Coperta IOANA DRAGOMIRESCU MARDARE

NOTĂ PRELIMINARĂ EDITORULUI SPANIOL

A

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României ORTEGA Y GASSET, JOSE

/Jose Ortega y Gasset; trad.: Sorin Mărculescu. - Bucureşti: Humanitas, 2002 240 p.; 20 cm. ISBN: 973-50-0319-8 I. Mărculescu, Sorin (trad.) 94(4)

Europa şi ideea de naţiune şi alte eseuri despre unele probleme ale omului contemporan

JOSE ORTEGA Y GASSET EUROPA Y LA IDEA DE NACI6N (Y otros ensayos sobre problemas del hombre contemporâneo) „Obras de Jose Ortega y Gasset" © Moştenitorii lui Jose Ortega y Gasset © Revista de Occidente, S. A., Madrid, 1966 © Alianza Editorial, S. A., Madrid, 1985, 1998 © HUMANITAS, 2002, pentru prezenta versiune românească ISBN 973-50-0319-8

Cînd vorbim despre influenţa unei cărţi ne gîndim la efectul obţinut asupra cititorilor săi, dare posibil ca acesta să se exercite într-o măsură considerabilă şi asupra autorului însuşi. Notorietatea dobîndită de Revolta maselor îl neliniştea — ca să zicem aşa — pe Ortega şi, în ultimii săi ani de viaţă, s-a gîndit să scrie sub titlul de „După douăzeci de ani" ceea ce considera că avea de spus despre „stadiul problemei" analizate în acele pagini, după trecerea unui sfert de secol, cînd noi fapte survenite între timp puteau face posibilă o a doua parte sau o prelungire a reflecţiilor sale. Şi „Prefaţa pentru francezi", din 1937, sau „Postfaţa pentru englezi", din 1938, fuseseră însufleţite de aceeaşi preocupare: şi anume aceea ca marile schimbări petrecute după apariţia cărţii să fie, şi ele, supuse reflecţiei. Dar, ca multe alte proiecte ale lui Ortega, nici acesta nu şi-a găsit locul în zilele sale laborioase şi acel studiu n-a ajuns a fi realizat. Doar în conferinţa sa de la Canning House (Londra, 1951) a abordat revizuirea „vechii sale cărţi", deoarece ideile ei, afirmă el cu acel prilej, datau din 1921. (Am inclus textul acelei conferinţe ca Anexa II în ediţia a patra — revizuită, 1983 — a Revoltei maselor, apărută în aceeaşi colecţie, „Obras de Jose Ortega y Gasset".) Cu toate acestea, ansamblul paginilor pe care le reunesc acum sub acest nou titlu, Europa şi Ideea de Naţiune, aduce, după mine, în bună parte, la îndeplinire acel proiect. Tema

lor fundamentală este aceeaşi ca şi cea din Revolta maselor:

6

NOTĂ PRELIMINARĂ A EDITORULUI SPANIOL

NOTĂ PRELIMINARĂ A EDITORULUI SPANIOL

7

analiza marilor schimbări sociale intervenite în deceniile posterioare publicării sale şi, în special, criza ideii de naţiune aşa cum apăruse ea slujind la vertebrarea vieţii societăţii europene din secolul al XVII-lea încoace. Se ştie că Ortega era spaniol pînă în măduva oaselor, dar, în acelaşi timp, deloc provincial şi nici chiar naţionalist, ci foarte european. Şi după ce a renunţat să ducă mai departe Instituto de Humanidades din Madrid, întrucît aprecia că circumstanţele spaniole (după opinia sa şi a cîtor-va prieteni, spre deosebire de a altora) indicau să procedeze astfel, ultimii săi ani de viaţă publică s-au concentrat asupra unor activităţi desfăşurate în afara Spaniei, mai cu seamă în Germania. Exilul impus 1-a făcut să peregrineze prin ţări străine şi să se adreseze unor asistenţe îndepărtate. Aşa încît cuvintele adunate acum în cartea de faţă au fost adresate anume unor persoane din Elveţia, Germania şi Anglia. E vorba, aşadar, de roade ale unei depline maturităţi intelectuale şi, în ultimă instanţă, de rezumate ale unor meditaţii ample. Tema lor centrală este preocuparea faţă de viitorul iminent al istoriei europene, iar acel viitor — palpat în paginile de faţă ale lui Ortega — a şi devenit, şi continuă să fie, prezentul istoric ce ne conţine astăzi. E deci una dintre cărţile cele mai actuale din legatul lui Ortega. Paginile acestui nou titlu le-am ordonat în trei părţi. Prima cuprinde două fragmente — inedite pînă acum —, a căror provenienţă o expun amănunţit la locul corespunzător, şi care pot servi drept introducere la restul paginilor de faţă. în partea a doua se reproduce conferinţa pe care Ortega a ţinut-o în septembrie 1949 la Berlin sub titlul De Europa meditatio quaedam [O meditaţie despre Europa - n.t.] — din care se trage şi titlul cărţii de faţă —. Ortega a revizuit, amplificat şi adnotat apoi într-o măsură considerabilă tex-

tul originar în vederea editării lui într-o carte ce urma să fie publicată ulterior în versiune germană. Nu a terminat însă redactarea şi manuscrisul a apărut nedefinitivat printre hîrtiile sale inedite. Dar, în ciuda nefinisării, lungul studiu rămas conţine o analiză pătrunzătoare şi minuţioasă despre fertilitatea trecută şi anacronismul actual ale ideii de naţionalitate ca factor aglutinant al societăţilor europene din prezent. Este marea temă în care, după judecata lui Ortega, se joacă destinul politic al Occidentului. Unele părţi ale acestui text dezvoltat au fost utilizate de către Ortega în conferinţe ţinute în diverse oraşe germane, inclusiv unele porţiuni editate: în Europăische Kultur und euro-păische Volker (Culturăeuropeană şi popoare europene), Deutsche Verlaganstalt, Stuttgart, 1954) şi în volumul colectiv La Civiltă Veneziana del trecento (Civilizaţia vene-ţianădin secolul al XlV-lea), Sansoni, Firenze, MCMLVI, unde a fost inclusă conferinţa sa despre „II Medio Evo e l'Idea di Nazione", care, în primăvara veneţiană a anului 1955, avea să reprezinte ultima sa intervenţie publică. Cît despre cele patru conferinţe care alcătuiesc cea de-a treia parte, „Trecut şi viitor pentru omul actual" (Geneva, 1952), „Individ şi organizaţie" (Darmstadt, 1953), „Privire asupra situaţiei gerantului sau manager-uhii în societatea actuală" (Torquay, 1954) şi „Profesiunile liberale" (Bad Boll-Wurttemberg, 1954), ele studiază aspecte mai abstracte şi filozofice în prima dintre ele şi extrem de concrete în celelalte, dar permanent animate de efortul cîtuşi de puţin academic de a înţelege ce anume i se întîmplă azi, într-o vreme care e şi vremea noastră, europeanului contemporan. Desigur, chiar dacă abordează probleme foarte concrete — după cum precizează şi titlurile lor —, cititorul nu trebuie să uite că autorul acestor pagini este fundamental filozof, adică cineva care se străduieşte mai presus de orice să elaboreze concepte pentru a... teoretiza, îndelet-

reproduce şi reuneşte şi scrieri apărute anterior în volumele postume Pasado yporvenir para elhombre actual şi Meditaciân de Europa. publicate în precedenta colecţie „El Arquero". mai puţin subordonat propriului destin. La realizarea ediţiei de faţă s-a recurs din nou la manuscrisele originale şi s-au îndreptat lecţiuni eronate şi greşeli din cele precedente. Conţinutul acestui nou titlu. PAULINO GARAGORRI . pe lîngă prima sa parte inedită şi alte două texte de asemenea inedite a căror provenienţă o precizez la locul cuvenit — la finele celei de-a doua şi celei de-a treia părţi —.8 NOTĂ PRELIMINARĂ A EDITORULUI SPANIOL nicire care se dovedeşte a fi gradul maxim de dominaţie asupra realităţii care îi este accesibil omului şi care-1 face. în limitele posibilului.

t.t.) 1 . sînt dansurile din jurul tobelor sacre. adică cel mai constitutiv şi mai simbolic al conştiinţei lor colective. Notele traducătorului sînt urmate de menţiunea „N." — N.B. Am încercat să dau în ele un răspuns aprofundat întrebării: Ce este o naţiune ? Nu pot reproduce acum întreaga dezvoltare. un mod de a se căsători. de a executa rituri vag religioase. Acesta era următorul: naţiune în sensul pe care-1 dăm acestui cuvînt atunci cînd îl raportăm la popoarele europene însemnează o unitate de convieţuire distinctă de ceea ce înţelegem prin „popor". Nici unul din acele uzuri nu e prin el însuşi respectabil. De aceea [Atît ciclul menţionat cît şi conferinţa pentru care au fost redactate aceste pagini fac parte din prestaţiile lui Ortega din Germania.] — (N. la care mă refer în „Nota preliminară". Un „popor" e o colectivitate constituită dintr-un repertoriu de uzuri tradiţionale pe care le-au creat hazardul sau vicisitudinile istoriei. La popoarele cele mai primitive.I-DE LA NAŢIUNE LA O PROVINCIE A EUROPEI Ciclul de prelegeri pe care le-am ţinut acum doi ani [1951] la Universitatea din Miinchen se intitula Die Idee derNation und die deutsche Jngend1. Notele lui Ortega y Gasset nu au nici o menţiune. A luat naştere în chip mecanic. Reprezintă un mod de a se tatua sau îmbrăca. Paulino Garragori. Toate notele incluse în paranteze drepte aparţin editorului spaniol. dar trebuie să-i enunţ rezultatul. Poporul trăieşte inerţial din trecutul său. şi atît. un mod de a vorbi şi gesticula. elementul cel mai „popular".

într-o atitudine insuficient defensivă. tradusă în nemţeşte cu destul timp în urmă — a fost aici mai mult citită decît luată în seamă. survin în om în perspectiva a ceea ce va să vină. înainte de ultimul război — naţiunile din Europa — şi în cele ce urmează mă refer numai la continent — au rămas în intimitatea lor fără viitor. o naţiune în sensul de naţiune europeană este. un popor în sensul indicat. a fi un program de viaţă către viitor. înainte de toate. Cartea în care am spus acest lucru. Fiecare dintre noi e în primul rînd şi înainte de toate viitor. doamnelor şi domnilor. tocmai asta au încetat să mai fie astăzi popoarele Europei. al unei lupte agonale în care se incitau unele DE LA NAŢIUNE LA O PROVINCIE A EUROPEI 13 pe altele către o şi mai mare perfecţiune. Brusc — deşi fenomenul a început. — N. Tot restul. acum aproape treizeci de ani că popoarele din Europa aveau să cadă în degradare. cu o exagerare deliberată (exagerare care slujeşte însă tocmai pentru a pune bine în evidenţă realitatea). 1 . întrucît sînt complet nefondate. De aici rezultă că nimic mai grav nu li se poate întîmpla oamenilor sau poporului lor decît să sufere amputarea acelui organ vital care este viitorul. Dar asta ne face să vedem că Ideea de Naţiune1. Dar viitorul nu e o noţiune cronologică abstractă. Ea constă tot într-o serie de manii si într-un tezaur de habitudini în care s-a pietrificat trecutul. absurde şi ridicole celorlalte naţiuni. deopotrivă. cel mai bine întemeiat şi proiectat asupra viitorului. pentru a se spune despre cineva că e străin se spune că: „Dansează după altă tobă!" Asta nu însemnează decît a concentra într-un cuvînt. acea degradare aveau să survină din pricină că Ideea de Naţiune. să fie clar. aşa cum fusese ea înţeleasă pînă acum. Viitorul este organul principal şi primar al vieţii umane.t. Fără viitor. Aceste manii. Naţiunea europeană a devenit însă „naţiune" sensu stricto pentru că acelei vieţi proprii a uzurilor tradiţionale i-au adăugit forme de viaţă care. a spune că un popor constă în pure manii acumulate de hazard şi care. tot atît de bine. chiar dacă articulate cu cele tradiţionale. fără proiecte de viitor. dar foarte conştiente de diferenţa dintre ele. spre deosebire de popoarele care nu sînt decît popoare. ca atare. el ne disciplinează. sigur. aşa cum îi apar şi acestea celei dintîi. un om şi. în egală măsură şi înainte de toate. un popor se demoralizează. convieţuirea lor să aibă caracterul miraculos şi extrem de rodnic al unei emulaţii grandioase. prezent şi trecut. Toate s-au plasat într-o simplă atitudine defensivă şi. unul care aspira anume a fi modul cel mai desăvîrşit de a fi om şi. Viaţa e o operaţie care se efectuează către înainte. ar putea fi oricare altele. fără aspiraţii creatoare. Ei bine. apropiate.12 INTRODUCERE în Nigeria. cu alte cuvinte. se degradează. clar. Or. Această pretenţie energică de a reprezenta cea mai bună figură cu putinţă a umanităţii a menţinut „în formă" popoarele Europei şi a făcut ca. Am spus acolo că acea demoralizare. desigur. Am anunţat. „a fi francez". Asta — si nu doar maniile inveterate — încă mai însemna la 1900 „a fi englez". presupune. unde trăiesc apropiate unele de altele multe „popoare" distincte. Fiecare dintre acele prototipuri naţionale fusese făurit ca o formă specifică de a interpreta tocmai „cultura europeană unitară". îşi epuizase Păstrez pe tot parcursul versiunii româneşti majusculele utilizate de autor pentru sublinierea anumitor concepte. pretind a reprezenta un „mod de a fi om" în sensul cel mai elevat. că aceasta. rezumativ şi. El conferă tensiune fiinţei noastre. vreme de secole. în clipa de fată dumneavoastră ati si devenit atenţi si sînteti în aşteptarea cuvîntului pe care urmează să-1 rostesc. par. ca atare. era trăită intens şi în stil propriu de către fiecare naţiune. ne moralizează.

ea le paralizează şi le închide în ele însele. Asta însemnează însă că colectivităţile au încetat a mai fi propriu-zis naţiuni şi. Aceasta e. într-adevăr. să vorbească despre oamenii lor mărunţi. autorul a fost surprins de ceea ce el numeşte „ura fată de ceea ce este american". în cea mai mare parte a componentelor sale. Articolul străluceşte prin buna-credinţă cu care a fost scris şi vrea să încerce a face ca popoarele europene să aibă o idee mai justă despre Statele Unite. enorme probleme comune tuturora se ridică deasupra orizontului şi trec peste ele ca nişte nori negri călători. în ultimii doi ani. cu o condiţie: ca nimeni să nu-i acorde atenţie. prin umare. se transformă într-o frînă. ca şi cum acele probleme nu le-ar privi pe toate. nu simt un interes autentic faţă de ele. Nu există însă un destin mai melancolic şi mai superfluu decît cel al profetului. Dar în realitate — şi tocmai aici e absurditatea —. Dovada e faptul scandalos că aproape nici un popor din Europa nu are . o problemă specială şi distinctă de cea care ne preocupă. printr-un proces de involuţie — de Zuriickbildung —. a primit de la Apolo darul de a prevedea viitorul şi de a-1 prezice. îndreptîndu-se către o supra-naţiune. către o integrare europeană. Folclorul e prototipul domesticităţii. ci doar un caz particular al intoleranţei ridicole pe care fiecare popor din Europa o nutreşte faţă de celelalte. ca atare. întrucît eu analizez acum atitudinea popoarelor europene unul faţă de celălalt şi. atribuind-o exclusiv ostilităţii faţă de ei. în lunile acestea. Cînd vrea să precizeze motivele acelei presupuse „uri". vrînd. evazivă. au recăzut în viaţa proprie a măruntelor lor uzuri. într-o recentă călătorie pe continentul nostru şi în Anglia. faţă de Europa. simt faţă de ei europenii. date fiind condiţiile vieţii actuale. care fusese pînă atunci un imbold. ceea ce apare în prim-plan. Bruce Hutchinson — aşa îl cheamă pe autor — ar fi interpretat într-un mod foarte diferit faptele îndreptăţit observate de el dacă şi-ar fi dat seama că în patru cincimi din cazuri acea „ură" — hating — faţă de americani e identică cu antipatia pe care o simt unele faţă de altele popoarele europene. iar acestea o mai bună înţelegere a Europei. manii. Peste capul lor. şi că popoarele Europei nu se mai puteau salva decît dacă depăşeau acea veche idee sclerozată. Gîndiţi-vă acum dacă situaţia actuală a popoarelor europene nu e într-adevăr paradoxală. ostilitatea faţă de american nu e deloc specifică. In numărul de acum două săptămîni al hebdomadarului american Life apare un articol scris de către un canadian şi intitulat: „Un lux european periculos: ura faţă de America". indirectă la acele probleme. Casandra. Faptul acesta le obligă — repet. Americanii ar face o greşeală dacă s-ar preocupa prea mult de ceea ce. care e monumentalizat de o manieră grotescă. unicul fapt precis şi eficace se dovedeşte a fi acela că europenii nu pot suporta felul de a fi al oamenilor americani. obiceiuri. In acelaşi timp se cultivă folclorul. Că. nu se mai putea proiecta asupra viitorului. Ideea de Naţiune. Acesta e avantajul unui diagnostic ce caută în toată extensia lor simptomele unei maladii şi încearcă să descopere dedesubtul lor adevărata cauză. în pofida bunei intenţii care-1 inspiră şi cu toate că toate faptele subliniate de el sînt autentice. vrînd. Ziarele se ocupă mai cu seamă să comemoreze gloriile domestice. nevrînd — să facă unele gesturi de participare vagă. în parte. are o viziune superficială asupra subiectului şi care falsifică însăşi figura realităţii pe care aspiră să ne-o prezinte. Mr. prima profetesă. nu am de ce — şi nici n-aş avea timp s-o fac azi — să analizez atitudinea popoarelor europene faţă de America. Incapabilă să ofere fiecărui popor un program de viaţă viitoare. cum nu o mai făcuseră niciodată pînă acum. nevrînd. Dar vreau neapărat să folosesc prilejul ivit şi să spun că acest articol.14 INTRODUCERE DE LA NAŢIUNE LA O PROVINCIE A EUROPEI 15 conţinutul.

cum era pînă acum patruzeci de ani.16 INTRODUCERE EXISTĂ AZI O CONŞTIINŢĂ CULTURALĂ. Dacă viitorul este amputat.. e constitutiv proiectată către viitor. La drept vorbind. Parisul. de un sfert de secol încoace. 1 de Europa. de unde şi surprinzătorul fenomen că pe tot cuprinsul continentului viaţa a devenit provincială. Nu pot preciza cu ce ocazie a fost redactat. ? 17 o politică prin care să facă faţă acelor probleme. De pildă. printre cei în viaţă. Adevărul este că. precum a spus-o şi unul din poeţii voştri: căci neam din el şi sîntem. nu mă simt îndreptăţit să fac nici o excepţie.. pentru prima oară şi spre regretul lor. sub acest aspect al „provincialismului". adică de starea în care se află ea astăzi. 28: „Căci în el doar trăim. — N. ce anume a făcut şi-a dres. se evaporează. Eu mă număr printre ei şi o declar fără nici o rezervă. Am o anumită autoritate ca să o fac deoarece. încît. foarte probabil. sînt astăzi. să se simtă scîrbiţi Cf. 1 [Aici se întrerupe manuscrisul păstrat. într-un mod atît de bizar. In schimb. Şi cauza acestei stări de fapt în totalitatea ei este că forma de colectivitate în care ele perseverează — şi anume Naţiunea — . persoane.] .. comportamentul popoarelor continentale — cu singura excepţie a Elveţiei — nu le poate face să se simtă mîndre de sine." Sf. ideea de Naţiune. Tot ce fac este să spună „nu" la tot ce li se propune. îmi pare rău că. din „capitală a lumii". acordînd atenţie doar acelor lucruri. ne mişcăm şi sînţem. în ceea ce avea autentic. după cum am arătat. iar citatul final îi aparţine filozofului Arătos.t. nu are viitor! „Naţionalismul orientat spre exterior" îi făcea „să trăiască. să se mişte şi să fie" — ca să utilizăm vorbele Sfîntului Pavel1 — în lumea largă. Pavel preia liber o idee existentă la Cleanthes şi Epimenide. Naţiunile au încetat să fie naţiuni şi s-au transformat în provincii. să devină o capitală provincială. Or. Fapte. decanul Ideii de Europa1.. ideea de Naţiune. Şi ar fi interesant de studiat sub ce formă particulară s-a dezvoltat acest „provincialism" în interiorul fiecărei ţări. se obstinează în vechile lor obiceiuri. ea este în esenţă acţiune. 17. fiecare ar trebui să se simtă ruşinat de ceea ce a făcut şi ar trebui să fie mai mulţi europeni care. evenimente minuscule care se ivesc în domeniul lor naţional.

aşadar.. pentru că s-ar putea ca în ele să se ascundă secretul viitorului apropiat. Pentru ca lucrurile să nu stea aşa. nu avem în acest sens nici cel mai mărunt indiciu. că adevăratul sens al întrebării e mai degrabă tentativa de a preciza cum. Cealaltă este că Germania se vede pe sine ca o naţiune rămasă în urmă cu un secol şi jumătate faţă de celelalte colectivităţi europene. se găseşte în anii în care trăim acum acea conştiinţă unitară a culturii. pe scurt. cu ce caracteristici specifice. răspunsul nu lasă nici o îndoială: acea conştiinţă culturală europeană există şi nu poate să nu existe. dat fiind că s-a mai întîmplat şi în alte rînduri. Nu putem dedica acum nici o clipă pentru a sugera de ce s-au produs ambele anomalii. Cu toate acestea. Acelaşi lucru se petrece cu pericolele co- . vor. ca să înţelegem ceea ce urmează să se întîmple în anii imediat următori. Structura economiei actuale ne obligă popoarele. să poată fi [Este titlul unei conferinţe1. popoarele Europei ajung să se simtă plenar „naţiuni". şi anume forme unitare juridice. predominarea diferenţei asupra unităţii a dobîndit în ultimii ani un aspect complet nou. Din această perspectivă n-ar trebui să considerăm situaţia drept anormală. nu a izbutit să-si consolideze naţionalitatea. Este evident că ultimii cincizeci de ani reprezintă una din acele etape în care predomină ceea ce este diferit între popoarele noastre faţă de ceea ce le este comun. mai mult decît oricare alt popor. Gibt es ein europâisches Kulturbewusstsein ?. ar fi nevoie să existe altă cultură completă. ci situaţia actuală o surprinde într-un stadiu unic printre popoarele Europei. fără nebulozităţi excesive şi iresponsabile. Una este că Anglia devansează cel puţin cu un secol popoarele de pe continent în dobîndirea unei conştiinţe mature a naţionalităţii.] 1 „naţiune" într-un sens foarte deosebit şi mult mai actual decît în cazul bătrînelor naţiuni. Important. analoagă celor la care mă refer în prima notă la textul precedent. să răspundem la întrebarea pe care Bundesverband der deutschen Industrie mi-a aruncat-o în spinare ca pe un proiectil periculos şi care prezintă şi ironia de a mă obliga să o consider ca pe un omagiu. în ce stadiu. în fiecare sau în unele dintre popoarele a ceea ce a fost Europa.? 19 în secolul al XVII-lea. subordonînd-o unor puteri supranaţionale în cadrul cărora Europa ca atare capătă expresie juridică. stadiu ce poate fi de o incalculabilă fecunditate pentru viitorul imediat. Toate cele spuse pînă acum trebuie să ne servească drept fond şi caroiaj orientativ spre a putea. şi anume: un mare popor a cărui conştiinţă de naţiune nu s-a închis. Cred. Există oare azi o conştiinţă culturală europeană ? Dacă cele expuse mai sus se apropie de adevăr. proprie şi aparte.. întrucît a ajuns prea tîrziu la voinţa clară de a fi o naţiune. este doar să nu uităm că Anglia are un secol în plus în materie de experienţă naţională faţă de celelalte popoare din Occident şi că Germania. nu vor. să adopte acorduri formal constituite care să limiteze suveranitatea fiecăruia în parte. deoarece coincide cu necesităţi istorice care silesc popoarele europene să dea unităţii lor tradiţionale de bază forme mai precise şi exprese. Or. ţinută la Miinchen în 1953. ci rămîne deschisă şi el este disponibil. Există totuşi două excepţii de care e bine să ţinem seama. EXISTĂ AZI O CONŞTIINŢĂ CULTURALĂ EUROPEANĂ ? EXISTĂ AZI O CONŞTIINŢĂ CULTURALĂ.

atît intelectuale cît şi morale. Şi nimic nu se opune mai mult descoperirii realităţilor istorice autentice. se poate rezuma în următoarele trei propoziţii: 1. în forma sa plenară şi cea mai normală. Toate aceste chestiuni sînt cele desemnate prin sintagma „unitate a Europei". Suveranitatea totală era o declaraţie utopică ce stătea în fruntea textului Constituţiei. e foarte important. In ea unitatea se referă la forme statale. Ce vom răspunde la acea întrebare ? Răspunsul nu e uşor. altfel . în cazul cărora nu apare figura vizibilă a unui guvern. o putere publică ce conferă acelei opinii un caracter constrîngător. puterea publică este exercitată de ceea ce se numeşte guvern legal constituit. Dar este absolut evident că nici un Stat naţional european nu a fost niciodată total suveran în raport cu celelalte. Să zicem că acea putere publică de tip difuz e doar un germene de putere publică şi un rudiment de Stat. s-a întreţinut mereu o idee greşită despre adevărata realitate a Statelor naţionale. Dacă cele de mai sus sînt certe. din pricină că se izbeşte de o tendin- ţă vicioasă. după judecata mea. cu toate acestea. excesiv generalizată. Asta ne face să ne punem în mod peremptoriu următoarea întrebare: a existat oare în trecut o putere publică europeană ? De notat că a spune „putere publică" e ca şi cum am spune Stat. 2. Adevărul e însă că există şi alte moduri de funcţionare a teribilei presiuni care este puterea publică. Dar. în realitate. Acelaşi lucru se întîmplă cu Statul. viceversa. iar societatea însemnează un sistem de uzuri care este valabil sau. Tocmai de aceea se cuvenea să menţionăm că totdeauna a existat o conştiinţă culturală europeană şi. Teza. expusă de mine. suveran în raport cu interiorul naţiunii sale. Neluînd seama la ceva atît de lesne observabil. Acesta constă în ultimă analiză în funcţionarea puterii publice. asupra fiecărui Stat naţional apăsa ansamblul celorlalte popoare europene care impuneau limite liberei comportări a fiecăruia dintre ele.. dar. atunci cînd au şi dobîndit o expresie riguros formulată. o dată ce am subliniat deosebirea dintre cele două lucruri. trebuie să fi existat mereu uzuri generale europene. mai mult. multe legi exprese care sînt încă oficial în vigoare nu se aplică pentru că şi-au pierdut valabilitatea reală. ameninţîndu-1 cu războaie şi represalii de tot soiul. în mod inevitabil. 3. Ambele au doar o dimensiune comună. care te face să nu vrei a vedea realitatea care este Dreptul şi realitatea care e Statul. Or. Suveranitatea naţională a fost întotdeauna relativă şi limitată de presiunea pe care o exercita asupra fiecăruia dintre ele corpul integral al Europei. care-şi exercită presiunea mecanică asupra indivizilor ce convieţuiesc. dar germenele şi rudimentul sînt însuşi lucrul respectiv în manifestarea sa primară şi iniţială.. Nu vom discuta acum dacă Statul era. decît atunci cînd ambele prezintă fizionomii foarte tranşant conturate. Europa ca cultură nu e totuna cu Europa ca Stat. efectiv şi fără limitaţii. atît de frecvent utilizată în ultimii ani. să ne reprezentăm limpede relaţia care există între cele două.20 INTRODUCERE EXISTĂ AZI O CONŞTIINŢĂ CULTURALĂ. ceea ce e totuna. trebuie să fi existat o opinie publică europeană. Se considera ca atribut principal al Statului caracterul lui suveran. Popoarele europene au convieţuit întotdeauna. Se cade să nu confundăm însă problema unităţii Europei cu conştiinţa unei culturi europene. Orice convieţuire neîntreruptă generează automat o societate. Căci adevărul este că Dreptul nu a constat niciodată numai în legile exprese şi că. nu a existat niciodată o unitate europeană în sensul pe care-1 are astăzi acea expresie.? 21 mune care impun crearea unei apărări unitare cu evident caracter european. opinia publică creează totdeauna.

Cu toate acestea. Viaţa omenească este.. De exemplu. Unitatea Europei. de acorduri precise.22 INTRODUCERE EXISTĂ AZI O CONŞTIINŢĂ CULTURALĂ. Chiar şi lucrurile pe care. deşi e atît de evidentă. Notaţi că termenul de „echilibru". ci aspira la maxima expansiune de sine şi. dar ea este totodată necesitate sau. Se va ajunge la ea — repet. Caracterul concret al acestor conflicte nu împiedica însă popoarele angrenate în conflict să se preţuiască şi chiar să se admire pentru virtuţile specifice fiecăruia. rămîn străine şi exterioare sentimentelor sale efec- . dar pe care istoricii. „Ismul" trădează totdeauna o exagerare. foarte important să nu confundăm chestiunea unităţii europene cu întrebarea privitoare la stadiul actual al unei conştiinţe culturale europene. puţin mai apoi şi pînă la primul război mondial. acest naţionalism orientat spre exterior. în virtutea obligativităţii situaţiei. dar totodată îi si admirai. după cum se ştie. Sîntem acum ceva mai bine pregătiţi ca să riscăm un diagnostic al situaţiei actuale în ceea ce priveşte conştiinţa culturală europeană. secolul naţionalităţilor. în numeroase cazuri. ajungînd să-şi funcţionalizeze această conştiinţă sub forma care s-a numit „naţionalism". Prin urmare. secolul al XlX-lea a fost.? 23 spus cu pedepse şi penalităţi constitutive ca atare fiecărui drept şi fiecărui Stat. cîtuşi de puţin diferită de permanenta ameninţare pe care o reprezintă oamenii de bine care alcătuiesc poliţiile. se vede constrîns să le facă împreună cu celelalte.. desigur. atitudinea intimă a fiecăreia fată de celelalte naţiuni este mai negativă ca oricînd. Este epoca. a dus la mari conflicte. Acest naţionalism expansiv. o putere publică europeană şi exista un Stat european. Nici o naţiune europeană nu pretinde azi expansiuni sau predominanţe. azi. dar i-a urmat altă formă cu totul stranie de naţionalism de care suferim în anii noştri şi pe care nu am văzut-o observată sau descrisă de nimeni. iar în cazul de faţă ea consta în faptul că fiecare naţiune nu se mulţumea să fie astfel. Acest naţionalism orientat spre exterior s-a terminat o dată cu cele două ultime mari războaie. aşadar. Fiecare popor trăieşte parcă închis în sine. însemnează „raport de forţe". războinice sau diplomatice. chiar dacă nu ar exista voinţa spontană. repet. e o chestiune politică şi de forme juridice. împrumutat din mecanică. le simt sau se prefac că le simt unele popoare faţă de orice proiect de limitare a suveranităţii lor nu sînt justificate şi provin din minusul de claritate cu care li s-au fixat în minte ideile despre realitatea istorică. ci era o ameninţare constantă. Acel gen de structuri istorice depinde într-o măsură minimă de voinţele particulare şi într-o măsură maximă de necesităţi sau de obligativităţi. Fiecare popor îşi simte cu maximă intensitate figura naţională. trezind în ele uri şi fobii. sub o formă sau alta —. te luptai cu englezii. Numai că acest Stat nu luase figura precisă pe care juriştii o numesc Stat. Am spus mai înainte că secolul al XVIII-lea s-a caracterizat printr-o foarte acuzată predominanţă a factorului comun european în comparaţie cu ceea ce era diferit la fiecare popor. Pe vremea lui Wilhelm von Humboldt se numeşte „concert european" şi. a luptei pentru colonii sau a luptei pentru pieţe. Nu era deci un simplu cuvînt. Acest Stat european a primit în trecut diverse nume. a fost numit „echilibru european". la încercarea de a le domina pe celelalte. E însă. Exista. dacă vrem să o numim astfel. dorinţa de-a ajunge la ea. nu trebuie să ezite a-1 numi ca atare. libertate. în sensul acordat astăzi expresiei. să nu uităm. între unele naţiuni şi altele. mai interesaţi de realităţi decît de formalis-mele juridice. Dar e interesant de notat că acest uri şi fobii îşi aveau originea în lupta pentru lucruri concrete şi precise. fatalitate. pudiciţiile pe care. In contrast cu aceasta.

aşadar. Ideea mea este. în care fiecare popor. nu se poate demonstra.. care să-şi vadă limpede viitorul ca naţiune. Astăzi nici un popor nu admiră alt popor. Fie şi numai atîta ar fi de ajuns ca să descurajeze în mod tranzitoriu conştiinţa comună a unei culturi europene. dar cred că e de datoria mea să pun în evidenţă faptul acesta. în uzurile lor tradiţionale. Am spus cîndva că. pe cînd uzurile celorlalte le sînt incomode. cu o expresie franţuzească. Această impresie. este trecerea periodică prin crize. nu le poate suferi pe celelalte. cum am sugerat mai adineauri. tocmai de aceea. Dacă popoarele noastre îşi dau seama de asta. se simte iritat de tot ce este specific celuilalt popor. v-aş cere ca. Poate este o eroare. o cultură închisă.. într-un naţionalism rentre. să fie bine înţeles: azi nu se mai pune problema. înainte de-a o respinge. ci pur şi simplu pentru că sînt ale lor. Dimpotrivă. ca în veacurile anterioare. caracteristic pentru cultura europeană. E cel puţin problematic ca astăzi să mai existe vreo naţiune europeană care să se simtă pe deplin încrezătoare în ea însăşi. De aceea ar fi o greşeală a încerca să definim cultura europeană prin conţinuturi determinate. cauza care face să se petreacă aşa ceva îşi are rădăcinile. ci dintr-o antipatie gratuită şi generală. Doar asta explică acea atitudine absurdă de particularism vital. nu există dovadă mai riguroasă şi mai convingătoare că există o conştiinţă culturală europeană. cea mai desăvîrşită. ar fi o greşeală să presupunem că asta semnifică absenţa unei conştiinţe culturale europene. ca tot ce este doar impresie. dar chiar dacă ar fi o eroare. că în anii aceştia — anii în care ar trebui să făurim o Europă unitară — trăim etapa în care naţiunile europene se simt mai distincte şi mai distante. în obiceiurile. Gloria şi forţa ei rezidă în faptul că este mereu dispusă să meargă dincolo de ceea . cristalizată o dată pentru totdeauna. pentru că sînt mai obişnuite cu ele. Căci. asemeni celorlalte. dimpotrivă. în însăşi acea „conştiinţă a culturii". pentru că le sînt comode. Dar fenomenul e prea ciudat ca să nu-şi aibă originea într-o cauză precisă şi energică. poate ca trăsătura sa cea mai definitoare. Fiecare popor vrea să-şi trăiască astăzi modurile sale de viaţă proprii şi specifice şi resimte antipatie faţă de modurile de viaţă ale celorlalte. Asta însemnează că „naţionalismul orientat spre exterior" s-a transformat într-un surprinzător „naţionalism orientat spre interior" sau. Regret că trebuie să o spun. ? 25 tive. se odihnesc şi. problematic. Naţiunile s-au zăvorit în casă şi şi-au pus papucii. E evident că naţiunile noastre nu ar trăi închise înăuntrul propriilor moduri particulare de a fi dacă cultura europeană comună ar exercita asupra lor o mare putere de atracţie care le-ar incita să iasă din izolare şi să trăiască entuziast modurile europene generale. ca fiecare popor să creadă că maniera sa particulară de a fi om este cea mai bună. Ei bine. nu din pricini concrete. era o întreprindere stimulativă şi-a pierdut azi forţa de a impulsiona şi de a proiecta în viitor. în secolul al XlX-lea. Vă prezint cu toată sinceritatea impresia pe care mi-o produce situaţia reală. să meditaţi un pic asupra ei. ci. de la modul de a se mişca pînă la modul de a scrie şi a gîndi. Nu fiindcă ar crede că sînt mai stimabile. A încetat să mai fie dinamică şi a devenit statică şi pasivă. Nimeni nu s-ar fi putut aştepta la un fenomen atît de ciudat. ar traversa o criză acută: că aproape totul în ea ar fi devenit nesigur. N-ar fi pesemne nepotrivit să spunem că azi naţiunile. s-au zăvorit în casă. Asta însemnează că ea nu este. ca să se odihnească. Naţionalitatea care. cum am putea spune mai bine. ostenite. în maniile lor. cea mai bogată. Să presupunem că cultura noastră europeană. deoarece nu l-am mai văzut formulat. de la sine şi în adîncul ei cel mai intim.24 INTRODUCERE EXISTĂ AZI O CONŞTIINŢĂ CULTURALĂ.

ajuns la bătrîneţe. care trăise mult. Cervantes.26 INTRODUCERE ce era. ne spune. Lipsesc primele pagini şi finalul. dincolo de sine. Or.] . Nu este un han. II-DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM 1 [Aici se întrerupe manuscrisul conferinţei. ci un drum care te obligă mereu să mergi. Cultura europeană este creaţie perpetuă. că drumul e mai bun decît hanul1.

care este azi una din operele cele mai populare în Germania. fugiţi din această zonă. s-au publicat primele paragrafe ale acestui studiu. dar e atît de centrală. Dedic textul complet al acestei conferinţe Berlinului Magistral. fiind controlată politic de soviete. Vreme de cîteva zile. în Universitatea liberă din Berlin. cotidienele germane au relatat aceste incidente şi le-au comentat sub titlul umoristic: « Revolta maselor ». situată în sectorul occidental al marelui oraş. a ţinut-o don Jose Ortega y Gasset. au forţat uşa principală. Primul ei rector a fost Friedrich Meinecke. în memoria fondatorului ei. în zona sovietică. nr. m-a tratat. Universitate care azi funcţionează în mod normal. sub titlul De Europa meditatio quaedam. ca şi acelor Studente» und Studentinnen — cîţi ochi minunaţi ! —. care au ascultat cu o cordialitate atît de călduroasă1. trebuie să vorbim despre Europa. numită Humboldt-Universitdt. genialul Wilhelm von Humboldt. mulţimile de amatori care nu obţinuseră bilete de intrare — toate aulele mari erau prevăzute cu difuzoare — au luat cu asalt edificiul. La Hora (seria a Ii-a. do[în „săptămînalul studenţilor spanioli" de la Madrid. se găseşte în sectorul oriental. făcînd aluzie la cartea compatriotului nostru.6 noiembrie 1949). Tema e enormă şi are multiple dimensiuni. Peste trei mii de studenţi. au produs victime şi a devenit inevitabilă o intervenţie a Poliţiei. au cerut întemeierea unei noi Universităţi în acea porţiune a Berlinului ocupată de americani. Tocmai de aceea e o aventură. încît şi ca să spunem despre ea ceva minimal ar fi necesare multe ore. unul dintre cei mai mari istorici din fosta Germanie. la 7 septembrie. cărora li s-a antepus următoarea notă: „Acesta este prologul conferinţei pe care."] 1 . anume în Berlin. fără nici un fel de control politic şi frecventată de multe mii de studenţi. MATINALIŞTI ŞI VESPERALIŞTI] Cred că în Berlin. [INTRODUCERE. atît de suculentă. britanici şi francezi. E bine de ştiut că în ziua în care şi-a ţinut conferinţa don Jose Ortega y Gasset. care cu atîtea onoruri m-a invitat. au spart geamurile. m-a găzduit. Vechea Universitate din Berlin. 36. în plus şi nebunească.

Singurele două cuvinte care-şi mai păstrau întrucîtva prestigiul — închisoare şi moarte — nu mai însemnează astăzi nimica. sporind suferinţa europenilor. Nu cred că intelectualitatea pură poate avea în istorie un rol foarte important din punct de vedere cantitativ. venind din alte sfere. MATINALIŞTI ŞI VESPERALIŞTI 31 au şi mai mare nevoie de lămurire. aparţin unei noi faune istorice. A doua dificultate. . ca aceea a vitaminelor. Tot 1 „Totul este o poveste vulgară a vremilor străvechi. în ceva oarecum problematic. fiindcă pedeapsa cu închisoarea s-a aplicat pentru motivele cele mai contradictorii şi mai neserioase. să existe şi oameni care să-şi asume încercarea de a le clarifica. deoarece pînă şi cuvintele şi-au pierdut sensul eficient. Popoarele europene s-au deprins de veacuri ca. durerilor. în asemenea împrejurări îmi e cu deosebire evident cît de obeze sînt vocabulele. o filozofie care a ajuns să fie un fel de „dans al morţii". a noastră. se prăbuşesc asupra noastră cînd ne propunem să vorbim despre o temă autentică şi vie. ne-a transformat chiar pe noi. ceea ce urmează să fac — să vorbesc cîteva minute despre Europa — seamănă izbitor cu numărul de circ în care japonezul îşi pictează tabloul în şaizeci de secunde cu piciorul stîng. INTRODUCERE. Cum însă n-a apărut nimic de acest gen. de unde provin ele şi nici cine sau ce anume îi supune acestor suplicii. poetul Nemesianus. încă din veacul al III-lea d. constă în aceea că Europa e. Şi asta mă îndeamnă să atrag atenţia asupra unui fapt de care trebuie să ţinem seama în prezent. în poemul său despre vînătoare sau Cynegetica. de redusă valoare cantitativă.. europenii. munca de clarificare a rămas nedusă la bun sfîrşit în ultimii douăzeci de ani.Cr. Şi adevărul e că în acest răstimp s-au petrecut fapte istorice care. o vorbire condensată care să-i permită unui suflet. penalităţilor de tot soiul. desigur. E o funcţie. a cărui pînză era în întregime mînjită în negru şi purta titlul: „Negri luptîndu-se într-un tunel". au păstrat o tăcere absolută. Intelectualii cei mai autentici. dar un spaţiu impregnat de o civilizaţie. neliniştilor. în scurtul ciclu ce alcătuieşte o oră. mai substanţială. fără care însă organismul nu poate trăi. Aşa cum se întîmplă totdeauna la finele unui ciclu cultural. aşa cum există tahigrafie sau stenografie. poet didactic. Durerea a fost şi continuă să fie multiplicată de tenebrele în care se produce. Ei bine. în lipsa ei. nu există şi ceva asemănător cu o tabifonie. năruirilor. de a căuta să le definească. al III-lea. Urmarea este că. lipsa totală de claritate în privinţa lucrurilor de care sufereau. Aceasta a fost îndeletnicirea intelectualităţii pure. după cum nici azi nu ştiu. Cartagina). pentru prima oară după multe veacuri. Oamenii îndurau suplicii şi nu ştiau. Mai mult: o discuţie despre orice temă importantă este azi cum nu se poate mai dificilă. pe cînd civilizaţia gre-coromană intrase în declin. din raţiuni diverse şi bine întemeiate. Dacă vom prefera să dăm acestei conjuncturi teribile o formulare umoristică va trebui să ne amintim de tabloul prezentat într-o expoziţie de picturi. dar realitatea este că organismele sociale europene erau obişnuite să conteze pe posibilitatea de a se face lumină asupra evenimentelor în curs. cea europeană. fiindcă s-a asasinat sub toate pretextele şi fiindcă o recentă filozofie macabră. a vrut să transforme moartea în botine a toutfaire. li s-a adăugat. un spaţiu. pe măsură ce se produc schimbări istorice. proclamă deja: Omnis et antiqui vulgata est fabula saecli (versul 47)1. vocabulele limbilor s-au devalorizat şi au devenit echivoce. să-şi reverse asupra sufletelor afine întreaga recoltă de gînduri. aşadar. Sînt însă dificultăţi mai importante care." Marcus Aurelius Olympius Nemesianus (sec. prin dimensiunile şi natura lor. cît de mare e volumul de timp pe care-1 dizlocă şi regret că.30 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM rinţa mea de a spune ceva despre Europa cînd am la dispoziţie în acest scop doar cîteva minute. iar această civilizaţie.

duce la absolutismul majoritar. definiţia lui Tocqueville. gouvernement democratique. Cuvîntul democraţie era inspirator şi respectabil cînd încă mai era. prin ea însăşi.] Nu se poate spune că definiţia lui Tocqueville ar salva cuvîntul democraţie de confuzia lui înnăscută. care sînt orbi din naştere. c'est dire une absurdite palpable suivant le veritable sens du mot. [„Cea mai mare confuzie o seamănă în minte utilizarea dată acestor cuvinte: democraţie. MATINALIŞTI ŞI VESPERALIŞTI 33 ce se spunea din vechime. cuvîntul. toate credinţele şi toate afirmaţiile s-au vulgarizat — vulgata. . şi o spunea mai energic decît noi: icai y&p f| 8î|U0KpaTta f) xeteuxaia xvpawic. (N. de bună seamă. Căci este foarte clar că democraţia. Mai mult. că „elle immaterialise le despotisme" [„imaterializează despotismul" — n.32 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM INTRODUCERE. vom trăi într-o inextricabilă confuzie de idei. A numi democratică o guvernare în care nu se regăseşte libertatea politică înseamnă a spune o absurditate palpabilă conform sensului adevărat al cuvîntului. Guvernarea lui va fi o guvernare. bunăoară. 10. prin propria-i pondere. gouvernement democratique ne peuvent vouloir dire qu'une chose. Pentru englez. guvernare democratică nu pot spune decît un singur lucru. cred contrariul. On dira qu'un pays gouverne par un prince absolu est une democraţie parce que ce prince gouverne au milieu Este în mod inevitabil evident pentru noi toţi că ne aflăm la un ceas crepuscular. Dacă politicienii actuali. guvernare democratică. Son gouvernement sera un gouvernement. Ies mots democraţie. asupra lor cadă întreaga responsabilitate a eşecului1. ba mai mult. une monarchie democratique." — N. ca semnificaţie. Iată o nouă dovadă a faptului ca diabolica vocabulă este o puşcă încărcată a cărei manevrare nu trebuie lăsată la discreţia acelor pigmei ai gîndirii care sînt politicienii. vă rog să reţineţi. c'est l'emploi qu'on fait de ces mots: democraţie. cuvîntul „democraţie" a fost întotdeauna de o incoercibilă echivocitate. a devenit stupid şi fraudulos. Prezidenţialismul ar fi simţit de către englez ca o tiranie cu pulsaţie periodică ritmată lustral. Cuvîntul democraţie. b 5-6). autor al unui Poem al vînătorii (Cynegetica).t. pp. texte pierdute. din care s-au păstrat 425 de hexametri. contradictorii: democraţia unuia era antidemocraţia celorlalţi doi. Vocabula democraţie s-a prostituat pentru că i-a primit deasupra ei pe bărbaţii cei mai diferiţi. şi a patru Bucolice. Dar printr-o firească iluzie optică.]. Tant qu'on n'arrivera pas a Ies definir clairement et â s'entendre sur la definition. în ciuda faptului că el şi-a închinat întreaga viaţă studierii sale. 1312. 184-185). au grand avantage des demagogues et des despotes. Faptul e cu prisosinţă cunoscut şi dacă eu îl repet acum ceva mai energic e doar pentru că — subliniez — e suficient să-1 enunţi ca să dovedeşti că nu pe cuvinte ca acesta poate fi util şi salutar să sprijini pîrghia spre a ridica situaţia politică a lumii." (Melanges. Tocqueville are însă mult mai mult şi mai bine de spus despre democraţie. După Ialta. Son sens est intimement lie a 1'idee de la liberte politique (?). care era un geniu. democraţia americană este acea constituţie care-i permite poporului să-şi aleagă la fiecare patru ani un nou tiran. ceva relativ controlabil.) 1 La drept vorbind. dacă nu e moderată de alte forţe străine ei. Aristotel o ştia. suivant la vraie signification des mots: un gouvernement auquel le peuple prend une pârtie plus ou moins grande. vocabula aceasta a devenit însă o prostituată. ar putea revela o radicală necunoaştere a ceea ce e democraţia. VII (V). El e cel care ne spune. ăoxw „Democraţia extremă este o tiranie" (Politica. pentru că a fost rostită şi subscrisă acolo de nişte bărbaţi care-i dădeau înţelesuri diferite. A mai scris Halieutica (Poemul pescuitului) şi Pontica (Navigaţii marine). dar nici măcar aceştia doi nu coincideau suficient în privinţa sensului ei. conform adevăratei semnificaţii a cuvintelor: o guvernare la care poporul ia parte într-o mai mare sau mai mică măsură. printre altele. Zic. t. on vivra dans une confusion d'idees inextricable. Or. nicidecum realitatea care s-ar putea ascunde îndărătul lui. Or. Appeler democratique un gouvernement ou la liberte politique ne se trouve pas. măcar ca idee.t. spre marele folos al demagogilor şi despoţilor. mulţi europeni prea puţin pătrunzători cred că e vorba de d'institutions qui sont favorables â la condition du peuple. cuvintele democraţie. o monarhie democratică. este duşmanul libertăţii şi. Atîta timp cît nu vom izbuti să le definim cu claritate şi să cădem de acord asupra definiţiei. Sensul lor e intim legat de ideea de libertate politică. încă de pe la 1850 Tocqueville spunea: „Ce qui jette le plus de confusion dans l'esprit. Se va spune că o ţară guvernată de un suveran absolut este o democraţie fiindcă suveranul cu pricina guvernează înconjurat de instituţii care sînt favorabile poporului.

Civilizaţia europeană se îndoieşte adînc de sine însăşi. Mă alătur. faptul că toate principiile noastre. prin urmare de a crea. cînd a încetat să fie supranatural şi s-a transformat în om istoric. care este îndoiala.t. t.) Atunci cînd nu se pune problema de a te odihni. sub angoase şi dureri şi mizerii stă să se nască o nouă figură de existenţă umană. desigur. a fost să-şi piardă credinţa şi să se afle într-o mare de îndoieli. Bine-ar fi să fie aşa! Nu-mi aduc aminte ca vreo civilizaţie să fi murit de pe urma unui atac de dubitaţie. neapărat. fluctuant şi abisal. ce chevalier frangais quipartit d'un si bon pas2: „Mă îndoiesc. dimpotrivă. Naufragiatul se transformă în înotător. deplorabilă sau agonică. a te afla într-o mare de îndoieli". ca să-mi fac profeţia convingătoare. Ea. prin a avea credinţă. în care se păstrează cea mai veche experienţă umană. în volumul Goethe — Dilthey. te simţi căzînd — a fi cuprins de îndoieli însemnează a cădea —. cu dreptul. o situaţie tristă. şi anume un lucru pe care l-am subliniat în mod energic în faţa ascultătorilor mei americani1. Pe cei care gîndesc astfel îi numesc vesperalişti. Faptul că civilizaţia noastră ne-a devenit problematică. deşi sîntem foarte puţini. a devenit discutabil în Europa. însemnează. publicat tot în colecţia „Obras de Jose Ortega y Gasset". dimpotrivă. energiile sale cele mai profunde reacţionează. Orice civilizaţie s-a născut sau a renăscut ca o mişcare natatorie de . că în noi germinează o nouă formă de civilizaţie. multe şi foarte precise.) Admirabilă expresie pe care o posedă toate idiomurile noastre. (Doar în spaniolă găsim formularea perfectă cu expresia „caer en un mar de dudas". Cred că-mi aduc aminte mai degrabă că civilizaţiile au murit de obicei printr-o pietrificare a crezului lor tradiţional. ci. ca om natural şi nu supranatural. Totul. [Vezi conferinţele din Statele Unite ale Americii de Nord. printr-o ateroscleroză a convingerilor lor. este elementul creator şi stratul cel mai profund şi mai substanţial al omului. „a cădea într-o mare de îndoieli". atît de bine. (Ai tăi pot odihnindu-se să zacă. de aceea am folosit-o aşa.) 1 are nevoie de convingeri ca de un sol şi de un teren ferm pe care să se poată întinde şi odihni. Cînd simte că se scufundă. să amintim de Goethe: Die Deinen freilich konnen miissig ruhn. poate. îndoiala. avem de a face cu un crepuscul matinal." Omul are nevoie de credinţă. Dar această senzaţie de naufragiu e marele stimulent al omului.34 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM INTRODUCERE. braţele i se zbat ca să reurce la suprafaţă. şi chiar şi creştinismul recunoaşte că primul lucru pe care 1-a făcut omul. aşadar. Cînd însă nu se pune problema de a ne odihni. Celelalte limbi spun doar „a te găsi. într-un sens mult mai adînc şi mai puţin fictiv decît acela gîndit de el. sub catastrofele aparente — în istorie catastrofele sînt mai puţin profunde decît le apar celor contemporani cu ele —. Deşi nu-mi pot expune aici motivele. ci. — N. desigur. dar cei ce mă urmează-au ce să facă. cei care sîntem nu vesperalişti. ţinute cu prilejul bicentenarului lui Goethe. putem repeta ceea ce spunea înaintaşul nostru Descartes. ne sînt puse sub semnul întrebării nu este.] 2 „Acel cavaler francez care a pornit. voi spune deocamdată că. prin urmare că. fiindcă acesta cu siguranţă nu a început. omul iese la suprafaţă şi se ridică din elementul parcă lichid. fără excepţie. Gîndim aşa. de a fi cu maximă intensitate. MATINALIŞTI ŞI VESPERALIŞTI 35 crepusculul vesperal. ci matinalişti. te simţi naufragiat. ci un element lichid în care te simţi pierdut. după judecata mea. Trebuie să mai adaug însă numaidecît ceva pentru ca diagnosticul meu asupra situaţiei prin care trece Europa să nu întârzie." (Ar. Situaţia negativă devine pozitivă. grupului matinaliştilor. cea mai esenţială: situaţia în care nu există o lume solidificată de credinţe care să te susţină şi să te poarte şi să te orienteze. deci exist. Doch wer mirfolgt hat immer was zu tun.

Dar Machiavelli. efectiv. „Introducere". perceptibile cu ochiul liber — penuria economică. III c."1 Aceste fraze.. N-am avea pe unde să mai călcăm. e sempre fia che'l mal succeda al bene e ii bene al male. prin urmare. recunoaşte că uneori corupţia duce. Gîndul că toate construcţiile trecutului s-ar fi păstrat îl resimţim ca pe un coşmar. O umanitate fără catastrofe ar cădea în indolenţă. 1978. fiind. retipărită mai tîrziu în colecţia Alianza-Universidad. şi-ar pierde întreaga putere creatoare1. la 6 mai 1730: „O corupţie naţională nu se poate vindeca decît prin calamităţi naţionale. t. una dintre înfăţişările pe care le poate lua viaţa. dar şi mai teribil ar fi dacă istoria nu ar fi capabilă de ruine. Persepolisului sau Romei nu se lasă dus de gîndul vremelniciei imperiilor şi oamenilor şi nu este cuprins de tristeţe pentru ceea ce a fost cîndva viaţă plină de sevă şi de bogăţie ? — Tristeţe 1 Bolingbroke îi scrie lui Swift. ci şi cu eleganţă.t. Madrid. produce un precipitat: acest precipitat este noua credinţă din care va trăi noua epocă. 1997. care nu credea în magie. care fiinţează o bucată de timp. publicată iniţial de Revista de Occidente. în incinta solitară a sufletului său. MATINALIŞTI ŞI VESPERALIŞTI 37 care nu deplînge pierderi personale ori spulberarea ţelurilor proprii. De sub fenomenele superficiale. omul european începe să iasă la suprafaţă din catastrofă şi graţie catastrofei! Căci se cade să observăm că toate catastrofele ţin de normalitatea istoriei. „Ideea generală. sînt o piesă necesară în funcţionarea destinului uman. minunat dăltuite. ne parvine în melodicitatea stilului lor. e sempre fu. Ruinele.) 2 L'asino d'oro. înţelegerea acestei schimbări. Ruinele sînt.. Humanitas.-N. La începutul cărţii sale Prelegeri de filozofie a istoriei universale. teribile.2 („Şi-a fost mereu şi fi-va pe pămînt / că rău şi bine veşnic îşi urmează / şi unul altuia cauză-şi sînt. îşi aminteşte poate ideile marelui Niccolo despre corruzione ca factor al istoriei. învăţase din Polibiu doctrina potrivit căreia istoria lucrează ciclic. pentru cei ruinaţi. Hegel spune că atunci cînd ne întoarcem privirea spre trecut. şi ce ? N-ar putea fi oare un noroc ? Cei care au o concepţie magică despre istorie nu o vor admite. care era foarte „machiavelic". Tocmai de aceea aş vrea să îndemn insistent. (Autorul foloseşte traducerea lui Jose Gaos. 1 .) Prelegeri de filozofie a istoriei. Care călător rătăcind printre ruinele Cartaginei. Căci de multe ori viaţa îşi ia. categoria ce se înfăţişează în primul rînd în legătură cu această perindare neîncetată de indivizi şi popoare. să se comporte faţă de înfiorătoarea lor catastrofă nu numai cu demnitate. 71. ruine. văzînd în ea ceea ce şi este: ceva normal în istorie. ci tristeţe pentru prăbuşirea unor forme de viaţă omenească pline de strălucire şi cu o bogată cultură. e l'un sempre cagion de Paltro sia. fac parte din economia intimă a istoriei. Palmirei. p. confuzionismul politic —. asemeni unei cochilii de melc marin. ne spune: Ed e. V. pentru ca apoi să dispară. vedem în primul rînd doar. un chip care se numeşte dezastru. aşadar. deşi acesta. tocmai prin propriul rău. inspirat de un profund pesimism. sînt impresionante." Bolingbroke. traducere de Petru Drăghici şi Radu Stoichiţă. Istoria ţine de categoria schimbării. Bun. este schimbarea. Această luptă secretă a fiecărui om cu dubiile sale intime. întrucît." — N. INTRODUCERE. în latura sa negativă. ireversibil. obişnuieşte să vadă la corruzione ca pe un proces ce duce din rău în mai rău.36 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM salvare. şi romantica rezonanţă care. o dobîndim privind îndeaproape rămăşiţele a ceea ce a fost cîndva măreţie. 103. îndeosebi pe germani. ni-1 evocă pe cel mai bun Chateaubriand. la o reapariţie a virtu-ţii. sigur.

potrivit lui Hegel. decisiv este ca. iezuit.) Dar categoria schimbării." —N. altul. îndărătul ruinelor se ascunde reîntinerirea. ceea ce ni s-a întîmplat e puţin important. Spuneam în 1916 — şi. unul din puţinele folosite în ultimii ani fără nici un fel de restricţii —. dumneavoastră continuaţi a fi decişi a trăi. ca spanioli. pentru că nouă. Dumneavoastră.) 1 vile. a mutaţiei — categorie esenţială în istorie — are. nu e mai puţin sigur că trăsăturile lui se deosebesc de astă dată foarte puţin de cele pe care le afişează faţa numită victorie. insinuează tînărul iezuit Pastorini1 în celebrul său sonet închinat Genovei devastate de francezi în 1684. („Căci totul trebuie distrus să fie. ca pe tot ce e al poporului meu. Eliberaţi-vă cît mai curînd cu putinţă de tot ceea ce. Nu-i cere vieţii nici măcar trăirea. Totul ne face să ne gîndim că e vorba de o înfrîngere universală. Doar vesperaliştii . Piu val d'ogni vittoria un bel soffrire („Mai mult decît să-nvingi e demn să suferi" — n. / dacă-n fiinţă e să dăinuiască. trăiţi în mai toate oraşele dumneavoastră în interiorul unui schelet imens. Asta ne dă o neîntrecută libertate în faţa vieţii şi mulţumită ei reacţionăm totdeauna în aceste situaţii ultime în care s-au pierdut toate speranţele. acceptarea calmă. MATINALIŞTI ŞI VESPERALIŞTI 39 în fond. Sper ca de data asta să nu fie aşa. Bunul jucător de pelotă ia mingea de unde îi ajunge. acum cîteva săptămîni. Bellezze dantesche. Dar oare nu asta e condiţia inevitabilă ca să putem visa la o victorie universală ? Una dintre caracteristicile cele mai profunde şi mai radical noi care încep să se manifeste în cultura germinantă în noi este convingerea că nu este cel mai bine ca lucrurile şi destinele să fie permanente. este un pur efect traumatic al teribilei catastrofe şi rămîneţi doar cu esenţialul care. religioase. un zîmbet tineresc dea dreptul exemplare — şi folosesc cuvîntul astenic „exemplare" ca să las să se odihnească termenul de „eroice". profesorul Curtius îmi cita vorbele în revista Merkur — că germanii obişnuiau să fie pregătiţi pentru înfrîngere. Nu întîmplător unul dintre cuvintele spaniole existente azi în toate limbile occidentale şi mai cu seamă în germană este DesesperadoPolitik. după judecata mea.). sub orice înfăţişare i s-ar prezenta. Această tradiţie a poporului meu pe care. Este dispus în orice clipă să o părăsească simplu şi fără surplus de literatură.t. Din acest motiv ne-am specializat în războaie de independenţă şi în războaie ciGiovanni Battista Pastorini (1650-1737). Autor de poezii morale. Puterea cea mai mare şi mai autentică a spaniolului estă că nu pune condiţii vieţii.t. ne place şi scheleticul. nelimitata capacitate de reacţie energică remanentă în poporul german şi care face din el unicul popor încă tînăr din Occident. cu o seninătate. e mereu gata s-o accepte. imuabile. demnă şi chiar elegantă a dezastrului. Sînteţi cazaţi parcă în cuşca toracică a unui stîrv gigantic. care sînt războaie ale deznădejdii. germanii.t. Dacă însă e sigur că pentru dumneavoastră viaţa s-a prezentat cu acel chip care se numeşte înfrîngere. înăuntrul acestui schelet. un revers. (N. is torice şi ocazionale şi al unei scrieri inedite. profesor de filozofie şi teologie. să ştim a profita de împrejurare. în actuala dumneavoastră stare de spirit. o port asemeni unui fluid ce-mi curge prin vine. constă în aceste două lucruri: unul. Pentru noi spaniolii asta nu e ceva prea grav. un avînt. indiferent ce s-a petrecut. m-a făcut să percep cu mai multă claritate cum.38 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM INTRODUCERE. 0 ştia şi Goethe cînd ne spune: Denn alles muss zu nichts zerfallen Weil es im Sein beharren soli. literat genovez.

a pornit în zbor deasupra istoriei s-a caracterizat totdeauna printr-o formă de viaţă duală. Ideea creştină dă naştere bisericilor naţionale. pe măsură ce fiecare îşi forma încetul cu încetul geniul specific. Sau.. care însă a fost întotdeauna surghiunit din cetatea filozofică extra muros. Se luptau în pîntecele Europei. progresiv omogene şi progresiv diverse. aceasta separă obiceiurile. ca un răufăcător. în acest ultim război. toate merg la fel. cu vorbele lui Goethe: Ein Wandelndes. Convieţuirea îmbrăca indiferent un aspect pacific sau combativ. să încercăm a spune ceva despre Europa. — N. 2. pînă şi ideea extravagantă a secolului al XVIII-lea potrivit căreia toate popoarele trebuie să aibă o constituţie identică are efectul de a trezi romantic conştiinţa diferenţială a naţionalităţilor. 253. Evită anihilarea duşmanului şi sînt mai degrabă întreceri.t. sau precum disputele unor moştenitori pentru împărţirea unui legat de familie. precum cele ale flăcăilor dintr-un sat. maniere şi entuziasme. Una din cele mai grave erori ale gîndirii „moderne". Un pic altfel. uzurile. de la Otto al III-lea — mişcare si acţiune într-un spaţiu sau cadru comun. Firesc şi ineluctabil. Războaiele intereuropene au manifestat aproape întotdeauna un stil curios care le face foarte asemănătoare cu gîlcevile domestice. In fine. pură" creează stilurile intelectuale distincte care modelează diferenţial pînă şi abstracţiile extreme ale lucrării matematice. este el însuşi mobil. dreptul. unele popoare din Occident au încercat să se anihileze reciproc. Dimpotrivă. cel mai genial dintre gînditori. Aşa cum spunea Carol Quintul despre Francisc I: „Vărul meu Francisc şi cu mine sîntem absolut de acord: fiecare dintre noi vrea Milanul. pentru fiecare a trăi însemna a convieţui cu celelalte. care e. ca gemenii Eteocle şi Polinice în sînul matern. „restauraţia literelor clasice" din secolul al XV-lea declanşează literaturile divergente." Pentru prima oară. între ele şi deasupra lor se crea treptat un repertoriu comun de idei. Şi e un fapt că pentru aceste popoare zise europene existenţa a fost totdeauna — în mod evident începînd din secolul al Xl-lea. ale căror consecinţe indirecte le resimţim încă si azi. (O entitate schimbătoare care în noi şi cu noi se schimbă. Cu alte cuvinte. Mai mult încă: acest destin care le făcea. în acelaşi timp. fiecare nou principiu uniform fertiliza diversificarea. amintirea Imperium-ului roman inspiră diversele forme de Stat. din ruinele lumii vechi. în mijlocul unei lumi în permanentă mişcare. unica adecvată pentru o fiinţă ca omul. Noi însă ne îndreptăm prova către o cultură.  [SOCIETATEA EUROPEANĂ] Roiul de popoare occidentale care. Dar substanţa omului nu e dăinuirea. Eadem sed aliter.) Pe acest fundal. Cel mai puţin important este că spaţiului istoric comun unde toate seminţiile din Occident se simţeau ca acasă îi corespunde un spaţiu fizic pe care geografia îl denumeşte Europa. a fost aceea de a confunda societatea cu asocierea. Căci a fost un făcut că. incitîndu-1 oarecum pe fiecare la vocaţia sa particulară. limba. ci mişcarea.40 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM SOCIETATEA EUROPEANA 41 sînt interesaţi ca totul să dăinuiască. cu aproxi- . ştiinţa şi principiul unitar al omului ca „raţiune 1 Cotta'sche Jubilaums-Ausgabe. trebuie să fie înţeles cu un anumit grad superlativ de paradox. şi ca o culminaţie. Spaţiul istoric la care mă refer se măsoară după raza de convieţuire efectivă şi prelungită. care constituie actualitatea noastră nemijlocită. Pentru că în ele omogenitatea nu a fost străină de diversitate. care. Fie-ne deviză: Mobilis in mobile.. lupte emulative. das in uns und mit uns wandelt 1. puterea politică. Ţinem de sămînţa lui Heraclit.

pe de o parte. Mai mult. justiţie. ed. individ. că Europa ca societate a existat înainte de existenţa naţiunilor europene. trad. fiindcă una din cele mai mari nefericiri ale vremii este că oamenii din Occident. 1980. t. 2001. juristului sau demagogului — este. Din contră. 1994. putere publică europeană.) 1 . totuna. va apărea sub titlul El hombre y la gente2. uzuri europene. Pentru că dreptul. o colectivitate chiar în sensul pe care-1 au aceste cuvinte aplicate fiecăreia dintre naţiunile care o alcătuiesc. [Cele cinci paragrafe anterioare. evident. 2002. sînt extrase din „Prefaţă pentru francezi". a 2-a. o secreţie spontană a societăţii şi nu poate fi altceva. naţiunile1. Ideea de societate ca reuniune contractuală e cea mai nebunească încercare făcută vreodată de a pune carul înaintea boilor. le era preexisOpinia publică europeană a fost în asemenea măsură o realitate. profesorul. încît reclamă o dublă cercetare suficient de minuţioasă despre formele sociale în care s-a produs şi manifestat sau semnalat. în interiorul mai amplei societăţi europene care. a unor oameni care convieţuiesc. naţiunile din Occident s-au format încetul cu încetul. ca nuclee mai dense de socializare. prin societate înţeleg convieţuirea unor oameni în cadrul unui sistem determinat de uzuri — pentru că dreptul.]. gradul respectiv depinde de faptul ca sistemul de uzuri să fie mai mult sau mai puţin compact sau. în acea societate preexistentă. contrariul celei dintîi. iar pe de alta. din Revolta maselor. lege. Comunitatea de viaţă într-un sistem de uzuri poate cunoaşte cele mai diverse grade de densitate. Humanitas. (N. realitatea „drept" — nu ideile despre el ale filozofului. Voiam să sugerez că popoarele europene sînt de multă vreme o societate. Riguros vorbind. dacă mi se îngăduie expresia barocă. Humanitas. (Vezi şi versiunea românească a lui Coman Lupu. revoluţie etc. peste cîteva luni. Nu trebuie să mire. Nu e absolut firesc că tocmai bărbierul de mahala a fost cel care a dat tonul trecutului nostru nemijlocit ? Să ne întoarcem însă la drumul nostru. opinie publică europeană. preponderenţa acelei opinii confuze şi ridicole despre drept.t. Din păcate. De la uriaşul Dilthey ştim că viaţa are laturi şi că ea este eben mehrseitig [„anume multilaterală" —n. în acest sens.42 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM SOCIETATEA EUROPEANĂ 43 maţie. orice acord al unor voinţe presupune existenţa unei societăţi. pare mai presus de orice îndoială că Europa a fost aşa ceva. O societate nu se constituie prin acordul voinţelor. pe de altă parte. despre conţinuturile ei succesive. ca un cadru social.J] 2 Omul şi mulţimea. Acea societate manifestă toate atributele inerente ei: există obiceiuri europene. Bună parte din buimăceala actuală îşi are originea în incongruenţa dintre perfecţiunea ideilor noastre despre fenomenele fizice şi înapoierea scandaloasă a „ştiinţelor morale". t. sau pomenit echipaţi cu o garnitură arhaică şi foarte greoaie de noţiuni despre ceea ce însemnează societate. Dar toate aceste fenomene sociale se produc în forma adecvată stadiului evolutiv în care se găseşte societatea europeană şi care este. la fel de avansat ca şi cel al membrilor săi componenţi. adică lucrurile cu privire la care a opinat Europa. fizicianul ilustru şi romancierul au îndeobşte despre aceste lucruri concepte vrednice de un bărbier de mahala. Ministrul. A voi ca dreptul să guverneze relaţiile dintre fiinţe care nu au trăit mai înainte într-o societate efectivă. . izbindu-se de teribilele conflicte publice ale prezentului. nu e aici locul ca să demonstrăm cum şi de ce stau aşa lucrurile. Veţi putea găsi curînd toate acestea într-o carte a mea care. românească. cu adăugiri sau suprimări. colectivitate. drept european. mi se pare — şi rog să mi se ierte obrăznicia — a avea o idee destul de confuză şi de ridicolă despre ceea ce este dreptul. Dar dacă o societate e ceea ce tocmai am spus. uzuri. să includă un număr mai mare sau mai mic de „laturi ale vieţii". puterea publică nu sînt decît uzuri —. aşadar. opinia publică.N. iar acordul nu poate sta decît în precizarea unei forme sau alteia din acea convieţuire.

tehnici. pentru a trăi acele imagini. atît seniorul feudal cît şi ţăranul. ca din exterior. organismul rezidual al civilizaţiei romane. Dar. voia. Lucrurile stau astfel în asemenea măsură. dar mai amplă. Ceea ce va fi într-adevăr necesar este a-i da acelei realităţi atît de vetuste o nouă formă. ceea ce făcea pînă la urmă era să interpreteze acea viaţă în marele spaţiu venerabil şi venerat al Imperiului prin in- . aflate încă de pe atunci în ultimele ei ceasuri. departe de a fi un simplu program politic pentru viitorul imediat. chiar cu deplina conştiinţă a faptului că supunem astfel unei contracţii toate secolele şi formele de viaţă medievale. o eroare gravă a crede că Europa este o figură utopică ce poate doar în viitor va izbuti să se realizeze. am fi putut vedea cum structura vieţii şi sufletul omului gotic se ba- zează pe împrejurarea cu totul aparte că popoare noi. mai intimă. imagini. E. aria fiecărei naţiuni sau a ţinuturilor şi regiunilor limitate care au precedat. complicată şi. pe scurt. ceva abscons. Această viaţă diferită era. precum cel administrativ şi cel juridic. din adîncul vieţii sale spontane şi nechibzuite. Dar tocmai din acest motiv — şi acesta e faptul omeneşte ciudat — omul gotic. pentru a şi-i reprezenta pe Alexandru. norme.  [DUALITATEA OMULUI GOTIC] în fapt. cum nici nu se putea altminteri. „să se comporte cum se cuvine". pe bucata lor de pămînt. încît aici se află cheia necesară pentru a ne înţelege istoria medievală. cît ceva care se află aici încă dintr-un trecut îndepărtat. creaţiile în materie de gîndire. pe Cato sau pe Virgiliu. de unde le soseau numeroase principii. în două spaţii istorice. nu poate fi înţeleasă dacă nu plecăm de la acest fapt radical: şi anume că omul european a trăit totdeauna. dezvoltării şi plenitudinii naţiunilor occidentale. le rămînea mereu foarte distant. evident. popoarele de multă vreme romanizate. dar. domnilor. Pe de o parte. Unitatea europeană. Acest spaţiu istoric impregnat de uzuri. mai adecvată mijloacelor lor mentale. fiindcă decadenţa civilizaţiei antice le aruncase într-o a doua copilărie —. ca forme specifice de societate. pe care îl vom numi „omul gotic". actualele mari naţiuni. ea există încă dinaintea naţiunilor astăzi atît de clar profilate. suprapus celeilalte. Istoria Europei. fabule. una mai puţin densă. Tot acest sistem secund de uzuri se prăvălea. fiindcă aparţineau popoarelor germanice adolescente. Europa. în acelaşi timp. să zicem. se străduia cu o mişcătoare stîngăcie să dea ascultare acelor principii străine lui. a căror mentalitate era necoaptă şi elementară — la unele. pe ogoarele lor cu un orizont extrem de îngust. învăţături. mai spontane şi nemijlocite. alta mai densă. se găseau nevoite să ducă o viaţă dublă. Pe de altă parte. simţeau că aparţin unui enorm spaţiu istoric care era întregul Occident. de un rafinament superlativ. care este istoria germinării. în două societăţi. atunci cînd. pe omul medieval. cum altfel nici nu s-ar fi putut. Nu: Europa nu este doar şi exclusiv ceva viitor. la altele. în bună parte comune. mai mult. poezie şi artă din toate acele veacuri. ca un ce sublim si transcendent. ca atare abstractă. a fost creat de către Imperiul roman şi figura geografică a naţiunilor ivite ulterior coincide în foarte mare măsură cu simpla împărţire administrativă a diocezelor din Imperiul tîrziu. pentru a ne clarifica actele războinice şi politice. dar mai redusă teritorial. Civilizaţia Imperiului roman era produsul tîrziu al unei civilizaţii foarte bătrîne. dacă am fi scăpat de această eroare. care-i ajungeau impuse din afară pentru a-1 supune acelor norme. este unicul principiu metodic spre a înţelege trecutul Occidentului şi. Aceasta era porţiunea cea mai compactă. în mod cu totul special.44 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM DUALITATEA OMULUI GOTIC 45 tentă. nu-1 înţelegeau ca lumea. aşadar. peste acei oameni noi şi ei îl primeau aşa cum era şi căutau să-1 instaleze în cadrul uriaş al vieţilor lor. în multe compartimente. trăiau.

iar pe marele Alexandru ca şi cum ar fi fost un căpitan de miliţie citadină sau ca pe un condottiere oarecare. aşa cum manieriste sînt urnele de la Dipylon. încît. Pentru că realitatea a fost mai degrabă contrariul. a trăit permanent de-a lungul istoriei sale acea formă duală de viaţă: pe cea care îi vine din fondul său european. (E drept că eu unul sînt atît de heterodox. spontană şi „vernaculară".t. a obligaţiei de a exista simultan într-un dublu spa ţiu istoric1. compunerea de poezii era o operaţie care nu ţinea de viaţa lui nemijlocită. dar nu-1 explică niciodată. nu poate fi înţeleasă decît dacă o contemplăm cu ajutorul acestei scheme şi acestei optici a primitivismului — prin urmare. ca să aplicăm în istoria generală un termen făurit în istoria artei. faptul că acest prim lirism european dintr-o limbă romanică nu consta în exprimarea unor sentimente autentic trăite. şarmul pictorilor aşa-zişi primitivi constă în faptul că reprezintă viaţa Fecioarei ca şi cum ar fi cea a unei femei de treabă dintr-un sat flamand sau italian care tocmai născuse. o structură. ci să se eternizeze într-o pseudoexistenţă miraculoasă.Cr. Asta presupune însă o idee pozitivă despre snobism şi înţelegerea faptului că snobismul a fost întotdeauna umilul Cirenean care a pus umărul la ridicarea semnelor pe înălţimi. după judecata mea. mai emoţionant şi mai respectabil în el. pe care Schadewaldt1 le consideră ca fiind aproximativ contemporane cu el. Şi aceeaşi atitudine o găsim dacă ne reprezentăm cum absorbea omul gotic vetustele forme culturale preexistente create de către antici. şi dumneavoastră. Dipylon era o poartă dublă în zidul de incintă al Atenei. de o lume eterică şi sublimă care nu putea prinde consistenţă şi nu exista decît datorită unor „convenţii" derivate de la poeţii erotici minori latini. pe de o parte. şi anume Cruciadele.46 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM EUROPENITATE ŞI NAŢIONALITATE 47 termediul micilor uzuri şi maniere şi apetituri şi idei ale strimtei lui existenţe megieşe. aş zice. aş zice că omul gotic. comun cu celeomul gotic de la finele secolului al Xl-lea şi din secolul al XH-lea. imens firmament plin de ocheadele divine ale stelelor sub care se simţea protejat. şi anume că poezia. cu două etaje — se poate explica misterul poeziei trubadureşti. prin urmare. a fost construită în epoca lui Temistocle şi refăcută în sec. iniţial al spaţiului social „Europa". Reţineţi că graţia. Dacă ar fi fost sinceri. pe Homer nu-1 înţelege cine nu vede în el un poet manierist. (N. încă oarecum disperse şi divergente. umanismul. Istoricii literari semnalează totdeauna cu surprindere. In aceste receptări succesive iese la suprafaţa popoarelor europene în curs de formare. De aici încîntătoarea ingenuitate a manifestărilor lui. . dar şi cea mai extravagantă din Evul Mediu.) Pentru 1 Wolfgang Schadewaldt (1900-1974).) Marii seniori feudali şi regii se duceau în Orient la fel de liniştiţi ca şi cum ar fi plecat la o răfuială cu vreun vecin sîcîitor. dimpotrivă. şi britanicii etc. amestecate poate cu elemente nu mai puţin convenţionale provenind de la curţile maure. încît. ceea ce dovedeşte cît de puţin se pricep la poezie. _________ 1 Numai plecînd de la acest principiu — adică de la această structură specifică a sufletului gotic. Acest snobism constitutiv era tot ce poate fi mai încîntător. înnobilat. Lucrul li se pare atît de eteroclit. Aceşti istorici literari sînt cu adevărat nostimi! Par a pleca de la un principiu indubitabil. ci era pur manierism. dar imaginară. trebuie să fie sinceră. ca Verlaine. şi eu. ci. care era şi trebuia să fie fable convenite. şi francezii. se supără pe trubaduri şi. pe care noi o percepem ca „primitivism". pe de alta. al III-lea î. Ca să mă fac înţeles. Dar exemplul cel mai convingător şi totodată omeneş te cel mai ciudat este că isprava cea mai înaltă. şi către înălţimile căruia aspira. în dreptul cartierului olarilor. filolog clasic german. de la nivelul măruntei lui vieţi primare. era un snob genial al marii vieţi occidentale. fondul prim. scolastica. ■  [PENDULARE ÎNTRE NAŢIONALITATE] EUROPENITATE ŞI Fiecare dintre popoarele cărora le aparţinem. şi îndeosebi cea aflată la începuturi. deoarece cu ajutorul ei se străduiau să nu mai fie oameni cotidieni. ceea ce făceau nu li s-ar fi părut „poezie". dreptul roman. caută cu luminarea printre sutele de mii de versuri unele despre care cred că pot fi considerate „sincere".

observăm că în el apare un ritm legat de predominarea pe care o cîştigă una dintre acele două dimensiuni asupra celeilalte. şi pe cea diferenţială proprie. astfel încît apare ca un orizont ce închide peisajul vieţii internaţionale. Alt secol de predominare europeană. Faptul acesta i-a obligat să o înveţe şi. pe de-a-ntregul constituită. viceversa. cel puţin o latină mai bună. au fost nevoiţi să înveţe o latină bună. de învăţaţii noştri. viceversa. fiindcă e foarte bine cunoscut. Unul se găseşte în zorii istoriei europene: e secolul lui Carol cel Mare. e foarte apropiat de epoca contemporană: este secolul al XVIII-lea. bunăoară.48 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM EUROPENITATE ŞI NAŢIONALITATE 49 lalte. cu o expresie deloc fericită. întrucît aparţinuseră lumii romane. Nu sînt date întîmplătoare determinate de hazard. vorbeau. în cealaltă acţionează compor-tînduse conform repertoriului uzurilor sale particulare. ca limbaj nativ şi vernacular. şi lăstarul de cultură intelectual numit „Renaşterea carolingiană". cu excepţia unor minime modulaţii. secole de particularism în care fondul comun european e mai puţin activ şi predominant. Nimic mai caracteristic pentru unitatea vieţii colective pe toată aria geografică a Europei şi. cea mai puţin importantă era unitatea statală a aproape întregului Occident. In cadrul europenismului din veacul al IX-lea. Au fost veacuri în care societatea europeană predomina asupra vieţii particulare a fiecărui popor. evident. expansiunea în aproape toată Europa a splendidei litere numite „minuscula carolingiană". dacă privim sinoptic întregul trecut occidental. din care provine scrisul nostru actual. Carol cel Mare a trebuit să-1 cheme din Insulele Britanice pe Alcuin cu discipolii săi ca să dea lecţii de latină popoarelor romanice. ea trebuie să fie exprimată în termeni sociologici şi atunci o putem formula sau enunţa aşa: societatea particulară care este fiecare dintre naţiunile noastre are de la bun început două dimensiuni. Şi iată că. e important să subliniem şi că pe la 1600 realitatea „naţiuni" se şi prezintă cu toate atributele sale. aflate atunci în stadiul de germinare primară. Contrar acestei împrejurări întîlnim. nu vorbeau latina ca limbă maternă. dintre toate popoarele sale. care s-a creat peste acel fond. dar mai cu seamă în secolul al XVII-lea şi în al XlX-lea. Dar această latină era cea numită „latina vulgară". Omului de cultură medie ar trebui să-i spună ceva faptul că ceea ce numim strict „naţiuni" nu apare pe deplin în aria istorică pînă la sfîrşitul secolului al XVI-lea şi începutul celui de-al XVII-lea. încercînd o întoarcere la cultura Antichităţii. cel puţin cu o marcată frecvenţă şi intensitate. adică diferenţiale. decît următorul fapt paradoxal. simplificată şi degenerată. Ca exemplu în primul caz să ne amintim doar două din aceste secole. latina. insuficient romanizaţi. de poeţii . Atunci pentru prima oară. Popoarele din Occident ajunseseră în dezvoltarea lor să-şi constituie o viaţă proprie suficient de bogată. în Hispania şi în România. trebuind s-o înveţe. în cutare veac din Evul Mediu. creatoare şi caracteristică pentru ca la acea dată să sară în ochii tuturora că erau diferite de celelalte. de ceea ce vom numi „europenism". dovadă curioasă a comunicabilităţii domestice. identică în Galia şi în Dalmaţia. obişnuim să o numim „civilizaţia" sa. Dar. Printr-una din ele trăieşte în marea societate europeană constituită de marele sistem de uzuri europene pe care. Popoarele romanice. Irlandezii şi britanicii însă. Era o latină plebeie. Despre el nu e nevoie să spunem nimic. urmate de veacuri în care particularitatea naţională se făcea remarcată la fiecare popor. se vorbeşte în fiecare ţară de căpitanii noştri. Astfel. Cum însă realitatea enunţată astfel are caracter social. Mult mai glăsuitoare în privinţa comunităţii efective existente este. am zice familiare. ca atare. Ei bine. care s-a format de-a lungul veacurilor tîrzii ale Imperiului şi era.

Este conştiinţa plenară a naţionalităţii. Şi viceversa. pe flamanzi i-a supărat că nu le putea vorbi în flamandă. patruzeci de ani mai tîrziu. cît şi comportamentul ei de azi. Cînd Carol Quintul a sosit în Spania. îi aparţine ineluctabil pluralitatea . de bună seamă. în acelaşi timp. comportă totuşi două mari excepţii. Nu am timp acum să explic din ce motive. a şi avut. Diferenţierea conştientă de aceştia ar fi avut şi. cînd. Căci. adică în secolul cînd se extinde în toată Europa şi triumfă pretutindeni forţa supranaţională a Umanismului. şi anume: precedenţa poporului britanic în raport cu popoarele continentale în aproape toate formele de viaţă. porţiune limitată a capului unde oasele craniene nu sînt încă pe deplin suturate. cu arabii. a literaturilor naţionale. Acest fapt ne dezvăluie. din conştiinţa naţionalităţii şi. încă parţiale şi mai degrabă doar simptomatice. era profilul cu care se prezenta atunci marea societate europeană.. să zicem. curios fenomen!. în primul rînd. în corpurile organice. uneori la cîţiva ani de la naştere. dar. ca naţiune. închiderea sau ocluziunea mai cu seamă a sistemului osos. Creştinătate. în fapt. Fenomenul e normal şi corespunde fenomenului care se petrece. Voi adăuga doar că acest precursorat în conştiinţa naţionalităţii din partea englezilor nu e decît un caz particular a ceva ce n-a fost bine observat şi care ar putea fi considerat prea bine ca o lege în evoluţia Occidentului.. la rîndul său. enigmatic pentru mulţi dintre noi. Astfel. cu alte popoare europene cu care. că o naţiune nu poate fi niciodată una singură. prin urmare diferenţiale. la 1517. în aceşti ani ai secolului al XVII-lea. din existarea ca naţiune face parte o privire prin care fiecare popor se compară cu altele. Acest fapt general. pînă atunci unitare.50 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM EUROPENITATE 51 ŞI NAŢIONALITATE noştri. Una este aceea că poporul englez s-a simţit naţiune mult mai devreme decît continentalii. în treacăt. dar. fiul său Filip al II-lea s-a dus să primească suveranitatea Flandrei. spaniolii s-au simţit incomodaţi şi iritaţi pentru că încă nu ştia să vorbească spaniola. . cea mai veche din Europa şi tocmai acestui fapt i se datorează atît ciudata şi foarte particulara ei situaţie actuală. după o vreme. De notat cum încă de la apariţia sa. Pentru scopul nostru prezent e de ajuns să ne reamintim în mod energic împrejurarea că Anglia este. nu cu oricare altele. ca atare. ci. aşadar. ca să-şi pună coroana. copilul îşi pierde fontanela. Această mişcare către o conştiinţă a naţionalităţii se vesteşte cu claritate încă de la începuturile secolului anterior. avîndu-şi primele manifestări. într-atîta sînt de împletite într-o permanentă reciprocitate şi se inspiră una pe cealaltă ambele dimensiuni — cea comună occidentală. naţiunile noastre devin organisme complete şi conştiinţa acestui fapt le face să se închidă — relativ — unele faţă de celelalte. Cu excepţia muzicii şi a picturii. se simte şi se ştie în comunitate. în chip precis şi exclusiv. şi anume că naţiunile europene apar în jurul anului 1600 pe deplin constituite ca naţiuni. s-a produs tocmai ca efect al unei mişcări europene în mod expres unitare şi comune: Umanismul. unde Occident însemna pe atunci. strict şi deloc fumegos. cea diferenţiatoare naţională ! în secolul al XVII-lea. această dispersie relativă a culturii superioare europene. în secolul al XVI-lea. A fost contrapunerea faţă de Islam şi aceasta se întemeiase pe conştiinţa apartenenţei la Occident în opoziţie cu Orientul. o dată cu deplina lor formare şi pe care anatomiştii şi fiziologii îl numesc „obliterare". altă semnificaţie. Creştinătate însemna Europa. conştient naţionale. Nici un popor european nu s-ar fi recunoscut pe sine însuşi ca naţiune în opoziţie. englezii ne-au luat-o înainte în toate domeniile. Conceptului de naţiune. Nimic mai reprezentativ şi mai lămuritor pentru acea — am zice — dualitate unitară Europa-Naţiune ca ivirea. sublinierea lor fiind de maximă însemnătate.

Prin asta el urmăreşte să degradeze şi chiar să insulte ideea de naţiune. 0 societate — o spun încă o dată — este convieţuirea unor oameni sub presiunea unui sistem general de uzuri. opinii valabile în corpul so cial care funcţionează mecanic în indivizi sau. dar nu inexact — ca un spirit care-i face pe oameni să simtă. figură atît de reprezentativă a lumii anglo-saxone actuale. ceea ce pretinde o doză de generozitate puţin frecventă în sufletul britanic. totuna. care sînt „locuri comune". afară de faptul că este o varietate a viciului solitar. s-ar cuveni.t.  [IDEEA DE NAŢIUNE] fiant la un om născut în nobila naţiune care guvernează şi tutelează cele mai multe triburi1. fiindcă pentru asta ar trebui să se dăruiască radical noii inspiraţii. O anumită parte a acestora sînt uzuri intelectuale. pe cînd acesta nu e nici o realitate. printre numeroase alte lucruri. cu avantajul pentru cel dintîi că e o realitate precisă şi clară.). în ceea ce priveşte gradul lor de conştiinţă a naţionalităţii sînt. Pentru ca viitorul apropiat al Occidentului să nu continue a fi la fel de stupid cum a fost trecutul apropiat. Or. în această exhalaţie a lui Toynbee cel mai mult mă irită nu împrejurarea că nu cunoaşte ce este o naţiune şi nici faptul că denigrează această realitate.] 1 Căci lucrul nu e deloc clar. publicat în colecţia „Obras de Jose Ortega y Gasset" (trad. între 1800 şi 1830 germanii nu ştiau încă bine dacă sînt o naţiune şi nici cum anume sînt o naţiune. în ordine mentală.). care a întîrziat mult mai mult pînă să ajungă la o conştiinţă matură a naţionalităţii. care nu e nimic mai puţin decît Director ofStudies at the Royal Institute of International Affairs.) şi. ca oameni atît de influenţi precum Mr. cîteva rînduri mai jos: „The spirit of Natio nality may be defined (negatively but not inaccurately) as a spirit which makes people feel and act and think about a part of any given society as though it were the whole of that society (« Spiritul naţionalităţii ar putea fi definit — negativ. 1999 — n. ca şi cum niciodată n-ar fi existat naţiuni şi o solidă conştiinţă a naţionalităţii înaintea oricărui democratism.. 9 a primului său volum. ci că o face aruncîndu-i ca pe o insultă calificativul de tribalism. rom. realitatea socială se compune exclusiv din „locuri comune". adică „modalităţi topice" de a gîndi. chiar dacă sînt obligat să o spun cît mai succint cu putinţă. aceste două excepţii — anticipaţia Angliei şi întîrzierea Germaniei —. Toynbee. Una interpretacion de la Historia Universal (En torno a Toynbee). ţinut la Instituto de Humanidades. Ed. Or." Aduc aici aceste texte de rău augur pentru a-i permite citito rului să compare cu asta ceea ce cred că trebuie să spun despre naţiune. nici o posibilitate concretă şi vizibilă şi nici nu conţine nimic precis şi transparent. să definească realitatea „naţiune" pur şi simplu ca pe o combinaţie de tribalism şi democraţie.52 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM IDEEA DE NAŢIUNE 53 N-au făcut-o aproape niciodată cu strălucire. să priceapă lucruri atît de elementare şi atît de evidente precum acela că tribalismul nu este un fapt omenesc mai puţin decent decît World Unionism-ul. fără ezitări sau şovăieli. [Vezi cursul. o parte din aceste locuri comune constau în „opinia" Lucrul e incredibil. t. la rîndul lor. să acţioneze şi să gîndească despre o parte a oricărei societăţi date ca şi cum acea parte ar fi totalitatea acelei societăţi » — n. după judecata mea. după cum o demonstrează faptul că un bărbat ca Toynbee. Ştiinţifică. dar autorul ni-1 aruncă efectiv în obraz la p. dar. în lucrarea sa^l Study ofHistory. ca şi cum tribul ar fi ceva respingător şi vrednic doar de dispreţ. Cealaltă excepţie este Germania. „The spirit of Nationality is a sour ferment of the new wine of democracy in the bottles of Tribalism" („Spiritul naţio nalităţii este un ferment acid în vinul nou al democraţiei din sticlele tribalismului" —n. cheia a ceea ce se va întîmpla în anii următori şi tocmai din acest motiv obţinerea unei clarificări şi precizări cu privire la ce anume este ceea ce numim „naţiuni" reprezintă o temă atît de importantă. Lucru stupe- . poate pretinde. £. tocmai de aceea.

Se pot cita numeroase texte în care bărbaţi cu simţul răspunderii şi clară înţelegere au atras atenţia şi şi-au spus cuvîntul cînd democraţia îşi începuse domnia. în megateriul tipografic al cărţii lui. fauna politiVezi Revolta maselor. (N.54 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM IDEEA DE NAŢIUNE 55 valabilă potrivit căreia membrii individuali ai societăţii îi aparţin acesteia şi că această societate are o formă determinată pe care o vom numi „Ideea" ei. 1 Alfred Vierkandt.t. Dintre ele îl voi lua pe acesta pentru că îi aparţine lui Tocqueville. printre altele. înainte de Ideea de trib a existat ideea de hoardă. a căror prezenţă. ci e de o supremă şi urgentă gravitate. că e lipsită de fertilitate în viitor şi că. s-a decis să-şi continentalizeze democraţia. apărută în 1931. aşa cum mai apoi au existat multe alte Idei de societate. prin-trun mecanism inexorabil legat de democraţie — deşi. să includă preocuparea şi măsurile menite a evita înclinaţia sa vi cioasă. Pe aceste idei s-au constituit nenumăratele societăţi care au existat şi există. în Handworterbuch der Soziologie coordonat de el. a cărui gîndire. pe scurt. sociolog şi etnolog german (1867-1953). Toynbee. Tribul este o idee particulară de societate care posedă atribute precise. la articularea naţiunilor europene într-o unitate politică supra sau ultranaţională (care este contrariul oricărui internaţionalism). cu alte cuvinte dacă izbutim să le facem să accepte valabilitatea opiniei potrivit căreia naţionalitatea ca forma cea mai desăvîrşită de viaţă colectiva e un anacronism. definindu-şi riguros Ideile. nu-i este congenital — 2. Sarcina cea mai specifică a aşa-numitei „morfologii sociale" ar trebui să consiste în a cataloga cu precizie taxonomică diferitele idei sau forme apărute pînă acum pe planetă. „ jQuien manda en el mundo ?" De notat că nu este nici o contradicţie. Acum mai bine de douăzeci de ani. într-un lamentabil contratimp. Aşa a procedat Anglia pînă în ultimii ani. în cartea lui. este istoriceşte imposibilă. puţin cunoscută 2 1 1 . Să nu mi se spună că toate acestea sînt fa cile savantlîcuri postume. Fiindcă naţiunile euroCă Vierkandt1. în prezent. partea a Ii-a. care. Vulgarizarea e acum la vedere. cu evident folos.) pene au ajuns într-un moment cînd nu se mai pot salva decît dacă izbutesc să se depăşească pe ele însele ca naţiuni. cînd. cu activitatea secundară de clasificare a formelor de grupuri simple ce se formează în cadrul fiecărei societăţi1. promotor al unei sociologii formale. Orice formă de guvernămînt aduce cu sine posibile virtuţi şi posibile vicii. la democraţie bună oară. întregindu-i în acest scop ideea de bază. din Lucreţiu şi Iuvenal. pentru a trece. Şi e un fapt că. Nimic nu se opune ca adeziunea la o formă politică. dacă nu începea numaidecît o muncă energică în toate ţările noastre. numeşte grupuri ceea ce reprezintă societăţi autentice nu e un simptom de bun augur pentru fertilitatea acestui Handworterbuch. Cartea citată de Ortega e principala sa operă. politicienii n-au făcut nimic ca s-o evite. deocamdată. pretinde că trece prin sită în integralitatea ei istoria universală. timpul pe care 1-a cheltuit ca să citeze alandala versuri din Horaţiu şi Virgiliu. pas cu pas. ambele perfect clare. se dovedeşte cum nu se poate mai inoperantă. cu calm şi după o analiză pătrunzătoare şi completă a problemelor pozitive şi negative ridicate de aceasta. că colectivitatea în chestiune provine genealogic vorbind din anumiţi strămoşi comuni tuturora sau celei mai mari părţi a membrilor săi. începînd din 1850. în loc de a se îndeletnici. din motive şi cu precizări foarte distincte de veşnicele desiderata utopice şi vagi care îndemnau la visul unităţii statale a Europei. scoteam strigăte de alarmă adresate minorităţilor politice conducătoare ca să-şi dea bine seama că. putea. chestiunea nu mai are nimic academic. să-şi fi utilizat ca să-şi clarifice conceptele de trib şi de naţiune. aveam să le vedem trecînd rapid de la o existenţă în plină formă şi la un rol de conducere în lume la situaţia de a lîncezi vulgarizate1. la drept vorbind. cum stau de obicei lucrurile. Pînă acum nu s-au dat decît cîteva definiţii destul de rudimentare şi de aici provine ruşinoasa lipsă de claritate din gîndirea istoricilor şi politicienilor.

dcp%eîv tdiv ăOvov. I. ce n'est point la part qu'y prennent Ies grands hommes mais plutot l'influence qu'y exercent souvent Ies moindres personnages de l'histoire. et non le detail des actes. Sînt absolut convins că de soluţia ei depinde soarta naţiunilor. ni Ies moyens d'execution. sistemul de idei filozofice. ca nişte seismografe de mare fineţe. Nimic nu se va face bine dacă nu ţii seama de inteligenţă. datorită temelor ce le reprezintă îndeletnicirea obişnuită sau pentru că posedă suflete sensibile." („Epilog pentru englezi". după primul război şi desconsiderată pînă în prezent. în ultimii ani. era şi pe vremea lui foarte veche {De oficiis. generaţie după generaţie. lumea să plutească mai mult ca oricînd în derivă. departe de a anticipa viitorul. Catastrofele prezente le vor deschide poate iarăşi ochii politicienilor asupra faptului evident că există oameni care. Zi de zi s-au împuţinat autenticii guvernanţi. o dată mai mult. . în 1835. iar nu detaliul acţiunilor şi nici mijloacele de punere în practică." — N. que de faire choisir au peuple Ies plus capables de gouverner et de lui donner sur ceux-lâ un empire assez grand pour qu'il puisse diriger l'ensemble de leur conduite. t. Au existat oameni în Europa care încă de atunci i-au denunţat eşecul inevitabil. mondial.56 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM IDEEA DE NAŢIUNE 57 cienilor europeni a degenerat fără întrerupere. la data aceea era de domeniul trecutului şi. cu alte cuvinte conducătorii de popoare responsabili şi prevăzători. după Cicero. Au fost dirijaţi ei înşişi în mod progresiv de către mase pînă cînd. cei care cred. Şi să nu mi se spună că acum e uşor să afirmi aşa ceva. a aşa-zisei „Societăţi a Naţiunilor"." („Cel mai mult mă frapează în treburile lumii noastre nu rolul pe care-1 joacă în ea oamenii de seamă. e însă foarte important pentru destinele umane ca politicianul să plece totdeauna urechea la ceea ce strigă sau sugerează profetul.) Dar cincisprezece ani mai tîrziu i se şi oferă prilejul de a vedea că această autoreglare a democraţiei nu s-a realizat: „Ce qui me frappe le plus dans Ies affaires de ce monde. istorice. datorată pur şi simplu celei mai elementare ignorante din partea celor care au comis-o. („Pentru partizanii democraţiei e mult mai puţin important să găsească mijloacele de a face ca poporul să guverneze decît să facă astfel încît poporul să-i aleagă pe cei mai capabili să guverneze şi să-i asigure asupra lor o influenţă destul de mare spre a le putea controla ansamblul conduitei. care a fost crearea. la discreţia unei mecanici oarbe. Totdeauna acesta va fi chemat să guverneze. era de mult istoriceşte mort. Şi poate una din cauzele profunde ale derutei actuale este că acum două generaţii politicienii s-au declarat independenţi şi au anulat acea colaborare. nu profetul. în Revolta maselor. Dar. sociologice şi juridice din care i-au emanat proiectul şi configuraţia.) 1 Pînă acolo încît îţi vine să le aplici uimitoarea expresie de dispreţ folosită de Evanghelia dupăSf. scriam în 1937: „« Spiritul» care a impulsionat crearea ei. fără profeţie. E tot mai puţin posibilă o politică sănătoasă fără o lungă anticipaţie istorică. 56). Ajunge să spun că în fauna omenească ei reprezintă specia cea mai opusă politicianului.) Nihil decet invita Minerva. Evit să spun cărei tagme îi aparţineau profeţii. vizita viitorului. Sa întîmplat o dată mai mult ceea ce este aproape normal în istorie. 10. el îi scrie lui Stuart Mill: „II s'agit bien moins pour Ies partisans de la democraţie de trouver Ies moyens de faire gouverner le peuple. după cum s-ar putea demonstra ex abun-dantia cu mare uşurinţă. la ceasul de faţă al istoriei şi al civilizaţiei. ci mai curînd influenţa pe care o exercită adesea în ea cele mai mărunte personaje ale istoriei" —N.42. şi anume că a fost prezisă. s-au transformat în simpli exponenţi ai apetiturilor momentane ale acestora1. era de mult arhaicizat. primesc înaintea celorlalţi. trebuie să o infiltrăm încetul cu încetul în minţile oamenilor. presupun sau îşi închipuie a fi cîrmuitori ai neamurilor. Toate marile epoci ale istoriei s-au născut din subtila colaborare dintre cele două tipuri de om. Tel est le probleme. Marcu. Din această pricină s-a produs ruşinosul fenomen ca. suna o sentinţă care. t. nici atunci politicienii n-au ţinut seama de acei oameni. Referindu-mă la enorma şi crasa eroare. Je suiş parfaitement convaincu que de la solution depend le sort des nations" (Correspondance. Aceasta e problema. cînd zice: oi SoicoCvrec. II.

(„Cine de trei mii de ani / nu e-n stare a-şi da seama / rămînă-n întuneric. cea a intelectualilor este de a defini. greşeala de a fi voit să conducă. de Daniel Ganea. 3 voi. 1973. fără a fi însă. 79. politica Insulelor britanice vreme de două secole. / şi trăiască tot de pe-o zi pe alta. adversante et repugnante natura: „Adică dacă natura e potrivnică. „a trăi de pe-o zi pe alta" însemnează aproape inevitabil a muri în faptul serii.58 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM IDEEA DE POLIS 59 XXXI). E o Idee incalculabil mai puţin abstractă şi totodată mai puţin bogată. ceea ce se vede în colectivităţi ca şi în cea mai mare parte a sufletelor. Mag von Tag zu Tage leben. 1910). comparînd-o cu Ideea de Polis sau Urbs. Orice politică este o operă de divinaţie întemeiată pe prezenţa. a prezentului şi a trecutului. în anii noştri. cu un conţi1 Ştiu bine că Mr. nu e chip să se anuleze faptul cosmic potrivit căruia intelectualul e singurul om care lasă lucrurile să fie şi. tocmai de aceea. o instituţie care şi-ar putea propune să ascută intelectul. (N. profesor de istorie antică. (1884-1902). Uneori mai că te-ai simţi înclinat să te întorci la Auguste Comte. a oraşului greco-italic.) babilă Atlantida. reclama o nouă separare a puterilor — cea temporală şi cea spirituală —. Elemente der Antropologie. Nepriceperea şi iresponsabilitatea politicienilor a adus Europa la acest ceas de degradare cînd se simte ca o pro1 Trad. efectiv. dar. pentru ca Toynbee să se grăbească a defini strălucit şi iresponsabil spiritul naţionalităţii ca pe o mixtură de tribalism si democraţie1. una dintre creaţiile englezeşti cele mai autentic geniale. Einleitung. ca muştele efemere. în politică.t. să-şi permită a ne da lecţii despre toate cele în apoftegme care erau o ciudată mixtură de teoremă şi ucaz. o mizerie.) Ce anume este o naţiune nu e ceva ce se poate decreta în cîteva cuvinte. p. care. este. aşezaţi de Fortuna. e singurul care află cît de cît ce anume sînt ele. De aceea am fost obligaţi să suportăm ca." — N. Repet cu Goethe în Divan: Wer nicht von dreitausend Jahren Sicb weiss Rechenschaft zu geben. graţie acestei condiţii proprii. [Vezi cursul despre Toynbee mai sus menţionat. ea îşi pregăteşte subteran temeliile unei noi culturi. cu toată ostilitatea la adresa lor. cu o genială insistenţă.  [IDEEA DE POLIS] Dar. muza politicianului. „Ideea de naţionalitate — spune Eduard Meyer2 — este cel mai subtil şi mai complicat produs pe care-1 poate zămisli evoluţia istorică" (Geschichte desAltertums. fără experienţă. dar şi mai paradoxale din cîte apar în istoria universală şi care a servit cu foarte mare eficacitate viaţa publică. Şi îşi lămureşte spusa adăugind: id est. dar suprafaţa. 5 voi.) . (1921-1923). (N. aş fi fost obligat să expun ce este Oxfordul. aşa cum am sugerat la început. III. Ursprung undAnfdnge des Christentums. iar acum cei dintîi se răzbună încercînd a defini. Toynbee a studiat şi a fost profesor la Oxford. ELU. de a guverna. Despre îndeletniciri. pe la 1750. întrucît are senzaţia scufundării în elementul fluid care e istoria.] 2 Eduard Meyer (1855-1930). în Cicero. Opere alese."1 Vreme de treizeci de ani s-a pretins să nu se ţină seama de intelectuali.t. chiar sub crusta acestei degradări. nudă ca o stea. Să încercăm a ne apropia de înţelegerea ei cu ajutorul unui şoc mental. 258. Toate astea. Bucureşti. Câsars Monarchie und das Prinzipat des Pompejus (1918).t. p. voi. dacă ea se opune. în fruntea marilor popoare. dar dacă m-aş fi referit la asta în text. in Dunkeln unerfahren. din 1884 la Berlin: Geschichte des Altertums. Aceştia au comis. Graţie neepuizatei şi pesemne inepuizabilei sale bogăţii lăuntrice. Misiunea împăraţilor e de a domni. nişte oameni atît de primari. Bleib.

Ameţeala minţii greceşti imaginîndu-şi marile mulţimi este şi ea enunţată: „E poate cu neputinţă de organizat o cetate prea populată". Pentru Aristotel.) în acest capitol 4 din cartea a IV-a. cu alte cuvinte ca tot contingentul ei social să fie vădit. comportă o credinţă în potenţialitatea corpului colectiv care-i face pe membrii săi să aştepte de la el lucruri mari. Cetatea îşi are. ocultează tot restul. a priori. Fiecare membru al unei naţiuni îşi percepe naţiunea ca pe un corn magic al abundenţei din care vor creşte miracole într-un viitor oarecare. Cînd a spus: L'Italia fără da se1. oarecum. instituţiile latine explodează şi ordinea autentică nu se mai regăseşte. din această perspectivă. încă din această primă trăsătură a ei. Ideea de Naţiune. ca „grec de afară" şi. limita cantitativă şi spaţială. învederează cu admirabilă precizie ingredientele cele mai fundamentale şi mai pure ale Ideii de Polis. într-adevăr. şi modulul Cetatea însemnează 10 000 de adulţi. Membrii săi trebuie să se vadă şi să se audă unii pe alţii. Satire. p. că e astfel pentru membrii Naţiunii —. dacă numărul „membrilor" „societăţii" depăşeşte capacitatea intuitivă. cu adevărat. 1. manifest. al vagului şi amorfului. El vădeşte însă totodată că. Aristotel. concetăţeni. O societate. Bucureşti. Era necesar ca toţi convieţuitorii să convieţuiască efectiv.t.. al cărui viitorism abia se întrezăreşte şi e parcă atrofiat. ceea ce nu se întîmplă în cazul Polis-ului. Polis-ul trăieşte într-un prezent perpetuu. a componenţilor săi este ascunsă şi latentă — se înţelege. —N. Credinţa în acele posibilităţi nu se nutreşte din ceea ce e la vedere în naţiune. 1326 a (40). care. Această „superficialitate" socială a Polis-ului nu e accidentală: îşi are fundamentul în propria sa origine. o putem caracteriza. de aceea. de îndată ce urbs Roma se transformă într-o aglomeraţie foarte populată. ar fi trebuit să dispară într-un oraş. Va spune astfel că cetăţenii nu pot fi foarte numeroşi pentru că „trebuie ca toţi să se cunoască unii pe alţii" şi pentru că este nevoie ca vocea conducătorului şi a crainicului să ajungă pînă la toţi. cu alte cuvinte că cea mai mare parte a realităţii sale şi. Lucrul nu e lipsit de importanţă. trad. spre deosebire de cea a altor societăţi. Politica. mintea grecului se scufundă în oceanul in-finitului. întrucît grecul şi romanul n-au izbutit niciodată nici măcar să şi-o imagineze. de Raluca Grigoriu.t. şi care nu este decît superficia ei vizibilă.) . românească. Măsura este modulul. „o corabie de o jumătate de cot nu va fi deloc o corabie. Era nevoie cel puţin să ai date clare despre familia căreia îi aparţineai. 2 „Este o măsură în toate" (Horaţiu. prin urmare. ca „om colonial". Acest mod de a te numi.) 1 Dat fiind că esenţială pentru Polis e vizibilitatea componenţilor săi. naţionalitatea ne apare accentuîndu-şi într-un mod extraordinar dimensiunea viitorului. t. I. multitudinară şi. forma ei socială se caracterizează prin faptul că este esenţial profundă. Naţiunea e totdeauna şi negreşit cu populaţie densă. Politica. 175. (Vezi ed. Aceştia ştiu că tot ceea ce văd în fiece clipă din colectivitatea lor. joacă deseori rolul de enfant terrible al elenismului.60 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM IDEE A DE POLIS 61 nut mai redus decît cea de Naţiune. 106). în opoziţie cu ea. EiJo"uvo7tTOC. 2001. „ordinea nu e posibilă dacă e vorba de o mare mulţime". Naţiunea are o origine vegetativă şi parcă somnambulică: se 1 „Italia o va face singură. fiul lui Ariston". Cavour semna un cec în contul profunzimii secrete a ţării sale. ci din presupuse bogăţii ascunse în invizibilele sînuri naţionale. să existe individual unul pentru altul. Astfel se înţelege modul de a te numi: „Platon. Asta numesc eu o societate constituită în profunzime. ca pe o societate constituită pe o simplă suprafaţă. Asta însemna a fi. nu le era inteligibilă decît dacă era accesibilă privirii şi nu doar „simplu mod de a vorbi" = abstracţie. Paideia. Est modus in rebus2. Şi. lucru valabil şi pentru una de două stadii"1. (N. adică o unitate de convieţuire umană. aşadar." (N. ca tot ce spunem acum. Măsura numărului său e exprimată la sfîrşitul capitolului cu cel mai energic cuvînt: să fie „uşor de cuprins cu privirea". adecvat într-un trib sau într-un genos.

şi pe om ca atare în cetăţean pur. Are caracterul formal de instrument pentru . Prin urmare. care se încorporează cu eficienţă socială nucleului iniţial numai după mult timp şi. Cu obişnuita sa rigoare conceptuală şi marele-i talent de a crea denumiri — talentul lui Âdam a con- stat în a da nume lucrurilor —. înainte de orice şi mai fundamental decît altceva. Fratria sau confraternitatea avea o denumire paralelă. este ideea însăşi de cetate. administrativ şi militar. Stat. însufleţeşte şi este Polis-ul şi. nu trăieşte din ele. Polis-ul. de societate pe care. întemeiere. Naţiunea însă o avem în spatele nostru. patriaî. (ktisis). E ceva în care ne naştem. Evident că. există prin sine însăşi — ca o realitate naturală—. Naţionalitatea ne face compatrioţi şi nu în primul rînd con-cetăţeni2. Se află aici înainte şi independent de noi. şi celălalt dintr-un acelaşi părinte îndepărtat. tocmai de aceea.. In unele texte şi grecii se numeau. Burckhardt ne permite să vedem Polis-ul ca pe încercarea de a face ca societatea să consiste într-un unbedingtes Burgertum. un fenomen mai puţin pur uman decît Polis-ul. con-cetăţenie radicală.t. inginerul însă îşi propune să obţină numaidecît perfecţiunea aparatului său.7tatpiwteq —. Punctul de plecare al Republicii lui Platon — căutarea unui ideal de societate — nu e utopic şi nici neapărat platonician. în faţa minţii noastre. către crearea unei forme de convieţuire umană care să fie „mai bună". ca un polipier. Cetatea.62 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM IDEEA DE POLIS 63 zămisleşte prin proliferare. un imperativ clar şi conştient. Ea nu stă în voinţele noastre. aspiraţia către teleio-sis — către perfecţiune —. Urmarea este că multe naţiuni nu au ajuns niciodată să fie State şi au rămas în stadii ale evoluţiei anterioare ultimului. pâtrai. apare dintr-o voinţă deliberată către un scop. ca tot ce este telos. în timp ce Naţiunea devine Stat abia în faza de maturizare deplină. uneori cu vorbele şi alteori cu spadele. de asemenea. cum era pentru cetăţean Polis-ul. unul pe altul. nu e ceva întemeiat de noi. în turma lui să se producă tipul de animal dorit. discutînd despre formele de guvernare. sub formă de altoi vegetal. iremediabil. plus acrescen-ţele aluviale. de Stat. am zice noi. Aşa se face că procesul genetic al Polis-ului este invers fată de cel ce duce si trebuie să ducă la o Naţiune. este un telos. într-o. Crescătorul de animale speră ca prin intermediul tehnicii sale eugenetice. de la apariţia Cetăţii. E. în consecinţă. Istoria Polis-ului începe cu o — reală sau legendară — iertau. ci. Acesta structurează. „politic". mai Forţă din spate (lat. la capătul atîtor şi atîtor generaţii. vie şi operantă. 2 1 . ci ca o calitate prezentă. vrînd să spună însă că proveneau şi unul. ca organizaţie lucidă şi voluntară de ordin politic. Numele de „naţiune" e cum nu se poate mai fericit fiindcă sugerează numaidecît că ea este ceva anterior oricărei voinţe constitutive a membrilor săi. Dar această perfecţiune nu e simţită ca speranţa într-o dezvoltare viitoare. compatriot — ax)(j. aşadar.) — N. care le face „suverane". juridic. poartă în sine. adică eficacitatea lui optimă. indivizii ei. precum cuceririle sau anexiunile din raţiuni dinastice. o purta în minte orice grec. în schimb. De aici mania sau excesul „constituţionalist" al grecilor care i-a făcut să-şi trăiască întreaga istorie. care să fie „cea mai bună". e mai real. pe cînd în Naţiune aşa ceva este numai vîrful ascuţit al vastei piramide pe care o alcătuiesc celelalte atribute ale ei. este în primul rînd. cu omogenizare lentă şi nedeliberată. cum zic. în însăşi originea Polis-ului acţionează de la bun început impulsul. Societatea Polis începe din primul moment ca Stat. în acest sens. Trebuie luat ad litteram numele de „cetăţean" —polites. Originea lui. dacă socotim că cel mai uman este comportamentul în mod lucid conştient. ea e o vis a tergox şi nu doar o figură la vedere. civis — pe care şi-1 dă individul grec sau roman.. ca pe cea mai evidentă din lume.

constitutiv şi primar. la drept vorbind. la o comunitate mai amplă. Faptul că atenianul era în mod primordial cetăţean. dar e un fapt că atenienii sau spartanii erau în mod normal astfel cu toţii şi. pe de alta. prin ea însăşi. Rezultă de aici că forma de preocupare faţă de Naţiune. 1 . Cicero va trebui să se scuze. Viceversa. chiar şi în forma sa cea mai inevitabilă. ne dă substanţa radicală. fără a avea nevoie de colaborarea noastră particulară. Convieţuirea socială care se unifică mulţumită poeţilor individuali şi în ei reprezintă un Wolfgang Schadewaldt. Schadewaldt să ni-1 arate pe un bărbat numit Homer. de o Idee de societate distinctă de cea de trib şi inclusiv de cea de „popor" — precum ionienii. „Homer und sein Jahrhundert". Cr. 1. era atenian într-un mod mai puţin special decît este englez englezul sau spaniol spaniolul. ca de ceva ilicit. deşi mai rarefiată decît Polis-ul său. formă de socialitate pentru care încă nu există un termen sociologic. vrea să spună că el. era şi ceva asemănător cu o vagă Naţiune care se autoignora. Tot ce este pe deplin conştient este — nici nu încape vorbă — mai clar. este totuşi ceva supraadăugat şi artificios. I se pare că aceasta există de mult şi va continua să existe. pe de o parte. dar totodată mai eteric şi mai expus volatilizării subite. am zice. că se retrăsese cîteva săptămîni din Forul roman şi se consacra. şi potrivit căreia Homer ar fi creat această conştiinţă unitară a elenilor. 1942. de curînd. s-a transformat în Agenţia Cook şi a precizat zilele şi mijloacele de transport pe care le-a putut folosi poetul în multiplele sale călătorii. Pe dedesubtul cetăţeniei. pentru că Homer presupune tocmai faptul că convieţuirea deja socializată a grecilor — nu contează acum în ce grad anume — îi era preexistentă. cum era „civismul" sau poliţismul pentru grec sau latin. germanii. Cel mai probabil este că Homer şi-a recitat cantilena prozodică a hexametrilor în cadrul sărbătorii panelenice de la Olimpia. mai puţin contingent şi aleator. şi de cea strict naţională. Astfel se explică de ce în mod normal individul nu e preocupat de Naţiunea sa. naturală. chiar într-o epocă atît de avansată ca anii 40 î. prin toată Elada. în Das Nene Bild der Antiken. conştiincios aşa cum sînteţi dumneavoastră. E vorba. dar pe care cele mai vechi ne obligă să le presupunem). grec. nu vom încerca să o facem acuma. Aserţiunea care trece inerţial dintr-o carte în alta de cînd a formulat-o plin de har Vico. şi. eolienii. pe la 750 î.51-90. al poliţismului său care funcţiona în planul conştient şi. herausgegeben von Helmut Berve.. unde corurile de fecioare intonau cîntecele pe care le reluau dialectele greceşti. este o inepţie. Această apartenenţă subfluvială. pe care oricare grec a sim- IDEEA DE POLIS 65 ţit-o întotdeauna (altfel spus chiar anterior tuturor informaţiilor noastre concrete despre viaţa grecească. ca la el acasă. evident. ne constituie. care. Naţiunea nu este noi. politician. Din acest Ghid al călătorului pe Marea Egee rezultă că voiaj ele acelea erau cum nu se poate mai scurte şi mai lesnicioase1. ionian şi.Cr. Pentru că Grecia. superficial al fiinţei sale. Elada. la moşia lui de la Tusculum. adică o preocupare şi ocupare permanentă cu Cetatea lor. dorienii —. ea ne face. măsurată şi. mai inteligibil şi mai transparent decît inconştientul. A făcut foarte bine. voiajează în chipul cel mai firesc de pe lume. care e „naţionalismul". redactării operei sale filozofice. atenianul era. tocmai de aceea. nu a fost niciodată definită de către istorici sau filozofi şi nici noi. ca realitate umană.. Dar toate acestea îşi au şi reversul lor. nu spontan. în ultimă instanţă. dincolo de crusta vizibilă alcătuită din nenumăratele ei Pâleis. mai mult încă. într-o Naţiune ar fi absurd ca toţi sau cea mai mare parte a membrilor ei să fie politicieni.64 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM ferm.

într-o manieră formală de program politic. iniţiată de emulaţia. ca Isocrate. E de înţeles că cel care a simţit atît de viu unitatea socială a grecilor a fost un bărbat a cărui copilărie Homer nu are încă un nume pentru ansamblul grecilor. discordia şi lupta feroce dintre Atena şi Sparta. în fine. muzica.Cr. de obiceiuri şi asemănarea în modul de a gîndi şi a trăi. paideia. marele anticipator. Cr. de uzuri exemplare: arta. pe scurt. inginer şi negustor. tehnica militară. în secolul al IV-lea. există deja noţiunea clară a coapartenenţei lor. despre o unificare statală a Greciei fundamentată pe o comunitate. Cu cir cumstanţa agravantă că această serie de atribute e valabilă poate pentru unitatea elenică pe care o avea în vedere Herodot. care nu rezidă doar în atributele lui Herodot. Ceea ce însă e cert şi firesc este că această „para-naţionalitate" elenică ce constituia materia umană din care era plămădit orice grec nu dobîndeşte expresie formală decît cu vreo două veacuri după Homer şi Hesiod. începînd din secolul al V-lea. întrecerilor sportive şi mai cu seamă şocului cu marele „Celălalt". Lui i-a urmat epoca de mare disensiune dintre cetăţile greceşti. ei i se cuvenea şi hegemonia. Această precizie e stupefiantă. cartea a VUI-a. Cr. astronom. gînditorii. care se ma nifestă nemijlocit în „lista popoarelor" a lui Hesiod. aveau să vorbească din nou. ci şi de calitate intelectuală. ajungînd să semnifice modul de a fi al unui popor. Vom vedea curînd că şi în socializarea europeană s-a produs un regres similar pe parcursul ultimei sute de ani.)2.. puţin după bătălia de la Salamina (480 î. cuvîntul „cultură" degene rează semantic. filozofia. Herodot. astfel încît astăzi se numesc greci mai degrabă cei care participă la cultura noastră decît cei ce provin dintr-o origine comună". raportate genea logic la Hellenos. foarte caracteristică unui matematician. şi faptul că Herodot îi deni grează — cu drept cuvînt — pe modernii şi contemporanii ce n-au ştiut să adauge nimica acestei definiţii e întru totul spre onoarea lui. subliniindu-se că asta i se datora Atenei şi. Era o utopie. care o pune în gura atenienilor. 1 O dată cu şcoala istoristă germană. indiferent ce fel de mod. Această comunitate exclusivă a elenilor li se prezintă sub trăsăturile unui anume tip de îndeletniciri specifice. Această idee care le era efectiv comună multor greci pe la 394 — data aproximativă a „marelui articol editorial" în care Isocrate emite do-u\ de piept al retoricii — merită să fie valorificată cu ceva mai multă precizie. Se cade să amintim că mai înainte „cultură" însemna doar un mod unic şi exemplar de umanitate. de către Herodot. şi anume: unitatea de sînge.66 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM IDEEA DE POLIS 67 stadiu de relativă maturitate în procesul formativ al unei naţiuni sau para-naţiuni1. retorica. temple şi edificii. cultele religioase superioare. dar nu e de folos si nici suficientă pentru a defini Naţiunea. cu Persia. Adevărul este că atunci a fost momentul culminant al societăţii Grecia. poate fenician — căci sînt lucruri pe care un străin le vede mai bine — propune încă de pe atunci unificarea politică a Greciei. ca acela de la Delfi. dar. ideea unei efective unităţi elenice apare formulată pe la 445 î. Cu toate acestea. deja existentă între greci. afirmă Isocrate2. CXLIV. de religie. Istorii. „Cultura" este ceea ce omul adaugă naturii sale1. Asta însemna o cultivare şi o rafinare deliberată a modului de a fi om. A continuat să fie şi niciodată n-a încetat a fi o utopie. de limbă. 2 Toate acestea se spun în Panegiricul său (50). adică unei mentalităţi fără simţ istoric. 2 E surprinzător de constatat că Herodot defineşte unitatea gre cească folosind termenii cei mai stricţi cu ajutorul cărora şi astăzi e definită Ideea de Naţiune. . cap. pe la 700 î. ca atare. dar în fiecare generaţie de atunci încoace se densifică tot mai mult această socializare elenică datorată festivalurilor religioase comune. ci în faptul că grecii posedă în comun ceva ce nu au celelalte popoare. 1 respiră dîrdora războiului cu perşii. căreia i se alătură celelalte Polisuri. gimnastica. gramatica. Tales. ca părinte comun. de instituţii. „cultura". „Numele de greci nu mai însemnează doar unitate de sînge (genos).

cum li se zicea. nu fuseseră niciodată suficiente ca să-i unească pe greci în acel soi de societate numită de noi „Naţiune". istoric şi om politic german. la panegiricele olimpice. în realitate. din care s-a inspirat Schiller pentru Wilhelm Teii (1780-1808). şi îndeosebi germanii. nu zic că muştele de pe oiştea trăsurii sau. A dat. aceasta a fost. în emigraţie. Eduard Meyer — nu cad în această eroare de optică. utopic să vrei ca milioanele de eleni repartizaţi în regiuni extrem de diferite şi în colectivităţi politice cu un grad de „aculturaţie" foarte divers să perceapă miraculosul păienjeniş al Retoricii şi. intelectualii.) 1 » . ceea ce falsifică adevărata perspectivă asupra forţelor istorice. (N. gimnaziul şi armata. acea faimoasă „cultură" — pentru Isocrate. literaturizează şi artisticizează în mod arbitrar istoria. veritabil aventurier politic. şi numai indirect factor al istoriei efective. pe o „cultură" elaborată în secolul anterior şi maturizată în cel prezent. care. Eidgenossenschaft. Nu zic.) 4 „Credeţi-mă. ca o consecinţă a trei veacuri de umanism. decît victoriile la jocuri. conte d'Antraigues (1755-1812). O dată mai mult surprindem atitudinea elenică specifică faţă de timp. In al doilea rînd. II. a murit asasinat din motive politice. apoi. Astfel. acea „cultură" de care auzeau vorbindu-se nu însemna altceva decît un farmec nou şi destul de problematic al fragilei convieţuiri elenice. literaţii parizieni. Intelectualitatea este pretutindeni o simplă putere excentrică. deoaDe la expresia ir. am fi la mouche du cocbe1 a istoriei. Pentru ei.t. în general. un emigrant frenetic. 48. n-au bîzîit grozav de tare: dar trăsura nu ei au răsturnat-o: adormise vizitiul!" (N. oricît de relativ numeroase am vrea. Or. agora. după cum o arată paragrafele ce precedă fraza citată. publi cist. însemnează mai presus de toate „arta de a vorbi bine". Ceilalţi.) 2 Johannes von Muller (1752-1809).t. voi. Doar cei mai mari istorici — ca. dar incomparabil mai puţin solidă şi intensă decît Maratonul şi Salamina şi decît Olimpul zeilor. excepţională. divina Retorică — nu interesa decît unele minorităţi. istoricii tind prea mult să situeze grupurile intelectuale şi artistice în prim-plan.t. n 'aient terriblement bourdonne: mais ce n 'est pas eux qui ont renverse la voiture: le conducteur etait endormi! [Baldensperger. qu'on appelait Ies beaux esprits de Paris. (N. nici vorbă. ci că. printre altele. că noi.t.) 3 Emmanuel de Launay. strict vorbind. al ştiinţelor şi artelor ca pe un motiv sau ca pe o cauză suficientă de unitate socială. nici nu le aparţine lor. susţinător al acelei idei: Croyez-moi.. (N. să zicem deci o glorie în plus. Era. aşadar. cetăţile greceşti. p. pitice. istmice şi nemeice şi decît tradiţionalele instituţii. ci ideilor lor. de pildă. mult mai redusă ca influenţă prezentă şi directă decît s-a imaginat ulterior.]4 Adevărata influentă istorică a intelectualilor se exercită totdeauna departe de ei şi. nici măcar în Grecia intelectualii nu şi-au putut reprezenta colectivitatea în calitate de forţe istorice decisive. pînă şi în epocile influenţei lor celei mai mari.faire la mouche du coche „a face pe musca la arat". membru al Adunării Constituante. Geschichten der Schweizer. 5 voi. în opoziţie cu dogma potrivit căreia Ies philosophes ar fi fost cei care au provocat Revoluţia franceză. (De un secol şi jumătate. dar care nu erau poporul grec. Le mouvement des idees dans l'emigration. intelectualizează. cu toate acestea. ci exclusiv intelectualii lor activi şi pasivi. istoricul Johannes von Muller2 îi scria lui d'Antraigues3. inclusiv pentru cetăţenii Atenei — ca să nu mai vorbim de periferia „culturală" elenică —. Mommsen. Hegel.68 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM IDEEA DE POLIS 69 în primul rînd — e de notat — ea manifestă încredere şi interes redus faţă de comunitatea întemeiată pe ceva destul de recent. şi anume o ciudată preferinţă şi atenţie faţă de prezent. Ideile intelectualilor au însă nevoie de mult timp ca să se transforme în „forţă istorică". je ne dis pas que ces mouches sur le timon de la voiture.

conştiinţa sa de comunitate cu toţi grecii. aşa cum el însuşi construise istoria romană pe firul istoriei dreptului roman. Spun toate astea în legătură cu valoarea efectivă care trebuie atribuită programului de unitate în „cultură" enunţat de Isocrate. cetăţean al cetăţii sale. Asta e ceea ce ne interesează acum. ed. reputat filolog clasic german.) Nu interesează aici să investigăm motivele care i-au împiedicat pe greci să fie vreodată o Naţiune. sunînd din cînd în cînd din trîmbiţe. ceea ce ne obligă să-i circumscriem bine Ideea. Bucureşti. fiindcă ne pregăteşte să admitem că. după ce-a alergat toată ziua. 187-188). (1854-1885). în general. Căci el însuşi. — ca „să se convingă unii pe alţii" de utilitatea ei.. parcă dezolat. Dar această asemănare ţine de un formalism abstract care ne serveşte doar ca să ne oblige. la drept 1 Ulrich von Wilamowitz-Moellendorf (1848 -1931). (i£v Ttpaxxeîv 8i)vauâvov)c. conform celor spuse mai sus despre acesta. adică dintr-o cinematică dinamică într-una abstractă. societatea Naţiune nu a existat niciodată altundeva decît în Europa. bunăoară.70 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM DUALITATEA OMULUI GREC 71 rece pentru asta trebuie să înceteze a fi propriu-zis „idei" şi să se transforme în „locuri comune". vorbind. 4 voi. probabil. rămînem fără grai cînd constatăm că acel geniu al istoriei era în stare să cadă într-o asemenea extravaganţă. dacă sîntem gînditori de rasă. în plus. dîndu-i roată în jurul zidurilor. a cărui operă principală este Romische Geschichte. 5 voi. Pentru că nu e vorba doar de faptul că „naţionalitatea" grecească ar fi rămas la nişte stadii imature ale formării sale. în plus. Cînd Wilamowitz-Moellendorf * ne dezvăluie că socrul său Mommsen le propunea să scrie istoria Greciei pe firul istoriei filozofiei acesteia. se simte atenian şi.  [DUALITATEA OMULUI GREC] Atenianul. inovator în materie de critică textuală. ci că. eleno-grec. Vă rog să aveţi puţintică răbdare: mergem încet.: Istoria romană. a preciza cu toată rigoarea diferenţa radicală dintre ambele structuri. Theodor Mommsen (1817-1903). Cetatea şi Elada-Grecia de alta. Seneca zicea: „Dacă cineva. în ultimele paragrafe ale Panegiricului său (IV. Se vede că plătea astfel tribut viciului german de a escamota istoria transmutînd-o într-o simplă Ideengeschichte. 1987-1991. fiindcă aş vrea să facem lucrurile „în mod conştiincios". ajunge pe înserat. se ştie european. poeţii şi retorii din Grecia pe locul ce le corespunde în cadrul sistemului dinamic al vieţii greceşti. Naţiunea şi Europa de o parte. că cele spuse de el nu sînt de nici un folos dacă tema nu e preluată de către „oamenii de acţiune" — xabc. în „opinie publică". va declara. aşa cum europenii s-au simţit întotdeauna ca aparţinînd oarecum Europei. Iată una din cauzele care fac ca tempo-ul în care merge istoria să fie lent. trad. ea nu a existat niciodată. el este polites. Va trebui să cucerim ideea de Naţiune aşa cum au cucerit evreii Ierihonul. ca europeanul al naţiunii sale. evident. Printr-una din ele." . Să subliniem totuşi doza de similaritate în structura socială a omului grec şi a omului european. e bine. filologii nu au izbutit încă să-i situeze pe filozofii. tardigrad. Este foarte important pentru scopul urmărit de noi — şi anume lămurirea Ideii de Naţiune — să contrapunem aceste două perechi de concepte. Istoriile Greciei scrise pînă acum şi. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. în uz. ca un fluviu subteran. Pe sub ea curge. aşa cum germanul se simte german şi. în cercuri tot mai strînse şi. Şi socialitatea individului elen are două straturi sau dimensiuni. Vom vedea în ce măsură e vorba de realităţi substanţial diferite. rom. marele istoric german. de Joachim Nicolaus. evitînd ca toate mîţele sociologice să se dovedească sure în absenţa luminii.

vreau să zic că ei nu urmăreau. cel mai actual filozof. Elada. Chiar şi atunci. pentru a ne înţelege. folo-sindu-se de ceea ce i se pare convenabil. pentru greci elenismul lor nu constituia o problemă. Folosesc termenul de „fiinţă-agilă" în chip de omagiu faţă de geniul uriaş al lui Fichte. din tot trecutul. este totdeauna o ecuaţie între fiinţa lui inerţială— receptiv. precisă şi unitară. ceea ce doreşte şi-i mobilizează energiile. în fond. tradiţional — şi fiinţa lui agilă—întreprinzător. Dar pentru grec. spre a da mai multă transparenţă celor ce urmează. moderata intensitate a principiilor respective. din tot ceea ce sîntem a tergo. voiau sau se străduiau să fie astfel. Se cuvine. caracteristic pentru o unitate a tergo este că ea există acolo ca un element de la sine înţeles — la fel cum vorbea în proză le bourgeois gentilhomme —.~\. aşadar. o vis a tergo. aşadar. ceea ce vrea să fie şi simte că „trebuie să fie". Dacă folosesc acum expresii atenuate pentru acele principii de unitate socială trăite de toţi grecii. unele atribute dintre cele care integrează Ideea de Naţiune: grecii se înţeleg aproximativ cînd vorbesc. el nu le determina intenţiile şi proiectele şi nici măcar nu modera cîtuşi de puţin lupta sălbatică şi permanentă dintre cetăţile lor. fără rezerve sau atenuări. voi încerca să o sugerez mai jos. El ar putea fi. La noi este vorba de perechea Naţiune şi Europa. pe cînd conştiinţa lui de-a aparţine lumii elenice avea exclusiv un caracter de habitudine inerţială. să afirmăm că grecii trăiau. din spate. iar cei deosebiţi sînt. ceea ce ne împinge să facem şi să îndurăm — prin urmare fiinţa noastră spre înainte şi în faţa ochilor — este „forma". de marea diferenţă dintre ceea ce este omul în raport cu ceea ce are îndărătul său şi ceea ce este el în raport cu ceea ce are în faţă. zicînd: omul. In acest sens nu încape nici o îndoială că „forma" omului grec a fost cetăţenia lui. ci cred că aceasta şi nu alta e intensitatea. cu excepţia ca- DUALITATEA OMULUI GREC 73 zului extrem al unei ameninţări prezente din partea perşilor. Dacă. In acest caz însă ceea ce am vrea să numim naţiune nu e Cetatea. Or. Dar pentru interpretarea mea ar fi preferabil să presupunem contrariul: că vorbeau toţi o limbă identică practic. vom folosi ca instrument ocazional distincţia aristotelică dintre „materie" şi „formă". religie şi tradiţie genealogică este. Ce altceva poate fi. sînt bine cunoscute ezitările unor cetăţi sau ale altora de a se alătura cruciadei contra asiaticului şi trădările frecvente faţă de unitatea elenică.72 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM în primul rînd. că tradiţia lor genealogică era fermă. posedă. primul gînditor care-1 defineşte pe om ca fiind în mod prim şi fundamental reine Agilitdt [„pură agilitate" — n. Asta ne-ar îngădui. cei doi termeni sînt: Cetatea şi Elada. şi în celălalt. să conceptualizăm totul sub forma a doi termeni. aş spune că ceea ce vrem să fim sau simţim că trebuie să fim. Şi a limine apare. venerează unii zei comuni. aceasta din urmă nefiind o naţiune. şi nimic mai mult.t. o anumită unitate precisă şi intensă. Dar această unitate de limbă. au conştiinţa unei vagi origini comune etc. ceea ce-1 preocupă şi îl ocupă. E vorba. capabil să se confrunte cu problemele1. care ne în-formează efectiv viaţa. ca persoană sau ca colectivitate. calitatea lui de a-fi-atenian. termenii acestei dualităţi sociale sînt eterogeni şi într-un caz. Astfel. ca „materie". sub blocurile disperse ale nenumăratelor lor cetăţi. nu pretind să trişez şi să-mi uşurez misiunea. a-fi-teban. Aceasta din urmă constă în tot ce are în faţa ochilor în măsura în care îi este problemă şi proiect. într-adevăr. pe scurt. ceea ce este ca tradiţie şi ceea ce este ca acţiune. absenţa completă a parităţii. Grecia. dacă nu l-ar fi 1 . ci tocmai marea lume socială pe care o alcătuiesc toţi grecii. ca forţă socializatoare (creatoare de societate). a-fi-spartan. de obicei omogeni. că împărtăşeau credinţa în aceeaşi religie.

arcuş tensi Mustrăripotest. ci că asta era ceea ce puteau fi cel mai bine. naiv şi predicator. Elenitatea îi rămînea în spate. în Fichte îşi atinge maturitatea marea idee a lui Leibniz. Faptul decisiv e însă că şi una. poezie. francez sau spaniol. Naţiunea le este — în acest mod inerţial — limba maternă. prin urmare în vis proiectiva. englezul. Era deci — în acest mod al agilităţii — doar atenian sau doar spartan sau doar corintian. de a fi în lumea „oamenilor". pe coperta cărţilor mele spaniole se poate vedea un mic arcaş sălbatic pe punctul de a-şi proiecta săgeata. cum faţă de acele moduri particulare de a fi om nu există un om absolut. care merita să fie. au crezut scolasticienii — şi cum au crezut totdeauna mediteraneenii. A fi englez. omeneşte vorbind. Englezul reprezintă cazul extrem. Şi nu doar gradul divers. dragoste. în mod inerţial. W. . apoi spaniolul şi francezul au descoperit că nu doar se pomeneau — fără a şti cum şi nici de ce — englez. Aparţin tribului săgetaşilor. impregnează şi modifică. Acest dispreţ radical şi masiv la adresa fraţilor săi de specie zoologică a lăsat fără obiect facultatea de a iubi pe care o posedă orice fiinţă umană. francez sau spaniol însemnează a fi integral om în handicapat patetismul său constant. spune Leibniz. modul englez. şi i-a îngăduit să-şi dedice sentimentalitatea restului naturii şi mai cu seamă animalelor. indestructibilă. deşi englezul într-o doză poate mai mică decît ceilalţi. francez şi spaniol. de cînd am împlinit vîrsta de douăzeci de ani. Din acest motiv. că a fi englez era singurul lucru ce merita osteneala. le dispreţuia fără milă. Acea vis a tergo a tradiţionalităţii s-a transformat totodată în exemplaritate. Leibniz. 1 Fr. de om simplu.DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM NAŢIUNE ŞI NAŢIUNI 75 Ei bine. tradiţia religioasă şi eroică. politică. sau cum. „nebunie". viaţa agilă a grecului se reducea la cetatea lui. le pătrunde. ci şi stilul diferit în care a trăit-o înlăuntrul şi în afara sa. Mai întîi englezul. Ca folie1 admitea o excepţie. el a crezut cu o credinţă compactă. plăcere —. p. 469).  [NAŢIUNE ŞI NAŢIUNI] La fel. IV. ci ceva care trebuia să existe în viitor. se poate reprezenta printr-un arc încordat către ceva (Philosophische Schriften von G. artă. în ideal de viaţă spre posteritate. aici: „extravaganţă". şi anume: grecii lui Pericle. în forţă creatoare de viitor. Or. fie închistări fetale ale fiinţei Om —. precum Aristotel. Realitatea acestei simţiri o dovedeşte tocmai gradul divers de radicalism cu care fiecare dintre ei a simţit-o sau a manifestat-o. fiecare european a ajuns să simtă că modul său „naţional" de umanitate nu era doar o tîrîre inerţială a trecutului. Acest mod afectează toate dimensiunile umanului — religie. englezul snoba toate celelalte caste de pe planetă. prin urmare marea idee germană potrivit căreia realitatea. durere. substanţa nu este formă. modul specific de a gîndi. francezul sau spaniolul — să-1 lăsăm deocamdată la o parte pe german — sînt şi ei a tergo sau în mod inerţial. Cu această excepţie. tradiţional şi ca un lucru de la sine înţeles şi în care te afli. după ei. francez sau spaniol. economie. un om fără mod. Om actual era la drept vorbind numai englezul — ceilalţi erau fie degenerări. Ce vreau să spun cu asta reiese cu claritate în opoziţie cu modul nostru occidental de a trăi naţiunea. Or. respiri: englez. Berlin. ci că este vis activa. obiceiurile inveterate. şi alta — cetăţenia sa şi elenismul său a tergo — nu aveau nimic de a face unul cu altul. pluteşti. aşa cum credeau grecii—pînă şi cei care încearcă să se depăşească. ce anume este o realitate constînd în activitate. simţi şi a se bucura. aşa zicînd. Dar caracteristica Ideii de Naţiune rezidă în faptul că toate acele forme inerţiale de viaţă s-au dezvoltat şi îmbogăţit pînă ce au ajuns să constituie un mod integral de a fi om. Vreme de veacuri. dar. 1880. în cea de a cincea dimensiune a unui ideal din trecut care nu ocaziona o competiţie sau rivalitate efectivă.

i s-a năzărit că putea fi o dată mai mult fericit realizînd din nou un compromis. mă ocup. despre englez ne învederează că dacă Ideea de Naţiune conţine. atît de dispreţuitor faţă de oameni. de un secol şi jumătate. 53. De unde se deduce că colectivitatea e o realitate sui generis intermediară între faptul propriu-zis uman care e viaţa personală şi procesul mecanic — cu mecanism fizic sau biologic — în care constă natura. Am putea lesne sugera. defectele şi maniile cu cele mai severe şi „idealiste" principii ale moralei şi corectitudinii. că au coexistat într-o emulaţie permanentă. ca pe unul din ingredientele ei esenţiale — de fapt. nu constituie altceva decît sistemul de uzuri intelectuale şi estimative valabile într-o socie tate. fie în absolut. cum şi-au trăit conştiinţa apartenenţei la propria naţiune francezul şi spaniolul. mai în serios. [Este vorba de cartea menţionată la p. Toynbee." (Parerga. De aici rezultă însă că colectivitatea e constitutiv „dezsufleţită". dacă ar fi întîînit un om care să fie cît mai apropiat cu putinţă de animal.) Naţiunea care le-a luat cel mai puţin în rîs pe celelalte este Germania. aşa că a stabilit cu sine însuşi un ciudat acord compensator în cel mai stupefiant stil englezesc. Realitatea care se ascunde în spatele expresiei „suflet colectiv". tot ceea ce sîntem şi facem pentru aî aşa se obişnuieşte este un comportament mecanic. spune Schopenhauer2. o simte. despre colosala operă a lui Toynbee. Tema ar fi amuzantă. intempestiv şi ridicol. secol după secol. Nimic asemănător nu s-ar fi întîmplat dacă Naţiunea ar fi constat. dar mai cu seamă în zorii celui de-al XlX-lea. cel al altei ţări ni se pare sub multe aspecte ridicol :Jede Nation spottet uber die Andere und alle haben Recht. 45. a dat peste negru1. Din această pricină am spus mai înainte că Naţiunea nu poate fi niciodată una singură. pe englez au început să-1 încerce unele mustrări de conştiinţă datorită atitudinii lui fată de celelalte popoare. fie din anumite raţiuni parţiale şi relative. cele spuse.] pe cel primordial — credinţa că aparţinem unei societăţi care a creat un mod integral de a fi om şi că acest mod. S-a gîndit că. ci că ideea ei implică o pluralitate de naţiuni. Reclam. sub o formă asemănătoare. atît de frecvent şi de iresponsabil manevrată. deseori afectată. pentru negru. dat fiind dispreţul faţă de celelalte tipuri umane şi dragostea lui faţă de animale. este umanul mecanizat. ca nişte săbii. este cel mai bun. i-ar putea dedica afecţiunea sa. Or. I. Căutîndu-1. în cursul de la Instituto de Humanidades pe care l-am ţinut din noiembrie 1948 pînă în martie 1949. 1 .76 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM NAŢIUNE 77 ŞI NAŢIUNI Afecţiunea. într-adevăr. naturalizat. dar ne grăbim. într-o perpetuă întrecere agonală care le făcea să se „antreneze" şi să se perfecţioneze. ca ionismul sau dorismul sau ca elenismul. Cursul va apărea curînd sub formă de carte. ca să ne mărginim la aceste trei cazuri în care realitatea Naţiune s-a manifestat cu mai mare intensitate şi promptitudine. Sigur că naţiunile europene şi-au încrucişat de nenumărate ori spadele. în cartea atît de recentă a lui Mr. „mineralizat". faptul merită a fi luat în considerare dintr-un motiv pe care-1 voi arăta mai jos. cu oarecare zăbavă. ca 1 Un mecanism similar celor spuse de mine mi se pare că poate sta la originea surprinzătoarei duioşii pe care englezul. vrea să însemneze că orice conştiinţă a naţionalităţii presupune alte naţionalităţi în jurul ei care s-au format o dată cu cea proprie şi cu care convieţuieşte sub forma unei permanente comparaţii. unele de altele. 2 „Fiecare naţiune le ia în rîs pe celelalte şi toate au dreptate. Faţă de modul nostru de a fi om. de această „melanotaxis pozitivă" a autorului. Emulaţia continuă duce la frecventa zeflemiseală reciprocă. a englezului faţă de animalculi e alcătuită din ceea ce a economisit în relaţiile cu ceilalţi oameni. în schimb. stil care-i permite să-şi compatibilizeze în sinea lui viciile. Aceas ta e doctrina expusă în cartea mea Omul şi mulţimea. La finele secolului al XVIII-lea. mai în glumă. dar mult mai important este că „sufletele lor colective"1 s-au ascuţit. şi care se exhibă.

tribul sau poporul elenilor. din agilitatea lui. invazii. Istoria. Picarzii şi normanzii au rămas în aceeaşi figură de societate ca Schwaben şi Thuringer2. De aceea.78 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM NAŢIUNEA ESTE ACŢIUNE ŞI TRADIŢIE 79 exclusiv în tradiţie şi inerţialitate. De bună seamă că această intervenţie a indivizilor în crearea continuă a Naţiunii lor începe numai într-un anumit stadiu al dezvoltării sale. se pomeneşte fiind aşa. şi. sine qua non. pe lîngă faptul de a se naşte în ea. „rude". cîteva rînduri mai apoi. Astfel. îi numeşte doar 'EAAnviKov 1 Aici trebuie să închidem bucla iniţiată cînd am opus Ideea de Cetate celei de Naţiune şi să spunem că cetatea o fac indivizii. forma socială a acelora este aceeaşi pe care o posedă ceea ce numim Schwaben. războaie de cucerire. în alte timpuri. nu o fac şi nu văd de ea. adică să se apuce a fi Schwabe aşa cum se apucă să joace fotbal sau să conducă o fabrică de piane la Stuttgart. de vreme ce. tocmai de aceea. pentru aşa ceva trebuia să se utilizeze ca termen strict sociologic vocabula „popor". Expresia are caracter oficial în organizarea Universităţii de la Paris începînd din secolul al XlII-lea. din pricina neîndeplinirii căreia yăvoc. Acum nu e nici un pericol dacă apreciem aşa cum trebuie caracterul acesta complex. este precipitatul ce rezultă din confruntările dintre Om. aşa cum nu are sens să fim poftiţi a respira. Tradiţie şi Hazard. esenţialmente problematică —. existenţa comună dindărătul lor ? Nu există un termen deopotrivă acceptat şi adecvat. dar că Naţiunea e făcută de istorie. De aceea lonia sau Dorida sau Elada nu reprezintă o Naţiune. prin urmare în perpetuu fieri şi. Aşa cum am spus. folosindu-se un cuvînt latinesc. motiv pentru care e de-o asemenea suculentă. fără a fi nevoit să şi le consume. Acest tip de societate care constă în a fi ceea ce deja eşti — care nu are o dimensiune spre viitor. îi califică drept oitceioi. legături dinastice etc. Cum să numim atunci aceste forme de convieţuire care au din Naţiune doar spatele. pentru un grec din Atena nu avea nici un sens să i se fi propus a se strădui să fie doar ionic. In fapt. Pe lîngă ea există toţi ceilalţi factori iraţionali ai istoriei. zi de zi. Niedersachsen.. ca realitate. nu există Naţiune dacă. ne naştem în Naţiune şi nu indivizii o fac cînd li se năzare. Tiiringer. în Franţa se vorbea despre „cele patru naţiuni" — francezi. hazardurile de tot soiul. pe de altă parte. „oameni înrudiţi" (Republica. . Germanii le-ar numi Stdmme sau Vdlkerschaften. 469 c şi 471 a). 2 Platon. Lista aceasta ne arată că în secolul al XlII-lea nici o „naţiune" nu era încă ceea ce înţelegem azi cînd spunem Naţiune şi. vorbind despre ansamblul grecilor. că unele din acelea n-au ajuns niciodată să fie. Franken.  [NAŢIUNEA ESTE ACŢIUNE ŞI TRADIŢIE] Să ne întrebăm acum — de vreme ce tot sîntem pe punctul de a ne angaja pe drumul marilor teme suscitate de problema „Naţiunii" — care este condiţia primară. Fără doar şi poate. li se zicea „naţiuni". ce face cu putinţă corporalizarea acestei forme de societate complexe şi subtile. pe cînd în Naţiune te naşti. în ultimă instanţă. ar trebui să spunem că Cetatea e făcută de indivizi — motiv pentru care conţinutul ei e atît de sărac —. Acea intervenţie e totdeauna doar unul din factorii care fac Naţiunea. mai prudent în folosirea cuvintelor decît se crede înde obşte. normanzi şi englezi1 —. în plus. Stamm sau Volk. această pură inerţialitate socială e tot ce poate fi mai contrariu faţă de Naţiune. Nu cred ca vreun Schwabe să-şi cheltuiască o parte din energii. dar fapt e că. şi anume atunci cînd încetează a mai fi „popor". Alemannen. picarzi. oamenii nu se preocupă de ea şi. După judecata mea.

Le oferă un statut juridic şi-i face membri de rangul cel mai înalt ai corpului politic. Ei se aflau acolo.80 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM NAŢIUNEA ESTE ACŢIUNE ŞI TRADIŢIE 81 nici ionienii. îi tace poliţai şi pe zei. I. prelungeşte către viitor. N. Barbu. Sînt faimoasele lor „arheologii". Polites-ul trăieşte într-un prezent perpetuu. 254-262. Tot ce se mai găseşte în ea. preexista în „popor" şi. Ajunge să numărăm paginile sau paragrafele pe care marii istorici greci — Tucidide. agilitatea membrilor săi nu are ca preocupare doar dreptul şi politica externă. „vîrsta mitului şi a legendei istorice". Războiulpeloponesiac. dar pe care trebuie neapărat să-1 transformăm dintr-o simplă expresie vagă într-un concept riguros —. Avem a o căuta în relaţia diferită pe care. mai cu seamă de Pericle care. dominarea altor Cetăţi. avea să-i proiecteze pentru o clipă figura colectivă asupra viitorului. din arcanele sale. nu e istoric. Am zis Atena. Astfel. Cetatea e o colectivitate de oameni şi zei. şi în celălalt. cu toate acestea. Mai bine ca oricine au ştiut să denumească acel trecut mitologic umilii hotentoţi: „Este — zic ei — un timp care stă în spatele timpului. pp. în „sufletul poporului". din pricină că le lipseşte depărtarea de trecut. al căror conţinut e penibil şi. Mania. şi într-un caz. ci trăieşte cu entuziasm modul integral de a fi om. Ceea ce se întîmplă este că pentru grec. în calitatea sa de creaţie juridică. apărarea Cetăţii. Să nu mi se spună că zeii greci sînt categoric zei ai Cetăţii. Numai acei oameni capabili să trăiască în orice clipă cele două dimensiuni substanţiale ale timpului — trecutul şi viitorul — sînt capabili să formeze Naţiuni. atît de cunoscută la greci şi romani. Că sufereau de această atrofie a „memoriei colective" — alt termen inevitabil. dreptul Cetăţilor are două ramuri: cea sacră şi cea civilă. nu are nimic de a face cu tradiţia „populară". Cetatea e un artefact juridic şi nimic mai mult. de a antedata şi proiecta într-un trecut foarte îndepărtat fapte istorice relativ recente provine probabil din împrejurarea că anevoie îşi amintesc ceva mai mult decît proximitatea şi simt parcă o asfixie cronologică. Cetatea. ca şi pentru romani. figura însăşi a trecutului său. ed. nici nu-i descoperă. numai Atena. pe care încearcă să o compenseze artificial umplîndu-i vidul revolut cu ceea ce memorează efectiv. drept care inerţialitatea unui trecut se converteşte constant în ţintă şi exemplaritate pentru un viitor. Polibiu — le consacră secolelor cu adevărat străvechi ale poporului lor şi să comparăm cifra cu restul paginilor totalizate de cărţile lor. (N. Pentru grec. Diferenţa stătea în împrejurarea că crearea Cetăţii. care face din indivizi poliţai (cetăţeni). Bucureşti. acea condiţie nu se poate afla în momentul tradiţional şi a tergo care este identic în cazul naţiunii şi în cel al poporului. care reprezintă conţinutul Ideii sale colective. Ed. In Naţiune însă energia. şi încă la un ceas mai mult decît tîrziu. continuă să conducă din subsolul Cetăţii. t. II. Ştiinţifică. adevăratul trecut nu aparţine timpului. nici dorienii şi nici elenii nu au putut crea nimic asemănător. ca ideal de realizat. ci constă într-un trecut absolut sau ireal. al proiectului vital. înainte ca cetatea să fi fost fondată." Cît despre viitor. în discursul său funebru1 — una din minunile secretate de această planetă boemă pe care ne zbatem să existăm —. Este vorba doar de o mînă de atenieni. dar e poate o scăpare verbală. Adevărul este că Cetatea nici nu-i inventează.) 1 . o are acest moment cu celălalt. ele reprezintă o genială strădanie a acestor autori. ca atare. Evident. încercînd să o ducă la perfecţiune. Trecutul şi viitorul se ivesc în el doar ca nişte cioturi. că din trecut nu aveau decît un ciot se poate demonstra inclusiv statistic. 1966. 35-46. ca şi pentru numeroase popoare primitive. se străduieşte să-1 rafineze şi să-1 îmbogăţească. pe scurt. cu momentul agilităţii. de la religie şi pînă la comerţ. ne prezintă Atena ca pe un ideal Vezi Thucydides.

Nestorul eleniştilor englezi. In acel punct excepţional Cetatea atinge Ideea de Naţiune aşa cum o sferă atinge altă sferă. era neapărat necesar ca elenii să se fi pomenit în zona altei civilizaţii în plină dezvoltare. aşa cum apărea în faţa popoarelor foarte tinere. s-au văzut. Dacă vreodată în istorie s-a ivit cu anticipaţie o exemplaritate. A dat.) Istoria medievală a fost istoria exerciţiilor gimnastice pe care nişte oameni cu sufletul adolescentin au fost siliţi să le facă pentru a nu exista doar în chip inerţial. De ce oare în Grecia un asemenea lucru este doar o excepţie şi nu acţionează normal în corpul colectiv şi nici nu face parte din Ideea de Cetate ? Ce trebuie să se petreacă în „popoare" pentru ca la un moment dat să încolţească în ele acea dorinţă arzătoare ca fiecare să se simtă exemplar ? E nevoie ca. a ajuns să rodească un tip de societate a cărei Idee includea în acelaşi timp existenţa ca tradiţie şi existenţa ca acţiune. şi pe cea romană. popoarele elenice nau întîlnit depozitată acolo o civilizaţie. ca gînditor istoric. Oricît de student şi de profesor la Oxford ar fi fost el şi oricît de ginere al lui Murray1. care este însăşi ideea sa despre ceea ce este o „civilizaţie". Auîntîlnit exact contrariul: un hăţiş vegetativ de înrîuriri provenind de la popoarele care se stabiliseră acolo. elenicii au rămas pentru totdeauna dezorientaţi. e nepermisă o asemenea frivolitate denominativă. profesor la Oxford. ca şi cum Roma ar fi un simplu apendice sau adaos al Greciei. Pînă şi faptul mărunt că numeşte „elenică" civilizaţia greco-romană. îl abordez pe latura lui cea mai bună. Pentru că în spatele lui se ascunde eroarea fundamentală a doctrinei sale istorice. negreşit. Aşa cum popoarele europene s-au văzut orientate din prima clipă. feniciană etc. Asta este Naţiunea. ed.82 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM NAŢIUNEA ESTE ACŢIUNE ŞI TRADIŢIE 83 de viaţă umană. exemplară. 1907. atunci a fost cazul. (N. acest „mod integral de a fi om". The Rise ofthe Greek Epic. Civilizaţia romană apărea ca „un mod integral de a fi om" deja consacrat şi sublimat. Toynbee se vede obligat să o cazeze în celălalt — în cel al civilizaţiilor filiale. apărată şi propovăduită.t. egipteană.) 1 . ca pe o exemplaritate care justifică osteneala de a fi realizată. tradiţional. pe cea a lor. Asta îl face să spună că. atunci cînd noile popoare germanice au intrat în zona acestuia şi s-au amestecat cu cele romanizate. Putem spune că. după cum am spus mai înainte. ele să aibă limpede conştiinţa că viaţa nu constă în a fi ceea ce deja eşti prin tradiţie. era. Cînd au pătruns în zona Mării Egee. tradiţională. filolog clasic englez. Şi e de reţinut că. cretană. Dar schematismul şi absconzitatea nu erau percepute de ele. a 2-a revăzută. abordînd acest fapt pe latura sa pur lexicală. absolut schematic şi abscons. afirmaţie cu care nu facem decît să le elogiem miracolul creaţiilor. născute în ambientul unei civilizaţii precedente —. printre altele. care nu e doar a lor proprie a tergo. Decretează fără a clipi că civilizaţia din care purcede cea elenică este civilizaţia cretană1. este un bun exemplu. Neputînd situa civilizaţia elenică în sertarul fabricat de doctrina lui pentru civilizaţiile originale. obligate să ducă o viaţă dublă. ci ca să înveţe să existe în mod exemplar. chiar dacă în cazul acesta nu e mai mult decît un capriciu verbal. Căci e sigur că zi de zi 1 Deşi efortul gigantic al lui Toynbee merită toată lauda. dar înrîuriri izvorîte din civilizaţii foarte diverse: babiloniană. de la o anumită dată suficient de matinală. nu pot să nu mărturisesc că el. Aceasta era viaţa „cum se cuvine". mi se pare feldmareşalul arbitrarietăţii. şi anume: marele spaţiu al unei civilizaţii anterioare. aşa cum popoarele europene s-au pomenit în spaţiul civilizaţiei „elenice". (Desigur. 1925. urită. Aşa se face că conţinutul „material" al tradiţiei fiecărui popor. Gilbert Murray (1866-1957). hitită. înformat de imperativul exemplarităţii şi de anumite cadre normative romane de care era impregnat pămîntul unde trăiau. mitari. aşa cum am arătat mai sus. Asta a fost pentru popoarele europene Occidentul roman. ci să se vadă ca aparţinînd unei unităţi mult mai ample. şi Five Stages ofGreek Religion.

aşa cum ni se înfăţişează aceasta azi. dans la civilisation hellenique. Dacă. n. Vestris1. problema „originilor" cretane din subsolul civilizaţiei elenice e simplă funcţie de progresul general în cunoaşterea civilizaţiilor din Orientul Apropiat. lucrarea sa Histoire de Grece. din care nu a mai izbutit să evadeze. Acum însă nu voi face decît să menţionez tot ce am scos — fie şi mergînd. o superbă civilizaţie este un caz unic în întreaga panoramă a istoriei universale. obişnuia să spună: „Nu cunoaştem toată filozofia pe care o conţine un menuet. la sfîrşitul celuilalt război (primul război mondial.  [NAŢIONALITATE ŞI NAŢIONALISM] Pe vremea lui Ludovic al XlV-lea. Dar.) 1 . deşi anemică. în civilizaţia elenică. 1760-1842). începe să se estompeze. p. Pentru că istoricitatea constă tocmai în diferenţe. la rîndul lor. pe de o parte. sînt simple abstracţiuni care ne slujesc drept instrument mental. dar ea va putea să-şi supravieţuiască. Nu e deglutibilă afirmaţia cu care îşi încheie capitolul dedicat invaziei dorice şi dispersiei aheilor: La civilisation egeenne n'estplus mais ellepourra se survivre. din acest motiv. printr-o naştere postumă. brusc. în toată zona egeică. Situaţia popoarelor europene care se nasc într-un cadru unde supravieţuia. aşa se face că „civilizaţia cretană". 111. Este vorba de o celebră familie de balerini. („Civilizaţia egeeană nu mai există.t. Des origines attx Guerres Mediques (1938) s-a născut gata învechită. par un enfantementposthume. t. multe dintre elementele ei dizolvîndu-se. din 1897. -N. deci la aproape jumătate de secol după moartea Regelui Soare: Gaetan Vestris (1729-1808) şi copiii săi. Pe de altă parte. Pentru a fi convinşi că elenitatea purcede din cretanitate nu e suficient să ni se relateze bunăoară că la serbările de la Delos tinerele fete dansau „dansul cocorului". (N." Avea mare dreptate şi sînt în eroare cei care socotesc că filozofia se află în mod normal la catedrele de filozofie.).84 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM NAŢIONALITATE ŞI NAŢIONALISM 85 se confirmă originea preelenică a unor instituţii care înainte ni se păreau de cea mai pură originalitate grecească şi că bună parte din acele lucruri primite sînt sau pot fi cretane. în astenicele Universităţi actuale s-ar face cu adevărat filozofie. Furia acelei mode.) 1 Nu are rost. a cărei reconstruire violentă şi nu lipsită de capricii a fost atît de mult la modă acum cincizeci de ani.Cr. Auguste (cel mai celebru. profesor de istorie antică la Sorbona. aşadar. cade în aceeaşi eroare. să confundăm lucrurile şi să aplatizăm diferenţele istorice sub tăvălugul unei preconcepţii simpliste. catedrele de filozofie obişnuiesc a fi o scenă macabră pe care se exhibă în faţa noii generaţii mumia lamentabilă a filozofiei. maestrul de dans versaillez. originară din Florenţa. chiar cele bine întemeiate. istoric francez al Antichităţii. Operă principală: Histoire grecque. coincide cu momentul în care Gustave Glotz îşi începe din plin activitatea şi. stabilită la Paris pe la 1746. în simple influenţe ale celorlalte civilizaţii asiatice mai vechi sau contemporane cu cea minoică. care ne-a schimbat total perspectiva asupra celor petrecute începînd din anul 3000 î. De aceea. Ştim acum că în Peninsula Balcanică puseseră deja piciorul sumeri şi acadieni. în galop — din menuetul care este „spiritul naţionalităţii" şi pe care Toynbee Informaţia este parţial inexactă. drept cadrilaj spre a vedea prin intermediul lor singularitatea recalcitrantă care este întotdeauna istoria. De aceea si rezultatul — nati-unile sensu stricto — a fost tot unic. aceste instituţii caduce ar exploda instantaneu printr-o dezintegrare similară cu cea atomică. iar asemănările. 1925-1938. aşa cum şi facem. Nici măcar nu e sigur că dansul acesta ar fi fost născocit de către supuşii Minotaurului1. Departe de aşa ceva. 3 voi. t." — Gustave Glotz <1862-1935>. Angelo şiTherese.. muribundă. iar după ei o serie de mari popoare care creaseră state în Asia Mică.

Ea este prima dintre marile ţări de pe continent care ajunge să se constituie ca Stat naţional unitar. Naţiunea. dar prezenţa lui se face simţită încă din prima treime a celui de-al XVI-lea. aceste entrechat-mi intempestive reprezintă Ersatz-\A a ceea ce. se strangulează. care era suveran. pentru că ea constă aproape totdeauna într-o frivolitate ideatică apăsată. definindu-1 pe nepusă masă ca pe „un ferment acid al vinului nou democratic din burdufurile vechi ale tribalismului (. James Mill etc). dacă se poate. E de preferat să-i întindem lui Toynbee o mînă de ajutor neluîndu-i cuvintele în serios. foarte diferit de cel al lui Swift sau Sterne. Frecvenţa acceselor de frivolitate la scriitorul englez nu-şi poate avea originea în deficienţe individuale. localitatea. un Popor. A fost suficient să schiţez sumar profilul acesteia în contrast cu Ideea de Popor şi Ideea de Cetate. ci ca pe un soi de glumă pe care şi-a îngăduit-o. Aceste butade de ordinul humour. Socialitatea — numesc socialitate funcţia vitală prin care individul se simte ca făcînd parte dintr-o societate — este totdeauna stratificată. Astăzi e o pretenţie de ingeniozitate aflată la îndemîna tuturor capitalurilor intelectuale şi pe care. Pe continent. Nu am avut nevoie să merg înapoi pînă la Ideea de Trib ca să clarific cît de cît Ideea de Naţiune. regiunea. ar însemna că Naţiunea implică o secesiune efectivă a întregului „Civilizaţia Occidentală". Am văzut deja că în Spania şi în Franţa „sentimentul" Naţiunii se coagulează în prima jumătate a secolului al XVII-lea. Italia şi Germania — din motive diferite în cazul fiecăreia — rămîn mai în urmă. dintr-o dată. cu cartierul. nu le-a acordat niciodată atenţie scriitorilor săi (ceea ce nu însemnează că aceştia nu ar fi exercitat o înrîurire profundă. fără discuţie. neamul sau clanul sau Sippe.) Formula lui Toynbee. este să presupunem că „spiritul naţionalităţii se iveşte cînd apar burdufurile noi ale democraţiei". cel puţin de vreo cîteva generaţii. evident. dar este indiscutabil că a avut urmări foarte ciudate asupra modului de a fi al scriitorilor ei. ca corp colectiv. . îl vedem cu surprindere făcînd o piruetă. Dar a te simţi ca un tot nu exclude posibilitatea ca. cînd. pe temeiul împrejurării că Ludovic al Xl-lea a izbutit să reca pe una din butadele numite de către englezi humour. falsă în conţinut şi impertinentă ca intenţie. în acelaşi timp. Cred că dacă se precizează rolul pe care 1-a avut scriitorul englez în cadrul naţiunii sale. deşi în mod indirect. spirit care-i face pe oameni să simtă. asupra politicii sale. la drept vorbind. dacă am lua-o în serios. s-a simţit pe sine însăşi ca un tot. care sînt forme de societate intermediare între Trib şi Naţiune. spre deosebire de cel care le-a revenit scriitorilor continentali. se va găsi o explicaţie destul de convingătoare. Nu mai puţin incongruentă e şi cea de-a doua afirmaţie a sa. ieşindu-şi din pepeni şi depunînd pe coala albă de hîrtie ceva de genul unui „banc". 1 Mai arbitrar. numim stil.86 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM NAŢIONALITATE ŞI NAŢIONALISM 87 pretinde să-1 simplifice. Fiecare strat constă într-un anumit nivel de convieţuire şi acest nivel depinde de densitatea pe care o poate avea acea convieţuire. Să ne amintim că Anglia. dar la ei lucrul e mai grav. la un scriitor autentic. Acest humour englezesc este.). să-ţi simţi acest tot al tău ca pe o parte a altuia mai amplu. A fost pesemne aici o mare reuşită a naţiunii engleze. ceva asemănător cu braţul caracatiţei care. Toynbee obişnuieşte să scrie pagini după pagini cu o seriozitate de farmacist. Dacă o Naţiune nu este.. cu atît mai puţin poate fi un Trib. aproape toţi britanicii o exercită zilnic. în frunte este Spania. umplîndu-se de spermatofori. se separă de tors şi pluteşte pe cont propriu în ape. Statul. Aşa stau însă lucrurile cu orice societate: cu familia. Mi se pare o eroare din partea istoricilor obişnuinţa de a-i atribui Franţei precedenţa cronologică. La fel şi scriitorii.. Sîntem prea sătui de „banditismul" politic ca să mai putem suporta şi „banditismul" intelectual. ţinutul. aşteptînd să fie ingurgitat de o femelă1. să acţioneze şi să gîndească despre o parte a unei societăţi date ca şi cum ar fi totalitatea acelei societăţi". (Nu e locul să precizăm aici factorii care determină „ecuaţia de densitate" corespunzătoare fiecărei forme de convieţuire. Anglia le-o luase înainte cu cel puţin o sută de ani. aşa cum au stat lucrurile cu „radicalismul" lui Bentham.

dat fiind că fundamentează dreptul la unitatea de suveranitate pe raţiunea că există o unitate de forme de viaţă — de uzuri — simbolizată în unitatea lingvistică. Ele 1 „Era « îndreptăţit » ca. care e Confederaţia. reizbucneşte din senin particularismul Cataloniei (războiul cu Portugalia nu are relevanţă în acest caz. dar franceza trebuie să-mi revină mie. Franţa continuă să fie articulată feudal şi sub această articulare încă mai palpită pluralitatea diferenţială de „naţiuni". susţinut de Soissons. Dar această zguduire vag secesionistă. ea nu este încă matură pentru a fi o unitate compactă de acel tip. se transformase într-un bloc. şi trebuie să caute realizarea mult visatului său Stat naţional sub forma Ligii de State — Staatsverein —. adică Naţiunea ca Stat. mais la francoise doist estre a moi1. Je veux bien que la langue espagnole demeure ă l'Espagne. adică dintre gînditorii care cugetă fără graba de a . Bourbonnais-ul. iar nu. Burgundia. germana Germaniei. în Spania. să-i fiţi supuşi regelui Franţei. Era Naţiunea. de Stămme şi de „ţări". cînd o naţiune are nevoie să se simtă ca Stat „independent". dar acestei unităţi juridice nu-i răspunde încă unitatea naţională. dar recunoaşte că. frămîntările particularismului care se concertase în Ligă şi a cărui ultimă manifestare a fost conspiraţia lui Cinq-Mars. vous fussiez sujets au roi de France." (N. t.88 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM NAŢIONALITATE ŞI NAŢIONALISM 89 unească toată ţara sub suzeranitatea sa. Dar încă au mai continuat. Orleans-ul şi Navarra continuă a trăi fiecare pe cont propriu. cea a unei ţări mari — mari pentru dimensiunile acelei faune istorice — care. cu alte cuvinte. Franc-Comitatul (FrancheComte) şi Artois-ul rămîn în afara Franţei. în evoluţia ei reală şi cunoscută. Dar suzerainete nu este încă „suveranitate". cu toate atributele sale. unul din primii germani care vede cu claritate politica naţională. impresia stranie de ceva necunoscut înainte (pentru că Anglia trăia departe şi separat). Juridi-ceşte vorbind — în sensul dreptului medieval — autorităţile se unesc sub o singură mînă. nu trebuie să ascundă realitatea impresiei produse din 1550 de către Spania asupra celorlalte popoare europene. cînd Wilhelm von Humboldt. pe lîngă faptul că îşi are originea într-o intrigă a lui Richelieu. care s-au topit într-o Masse — die in eine Masse zusammengeschmolzen sind —. Gînditor sensibil şi de o mare eleganţă — de aceeaşi clasă intelectuală ca Dilthey. Sînt de acord ca limba spaniolă să-i rămînă Spaniei. « de vreme ce » voi vorbiţi în chip firesc franceza. care tocmai fusese integrat coroanei prin tratatul de pace cu Carol-Emanuel de Savoia (1601): 77 etait „ raisonnable " que.) atestă că Franţa ajunsese în ultimul stadiu al dezvoltării naţionalităţii sale. Aceste cuvinte ale navarrezului reprezintă deja expresia saturată şi aproape doctrinală a Ideii plenare de Naţiune. „puisque " vous pariez naturelle-ment le francais. „ca Spania şi Franţa". Nu era însă decît un ideal şi a fost nevoie de încă un secol şi un sfert pentru ca Henric al IV-lea să le poată spune locuitorilor din Bugey. deşi sub o formă reziduală. într-o figură istorică nemaiauzit de compactă. zice el. Ludovic al Xl-lea îşi exprimase idealul de a reuni întreaga Franţă sub un singur corpus iuris. ca regiuni ale Sfîntului Imperiu Roman. l'allemande a l'Allemagne. Nu propune nici măcar figura intermediară dintre Statul unitar şi Liga de State. în jurul aceleiaşi date. O urmează curînd Franţa şi de aceea pînă şi în 1816. din-tr-o dată. ca naţiune în plină dezvoltare a formei „societate". se gîndeşte la ţara lui şi ar vrea să fi fost un Stat naţional. „suveran". Agitaţiile şi mişcările interne constante din timpul următoarelor şase domnii vădesc cu prisosinţă insuficienta maturitate a Franţei ca Stat naţional. Bouillon şi Orleans (1642). Bretania şi Provenţa. fiindcă ea nu a fost niciodată unită naţional cu Castilia).

se umpluse de dubii şi ezitări pînă la 1870 şi-şi făcuse în minte numeroase încercări de a-şi compatibiliza acea dorinţă cu aspectul oferit privirii sale incoruptibile de către realitatea germană şi chiar din Berlinul Occidental. nevăzînd acea figură în cazul Germaniei. ed. A se vedea extraordinarele citate oferite de Meinecke1 din Lessing. 1928. aşadar. Fiind un ghid neîntrecut. 'Weltbiirgertum und Nationalstaat (1908). şi care strigă la sfîrşitul actului I: „Să plecăm la Războiul de 30 de ani!" Dar profunzimea omului german se observă în împrejurarea că. Ingăduiţimi să spun că eu unul suspectez o anume imitati-vitate şi în atitudinea germană faţă de Ideea de Naţiune de pe la finele secolului al XVIII-lea. reputat istoric german. dacă le comparăm cu procesul de definire naţională a celorlalte naţiuni mai bătrîne. 1 Friedrich Meinecke (1862-1954). dar. Die Idee der Staatsraison in der neueren Geschicbte (1924). fie şi aflîndu-se mobilizat în această aspiraţie de origine mimetică şi vrînd nu doar să fie o Naţiune.) Este un caz. două sînt însă clare: împrejurarea de a nu fi fost romanizată şi Războiul de 30 de ani. cartea lui Meinecke îmi va servi drept fir conducător în jurul căruia îmi înfăşor propriile mele judecăţi. Zic că trăgeau cu coada ochiului pentru că asta însemnează a te privi deopotrivă pe tine însuţi şi pe ceilalţi (p. tîrziu la ceasul deplinei sale naţionalizări.) . asemănător cu cel al Italiei. să piardă un secol. în urmărirea procesului formativ al conştiinţei germane în ultima sa fază. au un anumit aer de mimetism deliberat. profesor universitar. şi anume că era un popor cu evoluţie întîrziată1. Italienii şi germanii ni se par oarecum ca nişte oameni care pornesc la întemeierea unei Naţiuni. alături de W. Aşa se face că atît risorgimento-ui italian cît şi mişcarea germană dintre 1850 şi 1870.90 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM NAŢIONALITATE ŞI NAŢIONALISM 91 ajunge la formule —. atunci cînd citeşti cu devoţiune istoria ambelor ţări din acea epocă. îţi aminteşti involuntar de personajul unei drame istorice al cărei subiect se petrece în 1620. Căci faptul curios este că. Die Entstehung des Historismus (1936). Cărţile lui Meinecke m-au învăţat prea multe ca să nu fac această menţiune. 201-202. care sînt foarte diferite de cele ale lui Meinecke. tot restul lumii se opune cuceritorului. la jumătatea secolului al XlX-lea începe să imite forma de viaţă colectivă care se precizase atît de clar şi de strălucit în Anglia. să se ţină seama că uneori critica este forma cea mai autentică de omagiu. ci şi să fie aşa cum erau celelalte. întrucît viaţa a devenit mai „mondială". A fost. a 7-a revăzută. în toate sensurile. în 1948 a fost primul rector al Universităţii Libere 1 der şi rog să mi se spună dacă ele nu revelează că bărbaţii aceştia trăgeau cu coada ochiului către celelalte ţări care aveau figura externă mai formată şi mai matură. Dacă se va vrea să se vadă aici o critică a marii lui cărţi. Die deutsche Katastrophe (1946) etc. Troeltsch. De exemplu. Să nu se supere nimeni pe mine dacă voi spune că. nu mai sînt posibile cuceriri — militare sau dinastice — din cauză că celelalte naţiuni şi-au şi atins forma consolidată şi fermă şi. Ar fi o prostie dacă am vrea să explicăm această întîrziere în puţine cuvinte şi prin puţine cauze. unul dintre fondatorii aşa-numitelor discipline Geistesgeschicbte şi Ideengeschicbte. dintr-o anumită perspectivă. pp. 30 din cartea citată). Berlin. Schiller şi HerVezi despre toate acestea faimoasa şi magistrala carte a lui Frie-drich Meinecke. Reproduc fragmentul mai jos întrucît e extraordinar. ei cred că ea nu este o naţiune! Descentralizarea politică şi socială a Germaniei era pentru ei ca arborii care nu te lasă să vezi pădurea. care face ca Germania. (De aceea Napoleon n-a fost un Carol cel Mare. Ajunge. Franţa şi Elveţia. în virtutea factorului imitativ. Scrieri: Das Zeitalter der deutsche Erhebung (1906). Spania. îşi dă seama de factorul esenţial în ceea ce priveşte situaţia din Germania. (N. mulţumită modelului constituit de către cele deja realizate. Weltbiirgertum und Nationalstaat. cînd posibilitatea de a acţiona în spaţiul european era deja foarte dificilă. Ea nu se simţise Naţiune.t. Dilthey şi E. prin datele sale deopotrivă abundente şi de cea mai aleasă calitate.

Or. separate de mulţi ani. în felul acesta. şi o numesc astfel pornind de la presupunerea că în respectiva coabitare misiunea masculină îi este atribuită tribalismului. Acest ism. popoarele din Occident au început a cădea sub puterea toxică a demagogilor — fie ei de dreapta sau de stînga —. Nu aveam ştiinţă că un general ar fi compus cîndva vreun purana filozofic care să merite osteneala. precum celelalte. să intervină tribalismul. iar cum unica tactică a acestor personaje iresponsabile este să exacerbeze totul ca să poată alcooliza masele. conştiinţa naţională s-a transformat — eu unul aş zice şi-a băut minţile — în naţionalism. . de „Drepturile omului". Bergson vorbeşte. Este splendid ca spectacol intelectual si moral! Dar acest spectacol magnific debutează în Germania coincizînd cronologic cu apariţia ideii democratice în toată Europa. viceversa. prin urmare în primii ani ai secolului al XlX-lea. să o identificăm pe aceasta ca pe mama Naţionalităţii. în scurtul studiu de faţă este presant nevoie să notăm doar că Toynbee trece mult dincolo de bunul-simţ cînd face ca. Credeam că generalii duc lipsă în general de idei generale. exact ceea ce nu sesizează Meinecke în prima sa mare operă şi ceea ce face ca din expunerea sa privitoare la ideile germane despre naţionalitate dintre 1790 şi 1870 să lipsească tocmai perspectiva grandioasă şi patetică pe care în realitate o manifestă. cu o naivitate de şcolar adolescent. este cu mult mai veche decît inventarea democraţiei. ca toate ismele. ci se alcătuiesc numai din isme. Les deux sources de la morale et de la religion. de două cărţi care. Aceste două lucruri: întîrzierea constitutivă a Germaniei în procesul transformării sale în naţiune şi geniala clarviziune ce i-a făcut pe gînditorii şi pe unii dintre politicienii ei. o dată cu ea. Am apucat să vedem cît absurd încape în fraza aceasta emisă de mandarinul nostru de la Oxford1. Asta am şi căutat să fac în mod sumar în cele de mai sus. în definiţia Naţionalităţii. după cum se vede. programele politice nu sînt fabricate niciodată cu idei autentice. Surprinzător e însă că ea nu a fost supusă unei critici intense şi complete care să-i evalueze exact doctrina. a fost că. s-a transformat în program politic. cînd ceva se sumeţeşte pînă la un ism însemnează că a încetat să mai fie un lucru autentic. şi cartea aceasta merită din partea noastră cea mai mare atenţie. în această a doua parte. chiar dacă aspirau în chip patriotic ca ţara lor să devină. să nu considere acest lucru ca pe o înfăptuire supremă în istorie. Nu e cazul. la ceasul potrivit. a fost catastrofal. şi. conştiinţa Naţionalităţii. Aşa se face că cele două părţi ale ei sînt atît de diferite în calitatea gîndirii şi chiar în caratele valorii stilistice. Ceea ce într-adevăr s-a întîmplat la ivirea democraţiei. mister Toynbee — după cum vă veţi fi amintind — definea „spiritul Naţionalităţii" zicînd că este un soi de cocteil de tribalism şi democraţie. aceste două lucruri — zic — sînt. prefăcîndu-se şi degradîndu-se într-un „program". în plus. îşi va prezenta dezideratele. Ismele sînt ştreangurile de mătase cu care obişnuiesc să se sugrume Bergson. în timpul cărora boala nu i-a îngăduit lui Bergson să lucreze. un Stat naţional. reprezintă pentru el culmea reflecţiei filozofice. care împlinise deja două veacuri de viaţă liniştită şi pacifică. Cu alt prilej voi arăta însă şi originea acestei erori la ilustrul insular. una este opera generalului Smuts. Partea a doua e plină de toate locurile comune ale unui moralism „foarte secolul al XVIII-lea". Toynbee e foarte deficitar în materie de lumini filozofice şi tot ce face sub acest aspect în cartea sa e să se agate. Ca tot ce ne-a lăsat moştenire minunatul gînditor. la rîndul său. ci că. Alta este faimoasa operă a lui 1 Conştiinţa Naţionalităţii nu are nimic de a face în mod special cu tribalismul şi. mai cu seamă ultimul. care. Lasă impresia că a fost compusă în două etape foarte depărtate. există ceva dincolo de Naţiune. şi anume cel ce izvora din editorialele jurnalistice produse sub la Troisieme Republique.92 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM NAŢIONALITATE ŞI NAŢIONALISM 93 cu admirabile anticipări asupra viitorului îndepărtat al faptului numit Naţionalitate. Holism and Evolution. aşadar. Or.

în ultimă instanţă. mai bine zis este Nimeni. pentru a-şi uni sufletele. Limba aceasta însă nu depinde de nici unul din ei. care nu poate avea loc decît între un individ determinat şi exclusiv 1 Vezi Omul şi mulţimea. cu atît mai puţin. Din punct de vedere personal. mulţumită intervenţiei hiperdemagogilor. nici dumneavoastră cu el nu vă aflaţi în nici un fel de relaţie interindi-viduală.) şi alt individ determinat şi exclusiv. Din partea acesteia se abate asupra ambilor indivizi o presiune ce constă în a se vedea siliţi să accepte gramatica şi vocabularul acelei limbi. inclusiv corporalmente energică. dar totdeauna mult mai puţin decît normalitatea autentică. energică. ca indivizi determinaţi. Asta însă n-a fost niciodată cu putinţă. Să luăm însă alt exemplu de uz. De ce ?  [„OPINIE PUBLICĂ" ŞI „PUTERE -ECHILIBRUL EUROPEAN. a „opinieipublice". singurătăţile — căci asta este dragostea: încercarea de a face schimb între două singurătăţi — sînt. Progresiunea aceasta era inevitabilă. Dacă n-ar exista opinie publică. nu este decît intervenţia activă.t. CUTUMIAR. Dacă unul dintre dumneavoastră. Uzurile sînt o presiune permanentă pe care o simte asupra sa individul şi care provine din acea entitate impersonală. nu există propriu-zis „putere publică". iresponsabilă şi automată ce este colectivitatea în mijlocul căreia trăieşte. de presiune socială mecanică asupra individului e limba. vrea să treacă strada într-un oraş cu populaţie numeroasă. cuvintele şi formele sintactice nu sînt altceva decît uzuri ale societăţii. Un exemplu de uz şi. ci doar puteri ale unor grupuri particulare. întemeiate pe opinia unui grup sau a altuia. este o alcoolizare a maselor. Limbajul se află acolo. Anomalia rezidă în faptul că. acest comportament uman este interindividual. El e instrumentul sau organul indefinit al uneiputeri aflate în spatele lui: puterea publică. să se facă din el un hipernaţiona-lism. care se numesc de obicei State. agentul de circulaţie îl împiedică s-o facă. Dacă un anumit individ vorbeşte cu femeia pe care o iubeşte. Revoluţia franceză. de la „opinia publică". 2001. ca individ. el nu are nici un interes ca dumneavoastră să nu treceţi strada. Pentru a izbuti să se înţeleagă. nu războaie între naţiuni. în care un popor din Europa pretindea să supună. Dar tocmai o relaţie ca aceasta. Bucureşti. ca atare. Mai cu seamă atunci cînd. pe celelalte. Aşa se face că lucrarea în care-mi expun doctrina despre societate se intitulează El hombre y la gente (Omul şi mulţimea)1. ziceam. lipsind temporar „opinia publică". Nici el cu dumneavoastră. în acel acolo care e colectivitatea. ca în cazul naţionalismului.94 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM OPINIE PUBLICĂ ŞI PUTERE PUBLICĂ 95 atît gînditorii cît şi popoarele. (N. cu ideea sa de naţiune sub arme.] PUBLICĂ". Cum demagogia. n-ar exista putere publică şi. Dar acest act al agentului de circulaţie nu provine de la el. Subiectul uzurilor nu este nimeni. oricît de frecvent am vrea. Humanitas. E un bine cunoscut spectacol de circiumă. Ei bine. mulţimea. se ştie că alcoolicii au nevoie de un alcool tot mai tare. e cea care a iniţiat războaiele propriu-zis naţionaliste. uzuri verbale. DREPTUL Am spus că o societate este convieţuirea unor indivizi umani sub un sistem de uzuri. Cînd acea intervenţie energică asupra individului nu provine. mai mult sau mai puţin. din motive pur individuale. e ceea ce obişnuim să numim Mulţimea. Aceste puteri particulare se află în- . Statul. intimităţile. s-a ajuns. cu sila. foarte diferit. Dar această putere publică. e vorba de un fenomen anormal. Războaiele din ultimele veacuri au fost războaie dinastice. consemnaţi într-o limbă. în afara lor. slujită de organe executive. este posibilă în mod normal doar dacă aceştia pot conversa.

96

DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM

OPINIE PUBLICA ŞI PUTERE PUBLICĂ

97

tr-o luptă declarată sau latentă, pentru că opiniile pe care ele se întemeiază sînt grav divergente. E situaţia unei colectivităţi sau societăţi care se numeşte „război civil" — fie acesta sîngeros ori blînd —. Repet însă, normalitatea e să existe o „opinie publică", cea care suscită automat în societate fenomenul „puterii publice". Nu contează dacă aceasta e exercitată sau nu de organe speciale prestabilite şi permanente, adică de cele ce sînt de obicei numite, sensu stricto, cu o anumită doză de eroare, Stat. După judecata mea, această noţiune obişnuită de Stat nu se adaptează la nenumăratele forme pe care le ia puterea publică pentru a se exercita. Or, este indiscutabil că toate popoarele din Occident au trăit întotdeauna submerse într-un cadru — Europa — unde a existat mereu o opinie publică europeană. Şi dacă ea exista, nu se putea să nu existe şi o putere publică europeană care şi-a exercitat neîncetat presiunea asupra fiecărui popor. In acest sens, adică cel autentic şi riguros, o anumită formă de Stat european a existat întotdeauna şi nu există nici un popor care să nu-i fi simţit presiunea, uneori teribilă. Numai că acel Stat supranaţional sau ultranaţional a avut figuri foarte distincte de cele adoptate de către Statul naţional. Să reţinem însă că acesta, dacă-1 contemplăm în dezvoltarea lui începînd din Evul Mediu, s-a manifestat de asemenea, la rîndu-i, cu fizionomii foarte diferite şi, uneori, greu de identificat1. Dar figura pe care a avut-o Statul european, existent totdeauna cu mai mare sau mai mică vigoare, nu e la fel de lesne perceptibilă ca un rege sau ca preşedintele unei Republici. Figura lui este
1 Un exemplu impresionant este investigaţia aproape angoasantă prin care oameni ca G. von Below caută în Evul Mediu german timpuriu „ceva de genul" unui Stat. Vezi cartea sa Der deutsche Staat des Mittelalters, 1,1914. (Georg von Below, 1858-1927, istoric german al economiei şi dreptului constituţional, de orientare conservatoare. — N. t.)

pur dinamică. Grecii, am spus-o deja, au fost incapabili să vadă orice fel de Stat afară de cel vizibil şi tangibil al Statului-Cetate. In Politica lui Aristotel nu există o viziune asupra unor fapte politice atît de enorme ca marile monarhii macedoneană şi persană. La vedere e tot polisul, monarhic sau nu. Uriaşele conglomerate sociale, pe care, în comparaţie cu ea, le reprezintă acele mari naţiuni debordează cîmpul vizual al lui Aristotel. Dar lucrul e încă de înţeles la el. Macedonia sub Filip sau Alexandru erau în vremea lui doar o aventură — de unde faptul surprinzător că, deşi Aristotel fusese profesorul lui Alexandru şi trăise la curte, nimic din asta nu transpare vreodată în opera lui. Dar Polibiu vine după ce Diadohii dăinuiau deja de un secol şi jumătate, şi el le relatează anume istoria. Totuşi definiţia acestor State nu apare nici în teoria politică din secolul al II-lea î.Cr. Ceea ce ne îndreptăţeşte să credem că mintea grecilor se şi închisese faptelor noi şi era incapabilă să reacţioneze în faţa lor cu noi noţiuni, rămînînd să se rotească pentru totdeauna, prizonieră a lor, pe orbita vechilor concepte. Polibiu face însă un efort genial pentru a urmări noul şi giganticul fapt roman. Dar înţelegerea îi era facilitată fiindcă Roma era o polis, urbs; aşa se face că-i descoperă specificul ca polis — constituţia şi etosul sau virtuţile ei —, dar nu şi organismul colosal creat, pe ecumene, de către Roma şi care avea să fie Imperiul. Ar însemna să recădem în limitarea antică dacă nu am descoperi unitatea puterii publice decît acolo unde ea a adoptat măşti deja cunoscute şi parcă solidificate de Stat; adică, în naţiunile particulare din Europa. Neg categoric că puterea publică decisivă ce acţiona în fiecare dintre ele ar consta exclusiv dintr-o putere publică internă sau naţională. Se cade să ne dăm definitiv seama că, de multe secole încoace — şi cu conştiinţa lor de acum patru sute de ani —,

98

DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM

PLURALITATEA NAŢIUNILOR

99

toate popoarele din Europa trăiesc supuse unei puteri publice care prin însăşi puritatea ei dinamică nu permite altă denumire decît cea extrasă din ştiinţa mecanicii: „echilibrul european" sau balance of Power. Acesta e autenticul guvern al Europei care ordonează în zborul său prin istorie roiul popoarelor, răzbătătoare şi belicoase ca nişte albine, scăpate din ruinele lumii antice. Unitatea Europei nu este o fantezie, ci e realitatea însăşi, iar fantezia este exact contrariul: credinţa că Franţa, Germania, Italia sau Spania sînt realităţi substanţiale, prin urmare complete şi independente. Se înţelege însă că nu toată lumea poate percepe cu claritate realitatea Europei, deoarece Europa nu e un „lucru", ci un echilibru. încă în secolul al XVIII-lea, istoricul Robertson1 a numit echilibrul european the greatest secret of modern politics („cel mai mare secret al politicii moderne" — n.t.).
 [PLURALITATEA NAŢIUNILOR]

Mare secret şi paradox, fără îndoială! Pentru că echilibrul sau balanţa puterilor e o realitate care constă esenţial-mente în existenţa unei pluralităţi. Dacă această pluralitate s-ar pierde, ar dispărea şi unitatea dinamică. Europa este, întradevăr, un roi: multe albine şi un singur zbor. Caracterul unitar al magnificei pluralităţi europene este ceea ce aş numi omogenitatea bună, cea care e fecundă şi dezirabilă, cea care-1 făcea şi pe Montesquieu să spună: L'Europe n'est qu'une nation composee deplusieurs2 („EuWilliam Robertson (1721-1793), istoric scoţian; a scris, printre altele: History ofScotland, During the Reigns ofQueen Mary and of King James VI (1759); History of the Reign of Charles V(1769), tra dusă imediat în numeroase limbi europene. (N.t.) 2 Monarchie universelle: deux opuscules, 1891, p. 36.
1

ropa nu e decît o naţiune alcătuită din mai multe" — n.t.), iar pe Balzac îl făcea să vorbească, pe un ton mai romantic, despre la grande familie continentale, dont tous Ies efforts tendentâje ne sais quel mystere de civilisation1 („marea familie continentală, ale cărei eforturi, toate, tind către nu ştiu ce mister al civilizaţiei" — n.t). Dacă privim, aşadar, naţiunile — să zicem, prin transparenţă —, descoperim în ele societatea europeană ca filigranul în hîrtie. Sînt şi unii care nu izbutesc s-o vadă. De unde vine cecitatea asta ? Nu e accidentală şi nu-şi limitează incapacitatea la cazul acesta, ci o surprindem aplicată tuturor dimensiunilor istoriei; mai mult, ea este congenitală însuşi exerciţiului inteligenţei; aceasta reacţionează în faţa unei realităţi creînd o schemă, ceea ce obişnuim a numi o „idee" sau un concept; ideea este încapsulată într-un nume. Cea mai mare parte a tovarăşilor noştri de specie, cînd dispun de numele a ceva, cu ideea respectivă inclusă, devin incapabili să mai vadă şi acest ceva, adică realitatea pe care o numesc şi o concep. Numele şi ideea se interpun între lucruri şi noi ca un ecran opac. Curios e că ideile, menite să ne înlesnească perceperea clară a realităţilor, slujesc multor oameni în scopul exact contrar: pentru a pune pe fugă realităţile, pentru a se feri de viziunea lor adecvată. Trec ca nişte somnambuli prin viaţă, popriţi în dermato-sche-letul ideilor lor, al „locurilor lor comune". Tocmai de aceea e presant necesar să ne instruim într-o nouă optică, pentru ca ea să ne lase să vedem, prin numele şi formulele ce pretindeau pînă acum să jaloneze şi să reprezinte diversele realităţi componente ale ansamblului uman, corpul efectiv, autentic al acelor realităţi. Aşa ceva se petrece în mod abCEuvres completez, Calmann-Levy, voi. XXII, p. 248. [Cele cinci paragrafe precedente reiau un fragment din „Prefaţa pentru francezi" din Revolta maselor.]
1

100

DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM

PLURALITATEA NAŢIUNILOR

101

solut special în cazul realităţilor care constituie Dreptul şi, dintre ele, în mod şi mai special, în cazul Statului. Trebuie să învăţăm a nu ne imagina că realitatea drept constă numai în ceea ce enunţă prescripţiile sancţionate cum se cuvine. Şi asta atît cînd vorbim despre Drept în ansamblu, cît şi cînd ne referim la o instituţie determinată. Realitatea drept nu se termină în ceea ce formulează prescripţiile acelea. Corpul său efectiv continuă dincolo de ele şi uneori e cu neputinţă, fără a cădea într-o abstracţie falsificatoare, să secţionăm o întreagă latură a vieţii colective. Savigny1 avea cu prisosinţă dreptate cînd spunea că das Recht hat kein Dasein fiir sich, sein Wesen vielmehr ist das Leben der Menschen selbst, von einer besonderen Seite angesehen2 („Dreptul nu are existenţă empirică proprie, esenţa lui este mai degrabă viaţa însăşi a oamenilor contemplată dintr-un punct de vedere special"). Cu toate aceastea, în „şcoala istorică" noţiunea mistică şi nebuloasă a Volksgeist-ului face ca unor formule nimerite precum aceasta să-i corespundă numai idei vagi şi neconfirmate în detaliu, în vreme ce cu exact aceleaşi cuvinte eu enunţ o sarcină riguroasă, precisă şi controlată pe care orice instituţie e datoare să o execute. în primul rînd, instituţia definită într-o lege sau într-un convolut de legi e totdeauna, în realitatea sa efectivă şi completă, mult mai extinsă decît ceea ce este formal statuat în
1 Friedrich Cari von Savigny (1779-1861), jurist şi filozof german al dreptului, profesor universitar la Marburg şi Berlin, fondator al „şcolii istorice", care dă întîietate absolută surselor. întemeiază (îm preună cu K.F. Eichhorn şi J.F.L. Goschen) Zeitschrift fur geschichtliche Recbtswissenscbaft (1815). Autor, printre altele, al monumen talei Geschichte des romischen Rechts im Mittelalter (1815-1831).

clauzele promulgării sale: se întemeiază pe o porţiune de valabilităţi sociale pe care legea le consideră presupuse sau care, cunoscute fiind, sînt trecute sub tăcere. în al doilea rînd, există totdeauna norme care sînt autentic juridice şi care totuşi nu au fost niciodată sancţionate şi statuate. Un exemplu în acest sens, cel mai puţin caracteristic şi important, ar fi aşa-numitul „Drept cutumiar", deşi nu e puţin lucru a putea aminti că ultimul cuvînt al lui Ihering 1 despre Dreptul roman a fost să spună că fusese constituit aproape integral din acea formă nestatutară de Drept. Mult mai edificator în ceea ce vreau să spun este să consemnăm această enormă realitate: toate legile civile şi publice ale Dreptului roman iau de bună această „lege" niciodată formal sancţionată, prescrisă sau enunţată: „Este obligatoriu pentru fiecare cetăţean roman să se comporte astfel încît Roma să poată subzista." Ar fi o greşeală să presupunem că acest truism, căci este, fără îndoială, un truism, nu exprimă o realitate compactă, iar altă greşeală ar fi să presupunem că acea valabilitate juridică a existat mutatis mutandis în toate ţările si Statele2.
Rudolf von Ihering (1818—1892), jurist german, profesor la Basel, Rostock, Giessen şi Viena, reprezentant al unui naturalism juridic care explică dreptul prin relaţii cauzale, pornind din realitatea socie tăţii. {N.t.) 2 Esenţializînd lucrurile, e foarte probabil că această situaţie, cu o valoare plenară, nu apare în toată panorama istorică, aşa cum ne este ea concret cunoscută astăzi, decît în două societăţi: Roma şi Anglia. Ea este foarte clară mai cu seamă în Roma. Nu putem înţelege luptele dintre ordines sau clasele sociale romane — patricieni şi plebei mai întîi, cavaleri şi optimaţi după aceea —, nici variaţiunile legale cărora le-au dat naştere, dacă nu ţinem seama de realitatea acelei „legi" bazale care este inclusă în întreaga legislaţie romană — cutumiară şi nestatuta ră —, asemenea firului roşu în toate parîmele Marinei Regale engleze. Studiul oricărei instituţii romane —pater familias,proprietas, testamenti factio, legis aaiones etc. — ne-ar scoate la lumină complementele juridice
1

(MM)
2

Vom Beruf unserer Zeitfhr Gesetzgebuung und Rechtswissenschaft (1814), Freiburg, Neudriick, 1982, p. 18.

aşa cum presupune Meinecke. August Wilhelm Anton. vestigiu al nebulozităţilor raţionaliste pe care le colportase filantropismul de doi bani din secolul al XVIII-lea1. 1-a expus cu acuitate conceptuală. vorbesc în cele ce urmează.. consilier personal al ţarului Alexandru I. puteau manifesta totuşi rezerve. a lui Gnei-senau. nu observă adevăratul sens al multora dintre cuvintele lor. Vezi unele indicaţii în acest sens în eseul meu nedus pînă la capăt Del imperio romano. şi de care nici chiar un istoric de o atît de autentică perspicacitate ca Meinecke. Barthold Georg Niebuhr (1776-1831). publicată în 1907.. nici el nu s-a putut desprinde total de convingerea că există comunităţi supra-naţionale în viaţa Statului pe baza cărora se poate construi politic. care a văzut cel dintîi Germania propriu-zis şi strict vorbind ca naţionalitate cu toate atributele sale —. Fichte. printre primii. ni se pare de neînţeles cum pînă şi bărbaţii aceia. 1811-1832. dincolo de realitatea exclusiv germană — tocmai el. care reuneşte unele lucrări de istoriologie. nu provenea. fără de care aceea n-ar fi existat şi nici n-ar avea o semnificaţie inteligibilă. prim-ministru al Prusiei (1807-1808). oftalmia iniţială fusese deja corectată în studii publicate între cele două date. din idei nepoliticuniversaliste. nestabilite. strădania lor de a încastra „naţionalitatea germană" în blocul istoric real al Europei. iniţiator al unei noi ere în studiile istorice prin metoda criticii surselor. nu le cunosc. bietul de mine. istoric german. In fapt. în cartea lui. pe baza cărora se poate chiar întemeia existenţa propriei naţiuni" {op. „puterea publică" europeană. De aceea. om de stat prusian. atunci cînd narează evoluţia ideii naţionale germane în seria marilor săi gînditori. mai concret vorbind.] 1 Nu mă îndoiesc că printre publiciştii de rînd activi pe atunci se perpetuau o serie de bigotisme umaniste. mi se pare scrisă din altă perspectivă.t. Termenii formulaţi ai unei legi sînt ca o insulă vizibilă a cărei realitate completă este imensul munte submarin al cărei vîrf este ea. şi nu doar o dată. care e din 1925.102 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM CAZUL GERMANIEI 103 [CAZUL GERMANIEI] Acea optică deficientă este cauza ce face ca în contemplarea istoriilor naţionale să nu se pună constant în evidenţă fondul permanent al societăţii europene. mai înainte. orbit de convingerea că naţionalitatea este forma istorică de colectivitate supremă şi superioară. realitatea istorică concretă. O vrea pentru Germania — care în tinereţea lui părea a fi realizat-o — şi consideră orice precauţie faţă de ea şi orice limitare a dreptului ei ca pe ceva implicit şi antiistoric. dar pe care nu-1 vedem. A iniţiat importanta publicaţie Monumenta Germaniae Historica. Rezerva lui Humboldt.) 1 . care doreau intens naţionalitatea pentru Germania şi vedeau cu desăvîrşită claritate în ce consta ea. nici el nu a urmat în mod consecvent marele gînd al unei autonomii naţionale pentru Germania pe care tocmai el. dar valabile. 200). a lui Niebuhr2. Despre cel mai raţionalist. (N. cu alte cuvinte cosmopoMă grăbesc să atrag atenţia că această cecitate se manifestă în car tea citată. Cu sigu ranţă. 3 voi. în schimb. cit. a 2-a. începînd cu Wilhelm von Humboldt. feldmareşal şi reformator militar prusian. Puteţi vedea aici iluzia optică pe care am încercat să o clarific. urmează Meinecke. 468 (Die Idee der Staatrdson. Staatsrdson. capitolul „Teoria de los complementos en la vida colectiva". activă şi fără nici un caracter utopic care era „concertul european". ed. unul din promotorii cei mai influenţi ai coaliţiei antinapoleoniene. dar pe care eu. p. Puteţi vedea aici cum copacii naţionali europeni nu-1 lasă pe acest istoric ilustru şi magistral să vadă pădurea Europa1. 2 Karl Heinrich Friedrich Stein (1757-1831). ca şi. el respinge acea orbire naţional-isfci. să se lanseze spunînd: „Astfel. dar este un fapt că la marile figuri despre care ne vorbeşte Meinecke nu găsesc altceva decît vagi urme similare. a lui Stein. atunci cînd Humboldt insistă să se apeleze sau să se ţină seama. La p. operă principală: Romische Geschichte. [Vezi volumul Las Atlântidas y Del imperio romano publicat în colecţia „Obras de Jose Ortega y Gasset". Asta îl face pe Meinecke ca. conte (graf) Neidhart von Gneisenau (1760-1831). 1925). acţionînd asupra lor.

"1 Un paragraf ca acesta îl numesc „miracol de inteligenţă". de tip secolul al XVIII-lea. p. fie drept pretext. în principiul naţionalităţii cu credinţa fermă a unui om de rînd. dat fiind că acesta din urmă ar fi fost necopt atunci. Weltbiirgertum und Nationalstaat. Nici o naţiune europeană nu s-a dezvoltat şi nici n-a izbutit să-şi atingă forma plenară decît graţie unui fond ultra sau supra-naţional. nu ezită nici un moment să-şi amputeze ţările ca să cedeze cîte o porţiune din ele Rusiei şi Angliei. germanii simt cu atîta vivacitate Europa. Asta i se pare lui Meinecke o aberaţie şi îi sună a blasfemie. simultan. Paragraful. în această reacţie se învederează că Meinecke credea. Această sensibilitate la o realitate ultranaţională o numeşte „invazie a unor idei nepolitice în Stat" (p. nesuscitat de un echilibru perturbat. precum Stein şi Gneisenau. în el. care mi se pare un miracol de inteligenţă. în cuvinte simple. cu nici un chip. ci dintr-un simţ cum nu se poate mai realist. dar. iar confederaţia era imposibilă dacă în ea urmau să existe două puteri atît de redutabile ca Prusia şi Austria. Cele scrise însă de Niebuhr în Preussens Recbt gegen den săchsischen 1 Citat de Meinecke. încît pînă şi cei mai mari naţionalişti de atunci. în schimb. Acea „colectivitate politică ultranaţională" nu e o fantasmagorie. atît politic cît şi istoric. ar fi cu totul imprevizibil ce efect ar putea avea o asemenea proiecţie asupra acestui aspect însuşi. Nimeni nu ar putea evita atunci ca Germania ca atare să se transforme într-un stat cuceritor. de supremă măsură istorică. care era tocmai realitatea europeană totală. de realism politic şi de măsură istorică. ci de o activitate. s-ar introduce un nou Stat colectiv. sună astfel: „Nu se poate. să dăm uitării finalitatea adevărată şi adecvată a Ligii în măsura în care ea este relaţionată cu politica europeană. în 1815. nici un Stat naţional. 202. şi anume aceea de a face din Germania o Ligă. Aşa se explică şi surprinderea noastră cînd vedem cum Meinecke ridică obiecţii la următorul paragraf în care Hum-boldt îşi apără soluţia naţională. . din pricina stării interne a Germaniei. ca să spunem aşa. Această finalitate este de a asigura pacea. se profetizează un secol şi jumătate de istorie germană şi europeană. fără limite sau menajamente. adică echilibrul european.104 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM CAZUL GERMANIEI 105 lite. arbitrară. nu o Confederaţie. Fiindcă înţelegeau că nu se putea obţine nimic pentru naţiunea lor dacă nu se asigura. întreaga existenţă a confederaţiei se bazează pe menţinerea echilibrului cu ajutorul unei forţe gravitaţionale inerente. acest echilibru ar fi total tulburat dacă în seria Statelor europene. adică o credinţă pentru că aşa trebuie şi. în afara germanilor. La fel trebuie să ne opunem şi modului de a reacţiona al lui Meinecke faţă de gîndul admirabil în care Niebuhr (1814) „aprobă cruciada legitimistă contra Revoluţiei franceze". ceea ce nici un german autentic nu poate dori. de intuiţie profundă. prin urmare. Nu cred că respingerea lui s-ar inspira din idolatria vulgară pentru Revoluţia franceză în măsura în care a fost revoluţie. Stat care n-ar întîrzia să lucreze pe cont propriu şi care ar servi unei mari puteri sau alteia fie drept ajutor. In cartea lui nu admite şi nici nu poate concepe că ar fi o chestiune de bun-simţ ca un naţionalist să creadă că are datorii nu doar faţă de naţiunea sa. deoarece în zilele noastre se ştie ce merite notabile a obţinut naţiunea germană în cultura sa intelectuală şi ştiinţifică chiar şi în absenţa vreunei proiecţii politice spre exterior. Şi e un fapt că însuşi Meinecke ne relatează admirabil cum. ca atare. de cea mai mare însemnătate luaţi izolat. societatea Europa. cînd şi-a compus cartea. convieţuirea europeană. ci dintr-un reziduu de bigotism naţionalist care-1 face să simtă ca pe un sacrilegiu opoziţia altor popoare la ceea ce era francez în acea mişcare revoluţionară. 218). ci şi faţă de corpuri istorice mai ample.

n-ar fi fost nimica de obiectat contra doctrinei pe care se baza uniunea iniţială. nemţeşte —. aşadar. şi anume furor teutonicus1. te uluieşte moderaţia. vom merge din nou cu toţii. seriozitatea cu care germanii. că. în pofida opiniei inerţiale atît de răspîndite azi. care — mai cu seamă primii — poartă încă lipită de spate găoacea naţionalistă şi antiistorică a secolului al XVIII-lea. abordîndu-1 în mod profund — adică de profundis. Bismarck a fost primul care a exploatat cel mai mare defect german. Stein. A fost nevoie de un anumit curaj sentimental pentru a pune în valoare. voi scrie un eseu despre acest furor teutonicus care-mi colindă de multă vreme prin suflet şi reprezintă o temă despre care aş avea ceva de spus. ci. precauţia. chiar dacă nu sînt conduse de nici o federaţie efectivă şi fiecare Stat este dator a interveni în ceea ce are importanţă pentru Europa. de simţ al responsabilităţii istorice. avînd în urma ta lectura capitolelor anterioare. Gnei-senau în perspectiva a ceea ce va adăuga numaidecît textul meu. de „obligaţii" faţă de Ultra-Naţiunea care era şi este Europa. modurile diferenţiale ale fiecărei ţări. De ce ? Şi la ce bun ? Ca să învăţăm. meditaseră asupra temei „naţionalităţii" în general şi în special asupra cazului german. (Căci n-are rost s-o mai întoarcem pe toate feţele: asta e tot ce poate fi mai nemţesc din nemţitate. dimpotrivă.106 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM CAZUL GERMANIEI 107 Hofmi erau decît acestea: „Dacă coaliţia împotriva Revoluţiei franceze nu ar fi procedat atît de lînced şi de stupid. deoarece atunci s-ar putea constata. după cum au demonstrat-o şi faptele înseşi un an mai tîrziu. e totodată iubitor şi dis- tant în raport cu Germania.) Este emoţionant să urmărim cum aceşti mari germani din prima jumătate a secolului trecut. pe Niebuhr lui Humboldt. Şi cauza care ne face capabili să vedem în el atît de marcat aspectul acesta este că paginile anterioare ale cărţii lui Meinecke ne-au învederat acea Grundlicbkeit. Cînd ajungi la Bismarck. astfel încît diferenţele naţionale ar fi doar abateri de la acea exemplaritate. potrivit căreia există o colectivitate de State europene. şi nu în virtutea vreunui ideal utopic către o unitate a Europei. observi şi mai manifestă partea de măsură. Sînt siliţi să lupte cu ideea — încă vie în sinea lor — că există un singur mod propriu-zis uman de a fi om. apare drept lucrul cel mai antigerman din cîte se pot imagina. ceea ce sare cel mai mult în ochi e reţinerea lui. în ciuda acestei concepţii. deceniu după deceniu. în această Germanie politiceşte şi economiceşte făcută praf şi pulbere. realismul clarvăzător. Am spus însă mai sus că. ca mine. făuresc încetul cu încetul conceptul de Naţiune autentic şi substanţial. să se refacă istoria Ideii de Naţionalitate în Germania în secolul trecut. în ochii cuiva care. aplicînd noua optică. 1 . De aceea." Mie mi se pare perfecţiunea întruchipată. cu oraşele ei sfîrte-cate. pentru că văd aici percepţia clară a faptului că Europa era şi continua să fie şi la ceasul acela o realitate ultranaţională. previziunea pericolelor cu care a fost gîndită şi tratată. evitînd superficialităţile retorice şi frivolităţile insolente. după 1800. Să-1 alăturăm. Germania de pînă la Wilhelm al Il-lea a fost ţara cea mai moderat naţionalistă din Europa. Acesta e înDacă această conferinţă ar găsi un răsunet simpatetic într-o parte a tineretului german — nu simt nevoia nici măcar ca acel răsunet să însemneze o acceptare pozitivă a doctrinei sale —. problema Naţiunii germane. evident şi indiscutabil. Cînd citeşti cartea lui Meinecke şi faci uz de inegalabila selecţie de citate din care e alcătuită. încît conduita sa nu dădea loc nici unei speranţe de salvare. în ciuda faptului de a fi fost primul om politic german care a inaugurat gestul inutil de duritate intempestivă şi rictusul de fanfaronadă care. cu fluviile fără poduri. de conştiinţă europeană. prezente la acest „cancelar de fier". ajungînd la el dinspre 1800 şi comparîndu-1 cu conduite recente. o „natură umană". Ar fi indicat ca.

Herder a fost divinul cutezător care iese din rînd şi îndrăzneşte să se entuziasmeze. Să vedem ce însemnează asta. în acest sens. care voiau să facă germană Umanitatea. Pentru mine această „formulă" a lui Fichte.t. fiind asta. Cu toate acestea — şi e un bun exemplu de felul cum unele şi aceleaşi cuvinte pot semnifica doctrine nu doar distincte. filozof german din şcoala lui Hegel. dass diese Bildung sich verbreite iiber das Geschlecht — (Meinecke. frenetic. în 1862 — notaţi perpetuarea ideii —. Universalism sau Cosmopolitism. cit. se racordează. raţionalist. E admirabil cum în această idee a poporului german ca „popor al Umanităţii". om politic şi politician conservator britanic. asemeni celui dintre cremene şi amnar. Contrar deci hipernaţionalismelor recente. adică a-ţi vedea naţiunea proiectată în viitor ca programul cel mai bun cu putinţă de a fi om. ideea lui despre poporul german ca Menschheitsvolk îl conduce în mod logic să cugete că „ţelul ultim al oricărei culturi naţionale este pururi. producători de împăienjeniri apriori. în chip de pură teorie. Contribuţii de istorie a filozofiei. de cele mai intime manierisme ale poeziilor populare. e tot ce poate fi mai bun. va spune J. op. Şi e destul si atîta! Fichte. utopic şi ucronic. Trebuie să fii german pentru că a fi german însemnează a fi Umanitatea. este arta de a lustrui cum se poate mai bine prejudecata iremediabilă care sîntem. ci că. ci opuse —.. nu teoretică — a ceea ce. 136-137). prin urmare. Dar modul său de a se simţi naţional este cel pe care eu îl numeam „afi-agilitate".) porul Umanităţii". chiar şi în cel mai înalt şi mai exemplar sens al ei.) 1 . circumstanţe şi creaţii ocazionale. E. care a simţit cel dintîi cu pasiune — cu avîntul lui de bivol filozofic — naţiunea germană. Ceea ce nu e decît un mod polemic. face să ţîşnească o scînteie genială. Poporul german — gîndeşte Fichte — trebuie să fie în chip radical. paginile anterioare încearcă să prezinte ca definiţie formală a ceea ce este o naţiune. (N. este totodată cel în care dăinuie cel mai energic stilul naţionalist de gîndire. Fichte se simte pînă în măduva oaselor patriot „naţional". adoptând postura unui boxer în faţa revoluţionarilor francezi. dar caracteristica acestui popor e de a fi „po1 Edmund Burke (1729-1797). obiceiurile. Astăzi vedem cu deplină claritate şi suficient calm că omul e în esenţă o prejudecată şi. exact înţeleasă. Dreptul însă şi chiar obligaţia acestei germanizări a lumii se întemeiază pentru Fichte în necesitatea ca Germania să fi devenit în prealabil Umanitate. bloss deutsch zu Johann Eduard Erdmann (1805-1892). vexant de a rosti un adevăr imens: că omul în general nu există. (N. 1790. Acest conflict. pentru prima oară.108 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM CAZUL GERMANIEI 109 ceputul naţionalismului. Astfel anticipează Fichte. pp. impulsurile spontane ale fiecărui popor care fuseseră considerate pînă atunci ca veritabile pudenda ale istoriei (vezi Meinecke. poporul german. că nu există decît omul produs în istoria fiecărui popor şi că această istorie îşi are obîrşia nu în judecăţi raţionale abstracte.t. în prejudecăţi. Meinecke îl numeşte nimerit „naţionalism negativ". apar decis afirmate tradiţia. 98). Burke nu spune doar că acceptă prejudecăţile engleze. prin Umanism. p. cu toate acestea. ca respectiva cultură să se extindă asupra întregului gen uman" — indem der letzte Zweck aller Nationalbildung doch immer der ist. cel puţin. este cea mai clară expresie trăită — şi. instinctul. ceea ce. Erdmann1: Undeutscb sei. în zorii veacului XlX-lea. secolul al XVIII-lea. ci în hazarduri. ca atare. Cultura. adversar al idealurilor luministe şi al Revoluţiei franceze: Reflections on the Revolution in France. Dar — a tout seigneur tout honneur — englezul Burke1 a fost cel la care. a secolului al XlX-lea şi a momentului [prezent]. se încapsulează în gîndirea istorică a romantismului. va adăuga că acceptă prejudecăţile englezeşti tocmai pentru că sînt prejudecăţi.

) poate fi înţeles şi caracterizat un om.  [VALABILITĂŢILE SOCIALE] ---------~ 1 în 1937 eram înfricoşat de consecinţele pe care. El se adresa englezilor şi cum englezii de după 1900 par a se fi transformat în profesionişti ai pacifismului. adevăratul realism politic era cel care se manifesta în acel cosmopolitism specific ce consta. ca să deschidă larg uşile ideii sale. introdusă într-un borcan acoperit cu o membrană.). îl supără. i se pare ceva rău. (N. Naţiunile din Occident sînt popoare ce plutesc ca nişte ludioni1 înăuntrul spaţiului social unic care este Europa. avea să le producă foarte curînd cecitatea marilor naţiuni anglo-saxone faţă de ceea ce este o naţiune şi al cărei exemplu acromegalic e opera lui Toynbee. nici mai puţin. şi prevăzută cu un orificiu la partea inferioară. era unul şi acelaşi lucru cu afirmarea celorlalte naţionalităţi şi a ansamblului lor în Europa. cosmopolitism. el nu face decît să enunţe purul adevăr lipsit de nebulozităţi şi misticisme. în acelaşi timp. în realitate. Ceea ce vrea să însemneze că pentru acei germani afirmarea naţionalităţii lor era inseparabilă. în a ţine seama de prezenţa Europei. sfera urcă sau coboară la orice modificare a presiunii. rece. p. 1 . 20.110 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM VALABILITĂŢILE SOCIALE 111 sein." Nu-1 corectez pe Adam Miiller — mi s-au părut totdeauna constipaţi şi ridicoli scriitorii care nu-şi propun altceva decît să-i corecteze pe marii lor colegi defuncţi — dacă spun că nu-i lipseşte. Preocuparea mea m-a incitat să public în revista londoneză The Nineteenth Cen-tury and After (iulie 1938) un articol din care se cade să reproduc aici o parte. Naţiunea însăşi e pentru el o „persoană" pentru că este „un întreg liber care se dezvoltă şi constă în infinite influenţe reciproce de idei ce se ciocnesc şi se reconciliază". la fel cum Meinecke. dacă ne străduim cît de cît a înţelege bine acest lucru. dezvoltînd o concepţie organică şi catolic-universalistă. ludion (< lat. Se poate vedea strădania mea de a regîndi în felul meu materialul magnific pe care ni-1 oferă marea carte a lui Meinecke.t. 331). Mi-e greu să cred că dacă germanii ar reciti azi cartea lui Meinecke nu le-ar sări în ochi evidenţa spuselor mele. ne va spune în mod expres că este ca o persoană. Cel mai important repre zentant al doctrinei romantice despre stat şi societate. nici mai mult. în faptul că acele ţări credeau că sînt bine informate asupra celorlalte. De aceea e tot atît de greu să se înţeleagă naţiunile. mai mult încă. totodată. teoretician al filozofiei statului şi societăţii."1 Burke colonizează capul efervescent al lui Adam Miiller2 şi acesta va fi cel dintîi care ne va face să vedem Naţiunea ca pe o realitate individuală. Şi răspunde: „Ei bine. Miiller e preocupat „cum poate fi înţeleasă" şi „descrisă" o naţiune. nepolitic. europenism. 2 Adam Heinrich Miiller. ca atare. „A fi doar german e antigerman. abordam problema sub acest aspect şi-mi intitulam paginile Conceming Pacifism. Repet însă încă o dată. {N. nu are în vedere decît colectivitatea popoarelor europene şi este. Definiţia devine însă complet transparentă dacă ţinem seama de contextul în care apare. Şi astfel. histrion").t. după cum prevedeam. Cavaler (Ritter) von Nittersdorf (1779-1829). Deoarece cu el se întîmplă ceva foarte caracteristic. Tidul şi multe din paginile cărţii demonstrează şi pun în evidenţă faptul că autorul a văzut cu toată limpezimea că trăsătura caracteristică a naţionalismului german depînăla Bismarck este de a fi fost. de care atîrnă uneori ca lest o figurină. pe cît e de dificil a face ca persoanele să nu se înţeleagă greşit. şi anume: o naţiune este o intimitate în sens omolog felului cum e astfel o persoană. înainte de toate. decît să utilizeze expresia pe care de multă vreme o folosesc eu însumi. aparat alcătuit dintr-o sferă goală. disturbator al unicului fapt care-1 interesează oarecum orbeşte: „ideea personalităţii statale autonome pentru Germania" (p. el însuşi specialist în afaceri mter-naţionale. Căci e vorba de un cosmopolitism care. Ceea ce însă Meinecke subliniază atît de frumos îl lasă. Cecitatea aceea consta. mai mult încă. utopic. ludio„saltimbanc.

care e tipul său actual de socializare. însemnează că ar fi nevoie să fie chemaţi medici foarte buni. M. lipsesc principiile de convieţuire care să fie valabile şi la care să se poată recurge. vede definită acolo o maladie teribilă ? M-am străduit mereu să combat ezoterismul. era constituită dintr-o ordine de bază datorată eficienţei anumitor instanţe supreme: crezul intelectual şi moral al Europei. organizare. în pofida aparenţelor. cealaltă . mai cu seamă.112 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM „în el se mişcă. Acest ultim factor ne interesează cel mai mult avînd în vedere neliniştile actuale. mai cu seamă. indiferent că ar fi corect sau eronat. că nu se poate aştepta nici un leac de la Societatea Naţiunilor — sau de la ONU — potrivit formei sub care a existat şi continuă să existe. Or. dar nu stă în puterea mea să fie altfel. din motive adînci şi. ameninţîndu-ne cu sciziunea radicală a Europei. Pickwick. despre care un răuvoitor ar putea presupune că a fost inventată într-un club ai cărui membri ar fi fost în principal Mr. mai vulgar spus. Diagnosticul anterior. a coborît alarmant. ci posedă o anatomie strictă şi o structură clară. Mai mult: e poate unicul lucru din Univers care are prin sine însuşi structură. însemnează. multă. nu orice trecător. deoarece prin ele însele nu o posedă. şi. Europa e astăzi desocializată sau. vreuna din acestea îşi mai păstrează o vivacitate latentă. Regret. Homais şi alţii de aceeaşi teapă. Care profan. Şi aşa şi este. trăiesc şi există". ştiinţele au intrat în derivă într-o direcţie ezoterică. S-ar putea întîmpla ca actualmente aceste instanţe să lipsească într-o proporţie fără egal de-a lungul întregii istorii europene. uneori. va părea abscons. Sînt fapte izolate cărora fizicianul trebuie să le inventeze o structură imaginară. în parte. E unul dintre numeroasele lucruri a căror însemnătate gravă nu au ştiut să o vadă politicienii. nimica n-ar trebui să-1 intereseze azi pe pacifist mai mult decît să stabilească ce anume se petrece în acele profunzimi ale corpului occidental. toată ordinea de care era capabil acel rest. Deocamdată nu e altceva de făcut decît să se accepte situaţia ca atare şi să se recunoască faptul că cunoaşterea s-a depărtat radical de conversaţiile de beer table. cum s-a comportat doza de pace din fiecare epocă în raport direct cu acel indice. ceea ce se petrece în lumea umană nu reprezintă o grămadă de fapte izolate. într-adevăr. oameni afectaţi de viciul opus. în acest caz. ar fi vorba de boala cea mai gravă de care a suferit Occidentul de la Diocleţian sau Severi încoace. Toate celelalte — bunăoară fenomenele fizice — sînt lipsite de ea. în calitate de societate. Asta nu însemnează că ar fi şi incurabila. Această ordine care. O parte a Europei se străduieşte să asigure triumful unor principii pe care le consideră „noi". care e cu siguranţă unul din relele vremii noastre. Acea anatomie a realităţii istorice trebuie să fie studiată. totuna. Să nu ne facem însă iluzii. dedesubtul tuturor dezordinilor sale superficiale. De un secol încoace. Eu unul postulez o istorie a Europei care să ne povestească vicisitudinile acelui spaţiu uman şi să ne permită să vedem cum a variat indicele ei de socializare. instituţie antiistorică. Realitatea actuală sau. a iradiat de-a lungul multor generaţii asupra restului planetei şi a introdus în ea. respectabile. Căci drep- V AL ABILITĂŢILE SOCIALE 113 tul este o operaţie spontană a societăţii. puţină. cînd citeşte o analiză fină a sîngelui. în lume exista o societate extrem de amplă şi de puternică — societatea europeană — care. de ce s-a volatilizat sistemul tradiţional de „valabilităţi colective" şi dacă. Şi cele mai riguroase diagnostice puse de medicina actuală sînt absconse. şi anume de un exoterism excesiv. dar societatea este convieţuire sub imperiul instanţelor. Cînd e bine studiată apare posibilitatea de a diagnostica cu anumită precizie locul sau stratul corpului istoric unde s-a localizat maladia. acţiona în profunzimile Occidentului. cum.

prefăcîndu-se într-o materie cheratinoasă care anula porozitatea naţiunilor şi le făcea ermetice.114 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM VALABILITĂŢILE SOCIALE 115 să străduieşte să le apere pe cele tradiţionale. Popoarele au rămas. Ei bine. Valabilităţile sînt autentica putere socială. Cînd o opinie sau o normă a devenit întradevăr o „valabilitate colectivă". (De pildă. mă tem că acest comportament ar putea fi funest pentru pacifism. Problema va trebui studiată cîndva pe îndelete. s-a anihilat. impersonală. cu excesivă frecvenţă. Atmosfera de sociabilitate în care se scăldau şi care. Dar fie într-un sens. în vreme ce. Fenomenul e surprinzător. de mulţi ani. care-şi fac atît de des apariţia comică în scrisorile către directorul ziarului The Times. pentru că aşa ceva nu există. declarată sau pe cale de a se declanşa. ea nu-şi dobîndeşte vigoarea de pe urma efortului de-a o impune sau susţine pe care-1 depun anumite grupuri din cadrul societăţii. separate şi faţă-n faţă. Fapt este că pacifistul trebuie să-şi dea seama că se află într-o lume în care condiţia principală pentru organizarea păcii lipseşte sau este extrem de debilitată. nici altele nu mai sînt valabile şi şi-au pierdut ori încă nu şi-au dobîndit capacitatea de a fi instanţe. în Anglia şi în America de Nord. apelurile la o presupusă „lume civilizată" sau la o „conştiinţă morală a lumii". în momentul în care se impune să lupţi în favoarea unui principiu. O asemenea conduită denotă o eroare sau o ficţiune deliberată ? E naivitate sau e o tactică ? Nu ştim la ce să ne aşteptăm. cînd el este plenar valabil. cîte o gravă discordie. aşa cum procedezi cu legea gravitaţiei. asta e cea mai bună dovadă că nici unele. acum treizeci de ani. joacă pesemne un rol diferit decît la celelalte popoare europene. ci şi în cadrul fiecăruia dintre ele există. Purul adevăr este că. însemnează că acesta nu este încă sau a încetat să mai fie valabil. (N. uneori fără ca acestea să-şi dea seama că sînt dominate de ele. liniştite şi sedimentate în adîncul sufletelor. Dimpotrivă. Ei bine. să te raportezi la el. aşadar.t. fie în celălalt. Valabilităţile îşi pun în operă influenţa magică fără polemică sau agitaţie. Se colururi (astr. îţi face o impresie comică şi înfricoşătoare totodată cînd vezi că cineva consideră suficient să facă aluzie la ea ca să se simtă justificat sau fortificat. cînd o idee şi-a pierdut acest caracter de instanţă colectivă. unicul lucru de făcut este să faci uz de el. Europa se găseşte în stare de război. dar e indiscutabil şi constituie faptul fundamental al societăţii. exact asta continuă să se întîmple şi-n ziua de azi.): cele două mari cercuri imaginare care intersectează perpendicular ecliptica prin punctul echinocţial (colurul echinocţial) şi prin cel solstiţial (colurul solstiţial). 1 . în relaţiile dintre popoare nu mai e cazul să se recurgă la instanţe superioare. Şi originea pe care am atribuit-o acestei situaţii mi se pare confirmată de faptul că nu doar între popoare există un război virtual. le îngăduia să comunice în linişte.). de a „spune". orice grup determinat îşi caută puterea maximă reclamîndu-se de la acele valabilităţi. anonimă. am văzut cu toţii cît de rapid sau densificat. dar nu o voi face eu acuma.) Văzîndu-le. Este absolut evident că sînt manifestări inevitabile ale stării de război civil în care se găsesc astăzi aproape toate ţările. într-o stare de război — nota bene. frontierele erau pentru călător nu mult mai mult decît nişte colururi1 imaginare. Ba mai mult. spuneam asta în 1937 — cu mult mai radicală decît în tot trecutul ei. iar uneori închipu-indu-şi chiar că luptă împotriva lor. Viceversa. independentă de orice grup sau individ anume. E frivol să interpretăm regimurile autoritare ale momentului ca fiind produse de capricii sau intrigi. Invers însă. interpusă ca un eter benefic între ele. să te bizui pe el. ar fi de văzut dacă utilizarea pe care a obişnuit să le-o dea Anglia nu a fost unul din factorii care au contribuit la discreditarea valabilită-ţilor europene. fiindcă la omul anglo-saxon func- ţia de a se exprima. rămînem perplecşi.

Nu puţine dintre profundele perturbări ale economiei actuale provin din schimbarea bruscă pe care au provocat-o în producţie aceste invenţii. Tocmai pentru că sînt oarecum supreme în raport cu toate celelalte şi pentru că au fost realizate în perioade milenare. Nu era deci neapărat necesar ca fiecare popor să-1 cunoască bine şi singulatim1 pe fiecare dintre celelalte. spre finele lui. SPAŢIU ŞI INFORMAŢIE] Acea distanţare morală se complică în mod periculos cu alt fenomen contrar. comparaţia dintre ele şi masa invenţiilor derivate sau istorice se dovedeşte foarte dificilă. fiecare popor. roata. toate spusele acestea erau o exagerare. Că o singură fabrică poate produce toate becurile electrice sau toţi pantofii de care are nevoie o jumătate de continent e un fapt prea fericit ca să nu fie şi monstruos. nici nu se puseseră încă în serviciu pe scară largă şi nici măcar nu se inventaseră cele mai decisive. Astfel încît. S-a produs astfel o curioasă eroare de optică istorică ce barează înţelegerea multor conflicte actuale. Principiile comune constituiau un soi de limbaj care le permitea să se înţeleagă. Nici nu se perfecţionaseră însă bine invenţiile. omul mediu nu şi-a dat seama că epoca fără pereche a invenţiilor tehnice şi a punerii lor în practică s-a situat în aceşti ultimi patruzeci de ani.) — N. schimbări la care organismul economic nu a avut timp să se adapteze. tot acest articol. Acum nu pot decît să le schiţez în treacăt. Secolul 1 al XlX-lea. SPAŢIU ŞI INFORMAŢIE 117 poate vedea acum în ce măsură coeziunea internă a fiecărei naţiuni se nutrea în bună parte din valabilităţile colective europene. cu toate că le socoteau veridice. telefon —. La fel s-a întîmplat cu comunicaţiile. separat (lat. Unele dintre mijloacele care urmau să facă efectivă o asemenea apropiere existau deja în principiu — vapoare. primeşte o asemenea cantitate de ştiri şi atît de recente despre ceea ce se petrece cu celelalte. cu toate că. Relaţiile dintre ele sînt extrem de dificile. căi ferate. emoţionat în faţa primelor mari cuceriri ale tehnicii ştiinţifice. Cum se întîmplă însă de obicei. telegraf. focul. recipientul pentru lichide etc. . precum motorul cu explozie şi radiocomunicaţiile. Convins că suta de ani anterioară fusese cea care finalizase marile propăşiri. Cu alte cuvinte. Mă refer la un fapt de dimensiuni uriaşe ale cărui caracteristici s-ar cuveni precizate cît de cît. 1 în parte. şi anume cel care a inspirat. concret vorbind. Deodată şi cu adevărat. ajunseseră să se încredinţeze că secolul al XlX-lea realizase într-adevăr ceea ce proclama acea frazeologie. în aceşti ultimi ani. s-a grăbit să reverse torente de retorică despre „propăşiri". ne este foarte evident azi că era vorba doar de o anticipaţie entuziastă. individual.  [TEHNICĂ. transferul de produse şi transmiterea ştirilor — au apropiat popoarele şi unificat viaţa de pe planetă. Această debilitare subită a comunităţii dintre popoarele occidentale echivalează cu o enormă distanţare morală. Aproape întotdeauna lucrurile omeneşti încep prin a fi legende şi abia mai tîrziu se transformă în realităţi.t. în cazul de faţă. Se spune de aproape un secol că noile mijloace de comunicare — deplasarea persoanelor. Numărul şi însemnătatea descoperirilor şi ritmul utilizării lor efective în acea foarte scurtă etapă depăşeşte cu mult tot trecutul uman luat în ansamblu. Şi asta în toate planurile.116 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM TEHNICĂ. oamenii au început să se sature de acele locuri comune. aşadar. coşul. efectiva transformare tehnică a lumii este un fapt foarte recent şi care îşi produce acum — acum şi nu de acum un secol — consecinţele radicale 1. la oră şi la minut. încît i s-a creat iluzia Rămîn în afara discuţiei cele pe care le putem numi „invenţii elementare" — torţa. „progres material" etc.

Fiindcă Statul este. opinează asupra faptelor care lui însuşi i s-au întîmplat. cel puţin nu cu destulă insistenţă. Poporul englez. doar lupta e posibilă. în acea proximitate superlativă totul este vexant şi primejdios. după judecata mea. Oare nu se observă. iar în loc de „eu" va face o plecăciune şi va spune „mizeria aici de faţă". atît de rafinată. De aceea se constată dea lungul întregii istorii evoluţia tehnicii de apropiere. fiecare tuareg posedă o rază de singurătate care se întinde pe destul de multe mile. fără putinţă de apărare.118 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM TEHNICĂ. Cum venim dintr-una din epocile istorice în care apropierea era aparent mai lesnicioasă. nas în nas. S-a vorbit mult în ultimele luni de intervenţia sau neintervenţia unor State în viata altor ţări. Dacă o simplă schimbare în distanţa dintre doi oameni comportă asemenea riscuri. unii peste alţii. dimensiunile lumii s-au contractat brusc. pericolul unei asemenea conjuncturi ? Se ştie că fiinţa umană nu se poate apropia. efectiv. în sensul că niciodată nu e incongruentă cu realităţile pe care le examinează. că formele salutului sînt funcţie de densitatea populaţiei. opinia publică sensu stricto a unei ţări cînd îşi spune părerea despre viaţa propriei ţări are totdeauna „dreptate". în Sahara. pînă şi pronumele personale se transformă în obrăznicii. Şi aceasta e azi. tindem să uităm că totdeauna au fost necesare mari precauţii ca să te apropii de acea fiară cu veleităţi de arhanghel cum este îndeobşte omul. salutul şi relaţiile s-au complicat sub forma celei mai subtile şi mai complexe tehnici a politeţii. prin urmare de distanta normală la care se află oamenii unii de alţii. de altă fiinţă umană. Atunci cum să se înşele în esenţă ? Interpretarea doctrinară a acelor fapte va putea da loc celor mai mari divergenţe teoretice şi acestea vor fi în măsură a suscita opinii de partid susţinute de grupuri . S-ar putea spune pesemne. Cauza acestei stări de lucruri este evidentă. s-au redus. SPAŢIU ŞI INFORMAŢIE 119 că. ceva mult mai grav decît cea dintîi. în ultimă instanţă. unde oamenii trăiesc. Altfel spus: pentru efectele vieţii publice universale. Salutul tuaregului începe la o sută de iarzi şi ţine trei sferturi de ceas. îşi lasă. Popoarele s-au pomenit dintr-o dată în mod dinamic mai apropiate. pe care le-a trăit şi care. cu care. Realităţile pe care le examinează sînt situaţia prin care a trecut efectiv însuşi subiectul care le examinează. opinînd asupra marilor chestiuni care-i privesc nemijlocit naţiunea. Cred că nu s-a sesizat cum se cuvine acest nou factor şi că este urgent nevoie să i se acorde atenţie. Nu s-a vorbit însă. aşa zicînd. ca din senin. De aceea japonezul a ajuns să le excludă din limba lui şi în loc de „tu" va spune ceva de genul „minunea prezentă". inerţia la discreţia influenţei tuturor intrigilor. popoare forfotitoare. sînt el însuşi. a cărei componentă cea mai notorie şi mai vizibilă este salutul. în plus. un organ relativ „raţionalizat" în cadrul fiecărei societăţi. Acţiunile lui sînt deliberate si dozate de voinţa unor anumiţi indivizi — „oamenii politici" — cărora nu le poate lipsi un minimum de reflexivitate şi simţ al răspunderii. aşadar. într-un furnicar compact. de intervenţia pe care o exercită azi în fapt opinia unor naţiuni asupra vieţii altora. Şi asta se întîmplă exact la ora cînd popoarele europene s-au depărtat cel mai mult din punct de vedere moral. Şi totuşi. cu unele rezerve. uneori foarte depărtate. imaginaţi-vă primejdiile pe care le creează apropierea bruscă dintre popoare survenită în ultimii cincisprezece sau douăzeci de ani. Opinia unui întreg popor sau a unor mari grupuri sociale este însă o forţă elementară necugetată şi iresponsabilă şi care. se află în mijlocul celorlalte popoare sau în imediata lor apropiere. pe scurt. încît europeanul îi produce extrem-orientalului impresia de fiinţă grosolană şi insolentă. In China şi Japonia. pe care le-a experimentat el însuşi pe propria-i piele şi în propriu-i cuget. la urma urmelor.

iremediabil. dedesubtul acestor discrepanţe „teoretice". Nu este vorba de „drept" sau de frazeologia demnă de dispreţ care obişnuieşte să se oblăduiască sub acel titlu.) în ultimii ani. prima cauză a unei inevitabile incongruenţe ce ar putea fi contracarată doar graţie unui lucru foarte dificil. pe care. Atîta timp cît guvernul american nu acţiona. popoarele au intrat însă într-o extremă proximitate dinamică. despre nervozitatea şi mişcările ei. veninos şi generator de pasiuni belice. Poporul A crede şi opinează din adîn-cul propriilor lui experienţe vitale. ca să o înţelegem bine. toxică. poporul B primeşte de asemenea din belşug. (Să adăugăm că în acele opinii un mare rol îl jucau valabilităţile comune întregului Occident. opinia aceea era inoperantă asupra destinelor Greciei. dar. complicaţia procesului ce are loc. cu . neorganică în raport cu ea şi. vor să-i dea bice. Intrucît aici lipseşte „adevărul" trăitului. încît. se încarcă cu intenţii active şi îmbracă numaidecît un caracter de intervenţie. opinia respectivă nu se menţine într-un plan mai mult sau mai puţin „contemplativ". ca acum un veac. pe durata parcurgerii ei. Lumea era pe atunci „mai mare". şi opinia. Aceeaşi afirmaţie o fac despre opinia engleză. după cum se vede. de pildă. produc în aceasta un „adevăr" vital care este realitatea istorică propriu-zisă şi are o valoare şi o forţă superioare tuturor doctrinelor. Nici pe departe nu pretind să le tăgăduiesc americanilor şi englezilor capacitatea de discernămînt. care sînt distincte de cele ale poporului B. Oare o asemenea situaţie poate duce la altceva decît la un joc de nonsensuri ? Iată. nu e verosimil să fie o reacţie incongruentă cu realitatea. din motive particulare. Distanţa dinamică dintre un popor şi altul este atît de mare. de bun-simţ. pur şi simplu. fiindcă acea opinie nu este guvernată încă de o tehnică adecvată modificării distanţei dintre popoare. ar trebui să-1 înlocuim cu un adevăr al cunoaşterii. opinia incongruentă îşi pier- INTIMITATEA NAŢIUNILOR 121 dea toxicitatea. prin urmare. Lucrurile stau exact riguros invers cînd e vorba de opinia unei ţări despre ceea ce se petrece în alta. fie a întregii ţări —. şi anume: o informaţie suficientă. dar. luată ca atitudine macroscopică. Va suferi erori secundare şi de detaliu. „opinia publică" să nu aibă informaţia necesară pentru ca judecata ei să nu corespundă organic realităţii judecate. rapid şi frecvent veşti despre acea opinie depărtată. „Raţiunea" sau „adevărul" acesta viu. faptele de necontrafăcut. aşadar. E cu totul probabil ca acea opinie să nu se dovedească într-un grad înalt incongruentă. în congruenţa sa.  [INTIMITATEA NAŢIUNILOR] Să ne reprezentăm schematic. gustate sau îndurate de naţiune. Cum însă veştile acelea îi ajung azi cu o superlativă rapiditate.120 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM particulare. punîndu-le în discuţie „dreptul" de a-şi spune părerea despre orice doresc. Susţin că ingerinţa opiniei publice a unor ţări în viaţa altora constituie astăzi un factor important. obţinem următoarea propoziţie: e cu totul improbabil ca. ci. constă. Altfel spus. este o chestiune. şi are impresia că străinul. iar nu guvernul lor — în războiul civil spaniol. Acum un secol nu conta că poporul din Statele Unite îşi permitea să aibă o opinie despre ceea ce se întîmpla în Grecia şi că acea opinie era urmarea unei proaste informări. în împrejurări grave pentru propria ţară. abundenţă şi frecvenţă. Există apoi totdeauna intriganţi care. Viceversa. Veştile primite de poporul A despre poporul B suscită în el o mişcare de opinie — fie a unor grupuri ample. ca atribut. a unor mari grupuri sociale nord-americane intervine efectiv — direct ca opinie. trebuie să-1 recunoaştem oricărei „opinii publice autentice". mai puţin compactă şi mai elastică.

i-a invadat ţara. şi ambele partide ostile concid în el. Dar sub acea gratitudine aparentă şi tranzitorie se desfăşoară procesul real al vieţii trăite de către întreaga ţară. pentru că poporul B observă totodată incongruenţa dintre opinia lui A şi ceea ce s-a întîmplat efectiv în B. Şi n-ar oare fi o nebunie să crezi că e uşor lucru să cunoşti realitatea politică dintr-o ţară străină ? Susţin. Asta presupune. vechiul şi ieftinul „internaţionalism". şi inclus de autor în „Epilogul pentru englezi" din Revolta maselor. Nu alta e originea catastrofelor în istoria omenirii. gîndea. cînd naţiunile europene păreau mai apropiate de o unificare superioară. E bine ştiut că se dovedeşte practic imposibil să cunoşti intim o limbă străină. deşi în alt mod şi din alte raţiuni. uita mereu detaliul că există naţiuni1. decembrie 1937. acţionînd. evident.] 1 . Dar reacţia asta de supărare se intensifică pînă la exasperare. datat din Paris. Nu există nici un motiv pentru ca opinia unui popor despre altul să nu sufere o reglementare analoagă. Să luăm orice funcţie colectivă. care a generat neliniştile prezente.. şi să-şi transforme frontierele în scafandre izolatoare. din exterior —. Din acest motiv va fi funestă orice încercare de a trece cu vederea faptul că un popor este. Aşa se face că. pur şi simplu. Alt comportament ar fi curată prostie. să profite de acea intervenţie. Or. reiau. desfăsurîndu-se paralel cu cea a dreptului. Cred că aici este o nouă problemă de prim ordin pentru disciplina internaţională. Există legea pamfletului şi există formidabila dictatură a „bunelor maniere". Era un ciudat internaţionalism acela care. în cele din urmă.. naţiunile există. se unesc împotriva incongruenţei opiniei străine. Cititorul să nu se gîndească la nimica vag şi la nimica mistic. că a şi ajuns aici.122 DE EUROPA MEDITATTO QUAEDAM INTIMITATEA NAŢIUNILOR 123 o impertinenţă intolerabilă. Aceasta se poate aştepta la o gratitudine durabilă doar în măsura în care. bunăoară limba. contrariul. evident. cvasiprezent. [în partea netranscrisă a articolului reprodus. o intimitate — prin urmare. în socotelile lui. în fond. ele au început dintr-o dată să se închidă în sine. unele faţă de altele. Şi mi s-ar părea inutil să obiectez că acele intervenţii irită o parte a poporului suspus intervenţei. dar sînt pe placul alteia. In Anglia insul a învăţat să respecte anumite măsuri de prudenţă cînd îşi permite să-şi spună părerea despre alt ins. Nici una din doctrinele şi acţiunile lui nu poate fi înţeleasă dacă nu-i descoperim la origine necunoaşterea a ceea ce este o naţiune şi a faptului că existenţa naţiunilor constituie o formidabilă realitate situată în lume şi de care trebuie să se ţină seama. Asupra acestuia: popoarele. oricît de intens ai studia-o. să-şi ermetizeze existenţele. întâmplător. indiferent dacă o declară sau nu. Este o observaţie prea evidentă ca să fie veridică. cutezanţa lui stîrneşte în noi o veritabilă frenezie. [Paragrafele precedente.". unele paragrafe din eseul „Cît despre pacifism. aşadar. Naţiunea sfîrşeşte prin a se stabiliza „în adevărul ei". dar dacă se mai dovedeşte şi că ne ignoră total viaţa. cu modificări şi suprimări. în ceea ce s-a întîmplat efectiv. că noua structură a lumii transformă mişcările opiniei dintr-o ţară despre ceea ce se întîmplă în alta — mişcări care înainte vreme erau aproape inofensive — în autentice incursiuni. asemeni unei persoane. Asta ar fi suficient pentru a explica de ce. o nimereşte sau e mai puţin incongruentă în raport cu acel „adevăr" viu. abordată mai sus. începînd din locul semnalat. a ne pune de acord asupra unui principiu de bază. Acea parte din ţară favorizată momentan de opinia străină va căuta.] Aşa cum înainte postulam o nouă tehnică juridică. Orice realitate ignorată îşi pregăteşte răzbunarea. Iritant e şi simplul fapt că aproapele are pretenţia de a interveni în viaţa noastră. aici pretindem o nouă tehnică a relaţiilor dintre popoare. un sistem de secrete care nu poate fi descoperit.

mult mai puţin dever decît Burke. în pofida snobării lor de către cititorii britanici. Curios e însă că şi mie mi se întîmplă adesea acelaşi lucru cu cărţile englezeşti: ele me donnent sur Ies nerfs. cu ceea ce sînt ei. Cele întîmplate din 1937 pînă în prezent confirmă cu prisosinţă. coincide cu substanţa colectivă a acestora. p. de atunci şi pînă în ziua de astăzi. paginile pe care aceşti gînditori germani din secolul al XlX-lea le consacră unor teme politice. fără a fi luate în serios. oricine este dever e prigonit acolo fără cruţare şi chiar dacă. sînt citite superficial. E limpede că nu sînt suficient de „negru" pentru ca englezii să-mi acorde atenţie. Adam Miiller. micul pas pe care-1 fac de obicei discipolii. face însă un pas mai departe. se înţelege. Ştiu foarte bine de ce. Pentru că în Insulele Britanice nu se poartă să fii inteligent. lucrul acesta îl în- văţase de la uriaşul Burke. de a nu se informa corect despre ceva anume. pare-mi-se.. exact ceea ce avea să spună Boyen. Tocmai de aceea am fost obligat să adaug această lungă glosă simplei afirmaţii a lui Adam Miiller care caracterizează Statul naţional ca pe o persoană. Fără îndoială. din întîmplare. adică mă calcă pe nervi. precum cea a naţiunii. Defineşte astfel inspirat „naţionalitatea". Adam Miiller e o figură de rangul al doilea. De o jumătate de veac. ca „armonie. tocmai de aceea. aşa cum nu se poartă macferlanul. Expresia e oarecum absconsă.124  DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM [NAŢIONALISM ŞI COSMOPOLITISM] NAŢIONALISM ŞI COSMOPOLITISM 125 Am impresia că. se pare că acea cruciadă totală contra gumptiori" -ului i-a adus Angliei Ierusalimul propriei fericiri. Atunci cînd. vreau să zic stilul meu. dt. deşi vede că Statul în Occidentul nostru este ca atare dacă este naţional şi Naţiunea devine plenară şi ca atare Naţiune dacă izbuteşte să fie Stat.. se ştie şi se declară ca putere publică a oamenilor englezi sau francezi sau germani şi pentru ei. dever „inteligent". fug de ele mîncînd pămîntul. Inutil să mai spun că nici un englez nu a făcut. inclusiv în patria lor. aşadar. dibăcie". Pentru că eseul meu din Nineteenth Century a fost provocat de preocupările mele politice de tipul cel mai concret şi mai practic. atît de frecventă la intelectualul englez. „coincidenţa dintre popor şi guvernul său" (ibid. aşa cum se întîmplă mereu cu tot ce fac englezii. dar nu e acum momentul să dau în vileag secretul. reciprocitate între interesele private şi cele publice" (loc. Voinţa inebranlabilă. o persoană pentru că este o intimitate. 338). mutualitate. gumption „ingeniozitate. este nesocotit dacă nu chiar dispreţuit astăzi de către englezi.) . dar care. Burke nu făcea încă o distincţie precisă între ceea ce este Naţiune şi ceea ce e Stat. dau peste unele dintre scrierile mele eratice. (N. concluziile meditaţiilor de atunci. nici cel mai mărunt comentariu asupra acelor pagini ale mele apărute într-una dintre cele mai stimabile şi stimate reviste britanice. p. Modul meu tipografic de a fi. E. aceasta nu este doar o frază. îmi provoacă un angor pectoris. în forma sa plenară. dar găsim la el cu toate acestea reflecţii de prim ordin. pun destul de clar în evidenţă faptul că Statul naţional este. îi irită profund. cred însă că îi pot face evident sensul dacă spun: caracterul public sau cel statal este în armonie cu caracterul personal sau cu cel privat atunci cînd principiul în care constă Statul. faptul are un grăunte de adevăr. în fapt. unul dintre bărbaţii cei mai inteligenţi care au păşit pe scoarţa pămîntului. pentru a se vedea că o frază ca. 1 Eng. precum aceea şi altele ca ea. ci un autentic adevăr politic.t. 153). Individul englez sau francez sau german poate coincide cu Statul dacă acesta se simte. adică puterea „socială" (publică) asupra indivizilor. ministru de război pe la 1830: Esenţa naţionalităţii în registrul politic este die Ubereinstimmung des Volkes mit seiner Regierung. Paginile mele de la acea dată.

ideea de Naţiune în Germania s-a maturizat pe deplin şi va semnifica „Stat naţional" sau Naţionalitate sensu stricto. (N. profesor la Jena. (N. t. în 1814. Proiectata concluzie a studiului de faţă nu a ajuns. şi anume conservatorii romantici. drepturile personale ale regilor.t. în opera sa principală (Die Restauration der Staatswissenschaft. Se impune crearea unei ligi 1 Karl Ludwig Haller (1768-1854). Dar nici chiar împrejurarea de a fi ajuns în chip decisiv la suprema claritate asupra Naţiunii şi de a şi-o fi văzut pe a sa gata acoperită cu chi-tina izolatoare şi parcă impermeabilă care e Statul nu permit ca naţionalismul lor să fie ermetic. a fi redactata.] . va elabora conceptul şi doctrina într-o manieră definitivă (Meinecke. Că Ferlach2 şi congenerii săi gîndeau astfel nu e de mirare. „Marea federaţie a popoarelor europene. nobililor şi nu puteau admite că Naţiunea. ca pe un element esenţial şi de la sine înţeles. ei voiau să perpetueze „vechiul regim". o realitate impersonală. găsit după ediţia anterioară a acestei lucrări. a influenţat puternic conservatorismul prusian.) 2 Autor neidentificat în sursele bibliografice accesibile mie." Şi. ne dezvăluie percepţia sa complet transparentă asupra faptului că diferenţa dintre naţiunile occidentale şi Cetăţile-Stat antice este că cele dintîi nu pot exista decît raportate la un fond comun european. 1816-1834). 6 voi. 2. (N. Ne aflăm.) universale a Statelor europene. ca Haller1 şi semidiscipolii săi de la Berliner Politische Zeit-schrift. A dat o Allgemeine Geschichte der Volker undStaaten şi o Geschichte der Teutschen. Cele două idei dominante după 1815 — rezum astfel cele relatate de Meinecke — sînt următoarele: 1. Adversar al Revoluţiei franceze. deoarece tot ce este mare. istoric german. Aşa se face că cel mai radical dintre ei.t. Miiller. care va veni tot atît de adevărat cum şi trăim. pînă şi în 1832. principilor. aşadar. 1 [Acest ultim paragraf. acest bărbat. a influen ţat. aşa cum pîraiele dintr-un peisaj ne transportă la bazinul fluvial de unde iau naştere şi care guvernează în ultimă instanţă aparentul hazard al meandrelor şi pantei lor1. ca naţiunea cea mai pură a spiritului şi culturii.126 DE EUROPA MEDITATIO QUAEDAM NAŢIONALISM ŞI COSMOPOLITISM 127 De la Miiller încoace. Ei continuă să vadă. e „Menschheitsnation". Grundliche und Ewige in allen euro-păischen Institutionen ist jadeutsch" (Meinecke. e publicat pentru prima oară în ediţia de faţă. istoric elveţian de orientare con servatoare. Antinapoleonian.. studenţimea germană organizată în Burschenschaft. spune lucruri precum acesta: „Der grosse Fode-ralismus europăischer Volker welcher dereinst kommen wird. va purta şi culori germane. El este cel care. aveau să mai scrie: Nu există State naţionale.) 3 Probabil Heinrich Luden (1778-1847). p. Ceea ce nu vrea să însemneze că nar mai fi existat încă persoane care se opuneau contopirii ambelor idei. care pe vremea lui trecea drept un extremist al naţionalismului şi care în ultimii ani era considerat ca un precursor al hipernaţionalismului. Lu-den3. cu încă şi mai mare fineţe. so wahr wir leben. pare-se. 155). adept al monarhiei constituţionale. denn alles Grosse. a dat numele epocii Restaura ţiei. Naţiunea germană. 212). ar fi avut dreptul ca atare să fie Stat (Meinecke. wird auch deutsche Farben tragen. care. prin cursurile sale despre istoria poporului german. 246-247). fundamental şi veşnic în toate instituţiile europene este german. în faţa unor oameni care sînt naţionalişti pentru că sînt cosmopoliţi şi universali. fondul armoniei europene ca pe o condiţie pentru propriul lor Stat naţional. propune un model de stat legiti mist şi patriarhal.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful