Maşini electrice

1
Capitolul I
Notiuni de bază
1.1. Definiţii . Clasificări . Elemente constructive

Orice curiozitate , este foarte uşor satisfăcută prin enunţarea unei definiţii . De-aceea vom
proceda în consecinţă:
Definiţie : Prin maşină electrică se inţelege un ansamblu de corpuri solide ( armături pe care de
regulă sunt plasate infăşurări conductoare ) , in general relativ mobile , cuplate intre ele electric
, magnetic , sau şi magnetic şi electric ; acest ansamblu transformă energia electrică în energie
mecanică , situaţie în care vorbim despre motoare , sau invers , din energie mecanică în energie
electrică , situaţie în care vorbim despre generatoare sau (in cazul transformatorului spre
exemplu din energie electrică tot în energie electrică de altă formă sau parametri . )
Pentru a restrânge din generalitatea definiţiei de mai sus pe de o parte şi pentru a introduce
diferenţe specifice semnificative pe de alta , vom apela la câteva criterii de clasificare unanim
acceptate de literatura tehnică , fără a emite însă pretenţii de exhaustivitate .
A)Criterii de clasificare
a) Dupa natura cuplajului distingem:
-maşini electrostatice , la care intervine doar cuplajul electric
-maşini magneto-electrice , la care intervine cuplajul magnetic , câmpul magnetic fiind
generat de magneţi permanenţi
-maşini electromagnetice , cele mai răspândite in aplicaţiile obişnuite , la care intervine
de asemenea cuplajul magnetic , câmpul magnetic fiind generat însă în acest caz de
electromagneţi ; reamintim că electromagnetul este în general un dispozitiv compus
dintr-un circuit magnetic înlănţuit cu un circuit electric în care polarizarea magnetică a
materialului circuitului magnetic ( de mare permeabilitate magnetică ) este produsă de
curenţii electrici ( de conducţie ) , care parcurg bobina circuitului electric .
b) După sensul de transformare a energiei avem:
-maşini generatoare , al căror input energetic este energia mecanică , iar output-ul
energetic este energia electrică
-maşini motoare , la care se inversează sensul de circulaţie a energiei
Obs: In general armăturile cuplate sunt relativ mobile ; la limită când între cele două armături
nu avem mişcare relativă se vor obţine aşa numitele:
-transformatoare , asimilate maşinilor electrice şi care transformă energia electrică
caracterizată de o anumită pereche curent/ tensiune tot în energie electrică de altă pereche
curent/tensiune , la aceeaşi frecventă ;
c) După natura curentului ce străbate înfăşurările armăturilor :
-maşini de curent alternativ -sincrone/asincrone (de inducţie ) cu sau fără colector
-monofazate/polifazate
-maşini de curent continuu
2
B) Particularităţi constructive
La maşinile rotative normale (cele mai larg răspândite în aplicaţii comune ) între cele două
armături de simetrie cilindrică , apare o mişcare relativă de rotaţie , una dintre cele două
armături fiind in general fixă şi numită STATOR , iar cealaltă mobilă , coaxială cu prima şi
situată în interiorul statorului , din motive constructive lesne de inţeles , numită ROTOR. Părţile
feromagnetice se execută din materiale magnetice moi , fontă sau oţel masiv , iar în cazul în
care câmpurile magnetice sunt variabile in timp , din tole de oţel electrotehnic aliat cu siliciu ,
fragmentarea fiind impusă de reducerea pierderilor prin hiesterezis şi curenţi turbionari .Pentru
transformatoare se preferă tolele laminate la rece cu proprietati superioare pe directia de
laminare ; de asemenea , pentru transformatoarele de reţea monofazate utilizate in sursele in
comutaţie ( utilizate in aparatele TV , calculatoare personale si alte instalaţii de automatizare )
precum şi in transformatoarele de semnal , se utilizează miezuri pline E+I , toruri sau oale de
ferită .
Spatiul de aer dintre stator şi rotor poartă numele de întrefier şi se notează cu δ .
După cum am menţionat şi mai sus , pe stator , respectiv pe rotor , de regulă sunt plasate
infăşurări conductoare ( numite generic bobinajul maşinii) , confecţionate preponderent din
cupru electrolitic sau aluminiu , utilizat mai ales la transformatoarele trifazate , precum şi la
înfăşurările în scurtcircuit ale maşinii asincrone (de inductie) .
Tolele , spirele bobinajelor , precum şi înfăşurările se izolează în raport cu părţile feromagnetice
cu un lac electroizolant , de o anumită clasă de izolaţie , mărime ce caracterizează temperatura
pâna la care lacul îşi conservă nealterate proprietăţile electroizolante.
Dacă întrefierul este constant de-a lungul periferiei armăturilor , fig 1.1 avem de a face cu
maşina cu poli plini , iar dacă este variabil , fig 1.2 avem de a face cu maşina cu poli aparenţi .
fig. 1.1 fig. 1.2
Partea maşinii în care se produce câmpul de excitaţie (inductor) se numeşte inductor ,
iar partea maşinii în care câmpul magnetic induce tensiune , se numeşte indus . Rolurile de
indus si inductor sunt reversibile , în cazul general al maşinilor electrice . Pentru motoarele
electrice de regulă inductorul este statorul , iar indusul este rotorul .
Infăşurările pot fi sub formă de bobine plasate pe poli , înfăşurări concentrate , fig 1.2 , sau
plasate în crestături practicate în miezul feromagnetic (înfăşurări repartizate ) fig. 1.1.
3
Când înfăşurările maşinii sunt străbătute de curenţi , se stabileşte câmpul magnetic rezultant al
maşinii , care se inchide prin miezul feromagnetic , determinând pe periferia maşinii poli de
polarităţi alternante . In fig 1.2 , prin S s-a notat statorul , iar prin R rotorul . De regulă , din
considerente de optimizare , maşinile electrice rotative se construiesc simetric după două tipuri
de axe :
- axa d , care trece prin mijlocul unui pol şi poartă numele de axă longitudinală
- axa q , care se suprapune peste bisectoarea unghiului a doua axe longitudinale
consecutive şi care se numeşte axa transversală sau axa neutră
Distanţa pe periferia indusului dintre două axe neutre consecutive se numeşte lungimea pasului
polar şi se notează cu τ .
Evident , o maşină electrică se construieşte cu 2p poli ( p= numărul de perechi de poli ) ; dacă
notăm cu D diametrul indusului ( rotorul în cazul fig 1.2 ) , rezultă relaţia :
2pτ = π D (1.1)
1.2. Principiul de funcţionare şi reversibilitatea maşinilor electrice
Repartiţia câmpului magnetic inductor de-a lungul pasului polar τ depinde de construcţia
maşinii , la maşinile cu poli aparenţi , curba de repartiţie a componentei radiale a inducţiei
magnetice B pe pasul polar fiind de formă dreptunghiular –curbilinie ( fig 1.3 ) , iar la maşinile
cu poli plini , de formă trapezoidal –curbilinie . Din motive de optim se urmăreşte ca prin
construcţie să se obţină o repartiţie cât mai apropiată de o sinusoidă ; aceasta se realizează prin
plasarea potrivită a înfăşurării de excitaţie ( la maşinile cu poli plini ) fie prin variaţia
întrefierului sub talpa polara ( la maşinile cu poli aparenţi ) .
fig. 1.3
Plecând de aici , să considerăm un conductor de lungime l , perpendicular pe planul figurii , la
distanţa x , care se deplasează cu viteza v in sensul indicat , faţă de un câmp magnetic de
amplitudine B ‚ de repartiţie spaţială sinusoidală (fig 1.4)
4
fig. 1.4
Tensiunea electromotoare de deplasare indusă în conductor este : u
ec
=B
x
lv (1.2 )
relaţie în care pentru repartiţia sinusoidală considerată , B
x
=B sin π x/τ . Alegând originea
timpului t=0 la trecerea prin punctul de câmp nul ( prin axa q ) , x=vt=π Dnt si conform (1.1 ) ,
x=2pτ nt .
Inlocuind in (1.2) , u
ec
=Blv sin 2π pnt şi cum viteza unghiulară Ω = 2π n , rezultă
u
ec
= Blv sin pΩ t (1.3)
Luând pe u
ec
de forma
u
ec
= U
ec
√2 sin ωt (1.4)
unde ω este pulsaţia , rezultă
ω =pΩ (1.5)
Distanţei x , parcursă de conductor în timpul t îi corespunde un unghi la centru geometric , α
e
=
Ω t ; prin analogie unghiul α
e
= ωt ce fixează valoarea tensiunii induse se numeşte unghi
electric . Avem evident
α
e
=p α
e
(1.6)
Cum unghiul geometric dintre două axe consecutive d,q, este ½ 2π /2p , rezultă conform (1.6)
că unghiul lor electric este π /2 , adică axele sunt în cuadratură electrică .
Dacă se inlocuieşte în (1.5) , ω = 2π f si Ω =2π n , rezultă
f=pn (1.7)
relaţie de bază ce leagă frecvenţa tensiunii induse de numărul de poli şi turaţia maşinii .
figura.1.5
5
Inseriind conductorul a cu un alt conductor b , plasat la distanţa τ ( pasul polar ) , astfel incât să
formeze o spiră , prin parcurgerea lor în sensuri contrare , t.e.m. la bornele spirei apare dublă
faţă de tensiunea indusă într-un conductor ( t.e.m. induse in cele două conductoare sunt egale şi
de semn contrar , iar sensurile de parcurgere ale conductoarelor sunt opuse ).
Daca una sau mai multe spire inseriate suprapuse se aseză pe un rotor ce se roteşte intr-un câmp
magnetic constant şi se leagă electric capetele a,x, ale înfăşurării la două inele colectoare pe
care calcă un sistem de perii ( fig 1.5) se obţine la perii o t.e.m. alternativă . Conectând la inele
un consumator , maşina debitează un curent alternativ , funcţionând în regim de generator sau
alternator monofazat .Dacă viteza de rotaţie este constantă , curba de variaţie în raport cu
timpul a tensiunii electromotoare induse repetă ( rel 1.2) repartiţia spatială a componentei
radiale a inducţiei magnetice din întrefier ; evident, dacă aceasta repartiţie este sinusoidală ,
t.e.m. indusă variază sinusoidal în raport cu timpul .
Dacă pe o pereche de poli se plasează m înfăşurări egale , decalate cu unghiul la centru
2π /mp , rezultă m t.e.m. induse defazate între ele cu 2π /m rad.el. obţinându-se astfel o masină
electrică m fazată . De regulă cele m înfăşurări se leagă în stea sau poligon . ( la conexiunea
stea capetele de sârşit se leagă împreuna , constituind punctul de nul al înfăşurării , iar la
conexiunea poligon capătul de sfârşit al unei înfăşurări se uneşte cu capătul de inceput al
urmatoarei ).Capetele de început ale înfăşurărilor se leagă cu exteriorul tot prin intermediul
inelelor şi periilor . Obişnuit se ia m=3 înfăşurări , iar maşinile se numesc
fig. 1.6 a,b
trifazate . Tensiunile trifazate sunt defazate între ele simetric .
Infăşurările trifazate se realizează atât în conexiunea stea ca in fig 1.6 a, cât şi în conexiunea
triunghi ca în fig 1.6 b . Când tensiunile variază sinusoidal în timp ‚ ele se pot reprezenta în
complex . In fig 1.6 a si 1.6 b sunt indicate tensiunile de fază şi de linie pentru conexiunea stea
şi triunghi ; se vede că între tensiunile de linie U
l
şi de fază U
f
există relaţiile U
l
=√3U
f
la
conexiunea stea şi U
l
=U
f
la conectarea triunghi .
Dacă cele două capete ale înfăşurării A,B, din fig 1.5 se leagă la două lamele pe care calcă două
perii aşezate astfel ca în figura 1.9 ,
6
fig. 1.9
t.e.m. culeasă la perii va fi de forma din fig 1,10 (s-a considerat curba repartiţiei câmpului
magnetic inductor , practic sinusoidală )
fig 1.10 a,b
Se poate observa că la peria A vine întotdeauna conductorul plasat sub acelaşi pol , deci în care
t.e.m. are în permanenţă acelaşi sens . La o înfăşurare formată din mai multe grupuri de spire
(bobine) , înseriate prin lamele şi dispuse pe întreaga periferie a maşinii , pulsaţiile tensiunii
culese la perii se reduc sensibil , obţinându-se astfel o tensiune practic continuă . Ansamblul
lamelelor constituie aşa numitul colector şi joacă rolul de redresor mecanic .
Cuplul ce se dezvoltă la funcţionarea în regim de generator a maşinilor electrice , determinat
de interacţiunea dintre câmpul inductor şi curentul indusului este de frânare , opus cuplului de
rotaţie aplicat la arborele maşinii . La funcţionarea în regim de generator , puterea mecanică
7
primită la arbore se transformă prin intermediul câmpului electromagnetic al maşinii , care se
transmite consumatorului conectat la bornele înfăşurării indusului .
Dacă înfăşurarea indusului se conectează la o reţea absorbind un curent electric , din
interacţiunea dintre curentul din indus şi câmpul inductor se stabileşte un cuplu ce determină
rotaţia maşinii . Puterea electrică primită de la reţea se transformă în putere mecanică permiţând
maşinii să antreneze maşini –unelte şi instalaţii complexe . Vorbim aşadar de regimul de motor
al maşinii.
Toate maşinile verifică principiul reversibilităţii , adică pot funcţiona atât în regim de generator
cât şi de motor .
Transformatorul este un modificator static al puterii electrice caracterizată prin anumite valori
ale tensiunii şi curentului , tot în putere electrică la alte valori ale tensiunii şi curentului , la
aceeaşi frecvenţă.
1.3.Câmpurile magnetice ale maşinilor electrice. Generalităţi
Reamintim legea circuitului magnetic sub forma integrală şi locală :

Γ
H dl = θ
Γ
; rot H =J
în care solenaţia θ
Γ
=


Σ
JdA este integrala de suprafaţă a densităţii de curent J a curentului de
conducţie ce străbate o suprafaţa deschisă Σ ce se sprijină pe curba închisă Γ .
Dacă o înfăşurare este străbătută de curent continuu sau alternativ , fix faţă de înfăşurare , de
o repartiţie oarecare a componentei radiale a inducţiei magnetice pe pasul polar .
Alimentând In curent continuu prin intermediul inelelor o înfăşurare plasată într-un rotor ce se
roteşte , se obţine un câmp magnetic învârtitor pe cale mecanică .
Dacă o înfăşurare m fazată ( în particular trifazată ) oarecare este străbătută de un sistem de
curenţi alternativi , se obţine de asemenea un câmp magnetic învârtitor , de astă dată pe cale
electrică de amplitudine şi viteză în general variabile . Presupunem , ca ipoteză simplificatoare
, din punct de vedere ingineresc satisfăcătoare , că circuitul magnetic este nesaturat şi
repartiţia pe pasul polar a câmpurilor magnetice create de înfăşurările de fază , parcurse de
curenţi variabili în timp este sinusoidală ( în caz contrar se ia în considerare doar
fundamentala din seria Fourier ) .
Considerăm ca origine a distanţelor măsurate pe periferia maşinii , punctul în care inducţia
magnetică produsă de înfăşurarea 1 trece prin zero . In acest caz se poate scrie pentru inducţia
B
1
(x,t ) = B
1
(t) sin πx/τ , iar pentru inducţia magnetică produsă de faza λ în acelaşi punct , B
λ
( x,t ) = B
λ
( t ) sin ( πx/τ – φ
λ
) , în care φ
λ
= unghiul electric măsurat în radiani între axele
înfăşurăriloe 1 şi λ , iar B
1
( t ) , B
λ
( t ) = mărimi variabile în timp în cazul general .
Insumând contribuţiile tuturor fazelor în punctul x , se obţine câmpul magnetic al unei
înfăşurări polifazate
m
B ( x,t ) = Σ B
λ
( x,t ) = B ( t ) sin [ πx/τ – φ ( t ) ] ( 1.8 )
λ=1
Ecuţia ( 1.8 ) reprezintă o undă învârtitoare de reparteiţie sinusoidală , a câmpului magnetic ;
amplitudinea şi viteza unghiulară sunt mărimi variabile oarecare în timp .
Cazuri particulare
8
1. Un câmp învârtitor pe cale electrică repartizat sinusoidal , de amplitudine şi viteză
constante , se obţine doar în cazul regimului sinusoidal simetric şi al înfăşurărilor
dispuse simetric pe periferia maşinii .
Intr-adevăr , dacă se consideră pentru B
1
( t ) = B
1
sin ωt ,
B
λ
( t ) = B
1
sin [ωt –(λ-1) 2π/m] etc.
Şi dacă φ
λ
=( λ-1 ) 2π/m (din condiţia dispunerii simetrice ) , se obţine
m
B (x,t ) = Σ B
λ
(x,t) = B sin (πx/τ –ωt ) ( 1.9 )
λ=1
o undă învârtitoare de amplitudine B = m B
1
/ 2 şi viteză v = ωτ /π , constante , un astfel de
câmp fiind numit câmp învârtitor circular .
2. Dacă inducţiile B
λ
( x,t ) variază sinusoidal în timp şi pe pasul polar , dar înfăşurările
nu sunt dispuse simetric pe periferia maşinii , sau ceea ce este acelaşi lucru , la o
maşină simetrică nu sunt alimentate toate fazele , rezultă , însumând ca mai sus
B ( x,t ) = B’ sin ( ωt – πx/τ + φ’ ) + B’’ sin ( ωt + πx/τ + φ’’ ) ( 1.10 )
Câmpul magnetic rezultant este dat de suprapunerea a două câmpuri magnetice circulare
de ampitudini diferite , ce se rotesc cu aceeaşi viteză şi se numeşte câmp învârtitor eliptic .
φ’ şi φ’’ sunt unghiuri electrice ce fixează poziţia câmpurilor circulare la t=0 .
3. Un câmp magnetic alternativ variabil sinusoidal în timp şi repartizat sinusoidal în
spaţiu produs de o înfăşurare monofazată , este echivalent cu două câmpuri magnetice
circulare de amplitudine jumătate din amplitudinea câmpului alternativ , ce se rotesc în
sensuri opuse cu viteze egale şi reciproc .
In adevăr , câmpul alternativ al fazei λ este :
B
λ
(x,t ) = B sin [ ωt – (λ-1 ) 2π/m ] sin [ πx/τ – ( λ-1 ) 2π/m ]
Sau , ceea ce este acelaşi lucru ,
B B
B
λ
(x,t ) = — cos ( ωt –πx/τ ) - — cos [ ωt + πx/τ – 2( λ – 1 ) 2π/m ] ( 1.12 )
2 2
S-au obţinut două unde învârtitoare circulare de aceeaşi amplitudine B/2 , una directă ce
roteşte în sensul valorilor crescătoare ale lui x şi una inversă ce roteşte în sens opus cu aceeaşi
viteză .
1.4. Pierderile şi randamentul maşinilor electrice
Pierderile ce apar în funcţionarea unei maşini electrice se împart în
- pierderi mecanice şi de ventilaţie
- pierderi în părţile active ale maşinii ( în fier şi în înfăşurări )
9
Pierderile mecanice sunt determinate de frecările părţilor în rotaţie ( frecările din lagăre ,
frecarea periilor de colector precum şi excentricităţile constructive sau determinate de uzură ) ;
în categoria pierderilor de ventilaţie intră puterea necesară antrenării ventilatorului maşinii .
Pierderile mecanice sunt aproximativ proporţionale cu turaţia maşinii ( n ) , iar cele de
ventilaţie cu pătratul turaţiei maşinii (n
2
) . Deoarece pierderile prin ventilaţie sunt sensibil mai
mari decât cele uzuale prin frecări , putem asuma că pierderile mecanice p
m+v
, sunt grosso modo
proporţionale cu pătratul turaţiei maşinii ; la turaţie constantă , aceste pierderi intervin printr-o
valoare fixă , independentă de sarcină .
Pierderile în fier P
Fe
sunt determinate de variaţia câmpului magnetic în miezul feromagnetic al
maşinii . La o magnetizare variabilă în timp , se dezvoltă pierderi ca urmare a fenomenului de
hiesterezis magnetic şi a curenţilor turbionari induşi . După cum am mai menţionat , pentru
mărirea rezistenţei electrice pe calea curenţilor turbionari din miezul de oţel , acesta se
realizează din tole izolate , iar pentru reducerea pierderilor prin hiesterezis , tolele se execută
din oţel electrotehnic aliat cu siliciu .
Pierderile determinate de armonica fundamentală de spaţiu a câmpului magnetic din întrefier ,
sunt pierderile principale în fier , pe când cele introduse de armonicile superioare ( de
amplitudini mult mai mici ) se globalizează în categoria pierderilor suplimentare în fier .
Atât pierderile prin hiesterezis cât şi cele prin curenţi turbionari , depind cu aproximaţie de
pătratul inducţiei magnetice ( B
2
) ; dar cum tensiunea electromotoare indusă este proporţională
cu inducţia magnetică B , rezultă că pierderile în fier depind aproximativ de pătratul tensiunii .
Pierderile electrice se produc în înfăşurări şi la contactul de trecere al curentului între colector şi
perii .
Pierderile de trecere la perii determinate de curentul I , sunt date de relaţia
P
t
= ΔU • I , unde ΔU = 0,2 – 1,2 V caderea de tensiune la perii , dependentă de materialul
periilor , densitatea de curent în suprafaţa de trecere şi de natura suprafeţei de contact .
Pierderile în înfăşurările străbătute de curenţi variabile în timp , se împart în pierderi principale
şi suplimentare .
Pierderile principale se calculează ca şi cum densitatea de curent ar fi uniformă pe secţiunea
conductorului cu o relaţie de forma p
inf pr
=R
cc
I
2
unde R
cc
este rezistenţa în curent continuu a
înfăşurării străbătută de curentul I .
Pierderile suplimentare sunt provocate de curenţii turbionari ce se stabilesc prin conductoare .
In laturile din crestături şi în părţile frontale , pătrunderea câmpului electromagnetic este
incompletă . Curenţii turbionari induşi de câmpurile de dispersie determină o repartiţie
neuniformă a densităţii de curent , echivalentă cu o reducere a secţiunii conductorului şi o
mărire a rezistenţei electrice .
Pierderile totale în înfăşurări se calculează cu o relaţie de forma p
înf
=R
ca
• I
2
unde R
ca
este
rezistenţa pe care o prezintă înfăşurarea în curent alternativ R
ca
=K R
cc
( K
r
>1 , este factorul de
mărire a rezistenţei în curent alternativ , dependent de legea de variaţie în raport cu timpul a
curentului înfăşurării şi configuraţia crestăturilor şi părţilor frontale ) .
Măsura în care K
r
≠ 1 exprimă ponderea pierderilor suplimentare în pierderile totale ale
înfăşurărilor ; la înfăşurările străbătute de curent continuu , se ia K
r
=1.
Pierderile electrice sunt în principal determinate de pierderile prin înfăşurări şi depind strâns de
sarcină , modificându-se practic proporţional cu pătratul densităţii de curent .
De regulă pierderile suplimentare în fier şi înfăşurări sunt reduse şi se înglobează printr-un
anumit procent în pierderile principale ( uneori însă ele sunt importante şi trebuie evaluate
separat ) .
10
Randamentul unei maşini este determinat de raportul dintre puterea utilă cedată mediului
exterior P
2
şi puterea absorbită P
1
P
2
P
2
η = — = ----------- ( 1.13 )
P
1
P
2
+ Σp
unde Σp = p
m+v
+ p
fe
+ p
înf

1.5. Incălzirea şi ventilaţia maşinilor electrice
Căldura determinată de pierderile din diferitele părţi ale maşinii , duc la creşterea temperaturii
acestora peste cea a mediului ambiant . In primele momente după pornirea maşinii , are loc un
proces tranzitoriu termic , caracterizat pe de o parte de transmiterea căldurii către mediul de
răcire ( aer , ulei ) prin radiaţie , convecţie sau conducţie , iar pe de alta de către absorbţia
energiei termice de către maşină , determinând creşterea temperaturii părţilor sale componente .
In regim permanent , dacă nu se schimbă condiţiile de funcţionare , se ajunge la echilibru
termic , ceea ce face ca întreaga cantitate de căldură să fie evacuată din maşină . Incălzirea
excesivă a maşinii duce la îmbătrânirea prematură a izolaţiei şi dimpotrivă construirea unei
„ maşini reci ” conduce la soluţii neeconomice cu un consum inutil de materiale . Se impune în
consecinţă o dimensionare judicioasă a maşinii în aşa fel încât să nu se depăşească temperaturile
maxime admise de clasele de izolaţie ale materialelor utilizate .De aceea ventilaţia unei maşini
electrice este deosebit de importantă .
Din punctul de vedere al ventilaţiei maşinile se împart în :
a) maşini cu ventilaţie naturală , care nu au dispozitive speciale de ventilaţie
b) maşini cu ventilaţie proprie , care au prevăzute pe arbore un ventilator
c) maşini cu ventilaţie exterioară , la care este ventilată suprafaţa exterioară ( situaţie
întâlnită la maşinile închise care lucrează în medii explozive sau corozive )
d) maşini cu ventilaţie forţată , situaţie întâlnită la maşinile de mare putere în vederea
creşterii eficienţei ventilaţiei şi care în general are loc cu circulaţia mediului de răcire
în circuit închis , acesta cedând căldura unui alt mediu de răcire în circuit deschis .
1.6. Servicii de funcţionare
Conform standardelor , regimul maşinilor electrice rotative este definit de ansamblul
valorilor numerice ale mărimilor electrice şi mecanice ce caracterizează funcţionarea
maşinii la un moment dat .
Prin serviciul maşinii electrice rotative se precizează succesiunea şi durata regimurilor
ce îl compun şi care conform standardelor sunt în număr de opt servicii tip .
Serviciul nominal se stabileşte de către producător şi se marchează pe plăcută
identificatoare a maşinii . Pe această plăcuţă se înscriu valorile nominale ale maşinii
( de natură electrică , magnetică şi termică ) , dintre care unele sunt impuse ( tensiunea
11
şi frecvenţa la bornele principale , puterea utilă , turaţia ) iar altele derivate . Pe plăcuţa
indicatoare a maşinii se trec şi alte date caracteristice , cum ar fi modul de conexiune a
înfăşurărilor statorice şi rotorice , modul de excitaţie , sensul de rotaţie , ş.a.m.d.
12
Capitolul II
Transformatorul
2.1. Efectul transformator
a. Legea lui Faraday sau legea inducţiei electromagnetice statuează că t.e.m. este legată
de variaţia fluxului magnetic care traversează o suprafaţă prin relaţia :
fig. 2.1.
Ideea transformatorului este aceea de a transporta energia dintr-o înfăşurare primară
( receptoare de energie ) , într-o înfăşurare secundară ( generatoare de energie ) pe baza legii
inducţiei electromagnetice .
b. Principiul de funcţionare
Presupunând că toate spirele din figura 2.2 văd acelaşi flux , alimentând înfăşurarea primară
cu tensiunea variabilă u
1
, în cele două înfăşurări

se vor genera tensiunile electromotoare :
fig. 2.2
E
1
(t) , respectiv E
2
(t) , ultima conducând la apariţia unei tensiuni la bornele înfăşurării
secundare . Definim astfel raportul de transformare :
13
2
1
2
1
n
n
E
E
m · ·
Avem deci : efectul transformator .
Din punct de vedere energetic avem : E
1
(t)i
1
(t) = E
2
(t)i
2
(t) de unde
1
1
2
2
1
) (
) (

· · m
n
n
t i
t i
Raportul de transformare m , este riguros adevărat numai pentru tensiunile electromotoare
induse , nu şi pentru tensiunile la borne . Ieşirea reprezintă imaginea intrării , ceea ce face
transformatorul potrivit şi ca aparat utilizat în măsurile electrice , condiţia fiind aceea de a
minimiza pierderile .
2.2 Schema echivalentă a transformatorului real
Distingem două motive principale care fac t.e.m. să difere de tensiunile la borne .
a. Rezistenţa ohmică a înfăşurărilor
Aceasta provoacă pierderi prin efect Joule şi contribuie la căderile de tensiune în raport cu
t.e.m.
b. Fluxurile magnetice de scăpări
O parte din liniile de câmp din primar nu sunt văzute ( adică nu înlănţuie ) de înfăşurarea
secundară şi invers , în situaţia în care avem o sarcină conectată la bornele secundare .
fig. 2.3.
Aceasta determină apariţia unor fluxuri magnetice de scăpări atât în primar cât şi în
secundar , determinate în principal de permeabilitateqa magnetică a materialelor . Aceste
pierderi pot fi modelate prin tensiuni electromotoare de scăpări .
In consecinţă t.e.m. E
1
(t) va apărea în serie cu t.e.m. de scăpări , acelaşi model fiind valabil şi
pentru secundar . De aceea tensiunile u
1
şi u
2
la bornele transformatorului nu se vor mai afla
riguros în raportul de transformare m . Tensiunile de autoinducţie de scăpări , se modelează de
cele mai multe ori prin reactanţe inductive X
f1
şi respectiv X
f2
.
Pentru minimizarea acestor pierderi , se foloseşte tehnica imbricării spirelor primare cu cele
secundare , iar pentru miezul magnetic se aleg materiale magnetice de permeabilitate ridicată .
Tolele confecţionate din tablă silicioasă au o permeabilitate ridicată pe direcţia laminării .
Schema echivalentă este reprezentată în fig 2.4. în care prin e
1
(t) şi e
2
(t) am notat tensiunile
electromotoare de scăpări .
14
Cum cea mai mare parte din fluxurile de scăpări se închid prin aer şi permeabilitatea magnetică
a aerului se poate foarte bine aproxima cu cea a vidului ( μ
0
=4π.10
-7
H/m ) avem un mediu
liniar , omogen şi izotrop în care putem scrie :
fig. 2.4.
şi mai departe :
Aclaşi procedeu se aplică şi înfăşurării secundare , ceea ce ne permite să reprezentăm tensiunile
electromotoare de scăpări prin reactanţe inductive X
f1
respectiv X
f2
.
2.3 Transformatorul în gol şi în sarcină
a. Transformatorul în gol
material neliniar
15
fig. 2.5
Ceea ce dorim este să obţinem un flux sinusoidal . Putem realiza cu o bună aproximaţie
aceasta , dacă minimizăm pierderile pe R
1
şi X
f1
ceea ce ar reveni la a asimila E
1
cu V
1
respectiv
modul de U
1
.
Curentul de mers în gol i
10
nu este însă sinusoidal , deoarece nu putem avea simultan i
10
şi fluxul
sinusoidale , datorită neliniarităţii curbei de hiesterezis .
Datorită neliniarităţii pierderile prin efect Joule se vor calcula cu formula generală :

·
T
cu
dt i R
T
p
0
2
10 1
1
Puterea absorbită de primar în gol este însă mult mai mare decât pierderile Joule , ceea ce duce
la concluzia existenţei şi altor pierderi , cum sunt : pierderile prin curenţi Foucault (sau curenţi
turbionari ) şi respectiv pierderile prin hiesterezis .
Pierderile prin hiesterezis se diminuează prin alegerea de tole adecvate din care se fabrică
circuitul magnetic al transformatorului . Pierderile prin curenţi Foucault ( curenţi turbionari ) se
diminuează prin secţionarea acestora la nivelul fiecărei tole , prevăzându-se din construcţie ca
tolele să fie perpendiculare pe căile de curenţi .
Ansamblul pierderilor prin hiesterezis şi curenţi Foucault poartă numele de pierderi în fier şi se
reprezintă printr-o rezistenţă R
fe
. Similar , pierderile magnetice vor fi reprezentate printr-o
reactanţă de magnetizare X
μ
.
Atât R
fe
cât şi X
μ
depind de aceeaşi parametri ca şi tensiunea electromotoare indusă E
1
şi-n
consecinţă le putem plasa într-o schemă echivalentă în paralel cu E
1
.
b. Transformatorul în sarcină
Principiul lui Kapp : Pentru ca un transformator să funcţioneze normal , este strict necesar ca
fluxul său magnetic în gol să difere foarte puţin de fluxul în sarcină . Aceasta se poate realiza
numai prin minimizarea la maximum a căderilor de tensiune , din fazele de proiectare şi
construcţie .
Intr-adevăr , în sarcină ( circuitul secundar conectat la o sarcină ) apare un curent electric i
2
(t) ,
care conform teoremei leui Lenz , se opune cauzei care l-a generat , adică E
2
, deci fluxul
comun Φ se va modifica şi-n consecinţă şi E
1
.
Schema echivalentă a transformatorului în sarcină este dată în figura 2.6 .
fig. 2.6.
16
A limita la maximum căderile de tensiune revine la :
1 1
U E ≈
şi
2 2
U E ≈
în situaţia în care I
10
este mult mai mic decât I
1
.
c.Transformatorul raportat la înfăşurarea primară ( transformatorul reflectat în
primar )

Parametrii primarului şi secundarului transformatoarelor sunt dependenţi de numărul de
spire din primar , respectiv secundar , motiv pentru care , pentru a uşura compararea
parametrilor celor două înfăşurări , se apelează la raportarea unui circuit la celălalt . De obicei ,
se face raportarea secundarului la primar , cu alte cuvinte primarul rămâne neschimbat , iar
secundarul se înlocuieşte cu unul echivalent , care ar avea acelaşi număr de spire ca şi primarul
şi păstrează acelaşi regim de funcţionare al transformatorului . Mărimile raportate se notează cu
indicele ( ` )
Pentru ca secundarul real să fie echivalent cu secundarul raportat trebuie respectate următoarele
condiţii :
a) puterea aparentă a circuitului real să fie egală cu puterea aparentă a circuitului raportat
U
2
I
2
= U
2`
I
2
b) pirderile de putere activă la cele două circuite trebuie să fie egale


2 '
2
'
2
2
2 2
I R I R ·
c) pirederile de putere reactivă în cele două circuite trebuie să fie egale
2 '
2
'
2
2
2 2
I X I X
f f
·
d) solenaţiile celor două înfăşurări (reală şi raportată ) trebuie să fie egale
'
2 1 2 2
I N I N ·
de unde rezultă curentul din înfăşurarea raportată 2
1
2
'
2
I
N
N
I ·

17
Tensiunea secundară raportată , va fi dată de expresia
2
2
1
'
2
U
N
N
U ·

Rezistenţa şi reactanţa înfăşurării secundare raportate , se pot deduce din relaţiile de mai sus
:
2
2 '
2
R k R · şi
2
2 '
2 f f
X m X ·

Schema echivalentă a transformatorului raportată la primar este reprezentată în figura 2.7.
fig. 2.7.
Similar se poate raporta transformatorul şi la înfăşurarea secundară .
2.4. Aproximaţia lui Kapp
Această aproximaţie constă în neglijarea totală a căderilor de tensiune primare şi secundare , de
aşa manieră încât să putem identifica modulele lui E
1
cu U
1
şi respectiv E
2
cu U
2
.
In această ipoteză simplificatoare , schema echivalentă raportată la primar va fi cea din fig. 2.8.
, în ipoteza alimentării cu o tensiune sinusoidală de valoare efectivă constantă şi egală cu U
1
.
fig. 2.8.
Pentru schema din fig. 2.8. vom prezenta încercările de mers în gol şi scurtcircuit , încercări
care se fac la toate transformatoarele de către fabricant .
a. Incercarea de mers în gol
18
Incercarea de mers în gol este caracterizată de
∞ →
s
Z
, sau cu alte cuvinte bornele
înfăşurării secundare nu sunt conectate la vreo impedanţă de sarcină , curentul 0
'
1
· I
Schema echivalentă în aproximaţia lui Kapp la mersul transformatorului în gol , este prezentată
în fig. 2.9 :
fig 2.9.
In gol , 0
'
1
· I deci puterea activă măsurată este doar cea disipată în R
fe
şi deci :
fe
fe
R
U
P P
2
10
10
· ·
, de unde :
fe
fe
P
U
R
2
10
·
; cunoscând U
10
, I
10
şi P
10
putem deduce factorul de
putere cosφ
0
la mersul în gol .
ϕ
ϕ
ϕ
ϕ
ϕ
2
2
cos
cos 1
cos
sin −
· · tg ; dar
2
10
2
10
2
10
2
cos
I U
P
· ϕ
de unde 1
2
10
2
10
2
10
− ·
P
I U
tgϕ
Din triunghiul puterilor , figura 2.10 , puterea reactivă la mersul în gol se poate scrie :
fig 2.10
1
2
10
2
10
2
10
10 0 10
2
10
10
− · · ·
P
I U
P tg P
X
U
Q ϕ
µ
=
2
10
2
10
2
10
P I U − , de unde :
2
10
2
10
2
10
2
10
P I U
U
X

·
µ
In concluzie : încercarea la mersul în gol a transformatoarelor ( care se face la tensiunea
nominală ) ne permite calcularea a doi parametri transversali ai schemei echivalente , R
fe
şi X
μ
.
b. Incercarea de mers în scurtcircuit
Această încercare se face la curent secundar nominal în transformator , deci la tensiune primară
redusă U
1sc
; această cea de a doua situaţie limită Z
s
= 0 , adică bornele secundare ale
transformatorului sunt scurtcircuitate .
19
Datorită faptului că încercarea se realizează la tensiune redusă , pentru a nu pune în pericol
înfăşurările transformatorului , I
10
poate fi neglijat , iar schema echivalentă de măsură devine
cea din fig 2.11 :
fig. 2.11
Deci
m
I
I
n 2 '
1
· , în care m este raportul de transformare ; puterea activă măsurată
reprezintă în acest caz pierderile de putere prin efect Joule pe rezistenţa serie
sc
R R R · +
'
2 1
.
Vom avea :
2 '
1
I R P
sc j
·
de unde :
2
2
2
n
j
sc
I
P
m R ·
Puterea reactivă Q
1sc
se va consuma pe elementele reactive ale schemei , adică pe seria de
reactanţe inductive :
fsc f f
X X X · +
'
2 1
. Folosind triunghiul puterilor , fig 2.10 :
2
2
2
1 2
2
2
2
1
2 2
1
2
2
2
1
1 1
2 '
1 1
1
n fsc sc
n sc
sc
n sc
sc sc sc fsc sc
I X P
m
I U
m P
I U
P tg P I X Q · − · − · · · ϕ
Rezultă :
4
4
2
2
1
2
2
2 2
1
m
I P
I
m U
X
n sc
n
sc
fsc
− ·
Deci încercarea de mers în scurtcircuit a transformatorului ne-a permis calculul celorlalte două
elemente ale schemei echivalente ( elementele longitudinale ) : R
sc
şi X
fsc
.
Remarcă : Elementele schemei echivalente se pot calcula şi pentru schema raportată la secundar
cu ajutorul aceloraşi încercări .
Din electrotehnică se ştie definiţia puterii aparente S . In cazul transformatoarelor monofazate
puterea aparentă nominală ( inscrisă si pe plăcuţa acestora ) este : S
n
=U
20
I
2n
.
- pentru
kVA S
n
15 ≤
schema echivalentă se situează complet în aproximaţia lui
Kapp
- pentru
kVA S kVA
n
100 15 ≤ ≤
putem neglija R
fe
, dar trebuie să ţinem seama totuşi
de aceasta la calculul randamentului
- pentru
kVA S
n
100 ≥
putem neglija Xμ
c. Comportarea transformatorului monofazat în sarcină
De regulă , pentru schema echivalentă în sarcină se utilizează schema raportată la primar
, în aproximaţia lui Kapp ( fig.2.12 ) .
Distingem trei modalităţi de caracterizare completă a sarcinii :
20
1. I
2
, sau ( )
'
1
I şi φ
2

2. P
2
şi Q
2
3. impedanţă Z
s
sau admitanţă Y
s

fig. 2.12
1. Caracterizarea sarcinii prin I
2
şi φ
2

( )
'
1 1
'
2
I jX R U U
sc sc
+ − · Reamintim că încercările de mers în gol şi
'
1 10 1
I I I + · scurtcircuit ne-au permis să determinăm
10 1
1 1
I
jX R
U
fe
·

,
`

.
|
+
µ
elementele schemei echivalente R
fe
, X
μ
, R
sc
, X
fsc
, I
10
Pe baza ecuaţiilor scrise mai sus se poate trasa diagrama fazorială , figura 2.13 :
fig. 2.13
Din diagrama fazorială se observă căderea de tensiune în sarcină , în valori efective :
'
2 1
U U U − · ∆ , egală cu segmentul AB ; Deoarece cosφ
2
are valori apropiate de unitate , cu
alte cuvinte transformatoarele funcţionează în sarcină la un factor de putere bun , putem
considera
B A AB
'

.
De pe diagrama fazorială se observă că :
( )
'
1 2 2 2
'
1 2
'
1
'
2 1
sin cos sin cos I X R I X I R U U U
fsc sc fsc sc
ϕ ϕ ϕ ϕ + · + · − · ∆
21
Folosind curentul I
2
, ecuaţia de mai sus devine :
( )
m
I
X R U
fsc sc
2
2 2
'
sin cos ϕ ϕ + · ∆ , de unde :
( )
2
2
2 2
' '
2 1
2 20 2
sin cos
m
I
X R
m
U
m
U
m
U
U U U
fsc sc
ϕ ϕ + ·

· − · − · ∆
2. Caracterizarea sarcinii prin P
2
şi Q
2
Reluând expresia căderii de tensiune secundare ΔU
2
, calculată la punctul precedent şi
multiplicându-o cu U
2
vom obţine :
( )
2 2
2
2 2 2 2
sin cos U
m
I
X R U U
fsc sc
ϕ ϕ + · ∆
Dar :
2 2 2 2
cos P I U · ϕ
şi
2 2 2 2
sin Q I U · ϕ
, puterea activă , respectiv reactivă .
Rezultă :
( )
2 2 2 2
1
m
Q X P R U
fsc sc
+ · ∆
3.Caracterizarea sarcinii prin impedanţa sa Z sau admitanţa Y
Reamintim dela electrotehnică triunghiul impedanţelor/admitanţelor , figura 2.14:
fig. 2.14
R- rezistenţa
X- reactanţa ( inductivă proprie unei bobine sau capacitivă proprie unui condensator )
Z- impedanţa ( proprie unui element de circuit care include atât R cât şi X ; în practică nici un
element de circuit nu este pur inductiv sau pur rezistiv , dar dacă una dintre proprietăţi
predomină , el se poate considera ca atare cu o bună aproximaţie )
Din triunghiul impedanţelor : Z
2
= R
2
+ X
2
( Pitagora ) , respectiv
Z
R
· ϕ cos
etc...
sau în complex :
jX R Z + ·
R,X şi Z se măsoară în ohmi (Ω ) în SI
G- conductanţa
B- susceptanţa magnetică
Y- admitanţa
G , B , Y se măsoară în Ω
-1
în SI
Similar :
jB G Y + ·
, precum şi celelalte relaţii rezultate din geometria triunghiului .
Pentru cazul unei impedanţe de sarcină Z
s
, respectiv admitanţe de sarcină Y
s
conectate în
secundarul unui transformator , avem :
22
( )
2 2
I jX R U + · şi :
2
2 2
2 2
cos I
X R
R
I
+
· ϕ
2
2 2
2 2
sin I
X R
X
I
+
· ϕ
( ) X X R R
X R
I
m
I
X R
X
X I
X R
R
R
m
U
fsc sc fsc sc
+
+
·

,
`

.
|
+
+
+
· ∆
2 2
2
2 2
2 2
2
2 2
2 2
1 1
( ) ( ) X X R R
X R
U
m
X X R R
X R
X R I
m
U
fsc sc fsc sc
+
+
· +
+
+
· ∆
2 2
2
2 2 2
2 2
2
2 2
1 1
( în ultima relaţie s-a înlocuit
2 2
2 2
X R I U + · )
Cuplarea în paralel a transformatoarelor
a. In gol :
Pentru cuplarea în paralel a transformatoarelor este strict necesar ca să nu existe curenţi de
circulaţie între transformatoarele cuplate . Existenţa unor astfel de curenţi antrenează încălzirea
excesivă a transformatoarelor .
Punerea în paralel necesită E
1
= E
2
, sau astfel spus , căderile de tensiune trebuie să fie identice ,
fig 2.15.
fig. 2.15
Deoarece la cuplarea în paralel U
1
= U
2
= U
s
, din condiţia căderilor de tensiune identice ,
avem :
02 2 01 1 s s s s s s
I Z U I Z U − · −
de unde rezultă :
02 2 01 1 s s s s
I Z I Z ·
Condiţia E
1
= E
2
se poate traduce şi prin :
2
02
1
01
fe
s
fe
s
Y
I
Y
I
·
de unde
2
02
1 01
fe
s
fe s
Y
I
Y I ·
ceea ce conduce la : 02 2 02
2
1
1
I Z I
Y
Y
Z
s
fe
fe
s
·
, respectiv : 2 2 1 1 fe s fe s
Y Z Y Z ·
23
Ultima relaţie reprezintă primul criteriu de calcul ( la mersul în gol )pentru cuplarea
transformatoarelor .
c. In sarcină :
Vom impune condiţia egalităţii tensiunii de ieşire pentru ambele transformatoare (fig
2.16 ):
fig 2.16
Avem :
'
2
'
2 2 2 1
'
1
'
1 1 1 1 2
I Z I Z U I Z I Z U U
s s s s
− − · − − ·
de unde :
'
2
'
2 2 2
'
1
'
1 1 1
I Z I Z I Z I Z
s s s s
+ · +
şi dezvoltând :
( ) ( )
'
2
'
2
'
2 02 2
'
1
'
1
'
1 01 1
I Z I I Z I Z I I Z
s s s s
+ + · + +
( ) ( )
02 2
'
2
'
2 2 01 1
'
1
'
1 1 s s s s s s
I Z I Z Z I Z I Z Z + + · + + , dar am văzut că în gol :
02 2 01 1 s s s s
I Z I Z ·
de unde ( ) ( )
'
2
'
2 2
'
1
'
1 1
I Z Z I Z Z
s s
+ · +
Dar ( )
1
'
1 1 sc s
Z Z Z · + impedanţa măsurată în scurtcircuit a transformatorului 1
( )
2
'
1 1 sc s
Z Z Z · + impedanţa măsurată în scurtcircuit a transformatorului 2
Deci :
'
2 2
'
1 1
I Z I Z
sc sc
·
Ultima expresie se poate scrie :
1
2
'
2
'
2
'
1
'
2
2
1
cos 3
cos 3
P
P
U
U
I
I
Z
Z
sc
sc
·
]
]
]

·
ϕ
ϕ
cu
2 1
P P P + ·
Am obţinut cel de-al doilea criteriu de calcul pentru cuplarea în paralel a
transformatoarelor şi anume : raportul puterilor trebuie să fie în raportul impedanţelor de
scurtcircuit .
24
Capitolul III
Maşina asincronă
25
Maşina asincronă este o maşină de curent alternativ , cu câmp magnetic învârtitor , al
cărei rotor are turaţia diferită de cea sincronă ( a câmpului învârtitor ) , dependentă de
caracteristica cuplu-turaţie a dispozitivului cu care este cuplat . Maşina asincronă se mai
întâlneşte în literatura de specialitate şi sub numele de maşina de inducţie .
3.1. Elemente constructive
Ca orice maşină electrică rotativă , maşina asincronă este formată din cele două părţi
principale : cea fixă –statorul , iar cea mobilă – rotorul .
Statorul este compus din carcasă , scuturi şi miezul statoric , confecţionat din tol;e de
oţel electrotehnic de formă cilindrică cu crestături interioare în care se situează înfăşurările
statorului .
Rotorul este compus dim miez rotoric de formă cilindrică alcătuit din tole de oţel
electrotehnic asamblate pe arbore şi prevăzute cu crestături periferice pentru situarea înfăşurării
rotorice . Pe arborele rotoric se mai află ventilatorul , iar la motoarele cu rotorul bobinat ,
inelele colectoare .
După felul înfăşurărilor rotoarele sunt în scurtcircuit ( de execuţie normală – cu simplă
colivie , cu bare înalte şi cu dublă colivie ) sau sunt bobinate cu înfăşurări trifazate ce pot fi
conectate prin intermediul inelelor şi al periilor la reostatul de pornire sau de reglaj al turaţiei .
Intrefierul dintre stator şi rotor este limitat la valorile minime admisibile din
considerente mecanice ( 0,35 mm la motoarele mici până la 1,5 mm la motoarele mari ) .
Infăşurările se confecţionează din cupru rotund pentru motoarele de mică putere şi din
bare late de cupru pentru puteri mari . Izolaţia bobinajului între spire şi faţă de pereţii crestăturii
depinde de valoarea tensiunii , temperaturii maxime la funcţionarea în regim permanent ( dată
de clasa de izolaţie ) de forma şi dimensiunile crestăturii , precum şi de tipul bobinajului .
Infăşurările rotorului motoarelor asincrone sunt de două feluri : bobinate şi în
scurtcircuit .
La rotoarele bobinate se foloseşte mai ales înfăşurarea de tip ondulat , cu bobine formate
din bare de cupru cu laturile active situate în două straturi . Capetele fazelor se conectează la
cele trei inele , situate pe arborele rotorului ( izolate între ele ) în contact cu periile legater
galvanic la bornele de conectare ale reostatului de pornire de reglaj al turaţiei .
Pentru a micşora pierderile prin frecare şi uzura periilor motoarelor cu inele şi în special
la cele care nu necesită reglajul turaţiei se prevă dispozitive de scurtcircuitare a inelelor şi de
ridicare a periilor .
Motoarele cu rotorul în scurtcircuit au circuitele rotorului în formă de colivie de veveriţă
simplă , fig 3.1.a,b ; în figura b s-a prezentat un detaliu de rotor .
figura 3.1.a
26
fig. 3.1. b
Ele sunt confecţionate din aluminiu sau bare înalte de cupru , scurtcircuitate la capete cu inele .
Pe lângă acestea , există rotoare dublă colivie , care prezintă din punct de vedere constructiv
încă o colivie periferică din alamă sau bronz special , cu rezistenţă relativ mare şi reactanţă de
dispersie relativ mică şi care are un rol important la pornire . Colivia interioară este de regulă
confecţionată din cupru , având o rezistenţă mică şi reactanţă relativ mare , jucând un rol
important pe timpul funcţionării .
3.2.Câmpul magnetic învârtitor
Un sistem trifazat de bobinaje parcurs de curenţi simetrici creează în întrefierul maşinii
un câmp magnetic radial , învârtitor , cu viteza de rotaţie Ω
1
, proporţională cu pulsaţia ω
1
a
curenţilor şi invers proporţională cu numărul de perechi de poli p , adică Ω
1
= ω
1
/p . Sensul de
rotaţie al câmpului este cel de succesiune a curenţilor din fazele sistemului trifazat .
Câmpul magnetic total în întrefier , rezultă din însumarea celor trei câmpuri radiale
componente şi are valoarea :
( ) t B B
1 max
sin
2
3
ω α− ·
pentru o maşină cu o singură pereche de
poli .
Expresia obţinută corespunde unui câmp magnetic învârtitor cu repartiţie sinusoidală în
spaţiu , de argument α , având viteza unghiulară egală cu pulsaţia ω
1
.
La maşinile cu p perechi de poli , o succesiune trifazatăde bobine ocupă 2π/p din
perimetrul cercului interior al cilindrului armăturii statorice , armătura posedând p succesiuni
trifazate de bobine . La o perioadă a curenţilor trifazaţi , câmpul rotitor cu p perechi de poli se
va deplasa cu un unghi egal cu 2π/p ( în loc de 2π ca în cazul unei singure perechi de poli ) şi
deci viteza unghiulară a sa va fi de Ω
1
= ω
1
/p ( se ştie din capitolul I că ω
1
= pΩ
1
)
Unghiul pα ( multiplul de ori al unghiului geometric ) este denumit unghi electric .
Expresia câmpului magnetic învârtitor cu repartiţie sinusoidală a unei armături trifazate cu p
perechi de poli devine :
( ) ( ) t p B t p B B
t 1 max 1 max ,
sin
2
3
sin
2
3
Ω − · − · α ω α
α
Datorită câmpului magnetic învârtitor cu repartiţie sinusoidală în spaţiu , circuitele fazelor
statorului şi rotorului înlănţuie fluxuri magnetice simetrice sinusoidale în timp .
Pulsaţia fluxurilor din fazele statorului este identică cu cea a curenţilor statorici Ω
1
= ω
1
/p .
Pulsaţia fluxurilor dun fazele rotorului este determinată de viteza de rotaţie a câmpului
învârtitor faţă de rotor şi de numărul de perechi de poli ai acestuia ( de regulă identic cu cel al
statorului ) . Dacă exprimăm diferenţa ΔΩ dintre viteza câmpului învârtitor din stator Ω
1
şi cea a
rotorului Ω
2
, definim mărimea adimensională numită alunecare , notată cu s :
1 1
2 1

∆ Ω
·

Ω − Ω
· s
, adică :
1
Ω · ∆Ω s
27
Folosind expresia de mai sus , putem scrie pulsaţia fluxului din fazele rotorului ca fiind
proporţională cu alunecarea şi cu pulsaţia curenţilor statorici :
1 1
ω ω ω s sp p
R
· Ω · ∆Ω · ∆ ·
3.3. Schema electrică echivalentă a circuitelor maşinii asincrone
Funcţional , o maşină asincronă este un transformator dinamic generalizat .
Infăşurările statorului ( primare sau inductoare ) alimentate la tensiuni electrice
sinusoidale simetrice sunt parcurse de curenţi simetrici şi ceează un câmp magnetic învârtitor cu
repartiţie aproximativ sinusoidală în întrefier . In înfăşurările rotorului ( secundare sau induse )
conectate în scurtcircuit sau la elemente cu impedanţe echilibrate se induc tensiuni
electromotoare ( dacă viteza de rotaţie este diferită de viteza câmpului învârtitor al curenţilor
statorici , denumită viteză de sincronism ) .
Curenţii rotorici creează un câmp magnetic învârtitor propriu , denumit câmp de reacţie a
indusului , cu viteza de rotaţie faţă de rotor egală cu diferenţa dintre viteza câmpului învârtitor
al curenţilor statorici şi viteza rotorului . Antrenat de rotor , acest câmp are , faţă de stator chiar
viteza câmpului învârtitor al curenţilor statorici .
Se stabileşte un câmp magnetic învârtitor rezultant principal , care induce tensiuni
electromotoare de rotaţie (dinamice ) în fazele statorului şi rotorului .
Fenomenul inducţiei electromagnetice este analog celui de la transformatoare , deosebindu-se
însă de acesta prin natura sa , la transformatoare fenomenul inducţiei electromagnetice fiind
static , prin pulsaţie .
La funcţionarea ca motor , când viteza rotorului este mai mică decât cea de sincronism ,
câmpul învârtitor exercită un cuplu electromagnetic asupra rotorului , antrenându-l în sensul
mişcării . La turaţia de sincronism nu se mai induc tensiuni electromotoare şi deci nici curenţi în
circuitele rotorului , cuplul electromagnetic fiind nul . La turaţii mai mari decât turaţia de
sincronism , impuse rotorului de un motor primar de antrenare , cuplul electromagnetic
acţionează asupra rotorului în sens opus mişcării , maşina asincronă funcţionând ca generator
electric .
Circuitele electrice cuplate magnetic ale statorului , respectiv rotorului au rezistenţe ,
inductivităţi de dispersie şi inductivităţi utile ale căror valori nu diferă de la o fază la alta ,
sistemul celor trei faze fiind simetric şi echilibrat din punct de vedere electric şi magnetic .
De aceea regimul permanent simetric de funcţionare poate fi studiat pentru o singură fază , ca şi
când sistemul trifazat ar fi compus din trei scheme monofazate independente .
Schema monofazată echivalentă a maşinii asincrone , figura 3.2. a . este asemănătoare schemei
echivalente a transformatorului .
figura 3.2.a.
28
Ea conţine elemente de circuit ( rezistenţe , reactanţe ) şi transformator dinamic ideal ( analogul
transformatorului static ideal ) . Inductivităţile de dispersie ale fazelor corespund fluxurilor de
dispersie magnetică ( proporţionale cu intensităţile curenţilor din fazele respective ) ale căror
linii de câmp înlănţuie numai conductoarele fazelor statorice sau rotorice ( în crestături şi la
capetele de bobine ) .
Rezistenţa R
01
echivalează efectul pierderilor în fier care sunt proporţionale cu pătratul
amplitudunii fluxului magnetic principal şi deci şi cu pătratul valorii efective U
01
a tensiunii la
borne corespunzătoare .
Reactanţa de magnetizare
01 1 01
L X ω ·
este , ca şi la transformator , asociată inductivităţii utile
L
01
corespunzătoare aproximativ tubului de flux fascicular principal ( comun , util ) care are
reluctanţa R
m01
( a întrefierului şi a miezului statoric şi rotoric ) .
( )
01
2
1 1
01
2
3
m
R
K N
L ·
Factorul 3/2 intervine în expresia fluxului magnetic învârtitor , iar coeficientul de înfăşurare al
fazelor statorului K
1
precum şi rotorului K
2
se datorează faptului că înfăşurările au bobinele cu
pas scurtat şi sunt repartizate în crestături diferite , încât spirele N
1
respectiv N
2
ale unei faze nu
înlănţuie toate simultan acelaşi flux magnetic . Coeficientul de înfăşurare este deci un factor de
ponderare al înlănţuirii fluxului fascicular de către spirele înfăşurării . Valorile sale sunt
apropiate de unitate ( 0,95-0,99 ) pentru fundamentală şi zero pentru armonice .
Tensiunile cu valori efective U
01
şi U
02
sunt induse în fiecare fază statorică ( la pulsaţia ω
1
)
respectiv rotorică ( la pulsaţia ω
R
= Δω = sω
1
) de către fluxul magnetic principal ( util ) rotitor .
Folosind reprezentarea în complex , se obţin expresiile :
m
m
K N f j K N j U Φ ·
Φ
·
1 1 1 1 1 1 01
44 , 4
2
ω
m
m
K N sf j K N js U Φ ·
Φ
·
2 2 1 2 2 1 02
44 , 4
2
ω
Tensiunea U
02
echilibrează căderile de tensiune în rezistenţa R
2
şi în reactanţa de dispersie
2 2 1 2 σ σ
ω ω sX L s L · · ∆
a unei faze rotorice ( considerată în scurtcircuit ; în cazul general se
includ şi elementele circuitului exterior ) :
( )
2 2 2 02
I jsX R U
σ
· ·
Cu acestea rezultă ecuaţia de tensiune a circuitului secundar din schema echivalentă :
2 2
2
02
1 1
2 2
01
I jX
s
R
s
U
K N
K N
U

,
`

.
|
+ · ·
σ
După efectuarea transferului , prin raportarea parametrilor circuitului secundar la cel primar , se
obţine schema echivalentă din figura 3.2.b. Transformatorul ideal n-a mai fost reprezentat în
această schemă , bornele sale fiind scurtcircuitate două câte două .
figura 3.2.b.
29
Parametrii schemei electrice echivalente se pot determina pe cale experimentală cu
ajutorul încercării de mers în gol (s=0 ) şi în scurtcircuit (s=1 ) , cu rotorul calat ( blocat ) , în
mod asemănător încercării transformatorului . Datorită întrefierului mărit ( comparativ cu cel de
la transformatoare , practic nul ) , curentul de mers în gol este mai mare , iar reactanţa de
magnetizare mai mică ( de cca zece ori în unităţi relative ) faţă de cele ale transformatorului .
Pe baza schemei echivalente se studiază în mod intuitiv regimurile de funcţionare ale
maşinii .Considerând alunecarea s ca un parametru caracteristic al regimului de funcţionare ,
pentru tensiune
1
U
dată ( aplicată motorului de la reţeaua de alimentare ) se scriu fără
dificultate ecuaţiile de tensiuni şi curenţi ale maşinii :

,
`

.
|

+

·
2 2
2
01
I jX
s
R
U
σ
X R
I I
jX
U
R
U
I
01 01
1
01
01
01
01
+ · + ·
σ
( )
01 1 1 1 1
U I jX R U + + ·
σ
3.4. Caracteristicile de funcţionare ale motorului asincron trifazat
Cele mai importante caracteristici de funcţionare ale motorului asincron sunt
caracteristica cuplului funcţie de alunecare sau turaţie funcţie de cuplu , caracteristica de sarcină
electrică ( curentul funcţie de alunecare ) , caracteristica randamentului şi a factorului de putere
ca funcţii de puterea utilă , la tensiune şi frecvenţă de alimentare constante . Caracteriticile
naturale corespund valorilor nominale ale tensiunii şi frecvenţei .
Caracteristicile naturale de funcţionare ale maşinilor asincrone diferă şi în funcţie de tipul
constructiv al circuitelor rotorice ( bobinate sau în scurtcircuit cu simplă colivie , cu bare înalte
sau cu dublă colivie ) .
a. Caracteristica cuplu-viteză
Dependenţa dintre cuplul electromagnetic M ce acţionează asupra rotorului ( raportat la
valoarea sa maximă M
m
) şi alunecarea motorului este reprezentată în figura 3.3.a.
figura 3.3.a.
30
Pentru maşinile de mare putere ( sute de kW ) , cu regim de funcţionare continuă , expresia
cuplului electromagnetic relativ funcţie de alunecare este următoarea :
s
s
s
s
M
M
m
m
m
+
·
2
Amunecarea critică s
m
corespunzătoare valorii maxime a cuplului este egală cu raportul dintre
rezistenţa

2
R
şi reactanţa ramurii de sarcină X :
X
R
s
m

·
2
Pentru motoarele industriale uzuale alunecarea critică are valori de ordinul s
m
= 0,08-0,3 .
Cuplul maxim este proporţional cu pătratul tensiunii de alimentare şi invers proporţional cu
reactanţa ramurii de sarcină a schemei echivalente .
Raportul dintre cuplul maxim şi cel nominal M
m
/M
n
, este denumit coeficient de supraîncărcare
şi are valori de ordinul 1,5 – 3,5 . Datorită dependenţei de pătratul valorii tensiunii , cuplul
maxim devine egal cu cel nominal la valori ale tensiunii scăzute la 0,815 – 0,535 din tensiunea
nominală , ceea ce constituie un dezavantaj al motorului asincron .
Pentru valori mici ale alunecării s în raport cu alunecarea critică s
m
se aproximează :
s
s
s
s
s
s
m m
m
≈ +
, încât rezultă o porţiune liniară a caracteristicii cuplu-alunecare în jurul originii :
m m
s
s
M
M
2 ≅
, când
m
s
s
<< 1 . Pentru valorile mari ale raportului
m
s
s
se aproximează
m
m
m
s
s
s
s
s
s
≈ +
, rezultând un domeniu cu variaţie hiperbolică a caracteristicii :
s
s
M
M
m
m
2 ≅
când
s
s
m
>> 1.

b. Carateristica turaţie –cuplu ( mecanică )
reprezentat în figura 3.4. se obţine din caracteristica cuplu-alunecare în urma substituţiei
alunecării s în funcţie de turaţia rotorului :
figura 3.4.
31
( ) ( ) s n s n − · − Ω · Ω · 1 1
2
60
2
60
1 1 2
π π
;
1
1
n
n
s − ·
; unde
p
n
π
ω
π 2
60
2
60
1 1
1
·

·
este turaţia câmpului învârtitor ( turaţia de sincronism ) .
Caracteristica cuplu-alunecare sau cea echivalentă turaţie – cuplu , are trei domenii
corespunzătoare unor regimuri distincte de funcţionare a maşinii : motor
( 0 < s < 1 sau n
1
> n > 0 ) , generator ( 0 >s sau n > n
1
) şi frână ( s > 1 sau n < 0 ) .
Dacă se adoptă un sens de referinţă comun pentru turaţii şi cupluri rezultă puterea
electromagnetică a motorului şi cea mecanică a generatorului cu semnul plus ( primite de
maşină ) , iar cea mecanică a motorului şi cea electromagnetică a generatorului cu semnul
minus ( generate de maşină ) . In cazul funcţionării ca frână , puterea electromagnetică ( MΩ
1
)
este pozitivă ca la motor , iar cea mecanică pozitivă ca la generator . Puterile primite de frână
sunt transformate prin efect Joule – Lenz în conductoarele rotorului precum şi prin frecare în
lagăre şi ventilaţie .
Regimul permanent de funcţionare ( cu turaţie constantă ) al maşinilor electrice se
stabileşte la echilibrul cuplului electromagnetic cu cel mecanic .
Cuplul mecanic depinde în general de turaţie conform caracteristicii sale experimentale .
Caracteristicile de cuplu ale motoarelor asincrone se pot intersecta cu cele ale mecanismelor
antrenate ( inclusiv cuplul datorat pierderilor prin frecarea rotorului ) într-un singur punct sau în
două puncte ( ca A şi C , figura 3.5. )
figura 3.5.
Se arată că numai în porţiunea )AB a caracteristicii motorului rezultă puncte de funcţionare
stabile ( pentru tipurile uzuale de caracteristici ale mecanismelor ) . In adevăr , pentru puncte ca
A , la un impuls de variaţie a alunecării , rezultă cupluri dinamice ce restabilesc echilibrul
( cuplul accelerator la scăderea vitezei şi cuplu de frânare la creşterea vitezei ) pe când în jurul
punctului C cuplurile dinamice acţionează în sensul amplificării impulsului de variaţie a vitezei
( cuplul accelerator la creşterea vitezei şi cuplu de frânare la scăderea vitezei )
Alunecarea nominală a motoarelor asincrone reprezintă numai câteva procente ( 1% -
5% ) din viteza de sincronism şi deci turaţia se modifică în mică măsură la schimbarea sarcinii .
De aceea porţiunea stabilă a caracteristicii turaţie – cuplu a motorului asincron aparţine
categoriei „dure” , sau „ rigide” a caracteristicii .
Cuplul de pornire este o mărime caracteristică importantă pentru orice motor electric .
Evident valoarea sa trebuie să o depăşească pe aceea a cuplului mecanismului antrenat pentru ca
motorul să poată porni. Expresia cuplului de pornire M
P
al motorului asincron se poate deduce
prin particularizarea expresiei cuplului electromagnetic pentru valoarea alunecării la pornire ,
s=1 .
m
m
m
P
s
s
M
M
1
2
+
·

32
La motoarele cu rotorul bobinat cuplul de pornire poate fi mărit cu ajutorul reostatului
de pornire care modifică valoarea rezistenţei echivalente raportată la stator , ceea ce constituie
un avantaj pentru motoarele cu rotorul bobinat care pot fi deci folosite în acţionări electrice care
necesită cupluri mari de pornire .
Fără a intra în detalii trebuie să remarcăm faptul că cuplul de pornire reprezintă doar
( 0,5-1 ) % din cuplul nominal , spre deosebire de curenţii de pornire , atât cei statorici cât şi cei
rotorici cu valori de ( 5-10 ) ori curentul nominal .
Reducerea valorilor curenţilor de pornire şi creşterea concomitentă a cuplului de pornire
ale motoarelor asincrone , necesită mijloace speciale ( reostat de pornire la motoarele cu rotorul
bobinat ) fie motoare de construcţie specială ( rotor cu bare înalte sau cu dublă colivie ) .
c. Caracteristica randamentului
Randamentul unei maşini este raportul dintre puterea utilă P
u
( livrată ) şi puterea primită
P
1
:
P P
P
P
P
u
u u
∆ +
· ·
1
η
pierderile de putere P ∆ în motorul asincron sunt : pierderi în înfăşurările statorului ( pierderi în
cupru 1 Cu
P ∆
) dependente de pătratul valorii efective a intensităţii curentului , pierderi în fier
( mai ales în miezul statorului ) Fe
P ∆
, care se datorează fenomenului de hiesterezis şi
curenţilor turbionari produşi de fluxul magnetic principal , practic independente de sarcină ca şi
pierderile mecanice m
P ∆
datorite frecărilor în lagăre şi prin ventilaţie şi pierderi în circuitele
rotorului 2 Cu
P ∆
.
Puterea electromagnetică transmisă de câmp de la stator la rotor este egală cu diferenţa
dintre puterea primită de stator şi pierderile în cuprul şi fierul statorului :
1 1 1 2 Fe Cu
P P P P ∆ − ∆ − ·
Puterea electromagnetică primită de rotor este transmisă în majoritate mecanismului
cuplat la arbore ca putere utilă şi parţial transformată în căldură ( datorită pierderilor în
conductoare şi prin frecări mecanice ) .
Pierderile în fierul rotorului sunt neglijabile deoarece viteza de rotaţie a câmpului
învârtitor , în regim normal , faţă de rotor este foarte mică :
2 2 2 Cu m Cu u
P P P P P P ∆ + · ∆ + ∆ + ·
Suma
P P P
m u
· ∆ +
reprezintă puterea mecanică a rotorului cuplat cu sarcina .
Pierderile mecanice şi în fier sunt aproximativ egale cu cele de la mersul în gol , iar
pierderile în cupru sunt egale cu cele de la încercarea în scurtcircuit .
Caracteristica randamentului ca funcţie de puterea utilă este reprezentată în figura 3. 6.
33
figura 3.6.
Se demonstrează că P = P
2
(1-s ) care coroboraotă cu relaţia de mai sus conduce la :
ΔP
Cu2
= sP
2
. Pierderile în circuitele rotorului reprezintă fracţiune s din puterea
electromagnetică P
2
transmisă rotorului . Puterea mecanică reprezintă fracţiunea (1-s)P
2
.
Pentru obţinerea unui randament cât mai bun alunecarea motorului trebuie să fie cât mai mică .
Pornirea motoarelor asincrone
Problema pornirii motoarelor electrice în general se referă la :
- asigurarea unei valori minime a cuplului electromagnetic de pornire care să
depăşească valoarea cuplului rezistent al mecanismului antrenat încât pornirea să fie
relativ rapidă
- limitarea curentului de pornire încât să nu fie depăşită valoarea maximă a curentului
admis de reţeaua electrică
- limitarea încălzirii motorului provocată de pierderile de energie în conductoare în
cazul curenţilor mari şi a duratei lungi de pornire
In cazul pornirii motoarelor asincrone cu rotorul în scurtcircuit se utilizează :
- pornirea prin conectare directă la reţea în cazurile în care puterea nominală a
motorului este mică în raport cu capacitatea de sarcină a reţelei
- cu autotransformator sau cu comutator stea-triunghi la tensiune redusă
- cu rezistoare sau bobine de reactanţă serie simetrice sau nesimetrice conectate în
circuitul statoric
Motoarele asincrone cu rotorul bobinat se pornesc cu ajutorul reostatului de pornire
simetric sau al bobinelor de reactanţă conectate în circuitul rotoric .
Capitolul IV
Maşina de curent continuu
4.1. Generalităţi
Maşinile de curent continuu au în regim permanent tensiunile la borne şi curentul în
circuitul exterior staţionare .
După principiul de funcţionare deosebim : maşini de curent continuu cu colector şi
maşini de curent continuu fără colector ( unipolare ) .
Maşinile de curent continuu cu colector au fost din punct de vedere istoric primele
generatoare de energie electromagnetică . Avantajele curentului alternativ sinusoidal însă în
34
transportul şi distribuţia energiei electrice au restrâns mult domeniul de folosire de folosire a
maşinilor de curent alternativ ca şi generatoare .
Ca motoare de curent continuu însă ele sunt utilizate pe scară tot mai largă , mai ales
odată cu dezvoltarea convertoarelor din electronica de putere , datorită posibilităţilor simple de
reglare .
Motoarele de curent continuu cu colector se folosesc cu succes în tracţiuni electrice
( tramvaie , troleibuze , trenuri electrice , electrocare ) , în acţionările care necesită limite largi
de reglaj al turaţiei şi în unele automatizări , ca elemente de execuţie .
Maşinile unipolare au o utilizare mai restrâsă , mai ales în aplicaţii de generatoare de
tensiuni joase şi curenţi foarte mari .
Maşina de curent continuu se compune dintr-un stator ( inductor ) şi un rotor ( indus ) ,
figura 4.1.
figura 4.1.
Statorul este format dintr-o carcasă de fomtă sau de oţel în miezul în miezul căreia sunt
fixaţi polii ( principali şi auxiliari ) cu bobinajele respective ( inductoare ) sau fără bobinaje în
cazul magneţilor permanenţi . In părţile laterale ale carcasei sunt situate cele două scuturi ce
poartă lagărele .
Rotorul este confecţionat din tole de oţel electrotehnic , fixate pe arbore , având
crestături periferice în care se află laturile active ale bobinelor indusului . Rotorul posedă un
colector cilindric din lamele de cupru , izolate cu micanită , montate în coadă de rândunică pe
un butuc al arborelui . Capetele bobinelor rotorului sunt conectate la lamelele colectorului care
fac contact , în timpul rotaţiei , succesiv cu periile situate în portperii ce sunt fixate cu material
izolant de stator . Periile , din cărbune , cupru sau bronz grafitat sunt conectate prin legături
flexibile din cupru , la bornele maşinii . Ele sunt fixate în „axa neutră” , ceea ce duce la
îmbunătăţirea comutaţiei .
4.2. Funcţionarea maşinii de curent continuu
a. Tensiunea electromotoare
Prin mişcarea laturilor active ale bobinajului rotoric în câmpul magnetic inductor radial
creat de înfăşurarea de excitaţie sunt induse în acestea tensiuni electromotoare periodice ,
proporţionale cu viteza v , cu lungimea laturii l şi cu inducţia magnetică B .
35
( ) B v l e × · , care după cum se poate observa generează un curent al cărui sens
este de sensul de înaintare al burghiului drept , situat perpendicular pe planul vectorilor v
şi B la rotirea primului peste cel de-al doilea . In modul valoarea acesteia va fi ( în
conformitate cu cele cunoscute din algebra vectorială ) ( ) B v lvB e × · sin
In situaţia ortogonalităţii acestora ( cazul maşinilor de curent continuu ) , Blv e · , sinusul
unghiului format de cei doi vectori fiind unitar .
Datorită colectorului şi periilor ( cu rol de redresor mecanic ) , tensiunea electromotoare
a maşinii ( măsurată la borne la mersul în gol ) este o mărime practic constantă când numărul de
crestături este mare ( pulsaţia datorită comutaţiei lamelelor la perii fiind în acest caz
neglijabilă ) . Periile fiind fixe , situaţia conductoarelor căii de curent conectată la perii faţă de
câmpul magnetic se modifică în mică măsură când periile comută lamelele . Tensiunea
electromotoare a maşinii se exprimă atunci ca produsul între tensiunea electromotoare medie
e
m
, corespunzătoare inducţiei magnetice medii B
m
şi numărul de laturi active dintr-o cale de
curent N
a
: a m a m
lvN B N e E · ·

Dar inducţia magnetică medie B
m
este raportul dintre fluxul magnetic inductor Φ
0
al unui pol şi
aria τl corespunzătoare pasului polar
l
B
m
τ
0
Φ
· . Viteza de mişcare a conductoarelor faţă de
câmp este proporţională cu turaţia n , cu numărul de perechi de poli p şi cu pasul polar :
60
2 pn
v
τ
·
;
Dacă N este numărul total de laturi active , iar maşina are 2a căi de curent , numărul de
laturi corespunzător unei căi de curent este
a
N
N
a
2
·
.
Cu acestea , rezultă expresia tensiunii electromotoare E
0
de funcţionare a maşinii , prporţională
cu viteza de rotaţie şi cu fluxul magnetic inductor :
0 0 0 0
2 60
ΩΦ · Φ

· Φ · K
a
pN n
a
pN
E
π
S-a notat prin
a
pN
K
π 2
·
, o constantă dependentă de elementele constructive ale maşinii .
In general , se utilizează turaţia n în locul vitezei unghiulare pentru a exprima tensiunea
electromotoare în forma :
0 0
Φ · n K E
e
unde
K
a
pN
K
e
60
2
60
π
· ·
La funcţionarea maşinii ca generator electric , sensul de referinţă şi cel adevărat al
curentului este cel al tensiunii electromotoare . La funcţionarea ca motor electric tensiunea
electromotoare are sensul de referinţă şi cel adevărat invesrsat faţă de sensul curentului şi de
aceea este denumită şi tensiunea contraelectromotoare .
b. Cuplul electromagnetic
La funcţionarea în sarcină , căile de curent ale indusului ( rotorului ) sunt parcurse de curenţii
ramificaţi la conexiunea cu lamelele care sunt în contact cu periile colectoare .
Curentul din rotor produce un câmp magnetic propriu de „reacţie a indusului” care se adaugă la
câmpul inductor al polilor de excitaţie , modificând într-o oarecare măsură repartiţia câmpului
în întrefier şi valoarea fluxului magnetic longitudinal Φ corespunzător unui pas polar . Câmpul
magnetic rezultant principal induce în căile de curent tensiunea electromotoare ΩΦ · K E ,
diferită de E
0
,corespunzătoare numai fluxului inductor Φ
0
.
36
Puterea electromagnetică totală , corespunzătoare tensiunii electromotoare E şi
curentului I de sarcină al maşinii , este denumită puterea interioară şi are expresia :
I K EI P ΦΩ · ·
Cuplul electromagnetic ce se exercită asupra rotorului rezultă conform relaţiei :
I K
I K EI P
M Φ ·

ΩΦ
·

·

·
; în literatură , constanta K se notează frecvent şi
cu K
m
, pentru a i se conferi semnificaţia de constantă a cuplului , valoarea ei fiind dată de
relaţia
a
pN
k
π 2
·
, în care 20este numărul de căi de curent , N numărul de spire , iar p numărul
de perechi de poli .
La funcţionarea ca generator a maşinii , cuplul electromagnetic are sensul opus mişcării ,
antrenarea rotorului fiind impusă de motorul primar , pe când la motor cuplul electromagnetic
acţionează în sensul mişcării , antrenând rotorul .
c. Schemele echivalente ale circuitului indus
a b
figura 4.2.
La funcţionarea ca generator , tensiunea electromotoare şi curentul au acelaşi sens în
căile de curent ale indusului . Tensiunea la bornele maşinii generatoare are acelaşi sens ca şi
curentul în circuitul exterior bornelor . Tensiunea electromotoare este echilibrată de tensiunea la
borne şi de căderea de tensiune interioară în rezistenţa căilor de curent , inclusiv rezistenţa de
contact între perii şi lamelele colectorului :
rI U E + ·
La funcţionarea ca motor , sensul curentului este schimbat faţă de funcţionarea ca
generator ; tensiunea la borne impune sensul curentului în circuitul interior maşinii , fiind
echilibrată de tensiunea electromotoare şi de căderea de tensiune internă :
rI E U + ·
Celor două ecuaţii de tensiuni le corespund schemele echivalente cunoscute , reprezentate în
figura 4.2.a. şi respectiv b.Căderile de tensiune în rezistenţa indusului şi la contactul dintre perii
şi lamele totalizează la sarcina nominală valori relativ mici de ordinul câtorva procente din
tensiunea nominală .
4.3. Motoare de curent continuu . Clasificare , utilizare
37
Maşinile electrice de curent continuu ca şi cele de curent alternativ sunt reversibile ,
putând funcţiona ca generatoare sau ca motoare după cum sunt antrenate sau antrenează
mecanisme .
Atât la generatoare cât şi la motoare , după felul excitaţiei distingem : maşini cu
excitaţie derivaţie ( paralel ) , serie sau mixtă ( compound ) .
Motoarele cu excitaţie derivaţie alimentate de la o sursă de tensiune constantă sau
având numai înfăşurarea de excitaţie la tensiune constantă , iar indusul alimentat de la o sursă
de tensiune variabilă ( motoare cu excitaţia alimentată separat ) sunt folosite la acţionarea
maşinilor unelte grele ; în comparaţie cu motoarele asincrone , ele permit reglajul turaţiei în
limite largi şi în mod continuu . Regimurile lor tranzitorii de pornire , frânare şi inversare a
sensului de rotaţie au durată relativ scurtă , iar caracteristica de viteză este dură ( rigidă , adică
viteza se modifică puţin când variază cuplul de sarcină ) .
Motoarele cu excitaţie serie sunt folosite în tracţiunea electrică , la acţionarea
trmvaielor , troleibuzelor , electrocarelor , la demararea motoarelor autovehiculelor şi la unele
macarale telescopice . Ele au caracteristică mecanică moale ( viteza scade mult la creşterea
cuplului de sarcină ) , au cuplu mare la pornire , suportă mai bine suprasarcinile şi nu sunt
sensibile la căderile mari de tensiune .
Motoarele cu excitaţie mixtă se utilizează la acţionările mecanismelor cu regim
variabil , cu număr mare de conectări şi frânare dinamică la oprire . Caracteristicile lor sunt
intermediare în raport cu cele ale motoarelor derivaţie şi serie .
4.4. Caractersticile de funcţionare ale motoarelor de curent continuu
Unele proprietăţi importante , specifice regimurilor de funcţionare ale diverselor tiuri de
motoare electrice , sunt conţinute în expresiile analitice sau reprezentările grafice ale
caracteristicilor naturale sau artificiale de funcţionare . Dintre cele mai importante caracteristici
se menţionează : caracteristica cuplu-viteză ( caracteristică mecanică ) , caracteristica viteză –
curent şi caracteristica randament- sarcină .
Regimurile elctromecanice permanente de funcţionare ale motoarelor de curent continuu
sunt determinate de ecuaţiile de mai jos şi se referă la tensiunea la borne , tensiunea
electromotoare de rotaţie , cuplul electromagnetic , echilibrul cuplurilor rotorice şi fluxul
magnetic principal :
) , (
) (
e
r
i I f
M M
KI M
K E
rI E U
· Φ
Ω ·
Φ ·
ΩΦ ·
+ ·
Cuplul rezistent M
r
care se opune mişcării de rotaţie a rotorului include cuplul de sarcină
al mecanismului antrenat , cuplul datorat frecărilor în lagăre , de ventilaţie şi cel corespunzător
pierderilor în fierul rotorului . El trebuie dat în general grafic sau analitic ca funcţie de viteza de
rotaţie Ω . Pentru simplificare se consideră uneori cazul particular când cuplul rezistent este un
parametru independent de turaţie .
Fluxul magnetic Φ este o funcţie neliniară a curenţilor din înfăşurările maşinii . Dacă se
consideră compensată reacţia indusului , prin efectul polilor auxiliari şi a unor înfăşurări de
compensaţie , fluxul Φ se poate aproxima ca fiind egal cu cel inductor Φ
0
, adică o funcţie
dependentă numai de curentul de excitaţie ( caracteristica de magnetizare a maşinii ) .
38
Prin rezolvarea celor cinci ecuaţii de mai sus se pot determina mărimile E,I,Ω,M, Φ ce
caracterizează regimul permanent .
4.4.1. Ecuaţiile caracteristicilor viteză – curent , viteză – cuplu
se obţin prin eliminarea variabilelor intermediare (E şi apoi I ) între primele două
respectiv trei ecuaţii ale sistemului anterior :
( )
2
) 1 (
1
Φ

Φ
·
Φ

Φ
· Ω

,
`

.
|
− ·
Φ

· Ω
K
rM
K
U
UK
rM
K
U
U
rI
K
U
K
rI U
Exprimarea fluxului magnetic ca funcţie a curenţilor din înfăşurările maşinii
corespunzătoare diverselor tipuri de motoare conduce la ecuaţiile particulare ale
caracteristicilor . Aceste ecuaţii explicite conţin mărimile şi parametrii care pot fi comandaţi
( modificaţi prin acţiune directă ) în vederea obţinerii caracteristicilor artificiale necesare
diverselor acţionări ( porniri , opriri , reglaj al turaţiei ) .
a. Motorul cu excitaţie separată sau derivaţie ( figura 4.3. a. ) are fluxul magnetic
inductor Φ , în primă aproximaţie , independent de sarcină , egal cu cel inductor Φ
0
dependent numai de valoarea curentului de excitaţie i
e
.
fig.4.3.a fig. 4.3.b.
Ecuaţiile caracteristicilor principale viteză-curent şi cuplu-viteză ( figura 4.3.b. ) sunt
atunci liniare şi pot fi exprimate într-o formă asemănătoare :

,
`

.
|
− Ω ·

,
`

.
|
− Ω · Ω
p p
M
M
I
I
1 1
0 0
unde :
Φ
· Ω
K
U
0
este viteza de mers în gol ideal ( la I = 0 )
r
U
I
p
·
este curentul natural de pornire ( la Ω = 0 , fără reostat de pornire )
0
2

· Φ · Φ ·
r
U
I K
r
U
K M
p p
cuplul natural de pornire .
39
In mod uzual se cunosc valorile nominale ale curentului I
n
şi vitezei Ω
n
, încât
substituind
p
n
n
I
I


· Ω
1
0
se obţine o altă formă de exprimare a ecuaţiilor caracteristicilor
naturale principale ale motorului de curent continuu derivaţie , numită „ forma normală ” :
p
n
p
n
p
n
p
n
M
M
M
M
I
I
I
I


Ω ·


Ω · Ω
1
1
1
1
Caracteristica naturală a turaţiei ca funcţie de sarcina motorului derivaţie are panta
foarte mică ( caracteristică rigidă , sau dură ) , fiind proporţională cu rezistenţa indusului care
este de ordinul a câtorva procente din rezistenţa echivalentă nominală a motorului . De aceea
turaţia se menţine practic constantă la variaţia cuplului de sarcină ( bineînţeles în limite
normale ) şi deci puterea rezultă proporţională în aceste limite cu cuplul Ω · M P .
b. Motorul cu excitaţia serie
( figura 4.4.a.) are în domeniul liniar al caracteristicii de magnetizare fluxul magnetic Φ
proporţional cu intensitatea curentului de sarcină , LI · Φ , iar cuplul este proporţional
cu pătratul intensităţii
2
KLI M ·
.
fig 4.4.a. fig 4.4.b.
Ecuaţiile caracteristicilor sale principale ( figura 4.4.b. ) rezultă atunci prin substituirea
expresiei fluxului în ecuaţia motorului de curent continuu , prezentată mai sus ,
( )
2
) 1 (
Φ

Φ
·
Φ

Φ
· Ω
K
rM
K
U
UK
rM
K
U
Rezultă pentru Ω valorea :
( )

,
`

.
|
− Ω ·

,
`

.
|

+
+
·
+
− · Ω

1 1
p e
e e
I
I
I R r
U
KL
R r
KL
R r
KLI
U

,
`

.
|
− Ω ·
+
− · Ω

1
M
M
KL
R r
KLM
U
p
e
S-au folosit notaţiile :
40
R
e
rezistenţa înfăşurării de excitaţie serie
KL
R r
e
·
− · Ω −

viteza asimptotică la ∞ → I şi ∞ → M
e
p
R r
U
I
+
·
curentul natural de pornire
( )
∞ ∞
Ω +
·

+
· ·
e
p
e
p p
R r
U
I
R r
KLI M
2
2 2
cuplul natural de pornire
Folosind valorile nominale ale curentului I
n
şi vitezei Ω
n
, se substituie
1 −

· Ω

n
p
n
I
I
în
expresiile ecuaţiilor anterioare pentru obţinerea formei normale a ecuaţiilor caracteristicilor
naturale ale motorului serie :
1
1
1
1


Ω ·


Ω · Ω
n
p
p
n
n
p
p
n
M
M
M
M
I
I
I
I
Turaţia motorului serie variază mult la schimbarea cuplului de sarcină . De aceea
funcţionarea în gol când turaţia creşte mult peste cea nominală ( motorul se ambalează ) este
inadmisibilă .
Cuplul electromagnetic fiind proporţional cu pătratul intensităţii curentului ,
suprasarcinile motorului serie ( în particular pornirea ) sunt caracterizate printr-un cuplu relativ
sporit în raport cu motorul derivaţie .
La valori mari ale curentului de excitaţie , fluxul magnetic inductor nu mai creşte însă
proporţional cu intensitatea curentului de sarcină , datorită saturaţiei , ci se menţine aproximativ
constant . In acel domeniu , motorul serie are caracteristici asemănătoare motorului derivaţie .
c. Motorul cu excitaţia mixtă
are caracteristici intermediare motoarelor derivaţie şi serie . Datorită excitaţiei
derivaţie este evitată ambalarea la mersul în gol , iar excitaţia serie determină un cuplu
mărit la pornire .
4.5. Randamentul motorului de curent continuu
Motorul electric transmite mecanismului acţionat energia necesară producerii lucrului
mecanic din energia electromagnetică pe care o poate primi prin intermediul câmpului
electromagnetic , de la reţeaua electrică de alimentare .
Pierderile de putere produc încălzirea maşinii şi micşorarea randamentului . Ele sunt de
natură mecanică ( frecări în lagăre şi prin ventilaţie ) şi electromagnetică ( în fier , în cupru şi
contactul periilor cu lamelele colectorului ).Conform schemei bilanţului de puteri din figura 4.5.
41
figura 4.5.
din puterea electromagnetică primită de motor , P
1
= UI , se scad pierderile de putere în
circuitele electrice ΔP
Cu
( inductor , indus şi colector ) şi în fier ΔP
Fe
spre a obţine puterea
electromecanică P
2
= EI a rotorului . După scăderea pierderilor

mecanice ΔP
m
, rămâne puterea
utilă P = MΩ transmisă de arbore mecanismului antrenat .
La motorul derivaţie ca şi la generator pierderile de putere se pot separa în pierderi
constante independente de sarcină (ΔP
0
) , pierderi proporţionale cu intensitatea curentului de
sarcină (ΔP
1
= β ΔP
1n
) şi pierderi proporţionale cu pătratul intensităţii curentului de sarcină
(ΔP
2
= β
2
ΔP
2n
) . De aceea caracteristica randamentului are valoarea maximă la factorul de
sarcină
n n
P
P
I
I
· · β
pentru care pierderile de putere constante sunt egale cu cele dependente de
pătratul curentului de sarcină , ΔP
0
= ΔP
2
.
Intr-adevăr , scriind randamentul sub forma :
β
β
β β
β β
η
2 1
0
2
1
1
1
2
1
1
1
1
1
1
1
0
1
2
2
1
1
1
0
1
1
1
1 1
p p
p
P
P
P
P
P
P
P
P
P
P
P
P
P
P
P
P
P
P
P
P P
n
n
n
n
n
n
∆ − ∆ −

− ·
·





− ·





− ·
∆ −
·
în care cu
litere mici s-au notat puterile raportate la P
1n
; anulând acum derivata ,
0 ·
β
η
d
d
, în conformitate
cu consecinţa teoremei lui Fermat din analiza matematică ( de liceu ! ) rezultă

2 2
0
P
P
∆ ·

β
sau
2 2
2
2
2
1 1 0
P P p P p P p
n n n
∆ · ∆ · ∆ · ∆ · ∆ β β
La motoarele de tip serie sau mixt este mai dificil de exprimat , în formă explicită
randamentul ca funcţie de factorul de sarcină , deoarece la tensiune constantă fluxul magnetic şi
turaţia variază cu sarcina . Aspectul caracteristicii de randament este însă acelaşi .
Caracteristica randamentului este în general destul de plată în jurul valorii maxime ,
încât la sarcina nominală valoarea randamentului nu diferă esenţial de cea maximă .
Alături de tensiunea nominală , puterea nominală ( mecanică utilă ) şi turaţia nominală ,
randamentul nominal este o mărime caracteristică înscrisă în cataloage , pe plăcuţa sau în
documentele însoţitoare ale maşinii .
4.6.Pornirea motoarelor de curent continuu
Problemele generale privind limitarea curenţilor şi a cuplurilor de pornire se pun şi în
cazul motoarelor de curent continuu .Menţionăm trei preocedee de pornire : prin conectare
directă , cu reostat de pornire şi prin reducerea tensiunii de alimentare .
42
a. Pornirea prin conectare directă –
se poate folosi numai la motoare de mică putere , construite în mod special
astfel încât curentul de pornire să nu depăşească valori de ordinul I
p
= 5I
n
. Motoarele de
curent continuu uzuale , mai ales cele de mare putere , au rezistenţa internă foarte mică .
Astfel pentru un motor de 100 kW rezistenţa inernă este de ordinul 5% U
n
/I
n
. La pornire
( când turaţia şi tensiunea electromotoare sunt nule ) dacă se conectează indusul direct la
reţea ( la motoarele cu excitaţia derivaţie şi mixtă după conectarea prealabilă a
circuitului de excitaţie ) rezultă un curent de pornire de până la 20 I
n
, care solicită
periile , bobinajul şi arborele , la încălzire , respectiv la forţe şi cupluri electrodinamice
inadmisibil de mari ; la colector poate apărea „focul circular” , iar reţeaua de alimentare
este şi ea afectată de un şoc ce poate fi dăunător , în lipsa unei protecţii adecvate . De
aceea pornirea prin conectare directă nu se foloseşte în mod uzual .
b. Pornirea cu reostat
este metoda cea mai răspândită . Reostatul de pornire , metalic , răcit în aer sau
ulei , este conectat în serie pentru a reduce curentul de pornire la valori de ordinul
n
p
p
I
R r
U
I 2 ·
·
·
. El este divizat în câteva trepte care sunt comutate automat sau
manual pe măsură ce scade curentul
p
R r
E U
I
+

·
, ca urmare a apariţiei şi a creşterii
tensiunii contraelectromotoare de rotaţie ΦΩ · K E .
In figura 4.6. sunt reprezentate caracteristicile artificiale la pornirea cu reostat în
două trepte ,
2
p
p
R
R → şi 0
2

p
R
, pentru care s-a ales I
pmax
= 2I
n
, iar I
pmin
= 1,1 I
n
.
figura 4.6.
c. Pornirea prin reducerea tensiunii de alimentare
se foloseşte la unele instalaţii de mare putere , mai ales în cazurile când sunt
necesare porniri dese şi când reostatul de pornire este voluminos şi produce pierderi de
energie însemnate .Pentru reducerea tensiunii de alimentare a indusului ( nu şi a
43
inductorului ) se folosesc : maşini „subvoltoare-supravoltoare ” conectate în serie ,
divizarea tensiunii de la baterii de acumularoare sau grup special motor generator .
La motoarele serie folosite în tracţiunea electrică pe lângă reostatul de pornire se
practică reducerea la jumătate a tensiunii aplicate motoarelor prin conectarea lor , câte
două în serie , manevra efectuîndu-se manual sau automat .
Capitolul V
Convertoare de putere
5.1.Introducere
Din raţiuni economice , energia electrică este furnizată de reţele electrice trifazate la
frecvenţa de 50 Hz .
Din punctul de vedere al utilizatorului , este necesară uneori energie electrică de curent
continuu , sau energie elecreică la frecvenţe diferite de cea a reţelei .
Până pe la începutul anilor 1970 , acest deziderat se realiza de către redresoare cu
seleniu în cazul obţinerii curentului continuu , respectiv convertizoare rotative constituite din
grupuri generator –motor . Odată cu dezvoltarea dispozitivelor semiconductoare proprii
electronicii de putere ( diode , tiristoare , triace şi tranzistoare , dacă ar fi să le enumerăm doar
pe cele mai importante ) s-au putut concepe şi construi convertoare statice ( fără părţi în
mişcare ) capabile să modifice tensiunea sau frecvenţa undelor electrice .
Distingem două tipuri de surse de alimentare de tensiune :
- surse de tensiune continuă caracterizate prin valoarea U a tensiunii
44
- surse de tensiune alternativă caracterizate de valoarea efectivă ( eficace ) a tensiunii
U şi frecvenţa f
Distingem patru tipuri de convertoare , ale căror scheme de principiu sunt date în figura
5.1 :
- Convertoare alternativ – continuu numite REDRESOARE
- Convertoare continuu- continuu numite CHOPPERE
- Convertoare continuu - alternativ numite INVERTOARE
- Convertoare alternativ – alternativ , numite siplu CONVERTOARE în cazul în care
modifică numai valoarea efectivă a tensiunii , respectiv CICLOCONVERTOARE ,
atunci când modifică atât valoarea efectivă a tensiunii cât şi frecvenţa acesteia .
fig. 5.1
Dintre aplicaţiile convertoareler statice , amintim :
- pentru redresoare : alimentarea maşinilor de curent continuu , încărcarea bateriilor
de acumulatoare
- pentru choppere : comanda motoarelor de curent continuu ( variaţia vitezei acestora )
- pentru invertoare : producerea tensiunilor alternative de la baterii de acumulatoare
( vezi UPS –rile din reţelele de calculatoare )
- pentru cicloconvertoare : comanda motoarelor de curent alternativ ( variaţia vitezei
acestora )
In cele ce urmează vom detalia doar redresoarele necomandate realizate cu diode
semiconductoare , atât în varianta monofazată cât şi trifazată .
5.2 Redresarea monofazată
5.2.1. Redresorul monofazat necomandat în punte
Dispozitivul electronic utilizat pentru redresare este dioda semiconductoare , un dipol pasiv
polarizat ai cărui poli poartă numele de anod respectiv catod , figura 5.2. :
45
figura 5.2
Dioda blocată se comportă ca un întreruptor deschis , iar atunci când conduce se comportă ca un
întreruptor închis .
De remarcat faptul că acestă caracteristică ideală a diodei este un model de studiu pentru
convertoare , caracteristica unei diode reale arătând ca în figura 5.3
fig. 5.3
în care se poate observa existenţa unui curent rezidual în starea blocată a diodei , precum şi o
tensiune de prag de deschidere a diodei în starea de conducţie ,( 0,6 V valoare tipică pentru
diodele cu siliciu ; la diodele cu germaniu aproape neutilizate astăzi în aplicaţii industriale ,
valoarea de prag a tensiunii este de 0,2 V , valoare tipică )
5.2.2. Redresorul dublă alternanţă
a.Principiul de funcţionare
46
figura 5.4
In figura 5.5 este prezentată schema unui redresor monofazat necomandat în punte Graetz , care
debitează pe o sarcină rezistivă R .Comportarea acestuia se poate urmări din figura 5.6
fig 5.6
In figura 5.7 vom prezenta formele de undă , asociate funcţionării redresorului monofazat în
punte .
In alternanţa pozitivă conduc diodele D
1
şi D
3
, ceea ce revine la u
D1
= 0 şi u
D3
= 0
( întreruptoare închise ) . Avem :( teorema a II a a lui Kirchof ) : v- u
D1
–u –u
D3
= 0 , deci v-u =
0 sau v = u > 0
Pe noduri ( teorema I a lui Kirchof ) : i = i
D1
= j = u/R
47
In alternanţa negativă conduc diodele D
2
şi D
4
, ceea ce revine la u
D2
= 0 şi u
D4
= 0
( întreruptoare închise ) . Avem : (t II K ) : v + u
D2
+ u + u
D3
= 0 , deci v + u =0 sau u = -v .> 0
Pe noduri ( tI K ) : i = - j = u/R
pentru dioda D
1
teorema a IIa alui Kirchof se scrie : u
D1
+ u
D4
+ u = 0 de unde u
D1
= -u = v < 0
fig 5.7
5.2.3. Mărimi caracteristice
Se observă din figura 5.7 , faptul că atât tensiunea cât şi curentul redresate sunt de formă
pulsatorie , păstrând acelaşi sens ( graficele acestora situându-se în permanenţă deasupra axei
absciselor , deci din punct de vedere matematic având acelaşi semn ) .
Perioada acestora este
2
'
T
T ·
ceea ce la frecvenţa de 50 Hz a reţelei din ţara noastră ( în SUA
şi Japonia frecvenţa reţelei este de 60 Hz ) conduce la T

= 10 ms respectiv
Hz f f 100 2
'
· ·
Datorită permanentei pozitivităţi a tensiunii şi curentului redresate valorile instantanee ale
acestora se vor scrie :
t U t V u
'
sin 2 sin
ˆ
ω ω · ′ ·
, respectiv
t
R
U
i
'
sin 2 ω ·
în care
prin V
ˆ
s-a notat valoarea de vârf , sau valoarea maximă a tensiunii redresate pulsatorii .
48
De asemenea putem calcula valoarea medie a tensiunii şi a curentului pe o semiperioadă ,
considerând :
π
ω
U
tdt U
T
u
T
med
2 2
sin 2
2
2
0
· ·

; respectiv valoarea medie a curentului
R
U
R
u
i
med
med
π
2 2
· ·
Similar se poate calcula valoarea eficace a tensiunii pulsatorii
( )




· ·
T
d t t U
T
V
U
0
2
s i n 2
1
2
ˆ
ω
respectiv a curentului pulsatoriu
R
U
I ·
Puterea absorbită de sarcină se va calcula cu formula de curent continuu
R
U
RI P
2
2
· ·
Evident , ( vezi figura 5.7 ) că pentru diodele care au o perioadă T

de pauză în conducţie
2
med
Dmed
i
i · , iar tensiunea maximă pe diode este V U
D
ˆ
max
·
5.2.4. Filtrarea prin condensator : netezirea tensiunii
Pentru a realiza filtrarea se va plasa în paralel cu sarcina un condensator C , fig 5.8. ; de regulă
aceşti condensatori au valori de ordinul zecilor până la ordinul zecilor de mii de μF ( reamintim
că Faradul este unitatea de măsură SI pentru capacitatea condensatoarelor ) , care conform
tehnologiei de fabricaţie sunt condensatori electrolitici polarizaţi , borna – fiind în marea
majoritate a cazurilor legată la mantaua exterioară de Al a acestuia.
Atenţie ! Un condensator polarizat prezintă o bornă + , respectiv una - , ca atare trebuie cu
stricteţe respectat modul de conectare a acestuia într-un circuit .
figura 5.8.
Formele de undă asociate funcţionării schemei din figura 5.8 sunt date în figura 5.9.
49
figura 5.9.
Conform teoremei comutaţiei , tensiunea la bornele unui condensator nu poate varia prin salt ,
acesta încărcându-se , respectiv descărcându-se lent ( în cazul nostru cu constanta de timp T =
RC , unde este reprezintă rezistenţa sarcinii montajului redresor ) .
Avantaje : Putem constata că prezenţa condensatorului diminuează puternic caracterul
ondulator al tensiunii redresate :
min
ˆ
V V u − · ∆ , ceea ce conduce la creşterea sensibilă a valorii
medii a tensiunii redresate , aceasta apropiindu-se de V
ˆ
cu cât valoarea capacităţii
condensatorului este mai mare .
Dezavantaje : Se constată apariţia vârfurilor de curenţi ( suprcurenţii sunt caracteristici
comutaţiei în circuitele cu caracter caacitiv ) ceea ce face ca atât diodele redresorului cât şi
transformatorul care îl alimentează să funcţioneze în condiţii necorespunzătoare . Din acest
motiv filtrarea cu condensatoare se utilizează eminamente în circuite de puteri mici .
Acest inconvenient poate fi înlăturat de către :
5.2.5. Filtrarea cu bobină : netezirea curentului
Pentru a realiza filtrarea se va plasa în seri cu sarcina o bobină de netezire , figura 5.10 , de
ordinul mH ( reamintim că unitatea de măsură a in ductivităţilor în SI este Henry-ul .u
S
figura 5.10.
Formele de undă asociate funcţionării schemei din figura 5.10 sunt date în figura 5.11. :
50
figura 5.11.
In conformitate cu teorema comutaţiei curentul printr-o bobină nu poate varia prin salt , el
stabilindu-se lent atât în sens crescător cât şi descrescător , datorită fenomenului autoinducţiei
( caz particular al legii inducţiei electromagnetice ) , curentul autoindus în bobină nepermiţând
variătii rapide ale curentului total prin aceasta , conform teoremei lui Lenz .
Bineînţeles că datorită faptului că bobina şi condensatorul sunt entităţi duale , în cazul bobinei
vor fi posibile supratensiunile , care pot fi deranjante determinând deteriorări ale izolaţiilor ,
precum şi declanşarea intempestivă a dispozitivelor de protecţie la supratensiune din instalaţii .
Se observă din figura 5.11 diminuarea caracterului ondulator al curentului , care devine cu atât
mai neted cu cât valoarea inductivităţii este mai mare , precum şi faptul că ne situăm din
punctul de vedere al sarcinii într-un regim de conducţie neîntreruptă . Acest tip de filtrare , cu
bobine de netezire este utilizat în convertoarele de puteri mari , utilizarea lor în cazul
convertoarelor de puteri mici nefiind economică datorită costurilor mari ale bobinelor de
netezire ( miez feromagnetic şi înfăşurări de Cu sau Al ) .
5.3. Redresarea trifazată
5.3.1. Tipuri de redresoare trifazate
Distingem trei tipuri de montaje redresoare trifazate , conform figurii 5.12. :
1. montaj P , fig.5.12. a. cu intrarea în stea şi redresare simplă sau mono alternanţă , pe
fiecare fază fiind o singură diodă redresoare
2. montaj PD , fig. 5.12.b. cu intrarea în stea şi redresare în punte , pe fiecare fază fiind
două diode redresoare
3. montaj S , fig 5.12.c. cu intrarea în triunghi şi redresare în punte , pe fiecare fază
fiind două diode redresoare
In cele ce urmează vom detalia doar funcţionarea montajului P , cel mai simplu redresor
trifazat , în care vom considera diodele ca fiind ideale ( vezi caracteristica din figura 5.2. )
51
figura 5.12.
5.3.2. Redresorul trifazat paralel necomandat
In figura 5.13 este reprezentat redresorul trifazat monoalternanţă de tip P , în care s-a figurat
numai secundarul transformatorului de alimentare , în conexiunea stea .
figura 5.13
In acest montaj la un moment dat va conduce doar câte o singură diodă diodă şi anume aceea a
cărui anod se află la potenţialul cel mai ridicat .
Să presupunem că la un moment dat t
0
tensiunea v
1
devine cea mai ridicată .; dacă până în acest
moment conducea dioda D
2
, aceasta înseamnă că în momentul imediat anterior lui t
0
, notat cu
t
0-
, pe dioda D
2
aveam v
D2
= 0 , iar tensiunea pe sarcină era u
d
= v
2
. Rezultă că tensiunea pe
dioda D
1
devine 2 1 1 1
v v u v v
d D
− · − ·
> 0 , deoarece am pornit de la ipoteza că v
1
a devenit cea
mai mare ca valoare . Aceasta face ca dioda D
1
să intre în conducţie la momentul t
0
şi tensiunea
pe ea să devină v
D1
= 0 ( conform caracteristicii diodei ideale în conducţie , fig.5.2. ) ; tensiunea
pe dioda D
2
care conducea până la momentul t
0
devine
1 2 2
v v v
D
− ·
< 0 şi deci dioda D
2
se va
bloca .
Tensiunea pe sarcină va fi deci :
u
d
= v
1
când v
1
> v
2
şi v
3

u
d
= v
2
când v
2
> v
3
şi v
1

u
d
= v
3
când v
3
> v
1
şi v
2
, ceea ce ne conduce la grafica din figura 5.14. , în care am
prezentat valorile tensiunii normate la 1 .
52

figura 5.14.
Se observă că fiecare diodă conduce o treime dintr-o perioadă ; în tabelul explicativ de la
subsolul graficului am notat prin 0 starea blocată a diodelor şi prin 1 starea de conducţie a
acestora .
In ceea ce priveşte tensiunea pe dioda D
1
pe care am utilizat-o mai sus la explicarea funcţionării
redresorului , tensiunea la bornele acesteia ( adică tensiunea anod-catod , măsurată dinspre anod
spre catod ) este :
v
D1
= 0 atunci când conduce dioda D
1

v
D1
= v
1
–v
2
atunci când conduce dioda D
2

v
D1
= v
1
– v
3
atunci când conduce dioda D
3

5.3.3.Convertoarele de putere şi compatibilitatea electromagnetică
După cum se poate observa din studiul de mai sus convertoarele de putere sunt
generatoare de armonici în reţeaua de alimentare de curent alternativ , datorită faptului că
semnalul generat de către redresoare nu este perfect continuu , iar cel generat de invertoare este
şi el distorsionat faţă de unul sinusoidal .
Se ştie din matematică faptul că o funcţie periodică se poate descompune într-o serie de
tip Fourier ( trigonometrică ) :
) sin( 2 ) (
1
0 k
k
k
t k A A t f γ ω + + ·


·
unde :
A
0
este componenta continuă a funcţiei periodice f(t)
A
k
este valoarea efectivă a armonicii de ordinul k
ω este pulsaţia fundamentală (ω = 2π/T )
γ
k
este faza iniţială a armonicii de ordinul k
De regulă funcţiile care reprezintă semnalele nesinusoidale din electrotehnică ( numite şi funcţii
electrotehnice ) vor avea doar armonici de ordin impar cu amplitudine puternic descrescătoare
pe măsură ce ordinul acestora creşte . In aplicaţiile clasice ( invertoare pilotate de oscilatoare de
53
15-20 kHz ) , armonicile de ordul trei şi respectiv cinci sunt semnificative .In ultima perioadă
însă , datorită creşterii vitezei de comutaţie a dispozitivelor semiconductoare de putere ,
frecvenţele de lucru au crescut , ceea ce face ca şi armonicile de ordin mai ridicat să fie
semnificative şi să impună noi măsuri pentru evitarea efectului distorsionant al acestora .
Totalitatea măsurilor ce se iau în acest scop se circumscriu conceptului de
compatibilitate electromagnetică . Datorită importanţei acestui concept şi datorită
cvasigeneralizării electronicii şi automatizărilor în cele mai diverse domenii de activitate
( începând cu aplicaţiile domestice , trecând prin cele industriale , din comunicaţii şi sfârşind cu
programele spaţiale ) , în ultimii ani s-a structurat o nouă disciplină de studiu acceptată ca fiind
o disciplină de sine stătătoare , numită chiar „ Compatibilitate electromagnetică ” .
Definiţie : Conform normei europene VDE 0870 , compatibilitatea electromagnetică
reprezintă capacitatea unui dispozitiv electric de a funcţiona satisfăcător în mediul său
electromagnetic fără ca acest mediu , care aparţine şi altor dispozitive , să fie inadmisibil
perturbat .
Nivelele admisibile de perturbaţii ( zgomote ) electromagnetice sunt legiferate şi ca atare
fiecare proiectant de produs alimentat cu energie electrică , precum şi fiecare integrator de
sistem care utilizează alimentări cu energie electrică trebuie să se supună verificărilor de
compatibilitate electromagnetică .
54
CapitolulVII
Aplicaţii de calcul ale maşinilor electrice
Transformatorul electric
1. Pe jugul circuitului magnetic al unui transformator de 10/0,4kV este plasată o
bobină având w = 20 spire , la bornele căreia se măsoară o tensiune U= 100V . Să se
determine numărul de spire al primarului şi secundarului transformatorului . Se va
considera tranformatorul ideal .
Rezolvare
Putem asimila transformatorul ca pe unul cu două înfăşurări secundare , înfăşurarea primară
inducând în ambele tensiuni electromotoare , care în cazul unui transformator ideal se vor regăsi
integral la bornele de ieşire ale celor diuă înfăşurări secundare .
Raportul de transformare este
25
4 , 0
10
2
1
· · ·
N
N
m
Pe de altă parte vom avea 2000 100 100
100
10000
1
1
· · ⇒ · · w N
w
N
, valoare care introdusă în
prima ecuaţie ne va da 80
25
2000
1
2 1 2
· · · ⇒ ·
m
N
N N mN
2. Schema echivalentă a unui transformator de 10/5 kV având o putere nominală de
500 kVA , conţine următoarele elemente
R
1
= 1Ω R
2
= 0,25 Ω
X
f1
= 7Ω X
f2
= 1,75 Ω
Se cere :
a. ce curent circulă prin bobinajul părţii de 5kV scurtcircuitată , dacă se alimentează
transformatorul cu tensiune nominală ?
b. pierderile , tensiunea şi factorul de putere la încercarea în scurtcircuit
Se va lucra în aproximaţia lui Kapp cu neglijarea laturilor transversale .
Rezolvare
a. Situaţia este un caz de defect , sau o eroare de conectare , care poate duce la defectarea
ireversibilă a transformatorului . Se ştie din curs şi s-a văzut şi la laborator faptul că
încercarea cu bornele secundare scurtcircuitate are loc la tensiune primară redusă U
1sc
în
aşa fel încât curentul prin secundarul transformatorului să fie cel nominal .
Utilizând schema transformatorului monofazat raportat la înfăşurarea primară ( vezi figura
2.8 din prezentul curs ) în aproximarea lui Kapp şi neglijând laturile transversale , obţinem
figura 7.1.
55
figura 7.1.
Se observă că :
( ) ( )
A
X m X R m R
U
X X R R
U
I I
f f
f f
11 , 707
2
2
2
1
2
2
2
1
1
2
2 1
2
2 1
1
1 1
·
+ + +
·

,
`

.
|

+ +
,
`

.
|

+
·

·
de unde
rezultă că
A mI I 22 , 1414
1 2
·

·
.
Curentul nominal rezultă din relaţia :
A
U
S
I
n
n
n
100
5000
500000
2
2
· · ·
Deci la scurtcircuit cu tensiune nominală la bornele primarului rezultă
14 . 14
100
22 . 1414
2
2
· ·
n
I
I
,
adică o depăşire de 14 ori a curentului nominal .
b. n f f sc
I X X j R R U
1 2 1 2 1 1
]
]
]

,
`

.
|

+ +
,
`

.
|

+ ·
Din :
A
U
S
I I U S
n
n
n n n n
50
10000
500000
1
1 1 1
· · · ⇒ ·
. Considerând curentul I
1n
origine de fază ( adică
mărime reală ) se obţine : ( ) 700 100 50 14 2
1
j j U
sc
+ · + · de unde :
V U
sc
1 , 707 700 100
2 2
1
· + · şi atunci
% 07 , 7 100
10000
1 , 707
%
1
· ·
sc
u
kW W I R R P
n sc
5 5000 50 2
2 2
1 2 1 1
· · ⋅ ·
,
`

.
|

+ ·
142 , 0 cos
2
2 1
2
2 1
2 1
·

,
`

.
|

+ +
,
`

.
|

+

+
·
f f
sc
X X R R
R R
ϕ
, o valoare foarte scăzută , inadmisibilă în
funcţionarea normală , când factorul de putere trebuie să exceadă valoarea de 0,9 .
3. Fie un transformator monofazat de următoarele caracteristici :
10 kVA , 60 Hz , 600/120 V , iar impedanţa echivalentă raportată la primar este egală cu
( )Ω + · + 0 , 6 5 , 0
ech ech
jX R
. Secundarul este cuplat la o sarcină cu caracter inductiv .
In această situaţie înprimar se măsoară U
1
= 600 Vtensiunea primară , I
1
=16,67,A curentul
primar , P
1
= 7,8 kW puterea activă absorbită .
Să se determine tensiunea U
2
pe sarcină şi factorul de putere pe sarcină .
Se va lucra în aproximaţia lui Kapp cu neglijarea laturilor transversale .(figura 7.2. )
56
Rezolvare
figura 7.2.
Puterea aparentă absorbită de primar este S
1
= U
1
xI
1
=600x16,67= 10002 VA
Puterea activă absorbită de primarul transformatorului este egală cu : P
1
=( R
ech
+R’) I
1
2
de unde
( )
Ω · − · − ·

57 , 27 5 , 0
67 , 16
7800
2 2
1
1
1 ech
R
I
P
R
Puterea reactivă a primarului este egală cu :
VAR P S Q 6261 7800 10002
2 2 2
1
2
1 1
· − · − ·
pe de altă parte ( )
2
1 1
I X X Q
ech
′ + · de unde
Ω · − · − · ′ 53 , 16 6
67 , 16
6261
2 2
1
1
ech
X
I
Q
X
Factorul de putere în primar este :
78 , 0
10002
7800
cos
1
1
1
· · ·
S
P
ϕ
inductiv , iar
63 , 0 78 , 0 1 cos 1 sin
2
1
2
1
· − · − · ϕ ϕ de unde ( )
1 1
sin cos ϕ ϕ j I I − · semnul „ –” apărând
datorită caracterului inductiv al circuitului primar , care defazează curentul în urma tensiunii
primare
Considerând tensiunea U
1
ca origine de fază tensiunea U
2
’ raportată la primar va fi egală cu :
( ) ( ) ( ) ( )
76 , 72 49 , 530
365 , 4 17 , 4 67 , 16 600 63 , 0 78 , 0 67 , 16 6 5 , 0 600
1
'
2
j
j j j I jX R U U
ech ech ech
+ ·
· − − · − + − · + − ·
=
Folosind raportul de transformare , raport în care se află tensiunea secundară raportată la primar
şi tensiunea secundară , vom avea :
55 . 14 1 . 106
5
76 , 72 49 , 530
120
600
76 , 72 49 , 530
2
2
2
2
j
j j
m
U
U
U
U
m + ·
+
·
+
·

· ⇒

·
Rezultă că V U 09 . 107 55 , 14 1 , 106
2 2
2
· + · valoarea efectivă a tensiunii secundare .
Factorul de putere pe sarcină este dat de
858 , 0 cos cos
2
·

,
`

.
|


·
R
X
arctg ϕ
4. Un motor asincron trifazat conectat la o reţea cu frecvenţa f
1
=50 Hz are turaţia
rotorului n
2
=2910 rot/min . Să se calculeze :
a. numărul de perechi de poli p şi alunecarea s
b. frecvenţa curenţilor rotorici f
2
c. viteza de rotaţie a câmpului magnetic învârtitor faţă de rotor ΔΩ
2
sau Δn
2
.
57
d. turaţia rotorului n
2

pentru funcţionareaca generator cu aceeaşi valoare
absolută a alunecării
Rezolvare
a.Corespunzător frecvenţei de 50 Hz
1 1
1
min 3000 60 ) (min
− −
· · f f , iar :
iar
1 1
f pn ·
; Deoarece n
1
>n
2
rezultă în mod necesar p=1 deci o singură pereche de poli
.
şi alunecarea s :
03 , 0
3000
2910 3000
1
2 1
·

·

·
n
n n
s
b. p=1
c.
Hz sf f
R
5 , 1 50 03 , 0
1
· ⋅ · ·
d. Δn
2
=3000-2910 = 90 rot/min
e. La funcţionarea ca generator la aceeaşi valoare absolută a alunecării avem :
n
2

=3090 rot/min
5. Să se rezolve problema anterioară pentru mai multe maşini asincrone având
turaţiile : n
2
=1455 ; 960 ; 720 ;
6. Să se calculeze turaţiile n
2
ale rotorului pentru fiecare din maşinile asincrone care au
numărul de perechi de poli p =1 ;2;3;4; şi alunecările s=1,67% ; 2% % ; 2,67 ; dacă
frecvenţa reţelei este f
1
= 50 ;60 ; 42 ; Hz .
Indicaţie : Se va folosi formula :
) 1 (
60
1
2
s
p
f
n − ·
7. Intre ce limite se modifică turaţia unui motor cu două perechi de poli ( p= 2 ) de la
funcţionarea în gol când s
0
= 0,45% la funcţionarea în sarcină când s
1
= 4,5% dacă
frecvenţa reţelei este f
1
= 50 Hz respectiv 60 Hz .
Indicaţie : Se va folosi formula :
) 1 (
60
1
2
s
p
f
n − ·

8. Un motor asincron trifazat are următoarele valori nominale cunoscute : U
nf
=380 V ;
P
n
= 5kW ; η
n
= 0,85 ; cos φ
n
= 0,9 ; f
1
= 50 Hz , n
2
= 2862 rot/min . Pierderile de
putere în fier obţinute la încercarea de mers în gol au valorile ΔP
fe
= 200 W , iar
rezistenţa unei faze a statorului este R
1
= 1,8 Ω .
Să se calculeze :
a . puterea activă P absorbită de la reţeaua de alimentare
b. valoarea efectivă a curentului nominal al unei faze
c. puterea electromagnetică P
em
transmisă de către stator rotorului
d. pierderile de putere ΔP
2Cu
, în circuitele rotorului
e. pierderile mecanice ΔP
m
.
Rezolvare
58
a. Cunoscând puterea utilă şi randamentul se obţine puterea absorbită :
W
P
P
u
n
n
5900
85 , 0
5000
1
· · ·
η
b. Curentul nominal al unei faze este dat de expresia :
A
U
P
I
n n
n
n
75 , 5
9 , 0 380 3
5900
cos 3
1
1
·
⋅ ⋅
· ·
ϕ
c. Puterea electromagnetică P
em
transmisă de stator rotorului se obţine din puterea
activă absorbită de la reţea prin scăderea ierderilor în fier şi în circuitele
statorului :
W I R P P P
n Fe n em
5522 178 200 5900 3
2
1 1 1
· − − · − ∆ − ·
d. Pierderile de putere în circuitele rotorului sunt :
W P
n
n n
sP P
em em Cu
254 522 5 046 , 0
1
2 1
2
· ⋅ ⋅ ·

· · ∆
e. Pierderile mecanice se obţin din pierderile de putere totale prin scăderea
celorlalte pierderi de putere :
W
P P P P P P P P P
Fe Cu Cu n n Fe Cu m
268 200 254 178 5000 5900
2 1 1
· − − − − ·
· ∆ − ∆ − ∆ − − · ∆ − ∆ − ∆ · ∆
8. Un motor derivaţie de putere P
n
= 9,6kW , tensiune nominală U
n
= 220V , curent
nominal I
n
= 51 A , curent de excitaţie i
ex
= 1A şi turaţie nominală n = 500 rot/min ,
are rezistenţa indusului egală cu 5% din rezistenţa nominală . Pentru pornire se
admite I
max
= 2,5 I
n
şi I
min
= 1,15 I
n
.
Să se determine :
a. rezistenţa indusului şi tensiunea electromotoare nominală
b. cuplul nominal util al motorului
c. cuplul electromagnetic nominal ( transmis rotorului ) şi cuplul de pierderi la
mersul în gol
d. ecuaţia caracteristicii mecanice cuplu-turaţie
e. ecuaţia caracteristicii cuplu-viteză unghiulară
f. viteza de rotaţie la mersul în gol
Rezolvare
a. Rezistenţa nominală a motorului se defineşte astfel :
Ω · ·

· 4 , 4
50
220
ex n
n
n
i I
U
R
Rezistenţa indusului este deci : r
i
= 0,05x4,4=
0,22Ω Tensiunea electromotoare rezultă din ecuaţia :
( ) V i I r U E
ex n i n n
209 50 22 , 0 220 · ⋅ − · − − ·

b. Cuplul nominal util :
Nm
P
M
n
n
nu
183
500
30
10 6 , 9
3
·

·

·
π
c. Cuplul electromagnetic ( transmis rotorului ) corespunde puterii electrice :
P
e
= EI :
( )
Nm
i I E
M
n
ex n n
en
200
500
30
50 209
·

·


·
π
59
Diferenţa dintre cuplul electromagnetic şi cel util ( la arbore ) reprezintă
aproximativ cuplul de mers în gol :
Nm M M M
nu en
17
0
· − ·
d. Ecuaţia caracteristicii cuplu-turaţie rezultă din eliminarea curentului între
ecuaţiile :
I r k I r E U
i i
+ ΩΦ · + ·
şi
I k M
e
Φ ·
Se obţine :
( )
2
Φ

Φ
· Ω
k
r
M
k
U
i
e
e. Ecuaţia caracteristicii cuplu – viteză este în fapt tot ecuaţia de mai sus pusă
însă sub altă formă
f. Pentru valoarea cuplului electromagnetic de mers în gol ( vezi punctul c )
M
e0
= 17 Nm apelăm la rezultatul de la punctul e , în care
Ω ·
π
30
n
60

Capitolul I Notiuni de bază 1.1. Definiţii . Clasificări . Elemente constructive Orice curiozitate , este foarte uşor satisfăcută prin enunţarea unei definiţii . De-aceea vom proceda în consecinţă: Definiţie : Prin maşină electrică se inţelege un ansamblu de corpuri solide ( armături pe care de regulă sunt plasate infăşurări conductoare ) , in general relativ mobile , cuplate intre ele electric , magnetic , sau şi magnetic şi electric ; acest ansamblu transformă energia electrică în energie mecanică , situaţie în care vorbim despre motoare , sau invers , din energie mecanică în energie electrică , situaţie în care vorbim despre generatoare sau (in cazul transformatorului spre exemplu din energie electrică tot în energie electrică de altă formă sau parametri . ) Pentru a restrânge din generalitatea definiţiei de mai sus pe de o parte şi pentru a introduce diferenţe specifice semnificative pe de alta , vom apela la câteva criterii de clasificare unanim acceptate de literatura tehnică , fără a emite însă pretenţii de exhaustivitate . A)Criterii de clasificare a) Dupa natura cuplajului distingem: -maşini electrostatice , la care intervine doar cuplajul electric -maşini magneto-electrice , la care intervine cuplajul magnetic , câmpul magnetic fiind generat de magneţi permanenţi -maşini electromagnetice , cele mai răspândite in aplicaţiile obişnuite , la care intervine de asemenea cuplajul magnetic , câmpul magnetic fiind generat însă în acest caz de electromagneţi ; reamintim că electromagnetul este în general un dispozitiv compus dintr-un circuit magnetic înlănţuit cu un circuit electric în care polarizarea magnetică a materialului circuitului magnetic ( de mare permeabilitate magnetică ) este produsă de curenţii electrici ( de conducţie ) , care parcurg bobina circuitului electric . b) După sensul de transformare a energiei avem: -maşini generatoare , al căror input energetic este energia mecanică , iar output-ul energetic este energia electrică -maşini motoare , la care se inversează sensul de circulaţie a energiei Obs: In general armăturile cuplate sunt relativ mobile ; la limită când între cele două armături nu avem mişcare relativă se vor obţine aşa numitele: -transformatoare , asimilate maşinilor electrice şi care transformă energia electrică caracterizată de o anumită pereche curent/ tensiune tot în energie electrică de altă pereche curent/tensiune , la aceeaşi frecventă ; c) După natura curentului ce străbate înfăşurările armăturilor : -maşini de curent alternativ -sincrone/asincrone (de inducţie ) cu sau fără colector -monofazate/polifazate -maşini de curent continuu

2

B) Particularităţi constructive La maşinile rotative normale (cele mai larg răspândite în aplicaţii comune ) între cele două armături de simetrie cilindrică , apare o mişcare relativă de rotaţie , una dintre cele două armături fiind in general fixă şi numită STATOR , iar cealaltă mobilă , coaxială cu prima şi situată în interiorul statorului , din motive constructive lesne de inţeles , numită ROTOR. Părţile feromagnetice se execută din materiale magnetice moi , fontă sau oţel masiv , iar în cazul în care câmpurile magnetice sunt variabile in timp , din tole de oţel electrotehnic aliat cu siliciu , fragmentarea fiind impusă de reducerea pierderilor prin hiesterezis şi curenţi turbionari .Pentru transformatoare se preferă tolele laminate la rece cu proprietati superioare pe directia de laminare ; de asemenea , pentru transformatoarele de reţea monofazate utilizate in sursele in comutaţie ( utilizate in aparatele TV , calculatoare personale si alte instalaţii de automatizare ) precum şi in transformatoarele de semnal , se utilizează miezuri pline E+I , toruri sau oale de ferită . Spatiul de aer dintre stator şi rotor poartă numele de întrefier şi se notează cu δ . După cum am menţionat şi mai sus , pe stator , respectiv pe rotor , de regulă sunt plasate infăşurări conductoare ( numite generic bobinajul maşinii) , confecţionate preponderent din cupru electrolitic sau aluminiu , utilizat mai ales la transformatoarele trifazate , precum şi la înfăşurările în scurtcircuit ale maşinii asincrone (de inductie) . Tolele , spirele bobinajelor , precum şi înfăşurările se izolează în raport cu părţile feromagnetice cu un lac electroizolant , de o anumită clasă de izolaţie , mărime ce caracterizează temperatura pâna la care lacul îşi conservă nealterate proprietăţile electroizolante. Dacă întrefierul este constant de-a lungul periferiei armăturilor , fig 1.1 avem de a face cu maşina cu poli plini , iar dacă este variabil , fig 1.2 avem de a face cu maşina cu poli aparenţi .

fig. 1.1

fig. 1.2

Partea maşinii în care se produce câmpul de excitaţie (inductor) se numeşte inductor , iar partea maşinii în care câmpul magnetic induce tensiune , se numeşte indus . Rolurile de indus si inductor sunt reversibile , în cazul general al maşinilor electrice . Pentru motoarele electrice de regulă inductorul este statorul , iar indusul este rotorul . Infăşurările pot fi sub formă de bobine plasate pe poli , înfăşurări concentrate , fig 1.2 , sau plasate în crestături practicate în miezul feromagnetic (înfăşurări repartizate ) fig. 1.1.

3

din considerente de optimizare . care se suprapune peste bisectoarea unghiului a doua axe longitudinale consecutive şi care se numeşte axa transversală sau axa neutră Distanţa pe periferia indusului dintre două axe neutre consecutive se numeşte lungimea pasului polar şi se notează cu τ .1) 1. se stabileşte câmpul magnetic rezultant al maşinii . fig.Când înfăşurările maşinii sunt străbătute de curenţi .2. rezultă relaţia : 2pτ = π D (1.axa q . Evident . iar la maşinile cu poli plini .3 ) .2 ) . la distanţa x . Principiul de funcţionare şi reversibilitatea maşinilor electrice Repartiţia câmpului magnetic inductor de-a lungul pasului polar τ depinde de construcţia maşinii . care se deplasează cu viteza v in sensul indicat .2 . De regulă . la maşinile cu poli aparenţi . determinând pe periferia maşinii poli de polarităţi alternante .axa d . Din motive de optim se urmăreşte ca prin construcţie să se obţină o repartiţie cât mai apropiată de o sinusoidă . dacă notăm cu D diametrul indusului ( rotorul în cazul fig 1. să considerăm un conductor de lungime l . 1. iar prin R rotorul . aceasta se realizează prin plasarea potrivită a înfăşurării de excitaţie ( la maşinile cu poli plini ) fie prin variaţia întrefierului sub talpa polara ( la maşinile cu poli aparenţi ) .3 Plecând de aici .4) 4 . o maşină electrică se construieşte cu 2p poli ( p= numărul de perechi de poli ) . care trece prin mijlocul unui pol şi poartă numele de axă longitudinală . perpendicular pe planul figurii . prin S s-a notat statorul . In fig 1. curba de repartiţie a componentei radiale a inducţiei magnetice B pe pasul polar fiind de formă dreptunghiular –curbilinie ( fig 1. faţă de un câmp magnetic de amplitudine B ‚ de repartiţie spaţială sinusoidală (fig 1. maşinile electrice rotative se construiesc simetric după două tipuri de axe : . de formă trapezoidal –curbilinie . care se inchide prin miezul feromagnetic .

5) . rezultă conform (1. figura.5) Distanţei x .4 Tensiunea electromotoare de deplasare indusă în conductor este : uec=Bxlv (1.q.1. rezultă ω =pΩ (1.2) . rezultă u ec = Blv sin pΩ t (1. Dacă se inlocuieşte în (1.1 ) . este ½ 2π /2p . αe = Ω t . Inlocuind in (1.5 5 . rezultă f=pn (1. 1. Bx=B sin π x/τ . Avem evident αe=p αe (1. x=vt=π Dnt si conform (1. Alegând originea timpului t=0 la trecerea prin punctul de câmp nul ( prin axa q ) . ω = 2π f si Ω =2π n .6) Cum unghiul geometric dintre două axe consecutive d. adică axele sunt în cuadratură electrică . x=2pτ nt .2 ) relaţie în care pentru repartiţia sinusoidală considerată . prin analogie unghiul αe = ωt ce fixează valoarea tensiunii induse se numeşte unghi electric .3) Luând pe u ec de forma u ec = Uec √2 sin ωt (1. uec =Blv sin 2π pnt şi cum viteza unghiulară Ω = 2π n .4) unde ω este pulsaţia . parcursă de conductor în timpul t îi corespunde un unghi la centru geometric .6) că unghiul lor electric este π /2 .fig.7) relaţie de bază ce leagă frecvenţa tensiunii induse de numărul de poli şi turaţia maşinii .

Daca una sau mai multe spire inseriate suprapuse se aseză pe un rotor ce se roteşte intr-un câmp magnetic constant şi se leagă electric capetele a.6 a. ( la conexiunea stea capetele de sârşit se leagă împreuna .e. t. Dacă cele două capete ale înfăşurării A. Infăşurările trifazate se realizează atât în conexiunea stea ca in fig 1.m. iar sensurile de parcurgere ale conductoarelor sunt opuse ). induse in cele două conductoare sunt egale şi de semn contrar . Când tensiunile variază sinusoidal în timp ‚ ele se pot reprezenta în complex .el.e. Tensiunile trifazate sunt defazate între ele simetric . funcţionând în regim de generator sau alternator monofazat . induse defazate între ele cu 2π /m rad.m.2) repartiţia spatială a componentei radiale a inducţiei magnetice din întrefier . maşina debitează un curent alternativ .6 b . ale înfăşurării la două inele colectoare pe care calcă un sistem de perii ( fig 1.b trifazate . alternativă .6 a. Conectând la inele un consumator . Dacă pe o pereche de poli se plasează m înfăşurări egale . se vede că între tensiunile de linie Ul şi de fază Uf există relaţiile Ul =√3Uf la conexiunea stea şi Ul=Uf la conectarea triunghi . decalate cu unghiul la centru 2π /mp .e. De regulă cele m înfăşurări se leagă în stea sau poligon . astfel incât să formeze o spiră .6 a si 1. din fig 1. indusă variază sinusoidal în raport cu timpul .Dacă viteza de rotaţie este constantă .x. curba de variaţie în raport cu timpul a tensiunii electromotoare induse repetă ( rel 1.5 se leagă la două lamele pe care calcă două perii aşezate astfel ca în figura 1. In fig 1.m.B.9 . t. dacă aceasta repartiţie este sinusoidală .6 b sunt indicate tensiunile de fază şi de linie pentru conexiunea stea şi triunghi .m.5) se obţine la perii o t. Obişnuit se ia m=3 înfăşurări .Capetele de început ale înfăşurărilor se leagă cu exteriorul tot prin intermediul inelelor şi periilor .m. obţinându-se astfel o masină electrică m fazată . rezultă m t.e. plasat la distanţa τ ( pasul polar ) . constituind punctul de nul al înfăşurării . 1. prin parcurgerea lor în sensuri contrare .Inseriind conductorul a cu un alt conductor b . iar maşinile se numesc fig. 6 . cât şi în conexiunea triunghi ca în fig 1. evident.e. la bornele spirei apare dublă faţă de tensiunea indusă într-un conductor ( t. iar la conexiunea poligon capătul de sfârşit al unei înfăşurări se uneşte cu capătul de inceput al urmatoarei ).

9 t. deci în care t.e. puterea mecanică 7 . Ansamblul lamelelor constituie aşa numitul colector şi joacă rolul de redresor mecanic .fig. are în permanenţă acelaşi sens . obţinându-se astfel o tensiune practic continuă . La funcţionarea în regim de generator . 1.m. înseriate prin lamele şi dispuse pe întreaga periferie a maşinii . opus cuplului de rotaţie aplicat la arborele maşinii . La o înfăşurare formată din mai multe grupuri de spire (bobine) . determinat de interacţiunea dintre câmpul inductor şi curentul indusului este de frânare . culeasă la perii va fi de forma din fig 1.b Se poate observa că la peria A vine întotdeauna conductorul plasat sub acelaşi pol . Cuplul ce se dezvoltă la funcţionarea în regim de generator a maşinilor electrice .10 a. pulsaţiile tensiunii culese la perii se reduc sensibil . practic sinusoidală ) fig 1.10 (s-a considerat curba repartiţiei câmpului magnetic inductor .e.m.

Dacă o înfăşurare m fazată ( în particular trifazată ) oarecare este străbătută de un sistem de curenţi alternativi . din punct de vedere ingineresc satisfăcătoare . se obţine de asemenea un câmp magnetic învârtitor .8 ) reprezintă o undă învârtitoare de reparteiţie sinusoidală .3. Puterea electrică primită de la reţea se transformă în putere mecanică permiţând maşinii să antreneze maşini –unelte şi instalaţii complexe .primită la arbore se transformă prin intermediul câmpului electromagnetic al maşinii . In acest caz se poate scrie pentru inducţia B1 (x. care se transmite consumatorului conectat la bornele înfăşurării indusului .8 ) λ=1 Ecuţia ( 1. Vorbim aşadar de regimul de motor al maşinii. iar pentru inducţia magnetică produsă de faza λ în acelaşi punct . Bλ ( t ) = mărimi variabile în timp în cazul general .t ) = B1 (t) sin πx/τ . parcurse de curenţi variabili în timp este sinusoidală ( în caz contrar se ia în considerare doar fundamentala din seria Fourier ) . Cazuri particulare 8 .t ) = B ( t ) sin [ πx/τ – φ ( t ) ] ( 1. punctul în care inducţia magnetică produsă de înfăşurarea 1 trece prin zero . că circuitul magnetic este nesaturat şi repartiţia pe pasul polar a câmpurilor magnetice create de înfăşurările de fază . ca ipoteză simplificatoare . a câmpului magnetic . 1. de astă dată pe cale electrică de amplitudine şi viteză în general variabile . rot H =J în care solenaţia θΓ = ∫Σ JdA este integrala de suprafaţă a densităţii de curent J a curentului de conducţie ce străbate o suprafaţa deschisă Σ ce se sprijină pe curba închisă Γ . se obţine câmpul magnetic al unei înfăşurări polifazate m B ( x. Dacă o înfăşurare este străbătută de curent continuu sau alternativ . la aceeaşi frecvenţă. Bλ ( x. Dacă înfăşurarea indusului se conectează la o reţea absorbind un curent electric . Generalităţi Reamintim legea circuitului magnetic sub forma integrală şi locală : ∫Γ H dl = θΓ . amplitudinea şi viteza unghiulară sunt mărimi variabile oarecare în timp . adică pot funcţiona atât în regim de generator cât şi de motor .t ) = Bλ ( t ) sin ( πx/τ – φλ ) . din interacţiunea dintre curentul din indus şi câmpul inductor se stabileşte un cuplu ce determină rotaţia maşinii .t ) = Σ Bλ ( x. Presupunem . Insumând contribuţiile tuturor fazelor în punctul x . Considerăm ca origine a distanţelor măsurate pe periferia maşinii . în care φλ = unghiul electric măsurat în radiani între axele înfăşurăriloe 1 şi λ . Transformatorul este un modificator static al puterii electrice caracterizată prin anumite valori ale tensiunii şi curentului . de o repartiţie oarecare a componentei radiale a inducţiei magnetice pe pasul polar . fix faţă de înfăşurare . tot în putere electrică la alte valori ale tensiunii şi curentului . Toate maşinile verifică principiul reversibilităţii . se obţine un câmp magnetic învârtitor pe cale mecanică . Alimentând In curent continuu prin intermediul inelelor o înfăşurare plasată într-un rotor ce se roteşte . iar B1 ( t ) .Câmpurile magnetice ale maşinilor electrice.

t ) = B sin [ ωt – (λ-1 ) 2π/m ] sin [ πx/τ – ( λ-1 ) 2π/m ] Sau . 1.pierderi în părţile active ale maşinii ( în fier şi în înfăşurări ) 9 . constante .4. φ’ şi φ’’ sunt unghiuri electrice ce fixează poziţia câmpurilor circulare la t=0 . Un câmp magnetic alternativ variabil sinusoidal în timp şi repartizat sinusoidal în spaţiu produs de o înfăşurare monofazată . In adevăr . câmpul alternativ al fazei λ este : Bλ (x. se obţine doar în cazul regimului sinusoidal simetric şi al înfăşurărilor dispuse simetric pe periferia maşinii . 3. este echivalent cu două câmpuri magnetice circulare de amplitudine jumătate din amplitudinea câmpului alternativ . Şi dacă φλ =( λ-1 ) 2π/m (din condiţia dispunerii simetrice ) . rezultă . Bλ ( t ) = B1 sin [ωt –(λ-1) 2π/m] etc. Un câmp învârtitor pe cale electrică repartizat sinusoidal .t ) = B’ sin ( ωt – πx/τ + φ’ ) + B’’ sin ( ωt + πx/τ + φ’’ ) ( 1.— cos [ ωt + πx/τ – 2( λ – 1 ) 2π/m ] 2 2 ( 1. Dacă inducţiile Bλ ( x. un astfel de câmp fiind numit câmp învârtitor circular . ceea ce este acelaşi lucru .t ) = Σ Bλ (x. una directă ce roteşte în sensul valorilor crescătoare ale lui x şi una inversă ce roteşte în sens opus cu aceeaşi viteză . B B Bλ (x.10 ) Câmpul magnetic rezultant este dat de suprapunerea a două câmpuri magnetice circulare de ampitudini diferite .9 ) λ=1 o undă învârtitoare de amplitudine B = m B1 / 2 şi viteză v = ωτ /π .t ) = — cos ( ωt –πx/τ ) .1. se obţine m B (x. sau ceea ce este acelaşi lucru . însumând ca mai sus B ( x. ce se rotesc cu aceeaşi viteză şi se numeşte câmp învârtitor eliptic .pierderi mecanice şi de ventilaţie . Intr-adevăr .12 ) S-au obţinut două unde învârtitoare circulare de aceeaşi amplitudine B/2 . dar înfăşurările nu sunt dispuse simetric pe periferia maşinii . dacă se consideră pentru B1 ( t ) = B1 sin ωt .t) = B sin (πx/τ –ωt ) ( 1. Pierderile şi randamentul maşinilor electrice Pierderile ce apar în funcţionarea unei maşini electrice se împart în . 2. la o maşină simetrică nu sunt alimentate toate fazele . ce se rotesc în sensuri opuse cu viteze egale şi reciproc .t ) variază sinusoidal în timp şi pe pasul polar . de amplitudine şi viteză constante .

Pierderile suplimentare sunt provocate de curenţii turbionari ce se stabilesc prin conductoare . Pierderile determinate de armonica fundamentală de spaţiu a câmpului magnetic din întrefier .2 – 1. La o magnetizare variabilă în timp . dependentă de materialul periilor . la turaţie constantă . tolele se execută din oţel electrotehnic aliat cu siliciu . Pierderile principale se calculează ca şi cum densitatea de curent ar fi uniformă pe secţiunea conductorului cu o relaţie de forma pinf pr =Rcc I2 unde Rcc este rezistenţa în curent continuu a înfăşurării străbătută de curentul I . Pierderile în înfăşurările străbătute de curenţi variabile în timp . sunt date de relaţia Pt = ΔU • I . sunt grosso modo proporţionale cu pătratul turaţiei maşinii . dependent de legea de variaţie în raport cu timpul a curentului înfăşurării şi configuraţia crestăturilor şi părţilor frontale ) . se dezvoltă pierderi ca urmare a fenomenului de hiesterezis magnetic şi a curenţilor turbionari induşi . 10 . Curenţii turbionari induşi de câmpurile de dispersie determină o repartiţie neuniformă a densităţii de curent . unde ΔU = 0. Atât pierderile prin hiesterezis cât şi cele prin curenţi turbionari . se împart în pierderi principale şi suplimentare . este factorul de mărire a rezistenţei în curent alternativ . în categoria pierderilor de ventilaţie intră puterea necesară antrenării ventilatorului maşinii . pentru mărirea rezistenţei electrice pe calea curenţilor turbionari din miezul de oţel . De regulă pierderile suplimentare în fier şi înfăşurări sunt reduse şi se înglobează printr-un anumit procent în pierderile principale ( uneori însă ele sunt importante şi trebuie evaluate separat ) . Pierderile în fier PFe sunt determinate de variaţia câmpului magnetic în miezul feromagnetic al maşinii . iar cele de ventilaţie cu pătratul turaţiei maşinii (n2 ) . Măsura în care Kr ≠ 1 exprimă ponderea pierderilor suplimentare în pierderile totale ale înfăşurărilor . putem asuma că pierderile mecanice pm+v .Pierderile mecanice sunt determinate de frecările părţilor în rotaţie ( frecările din lagăre . După cum am mai menţionat . depind cu aproximaţie de pătratul inducţiei magnetice ( B2 ) . aceste pierderi intervin printr-o valoare fixă . Pierderile mecanice sunt aproximativ proporţionale cu turaţia maşinii ( n ) . sunt pierderile principale în fier . la înfăşurările străbătute de curent continuu . echivalentă cu o reducere a secţiunii conductorului şi o mărire a rezistenţei electrice . acesta se realizează din tole izolate . Pierderile totale în înfăşurări se calculează cu o relaţie de forma pînf =Rca• I2 unde Rca este rezistenţa pe care o prezintă înfăşurarea în curent alternativ Rca =K Rcc ( Kr >1 . Pierderile electrice se produc în înfăşurări şi la contactul de trecere al curentului între colector şi perii . rezultă că pierderile în fier depind aproximativ de pătratul tensiunii . iar pentru reducerea pierderilor prin hiesterezis . Deoarece pierderile prin ventilaţie sunt sensibil mai mari decât cele uzuale prin frecări . independentă de sarcină . pătrunderea câmpului electromagnetic este incompletă .2 V caderea de tensiune la perii . Pierderile electrice sunt în principal determinate de pierderile prin înfăşurări şi depind strâns de sarcină . modificându-se practic proporţional cu pătratul densităţii de curent . In laturile din crestături şi în părţile frontale . Pierderile de trecere la perii determinate de curentul I . pe când cele introduse de armonicile superioare ( de amplitudini mult mai mici ) se globalizează în categoria pierderilor suplimentare în fier . se ia Kr =1. frecarea periilor de colector precum şi excentricităţile constructive sau determinate de uzură ) . dar cum tensiunea electromotoare indusă este proporţională cu inducţia magnetică B . densitatea de curent în suprafaţa de trecere şi de natura suprafeţei de contact .

iar pe de alta de către absorbţia energiei termice de către maşină . regimul maşinilor electrice rotative este definit de ansamblul valorilor numerice ale mărimilor electrice şi mecanice ce caracterizează funcţionarea maşinii la un moment dat .De aceea ventilaţia unei maşini electrice este deosebit de importantă . Se impune în consecinţă o dimensionare judicioasă a maşinii în aşa fel încât să nu se depăşească temperaturile maxime admise de clasele de izolaţie ale materialelor utilizate . care nu au dispozitive speciale de ventilaţie b) maşini cu ventilaţie proprie . dintre care unele sunt impuse ( tensiunea 11 . Din punctul de vedere al ventilaţiei maşinile se împart în : a) maşini cu ventilaţie naturală .5. dacă nu se schimbă condiţiile de funcţionare . care au prevăzute pe arbore un ventilator c) maşini cu ventilaţie exterioară . 1. Incălzirea şi ventilaţia maşinilor electrice Căldura determinată de pierderile din diferitele părţi ale maşinii .Randamentul unei maşini este determinat de raportul dintre puterea utilă cedată mediului exterior P2 şi puterea absorbită P1 P2 P2 η = — = ----------( 1. Incălzirea excesivă a maşinii duce la îmbătrânirea prematură a izolaţiei şi dimpotrivă construirea unei „ maşini reci ” conduce la soluţii neeconomice cu un consum inutil de materiale . Servicii de funcţionare Conform standardelor . se ajunge la echilibru termic . are loc un proces tranzitoriu termic .13 ) P1 P2 + Σp unde Σp = pm+v + pfe + pînf 1. caracterizat pe de o parte de transmiterea căldurii către mediul de răcire ( aer . In regim permanent . la care este ventilată suprafaţa exterioară ( situaţie întâlnită la maşinile închise care lucrează în medii explozive sau corozive ) d) maşini cu ventilaţie forţată .6. acesta cedând căldura unui alt mediu de răcire în circuit deschis . Pe această plăcuţă se înscriu valorile nominale ale maşinii ( de natură electrică . convecţie sau conducţie . duc la creşterea temperaturii acestora peste cea a mediului ambiant . magnetică şi termică ) . situaţie întâlnită la maşinile de mare putere în vederea creşterii eficienţei ventilaţiei şi care în general are loc cu circulaţia mediului de răcire în circuit închis . ceea ce face ca întreaga cantitate de căldură să fie evacuată din maşină . ulei ) prin radiaţie . Serviciul nominal se stabileşte de către producător şi se marchează pe plăcută identificatoare a maşinii . Prin serviciul maşinii electrice rotative se precizează succesiunea şi durata regimurilor ce îl compun şi care conform standardelor sunt în număr de opt servicii tip . In primele momente după pornirea maşinii . determinând creşterea temperaturii părţilor sale componente .

şi frecvenţa la bornele principale .a. cum ar fi modul de conexiune a înfăşurărilor statorice şi rotorice . 12 . turaţia ) iar altele derivate . sensul de rotaţie . puterea utilă .m.d. modul de excitaţie . Pe plăcuţa indicatoare a maşinii se trec şi alte date caracteristice . ş.

2 văd acelaşi flux . este legată de variaţia fluxului magnetic care traversează o suprafaţă prin relaţia : fig.2 E1(t) . într-o înfăşurare secundară ( generatoare de energie ) pe baza legii inducţiei electromagnetice . ultima conducând la apariţia unei tensiuni la bornele înfăşurării secundare .1. alimentând înfăşurarea primară cu tensiunea variabilă u1. Ideea transformatorului este aceea de a transporta energia dintr-o înfăşurare primară ( receptoare de energie ) . în cele două înfăşurări se vor genera tensiunile electromotoare : fig. Definim astfel raportul de transformare : 13 .1.Capitolul II Transformatorul 2. b.m.e. respectiv E2(t) . 2. 2. Principiul de funcţionare Presupunând că toate spirele din figura 2. Legea lui Faraday sau legea inducţiei electromagnetice statuează că t. Efectul transformator a.

în situaţia în care avem o sarcină conectată la bornele secundare . în care prin e1(t) şi e2(t) am notat tensiunile electromotoare de scăpări . fig. E1(t) va apărea în serie cu t. a. Fluxurile magnetice de scăpări O parte din liniile de câmp din primar nu sunt văzute ( adică nu înlănţuie ) de înfăşurarea secundară şi invers .m. In consecinţă t. i1 (t ) n2 = = m −1 i2 (t ) n1 Raportul de transformare m . nu şi pentru tensiunile la borne . se foloseşte tehnica imbricării spirelor primare cu cele secundare . Tolele confecţionate din tablă silicioasă au o permeabilitate ridicată pe direcţia laminării . 14 . Schema echivalentă este reprezentată în fig 2. să difere de tensiunile la borne . de scăpări . Din punct de vedere energetic avem : E1(t)i1(t) = E2(t)i2(t) de unde 2.e. Tensiunile de autoinducţie de scăpări . acelaşi model fiind valabil şi pentru secundar . Ieşirea reprezintă imaginea intrării .2 Schema echivalentă a transformatorului real Distingem două motive principale care fac t.e. De aceea tensiunile u1 şi u2 la bornele transformatorului nu se vor mai afla riguros în raportul de transformare m .e.m.m= E1 n1 = E2 n2 Avem deci : efectul transformator . condiţia fiind aceea de a minimiza pierderile . determinate în principal de permeabilitateqa magnetică a materialelor .e. Pentru minimizarea acestor pierderi .3. Rezistenţa ohmică a înfăşurărilor Aceasta provoacă pierderi prin efect Joule şi contribuie la căderile de tensiune în raport cu t. 2. iar pentru miezul magnetic se aleg materiale magnetice de permeabilitate ridicată . Aceasta determină apariţia unor fluxuri magnetice de scăpări atât în primar cât şi în secundar .m. ceea ce face transformatorul potrivit şi ca aparat utilizat în măsurile electrice .4. Aceste pierderi pot fi modelate prin tensiuni electromotoare de scăpări . se modelează de cele mai multe ori prin reactanţe inductive Xf1 şi respectiv Xf2 . b. este riguros adevărat numai pentru tensiunile electromotoare induse .m.

2.3 Transformatorul în gol şi în sarcină a.Cum cea mai mare parte din fluxurile de scăpări se închid prin aer şi permeabilitatea magnetică a aerului se poate foarte bine aproxima cu cea a vidului ( μ0 =4π.10-7 H/m ) avem un mediu liniar . ceea ce ne permite să reprezentăm tensiunile electromotoare de scăpări prin reactanţe inductive Xf1 respectiv Xf2 . omogen şi izotrop în care putem scrie : fig. Transformatorul în gol material neliniar 15 . şi mai departe : Aclaşi procedeu se aplică şi înfăşurării secundare . 2.4.

b. 2. care conform teoremei leui Lenz . dacă minimizăm pierderile pe R1 şi Xf1 ceea ce ar reveni la a asimila E1 cu V1 respectiv modul de U1 . prevăzându-se din construcţie ca tolele să fie perpendiculare pe căile de curenţi . Similar . Aceasta se poate realiza numai prin minimizarea la maximum a căderilor de tensiune . ceea ce duce la concluzia existenţei şi altor pierderi . în sarcină ( circuitul secundar conectat la o sarcină ) apare un curent electric i2(t) . Schema echivalentă a transformatorului în sarcină este dată în figura 2. Atât Rfe cât şi Xμ depind de aceeaşi parametri ca şi tensiunea electromotoare indusă E1 şi-n consecinţă le putem plasa într-o schemă echivalentă în paralel cu E1 . este strict necesar ca fluxul său magnetic în gol să difere foarte puţin de fluxul în sarcină .6. 16 .5 Ceea ce dorim este să obţinem un flux sinusoidal . adică E2 . Curentul de mers în gol i10 nu este însă sinusoidal . pierderile magnetice vor fi reprezentate printr-o reactanţă de magnetizare Xμ . Transformatorul în sarcină Principiul lui Kapp : Pentru ca un transformator să funcţioneze normal . Pierderile prin curenţi Foucault ( curenţi turbionari ) se diminuează prin secţionarea acestora la nivelul fiecărei tole .6 . din fazele de proiectare şi construcţie . se opune cauzei care l-a generat . Ansamblul pierderilor prin hiesterezis şi curenţi Foucault poartă numele de pierderi în fier şi se reprezintă printr-o rezistenţă Rfe . fig. Datorită neliniarităţii pierderile prin efect Joule se vor calcula cu formula generală : pcu = 1 T T ∫R i 0 2 1 10 dt Puterea absorbită de primar în gol este însă mult mai mare decât pierderile Joule . Putem realiza cu o bună aproximaţie aceasta . Intr-adevăr . 2. Pierderile prin hiesterezis se diminuează prin alegerea de tole adecvate din care se fabrică circuitul magnetic al transformatorului . deci fluxul comun Φ se va modifica şi-n consecinţă şi E1 . deoarece nu putem avea simultan i10 şi fluxul sinusoidale . cum sunt : pierderile prin curenţi Foucault (sau curenţi turbionari ) şi respectiv pierderile prin hiesterezis .fig. datorită neliniarităţii curbei de hiesterezis .

A limita la maximum căderile de tensiune revine la : E1 ≈U1 şi

E2 ≈U 2

în situaţia în care I10 este mult mai mic decât I1 . c.Transformatorul raportat la înfăşurarea primară ( transformatorul reflectat în primar ) Parametrii primarului şi secundarului transformatoarelor sunt dependenţi de numărul de spire din primar , respectiv secundar , motiv pentru care , pentru a uşura compararea parametrilor celor două înfăşurări , se apelează la raportarea unui circuit la celălalt . De obicei , se face raportarea secundarului la primar , cu alte cuvinte primarul rămâne neschimbat , iar secundarul se înlocuieşte cu unul echivalent , care ar avea acelaşi număr de spire ca şi primarul şi păstrează acelaşi regim de funcţionare al transformatorului . Mărimile raportate se notează cu indicele ( ` ) Pentru ca secundarul real să fie echivalent cu secundarul raportat trebuie respectate următoarele condiţii : a) puterea aparentă a circuitului real să fie egală cu puterea aparentă a circuitului raportat U2 I2 = U2`I2 b) pirderile de putere activă la cele două circuite trebuie să fie egale
2 ' ' R2 I 2 = R2 I 22 c) pirederile de putere reactivă în cele două circuite trebuie să fie egale
2 ' X f 2 I 2 = X 'f 2 I 22

d) solenaţiile celor două înfăşurări (reală şi raportată ) trebuie să fie egale
' N 2 I 2 = N1I 2

de unde rezultă curentul din înfăşurarea raportată I 2 =

'

N2 I2 N1

17

Tensiunea secundară raportată , va fi dată de expresia
N1 U2 N2

U2 =

'

Rezistenţa şi reactanţa înfăşurării secundare raportate , se pot deduce din relaţiile de mai sus :
' X f2 =m X f2 R2 = k 2 R2 şi Schema echivalentă a transformatorului raportată la primar este reprezentată în figura 2.7.
' 2

fig. 2.7. Similar se poate raporta transformatorul şi la înfăşurarea secundară . 2.4. Aproximaţia lui Kapp Această aproximaţie constă în neglijarea totală a căderilor de tensiune primare şi secundare , de aşa manieră încât să putem identifica modulele lui E1 cu U1 şi respectiv E2 cu U2 . In această ipoteză simplificatoare , schema echivalentă raportată la primar va fi cea din fig. 2.8. , în ipoteza alimentării cu o tensiune sinusoidală de valoare efectivă constantă şi egală cu U1 .

fig. 2.8. Pentru schema din fig. 2.8. vom prezenta încercările de mers în gol şi scurtcircuit , încercări care se fac la toate transformatoarele de către fabricant . a. Incercarea de mers în gol

18

Incercarea de mers în gol este caracterizată de Z s → ∞ , sau cu alte cuvinte bornele înfăşurării secundare nu sunt conectate la vreo impedanţă de sarcină , curentul I1' = 0 Schema echivalentă în aproximaţia lui Kapp la mersul transformatorului în gol , este prezentată în fig. 2.9 :

fig 2.9. In gol , I = 0 deci puterea activă măsurată este doar cea disipată în Rfe şi deci : U2 U2 P = Pfe = 10 , de unde : R fe = 10 ; cunoscând U10 , I10 şi P10 putem deduce factorul de 10 R fe Pfe putere cosφ0 la mersul în gol .
' 1

P sin ϕ 1 − cos 2 ϕ 2 tg ϕ = = ; dar cos ϕ = 210 2 de unde tgϕ = 2 cos ϕ cos ϕ U10 I10

2

2 2 U10 I10 −1 P2 10

Din triunghiul puterilor , figura 2.10 , puterea reactivă la mersul în gol se poate scrie :

fig 2.10

Q10 =

2 2 2 U10 U10 I10 = P tgϕ0 = P −1 = 10 10 Xµ P2 10

2 2 U10 I12 −P0 , de unde : X µ = 0 1

2 U10 2 2 U10 I10 − P 2 10

In concluzie : încercarea la mersul în gol a transformatoarelor ( care se face la tensiunea nominală ) ne permite calcularea a doi parametri transversali ai schemei echivalente , Rfe şi Xμ . b. Incercarea de mers în scurtcircuit Această încercare se face la curent secundar nominal în transformator , deci la tensiune primară redusă U1sc ; această cea de a doua situaţie limită Zs = 0 , adică bornele secundare ale transformatorului sunt scurtcircuitate .

19

2 Pj '2 Vom avea : Pj = Rsc I1 de unde : Rsc = m 2 I 2n Puterea reactivă Q1sc se va consuma pe elementele reactive ale schemei .10 : ' Deci I1 = Q1sc = X fsc I1'2 = P sc tgϕsc = P sc 1 1 2 2 U12sc I 2 n U12sc I 2 n 2 −1 = − P 2 = X fsc I 2 n 1sc P 2 m2 m2 1sc Rezultă : X fsc 4 U12sc m 2 P 2 I 2 n 1sc = − 2 I 2n m4 Deci încercarea de mers în scurtcircuit a transformatorului ne-a permis calculul celorlalte două elemente ale schemei echivalente ( elementele longitudinale ) : Rsc şi Xfsc . pentru schema echivalentă în sarcină se utilizează schema raportată la primar . I10 poate fi neglijat .pentru S n ≥100 kVA putem neglija Xμ c. adică pe seria de ' reactanţe inductive : X f 1 + X f 2 = X fsc . pentru a nu pune în pericol înfăşurările transformatorului . puterea activă măsurată m ' reprezintă în acest caz pierderile de putere prin efect Joule pe rezistenţa serie R1 + R2 = Rsc . iar schema echivalentă de măsură devine cea din fig 2. în care m este raportul de transformare . In cazul transformatoarelor monofazate puterea aparentă nominală ( inscrisă si pe plăcuţa acestora ) este : Sn =U20I2n . Folosind triunghiul puterilor .2. 2. Distingem trei modalităţi de caracterizare completă a sarcinii : 20 . . Comportarea transformatorului monofazat în sarcină De regulă .pentru 15 kVA ≤ S n ≤100 kVA putem neglija Rfe .pentru S n ≤15 kVA schema echivalentă se situează complet în aproximaţia lui Kapp .12 ) . Remarcă : Elementele schemei echivalente se pot calcula şi pentru schema raportată la secundar cu ajutorul aceloraşi încercări . fig 2. Din electrotehnică se ştie definiţia puterii aparente S .11 I 2n .Datorită faptului că încercarea se realizează la tensiune redusă . dar trebuie să ţinem seama totuşi de aceasta la calculul randamentului . în aproximaţia lui Kapp ( fig.11 : fig.

De pe diagrama fazorială se observă că : ' ∆U = U1 −U 2 = Rsc I1' cos ϕ2 + X fsc I1' sin ϕ2 = ( Rsc cos ϕ2 + X fsc sin ϕ2 ) I1' 21 . Xμ .12 1.13 : fig. sau I1' şi φ2 2. I10 I 1 = I 10 + I ' 1  1 1   = I 10 U 1 + R jX µ   fe  Pe baza ecuaţiilor scrise mai sus se poate trasa diagrama fazorială . Xfsc . P2 şi Q2 3. 2. figura 2. în valori efective : ' ∆U = U1 − U 2 . 2. I2 . cu alte cuvinte transformatoarele funcţionează în sarcină la un factor de putere bun . egală cu segmentul AB .1. putem considera AB ≈ A' B . Deoarece cosφ2 are valori apropiate de unitate . Rsc . impedanţă Zs sau admitanţă Ys ( ) fig. Caracterizarea sarcinii prin I2 şi φ2 U 2 = U 1 − ( Rsc + jX sc ) I 1 ' ' Reamintim că încercările de mers în gol şi scurtcircuit ne-au permis să determinăm elementele schemei echivalente Rfe .13 Din diagrama fazorială se observă căderea de tensiune în sarcină .

B .X şi Z se măsoară în ohmi (Ω ) în SI G..admitanţa G . calculată la punctul precedent şi multiplicându-o cu U2 vom obţine : ∆U 2U 2 = ( Rsc cos ϕ2 + X fsc sin ϕ2 ) Dar : U 2 I 2 cos ϕ2 = P2 şi U 2 I 2 sin ϕ2 = Q2 .14: I2 U2 m2 fig. respectiv reactivă . dar dacă una dintre proprietăţi predomină . Z sau în complex : Z = R + jX R. Pentru cazul unei impedanţe de sarcină Zs .rezistenţa X. ecuaţia de mai sus devine : I ∆U ' = ( Rsc cos ϕ2 + X fsc sin ϕ2 ) 2 . în practică nici un element de circuit nu este pur inductiv sau pur rezistiv . 1 Rezultă : ∆U 2 = ( Rsc P2 + X fsc Q2 ) 2 m 3.. avem : 22 . 2.conductanţa B. el se poate considera ca atare cu o bună aproximaţie ) Din triunghiul impedanţelor : Z2 = R2 + X2 ( Pitagora ) . Caracterizarea sarcinii prin P2 şi Q2 Reluând expresia căderii de tensiune secundare ΔU2 .Folosind curentul I2 . puterea activă .reactanţa ( inductivă proprie unei bobine sau capacitivă proprie unui condensator ) Z.impedanţa ( proprie unui element de circuit care include atât R cât şi X . Y se măsoară în Ω-1 în SI Similar : Y = G + jB . precum şi celelalte relaţii rezultate din geometria triunghiului .Caracterizarea sarcinii prin impedanţa sa Z sau admitanţa Y Reamintim dela electrotehnică triunghiul impedanţelor/admitanţelor .susceptanţa magnetică Y. figura 2. respectiv cos ϕ = R etc.14 R. respectiv admitanţe de sarcină Ys conectate în secundarul unui transformator . de unde : m ' U U ∆U ' I ∆U 2 = U 20 − U 2 = 1 − 2 = = Rsc cosϕ 2 + X fsc sin ϕ 2 22 m m m m ( ) 2.

fig. din condiţia căderilor de tensiune identice . fig 2. avem : U s − Z s1 I s 01 =U s − Z s 2 I s 02 de unde rezultă : Z s1 I s 01 = Z s 2 I s 02 I s 01 I s 02 I s 02 Condiţia E1 = E2 se poate traduce şi prin : Y = Y de unde I s 01 = Y fe1 Y fe1 fe 2 fe 2 ceea ce conduce la : Z s1 Y fe1 Y fe 2 I 02 = Z s 2 I 02 . In gol : Pentru cuplarea în paralel a transformatoarelor este strict necesar ca să nu existe curenţi de circulaţie între transformatoarele cuplate .15. respectiv : Z s1Y fe 1 =Z s 2Y fe 2 23 . 2. sau astfel spus .15 Deoarece la cuplarea în paralel U1 = U2 = Us . Punerea în paralel necesită E1 = E2 . Existenţa unor astfel de curenţi antrenează încălzirea excesivă a transformatoarelor . căderile de tensiune trebuie să fie identice .U 2 = ( R + jX ) I 2 I 2 cos ϕ2 = R R +X 2 2 şi : I2 I 2 sin ϕ2 = X R +X2 2 I2 ∆U 2 = 1   Rsc m2   R R +X 2 2 I 2 + X fsc X R +X 2 2  1 I2  = 2  m  I2 R +X2 2 (R sc R + X fsc X ) ∆U 2 = 1 I2 R2 + X 2 ( Rsc R + X fsc X ) = 12 2U 2 2 ( Rsc R + X fsc X ) 2 2 2 m R +X m R +X ( în ultima relaţie s-a înlocuit U 2 = I 2 R 2 + X 2 ) Cuplarea în paralel a transformatoarelor a.

16 ): fig 2.16 Avem : ' ' U 2 = U1 − Z s1I s1 − Z1' I1' = U1 − Z s 2 I s 2 − Z 2 I 2 de unde : ' ' Z s1I s1 + Z1' I1' = Z s 2 I s 2 + Z 2 I 2 şi dezvoltând : (Z ' ' ' Z s1 I s 01 + I1' + Z1' I1' = Z s 2 I s 02 + I 2 + Z 2 I 2 s1 ( + Z I + Z s1I s 01 = Z s 2 + Z I + Z s 2 I s 02 . In sarcină : Vom impune condiţia egalităţii tensiunii de ieşire pentru ambele transformatoare (fig 2.Ultima relaţie reprezintă primul criteriu de calcul ( la mersul în gol )pentru cuplarea transformatoarelor . c. 24 . dar am văzut că în gol : ' 1 ' 1 ) ) ( ( ' ' Z s1 I s 01 = Z s 2 I s 02 de unde Z s1 + Z1' I1' = Z s 2 + Z 2 I 2 ( ' 2 ) ) ' 2 ) ( ) Dar (Z (Z s1 s1 + Z1' = Z sc1 impedanţa măsurată în scurtcircuit a transformatorului 1 ' 1 sc 2 ' 2 ) +Z )=Z impedanţa măsurată în scurtcircuit a transformatorului 2 Deci : Z ' sc 1 1 I = Z sc 2 I ' ' Z sc1 I 2  3U 2 cosϕ  P2 = = Ultima expresie se poate scrie : cu P = P + P2 1 ' Z sc 2 I1'  3U 2 cosϕ  P   1 Am obţinut cel de-al doilea criteriu de calcul pentru cuplarea în paralel a transformatoarelor şi anume : raportul puterilor trebuie să fie în raportul impedanţelor de scurtcircuit .

Capitolul III Maşina asincronă 25 .

1.1. Elemente constructive Ca orice maşină electrică rotativă . iar cea mobilă – rotorul . Intrefierul dintre stator şi rotor este limitat la valorile minime admisibile din considerente mecanice ( 0. dependentă de caracteristica cuplu-turaţie a dispozitivului cu care este cuplat . al cărei rotor are turaţia diferită de cea sincronă ( a câmpului învârtitor ) . situate pe arborele rotorului ( izolate între ele ) în contact cu periile legater galvanic la bornele de conectare ale reostatului de pornire de reglaj al turaţiei . Pentru a micşora pierderile prin frecare şi uzura periilor motoarelor cu inele şi în special la cele care nu necesită reglajul turaţiei se prevă dispozitive de scurtcircuitare a inelelor şi de ridicare a periilor .a 26 . confecţionat din tol. iar la motoarele cu rotorul bobinat . inelele colectoare . cu bobine formate din bare de cupru cu laturile active situate în două straturi . fig 3.Maşina asincronă este o maşină de curent alternativ .b . Infăşurările rotorului motoarelor asincrone sunt de două feluri : bobinate şi în scurtcircuit . Statorul este compus din carcasă . figura 3. Infăşurările se confecţionează din cupru rotund pentru motoarele de mică putere şi din bare late de cupru pentru puteri mari . Capetele fazelor se conectează la cele trei inele . temperaturii maxime la funcţionarea în regim permanent ( dată de clasa de izolaţie ) de forma şi dimensiunile crestăturii . maşina asincronă este formată din cele două părţi principale : cea fixă –statorul . Izolaţia bobinajului între spire şi faţă de pereţii crestăturii depinde de valoarea tensiunii . precum şi de tipul bobinajului .a.1. Rotorul este compus dim miez rotoric de formă cilindrică alcătuit din tole de oţel electrotehnic asamblate pe arbore şi prevăzute cu crestături periferice pentru situarea înfăşurării rotorice . în figura b s-a prezentat un detaliu de rotor . cu câmp magnetic învârtitor . După felul înfăşurărilor rotoarele sunt în scurtcircuit ( de execuţie normală – cu simplă colivie . Motoarele cu rotorul în scurtcircuit au circuitele rotorului în formă de colivie de veveriţă simplă .5 mm la motoarele mari ) . scuturi şi miezul statoric . cu bare înalte şi cu dublă colivie ) sau sunt bobinate cu înfăşurări trifazate ce pot fi conectate prin intermediul inelelor şi al periilor la reostatul de pornire sau de reglaj al turaţiei . La rotoarele bobinate se foloseşte mai ales înfăşurarea de tip ondulat .e de oţel electrotehnic de formă cilindrică cu crestături interioare în care se situează înfăşurările statorului . Maşina asincronă se mai întâlneşte în literatura de specialitate şi sub numele de maşina de inducţie . Pe arborele rotoric se mai află ventilatorul .35 mm la motoarele mici până la 1. 3.

b Ele sunt confecţionate din aluminiu sau bare înalte de cupru . jucând un rol important pe timpul funcţionării . definim mărimea adimensională numită alunecare . adică Ω1 = ω1/p . 3. învârtitor . Dacă exprimăm diferenţa ΔΩ dintre viteza câmpului învârtitor din stator Ω1 şi cea a rotorului Ω2 . Pe lângă acestea . scurtcircuitate la capete cu inele . circuitele fazelor statorului şi rotorului înlănţuie fluxuri magnetice simetrice sinusoidale în timp . Pulsaţia fluxurilor dun fazele rotorului este determinată de viteza de rotaţie a câmpului învârtitor faţă de rotor şi de numărul de perechi de poli ai acestuia ( de regulă identic cu cel al statorului ) . 3. cu viteza de rotaţie Ω1 .2.fig. La o perioadă a curenţilor trifazaţi . având viteza unghiulară egală cu pulsaţia ω1. armătura posedând p succesiuni trifazate de bobine . de argument α . există rotoare dublă colivie . Sensul de rotaţie al câmpului este cel de succesiune a curenţilor din fazele sistemului trifazat . o succesiune trifazatăde bobine ocupă 2π/p din perimetrul cercului interior al cilindrului armăturii statorice . La maşinile cu p perechi de poli .Câmpul magnetic învârtitor Un sistem trifazat de bobinaje parcurs de curenţi simetrici creează în întrefierul maşinii un câmp magnetic radial . Expresia obţinută corespunde unui câmp magnetic învârtitor cu repartiţie sinusoidală în spaţiu . care prezintă din punct de vedere constructiv încă o colivie periferică din alamă sau bronz special . proporţională cu pulsaţia ω1 a curenţilor şi invers proporţională cu numărul de perechi de poli p . Colivia interioară este de regulă confecţionată din cupru . adică : ∆Ω= sΩ 1 Ω1 Ω1 27 . notată cu s : Ω − Ω2 ∆ Ω s= 1 = . câmpul rotitor cu p perechi de poli se va deplasa cu un unghi egal cu 2π/p ( în loc de 2π ca în cazul unei singure perechi de poli ) şi deci viteza unghiulară a sa va fi de Ω1 = ω1/p ( se ştie din capitolul I că ω1 = pΩ1 ) Unghiul pα ( multiplul de ori al unghiului geometric ) este denumit unghi electric . cu rezistenţă relativ mare şi reactanţă de dispersie relativ mică şi care are un rol important la pornire . t = 3 3 Bmax sin ( pα − ω1t ) = Bmax sin p (α − Ω1t ) 2 2 3 Bmax sin (α − ω1t ) pentru o maşină cu o singură pereche de 2 Datorită câmpului magnetic învârtitor cu repartiţie sinusoidală în spaţiu . Pulsaţia fluxurilor din fazele statorului este identică cu cea a curenţilor statorici Ω1 = ω1/p . având o rezistenţă mică şi reactanţă relativ mare .1. Câmpul magnetic total în întrefier . Expresia câmpului magnetic învârtitor cu repartiţie sinusoidală a unei armături trifazate cu p perechi de poli devine : Bα . rezultă din însumarea celor trei câmpuri radiale componente şi are valoarea : B = poli .

faţă de stator chiar viteza câmpului învârtitor al curenţilor statorici . când viteza rotorului este mai mică decât cea de sincronism . De aceea regimul permanent simetric de funcţionare poate fi studiat pentru o singură fază . care induce tensiuni electromotoare de rotaţie (dinamice ) în fazele statorului şi rotorului .3. deosebindu-se însă de acesta prin natura sa . Se stabileşte un câmp magnetic învârtitor rezultant principal . o maşină asincronă este un transformator dinamic generalizat . este asemănătoare schemei echivalente a transformatorului . La turaţia de sincronism nu se mai induc tensiuni electromotoare şi deci nici curenţi în circuitele rotorului . Infăşurările statorului ( primare sau inductoare ) alimentate la tensiuni electrice sinusoidale simetrice sunt parcurse de curenţi simetrici şi ceează un câmp magnetic învârtitor cu repartiţie aproximativ sinusoidală în întrefier . Schema electrică echivalentă a circuitelor maşinii asincrone Funcţional . Fenomenul inducţiei electromagnetice este analog celui de la transformatoare . antrenându-l în sensul mişcării . denumit câmp de reacţie a indusului . La turaţii mai mari decât turaţia de sincronism . la transformatoare fenomenul inducţiei electromagnetice fiind static . inductivităţi de dispersie şi inductivităţi utile ale căror valori nu diferă de la o fază la alta . figura 3.a.2. cu viteza de rotaţie faţă de rotor egală cu diferenţa dintre viteza câmpului învârtitor al curenţilor statorici şi viteza rotorului . putem scrie pulsaţia fluxului din fazele rotorului ca fiind proporţională cu alunecarea şi cu pulsaţia curenţilor statorici : ωR = ∆ω = p∆ Ω= sp Ω1 = sω1 3. acest câmp are . impuse rotorului de un motor primar de antrenare . Antrenat de rotor . cuplul electromagnetic acţionează asupra rotorului în sens opus mişcării . Curenţii rotorici creează un câmp magnetic învârtitor propriu . La funcţionarea ca motor . 28 . a . Schema monofazată echivalentă a maşinii asincrone .Folosind expresia de mai sus . Circuitele electrice cuplate magnetic ale statorului . maşina asincronă funcţionând ca generator electric . sistemul celor trei faze fiind simetric şi echilibrat din punct de vedere electric şi magnetic .2. respectiv rotorului au rezistenţe . denumită viteză de sincronism ) . prin pulsaţie . figura 3. ca şi când sistemul trifazat ar fi compus din trei scheme monofazate independente . cuplul electromagnetic fiind nul . In înfăşurările rotorului ( secundare sau induse ) conectate în scurtcircuit sau la elemente cu impedanţe echilibrate se induc tensiuni electromotoare ( dacă viteza de rotaţie este diferită de viteza câmpului învârtitor al curenţilor statorici . câmpul învârtitor exercită un cuplu electromagnetic asupra rotorului .

bornele sale fiind scurtcircuitate două câte două . figura 3. Tensiunile cu valori efective U01 şi U02 sunt induse în fiecare fază statorică ( la pulsaţia ω1 ) respectiv rotorică ( la pulsaţia ωR = Δω = sω1 ) de către fluxul magnetic principal ( util ) rotitor . Transformatorul ideal n-a mai fost reprezentat în această schemă .2. încât spirele N1 respectiv N2 ale unei faze nu înlănţuie toate simultan acelaşi flux magnetic . Inductivităţile de dispersie ale fazelor corespund fluxurilor de dispersie magnetică ( proporţionale cu intensităţile curenţilor din fazele respective ) ale căror linii de câmp înlănţuie numai conductoarele fazelor statorice sau rotorice ( în crestături şi la capetele de bobine ) .b. 29 . util ) care are 2 3 ( N1K1 ) reluctanţa Rm01 ( a întrefierului şi a miezului statoric şi rotoric ) . se obţine schema echivalentă din figura 3. Reactanţa de magnetizare X 01 =ω L01 este .99 ) pentru fundamentală şi zero pentru armonice . L01 = 2 Rm 01 Factorul 3/2 intervine în expresia fluxului magnetic învârtitor .44 sf 1 N 2 K 2Φm 2 Tensiunea U02 echilibrează căderile de tensiune în rezistenţa R2 şi în reactanţa de dispersie ∆ωL2 = sω1 Lσ 2 = sX σ 2 a unei faze rotorice ( considerată în scurtcircuit . se obţin expresiile : Φ U 01 = jω1 N1 K1 m = j 4. iar coeficientul de înfăşurare al fazelor statorului K1 precum şi rotorului K2 se datorează faptului că înfăşurările au bobinele cu pas scurtat şi sunt repartizate în crestături diferite .95-0.Ea conţine elemente de circuit ( rezistenţe . asociată inductivităţii utile 1 L01 corespunzătoare aproximativ tubului de flux fascicular principal ( comun .44 f1 N1 K1Φm 2 Φm U 02 = js ω1 N 2 K 2 = j 4. Folosind reprezentarea în complex .b. reactanţe ) şi transformator dinamic ideal ( analogul transformatorului static ideal ) . Coeficientul de înfăşurare este deci un factor de ponderare al înlănţuirii fluxului fascicular de către spirele înfăşurării . în cazul general se includ şi elementele circuitului exterior ) : U 02 = ( R2 = jsX σ 2 ) I 2 Cu acestea rezultă ecuaţia de tensiune a circuitului secundar din schema echivalentă : U 02  R2 N K  U 01 2 2 = = + jX σ 2 I 2 N1 K1 s  s  După efectuarea transferului .2. Rezistenţa R01 echivalează efectul pierderilor în fier care sunt proporţionale cu pătratul amplitudunii fluxului magnetic principal şi deci şi cu pătratul valorii efective U01 a tensiunii la borne corespunzătoare . ca şi la transformator . Valorile sale sunt apropiate de unitate ( 0. prin raportarea parametrilor circuitului secundar la cel primar .

curentul de mers în gol este mai mare .a. a. Caracteristicile de funcţionare ale motorului asincron trifazat Cele mai importante caracteristici de funcţionare ale motorului asincron sunt caracteristica cuplului funcţie de alunecare sau turaţie funcţie de cuplu . practic nul ) . Datorită întrefierului mărit ( comparativ cu cel de la transformatoare . în mod asemănător încercării transformatorului .3.a. pentru tensiune U 1 dată ( aplicată motorului de la reţeaua de alimentare ) se scriu fără dificultate ecuaţiile de tensiuni şi curenţi ale maşinii : R ′ ′ ′ U 01 =  2 + jX σ 2 I 2  s    U 01 U 01 + = I 01 R + I 01 X R01 jX σ 1 U 1 = ( R1 + jX σ 1 ) I 1 + U 01 I 01 = 3.4. Caracteristica cuplu-viteză Dependenţa dintre cuplul electromagnetic M ce acţionează asupra rotorului ( raportat la valoarea sa maximă Mm ) şi alunecarea motorului este reprezentată în figura 3. iar reactanţa de magnetizare mai mică ( de cca zece ori în unităţi relative ) faţă de cele ale transformatorului . 30 .3. cu rotorul calat ( blocat ) . caracteristica randamentului şi a factorului de putere ca funcţii de puterea utilă .Considerând alunecarea s ca un parametru caracteristic al regimului de funcţionare . Pe baza schemei echivalente se studiază în mod intuitiv regimurile de funcţionare ale maşinii . cu bare înalte sau cu dublă colivie ) . Caracteriticile naturale corespund valorilor nominale ale tensiunii şi frecvenţei . caracteristica de sarcină electrică ( curentul funcţie de alunecare ) . la tensiune şi frecvenţă de alimentare constante . figura 3.Parametrii schemei electrice echivalente se pot determina pe cale experimentală cu ajutorul încercării de mers în gol (s=0 ) şi în scurtcircuit (s=1 ) . Caracteristicile naturale de funcţionare ale maşinilor asincrone diferă şi în funcţie de tipul constructiv al circuitelor rotorice ( bobinate sau în scurtcircuit cu simplă colivie .

Carateristica turaţie –cuplu ( mecanică ) reprezentat în figura 3.3 .815 – 0. Pentru valorile mari ale raportului s se aproximează Mm sm m m s sm s M s + ≈ ≅2 m . încât rezultă o porţiune liniară a caracteristicii cuplu-alunecare în jurul originii : sm s s M s s s ≅2 . se obţine din caracteristica cuplu-alunecare în urma substituţiei alunecării s în funcţie de turaţia rotorului : figura 3.4.5 .4.08-0. cuplul maxim devine egal cu cel nominal la valori ale tensiunii scăzute la 0. Cuplul maxim este proporţional cu pătratul tensiunii de alimentare şi invers proporţional cu reactanţa ramurii de sarcină a schemei echivalente . Datorită dependenţei de pătratul valorii tensiunii . Pentru valori mici ale alunecării s în raport cu alunecarea critică sm se aproximează : s sm sm + ≈ .5 – 3. cu regim de funcţionare continuă . s b.535 din tensiunea nominală . ceea ce constituie un dezavantaj al motorului asincron . Raportul dintre cuplul maxim şi cel nominal Mm/Mn . 31 . când s << 1 . expresia cuplului electromagnetic relativ funcţie de alunecare este următoarea : M 2 = s sm Mm + sm s Amunecarea critică sm corespunzătoare valorii maxime a cuplului este egală cu raportul dintre ′ rezistenţa R2′şi reactanţa ramurii de sarcină X : sm = R2 X Pentru motoarele industriale uzuale alunecarea critică are valori de ordinul sm = 0. rezultând un domeniu cu variaţie hiperbolică a caracteristicii : sm s sm Mm s când sm >> 1. este denumit coeficient de supraîncărcare şi are valori de ordinul 1.Pentru maşinile de mare putere ( sute de kW ) .

iar cea mecanică pozitivă ca la generator . unde n1 = n1 2π 2πp este turaţia câmpului învârtitor ( turaţia de sincronism ) .5. sau „ rigide” a caracteristicii . la un impuls de variaţie a alunecării . Se arată că numai în porţiunea )AB a caracteristicii motorului rezultă puncte de funcţionare stabile ( pentru tipurile uzuale de caracteristici ale mecanismelor ) . Evident valoarea sa trebuie să o depăşească pe aceea a cuplului mecanismului antrenat pentru ca motorul să poată porni. 2π 2π s =1 − n 60 Ω1 60ω1 = . Caracteristicile de cuplu ale motoarelor asincrone se pot intersecta cu cele ale mecanismelor antrenate ( inclusiv cuplul datorat pierderilor prin frecarea rotorului ) într-un singur punct sau în două puncte ( ca A şi C . Dacă se adoptă un sens de referinţă comun pentru turaţii şi cupluri rezultă puterea electromagnetică a motorului şi cea mecanică a generatorului cu semnul plus ( primite de maşină ) . De aceea porţiunea stabilă a caracteristicii turaţie – cuplu a motorului asincron aparţine categoriei „dure” . In adevăr . pentru puncte ca A . Cuplul mecanic depinde în general de turaţie conform caracteristicii sale experimentale .5. generator ( 0 >s sau n > n1 ) şi frână ( s > 1 sau n < 0 ) . Puterile primite de frână sunt transformate prin efect Joule – Lenz în conductoarele rotorului precum şi prin frecare în lagăre şi ventilaţie . rezultă cupluri dinamice ce restabilesc echilibrul ( cuplul accelerator la scăderea vitezei şi cuplu de frânare la creşterea vitezei ) pe când în jurul punctului C cuplurile dinamice acţionează în sensul amplificării impulsului de variaţie a vitezei ( cuplul accelerator la creşterea vitezei şi cuplu de frânare la scăderea vitezei ) Alunecarea nominală a motoarelor asincrone reprezintă numai câteva procente ( 1% 5% ) din viteza de sincronism şi deci turaţia se modifică în mică măsură la schimbarea sarcinii . Expresia cuplului de pornire MP al motorului asincron se poate deduce prin particularizarea expresiei cuplului electromagnetic pentru valoarea alunecării la pornire . Cuplul de pornire este o mărime caracteristică importantă pentru orice motor electric . are trei domenii corespunzătoare unor regimuri distincte de funcţionare a maşinii : motor ( 0 < s < 1 sau n1 > n > 0 ) . MP 2 = s=1 . puterea electromagnetică ( MΩ1 ) este pozitivă ca la motor . figura 3. ) figura 3.n= 60 60 Ω2 = Ω1 (1 − s ) = n1 (1 − s ) . Regimul permanent de funcţionare ( cu turaţie constantă ) al maşinilor electrice se stabileşte la echilibrul cuplului electromagnetic cu cel mecanic . In cazul funcţionării ca frână . M m s + 1 m sm 32 . iar cea mecanică a motorului şi cea electromagnetică a generatorului cu semnul minus ( generate de maşină ) . Caracteristica cuplu-alunecare sau cea echivalentă turaţie – cuplu .

Puterea electromagnetică transmisă de câmp de la stator la rotor este egală cu diferenţa dintre puterea primită de stator şi pierderile în cuprul şi fierul statorului : η= P = P − ∆ Cu 1 − ∆ Fe 1 P P 2 1 Puterea electromagnetică primită de rotor este transmisă în majoritate mecanismului cuplat la arbore ca putere utilă şi parţial transformată în căldură ( datorită pierderilor în conductoare şi prin frecări mecanice ) . atât cei statorici cât şi cei rotorici cu valori de ( 5-10 ) ori curentul nominal . iar pierderile în cupru sunt egale cu cele de la încercarea în scurtcircuit . 6. care se datorează fenomenului de hiesterezis şi curenţilor turbionari produşi de fluxul magnetic principal . necesită mijloace speciale ( reostat de pornire la motoarele cu rotorul bobinat ) fie motoare de construcţie specială ( rotor cu bare înalte sau cu dublă colivie ) . faţă de rotor este foarte mică : P2 = P + ∆P 2 + ∆Pm = P + ∆P 2 u Cu Cu P + ∆Pm = P reprezintă puterea mecanică a rotorului cuplat cu sarcina . practic independente de sarcină ca şi P pierderile mecanice ∆ m datorite frecărilor în lagăre şi prin ventilaţie şi pierderi în circuitele P rotorului ∆ Cu 2 . pierderi în fier P ( mai ales în miezul statorului ) ∆ Fe . spre deosebire de curenţii de pornire . în regim normal . Pierderile în fierul rotorului sunt neglijabile deoarece viteza de rotaţie a câmpului învârtitor . Caracteristica randamentului ca funcţie de puterea utilă este reprezentată în figura 3.5-1 ) % din cuplul nominal . Suma u Pierderile mecanice şi în fier sunt aproximativ egale cu cele de la mersul în gol . Reducerea valorilor curenţilor de pornire şi creşterea concomitentă a cuplului de pornire ale motoarelor asincrone . ceea ce constituie un avantaj pentru motoarele cu rotorul bobinat care pot fi deci folosite în acţionări electrice care necesită cupluri mari de pornire . 33 .La motoarele cu rotorul bobinat cuplul de pornire poate fi mărit cu ajutorul reostatului de pornire care modifică valoarea rezistenţei echivalente raportată la stator . c. Caracteristica randamentului Randamentul unei maşini este raportul dintre puterea utilă Pu ( livrată ) şi puterea primită P1 : Pu Pu = P Pu + ∆P 1 pierderile de putere ∆P în motorul asincron sunt : pierderi în înfăşurările statorului ( pierderi în P cupru ∆ Cu 1 ) dependente de pătratul valorii efective a intensităţii curentului . Fără a intra în detalii trebuie să remarcăm faptul că cuplul de pornire reprezintă doar ( 0.

Se demonstrează că P = P2 (1-s ) care coroboraotă cu relaţia de mai sus conduce la : ΔPCu2 = sP2 .cu rezistoare sau bobine de reactanţă serie simetrice sau nesimetrice conectate în circuitul statoric Motoarele asincrone cu rotorul bobinat se pornesc cu ajutorul reostatului de pornire simetric sau al bobinelor de reactanţă conectate în circuitul rotoric . Avantajele curentului alternativ sinusoidal însă în 34 .1.figura 3. Generalităţi Maşinile de curent continuu au în regim permanent tensiunile la borne şi curentul în circuitul exterior staţionare . Pierderile în circuitele rotorului reprezintă fracţiune s din puterea electromagnetică P2 transmisă rotorului . Pornirea motoarelor asincrone Problema pornirii motoarelor electrice în general se referă la : . Capitolul IV Maşina de curent continuu 4.6. Puterea mecanică reprezintă fracţiunea (1-s)P2 .pornirea prin conectare directă la reţea în cazurile în care puterea nominală a motorului este mică în raport cu capacitatea de sarcină a reţelei . Maşinile de curent continuu cu colector au fost din punct de vedere istoric primele generatoare de energie electromagnetică .asigurarea unei valori minime a cuplului electromagnetic de pornire care să depăşească valoarea cuplului rezistent al mecanismului antrenat încât pornirea să fie relativ rapidă .limitarea încălzirii motorului provocată de pierderile de energie în conductoare în cazul curenţilor mari şi a duratei lungi de pornire In cazul pornirii motoarelor asincrone cu rotorul în scurtcircuit se utilizează : .limitarea curentului de pornire încât să nu fie depăşită valoarea maximă a curentului admis de reţeaua electrică . După principiul de funcţionare deosebim : maşini de curent continuu cu colector şi maşini de curent continuu fără colector ( unipolare ) .cu autotransformator sau cu comutator stea-triunghi la tensiune redusă . Pentru obţinerea unui randament cât mai bun alunecarea motorului trebuie să fie cât mai mică .

ceea ce duce la îmbunătăţirea comutaţiei . Tensiunea electromotoare Prin mişcarea laturilor active ale bobinajului rotoric în câmpul magnetic inductor radial creat de înfăşurarea de excitaţie sunt induse în acestea tensiuni electromotoare periodice .1. In părţile laterale ale carcasei sunt situate cele două scuturi ce poartă lagărele . 4. în timpul rotaţiei .transportul şi distribuţia energiei electrice au restrâns mult domeniul de folosire de folosire a maşinilor de curent alternativ ca şi generatoare . succesiv cu periile situate în portperii ce sunt fixate cu material izolant de stator . Periile . mai ales în aplicaţii de generatoare de tensiuni joase şi curenţi foarte mari . Statorul este format dintr-o carcasă de fomtă sau de oţel în miezul în miezul căreia sunt fixaţi polii ( principali şi auxiliari ) cu bobinajele respective ( inductoare ) sau fără bobinaje în cazul magneţilor permanenţi . fixate pe arbore . trenuri electrice . Maşinile unipolare au o utilizare mai restrâsă . electrocare ) . izolate cu micanită . proporţionale cu viteza v . mai ales odată cu dezvoltarea convertoarelor din electronica de putere . Rotorul posedă un colector cilindric din lamele de cupru . Ca motoare de curent continuu însă ele sunt utilizate pe scară tot mai largă . având crestături periferice în care se află laturile active ale bobinelor indusului . la bornele maşinii . cupru sau bronz grafitat sunt conectate prin legături flexibile din cupru . cu lungimea laturii l şi cu inducţia magnetică B . Motoarele de curent continuu cu colector se folosesc cu succes în tracţiuni electrice ( tramvaie . figura 4. troleibuze . din cărbune . datorită posibilităţilor simple de reglare . montate în coadă de rândunică pe un butuc al arborelui .1. ca elemente de execuţie .2. Maşina de curent continuu se compune dintr-un stator ( inductor ) şi un rotor ( indus ) . Ele sunt fixate în „axa neutră” . figura 4. Capetele bobinelor rotorului sunt conectate la lamelele colectorului care fac contact . Funcţionarea maşinii de curent continuu a. 35 . în acţionările care necesită limite largi de reglaj al turaţiei şi în unele automatizări . Rotorul este confecţionat din tole de oţel electrotehnic .

prporţională cu viteza de rotaţie şi cu fluxul magnetic inductor : pN n pN Ω Φ0 = Φ0 = KΩΦ0 a 60 a 2π pN S-a notat prin K = . 2πa E0 = In general . căile de curent ale indusului ( rotorului ) sunt parcurse de curenţii ramificaţi la conexiunea cu lamelele care sunt în contact cu periile colectoare . In modul valoarea acesteia va fi ( în conformitate cu cele cunoscute din algebra vectorială ) e = lvB sin  (v ×B ) In situaţia ortogonalităţii acestora ( cazul maşinilor de curent continuu ) . modificând într-o oarecare măsură repartiţia câmpului în întrefier şi valoarea fluxului magnetic longitudinal Φ corespunzător unui pas polar . Curentul din rotor produce un câmp magnetic propriu de „reacţie a indusului” care se adaugă la câmpul inductor al polilor de excitaţie . Câmpul magnetic rezultant principal induce în căile de curent tensiunea electromotoare E = KΩΦ . 36 . rezultă expresia tensiunii electromotoare E0 de funcţionare a maşinii . Tensiunea electromotoare a maşinii se exprimă atunci ca produsul între tensiunea electromotoare medie em . 2a Cu acestea . Periile fiind fixe . e =l v ×B ( ) 60 Dacă N este numărul total de laturi active . cu numărul de perechi de poli p şi cu pasul polar : 2τpn v= . sinusul unghiului format de cei doi vectori fiind unitar . care după cum se poate observa generează un curent al cărui sens este de sensul de înaintare al burghiului drept . o constantă dependentă de elementele constructive ale maşinii . Datorită colectorului şi periilor ( cu rol de redresor mecanic ) . corespunzătoare inducţiei magnetice medii Bm şi numărul de laturi active dintr-o cale de E = em N a = BmlvN a curent Na : Dar inducţia magnetică medie Bm este raportul dintre fluxul magnetic inductor Φ0 al unui pol şi Φ aria τl corespunzătoare pasului polar Bm = 0 . iar maşina are 2a căi de curent . numărul de laturi corespunzător unei căi de curent este N a = N . e = Blv . situat perpendicular pe planul vectorilor v şi B la rotirea primului peste cel de-al doilea . Viteza de mişcare a conductoarelor faţă de τl câmp este proporţională cu turaţia n . b.corespunzătoare numai fluxului inductor Φ0 . Cuplul electromagnetic La funcţionarea în sarcină . sensul de referinţă şi cel adevărat al curentului este cel al tensiunii electromotoare . se utilizează turaţia n în locul vitezei unghiulare pentru a exprima tensiunea pN 2π E0 = K e nΦ0 unde K e = = K electromotoare în forma : 60 a 60 La funcţionarea maşinii ca generator electric . tensiunea electromotoare a maşinii ( măsurată la borne la mersul în gol ) este o mărime practic constantă când numărul de crestături este mare ( pulsaţia datorită comutaţiei lamelelor la perii fiind în acest caz neglijabilă ) . La funcţionarea ca motor electric tensiunea electromotoare are sensul de referinţă şi cel adevărat invesrsat faţă de sensul curentului şi de aceea este denumită şi tensiunea contraelectromotoare . diferită de E0 . situaţia conductoarelor căii de curent conectată la perii faţă de câmpul magnetic se modifică în mică măsură când periile comută lamelele ..

pe când la motor cuplul electromagnetic acţionează în sensul mişcării . La funcţionarea ca generator a maşinii . constanta K se notează frecvent şi Ω Ω Ω de perechi de poli . antrenând rotorul . cuplul electromagnetic are sensul opus mişcării . reprezentate în figura 4. N numărul de spire . Tensiunea electromotoare este echilibrată de tensiunea la borne şi de căderea de tensiune interioară în rezistenţa căilor de curent . iar p numărul 2πa a figura 4. şi respectiv b.a. b La funcţionarea ca generator . tensiunea la borne impune sensul curentului în circuitul interior maşinii .Puterea electromagnetică totală . Clasificare . corespunzătoare tensiunii electromotoare E şi curentului I de sarcină al maşinii . în care 20este numărul de căi de curent . Schemele echivalente ale circuitului indus pN .Căderile de tensiune în rezistenţa indusului şi la contactul dintre perii şi lamele totalizează la sarcina nominală valori relativ mici de ordinul câtorva procente din tensiunea nominală . este denumită puterea interioară şi are expresia : P = EI = KΦ ΩI Cuplul electromagnetic ce se exercită asupra rotorului rezultă conform relaţiei : M = cu Km .2.3. inclusiv rezistenţa de contact între perii şi lamelele colectorului : E = U + rI La funcţionarea ca motor . antrenarea rotorului fiind impusă de motorul primar . Motoare de curent continuu . pentru a i se conferi semnificaţia de constantă a cuplului . fiind echilibrată de tensiunea electromotoare şi de căderea de tensiune internă : Celor două ecuaţii de tensiuni le corespund schemele echivalente cunoscute . Tensiunea la bornele maşinii generatoare are acelaşi sens ca şi curentul în circuitul exterior bornelor . utilizare U = E + rI 37 .2. c. tensiunea electromotoare şi curentul au acelaşi sens în căile de curent ale indusului . sensul curentului este schimbat faţă de funcţionarea ca generator . 4. valoarea ei fiind dată de relaţia k = P EI KΩΦI = = = KΦI . în literatură .

cuplul electromagnetic . caracteristica viteză – curent şi caracteristica randament. cu număr mare de conectări şi frânare dinamică la oprire .sarcină . electrocarelor . suportă mai bine suprasarcinile şi nu sunt sensibile la căderile mari de tensiune . specifice regimurilor de funcţionare ale diverselor tiuri de motoare electrice . adică viteza se modifică puţin când variază cuplul de sarcină ) . iar caracteristica de viteză este dură ( rigidă . prin efectul polilor auxiliari şi a unor înfăşurări de compensaţie . Pentru simplificare se consideră uneori cazul particular când cuplul rezistent este un parametru independent de turaţie . după felul excitaţiei distingem : maşini cu excitaţie derivaţie ( paralel ) . Ele au caracteristică mecanică moale ( viteza scade mult la creşterea cuplului de sarcină ) . Motoarele cu excitaţie mixtă se utilizează la acţionările mecanismelor cu regim variabil . Caracteristicile lor sunt intermediare în raport cu cele ale motoarelor derivaţie şi serie . la demararea motoarelor autovehiculelor şi la unele macarale telescopice . Dintre cele mai importante caracteristici se menţionează : caracteristica cuplu-viteză ( caracteristică mecanică ) . 4. ie ) Cuplul rezistent Mr care se opune mişcării de rotaţie a rotorului include cuplul de sarcină al mecanismului antrenat . de ventilaţie şi cel corespunzător pierderilor în fierul rotorului . troleibuzelor . adică o funcţie dependentă numai de curentul de excitaţie ( caracteristica de magnetizare a maşinii ) . iar indusul alimentat de la o sursă de tensiune variabilă ( motoare cu excitaţia alimentată separat ) sunt folosite la acţionarea maşinilor unelte grele . cuplul datorat frecărilor în lagăre . Motoarele cu excitaţie serie sunt folosite în tracţiunea electrică . putând funcţiona ca generatoare sau ca motoare după cum sunt antrenate sau antrenează mecanisme . tensiunea electromotoare de rotaţie .4. Dacă se consideră compensată reacţia indusului . Regimurile lor tranzitorii de pornire . frânare şi inversare a sensului de rotaţie au durată relativ scurtă . au cuplu mare la pornire .Maşinile electrice de curent continuu ca şi cele de curent alternativ sunt reversibile . în comparaţie cu motoarele asincrone . 38 . serie sau mixtă ( compound ) . sunt conţinute în expresiile analitice sau reprezentările grafice ale caracteristicilor naturale sau artificiale de funcţionare . ele permit reglajul turaţiei în limite largi şi în mod continuu . Regimurile elctromecanice permanente de funcţionare ale motoarelor de curent continuu sunt determinate de ecuaţiile de mai jos şi se referă la tensiunea la borne . Fluxul magnetic Φ este o funcţie neliniară a curenţilor din înfăşurările maşinii . Atât la generatoare cât şi la motoare . echilibrul cuplurilor rotorice şi fluxul magnetic principal : U = E + rI E = KΩ Φ M =K Φ I M = M r (Ω ) Φ= f ( I . Caractersticile de funcţionare ale motoarelor de curent continuu Unele proprietăţi importante . Motoarele cu excitaţie derivaţie alimentate de la o sursă de tensiune constantă sau având numai înfăşurarea de excitaţie la tensiune constantă . fluxul Φ se poate aproxima ca fiind egal cu cel inductor Φ0 . la acţionarea trmvaielor . El trebuie dat în general grafic sau analitic ca funcţie de viteza de rotaţie Ω .

4.Ω. 4. r rΩ0 39 . în primă aproximaţie .b.3. Ecuaţiile caracteristicilor principale viteză-curent şi cuplu-viteză ( figura 4. egal cu cel inductor Φ0 dependent numai de valoarea curentului de excitaţie ie . Φ ce caracterizează regimul permanent .Prin rezolvarea celor cinci ecuaţii de mai sus se pot determina mărimile E. Motorul cu excitaţie separată sau derivaţie ( figura 4.I.a fig. ) sunt atunci liniare şi pot fi exprimate într-o formă asemănătoare :  I Ω = Ω0 1 −  Ip     = Ω0 1 − M   Mp       unde : Ω0 = U este viteza de mers în gol ideal ( la I = 0 ) KΦ U Ip = este curentul natural de pornire ( la Ω = 0 . a. a. fig. Aceste ecuaţii explicite conţin mărimile şi parametrii care pot fi comandaţi ( modificaţi prin acţiune directă ) în vederea obţinerii caracteristicilor artificiale necesare diverselor acţionări ( porniri .1. reglaj al turaţiei ) . fără reostat de pornire ) r U U2 M p = KΦ = KΦI p = cuplul natural de pornire .4. viteză – cuplu se obţin prin eliminarea variabilelor intermediare (E şi apoi I ) între primele două respectiv trei ecuaţii ale sistemului anterior : U − rI U  rI  = 1 −  KΦ K U U rM U rM Ω= (1 − )= − KΦ UK Φ KΦ ( KΦ) 2 Ω= Exprimarea fluxului magnetic ca funcţie a curenţilor din înfăşurările maşinii corespunzătoare diverselor tipuri de motoare conduce la ecuaţiile particulare ale caracteristicilor .3.4.b. Ecuaţiile caracteristicilor viteză – curent .M. opriri . independent de sarcină .3.3. ) are fluxul magnetic inductor Φ .

iar cuplul este proporţional cu pătratul intensităţii M = KLI 2 . prezentată mai sus .4.4.a. b.In mod uzual se cunosc valorile nominale ale curentului In şi vitezei Ωn .a. De aceea turaţia se menţine practic constantă la variaţia cuplului de sarcină ( bineînţeles în limite normale ) şi deci puterea rezultă proporţională în aceste limite cu cuplul P = MΩ . Ω= U rM U rM (1 − )= − KΦ UK Φ KΦ ( KΦ) 2 Rezultă pentru Ω valorea : Ω=  I   U r + Re r + Re  U    − =  ( r + R ) I − 1 = Ω∞  I − 1  KLI KL KL  e   p   Mp  U r + Re − = Ω∞  − 1  M  KL KLM   Ω= S-au folosit notaţiile : 40 .b.b.4. Φ = LI . fig 4. sau dură ) . Ecuaţiile caracteristicilor sale principale ( figura 4. fiind proporţională cu rezistenţa indusului care este de ordinul a câtorva procente din rezistenţa echivalentă nominală a motorului .) are în domeniul liniar al caracteristicii de magnetizare fluxul magnetic Φ proporţional cu intensitatea curentului de sarcină . ) rezultă atunci prin substituirea expresiei fluxului în ecuaţia motorului de curent continuu . Motorul cu excitaţia serie ( figura 4. încât Ωn Ω0 = I substituind 1 − n se obţine o altă formă de exprimare a ecuaţiilor caracteristicilor Ip naturale principale ale motorului de curent continuu derivaţie . fig 4. numită „ forma normală ” : I M 1− 1− Ip Mp Ω = Ωn = Ωn I M 1− n 1− n Ip Mp Caracteristica naturală a turaţiei ca funcţie de sarcina motorului derivaţie are panta foarte mică ( caracteristică rigidă .4.

Ele sunt de natură mecanică ( frecări în lagăre şi prin ventilaţie ) şi electromagnetică ( în fier . De aceea funcţionarea în gol când turaţia creşte mult peste cea nominală ( motorul se ambalează ) este inadmisibilă . c. motorul serie are caracteristici asemănătoare motorului derivaţie . Pierderile de putere produc încălzirea maşinii şi micşorarea randamentului . In acel domeniu . de la reţeaua electrică de alimentare .5. Randamentul motorului de curent continuu Motorul electric transmite mecanismului acţionat energia necesară producerii lucrului mecanic din energia electromagnetică pe care o poate primi prin intermediul câmpului electromagnetic . suprasarcinile motorului serie ( în particular pornirea ) sunt caracterizate printr-un cuplu relativ sporit în raport cu motorul derivaţie . Datorită excitaţiei derivaţie este evitată ambalarea la mersul în gol . în cupru şi contactul periilor cu lamelele colectorului ). Cuplul electromagnetic fiind proporţional cu pătratul intensităţii curentului . fluxul magnetic inductor nu mai creşte însă proporţional cu intensitatea curentului de sarcină .5. datorită saturaţiei .Re rezistenţa înfăşurării de excitaţie serie r = Re − Ω∞ = − viteza asimptotică la I → ∞ şi M → ∞ KL U curentul natural de pornire r + Re Ip = 2 M p = KLI p = r + Re 2 U2 Ip = ( r + Re ) Ω∞ Ω∞ cuplul natural de pornire Folosind valorile nominale ale curentului In şi vitezei Ωn . iar excitaţia serie determină un cuplu mărit la pornire . 41 . ci se menţine aproximativ constant . 4. se substituie Ω∞ = Ip Ωn −1 în In expresiile ecuaţiilor anterioare pentru obţinerea formei normale a ecuaţiilor caracteristicilor naturale ale motorului serie : Mp Ip −1 −1 M I Ω = Ωn = Ωn Ip Mp −1 −1 In Mn Turaţia motorului serie variază mult la schimbarea cuplului de sarcină .Conform schemei bilanţului de puteri din figura 4. La valori mari ale curentului de excitaţie . Motorul cu excitaţia mixtă are caracteristici intermediare motoarelor derivaţie şi serie .

din puterea electromagnetică primită de motor . cu reostat de pornire şi prin reducerea tensiunii de alimentare . puterea nominală ( mecanică utilă ) şi turaţia nominală . pierderi proporţionale cu intensitatea curentului de sarcină (ΔP1 = β ΔP1n ) şi pierderi proporţionale cu pătratul intensităţii curentului de sarcină (ΔP2 = β2 ΔP2n ) . în conformitate cu consecinţa teoremei lui Fermat din analiza matematică ( de liceu ! ) rezultă ∆P0 β2 = ∆P2 sau ∆p0 = P n ∆p = P n β 2 ∆p2 = β 2 ∆P2 n = ∆P2 1 1 La motoarele de tip serie sau mixt este mai dificil de exprimat . deoarece la tensiune constantă fluxul magnetic şi turaţia variază cu sarcina . La motorul derivaţie ca şi la generator pierderile de putere se pot separa în pierderi constante independente de sarcină (ΔP0 ) . De aceea caracteristica randamentului are valoarea maximă la factorul de sarcină β = I = P pentru care pierderile de putere constante sunt egale cu cele dependente de n n pătratul curentului de sarcină . 4. Intr-adevăr . indus şi colector ) şi în fier ΔPFe spre a obţine puterea electromecanică P2 = EI a rotorului . Caracteristica randamentului este în general destul de plată în jurul valorii maxime . pe plăcuţa sau în documentele însoţitoare ale maşinii .Menţionăm trei preocedee de pornire : prin conectare directă . dβ = 0 . P1 = UI . Aspectul caracteristicii de randament este însă acelaşi .5. 42 . randamentul nominal este o mărime caracteristică înscrisă în cataloage . scriind randamentul sub forma : P − ∆P ∆P ∆P β ∆P β 2 ∆P P ∆P P ∆P P 1 =1 − 0 − 1 − 2 = 1 − 0 1n − 1 1n β − 2 1n β 2 = P P P P Pn P Pn P Pn P 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 ∆p0 I P η= în care cu =1 − β − ∆p1 − ∆p2 β dη litere mici s-au notat puterile raportate la P1n . După scăderea pierderilor mecanice ΔPm . ΔP0 = ΔP2 .Pornirea motoarelor de curent continuu Problemele generale privind limitarea curenţilor şi a cuplurilor de pornire se pun şi în cazul motoarelor de curent continuu . încât la sarcina nominală valoarea randamentului nu diferă esenţial de cea maximă . Alături de tensiunea nominală .6. se scad pierderile de putere în circuitele electrice ΔPCu ( inductor . în formă explicită randamentul ca funcţie de factorul de sarcină . anulând acum derivata .figura 4. rămâne puterea utilă P = MΩ transmisă de arbore mecanismului antrenat .

respectiv la forţe şi cupluri electrodinamice inadmisibil de mari . Pornirea cu reostat este metoda cea mai răspândită . sunt reprezentate caracteristicile artificiale la pornirea cu reostat în R R două trepte .Pentru reducerea tensiunii de alimentare a indusului ( nu şi a 43 . pentru care s-a ales Ipmax = 2In .6. este conectat în serie pentru a reduce curentul de pornire la valori de ordinul Ip = U = 2 I n . Astfel pentru un motor de 100 kW rezistenţa inernă este de ordinul 5% Un/In . La pornire ( când turaţia şi tensiunea electromotoare sunt nule ) dacă se conectează indusul direct la reţea ( la motoarele cu excitaţia derivaţie şi mixtă după conectarea prealabilă a circuitului de excitaţie ) rezultă un curent de pornire de până la 20 In .1 In . De aceea pornirea prin conectare directă nu se foloseşte în mod uzual . bobinajul şi arborele . 2 2 figura 4. metalic .a. El este divizat în câteva trepte care sunt comutate automat sau r = Rp U −E manual pe măsură ce scade curentul I = r + R . Pornirea prin reducerea tensiunii de alimentare se foloseşte la unele instalaţii de mare putere . Motoarele de curent continuu uzuale . R p → p şi p → 0 . Pornirea prin conectare directă – se poate folosi numai la motoare de mică putere . b. care solicită periile . c. mai ales cele de mare putere . construite în mod special astfel încât curentul de pornire să nu depăşească valori de ordinul Ip = 5In . la încălzire . Reostatul de pornire . răcit în aer sau ulei .6. la colector poate apărea „focul circular” . iar Ipmin = 1. în lipsa unei protecţii adecvate . mai ales în cazurile când sunt necesare porniri dese şi când reostatul de pornire este voluminos şi produce pierderi de energie însemnate . iar reţeaua de alimentare este şi ea afectată de un şoc ce poate fi dăunător . au rezistenţa internă foarte mică . In figura 4. ca urmare a apariţiei şi a creşterii p tensiunii contraelectromotoare de rotaţie E = KΦΩ .

Distingem două tipuri de surse de alimentare de tensiune : . Din punctul de vedere al utilizatorului . dacă ar fi să le enumerăm doar pe cele mai importante ) s-au putut concepe şi construi convertoare statice ( fără părţi în mişcare ) capabile să modifice tensiunea sau frecvenţa undelor electrice . sau energie elecreică la frecvenţe diferite de cea a reţelei . manevra efectuîndu-se manual sau automat . energia electrică este furnizată de reţele electrice trifazate la frecvenţa de 50 Hz . este necesară uneori energie electrică de curent continuu .inductorului ) se folosesc : maşini „subvoltoare-supravoltoare ” conectate în serie . acest deziderat se realiza de către redresoare cu seleniu în cazul obţinerii curentului continuu . Capitolul V Convertoare de putere 5. respectiv convertizoare rotative constituite din grupuri generator –motor . câte două în serie .Introducere Din raţiuni economice . Odată cu dezvoltarea dispozitivelor semiconductoare proprii electronicii de putere ( diode .1.surse de tensiune continuă caracterizate prin valoarea U a tensiunii 44 . La motoarele serie folosite în tracţiunea electrică pe lângă reostatul de pornire se practică reducerea la jumătate a tensiunii aplicate motoarelor prin conectarea lor . divizarea tensiunii de la baterii de acumularoare sau grup special motor generator . triace şi tranzistoare . tiristoare . Până pe la începutul anilor 1970 .

respectiv CICLOCONVERTOARE .5. 5. atât în varianta monofazată cât şi trifazată .2. figura 5.1 Dintre aplicaţiile convertoareler statice . un dipol pasiv polarizat ai cărui poli poartă numele de anod respectiv catod . fig. numite siplu CONVERTOARE în cazul în care modifică numai valoarea efectivă a tensiunii . Redresorul monofazat necomandat în punte Dispozitivul electronic utilizat pentru redresare este dioda semiconductoare .pentru choppere : comanda motoarelor de curent continuu ( variaţia vitezei acestora ) . ale căror scheme de principiu sunt date în figura Convertoare alternativ – continuu numite REDRESOARE Convertoare continuu. amintim : .pentru invertoare : producerea tensiunilor alternative de la baterii de acumulatoare ( vezi UPS –rile din reţelele de calculatoare ) . : 45 .1. 5.pentru cicloconvertoare : comanda motoarelor de curent alternativ ( variaţia vitezei acestora ) In cele ce urmează vom detalia doar redresoarele necomandate realizate cu diode semiconductoare . încărcarea bateriilor de acumulatoare .pentru redresoare : alimentarea maşinilor de curent continuu .1 : - surse de tensiune alternativă caracterizate de valoarea efectivă ( eficace ) a tensiunii U şi frecvenţa f Distingem patru tipuri de convertoare .2 Redresarea monofazată 5.2.continuu numite CHOPPERE Convertoare continuu .alternativ numite INVERTOARE Convertoare alternativ – alternativ . atunci când modifică atât valoarea efectivă a tensiunii cât şi frecvenţa acesteia .

( 0. Redresorul dublă alternanţă a. valoare tipică ) 5.Principiul de funcţionare 46 . precum şi o tensiune de prag de deschidere a diodei în starea de conducţie . caracteristica unei diode reale arătând ca în figura 5.figura 5.2.2 V . valoarea de prag a tensiunii este de 0. De remarcat faptul că acestă caracteristică ideală a diodei este un model de studiu pentru convertoare .3 în care se poate observa existenţa unui curent rezidual în starea blocată a diodei .6 V valoare tipică pentru diodele cu siliciu .3 fig. 5.2 Dioda blocată se comportă ca un întreruptor deschis .2. la diodele cu germaniu aproape neutilizate astăzi în aplicaţii industriale . iar atunci când conduce se comportă ca un întreruptor închis .

uD1 –u –uD3 = 0 .7 vom prezenta formele de undă .5 este prezentată schema unui redresor monofazat necomandat în punte Graetz . asociate funcţionării redresorului monofazat în punte . Avem :( teorema a II a a lui Kirchof ) : v. care debitează pe o sarcină rezistivă R .4 In figura 5. ceea ce revine la uD1 = 0 şi uD3 = 0 ( întreruptoare închise ) .Comportarea acestuia se poate urmări din figura 5.figura 5.6 fig 5.6 In figura 5. In alternanţa pozitivă conduc diodele D1 şi D3 . deci v-u = 0 sau v = u > 0 Pe noduri ( teorema I a lui Kirchof ) : i = iD1 = j = u/R 47 .

3.In alternanţa negativă conduc diodele D2 şi D4 . sau valoarea maximă a tensiunii redresate pulsatorii . faptul că atât tensiunea cât şi curentul redresate sunt de formă pulsatorie . păstrând acelaşi sens ( graficele acestora situându-se în permanenţă deasupra axei absciselor . Mărimi caracteristice Se observă din figura 5.7 5.j = u/R pentru dioda D1 teorema a IIa alui Kirchof se scrie : uD1 + uD4 + u = 0 de unde uD1 = -u = v < 0 fig 5. respectiv i = 2 U sin ω 't R în care ˆ prin V s-a notat valoarea de vârf . deci din punct de vedere matematic având acelaşi semn ) .> 0 Pe noduri ( tI K ) : i = . deci v + u =0 sau u = -v . Perioada acestora este T ' = T ceea ce la frecvenţa de 50 Hz a reţelei din ţara noastră ( în SUA 2 şi Japonia frecvenţa reţelei este de 60 Hz ) conduce la T’ = 10 ms respectiv f ' = 2 f =100 Hz Datorită permanentei pozitivităţi a tensiunii şi curentului redresate valorile instantanee ale acestora se vor scrie : ˆ u =V ′ sin ωt = 2U ' sin ωt . Avem : (t II K ) : v + uD2 + u + uD3 = 0 . ceea ce revine la uD2 = 0 şi uD4 = 0 ( întreruptoare închise ) .7 . 48 .2.

de regulă aceşti condensatori au valori de ordinul zecilor până la ordinul zecilor de mii de μF ( reamintim că Faradul este unitatea de măsură SI pentru capacitatea condensatoarelor ) . Formele de undă asociate funcţionării schemei din figura 5. borna – fiind în marea majoritate a cazurilor legată la mantaua exterioară de Al a acestuia.9. Atenţie ! Un condensator polarizat prezintă o bornă + .8.De asemenea putem calcula valoarea medie a tensiunii şi a curentului pe o semiperioadă .8 sunt date în figura 5.7 ) că pentru diodele care au o perioadă T’ de pauză în conducţie i ˆ iDmed = med .2. care conform tehnologiei de fabricaţie sunt condensatori electrolitici polarizaţi . respectiv una . ( vezi figura 5. iar tensiunea maximă pe diode este U D max =V 2 5.4.8. figura 5. fig 5. .. 49 . respectiv valoarea medie a curentului T 0 π T umed 2 2U = R πR Similar se poate calcula valoarea eficace a tensiunii pulsatorii T′ 2 Vˆ 1 U = = ∫ 2U s i n ′t d t ω 2 T′ 0 ( ) respectiv a curentului pulsatoriu I = U R U2 R Puterea absorbită de sarcină se va calcula cu formula de curent continuu P = RI 2 = Evident . ca atare trebuie cu stricteţe respectat modul de conectare a acestuia într-un circuit . considerând : umed imed = 22 2 2U = ∫U 2 sin ωtdt = . Filtrarea prin condensator : netezirea tensiunii Pentru a realiza filtrarea se va plasa în paralel cu sarcina un condensator C .

Acest inconvenient poate fi înlăturat de către : 5.2. aceasta apropiindu-se de V cu cât valoarea capacităţii condensatorului este mai mare . figura 5. unde este reprezintă rezistenţa sarcinii montajului redresor ) . acesta încărcându-se . Din acest motiv filtrarea cu condensatoare se utilizează eminamente în circuite de puteri mici . Dezavantaje : Se constată apariţia vârfurilor de curenţi ( suprcurenţii sunt caracteristici comutaţiei în circuitele cu caracter caacitiv ) ceea ce face ca atât diodele redresorului cât şi transformatorul care îl alimentează să funcţioneze în condiţii necorespunzătoare .uS figura 5. : 50 .11. ceea ce conduce la creşterea sensibilă a valorii ˆ medii a tensiunii redresate .10. Filtrarea cu bobină : netezirea curentului Pentru a realiza filtrarea se va plasa în seri cu sarcina o bobină de netezire . Conform teoremei comutaţiei .figura 5. Avantaje : Putem constata că prezenţa condensatorului diminuează puternic caracterul ˆ ondulator al tensiunii redresate : ∆u = V −Vmin . de ordinul mH ( reamintim că unitatea de măsură a in ductivităţilor în SI este Henry-ul .5. Formele de undă asociate funcţionării schemei din figura 5.9. tensiunea la bornele unui condensator nu poate varia prin salt .10 sunt date în figura 5. respectiv descărcându-se lent ( în cazul nostru cu constanta de timp T = RC .10 .

Tipuri de redresoare trifazate Distingem trei tipuri de montaje redresoare trifazate .3. datorită fenomenului autoinducţiei ( caz particular al legii inducţiei electromagnetice ) . ) 51 . Se observă din figura 5. fig 5. 5. curentul autoindus în bobină nepermiţând variătii rapide ale curentului total prin aceasta . care devine cu atât mai neted cu cât valoarea inductivităţii este mai mare .12. 5. Bineînţeles că datorită faptului că bobina şi condensatorul sunt entităţi duale .11. pe fiecare fază fiind două diode redresoare In cele ce urmează vom detalia doar funcţionarea montajului P .figura 5. fig. cu bobine de netezire este utilizat în convertoarele de puteri mari .b. montaj S .12. cu intrarea în stea şi redresare simplă sau mono alternanţă . utilizarea lor în cazul convertoarelor de puteri mici nefiind economică datorită costurilor mari ale bobinelor de netezire ( miez feromagnetic şi înfăşurări de Cu sau Al ) . pe fiecare fază fiind două diode redresoare 3. Redresarea trifazată 5. cu intrarea în triunghi şi redresare în punte . montaj PD .1.c. a.11 diminuarea caracterului ondulator al curentului .12. precum şi declanşarea intempestivă a dispozitivelor de protecţie la supratensiune din instalaţii . cu intrarea în stea şi redresare în punte . care pot fi deranjante determinând deteriorări ale izolaţiilor . în care vom considera diodele ca fiind ideale ( vezi caracteristica din figura 5. conform figurii 5.5. fig. în cazul bobinei vor fi posibile supratensiunile . pe fiecare fază fiind o singură diodă redresoare 2. precum şi faptul că ne situăm din punctul de vedere al sarcinii într-un regim de conducţie neîntreruptă . cel mai simplu redresor trifazat . el stabilindu-se lent atât în sens crescător cât şi descrescător . conform teoremei lui Lenz .3. Acest tip de filtrare .12. montaj P . : 1. In conformitate cu teorema comutaţiei curentul printr-o bobină nu poate varia prin salt .2.

Tensiunea pe sarcină va fi deci : ud = v1 când v1 > v2 şi v3 ud = v2 când v2 > v3 şi v1 ud = v3 când v3 > v1 şi v2 . dacă până în acest moment conducea dioda D2 . pe dioda D2 aveam vD2 = 0 . 5.5.13 este reprezentat redresorul trifazat monoalternanţă de tip P .13 In acest montaj la un moment dat va conduce doar câte o singură diodă diodă şi anume aceea a cărui anod se află la potenţialul cel mai ridicat . figura 5.12. ) . notat cu t0. în care s-a figurat numai secundarul transformatorului de alimentare .2. fig.. 52 . în conexiunea stea . Rezultă că tensiunea pe dioda D1 devine vD1 = v1 − ud = v1 − v2 > 0 .figura 5. tensiunea pe dioda D2 care conducea până la momentul t0 devine vD 2 = v2 − v1 < 0 şi deci dioda D2 se va bloca .14. iar tensiunea pe sarcină era ud = v2 . ceea ce ne conduce la grafica din figura 5. Aceasta face ca dioda D1 să intre în conducţie la momentul t0 şi tensiunea pe ea să devină vD1 = 0 ( conform caracteristicii diodei ideale în conducţie . . deoarece am pornit de la ipoteza că v1 a devenit cea mai mare ca valoare .. aceasta înseamnă că în momentul imediat anterior lui t0 . Redresorul trifazat paralel necomandat In figura 5.3. Să presupunem că la un moment dat t0 tensiunea v1 devine cea mai ridicată . în care am prezentat valorile tensiunii normate la 1 .2.

3. In aplicaţiile clasice ( invertoare pilotate de oscilatoare de 53 . datorită faptului că semnalul generat de către redresoare nu este perfect continuu . Se observă că fiecare diodă conduce o treime dintr-o perioadă .14.Convertoarele de putere şi compatibilitatea electromagnetică După cum se poate observa din studiul de mai sus convertoarele de putere sunt generatoare de armonici în reţeaua de alimentare de curent alternativ . In ceea ce priveşte tensiunea pe dioda D1 pe care am utilizat-o mai sus la explicarea funcţionării redresorului .3. în tabelul explicativ de la subsolul graficului am notat prin 0 starea blocată a diodelor şi prin 1 starea de conducţie a acestora . măsurată dinspre anod spre catod ) este : vD1 = 0 atunci când conduce dioda D1 vD1 = v1 –v2 atunci când conduce dioda D2 vD1 = v1 – v3 atunci când conduce dioda D3 5. tensiunea la bornele acesteia ( adică tensiunea anod-catod . iar cel generat de invertoare este şi el distorsionat faţă de unul sinusoidal .figura 5. Se ştie din matematică faptul că o funcţie periodică se poate descompune într-o serie de tip Fourier ( trigonometrică ) : f (t ) = A0 + ∑ 2 Ak sin( kωt + γ k ) k =1 ∞ unde : A0 este componenta continuă a funcţiei periodice f(t) Ak este valoarea efectivă a armonicii de ordinul k ω este pulsaţia fundamentală (ω = 2π/T ) γk este faza iniţială a armonicii de ordinul k De regulă funcţiile care reprezintă semnalele nesinusoidale din electrotehnică ( numite şi funcţii electrotehnice ) vor avea doar armonici de ordin impar cu amplitudine puternic descrescătoare pe măsură ce ordinul acestora creşte .

15-20 kHz ) . care aparţine şi altor dispozitive . numită chiar „ Compatibilitate electromagnetică ” . să fie inadmisibil perturbat . Totalitatea măsurilor ce se iau în acest scop se circumscriu conceptului de compatibilitate electromagnetică . din comunicaţii şi sfârşind cu programele spaţiale ) .In ultima perioadă însă . în ultimii ani s-a structurat o nouă disciplină de studiu acceptată ca fiind o disciplină de sine stătătoare . 54 . trecând prin cele industriale . ceea ce face ca şi armonicile de ordin mai ridicat să fie semnificative şi să impună noi măsuri pentru evitarea efectului distorsionant al acestora . compatibilitatea electromagnetică reprezintă capacitatea unui dispozitiv electric de a funcţiona satisfăcător în mediul său electromagnetic fără ca acest mediu . frecvenţele de lucru au crescut . Nivelele admisibile de perturbaţii ( zgomote ) electromagnetice sunt legiferate şi ca atare fiecare proiectant de produs alimentat cu energie electrică . precum şi fiecare integrator de sistem care utilizează alimentări cu energie electrică trebuie să se supună verificărilor de compatibilitate electromagnetică . armonicile de ordul trei şi respectiv cinci sunt semnificative . Definiţie : Conform normei europene VDE 0870 . datorită creşterii vitezei de comutaţie a dispozitivelor semiconductoare de putere . Datorită importanţei acestui concept şi datorită cvasigeneralizării electronicii şi automatizărilor în cele mai diverse domenii de activitate ( începând cu aplicaţiile domestice .

dacă se alimentează transformatorul cu tensiune nominală ? b. conţine următoarele elemente R1 = 1Ω R2 = 0. Rezolvare Putem asimila transformatorul ca pe unul cu două înfăşurări secundare .4kV este plasată o bobină având w = 20 spire . N1 10 = = 25 Raportul de transformare este m = N 2 0. care poate duce la defectarea ireversibilă a transformatorului . sau o eroare de conectare .75 Ω Se cere : a. 55 .4 N1 10000 = = 100 ⇒ N1 = 100 w = 2000 . pierderile . Să se determine numărul de spire al primarului şi secundarului transformatorului . ce curent circulă prin bobinajul părţii de 5kV scurtcircuitată .1. la bornele căreia se măsoară o tensiune U= 100V .25 Ω Xf1= 7Ω Xf2= 1. Se va considera tranformatorul ideal .8 din prezentul curs ) în aproximarea lui Kapp şi neglijând laturile transversale . Se ştie din curs şi s-a văzut şi la laborator faptul că încercarea cu bornele secundare scurtcircuitate are loc la tensiune primară redusă U1sc în aşa fel încât curentul prin secundarul transformatorului să fie cel nominal . obţinem figura 7.CapitolulVII Aplicaţii de calcul ale maşinilor electrice Transformatorul electric 1. Situaţia este un caz de defect . tensiunea şi factorul de putere la încercarea în scurtcircuit Se va lucra în aproximaţia lui Kapp cu neglijarea laturilor transversale . Schema echivalentă a unui transformator de 10/5 kV având o putere nominală de 500 kVA . care în cazul unui transformator ideal se vor regăsi integral la bornele de ieşire ale celor diuă înfăşurări secundare . înfăşurarea primară inducând în ambele tensiuni electromotoare . Rezolvare a. valoare care introdusă în w 100 N 2000 = 80 prima ecuaţie ne va da mN 2 = N1 ⇒ N 2 = 1 = m 25 Pe de altă parte vom avea 2. Pe jugul circuitului magnetic al unui transformator de 10/0. Utilizând schema transformatorului monofazat raportat la înfăşurarea primară ( vezi figura 2.

′ I1 = I1 = U1 2 2 = (R 1 + m R2 2 ) +(X 2 U1 2 f1 +m X f 2 ) 2 = 707 . Să se determine tensiunea U2 pe sarcină şi factorul de putere pe sarcină .2.8 kW puterea activă absorbită .5 + 6.0 ) Ω .07% 10000 cos ϕsc = ′ R1 + R2 2 R + R ′ + X + X ′  1  2  f2     f1  2 = 0.9 . iar impedanţa echivalentă raportată la primar este egală cu Rech + jX ech = ( 0. Se va lucra în aproximaţia lui Kapp cu neglijarea laturilor transversale . 3. când factorul de putere trebuie să exceadă valoarea de 0.1V şi atunci u1sc % = ′ P sc = R1 + R2 I12n = 2 ⋅ 50 2 = 5000 W = 5kW   1   707. o valoare foarte scăzută .142 . Fie un transformator monofazat de următoarele caracteristici : 10 kVA . In această situaţie înprimar se măsoară U1 = 600 Vtensiunea primară . P1 = 7.(figura 7.22 = = 14 .14 . Secundarul este cuplat la o sarcină cu caracter inductiv . 60 Hz . U 1sc Din : Sn 500000 = = 50 A . I 2n 100 Deci la scurtcircuit cu tensiune nominală la bornele primarului rezultă adică o depăşire de 14 ori a curentului nominal .A curentul primar .11 A de unde Curentul nominal rezultă din relaţia : I 2 n = Sn 500000 = = 100 A U 2n 5000 I 2 1414 . I1 =16.1 100 = 7.67.22 A . ′ ′ =  R1 + R2  + j  X f 1 + X f 2 I 1n         b. Se observă că : R + R ′ + X + X ′  1  2  f2     f1  ′ rezultă că I 2 = mI 1 =1414 . inadmisibilă în funcţionarea normală . ) 56 .figura 7. Considerând curentul I1n origine de fază ( adică U 1n 10000 mărime reală ) se obţine : U 1sc = ( 2 + j14 ) 50 = 100 + j 700 de unde : S n = U1n I1n ⇒ I1n = U1sc = 100 2 + 700 2 = 707 .1. 600/120 V .

858 Factorul de putere pe sarcină este dat de cos ϕ 2 = cos arctg R′   4.5 + j 6 )16 .67 ) 2 Puterea reactivă a primarului este egală cu : Q1 = S12 − P 2 = 10002 2 − 7800 2 = 6261 VAR 1 Q1 6261 − X ech = − 6 = 16.365 ) = = 530 .67= 10002 VA Puterea activă absorbită de primarul transformatorului este egală cu : P1=( Rech+R’) I12 de unde 7800 ′ P R1 = 1 − Rech = − 0.55 2 =107 .55 600 U2 m 5 120 2 Rezultă că U 2 = 106 .Rezolvare figura 7.63 ) = 600 −16 .78 − j 0.67 ( 0.76 = Folosind raportul de transformare .67 ( 4. Puterea aparentă absorbită de primar este S1 = U1xI1 =600x16.49 + j 72 .76 530 .1 + j14 .1 +14 . iar Factorul de putere în primar este : cos ϕ1 = S1 10002 2 pe de altă parte Q1 = ( X ech + X ′) I1 de unde X ′ = sin ϕ1 = 1 − cos 2 ϕ1 = 1 − 0.09 V valoarea efectivă a tensiunii secundare .53Ω 2 I1 16.78 inductiv . 57 .49 + j 72.63 de unde I = I ( cos ϕ1 − j sin ϕ1 ) semnul „ –” apărând datorită caracterului inductiv al circuitului primar . care defazează curentul în urma tensiunii primare Considerând tensiunea U1 ca origine de fază tensiunea U2’ raportată la primar va fi egală cu : ' U 2 = U 1 − ( Rech + jX ech ) I ech = 600 − ( 0.49 + j 72.17 − j 4. frecvenţa curenţilor rotorici f2 c. Să se calculeze : a. X′   = 0. raport în care se află tensiunea secundară raportată la primar şi tensiunea secundară .57Ω 2 I1 (16. viteza de rotaţie a câmpului magnetic învârtitor faţă de rotor ΔΩ2 sau Δn2 .67 2 P 7800 1 = = 0.78 2 = 0.76 m= ⇒U 2 = = = = 106 .5 = 27.2. vom avea : ′ ′ U2 U2 530 . numărul de perechi de poli p şi alunecarea s b. Un motor asincron trifazat conectat la o reţea cu frecvenţa f1 =50 Hz are turaţia rotorului n2 =2910 rot/min .

Δn2 =3000-2910 = 90 rot/min e. 720 . valoarea efectivă a curentului nominal al unei faze c. puterea activă P absorbită de la reţeaua de alimentare b. 6. Pierderile de putere în fier obţinute la încercarea de mers în gol au valorile ΔPfe = 200 W . turaţia rotorului n2’ pentru funcţionareaca generator cu aceeaşi valoare absolută a alunecării Rezolvare a.d. Să se rezolve problema anterioară pentru mai multe maşini asincrone având turaţiile : n2 =1455 . Hz . Indicaţie : Se va folosi formula : n2 = 60 f1 (1 − s ) p 8.Corespunzător frecvenţei de 50 Hz f1 (min −1 ) = 60 f = 3000 min −1 .67 .5 Hz d. p=1 c.60 . Un motor asincron trifazat are următoarele valori nominale cunoscute : Unf =380 V .45% la funcţionarea în sarcină când s1 = 4. pierderile de putere ΔP2Cu . 2% % . 2. La funcţionarea ca generator la aceeaşi valoare absolută a alunecării avem : n2’ =3090 rot/min 5. dacă frecvenţa reţelei este f1 = 50 . 960 . Să se calculeze turaţiile n2 ale rotorului pentru fiecare din maşinile asincrone care au numărul de perechi de poli p =1 . Indicaţie : Se va folosi formula : n2 = 60 f1 (1 − s ) p 7. n2 = 2862 rot/min .9 .2.5% dacă frecvenţa reţelei este f1 = 50 Hz respectiv 60 Hz .03 ⋅ 50 = 1. f R = sf 1 = 0.3. f1 = 50 Hz . puterea electromagnetică Pem transmisă de către stator rotorului d.8 Ω . cos φn = 0. Rezolvare 58 . Să se calculeze : a . în circuitele rotorului e. şi alunecările s=1. 42 . Deoarece n1>n2 rezultă în mod necesar p=1 deci o singură pereche de poli .4.67% .03 n1 3000 b. ηn = 0. iar : iar pn1 = f1 . Intre ce limite se modifică turaţia unui motor cu două perechi de poli ( p= 2 ) de la funcţionarea în gol când s0 = 0. şi alunecarea s : s = n1 − n2 3000 − 2910 = = 0. pierderile mecanice ΔPm . iar rezistenţa unei faze a statorului este R1 = 1. Pn = 5kW .85 .

22Ω Tensiunea electromotoare rezultă din ecuaţia : En = U n − ri ( I n − iex ) = 220 − 0. Puterea electromagnetică Pem transmisă de stator rotorului se obţine din puterea activă absorbită de la reţea prin scăderea ierderilor în fier şi în circuitele 2 statorului : Pem = P n − ∆PFe − 3R1I1n = 5900 − 200 −178 = 5522 W 1 d.4Ω Rezistenţa indusului este deci : ri = 0. Pierderile mecanice se obţin din pierderile de putere totale prin scăderea celorlalte pierderi de putere : ∆ m = ∆ −∆ Cu −∆ Fe = P n − P −∆ Cu 1 −∆ Cu 2 −∆ Fe = P P P P P P P 1 n = 5900 −5000 −178 −254 −200 = 268 W 8. ecuaţia caracteristicii mecanice cuplu-turaţie e.4= I n − iex 50 0.22 ⋅ 50 = 209V Pn 9. Să se determine : a.75 A 3U n cos ϕn 3 ⋅ 380 ⋅ 0. Pierderile de putere în circuitele rotorului sunt : n − n2 ∆PCu 2 = sPem = 1 Pem = 0.9 c. viteza de rotaţie la mersul în gol Rezolvare a.6 ⋅ 10 3 = = 183 Nm b.6kW .15 In . cuplul electromagnetic nominal ( transmis rotorului ) şi cuplul de pierderi la mersul în gol d. are rezistenţa indusului egală cu 5% din rezistenţa nominală .046 ⋅ 5 ⋅ 522 = 254W n1 e. tensiune nominală Un = 220V . curent de excitaţie iex = 1A şi turaţie nominală n = 500 rot/min .85 b. curent nominal In = 51 A . Pentru pornire se admite Imax = 2. cuplul nominal util al motorului c.a. Cuplul nominal util : π Ωn 500 30 c. Un motor derivaţie de putere Pn = 9.5 In şi Imin = 1. Cuplul electromagnetic ( transmis rotorului ) corespunde puterii electrice : M nu = Pe= EI : M en = En ( I n − iex ) 209 ⋅ 50 = = 200Nm π Ωn 500 30 59 . ecuaţia caracteristicii cuplu-viteză unghiulară f. rezistenţa indusului şi tensiunea electromotoare nominală b. Cunoscând puterea utilă şi randamentul se obţine puterea absorbită : P 5000 Pn = n = = 5900W 1 ηu 0. Curentul nominal al unei faze este dat de expresia : Pn 5900 1 I1n = = = 5. Rezistenţa nominală a motorului se defineşte astfel : Un 220 Rn = = = 4.05x4.

Ecuaţia caracteristicii cuplu – viteză este în fapt tot ecuaţia de mai sus pusă însă sub altă formă f.Diferenţa dintre cuplul electromagnetic şi cel util ( la arbore ) reprezintă aproximativ cuplul de mers în gol : M 0 = M en − M nu = 17 Nm d. Pentru valoarea cuplului electromagnetic de mers în gol ( vezi punctul c ) Me0 = 17 Nm apelăm la rezultatul de la punctul e . Ecuaţia caracteristicii cuplu-turaţie rezultă din eliminarea curentului între Φ ecuaţiile : U = E + ri I = kΩ + ri I şi M e = kΦI U r − Me i 2 Se obţine : Ω = kΦ ( kΦ ) e. în care n = 30 π Ω 60 .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful