You are on page 1of 1

Floare Albastra

Poezia FLOARE ALBASTRA a aparut în revista Convorbiri literare la 1 aprilie 1873. Este
printre primele poezii publicate în revista Convorbiri literare.
Poezia are ca motiv "floarea albastră", un motiv romantic, care apare şi în alte literaturi, în
literatura germană Novalis într-un poem romantic, unde floarea albastră se metamorfozează în
femeie luînd chipul iubitei şi tulburînd inima eroului.

Motivul "florii albastre" mai apare şi la Leopardi, iar la Eminescu floarea albastră reprezintă
viaţa. Albastrul simbolizează infinitul, depărtările mării şi a cerului, iar floarea simbolizează
fiinţa care păstrează dorinţele, pe care le dezvăluie cu vrajă.
. Deşi nu s-a găsit nicăieri o însemnare făcuta de Eminescu despre împrumutarea acestui motiv
literar, (George Calinescu susţine că este imposibil ca poetul român să nu fi avut cunoştinţă de
existenţa acestuia în literatura germană, cu care a intrat în contact în timpul studiilor de la Viena
şi Berlin.

Motivul titlului .
Motivul "Florii albastre" se întâlneşte la romanticul german Novalis şi semnifică la acesta
împlinirea iubirii ideale după moarte, într-o altă lume, cândva, cu speranţa acestei împliniri. în
literatura italiană, în poezia lui Leopardi, motivul "Florii albastre" sugerează puritatea iubirii şi
candoarea iubitei.
La Eminescu motivul "florii albastre" semnifică aspiraţia spre iubirea ideală posibilă, proiectată
în viitor, dar şi imposibilitatea împlinirii cuplului, idee îmbogăţită de poet cu accente filozofice
profunde privind incompatibilitatea a doua lumi diferite, din care fac parte cei doi îndrăgostiţi. O
altă interpretare pe care critica românească a dat-o acestui motiv literar este aceea a "Florii de
nu-mă-uita", simbol al credinţei autohtone că iubirea împlinită rămâne mereu în amintirea, în
mintea şi sufletul omului îndrăgostit.
Poezia "Floare albastră" face parte din tema iubirii şi a naturii, dar, spre deosebire de alte poezii
de dragoste, această creaţie este îmbogăţită cu profunde idei filozofice, care vor căpăta
desăvârşire în poemul "Luceafărul".

Tema poeziei
O constituie aspiraţia poetului spre iubirea ideală, spre perfecţiune, care nu se poate împlini, idee
exprimata de ultimul vers al poeziei: "Totuşi este trist în lume".

Structura poeziei
Poezia este alcătuită din patru secvenţe lirice, două ilustrând monologul liric al iubitei, iar
celelalte două monologul lirico-filozofic al poetului.
In primele trei strofe apare domeniul cunoasterii, de la geneza ('intunecata mare') pana la un
intreg univers de cultura ('campiile Asice') si creatie ('piramidele-n-vechite'). Cea de-a treia
strofa sugereaza izolarea acestui vast spirit care nu isi poate realiza idealurile in lumea telurica.
Reflectiile din strofa a 4-a presupun consimtamantul vremelnic al poetului la chemarea iubirii:
'eu am ras, n-am zis nimica'. Concluzia este, in final, raportata la intreaga existenta a poetului: 'Si
te-ai dus dulce minune / Si-a murit iubirea noastra'. Repetitia 'Floare-albastra! floare-albastra!'
subliniaza intensitatea trairii, generata de contrastul dintre iluzie si realitate.
In plan terestru, iubita este vicleana, ademenitoare: 'Si de-a soarelui caldura / Voi fi rosie ca
marul / Mi-oi desface de-aur parul sa-ti astup cu dansul gura'. Epitetele 'frumoasa', 'nebuna',
'dulce', cuprinse in versuri exclamative, exprima exuberanta sentimentului, specifica liricii de
tinerete.
Invitatia la iubire se realizeaza intr-un cadru rustic, ce aminteste de pastelurile lui Alecsandri, dar
si de 'Sara pe deal' sau 'Dorinta'.