14. c) Numai situaţiile deosebite mă impresionează. a) Dacă încredinţez cuiva o sarcină de îndeplinit. 12. Totalul îl împărţiţi la 5. b) Nu mă interesează decât rezultatul final. a) Orice schimbare în viaţă. acordând cele 9 puncte pentru fiecare a. c) Depinde de cine îmi face farsa. mă nelinişteşte. urmăresc realizarea ei pe tot parcursul. 1 punct pentru fiecare b şi 5 puncte pentru fiecare c. (Adaptare după Chestionarul caracterologic. b) Nu îmi produce nici o reacţie. c) Reacţionez în funcţie de situaţie. c) Am şi momente când sunt sensibil la fapte neesenţiale. b) Mă complac în situaţia de a-mi „prelungi” boala. 1995) Cotare: Faceţi totalul primelor cinci variante. a) Suport cu uşurinţă critica. Nr. de acomodare pentru a începe o activitate. b) Nu sunt deloc ranchinuos.

fiind apţi pentru a comanda. sunt foarte greu de tulburat. Valoarea dominantă – ÎNDEPLINIREA UNUI SCOP MAJOR. La ultimele 5 variante (11-15) acordaţi 9 puncte pentru fiecare a. putere de seducţie. Deseori fără măsură. plini de viaţă. Extravaganţi. timiditate. fiind dominanţi de ambiţii. Valoarea dominantă – ACŢIUNEA. reacţionaţi încet dar impresiile dumneavoastră durează. Activitatea lor este concentrată asupra unui scop unic. Colericii (E. Melancolia este starea lor normală. sunt optimişti.P. 1 punct pentru fiecare b. antrenându-i şi pe alţii în acţiune. pentru a „rumega” rămăşiţele trecutului.A. de aceea trăiesc profund chiar şi evenimente banale.A. Au putere de muncă şi ataşament pentru trecut.).S. Lucrează aritmic. sunt inconstanţi în afecţiune. Şi atunci vedeţi singuri ce fire aveţi: Nervoşii (E. nevoia de emoţii. care deşi pot fi grave.nA. simt nevoia de acţiune. echilibru. Sunt vanitoşi.). fireşti. de succese.). aveţi un caracter secundar.DUMITRIU CONSTANŢA - PSIHOLOGIA VÂRSTELOR împărţiţi la 5. La 5 puncte sau mai mult. Dispun de mobilitate şi vivacitatea sentimentelor. de iniţiativă. ştiu să se stăpânească şi să-şi utilizeze violenţa dozând-o după oameni şi împrejurări.): generoşi. emotivitatea. Au sentimentul naturii puternic dezvoltat. Au în prim plan. Iau în serios valori cum sunt: familia şi patria. foarte sociabili. acţiuni adesea în contradicţie cu principiile enunţate. Au ca trăsături fundamentale vivacitatea şi mobilitatea sentimentelor. Ciclotimi prin excelenţă. Un rezultat de 5 puncte sau mai mare. îi lasă reci. timizi. reacţionaţi repede. vor să uimească şi să atragă atenţia.nA. Sunt caracterizaţi de ritmicitate. nesociabili. Deşi dominatori. stângaci. cordiali. Pasionaţii (E. de impresionabili. Valoarea dominantă – INTIMITATEA. nerăbdători.) au dispoziţie variabilă. Au întreaga personalitate într-o tensiune extremă. sunt politicoşi. ambiţia lor sprijinindu-se pe o autoritate dură.A. spirituali. Deseori revoluţionari. Împărţiţi totul la 5. Sentimentalii (E. însoţită de neîncredere în oameni. Valoarea dominantă pentru ei este DIVERTISMENTUL/distracţia. predispuşi la furie şi violenţă. neîncredere în sine. hipersensibili. de aptitudini oratorice. Însă există şi unele evenimente. Entuziasmul este „cartea lor de vizită”. individualişti.P.P. Dacă rezultatul este de 4 puncte sau mai puţin sunteţi primar. au simţ practic. se adaptează prompt. Sunt melancolici. indică o fire activă. Indiferenţi la fenomenele externe pentru a se închide în propriul eu. nu simt 81 . dar uitaţi. simt nevoia să înfrumuseţeze realitatea mergând de la minciună până la ficţiune. nestăpâniţi. impulsivitate. Un rezultat de 4 puncte sau mai puţin arată că sunteţi inactiv. 5 puncte pentru fiecare c. Buni observatori. iubesc oamenii. Sunt extremi de vulnerabili. Sangvinii (nE.S. Manifestă tendinţe spre paranoia.

Valoarea dominantă – PLĂCEREA. Anexa nr. Valoarea dominantă – SUCCESUL SOCIAL. Impasibili – Tenace.DUMITRIU CONSTANŢA - PSIHOLOGIA VÂRSTELOR conflictul ce îi apasă.).S. Civism profund. dificultăţile fiind ironizate şi caricaturizate de către ei. Sunt conservatori. cu sânge rece. Este temperamentul bunei dispoziţii. Examinează faptele şi reflectează. calm. le lipseşte voiniciunea. obiectivi. Simţul umorului dezvoltat. Nu dispun de spirit întreprinzător şi deşi viaţa socială îi lasă indiferenţi. senini. Lipsiţi de energie. Sunt oameni cu tabieturi . ai deprinderilor.A. Punctuali. închişi în sine. Valoarea dominantă – LINIŞTEA. taciturni. robi ai deprinderilor şi obişnuinţelor. legi. ponderaţi. fără spirit întreprinzător. Iubesc liniştea interioară şi singurătatea. Amorfii (nE. Manifestă dezinteres faţă de orice activitate. sunt oneşti. manifestând iniţiativă. Apaticii (nE. puţini comunicativi. Sunt concilianţi.nA. neglijenţi. la trecut şi viitor. reflexivi. Toleranţi prin indiferenţă. onorabili. râd rar.S. Interiorizaţi.7 Sociograma colectivă „liberă” a grupului 82 .). foarte tenace. pedanţi.). lipsiţi de afectare. Adesea manifestă o încăpăţânare pasivă. cu dispoziţie egală. stăpânire de sine. Flegmaticii (nE. Sunt apţi pentru a fi conducători.nA. Înclinaţii spre lenevie. calmi. rămân calmi. respectuoşi faţă de principii. nu se entuziasmează.P. Valoarea dominantă – LEGEA. indiferenţi la lumea din jur.

DUMITRIU CONSTANŢA - PSIHOLOGIA VÂRSTELOR Fete Băieţi Preferinţe: reciproce unilaterale Respingeri: reciproce unilaterale Preferinţe întâmpinate de respingeri: 83 .

. şi • bătrânii bătrani (old-old). încheind cu câteva idei referitoare la structurile articulare şi periarticulare. după ce împlineşte 65 de ani. vom prezenta în continuare câteva elemente referitoare la modul cum inaintarea in varstă modifică – de fapt afectează functiile cardiovasculara. valorile corespunzătoare sunt 2. despre disponibilitatea individului de a presta efort fizic.DUMITRIU CONSTANŢA - PSIHOLOGIA VÂRSTELOR Definitia bătranetii şi clasificarea ei În prezent criteriul în baza căruia un individ este plasat în categoria bătrânilor. aşadar. Asta inseamnă că CV a persoanelor de 65 ani reprezintă doar 77% din capacitatea vitală pe care ele au avut-o la 25 de ani. la bătrânii bătrâni. VO2max este în medie de cca 28. Pe de altă parte. Ceea ce arată o scadere substanţială a VO2max cu vârsta. La 65 de ani. Din această perspectivă. 2.61. Cu cât VO2max este mai mare. la femeile de 65 ani. Scăderea VO2 max odată cu înaintarea în vârstă. de care organismul vrea sa se debaraseze.1. ce au legătură strictă cu problematica activitătii fizice la bătrâni. iar la femeile de 25 ani. a volumului sistolic maxim şi a capacitatii tesuturilor (in special a musculaturii. pulmonara şi musculoscheletica. este VO2 max (care înseamnă consumul maxim de oxigen). Alt parametru care ne arata deteriorarea funcţiei pulmonare odată cu înaintarea în • • • • • • • 84 . este unul exclusiv cronologic. întrucât există diferenţe enorme între un individ de 65 de ani şi unul de 100 ani. Iar după 65 de ani. Cercetările din ultimii 50 – 60 de ani au clarificat enorm de multe aspecte definitorii pentru îmbatranire (în felul acesta delimitându-se şi dezvoltându-se domeniul geriatriei). 2. adulţi). spre deosebire de celelalte (copii. ea fiind. CV (capacitatea vitală) medie la vârsta de 25 de ani. dar în cele ce urmează nu vor fi reţinute decât chestiunile mai importante (subiectul fiind mult mai vast). se datorează scăderii FC (FC = frecvenţă cardiacă) maxime. respectiv 3. implicit. se instalează o scădere generală a capacităţii plamanilor de a inspira aerul aducător de oxigen şi de a expira aerul « îmbogăţit » cu bioxidul de carbon. mai ales. care în principiu prezintă cele mai mici afectări ale functiilor şi performantelor . între 65 şi 75 de ani.2. ea este delimitată (definită) clar doar către stânga . ştim. Astfel. altfel spus. este de 3. am stabilit. între 75 şi 85 de ani. cu atât rezistenta la efort a individului este mai bună. pentru că ea este cel mai mare consumator de oxigen din organism) de a extrage oxigenul din sânge. Pe când la bărbaţii de 25 ani este de 43. de mijloc). formal o persoana este considerată (devine) bătrână. s-a impus împărţirea (arbitrară şi ea) persoanelor în vârstă în următoarele 3 subgrupuri : bătrânii tineri (young-old). in fiecare moment. tineri.5. Functia cardiovasculara Parametrul care ne dă relaţiile cele mai exacte despre performantele funcţiei cardiovasculare şi. • bătrânii medii ( middle-old = mijlocii.35 litri aer la femei şi de 5.88 l aer. O particularitate a acestei categorii populationale este aceea că.5 ml O2/Kg corp/minut la bărbaţii de 65 ani şi 25.05 l aer la bărbaţi. că varsta minimă a bătranetii este cea de 65 ani. vârsta celui mai longeviv om de pe pământ. cu vârsta de peste 85 de ani. dar vârsta maximă nu poate fi stabilită. motiv pentru care a generat şi generează încă multe dezbateri şi confruntări de idei. în plan structural şi funcţional. Este clar că incidenţa bolilor şi dizabilitătilor creste dramatic la bătranii medii şi. Functia pulmonară Pe măsură ce un individ îmbătrâneşte. de 35. Acest criteriu este totuşi destul de arbitrar. Modificarile morfo-functionale induse de inaintarea in varsta La fel ca şi procesele de creştere şi dezvoltare (caracteristice copilariei şi adolescenţei) şi procesul de îmbătrânire se caracterizează printr-un număr mare de modificări specifice. acest procent scade într-un ritm şi mai accelerat.

ţesutul conjunctiv articular şi periarticular suferă o serie de modificări nefavorabile ( modificări degenerative).numitului proces de sarcopenie. rigiditatea. iar cca 1/3 din cele de peste 80 de ani vor suferi o fractura de col femoral. 2. iar amploarea şi viteza cu care se instalează aceste modificări.cum există tendinţa . imediat după menopauza. lipsa de siguranta în mers etc. Trebuie reţinut. decât copii. Ei bine. cca 1/3 din femeile de peste 65 de ani vor suferi fracturi vertebrale (care generează dureri şi cifoză). intră o serie de alte structuri. pe lângă capetele a două sau mai multe oase. pe lângă reducerea activităţilor şi solicitărilor fizice.4. iar de acest lucru trebuie convinse mai ales femeile tinere şi adulte. după vârsta de 60 de ani. Probleme de comunicare la populatia varstnica 85 . Toate acestea explică durerile. prevenirea osteoporozei în cazul femeilor se realizeaza foarte eficient prin activităţi fizice. Toate aceste structuri se caracterizează prin aceea că în componenta lor intră în principal aşa-numitul ţesut conjunctiv. că. De ce se produce această scădere a fortei musculare ? Explicaţia constă în scăderea volumului muşchilor. scăderea amplitudinii miscarilor. adică ei consuma o cantitate mai mare de energie pentru aprovizionarea cu aer (muşchii lor respiratori muncind mai mult ). Astfel. Prin sarcopenie se înţelege reducerea numărului de fibre musculare ( în special a fibrelor de tip II). este VEMS. iar sedentarismul este factorul cel mai important în favorizarea şi accelerarea acestui fenomen. La baza scaderii rezistenţei oaselor. pe măsura înaintării în vârstă. Modificările articulare si periarticulare Se ştie că în alcătuirea unei articulaţii.3. Modificările scheletice constau în principal în scăderea densitatii minerale a oaselor. scăderea absorbtiei calciului din alimente şi modificările hormonale. de fapt. scăderea forţei muşchilor este unul dintre cele mai evidente lucruri la bătrâni. cum ar fi cartilaje. tinerii şi adulţii. pierderea de substanţă osoasă începe să apară la femei imediat după vârsta de 20 de ani. Functia musculoscheletica Înaintarea în vârstă produce modificări semnificative pe linia performanţei musculare şi a compozitiei corporale. altfel spus tocmai sedentarismul. aceste modificări afectând starea funcţională a persoanelor în cauză. în comparaţie cu celelalte vârste. Cauza o reprezintă tocmai neutilizarea din ce în ce mai evidentă a muşchilor. iar noi trebuie sa-i inţelegem. Toate acestea fac ca – pentru prestarea unui efort identic – vârstnicii să trebuiască să respire mai des decât celelalte categorii de vârstă. Reducerea densităţii osoase şi subţierea oaselor creşte riscul apariţiei de fracturi. ca urmare a aşa. asta face ca vârstnicii să devină mai neeficienţi în plan respirator. în medie cu cca 1% pe an. Scăderea devine evidentă după 60 de ani şi se accelerează după 80. In ce priveşte performanta muscularăa.că densitatea osoasă scade numai la femei. volumul expirator maxim pe secundă. şi fac ca stretching-ul să aibă o indicaţie mai mare la vârstnici. concomitent cu atrofierea (subţierea) lor. . De aceea. stau : aportul redus de calciu. Înaintarea în vârstă creşte rigiditatea cutiei toracice şi scade forta muşchilor respiratori . la 65 de ani reprezintă doar 74 – 77 % din CV. În timp ce la 25 de ani el reprezintă în medie 84% din CV. Dar nu trebuie să credem . 2. Ea scade la ambele sexe. odată cu înaintarea în vârstă. Asta explica de ce ei percep efortul respectiv mai obositor.DUMITRIU CONSTANŢA - PSIHOLOGIA VÂRSTELOR • • • • vârstă. şi făcut cunoscut în orice ocazie. pe măsura înaintării în vârstă. mai sufocant. capsula articulara şi ligamente. La femei se produce o pierdere accelerată de substanta osoasa. depind şi de activitatea fizica prestată de persoanele respective.

ci şi de nişte modificări anatomo-histologice. alimenta şi spala singură. atât din perspectiva individului în cauză. N. un număr cât mai mare de ani. Nevoia de activitate fizică la batrani. and the quality of life. datorată în principal descresterii performanţelor aparatului respirator. Importanţa acestui concept este deosebit de mare. expresia şi expresivitatea facială. fără excepţie. sunt dezvoltate pe larg în: DeMONT. M. cât şi din perspectiva familiei căreia îi aparţine. 1993: 21-32 (vezi bibliografia). . s-ar datora şi scăderii semnificative a grăsimilor din fibrele ce intră în alcătuirea muşchilor feţei. specialistul în sportul pentru toţi va trebui să cunoască aceste particularităţi şi să se adapteze la ele. ţine în cazul vârstnicilor şi de scăderea vitezei de reactie în general. Creşterea evidentă a speranţei de viaţă este o realitate a ultimei jumătăţi de secol şi poate fi considerată că reprezintă un succes al dezvoltării societatii umane. Altfel spus. Astfel. In: A. mai depresivă) caracteristică acestei vârste. care scad. sau de a prelua mesajul transmis de instructor. deci se poate îmbrăca. Drept urmare. faţa morocanoasa / suparata / manioasa a bătrânilor. problemele cu somnul şi particularităţile acestuia. respectiv transmiterea de informaţii sau mesaje. speranţa de viaţă activă reprezintă un indicator mult mai bun al performanţelor 86 . values. Strategiile prin care se pot contracara inconvenientele amintite mai sus.DUMITRIU CONSTANŢA - PSIHOLOGIA VÂRSTELOR Comunicarea. Această scădere a vitezei de reacţie influenteaza inclusiv memoria ( în special memoria de scurtă durată). capacitatea de comunicare. & PEATMAN. fiecare individ. reprezintă a doua cauză care stă la baza deceselor. Şi totuşi oamenii zilelor noastre devin din ce în ce mai rezistenţi la sfaturile de a presta activităţi fizice cu regularitate. să răspundă adecvat la programul de activităţi fizice propus. Particularităţile care influenţează comunicarea cu vârstnicii ţin de: • • • • • funcţiile auzului şi vederii. Dar a trăi (a fi în viaţă) pur şi simplu. şi este independenta (adică nu are nevoie de ajutorul altora) din perspectiva activităţilor indispensabile de zi cu zi. Ca atare. şi face să scadă viteza de vorbire. sedentarismul (lipsa efortului fizic) şi dieta incorectă. în multe cazuri prezent chiar şi în repaus. care se reduc ca spectru şi care are nu numai nişte explicatii ce ţin de starea psihica (mai abătută.Louis. Mosby. St. Communication.E. acest impediment. deplasa. se vorbeşte din ce în ce mai frecvent şi mai insistent despre aşa-numita calitate superioara a vietii. fumatul fiind prima cauză. prezintă anumite specificităţi în cazul lucrului cu persoanele în vârstă. Prin „viata activa” se înţelege situaţia în care persoana vârstnică nu prezintă o infirmitate majoră sau o dizabilitate. trebuie sensibilizat la acest concept şi stimulat să facă tot ce este necesar pentru a accede la el. psihologice şi sociale ale indivizilor aparţinând categoriei populaţionale de care ne ocupăm. daca doreşte cu adevărat ca activitatea lui să conducă la rezultatele dorite. iar în cazul celor de peste 65 – 70 de ani măcar pentru a accede la aşa-numita „viaţă activă”. potrivit unor cercetări relativ recente. sau dilema „speranta de viata” versus „speranta de viata activa” Luate la un loc. scăderea vitezei de vorbire şi a volumului vocii. Acestea se datorează particularităţilor fiziologice. iar vârstnicul sau grupul de vârstnici cu care lucrează. precum şi alte chestiuni ce ţin de comunicarea cu persoanele în vârstă. Astfel încât.unde gradul de sensibilizare şi educatie pentru mişcare este printre cele mai ridicate din lume peste 2/3 dintre vârstnici nu prestează cu regularitate activităţi fizice. de a da răspunsuri. GUCCIONE (ed) Geriatric physical therapy. a comunităţii în care trăieşte şi a societăţii în general. nu trebuie să reprezinte singurul scop al individului şi al societăţii.A.L. chiar în SUA . se va accentua notabil în condiţiile prestarii de efort fizic.

speranţa de viaţă activă la persoanele de peste 85 de ani. în special. şi trebuie să contribuie. În sfârşit.doar 2. cea mai dramatică descreştere producându-se după vârsta de 79 ani. cu un handicap sau o dizabilitate 87 . decât simpla speranţă de viaţă. dacă împreună cu alte măsuri (alimentatie.DUMITRIU CONSTANŢA - PSIHOLOGIA VÂRSTELOR sistemului social. Ei bine. în timp ce la cele cu vârsta cuprinsă între 80 şi 84 de ani. într-o măsură substanţială. speranţa de viaţă activa descreşte cu vârsta individului. ne putem aştepta ca ele să mai rămână independente încă 4. în cazul populaţiei vârstnice. Ceea ce face ca. Ce ar trebui să însemne asta ? Potrivit unui studiu efectuat în 1983 de către KATZ şi colab. şi specialistul în sportul pentru toţi.9 ani. ci şi o reducere a poverii sociale pe care o constituie ingrijirea şi intretinerea unui bătrân dependent. pentru familiile lor şi pentru specialiştii Spt – satisfacţie profesională). Astfel. la persoanele de 65 – 69 ani.7 ani. devine prelungirea vieţii active a tuturor persoanelor în vârstă cărora li se adreseaza. este de ….. ne putem aştepta ca ele să mai aibă parte de o viaţă activă încă 10 ani. obiectivul principal al societăţii în general şi al specialistului în activitate fizică. iar la îmbunătăţirea acestui indicator poate. programele de activităţi fizice oferite fac ca speranţa de viaţă activă să crească (măcar la o parte dintre indivizi). asistenta medicala etc). aceasta generează nu numai o mare satisfactie (pentru persoanele în cauză.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful