Coperta IOANA DRAGOMIRESCU MARDARE

NOTĂ PRELIMINARĂ EDITORULUI SPANIOL

A

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României ORTEGA Y GASSET, JOSE

/Jose Ortega y Gasset; trad.: Sorin Mărculescu. - Bucureşti: Humanitas, 2002 240 p.; 20 cm. ISBN: 973-50-0319-8 I. Mărculescu, Sorin (trad.) 94(4)

Europa şi ideea de naţiune şi alte eseuri despre unele probleme ale omului contemporan

JOSE ORTEGA Y GASSET EUROPA Y LA IDEA DE NACI6N (Y otros ensayos sobre problemas del hombre contemporâneo) „Obras de Jose Ortega y Gasset" © Moştenitorii lui Jose Ortega y Gasset © Revista de Occidente, S. A., Madrid, 1966 © Alianza Editorial, S. A., Madrid, 1985, 1998 © HUMANITAS, 2002, pentru prezenta versiune românească ISBN 973-50-0319-8

Cînd vorbim despre influenţa unei cărţi ne gîndim la efectul obţinut asupra cititorilor săi, dare posibil ca acesta să se exercite într-o măsură considerabilă şi asupra autorului însuşi. Notorietatea dobîndită de Revolta maselor îl neliniştea — ca să zicem aşa — pe Ortega şi, în ultimii săi ani de viaţă, s-a gîndit să scrie sub titlul de „După douăzeci de ani" ceea ce considera că avea de spus despre „stadiul problemei" analizate în acele pagini, după trecerea unui sfert de secol, cînd noi fapte survenite între timp puteau face posibilă o a doua parte sau o prelungire a reflecţiilor sale. Şi „Prefaţa pentru francezi", din 1937, sau „Postfaţa pentru englezi", din 1938, fuseseră însufleţite de aceeaşi preocupare: şi anume aceea ca marile schimbări petrecute după apariţia cărţii să fie, şi ele, supuse reflecţiei. Dar, ca multe alte proiecte ale lui Ortega, nici acesta nu şi-a găsit locul în zilele sale laborioase şi acel studiu n-a ajuns a fi realizat. Doar în conferinţa sa de la Canning House (Londra, 1951) a abordat revizuirea „vechii sale cărţi", deoarece ideile ei, afirmă el cu acel prilej, datau din 1921. (Am inclus textul acelei conferinţe ca Anexa II în ediţia a patra — revizuită, 1983 — a Revoltei maselor, apărută în aceeaşi colecţie, „Obras de Jose Ortega y Gasset".) Cu toate acestea, ansamblul paginilor pe care le reunesc acum sub acest nou titlu, Europa şi Ideea de Naţiune, aduce, după mine, în bună parte, la îndeplinire acel proiect. Tema

lor fundamentală este aceeaşi ca şi cea din Revolta maselor:

6

NOTĂ PRELIMINARĂ A EDITORULUI SPANIOL

NOTĂ PRELIMINARĂ A EDITORULUI SPANIOL

7

analiza marilor schimbări sociale intervenite în deceniile posterioare publicării sale şi, în special, criza ideii de naţiune aşa cum apăruse ea slujind la vertebrarea vieţii societăţii europene din secolul al XVII-lea încoace. Se ştie că Ortega era spaniol pînă în măduva oaselor, dar, în acelaşi timp, deloc provincial şi nici chiar naţionalist, ci foarte european. Şi după ce a renunţat să ducă mai departe Instituto de Humanidades din Madrid, întrucît aprecia că circumstanţele spaniole (după opinia sa şi a cîtor-va prieteni, spre deosebire de a altora) indicau să procedeze astfel, ultimii săi ani de viaţă publică s-au concentrat asupra unor activităţi desfăşurate în afara Spaniei, mai cu seamă în Germania. Exilul impus 1-a făcut să peregrineze prin ţări străine şi să se adreseze unor asistenţe îndepărtate. Aşa încît cuvintele adunate acum în cartea de faţă au fost adresate anume unor persoane din Elveţia, Germania şi Anglia. E vorba, aşadar, de roade ale unei depline maturităţi intelectuale şi, în ultimă instanţă, de rezumate ale unor meditaţii ample. Tema lor centrală este preocuparea faţă de viitorul iminent al istoriei europene, iar acel viitor — palpat în paginile de faţă ale lui Ortega — a şi devenit, şi continuă să fie, prezentul istoric ce ne conţine astăzi. E deci una dintre cărţile cele mai actuale din legatul lui Ortega. Paginile acestui nou titlu le-am ordonat în trei părţi. Prima cuprinde două fragmente — inedite pînă acum —, a căror provenienţă o expun amănunţit la locul corespunzător, şi care pot servi drept introducere la restul paginilor de faţă. în partea a doua se reproduce conferinţa pe care Ortega a ţinut-o în septembrie 1949 la Berlin sub titlul De Europa meditatio quaedam [O meditaţie despre Europa - n.t.] — din care se trage şi titlul cărţii de faţă —. Ortega a revizuit, amplificat şi adnotat apoi într-o măsură considerabilă tex-

tul originar în vederea editării lui într-o carte ce urma să fie publicată ulterior în versiune germană. Nu a terminat însă redactarea şi manuscrisul a apărut nedefinitivat printre hîrtiile sale inedite. Dar, în ciuda nefinisării, lungul studiu rămas conţine o analiză pătrunzătoare şi minuţioasă despre fertilitatea trecută şi anacronismul actual ale ideii de naţionalitate ca factor aglutinant al societăţilor europene din prezent. Este marea temă în care, după judecata lui Ortega, se joacă destinul politic al Occidentului. Unele părţi ale acestui text dezvoltat au fost utilizate de către Ortega în conferinţe ţinute în diverse oraşe germane, inclusiv unele porţiuni editate: în Europăische Kultur und euro-păische Volker (Culturăeuropeană şi popoare europene), Deutsche Verlaganstalt, Stuttgart, 1954) şi în volumul colectiv La Civiltă Veneziana del trecento (Civilizaţia vene-ţianădin secolul al XlV-lea), Sansoni, Firenze, MCMLVI, unde a fost inclusă conferinţa sa despre „II Medio Evo e l'Idea di Nazione", care, în primăvara veneţiană a anului 1955, avea să reprezinte ultima sa intervenţie publică. Cît despre cele patru conferinţe care alcătuiesc cea de-a treia parte, „Trecut şi viitor pentru omul actual" (Geneva, 1952), „Individ şi organizaţie" (Darmstadt, 1953), „Privire asupra situaţiei gerantului sau manager-uhii în societatea actuală" (Torquay, 1954) şi „Profesiunile liberale" (Bad Boll-Wurttemberg, 1954), ele studiază aspecte mai abstracte şi filozofice în prima dintre ele şi extrem de concrete în celelalte, dar permanent animate de efortul cîtuşi de puţin academic de a înţelege ce anume i se întîmplă azi, într-o vreme care e şi vremea noastră, europeanului contemporan. Desigur, chiar dacă abordează probleme foarte concrete — după cum precizează şi titlurile lor —, cititorul nu trebuie să uite că autorul acestor pagini este fundamental filozof, adică cineva care se străduieşte mai presus de orice să elaboreze concepte pentru a... teoretiza, îndelet-

în limitele posibilului. PAULINO GARAGORRI . reproduce şi reuneşte şi scrieri apărute anterior în volumele postume Pasado yporvenir para elhombre actual şi Meditaciân de Europa. publicate în precedenta colecţie „El Arquero". La realizarea ediţiei de faţă s-a recurs din nou la manuscrisele originale şi s-au îndreptat lecţiuni eronate şi greşeli din cele precedente. mai puţin subordonat propriului destin. pe lîngă prima sa parte inedită şi alte două texte de asemenea inedite a căror provenienţă o precizez la locul cuvenit — la finele celei de-a doua şi celei de-a treia părţi —.8 NOTĂ PRELIMINARĂ A EDITORULUI SPANIOL nicire care se dovedeşte a fi gradul maxim de dominaţie asupra realităţii care îi este accesibil omului şi care-1 face. Conţinutul acestui nou titlu.

t. A luat naştere în chip mecanic. şi atît.B. Nici unul din acele uzuri nu e prin el însuşi respectabil. De aceea [Atît ciclul menţionat cît şi conferinţa pentru care au fost redactate aceste pagini fac parte din prestaţiile lui Ortega din Germania. Notele lui Ortega y Gasset nu au nici o menţiune. de a executa rituri vag religioase. Toate notele incluse în paranteze drepte aparţin editorului spaniol. Poporul trăieşte inerţial din trecutul său.] — (N. sînt dansurile din jurul tobelor sacre. dar trebuie să-i enunţ rezultatul. La popoarele cele mai primitive. un mod de a vorbi şi gesticula. Paulino Garragori.I-DE LA NAŢIUNE LA O PROVINCIE A EUROPEI Ciclul de prelegeri pe care le-am ţinut acum doi ani [1951] la Universitatea din Miinchen se intitula Die Idee derNation und die deutsche Jngend1. Acesta era următorul: naţiune în sensul pe care-1 dăm acestui cuvînt atunci cînd îl raportăm la popoarele europene însemnează o unitate de convieţuire distinctă de ceea ce înţelegem prin „popor". Am încercat să dau în ele un răspuns aprofundat întrebării: Ce este o naţiune ? Nu pot reproduce acum întreaga dezvoltare. Notele traducătorului sînt urmate de menţiunea „N. elementul cel mai „popular". Reprezintă un mod de a se tatua sau îmbrăca." — N.) 1 .t. Un „popor" e o colectivitate constituită dintr-un repertoriu de uzuri tradiţionale pe care le-au creat hazardul sau vicisitudinile istoriei. un mod de a se căsători. adică cel mai constitutiv şi mai simbolic al conştiinţei lor colective. la care mă refer în „Nota preliminară".

în clipa de fată dumneavoastră ati si devenit atenţi si sînteti în aşteptarea cuvîntului pe care urmează să-1 rostesc. că aceasta. De aici rezultă că nimic mai grav nu li se poate întîmpla oamenilor sau poporului lor decît să sufere amputarea acelui organ vital care este viitorul. Această pretenţie energică de a reprezenta cea mai bună figură cu putinţă a umanităţii a menţinut „în formă" popoarele Europei şi a făcut ca. acum aproape treizeci de ani că popoarele din Europa aveau să cadă în degradare. pretind a reprezenta un „mod de a fi om" în sensul cel mai elevat. sigur.12 INTRODUCERE în Nigeria. el ne disciplinează. înainte de ultimul război — naţiunile din Europa — şi în cele ce urmează mă refer numai la continent — au rămas în intimitatea lor fără viitor. presupune. Or. a fi un program de viaţă către viitor. să fie clar. Viitorul este organul principal şi primar al vieţii umane. Fiecare dintre acele prototipuri naţionale fusese făurit ca o formă specifică de a interpreta tocmai „cultura europeană unitară". ne moralizează. înainte de toate. pentru a se spune despre cineva că e străin se spune că: „Dansează după altă tobă!" Asta nu însemnează decît a concentra într-un cuvînt. ar putea fi oricare altele. apropiate. „a fi francez". 1 . Ei bine. cu alte cuvinte. par. un popor se demoralizează. El conferă tensiune fiinţei noastre. era trăită intens şi în stil propriu de către fiecare naţiune. clar. Naţiunea europeană a devenit însă „naţiune" sensu stricto pentru că acelei vieţi proprii a uzurilor tradiţionale i-au adăugit forme de viaţă care. convieţuirea lor să aibă caracterul miraculos şi extrem de rodnic al unei emulaţii grandioase. Dar viitorul nu e o noţiune cronologică abstractă. se degradează. Viaţa e o operaţie care se efectuează către înainte. rezumativ şi. spre deosebire de popoarele care nu sînt decît popoare. Am anunţat. Asta — si nu doar maniile inveterate — încă mai însemna la 1900 „a fi englez". Brusc — deşi fenomenul a început. tot atît de bine. Toate s-au plasat într-o simplă atitudine defensivă şi. aşa cum fusese ea înţeleasă pînă acum. fără proiecte de viitor. chiar dacă articulate cu cele tradiţionale. într-o atitudine insuficient defensivă. îşi epuizase Păstrez pe tot parcursul versiunii româneşti majusculele utilizate de autor pentru sublinierea anumitor concepte. ca atare. survin în om în perspectiva a ceea ce va să vină. întrucît sînt complet nefondate. ca atare. Fără viitor.t. Tot restul. cu o exagerare deliberată (exagerare care slujeşte însă tocmai pentru a pune bine în evidenţă realitatea). — N. desigur. unde trăiesc apropiate unele de altele multe „popoare" distincte. în egală măsură şi înainte de toate. doamnelor şi domnilor. cel mai bine întemeiat şi proiectat asupra viitorului. dar foarte conştiente de diferenţa dintre ele. o naţiune în sensul de naţiune europeană este. deopotrivă. al unei lupte agonale în care se incitau unele DE LA NAŢIUNE LA O PROVINCIE A EUROPEI 13 pe altele către o şi mai mare perfecţiune. tocmai asta au încetat să mai fie astăzi popoarele Europei. Dar asta ne face să vedem că Ideea de Naţiune1. Cartea în care am spus acest lucru. prezent şi trecut. unul care aspira anume a fi modul cel mai desăvîrşit de a fi om şi. acea degradare aveau să survină din pricină că Ideea de Naţiune. Aceste manii. Am spus acolo că acea demoralizare. a spune că un popor constă în pure manii acumulate de hazard şi care. absurde şi ridicole celorlalte naţiuni. tradusă în nemţeşte cu destul timp în urmă — a fost aici mai mult citită decît luată în seamă. un om şi. Ea constă tot într-o serie de manii si într-un tezaur de habitudini în care s-a pietrificat trecutul. fără aspiraţii creatoare. un popor în sensul indicat. vreme de secole. Fiecare dintre noi e în primul rînd şi înainte de toate viitor. aşa cum îi apar şi acestea celei dintîi.

către o integrare europeană. atribuind-o exclusiv ostilităţii faţă de ei. în parte. o problemă specială şi distinctă de cea care ne preocupă. autorul a fost surprins de ceea ce el numeşte „ura fată de ceea ce este american". întrucît eu analizez acum atitudinea popoarelor europene unul faţă de celălalt şi. să vorbească despre oamenii lor mărunţi. Mr. vrînd. în cea mai mare parte a componentelor sale. date fiind condiţiile vieţii actuale. iar acestea o mai bună înţelegere a Europei. ostilitatea faţă de american nu e deloc specifică. manii. în lunile acestea. într-adevăr. Acesta e avantajul unui diagnostic ce caută în toată extensia lor simptomele unei maladii şi încearcă să descopere dedesubtul lor adevărata cauză. Nu există însă un destin mai melancolic şi mai superfluu decît cel al profetului. au recăzut în viaţa proprie a măruntelor lor uzuri. evazivă. simt faţă de ei europenii. Americanii ar face o greşeală dacă s-ar preocupa prea mult de ceea ce. vrînd. cum nu o mai făcuseră niciodată pînă acum. unicul fapt precis şi eficace se dovedeşte a fi acela că europenii nu pot suporta felul de a fi al oamenilor americani. Bruce Hutchinson — aşa îl cheamă pe autor — ar fi interpretat într-un mod foarte diferit faptele îndreptăţit observate de el dacă şi-ar fi dat seama că în patru cincimi din cazuri acea „ură" — hating — faţă de americani e identică cu antipatia pe care o simt unele faţă de altele popoarele europene. Folclorul e prototipul domesticităţii. în pofida bunei intenţii care-1 inspiră şi cu toate că toate faptele subliniate de el sînt autentice. Aceasta e. printr-un proces de involuţie — de Zuriickbildung —. Incapabilă să ofere fiecărui popor un program de viaţă viitoare. care fusese pînă atunci un imbold. are o viziune superficială asupra subiectului şi care falsifică însăşi figura realităţii pe care aspiră să ne-o prezinte. ceea ce apare în prim-plan. In acelaşi timp se cultivă folclorul. enorme probleme comune tuturora se ridică deasupra orizontului şi trec peste ele ca nişte nori negri călători. ea le paralizează şi le închide în ele însele. nevrînd — să facă unele gesturi de participare vagă. în ultimii doi ani. se transformă într-o frînă. prima profetesă. ca atare. Casandra. ca şi cum acele probleme nu le-ar privi pe toate. Articolul străluceşte prin buna-credinţă cu care a fost scris şi vrea să încerce a face ca popoarele europene să aibă o idee mai justă despre Statele Unite. Dar vreau neapărat să folosesc prilejul ivit şi să spun că acest articol. Gîndiţi-vă acum dacă situaţia actuală a popoarelor europene nu e într-adevăr paradoxală. obiceiuri. îndreptîndu-se către o supra-naţiune. care e monumentalizat de o manieră grotescă. Asta însemnează însă că colectivităţile au încetat a mai fi propriu-zis naţiuni şi. nevrînd. a primit de la Apolo darul de a prevedea viitorul şi de a-1 prezice. nu simt un interes autentic faţă de ele. cu o condiţie: ca nimeni să nu-i acorde atenţie. Dovada e faptul scandalos că aproape nici un popor din Europa nu are . nu am de ce — şi nici n-aş avea timp s-o fac azi — să analizez atitudinea popoarelor europene faţă de America. Ziarele se ocupă mai cu seamă să comemoreze gloriile domestice. şi că popoarele Europei nu se mai puteau salva decît dacă depăşeau acea veche idee sclerozată. Că. Dar în realitate — şi tocmai aici e absurditatea —. In numărul de acum două săptămîni al hebdomadarului american Life apare un articol scris de către un canadian şi intitulat: „Un lux european periculos: ura faţă de America". Peste capul lor. Ideea de Naţiune.14 INTRODUCERE DE LA NAŢIUNE LA O PROVINCIE A EUROPEI 15 conţinutul. Faptul acesta le obligă — repet. indirectă la acele probleme. prin umare. nu se mai putea proiecta asupra viitorului. ci doar un caz particular al intoleranţei ridicole pe care fiecare popor din Europa o nutreşte faţă de celelalte. Cînd vrea să precizeze motivele acelei presupuse „uri". într-o recentă călătorie pe continentul nostru şi în Anglia. faţă de Europa.

iar citatul final îi aparţine filozofului Arătos. Şi cauza acestei stări de fapt în totalitatea ei este că forma de colectivitate în care ele perseverează — şi anume Naţiunea — . de unde şi surprinzătorul fenomen că pe tot cuprinsul continentului viaţa a devenit provincială. precum a spus-o şi unul din poeţii voştri: căci neam din el şi sîntem. se obstinează în vechile lor obiceiuri." Sf.t. 17. evenimente minuscule care se ivesc în domeniul lor naţional. într-un mod atît de bizar. 28: „Căci în el doar trăim. pentru prima oară şi spre regretul lor. sub acest aspect al „provincialismului". cum era pînă acum patruzeci de ani. In schimb. Tot ce fac este să spună „nu" la tot ce li se propune. foarte probabil.. ne mişcăm şi sînţem. fiecare ar trebui să se simtă ruşinat de ceea ce a făcut şi ar trebui să fie mai mulţi europeni care. comportamentul popoarelor continentale — cu singura excepţie a Elveţiei — nu le poate face să se simtă mîndre de sine. ideea de Naţiune. Eu mă număr printre ei şi o declar fără nici o rezervă. decanul Ideii de Europa1. Parisul. Pavel preia liber o idee existentă la Cleanthes şi Epimenide. nu mă simt îndreptăţit să fac nici o excepţie. în ceea ce avea autentic. încît. e constitutiv proiectată către viitor. acordînd atenţie doar acelor lucruri. din „capitală a lumii". ? 17 o politică prin care să facă faţă acelor probleme. nu are viitor! „Naţionalismul orientat spre exterior" îi făcea „să trăiască. printre cei în viaţă.. persoane. — N. Fapte. ea este în esenţă acţiune.. să se simtă scîrbiţi Cf. Şi ar fi interesant de studiat sub ce formă particulară s-a dezvoltat acest „provincialism" în interiorul fiecărei ţări.16 INTRODUCERE EXISTĂ AZI O CONŞTIINŢĂ CULTURALĂ. De pildă. Adevărul este că. La drept vorbind. de un sfert de secol încoace. adică de starea în care se află ea astăzi. Or. ideea de Naţiune. 1 de Europa. să se mişte şi să fie" — ca să utilizăm vorbele Sfîntului Pavel1 — în lumea largă. să devină o capitală provincială. se evaporează.] . Dacă viitorul este amputat. Am o anumită autoritate ca să o fac deoarece. ce anume a făcut şi-a dres. Nu pot preciza cu ce ocazie a fost redactat. îmi pare rău că. după cum am arătat. Naţiunile au încetat să fie naţiuni şi s-au transformat în provincii. 1 [Aici se întrerupe manuscrisul păstrat.. sînt astăzi.

popoarele Europei ajung să se simtă plenar „naţiuni". stadiu ce poate fi de o incalculabilă fecunditate pentru viitorul imediat. Cealaltă este că Germania se vede pe sine ca o naţiune rămasă în urmă cu un secol şi jumătate faţă de celelalte colectivităţi europene. în fiecare sau în unele dintre popoarele a ceea ce a fost Europa. nu vor. deoarece coincide cu necesităţi istorice care silesc popoarele europene să dea unităţii lor tradiţionale de bază forme mai precise şi exprese. Nu putem dedica acum nici o clipă pentru a sugera de ce s-au produs ambele anomalii. este doar să nu uităm că Anglia are un secol în plus în materie de experienţă naţională faţă de celelalte popoare din Occident şi că Germania. că adevăratul sens al întrebării e mai degrabă tentativa de a preciza cum. ca să înţelegem ceea ce urmează să se întîmple în anii imediat următori. nu a izbutit să-si consolideze naţionalitatea. nu avem în acest sens nici cel mai mărunt indiciu. Există totuşi două excepţii de care e bine să ţinem seama. Structura economiei actuale ne obligă popoarele. Una este că Anglia devansează cel puţin cu un secol popoarele de pe continent în dobîndirea unei conştiinţe mature a naţionalităţii. ar fi nevoie să existe altă cultură completă. întrucît a ajuns prea tîrziu la voinţa clară de a fi o naţiune. fără nebulozităţi excesive şi iresponsabile. să poată fi [Este titlul unei conferinţe1. pentru că s-ar putea ca în ele să se ascundă secretul viitorului apropiat. şi anume: un mare popor a cărui conştiinţă de naţiune nu s-a închis. să răspundem la întrebarea pe care Bundesverband der deutschen Industrie mi-a aruncat-o în spinare ca pe un proiectil periculos şi care prezintă şi ironia de a mă obliga să o consider ca pe un omagiu.? 19 în secolul al XVII-lea. pe scurt. proprie şi aparte. mai mult decît oricare alt popor. Cred. Gibt es ein europâisches Kulturbewusstsein ?. Pentru ca lucrurile să nu stea aşa. ci situaţia actuală o surprinde într-un stadiu unic printre popoarele Europei. Important.. vor. cu ce caracteristici specifice. Este evident că ultimii cincizeci de ani reprezintă una din acele etape în care predomină ceea ce este diferit între popoarele noastre faţă de ceea ce le este comun. Din această perspectivă n-ar trebui să considerăm situaţia drept anormală. predominarea diferenţei asupra unităţii a dobîndit în ultimii ani un aspect complet nou. în ce stadiu. EXISTĂ AZI O CONŞTIINŢĂ CULTURALĂ EUROPEANĂ ? EXISTĂ AZI O CONŞTIINŢĂ CULTURALĂ. se găseşte în anii în care trăim acum acea conştiinţă unitară a culturii. aşadar. analoagă celor la care mă refer în prima notă la textul precedent. ci rămîne deschisă şi el este disponibil. răspunsul nu lasă nici o îndoială: acea conştiinţă culturală europeană există şi nu poate să nu existe. subordonînd-o unor puteri supranaţionale în cadrul cărora Europa ca atare capătă expresie juridică.. Or. Acelaşi lucru se petrece cu pericolele co- . Toate cele spuse pînă acum trebuie să ne servească drept fond şi caroiaj orientativ spre a putea. şi anume forme unitare juridice. Există oare azi o conştiinţă culturală europeană ? Dacă cele expuse mai sus se apropie de adevăr. Cu toate acestea. să adopte acorduri formal constituite care să limiteze suveranitatea fiecăruia în parte.] 1 „naţiune" într-un sens foarte deosebit şi mult mai actual decît în cazul bătrînelor naţiuni. dat fiind că s-a mai întîmplat şi în alte rînduri. ţinută la Miinchen în 1953.

cu toate acestea. Nu vom discuta acum dacă Statul era. nu a existat niciodată o unitate europeană în sensul pe care-1 are astăzi acea expresie. Şi nimic nu se opune mai mult descoperirii realităţilor istorice autentice. atunci cînd au şi dobîndit o expresie riguros formulată. Dacă cele de mai sus sînt certe. Ce vom răspunde la acea întrebare ? Răspunsul nu e uşor. excesiv generalizată. suveran în raport cu interiorul naţiunii sale. s-a întreţinut mereu o idee greşită despre adevărata realitate a Statelor naţionale. Toate aceste chestiuni sînt cele desemnate prin sintagma „unitate a Europei". Teza. în realitate. ameninţîndu-1 cu războaie şi represalii de tot soiul. iar societatea însemnează un sistem de uzuri care este valabil sau. puterea publică este exercitată de ceea ce se numeşte guvern legal constituit. care te face să nu vrei a vedea realitatea care este Dreptul şi realitatea care e Statul. Tocmai de aceea se cuvenea să menţionăm că totdeauna a existat o conştiinţă culturală europeană şi.? 21 mune care impun crearea unei apărări unitare cu evident caracter european. Dar. atît de frecvent utilizată în ultimii ani.. Se considera ca atribut principal al Statului caracterul lui suveran. opinia publică creează totdeauna. altfel . dar. viceversa. Suveranitatea naţională a fost întotdeauna relativă şi limitată de presiunea pe care o exercita asupra fiecăruia dintre ele corpul integral al Europei. Se cade să nu confundăm însă problema unităţii Europei cu conştiinţa unei culturi europene. Suveranitatea totală era o declaraţie utopică ce stătea în fruntea textului Constituţiei. efectiv şi fără limitaţii. în forma sa plenară şi cea mai normală. Dar este absolut evident că nici un Stat naţional european nu a fost niciodată total suveran în raport cu celelalte. o putere publică ce conferă acelei opinii un caracter constrîngător. Asta ne face să ne punem în mod peremptoriu următoarea întrebare: a existat oare în trecut o putere publică europeană ? De notat că a spune „putere publică" e ca şi cum am spune Stat. atît intelectuale cît şi morale.20 INTRODUCERE EXISTĂ AZI O CONŞTIINŢĂ CULTURALĂ. 2. expusă de mine. Orice convieţuire neîntreruptă generează automat o societate. Acelaşi lucru se întîmplă cu Statul. Ambele au doar o dimensiune comună. decît atunci cînd ambele prezintă fizionomii foarte tranşant conturate. o dată ce am subliniat deosebirea dintre cele două lucruri. Acesta constă în ultimă analiză în funcţionarea puterii publice. e foarte important. ceea ce e totuna. mai mult. după judecata mea.. dar germenele şi rudimentul sînt însuşi lucrul respectiv în manifestarea sa primară şi iniţială. Or. trebuie să fi existat o opinie publică europeană. din pricină că se izbeşte de o tendin- ţă vicioasă. se poate rezuma în următoarele trei propoziţii: 1. în cazul cărora nu apare figura vizibilă a unui guvern. asupra fiecărui Stat naţional apăsa ansamblul celorlalte popoare europene care impuneau limite liberei comportări a fiecăruia dintre ele. Căci adevărul este că Dreptul nu a constat niciodată numai în legile exprese şi că. multe legi exprese care sînt încă oficial în vigoare nu se aplică pentru că şi-au pierdut valabilitatea reală. Neluînd seama la ceva atît de lesne observabil. Să zicem că acea putere publică de tip difuz e doar un germene de putere publică şi un rudiment de Stat. Europa ca cultură nu e totuna cu Europa ca Stat. 3. în mod inevitabil. Popoarele europene au convieţuit întotdeauna. Adevărul e însă că există şi alte moduri de funcţionare a teribilei presiuni care este puterea publică. să ne reprezentăm limpede relaţia care există între cele două. care-şi exercită presiunea mecanică asupra indivizilor ce convieţuiesc. trebuie să fi existat mereu uzuri generale europene. In ea unitatea se referă la forme statale.

a fost numit „echilibru european". Prin urmare. dar i-a urmat altă formă cu totul stranie de naţionalism de care suferim în anii noştri şi pe care nu am văzut-o observată sau descrisă de nimeni. Nici o naţiune europeană nu pretinde azi expansiuni sau predominanţe. să nu uităm. Am spus mai înainte că secolul al XVIII-lea s-a caracterizat printr-o foarte acuzată predominanţă a factorului comun european în comparaţie cu ceea ce era diferit la fiecare popor. Viaţa omenească este. Acest naţionalism expansiv. deşi e atît de evidentă. Notaţi că termenul de „echilibru". libertate.. Cu toate acestea. a luptei pentru colonii sau a luptei pentru pieţe. le simt sau se prefac că le simt unele popoare faţă de orice proiect de limitare a suveranităţii lor nu sînt justificate şi provin din minusul de claritate cu care li s-au fixat în minte ideile despre realitatea istorică. Unitatea Europei. ci era o ameninţare constantă. Acest naţionalism orientat spre exterior s-a terminat o dată cu cele două ultime mari războaie. In contrast cu aceasta. Este epoca. Fiecare popor îşi simte cu maximă intensitate figura naţională. în virtutea obligativităţii situaţiei. la încercarea de a le domina pe celelalte. foarte important să nu confundăm chestiunea unităţii europene cu întrebarea privitoare la stadiul actual al unei conştiinţe culturale europene. repet. desigur. Exista. dorinţa de-a ajunge la ea. azi. e o chestiune politică şi de forme juridice. Acest Stat european a primit în trecut diverse nume. împrumutat din mecanică. secolul al XlX-lea a fost. dar totodată îi si admirai. Se va ajunge la ea — repet. ci aspira la maxima expansiune de sine şi. dacă vrem să o numim astfel. trezind în ele uri şi fobii. Numai că acest Stat nu luase figura precisă pe care juriştii o numesc Stat. Sîntem acum ceva mai bine pregătiţi ca să riscăm un diagnostic al situaţiei actuale în ceea ce priveşte conştiinţa culturală europeană. Dar e interesant de notat că acest uri şi fobii îşi aveau originea în lupta pentru lucruri concrete şi precise. nu trebuie să ezite a-1 numi ca atare. ajungînd să-şi funcţionalizeze această conştiinţă sub forma care s-a numit „naţionalism". dar ea este totodată necesitate sau. războinice sau diplomatice. însemnează „raport de forţe". Nu era deci un simplu cuvînt.. chiar dacă nu ar exista voinţa spontană. iar în cazul de faţă ea consta în faptul că fiecare naţiune nu se mulţumea să fie astfel.22 INTRODUCERE EXISTĂ AZI O CONŞTIINŢĂ CULTURALĂ. se vede constrîns să le facă împreună cu celelalte. puţin mai apoi şi pînă la primul război mondial. în sensul acordat astăzi expresiei. mai interesaţi de realităţi decît de formalis-mele juridice. pudiciţiile pe care. Caracterul concret al acestor conflicte nu împiedica însă popoarele angrenate în conflict să se preţuiască şi chiar să se admire pentru virtuţile specifice fiecăruia. secolul naţionalităţilor. Acel gen de structuri istorice depinde într-o măsură minimă de voinţele particulare şi într-o măsură maximă de necesităţi sau de obligativităţi. rămîn străine şi exterioare sentimentelor sale efec- . cîtuşi de puţin diferită de permanenta ameninţare pe care o reprezintă oamenii de bine care alcătuiesc poliţiile.? 23 spus cu pedepse şi penalităţi constitutive ca atare fiecărui drept şi fiecărui Stat. dar pe care istoricii. fatalitate. a dus la mari conflicte. Fiecare popor trăieşte parcă închis în sine. Chiar şi lucrurile pe care. sub o formă sau alta —. te luptai cu englezii. după cum se ştie. Pe vremea lui Wilhelm von Humboldt se numeşte „concert european" şi. E însă. în numeroase cazuri. între unele naţiuni şi altele. De exemplu. o putere publică europeană şi exista un Stat european. „Ismul" trădează totdeauna o exagerare. acest naţionalism orientat spre exterior. aşadar. atitudinea intimă a fiecăreia fată de celelalte naţiuni este mai negativă ca oricînd. de acorduri precise.

era o întreprindere stimulativă şi-a pierdut azi forţa de a impulsiona şi de a proiecta în viitor. cum am putea spune mai bine. ci pur şi simplu pentru că sînt ale lor. ar fi o greşeală să presupunem că asta semnifică absenţa unei conştiinţe culturale europene.. într-un naţionalism rentre. să meditaţi un pic asupra ei. Ideea mea este. cum am sugerat mai adineauri. ca în veacurile anterioare. ca tot ce este doar impresie. Asta însemnează că ea nu este. în secolul al XlX-lea. N-ar fi pesemne nepotrivit să spunem că azi naţiunile. în care fiecare popor. cauza care face să se petreacă aşa ceva îşi are rădăcinile. Dimpotrivă. Nimeni nu s-ar fi putut aştepta la un fenomen atît de ciudat. pentru că le sînt comode. aşadar. ostenite. se odihnesc şi. nu le poate suferi pe celelalte. cea mai bogată. Căci. A încetat să mai fie dinamică şi a devenit statică şi pasivă. Gloria şi forţa ei rezidă în faptul că este mereu dispusă să meargă dincolo de ceea . că în anii aceştia — anii în care ar trebui să făurim o Europă unitară — trăim etapa în care naţiunile europene se simt mai distincte şi mai distante. Fiecare popor vrea să-şi trăiască astăzi modurile sale de viaţă proprii şi specifice şi resimte antipatie faţă de modurile de viaţă ale celorlalte. caracteristic pentru cultura europeană. Vă prezint cu toată sinceritatea impresia pe care mi-o produce situaţia reală. ca să se odihnească. care să-şi vadă limpede viitorul ca naţiune.24 INTRODUCERE EXISTĂ AZI O CONŞTIINŢĂ CULTURALĂ. ? 25 tive. este trecerea periodică prin crize. De aceea ar fi o greşeală a încerca să definim cultura europeană prin conţinuturi determinate. asemeni celorlalte. în obiceiurile. ca fiecare popor să creadă că maniera sa particulară de a fi om este cea mai bună. Dacă popoarele noastre îşi dau seama de asta. problematic. cu o expresie franţuzească.. deoarece nu l-am mai văzut formulat. nu se poate demonstra. cristalizată o dată pentru totdeauna. înainte de-a o respinge. tocmai de aceea. Regret că trebuie să o spun. Această impresie. ci dintr-o antipatie gratuită şi generală. ar traversa o criză acută: că aproape totul în ea ar fi devenit nesigur. v-aş cere ca. să fie bine înţeles: azi nu se mai pune problema. Am spus cîndva că. în însăşi acea „conştiinţă a culturii". de la sine şi în adîncul ei cel mai intim. dar cred că e de datoria mea să pun în evidenţă faptul acesta. o cultură închisă. pentru că sînt mai obişnuite cu ele. poate ca trăsătura sa cea mai definitoare. ci. în maniile lor. se simte iritat de tot ce este specific celuilalt popor. Poate este o eroare. Doar asta explică acea atitudine absurdă de particularism vital. Asta însemnează că „naţionalismul orientat spre exterior" s-a transformat într-un surprinzător „naţionalism orientat spre interior" sau. E evident că naţiunile noastre nu ar trăi închise înăuntrul propriilor moduri particulare de a fi dacă cultura europeană comună ar exercita asupra lor o mare putere de atracţie care le-ar incita să iasă din izolare şi să trăiască entuziast modurile europene generale. dimpotrivă. pe cînd uzurile celorlalte le sînt incomode. Nu fiindcă ar crede că sînt mai stimabile. nu din pricini concrete. s-au zăvorit în casă. Astăzi nici un popor nu admiră alt popor. Ei bine. cea mai desăvîrşită. Să presupunem că cultura noastră europeană. în uzurile lor tradiţionale. E cel puţin problematic ca astăzi să mai existe vreo naţiune europeană care să se simtă pe deplin încrezătoare în ea însăşi. dar chiar dacă ar fi o eroare. Naţionalitatea care. de la modul de a se mişca pînă la modul de a scrie şi a gîndi. Naţiunile s-au zăvorit în casă şi şi-au pus papucii. nu există dovadă mai riguroasă şi mai convingătoare că există o conştiinţă culturală europeană. Dar fenomenul e prea ciudat ca să nu-şi aibă originea într-o cauză precisă şi energică. Fie şi numai atîta ar fi de ajuns ca să descurajeze în mod tranzitoriu conştiinţa comună a unei culturi europene.

Cultura europeană este creaţie perpetuă. Nu este un han. că drumul e mai bun decît hanul1. Lipsesc primele pagini şi finalul.26 INTRODUCERE ce era.] . ne spune. Cervantes. dincolo de sine. ajuns la bătrîneţe. care trăise mult. II-DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM 1 [Aici se întrerupe manuscrisul conferinţei. Or. ci un drum care te obligă mereu să mergi.

care cu atîtea onoruri m-a invitat. făcînd aluzie la cartea compatriotului nostru. au forţat uşa principală. numită Humboldt-Universitdt. unul dintre cei mai mari istorici din fosta Germanie. au spart geamurile. m-a găzduit. Dedic textul complet al acestei conferinţe Berlinului Magistral. britanici şi francezi. în Universitatea liberă din Berlin. în plus şi nebunească. în zona sovietică. care este azi una din operele cele mai populare în Germania. dar e atît de centrală. [INTRODUCERE. cărora li s-a antepus următoarea notă: „Acesta este prologul conferinţei pe care. 36. Peste trei mii de studenţi. au produs victime şi a devenit inevitabilă o intervenţie a Poliţiei. în memoria fondatorului ei. la 7 septembrie. fără nici un fel de control politic şi frecventată de multe mii de studenţi. s-au publicat primele paragrafe ale acestui studiu. m-a tratat. sub titlul De Europa meditatio quaedam. a ţinut-o don Jose Ortega y Gasset. Tema e enormă şi are multiple dimensiuni. atît de suculentă. anume în Berlin. fiind controlată politic de soviete. Universitate care azi funcţionează în mod normal. situată în sectorul occidental al marelui oraş. fugiţi din această zonă. genialul Wilhelm von Humboldt. Vreme de cîteva zile. se găseşte în sectorul oriental. nr. încît şi ca să spunem despre ea ceva minimal ar fi necesare multe ore. mulţimile de amatori care nu obţinuseră bilete de intrare — toate aulele mari erau prevăzute cu difuzoare — au luat cu asalt edificiul. do[în „săptămînalul studenţilor spanioli" de la Madrid. Primul ei rector a fost Friedrich Meinecke. La Hora (seria a Ii-a. Tocmai de aceea e o aventură. care au ascultat cu o cordialitate atît de călduroasă1. MATINALIŞTI ŞI VESPERALIŞTI] Cred că în Berlin. ca şi acelor Studente» und Studentinnen — cîţi ochi minunaţi ! —. cotidienele germane au relatat aceste incidente şi le-au comentat sub titlul umoristic: « Revolta maselor ». trebuie să vorbim despre Europa.6 noiembrie 1949). E bine de ştiut că în ziua în care şi-a ţinut conferinţa don Jose Ortega y Gasset. au cerut întemeierea unei noi Universităţi în acea porţiune a Berlinului ocupată de americani. Vechea Universitate din Berlin."] 1 .

Ei bine. au păstrat o tăcere absolută. li s-a adăugat. în scurtul ciclu ce alcătuieşte o oră. de a căuta să le definească. Intelectualii cei mai autentici. cît de mare e volumul de timp pe care-1 dizlocă şi regret că. sporind suferinţa europenilor. Popoarele europene s-au deprins de veacuri ca. o filozofie care a ajuns să fie un fel de „dans al morţii". se prăbuşesc asupra noastră cînd ne propunem să vorbim despre o temă autentică şi vie.. pe cînd civilizaţia gre-coromană intrase în declin. un spaţiu. ca aceea a vitaminelor. pe măsură ce se produc schimbări istorice. MATINALIŞTI ŞI VESPERALIŞTI 31 au şi mai mare nevoie de lămurire. după cum nici azi nu ştiu. aşadar. nu există şi ceva asemănător cu o tabifonie. a vrut să transforme moartea în botine a toutfaire. Şi adevărul e că în acest răstimp s-au petrecut fapte istorice care. Oamenii îndurau suplicii şi nu ştiau. prin dimensiunile şi natura lor. . fiindcă s-a asasinat sub toate pretextele şi fiindcă o recentă filozofie macabră. să-şi reverse asupra sufletelor afine întreaga recoltă de gînduri. Singurele două cuvinte care-şi mai păstrau întrucîtva prestigiul — închisoare şi moarte — nu mai însemnează astăzi nimica. cea europeană. năruirilor. al III-lea. ceea ce urmează să fac — să vorbesc cîteva minute despre Europa — seamănă izbitor cu numărul de circ în care japonezul îşi pictează tabloul în şaizeci de secunde cu piciorul stîng. de redusă valoare cantitativă. în asemenea împrejurări îmi e cu deosebire evident cît de obeze sînt vocabulele. a cărui pînză era în întregime mînjită în negru şi purta titlul: „Negri luptîndu-se într-un tunel". poetul Nemesianus. Aceasta a fost îndeletnicirea intelectualităţii pure. INTRODUCERE. Nu cred că intelectualitatea pură poate avea în istorie un rol foarte important din punct de vedere cantitativ. poet didactic. Mai mult: o discuţie despre orice temă importantă este azi cum nu se poate mai dificilă. iar această civilizaţie. fără care însă organismul nu poate trăi. desigur. vocabulele limbilor s-au devalorizat şi au devenit echivoce. fiindcă pedeapsa cu închisoarea s-a aplicat pentru motivele cele mai contradictorii şi mai neserioase. penalităţilor de tot soiul. neliniştilor. Cum însă n-a apărut nimic de acest gen. de unde provin ele şi nici cine sau ce anume îi supune acestor suplicii. constă în aceea că Europa e.Cr. o vorbire condensată care să-i permită unui suflet. mai substanţială. europenii. în ceva oarecum problematic. Cartagina). a noastră. să existe şi oameni care să-şi asume încercarea de a le clarifica. venind din alte sfere. pentru prima oară după multe veacuri. munca de clarificare a rămas nedusă la bun sfîrşit în ultimii douăzeci de ani. Dacă vom prefera să dăm acestei conjuncturi teribile o formulare umoristică va trebui să ne amintim de tabloul prezentat într-o expoziţie de picturi. durerilor. Urmarea este că. Durerea a fost şi continuă să fie multiplicată de tenebrele în care se produce. Aşa cum se întîmplă totdeauna la finele unui ciclu cultural. în lipsa ei. proclamă deja: Omnis et antiqui vulgata est fabula saecli (versul 47)1. A doua dificultate." Marcus Aurelius Olympius Nemesianus (sec. din raţiuni diverse şi bine întemeiate. încă din veacul al III-lea d.30 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM rinţa mea de a spune ceva despre Europa cînd am la dispoziţie în acest scop doar cîteva minute. lipsa totală de claritate în privinţa lucrurilor de care sufereau. dar realitatea este că organismele sociale europene erau obişnuite să conteze pe posibilitatea de a se face lumină asupra evenimentelor în curs. deoarece pînă şi cuvintele şi-au pierdut sensul eficient. E o funcţie. Şi asta mă îndeamnă să atrag atenţia asupra unui fapt de care trebuie să ţinem seama în prezent. ne-a transformat chiar pe noi. dar un spaţiu impregnat de o civilizaţie. în poemul său despre vînătoare sau Cynegetica. Tot 1 „Totul este o poveste vulgară a vremilor străvechi. aşa cum există tahigrafie sau stenografie. aparţin unei noi faune istorice. Sînt însă dificultăţi mai importante care.

dacă nu e moderată de alte forţe străine ei.t. prin propria-i pondere.32 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM INTRODUCERE. Căci este foarte clar că democraţia. Zic. Cuvîntul democraţie. conform adevăratei semnificaţii a cuvintelor: o guvernare la care poporul ia parte într-o mai mare sau mai mică măsură. Guvernarea lui va fi o guvernare. în ciuda faptului că el şi-a închinat întreaga viaţă studierii sale. MATINALIŞTI ŞI VESPERALIŞTI 33 ce se spunea din vechime. 10. El e cel care ne spune. prin ea însăşi. vom trăi într-o inextricabilă confuzie de idei. nicidecum realitatea care s-ar putea ascunde îndărătul lui. . ar putea revela o radicală necunoaştere a ceea ce e democraţia. texte pierdute. contradictorii: democraţia unuia era antidemocraţia celorlalţi doi. ba mai mult. A numi democratică o guvernare în care nu se regăseşte libertatea politică înseamnă a spune o absurditate palpabilă conform sensului adevărat al cuvîntului. care sînt orbi din naştere. din care s-au păstrat 425 de hexametri. [„Cea mai mare confuzie o seamănă în minte utilizarea dată acestor cuvinte: democraţie. măcar ca idee. Atîta timp cît nu vom izbuti să le definim cu claritate şi să cădem de acord asupra definiţiei. o monarhie democratică. Appeler democratique un gouvernement ou la liberte politique ne se trouve pas. guvernare democratică nu pot spune decît un singur lucru. t. este duşmanul libertăţii şi. Ies mots democraţie. asupra lor cadă întreaga responsabilitate a eşecului1. şi o spunea mai energic decît noi: icai y&p f| 8î|U0KpaTta f) xeteuxaia xvpawic. Dar printr-o firească iluzie optică." (Melanges. ca semnificaţie. guvernare democratică. c'est dire une absurdite palpable suivant le veritable sens du mot. suivant la vraie signification des mots: un gouvernement auquel le peuple prend une pârtie plus ou moins grande. dar nici măcar aceştia doi nu coincideau suficient în privinţa sensului ei. Iată o nouă dovadă a faptului ca diabolica vocabulă este o puşcă încărcată a cărei manevrare nu trebuie lăsată la discreţia acelor pigmei ai gîndirii care sînt politicienii. Or. încă de pe la 1850 Tocqueville spunea: „Ce qui jette le plus de confusion dans l'esprit.) 1 La drept vorbind. Pentru englez. Vocabula democraţie s-a prostituat pentru că i-a primit deasupra ei pe bărbaţii cei mai diferiţi. Or. VII (V). pp.]. cuvintele democraţie. 1312. a devenit stupid şi fraudulos. de bună seamă." — N. On dira qu'un pays gouverne par un prince absolu est une democraţie parce que ce prince gouverne au milieu Este în mod inevitabil evident pentru noi toţi că ne aflăm la un ceas crepuscular. cuvîntul. definiţia lui Tocqueville.] Nu se poate spune că definiţia lui Tocqueville ar salva cuvîntul democraţie de confuzia lui înnăscută. Sensul lor e intim legat de ideea de libertate politică. cred contrariul. cuvîntul „democraţie" a fost întotdeauna de o incoercibilă echivocitate. Cuvîntul democraţie era inspirator şi respectabil cînd încă mai era. gouvernement democratique ne peuvent vouloir dire qu'une chose. şi a patru Bucolice. bunăoară. Son sens est intimement lie a 1'idee de la liberte politique (?). 184-185). une monarchie democratique. printre altele. spre marele folos al demagogilor şi despoţilor. care era un geniu. Tant qu'on n'arrivera pas a Ies definir clairement et â s'entendre sur la definition. Se va spune că o ţară guvernată de un suveran absolut este o democraţie fiindcă suveranul cu pricina guvernează înconjurat de instituţii care sînt favorabile poporului. Dacă politicienii actuali. Tocqueville are însă mult mai mult şi mai bine de spus despre democraţie. pentru că a fost rostită şi subscrisă acolo de nişte bărbaţi care-i dădeau înţelesuri diferite. Prezidenţialismul ar fi simţit de către englez ca o tiranie cu pulsaţie periodică ritmată lustral. c'est l'emploi qu'on fait de ces mots: democraţie.t. ăoxw „Democraţia extremă este o tiranie" (Politica. vocabula aceasta a devenit însă o prostituată. Aristotel o ştia. duce la absolutismul majoritar. mulţi europeni prea puţin pătrunzători cred că e vorba de d'institutions qui sont favorables â la condition du peuple. autor al unui Poem al vînătorii (Cynegetica). (N. Faptul e cu prisosinţă cunoscut şi dacă eu îl repet acum ceva mai energic e doar pentru că — subliniez — e suficient să-1 enunţi ca să dovedeşti că nu pe cuvinte ca acesta poate fi util şi salutar să sprijini pîrghia spre a ridica situaţia politică a lumii. Mai mult. vă rog să reţineţi. democraţia americană este acea constituţie care-i permite poporului să-şi aleagă la fiecare patru ani un nou tiran. Son gouvernement sera un gouvernement. gouvernement democratique. toate credinţele şi toate afirmaţiile s-au vulgarizat — vulgata. că „elle immaterialise le despotisme" [„imaterializează despotismul" — n. au grand avantage des demagogues et des despotes. ceva relativ controlabil. După Ialta. on vivra dans une confusion d'idees inextricable. A mai scris Halieutica (Poemul pescuitului) şi Pontica (Navigaţii marine). b 5-6).

Deşi nu-mi pot expune aici motivele. a devenit discutabil în Europa. ne sînt puse sub semnul întrebării nu este. Dar această senzaţie de naufragiu e marele stimulent al omului. ci matinalişti. avem de a face cu un crepuscul matinal. Orice civilizaţie s-a născut sau a renăscut ca o mişcare natatorie de . şi chiar şi creştinismul recunoaşte că primul lucru pe care 1-a făcut omul. însemnează. Cînd simte că se scufundă. Bine-ar fi să fie aşa! Nu-mi aduc aminte ca vreo civilizaţie să fi murit de pe urma unui atac de dubitaţie.] 2 „Acel cavaler francez care a pornit. neapărat. desigur. putem repeta ceea ce spunea înaintaşul nostru Descartes. cînd a încetat să fie supranatural şi s-a transformat în om istoric. după judecata mea. [Vezi conferinţele din Statele Unite ale Americii de Nord. în care se păstrează cea mai veche experienţă umană. prin a avea credinţă. Trebuie să mai adaug însă numaidecît ceva pentru ca diagnosticul meu asupra situaţiei prin care trece Europa să nu întârzie. să amintim de Goethe: Die Deinen freilich konnen miissig ruhn. poate." Omul are nevoie de credinţă.) 1 are nevoie de convingeri ca de un sol şi de un teren ferm pe care să se poată întinde şi odihni. desigur. o situaţie tristă. cea mai esenţială: situaţia în care nu există o lume solidificată de credinţe care să te susţină şi să te poarte şi să te orienteze. MATINALIŞTI ŞI VESPERALIŞTI 35 crepusculul vesperal. aşadar. este elementul creator şi stratul cel mai profund şi mai substanţial al omului. atît de bine. Cred că-mi aduc aminte mai degrabă că civilizaţiile au murit de obicei printr-o pietrificare a crezului lor tradiţional. Naufragiatul se transformă în înotător. sub catastrofele aparente — în istorie catastrofele sînt mai puţin profunde decît le apar celor contemporani cu ele —. — N. Faptul că civilizaţia noastră ne-a devenit problematică. deplorabilă sau agonică. ce chevalier frangais quipartit d'un si bon pas2: „Mă îndoiesc. t. deci exist. Civilizaţia europeană se îndoieşte adînc de sine însăşi. multe şi foarte precise. dimpotrivă. Doch wer mirfolgt hat immer was zu tun. te simţi naufragiat. Cînd însă nu se pune problema de a ne odihni. care este îndoiala. prin urmare de a crea. a te afla într-o mare de îndoieli". fluctuant şi abisal. dar cei ce mă urmează-au ce să facă. ci un element lichid în care te simţi pierdut. ca să-mi fac profeţia convingătoare. deşi sîntem foarte puţini.34 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM INTRODUCERE. în volumul Goethe — Dilthey." (Ar. „a cădea într-o mare de îndoieli". prin urmare că. Mă alătur. ci. ţinute cu prilejul bicentenarului lui Goethe. printr-o ateroscleroză a convingerilor lor. ca om natural şi nu supranatural. (Ai tăi pot odihnindu-se să zacă. Situaţia negativă devine pozitivă. cu dreptul. te simţi căzînd — a fi cuprins de îndoieli însemnează a cădea —. publicat tot în colecţia „Obras de Jose Ortega y Gasset". fiindcă acesta cu siguranţă nu a început. şi anume un lucru pe care l-am subliniat în mod energic în faţa ascultătorilor mei americani1. braţele i se zbat ca să reurce la suprafaţă. îndoiala.t. energiile sale cele mai profunde reacţionează. sub angoase şi dureri şi mizerii stă să se nască o nouă figură de existenţă umană. că în noi germinează o nouă formă de civilizaţie. grupului matinaliştilor. voi spune deocamdată că. fără excepţie. Pe cei care gîndesc astfel îi numesc vesperalişti. faptul că toate principiile noastre. (Doar în spaniolă găsim formularea perfectă cu expresia „caer en un mar de dudas". într-un sens mult mai adînc şi mai puţin fictiv decît acela gîndit de el. ci. Celelalte limbi spun doar „a te găsi. Totul. de a fi cu maximă intensitate.) Atunci cînd nu se pune problema de a te odihni. Gîndim aşa. cei care sîntem nu vesperalişti. a fost să-şi piardă credinţa şi să se afle într-o mare de îndoieli. de aceea am folosit-o aşa. Ea. omul iese la suprafaţă şi se ridică din elementul parcă lichid.) Admirabilă expresie pe care o posedă toate idiomurile noastre. dimpotrivă.

sînt impresionante. înţelegerea acestei schimbări. p. produce un precipitat: acest precipitat este noua credinţă din care va trăi noua epocă.) 2 L'asino d'oro. întrucît. Căci de multe ori viaţa îşi ia. categoria ce se înfăţişează în primul rînd în legătură cu această perindare neîncetată de indivizi şi popoare. 103. învăţase din Polibiu doctrina potrivit căreia istoria lucrează ciclic. aşadar. Persepolisului sau Romei nu se lasă dus de gîndul vremelniciei imperiilor şi oamenilor şi nu este cuprins de tristeţe pentru ceea ce a fost cîndva viaţă plină de sevă şi de bogăţie ? — Tristeţe 1 Bolingbroke îi scrie lui Swift. confuzionismul politic —. omul european începe să iasă la suprafaţă din catastrofă şi graţie catastrofei! Căci se cade să observăm că toate catastrofele ţin de normalitatea istoriei. să se comporte faţă de înfiorătoarea lor catastrofă nu numai cu demnitate. e sempre fu. 1978. Ruinele sînt. minunat dăltuite.) Prelegeri de filozofie a istoriei. o dobîndim privind îndeaproape rămăşiţele a ceea ce a fost cîndva măreţie. (Autorul foloseşte traducerea lui Jose Gaos. „Ideea generală. La începutul cărţii sale Prelegeri de filozofie a istoriei universale. la o reapariţie a virtu-ţii. inspirat de un profund pesimism. obişnuieşte să vadă la corruzione ca pe un proces ce duce din rău în mai rău. V. ni-1 evocă pe cel mai bun Chateaubriand. „Introducere". fiind. MATINALIŞTI ŞI VESPERALIŞTI 37 care nu deplînge pierderi personale ori spulberarea ţelurilor proprii. care era foarte „machiavelic". t. văzînd în ea ceea ce şi este: ceva normal în istorie. Madrid. în latura sa negativă. în incinta solitară a sufletului său. N-am avea pe unde să mai călcăm. teribile. III c. efectiv. Bun. ne parvine în melodicitatea stilului lor. sînt o piesă necesară în funcţionarea destinului uman.-N. recunoaşte că uneori corupţia duce. 1 . ruine."1 Aceste fraze. Humanitas. ci tristeţe pentru prăbuşirea unor forme de viaţă omenească pline de strălucire şi cu o bogată cultură.36 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM salvare. şi-ar pierde întreaga putere creatoare1. retipărită mai tîrziu în colecţia Alianza-Universidad. sigur. publicată iniţial de Revista de Occidente. 71. îndeosebi pe germani. Care călător rătăcind printre ruinele Cartaginei. traducere de Petru Drăghici şi Radu Stoichiţă. vedem în primul rînd doar.. pentru cei ruinaţi. care nu credea în magie.. pentru ca apoi să dispară. Ruinele. perceptibile cu ochiul liber — penuria economică. Tocmai de aceea aş vrea să îndemn insistent. dar şi mai teribil ar fi dacă istoria nu ar fi capabilă de ruine. şi romantica rezonanţă care. care fiinţează o bucată de timp. ci şi cu eleganţă.t. e l'un sempre cagion de Paltro sia. Palmirei.2 („Şi-a fost mereu şi fi-va pe pămînt / că rău şi bine veşnic îşi urmează / şi unul altuia cauză-şi sînt. una dintre înfăţişările pe care le poate lua viaţa. e sempre fia che'l mal succeda al bene e ii bene al male. la 6 mai 1730: „O corupţie naţională nu se poate vindeca decît prin calamităţi naţionale. un chip care se numeşte dezastru. prin urmare. ne spune: Ed e. fac parte din economia intimă a istoriei. 1997. şi ce ? N-ar putea fi oare un noroc ? Cei care au o concepţie magică despre istorie nu o vor admite. îşi aminteşte poate ideile marelui Niccolo despre corruzione ca factor al istoriei. Dar Machiavelli. Această luptă secretă a fiecărui om cu dubiile sale intime. deşi acesta. INTRODUCERE. O umanitate fără catastrofe ar cădea în indolenţă." Bolingbroke. Gîndul că toate construcţiile trecutului s-ar fi păstrat îl resimţim ca pe un coşmar. Istoria ţine de categoria schimbării. Hegel spune că atunci cînd ne întoarcem privirea spre trecut. este schimbarea. ireversibil. De sub fenomenele superficiale. tocmai prin propriul rău. asemeni unei cochilii de melc marin." — N.

care sînt războaie ale deznădejdii. (N. după judecata mea. Eliberaţi-vă cît mai curînd cu putinţă de tot ceea ce. înăuntrul acestui schelet. Nu-i cere vieţii nici măcar trăirea. Dumneavoastră. un zîmbet tineresc dea dreptul exemplare — şi folosesc cuvîntul astenic „exemplare" ca să las să se odihnească termenul de „eroice". un revers. ceea ce ni s-a întîmplat e puţin important.t.) 1 vile. cu o seninătate. literat genovez. / dacă-n fiinţă e să dăinuiască. o port asemeni unui fluid ce-mi curge prin vine. a mutaţiei — categorie esenţială în istorie — are. Sînteţi cazaţi parcă în cuşca toracică a unui stîrv gigantic. germanii.t. constă în aceste două lucruri: unul. Bunul jucător de pelotă ia mingea de unde îi ajunge. demnă şi chiar elegantă a dezastrului. is torice şi ocazionale şi al unei scrieri inedite. Dacă însă e sigur că pentru dumneavoastră viaţa s-a prezentat cu acel chip care se numeşte înfrîngere." —N. Doar vesperaliştii . ca spanioli. trăiţi în mai toate oraşele dumneavoastră în interiorul unui schelet imens. Spuneam în 1916 — şi. să ştim a profita de împrejurare.). 0 ştia şi Goethe cînd ne spune: Denn alles muss zu nichts zerfallen Weil es im Sein beharren soli. Puterea cea mai mare şi mai autentică a spaniolului estă că nu pune condiţii vieţii. m-a făcut să percep cu mai multă claritate cum. indiferent ce s-a petrecut. profesorul Curtius îmi cita vorbele în revista Merkur — că germanii obişnuiau să fie pregătiţi pentru înfrîngere. potrivit lui Hegel. îndărătul ruinelor se ascunde reîntinerirea. ca pe tot ce e al poporului meu. insinuează tînărul iezuit Pastorini1 în celebrul său sonet închinat Genovei devastate de francezi în 1684. imuabile.t. pentru că nouă. religioase. Asta ne dă o neîntrecută libertate în faţa vieţii şi mulţumită ei reacţionăm totdeauna în aceste situaţii ultime în care s-au pierdut toate speranţele. în actuala dumneavoastră stare de spirit. acum cîteva săptămîni. Această tradiţie a poporului meu pe care. altul. iezuit. Sper ca de data asta să nu fie aşa. decisiv este ca. Din acest motiv ne-am specializat în războaie de independenţă şi în războaie ciGiovanni Battista Pastorini (1650-1737).) Dar categoria schimbării. Dar oare nu asta e condiţia inevitabilă ca să putem visa la o victorie universală ? Una dintre caracteristicile cele mai profunde şi mai radical noi care încep să se manifeste în cultura germinantă în noi este convingerea că nu este cel mai bine ca lucrurile şi destinele să fie permanente. Autor de poezii morale. e mereu gata s-o accepte. este un pur efect traumatic al teribilei catastrofe şi rămîneţi doar cu esenţialul care. Este dispus în orice clipă să o părăsească simplu şi fără surplus de literatură. Nu întîmplător unul dintre cuvintele spaniole existente azi în toate limbile occidentale şi mai cu seamă în germană este DesesperadoPolitik. acceptarea calmă. unul din puţinele folosite în ultimii ani fără nici un fel de restricţii —. un avînt. sub orice înfăţişare i s-ar prezenta. MATINALIŞTI ŞI VESPERALIŞTI 39 în fond. nu e mai puţin sigur că trăsăturile lui se deosebesc de astă dată foarte puţin de cele pe care le afişează faţa numită victorie. Pentru noi spaniolii asta nu e ceva prea grav. dumneavoastră continuaţi a fi decişi a trăi. Bellezze dantesche. ne place şi scheleticul.38 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM INTRODUCERE. nelimitata capacitate de reacţie energică remanentă în poporul german şi care face din el unicul popor încă tînăr din Occident. profesor de filozofie şi teologie. Totul ne face să ne gîndim că e vorba de o înfrîngere universală. („Căci totul trebuie distrus să fie. Piu val d'ogni vittoria un bel soffrire („Mai mult decît să-nvingi e demn să suferi" — n.

care e. care. trebuie să fie înţeles cu un anumit grad superlativ de paradox.t.) Pe acest fundal. maniere şi entuziasme.  [SOCIETATEA EUROPEANĂ] Roiul de popoare occidentale care. unica adecvată pentru o fiinţă ca omul. ci mişcarea. Dimpotrivă. a fost aceea de a confunda societatea cu asocierea. Noi însă ne îndreptăm prova către o cultură. ştiinţa şi principiul unitar al omului ca „raţiune 1 Cotta'sche Jubilaums-Ausgabe. ale căror consecinţe indirecte le resimţim încă si azi. care constituie actualitatea noastră nemijlocită. Cel mai puţin important este că spaţiului istoric comun unde toate seminţiile din Occident se simţeau ca acasă îi corespunde un spaţiu fizic pe care geografia îl denumeşte Europa. In fine. între ele şi deasupra lor se crea treptat un repertoriu comun de idei. Firesc şi ineluctabil. ca gemenii Eteocle şi Polinice în sînul matern. în acest ultim război. progresiv omogene şi progresiv diverse." Pentru prima oară. fiecare nou principiu uniform fertiliza diversificarea. Căci a fost un făcut că. Războaiele intereuropene au manifestat aproape întotdeauna un stil curios care le face foarte asemănătoare cu gîlcevile domestice. sau precum disputele unor moştenitori pentru împărţirea unui legat de familie. Ţinem de sămînţa lui Heraclit. incitîndu-1 oarecum pe fiecare la vocaţia sa particulară. este el însuşi mobil. şi ca o culminaţie. dreptul. din ruinele lumii vechi. cu vorbele lui Goethe: Ein Wandelndes. de la Otto al III-lea — mişcare si acţiune într-un spaţiu sau cadru comun. Aşa cum spunea Carol Quintul despre Francisc I: „Vărul meu Francisc şi cu mine sîntem absolut de acord: fiecare dintre noi vrea Milanul. Fie-ne deviză: Mobilis in mobile.. toate merg la fel. care însă a fost întotdeauna surghiunit din cetatea filozofică extra muros. Mai mult încă: acest destin care le făcea. das in uns und mit uns wandelt 1. în mijlocul unei lumi în permanentă mişcare. Se luptau în pîntecele Europei. Şi e un fapt că pentru aceste popoare zise europene existenţa a fost totdeauna — în mod evident începînd din secolul al Xl-lea. pînă şi ideea extravagantă a secolului al XVIII-lea potrivit căreia toate popoarele trebuie să aibă o constituţie identică are efectul de a trezi romantic conştiinţa diferenţială a naţionalităţilor. a pornit în zbor deasupra istoriei s-a caracterizat totdeauna printr-o formă de viaţă duală. în acelaşi timp. Pentru că în ele omogenitatea nu a fost străină de diversitate. aceasta separă obiceiurile. cel mai genial dintre gînditori. puterea politică. (O entitate schimbătoare care în noi şi cu noi se schimbă. Evită anihilarea duşmanului şi sînt mai degrabă întreceri. unele popoare din Occident au încercat să se anihileze reciproc. Dar substanţa omului nu e dăinuirea. 2. Ideea creştină dă naştere bisericilor naţionale. pe măsură ce fiecare îşi forma încetul cu încetul geniul specific. Un pic altfel. Convieţuirea îmbrăca indiferent un aspect pacific sau combativ. Una din cele mai grave erori ale gîndirii „moderne". lupte emulative. Eadem sed aliter. Sau. cu aproxi- .. — N. uzurile. Spaţiul istoric la care mă refer se măsoară după raza de convieţuire efectivă şi prelungită. ca un răufăcător. 253. pură" creează stilurile intelectuale distincte care modelează diferenţial pînă şi abstracţiile extreme ale lucrării matematice. pentru fiecare a trăi însemna a convieţui cu celelalte.40 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM SOCIETATEA EUROPEANA 41 sînt interesaţi ca totul să dăinuiască. Cu alte cuvinte. limba. „restauraţia literelor clasice" din secolul al XV-lea declanşează literaturile divergente. să încercăm a spune ceva despre Europa. amintirea Imperium-ului roman inspiră diversele forme de Stat. precum cele ale flăcăilor dintr-un sat.

Ideea de societate ca reuniune contractuală e cea mai nebunească încercare făcută vreodată de a pune carul înaintea boilor. peste cîteva luni. Dar dacă o societate e ceea ce tocmai am spus. [Cele cinci paragrafe anterioare. uzuri. naţiunile1. trad.42 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM SOCIETATEA EUROPEANĂ 43 maţie. să includă un număr mai mare sau mai mic de „laturi ale vieţii". revoluţie etc. realitatea „drept" — nu ideile despre el ale filozofului. Mai mult. 1980. ed. va apărea sub titlul El hombre y la gente2. a 2-a. opinia publică. din Revolta maselor. ca nuclee mai dense de socializare. putere publică europeană. t. izbindu-se de teribilele conflicte publice ale prezentului. 2002. preponderenţa acelei opinii confuze şi ridicole despre drept. Bună parte din buimăceala actuală îşi are originea în incongruenţa dintre perfecţiunea ideilor noastre despre fenomenele fizice şi înapoierea scandaloasă a „ştiinţelor morale". Veţi putea găsi curînd toate acestea într-o carte a mea care. opinie publică europeană. în acest sens. pe de o parte. colectivitate. uzuri europene. le era preexisOpinia publică europeană a fost în asemenea măsură o realitate. fiindcă una din cele mai mari nefericiri ale vremii este că oamenii din Occident. încît reclamă o dublă cercetare suficient de minuţioasă despre formele sociale în care s-a produs şi manifestat sau semnalat. gradul respectiv depinde de faptul ca sistemul de uzuri să fie mai mult sau mai puţin compact sau. Comunitatea de viaţă într-un sistem de uzuri poate cunoaşte cele mai diverse grade de densitate. 2001. (N. mi se pare — şi rog să mi se ierte obrăznicia — a avea o idee destul de confuză şi de ridicolă despre ceea ce este dreptul. totuna. sînt extrase din „Prefaţă pentru francezi". A voi ca dreptul să guverneze relaţiile dintre fiinţe care nu au trăit mai înainte într-o societate efectivă. prin societate înţeleg convieţuirea unor oameni în cadrul unui sistem determinat de uzuri — pentru că dreptul. fizicianul ilustru şi romancierul au îndeobşte despre aceste lucruri concepte vrednice de un bărbier de mahala. dacă mi se îngăduie expresia barocă. drept european. Voiam să sugerez că popoarele europene sînt de multă vreme o societate. Din păcate. Nu trebuie să mire. pare mai presus de orice îndoială că Europa a fost aşa ceva.N. cu adăugiri sau suprimări. românească. Humanitas. Acea societate manifestă toate atributele inerente ei: există obiceiuri europene. (Vezi şi versiunea românească a lui Coman Lupu. contrariul celei dintîi. în interiorul mai amplei societăţi europene care. nu e aici locul ca să demonstrăm cum şi de ce stau aşa lucrurile. Dar toate aceste fenomene sociale se produc în forma adecvată stadiului evolutiv în care se găseşte societatea europeană şi care este. profesorul. O societate nu se constituie prin acordul voinţelor. iar acordul nu poate sta decît în precizarea unei forme sau alteia din acea convieţuire. Pentru că dreptul. Riguros vorbind. o colectivitate chiar în sensul pe care-1 au aceste cuvinte aplicate fiecăreia dintre naţiunile care o alcătuiesc. puterea publică nu sînt decît uzuri —. justiţie. naţiunile din Occident s-au format încetul cu încetul. că Europa ca societate a existat înainte de existenţa naţiunilor europene. adică lucrurile cu privire la care a opinat Europa. sau pomenit echipaţi cu o garnitură arhaică şi foarte greoaie de noţiuni despre ceea ce însemnează societate. 1994. Nu e absolut firesc că tocmai bărbierul de mahala a fost cel care a dat tonul trecutului nostru nemijlocit ? Să ne întoarcem însă la drumul nostru. Din contră. juristului sau demagogului — este. De la uriaşul Dilthey ştim că viaţa are laturi şi că ea este eben mehrseitig [„anume multilaterală" —n. orice acord al unor voinţe presupune existenţa unei societăţi. ca un cadru social. . evident. individ.) 1 . iar pe de alta. Humanitas. t. în acea societate preexistentă. despre conţinuturile ei succesive. aşadar.t. pe de altă parte. a unor oameni care convieţuiesc. lege. Ministrul. la fel de avansat ca şi cel al membrilor săi componenţi.J] 2 Omul şi mulţimea.]. o secreţie spontană a societăţii şi nu poate fi altceva.

complicată şi. dar mai redusă teritorial. ca forme specifice de societate. Lucrurile stau astfel în asemenea măsură. aflate încă de pe atunci în ultimele ei ceasuri. Civilizaţia Imperiului roman era produsul tîrziu al unei civilizaţii foarte bătrîne. peste acei oameni noi şi ei îl primeau aşa cum era şi căutau să-1 instaleze în cadrul uriaş al vieţilor lor. pe scurt. dar. se găseau nevoite să ducă o viaţă dublă. pe omul medieval. atunci cînd.44 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM DUALITATEA OMULUI GOTIC 45 tentă. pentru a trăi acele imagini. una mai puţin densă. suprapus celeilalte. chiar cu deplina conştiinţă a faptului că supunem astfel unei contracţii toate secolele şi formele de viaţă medievale. dezvoltării şi plenitudinii naţiunilor occidentale. aria fiecărei naţiuni sau a ţinuturilor şi regiunilor limitate care au precedat. în două spaţii istorice. Aceasta era porţiunea cea mai compactă. să zicem. cum nici nu se putea altminteri. în două societăţi. „să se comporte cum se cuvine". o eroare gravă a crede că Europa este o figură utopică ce poate doar în viitor va izbuti să se realizeze. cît ceva care se află aici încă dintr-un trecut îndepărtat. mai intimă. ca atare abstractă. tehnici. precum cel administrativ şi cel juridic. Pe de altă parte. am fi putut vedea cum structura vieţii şi sufletul omului gotic se ba- zează pe împrejurarea cu totul aparte că popoare noi. organismul rezidual al civilizaţiei romane. Europa. fiindcă aparţineau popoarelor germanice adolescente. trăiau. pe Cato sau pe Virgiliu. pe ogoarele lor cu un orizont extrem de îngust. dacă am fi scăpat de această eroare. norme. a căror mentalitate era necoaptă şi elementară — la unele. Unitatea europeană. domnilor. Această viaţă diferită era. simţeau că aparţin unui enorm spaţiu istoric care era întregul Occident. în multe compartimente. ceva abscons. ceea ce făcea pînă la urmă era să interpreteze acea viaţă în marele spaţiu venerabil şi venerat al Imperiului prin in- . pentru a ne clarifica actele războinice şi politice. din adîncul vieţii sale spontane şi nechibzuite. mai adecvată mijloacelor lor mentale. Istoria Europei. atît seniorul feudal cît şi ţăranul. învăţături. nu-1 înţelegeau ca lumea. aşadar. Ceea ce va fi într-adevăr necesar este a-i da acelei realităţi atît de vetuste o nouă formă. actualele mari naţiuni. Dar tocmai din acest motiv — şi acesta e faptul omeneşte ciudat — omul gotic. imagini. departe de a fi un simplu program politic pentru viitorul imediat. evident. poezie şi artă din toate acele veacuri. pe care îl vom numi „omul gotic". nu poate fi înţeleasă dacă nu plecăm de la acest fapt radical: şi anume că omul european a trăit totdeauna. încît aici se află cheia necesară pentru a ne înţelege istoria medievală. este unicul principiu metodic spre a înţelege trecutul Occidentului şi. se străduia cu o mişcătoare stîngăcie să dea ascultare acelor principii străine lui. la altele. Nu: Europa nu este doar şi exclusiv ceva viitor. care-i ajungeau impuse din afară pentru a-1 supune acelor norme. Pe de o parte. în mod cu totul special. le rămînea mereu foarte distant. popoarele de multă vreme romanizate. mai spontane şi nemijlocite. dar mai amplă. pe bucata lor de pămînt. cum altfel nici nu s-ar fi putut. alta mai densă. de un rafinament superlativ. Tot acest sistem secund de uzuri se prăvălea.  [DUALITATEA OMULUI GOTIC] în fapt. fiindcă decadenţa civilizaţiei antice le aruncase într-o a doua copilărie —. creaţiile în materie de gîndire. pentru a şi-i reprezenta pe Alexandru. de unde le soseau numeroase principii. care este istoria germinării. fabule. ca un ce sublim si transcendent. E. mai mult. voia. Dar. ca din exterior. Acest spaţiu istoric impregnat de uzuri. în bună parte comune. a fost creat de către Imperiul roman şi figura geografică a naţiunilor ivite ulterior coincide în foarte mare măsură cu simpla împărţire administrativă a diocezelor din Imperiul tîrziu. ea există încă dinaintea naţiunilor astăzi atît de clar profilate. în acelaşi timp.

dar imaginară. scolastica. şi eu. caută cu luminarea printre sutele de mii de versuri unele despre care cred că pot fi considerate „sincere". cu două etaje — se poate explica misterul poeziei trubadureşti. Aceşti istorici literari sînt cu adevărat nostimi! Par a pleca de la un principiu indubitabil. trebuie să fie sinceră. In aceste receptări succesive iese la suprafaţa popoarelor europene în curs de formare. şi anume că poezia. Dar exemplul cel mai convingător şi totodată omeneş te cel mai ciudat este că isprava cea mai înaltă. care era şi trebuia să fie fable convenite. deoarece cu ajutorul ei se străduiau să nu mai fie oameni cotidieni. mai emoţionant şi mai respectabil în el. pe de alta. dar nu-1 explică niciodată. comun cu celeomul gotic de la finele secolului al Xl-lea şi din secolul al XH-lea. şi către înălţimile căruia aspira. ci era pur manierism. prin urmare. filolog clasic german. nu poate fi înţeleasă decît dacă o contemplăm cu ajutorul acestei scheme şi acestei optici a primitivismului — prin urmare. _________ 1 Numai plecînd de la acest principiu — adică de la această structură specifică a sufletului gotic. Reţineţi că graţia. şi britanicii etc. De aici încîntătoarea ingenuitate a manifestărilor lui. imens firmament plin de ocheadele divine ale stelelor sub care se simţea protejat. încă oarecum disperse şi divergente.) Pentru 1 Wolfgang Schadewaldt (1900-1974). a trăit permanent de-a lungul istoriei sale acea formă duală de viaţă: pe cea care îi vine din fondul său european. Pentru că realitatea a fost mai degrabă contrariul. ca Verlaine. şarmul pictorilor aşa-zişi primitivi constă în faptul că reprezintă viaţa Fecioarei ca şi cum ar fi cea a unei femei de treabă dintr-un sat flamand sau italian care tocmai născuse. de o lume eterică şi sublimă care nu putea prinde consistenţă şi nu exista decît datorită unor „convenţii" derivate de la poeţii erotici minori latini. (N. pe care noi o percepem ca „primitivism". de la nivelul măruntei lui vieţi primare. a obligaţiei de a exista simultan într-un dublu spa ţiu istoric1. ci să se eternizeze într-o pseudoexistenţă miraculoasă. . după judecata mea. încît. ■  [PENDULARE ÎNTRE NAŢIONALITATE] EUROPENITATE ŞI Fiecare dintre popoarele cărora le aparţinem. pe Homer nu-1 înţelege cine nu vede în el un poet manierist. (E drept că eu unul sînt atît de heterodox. ca să aplicăm în istoria generală un termen făurit în istoria artei. amestecate poate cu elemente nu mai puţin convenţionale provenind de la curţile maure. umanismul. iniţial al spaţiului social „Europa". încît. faptul că acest prim lirism european dintr-o limbă romanică nu consta în exprimarea unor sentimente autentic trăite.Cr.t. dreptul roman. dar şi cea mai extravagantă din Evul Mediu. era un snob genial al marii vieţi occidentale.) Marii seniori feudali şi regii se duceau în Orient la fel de liniştiţi ca şi cum ar fi plecat la o răfuială cu vreun vecin sîcîitor. ci. Şi aceeaşi atitudine o găsim dacă ne reprezentăm cum absorbea omul gotic vetustele forme culturale preexistente create de către antici. Dacă ar fi fost sinceri. ceea ce dovedeşte cît de puţin se pricep la poezie. iar pe marele Alexandru ca şi cum ar fi fost un căpitan de miliţie citadină sau ca pe un condottiere oarecare. aşa cum manieriste sînt urnele de la Dipylon. aş zice. fondul prim. a fost construită în epoca lui Temistocle şi refăcută în sec. spontană şi „vernaculară". o structură. şi îndeosebi cea aflată la începuturi. şi francezii. Ca să mă fac înţeles. pe care Schadewaldt1 le consideră ca fiind aproximativ contemporane cu el. şi dumneavoastră. Istoricii literari semnalează totdeauna cu surprindere. Dipylon era o poartă dublă în zidul de incintă al Atenei. în dreptul cartierului olarilor. înnobilat. ceea ce făceau nu li s-ar fi părut „poezie". şi anume Cruciadele. Lucrul li se pare atît de eteroclit. al III-lea î. se supără pe trubaduri şi. Asta presupune însă o idee pozitivă despre snobism şi înţelegerea faptului că snobismul a fost întotdeauna umilul Cirenean care a pus umărul la ridicarea semnelor pe înălţimi. aş zice că omul gotic. Acest snobism constitutiv era tot ce poate fi mai încîntător.46 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM EUROPENITATE ŞI NAŢIONALITATE 47 termediul micilor uzuri şi maniere şi apetituri şi idei ale strimtei lui existenţe megieşe. compunerea de poezii era o operaţie care nu ţinea de viaţa lui nemijlocită. pe de o parte. dimpotrivă.

Mult mai glăsuitoare în privinţa comunităţii efective existente este. astfel încît apare ca un orizont ce închide peisajul vieţii internaţionale. în cealaltă acţionează compor-tînduse conform repertoriului uzurilor sale particulare. urmate de veacuri în care particularitatea naţională se făcea remarcată la fiecare popor. Carol cel Mare a trebuit să-1 cheme din Insulele Britanice pe Alcuin cu discipolii săi ca să dea lecţii de latină popoarelor romanice. cel puţin o latină mai bună. dacă privim sinoptic întregul trecut occidental. Popoarele din Occident ajunseseră în dezvoltarea lor să-şi constituie o viaţă proprie suficient de bogată. e important să subliniem şi că pe la 1600 realitatea „naţiuni" se şi prezintă cu toate atributele sale. Faptul acesta i-a obligat să o înveţe şi. dar mai cu seamă în secolul al XVII-lea şi în al XlX-lea. cu o expresie deloc fericită. ca atare. de învăţaţii noştri. din care provine scrisul nostru actual. ca limbaj nativ şi vernacular. Dar. nu vorbeau latina ca limbă maternă. evident. adică diferenţiale. Astfel. Atunci pentru prima oară. încercînd o întoarcere la cultura Antichităţii. bunăoară. obişnuim să o numim „civilizaţia" sa. Contrar acestei împrejurări întîlnim. Cum însă realitatea enunţată astfel are caracter social.48 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM EUROPENITATE ŞI NAŢIONALITATE 49 lalte. în Hispania şi în România. Au fost veacuri în care societatea europeană predomina asupra vieţii particulare a fiecărui popor. şi pe cea diferenţială proprie. au fost nevoiţi să înveţe o latină bună. de ceea ce vom numi „europenism". creatoare şi caracteristică pentru ca la acea dată să sară în ochii tuturora că erau diferite de celelalte. Despre el nu e nevoie să spunem nimic. Irlandezii şi britanicii însă. întrucît aparţinuseră lumii romane. observăm că în el apare un ritm legat de predominarea pe care o cîştigă una dintre acele două dimensiuni asupra celeilalte. aflate atunci în stadiul de germinare primară. cu excepţia unor minime modulaţii. Dar această latină era cea numită „latina vulgară". de poeţii . Printr-una din ele trăieşte în marea societate europeană constituită de marele sistem de uzuri europene pe care. dovadă curioasă a comunicabilităţii domestice. viceversa. Era o latină plebeie. In cadrul europenismului din veacul al IX-lea. trebuind s-o înveţe. Ca exemplu în primul caz să ne amintim doar două din aceste secole. e foarte apropiat de epoca contemporană: este secolul al XVIII-lea. Nimic mai caracteristic pentru unitatea vieţii colective pe toată aria geografică a Europei şi. secole de particularism în care fondul comun european e mai puţin activ şi predominant. Şi iată că. se vorbeşte în fiecare ţară de căpitanii noştri. Alt secol de predominare europeană. cel puţin cu o marcată frecvenţă şi intensitate. simplificată şi degenerată. şi lăstarul de cultură intelectual numit „Renaşterea carolingiană". care s-a creat peste acel fond. decît următorul fapt paradoxal. Nu sînt date întîmplătoare determinate de hazard. identică în Galia şi în Dalmaţia. Popoarele romanice. pe de-a-ntregul constituită. fiindcă e foarte bine cunoscut. insuficient romanizaţi. Unul se găseşte în zorii istoriei europene: e secolul lui Carol cel Mare. în cutare veac din Evul Mediu. cea mai puţin importantă era unitatea statală a aproape întregului Occident. ea trebuie să fie exprimată în termeni sociologici şi atunci o putem formula sau enunţa aşa: societatea particulară care este fiecare dintre naţiunile noastre are de la bun început două dimensiuni. expansiunea în aproape toată Europa a splendidei litere numite „minuscula carolingiană". Ei bine. care s-a format de-a lungul veacurilor tîrzii ale Imperiului şi era. viceversa. dintre toate popoarele sale. vorbeau. am zice familiare. latina. Omului de cultură medie ar trebui să-i spună ceva faptul că ceea ce numim strict „naţiuni" nu apare pe deplin în aria istorică pînă la sfîrşitul secolului al XVI-lea şi începutul celui de-al XVII-lea.

pe flamanzi i-a supărat că nu le putea vorbi în flamandă. Conceptului de naţiune. strict şi deloc fumegos. încă parţiale şi mai degrabă doar simptomatice. altă semnificaţie. de bună seamă. naţiunile noastre devin organisme complete şi conştiinţa acestui fapt le face să se închidă — relativ — unele faţă de celelalte. dar. în secolul al XVI-lea. Astfel. Voi adăuga doar că acest precursorat în conştiinţa naţionalităţii din partea englezilor nu e decît un caz particular a ceva ce n-a fost bine observat şi care ar putea fi considerat prea bine ca o lege în evoluţia Occidentului. să zicem. enigmatic pentru mulţi dintre noi. copilul îşi pierde fontanela. sublinierea lor fiind de maximă însemnătate. Una este aceea că poporul englez s-a simţit naţiune mult mai devreme decît continentalii. Această mişcare către o conştiinţă a naţionalităţii se vesteşte cu claritate încă de la începuturile secolului anterior. s-a produs tocmai ca efect al unei mişcări europene în mod expres unitare şi comune: Umanismul. cea mai veche din Europa şi tocmai acestui fapt i se datorează atît ciudata şi foarte particulara ei situaţie actuală. Acest fapt general. după o vreme. uneori la cîţiva ani de la naştere. Pentru scopul nostru prezent e de ajuns să ne reamintim în mod energic împrejurarea că Anglia este. că o naţiune nu poate fi niciodată una singură.50 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM EUROPENITATE 51 ŞI NAŢIONALITATE noştri. într-atîta sînt de împletite într-o permanentă reciprocitate şi se inspiră una pe cealaltă ambele dimensiuni — cea comună occidentală. fiul său Filip al II-lea s-a dus să primească suveranitatea Flandrei. Nu am timp acum să explic din ce motive. această dispersie relativă a culturii superioare europene. curios fenomen!. în aceşti ani ai secolului al XVII-lea. în fapt. cu arabii. unde Occident însemna pe atunci. pînă atunci unitare. englezii ne-au luat-o înainte în toate domeniile. A fost contrapunerea faţă de Islam şi aceasta se întemeiase pe conştiinţa apartenenţei la Occident în opoziţie cu Orientul. o dată cu deplina lor formare şi pe care anatomiştii şi fiziologii îl numesc „obliterare". Cînd Carol Quintul a sosit în Spania. spaniolii s-au simţit incomodaţi şi iritaţi pentru că încă nu ştia să vorbească spaniola. a şi avut. şi anume că naţiunile europene apar în jurul anului 1600 pe deplin constituite ca naţiuni. la rîndul său. ca să-şi pună coroana. aşadar. conştient naţionale. cînd. nu cu oricare altele. Diferenţierea conştientă de aceştia ar fi avut şi.. închiderea sau ocluziunea mai cu seamă a sistemului osos. era profilul cu care se prezenta atunci marea societate europeană. comportă totuşi două mari excepţii. prin urmare diferenţiale. şi anume: precedenţa poporului britanic în raport cu popoarele continentale în aproape toate formele de viaţă. cu alte popoare europene cu care. în chip precis şi exclusiv. îi aparţine ineluctabil pluralitatea . în treacăt. se simte şi se ştie în comunitate. din conştiinţa naţionalităţii şi. Este conştiinţa plenară a naţionalităţii. ca atare. în corpurile organice. Căci. dar. ci. avîndu-şi primele manifestări. Creştinătate. adică în secolul cînd se extinde în toată Europa şi triumfă pretutindeni forţa supranaţională a Umanismului. Acest fapt ne dezvăluie. Cu excepţia muzicii şi a picturii. Creştinătate însemna Europa. . în acelaşi timp. cît şi comportamentul ei de azi. De notat cum încă de la apariţia sa. cea diferenţiatoare naţională ! în secolul al XVII-lea. a literaturilor naţionale. Nimic mai reprezentativ şi mai lămuritor pentru acea — am zice — dualitate unitară Europa-Naţiune ca ivirea. din existarea ca naţiune face parte o privire prin care fiecare popor se compară cu altele. ca naţiune. în primul rînd. patruzeci de ani mai tîrziu. Fenomenul e normal şi corespunde fenomenului care se petrece.. la 1517. Nici un popor european nu s-ar fi recunoscut pe sine însuşi ca naţiune în opoziţie. porţiune limitată a capului unde oasele craniene nu sînt încă pe deplin suturate. Şi viceversa.

afară de faptul că este o varietate a viciului solitar. o parte din aceste locuri comune constau în „opinia" Lucrul e incredibil. Ed. realitatea socială se compune exclusiv din „locuri comune". O anumită parte a acestora sînt uzuri intelectuale. poate pretinde. dar. [Vezi cursul. cu avantajul pentru cel dintîi că e o realitate precisă şi clară. în această exhalaţie a lui Toynbee cel mai mult mă irită nu împrejurarea că nu cunoaşte ce este o naţiune şi nici faptul că denigrează această realitate. la rîndul lor. între 1800 şi 1830 germanii nu ştiau încă bine dacă sînt o naţiune şi nici cum anume sînt o naţiune. Or. Lucru stupe- . Pentru ca viitorul apropiat al Occidentului să nu continue a fi la fel de stupid cum a fost trecutul apropiat. t.). rom." Aduc aici aceste texte de rău augur pentru a-i permite citito rului să compare cu asta ceea ce cred că trebuie să spun despre naţiune. ca şi cum tribul ar fi ceva respingător şi vrednic doar de dispreţ.] 1 Căci lucrul nu e deloc clar. figură atît de reprezentativă a lumii anglo-saxone actuale. dar autorul ni-1 aruncă efectiv în obraz la p. ci că o face aruncîndu-i ca pe o insultă calificativul de tribalism. în ordine mentală. Cealaltă excepţie este Germania. Una interpretacion de la Historia Universal (En torno a Toynbee). chiar dacă sînt obligat să o spun cît mai succint cu putinţă. fără ezitări sau şovăieli. să definească realitatea „naţiune" pur şi simplu ca pe o combinaţie de tribalism şi democraţie. „The spirit of Nationality is a sour ferment of the new wine of democracy in the bottles of Tribalism" („Spiritul naţio nalităţii este un ferment acid în vinul nou al democraţiei din sticlele tribalismului" —n. Toynbee. Or. s-ar cuveni. fiindcă pentru asta ar trebui să se dăruiască radical noii inspiraţii. 9 a primului său volum. publicat în colecţia „Obras de Jose Ortega y Gasset" (trad. cheia a ceea ce se va întîmpla în anii următori şi tocmai din acest motiv obţinerea unei clarificări şi precizări cu privire la ce anume este ceea ce numim „naţiuni" reprezintă o temă atît de importantă. care nu e nimic mai puţin decît Director ofStudies at the Royal Institute of International Affairs. pe cînd acesta nu e nici o realitate. cîteva rînduri mai jos: „The spirit of Natio nality may be defined (negatively but not inaccurately) as a spirit which makes people feel and act and think about a part of any given society as though it were the whole of that society (« Spiritul naţionalităţii ar putea fi definit — negativ. totuna. adică „modalităţi topice" de a gîndi. ca oameni atît de influenţi precum Mr. aceste două excepţii — anticipaţia Angliei şi întîrzierea Germaniei —. opinii valabile în corpul so cial care funcţionează mecanic în indivizi sau. Ştiinţifică. în ceea ce priveşte gradul lor de conştiinţă a naţionalităţii sînt. să priceapă lucruri atît de elementare şi atît de evidente precum acela că tribalismul nu este un fapt omenesc mai puţin decent decît World Unionism-ul.) şi.t. Prin asta el urmăreşte să degradeze şi chiar să insulte ideea de naţiune. ceea ce pretinde o doză de generozitate puţin frecventă în sufletul britanic. nici o posibilitate concretă şi vizibilă şi nici nu conţine nimic precis şi transparent. care sînt „locuri comune". printre numeroase alte lucruri.52 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM IDEEA DE NAŢIUNE 53 N-au făcut-o aproape niciodată cu strălucire. ca şi cum niciodată n-ar fi existat naţiuni şi o solidă conştiinţă a naţionalităţii înaintea oricărui democratism. 0 societate — o spun încă o dată — este convieţuirea unor oameni sub presiunea unui sistem general de uzuri. tocmai de aceea. după judecata mea. £.  [IDEEA DE NAŢIUNE] fiant la un om născut în nobila naţiune care guvernează şi tutelează cele mai multe triburi1. ţinut la Instituto de Humanidades. 1999 — n. care a întîrziat mult mai mult pînă să ajungă la o conştiinţă matură a naţionalităţii. dar nu inexact — ca un spirit care-i face pe oameni să simtă..). după cum o demonstrează faptul că un bărbat ca Toynbee. în lucrarea sa^l Study ofHistory. să acţioneze şi să gîndească despre o parte a oricărei societăţi date ca şi cum acea parte ar fi totalitatea acelei societăţi » — n.

că colectivitatea în chestiune provine genealogic vorbind din anumiţi strămoşi comuni tuturora sau celei mai mari părţi a membrilor săi. cu calm şi după o analiză pătrunzătoare şi completă a problemelor pozitive şi negative ridicate de aceasta. să includă preocuparea şi măsurile menite a evita înclinaţia sa vi cioasă. din Lucreţiu şi Iuvenal. a cărui gîndire.t.) pene au ajuns într-un moment cînd nu se mai pot salva decît dacă izbutesc să se depăşească pe ele însele ca naţiuni. care. Toynbee. Să nu mi se spună că toate acestea sînt fa cile savantlîcuri postume. înainte de Ideea de trib a existat ideea de hoardă. 1 Alfred Vierkandt. (N. Nimic nu se opune ca adeziunea la o formă politică. aşa cum mai apoi au existat multe alte Idei de societate. prin-trun mecanism inexorabil legat de democraţie — deşi. chestiunea nu mai are nimic academic. „ jQuien manda en el mundo ?" De notat că nu este nici o contradicţie. la articularea naţiunilor europene într-o unitate politică supra sau ultranaţională (care este contrariul oricărui internaţionalism). Pînă acum nu s-au dat decît cîteva definiţii destul de rudimentare şi de aici provine ruşinoasa lipsă de claritate din gîndirea istoricilor şi politicienilor. într-un lamentabil contratimp. este istoriceşte imposibilă. Se pot cita numeroase texte în care bărbaţi cu simţul răspunderii şi clară înţelegere au atras atenţia şi şi-au spus cuvîntul cînd democraţia îşi începuse domnia. numeşte grupuri ceea ce reprezintă societăţi autentice nu e un simptom de bun augur pentru fertilitatea acestui Handworterbuch. aveam să le vedem trecînd rapid de la o existenţă în plină formă şi la un rol de conducere în lume la situaţia de a lîncezi vulgarizate1. apărută în 1931. deocamdată. în cartea lui. timpul pe care 1-a cheltuit ca să citeze alandala versuri din Horaţiu şi Virgiliu. că e lipsită de fertilitate în viitor şi că. definindu-şi riguros Ideile. Cartea citată de Ortega e principala sa operă. cînd. pe scurt. Şi e un fapt că. Sarcina cea mai specifică a aşa-numitei „morfologii sociale" ar trebui să consiste în a cataloga cu precizie taxonomică diferitele idei sau forme apărute pînă acum pe planetă. Dintre ele îl voi lua pe acesta pentru că îi aparţine lui Tocqueville. ci e de o supremă şi urgentă gravitate. Tribul este o idee particulară de societate care posedă atribute precise. Aşa a procedat Anglia pînă în ultimii ani.54 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM IDEEA DE NAŢIUNE 55 valabilă potrivit căreia membrii individuali ai societăţii îi aparţin acesteia şi că această societate are o formă determinată pe care o vom numi „Ideea" ei. în loc de a se îndeletnici. Orice formă de guvernămînt aduce cu sine posibile virtuţi şi posibile vicii. la democraţie bună oară. partea a Ii-a. ambele perfect clare. nu-i este congenital — 2. puţin cunoscută 2 1 1 . cum stau de obicei lucrurile. pas cu pas. promotor al unei sociologii formale. pentru a trece. sociolog şi etnolog german (1867-1953). fauna politiVezi Revolta maselor. întregindu-i în acest scop ideea de bază. pretinde că trece prin sită în integralitatea ei istoria universală. în Handworterbuch der Soziologie coordonat de el. cu alte cuvinte dacă izbutim să le facem să accepte valabilitatea opiniei potrivit căreia naţionalitatea ca forma cea mai desăvîrşită de viaţă colectiva e un anacronism. începînd din 1850. în megateriul tipografic al cărţii lui. în prezent. Vulgarizarea e acum la vedere. dacă nu începea numaidecît o muncă energică în toate ţările noastre. s-a decis să-şi continentalizeze democraţia. putea. să-şi fi utilizat ca să-şi clarifice conceptele de trib şi de naţiune. scoteam strigăte de alarmă adresate minorităţilor politice conducătoare ca să-şi dea bine seama că. cu evident folos. Pe aceste idei s-au constituit nenumăratele societăţi care au existat şi există. Fiindcă naţiunile euroCă Vierkandt1. din motive şi cu precizări foarte distincte de veşnicele desiderata utopice şi vagi care îndemnau la visul unităţii statale a Europei. printre altele. Acum mai bine de douăzeci de ani. cu activitatea secundară de clasificare a formelor de grupuri simple ce se formează în cadrul fiecărei societăţi1. la drept vorbind. a căror prezenţă. politicienii n-au făcut nimic ca s-o evite. se dovedeşte cum nu se poate mai inoperantă.

Tel est le probleme. Toate marile epoci ale istoriei s-au născut din subtila colaborare dintre cele două tipuri de om. Au fost dirijaţi ei înşişi în mod progresiv de către mase pînă cînd. era de mult istoriceşte mort. cei care cred. a aşa-zisei „Societăţi a Naţiunilor". Şi poate una din cauzele profunde ale derutei actuale este că acum două generaţii politicienii s-au declarat independenţi şi au anulat acea colaborare. t. dcp%eîv tdiv ăOvov. după cum s-ar putea demonstra ex abun-dantia cu mare uşurinţă. în ultimii ani. Au existat oameni în Europa care încă de atunci i-au denunţat eşecul inevitabil. e însă foarte important pentru destinele umane ca politicianul să plece totdeauna urechea la ceea ce strigă sau sugerează profetul. s-au transformat în simpli exponenţi ai apetiturilor momentane ale acestora1. II. presupun sau îşi închipuie a fi cîrmuitori ai neamurilor. era şi pe vremea lui foarte veche {De oficiis. Je suiş parfaitement convaincu que de la solution depend le sort des nations" (Correspondance. Marcu. Referindu-mă la enorma şi crasa eroare. ca nişte seismografe de mare fineţe. generaţie după generaţie. departe de a anticipa viitorul. lumea să plutească mai mult ca oricînd în derivă. fără profeţie. scriam în 1937: „« Spiritul» care a impulsionat crearea ei. nu profetul. era de mult arhaicizat. 10. în Revolta maselor. sistemul de idei filozofice. cînd zice: oi SoicoCvrec. iar nu detaliul acţiunilor şi nici mijloacele de punere în practică. t. mondial. Sa întîmplat o dată mai mult ceea ce este aproape normal în istorie. ci mai curînd influenţa pe care o exercită adesea în ea cele mai mărunte personaje ale istoriei" —N. Totdeauna acesta va fi chemat să guverneze. 56). la ceasul de faţă al istoriei şi al civilizaţiei.56 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM IDEEA DE NAŢIUNE 57 cienilor europeni a degenerat fără întrerupere. trebuie să o infiltrăm încetul cu încetul în minţile oamenilor. după Cicero. Nimic nu se va face bine dacă nu ţii seama de inteligenţă. o dată mai mult. I. Aceasta e problema." („Epilog pentru englezi". („Pentru partizanii democraţiei e mult mai puţin important să găsească mijloacele de a face ca poporul să guverneze decît să facă astfel încît poporul să-i aleagă pe cei mai capabili să guverneze şi să-i asigure asupra lor o influenţă destul de mare spre a le putea controla ansamblul conduitei. Şi să nu mi se spună că acum e uşor să afirmi aşa ceva. primesc înaintea celorlalţi.) Nihil decet invita Minerva. istorice. Dar. Evit să spun cărei tagme îi aparţineau profeţii.42. nici atunci politicienii n-au ţinut seama de acei oameni. vizita viitorului. Sînt absolut convins că de soluţia ei depinde soarta naţiunilor. el îi scrie lui Stuart Mill: „II s'agit bien moins pour Ies partisans de la democraţie de trouver Ies moyens de faire gouverner le peuple. la discreţia unei mecanici oarbe.) 1 Pînă acolo încît îţi vine să le aplici uimitoarea expresie de dispreţ folosită de Evanghelia dupăSf." — N. que de faire choisir au peuple Ies plus capables de gouverner et de lui donner sur ceux-lâ un empire assez grand pour qu'il puisse diriger l'ensemble de leur conduite." („Cel mai mult mă frapează în treburile lumii noastre nu rolul pe care-1 joacă în ea oamenii de seamă. Ajunge să spun că în fauna omenească ei reprezintă specia cea mai opusă politicianului. E tot mai puţin posibilă o politică sănătoasă fără o lungă anticipaţie istorică. sociologice şi juridice din care i-au emanat proiectul şi configuraţia. după primul război şi desconsiderată pînă în prezent. et non le detail des actes. şi anume că a fost prezisă. Din această pricină s-a produs ruşinosul fenomen ca. ce n'est point la part qu'y prennent Ies grands hommes mais plutot l'influence qu'y exercent souvent Ies moindres personnages de l'histoire. suna o sentinţă care. care a fost crearea. ni Ies moyens d'execution.) Dar cincisprezece ani mai tîrziu i se şi oferă prilejul de a vedea că această autoreglare a democraţiei nu s-a realizat: „Ce qui me frappe le plus dans Ies affaires de ce monde. . datorită temelor ce le reprezintă îndeletnicirea obişnuită sau pentru că posedă suflete sensibile. la data aceea era de domeniul trecutului şi. datorată pur şi simplu celei mai elementare ignorante din partea celor care au comis-o. în 1835. cu alte cuvinte conducătorii de popoare responsabili şi prevăzători. Catastrofele prezente le vor deschide poate iarăşi ochii politicienilor asupra faptului evident că există oameni care. Zi de zi s-au împuţinat autenticii guvernanţi.

1973. iar acum cei dintîi se răzbună încercînd a defini. nudă ca o stea. Ursprung undAnfdnge des Christentums. cu toată ostilitatea la adresa lor. „Ideea de naţionalitate — spune Eduard Meyer2 — este cel mai subtil şi mai complicat produs pe care-1 poate zămisli evoluţia istorică" (Geschichte desAltertums. Misiunea împăraţilor e de a domni. Toate astea. p.58 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM IDEEA DE POLIS 59 XXXI). pentru ca Toynbee să se grăbească a defini strălucit şi iresponsabil spiritul naţionalităţii ca pe o mixtură de tribalism si democraţie1. politica Insulelor britanice vreme de două secole.) babilă Atlantida. ceea ce se vede în colectivităţi ca şi în cea mai mare parte a sufletelor. Şi îşi lămureşte spusa adăugind: id est. Opere alese. Graţie neepuizatei şi pesemne inepuizabilei sale bogăţii lăuntrice. a oraşului greco-italic. dar dacă m-aş fi referit la asta în text. care. aşezaţi de Fortuna. în politică. Toynbee a studiat şi a fost profesor la Oxford. muza politicianului. adversante et repugnante natura: „Adică dacă natura e potrivnică. III. („Cine de trei mii de ani / nu e-n stare a-şi da seama / rămînă-n întuneric. Mag von Tag zu Tage leben. nişte oameni atît de primari. aş fi fost obligat să expun ce este Oxfordul. de Daniel Ganea. 1910). 79. Câsars Monarchie und das Prinzipat des Pompejus (1918). Uneori mai că te-ai simţi înclinat să te întorci la Auguste Comte. una dintre creaţiile englezeşti cele mai autentic geniale.  [IDEEA DE POLIS] Dar.t. o mizerie. Să încercăm a ne apropia de înţelegerea ei cu ajutorul unui şoc mental. dacă ea se opune.) Ce anume este o naţiune nu e ceva ce se poate decreta în cîteva cuvinte. tocmai de aceea. dar suprafaţa. (1884-1902). Elemente der Antropologie. „a trăi de pe-o zi pe alta" însemnează aproape inevitabil a muri în faptul serii. cu o genială insistenţă. în Cicero. ea îşi pregăteşte subteran temeliile unei noi culturi. profesor de istorie antică. 3 voi. pe la 1750. / şi trăiască tot de pe-o zi pe alta. chiar sub crusta acestei degradări. cu un conţi1 Ştiu bine că Mr.t. efectiv.t. (N. aşa cum am sugerat la început. (N. greşeala de a fi voit să conducă. 258. Aceştia au comis. graţie acestei condiţii proprii. Bucureşti. Einleitung."1 Vreme de treizeci de ani s-a pretins să nu se ţină seama de intelectuali. [Vezi cursul despre Toynbee mai sus menţionat.) . cea a intelectualilor este de a defini.] 2 Eduard Meyer (1855-1930). să-şi permită a ne da lecţii despre toate cele în apoftegme care erau o ciudată mixtură de teoremă şi ucaz. comparînd-o cu Ideea de Polis sau Urbs. De aceea am fost obligaţi să suportăm ca. Bleib." — N. p. fără a fi însă. Nepriceperea şi iresponsabilitatea politicienilor a adus Europa la acest ceas de degradare cînd se simte ca o pro1 Trad. in Dunkeln unerfahren. dar. Orice politică este o operă de divinaţie întemeiată pe prezenţa. în anii noştri. fără experienţă. întrucît are senzaţia scufundării în elementul fluid care e istoria. voi. Repet cu Goethe în Divan: Wer nicht von dreitausend Jahren Sicb weiss Rechenschaft zu geben. este. Despre îndeletniciri. (1921-1923). e singurul care află cît de cît ce anume sînt ele. ELU. din 1884 la Berlin: Geschichte des Altertums. de a guverna. în fruntea marilor popoare. o instituţie care şi-ar putea propune să ascută intelectul. 5 voi. E o Idee incalculabil mai puţin abstractă şi totodată mai puţin bogată. a prezentului şi a trecutului. dar şi mai paradoxale din cîte apar în istoria universală şi care a servit cu foarte mare eficacitate viaţa publică. nu e chip să se anuleze faptul cosmic potrivit căruia intelectualul e singurul om care lasă lucrurile să fie şi. ca muştele efemere. reclama o nouă separare a puterilor — cea temporală şi cea spirituală —.

concetăţeni. forma ei socială se caracterizează prin faptul că este esenţial profundă. ci din presupuse bogăţii ascunse în invizibilele sînuri naţionale. „o corabie de o jumătate de cot nu va fi deloc o corabie. t. Membrii săi trebuie să se vadă şi să se audă unii pe alţii. oarecum. Politica. Pentru Aristotel. care. Est modus in rebus2. adecvat într-un trib sau într-un genos.t.t. de aceea. Bucureşti. învederează cu admirabilă precizie ingredientele cele mai fundamentale şi mai pure ale Ideii de Polis. că e astfel pentru membrii Naţiunii —. fiul lui Ariston". Credinţa în acele posibilităţi nu se nutreşte din ceea ce e la vedere în naţiune. 2001. al cărui viitorism abia se întrezăreşte şi e parcă atrofiat. spre deosebire de cea a altor societăţi. Era nevoie cel puţin să ai date clare despre familia căreia îi aparţineai.. Va spune astfel că cetăţenii nu pot fi foarte numeroşi pentru că „trebuie ca toţi să se cunoască unii pe alţii" şi pentru că este nevoie ca vocea conducătorului şi a crainicului să ajungă pînă la toţi. românească. Politica. Măsura este modulul. Lucrul nu e lipsit de importanţă. nu le era inteligibilă decît dacă era accesibilă privirii şi nu doar „simplu mod de a vorbi" = abstracţie. Fiecare membru al unei naţiuni îşi percepe naţiunea ca pe un corn magic al abundenţei din care vor creşte miracole într-un viitor oarecare. Ameţeala minţii greceşti imaginîndu-şi marile mulţimi este şi ea enunţată: „E poate cu neputinţă de organizat o cetate prea populată". Cînd a spus: L'Italia fără da se1. ca „grec de afară" şi. El vădeşte însă totodată că. Şi. ca pe o societate constituită pe o simplă suprafaţă. adică o unitate de convieţuire umană. de îndată ce urbs Roma se transformă într-o aglomeraţie foarte populată. Măsura numărului său e exprimată la sfîrşitul capitolului cu cel mai energic cuvînt: să fie „uşor de cuprins cu privirea". 106). dacă numărul „membrilor" „societăţii" depăşeşte capacitatea intuitivă. Aceştia ştiu că tot ceea ce văd în fiece clipă din colectivitatea lor. ocultează tot restul. O societate. al vagului şi amorfului. aşadar. Astfel se înţelege modul de a te numi: „Platon. (Vezi ed. multitudinară şi.) . să existe individual unul pentru altul. 1. „ordinea nu e posibilă dacă e vorba de o mare mulţime". 2 „Este o măsură în toate" (Horaţiu.) 1 Dat fiind că esenţială pentru Polis e vizibilitatea componenţilor săi. din această perspectivă. manifest. a componenţilor săi este ascunsă şi latentă — se înţelege. Polis-ul trăieşte într-un prezent perpetuu. joacă deseori rolul de enfant terrible al elenismului. şi care nu este decît superficia ei vizibilă. o putem caracteriza.60 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM IDEE A DE POLIS 61 nut mai redus decît cea de Naţiune. instituţiile latine explodează şi ordinea autentică nu se mai regăseşte. cu adevărat. lucru valabil şi pentru una de două stadii"1. trad. Acest mod de a te numi. Asta însemna a fi. 175. Satire. prin urmare. Naţiunea e totdeauna şi negreşit cu populaţie densă. Asta numesc eu o societate constituită în profunzime. Naţiunea are o origine vegetativă şi parcă somnambulică: se 1 „Italia o va face singură. şi modulul Cetatea însemnează 10 000 de adulţi. Ideea de Naţiune. ca „om colonial". Era necesar ca toţi convieţuitorii să convieţuiască efectiv. în opoziţie cu ea. comportă o credinţă în potenţialitatea corpului colectiv care-i face pe membrii săi să aştepte de la el lucruri mari. Aristotel. Cavour semna un cec în contul profunzimii secrete a ţării sale. ar fi trebuit să dispară într-un oraş. limita cantitativă şi spaţială. Această „superficialitate" socială a Polis-ului nu e accidentală: îşi are fundamentul în propria sa origine. naţionalitatea ne apare accentuîndu-şi într-un mod extraordinar dimensiunea viitorului. încă din această primă trăsătură a ei. EiJo"uvo7tTOC.) în acest capitol 4 din cartea a IV-a. p. (N. cu alte cuvinte că cea mai mare parte a realităţii sale şi. mintea grecului se scufundă în oceanul in-finitului. întrucît grecul şi romanul n-au izbutit niciodată nici măcar să şi-o imagineze. 1326 a (40). Cetatea îşi are. Paideia." (N. de Raluca Grigoriu. ca tot ce spunem acum. într-adevăr. —N. a priori. cu alte cuvinte ca tot contingentul ei social să fie vădit. I. ceea ce nu se întîmplă în cazul Polis-ului.

poartă în sine. adică eficacitatea lui optimă.t. sub formă de altoi vegetal. patriaî. Istoria Polis-ului începe cu o — reală sau legendară — iertau. ca pe cea mai evidentă din lume. în turma lui să se producă tipul de animal dorit. De aici mania sau excesul „constituţionalist" al grecilor care i-a făcut să-şi trăiască întreaga istorie. con-cetăţenie radicală. Cetatea. la capătul atîtor şi atîtor generaţii. care le face „suverane". în faţa minţii noastre. Se află aici înainte şi independent de noi. ci ca o calitate prezentă. o purta în minte orice grec. In unele texte şi grecii se numeau. E ceva în care ne naştem. pâtrai. cum zic. către crearea unei forme de convieţuire umană care să fie „mai bună". de Stat. este un telos. Punctul de plecare al Republicii lui Platon — căutarea unui ideal de societate — nu e utopic şi nici neapărat platonician. discutînd despre formele de guvernare. Originea lui. înainte de orice şi mai fundamental decît altceva. precum cuceririle sau anexiunile din raţiuni dinastice. iremediabil. ca tot ce este telos. Naţiunea însă o avem în spatele nostru. E. Naţionalitatea ne face compatrioţi şi nu în primul rînd con-cetăţeni2. Fratria sau confraternitatea avea o denumire paralelă. Prin urmare. întemeiere. Are caracterul formal de instrument pentru .62 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM IDEEA DE POLIS 63 zămisleşte prin proliferare. unul pe altul. plus acrescen-ţele aluviale. mai Forţă din spate (lat. este ideea însăşi de cetate. dacă socotim că cel mai uman este comportamentul în mod lucid conştient. care să fie „cea mai bună". şi pe om ca atare în cetăţean pur. vie şi operantă. cu omogenizare lentă şi nedeliberată. Numele de „naţiune" e cum nu se poate mai fericit fiindcă sugerează numaidecît că ea este ceva anterior oricărei voinţe constitutive a membrilor săi. Aşa se face că procesul genetic al Polis-ului este invers fată de cel ce duce si trebuie să ducă la o Naţiune. aspiraţia către teleio-sis — către perfecţiune —. ea e o vis a tergox şi nu doar o figură la vedere. într-o. tocmai de aceea. în schimb. ci. Stat.7tatpiwteq —. Polis-ul. însufleţeşte şi este Polis-ul şi. un imperativ clar şi conştient.. de asemenea. nu trăieşte din ele. Dar această perfecţiune nu e simţită ca speranţa într-o dezvoltare viitoare. inginerul însă îşi propune să obţină numaidecît perfecţiunea aparatului său. vrînd să spună însă că proveneau şi unul. apare dintr-o voinţă deliberată către un scop. în consecinţă. şi celălalt dintr-un acelaşi părinte îndepărtat. civis — pe care şi-1 dă individul grec sau roman. cum era pentru cetăţean Polis-ul. administrativ şi militar. Urmarea este că multe naţiuni nu au ajuns niciodată să fie State şi au rămas în stadii ale evoluţiei anterioare ultimului. Ea nu stă în voinţele noastre. ca un polipier. este în primul rînd. „politic". (ktisis).) — N. uneori cu vorbele şi alteori cu spadele. Trebuie luat ad litteram numele de „cetăţean" —polites.. de societate pe care. Societatea Polis începe din primul moment ca Stat. compatriot — ax)(j. indivizii ei. în acest sens. în însăşi originea Polis-ului acţionează de la bun început impulsul. Burckhardt ne permite să vedem Polis-ul ca pe încercarea de a face ca societatea să consiste într-un unbedingtes Burgertum. în timp ce Naţiunea devine Stat abia în faza de maturizare deplină. există prin sine însăşi — ca o realitate naturală—. Cu obişnuita sa rigoare conceptuală şi marele-i talent de a crea denumiri — talentul lui Âdam a con- stat în a da nume lucrurilor —. de la apariţia Cetăţii. pe cînd în Naţiune aşa ceva este numai vîrful ascuţit al vastei piramide pe care o alcătuiesc celelalte atribute ale ei. e mai real. ca organizaţie lucidă şi voluntară de ordin politic. juridic. am zice noi. care se încorporează cu eficienţă socială nucleului iniţial numai după mult timp şi. Crescătorul de animale speră ca prin intermediul tehnicii sale eugenetice. aşadar. Evident că. nu e ceva întemeiat de noi. Acesta structurează. 2 1 . un fenomen mai puţin pur uman decît Polis-ul.

şi potrivit căreia Homer ar fi creat această conştiinţă unitară a elenilor. la o comunitate mai amplă. ca de ceva ilicit. 1942. Rezultă de aici că forma de preocupare faţă de Naţiune. prin toată Elada. I se pare că aceasta există de mult şi va continua să existe. şi. naturală. pentru că Homer presupune tocmai faptul că convieţuirea deja socializată a grecilor — nu contează acum în ce grad anume — îi era preexistentă. este totuşi ceva supraadăugat şi artificios. s-a transformat în Agenţia Cook şi a precizat zilele şi mijloacele de transport pe care le-a putut folosi poetul în multiplele sale călătorii..51-90. într-o Naţiune ar fi absurd ca toţi sau cea mai mare parte a membrilor ei să fie politicieni. superficial al fiinţei sale. formă de socialitate pentru care încă nu există un termen sociologic. prin ea însăşi. de curînd. grec. Cicero va trebui să se scuze. atenianul era.Cr. Naţiunea nu este noi. ca la el acasă. Faptul că atenianul era în mod primordial cetăţean. Cr. care. dorienii —. ne dă substanţa radicală. pe de o parte. Tot ce este pe deplin conştient este — nici nu încape vorbă — mai clar. ne constituie. E vorba. Pe dedesubtul cetăţeniei. pe care oricare grec a sim- IDEEA DE POLIS 65 ţit-o întotdeauna (altfel spus chiar anterior tuturor informaţiilor noastre concrete despre viaţa grecească. eolienii. era atenian într-un mod mai puţin special decît este englez englezul sau spaniol spaniolul. Schadewaldt să ni-1 arate pe un bărbat numit Homer. este o inepţie. dincolo de crusta vizibilă alcătuită din nenumăratele ei Pâleis. adică o preocupare şi ocupare permanentă cu Cetatea lor. 1.. în Das Nene Bild der Antiken. şi de cea strict naţională. al poliţismului său care funcţiona în planul conştient şi. Această apartenenţă subfluvială. vrea să spună că el. dar e un fapt că atenienii sau spartanii erau în mod normal astfel cu toţii şi. politician. mai inteligibil şi mai transparent decît inconştientul. la moşia lui de la Tusculum. germanii. mai mult încă. chiar într-o epocă atît de avansată ca anii 40 î. Astfel se explică de ce în mod normal individul nu e preocupat de Naţiunea sa. 1 . Aserţiunea care trece inerţial dintr-o carte în alta de cînd a formulat-o plin de har Vico. „Homer und sein Jahrhundert". cum era „civismul" sau poliţismul pentru grec sau latin. Viceversa. constitutiv şi primar. ea ne face. chiar şi în forma sa cea mai inevitabilă. ionian şi. herausgegeben von Helmut Berve. voiajează în chipul cel mai firesc de pe lume. dar pe care cele mai vechi ne obligă să le presupunem). ca realitate umană. deşi mai rarefiată decît Polis-ul său. care e „naţionalismul". A făcut foarte bine. Pentru că Grecia. nu a fost niciodată definită de către istorici sau filozofi şi nici noi. Convieţuirea socială care se unifică mulţumită poeţilor individuali şi în ei reprezintă un Wolfgang Schadewaldt. de o Idee de societate distinctă de cea de trib şi inclusiv de cea de „popor" — precum ionienii. mai puţin contingent şi aleator. dar totodată mai eteric şi mai expus volatilizării subite. unde corurile de fecioare intonau cîntecele pe care le reluau dialectele greceşti. nu vom încerca să o facem acuma. fără a avea nevoie de colaborarea noastră particulară. Dar toate acestea îşi au şi reversul lor. nu spontan. pe la 750 î. măsurată şi. redactării operei sale filozofice. am zice. Din acest Ghid al călătorului pe Marea Egee rezultă că voiaj ele acelea erau cum nu se poate mai scurte şi mai lesnicioase1. evident. era şi ceva asemănător cu o vagă Naţiune care se autoignora.64 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM ferm. la drept vorbind. Cel mai probabil este că Homer şi-a recitat cantilena prozodică a hexametrilor în cadrul sărbătorii panelenice de la Olimpia. că se retrăsese cîteva săptămîni din Forul roman şi se consacra. în ultimă instanţă. Elada. conştiincios aşa cum sînteţi dumneavoastră. tocmai de aceea. pe de alta.

1 O dată cu şcoala istoristă germană. raportate genea logic la Hellenos. ideea unei efective unităţi elenice apare formulată pe la 445 î. temple şi edificii. inginer şi negustor. E de înţeles că cel care a simţit atît de viu unitatea socială a grecilor a fost un bărbat a cărui copilărie Homer nu are încă un nume pentru ansamblul grecilor. în secolul al IV-lea. întrecerilor sportive şi mai cu seamă şocului cu marele „Celălalt". cap. cuvîntul „cultură" degene rează semantic. de obiceiuri şi asemănarea în modul de a gîndi şi a trăi. care se ma nifestă nemijlocit în „lista popoarelor" a lui Hesiod. şi faptul că Herodot îi deni grează — cu drept cuvînt — pe modernii şi contemporanii ce n-au ştiut să adauge nimica acestei definiţii e întru totul spre onoarea lui. de uzuri exemplare: arta. ca atare. Cu toate acestea. de religie. Istorii. pe scurt. Lui i-a urmat epoca de mare disensiune dintre cetăţile greceşti. despre o unificare statală a Greciei fundamentată pe o comunitate. Tales. muzica. Această idee care le era efectiv comună multor greci pe la 394 — data aproximativă a „marelui articol editorial" în care Isocrate emite do-u\ de piept al retoricii — merită să fie valorificată cu ceva mai multă precizie. . pe la 700 î. Vom vedea curînd că şi în socializarea europeană s-a produs un regres similar pe parcursul ultimei sute de ani. puţin după bătălia de la Salamina (480 î. iniţiată de emulaţia. poate fenician — căci sînt lucruri pe care un străin le vede mai bine — propune încă de pe atunci unificarea politică a Greciei. cu Persia. indiferent ce fel de mod. 1 respiră dîrdora războiului cu perşii. Cr. de către Herodot. A continuat să fie şi niciodată n-a încetat a fi o utopie. dar. de instituţii. deja existentă între greci. marele anticipator. Adevărul este că atunci a fost momentul culminant al societăţii Grecia. „Numele de greci nu mai însemnează doar unitate de sînge (genos). „Cultura" este ceea ce omul adaugă naturii sale1. gimnastica. dar în fiecare generaţie de atunci încoace se densifică tot mai mult această socializare elenică datorată festivalurilor religioase comune. căreia i se alătură celelalte Polisuri. cultele religioase superioare. ci în faptul că grecii posedă în comun ceva ce nu au celelalte popoare. Herodot. ajungînd să semnifice modul de a fi al unui popor. tehnica militară. foarte caracteristică unui matematician. CXLIV. discordia şi lupta feroce dintre Atena şi Sparta. ca Isocrate. retorica. cartea a VUI-a. paideia.)2.. „cultura". ca acela de la Delfi. astronom. Se cade să amintim că mai înainte „cultură" însemna doar un mod unic şi exemplar de umanitate. Ceea ce însă e cert şi firesc este că această „para-naţionalitate" elenică ce constituia materia umană din care era plămădit orice grec nu dobîndeşte expresie formală decît cu vreo două veacuri după Homer şi Hesiod. Era o utopie. gramatica. Această comunitate exclusivă a elenilor li se prezintă sub trăsăturile unui anume tip de îndeletniciri specifice. Această precizie e stupefiantă. care o pune în gura atenienilor. afirmă Isocrate2. filozofia. Cr. Asta însemna o cultivare şi o rafinare deliberată a modului de a fi om. aveau să vorbească din nou. gînditorii. există deja noţiunea clară a coapartenenţei lor. Cu cir cumstanţa agravantă că această serie de atribute e valabilă poate pentru unitatea elenică pe care o avea în vedere Herodot. subliniindu-se că asta i se datora Atenei şi. ei i se cuvenea şi hegemonia. de limbă.66 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM IDEEA DE POLIS 67 stadiu de relativă maturitate în procesul formativ al unei naţiuni sau para-naţiuni1.Cr. dar nu e de folos si nici suficientă pentru a defini Naţiunea. începînd din secolul al V-lea. astfel încît astăzi se numesc greci mai degrabă cei care participă la cultura noastră decît cei ce provin dintr-o origine comună". într-o manieră formală de program politic. ca părinte comun. în fine. adică unei mentalităţi fără simţ istoric. care nu rezidă doar în atributele lui Herodot. şi anume: unitatea de sînge. 2 Toate acestea se spun în Panegiricul său (50). 2 E surprinzător de constatat că Herodot defineşte unitatea gre cească folosind termenii cei mai stricţi cu ajutorul cărora şi astăzi e definită Ideea de Naţiune. ci şi de calitate intelectuală.

ci exclusiv intelectualii lor activi şi pasivi. acea faimoasă „cultură" — pentru Isocrate.t. nu zic că muştele de pe oiştea trăsurii sau. a murit asasinat din motive politice.. je ne dis pas que ces mouches sur le timon de la voiture. un emigrant frenetic. (N.) 2 Johannes von Muller (1752-1809). II. apoi. pînă şi în epocile influenţei lor celei mai mari. însemnează mai presus de toate „arta de a vorbi bine". aşadar. deoaDe la expresia ir. din care s-a inspirat Schiller pentru Wilhelm Teii (1780-1808). gimnaziul şi armata. decît victoriile la jocuri. ceea ce falsifică adevărata perspectivă asupra forţelor istorice. aceasta a fost. oricît de relativ numeroase am vrea. în realitate. ca o consecinţă a trei veacuri de umanism. pe o „cultură" elaborată în secolul anterior şi maturizată în cel prezent. n 'aient terriblement bourdonne: mais ce n 'est pas eux qui ont renverse la voiture: le conducteur etait endormi! [Baldensperger. Astfel. istoricul Johannes von Muller2 îi scria lui d'Antraigues3. Nu zic. Eduard Meyer — nu cad în această eroare de optică. agora. (De un secol şi jumătate. pitice. istmice şi nemeice şi decît tradiţionalele instituţii. excepţională. Eidgenossenschaft. cetăţile greceşti. susţinător al acelei idei: Croyez-moi.t.) 4 „Credeţi-mă. divina Retorică — nu interesa decît unele minorităţi.t. Doar cei mai mari istorici — ca. Mommsen. şi îndeosebi germanii. în opoziţie cu dogma potrivit căreia Ies philosophes ar fi fost cei care au provocat Revoluţia franceză. istoric şi om politic german. intelectualii. la panegiricele olimpice. care. dar care nu erau poporul grec. In al doilea rînd.68 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM IDEEA DE POLIS 69 în primul rînd — e de notat — ea manifestă încredere şi interes redus faţă de comunitatea întemeiată pe ceva destul de recent. după cum o arată paragrafele ce precedă fraza citată. nici nu le aparţine lor. voi.) 1 » . n-au bîzîit grozav de tare: dar trăsura nu ei au răsturnat-o: adormise vizitiul!" (N. mult mai redusă ca influenţă prezentă şi directă decît s-a imaginat ulterior. de pildă. Hegel.faire la mouche du coche „a face pe musca la arat". acea „cultură" de care auzeau vorbindu-se nu însemna altceva decît un farmec nou şi destul de problematic al fragilei convieţuiri elenice. veritabil aventurier politic. că noi. publi cist. Ideile intelectualilor au însă nevoie de mult timp ca să se transforme în „forţă istorică". şi anume o ciudată preferinţă şi atenţie faţă de prezent. cu toate acestea. Intelectualitatea este pretutindeni o simplă putere excentrică. (N. Era. strict vorbind. Geschichten der Schweizer. am fi la mouche du cocbe1 a istoriei. conte d'Antraigues (1755-1812). ci că. şi numai indirect factor al istoriei efective. utopic să vrei ca milioanele de eleni repartizaţi în regiuni extrem de diferite şi în colectivităţi politice cu un grad de „aculturaţie" foarte divers să perceapă miraculosul păienjeniş al Retoricii şi. literaţii parizieni. 5 voi.) 3 Emmanuel de Launay. printre altele. Pentru ei. Le mouvement des idees dans l'emigration.]4 Adevărata influentă istorică a intelectualilor se exercită totdeauna departe de ei şi. în emigraţie. Ceilalţi. istoricii tind prea mult să situeze grupurile intelectuale şi artistice în prim-plan. Or. să zicem deci o glorie în plus. dar incomparabil mai puţin solidă şi intensă decît Maratonul şi Salamina şi decît Olimpul zeilor. intelectualizează. al ştiinţelor şi artelor ca pe un motiv sau ca pe o cauză suficientă de unitate socială. inclusiv pentru cetăţenii Atenei — ca să nu mai vorbim de periferia „culturală" elenică —. ci ideilor lor. A dat. O dată mai mult surprindem atitudinea elenică specifică faţă de timp. nici măcar în Grecia intelectualii nu şi-au putut reprezenta colectivitatea în calitate de forţe istorice decisive. cum li se zicea. nici vorbă. nu fuseseră niciodată suficiente ca să-i unească pe greci în acel soi de societate numită de noi „Naţiune". membru al Adunării Constituante. în general. literaturizează şi artisticizează în mod arbitrar istoria. 48. (N. qu'on appelait Ies beaux esprits de Paris.t. p.

 [DUALITATEA OMULUI GREC] Atenianul. în general. societatea Naţiune nu a existat niciodată altundeva decît în Europa. că cele spuse de el nu sînt de nici un folos dacă tema nu e preluată de către „oamenii de acţiune" — xabc. probabil. (i£v Ttpaxxeîv 8i)vauâvov)c. ceea ce ne obligă să-i circumscriem bine Ideea. Cetatea şi Elada-Grecia de alta. ed. Iată una din cauzele care fac ca tempo-ul în care merge istoria să fie lent. în ultimele paragrafe ale Panegiricului său (IV. filologii nu au izbutit încă să-i situeze pe filozofii. în cercuri tot mai strînse şi. a preciza cu toată rigoarea diferenţa radicală dintre ambele structuri. sunînd din cînd în cînd din trîmbiţe. Cînd Wilamowitz-Moellendorf * ne dezvăluie că socrul său Mommsen le propunea să scrie istoria Greciei pe firul istoriei filozofiei acesteia. Să subliniem totuşi doza de similaritate în structura socială a omului grec şi a omului european. aşa cum el însuşi construise istoria romană pe firul istoriei dreptului roman. Istoriile Greciei scrise pînă acum şi. de Joachim Nicolaus. în „opinie publică". Spun toate astea în legătură cu valoarea efectivă care trebuie atribuită programului de unitate în „cultură" enunţat de Isocrate. a cărui operă principală este Romische Geschichte. 187-188). Se vede că plătea astfel tribut viciului german de a escamota istoria transmutînd-o într-o simplă Ideengeschichte. fiindcă ne pregăteşte să admitem că. marele istoric german. după ce-a alergat toată ziua. se simte atenian şi. dîndu-i roată în jurul zidurilor. în uz. bunăoară. ea nu a existat niciodată. aşa cum europenii s-au simţit întotdeauna ca aparţinînd oarecum Europei. parcă dezolat. Pentru că nu e vorba doar de faptul că „naţionalitatea" grecească ar fi rămas la nişte stadii imature ale formării sale. conform celor spuse mai sus despre acesta. tardigrad. 5 voi. conştiinţa sa de comunitate cu toţi grecii. Pe sub ea curge. Va trebui să cucerim ideea de Naţiune aşa cum au cucerit evreii Ierihonul. cetăţean al cetăţii sale. Dar această asemănare ţine de un formalism abstract care ne serveşte doar ca să ne oblige. în plus. 4 voi. fiindcă aş vrea să facem lucrurile „în mod conştiincios". inovator în materie de critică textuală. Căci el însuşi.70 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM DUALITATEA OMULUI GREC 71 rece pentru asta trebuie să înceteze a fi propriu-zis „idei" şi să se transforme în „locuri comune". evitînd ca toate mîţele sociologice să se dovedească sure în absenţa luminii. Vom vedea în ce măsură e vorba de realităţi substanţial diferite. rom. reputat filolog clasic german. în plus. Vă rog să aveţi puţintică răbdare: mergem încet. va declara." .) Nu interesează aici să investigăm motivele care i-au împiedicat pe greci să fie vreodată o Naţiune. evident. se ştie european. aşa cum germanul se simte german şi. adică dintr-o cinematică dinamică într-una abstractă.: Istoria romană. rămînem fără grai cînd constatăm că acel geniu al istoriei era în stare să cadă într-o asemenea extravaganţă. el este polites. Asta e ceea ce ne interesează acum. eleno-grec. la drept 1 Ulrich von Wilamowitz-Moellendorf (1848 -1931). Naţiunea şi Europa de o parte. Este foarte important pentru scopul urmărit de noi — şi anume lămurirea Ideii de Naţiune — să contrapunem aceste două perechi de concepte. poeţii şi retorii din Grecia pe locul ce le corespunde în cadrul sistemului dinamic al vieţii greceşti. trad. — ca „să se convingă unii pe alţii" de utilitatea ei. (1854-1885).. Seneca zicea: „Dacă cineva. dacă sîntem gînditori de rasă. Bucureşti. vorbind. Theodor Mommsen (1817-1903). ci că. Printr-una din ele. ca europeanul al naţiunii sale. ajunge pe înserat. ca un fluviu subteran. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. Şi socialitatea individului elen are două straturi sau dimensiuni. 1987-1991. e bine.

că tradiţia lor genealogică era fermă. de obicei omogeni. Dar această unitate de limbă. moderata intensitate a principiilor respective. ci tocmai marea lume socială pe care o alcătuiesc toţi grecii. că împărtăşeau credinţa în aceeaşi religie. este totdeauna o ecuaţie între fiinţa lui inerţială— receptiv. In acest caz însă ceea ce am vrea să numim naţiune nu e Cetatea. E vorba. a-fi-teban. Asta ne-ar îngădui. capabil să se confrunte cu problemele1. şi în celălalt. El ar putea fi. In acest sens nu încape nici o îndoială că „forma" omului grec a fost cetăţenia lui. Grecia. ceea ce este ca tradiţie şi ceea ce este ca acţiune. şi nimic mai mult. primul gînditor care-1 defineşte pe om ca fiind în mod prim şi fundamental reine Agilitdt [„pură agilitate" — n. ca „materie". folo-sindu-se de ceea ce i se pare convenabil. din tot ceea ce sîntem a tergo. Dacă folosesc acum expresii atenuate pentru acele principii de unitate socială trăite de toţi grecii. fără rezerve sau atenuări. a-fi-spartan. Dar pentru interpretarea mea ar fi preferabil să presupunem contrariul: că vorbeau toţi o limbă identică practic. caracteristic pentru o unitate a tergo este că ea există acolo ca un element de la sine înţeles — la fel cum vorbea în proză le bourgeois gentilhomme —.72 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM în primul rînd. să conceptualizăm totul sub forma a doi termeni. cu excepţia ca- DUALITATEA OMULUI GREC 73 zului extrem al unei ameninţări prezente din partea perşilor. el nu le determina intenţiile şi proiectele şi nici măcar nu modera cîtuşi de puţin lupta sălbatică şi permanentă dintre cetăţile lor. într-adevăr. aşadar. absenţa completă a parităţii. tradiţional — şi fiinţa lui agilă—întreprinzător. calitatea lui de a-fi-atenian. să afirmăm că grecii trăiau. ceea ce doreşte şi-i mobilizează energiile. ci cred că aceasta şi nu alta e intensitatea. sub blocurile disperse ale nenumăratelor lor cetăţi. de marea diferenţă dintre ceea ce este omul în raport cu ceea ce are îndărătul său şi ceea ce este el în raport cu ceea ce are în faţă. termenii acestei dualităţi sociale sînt eterogeni şi într-un caz. aş spune că ceea ce vrem să fim sau simţim că trebuie să fim.t. sînt bine cunoscute ezitările unor cetăţi sau ale altora de a se alătura cruciadei contra asiaticului şi trădările frecvente faţă de unitatea elenică. aceasta din urmă nefiind o naţiune. Folosesc termenul de „fiinţă-agilă" în chip de omagiu faţă de geniul uriaş al lui Fichte. precisă şi unitară. dacă nu l-ar fi 1 . Elada. din spate. Aceasta din urmă constă în tot ce are în faţa ochilor în măsura în care îi este problemă şi proiect. pe cînd conştiinţa lui de-a aparţine lumii elenice avea exclusiv un caracter de habitudine inerţială. au conştiinţa unei vagi origini comune etc. aşadar. zicînd: omul. Dacă. ca forţă socializatoare (creatoare de societate). pentru a ne înţelege. La noi este vorba de perechea Naţiune şi Europa. Chiar şi atunci. voiau sau se străduiau să fie astfel. Şi a limine apare. Se cuvine. voi încerca să o sugerez mai jos.~\. vreau să zic că ei nu urmăreau. ceea ce vrea să fie şi simte că „trebuie să fie". o anumită unitate precisă şi intensă. ca persoană sau ca colectivitate. ceea ce-1 preocupă şi îl ocupă. în fond. venerează unii zei comuni. posedă. pentru greci elenismul lor nu constituia o problemă. iar cei deosebiţi sînt. spre a da mai multă transparenţă celor ce urmează. pe scurt. Ce altceva poate fi. ceea ce ne împinge să facem şi să îndurăm — prin urmare fiinţa noastră spre înainte şi în faţa ochilor — este „forma". religie şi tradiţie genealogică este. care ne în-formează efectiv viaţa. o vis a tergo. vom folosi ca instrument ocazional distincţia aristotelică dintre „materie" şi „formă". cei doi termeni sînt: Cetatea şi Elada. Or. unele atribute dintre cele care integrează Ideea de Naţiune: grecii se înţeleg aproximativ cînd vorbesc. Astfel. cel mai actual filozof. Dar pentru grec. nu pretind să trişez şi să-mi uşurez misiunea. din tot trecutul.

. Şi nu doar gradul divers. cum faţă de acele moduri particulare de a fi om nu există un om absolut. IV. după ei. economie. francez sau spaniol. plăcere —. dar. „nebunie". durere. aşa zicînd. el a crezut cu o credinţă compactă. aici: „extravaganţă". Mai întîi englezul. fie închistări fetale ale fiinţei Om —. în forţă creatoare de viitor. ci că este vis activa. apoi spaniolul şi francezul au descoperit că nu doar se pomeneau — fără a şti cum şi nici de ce — englez. ce anume este o realitate constînd în activitate. deşi englezul într-o doză poate mai mică decît ceilalţi. 469). Elenitatea îi rămînea în spate. au crezut scolasticienii — şi cum au crezut totdeauna mediteraneenii. arcuş tensi Mustrăripotest. în Fichte îşi atinge maturitatea marea idee a lui Leibniz. şi i-a îngăduit să-şi dedice sentimentalitatea restului naturii şi mai cu seamă animalelor. tradiţional şi ca un lucru de la sine înţeles şi în care te afli. Acea vis a tergo a tradiţionalităţii s-a transformat totodată în exemplaritate. ci şi stilul diferit în care a trăit-o înlăuntrul şi în afara sa. ci ceva care trebuia să existe în viitor. şi anume: grecii lui Pericle. un om fără mod. 1 Fr. fiecare european a ajuns să simtă că modul său „naţional" de umanitate nu era doar o tîrîre inerţială a trecutului. Om actual era la drept vorbind numai englezul — ceilalţi erau fie degenerări. modul specific de a gîndi.DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM NAŢIUNE ŞI NAŢIUNI 75 Ei bine. omeneşte vorbind. Dar caracteristica Ideii de Naţiune rezidă în faptul că toate acele forme inerţiale de viaţă s-au dezvoltat şi îmbogăţit pînă ce au ajuns să constituie un mod integral de a fi om. obiceiurile inveterate. în mod inerţial. respiri: englez. de a fi în lumea „oamenilor". 1880. Or. politică. le pătrunde. de cînd am împlinit vîrsta de douăzeci de ani. dragoste. prin urmare marea idee germană potrivit căreia realitatea. englezul. pluteşti. şi alta — cetăţenia sa şi elenismul său a tergo — nu aveau nimic de a face unul cu altul. în cea de a cincea dimensiune a unui ideal din trecut care nu ocaziona o competiţie sau rivalitate efectivă. care merita să fie. viaţa agilă a grecului se reducea la cetatea lui. Naţiunea le este — în acest mod inerţial — limba maternă. Leibniz. artă. Berlin. modul englez. Realitatea acestei simţiri o dovedeşte tocmai gradul divers de radicalism cu care fiecare dintre ei a simţit-o sau a manifestat-o. Era deci — în acest mod al agilităţii — doar atenian sau doar spartan sau doar corintian. Englezul reprezintă cazul extrem. francez sau spaniol. spune Leibniz.  [NAŢIUNE ŞI NAŢIUNI] La fel. Ca folie1 admitea o excepţie. englezul snoba toate celelalte caste de pe planetă. pe coperta cărţilor mele spaniole se poate vedea un mic arcaş sălbatic pe punctul de a-şi proiecta săgeata. Cu această excepţie. aşa cum credeau grecii—pînă şi cei care încearcă să se depăşească. p. poezie. Acest dispreţ radical şi masiv la adresa fraţilor săi de specie zoologică a lăsat fără obiect facultatea de a iubi pe care o posedă orice fiinţă umană. în ideal de viaţă spre posteritate. francezul sau spaniolul — să-1 lăsăm deocamdată la o parte pe german — sînt şi ei a tergo sau în mod inerţial. că a fi englez era singurul lucru ce merita osteneala. de om simplu. indestructibilă. Or. simţi şi a se bucura. W. substanţa nu este formă. naiv şi predicator. se poate reprezenta printr-un arc încordat către ceva (Philosophische Schriften von G. Din acest motiv. precum Aristotel. Vreme de veacuri. prin urmare în vis proiectiva. francez şi spaniol. tradiţia religioasă şi eroică. francez sau spaniol însemnează a fi integral om în handicapat patetismul său constant. Faptul decisiv e însă că şi una. Ce vreau să spun cu asta reiese cu claritate în opoziţie cu modul nostru occidental de a trăi naţiunea. sau cum. Acest mod afectează toate dimensiunile umanului — religie. ci că asta era ceea ce puteau fi cel mai bine. Aparţin tribului săgetaşilor. impregnează şi modifică. A fi englez. le dispreţuia fără milă.

Realitatea care se ascunde în spatele expresiei „suflet colectiv". Emulaţia continuă duce la frecventa zeflemiseală reciprocă. în cursul de la Instituto de Humanidades pe care l-am ţinut din noiembrie 1948 pînă în martie 1949. dat fiind dispreţul faţă de celelalte tipuri umane şi dragostea lui faţă de animale. Am putea lesne sugera. ca să ne mărginim la aceste trei cazuri în care realitatea Naţiune s-a manifestat cu mai mare intensitate şi promptitudine. La finele secolului al XVIII-lea. dar ne grăbim. pe englez au început să-1 încerce unele mustrări de conştiinţă datorită atitudinii lui fată de celelalte popoare. aşa că a stabilit cu sine însuşi un ciudat acord compensator în cel mai stupefiant stil englezesc. i s-a năzărit că putea fi o dată mai mult fericit realizînd din nou un compromis. cele spuse. spune Schopenhauer2. Sigur că naţiunile europene şi-au încrucişat de nenumărate ori spadele.] pe cel primordial — credinţa că aparţinem unei societăţi care a creat un mod integral de a fi om şi că acest mod. 53. Nimic asemănător nu s-ar fi întîmplat dacă Naţiunea ar fi constat. este cel mai bun. Aceas ta e doctrina expusă în cartea mea Omul şi mulţimea." (Parerga. despre colosala operă a lui Toynbee. fie în absolut. 2 „Fiecare naţiune le ia în rîs pe celelalte şi toate au dreptate. Toynbee. cum şi-au trăit conştiinţa apartenenţei la propria naţiune francezul şi spaniolul. 1 . mai în glumă. Faţă de modul nostru de a fi om. Reclam. ca 1 Un mecanism similar celor spuse de mine mi se pare că poate sta la originea surprinzătoarei duioşii pe care englezul. „mineralizat". mai în serios. 45. intempestiv şi ridicol. de un secol şi jumătate. De aici rezultă însă că colectivitatea e constitutiv „dezsufleţită". vrea să însemneze că orice conştiinţă a naţionalităţii presupune alte naţionalităţi în jurul ei care s-au format o dată cu cea proprie şi cu care convieţuieşte sub forma unei permanente comparaţii. De unde se deduce că colectivitatea e o realitate sui generis intermediară între faptul propriu-zis uman care e viaţa personală şi procesul mecanic — cu mecanism fizic sau biologic — în care constă natura. dar mult mai important este că „sufletele lor colective"1 s-au ascuţit. că au coexistat într-o emulaţie permanentă. defectele şi maniile cu cele mai severe şi „idealiste" principii ale moralei şi corectitudinii. nu constituie altceva decît sistemul de uzuri intelectuale şi estimative valabile într-o socie tate. a dat peste negru1. atît de frecvent şi de iresponsabil manevrată. într-o perpetuă întrecere agonală care le făcea să se „antreneze" şi să se perfecţioneze. pentru negru. o simte. sub o formă asemănătoare. tot ceea ce sîntem şi facem pentru aî aşa se obişnuieşte este un comportament mecanic. dar mai cu seamă în zorii celui de-al XlX-lea. cel al altei ţări ni se pare sub multe aspecte ridicol :Jede Nation spottet uber die Andere und alle haben Recht. Cursul va apărea curînd sub formă de carte. atît de dispreţuitor faţă de oameni. de această „melanotaxis pozitivă" a autorului. ca nişte săbii. despre englez ne învederează că dacă Ideea de Naţiune conţine. mă ocup. naturalizat. ca ionismul sau dorismul sau ca elenismul. este umanul mecanizat. fie din anumite raţiuni parţiale şi relative. i-ar putea dedica afecţiunea sa. dacă ar fi întîînit un om care să fie cît mai apropiat cu putinţă de animal. Căutîndu-1.) Naţiunea care le-a luat cel mai puţin în rîs pe celelalte este Germania. [Este vorba de cartea menţionată la p. Tema ar fi amuzantă. în schimb. faptul merită a fi luat în considerare dintr-un motiv pe care-1 voi arăta mai jos. în cartea atît de recentă a lui Mr. I. stil care-i permite să-şi compatibilizeze în sinea lui viciile. secol după secol. într-adevăr.76 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM NAŢIUNE 77 ŞI NAŢIUNI Afecţiunea. ca pe unul din ingredientele ei esenţiale — de fapt. S-a gîndit că. Or. deseori afectată. ci că ideea ei implică o pluralitate de naţiuni. unele de altele. şi care se exhibă. cu oarecare zăbavă. Din această pricină am spus mai înainte că Naţiunea nu poate fi niciodată una singură. a englezului faţă de animalculi e alcătuită din ceea ce a economisit în relaţiile cu ceilalţi oameni.

pentru un grec din Atena nu avea nici un sens să i se fi propus a se strădui să fie doar ionic. ca realitate. se pomeneşte fiind aşa. Tiiringer. în plus. Expresia are caracter oficial în organizarea Universităţii de la Paris începînd din secolul al XlII-lea. legături dinastice etc. nu există Naţiune dacă. Alemannen. de vreme ce. în ultimă instanţă.78 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM NAŢIUNEA ESTE ACŢIUNE ŞI TRADIŢIE 79 exclusiv în tradiţie şi inerţialitate. dar că Naţiunea e făcută de istorie. din agilitatea lui. Germanii le-ar numi Stdmme sau Vdlkerschaften. 2 Platon. adică să se apuce a fi Schwabe aşa cum se apucă să joace fotbal sau să conducă o fabrică de piane la Stuttgart. Fără doar şi poate. îi califică drept oitceioi. După judecata mea. şi. Acea intervenţie e totdeauna doar unul din factorii care fac Naţiunea. In fapt. Aşa cum am spus. De aceea. cîteva rînduri mai apoi. că unele din acelea n-au ajuns niciodată să fie. prin urmare în perpetuu fieri şi. De bună seamă că această intervenţie a indivizilor în crearea continuă a Naţiunii lor începe numai într-un anumit stadiu al dezvoltării sale. . este precipitatul ce rezultă din confruntările dintre Om.. tocmai de aceea. fără a fi nevoit să şi le consume. Niedersachsen. „rude". Nu cred ca vreun Schwabe să-şi cheltuiască o parte din energii. vorbind despre ansamblul grecilor. pe lîngă faptul de a se naşte în ea. din pricina neîndeplinirii căreia yăvoc. tribul sau poporul elenilor. în alte timpuri. li se zicea „naţiuni". Acest tip de societate care constă în a fi ceea ce deja eşti — care nu are o dimensiune spre viitor. războaie de cucerire. picarzi. zi de zi. şi anume atunci cînd încetează a mai fi „popor". existenţa comună dindărătul lor ? Nu există un termen deopotrivă acceptat şi adecvat. Pe lîngă ea există toţi ceilalţi factori iraţionali ai istoriei. Lista aceasta ne arată că în secolul al XlII-lea nici o „naţiune" nu era încă ceea ce înţelegem azi cînd spunem Naţiune şi. Cum să numim atunci aceste forme de convieţuire care au din Naţiune doar spatele. Acum nu e nici un pericol dacă apreciem aşa cum trebuie caracterul acesta complex. hazardurile de tot soiul. Astfel. folosindu-se un cuvînt latinesc. oamenii nu se preocupă de ea şi. mai prudent în folosirea cuvintelor decît se crede înde obşte. nu o fac şi nu văd de ea. ce face cu putinţă corporalizarea acestei forme de societate complexe şi subtile. pe de altă parte.  [NAŢIUNEA ESTE ACŢIUNE ŞI TRADIŢIE] Să ne întrebăm acum — de vreme ce tot sîntem pe punctul de a ne angaja pe drumul marilor teme suscitate de problema „Naţiunii" — care este condiţia primară. Tradiţie şi Hazard. forma socială a acelora este aceeaşi pe care o posedă ceea ce numim Schwaben. această pură inerţialitate socială e tot ce poate fi mai contrariu faţă de Naţiune. îi numeşte doar 'EAAnviKov 1 Aici trebuie să închidem bucla iniţiată cînd am opus Ideea de Cetate celei de Naţiune şi să spunem că cetatea o fac indivizii. Istoria. invazii. sine qua non. pe cînd în Naţiune te naşti. De aceea lonia sau Dorida sau Elada nu reprezintă o Naţiune. normanzi şi englezi1 —. motiv pentru care e de-o asemenea suculentă. „oameni înrudiţi" (Republica. ar trebui să spunem că Cetatea e făcută de indivizi — motiv pentru care conţinutul ei e atît de sărac —. în Franţa se vorbea despre „cele patru naţiuni" — francezi. Picarzii şi normanzii au rămas în aceeaşi figură de societate ca Schwaben şi Thuringer2. aşa cum nu are sens să fim poftiţi a respira. dar fapt e că. ne naştem în Naţiune şi nu indivizii o fac cînd li se năzare. Stamm sau Volk. esenţialmente problematică —. Franken. pentru aşa ceva trebuia să se utilizeze ca termen strict sociologic vocabula „popor". 469 c şi 471 a).

Evident. 254-262. drept care inerţialitatea unui trecut se converteşte constant în ţintă şi exemplaritate pentru un viitor. avea să-i proiecteze pentru o clipă figura colectivă asupra viitorului. Am zis Atena. Să nu mi se spună că zeii greci sînt categoric zei ai Cetăţii. Trecutul şi viitorul se ivesc în el doar ca nişte cioturi. Războiulpeloponesiac. (N. Le oferă un statut juridic şi-i face membri de rangul cel mai înalt ai corpului politic. Pentru grec. Cetatea e o colectivitate de oameni şi zei. cu toate acestea. Astfel. ne prezintă Atena ca pe un ideal Vezi Thucydides. Numai acei oameni capabili să trăiască în orice clipă cele două dimensiuni substanţiale ale timpului — trecutul şi viitorul — sînt capabili să formeze Naţiuni. Avem a o căuta în relaţia diferită pe care. numai Atena. şi încă la un ceas mai mult decît tîrziu. Polites-ul trăieşte într-un prezent perpetuu. Că sufereau de această atrofie a „memoriei colective" — alt termen inevitabil. de la religie şi pînă la comerţ. în calitatea sa de creaţie juridică. şi în celălalt. dar e poate o scăpare verbală. 1966. cu momentul agilităţii. 35-46. Mai bine ca oricine au ştiut să denumească acel trecut mitologic umilii hotentoţi: „Este — zic ei — un timp care stă în spatele timpului. „vîrsta mitului şi a legendei istorice". încercînd să o ducă la perfecţiune. prelungeşte către viitor. figura însăşi a trecutului său. Cetatea e un artefact juridic şi nimic mai mult. dar pe care trebuie neapărat să-1 transformăm dintr-o simplă expresie vagă într-un concept riguros —. îi tace poliţai şi pe zei. care reprezintă conţinutul Ideii sale colective.80 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM NAŢIUNEA ESTE ACŢIUNE ŞI TRADIŢIE 81 nici ionienii. în „sufletul poporului". ca ideal de realizat. ed. ele reprezintă o genială strădanie a acestor autori. că din trecut nu aveau decît un ciot se poate demonstra inclusiv statistic. atît de cunoscută la greci şi romani. Adevărul este că Cetatea nici nu-i inventează. ca şi pentru romani. apărarea Cetăţii. In Naţiune însă energia. Diferenţa stătea în împrejurarea că crearea Cetăţii. în discursul său funebru1 — una din minunile secretate de această planetă boemă pe care ne zbatem să existăm —. pe scurt. Este vorba doar de o mînă de atenieni. II. nu e istoric. dreptul Cetăţilor are două ramuri: cea sacră şi cea civilă. Barbu. se străduieşte să-1 rafineze şi să-1 îmbogăţească. o are acest moment cu celălalt. Ştiinţifică. ci trăieşte cu entuziasm modul integral de a fi om. adevăratul trecut nu aparţine timpului. Ed. din arcanele sale. care face din indivizi poliţai (cetăţeni). Bucureşti. şi într-un caz." Cît despre viitor. continuă să conducă din subsolul Cetăţii. preexista în „popor" şi. Mania. nici nu-i descoperă. nu are nimic de a face cu tradiţia „populară". mai cu seamă de Pericle care.) 1 . ci constă într-un trecut absolut sau ireal. Ceea ce se întîmplă este că pentru grec. al proiectului vital. pe care încearcă să o compenseze artificial umplîndu-i vidul revolut cu ceea ce memorează efectiv. ca atare. ca şi pentru numeroase popoare primitive. acea condiţie nu se poate afla în momentul tradiţional şi a tergo care este identic în cazul naţiunii şi în cel al poporului. I. dominarea altor Cetăţi. Tot ce se mai găseşte în ea. t. Ei se aflau acolo. Sînt faimoasele lor „arheologii". Cetatea. pp. al căror conţinut e penibil şi. N. Polibiu — le consacră secolelor cu adevărat străvechi ale poporului lor şi să comparăm cifra cu restul paginilor totalizate de cărţile lor. de a antedata şi proiecta într-un trecut foarte îndepărtat fapte istorice relativ recente provine probabil din împrejurarea că anevoie îşi amintesc ceva mai mult decît proximitatea şi simt parcă o asfixie cronologică. Ajunge să numărăm paginile sau paragrafele pe care marii istorici greci — Tucidide. din pricină că le lipseşte depărtarea de trecut. înainte ca cetatea să fi fost fondată. agilitatea membrilor săi nu are ca preocupare doar dreptul şi politica externă. nici dorienii şi nici elenii nu au putut crea nimic asemănător.

Aceasta era viaţa „cum se cuvine". era. popoarele elenice nau întîlnit depozitată acolo o civilizaţie. după cum am spus mai înainte. apărată şi propovăduită.t. mi se pare feldmareşalul arbitrarietăţii. care nu e doar a lor proprie a tergo. Asta îl face să spună că. The Rise ofthe Greek Epic. egipteană. feniciană etc. profesor la Oxford. îl abordez pe latura lui cea mai bună. Aşa se face că conţinutul „material" al tradiţiei fiecărui popor. aşa cum popoarele europene s-au pomenit în spaţiul civilizaţiei „elenice". 1925. (Desigur. Toynbee se vede obligat să o cazeze în celălalt — în cel al civilizaţiilor filiale.) 1 . nu pot să nu mărturisesc că el. Asta a fost pentru popoarele europene Occidentul roman. pe cea a lor. tradiţională. Decretează fără a clipi că civilizaţia din care purcede cea elenică este civilizaţia cretană1.82 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM NAŢIUNEA ESTE ACŢIUNE ŞI TRADIŢIE 83 de viaţă umană. 1907. Putem spune că. a 2-a revăzută. şi pe cea romană. aşa cum am arătat mai sus. Şi e de reţinut că. Cînd au pătruns în zona Mării Egee. şi anume: marele spaţiu al unei civilizaţii anterioare. Asta este Naţiunea. urită. acest „mod integral de a fi om". atunci a fost cazul. ca şi cum Roma ar fi un simplu apendice sau adaos al Greciei. ci să se vadă ca aparţinînd unei unităţi mult mai ample. (N. care este însăşi ideea sa despre ceea ce este o „civilizaţie". de la o anumită dată suficient de matinală. Aşa cum popoarele europene s-au văzut orientate din prima clipă.) Istoria medievală a fost istoria exerciţiilor gimnastice pe care nişte oameni cu sufletul adolescentin au fost siliţi să le facă pentru a nu exista doar în chip inerţial. ca gînditor istoric. cretană. Căci e sigur că zi de zi 1 Deşi efortul gigantic al lui Toynbee merită toată lauda. ca pe o exemplaritate care justifică osteneala de a fi realizată. afirmaţie cu care nu facem decît să le elogiem miracolul creaţiilor. Civilizaţia romană apărea ca „un mod integral de a fi om" deja consacrat şi sublimat. aşa cum apărea în faţa popoarelor foarte tinere. A dat. născute în ambientul unei civilizaţii precedente —. Gilbert Murray (1866-1957). ci ca să înveţe să existe în mod exemplar. atunci cînd noile popoare germanice au intrat în zona acestuia şi s-au amestecat cu cele romanizate. In acel punct excepţional Cetatea atinge Ideea de Naţiune aşa cum o sferă atinge altă sferă. chiar dacă în cazul acesta nu e mai mult decît un capriciu verbal. şi Five Stages ofGreek Religion. Neputînd situa civilizaţia elenică în sertarul fabricat de doctrina lui pentru civilizaţiile originale. este un bun exemplu. s-au văzut. Auîntîlnit exact contrariul: un hăţiş vegetativ de înrîuriri provenind de la popoarele care se stabiliseră acolo. Dar schematismul şi absconzitatea nu erau percepute de ele. dar înrîuriri izvorîte din civilizaţii foarte diverse: babiloniană. exemplară. elenicii au rămas pentru totdeauna dezorientaţi. ele să aibă limpede conştiinţa că viaţa nu constă în a fi ceea ce deja eşti prin tradiţie. hitită. De ce oare în Grecia un asemenea lucru este doar o excepţie şi nu acţionează normal în corpul colectiv şi nici nu face parte din Ideea de Cetate ? Ce trebuie să se petreacă în „popoare" pentru ca la un moment dat să încolţească în ele acea dorinţă arzătoare ca fiecare să se simtă exemplar ? E nevoie ca. ed. abordînd acest fapt pe latura sa pur lexicală. înformat de imperativul exemplarităţii şi de anumite cadre normative romane de care era impregnat pămîntul unde trăiau. printre altele. era neapărat necesar ca elenii să se fi pomenit în zona altei civilizaţii în plină dezvoltare. Pentru că în spatele lui se ascunde eroarea fundamentală a doctrinei sale istorice. filolog clasic englez. absolut schematic şi abscons. negreşit. Oricît de student şi de profesor la Oxford ar fi fost el şi oricît de ginere al lui Murray1. obligate să ducă o viaţă dublă. Pînă şi faptul mărunt că numeşte „elenică" civilizaţia greco-romană. Nestorul eleniştilor englezi. tradiţional. Dacă vreodată în istorie s-a ivit cu anticipaţie o exemplaritate. a ajuns să rodească un tip de societate a cărei Idee includea în acelaşi timp existenţa ca tradiţie şi existenţa ca acţiune. mitari. e nepermisă o asemenea frivolitate denominativă.

chiar cele bine întemeiate. sînt simple abstracţiuni care ne slujesc drept instrument mental. Nici măcar nu e sigur că dansul acesta ar fi fost născocit de către supuşii Minotaurului1. să confundăm lucrurile şi să aplatizăm diferenţele istorice sub tăvălugul unei preconcepţii simpliste. brusc. profesor de istorie antică la Sorbona. muribundă. din acest motiv. deşi anemică. Este vorba de o celebră familie de balerini. aşadar. în toată zona egeică. aceste instituţii caduce ar exploda instantaneu printr-o dezintegrare similară cu cea atomică. Angelo şiTherese. Dacă. aşa se face că „civilizaţia cretană". stabilită la Paris pe la 1746. Vestris1. Departe de aşa ceva. problema „originilor" cretane din subsolul civilizaţiei elenice e simplă funcţie de progresul general în cunoaşterea civilizaţiilor din Orientul Apropiat. Auguste (cel mai celebru. obişnuia să spună: „Nu cunoaştem toată filozofia pe care o conţine un menuet. Ştim acum că în Peninsula Balcanică puseseră deja piciorul sumeri şi acadieni. în galop — din menuetul care este „spiritul naţionalităţii" şi pe care Toynbee Informaţia este parţial inexactă. din 1897.Cr. t. 1760-1842). drept cadrilaj spre a vedea prin intermediul lor singularitatea recalcitrantă care este întotdeauna istoria. deci la aproape jumătate de secol după moartea Regelui Soare: Gaetan Vestris (1729-1808) şi copiii săi. istoric francez al Antichităţii. din care nu a mai izbutit să evadeze.  [NAŢIONALITATE ŞI NAŢIONALISM] Pe vremea lui Ludovic al XlV-lea. Des origines attx Guerres Mediques (1938) s-a născut gata învechită. Pentru că istoricitatea constă tocmai în diferenţe. originară din Florenţa. catedrele de filozofie obişnuiesc a fi o scenă macabră pe care se exhibă în faţa noii generaţii mumia lamentabilă a filozofiei. pe de o parte." — Gustave Glotz <1862-1935>. Furia acelei mode. maestrul de dans versaillez. t. în simple influenţe ale celorlalte civilizaţii asiatice mai vechi sau contemporane cu cea minoică. printr-o naştere postumă. Situaţia popoarelor europene care se nasc într-un cadru unde supravieţuia. 1925-1938. la sfîrşitul celuilalt război (primul război mondial. („Civilizaţia egeeană nu mai există. dans la civilisation hellenique. multe dintre elementele ei dizolvîndu-se. De aceea si rezultatul — nati-unile sensu stricto — a fost tot unic. (N.). în civilizaţia elenică. aşa cum şi facem. par un enfantementposthume." Avea mare dreptate şi sînt în eroare cei care socotesc că filozofia se află în mod normal la catedrele de filozofie. aşa cum ni se înfăţişează aceasta azi. Pentru a fi convinşi că elenitatea purcede din cretanitate nu e suficient să ni se relateze bunăoară că la serbările de la Delos tinerele fete dansau „dansul cocorului". n. Operă principală: Histoire grecque. 111. Dar.t. care ne-a schimbat total perspectiva asupra celor petrecute începînd din anul 3000 î. o superbă civilizaţie este un caz unic în întreaga panoramă a istoriei universale. iar după ei o serie de mari popoare care creaseră state în Asia Mică.84 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM NAŢIONALITATE ŞI NAŢIONALISM 85 se confirmă originea preelenică a unor instituţii care înainte ni se păreau de cea mai pură originalitate grecească şi că bună parte din acele lucruri primite sînt sau pot fi cretane. cade în aceeaşi eroare. lucrarea sa Histoire de Grece. -N. iar asemănările. Pe de altă parte.. în astenicele Universităţi actuale s-ar face cu adevărat filozofie.) 1 . De aceea. p. dar ea va putea să-şi supravieţuiască. coincide cu momentul în care Gustave Glotz îşi începe din plin activitatea şi. a cărei reconstruire violentă şi nu lipsită de capricii a fost atît de mult la modă acum cincizeci de ani.) 1 Nu are rost. 3 voi. Acum însă nu voi face decît să menţionez tot ce am scos — fie şi mergînd. Nu e deglutibilă afirmaţia cu care îşi încheie capitolul dedicat invaziei dorice şi dispersiei aheilor: La civilisation egeenne n'estplus mais ellepourra se survivre. începe să se estompeze. la rîndul lor.

umplîndu-se de spermatofori. asupra politicii sale. Dacă o Naţiune nu este. cînd. Statul. dacă se poate. Cred că dacă se precizează rolul pe care 1-a avut scriitorul englez în cadrul naţiunii sale. la drept vorbind. un Popor. (Nu e locul să precizăm aici factorii care determină „ecuaţia de densitate" corespunzătoare fiecărei forme de convieţuire. Italia şi Germania — din motive diferite în cazul fiecăreia — rămîn mai în urmă. Socialitatea — numesc socialitate funcţia vitală prin care individul se simte ca făcînd parte dintr-o societate — este totdeauna stratificată. Mi se pare o eroare din partea istoricilor obişnuinţa de a-i atribui Franţei precedenţa cronologică. 1 Mai arbitrar. neamul sau clanul sau Sippe. se va găsi o explicaţie destul de convingătoare. să-ţi simţi acest tot al tău ca pe o parte a altuia mai amplu. Sîntem prea sătui de „banditismul" politic ca să mai putem suporta şi „banditismul" intelectual. Nu mai puţin incongruentă e şi cea de-a doua afirmaţie a sa. îl vedem cu surprindere făcînd o piruetă. A fost suficient să schiţez sumar profilul acesteia în contrast cu Ideea de Popor şi Ideea de Cetate. Toynbee obişnuieşte să scrie pagini după pagini cu o seriozitate de farmacist. Să ne amintim că Anglia. în frunte este Spania. ar însemna că Naţiunea implică o secesiune efectivă a întregului „Civilizaţia Occidentală". A fost pesemne aici o mare reuşită a naţiunii engleze. pe temeiul împrejurării că Ludovic al Xl-lea a izbutit să reca pe una din butadele numite de către englezi humour. dar prezenţa lui se face simţită încă din prima treime a celui de-al XVI-lea. care era suveran. ceva asemănător cu braţul caracatiţei care.. ca corp colectiv. ci ca pe un soi de glumă pe care şi-a îngăduit-o. James Mill etc). Nu am avut nevoie să merg înapoi pînă la Ideea de Trib ca să clarific cît de cît Ideea de Naţiune.) Formula lui Toynbee. la un scriitor autentic. localitatea. Dar a te simţi ca un tot nu exclude posibilitatea ca. Aceste butade de ordinul humour. cu cartierul. se separă de tors şi pluteşte pe cont propriu în ape. La fel şi scriitorii. foarte diferit de cel al lui Swift sau Sterne. definindu-1 pe nepusă masă ca pe „un ferment acid al vinului nou democratic din burdufurile vechi ale tribalismului (. Acest humour englezesc este. aproape toţi britanicii o exercită zilnic. dintr-o dată.). falsă în conţinut şi impertinentă ca intenţie. fără discuţie.. spre deosebire de cel care le-a revenit scriitorilor continentali. nu le-a acordat niciodată atenţie scriitorilor săi (ceea ce nu însemnează că aceştia nu ar fi exercitat o înrîurire profundă. Ea este prima dintre marile ţări de pe continent care ajunge să se constituie ca Stat naţional unitar. pentru că ea constă aproape totdeauna într-o frivolitate ideatică apăsată. evident. s-a simţit pe sine însăşi ca un tot. Naţiunea. care sînt forme de societate intermediare între Trib şi Naţiune. deşi în mod indirect. Anglia le-o luase înainte cu cel puţin o sută de ani. Aşa stau însă lucrurile cu orice societate: cu familia. aşteptînd să fie ingurgitat de o femelă1. cel puţin de vreo cîteva generaţii. ieşindu-şi din pepeni şi depunînd pe coala albă de hîrtie ceva de genul unui „banc". în acelaşi timp. Pe continent. se strangulează. Astăzi e o pretenţie de ingeniozitate aflată la îndemîna tuturor capitalurilor intelectuale şi pe care. să acţioneze şi să gîndească despre o parte a unei societăţi date ca şi cum ar fi totalitatea acelei societăţi". E de preferat să-i întindem lui Toynbee o mînă de ajutor neluîndu-i cuvintele în serios.86 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM NAŢIONALITATE ŞI NAŢIONALISM 87 pretinde să-1 simplifice. este să presupunem că „spiritul naţionalităţii se iveşte cînd apar burdufurile noi ale democraţiei". aşa cum au stat lucrurile cu „radicalismul" lui Bentham. dacă am lua-o în serios. dar la ei lucrul e mai grav. cu atît mai puţin poate fi un Trib. spirit care-i face pe oameni să simtă. Am văzut deja că în Spania şi în Franţa „sentimentul" Naţiunii se coagulează în prima jumătate a secolului al XVII-lea. dar este indiscutabil că a avut urmări foarte ciudate asupra modului de a fi al scriitorilor ei. ţinutul. aceste entrechat-mi intempestive reprezintă Ersatz-\A a ceea ce. numim stil. Frecvenţa acceselor de frivolitate la scriitorul englez nu-şi poate avea originea în deficienţe individuale. regiunea. . Fiecare strat constă într-un anumit nivel de convieţuire şi acest nivel depinde de densitatea pe care o poate avea acea convieţuire.

dat fiind că fundamentează dreptul la unitatea de suveranitate pe raţiunea că există o unitate de forme de viaţă — de uzuri — simbolizată în unitatea lingvistică. Dar încă au mai continuat.88 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM NAŢIONALITATE ŞI NAŢIONALISM 89 unească toată ţara sub suzeranitatea sa. t. Gînditor sensibil şi de o mare eleganţă — de aceeaşi clasă intelectuală ca Dilthey. Nu era însă decît un ideal şi a fost nevoie de încă un secol şi un sfert pentru ca Henric al IV-lea să le poată spune locuitorilor din Bugey. în Spania. Dar suzerainete nu este încă „suveranitate". Nu propune nici măcar figura intermediară dintre Statul unitar şi Liga de State. să-i fiţi supuşi regelui Franţei. ca naţiune în plină dezvoltare a formei „societate". Aceste cuvinte ale navarrezului reprezintă deja expresia saturată şi aproape doctrinală a Ideii plenare de Naţiune. care s-au topit într-o Masse — die in eine Masse zusammengeschmolzen sind —. zice el. de Stămme şi de „ţări". unul din primii germani care vede cu claritate politica naţională. dar franceza trebuie să-mi revină mie. ea nu este încă matură pentru a fi o unitate compactă de acel tip. germana Germaniei. cînd Wilhelm von Humboldt. reizbucneşte din senin particularismul Cataloniei (războiul cu Portugalia nu are relevanţă în acest caz. Ele 1 „Era « îndreptăţit » ca. « de vreme ce » voi vorbiţi în chip firesc franceza. „puisque " vous pariez naturelle-ment le francais. din-tr-o dată. „suveran". Bouillon şi Orleans (1642). susţinut de Soissons. dar acestei unităţi juridice nu-i răspunde încă unitatea naţională. l'allemande a l'Allemagne. cea a unei ţări mari — mari pentru dimensiunile acelei faune istorice — care. adică dintre gînditorii care cugetă fără graba de a . cu alte cuvinte. Bourbonnais-ul. Burgundia. iar nu. Dar această zguduire vag secesionistă. Era Naţiunea. frămîntările particularismului care se concertase în Ligă şi a cărui ultimă manifestare a fost conspiraţia lui Cinq-Mars. pe lîngă faptul că îşi are originea într-o intrigă a lui Richelieu. se transformase într-un bloc. O urmează curînd Franţa şi de aceea pînă şi în 1816. Agitaţiile şi mişcările interne constante din timpul următoarelor şase domnii vădesc cu prisosinţă insuficienta maturitate a Franţei ca Stat naţional. care e Confederaţia. în evoluţia ei reală şi cunoscută. nu trebuie să ascundă realitatea impresiei produse din 1550 de către Spania asupra celorlalte popoare europene. adică Naţiunea ca Stat.) atestă că Franţa ajunsese în ultimul stadiu al dezvoltării naţionalităţii sale. impresia stranie de ceva necunoscut înainte (pentru că Anglia trăia departe şi separat). Sînt de acord ca limba spaniolă să-i rămînă Spaniei. Franc-Comitatul (FrancheComte) şi Artois-ul rămîn în afara Franţei. „ca Spania şi Franţa". Orleans-ul şi Navarra continuă a trăi fiecare pe cont propriu. cu toate atributele sale. fiindcă ea nu a fost niciodată unită naţional cu Castilia). care tocmai fusese integrat coroanei prin tratatul de pace cu Carol-Emanuel de Savoia (1601): 77 etait „ raisonnable " que. deşi sub o formă reziduală. cînd o naţiune are nevoie să se simtă ca Stat „independent". dar recunoaşte că. Franţa continuă să fie articulată feudal şi sub această articulare încă mai palpită pluralitatea diferenţială de „naţiuni". Je veux bien que la langue espagnole demeure ă l'Espagne. Bretania şi Provenţa. ca regiuni ale Sfîntului Imperiu Roman. Juridi-ceşte vorbind — în sensul dreptului medieval — autorităţile se unesc sub o singură mînă. se gîndeşte la ţara lui şi ar vrea să fi fost un Stat naţional. mais la francoise doist estre a moi1. într-o figură istorică nemaiauzit de compactă." (N. Ludovic al Xl-lea îşi exprimase idealul de a reuni întreaga Franţă sub un singur corpus iuris. vous fussiez sujets au roi de France. şi trebuie să caute realizarea mult visatului său Stat naţional sub forma Ligii de State — Staatsverein —. în jurul aceleiaşi date.

în toate sensurile. asemănător cu cel al Italiei. Dacă se va vrea să se vadă aici o critică a marii lui cărţi. ed. unul dintre fondatorii aşa-numitelor discipline Geistesgeschicbte şi Ideengeschicbte. 201-202. se umpluse de dubii şi ezitări pînă la 1870 şi-şi făcuse în minte numeroase încercări de a-şi compatibiliza acea dorinţă cu aspectul oferit privirii sale incoruptibile de către realitatea germană şi chiar din Berlinul Occidental. îţi aminteşti involuntar de personajul unei drame istorice al cărei subiect se petrece în 1620. pp. Spania. nu mai sînt posibile cuceriri — militare sau dinastice — din cauză că celelalte naţiuni şi-au şi atins forma consolidată şi fermă şi.t. la jumătatea secolului al XlX-lea începe să imite forma de viaţă colectivă care se precizase atît de clar şi de strălucit în Anglia. Dilthey şi E. şi care strigă la sfîrşitul actului I: „Să plecăm la Războiul de 30 de ani!" Dar profunzimea omului german se observă în împrejurarea că. Căci faptul curios este că. mulţumită modelului constituit de către cele deja realizate. cînd posibilitatea de a acţiona în spaţiul european era deja foarte dificilă. a 7-a revăzută. dintr-o anumită perspectivă. Cărţile lui Meinecke m-au învăţat prea multe ca să nu fac această menţiune. A se vedea extraordinarele citate oferite de Meinecke1 din Lessing. Scrieri: Das Zeitalter der deutsche Erhebung (1906). alături de W. tot restul lumii se opune cuceritorului. De exemplu. Franţa şi Elveţia. Die deutsche Katastrophe (1946) etc. 'Weltbiirgertum und Nationalstaat (1908). (De aceea Napoleon n-a fost un Carol cel Mare.90 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM NAŢIONALITATE ŞI NAŢIONALISM 91 ajunge la formule —. care face ca Germania. 1 Friedrich Meinecke (1862-1954). Reproduc fragmentul mai jos întrucît e extraordinar. Ar fi o prostie dacă am vrea să explicăm această întîrziere în puţine cuvinte şi prin puţine cauze. şi anume că era un popor cu evoluţie întîrziată1. profesor universitar. Schiller şi HerVezi despre toate acestea faimoasa şi magistrala carte a lui Frie-drich Meinecke. să piardă un secol. Weltbiirgertum und Nationalstaat. Ajunge. Berlin.) . două sînt însă clare: împrejurarea de a nu fi fost romanizată şi Războiul de 30 de ani. Aşa se face că atît risorgimento-ui italian cît şi mişcarea germană dintre 1850 şi 1870. care sînt foarte diferite de cele ale lui Meinecke. fie şi aflîndu-se mobilizat în această aspiraţie de origine mimetică şi vrînd nu doar să fie o Naţiune. reputat istoric german. tîrziu la ceasul deplinei sale naţionalizări. în virtutea factorului imitativ. dacă le comparăm cu procesul de definire naţională a celorlalte naţiuni mai bătrîne. Zic că trăgeau cu coada ochiului pentru că asta însemnează a te privi deopotrivă pe tine însuţi şi pe ceilalţi (p. îşi dă seama de factorul esenţial în ceea ce priveşte situaţia din Germania. să se ţină seama că uneori critica este forma cea mai autentică de omagiu. Die Idee der Staatsraison in der neueren Geschicbte (1924). Ea nu se simţise Naţiune. cartea lui Meinecke îmi va servi drept fir conducător în jurul căruia îmi înfăşor propriile mele judecăţi. dar. prin datele sale deopotrivă abundente şi de cea mai aleasă calitate. ei cred că ea nu este o naţiune! Descentralizarea politică şi socială a Germaniei era pentru ei ca arborii care nu te lasă să vezi pădurea. Italienii şi germanii ni se par oarecum ca nişte oameni care pornesc la întemeierea unei Naţiuni. Ingăduiţimi să spun că eu unul suspectez o anume imitati-vitate şi în atitudinea germană faţă de Ideea de Naţiune de pe la finele secolului al XVIII-lea. au un anumit aer de mimetism deliberat. 30 din cartea citată). aşadar. ci şi să fie aşa cum erau celelalte. Die Entstehung des Historismus (1936). Troeltsch. în 1948 a fost primul rector al Universităţii Libere 1 der şi rog să mi se spună dacă ele nu revelează că bărbaţii aceştia trăgeau cu coada ochiului către celelalte ţări care aveau figura externă mai formată şi mai matură. în urmărirea procesului formativ al conştiinţei germane în ultima sa fază. Fiind un ghid neîntrecut. nevăzînd acea figură în cazul Germaniei. întrucît viaţa a devenit mai „mondială". A fost. (N. 1928.) Este un caz. atunci cînd citeşti cu devoţiune istoria ambelor ţări din acea epocă. Să nu se supere nimeni pe mine dacă voi spune că.

Toynbee e foarte deficitar în materie de lumini filozofice şi tot ce face sub acest aspect în cartea sa e să se agate. şi anume cel ce izvora din editorialele jurnalistice produse sub la Troisieme Republique. . Alta este faimoasa operă a lui 1 Conştiinţa Naţionalităţii nu are nimic de a face în mod special cu tribalismul şi. de „Drepturile omului". şi o numesc astfel pornind de la presupunerea că în respectiva coabitare misiunea masculină îi este atribuită tribalismului. Ca tot ce ne-a lăsat moştenire minunatul gînditor. Este splendid ca spectacol intelectual si moral! Dar acest spectacol magnific debutează în Germania coincizînd cronologic cu apariţia ideii democratice în toată Europa. să o identificăm pe aceasta ca pe mama Naţionalităţii. în plus. chiar dacă aspirau în chip patriotic ca ţara lor să devină. în timpul cărora boala nu i-a îngăduit lui Bergson să lucreze. la rîndul său. după cum se vede. a fost catastrofal. viceversa. o dată cu ea. îşi va prezenta dezideratele.92 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM NAŢIONALITATE ŞI NAŢIONALISM 93 cu admirabile anticipări asupra viitorului îndepărtat al faptului numit Naţionalitate. Ceea ce într-adevăr s-a întîmplat la ivirea democraţiei. să intervină tribalismul. în scurtul studiu de faţă este presant nevoie să notăm doar că Toynbee trece mult dincolo de bunul-simţ cînd face ca. separate de mulţi ani. mister Toynbee — după cum vă veţi fi amintind — definea „spiritul Naţionalităţii" zicînd că este un soi de cocteil de tribalism şi democraţie. prin urmare în primii ani ai secolului al XlX-lea. ci se alcătuiesc numai din isme. în felul acesta. Credeam că generalii duc lipsă în general de idei generale. a fost că. exact ceea ce nu sesizează Meinecke în prima sa mare operă şi ceea ce face ca din expunerea sa privitoare la ideile germane despre naţionalitate dintre 1790 şi 1870 să lipsească tocmai perspectiva grandioasă şi patetică pe care în realitate o manifestă. este cu mult mai veche decît inventarea democraţiei. Asta am şi căutat să fac în mod sumar în cele de mai sus. una este opera generalului Smuts. cu o naivitate de şcolar adolescent. popoarele din Occident au început a cădea sub puterea toxică a demagogilor — fie ei de dreapta sau de stînga —. Or. Cu alt prilej voi arăta însă şi originea acestei erori la ilustrul insular. Or. Aşa se face că cele două părţi ale ei sînt atît de diferite în calitatea gîndirii şi chiar în caratele valorii stilistice. Surprinzător e însă că ea nu a fost supusă unei critici intense şi complete care să-i evalueze exact doctrina. conştiinţa naţională s-a transformat — eu unul aş zice şi-a băut minţile — în naţionalism. ca toate ismele. în definiţia Naţionalităţii. Aceste două lucruri: întîrzierea constitutivă a Germaniei în procesul transformării sale în naţiune şi geniala clarviziune ce i-a făcut pe gînditorii şi pe unii dintre politicienii ei. de două cărţi care. există ceva dincolo de Naţiune. conştiinţa Naţionalităţii. Nu e cazul. care. Am apucat să vedem cît absurd încape în fraza aceasta emisă de mandarinul nostru de la Oxford1. în această a doua parte. Partea a doua e plină de toate locurile comune ale unui moralism „foarte secolul al XVIII-lea". programele politice nu sînt fabricate niciodată cu idei autentice. prefăcîndu-se şi degradîndu-se într-un „program". aceste două lucruri — zic — sînt. Nu aveam ştiinţă că un general ar fi compus cîndva vreun purana filozofic care să merite osteneala. Holism and Evolution. Bergson vorbeşte. reprezintă pentru el culmea reflecţiei filozofice. precum celelalte. la ceasul potrivit. şi. aşadar. ci că. să nu considere acest lucru ca pe o înfăptuire supremă în istorie. s-a transformat în program politic. Acest ism. mai cu seamă ultimul. Ismele sînt ştreangurile de mătase cu care obişnuiesc să se sugrume Bergson. iar cum unica tactică a acestor personaje iresponsabile este să exacerbeze totul ca să poată alcooliza masele. un Stat naţional. Les deux sources de la morale et de la religion. Lasă impresia că a fost compusă în două etape foarte depărtate. care împlinise deja două veacuri de viaţă liniştită şi pacifică. şi cartea aceasta merită din partea noastră cea mai mare atenţie. cînd ceva se sumeţeşte pînă la un ism însemnează că a încetat să mai fie un lucru autentic.

se ştie că alcoolicii au nevoie de un alcool tot mai tare. intimităţile. Pentru a izbuti să se înţeleagă. vrea să treacă strada într-un oraş cu populaţie numeroasă. nu există propriu-zis „putere publică". E un bine cunoscut spectacol de circiumă. Războaiele din ultimele veacuri au fost războaie dinastice. nu este decît intervenţia activă. El e instrumentul sau organul indefinit al uneiputeri aflate în spatele lui: puterea publică. foarte diferit. Dar acest act al agentului de circulaţie nu provine de la el. Din partea acesteia se abate asupra ambilor indivizi o presiune ce constă în a se vedea siliţi să accepte gramatica şi vocabularul acelei limbi. Nici el cu dumneavoastră. a „opinieipublice". în afara lor. Mai cu seamă atunci cînd. în care un popor din Europa pretindea să supună.) şi alt individ determinat şi exclusiv. este o alcoolizare a maselor. mulţimea. în acel acolo care e colectivitatea. Dacă n-ar exista opinie publică. pe celelalte. care nu poate avea loc decît între un individ determinat şi exclusiv 1 Vezi Omul şi mulţimea. de presiune socială mecanică asupra individului e limba. Limba aceasta însă nu depinde de nici unul din ei. Aceste puteri particulare se află în- . Cum demagogia. energică. e vorba de un fenomen anormal. nici dumneavoastră cu el nu vă aflaţi în nici un fel de relaţie interindi-viduală. din motive pur individuale. mai bine zis este Nimeni. mai mult sau mai puţin.] PUBLICĂ". singurătăţile — căci asta este dragostea: încercarea de a face schimb între două singurătăţi — sînt. Statul. lipsind temporar „opinia publică". consemnaţi într-o limbă. Dar această putere publică. este posibilă în mod normal doar dacă aceştia pot conversa. cu sila. Uzurile sînt o presiune permanentă pe care o simte asupra sa individul şi care provine din acea entitate impersonală. DREPTUL Am spus că o societate este convieţuirea unor indivizi umani sub un sistem de uzuri.94 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM OPINIE PUBLICĂ ŞI PUTERE PUBLICĂ 95 atît gînditorii cît şi popoarele. slujită de organe executive. Bucureşti. n-ar exista putere publică şi. s-a ajuns. Revoluţia franceză. Ei bine. Din punct de vedere personal. iresponsabilă şi automată ce este colectivitatea în mijlocul căreia trăieşte. mulţumită intervenţiei hiperdemagogilor. ca indivizi determinaţi. Un exemplu de uz şi. dar totdeauna mult mai puţin decît normalitatea autentică. care se numesc de obicei State. Aşa se face că lucrarea în care-mi expun doctrina despre societate se intitulează El hombre y la gente (Omul şi mulţimea)1. ci doar puteri ale unor grupuri particulare. Dacă unul dintre dumneavoastră. în ultimă instanţă. (N. De ce ?  [„OPINIE PUBLICĂ" ŞI „PUTERE -ECHILIBRUL EUROPEAN. cu atît mai puţin. inclusiv corporalmente energică. Progresiunea aceasta era inevitabilă. oricît de frecvent am vrea. Dacă un anumit individ vorbeşte cu femeia pe care o iubeşte. agentul de circulaţie îl împiedică s-o facă. CUTUMIAR. el nu are nici un interes ca dumneavoastră să nu treceţi strada. ziceam. pentru a-şi uni sufletele. Humanitas.t. de la „opinia publică". întemeiate pe opinia unui grup sau a altuia. ca individ. cu ideea sa de naţiune sub arme. ca în cazul naţionalismului. Asta însă n-a fost niciodată cu putinţă. Dar tocmai o relaţie ca aceasta. e ceea ce obişnuim să numim Mulţimea. acest comportament uman este interindividual. cuvintele şi formele sintactice nu sînt altceva decît uzuri ale societăţii. Anomalia rezidă în faptul că. Să luăm însă alt exemplu de uz. să se facă din el un hipernaţiona-lism. ca atare. nu războaie între naţiuni. Limbajul se află acolo. uzuri verbale. Cînd acea intervenţie energică asupra individului nu provine. e cea care a iniţiat războaiele propriu-zis naţionaliste. 2001. Subiectul uzurilor nu este nimeni.

96

DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM

OPINIE PUBLICA ŞI PUTERE PUBLICĂ

97

tr-o luptă declarată sau latentă, pentru că opiniile pe care ele se întemeiază sînt grav divergente. E situaţia unei colectivităţi sau societăţi care se numeşte „război civil" — fie acesta sîngeros ori blînd —. Repet însă, normalitatea e să existe o „opinie publică", cea care suscită automat în societate fenomenul „puterii publice". Nu contează dacă aceasta e exercitată sau nu de organe speciale prestabilite şi permanente, adică de cele ce sînt de obicei numite, sensu stricto, cu o anumită doză de eroare, Stat. După judecata mea, această noţiune obişnuită de Stat nu se adaptează la nenumăratele forme pe care le ia puterea publică pentru a se exercita. Or, este indiscutabil că toate popoarele din Occident au trăit întotdeauna submerse într-un cadru — Europa — unde a existat mereu o opinie publică europeană. Şi dacă ea exista, nu se putea să nu existe şi o putere publică europeană care şi-a exercitat neîncetat presiunea asupra fiecărui popor. In acest sens, adică cel autentic şi riguros, o anumită formă de Stat european a existat întotdeauna şi nu există nici un popor care să nu-i fi simţit presiunea, uneori teribilă. Numai că acel Stat supranaţional sau ultranaţional a avut figuri foarte distincte de cele adoptate de către Statul naţional. Să reţinem însă că acesta, dacă-1 contemplăm în dezvoltarea lui începînd din Evul Mediu, s-a manifestat de asemenea, la rîndu-i, cu fizionomii foarte diferite şi, uneori, greu de identificat1. Dar figura pe care a avut-o Statul european, existent totdeauna cu mai mare sau mai mică vigoare, nu e la fel de lesne perceptibilă ca un rege sau ca preşedintele unei Republici. Figura lui este
1 Un exemplu impresionant este investigaţia aproape angoasantă prin care oameni ca G. von Below caută în Evul Mediu german timpuriu „ceva de genul" unui Stat. Vezi cartea sa Der deutsche Staat des Mittelalters, 1,1914. (Georg von Below, 1858-1927, istoric german al economiei şi dreptului constituţional, de orientare conservatoare. — N. t.)

pur dinamică. Grecii, am spus-o deja, au fost incapabili să vadă orice fel de Stat afară de cel vizibil şi tangibil al Statului-Cetate. In Politica lui Aristotel nu există o viziune asupra unor fapte politice atît de enorme ca marile monarhii macedoneană şi persană. La vedere e tot polisul, monarhic sau nu. Uriaşele conglomerate sociale, pe care, în comparaţie cu ea, le reprezintă acele mari naţiuni debordează cîmpul vizual al lui Aristotel. Dar lucrul e încă de înţeles la el. Macedonia sub Filip sau Alexandru erau în vremea lui doar o aventură — de unde faptul surprinzător că, deşi Aristotel fusese profesorul lui Alexandru şi trăise la curte, nimic din asta nu transpare vreodată în opera lui. Dar Polibiu vine după ce Diadohii dăinuiau deja de un secol şi jumătate, şi el le relatează anume istoria. Totuşi definiţia acestor State nu apare nici în teoria politică din secolul al II-lea î.Cr. Ceea ce ne îndreptăţeşte să credem că mintea grecilor se şi închisese faptelor noi şi era incapabilă să reacţioneze în faţa lor cu noi noţiuni, rămînînd să se rotească pentru totdeauna, prizonieră a lor, pe orbita vechilor concepte. Polibiu face însă un efort genial pentru a urmări noul şi giganticul fapt roman. Dar înţelegerea îi era facilitată fiindcă Roma era o polis, urbs; aşa se face că-i descoperă specificul ca polis — constituţia şi etosul sau virtuţile ei —, dar nu şi organismul colosal creat, pe ecumene, de către Roma şi care avea să fie Imperiul. Ar însemna să recădem în limitarea antică dacă nu am descoperi unitatea puterii publice decît acolo unde ea a adoptat măşti deja cunoscute şi parcă solidificate de Stat; adică, în naţiunile particulare din Europa. Neg categoric că puterea publică decisivă ce acţiona în fiecare dintre ele ar consta exclusiv dintr-o putere publică internă sau naţională. Se cade să ne dăm definitiv seama că, de multe secole încoace — şi cu conştiinţa lor de acum patru sute de ani —,

98

DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM

PLURALITATEA NAŢIUNILOR

99

toate popoarele din Europa trăiesc supuse unei puteri publice care prin însăşi puritatea ei dinamică nu permite altă denumire decît cea extrasă din ştiinţa mecanicii: „echilibrul european" sau balance of Power. Acesta e autenticul guvern al Europei care ordonează în zborul său prin istorie roiul popoarelor, răzbătătoare şi belicoase ca nişte albine, scăpate din ruinele lumii antice. Unitatea Europei nu este o fantezie, ci e realitatea însăşi, iar fantezia este exact contrariul: credinţa că Franţa, Germania, Italia sau Spania sînt realităţi substanţiale, prin urmare complete şi independente. Se înţelege însă că nu toată lumea poate percepe cu claritate realitatea Europei, deoarece Europa nu e un „lucru", ci un echilibru. încă în secolul al XVIII-lea, istoricul Robertson1 a numit echilibrul european the greatest secret of modern politics („cel mai mare secret al politicii moderne" — n.t.).
 [PLURALITATEA NAŢIUNILOR]

Mare secret şi paradox, fără îndoială! Pentru că echilibrul sau balanţa puterilor e o realitate care constă esenţial-mente în existenţa unei pluralităţi. Dacă această pluralitate s-ar pierde, ar dispărea şi unitatea dinamică. Europa este, întradevăr, un roi: multe albine şi un singur zbor. Caracterul unitar al magnificei pluralităţi europene este ceea ce aş numi omogenitatea bună, cea care e fecundă şi dezirabilă, cea care-1 făcea şi pe Montesquieu să spună: L'Europe n'est qu'une nation composee deplusieurs2 („EuWilliam Robertson (1721-1793), istoric scoţian; a scris, printre altele: History ofScotland, During the Reigns ofQueen Mary and of King James VI (1759); History of the Reign of Charles V(1769), tra dusă imediat în numeroase limbi europene. (N.t.) 2 Monarchie universelle: deux opuscules, 1891, p. 36.
1

ropa nu e decît o naţiune alcătuită din mai multe" — n.t.), iar pe Balzac îl făcea să vorbească, pe un ton mai romantic, despre la grande familie continentale, dont tous Ies efforts tendentâje ne sais quel mystere de civilisation1 („marea familie continentală, ale cărei eforturi, toate, tind către nu ştiu ce mister al civilizaţiei" — n.t). Dacă privim, aşadar, naţiunile — să zicem, prin transparenţă —, descoperim în ele societatea europeană ca filigranul în hîrtie. Sînt şi unii care nu izbutesc s-o vadă. De unde vine cecitatea asta ? Nu e accidentală şi nu-şi limitează incapacitatea la cazul acesta, ci o surprindem aplicată tuturor dimensiunilor istoriei; mai mult, ea este congenitală însuşi exerciţiului inteligenţei; aceasta reacţionează în faţa unei realităţi creînd o schemă, ceea ce obişnuim a numi o „idee" sau un concept; ideea este încapsulată într-un nume. Cea mai mare parte a tovarăşilor noştri de specie, cînd dispun de numele a ceva, cu ideea respectivă inclusă, devin incapabili să mai vadă şi acest ceva, adică realitatea pe care o numesc şi o concep. Numele şi ideea se interpun între lucruri şi noi ca un ecran opac. Curios e că ideile, menite să ne înlesnească perceperea clară a realităţilor, slujesc multor oameni în scopul exact contrar: pentru a pune pe fugă realităţile, pentru a se feri de viziunea lor adecvată. Trec ca nişte somnambuli prin viaţă, popriţi în dermato-sche-letul ideilor lor, al „locurilor lor comune". Tocmai de aceea e presant necesar să ne instruim într-o nouă optică, pentru ca ea să ne lase să vedem, prin numele şi formulele ce pretindeau pînă acum să jaloneze şi să reprezinte diversele realităţi componente ale ansamblului uman, corpul efectiv, autentic al acelor realităţi. Aşa ceva se petrece în mod abCEuvres completez, Calmann-Levy, voi. XXII, p. 248. [Cele cinci paragrafe precedente reiau un fragment din „Prefaţa pentru francezi" din Revolta maselor.]
1

100

DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM

PLURALITATEA NAŢIUNILOR

101

solut special în cazul realităţilor care constituie Dreptul şi, dintre ele, în mod şi mai special, în cazul Statului. Trebuie să învăţăm a nu ne imagina că realitatea drept constă numai în ceea ce enunţă prescripţiile sancţionate cum se cuvine. Şi asta atît cînd vorbim despre Drept în ansamblu, cît şi cînd ne referim la o instituţie determinată. Realitatea drept nu se termină în ceea ce formulează prescripţiile acelea. Corpul său efectiv continuă dincolo de ele şi uneori e cu neputinţă, fără a cădea într-o abstracţie falsificatoare, să secţionăm o întreagă latură a vieţii colective. Savigny1 avea cu prisosinţă dreptate cînd spunea că das Recht hat kein Dasein fiir sich, sein Wesen vielmehr ist das Leben der Menschen selbst, von einer besonderen Seite angesehen2 („Dreptul nu are existenţă empirică proprie, esenţa lui este mai degrabă viaţa însăşi a oamenilor contemplată dintr-un punct de vedere special"). Cu toate aceastea, în „şcoala istorică" noţiunea mistică şi nebuloasă a Volksgeist-ului face ca unor formule nimerite precum aceasta să-i corespundă numai idei vagi şi neconfirmate în detaliu, în vreme ce cu exact aceleaşi cuvinte eu enunţ o sarcină riguroasă, precisă şi controlată pe care orice instituţie e datoare să o execute. în primul rînd, instituţia definită într-o lege sau într-un convolut de legi e totdeauna, în realitatea sa efectivă şi completă, mult mai extinsă decît ceea ce este formal statuat în
1 Friedrich Cari von Savigny (1779-1861), jurist şi filozof german al dreptului, profesor universitar la Marburg şi Berlin, fondator al „şcolii istorice", care dă întîietate absolută surselor. întemeiază (îm preună cu K.F. Eichhorn şi J.F.L. Goschen) Zeitschrift fur geschichtliche Recbtswissenscbaft (1815). Autor, printre altele, al monumen talei Geschichte des romischen Rechts im Mittelalter (1815-1831).

clauzele promulgării sale: se întemeiază pe o porţiune de valabilităţi sociale pe care legea le consideră presupuse sau care, cunoscute fiind, sînt trecute sub tăcere. în al doilea rînd, există totdeauna norme care sînt autentic juridice şi care totuşi nu au fost niciodată sancţionate şi statuate. Un exemplu în acest sens, cel mai puţin caracteristic şi important, ar fi aşa-numitul „Drept cutumiar", deşi nu e puţin lucru a putea aminti că ultimul cuvînt al lui Ihering 1 despre Dreptul roman a fost să spună că fusese constituit aproape integral din acea formă nestatutară de Drept. Mult mai edificator în ceea ce vreau să spun este să consemnăm această enormă realitate: toate legile civile şi publice ale Dreptului roman iau de bună această „lege" niciodată formal sancţionată, prescrisă sau enunţată: „Este obligatoriu pentru fiecare cetăţean roman să se comporte astfel încît Roma să poată subzista." Ar fi o greşeală să presupunem că acest truism, căci este, fără îndoială, un truism, nu exprimă o realitate compactă, iar altă greşeală ar fi să presupunem că acea valabilitate juridică a existat mutatis mutandis în toate ţările si Statele2.
Rudolf von Ihering (1818—1892), jurist german, profesor la Basel, Rostock, Giessen şi Viena, reprezentant al unui naturalism juridic care explică dreptul prin relaţii cauzale, pornind din realitatea socie tăţii. {N.t.) 2 Esenţializînd lucrurile, e foarte probabil că această situaţie, cu o valoare plenară, nu apare în toată panorama istorică, aşa cum ne este ea concret cunoscută astăzi, decît în două societăţi: Roma şi Anglia. Ea este foarte clară mai cu seamă în Roma. Nu putem înţelege luptele dintre ordines sau clasele sociale romane — patricieni şi plebei mai întîi, cavaleri şi optimaţi după aceea —, nici variaţiunile legale cărora le-au dat naştere, dacă nu ţinem seama de realitatea acelei „legi" bazale care este inclusă în întreaga legislaţie romană — cutumiară şi nestatuta ră —, asemenea firului roşu în toate parîmele Marinei Regale engleze. Studiul oricărei instituţii romane —pater familias,proprietas, testamenti factio, legis aaiones etc. — ne-ar scoate la lumină complementele juridice
1

(MM)
2

Vom Beruf unserer Zeitfhr Gesetzgebuung und Rechtswissenschaft (1814), Freiburg, Neudriick, 1982, p. 18.

consilier personal al ţarului Alexandru I. strădania lor de a încastra „naţionalitatea germană" în blocul istoric real al Europei.) 1 . ed. iniţiator al unei noi ere în studiile istorice prin metoda criticii surselor. fără de care aceea n-ar fi existat şi nici n-ar avea o semnificaţie inteligibilă. 1925). Puteţi vedea aici cum copacii naţionali europeni nu-1 lasă pe acest istoric ilustru şi magistral să vadă pădurea Europa1. Termenii formulaţi ai unei legi sînt ca o insulă vizibilă a cărei realitate completă este imensul munte submarin al cărei vîrf este ea. A iniţiat importanta publicaţie Monumenta Germaniae Historica. Staatsrdson. Puteţi vedea aici iluzia optică pe care am încercat să o clarific. om de stat prusian. feldmareşal şi reformator militar prusian. istoric german. să se lanseze spunînd: „Astfel. începînd cu Wilhelm von Humboldt. dar pe care nu-1 vedem. De aceea. nici el nu s-a putut desprinde total de convingerea că există comunităţi supra-naţionale în viaţa Statului pe baza cărora se poate construi politic. din idei nepoliticuniversaliste.. La p. a lui Niebuhr2. acţionînd asupra lor. 468 (Die Idee der Staatrdson. 200). Barthold Georg Niebuhr (1776-1831). printre primii. conte (graf) Neidhart von Gneisenau (1760-1831). Vezi unele indicaţii în acest sens în eseul meu nedus pînă la capăt Del imperio romano. activă şi fără nici un caracter utopic care era „concertul european". care e din 1925. 3 voi. ni se pare de neînţeles cum pînă şi bărbaţii aceia. a lui Stein. realitatea istorică concretă. [Vezi volumul Las Atlântidas y Del imperio romano publicat în colecţia „Obras de Jose Ortega y Gasset". p. dar este un fapt că la marile figuri despre care ne vorbeşte Meinecke nu găsesc altceva decît vagi urme similare. Cu sigu ranţă. puteau manifesta totuşi rezerve. 1-a expus cu acuitate conceptuală. ca şi. unul din promotorii cei mai influenţi ai coaliţiei antinapoleoniene. In fapt. 1811-1832. în schimb. şi de care nici chiar un istoric de o atît de autentică perspicacitate ca Meinecke. cu alte cuvinte cosmopoMă grăbesc să atrag atenţia că această cecitate se manifestă în car tea citată. aşa cum presupune Meinecke. nu le cunosc. care a văzut cel dintîi Germania propriu-zis şi strict vorbind ca naţionalitate cu toate atributele sale —. „puterea publică" europeană. nici el nu a urmat în mod consecvent marele gînd al unei autonomii naţionale pentru Germania pe care tocmai el. oftalmia iniţială fusese deja corectată în studii publicate între cele două date. el respinge acea orbire naţional-isfci..t. în cartea lui. dar pe care eu. atunci cînd Humboldt insistă să se apeleze sau să se ţină seama. mai concret vorbind. vorbesc în cele ce urmează. dincolo de realitatea exclusiv germană — tocmai el. nu observă adevăratul sens al multora dintre cuvintele lor. O vrea pentru Germania — care în tinereţea lui părea a fi realizat-o — şi consideră orice precauţie faţă de ea şi orice limitare a dreptului ei ca pe ceva implicit şi antiistoric. capitolul „Teoria de los complementos en la vida colectiva". orbit de convingerea că naţionalitatea este forma istorică de colectivitate supremă şi superioară. Fichte. atunci cînd narează evoluţia ideii naţionale germane în seria marilor săi gînditori. care doreau intens naţionalitatea pentru Germania şi vedeau cu desăvîrşită claritate în ce consta ea. care reuneşte unele lucrări de istoriologie. August Wilhelm Anton. 2 Karl Heinrich Friedrich Stein (1757-1831). pe baza cărora se poate chiar întemeia existenţa propriei naţiuni" {op. operă principală: Romische Geschichte. Despre cel mai raţionalist. mi se pare scrisă din altă perspectivă. Asta îl face pe Meinecke ca. bietul de mine. Rezerva lui Humboldt. (N.] 1 Nu mă îndoiesc că printre publiciştii de rînd activi pe atunci se perpetuau o serie de bigotisme umaniste. a 2-a. urmează Meinecke. vestigiu al nebulozităţilor raţionaliste pe care le colportase filantropismul de doi bani din secolul al XVIII-lea1. mai înainte. a lui Gnei-senau. publicată în 1907. prim-ministru al Prusiei (1807-1808). nestabilite. dar valabile.102 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM CAZUL GERMANIEI 103 [CAZUL GERMANIEI] Acea optică deficientă este cauza ce face ca în contemplarea istoriilor naţionale să nu se pună constant în evidenţă fondul permanent al societăţii europene. nu provenea. şi nu doar o dată. cit.

La fel trebuie să ne opunem şi modului de a reacţiona al lui Meinecke faţă de gîndul admirabil în care Niebuhr (1814) „aprobă cruciada legitimistă contra Revoluţiei franceze". ca să spunem aşa. în el. Şi e un fapt că însuşi Meinecke ne relatează admirabil cum. nu o Confederaţie. deoarece în zilele noastre se ştie ce merite notabile a obţinut naţiunea germană în cultura sa intelectuală şi ştiinţifică chiar şi în absenţa vreunei proiecţii politice spre exterior. de cea mai mare însemnătate luaţi izolat. să dăm uitării finalitatea adevărată şi adecvată a Ligii în măsura în care ea este relaţionată cu politica europeană. de tip secolul al XVIII-lea. ca atare. ceea ce nici un german autentic nu poate dori. în schimb. Această sensibilitate la o realitate ultranaţională o numeşte „invazie a unor idei nepolitice în Stat" (p. p. nici un Stat naţional. Nu cred că respingerea lui s-ar inspira din idolatria vulgară pentru Revoluţia franceză în măsura în care a fost revoluţie. ci şi faţă de corpuri istorice mai ample. Cele scrise însă de Niebuhr în Preussens Recbt gegen den săchsischen 1 Citat de Meinecke. în 1815. întreaga existenţă a confederaţiei se bazează pe menţinerea echilibrului cu ajutorul unei forţe gravitaţionale inerente. atît politic cît şi istoric. ci dintr-un reziduu de bigotism naţionalist care-1 face să simtă ca pe un sacrilegiu opoziţia altor popoare la ceea ce era francez în acea mişcare revoluţionară. nesuscitat de un echilibru perturbat. Aşa se explică şi surprinderea noastră cînd vedem cum Meinecke ridică obiecţii la următorul paragraf în care Hum-boldt îşi apără soluţia naţională. Paragraful. cu nici un chip. adică o credinţă pentru că aşa trebuie şi. cînd şi-a compus cartea. adică echilibrul european. iar confederaţia era imposibilă dacă în ea urmau să existe două puteri atît de redutabile ca Prusia şi Austria. ci dintr-un simţ cum nu se poate mai realist. de intuiţie profundă. fie drept pretext. ci de o activitate. Acea „colectivitate politică ultranaţională" nu e o fantasmagorie. se profetizează un secol şi jumătate de istorie germană şi europeană. Stat care n-ar întîrzia să lucreze pe cont propriu şi care ar servi unei mari puteri sau alteia fie drept ajutor. convieţuirea europeană. din pricina stării interne a Germaniei. . s-ar introduce un nou Stat colectiv. dar. în afara germanilor. sună astfel: „Nu se poate. germanii simt cu atîta vivacitate Europa. şi anume aceea de a face din Germania o Ligă. Nimeni nu ar putea evita atunci ca Germania ca atare să se transforme într-un stat cuceritor. încît pînă şi cei mai mari naţionalişti de atunci. Weltbiirgertum und Nationalstaat. fără limite sau menajamente. de realism politic şi de măsură istorică. societatea Europa. ar fi cu totul imprevizibil ce efect ar putea avea o asemenea proiecţie asupra acestui aspect însuşi. prin urmare. Nici o naţiune europeană nu s-a dezvoltat şi nici n-a izbutit să-şi atingă forma plenară decît graţie unui fond ultra sau supra-naţional. care era tocmai realitatea europeană totală."1 Un paragraf ca acesta îl numesc „miracol de inteligenţă". care mi se pare un miracol de inteligenţă. în această reacţie se învederează că Meinecke credea. precum Stein şi Gneisenau. în principiul naţionalităţii cu credinţa fermă a unui om de rînd. Această finalitate este de a asigura pacea. nu ezită nici un moment să-şi amputeze ţările ca să cedeze cîte o porţiune din ele Rusiei şi Angliei.104 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM CAZUL GERMANIEI 105 lite. dat fiind că acesta din urmă ar fi fost necopt atunci. în cuvinte simple. 218). acest echilibru ar fi total tulburat dacă în seria Statelor europene. de supremă măsură istorică. arbitrară. Asta i se pare lui Meinecke o aberaţie şi îi sună a blasfemie. simultan. Fiindcă înţelegeau că nu se putea obţine nimic pentru naţiunea lor dacă nu se asigura. 202. In cartea lui nu admite şi nici nu poate concepe că ar fi o chestiune de bun-simţ ca un naţionalist să creadă că are datorii nu doar faţă de naţiunea sa.

" Mie mi se pare perfecţiunea întruchipată. astfel încît diferenţele naţionale ar fi doar abateri de la acea exemplaritate. aşadar. şi anume furor teutonicus1. şi nu în virtutea vreunui ideal utopic către o unitate a Europei. modurile diferenţiale ale fiecărei ţări. Să-1 alăturăm. deoarece atunci s-ar putea constata. avînd în urma ta lectura capitolelor anterioare. cu fluviile fără poduri. problema Naţiunii germane. încît conduita sa nu dădea loc nici unei speranţe de salvare. De ce ? Şi la ce bun ? Ca să învăţăm. dimpotrivă. Stein. de conştiinţă europeană. de simţ al responsabilităţii istorice. Cînd ajungi la Bismarck. de „obligaţii" faţă de Ultra-Naţiunea care era şi este Europa. Sînt siliţi să lupte cu ideea — încă vie în sinea lor — că există un singur mod propriu-zis uman de a fi om. evitînd superficialităţile retorice şi frivolităţile insolente. după cum au demonstrat-o şi faptele înseşi un an mai tîrziu. după 1800. Am spus însă mai sus că. realismul clarvăzător. în ciuda faptului de a fi fost primul om politic german care a inaugurat gestul inutil de duritate intempestivă şi rictusul de fanfaronadă care. A fost nevoie de un anumit curaj sentimental pentru a pune în valoare. deceniu după deceniu. ca mine. care — mai cu seamă primii — poartă încă lipită de spate găoacea naţionalistă şi antiistorică a secolului al XVIII-lea. observi şi mai manifestă partea de măsură. De aceea. pe Niebuhr lui Humboldt. chiar dacă nu sînt conduse de nici o federaţie efectivă şi fiecare Stat este dator a interveni în ceea ce are importanţă pentru Europa. în ciuda acestei concepţii. prezente la acest „cancelar de fier". pentru că văd aici percepţia clară a faptului că Europa era şi continua să fie şi la ceasul acela o realitate ultranaţională. abordîndu-1 în mod profund — adică de profundis. 1 . te uluieşte moderaţia. că. voi scrie un eseu despre acest furor teutonicus care-mi colindă de multă vreme prin suflet şi reprezintă o temă despre care aş avea ceva de spus. Şi cauza care ne face capabili să vedem în el atît de marcat aspectul acesta este că paginile anterioare ale cărţii lui Meinecke ne-au învederat acea Grundlicbkeit. vom merge din nou cu toţii. Bismarck a fost primul care a exploatat cel mai mare defect german. Acesta e înDacă această conferinţă ar găsi un răsunet simpatetic într-o parte a tineretului german — nu simt nevoia nici măcar ca acel răsunet să însemneze o acceptare pozitivă a doctrinei sale —. potrivit căreia există o colectivitate de State europene. aplicînd noua optică.106 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM CAZUL GERMANIEI 107 Hofmi erau decît acestea: „Dacă coaliţia împotriva Revoluţiei franceze nu ar fi procedat atît de lînced şi de stupid. Germania de pînă la Wilhelm al Il-lea a fost ţara cea mai moderat naţionalistă din Europa. seriozitatea cu care germanii. cu oraşele ei sfîrte-cate. precauţia. făuresc încetul cu încetul conceptul de Naţiune autentic şi substanţial. Ar fi indicat ca. n-ar fi fost nimica de obiectat contra doctrinei pe care se baza uniunea iniţială. să se refacă istoria Ideii de Naţionalitate în Germania în secolul trecut. e totodată iubitor şi dis- tant în raport cu Germania. Gnei-senau în perspectiva a ceea ce va adăuga numaidecît textul meu. Cînd citeşti cartea lui Meinecke şi faci uz de inegalabila selecţie de citate din care e alcătuită.) Este emoţionant să urmărim cum aceşti mari germani din prima jumătate a secolului trecut. ceea ce sare cel mai mult în ochi e reţinerea lui. meditaseră asupra temei „naţionalităţii" în general şi în special asupra cazului german. ajungînd la el dinspre 1800 şi comparîndu-1 cu conduite recente. o „natură umană". (Căci n-are rost s-o mai întoarcem pe toate feţele: asta e tot ce poate fi mai nemţesc din nemţitate. în această Germanie politiceşte şi economiceşte făcută praf şi pulbere. previziunea pericolelor cu care a fost gîndită şi tratată. ci. în pofida opiniei inerţiale atît de răspîndite azi. nemţeşte —. apare drept lucrul cel mai antigerman din cîte se pot imagina. evident şi indiscutabil. în ochii cuiva care.

Cultura. Ceea ce nu e decît un mod polemic.) porul Umanităţii". Contribuţii de istorie a filozofiei. Dreptul însă şi chiar obligaţia acestei germanizări a lumii se întemeiază pentru Fichte în necesitatea ca Germania să fi devenit în prealabil Umanitate. Acest conflict. prin Umanism. Fichte se simte pînă în măduva oaselor patriot „naţional". adoptând postura unui boxer în faţa revoluţionarilor francezi. secolul al XVIII-lea. dass diese Bildung sich verbreite iiber das Geschlecht — (Meinecke. op. Astăzi vedem cu deplină claritate şi suficient calm că omul e în esenţă o prejudecată şi.t. este totodată cel în care dăinuie cel mai energic stilul naţionalist de gîndire. ca atare. p. 98). asemeni celui dintre cremene şi amnar. nu teoretică — a ceea ce. Burke nu spune doar că acceptă prejudecăţile engleze. Dar — a tout seigneur tout honneur — englezul Burke1 a fost cel la care. ci în hazarduri. fiind asta. Meinecke îl numeşte nimerit „naţionalism negativ". obiceiurile. vexant de a rosti un adevăr imens: că omul în general nu există. (N. paginile anterioare încearcă să prezinte ca definiţie formală a ceea ce este o naţiune. om politic şi politician conservator britanic. în zorii veacului XlX-lea. producători de împăienjeniri apriori. exact înţeleasă. prin urmare.108 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM CAZUL GERMANIEI 109 ceputul naţionalismului. Universalism sau Cosmopolitism. este arta de a lustrui cum se poate mai bine prejudecata iremediabilă care sîntem. Dar modul său de a se simţi naţional este cel pe care eu îl numeam „afi-agilitate". Astfel anticipează Fichte. Contrar deci hipernaţionalismelor recente. filozof german din şcoala lui Hegel.) 1 . poporul german. dar caracteristica acestui popor e de a fi „po1 Edmund Burke (1729-1797). care voiau să facă germană Umanitatea. cel puţin.t. chiar şi în cel mai înalt şi mai exemplar sens al ei. în acest sens. ideea lui despre poporul german ca Menschheitsvolk îl conduce în mod logic să cugete că „ţelul ultim al oricărei culturi naţionale este pururi. 136-137). Pentru mine această „formulă" a lui Fichte. Erdmann1: Undeutscb sei. cu toate acestea. Să vedem ce însemnează asta. ci că. Poporul german — gîndeşte Fichte — trebuie să fie în chip radical. care a simţit cel dintîi cu pasiune — cu avîntul lui de bivol filozofic — naţiunea germană. ca respectiva cultură să se extindă asupra întregului gen uman" — indem der letzte Zweck aller Nationalbildung doch immer der ist. bloss deutsch zu Johann Eduard Erdmann (1805-1892). e tot ce poate fi mai bun. instinctul. pentru prima oară. în prejudecăţi. frenetic. a secolului al XlX-lea şi a momentului [prezent]. impulsurile spontane ale fiecărui popor care fuseseră considerate pînă atunci ca veritabile pudenda ale istoriei (vezi Meinecke. face să ţîşnească o scînteie genială. în chip de pură teorie. circumstanţe şi creaţii ocazionale. E admirabil cum în această idee a poporului german ca „popor al Umanităţii". adversar al idealurilor luministe şi al Revoluţiei franceze: Reflections on the Revolution in France. Trebuie să fii german pentru că a fi german însemnează a fi Umanitatea. că nu există decît omul produs în istoria fiecărui popor şi că această istorie îşi are obîrşia nu în judecăţi raţionale abstracte. Şi e destul si atîta! Fichte. raţionalist. Cu toate acestea — şi e un bun exemplu de felul cum unele şi aceleaşi cuvinte pot semnifica doctrine nu doar distincte. ci opuse —. în 1862 — notaţi perpetuarea ideii —. se racordează. E. va spune J. cit.. adică a-ţi vedea naţiunea proiectată în viitor ca programul cel mai bun cu putinţă de a fi om. va adăuga că acceptă prejudecăţile englezeşti tocmai pentru că sînt prejudecăţi. se încapsulează în gîndirea istorică a romantismului. pp. (N. utopic şi ucronic. 1790. Herder a fost divinul cutezător care iese din rînd şi îndrăzneşte să se entuziasmeze. apar decis afirmate tradiţia. ceea ce. este cea mai clară expresie trăită — şi. de cele mai intime manierisme ale poeziilor populare.

dacă ne străduim cît de cît a înţelege bine acest lucru. Cavaler (Ritter) von Nittersdorf (1779-1829)." Nu-1 corectez pe Adam Miiller — mi s-au părut totdeauna constipaţi şi ridicoli scriitorii care nu-şi propun altceva decît să-i corecteze pe marii lor colegi defuncţi — dacă spun că nu-i lipseşte. Preocuparea mea m-a incitat să public în revista londoneză The Nineteenth Cen-tury and After (iulie 1938) un articol din care se cade să reproduc aici o parte. utopic. rece.110 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM VALABILITĂŢILE SOCIALE 111 sein. El se adresa englezilor şi cum englezii de după 1900 par a se fi transformat în profesionişti ai pacifismului. De aceea e tot atît de greu să se înţeleagă naţiunile. histrion"). teoretician al filozofiei statului şi societăţii. Definiţia devine însă complet transparentă dacă ţinem seama de contextul în care apare. Căci e vorba de un cosmopolitism care. la fel cum Meinecke. nici mai mult. în a ţine seama de prezenţa Europei. era unul şi acelaşi lucru cu afirmarea celorlalte naţionalităţi şi a ansamblului lor în Europa.).t. Şi răspunde: „Ei bine. 331). el însuşi specialist în afaceri mter-naţionale. adevăratul realism politic era cel care se manifesta în acel cosmopolitism specific ce consta. totodată. în faptul că acele ţări credeau că sînt bine informate asupra celorlalte."1 Burke colonizează capul efervescent al lui Adam Miiller2 şi acesta va fi cel dintîi care ne va face să vedem Naţiunea ca pe o realitate individuală. el nu face decît să enunţe purul adevăr lipsit de nebulozităţi şi misticisme. Naţiunile din Occident sînt popoare ce plutesc ca nişte ludioni1 înăuntrul spaţiului social unic care este Europa. Mi-e greu să cred că dacă germanii ar reciti azi cartea lui Meinecke nu le-ar sări în ochi evidenţa spuselor mele. Miiller e preocupat „cum poate fi înţeleasă" şi „descrisă" o naţiune. sfera urcă sau coboară la orice modificare a presiunii. 20. nu are în vedere decît colectivitatea popoarelor europene şi este. mai mult încă. Naţiunea însăşi e pentru el o „persoană" pentru că este „un întreg liber care se dezvoltă şi constă în infinite influenţe reciproce de idei ce se ciocnesc şi se reconciliază". şi prevăzută cu un orificiu la partea inferioară. ne va spune în mod expres că este ca o persoană. Deoarece cu el se întîmplă ceva foarte caracteristic. în realitate. în acelaşi timp. ludio„saltimbanc.) poate fi înţeles şi caracterizat un om. dezvoltînd o concepţie organică şi catolic-universalistă. avea să le producă foarte curînd cecitatea marilor naţiuni anglo-saxone faţă de ceea ce este o naţiune şi al cărei exemplu acromegalic e opera lui Toynbee.t. Cecitatea aceea consta. după cum prevedeam. {N. ca să deschidă larg uşile ideii sale. i se pare ceva rău. mai mult încă. şi anume: o naţiune este o intimitate în sens omolog felului cum e astfel o persoană. ludion (< lat. îl supără. Se poate vedea strădania mea de a regîndi în felul meu materialul magnific pe care ni-1 oferă marea carte a lui Meinecke. ca atare. aparat alcătuit dintr-o sferă goală. Cel mai important repre zentant al doctrinei romantice despre stat şi societate. cosmopolitism. introdusă într-un borcan acoperit cu o membrană. nepolitic. abordam problema sub acest aspect şi-mi intitulam paginile Conceming Pacifism. Ceea ce vrea să însemneze că pentru acei germani afirmarea naţionalităţii lor era inseparabilă. Şi astfel. înainte de toate. europenism. pe cît e de dificil a face ca persoanele să nu se înţeleagă greşit. 1 . 2 Adam Heinrich Miiller. Repet însă încă o dată. Ceea ce însă Meinecke subliniază atît de frumos îl lasă. (N.  [VALABILITĂŢILE SOCIALE] ---------~ 1 în 1937 eram înfricoşat de consecinţele pe care. nici mai puţin. de care atîrnă uneori ca lest o figurină. decît să utilizeze expresia pe care de multă vreme o folosesc eu însumi. p. disturbator al unicului fapt care-1 interesează oarecum orbeşte: „ideea personalităţii statale autonome pentru Germania" (p. „A fi doar german e antigerman. Tidul şi multe din paginile cărţii demonstrează şi pun în evidenţă faptul că autorul a văzut cu toată limpezimea că trăsătura caracteristică a naţionalismului german depînăla Bismarck este de a fi fost.

Şi cele mai riguroase diagnostice puse de medicina actuală sînt absconse. Căci drep- V AL ABILITĂŢILE SOCIALE 113 tul este o operaţie spontană a societăţii. Să nu ne facem însă iluzii. despre care un răuvoitor ar putea presupune că a fost inventată într-un club ai cărui membri ar fi fost în principal Mr. cum. ci posedă o anatomie strictă şi o structură clară. Diagnosticul anterior. vreuna din acestea îşi mai păstrează o vivacitate latentă. Acest ultim factor ne interesează cel mai mult avînd în vedere neliniştile actuale. în acest caz. cealaltă . Pickwick. instituţie antiistorică. în calitate de societate. de ce s-a volatilizat sistemul tradiţional de „valabilităţi colective" şi dacă. însemnează. dar nu stă în puterea mea să fie altfel. O parte a Europei se străduieşte să asigure triumful unor principii pe care le consideră „noi". Realitatea actuală sau. a iradiat de-a lungul multor generaţii asupra restului planetei şi a introdus în ea. Cînd e bine studiată apare posibilitatea de a diagnostica cu anumită precizie locul sau stratul corpului istoric unde s-a localizat maladia. totuna. Deocamdată nu e altceva de făcut decît să se accepte situaţia ca atare şi să se recunoască faptul că cunoaşterea s-a depărtat radical de conversaţiile de beer table.112 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM „în el se mişcă. toată ordinea de care era capabil acel rest. Această ordine care. ar fi vorba de boala cea mai gravă de care a suferit Occidentul de la Diocleţian sau Severi încoace. De un secol încoace. Eu unul postulez o istorie a Europei care să ne povestească vicisitudinile acelui spaţiu uman şi să ne permită să vedem cum a variat indicele ei de socializare. organizare. nu orice trecător. care e tipul său actual de socializare. Toate celelalte — bunăoară fenomenele fizice — sînt lipsite de ea. lipsesc principiile de convieţuire care să fie valabile şi la care să se poată recurge. Homais şi alţii de aceeaşi teapă. Care profan. Asta nu însemnează că ar fi şi incurabila. din motive adînci şi. S-ar putea întîmpla ca actualmente aceste instanţe să lipsească într-o proporţie fără egal de-a lungul întregii istorii europene. în pofida aparenţelor. Sînt fapte izolate cărora fizicianul trebuie să le inventeze o structură imaginară. vede definită acolo o maladie teribilă ? M-am străduit mereu să combat ezoterismul. M. respectabile. mai vulgar spus. uneori. Şi aşa şi este. cum s-a comportat doza de pace din fiecare epocă în raport direct cu acel indice. în parte. într-adevăr. E unul dintre numeroasele lucruri a căror însemnătate gravă nu au ştiut să o vadă politicienii. nimica n-ar trebui să-1 intereseze azi pe pacifist mai mult decît să stabilească ce anume se petrece în acele profunzimi ale corpului occidental. acţiona în profunzimile Occidentului. dedesubtul tuturor dezordinilor sale superficiale. Mai mult: e poate unicul lucru din Univers care are prin sine însuşi structură. trăiesc şi există". a coborît alarmant. ceea ce se petrece în lumea umană nu reprezintă o grămadă de fapte izolate. ameninţîndu-ne cu sciziunea radicală a Europei. va părea abscons. Europa e astăzi desocializată sau. Regret. era constituită dintr-o ordine de bază datorată eficienţei anumitor instanţe supreme: crezul intelectual şi moral al Europei. şi anume de un exoterism excesiv. multă. deoarece prin ele însele nu o posedă. care e cu siguranţă unul din relele vremii noastre. oameni afectaţi de viciul opus. mai cu seamă. puţină. mai cu seamă. dar societatea este convieţuire sub imperiul instanţelor. şi. Or. însemnează că ar fi nevoie să fie chemaţi medici foarte buni. indiferent că ar fi corect sau eronat. că nu se poate aştepta nici un leac de la Societatea Naţiunilor — sau de la ONU — potrivit formei sub care a existat şi continuă să existe. Acea anatomie a realităţii istorice trebuie să fie studiată. în lume exista o societate extrem de amplă şi de puternică — societatea europeană — care. cînd citeşte o analiză fină a sîngelui. ştiinţele au intrat în derivă într-o direcţie ezoterică.

Problema va trebui studiată cîndva pe îndelete. unicul lucru de făcut este să faci uz de el. liniştite şi sedimentate în adîncul sufletelor. îţi face o impresie comică şi înfricoşătoare totodată cînd vezi că cineva consideră suficient să facă aluzie la ea ca să se simtă justificat sau fortificat. pentru că aşa ceva nu există. Invers însă. (De pildă. 1 . cînd o idee şi-a pierdut acest caracter de instanţă colectivă. s-a anihilat. aşadar.t. iar uneori închipu-indu-şi chiar că luptă împotriva lor. Şi originea pe care am atribuit-o acestei situaţii mi se pare confirmată de faptul că nu doar între popoare există un război virtual. separate şi faţă-n faţă. Dar fie într-un sens. fiindcă la omul anglo-saxon func- ţia de a se exprima. aşa cum procedezi cu legea gravitaţiei. de a „spune". ar fi de văzut dacă utilizarea pe care a obişnuit să le-o dea Anglia nu a fost unul din factorii care au contribuit la discreditarea valabilită-ţilor europene. orice grup determinat îşi caută puterea maximă reclamîndu-se de la acele valabilităţi. uneori fără ca acestea să-şi dea seama că sînt dominate de ele. fie în celălalt. Ba mai mult. Purul adevăr este că.114 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM VALABILITĂŢILE SOCIALE 115 să străduieşte să le apere pe cele tradiţionale. interpusă ca un eter benefic între ele. Popoarele au rămas. de mulţi ani. cîte o gravă discordie. Atmosfera de sociabilitate în care se scăldau şi care. să te raportezi la el.): cele două mari cercuri imaginare care intersectează perpendicular ecliptica prin punctul echinocţial (colurul echinocţial) şi prin cel solstiţial (colurul solstiţial). spuneam asta în 1937 — cu mult mai radicală decît în tot trecutul ei. în Anglia şi în America de Nord. cu excesivă frecvenţă. prefăcîndu-se într-o materie cheratinoasă care anula porozitatea naţiunilor şi le făcea ermetice. frontierele erau pentru călător nu mult mai mult decît nişte colururi1 imaginare. dar e indiscutabil şi constituie faptul fundamental al societăţii. Valabilităţile sînt autentica putere socială. rămînem perplecşi. Europa se găseşte în stare de război. Fenomenul e surprinzător. Ei bine. anonimă. declarată sau pe cale de a se declanşa. acum treizeci de ani. Cînd o opinie sau o normă a devenit întradevăr o „valabilitate colectivă". într-o stare de război — nota bene. asta e cea mai bună dovadă că nici unele. am văzut cu toţii cît de rapid sau densificat. cînd el este plenar valabil. impersonală. le îngăduia să comunice în linişte. Este absolut evident că sînt manifestări inevitabile ale stării de război civil în care se găsesc astăzi aproape toate ţările. Ei bine. să te bizui pe el. Viceversa. în momentul în care se impune să lupţi în favoarea unui principiu.). exact asta continuă să se întîmple şi-n ziua de azi. independentă de orice grup sau individ anume. în relaţiile dintre popoare nu mai e cazul să se recurgă la instanţe superioare. ea nu-şi dobîndeşte vigoarea de pe urma efortului de-a o impune sau susţine pe care-1 depun anumite grupuri din cadrul societăţii.) Văzîndu-le. care-şi fac atît de des apariţia comică în scrisorile către directorul ziarului The Times. apelurile la o presupusă „lume civilizată" sau la o „conştiinţă morală a lumii". ci şi în cadrul fiecăruia dintre ele există. (N. Dimpotrivă. Fapt este că pacifistul trebuie să-şi dea seama că se află într-o lume în care condiţia principală pentru organizarea păcii lipseşte sau este extrem de debilitată. dar nu o voi face eu acuma. O asemenea conduită denotă o eroare sau o ficţiune deliberată ? E naivitate sau e o tactică ? Nu ştim la ce să ne aşteptăm. în vreme ce. Se colururi (astr. mă tem că acest comportament ar putea fi funest pentru pacifism. nici altele nu mai sînt valabile şi şi-au pierdut ori încă nu şi-au dobîndit capacitatea de a fi instanţe. Valabilităţile îşi pun în operă influenţa magică fără polemică sau agitaţie. însemnează că acesta nu este încă sau a încetat să mai fie valabil. joacă pesemne un rol diferit decît la celelalte popoare europene. E frivol să interpretăm regimurile autoritare ale momentului ca fiind produse de capricii sau intrigi.

telegraf. Această debilitare subită a comunităţii dintre popoarele occidentale echivalează cu o enormă distanţare morală. toate spusele acestea erau o exagerare. transferul de produse şi transmiterea ştirilor — au apropiat popoarele şi unificat viaţa de pe planetă. SPAŢIU ŞI INFORMAŢIE 117 poate vedea acum în ce măsură coeziunea internă a fiecărei naţiuni se nutrea în bună parte din valabilităţile colective europene. Cum se întîmplă însă de obicei. fiecare popor. S-a produs astfel o curioasă eroare de optică istorică ce barează înţelegerea multor conflicte actuale. s-a grăbit să reverse torente de retorică despre „propăşiri".  [TEHNICĂ. în cazul de faţă.) — N. Se spune de aproape un secol că noile mijloace de comunicare — deplasarea persoanelor. schimbări la care organismul economic nu a avut timp să se adapteze. încît i s-a creat iluzia Rămîn în afara discuţiei cele pe care le putem numi „invenţii elementare" — torţa. Cu alte cuvinte. Astfel încît. comparaţia dintre ele şi masa invenţiilor derivate sau istorice se dovedeşte foarte dificilă. omul mediu nu şi-a dat seama că epoca fără pereche a invenţiilor tehnice şi a punerii lor în practică s-a situat în aceşti ultimi patruzeci de ani. Nici nu se perfecţionaseră însă bine invenţiile. şi anume cel care a inspirat. Şi asta în toate planurile. Convins că suta de ani anterioară fusese cea care finalizase marile propăşiri. cu toate că. 1 în parte. cu toate că le socoteau veridice. Numărul şi însemnătatea descoperirilor şi ritmul utilizării lor efective în acea foarte scurtă etapă depăşeşte cu mult tot trecutul uman luat în ansamblu.116 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM TEHNICĂ. oamenii au început să se sature de acele locuri comune. individual. coşul. SPAŢIU ŞI INFORMAŢIE] Acea distanţare morală se complică în mod periculos cu alt fenomen contrar.t. Acum nu pot decît să le schiţez în treacăt. Nu era deci neapărat necesar ca fiecare popor să-1 cunoască bine şi singulatim1 pe fiecare dintre celelalte. Deodată şi cu adevărat. Relaţiile dintre ele sînt extrem de dificile. căi ferate. roata. focul. ajunseseră să se încredinţeze că secolul al XlX-lea realizase într-adevăr ceea ce proclama acea frazeologie. Nu puţine dintre profundele perturbări ale economiei actuale provin din schimbarea bruscă pe care au provocat-o în producţie aceste invenţii. Unele dintre mijloacele care urmau să facă efectivă o asemenea apropiere existau deja în principiu — vapoare. Că o singură fabrică poate produce toate becurile electrice sau toţi pantofii de care are nevoie o jumătate de continent e un fapt prea fericit ca să nu fie şi monstruos. telefon —. spre finele lui. Principiile comune constituiau un soi de limbaj care le permitea să se înţeleagă. la oră şi la minut. nici nu se puseseră încă în serviciu pe scară largă şi nici măcar nu se inventaseră cele mai decisive. recipientul pentru lichide etc. Secolul 1 al XlX-lea. concret vorbind. efectiva transformare tehnică a lumii este un fapt foarte recent şi care îşi produce acum — acum şi nu de acum un secol — consecinţele radicale 1. . tot acest articol. în aceşti ultimi ani. precum motorul cu explozie şi radiocomunicaţiile. Tocmai pentru că sînt oarecum supreme în raport cu toate celelalte şi pentru că au fost realizate în perioade milenare. separat (lat. ne este foarte evident azi că era vorba doar de o anticipaţie entuziastă. Mă refer la un fapt de dimensiuni uriaşe ale cărui caracteristici s-ar cuveni precizate cît de cît. emoţionat în faţa primelor mari cuceriri ale tehnicii ştiinţifice. „progres material" etc. La fel s-a întîmplat cu comunicaţiile. Aproape întotdeauna lucrurile omeneşti încep prin a fi legende şi abia mai tîrziu se transformă în realităţi. aşadar. primeşte o asemenea cantitate de ştiri şi atît de recente despre ceea ce se petrece cu celelalte.

SPAŢIU ŞI INFORMAŢIE 119 că. Acţiunile lui sînt deliberate si dozate de voinţa unor anumiţi indivizi — „oamenii politici" — cărora nu le poate lipsi un minimum de reflexivitate şi simţ al răspunderii. Cum venim dintr-una din epocile istorice în care apropierea era aparent mai lesnicioasă. prin urmare de distanta normală la care se află oamenii unii de alţii. pe scurt. In China şi Japonia. Opinia unui întreg popor sau a unor mari grupuri sociale este însă o forţă elementară necugetată şi iresponsabilă şi care. doar lupta e posibilă. opinează asupra faptelor care lui însuşi i s-au întîmplat. în sensul că niciodată nu e incongruentă cu realităţile pe care le examinează. opinia publică sensu stricto a unei ţări cînd îşi spune părerea despre viaţa propriei ţări are totdeauna „dreptate". pericolul unei asemenea conjuncturi ? Se ştie că fiinţa umană nu se poate apropia. Şi asta se întîmplă exact la ora cînd popoarele europene s-au depărtat cel mai mult din punct de vedere moral. în acea proximitate superlativă totul este vexant şi primejdios. în Sahara. Altfel spus: pentru efectele vieţii publice universale. De aceea japonezul a ajuns să le excludă din limba lui şi în loc de „tu" va spune ceva de genul „minunea prezentă". în ultimă instanţă. De aceea se constată dea lungul întregii istorii evoluţia tehnicii de apropiere. la urma urmelor. Salutul tuaregului începe la o sută de iarzi şi ţine trei sferturi de ceas. Popoarele s-au pomenit dintr-o dată în mod dinamic mai apropiate. Fiindcă Statul este. în plus. unii peste alţii. a cărei componentă cea mai notorie şi mai vizibilă este salutul. efectiv. unde oamenii trăiesc. pe care le-a trăit şi care. tindem să uităm că totdeauna au fost necesare mari precauţii ca să te apropii de acea fiară cu veleităţi de arhanghel cum este îndeobşte omul. pe care le-a experimentat el însuşi pe propria-i piele şi în propriu-i cuget. nas în nas. Dacă o simplă schimbare în distanţa dintre doi oameni comportă asemenea riscuri. de altă fiinţă umană. dimensiunile lumii s-au contractat brusc. salutul şi relaţiile s-au complicat sub forma celei mai subtile şi mai complexe tehnici a politeţii. uneori foarte depărtate. fiecare tuareg posedă o rază de singurătate care se întinde pe destul de multe mile.118 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM TEHNICĂ. Cauza acestei stări de lucruri este evidentă. aşa zicînd. s-au redus. inerţia la discreţia influenţei tuturor intrigilor. după judecata mea. că formele salutului sînt funcţie de densitatea populaţiei. într-un furnicar compact. imaginaţi-vă primejdiile pe care le creează apropierea bruscă dintre popoare survenită în ultimii cincisprezece sau douăzeci de ani. un organ relativ „raţionalizat" în cadrul fiecărei societăţi. ca din senin. îşi lasă. sînt el însuşi. Cred că nu s-a sesizat cum se cuvine acest nou factor şi că este urgent nevoie să i se acorde atenţie. cu care. cel puţin nu cu destulă insistenţă. pînă şi pronumele personale se transformă în obrăznicii. Oare nu se observă. fără putinţă de apărare. iar în loc de „eu" va face o plecăciune şi va spune „mizeria aici de faţă". de intervenţia pe care o exercită azi în fapt opinia unor naţiuni asupra vieţii altora. încît europeanul îi produce extrem-orientalului impresia de fiinţă grosolană şi insolentă. aşadar. popoare forfotitoare. opinînd asupra marilor chestiuni care-i privesc nemijlocit naţiunea. Atunci cum să se înşele în esenţă ? Interpretarea doctrinară a acelor fapte va putea da loc celor mai mari divergenţe teoretice şi acestea vor fi în măsură a suscita opinii de partid susţinute de grupuri . S-ar putea spune pesemne. atît de rafinată. Nu s-a vorbit însă. Şi aceasta e azi. Poporul englez. ceva mult mai grav decît cea dintîi. se află în mijlocul celorlalte popoare sau în imediata lor apropiere. Şi totuşi. cu unele rezerve. Realităţile pe care le examinează sînt situaţia prin care a trecut efectiv însuşi subiectul care le examinează. S-a vorbit mult în ultimele luni de intervenţia sau neintervenţia unor State în viata altor ţări.

Distanţa dinamică dintre un popor şi altul este atît de mare. „opinia publică" să nu aibă informaţia necesară pentru ca judecata ei să nu corespundă organic realităţii judecate. punîndu-le în discuţie „dreptul" de a-şi spune părerea despre orice doresc. în congruenţa sa. şi anume: o informaţie suficientă. Altfel spus. „Raţiunea" sau „adevărul" acesta viu. poporul B primeşte de asemenea din belşug. abundenţă şi frecvenţă. este o chestiune. a unor mari grupuri sociale nord-americane intervine efectiv — direct ca opinie. Există apoi totdeauna intriganţi care. pe durata parcurgerii ei. nu e verosimil să fie o reacţie incongruentă cu realitatea. ca să o înţelegem bine. ca atribut. şi are impresia că străinul. trebuie să-1 recunoaştem oricărei „opinii publice autentice". prin urmare. de bun-simţ. pe care. fiindcă acea opinie nu este guvernată încă de o tehnică adecvată modificării distanţei dintre popoare. E cu totul probabil ca acea opinie să nu se dovedească într-un grad înalt incongruentă. opinia respectivă nu se menţine într-un plan mai mult sau mai puţin „contemplativ".  [INTIMITATEA NAŢIUNILOR] Să ne reprezentăm schematic. Nici pe departe nu pretind să le tăgăduiesc americanilor şi englezilor capacitatea de discernămînt. cu . Intrucît aici lipseşte „adevărul" trăitului. din motive particulare. rapid şi frecvent veşti despre acea opinie depărtată. Aceeaşi afirmaţie o fac despre opinia engleză. Acum un secol nu conta că poporul din Statele Unite îşi permitea să aibă o opinie despre ceea ce se întîmpla în Grecia şi că acea opinie era urmarea unei proaste informări. produc în aceasta un „adevăr" vital care este realitatea istorică propriu-zisă şi are o valoare şi o forţă superioare tuturor doctrinelor. Va suferi erori secundare şi de detaliu. complicaţia procesului ce are loc. gustate sau îndurate de naţiune. dedesubtul acestor discrepanţe „teoretice". şi opinia. opinia incongruentă îşi pier- INTIMITATEA NAŢIUNILOR 121 dea toxicitatea. în împrejurări grave pentru propria ţară. iremediabil. pur şi simplu. dar. Lumea era pe atunci „mai mare". prima cauză a unei inevitabile incongruenţe ce ar putea fi contracarată doar graţie unui lucru foarte dificil. de pildă. veninos şi generator de pasiuni belice. fie a întregii ţări —. ca acum un veac. luată ca atitudine macroscopică. ci. Lucrurile stau exact riguros invers cînd e vorba de opinia unei ţări despre ceea ce se petrece în alta. Viceversa. Nu este vorba de „drept" sau de frazeologia demnă de dispreţ care obişnuieşte să se oblăduiască sub acel titlu. faptele de necontrafăcut. încît. Susţin că ingerinţa opiniei publice a unor ţări în viaţa altora constituie astăzi un factor important. (Să adăugăm că în acele opinii un mare rol îl jucau valabilităţile comune întregului Occident.) în ultimii ani. Poporul A crede şi opinează din adîn-cul propriilor lui experienţe vitale. obţinem următoarea propoziţie: e cu totul improbabil ca. iar nu guvernul lor — în războiul civil spaniol. Atîta timp cît guvernul american nu acţiona. Veştile primite de poporul A despre poporul B suscită în el o mişcare de opinie — fie a unor grupuri ample. vor să-i dea bice. neorganică în raport cu ea şi. popoarele au intrat însă într-o extremă proximitate dinamică. dar. opinia aceea era inoperantă asupra destinelor Greciei. se încarcă cu intenţii active şi îmbracă numaidecît un caracter de intervenţie.120 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM particulare. după cum se vede. Oare o asemenea situaţie poate duce la altceva decît la un joc de nonsensuri ? Iată. despre nervozitatea şi mişcările ei. Cum însă veştile acelea îi ajung azi cu o superlativă rapiditate. mai puţin compactă şi mai elastică. aşadar. toxică. ar trebui să-1 înlocuim cu un adevăr al cunoaşterii. care sînt distincte de cele ale poporului B. constă.

cvasiprezent. acţionînd. dar sînt pe placul alteia. un sistem de secrete care nu poate fi descoperit. Nu există nici un motiv pentru ca opinia unui popor despre altul să nu sufere o reglementare analoagă. contrariul. şi ambele partide ostile concid în el. Alt comportament ar fi curată prostie. Aceasta se poate aştepta la o gratitudine durabilă doar în măsura în care. uita mereu detaliul că există naţiuni1. ele au început dintr-o dată să se închidă în sine. Asta ar fi suficient pentru a explica de ce. Dar reacţia asta de supărare se intensifică pînă la exasperare. [în partea netranscrisă a articolului reprodus. gîndea. [Paragrafele precedente. deşi în alt mod şi din alte raţiuni. dar dacă se mai dovedeşte şi că ne ignoră total viaţa. care a generat neliniştile prezente. unele paragrafe din eseul „Cît despre pacifism. şi să-şi transforme frontierele în scafandre izolatoare. unele faţă de altele. cînd naţiunile europene păreau mai apropiate de o unificare superioară. Şi n-ar oare fi o nebunie să crezi că e uşor lucru să cunoşti realitatea politică dintr-o ţară străină ? Susţin. i-a invadat ţara. Era un ciudat internaţionalism acela care.". pentru că poporul B observă totodată incongruenţa dintre opinia lui A şi ceea ce s-a întîmplat efectiv în B. oricît de intens ai studia-o. în fond. Asupra acestuia: popoarele.. asemeni unei persoane. naţiunile există. evident. Or. pur şi simplu.] 1 . o intimitate — prin urmare. evident. începînd din locul semnalat. Acea parte din ţară favorizată momentan de opinia străină va căuta. desfăsurîndu-se paralel cu cea a dreptului. că a şi ajuns aici. reiau.122 DE EUROPA MEDITATTO QUAEDAM INTIMITATEA NAŢIUNILOR 123 o impertinenţă intolerabilă. abordată mai sus. In Anglia insul a învăţat să respecte anumite măsuri de prudenţă cînd îşi permite să-şi spună părerea despre alt ins. Din acest motiv va fi funestă orice încercare de a trece cu vederea faptul că un popor este. Cititorul să nu se gîndească la nimica vag şi la nimica mistic. o nimereşte sau e mai puţin incongruentă în raport cu acel „adevăr" viu. aici pretindem o nouă tehnică a relaţiilor dintre popoare. să-şi ermetizeze existenţele. Cred că aici este o nouă problemă de prim ordin pentru disciplina internaţională. Este o observaţie prea evidentă ca să fie veridică. bunăoară limba. a ne pune de acord asupra unui principiu de bază. în ceea ce s-a întîmplat efectiv. din exterior —. şi inclus de autor în „Epilogul pentru englezi" din Revolta maselor. datat din Paris. Dar sub acea gratitudine aparentă şi tranzitorie se desfăşoară procesul real al vieţii trăite de către întreaga ţară. Orice realitate ignorată îşi pregăteşte răzbunarea. Nici una din doctrinele şi acţiunile lui nu poate fi înţeleasă dacă nu-i descoperim la origine necunoaşterea a ceea ce este o naţiune şi a faptului că existenţa naţiunilor constituie o formidabilă realitate situată în lume şi de care trebuie să se ţină seama. în cele din urmă. că noua structură a lumii transformă mişcările opiniei dintr-o ţară despre ceea ce se întîmplă în alta — mişcări care înainte vreme erau aproape inofensive — în autentice incursiuni. E bine ştiut că se dovedeşte practic imposibil să cunoşti intim o limbă străină. Aşa se face că.. Să luăm orice funcţie colectivă. se unesc împotriva incongruenţei opiniei străine. Şi mi s-ar părea inutil să obiectez că acele intervenţii irită o parte a poporului suspus intervenţei. să profite de acea intervenţie. Asta presupune. cutezanţa lui stîrneşte în noi o veritabilă frenezie. întâmplător. vechiul şi ieftinul „internaţionalism". decembrie 1937. indiferent dacă o declară sau nu. Naţiunea sfîrşeşte prin a se stabiliza „în adevărul ei". aşadar. Iritant e şi simplul fapt că aproapele are pretenţia de a interveni în viaţa noastră. în socotelile lui. Există legea pamfletului şi există formidabila dictatură a „bunelor maniere". cu modificări şi suprimări.] Aşa cum înainte postulam o nouă tehnică juridică. Nu alta e originea catastrofelor în istoria omenirii.

Ştiu foarte bine de ce. (N. dar găsim la el cu toate acestea reflecţii de prim ordin. reciprocitate între interesele private şi cele publice" (loc. o persoană pentru că este o intimitate. este nesocotit dacă nu chiar dispreţuit astăzi de către englezi. adică puterea „socială" (publică) asupra indivizilor.124  DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM [NAŢIONALISM ŞI COSMOPOLITISM] NAŢIONALISM ŞI COSMOPOLITISM 125 Am impresia că. Defineşte astfel inspirat „naţionalitatea". ministru de război pe la 1830: Esenţa naţionalităţii în registrul politic este die Ubereinstimmung des Volkes mit seiner Regierung. precum aceea şi altele ca ea. aşa cum nu se poartă macferlanul. E. ci un autentic adevăr politic. pare-mi-se.t. în forma sa plenară. face însă un pas mai departe. concluziile meditaţiilor de atunci. coincide cu substanţa colectivă a acestora. gumption „ingeniozitate. Inutil să mai spun că nici un englez nu a făcut. de a nu se informa corect despre ceva anume.) . se înţelege. ca „armonie. Expresia e oarecum absconsă. 1 Eng. dar care. din întîmplare. dibăcie". dt. Fără îndoială. „coincidenţa dintre popor şi guvernul său" (ibid. Atunci cînd. 338). Adam Miiller. vreau să zic stilul meu. de atunci şi pînă în ziua de astăzi. fug de ele mîncînd pămîntul. în pofida snobării lor de către cititorii britanici. pun destul de clar în evidenţă faptul că Statul naţional este. Individul englez sau francez sau german poate coincide cu Statul dacă acesta se simte. De o jumătate de veac. Cele întîmplate din 1937 pînă în prezent confirmă cu prisosinţă. aşadar.. deşi vede că Statul în Occidentul nostru este ca atare dacă este naţional şi Naţiunea devine plenară şi ca atare Naţiune dacă izbuteşte să fie Stat. nici cel mai mărunt comentariu asupra acelor pagini ale mele apărute într-una dintre cele mai stimabile şi stimate reviste britanice. p. p. atît de frecventă la intelectualul englez. pentru a se vedea că o frază ca. exact ceea ce avea să spună Boyen. faptul are un grăunte de adevăr. cred însă că îi pot face evident sensul dacă spun: caracterul public sau cel statal este în armonie cu caracterul personal sau cu cel privat atunci cînd principiul în care constă Statul. Curios e însă că şi mie mi se întîmplă adesea acelaşi lucru cu cărţile englezeşti: ele me donnent sur Ies nerfs. dever „inteligent". Tocmai de aceea am fost obligat să adaug această lungă glosă simplei afirmaţii a lui Adam Miiller care caracterizează Statul naţional ca pe o persoană. Burke nu făcea încă o distincţie precisă între ceea ce este Naţiune şi ceea ce e Stat. unul dintre bărbaţii cei mai inteligenţi care au păşit pe scoarţa pămîntului. îmi provoacă un angor pectoris. îi irită profund. Adam Miiller e o figură de rangul al doilea. se ştie şi se declară ca putere publică a oamenilor englezi sau francezi sau germani şi pentru ei. aceasta nu este doar o frază. fără a fi luate în serios. mutualitate. aşa cum se întîmplă mereu cu tot ce fac englezii. E limpede că nu sînt suficient de „negru" pentru ca englezii să-mi acorde atenţie. lucrul acesta îl în- văţase de la uriaşul Burke. dar nu e acum momentul să dau în vileag secretul. precum cea a naţiunii. tocmai de aceea. micul pas pe care-1 fac de obicei discipolii. Pentru că în Insulele Britanice nu se poartă să fii inteligent. se pare că acea cruciadă totală contra gumptiori" -ului i-a adus Angliei Ierusalimul propriei fericiri. oricine este dever e prigonit acolo fără cruţare şi chiar dacă. Voinţa inebranlabilă. 153). cu ceea ce sînt ei. mult mai puţin dever decît Burke. sînt citite superficial. adică mă calcă pe nervi. Paginile mele de la acea dată. paginile pe care aceşti gînditori germani din secolul al XlX-lea le consacră unor teme politice. Pentru că eseul meu din Nineteenth Century a fost provocat de preocupările mele politice de tipul cel mai concret şi mai practic. în fapt. Modul meu tipografic de a fi. dau peste unele dintre scrierile mele eratice. inclusiv în patria lor..

(N.) 2 Autor neidentificat în sursele bibliografice accesibile mie." Şi. aşadar. Cele două idei dominante după 1815 — rezum astfel cele relatate de Meinecke — sînt următoarele: 1. Antinapoleonian. denn alles Grosse. Miiller. a influenţat puternic conservatorismul prusian. 2. 1816-1834). e publicat pentru prima oară în ediţia de faţă. wird auch deutsche Farben tragen.t. e „Menschheitsnation". Dar nici chiar împrejurarea de a fi ajuns în chip decisiv la suprema claritate asupra Naţiunii şi de a şi-o fi văzut pe a sa gata acoperită cu chi-tina izolatoare şi parcă impermeabilă care e Statul nu permit ca naţionalismul lor să fie ermetic.t. ca naţiunea cea mai pură a spiritului şi culturii. (N. Adversar al Revoluţiei franceze. în faţa unor oameni care sînt naţionalişti pentru că sînt cosmopoliţi şi universali. pînă şi în 1832. El este cel care. studenţimea germană organizată în Burschenschaft. Naţiunea germană. găsit după ediţia anterioară a acestei lucrări. Aşa se face că cel mai radical dintre ei. 246-247). ca pe un element esenţial şi de la sine înţeles. Ei continuă să vadă. în opera sa principală (Die Restauration der Staatswissenschaft.) universale a Statelor europene. 212). Lu-den3. t. va elabora conceptul şi doctrina într-o manieră definitivă (Meinecke. Se impune crearea unei ligi 1 Karl Ludwig Haller (1768-1854). istoric german. aşa cum pîraiele dintr-un peisaj ne transportă la bazinul fluvial de unde iau naştere şi care guvernează în ultimă instanţă aparentul hazard al meandrelor şi pantei lor1. Proiectata concluzie a studiului de faţă nu a ajuns. a fi redactata. A dat o Allgemeine Geschichte der Volker undStaaten şi o Geschichte der Teutschen. fondul armoniei europene ca pe o condiţie pentru propriul lor Stat naţional. Grundliche und Ewige in allen euro-păischen Institutionen ist jadeutsch" (Meinecke. „Marea federaţie a popoarelor europene. propune un model de stat legiti mist şi patriarhal. a influen ţat. ar fi avut dreptul ca atare să fie Stat (Meinecke. cu încă şi mai mare fineţe. istoric elveţian de orientare con servatoare. şi anume conservatorii romantici. 155). Ceea ce nu vrea să însemneze că nar mai fi existat încă persoane care se opuneau contopirii ambelor idei.126 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM NAŢIONALISM ŞI COSMOPOLITISM 127 De la Miiller încoace. acest bărbat.) 3 Probabil Heinrich Luden (1778-1847). ei voiau să perpetueze „vechiul regim". fundamental şi veşnic în toate instituţiile europene este german. o realitate impersonală. principilor. ideea de Naţiune în Germania s-a maturizat pe deplin şi va semnifica „Stat naţional" sau Naţionalitate sensu stricto. so wahr wir leben. 6 voi.. pare-se. Că Ferlach2 şi congenerii săi gîndeau astfel nu e de mirare. 1 [Acest ultim paragraf. drepturile personale ale regilor. p. deoarece tot ce este mare. care pe vremea lui trecea drept un extremist al naţionalismului şi care în ultimii ani era considerat ca un precursor al hipernaţionalismului. care va veni tot atît de adevărat cum şi trăim. a dat numele epocii Restaura ţiei. prin cursurile sale despre istoria poporului german. aveau să mai scrie: Nu există State naţionale. adept al monarhiei constituţionale. ca Haller1 şi semidiscipolii săi de la Berliner Politische Zeit-schrift. profesor la Jena. spune lucruri precum acesta: „Der grosse Fode-ralismus europăischer Volker welcher dereinst kommen wird. ne dezvăluie percepţia sa complet transparentă asupra faptului că diferenţa dintre naţiunile occidentale şi Cetăţile-Stat antice este că cele dintîi nu pot exista decît raportate la un fond comun european. nobililor şi nu puteau admite că Naţiunea. care.] . în 1814. va purta şi culori germane. (N. Ne aflăm.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful