You are on page 1of 12

COMPARAŢIA SISTEMULUI FISCAL ROMÂNESC CU SISTEMUL FISCAL DIN GERMANIA 1

Cuprins

Introducere ................................................................................................................................... 2

Fiscalitatea ................................................................................................................................... 2

Politica fiscală ............................................................................................................................... 2

Impozitele ...................................................................................................................................... 3

Taxele ............................................................................................................................................ 3

Contribuţii sociale ......................................................................................................................... 3

Impozitul pe profit .................................................................................................................................. 3

Impozitul pe veniturile realizate de persoanele fizice ........................................................................... 6

Tva ........................................................................................................................................................... 7

Impozitarea succesiunilor şi a donaţiilor ............................................................................................... 9

Impozitele pentru deţinerea sau transmiterea de imobile ...................................................................... 9

Accizele ........................................................................................................................................ 9

Concluzii ..................................................................................................................................... 10

Bibliografie .................................................................................................................................. 12

1
COMPARAŢIA SISTEMULUI FISCAL ROMÂNESC CU SISTEMUL FISCAL DIN GERMANIA 2

Bugetul tuturor ţărilor, mai mari sau mai mici , dezvoltate sau în curs de dezvoltare, se
alimentează, în principal din prelevări obligatorii. Peste tot, deci, veniturile bugetare se constituie pe
cale fiscală, prin impozite obligatorii. Prelevările acestea obligatorii pot fi: fiscale (impozite în
înţelesul exact al cuvântului) sau parafiscale (cotizatii,contributii). Se poate observa faptul că gama
instrumentelor fiscale este foarte largă şi, aşa cum stau lucrurile peste tot, nu pare să se oprească
aici. Aceasta , deoarece instrumentele fiscale sunt mai puţin riscante din punct de vedere politic şi
mult mai rentabile financiar. Sub acest aspect, al numărului şi mărimii impozitelor, există ţări care
fac parte din aşa zisul “paradis fiscal” şi ţări care trăiesc un adevărat “coşmar fiscal”. Una dintre
acestea din urmă este şi România, cu unele dintre cele mai împovărătoare şi mai descurajante
pentru afaceri. Fiscalitatea modernă, dură sau mai puţin dură, asigură finanţarea activităţilor
statului, contribuie la reglarea cererii şi ofertei globale, redistribuie bine veniturile si bogăţia. În
politica fiscală, înmulţirea sau împuţinarea impozitelor, reducerea sau anularea unora dintre ele,
schimbarea poziţiei în structura veniturilor bugetare nu duc, întotdeauna la rezultatele scontate,
pentru că nu de puţine ori efectele lor se neutralizează. Pentru a se asigura o corelare cu situaţia
indicatorilor macro – economici, cu cerinţele mediului de afaceri si construcţia bugetară viitoare in
domeniul politicii de natură fiscală este necesară perfecţionarea continuă a cadrului legislativ.
Fiscalitatea este un instrument eficient în serviciul unei politici care se traduce printr-o anumită
viziune asupra vieţii în comun, organizată de către componente ale puterii specializate în
gestionarea serviciilor publice pentru a căror bună funcţionare este necesară colectarea unor resurse
financiare. Fiscalitatea are, de foarte multă vreme, o imagine negativă. Ea este considerată, de către
contribuabili, drept o formă de constrângere exercitată de statul spoliator, care scoate din
buzunarele cetăţenilor anumite sume de bani câştigate cu greu şi deci bine meritate de aceştia.
Formele de realizare a fiscalităţii poartă denumiri variate, cum la fel de variate sunt şi relaţiile pe
care ele le desemnează.

Politica fiscală este opera puterii statale ori suprastatale, ea reprezintă arta determinării şi
implementării caracteristicilor generale ale impozitului, caracteristici care trebuie să fie în măsură a
conferi prelevărilor obligatorii vigoarea şi supleţea necesare asigurării unei colectări
corespunzătoare a veniturilor publice destinate acoperirii nevoilor generale şi comune la nivel local
sau pe o arie mai largă. Politica fiscală se află la graniţa dintre politica bugetară şi tehnica fiscală.
Concret, politica fiscală se stabileşte în raport direct cu opţiunile statului în materie de impozite şi
taxe, în sensul că ea trebuie să impună utilizarea conştientă a întregului ansamblu de instrumente şi
procedee cu caracter fiscal pentru stabilirea nivelului, structurii şi regimului facilităţilor fiscale în

2
COMPARAŢIA SISTEMULUI FISCAL ROMÂNESC CU SISTEMUL FISCAL DIN GERMANIA 3

procesul repartiţiei produsului social, astfel încât să se asigure realizarea obiectivelor politice,
economice şi sociale. În principiu, prin politica fiscală trebuie să se identifice sursele de venituri
prin a căror colectare să se pună la dispoziţia statului sumele necesare acoperirii cheltuielilor
publice. Cum în perioada modernă ritmul creşterii cheltuielilor publice depăşeşte posibilităţile de
obţinere a resurselor băneşti necesare exclusiv prin intermediul fiscalităţii, o parte a resurselor se
asigură pe seama împrumuturilor interne şi/sau externe.

Impozitele reprezintă forma de prelevare a unei părţi din veniturile sau averea persoanelor fizice
sau juridice la dispoziţia statului în vederea acoperirii cheltuielilor sale. Această prelevare se face în
mod obligatoriu cu titlu nerambursabil şi fără contraprestaţie din partea statului . Impozitele pot fi
în natură sau în bani; directe sau indirecte; pe avere, pe venit sau pe cheltuieli; financiare sau de
ordine; centrale sau locale. Conform unei clasificări tehnice, există impozite de repartiţie şi
impozite de cotitate, impozite specifice şi impozite ad valorem, reale şi personale. Clasificarea
economică grupează impozitele în: impozit pe venit, impozit pe consum şi impozit pe avere.

Pentru anumite categorii de acte şi servicii prestate – la cererea contribuabililor – de către organe
de stat, instituţii publice sau alte entităţi asimilate acestora se încasează taxe. Taxele pot fi judiciare
sau extrajudiciare; centrale sau locale; fiscale sau parafiscale. În vederea realizării în practică a
politicii fiscale a statului, impozitele şi taxele trebuie să indeplinească următoarele funcţii:

− contribuţia la formarea fondurilor generale de dezvoltare a societăţii;

− redistribuirea unor venituri primare sau derivate ce se realizează prin preluarea unor resurse
băneşti în vederea repartizării lor în scopul satisfacerii unor trebuinţe ale altor persoane decât
deţinătorii iniţiali ai respectivelor resurse;

− reglarea unor fenomene economice sau sociale: prin intermediul impozitelor şi taxelor pot fi
influenţate preţurile mărfurilor şi tarifele lucrărilor ori serviciilor prestate, ceea ce conduce la
rentabilitate şi eficienţă economică sau la protecţia economiei naţionale.

Contribuţiile sociale sunt datorate pentru constituirea fondurilor publice necesare acoperirii
nevoilor din domeniul securităţii sociale.

1. Impozitul pe profit

În ţara noastră, sistemul de impozitare a profitului se află într-un proces continuu de


perfecţionare, fapt care determină evidenţierea unui traseu pe care l-a urmat reglementarea legală din
3
COMPARAŢIA SISTEMULUI FISCAL ROMÂNESC CU SISTEMUL FISCAL DIN GERMANIA 4

domeniu.
Baza de impunere, adică suma căreia urmează a se aplica cota legală în vederea stabilirii
impozitului datorat de contribuabili o reprezintă profitul anual impozabil. Profitul impozabil se
calculează ca diferenţa între veniturile obţinute din orice sursă şi cheltuielile efectuate în scopul
realizării veniturilor, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile şi la care se adugă
cheltuielile nedeductibile. În conformitate cu reglementarea actuală, în România, subiectele de drept
debitoare al impozitului pe priofit – “contribuabili” – sunt grupate în cinci categorii şi anume:
- persoanele juridice române, pentru profitul impozabil obţinut din orice sursă, atât în
România, cât şi în străinătate;
- persoanele juridice străine, care desfăşoară activităţi printr-un sediu permanent în România,
pentru profitul impozabil aferent acelui sediu;
- persoanele juridice străine şi persoanele fizice nerezidente care desfăşoară activităţi în
România, în baza unei asocieri, pentru partea din profitul impozabil al asocierii atribuibilă fiecărei
persoane;
- persoanele juridice străine care realizează venituri din proprietăţi imobiliare situate în
România ori din vânzarea/cesionarea titlurilor de participare deţinute la o persoană juridică română,
pentru profitul impozabil aferent acestor venituri;
- persoanele fizice rezidente asociate cu persoane juridice române, pentru veniturile realizate
atât în România cât şi din străinatate din asocieri care nu dau naştere unei noi persoane juridice.
Sunt scutiţi, potrivit legii, de la plata impozitului pe profit următorii contribuabili: trezoreria statului;
instituţiile publice, pentru fondurile publice, inclusiv pentru veniturile proprii şi disponibilităţile
realizate şi utilizate potrivit Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările ulterioare
privind finanţele publice locale, dacă legea nu prevede altfel; persoanele juridice române care
plătesc impozitul pe veniturile microîntreprinderilor; fundaţiile române constituite ca urmare a unui
legat; cultele religioase, pentru: venituri obţinute din producerea şi valorificarea obiectelor şi
produselor necesare activităţii de cult, potrivit legii, venituri obţinute din chirii, alte venituri
obţinute din activităţi economice, venituri din despăgubiri în formă bănească, obţinute ca urmare a
măsurilor reparatorii prevăzute de legile privind reconstituirea dreptului de proprietate, cu condiţia
ca sumele respective să fie utilizate, în anul curent şi/sau în anii următori, pentru întreţinerea şi
funcţionarea unităţilor de cult, pentru lucrări de construcţie, de reparaţie şi de consolidare a
lăcaşurilor de cult şi a clădirilor ecleziastice, pentru învăţământ, pentru furnizarea, în nume propriu
şi/sau în parteneriat, de servicii sociale, acreditate în condiţiile legii, pentru acţiuni specifice şi alte
activităţi nonprofit ale cultelor religioase, potrivit Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi

4
COMPARAŢIA SISTEMULUI FISCAL ROMÂNESC CU SISTEMUL FISCAL DIN GERMANIA 5

regimul general al cultelor; instituţiile de învăţământ particular acreditate, precum şi cele autorizate,
pentru veniturile utilizate, în anul curent sau în anii următori, potrivit Legii învăţământului nr.
84/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului nr. 174/2001 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea finanţării învăţământului
superior, cu modificările ulterioare; asociaţiile de proprietari constituite ca persoane juridice şi
asociaţiile de locatari recunoscute ca asociaţii de proprietari, potrivit Legii locuinţei nr. 114/1996,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru veniturile obţinute din activităţi
economice şi care sunt sau urmează a fi utilizate pentru îmbunătăţirea utilităţilor şi a eficienţei
clădirii, pentru întreţinerea şi repararea proprietăţii comune; Fondul de garantare a depozitelor în
sistemul bancar, constituit potrivit legii; Fondul de compensare a investitorilor, înfiinţat potrivit
legii; Banca Naţională a României; Fondul de garantare a pensiilor private, înfiinţat potrivit legii.
Tariful de impunere este alcătuit în prezent dintr-o cotă procentuală proporţională de 16%, care
reprezintă regula, şi de la care sunt limitativ reglementate unele excepţii.
Microîntreprinderile sunt acele persoane juridice române care îndeplinesc cumulative – la
sfârsitul anului fiscal precedent - următoarele condiţii:
a) au ca obiect de activitate producţia de bunuri materiale, prestarea de servicii şi / sau
comerţul;
b) au de la 3 până la 9 salariaţi inclusiv;
c) au realizat venituri care nu au depăsit într-un an fiscal echivalentul în lei a 100.000 €
inclusiv;
d) capitalul lor social este deţinut de persoane, altele decât statul, autorităţile locale sau
instituţiile publice.
Baza de impunere, adică suma veniturilor asupra cărora urmează a se aplica cota legală în
vederea stabilirii impozitului determinat de contribuabili este venitul brut anual, format din totalitatea
veniturilor care sunt înscrise în contul de profit şi pierderi. Perioada impozabilă este de un an şi coincide
cu anul calendaristic, dar impozitul se stabileşte şi se plăteşte trimestrial. Cota de impunere este de 3% şi
se aplică asupra tuturor veniturilor realizate la nivelul fiecărui trimestru.

Regimul impozitului pe profit în Germania a suferit în ultimii ani modificări de profunzime,


astfel Germania a devenit una dintre ţările Uniunii Europene în care cota de impunere este foarte redusă
(25% în comparaţie cu cifra anterioară de 42,2%). Beneficiari ai impozitului pe profit sunt în egală
măsură statul şi landurile, fiecare încasând 50% din impozitul pe profit perceput la nivelul întregii ţări.
Din punct de vedere al subiecţilor impozabili, anumite societăţi datorează impozit pe profit pentru toate

5
COMPARAŢIA SISTEMULUI FISCAL ROMÂNESC CU SISTEMUL FISCAL DIN GERMANIA 6

beneficiile pe care le obţin, fără excepţie: societăţile de capital, cooperativele, societăţile de asigurări
mutuale, alte persoane juridice de drept privat, asociaţii fără personalitate juridică, instituţii, fundaţii, sau
alte fonduri private speciale, serviciile publice industriale şi comerciale ale persoanelor juridice de drept
public care au conducere administrativă sau sediul in Germania (colectivităţile germane). Baza de
impunere este reprezentată de totalitatea venitului unei societăţi într-un an fiscal. În principiu, profitul
este întodeauna definit şi calculat în concordanţă cu prevederile legii privind impozitul pe veniturile
persoanelor, deşi există anumite dispoziţii specifice, de pildă pentru distribuirea mascată a unor
beneficii. Ca şi în cazul altor sisteme fiscale, şi în Germania putem observa că există anumite entităţi
care sunt scutite de la plata impozitului pe profit. Printre acestea se numără: Deutsche Bundesbank;
societăţile, asociaţiile de persoane şi masele patrimoniale care, în raport de un statut, act de înfiinţare,
regulament interior sau în raport de activitatea efectiv desfaşurată, au scopuri confesionale, de utilitate
publică sau de binefacere; cooperativele şi anumite grupuri autorizate să construiască locuinţe;
asociaţiile profesionale care nu desfaşoară o activitate cu caracter industrial sau comercial, casele de
pensii şi celalalte case de asigurări sociale; cooperativele agricole, asociaţiile agricole si alte entităţi
similare. Cota de impozitare este de 25%. Canalul de televiziune german ZDF datorează un impozit de
4% pentru remuneraţiile primite ca urmare a difuzării publicităţii comerciale. Cota de 25% este datorată
si atunci când are loc o distribuire a beneficiilor. Acţionarii nu pot recurge la o compensare între
cuantumul impozitului pe profit plătit şi impozitul pe venit pe care îl datorează. Totuşi dubla impozitare
a beneficiilor distribuite (impozitarea profitului şi, în egală măsură, a venitului din dividende primit de
acţionari) este evitată pentru ca acţionarii care datorează impozit pe venit datorează acest impozit doar
pentru jumătate din beneficiile distribuite sub forma de dividende. Aceeasi regulă se aplica câştigurilor
obţinute din vânzarea acţiunilor. Germania oferă şi o serie de subvenţii federale pentru întreprinderile
care se stabilesc în landurile foste est-germane şi în fostul Berlin de Est.

2. Impozitul pe veniturile realizate de persoanele fizice

Au calitatea de contribuabili conform Codului fiscal şi datorează impozit pe venit:


persoanele fizice rezidente; persoanele fizice nerezidente care desfăşoară o activitate independentă
prin intermediul unui sediu permanent în România; persoanele fizice nerezidente care desfăşoară
activităţi dependente în România; persoanele fizice nerezidente care obţin venituri, determinate pe
fiecare sursă, potrivit regulilor specifice fiecărei cetegorii de venit.
Categoriile de venituri care se supun impozitului pe venit sunt: venituri din activităţi
independente; venituri din salarii; venituri din cedarea folosinţei bunurilor; venituri din investiţii;
venituri realizate din transfer al proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal; venituri din pensii;
6
COMPARAŢIA SISTEMULUI FISCAL ROMÂNESC CU SISTEMUL FISCAL DIN GERMANIA 7

venituri din activităţi agricole; venituri din premii si din jocuri de noroc; venituri din alte surse.
Veniturile obţinute din orice surse de către persoanele fizice sunt supuse cotei de impozitare
de 16% - cota unică aplicată asupra venitului impozabil corespunzător fiecărei surse de venit. Există şi
excepţii de la cota unică. Astfel veniturile obţinute din transfer al dreptului de proprietate asupra
titlurilor de valoare se impozitează cu o cotă de 1%; venitul realizat din transferul proprietăţilor
imobiliare din patrimoniul personal se impozitează cu o cotă de 2% aplicabilă la valoarea tranzacţiei;
veniturile din jocuri de noroc se impun, prin reţinerea la sursă, cu o cotă de 20% aplicată asupra
venitului net care nu depăşeşte cuantumul de 10.000 lei şi cu o cotă de 25% aplicată asupra venitului net
care depăşeşte cuantumul de 10.000 lei inclusiv. Venitul net se calculează la nivelul câştigurilor
realizate într-o zi de la acelaşi organizator sau plătitor.

În Germania, impozitul pe venit colectat este repartizat între statul federal (42,5%),
landuri (42,5%) si municipalităţi (15%). Sub acest aspect, Germania se numără printre puţinele state
europene care alocă venituri semnificative nivelului regional de guvernământ. Calitatea de rezident
a unui contribuabil este determinată pe baza criteriului domiciliului sau a reşedinţei obişnuite în
Germania. Prin urmare, rezidenţii datorează impozit pentru beneficiile mondiale, mai puţin în
situaţia în care de la aceaste regule se derogă printr-o convenţie de evitare a dublei impuneri
semnată de Germania cu un alt stat. Pentru nerezidenţi, categoriile de venituri care sunt impozabile
în Germania sunt enumerate expres şi limitativ de legea fiscală germană. Baza de impunere este
constituită din şapte categorii de venituri: beneficii agricole şi forestiere; beneficii industriale şi
comerciale; beneficiile necomerciale; veniturile de natura salarială (inclusiv toate categoriile de
pensii); veniturile din capital de natură mobiliara; venituri funciare si asimilate; alte venituri. Baza
de impunere asupra căreia se aplică baremul de impunere este reprezentat de “ venitul disponibil” al
contribuabilului. În vederea determinării acestuia sunt luate în calcul acele cheltuieli care sunt
legate de viaţa privată a contribuabilului şi care au un caracter indispensabil. Cotele de impunere
oscilează între 0% pentru venituri mai mici de 7.664 € şi 42% pentru venituri mai mari de 52.152 €.
Statul german acordă o atenţie deosebită familiei, prin stabilirea unor alocaţii semnificative:un
credit fiscal de 154 € pentru fiecare copil şi o alocaţie pentru întreţinerea fiecărui copil mai mic de
16 ani în valoare de 3.648 € anual. Plata impozitului se face prin reţinere la sursă sau pe baza unor
plăţi anticipate, determinate în raport de baza de impunere din anul precedent.

3. TVA

Valoarea adăugată reprezintă diferenţa între valoarea unui bun obţinută în urma vânzării

7
COMPARAŢIA SISTEMULUI FISCAL ROMÂNESC CU SISTEMUL FISCAL DIN GERMANIA 8

lui şi valoarea tuturor bunurilor şi serviciilor care au fost achiziţionate şi utilizate pentru a se putea
realiza acel bun. Taxa pe valoarea adăugată a fost introdusă în anul 1970 în Comunitatea
Economică Europeană şi a înlocuit o serie de taxe existente atunci asupra producţiei şi consumului,
care îngreunau schimburile comerciale între state. În anul 1977, prin Directiva a şasea, se pun
bazele armonizării taxei pe valoarea adăugată în statele membre, legislaţie care a fost modificată
ulterior. Statele membre pot aplica următoarele tipuri de cote de TVA: o taxă normală şi una sau
două taxe reduse. Taxa normală de TVA nu trebuie să fie mai mică de 15%, iar taxele reduse să nu
fie mai mici de 5%. Principiul de taxare al TVA-ului este cel al consumului (destinaţiei bunurilor),
taxa urmând a fi percepută asupra livrărilor de bunuri şi prestărilor de servicii în statul în care se
consumă. Sunt supuse TVA-ului şi importurile. În legislaţia europeană sunt prevăzute şi o serie de
regimuri speciale în ceea ce priveşte TVA pentru: societăţile mici, agricultori, bunuri second-hand,
opere de artă, antichităţi, aur, agenţiile de turism.
Cota standard este de 19% şi se aplică asupra bazei de impozitare pentru operaţiunile impozabile
care nu sunt scutite de taxă sau care nu sunt supuse cotelor reduse. Cota redusă de 9% se aplică
asupra bazei de impozitare pentru următoarele prestări de servicii şi/sau livrări de bunuri: serviciile
constând în permiterea accesului la castele, muzee, case memoriale, monumente istorice,
monumente de arhitectură şi arheologice, grădini zoologice şi botanice, târguri, expoziţii şi
evenimente culturale, cinematografe; livrarea de manuale şcolare, cărţi, ziare şi reviste, cu excepţia
celor destinate exclusiv sau în principal publicităţii; livrarea de proteze şi accesorii ale acestora, cu
excepţia protezelor dentare; livrarea de produse ortopedice; livrarea de medicamente de uz uman şi
veterinar; cazarea în cadrul sectorului hotelier sau al sectoarelor cu funcţie similară, inclusiv
închirierea terenurilor amenajate pentru camping. Cota redusă de 5% se aplică asupra bazei de
impozitare pentru livrarea locuinţelor ca parte a politicii sociale, inclusiv a terenului pe care sunt
construite. Terenul pe care este construită locuinţa include şi amprenta la sol a locuinţei.Scutiri
pentru operaţiuni din interiorul ţării au anumite operaţiuni de interes general, cum ar fi spitalizarea,
îngrijirile medicale şi operaţiunile strâns legate de acestea; importul de bunuri şi pentru achiziţii
intracomunitare; exportul sau alte operaţiuni similare, pentru livrări intracomunitare.

În Germania cota generală a TVA de 16% se aplică tuturor operaţiunilor taxabile, cu excepţia
celor supuse cotei reduse. Cota redusă de 7% se aplică, limitativ, doar acelor bunuri şi servicii care
sunt enumerate într-o listă anexă legii. Contribuabilul trebuie să depună, până la data de 10 a lunii
următoare, la organul fiscal o declaţie în care să indice taxa datorată, care reprezintă fie soldul de
vărsat la fisc, fie creditul TVA. Dacă totalul taxei achitate în anul anterior depăşeşte 6.136 €,
perioada viitoare de impozitare va fi lunară. Întreprinderile mici, care au realizat în cursul anului

8
COMPARAŢIA SISTEMULUI FISCAL ROMÂNESC CU SISTEMUL FISCAL DIN GERMANIA 9

precedent o cifră de afaceri inferioară plafonului de 16.620 € - iar cifra de afaceri prevăzută pentru
anul în curs nu depăşeşte 50.000 € - sunt exonerate de la plata TVA, fără a avea însă dreptul să-şi
deducă taxa deja vărsată în stadiile de producţie anterioare.

4. Impozitarea succesiunilor şi a donaţiilor

Germania impozitează întreaga avere a defunctului, dacă de cuius a fost rezident sau cel
puţin un moştenitor este rezident. În caz contrar sunt impozitate doar bunurile situate în Germania şi
participaţiile la societăţile germane. Sunt scutite de impozitare, dintre bunurile succesorale, bunurile
mobile de o anumită valoare (10.300-41.000 €), obiectele de artă sau de colecţie, legatele în
favoarea organismelor caritabile, religioase sau de utilitate publică. Cotele de impunere sunt
cuprinse între 7-30% pentru soţul supravieţuitor şi moştenitorii de gradul I, între 12-40% pentru
colaterali şi soţul/soţia divorţată, între 17-50% pentru alţi avânzi-drept. Acelaşi barem se aplică în
principiu şi donaţiilor.

5. Impozitele pentru deţinerea sau transmiterea de imobile

Cota de bază pentru impozitarea terenurilor şi clădirilor deţinute în proprietate este de


0.35%, putând fi multiplicată, în anumite limite, de comunităţile locale. Astfel, impozitul funciar
atinge efectiv valori cuprinse între 0,98-2,1%. Orice transfer al unei proprietăţi imobiliare conduce
la aplicarea unui impozit de 3,5%, iar o asemenea operaţiune este scutită de aplicarea TVA. În
schimb, pentru imobilele noi, cumpărătorul poate opta pentru aplicarea TVA (16%), cu scopul de a
deduce impozitul astfel plătit.

6. Accizele

Reglementările fiscale la nivelul accizelor au impus un regim definitiv şi general asupra


deţinerii, circulaţiei şi controlului produselor supuse accizelor. Produsele supuse acizelor printr-un
regim comun (accize armonizate) sunt: uleiurile minerale, alcoolul şi produselor din alcool, tutunul
şi produsele din tutun. Acest regim al accizelor armonizate a intrat în vigoare după 1 ianuarie 1993
şi se înscrie în strategia globală de armonizare a impozitelor indirecte. Produsele supuse accizelor
sunt impozitate în statul în care acestea sunt consumate. Circulaţia produselor supuse accizării se
face în regim suspensiv prin intermediul unor antrepozite fiscale şi trebuie să fie însoţită de
documente fiscale. Legislaţia privind accizele, prevede şi existenţa unei accize minime asupra
fiecărei categorii de produse. Acciza minimă a fost stabilită în anul 1992 pentru alcool şi băuturi
9
COMPARAŢIA SISTEMULUI FISCAL ROMÂNESC CU SISTEMUL FISCAL DIN GERMANIA 10

alcolice, ţigarete şi tutun, pentru celelalte produse supuse accizelor urmând să intre în vigoare mai
târziu. Fiecare stat membru al Uniunii Europene va stabili cadrul legislativ în materie de producere,
transformare sau deţinere de produse supuse accizelor armonizate, dar cu respectarea dispoziţiilor
comunitare.

În România se practică accize pe produse cum sunt: băuturile alcoolice, vinurile şi produsele
pe bază de vin, berea, produse din tutun, produsele petroliere (benzina premium, regular şi normală,
benzina fără plumb şi motorina), cafeaua, apele minerale şi apele gazoase cu conţinut de zahăr sau
de alte produse de îndulcit şi substanţe aromatizante, confecţiile din blănuri naturale, articolele din
cristal, bijuteriile din aur şi/sau platină, autoturismele şi autoturismele de teren (inclusiv din import,
rulate), parfumurile, apele de colonie şi apele de toaletă, aparatele video de înregistrat sau de
reprodus, camerele video, cuptoarele cu microunde, telefoanele mobile, aparatele pentru condiţionat
aerul. Nivelul cotelor utilizate pentru calcularea accizelor diferă de la o ţară la alta şi de la un
produs la altul. De exemplu, pentru produsele din tutun nivelul acestor cote depăşeşte frecvent 50
sau chiar 60 de procente. În Germania plata impozitului pe energie afectează în principal resursele
naturale de energie precum uleiuri minerale, cărbune şi gaze naturale. Rata de impozitare variază de
la 61,35 € / m3 pentru motorină roşu la 654,50 € / m3 pentru benzină. Impozitul pe băuturi
alcoolice este percepută asupra unor produse alcoolice care nu sunt supuse accizelor specifice şi
care au un procent mai mare de 1,2 la sută. Rata de impozitare poate ajunge până la 1.303 € / hl, pe
bere de la 8,66 € / hl la 12,59 € / hl, impozitul pe vin spumos de la 51 € / hl la 153 € / hl. Taxa de
tutun este perceput prin timbre fiscale. Taxa de cafea ajunge de la 2.19 € / kg la 4.78 € / kg.

Concluzii

Specificul României faţă de ţările UE27 constă în structura veniturilor încasate la bugetul de stat. În
România, veniturile fiscale şi bugetare sunt dependente de veniturile din taxele şi impozitele
indirecte (TVA, accize, taxe vamale etc.), în timp ce, în Uniunea Europeană, contribuţiile celor trei
mari categorii de impozite şi taxe (impozite directe, indirecte şi contribuţiile sociale) la formarea
veniturilor sunt relativ apropiate. În acest context, putem observa că fiscalitatea din România este
una medie faţă de ţările Uniunea Europeană, situându-se la un nivel relativ apropiat de Irlanda sau
Slovacia (unde se aplică o cotă unică de 19% atât pentru venituri, cât şi pentru TVA). În prezent,
România are una dintre cele mai reduse cote din UE27 la impozitul pe venitul persoanelor fizice.
Cu o rată de impozitare de 16%, România se află între Serbia (cu venituri impozitate progresiv, cu o
rată minimă de 10% şi una maximă de 14%) şi ţările dezvoltate din UE, în care predomină, la fel,

10
COMPARAŢIA SISTEMULUI FISCAL ROMÂNESC CU SISTEMUL FISCAL DIN GERMANIA 11

sistemul progresiv. Cele mai mari rate de impozitare a veniturilor sunt în Danemarca (38%-59%),
Suedia (30%-55%), Finlanda (29%-53,5%), Olanda (34,2%-52%) şi Norvegia (28%-51,3%). În
ceea ce priveşte impozitul pe profitul companiilor, România are printre cele mai scăzute cote dintre
ţările din UE27. Pentru persoanele fizice, rata de impozitare a dividendelor este de 16%, astfel că
profiturile unei societăţi comerciale sunt impozitate cu 29,44%, în cazul acţionarilor persoane fizice
şi cu 24,4%, în cazul persoanelor juridice. Bulgaria impune o cotă de impozitare pe profitul
companiilor de 10%, Ungaria 16% iar Estonia 22% (trebuie menţionat că Bulgaria şi Estonia nu
impozitează veniturile din dividende). Dacă avem în vedere rata de impozitare combinată (impozit
pe profit + impozit pe dividende), observăm că ţările dezvoltate din UE au un regim de impozitare
mult mai restrictiv decât al României. Astfel, dacă impozitul final combinat este de 19% în
Slovacia, în Irlanda acesta este de 26%, mai mic decât în Polonia (34,4%), Franţa (55,9%),
Germania (52,4%), Cehia (35,4%) şi aproximativ egal cu cel din Grecia (29%). Comparativ cu
ratele practicate de statele membre UE, cota TVA aplicată în România se situează la un nivel relativ
mediu. Aceeaşi rată, 19%, este întâlnită în Slovacia (unde se practică principiul cotei unice extins şi
la TVA), Germania, Cehia etc. Cea mai mare rată a TVA este înregistrată în Suedia, Norvegia şi
Danemarca (25%). Rata utilizată în România este mai mare decât cea practicată de alte state, cum ar
fi, de exemplu, Luxemburg şi Cipru (15%) sau Marea Britanie (17%). Altfel, legat şi de taxa de
primă înmatriculare, nou introdusă în Codul Fiscal şi atât de contestată, trebuie menţionat că, în
România, taxele pe mediu sunt de 10 ori mai mici în comparaţie cu Uniunea Europeană.

Reforma sistemului fiscal naşte în continuare multe controverse în România. Succesul


sau eşecul ei depinde de momentul în care este aplicată, mediul economic în care este implementată
şi măsurile acompaniatoare – reducerea cheltuielilor publice, impunerea de constrângeri tari rău-
platnicilor, flexibilizarea Codului Muncii etc. În România, opiniile pro cota unică vorbesc despre
creşteri de venituri la buget, „magnet” pentru investiţiile străine, crearea de locuri de muncă.
Părerile contra recunosc cotei unice de impozitare doar avantajul reducerii birocraţiei fiscale
(simplitatea ei administrativă), imputându-i lipsa de echitate. Se argumentează că veniturile la buget
s-au mărit prin creşterea încasărilor din TVA, generate de expansiunea consumului datorată
transferurilor băneşti de la românii plecaţi în străinătate şi măririi cererii celor cu venituri mari, care
au câştigat mai mult ca urmare a aplicării cotei unice. În mod cert, consensul minim privind
consolidarea unei strategii fiscale predictibile în România este necesar deoarece concurenţa fiscală
între ţările UE este din ce în ce mai puternică.

11
COMPARAŢIA SISTEMULUI FISCAL ROMÂNESC CU SISTEMUL FISCAL DIN GERMANIA 12

BIBLIOGRAFIE

Mircea Ştefan Minea, Cosmin Flavius Costaş: Fiscalitatea în Europa la începutul mileniului III,
Editura Rosetti, Bucureşti 2006

Dan Drosu Şaguna: Drept financiar public, Ediţia 3, Editura C.H.Beck, Bucureşti 2009

Codul Fiscal

Pagini internet:

codfiscal.money.ro

worlwide-tax.com

mfinante.ro

12