You are on page 1of 9

CAIET DE PRACTICA - 2010

-

incepand cu 3 mai: • Doamna Directoare. • 5 Mai • • Arhivarea certificatelor constatatoare .Vasile Milea pe durata a 3 saptămani. familiarizându-mă astfel cu numele societăţilor de care se ocupă banca.EUROPLASTIC. Am văzut cum sunt scanate extrasele de cont şi trimise pe mail şi prin fax pentru firmele care au solicitat asta. mi-a prezentat angajaţii băncii:Popescu Maria. Am analizat un dosar cu prelungirea liniei de creditare a SC.delegaţiilor şi a declaraţiilor-acord ale persoanelor juridice. sarcinile şi am semnat un document de confidenţialitate. Am observat cum se verifică soldul unui cont în program. . depozite. Calotă Florentina. dacă acesta are credite. • • 4 Mai • • Am aranjat extrasele de cont în dosare. Am urmărit activitatea celor din front office şi mi s-au prezentat aplicaţiile de lucru.CAIET DE PRACTICĂ Mai 2010 Stagiul de practică s-a efectuat in cadrul BCR Sucursala Sector 6 de pe Bl.SRL.Ioana Salgău Anitei şi Topala Ionela Daniela(Consilieri Client MICRO) şi George Cristian Stăncescu(Asistent Consilier Client Micro) Mi s-a comunicat programul. .

Am observat modul în care ofiţerul comunică cu clientul şi încearcă să rezolve cu promptitudine şi profesionalism nevoile acestuia şi cum îi consiliează în cazul în care aceştia nu sunt siguri ce să aleagă şi cer lămuriri despre produse. tipul de card pe care îl doreşte – Maestro. apoi se crează contul curent şi dacă doreşte şi card se va procesa şi acest lucru în aceeaşi aplicaţie – pentru a-şi deschide cont clientul trebuie să completeze un formular în care să completeze datele personale . Mi s-a explicat cum se realizează un ordin de schimb valutar (cursul de cumpărare este dat de bancă şi se trece automat din program – se vinde RON din contul curent şi se cumpără EURO de exemplu) pe formularul completat de client.6 Mai • • • Am aranjat delegaţiile şi actele constatoare in dosare. • 10 Mai • • Am făcut arhivarea dosarelor pe categorii in ordine alfabetică. Mastercard etc) 7 Mai • • Arhivarea dosarelor. Am văzut cum se poate deschide un cont curent şi mi s-au explicat paşii ( se cere buletinul acestuia pentru a verifica dacă acesta apare în baza de date.diferenţele dintre acestea şi cum funcţionează. Doamna Popescu Maria. dacă nu apare se introduc datele acestuia. despre ceea ce li s-ar potrivi. .Consilier Client Microintreprinderi mi-a vorbit despre Serviciul de efectuare operaţiuni prin Canale Alternative BCR pentru clienţi( Alo 24 Banking BCR si Click 24 Banking BCR. Am verificat soldul unui client folosind CNP-ul acestuia la cererea acestuia. Visa Electron .

dacă acesta este incorect.Trebuie sa specific ca am vazut diferenţa dintre ordinul de plata de la BCR şi celelalte instituţii bancare.A. verificarea IBAN-ului pentru beneficiar. Am inmanat unui client Actul Individual de Aderare la Fondul de Pensii Private informandu-l asupra documentului. Cel care va primi banii trebuie să ştie suma care o primeşte.pe OP-ul BCR-ului este mai intai completat beneficiarul şi apoi plătitorului • .00. cât şi comisioanele aferente. apoi se semnează şi se pune ştampila (fiecare ofiţer are ştampila lui) şi se trece data curentă dacă nu e trecut de 13.xeroxarea unor tipizate şi arhivarea unor declaraţii privind indentitatea beneficiarului real al unei firme Am văzut cum se fac ordinele de plată şi ce trebuie verificat la acestea( interogarea soldului plătitorului. persoana de la care o primeşte şi codul CMTN.Am xeroxat cartea de identitate . Cel care îi primeşte. 13 Mai • Completarea unor formulare de cunoaştere a clienţilor. Şi cum se primesc banii prin Western Union. Cel care trimite banii trebuie să specifice numele şi prenumele celui care va primi banii.Societate de administrare a Fondurilor de Pensii Private S . OP-ul nu se poate lucra) în aplicaţie. 12 Mai • • Arhivarea dosarelor.11 mai • Am văzut cum se realizează trimiterea de bani prin Western Union .acesta trebuie să aibă suficienţi bani în cont astfel încât să acopere atât tranzacţia. oraşul şi ţara unde îi trimite şi codul SWIFT al băncii. îi ridică de la casierie. • Mi s-a adusa la cunoştintă informaţii legate de BCR Pensii.Documente necesare pentru adevararea la aceasta:copie xerox a cărţii de identitate .

dacă o firma este compusă din 8 membri şi fiecăruia ii revin 12. g)Hotararea Adunarii Generale a Actionarilor privind persoanele imputernicite sa dispuna efectuarea de operatiuni in contul entitatii. c)hotarare judecatoreasca de infiintare a societatii comerciale.sotul este cautat in baza de date.97% BCR Obligaţiuni . trebuie introduse în aplicaţie date suplimentare referitoare la numărul facturii. cod client şi rată de referinţă internă.14 Mai • • Am făcut 2 OP-uri prin care clientul plătea factura pentru Orange România şi Vodafone După procesarea acestora. h)actele de identificare ale reprezentantilor legali si ale celor care sunt autorizati sa dispuna de cont i)certificat fiscal de la administratia fiscala • Am aflat că BCR Monetar şi BCR Obligaţiuni sunt mai rentabile şi mai sigure decat celelalte fonduri de invetiţii BCR Dinamic şi BCR Expert.capitalul social al acesteia trebuie depus la banca.continand modificarile survenite in cadrul entitatii si certificatele de inregistrare mentiuni corespunzatoare la Registrul C omertului. Distrigaz – furnizori ce solicită aceste detalii 17 Mai • Am văzut cum sunt verificate persoanele rău-platnice( in cazul unei linie de credit pe firma. d)certificatul de inregistrare de la Oficiul Registrului Comertului.iar suma minima este de 200 lei.dacă exista mai multi asociati este verificat cel care deţine majoritatea acţiunilor.pentru SA valoare capitalul social este de 90. Vodafone.77% BCR Monetar şi 29. Datele suplimentare se introduc pentru furnizori precum Orange.daca firma este compusa din sot si sotie.5 % acţiuni este verificat administratorul firmei) 18 Mai • A venit un client care dorea sa faca o deschidere de cont pentru o firma noua si am aflat ca in cazul infiintarii unei societati cu raspundere limitata .000 de euro Documentele necesare deschidere cont persoane juridice: a)codul fiscal/codul unic de inregistrare b)certificat constatator de la Oficiul Registrului Comertului in termen de valabilitate de 30 de zile.Conform evoluţiei fondurilor acestea au cunoscut o permanentă creştere de la lansare pană in prezent cu 29.cu mentiunea expresa a limitelor mandatului. e)statutul societatii comerciale/act constitutiv f) Actele aditionale actului constitutiv.000 lei sau echivalentul a 25.

buget. . persoanele fizice sau juridice care au deschis un cont pot efectul plăti prin intermediul unui dispozitiv numit Token pentru care se plateşte lunar o sumă de 5 RON pentru persoanele fizice şi 12 RON pentru persoanele juridice.Lunar se plateşte dobanda pentru suma de bani utilizată din linia de credit.19 mai • • • Mi s-a explicat cum se realizează atribuirea de specimen semnătură/ ştampilă în Când se face verificarea persoanei sau a firmei în aplicaţie semnătura sau ştampila Am aflat că prin intermediul seriviului de operaţiuni prin Canale Alternative BCR program trebuie să coincidă cu cea de pe documente.orice datorie curentă a unei companii-furnizori.Practic.salarii-poate fi platită din linia de credit.Acesta functionand in sistem revolving(suma rambursată poate fi utilizată din nou).corelat cu CA.Acest mod de operaţiune este mult mai benefic deoarece fiecare transfer efectuat beneficiaza de reduceri ale comisioanelor:50% pentru transferurile efectuate prin Alo 24 Banking BCR şi 75% pentru cele efectuate prin Click 24 Banking BCR. 20 Mai • • • Am observat cum se verifică soldul unui cont în program.permitand trageri şi rambursări multiple in cadrul unui plafon stability. overdraft termen scurt(pana la 1 an)şi este destinată finanţării nevoii curente de capital de lucru. Am verificat soldurile pentru clienţi Am văzut cum se face un overdraft(linie de credit)Linia de credit se acorda pe depozite. dacă acesta are credite.

Am completat certificatele constatatoare .card de cumparaturi pentru care exista o perioadă de graţie de maxim 53 zile in care se poate restitui intreaga sumă utilizata fără costuri suplimentare.urmand ca la finele anului să ramburseze imprumutul şi in fiecare lună să platească dobanda aferentă acestuia. .dobanda 0% .21 Mai • • Am sunat clienti care primesc salariu pe card BCR pentru ai informa despre Visa PowerCard BCR.insă dupa această perioada de graţie dobanda este de 17.18% din suma utilizată.delegaţiileşi a declaratiile-acord ale unei persoane care dorea o prelungire a liniei de credit.

05.413.popescu@bcr.Bucuresti Consilier Client Micro:Popescu Maria Tel:+4021.Sector 6.91.2010-21.UNIVERSITATEA ROMANO-AMERICANA FACULTATEA DE RELATII COMERCIALE SI FINANCIAR-BANCARE INTERNE SI INTERNATIONALE SPECIALIZARE:FINANTE-BANCI CAIET DE PRACTICA Perioada de desfasurare :03.2010 Program de lucru:09:00-16:00 STUDENT:BOBARU ANTONIA-LUISA ANUL:II.91.413.413.23.ro Asistent Consilier Client Micro:George Cristian Stancescu Tel:+4021.408.46 Fax:+4021.05.82.6C. E-mail:georgecristian.91.10 E-mail:maria.24 Fax:+4021.stancescu@bcr.ro .GRUPA:428 FRECVENTA:ZI SUCURSALA SECTOR 6 BCR B-dul Timisoara nr.