Coperta IOANA DRAGOMIRESCU MARDARE

NOTĂ PRELIMINARĂ EDITORULUI SPANIOL

A

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României ORTEGA Y GASSET, JOSE

/Jose Ortega y Gasset; trad.: Sorin Mărculescu. - Bucureşti: Humanitas, 2002 240 p.; 20 cm. ISBN: 973-50-0319-8 I. Mărculescu, Sorin (trad.) 94(4)

Europa şi ideea de naţiune şi alte eseuri despre unele probleme ale omului contemporan

JOSE ORTEGA Y GASSET EUROPA Y LA IDEA DE NACI6N (Y otros ensayos sobre problemas del hombre contemporâneo) „Obras de Jose Ortega y Gasset" © Moştenitorii lui Jose Ortega y Gasset © Revista de Occidente, S. A., Madrid, 1966 © Alianza Editorial, S. A., Madrid, 1985, 1998 © HUMANITAS, 2002, pentru prezenta versiune românească ISBN 973-50-0319-8

Cînd vorbim despre influenţa unei cărţi ne gîndim la efectul obţinut asupra cititorilor săi, dare posibil ca acesta să se exercite într-o măsură considerabilă şi asupra autorului însuşi. Notorietatea dobîndită de Revolta maselor îl neliniştea — ca să zicem aşa — pe Ortega şi, în ultimii săi ani de viaţă, s-a gîndit să scrie sub titlul de „După douăzeci de ani" ceea ce considera că avea de spus despre „stadiul problemei" analizate în acele pagini, după trecerea unui sfert de secol, cînd noi fapte survenite între timp puteau face posibilă o a doua parte sau o prelungire a reflecţiilor sale. Şi „Prefaţa pentru francezi", din 1937, sau „Postfaţa pentru englezi", din 1938, fuseseră însufleţite de aceeaşi preocupare: şi anume aceea ca marile schimbări petrecute după apariţia cărţii să fie, şi ele, supuse reflecţiei. Dar, ca multe alte proiecte ale lui Ortega, nici acesta nu şi-a găsit locul în zilele sale laborioase şi acel studiu n-a ajuns a fi realizat. Doar în conferinţa sa de la Canning House (Londra, 1951) a abordat revizuirea „vechii sale cărţi", deoarece ideile ei, afirmă el cu acel prilej, datau din 1921. (Am inclus textul acelei conferinţe ca Anexa II în ediţia a patra — revizuită, 1983 — a Revoltei maselor, apărută în aceeaşi colecţie, „Obras de Jose Ortega y Gasset".) Cu toate acestea, ansamblul paginilor pe care le reunesc acum sub acest nou titlu, Europa şi Ideea de Naţiune, aduce, după mine, în bună parte, la îndeplinire acel proiect. Tema

lor fundamentală este aceeaşi ca şi cea din Revolta maselor:

6

NOTĂ PRELIMINARĂ A EDITORULUI SPANIOL

NOTĂ PRELIMINARĂ A EDITORULUI SPANIOL

7

analiza marilor schimbări sociale intervenite în deceniile posterioare publicării sale şi, în special, criza ideii de naţiune aşa cum apăruse ea slujind la vertebrarea vieţii societăţii europene din secolul al XVII-lea încoace. Se ştie că Ortega era spaniol pînă în măduva oaselor, dar, în acelaşi timp, deloc provincial şi nici chiar naţionalist, ci foarte european. Şi după ce a renunţat să ducă mai departe Instituto de Humanidades din Madrid, întrucît aprecia că circumstanţele spaniole (după opinia sa şi a cîtor-va prieteni, spre deosebire de a altora) indicau să procedeze astfel, ultimii săi ani de viaţă publică s-au concentrat asupra unor activităţi desfăşurate în afara Spaniei, mai cu seamă în Germania. Exilul impus 1-a făcut să peregrineze prin ţări străine şi să se adreseze unor asistenţe îndepărtate. Aşa încît cuvintele adunate acum în cartea de faţă au fost adresate anume unor persoane din Elveţia, Germania şi Anglia. E vorba, aşadar, de roade ale unei depline maturităţi intelectuale şi, în ultimă instanţă, de rezumate ale unor meditaţii ample. Tema lor centrală este preocuparea faţă de viitorul iminent al istoriei europene, iar acel viitor — palpat în paginile de faţă ale lui Ortega — a şi devenit, şi continuă să fie, prezentul istoric ce ne conţine astăzi. E deci una dintre cărţile cele mai actuale din legatul lui Ortega. Paginile acestui nou titlu le-am ordonat în trei părţi. Prima cuprinde două fragmente — inedite pînă acum —, a căror provenienţă o expun amănunţit la locul corespunzător, şi care pot servi drept introducere la restul paginilor de faţă. în partea a doua se reproduce conferinţa pe care Ortega a ţinut-o în septembrie 1949 la Berlin sub titlul De Europa meditatio quaedam [O meditaţie despre Europa - n.t.] — din care se trage şi titlul cărţii de faţă —. Ortega a revizuit, amplificat şi adnotat apoi într-o măsură considerabilă tex-

tul originar în vederea editării lui într-o carte ce urma să fie publicată ulterior în versiune germană. Nu a terminat însă redactarea şi manuscrisul a apărut nedefinitivat printre hîrtiile sale inedite. Dar, în ciuda nefinisării, lungul studiu rămas conţine o analiză pătrunzătoare şi minuţioasă despre fertilitatea trecută şi anacronismul actual ale ideii de naţionalitate ca factor aglutinant al societăţilor europene din prezent. Este marea temă în care, după judecata lui Ortega, se joacă destinul politic al Occidentului. Unele părţi ale acestui text dezvoltat au fost utilizate de către Ortega în conferinţe ţinute în diverse oraşe germane, inclusiv unele porţiuni editate: în Europăische Kultur und euro-păische Volker (Culturăeuropeană şi popoare europene), Deutsche Verlaganstalt, Stuttgart, 1954) şi în volumul colectiv La Civiltă Veneziana del trecento (Civilizaţia vene-ţianădin secolul al XlV-lea), Sansoni, Firenze, MCMLVI, unde a fost inclusă conferinţa sa despre „II Medio Evo e l'Idea di Nazione", care, în primăvara veneţiană a anului 1955, avea să reprezinte ultima sa intervenţie publică. Cît despre cele patru conferinţe care alcătuiesc cea de-a treia parte, „Trecut şi viitor pentru omul actual" (Geneva, 1952), „Individ şi organizaţie" (Darmstadt, 1953), „Privire asupra situaţiei gerantului sau manager-uhii în societatea actuală" (Torquay, 1954) şi „Profesiunile liberale" (Bad Boll-Wurttemberg, 1954), ele studiază aspecte mai abstracte şi filozofice în prima dintre ele şi extrem de concrete în celelalte, dar permanent animate de efortul cîtuşi de puţin academic de a înţelege ce anume i se întîmplă azi, într-o vreme care e şi vremea noastră, europeanului contemporan. Desigur, chiar dacă abordează probleme foarte concrete — după cum precizează şi titlurile lor —, cititorul nu trebuie să uite că autorul acestor pagini este fundamental filozof, adică cineva care se străduieşte mai presus de orice să elaboreze concepte pentru a... teoretiza, îndelet-

mai puţin subordonat propriului destin. La realizarea ediţiei de faţă s-a recurs din nou la manuscrisele originale şi s-au îndreptat lecţiuni eronate şi greşeli din cele precedente. publicate în precedenta colecţie „El Arquero". în limitele posibilului.8 NOTĂ PRELIMINARĂ A EDITORULUI SPANIOL nicire care se dovedeşte a fi gradul maxim de dominaţie asupra realităţii care îi este accesibil omului şi care-1 face. PAULINO GARAGORRI . reproduce şi reuneşte şi scrieri apărute anterior în volumele postume Pasado yporvenir para elhombre actual şi Meditaciân de Europa. Conţinutul acestui nou titlu. pe lîngă prima sa parte inedită şi alte două texte de asemenea inedite a căror provenienţă o precizez la locul cuvenit — la finele celei de-a doua şi celei de-a treia părţi —.

La popoarele cele mai primitive. Notele lui Ortega y Gasset nu au nici o menţiune. Toate notele incluse în paranteze drepte aparţin editorului spaniol. sînt dansurile din jurul tobelor sacre." — N. elementul cel mai „popular". de a executa rituri vag religioase. Acesta era următorul: naţiune în sensul pe care-1 dăm acestui cuvînt atunci cînd îl raportăm la popoarele europene însemnează o unitate de convieţuire distinctă de ceea ce înţelegem prin „popor".] — (N. adică cel mai constitutiv şi mai simbolic al conştiinţei lor colective. A luat naştere în chip mecanic. Nici unul din acele uzuri nu e prin el însuşi respectabil. şi atît. Notele traducătorului sînt urmate de menţiunea „N.t.) 1 . un mod de a vorbi şi gesticula. un mod de a se căsători. dar trebuie să-i enunţ rezultatul. Am încercat să dau în ele un răspuns aprofundat întrebării: Ce este o naţiune ? Nu pot reproduce acum întreaga dezvoltare.t. Paulino Garragori. Un „popor" e o colectivitate constituită dintr-un repertoriu de uzuri tradiţionale pe care le-au creat hazardul sau vicisitudinile istoriei. la care mă refer în „Nota preliminară". Reprezintă un mod de a se tatua sau îmbrăca.I-DE LA NAŢIUNE LA O PROVINCIE A EUROPEI Ciclul de prelegeri pe care le-am ţinut acum doi ani [1951] la Universitatea din Miinchen se intitula Die Idee derNation und die deutsche Jngend1. Poporul trăieşte inerţial din trecutul său.B. De aceea [Atît ciclul menţionat cît şi conferinţa pentru care au fost redactate aceste pagini fac parte din prestaţiile lui Ortega din Germania.

Tot restul. unde trăiesc apropiate unele de altele multe „popoare" distincte. se degradează. întrucît sînt complet nefondate. — N. Naţiunea europeană a devenit însă „naţiune" sensu stricto pentru că acelei vieţi proprii a uzurilor tradiţionale i-au adăugit forme de viaţă care. Dar viitorul nu e o noţiune cronologică abstractă. a fi un program de viaţă către viitor. Brusc — deşi fenomenul a început. fără proiecte de viitor. Aceste manii. a spune că un popor constă în pure manii acumulate de hazard şi care. rezumativ şi. Viaţa e o operaţie care se efectuează către înainte. spre deosebire de popoarele care nu sînt decît popoare. pentru a se spune despre cineva că e străin se spune că: „Dansează după altă tobă!" Asta nu însemnează decît a concentra într-un cuvînt. dar foarte conştiente de diferenţa dintre ele. ne moralizează. să fie clar. un om şi. în clipa de fată dumneavoastră ati si devenit atenţi si sînteti în aşteptarea cuvîntului pe care urmează să-1 rostesc. pretind a reprezenta un „mod de a fi om" în sensul cel mai elevat. tocmai asta au încetat să mai fie astăzi popoarele Europei. un popor se demoralizează. un popor în sensul indicat. Am anunţat. chiar dacă articulate cu cele tradiţionale. desigur. ca atare. Dar asta ne face să vedem că Ideea de Naţiune1. ar putea fi oricare altele. înainte de toate. aşa cum fusese ea înţeleasă pînă acum. De aici rezultă că nimic mai grav nu li se poate întîmpla oamenilor sau poporului lor decît să sufere amputarea acelui organ vital care este viitorul. o naţiune în sensul de naţiune europeană este. Această pretenţie energică de a reprezenta cea mai bună figură cu putinţă a umanităţii a menţinut „în formă" popoarele Europei şi a făcut ca. clar. el ne disciplinează. înainte de ultimul război — naţiunile din Europa — şi în cele ce urmează mă refer numai la continent — au rămas în intimitatea lor fără viitor. prezent şi trecut.t. că aceasta. Asta — si nu doar maniile inveterate — încă mai însemna la 1900 „a fi englez". ca atare. unul care aspira anume a fi modul cel mai desăvîrşit de a fi om şi. Fiecare dintre acele prototipuri naţionale fusese făurit ca o formă specifică de a interpreta tocmai „cultura europeană unitară". era trăită intens şi în stil propriu de către fiecare naţiune. aşa cum îi apar şi acestea celei dintîi. Ea constă tot într-o serie de manii si într-un tezaur de habitudini în care s-a pietrificat trecutul. acum aproape treizeci de ani că popoarele din Europa aveau să cadă în degradare. absurde şi ridicole celorlalte naţiuni. Ei bine. fără aspiraţii creatoare. acea degradare aveau să survină din pricină că Ideea de Naţiune. vreme de secole.12 INTRODUCERE în Nigeria. par. Or. Viitorul este organul principal şi primar al vieţii umane. deopotrivă. cu o exagerare deliberată (exagerare care slujeşte însă tocmai pentru a pune bine în evidenţă realitatea). într-o atitudine insuficient defensivă. presupune. 1 . Fiecare dintre noi e în primul rînd şi înainte de toate viitor. convieţuirea lor să aibă caracterul miraculos şi extrem de rodnic al unei emulaţii grandioase. în egală măsură şi înainte de toate. El conferă tensiune fiinţei noastre. tradusă în nemţeşte cu destul timp în urmă — a fost aici mai mult citită decît luată în seamă. survin în om în perspectiva a ceea ce va să vină. al unei lupte agonale în care se incitau unele DE LA NAŢIUNE LA O PROVINCIE A EUROPEI 13 pe altele către o şi mai mare perfecţiune. tot atît de bine. „a fi francez". doamnelor şi domnilor. Cartea în care am spus acest lucru. apropiate. Am spus acolo că acea demoralizare. cu alte cuvinte. îşi epuizase Păstrez pe tot parcursul versiunii româneşti majusculele utilizate de autor pentru sublinierea anumitor concepte. Fără viitor. Toate s-au plasat într-o simplă atitudine defensivă şi. sigur. cel mai bine întemeiat şi proiectat asupra viitorului.

In numărul de acum două săptămîni al hebdomadarului american Life apare un articol scris de către un canadian şi intitulat: „Un lux european periculos: ura faţă de America". Folclorul e prototipul domesticităţii. Dar vreau neapărat să folosesc prilejul ivit şi să spun că acest articol. Gîndiţi-vă acum dacă situaţia actuală a popoarelor europene nu e într-adevăr paradoxală. într-o recentă călătorie pe continentul nostru şi în Anglia. are o viziune superficială asupra subiectului şi care falsifică însăşi figura realităţii pe care aspiră să ne-o prezinte. în cea mai mare parte a componentelor sale. Articolul străluceşte prin buna-credinţă cu care a fost scris şi vrea să încerce a face ca popoarele europene să aibă o idee mai justă despre Statele Unite. ca şi cum acele probleme nu le-ar privi pe toate. autorul a fost surprins de ceea ce el numeşte „ura fată de ceea ce este american". printr-un proces de involuţie — de Zuriickbildung —. Cînd vrea să precizeze motivele acelei presupuse „uri". Bruce Hutchinson — aşa îl cheamă pe autor — ar fi interpretat într-un mod foarte diferit faptele îndreptăţit observate de el dacă şi-ar fi dat seama că în patru cincimi din cazuri acea „ură" — hating — faţă de americani e identică cu antipatia pe care o simt unele faţă de altele popoarele europene. Mr. cum nu o mai făcuseră niciodată pînă acum. Nu există însă un destin mai melancolic şi mai superfluu decît cel al profetului. ca atare. şi că popoarele Europei nu se mai puteau salva decît dacă depăşeau acea veche idee sclerozată.14 INTRODUCERE DE LA NAŢIUNE LA O PROVINCIE A EUROPEI 15 conţinutul. Faptul acesta le obligă — repet. atribuind-o exclusiv ostilităţii faţă de ei. prima profetesă. manii. Ideea de Naţiune. nu simt un interes autentic faţă de ele. întrucît eu analizez acum atitudinea popoarelor europene unul faţă de celălalt şi. în lunile acestea. în ultimii doi ani. a primit de la Apolo darul de a prevedea viitorul şi de a-1 prezice. obiceiuri. Peste capul lor. o problemă specială şi distinctă de cea care ne preocupă. Incapabilă să ofere fiecărui popor un program de viaţă viitoare. nevrînd — să facă unele gesturi de participare vagă. enorme probleme comune tuturora se ridică deasupra orizontului şi trec peste ele ca nişte nori negri călători. au recăzut în viaţa proprie a măruntelor lor uzuri. unicul fapt precis şi eficace se dovedeşte a fi acela că europenii nu pot suporta felul de a fi al oamenilor americani. indirectă la acele probleme. îndreptîndu-se către o supra-naţiune. evazivă. care fusese pînă atunci un imbold. ci doar un caz particular al intoleranţei ridicole pe care fiecare popor din Europa o nutreşte faţă de celelalte. nu am de ce — şi nici n-aş avea timp s-o fac azi — să analizez atitudinea popoarelor europene faţă de America. cu o condiţie: ca nimeni să nu-i acorde atenţie. vrînd. în parte. Aceasta e. Dovada e faptul scandalos că aproape nici un popor din Europa nu are . într-adevăr. iar acestea o mai bună înţelegere a Europei. ea le paralizează şi le închide în ele însele. să vorbească despre oamenii lor mărunţi. date fiind condiţiile vieţii actuale. Asta însemnează însă că colectivităţile au încetat a mai fi propriu-zis naţiuni şi. care e monumentalizat de o manieră grotescă. Acesta e avantajul unui diagnostic ce caută în toată extensia lor simptomele unei maladii şi încearcă să descopere dedesubtul lor adevărata cauză. se transformă într-o frînă. către o integrare europeană. simt faţă de ei europenii. vrînd. ostilitatea faţă de american nu e deloc specifică. Ziarele se ocupă mai cu seamă să comemoreze gloriile domestice. In acelaşi timp se cultivă folclorul. faţă de Europa. Dar în realitate — şi tocmai aici e absurditatea —. Că. prin umare. nevrînd. Casandra. nu se mai putea proiecta asupra viitorului. Americanii ar face o greşeală dacă s-ar preocupa prea mult de ceea ce. în pofida bunei intenţii care-1 inspiră şi cu toate că toate faptele subliniate de el sînt autentice. ceea ce apare în prim-plan.

Dacă viitorul este amputat. se evaporează. ideea de Naţiune.. ? 17 o politică prin care să facă faţă acelor probleme. încît. adică de starea în care se află ea astăzi. pentru prima oară şi spre regretul lor. în ceea ce avea autentic. 17. iar citatul final îi aparţine filozofului Arătos. să devină o capitală provincială. Naţiunile au încetat să fie naţiuni şi s-au transformat în provincii. Eu mă număr printre ei şi o declar fără nici o rezervă. In schimb. Parisul. 1 de Europa. Şi cauza acestei stări de fapt în totalitatea ei este că forma de colectivitate în care ele perseverează — şi anume Naţiunea — ." Sf. de un sfert de secol încoace. 1 [Aici se întrerupe manuscrisul păstrat. sînt astăzi. nu are viitor! „Naţionalismul orientat spre exterior" îi făcea „să trăiască.16 INTRODUCERE EXISTĂ AZI O CONŞTIINŢĂ CULTURALĂ.. îmi pare rău că. într-un mod atît de bizar. Am o anumită autoritate ca să o fac deoarece. e constitutiv proiectată către viitor. sub acest aspect al „provincialismului". Fapte. se obstinează în vechile lor obiceiuri. 28: „Căci în el doar trăim. ce anume a făcut şi-a dres. ideea de Naţiune. Or. să se simtă scîrbiţi Cf. nu mă simt îndreptăţit să fac nici o excepţie. De pildă.. evenimente minuscule care se ivesc în domeniul lor naţional. Nu pot preciza cu ce ocazie a fost redactat. comportamentul popoarelor continentale — cu singura excepţie a Elveţiei — nu le poate face să se simtă mîndre de sine. Şi ar fi interesant de studiat sub ce formă particulară s-a dezvoltat acest „provincialism" în interiorul fiecărei ţări. — N. după cum am arătat. foarte probabil. decanul Ideii de Europa1. să se mişte şi să fie" — ca să utilizăm vorbele Sfîntului Pavel1 — în lumea largă. ne mişcăm şi sînţem. persoane. cum era pînă acum patruzeci de ani. printre cei în viaţă. acordînd atenţie doar acelor lucruri. precum a spus-o şi unul din poeţii voştri: căci neam din el şi sîntem.. La drept vorbind. din „capitală a lumii". ea este în esenţă acţiune. fiecare ar trebui să se simtă ruşinat de ceea ce a făcut şi ar trebui să fie mai mulţi europeni care.t. Pavel preia liber o idee existentă la Cleanthes şi Epimenide. Adevărul este că. de unde şi surprinzătorul fenomen că pe tot cuprinsul continentului viaţa a devenit provincială.] . Tot ce fac este să spună „nu" la tot ce li se propune.

pe scurt. subordonînd-o unor puteri supranaţionale în cadrul cărora Europa ca atare capătă expresie juridică. Nu putem dedica acum nici o clipă pentru a sugera de ce s-au produs ambele anomalii. cu ce caracteristici specifice. se găseşte în anii în care trăim acum acea conştiinţă unitară a culturii. şi anume forme unitare juridice. Este evident că ultimii cincizeci de ani reprezintă una din acele etape în care predomină ceea ce este diferit între popoarele noastre faţă de ceea ce le este comun. Pentru ca lucrurile să nu stea aşa. fără nebulozităţi excesive şi iresponsabile. întrucît a ajuns prea tîrziu la voinţa clară de a fi o naţiune. Una este că Anglia devansează cel puţin cu un secol popoarele de pe continent în dobîndirea unei conştiinţe mature a naţionalităţii. Cred. este doar să nu uităm că Anglia are un secol în plus în materie de experienţă naţională faţă de celelalte popoare din Occident şi că Germania. Structura economiei actuale ne obligă popoarele. Există oare azi o conştiinţă culturală europeană ? Dacă cele expuse mai sus se apropie de adevăr. nu a izbutit să-si consolideze naţionalitatea. nu avem în acest sens nici cel mai mărunt indiciu. Din această perspectivă n-ar trebui să considerăm situaţia drept anormală. predominarea diferenţei asupra unităţii a dobîndit în ultimii ani un aspect complet nou. dat fiind că s-a mai întîmplat şi în alte rînduri. Or. ca să înţelegem ceea ce urmează să se întîmple în anii imediat următori. nu vor. Cu toate acestea.. ţinută la Miinchen în 1953. EXISTĂ AZI O CONŞTIINŢĂ CULTURALĂ EUROPEANĂ ? EXISTĂ AZI O CONŞTIINŢĂ CULTURALĂ. Important. ar fi nevoie să existe altă cultură completă.. şi anume: un mare popor a cărui conştiinţă de naţiune nu s-a închis. că adevăratul sens al întrebării e mai degrabă tentativa de a preciza cum. proprie şi aparte. Există totuşi două excepţii de care e bine să ţinem seama. mai mult decît oricare alt popor. ci situaţia actuală o surprinde într-un stadiu unic printre popoarele Europei. analoagă celor la care mă refer în prima notă la textul precedent. să poată fi [Este titlul unei conferinţe1. stadiu ce poate fi de o incalculabilă fecunditate pentru viitorul imediat. Gibt es ein europâisches Kulturbewusstsein ?. în fiecare sau în unele dintre popoarele a ceea ce a fost Europa. răspunsul nu lasă nici o îndoială: acea conştiinţă culturală europeană există şi nu poate să nu existe.] 1 „naţiune" într-un sens foarte deosebit şi mult mai actual decît în cazul bătrînelor naţiuni. aşadar. Acelaşi lucru se petrece cu pericolele co- . în ce stadiu. să răspundem la întrebarea pe care Bundesverband der deutschen Industrie mi-a aruncat-o în spinare ca pe un proiectil periculos şi care prezintă şi ironia de a mă obliga să o consider ca pe un omagiu.? 19 în secolul al XVII-lea. Toate cele spuse pînă acum trebuie să ne servească drept fond şi caroiaj orientativ spre a putea. Cealaltă este că Germania se vede pe sine ca o naţiune rămasă în urmă cu un secol şi jumătate faţă de celelalte colectivităţi europene. popoarele Europei ajung să se simtă plenar „naţiuni". deoarece coincide cu necesităţi istorice care silesc popoarele europene să dea unităţii lor tradiţionale de bază forme mai precise şi exprese. ci rămîne deschisă şi el este disponibil. vor. pentru că s-ar putea ca în ele să se ascundă secretul viitorului apropiat. să adopte acorduri formal constituite care să limiteze suveranitatea fiecăruia în parte.

dar germenele şi rudimentul sînt însuşi lucrul respectiv în manifestarea sa primară şi iniţială. atît de frecvent utilizată în ultimii ani. Or. se poate rezuma în următoarele trei propoziţii: 1. să ne reprezentăm limpede relaţia care există între cele două. Orice convieţuire neîntreruptă generează automat o societate. care-şi exercită presiunea mecanică asupra indivizilor ce convieţuiesc. trebuie să fi existat mereu uzuri generale europene. Acelaşi lucru se întîmplă cu Statul. Dar este absolut evident că nici un Stat naţional european nu a fost niciodată total suveran în raport cu celelalte. Şi nimic nu se opune mai mult descoperirii realităţilor istorice autentice. Dar. Suveranitatea totală era o declaraţie utopică ce stătea în fruntea textului Constituţiei. Căci adevărul este că Dreptul nu a constat niciodată numai în legile exprese şi că. opinia publică creează totdeauna. s-a întreţinut mereu o idee greşită despre adevărata realitate a Statelor naţionale.? 21 mune care impun crearea unei apărări unitare cu evident caracter european. decît atunci cînd ambele prezintă fizionomii foarte tranşant conturate. în forma sa plenară şi cea mai normală. în realitate. altfel . după judecata mea. în mod inevitabil. efectiv şi fără limitaţii. Toate aceste chestiuni sînt cele desemnate prin sintagma „unitate a Europei". ceea ce e totuna. suveran în raport cu interiorul naţiunii sale. dar. o dată ce am subliniat deosebirea dintre cele două lucruri. Nu vom discuta acum dacă Statul era. mai mult. Se cade să nu confundăm însă problema unităţii Europei cu conştiinţa unei culturi europene. Acesta constă în ultimă analiză în funcţionarea puterii publice. Popoarele europene au convieţuit întotdeauna.. atît intelectuale cît şi morale. Dacă cele de mai sus sînt certe. viceversa. Tocmai de aceea se cuvenea să menţionăm că totdeauna a existat o conştiinţă culturală europeană şi. Ce vom răspunde la acea întrebare ? Răspunsul nu e uşor. Să zicem că acea putere publică de tip difuz e doar un germene de putere publică şi un rudiment de Stat.. o putere publică ce conferă acelei opinii un caracter constrîngător. din pricină că se izbeşte de o tendin- ţă vicioasă. e foarte important. Teza. care te face să nu vrei a vedea realitatea care este Dreptul şi realitatea care e Statul. cu toate acestea. Se considera ca atribut principal al Statului caracterul lui suveran. ameninţîndu-1 cu războaie şi represalii de tot soiul. 2. iar societatea însemnează un sistem de uzuri care este valabil sau. asupra fiecărui Stat naţional apăsa ansamblul celorlalte popoare europene care impuneau limite liberei comportări a fiecăruia dintre ele. Europa ca cultură nu e totuna cu Europa ca Stat. Asta ne face să ne punem în mod peremptoriu următoarea întrebare: a existat oare în trecut o putere publică europeană ? De notat că a spune „putere publică" e ca şi cum am spune Stat. Adevărul e însă că există şi alte moduri de funcţionare a teribilei presiuni care este puterea publică.20 INTRODUCERE EXISTĂ AZI O CONŞTIINŢĂ CULTURALĂ. Suveranitatea naţională a fost întotdeauna relativă şi limitată de presiunea pe care o exercita asupra fiecăruia dintre ele corpul integral al Europei. Neluînd seama la ceva atît de lesne observabil. atunci cînd au şi dobîndit o expresie riguros formulată. puterea publică este exercitată de ceea ce se numeşte guvern legal constituit. In ea unitatea se referă la forme statale. Ambele au doar o dimensiune comună. excesiv generalizată. trebuie să fi existat o opinie publică europeană. nu a existat niciodată o unitate europeană în sensul pe care-1 are astăzi acea expresie. în cazul cărora nu apare figura vizibilă a unui guvern. 3. expusă de mine. multe legi exprese care sînt încă oficial în vigoare nu se aplică pentru că şi-au pierdut valabilitatea reală.

22 INTRODUCERE EXISTĂ AZI O CONŞTIINŢĂ CULTURALĂ. la încercarea de a le domina pe celelalte. Sîntem acum ceva mai bine pregătiţi ca să riscăm un diagnostic al situaţiei actuale în ceea ce priveşte conştiinţa culturală europeană. Notaţi că termenul de „echilibru". Unitatea Europei. dar ea este totodată necesitate sau. te luptai cu englezii. fatalitate. Acest naţionalism expansiv. a luptei pentru colonii sau a luptei pentru pieţe. în virtutea obligativităţii situaţiei. Acest Stat european a primit în trecut diverse nume. aşadar. Prin urmare. iar în cazul de faţă ea consta în faptul că fiecare naţiune nu se mulţumea să fie astfel. Nici o naţiune europeană nu pretinde azi expansiuni sau predominanţe. Numai că acest Stat nu luase figura precisă pe care juriştii o numesc Stat. Dar e interesant de notat că acest uri şi fobii îşi aveau originea în lupta pentru lucruri concrete şi precise. să nu uităm. e o chestiune politică şi de forme juridice. Exista. în numeroase cazuri. o putere publică europeană şi exista un Stat european.? 23 spus cu pedepse şi penalităţi constitutive ca atare fiecărui drept şi fiecărui Stat. nu trebuie să ezite a-1 numi ca atare. repet. puţin mai apoi şi pînă la primul război mondial. Caracterul concret al acestor conflicte nu împiedica însă popoarele angrenate în conflict să se preţuiască şi chiar să se admire pentru virtuţile specifice fiecăruia. dar i-a urmat altă formă cu totul stranie de naţionalism de care suferim în anii noştri şi pe care nu am văzut-o observată sau descrisă de nimeni. a fost numit „echilibru european". azi. împrumutat din mecanică. secolul naţionalităţilor. pudiciţiile pe care. Viaţa omenească este. acest naţionalism orientat spre exterior. In contrast cu aceasta. secolul al XlX-lea a fost. Am spus mai înainte că secolul al XVIII-lea s-a caracterizat printr-o foarte acuzată predominanţă a factorului comun european în comparaţie cu ceea ce era diferit la fiecare popor. Pe vremea lui Wilhelm von Humboldt se numeşte „concert european" şi. Este epoca. atitudinea intimă a fiecăreia fată de celelalte naţiuni este mai negativă ca oricînd. mai interesaţi de realităţi decît de formalis-mele juridice. foarte important să nu confundăm chestiunea unităţii europene cu întrebarea privitoare la stadiul actual al unei conştiinţe culturale europene. De exemplu. dorinţa de-a ajunge la ea. între unele naţiuni şi altele. le simt sau se prefac că le simt unele popoare faţă de orice proiect de limitare a suveranităţii lor nu sînt justificate şi provin din minusul de claritate cu care li s-au fixat în minte ideile despre realitatea istorică. deşi e atît de evidentă. Acel gen de structuri istorice depinde într-o măsură minimă de voinţele particulare şi într-o măsură maximă de necesităţi sau de obligativităţi. Nu era deci un simplu cuvînt. desigur. Cu toate acestea. în sensul acordat astăzi expresiei. Chiar şi lucrurile pe care. sub o formă sau alta —... dacă vrem să o numim astfel. ci era o ameninţare constantă. a dus la mari conflicte. dar totodată îi si admirai. E însă. ajungînd să-şi funcţionalizeze această conştiinţă sub forma care s-a numit „naţionalism". chiar dacă nu ar exista voinţa spontană. cîtuşi de puţin diferită de permanenta ameninţare pe care o reprezintă oamenii de bine care alcătuiesc poliţiile. dar pe care istoricii. libertate. trezind în ele uri şi fobii. Acest naţionalism orientat spre exterior s-a terminat o dată cu cele două ultime mari războaie. războinice sau diplomatice. de acorduri precise. după cum se ştie. însemnează „raport de forţe". ci aspira la maxima expansiune de sine şi. Fiecare popor trăieşte parcă închis în sine. Se va ajunge la ea — repet. se vede constrîns să le facă împreună cu celelalte. Fiecare popor îşi simte cu maximă intensitate figura naţională. rămîn străine şi exterioare sentimentelor sale efec- . „Ismul" trădează totdeauna o exagerare.

Astăzi nici un popor nu admiră alt popor. nu se poate demonstra. în care fiecare popor. să meditaţi un pic asupra ei. nu din pricini concrete. problematic. ca tot ce este doar impresie. dar cred că e de datoria mea să pun în evidenţă faptul acesta. pentru că sînt mai obişnuite cu ele. Doar asta explică acea atitudine absurdă de particularism vital. ar traversa o criză acută: că aproape totul în ea ar fi devenit nesigur. Gloria şi forţa ei rezidă în faptul că este mereu dispusă să meargă dincolo de ceea . se simte iritat de tot ce este specific celuilalt popor. se odihnesc şi. Asta însemnează că „naţionalismul orientat spre exterior" s-a transformat într-un surprinzător „naţionalism orientat spre interior" sau.. asemeni celorlalte. o cultură închisă. N-ar fi pesemne nepotrivit să spunem că azi naţiunile. caracteristic pentru cultura europeană. aşadar. Nu fiindcă ar crede că sînt mai stimabile. ca fiecare popor să creadă că maniera sa particulară de a fi om este cea mai bună. era o întreprindere stimulativă şi-a pierdut azi forţa de a impulsiona şi de a proiecta în viitor. Această impresie. Dacă popoarele noastre îşi dau seama de asta. deoarece nu l-am mai văzut formulat. cea mai desăvîrşită. înainte de-a o respinge. pe cînd uzurile celorlalte le sînt incomode. în maniile lor.. s-au zăvorit în casă. poate ca trăsătura sa cea mai definitoare. ci pur şi simplu pentru că sînt ale lor. dar chiar dacă ar fi o eroare. de la modul de a se mişca pînă la modul de a scrie şi a gîndi. Naţiunile s-au zăvorit în casă şi şi-au pus papucii. E cel puţin problematic ca astăzi să mai existe vreo naţiune europeană care să se simtă pe deplin încrezătoare în ea însăşi. pentru că le sînt comode. în uzurile lor tradiţionale.24 INTRODUCERE EXISTĂ AZI O CONŞTIINŢĂ CULTURALĂ. cu o expresie franţuzească. Regret că trebuie să o spun. ca să se odihnească. să fie bine înţeles: azi nu se mai pune problema. A încetat să mai fie dinamică şi a devenit statică şi pasivă. E evident că naţiunile noastre nu ar trăi închise înăuntrul propriilor moduri particulare de a fi dacă cultura europeană comună ar exercita asupra lor o mare putere de atracţie care le-ar incita să iasă din izolare şi să trăiască entuziast modurile europene generale. Am spus cîndva că. Dar fenomenul e prea ciudat ca să nu-şi aibă originea într-o cauză precisă şi energică. Ei bine. ? 25 tive. dimpotrivă. Nimeni nu s-ar fi putut aştepta la un fenomen atît de ciudat. cristalizată o dată pentru totdeauna. este trecerea periodică prin crize. Fiecare popor vrea să-şi trăiască astăzi modurile sale de viaţă proprii şi specifice şi resimte antipatie faţă de modurile de viaţă ale celorlalte. în secolul al XlX-lea. Poate este o eroare. de la sine şi în adîncul ei cel mai intim. care să-şi vadă limpede viitorul ca naţiune. ca în veacurile anterioare. ostenite. Vă prezint cu toată sinceritatea impresia pe care mi-o produce situaţia reală. ar fi o greşeală să presupunem că asta semnifică absenţa unei conştiinţe culturale europene. cauza care face să se petreacă aşa ceva îşi are rădăcinile. Dimpotrivă. tocmai de aceea. ci dintr-o antipatie gratuită şi generală. cum am sugerat mai adineauri. Căci. Naţionalitatea care. nu le poate suferi pe celelalte. Să presupunem că cultura noastră europeană. în însăşi acea „conştiinţă a culturii". v-aş cere ca. Fie şi numai atîta ar fi de ajuns ca să descurajeze în mod tranzitoriu conştiinţa comună a unei culturi europene. De aceea ar fi o greşeală a încerca să definim cultura europeană prin conţinuturi determinate. ci. cea mai bogată. Asta însemnează că ea nu este. într-un naţionalism rentre. în obiceiurile. nu există dovadă mai riguroasă şi mai convingătoare că există o conştiinţă culturală europeană. Ideea mea este. cum am putea spune mai bine. că în anii aceştia — anii în care ar trebui să făurim o Europă unitară — trăim etapa în care naţiunile europene se simt mai distincte şi mai distante.

II-DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM 1 [Aici se întrerupe manuscrisul conferinţei. Nu este un han. Cervantes. Lipsesc primele pagini şi finalul. că drumul e mai bun decît hanul1. Cultura europeană este creaţie perpetuă. ne spune. ci un drum care te obligă mereu să mergi.] . Or. dincolo de sine. care trăise mult. ajuns la bătrîneţe.26 INTRODUCERE ce era.

care au ascultat cu o cordialitate atît de călduroasă1. Peste trei mii de studenţi. Tocmai de aceea e o aventură."] 1 . ca şi acelor Studente» und Studentinnen — cîţi ochi minunaţi ! —. au forţat uşa principală. 36. Vechea Universitate din Berlin. se găseşte în sectorul oriental. trebuie să vorbim despre Europa. E bine de ştiut că în ziua în care şi-a ţinut conferinţa don Jose Ortega y Gasset. care cu atîtea onoruri m-a invitat. fără nici un fel de control politic şi frecventată de multe mii de studenţi. sub titlul De Europa meditatio quaedam. genialul Wilhelm von Humboldt. m-a tratat. Universitate care azi funcţionează în mod normal. situată în sectorul occidental al marelui oraş. [INTRODUCERE. numită Humboldt-Universitdt. au produs victime şi a devenit inevitabilă o intervenţie a Poliţiei. în Universitatea liberă din Berlin. fugiţi din această zonă. cotidienele germane au relatat aceste incidente şi le-au comentat sub titlul umoristic: « Revolta maselor ». la 7 septembrie. britanici şi francezi.6 noiembrie 1949). Tema e enormă şi are multiple dimensiuni. în memoria fondatorului ei. făcînd aluzie la cartea compatriotului nostru. do[în „săptămînalul studenţilor spanioli" de la Madrid. în zona sovietică. La Hora (seria a Ii-a. nr. care este azi una din operele cele mai populare în Germania. încît şi ca să spunem despre ea ceva minimal ar fi necesare multe ore. mulţimile de amatori care nu obţinuseră bilete de intrare — toate aulele mari erau prevăzute cu difuzoare — au luat cu asalt edificiul. Primul ei rector a fost Friedrich Meinecke. fiind controlată politic de soviete. au spart geamurile. în plus şi nebunească. Vreme de cîteva zile. s-au publicat primele paragrafe ale acestui studiu. m-a găzduit. MATINALIŞTI ŞI VESPERALIŞTI] Cred că în Berlin. atît de suculentă. cărora li s-a antepus următoarea notă: „Acesta este prologul conferinţei pe care. anume în Berlin. unul dintre cei mai mari istorici din fosta Germanie. Dedic textul complet al acestei conferinţe Berlinului Magistral. au cerut întemeierea unei noi Universităţi în acea porţiune a Berlinului ocupată de americani. a ţinut-o don Jose Ortega y Gasset. dar e atît de centrală.

pentru prima oară după multe veacuri. neliniştilor. fără care însă organismul nu poate trăi. iar această civilizaţie. în scurtul ciclu ce alcătuieşte o oră. în lipsa ei. se prăbuşesc asupra noastră cînd ne propunem să vorbim despre o temă autentică şi vie. aşa cum există tahigrafie sau stenografie. pe măsură ce se produc schimbări istorice. cea europeană. fiindcă s-a asasinat sub toate pretextele şi fiindcă o recentă filozofie macabră. dar un spaţiu impregnat de o civilizaţie. aparţin unei noi faune istorice. cît de mare e volumul de timp pe care-1 dizlocă şi regret că. Aşa cum se întîmplă totdeauna la finele unui ciclu cultural. un spaţiu. MATINALIŞTI ŞI VESPERALIŞTI 31 au şi mai mare nevoie de lămurire. Mai mult: o discuţie despre orice temă importantă este azi cum nu se poate mai dificilă. o filozofie care a ajuns să fie un fel de „dans al morţii". E o funcţie. de redusă valoare cantitativă. Aceasta a fost îndeletnicirea intelectualităţii pure. poet didactic. o vorbire condensată care să-i permită unui suflet. penalităţilor de tot soiul. europenii. de a căuta să le definească. Cartagina). Nu cred că intelectualitatea pură poate avea în istorie un rol foarte important din punct de vedere cantitativ. sporind suferinţa europenilor. Sînt însă dificultăţi mai importante care. Şi asta mă îndeamnă să atrag atenţia asupra unui fapt de care trebuie să ţinem seama în prezent. pe cînd civilizaţia gre-coromană intrase în declin. Singurele două cuvinte care-şi mai păstrau întrucîtva prestigiul — închisoare şi moarte — nu mai însemnează astăzi nimica. au păstrat o tăcere absolută. ceea ce urmează să fac — să vorbesc cîteva minute despre Europa — seamănă izbitor cu numărul de circ în care japonezul îşi pictează tabloul în şaizeci de secunde cu piciorul stîng. Intelectualii cei mai autentici. Urmarea este că. din raţiuni diverse şi bine întemeiate.Cr. încă din veacul al III-lea d. Şi adevărul e că în acest răstimp s-au petrecut fapte istorice care. năruirilor. dar realitatea este că organismele sociale europene erau obişnuite să conteze pe posibilitatea de a se face lumină asupra evenimentelor în curs. Cum însă n-a apărut nimic de acest gen. venind din alte sfere. în poemul său despre vînătoare sau Cynegetica. A doua dificultate. proclamă deja: Omnis et antiqui vulgata est fabula saecli (versul 47)1. Ei bine. mai substanţială. INTRODUCERE. al III-lea. după cum nici azi nu ştiu. li s-a adăugat. munca de clarificare a rămas nedusă la bun sfîrşit în ultimii douăzeci de ani. în ceva oarecum problematic. Popoarele europene s-au deprins de veacuri ca. Dacă vom prefera să dăm acestei conjuncturi teribile o formulare umoristică va trebui să ne amintim de tabloul prezentat într-o expoziţie de picturi. să existe şi oameni care să-şi asume încercarea de a le clarifica. poetul Nemesianus. a cărui pînză era în întregime mînjită în negru şi purta titlul: „Negri luptîndu-se într-un tunel". să-şi reverse asupra sufletelor afine întreaga recoltă de gînduri. desigur. Oamenii îndurau suplicii şi nu ştiau. de unde provin ele şi nici cine sau ce anume îi supune acestor suplicii." Marcus Aurelius Olympius Nemesianus (sec. nu există şi ceva asemănător cu o tabifonie. Durerea a fost şi continuă să fie multiplicată de tenebrele în care se produce. prin dimensiunile şi natura lor. ca aceea a vitaminelor.30 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM rinţa mea de a spune ceva despre Europa cînd am la dispoziţie în acest scop doar cîteva minute. ne-a transformat chiar pe noi. a vrut să transforme moartea în botine a toutfaire. a noastră. aşadar.. durerilor. . deoarece pînă şi cuvintele şi-au pierdut sensul eficient. în asemenea împrejurări îmi e cu deosebire evident cît de obeze sînt vocabulele. vocabulele limbilor s-au devalorizat şi au devenit echivoce. lipsa totală de claritate în privinţa lucrurilor de care sufereau. constă în aceea că Europa e. fiindcă pedeapsa cu închisoarea s-a aplicat pentru motivele cele mai contradictorii şi mai neserioase. Tot 1 „Totul este o poveste vulgară a vremilor străvechi.

ăoxw „Democraţia extremă este o tiranie" (Politica. care sînt orbi din naştere. Guvernarea lui va fi o guvernare. Aristotel o ştia.t. [„Cea mai mare confuzie o seamănă în minte utilizarea dată acestor cuvinte: democraţie. texte pierdute. On dira qu'un pays gouverne par un prince absolu est une democraţie parce que ce prince gouverne au milieu Este în mod inevitabil evident pentru noi toţi că ne aflăm la un ceas crepuscular. Mai mult. Dacă politicienii actuali. o monarhie democratică. Se va spune că o ţară guvernată de un suveran absolut este o democraţie fiindcă suveranul cu pricina guvernează înconjurat de instituţii care sînt favorabile poporului. care era un geniu. Son gouvernement sera un gouvernement. Cuvîntul democraţie era inspirator şi respectabil cînd încă mai era. prin ea însăşi. spre marele folos al demagogilor şi despoţilor. 1312. VII (V). t. şi a patru Bucolice. Son sens est intimement lie a 1'idee de la liberte politique (?). gouvernement democratique ne peuvent vouloir dire qu'une chose. Ies mots democraţie.t. Zic. Iată o nouă dovadă a faptului ca diabolica vocabulă este o puşcă încărcată a cărei manevrare nu trebuie lăsată la discreţia acelor pigmei ai gîndirii care sînt politicienii. contradictorii: democraţia unuia era antidemocraţia celorlalţi doi. suivant la vraie signification des mots: un gouvernement auquel le peuple prend une pârtie plus ou moins grande. Or. pentru că a fost rostită şi subscrisă acolo de nişte bărbaţi care-i dădeau înţelesuri diferite. că „elle immaterialise le despotisme" [„imaterializează despotismul" — n. Atîta timp cît nu vom izbuti să le definim cu claritate şi să cădem de acord asupra definiţiei. nicidecum realitatea care s-ar putea ascunde îndărătul lui. Vocabula democraţie s-a prostituat pentru că i-a primit deasupra ei pe bărbaţii cei mai diferiţi. şi o spunea mai energic decît noi: icai y&p f| 8î|U0KpaTta f) xeteuxaia xvpawic. cuvintele democraţie. măcar ca idee. El e cel care ne spune. une monarchie democratique.] Nu se poate spune că definiţia lui Tocqueville ar salva cuvîntul democraţie de confuzia lui înnăscută. asupra lor cadă întreaga responsabilitate a eşecului1. guvernare democratică nu pot spune decît un singur lucru. Faptul e cu prisosinţă cunoscut şi dacă eu îl repet acum ceva mai energic e doar pentru că — subliniez — e suficient să-1 enunţi ca să dovedeşti că nu pe cuvinte ca acesta poate fi util şi salutar să sprijini pîrghia spre a ridica situaţia politică a lumii. de bună seamă. on vivra dans une confusion d'idees inextricable. Cuvîntul democraţie. A mai scris Halieutica (Poemul pescuitului) şi Pontica (Navigaţii marine). A numi democratică o guvernare în care nu se regăseşte libertatea politică înseamnă a spune o absurditate palpabilă conform sensului adevărat al cuvîntului. ba mai mult. 10. Pentru englez. dar nici măcar aceştia doi nu coincideau suficient în privinţa sensului ei. vă rog să reţineţi. duce la absolutismul majoritar." — N. Căci este foarte clar că democraţia. gouvernement democratique. ar putea revela o radicală necunoaştere a ceea ce e democraţia. cuvîntul „democraţie" a fost întotdeauna de o incoercibilă echivocitate. este duşmanul libertăţii şi. (N. cuvîntul. MATINALIŞTI ŞI VESPERALIŞTI 33 ce se spunea din vechime. vocabula aceasta a devenit însă o prostituată. definiţia lui Tocqueville. au grand avantage des demagogues et des despotes. a devenit stupid şi fraudulos.) 1 La drept vorbind. pp. ca semnificaţie. democraţia americană este acea constituţie care-i permite poporului să-şi aleagă la fiecare patru ani un nou tiran. c'est dire une absurdite palpable suivant le veritable sens du mot. guvernare democratică. cred contrariul. toate credinţele şi toate afirmaţiile s-au vulgarizat — vulgata. printre altele. conform adevăratei semnificaţii a cuvintelor: o guvernare la care poporul ia parte într-o mai mare sau mai mică măsură." (Melanges. Sensul lor e intim legat de ideea de libertate politică. autor al unui Poem al vînătorii (Cynegetica). c'est l'emploi qu'on fait de ces mots: democraţie. 184-185). . în ciuda faptului că el şi-a închinat întreaga viaţă studierii sale. Dar printr-o firească iluzie optică.32 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM INTRODUCERE. din care s-au păstrat 425 de hexametri. vom trăi într-o inextricabilă confuzie de idei. După Ialta.]. b 5-6). Or. ceva relativ controlabil. dacă nu e moderată de alte forţe străine ei. Prezidenţialismul ar fi simţit de către englez ca o tiranie cu pulsaţie periodică ritmată lustral. bunăoară. prin propria-i pondere. Tocqueville are însă mult mai mult şi mai bine de spus despre democraţie. mulţi europeni prea puţin pătrunzători cred că e vorba de d'institutions qui sont favorables â la condition du peuple. încă de pe la 1850 Tocqueville spunea: „Ce qui jette le plus de confusion dans l'esprit. Appeler democratique un gouvernement ou la liberte politique ne se trouve pas. Tant qu'on n'arrivera pas a Ies definir clairement et â s'entendre sur la definition.

şi chiar şi creştinismul recunoaşte că primul lucru pe care 1-a făcut omul. ca să-mi fac profeţia convingătoare. ţinute cu prilejul bicentenarului lui Goethe. sub angoase şi dureri şi mizerii stă să se nască o nouă figură de existenţă umană. în care se păstrează cea mai veche experienţă umană. dimpotrivă. ca om natural şi nu supranatural. ci matinalişti. te simţi căzînd — a fi cuprins de îndoieli însemnează a cădea —. care este îndoiala. deşi sîntem foarte puţini. ne sînt puse sub semnul întrebării nu este. faptul că toate principiile noastre.34 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM INTRODUCERE. Cînd simte că se scufundă. într-un sens mult mai adînc şi mai puţin fictiv decît acela gîndit de el. [Vezi conferinţele din Statele Unite ale Americii de Nord. grupului matinaliştilor." Omul are nevoie de credinţă." (Ar. dar cei ce mă urmează-au ce să facă. putem repeta ceea ce spunea înaintaşul nostru Descartes. cînd a încetat să fie supranatural şi s-a transformat în om istoric. desigur. omul iese la suprafaţă şi se ridică din elementul parcă lichid. Mă alătur.) Admirabilă expresie pe care o posedă toate idiomurile noastre. Gîndim aşa. însemnează. voi spune deocamdată că. fluctuant şi abisal. multe şi foarte precise. te simţi naufragiat. Situaţia negativă devine pozitivă. cea mai esenţială: situaţia în care nu există o lume solidificată de credinţe care să te susţină şi să te poarte şi să te orienteze. aşadar. publicat tot în colecţia „Obras de Jose Ortega y Gasset". să amintim de Goethe: Die Deinen freilich konnen miissig ruhn. Dar această senzaţie de naufragiu e marele stimulent al omului. ci. (Ai tăi pot odihnindu-se să zacă. a devenit discutabil în Europa. deci exist. că în noi germinează o nouă formă de civilizaţie. şi anume un lucru pe care l-am subliniat în mod energic în faţa ascultătorilor mei americani1. cei care sîntem nu vesperalişti. „a cădea într-o mare de îndoieli". ci. prin a avea credinţă. fără excepţie. poate. desigur. atît de bine. Deşi nu-mi pot expune aici motivele. ci un element lichid în care te simţi pierdut. Civilizaţia europeană se îndoieşte adînc de sine însăşi. o situaţie tristă. Pe cei care gîndesc astfel îi numesc vesperalişti. a fost să-şi piardă credinţa şi să se afle într-o mare de îndoieli. îndoiala. ce chevalier frangais quipartit d'un si bon pas2: „Mă îndoiesc. avem de a face cu un crepuscul matinal. Ea. Trebuie să mai adaug însă numaidecît ceva pentru ca diagnosticul meu asupra situaţiei prin care trece Europa să nu întârzie. a te afla într-o mare de îndoieli". de a fi cu maximă intensitate. energiile sale cele mai profunde reacţionează. braţele i se zbat ca să reurce la suprafaţă. printr-o ateroscleroză a convingerilor lor. de aceea am folosit-o aşa. Orice civilizaţie s-a născut sau a renăscut ca o mişcare natatorie de . (Doar în spaniolă găsim formularea perfectă cu expresia „caer en un mar de dudas". MATINALIŞTI ŞI VESPERALIŞTI 35 crepusculul vesperal. prin urmare că. Cînd însă nu se pune problema de a ne odihni.) Atunci cînd nu se pune problema de a te odihni. Doch wer mirfolgt hat immer was zu tun. Totul. Celelalte limbi spun doar „a te găsi. în volumul Goethe — Dilthey. după judecata mea.t. — N. dimpotrivă.) 1 are nevoie de convingeri ca de un sol şi de un teren ferm pe care să se poată întinde şi odihni. este elementul creator şi stratul cel mai profund şi mai substanţial al omului. neapărat.] 2 „Acel cavaler francez care a pornit. deplorabilă sau agonică. cu dreptul. t. fiindcă acesta cu siguranţă nu a început. sub catastrofele aparente — în istorie catastrofele sînt mai puţin profunde decît le apar celor contemporani cu ele —. Bine-ar fi să fie aşa! Nu-mi aduc aminte ca vreo civilizaţie să fi murit de pe urma unui atac de dubitaţie. Naufragiatul se transformă în înotător. prin urmare de a crea. Faptul că civilizaţia noastră ne-a devenit problematică. Cred că-mi aduc aminte mai degrabă că civilizaţiile au murit de obicei printr-o pietrificare a crezului lor tradiţional.

t. retipărită mai tîrziu în colecţia Alianza-Universidad. pentru cei ruinaţi."1 Aceste fraze. Istoria ţine de categoria schimbării.. N-am avea pe unde să mai călcăm. ne parvine în melodicitatea stilului lor. sigur. „Ideea generală. e sempre fia che'l mal succeda al bene e ii bene al male. Căci de multe ori viaţa îşi ia. perceptibile cu ochiul liber — penuria economică. tocmai prin propriul rău. III c. Humanitas. ni-1 evocă pe cel mai bun Chateaubriand. vedem în primul rînd doar. întrucît..2 („Şi-a fost mereu şi fi-va pe pămînt / că rău şi bine veşnic îşi urmează / şi unul altuia cauză-şi sînt. inspirat de un profund pesimism. Care călător rătăcind printre ruinele Cartaginei. aşadar. şi romantica rezonanţă care. Madrid. 1 . fac parte din economia intimă a istoriei. asemeni unei cochilii de melc marin. pentru ca apoi să dispară. în latura sa negativă. care era foarte „machiavelic". categoria ce se înfăţişează în primul rînd în legătură cu această perindare neîncetată de indivizi şi popoare. MATINALIŞTI ŞI VESPERALIŞTI 37 care nu deplînge pierderi personale ori spulberarea ţelurilor proprii. p. Persepolisului sau Romei nu se lasă dus de gîndul vremelniciei imperiilor şi oamenilor şi nu este cuprins de tristeţe pentru ceea ce a fost cîndva viaţă plină de sevă şi de bogăţie ? — Tristeţe 1 Bolingbroke îi scrie lui Swift. care fiinţează o bucată de timp. O umanitate fără catastrofe ar cădea în indolenţă." — N." Bolingbroke.-N. Ruinele. produce un precipitat: acest precipitat este noua credinţă din care va trăi noua epocă. îşi aminteşte poate ideile marelui Niccolo despre corruzione ca factor al istoriei. „Introducere". ci şi cu eleganţă. văzînd în ea ceea ce şi este: ceva normal în istorie. 103. obişnuieşte să vadă la corruzione ca pe un proces ce duce din rău în mai rău. Dar Machiavelli. Bun. t. sînt impresionante. şi ce ? N-ar putea fi oare un noroc ? Cei care au o concepţie magică despre istorie nu o vor admite.36 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM salvare. ireversibil. un chip care se numeşte dezastru. sînt o piesă necesară în funcţionarea destinului uman. la 6 mai 1730: „O corupţie naţională nu se poate vindeca decît prin calamităţi naţionale. Gîndul că toate construcţiile trecutului s-ar fi păstrat îl resimţim ca pe un coşmar. fiind. Această luptă secretă a fiecărui om cu dubiile sale intime. să se comporte faţă de înfiorătoarea lor catastrofă nu numai cu demnitate. o dobîndim privind îndeaproape rămăşiţele a ceea ce a fost cîndva măreţie. 71. (Autorul foloseşte traducerea lui Jose Gaos. efectiv. ruine. dar şi mai teribil ar fi dacă istoria nu ar fi capabilă de ruine. îndeosebi pe germani. De sub fenomenele superficiale. deşi acesta. V. confuzionismul politic —. traducere de Petru Drăghici şi Radu Stoichiţă. publicată iniţial de Revista de Occidente. este schimbarea. e l'un sempre cagion de Paltro sia. care nu credea în magie. Palmirei. recunoaşte că uneori corupţia duce. 1978.) 2 L'asino d'oro. la o reapariţie a virtu-ţii. La începutul cărţii sale Prelegeri de filozofie a istoriei universale. una dintre înfăţişările pe care le poate lua viaţa. şi-ar pierde întreaga putere creatoare1. INTRODUCERE. învăţase din Polibiu doctrina potrivit căreia istoria lucrează ciclic. Tocmai de aceea aş vrea să îndemn insistent. înţelegerea acestei schimbări. prin urmare. omul european începe să iasă la suprafaţă din catastrofă şi graţie catastrofei! Căci se cade să observăm că toate catastrofele ţin de normalitatea istoriei.) Prelegeri de filozofie a istoriei. ci tristeţe pentru prăbuşirea unor forme de viaţă omenească pline de strălucire şi cu o bogată cultură. Ruinele sînt. în incinta solitară a sufletului său. ne spune: Ed e. Hegel spune că atunci cînd ne întoarcem privirea spre trecut. teribile. e sempre fu. 1997. minunat dăltuite.

înăuntrul acestui schelet. Nu întîmplător unul dintre cuvintele spaniole existente azi în toate limbile occidentale şi mai cu seamă în germană este DesesperadoPolitik.t." —N. Sînteţi cazaţi parcă în cuşca toracică a unui stîrv gigantic. Eliberaţi-vă cît mai curînd cu putinţă de tot ceea ce. germanii.t. Piu val d'ogni vittoria un bel soffrire („Mai mult decît să-nvingi e demn să suferi" — n.). trăiţi în mai toate oraşele dumneavoastră în interiorul unui schelet imens. literat genovez.38 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM INTRODUCERE. este un pur efect traumatic al teribilei catastrofe şi rămîneţi doar cu esenţialul care. îndărătul ruinelor se ascunde reîntinerirea. indiferent ce s-a petrecut. ca pe tot ce e al poporului meu. 0 ştia şi Goethe cînd ne spune: Denn alles muss zu nichts zerfallen Weil es im Sein beharren soli. Sper ca de data asta să nu fie aşa. Totul ne face să ne gîndim că e vorba de o înfrîngere universală. Nu-i cere vieţii nici măcar trăirea. is torice şi ocazionale şi al unei scrieri inedite. nu e mai puţin sigur că trăsăturile lui se deosebesc de astă dată foarte puţin de cele pe care le afişează faţa numită victorie. ca spanioli. în actuala dumneavoastră stare de spirit. profesorul Curtius îmi cita vorbele în revista Merkur — că germanii obişnuiau să fie pregătiţi pentru înfrîngere.t. Bellezze dantesche. Dar oare nu asta e condiţia inevitabilă ca să putem visa la o victorie universală ? Una dintre caracteristicile cele mai profunde şi mai radical noi care încep să se manifeste în cultura germinantă în noi este convingerea că nu este cel mai bine ca lucrurile şi destinele să fie permanente. insinuează tînărul iezuit Pastorini1 în celebrul său sonet închinat Genovei devastate de francezi în 1684. să ştim a profita de împrejurare. e mereu gata s-o accepte. Dumneavoastră. cu o seninătate. constă în aceste două lucruri: unul. profesor de filozofie şi teologie. ne place şi scheleticul. acum cîteva săptămîni. un revers. Asta ne dă o neîntrecută libertate în faţa vieţii şi mulţumită ei reacţionăm totdeauna în aceste situaţii ultime în care s-au pierdut toate speranţele.) 1 vile. Dacă însă e sigur că pentru dumneavoastră viaţa s-a prezentat cu acel chip care se numeşte înfrîngere. altul. un avînt. Doar vesperaliştii . Spuneam în 1916 — şi. ceea ce ni s-a întîmplat e puţin important. (N. („Căci totul trebuie distrus să fie. un zîmbet tineresc dea dreptul exemplare — şi folosesc cuvîntul astenic „exemplare" ca să las să se odihnească termenul de „eroice". Din acest motiv ne-am specializat în războaie de independenţă şi în războaie ciGiovanni Battista Pastorini (1650-1737). dumneavoastră continuaţi a fi decişi a trăi. Bunul jucător de pelotă ia mingea de unde îi ajunge. Pentru noi spaniolii asta nu e ceva prea grav. imuabile. MATINALIŞTI ŞI VESPERALIŞTI 39 în fond. care sînt războaie ale deznădejdii.) Dar categoria schimbării. iezuit. Autor de poezii morale. / dacă-n fiinţă e să dăinuiască. Puterea cea mai mare şi mai autentică a spaniolului estă că nu pune condiţii vieţii. pentru că nouă. o port asemeni unui fluid ce-mi curge prin vine. Este dispus în orice clipă să o părăsească simplu şi fără surplus de literatură. acceptarea calmă. sub orice înfăţişare i s-ar prezenta. a mutaţiei — categorie esenţială în istorie — are. nelimitata capacitate de reacţie energică remanentă în poporul german şi care face din el unicul popor încă tînăr din Occident. unul din puţinele folosite în ultimii ani fără nici un fel de restricţii —. m-a făcut să percep cu mai multă claritate cum. religioase. Această tradiţie a poporului meu pe care. potrivit lui Hegel. după judecata mea. decisiv este ca. demnă şi chiar elegantă a dezastrului.

In fine.40 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM SOCIETATEA EUROPEANA 41 sînt interesaţi ca totul să dăinuiască. Dar substanţa omului nu e dăinuirea. Un pic altfel. care însă a fost întotdeauna surghiunit din cetatea filozofică extra muros. ca gemenii Eteocle şi Polinice în sînul matern. în mijlocul unei lumi în permanentă mişcare. Căci a fost un făcut că. Una din cele mai grave erori ale gîndirii „moderne". fiecare nou principiu uniform fertiliza diversificarea. pînă şi ideea extravagantă a secolului al XVIII-lea potrivit căreia toate popoarele trebuie să aibă o constituţie identică are efectul de a trezi romantic conştiinţa diferenţială a naţionalităţilor. între ele şi deasupra lor se crea treptat un repertoriu comun de idei. a fost aceea de a confunda societatea cu asocierea. ci mişcarea. unele popoare din Occident au încercat să se anihileze reciproc. care. cu vorbele lui Goethe: Ein Wandelndes. este el însuşi mobil. Cu alte cuvinte. Aşa cum spunea Carol Quintul despre Francisc I: „Vărul meu Francisc şi cu mine sîntem absolut de acord: fiecare dintre noi vrea Milanul. aceasta separă obiceiurile.  [SOCIETATEA EUROPEANĂ] Roiul de popoare occidentale care. pură" creează stilurile intelectuale distincte care modelează diferenţial pînă şi abstracţiile extreme ale lucrării matematice. Firesc şi ineluctabil. pe măsură ce fiecare îşi forma încetul cu încetul geniul specific. care constituie actualitatea noastră nemijlocită. lupte emulative. cu aproxi- . Războaiele intereuropene au manifestat aproape întotdeauna un stil curios care le face foarte asemănătoare cu gîlcevile domestice. — N. şi ca o culminaţie. de la Otto al III-lea — mişcare si acţiune într-un spaţiu sau cadru comun.. Se luptau în pîntecele Europei. Evită anihilarea duşmanului şi sînt mai degrabă întreceri.. în acest ultim război. sau precum disputele unor moştenitori pentru împărţirea unui legat de familie. Ideea creştină dă naştere bisericilor naţionale. ale căror consecinţe indirecte le resimţim încă si azi. das in uns und mit uns wandelt 1. a pornit în zbor deasupra istoriei s-a caracterizat totdeauna printr-o formă de viaţă duală. uzurile. în acelaşi timp. Dimpotrivă. Cel mai puţin important este că spaţiului istoric comun unde toate seminţiile din Occident se simţeau ca acasă îi corespunde un spaţiu fizic pe care geografia îl denumeşte Europa. Şi e un fapt că pentru aceste popoare zise europene existenţa a fost totdeauna — în mod evident începînd din secolul al Xl-lea. limba. dreptul. Sau. Eadem sed aliter. trebuie să fie înţeles cu un anumit grad superlativ de paradox. amintirea Imperium-ului roman inspiră diversele forme de Stat. maniere şi entuziasme. Pentru că în ele omogenitatea nu a fost străină de diversitate.) Pe acest fundal. ca un răufăcător. Noi însă ne îndreptăm prova către o cultură. cel mai genial dintre gînditori. puterea politică.t. Convieţuirea îmbrăca indiferent un aspect pacific sau combativ. „restauraţia literelor clasice" din secolul al XV-lea declanşează literaturile divergente. precum cele ale flăcăilor dintr-un sat. 2. Mai mult încă: acest destin care le făcea. din ruinele lumii vechi. Ţinem de sămînţa lui Heraclit. incitîndu-1 oarecum pe fiecare la vocaţia sa particulară. care e. toate merg la fel. pentru fiecare a trăi însemna a convieţui cu celelalte. Fie-ne deviză: Mobilis in mobile. ştiinţa şi principiul unitar al omului ca „raţiune 1 Cotta'sche Jubilaums-Ausgabe. Spaţiul istoric la care mă refer se măsoară după raza de convieţuire efectivă şi prelungită. (O entitate schimbătoare care în noi şi cu noi se schimbă. 253." Pentru prima oară. progresiv omogene şi progresiv diverse. să încercăm a spune ceva despre Europa. unica adecvată pentru o fiinţă ca omul.

nu e aici locul ca să demonstrăm cum şi de ce stau aşa lucrurile. uzuri.42 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM SOCIETATEA EUROPEANĂ 43 maţie. Comunitatea de viaţă într-un sistem de uzuri poate cunoaşte cele mai diverse grade de densitate. Pentru că dreptul. 1980. Din contră. Humanitas. Nu trebuie să mire. totuna. 1994.) 1 . lege. din Revolta maselor. mi se pare — şi rog să mi se ierte obrăznicia — a avea o idee destul de confuză şi de ridicolă despre ceea ce este dreptul. puterea publică nu sînt decît uzuri —. le era preexisOpinia publică europeană a fost în asemenea măsură o realitate. O societate nu se constituie prin acordul voinţelor. la fel de avansat ca şi cel al membrilor săi componenţi. în acea societate preexistentă. Ideea de societate ca reuniune contractuală e cea mai nebunească încercare făcută vreodată de a pune carul înaintea boilor. (Vezi şi versiunea românească a lui Coman Lupu. .]. fizicianul ilustru şi romancierul au îndeobşte despre aceste lucruri concepte vrednice de un bărbier de mahala. profesorul. Dar dacă o societate e ceea ce tocmai am spus. dacă mi se îngăduie expresia barocă. aşadar. naţiunile1. 2001. t. Bună parte din buimăceala actuală îşi are originea în incongruenţa dintre perfecţiunea ideilor noastre despre fenomenele fizice şi înapoierea scandaloasă a „ştiinţelor morale".N. adică lucrurile cu privire la care a opinat Europa. despre conţinuturile ei succesive. drept european. prin societate înţeleg convieţuirea unor oameni în cadrul unui sistem determinat de uzuri — pentru că dreptul. Riguros vorbind. individ. orice acord al unor voinţe presupune existenţa unei societăţi. să includă un număr mai mare sau mai mic de „laturi ale vieţii". va apărea sub titlul El hombre y la gente2. De la uriaşul Dilthey ştim că viaţa are laturi şi că ea este eben mehrseitig [„anume multilaterală" —n. Humanitas. ca nuclee mai dense de socializare. realitatea „drept" — nu ideile despre el ale filozofului. sînt extrase din „Prefaţă pentru francezi". Veţi putea găsi curînd toate acestea într-o carte a mea care. colectivitate. t. opinie publică europeană. că Europa ca societate a existat înainte de existenţa naţiunilor europene. izbindu-se de teribilele conflicte publice ale prezentului.J] 2 Omul şi mulţimea. Din păcate. opinia publică. în acest sens. juristului sau demagogului — este. o colectivitate chiar în sensul pe care-1 au aceste cuvinte aplicate fiecăreia dintre naţiunile care o alcătuiesc. [Cele cinci paragrafe anterioare. cu adăugiri sau suprimări. românească. preponderenţa acelei opinii confuze şi ridicole despre drept. Acea societate manifestă toate atributele inerente ei: există obiceiuri europene. putere publică europeană. (N. 2002. trad. Ministrul. fiindcă una din cele mai mari nefericiri ale vremii este că oamenii din Occident. Mai mult. justiţie. naţiunile din Occident s-au format încetul cu încetul. revoluţie etc. Voiam să sugerez că popoarele europene sînt de multă vreme o societate. pe de altă parte. o secreţie spontană a societăţii şi nu poate fi altceva. contrariul celei dintîi. pare mai presus de orice îndoială că Europa a fost aşa ceva. peste cîteva luni. Dar toate aceste fenomene sociale se produc în forma adecvată stadiului evolutiv în care se găseşte societatea europeană şi care este. încît reclamă o dublă cercetare suficient de minuţioasă despre formele sociale în care s-a produs şi manifestat sau semnalat. evident. ed. iar acordul nu poate sta decît în precizarea unei forme sau alteia din acea convieţuire. Nu e absolut firesc că tocmai bărbierul de mahala a fost cel care a dat tonul trecutului nostru nemijlocit ? Să ne întoarcem însă la drumul nostru. a 2-a. gradul respectiv depinde de faptul ca sistemul de uzuri să fie mai mult sau mai puţin compact sau. pe de o parte. A voi ca dreptul să guverneze relaţiile dintre fiinţe care nu au trăit mai înainte într-o societate efectivă.t. uzuri europene. iar pe de alta. ca un cadru social. a unor oameni care convieţuiesc. în interiorul mai amplei societăţi europene care. sau pomenit echipaţi cu o garnitură arhaică şi foarte greoaie de noţiuni despre ceea ce însemnează societate.

ea există încă dinaintea naţiunilor astăzi atît de clar profilate. o eroare gravă a crede că Europa este o figură utopică ce poate doar în viitor va izbuti să se realizeze. ca atare abstractă. este unicul principiu metodic spre a înţelege trecutul Occidentului şi. ca un ce sublim si transcendent. Acest spaţiu istoric impregnat de uzuri. mai mult. aşadar. cum altfel nici nu s-ar fi putut. departe de a fi un simplu program politic pentru viitorul imediat. Această viaţă diferită era. norme. cît ceva care se află aici încă dintr-un trecut îndepărtat. în acelaşi timp. suprapus celeilalte.44 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM DUALITATEA OMULUI GOTIC 45 tentă. pe Cato sau pe Virgiliu. chiar cu deplina conştiinţă a faptului că supunem astfel unei contracţii toate secolele şi formele de viaţă medievale. încît aici se află cheia necesară pentru a ne înţelege istoria medievală.  [DUALITATEA OMULUI GOTIC] în fapt. Istoria Europei. fiindcă decadenţa civilizaţiei antice le aruncase într-o a doua copilărie —. mai adecvată mijloacelor lor mentale. una mai puţin densă. pe omul medieval. Tot acest sistem secund de uzuri se prăvălea. mai intimă. pe care îl vom numi „omul gotic". Civilizaţia Imperiului roman era produsul tîrziu al unei civilizaţii foarte bătrîne. popoarele de multă vreme romanizate. Dar. simţeau că aparţin unui enorm spaţiu istoric care era întregul Occident. imagini. ca forme specifice de societate. dezvoltării şi plenitudinii naţiunilor occidentale. în două societăţi. la altele. fabule. aria fiecărei naţiuni sau a ţinuturilor şi regiunilor limitate care au precedat. în mod cu totul special. atît seniorul feudal cît şi ţăranul. Pe de altă parte. voia. dar mai amplă. Dar tocmai din acest motiv — şi acesta e faptul omeneşte ciudat — omul gotic. pentru a ne clarifica actele războinice şi politice. actualele mari naţiuni. complicată şi. fiindcă aparţineau popoarelor germanice adolescente. pe scurt. evident. Europa. nu-1 înţelegeau ca lumea. a căror mentalitate era necoaptă şi elementară — la unele. în bună parte comune. ceva abscons. ca din exterior. în două spaţii istorice. poezie şi artă din toate acele veacuri. Pe de o parte. Ceea ce va fi într-adevăr necesar este a-i da acelei realităţi atît de vetuste o nouă formă. dacă am fi scăpat de această eroare. precum cel administrativ şi cel juridic. domnilor. dar mai redusă teritorial. „să se comporte cum se cuvine". din adîncul vieţii sale spontane şi nechibzuite. cum nici nu se putea altminteri. care-i ajungeau impuse din afară pentru a-1 supune acelor norme. se străduia cu o mişcătoare stîngăcie să dea ascultare acelor principii străine lui. atunci cînd. aflate încă de pe atunci în ultimele ei ceasuri. ceea ce făcea pînă la urmă era să interpreteze acea viaţă în marele spaţiu venerabil şi venerat al Imperiului prin in- . de unde le soseau numeroase principii. E. Lucrurile stau astfel în asemenea măsură. trăiau. în multe compartimente. a fost creat de către Imperiul roman şi figura geografică a naţiunilor ivite ulterior coincide în foarte mare măsură cu simpla împărţire administrativă a diocezelor din Imperiul tîrziu. Aceasta era porţiunea cea mai compactă. pentru a şi-i reprezenta pe Alexandru. se găseau nevoite să ducă o viaţă dublă. învăţături. nu poate fi înţeleasă dacă nu plecăm de la acest fapt radical: şi anume că omul european a trăit totdeauna. le rămînea mereu foarte distant. organismul rezidual al civilizaţiei romane. dar. Unitatea europeană. de un rafinament superlativ. mai spontane şi nemijlocite. care este istoria germinării. tehnici. să zicem. creaţiile în materie de gîndire. pentru a trăi acele imagini. alta mai densă. pe ogoarele lor cu un orizont extrem de îngust. Nu: Europa nu este doar şi exclusiv ceva viitor. pe bucata lor de pămînt. peste acei oameni noi şi ei îl primeau aşa cum era şi căutau să-1 instaleze în cadrul uriaş al vieţilor lor. am fi putut vedea cum structura vieţii şi sufletul omului gotic se ba- zează pe împrejurarea cu totul aparte că popoare noi.

Aceşti istorici literari sînt cu adevărat nostimi! Par a pleca de la un principiu indubitabil. de la nivelul măruntei lui vieţi primare. şi anume că poezia. aş zice. Dipylon era o poartă dublă în zidul de incintă al Atenei. Dacă ar fi fost sinceri. umanismul.46 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM EUROPENITATE ŞI NAŢIONALITATE 47 termediul micilor uzuri şi maniere şi apetituri şi idei ale strimtei lui existenţe megieşe. Dar exemplul cel mai convingător şi totodată omeneş te cel mai ciudat este că isprava cea mai înaltă. şi dumneavoastră. ca să aplicăm în istoria generală un termen făurit în istoria artei. aşa cum manieriste sînt urnele de la Dipylon. nu poate fi înţeleasă decît dacă o contemplăm cu ajutorul acestei scheme şi acestei optici a primitivismului — prin urmare. pe Homer nu-1 înţelege cine nu vede în el un poet manierist. deoarece cu ajutorul ei se străduiau să nu mai fie oameni cotidieni. De aici încîntătoarea ingenuitate a manifestărilor lui. şi îndeosebi cea aflată la începuturi. încît. cu două etaje — se poate explica misterul poeziei trubadureşti. imens firmament plin de ocheadele divine ale stelelor sub care se simţea protejat.Cr.t. (N. şi către înălţimile căruia aspira. ca Verlaine. încă oarecum disperse şi divergente. ■  [PENDULARE ÎNTRE NAŢIONALITATE] EUROPENITATE ŞI Fiecare dintre popoarele cărora le aparţinem. filolog clasic german. şarmul pictorilor aşa-zişi primitivi constă în faptul că reprezintă viaţa Fecioarei ca şi cum ar fi cea a unei femei de treabă dintr-un sat flamand sau italian care tocmai născuse. _________ 1 Numai plecînd de la acest principiu — adică de la această structură specifică a sufletului gotic. ceea ce făceau nu li s-ar fi părut „poezie". dar şi cea mai extravagantă din Evul Mediu. încît.) Marii seniori feudali şi regii se duceau în Orient la fel de liniştiţi ca şi cum ar fi plecat la o răfuială cu vreun vecin sîcîitor. Acest snobism constitutiv era tot ce poate fi mai încîntător. pe care noi o percepem ca „primitivism". a obligaţiei de a exista simultan într-un dublu spa ţiu istoric1. (E drept că eu unul sînt atît de heterodox. spontană şi „vernaculară". care era şi trebuia să fie fable convenite. Pentru că realitatea a fost mai degrabă contrariul. amestecate poate cu elemente nu mai puţin convenţionale provenind de la curţile maure. dreptul roman. ci să se eternizeze într-o pseudoexistenţă miraculoasă. de o lume eterică şi sublimă care nu putea prinde consistenţă şi nu exista decît datorită unor „convenţii" derivate de la poeţii erotici minori latini. ci era pur manierism. Reţineţi că graţia. prin urmare. pe de o parte. comun cu celeomul gotic de la finele secolului al Xl-lea şi din secolul al XH-lea. se supără pe trubaduri şi. ceea ce dovedeşte cît de puţin se pricep la poezie. faptul că acest prim lirism european dintr-o limbă romanică nu consta în exprimarea unor sentimente autentic trăite. iar pe marele Alexandru ca şi cum ar fi fost un căpitan de miliţie citadină sau ca pe un condottiere oarecare. caută cu luminarea printre sutele de mii de versuri unele despre care cred că pot fi considerate „sincere". . o structură. a fost construită în epoca lui Temistocle şi refăcută în sec. şi francezii. şi britanicii etc. era un snob genial al marii vieţi occidentale. aş zice că omul gotic. a trăit permanent de-a lungul istoriei sale acea formă duală de viaţă: pe cea care îi vine din fondul său european. trebuie să fie sinceră.) Pentru 1 Wolfgang Schadewaldt (1900-1974). mai emoţionant şi mai respectabil în el. după judecata mea. Şi aceeaşi atitudine o găsim dacă ne reprezentăm cum absorbea omul gotic vetustele forme culturale preexistente create de către antici. In aceste receptări succesive iese la suprafaţa popoarelor europene în curs de formare. al III-lea î. şi anume Cruciadele. dimpotrivă. pe de alta. ci. Istoricii literari semnalează totdeauna cu surprindere. dar nu-1 explică niciodată. dar imaginară. iniţial al spaţiului social „Europa". şi eu. înnobilat. scolastica. pe care Schadewaldt1 le consideră ca fiind aproximativ contemporane cu el. fondul prim. în dreptul cartierului olarilor. compunerea de poezii era o operaţie care nu ţinea de viaţa lui nemijlocită. Asta presupune însă o idee pozitivă despre snobism şi înţelegerea faptului că snobismul a fost întotdeauna umilul Cirenean care a pus umărul la ridicarea semnelor pe înălţimi. Ca să mă fac înţeles. Lucrul li se pare atît de eteroclit.

Şi iată că. trebuind s-o înveţe. Cum însă realitatea enunţată astfel are caracter social. se vorbeşte în fiecare ţară de căpitanii noştri. insuficient romanizaţi. dintre toate popoarele sale. de învăţaţii noştri. Irlandezii şi britanicii însă. identică în Galia şi în Dalmaţia. Omului de cultură medie ar trebui să-i spună ceva faptul că ceea ce numim strict „naţiuni" nu apare pe deplin în aria istorică pînă la sfîrşitul secolului al XVI-lea şi începutul celui de-al XVII-lea. dar mai cu seamă în secolul al XVII-lea şi în al XlX-lea. cel puţin o latină mai bună. Unul se găseşte în zorii istoriei europene: e secolul lui Carol cel Mare. Contrar acestei împrejurări întîlnim. viceversa. care s-a creat peste acel fond. Printr-una din ele trăieşte în marea societate europeană constituită de marele sistem de uzuri europene pe care. am zice familiare. evident. cu excepţia unor minime modulaţii. care s-a format de-a lungul veacurilor tîrzii ale Imperiului şi era. secole de particularism în care fondul comun european e mai puţin activ şi predominant. e foarte apropiat de epoca contemporană: este secolul al XVIII-lea. de ceea ce vom numi „europenism". întrucît aparţinuseră lumii romane. cel puţin cu o marcată frecvenţă şi intensitate. obişnuim să o numim „civilizaţia" sa. Alt secol de predominare europeană. creatoare şi caracteristică pentru ca la acea dată să sară în ochii tuturora că erau diferite de celelalte. Ei bine. au fost nevoiţi să înveţe o latină bună. bunăoară. Ca exemplu în primul caz să ne amintim doar două din aceste secole. aflate atunci în stadiul de germinare primară. expansiunea în aproape toată Europa a splendidei litere numite „minuscula carolingiană". urmate de veacuri în care particularitatea naţională se făcea remarcată la fiecare popor. dovadă curioasă a comunicabilităţii domestice. Popoarele romanice. cea mai puţin importantă era unitatea statală a aproape întregului Occident. nu vorbeau latina ca limbă maternă. Nimic mai caracteristic pentru unitatea vieţii colective pe toată aria geografică a Europei şi. vorbeau. Dar. Faptul acesta i-a obligat să o înveţe şi. Au fost veacuri în care societatea europeană predomina asupra vieţii particulare a fiecărui popor. şi pe cea diferenţială proprie. Nu sînt date întîmplătoare determinate de hazard. în Hispania şi în România. observăm că în el apare un ritm legat de predominarea pe care o cîştigă una dintre acele două dimensiuni asupra celeilalte. Atunci pentru prima oară. viceversa. în cutare veac din Evul Mediu. de poeţii . dacă privim sinoptic întregul trecut occidental. în cealaltă acţionează compor-tînduse conform repertoriului uzurilor sale particulare. adică diferenţiale. e important să subliniem şi că pe la 1600 realitatea „naţiuni" se şi prezintă cu toate atributele sale. Popoarele din Occident ajunseseră în dezvoltarea lor să-şi constituie o viaţă proprie suficient de bogată. Era o latină plebeie. din care provine scrisul nostru actual. In cadrul europenismului din veacul al IX-lea. ea trebuie să fie exprimată în termeni sociologici şi atunci o putem formula sau enunţa aşa: societatea particulară care este fiecare dintre naţiunile noastre are de la bun început două dimensiuni. încercînd o întoarcere la cultura Antichităţii. pe de-a-ntregul constituită. Astfel. decît următorul fapt paradoxal. ca limbaj nativ şi vernacular. fiindcă e foarte bine cunoscut. cu o expresie deloc fericită. Carol cel Mare a trebuit să-1 cheme din Insulele Britanice pe Alcuin cu discipolii săi ca să dea lecţii de latină popoarelor romanice. ca atare. astfel încît apare ca un orizont ce închide peisajul vieţii internaţionale. Despre el nu e nevoie să spunem nimic.48 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM EUROPENITATE ŞI NAŢIONALITATE 49 lalte. Dar această latină era cea numită „latina vulgară". şi lăstarul de cultură intelectual numit „Renaşterea carolingiană". latina. Mult mai glăsuitoare în privinţa comunităţii efective existente este. simplificată şi degenerată.

copilul îşi pierde fontanela. porţiune limitată a capului unde oasele craniene nu sînt încă pe deplin suturate. Nici un popor european nu s-ar fi recunoscut pe sine însuşi ca naţiune în opoziţie. pînă atunci unitare. englezii ne-au luat-o înainte în toate domeniile. Diferenţierea conştientă de aceştia ar fi avut şi. dar. din conştiinţa naţionalităţii şi. cît şi comportamentul ei de azi. îi aparţine ineluctabil pluralitatea . Astfel. avîndu-şi primele manifestări. de bună seamă. Fenomenul e normal şi corespunde fenomenului care se petrece. Acest fapt ne dezvăluie. cînd. altă semnificaţie. în aceşti ani ai secolului al XVII-lea. în chip precis şi exclusiv. această dispersie relativă a culturii superioare europene. spaniolii s-au simţit incomodaţi şi iritaţi pentru că încă nu ştia să vorbească spaniola. Această mişcare către o conştiinţă a naţionalităţii se vesteşte cu claritate încă de la începuturile secolului anterior. la rîndul său. în treacăt. Una este aceea că poporul englez s-a simţit naţiune mult mai devreme decît continentalii. comportă totuşi două mari excepţii. Acest fapt general. şi anume: precedenţa poporului britanic în raport cu popoarele continentale în aproape toate formele de viaţă. la 1517. uneori la cîţiva ani de la naştere. Voi adăuga doar că acest precursorat în conştiinţa naţionalităţii din partea englezilor nu e decît un caz particular a ceva ce n-a fost bine observat şi care ar putea fi considerat prea bine ca o lege în evoluţia Occidentului. ca atare. să zicem. adică în secolul cînd se extinde în toată Europa şi triumfă pretutindeni forţa supranaţională a Umanismului. enigmatic pentru mulţi dintre noi. Pentru scopul nostru prezent e de ajuns să ne reamintim în mod energic împrejurarea că Anglia este. cu alte popoare europene cu care. era profilul cu care se prezenta atunci marea societate europeană. a şi avut.. sublinierea lor fiind de maximă însemnătate. naţiunile noastre devin organisme complete şi conştiinţa acestui fapt le face să se închidă — relativ — unele faţă de celelalte. Nu am timp acum să explic din ce motive. că o naţiune nu poate fi niciodată una singură. Cu excepţia muzicii şi a picturii. a literaturilor naţionale.. A fost contrapunerea faţă de Islam şi aceasta se întemeiase pe conştiinţa apartenenţei la Occident în opoziţie cu Orientul. De notat cum încă de la apariţia sa. patruzeci de ani mai tîrziu. o dată cu deplina lor formare şi pe care anatomiştii şi fiziologii îl numesc „obliterare". curios fenomen!. închiderea sau ocluziunea mai cu seamă a sistemului osos. Nimic mai reprezentativ şi mai lămuritor pentru acea — am zice — dualitate unitară Europa-Naţiune ca ivirea. s-a produs tocmai ca efect al unei mişcări europene în mod expres unitare şi comune: Umanismul. după o vreme. prin urmare diferenţiale. pe flamanzi i-a supărat că nu le putea vorbi în flamandă. în acelaşi timp. Creştinătate. cea mai veche din Europa şi tocmai acestui fapt i se datorează atît ciudata şi foarte particulara ei situaţie actuală. strict şi deloc fumegos. în fapt. Şi viceversa. şi anume că naţiunile europene apar în jurul anului 1600 pe deplin constituite ca naţiuni. în secolul al XVI-lea. se simte şi se ştie în comunitate. . unde Occident însemna pe atunci. din existarea ca naţiune face parte o privire prin care fiecare popor se compară cu altele. cu arabii. ci.50 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM EUROPENITATE 51 ŞI NAŢIONALITATE noştri. Creştinătate însemna Europa. în corpurile organice. Cînd Carol Quintul a sosit în Spania. încă parţiale şi mai degrabă doar simptomatice. nu cu oricare altele. conştient naţionale. ca naţiune. cea diferenţiatoare naţională ! în secolul al XVII-lea. ca să-şi pună coroana. Este conştiinţa plenară a naţionalităţii. în primul rînd. Căci. într-atîta sînt de împletite într-o permanentă reciprocitate şi se inspiră una pe cealaltă ambele dimensiuni — cea comună occidentală. fiul său Filip al II-lea s-a dus să primească suveranitatea Flandrei. aşadar. Conceptului de naţiune. dar.

la rîndul lor. care sînt „locuri comune". o parte din aceste locuri comune constau în „opinia" Lucrul e incredibil. fiindcă pentru asta ar trebui să se dăruiască radical noii inspiraţii.). după judecata mea. în ordine mentală. figură atît de reprezentativă a lumii anglo-saxone actuale. Ed. Lucru stupe- . între 1800 şi 1830 germanii nu ştiau încă bine dacă sînt o naţiune şi nici cum anume sînt o naţiune. cu avantajul pentru cel dintîi că e o realitate precisă şi clară. ca şi cum niciodată n-ar fi existat naţiuni şi o solidă conştiinţă a naţionalităţii înaintea oricărui democratism. Cealaltă excepţie este Germania. O anumită parte a acestora sînt uzuri intelectuale. totuna.. s-ar cuveni. Or. pe cînd acesta nu e nici o realitate.t. tocmai de aceea. 0 societate — o spun încă o dată — este convieţuirea unor oameni sub presiunea unui sistem general de uzuri. rom. Or. să priceapă lucruri atît de elementare şi atît de evidente precum acela că tribalismul nu este un fapt omenesc mai puţin decent decît World Unionism-ul. nici o posibilitate concretă şi vizibilă şi nici nu conţine nimic precis şi transparent. £. ca şi cum tribul ar fi ceva respingător şi vrednic doar de dispreţ. în lucrarea sa^l Study ofHistory.). printre numeroase alte lucruri. ţinut la Instituto de Humanidades. Una interpretacion de la Historia Universal (En torno a Toynbee). 9 a primului său volum. realitatea socială se compune exclusiv din „locuri comune". ci că o face aruncîndu-i ca pe o insultă calificativul de tribalism. dar nu inexact — ca un spirit care-i face pe oameni să simtă. Pentru ca viitorul apropiat al Occidentului să nu continue a fi la fel de stupid cum a fost trecutul apropiat. să acţioneze şi să gîndească despre o parte a oricărei societăţi date ca şi cum acea parte ar fi totalitatea acelei societăţi » — n. ca oameni atît de influenţi precum Mr. să definească realitatea „naţiune" pur şi simplu ca pe o combinaţie de tribalism şi democraţie. care nu e nimic mai puţin decît Director ofStudies at the Royal Institute of International Affairs. ceea ce pretinde o doză de generozitate puţin frecventă în sufletul britanic. publicat în colecţia „Obras de Jose Ortega y Gasset" (trad. Ştiinţifică. aceste două excepţii — anticipaţia Angliei şi întîrzierea Germaniei —. afară de faptul că este o varietate a viciului solitar.] 1 Căci lucrul nu e deloc clar. care a întîrziat mult mai mult pînă să ajungă la o conştiinţă matură a naţionalităţii. 1999 — n. dar.  [IDEEA DE NAŢIUNE] fiant la un om născut în nobila naţiune care guvernează şi tutelează cele mai multe triburi1. „The spirit of Nationality is a sour ferment of the new wine of democracy in the bottles of Tribalism" („Spiritul naţio nalităţii este un ferment acid în vinul nou al democraţiei din sticlele tribalismului" —n. cîteva rînduri mai jos: „The spirit of Natio nality may be defined (negatively but not inaccurately) as a spirit which makes people feel and act and think about a part of any given society as though it were the whole of that society (« Spiritul naţionalităţii ar putea fi definit — negativ. cheia a ceea ce se va întîmpla în anii următori şi tocmai din acest motiv obţinerea unei clarificări şi precizări cu privire la ce anume este ceea ce numim „naţiuni" reprezintă o temă atît de importantă. Prin asta el urmăreşte să degradeze şi chiar să insulte ideea de naţiune. poate pretinde. dar autorul ni-1 aruncă efectiv în obraz la p. fără ezitări sau şovăieli. după cum o demonstrează faptul că un bărbat ca Toynbee. în această exhalaţie a lui Toynbee cel mai mult mă irită nu împrejurarea că nu cunoaşte ce este o naţiune şi nici faptul că denigrează această realitate. t.) şi. opinii valabile în corpul so cial care funcţionează mecanic în indivizi sau.52 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM IDEEA DE NAŢIUNE 53 N-au făcut-o aproape niciodată cu strălucire. în ceea ce priveşte gradul lor de conştiinţă a naţionalităţii sînt. chiar dacă sînt obligat să o spun cît mai succint cu putinţă. adică „modalităţi topice" de a gîndi. [Vezi cursul. Toynbee." Aduc aici aceste texte de rău augur pentru a-i permite citito rului să compare cu asta ceea ce cred că trebuie să spun despre naţiune.

pretinde că trece prin sită în integralitatea ei istoria universală. sociolog şi etnolog german (1867-1953). Toynbee. pentru a trece. apărută în 1931.54 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM IDEEA DE NAŢIUNE 55 valabilă potrivit căreia membrii individuali ai societăţii îi aparţin acesteia şi că această societate are o formă determinată pe care o vom numi „Ideea" ei. că e lipsită de fertilitate în viitor şi că. la articularea naţiunilor europene într-o unitate politică supra sau ultranaţională (care este contrariul oricărui internaţionalism). 1 Alfred Vierkandt.) pene au ajuns într-un moment cînd nu se mai pot salva decît dacă izbutesc să se depăşească pe ele însele ca naţiuni. partea a Ii-a. pe scurt. că colectivitatea în chestiune provine genealogic vorbind din anumiţi strămoşi comuni tuturora sau celei mai mari părţi a membrilor săi. aveam să le vedem trecînd rapid de la o existenţă în plină formă şi la un rol de conducere în lume la situaţia de a lîncezi vulgarizate1. cum stau de obicei lucrurile. Acum mai bine de douăzeci de ani. este istoriceşte imposibilă. ci e de o supremă şi urgentă gravitate. (N. în cartea lui. Nimic nu se opune ca adeziunea la o formă politică. cu evident folos. în prezent. prin-trun mecanism inexorabil legat de democraţie — deşi. dacă nu începea numaidecît o muncă energică în toate ţările noastre. timpul pe care 1-a cheltuit ca să citeze alandala versuri din Horaţiu şi Virgiliu. Aşa a procedat Anglia pînă în ultimii ani. Pînă acum nu s-au dat decît cîteva definiţii destul de rudimentare şi de aici provine ruşinoasa lipsă de claritate din gîndirea istoricilor şi politicienilor. Dintre ele îl voi lua pe acesta pentru că îi aparţine lui Tocqueville. putea. scoteam strigăte de alarmă adresate minorităţilor politice conducătoare ca să-şi dea bine seama că. Pe aceste idei s-au constituit nenumăratele societăţi care au existat şi există. cu alte cuvinte dacă izbutim să le facem să accepte valabilitatea opiniei potrivit căreia naţionalitatea ca forma cea mai desăvîrşită de viaţă colectiva e un anacronism. care. deocamdată. în loc de a se îndeletnici. cu calm şi după o analiză pătrunzătoare şi completă a problemelor pozitive şi negative ridicate de aceasta. întregindu-i în acest scop ideea de bază. politicienii n-au făcut nimic ca s-o evite. chestiunea nu mai are nimic academic. puţin cunoscută 2 1 1 . la drept vorbind. s-a decis să-şi continentalizeze democraţia. numeşte grupuri ceea ce reprezintă societăţi autentice nu e un simptom de bun augur pentru fertilitatea acestui Handworterbuch. cînd. a căror prezenţă. aşa cum mai apoi au existat multe alte Idei de societate. din Lucreţiu şi Iuvenal. pas cu pas. în Handworterbuch der Soziologie coordonat de el. în megateriul tipografic al cărţii lui. Cartea citată de Ortega e principala sa operă. înainte de Ideea de trib a existat ideea de hoardă. la democraţie bună oară. definindu-şi riguros Ideile. se dovedeşte cum nu se poate mai inoperantă. cu activitatea secundară de clasificare a formelor de grupuri simple ce se formează în cadrul fiecărei societăţi1. să-şi fi utilizat ca să-şi clarifice conceptele de trib şi de naţiune. promotor al unei sociologii formale. „ jQuien manda en el mundo ?" De notat că nu este nici o contradicţie. nu-i este congenital — 2.t. Vulgarizarea e acum la vedere. Fiindcă naţiunile euroCă Vierkandt1. Orice formă de guvernămînt aduce cu sine posibile virtuţi şi posibile vicii. printre altele. Tribul este o idee particulară de societate care posedă atribute precise. fauna politiVezi Revolta maselor. a cărui gîndire. într-un lamentabil contratimp. din motive şi cu precizări foarte distincte de veşnicele desiderata utopice şi vagi care îndemnau la visul unităţii statale a Europei. Sarcina cea mai specifică a aşa-numitei „morfologii sociale" ar trebui să consiste în a cataloga cu precizie taxonomică diferitele idei sau forme apărute pînă acum pe planetă. Să nu mi se spună că toate acestea sînt fa cile savantlîcuri postume. începînd din 1850. să includă preocuparea şi măsurile menite a evita înclinaţia sa vi cioasă. Şi e un fapt că. Se pot cita numeroase texte în care bărbaţi cu simţul răspunderii şi clară înţelegere au atras atenţia şi şi-au spus cuvîntul cînd democraţia îşi începuse domnia. ambele perfect clare.

et non le detail des actes. ni Ies moyens d'execution. Nimic nu se va face bine dacă nu ţii seama de inteligenţă. la data aceea era de domeniul trecutului şi. datorită temelor ce le reprezintă îndeletnicirea obişnuită sau pentru că posedă suflete sensibile. care a fost crearea. II. cu alte cuvinte conducătorii de popoare responsabili şi prevăzători. Evit să spun cărei tagme îi aparţineau profeţii. t. la ceasul de faţă al istoriei şi al civilizaţiei. t. nu profetul. . Şi poate una din cauzele profunde ale derutei actuale este că acum două generaţii politicienii s-au declarat independenţi şi au anulat acea colaborare. Je suiş parfaitement convaincu que de la solution depend le sort des nations" (Correspondance. Ajunge să spun că în fauna omenească ei reprezintă specia cea mai opusă politicianului. mondial. Totdeauna acesta va fi chemat să guverneze. e însă foarte important pentru destinele umane ca politicianul să plece totdeauna urechea la ceea ce strigă sau sugerează profetul. s-au transformat în simpli exponenţi ai apetiturilor momentane ale acestora1. lumea să plutească mai mult ca oricînd în derivă. cei care cred. dcp%eîv tdiv ăOvov.) Nihil decet invita Minerva. în ultimii ani. Din această pricină s-a produs ruşinosul fenomen ca." („Epilog pentru englezi".56 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM IDEEA DE NAŢIUNE 57 cienilor europeni a degenerat fără întrerupere. Toate marile epoci ale istoriei s-au născut din subtila colaborare dintre cele două tipuri de om. Referindu-mă la enorma şi crasa eroare. era de mult arhaicizat. trebuie să o infiltrăm încetul cu încetul în minţile oamenilor. que de faire choisir au peuple Ies plus capables de gouverner et de lui donner sur ceux-lâ un empire assez grand pour qu'il puisse diriger l'ensemble de leur conduite." — N. Aceasta e problema. datorată pur şi simplu celei mai elementare ignorante din partea celor care au comis-o. istorice. sistemul de idei filozofice. suna o sentinţă care. o dată mai mult. ca nişte seismografe de mare fineţe. („Pentru partizanii democraţiei e mult mai puţin important să găsească mijloacele de a face ca poporul să guverneze decît să facă astfel încît poporul să-i aleagă pe cei mai capabili să guverneze şi să-i asigure asupra lor o influenţă destul de mare spre a le putea controla ansamblul conduitei. presupun sau îşi închipuie a fi cîrmuitori ai neamurilor. ce n'est point la part qu'y prennent Ies grands hommes mais plutot l'influence qu'y exercent souvent Ies moindres personnages de l'histoire." („Cel mai mult mă frapează în treburile lumii noastre nu rolul pe care-1 joacă în ea oamenii de seamă. Dar. a aşa-zisei „Societăţi a Naţiunilor". generaţie după generaţie. în Revolta maselor. Au fost dirijaţi ei înşişi în mod progresiv de către mase pînă cînd. I. Catastrofele prezente le vor deschide poate iarăşi ochii politicienilor asupra faptului evident că există oameni care. era de mult istoriceşte mort. după Cicero. Marcu. fără profeţie. 10. în 1835. nici atunci politicienii n-au ţinut seama de acei oameni. Sînt absolut convins că de soluţia ei depinde soarta naţiunilor. era şi pe vremea lui foarte veche {De oficiis. după primul război şi desconsiderată pînă în prezent.) Dar cincisprezece ani mai tîrziu i se şi oferă prilejul de a vedea că această autoreglare a democraţiei nu s-a realizat: „Ce qui me frappe le plus dans Ies affaires de ce monde.) 1 Pînă acolo încît îţi vine să le aplici uimitoarea expresie de dispreţ folosită de Evanghelia dupăSf. Zi de zi s-au împuţinat autenticii guvernanţi. Tel est le probleme. 56).42. Au existat oameni în Europa care încă de atunci i-au denunţat eşecul inevitabil. şi anume că a fost prezisă. el îi scrie lui Stuart Mill: „II s'agit bien moins pour Ies partisans de la democraţie de trouver Ies moyens de faire gouverner le peuple. vizita viitorului. la discreţia unei mecanici oarbe. după cum s-ar putea demonstra ex abun-dantia cu mare uşurinţă. Şi să nu mi se spună că acum e uşor să afirmi aşa ceva. departe de a anticipa viitorul. ci mai curînd influenţa pe care o exercită adesea în ea cele mai mărunte personaje ale istoriei" —N. sociologice şi juridice din care i-au emanat proiectul şi configuraţia. scriam în 1937: „« Spiritul» care a impulsionat crearea ei. cînd zice: oi SoicoCvrec. Sa întîmplat o dată mai mult ceea ce este aproape normal în istorie. primesc înaintea celorlalţi. E tot mai puţin posibilă o politică sănătoasă fără o lungă anticipaţie istorică. iar nu detaliul acţiunilor şi nici mijloacele de punere în practică.

(1884-1902). Uneori mai că te-ai simţi înclinat să te întorci la Auguste Comte. p. comparînd-o cu Ideea de Polis sau Urbs. „Ideea de naţionalitate — spune Eduard Meyer2 — este cel mai subtil şi mai complicat produs pe care-1 poate zămisli evoluţia istorică" (Geschichte desAltertums. Nepriceperea şi iresponsabilitatea politicienilor a adus Europa la acest ceas de degradare cînd se simte ca o pro1 Trad. tocmai de aceea. graţie acestei condiţii proprii.  [IDEEA DE POLIS] Dar. / şi trăiască tot de pe-o zi pe alta. iar acum cei dintîi se răzbună încercînd a defini. cea a intelectualilor este de a defini. 79. e singurul care află cît de cît ce anume sînt ele. Mag von Tag zu Tage leben. în Cicero."1 Vreme de treizeci de ani s-a pretins să nu se ţină seama de intelectuali. „a trăi de pe-o zi pe alta" însemnează aproape inevitabil a muri în faptul serii. nudă ca o stea. Bleib. pe la 1750.58 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM IDEEA DE POLIS 59 XXXI). („Cine de trei mii de ani / nu e-n stare a-şi da seama / rămînă-n întuneric. fără experienţă. ca muştele efemere. reclama o nouă separare a puterilor — cea temporală şi cea spirituală —. una dintre creaţiile englezeşti cele mai autentic geniale. adversante et repugnante natura: „Adică dacă natura e potrivnică. Aceştia au comis. 1973. [Vezi cursul despre Toynbee mai sus menţionat. a prezentului şi a trecutului. 5 voi. III. Despre îndeletniciri.) babilă Atlantida. p. (N. De aceea am fost obligaţi să suportăm ca. a oraşului greco-italic. 1910). profesor de istorie antică. cu un conţi1 Ştiu bine că Mr. aşa cum am sugerat la început. de Daniel Ganea. in Dunkeln unerfahren. întrucît are senzaţia scufundării în elementul fluid care e istoria.) . ELU. nişte oameni atît de primari.) Ce anume este o naţiune nu e ceva ce se poate decreta în cîteva cuvinte. Să încercăm a ne apropia de înţelegerea ei cu ajutorul unui şoc mental. care. este. (1921-1923). din 1884 la Berlin: Geschichte des Altertums. Câsars Monarchie und das Prinzipat des Pompejus (1918). cu toată ostilitatea la adresa lor. efectiv. Einleitung. Ursprung undAnfdnge des Christentums. Opere alese. Graţie neepuizatei şi pesemne inepuizabilei sale bogăţii lăuntrice. în fruntea marilor popoare. o instituţie care şi-ar putea propune să ascută intelectul. politica Insulelor britanice vreme de două secole. Bucureşti. Toate astea. aşezaţi de Fortuna. de a guverna. 3 voi. să-şi permită a ne da lecţii despre toate cele în apoftegme care erau o ciudată mixtură de teoremă şi ucaz. dar dacă m-aş fi referit la asta în text." — N.t. Elemente der Antropologie. Orice politică este o operă de divinaţie întemeiată pe prezenţa. fără a fi însă. 258. pentru ca Toynbee să se grăbească a defini strălucit şi iresponsabil spiritul naţionalităţii ca pe o mixtură de tribalism si democraţie1. cu o genială insistenţă. o mizerie. (N.] 2 Eduard Meyer (1855-1930). E o Idee incalculabil mai puţin abstractă şi totodată mai puţin bogată. aş fi fost obligat să expun ce este Oxfordul. greşeala de a fi voit să conducă. dar suprafaţa. dar şi mai paradoxale din cîte apar în istoria universală şi care a servit cu foarte mare eficacitate viaţa publică. ea îşi pregăteşte subteran temeliile unei noi culturi. muza politicianului. Repet cu Goethe în Divan: Wer nicht von dreitausend Jahren Sicb weiss Rechenschaft zu geben. dar. în politică. Misiunea împăraţilor e de a domni. dacă ea se opune. chiar sub crusta acestei degradări. nu e chip să se anuleze faptul cosmic potrivit căruia intelectualul e singurul om care lasă lucrurile să fie şi. Şi îşi lămureşte spusa adăugind: id est.t. Toynbee a studiat şi a fost profesor la Oxford. în anii noştri. ceea ce se vede în colectivităţi ca şi în cea mai mare parte a sufletelor.t. voi.

naţionalitatea ne apare accentuîndu-şi într-un mod extraordinar dimensiunea viitorului. al vagului şi amorfului. Măsura numărului său e exprimată la sfîrşitul capitolului cu cel mai energic cuvînt: să fie „uşor de cuprins cu privirea". trad. comportă o credinţă în potenţialitatea corpului colectiv care-i face pe membrii săi să aştepte de la el lucruri mari. Această „superficialitate" socială a Polis-ului nu e accidentală: îşi are fundamentul în propria sa origine.60 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM IDEE A DE POLIS 61 nut mai redus decît cea de Naţiune. românească.) . prin urmare. I.) în acest capitol 4 din cartea a IV-a. Lucrul nu e lipsit de importanţă. (Vezi ed. Naţiunea are o origine vegetativă şi parcă somnambulică: se 1 „Italia o va face singură. o putem caracteriza. Era necesar ca toţi convieţuitorii să convieţuiască efectiv. „o corabie de o jumătate de cot nu va fi deloc o corabie. de aceea. de Raluca Grigoriu. lucru valabil şi pentru una de două stadii"1. Asta numesc eu o societate constituită în profunzime. oarecum. 2 „Este o măsură în toate" (Horaţiu. învederează cu admirabilă precizie ingredientele cele mai fundamentale şi mai pure ale Ideii de Polis. cu alte cuvinte că cea mai mare parte a realităţii sale şi. şi modulul Cetatea însemnează 10 000 de adulţi. Aceştia ştiu că tot ceea ce văd în fiece clipă din colectivitatea lor. Naţiunea e totdeauna şi negreşit cu populaţie densă. limita cantitativă şi spaţială. Va spune astfel că cetăţenii nu pot fi foarte numeroşi pentru că „trebuie ca toţi să se cunoască unii pe alţii" şi pentru că este nevoie ca vocea conducătorului şi a crainicului să ajungă pînă la toţi. să existe individual unul pentru altul. a priori. joacă deseori rolul de enfant terrible al elenismului. adică o unitate de convieţuire umană. într-adevăr. Măsura este modulul. —N. dacă numărul „membrilor" „societăţii" depăşeşte capacitatea intuitivă. t. 106). instituţiile latine explodează şi ordinea autentică nu se mai regăseşte. ca pe o societate constituită pe o simplă suprafaţă. de îndată ce urbs Roma se transformă într-o aglomeraţie foarte populată. Polis-ul trăieşte într-un prezent perpetuu. al cărui viitorism abia se întrezăreşte şi e parcă atrofiat. Cetatea îşi are. cu adevărat.t. în opoziţie cu ea. 2001. Bucureşti. spre deosebire de cea a altor societăţi. nu le era inteligibilă decît dacă era accesibilă privirii şi nu doar „simplu mod de a vorbi" = abstracţie. ocultează tot restul. Est modus in rebus2. 175. ca tot ce spunem acum. Credinţa în acele posibilităţi nu se nutreşte din ceea ce e la vedere în naţiune. cu alte cuvinte ca tot contingentul ei social să fie vădit. întrucît grecul şi romanul n-au izbutit niciodată nici măcar să şi-o imagineze. Politica. ceea ce nu se întîmplă în cazul Polis-ului. O societate. aşadar. Astfel se înţelege modul de a te numi: „Platon. Aristotel. care. ca „om colonial". multitudinară şi. din această perspectivă. ci din presupuse bogăţii ascunse în invizibilele sînuri naţionale. Ameţeala minţii greceşti imaginîndu-şi marile mulţimi este şi ea enunţată: „E poate cu neputinţă de organizat o cetate prea populată". manifest. Acest mod de a te numi. „ordinea nu e posibilă dacă e vorba de o mare mulţime". Politica. concetăţeni. 1. ar fi trebuit să dispară într-un oraş. ca „grec de afară" şi.. 1326 a (40). EiJo"uvo7tTOC. Paideia. mintea grecului se scufundă în oceanul in-finitului. Era nevoie cel puţin să ai date clare despre familia căreia îi aparţineai. Pentru Aristotel. Şi. (N. fiul lui Ariston".t. Fiecare membru al unei naţiuni îşi percepe naţiunea ca pe un corn magic al abundenţei din care vor creşte miracole într-un viitor oarecare. şi care nu este decît superficia ei vizibilă. a componenţilor săi este ascunsă şi latentă — se înţelege." (N. Asta însemna a fi. El vădeşte însă totodată că. Ideea de Naţiune. Membrii săi trebuie să se vadă şi să se audă unii pe alţii. că e astfel pentru membrii Naţiunii —. adecvat într-un trib sau într-un genos. încă din această primă trăsătură a ei. Cavour semna un cec în contul profunzimii secrete a ţării sale.) 1 Dat fiind că esenţială pentru Polis e vizibilitatea componenţilor săi. forma ei socială se caracterizează prin faptul că este esenţial profundă. Satire. p. Cînd a spus: L'Italia fără da se1.

este ideea însăşi de cetate. Numele de „naţiune" e cum nu se poate mai fericit fiindcă sugerează numaidecît că ea este ceva anterior oricărei voinţe constitutive a membrilor săi. nu trăieşte din ele. şi pe om ca atare în cetăţean pur. întemeiere. în consecinţă. ci ca o calitate prezentă. Acesta structurează. un fenomen mai puţin pur uman decît Polis-ul. în timp ce Naţiunea devine Stat abia în faza de maturizare deplină. dacă socotim că cel mai uman este comportamentul în mod lucid conştient. Fratria sau confraternitatea avea o denumire paralelă. juridic. Evident că. pâtrai. însufleţeşte şi este Polis-ul şi. care se încorporează cu eficienţă socială nucleului iniţial numai după mult timp şi. plus acrescen-ţele aluviale. In unele texte şi grecii se numeau.t.62 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM IDEEA DE POLIS 63 zămisleşte prin proliferare. poartă în sine. un imperativ clar şi conştient. Crescătorul de animale speră ca prin intermediul tehnicii sale eugenetice.7tatpiwteq —.) — N. Punctul de plecare al Republicii lui Platon — căutarea unui ideal de societate — nu e utopic şi nici neapărat platonician. în schimb. adică eficacitatea lui optimă. (ktisis). Aşa se face că procesul genetic al Polis-ului este invers fată de cel ce duce si trebuie să ducă la o Naţiune. o purta în minte orice grec. cum era pentru cetăţean Polis-ul. patriaî. Dar această perfecţiune nu e simţită ca speranţa într-o dezvoltare viitoare. indivizii ei. ci. cum zic. de societate pe care. tocmai de aceea. de Stat. con-cetăţenie radicală. şi celălalt dintr-un acelaşi părinte îndepărtat. „politic". discutînd despre formele de guvernare. care le face „suverane". Originea lui. ca organizaţie lucidă şi voluntară de ordin politic. inginerul însă îşi propune să obţină numaidecît perfecţiunea aparatului său. în însăşi originea Polis-ului acţionează de la bun început impulsul. Prin urmare. Are caracterul formal de instrument pentru . care să fie „cea mai bună". Cetatea. în faţa minţii noastre. Istoria Polis-ului începe cu o — reală sau legendară — iertau. civis — pe care şi-1 dă individul grec sau roman. aspiraţia către teleio-sis — către perfecţiune —.. E. unul pe altul. ca tot ce este telos. De aici mania sau excesul „constituţionalist" al grecilor care i-a făcut să-şi trăiască întreaga istorie.. vie şi operantă. este în primul rînd. nu e ceva întemeiat de noi. iremediabil. precum cuceririle sau anexiunile din raţiuni dinastice. cu omogenizare lentă şi nedeliberată. ea e o vis a tergox şi nu doar o figură la vedere. înainte de orice şi mai fundamental decît altceva. Naţiunea însă o avem în spatele nostru. ca un polipier. există prin sine însăşi — ca o realitate naturală—. apare dintr-o voinţă deliberată către un scop. aşadar. compatriot — ax)(j. pe cînd în Naţiune aşa ceva este numai vîrful ascuţit al vastei piramide pe care o alcătuiesc celelalte atribute ale ei. Polis-ul. Urmarea este că multe naţiuni nu au ajuns niciodată să fie State şi au rămas în stadii ale evoluţiei anterioare ultimului. în acest sens. Ea nu stă în voinţele noastre. administrativ şi militar. Burckhardt ne permite să vedem Polis-ul ca pe încercarea de a face ca societatea să consiste într-un unbedingtes Burgertum. Se află aici înainte şi independent de noi. e mai real. în turma lui să se producă tipul de animal dorit. la capătul atîtor şi atîtor generaţii. de la apariţia Cetăţii. E ceva în care ne naştem. către crearea unei forme de convieţuire umană care să fie „mai bună". Trebuie luat ad litteram numele de „cetăţean" —polites. vrînd să spună însă că proveneau şi unul. Stat. mai Forţă din spate (lat. uneori cu vorbele şi alteori cu spadele. Cu obişnuita sa rigoare conceptuală şi marele-i talent de a crea denumiri — talentul lui Âdam a con- stat în a da nume lucrurilor —. într-o. 2 1 . sub formă de altoi vegetal. Societatea Polis începe din primul moment ca Stat. de asemenea. Naţionalitatea ne face compatrioţi şi nu în primul rînd con-cetăţeni2. am zice noi. ca pe cea mai evidentă din lume. este un telos.

evident. A făcut foarte bine. Din acest Ghid al călătorului pe Marea Egee rezultă că voiaj ele acelea erau cum nu se poate mai scurte şi mai lesnicioase1.64 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM ferm. la o comunitate mai amplă. fără a avea nevoie de colaborarea noastră particulară. care. era şi ceva asemănător cu o vagă Naţiune care se autoignora. şi de cea strict naţională. unde corurile de fecioare intonau cîntecele pe care le reluau dialectele greceşti.51-90. tocmai de aceea. deşi mai rarefiată decît Polis-ul său. eolienii. este totuşi ceva supraadăugat şi artificios. formă de socialitate pentru care încă nu există un termen sociologic. ca realitate umană. Naţiunea nu este noi. ne constituie. s-a transformat în Agenţia Cook şi a precizat zilele şi mijloacele de transport pe care le-a putut folosi poetul în multiplele sale călătorii. 1. Cel mai probabil este că Homer şi-a recitat cantilena prozodică a hexametrilor în cadrul sărbătorii panelenice de la Olimpia. nu spontan. prin toată Elada. de curînd. pe de o parte. ea ne face. dar e un fapt că atenienii sau spartanii erau în mod normal astfel cu toţii şi. adică o preocupare şi ocupare permanentă cu Cetatea lor. dar totodată mai eteric şi mai expus volatilizării subite. chiar şi în forma sa cea mai inevitabilă. Aserţiunea care trece inerţial dintr-o carte în alta de cînd a formulat-o plin de har Vico. Viceversa. Tot ce este pe deplin conştient este — nici nu încape vorbă — mai clar. măsurată şi. prin ea însăşi.Cr. în Das Nene Bild der Antiken. în ultimă instanţă. dorienii —. I se pare că aceasta există de mult şi va continua să existe. vrea să spună că el. E vorba.. Convieţuirea socială care se unifică mulţumită poeţilor individuali şi în ei reprezintă un Wolfgang Schadewaldt. într-o Naţiune ar fi absurd ca toţi sau cea mai mare parte a membrilor ei să fie politicieni. Rezultă de aici că forma de preocupare faţă de Naţiune. Dar toate acestea îşi au şi reversul lor. dincolo de crusta vizibilă alcătuită din nenumăratele ei Pâleis. atenianul era. „Homer und sein Jahrhundert". mai inteligibil şi mai transparent decît inconştientul. pe de alta. politician. grec. superficial al fiinţei sale. mai mult încă. Faptul că atenianul era în mod primordial cetăţean. la moşia lui de la Tusculum. al poliţismului său care funcţiona în planul conştient şi. şi. chiar într-o epocă atît de avansată ca anii 40 î. constitutiv şi primar. şi potrivit căreia Homer ar fi creat această conştiinţă unitară a elenilor. Cr. ca la el acasă. la drept vorbind. Pe dedesubtul cetăţeniei. germanii. ionian şi. este o inepţie. mai puţin contingent şi aleator.. herausgegeben von Helmut Berve. Această apartenenţă subfluvială. naturală. voiajează în chipul cel mai firesc de pe lume. Schadewaldt să ni-1 arate pe un bărbat numit Homer. de o Idee de societate distinctă de cea de trib şi inclusiv de cea de „popor" — precum ionienii. nu a fost niciodată definită de către istorici sau filozofi şi nici noi. că se retrăsese cîteva săptămîni din Forul roman şi se consacra. pe care oricare grec a sim- IDEEA DE POLIS 65 ţit-o întotdeauna (altfel spus chiar anterior tuturor informaţiilor noastre concrete despre viaţa grecească. ca de ceva ilicit. 1942. 1 . nu vom încerca să o facem acuma. pe la 750 î. pentru că Homer presupune tocmai faptul că convieţuirea deja socializată a grecilor — nu contează acum în ce grad anume — îi era preexistentă. Astfel se explică de ce în mod normal individul nu e preocupat de Naţiunea sa. am zice. Elada. cum era „civismul" sau poliţismul pentru grec sau latin. redactării operei sale filozofice. Cicero va trebui să se scuze. conştiincios aşa cum sînteţi dumneavoastră. care e „naţionalismul". era atenian într-un mod mai puţin special decît este englez englezul sau spaniol spaniolul. Pentru că Grecia. dar pe care cele mai vechi ne obligă să le presupunem). ne dă substanţa radicală.

ei i se cuvenea şi hegemonia. ideea unei efective unităţi elenice apare formulată pe la 445 î. începînd din secolul al V-lea. filozofia. puţin după bătălia de la Salamina (480 î. Cu cir cumstanţa agravantă că această serie de atribute e valabilă poate pentru unitatea elenică pe care o avea în vedere Herodot. aveau să vorbească din nou. 1 O dată cu şcoala istoristă germană. subliniindu-se că asta i se datora Atenei şi. despre o unificare statală a Greciei fundamentată pe o comunitate. de religie. Cr. muzica.66 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM IDEEA DE POLIS 67 stadiu de relativă maturitate în procesul formativ al unei naţiuni sau para-naţiuni1. discordia şi lupta feroce dintre Atena şi Sparta. Herodot. dar nu e de folos si nici suficientă pentru a defini Naţiunea. marele anticipator. există deja noţiunea clară a coapartenenţei lor. şi faptul că Herodot îi deni grează — cu drept cuvînt — pe modernii şi contemporanii ce n-au ştiut să adauge nimica acestei definiţii e întru totul spre onoarea lui. în secolul al IV-lea. ci în faptul că grecii posedă în comun ceva ce nu au celelalte popoare. de către Herodot. foarte caracteristică unui matematician. Vom vedea curînd că şi în socializarea europeană s-a produs un regres similar pe parcursul ultimei sute de ani. dar în fiecare generaţie de atunci încoace se densifică tot mai mult această socializare elenică datorată festivalurilor religioase comune. gramatica. care se ma nifestă nemijlocit în „lista popoarelor" a lui Hesiod. pe scurt. căreia i se alătură celelalte Polisuri. Această idee care le era efectiv comună multor greci pe la 394 — data aproximativă a „marelui articol editorial" în care Isocrate emite do-u\ de piept al retoricii — merită să fie valorificată cu ceva mai multă precizie. adică unei mentalităţi fără simţ istoric. 2 Toate acestea se spun în Panegiricul său (50). retorica. inginer şi negustor. de instituţii. Istorii. de limbă.Cr. Lui i-a urmat epoca de mare disensiune dintre cetăţile greceşti. ca atare. paideia.. Tales. cap. Această comunitate exclusivă a elenilor li se prezintă sub trăsăturile unui anume tip de îndeletniciri specifice. ca Isocrate. CXLIV. deja existentă între greci. dar. indiferent ce fel de mod. astronom. gimnastica.)2. Cr. . pe la 700 î. într-o manieră formală de program politic. 1 respiră dîrdora războiului cu perşii. întrecerilor sportive şi mai cu seamă şocului cu marele „Celălalt". „cultura". „Numele de greci nu mai însemnează doar unitate de sînge (genos). A continuat să fie şi niciodată n-a încetat a fi o utopie. afirmă Isocrate2. cu Persia. în fine. E de înţeles că cel care a simţit atît de viu unitatea socială a grecilor a fost un bărbat a cărui copilărie Homer nu are încă un nume pentru ansamblul grecilor. iniţiată de emulaţia. poate fenician — căci sînt lucruri pe care un străin le vede mai bine — propune încă de pe atunci unificarea politică a Greciei. Această precizie e stupefiantă. ca acela de la Delfi. care o pune în gura atenienilor. şi anume: unitatea de sînge. Adevărul este că atunci a fost momentul culminant al societăţii Grecia. 2 E surprinzător de constatat că Herodot defineşte unitatea gre cească folosind termenii cei mai stricţi cu ajutorul cărora şi astăzi e definită Ideea de Naţiune. Se cade să amintim că mai înainte „cultură" însemna doar un mod unic şi exemplar de umanitate. Era o utopie. cultele religioase superioare. ca părinte comun. Cu toate acestea. astfel încît astăzi se numesc greci mai degrabă cei care participă la cultura noastră decît cei ce provin dintr-o origine comună". ci şi de calitate intelectuală. de obiceiuri şi asemănarea în modul de a gîndi şi a trăi. cartea a VUI-a. „Cultura" este ceea ce omul adaugă naturii sale1. ajungînd să semnifice modul de a fi al unui popor. Ceea ce însă e cert şi firesc este că această „para-naţionalitate" elenică ce constituia materia umană din care era plămădit orice grec nu dobîndeşte expresie formală decît cu vreo două veacuri după Homer şi Hesiod. temple şi edificii. Asta însemna o cultivare şi o rafinare deliberată a modului de a fi om. gînditorii. de uzuri exemplare: arta. cuvîntul „cultură" degene rează semantic. care nu rezidă doar în atributele lui Herodot. tehnica militară. raportate genea logic la Hellenos.

şi numai indirect factor al istoriei efective. Eidgenossenschaft. 48. a murit asasinat din motive politice. agora. utopic să vrei ca milioanele de eleni repartizaţi în regiuni extrem de diferite şi în colectivităţi politice cu un grad de „aculturaţie" foarte divers să perceapă miraculosul păienjeniş al Retoricii şi. mult mai redusă ca influenţă prezentă şi directă decît s-a imaginat ulterior. apoi. Geschichten der Schweizer.) 2 Johannes von Muller (1752-1809). din care s-a inspirat Schiller pentru Wilhelm Teii (1780-1808). în emigraţie. nu zic că muştele de pe oiştea trăsurii sau. şi îndeosebi germanii. literaţii parizieni.) 3 Emmanuel de Launay. Le mouvement des idees dans l'emigration. istoric şi om politic german.) 4 „Credeţi-mă. în general. susţinător al acelei idei: Croyez-moi. ca o consecinţă a trei veacuri de umanism. je ne dis pas que ces mouches sur le timon de la voiture. am fi la mouche du cocbe1 a istoriei. Eduard Meyer — nu cad în această eroare de optică.faire la mouche du coche „a face pe musca la arat". nici nu le aparţine lor. A dat. cetăţile greceşti. O dată mai mult surprindem atitudinea elenică specifică faţă de timp. excepţională. publi cist. decît victoriile la jocuri. care. pe o „cultură" elaborată în secolul anterior şi maturizată în cel prezent. conte d'Antraigues (1755-1812). Intelectualitatea este pretutindeni o simplă putere excentrică. un emigrant frenetic. după cum o arată paragrafele ce precedă fraza citată. la panegiricele olimpice. qu'on appelait Ies beaux esprits de Paris. nici măcar în Grecia intelectualii nu şi-au putut reprezenta colectivitatea în calitate de forţe istorice decisive. Era. gimnaziul şi armata.t. cum li se zicea. (De un secol şi jumătate. istmice şi nemeice şi decît tradiţionalele instituţii. să zicem deci o glorie în plus. dar incomparabil mai puţin solidă şi intensă decît Maratonul şi Salamina şi decît Olimpul zeilor. intelectualizează.) 1 » . în opoziţie cu dogma potrivit căreia Ies philosophes ar fi fost cei care au provocat Revoluţia franceză. pitice.68 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM IDEEA DE POLIS 69 în primul rînd — e de notat — ea manifestă încredere şi interes redus faţă de comunitatea întemeiată pe ceva destul de recent. ceea ce falsifică adevărata perspectivă asupra forţelor istorice. Nu zic. însemnează mai presus de toate „arta de a vorbi bine".]4 Adevărata influentă istorică a intelectualilor se exercită totdeauna departe de ei şi. n-au bîzîit grozav de tare: dar trăsura nu ei au răsturnat-o: adormise vizitiul!" (N. n 'aient terriblement bourdonne: mais ce n 'est pas eux qui ont renverse la voiture: le conducteur etait endormi! [Baldensperger. intelectualii. dar care nu erau poporul grec.t. 5 voi. Pentru ei. (N. Ceilalţi. Ideile intelectualilor au însă nevoie de mult timp ca să se transforme în „forţă istorică".. (N. istoricii tind prea mult să situeze grupurile intelectuale şi artistice în prim-plan. acea „cultură" de care auzeau vorbindu-se nu însemna altceva decît un farmec nou şi destul de problematic al fragilei convieţuiri elenice. voi. Mommsen. nici vorbă. aceasta a fost. Or. acea faimoasă „cultură" — pentru Isocrate. de pildă. veritabil aventurier politic. deoaDe la expresia ir. divina Retorică — nu interesa decît unele minorităţi. că noi. inclusiv pentru cetăţenii Atenei — ca să nu mai vorbim de periferia „culturală" elenică —. literaturizează şi artisticizează în mod arbitrar istoria. Astfel. ci exclusiv intelectualii lor activi şi pasivi. ci ideilor lor. istoricul Johannes von Muller2 îi scria lui d'Antraigues3. pînă şi în epocile influenţei lor celei mai mari.t. printre altele. membru al Adunării Constituante. (N. II. şi anume o ciudată preferinţă şi atenţie faţă de prezent. Doar cei mai mari istorici — ca. cu toate acestea. în realitate. ci că. In al doilea rînd. p. aşadar.t. al ştiinţelor şi artelor ca pe un motiv sau ca pe o cauză suficientă de unitate socială. Hegel. nu fuseseră niciodată suficiente ca să-i unească pe greci în acel soi de societate numită de noi „Naţiune". strict vorbind. oricît de relativ numeroase am vrea.

" . în cercuri tot mai strînse şi. Seneca zicea: „Dacă cineva. fiindcă aş vrea să facem lucrurile „în mod conştiincios". Cînd Wilamowitz-Moellendorf * ne dezvăluie că socrul său Mommsen le propunea să scrie istoria Greciei pe firul istoriei filozofiei acesteia. Este foarte important pentru scopul urmărit de noi — şi anume lămurirea Ideii de Naţiune — să contrapunem aceste două perechi de concepte. în plus. Pentru că nu e vorba doar de faptul că „naţionalitatea" grecească ar fi rămas la nişte stadii imature ale formării sale. după ce-a alergat toată ziua. conştiinţa sa de comunitate cu toţi grecii. Dar această asemănare ţine de un formalism abstract care ne serveşte doar ca să ne oblige. ceea ce ne obligă să-i circumscriem bine Ideea. în uz. (1854-1885). evident. filologii nu au izbutit încă să-i situeze pe filozofii. Se vede că plătea astfel tribut viciului german de a escamota istoria transmutînd-o într-o simplă Ideengeschichte. în plus. la drept 1 Ulrich von Wilamowitz-Moellendorf (1848 -1931). e bine. în „opinie publică". cetăţean al cetăţii sale. poeţii şi retorii din Grecia pe locul ce le corespunde în cadrul sistemului dinamic al vieţii greceşti. rom. că cele spuse de el nu sînt de nici un folos dacă tema nu e preluată de către „oamenii de acţiune" — xabc. Va trebui să cucerim ideea de Naţiune aşa cum au cucerit evreii Ierihonul. Vă rog să aveţi puţintică răbdare: mergem încet. Şi socialitatea individului elen are două straturi sau dimensiuni. ea nu a existat niciodată. reputat filolog clasic german. Theodor Mommsen (1817-1903). Cetatea şi Elada-Grecia de alta.70 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM DUALITATEA OMULUI GREC 71 rece pentru asta trebuie să înceteze a fi propriu-zis „idei" şi să se transforme în „locuri comune". vorbind. va declara.  [DUALITATEA OMULUI GREC] Atenianul. Vom vedea în ce măsură e vorba de realităţi substanţial diferite. el este polites. se ştie european. tardigrad. 5 voi. (i£v Ttpaxxeîv 8i)vauâvov)c. conform celor spuse mai sus despre acesta. parcă dezolat. ca un fluviu subteran. fiindcă ne pregăteşte să admitem că. eleno-grec. inovator în materie de critică textuală. evitînd ca toate mîţele sociologice să se dovedească sure în absenţa luminii. 1987-1991.. bunăoară. a cărui operă principală este Romische Geschichte. trad. de Joachim Nicolaus. Căci el însuşi. aşa cum el însuşi construise istoria romană pe firul istoriei dreptului roman. a preciza cu toată rigoarea diferenţa radicală dintre ambele structuri. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. ci că. dîndu-i roată în jurul zidurilor. dacă sîntem gînditori de rasă. Să subliniem totuşi doza de similaritate în structura socială a omului grec şi a omului european. în general. marele istoric german. 187-188). — ca „să se convingă unii pe alţii" de utilitatea ei. Spun toate astea în legătură cu valoarea efectivă care trebuie atribuită programului de unitate în „cultură" enunţat de Isocrate. sunînd din cînd în cînd din trîmbiţe.) Nu interesează aici să investigăm motivele care i-au împiedicat pe greci să fie vreodată o Naţiune. Naţiunea şi Europa de o parte. probabil. 4 voi. Iată una din cauzele care fac ca tempo-ul în care merge istoria să fie lent. aşa cum germanul se simte german şi. Asta e ceea ce ne interesează acum. aşa cum europenii s-au simţit întotdeauna ca aparţinînd oarecum Europei. în ultimele paragrafe ale Panegiricului său (IV. Istoriile Greciei scrise pînă acum şi. ed. adică dintr-o cinematică dinamică într-una abstractă. rămînem fără grai cînd constatăm că acel geniu al istoriei era în stare să cadă într-o asemenea extravaganţă. se simte atenian şi. ajunge pe înserat.: Istoria romană. Bucureşti. Pe sub ea curge. ca europeanul al naţiunii sale. societatea Naţiune nu a existat niciodată altundeva decît în Europa. Printr-una din ele.

zicînd: omul. Chiar şi atunci. Dacă. Dacă folosesc acum expresii atenuate pentru acele principii de unitate socială trăite de toţi grecii. ci cred că aceasta şi nu alta e intensitatea. din spate.~\. să afirmăm că grecii trăiau. cel mai actual filozof. de marea diferenţă dintre ceea ce este omul în raport cu ceea ce are îndărătul său şi ceea ce este el în raport cu ceea ce are în faţă. cei doi termeni sînt: Cetatea şi Elada. în fond. ci tocmai marea lume socială pe care o alcătuiesc toţi grecii. sub blocurile disperse ale nenumăratelor lor cetăţi. este totdeauna o ecuaţie între fiinţa lui inerţială— receptiv. că tradiţia lor genealogică era fermă. din tot trecutul. primul gînditor care-1 defineşte pe om ca fiind în mod prim şi fundamental reine Agilitdt [„pură agilitate" — n. şi în celălalt. moderata intensitate a principiilor respective. Astfel. termenii acestei dualităţi sociale sînt eterogeni şi într-un caz. iar cei deosebiţi sînt. E vorba. o anumită unitate precisă şi intensă. Or. din tot ceea ce sîntem a tergo. pentru greci elenismul lor nu constituia o problemă. Aceasta din urmă constă în tot ce are în faţa ochilor în măsura în care îi este problemă şi proiect. ca „materie".t. venerează unii zei comuni. sînt bine cunoscute ezitările unor cetăţi sau ale altora de a se alătura cruciadei contra asiaticului şi trădările frecvente faţă de unitatea elenică. Grecia. într-adevăr. dacă nu l-ar fi 1 . ca persoană sau ca colectivitate. pe scurt. care ne în-formează efectiv viaţa. Se cuvine. Dar această unitate de limbă.72 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM în primul rînd. vreau să zic că ei nu urmăreau. ca forţă socializatoare (creatoare de societate). pe cînd conştiinţa lui de-a aparţine lumii elenice avea exclusiv un caracter de habitudine inerţială. cu excepţia ca- DUALITATEA OMULUI GREC 73 zului extrem al unei ameninţări prezente din partea perşilor. fără rezerve sau atenuări. La noi este vorba de perechea Naţiune şi Europa. aşadar. a-fi-spartan. voi încerca să o sugerez mai jos. pentru a ne înţelege. ceea ce este ca tradiţie şi ceea ce este ca acţiune. nu pretind să trişez şi să-mi uşurez misiunea. a-fi-teban. vom folosi ca instrument ocazional distincţia aristotelică dintre „materie" şi „formă". de obicei omogeni. ceea ce ne împinge să facem şi să îndurăm — prin urmare fiinţa noastră spre înainte şi în faţa ochilor — este „forma". In acest sens nu încape nici o îndoială că „forma" omului grec a fost cetăţenia lui. Dar pentru interpretarea mea ar fi preferabil să presupunem contrariul: că vorbeau toţi o limbă identică practic. Elada. folo-sindu-se de ceea ce i se pare convenabil. Folosesc termenul de „fiinţă-agilă" în chip de omagiu faţă de geniul uriaş al lui Fichte. tradiţional — şi fiinţa lui agilă—întreprinzător. ceea ce doreşte şi-i mobilizează energiile. că împărtăşeau credinţa în aceeaşi religie. El ar putea fi. voiau sau se străduiau să fie astfel. unele atribute dintre cele care integrează Ideea de Naţiune: grecii se înţeleg aproximativ cînd vorbesc. ceea ce vrea să fie şi simte că „trebuie să fie". au conştiinţa unei vagi origini comune etc. Şi a limine apare. Dar pentru grec. aşadar. o vis a tergo. religie şi tradiţie genealogică este. şi nimic mai mult. aş spune că ceea ce vrem să fim sau simţim că trebuie să fim. Ce altceva poate fi. caracteristic pentru o unitate a tergo este că ea există acolo ca un element de la sine înţeles — la fel cum vorbea în proză le bourgeois gentilhomme —. spre a da mai multă transparenţă celor ce urmează. In acest caz însă ceea ce am vrea să numim naţiune nu e Cetatea. el nu le determina intenţiile şi proiectele şi nici măcar nu modera cîtuşi de puţin lupta sălbatică şi permanentă dintre cetăţile lor. precisă şi unitară. posedă. ceea ce-1 preocupă şi îl ocupă. absenţa completă a parităţii. capabil să se confrunte cu problemele1. calitatea lui de a-fi-atenian. să conceptualizăm totul sub forma a doi termeni. aceasta din urmă nefiind o naţiune. Asta ne-ar îngădui.

naiv şi predicator. Acest dispreţ radical şi masiv la adresa fraţilor săi de specie zoologică a lăsat fără obiect facultatea de a iubi pe care o posedă orice fiinţă umană. substanţa nu este formă. Ca folie1 admitea o excepţie. un om fără mod. apoi spaniolul şi francezul au descoperit că nu doar se pomeneau — fără a şti cum şi nici de ce — englez. Or. obiceiurile inveterate. cum faţă de acele moduri particulare de a fi om nu există un om absolut. aici: „extravaganţă". simţi şi a se bucura. Acest mod afectează toate dimensiunile umanului — religie. viaţa agilă a grecului se reducea la cetatea lui. Mai întîi englezul. şi i-a îngăduit să-şi dedice sentimentalitatea restului naturii şi mai cu seamă animalelor. Leibniz. p. pluteşti. ci că este vis activa. Acea vis a tergo a tradiţionalităţii s-a transformat totodată în exemplaritate. spune Leibniz. de a fi în lumea „oamenilor". după ei. precum Aristotel. le pătrunde. Elenitatea îi rămînea în spate. tradiţia religioasă şi eroică. modul specific de a gîndi. prin urmare în vis proiectiva. le dispreţuia fără milă. ce anume este o realitate constînd în activitate. în forţă creatoare de viitor. 469). fiecare european a ajuns să simtă că modul său „naţional" de umanitate nu era doar o tîrîre inerţială a trecutului. se poate reprezenta printr-un arc încordat către ceva (Philosophische Schriften von G. ci că asta era ceea ce puteau fi cel mai bine. impregnează şi modifică. Şi nu doar gradul divers. artă. respiri: englez. indestructibilă. politică. poezie. pe coperta cărţilor mele spaniole se poate vedea un mic arcaş sălbatic pe punctul de a-şi proiecta săgeata. Realitatea acestei simţiri o dovedeşte tocmai gradul divers de radicalism cu care fiecare dintre ei a simţit-o sau a manifestat-o. Aparţin tribului săgetaşilor. 1880. modul englez. IV. ci şi stilul diferit în care a trăit-o înlăuntrul şi în afara sa. economie. Cu această excepţie. în mod inerţial.  [NAŢIUNE ŞI NAŢIUNI] La fel. de om simplu. aşa cum credeau grecii—pînă şi cei care încearcă să se depăşească. de cînd am împlinit vîrsta de douăzeci de ani. Englezul reprezintă cazul extrem. A fi englez. el a crezut cu o credinţă compactă. francez sau spaniol. durere. francezul sau spaniolul — să-1 lăsăm deocamdată la o parte pe german — sînt şi ei a tergo sau în mod inerţial. englezul. aşa zicînd. francez sau spaniol însemnează a fi integral om în handicapat patetismul său constant. că a fi englez era singurul lucru ce merita osteneala. francez sau spaniol. sau cum. Dar caracteristica Ideii de Naţiune rezidă în faptul că toate acele forme inerţiale de viaţă s-au dezvoltat şi îmbogăţit pînă ce au ajuns să constituie un mod integral de a fi om. . Om actual era la drept vorbind numai englezul — ceilalţi erau fie degenerări. Era deci — în acest mod al agilităţii — doar atenian sau doar spartan sau doar corintian. Or. Faptul decisiv e însă că şi una. Ce vreau să spun cu asta reiese cu claritate în opoziţie cu modul nostru occidental de a trăi naţiunea. tradiţional şi ca un lucru de la sine înţeles şi în care te afli. în ideal de viaţă spre posteritate. englezul snoba toate celelalte caste de pe planetă. omeneşte vorbind. Berlin. arcuş tensi Mustrăripotest. Naţiunea le este — în acest mod inerţial — limba maternă. 1 Fr. în cea de a cincea dimensiune a unui ideal din trecut care nu ocaziona o competiţie sau rivalitate efectivă. fie închistări fetale ale fiinţei Om —. plăcere —. W. Din acest motiv.DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM NAŢIUNE ŞI NAŢIUNI 75 Ei bine. au crezut scolasticienii — şi cum au crezut totdeauna mediteraneenii. „nebunie". deşi englezul într-o doză poate mai mică decît ceilalţi. dar. şi alta — cetăţenia sa şi elenismul său a tergo — nu aveau nimic de a face unul cu altul. şi anume: grecii lui Pericle. francez şi spaniol. dragoste. Vreme de veacuri. în Fichte îşi atinge maturitatea marea idee a lui Leibniz. care merita să fie. ci ceva care trebuia să existe în viitor. prin urmare marea idee germană potrivit căreia realitatea.

atît de frecvent şi de iresponsabil manevrată. cu oarecare zăbavă. a englezului faţă de animalculi e alcătuită din ceea ce a economisit în relaţiile cu ceilalţi oameni.) Naţiunea care le-a luat cel mai puţin în rîs pe celelalte este Germania. i-ar putea dedica afecţiunea sa. Faţă de modul nostru de a fi om. mai în serios. Nimic asemănător nu s-ar fi întîmplat dacă Naţiunea ar fi constat. ca 1 Un mecanism similar celor spuse de mine mi se pare că poate sta la originea surprinzătoarei duioşii pe care englezul. mă ocup. a dat peste negru1. pe englez au început să-1 încerce unele mustrări de conştiinţă datorită atitudinii lui fată de celelalte popoare. dar mai cu seamă în zorii celui de-al XlX-lea. ca ionismul sau dorismul sau ca elenismul. Sigur că naţiunile europene şi-au încrucişat de nenumărate ori spadele. vrea să însemneze că orice conştiinţă a naţionalităţii presupune alte naţionalităţi în jurul ei care s-au format o dată cu cea proprie şi cu care convieţuieşte sub forma unei permanente comparaţii. La finele secolului al XVIII-lea. despre colosala operă a lui Toynbee. în cursul de la Instituto de Humanidades pe care l-am ţinut din noiembrie 1948 pînă în martie 1949. I. dat fiind dispreţul faţă de celelalte tipuri umane şi dragostea lui faţă de animale. „mineralizat". cel al altei ţări ni se pare sub multe aspecte ridicol :Jede Nation spottet uber die Andere und alle haben Recht. cum şi-au trăit conştiinţa apartenenţei la propria naţiune francezul şi spaniolul. Realitatea care se ascunde în spatele expresiei „suflet colectiv". de această „melanotaxis pozitivă" a autorului. deseori afectată. că au coexistat într-o emulaţie permanentă. şi care se exhibă. 1 . despre englez ne învederează că dacă Ideea de Naţiune conţine. fie în absolut. dar ne grăbim." (Parerga. unele de altele. i s-a năzărit că putea fi o dată mai mult fericit realizînd din nou un compromis. De unde se deduce că colectivitatea e o realitate sui generis intermediară între faptul propriu-zis uman care e viaţa personală şi procesul mecanic — cu mecanism fizic sau biologic — în care constă natura. Tema ar fi amuzantă. spune Schopenhauer2. Am putea lesne sugera. stil care-i permite să-şi compatibilizeze în sinea lui viciile. ci că ideea ei implică o pluralitate de naţiuni. naturalizat.76 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM NAŢIUNE 77 ŞI NAŢIUNI Afecţiunea. Toynbee. este umanul mecanizat.] pe cel primordial — credinţa că aparţinem unei societăţi care a creat un mod integral de a fi om şi că acest mod. ca nişte săbii. [Este vorba de cartea menţionată la p. pentru negru. Emulaţia continuă duce la frecventa zeflemiseală reciprocă. într-o perpetuă întrecere agonală care le făcea să se „antreneze" şi să se perfecţioneze. în cartea atît de recentă a lui Mr. dar mult mai important este că „sufletele lor colective"1 s-au ascuţit. cele spuse. sub o formă asemănătoare. 53. Din această pricină am spus mai înainte că Naţiunea nu poate fi niciodată una singură. nu constituie altceva decît sistemul de uzuri intelectuale şi estimative valabile într-o socie tate. mai în glumă. de un secol şi jumătate. intempestiv şi ridicol. Căutîndu-1. De aici rezultă însă că colectivitatea e constitutiv „dezsufleţită". S-a gîndit că. dacă ar fi întîînit un om care să fie cît mai apropiat cu putinţă de animal. în schimb. ca să ne mărginim la aceste trei cazuri în care realitatea Naţiune s-a manifestat cu mai mare intensitate şi promptitudine. ca pe unul din ingredientele ei esenţiale — de fapt. Or. secol după secol. tot ceea ce sîntem şi facem pentru aî aşa se obişnuieşte este un comportament mecanic. într-adevăr. 2 „Fiecare naţiune le ia în rîs pe celelalte şi toate au dreptate. Reclam. este cel mai bun. faptul merită a fi luat în considerare dintr-un motiv pe care-1 voi arăta mai jos. Aceas ta e doctrina expusă în cartea mea Omul şi mulţimea. Cursul va apărea curînd sub formă de carte. 45. defectele şi maniile cu cele mai severe şi „idealiste" principii ale moralei şi corectitudinii. aşa că a stabilit cu sine însuşi un ciudat acord compensator în cel mai stupefiant stil englezesc. o simte. fie din anumite raţiuni parţiale şi relative. atît de dispreţuitor faţă de oameni.

De aceea. pe lîngă faptul de a se naşte în ea. adică să se apuce a fi Schwabe aşa cum se apucă să joace fotbal sau să conducă o fabrică de piane la Stuttgart. pentru aşa ceva trebuia să se utilizeze ca termen strict sociologic vocabula „popor". legături dinastice etc. Picarzii şi normanzii au rămas în aceeaşi figură de societate ca Schwaben şi Thuringer2. In fapt. ar trebui să spunem că Cetatea e făcută de indivizi — motiv pentru care conţinutul ei e atît de sărac —. aşa cum nu are sens să fim poftiţi a respira. nu o fac şi nu văd de ea. mai prudent în folosirea cuvintelor decît se crede înde obşte. Pe lîngă ea există toţi ceilalţi factori iraţionali ai istoriei. îi numeşte doar 'EAAnviKov 1 Aici trebuie să închidem bucla iniţiată cînd am opus Ideea de Cetate celei de Naţiune şi să spunem că cetatea o fac indivizii. Tradiţie şi Hazard. tocmai de aceea.. Aşa cum am spus. din agilitatea lui. se pomeneşte fiind aşa. După judecata mea. invazii.78 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM NAŢIUNEA ESTE ACŢIUNE ŞI TRADIŢIE 79 exclusiv în tradiţie şi inerţialitate. Niedersachsen. îi califică drept oitceioi. pe cînd în Naţiune te naşti. Istoria. această pură inerţialitate socială e tot ce poate fi mai contrariu faţă de Naţiune. din pricina neîndeplinirii căreia yăvoc. Franken. . pentru un grec din Atena nu avea nici un sens să i se fi propus a se strădui să fie doar ionic. Stamm sau Volk. ne naştem în Naţiune şi nu indivizii o fac cînd li se năzare. nu există Naţiune dacă. şi anume atunci cînd încetează a mai fi „popor". vorbind despre ansamblul grecilor. existenţa comună dindărătul lor ? Nu există un termen deopotrivă acceptat şi adecvat. picarzi. Acum nu e nici un pericol dacă apreciem aşa cum trebuie caracterul acesta complex. Fără doar şi poate. De bună seamă că această intervenţie a indivizilor în crearea continuă a Naţiunii lor începe numai într-un anumit stadiu al dezvoltării sale. 469 c şi 471 a). ce face cu putinţă corporalizarea acestei forme de societate complexe şi subtile. 2 Platon. de vreme ce. ca realitate. este precipitatul ce rezultă din confruntările dintre Om. în Franţa se vorbea despre „cele patru naţiuni" — francezi. cîteva rînduri mai apoi. fără a fi nevoit să şi le consume. în plus. De aceea lonia sau Dorida sau Elada nu reprezintă o Naţiune. Nu cred ca vreun Schwabe să-şi cheltuiască o parte din energii. tribul sau poporul elenilor. că unele din acelea n-au ajuns niciodată să fie. Acest tip de societate care constă în a fi ceea ce deja eşti — care nu are o dimensiune spre viitor. „oameni înrudiţi" (Republica. Astfel. pe de altă parte. dar fapt e că. Lista aceasta ne arată că în secolul al XlII-lea nici o „naţiune" nu era încă ceea ce înţelegem azi cînd spunem Naţiune şi. prin urmare în perpetuu fieri şi. Cum să numim atunci aceste forme de convieţuire care au din Naţiune doar spatele. hazardurile de tot soiul. normanzi şi englezi1 —. li se zicea „naţiuni". Acea intervenţie e totdeauna doar unul din factorii care fac Naţiunea. zi de zi. motiv pentru care e de-o asemenea suculentă. folosindu-se un cuvînt latinesc. esenţialmente problematică —.  [NAŢIUNEA ESTE ACŢIUNE ŞI TRADIŢIE] Să ne întrebăm acum — de vreme ce tot sîntem pe punctul de a ne angaja pe drumul marilor teme suscitate de problema „Naţiunii" — care este condiţia primară. Germanii le-ar numi Stdmme sau Vdlkerschaften. în alte timpuri. sine qua non. dar că Naţiunea e făcută de istorie. Tiiringer. Expresia are caracter oficial în organizarea Universităţii de la Paris începînd din secolul al XlII-lea. şi. oamenii nu se preocupă de ea şi. războaie de cucerire. forma socială a acelora este aceeaşi pe care o posedă ceea ce numim Schwaben. în ultimă instanţă. Alemannen. „rude".

pe care încearcă să o compenseze artificial umplîndu-i vidul revolut cu ceea ce memorează efectiv. drept care inerţialitatea unui trecut se converteşte constant în ţintă şi exemplaritate pentru un viitor. I. nici dorienii şi nici elenii nu au putut crea nimic asemănător. înainte ca cetatea să fi fost fondată. Cetatea e un artefact juridic şi nimic mai mult. că din trecut nu aveau decît un ciot se poate demonstra inclusiv statistic. avea să-i proiecteze pentru o clipă figura colectivă asupra viitorului. „vîrsta mitului şi a legendei istorice". pe scurt. preexista în „popor" şi. Avem a o căuta în relaţia diferită pe care. acea condiţie nu se poate afla în momentul tradiţional şi a tergo care este identic în cazul naţiunii şi în cel al poporului. ne prezintă Atena ca pe un ideal Vezi Thucydides. Sînt faimoasele lor „arheologii". Războiulpeloponesiac. Tot ce se mai găseşte în ea. Astfel. încercînd să o ducă la perfecţiune. Să nu mi se spună că zeii greci sînt categoric zei ai Cetăţii. al căror conţinut e penibil şi. ca atare. cu toate acestea. ca şi pentru numeroase popoare primitive. Ştiinţifică. dar pe care trebuie neapărat să-1 transformăm dintr-o simplă expresie vagă într-un concept riguros —. şi într-un caz. Ajunge să numărăm paginile sau paragrafele pe care marii istorici greci — Tucidide. ca ideal de realizat. mai cu seamă de Pericle care. atît de cunoscută la greci şi romani. ed. Barbu. din pricină că le lipseşte depărtarea de trecut. agilitatea membrilor săi nu are ca preocupare doar dreptul şi politica externă. figura însăşi a trecutului său. îi tace poliţai şi pe zei. Evident. pp. Trecutul şi viitorul se ivesc în el doar ca nişte cioturi. o are acest moment cu celălalt." Cît despre viitor. se străduieşte să-1 rafineze şi să-1 îmbogăţească. nici nu-i descoperă. Ed. Cetatea e o colectivitate de oameni şi zei. 35-46. Ei se aflau acolo. dar e poate o scăpare verbală. nu e istoric. de la religie şi pînă la comerţ. Diferenţa stătea în împrejurarea că crearea Cetăţii. apărarea Cetăţii. care face din indivizi poliţai (cetăţeni). dominarea altor Cetăţi. Polibiu — le consacră secolelor cu adevărat străvechi ale poporului lor şi să comparăm cifra cu restul paginilor totalizate de cărţile lor. prelungeşte către viitor. Mania. Mai bine ca oricine au ştiut să denumească acel trecut mitologic umilii hotentoţi: „Este — zic ei — un timp care stă în spatele timpului. ci constă într-un trecut absolut sau ireal.80 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM NAŢIUNEA ESTE ACŢIUNE ŞI TRADIŢIE 81 nici ionienii. Pentru grec. continuă să conducă din subsolul Cetăţii. care reprezintă conţinutul Ideii sale colective. numai Atena. Bucureşti. 254-262. cu momentul agilităţii. ci trăieşte cu entuziasm modul integral de a fi om. Le oferă un statut juridic şi-i face membri de rangul cel mai înalt ai corpului politic. şi în celălalt. nu are nimic de a face cu tradiţia „populară".) 1 . adevăratul trecut nu aparţine timpului. In Naţiune însă energia. Adevărul este că Cetatea nici nu-i inventează. Cetatea. Numai acei oameni capabili să trăiască în orice clipă cele două dimensiuni substanţiale ale timpului — trecutul şi viitorul — sînt capabili să formeze Naţiuni. din arcanele sale. (N. Ceea ce se întîmplă este că pentru grec. t. în calitatea sa de creaţie juridică. Este vorba doar de o mînă de atenieni. în discursul său funebru1 — una din minunile secretate de această planetă boemă pe care ne zbatem să existăm —. Am zis Atena. N. şi încă la un ceas mai mult decît tîrziu. ca şi pentru romani. în „sufletul poporului". ele reprezintă o genială strădanie a acestor autori. II. al proiectului vital. dreptul Cetăţilor are două ramuri: cea sacră şi cea civilă. Că sufereau de această atrofie a „memoriei colective" — alt termen inevitabil. 1966. de a antedata şi proiecta într-un trecut foarte îndepărtat fapte istorice relativ recente provine probabil din împrejurarea că anevoie îşi amintesc ceva mai mult decît proximitatea şi simt parcă o asfixie cronologică. Polites-ul trăieşte într-un prezent perpetuu.

şi Five Stages ofGreek Religion. The Rise ofthe Greek Epic. Gilbert Murray (1866-1957). era neapărat necesar ca elenii să se fi pomenit în zona altei civilizaţii în plină dezvoltare. care nu e doar a lor proprie a tergo. urită. A dat. după cum am spus mai înainte. 1925. ed. Aceasta era viaţa „cum se cuvine". acest „mod integral de a fi om". De ce oare în Grecia un asemenea lucru este doar o excepţie şi nu acţionează normal în corpul colectiv şi nici nu face parte din Ideea de Cetate ? Ce trebuie să se petreacă în „popoare" pentru ca la un moment dat să încolţească în ele acea dorinţă arzătoare ca fiecare să se simtă exemplar ? E nevoie ca.) 1 . a ajuns să rodească un tip de societate a cărei Idee includea în acelaşi timp existenţa ca tradiţie şi existenţa ca acţiune. Asta îl face să spună că. (N. Pînă şi faptul mărunt că numeşte „elenică" civilizaţia greco-romană. Decretează fără a clipi că civilizaţia din care purcede cea elenică este civilizaţia cretană1. ele să aibă limpede conştiinţa că viaţa nu constă în a fi ceea ce deja eşti prin tradiţie. apărată şi propovăduită. 1907. ca pe o exemplaritate care justifică osteneala de a fi realizată. Cînd au pătruns în zona Mării Egee. atunci cînd noile popoare germanice au intrat în zona acestuia şi s-au amestecat cu cele romanizate. elenicii au rămas pentru totdeauna dezorientaţi. Auîntîlnit exact contrariul: un hăţiş vegetativ de înrîuriri provenind de la popoarele care se stabiliseră acolo. înformat de imperativul exemplarităţii şi de anumite cadre normative romane de care era impregnat pămîntul unde trăiau. tradiţional. aşa cum apărea în faţa popoarelor foarte tinere. hitită. dar înrîuriri izvorîte din civilizaţii foarte diverse: babiloniană. obligate să ducă o viaţă dublă. tradiţională. nu pot să nu mărturisesc că el. de la o anumită dată suficient de matinală. Toynbee se vede obligat să o cazeze în celălalt — în cel al civilizaţiilor filiale. In acel punct excepţional Cetatea atinge Ideea de Naţiune aşa cum o sferă atinge altă sferă. exemplară. îl abordez pe latura lui cea mai bună. (Desigur. ca şi cum Roma ar fi un simplu apendice sau adaos al Greciei. Nestorul eleniştilor englezi. ca gînditor istoric. care este însăşi ideea sa despre ceea ce este o „civilizaţie". ci ca să înveţe să existe în mod exemplar. aşa cum popoarele europene s-au pomenit în spaţiul civilizaţiei „elenice". absolut schematic şi abscons. profesor la Oxford. popoarele elenice nau întîlnit depozitată acolo o civilizaţie. abordînd acest fapt pe latura sa pur lexicală. aşa cum am arătat mai sus. atunci a fost cazul. Neputînd situa civilizaţia elenică în sertarul fabricat de doctrina lui pentru civilizaţiile originale. Asta a fost pentru popoarele europene Occidentul roman.82 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM NAŢIUNEA ESTE ACŢIUNE ŞI TRADIŢIE 83 de viaţă umană. ci să se vadă ca aparţinînd unei unităţi mult mai ample. Oricît de student şi de profesor la Oxford ar fi fost el şi oricît de ginere al lui Murray1. Căci e sigur că zi de zi 1 Deşi efortul gigantic al lui Toynbee merită toată lauda. a 2-a revăzută.) Istoria medievală a fost istoria exerciţiilor gimnastice pe care nişte oameni cu sufletul adolescentin au fost siliţi să le facă pentru a nu exista doar în chip inerţial. printre altele. negreşit. şi pe cea romană. filolog clasic englez. era. Pentru că în spatele lui se ascunde eroarea fundamentală a doctrinei sale istorice. Putem spune că. Aşa cum popoarele europene s-au văzut orientate din prima clipă. chiar dacă în cazul acesta nu e mai mult decît un capriciu verbal. Aşa se face că conţinutul „material" al tradiţiei fiecărui popor. cretană. născute în ambientul unei civilizaţii precedente —. egipteană. Dar schematismul şi absconzitatea nu erau percepute de ele. s-au văzut. Civilizaţia romană apărea ca „un mod integral de a fi om" deja consacrat şi sublimat. Asta este Naţiunea. şi anume: marele spaţiu al unei civilizaţii anterioare. este un bun exemplu. Şi e de reţinut că.t. mi se pare feldmareşalul arbitrarietăţii. feniciană etc. afirmaţie cu care nu facem decît să le elogiem miracolul creaţiilor. pe cea a lor. Dacă vreodată în istorie s-a ivit cu anticipaţie o exemplaritate. mitari. e nepermisă o asemenea frivolitate denominativă.

în galop — din menuetul care este „spiritul naţionalităţii" şi pe care Toynbee Informaţia este parţial inexactă. Angelo şiTherese. deci la aproape jumătate de secol după moartea Regelui Soare: Gaetan Vestris (1729-1808) şi copiii săi. (N. Pentru că istoricitatea constă tocmai în diferenţe. Nu e deglutibilă afirmaţia cu care îşi încheie capitolul dedicat invaziei dorice şi dispersiei aheilor: La civilisation egeenne n'estplus mais ellepourra se survivre. Dar. brusc. începe să se estompeze. obişnuia să spună: „Nu cunoaştem toată filozofia pe care o conţine un menuet. par un enfantementposthume.t. t. aşa cum ni se înfăţişează aceasta azi. la sfîrşitul celuilalt război (primul război mondial. din acest motiv. aceste instituţii caduce ar exploda instantaneu printr-o dezintegrare similară cu cea atomică. De aceea. t. Furia acelei mode. aşa cum şi facem. cade în aceeaşi eroare. n. iar asemănările. pe de o parte. din care nu a mai izbutit să evadeze. istoric francez al Antichităţii.) 1 . De aceea si rezultatul — nati-unile sensu stricto — a fost tot unic. sînt simple abstracţiuni care ne slujesc drept instrument mental. dans la civilisation hellenique. 3 voi. maestrul de dans versaillez. stabilită la Paris pe la 1746. chiar cele bine întemeiate. problema „originilor" cretane din subsolul civilizaţiei elenice e simplă funcţie de progresul general în cunoaşterea civilizaţiilor din Orientul Apropiat. deşi anemică. dar ea va putea să-şi supravieţuiască. catedrele de filozofie obişnuiesc a fi o scenă macabră pe care se exhibă în faţa noii generaţii mumia lamentabilă a filozofiei. p. Pe de altă parte. Nici măcar nu e sigur că dansul acesta ar fi fost născocit de către supuşii Minotaurului1. Auguste (cel mai celebru." — Gustave Glotz <1862-1935>.84 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM NAŢIONALITATE ŞI NAŢIONALISM 85 se confirmă originea preelenică a unor instituţii care înainte ni se păreau de cea mai pură originalitate grecească şi că bună parte din acele lucruri primite sînt sau pot fi cretane. Situaţia popoarelor europene care se nasc într-un cadru unde supravieţuia. 111. la rîndul lor.Cr. în astenicele Universităţi actuale s-ar face cu adevărat filozofie. o superbă civilizaţie este un caz unic în întreaga panoramă a istoriei universale. în simple influenţe ale celorlalte civilizaţii asiatice mai vechi sau contemporane cu cea minoică. în civilizaţia elenică. Dacă. aşadar. multe dintre elementele ei dizolvîndu-se. lucrarea sa Histoire de Grece. care ne-a schimbat total perspectiva asupra celor petrecute începînd din anul 3000 î. originară din Florenţa. Este vorba de o celebră familie de balerini. iar după ei o serie de mari popoare care creaseră state în Asia Mică. Des origines attx Guerres Mediques (1938) s-a născut gata învechită. Vestris1.  [NAŢIONALITATE ŞI NAŢIONALISM] Pe vremea lui Ludovic al XlV-lea. Ştim acum că în Peninsula Balcanică puseseră deja piciorul sumeri şi acadieni. aşa se face că „civilizaţia cretană". Departe de aşa ceva. Acum însă nu voi face decît să menţionez tot ce am scos — fie şi mergînd. coincide cu momentul în care Gustave Glotz îşi începe din plin activitatea şi. 1760-1842). profesor de istorie antică la Sorbona. 1925-1938. în toată zona egeică. din 1897. -N. a cărei reconstruire violentă şi nu lipsită de capricii a fost atît de mult la modă acum cincizeci de ani. să confundăm lucrurile şi să aplatizăm diferenţele istorice sub tăvălugul unei preconcepţii simpliste. printr-o naştere postumă.). Pentru a fi convinşi că elenitatea purcede din cretanitate nu e suficient să ni se relateze bunăoară că la serbările de la Delos tinerele fete dansau „dansul cocorului". Operă principală: Histoire grecque." Avea mare dreptate şi sînt în eroare cei care socotesc că filozofia se află în mod normal la catedrele de filozofie. („Civilizaţia egeeană nu mai există. drept cadrilaj spre a vedea prin intermediul lor singularitatea recalcitrantă care este întotdeauna istoria.) 1 Nu are rost.. muribundă.

Să ne amintim că Anglia. Dacă o Naţiune nu este. Pe continent. dintr-o dată. îl vedem cu surprindere făcînd o piruetă. Am văzut deja că în Spania şi în Franţa „sentimentul" Naţiunii se coagulează în prima jumătate a secolului al XVII-lea. falsă în conţinut şi impertinentă ca intenţie. asupra politicii sale. dacă se poate. Sîntem prea sătui de „banditismul" politic ca să mai putem suporta şi „banditismul" intelectual. Aşa stau însă lucrurile cu orice societate: cu familia. Frecvenţa acceselor de frivolitate la scriitorul englez nu-şi poate avea originea în deficienţe individuale. James Mill etc). 1 Mai arbitrar. ieşindu-şi din pepeni şi depunînd pe coala albă de hîrtie ceva de genul unui „banc". care sînt forme de societate intermediare între Trib şi Naţiune. dar prezenţa lui se face simţită încă din prima treime a celui de-al XVI-lea. s-a simţit pe sine însăşi ca un tot. să-ţi simţi acest tot al tău ca pe o parte a altuia mai amplu. Italia şi Germania — din motive diferite în cazul fiecăreia — rămîn mai în urmă.86 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM NAŢIONALITATE ŞI NAŢIONALISM 87 pretinde să-1 simplifice. Ea este prima dintre marile ţări de pe continent care ajunge să se constituie ca Stat naţional unitar. spirit care-i face pe oameni să simtă. spre deosebire de cel care le-a revenit scriitorilor continentali. A fost suficient să schiţez sumar profilul acesteia în contrast cu Ideea de Popor şi Ideea de Cetate. un Popor. Anglia le-o luase înainte cu cel puţin o sută de ani. la drept vorbind. umplîndu-se de spermatofori. nu le-a acordat niciodată atenţie scriitorilor săi (ceea ce nu însemnează că aceştia nu ar fi exercitat o înrîurire profundă. aşa cum au stat lucrurile cu „radicalismul" lui Bentham. Nu mai puţin incongruentă e şi cea de-a doua afirmaţie a sa. Mi se pare o eroare din partea istoricilor obişnuinţa de a-i atribui Franţei precedenţa cronologică. La fel şi scriitorii. Nu am avut nevoie să merg înapoi pînă la Ideea de Trib ca să clarific cît de cît Ideea de Naţiune. cel puţin de vreo cîteva generaţii. evident. (Nu e locul să precizăm aici factorii care determină „ecuaţia de densitate" corespunzătoare fiecărei forme de convieţuire. definindu-1 pe nepusă masă ca pe „un ferment acid al vinului nou democratic din burdufurile vechi ale tribalismului (. ci ca pe un soi de glumă pe care şi-a îngăduit-o. Socialitatea — numesc socialitate funcţia vitală prin care individul se simte ca făcînd parte dintr-o societate — este totdeauna stratificată. să acţioneze şi să gîndească despre o parte a unei societăţi date ca şi cum ar fi totalitatea acelei societăţi". ar însemna că Naţiunea implică o secesiune efectivă a întregului „Civilizaţia Occidentală". numim stil. dar la ei lucrul e mai grav. E de preferat să-i întindem lui Toynbee o mînă de ajutor neluîndu-i cuvintele în serios. dacă am lua-o în serios.) Formula lui Toynbee. Naţiunea. ceva asemănător cu braţul caracatiţei care. deşi în mod indirect. aproape toţi britanicii o exercită zilnic. . ţinutul. în acelaşi timp. pentru că ea constă aproape totdeauna într-o frivolitate ideatică apăsată. ca corp colectiv. care era suveran. aşteptînd să fie ingurgitat de o femelă1. Dar a te simţi ca un tot nu exclude posibilitatea ca. cu atît mai puţin poate fi un Trib. pe temeiul împrejurării că Ludovic al Xl-lea a izbutit să reca pe una din butadele numite de către englezi humour. localitatea. Aceste butade de ordinul humour. Astăzi e o pretenţie de ingeniozitate aflată la îndemîna tuturor capitalurilor intelectuale şi pe care. la un scriitor autentic. A fost pesemne aici o mare reuşită a naţiunii engleze.. aceste entrechat-mi intempestive reprezintă Ersatz-\A a ceea ce. regiunea. Toynbee obişnuieşte să scrie pagini după pagini cu o seriozitate de farmacist.). foarte diferit de cel al lui Swift sau Sterne. se va găsi o explicaţie destul de convingătoare. în frunte este Spania. neamul sau clanul sau Sippe. se separă de tors şi pluteşte pe cont propriu în ape. fără discuţie. Acest humour englezesc este. Fiecare strat constă într-un anumit nivel de convieţuire şi acest nivel depinde de densitatea pe care o poate avea acea convieţuire. este să presupunem că „spiritul naţionalităţii se iveşte cînd apar burdufurile noi ale democraţiei". dar este indiscutabil că a avut urmări foarte ciudate asupra modului de a fi al scriitorilor ei. cînd.. Cred că dacă se precizează rolul pe care 1-a avut scriitorul englez în cadrul naţiunii sale. se strangulează. cu cartierul. Statul.

să-i fiţi supuşi regelui Franţei. din-tr-o dată." (N. care e Confederaţia. Aceste cuvinte ale navarrezului reprezintă deja expresia saturată şi aproape doctrinală a Ideii plenare de Naţiune. Je veux bien que la langue espagnole demeure ă l'Espagne. Nu era însă decît un ideal şi a fost nevoie de încă un secol şi un sfert pentru ca Henric al IV-lea să le poată spune locuitorilor din Bugey. şi trebuie să caute realizarea mult visatului său Stat naţional sub forma Ligii de State — Staatsverein —. Dar această zguduire vag secesionistă. Ele 1 „Era « îndreptăţit » ca. Bretania şi Provenţa. ca regiuni ale Sfîntului Imperiu Roman. Gînditor sensibil şi de o mare eleganţă — de aceeaşi clasă intelectuală ca Dilthey. Burgundia. adică dintre gînditorii care cugetă fără graba de a . care s-au topit într-o Masse — die in eine Masse zusammengeschmolzen sind —. adică Naţiunea ca Stat. frămîntările particularismului care se concertase în Ligă şi a cărui ultimă manifestare a fost conspiraţia lui Cinq-Mars. « de vreme ce » voi vorbiţi în chip firesc franceza. ea nu este încă matură pentru a fi o unitate compactă de acel tip. fiindcă ea nu a fost niciodată unită naţional cu Castilia). nu trebuie să ascundă realitatea impresiei produse din 1550 de către Spania asupra celorlalte popoare europene. Franc-Comitatul (FrancheComte) şi Artois-ul rămîn în afara Franţei. dar acestei unităţi juridice nu-i răspunde încă unitatea naţională. cu toate atributele sale. se gîndeşte la ţara lui şi ar vrea să fi fost un Stat naţional. iar nu. dar recunoaşte că. impresia stranie de ceva necunoscut înainte (pentru că Anglia trăia departe şi separat). în jurul aceleiaşi date. l'allemande a l'Allemagne. într-o figură istorică nemaiauzit de compactă. cea a unei ţări mari — mari pentru dimensiunile acelei faune istorice — care. ca naţiune în plină dezvoltare a formei „societate".88 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM NAŢIONALITATE ŞI NAŢIONALISM 89 unească toată ţara sub suzeranitatea sa. care tocmai fusese integrat coroanei prin tratatul de pace cu Carol-Emanuel de Savoia (1601): 77 etait „ raisonnable " que. Sînt de acord ca limba spaniolă să-i rămînă Spaniei. reizbucneşte din senin particularismul Cataloniei (războiul cu Portugalia nu are relevanţă în acest caz. „ca Spania şi Franţa". Bouillon şi Orleans (1642). Dar încă au mai continuat. „puisque " vous pariez naturelle-ment le francais. se transformase într-un bloc. de Stămme şi de „ţări". mais la francoise doist estre a moi1. Bourbonnais-ul. Dar suzerainete nu este încă „suveranitate". susţinut de Soissons. germana Germaniei. Agitaţiile şi mişcările interne constante din timpul următoarelor şase domnii vădesc cu prisosinţă insuficienta maturitate a Franţei ca Stat naţional. dat fiind că fundamentează dreptul la unitatea de suveranitate pe raţiunea că există o unitate de forme de viaţă — de uzuri — simbolizată în unitatea lingvistică. „suveran". cu alte cuvinte. pe lîngă faptul că îşi are originea într-o intrigă a lui Richelieu. Era Naţiunea. în evoluţia ei reală şi cunoscută. dar franceza trebuie să-mi revină mie. cînd Wilhelm von Humboldt. Ludovic al Xl-lea îşi exprimase idealul de a reuni întreaga Franţă sub un singur corpus iuris. vous fussiez sujets au roi de France. O urmează curînd Franţa şi de aceea pînă şi în 1816. Franţa continuă să fie articulată feudal şi sub această articulare încă mai palpită pluralitatea diferenţială de „naţiuni". cînd o naţiune are nevoie să se simtă ca Stat „independent". Orleans-ul şi Navarra continuă a trăi fiecare pe cont propriu. zice el. Nu propune nici măcar figura intermediară dintre Statul unitar şi Liga de State. t. deşi sub o formă reziduală. Juridi-ceşte vorbind — în sensul dreptului medieval — autorităţile se unesc sub o singură mînă. unul din primii germani care vede cu claritate politica naţională.) atestă că Franţa ajunsese în ultimul stadiu al dezvoltării naţionalităţii sale. în Spania.

Berlin. asemănător cu cel al Italiei. Italienii şi germanii ni se par oarecum ca nişte oameni care pornesc la întemeierea unei Naţiuni. aşadar. Ingăduiţimi să spun că eu unul suspectez o anume imitati-vitate şi în atitudinea germană faţă de Ideea de Naţiune de pe la finele secolului al XVIII-lea. reputat istoric german. în virtutea factorului imitativ. în 1948 a fost primul rector al Universităţii Libere 1 der şi rog să mi se spună dacă ele nu revelează că bărbaţii aceştia trăgeau cu coada ochiului către celelalte ţări care aveau figura externă mai formată şi mai matură. Ea nu se simţise Naţiune. a 7-a revăzută. două sînt însă clare: împrejurarea de a nu fi fost romanizată şi Războiul de 30 de ani. la jumătatea secolului al XlX-lea începe să imite forma de viaţă colectivă care se precizase atît de clar şi de strălucit în Anglia. Dilthey şi E. Spania. ed. dar. dintr-o anumită perspectivă. 1928. profesor universitar. Ar fi o prostie dacă am vrea să explicăm această întîrziere în puţine cuvinte şi prin puţine cauze. au un anumit aer de mimetism deliberat. prin datele sale deopotrivă abundente şi de cea mai aleasă calitate. A fost. Cărţile lui Meinecke m-au învăţat prea multe ca să nu fac această menţiune. Zic că trăgeau cu coada ochiului pentru că asta însemnează a te privi deopotrivă pe tine însuţi şi pe ceilalţi (p. unul dintre fondatorii aşa-numitelor discipline Geistesgeschicbte şi Ideengeschicbte. atunci cînd citeşti cu devoţiune istoria ambelor ţări din acea epocă. pp. şi anume că era un popor cu evoluţie întîrziată1. Să nu se supere nimeni pe mine dacă voi spune că. Ajunge. Fiind un ghid neîntrecut. Franţa şi Elveţia. ci şi să fie aşa cum erau celelalte. A se vedea extraordinarele citate oferite de Meinecke1 din Lessing.90 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM NAŢIONALITATE ŞI NAŢIONALISM 91 ajunge la formule —. în toate sensurile. (N. se umpluse de dubii şi ezitări pînă la 1870 şi-şi făcuse în minte numeroase încercări de a-şi compatibiliza acea dorinţă cu aspectul oferit privirii sale incoruptibile de către realitatea germană şi chiar din Berlinul Occidental. Aşa se face că atît risorgimento-ui italian cît şi mişcarea germană dintre 1850 şi 1870. cartea lui Meinecke îmi va servi drept fir conducător în jurul căruia îmi înfăşor propriile mele judecăţi. nevăzînd acea figură în cazul Germaniei. fie şi aflîndu-se mobilizat în această aspiraţie de origine mimetică şi vrînd nu doar să fie o Naţiune. mulţumită modelului constituit de către cele deja realizate. tîrziu la ceasul deplinei sale naţionalizări. cînd posibilitatea de a acţiona în spaţiul european era deja foarte dificilă. întrucît viaţa a devenit mai „mondială".) Este un caz. alături de W. Troeltsch. 1 Friedrich Meinecke (1862-1954). Reproduc fragmentul mai jos întrucît e extraordinar. să se ţină seama că uneori critica este forma cea mai autentică de omagiu. Die Idee der Staatsraison in der neueren Geschicbte (1924). Die deutsche Katastrophe (1946) etc.t. în urmărirea procesului formativ al conştiinţei germane în ultima sa fază. îţi aminteşti involuntar de personajul unei drame istorice al cărei subiect se petrece în 1620. îşi dă seama de factorul esenţial în ceea ce priveşte situaţia din Germania. 'Weltbiirgertum und Nationalstaat (1908). nu mai sînt posibile cuceriri — militare sau dinastice — din cauză că celelalte naţiuni şi-au şi atins forma consolidată şi fermă şi. şi care strigă la sfîrşitul actului I: „Să plecăm la Războiul de 30 de ani!" Dar profunzimea omului german se observă în împrejurarea că. Dacă se va vrea să se vadă aici o critică a marii lui cărţi.) . De exemplu. ei cred că ea nu este o naţiune! Descentralizarea politică şi socială a Germaniei era pentru ei ca arborii care nu te lasă să vezi pădurea. Schiller şi HerVezi despre toate acestea faimoasa şi magistrala carte a lui Frie-drich Meinecke. tot restul lumii se opune cuceritorului. Căci faptul curios este că. Weltbiirgertum und Nationalstaat. care sînt foarte diferite de cele ale lui Meinecke. (De aceea Napoleon n-a fost un Carol cel Mare. 201-202. dacă le comparăm cu procesul de definire naţională a celorlalte naţiuni mai bătrîne. Scrieri: Das Zeitalter der deutsche Erhebung (1906). Die Entstehung des Historismus (1936). 30 din cartea citată). care face ca Germania. să piardă un secol.

Asta am şi căutat să fac în mod sumar în cele de mai sus. la rîndul său. Les deux sources de la morale et de la religion. mai cu seamă ultimul. la ceasul potrivit. în definiţia Naţionalităţii. cînd ceva se sumeţeşte pînă la un ism însemnează că a încetat să mai fie un lucru autentic. a fost că. conştiinţa Naţionalităţii. Aşa se face că cele două părţi ale ei sînt atît de diferite în calitatea gîndirii şi chiar în caratele valorii stilistice. . ca toate ismele. Ismele sînt ştreangurile de mătase cu care obişnuiesc să se sugrume Bergson. Holism and Evolution. să intervină tribalismul. şi anume cel ce izvora din editorialele jurnalistice produse sub la Troisieme Republique. programele politice nu sînt fabricate niciodată cu idei autentice. după cum se vede. prefăcîndu-se şi degradîndu-se într-un „program". una este opera generalului Smuts. Or. Partea a doua e plină de toate locurile comune ale unui moralism „foarte secolul al XVIII-lea". conştiinţa naţională s-a transformat — eu unul aş zice şi-a băut minţile — în naţionalism. precum celelalte. şi cartea aceasta merită din partea noastră cea mai mare atenţie. Alta este faimoasa operă a lui 1 Conştiinţa Naţionalităţii nu are nimic de a face în mod special cu tribalismul şi. de „Drepturile omului". care. în timpul cărora boala nu i-a îngăduit lui Bergson să lucreze. Credeam că generalii duc lipsă în general de idei generale. în scurtul studiu de faţă este presant nevoie să notăm doar că Toynbee trece mult dincolo de bunul-simţ cînd face ca. Cu alt prilej voi arăta însă şi originea acestei erori la ilustrul insular. Toynbee e foarte deficitar în materie de lumini filozofice şi tot ce face sub acest aspect în cartea sa e să se agate. reprezintă pentru el culmea reflecţiei filozofice. aceste două lucruri — zic — sînt. exact ceea ce nu sesizează Meinecke în prima sa mare operă şi ceea ce face ca din expunerea sa privitoare la ideile germane despre naţionalitate dintre 1790 şi 1870 să lipsească tocmai perspectiva grandioasă şi patetică pe care în realitate o manifestă. popoarele din Occident au început a cădea sub puterea toxică a demagogilor — fie ei de dreapta sau de stînga —. iar cum unica tactică a acestor personaje iresponsabile este să exacerbeze totul ca să poată alcooliza masele. în această a doua parte. să nu considere acest lucru ca pe o înfăptuire supremă în istorie. o dată cu ea. în felul acesta. mister Toynbee — după cum vă veţi fi amintind — definea „spiritul Naţionalităţii" zicînd că este un soi de cocteil de tribalism şi democraţie. îşi va prezenta dezideratele. un Stat naţional. s-a transformat în program politic. Acest ism. Bergson vorbeşte. Nu e cazul. Lasă impresia că a fost compusă în două etape foarte depărtate. Am apucat să vedem cît absurd încape în fraza aceasta emisă de mandarinul nostru de la Oxford1. Ceea ce într-adevăr s-a întîmplat la ivirea democraţiei. este cu mult mai veche decît inventarea democraţiei. a fost catastrofal. viceversa. de două cărţi care. există ceva dincolo de Naţiune. şi o numesc astfel pornind de la presupunerea că în respectiva coabitare misiunea masculină îi este atribuită tribalismului. ci că. separate de mulţi ani. în plus. Surprinzător e însă că ea nu a fost supusă unei critici intense şi complete care să-i evalueze exact doctrina. să o identificăm pe aceasta ca pe mama Naţionalităţii. Ca tot ce ne-a lăsat moştenire minunatul gînditor.92 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM NAŢIONALITATE ŞI NAŢIONALISM 93 cu admirabile anticipări asupra viitorului îndepărtat al faptului numit Naţionalitate. Aceste două lucruri: întîrzierea constitutivă a Germaniei în procesul transformării sale în naţiune şi geniala clarviziune ce i-a făcut pe gînditorii şi pe unii dintre politicienii ei. aşadar. Nu aveam ştiinţă că un general ar fi compus cîndva vreun purana filozofic care să merite osteneala. cu o naivitate de şcolar adolescent. chiar dacă aspirau în chip patriotic ca ţara lor să devină. ci se alcătuiesc numai din isme. şi. care împlinise deja două veacuri de viaţă liniştită şi pacifică. Este splendid ca spectacol intelectual si moral! Dar acest spectacol magnific debutează în Germania coincizînd cronologic cu apariţia ideii democratice în toată Europa. prin urmare în primii ani ai secolului al XlX-lea. Or.

pentru a-şi uni sufletele. singurătăţile — căci asta este dragostea: încercarea de a face schimb între două singurătăţi — sînt.) şi alt individ determinat şi exclusiv. Dacă n-ar exista opinie publică. Limba aceasta însă nu depinde de nici unul din ei. nu există propriu-zis „putere publică". ca individ. nici dumneavoastră cu el nu vă aflaţi în nici un fel de relaţie interindi-viduală. e cea care a iniţiat războaiele propriu-zis naţionaliste. e ceea ce obişnuim să numim Mulţimea. mulţimea. Statul. Să luăm însă alt exemplu de uz. care nu poate avea loc decît între un individ determinat şi exclusiv 1 Vezi Omul şi mulţimea. E un bine cunoscut spectacol de circiumă. ca în cazul naţionalismului. DREPTUL Am spus că o societate este convieţuirea unor indivizi umani sub un sistem de uzuri. ci doar puteri ale unor grupuri particulare. pe celelalte. Dacă unul dintre dumneavoastră. din motive pur individuale. cu atît mai puţin. oricît de frecvent am vrea. intimităţile. El e instrumentul sau organul indefinit al uneiputeri aflate în spatele lui: puterea publică. Războaiele din ultimele veacuri au fost războaie dinastice. ca atare. energică. Cum demagogia. (N. mai mult sau mai puţin. Nici el cu dumneavoastră. Revoluţia franceză. a „opinieipublice". slujită de organe executive. de la „opinia publică". s-a ajuns. în acel acolo care e colectivitatea. să se facă din el un hipernaţiona-lism. mai bine zis este Nimeni. întemeiate pe opinia unui grup sau a altuia. în care un popor din Europa pretindea să supună. Dacă un anumit individ vorbeşte cu femeia pe care o iubeşte. Anomalia rezidă în faptul că. ca indivizi determinaţi. mulţumită intervenţiei hiperdemagogilor. 2001. Humanitas.94 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM OPINIE PUBLICĂ ŞI PUTERE PUBLICĂ 95 atît gînditorii cît şi popoarele. Limbajul se află acolo.] PUBLICĂ". Dar această putere publică. în ultimă instanţă. Progresiunea aceasta era inevitabilă. Cînd acea intervenţie energică asupra individului nu provine. este o alcoolizare a maselor. Aceste puteri particulare se află în- . consemnaţi într-o limbă. Pentru a izbuti să se înţeleagă. cuvintele şi formele sintactice nu sînt altceva decît uzuri ale societăţii. Dar acest act al agentului de circulaţie nu provine de la el. cu sila. inclusiv corporalmente energică. Din partea acesteia se abate asupra ambilor indivizi o presiune ce constă în a se vedea siliţi să accepte gramatica şi vocabularul acelei limbi. care se numesc de obicei State. Subiectul uzurilor nu este nimeni. Dar tocmai o relaţie ca aceasta. acest comportament uman este interindividual. e vorba de un fenomen anormal. Aşa se face că lucrarea în care-mi expun doctrina despre societate se intitulează El hombre y la gente (Omul şi mulţimea)1. Un exemplu de uz şi. De ce ?  [„OPINIE PUBLICĂ" ŞI „PUTERE -ECHILIBRUL EUROPEAN. vrea să treacă strada într-un oraş cu populaţie numeroasă. lipsind temporar „opinia publică". foarte diferit. el nu are nici un interes ca dumneavoastră să nu treceţi strada. se ştie că alcoolicii au nevoie de un alcool tot mai tare. Mai cu seamă atunci cînd. uzuri verbale. de presiune socială mecanică asupra individului e limba.t. cu ideea sa de naţiune sub arme. nu este decît intervenţia activă. n-ar exista putere publică şi. ziceam. dar totdeauna mult mai puţin decît normalitatea autentică. în afara lor. agentul de circulaţie îl împiedică s-o facă. iresponsabilă şi automată ce este colectivitatea în mijlocul căreia trăieşte. Din punct de vedere personal. Uzurile sînt o presiune permanentă pe care o simte asupra sa individul şi care provine din acea entitate impersonală. este posibilă în mod normal doar dacă aceştia pot conversa. CUTUMIAR. Asta însă n-a fost niciodată cu putinţă. Bucureşti. Ei bine. nu războaie între naţiuni.

96

DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM

OPINIE PUBLICA ŞI PUTERE PUBLICĂ

97

tr-o luptă declarată sau latentă, pentru că opiniile pe care ele se întemeiază sînt grav divergente. E situaţia unei colectivităţi sau societăţi care se numeşte „război civil" — fie acesta sîngeros ori blînd —. Repet însă, normalitatea e să existe o „opinie publică", cea care suscită automat în societate fenomenul „puterii publice". Nu contează dacă aceasta e exercitată sau nu de organe speciale prestabilite şi permanente, adică de cele ce sînt de obicei numite, sensu stricto, cu o anumită doză de eroare, Stat. După judecata mea, această noţiune obişnuită de Stat nu se adaptează la nenumăratele forme pe care le ia puterea publică pentru a se exercita. Or, este indiscutabil că toate popoarele din Occident au trăit întotdeauna submerse într-un cadru — Europa — unde a existat mereu o opinie publică europeană. Şi dacă ea exista, nu se putea să nu existe şi o putere publică europeană care şi-a exercitat neîncetat presiunea asupra fiecărui popor. In acest sens, adică cel autentic şi riguros, o anumită formă de Stat european a existat întotdeauna şi nu există nici un popor care să nu-i fi simţit presiunea, uneori teribilă. Numai că acel Stat supranaţional sau ultranaţional a avut figuri foarte distincte de cele adoptate de către Statul naţional. Să reţinem însă că acesta, dacă-1 contemplăm în dezvoltarea lui începînd din Evul Mediu, s-a manifestat de asemenea, la rîndu-i, cu fizionomii foarte diferite şi, uneori, greu de identificat1. Dar figura pe care a avut-o Statul european, existent totdeauna cu mai mare sau mai mică vigoare, nu e la fel de lesne perceptibilă ca un rege sau ca preşedintele unei Republici. Figura lui este
1 Un exemplu impresionant este investigaţia aproape angoasantă prin care oameni ca G. von Below caută în Evul Mediu german timpuriu „ceva de genul" unui Stat. Vezi cartea sa Der deutsche Staat des Mittelalters, 1,1914. (Georg von Below, 1858-1927, istoric german al economiei şi dreptului constituţional, de orientare conservatoare. — N. t.)

pur dinamică. Grecii, am spus-o deja, au fost incapabili să vadă orice fel de Stat afară de cel vizibil şi tangibil al Statului-Cetate. In Politica lui Aristotel nu există o viziune asupra unor fapte politice atît de enorme ca marile monarhii macedoneană şi persană. La vedere e tot polisul, monarhic sau nu. Uriaşele conglomerate sociale, pe care, în comparaţie cu ea, le reprezintă acele mari naţiuni debordează cîmpul vizual al lui Aristotel. Dar lucrul e încă de înţeles la el. Macedonia sub Filip sau Alexandru erau în vremea lui doar o aventură — de unde faptul surprinzător că, deşi Aristotel fusese profesorul lui Alexandru şi trăise la curte, nimic din asta nu transpare vreodată în opera lui. Dar Polibiu vine după ce Diadohii dăinuiau deja de un secol şi jumătate, şi el le relatează anume istoria. Totuşi definiţia acestor State nu apare nici în teoria politică din secolul al II-lea î.Cr. Ceea ce ne îndreptăţeşte să credem că mintea grecilor se şi închisese faptelor noi şi era incapabilă să reacţioneze în faţa lor cu noi noţiuni, rămînînd să se rotească pentru totdeauna, prizonieră a lor, pe orbita vechilor concepte. Polibiu face însă un efort genial pentru a urmări noul şi giganticul fapt roman. Dar înţelegerea îi era facilitată fiindcă Roma era o polis, urbs; aşa se face că-i descoperă specificul ca polis — constituţia şi etosul sau virtuţile ei —, dar nu şi organismul colosal creat, pe ecumene, de către Roma şi care avea să fie Imperiul. Ar însemna să recădem în limitarea antică dacă nu am descoperi unitatea puterii publice decît acolo unde ea a adoptat măşti deja cunoscute şi parcă solidificate de Stat; adică, în naţiunile particulare din Europa. Neg categoric că puterea publică decisivă ce acţiona în fiecare dintre ele ar consta exclusiv dintr-o putere publică internă sau naţională. Se cade să ne dăm definitiv seama că, de multe secole încoace — şi cu conştiinţa lor de acum patru sute de ani —,

98

DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM

PLURALITATEA NAŢIUNILOR

99

toate popoarele din Europa trăiesc supuse unei puteri publice care prin însăşi puritatea ei dinamică nu permite altă denumire decît cea extrasă din ştiinţa mecanicii: „echilibrul european" sau balance of Power. Acesta e autenticul guvern al Europei care ordonează în zborul său prin istorie roiul popoarelor, răzbătătoare şi belicoase ca nişte albine, scăpate din ruinele lumii antice. Unitatea Europei nu este o fantezie, ci e realitatea însăşi, iar fantezia este exact contrariul: credinţa că Franţa, Germania, Italia sau Spania sînt realităţi substanţiale, prin urmare complete şi independente. Se înţelege însă că nu toată lumea poate percepe cu claritate realitatea Europei, deoarece Europa nu e un „lucru", ci un echilibru. încă în secolul al XVIII-lea, istoricul Robertson1 a numit echilibrul european the greatest secret of modern politics („cel mai mare secret al politicii moderne" — n.t.).
 [PLURALITATEA NAŢIUNILOR]

Mare secret şi paradox, fără îndoială! Pentru că echilibrul sau balanţa puterilor e o realitate care constă esenţial-mente în existenţa unei pluralităţi. Dacă această pluralitate s-ar pierde, ar dispărea şi unitatea dinamică. Europa este, întradevăr, un roi: multe albine şi un singur zbor. Caracterul unitar al magnificei pluralităţi europene este ceea ce aş numi omogenitatea bună, cea care e fecundă şi dezirabilă, cea care-1 făcea şi pe Montesquieu să spună: L'Europe n'est qu'une nation composee deplusieurs2 („EuWilliam Robertson (1721-1793), istoric scoţian; a scris, printre altele: History ofScotland, During the Reigns ofQueen Mary and of King James VI (1759); History of the Reign of Charles V(1769), tra dusă imediat în numeroase limbi europene. (N.t.) 2 Monarchie universelle: deux opuscules, 1891, p. 36.
1

ropa nu e decît o naţiune alcătuită din mai multe" — n.t.), iar pe Balzac îl făcea să vorbească, pe un ton mai romantic, despre la grande familie continentale, dont tous Ies efforts tendentâje ne sais quel mystere de civilisation1 („marea familie continentală, ale cărei eforturi, toate, tind către nu ştiu ce mister al civilizaţiei" — n.t). Dacă privim, aşadar, naţiunile — să zicem, prin transparenţă —, descoperim în ele societatea europeană ca filigranul în hîrtie. Sînt şi unii care nu izbutesc s-o vadă. De unde vine cecitatea asta ? Nu e accidentală şi nu-şi limitează incapacitatea la cazul acesta, ci o surprindem aplicată tuturor dimensiunilor istoriei; mai mult, ea este congenitală însuşi exerciţiului inteligenţei; aceasta reacţionează în faţa unei realităţi creînd o schemă, ceea ce obişnuim a numi o „idee" sau un concept; ideea este încapsulată într-un nume. Cea mai mare parte a tovarăşilor noştri de specie, cînd dispun de numele a ceva, cu ideea respectivă inclusă, devin incapabili să mai vadă şi acest ceva, adică realitatea pe care o numesc şi o concep. Numele şi ideea se interpun între lucruri şi noi ca un ecran opac. Curios e că ideile, menite să ne înlesnească perceperea clară a realităţilor, slujesc multor oameni în scopul exact contrar: pentru a pune pe fugă realităţile, pentru a se feri de viziunea lor adecvată. Trec ca nişte somnambuli prin viaţă, popriţi în dermato-sche-letul ideilor lor, al „locurilor lor comune". Tocmai de aceea e presant necesar să ne instruim într-o nouă optică, pentru ca ea să ne lase să vedem, prin numele şi formulele ce pretindeau pînă acum să jaloneze şi să reprezinte diversele realităţi componente ale ansamblului uman, corpul efectiv, autentic al acelor realităţi. Aşa ceva se petrece în mod abCEuvres completez, Calmann-Levy, voi. XXII, p. 248. [Cele cinci paragrafe precedente reiau un fragment din „Prefaţa pentru francezi" din Revolta maselor.]
1

100

DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM

PLURALITATEA NAŢIUNILOR

101

solut special în cazul realităţilor care constituie Dreptul şi, dintre ele, în mod şi mai special, în cazul Statului. Trebuie să învăţăm a nu ne imagina că realitatea drept constă numai în ceea ce enunţă prescripţiile sancţionate cum se cuvine. Şi asta atît cînd vorbim despre Drept în ansamblu, cît şi cînd ne referim la o instituţie determinată. Realitatea drept nu se termină în ceea ce formulează prescripţiile acelea. Corpul său efectiv continuă dincolo de ele şi uneori e cu neputinţă, fără a cădea într-o abstracţie falsificatoare, să secţionăm o întreagă latură a vieţii colective. Savigny1 avea cu prisosinţă dreptate cînd spunea că das Recht hat kein Dasein fiir sich, sein Wesen vielmehr ist das Leben der Menschen selbst, von einer besonderen Seite angesehen2 („Dreptul nu are existenţă empirică proprie, esenţa lui este mai degrabă viaţa însăşi a oamenilor contemplată dintr-un punct de vedere special"). Cu toate aceastea, în „şcoala istorică" noţiunea mistică şi nebuloasă a Volksgeist-ului face ca unor formule nimerite precum aceasta să-i corespundă numai idei vagi şi neconfirmate în detaliu, în vreme ce cu exact aceleaşi cuvinte eu enunţ o sarcină riguroasă, precisă şi controlată pe care orice instituţie e datoare să o execute. în primul rînd, instituţia definită într-o lege sau într-un convolut de legi e totdeauna, în realitatea sa efectivă şi completă, mult mai extinsă decît ceea ce este formal statuat în
1 Friedrich Cari von Savigny (1779-1861), jurist şi filozof german al dreptului, profesor universitar la Marburg şi Berlin, fondator al „şcolii istorice", care dă întîietate absolută surselor. întemeiază (îm preună cu K.F. Eichhorn şi J.F.L. Goschen) Zeitschrift fur geschichtliche Recbtswissenscbaft (1815). Autor, printre altele, al monumen talei Geschichte des romischen Rechts im Mittelalter (1815-1831).

clauzele promulgării sale: se întemeiază pe o porţiune de valabilităţi sociale pe care legea le consideră presupuse sau care, cunoscute fiind, sînt trecute sub tăcere. în al doilea rînd, există totdeauna norme care sînt autentic juridice şi care totuşi nu au fost niciodată sancţionate şi statuate. Un exemplu în acest sens, cel mai puţin caracteristic şi important, ar fi aşa-numitul „Drept cutumiar", deşi nu e puţin lucru a putea aminti că ultimul cuvînt al lui Ihering 1 despre Dreptul roman a fost să spună că fusese constituit aproape integral din acea formă nestatutară de Drept. Mult mai edificator în ceea ce vreau să spun este să consemnăm această enormă realitate: toate legile civile şi publice ale Dreptului roman iau de bună această „lege" niciodată formal sancţionată, prescrisă sau enunţată: „Este obligatoriu pentru fiecare cetăţean roman să se comporte astfel încît Roma să poată subzista." Ar fi o greşeală să presupunem că acest truism, căci este, fără îndoială, un truism, nu exprimă o realitate compactă, iar altă greşeală ar fi să presupunem că acea valabilitate juridică a existat mutatis mutandis în toate ţările si Statele2.
Rudolf von Ihering (1818—1892), jurist german, profesor la Basel, Rostock, Giessen şi Viena, reprezentant al unui naturalism juridic care explică dreptul prin relaţii cauzale, pornind din realitatea socie tăţii. {N.t.) 2 Esenţializînd lucrurile, e foarte probabil că această situaţie, cu o valoare plenară, nu apare în toată panorama istorică, aşa cum ne este ea concret cunoscută astăzi, decît în două societăţi: Roma şi Anglia. Ea este foarte clară mai cu seamă în Roma. Nu putem înţelege luptele dintre ordines sau clasele sociale romane — patricieni şi plebei mai întîi, cavaleri şi optimaţi după aceea —, nici variaţiunile legale cărora le-au dat naştere, dacă nu ţinem seama de realitatea acelei „legi" bazale care este inclusă în întreaga legislaţie romană — cutumiară şi nestatuta ră —, asemenea firului roşu în toate parîmele Marinei Regale engleze. Studiul oricărei instituţii romane —pater familias,proprietas, testamenti factio, legis aaiones etc. — ne-ar scoate la lumină complementele juridice
1

(MM)
2

Vom Beruf unserer Zeitfhr Gesetzgebuung und Rechtswissenschaft (1814), Freiburg, Neudriick, 1982, p. 18.

nestabilite.. dincolo de realitatea exclusiv germană — tocmai el. om de stat prusian. nici el nu s-a putut desprinde total de convingerea că există comunităţi supra-naţionale în viaţa Statului pe baza cărora se poate construi politic. atunci cînd narează evoluţia ideii naţionale germane în seria marilor săi gînditori. să se lanseze spunînd: „Astfel. bietul de mine. istoric german. operă principală: Romische Geschichte. oftalmia iniţială fusese deja corectată în studii publicate între cele două date. printre primii.t. (N. publicată în 1907. dar este un fapt că la marile figuri despre care ne vorbeşte Meinecke nu găsesc altceva decît vagi urme similare. care reuneşte unele lucrări de istoriologie. care a văzut cel dintîi Germania propriu-zis şi strict vorbind ca naţionalitate cu toate atributele sale —. Rezerva lui Humboldt. dar valabile. conte (graf) Neidhart von Gneisenau (1760-1831). A iniţiat importanta publicaţie Monumenta Germaniae Historica. dar pe care eu. aşa cum presupune Meinecke.) 1 . cu alte cuvinte cosmopoMă grăbesc să atrag atenţia că această cecitate se manifestă în car tea citată. care e din 1925. capitolul „Teoria de los complementos en la vida colectiva". realitatea istorică concretă. nici el nu a urmat în mod consecvent marele gînd al unei autonomii naţionale pentru Germania pe care tocmai el. fără de care aceea n-ar fi existat şi nici n-ar avea o semnificaţie inteligibilă. p.102 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM CAZUL GERMANIEI 103 [CAZUL GERMANIEI] Acea optică deficientă este cauza ce face ca în contemplarea istoriilor naţionale să nu se pună constant în evidenţă fondul permanent al societăţii europene. De aceea. Termenii formulaţi ai unei legi sînt ca o insulă vizibilă a cărei realitate completă este imensul munte submarin al cărei vîrf este ea. a lui Gnei-senau. Staatsrdson. 1925). consilier personal al ţarului Alexandru I. cit. a lui Stein. atunci cînd Humboldt insistă să se apeleze sau să se ţină seama. iniţiator al unei noi ere în studiile istorice prin metoda criticii surselor. nu provenea. a 2-a. nu le cunosc. 2 Karl Heinrich Friedrich Stein (1757-1831). orbit de convingerea că naţionalitatea este forma istorică de colectivitate supremă şi superioară. prim-ministru al Prusiei (1807-1808). activă şi fără nici un caracter utopic care era „concertul european". „puterea publică" europeană. strădania lor de a încastra „naţionalitatea germană" în blocul istoric real al Europei. dar pe care nu-1 vedem. în cartea lui. 1811-1832. feldmareşal şi reformator militar prusian. care doreau intens naţionalitatea pentru Germania şi vedeau cu desăvîrşită claritate în ce consta ea. nu observă adevăratul sens al multora dintre cuvintele lor. Puteţi vedea aici cum copacii naţionali europeni nu-1 lasă pe acest istoric ilustru şi magistral să vadă pădurea Europa1. şi nu doar o dată. [Vezi volumul Las Atlântidas y Del imperio romano publicat în colecţia „Obras de Jose Ortega y Gasset". Puteţi vedea aici iluzia optică pe care am încercat să o clarific. ni se pare de neînţeles cum pînă şi bărbaţii aceia. el respinge acea orbire naţional-isfci. vestigiu al nebulozităţilor raţionaliste pe care le colportase filantropismul de doi bani din secolul al XVIII-lea1. Asta îl face pe Meinecke ca. August Wilhelm Anton. unul din promotorii cei mai influenţi ai coaliţiei antinapoleoniene. urmează Meinecke. Vezi unele indicaţii în acest sens în eseul meu nedus pînă la capăt Del imperio romano. mai înainte. 3 voi. începînd cu Wilhelm von Humboldt. In fapt. puteau manifesta totuşi rezerve. vorbesc în cele ce urmează. O vrea pentru Germania — care în tinereţea lui părea a fi realizat-o — şi consideră orice precauţie faţă de ea şi orice limitare a dreptului ei ca pe ceva implicit şi antiistoric. Barthold Georg Niebuhr (1776-1831). mi se pare scrisă din altă perspectivă. ed. pe baza cărora se poate chiar întemeia existenţa propriei naţiuni" {op. a lui Niebuhr2. 468 (Die Idee der Staatrdson. Fichte. din idei nepoliticuniversaliste. ca şi.. şi de care nici chiar un istoric de o atît de autentică perspicacitate ca Meinecke.] 1 Nu mă îndoiesc că printre publiciştii de rînd activi pe atunci se perpetuau o serie de bigotisme umaniste. La p. Despre cel mai raţionalist. mai concret vorbind. în schimb. acţionînd asupra lor. 200). 1-a expus cu acuitate conceptuală. Cu sigu ranţă.

încît pînă şi cei mai mari naţionalişti de atunci. ci dintr-un reziduu de bigotism naţionalist care-1 face să simtă ca pe un sacrilegiu opoziţia altor popoare la ceea ce era francez în acea mişcare revoluţionară. ar fi cu totul imprevizibil ce efect ar putea avea o asemenea proiecţie asupra acestui aspect însuşi. Weltbiirgertum und Nationalstaat. care era tocmai realitatea europeană totală. ci dintr-un simţ cum nu se poate mai realist. Asta i se pare lui Meinecke o aberaţie şi îi sună a blasfemie. Cele scrise însă de Niebuhr în Preussens Recbt gegen den săchsischen 1 Citat de Meinecke. atît politic cît şi istoric. 218). în el. deoarece în zilele noastre se ştie ce merite notabile a obţinut naţiunea germană în cultura sa intelectuală şi ştiinţifică chiar şi în absenţa vreunei proiecţii politice spre exterior. de cea mai mare însemnătate luaţi izolat. nu ezită nici un moment să-şi amputeze ţările ca să cedeze cîte o porţiune din ele Rusiei şi Angliei. din pricina stării interne a Germaniei. Fiindcă înţelegeau că nu se putea obţine nimic pentru naţiunea lor dacă nu se asigura. care mi se pare un miracol de inteligenţă. dat fiind că acesta din urmă ar fi fost necopt atunci. Nimeni nu ar putea evita atunci ca Germania ca atare să se transforme într-un stat cuceritor."1 Un paragraf ca acesta îl numesc „miracol de inteligenţă". ca atare. acest echilibru ar fi total tulburat dacă în seria Statelor europene. Nu cred că respingerea lui s-ar inspira din idolatria vulgară pentru Revoluţia franceză în măsura în care a fost revoluţie. Paragraful. 202. . arbitrară. sună astfel: „Nu se poate. nesuscitat de un echilibru perturbat. Aşa se explică şi surprinderea noastră cînd vedem cum Meinecke ridică obiecţii la următorul paragraf în care Hum-boldt îşi apără soluţia naţională. Şi e un fapt că însuşi Meinecke ne relatează admirabil cum. convieţuirea europeană. s-ar introduce un nou Stat colectiv. să dăm uitării finalitatea adevărată şi adecvată a Ligii în măsura în care ea este relaţionată cu politica europeană. prin urmare. în 1815. iar confederaţia era imposibilă dacă în ea urmau să existe două puteri atît de redutabile ca Prusia şi Austria. cînd şi-a compus cartea. de tip secolul al XVIII-lea. Acea „colectivitate politică ultranaţională" nu e o fantasmagorie. se profetizează un secol şi jumătate de istorie germană şi europeană. In cartea lui nu admite şi nici nu poate concepe că ar fi o chestiune de bun-simţ ca un naţionalist să creadă că are datorii nu doar faţă de naţiunea sa. în afara germanilor. adică o credinţă pentru că aşa trebuie şi. Această finalitate este de a asigura pacea. Nici o naţiune europeană nu s-a dezvoltat şi nici n-a izbutit să-şi atingă forma plenară decît graţie unui fond ultra sau supra-naţional. societatea Europa. ci şi faţă de corpuri istorice mai ample. fără limite sau menajamente.104 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM CAZUL GERMANIEI 105 lite. în schimb. întreaga existenţă a confederaţiei se bazează pe menţinerea echilibrului cu ajutorul unei forţe gravitaţionale inerente. simultan. nici un Stat naţional. fie drept pretext. şi anume aceea de a face din Germania o Ligă. cu nici un chip. de realism politic şi de măsură istorică. în această reacţie se învederează că Meinecke credea. Această sensibilitate la o realitate ultranaţională o numeşte „invazie a unor idei nepolitice în Stat" (p. în cuvinte simple. Stat care n-ar întîrzia să lucreze pe cont propriu şi care ar servi unei mari puteri sau alteia fie drept ajutor. ca să spunem aşa. germanii simt cu atîta vivacitate Europa. de intuiţie profundă. precum Stein şi Gneisenau. ci de o activitate. nu o Confederaţie. dar. La fel trebuie să ne opunem şi modului de a reacţiona al lui Meinecke faţă de gîndul admirabil în care Niebuhr (1814) „aprobă cruciada legitimistă contra Revoluţiei franceze". de supremă măsură istorică. adică echilibrul european. în principiul naţionalităţii cu credinţa fermă a unui om de rînd. ceea ce nici un german autentic nu poate dori. p.

pentru că văd aici percepţia clară a faptului că Europa era şi continua să fie şi la ceasul acela o realitate ultranaţională. avînd în urma ta lectura capitolelor anterioare. şi anume furor teutonicus1. A fost nevoie de un anumit curaj sentimental pentru a pune în valoare. pe Niebuhr lui Humboldt. Acesta e înDacă această conferinţă ar găsi un răsunet simpatetic într-o parte a tineretului german — nu simt nevoia nici măcar ca acel răsunet să însemneze o acceptare pozitivă a doctrinei sale —. o „natură umană". de „obligaţii" faţă de Ultra-Naţiunea care era şi este Europa. ca mine. şi nu în virtutea vreunui ideal utopic către o unitate a Europei. vom merge din nou cu toţii. ci. chiar dacă nu sînt conduse de nici o federaţie efectivă şi fiecare Stat este dator a interveni în ceea ce are importanţă pentru Europa. cu fluviile fără poduri. Germania de pînă la Wilhelm al Il-lea a fost ţara cea mai moderat naţionalistă din Europa. previziunea pericolelor cu care a fost gîndită şi tratată. 1 . Să-1 alăturăm. de simţ al responsabilităţii istorice. în ochii cuiva care. după 1800." Mie mi se pare perfecţiunea întruchipată. evident şi indiscutabil. potrivit căreia există o colectivitate de State europene. n-ar fi fost nimica de obiectat contra doctrinei pe care se baza uniunea iniţială. apare drept lucrul cel mai antigerman din cîte se pot imagina. ajungînd la el dinspre 1800 şi comparîndu-1 cu conduite recente. care — mai cu seamă primii — poartă încă lipită de spate găoacea naţionalistă şi antiistorică a secolului al XVIII-lea. abordîndu-1 în mod profund — adică de profundis. Cînd citeşti cartea lui Meinecke şi faci uz de inegalabila selecţie de citate din care e alcătuită. De ce ? Şi la ce bun ? Ca să învăţăm. încît conduita sa nu dădea loc nici unei speranţe de salvare. Cînd ajungi la Bismarck. evitînd superficialităţile retorice şi frivolităţile insolente. că. (Căci n-are rost s-o mai întoarcem pe toate feţele: asta e tot ce poate fi mai nemţesc din nemţitate. dimpotrivă. aplicînd noua optică. De aceea. făuresc încetul cu încetul conceptul de Naţiune autentic şi substanţial. ceea ce sare cel mai mult în ochi e reţinerea lui. în această Germanie politiceşte şi economiceşte făcută praf şi pulbere. să se refacă istoria Ideii de Naţionalitate în Germania în secolul trecut. în ciuda faptului de a fi fost primul om politic german care a inaugurat gestul inutil de duritate intempestivă şi rictusul de fanfaronadă care. deceniu după deceniu. problema Naţiunii germane. realismul clarvăzător. seriozitatea cu care germanii. în pofida opiniei inerţiale atît de răspîndite azi. Stein. meditaseră asupra temei „naţionalităţii" în general şi în special asupra cazului german. astfel încît diferenţele naţionale ar fi doar abateri de la acea exemplaritate. te uluieşte moderaţia. cu oraşele ei sfîrte-cate. Gnei-senau în perspectiva a ceea ce va adăuga numaidecît textul meu. după cum au demonstrat-o şi faptele înseşi un an mai tîrziu. Sînt siliţi să lupte cu ideea — încă vie în sinea lor — că există un singur mod propriu-zis uman de a fi om. modurile diferenţiale ale fiecărei ţări. prezente la acest „cancelar de fier". Bismarck a fost primul care a exploatat cel mai mare defect german.106 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM CAZUL GERMANIEI 107 Hofmi erau decît acestea: „Dacă coaliţia împotriva Revoluţiei franceze nu ar fi procedat atît de lînced şi de stupid. Ar fi indicat ca. de conştiinţă europeană. deoarece atunci s-ar putea constata. voi scrie un eseu despre acest furor teutonicus care-mi colindă de multă vreme prin suflet şi reprezintă o temă despre care aş avea ceva de spus. Şi cauza care ne face capabili să vedem în el atît de marcat aspectul acesta este că paginile anterioare ale cărţii lui Meinecke ne-au învederat acea Grundlicbkeit. e totodată iubitor şi dis- tant în raport cu Germania. observi şi mai manifestă partea de măsură. nemţeşte —. Am spus însă mai sus că. precauţia. aşadar. în ciuda acestei concepţii.) Este emoţionant să urmărim cum aceşti mari germani din prima jumătate a secolului trecut.

Cu toate acestea — şi e un bun exemplu de felul cum unele şi aceleaşi cuvinte pot semnifica doctrine nu doar distincte. utopic şi ucronic. care a simţit cel dintîi cu pasiune — cu avîntul lui de bivol filozofic — naţiunea germană. op. ca atare. se încapsulează în gîndirea istorică a romantismului. Astăzi vedem cu deplină claritate şi suficient calm că omul e în esenţă o prejudecată şi. dar caracteristica acestui popor e de a fi „po1 Edmund Burke (1729-1797). e tot ce poate fi mai bun. în chip de pură teorie. ci că. ideea lui despre poporul german ca Menschheitsvolk îl conduce în mod logic să cugete că „ţelul ultim al oricărei culturi naţionale este pururi. Poporul german — gîndeşte Fichte — trebuie să fie în chip radical. se racordează. Acest conflict. dass diese Bildung sich verbreite iiber das Geschlecht — (Meinecke. apar decis afirmate tradiţia. cel puţin. impulsurile spontane ale fiecărui popor care fuseseră considerate pînă atunci ca veritabile pudenda ale istoriei (vezi Meinecke. pp. de cele mai intime manierisme ale poeziilor populare. Trebuie să fii german pentru că a fi german însemnează a fi Umanitatea. fiind asta. Burke nu spune doar că acceptă prejudecăţile engleze. (N. 136-137). Cultura. raţionalist. ceea ce. va spune J. Universalism sau Cosmopolitism.t. cu toate acestea. paginile anterioare încearcă să prezinte ca definiţie formală a ceea ce este o naţiune. obiceiurile. pentru prima oară. poporul german. este arta de a lustrui cum se poate mai bine prejudecata iremediabilă care sîntem. 1790. filozof german din şcoala lui Hegel. Pentru mine această „formulă" a lui Fichte. Dar modul său de a se simţi naţional este cel pe care eu îl numeam „afi-agilitate". circumstanţe şi creaţii ocazionale. Şi e destul si atîta! Fichte. adoptând postura unui boxer în faţa revoluţionarilor francezi. E. în zorii veacului XlX-lea. este totodată cel în care dăinuie cel mai energic stilul naţionalist de gîndire. face să ţîşnească o scînteie genială.) porul Umanităţii". a secolului al XlX-lea şi a momentului [prezent]. ci opuse —.) 1 . este cea mai clară expresie trăită — şi. Dreptul însă şi chiar obligaţia acestei germanizări a lumii se întemeiază pentru Fichte în necesitatea ca Germania să fi devenit în prealabil Umanitate. Herder a fost divinul cutezător care iese din rînd şi îndrăzneşte să se entuziasmeze. Dar — a tout seigneur tout honneur — englezul Burke1 a fost cel la care. p. nu teoretică — a ceea ce. (N. adică a-ţi vedea naţiunea proiectată în viitor ca programul cel mai bun cu putinţă de a fi om. bloss deutsch zu Johann Eduard Erdmann (1805-1892). Să vedem ce însemnează asta. Astfel anticipează Fichte. prin urmare. Fichte se simte pînă în măduva oaselor patriot „naţional". Ceea ce nu e decît un mod polemic. om politic şi politician conservator britanic.. frenetic. vexant de a rosti un adevăr imens: că omul în general nu există. adversar al idealurilor luministe şi al Revoluţiei franceze: Reflections on the Revolution in France.108 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM CAZUL GERMANIEI 109 ceputul naţionalismului. Meinecke îl numeşte nimerit „naţionalism negativ". în 1862 — notaţi perpetuarea ideii —. prin Umanism.t. Contrar deci hipernaţionalismelor recente. instinctul. asemeni celui dintre cremene şi amnar. că nu există decît omul produs în istoria fiecărui popor şi că această istorie îşi are obîrşia nu în judecăţi raţionale abstracte. exact înţeleasă. Erdmann1: Undeutscb sei. în acest sens. producători de împăienjeniri apriori. ca respectiva cultură să se extindă asupra întregului gen uman" — indem der letzte Zweck aller Nationalbildung doch immer der ist. E admirabil cum în această idee a poporului german ca „popor al Umanităţii". în prejudecăţi. 98). care voiau să facă germană Umanitatea. ci în hazarduri. va adăuga că acceptă prejudecăţile englezeşti tocmai pentru că sînt prejudecăţi. chiar şi în cel mai înalt şi mai exemplar sens al ei. secolul al XVIII-lea. cit. Contribuţii de istorie a filozofiei.

aparat alcătuit dintr-o sferă goală. Deoarece cu el se întîmplă ceva foarte caracteristic. utopic. în acelaşi timp. de care atîrnă uneori ca lest o figurină. nici mai puţin. teoretician al filozofiei statului şi societăţii. la fel cum Meinecke.110 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM VALABILITĂŢILE SOCIALE 111 sein. Şi astfel. el nu face decît să enunţe purul adevăr lipsit de nebulozităţi şi misticisme. p. „A fi doar german e antigerman. ca să deschidă larg uşile ideii sale. Şi răspunde: „Ei bine. Repet însă încă o dată.t. nu are în vedere decît colectivitatea popoarelor europene şi este. Preocuparea mea m-a incitat să public în revista londoneză The Nineteenth Cen-tury and After (iulie 1938) un articol din care se cade să reproduc aici o parte. 20.t." Nu-1 corectez pe Adam Miiller — mi s-au părut totdeauna constipaţi şi ridicoli scriitorii care nu-şi propun altceva decît să-i corecteze pe marii lor colegi defuncţi — dacă spun că nu-i lipseşte. rece.  [VALABILITĂŢILE SOCIALE] ---------~ 1 în 1937 eram înfricoşat de consecinţele pe care. mai mult încă. şi anume: o naţiune este o intimitate în sens omolog felului cum e astfel o persoană. Cel mai important repre zentant al doctrinei romantice despre stat şi societate.). Mi-e greu să cred că dacă germanii ar reciti azi cartea lui Meinecke nu le-ar sări în ochi evidenţa spuselor mele. totodată. adevăratul realism politic era cel care se manifesta în acel cosmopolitism specific ce consta. mai mult încă. în realitate. i se pare ceva rău. ludion (< lat. dezvoltînd o concepţie organică şi catolic-universalistă. {N. 331). el însuşi specialist în afaceri mter-naţionale. disturbator al unicului fapt care-1 interesează oarecum orbeşte: „ideea personalităţii statale autonome pentru Germania" (p. în faptul că acele ţări credeau că sînt bine informate asupra celorlalte.) poate fi înţeles şi caracterizat un om. Naţiunea însăşi e pentru el o „persoană" pentru că este „un întreg liber care se dezvoltă şi constă în infinite influenţe reciproce de idei ce se ciocnesc şi se reconciliază". Cecitatea aceea consta. 2 Adam Heinrich Miiller. decît să utilizeze expresia pe care de multă vreme o folosesc eu însumi. Cavaler (Ritter) von Nittersdorf (1779-1829). 1 . dacă ne străduim cît de cît a înţelege bine acest lucru. De aceea e tot atît de greu să se înţeleagă naţiunile. pe cît e de dificil a face ca persoanele să nu se înţeleagă greşit. în a ţine seama de prezenţa Europei. nici mai mult. cosmopolitism. Miiller e preocupat „cum poate fi înţeleasă" şi „descrisă" o naţiune. europenism. şi prevăzută cu un orificiu la partea inferioară. după cum prevedeam. Naţiunile din Occident sînt popoare ce plutesc ca nişte ludioni1 înăuntrul spaţiului social unic care este Europa. ne va spune în mod expres că este ca o persoană. ludio„saltimbanc. avea să le producă foarte curînd cecitatea marilor naţiuni anglo-saxone faţă de ceea ce este o naţiune şi al cărei exemplu acromegalic e opera lui Toynbee. sfera urcă sau coboară la orice modificare a presiunii. nepolitic. înainte de toate. histrion"). (N. abordam problema sub acest aspect şi-mi intitulam paginile Conceming Pacifism. îl supără. Se poate vedea strădania mea de a regîndi în felul meu materialul magnific pe care ni-1 oferă marea carte a lui Meinecke. ca atare. Tidul şi multe din paginile cărţii demonstrează şi pun în evidenţă faptul că autorul a văzut cu toată limpezimea că trăsătura caracteristică a naţionalismului german depînăla Bismarck este de a fi fost. El se adresa englezilor şi cum englezii de după 1900 par a se fi transformat în profesionişti ai pacifismului. Căci e vorba de un cosmopolitism care. Definiţia devine însă complet transparentă dacă ţinem seama de contextul în care apare. Ceea ce însă Meinecke subliniază atît de frumos îl lasă. Ceea ce vrea să însemneze că pentru acei germani afirmarea naţionalităţii lor era inseparabilă. era unul şi acelaşi lucru cu afirmarea celorlalte naţionalităţi şi a ansamblului lor în Europa. introdusă într-un borcan acoperit cu o membrană."1 Burke colonizează capul efervescent al lui Adam Miiller2 şi acesta va fi cel dintîi care ne va face să vedem Naţiunea ca pe o realitate individuală.

că nu se poate aştepta nici un leac de la Societatea Naţiunilor — sau de la ONU — potrivit formei sub care a existat şi continuă să existe. Europa e astăzi desocializată sau. mai vulgar spus. Sînt fapte izolate cărora fizicianul trebuie să le inventeze o structură imaginară. Pickwick. dar nu stă în puterea mea să fie altfel. uneori. vede definită acolo o maladie teribilă ? M-am străduit mereu să combat ezoterismul. Această ordine care. S-ar putea întîmpla ca actualmente aceste instanţe să lipsească într-o proporţie fără egal de-a lungul întregii istorii europene. ci posedă o anatomie strictă şi o structură clară. ameninţîndu-ne cu sciziunea radicală a Europei. a coborît alarmant.112 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM „în el se mişcă. Şi cele mai riguroase diagnostice puse de medicina actuală sînt absconse. M. în acest caz. cealaltă . mai cu seamă. dar societatea este convieţuire sub imperiul instanţelor. toată ordinea de care era capabil acel rest. nimica n-ar trebui să-1 intereseze azi pe pacifist mai mult decît să stabilească ce anume se petrece în acele profunzimi ale corpului occidental. ceea ce se petrece în lumea umană nu reprezintă o grămadă de fapte izolate. ştiinţele au intrat în derivă într-o direcţie ezoterică. cum s-a comportat doza de pace din fiecare epocă în raport direct cu acel indice. Mai mult: e poate unicul lucru din Univers care are prin sine însuşi structură. E unul dintre numeroasele lucruri a căror însemnătate gravă nu au ştiut să o vadă politicienii. în pofida aparenţelor. respectabile. Şi aşa şi este. ar fi vorba de boala cea mai gravă de care a suferit Occidentul de la Diocleţian sau Severi încoace. Deocamdată nu e altceva de făcut decît să se accepte situaţia ca atare şi să se recunoască faptul că cunoaşterea s-a depărtat radical de conversaţiile de beer table. indiferent că ar fi corect sau eronat. în lume exista o societate extrem de amplă şi de puternică — societatea europeană — care. de ce s-a volatilizat sistemul tradiţional de „valabilităţi colective" şi dacă. despre care un răuvoitor ar putea presupune că a fost inventată într-un club ai cărui membri ar fi fost în principal Mr. va părea abscons. cum. Or. puţină. Diagnosticul anterior. şi. oameni afectaţi de viciul opus. O parte a Europei se străduieşte să asigure triumful unor principii pe care le consideră „noi". deoarece prin ele însele nu o posedă. Să nu ne facem însă iluzii. Eu unul postulez o istorie a Europei care să ne povestească vicisitudinile acelui spaţiu uman şi să ne permită să vedem cum a variat indicele ei de socializare. trăiesc şi există". cînd citeşte o analiză fină a sîngelui. Acea anatomie a realităţii istorice trebuie să fie studiată. în parte. Realitatea actuală sau. organizare. însemnează. multă. într-adevăr. Care profan. totuna. mai cu seamă. Asta nu însemnează că ar fi şi incurabila. vreuna din acestea îşi mai păstrează o vivacitate latentă. instituţie antiistorică. care e tipul său actual de socializare. lipsesc principiile de convieţuire care să fie valabile şi la care să se poată recurge. în calitate de societate. Toate celelalte — bunăoară fenomenele fizice — sînt lipsite de ea. din motive adînci şi. a iradiat de-a lungul multor generaţii asupra restului planetei şi a introdus în ea. însemnează că ar fi nevoie să fie chemaţi medici foarte buni. Regret. De un secol încoace. Homais şi alţii de aceeaşi teapă. nu orice trecător. dedesubtul tuturor dezordinilor sale superficiale. era constituită dintr-o ordine de bază datorată eficienţei anumitor instanţe supreme: crezul intelectual şi moral al Europei. Acest ultim factor ne interesează cel mai mult avînd în vedere neliniştile actuale. acţiona în profunzimile Occidentului. şi anume de un exoterism excesiv. Cînd e bine studiată apare posibilitatea de a diagnostica cu anumită precizie locul sau stratul corpului istoric unde s-a localizat maladia. Căci drep- V AL ABILITĂŢILE SOCIALE 113 tul este o operaţie spontană a societăţii. care e cu siguranţă unul din relele vremii noastre.

): cele două mari cercuri imaginare care intersectează perpendicular ecliptica prin punctul echinocţial (colurul echinocţial) şi prin cel solstiţial (colurul solstiţial). Cînd o opinie sau o normă a devenit întradevăr o „valabilitate colectivă". (De pildă. de a „spune". orice grup determinat îşi caută puterea maximă reclamîndu-se de la acele valabilităţi. liniştite şi sedimentate în adîncul sufletelor. joacă pesemne un rol diferit decît la celelalte popoare europene. independentă de orice grup sau individ anume. ar fi de văzut dacă utilizarea pe care a obişnuit să le-o dea Anglia nu a fost unul din factorii care au contribuit la discreditarea valabilită-ţilor europene. nici altele nu mai sînt valabile şi şi-au pierdut ori încă nu şi-au dobîndit capacitatea de a fi instanţe. Ba mai mult. Viceversa. frontierele erau pentru călător nu mult mai mult decît nişte colururi1 imaginare. Valabilităţile îşi pun în operă influenţa magică fără polemică sau agitaţie. Fapt este că pacifistul trebuie să-şi dea seama că se află într-o lume în care condiţia principală pentru organizarea păcii lipseşte sau este extrem de debilitată. de mulţi ani. în vreme ce. Fenomenul e surprinzător.114 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM VALABILITĂŢILE SOCIALE 115 să străduieşte să le apere pe cele tradiţionale. Dar fie într-un sens. le îngăduia să comunice în linişte. unicul lucru de făcut este să faci uz de el. însemnează că acesta nu este încă sau a încetat să mai fie valabil. impersonală. cîte o gravă discordie. Invers însă. să te bizui pe el. aşa cum procedezi cu legea gravitaţiei. Valabilităţile sînt autentica putere socială. Ei bine. O asemenea conduită denotă o eroare sau o ficţiune deliberată ? E naivitate sau e o tactică ? Nu ştim la ce să ne aşteptăm. Europa se găseşte în stare de război. în relaţiile dintre popoare nu mai e cazul să se recurgă la instanţe superioare. pentru că aşa ceva nu există. acum treizeci de ani. s-a anihilat.). Atmosfera de sociabilitate în care se scăldau şi care. uneori fără ca acestea să-şi dea seama că sînt dominate de ele. asta e cea mai bună dovadă că nici unele. Purul adevăr este că. cînd o idee şi-a pierdut acest caracter de instanţă colectivă. dar nu o voi face eu acuma. cînd el este plenar valabil. am văzut cu toţii cît de rapid sau densificat. anonimă. Problema va trebui studiată cîndva pe îndelete. fie în celălalt. să te raportezi la el. Dimpotrivă. apelurile la o presupusă „lume civilizată" sau la o „conştiinţă morală a lumii". în Anglia şi în America de Nord. ea nu-şi dobîndeşte vigoarea de pe urma efortului de-a o impune sau susţine pe care-1 depun anumite grupuri din cadrul societăţii. (N. declarată sau pe cale de a se declanşa. Ei bine. dar e indiscutabil şi constituie faptul fundamental al societăţii. Şi originea pe care am atribuit-o acestei situaţii mi se pare confirmată de faptul că nu doar între popoare există un război virtual. Este absolut evident că sînt manifestări inevitabile ale stării de război civil în care se găsesc astăzi aproape toate ţările. rămînem perplecşi. care-şi fac atît de des apariţia comică în scrisorile către directorul ziarului The Times. E frivol să interpretăm regimurile autoritare ale momentului ca fiind produse de capricii sau intrigi. ci şi în cadrul fiecăruia dintre ele există. exact asta continuă să se întîmple şi-n ziua de azi. aşadar. în momentul în care se impune să lupţi în favoarea unui principiu. spuneam asta în 1937 — cu mult mai radicală decît în tot trecutul ei. interpusă ca un eter benefic între ele. fiindcă la omul anglo-saxon func- ţia de a se exprima.t. într-o stare de război — nota bene. Popoarele au rămas. mă tem că acest comportament ar putea fi funest pentru pacifism.) Văzîndu-le. 1 . prefăcîndu-se într-o materie cheratinoasă care anula porozitatea naţiunilor şi le făcea ermetice. Se colururi (astr. iar uneori închipu-indu-şi chiar că luptă împotriva lor. separate şi faţă-n faţă. îţi face o impresie comică şi înfricoşătoare totodată cînd vezi că cineva consideră suficient să facă aluzie la ea ca să se simtă justificat sau fortificat. cu excesivă frecvenţă.

Această debilitare subită a comunităţii dintre popoarele occidentale echivalează cu o enormă distanţare morală. în cazul de faţă. roata. oamenii au început să se sature de acele locuri comune. 1 în parte. cu toate că le socoteau veridice. aşadar. Numărul şi însemnătatea descoperirilor şi ritmul utilizării lor efective în acea foarte scurtă etapă depăşeşte cu mult tot trecutul uman luat în ansamblu. Cu alte cuvinte. omul mediu nu şi-a dat seama că epoca fără pereche a invenţiilor tehnice şi a punerii lor în practică s-a situat în aceşti ultimi patruzeci de ani. schimbări la care organismul economic nu a avut timp să se adapteze. Acum nu pot decît să le schiţez în treacăt. Deodată şi cu adevărat. Relaţiile dintre ele sînt extrem de dificile. primeşte o asemenea cantitate de ştiri şi atît de recente despre ceea ce se petrece cu celelalte. focul. recipientul pentru lichide etc. tot acest articol. Că o singură fabrică poate produce toate becurile electrice sau toţi pantofii de care are nevoie o jumătate de continent e un fapt prea fericit ca să nu fie şi monstruos. Nu puţine dintre profundele perturbări ale economiei actuale provin din schimbarea bruscă pe care au provocat-o în producţie aceste invenţii. „progres material" etc. Şi asta în toate planurile. SPAŢIU ŞI INFORMAŢIE] Acea distanţare morală se complică în mod periculos cu alt fenomen contrar. La fel s-a întîmplat cu comunicaţiile. Cum se întîmplă însă de obicei. Aproape întotdeauna lucrurile omeneşti încep prin a fi legende şi abia mai tîrziu se transformă în realităţi. fiecare popor. Mă refer la un fapt de dimensiuni uriaşe ale cărui caracteristici s-ar cuveni precizate cît de cît. Se spune de aproape un secol că noile mijloace de comunicare — deplasarea persoanelor. cu toate că. individual. Unele dintre mijloacele care urmau să facă efectivă o asemenea apropiere existau deja în principiu — vapoare. comparaţia dintre ele şi masa invenţiilor derivate sau istorice se dovedeşte foarte dificilă. telefon —. Nici nu se perfecţionaseră însă bine invenţiile. Convins că suta de ani anterioară fusese cea care finalizase marile propăşiri. Tocmai pentru că sînt oarecum supreme în raport cu toate celelalte şi pentru că au fost realizate în perioade milenare. ne este foarte evident azi că era vorba doar de o anticipaţie entuziastă. concret vorbind. căi ferate. telegraf. separat (lat. emoţionat în faţa primelor mari cuceriri ale tehnicii ştiinţifice. efectiva transformare tehnică a lumii este un fapt foarte recent şi care îşi produce acum — acum şi nu de acum un secol — consecinţele radicale 1.  [TEHNICĂ. Principiile comune constituiau un soi de limbaj care le permitea să se înţeleagă. S-a produs astfel o curioasă eroare de optică istorică ce barează înţelegerea multor conflicte actuale. Secolul 1 al XlX-lea. spre finele lui. Astfel încît. ajunseseră să se încredinţeze că secolul al XlX-lea realizase într-adevăr ceea ce proclama acea frazeologie. şi anume cel care a inspirat. toate spusele acestea erau o exagerare. transferul de produse şi transmiterea ştirilor — au apropiat popoarele şi unificat viaţa de pe planetă.t.116 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM TEHNICĂ. la oră şi la minut. coşul. Nu era deci neapărat necesar ca fiecare popor să-1 cunoască bine şi singulatim1 pe fiecare dintre celelalte.) — N. în aceşti ultimi ani. s-a grăbit să reverse torente de retorică despre „propăşiri". nici nu se puseseră încă în serviciu pe scară largă şi nici măcar nu se inventaseră cele mai decisive. încît i s-a creat iluzia Rămîn în afara discuţiei cele pe care le putem numi „invenţii elementare" — torţa. . SPAŢIU ŞI INFORMAŢIE 117 poate vedea acum în ce măsură coeziunea internă a fiecărei naţiuni se nutrea în bună parte din valabilităţile colective europene. precum motorul cu explozie şi radiocomunicaţiile.

a cărei componentă cea mai notorie şi mai vizibilă este salutul. fiecare tuareg posedă o rază de singurătate care se întinde pe destul de multe mile. în acea proximitate superlativă totul este vexant şi primejdios. în Sahara. opinia publică sensu stricto a unei ţări cînd îşi spune părerea despre viaţa propriei ţări are totdeauna „dreptate". prin urmare de distanta normală la care se află oamenii unii de alţii. aşa zicînd. îşi lasă.118 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM TEHNICĂ. dimensiunile lumii s-au contractat brusc. în plus. Cum venim dintr-una din epocile istorice în care apropierea era aparent mai lesnicioasă. cu care. De aceea japonezul a ajuns să le excludă din limba lui şi în loc de „tu" va spune ceva de genul „minunea prezentă". după judecata mea. unde oamenii trăiesc. un organ relativ „raţionalizat" în cadrul fiecărei societăţi. Acţiunile lui sînt deliberate si dozate de voinţa unor anumiţi indivizi — „oamenii politici" — cărora nu le poate lipsi un minimum de reflexivitate şi simţ al răspunderii. pe scurt. Opinia unui întreg popor sau a unor mari grupuri sociale este însă o forţă elementară necugetată şi iresponsabilă şi care. atît de rafinată. Cred că nu s-a sesizat cum se cuvine acest nou factor şi că este urgent nevoie să i se acorde atenţie. doar lupta e posibilă. opinează asupra faptelor care lui însuşi i s-au întîmplat. Fiindcă Statul este. cu unele rezerve. Atunci cum să se înşele în esenţă ? Interpretarea doctrinară a acelor fapte va putea da loc celor mai mari divergenţe teoretice şi acestea vor fi în măsură a suscita opinii de partid susţinute de grupuri . cel puţin nu cu destulă insistenţă. Şi aceasta e azi. De aceea se constată dea lungul întregii istorii evoluţia tehnicii de apropiere. S-ar putea spune pesemne. Poporul englez. ca din senin. ceva mult mai grav decît cea dintîi. sînt el însuşi. Realităţile pe care le examinează sînt situaţia prin care a trecut efectiv însuşi subiectul care le examinează. pînă şi pronumele personale se transformă în obrăznicii. aşadar. Cauza acestei stări de lucruri este evidentă. că formele salutului sînt funcţie de densitatea populaţiei. în sensul că niciodată nu e incongruentă cu realităţile pe care le examinează. Şi asta se întîmplă exact la ora cînd popoarele europene s-au depărtat cel mai mult din punct de vedere moral. S-a vorbit mult în ultimele luni de intervenţia sau neintervenţia unor State în viata altor ţări. nas în nas. Dacă o simplă schimbare în distanţa dintre doi oameni comportă asemenea riscuri. fără putinţă de apărare. inerţia la discreţia influenţei tuturor intrigilor. uneori foarte depărtate. într-un furnicar compact. s-au redus. SPAŢIU ŞI INFORMAŢIE 119 că. salutul şi relaţiile s-au complicat sub forma celei mai subtile şi mai complexe tehnici a politeţii. Salutul tuaregului începe la o sută de iarzi şi ţine trei sferturi de ceas. In China şi Japonia. încît europeanul îi produce extrem-orientalului impresia de fiinţă grosolană şi insolentă. pe care le-a experimentat el însuşi pe propria-i piele şi în propriu-i cuget. efectiv. Altfel spus: pentru efectele vieţii publice universale. opinînd asupra marilor chestiuni care-i privesc nemijlocit naţiunea. Oare nu se observă. Nu s-a vorbit însă. în ultimă instanţă. Popoarele s-au pomenit dintr-o dată în mod dinamic mai apropiate. popoare forfotitoare. tindem să uităm că totdeauna au fost necesare mari precauţii ca să te apropii de acea fiară cu veleităţi de arhanghel cum este îndeobşte omul. iar în loc de „eu" va face o plecăciune şi va spune „mizeria aici de faţă". de altă fiinţă umană. pericolul unei asemenea conjuncturi ? Se ştie că fiinţa umană nu se poate apropia. Şi totuşi. imaginaţi-vă primejdiile pe care le creează apropierea bruscă dintre popoare survenită în ultimii cincisprezece sau douăzeci de ani. se află în mijlocul celorlalte popoare sau în imediata lor apropiere. pe care le-a trăit şi care. la urma urmelor. de intervenţia pe care o exercită azi în fapt opinia unor naţiuni asupra vieţii altora. unii peste alţii.

 [INTIMITATEA NAŢIUNILOR] Să ne reprezentăm schematic. Oare o asemenea situaţie poate duce la altceva decît la un joc de nonsensuri ? Iată. Va suferi erori secundare şi de detaliu. veninos şi generator de pasiuni belice. Lumea era pe atunci „mai mare". prin urmare. mai puţin compactă şi mai elastică. luată ca atitudine macroscopică. Poporul A crede şi opinează din adîn-cul propriilor lui experienţe vitale. ca acum un veac. şi opinia. de bun-simţ. este o chestiune. Intrucît aici lipseşte „adevărul" trăitului. Susţin că ingerinţa opiniei publice a unor ţări în viaţa altora constituie astăzi un factor important. dar. prima cauză a unei inevitabile incongruenţe ce ar putea fi contracarată doar graţie unui lucru foarte dificil. dedesubtul acestor discrepanţe „teoretice". ca atribut. opinia respectivă nu se menţine într-un plan mai mult sau mai puţin „contemplativ". gustate sau îndurate de naţiune. (Să adăugăm că în acele opinii un mare rol îl jucau valabilităţile comune întregului Occident. obţinem următoarea propoziţie: e cu totul improbabil ca. complicaţia procesului ce are loc. neorganică în raport cu ea şi. constă. ar trebui să-1 înlocuim cu un adevăr al cunoaşterii. „Raţiunea" sau „adevărul" acesta viu. dar. Cum însă veştile acelea îi ajung azi cu o superlativă rapiditate. şi anume: o informaţie suficientă. poporul B primeşte de asemenea din belşug. Nu este vorba de „drept" sau de frazeologia demnă de dispreţ care obişnuieşte să se oblăduiască sub acel titlu. încît. aşadar. care sînt distincte de cele ale poporului B. nu e verosimil să fie o reacţie incongruentă cu realitatea. popoarele au intrat însă într-o extremă proximitate dinamică. ca să o înţelegem bine. Veştile primite de poporul A despre poporul B suscită în el o mişcare de opinie — fie a unor grupuri ample. opinia aceea era inoperantă asupra destinelor Greciei. punîndu-le în discuţie „dreptul" de a-şi spune părerea despre orice doresc. şi are impresia că străinul. despre nervozitatea şi mişcările ei. „opinia publică" să nu aibă informaţia necesară pentru ca judecata ei să nu corespundă organic realităţii judecate. Distanţa dinamică dintre un popor şi altul este atît de mare. abundenţă şi frecvenţă. trebuie să-1 recunoaştem oricărei „opinii publice autentice". iremediabil. în congruenţa sa. produc în aceasta un „adevăr" vital care este realitatea istorică propriu-zisă şi are o valoare şi o forţă superioare tuturor doctrinelor. toxică. în împrejurări grave pentru propria ţară.120 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM particulare.) în ultimii ani. Există apoi totdeauna intriganţi care. din motive particulare. opinia incongruentă îşi pier- INTIMITATEA NAŢIUNILOR 121 dea toxicitatea. ci. iar nu guvernul lor — în războiul civil spaniol. faptele de necontrafăcut. Nici pe departe nu pretind să le tăgăduiesc americanilor şi englezilor capacitatea de discernămînt. fiindcă acea opinie nu este guvernată încă de o tehnică adecvată modificării distanţei dintre popoare. rapid şi frecvent veşti despre acea opinie depărtată. pe care. pur şi simplu. pe durata parcurgerii ei. E cu totul probabil ca acea opinie să nu se dovedească într-un grad înalt incongruentă. a unor mari grupuri sociale nord-americane intervine efectiv — direct ca opinie. Aceeaşi afirmaţie o fac despre opinia engleză. Viceversa. Lucrurile stau exact riguros invers cînd e vorba de opinia unei ţări despre ceea ce se petrece în alta. fie a întregii ţări —. Acum un secol nu conta că poporul din Statele Unite îşi permitea să aibă o opinie despre ceea ce se întîmpla în Grecia şi că acea opinie era urmarea unei proaste informări. vor să-i dea bice. de pildă. cu . se încarcă cu intenţii active şi îmbracă numaidecît un caracter de intervenţie. Altfel spus. Atîta timp cît guvernul american nu acţiona. după cum se vede.

acţionînd. abordată mai sus. [Paragrafele precedente. din exterior —. Şi n-ar oare fi o nebunie să crezi că e uşor lucru să cunoşti realitatea politică dintr-o ţară străină ? Susţin. cînd naţiunile europene păreau mai apropiate de o unificare superioară. Asta ar fi suficient pentru a explica de ce. bunăoară limba. în fond. Iritant e şi simplul fapt că aproapele are pretenţia de a interveni în viaţa noastră. contrariul.. Nu există nici un motiv pentru ca opinia unui popor despre altul să nu sufere o reglementare analoagă.] 1 . desfăsurîndu-se paralel cu cea a dreptului. începînd din locul semnalat. Asta presupune. să profite de acea intervenţie. uita mereu detaliul că există naţiuni1. aici pretindem o nouă tehnică a relaţiilor dintre popoare. Orice realitate ignorată îşi pregăteşte răzbunarea.". în socotelile lui. cu modificări şi suprimări. oricît de intens ai studia-o. Acea parte din ţară favorizată momentan de opinia străină va căuta. Nici una din doctrinele şi acţiunile lui nu poate fi înţeleasă dacă nu-i descoperim la origine necunoaşterea a ceea ce este o naţiune şi a faptului că existenţa naţiunilor constituie o formidabilă realitate situată în lume şi de care trebuie să se ţină seama. întâmplător. unele paragrafe din eseul „Cît despre pacifism. aşadar. Există legea pamfletului şi există formidabila dictatură a „bunelor maniere". Şi mi s-ar părea inutil să obiectez că acele intervenţii irită o parte a poporului suspus intervenţei. deşi în alt mod şi din alte raţiuni.. că noua structură a lumii transformă mişcările opiniei dintr-o ţară despre ceea ce se întîmplă în alta — mişcări care înainte vreme erau aproape inofensive — în autentice incursiuni. Alt comportament ar fi curată prostie. în ceea ce s-a întîmplat efectiv. [în partea netranscrisă a articolului reprodus. dar dacă se mai dovedeşte şi că ne ignoră total viaţa. o nimereşte sau e mai puţin incongruentă în raport cu acel „adevăr" viu. Asupra acestuia: popoarele. o intimitate — prin urmare. Dar sub acea gratitudine aparentă şi tranzitorie se desfăşoară procesul real al vieţii trăite de către întreaga ţară. un sistem de secrete care nu poate fi descoperit. vechiul şi ieftinul „internaţionalism". Cred că aici este o nouă problemă de prim ordin pentru disciplina internaţională. a ne pune de acord asupra unui principiu de bază. care a generat neliniştile prezente. unele faţă de altele. indiferent dacă o declară sau nu. asemeni unei persoane. că a şi ajuns aici. evident. şi să-şi transforme frontierele în scafandre izolatoare. decembrie 1937. E bine ştiut că se dovedeşte practic imposibil să cunoşti intim o limbă străină. i-a invadat ţara. Aşa se face că. în cele din urmă. Nu alta e originea catastrofelor în istoria omenirii. se unesc împotriva incongruenţei opiniei străine. Să luăm orice funcţie colectivă. Or. datat din Paris. naţiunile există. pentru că poporul B observă totodată incongruenţa dintre opinia lui A şi ceea ce s-a întîmplat efectiv în B. Era un ciudat internaţionalism acela care. Naţiunea sfîrşeşte prin a se stabiliza „în adevărul ei". Cititorul să nu se gîndească la nimica vag şi la nimica mistic. cvasiprezent.122 DE EUROPA MEDITATTO QUAEDAM INTIMITATEA NAŢIUNILOR 123 o impertinenţă intolerabilă. Este o observaţie prea evidentă ca să fie veridică. să-şi ermetizeze existenţele. dar sînt pe placul alteia. şi ambele partide ostile concid în el. evident. gîndea. Din acest motiv va fi funestă orice încercare de a trece cu vederea faptul că un popor este. cutezanţa lui stîrneşte în noi o veritabilă frenezie. Dar reacţia asta de supărare se intensifică pînă la exasperare. şi inclus de autor în „Epilogul pentru englezi" din Revolta maselor.] Aşa cum înainte postulam o nouă tehnică juridică. Aceasta se poate aştepta la o gratitudine durabilă doar în măsura în care. ele au început dintr-o dată să se închidă în sine. pur şi simplu. In Anglia insul a învăţat să respecte anumite măsuri de prudenţă cînd îşi permite să-şi spună părerea despre alt ins. reiau.

deşi vede că Statul în Occidentul nostru este ca atare dacă este naţional şi Naţiunea devine plenară şi ca atare Naţiune dacă izbuteşte să fie Stat. pare-mi-se. cred însă că îi pot face evident sensul dacă spun: caracterul public sau cel statal este în armonie cu caracterul personal sau cu cel privat atunci cînd principiul în care constă Statul. (N. nici cel mai mărunt comentariu asupra acelor pagini ale mele apărute într-una dintre cele mai stimabile şi stimate reviste britanice. precum cea a naţiunii. tocmai de aceea. pun destul de clar în evidenţă faptul că Statul naţional este.124  DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM [NAŢIONALISM ŞI COSMOPOLITISM] NAŢIONALISM ŞI COSMOPOLITISM 125 Am impresia că. dar găsim la el cu toate acestea reflecţii de prim ordin. Pentru că eseul meu din Nineteenth Century a fost provocat de preocupările mele politice de tipul cel mai concret şi mai practic. în pofida snobării lor de către cititorii britanici. Burke nu făcea încă o distincţie precisă între ceea ce este Naţiune şi ceea ce e Stat. mult mai puţin dever decît Burke. Modul meu tipografic de a fi. precum aceea şi altele ca ea. p. ci un autentic adevăr politic. gumption „ingeniozitate. Atunci cînd. face însă un pas mai departe. se înţelege. de atunci şi pînă în ziua de astăzi. Pentru că în Insulele Britanice nu se poartă să fii inteligent. p. paginile pe care aceşti gînditori germani din secolul al XlX-lea le consacră unor teme politice. Adam Miiller e o figură de rangul al doilea. Defineşte astfel inspirat „naţionalitatea". ca „armonie. 1 Eng. „coincidenţa dintre popor şi guvernul său" (ibid. Paginile mele de la acea dată. mutualitate. sînt citite superficial. 338).t. este nesocotit dacă nu chiar dispreţuit astăzi de către englezi. lucrul acesta îl în- văţase de la uriaşul Burke. E. adică puterea „socială" (publică) asupra indivizilor. dt. cu ceea ce sînt ei. pentru a se vedea că o frază ca. exact ceea ce avea să spună Boyen. oricine este dever e prigonit acolo fără cruţare şi chiar dacă. micul pas pe care-1 fac de obicei discipolii. inclusiv în patria lor. se ştie şi se declară ca putere publică a oamenilor englezi sau francezi sau germani şi pentru ei. aşa cum se întîmplă mereu cu tot ce fac englezii. ministru de război pe la 1830: Esenţa naţionalităţii în registrul politic este die Ubereinstimmung des Volkes mit seiner Regierung. Fără îndoială. vreau să zic stilul meu. dau peste unele dintre scrierile mele eratice. Curios e însă că şi mie mi se întîmplă adesea acelaşi lucru cu cărţile englezeşti: ele me donnent sur Ies nerfs. atît de frecventă la intelectualul englez. fără a fi luate în serios. Expresia e oarecum absconsă. Tocmai de aceea am fost obligat să adaug această lungă glosă simplei afirmaţii a lui Adam Miiller care caracterizează Statul naţional ca pe o persoană. dar care. dever „inteligent". Individul englez sau francez sau german poate coincide cu Statul dacă acesta se simte.. îmi provoacă un angor pectoris. în forma sa plenară. De o jumătate de veac. Ştiu foarte bine de ce.) . unul dintre bărbaţii cei mai inteligenţi care au păşit pe scoarţa pămîntului. Inutil să mai spun că nici un englez nu a făcut. 153). dar nu e acum momentul să dau în vileag secretul. E limpede că nu sînt suficient de „negru" pentru ca englezii să-mi acorde atenţie. se pare că acea cruciadă totală contra gumptiori" -ului i-a adus Angliei Ierusalimul propriei fericiri. Adam Miiller. dibăcie". reciprocitate între interesele private şi cele publice" (loc. Cele întîmplate din 1937 pînă în prezent confirmă cu prisosinţă. din întîmplare. aşadar. coincide cu substanţa colectivă a acestora. Voinţa inebranlabilă. îi irită profund. adică mă calcă pe nervi. aşa cum nu se poartă macferlanul. o persoană pentru că este o intimitate. în fapt.. concluziile meditaţiilor de atunci. de a nu se informa corect despre ceva anume. faptul are un grăunte de adevăr. aceasta nu este doar o frază. fug de ele mîncînd pămîntul.

t. istoric elveţian de orientare con servatoare. 1816-1834). so wahr wir leben.) 2 Autor neidentificat în sursele bibliografice accesibile mie. 212). Proiectata concluzie a studiului de faţă nu a ajuns. acest bărbat. e publicat pentru prima oară în ediţia de faţă. 155). fundamental şi veşnic în toate instituţiile europene este german. pînă şi în 1832. deoarece tot ce este mare. denn alles Grosse.t. cu încă şi mai mare fineţe. „Marea federaţie a popoarelor europene. care. ar fi avut dreptul ca atare să fie Stat (Meinecke. propune un model de stat legiti mist şi patriarhal. drepturile personale ale regilor. 2. care pe vremea lui trecea drept un extremist al naţionalismului şi care în ultimii ani era considerat ca un precursor al hipernaţionalismului. a influen ţat. o realitate impersonală. Că Ferlach2 şi congenerii săi gîndeau astfel nu e de mirare. care va veni tot atît de adevărat cum şi trăim. Naţiunea germană. găsit după ediţia anterioară a acestei lucrări. p. studenţimea germană organizată în Burschenschaft. ei voiau să perpetueze „vechiul regim". Adversar al Revoluţiei franceze. (N. Ne aflăm. Antinapoleonian. Ei continuă să vadă. wird auch deutsche Farben tragen. (N. Miiller. Cele două idei dominante după 1815 — rezum astfel cele relatate de Meinecke — sînt următoarele: 1. nobililor şi nu puteau admite că Naţiunea. spune lucruri precum acesta: „Der grosse Fode-ralismus europăischer Volker welcher dereinst kommen wird. în faţa unor oameni care sînt naţionalişti pentru că sînt cosmopoliţi şi universali. t. aveau să mai scrie: Nu există State naţionale. ca Haller1 şi semidiscipolii săi de la Berliner Politische Zeit-schrift. ca pe un element esenţial şi de la sine înţeles. principilor. aşa cum pîraiele dintr-un peisaj ne transportă la bazinul fluvial de unde iau naştere şi care guvernează în ultimă instanţă aparentul hazard al meandrelor şi pantei lor1.) universale a Statelor europene. ne dezvăluie percepţia sa complet transparentă asupra faptului că diferenţa dintre naţiunile occidentale şi Cetăţile-Stat antice este că cele dintîi nu pot exista decît raportate la un fond comun european.126 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM NAŢIONALISM ŞI COSMOPOLITISM 127 De la Miiller încoace. 6 voi. Aşa se face că cel mai radical dintre ei. profesor la Jena. Lu-den3. aşadar. (N. 246-247). a fi redactata.) 3 Probabil Heinrich Luden (1778-1847). 1 [Acest ultim paragraf.. ideea de Naţiune în Germania s-a maturizat pe deplin şi va semnifica „Stat naţional" sau Naţionalitate sensu stricto. Ceea ce nu vrea să însemneze că nar mai fi existat încă persoane care se opuneau contopirii ambelor idei. prin cursurile sale despre istoria poporului german. a dat numele epocii Restaura ţiei. pare-se.] . ca naţiunea cea mai pură a spiritului şi culturii. şi anume conservatorii romantici. va elabora conceptul şi doctrina într-o manieră definitivă (Meinecke. El este cel care. adept al monarhiei constituţionale. a influenţat puternic conservatorismul prusian. fondul armoniei europene ca pe o condiţie pentru propriul lor Stat naţional. istoric german. Grundliche und Ewige in allen euro-păischen Institutionen ist jadeutsch" (Meinecke. în opera sa principală (Die Restauration der Staatswissenschaft. Dar nici chiar împrejurarea de a fi ajuns în chip decisiv la suprema claritate asupra Naţiunii şi de a şi-o fi văzut pe a sa gata acoperită cu chi-tina izolatoare şi parcă impermeabilă care e Statul nu permit ca naţionalismul lor să fie ermetic. în 1814. A dat o Allgemeine Geschichte der Volker undStaaten şi o Geschichte der Teutschen. e „Menschheitsnation". va purta şi culori germane." Şi. Se impune crearea unei ligi 1 Karl Ludwig Haller (1768-1854).