MANAGEMENTUL FINANCIAR

CA SUBSISTEM AL
MANAGEMENTULUI GENERAL

1
 INTRODUCERE

Mnanagementul financiar a devenit o veriga importanta in

conducerea inteligenta a companiilor. Cea mai mare parte a conflictelor ce
tin de domeniul financiar si declinul unor organizatii au ca principala cauza
un management defectuos imprimat de insuficientele cunostiinte din
domeniul Managementului Financiar.

Lucrarea de fata a fost aleasa datorita dorintei de aprofundare a

conceptului de management financiar si datorita importantei acestui termen
in lumea contemporana. In ziua de azi, intr-o intreprindere, nu se poate
realiza nimic, daca nu se cunoaste managementul financiar. Totul trebuie sa
fie legal, pentru a nu se ajunge la fraude fiscale. Iar necunoasterea sau
neintelegerea managementului financiar, poate duce la comiterea acestor
fraude chiar neintentionat.

In aceasta lucrare s-au abordat trei subpuncte ale acestui vast termen
de management financiar. Un prim subpunct ar fi o prezentare generala a
managementului financiar, in al doilea subpunct prezentandu-se functiile
acestui tip de management, iar in cel de al treilea subpunct am abordat
managementul capitalului fix, care este o componenta a managementului
financiar.

2
Cap.1 Consideratii generale:
Managementul este unul din factorii esentiali care explica de ce o tara este bogata
sau saraca. Menagementul este o arta sI nu una oarecare, ci arta artelor pentru ca pune in
valoare talentele oamenilor. Din cele doua definitii rezulta ca managementul are un
pronuntat caracter uman. Conducerea inseamna o retea de oameni care lucreaza impreuna
pentru a atinge obiectivele urmarite de catre firme, fiecare structura a firmei isi
organizeaza si conduce propriile afaceri cu singurul amendament ca trebuie sa-si justifice
rezultatele in fata conducerii companiei din care face parte.
▪ Factorii care stimuleaza oamenii:
1. Atribuirea de responsabilitate ( acestei parghi I se acorda 24% din economia generala a
mijloacelor de stimulare );
2. Delegarea de autoritate 16%;
3. Salariul 15%;
4. Stimularea salariatului de a-si forma o cariera 14,7%;
5. Ambitia 8,8%;
6. Crearea posibilitatii ca salariatul sa-si formeze un renume 6,7%;
7. Gradul de siguranta pe care il garanteaza firma;
8. Politica de cadru a firmei 3,6%;
9. Premierea 2%;
10. Asajarea orarului de lucru cu interesele salariatilor;
11. Utilizarea rationala a factorilor geografiei.
Conceptul de management financiar
Teoria financiara cunoaste o multime de definitii a activitatii si a managementului
financiar ca stiinta. Activitatea financiara cuprinde procesul de elaborare si implementare
a deciziilor financiare in cadrul intreprinderii. Managementul financiar poate fi privit ca
un ansamblu de masuri si activitati in cadrul unei organizatii si care in conformitate cu
obiectivele puse contribuie la dirijarea fluxurilor financiare. Managementul financiar in
cadrul intreprinderii este responsabil de obtinerea si utilizarea fondurilor banesti de o
maniera care sa duca la maximizarea valorii firmei. Iar principalul indicator al succesului
intreprinderii este maximizarea continua a valorii intreprinderii si implicit a avutiei
proprietarilor ei. Altfel spus aceasta practica include toate activitatile indreptate spre
gestiunea cu finantele, determinate de scopurile si structura intreprinderii. Iar rolul

3
gestiunii financiare este de a fi un intermediar intre firma si pietele de capital, unde se
afla principalele surse de bani, de a asigura continuitatea activitatilor firmei.
Gestiunea financiara asigura procurarea banilor necesari de pe pietele de capital,
dirijeaza procesul de investire a acestor bani in active pe termen lung si curente, care apoi
generând fluxuri pozitive de bani, trebuie sa asigure rambursarea imprumuturilor, plata
dividendelor si dobânzilor, si sursele necesare pentru dezvoltare.
Domeniul de studiu al managementului financiar cuprinde principalele teorii ale
finantelor moderne, compartimentele analitice ale contabilitatii (analiza starii financiare a
intreprinderii, analiza si gestiunea creantelor etc.) si compartimente ale teoriei gestiunii
corporatiilor. Managementul financiar se prezinta ca o sinteza a finantelor,
managementului firmei si contabilitatii.
Managementul financiar in cadrul intreprinderii se bazeaza pe dirijarea activelor
si pasivelor intreprinderii. Deosebim gestiunea financiara, pe termen scurt, a activelor si
pasivelor curente si gestiunea financiara pe termen mediu si lung, a activelor si pasivelor
permanente.
Gestiunea financiara pe termen scurt are ca obiect asigurarea echilibrului financiar
intre nevoile de active curente si sursele pentru finantare (interne sau atrase, proprii sau
imprumutate). Gestiunea financiara pe termen scurt urmareste optimizarea gestiunii
stocurilor, creantelor comerciale, a investitiilor financiare pe termen scurt, a numerarului
in vederea cresterii gradului lor de rentabilitate si de lichiditate, in conditii de minimizare
a riscului. De asemenea, se urmareste prolongarea scadentelor la datoriile curente si
reducerea costului imprumuturilor prin arbitrajul intre mai multe surse de imprumut:
bancar, comercial, de factoring etc.
Managementul financiar este un segment al managementul firmei, o prelungire a
acestuia in zona economica sI financiara a firmei. Managementul financiar trebuie tratat
cu aceasi seriozitate ca sI managementul cercetarii, resurselor umane, productivitatii, etc.
Managementul financiar este responsabil de politica intreprinderii in 3 domenii:
1. Politica de investitii a unei firme este determinata de comportamentul ei si de si
de strategiile investitionale adoptate. Aceasta politica este responsabila de formarea
potentialului de active a intreprinderii.
2. Politica de finantare nu poate fi privita separat fata de politica de investire.
Daca in primul caz avem de a face cu potentialul de active a intreprinderii, apoi in cazul
politicii de finantare intreprinderea trebuie sa-si elaboreze strategia de asigurare a
surselor necesare crearii acestui potential.
3. Politica de dividend priveste decizia proprietarilor intreprinderii de a distribui
dividende sau de a le reinvesti in dezvoltarea intreprinderii.

4
Cap.2 Functiile Mnagementului Financiar
Managementul firmei vizeaza toate componentele de care dispune o firma avand
ca solutie optimizarea utilizarii lor. Pentru a realiza aceste sarcini managementul firmei
are mai multe functii atribuite ale actului de conducere, functii care se identifica cu cele
ale managementului financiar.
Functiile sau atributele actelor de conducere:
- functia de prevedere;
- functia de organizare;
- functia de coordonare;
- functia de antrenare sau control;
- functia de evaluare si control.
Aceste functii se interconditioneaza.
2.1. Prevederea inseamna strapungerea viitorului, cunoasterea viitorului. Este
esential si este cheia succesului firmei. O firma care prevede, cunoste, se pregateste, este
mai solida mai putin amenintata de riscuri.
Previziunea financiară este o componentă a previziunii generale a organizaţiei, îi
completează şi concretizează politica financiară.
Politica financiară, la rândul său, nefiind o activitate independentă, reprezintă o
parte a politicii generale a organizaţiei. Politica financiară şi previziunea financiară însă
au unele caracteristici distincte care le fac inconfundabile şi nesubstituibile.
Această specificitate rezultă dintr-o serie de situaţii distincte dintre care menţionăm
doar următoarele:
 resursele financiare reclamate şi profitul obtenabil, corelate cu creşterea valorii
organizaţiei, au, în general, rol de parametri determinanţi pentru a defini şi
alege un obiectiv sau altul al dezvoltării, deci al politicii generale a organizaţiei;
 asigurarea resurselor financiare, a profitului, a echilibrului între cheltuieli şi
venituri şi între plăţi şi încasări şi creşterea valorii , se fac prin metode, tehnici
şi proceduri specifice.
Stiinta a realizat o multitudine de mijloace si metode. Sunt multe, si stiinta le-a
grupat din punct de vedere al orizontuluide timp pentru care s-au creat - previziune pe
termen scurt, mediu si lung. Din punct de vedere al instrumentelor de previziune, cele pe
termen lung sunt grupate sub genericul prognoze, cele pe termen mediu sunt denumite
planuri iar cele pe termen scurt, programe. Previziunea este saltul din situatia

5
actuala.Pentru a se putea realiza acest salt firma trebuie sa se debaraseze sau sa elimine
factorii franatori si sa-i amplifice pe cei pozitivi. Trebuie sa asimileze noi proceduri sau
actiuni, altele decat cele de pana acum.

Previziunea financiară a organizaţiei este o activitate foarte complexă, pentru că

include cel puţin următoarele activităţi şi instrumente:
 prognoze financiare;
 politici financiare;
 strategii financiare;
 planuri financiare;
 bugete de venituri şi cheltuieli etc.
Munca şi performanţele specialistului în previziune financiară se regăsesc, concret,
nemijlocit şi hotărâtor, cel puţin în următoarele acţiuni determinante pentru
profitabilitatea şi dezvoltarea organizaţiei:
 stabilirea şi constituirea fondurilor financiare;
 repartizarea, în funcţie de priorităţi, de profitabilitate şi valoare, a fondurilor;
 proiectarea circuitului şi a rotaţiei fondurilor pentru obţinerea profitului maxim
posibil;
 alegerea, cu anticipaţia necesară, a metodelor de evaluare şi control al
rezultatelor organizaţiei.
Previziunea financiară, strategia şi tactica financiară deci reprezintă un segment
important al funcţiei de previziune a actului managerial şi, ca urmare, trebuie aşezată
conceptual şi în activitatea practică la locul cuvenit, pentru a da finalitatea scontată
procesului managerial de ansamblu al organizaţiei. Ca urmare, previziunea financiară nu
mai trebuie privită doar ca o reflectare pasivă a celorlalte activităţi, ci ca un instrument de
promovare, încă din faza opţională a dezvoltării organizaţiei, a eficienţei utilizării
resurselor financiare, a rentabilităţii, lichidităţii, echilibrelor financiare şi de ţinere sub
control a riscului .
2.2. Organizarea inseamna asezarea elementelor structurale si functionale ale unei
firme in cadrul dorit. Organizarea reprezentând procesele de management prin care se
definesc şi delimitează procesele de muncă şi componentele lor ( mişcări, timpi, operaţii,
lucrări, sarcini, etc), precum şi gruparea lor pe posturi, formaţii de lucru, compartimente
şi atribuirea lor persoanelor, corespunzător unor criterii manageriale, economice, tehnice,
sociale, în vederea realizării obiectivelor stabilite, interesează, determinant zona
managementului financiar, deoarece asigură cadrul de ordine, disciplină ,

6
responsabilitate, fără care resursele în generale şi finanţele, în special, sunt în mare
pericol, din toate punctele de vedere ( eficienţă, eficacitate, integritate, etc).

Avem doua segmente de organizare:

1. organizarea structurala este impartirea firmei pe structurile organizatorice
(fabrici, uzine, sectii, servicii, compartimente, locuri de munca ).
2. organizarea funtionala este impartirea firmei pe functii.
Stiinta a creat mai multe modalitati de organizare: organizare de tip ierarhic, de
tip functional, mixta, de tip stat major:
· la organizarea de tip ierarhic - adunarea generala , consiliul administrativ, directori,
servicii in forma piramidala. Dezavantaj: alungeste procesul de decizie. Avantaj: asigura
ordine desavarsita.
· la organizarea de tip functional - adunare generala, consiliu de administratie, direcoti pe
fiecare specialitate in parte si servicii pe fiecare specialitate. Dezavantaj: complica
responsabilitatile. Avantaj: introduc in sistemul de organizare performantele profesionale.
- la organizarea de stat major - este un loc de unde se decide. Aprobarea comenzilor o da
numai cineva care are rolul de stat major.
La conceperea elementelor structurii organizaţionale, în ceea ce priveşte componenta
financiară, trebuie să se creeze cadrul pentru delegarea de autoritate şi responsabilitate. În
acest domeniu, nu trebuie să existe structură fără competenţă şi răspundere, întrucât, în caz
contrar, sunt ameninţate însuşi patrimoniul organizaţiei şi realizarea profitului şi valorii,
prestabilite. Echilibrul între centralizare – descentralizare, determinant în orice activitate
organizaţională, influienţează, nemijlocit, nivelul de organizare financiară internă. Acesta
trebuie judecat prin cadrul şi condiţiile pe care le creează pentru mobilitate şi inventivitate
personalului (în funcţie de capacitatea acestuia de a asigura, prin deciziile ori prin munca sa,
reducerea consumului de resurse financiare şi creşterea profitului şi valorii). Acest proces de
delegare are un caracter dinamic, diferenţiindu-se de la o etapă la alta. În această zonă a
finanţelor, mai mult ca în oricare alta, la delegarea de autoritate şi responsabilitate, trebuie să
se opereze cu criterii precise şi ferme: legalitate, eficacitate şi eficienţă, determinant fiind
criteriul cine şi în ce mod le poate satisface mai deplin şi benefic.
Organizarea nu este un scop în sine, ci are logică, raţiune, dacă duce la amplificarea
volumului activităţii, a eficienţei, profitabilităţii şi valorii organizaţiei, care, în ultimă
analiză, are tot o componentă financiară – reducerea necesarului absolut sau relativ de
fonduri şi creşterea absolută sau a ratei profitului şi a valorii organizaţiei.
Organizarea are un cost de concepţie, unul de implementare şi altul de exploatare,
cost care înseamnă consum de resurse materiale, financiare, tehnice, valutare şi umane.
Acest cost trebuie amortizat cât mai repede, iar timpul de amortizare este invers
proporţional cu volumul şi eficienţa activităţii realizate prin aplicarea noului sistem

7
organizatoric. Evident, atât costul, cât şi volumul activităţii şi profitul obtenabil trebuie să
rezulte dintr-un proiect realizat după toate exigenţele (de diminuare a traseelor, a
volumelor, a mijloacelor etc.).

2.3. Coordonarea este unirea eforturilor pe directiile necesare. Pentru coordonare

sunt necesare in primul rand obiective clare, apoi trebuie cuantificate cu claritate
resursele si toate trebuie incorporate in programe. In legatura cu coordonarea, specialisti
spun ca numai prin cuplarea rationala a eforturilor se poate realiza o crestere a productie
cu peste 20%. Coordonarea presupune comunicare. Comunicarea inseamna informatie iar
informatia inseamna forta.
Comunicarea este, în primul rând, un transfer de informaţii, transfer care trebuie să
aibă aceleaşi conotaţii atât la emitent, cât şi la destinatar. Dar atât informaţia, cât şi
comunicarea costă, iar costul se justifică numai dacă are efect, – adică dacă aduce profit
şi un plus de valoare pentru organizaţie şi acţionarii ei. Din păcate, acest aspect esenţial
scapă atenţiei managerilor. Foarte rar se poate vedea „tradusă“ o decizie în acest domeniu
în costuri, venituri, profit şi valoare. În această viziune, se impune realitatea că, dacă un
manager nu poate comunica în mod convingător, nu se poate face înţeles, el nu are ce
căuta în acest post, pentru că orice acţiune a sa aduce numai costuri şi nu profit şi valoare.
Activităţile care formează funcţia de coordonare sunt multiple şi complexe. Pentru
a fi mai uşor înţelese, organizate şi realizate, ele se împart în două mari grupe:
 activităţi de coordonare bilaterală;
 activităţi de coordonare multilaterală.
Comunicarea financiară trebuie dezbrăcată de orice formalism gratuit şi costisitor,
pentru că altfel, dintr-un instrument eficace de management devine o frână, dintr-o
acţiune profitabilă se transformă într-una bugetofagă, dintr-un instrument de propagare a
ordinii în unul al dezordinii şi lipsei de răspundere. Dar raţionalizarea şi simplificarea nu
trebuie să se transforme, aşa cum am arătat, în simplism, mesajul comunicării trebuie să
conţină elementele esenţiale ale fondului, acţiunii şi finalităţii utilizării, cel mai eficient
mijloc de a transforma acest mesaj într-un stimul formându-l utilizarea indicatorilor
economico-financiari de perfor-manţă.
Calitatea coordonării depinde, nemijlocit şi determinant, de calitatea comunicării –
forma concretă prin care se realizează coordonarea unui grup de oameni la toate nivelurile
structurilor organizaţiei – care, la rândul ei, este condiţionată de calitatea actului managerial,
în ansamblu.
2.4. Antrenarea ( comanda ) inseamna sistemul decizional al firmei. Se referă la
activităţile prin care se determină personalul organizaţiei să realizeze obiectivele fixate
prin previziune, organizare şi coordonare, în condiţiile de eficienţă stabilite.
O decizie din punct de vedere al managementului - intelegem alagerea unei variante
de urmat dintr-o multitudine de alternative posibile. Este o relatie direct proportionala
intre calitatea deciziei si valoarea profitului. Fiecare decizie inainte de a se aplica trebuie

8
tradusa in eforturi si efecte. S-a dezvoltat o intreaga literatura privind elaborarea,
fundamentarea si urmarirea deciziilor.
În demonstraţiile care se fac personalului pentru a-l motiva în realizarea
obiectivelor organizaţiei, echilibrul economic şi financiar în dinamică, evoluţia
indicatorilor financiari, în perspectivă, reprezintă argumentele forte.
Deciziile au fost clasificate dupa criteriile urmatoare: decizii in conditiile de risc, de
certitudine, de previziune si de corectie. Sa nu se ia niciodata o decizie care sa nu fie
insotita de un sistem de control. Inseamna ca avem de-a face cu un management
hazardant.
Toate aceste aspecte, pentru a fi percepute şi însuşite de către personalul
organizaţiei ca motivaţie, trebuie demonstrate cu calcule, cu soluţii, cu strategii, cu
proceduri tactice bine conturate, cu gradul de certitudine a deciziilor etc. şi nu doar
declarate
Motivarea, indiferent de natura ei, ca tipologie, trebuie să respecte unele cerinţe şi
principii generale, şi anume :
- motivarea să fie complexă, adică o combinaţie a tuturor posibilităţilor de motivare
existente;
- să fie diferenţiată, adică să ţină seama de contribuţia fiecărei persoane şi a
colectivului, la rezultatele obţinute;
- să fie graduală, adică să fie, firesc, corelată cu rezultatele obţinute.
Aceste aspecte sunt mai presante, cu rezonanţe mai puternice în zona financiară a
procesului managerial. Riscul de a dispune asupra modului de constituire şi utilizare a
capitalurilor este major şi cel mai uşor şi simplu cuantificabil. Acest risc poate fi
diminuat şi încadrat între limite rezonabile, acceptabile, însă acest lucru impune
decidentului ca, în cadrul însuşirii „artei“ manageriale, să stăpânească managementul
financiar şi, mai cu seamă, cultura economică şi legislaţia economico-financiară, proces
care este însoţit de dificultăţile majore arătate.
2.5. Evaluarea si controlul este functia prin care se confirma sau se infirma
realizarea celorlalte functii. Aceasta functie e fit-back-ul managementului. Controlul nu
trebuie sa perturbe activitatea, trebuie sa o coordoneze, sa o stimuleze, trebuie sa aiba un
pronuntat caracter prospectiv, preventiv si corectiv.
În toate domeniile de activitate supuse reformei şi tranziţiei s-au elaborat sau sunt
în curs de elaborare strategii adecvate, care să eficientizeze procesele economice şi să le
aşeze în cadrul relaţiilor statului de drept şi al principiilor economiei de piaţă.
Un asemenea mod de tratare a lucrurilor trebuie să se producă şi în domeniul
controlului economic şi financiar al organizaţiilor, fără care întregul proces de
restructurare a sistemului şi proceselor de management din cadrul acestora este
neîncheiat, incomplet, dar, mai ales, este fără finalitatea scontată. Abordarea
problematicii controlului economic şi financiar în această perspectivă este de mare
actualitate, întrucât controlul trebuie conceput, structurat şi exercitat în condiţii de
autonomie, libertate, democraţie, de respectare riguroasă a drepturilor omului, de

9
descentra-lizare a deciziilor etc. De asemenea, este actuală întrucât vizează un control
care se efectuează în entităţi economice cu o nouă structură şi funcţionalitate.
O primă problemă de soluţionarea căreia depinde, hotărâtor, realizarea funcţiei de
control a actului managerial o constituie definirea modului de evaluare a rezultatelor.
Stabilirea parame-trilor de evaluare are importanţă deci nu numai în faza de măsurare finală a
rezultatelor obţinute de către organizaţie, ci este utilă mai ales în faza de antrenare, de
comunicare şi stimulare a personalului. Aceşti parametri trebuie să fie nu numai expresivi şi
concludenţi, ci, mai ales, antrenanţi să determine mutaţiile calitative, de eficienţă, scontate, în
activitatea personalului organizaţiei.
În legătură cu rolul şi sarcinile controlului, acesta trebuie să elucideze toate
problemele care ţin de corectitudinea gestiunii economico-financiare a organizaţiei, sub
toate aspectele ei:
 constituirea, repartizarea şi utilizarea fondurilor;
 modul de întocmire şi realizare a bugetelor;
 modul de elaborare şi de realizare a bugetelor trezoreriei;
 politica şi gestiunea stocurilor;
 gestiunea ciclului de exploatare;
 gestiunea clienţilor;
 strategia financiară;
 procesul investiţional;
 evaluarea riscului şi a provizioanelor etc.
Evident, toate cerinţele referitoare la funcţia de control şi evaluare fac din control o
activitate pluridisciplinară, realizarea acestuia impunând să se apeleze la conceptele şi
instrumentarul mai multor discipline: management, finanţe, analiză economică,
planificare, investiţii, statistică etc. şi, nu în ultimul rând, drept, legislaţie economico-
financiară.

10
Cap.3 MANAGEMENTUL CAPITALULUI FIX

Potrivit teoriei sistemului daca se aplica o corectie la un element a sistemului,

acea corectie genereaza o relatie in lant in intreg sistemul, modificand structura, relatiile,
comportamentul si eicienta existentei sale.

3.1. CONCEPTUL DE FINANTE PUBLICE SI DE FINANTE ALE INTREPRINDERII

Conceptul de finante publice: cuvantul finante a capatat un sens foarte larg
incluzand bugetul statului, creditul, operatiile bancare si de bursa, etc.
Finantele sunt:
- fonduri banesti la dispozitia statului;
- mijloace de interventie a statului in economie;
- metode de gestionare a banului public;
- act juridic.
Conceptul de finante ale intreprinderii: activul economic reflectat intr-un bilant
este aparatul de productie adica ansamblul mijloacelor prin a caror punere in opera se
realizeaza obiectivul intreprinderii. Pasivul financiar reprezinta ansamblul fondurilor care
asigura finantarea acestuia. Activul economic cuprinde: cladiri, masini, materiale pentru
investitii, stocuri de materii prime, semifabricate, productie neterminata, produse finite,
etc, iar pasivul financiar este format din fonduri proprii si datorii din care se finanteaza
elementele de activ.
Statul, pentru a-si exercita functiile, are nevoie de resurse sau fonduri financiare a
caror mobilizare, repartizare si utilizare dau nastere unor raporturi exprimate in forma
baneasca si care reprezinta esenta finantelor publice. Fenomenul financiar se naste din
relatiile pe care intreprinderea le detine cu toti agentii economici si financiari, cu statul si
alte organisme. Agentii economici si financiari ce se intalnesc pe diferite piete si intre
care apar variate raporturi, constituie contextul social in care functioneaza si evolueaza
intreprinderea. Acesti agenti pot fi grupati in urmatoarele grupe:
· furnizori, pe care intreprinderea ii intalneste pe piata de materii prime si servicii;
· clientii,pe care intreprinderea ii intalneste pe piata de produse si servicii;

11
· salariatii, pe care intreprinderea ii gaseste pe piata muncii;
· actionarii sau aasociatii, pe care intreprinderea ii gaseste pe piata financiara.

De asemenea intreprinderea are raporturi cu:

· diferite organe statale, care se concretizeaza in plata impozitelor si taxelor sau primirea
de subventii de la bugetul statului;
· societatile de asigurare.
Totalitatea raporturilor generate de formarea, repartizarea si utilizarea fondurilor
banesti necesare realizarii variatelor activitati economice, sociale, culturale, la nivel de
intreprindere, reprezinta esenta finantelor acesteia. Finantele intreprinderii se prezinta ca
o ramura a stiintei financiare, care analizeaza mecanismele si metodele de procurare si
gestionare a resurselor financiare, precum si destinatia acestor resurse, in vederea
satisfacerii diferitelor nevoi si obtinerea unor profituri cat mai mari.
Intr-o intreprindere se pot crea mai multe fonduri ca: fondul pentru investitii,
fondul de rulment, fondul de rezerva, fondul de cercetare stiintifica, fonduri pentru
actiuni sociale, culturale si sportive, fonduri pentru recalificare. Principalele metode
utilizate in colectarea fondurilor sunt: aportul asociatilor sau actionarilor, autoinfiintarea,
creditarea si finantarea bugetara.
Functia de repartitie - reflecta colectarea capitalelor initiale circuitul si
reprezentarea pe destinatii, utilizarea si reconstituirea lor. Prin functia de repartitie se
formeaza si utilizeaza o gama variata de fonduri pentru satisfacerea nevoilor proprii ale
intreprinderii. In regiile autonome capitalul initial provine de la bugetul statului iar in
societatile comerciale capitalul initial este privat. Functia de repartitie se realizeaza
printr-o diversitate de mecanisme si tehnici de procurare si gestionare a fondurilor, dand
nastere la diferite raporturi financiare interne si externe.
Functia de control - are doua laturi, una constatativa si una corectiva. Rolul
acestei functii este de a intervenii cu actiuni corective prin care sa contribuie la
optimizarea activitatii. Functia de control are o sfera larga de actiune cuprinzand toate
fazele si laturile economice si financiare ale circuitului economic. Controlul trebuie sa fie
organizat in asa fel incat sa constituie un instrument de prevenire si combatere a cauzelor
care provoaca risipa. Contolul poate fi: preventiv, concomitent si post operativ.

3.2. MECANISME, FLUXURI SI CICLURI FINANCIARE

Prin mecanisme financiare ale intreprinderii metode, parghii, instrumente si
proceduri de formare, colectare si gestionare a capitalurilor.

12
 Cantitatile de bunuri sau moneda transferate intr-o anumita perioada intre agentii
economici se numeste flux. Fluxurile pot fi: fluxuri reale sau fizice si fluxuri financiare.
Cantitatea de bunuri sau de moneda existenta la un moment dat reprezinta stocul.
Relatiile dintre fluxuri si stocuri stau la baza mecanismelor financiare.
Fluxurile financiare pot fi: de contrapartida care se caracterizeaza prin inlocuirea
imediata a unui activ fix cu moneda sau invers, fluxuri decalate care apar in cazul in care
fluxurile fizice nu le corespund imediat niste fluxuri financiare, fluxuri autohtone care se
degaja din operatiuni financiare privind acordarea sau primirea de imprumuturi cand au
loc transferuri de moneda de la o persoana la alta si fluxuri multiple care se desfasoara
astfel: bunurile vandute de furnizor sunt transferate la cumparator, furnizorul vinde
creante unei terte persoane si incaseaza contravaloarea produselor si cumparatorul de
marfuri achita suma.
Ciclul financiar este ansamblul de operatiuni si proceduri care intervin intre
momentul transformarii monedei in bunuri sau servicii pana la cel in care se recupereaza.
Intr-o intreprindere apar trei cicluri financiare:
· ciclul investitii-amortizare;
· ciclul de exploatare;
· ciclul operatiunilor financiare.
 Notiuni de baza privind capitalul, surplusul monetar sI cererea de moneda
Capitalul este suma de moneda adusa de asociati sau actionari, plus cea generata de
activitatea proprie si imobilizata in detinerea capitalului economic, putandu-se
dimensiona prin deducerea datoriilor din capitalul economic. Capiatlul financiar
reprezinta fonduri proprii.
Capitalul financiar poate fi schimbat la pretul pietei care este dat de bursa la actiuni.
Capitalul social reprezinta contributia in numerar si in natura a asociatiilor sau
actionarilor la societatea respectiva. Din ciclurile financiare se degaja un surplus monetar.
Acest surplus rezulta din excedentul pretului de vanzare asupra costurilor putand fi
folosit pentru autoinfiintare, achitarea impozitului catre stat, distribuirea de dividente sau
participarea angajatilor la profit. Incasarile din vanzarea produselor si serviciilor depasesc
cheltuielile de productie.
 Metode de formare a fondurilor intreprinderilor
Metoda aportului in bani si in natura consta in angajarea de catre proprietarii
individuali, actionari sau asociati, a unor capitaluri in bani lichizi sau in bunuri, in scopul
crearii sau dezvoltarii intreprinderii.
Metoda autofinantarii se caracterizeaza prin retinerea de catre intreprinderia unei parti
din rezultatele ce se degaja din activitatea lor. Aplicarea pe o scara mai larga a acestei
metode depinde de capacitatea intreprinderii de a produce profit cat mai mare.
Autofinantarea are anumite avantaje ca:

13
- cresterea cointeresarii intreprinderii in obtinerea de rezultate financiare superioare;
- constituie un mijloc sigur de acoperire financiara a necesitatilor;
- apara libertatea de actiuni ale intreprinderii, asigurand independenta sau autonomia de
gestionare.
Metoda creditarii este metoda prin care se formeaza fonduri imprumutate. Aceste
fonduri au caracter restituibil si sunt purtatoare de dobanzi. Creditorii sunt foarte diversi:
banci, organisme financiare specializate, populatie sau intreprinderi. Creditorii impun
uneori conditii de utilizare a resurselor imprumutate si putand efectua un control asupra
activitatii economice si financiare a debitorilor pentru a-si asigura restituirea sumelor
imprumutate.
Metoda finantarii bugetare este utilizata mai rar si mai ales in cazul
intreprinderilor de stat. Aceasta metoda se utilizeaza la infiintarea intreprinderilor de stat,
cand sunt dotate de catre stat cu active fixe si circulante dar si pe parcursul desfasurarii
activitatii. Interventia statului in economie prin alocatii sau subventii trebuie sa
urmareasca stimularea productiei in perioade de criza, impiedicarea cresterii preturilor,
mentinerea puterii de cumparare a monedei in cazuri de inflatie.
 Structura sI politica financiara a intreprinderii reflecta compozitia capitalurilor
acesteia. Capitalurile intreprinderii pot fi propri provenind din autoanfiintare si aportul
asociatiilor, proprietarilor sau actionarilor si imprumutate care sunt credite pe termen
scurt, mediu si lung. Unii economisti prefera imprumuturile pe termen scurt pentru ca
ofera mai multa suplete iar altii prefera finantarea din capitaluri permanente deoarece este
mai putin costisitoare. Agentii economici si organismele care acorda credite calculeaza
anumite rate care permit sa se examineze compozitia sau repartitia capitalelor.
Ratele sunt:
· rata de indatorare la termen;
· rata de autonomie financiara:
· rata totala de indatorare.
Politica financiara reprezinta o competenta a politicii generale a intreprinderii
avand o insemnatate mare asupra cointeresarii, repartizarii si folosirii fondurilor in scopul
realizarii programelor economice. Scopul intreprinderi este de a obtine profit, al carui
nivel depinde de cresterea capitalului financiar. Costul capitalului se refera la cheltuieli
de procurare si folosire a tuturor mijloacelor de finantare. Costul capitalului poate sa
scada printr-o folosire judicioasa a imprumuturilor. Intreprinderea trebuie sa se
straduiasca sa asigure scaderea costului capitalului si sa nu investeasca decat pentru o
rentabilitate superioara acestui cost.
Gestiunea financiara poate fi definita ca un ansamblu de decizii si activitati care
concura la reglarea si ajustarea fluxurilor financiare si a fondurilor, la gospodarirea
resurselor financiare ale intreprinderii. Gestiunea financiara are ca scop asigurarea in mod
regulat a intreprinderii cu fondurile necesare echipamentului si exploatarii curente dar si
de a controla buna utilizare a fondurilor si rentabilitatii operatiunilor pentru care sunt

14
afectate. Gestiunea financiara are scopuri multiple subordonate supravietuirii, obtinerii de
profit si cresterii economice a intreprinderii.
Scopurile gestiunii se pot controla cu ajutorul mai multor indicatori: nivelul
fondului de rulment in comparatie cu necesarul, coeficientul de indatorare, rentabilitatea
economica, ratele de crestere a activelor si cifrei de afaceri, capacitatea de autoanfiintare
si volumul lichiditatilor.
 Functia financiara a intreprinderii are un rol operational, un rol functional si un
rol politic.
Rolul operational implica luarea unor decizii de colectare a capitalurilor, fara de care
intreprinderea nu se poate constitui si functiona. Domeniul operational cuprinde incasarea
creantelor asupra clientilor si plata furnizorilor, gestionarea trezoreriei si negocierea
creditelor bancare, relatiile cu organismele financiare si realizarea operatiilor de
imprumut.
Rolul functional consta in participarea la tratarea si difuzarea informatiilor necesare
gestiunii intreprinderii.
Rolul politic consta in integrarea constrangerilor externe, sociale, economice,
financiare si politice care apasa asupra intreprinderii si de care depinde cresterea si
autonomia acesteia.
Activitatea intreprinderii poate fi redata prin urmatoarele trei functii:
- functia de productie;
- functia de comercializare;
- functia financiara.
Activitatile financiare mai importante sunt: elaborarea si executarea bugetului de
venituri si cheltuieli, efectuarea de studii si analize privind formarea, alocarea si utilizarea
capitalurilor, stabilirea de preturi si tarife, luarea de masuri pentru asigurarea lichiditatii,
solvabilitatii, echilibrului financiar si evitarea riscurilor.
Sistemul informational financiar al intreprinderii cuprinde totalitatea informatiilor care
reflecta, repartizarea si utilizarea fondurilor banesti. Pentru obtinerea de informatii de
calitate este necesara existenta unor indicatori care sa reflecte fenomenele, procesele, si
activitatea economica si financiara a intreprinderii.
Indicatorii principali sunt:
· capitalul economic, capitalul social, capitalurile imprumutate si capitalul permanent;
· profitul, repartizarea lui pe destinatii;
· valoarea adaugata;
· costurile de productie;
· impozitul pe profit, fondul de salarii.

15
3.3. CAPITALURILE INTREPRINDERII
Capitalurile proprii se formeaza din contributii externe care cuprin aportul
proprietarilor si contributii interne care se degaja din capacitatea de autofinantare a
intreprinderii.
Contributiile externe - aceste contributii provin in proportia cea mai mare de la
proprietari. Orice intreprindere, individuala sau sociatate, nu poate fi infiintata daca nu
dispune initial de un capital minim. Fiecare asociat va primii un numar de actiuni care
reprezinta dreptul sau asupra capitalului intreprinderii. Actionarul primeste un divident,
dupa ce din beneficii sau efectuat scaderile pentru plata impozitului si constituirea de
rezerve. Societatile mari sunt cotate la bursa. Detinatorul de actiuni care doreste sa-si
recapete fondurile depuse nu poate sa ceara intreprinderii banii inapoi dar se poate adresa
bursei, unde in urma unei negocieri isi va primii inapoi banii. Actiunile pot fi actiuni
comune si actiuni preferate. Actiunile mai pot fi la purtator si nominative. Statul poate
acorda societatilor in anumite situatii prime sau subventii nerambursabile.
Contributiile interne - se formeaza din resurse ce se degaja din propria activitate
pe care o desfasoara firma. Pentru desfasurarea activitatii, firma face o serie de cheltuieli,
obtinand concomitent si niste incasari din vanzarea produselor, executarea de lucrari si
prestarea de servicii. Diferenta dintre incasari si cheltuieli se duce la:
- plata impozitului pe profit
- plata pe dividente;
- plata participarilor la beneficii;
- formarea fondului de amortizare, fondului de rezerva.
In evolutia societatilor apar mai multe nevoi suplimentare. In acest caz firma
poate solicita de la actionarii sai noi contributii ceea ce da nastere la o majorare de
capital. Majorarile de capital prin aporturi noi in numerar pot fi realizate prin aport
suplimentar de la actionarii vechi si emiterea de noi actiuni. Majorarea de capital prin
incorporarea rezervelor este operatiune fara fluxuri financiare, neaducand resurse
financiare noi. In momentul infiintarii societatii capitalul social este egal cu produsul
dintre numarul de actiuni si valoarea nominala a acestora. Dupa infiintare, activitatea
intreprinderii genereaza beneficii din care o parte se pune in rezerva.
Capitaluri imprumutate pot fi grupate in capitaluri imprumutate pe termen scurt,
mediu si lung.
Capitalurile imprumutate pe termen lung reprezinta imprumuturile care depasesc
5 ani si sunt destinate sa acopere elementele durabile ale patrimoniului. Aceste

16
imprumuturi se pot imparti in imprumuturi oblicgatare, imprumuturi de la organismele
publice specializate, imprumuturi de la stat, imprumuturi de la banci.
Imprumuturile obligatare - nevoile de capital pe termen lung ale unei societati
comerciale se pot satisface prin calea emisiuni de actiuni si a emiterii de obligatiuni.
Emisiunea de obligatiuni asigura fonduri imprumutate, generang in acelasi timp cheltuieli
pentru plata dobanzilor si restituirea imprumuturilor. Obligatiunea se caracterizeaza prin
valoarea ei nominala, o rata a dobanzii si pretul de rambursare. Ramburasarea se face prin
tragerea la sort. Obligatiunile sunt titluri care pot fi cotate la bursa. Obligatiunile nu
confera detinatorului nici o putere de decizie in intreprindere. Obligatiunile pot fi: simple
sau clasice, indexate, participante si obligatiuni convertibile in actiuni, euro-obligatiunile.
Imprumuturile de la organismele publice specializate - aceste institutii intervin
direct pe piata financiara permitand intreprinderilor sa obtina indirect si pe termen lung
capitaluri de imprumutat.
Imprumuturile de la stat - asemenea imprumuturi reprezinta interventii financiare
ale statului determinate de dificultatile pe care le au intreprinderile de a-si procura
capitaluri de pe piata financiara.
Imprumuturi de la banci - bancile pot intervenii in acordarea de imprumuturi pe
termen lung.
Capitalurile imprumutate pe termen mediu - intreprinderile sunt interesate sa
coreleze termenul de rambursare a imprumuturilor cu durata amortizarii unor elemente de
imobilizari. Unele elemente de active fixe ca utilaje, masini-unelte, isi pierd din ce in ce
mai repede valoarea astfel ca trebuie sa fie inlocuite.Amortizarea este necesara sa fie
accelerata. Creditele pe termen mediu au rolul de a acoperi nevoile financiare determinate
de procurarea unor elemente de imobilizari si se acorda pe o durata de 5 ani.
Capitalurile imprumutate pe termen scurt se acorda pe o durata de pana la un an
si au rolul de a permite intreprinderii sa-si finanteze operatiunile de exploatare.
Piata capitalurilor - o intreprindere care doreste sa-si procure resurse din afara se
adreseaza pietei capitalurilor. Aceasta piata permite confruntarea ofertei cu cererea de
moneda si cuprinde piata financiara si piata monetara. Piata financiara cuprinde piata
primara si piata secundara. Pe piata primara se emit obligatiuni si actiuni iar piata
secundara se refera la bursa de valori.
Piata financiara este o piata a capitalurilor acordate pe termen lung. Piata
financiara are rolul de a-i pune in legatura pe detinatorii de disponibilitati cu agentii
economici care au nevoie de o finantare pe termen lung. Aceasta piata cuprinde bancile si
institutiile financiare specializate, bursele de valori mobiliare, companiile de asigurari,
notariile. Bursa cuprinde piata in numerar si piata la termen.
Piata monetara este o piata a capitalurilor ce acorda imprumuturi pe termen scurt.
Cea mai mare parte a acestei piete este reprezentata de catre banci si institutii financiare.
Piata monetara este alcatuita din din cei care acorda credite pe termen scurt si din
intreprinderi in cautare de finantare pe perioade reduse.

17
 CONCLUZII

Asa cum am aratat in partea introductiva, am abordat trei subpuncte

ale conceptului de management financiar, care la randul lor se impart in alte
subcapitole.

Din tratarea teoretica a acestei lucrari am desprins ideea, ca fara

cunoasterea acestui subsistem al managementului general, omul nu este
capabil sa inteleaga modul cum functioneaza organizatiile. iar daca nu
intelege, implicit nu va putea intreprinde vreodata actiuni in cadrul unei
organizatii.

18
Bibliografie:

1. Babeau, A., Economia întreprinderii contemporane, Nathan-Economie, 1999

2. Bogdan Ioan, Management Financiar, Editura Universitară, Buc., 2005

3. Bogdan, Ioan, Management financiar – abordări în perspectivă, A.O.Ş., 1995

4. Burduş, E., Fundamentele managementului organizaţiei, Editura Economică,

Bucureşti, 1999

5. Manolescu, Gh., Management financiar, Editura Economică, Bucureşti, 1995

6. Robson, Steve, Management financiar, Editura Teora, Bucureşti, 1998

7. Toma, M., Alexandru, F., Finanţe şi gestiune financiară de întreprindere, Editura

Economică, Bucureşti, 1998

19