Bazele exetrcitiului fizic

UNIVERSITATEA VASILE ALECSANDRI DIN BACĂU

FACULTATEA DE ŞTIINŢE ALE MIŞCĂRII, SPORTULUI ŞI SĂNĂTĂŢII SPECIALIZAREA KINETOTERAPIE ŞI MOTRICITATE SPECIALĂ

BAZELE TEORETICO – METODICE ALE EXERCIŢIULUI FIZIC

AUTOR: PROF. UNIV. DR. DOINA MÂRZA DĂNILĂ

AN UNIVERSITAR 2010 – 2011

2

OBIECTIVELE DISCIPLINEI
1. Înţelegerea factorilor (intrinseci şi extrinseci, bio-psiho-sociali) care determină potenţialul de mişcare al omului; 2. Cunoaşterea şi demonstrarea utilizării corecte a terminologie; 3. Înţelegerea mecanismelor de acţiune a exerciţiului fizic (transformările produse în organism, asupra structurilor acestuia, prin practicarea exerciţiului fizic);

COMPETENŢE ASIGURATE PRIN PARCURGEREA DISCIPLINEI
1. Studenţii trebuie să posede cunoştinţe teoretice privind definirea şi conţinutul noţiunilor operaţionale generale şi specifice cu care se operează în cadrul disciplinei. 2. Studenţii trebuie să-şi formeze un bogat bagaj de cunoştinţe teoretico-metodice privind folosirea exerciţiului fizic în Kinetoterapie, necesar formării complexe a viitorului specialist.

FOND DE TIMP ALOCAT, FORME DE ACTIVITATE, FORME DE VERIFICARE, CREDITE
Forma de activitate
Curs Seminar Studiu individual Verificare finală

Număr ore semestru
28 28 55 Examen

Număr credite
4 1 Validare total credite: 5

STABILIREA NOTEI FINALE
Forma de verificare (Examen, Colocviu, Verificare pe Examen
parcurs)

Modalitatea de susţinere (Scris şi Oral, Oral, Test grilă, etc.) TG Răspunsuri la examen Evaluarea pe parcurs a activităţii la curs şi seminar Teme de control TOTAL PUNCTE SAU PROCENTE
NOTARE

Puncte sau procentaj 5 (50%) 2 (20 %) 3 (30%) 10 (100%)

3

5. Pregătirea schemei de discuţie pentru seminar. Componentele procesului instructiv . preluate şi adaptate din Educaţie Fizică şi Sport Criterii şi metode de apreciere a creşterii şi dezvoltării Timp total necesar C 4 4 6 Timp mediu necesar S SI Total 4 4 6 11 11 11 19 19 23 4 8 8 11 27 5 6 28 6 28 11 55 23 111 INSTRUCŢIUNI PENTRU PARCURGEREA RESURSEI DE ÎNVĂŢĂMÂNT Prezenta resursă de învăţare conţine toate informaţiile necesare însuşirii cunoştinţelor teoretice şi metodice referitoare la exerciţiul fizic şi specificitatea aplicării lui în kinetoterapie. în cadrul fiecărui modul regăsindu-se unul sau mai multe unităţi de studiu. cu atenţie. 3. Rezolvarea temelor de autoevaluare (pentru fiecare unitate de studiu). Crt. a fiecărei unităţi de studiu şi. Citirea. consultarea recomandărilor bibliografice în legătură cu aceasta. Rezolvarea testului de autoevaluare (pentru fiecare modul). Pentru parcurgerea resursei de învăţământ se recomandă următoarea succesiune : 1. 2.TIMP MEDIU NECESAR PENTRU ASIMILAREA FIECĂRUI MODUL Nr.recuperator în Kinetoterapie. 4 . Elemente de bază referitoare la efortul fizic şi dozarea sa. în aşa fel încât să eşaloneze şi să faciliteze parcurgerea materialului şi însuşirea sa. 1 2 3 Denumire modul Mişcarea umană ca expresie a viului şi evoluţiei Locul Kinetoterapiei în cadrul Ştiinţei activităţilor corporale Fundamentarea ştiinţifică a practicării exerciţiului fizic. Conţinutul este structurat în module. 4. Parcurgerea rezumatului fiecărei unităţi de studiu.educativ .

condiţionată de toate celelalte forme de mişcare. mişcarea socială. unde sunt implicate câmpuri. Unitatea de studiu I.răspunsuri mintale (conceptualizări) . Actul motor nu poate fi considerat un proces izolat. particule elementare. Mişcarea umană: definiţie. care se bazează pe mişcarea fizică şi cea chimică fără a se reduce la acestea.reacţii fiziologice . ca şi noţiuni simple din cadrul domeniului. mişcarea biologică specifică materiei vii. transformări nucleare etc. Mişcarea umană ca expresie a viului şi evoluţiei Scopul modulului  Înţelegerea conceptului de mişcare umană şi a modului în care organismul uman funcţionează din punct de vedere al producerii mişcării. cea mai complexă formă de mişcare. mişcarea conştiinţei. această conduită este formată din: . acţiune. în general. de la care se poate porni în abordarea noţiunilor superioare. 5 .Modulul I. mişcarea chimică (asocierea şi disocierea atomilor). dualiste. care nu poate fi disociat de celelalte aspecte. Niciodată nu a existat materie fără mişcare şi nici nu poate să existe (Heraclit. caracteristică spiritului superior dezvoltat.). care se complică prin interacţiunea între molecule formând elemente macromoleculare până la componentele ce dau naştere vieţii. care implică fenomene şi procese psihice proprii numai omului. decât un aspect al conduitei. Mişcarea. mişcări) . generalităţi. care se referă la mişcarea informaţiei şi mişcarea cosmică. el desfăşurându-se în cadrul general al unei anumite conduite.1. organismul uman văzut ca sistem Din punct de vedere dialectic. activitate motrică. Raportată la personalitatea umană.produse ale conduitei (actul propriu-zis) Mişcarea nu este deci. în care se referă la combinaţia materie+spirit). Obiective operaţionale     Cunoaşterea formelor particulare de manifestare a mişcării. care este adeptul unei concepţii dinamice. are ca forme particulare: mişcarea fizică cu diversele ei modalităţi de manifestare (mecanica cuantică şi subcuantică.comportament extern (cuvinte. legată direct de elementele componente ale universului cosmic. mişcarea este modul de existenţă al materiei vii. în general Însuşirea modului de funcţionare a organismului uman privit ca sistem Cunoaşterea conceptelor de motricitate şi motilitate şi înţelegerea diferenţelor între acestea Ierarhizarea noţiunilor act. Mişcare = expresie care indică totalitatea actelor motrice realizate de om pentru întreţinerea relaţiilor sale cu mediul natural şi social. mişcarea cibernetică.

are ca finalitate asigurarea unităţii funcţionale a întregului organism în relaţiile sale cu mediul.excreţie R: organele vieţii de relaţie . Figura nr. 1. deschise sau închise de către neuromediatori.simţuri . de la care primesc informaţii. Activitatea SNC. căreia îi sunt subordonate sistemul imunitar şi sistemul endocrin. care . care joacă un rol specific în structura organismului asigurând funcţiile de nutriţie.digestie . Înţelegerea modului de funcţionare a acestui sistem sinaptic este esenţială pentru specialitatea noastră. musculartura netedă şi musculatura striată. Primele două grupe îndeplinesc funcţii de nutriţie şi activitatea lor nu este sub controlul SNC.aspectul evolutiv Aspectul structural Anatomia funcţională ne permite să înţelegem modul în care sunt organizate diferitele sisteme de organe.aspectul structural . ansamblul musculaturii striate fiind însă în dependenţă directă de SNC. relaţie şi reproducere. 1980) 6 .respiraţie .Organismul uman trebuie privit ca un sistem.musculatura striată S: organele genitale (ale sexualităţii) Sistemul nervos central îndeplineşte funcţiile de coordonare şi integrare ale activităţilor la care participă organismul şi este suportul funcţiilor mentale.după Gaston Bachelard . Sistemul nervos central poate fi considerat ca o reţea de comunicare în care sunt incluşi neuronii. Sistemul organic cuprinde: N: organele de nutriţie . Structura organismului (după Le Boulch. Transmiterea informaţiilor se face prin intermediul sinapselor.poate fi privit prin prisma a 3 (trei) aspecte: . Acest sistem este în legătură cu lumea exterioară prin intermediul organelor de simţ şi al celorlalte sisteme funcţionale ale organismului sistemul de nutriţie şi de reproducere (coordonate de sistemul nervos vegetativ) şi organele de execuţie (musculatura striată).circulaţie . Funcţia motrică este asigurată de trei tipuri de muşchi: muşchiul cardiac.aspectul funcţional .

în jurul ei clădindu-se unitatea corporală şi mentală a persoanei. în sens ascendent şi descendent.reflex . care necesită învăţarea anterioară . la nivelul cărora determină producerea şi menţinerea unui tonus intrinsec (tonus de bază) şi spre cortexul cerebral. fie prin mişcările pe care le imprimă la nivelul articulaţiilor. contracţia fazică). În această perspectivă.voluntar. Organismul ca sistem autonom nu se poate dezvolta decât în interacţiune activă cu mediul înconjurător şi în contact cu o anumită educaţie. Sistemul operativ orientat spre exterior este reprezentat de sistemul de conducere senzorială şi de sistemul motor cortico-spinal. dependenţa este de asemenea manieră încât întreruperea legăturilor cu SNC atrage degenerescenţa lor. Integrarea informaţiilor se poate face la trei nivele de decizie: . Există deci. care are o activitate proprie. Componenta tonică a mişcării este dependentă de sistemul nervos difuz care determină tonusul de bază. de exemplu). care se supraadaugă educaţiei intelectuale. la nivelul căruia determină menţinerea unui anumit activism permanent (de veghe). a căror ierarhizare se realizează treptat. Sistemul energetic este reprezentat de formaţiunea reticulată. care nu pot fi definite decât unele în legătură cu altele şi în funcţie de locul pe care îl ocupă în acest întreg. Condiţiile de dezvoltare sunt acţiunile în mediul înconjurător şi adaptarea la realitatea ambientală. altele au nevoie de un timp mult mai lung pentru a ajunge la maturitate (SNC. care presupune o participare mai mare a funcţiilor cognitive. începând din stadiul de ou fecundat sau zigot. în acelaşi timp corporală şi mentală. Această funcţie energetică se exercită în două direcţii: spre muşchi. condiţie indispensabilă a supravieţuirii. asigură schimburile nutritive cu mediul. cât şi senzoriale. Fie direct prin contracţiile sale. sistemul endocrin şi organele de simţ. Ea este un adevărat acumulator de energie. Primul timp al dezvoltării embrionare constă în formarea structurilor diferenţiate. Unele dintre aceste structuri au un timp de dezvoltare relativ scurt. care serveşte ca suport sistemului nervos specific. 7 . precedate de gândire.Sistemul senzorial. una care transportă energia şi alta care transportă informaţia. Centrii de decizie sunt interpuşi între informaţiile care urcă şi cele care coboară. alcătuită din elemente solidare. de care depind praxiile (adaptări ale mişcărilor umane în vederea unui anumit scop). este organizată de sistemul nervos operativ. Aspectul funcţional Subsistemul nutritiv. mişcarea este motorul dezvoltării. Aspectul evolutiv Organismul uman este alcătuit dintr-un ansamblu de structuri şi funcţii. care permit adaptarea sunt asigurate de organele de relaţie: musculatura striată . ruptă de legăturile sale corporale. care vor determina apariţia diferitelor organizări funcţionale. Componenta fazică a mişcării. Această funcţie este activată de către necesităţile organice a căror satisfacere depinde de mediul înconjurător.automat. muşchiul este un câmp proprioceptiv complex (câmpul proprioceptiv al lui Sherrington). la care se adaugă în permanenţă suma aferenţelor senzoriale care provin din întregul organism. Formaţiunea reticulată are deci o adevărată funcţie psihomotrică. răspunzător de homeostazie. deoarece autonomia gândirii trece prin autonomia motrică şi. două substructuri în cadrul SNC. Celelalte interacţiuni individ-mediu. Nu este vorba deci de un element facultativ. gândirea riscă să se degradeze. În ceea ce priveşte organele de relaţie (sistemul senzorial şi sistemul musculaturii striate). Simplitatea aparentă a fibrei musculare striate ascunde capacitatea de a îndeplini atât funcţii motrice (contracţia tonică.sistemul nervos. SNC şi musculatura striată reprezintă un modul funcţional care se supune legilor sistemice. adică sunt o unitate organizată.

în metodologia de învăţare a mişcării se recomandă folosirea mişcărilor globale organizate în vederea atingerii unui anumit scop. dar s-a ajuns la concluzia că acest mod de a proceda exclude aspectele cognitive.Mişcarea trebuie privită într-un sens larg. adică existenţa sa este condiţionată de schimburile pe care le face cu mediul înconjurător. În timpul realizării unei sarcini motrice. lingvistice şi de conştientizare care caracterizează răspunsul motric la om. de multe ori. Mişcarea şi procesele de adaptare Sistemul organic este un sistem deschis. ci are rolul de a uşura realizarea sarcinii. adică structura sa temporală. alimente  ieşire: deşeuri . cuvântul nu reprezintă doar o simplă activitate cognitivă care se suprapune activităţii motrice şi perceptive.informaţii. care nu se traduce neapărat prin deplasare. Dar. 8 . se elimină o componentă fundamentală şi anume ritmicitatea. Această posibilitate a făcut ca. Luria accentuează în lucrările sale. de aceea. Conceptul de homeostazie. Piaget. dar şi ansamblul atitudinilor corporale ca mimica. Goldstein (Citat de Le Boulch. decât subiecţii retardaţi. descrie acelaşi mecanism stabilizator. să-l limiteze. Tratând mişcarea ca un obiect supus legilor mecanicii. ci gesturi datorate unei unităţi interioare". să se aplice aceeaşi descompunere. exprimând deplasarea voluntară sau involuntară a întregului corp sau a unei părţi ale sale. încercările de explicare a motricităţii umane se bazau pe experienţele de laborator făcute pe animale. prelucrate de organele de nutriţie  intrare: oxigen. ori s-a ajuns la concluzia că dacă "structura este mai mult decât suma componentelor sale". rolul celui de-al doilea sistem de semnalizare în reglarea activităţii motrice. astfel: . arătând că evoluţia activităţii motrice nu este subordonată progreselor limbajului. Jensen (1963) a dovedit că subiecţii cu un nivel intelectual mai ridicat reuşesc mai bine şi verbalizează mai mult în timpul învăţării actelor motrice. Componenta voluntară care se exprimă prin mişcare este deci. exprimă pe plan biologic această menţinere a stării de echilibru a organismului. ea poate fi descompusă şi identificată cu o succesiune de contracţii musculare având ca scop deplasarea pârghiilor osoase susceptibile de a dezvolta o forţă în mediul exterior. Posibilitatea conştientizării conferă specificitate motricităţii umane. Această conştientizare este necesară pentru a asigura eficienţa actului motric şi excesul riscă. acestă funcţie. transportate de sistemul nervos operativ  intrare: diferite senzaţii  ieşire: activitate musculară şi glandulară În ciuda surselor de dezechilibru care apar ocazional în mediul înconjurător. stabilitatea. Aceste interacţiuni pot avea naturi diferite. Motricitatea voluntară a omului implică şi limbajul.materii. care în zilele noastre s-a cam diminuat. organismul trebuie să-şi asigure conservarea. În cazul abordării analitice a mişcării ca întreg. permite o mai bună adaptare a actului motric la intenţia iniţială şi face ca motricitatea umană să nu poată fi redusă la comparaţia cu cea animală.energie. transportată de sistemul nervos difuz  intrare: componenta senzorială. 1980) arată că "reacţiile organismului nu sunt succesiuni de mişcări elementare. prin însumarea părţilor sale componente. cantitativă  ieşire: tonus muscular bazal . nici mişcarea nu poate fi considerată ca întreg. Mişcarea voluntară nu se reduce doar la o succesiune de reflexe elementare. în enunţul legii echilibrului. legată de semnificaţia pe care o are situaţia respectivă pentru persoană. Până nu demult. Clasificarea mişcărilor ar trebui făcută în funcţie de acest criteriu al semnificaţiei. în învăţarea mişcărilor. introdus de Cannon. în termeni psihologici.

informaţiile provenite de la cele trei câmpuri senzoriale şi de la SNC. pe de o parte prin complexitatea lor. reprezintă modulul psihomotor. SNC şi musculatura striată. ca o expresie a "legăturii temporare” ce se stabileşte ca mecanism fiziologic principal al raporturilor dintre organism şi mediu. deoarece trimit la o persoană şi nu la un obiectiv exterior ce trebuie atins şi constau în gesturi şi mimica de natură expresivă care este traducerea trăirilor afective şi emoţionale şi depinde de variaţiile tonusului sistemului muscular. Modulul psihomotor activează funcţii specifice. stabileşte răspunsul organismului. Muşchii şi SNC reprezintă o unitate funcţională nedisociabilă. cea reprezentată de centrii nervoşi şi cea motrică efectoare. La baza coordonării stă procesul fiziologic care împiedică impulsurile excitante să se răspândească în mod nelimitat şi anarhic la toţi centrii nervoşi. Rezumatul unităţii de studiu  Sistemul nervos central îndeplineşte funcţiile de integrare şi coordonare. integrarea reprezentând acel rol al sistemului nervos central de a reuni activitatea organismului. pe de altă parte prin intervenţia celui de-al doilea sistem de semnalizare. a cărui activitate se raportează la organismul ca întreg. Din acest punct de vedere ele pot fi numite "acţiuni motrice orientate spre controlul mediului sau obiectelor materiale. ca şi pe cea a reflexelor motrice condiţionate mai simple. El reglează deci. 9 . Fiecare dintre aceste sisteme corespunde unui modul funcţional. care au o finalitate exterioară pentru persoană şi o semnificaţie adaptativă.Adaptarea. atunci când sunt intenţionat folosite pentru a adresa un mesaj sau pentru a exprima ceva faţă de altă persoană. Actul reflex condiţionat se formează pe baza reflexelor motoare necondiţionate.  Reflexele condiţionate la om se deosebesc calitativ de ale animalelor. Interacţiunea dintre om şi mediu trece prin acţiune. sau spre confruntarea cu alte persoane". dar se pune de acord cu celelalte funcţii organice.ţinând cont de situaţia în care se află sistemul interior -. Organismul este alcătuit din sisteme şi aparate a căror ansamblu coordonat asigură homeostazia necesară menţinerii vieţii. în acest caz. Această schemă este valabilă pentru cel mai simplu act reflex motric necondiţionat. o stare subiectivă. care cuprinde musculatura striată. adică a excitantului "simbol”.  Prin intermediul sistemului nervos central. a cuvântului scris sau vorbit. iar coordonarea aratând caracterul calitativ al proceselor de integrare. implică activitatea funcţională a modulului vieţii de relaţie. labirintul (câmp proprioceptiv)  viscere (câmp interoceptiv)  alţi centri nervoşi Acest ansamblu. Mişcările operative pot avea valoare de comunicare. Mişcările sau tensiunile musculare expresive traduc deci. schimbul între structura internă şi mediu. Este vorba despre o categorie de mişcări. Activitatea muşchiului striat nu poate fi o realitate în afara relaţiei sale cu SN. pe de altă parte. Dacă dorim să discernem mai clar semnificaţia mişcării în conduită. pe baza iradierii. reprezentat de organele de simţ. ceva mai elementare decât mişcările operative.  Mişcarea trebuie înţeleasă ca expresie a unui act reflex şi anume a unui reflex motric la care participă totdeauna cele trei componente: cea senzitivă (şi senzorială). se formează mecanismele de apariţie şi dezvoltare a actelor reflexe condiţionate. existând o profundă unitate între experienţa umană şi mediu. este important să se facă distincţia a ceea ce se numeşte mişcări operative (pe care Buytendjik le numeşte "tranzitive"). pe de o parte şi deschis spre exterior. Spre aceste două structuri converg mai multe tipuri de infirmaţii provenind de la:  organele de simţ (câmp exteroceptiv)  sistemul muscular şi articular. pe baza lor . El primeşte informaţiile din mediul extern şi. deci prin corp şi mişcările sale. a concentrării şi a inducţiei reciproce. El este un sistem orientat spre organism.

ale cărui condiţii. interesul.). oboseşte mai greu şi mai puţin. Această reprezentare este determinată de starea tuturor legăturilor temporare existente în scoarţă. omul înzestrat cu o pregătire ridicată din punct de vedere fizic. precum şi menţinerea acestora. în permanentă schimbare. adică a acelei funcţii de manipulare sensibilă a impulsurilor în sensul activării.  Mişcarea este un fenomen complex. iar ale mişcărilor automate – stereotipul dinamic. fiind capabil să suporte sarcini mai mari. omul integrat activităţii de mişcare este bolnav mai rar. de întreaga experienţă a omului. Activitatea de mişcare a omului se compune din mişcări reflexe voluntare şi automate. îşi reface mai rapid şi mai complet forţele. 5. De asemenea. intelectuale şi morale ale omului. Procesul de automatizare se realizează în timp. Detaliaţi aspectul structural al organismului uman. În această conjunctură. 7. Detaliaţi aspectul evolutiv al organismului uman. Formele de exprimare a mişcărilor voluntare sunt deprinderile motrice. Actele voluntare sunt micări complexe compuse din mişcări elementare care se asociază în timp şi spaţiu.  În societatea contemporană. 6. care afectează comportamentul. care stau la baza oricărei mişcări şi care mai sunt caracterizaţi ca fiind "expresii calitative ce determină caracteristicile individuale ale deprinderilor motrice (viteză. iniţiativa. sunt definiţi ca "indici calitativi ai activităţii motrice”. influenţând în ultimă instanţă mişcarea în bună măsură (atenţia. rezistenţă. Explicaţi legătura dintre mişcare şi procesele de adaptare. au dobândit o importanţă din ce în ce mai mare. un stadiu perfecţionat de coordonare şi adaptare a tuturor funcţiilor organismului. devine o necesitate atingerea unui grad cât mai înalt al posibilităţilor fizice.  Mişcarea este inevitabilă datorită permanentelor modificări ale specificului vieţii omului. iar de sănătate este legată nemijlocit capacitatea de muncă. Detaliaţi aspectul funcţional al organismului uman. activităţile de mişcare în general. care în ultimă instanţă sunt acte reflexe. la aceleaşi eforturi. pentru omul societăţii noastre. dispune de rezerve mai mari pentru pregătirea sa neîntreruptă şi pentru desfăşurarea une activităţi sociale multilaterale. în fiziologia exerciţiilor fizice. de bagajul motric. . deoarece. Autoevaluare 1. Aceasta reprezintă. de fapt. la nivelul şi ritmul vieţii actuale. relaxării şi compensării. datorită creşterii (pe plan general) posibilităţilor de reglare. punerea în valoare a calităţilor fizice. îndemânare etc. mişcările automate sunt mişcări complexe care se realizează prin repetarea mişcărilor noi şi apar pe măsură ce se fixează elementele componente. La originea oricărei mişcări voluntare stă reprezentarea mintală a mişcării. Care sunt aspectele prin prisma cărora organismul uman poate fi privit ca sistem? 4. 8.) şi care. forţă. Mişcările automate depind foarte mult de bagajul de deprinderi motrice şi de plasticitatea scoarţei. Care este rolul SNC în activitatea organismului uman? 9. având la bază fixarea puternică a legăturilor temporare.factorii psihologici. Care sunt componentele conduitei în cadrul căreia se poate vorbi despre actul motor ? 3. deoarece dezvoltarea normală şi sănătatea omului nu pot fi concepute fără mişcare. Care sunt componentele activităţii de mişcare a omului? 10.factorii performanţei fizice. care sunt în strânsă interacţiune cu mediul înconjurător. de conştiinţă şi de informaţiile provenite din mediul intern şi extern. care este influenţat de o serie de factori: . Care sunt principalele forme de mişcare? 2. spiritul de echipă etc.  Ca şi actele voluntare. la rândul lor sunt dinamice. Care sunt categoriile de factori care influenţează mişcarea? 10 .

Deci. acţiune. acţiune motrică şi activitate motrică. Ori. automatizate. Activitatea motrică se încadrează. care pot fi definite prin indici diferiţi de motricitate (fiind excluse mişcările involuntare şi cele pasive). de multe ori ca similară cu mişcarea). se prezintă ca un simplu fapt de comportare realizat de muşchii scheletici care pun în mişcare un întreg ansamblu de elemente articulare sub controlul dispecerului central . de a reacţiona cu ajutorul aparatului locomotor la stimuli externi şi interni. totodată. în general. înnăscută sau dobândită. care este definită ca fiind proprietatea unor organe cu musculatură netedă de a efectua mişcări de contracţie şi relaxare. Să analizăm definiţiile acestora: Actul motric. de la un anumit stereotip dinamic la altul.sistemul nervos central . încadrate într-un sistem de idei.în vederea obţinerii unui efect elementar de adaptare sau de constituire a unei acţiuni motrice. Acţiunea motrică reprezintă un ansamblu de acte motrice astfel structurate încât realizează un tot unitar în scopul rezolvării unor sarcini imediate care pot fi izolate sau înglobate în cadrul unei activităţi motrice. reguli şi forme de organizare. Din aceste definiţii reiese clar că motricitatea este o capacitate. conţinutul şi finalitatea domeniului. trecerea spre dezvoltare fizică. într-un concept privind organizarea. Ea este folosită şi ca o expresie care concretizează numai acele exerciţii fizice care se găsesc într-o anumită interrelaţie sau structură şi care se aplică după anumite reguli şi cu un anumit scop. Activitatea motrică este un ansamblu de acţiuni motrice. care de regulă se consideră ca fiind un act voluntar. educabilă într-o oarecare măsură). Motricitatea umană ca expresie calitativă a mişcării Dicţionarul explicativ al limbii române defineşte motricitatea ca şi capacitatea activităţii nervoase superioare de a trece rapid de la un proces de excitaţie la altul. care au loc la nivelul musculaturii netede a organelor interne şi nicidecum la nivelul musculaturii scheletice. Din aceste definiţii rezultă că noţiunile de act. pregătire fizică şi condiţie fizică În capitolele care tratează motricitatea (considerată. iar Îndrumătorul terminologic pentru studenţii secţiilor de Kinetoterapie defineşte motricitatea umană ca însuşire a fiinţei umane. în vederea obţinerii unui efect complex de adaptare a organismului şi de perfecţionare a dinamicii acestuia. unele tipuri de mişcări (în cazul mişcărilor pasive.Unitatea de studiu I. înnăscută sau dobândită (deci. El este. nu poate fi vorba despre motricitate). se foloseşte în practică în interrelaţii care definesc o anumită acţiune sau activitate motrică. la baza sa stând o serie de factori neuro-endocrino-metabolici şi musculari care condiţionează deplasarea în spaţiu a corpului omenesc sau a segmentelor sale. activitate motrică. capacitate motrică. în funcţie de nivelul său de manifestare. Despre act. care caracterizează. aceasta înseamnă că noţiunile respective pot fi considerate ca modalităţi de exprimare a unor tipuri de mişcări. acţiune. Frecvent. sub forma unei mişcări. instinctuale. aşa cum arată definiţiile date motricităţii. activitate definesc doar sfera voluntară a mişcării (deprinderile motrice şi stereotipurile dinamice ca expresie a automatizării deprinderilor motrice). Actul motric. motilitatea ar fi o proprietate care defineşte mişcările necontrolabile conştient şi voluntar (aflate sub controlul sistemului nervos vegetativ). se vorbeşte despre act motric. De la acest nivel se poate vorbi despre alte noţiuni importante. ca nivele calitative ale dezvoltării 11 . cum ar fi dezvoltarea fizică şi capacitatea motrică. reprezentative pentru domeniu.2. Termenul de act motric poate să indice şi actele reflexe. o însuşire. un element component folosit în analiza acţiunii sau activităţii motrice. de exemplu. se pune semnul egal între motricitate şi motilitate.

... o însuşire a organismului de a efectua mişcări cu anumiţi indici de calitate....... acţiune... precum act.. dar în care influenţa factorilor de mediu şi sociali are o importanţă mare. condiţionate mai mult ereditar. motricitatea este o expresie calitativă a mişcării.Din punct de vedere al mişcării umane... deoarece motricitatea se referă la o capacitate.... Definiţi acţiunea motrică.. cu ajutorul musculaturii scheletice. 2.... iar motilitatea se referă la indicii calitativi ai mişcărilor realizate la nivelul musculaturii netede.. Definiţi actul motric.. 4.......... din definiţie se observă faptul că........ Definiţi activitatea motrică. Ierarhizaţi...) Autoevaluare 1... Exemplificaţi..umane.. Exemplificaţi.. …………………………………………………………………………………….. noţiunile simple care se folosesc în legătură cu mişcarea şi motricitatea.... gesturi simple b. mişcări reflexe automate 12 .. 5... coordonare 3. Care sunt noţiunile superioare care se folosesc în legătură cu mişcarea şi motricitatea? Test de autoevaluare a cunoştinţelor din modulul I 1. aflate sub controlul şi coordonarea sistemului nervos central. inhibiţie d.. a căror ierarhizare facilitează înţelegerea mecanismelor lor intime de producere (de la noţiuni simple. integrare b. activităţi globale d. sistemul nervos central îndeplineşte funcţiile de: a. De asemenea... ca nivele calitative superioare ale dezvoltării posibilităţilor motrice ale omului asupra cărora influenţa factorilor de mediu şi socio-educaţionali deţine o pondere mai mare... Exemplificaţi... între termenii de motricitate şi motilitate nu se poate pune semnul egal.... …………………………………………………………………………………………………… …………………………………………………………………………………………………… …………………………………………………………………………………………………… …………………………………………………………………………………………………… ……………………………………………………………………………………………………. de la simplu la complex... mişcări reflexe voluntare c. excitaţie c. activitate se poate face trecerea spre noţiuni superioare precum dezvoltare fizică... Enumeraţi formele particulare ale mişcării: …………………………………………………………………………………………………… ……………………………………………………………………. Activitatea de mişcare a omului se compune din: a... capacitate motrică etc... pe fondul cărora se grefează pregătirea fizică şi condiţia fizică. aflată sun coordonarea şi controlul sistemului nervos vegetative... 3. 2. deoarece. În legătură cu mişcarea şi motricitatea trebuie să se vorbească de o serie de noţiuni. Rezumatul unităţii de studiu Între termenii de motricitate şi mişcare nu poate fi pus semnul egal.

conduita umană (în cadrul căreia se integrează actul motor) este alcătuită din: a. următoarele noţiuni: activitate motrică act motric acţiune motrică 13 . Conceptul de homeostazie se referă la: a. sistemul nervos autonom b. Adaptările mişcărilor umane în vederea unui anumit scop (praxiile) sunt realizate de: a. sistemului nervos central d. răspunsuri mintale (conceptualizări) f. relaţii sociale b. Tonusul muscular de bază este determinat de: a. incapacitatea organismului de a se relaxa b. sistemului imunitar b. Ordonaţi. defineşte mişcările necontrolabile conştient şi voluntar 11. posibilitatea conştientizării actelor motrice efectuate c. activităţi profesionale d. menţinere stării de echilibru a organismului c. Raportată la personalitate. menţinerea posturii şi aliniamentului corect al corpului b. sistemului endocrin e. Specificitatea motricităţii umane (în comparaţie cu cea animală) este dată de: a. sistemul nervos vegetativ 7. sistemului cardio-vascular c. posibilitatea de realizare a unor mişcări voluntare b.4. Asigurarea unităţii funcţionale a întregului organism în relaţiile sale cu mediul se află sub directa coordonare a: a. defineşte mişcările controlabile conştient şi voluntar b. sistemul nervos difuz c. Motricitatea umană: a. reacţii fiziologice c. comportament extern (cuvinte. prin numerotare. produse ale conduitei 5. sistemului psihic 6. mişcări) e. sistemul nervos difuz c. posibilitatea de a realiza o mai bună adaptare a actului motric la intenţia iniţială 9. de la simplu la complex. sistemul nervos operativ 8. asigurarea staticii umane 10.

14 .

8) Coordonare motrică. acela al mişcării umane. 13) Exerciţiu. Ca punct central al acestei teorii. în cadrul căruia unii termeni au o folosire mai frecventă faţă de alţii şi. 14) Exerciţiu fizic.L.1. fiecare caracterizat prin propriile premize şi limitat de legăturile pe care le are cu o teorie particulară. 6) Calitate motrică. 1992. Ca atare. nu sunt proprii unei discipline. Noţiuni operaţionale generale şi specifice. editor Erich Beyer. 3) Acţiune motrică. cercetarea pentru studierea principiilor motrice şi pentru descrierea şi evaluarea instrucţională a proceselor de învăţare a mişcărilor corespondente. pentru seminar. 18) Mişcare. se cere. Locul Kinetoterapiei în cadrul Ştiinţei activităţilor corporale Scopul modulului  Înţelegerea ariei de cuprindere a domeniului şi a locului pe care Kinetoterapia îl ocupă în cadrul acestuia Obiective operaţionale     Cunoaşterea unor noţiuni operaţionale generale şi specifice cu care se operează în cadrul domeniului Cunoaşterea componentelor domeniului Cunoaşterea ariei de cuperindere a domeniului mişcării umane şi al omului în mişcare Cunoaşterea locului Kinetoterapiei în ierarhia conceptelor care definesc domeniul Unitatea de studiu II. a definiţiilor pentru următoarele: a) noţiuni operaţionale generale: 1) Activitate.. 7) Capacitate motrică. Teoria mişcării însumează diferite concepte. Pentru început este necesară clarificarea câtorva asemenea noţiuni care. educaţie fizică şi kinetoterapie) formează teoria mişcării (Dictionary of Sport Science. noţiuni. 11) Educaţie fizică. Ansamblul datelor ştiinţifice referitoare la conceptul de probleme în relaţie cu mişcarea (din sport. 17) Învăţare motrică. Definirea componentelor domeniului Noţiuni operaţionale generale şi specifice Terminologia clară şi precisă.R. extragerea din D. 4) Activitate motrică. 19) Motricitate. trebuie citată punerea în evidenţă a indicilor caracteristici esenţiali ai mişcărilor selecţionate (calităţi motrice). 12) Efort. sunt consideraţi ca reprezentând aspectele de esenţă ale domeniului (concepte. 20) 15 . Verlag Karl Hofmann). Dicţionarul explicativ al limbii române şi Îndrumătorul terminologic pentru studenţii secţiilor de Kinetoterapie. Astfel şi disciplinele care se ocupă cu studiul mişcării umane şi-au elaborat un limbaj propriu. idei). 15) Igienă. 16) Învăţare. de aceea. 5) Activitate corporală.Modulul II. 9) Deprindere motrică. ci unui domeniu. repetăm. 2) Act motric. 10) Educaţie. reprezintă una din condiţiile pe care la implică orice disciplină ştiinţifică.

12) Diformitate. termenul fiind folosit şi în sensul de Kinetoterapie. 4) Adaptare funcţională. ca fiind ştiinţa care se ocupă cu studiul mişcării organismelor vii şi al structurilor care participă la aceste mişcări. În momentul de faţă se mai fac încă confuzii. participare activă şi conştientă la ceva: muncă. 3) Adaptare. Moţet. motricităţii. 19) Insuficienţă. 22) Metodologie. aceste aplicaţii fiind profilactice. 28) Terapeutic. 27) Reeducare. 1995). Kinetoterapia studiază mecanismele neuromusculare şi articulare care asigură omului mişcările (activităţile motrice) normale. 8) Creştere fizică. actului. 23) Sanogeneză. 22) Kinetoterapie (Kineziterapie). Având în vedere că toţi oamenii beneficiază. 1995). b) noţiuni operaţionale specifice: 1) Accident. Definirea componentelor domeniului Pentru a clarifica locul Kinetoterapiei în cadrul domeniului trebuie pornit de la definirea principalelor concepte care interesează domeniul "mişcării umane şi al omului în mişcare". folosire sistematică a forţelor proprii într-un anumit domeniu. Conform definiţiei. 14) Disfuncţie.Motilitate. 27) Teorie. Marcu. D. cât şi pentru activitatea sportivă. 16) Impotenţă. 21) Metodă. obiectivele. încă de la început. având un obiect propriu de studiu: menţinerea şi dezvoltarea unor indici morfologici şi funcţionali normali. la persoane în situaţii biologice speciale (D. formarea şi perfecţionarea cunoştinţelor. se poate afirma că într-un moment sau altul al vieţii. 25) Sport. Este o disciplină ştiinţifică cu caracter aplicativ bine definit. Moţet. Mârza. fiecare om (sănătos. 15) Handicap. în situaţii biologice speciale. 1995). bolnav. 23) Profilaxie. 10) Dezvoltare fizică. îndeletnicire. Asupra tuturor acestor noţiuni se va reveni pe parcursul anilor de studii. acţiunii şi activităţii motrice) la întreaga sferă a activităţilor motrice umane. 6) Compensare. 20) Invaliditate. D. în acelaşi timp. 7) Corectare. sub o formă sau alta de miracolul şi binefacerile curativoprofilactice şi terapeutice ale mişcării. convalescent) intră în sfera de aplicaţii ale Kinetoterapiei (V. 21) Kinetologie (Kineziologie). Kinetologia umană care se ocupă cu studiul mişcării umane şi al structurilor care participă la aceste mişcări (D. dar obligaţia studenţilor este de a-şi însuşi şi de a-şi clarifica. 24) Sănătate. 2) Boală. Educaţia fizică este definită în Dicţionarul explicativ al limbii române ca ansamblu de măsuri care au ca scop asigurarea dezvoltării fizice armonioase a oamenilor. atât din punct de vedere profilactic. ca ştiinţă de sine stătătoare. ocupaţie. priceperilor şi deprinderilor de mişcare necesare atât pentru muncă. metodele şi mijloacele acesteia din urmă. Kineziologia (Kinetologia) este definită de către Dally în 1857. terapeuticrecuperatorii şi compensatorii. 9) Cură. deficient. Din aceasta se desprinde. Mârza. 11) Diagnostic. 16 . prin mijloace specifice (exerciţiul fizic ca element de bază). 24) Reabilitare. 17) Incapacitate. 26) Recuperare. întărirea sănătăţii. 25) Readaptare. fiindu-i atribuite obiectul de studiu. lucru. cât şi din punct de vedere terapeutic şi recuperator. 26) Ştiinţă. Astfel: Activitatea corporală Dicţionarul explicativ al limbii române defineşte activitatea corporală ca ansamblu de acte fizice făcute în scopul obţinerii unui anumit rezultat. definiţiile . studiind şi elaborând principiile de structurare a unor programe care se adresează organismului uman. 5) Cinetic.pentru a facilita înţelegerea lor. 18) Infirmitate. 13) Deficienţă. aria de cuprindere a termenului de "activităţi corporale" se cere extinsă (ţinându-se cont de definiţiile date mişcării.

activităţile corporale ludice. cât şi vârstelor ulteriare. Definiţi Educaţia fizică. ştiinţa care le studiază (Ştiinţa activităţilor corporale). 5. de optimizare a activităţilor corporale cu efecte formative caracteristice. Definiţi Kinetologia. Domeniul mişcării umane şi a omului în mişcare (Kinetologia umană) cuprinde Educaţia fizică.2. în acest sens. Epuran M. în aşa fel încât să se asigure baza înţelegerii ariei de cuperindere. În cadrul fiecăreia dintre disciplinele ştiinţifice care alcătuiesc Sistemul Ştiinţei activităţilor corporale se regăsesc activităţi corporale specifice: . de a întări şi de a educa voinţa. 1). o schemă a cuprinderii domeniului nostru. (1992) Ştiinţei activităţilor corporale (ştiinţa care studiază legităţile dezvoltării şi perfecţionării fizice. Unitatea de studiu II. curajul.Sportul Dicţionarul explicativ al limbii române defineşte sportul ca şi complex de exerciţii fizice şi de jocuri practicate în mod metodic. ar putea arăta astfel (Schema nr. subliniind necesitatea cunoaşterii terminologiei de specialitate şi. a realizării armonice a integrării sociale a individului în colectivităţile al cărui membru este) şi luând în considerare doar activităţile corporale orientate spre scopul bine stabilit al domeniului nostru. poate fi considerată ca sistem complex. a lucrului cu dicţionarul şi defineşte componentele domeniului. iniţiativa şi disciplina: fiecare dintre formele particulare.AL . Rezumatul unităţii de studiu Unitatea de studiu face o trecere în revistă a celor mai des întâlnite noţiuni operaţionale generale şi specifice. de joc (lat. restul subdisciplinelor ştiinţifice. Definiţi Kinetoterapia. a căilor de optimizare şi maximizare a capacităţii motrice. Definiţi Kinetologia umană. ocupându-se cu studiul motricităţii umane.cu respectarea definiţiilor). reglementate ale acestei activităţi. 6. cu scopul de a dezvolta. Locul kinetoterapiei în ierarhia conceptelor care definesc domeniul Pornind de la definiţia dată de Prof. 17 . ludus) aparţin atât copilăriei. rezultă că Kinetologia umană este cea care se ocupă cu studiul mişcării umane şi a omului în mişcare (incluzând toate tipurile de mişcare şi caracteristicile lor calitative exprimate prin termeni de motricitate şi motilitate . la cele cu caracter de luptă (agon) sau şansă (alea). constituind un complex de mijloace care satisfac nevoile de mişcare ale fiinţei umane sub formele cele mai variate: de la jocuri de simulare (mimicry) sau ameţeală (ilinix). Definiţi Activitatea corporală. Definiţi Sportul. Sportul şi Kinetoterapia. Aria de cuprindere a domeniului mişcării umane şi a omului în mişcare. 3. Autoevaluare 1. 4. 2. Analizând definiţiile şi apropiindu-le de definiţiile şi obiectul de studiu al tuturor conceptelor luate în discuţie. Acestea fiind discipline ştiinţifice de sine stătătoare.

AG . .. în acelaşi timp. gimnastica aerobică. destindere.AC . caracteristica de întrecere a unor jocuri. gymnas) sunt orientate spre autoperfecţionare. 2. recreatio). .activităţile corporale gimnice (lat.activităţile corporale recreative (lat. cu funcţii de autodezvoltare şi sanogenetice. din disfuncţii profesionale sau din fond genetic. 18 .activităţile corporale compensatorii (lat. refacere psihică şi formare.AR . jogging. compensatio) au funcţie de recuperare a capacităţii fizice şi motrice a celor care manifestă diferite disfuncţii provenite din accidentări. odihnă activă. efectuate de regulă benevol şi cuprinse în: gimnastica de bază. reprezentată în schema nr. agon) continuă cu mijloace mult mai variate.activităţile corporale agonistice (lat. Aria de cuprindere a domeniului mişcării umane şi a omului în mişcare Structura Sistemului Ştiinţei activităţilor corporale. la întrecerea cu sine pe care o realizează activităţile gimnice cu orientare spre autodezvoltarea armonioasă şi autoperfecţionare. efectuate în timpul liber. . deţin mai mult decât celelalte (poate în egală măsură cu cele ludice) funcţiile de divertisment. 1. recreere. AL AA SPORT AG AR AL AA EDUCAŢIE AG FIZICĂ AL AC KINETO.AG TERAPIE AR AR Schema nr. Sunt o trecere de la joc la sport şi.AA . trebuie interpretată astfel:  Domeniul Kinetologiei umane cuprinde o serie de activităţi corporale. a căror practică este reglementată de o teorie specifică.

Politica sportului. 2. Istoria sportului. Facilităţile şi echipamentul sportiv. educaţiei. medicale. Fiziologia efortului. 19 . Economia sportului (Haag şi col. 1994). Şt. Medicina sportului.  Astfel privite legăturile. gândirii. activităţile s-au constituit deja în discipline ştiinţifice (Educaţia Fizică.  Eforturile tuturor componentelor Sistemului Ştiinţei activităţilor corporale sunt reunite în vederea unei echifinalităţi. Pedagogia sportului. 3 reiese cu claritate locul Kinetoterapiei în ierarhia conceptelor care definesc domeniul. Şt. din schema nr. pluri. Dezvoltare motrică. Sportul. adaptare şi integrare a omului în/la mediul său. Informatica sportului. Învăţare motrică. Şt. PLURI-. citaţi de M. TRANS-. informaţiile provenite din afara sistemului propriu se constituie în subdiscipline care deservesc Ştiinţa activităţilor corporale.şi transdisciplinar.  Domeniul Kinetologiei umane se află în studiul Sistemului Ştiinţei activităţilor corporale. prelucrând şi controlând toate informaţiile care provin din teoriile şi practicile proprii şi ale altor domenii. constând în extragerea din mişcarea umană a potenţialităţilor maxime care să asigure o cât mai eficientă conservare. Educaţia fizică adaptată (pentru persoane cu disfuncţii). Legislaţia sportului. Şt. Psihologia sportului. Şt. Kinetoterapia) şi formează un corp de cunoştinţe ştiinţifice care împreună formează Ştiinţa activităţilor corporale şi îi dau caracter de sistem. analizând. Coetze-1994. Structura Sistemului Ştiinţei activităţilor corporale Locul kinetoterapiei în ierarhia conceptelor care definesc domeniul În strânsă legătură cu noţiunile şi conceptele definite şi clarificate până acum. Cibernetica etc. Filosofia sportului. Epuran. ca: Fiziologia sportului. Şt. Biomecanica sportului. tehnice. Managementul sportului.Bloc de comandă ACTIVITĂŢI Subdiscipline care servesc sistemul PRACTICABloc de eexecuţie CORPORALE Schema nr. inter-.  Ştiinţa activităţilor corporale îşi abordează obiectul de studiu intra-. Prin teoriile ştiinţifice bine puse la punct ca urmare a cercetării avansate. -1992-. Sociologia sportului. INTERDISCIPLINARITATE (Bloc de analiză şi control) Teoria Educaţiei Fizice MIŞCARE Practica Educaţiei Fizice CONSERVARE ADAPTARE INTEGRARE Teoria Sportului Practica Sportului Practica Kinetoterapiei Teoria Kinetoterapiei TEORIA. sociale. naturii.

conştientă . valabilă pentru întregul domeniu al deficitului funcţional.automatizată SISTEMUL ŞTIINŢEI ACTIVITĂŢILOR CORPORALE Studiul activităţilor corporale definite ca: activităţi cu finalitate proprie.act . PROFILAXIE menţinerea şi dezvoltarea indicilor morfologici şi funcţionali normali TERAPIE tratarea diferitelor boli şi afecţiuni ale organismului uman RECUPERARE recuperarea funcţională. 2000) KINETOTERAPIE  studiul mecanismelor neuromusculare şi articulare care asigură omului mişcările normale.  studiul şi elaborarea principiilor de structurare a unor programe care se adresează organismului uman din punct de vedere profilactic.KINETOLOGIE Studiul mişcării organismelor vii KINETOLOGIE UMANĂ Studiul mişcării umane Noţiuni care o definesc: motricitate . recreere şi divertisment.. terapeutic şi recuperator.activitate . în toate bolile cronice DE GRADUL I (primară) prevenirea stării de boală DE GRADUL II (secundară) prevenirea agravării sau apariţiei complicaţiilor patomorfofuncţionale ale unei boli cronice DE GRADUL III (terţiară) consolidarea şi menţinerea rezultatelor urmărite şi obţinute 20 .voluntară .motilitate . compensare sau ameliorare (Epuran.acţiune .involuntară . M. răspunzând dorinţei omului de a le practica pentru propria dezvoltare fizică.

agonistice. Definiţi activităţile corporale gimnice (exemplificaţi). Definiţi activităţile corporale agonistice (exemplificaţi).Rezumatul unităţii de studiu Domeniul mişcării umane şi a omului în mişcare (Kinetologia umană) cuprinde Educaţia fizică. o parte metodică (blocul de analiză şi control) şi o parte practică (blocul de execuţie). Autoevaluare 1. compensatorii. poate fi considerată ca sistem complex. de unde se preiau informaţiile necesare. …………………………………………………………………………………………………… 21 . 4. Între acestea funcţionează legături în toate sensurile. Prin intermediul Blocului de analiză şi control se realizează legăturile necesare şi cu alte domenii. ştiinţa care le studiază (Ştiinţa activităţilor corporale).Obiectul propriu de studiu al Kinetoterapiei este: …………………………………………………………………………………………………… …………………………………………………………………………………………………… …………………………………………………………………………………………………… …………………………………………………………………………………………………… ……………………………………………………………………………………………………. 3. Kinetoterapia este o componentă a domeniului mişcării umane şi al omului în mişcare (Kinetologia umană). Definiţi activităţile corporale compensatorii (exemplificaţi). care sunt adaptate şi aplicate specific în domeniul nostru. Descrieţi structura Sistemului Ştiinţei Activităţilor Corporale (SSAC) Descrieţi încadrarea Kinetoterapiei în ierarhia conceptelor care definesc domeniul Kinetologiei. Enunţaţi definiţia Kinetoterapiei. 8. în kinetoterapie locul lor fiind luat de activităţile compensatorii. Descrieţi aria de cuprindere a domeniului mişcării umane şi al omului în mişcare. Sistemul Ştiinţei activităţilor corporale are o parte de teorie (blocul de comandă). Activităţile agonistice se folosesc în cadrul educaţiei şizice şi sportului. 2. 7. …………………………………………………………………………………………………… …………………………………………………………………………………………………… …………………………………………………………………………………………………… …………………………………………………………………………………………………… …………………………………………………………………………………………………… …………………………………………………………………………………………………… …………………………………………………………………………………………………… 2. Sportul şi Kinetoterapia. recreative. Definiţi activităţile corporale recreative (exemplificaţi). 5. 6. Acestea fiind discipline ştiinţifice de sine stătătoare. În cadrul fiecăreia dintre disciplinele ştiinţifice care alcătuiesc Sistemul Ştiinţei activităţilor corporale se regăsesc activităţi corporale specifice: ludice. Definiţi activităţile corporale ludice (exemplificaţi). gimnice. Test de autoevaluare a cunoştinţelor din modulul II 1. care la rândul său conţine mai multe subcomponente.

cuprinde următoarele subdomenii: a. b. …………………………………………………………………………………………………… …………………………………………………………………………………………………… …………………………………………………………………………………………………… …………………………………………………………………………………………………… …………………………………………………………………………………………………… 4. extragerea din mişcarea umană a potenţialităţilor maxime care să asigure o cât mai eficientă conservare. Enunţaţi definiţia Kinetologiei umane. 22 . constând în: a. Eforturile tuturor componentelor Sistemului Ştiinţei activităţilor corporale sunt reunite în vederea unei echifinalităţi. Sportul d. asigurarea petrecerii plăcute a timpului liber 7. Mişcările reflexe automate h. Loisirul i.3. asigurarea homeostaziei c. activităţi intelectuale c. Activităţile corporale specifice întâlnite în cadrul domeniului sunt: a. Mişcarea organismelor vii c.1. Domeniul Kinetologiei umane. Kinetoterapia g. activităţi independente d. Kinetoterapie Kinetologie umană Kinetologie Sistemul Ştiinţei activităţilor corporale Tema de control nr. activităţi ludice b. Desemnaţi prin numerotare ordinea ierarhică a următoarelor concepte care definesc domeniul constituit de mişcarea umană şi omul în mişcare. Mişcările reflexe voluntare f. Ergonomia e. activităţi comerciale i. adaptare şi integrare a omului în/la mediul său. Educaţia fizică b. activităţi agonistice f. studiat de Ştiinţa activităţilor corporale. activităţi recreative h. activităţi compensatorii 6. Ocupaţii (alte activităţi corporale) 5. 1: Elaboraţi o fişă cu definiţiile a 10 dintre noţiunile operaţionale generale şi / sau specifice enumerate în unitatea de studiu II. activităţi necesare g. activităţi gimnice e.

deprinderilor şi calităţilor motrice. Exerciţiul fizic. Al. Mitra. De fapt. Câteva definiţii ale exerciţiului fizic 23 . de celelalte acţiuni de mişcare efectuate de oameni în diferite activităţi sociale" F I Z I C "Exerciţiul fizic reprezintă acţiunea motrică voluntară.1. "tocmai acest element intenţionat diferenţiază exerciţiul fizic conceput ca mijloc al educaţiei fizice şi antrenamentului sportiv. Dragnea) Schema nr. Mogoş) "Exerciţiul fizic reprezintă acţiunea motrică cu valoare instrumentală. cu educarea multilaterală a personalităţii" (Gh. Şiclovan). 4. deliberat concepută şi sistematic repetată în cadrul unui proces educativ organizat în scopul realizării unor obiective instructiv-educative concrete în legătură cu formarea şi perfecţionarea priceperilor. ca mijloc de educare a mişcării şi de dezvoltare a motricităţii Definiţii E X E R C I Ţ I U L "Repetarea mişcărilor fiziologice" (C. Palestrica) "La baza oricărui exerciţiu fizic stă o anumită intenţie deliberat concepută pentru a corespunde ceinţei înfăptuirii obiectivelor educaţiei fizice şi sportului" (I. Fundamentarea ştiinţifică a practicării exerciţiului fizic Scopul modulului  Însuşirea noţiunilor de bază pentru fundamentarea ştiinţifică a practicării exerciţiului fizic Obiective operaţionale    Înţelegerea conceptului de exerciţiu fizic şi stabilirea diferenţelor între acesta şi cel de mişcare în general Însuşirea unor elemente de bază referitoare la efortul fizic şi dozarea sa Cunoaşterea dinamicii efortului în cadrul şedinţei de exercitare din kinetoterapie şi a modalităţilor de evaluare a acesteia Unitatea de studiu III. conceput şi programat în vederea realizării obiectivelor proprii diferitelor activităţi motrice" (A. Kiriţescu.MODULUL III.

exerciţii pentru umeri. . etc. se poate vorbi printre altele . Indiferent de modalitatea de definire a exerciţiului fizic.exerciţii cu aparate. cu implicaţii multiple de intercondiţionare reciprocă. exerciţiul fizic trebuie repetat sistematic. multe dintre ele dovedindu-şi autenticitatea inclusiv în Kinetoterapie.  pentru obţinerea efectelor scontate.exerciţii pentru picioare (membre inferioare). ritmul.  însuşirea unui sistem de cunoştinţe. Astfel.  dezvoltarea trăsăturilor/caracteristicilor psihice. pedalare etc. alergare. vorbea despre exerciţii igienice. cât şi asupra celei spirituale a omului care-l practică. care asigură orientarea precisă a influenţelor în direcţia stabilită pentru:  dezvoltarea corectă sau corectarea unor deficienţe/abateri în structura şi funcţiile organismului. III. După influenţa asupra dezvoltării calităţilor motrice: . terapeutice.  este un gest motric cu structură proprie. marchizul de Sotelo .exerciţii pentru trunchi. . .exerciţii la aparate. servind cât mai fidel obiectivelor propuse.  dezvoltarea calităţilor motrice. militare şi exerciţii pentru dezvoltarea organismului. II. poartă numele de psihomotricitate.exerciţii pentru educarea/dezvoltarea forţei etc. ele evoluând odată cu dezvoltarea gândirii teoretice. gândirea. analeptice (de convalescenţă) şi exerciţii ortosomatice (de dezvoltare).Don Amoros . complexitatea. volumul.Ling . Autorii moderni şi contemporani au stabilit alte sisteme de clasificare a exerciţiilor fizice. Făcând parte din categoria acţiunilor voluntare. acesta prezintă unele caracteristici bine conturate:  are la bază o intenţie deliberat concepută. După caracterul succesiunii mişcărilor (criteriul formei): . intensitatea. de exemplu.exerciţii pentru educarea/dezvoltarea rezistenţei.exerciţii pentru braţe (membre superioare). Structura motrică. Ceva mai târziu. După modul în care se lucrează cu aparatele: .exerciţii ciclice (repetarea aceluiaşi ciclu: mers. se cer şi pot fi dozate cu exactitate. după reguli metodice precise.). punctele de vedere privind ierarhizarea şi clasificarea acestora sunt foarte diferite. legătura care se realizează între motricitate şi psihism.Caracteristici Exerciţiile fizice sunt construite pe baza unor principii şi reguli. vorbeau despre exerciţii igienice. . ceafă etc. solicitând eforturi de voinţă şi având capacitatea de a mobiliza atenţia. 24 .exerciţii pentru dezvoltarea vitezei. imaginaţia.despre următoarele criterii de clasificare a exerciţiilor fizice: I.  efectuarea exerciţiului fizic presupune întotdeauna depunerea unui efort fizic şi psihic Criterii de clasificare şi clasificarea exerciţiilor fizice Datorită diversităţii exerciţiilor fizice. .părintele sistemului francez de educaţie fizică. încordarea/ relaxarea musculară solicitate de efectuarea exerciţiilor fizice. .sistemul suedez: . .exerciţii pentru educarea/dezvoltarea îndemânării. După ponderea exerciţiilor asupra dezvoltării unor segmente sau grupe musculare (criteriul anatomic) .  influenţele exerciţiului fizic se răsfrâng atât asupra sferei biologice. IV. priceperi şi deprinderi motrice. Vechii greci.

efort izometric).exerciţii fizice aplicative (la situaţii tipice sau modificate) . După intensitatea efortului fizic: .exerciţii simple şi complexe IX. Dragnea şi A. Valoarea exerciţiului fizic poate fi apreciată numai în cadrul unei organizări metodologice riguros concepute.exerciţii cu intensitate submaximală. Conţinutul este dat de totalitatea elementelor care îl compun şi îi determină influenţele asupra organismului.efortul fizic (determinat şi caracterizat prin volum. După funcţiile îndeplinite: . aceasta deoarece nu orice efort este capabil să determine mobilizarea corespunzătoare a organismului. nu se pot obţine rezultatele dorite.. a scopului urmărit. VI. Din punct de vedere al structurii şi formei: . ori caracteriza exerciţiile fizice.exerciţii fizice repetitive (de fixare a mecanismului de bază) .exerciţii cu intensitate mică. La aceste criterii de clasificare mai pot fi adăugate unele dintre cele propuse de A.exerciţii fizice creative (sub formă de joc aleator) . cantităţii (volumului şi complexităţii). orientată conform scopurilor urmărite. Conţinutul şi forma exerciţiului fizic Exerciţiul fizic are un conţinut şi o formă care îi determină deosebirile faţă de alte manifestări din natură şi societate. Ele sunt principalele elemente cu ajutorul cărora putem clasifica. .mişcările corpului (sau ale segmentelor acestuia).efortul psihic (voliţional. moral. . de angrenare a tuturor proceselor psihice. solicitat de efectuarea exerciţiului respectiv).exerciţii dinamice (efort izotonic).exerciţii fizice introductive (pregătitoare) .exerciţii aciclice (aruncarea greutăţii. . conţinutul exerciţiului fizic este legat de formă. Diversitatea criteriilor de clasificare şi a clasificărilor din literatura de specialitate se datorează şi este în consens cu diversitatea acţiunilor umane.exerciţii analitice şi globale . intensitate şi complexitate). După natura efortului fizic: .exerciţii statice (poziţii. VII. Elementele care definesc conţinutul exerciţiului fizic sunt: .exerciţii fizice asociative (de favorizare a transferului) .). a efectuării lui în condiţiile determinării cu anticipaţie a orientării influenţelor. 25 .exerciţii fizice de expresie corporală etc. Forma exerciţiului fizic este dată de: . . .exerciţii combinate (alergare urmată de săritură).exerciţii fizice de recuperare (compensatorii) .exerciţii cu intensitate medie. Bota: VIII.modul particular în care se succed mişcările componente. . Fără o cântărire corectă a valorii solicitărilor în sensul calităţii (intensităţii).exerciţii cu intensitate maximală.exerciţii mixte. săritura etc. În mod direct. ca şi fără asigurarea unei ambianţe educative adecvate.exerciţii fizice de întrecere (competiţionale şi necompetiţionale) . . . Conţinutul exerciţiului fizic nu poate fi discutat în afara celor menţionate mai sus şi fără a fi legat de finalităţile urmărite prin utilizarea lui. care-i condiţionează în mare măsură eficienţa.

Structura cinemarică reuneşte aspectele de articulare spaţio-temporală a mişcării şi anume:  repartizarea pe faze a mişcării  caracteristicile de viteză  reperele temporale ale fazelor mişcării  lungimile şi traiectoriile mişcării Structura dinamică se referă la forţele interne şi cele externe ale mişcării:  relaţia dintre puseele de forţă şi frânare  coordonarea impulsurilor parţiale care permit însumarea forţelor.: în Educaţie Fizică şi Sport . Definiţi forma exerciţiului fizic şi enumeraţi elementele sale componente. 8. . Care sunt principalele direcţii de influenţă ale exerciţiului fizic? Care sunt caracteristicile exerciţiului fizic ? Explicaţi.tempoul şi ritmul de executare a mişcărilor. Care sunt principalele criterii folosite în clasificarea exerciţiilor fizice ? Enumeraţi categoriile de exerciţii fizice clasificate în funcţie de fiecare criteriu. Dintre foarte multele clasificări ale exerciţiului fizic. între aceştia şi adversari.raportul dintre participanţi (ex. în Kinetoterapie . .. ajungându-se la surprinderea întregii complexităţi a fenomenului şi la extragerea caracteristicilor exerciţiului fizic. 5.poziţia corpului (iniţială şi finală. Pentru aprecierea formei se iau în consideraţie următoarele elemente: . Exemplificaţi. au fost selectate cele care prezintă cea mai mare relevanţă şi aplicabilitate în kinetoterapie. 7. 6. s-a impus completarea definiţiilor anterioare. La ce se referă structura cinematică a exerciţiului fizic ? La ce se referă structura dinamică a mişcării ? 26 . . După Martin. sunt abordate în ordine cronologică. Subliniaţi elementele care diferenţiază definiţiile exerciţiului fizic exemplificate în curs. din punct de vedere al înţelegerii modului în care trebuie gândit.relaţiile de timp şi spaţiu în care sunt încadrate mişcările care îl compun. structurat. treptat. citat de A. . . 3.relaţia reciprocă dintre segmentele antrenate în efectuarea mişcărilor (ex.amplitudinea mişcărilor (la nivelul întregului corp sau al segmentelor sale). aceste raporturi condiţionează conţinutul. Definiţi conţinutul exerciţiului fizic şi elementele sale componente.de legăturile ce se stabilesc între acestea de-a lungul efectuării acţiunii motrice respective.raportul între pacient şi kinetoterapeut). selectate şi prezentate în acest modul.: relaţia între mişcările segmentelor corpului în timpul alergării). mai ales. Exemplificaţi. 9. raportată la obiect/aparat). 4.. Conţinutul şi forma exerciţiului fizic sunt aspecte foarte importante din punct de vedere al înţelegerii esenţei exerciţiului fizic şi. .raportul între coechipieri. etc.direcţia de efectuare a mişcărilor. forma exerciţiului fizic are o structură cinematică şi o structură dinamică. 2. faţă de aparat. forma şi finalitatea mişcării. Rezumatul unităţii de studiu Definiţiile exerciţiului fizic. Dragnea. Autoevaluare 1. încercând să scoată în evidenţă evoluţia cunoaşterii ştiinţifice în domeniu şi faptul că. explicat şi demonstrat un exerciţiu fizic.

1/4) sau în calificative: mică. Intensitatea reprezintă relaţia dintre lucrul efectuat şi timpul necesar. 27 . ci şi la calitatea lui. Folbort. după A. la solicitarea progresivă a articulaţiilor şi la solicitarea progresivă şi paralelă a acestor elemente şi a sistemului nervos. a conceput o curbă.Unitatea de studiu III. durata execuţiei. cu greutatea coordonării mişcărilor. reprezintă modul concret de înlănţuire a activităţii muşchilor. Schema nr. 3/4. Cercetătorul american I. kilograme ridicate. Elemente de bază referitoare la efortul fizic şi dozarea sa Parametrii de bază (elementele fundamentale) ai efortului fizic Un alt argument care justifică folosirea exerciţiului fizic ca mijloc de bază al Educaţiei fizice. mediu. distanţe parcurse. durata pauzelor şi valoarea încărcăturilor. urmând apoi o perioadă de revenire la normal. Demeter). maximal. foarte mare. se află în legătură cu dificultatea însuşirii şi efectuării unor exerciţii. 1/2. mijlocie. submaximal. cunoscuţi ca elemente fundamentale ale efortului fizic. Sportului şi Kinetoterapiei constă în explicarea ştiinţifică a efortului pe care îl presupune efectuarea unui exerciţiu fizic. 6 .Curba lui Folbort Folbort dovedeşte experimental că întotdeauna după efort şi odihnă urmează o perioadă numită SUPRACOMPENSARE (exaltare. Complexitatea are o relaţie directă cu coordonarea. existând tendinţa "căderii" indicilor organismului chiar sub valorile iniţiale. Dozarea efortului este orientată în funcţie de variatele forme de manifestare a oboselii ca răspuns la efortul prestat şi se referă nu numai la intensitatea şi volumul lucrului muscular. referindu-se la aspectul calitativ al efortului.2. sunt: Volumul reprezintă cantitatea de lucru mecanic exprimat în număr de repetări. Intensitatea este determinată de următorii parametri: viteza de execuţie a mişcării. o reprezentare grafică din care reiese importanţa care trebuie acordată efortului în vederea mobilizării tuturor resurselor organismului uman în vederea ridicării continue a nivelului indicilor morfofuncţionali ai corpului. perioadă în care organismul îşi pune în acţiune toate resursele de care dispune pentru sporirea indicilor morfofuncţionali. Intensitatea efortului se apreciază în procente în raport cu capacitatea maximă de efort a organismului (1/1. Parametrii de bază în dezvoltarea efortului. etc. Complexitatea efortului. Volumul efortului se referă la latura cantitativă a efortului şi se apreciază prin calificativele mic. numărul mişcărilor pe unitate de timp (tempoul). mare. care însă nu este prea lungă (în funcţie de foarte mulţi factori).

jocul optim al efortului cu odihna.valori între 10-15 = capacitate de efort slabă . iar pulsul se calculează după aceiaşi metodologie ca la indicele Ruffier. În mod subiectiv dinamica efortului poate fi apreciată şi prin observarea atentă a subiecţilor. bazată pe reacţia hipotonă: proba se referă la interpretarea valorii pulsului în repaus (culcat) şi în picioare (după staţionare de un minut). a intensităţii şi a complexităţii efortului.200 10 Rezultatele obţinute se raportează la următorul etalon: . Dinamica efortului în cadrul şedinţei de exercitare este condiţionată de succesiunea şi conţinutul momentelor/părţilor sale. Dirijarea efortului se poate realiza pe două căi: a. apoi se aplică formula: P1 + P2 + P3 .sub 3 = capacitate de efort foarte bună .Curba efortului trebuie să urmeze un sens ascendent începând din partea pregătitoare şi continuând cu partea fundamentală. al cheltuielilor energetice cu refacerea. Etalonul testului este următorul: . a transpiraţiei. ca formă organizată pentru efort. Specialiştii domeniului au stabilit şi o serie de procedee de apreciere a gradului de acomodare a organismului la efort. pe baza măsurării pulsului în raport cu un efort standard de 30 de genoflexiuni efectuate în 45''. Dinamica efortului în cadrul şedinţei de exercitare Cheia succesului în practicarea exerciţiilor fizice o reprezintă dozarea efortului. Dacă diferenţa este peste 15 înseamnă că organismul nu reacţionează corect la efort.3-6 = capacitate bună de efort . Se măsoară pulsul în repaus.peste 8 = capacitate slabă de efort 28 . organismul să se găsească cu indicii marilor funcţiuni apropiaţi de valorile înregistrate la începere. care pot fi folosite de kinetoterapeuţi pentru a preveni suprasau subsolicitarea subiecţilor. unde va interveni un platou (se încearcă menţinerea efortului la acelaşi nivel). astfel: Testul Ruffier. a respiraţiei. b. (P1). Proba Ruffier-Dickson. pe 15'. după care ea trebuie să înregistreze un sens descendent. având o stare neurovegetativă nefavorabilă. Toate valorile se înmulţesc cu 4. pulsul în primele 15'' după terminarea efortului (P2) şi pulsul pe primele 15' din cel de-al doilea minut după terminarea efortului (P3). etc.valori peste 15 = capacitate de efort incompatibilă cu efortul Proba vegetativă. se referă la capacitatea de adaptare a organismului la efort nespecific. a coordonării mişcărilor.valoare sub 0 (zero) = capacitate de efort excepţională .6-8 = valoare medie a capacităţii de efort .valori între 0-5 = capacitate de efort foarte bună . Dacă diferenţa se plasează între 12-15 se consideră că adaptarea organismului la efort este normală. Nivelul efortului se apreciază după pulsul subiecţilor şi după frecvenţa lor respiratorie. prin mărimea şi natura pauzelor dintre repetări. a coloritului feţei acestora. Toate acestea se realizează în cadrul şedinţei de exercitare. indice calculat după formula: (P2-70) + 2 (P3-P1) 10 Efortul este 30 genoflexiuni în 45''. pentru ca la încheierea şedinţei de exercitare. pentru a obţine frecvenţa cardiacă/minut. a atenţiei. prin programarea volumului.valori între 5-10 = capacitate de efort bună .

este un gest motric cu structură proprie c. 2. Care sunt parametrii de bază ai efortului fizic ? Definiţi volumul efortului fizic. 3. contribuie la dezvoltarea trăsăturilor / caracteristicilor psihice e. influenţele exerciţiului fizic se răsfrâng atât asupra sferei biologice. Completaţi definiţia următoare: Exerciţiul fizic reprezintă acţiunea……. Exemplificaţi. Printre caracteristicile exerciţiului fizic se numără: a. contribuie la dezvoltarea calităţilor motrice h. după reguli metodice precise g. …………………………………………………………………………… 29 . exerciţiul fizic trebuie repetat sistematic. 2.Rezumatul unităţii de studiu Pentru a putea opera cu exerciţiul fizic şi pentru a-i putea stabili corect dozarea. cel mai simplu. a intensităţii şi a complexităţii efortului şi posibilitatea măririi şi alegerii naturii pauzelor dintre repetări. deprinderi motrice b. Autoevaluare 1. 7. Test de autoevaluare a cunoştinţelor din modulul III 1. În această unitate de studiu mai sunt prezentate şi câteva procedee de apreciere a gradului de acomodare a organismului la efort. Definiţi complexitatea efortului fizic. 5. …………………………………………………………………………… d. 9. a. luând în considerare. priceperi. …………………………………………………………………………… c. Care trebuie să fie aspectul curbei efortului în cadrul şedinţei de exercitare? Cum se apreciază. …………………………………………………………………………… b.concepută şi……………………………………………. are la bază o intenţie deliberat concepută d. Înţelegerea acestora. 6. pe lângă programarea volumului. repetată în cadrul unui proces educativ organizat în scopul realizării unor obiective instructiveducative concrete în legătură cu formarea şi perfecţionarea ……………………………………………………………………………………………. 4. nivelul efortului? Care sunt căile prin care se poate realiza dirijarea efortului ? Enumeraţi şi descrieţi câteva procedee de apreciere a gradului de acomodare a organsimului la efort. trebuie cunoscute elementele de bază ale efortului fizic (parametrii de bază). efectuarea exerciţiului fizic presupune întotdeauna depunerea unui efort fizic şi psihic f. Explicaţi curba lui Folbort. 8. Enumeraţi 4 (patru) dintre criteriile de clasificare ale exerciţiului fizic. Exemplificaţi.……………………………. cu educarea multilaterală a personalităţii. care pot fi folosite de kinetoterapeuţi pentru a preveni supra. cât şi asupra celei spirituale a omului care-l practică 3. îi dă posibilitatea kinetoterapeutului să cunoască şi să stăpânească modul de dirijare a efortului. Definiţi intensitatea efortului fizic. contribuie la însuşirea unui sistem de cunoştinţe.sau subsolicitarea subiecţilor. Exemplificaţi. pentru obţinerea efectelor scontate.

5. complexitatea f. o structură dinamică e. mişcările corpului sau ale segmentelor acestuia c.care îl compun şi îi determină ……………………………………… asupra organismului. forma exerciţiului fizic are: a. influenţele multiple realizate prin acelaşi exerciţiu e. efortul psihic g. o structură statică 8. efortul psihic 7. legăturile care se stabilesc între mişcările componente de-a lungul efectuării acţiunilor motrice d. 30 . tempoul şi ritmulde execuţie a mişcării f. Indicele de rezistenţă Demeny f. aceeaşi influenţă obţinută prin exerciţii cu structuri diferite 9. poziţia corpului b. mişcările corpului sau ale segmentelor acestuia b. Testul Ruffier c. 2: Aplicaţi testele de apreciere a gradului de acomodare a organismului la efort pe un membru al familiei dvs. amplitudinea mişcărilor e. modul particular în care se succed mişcările componente c. intensitatea d. Proba vegetativă d. relaţiile de timp şi spaţiu în care sunt încadrate mişcările care îl compun 6. Elaboraţi o fişă conţinând această temă. Comentaţi rezultatul.. calculaţi apoi indicii şi încadraţi subiectul în una dintre categoriile enumerate în curs. o structură cinematică b. o intenţie deliberat concepută c. Indicele Ruffier-Dickson Tema de control nr. Completaţi definiţia următoare: Conţinutul exerciţiului fizic este dat de ………………… ………………………….4. efortul fizic d. După Martin. volumul c. Printre testele de apreciere a gradului de acomodare a organismului la efort se numără: a. Testarea forţei musculare b. Testarea mobilităţii articulare e. o structură calitativ superioară d. Elementele fundamentale ale efortului fizic sunt: a. Elementele care definesc conţinutul exerciţiului fizic sunt: a. relaţiile de timp şi spaţiu în care sunt încadrate mişcările care compun exerciţiul f. efortul fizic e. Forma exerciţiului fizic este dată de: a. valoarea pronunţată şi complexă a influenţelor integrative b.

elementele de conţinut ale celorlalte laturi ale educaţiei generale Primele 4 (patru) sunt preluate şi adaptate de Kinetoterapie şi devin componente ale procesului instructiv-educativ-recuperator. ca atare. se regăsesc în modelul structural al fiecărui domeniu. preluate şi adaptate din educaţie fizică şi sport Scopul modulului  Cunoaşterea componentelor procesului instructiv-educativ-recuperator din kinetoterapie şi a modalităţilor în care kinetoterapeutul poate opera cu acestea Obiective operaţionale      Înţelegerea concepului de componente ale procesului instructiv-educativ-recuperator şi a sensului pe care acesta îl ia în kinetoterapie Înţelegerea modului în care se realizează învăţarea motrică Însuşirea noţiunilor teoretice şi metodice referitoare la cunoştinţele de specialitate în kinetoterapie Însuşirea noţiunilor teoretice şi metodice referitoare la deprinderile şi priceperile motrice în kinetoterapie Însuşirea noţiunilor teoretice şi metodice referitoare la calităţile motrice în kinetoterapie Unitatea de studiu IV.indicii morfofuncţionali ai organismului . ca şi modul de participare a subiectului la practicarea exerciţiilor fizice.deprinderile şi priceperile motrice . la un moment dat. reflectă imaginea exactă a eficienţei muncii specialistului. Componentele procesului instructiveducativ-recuperator în kinetoterapie.1. Componentele sunt finalităţi ale procesului instructiv-educativ-recuperator şi. Învăţarea motrică. Cunoştinţele de specialitate.calităţile motrice .MODULUL IV. Generalităţi referitoare la componentele procesului instructiv-educativ-recuperator. Educaţia fizică şi sportul sintetizează între componentele instructiv-educative: .cunoştinţele teoretice şi practice de specialitate . Nivelul de dezvoltare la care ajung componentele. 31 . Ele sunt instrumente cu care operează specialistul (kinetoterapeutul) în relaţia cu subiectul (beneficiarul). alcătuind un sistem cu ponderi diferite (pe etape şi categorii de vârstă). Probleme generale ale învăţării. Generalităţi referitoare la componentele procesului instructiv-educativ-recuperator.

caracteristicile învăţării motrice. învăţarea este considerată ca fiind dobândirea de către individ a unor noi forme de comportare. Din punct de vedere psihologic. nivelul lor oferind imaginea exactă a calităţii muncii specialistului. Spre deosebire de animale. 32 . recunoaşterea sau identificarea structurilor în condiţii de percepere dificile. obişnuinţele. priceperi. în accepţiunea ei cea mai largă. kinetoterapeut) în relaţia lor cu beneficiarii (elev. asigurând în acelaşi timp şi unitatea structurală a acestuia. . în care modificările reacţiilor perceptive constau în schimbări structurale ca reducerea pragului sensibilităţii.Ca şi în Educaţie fizică şi Sport. care se produce atât pe calea dobândirii experienţei individuale. în funcţie de condiţiile în care se află. deprinderile. obiceiurile şi normele morale ale grupului). pacient). cât şi pe cea a dobândirii experienţei sociale. etc. mai ales. în general. sportiv. Procesul învăţării nu se limitează însă numai la cunoştinţe şi acţiuni verbale. ţinând cont de faptul că mijlocul de bază cu care operează Kinetoterapia este exerciţiul fizic. componentele procesului recuperator de specialitate sunt aceleaşi şi ele pot fi definite ca elemente de bază care alcătuiesc structura procesului instructiv-educativ-recuperator (cu caracteristicile sale profilactice. acţionând în sensul adaptării sau readaptării la situaţiile concrete în care se află. de gândire şi acţiune (P. Rezultatele finale ale învăţării (cunoştinţele. Învăţarea motrică. Din punct de vedere pedagogic învăţarea este definită ca proces de asimilare a cunoştinţelor şi formare a deprinderilor şi priceperilor necesare activităţii practice viitoare. iar cea practică nu se poate efectua decât sub conducerea şi controlul celei intelectuale. cât şi celei umane. Datorită funcţiei reglatoare a cuvântului. Există mai multe tipuri de învăţare. În procesul învăţării rolul principal îl joacă cuvântul. conţinutul va fi acelaşi şi va consta de fapt din tot ceea ce individul are nevoie să folosească pentru a-şi asigura o cât mai bună adaptare la mediu. omul învaţă comportamente individuale legate de nevoile sale directe (mâncarea. Fiind vorba despre un proces instructiv-educativ-recuperator. învăţarea umană este. să-şi formeze deprinderile. explicat prin schema reflexelor condiţionate. actul kinetoterapeutic fiind el însuşi un act educaţional cu implicaţii medicale.Învăţarea perceptivă. atitudini. priceperile. cum ar fi : cunoştinţele. să gândească corect) şi de relaţiile cu societatea (să intre în relaţii cu semenii. terapeutice şi corectiv-recuperatorii). ca semnalizator şi îndrumător al activităţii celui care învaţă. sau reînvaţă în procesul de reeducare (specific Kinetoterapiei). etc. omul este capabil să-şi dirijeze întreaga sa activitate în mod creator. La om. el este mult mai complex şi cuprinde organizarea întregii comportări a individului. Popescu-Neveanu. Din punct de vedere psihopedagogic. Aceste componente nu sunt altceva decât instrumentele cu care operează cadrele de specialitate (profesor. perceperea detaliilor sau aspectelor ansamblului. deprinderile). raţională. intenţionată. ca urmare a repetării situaţiilor sau a exersării. urmărind scopuri fixate conştient. constituie de fapt îmbinarea elementelor teoretice cu cele practice. de formare a unor reacţii prin asociere cu diferiţi stimuli. Astfel văzută învăţarea este un fenomen comun atât lumii animale.Procesul condiţionării. Fie că învaţă în procesul de educare (specific sau nu Kinetoterapiei). antrenor. Probleme generale ale învăţării. omul învaţă diferite forme de operare materială sau intelectuală. priceperile. şi în Kinetoterapie. aspectele vizând componentele acestui proces nu pot fi abordate fără a avea în vedere unele noţiuni de bază ale teoriei învăţării şi. 1998) . deoarece activitatea intelectuală nu se poate exprima decât sub aspectele motorii. cristalizată sub formă de deprinderi. să evite situaţiile periculoase). de structurile sale psihice specific umane (să perceapă lumea. învăţarea constă în modificarea intenţionată a conduitei. modalităţile de gândire şi de expresie. igiena. în cea mai mare măsură. dintre care cea mai cunoscută este cea propusă de Montpellier : .

menţinerea. pe baza tuturor acestora realizându-se elementele de generalizare. ca şi în îmbunătăţirea indicilor dezvoltării fizice. semiologie. .Învăţarea “inteligentă”.recuperarea. ele au o contribuţie importantă în formarea.optimizarea indicilor dezvoltării fizice. Învăţarea mişcărilor este necesară atât în actele utilitare. patinajul. care conturează şi perspectiva acestuia.). regulilor. . sub forma principiilor. în dialogul cu sine. formarea priceperilor şi deprinderilor motrice.rolul acţiunii respective . etc. cu semenii). . . cunoştinţele de specialitate se referă la următoarele aspecte mai importante : . prin conţinutul lor. adaptative (în dialogul cu natura. consolidarea. înotul. referindu-se la : . menţinerea şi dezvoltarea priceperilor.Învăţarea motrică. cât şi în joc. . se impune să precizăm că acestea se realizează în cadrul exercitării (practicării exerciţiilor fizice) şi concomitent cu exersarea acţiunilor motrice. Motricitatea răspunde în egală măsură nevoilor de dezvoltare şi de integrare socială. etc.condiţiile în care îşi are aplicabilitatea 33 . atât învăţarea senzori-motrică (perceptiv-motrică). În ceea ce priveşte metodica formării cunoştinţelor. însoţindu-le sau încheind această activitate. cât şi învăţarea motrică propriu-zisă ocupă locuri însemnate datorită faptului că stau la baza unui şir întreg de acte de comportament. despre însumarea tuturor componentelor procesului instructiv-educativ-recuperator. ci şi pe baza prelucrării inteligente. constă în descoperirea unui “concept” sau “principiu”. Între tipurile de învăţare. învăţarea diferitelor structuri de mişcări fiind legic determinată de cerinţele vieţii. Prin natura şi bogăţia cunoştinţelor.. Iată dar că vorbind despre cunoştinţe.Învăţarea verbală. constă în învăţarea limbajului. întâlnite în viaţa cotidiană. informaţiile vor fi mai ample sau mai concise. cu alţii.noţiuni de etiologie. dificultatea şi rolul acţiunii motrice. reeducarea. Cunoştinţele de specialitate Cunoştinţele de specialitate (teoretice şi practice) se formează ca rezultat al înţelegerii şi memorării datelor şi informaţiilor privind activitatea desfăşurată. .reacţia organismului la efort şi la mişcare . dezvoltarea calităţilor motrice. patologie. . În raport cu natura.învăţarea motrică. în condiţii de prezentare variată şi deosebită. se caracterizează prin aceea că reacţiile de răspuns sunt legate de componentele senzoriale de origine kinestezică sau proprioceptivă (cântatul la pian. Învăţarea motrică începe încă din stadiul iniţial al dezvoltării copilului. cu obiectele. constă în modificarea comportamentului ca ajustare sau adaptare a unei forme de răspuns preformat la condiţiile perceptive noi. noţiunilor. educarea. precedându-le. deprinderilor. Cratty a denumit acest tip învăţare cognitiv-motrică pornind de la considerentul că majoritatea acţiunilor sunt conduse nu numai pe baza informaţiei senzorial-perceptive exteroceptive sau proprioceptive. cu toate elementele componente caracteristice. maturizării şi dobândirii experienţei de viaţă a individului. a mai fost denumită şi “învăţare prin descoperire”. Raportat la aria de cuprindere a domeniului nostru. vorbim. reprezentând baza vieţii de relaţie.Învăţarea senzori-motrică (denumită şi perceptiv-motrică). . de fapt. Ele se însumează şi se îmbogăţesc pe parcursul activităţii creind noi structuri şi relaţii. formarea obişnuinţei de practicare a exerciţiilor fizice. continuă pe măsura creşterii. calităţilor motrice.cerinţele igieno-fiziologice de practicare a exerciţiilor fizice. Cunoştinţele de specialitate constau în reflectarea în conştiinţa practicanţilor Important pentru cunoştinţele de specialitate este efectul în conştientizarea practicii. a semnificaţiei cuvintelor şi a utilizării acestora în comunicarea cu semenii.

ca atare. corectări. Rezumatul unităţii de studiu Componentele sunt finalităţi ale procesului instructiv-educativ-recuperator şi.regulile şi normele de conduită ce trebuie să fie respectate pe timpul desfăşurării Metodologia formării cunoştinţelor trebuie să ţină seama şi de particularităţile de vârstă ale subiectului. Componentele procesului instructiv – educativ. etc. Ele sunt instrumente cu care operează specialistul (kinetoterapeutul) în relaţia cu subiectul (beneficiarul). pentru kinetoterapie prezintă importanţă clasificarea stabilită de Montpellier. recomandări. Preocuparea specialistului trebuie să fie îndreptată şi spre evidenţierea valorii fiecărui exerciţiu. În Kinetoterapie. Se impune. ca întreaga activitate de exercitare să fie condusă şi supravegheată de kinetoterapeut.mecanismul care stă la baza efectuării ei .cunoştinţele teoretice şi practice de specialitate . de asemeni. 34 . a acţiunilor motrice. Dintre tipurile de învăţare clasificate după opiniile a diverşi autori. de experienţa motrică anterioară. aprecieri (laudative sau critice) asupra execuţiilor. pentru realizarea unor cunoştinţe exacte. de nivelul de pregătire. folosind motivările ştiinţifice privind influenţele şi eficienţa exerciţiilor utilizate.calităţile motrice .. Însoţirea demonstraţiei cu explicaţia lărgeşte capacitatea fondului perceptiv al subiectului. de capacitatea de percepere şi înţelegere a componentelor şi a acţiunii în totalitatea ei. a momentelor « cheie » (este vorba de precizarea amplitudinii şi a localizării mişcării sau exerciţiului). intervenindu-se cu indicaţii. Cunoştinţele de specialitate (teoretice şi practice) se formează ca rezultat al înţelegerii şi memorării datelor şi informaţiilor privind activitatea desfăşurată. Se impune. cu precizarea sensului şi eficienţei. care să aibă stabilitate şi eficienţă. a realizării unei engrame motorii exacte.indicii morfofuncţionali ai organismului . creind premise favorabile unei însuşiri corecte. se regăsesc în modelul structural al fiecărui domeniu.elementele de conţinut ale celorlalte laturi ale educaţiei generale Primele 4 (patru) sunt preluate şi adaptate de Kinetoterapie şi devin componente ale procesului instructiv-educativ-recuperator. deoarece prin acestea se formează convingerile şi motivaţia privind utilitatea şi eficienţa activităţii. şi folosirea datelor necesare înţelegerii şi însuşirii metodologiei în dozarea şi autodozarea corectă a efortului.datele metodologice utile valorificării acţiunii motrice în activitatea independentă . care conturează şi perspectiva acestuia. în educaţie fizică şi sport. sunt: . din diverse puncte de vedere. cunoştinţele de specialitate constau în reflectarea în conştiinţa participanţilor la procesul instructiv-educativ-recuperator a fenomenelor proprii mijloacelor folosite şi a idealurilor şi scopurilor urmărite. Cunoştinţele au deci un rol împortant în realizarea obiectivelor şi a scopului propus. Învăţarea este definită ca proces de asimilare a cunoştinţelor şi formare a deprinderilor şi priceperilor necesare activităţii practice viitoare. O importanţă de loc neglijabilă o are explicarea şi reliefarea (evidenţierea) valorii exerciţiilor folosite. ca şi a locului pe care îl ocupă în sistemul general al programului de instruire-educarerecuperare. alcătuind un sistem cu ponderi diferite (pe etape şi categorii de vârstă).deprinderile şi priceperile motrice . cu scopul conştientizării lor.

această deprindere însuşită conştient. de valoarea la care sunt dezvoltate calităţile motrice solicitate de acţiunea respectivă). psihologic şi psiho-pedagogic procesul de învăţare. a valorii sunetelor muzicale. pe de altă parte. consolidate prin numeroase repetări. Definiţi din punct de vedere pedagogic. Raportat la o anumită acţiune motrică. prin repetare. Care sunt tipurile de învăţare (după Montpellier)? Definiţi fiecare tip şi exemplificaţi. Adunarea sau scăderea. Ca acţiune automatizată. Raportat la aria de cuprindere a domeniului nostru. punerea semnelor de punctuaţie etc. calitate fizică. Unitatea de studiu IV. Sfera deprinderilor nu se limitează doar la activitatea motrică.deprinderi diverse. putem vorbi despre: . Bazele teoretico-metodice ale deprinderilor motrice Generalităţi Activitatea motrică trebuie considerată sfera specifică de manifestare a personalităţii umane. are un caracter voluntar şi este supusă.2. 4.deprinderi intelectuale (calcul matematic. la ce se referă cunoştinţele de specialitate ? 9.deprinderi senzoriale (aprecierea dimensiunilor. luarea notiţelor etc. realizarea ei depinde de nivelul de dezvoltare al deprinderilor componente ale acelor mişcări care. multă vreme.). În literatura de specialitate. etc. Prin ce modalităţi se asigură foemarea cunoştinţelor de specialitate ? 8. care perfecţionate prin repetări multiple. la ce se referă cunoştinţele de specialitate în Kinetoterapie ? 10.deprinderi artistice. 1. Deprinderile ne apar deci ca modalităţi de acţiune. în permanenţă. 2. 6. . sunt operaţii pe care le realizăm adesea automat. 5. Enumeraţi câteva repere metodologice care trebuie urmate pentru formarea cunoştinţelor de specialitate în Kinetoterapie. scriere ortografică. Explicaţi conceptul de componente ale procesului instructiv-educativ-recuperator. controlului conştiinţei. fără a fi preocupaţi de logica lor. au fost însuşite şi consolidate în prealabil (iar. . . au devenit componente automatizate ale activităţii respective.deprinderi de muncă. în cadrul căreia se pot evidenţia particularităţile calitative ale aptitudinilor individuale pe linia motricităţii (atât sub aspectul deprinderilor. a zgomotelor înconjurătoare. cât şi al calităţilor motrice). tehnici de execuţie în cadrul unor activităţi deosebit de diverse. termeni reconsideraţi pe parcurs. Indiferent de gradul de complexitate al unei acţiuni motrice. Care sunt componentele procesului instructiv-educativ-recuperator în Kinetoterapie. . al unor operaţii însuşite în prealabil. 3.. ele au fost însuşite în cadrul unei activităţi conştiente şi în orice moment pot fi puse sub controlul conştiinţei (de exemplu. pricepere fizică. 35 . s-au folosit noţiuni ca deprindere fizică. mersul). Multe acţiuni pe care le îndeplinim în mod obişnuit într-o zi au în componenţa lor mişcări realizate pe fondul unor deprinderi. Care este cadrul general pentru formarea cunoştinţelor de specialitate? 7. Ordonând această categorie de acţiuni din cadrul activităţilor cotidiene.).Autoevaluare Definiţi componentele procesului instructiv-educativ-recuperator.

Caracteristicile deprinderilor motrice Diferiţii autori care s-au ocupat de acest aspect. elaborate şi consolidate prin exerciţii.deprinderi inteligent-motrice.deprinderi elementare. mai importante ni se par următoarele: a) Sunt componente ale activităţii voluntare (se învaţă prin voinţa omului sub controlul sistemului nervos central). unde apare adversarul care este opozitiv şi intensiv (jocuri sportive. efectuate de un număr mare de ori (gimnastică.deprinderi specifice ramurilor şi probelor sportive. duce cu timpul la întărirea legăturilor temporare la nivelul scoarţei cerebrale şi a formaţiunilor subcorticale. zonele senzitive şi motorii din scoarţă. sistematic organizate prin intermediul celui de-al doilea sistem de semnalizare (cuvântul .deprinderi complexe. permiţând totodată eliberarea structurilor corticale de activitatea de coordonare şi dirijare a acţiunii şi transmiterea acesteia la nivelul centrilor subcorticali. auditive. lupte. târârea. O sinteză logică a tuturor părerilor.deprinderi propriu-zise. dintre care.).). ale vorbirii. jocuri de copii etc. exerciţii de echilibru. c) Odată consolidate se execută cu indici crescuţi de stabilitate. săritură) şi utilitar-aplicative (căţărare.specific omului). . tir.Deprinderile motrice sunt considerate componente automatizate ale activităţii voluntare pe linia motricităţii. escaladare.deprinderi de bază (mers. scrimă etc. rapiditate. precizie. ciclism. ne duce la considerarea următoarelor criterii de clasificare şi a următoarei clasificări: a) În funcţie de finalitatea folosirii: . ridicarea. ele sunt sisteme de legături temporare (stereotipuri dinamice motorii). alergare.deprinderi perceptiv-motrice. Deprinderile motrice reprezintă formele de activitate motrică concretă în cadrul cărora se manifestă valoarea calităţilor motrice. box.). Repetarea multiplă a mişcărilor care compun acţiunea. care sunt parţial automatizate (gimnastică. b) În funcţie de aria de automatizare: . cursivitate. box. jocuri sportive etc. iau în considerare o multitudine de caracteristici. ele putând fi definite ca lanţuri de reflexe condiţionate complexe care se bazează pe legături multiple între zonele corticale. înot etc. . aruncare-prindere. etc."semnal al semnalelor" . tracţiune-împingere. Formarea deprinderilor motrice este o activitate reflex condiţionată. b) Sunt rezultatul repetărilor multiple a unui lanţ de acte motrice. coordonare. pe de o parte. care sunt complet automatizate. manevrarea şi transport de greutăţi). lupte.). bazată pe interacţiunea dintre diferitele excitaţii (Kinestezice. . Criterii de clasificare şi clasificarea deprinderilor motrice Deprinderile motrice se clasifică diferit. pe de altă parte. şi centrii motori interesaţi în coordonarea acestei activităţi. 36 . Reflexele astfel dobândite unifică componentele acţiunii. care se repetă în aceeaşi înlănţuire (mers. ale vederii şi ale celorlalţi analizatori. alergare. din punctul nostru de vedere. patinaj etc.). uşurinţă. care se obţin prin repetări stereotipe. expresivitate. c) În funcţie de participarea sistemului nervos la formarea şi valorificarea lor: . vestibulare. au un lanţ de mişcări cu caracter fazic (ciclic). stabilind un lanţ de conectări multiple şi complexe între analizatori. judo. vizuale. la care învăţarea este influenţată de ambianţă (oină. .). consum redus de energie. transmise scoarţei în aceeaşi ordine şi cu aceeaşi intensitate. în funcţie de autori.

g) Sunt ireversibile. 6. Durata necesară elaborării stereotipului dinamic. la economisirea energiei nervoase. ele sunt sisteme de legături temporare (stereotipuri dinamice motorii). f) Deşi sunt mişcări automatizate. Autoevaluare 1. Deprinderile motrice sunt considerate componente automatizate ale activităţii voluntare pe linia motricităţii. Pe ce se bazează formarea deprinderilor motrice ca activitate reflexă condiţionată ? Care este principala modalitate prin care se poate ajunge la automatizarea unei deprinderi ? Avantaje şi dezavantaje ale automatizării deprinderilor. şi centrii motori interesaţi în coordonarea acestei activităţi. mişcările componente înlănţuindu-se într-un singur sens şi în aceeaşi succesiune. ele se pot perfecţiona în continuare. Care sunt caracteristicile deprinderilor motrice? Explicaţi fiecare caracteristică. datorită intervenţiei celui de-al doilea sistem de semnalizare. Rezumatul unităţii de studiu Activitatea motrică trebuie considerată sfera specifică de manifestare a personalităţii umane. asigurând participarea ei la alte acţiuni şi contribuind.3. ele putând fi definite ca lanţuri de reflexe condiţionate complexe care se bazează pe legături multiple între zonele corticale. Se poate aprecia că această durată depinde de următorii factori: a) complexitatea mişcărilor care intră în componenţa deprinderii ce trebuie însuşită. Ce este stereotipul dinamic? Unitatea de studiu IV. vestibulare. total sau parţial. Deprinderile motrice reprezintă formele de activitate motrică concretă în cadrul cărora se manifestă valoarea calităţilor motrice. 37 . în aşa fel încât să faciliteze înţelegerea lor. elaborate şi consolidate prin exerciţii. pe de o parte. 3. ale vederii şi ale celorlalţi analizatori. fenomenele de iradiere. Exemplificaţi. b) experienţa motrică anterioară şi. de asemenea. Definiţi deprinderile motrice. îndeosebi. 4. ca şi durata fiecărei etape în parte. în general. sunt principalele mecanisme şi procese implicate în formarea şi consolidarea deprinderilor motrice. Mecanismul şi etapele formării şi consolidării deprinderilor motrice Mecanismul formării şi întăririi legăturilor temporare. 2. ale vorbirii. 7. Enumeraţi categoriile de deprinderi cunoscute. pe de altă parte. în cadrul căreia se pot evidenţia particularităţile calitative ale aptitudinilor individuale pe linia motricităţii (atât sub aspectul deprinderilor. e) Se perfecţionează treptat şi neuniform. cât şi al calităţilor motrice). scoarţa cerebrală. 5. elementele comune care pot fi împrumutate (transferate) de la deprinderile însuşite anterior la acţiunea motrică în curs de învăţare.d) Automatizarea "eliberează". diferă de la o acţiune motrică la alta. concentrare şi inducţie a proceselor nervoase fundamentale (excitaţia şi inhibiţia). Enumeraţi criteriile de clasificare a deprinderilor motrice şi realizaţi clasificarea deprinderilor motrice în funcţie de aceste criterii. În această unitate de studiu mai sunt prezentate câteva dintre criteriile de clasificare şi clasificările deprinderilor motrice şi sunt subliniate caracteristicile deprinderilor motrice. de la un individ la altul. La stereotipul dinamic se ajunge prin organizarea şi sistematizarea continuă a proceselor nervoase.

e) interesele. Din punct de vedere psihofiziologic. ceea ce face ca programul elaborat de scoarţă în vederea iniţierii deprinderii motrice de răspuns. Comenzile de răspuns sunt mai precis selecţionate. creşterea concentrării atenţiei. pentru educarea capacităţii de recepţionare şi apreciere corectă a impulsurilor proprioceptive reaferente (feed-back). iar alteori. Nu trebuie uitat faptul că oboseala nervoasă sau psihică. d) nivelul de dezvoltare al capacităţii de coordonare (generală). "programarea" neselecţionată a mişcărilor determinând contracţii inutile şi lipsă de coordonare. A DOUA ETAPĂ a fărmării deprinderilor motrice este ce a mişcărilor conforme cu scopul acţiunii. se disting următoarele etape: PRIMA ETAPĂ. adică de eliminare a acţiunilor inutile şi de sistematizare. pentru corecta localizare. Această etapă este denumită de Prof. la sistemul nervos ajungând numeroase excitaţii care iradiază mai multe zone senzitive şi motorii. să cuprindă arii corticale suplimentare. fapt care determină scăderea forţei de contracţie a agoniştilor şi modifică caracterul mişcărilor (parametrii spaţiali. care surprinde executantul. care se explică prin excitarea unei zone vaste din scoarţă. La rândul lor.c) nivelul de dezvoltare al calităţilor motrice solicitate în realizarea acţiunii. fiecare verigă devenind excitant pentru veriga următoare. viteză etc. se fac mişcări inutile cu unele segmente ale corpului care nu ar trebui să participe la efectuarea mişcărilor respective. Muşchii antagonişti (ai segmentului sau segmentelor participante la mişcare) sunt puternic contractaţi. caracterizată prin predominanţa mişcărilor inutile şi lipsa de coordonare. Concentrarea excitaţiei corticale fiind însă parţială şi inhibiţia de diferenţiere va fi parţială. fapt care determină diferenţierea excitaţiilor şi o echilibrare a excitaţiei şi inhibiţiei. nediferenţiate . fac ca repartizarea tonusului muscular de contracţie să fie inegală şi haotică. datorită numărului mare de repetări. Dr. în raport cu cele nereuşite. se repercutează negativ asupra corectitudinii execuţiilor. este necesară "bătătorirea" altora noi. se reduc mişcările inutile. acest lucru provoacă o generalizare a răspunsurilor. ritm. În această etapă. se poate realiza o mişcare cursivă. activitate neeconomicoasă care determină un mare consum de energie. care poate determina participarea activă şi conştientă.). dar realizate prin încărdări puternice (contracţii excesive). În această etapă trebuie să se acorde o atenţie deosebită lucrului pentru înţelegerea momentelor de bază ale acţiunii. La primele execuţii. se realizează o coordonare mai bună între activitatea celor două sisteme de semnalizare. Apropierea de sfârşitul acestei etape se caracterizează prin mărirea numărului de execuţii reuşite. aceste zone corticale determină angrenarea în actul motor a unor grupe şi lanţuri musculare suplimentare. deoarece atunci când căile nervoase sunt întrerupte.. ca urmare a unei slabe inhibiţii active. Delimitarea insuficientă şi neprecisă a programului acţiunii motrice şi implicit a comenzilor corticale de execuţie trimise muşchilor agonişti şi antagonişti. subiecţii sunt crispaţi ca urmare a contractării musculaturii întregului corp (sau a unei întregi regiuni a acestuia). susţinute prin efortul de voinţă. concentrându-se la centrii motori adecvaţi. etc. indispoziţiile sau orice altă scădere a factorilor calitativi. mobilizarea. ceea ce conduce la formarea unei deprinderi supradimensionate în spaţiu şi timp (datorită participării unui număr exagerat de mare de unităţi neuro-motorii). în formarea şi consolidarea deprinderilor motrice. ANDREI DEMETER etapa mişcărilor grosolane. Încercarea de a repeta execuţia reuşită nu se realizează datorită inexistenţei "căilor bătătorite" la nivelul sistemului nervos central (bătătorirea se va realiza printr-un "du-te vino" care se face pe traseul căilor nervoase). Trebuie menţionată necesitatea 38 . Această situaţie determină o mişcare crispată şi rigidă uneori. acest lucru are mare importanţă în procesul de recuperare. motivaţia subiecţilor privind acţiunea motrică respectivă. intervenţia inhibiţiei duce la un proces de selecţie. se reduce zona iradiată de excitaţie. pe baza cărora se elaborează treptat simţul muscular specific deprinderii.

făcând un salt spectaculos de la prima la cea de a treia etapă. intrate acum în stare de inhibiţie. este etapa de automatizare a deprinderii motrice. endocrin. de particularităţile psihice şi de plasticitatea corticală a subiectului (la care trebuie adăugate. în condiţii aproape identice şi. Din punct de vedere fiziologic. deoarece acum nu mai apare iminenţa instalării oboselii neuropsihice sau. solicitarea permanentă a acestor reacţii de bază a făcut ca ele să se integreze (întipărească) în comportamentul indivizilor.treptat . cu condiţia ca în urma nenumăratelor repetări ele să fie întipărite foarte bine în structurile nervoase subcorticale. Din punct de vedere metodic. în care pot fi cuprinse şi deprinderile motrice care pornesc de la realizarea conştientă. repetate de zeci. controlează şi reglează unele funcţii motrice şi vegetative de bază care constituie suportul general al menţinerii homeostaziei organismului. îl constituie automatismele secundare. aceasta este foarte redusă. iar în urma multiplelor repetări ajung să se efectueze fără oglindirea în conştiinţă (automatizare). central şi eferent) este altfel dimensionat. capătă contur estetic. deci care sunt solicitate în orice moment (reflexele care reglează la nivel elementar funcţiile sistemului cardiovascular. în orice caz. cu rol bine determinat în programarea. corespunde elaborării propriu-zise a deprinderii motrice. renal ş. Rezolvarea 39 . sunt condiţionate de complexitatea deprinderii. Al doilea tip de reacţii de ajustare şi adaptare a comportamentului general. ca atare. A TREIA ETAPĂ. ajunse în acestă etapă a diferenţierilor fine. fiind denumite automatisme primare. aparatelor respirator. se obţine. controlul şi supravegherea deprinderii motrice. în acestă etapă. A PATRA ETAPĂ. mii de ori. Diferenţierea fină obţinută la nivel cortical se răsfrânge şi la periferie. Considerând deprinderile motrice drept reflexe condiţionate motorii. să fie repetate cu o frecvenţă mai mare. musculatura antagonistă fiind relaxată. Prin automatizarea actelor/acţiunilor motrice. Acum trebuie acordată o atenţie deosebită eliminării eventualelor incorectitudini. întregul edificiu (aferent.au fost excluse zonele corticale suplimentare. în care mecanisme suplimentare de coordonare permit execuţia corectă a deprinderii în mod repetat. transmiţându-se pe cale ereditară (de exemplu. în cazul deficienţilor. un focar cortical activ.a. denumită şi de diferenţiere fină. dirijarea. fără perceperea lor conştientă. La om.). Ca urmare a plasticităţii corticale foarte mari. deteriorarea acesteia producându-se doar în condiţii interne sau externe neobişnuite. care devine un bun câştigat. această etapă se caracterizează prin concentrarea proceselor nervoase fundamentale asupra zonelor şi teritoriilor corticale interesate în dirijarea şi controlul mişcării. astfel încât la corecta realizare a reacţiei motrice participă numai structurile centrale şi periferice implicate în mişcare. mecanic.stereotipul dinamic este bazat pe înlănţuirea unui număr variabil de reflexe condiţionate şi necondiţionate. Componentele ce alcătuiesc deprinderea motrică devin eficiente. ele sunt legate de diferite reacţii reflex condiţionate care supraveghează. Expresie a automatizării deprinderilor motrice . Se recomandă ca toate deprinderile. creşterea tensiunii arteriale în faţa unui efort fizic sau intelectual). reprezintă un circuit închis. prin aceasta. chiar dacă condiţiile în care se execută la un moment dat sunt schimbate faţă de cele în care a fost învăţat. starea şi gradul de gravitate a bolii/afecţiunii). se înţelege desfăşurarea diferitelor mişcări/gesturi/deprinderi motrice fără oglindirea lor în conştiinţă. din care . În această etapă. armonioase. de nivelul dezvoltării calităţilor motrice. sute. Consolisarea şi finisarea deprinderilor motrice. şcoala pavloviană demonstrează că dirijarea şi supravegherea lor se poate desfăşura şi în lipsa oglindirii lor în conştiinţă. copiii şi adolescenţii trec mai repede prin etapele iniţiale ale formării deprinderilor motrice.intervenţiei celui de-al doilea sistem de semnalizare pentru conştientizarea execuţiei corecte din programul deprinderii motrice. faza de automatizare reprezintă măiestria în execuţie. ca şi la animale. invariabil. un mare număr de acte motrice simple (mai rar cele complexe) se efectuează în mod involuntar. suple. digestiv.

situaţiilor depinde de plasticitatea scoarţei cerebrale care. a gradului de stăpânire a deprinderii. priceperilor şi deprinderilor cunoscute. consolidării.la concluzia că randamentul creşte în învăţare cu 44% dacă demonstraţia este însoţită de explicaţii complete. Înţelegerea acţiunii. Succesul metodologiei formării.subiecţii să cunoască scopul acţiunii şi procedeele folosite pentru realizarea sa. Americanul Pyle. contribuie la stimularea interesului şi la creşterea gradului de activizare şi conştientizare.se va porni de la explicarea clară a valorii deprinderilor motrice ce urmează a fi formate. creează dificultăţi în învăţare. Repetarea impune o constanţă relativă a condiţiilor de execuţie a acţiunii motrice. între cele două metode. a importanţei exerciţiilor folosite în scopul FERCMD acestora. Echilibrul combinativ dintre explicaţie şi demonstraţie are drept rezultat reducerea la minimum a efectelor inducţiei negative. motiv pentru care este necesar ca subiecţii să fie învăţaţi să-şi aprecieze valoarea execuţiilor pornind de la modelul căruia trebuie să-i corespundă execuţia. subliniază avantajul pe care-l prezintă eşalonarea repetărilor în comparaţie cu gruparea lor masivă.explicaţiile să fie prezentate într-un limbaj accesibil nivelului de înţelegere al fiecărui individ. de asemenea. asociată cu explicaţiile necesare înţelegerii structurilor mişcărilor componente. . arătând totodată că detalierea acestora înainte şi în timpul demonstraţiei are influenţe negative. Nerespectarea unui raport optim. derivă recomandarea privind necesitatea de a efectua în cadrul unei lecţii/şedinţe de exercitare un număr corespunzător de repetări şi de a menţine acelaşi program de-a lungul mai multor lecţii/şedinţe de exercitare. Pe parcursul sistemului de lecţii/şedinţe de exercitare se impune ca aprecierile făcute la adresa modului de lucru al subiectului să fie explicite şi motivate (argumentate) şi în concordanţă cu capacitatea de înţelegere a subiectului. menţinerii şi dezvoltării (FERCMD) deprinderilor motrice este condiţionat de următoarele condiţii de bază: a. Demonstraţia. obligativitatea prezenţei în structura lecţiilor/şedinţelor de exercitare a momentului rezervat repetării cunoştinţelor. b. a ajuns -pe baze experimentale . reeducării.M. Lucrările de specialitate clasifică etapele de formare a deprinderilor motrice şi din punct de vedere psihologic. reprezintă o metodă de consolidare a deprinderilor motrice. de fapt. Trebuie respectată. Întărirea . astfel încât să se stimuleze motivaţia însuşirii elementelor componente ale acţiunii motrice respective şi a întregului program de exerciţii. Demonstrarea acţiunii reprezintă suportul faptic-intuitiv pe care se grefează explicaţiile. orientând-o spre cele de amănunt.. Americanul L. c. formând un sistem orientat spre însuşirea unei/unor anumite deprinderi motrice. Continuitatea în repetarea acţiunii. Fixarea deprinderii este favorizată.fixarea deprinderii prin autocontrol. întârziind procesul de formare a deprinderii motrice. urmăreşte să schiţeze mintal planul general al acţiunii şi fazele din care este formată şi prin care trebuie să se treacă (engrama motorie). este necesară deoarece numeroasele repetări şi perfecţionările continui ale mişcărilor componente asigură cadrul necesar echilibrării proceselor nervoase care stau la baza consolidării deprinderilor motrice în aşa fel încât să se asigure perfecţionarea şi întărirea acestora în cadrul unor sisteme stereotipizate. educării. iar eşalonarea corespunzătoare a repetărilor constituie cheia succesului. etc. Pentru aceasta se cere ca: . deoarece distrage atenţia de la observarea elementelor principale. în anumite limite. deoarece cunoaşterea corectă a momentului la care s-a ajuns la învăţare. pentru noi însă punctul de vedere psihofiziologic fiind cel mai convenabil. 40 . Această cerinţă reprezintă. d. în care ultimul deţine rol de conducere. . modalitatea de realizare a relaţiilor dintre primul şi al doilea sistem de semnalizare. metodic. de autocontrol. de aici. poate să realizeze corecţiile necesare. pedagogic. Tomson. de asemenea.

mai întâi. .de la un ochi la altul etc. demonstrarea acţiunii. astfel: . în condiţii de efectuare a unor activităţi practice de muncă. în care activitatea în curs de învăţare sporeşte sau diminuează eficienţa activităţii deja învăţate.Sunt şi situaţii când influenţele nu există. continuitatea în repetarea acţiunii.ă prin exersare. reeducării. . se impune ca modificarea condiţiilor să nu modifice structura de bază a mişcării. transferul este negativ şi se numeşte interferenţă. . În cadrul procesului de formare a deprinderilor motrice. prin exersare.Transferul intrasenzorial se poate produce atunci când antrenarea unui receptor îmbunătăţeşte activitatea altuia în cadrul aceleiaşi modalităţi senzoriale (de exemplu. eficacitatea membrelor de aceeaşi parte. se numeşte transfer. acţionând în sensul unei inhibiţii proactive. factorii de care depinde durata formării şi consolidării deprinderilor motrice.Transferul intersenzorial se poate produce atunci când antrenarea unui receptor îmbunătăţeşte activitatea altuia în cadrul a două modalităţi senzoriale diferite. capacitatea discriminativă tactilă .Când activitatea este influenţată negativ de cea precedentă. Etapele formării deprinderilormotrice sunt prezentate din punct de vedere psihofiziologic (după Demeter. ordinea componentelor. subiecţii să fie supuşi executării acţiunilor în condiţii mereu schimbătoare. . Transferul constă în influenţa unei activităţi asupra altei activităţi ce-i urmează sau a uneia pe care a precedat-o. sunt nule.Transferul homolateral se poate produce atunci când activitatea unui membru influenţează. Există mai multe tipuri de transfer. efectele sale sunt pozitive şi în sensul unei facilitări proactive.). este nouă ca structură. Succesul metodologiei formării. joc sau orice altă activitate practică. întâlnim fenomene de transfer. educării. . consolidării.Un fenomen mai rar întâlnit este cel al transferului sau interferenţei retroactive.e. se face referire şi la noţiunea de transfer. . eficacitatea membrului colateral.. în perioada de consolidare a deprinderilor. contribuie la întărirea deprinderilor. 1980) şi prezintă importanţă pentru înţelegerea mecanismelor prin care se realizează formarea stereotipului dinamic şi automatizarea. Transferul constă în influenţa unei activităţi asupra altei activităţi ce-i urmează sau a uneia pe care a precedat-o.Transferul bilateral se poate produce atunci când activitatea unui membru influenţeaz. întărirea / fixarea prin autocontrol şi aplicarea deprinderilor în condiţii variate şi complexe. . factori de care trebuie să se ţină seama în activitatea practică. cum ar fi: înţelegerea acţiunii.de la o mână la alta. 41 . Pentru aceasta este necesar ca. menţinerii şi dezvoltării (FERCMD) deprinderilor motrice este condiţionat de o serie de condiţii de bază. Aplicarea deprinderilor în condiţii variate şi concrete. cunoaşterea lor fiind importantă în scopul folosirii sau evitării sale în procesul recuperator. Pentru a facilita înţelegerea mecanismelor de formare a deprinderilor motrice.Transferul vertical se poate produce când cea de-a doua sarcină diferă de prima. conforme cu activităţi practice diverse. Rezumatul unităţii de studiu În această unitate de studiu se prezintă. vizuală . utilă. A. datorată învăţării sarcinii anterioare.Transferul orizontal se poate produce când sarcina deja învăţată se aplică într-o situaţie nouă.Ameliorarea înregistrată în învăţarea unei sarcini. . .

Enumeraţi şi detaliaţi candiţiile de bază care trebuie respectate în metodologia FERCMD deprinderilor motrice. constând în acţiuni eficiente. 4. experienţă personală. 6. deprinderi diferite. Enumeraţi categoriile de deprinderi cunoscute. datorată învăţării sarcinii anterioare. 14.. 2. înglobând cunoştinţe teoretice. 11. 7. Exemplificaţi. caracterizat printr-un grad superior de adaptabilitate la situaţiile în care este pus subiectul. 3. Care sunt principalele mecanisme şi procese implicate în formarea şi consolidarea deprinderilor motrice? 9. toate putând fi actualizate.4. Priceperile superioare sunt caracterizate de o mare complexitate structural-funcţională.sunt componente neautomatizate ale activităţii motrice voluntare (folosirea lor depinzând de inteligenţa motrică). Ele sunt definite ca comportamente de tip superior. Caracterizaţi a patra etapă de formare a deprinderilor motrice. 15. Care sunt caracteristicile deprinderilor motrice? Explicaţi fiecare caracteristică. Definiţi deprinderile motrice. Bazele teoretico-metodice ale priceperilor motrice şi ale calităţilor motrice Bazele teoretico-metodice ale priceperilor motrice Împreună cu deprinderile. 10. 13. transferul este negativ şi se numeşte interferenţă. superioare. comportament de tip inteligent. Ce este stereotipul dinamic? 8. Autoevaluare 1. se numeşte transfer. Priceperile elementare reprezintă prima fază a învăţării unei acţiuni şi priceperi complexe.Ameliorarea înregistrată în învăţarea unei sarcini. care constau din valorificarea deplină a întregului complex de activităţi motrice şi intelectaule ale unui subiect. 16. Enumeraţi şi explicaţi tipurile de transfer cunoscute.Când activitatea este influenţată negativ de cea precedentă. Care sunt factorii de care depinde durata elaborării stereotipului dinamic? Justificaţi. 5. Caracterizaţi a doua etapă de formare a deprinderilor motrice. 12. Enumeraţi criteriile de clasificare a deprinderilor motrice şi realizaţi clasificarea deprinderilor motrice în funcţie de aceste criterii. mobilizate şi selectate pentru rezolvarea unor situaţii de asemenea complexe şi schimbătoare. Definiţi termenii de transfer şi interferenţă. întreprinse în condiţii schimbătoare şi chiar dificile. Ele sunt definite ca modalităţi de acţiune în care se organizează un răspuns motric pe baza cunoştinţelor şi a unor capacităţi motrice. 42 . . Pe ce se bazează formarea deprinderilor motrice ca activitate reflexă condiţionată ? Care este principala modalitate prin care se poate ajunge la automatizarea unei deprinderi ? Avantaje şi dezavantaje ale automatizării deprinderilor. priceperile motrice formează baza comportamentului învăţat. Caracterizaţi prima etapă de formare a deprinderilor motrice. Unitatea de studiu IV. Caracteristicile priceperilor sunt: . în condiţiile iniţiale ale învăţării. Caracterizaţi a treia etapă de formare a deprinderilor motrice. care are la bază învăţarea anterioară.

Aceste mişcări sunt rezultatul unei întregi game de factori care se combină şi dintre care fac parte şi calităţile motrice. pe deprinderile motrice acumulate în activitatea anterioară. 2002) Aplicare raţională Mecanismul formării priceperilor motrice superioare se bazează pe cunoştinţele şi. Calităţile motrice fac parte din capacitatea motrică a individului uman. aparate şi sisteme ale organismului (se poate explica unui om cum trebuie să execute o mişcare oarecare . Calităţile omului neantrenat la efort 43 . .. de la cele mai simple la cele mai complexe.exercită influenţe însemnate asupra proceselor de cunoaştere. Generalizarea cunoştinţelor. mai ales. . mai ales prin problematizare. ca şi a experienţei motrice anterioare. aparate şi sisteme ale organismului. care se formează şi se perfecţionează pe baza unor tipare specializate pentru fiecare gen de mişcare în parte. dau subiectului posibilitatea de a acţiona şi în alte condiţii. memoria. biochimice. .deprindere sau pricepere motrică -. pentru obţinerea unei mai bune rezistenţe . acestea sunt selectate raţional. 6. diferite de cele în care s-au format cunoştinţele şi deprinderile motrice.principala cale folosită în formarea priceperilor este aplicarea repetată a cunoştinţelor teoretice şi practice în condiţii mereu schimbătoare. Bazele teoretico-metodice ale calităţilor motrice Generalităţi Omului îi este înscrisă în programul genetic posibilitatea de a efectua o întreagă gamă de mişcări. Din cele de mai sus rezultă că acţionarea asupra calităţilor motrice reprezintă o preocupare majoră îndreptată spre îmbunătăţirea parametrilor structurali şi funcţionali ai diferitelor organe.fac parte din sfera măiestriei şi înarmează subiecţii cu posibilităţi şi instrumente necesare pentru a acţiona adecvat în funcţie de cerinţele concrete impuse de activitatea practică (exprimă măiestria motrică în situaţii variabile). dar nici o explicaţie nu va ajuta pentru stabilirea celor mai bune raporturi de coordonare în funcţia sistemului cardio-vascular.M. Relaţia dintre priceperi şi deprinderi (după M. gândirea creatoare.se consolidează prin folosirea metodologiei active de instruire. Pricepere elementară Exersare (repetare) Deprinderi şi cunoştinţe de specialitate Bariere: situaţii noi Priceperi de tip superior (creativitate) Aplicare la situaţii noi Proces instructiveducativ sau de tratament Schema nr. Ele dau esenţa pregătirii fizice (ca stare continuă) şi a condiţiei fizice (ca stare de moment). . calităţile motrice au la baza dezvoltării şi perfecţionării lor restructurări fiziologice. favorizând reprezentările.V. imaginaţia. permiţând executarea conştientă a acţiunii respective. În momentul efectuării unei acţiuni noi. Epuran. histologice şi morfologice ale diferitelor organe. de la mişcările segmentare la cele ale întregului corp. .aria de manifestare este direct proporţională cu nivelul de dezvoltare a priceperilor.sunt dependente de experienţa motrică anterioară (de deprinderile motrice stăpânite). Spre deosebire de deprinderile sau priceperile motrice. Zaţiorski).

pauză 1'30"-3'. interdependenţă care trebuie înţeleasă în sensul că însuşirea deprinderilor şi priceperilor motrice necesită un anumit grad de dezvoltare a calităţilor motrice. în funcţie de vârstă. mobilitate (indici care dau valoarea calitativă a calităţilor motrice). . rezistenţă. consideră că după efortul implicat în acţiunea de dzvoltare/educare a calităţilor motrice.prin intermediul procesului biologic general de adaptare faţă de cerinţele efortului . viteza. dar conţinutul lor este văzut diferit de către specialiştii domeniului. fără pauză. Restabilirea depinde. se pune şi problema raportului dintre volum şi intensitate . "în cazul forţei ea durează cel mai mult. Gh. . restabilirea nu este liniară: 70% din restabilire are loc în prima treime a timpului de revenire. o formă superioară de exprimare a relaţiilor de coordonare). reeducării.mobilitatea reprezentată de capacitatea omului de a executa cu segmentele corpului mişcări cu amplitudini diferite. Astfel. cea mai mare parte vorbesc despre patru calităţi motrice sau fizice (viteză.după efort mic (40-50%).rezistenţa reprezentată de capacitatea psiho-fizică a organismului de a face faţă oboselii specifice activităţii depuse. Noi vom aborda punctul de vedere al acestora din urmă. Astfel. astfel. 20% în a doua treime. pe când după eforturile de îndemânare şi de rezistenţă organismul îşi revine cel mai rapid. astfel. însă şi de calitatea motrică.după efort maximal (90-100%). sistematic şi continuu . prin contracţia uneia sau mai multor grupe musculare. Zimkin).calităţi motrice specifice. pauză de 3-5'. adică la vârste mici. putându-se efectua mai multe antrenamente pe zi" (N. exprimate în grade. pauză 45"-2'. iar 10% în a treia treime. diminuându-se spre vârstele mai mari. înregistrează un raport invers. consolidării. pe care îl şi influenţează. . Calităţile motrice sunt în strânsă legătură (interdependenţă) cu deprinderile şi priceperile.viteza.îndemânarea. în timp ce forţa şi rezistenţa. de aceea pauza între eforturi va fi mai mare. . . Calităţile motrice se definesc ca aptitudini ale individului de a executa mişcări exprimate în indici de viteză. în care un rol deosebit îl au pauzele dintre repetări. care reprezintă forma complexă de exprimare a capacităţii de învăţare rapidă a mişcărilor noi şi adaptarea rapidă la situaţii variate. Orice 44 . în acest sens recomandându-se: . care exprimă în general repeziciunea mişcărilor. calităţile motrice se consideră a fi de două feluri: . Asupra calităţilor motrice se poate acţiona în sensul educării. forţă.duc la îmbunătăţirea factorilor dimensionali şi a capacităţilor funcţionale ale diferitelor organe. alţii de trei. conform cu specificul deprinderilor motrice (de bază sau aplicative). menţinere sau cedare. asupra acestor două grupe existând un consens. Cârstea (1998). în raport cu o rezistenţă internă sau externă. Un aspect important al activităţii de influenţare a calităţilor motrice este acela al cunoaşterii modului în care se realizează restabilirea organismului după eforturile specifice. în cea mai mare măsură. menţinerii şi dezvoltării (ERCMD). tratând în continuare cinci calităţi.forţa reprezentată de capacitatea organismului de a realiza eforturi de învingere. adăugând şi mobilitatea. componenta genetic determinată a parametrilor funcţiei motrice. iar alţii de cinci.după efort mediu (60-70%). .calităţi motrice de bază . îndemânarea şi mobilitatea găsesc răspunsuri pozitive în perioada caracterizată de marea plasticitate a organismului. Clasificarea calităţilor motrice În general. şi anume: . forţă.exprimă. excluzând îndemânarea (Mateev îndemânarea poate fi o expresie a abilităţii omului şi nu numai coordonare. rezistenţă. îndemânare). ceea ce exprimă de fapt dezvoltarea calităţilor motrice. îndemânare. În legătură cu acest aspect. . în timp ce efortul fizic corect dirijat. aparate şi sisteme ale organismului în întregime.după efort submaximal (75-85%).

întreprinse în condiţii schimbătoare şi chiar dificile. Definiţi priceperile superioare. pentru obţinerea unei mai bune rezistenţe . îndemânarea şi mobilitatea. influenţează perfecţionarea şi consolidarea deprinderilor şi priceperilor motrice respective. biochimice. caracterizat printr-un grad superior de adaptabilitate la situaţiile în care este pus subiectul. deprinderile şi priceperile motrice ? 45 .M. Priceperile elementare reprezintă prima fază a învăţării unei acţiuni şi priceperi complexe. realizată prin exercitarea deprinderilor şi priceperilor motrice. forţa. Ele se clasifică diferit. mobilizate şi selectate pentru rezolvarea unor situaţii de asemenea complexe şi schimbătoare. în funcţie de opiniile diverşilor specialişti. Priceperile superioare sunt caracterizate de o mare complexitate structural-funcţională. rezistenţa. Caracteristicile priceperilor motrice derivă din definiţiile anterioare. Calităţile motrice se definesc ca aptitudini ale individului de a executa mişcări exprimate în indici de viteză. deprinderi diferite. Care este relaţia dintre priceperi şi deprinderi? Definiţi calităţile motrice şi prezentaţi câteva repere generale care le caracterizează. toate putând fi actualizate. histologice şi morfologice ale diferitelor organe. 5. Spre deosebire de deprinderile sau priceperile motrice. care se formează şi se perfecţionează pe baza unor tipare specializate pentru fiecare gen de mişcare în parte. Definiţi priceperile elementare. Care sunt caracteristicile priceperilor motrice? Explicaţi fiecare caracteristică. mobilitate (indici care dau valoarea calitativă a calităţilor motrice). Orice influenţare asupra unei calităţi motrice. are atingeri indirecte şi asupra celorlalte calităţi motrice. înglobând cunoştinţe teoretice. îndemânare. Ele sunt definite ca comportamente de tip superior. priceperile motrice formează baza comportamentului învăţat. aparate şi sisteme ale organismului (se poate explica unui om cum trebuie să execute o mişcare oarecare . 2. forţă. care constau din valorificarea deplină a întregului complex de activităţi motrice şi intelectaule ale unui subiect. Rezumatul unităţii de studiu Împreună cu deprinderile. calităţile motrice au la baza dezvoltării şi perfecţionării lor restructurări fiziologice. 4. rezistenţă. în condiţiile iniţiale ale învăţării.deprindere sau pricepere motrică -. constând în acţiuni eficiente. experienţă personală. Care este relaţia dintre calităţile. comportament de tip inteligent. 6.V. Autoevaluare 1. superioare. Ele sunt definite ca modalităţi de acţiune în care se organizează un răspuns motric pe baza cunoştinţelor şi a unor capacităţi motrice. 3. dar noi am preluat clasificarea care se referă la 5 calităţi motrice şi anume: viteza.acţionare pentru influenţarea calităţilor motrice. Prezentaţi aspectele generale ale clasificării calităţilor motrice. dar nici o explicaţie nu va ajuta pentru stabilirea celor mai bune raporturi de coordonare în funcţia sistemului cardio-vascular. care are la bază învăţarea anterioară. Exemplificaţi. Care este relaţia dintre calităţile motrice şi restabilirea organismului după eforturile specifice ? 8. Zaţiorski). 7. Exemplificaţi.

timpul de reacţie (latenţă). foarte scurtă. . În ceea ce priveşte calitatea fibrei musculare. nu are continuitate. determină cursivitatea şi eficienţa exerciţiului respectiv. . . Tempoul reprezintă densitatea (numărul) mişcărilor pe unitate de timp. deşi formulate diferit. etc. a comenzilir. care ne permite să calculăm intensitatea efortului şi gradul de solicitare a organismului de către un anumit exerciţiu. Factorii care condiţionează viteza Factorii care condiţionează viteza sunt: . modificarea vitezei în timpul execuţiilor fiind specifică efectuării mişcărilor corpului omenesc (creşterea vitezei poartă numele de acceleraţie. îndemânare. au acelaşi conţinut. Aceşti factori pot fi influenţaţi pozitiv printr-o exercitare bine condusă. elasticitatea musculară. medie). viteza fiind prezentată ca expresie a rapidităţii cu care se efectuează o mişcare (vezi formula generală a vitezei = spaţiul parcurs în unitate de timp). efectuarea unui exerciţiu într-un ritm adecvat şi cu o viteză optimă. .capacitatea de concentrare a voinţei. deoarece o mişcare în curs de învăţare nu păstrează ritmul. S-a demonstrat că viteza este condiţionată genetic. . urmărind acest parametru ne putem da seama de nivelul atins în însuşirea unei mişcări. Ritmul reprezintă efectuarea unui efort în timp şi spaţiu. îmbunătăţindu-se excitabilitatea neuromusculară (prin scăderea perioadei de latenţă). Ambii termeni de exprimare a vitezei . depinzând în cea mai mare măsură de zestrea ereditară a subiectului. fiind rezultantă a nivelului de coordonare. se poate acţiona asupra scăderii cronaxiei. este important de reţinut că cea care dă valoare mişcării este viteza optimă de execuţie (şi nu cea maximă).mobilitatea şi forţa proceselor nervoase fundamentale (excitaţia şi inhibiţia). . Aceasta nu înseamnă că această calitate nu poate fi influenţată prin exercitare. . Cursivitatea execuţiei conferă exerciţiului corectitudine.lungimea segmentelor.forţa musculară.cantitativi şi calitativi .5. De asemeni.capacitatea de coordonare a grupelor musculare. trecerile de la un moment la altul al mişcării trebuind să fie line. mobilitatea articulară.Unitatea de studiu IV. dar este legat şi de precizie. Astfel. Bazele teoretico-metodice ale calităţilor motrice viteza şi forţa Viteza Generalităţi Definiţiile date acestei calităţi motrice. precum şi raportul dintre aceste două mărimi. Execuţia actelor motrice poate fi exprimată în termeni calitativi (foarte repede.frecvenţa şi alternanţa succesiunii impulsurilor neuromotoare. rapid. e deceleraţie).pot fi influenţaţi şi indirect. El este legat însă şi de alte calităţi şi manifestări ale organismului uman. deoarece aceste fibre sunt 46 . prin dezvoltarea altor calităţi care să favorizeze manifestarea vitezei.ritmul optim de alternare a contracţiei şi relaxării grupelor musculare angrenate.timpul de transmitere a impulsurilor. . chiar dacă destul de puţin. Caracteristica vitezei este determinată de aprecierea spaţio-temporală a mişcărilor. este cunoscut că un muşchi care are mai multe fibre albe are o rapiditate de contracţie mai mare. abilitate. foarte lent = tempou) şi calitativi (care se referă la durată= scurtă. lent. de care se leagă tempoul şi ritmul. Viteza poate fi uniformă sau neuniformă. iar scăderea ei. se execută "cu bruscheţe". .caliatea fibrelor musculare şi a proceselor energetice. Astfel.

cu atât mai bună este viteza de reacţie.este importantă pentru acţiunile motrice cu structură ciclică. cu cât timpul de latenţă este mai scurt. . reeducării. specifică generală . .nivelul de însuşire a tehnicii de execuţie. care este în cantitate cu atât mai mare cu cât contracţia durează mai puţin. 47 . În ceea ce priveşte lungimea segmentelor şi înălţimea.să fie bine însuşite.reprezintă frecvenţa cu care se pot repeta mişcările într-un timp cât mai scurt.uniformă.depinde de: . manifestând totodată reacţii motrice rapide la diferiţi excitanţi. posedând şi enzimele necesare producerii energiei anaerobe.asiguarea raportului optim între forţă şi viteză. . analiză. pe lamă. glicogen şi enzime. .neuniformă. . .în regim de forţă (detentă). ramuri spor-tive sau activităţi motrice. . . acestea au o influenţă decisivă de care trebuie să se ţină seama (segmentele mai scurte favorizează o viteză mai mare). constă în iuţeala cu care un subiect răspunde la excitanţi diverşi. cu ajutorul analizatorilor auditivi. consolidării. trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: . de aceea. cu maximum de rapiditate. etc. vizuali sau a celor motorii (de exemplu: apăsarea/presiunea pe schi. .în regim de rezistenţă. sinteză). bărbaţii au o mai bună viteză faţă de femei. iar în funcţie de dimensiunile corporale. . .este rapiditatea cu care se execută o mişcare (acţiune motrică.amplitudinea mişcărilor şi frecvenţa lor maximă. actele motrice. . Deprinderile şi priceperile motrice folosite în acest scop. Fibrele roşii conţin mioglobină. precum şi în glicogen.durata totală se stabileşte astfel încât. . unitară ca structură) şi reprezintă timpul scurs de la începutul şi până la sfârşitul mişcării. .reprezintă capacitatea organismului de a efectua. subiectul netrebuind să se concentreze asupra detaliilor de execuţie. . spre sfârşit. menţinerii şi dezvoltării (ERCMD) vitezei Acest proces este complex şi.este rapiditatea de intuire şi acţionare în funcţie de situaţiile de moment.denumită şi reacţie de răspuns sau timp de latenţă.exerciţiile trebuie astfel alese încât să faciliteze execuţia cu mare viteză. Fibrele rapide (albe) şi cele lente (roşii) se deosebesc nu numai structural ci şi din punct de vedere al miozinATP-azei.mai bogate în compuşi macroenergetici (de tipul creatin fosfat şi acid adenozintrifosforic).depinde de: -timpul de sesizare a semnalelor de către analizatori (acuitatea ana-lizatorilor). să nu scadă viteza de execuţie.în regim de îndemânare. Formele de manifestare a vitezei de reacţie VITEZA de execuţie de repetiţie de decizie .repetările trebuie să se efectueze în aşa fel încât durata lor să nu afecteze subiectul prin crearea unei stări de plictiseală. care favorizează instalarea oboselii. alte forme .). se impune ca structurarea lui să fie atotcuprinzătoare. imaginaţie.este implicată în execuţia diferitelor procedee şi exerci-ţii specifice unei probe. Metodologia educării.depinde de: .timpul de analiză şi decizie (gândire. -timpul de conducere a semnalelor şi comenzilor pe reţeaua nervoasă (calitatea conductorilor) . .

scăzând capacitatea de efectuare în bune condiţii a repetărilor următoare. Mărirea vitezei de execuţie se mai poate realiza şi prin uşurarea obiectelor sau aparatelor utilizate în diferite tehnologii de acţionare (gantere. dar în unele cazuri se recomandă ca specialistul să impună ritmul de execuţie (prin numărătoare sau bătăi ritmice). evident rolul hotărâtor avându-l viteza de reacţie. Metode pentru educarea vitezei de execuţie a mişcărilor: . C. astfel: A.reacţia senzo-motorie. mingi medicinale. .de reacţie.determinarea reacţiei la un obiect în mişcare. menţinere sau cedare în raport cu o rezistenţă internă sau externă.metoda exerciţiului repetat.determinarea unor reacţii cu alegerea unui răspuns. Metoda educării reacţiei motrice simple. B.reacţii repetate în situaţii normale (exersarea analitică a reacţiei motrice pe secvenţe de mişcare.). am selecţionat pe cele cu aplicabilitate în domeniul nostru. Metoda educării vitezei prin reacţii complexe. auditive) dinainte stabilite. pauzele nu trebuie să fie nici prea lungi. prin care se urmăreşte dezvoltarea capacităţii de a distinge intervale scurte de timp între acţiunile motrice. care constă în: . în condiţii uşurate). Viteza de decizie poate fi influenţată concomitent cu îmbunătăţirea capacităţii de anticipaţie. tehnologiile de acţionare trebuie să urmărească creşterea continuă a numărului de repetări în aceeaşi unitate de timp sau efectuarea aceluiaşi număr de repetări în unităţi de timp din ce în ce mai scurte. Forţa Generalităţi Forţa se defineşte ca fiind capacitatea organismului uman de a realiza eforturi de învingere.. Există şi alte indicaţii şi metodologii privind influenţarea vitezei. etc. care conţine: . structurate pentru fiecare formă de manifestare a vitezei. . Sunt indicate tehnologiile incluse în activităţi globale (jocuri).determinarea reacţiei şi repetarea acesteia la semnale ce apar inopinat sau la schimbarea situaţiei ambiante. pe care treptat îl accelerează (acţionând astfel asupra tuturor formelor de manifestare a vitezei . prin contracţia uneia sau mai multor grupe musculare. Ritmul şi tempoul pot fi liber alese (în funcţie de capacitatea fiecărui executant). pentru a asigura refacerea fiziologică şi biochimică a organismului. date spontan.metoda autodepăşirii. urmărind cu prioritate dezvoltarea vitezei de reacţie. Exerciţiile selectate trebuie programate adecvat. de la cele mai simple. Forţa mai poate fi definită şi ca fiind capacitatea 48 . dintre care am selectat câteva. capacitatea de generalizare şi alte activităţi realizate pe un fond de problematizare. aparent. . de execuţie). care solicită imaginaţia. la unele cu grad sporit de complexitate. . Dintre metodele folosite de specialişti pentru dezvoltarea vitezei. de repetiţie. astfel: Pentru viteza de reacţie se folosesc exerciţii care presupun reacţii prompte la diferite semnale (vizuale.pauzele trebuie să fie suficient de lungi. exerciţiile sunt puţine. Deşi. deoarece se produce o estompare a excitaţiei de pe scoarţă. variantele şi îmbinarea lor crează o multitudine de tehnologii de acţionare. prin surprindere. Pentru viteza de execuţie şi de repetiţie.

.manifestată în timpul con-tracţiilor izo-tonice.forţa care acţionează în sensul mişcării foţă de amortizare (prinderea mingii. etc.în regim de viteză (detentă sau forţă explozivă). Forţa se apreciază în Kgf (kilograme forţă) şi se măsoară cu ajutorul dinamometrului sau al greutăţilor marcate. generală . sau posibilitatea motrică de a ridica. consolidării. .forţa întregului sistem muscular. . împinge sau trage unele greutăţi. corespunzătoare structurii mişcărilor proprii acestora. Valoarea ei (a lucrului mecanic efectuat) depinde de energia eliberată în unitate de timp şi se situează. Din punct de vedere al specializării noastre. menţinerii şi dezvoltării forţei În metodologia influenţării forţei trebuie respectate anumite cerinţe.grosimea muşchiului.). tracţiune./m/s. .nivelul de dezvoltare al celorlalte calităţi motrice implicate în acţiune (viteză. la o putere mecanică de 1. alte forme de învingere . de cedare . relativă .calitatea proceselor metabolice şi a substanţelor energetice. . transporta.posibilităţile de coordonare a grupelor musculare. statică .vârstă şi sex.factori psihici (voinţă.în regim de îndemânare. 49 . mixtă combinată sau auxotonică.în regim de rezistenţă .organismului de a învinge o rezistenţă prin efort muscular. rezistenţă).grupele musculare asupra cărora dorim să acţionăm.forţă necesară pentru învingerea unei sarcini ex-terne (împingere. etc.forţa anumitor grupe musculare solicitate de specificul ramurilor sportive. pe baza contracţiei musculare. Factorii care condiţionează forţa Factorii care condiţionează forţa sunt: . . maximă . acestea ar fi: . Formele de manifestare a forţei FORŢA specifică .se caracterizează prin gama largă de factori care o condiţionează şi prin dezvoltarea multila-terală a musculaturii. Metodologia educării. .avantajul mecanic oferit de pârghiile utilizate şi de direcţiile în care acţionează grupele musculare. fără a fi vorba de o anumită specializare. dinamică .numărul de fibre musculare angrenate în contracţie. .sau absolută = cantitatea de forţă dezvoltată de un individ într-o contracţie generală. aterizările din gimnastică.manifestată în timpul con-tracţiilor izo-metrice. . motivaţie). în medie.). .5 Kg. reeducării.raportul dintre forţa absolută şi greutatea propriului corp. se vor stabili după o explorare şi evaluare prealabilă.

numărul de exerciţii şi repetări se vor stabili în raport cu particularităţile subiectului (deficienţă. Execuţia actelor motrice poate fi exprimată în termeni calitativi (foarte repede. sex. se vor selecţiona exerciţii a căror influenţă poate fi precis determinată şi care pot fi executate corect de către subiect. Ambii termeni de exprimare a vitezei .max. depinzând în cea mai mare măsură de zestrea ereditară a subiectului. . . prin dezvoltarea altor calităţi care să favorizeze manifestarea vitezei.la stabilirea duratei pauzei de odihnă între repetări se va avea în vedere cantitatea şi calitatea efortului depus (volum şi intensitate). vârstă. (acceleraţia maximă) Pentru a putea influenţa favorabil forţa.pot fi influenţaţi şi indirect. lent. Folosirea unei mase mari impune ritm mai mic. le amintim pe cele care se pot aplica în activitatea noastră: . consolidării. medie). Creşterea forţei. iar scăderea ei. ca urmare.trebuie avut în vedere şi raportul dintre masa musculară activă şi surplusul de ţesut adipos care creează unele dificultăţi în efectuarea exerciţiilor de forţă. S-a demonstrat că viteza este condiţionată genetic. deşi formulate diferit. sau posibilitatea motrică de a ridica. reeducării. Rezumatul unităţii de studiu Definiţiile date calităţii motrice viteza. Forţa se defineşte ca fiind capacitatea organismului uman de a realiza eforturi de învingere.încărcăturile şi creşterea lor se vor fixa raţional. au acelaşi conţinut. . menţinerii şi dezvoltării lor. în dezvoltarea forţei pure se acţionează pe baza formulei: F (forţa) = M. 50 . . Factorii care condiţionează viteza şi forţa. foarte scurtă.. Metoda eforturilor maxime. modificarea vitezei în timpul execuţiilor fiind specifică efectuării mişcărilor corpului omenesc (creşterea vitezei poartă numele de acceleraţie.Metoda eforturilor dinamice.Metoda eforturilor statice. Viteza poate fi uniformă sau neuniformă. iar în cazul calităţii combinate forţă-viteză. e deceleraţie).cantitativi şi calitativi .max. dezvoltarea forţei se realizează pe baza formulei: F (forţa) = M (masa) x a. .). pe baza contracţiei musculare. Ritmul rapid impune folosirea unor încărcături uşoare şi este indicat pentru dezvoltarea unor forme de manifestare a calităţii combinate viteză-forţă. Forţa şi viteza se găsesc într-un raport invers proporţional şi. . Aceasta nu înseamnă că această calitate nu poate fi influenţată prin exercitare. numărul de repetări va fi invers proporţional cu încărcătura. rapid. transporta. precum şi formele lor de manifestare. sunt informaţii care trebuie însuşite. viteza fiind prezentată ca expresie a rapidităţii cu care se efectuează o mişcare (vezi formula generală a vitezei = spaţiul parcurs în unitate de timp). Forţa mai poate fi definită şi ca fiind capacitatea organismului de a învinge o rezistenţă prin efort muscular. etc. împinge sau trage unele greutăţi. nivelul dezvoltării calităţilor motrice. deoarece au legătură strânsă cu metodologia educării. ritmul de execuţie trebuie folosit trebuie să fie mediu sau chiar mic.pentru dezvoltarea forţei anumitor grupe musculare deficitare. nu este însoţită şi de creşterea masei musculare. chiar dacă destul de puţin. efect ce apare la scurt timp de la începerea activităţii.Metoda eforturilor repetate. care se manifestă mult mai târziu. prin contracţia uneia sau mai multor grupe musculare. foarte lent = tempou) şi calitativi (care se referă la durată= scurtă. în raport cu particularităţile subiectului. (masa maximă) x a (acceleraţia). menţinere sau cedare în raport cu o rezistenţă internă sau externă. Dintre metodele folosite pentru dezvoltarea forţei.

Bazele teoretico-metodice ale calităţilor motrice rezistenţa. Exemplificaţi. Care sunt factorii care condiţionează viteza? Explicaţi. precum şi de nivelul de dezvoltare a unor calităţi morale şi de voinţă. reeducării. fără a scădea eficacitatea ei. consolidării. 1. 5. muscular şi ale celorlalte funcţii ale organismului care susţin efortul. Manifestarea rezistenţei este determinată de posibilităţile sistemelor cardio-vascular. 2. în cele de tip anaerob. Dar şi acţiunile motrice care reclamă eforturi maximale şi frecvenţă mare în repetarea lor. menţinerii şi dezvoltării forţei. 7. în mod deosebit.posibilităţile sistemelor cardio-vascular. alternanţa în contracţie a fibrelor musculare. Definiţi calitatea motrică forţa şi enunţaţi principalele aspecte care o caracterizează. respirator şi ale celorlalte sisteme şi funcţii care susţin efortul. Rezistenţa poate fi fizică. . îndemânarea şi mobilitatea Rezistenţa Generalităţi Rezistenţa poate fi definită ca fiind capacitatea organismului de a efectua timp îndelungat o activitate. Exemplificaţi câteva metode folosite în educării. Exemplificaţi câteva metode folosite în educării. 4. 3. necesită menţinerea unei durate de lucru ridicată. reeducării. reeducării. Unitatea de studiu IV. 8. Care sunt cerinţele care trebuie respectate în metodologia educării. Definiţi termenii de ritm şi tempo.6. consolidării. infelectuală. Care sunt formele de manifestare ale vitezei? Definiţi-le şi exemplificaţi. menţinerii şi dezvoltării vitezei.nivelul de dezvoltare al unor calităţi psihice.calitatea metabolismului şi a surselor energetice. Factorii care determină rezistenţa Factorii care determină rezistenţa sunt: .Autoevaluare Definiţi calitatea motrică viteza şi enunţaţi principalele aspecte care o caracterizează. menţinerii şi dezvoltării vitezei? 6. menţinerii şi dezvoltării forţei? 11. la stările de stress. consolidării.relaţia dintre efort şi pauză 51 . Rezistenţa se evidenţiază în acţiunile motrice cele mai diferite. Care sunt condiţiile care trebuie să fie îndeplinite de deprinderile şi priceperile motrice folosite în scopul educării. combinându-se cu toate celelalte calităţi şi având o zonă specifică de manifestare în eforturile de durată. . deci rezistenţă în regim de viteză. Care sunt formele de manifestare ale forţei? Definiţi-le şi exemplificaţi. . precum şi cele care cer eforturi submaximale efectuate prin contractarea unei mari datorii de oxigen. 9. 10. psihică. Care sunt factorii care condiţionează forţa? Explicaţi. respirator.nivelul de realizare a coordonării de către sistemul nervos central a aparatului locomotor şi a funcţiilor vegetative. consolidării. reeducării. a activităţii muşchilor agonişti şi antagonişti. .

. cu accent pe rezistenţă-forţă. amintim: .se vor evita exagerările de orice natură în exercitarea rezistenţei. etc.Metoda eforturilor uniforme (foloseşte eforturi fără variaţii de ritm şi tempou). etc. consolidării. sarcina suplimentară adăugată exerciţiului. 52 . regională locală alte forme . intensitatea scade şi invers. . mărind treptat timpul de repetare. iar cele scăzute rezistenţa de bază şi că încărcăturile medii şi mici favorizează dezvoltarea rezistenţei mai bine decât cele mari. jocuri sportive. . Pe seama acestor trei parametri se pot construi numeroase tehnologii de influenţare a rezistenţei.Formele de manifestare a rezistenţei REZISTENŢA generală . anaerobă . necesare întro anumită activitate (ramură de sport. reeducării. specifică . rezistenţă scurtă (A. Dragnea). trebuie să se respecte o serie de cerinţe. reflectă posibilităţile organismului de a efectua eforturi de o intensitate moderată. .folosirea diferitelor forme de jocuri cu elemente din gimnastică. este specifică eforturilor cuprinse între 45'' şi 2'. se vor avea în vedere particularităţile subiectului. recomandăm următoarele: . muncă. .în regim de viteză. în care pe măsură ce volumul creşte. pe creşterea capacităţii organismului de a consuma oxigen.) unde. rezistenţa se combină în forme extrem de complexe cu viteza sau forţa. rezistenţă lungă (A.în regim de ăndemânare. Rezistenţa se măsoară prin durata.este un efort predominant aerob. În metodologia ERCMD rezistenţei. . aerobă . distanţa sau numărul de repetări ale unui anumit efort efectuat cu o intensitate relativ constantă. . Un factor care are importanţă în ERCMD rezistenţei îl reprezintă tempoul în care se lucrează şi încărcătuar. Metodologia educării.folositea Metodei circuitelor.reprezintă aspectele particulare ale rezistenţei. Orice exerciţiu poate contribui la dezvoltarea rezistenţei dacă se măreşte durata efortului. dintre care amintim: .gradarea treptată a eforturilor pentru evitarea agresării sistemelor cardio-vascular şi respirator. . intensitatea efortului fiind de 95100%.la alergare se va mări treptat distanţa sau timpul.executarea exerciţiilor într-un ritm moderat. Pentru dezvoltarea rezistenţei generale. într-un timp mai îndelungat. De reţinut că tempourile ridicate favorizează dezvoltarea rezistenţei în regim de viteză. Dintre metodele care se folosesc în acest sens.sau de bază. priceperi şi deprinderi motrice aplicative.se va pune accentul pe exercitarea rezistenţei generale.specifică pentru eforturile care depăşesc 8' (de lungă durată). organismul lucrând în condiţii de echilibru în privinţa cheltuielilor energetice şi a aprovizionării cu oxigen. deoarece pot apărea influenţe negative reflectate în echilibrul funcţional al marilor funcţiuni organice.în ceea ce priveşte volumul şi intensitatea efortului.în regim de forţă. Dragnea). sau se va scurta pauza. pentru susţinerea unor eforturi.sau alactacidă. . menţinerii şi dezvoltării rezistenţei Principiul de bază în acţionarea pentru influenţarea rezistenţei este cel al raportului dintre intensitate şi volum.

.gradul de dificultate a coordonării.posibilitatea de a elabora acţiuni motrice noi prin întrebuinţarea adecvată a celor cunoscute.mobilitatea articulară.Metoda eforturilor variabile (foloseşte eforturi cu variaţii de ritm şi tempou). .timpul însuşirii acţiunii motrice.capacitatea scoarţei cerebrale de a selecţiona infoemaţiile primite şi de a programa coordonat impulsurile necesare contracţiei şi relaxării muşchilor interesaţi în efectuarea acţiunii motrice corespunzătoare situaţiei date.este caracteristică condiţiilor de rezolvare a diverselor situaţii.în regim de viteză. după Zaţiorski) .posibilitatea de a încadra şi de a sincroniza propriile acţiuni cu acţiunile partenerului. cu precizie şi indici superiori de viteză şi forţă. . . Ca aptitudine complexă.gradul de stăpânire a deprinderilor motrice şi posibilitatea folosirii lor în condiţii cât mai diferite.precizia execuţiei. Ludu. (primii trei factori. îndeosebi varietatea priceperilor şi deprinderilor motrice stăpânite. solicitat de exerciţiile date.experienţa motrică anterioară. Mathews). Novicov şi colab. .ca o calitate motrică complexă (Epuran. care are ca efect şi o mare economie de energie. în funcţie de cerinţele concrete de efectuare a acestora. Factorii care condiţionează îndemânarea Factorii care condiţionează îndemânarea sunt: . ceea ce diferă fiind tipul de îndemânare şi specificitatea ei în timpul executării unei/unor mişcări. fără ca acestea să fi fost executate anterior.. ca o aptitudine care poate realiza o coordonare fină a mişcărilor (vechi şi noi). .ca o aptitudine a individului de a învăţa rapid o mişcare nouă (Mateev. . . .în regim de rezistenţă.nivelul de dezvoltare a analizatorilor.în regim de forţă. care este mai mic la un om îndemânatec. elasticitatea musculară şi gradul de dezvoltare a celorlalte calităţi motrice. îndemânarea este destul de des definită ca abilitate sau.capacitatea de a acţiona şi rezolva situaţii variate.Metoda antrenamentului cu intervale sau fracţionat. . .ca o capacitate de a restructura rapid mişcările în condiţii variate. . Îndemânarea stă la baza efectuării oricărei sarcini motrice. cu alte cuvinte. Îndemânarea Generalităţi Dacă ar fi să facem o însumare a tot ceea ce s-a încercat ca definire a îndemânării. . pentru obţinerea unor performanţe deosebite. . . am defini-o triplu dimensional: . alte forme 53 . Şiclovan). Formele de manifestare a îndemânării ÎNDEMÂNARE generală specifică ..

în această etapă. viteza mişcărilor nefiind luată în consideraţie. în cazul pacienţilor maturi trebuind să se lucreze mai intens. amintim: . . .sex.creşterea complexităţii exerciţiilor. de îngreuiere. prin influenţa proceselor neuropsihice de relaxare şi prin exerciţii de stretching. Elasticitatea musculară este importantă deoarece. . ca şi de calitatea ligamentelor. . tendoanelor şi muşchilor. În metodologia ERCMD îndemânării. Mobilitatea Generalităţi Mobilitatea este condiţionată de structura şi tipul articulaţiilor.Metodologia educării. pauzele vor trebui să asigure timpul de odihnă.limitarea spaţiului în care se desfăşoară exerciţiul. îmbăgăţirea bagajului de deprinderi motrice.schimbarea tempoului şi a sistemului de execuţie. menţinerii şi dezvoltării îndemânării În metodologia influenţării îndemânării se va avea în vedere o acţiune îndreptată către dezvoltarea coordonării. care se opune mişcării.gradul de oboseală. . cu obiecte sau aparate portative. . . Ea se poate modifica.efectuarea exerciţiilor în condiţii variate (de mediu.temperatura mediului ambiant. Factorii care determină mobilitatea Factorii care determină mobilitatea sunt: .folosirea unor poziţii de plecare pentru exerciţiile alese.ritmul celor 24 de ore (dimineaţa mobilitatea este mai redusă.). contracţia agoniştilor începe înainte de întinderea antagoniştilor.vârstă.impunerea unor restricţii în efectuarea tehnologiilor de acţionare. . deoarece inhibiţia provocată de somn diminuează funcţiile). în mare măsură. de reducere a întinderii prin contracţia aceluiaşi muşchi. etc. accentul cade pe numărul de repetări. timp mai îndelungat şi cu tehnologii mai stimulative. în această etapă apare diferenţierea îmbinării perceperii spaţiului cu timpul în efectuarea exerciţiului. 54 . în exerciţii. . A doua etapă este caracterizată de creşterea preciziei mişcărilor în spaţiu şi scurtarea timpului de execuţie. reeducării. volumul de lucru va fi mic. Pentru noi.schimbarea frecventă a tehnologiilor de acţionare. Dintre principiile după care trebuie alese procedeele folosite pentru ERCMD îndemânării. Cel mai bine se poate acţiona asupra îndemânării în perioada dintre copilărie şi adolescenţă. A treia etapă este caracterizată prin posibilitatea de a se manifesta în condiţii variate şi chiar neobişnuite. este important de ştiut că reducerea elasticităţii antagoniştilor în mişcările cu amplitudine este determinată de acţiunea reflexă de apărare. diferite de cele obişnuite. Gradul de mobilitate creşte concomitent cu elasticitatea musculară. consolidării. . distingem trei etape (după Farfel): Prima etapă se caracterizează prin precizia în spaţiu a coordonării mişcărilor.

adică o singură dată cu trecere prin puncte fixe (de exemplu: îndoirea trunchiului spre stânga şi revenire la verticală. dar poate fi şi dezvoltată. de altfel). . Acestea pot fi: exerciţii pasive. în funcţie de structura articulaţiei (articulaţii cu mobilitate mare. ca şi cel de repetări. reeducării. . medie. cu o cifră care să crească gradul de eficienţă. prin exercitarea componentelor articulare. îmbunătăţirea. în serii a căror număr se stabileşte în funcţie de posibilităţile subiectului (ca şi numărul de repetări. Mobilitatea poate fi recâştigată în cazul în care a fost diminuată. se impune ca exerciţiile să fie legate ca execuţie a elementelor constitutive (repetări). pasivă . Formele de manifestare a mobilităţii MOBILITATEA activă . cu care se află în relaţii de coordonare reciprocă ţi de intercondiţionare. va creşte treptat. partenerului sau cu autorezistenţă) şi îngreuiere (cu obiecte sau aparate portative). trei ori). active libere. de două. cu ajutorul unei forţe externe. de la o săptămână la alta. care are ca principiu de bază acţiunea musculară în trei etape (trepte): 55 . mişcările de mai sus pot fi amplificate fie folosind membrele superioare în prelungirea corpului. menţinerii şi dezvoltării mobilităţii Obiectivul principal urmărit prin dezvoltarea mobilităţii este de a îmbunătăţi calitatea mişcării.este determinată de elasticitatea muţchilor antagonişti şi de forţa necesară mobilizării segmentelor corpuri.este mai mare decât cea activă. Pentru a obţine efectul dorit. Numărul de serii.factorul articulaţie. sau cu arcuiri (repetarea părţii finale a mişcării. sau aparate specifice). În metodologia influenţării mobilităţii se acţionează asupra a două elemente de bază: . se recomandă exerciţii de relaxare.predispoziţii genetice (unii se nasc cu laxitate articulară şi este nevoie de fortificarea musculaturii pentru a proteja articulaţia şi a fixa mobilitatea în limite anatomice şi fiziologice). învăţarea. obţinută prin activitatea musculară proprie. fără a produce stări de disconfort). deoarece mobilitatea este un factor important în educarea. mică) şi de scopul urmărit. Numărul de repetări va fi determinat de evaluarea momentului de la care pornim şi ţinând cont de faptul că pacientul nu trebuie să ajungă la oboseală (oboseala va da execuţii incorecte sau va determina scăparea de sub control a mişcării). Tehnologiile de acţionare folosite în exercitarea mobilităţii sunt numeroase. consolidării. stabilindu-se şi fixându-se poziţia de lucru adecvată şi planurile de acţionare. Aceste exerciţii pot fi executate simplu. active cu rezistenţă (din partea kinetoterapeutului.mobilitatea maximă obţinută într-o articulaţie. În pauzele dintre serii. etc. deprinderilor motrice. cu şi la aparate (aparate din gimnastică. este necesar ca exerciţiile utilizate să fie corect localizate. cu amplitudine maximă (este vorba despre amplitudinea maximă posibilă. se recomandă ca exerciţiile de mobilitate să se efectueze în regim de compensare (şi pentru muşchii agonişti şi pentru antagonişti). Ca şi în alte situaţii. Metodologia educării.mobilitatea maximă într-o articulaţie.. sau de la o zi la alta (atunci când este posibil). apoi spre dreapta şi revenire). prin întindere. păstrând limitele impuse de particularităţile generale şi specifice ale subiectului. De asemenea. Una din metodele cunoscute şi folosite în ultimul timp pentru creşterea supleţii musculare. fie cu mâinile la ceafă (prelungirea braţului de pârghie). la care se lucrează adaptat pentru recuperare. este stretching-ul. .factorul muscular.

consolidării. Care sunt etapele după care se desfăşoară educării. Autoevaluare Definiţi calitatea motrică rezistenţa şi enunţaţi principalele aspecte care o caracterizează. . menţinerii şi dezvoltării rezistenţei? Detaliaţi. 56 . consolidării. precum şi formele lor de manifestare. după care se creşte treptat până se ajunge la solicitări apropiate de normal (10-80''). contracţia agoniştilor începe înainte de întinderea antagoniştilor. fără a scădea eficacitatea ei. consolidării. fără ca acestea să fi fost executate anterior. 10. de multe ori. menţinerii şi dezvoltării rezistenţei? 6. reeducării. 8. Care sunt factorii care condiţionează îndemânarea? Explicaţi. îndemânarea şi mobilitatea. 5. Rezumatul unităţii de studiu Rezistenţa poate fi definită ca fiind capacitatea organismului de a efectua timp îndelungat o activitate. Care sunt principiile după care trebuie alese procedeele pentru educării. consolidării. Care este principiul de bază care trebuie respectate în metodologia educării. Care sunt factorii care condiţionează mobilitatea? Explicaţi. mai indicat decât cel activ. Timpul de menţinere a întinderii creşte treptat în funcţie de evaluare. Ca aptitudine complexă. dar nu mai puţin de 5'' la începutul programului. . menţinerii şi dezvoltării lor. reeducării. în cazul deficienţilor dar şi al normalilor. Îndemânarea stă la baza efectuării oricărei sarcini motrice. 1. 13. Definiţi calitatea motrică îndemânarea şi enunţaţi principalele aspecte care o caracterizează.relaxare relativ totală. îndemânarea este destul de des definită ca abilitate sau. tendoanelor şi muşchilor. 9. Manifestarea rezistenţei este determinată de posibilităţile sistemelor cardio-vascular. reeducării. din acest punct de vedere.. sunt informaţii care trebuie însuşite. Mobilitatea este capacitatea organismului de a desfăşura mişcări cu amplitudine şi este condiţionată de structura şi tipul articulaţiilor. 4. reeducării. Definiţi calitatea motrică mobilitatea şi enunţaţi principalele aspecte care o caracterizează. 2. tendoanelor şi. deoarece au legătură strânsă cu metodologia educării.contracţie statică (izometrică). infelectuală. Care sunt formele de manifestare ale îndemânării? Definiţi-le şi exemplificaţi. Exemplificaţi câteva metode folosite în educării. menţinerii şi dezvoltării îndemânării? 12. Muşchiul sau grupa de muşchi exercitate trebuie menţinute în stare de întindere o perioadă de timp corespunzătoare posibilităţilor subiectului. Elasticitatea musculară este importantă deoarece. ceea ce diferă fiind tipul de îndemânare şi specificitatea ei în timpul executării unei/unor mişcări. reeducării. Care sunt cerinţele care trebuie să se respecte în metodologia educării. Rezistenţa poate fi fizică. lucrul pasiv este. în exerciţii. cu alte cuvinte. ca şi de calitatea ligamentelor. 11. menţinerii şi dezvoltării îndemânării? Exemplificaţi. Exerciţiile pentru mobilitate se adresează articulaţiilor şi muşchilor. 7. respirator şi ale celorlalte sisteme şi funcţii care susţin efortul. reeducării. la stările de stress. consolidării. Care sunt factorii care condiţionează rezistenţa? Explicaţi. Factorii care condiţionează rezistenţa. precum şi de nivelul de dezvoltare a unor calităţi morale şi de voinţă. ca o aptitudine care poate realiza o coordonare fină a mişcărilor (vechi şi noi). Care sunt formele de manifestare ale rezistenţei? Definiţi-le şi exemplificaţi. cu precizie şi indici superiori de viteză şi forţă.întindere lentă. 3. menţinerii şi dezvoltării rezistenţei. psihică. consolidării.

............................................... Componentele procesului instructiv-educativ-recuperator sunt: a................................. .............................................................................. Enumeraţi tipurile de învăţare cunoscute: ....... experienţe motrică anterioară e......... reprezintă expresia calitativă a capacităţii motrice c......... Test de autoevaluare al cunoştinţelor din modulul IV 1.......... aptitudini e................................................................ capacităţi motrice b... dezvoltarea calităţilor motrice 4....... Printre caracteristicile deprinderilor motrice se numără: a.... Enunţaţi principalele repere pentru educării...... Enumeraţi 4 (patru) denumiri folosite pentru clasificarea deprinderilor motrice: ................................................................ optimizarea indicilor dezvoltării fizice c................. noţiuni de etiologie.......... aprecieri asupra execuţiei g................................... stereotipuri dinamice motorii g........................................................ indicii morfo-funcţionali ai organismului 3............ deprinderile şi priceperile motrice f................................... 6................... patologie d................................................................................................. .................................................... recomandări......................... mişcarea c.............. indicaţii..... 15................. .......................................... cunoştinţele de specialitate se referă la: a.... sunt rezultatul repetărilor multiple a unui lanţ de acte motrice 57 ................................................. În domeniul Kinetoterapiei................ cunoştinţele teoretice şi practice de specialitate d....... ..................... componente automatizate c........... 3........................... comportamente de tip superior 5................... cerinţe igieno-fiziologice de practicare a exerciţiilor fizice f......................................................................... Care sunt formele de manifestare ale mobilităţii? Definiţi-le şi exemplificaţi.............................................................................................. sunt componente ale activităţii voluntare b.................................................. ................ exerciţiul fizic b........................................................................................ semiologie.......... menţinerea................ ................................. lanţuri de reflexe condiţionate complexe d......................................................................... ........................ legături multiple f.................. relaţia terapeut-pacient h.................. menţinerii şi dezvoltării mobilităţii.. sunt reversibile d.................14...... .................... consolidării............................. obiectivele urmărite b..... Selectaţi noţiunile/expresiile care pot intra în definiţia deprinderilor motrice: a.... reeducării. recuperarea......................................................... şedinţa de exercitare e. calităţile motrice g..........

................... slaba inhibiţie activă c................................ contracţia puternică a antagoniştilor g....... "eliberează".. A treia etapă a formării deprinderilor motrice se caracterizează prin: a................... conforme cu activităţi practice diverse 10..... continuitatea în repetarea acţiunii g................ oboseală nervoasă şi psihică f............... educării...........e..................... Enumeraţi tipurile de transfer învăţate: ............. contracţia inegală şi haotică a musculaturii agoniste şi antagoniste b.......... Prima etapă a formării deprinderilor motrice se caracterizează prin: a........................... se perfecţionează treptat şi neuniform 7........... intrarea în inhibiţie a zonelor corticale suplimentare 9........... generalizarea răspunsurilor 8. sunt dependente de experienţa motrică anterioară e............... 11.......... executarea actelor motrice cu indici crescuţi de precizie d....... comenzi de răspuns precis selecţionate e..................... lipsă de coordonare f.. ....... întărirea-fixarea deprinderii prin autocontrol h........................ menţinerii şi dezvoltării deprinderilor motrice sunt: a............................... buna concentrare a excitaţiei corticale b......................................................... excitaţiile iradiază mai multe zone senzitive şi motorii d....................... înţelegerea acţiunii c................................... diferenţiere fină la nivel cortical şi periferic e.................. echilibrarea excitaţiei şi inhibiţiei c.............. . relaxarea musculară e.................. scoarţa cerebrală asigurând participarea ei la alte acţiuni d..... ...................... predominanţa mişcărilor inutile d.... demonstrarea acţiunii f.... total sau parţial...................... Condiţiile de bază impuse de metodologia formării............. aplicarea deprinderilor în condiţii variate şi concrete........ sunt rezultatul aplicării repetate a cunoştinţelor teoretice şi practice în condiţii mereu schimbătoare 58 ............................................................................. sunt mişcări automatizate g. fac parte din sfera măiestriei f............. fac parte din sfera măiestriei c.... ........................................ reeducării............................... un bun control asupra automatismelor primare j...... oglindirea actelor motrice în conştiinţă b.................... corectării................. sunt componente automatizate ale activităţii voluntare b...................... Caracteristicile priceperilor motrice sunt: a.....

. săritura f...................... Calităţile motrice de bază sunt: a.... se recomandă ca pauzele dintre repetări să fie după cum urmează: a....... . rezistenţa i.. mersul b......................................... tehnici de execuţie e....... ................................ comportamente de tip inteligent d... Enumeraţi 4 (patru) dintre formele de manifestare ale vitezei: ............. îndemânare.............. creşterii.......................... reeducării....................... forţă. după efort submaximal = 2'-3' d......... mobilitatea e.. mobilitatea şi forţa proceselor nervoase fundamentale c... forţa c...... rezistenţă....... Metodologia educării.... după efort mediu = 45'-2' c....................... Ţinându-se cont de raportul dintre volumul şi intensitatea efortului... cu pauze lungi între ele c.............. dintre noţiunile de mai jos.................. Selectaţi.. după efort mic = 10-40' b.... capacitatea de coordonare a grupelor musculare 59 .. pe acelea care pot fi incluse în definiţia calităţilor motrice: a...... alergarea d......................... aruncarea-prinderea h.... indici de viteză......... stabilirea duratei totale a efortului astfel încât.......... 17.. modalităţi de acţiune b................ aptitudini c....12............. Printre factorii care condiţionează viteza se numără: a.................................. muscular şi ale celorlalte funcţii ale organismului care susţin efortul e.... după efort maximal = 3'-5' 15................ timpul de latenţă (reacţie) 16..... menţinerii şi dezvoltării vitezei impune respectarea următoarelor condiţii: a. timpul de transmitere a impulsurilor d................ nivelul de dezvoltare al analizatorilor f.............................................. posibilităţile sistemelor cardio-vascular... să nu scadă viteza de execuţie d...................... respirator.. îndemânarea 14................. ............. spre sfârşit........... folosirea unui număr mare de repetări................................................ deprinderile şi priceperile motrice folosite să fie bine însuşite b.......... mobilitate 13.............. numărul de fibre musculare angrenate în contracţie b................. viteza g.....

.................... lungimea segmentelor...................... grosimea muşchiului d................... menţinerii şi dezvoltării forţei impune respectarea următoarelor cerinţe: a......................... în stabilirea volumului şi intensităţii efortului se respectă particularităţile individuale b......... ....................................... solicitat de exerciţiile date c.............. Enumeraţi 4 (patru) dintre formele de manifestare a forţei: .................................. ................... respirator.......... experienţa motrică anterioară şi nivelul de dezvoltare a celorlalte calităţi motrice f................................................. temperatura mediului ambiant e................ nivelul de dezvoltare a analizatorilor 60 .. se are în vedere raportul dintre masa musculară activă şi surplusul de ţesut adipos c........ frecvenţa şi alternanţa succesiunii impulsurilor neuromotoare.. gradarea treptată a eforturilor 24.... mobilitatea articulară.......... avantajul mecanic oferit de pârghiile utilizate şi de direcţiile în care acţionează grupele musculare 19...................................................................................................... posibilităţile sistemelor cardio-vascular........................................ relaţia dintre efort şi pauză c............................................................. Enumeraţi 3 (trei) forme de manifestare a rezistenţei: ................... numărul de repetări va fi invers proporţional cu încărcătura şi se va stabili în funcţie de particularităţile subiecţilor c................................................................................. ........................ ........... timpul însuşirii acţiunii motrice b........................ 20........................................18.............................................................................. elsticitatea musculară e. se efectuează o explorare şi evaluare prealabilă... forţa musculară d....... Printre factorii care condiţionează forţa se numără: a............ pauza dintre repetări se va stabili în funcţie de volumul şi intensitatea efortului e........................................................................ gradul de dificultate a coordonării....................... ........... reeducării................................. Printre factorii care condiţionează îndemânarea se numără: a...................................... .................................................... Printre factorii care determină rezistenţa se numără: a......................... mărind treptat timpul de repetare b............. muscular şi ale celorlalte funcţii ale organismului care susţin efortul 22............ calitatea metabolismului şi a surselor energetice b.................................................. se pune accent pe creşterea capacităţii organismului de a consuma oxigen d............................................................................... ritmul optim de alternare a contracţiilor şi relaxărilor grupelor musculare angrenate b...... 23.................... a comenzilor d........................... creşterii.......... executarea exerciţiilor într-un ritm moderat.................................... Metodologia educării............... creşterea complexităţii exerciţiilor d....... ....................................... pe baza căreia se stabilesc grupele musculare şi se selectează exerciţiile a căror influenţă poate fi precis determinată 21........... Pentru dezvoltarea rezistenţei generale se recomandă: a....... nivelul de dezvoltare al celorlalte calităţi motrice implicate în acţiune c...........................................

Printre factorii care condiţionează şi determină mobilitatea se numără: a. creşterii. Pentru dezvoltarea îndemânării se recomandă: a. limitarea spaţiului în care se desfăşoară exerciţiul c. menţinerii şi dezvoltării mobilităţii recomandă respectarea următoarelor cerinţe: a. diferite de cele obişnuite e. temperatura mediului ambiant g. reeducării. Metodologia educării. număr mare de repetări. localizarea precisă a mişcărilor b. numărul de serii şi cel de repetări se stabileşte în funcţie de particularităţile subiectului şi creşte progresiv e. vârsta şi sexul 27. fără pauze de odihnă b. elasticitatea musculară d. structura şi tipul articulaţiilor. pentru exerciţiile alese. schimbarea tempoului şi a sistemului de execuţie d. precizia execuţiei. folosirea antrenamentului cu intervale f. efectuarea exerciţiilor în condiţii variate 26. ritmul celor 24 de ore e. creşterea complexităţii exerciţiilor f. care are ca efect şi o mare economie de energie f.25. gradul de oboseală h. ligamentelor şi tendoanelor b. posibilitatea de sincronizare a propriilor acţiuni cu ale altora c. folosirea unor poziţii de plecare. în pauzele dintre serii se efectuează exerciţii de relaxare 61 . executarea mişcărilor cu amplitudine maximă posibilă d. folosirea Metodei circuitelor c. dezvoltarea sa în copilărie g.

62 .

etc. I. Creşterea şi dezvoltarea: definiţii. deoarece începând chiar de la naştere anumite componente se degradează şi mor (de exemplu. mai ales. Dezvoltarea se apreciază prin diferenţierile caracterelor morfologice şi funcţionale ale ţesuturilor. III. Perioada de maturitate şi reproducere. deşi au o bază comună şi apar ca aspecte ale aceleiaşi evoluţii morfofuncţionale.a. dezvoltarea reprezintă aspectul calitativ. pe baza înmulţirii celulelor. greutăţii. capacităţii vitale. Criterii şi metode de apreciere a creşterii şi dezvoltării Scopul modulului  Înţelegerea noţiunilor de bază referitoare la creştere şi dezvoltare şi a modalităţilor prin care aceasta poate fi evaluată Obiective operaţionale      Cunoaşterea diferenţelor dintre noţiunea de creştere şi cea de dezvoltare Cunoaşterea factorilor care condiţionează creşterea şi dezvoltarea Însuşirea legilor creşterii şi dezvoltării Însuşirea modalităţilor de operare cu criteriile şi metodele de apreciere a creşterii şi dezvoltării Cunoaşterea deficienţelor de creştere şi dezvoltare Unitatea de studiu V. diametrelor.1. ţesuturilor. perimetrelor. celulele sistemului nervos). legi Definiţii Viaţa omului este caracterizată de trei perioade principale: Perioada de creştere şi dezvoltare (de evoluţie). prin conţinutul lor sunt diferite. echivalentă vârstei înaintate (vârsta a treia). organismul nu stagnează. ci involuează treptat. Prin creştere şi dezvoltare se înţelege complexul dinamic de procese şi fenomene biologice. prin perfecţionarea şi adaptarea progresivă 63 . În această perioadă. prin care trece organismul omenesc în evoluţia sa.. în timp ce creşterea se desfăşoară. factori care o condiţionează. Astfel. de la naştere şi până la maturitate. fibrelor musculare. Aceste noţiuni.MODULUL V. II. şi poate fi urmărită prin măsurători repetate a înălţimii. ş. sub aspect cantitativ. dat de raportul dintre vârstă şi procesele de creştere şi funcţionalitate a organismului omenesc. Perioada de involuţie.

mutaţiile şi alte mecanisme genetice favorizează şi mai mult această variaţie a caracterelor ereditare. Jocul complicat al legilor eredităţii. el este o fiinţă diferită de ei. având caractere proprii rezultate din unirea . Factorii care condiţionează creşterea şi dezvoltarea organismului Creşterea şi dezvoltarea corpului sunt condiţionate de factori endogeni (interni) şi exogeni (externi). fenomenele de dominanţă şi recesivitate. ca atare. Funcţionarea aparatelor şi sistemelor organice. asupra tipului şi gradului de evoluţie somatică şi organică. respiratorii şi circulatorii. În ceea ce priveşte creşterea. Dezvoltarea este condiţiona de adaptarea şi perfecţionarea tuturor acestor funcţiuni la necesităţile vieţii biologice şi sociale. Ereditatea influenţează atât forma corpului şi structura ţesuturilor. voce.a aparatelor şi sistemelor. 64 . Deşi copilul este produsul ereditar al părinţilor. se poate afirma că sistemul endocrin declanşează acţiuni pe care le dirijează sistemul neurovegetativ. condiţionează viaţa şi sănătatea fiecărui individ. sâni. care antrenează în efortul lor constructiv şi funcţiile digestive.). având o intensitate sporită în copilărie şi tinereţe. dezvoltarea . cât şi funcţiile organice. Sistemul nervos Factorii ereditari Metabolismul Exerciţiul fizic Factorii de mediu extern Sistemul endocrin Rolul coordonator al acestor fenomene variate este îndeplinit de sistemele nervos şi endocrin. care se exercită pe toată durata vieţii. în timpul fiecărei perioade de vârstă. Analiza rolului pe care îl au hormonii în procesul evolutiv al organismului. O importanţă deosebită se recunoaşte factorilor endocrini care au o mare influenţă asupra creşterii în înălţime şi freutate.ca ansamblu de modificări funcţionale.în proporţii diferite . aflate sub conducerea sistemului nervos central şi a celui vegetativ. de îmbunătăţiri calitative . după un adevărat cod genetic. evoluţia şi potenţialitatea genetică a individului. Sinergia lor funcţională se schimbă şi se restabileşte în funcţie de sex.se cercetează şi se apreciază cu mai multă dificultate. Factorii interni care influenţează creşterea şi dezvoltarea organismului sunt: ereditatea şi marile funcţiuni organice. ne conduce spre mecanismele superioare de stimulare şi reglare a creşterii şi dezvoltării. prin evoluţia complexă şi integrarea coordonată a lor într-un tot unitar. Transmiterea caracterelor ereditare se face prin legi generale imuabile. fiind strâns legată de proprietatea celulelor tinere de a se înmulţi şi regenera. coordonate de sistemul nervos şi endocrin. Ereditatea este o funcţiune fundamentală care asigură transmiterea caracterelor la urmaşi. Dacă procesul de creştere poate fi măsurat şi controlat cu uşurinţă. etc. asupra dezvoltării aparatului genital şi caracterelor sexuale secundare (pilozitate. sarcina principală este îndeplinită de funcţiile metabolice.a celor două patrimonii ereditare. Cercetarea atentă şi metodică a antecedentelor ereditare poate aduce informaţii preţioase pentru stabilirea diagnosticului şi prognosticului unei afecţiuni.

Creşterea somatică se desfăşoară pe două direcţii: - creştere somatică globală, realizată prin sporirea masei; - creştere somatică diferenţiată, realizată prin modificarea formei şi funcţiilor ţesuturilor şi organelor. Creşterea în greutate este precedată şi urmată de o creştere activă în înălţime. Această alternanţă corespunde activităţii ritmice şi echilibrate a două constelaţii hormonale: una anabolică, dominată de vag, care stimulează creşterea ponderală şi alta catabolică, dominată de acţiunea simpaticului. Factorii externi care influenţează creşterea şi dezvoltarea organismului se pot clasifica în: - Factori care acţionează asupra evoluţiei intrauterine (topografia bazinului, durata sarcinii, felul de viaţă, alimentaţia, starea de sănătate, eventualele tratamente medicale medicamente toxice, iradieri - ale mamei). - Factori are acţionează asupra evoluţiei extrauterine (micro- şi macroclimatul înconjurător - aer, căldură, lumină, umiditate -, geoclimatul - aşezarea geografică, natura solului, anotimpurile -, condiţiile de mediu social-economic). Creşterea şi dezvoltarea copilului sunt condiţionate şi de alimentaţie, digestie, absorbţie, repartizarea şi fixarea elementelor plastice în celulele corpului, precum şi de utilizarea elementelor plastice în conformitate cu nevoile organismului. La acestea se adaugă valoarea de influenţare a activităţilor motrice care, prin fenomenele de adaptare şi supracompensare, ajung să stimuleze (şi, într-o oarecare măsură să dirijeze) creşterea şi dezvoltarea. Toate activităţile motrice dezvoltă aparatul locomotor, iar - prin aceasta - sunt angajate în activitate respiraţia, circulaţia, schimburile nutritive şi procesele de regenerare, sistemele de reglare neuroendocrine; exercitarea lor desăvârşeşte structura funcţională a ţesuturilor, stimulează creşterea şi dezvoltarea şi duce la o bună integrare a elementelor care alcătuiesc organismul.

65

Legile creşterii şi dezvoltării
L E G I L E C R E Ş T E R I I ŞI
- De la naştere şi până la maturitate, creşterea ţesuturilor şi organelor este inegală (de exemplu, creierul creşte de patru ori, ficatul de nouă ori, splina de treisprezece ori, inima de douăzeci de ori, intestinul de treizeci de ori); deci, ţesuturile şi organele cresc mai repede sau mai lent, unele se dezvoltă continuu, altele cunosc perioade de stagnare sau chiar de involuţie.

Legea creşterii inegale şi asimetrice a ţesuturilor şi organelor

Legea ritmului diferit de creştere şi dezvoltare

- Cele mai multe elemente somatice urmează ritmul de creştere al taliei şi al greutăţii corpului, doar organele păstrând un ritm propriu de creştere, diferenţiare structurală şi perfecţionare funcţională; astfel, importante variaţii de ritm se înregistrează la creşterea diferitelor părţi ale regiunii corpului (de exemplu, capul creşte de două ori, trunchiul de trei ori, membrele superioare de patru ori, iar cele inferioare de cinci ori).

D E Z V O L T Ă R I I C O R P U L U I

Legea schimbării proporţiilor şi raporturilor dintre organism şi părţile componente

- Efectele celei de-a doua legi se traduc prin schimbări continue ale proporţiilor şi raporturilor dintre părţile constitutive ale corpului şi întreg; de exemplu, la naştere copilul este o fiinţă disproporţionată şi imperfectă în comparaţie cu adultul, disproporţii existând încă din viaţa intrauterină, astfel: la embrion (două luni), înălţimea capului este cât jumătate din cea a întregului corp; intrauterin membrele superioare sunt mai lungi decât cele inferioare, după naştere ele se egalizează, iar la 10 ani, membrele inferioare devin mai lungi.

Legea marilor alternanţe în creştere şi dezvoltare

- Legea se referă la alternanţa, în timp, între creştere şi dezvoltare, între creşterea în înălţime şi cea în greutate, între bust şi membrele inferioare, între creşterea activă a dimensiunilor corpului şi dezvoltarea organelor, ş.a.m.d.

Legea creşterii şi dezvoltării diferenţiate pe sexe

- La fete, pubertatea începe şi se termină mai devreme decât la băieţi; în această perioadă ele depăşesc (pentru scurt timp) creşterea băieţilor (concomitent cu dezvoltarea sexuală, are loc şi o dezvoltare osoasă, musculară, viscerală şi psihică mai mare). - La băieţi, domină creşterea centurii scapulare, iar la fete, creşterea bazinului şi centurii pelvine.

Aceste legi definesc şi fundamentează procesele de creştere şi dezvoltare ale organismului uman.

66

Rezumatul unităţii de studiu
Prin creştere şi dezvoltare se înţelege complexul dinamic de procese şi fenomene biologice, prin care trece organismul omenesc în evoluţia sa, de la naştere şi până la maturitate. Aceste noţiuni, deşi au o bază comună şi apar ca aspecte ale aceleiaşi evoluţii morfofuncţionale, prin conţinutul lor sunt diferite. Astfel, în timp ce creşterea se desfăşoară, mai ales, sub aspect cantitativ, pe baza înmulţirii celulelor, ţesuturilor, fibrelor musculare, etc. şi poate fi urmărită prin măsurători repetate a înălţimii, greutăţii, diametrelor, perimetrelor, capacităţii vitale, ş.a., dezvoltarea reprezintă aspectul calitativ, dat de raportul dintre vârstă şi procesele de creştere şi funcţionalitate a organismului omenesc. Dezvoltarea se apreciază prin diferenţierile caracterelor morfologice şi funcţionale ale ţesuturilor, prin perfecţionarea şi adaptarea progresivă a aparatelor şi sistemelor, prin evoluţia complexă şi integrarea coordonată a lor într-un tot unitar. Creşterea şi dezvoltarea corpului sunt condiţionate de factori endogeni (interni) şi exogeni (externi), care se exercită pe toată durata vieţii, având o intensitate sporită în copilărie şi tinereţe. Cele 5 legi ale creşterii şi dezvoltării ghidează kinetoterapeutul în procesul de apreciere a creşterii şi dezvoltării copiilor şi îl ajută să stabilească un diagnostic funcţional corect.

Autoevaluare
1. Care sunt principalele perioade care caracterizează viaţa umană? 2. Definiţi creşterea şi dezvoltarea şi subliniaţi aspectele care le diferenţiază. 3. Care sunt factorii interni care condiţionează creşterea şi dezvoltarea şi cum acţionează aceştia? 4. Care sunt factorii externi care condiţionează creşterea şi dezvoltarea şi cum acţionează aceştia? 5. Care sunt legile creşterii şi dezvoltării? Explicaţi fiecare lege. Exemplificaţi.

Unitatea de studiu V.2. Criterii şi metode de apreciere a creşterii şi dezvoltării
Examenul somatoscopic Aprecierea creşterii şi dezvoltării copiilor şi tinerilor se face prin observarea analitică, statică a aspectelor morfologice ale întregului corp şi a fiecărei părţi separat şi, la nevoie, prin probe dinamice, în cadrul examenului somatoscopic, examen care are următoarele caracteristici: I. Se examinează, mai întâi, caracterele individuale globale, care vor fi orientate spre observarea: I.a. Înălţimii şi greutăţii, armoniei între întreg şi părţi, atitudinii şi comportamentului motric; I.b. Aspectelor morfologice ale tegumentelor şi fanerelor, ale ţesuturilor subtegumentare, muşchilor, oaselor, articulaţiilor - la nivelul întregului corp; I.c. Organelor şi funcţiilor acestora, prin observarea formei şi volumului cavităţilor în care sunt cuprinse şi a manifestărilor motrice exterioare.

67

sub cifrele medii sau valorile standard .dinamometre. Se poate completa cu probe dinamice simple. bust).între450-500-> tendinţă de îngrăşare. . . greutate corporală (bărbaţi) şi 390 g.Quetelet". pentru măsurarea diametrelor (biacromial.sau subdezvoltaţi. Rezultatele obţinute prin măsurători se prelucrează statistic şi se compară cu "cifrele medii". . forma. asocierea sau raportarea valorilor obţinute prin aplicarea examenului antropometric şi funcţional între ele. pentru măsurarea înălţimilor (corp.examinarea părţii anterioare a subiectului.normal dezvoltaţi. la nivelul întregului corp. . sau cm.).sai supradezvoltaţi. se observă mai întâi global regiunea respectivă şi. astfel: . apoi a celei posterioare. pe segmente. După efectuarea măsurătorilor.trusa antropometrică. aceste două modalităţi de examinare se interpătrund. completându-se reciproc şi formând aşa numitul examen somato-antropometric sau antropo-somatoscopic.spirometru. . sau cu "valorile standard" ale creşterii şi dezvoltării.în jurul cifrelor medii sau a valorilor standard . pentru măsurarea capacităţii vitale.între 390/400-450 -> zonă normală 68 . etc. . pe regiunile şi segmentele corpului. . cunoscute din literatura de specialitate. apoi din profil. valoarea indicelui se interpretează astfel: . etc. are ca rezultat stabilirea unor indici antropometrici şi fiziologici. pe baza cărora se pot calcula indicii de proporţionalitate. bitrohanterian). adresate întregului corp. aprecierea se face atât global. . sechele. simetria. cum ar fi: corpolenţa. sau în g.II. care conţine: .taliometru. pentru o corpolenţă medie sau o stare bună de nutriţie. proporţionalitatea în raport cu alte regiuni. Indicii antropometrici şi fiziologici Compararea.) (G/T) La adulţi. pentru măsurarea greutăţii. Examenul antropometric Examenul antropometric completează examenul somatoscopic cu date care dau informaţii în legătură cu creşterea şi dezvoltarea celor investigaţi.hiper. apoi. fiecărui centimetru din înălţimea corpului trebuie să-i corespundă 400 g. (femei).cadrul somato-antropometric. pentru măsurarea forţei.hipo.cântar. la talie (în dcm. aspecte patologice (malformaţii.peste cifrele medii sau valorile standard .). observând la fiecare regiune şi segment abaterile de la normal în ceea ce priveşte: mărimea. la fiecare regiune. robusteţea. subiecţii putând fi încadraţi în trei categorii: .peste 500 -> corpolenţă crescută. Pentru examenul antropometric se folosesc: . Unii dintre indicii cei mai importanţi pentru aprecierea creşterii şi dezvoltării sunt: Indicele "de corpolenţă-Bouchard" sau "de nutriţie . tulburări funcţionale decelabile pe baza unor manifestări exterioare. se calculează împărţind greutatea (în kg. de sus în jos.compase. proporţionalitatea dintre segmentele corpului. unor regiuni sau segmente şi cu o serie de investigaţii funcţionale ale principalelor aparate şi sisteme ale organismului. Se cercetează apoi caracterele morfologice şi funcţionale parţiale. . cât şi pe fiecare regiune şi segment în parte. pentru măsurarea perimetrelor şi a lungimii segmentelor. care exprimă o serie de caracteristici complexe ale corpului omenesc. .panglică centimetrică (bandă metrică). calculate pe vârste şi sexe. Aşadar. III.

la băieţi. valorile greutăţii pot fi medii. Prin raportarea greutăţii la talie se pot face aprecieri cu privire la gradul de corpolenţă şi armonie în dezvoltarea somatică. Înălţimea este influenţată mai mult de ereditate şi mai puţin de factorii de mediu. 9 cm. capacitatea vitală şi forţa musculară.5 (femei).aprox. mici sau mari.. După naştere. ca de exemplu. Indicele "de proporţionalitate-Adrian Ionescu" rezultă din scăderea jumătăţii taliei din înălţimea bustului (B-T/2). . Greutatea este un indice foarte labil.aprox. fiind deci un indice sensibil şi semnificativ pentru funcţia metabolică şi capacitatea organismului de a fixa sau pierde rezervele nutritive.sub 50 -> slab. În viaţa intrauterină. Înălţimea corpului sau talia este considerată unul dintre principalii indicatori ai creşterii somatice.aprox.la trei ani: . indicele de proporţionalitate prezintă variaţii în funcţie de vârstă. foarte mari şi foarte mici. la băieţi. Evoluţia greutăţii variază în limite mai largi decât a taliei.între 300-390/400 -> corpolenţă scăzută. .la pubertate: . iar la femei de 3-4 cm. Acest indice este mult folosit în auxologie şi în pediatrie. de aceea ea reprezintă un factor mai stabil decât greutatea şi variază în limite mai restrânse (nu scade decât în cazuri foarte rare). acest indice dă indicaţii privind gradul de dezvoltare a toracelui şi proporţia între lungimea şi grosimea trunchiului. corpul creşte într-un ritm din ce în ce mai lent. Valorile taliei se pot împărţi în trei grupe: mijlocii. Indicele "pulmonar (de rezistenţă)-Demeny". 4 cm. ..aprox. . pentru cercetarea creşterii normale şi depistarea cazurilor patologice. Raportate la vârsta cronologică.8 (bărbaţi adulţi) şi 3. . reprezintă raportul între capacitatea vitală (în cm. 6 cm.aprox. să crească sau să scadă.. la fete. 8 cm.. care depinde mai puţin de factorii genetici şi mai mult de influenţele mediului extern (alimentaţie) şi intern (metabilism).. depinzând în special de starea de nutriţie a mamei..între 60-55 -> bun. greutatea şi înălţimea corpului cresc intens şi progresiv. . la fete.în jur de 19 ani: . La greutate mai pot fi raportate şi alte date morfologice şi funcţionale. la care se pot adăuga grupele extreme. Aprecierea creşterii globale a corpului În lucrările de specialitate. la băieţi.sub 300 -> nutriţie nesatisfăcătoare.3) şi greutatea corporală (în kg. însă cu variaţii individuale din ce în ce mai mari. . 69 .. foarte mari şi foarte mici. 3 cm. mari şi mici. creşterea globală este reprezentată prin indicii de înălţime şi greutate. la bărbatul adult valoarea medie a indicelui este de 5-6 cm. valoarea indicelui se interpretează astfel: . iar în ortopedie şi în controlul medical al sportivilor. 4 cm.-T/2). .între 55-50 -> mediu. aceste raportări ajutând la aprecierea robusteţii şi vigorii corpului. Indicele "toracic-Erissmann" se calculează scăzând din perimetrul toracic mediu. ea poate să rămână staţionară.) (CV/G). jumătate din înălţimea taliei (Pt. pentru aprecierea proporţionalităţii corpului. . valoarea sa medie fiind de 5.aprox. la fete.peste 60 -> foarte bun.. astfel: .

perioada de sugar .tinereţea Vârsta copilăriei Copilăria se împarte în trei părţi: copilăria mică. a. b. ovulul fecundat. a aparatelor şi sistemelor organice Creşterea şi dezvoltarea elementelor somatice Pielea şi ţesuturile subcutanate Muşchii scheletici Oasele Articulaţiile Creşterea şi dezvoltarea aparatelor şi sistemelor organice Aparatul respirator Aparatul circulator începe să se dezvolte încă din primele luni de viaţă intrauterină. involutivă. creşte şi se înmulţeşte.Aprecierea creşterii segmentare a corpului Creşterea globală a înălţimii şi greutăţii corpului este rezultatul creşterii segmentelor care îl compun: cap. .perioada de nou-născut . gât. Aprecierea creşterii şi dezvoltării corpului pe vârste şi sexe Creşterea şi dezvoltarea copilului se desfăşoară în două etape distincte: prenatală şi postnatală. A doua perioadă de mari schimbări este pubertatea. corespunzătoare vârstei de creştere şi dezvoltare. se împarte în trei perioade: . cea mai importantă este prima etapă care. d.prima etapă. Aparatul digestiv Aparatul uro-genital Sistemul endocrin Sistemul nervos Organele de simţ a. c. se fixează în mucoasa intrauterină unde. c. Viaţa extrauterină a fost împărţită schematic în trei etape: . membre superioare şi membre inferioare. se cercetează mai întâi capul şi gâtul. a.copilăria . Ritmul inegal al creşterii acestor segmente determină schimbări continue în proporţiile corpului. În studiul creşterii segmentare. e.adolescenţa . la rândul ei. f. găsind condiţii favorabile. mijlocie şi mare. Cele mai spectaculoase faze ale evoluţiei au loc în viaţa intrauterină şi în primii ani de după naştere. Aprecierea creşterii şi dezvoltării elementelor somatice.a doua etapă. . corespunzătoare vârstei înaintate.a treia etapă. Viaţa intrauterină începe în momentul în care celula primară. vârsta maturităţii. d. a evoluţiei.perioada de copil mic 70 . se împarte în: . g. b. Copilăria mică sau prima copilărie. trunchi. Pentru noi. în timpul căreia se produce maturizarea sexuală. apoi trunchiul şi membrelor superioare şi la sfârşit membrele inferioare.

Durata şi ritmul schimbărilor ce caracterizează perioada adolescenţei variază destul de mult la cele două sexe. Perioada prepubertară începe. a aprecierii creşterii şi dezvoltării elementelor somatice. 71 . Care sunt criteriile şi metodele de apreciere a creşterii şi dezvoltării? 2. Vârsta adolescenţei Adolescenţa începe în perioada prepubertară. Copilul mic (1-3 ani) creşte mai încet decât sugarul. începe la 6/7 ani şi se încheie la 10/11 ani. se manifestă din plin în perioada pubertară şi continuă în perioada postpubertară. În această perioadă. creşterea şi dezvoltarea corpului se desfăşoară într-un ritm care scade treptat. Definiţi examenul somatoscopic şi explicaţi conţinutul său. Corelând toate aceste date cu cele obţinute în cadrul aprecierii creşterii globale şi segmentare a corpului. a. la ambele sexe. Viaţa noului născut este dominată de procesele vegetative. din punct de vedere somatic. 17/18-20-22 ani băieţi). c. Copilăria mijlocie (3-6/7 ani) În această perioadă corpul copilului continuă să crească în înălţime şi greutate. evoluţia este mai scurtă şi ritmul mai accelerat la fete decât la băieţi. c. b. la fete în medie doi ani. Poate fi însă mai lungă sau mai scurtă. Definiţi examenul antropometric şi enumeraţi instrumentele folosite pentru atingerea scopurilor urmărite. Vârsta tinereţii Este etapa de încheiere a creşterii şi dezvoltării generale a corpului. Cum se folosesc valorile obţinute prin efectuarea examenului antropometric pentru a încadra persoanele examinate în anumite categorii? 5. kinetoterapeutul poate avea o imagine corectă a evoluţiei copilului şi poate identifica mai uşor eventualele abateri de la valorile medii stabilite de literatura de specialitate pe categorii de vârstă şi sex. Rezumatul unităţii de studiu Principalele metode de apreciere a creşterii şi dezvoltării sunt: examenul somatoscopic. până la 14/15 ani. până la 12/13 ani. examenul antropometric şi calcularea indicilor antropometrici şi fiziologici. dar care rămâne totuşi cel mai rapid din întreaga perioadă de viaţă extrauterină. după durata proceselor şi fenomenelor complexe.Noul născut este considerat copilul în primele patru săptămâni de viaţă. dar se dezvoltă intens organic şi psihic. în jurul vârstei de 10/11 ani şi durează. 4. care transformă copilul în adolescent. Copilăria mare. 3. iar la băieţi patru ani. Sugar este socotit copilul în primul său an de viaţă. b. Perioada pubertară ocupă un interval de timp cuprins între 12/13 şi 15/16 ani la fete şi între 14/15 şi 17/18 ani la băieţi. Autoevaluare 1. a aparatelor şi sistemelor organice şi a aprecierii creşterii şi dezvoltării corpului pe vârste şi sexe. Perioada postpubertară (15/16 . Ce sunt indicii antropometrici şi fiziologici? Enumeraţi-i pe cei amintiţi în curs şi arătaţi în ce scop sunt folosiţi. realizând valori medii aproape egale la ambele sexe. precum şi a pregătirii pentru viaţa adultă.18/20 ani fete.

Creşterea se prelungeşte în timp dincolo de limitele ei normale. pe cei cu valori mai mici substaturali. întârzie în creştere sau scade temporar) se datorează tulburărilor digestive şi de nutriţie. cu slăbirea accentuată a membrelor. Prin măsurarea căror parametri se apreciază creşterea globală a corpului? Caracterizaţi fiecare parametru.Trebuie menţionată caşexia (maladia Simonds). Deficienţele în creşterea înălţimii şi greutăţii corpului sunt abateri de la normal care se pot constata comparând între ei copiii. care dau debilităţi fizice şi organice. Pe cei care prezintă valori ale înălţimii mai mari decât media îi numim suprastaturali. Prin măsurarea căror parametri se apreciază creşterea segmentară a corpului? 8. tulburărilor de metabolism. Deficienţe prin creştere ponderală insuficientă . Hipersomii nu sunt consideraţi deficienţi atunci când corpul lor creşte proporţional. Deficienţe prin exces sau precocitate în creşterea staturii Hipersomia se produce printr-o creştere rapidă şi prematură. de valori scăzute la hiposomi şi crescute la hipersomi.Insuficienţa ponderală secundară (greutatea nu creşte în ritmul potrivit. care duc la scăderea în greutate. Nanosomii sau piticii sunt deficienţi nu numai prin talie foarte mică şi greutate scăzută. organele şi funcţiile lor fac faţă necesităţilor vârstei şi când au o dezvoltare psihică normală. Asociind aceste două componente. care este o stare de denutriţie gravă. vaselor şi sângelui. c.6. printr-o intensă acceleraţie a ritmului creşterii. 7. a. 72 . sau unor afecţiuni ale aparatului respirator. care apare mai ales la fete în perioada pubertară şi care este provocată de o anorexie nervoasă şi mintală. pe cei cu valori mai mici subponderali. când funcţiile organice se desfăşoară normal şi când valorile înălţimii şi greutăţii rămân mai mici din cauza întârzierii creşterii. boli cronice ale cordului. boli ale rinichilor şi căilor urinare.Insuficienţa ponderală primară (greutatea corpului insuficientă încă din viaţa intrauterină) este condiţionată de naşterea prematură. în noţiunea de constituţie somatică. acute şi cronice. Valorile extreme se încadrează în noţiunile de nanosomi (pitici) şi giganţi (uriaşi). Unitatea de studiu V. adolescenţii şi tinerii de aceeaşi vârstă şi sex. boli constituţionale ale stomacului şi colonului. La ce se referă creşterea şi dezvoltarea elementelor somatice. putem vorbi de valori somatice medii la normosomi (eurisomi). Deficienţele de creştere şi dezvoltare Prin deficienţe şi tulburări de creştere şi dezvoltare se înţeleg abaterile de la normal ale creşterii somatice şi dezvoltării organice şi psihice. paraziţi intestinali sau ai căilor biliare. Deficienţele prin insuficienţa creşterii în înălţime a corpului Hiposomia este o deficienţă uşoară atunci când creşterea corpului se face proporţional. b. pe cei cu valori mai mari ale greutăţii îi numim supraponderali. ci mai ales prin caracterele morfologice şi funcţionale care însoţesc această creştere insuficientă. Aceste deficienţe apar mai rar şi sunt socotite mai puţin grave decât hiposomiile sau nanismul. în perioadele de evoluţie. e consideră normală înălţimea şi greutatea care se încadrează între cifrele medii stabilite pe vârste şi sexe. înălţimea şi greutatea. anorexiei de natură organică sau psihică. . de imaturitate sau de debilitate congenitală. a aparatelor şi sistemelor organice? Detaliaţi creşterea şi dezvoltarea corpului pe vârste şi sexe. paralel cu înălţimea. boli cronice ale ficatului şi splinei.3. .

etc. intervenţiile chirurgicale sau ortopedice şi toate procesele patologice care modifică forma. La acestea se adaugă o serie de defecte în forma şi structura elementelor somatice şi organice. Deficienţele parţiale sunt determinate de disarmoniile dintre partea superioară şi cea inferioară. După dispunerea acestor depozite. care produc o atrofie cu scurtarea şi subţierea oaselor. e. Încetinirile şi opririle în evoluţie prelungesc durata unei perioade de creştere şi dezvoltare. ale centurii scapulare şi membrelor superioare. hipertrofii. Deficienţe prin creşterea neproporţională a staturii Disproporţiile şi disarmoniile de creştere se produc datorită fie unor cauze ereditare. între membrele superioare şi membrele inferioare. ca: aplazii. d. întârzierea. Uneori se produc abateri de la normal la nivelul unui organ sau aparat. Între deficienţele prin precocitate în creşterea staturii se încadrează pubertatea precoce. hiperplazii. cicatrici profunde şi întinse. care pot să producă o alterare a armoniei morfologice şi o tulburare a sinergiei funcţionale. poate fi generală sau parţială. După cantitatea depozitelor grăsoase. fie altor cauze care acţionează în viaţa intrauterină sau extrauterină. Există forme de obezitate anemică şi forme pletorice. alungiri.) pot deveni cauzele unei creşteri şi dezvoltări asimetrice. Leziunile traumatice grave. Creşterea exagerată poate fi determinată de unele procese stimulatoare. Întârzierea în creştere este provocată de procese paralitice sau traumatice. ale bazinului şi membrelor inferioare. Alteori. Deficienţele care interesează corpul întreg sunt: acondroplazia (formă tipică de scurtare a corpului asociată cu creşterea neproporţională a membrelor). ca osteomielita sau hiperemia cronică a cartilajelor osteogenetice (gigantism local). Asimetriile sunt deformaţii destul de frecvente. Deficienţele dezvoltării morfofuncţionale globale Încetinirea. atrofii. dismorfisme. care prezintă un volum mic şi o cianozare permanentă). Deviaţiile şi deformaţiile capului şi gâtului. paramorfisme. endocrine şi nervoase sau asocieri ale acestora). f. favorizează creşterea şi dezvoltarea asimetrică a elementelor aparatului de sprijin şi mişcare. creşteri asimetrice şi inegale (gigantism segmentar). scurtări. face parte gigantismul. anchilozări.Din categoria hipersomiilor ca deficienţe prin exces a creşterii în înălţime. îngroşări. definitive sau trecătoare şi pot evolua singure sau asociate cu hiposomia sau hipersomia. subţieri. întregul complex morfofuncţional este împiedicat să funcţioneze normal. obezitatea poate fi mică. dintre partea dreaptă şi cea stângă şi dintre segmentele simetrice ale corpului. ca şi forme benigne şi maligne. sau transmit caracterele neevoluate perioadei următoare. inactivitate fizică) şi patologice (predispoziţii ereditare şi familiale. structura şi funcţiunile corpului (amputaţii. iar caracterelor involuate li se dă numele perioadei din care 73 . grăbirea sau devierea proceselor şi fenomenelor de evoluţie. Deficienţe prin creştere ponderală excesivă Deficienţele prin creştere ponderală excesivă sunt reprezentate de diversele tipuri de obezitate. Se mai pot constata disproporţii între cap şi trunchi. cauze digestive şi metabolice. Ele pot fi globale sau parţiale. asociată cu deformaţii craniofaciale) şi acromicria (creşterea este tulburată de atrofia scheletului şi a tuturor ţesuturilor de la nivelul extremităţilor. ale trunchiului şi coloanei vertebrale. Se foloseşte frecvent noţiunea de întârziere în dezvoltare. ca rezultat al unor cauze funcţionale (supraalimentaţie. acromegalia (hipertrofie a extremităţilor membrelor superioare şi membrelor inferioare. displazii. pot să producă deficienţe morfofuncţionale importante. Obezitatea este acumularea în exces a unor rezerve adipoase. distrofii. mijlocie sau mare.

.............. deficienţe prin creştere ponderală excesivă.... măsurători repetate a unor indici antropometrici d.............. pubertate precoce..... 5......... înmulţirea celulelor............. ţesuturilor............................................. deficienţe prin creşterea neproporţională a staturii................... maturizare precoce globală sau parţială şi chiar îmbătrânire precoce).......... 4................ Categoriile de deficienţe şi tulburări de creştere şi dezvoltare care trebuie cunoscute şi luate în considerare în momentul în care se realizează aprecierea creşterii şi dezvoltării copiilor sunt: deficienţele prin insuficienţa creşterii în înălţime a corpului......................... 2......... Selectaţi.... din enumerarea de mai jos............ de la .......... Accelerarea excesivă duce la dezvoltarea precoce a unui organ sau a unei funcţii............ Definiţi deficienţele de creştere şi dezvoltare şi explicaţi modul în care se realizează încadrarea persoanelor în categorii după rezultatele examinărilor efectuate...... Autoevaluare 1... infantile ............i procesele de cre.... c.. ..................................... prin care trece organismul omenesc în ................provin (puerilism............................. în perioadele de evoluţie.. Enumeraţi legile creşterii şi dezvoltării corpului: ....tere ...... Test de autoevaluare al cunoştinţelor din modulul V 1........................ termenii care definesc procesul de dezvoltare: a......... Enumeraţi şi caracterizaţi deficienţele prin creştere neproporţională a staturii............................................ raportul dintre vârstă ..... aspect cantitativ b....... de procese şi fenomene.................. Enumeraţi şi caracterizaţi deficienţele prin exces sau precocitate în creşterea staturii........ Rezumatul unităţii de studiu Prin deficienţe şi tulburări de creştere şi dezvoltare se înţeleg abaterile de la normal ale creşterii somatice şi dezvoltării organice şi psihice......când se defineşte o rămânere în urmă globală -...i funcţionalitate ale organismului omenesc 3.. infantilism ......... 7.. Enumeraţi şi caracterizaţi deficienţele dezvoltării morfofuncţionale globale.......................... deficienţe prin creştere ponderală insuficientă........ 6....... Enumeraţi şi caracterizaţi deficienţele prin creştere ponderală insuficientă................când acestea apar la vârsta adolescenţei sau tinereţii)........ Enumeraţi şi caracterizaţi deficienţele prin insuficienţa creşterii în înălţime a corpului..... 3...... Completaţi definiţia creşterii şi dezvoltării cu termenii care lipsesc: Prin creştere şi dezvoltare se înţelege......................... fibrelor musculare... sa.... de obicei)...... deficienţele dezvoltării morfofuncţionale globale.... aspect calitativ e......... până la.......... sau caractere puerile.................. Enumeraţi şi caracterizaţi deficienţele prin creştere ponderală excesivă. etc.. Devierile de la normal în evoluţia organismului pot să provoace modificări în sensul feminizării băieţilor şi a masculinizării fetelor (trecătoare.................. ........ 2....... 74 .............. sau chiar la evoluţia prematură a organismului întreg (dezvoltarea prematură a caracterelor secundare sexuale.........................

.......................................................... ........................................................................................................................................................................................................................................................................................................................ ...................................................................................... Observarea caracterelor individuale globale l............................................................................... .............................. Enumeraţi categoriile de deficienţe şi tulburări ale creşterii şi dezvoltării.................................................................................................................................................................................................................................................. Deficienţele şi tulburările de creştere şi dezvoltare m. Enumeraţi indicii antropometrici şi fiziologici folosiţi pentru aprecierea creşterii şi dezvoltării: ............................................. . ..... .............. ................................................................................................................................... ....................................... ....................................................................... 75 ........... 6................................................................ Creşterea globală a corpului c................................................................................. Examenul somatoscopic b......... ........................................................................................................................................................................................................................ .......................................... Creşterea şi dezvoltarea corpului pe vârste şi sexe k........................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... 4.............................................................................................................................................................................................. Corpolenţă g................................................................................................................................................... ......................... .... Examenul antropometric e...................................................................................................................................................................................................................................... .............................................. .............................................................................................................................................................................................. ................................................. Enumeraţi două dintre metodele de bază folosite pentru aprecierea creşterii şi dezvoltării: ....................... Creşterea şi dezvoltarea aparatelor şi sistemelor organice i...................... Observarea armoniei dintre părţi şi întreg 7.... Robusteţe h.................................... ............................................... Proporţionalitatea dintre segmentele corpului j......................................................................................................................................... ............................................................................................................... exemplificând la fiecare cel puţin un termen care le defineşte: .............................................................................................................. 5.................................................................................... Studiul creşterii şi dezvoltării corpului uman se referă la: a.................................... ........................................... Creşterea segmentară d............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................. Creşterea şi dezvoltarea elementelor somatice f. ............ .........

Comentaţi rezultatele. calculaţi indicele de corpolenţă.. indicele toracic şi indicele de proporţionalitate şi încadraţi persoana testată în una din categoriile prezentate în curs. 3: Efectuaţi măsurătorile necesare pe un membru al familiei dvs.Tema de control nr. Elaboraţi o fişă conţinând această temă. 76 .

R.Bibliografie a) Obligatorie: 1. DRAGNEA. 3. Science et Sport. MÂRZA. 2.. MOŢET. Edit. C. Kinantropologie. MOŢET. St. Encyclopedie Medico-Chirurgicale... Ştiinţifică şi Enciclopedică. 2.T. Edit. Bacău 1995 4. Bazele teoretico-metodice ale exerciţiului fizic. 26030 A10 şi fasc. A. Note de curs. Bucureşti. noiembrie 1998. Bucureşti.S. Bacău 1997 3. (coord... Antropologia motrică.V.. Kinesiologie – ştiinţa mişcării. 2002 b) Suplimentară. Note de curs. 77 . 26035 A10. Kinesiology. ADRIAN MARLENE. R. fasc.. T. Louis. Historique. D.). Ştiinţa activităţilor corporale: concepte şi interrelaţii.). Teorie şi metodică. 1995. Kinetologie. în Therapeutic Exercise (sub red. IFRIM M.. Bazele teoretico-metodice ale exerciţiului fizic în Kinetoterapie (Activităţi motrice). 1986. History. Basmajian j. 6. D. Mosby Company. facultativă: 1. International Journal of Physical Education. The Williams and Wilkins Comp. MÂRZA.. 5. Macolin. LIGHT SIDNEY. Revistele: Revue d'EPS. Bacău. Antrenamentul sportiv. Baltimore 1984 4. Medicală.. GLASSOW RUTH B. WAGHEMACKER.A. 1982.P. S. Didactică şi Pedagogică. SBENGHE. D. 2007 5. Paris. Referat doctorat. D. MÂRZA. Edit.. Bucureşti.v. Îndrumător terminologic pentru studenţii secţiilor de Kinetoterapie.A. COOPER JOHN M. D..

......................................................................................................................1.....................................................................................23 Scopul modulului ................ ca mijloc de educare a mişcării şi de dezvoltare a motricităţii ................................................................... organismul uman văzut ca sistem........................................................................... 1: ....................21 Autoevaluare ....................... 5 Rezumatul unităţii de studiu ..............................................................................23 Obiective operaţionale.......................................23 Unitatea de studiu III..................................................21 Tema de control nr........Cuprins OBIECTIVELE DISCIPLINEI ..............26 Autoevaluare ......................................................................................... 3 TIMP MEDIU NECESAR PENTRU ASIMILAREA FIECĂRUI MODUL.............................................. Elemente de bază referitoare la efortul fizic şi dozarea sa............. 5 Scopul modulului .................................................................. 4 INSTRUCŢIUNI PENTRU PARCURGEREA RESURSEI DE ÎNVĂŢĂMÂNT ............................................................ 2: ....................................30 78 ...................................................................................................................................................22 MODULUL III......27 Rezumatul unităţii de studiu .............................................................................23 Rezumatul unităţii de studiu ..................................... 3 FOND DE TIMP ALOCAT..................... 3 STABILIREA NOTEI FINALE................................. 5 Unitatea de studiu I................................1.................................................................................. Fundamentarea ştiinţifică a practicării exerciţiului fizic............................................................................ FORME DE VERIFICARE.....................................................1.............................................................................. Locul Kinetoterapiei în cadrul Ştiinţei activităţilor corporale ...........15 Obiective operaţionale...............................................................................................2..................................... Noţiuni operaţionale generale şi specifice.........................................................................................................................29 Tema de control nr...............................17 Autoevaluare ..............................17 Unitatea de studiu II....................................... Motricitatea umană ca expresie calitativă a mişcării ...........................................................................................21 Test de autoevaluare a cunoştinţelor din modulul II......................26 Unitatea de studiu III......................................................................................................................................................................................................12 Autoevaluare ........................ Mişcarea umană: definiţie.. 4 Modulul I............15 Unitatea de studiu II......................................2........... FORME DE ACTIVITATE.................................................. 3 COMPETENŢE ASIGURATE PRIN PARCURGEREA DISCIPLINEI ...........29 Autoevaluare ..............................................................12 Modulul II................................................................................................................................................................................................................ generalităţi............................................................................................................................................................................................................................................15 Scopul modulului ...... CREDITE .15 Rezumatul unităţii de studiu ........................... Locul kinetoterapiei în ierarhia conceptelor care definesc domeniul ...... Definirea componentelor domeniului .....10 Unitatea de studiu I........................................................................................................................................... 9 Autoevaluare ...........29 Test de autoevaluare a cunoştinţelor din modulul III....................2.... Mişcarea umană ca expresie a viului şi evoluţiei .................................................................................17 Rezumatul unităţii de studiu ....12 Test de autoevaluare a cunoştinţelor din modulul I ............ 5 Obiective operaţionale............................. Exerciţiul fizic...............11 Rezumatul unităţii de studiu ..................................................................................................... Aria de cuprindere a domeniului mişcării umane şi a omului în mişcare.............

..3..............................................................................................................................................3......................................... 63 Unitatea de studiu V......... 63 Scopul modulului............................................. 63 Obiective operaţionale ......................................................... 31 Scopul modulului.................. 31 Obiective operaţionale .............................................................2... preluate şi adaptate din educaţie fizică şi sport.............................................................................................................................. 35 Unitatea de studiu IV................................... 51 Unitatea de studiu IV......................................................................... Deficienţele de creştere şi dezvoltare......................... Componentele procesului instructiv-educativ-recuperator în kinetoterapie................................................................... 50 Autoevaluare ......................................................................................................................................................................................................................6................ 71 Unitatea de studiu V..................................... Mecanismul şi etapele formării şi consolidării deprinderilor motrice37 Rezumatul unităţii de studiu.............................................................................................................................................................................................................................................. 51 Rezumatul unităţii de studiu.................................... 42 Rezumatul unităţii de studiu............................................................................................................................................. 35 Rezumatul unităţii de studiu.................................................................................................... 3:.............................. Bazele teoretico-metodice ale priceperilor motrice şi ale calităţilor motrice .......... 63 Rezumatul unităţii de studiu....................................................................... 56 Test de autoevaluare al cunoştinţelor din modulul IV..... 74 Tema de control nr.. Învăţarea motrică................................................................................. 71 Autoevaluare ............................................................................................................................... Bazele teoretico-metodice ale calităţilor motrice rezistenţa.. Creşterea şi dezvoltarea: definiţii...................... 67 Rezumatul unităţii de studiu....................................................................... 34 Autoevaluare ..............................2.................................................................................................. 77 79 ...........................1................................................................................................................. Cunoştinţele de specialitate....... 72 Rezumatul unităţii de studiu................... Bazele teoretico-metodice ale calităţilor motrice viteza şi forţa ........................ 76 Bibliografie .... 46 Rezumatul unităţii de studiu................................... Criterii şi metode de apreciere a creşterii şi dezvoltării ............5.................................... 45 Unitatea de studiu IV......... 37 Autoevaluare .................................................................................. 74 Test de autoevaluare al cunoştinţelor din modulul V ..........4.... Probleme generale ale învăţării................................................................................... 31 Unitatea de studiu IV....... 67 Autoevaluare ........................................................... 45 Autoevaluare ...................................................................................................... 57 MODULUL V...................... 31 Rezumatul unităţii de studiu................................ Generalităţi referitoare la componentele procesului instructiveducativ-recuperator................................................................ 37 Unitatea de studiu IV.............. factori care o condiţionează..................................................................................... 67 Unitatea de studiu V...................................................................................................... îndemânarea şi mobilitatea......1........................................................................... 41 Autoevaluare .. legi .................... Bazele teoretico-metodice ale deprinderilor motrice............................................. Criterii şi metode de apreciere a creşterii şi dezvoltării ...... 42 Unitatea de studiu IV............... 56 Autoevaluare ...................... 74 Autoevaluare ................MODULUL IV...................................................................................

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful