AMBALAREA SI ETICHETAREA PRODUSELOR ALIMENTARE

Pentru asigurarea protecţiei şi înlesnirea distribuţiei, produsele alimentare sunt ambalate individual (ambalajul de prezentare şi desfacere) şi în ambalaje de transport. Ambalarea reprezintă procesul prin care produsul de ambalat este introdus în ambalaj, venind în contact cu acesta. Material de ambalaj Ambalaj confecţionat Ambalaj Accesorii de ambalaj

Produs de ambalat

Proces de ambalare Produs ambalat În anumite cazuri, ambalajul contribuie la îmbunătăţirea calităţii produselor, ca de exemplu, la vinuri, rachiuri naturale şi industriale, brânzeturi. Principalele funcţii ale ambalajului sunt: - funcţia de conservare şi protecţie a produselor; - funcţii în relaţie cu manipularea, păstrarea şi transportul produselor; - funcţii de informare şi promovare a vânzărilor de mărfuri la intern şi export. Pentru realizarea acestor funcţii ambalajele trebuie să îndeplinească o serie de cerinţe generale sau diferenţiate în funcţie de utilizator. Cerinţele generale sunt:

- să aibă masă şi volum propriu cât mai redus; - să nu fie toxic; - să fie compatibil cu produsul; - să nu prezinte miros şi gust propriu; - să fie impermeabil la gaze şi vapori de apă; - să fie transparent sau după caz intransparent; - să aibă formă şi grafică atractivă. Cerinţele consumatorului faţă de ambalaje sunt următoarele: - ambalajul să fie funcţional şi atractiv; - să permită o deschidere şi după caz, închidere uşoară, fără utilizarea unor elemente auxiliare greoaie; - să fie uşor de manipulat şi să aibă stabilitate; - dimensiunile şi forma să permită păstrarea în frigidere; - să conţină informaţii privind întrebuinţarea, consumarea şi păstrarea produsului; - să poată fi îndepărtat cu uşurinţă după utilizarea produsului. Din motive economice se recomandă ca produsul să se vândă împreună cu ambalajul şi numai în cazuri excepţionale să se cadă de acord la returnarea ambalajului. În asemenea situaţii se fixează în contractul de export-import termenul de restituire şi partea care suportă cheltuielile de transport ocazionate de returnare. Termenii consacraţi privitori la folosirea unor ambalaje care să corespundă mijloacelor de transport sunt: Nr. Termenul crt. 1. S.W.P. 2. (Seaworthy packing) C.P. (Continental packing) Explicaţii ambalaj pentru transportul mărfurilor pe mare; acest ambalaj trebuie să fie rezistent şi executat din materiale adecvate transportului maritim; ambalaj pentru transportul terestru; acest ambalaj trebuie să corespundă transportului terestru şi condiţiilor climatice ale principalelor zone geografice pe care le parcurge marfa de la

. ambalaj căruia i se controlează rezistenţa. superior. baloturi.Absorbţia de oxigen – punga acţionează asupra mediului intern prin permeabilitatea la gaze şi încorporarea în structură a unei pulberi feroase sau de oţel cu rol absorbant. saci. iar rezultatele se concretizează într-o diafragmă pe baza normelor internaţionale de control al ambalajelor. (Strict confidenţial packing) Problema nout 13313l112n 59.pelicule la care principiile active sunt încorporate în structura unui singur film (filme active). S. ambalaj executat cu maşini speciale.P. . care pregătesc cutii.P. executat la cererea cumpărătorului. (Fit packing) S. . (Special packing paid) R. ambalaj strict confidenţial. uniforme. 7. În ultimii ani se remarcă apariţia şi dezvoltarea unei noi dimensiuni în ambalarea produselor alimentare. ca masă.3.C.P. atât sub aspectul conceperii de ambalaje noi. . ambalaj mutat după forma şi mărimea produsului. 6. M.P. folosit de cumpărător pentru reexport. marcare. Acţiunea pozitivă constă în prelungirea prospeţimii şi stabilităţii produselor ambalate.pungi ce se introduc în interiorul ambalajelor. Pungi active Există mai multe tipuri de principii active ce se incorporează în structura pungilor cu rol activ care se introduc în interiorul ambalajelor şi care vor fi prezentate în continuare. mai scump. (Machine packing) F. Ambalajele de această concepţie pot fi împărţite în două categorii: . 4.P. Creaţia de ambalaje reprezintă un domeniu deosebit de dinamic. 5.C. ambalaj special. etc. marcarea coletelor se face numai cu numere.ţii în domeniul ambalării produselor alimentare comportă multiple aspecte. aceasta are la bază crearea de ambalaje cu rol activ asupra mediului de ambalare sau produselor alimentare. (Resistence controlled) expeditor la cumpărător. cât şi sub aspectul îmbunătăţirii materialelor şi ambalajelor existente. O categorie aparte este reprezentată de capsulele (sistemele de închidere) cu rol activ.

aflat la baza unei tăviţe. agentul eliminator reacţionează cu CO2 producându-se carbonatul de calciu. Antioxidanţii îşi exercită acţiunea protectoare împrăştiindu-se uşor în cereale. Dintre metodele cunoscute. Degajare de agenţi conservanţi Metoda se bazează pe degajarea de conservant în atmosfera internă a ambalajului. în ambalajele tip cărămidă (Brick). în contact cu aerul.Absorbanţi/degajanţi de anhidridă carbonică Maxwell House Coffee. cele mai reprezentative sunt materialele plastice neţesute prevăzute cu buzunare de aer. În Franţa. Pelicula posedfă zeoliţi fixaţi prin legături metalice pe suprafaţa internă care.Absorbantul reduce conţinutul în oxigen în interiorul ambalajului până la cel mult 0. Gelul absoarbe etilena iar permanganatul îl oxidează în acetat şi etanol. mărind astfel durata de prospeţime.0001% şi este de tip feros sau de tip “C” la care elementul activ este acidul ascorbic. În supermagazine se utilizează în mod curent o peliculă antibiotică prezentată sub formă de foi sau de suluri. Etilena se regăseşte în mod natural în produse. izolarea termică Emiţătorii de etanol sunt închişi în capsule ce conţin alcool etilic pentru alimente 55%. Unul din sistemele utilizate pentru eliminarea acesteia se bazează pe o pungă ce conţine permanganat de potasiu încorporat într-un gel silicat. Un alt sistem degajă CO2 şi absoarbe oxigenul prin intermediul unui carbonat feros şi al unei halogenuri metalice pe post de catalizator. . utilizează pungi “Fresh Lock” ce au ca elemente active hidroxidul de calciu şi un compus feros. deasupra fixându-se un grătar din material plastic. Această tehnică este utilizată la cereale unde antioxidanţii BHA şi BHT sunt încorporaţi într-un strat de ceară. Metoda are la bază emisia controlată de etanol în formă gazoasă în interiorul ambalajului. peştelui. cărnii. În prezenţa unui înalt nivel de umiditate interioară. care ulterior se depune pe suprafaţa alimentului. În condiţiile de umiditate se activează stratul de dedesubt care emite CO2. Se utilizează pentru înfăşurarea brânzeturilor. sistemul “Verifrais” al firmei Codimer este constituit dintr-un plic permeabil la substanţele chimice. ambalajele din poliester cu un strat de gel şi pungile de spumă special destinate pentru acest scop. intră în ambalaj distrugând orice formă microbiană. absorbitorii de etilenă. în special în verdeţuri şi fructe. Degajanţi de etanol. Izolarea termică protejează alimentele de efectele distructive ale temperaturii. contribuind la învechirea produselor ambalate. . Dintre alte sisteme de conservare se mai pot aminti hârtia acoperită cu sorbanţi şi hârtia de pergament ce conţine compuşi ai mercurului şi este tratată ulterior cu glucoză oxidată. pâinii.

Filmele active cunosc în prezent o anumită dezvoltare în Australia şi Japonia.posibilitatea de imprimare integrală a ambalajului. Principiile active sunt conţinute de materialele utilizate în îmbrăcarea închizătorii. . polietilenă şi aluminiu. Filme active Sistemul se bazează pe eliminarea pungii intermediare şi încorporarea proprietăţilor specifice în filmul ambalajului. Progrese în domeniul ambalării vinurilor Materialul de ambalare este un laminat polistratificat format din carton. . apa în exces este cedată datorită presiunii osmotice producând şi o inhibiţie microbiologică la suprafaţa produsului. În vederea asigurării conservabilităţii produsului. este format din trei straturi: un strat de propilenglicol şi două folii de alcool polivinilic sigilat la extremităţi care îl încadrează. Se pot aplica metode de filtrare sterilă prin intermediul unui filtru de hârtie sau filtru autoregenerator ori tratamentul termic prin pasteurizare. Sistemul împiedică intrarea oxigenului în ambalaj şi asigură absorbirea lui când rămâne în atmosfera dintre lichid şi dop. Pentru adaptarea ambalajului la imaginea pe care o are consumatorul asupra formei ambalajului pentru vinuri s-a conceput un nou format alungit cu o capacitate de 75 de centilitri care este în acelaşi timp mai elegant şi mai uşor de mânuit. Punctele forte ale ambalajelor de acest tip sunt considerate a fi următoarele: .Absorbanţi de umiditate O serie de ambalaje noi au proprietatea de a diminua activitatea apei la suprafaţa alimentelor. Unul din aceste sisteme. . .valorificarea completă a spaţiilor de depozitare şi transport. Sisteme de închidere active “Smart Cap” din SUA este un sistem de închidere care poate reduce conţinutul de oxigen la băuturile îmbuteliate.conservarea foarte bună a conţinutului datorită ambalajului aseptic şi unei bune protecţii la lumină şi aer. sistemul de ambalaj aseptic a fost combinat cu un proces de umplere adaptat special pentru acest produs şi cu utilizarea unei metode de conservare adecvate. Când peştele sau carnea sunt ambalate.greutate foarte redusă. Înainte de umplere se practică sterilizarea ambalajului într-o baie de peroxid de hidrogen care apoi este îndepărtat cu ajutorul apei calde sterilizate.

Ingredientele reprezintă toate substanţele.Ambalajul din carton şi ambalajul de transport reprezintă 5 – 14% din greutatea totală a lotului. astfel încât să poată fi reprezentată atât cifric. Etichetarea cuprinde eticheta şi toate materialele scrise sau imprimate având legătură cu produsul alimentar sau însoţindu-l. Adăugarea apei trebuie menţionată . Lista de ingrediente. Eticheta aplicată pe produsul preambalat nu va trebui să descrie sau să prezinte produsul într-un mod fals sau susceptibil să creeze o impresie eronată cu privire la caracteristicile produsului. Etichetele trebuie să cuprindă o listă a ingredientelor enumerate în ordinea descrescătoare a proporţiei lor. enumerarea se poate face după ordinea proporţiei în produsul reconstituit. să aibă o denumire specifică şi una generică. În cadrul Comisiei Codex Alimentaris funcţionează Comitetul pentru etichetarea bunurilor alimentare. valoarea biologică. În cazul produselor deshidratate. Se recomandă ca numele să indice natura produsului alimentar. valoarea igienică şi tinde să adopte şi o a cincea latură: valoarea fiziologică. Se consideră că valoarea nutritivă înglobează valoarea psiho-senzorială. preambalat înseamnă “ambalat sau preparat dinainte pentru vânzarea cu amănuntul într-un ambalaj”. 2. Numele produselor alimentare (denumirea). Etichetele tuturor produselor alimentare preambalate trebuie să conţină următoarele informaţii: 1. semifabricatelor şi produselor finite este direcţionată spre determinarea şi exprimarea valorii nutritive ca raport între potenţialul existent în 100 g sau o porţie de produs (cu masa prestabilită) şi necesarul fiziologic zilnic pentru fiecare substanţă în parte. mărcilor. Potrivit acestor norme. în anumite limite. În concepţia acestor norme. valoarea energetică. utilizate în fabricarea sau prepararea unui produs alimentar şi prezente în produsul finit. Cercetarea privind raportul biologico-nutritiv al surselor agroalimentare. “Norme generale internaţionale pentru etichetarea bunurilor alimentare preambalate” şi “Norme privind etichetarea nutriţională”. procesele fiziologice ce se desfăşoară în organismul omenesc. adaosurile alimentare. cât şi grafic. etichetarea cuprinde “totalitatea fişelor. care a elaborat: “Codul de etichetare a bunurilor alimentare”. imaginilor”. în condiţiile în care utilizarea sticlei (ambalaj clasic) ar conduce la creşterea acestui procent până la 40%. implicate în metabolismul organismului omenesc. iar ambalajul reprezintă “totalitatea ambalajelor produsului alimentar care va fi vândut ca articol unic. acest ambalaj acoperind complet sau parţial produsul alimentar şi cuprinde hârtia ambalaj şi benzile de legătură”. care favorizează.

trebuie menţionat pe etichetă dacă au fost cu raze ionizante.în lista de ingrediente dacă aceasta menţiune permite consumatorului să înţeleagă mai bine compoziţia produsului. găsindu-se la vedere pe etichetă. recomandă ca pe etichetele unor grupe de bunuri alimentare să figureze următoarele menţiuni: . a exportatorului sau vânzătorului produsului alimentar. dacă un produs alimentar suferă (într-o a doua ţară) o transformare care îi schimbă natura. Consumatorul trebuie să le poată vedea foarte uşor în condiţii normale de cumpărare şi utilizare. Menţiunile obligatorii trebuie să fie notate în termeni clari. Se menţionează numele şi adresa fabricantului. . El trebuie menţionat după sistemul metric sau sistemul după greutate sau după cele două sisteme dacă reglementările din ţara beneficiară le impune. Centrul Internaţional Comercial CNUCED/GATT. Dacă recipientul este acoperit. Ţara de origine. Conţinutul net. Numele ţării de origine al unui produs trebuie menţionat în cazul în care omisiunea lui ar putea fi susceptibilă să înşele consumatorul. 3. Numele producătorului trebuie să fie imprimat cu caractere de o mărime rezonabilă în raport cu celelalte indicaţii ce figurează pe etichetă. Etichetajul poate cuprinde inscripţii sau imagini prevăzute care să nu vină în contradicţie cu menţiunile obligatorii şi să nu inducă în eroare consumatorul. a distribuitorului. Numele şi adresa. Pentru produsele alimentare care au fost iradiate. Culoarea lor trebuie să fie în contrast cu fondul. a importatorului. 4. a ambalatorului. din mai multe ţări. care trebuie să fie uşor vizibilă prin învelişul exterior sau să fie mascată de acesta. informaţiile necesare trebuie să figureze pe acesta sau chiar pe eticheta recipientului.descrierea produsului (eventual însoţită de o ilustraţie). . Prezentarea informaţiilor suplimentare. 5. pe baza reglementărilor naţionale. Prezentarea menţiunilor obligatorii.numele şi adresa fabricantului. Toate informaţiile trebuie redactate în limba naţională sau într-o limbă accesibilă ţării unde produsul se vinde. Numele şi conţinutul net al produsului alimentar trebuie să figureze pe partea etichetei cu care consumatorul ia contact. ţara ultimă trebuie să fie considerată ca fiind ţara de origine a etichetării.

lipide (exprimate în grame la 100 grame de aliment sau la o porţie) precum şi declararea fiecărei vitamine şi a sărurilor minerale. kj) pentru o porţie. glucide şi valoarea energetică (kcal. . glucide.în partea dreaptă a figurii este prezentat conţinutul efectiv (în grame) de protide. Declararea valorii nutritive a apărut la produsele destinate sugarilor şi copiilor de vârstă mică dar s-a extins destul de repede la o gamă tot mai largă de produse alimentare. Există preocuparea de a imprima pe ambalaj data fabricaţiei. .lista ingredienţilor.clasa de calitate. Modalităţi de declarare a valorii nutritive Urmărind să asigure declararea valorii nutritive într-o manieră accesibilă şi utilă pentru consumatori. .instrucţiuni de manipulare..în partea stângă a imaginii se prezintă valoarea biologică prin proporţia în care se acoperă necesarul zilnic de vitamine.ţara de origine. firma Albert Heinj – cea mai mare societate de comerţ cu alimente din Olanda a realizat o etichetă nutriţională deosebită. lipide. săruri minerale şi proteine pentru un adult. . . a reprezentat-o recomandarea declarării valorii nutritive (exprimată în kilocalorii sau kilojouli) şi a conţinutului în principalii nutrienţi: proteine. În unele cazuri se fac precizări chiar la valoarea biologică a protidelor şi lipidelor. Etapa următoare a activităţii de constituire şi elaborare a etichetei nutritive.data de fabricaţie. . astfel: . data de expirare a consumabilităţii produsului sau de a face menţiunile exprese: ”a se consuma de preferinţă până la data de…” sau “ a se consuma de preferinţă în intervalul…”. păstrare şi utilizare.

6 4.25% şi 100%.Se folosesc patru cercuri care prin divizare în sferturi pot oferi în mod sugestiv grade de acoperire. roşu-portocaliu sau roz. contribuind la educarea consumatorilor.5 per pezzo (6. INFORMATIONI NUTRIZIONALI TARALLUCCI per 100 g kcal 476 1999 ENERGIA kj PROTEINE g 8. lipide şi glucide (exprimat în g/100g produs sau g/porţie) şi valoarea energetică exprimată în kcal sau kj (de asemenea raportată la 100 g produs sau la o porţie) Fig 1 Eticheta nutriţională a firmei A.5 CARBOIDRATI g 71.2 Eticheta nutriţională cu benzi colorate pentru biscuiţii TRALLUCCI O altă etapă în evoluţia modalităţii de declarare a valorii nutritive a reprezentat-o asocierea tabelului ce indică valoarea nutritivă cu o figură geometrică cu patru casete având atât în tabel. Heijn Declararea valorii nutritive se poate face în cifre şi litere unicolore pe fondul culorii ambalajului sau se pot utiliza benzi de culori diferite.6 g) 31 132 0. imprimate cele patru culori codificate.7 1. cât şi pe figură.0 LIPIDI g 17. pentru lipide se foloseşte culoarea galbenă. dar adresează şi apelul “a se mânca variat”. Acest tip de etichetă asigură (într-o manieră accesibilă şi utilă pentru consumator) prezentarea conţinutului nutriţional al produsului. cuprinse între 6. . Se pot folosi tabele care include conţinutul de protide. codificate şi acceptate pe plan tot mai larg: pentru proteine se foloseşte culoarea roşie. pentru glucide culoarea verde şi pentru valoarea energetică se menţine fondul alb.

8 g 21.9 g 17. .5 mg 27% 16. într-o formă accesibilă consumatorilor respectivi. exprimată prin nutrienţi sau energie. modelul presupune menţionarea pe ambalaj a segmentului căruia îi este destinat produsul.3 g 71.1 mg 28% 1.0 g recomandată zilnic 28% 1. PER 100 g (1 oz) 1 porţie 1376 KJ (329 KCAL) 2. nominalizat în norme de nutriţie.5 g 0. vitamine şi substanţe minerale.5 g 4.6 g 5.8 ug 50% 20.0 mg 34% 2. înscriu şi cantităţile recomandate din proteine.1 g % din cantit.0 g 1. prin modalităţi variate. de către constituenţii existenţi într-o unitate de masă a produsului. ci declarat numai potenţialul nutritiv – respectiv gradul de satisfacere zilnică a necesarului respectiv.5 g 15. este posibil ca valoarea nutritivă. pe o unitate de masă. să nu mai fie declarată în unităţi fizice.Unele firme pe lângă menţiunile ce indică valoarea energetică şi principalii nutrienţi. COMPOZIŢIA MEDIE ENERGIE GRĂSIMI PROTEINE GLUCIDE FIBRE SARE adăugată ZAHĂR adăugat MINERALE/ VITAMINE TIAMINA (B1) RIBOFLAVINA (B2) NIACINA VITAMINA D FIER PER 30 g (1 oz) 1 porţie 413 KJ (99 KCAL) 0.9 g 2.8 mg Eticheta firmei TESCO-ANGLIA Atunci când produsul este destinat unui anumit segment de populaţie. pe zi sau pe meniu. În acest caz.0 g 9. Fig 2 Propuneri pentru model de declarare a valorii nutritive.

S. . GRATED PARMESAN În unele ţări. chiar şi a aditivilor de sinteză. Declararea se face nominal şi numai rareori cantitativ.Fig 3 Aplicarea modelului pentru produsul: SPAGHETTI.A. al Agriculturii şi Alimentaţiei a elaborat “piramida nutriţiei sănătoase” care încearcă să evidenţieze structura şi ponderea pe care trebuie să o deţină produsele alimentare într-o alimentaţie corectă. Etichetele nutriţionale contribuie la comportament alimentar corect al consumatorilor. formarea unui Tot în scopul educării consumatorilor şi formării unui comportament alimentar corect Departamentul U. se procedează la declararea şi a aditivilor utilizaţi. corespunzător legislaţiilor naţionale sanitaroigienice. MEAT SAUCE.

. cunoaşterea ponderii pe care trebuie să o ocupe fiecare aliment în funcţie de importanţa (valoarea nutritivă) a acestuia. CEREALE ŞI PASTE Descifrarea mesajului transmis prin intermediul piramidei nutriţiei constă în: 1.GRĂSIMI ŞI GLUCIDE CARNE LAPTE PASĂRE IAURT PEŞTE BRÂNZĂ OUĂ LEGUME FRUCTE PÂINE.

specifică că eticheta nutriţională trebuie să conţină informaţii în primul rând despre valoarea energetică a alimentelor (calculată în kcal sau kj) şi în al doilea rând informaţiile despre protide. posibilitatea combinării alimentelor aflate pe trepte diferite. glucide. fibre alimentare.E. 3. Această directivă prevede două grupe de substanţe nutritive obligatorii pentru eticheta nutriţională: Grupa 1 Valoarea Energetică Protide Glucide Lipide Grupa 2 Valoarea Energetică Protide Glucide Lipide Acizi graşi saturaţi Fibre alimentare Sodiu Aceeaşi directivă mai face referire la: . Directiva 496/90/ C. precum şi posibilitatea substituirii alimentelor aflate pe aceiaşi treaptă.substanţe facultative ce pot fi declarate în cadrul nutriţional: Amidon Polialcooli Acizi graşi mononesaturaţi Acizi graşi polinesaturaţi . sodiu. grăsimi.E. necesitatea alcătuirii unei alimentaţii diversificate pentru satisfacerea întregului necesar de trofine necesare organismului.2. vitamine şi săruri minerale.

prezentarea unităţii de măsură pentru valoarea calorică şi a substanţelor nutritive: Valoare calorică Protide Glucide Lipide (excep. informaţiile prevăzute trebuie prezentate într-un spaţiu bine delimitat. să iasă în evidenţă. să fie scrise în limba naţională sau alte limbi admise.declararea diferitelor tipuri de lipide: Lipide (g) din care: saturate (g) mononesaturate (g) polinesaturate (g) colesterol (g) . de măsură specificate în document Cantităţile prezentate trebuie să fie cele prezente în aliment în momentul vânzării.Colesterol Vitamine şi săruri minerale . colesterol) Fibre alimentare Sodiu Colesterol Vitamine şi săruri minerale kcal sau kJ g g g g g mg unit. . cifrele să fie încolonate sau dacă spaţiul nu permite să fie dispuse pe unul sau mai multe rânduri.declararea tipurilor de glucide: Glucide (g) din care: zaharuri (g) polialcooli (g) amidon (g) .

acizi graşi. cu miros neplăcut.metode de reducere a conţinutului de acizi nucleici din drojdii. . pigmenţi. cum sunt: . De asemenea. urme de metale grele. dezodorizarea afectează în acelaşi timp inocuitatea. . hidrogenarea grăsimilor prezintă avantajul transformării uleiurilor de calitate inferioară. Rafinarea presupune însă tratamente alcaline de dezodorizare. ceruri.metode de germinare pentru îmbunătăţirea valorii nutritive a unor cereale şi leguminoase (acesta fiind de fapt singurul proces efectiv din industria alimentară prin care se realizează o creştere importantă a conţinutului de vitamine şi a biodisponibilităţii componentelor nutritive). cu influenţe directe în formarea caracteristicilor curative ale acestora. se folosesc o serie de tratamente pentru îmbunătăţirea proprietăţilor funcţionale şi nutritive ale unor produse alimentare.interestificarea grăsimilor (care reprezintă un mijloc de îmbunătăţire a proprietăţilor funcţionale ale acestora. care pot exercita efecte negative asupra valorii nutritive. . săpunuri.îmbogăţirea unor produse alimentare cu aminoacizi. iar cercetările recente au arătat că prin dezodorizare se poate influenţa favorabil protecţia consumatorilor. în . în principal prin reducerea conţinutului de vitamina E.metode chimice şi enzimatice – de modificare a proteinelor alimentare (care urmăresc – blocarea reacţiilor deteriorative de tip Maillard sau cele de formare a unor compuşi nedoriţi în faza de tratament alcalin – îmbunătăţirea proprietăţilor funcţionale ale proteinelor – îmbunătăţirea valorii nutritive prin încorporarea unor aminoacizi esenţiali – creşterea digestibilităţii proteinelor). antioxidant natural.ETICHETAREA NUTRIŢIONALĂ În prezent. dar necesită măsuri obligatorii de vitaminizare). substanţe odorizante). Rafinarea uleiului asigură o mai bună valorificare comercială prin eliminarea substanţelor care afectează stabilitatea (fosfolipide. vitamine. În plus. săruri minerale. .

şi care asigură declararea valorii nutritive într-o manieră accesibilă şi utilă pentru cumpărători. cu proprietăţi de panificaţie şi tehnologico-culinare deosebite. eticheta mărfii reprezintă un instrument principal al declanşării actului de vânzare cumpărare. În societatea noastră. Se remarcă tendinţa ca eticheta şi etichetarea mărfurilor alimentare să constituie obiect special de reglementări apropiate ca exigenţă de cele pentru produsele farmaceutice (din punct de vedere al conţinutului şi amploarei informaţiilor privind utilitatea. în standarde şi ulterior în actele legislative din diferite ţări. pe plan internaţional. fiind în acelaşi timp un mijloc de informare simplă şi rapidă. eticheta şi etichetarea formează obiect de preocupări asidue de recomandări şi reglementări speciale atât pe plan internaţional cât şi pe plan naţional. denumită şi eticheta nutriţională (care poate face corp comun cu eticheta sau apare ca o etichetă separată). iar formarea de grăsimi “trans” are efecte negative asupra funcţionării celulei. . cu unele excepţii care vor fi menţionate ulterior. de asigurare a stării lor fizice şi psihice la un moment dat. următoarele menţiuni obligatorii: 1. iar recent. au sporit rolul etichetei. Fără să prejudicieze dispoziţiile referitoare la controlul metodologic. Din aceste motive treptat au început să apară reglementări privind eticheta şi etichetarea mărfurilor în codurile comerciale. modul de întrebuinţare şi păstrare). implicate în starea de sănătate a oamenilor. Prin acest procedeu se pierde însă o mare parte din activitatea vitaminică (vitaminele liposolubile). Acest lucru este determinat de specificul utilităţii mărfurilor alimentare. Creşterea gradului de prelucrare a produselor. etichetarea produselor alimentare presupune. diversificarea sortimentului de mărfuri. O tendinţă nouă care se manifestă este tipul nou de etichetă pentru produsele alimentare.grăsimi de calitate superioară. denumirea produsului supus vânzării. evoluţia ambalării şi nevoia de reclamă. Pentru mărfurile alimentare.

2% alcool etilic. 10. Prin reglementări specifice. “EMB” sau “KG”. lista ingredientelor. locul de origine sau de provenienţă. a celui care s-a ocupat de condiţionarea acestuia sau vânzare indicat în interiorul Comunităţii. în situaţiile în care omiterea ar putea implica utilizarea deplină a produsului sau în care există precauţii necesare în utilizare. termenele de valabilitate. în situaţii în care omiterea acestor menţiuni ar putea crea confuzie în imaginea consumatorului despre originea sau provenienţa reală a produsului alimentar respectiv. alte menţiuni obligatorii prevăzute prin reglementări referitoare la anumite produse alimentare. alte indicaţii suplimentare privind .2. voalate sau separate prin alte indicaţii sau imagini. vizibilă şi nu să se şteargă uşor. redactate fără alte abrevieri decât cele reglementate sau stabilite prin convenţii internaţionale. 4. data până la care produsul îşi păstrează neschimbate proprietăţile specifice. se prevede înscrierea unor litere precum “UHT” pentru lapte sterilizat. Pentru produsele preambalate toate menţiunile ulterior prezentate trebuie să fie uşor de reţinut. Menţiunile referitoare la: denumirea produsului. să fie clară. indicarea costului de fabricaţie. cantitatea netă. modul de întrebuinţare. 9. siglele utilizate pentru desemnarea ţării de origine se admit în măsura în care sunt uşor de înţeles (“USA”). 6. titlul alcoolmetric (în procente de volum) al băuturilor alcoolice cu mai mult de 1. masa netă. orice menţiune trebuie înscrisă la loc vizibil. inclusiv indicatorii privind condiţii particulare de conservare. menţiunile nu trebuie disimulate. 8. 7. De asemenea. numele şi adresa producătorului. 3. 5.

precum şi condiţii specifice de conservare. reglementări referitoare la anumite produse alimentare. . precum şi recipiente din sticlă care urmează să fie reutilizate. nu trebuie să se refere decât la: .alte menţiuni obligatorii prevăzute prin dispoziţii. În cazul vânzării prin corespondenţă. fie prin utilizare.locul de origine sau provenienţă. . . Utilizarea calificativului “uşor” (lejer) este admisă în denumirea unui produs alimentar destinat unor alimentaţii curente. În cazul ambalajelor mici şi recipientelor din sticlă. titrul alcoolmetric pentru băuturi cu peste 1. Calificativul “uşor” poate fi utilizat în raport cu un produs definit fie printr-o reglementare. . trebuie să conţină următoarele menţiuni: .2% alcool etilic se regrupează în acelaşi câmp vizual. broşurile. ..conservarea.data până la care produsul îşi conservă proprietăţile specifice. cataloagele.cantitatea netă. Acest calificativ nu se poate folosi în afara unei referinţe la o denumire existentă (produs de referinţă).lista ingredientelor. prospectele. .denumirea comercială a produsului. sistemul de preambalare are cea mai mare suprafaţă sub 10 cm. ori de câte ori omiterea acestei menţiuni ar putea crea confuzii în spiritul consumatorului privind provenienţa reală a respectivului produs alimentar. care sunt marcate într-o modalitate în care nu se mai pot şterge.denumirea produsului. cu condiţia ca această “uşurare” să nu schimbe natura produsului în mod fundamental şi nici să-l introducă în categoria produselor destinate unei alimentaţii particulare.

Pe măsura dezvoltării industriei şi comerţului.Vitaminele şi sărurile minerale sunt cele la care se face referinţă. poate cuprinde vitamine. pentru 100 g sau 100 mg din produsul alimentar considerat sau pe un ambalaj. în continuă diversificare.Nutrienţii enumeraţi.Vitaminele şi sărurile minerale la care se face referire trebuie să acopere cel puţin 15% din necesarul zilnic recomandat specific. introducerii pe scară largă a informaticii în practica economică. dacă acesta conţine o singură porţie. potrivit cerinţelor specifice ale unui domeniu sau altul de activitate. în direcţia asigurării unei mai bune . săruri minerale. lipide. alegaţii nutriţionale referitoare la: . sodiu.Valoarea energetică. conform dispoziţiilor referitoare la etichetare se referă la: . .Valoare energetică. Tipuri de clasificări şi codificări ale mărfurilor Abordarea în scopuri practice a mulţimii mărfurilor. prin sistemul de etichetare. . fibre alimentare. vitamine. aceste sisteme de clasificare au fost continuu perfecţionate. creşterii nivelului şi importanţei schimburilor internaţionale. Orice informaţie care apare pe etichetă.Noţiunea de produs “artizanal” şi “de casă” trebuie delimitată şi definită cu foarte mare atenţie. glucide. a determinat intensificarea preocupărilor pentru elaborarea unor sisteme de clasificare.Nutrienţii următori: proteine. . Etichetarea referitoare la caracteristicile nutritive şi alegaţiile nutriţionale în accepţiunea dată. Se pot menţiona. cu respectarea următoarelor două condiţii: . săruri minerale.

între care există relaţii de subordonare: treptele superioare se obţin prin agregarea celor inferioare. în continuare. . stabilindu-se un sistem de relaţii între categoriile constituite. Clasificările sistematice asigură ordonarea produselor pe categorii relativ omogene. de la o clasificare la alta. Conţinutul lor diferă. vamale şi de altă natură.corelări cu structura producţiei şi a comerţului. Aceste elemente pot fi litere (cod alfabetic). Grupările (categoriile) de produse corespunzătoare acestor trepte au o mare diversitate de denumiri (diviziune. cu structură arborescentă. cifre (cod numeric) sau litere şi cifre (cod alfanumeric). în practica economică se utilizează o mare diversitate de clasificări ale produselor. de asemenea. grupă. Codificarea reprezintă operaţiunea de transformare în cod a elementelor definitorii ale unor obiecte. nesistematice şi combinate. Majoritatea clasificărilor sistematice elaborate sunt clasificări ierarhice. derivate din ele. Relaţia dintre clasificări şi codificări este definită de gradul de interdependenţă sau de suprapunere a acestora. În clasificările nesistematice produsele sunt cuprinse în ordinea apariţiei lor. În prezent. Clasificările combinate asigură ordonarea produselor pe un anumit număr de categorii omogene. de categorii înrudite de produse. pe trepte (niveluri) de detaliere (agregare). în cadrul cărora se realizează. clasificarea nesistematică a elementelor componente. cu cerinţele statistice. Pentru facilitarea analizei lor le putem grupa în clasificări sistematice. semnificativ pentru acelaşi nivel de agregare. clasă). fără să se ţină seama. Diferitele tipuri de clasificări ale produselor sunt asociate cu sisteme de codificare specifice. pentru aceleaşi produse. Codul este o combinaţie de 4 elemente simbolice prin care se reprezintă o informaţie. pe baza unor criterii. fenomene etc. servicii. deci. secţiune.

cu cât clasificarea cuprinde un număr mai mare de niveluri de detaliere. În cazul clasificării sistematice. În cazul clasificării nesistematice. însă. funcţia de identificare a codului este combinată parţial şi cu funcţia de clasificare. Ambele sisteme utilizează codificarea cu bare. În condiţiile proliferării unei mari diversităţi de clasificări de acest fel. codul având o zonă de ordonare corespunzătoare clasificării ierarhice. Soluţia prezintă avantajul unui cod de lungimea mică. codificarea este dependentă de ordonarea mulţimii produselor pe categorii. utilizate în practica economică. printrun cod secvenţial. urmată de o zonă secvenţială. Clasificările combinate utilizează un sistem de codificare ierarhizat – secvenţial. dezavantajul că reprezentarea codificată nu poate sugera nici o informaţie asupra categoriei din care face parte produsul. suprapunându-se funcţia de identificare a codului cu funcţia sa de reprezentare a clasificării. care determină şi funcţia sa de bază. Prezintă. este identificarea. Utilizarea eficientă a unui asemenea sistem de codificare presupune o structură unitară a criteriilor de clasificare şi stabilirea unui număr optim de niveluri de detaliere. produsele se identifică. pentru a nu se ajunge la un cod de lungime mare. Lungimea codului este cu atât mai mare. Deci. a devenit necesară găsirea unor soluţii de uniformizare a lor pe plan mondial. el îndeplineşte şi funcţia de reprezentare a clasificării. În cazul în care preia şi semnificaţii ale relaţiilor existente între elementele mulţimii. . obiectiv atins prin elaborarea sistemelor Codul universal al produselor (Universal Product Code – UPC) şi Codul european al articolelor (European Article Numbering – EAN).Principalul obiectiv al codificării. acordat în ordinea numerelor naturale. În această variantă se urmăreşte găsirea unui raport optim între zona de clasificare şi zona secvenţială a codului. datorită utilizării tuturor combinaţiilor posibile ale caracterelor numerice.

datele codificate şi simbolizate prin codul cu bare. metoda de imprimare. Codul EAN-UPC. s-a ajuns la lectura magnetică şi. Elementele de bază ale sistemului de codificare cu bare sunt: simbolizarea (tipul codului). în final. în care informaţia este codificată pe o singură direcţie. cititul optic şi decodificatorul. cărora le-a atribuit câte un identificator de simbolizare. Ţinând cont de sistemul de codificare a informaţiilor. Interleaved 2 of 5 şi Codabar. Toate acestea au fost preluate ca standarde române. Dintre acestea. Standardul european EN 796 Coduri cu bare. de Comitetul Tehnic CT 300 Coduri cu bare. elaborat de Comitetul Euripean de Standardizare (CEN) prevede 18 simbolizări (tipuri de coduri). Regulile specifice fiecărei simbolizări au. echipamentul de imprimare. există două categorii de coduri cu bare: • coduri cu bare liniare. de regulă pe orizontală. Codul 128. Tehnologia codului cu bare se bazează pe recunoaşterea acestor combinaţii de bare şi spaţii. în standardele române se utilizează termenul de simbolizări. la metoda citirii optice.Au fost elaborate standarde pentru următoarele tipuri de coduri: Codul 39. cu ajutorul unor echipamente informatice specializate. Acest proces a fost facilitat de modernizarea rapidă a echipamentelor informatice (hardware) şi mai ales de progresele realizate în domeniul software-ului. care stă la baza sistemelor perfecţionate de culegere a informaţiilor cuprinse în coduri. Scanner-ul este un echipament informatic cu ajutorul căruia se citesc prin metoda lecturii optice. de la procedeul electrostatic de citire a codurilor. sistemul scanner de prelucrare a informaţiei comerciale la mărfuri s-a extins cu rapiditate. Pentru denumirea acestora. . simbolizate prin purtători de date cu cartele sau taloane perforate. a) Tipuri de coduri. denumirea standardizată de specificaţii de simbolizare.Codul cu bare este o modalitate de reprezentare grafică a caracterelor numerice sau alfanumerice prin alternarea unor bare de culoare închisă cu spaţii albe de dimensiuni definite. Astfel.

care pot reprezenta şiruri conţinând un număr variabil de elemente (de exemplu codul 128 şi codul 39). • coduri alfanumerice. caracterizată prin următoarele elemente: Fig 4 Structura generală a codului cu bare * dimensiunea (modulul) reprezintă lăţimea barei sau a spaţiului cel mai îngust. la majoritatea tipurilor de coduri având o lăţime de minimum 10 x dimensiunea codului. înălţimea codului. care pot reprezenta şiruri cu un număr fix de elemente (de exemplu codul EAN. Indiferent de varianta lor.• coduri cu bare bidimensionale. siguranţa de citire şi. care pot reprezenta atât cifre cât şi litere (de exemplu codul 128 şi codul 39). . Este o caracteristică foarte importantă a simbolizării. • coduri cu lungime fixă. deosebim mai multe tipuri de asemenea coduri: • coduri numerice. dispusă la începutul şi la sfârşitul codului cu bare. comparativ cu cele liniare. * zona liberă este o zonă de margine neimprimată. care poate reprezenta numai un şir numeric de 8 sau 13 elemente). codurile liniare au aceeaşi structură generală. prin evitarea erorilor datorate unor semne grafice aflate în vecinătatea codului. cât şi pe verticală. Asigură o citire corectă. Toate tipurile de coduri menţionate anterior sunt coduri liniare. • coduri cu lungime variabilă. uneori. de care depinde lungimea codului. Codurile bidimensionale au o capacitate mai mare de cuprindere. care pot reprezenta numai cifre (de exemplu codurile EAN şi UPC). în care informaţia este codificată atât pe orizontală. În funcţie de caracteristicile şirului de caractere pe care-l codifică.

nu este posibilă citirea automată. în cazul în care.* elementele de start şi de stop sunt. În unele cazuri. * pe etichete. alături de codul cu bare. respectiv se termină codul cu bare. În prezent. materialul din care sunt confecţionate etichetele. care se deplasează de operator de-a lungul codului. este obligatorie. * caracterul de control (cifra de control) serveşte pentru depistarea eventualelor erori şi se bazează pe un algoritm specific fiecărui tip de cod. În prezent se utilizează două tipuri de cititoare: * creionul optic. care permite măsurarea parametrilor luminii reflectate şi transformarea acestor informaţii în semnale care pot fi prelucrate de decodor. a codului produsului. Acestea permit echipamentului de citire-decodare să identifice începutul şi sfârşitul codului. . cu care începe. în sistemul informatic de prelucrare. din diferite motive. * prin etichetare la locul ambalării produsului. Metoda de imprimare este foarte importantă pentru menţinerea caracteristicilor codului. poziţia etichetei pe ambalaj. cunoscând această cifră se poate reconstrui codul deteriorat. Prezenţa lui. precum şi sensul de citire. Acest cod permite introducerea manuală. cerneala şi culorile utilizate. sunt în curs de elaborare standarde europene referitoare la următoarele aspecte: tehnologia de imprimare a codului. în condiţiile diferite de mediu în care sunt transportate sau depozitate produsele. de fapt. c) Metode de citire a codului cu bare. combinaţii specifice de bare şi spaţii. format din caractere lizibile de om. Codurile cu bare pot fi aplicate: * pe ambalajul produsului. Citirea codului cu bare se realizează cu ajutorul unui echipament electro-optic. b) Metoda de imprimare a codului cu bare. care se aplică pe ambalaj. * codul în clar (linie de interpretare) reprezintă corespondentul codului cu bare.

Sistemul EAN se bazează pe un cod cu 13 caractere numerice. Franţa = 30-37. 3 – produse cosmetice şi farmaceutice. Ţările de Jos = 87. cinci cifre identifică producătorul. Germania = 40-42. Codul european al articolelor (EAN) În anul 1974 au fost examinate sistemele existente la acea dată (UPC. elaborându-se un sistem de clasificare şi codificare. . următoarele cinci cifre produsul şi ultima este cifra de control.* cititoare cu laser. Gencod – francez. prima cifră reprezintă o cheie a clasificării (“key number”). independentă de viteza şi uniformitatea mişcării de parcurgere a codului. În 1972 Consiliul a recomandat adoptarea unui sistem unitar de codificare. în punctele de vânzare. cu următoarea semnificaţie: primele două reprezintă ţara de origine (de exemplu: Belgia = 54. BAN-L – german). cinci cifre produsul şi ultima este cifra de control. cinci cifre identice identifică producătorul. Acestea pot fi mobile sau fixe. etc. Fig 5 Structura codului UPC Prima cifră reprezintă: 0 – produse de băcănie şi coloniale. Acest sistem a fost astfel conceput încât să fie compatibil cu UPC şi să includă şi sistemele folosite în Franţa şi Germania. a fost înfiinţat Consiliul pentru codificarea produselor. Anglia = 50. care permit o citire omnidirecţională. în SUA. denumit Codul universal al produselor (Universal Product Code – UPC). Codul universal al produselor (UPC) În anul 1970. 2 – produse de cerere neuniformă. solduri. denumit Codul european al articolelor (European Article Numbering – EAN). 4 – produse nealimentare.). Acest sistem se bazează pe un cod cu 12 caractere numerice. Cele fixe sunt conectate la casele de marcat. Japonia = 49.

Această asociaţie denumită începând cu anul 1981 “International Article Numbering Association EAN” urmăreşte respectarea unor principii de bază. cu capacitate mare de cuprindere (circa 10 miliarde de produse). cuprinzând iniţial. în anul 1977 a fost înfiinţată “Asociaţia europeană a codificării articolelor”. Lungimea totală a codului este. Marea Britanie. corespunzător unei clasificări sistematice a mărfurilor respective. un cod semnificativ. Codul de identificare a produsului poate fi. atât pentru producători cât şi pentru comercianţi şi consumatori. a fost implementat procedeul simbolizării interne. în vederea asigurării compatibilităţii sistemelor naţionale de codificare a produselor. Finlanda. Utilizând un cod nesemnificativ. Printr-o convenţie internaţională. reprezentanţi ai producătorilor şi comercianţilor din Austria. existând. posibilitatea adoptării unui cod de lungime mai mare. fără modificarea sistemului EAN. uşor de manipulat.Fig 6 Structura codului EAN Pentru coordonarea aplicării sistemului EAN. corespunzătoare EAN 13. în acest caz. pentru necesităţile interne ale întreprinderilor comerciale. Pentru rezolvarea eficientă a cerinţelor informatice proprii ale întreprinderilor comerciale. sistemul EAN este deosebit de flexibil. fără a depăşi 13 caractere. Fig 7 Transpunerea unui cod din clasificarea EAN 13 în sistemul cod cu bare Utilizarea sistemului EAN asigură o serie de avantaje. Danemarca. Aceste cifre se utilizează pentru codificarea produselor proprii sau a celor necodificate de către producători. Franţa. Norvegia. în acest caz. Italia. o parte din cifrele rezervate pentru codificarea ţărilor – intervalul 20-29 – au fost atribuite unei anumite ţări sau regiuni geografice. Belgia. de 8 cifre. Germania. prin . prin folosirea codului adaptat lecturii scanning. Elveţia. Olanda şi Suedia.

Ele pot fi grupate în sisteme de simbolizare continue şi discontinue. a situaţiei stocului pentru fiecare produs. sistemul EAN este aplicat într-o serie de alte domenii. existând posibilitatea cunoaşterii. fiind exclusă posibilitatea apariţiei unor erori. Alte tipuri de coduri cu bare Pe lângă sistemele EAN şi UPC. l Codul 39 este primul sistem de simbolizare alfanumerică. printre care cel administrativ. utilizarea sistemului EAN reduce foarte mult timpul de aşteptare la casele de marcat. Prin intermediul acestui sistem. discontinuu. pe care sunt trecute în mod clar denumirea exactă şi preţul pentru fiecare produs achiziţionat. în practica economică se utilizează şi alte tipuri de coduri cu bare. reînnoit operativ. în orice moment. Prin citirea automată a codurilor el obţine un bon. dintre care trei sunt mai late. fiind acceptat ca alternativă la sistemele internaţionale recunoscute şi anume ISBN pentru cărţi şi ISSN pentru publicaţii. În prezent. în care fiecare caracter este compus din nouă elemente (bare şi spaţii).facilitarea urmăririi şi gestionării rapide a produselor pe întregul lanţ de distribuţie. Pentru client. care permit codificarea informaţiilor numerice sau a celor alfanumerice. bancar. sistemul EAN asigură gestionarea mai eficientă a stocurilor. producătorii se pot informa operativ în legătură cu modificările care apar în desfacerea produselor. Pentru comercianţi. În varianta EAN-13 este utilizat pentru codificarea publicaţiilor. astfel. ceea ce le asigură posibilitatea adaptării rapide la cerinţele pieţei. Fig 8 Codul 39 (alfanumeric) . care poate fi.

Fiecare caracter este simbolizat printr-un ansamblu de 11 module. fiecare fiind divizat în alte patru pătrate. optic descifrabil. Are două cifre de control (C şi K).Acest cod este utilizat pe scară largă în industrie. asigurând obţinerea unei densităţi mari de caractere. 4 sau 8. 2. asigurând obţinerea unei densităţi mari de caractere. în anumite variante. Codul poate fi aplicat şi pe etichete speciale. l CODABAR reprezintă un sistem de simbolizare discontinuu. Sistemul japonez de codificare Calra În Japonia s-a pus la punct un sistem de codificare. pătratele albe cu cele negre. Codul Calra este mai uşor de citit de dispozitivul scanner. repartizate pe trei bare şi trei spaţii. denumit “codul Calra” cu capacitate mai mare de cuprindere decât sistemul EAN şi mult mai ieftin. Are o cifră de control. cărora le corespunde un număr: 1. repartizate pe trei bare şi spaţii. mult mai multe decât codul cu bare EAN. Acest cod permite reprezentarea celor 128 de caractere ale normei ASCII. în care fiecare caracter este reprezentat prin nouă module. care permite reprezentarea a 16 caractere (zece caractere numerice şi şase caractere speciale). de către asociaţii profesionale. l Codul 93 este un sistem de simbolizare continuu. Un grup de zece pătrate poate reprezenta peste un trilion de combinaţii numerice. l Codul 128 este un sistem de simbolizare continuu. Fig 9 Structura codului CALRA pentru lectura scanning Pentru simbolizarea diferitelor coduri numerice se alternează. Codul Calra este alcătuit din şiruri de pătrate. Fiecare caracter este simbolizat cu ajutorul a şapte elemente (patru bare şi trei spaţii). pentru satisfacerea unor necesităţi specifice. utilizat pentru reprezentarea caracterelor ASCII. direct la locul de .

.vânzare. Tipărirea lui este mult mai ieftină comparativ cu codul cu bare.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful