INTRODUCERE Nu există nici o îndoială asupra importanţei primilor ani de viaţă pentru dezvoltarea psihologică a individului.

Lucrările lui Piaget, Bloom şi Hunt subliniază frecvent faptul că dezvoltarea cognitivă a copiilor depinde de calitatea stimulării oferite în cursul primei copilării. Totuşi, ar fi exagerat să se spună că totul este determinat înaintea vârstei de şase ani. Situaţia este mult mai complexă. Efectul educaţiei preşcolare trebuie văzut într-o lumină nouă. Tindem prea mult să credem că frecventarea unui centru de educaţie preşcolară ar putea imuniza copiii împotriva a tot ce ar acţiona împotriva lor în cursul educaţiei primare sau secundare. Astăzi, cercetătorii cei mai bine informaţi au constatat că acei copii proveniţi din medii familiale aparţinând unor minorităţi etnice au reuşit în şcoală atunci când au primit o educaţie preşcolară. Mai precis, ei au constatat că aceia care au urmat învăţământul preşcolar au reuşit mult mai bine decât colegii lor de clasă care au stat acasă cu familiile lor. Copiii care au beneficiat de educaţie preşcolară intră în şcoala primară cu o aptitudine mai bună pentru educaţie. De aceea, îşi impresionează profesorii care la rândul lor vor avea aşteptări mult mai pozitive faţă de ei decât faţă de colegii de clasă dezavantajaţi care nu au beneficiat de educaţie preşcolară. Copiii pot să-şi dea seama de faptul că adulţii aşteaptă mai mult de la ei şi îşi direcţionează energia pentru a încerca să confirme aşteptările pozitive al căror obiect sunt. Pe scurt, elevii din medii etnice minoritare care încep educaţia primară cu deprinderi cognitive acordate mai fin, vor întoarce, prin însuşi acest fapt, într-o direcţie pozitiva seria de interacţiuni al căror subiect sunt. Sensibili la imaginea pozitivă pe care profesorii şi-au format-o despre ei, vor adopta atitudinile şi rolul unui elev bun. Imaginea pozitivă pe care profesorul o are despre aceşti copii va influenţa şi părinţii şi, fireşte, aşteptările părinţilor legate de copii. Pe scurt, educaţia preşcolară are efecte pe termen lung în măsura în care ea influentează calitatea interacţiunilor ce vor fi benefice pentru copil în cursul învătământului primar şi secundar. Astăzi, există tendinţa de a ne îndepărta de la pozitii radicale şi exagerate şi de la vederi bazate în mod excesiv pe prejudecăţi. Acum, când importanţa primilor ani de viaţa este universal recunoscută, există o justificare mai mare pentru a susţine importanţa unui mediu bogat şi stimulat din punct de vedere educaţional în toate stadiile psihice. Ca atare, nu există nici un motiv pentru a neglija educaţia preşcolară, dar în acelasi timp, nu trebuie transformată în cărăuşul care duce întrega greutate a succesului sau a eşecului educaţiei, ca întreg. Educaţia preşcolară de bună calitate trebuie pusă în legătură cu învătământul primar şi secundar de bună calitate.

Rivalitatea dintre şcoala şi familie reprezintă o altă pozitie din cele închistate care ar trebui abandonată. Astăzi multi cercetători ar prefera să considere aceasta problemă în termeni de complementaritate. Cum pot centrele de educaţie preşcolară să răspundă mai bine cererilor din partea familiilor asigurând în acelasi timp un mediu care să ofere o stimulare bogată pentru copii? Cum pot centrele instituţionale de educaţie preşcolara să constituie un complement al acţiunii educaţionale în familie? Aşadar, în această lucrare mi-am propus să vorbesc despre rolul educaţiei preşcolare în viaţa copiilor şi chiar a adulţilor; făcând referire la opere foarte importante. Am ales această temă tocmai pentru că vreau să urmez cariera de educatoare, o meserie frumoasă, cu multa satisfacţii şi împliniri.

CAPITOLUL I 2

PERSONALITATEA COPILULUI PREŞCOLAR 1.1.Definiţia şi caracteristicile personalităţii În viaţa de zi cu zi de multe ori sunt folosiţi termenii de persoană şi personalitate, sensul comun al acestuia din urmă fiind o însuşire sau calitate pe care cineva o poate avea sau nu. Dar utilizarea lor ca termeni psihologici necesită o definire mai exactă a personalităţii. Se pune întrebarea „Ce este personalitaea?”. În opinia lui P.Fraisse istoria psihologiei, între anumite limite, se confundă cu istoria răspunsurilor la această întrebare fundamentală. Înainte de a defini personalitatea trebuie să definim persoana. Persoana înseamnă individul uman concret. Personalitatea însă, este o construcţie teoretică elaborată de psihologie, în scopul înţelegerii şi explicării modalităţilor de fiinţare şi funcţionare ce caracterizează organismul psihofiziologic pe care îl numim persoana umană. În literatura de specialitate şi nu numai, există numeroase definiţii ale personalităţii, fiecare surprinzând câteva aspecte ale acestui concept atât de vast. În "Dicţionar de Psihologie" de Norbert Sillamy personalitatea este definită asfel: “(...) element stabil al conduitei unei persoane; ceea ce o caracterizează şi o diferenţiază de o altă persoană.” Pentru sociologie personalitatea este “expresia socioculturală a individualităţii umane.” (“Dictionar de Sociologie” - coord. C. Zamfir, L. Vlasceanu) Între nenumăratele definiţii ale personalităţii, G. W. Allport dă propria definiţie în lucrarea “Structura şi dezvoltarea personalităţii", încercând cum spune “(...) nu să definim obiectul în funcţie de metodele noastre imperfecte". (www..preferate.ro) Personalitatea umană se dezvoltă printr-o serie de stadii succesive, universale cu substrat biologic şi legate de vârsta pe care Freud le-a numit “stadiile dezvoltării psiho-sexuale”. Primul stadiu este stadiul oral (1 an) în care sugarul caută plăcere prin acte orale (suptul, muşcatul). Al doilea stadiu este stadiul anal (2 ani) când apare controlul intestinelor şi al vezicii urinare. Al treilea stadiu este stadiul falic (3-5 ani) este perioada conştienţizării sexuale iniţiale, sau altfel spus conflictul Oedipal. Al patrulea stadiu este stadiul latenţiei (5 ani–pubertate) în care este important dezvoltarea fizică şi deprinderile intelectuale. 3

Al cincilea stadiu este stadiul genital când apare sexualitatea matură. Freud mai pune accent pe sursele inconştiente şi emoţionale ale dezvoltării copilului care contribuie la stabilirea timpurie a aspectelor funcţionale ale personalităţii, aspectelor afective ale socializării. (Sigmun Freud ) 1.2.Subetapele dezvoltării psihice ale copilului în grădiniţă Nici o persoană a dezvoltării psihice umane nu are caracteristici atât de numeroase, de explozive şi de neprevăzute ca perioada preşcolară. În succesiunea vârstelor umane, această perioadă se desfăşoară între 3-6/7 ani şi intră ca notificaţie în „cei 7 ani de-acasă”. În acelaşi timp În aceşti ani se evocă rolul formativ deosebit de mare al familiei în dezvoltarea psihică ce are loc. În această perioadă copiii au nevoie de multă afecţiune şi dragoste, atât din partea părinţilor cât şi din partea educatorilor. Mulţi psihologi consideră această perioadă ca fiind dominatoare pentru întreaga viaţă psihică ulterioară, deoarece dezvoltarea inteligenţei şi conştiinţei copilului, în această perioadă, sunt restrânse, atunci psihicul este axat pe achiziţii de experienţa din aria de trăire a copilului. În perioada preşcolară de dezvoltare psihică a copilului se disting 3 subetape specifice grădiiţei. Acestea sunt: perioada preşcolară mică 3-4 ani perioada preşcolară mijlocie 4-5 ani perioada preşcolară mare 5-6/7 ani

În dezvoltarea psihică a copilului se disting două coordonate fundamentale ce reprezintă baza constituirii de repere psihologice de bază: Primul se referă la „tipul de activitate” ce caracterizează şi domină în această perioadă a dezvoltării psihice „jocul”. A doua coordonată în dezvoltarea psihică se referă la „tipul de relaţie” într-o anumită etapă a vieţii psihice. 1.2.1. În perioada preşcolară mică copilul trece de la jocul simplu de manipulare la implicarea obiectelor şi jucăriilor în şcenarii de viaţă tot mai complexe. Exemplu: de la jocul cu păpuşa, unde i se spune să fie cuminte, o hrăneşte şi o plimbă în parc; copilul trece la jocuri în care el devine: medic, sora medicală, învăţător, educator, etc. Astfel jocul devine pentru copil o replică a evenimentelor vieţii. În ceea ce priveşte relaţiile copilului cu adultul, copilul mic începe să dialogheze mai uşor, să pună întrebări, devine mai sociabil dacă adultul este cunoscut. Cu persoanele mai puţin cunoscute sau 4

apropiate, copilul manifestă încercări de tatonare în discuţiile cu aceştia; iar în cazul persoanelor văzute prima dată sau foarte rar, copilul refuză să dialogheze, el le observă numai. Toate acestea constituie pentru copil o mare diferenţiere a interrelaţiilor sociale, o conturare timidă a ceea ce SKINNER a numit-o „socializare primară”. 1.2.2. În perioada preşcolară mijlocie- numită vârsta de aur a copilărie – jocul devine aproape obsedant. Prin joc copilul recreează tot mai numeroase situaţii de viaţă. În jocurile cu subiect au loc creşteri ale aspectului şcenic şi al dialogurilor ce pot da schimbări noi şi neaşteptate jocului. Astfel copilul este capabil de a crea noi forme şi reguli ale jocului, dezvoltându-şi imaginaţia creatoare. În relaţiile cu adultul copilul devine tot mai curios, punând diverse întrebări pentru a-şi satisface curiozitatea. Exemplu: de ce balonul pluteşte pe sus şi alte lucruri nu plutesc; de ce uele păsări pleacă iarna de la noi şi altele nu, etc. În această perioadă creşte interesul pentru poveşti, povestire, lectură, desene animate şi în deosebi lecturi care cuprind aspecte fantastice. În diversele jocuri ale copilului din această perioadă începe să devină activă şi competitivă. Preşcolarul mijlociu trăieşte atât eşecul cât şi succesul; manifestă timidităţi şi agresivităţi, invidii şi sentimente de vinovăţie, remuşcări şi admiraţii. O importanţă deosebită la preşcolarul mijlociu o reprezintă jocurile de mişcare şi jocurile de mişcare cu subiect. Acestea ii ajută în dezvoltarea fizică armonioasă a corpului şi o supleţe în mişcare. În relaţiile cu ceilalţi copii sau cu adulţii, creşte capacitatea de a dialoga, de a face relatări coerente şi existente. Dacă ii place foarte mult o poveste sau o lectură, el o reascultă cu mare plăcere şi nu se plictiseşte, ci din contră, el trăieşte şcenariul emoţional, dovedind o creştere incredibilă a sentimentelor legate de personajele din poveste şi de conflictele ce se desfăşoară în cadrul acestora. Tot în această perioadă copilul începe să cunoască lateralitatea (stânga-dreapta); unele poziţiispaţiale (sus-jos, în faţă-în spate, pe-sub, etc.). Deosebit de activă este formarea comportamentelor implicate în dezvoltarea autonomiei copilului prin organizarea de deprinderi şi aptitudini. Astfel, copilul de grădiniţă reuşeşte să mănânce singur cu furculiţa bucăţi de carne care au fost tăiate în prealabil. De la vârsta de 4 ani, copilul îşi însuşeşte conduitele unei utilizări adecvate furculiţei, paharului cu apă; a şerveţelului etc. şi tot de la această vârstă preferinţele alimentare ale copilului devin mai selective. Odată cu însuşirea deprinderilor alimentare copilul îşi însuşeşte şi deprinderi legate de igienă şi îmbrăcăminte. 5

video.). manevrează uşor unele aparate electronice (televiyor. jocul de-a v-aţi ascunselea) şi alimentează foarte mult orietarea în spaţiu a copilului. Astfel copilul preşcolar mare începe să citească ceasul. spectacole date în grădiniţă. Toate acestea ii permit copilui să facă tentative de a urca în pomi şi prin locuri primejdioase. Cu toate că copilul din grupa mare se pregăteşte pentru şcoală. La această vârstă jocul „De-a familia”. jocuri cu roluri din poveştile învăţate sau jocuri cu aspecte din viaţa acestora (nunta. morişcă. înmormântarea. de agilitate în mişcarea fină a mâinilor. să cunoască amănunte privind activitatea de cunoaştere a mediului înconjurător ( animale. etc. El se antrenează cu plăcere în jocuri cu mingea. în cele de făcut baloane de săpun. etc. limbajul devine mai fluent. mai dezvoltaţi fizic şi psihic merg la şcoală la vârsta de 6 ani. să aibă replici pline de haz. dar şi combinaţii inedite legate de excepţiile gramaticale pe care nu le posedă. desene pentru expoziţie. principala lui îndeletnicire rămâne tot jocul. copilul îşi dezvoltă „identitatea culturală”..3. a agilităţii. devin concurente cu „De-a şcoala”. a supleţei mişcărilor. numai că el preferă acum jocurile mixte: ex. Perioada preşcolară mare şi mare pregătitoare cuprinde copiii între 5-6/7 ani.). totuşi mai sunt mulţi părinţi care preferă să-şi înscrie copiii la vârsta de 6 ani la şcoală şi nu la 7 ani. auditivă. poveşti. etc. Prin astfel de jocuri şi activităţi copilul îşi dezvoltă foarte mult coordonarea vizuală. Activităţile preşcolarului de grupă mare şi mare pregătitoare devin mai complexe faţă de cele din grupa mică şi mijlocie. colaje. Unii copii. 6 . a acuarelelor. a inteligenţei. iar alţii la 7 ani. anotimpuri. (ex. de-a hoţii şi poliţiştii. să povestească mai fluent o poveste sau o întâmplare. Pe lângă aceste jocuri. citire de imagini. a lipiciului. începe să glumească. etc. Deşi noua reformă din învăţământ prevede vârsta de 7 ani a copiilor înscrişi în clasa I. zmeu. etc. La copiii preşcolari mari. aniversarea). toate aceste jocuri necesitând o mai mare putere de imaginaţie.2.1. de-a v-aţi ascunselea.). copiilor le plac şi jocurile de echilibru. a imaginaţiei. bărcuţe. Prin învăţarea de poezii. Activităţile obligatorii din grădiniţă devin mai complxe şi de durată mai mare (25-30 minute). jocurile de mişcare de subiect. etc. Preşcolarul de 5-7 ani manifestă în ansamblu o creştere a forţei. etc. sau „De-a grădiniţa”.. nuanţe de gust şi frumos. a rapidităţii.Astfel se fac diferite confecţii din hârtie cu ajutorul foarfecelor. Dintre toate acestea amintim: decupaj cu ornament. cum ar fi : de-a baba oarba. plante. de decupare şi confecţionare a unor obiecte şi jucării din hărtie (avioane. vocabularul este mai bogat. calculator.

Inteligenţa copilului creşte. cercuri. Aceasta se realitzează prin comunicarea verbală (nonverbală. povestiri. Perioadele vârstelor mici constituie baza dezvoltării personalităţii. Teza cum că. Această preocupare angajează toţi factorii educaţionali care răspund de creşterea şi educaţia copiilor. Toate acestea îl vor ajuta pe copil la însuşirea scrisului pentru şcoală. Importante progrese se manifestă şi în sfera relaţiilor sociale ale copilului în această perioadă. pentru a-i găsi încă de la început modalităţile corespunzătoare de formare şi îndrumare a ei. La 6-7 ani copilul ştie cum să se adreseze adultului. iar fantasticul devine posibil doar pentru unii copii. foloseşte formule de politeţe adresative sau interogative. dar se implică în rolul de copil ce crede în prezenţa reală a acestuia. mai bogaţi şi mai diverşi. De aceea se pune accent pe „ primii şapte ani de acasă”. bastoaşe. „BLOOM” afirma ca la 4 ani la copil este consolidat cam 70% din potenţialul intelectual de la 17 ani. Problema formării personalităţii trebuie pusă astăzi în termeni noi. copiii de grupa mare şi pregătitoare îşi însuşesc şi tainele scrisului. Nivelul de civilizatie şi cultură cu care ia contact nou-născutul încă din primele 7 . educaţia trebuie să constea doar în îngrijirea biologică a copilului este depăşită. Semnificativ pentru procesul dezvoltării psihice este structura identităţii sub fluenţa relaţiilor sociale. Personalitatea copilului trebuie cunoscută încă de la naştere. Copiii de astăzi îşi consumă faza incipientă a dezvoltării încă din viaţa intrauterină. mimică. Aceasta face ca ei să ia startul de la un nivel mai ridicat decât cel considerat în trecutul apropiat. preocuparea pentru cuprinderea încă de la naştere a copiilor în sistemul instituţional de educaţie este legitimă. mult mai largi. De exemplu: la 6-7 ani unii copii ştiu că nu există Moş Crăciun în realitate. puncte. pentru a depăşi încadrarea trăsăturilor ei în tipare preconcepute. etc. De aceea. gestică) şi prin conduitele reverenţioase. Ei desenează diferite semne grafice (liniuţe. Astfel se consideră ca la 5 ani copilul ajunge singur la jumătate din acest potenţial. Copilul de astăzi nu mai încape în tiparele moştenite din secolele trecute. în primii ani de viaţă.). citit de imagini. mai târziu e mai greu să corectezi unele deprinderi şi obişnuinţe negative care s-au format . După Gh Tomşa şi N Oprescu (2007) implementarea unui sistem naţional de educaţie pentru vârstele timpurii se întemeiază pe o serie de argumente teoretice şi practice prezentate în continuare.Potenţialul intelectual al copilului de 5 ani este studiat de mulţi cercetători. Antreamentul grafic devine pentru ei un joc zilnic. Pe lângă memorizare. În primii ani de viaţă se pune temelia personalităţii. decât să le formezi de la început în mod corect.

să adopte comportamente sociale imitând modelele oferite. e) formarea bazelor caracterelor. şi nu pe cel de învăţătoare. Prima fază a procesului de constituire a conştiinţei morale la copil o reprezintă imitarea în tocmai a felului în care 8 . d) manifestarea aptitudinilor şi a capacităţilor. c) conştiinţa de sine şi identitatea de sine. Conştiinţa morală primară. Primele variabile de personalitate se structurează în sfera motivaţiei. îmbogăţită. care se manifestă prin aptitudinea exploratorie a copilului faţă de tot ceea ce îl înconjoară. activităţilor oamenilor şi prin punerea permanentă de întrebări. treptat. pentru a păstra dragostea acestora. în primul rând. Aceasta face ca el să acumuleze de timpuriu o informaţie mai bogată.5 şi 3 ani. b) conştiinţa morală primară.3. Construirea bazelor personalităţii la vârsta preşcolară Importanţa deosebită a vârstei preşcolare este dată de faptul că în acestă perioadă se constituie structura de bază a personalităţii. care se află în plină expansiune şi atinge apogeul la vârsta preşcolară. 1. Alături de trebuinţele biologice de bază se constituie. prin observarea atentă a plantelor. să înceapă a gândi mai devreme. Primul rezultat al acestei crize rezidă în faptul că. el preferând mai ales rolul de elev.3.clipe ale vieţii constituie prima „şcoală” a lui. animalelor. între care un loc primordial îl ocupă interesele. 1. când se rezolvă criza afectivă a copilului antepreşcolar. treptat. trebuinţele sociale şi spirituale.3. Este vorba. c) interesele artistice. b) interesul pentru mediul îmconjurător. Din asemenea motive. prima experienţă pe care o dobândeşte copilul trebuie cunoscută. copilul dobândeşte experienţa pozitivă a subordonării sale faţă de cerinţele părinţilor.1. Dominantele motivaţionale. de următoarele categorii de interese: a) interesul pentru joc. din care începe să absoarbă elementele civilizaţiei moderne. care se manifestă încă din preşcolaritatea mijlocie prin plăcerea şi frecvenţa cu care copilul se joacă de-a şcoala. dirijată. Autorii Gh Tomşa şi N Oprescu (2007) conchid că principalele componente ale acestei structuri sunt următoarele: a) dominantele motivaţinale.2. Începutul constituirii conştiinţei morale la copil are loc în intervalul de vârstă cuprins între 2. 1.

b) este vorba de o morala infantilă. c) este întemeiată pe sentimentele şi respectul faţă de adulţi.procedează adulţii şi îndeplinirea cerinţelor în prezenţa acestora. copilul îşi dă seama de 9 . El a constatat că până la vârsta de 7 ani copilul nu reacţionează la această schimbare. iar în caz contrar. are loc o serie de generalizări ale situaţiilor care cer un anumit fel de conduită.opusă moralei autentice” . Pe ansamblu. întrucât memoria sa începe să conserve efectele neplăcute ale sancţiunilor date de către adult pentru încălcarea regulilor. numită şi faza de consolidare. În cea de a treia fază.. confirmându-se astfel centrarea copilului pe figură. implicit. copilul preşcolar se află în stadiul realismului moral. Zazzo obţine ca la imaginea în oglindă să se observe o mişcare pe care copilul nu o face în realitate. similar realismului intelectual din desenele sale. conştiinţa morală primară a preşcolarului prezintă câteva caracteristici definitorii şi anume: a) ea constă în interiorizarea cerinţelor parentale şi. În această fază poate să apară însă tendinţa copilului de a încălca regula atunci când se schimbă împrejurările sau când părinţii nu sunt de faţă. Piaget. În cea de a doua fază nu mai este nevoie de prezenţa părinţilor pentru ca cerinţele să fie respectate de către copil.3. La vârsta preşcolară. chiar dacă el trebuie să îşi sacrifice propria sa plăcere. Zazzo constată că la preşcolari apare tendinţa de a se centra pe figură. o morală „puternic impregnată de egocentrism. deoarece ea este fundamentată pe relaţia afectivă dintre copii şi părinţi şi nu pe generalizări ale unei experienţe de viaţă. După opinia lui J. asociate cu verbalizarea clară a voinţei părinţilor de genul „aşa spune mama”. imaginea „eu-lui” fizic are un suport receptiv care se îmbogăţeşte permanent prin toate felurile de experienţe directe cu lumea. 1. La aceste elemente se adaugă trăirile afective pozitive generate de respectarea normelor şi câstigarea siguranţei. iar cheia de boltă a acestei morale este autoritatea adultului. d) este o morală concretă.3.. dar faţă de care recunoaşterea în oglină reprezintă un moment sintetizator şi integrator. aplicată situaţiilor trăite afectiv şi care uzează de repere concrete în judecarea lucrurilor. apariţia remuşcărilor şi anxietăţii generate de pierderea dragostei părinţilor. a liniştii şi împăcării. R. Psihologul francez R. a celor sociale. dar la vârsta preşcolară ele dispun de alte baze cognitive şi de o experienţă de viaţă mai bogată. Cele două elemente îşi au începuturile în perioada antepreşcolară. Utilizând un sistem tehnic special. Este vorba de o morală eteronomă. Pentru conştiinţa de sine şi identitatea de sine este semnificativ şi faptul că în jurul vârstei de 3 ani. adică o morală a ascultării şi respectului unilateral. Conştiinta de sine şi identitatea de sine.

caracteristică preşcolarităţii mijlocii. „eul” social este mult mai implicit. fac să se dezvolte mai întâi aptitudinile care au comportamente senzoriale. preluând integral ceea ce afirmă adulţii despre el (spre exemplu. cum ar fi cele pentru muzică.apartenenţa sa la sex. Constituirea mecanismelor reglajului voluntar şi cristalizarea sentimentelor fundamentale. a recita o poezie etc. Copilul preşcolar conştientizează poziţia lui de copil în cadrul familiei şi realizează roluri asociate. coregrafie şi limbi străine. În cazul unor dotări native speciale. Formarea bazelor caracterului. Factorii de baza ai acestei structurări sunt relaţiile copilului cu ambianţa.3. împreună cu îmbogăţirea şi diversificarea activităţilor preşcolarului. Totuşi. Trăsăturile caracteriale care se cristalizează în perioada preşcolară prezintă două particularităţi specifice: 10 . a construi. „eu sunt cuminte pentru că aşa spune mama”). Enescu şi alţii. totodată. pe care o verbalizează spunând: „eu sunt băieţel” sau „eu sunt fetiţă”.3. aşa cum s-a întâmplat cu Mozart. de a interpreta un rol. De aceea. preşcolaritatea este stadiul în care au loc debuturi ce prevestesc celebritatea. Maturizările neurofuncţionale. familia şi grădiniţa manifestă un interes remarcabil pentru disponibilităţile specifice vârstei preşcolare.4. 1. În literatura de specialitate se vorbeşte despre existenţa a doua etape în procesul de formare a trăsăturilor caracteriale: a) Prima etapă. în care se cristalizează componentele de orientare. îndeosebi prin debutul conştiinţei morale primare. această polivalenţă caracteristică vârstei preşcolare poate duce la suprasolicitarea copiilor care poate avea ca efect instalarea precoce a oboselii şi a unor atitudini negative la copii faţă de diverse solicitări sau chiar la agesivitate. „eul”spiritual are suporturi destul de slabe în experienţa proprie a copilului. Manifestarea aptitudinilor şi capacităţilor la preşcolar. b) A doua etapă. În perioada preşcolară începe formarea componentelor de orientare şi reglare şi se configurează. În strânsă legătură cu aceste aptitudini se dobândeşte şi o serie de capacităţi elementare cum ar fi: capacitatea de a desena. În acelaşi timp însă. precum şi fundamentarea deprinderilor de a răspunde la cerinţe şi norme reprezintă premisele formării trăsăturilor caracteriale. care aparţine preşcolarităţi mici. primele trăsături caracteriale. De asemenea. calitatea climatului familial şi valoarea formativă a mediului din grădiniţă. a modela. constă în formarea deprinderilor şi modurilor de acţiune concordante cu cerinţele şi normele formulate de către adulţi. desen. 1. Odată intrat în grădiniţă copilul se simte membru al colectivului şi îşi recunoaşte grupa din care face parte.5.

determinată atât de slaba legătură dintre componente. independenţă. ele sunt diferite de la copil la copil şi de la o perioadă la alta. tendinţa spre minciună etc. în concordanţă cu nevoile şi cerinţele educative ale copilului. securitate afectivă şi întărire pozitivă a acţiunilor). care rezultă atât din experienţa de viaţă limitată a preşcolarului cât şi din slaba generalizare a componentei de orientare. ci şi de cele afective (de dragoste. gradiniţa. i) în educaţia timpurie (între 0 şi 6-7 ani). un climat familial cald. familia şi grădiniţa. h) cerinţele copilului faţă de educaţie pot fi satisfăcute dacă activitatea educativă începe de la cunoaşterea lor. g) educaţia timpurie nu se adresează „copiilor”. fară îndoială. ci fiecărui copil în parte. stimulativ. hărnicie. j) jocul care asigură dezvoltarea este jocul liber ales. spirit de ordine etc. Majoritatea cercetărilor au demonstrat că în perioada preşcolară se formează acele trăsături caracteriale care pot fi exersate şi practicate în sistemul de relaţii şi activităţi pe care le poate desfăşura copilul. e) nevoile copilului sunt cerinţe importante pentru educaţie. anxietate. de cunoaştere şi de hrană). a comunicabilităţii. f) nevoile. a spiritului de colaborare etc. Cel de-al doilea factor. 11 . agresivitate. disciplină. Conform lui Emil Păun şi Romiă Iucu (2002) cele mai importante principii care stau la baza programului de educaţie timpurie individualizată sunt: a) fiecare copil este unic. şi cu modele parentale pozitive genereazaă la copil însuşiri şi trăsături caracteriale pozitive cum ar fi: încrederea în sine şi în ceilalţi. forma specifică de activitate a copilului este jocul. învăţarea depinde la această vârstă de joc. conflictual şi cu modele parentale negative generează la copil trăsături ca: teamă. cât şi de insuficienta consolidare a componentei de orientare. Un climat familial tensionat. b) prezintă o anumită unilateralitate în manifestarea lor. c) în centrul actului educativ trebuie să stea copilul cu cerinţele sale individuale. optimist. Factorii principali care stau la baza formării caracterului sunt. cerinţele copilului sunt nu numai cele de bază (de îngrijire. După cum se ştie. creează contextul optim pentru dezvoltarea sociabilităţii. de aceea. b) educaţia este continuă: ea începe din primele momente ale vieţii şi durează cât aceasta.a) ele au o anumită instabilitate. cu nevoile lui specifice şi particulare. precum şi de acţiune ( prin joc liber ales). d) dezvoltarea copilului este dependentă de ocaziile pe care i le oferă jocul.

u) ţinând cont de importanţa învăţării prin joc la aceste vârste. cele socio-afective. cele de dezvoltare psiho-motorie şi a limbajului. toate sunt la fel de importante şi constituie premisa dezvoltării nucleului de individualitate şi expresie personală. specifică la acest nivel de învăţământ. dar ele nu trebuie să pună în umbră nevoia de individualizare a educaţiei. responsabilizării timpurii şi încredere în propriile forţe. p) organizarea mediului educaţional în arii sau domenii de activitate şi joc constituie o forma optimă de realizare a alegerii timpurii şi a ocaziilor de experimentare. asigurăm succesul acţiunilor lui şi învăţarea eficientă şi de durată. pentru asumarea deciziilor şi responsabilităţilor. m) învăţarea copilului se realizează prin joc. oferind premisele dezvoltării independenţei de acţiune. procesul este mai important decât produsul obţinut. v) obiectivele activităţilor în grădiniţă trebuie să vizeze achiziţionarea unor cunoştinţe. r) obiectivul central al activităţii în grădiniţă trebuie sa-l reprezinte dezvoltarea şi stimularea copiilor prin modalităţi care să asigure bazele unei personalităţi independente şi creatoare. apare motivaţia intrinsecă pentru activitate. nu un scop în sine. q) stimularea independenţei de alegere şi acţiune trebuie împletită cu activitatea de grup şi cu sprijinirea relaţiilor interpersonale. w) în programul de educaţie timpurie individualizat este necesar a se păstra un echilibru permanent între activităţile intelectuale. este experienţială şi socială. l) conducerea actului didactic la vârsta preşcolară este o dirijare subtilă (se creeză condiţii şi ocazii de explorare şi relaţionare prin joc. pregătirea pentru şcoală este o componentă care ţine seama de particularităţile individuale şi de ritmurile proprii fiecărui copil. 12 . creativă a copilului.k) oferind copiilor ocazii de joc şi dându-le posibilitatea de a alege liber jocurile şi jucăriile. între care copilul alege). n) identificând continuu cerinţele copilului şi evaluând progresele sale prin observaţie. s) conţinuturile activităţilor din grădiniţă sunt importante. o) observaţia ajută educatoarea să sesizeze dinamica nevoilor educative ale fiecărui copil şi să ofere posibilitatea dezvoltării competenţelor şi capacităţilor. dar şi formarea unor abilităţi şi capacităţi instrumentale fundamentale pentru dezvoltarea personalităţii. t) cele două tipuri de acţiuni generatoare a dezvoltării – relaţiile cu obiectele şi relaţiile cu semenii – au posibilitatea de a construi şi monitoriza activitatea pe arii de dezvoltare.

cc) activităţile individuale se combină cu cele pe grupuri mici şi cu activităţile cu grupa întreagă. gg) din colaborarea educatoare – copil – familie – comunitate. precum şi teza conform căreia dezvoltarea intelectuală este în interdependenţă cu cea afectiv-motivaţională şi cu cea psiho-motorie etc nu sunt noi. pe construirea capacităţilor exploratorii şi de relaţie. dintre directoare şi educatoare. dintre părinţi şi educatoare. şi deci învăţarea. pe procesul devenirii personale. organizate în momontele de „pauză” din procesul educativ. Copilul vine în grădiniţă cu o experienţă importantă. dintre părinţi). nou este accentul pus pe individualitatea copilului. y) rolul educatoarei este de a observa. ca proces de dezvoltare. aa) evaluarea procesului instructiv-educativ în programul individualizat este realizată prin numeroase instrumente şi foloseşte observaţiile educatoarei. bb)la organizarea spaţiului prin arii de stimulare. de aceea. dezvoltarea şi educaţia copiilor. importantă este grija faţă de personalul administrativ din grădiniţă şi faţă de colaborarea dintre agenţii educaţionali implicaţi (relaţiile dintre educatoare. influenţele educative din grădiniţă trebuie să fie în consens cu toate celelalte influenţe educative permanente sau temporare care acţionează asupra copilului. ele nu se confundă cu activităţile liber alese. hotărât în parteneriat. dd)copiii sunt influenţaţi de toţi adulţii cu care vin în contact. mişcarea liberă a copiilor în sală este obligatorie. z) ariile de stimulare sunt expresie a unui curriculum creativ. Studiile demonstreză că există posibilitatea influenţării educative chiar din perioada intrauterină (experimentele efectuate cu auduţia muzicii). fiecare are de câştigat. a cunoaşte. Pe de altă parte. la dreptul copilului la joc. la învăţarea prin joc şi importanţa jocului în dezvoltare. pe cultivarea independenţei şi spiritul de responsabilitate.x) ideile referitoare la jocul copilului între 0 şi 6-7 ani. pentru a realiza gama necesară de relaţii pregătitoare a activităţilor şcolare şi sociale. ee) parteneriatul între grădiniţă şi familie constituie o cerinţă esenţială a programului de educaţie timpurie. 13 . dar cel mai important câştig îl reprezintă creşterea. o nouă manieră de organizare a spaţiului educaţional în care se petrece jocul. ff) părinţii doresc adesea să participe în grădiniţă la educaţia şi dezvoltarea programului copiilor lor. rolul educatoarelor este să identifice şi să construiască punţi de parteneriat cu aceştia. controlul indirect al educatoarei se poate realiza prin negocierea iniţială a regulilor împreună cu copiii şi expunerea lor ca regulament interior. a organiza şi a conduce indirect procesul educativ.

Cunoasterea.4. Depinde de educatoare să ofere ocazii de dezvoltare şi să contruiască împreună cu familia conditiile experimentării acţionale şi socializării copilului. Cadrul didactic indruma activitatea copilului conducându-l pe drumul personalitatii sale . va sti ce strategii didactice sa foloseasca in cazul insuccesului. o sprijina pe aceasta in alegerea celor mai potrivite forme si modalitati de lucru cu copiii. Deosebirile dintre copii. munca educatoarei este foarte grea. Cunoasterea particularitatilor psihologice ale copiilor cu care lucreaza educatoarea. nivelul economic si cultural al familiei. educarea si formarea copilului se impletesc foarte bine in procesul activitatilor concrete desfasurate in gradinita. mediul social. educatie primita in familie pana a veni la gradinita. 1. este o cerinta pentru buna desfasurare a activitatii formativ-educative din gradinita. sprijinindu-se pe acestea sa invinga trasaturile negative. Putem sa educam mai bine un copil daca-l cunoastem si il cunoastem mai bine educandu-l. În stabilirea sarcinilor didactice si in organizarea activitatii formativ educative cu prescolarii trebuie sa tinem seama de particularitatile de varsta ale copiilor si de necesitatea stimularii dezvoltarii lor fizice si psihice. Cunoasterea psihopedagogica a copilului este o problema complexa. sa determine cauzele acestuia.5. Pentru a cunoaşte şi mai bine micul preşcolar este bine ca el sa fie antrenat in diverse activitati si astfel el poate fi mai bine observat. ci o personalitate în devenire care se poate constitui în partener al propriei sale formări. Prescolarul este o fiinta in dezvoltare care are nevoie de un calauzitor. 1. Urmarind copilul in timpul activitatii. educatoarele se straduiesc sa descopere trasaturile lui pozitive si sa le inlature pe cele negative. Necesitatea cunoaşterii psihofizice a preşcolarului Cunoaşterea copilului este una dintre cele mai dificile încercări în învăţământul preşcolar. Particularitatile dezvoltarii copiilor de varsta prescolara 14 .Educatoarea se straduieste sa cunoasca micul prescolar pentru ca descoperind laturile lui pozitive. pentru a vietui in mijlocul semenilor sai. de un indrumator pentru a se forma. in vederea inbunatatirii calitative a muncii educationale si obtinerii unor rezultate eficiente. El constituie in primul rand un univers aparte care difera de laun individ la altul in functie de: ereditate. sa le dezvolte si. Fără aceasta. se rasfrang si asupra procesului formativ-educativ. sa trateze diferentiat atat pe copilul slab cat si pe cel bun.Copilul nu este o materie de modelat. Astfel. care trebuie neaparat cunoscute. sa le promoveze.

atentie-. In mod curent. neprevazute ca perioada p[rescolara. intregul continut cognitiv are un caracter predominant corect. Ceea ce este dominant si caracteristic unei varste este sintetizat in “profilul psihologic al varstei”. permitand depasirea experientei senzoriale. comune tuturor copiilor. La varsta prescolara. cuprinzand procese si activitati psihice variategandire. limbaj. de a se orienta in ea. nu numai in cadrul diverselor componente psihice. Gandirea prescolarului este “ magica. Dezvoltarea psihica se realizeaza in stadii. evidentiind rolul formativ deosebit de mare al familiei in dezvoltarea psihica ce are loc. dar acumuleaza si reproduc basme. explozive. Varsta prescolara este varsta “de ce-urilor” si exprima dorinta. cu notiuni. In perioada prescolara. Trecerea de la un stadiu la altul marcheaza un salt. recunoaste si reproduce ceea ce a trecut prin experienta individuala. perceptiilor si al reprezentarilor. de a stabili relatii cauzale intre elementele care-l inconjoara. chiar daca ele se realizeaza preponderent la nivelul senzatiilor. sa treaca fara dificultati granita dintre real si imaginar. in limitele unei varste cronologice. incat. care permite copilului sa lucreze pe plan mintal. aceasta perioada se desfasoara intre 3-6/7 ani. inregistreaza o serie de restructurari importante. atat de accentuate. ci si in cadrul relatiilor dintre ele. datorita memoriei. Fregventand gradinita si participand la activitatea organizata. copilul devine tot mai constient de continutul celor invatate. care influienteaza intreaga sa conduita si prefigureaza personalitatea in plina formare si dezvoltare. cu nuante mai mult sau mai putin accentuate de la un copil la altul. care cuprinde un ansamblu de trasaturi. Jean Piaget considera varsta prescolara ca perioada “de organizare si de pregatire a dezvoltarii gandirii. a personalitatii in ansamblul sau. jocul devine activitatea fundamentala a copilului. memoria afectiva fiind deosebit de activa la aceasta varsta. In succesiunea varstelor umane. in perioadele copilariei urmatoare nu vor mai putea fi egale. prin a caror exersare devine posibila trecerea la gandirea operatorie. fiecare caracterizandu-se printr-o configuratie proprie de procese si insusiri psihice. desi insuficient format. Se complica si se perfectioneaza procesele de cunoastere. Nici o perioada a dezvoltarii psihice umane nu are caracteristici atat de numeroase . imaginatie. 15 . aceasta acceptand cu usurinta animismul care-l ajuta sa patrunda in lumea basmelor si a povestilor. aceasta dezvoltare mai este denumita “cei sapte ani de acasa”. poezii. Au loc o serie de modificari cantitative si calitative. intelectul copilului. povesti pentru continutul faptioc si sentimental. nevoia copilului de a cunoaste lumea. memorie.Copilul in perioada prescolara se caracterizeaza printr-o dezvoltare intensa din punct de vedere fizic si mai ales psihic. relativ stabile si dominante.

Perioada prescolaritatii este descrisa in literatura de specialitate ca marcand “a doua copilarie”.dar si de împlinire individuala.Modelul acesteia este adoptat sau respins in funcţie de propria experienţa de formare dar si de spiritul epocii.întemeierea unei familii.Ca instituţie familia conferă stabilitate unei societati de aceea este protejata prin legi scrise si nescrise. CAPITOLUL II Familia FAMILIA 1.fixându-si astfel statutul social.doua dintre cele şapte Sfinte Taine. iar datorita incarcaturii sale simbolistice si a unei emotivitati complexe ca fiind “varsta de aur a copilariei”.Biserica instituţie a statului consfinteste momentele importante pentru evoluţia unei familii prin botez si cununie.Ea defineşte o societate intr-un anumit stadiu de civilizaţie.economic.1. Literatura urmareste cu precădere traseul parcurs de om de la familia in care se naşte pana la familia pe care si-o întemeiază. Familia–aceasta forma istorica de comunitate umana are un nucleu social elementar întemeiat prin casatorie si apoi prin raporturi strânse de ordin biologic.Pentru 16 .ca o cale de integrare in comunitate.Statul isi asuma responsabilitatea reglării relaţiilor dintre indivizi in interiorul familiei mai ales in momente cruciale.Familia reprezintă o reunire a vârstelor dar si un potetial conflict intre generaţii.dar marchează profund destinul fiecărui individ.Societatea tradiţionala impune individului.si nu in ultimul rând spiritual. Caracterizare generală Familia este o tema binecunoscuta a artei din toate timpurile.

Căsnicia cea care creaza familia are la început un dram de necunoscut datorat deprinderilor bune si rele pe care le au tinerii.spre ruşinea celui care a făcut abuz de ea. si de asemenea modul si locul in care copiii isi regăsesc atât stăpânirea de sine cat si încrederea si respectul in propria persoana.acestea vor fi depasite cu o mai mare usurinta totul devenind in final la normal. famila este cea care prin intelegere.Cu aceste cuvinte.Poetul englez Jhon Dryden deşi era casatorit de puţin timp se ocupa mai mult de poeziile si cartile sale decât de tânăra lui soţie. De altfel se spune si este un adevăr ca numai aceea este dragoste adevărata in care iubeşti partenerul cu defectele lui cu tot.sinceritate si mai ales încredere. ceva plin de mister. respect si iubire reciproca reuseste sa le depasasca.este virtutea de a fi om.ar aşa sa mi-ai fi un fi astfel acorda mai mai degrabă multa un atenţie! calendar! calendar? noua!” trebui Femeia este intradevar cea care trebuie sa dea dovada de o mare arta in păstrarea unei atmosfere proaspete si tinere in căsnicie.Daca fiecare din cuplu va veni in ajutorul celuilalt in momentele mai dificile.Cu puţin efort ei pot modifica unele deprinderi negative.utili si respectaţi. un lucru pentru care merita sa mori si sa traiesti in acelaşi timp.trebuie sa devină in ultima instanţa.ori le pot înlătura sau înlocui atunci când exista hotărâre. încredere.iubire adevărata si dorinţa apriga curata de a crea familia.” 17 .atât bărbatul cat si femeia. un lucru minunat ce nu poate fi definit prin cuvinte.căci va fi prinsa din urma si descoperita de adevăr.poate mea.o reuşita totala in clădirea unei familii este nevoie de inteligenta si de o strădanie continua de a ne modela pe noi insine printr-un adevărat act de voinţa.Numai astfel atât el cat si ea devin placuti.de educaţie si de forta morala. ceva ce întruchipează binele.Nimeni nu este perfect iar pentru armonie si pace nici un efort nu este prea mare.frumuseţe fizica si spirituala.călăuzitor spre armonie. Familia ca împlinire a fiinţei este reprezentata cel mai bine de George Călinescu in „Cartea nu In aceasta lume plina de greutati.Singura si unica nobleţe intr-o familie proaspăt întemeiata.Un proverb spune:„minciuna are picioare scurte”. Cam plictisita aceasta i-a spus intr-o zi: „-As -In -De -In fiecare prefera cazul sa acesta fiu draga ce an ai o carte.ea nu poate merge prea departe.Familia la primii ei paşi înseamnă de ambele parţi respect pentru adevăr pentru ca numai aşa se poate trai si muri liniştit si frumos. ea fiind totodată unul dintre lucrurile de pe aceasta lume pentru care viata capata un sens.creatorii propriului chip.

lauda. copiii invata sa condamne. Daca traiesc impartind cu ceilalti. invata Daca traiesc in aprobare. Daca traiesc in teama. atractie si unire a celor doi parteneri care formeaza cuplul (marital sau nu). copiii invata ca e placut sa traiesti pe lume. copiii invata sa fie drepti. copiii invata sa fie generosi. copiii invata ca este bine sa ai un tel. copiii invata sa fie increzatori. Daca traiesc in siguranta. Daca Daca Daca traiesc traiesc in in in toleranta. Dimensiunea afectiva a familiei Familia si relatiile familiale reprezinta principalul izvor al vietii afetive a omului. copiii invata sa aiba incredere in ei si in ceilalti.” Iubirea Iubirea este sentimentul puternic de afectiune. copiii invata autocompatimirea. Actualmente iubirea este principala motivatie pentru transformarea cuplurilor erotice in cupluri 18 conjugale (casatorie).1. Daca traiesc in bunavointa si consideratie. Relatia afectiva a copilului cu mama si tatal sau vor fi modelul de baza al dezvoltarii sentimentelor fata de sine si ceilalti.2. traiesc acceptare. copiii invata sa simta invidia. copiii invata sa se placa pe sine. Daca traiesc in onestitate. copiii invata sa fie anxiosi. pretuirea. Daca triesc in incurajare. Daca traiesc in ostilitate. iubesca. Daca traiesc in corectitudine. Daca traiesc in rusine. copiii invata sa fie timizi. Daca traiesc inconjurati de ridicol. copiii invata respectul. copiii copiii copiii invata invata sa rabdarea. . copiii invata respectul pentru adevar. Daca traiesc inconjurati de recunoastere. copiii invata sa fie agresivi. Daca traiesc inconjurati de mila. Daca traiesc in gelozie. Daca traiesc in prietenie. Acest lucru este frumos si foarte clar surprins de Dorothy Law Nolte in poemul sau "Copiii invata ceea ce traiesc" (1954): „Daca traiesc in critica si cicaleala. copiii invata sa se simta vinovati.

a face bine. pe care nu le-ar putea incredinta altcuiva. a avea compasiune pentru celalalt. planuri.romantismul. fara a astepta nimic in schimb. probleme intime. 3. Fileo creeaza prieteni. cu alte cuvinte. atractivitate si recompensa.este o forma de dragoste. Satisfactia sexuala este un indicator sigur al sanatatii casniciei. 1997. Fileo . 177) descrie cinci forme de manifestare a iubirii: 1. Mitrofan. dar asteptand intotdeauna un raspuns. relatiile sexuale nu sunt aspectul cel mai important al casatoriei. in stransa apropiere. Wheat (1980. chiar daca. dincolo de emotii si sentimente pasionale. In psihologia familiei. definit ca ansamblu de elemente aflate intr-o ordine nonintamplatoare. atitudini. descrisa ca relatie confortabila. apud I. Ludwig von Bertalanffy) au avut un cuvant important de spus. Adica. De aici .se refera la dorinta fizica puternica. Ei isi marturisesc si impartasesc ganduri. deci. Ei isi impart timpul si interesele. Eros . fuziune cu fiinta iubita.este dragostea completa. Este definita si ca o dragoste a actiunii. mental. Caracterizarea sistemului familial Familia ca sistem. Storge . 5. Este o iubire pasionala si sentimentala si reprezinta cel mai adesea punctul de plecare in casatorie. Se bazeaza pe loialitate mutuala si se manifesta in relatiile dintre soti. rod al unei optiuni constiente. a fost preluata ideea de sistem. presupunand ajutorare. al unei alegeri libere. Ea pretuieste si slujeste neconditionat. Eros presupune mai ales ideea de contopire. reciproc exprimata prin dragoste sexuala plina de satisfactie. ceea ce confera casatoriei siguranta. care inglobeaza o afectiune naturala si sentimentul de apartenenta reciproca.3. si aproape deloc emotie. ceea ce conteaza in abordarea 19 . familia este mai mult decat suma membrilor ei componenti. visuri. reciprocitate. spre deosebire de Fileo care presupune reciprocitate.este genul de iubire care pretuieste pe cel iubit manifestand-se cu gingasie. Agape . fiind profund infuzata spiritual. 1. care functioneaza pe baza unor reguli si dispune de homeostazie (echilibru). dar si dorinta de a o poseda total (fizic. sentimente. frati si surori. unificare. Astfel. spiritual). teoria generala a sistemelor si cibernetica (prin Norbert Wiener. Epithumia . parinti si copii. Este modelul iubirii Christice. dupa Wheat.este forma de dragoste ce implica cel mai mult romantismul. realizand sentimentul de apartenenta la un grup unit. 2. p. care are capacitatea de a se oferi continuu. aplicat la familie. lipsita de egoism. 4. Se traduce prin prietenie. Bertalanffy a lansat ideea conform careia un sistem este mai mult decat suma partilor lui.E. fiind mai curand o atitudine si un comportament motivat spiritual.

care isi educa copiii doar dupa propriile principii. dar sa se si adapteze atunci cand circumstantele o cer. vecini. avand anumite functii si cautand sa isi metina un anumit echilibru.mai deschise. Exista sisteme inchise (care nu comunica cu mediul. deoarece ea trebuie sa reziste la schimbare (pana la un anumit nivel). Dificultatile de relationare pot aparea de exemplu. Subsistemele familiale sunt reprezentate fie de indivizii singuri. fac schimb de resurse cu mediul inconjurator). pentru a-si putea mentine integralitatea si functionalitatea. 20 . Principalele abilitati necesare pentru a-si indeplini acest rol sunt complementaritatea si acomodarea reciproca. Subsistemul marital are nevoie si de protectie fata de cerintele si nevoile altor sisteme.familiei este si interactiunea dintre acesti membri.mai inchise. sex. de regula. Adica ambii soti simt ca pot fi independenti. scoala. pentru a-si oferi unul altuia suport emotional. nefiind prea disponibili la noi idei sau modalitati de functionare. deoarece include. functii. sot-sotie). vecini. etc. nu fac schimb de resurse cu mediul inconjurator) si sisteme deschise (care comunica cu mediul. acestea avand un mare grad de rigidizare si fiind foarte rezistente la schimbare. prieteni. care se realizeaza dupa anumite reguli. Dupa acest model. diada sotilor. Minuchin considera ca structura familiala are nevoie de flexibilitate. Ele se pot forma dupa criterii precum: generatia careia membrii apartin. de exemplu familii care au foarte putini prieteni. Cele mai importante si mai des intalnite subsisteme familiale sunt: a. interese. Rolul preponderent este cel de a modela intimitatea si angajamentul. dar in acelasi timp si ca sunt impreuna. Subsistemul adorultil :uneori acesta este denumit si subsistemul marital sau al sotilor. Acest lucru se realizeaza prin intermediul subsistemelor familiale. mai ales in situatia cuplurilor cu copii. familiile pot avea grade diferite de deschidere catre mediul inconjurator. avand putine relatii sau chiar deloc cu mediul. rude. alcatuit din prieteni. . atunci cand unul dintre soti insista in urmarirea propriilor scopuri. functionand dupa regulile si principiile proprii. preocupari pentru modificarea regulilor si a conceptiilor prin observarea altor familii. lasand in urma scopurile diadei ca intreg. cele cu multe relatii de preietenie care presupun vizite reciproce. la care nu vin in vizita rude. alte institutii. Astfel familiile pot fi: . fie de ''diade'' (exemplu mama-copil. Structura sistemului familial Salvador Minuchin defineste structura familiala ca fiind setul invizibil de cerinte functionale ce organizeaza modurile in care membrii familiei interactioneaza.

dezvoltarea abilitatilor interpersonale in interiorul acestor sisteme se repercuteaza asupra libertatii subsistemului respectiv fata de familiei difuze: . in acest subsistem copiii invata negocierea. astfel incat acestea pot opera liber pentru indeplinirea functiilor lor in cadrul familiei. suportul reciproc. Rolul granitelor este de a proteja diferentierea subsistemelor. Natura granitelor va avea un puternic impact asupra functionarii fiecarui subsistem. Responsabilitatea lor este mai ales de a creste copiii. cooperarea. competitia. deoarece adultii devin in acelasi timp partener pentru celalalt membru al diadei maritale. Subsistemul parental: apare atunci cand se naste primul copil si de regula cuprinde parintii. dar poate include si membrii ai familiei extinse (exemplu bunica). Subsistemele (adica indivizii sau diadele) pot deveni astfel separate de restul familiei.Granitele rigide: sunt cele care permit o interactiune si o comunicare minimala intre subsisteme. Fiecare subsistem are nevoie de granite clare. atasamentul fata de prieteni. dar si flexibile pentru a se proteja de cerintele si nevoile celorlalte subsisteme. Minuchin descrie trei tipuri de granite care se intind pe un continuum de la foarte rigide la foarte . .Granite clare: se afla la mijlocul continuumului dintre rigid si difuz. Ele reprezinta reguli care definesc cine participa si cum. submisivitatea. c. iar de multe ori acestea devin semnificative pentru evolutia lor ulterioara in viata. sunt cele care promoveaza comunicarea deschisa si intimitatea subsistemelor.b. Asta poate duce la destabilizarea cuplului marital. Ele permit membrilor maximum de independenta si o interactiune minima cu ceilati membrii. Acum apar de multe ori dificultati. prin atragerea unui copil in interiorul acestui subsistem sau la izolarea copilului de catre cuplul marital (mai rar). chiar si asupra celui marita. de a stabili limitele si de a-i disciplina.: 21 ca celelalte. Ei preiau diferite roluri si pozitii in familie. In familiile cu multi copii exista o diferentiere a rolurilor si mai accentuata. Orice influenta exterioara asupra copilului sau modificare in evolutia acestuia va avea efecte si asupra acestui subsistem. cel mic inca actionand in aria securitatii. Subsistemul fratriilor :include copiii din familie si le ofera acestora primul grup social in care sunt cu totii egali. Granitele reprezinta un concept fundamental al orientarii structuraliste. ingrijirii si a ghidarii. dar si al intreg. de a-i ghida. Fiecare dintre acestea are functii specifice si anumite cerinte de la membrii sai. timp in care cel mare deja experimenteaza contactele si contractele cu mediul extrafamilial. dar si parinte pentru copil si nu intotdeauna aceste doua tipuri de functii sunt eficient intrepatrunse. dar si pentru a fi capabil sa negocieze si sa interactioneze cu acesta. Indivizii pot fi izolati sau fortati sa actioneze autonom.

modelelor de comportament caracteristice unui anumit grup social.4. etc. iar membrii familiei pot fi mult influentati unul de celalalt. financiare necesare existentei familiei (locuinta. Functiile familiei Exista mai multi autori care au descris pe larg functiile pe care le indeplineste o familie. prin procurarea si producerea hranei.presupune a asigura unitatea si stabilitatea familiei. relatiile dintre membrii sunt suprapuse. a ajutorarii si a sustinerii reciproce de-a lungul timpului. cel mai des).   Functia de solidaritate . a celibatarilor si a 22 familiilor monoparentale. este vorba de functia de educare. Ele permit o intimitate minima si o interactiune maxima. de respect.). mai ales. in cartea ei "Sociologia Familei" (1993). a increderii membrilor unii in altii. O prezentare clara si detaliata o putem gasi la Maria Voinea. moral. valorilor. spiritual. a obiectelor de imbracaminte si de trai. haine. prin transmiterea profesiei si/sau sustinerea copiilor in alegerea profesiei. Aceasta functie es te foarte importanta. de apartenenta la grupul familial. atunci familia se poate concentra si poate indeplini si celelalte functii. Evident. in timp ce altele mai deloc.presupune a asigura resursele materiale. familiile au diferite grade de manifestare a acestei functii: unele se preocupa foarte mult de educarea membrilor sai. 1. Educatia se manifesta la toate nivelurile: material. principiilor. Aceasta functie este realizata de ambii soti prin aducerea veniturilor (ca urmare a exercitarii unei profesii. hrana. Nu este clar cine are responsabilitatea si autoritatea. psihologic. a dezvoltarii intimitatii. a atitudinilor. Functia de socializare -presupune a transmite cu scopul asimilarii de catre copii. Scopul acesteia este integrarea in societate a persoanei (copilului). Acestea sunt:  Functia economica . Cu alte cuvinte. Se observa ca in ultima vreme aceasta functie pare din ce in ce mai slab indeplinita. dar si de catre toti membrii familiei.Granite difuze :sunt caracterizate prin definirea vaga a functiilor si a membrilor care fac parte din subsisteme. fizic. fapt dovedit de cresterea ratei divorturilor si a inmultirii relatiilor de concubinaj. Daca ea este realizata corespunzator. in alti termeni. Eu am preferat aici o scurta trecere in revista a principalelor functii ale familiei. Ea implica manifestarea sentimentelor de afectiune. .

dupa caz. monogamia.5. Facand o sinteza a lor. poate fi seriala.unde exista mai multe partenere femei. in societatile mai avansate economic cuplurile si familiile tind tot mai mult sa puna in prim plan implinirea afectiv-sexuala. Tot in cadrul monogamiei putem diferentia alte doua tipuri de familii: 23 . femeia avand dreptul sa se casatoreasca cu mai multi barbati. adica in cazul decesului partenerului sau al divortului partenerul ramas se poate recasatori. in care un barbat sau o femeie are dreptul sa se casatoreasca doar cu un singur partener. in sensul ca in unele familii accentul se pune pe implinirea sexuala. La randul ei. Evident acest lucru este dependent de cultura din care fac parte familiile. De regula. de credintele religioase. Poligamia este intalnita la unele popoare si are rolul de a proteja societatea prin promovarea sexului masculin sau feminin. ca forma familiala. Tipuri de familii Literatura de specialitate ofera o multitudine de tipologii referitoare la familii. se acorda o importanta mai mare nasterii copiilor. numarul de copii in astfel de familii este mai mare. de gradul si tipul de educatie avut. atunci cand partenerul nu mai are dreptul sa se recasatoreasca.unde exista mai multi parteneri barbati. familii poliginice . dupa care cea reproductiva. dupa cum se stie. Aceste doua componente ale acestei functii sunt indeplinite diferit. Societatea este cea care confera dreptul de casatorie cu unul sau mai multi parteneri. o societate care promoveaza monogamia seriala. Functia sexual-reproductiva -presupune ca cei doi soti sa se ssatisfaca sexual reciproc si sa dea nastere la copii. Societatea romaneasca este. vom lua in considerare cateva dintre criteriile pe care le consider a fi cele mai importante pentru identificarea si intelegerea tipurilor de familii. in timp ce in alte familii. adica barbatii au dreptul de a-si alege mai multe sotii. sau monogamie stricta. de dorinta si caracteristicile fizice si psihologice ale celor doi soti (parteneri). 1. B: familii monogame. la randul lor de doua tipuri: familii poliandrice . Actualmente. Criteriul numarului de parteneri care formeaza familia: A: familii poligame.

daca parintii au mai fost casatoriti si au divortat sau si-au pierdut partenerul. ~familii nucleu. parintele este cel care are nevoie sa isi ajusteze comportamentul astfel incat sa poata sa faca fata acestei situatii. gelozie. aceasta neacceptare este insotita adesea de sentimente de respingere. dar pot avea si copii comuni. mai ales daca parintele nu explica diferenta dintre iubirea parentala si cea conjugala. Familiile reconstituite intampina o serie de dificultati pe care vor trebui sa le depaseasca si care provin din pierderile suferite anterior formarii lor. Cele mai frecvente obstacole sau probleme intalnite de familiile reconstituite sunt: *neacceptarea parintelui vitreg de catre copil (copii) din simplul fapt ca il percepe ca "inlocuind-ul" pe cel natural. La aceasta situatie pot contribui si atitudinile sau greselile de comportament ale parintilor. in care exista ambii parinti. Este uneori foarte dificil pentru parintele vitreg sa manifeste afectiune pentru copilul partenerului. cum ar fi devalorizarea parintelui vitreg in fata copiilor. mai ales daca acesta il respinge sau chiar se revolta si lupta impotriva sa. conflicte fraterne dintre copiii proprii ai celor doi parteneri si/sau copiii proveniti din casniciile lor 24 . *neacceptarea copilului de catre parintele vitreg. in special intimitatea. care este reprezentata de familia in care s-a nascut cineva.~ familii extinse. retragerea dreptului de a educa sau admonesta copilul. adica parintii si fratii unei persoane. Pe langa familia nucleara si cea extinsa se mai vorbeste in literatura si de familia de origine. De multe ori. Avantajele sunt cu atat mai mari si mai evidente cu cat fiecare membru isi cunoaste si isi duce la bun sfarsit rolul pe care il are si respecta nevoile si relatiile celorlalti. acestea pot fi formate din parintii naturali ai copilului (copiilor) sau pot fi familii mixte sau reconstituite. Aceste sentimente sunt insa destul de firesti pentru copil. *copilul poate considera ca parintele sau natural ii ofera mai putina atentie si iubire dupa recasatorire. tehnicile educative dure sau pur si simplu diferite pe care parintele vitreg le foloseste etc. criteriul numarului de parinti care formeaza familia: Familii biparentale Familii biparentale. la randul lor. furie. ura. Ei vin cu proprii copii in noua casatorie. dar ele pot sa se diminueze in timp.

ceea ce se intampla foarte rar in cazul barbatilor parinti singuri. Parintii singuri sunt pusi in situatia de a educa singuri copilul. venirea acasa seara a fetelor). mai rigide in aplicarea regulilor. prin nasterea unui copil conceput prin fertilizare in vitro sau cu un partener care nu va lua parte la cresterea copilului. deşi preocupările în acest sens sunt foarte vechi. divortului. mamele singure au uneori tendinta de a deveni mai autoritare. desi nu intotdeauna este asa). copilul sau copiii fiind crescuti doar de un singur parinte. a evoluţiei rolurilor masculine şi feminine apare în germene în lucrările gânditorilor antici şi a celor renascentişti. Dar in ultima vreme asistam la tot mai multe femei care isi asuma rolul de mama singura. cat si la copii. De asemenea. Studiul familiei s-a impus ca o necesitate abea în epoca modernă. Lipsa unui parinte se poate datora decesului acestuia. bone etc. Copiii din casatoriile anterioare se pot simti mai putin importanti. ajungand de aceea la suprasolicitare si tensiuni interioare care se pot transforma in simptome. acestea vor experimenta mai putine dificultati comparativ cu cele cu venituri mici si nivel scazut de educatie. Cele mai multe familii monoparentale se datoreaza divortului parintilor si decesului unui partener. face ca mediul familial să fie foarte apt de a reacţiona la 25 . atat din motive naturale. persoanele care isi asuma aceasta postura fac parte din cele cu venituri peste medie si nivel crescut de educatie. întemeiată mai ales pe un joc de interrelaţii afective foarte intense. De asemenea. mai afectuosi. atat la ele. au unoeri tendinta de a deveni mai delicati. ele tind sa preia si rolul tatalui.). Strânsa dependenţă care există între membrii aceleiaşi familii. prin nasterea unui copil sau prin adoptie. cat si din ratiuni culturale (tribunalele inca considera mamele parinti mai potriviti pentru copii.anterioare. dar si mai restrictivi in unele reguli (de exemplu. sau prin adoptia unui copil. mai putin doriti sau iubiti decat noul copil al cuplului. Mamele singure tind sa nu apeleze la fel de mult la alte persoane pentru ajutor. in aceste familii este foarte evidenta: modificarea regulilor de exemplu. Familii monoparentale Familiile monoparentale in care unul dintre parinti nu exista. Problema organizării vieţii de familie şi a consecinţelor ei funcţionale. Exista insa o diferenta intre mamele singure si tatii singuri. in plus. alte rude. dar de regula ei apeleaza si la persoane din familia extinsa (bunici. tatii. Sau se pot considera dezavantajati sau mai pedepsiti atunci cand gresesc decat fratele sau sora lor vitrega. incercand sa suplineasca lipsa tatalui. Tocmai pentru ca rolul de parinte singur nu este tocmai confortabil si usor de realizat financiar. cele mai multe familii monoparentale sunt cele formate din mama si copil (copii). dimpotriva. sau alegerii unei persoane de a deveni parinte unic.

economic. Definită ca ansamblu de relaţii sociale reglementate. familia este instituţia fundamentală în toate societăţile. Un alt lucru important ce are loc 26 . sociale. nucleul de bază al societăţii. Schimbările intervenite sunt atât de importante. la copil după modalităţi esenţial afective. Aceiaşi parteneri îndeplinesc în raporturile cu descendenţii lor rolul de părinţi. au suportat în ultimele decenii transformări profunde. familiile din societăţile contemporane.” În limbajul comun.trebuinţele iniţiale ale copilului şi de a favoriza prima elaborare a personalităţii proprii şi a imaginii sale despre lume. Partenerii cuplului familial se raportează unul la altul prin rolurile şi statusurile de soţ şi soţie. Altfel spus.Familia bazata pe un singur parinte a fost mult timp stigmatizata si functionalitatea acestui tip de familie era pusa sub semnul intrebarii. este cea mai adecvată trebuinţelor acestei fiinţe. Copilul nu trebuie sa resimta aceste lucruri. familia este un complex de roluri şi statusuri sociale. termenul familie este folosit în mod nediferenţiat atât pentru familia din care provine individul.Cu toate acestea. Majoritatea psiho-sociologilor au ajuns la concluzia ca este mai indicata pentru copil o familie monoparentala. materiale şi spirituale între oameni legaţi prin căsătorie. De aceea. daca in trecut se credea ca este mai bine pentru copil ca familiile care au casatorii nefericite sa ramana impreuna de dragul copiilor. constituită prin căsătorie. afectiv şi spiritual. tinzând să acopere astăzi realităţi diferite. in loc sa-i supuna unui permanent conflict in familie. ea se dezvoltă odată cu dezvoltarea societăţii şi se modifică în raport cu aceasta.O altă abordare asemănătoare defineşte familia “drept o formă de comunitate umană întemeiată prin căsătorie care uneşte soţii şi descendenţii acestora prin relaţii strânse de ordin biologic. contactele sociale cu alte familii nu trebuie sa lipseasca. încât şi termenul familie a devenit tot mai ambiguu. dezvoltate sau în curs de dezvoltare. cât şi pentru propria familie. ca mediu activ mai presus de orice.Familia. In societatea moderna a disparut conceptia potrivit careia este dezavantajos pentru copil sa fie crescut doar de mama sau doar de tata. “familia este o formă complexă de relaţii biologice. altele decât cele caracteristice generaţiilor precedente. Problema care apare insa in familiile monoparentale este faptul ca ele se confrunta cu dificultati economice si sociale mai mari decat familiile complete. este într-o măsură oarecare predestinată să răspundă cel mai bine tinerei fiinţe deocamdată esenţial afective. Chiar daca el ramane doar cu un parinte. sânge sau adopţie. in prezent multi cred ca este mai bine pentru copii daca parintii se despart. moral. care operează. psihologic. Din perspectiva sociologică. decat una bantuita de certuri si de probleme. De aceea trebuie insistat pe aceste aspecte. Fiind un fenomen social. numai o astfel de lume a sentimentelor îl poate înţelege şi intui cel mai adânc pe copil şi îi poate accepta mai bine starea sa de copilărie.

Totodata mamele singure manifesta anumite schimbari in relatia cu copilul. instituţii şi organizaţii sociale se ocupă de educaţia oamenilor. cand va creste si va pune intrebari. dar influenţele 27 . mama ii atribuie copilului rolul de partener. familia este unul din factorii care se preocupă de educaţia omului. Şi alte persoane. este o solutie provizorie. consistente si de durata. sa mareasca treptat perioada de lipsa si sa se fixeze zile clare pe care copilul sa le cunoasca si sa nu mai puna apoi intrebari. si-au luat asupra lor totul. In lipsa tatalui exista riscul unei fixatii afective fata de mama care poate sa intarzie sau sa perturbe procesul normal. Influenţa familiei monoparentale asupra formării conştiinţei de sine la prescolar. Atasamentele afective ale copilului mic se transforma in relatii afective stabile. copilul este fortat sa se maturizeze mult mai repede.atunci cand mamele raman parinti singuri este extinderea rolurilor. Depinde si de relatia mamei cu tatal. dorind sa protejeze la maxim copilul (si nu se recomanda o astfel de protectie exagerata). ceea ce ii consolideaza copilului rolul de confident. evitand sa vorbesca despre tata. Este varsta aparitiei complexelor "oedipiene" sau "electra". Astfel s-a ajuns in situatia in care copilul ridica "o statuie" tatalui si chiar incepe sa-si condamne mama ca s-au despartit. iar relatia cu copilul este una adecvata.Un copil de trei ani nu va intelege ce este un "divort" si cu atat mai mult motivele pentru care parintii s-au separat. scoala şi organizaţiile de tineret. treptat si subtil. de mai tarziu al intemeierii propriei familii. nu este neglijata functia de socializare. Daca intr-o familie monoparentala mama-copil se asigura functia materiala. Ar fi recomandat sa vina la copil inainte de culcare. Iar tatii continua o relatie de vizitare. de problemele avute cu el. de cele mai multe ori ajungand sa vorbeasca urat si sa o invinovateasca pe mama. Din pacate pentru copil. substitutiv al parintelui absent. Cu timpul. cu frecventa si calitatea lor. exista premise ale unei dezvoltari normale si armonioase a copilului. cat si defectele. Conteaza si sexul copilului. acum este varsta cand incep sa constate diferentele de sex. de suport emotional. Astfel mamele divortate isi schimba maniera in care relationeaza cu copilul. contribuie la acest proces. Ideea de a-l sti la serviciu pe tata. Inter-relatiile din triunghiul mama-copil-tata plamaduiesc matritele afectivitatii pentru o viata. ceea ce poate avea consecinte negative. Nu am fost niciodata de acord cu acele mame care. dar si de cat de mult acesta doreste sa o ajute. Mama obisnuieste sa-i faca confidente copilului. Astfel. Alături de gradinita. ceea ce voaleaza barierele intre rolurile de parinte si copil. copiii care isi iubesc parintii le descopera atat calitatile. cand de fapt el nu mai vine zilnic pentru ca s-a mutat. schimbari care ar trebui evitate. sa-i marturiseasca sentimentele. trebuie explicat pe intelesul lui neintelegerea dintre parinti. iar constanta relatiilor familiale si a atitudinilor. la varsta de 3-4 ani se cristalizeaza sentimentele. Fetita se va identifica cu mama si baiatului cu tata.

ceea ce duce la scaderea capacitatii reproductive si a intimitatii in cuplu. copilul le datorează educaţiei primite în familie. Chiar dacă aceştia sunt divorţaţi trebuie sa conştientizeze faptul că copilul lor are nevoie de amândoi pentru a se dezvolta normal şi pentru a deveni un adaptat din punct de vedere social. in zilele noastre sunt din ce in ce mai multe cupluri fara copii. societate. dar si previne suprasolicitarea economica si psihologica determinata de prezenta mai multor copii. Exista si cateva elemente sociale care faciliteaza intarzierea aparitiei unui copil: folosirea pe scara larga a metodelor contraceptive. el va simti nevoia unui frate sau sora. atunci copilul se dezvolta si el normal.gradinitei şi organizaţiilor de tineret. partenerii doresc o mai mare libertate de presiunile familiei de origine cu care poate si locuiesc. cresterea ratei divortialitatii. Apare un fenomen de a intarzia momentul nasterii unui copil in cuplu din mai multe motive: partenerii doresc sa se bucure de intimitatea lor mai mult timp. 28 . temperamentul acestora. şcolii. influentele feminismului. fianciar (achizitia unei locuinte. adica un cuplu casatorit care nu are inca sau nu va avea niciodata copii. doresc sa isi consolideze statutul economic.familia fara copii. doresc sa isi testeze stabilitatea relatiei pana se adapteaza unul la celalalt. ceea ce duce la reorientarea femeilor catre viata personala si profesionala si amanarea roluluimatern. Trăsăturile de personalitate. a unor dificultati experimentate atunci cand erau copii. a neincrederii in sine). sau siguranta profesionala).educative exercitate de acestea sunt mai puţin organizate decât cele ale familiei. . De aceea este foarte important ca un copil să crească într-o familie sănătoasă. echilibrata. precum şi formarea conştiinţei sine sunt influenţate de familia în care copilul creşte. Daca familia este functionala. cresterea timpului petrecut la serviciu care are impact direct asupra gradului de stres. Este tipul de familie care implineste nevoia de paternitate a partenerilor. a neincrederii in abilitatile parentale. în care să primească afecţiune de la ambii părinţi. Criteriul numarului de copii . pentru a nu creste sansele oferirii experientei de divort viitorului copil. unul sau ambii parteneri se tem de responsabilitatile parentale (datorita unei imaturitati emotionale. obişnuinţele de comportament. accentul pus pe implinirea profesionala a tinerilor. Familia exercită o influenţă destul de adâncă asupra copiilor. constientizarea greselilor educative facute de parintii partenerilor care formeaza cuplul actual. obtinerea unui serviciu bine remunerat. de regula.familia cu un singur copil: este un model foarte intalnit acum la familiile tinere de la noi. O mare parte din cunoştinţele despre natură. deprinderile igienice.

nu doar unul. sa se creasca unul pe celalalt.). Apar des coalitii. reprimate de tabu-ul incestului sau nu (depinde de atitudinea parintilor). de multe ori. Astfel. dar si contribuie la formarea unor tendinte homosexuale. . datorita rolului timpuriu pe care il are mama in relationarea cu copilul. ceea ce este un lucru bun. sentimente de neputinta. atunci el isi va dori prieteni. sa colaboreze. primul copil va avea sarcini similare cu cele ale parintilor. . etc. Rolurile in casa sunt impartite pe sexe si in ordinea aparitiei (sau ordinea in fratrie). atunci uneori afectiunea poate fi amestecata si cu sentimente erotice. copilul poate substitui rolul de partener sau de confident. Dar daca intimitatea intre parteneri are de suferit (relatiile de afectiune s-au racit. sa ramana in starea de copil pentru multa vreme. desi se intalneste in cazul mamelor cu perturbari majore de comportamente (de exemplu. De aceea. Daca resursele materiale ale familiei sunt insuficiente. ceea ce poate duce la conflicte interioare si la intarzierea sau accelerarea maturizarii. mai ales in familiile traditionale. in functie de caracteristicile sale personale va deveni timid. afectiunea poate fi mai degraba camaradereasca. fratii au mari sanse sa se formeze unul dupa celalalt. Conteaza si sexul copiilor in manifestarea afectiunii. Pentru ca traieste mai mult intre adulti. desi. copilul poate dezvolta o loialitate exagerata fata de parinte (sau parinti). dar si a conflictelor: daca sunt de acelasi sex. datorita suprainvestitiei emotionale a parintilor. izolat. Are multe sanse de a se dezvolta. dar cresc sansele rasfatului si a centrarii excesive pe sine. sociabil.Daca nu va avea un var care sa tina loc de frate. adica 29 . neincredre in sine. sau mama cu un copil si tatal cu celalalt. sa se iubeasca. sau dimpotriva. cele mai intalnite fiind intre mama si copii. sa negocieze.familia cu doi copii: este un model de familie foarte apreciat si foarte intalnit. Copilul se simte in atentia ambilor parinti. fizic. copilul interiorizeaza usor trairile acestora. deoarece beneficiaza de toate resursele familiei. pentru ca ea stimuleaza abilitatile de negociere si de a face fata societatii unde copilul va intalni foarte multi egali. Astfel. "Se au unul pe altul" se spune deseori. Se intalnesc astfel numeroase familii in care mama se coalizeaza cu copilul impotriva tatalui. copilul unic este usor atras in coalitii cu unul dintre parinti impotriva celuilalt. Loialitatea poate fi amestecata cu sentimente de vina pentru nefericirea parintelui. in functie de sexul copilului si de nevoile neimplinite ale parintelui. Competitia este mai evidenta la fratii apropiati ca varsta. este chiar de dorit. datorate unor boli fizice si psihice). Poate. Marele avantaj este ca fratii invata sa se accepte. mai ales pentru dragostea parintilor si pentru resursele materiale. varianta inversa este mai rar intalnita. este un adult. Aceasta competitie nu este negativa. exista conflicte sau boli. Apare intre ei si fenomenul competitiei. ceea ce va determina dificultati in asumarea rolului de partener in viitoarele sale relatii.familia cu trei sau mai multi copii: in aceste familii. accentuand faptul ca oricand se pot ajuta si sprijini. daca sunt de sexe diferite.

internet. dar incepe sa fie din ce in ce mai acceptat de catre alte state. este tipul cel mai frecvent intalnit. fiind un adevarat ajutor pentru cei foarte ocupati cu cerintele profesionale sau cei mai izolati social. in Romania cele mai frecvente cazuri de familii mixte sunt cele realizate intre romani si unguri. si mai putin sa intemeieze familii. intre romani si nemti. Oricare dintre copiii din fratriile numeroase poate deveni parental. proveniti din casatorii anterioare cu parteneri heterosexuali.in care ambii parteneri sunt heterosexuali. Criteriul orientarii sexuale a celor doi parteneri: . de a ajuta la cresterea celorlalti copii.in care cei doi parteneri sunt homosexuali sau lesbiene.familii mixte. Ei pun un accent foarte mare pe libertatea personala si a exprimarii sexualitatii. dar cele mai mari sanse le au primii. de traditii. Avantajul este ca internetul faciliteaza punerea in contact a oamenilor.familii homosexuale . in care partenerii apartin unor culturi diferite. intre romani si rromi. . nou aparut in aria tipologiilor familiale. Criteriul apartenentei culturale al partenerilor: . Este un tip de familie mai putin intalnit. dupa care urmeaza celelalte tipuri de combinatii. Este un tip de familie care devine din ce in ce mai obisnuit o data cu multiplele posibilitati de calatorie dintr-o zona in alta a lumii. va deveni ceea ce se numeste copil parental. Multe cupluri din ziua de astazi se formeaza in urma primelor contacte avute prin internet. sau prin adoptie sau fertilizare in vitro. in special acelea de a armoniza si diferentele de cultura. Este familia cea mai intalnita in lume si asupra ei ne centram dominant si noi interesul. Deocamdata.familii heterosexuale . datorita dezvoltarii tehnicii de comunicare prin telefon.familii in care partenerii apartin aceleiasi culturi. Cu alte cuvinte. Totusi. sunt mai acceptate cuplurile homosexuale. alaturi de cele personale care exista in orice familie. Relaxarea mentalitatii in ceea ce priveste orientarea homosexuala a determinat aparitia acestui tip de familie. homesexualii si lesbienele prefera inca sa ramana cupluri.de a tine gospodaria. Exista doar cateva state europene care au acceptat casatoriile dintre partenerii homosexuali. Ei pot avea sau nu copii. 30 . O astfel de familie mixta are in fata numeroase provocari. de a lucra atunci cand creste mai mare. fara a fi legalizate intr-o casatorie. . fax.

Autorii includ în schema lor explicativă un nou element – acela că efectele acţiunii preşcolare asupra şcolaritaţii copiilor poate fi un rezultat indirect al unei creşteri a conştientizării şi a abilităţilor părinţilor în raport cu sistemul de educaţie. i-a determinat pe Lazăr I şi Darlington R (1979) să formuleze o ipoteză importantă şi anume că educaţia preşcolară are un impact asupra funcţionării intelectuale în momentul intrării în şcoală. decât fraţii copiilor care nu au avut avantajul unei asemenea intervenţii. În Statele Unite. etc. Acest fapt. Studiul lui Gray (1974) confirmă importanţa educaţiei preşcolare pentru cercul imediat al copilului. Aceasta ipoteză este consistentă cu părerile lui Bronfenbrenner U (1974) . Este ca si cum copilul ar fi incapabil de unul singur.I.P (1980). alte variabile care contribuie la succesul şcolar sunt la rândul lor influenţate de acest impact: motivaţia pentru succes. Schweinhart L. Pare că părinţii îsi aminteau şi au continuat să aplice cu copiii lor mai mici ceea ce au învaţat în cursul acţiunii (aspiraţii. Legăturile dintre acestea şi succesul la şcoală sunt determinate astfel: atitudinea pozitivă 31 .. luat împreună cu impactul intervenţiilor asupra familiilor.). Apoi. Autorul relatează faptul că fraţii mai mici ai copiilor care au constituit ţinta acţiunii au obţinut rezultate mai bune la testele C. aceste elemente trebuind să fie asimilate mai întâi de părinţi şi apoi transferate la copii.J şi Weikart D. Diverse observaţii au arătat că educaţia preşcolară nu are efecte pe termen lung asupra dezvoltării cognitive. Lazăr I şi Darlington R (1979) conchid că acţiunile care implică părinţii produc o schimbare în ambientul familiei şi cresc aspiraţiile atât ale părinţilor pentru copiii lor cât şi ale copiilor înşişi.Rolul si importanta familiei in evolutia personalitatii copilului prescolar Foarte mulţi cercetători conchid că implicarea părinţilor joacă un rol semnificativ în cadrul intervenţiei preşcolare. să asimileze motivaţia şi aspiraţiile care favorizează dezvoltarea sa. conştientizarea rolului educaţiei preşcolare. au adunat date conform cărora educaţia preşcolară influenţează activităţile cognitive pe termen scurt la începutul şcolii primare şi aceste abilităţi influenţează comportamentul şi aspiraţiile copilului. care avansează teza că educaţia preşcolară joacă un rol important în dezvoltarea copilului numai dacă micro-sistemul familiei este influenţat. atitudinea în clasă precum şi percepţiile şi aspiraţiile părinţilor.

În mod frecvent. care oferă sprijin şi ajutor care duc la succesul şcolar. Prin dezvoltarea activităţilor cognitive necesare la intrarea în şcoala primară. Educaţia preşcolară însăşi nu are nici un efect. Taylor M. rezultatele obţinute nu au arătat diferenţe majore între grupuri cu şi fără implicare parentală. să producă efecte benefice: 32 .D (1992) subliniază faptul că în marea majoritate a studiilor.D (1992).J şi Moss V. de asemenea.D (1992) au compilat deci numai acele studii care au contestat direct efectele implicării parentale luând două grupuri strict parentale. Alte tipuri de implicare parentală ar putea. părinţii şi colegi) să-şi contureze şi să comunice aşteptări care menţin şi întăresc copilul în acest rol. Chiar dacă există o legătură între efectele educaţiei preşcolare şi influenţa familiei.dezvoltată de copil este întărită de familia apropiată. întrucât nu toate studiile întreprinse au avut o calitate ridicată.R. diferenţele nu au fost semnificative. Părinţii înşişi sunt încurajaţi să-şi înveţe propriii copii deprinderi specifice (deprinderi motorii şi de limbaj). În orice situatie. Din acest punct de vedere aspiraţiile. implicarea părinţilor este planificată în acelaşi mod. este important a lua în considerare modul cum o asemenea acţiune este implementată. dar nu pus sub semnul întrebării. dar ea acţionează ca un element de bază influentând dinamica relaţiei dintre copil şi ceilalţi – profesor. performanţa (rezultatele) şi sprijinul social şi familial constituie trei aspecte ale unei interacţiuni dinamice între copilul individual şi cercul său imediat.J şi Moss V. White K. consensul general că programele care implică părinţii sunt mai eficiente decât altele trebuie atenuat. colegi şi familie. celălalt fără.J şi Moss V. Chiar fără a insista asupra calităţii lor rezultatele diverselor studii au avut tendinţa să se contrazică reciproc.R. Critica lor se referă în primul rând la metodologie. şi în general diferenţele dintre cele două grupuri nu a fost semnificativă.R Taylor M. Apoi. aceasta nu înseamnă în mod necesar că toate programele de educaţie preşcolară trebuie să includă implicarea părinţilor. educaţia preşcolară ajută copilul să-şi construiască un rol care duce la succesul şcolar şi îi determină pe ceilalţi (profesori. Taylor M. White K. În ceea ce priveşte implicarea părinţilor în programele preşcolare elaborate pentru copiii dezavantajaţi sau handicapaţi depăşeşte cu mult rezultatele cercetărilor actuale. unul cu implicare parentală. Conform cercetărilor desfăşurate de White K.

În studiul lor pe scară largă. Putem vedea astfel că este mai mult o chestiune de schimbare a atitudinilor decât de introducere a unor activitaţi specifice în familie.C (1990 ).sprijin emoţional. Ei au conchis că accesul la informaţii despre activităţile educaţionale care pot fi realizate în familie are un impact semnificativ asupra modului în care copiii handicapaţi sunt capabili să le realizeze. este identificat ca factor de risc pentru dezvoltarea copilului.P (1980) ajută la explicarea acestei informaţii. părinţi şi profesori. capacitând părinţii şi profesorii să beneficieze de pe urma cunoştinţelor profesioniştilor privind modul în care se lucrează cu copiii conform handicapului individual. În opinia lui Farran D.C (1990) a făcut o distincţie mai clară între impactul acţiunilor care implică pe părinţii copiilor dezavantajaţi social şi a celor handicapaţi fizic. deşi 33 . În cazul copiilor dezavantajaţi social. Tocmai aici intervenţia este cea mai relevantă. de aceea. intervenţia trebuie îndreptată direct către acest mediu. Implicarea părinţilor ca participanţi direcţi complementari cu un program educaţional de bună calitate într-un centru preşcolar nu pare.P şi Hauser-Cram P (1987) au inclus rezultatele studiilor asupra acestor probleme speciale. Imediat ce mediul social şi nu copilul. rezultând dintr-o întărire reciprocă. Farran D. pentru copiii proveniţi din medii dezavantajate social direcţiile de acţiune sunt mai puţin clare. Încă odată teza avansată de Schweinhart L. efectele pe termen lung ale educaţiei preşcolare decurg dintr-o interacţiune. Conform Comisiei Europene există unele studii care ilustrează într-o anumită măsură influenţa atitudinilor în interacţiunile dintre copii. prin efectele sale asupra abilităţilor copiilor să aducă o contribuţie majoră la producerea unei asemenea schimbări de atitudine. Autorul explică faptul că handicapul unui copil reclamă adaptarea ambientului imediat. stimularea unor relaţii părinţi – copii satisfăcătoare. Un program educaţional desfaşurat întrun centru preşcolar bun poate. ar fi mult mai util să fie abordaţi cu scopul de a-i sprijini şi a contribui la propria lor dezvoltare personală . între succesul copiilor şi speranţele de progres şi dezvoltare ale părinţilor. ajutor în utilizarea resurselor locale (îngrijire. Shonkoff J. dar aceste tipuri de măsuri sunt rareori menţionate în oricare din programele evaluate.J şi Weikart D. facilităţi şi servicii nutriţionale de exemplu). În loc să se prezinte părinţilor ce tip de activităţi educaţionale să ofere copiilor lor. să fie cea mai eficientă abordare.

sau exprimarea mândriei) şi măsurători ale dezvoltării. dar diferenţa era relativ mică în comparaţie cu beneficiile generale ale educaţiei preşcolare pentru toţi copiii. stimularea interesului în învaţare. Studiul german făcut de Tiedeman J şi Faber G (1992) s-a concentrat asupra modului cum copilul percepe sprijinul mamei şi a examinat relaţia dintre sprijinul mamei asa cum este perceput de copil (încurajarea independenţei. de asemenea.E (1987) au arătat că copiii din Marea Britanie care frecventează o formă de educaţie preşcolară aveau abilităţi cognitive mai bune. şi rezultatele şcolare la matematică. 34 . consolarea. Osborn A.E (1987) au constatat inegalităţi în utilizarea diferitelor servicii. Efectul pozitiv a fost observat indiferent de mediul de provenienţă al copilului.populaţia de copii dezavantajaţi social nu este aceeaşi ca în studiile americane.1. Avantajele erau la limită mai mari pentru copiii dezavantajaţi social. notele pe care le dădeau profesorii au depins la fel de mult de felul în care ei evaluau atitudinea şi comportamentul elevului (participarea în clasa. aşa cum este ea percepută de copil precum şi vârsta şi sexul acestuia au un efect redus sau nici unul asupra variabilelor analizate. Statistica arată că. sprijinul mamei are un efect direct atât asupra abilităţilor cognitive preşcolare cât şi a rezultatelor şcolare. Pe de altă parte. indicatori ca severitatea mamei. Conform studiului efectuat de Grisay A (1992) efectul atitudinilor copilului faţă de percepţiile profesorului său şi în consecinţă asupra succesului său la şcoală este. au existat diferenţe în diferitele tipuri de servicii oferite.Efecte benefice pentru toţi copiii Osborn A. Majoritatea copiilor din medii dezavantajate cultural frecventau creşele locale unde personalul trebuia să aibă grijă de un număr mare de copii şi aveau resurse inadecvate. 3. aveau mai mult succes la şcoală şi aveau mai puţine probleme de comportament decât aceia care nu frecventează nici o instituţie de acest tip.F şi Milbank J. aşa cum a fost ea demonstrată printr-un test extern. Când efectul mediului socio-economic a fost monitorizat. la un nivel egal de inteligenţă. citire şi scriere. Copiii şi familiile cu nevoia cea mai ridicată de sprijin din afara familiei erau aceia care aveau cea mai redusă şansă de a-l obţine.F şi Milbank J. în special) cât şi de aptitudinea şcolară a elevului. Cu toate acestea. Măsurătorile au inclus elemente pregătitoare pentru aritmetică. percepţia şi abilitaţile de limbaj la nivel preşcolar. un factor determinat.

Această inegalitate în utilizarea serviciilor este evidenţiată şi de alţi autori. aşa cum au facut-o Hayes N (1992) că nu este suficient să fie oferite servicii pentru toţi copiii. 35 . Relatia parinti – copil „COPILUL ESTE TATĂL OMULUI ADULT” (ADLER ALFRED . redusă la ea însăşi. Rezultatele au demonstrat că mamele cu un nivel ridicat de calificare profesională aleg instituţiile preşcolare de o calitate mai bună în ceea ce priveşte activitaţile creative şi motorii oferite. Utilizarea inegală a serviciilor apare de asemenea şi în termeni cantitativi. menită să contribuie la cristalizarea neîngrădită a personalităţii copilului. copiii din familii cu resurse educaţionale şi financiare reduse frecventau servicii de calitate mai slabă. Se poate conchide. În mod normal. Trebuie luate toate precauţiile că aceste servicii să fie atractive pentru părinţi şi să asigure tuturor copiilor experienţe relevante şi semnificative. este clar că această vieţuitoare . între părinţi şi copii trebuie să existe o coeziune perfectă. Studiul desfăşurat de Perez-Pereira M (1992).F şi Milbank J. aveau activităţi educaţionale mai puţine şi ocazii de lectură mai reduse. astfel. Orice om are atitudinea sa faţă de viaţă. Concepţia despre lume nu este fiind diferenţiată de la specie la specie. Osborn A.E (1987) au arătat că în Regatul Unit cam 44% din copiii dezavantajaţi social nu primiseră nici o formă de educaţie preşcolară. în Spania a urmărit să stabilească dacă dezvoltarea copilului depindea de calitatea condiţiilor de viaţă din familie şi din centre de îngrijire a copilului. o concepţie mai bună sau mai puţin bună. 3. Această coeziune se poate realiza numai dacă vom admite că ea se bazează pe cooperare. şi că intenţiile şi cerinţele părinţilor se cer armonizate cu trebuinţele interioare ale copilului. că şi copilul are propria individualitate de care trebuie să ţinem seama.1995) Dacă ţinem seama de cât de rau înzestrat este de la natură omul. comparativ cu 10% din copiii din mediile cele mai bogate.2. Ei erau mai frecvent plasaţi în situaţii familiare mediocre unde urmăreau emisiunile de televiziune. nu poate fi capabilă să daruiască. Goelman şi Perce (1988) au arătat că în Canada.

Copilul recepţionează pe multe căi tot ce îi transmite mediul şi le va transforma în acte de comportament . Doar cunoscându-le pe acestea . 3. această educaţie se va reflecta mai tarziu asupra comportamentului. Influenţa părinţilor asupra formării copilului ca viitor om cu respect faţă de cei ce-l educă se simte încă din perioada grădiniţei.e rău”. în funcţie de individualitatea fiecărui copil şi de cerinţele mediului. aceşti copii vin din familii care au obiceiul de a ponegri autorităţile locale. de motive care sunt diferite de ale părinţilor. de scopuri.e prost”.Statutul părintelui de. plină de afecţiune şi respect. Familia rol primordial in dezvoltarea sociala a copilului Este foarte importantă educaţia oferită copilului in primii ani de viată. pretenţiile părinţilor faţă de copil trebuie să fie în funcţie de particularităţile sale de vârstă şi individuale. ci ca pe o relaţie profundă..3. este o primă dovadă a modului cum s-a reflectat imaginea părinţilor în conştiinţa copilului. modela şi dirija. copilul are un sistem de judecăţi. şefii de la locul de muncă sau chiar educatoarea sau învăţătoarea copiilor mai 36 . Astfel. Este foarte important felul cum vede copilul rolul părintelui. A educa presupune un efort din partea părinţilor pentru a găsi cele mai potrivite metode. reacţiile de protest ale copilului sau nonconformismul fiind reacţii de apărare şi căutare a unor soluţii care să corespundă nevoilor lui. . îl face să adopte uneori atitudini care contravin trebuinţelor interioare ale copilului. De-a lungul evoluţiei sale. relaţia părintecopil se poate altera treptat. în conformitate cu propriile nevoi. respectându-le şi armonizându-le se poate stabili acea relaţie bazată pe dragoste şi înţelegere. Modelul patern sau matern pe care-l va alege copilul. cum se proiectează în conştiinţa sa modelul oferit de părinţi. dacă părinţii vor şti să-l facă să accepte acţiunea educativă nu ca pe o constrângere. Nu de puţine ori se întâlnesc copii care nu respectă cerinţele educatoarei sau care fac aprecieri necuviincioase la adresa ei. Se impune un efort de înţelegere din partea părinţilor a acestei mici făpturi care se numeşte copil pentru al putea înţelege.. care constituie cheia în educaţie.. dar şi cu cerinţele mediului.lider” în actul educaţional. negativ ori pozitiv. De cele mai multe ori. părinţii grăbindu-se să dea sentinţe: . Părintele este primul model după care se structurează copilul. De asemenea.

Se mai produc încă abateri de la regulile morale şi civice în unele familii. Copiii provin din familii care se deosebesc între ele prin condiţiile de trai. Atunci. Copilul este obişnuit deci. 37 . cum ar fi . ci şi prin exemplele personale pe care părinţii le oferă acestuia. societatea care contribuie la modelarea personalităţii copiilor. realitatea corectă a persoanei de care sunt ataşaţi. Desigur că. sincer. cu lipsa de respect. Copilul nu se educă numai prin îndemnurile părinţilor. copilul va găsi astfel de modele în afara acestuia. părinţii fac afirmaţia celor protejaţi. intervin grădiniţa. Dacă copilul nu spune primul poezia la serbare. învăţătoarea. în felul acesta. fapt care îşi imprimă pecetea asupra caracterului şi conduitei copilului.mari. efectele negative pot fi prezise cu corectitudine. copilul trebuie să găsească în imediata sa apropiere. Cel mai frecvent se înregistrează astfel de cazuri acolo unde părinţii consumă alcool. de multe ori. de un exemplu cu care să se identifice în propriul său cămin. într-o persoană valoroasă pentru el. ci acuză educatoarea că ar fi lipsită de tact pedagogic. Există multe cazuri când părinţii intră în grădiniţă fără să salute personalul care lucrează în incinta acesteia. refuză să vină la grădiniţă. Aceşti copii. de exemplu: educatoarea. Lipsit de un model. se îmbogăţesc. adeseori. Discutarea cadrului didactic în directe făcute de către părinţi sădesc în sufletele copiilor neîncrederea. În acest caz. însă. şcoala. în felul lor. prin gradul de cultură al părinţilor. realitate care să-i inspire conduita. Din nefericire însă. ajungând chiar să se modifice. când unii copii povestesc acasă. părintele nu caută cauza. de exemplu. aceste exemple de conduită se corectează pe parcurs. copilul care este lipsit de autoritatea părintească pozitivă şi eficientă îşi va afla prieteni printre indivizii străzii. Prin firea lucrurilor. de identificarea cu personalitatea tatălui sau a mamei. frica. În acest proces. dar. că educatoarea nu-i apreciază lucrarea ca fiind cea mai bună. Unii copii observă aceste fapte şi le sesizează părinţilor. Desigur că. nemaisupunîndu-se cerinţelor acesteia şi reacţionând greşit. Prima etapă în acest proces de organizare şi formare a membrului societăţii este reprezentată. copilul îşi pierde încrederea în educatoarea şi devine nepoliticos.

fixarea şi lărgirea cunoştinţelor asimilate în sala de grupă. aceştia continuă să privească la televizor sau să îşi vadă în continuare de treabă. distingându-se forme simple. Aşadar. În condiţiile în care părinţii vor avantaja un copil în favoarea altuia. Indiferenţa este la fel de dăunătoare. dialogul dintre educatoare şi părinţi este foarte necesar. etc. fie atrăgându-le atenţia să solicite mai puţin copilul în activităţi gospodăreşti. Tot la aceste şedinţe educatoarea este informată de părinţi despre problemele pe care aceştia le parcurg şi de cele mai multe ori le oferă soluţii. contrazicerea. atunci când îşi împărtăşeşte gândurile părinţilor. În cazul copiilor mici este importantă şi atitudinea pe care părinţii o au. alungarea unui partener de la domiciliu. pot avea o intensitate diferită şi o durată variabilă. 38 . cum ar fi: cearta. Copilul dezavantajat va utiliza mecanisme de apărare. Încetarea oricărei activităţi este necesară pentru a-şi demonstra disponibilitatea. Retragerea cu el într-un loc liniştit şi evitarea prezenţei altor persoane la discuţie îi pot arăta copilului că părinţii sunt cu adevărat interesaţi de problema lui. li se adresează părinţilor. În acest caz. pot apărea situaţii de rivalitate.Tensiunile şi confictele dintre părinţi şi copii. de exemplu: educatoarea constată că sunt copii care vin la grădiniţă obosiţi. precum: agresivitatea fizică. Implicarea părinţilor în activitatea preşcolară este în beneficiul copiilor. Implicarea familiei în cadrul programului desfăşurat în grădiniţă este esenţială pentru îmbogăţirea mediului stimulativ. cum ar fi: încordarea. Implicarea familiei în program va întări sprijinirea ţelurilor educaţionale. nerespectând raportul dintre merit şi recompense. fie să petreacă mai puţin timp privind programul TV. violenţa. cum se descurcă acesta în cadrul activităţilor educative. neînţelegerea. Părinţii trebuie să acorde copilului atenţie totală pentru ca acesta să vadă că suntem interesaţi să îl ascultăm. Copilul se simte respins şi neglijat dacă. gelozie fraternă. Şedinţele cu părinţii sunt prilejuri pentru a-i informa pe aceştia referitor la modul cum se comportă copilul lor cu ceilalţi copii. refuzul asumării unei obligaţii conjugale sau forme complexe. minciuna. Copilul trebuie să fie sigur că “problema” se va rezolva “între ei”. din această cauză fiind bine ca părinţii să coboare la nivelul lor atunci când le vorbesc sau îi ascultă. Ei nu trebuie să se simtă dominaţi nici măcar fizic. izolarea sau prefăcătoria. al familiei şi al calităţii actului educaţional.

are datoria de a interveni direct în cazurile de îndrumare greşită a copilului în familie. a familiei. Toate îndrumările şi intervenţiile trebuie să aibă în vedere viitorul om ce ar putea altera atmosfera în propriul său cămin şi. rămâne reperul permanent şi fundamental în condiţia indivizilor. prin metodele şi procedeele pedagogice. ceea ce face ca preşcolarul respectiv să se comporte la fel şi în grădiniţă. ca prim grup cu care ia contact copilul. Şi acestea sunt forme de disciplină . de la o vârstă fragedă. în manifestarea unor atitudini civice. chiar. iar cu cât se măreşte vârsta. perturbând activităţile.El trebuie să aibă sarcini bine stabilite în casă. la locul de muncă în care va ajunge. cu corectitudinea şi exigenţa personală. dar toate cele ce îi sunt cerute să facă. „Copilul care nu a fost disciplinat prin dragoste în micul univers-familial. Familia. 39 . nu i se cere să respecte normele de comportare civilizată. pentru a căpăta curaj şi încredere. moralcomportamentale. să i se încredinţeze treburi şi răspunderi tot mai mari.Se întâmplă şi o altă atitudine din partea părinţilor: copilul este supus unui regim indulgent. Grădiniţa.disciplina muncii. cu răspunderea. Aşa se va obişnui cu munca. a vieţii. să ştim sigur că le face bine. va fi disciplinat fără dragoste în marele univers-social!” Zig Ziglar (2000) Procesul de formare a copilului poate să înceapă cât mai devreme.

ia decizii curente împreună cu elevii. atenţionări. Împreună cu elevii. Educatorul integrat acceptă trîirile. exemplificări. etc. explicaţii. critică. modul de înţelegere şi învăţare prin indicaţii. comentarii. motivează. a face un apostolat. LOCUL ŞI ROLUL EDUCATORULUI A fi educator nu înseamnă a exercita o meserie. stimulări. completări. oferirea punctelor de sprijin aprobări şi dezaprobări. profesorul poate îmbina tipurile de decizii dacă dovedeşte flexibilitatea necesară faţă de proiectul iniţial şi a format la elevi deprinderile. atunci când elevii dovedesc spontaneitate. reactualizări.CAPITOLUL III ROLUL EDUCATORULUI IN DEZVOLTAREA PERSONALITATII PRESCOLARULUI 3. iar în clasă se instituie un climat de autoritate exclusiv în baza statutului său. stimulează participarea. 4 În timpul predării. capacităţile necesare într-un act decizional: 40 . iniţiativă şi afirmare. sprijină. Profesorul ocupă un loc important în activitatea educaţională deoarece contribuie la formarea personalităţii elevilor. conduce interacţiunile în clasă. demonstraţii. la formarea lor ca indivizi şi cetăţeni etc. pune întrebări. cooperează cu clasa. Roluri ale educatorului: 1 2 3 Educatorul conduce în mod dominator. la conduita lor în societate. Educatorul se integrează. înseamnă a împlini o meserie.evaluării. încurajează.învăţării. aşteaptă ascultarea necondiţionată. dar profesorul dominator se concentreză şi asupra propriilpo idei. sprijină şi foloseşte ideile elevilor. dă indicaţii. asigurarea condiţiilor. profesorul „instruieşte”.1 DEFINIŢIA.

întăreşte comportamentele pozitive. nu pe probleme de conţinut informaţional. de căutare împreună a soluţiilor adecvate şi cu antrenarea grupului. antrenează. director.• • Educatorul are rolul cel mai interactiv în clasă: crează climat adecvat. evaluare. orientează. cooperare. stimulează. de consiliere şi orientare şcolară şi profesională. ca metodist. D. educatorului i se atribuie roluri. gestionarea metodică a mijloacelor specifice. organizează forma şi conţinutul activităţii în clasă. dar poate şi delega responsabilităţi elevilor în rezolvarea unor decizii. ci pe proceduri de interactivitate. iniţiază. Formal. critică. comunicarea. responsabil de catedra metodică. modul de desfăşurare a interacţiunilor. de perfecţionare profesională şi cercetare pedagogică. menţine tonusul. de îndrumare a activităţii extraşcolare. în realizarea obiectivelor propuse. în raport cu activitatea sa instructiveducativă. solicită. explicare. evitarea rutinei în modul de conducere şi manifestarea atitudinii. responsabil al unui cabinet de specialitate. răspunsurile negative fiind corectate în sens stimulativ. de activitate socioculturală. clasificare. participare. exemplifică. dezvoltă (în grup). desemnare. răspunsuri pe care le comentează. deducţie. sarcini. prin operaţiile logice pe care le conţine şi le provoacă: definire. ca diriginteconsilier. sugerare şi sprijinire a fluenţei şi originalităţii ideilor. afirmare de opinii. • Discursul profesorului influenţează interacţiunea. dirijarea înţelegerii. proiectare a activităţii. o orientează. optimizează. • Educatorul nu numai că provoacă interacţiunea. cerc pedagogic. 41 . • Educatorul utilizează mai ales evaluarea pozitivă. comparare. membru al consiliului profesoral sau de administraţie. Educatorul structurează. cu ipostazele aferente rezolvării diferitelor obiective sau funcţii pe care le ocupă şi de care răspunde: el este privit ca profesor de o anumită specialitate. profesorul foloseşte cel mai des operaţia de solicitare a elevilor pentru a provoca dialoguri. • În modul de planificare. după funcţiile asumate şi împlinite în plan didactic: de organizare şi conducere a clasei ca grup social. dar o şi structurează. profesorul insistă. asigură climatul de omunicare. Potolea găseşte următoarele roluri principale. • În interacţiune.

modelator. protecţie. strategiilor. transmiţător de idei. purtători de valori. delegat de către conducere în rezolvarea unei sarcini. Realizator. Proiectant de acţiuni. păstrând distanţa rece impusă de ştiinţă. animator cultural. formator. De consiliere. reurselor. Iniţiator de idei. conflicte. frânează. programe. inspector şcolar. în selecţia obiectivelor. metode.practician. model de comportament. îndrumă. dar oferă în acelaşi timp elevilor valori şi este preocupat de formarea. conform statutului profesional stabilit (de cadru didactic) şi reglat din punct de vedere normativ: organizator al procesului de învăţământ. Emiţător de mesaje variate. educator. Sociologii deduc rolurile profesorului din funcţiile primite şi asumate.dezvoltarea personalităţii elevilor.consilier. partener al educaţiei. mediator de situaţii. se străduieşte să fie cât mai obiectiv. 42 . sancţionează.membru al unui proiect de cercetare complexă. practician în aplicarea ideilor. De apărare. soluţii. membru al consiliului profesoral. • Ca partener al elevului. cazuri. Participant în activităţi specifice. Geissler sintetizează contradicţiile dintre rolul şi îndeplinirea lor de către profesor: • Ca informator. sfătuieşte. planuri. E. strategii. membru în asociaţii ştiinţifice. Utilizator. Agent de soluţii.lider al unui grup de lucru în şcoală. şef. Diseminator. apelează. ghidare. împreună cu acţiunile de înţelegere a lor. cercetător. Roluri generale ale educatorului în îndeplinirea oricărei activităţi: • • • • • • • • • • • • • De receptor al diferitelor mesaje. De decizie. responsabil al unor acţiuni. relaţii. Sursă de informare. E. transmite.metodist. conţinuturilor. în timp ce în calitate de examinator. conţinuturi. ipoteze. organizator.

a trairilor emotionale si a experientelor de viata traite.• Ca model. Rolul educatoarei in relatia cu copiii este si acela de mediator al comportamentului copiilor. Rolul educatoarei in procesul instructiv-educativ presupune in primul rand transmiterea de noi cunostinte pentru copilul prescolar. sa ia decizii si sa gaseasca solutii pentru problemele intalnite. asista si regleaza conduita de joc a copiilor. impartasirea impresiilor si a unor puncte de vedere personale. Asumarea de catre educatoare a cestui rol presupune intelegerea faptului ca fiecare copil invata intr-un mod aparte si are nevoi de cunoastere diferite. pe care nu il accepta intotdeauna foarte usor. activitate in care se poate angaja uneori ca partener. copiii sunt incurajati sa gandeasca singuri.a calitatii cunostintelor. nevoia de a avea un anumit control asupra unor situatii educationale si de a-si exersa capacitatea de a alege si de a lua decizii iar aceste nevoi trebuie incurajate si indeplinite de educatoare ori de cate ori este posibil. fapt care ii permite adaptarea si diferentierea modalitatilor de relationare individuala cu fiecare copil. Educatoarea devine pentru acesta un punct de reper in contextul bogat in provocari al gradinitei. Educatoarea este si organizatorul activitatii de joc a copilului. Mediul stimulativ al gradinitei si experienta de comunicare in astfel de situatii a educatoarei faciliteaza adaptarea prescolarului la noul sau statut. Angajati in activitati de invatare. oferă şi stabileşte cerinţe morale. in afara parintilor. Copilul se straduieste sa obtina atentia si aprecierea educatoarei. insa intotdeauna observa. dar ca aspect se axează pe Educatoarea este repede perceputa de copilul nou intrat in gradinita drept un adult predare şi instruire morală. accepta fara conditionari regulile impuse de aceasta si ii recunoaste autoritatea absoluta.. Activitatea de disciplinare in gradinita este de natura pozitiva si implica respectarea de catre educatoare a unor principii de baza: 43 . mai ales ca acest proces se suprapune adesea peste primele situatii in care copilul se desparte temporar de parinti. semnificativ. Observarea activitatii ludice este pentru educatoare prilej de cunoastere a identitatii copiilor. Acest lucru nu inseamna renuntarea copilului la manifestarea unor trebuinte firesti precum: afirmarea de sine.

pot fi îndeplinite numai cu un personal devotat. numeroase şi complexe. Este subliniată cu deosebire sarcina formativă ce revine personalului didactic în educarea tinerei generaţii şi nu numai aceea de instruire a elevilor. structura. integrarea învăţământului cu cercetarea şi producţia.• • • • formularea regulilor de comportament intr-o maniera pozitiva si implicarea de redirectionarea comportamentelor inadecvate. grija de a nu amplifica evitarea diminuarii respectului de sine si a motivarii. pentru a răspunde adecvat exigenţelor tot mai mari pe care societatea i le pune în faţă. temeinic pregătit şi înzestrat cu valoroase calităţi personale şi profesionale. Obiectivele care stau în faţa şcolii contemporane. simtul ordinii si a frumosului. echilibrul psihic. cu amprenta sa asupra activitatii si dezvoltarii copiilor prescolari. comparatii intre copii. dinamismul. calitati absolut necesare cadrului didactic se vor regasi si in personalitatea copiilor. nu poate fi realizată doar prin 44 . obligă şcoala să-şi revizuiască principiile. Inclinatia spre imitatie a prescolarilor se manifesta si in preluarea rapida si fidela a comportamentelor. metodologia şi stilul de lucru. De aceea. limbajului si atitudinilor pe care educatoarea le manifesta. preocuparea pentru comunicarea interindividuala. Inversarea de accent de pe informativ pe formativ. sentimentul de vinovatie si rusine. Tot acest ansamblu de relationari inerpersonale conditionate de rolurile sociale si facilitate de specificul activitatii din gradinita se reflecta in climatul psihosocial al grupei si al institutiei. capacitatea de comunicare eficienta.obiectivele. argumentarii prin utilizarea cu discernamant a recompensei si pedepsei. 3. educaţie permanentă. Nu trebuie uitat nici rolul de model pe care educatoarea il joaca in relatia cu copilul.2 EDUCATORUL. Cererea crescândă de educaţie. increderea in sine.MODELATOR AL PERSONALITĂŢII ELEVILOR Transformările importante intervenite în vederea dezvoltarea societăţii afectează într-o măsură importantă şi viaţa şcolii. folosirea cuvantului si a cate ori este posibil a copiilor in stabilirea regulilorintre copii. tonalitatii vocii ca instrumente pedagogice.

Multe cercetări pedagogice analizează procesul de învăţământ. Cu toate că a sporit şi influenţa altor factori în procesul educaţiei. a lărgit câmpul de activitate şi a accentuat interdependenţele. Rolul şi funcţiile sale. Fiecare educator. trebuie să fie atât un bun specialist în domeniu. Pregătirea şi perfecţionarea. învăţător şi profesor din întregul sistem de învăţământ. influenţându-le orientarea. Rolul profesorului rămâne mereu în prim plan în opera de formare a personalităţii elevilor. cadrele didactice îşi vor îndeplini în bune condiţii sarcina de înaltă responsabilitate şi onoare în formarea tinerei generaţii. începând de la imprimarea unei conduite externe. întrucât reclamă o reconsiderare a întregului sistem de învăţământ şi în special o subliniere specială a locului şi rolului profesorului în acest sistem. Sporirea funcţiei profesorului de confident. înseamnă a încorpora noile achiziţii ale cercetării pedagogice şi a preciza domeniile şi direcţiile de competenţă ale acestuia. psihologie pedagogică şi de sociologia educaţiei. Numai îmbinând aceste două calităţi. care a îmbogăţit domeniul didacticii sunt: 5 6 7 8 9 Personalitatea sa. rolul şcolii şi al profesorului în condiţiile societăţii. până la formularea aspiraţiilor şi idealurilor de viaţă. cât şi un bun educator.simpla formulare a unor deziderate elevate. Efectele activităţii şi personalităţii profesorului au făcut obiectul unor cercetări de pedagogie. urmărindu-se ridicarea eficienţei activităţii pedagogice în general şi a profesorului în special. transmiţător al valorilor culturale. Comunicarea şi relaţiile cu elevii. el fiind principalul modelator al personalităţii elevilor. el fiind specialistul care participă la formarea cadrelor pentru toate sectoarele de activitate. consilier. profesorul îşi păstrează numeroase prerogative în acest domeniu. 45 . Eficienţa activităţii sale. A reveni mereu asupra rolului şi funcţiilor profesorului. Principalele direcţii de cercetare ştiinţifică privind rolul educatorului.

a-i aduce îmbunătăţirile care i se impun.educativă. Noul statut al profesorului impune o pregătire mai complexă. profesiunile didactice. educativ al populaţiei. Profesiunile didactice reflectă trăsăturile importante pe care societatea vrea să le posede tânăra generaţie. a le spori ponderea formativă în ansamblul activităţilor ce le desfăşoară. Aceste profesiuni constituie o verigă însemnată în mecanismul vieţii sociale. au fundamentat unele observaţii şi date acumulate în timp şi au conferit un caracter ştiinţific deciziilor privind organizarea şi conducerea procesului de învăţământ. mai largă şi mai temeinică. realizarea parametrilor principali caracteristici omului nou cerut în societate. 46 . Statutul educatorului se cere şi el reconsiderat la toate treptele de învăţământ. cu noile date ale cercetării ştiinţifice. cu noile modalităţi de lucru în activitatea didactico. Profesorul ocupă o poziţie cheie în activitatea de programare. fac din cadrul didactic un valoros colaborator al noilor generaţii în munca de auto. au sporit caracterul ştiinţific al unor recomandări pedagogice. Reflectând concepţia care se află la baza pregătirii tineretului şi a creşterii nivelului cultural. de la educator până la profesor unversitar. A revedea statutul cadrului didactic mai înseamnă a-l pune de acord cu noile obiective ale şcolii. Extinderea educaţiei permanente impune şi ea modificări substanţiale în statutul profesorului. Creşterea atribuţiilor educative. precum şi de modernizarea tehnologiei didactice.Concluziile desprinse din aceste cercetări au îmbogăţit tabloul caracteristicilor educatorilor. determinată şi de responsabilitatea ce îi revine şi de rolul accentuat al elevului în procesul propiei formări. de organizare. etc. ele vizează realizarea unuia dintre marile imperative ale societăşii noastre şi anume transmiterea valorilor culturale şi asigurarea continuităţii şi creativităţii sociale. A reconsidera statutul cadrelor didactice înseamnă reexaminarea dintr-o perspectivă nouă. cum sunt planificatorii.formare şi de afirmare a idealului de viaţă. realizare şi evaluare a procesului educaţional. animatorii culturali. asigură prin specificul lor. datorită apariţiei unor noi specialişti în învăţământ. cât şi ca specialist în coordonarea influenţelor educative. atât ca activist cultural. a revedea funcţiile acestor cadre şi poziţia lor în relaţiile lor cu elevii şi cu ceilalţi factori educativi.

de a compara. de a generaliza. sistemul de adaptare a copilului la viaţa de grădiniţă trebuie să se modifice. îşi foloseşte imaginaţia. jocul poate contribui la formarea unei atitudini pozitive faţă de muncă. pune în practică abilităţile şi priceperile dobândite. de a stabili asemănări şi deosebiri. educatoarea caută să antreneze toţi analizatorii: vizual. de a analiza şi descrie. Ea trebuie să asigure acele condiţii care să ţină seama de ritmul propriu al copilului. Prin joc. copilul este un iniţiator al lumii sale proprii. Educatoarea trebuie să ofere copiilor aflaţi la vârsta preşcolară condiţiile necesare pentru o dezvoltare normală. Jocul este activitatea de bază a copilului. olfactiv. îşi îmbogăţeşte bagajul de cultură şi dezvoltă creativitatea şi sensibilitatea. El are o putere imensă în viaţa copiilor. cărora li s-a imprimat o puternică notă socială. Educatoarea este o mijlocitoare nu numai între copil şi familie. a impus o necontenită prefacere a sistemului de învăţământ. de a observa. o înnoire şi îmbogăţire a profilului profesiunilor respective. Ca activitate fundamentală.de a se orienta în spaţiu). Grădiniţa introduce copilul într-o colectivitate care începe prin a fi un grup neorganizat şi are menirea de a contribui la dezvoltarea lui psihică şi mai ales la dezvoltarea identităţii şi a identificării cu modele sociale mai complexe şi mai socializate. În realizarea unor jocuri şi exerciţii. Deoarece în grădiniţă există tutela educatoarei şi a grupului de educatoare şi un regim de viaţă şi de instruire ce se adresează tuturor la fel. deci egal. de nevoile sale afective şi de activitatea sa fundamentală – jocul. ci şi între copil şi copil sau între copil şi mediul înconjurător. în grupul de grădiniţă se vor forma treptat interrelaţii sociale de vecinătate şi de simpatie. Profesorul a constituit punctul de plecare în construirea unei concepţii pedagogice despre învăţământ şi educaţie. gustativ pentru a ajunge la formarea unor deperinderi intelectuale ( de a asculta indicaţiile educatoarei. tactil-termic. Foarte iubite sunt şi jocurile de rol. de a sesiza unele legături între obiecte şi fenomene ale naturii. Perioada de adaptare . auditiv. 47 . de trecere a copilului de la atmosfera de familie la cea din grădiniţă şi apoi din şcoală nu se petrece la fel pentru fiecare copil. În timp. fapt ce depinde mult şi de tactul pedagogic al educatoarei. modalitatea de iniţiere treptată în procesul complex al învăţării.Încercarea şcolii de a pregăti cadre pe măsura exigenţelor societăţii actuale. este „munca” lor.

entuziasm. În munca educatoarei se întâlnesc două realităţi de care trebuie să ţină tot timpul seama: trăsăturile comune ale copilăriei. manifestată prin întrebări se transformă treptat într-o activitate intelectuală intensivă. despre ceea ce se petrece sub ochii lui. Curiozitatea spontană a copiilor. În activitatea de zi cu zi . Cei care ştiu să-şi asume responsabilităţi încă din anii copilăriei. curiozitate intelectuală. Educatoarele pot să profite de interesul şi jocul copiilor şi să le folosească pentru a stimula gândirea şi învăţarea. să descrie fenomenele şi în absenţa acestora. cooperarea cu grupa. despre mediul înconjurător. dar disciplinată laactivităţile frontal-dirijate. raporturile cu sine şi cu ceilalţi. Programul zilei trebuie conceput în mod ştiinţific. astfel încât acesta să poată atinge momentul când îşi formulează singur reguli şi principii. o fac cu uşurinţă şi atunci când sunt adulţi. pe primul plan se situează interesul cognitiv. Educatoarea provoacă copii să verbalizeze. de a afla cât mai multe despre viaţă. Copiii sunt încurajaţi să aibă cât mai multe iniţiative în cadrul procesului de învăţare. Ea trebuie să susţină şi să consolideze dezvoltarea şi comportamentul copilului.La vârsta preşcolarităţii. Exemplul său personifică acele calităţi pe care doreşte să le regăsească la copii: implicare. Educatoarea trebuie să respecte ideile copiilor şi să le utilizeze pentru a modela reguli. Educatoarea nu trebuie să intervină atunci când observă că un copil se străduieşte şi doreşte să realizeze ceva singur. încât să permită exercitarea influenţei educative în: relaţionarea cu colegii în activităţile liber-creative. bine structurat. De ea depinde atmosfera şi tonusul clasei. dar nici nu pot fi introduse arbitrar. Rolul fiecărei educatoare este de a şi-l face pe copil partener în demersul educativ. Ea trebuie să interacţioneze cu copiii pe măsură ce aceştia se joacă şi lucrează. participarea activă. regulile nu pot lipsi. diversitatea lor şi unicitatea fiecărui copil cu care va lucra. Atât educatoarea cât şi copilul pot iniţia sau conduce activităţi. 48 . să reproducă prin intermediul cuvintelor esenţialul obţinut prin observare. dorinţa copilului de a cunoaşte tot ce-l înconjoară.

Acestea se pot realiza cu succes în periada preşcolară petrecută în grădiniţă prin joc. Puntea de trecere a copilului de la grădiniţă la şcoală presupune un anumit nivel de dezvoltare fizică.Froebel nu şi-a propus în mod explicit să rezolve problema supravegherii copiilor pe perioada în care mamele trebuiau să lucreze în producţie. de roluri în joc. Funcţiile generale se axează pe socializarea copilului şi pe pregătirea acestuia pentru şcoală. El. Fr. sub atenta observare. întreţinerea de sarcini. 3. funcţiile pe care le îndeplineşte învăţământul preşcolar sunt funcţii operaţionle. W. au fost angajate foarte multe femei în activitatea de producţie. Aceste funcţii sunt următoarele: funcţia socială. Folosirea jocului ca formă de activitate conducătoare în dezvoltarea psihică a copilului şi îmbinarea raţională a acesteia cu elemente ce trebuie învăţate.3 FUNCŢIILE ÎNVĂŢĂMÂNTULUI PREŞCOLAR Pe ansamblu. de marcări pozitive a momentelor pozitive în faţa colectivului. apoi permanente. morală. abilităţi. smucitul). Efortul educatoarei trebuie să se orienteze în câteva direcţii prioritare ca: • • • • Orientarea şi desfăşurarea variatelor activităţi instructiv-educative în funcţie de obiectivele prevăzute de programă. Adaptarea preşcolarului la cerinţele şcolii presupune dobândirea de către copil a unei maturizări care să îl facă apt pentru activitatea de învăţare de tip şcolar. funcţia educativă şi funcţia instructiv-educativă.Un obiectiv major în cadrul educaţiei copiilor preşcolari este să-i învăţăm să se autocontroleze. fiind nevoie de forţă de muncă. când. era 49 . Promovarea consecventă a metodelor active (participarea efectivă şi conştientă a copiilor la activităţi). întâi ocazionale. coordonare şi îndrumare a educatoarei. intelectuală. oferirea de responsabilităţi. Funcţia socială. ajutându-i să recunoască şi să găsească soluţii pentru comportamentele problemă. explicându-le consecinţele unui comportament greşit (lovitul. voliţională. dobândirea unor capacităţi. în calitate de pedagog. Grădiniţa a apărut în perioada industrializării. Tratarea diferenţiată a copiilor în cadrul activităţilor. priceperi şi deprinderi absolut necesare şcolarizării.

odată cu dezvoltarea societăţii pe ansamblu. instituţia care ajută la dezvoltarea trupească şi sufletească a copiilor. toate având o vădită tentă educativă. funcţia socială a grădiniţei a fost dublată de funcţia educativă. care are ca obiective generale: acomodarea la cerinţele sistemului şcolar şi alfabetizarea iniţială. poezii şi poveşti. şi anume: socializarea copilului preşcolar şi pregătirea copilului pentru integrarea în şcolală. însuşi faptul că unele legi şcolare prevedeau integrarea grădiniţei de copii în şcolile primare demonstrează recunoaşterea funcţiei educative a învăţământului preşcolar. care rezolvau în mod optimal cerinţa socială a epocii respective. Această accentuare s-a produs pe două direcţii principale. implicit. Funcţia instructiv-educativă. Coincidenţa lansării „grădinilor de copii” cu nevoia de supraveghere a copiilor mici a dus însă la răspândirea rapidă a acestor noi instituţii. funcţia predominantă a grădiniţei a fost funcţia socială. În ceea ce priveşte funcţiile specifice. operaţionale ale învăţământului preşcolar. Conţinutul activităţilor din grădiniţele de copii consta în jocuri.proecupat de necesitatea educării copiilor mici. Începând cu prima parte a secolului al XX-lea. cele mai semnificative ar fi următoarele: a) consolidarea şi accentuarea grădiniţei ca instituţie cu caracter predominant educativ. s-a accentuat din ce în ce mai mult funcţia instructiv-educativă a învăţământului preşcolar. cântece. 84 din 1995 a instituit grupa pregătitoare ca treaptă de trecere de la grădiniţă la şcoală. Funcţia educativă. Legea învăţământului nr. Odată cu dezvoltarea şi modernizarea industriei şi. Funcţia grădiniţei era clar specificată în aceste legi şcolare de instituţie care sprijină şi completează educaţia familială. De asemenea. exerciţii de vorbire. Pe la sfârşitul secolului al XIX-lea. povestiri şi desen. Pe de altă parte. la începuturile învăţământului preşcolar. această nouă funcţie a grădiniţei consta mai ales în organizarea plăcută a timpului copiilor mici prin jocuri. această grupă a fost inclusă în primul ciclu curricular – ciclul achiziţiilor fundamentale. mişcări şi cântări. care îi asigură copilului o deschidere mai mare în pregătirea pentru viaţă. Ca urmare. de luare în supraveghere a copiilor mici în timpul în care mamale trebuiau să lucreze. În toate legile învăţământului românesc din prima parte a secolului al XX-lea s-a subliniat nevoia de colaborare între familie şi grădiniţă. 50 .

prin natura sa).b) fundamentarea ştiinţifică a construirii unitare a sistemului de învăţământ. în faţa acestor majore sarcini. În grădiniţă. 51 . se fac mai puţin referiri la aceste aspecte.cluburi sportive. grădiniţa. împlinirea misiunii profesionale se împleteşte cu personalitatea. de covârstnici. mediul ambiant . 3. Ea se îndeplineşte deopotrivă de către părinţi. punând jaloane. Dacă în pregătirea profesională există un sistem bine pus la punct de formare şi perfecţionare pentru cadrele didactice. în ceea ce priveşte competenţele general-umane. c) realizarea unităţii activităţilor instructiv-educative din grădiniţă şi şcoală. cu profilul general-uman al fiecărei educatoare. grădiniţei şi şcolii.5 PERSONALITATEA EDUCATOAREI Educaţia este una din funcţiile esenţiale şi permanente ale societăţii. ca verigă iniţială.animat şi neanimat (prin ceea ce oferă. cadrele didactice din învăţământul preşcolar. Dintre toţi. organizaţii culturale. d) sprijinirea părinţilor în procesul educaţiei în familie şi asigurarea unităţii actiunilor educative ale familiei. Comportamentul didactic presupune implicarea personalităţii cadrului didactic. grupul de prieteni. De aceea. au o misiune de maxima importanţă: educarea copiilor preşcolari. aceşti factori educativi. direcţionând şi oferind modeie. care să aibă la bază. organizaţii . exigenţele pregătirii acestor cadre didactice sunt maxime. Educatoarele acţionează asupra personalităţii în formare a acestora. sunt importante pentru noi însuşirile noastre biopsihice. pe lângă bagajul informaţional pe care trebuie să-1 deţinem şi să-1 transmitem copiilor şi deprinderile pe care trebuie să le formăm acestora. exersarea perfecţionării acestora este mai puţin avută în vedere. Calităţile necesare unui bun educator al copiilor de vârsta preşcolară pot fi grupate în: a) calităţi pedagogice: • capacitatea de înţelegere şi comunicare pe plan afectiv cu copiii.grădiniţă şi şcoală. asigurând totodată unitatea şi continuitatea acestui drum. asigurând copiilor o deschidere optimală pentru parcurgerea tuturor nivelelor sistemului de învăţământ. instituţii . cadre didactice. reprezentând prima verigă socială cu răspundere formativă a viitorilor cetăţeni. însuşirile de personalitate etc.

îngreunează actul comunicării. • capacităţi organizatorice.• capacitatea de a accesibiliza conţinutul ştiinţific. 2. chiar daca nu implică pericolul disconfort. de asemenea. Dorim să mai precizăm că. • creativitatea în organizarea activităţilor.constă în modul deschis de adresare. prin exemplul personal. auz). în grădiniţă. şcolarul are mai multe modele educative. interesul pentru nou şi pentru propria perfecţionare. să ştie să-şi valorifice calităţile şi să-şi mascheze sau să-şi suplinească eventualele lipsuri. foarte importante pentru educatoare. în organizarea şi desfăşurarea activităţilor cu grupa de copii. • capacitatea de a manifesta interes faţă de copii: • capacitatea de a-i influenţa pe copii. mai ales. de a le modela personalitatea. alegerea fiind determinată de starea afectivă pe care i-o insuflă. Disfuncţiile patologice.acuitatea senzorio-perceptivă (văz. • spiritul deschis. • imaginaţia bogată. • cap acitatea de autostăpânire. cu cât preşcolarul beneficiază numai de un singur model educativ . E necesar. . 1. având mai mulţi profesori. Dintre aceste însuşiri enumerăm: capacitatea de comunicare . însuşirile biopshice constituie o condiţie sine-qua-non a îndeplinirii profesiunii didactice. în 52 contaminării copiilor. motricitatea generală sunt implicate direct în actul comunicării.cel al educatoarei . • tactul pedagogic. ca fiecare cadru didactic sa se cunoască.capacitatea de concentrare şi atenţia distributivă este o calitate ce capătă valenţe deosebite cu cât vârsta copiilor este mai mică. însuşirile de personalitate sunt.spre deosebire de această situaţie. în formare. b)calităţi ce ţin de personalitate: • spiritul organizatoric.starea de sănătate (fizică şi psihică). . toate acestea sunt cu atât mai importante. creează . .

logic. să anuleze bucuria reuşitei. simpatia acestuia. influenţează întregul sistem cognitiv. Evaluarea performanţelor personale şi stăruinţa în îmbunătăţirea acestora. inventivitate. încrederea în sine şi în ceilalţi sunt calităţi necesare în meseria de dascăl. anumiţi 53 farmecul personal. Când devine o constantă a modului de raportare la realitate. . stimulativ. succesul.o bună memorie. Este necesară cultură generală temeinică. obiectivitatea.multe ori. motivaţional. Prin contrast. prezenţă de spirit şi imaginaţie. perseverenţă. creativitate. firea sociabilă. cunoscută fiind dorinţa de informaţii a copilului. afectiv.răbdarea şi interesul pentru a-1 „descifra" pe interlocutorul preşcolar. cu nesiguranţele sunt atribute ale unui cadru didactic „cu har". Gândirea pozitivă exprimă echilibrul interior şi ajută integrarea socială. chiar amănunţite. ce exprimă încredere în forţele proprii şi favorizează performanţele. Există situaţii când ne simţim atraşi instantaneu de însuşirile socio-afective: echilibrul emoţional. este excesiv critică. gândirea negativă (negativismul) nu oferă soluţii constructive. conduita individului. pe lângă o anumită structură psihică. constant şi consecvent. Dezvoltarea gândirii pozitive presupune. lupta cu „gândurile negre". ajungând să distrugă siguranţa. altruism. expresiv. în general. Dintre factorii ce favorizează aceste însuşiri amintim: . de a crea un mediu empatic ce favorizează relaţiile pozitive. capacităţi intelectuale . căreia noi trebuie să-i facem faţă prin explicaţii corecte şi. şi antrenament conştient. O altă categorie de competenţe ce ţin de individualitatea fiecărui cadru didactic sunt cele exprimate prin posibilitatea de a capta'rapid interesul interlocutorului. constructiv. folosirea unui limbaj corect din punct de vedere gramatical. De asemenea. în modul plăcut în care se prezintă cadrul didactic în faţa copilului. cultivarea potenţialului mental.gândirea pozitivă .este un mod de abordare a situaţiilor. de cele mai. reuşita.

mai reţinute ori mai largi. nuanţează unele trăiri etc. prin atitudine încurajatoare. de alţii. Fiecare ne putem exersa farmecul personal. nici nu aşteaptă altceva din partea noastră. priceperea de a organiza sub diferite forme repetarea materialului predat până la înţelegerea deplină şi fixarea cunoştinţelor. cuceresc prin ţinută. capacitatea. capacitatea de a adopta diferite stiluri de conducere. Competenţa psihopedagogică se manifesta în: alegerea căilor şi a mijloacelor cele mai potrivite pentru a face materialul de predat accesibil tuturor copiilor. în grupă. prin lucrurile interesante pe care ni Ie împărtăşesc. un climat de încredere şi emulaţie. În concluzie. din modul plăcut şi decent de a ne îmbrăca. În legătură cu personalitatea profesorului este important să se cunoască şi influenţa comportamentului nonverbal în organizarea şi desfăşurarea procesului didactic şi a întregii activităţi la grupa de preşcolari.de a înţelege copilul.interlocutori . capacitatea de a stabili uşor legături comunicative cu copiii şi de a-i obişnui şi pe ei să realizeze uşor asemenea legături. mai atenţi cu semenii lor. prin zâmbet. subliniază cele rostite. din căldura vocii. prin timbrul şi inflexiunile vocii. atât de sensibil. ca un magnet. Există persoane care atrag. personalitatea educatoarei trebuie astfel modelată încât aceasta să exprime competenţele amintite mai sus cu atât mai mult cu cât ea este. Dacă vom fi ceva mai atenţi vom observa că cei ce posedă farmec personal sunt mai dezinvolţi.ori respinşi. capacitatea de a folosi în mod adecvat puterea autorităţii. Competenţa psihologică se pune în valoare prin: capacitatea de a crea. atrag atenţia ori provoacă teama. mimica întregeşte cele comunicate. În valorificarea acestor trăsături orice cadru didactic trebuie să manifeste competenţă psihologică (a) şi competenţă psihologică (b). simpatizate se spune că au farmec personal. Despre persoanele care au darul de a se face repede acceptate. De fapt. această capacitate de a cuceri dragostea copiilor a! căror suflet. cum am mai 54 . atracţia ce o vom exercita (sau nu) asupra copiilor va veni şi din înfăţişarea îngrijită. Astfel mişcările. de a-1 sprijini cu încurajări atunci când este necesar. din interesul ce-1 vom arăta permanent fiecărui membru al grupei de preşcolari. simpatia tuturor.

desfăşoară o bogată activitate extraşcolară. condiţiile generale în care se desfăşoară procesul de educaţie şi concepţia pedagogică aflată la baza acestui proces.spus. Este vorba. prin exemplul educatorilor înşişi. Personalitatea educatorului constituie factorul subiectiv principal care imprimă un anumit caracter şi o anumită intensitate interacţiunilor sale cu elevii. THEODOSIU). În sfârşit.scopuri şi obiective). prelucrează şi transmite cunoştinţele cuprinse în curriculum şi manualele şcolare. interacţiunea dintre învăţător şi elevi. care influenţează relaţiile învăţătorelevi. Printre cele mai importante se numără: personalitatea învăţătorului. el organizează şi conduce activitatea instructiv. de atmosfera generală. După cum se ştie. După modul în care sunt formulate finalităţile educaţiei (ideal. a cinstei şi a politeţei. 3. desigur. de condiţiile materiale.4 RELAŢIA EDUCATOR.ELEV „Când profesorii vor fi mai aproape de elei. de aspectele organizării şcolare. un anumit caracter. de dotarea şcolii cu mijloace de învăţământ. singurul model care i se oferă preşcolarului în această etapă. într-o mare măsură.didactic. Pe de altă parte. atunci se va stabili un climat cu adevărat propriu educaţiei omului”. modelează prsonalitatea copilului.ro). (www. Esenţa şi caracterul relaţiilor educaţionale sunt determinate de anumite condiţii subiective şi obiective. când vor dispare şi violenţa verbală şi gestul brutal. etc. îl constituie concepţia pedagogică ce stă la baza activităţilor educaţionale. un factor de maximă importanţă. stilul de muncă. modul în care este privită natura copilului şi posibilităţile de formare a trăsăturilor sale de personalitate imprimă contactului şi raporturilor reciproce dintre educator şi educat o anumită orientare.educativă din şcoală. (D. când se va renunţa la pedeapsă şi se va face apel la simţul demnităţii şi al raţiunii. sprijină ceilalţi factori educativi care se asociază eforturilor şcolii etc. 55 . completând bineînţeles modelele din cadrul familiei. când se vor învelera nobleţea muncii. Condiţiile generale în care se desfăşoară instrucţia şi educaţia reprezintă un factor obiectiv care influenţează.

antipatie sau neacceptare. consider că atât în procesul formării iniţiale a învăţătorului. între educator şi elevi se pot manifesta. un accent deosebit trebuie pus pe dezvoltarea a două dintre competenţele personalităţii sale: competenţa morală şi competenţa psihosocială. posibilitatea sa de a influenţa cu uşurinţă indivizii şi grupurile de elevi. capacitatea de a adopta rapid diferite stiluri comportamentale etc. este preocupat mai mult de receptarea celor transmise şi mai puţin de dimensiunea afectivă sau emoţională a vieţii şi activităţii din clasă.cetăţenesc pentru comnunitatea socială în care trăieşte etc. atunci când sub aspectul comunicării didactice.Adeseori. De regulă. Cea de-a doua. în mod spontan sentimente de atracţie sau de respingere. atrcţie şi acceptare. Această stare. sunt de tip unidirecţional. capacitatea de a utiliza corect puterea şi autoritatea. dezvoltarea unor relaţii socio-afective pozitive între învăţători şi elevi. precum şi de alte trăsături de personalitate. de simpatie sau antipatie. conform cu exigenţele moralei sociale. Din asemenea motive. După cum se ştie.competenţa psihosocialăpresupune: capacitatea educatorului de a adopta un rol diferit. alături de eventualele sentimente de respingere.constituirea sa ca nivel spiritual şi moral. În asemenea condiţii. unei conlucrări eficiente între participanţii la acţiunea de instruire. Interdependanţa şi fuziunea celor două tipuri de competenţe. prima este asigurată de elementele ce conferă o bună funcţionalitate conduitei morale a învăţătorului: cunoaşterea valorilor şi normelor morale ale societăţii. 56 . alături de aptitudinile sale pedagogice. învăţătorul apare în faţa clasei doar de calitate de transmiţător de informaţii. cu implicaţii negative asupra rezultatelor învăţării şi a educaţiei şcolare pe ansamblu. conduce la traumatizarea relaţiilor pedagogice. relaţiile învăţătorelevi. precum şi cu exigenţele deontologiei pedagogice. existenţa unor deprinde4ri şi obişnuinţe morale. cât şi în formarea sa continuă. de acceptare sau neacceptare etc. bazate pe sentimente de simpatie. stau la baza ralaţionării corecte şi eficiente a învăţătorului cu elevii în procesul educaţiei. manifestate uneori faţă de anumiţi elevi. capacitatea de autocontrol asupra atitudinilor şi modul său de comportare în orice situaţie. permite constituirea uniu climat psihosocial favorabil.

că este cea adevărată. aşa cum se desprinde din cele prezentate. nu sunt într-o corespondenţă directă cu ceea ce copilul simte. În ceea ce priveşte maaximumul. acesta se numeşte autenticitate. decât dacă el doreşte aceasta. Să accepte faptul că. într-o anumită perioadă a şcolarităţii. ci e nevoie a părea cel puţin. adulţii din rândul cărora şi el face parte. există o paletă largă de credinţe şi comportamente. Esenţial este modul în care învăţătorul întămpină această speranşă şi o împlineşte. el nu este atât cel care ştie. minimumul cerut învăţătorului este credibilitatea: de orice fel ar fi persoana ce locuieşte înăuntrul său. În mare măsură. Prin definiţie. De bună seamă. Valoarea fundamentală însă. cu ceea ce el intuieşte. el trebuie să fie acele valori. De mai mult. pe această scală a specificităţii individuale. Se poate întâmpla însă un lucru şi mai grav. persoana dinafară nu trebuie să trezească bănuieli copilului. trebuie să fie numai una: adevărul moral. mai întâi faţă de sine.Persoana învăţătorului joacă un rol fundamental. mai ales a persoanelor 57 . El trebiue să ştie cum să trăiască în ele şi să arate calea pentru cei care vor să urmeze drumul său. Dezvoltarea spirituală şi afectivă. determinată de însăşi natura umană. aceste realităşi psihologice. deşi legată de cea intelectuală. care este însăşi existenţa. între ceea ce numim maximum şi minimum. cât acela care cunoaşte: el nu este atât cel care trăieşte. Faptul că un copil nu posedă operaţiile mentale ce se presupune a le avea adultul. să-şi cunoască rolul de mentor moral şi să-l accepte. dacă. Învăţătorul trebiue să credă în valorile pe care le cere elevilor săi. ce are el de făcut? Un singur lucru. apoi faţă de ceilalţi. în ochii elevului. copilul este o făptură făcută pentru iubire şi care tânjeşte după afecţiunea celor maturi. şi anume. va fi rănit de nedreptate şi va înceta să mai aibă încrdere. În acest context. între cele două extreme. faptul ca el nu „pricepe” multe lucruri. Un copil va simţi întotdeauna adevărul. Autenticitatea. cât acela care există. dacă altfel nu se poate. Aşadar. deci. extrem de simplu în enunţ. El este speranţa copilului şi amăndoi ştiu asta. învăţătorul este agentul moral în contextul educaţiei şcolare. nu sunt în dependenţă absolută de aceasta din urmă. Aceasta pentru că un copil poate fi mult timp înşelat. Aceste ecouri ale nedreptăţii rămân în sufletul copilului şi îl fac să privească cu bănuială lumea dimprejurul său şi să suspecteze mai târziu. copilul trăieşte efectiv prin intermediul învăţătorului. dar şi minciuna.

Dascălul trebuie să fie personal şi empatic în comportament. dacă cel ce le reprezintă este o persoană îndrăgită:”Răul” devine „binele” pentru simplu fapt că adultul ce-l promovează este o persoană importantă din acel moment. Răspunderea morală este invizibilă şi acţionează pe termen lung. Aşadar. Este uşor pentru un matur să modifice o viaţă de copil. 58 . asumându-şi conştient funcţia de agent moral în contextul şcolar. responsabilitatea morală a educatorului este uriaşă. mult timp dupa ce influenţa propiu-zisă şi-a încetat acţiunea. echilibrat în raţionamentul moral. Pentru a câştiga această iubire. de obicei. aşa cum se face în evaluarea informaţiei predată de învăţător şi achiziţionată de elev. el este gata să accepte ca bune.importante din viaţa sa. fără măcar să-şi dea seama de aceasta. este imposibil de cuantificat dacă ne aflăm pe teritoriul eticii. benefică ori nu. lucruri respinse cu putere dacă vin de la alţi adulţi. stăpânind cu autoritate rolul de consilier. părinţii şi învăţătorul. nonvalorile pot deveni valori în viaţa unui copil. Moralitatea nu se poate măsura şi influenţa.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful