Educaţia morală Este o latură a educaţiei care ca scop formarea profilului moral al personalităţii şi al comportamentului socio-moral al individului

. Specificul său este determinat, pe de o parte de particularităţile moralei, ca fenomen social, care-I conferă conţinutul, iar pe de altă parte, de condiţiile socio-psihologice ce sunt implicate în realizarea ei. Raportarea la societate şi raportarea la subiect sunt cele două cadre de referinţă indispensabile unei fundamentări pedagogice a educaţiei morale. Ca fenomen social, morala reflectă relaţiile(raporturile) ce se stabilesc între oameni într-un context delimitat în spaţiu şi timp. Din această perspectivă ea ne apare ca o formă a conştiinţei sociale, în care sunt reflectate caracteristici proprii acestor raporturi, dar şi o notă apreciativă, consubstanţială celor reflectate, cu funcţie reglatoare asupra convieţuirii umane, stimulând şi orientând comportamentul indivizilor în concordanţă cu cerinţele sociale. De aici rezultă caracterul normativ al moralei, ea presupunând un sistem de comandamente morale sub forma unor modele ideale de comportare. Morala reflectă, deci, concomitent atât manifestări ale relaţiilor concrete dintre oameni, cât şi sensul lor ideal, respectiv cum ar trebui să se realizeze aceste relaţii. Morala individuală(conştiinţa morală individuală) se formează pe baza moralei sociale, reprezentând, de fapt, reflectarea activă şi creativă în conştiinţa individului a conţinutului pe care îl incumbă morala socială. Din acest punct de vedere putem considera că morala socială constituie baza ontologică a educaţiei morale. Orice acţiune educativă întreprinsă în acest sens se raportează neîntrerupt la acest dat, care constituie atât punctul de plecare, oferindu-I conţinutul de care are nevoie, cât şi punctul de sosire, prin criteriile în funcţie de care se face aprecierea finalităţii sale. Sistemul moral al societăţii este format dintr-o serie de componente: ideal, valori, norme, precepte şi regului morale în funcţie de care ar trebui să se structureze orice comportament dezirabil. Din punct de vedere pedagogic, acesta este fondul pe care se desfăşoară acţiunea educativă. Dezvoltarea morală a personalităţii umane este rezultatul interdependenţei dintre determinarea socială, reprezentată de exigenţele moralei sociale, şi autodeterminarea personală, reprezentată de factori interni, subiectivi antrenaţi în acest proces. Esenţa

Cunoaşterea nu se prelungeşte nemijlocit în conduită.educaţiei morale constă în crearea unui cadru adecvat de manifestare a acestei interdependenţe. presupune: 1.se transformă în convingeri şi sentimente morale. reguli morale. care. de funcţionare pe această bază a procesului de interiorizare. normelor. sensul şi cerinţele lor. Pentru ca toate aceste elemente ale moralei sociale să devină elemenet ale moralităţii se impune cu necesitate ca individul să cunoască şi să înţeleagă notele definitorii. a modului în care el va trebui să se comporte într-o situaţie dată. în cele din urmă.Dobândirea de cunoştinţe morale(instruirea morală)-însuşirea conţinutului morale: concepte(valori). Deci. valorilor. acestea fiind o îmbinare între trăirea afectivă şi raţiune(cunoaştere şi înţelegere). principii. preceptelor. 2. Obiectivele educaţiei morale a). Scopul fundamental al educaţiei morale constă în formarea individului ca subiect moral. cât şi de energia necesară depăşirii unor obstacole(interne sau externe) ce pot împiedica saltul . simte şi acţionează în spiritul idealului. regulilor asumate în mod liber. Cunoştinţele morale trebuie să se transforme în trăiri afective. într-un cuvânt conţinutul pe care societatea l-a consemnat în ele. educaţia morală nu se reduce la dezvăluirea conţinutului unei valori. care gândeşte.Formarea conştiinţei morale-aceasta include două componente: cognitivă şi afectivă. Din punct de vedere pedagogic. Pentru ca ea să se transforme într-un mobil interior cu rol propulsator asupra conduitei urmează să fie întregită cu elementele afective ale conştiinţei morale(emoţii. ce s-ar realiza în sine pentru a satisface o curiozitate de ordin intelectual. norme sau reguli.). principiilor.normelor. Instruirea morală urmăreşte să-l iniţieze şi să-l informeze pe elev asupra conţinutului şi cerinţelor valorilor. regulilor morale. principiilor. a trăsăturilor de voinţă. sentimente etc.Formarea de convingeri şi sentimente morale. prin intermediul căruia imperativele componentelor moralei sociale devin mobiluri interne ale conduitei individuale. Interiorizarea moralei sociale în structura psihică a individului presupune ca momentul cunoaşterii să fie însoţit de adeziunea afectivă faţă de conţinuul acesteia.

Realizarea lui poate întâmpina nenumărate obstacole interne sau externe pentru înlăturarea cărora este necesar un effort de voinţă. dorinţe. este nevoie de un effort de voinţă. principiile. demnităţii personale etc. de ex. considerate a fi nucleul conştiinţei morale a individului. • Dintre obstacolele interne putem menţiona: anumite interese. Acum putem spune că voinţa este o componentă a moralităţii. în luarea deciziilor şi în desfăşurarea ca atare a actului moral. de ex. stăpânirea de sine. cum ar fi. comoditatea etc. nici adeziunea afectivă nu sunt suficiente pentru declanşarea actului moral. indicând faptul că individul acceptă aceste comandamente morale. Adeziunea se realizează prin intermediul factorului afectiv. În sfera acestor trăiri şi sentimente intră tot ceea ce determină atitudinea individului faţă de ceilalţi şi faţă de sine.Chircev consideră convingerile ca fiind ideile care au pus atăpânire pe sentimentele şi voinţa elevului devenind pentru el adevărate principii de acţiune.de la intenţie la conduită. Dar nici cunoaşterea.. devenind elemente ale acestuia. Din fuziunea celor trei factori: cognitiv. cu toate că în perspectivă ele nu se înscriu pe linia cerinţelor morale acceptate. Asemenea calităţi volitive se integrează în structura caracterului. al trăirilor şi sentimentelor morale. cum ar fi: perseverenţa. intenţii personale egoiste. capacitatea de decizie etc.. ce pot devia conduita morală în direcţii nedorite. intervenind în fixarea scopurilor. sentimentul datoriei.. sau anumite sentimente negative: aroganţa. responsabilităţii. • Dintre obstacolele externe menţionăm atracţia pe care o exercită unele acţiuni prin satisfacţiile momentane pe care le creează. afectiv şi voliţional rezultă convingerile morale. începând cu emoţiile şi terminând cu altele mai complexe. consecvenţa. tenacitatea. le simte şi se identifică cu ele. ce se concretizează în trăsături. le trăieşte. Se poate întâmpla ca decizia să fie efectul unui impuls emotiv.. Învingerea lor se concretizează prin adoptarea unor decizii adecvate. iar acţiunea odată declanşată să se împotmolească pe parcurs. compasiunea. A. la care putem adăuga o serie întreagă de trăiri afective. normele şi regulile morale înseamnă metamorfozarea lor în trăiri şi sentimente morale. Adeziunea faţă de valorile. Din această cauză convingerile morale . iniţiativa.

Acum convingerile sunt acelea care declanşează din interior conduita elevilor. În legătură cu procesul transformării convingerilor morale în principii de acţiune şi concretizarea acestora în fapte de conduită. dar nu se comportă ca atare. Formarea conduitei. În etapele timpurii(A. Ele impun şi determină din interior conduita morală. aceasta ne interesează cu deosebire. conduita se referă la manifestările efective. cât şi dezvoltarea trasăturilor pozitive de caracter. în concordanţă cu conştiinţa sa. atât dobândirea deprinderilor şi obişnuinţelor de comportare morală. elevii încearcă să le imite. Din perspectiva finalităţii sociale a moralătăţii. la această vârstă cunoştinţele morale vor trebui întărite prin fapte.Chircev) faptele morale sunt instrumentele care declanşează şi stimulează formarea convingerilor. a modului cum trebuie să se comporte omul. înseamnă transpunerea continuă a normelor şi cunoştinţelor morale în fapte(acţiuni). la faptele morale. în deprinderi şi obişnuinţe. executarea acelei acţiuni se face automat. Deprinderile morale sunt considerate componente automatizate ale acţiunilor morale ce se formează ca răspuns la anumite cerinţe permanente şi la repetarea lor în condiţii relativ identice. relaţia dintre convingeri şi conduită se inversează. numai în acest fel ele vor devei elemente constitutive ale convingerii. Altfel ce rost are faptul dacă elevul cunoaşte normele şi regulile morale. din punct de vedere pedagogic. b). Conduita morală reprezintă obiectivarea conştiinţei în fapte şi acţiuni concrete.Formarea conduitei morale Dacă conştiinţa morală include elementele subiective ce se exprimă sub forma scopului. observând fapte şi acţiuni morale.sunt considerate motive interne ale conduitei. Odată cu trecerea spre etapele autonomiei. Formarea conduitei morale presupune. adică a deprinderilor şi obişnuinţelor morale. pentru ca în procesul comportării ca atare să ajungă la convingerea necesităţii adoptării acestor modele. ori de câte ori se repetăcondiţiile externe care o presupun şi o solicită. a intenţiei. datorită unui impuls intern. Obişnuinţele morale implică în plus faptul că acţiunea automatizată a devenit o trebuinţă internă. . trebuie evidenţiată interdependenţa dintre convingeri şi conduită se manifestă diferit de la o etapă la alta a devenirii personalităţii morale a copilului. adevărate trebuinţe spirituale de comportare morală.

a convingerilor ce s-au sedimentat în conştiinţa sa. Dar pentru ca exersarea să înregistreze progrese de la un moment la altul. obişnuinţa de a pregăti sistematic temele conduce spre formarea mai multor trăsături de caracter. Exersarea înseamnă. fără a se confunda cu acestea. numai cerinţeleşi cadrul extern nu sunt suficiente. ce asigură condiţiile necesare exersării şi automatizării lor. Acestea sunt considerate “forme stabile de comportare morală”(A. păstrându-şi în acelaşi timp notele esenţiale de constanţă şi stabilitate. De ex. de exemplu. Această motivaţie este asigurată de chiar elementele conştiinţei morale. se formează prin respectarea şi îndeplinirea cerinţelor ce se impun ori de câte ori o situaţie concretă reclamă conduita respectivă. în cele din urmă. a adeziunii faţă de ele. concordanţa dintre conştiinţa morală şi conduita morală. . Prin deprinderile şi obişnuinţele de comportare morală se realizează. Un elev conştiincios se va comporta în acest mod în toate activităţile şcolare şi extraşcolare. conştiinciozitatea. în acest context. Ele apar şi se stabilizează pe fondul unor obişnuinţe. fiind indispensabilă prezenţa unor mobiluri interne care să stimuleze şi să intensifice participarea.. ele devin componente intrinseci ale conduitei morale. a-i determina pe elevi să se comporte la fel ori de câte ori acelaşi context situaţional apare şi declanşează cerinţe relativ identice. Una şi aceeaşi obişnuinţă poate favoriza formarea unor multiple trăsături de caracter. ce se exercită asupra copilului. cum ar fi: sârguinţa. Trăsăturile pozitive de caracter nu sunt legate de o situaţie concretă.Deprinderile şi obişnuinţele se formează pe fondul unor împrejurări externe stereotipe. imprimându-I acesteia un sens ce se află în concordanţă cu imperativele moralei. Ea nu poate face abstracţie de aceste influenţe. Tot în sfera conduitei morale includem şi trăsăturile pozitive de caracter.Formarea lor este rezultatul unui îndelungat proces. de cunoaşterea şi înţelegerea semnificaţiei cerinţelor morale. Obişnuinţa de a-i respecta pe ceilalţi.punctualitatea.Chircev). ele fiind mult mai elastice decât deprinderile şi obişnuinţele se manifestă într-o multitudine de situaţii. dar pentru a-şi putea forma obişnuinţa necesară de a reacţiona în acest fel a trebuit să fie supus unei îndelungi exersări. Este foarte important rolul exerciţiului şi al motivelor în formarea acestor componente automatizate ale conduitei morale. Educaţia morală se desfăşoară pe fondul şi concomitent cu diverse alte influenţe morale. Odată stabilite.

ceea ce îl poate ajuta pe elev să opteze şi să adere la cerinţele moralei sociale. 2.Informativă-constă în conştientizarea sensului unei cerinţe morale externe. relevându-i notele definitorii sau îmbogăţindu-i conţinutul cu noi aspecte. de tendinţa spre imitaţie proprie copilului. care asigură integrarea lor în convingeri morale. în care participă. Or. ca instrument de comunicare. Asimilarea cunoştinţelor morale nu se face doar din considerente pur cognitive. de efectul sugestiv al comportării altora. sensul şi necesitatea respectării unei valori. b). ci şi pentru determinarea conduitei morale.Povestirea morală. Baza psihologică este dată.scopul ei trebuind să vizeze deopotrivă valorificarea lor. rezultat al schimbului de păreri între participanţi. datorită funcţiei argumentative şi persuasive a limbajului.Exemplul. iar pe de altă parte.Explicaţia morală. pe de o parte. 3. prelungirea lor în conduită nu este posibilă decât prin intermediul componentei afective. fiecare oferind şi recepţionând informaţii. Implică două funcţii principale: a). prezentarea într-o formă atractivă a unor întâmplări şi fapte reale sau imaginare cu semnificaţii morale. Deosebirea constă în faptul că profesorul şi elevii sunt antrenaţi într-o comunicare bilaterală. atunci când efectele sunt pozitive sau anihilarea eventualelor efecte negative. Metode şi procedee de educaţie morală 1. Urmăreşte. • • • Se recurge la experienţa de viaţă a elevilor. Clarificările succesive. Se desfăşoară în aşa fel încât elevii să-şi poată exprima sincer opiniile. Cu ajutorul său se dezvăluie conţinutul.Stimulativă-constă în suscitarea componentei afective. . Urmăreşte acelaşi scop informativ şi cristalizarea. au o forţă mai mare de convingere decât adevărul dat de-a gata într-o formă pură. norme sau reguli morale. Ea constă în relatarea. 4.Dialogul(dezbaterile) pe teme morale. oferind elevilor prilejul de a deprinde concluzii în legătură cu comportarea lor. deopotrivă. în mod activ. a unor opinii privitoare la principalele norme şi cerinţe morale. Se bazează pe intuirea sau imaginarea unor “modele” ce întruchipează fapte şi acţiuni. pe această bază. acelaşi scop ca şi explicaţia morală: transmiterea şi asimilarea cunoştinţelor morale. în principiu. Metoda explicaţiei va fi eficientă numai în măsura în care cele două funcţii se manifestă concomitent.

exprimarea recunoştinţei. pedeapsa. privarea de afecţiune etc. 6. Deşi nu există forme de organizare independente şi exclusive pentru realizarea sarcinilor sale. asemenea forme favorizând instalarea unor stări negative de anxietate. Se realizează. ambele contribuind la delimitarea în conştiinţa şi conduita elevilor a binelui de rău. Realizarea sarcinilor sale este inclusă.Exerciţiul moral. cum ar fi: încruntarea permanentă. manifestările morale ale elevilor fiind acceptate sau neacceptate şi confirmate sau infirmate de către o autoritate externă: profesor. observaţia. recompensa. . Dezaprobarea-forme principale: dezacordul. teamă şi înstrăinare. ora de dirigenţie). În educaţia morală exersarea este necesară nu numai pentru că facilitează procesul de interiorizare a exigenţelor externe cu privire la norme. menţinerea unei relaţii încordate între profesor şi elevi. Constă în executarea sistematicî şi organizată a unor fapte şi acţiuni în condiţii relativ identice. Aprobarea îmbracă o gamă variată de forme individuale şi colective: acordul. Privită în dinamica ei. Să nu fie folosită ca un mijloc de ameninţare permanentă. o întărire. în acest fel. dar şi din afara ei(activităţi extradidactice). impuse de altcineva. exersarea evoluează de la stadiul în care este declanşată de cerinţe externe. lauda. este necesară evitarea unor forme prelungite ale dezaprobării. al constituirii şi fixării trăsăturilor voliţionale şi de caracter implicate în atitudinea şi conduita morală a individului. la stadiul în care se autodeclanşează. blamarea continuă a unor elevi.Dacă metodele prezentate anterior se aplică la începutul sau pe tot parcursul desfăşurării procesului de educare morală. a moralului de imoral. ca latură intrinsecă şi consubstanţială.5. avertismentul. cu scopul formării deprinderilor şi obişnuinţelor de comportare morală. principii şi reguli morale. educaţia morală este implicată în toate activităţile şcolare. aprobarea-dezaprobarea intervin după înregistrarea rezultatelor. în toate formele de organizare a activităţii instructiv-educative din şcoală(procesul de predare-învăţare a diferitelor discipline.Aprobarea şi dezaprobarea. consemnând faptul că ele sunt sau nu sunt în concordanţă cu cerinţele stabilite în prealabil. ci şi pentru că oferă posibilităţi de obiectivare morală a personalităţii elevilor.ajutându-l să înţeleagă şi stimulându-l să acţioneze conform exigenţelor moralei. colectivul clasei etc.. Aprobarea şi dezaprobarea se află într-o strânsă relaţie. subiectul însuşi impunându-şi anumite cerinţe după care îşi reglează comportamentul.

Situaţia se justifică prin aceea că elevul este în orice moment subiect al relaţiilor morale. desfăşurându-se în cadrul unor forme organizate. ele devin acţiuni educative. supus în permanenţă unor influenţe sunt dirijate. .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful