Injectarea materialelor plastice

CAPITOLUL 1 IMPORTANŢA MATERIALELOR PLASTICE
Dezvoltarea explozivă a industriei materialelor plastice datorată, pe de o parte apariţiei unor numeroşi polimeri noi cu caracteristici foarte diferite, pe de altă parte perfecţionării tehnologiilor de prelucrare a acestora, a determinat extinderea vertiginoasă în ultimii 20 de ani a aplicaţiilor materialelor plastice, apariţia a numeroase produse din polimeri sintetici sau naturali modificaţi, înlocuitori ai metalelor sau ai altor materiale deficitare, care au invadat mediul artificial în care evoluează viaţa oamenilor, influenţând în mod determinant evoluţia economico-socială [1, 11, 12]. Caracteristicile specifice ale materialelor plastice determină, şi vor determina, realizarea unor produse la un înalt nivel calitativ, cu mari performanţe tehnologice şi de fiabilitate. În ultimii 50 de ani producţia de materiale plastice s-a dublat practic la fiecare 5 ani, astfel încât se estimează că în anul 2010 producţia mondială va fi de 390 milioane de tone [1, 11, 13]. În 2002, în SUA, industria producătoare de utilaje pentru prelucrarea materialelor plastice a creat 1,4 milioane noi locuri de muncă iar vânzările de maşini, utilaje şi echipamente au fost de 300 bilioane USD. În 2006 volumul vânzărilor a crescut cu 9,4% (Equipment Statistics – Annual Report. The Society of the Plastics Industry, Inc. - SPI).

PC control

Injectare multicomponent TCX CIM Alimentare dinamica Rapid Prototiping Injectare cu miez fuzibil Injectare peliculara

Raportul calitate / cost

Servo control

Melc piston Cilindru piston
Injectare simpla

CAD CAM EDM

Analiza CAE Matrite modulare Automatizare SPC SQC Injectare canale calde

Piese bimaterial Co-injectie Piese cu insertie Injectare asistata de gaz

1920

1940

1960

1980

2007

Fig. 1.1. Evoluţia prelucrării polimerilor prin injectare [13]

Injectarea, împreună cu extruderea şi calandrarea, constituie principalele tehnici de formare a materialelor plastice. Procedeul de prelucrare prin injectare prezintă de fapt un singur dezavantaj şi anume, costul ridicat al matriţelor de injectat, fapt pentru care, fabricarea produselor prin acest procedeu devine economică numai în cazul unor serii de fabricaţie suficient de mari. Dezavantajul menţionat i-a determinat pe cercetători să acorde o importanţă deosebită modelării şi simulării procesului de injectare în vederea conceperii formei optimizate a obiectelor obţinute prin acest procedeu şi proiectării matriţelor adecvate pentru obţinerea formelor dorite. În figura 1.1 se prezintă schematic şi succint evoluţia prelucrării materialelor plastice prin injectare în ultimii 80 de ani [6, 8, 13].

13

Se ajunsese la sacrificarea a aproximativ 70000 de elefanţi pe an. Recunoaşterea celulozei ca fiind un constituent principal al peretelui celular vegetal a fost în anul 1838 datorită descoperirilor botanistului francez Anselme Payen care a izolat celuloza pentru prima dată din lemn. În anul 1860. Deşi obţinerea unor derivaţi ai celulozei a fost atribuită profesorului suedez Christian Shonbein. Importanţa materialelor plastice Dezvoltarea proceselor de prelucrare a materialelor plastice poate fi considerată ca fiind la fel de importantă ca şi invenția plasticului. acestea aflându-se la originea materialelor plastice moderne. Recompensa de $ 10 000 i-a atras atenţia tînărului de 28 de ani. la un preţ exorbitant al “aurului alb” precum şi la reducerea profiturilor industriei de bile de biliard [12]. Se pare că totul a început în 1865 când fabrica de bile de biliard Phalon&Colledar a dat un anunţ care promitea 10 000 $ celui care va găsi un înlocuitor pentru fildeş în procesul de prelucrare al bilelor de biliard. Coborând pe fluviul Amazon a descoperit arborii de cauciuc în inima pădurii tropicale şi a notat remarcabilele calităţi ale sucului care se scurgea din aceştia [11. practic. Francezul Charles Marie de la Condamine a participat între 1735-1744 la o expediţie ştiinţifică în Peru pentru măsurarea meridianului terestru. William a făcut primul pas în obţinerea cauciucului sintetic separând izoprena. până când în 1869 a început să studieze comportamentul nitrocelulozei. englezul Charles G. 13]. şi a permis solventului să se evapore complet. Reacţia de vulcanizare a fost descoperită de americanul Charles Goodyear care lucra într-o zi la un procedeu de tratare a gumei indiene. mai mari sau mai mici dar ce este cel mai important este că s-a dezvoltat industria de prelucrare a materialelor plastice astfel încât astăzi 80% dintre produsele fabricate pe glob au înglobat cel puţin un reper din material polimeric. După ce a amestecat bine componentele. înaintea solidificării. fraţii Hyatt realizează şi brevetează. Progresul tehnic a învins multe dintre piedicile întâlnite în evoluţia industriei materialelor plastice. 13].Capitolul 1. utilizări şi genetica plantelor (mulţi fermieri fiind interesaţi de mutaţiile genetice pentru a produce cantităţi mai mari de bumbac) [11. De atunci s-au mai făcut mulţi paşi. împreună cu fratele său Isaiah. inventatorului englez Alexander Parkes şi antreprenorului american John Wesley. Datorită acestui fapt nu există o dată anume pentru descoperirea ei. punând piatra de fundaţie pentru industria materialelor plastice [11. el a lucrat la acest proiect în fiecare zi. Primele referiri la materialele plastice naturale pot fi regăsite în Vechiul Testament. A obţinut primul brevet în 1844 dar a trebuit să ducă o luptă continuă cu un mare număr de contrafaceri şi a obţinut câştig de cauză abia în 1852 [11. brevetată în 1870 de John Smith şi Jesse Locke. a apărut înainte de naşterea omului. După orele petrecute în tipografie. Întâmplător au căzut câteva picături dintrun amestec de gumă de cauciuc şi sulf pe un disc cald. Atunci a fost înţeleasă structura sa. 13]. Bazându-se pe o maşină de injectat metal. John Wesley Hayatt. Primele succese industriale aparţin cercetătorilor G. în 1872 prima maşină de injectat cu matriţă. lucru care ar fi dus la dispariţia acestui animal. Acesta a fost primul şi cel mai important pas în dezvoltarea industriei obţinerii şi prelucrării materialelor plastice. 13]. a reuşit în scurt timp să fabrice bile de biliard de calitate. un material cu care Parkers şi Shonbein au mai lucrat înaintea lui. Bouchardot – 14 . devenind astfel un competitor direct al firmei Phalon&Colledar. Încasând cecul de $ 10 000 Hyatt a format Albany Billiard Ball Company. cel din urmă este considerat ca fiind părintele industriei materialelor plastice. Celuloza a fost prezentă pe Terra de când au apărut copacii şi plantele fiind constituentul principal al pereţilor celulari vegetali. În continuare vom puncta cele mai importante momente din evoluţia industriei obţinerii şi prelucrării materialelor plastice. În prezent celuloza este polizaharida cea mai răspândită în natură şi se află sub observaţia oamenilor de ştiinţă producându-se schimbări în procesul de prelucrare. tipograf de profesie.

Rohm începe primele studii asupra polimetacrilatului de metan (PMMA). un francez. transparent. Cu toate acestea. Brandenberger a încercat să pulverizeze vâscoză lichidă pe materiale. El a descoperit că. dar vâscoza le făcea prea fragile şi inflexibile. dur. Eduard Benedictus. În 1905. flexibil. Adăugarea plasticului conferă mai multă flexibilitate geamului securizat care mai mult se îndoaie decât se sparge la impact iar în cazul spargerii parbrizului. Noul tip de sticlă constă într-un strat de celuloid aşezat între două straturi de sticlă obişnuită. Iniţial. 13]. Producţia de cauciuc sintetic (elastomer) a început cu adevărat în timpul celui de-al doilea război mondial vizând înlocuirea cauciucului natural [11. pentru firma Bayer care a vândut pentru prima dată pe piaţă produsul sub denumirea de Makrolon [11. Comercializarea produsului s-a făcut de către Philips Petroleum în 1973 [11. majoritatea cioburilor rămân lipite de plastic în loc să se împrăştie [11. Descoperirea policarbonatului (PC) s-a făcut în 1898. acest plastic poate fi modelat în diferite forme 15 . dar procedeul industrial a fost pus de către H. Primul său succes l-a constituit “Volex” în anii 1890. 13]. Născut în 1863. Nemuţumindu-se doar cu atât. Tot în 1908. Prin încălzire. brevetează acetobutariatul de celuloza (CAB). În 1967 la societatea Philis Petroleum s-a pus la punct primul procedeu industrial de fabricare a PPS.noul material transparent pentru împachetat. care să poată fi aplicat pe feţele de masă pentru a le face impermeabile. pentru împachetarea cadourilor luxuoase. si Weber L. reacţia fenolului cu formaldehida producea un plastic solid. Schnell. Chimistul elveţian Jacques Brandenberger. Parbrizele din sticlă au permis ca şofatul să devină mai confortabil şi mai puţin periculos. Brandenberger a lucrat mai mulţi ani la procesul industrial de fabricare al celofanului din lemn. J. supranumit şi “pionierul polimerilor” a realizat primul studiu privind sinteza polimerilor. Leo Hendrik Baekeland a avut succese atât în calitate de chimist cât şi ca antreprenor. El a vândut brevetul şi societatea în 1899 inventatorului George Eastman pentru un milion de dolari. Baekeland s-a hotărât să producă un izolator ieftin pentru industria electrică. în 1880 şi Tilden – Anglia în 1884. Baekeland a făcut studii de chimie la Universitatea din Gent. şi Nandin G. În anul 1903 Cron C. 13]. În 1901 dr. Pentru întreaga activitate desfăşurată în domeniul cercetării materialelor polimerice va primi premiul Nobel pentru chimie în 1953. au încercat să esterifice celuloza cu acid acetic [11. Polifenilensulfura (PPS) a fost preparată pentru prima dată în 1897 de către cercetătorii Frencsman şi Grenvesse dar în acea perioadă nu s-au găsit aplicaţii. a inventat un proces de fabricare a unui material subţire.“geamul securizat”. În 1908 apare celofanul . Marca pentru această denumire a fost depusă în 1912 [11. 13]. V. În anul 1905 celuloidul este folosit la inventarea geamului securizat pentru parbrizele automovilelor. Brandenberger spera să vândă celofanul oamenilor bogaţi. În 1873 sunt descoperiţi primii esteri de acid acrilic [11. 13]. În 1865 Schutzenberger P. dar rezistent şi transparent numit de el “celofan”. o hârtie fotografică îmbunătăţită. F. moment în care s-a decis să inventeze un material subţire. În 1907 este descoperită bachelita de către americanul de origine belgiană Leo Baekeland [12]. Cariera sa de inventator a început întâmplător când. aflat într-un restaurant a văzut un comesean răsturnând accidental pe faţa de masă un pahar plin cu vin roşu. Hermann Staudinger năcut în 1881.13]. 13].Injectarea materialelor plastice Franţa. iar la 26 de ani sa stabilit în SUA. el a observat că stratul format se desprindea sub forma unei folii rezistente şi a realizat potenţialul său ca material de împachetat. artist şi chimist oferă o soluţie . 1917 Bachelita transfomă obiectele casnice. Principalul incovenient era acela al posibilităţii rănirii ocupanţilor în urma spargerii accidentale a parbrizului.

Au studiat de asemenea PVC Bauman (1872).brevetează polimerizarea unui gaz. Gibson a creat un material plastic nou. 13]. în 1933. Tot în 1933. 13]. 1930 este anul în care Waldon Semon a realizat un nou material plastic din deşeuri.Capitolul 1. polietilenă din gazul de etilenă. O. În 1917 Rolls Royce va aduce o nouă inovaţie noilor sale maşini . De la descoperirea sa în 1907. Un alt polimer de vinil a avut aceelaşi impact puternic . Răşina formaldehidică urică este realizată prin încălzirea celor două componente în prezenţa amoniacului.G [11. 16 . societatea Rohn&Haas a introdus pe piaţă primul polimetacrilat de metil (PMMA) [11. Mânerul acestuia va fi din bachelită [11. printr-o reacţie dintre un acid şi o amină. clorura de vinil) şi Staudinger (1930). Polietilena de joasă densitate a fost obţinută în 1935 de englezii Fawett şi Gobson iar fabricaţia industrială a început în 1939 [4]. Goodrich. Amestecată cu fibra lemnoasă. germanul Wulff. rigid. Bachelita a devenit cunoscută ca “materialul cu o mie de întrebuinţări”. au fost continuate între anii 1929-1935. În 1921 Eichengrun şi Bucholz au proiectat o maşină de injectat pentru acetat de celuloză [11. 13]. care a putut fi produs atât ca plastic rigid. A fost brevetat în 1935 în laboratoarele IG Farbenindustrie A. Tot în 1924 chimiştii Barker şi Schinner au obţinut o sticlă organică comercializată din 1934 sub numele plexiglas [11. Importanţa materialelor plastice care pot fi reproduse în milioane de exemplare. În 1938 chimistul american Roy J. Cele două părţi componente ale acestui material. În 1925 firmele Kodac şi Rhone Poulenc au făcut studii pentru producţia acetopropionatului de celuloză (CAP). În 1933 chimistul britanic R. Descoperirea materialului stiren-acrilonitril (SAN) s-a făcut căutând să se îmbunătăţească calităţile polistirenului de uz general (rezistenţă chimică şi termică) cu păstrarea proprietăţilor de transparenţă. Produsul finit este un polimer care poate fi utilizat ca adeziv sau ca înveliş protector pentru haine. Studiile de polimerizare a polistirenului au început între anii 1910-1925. F. elev al lui Lavoisier. Klatte (1913 . un material termoplastic semicristalin. Variind componenţii reacţiei este imposibilă schimbarea proprietăţilor fibrei. 13]. Procesul descoperit de Semon transformă PVC-ul într-un material plastic malebil şi rezistent. În 1934 apar primele fibre sintetice. termorezistent. director al departamentului de cercetări fundamentale în fizico-chimie la firma lui Du Pont de Nemours. ca strat protector de suprafaţă sau ca material solid. Semon a făcut experimente cu polimeri organici sintetici cum ar fi de exemplu clorura de vinil (PVC) -un material solid cu mică valoare comercială. 13]. Carothers. dintr-un material dur într-un material moale.de data aceasta nu la motor ci la schimbătorul de viteze. Plunkett de la Societatea DuPont a reuşit polimerizarea tetrafluoretilenei. ea se transformă într-un material solid. În 1924 apar noi răşini folosite la fabricarea vaselor pentru bucătărie. cât şi ca material uşor asemenea spumei. De asemenea. În 1933 firma BASF inventează polistirenul expandat (zăpada artificială) utilizat ca izolant termic şi element antişoc. carcase de aparatură electronică etc. ambalaje alimentare. ureea şi formaldehida şi-au găsit o întrebuinţare practică. o nouă substanţă care nu lipeşte. iar producţia a început în anul 1935 la firma Dow Chemical [11. Ureea este frecvent folosită ca fertilizator iar soluţia de formaldehidă este folosită pentru sterilizarea instrumentelor chirurgicale. Nylonul a fost obţinut pentru prima oară în 1934 de o echipă de cercetători condusă de Wallace H. 13]. Lucrând la gigantul chimic B. Deşi nu are o denumire foarte atrăgătoare răşina formaldehidă urică a pătruns din 1924 în casele noastre sub multe forme: ca adeziv. urmând ca în 1943 să se înceapă producţia industrială.polistirenul. numind-o Teflon. Tot în 1934 a fost introdus pentru prima dată de firma DuPont materialul polivinil florură (PVF). bachelita a fost folosită mai ales ca izolator pentru produsele electrice. Nylonul a fost brevetat în anul 1937. pune la punct obţinerea polistitenului (PS) folosit la confecţionarea de jucării. dar după 1920 a revoluţionat şi obiectele casnice.

G. Nylonul devenise deja simbol al modernismului şi prosperităţii. ABS-ul a fost dezvoltat ulterior în timpul celui de al doilea război mondial. formând o imensă moleculă de propilenă. Tot în 1942 începe producţia la scară industrială a polietilenei de joasă densitate (PEJD).tigaia miraculoasă (cu Teflon). Acestea au devenit parte importantă a războaielor moderne. atunci când soţia sa i-a cerut să facă ceva ca mâncarea să nu i se mai lipească de vase. Tot în 1940 începe producţia industrială de policlorula de vinil (PVC). Natta a demarat un studiu intensiv despre macromolecule. În 1939 firma DuPont – SUA începe comercializarea nylonului. La sfârşitul războiului. Grégoire l-a folosit pentru a creea un înveliş pentru tigăi. În 1942 forţele armate americane au adoptat fibra sintetică de nylon pentru realizarea de paraşute. În 1954 chimistul italian Giulio Natta obţine noi fibre sintetice din polipropilenă. iar între 1944-1947 în Marea Britanie la firma ICI. Între anii 1953 – 1954 a apărut o nouă tehnică de polimerizare după procedeul profesorului germanul Karl Ziegler (premiul Nobel 1963). Primele instalaţii pilot pentru producţie industrială a acestui polimer au intrat în funcţiune în 1943 la firma DuPont. 13]. În acelaşi an la fabrica Lichtenberg din Berlin vor fi confecţionate primele perii cu peri din perlon [11. 13].Injectarea materialelor plastice politetrafluoretilenă (PTFE). El a descoperit că în condiţii corespunzătoare mii de molecule de propilenă se unesc.. G. cot şi degete artificiale [11. Natta a mai observat că dacă în camera de reacţie era adăugat un catalizator. procedeul de polimerizare la presiune joasă. 13]. prin folosirea de noi materiale şi modalităţi mai performante de prevenire a infecţiilor articulaţiilor protezate. Producerea mătăsii este lentă şi costisitoare iar paraşutele din nylon au putut fi fabricate ieftin şi rapid [11. Poliesterii liniari au fost studiaţi de către Carothers de la firma DuPont şi de către Whinfeld şi Dickson în anul 1941. A fost folosit pentru confecţionarea paraşutelor utilizate la debarcarea din Normandia. Tot în 1939 la concernul german I. 13]. chimistul Schlock obţine în condiţii de laborator poliamida 6 numită şi perlon. Soţii 17 . 1955 reprezintă anul în care inginerul francez Marc Grégoire a lansat o idee strălucită . Până atunci toate paraşutele erau fabricate din mătase. La începutul aniilor 80‘ erau deja realizate articulaţii de genunchi. Articulaţiile artificiale sunt doar unele din multele părţi ale corpului care pot fi realizate artificial. Această polietilenă se numeşte polietilenă de înaltă densitate (PEID). Comercializarea produsului a început în anul 1948 [11. 13]. frânghiilor şi a articolelor de îmbrăcăminte. Prima artroplastie totală de şold a fost efectuată în 1938. pentru că densitatea este superioară polietilenei de joasă presiune [11. şold. În 1940 a fost produs primul acrilo-nitril-butadien-stiren (ABS ) de către US Ruben. Producţia comercială a demarat în 1947 de către Societatea ICI prin producţia de fibre şi pelicule din polilietilentereftalat (PET) [8]. Conştient de faptul că politetrafluoretilena PTFE putea fi folosită pentru reducerea frecării. Primul care a polimerizat policlorula de vinil şi a pus în evidenţă polimerizarea printr-o simplă expunere la lumină a fost cecetătorul Regnault [11. Nylonul a putut fi văzut pentru prima oară la Târgul Mondial din 1939 de la New York. reacţia avea loc la temperaturi şi presiuni scăzute [12]. ea fiind perfecţionată în deceniile următoare. Aceasta a fost utilizată la fabricarea covoarelor. În 1938 apar articulaţiile artificiale. ducând la o creştere fără precedent a produţiei hainelor realizate din prima fibră sintetică din lume. 13]. Poliesterii liniari au fost studiaţi de către Carothers de la firma DuPont şi de către Whinfeld şi Dickson încă din anul 1941. Prima instalaţie pilot datează din anul 1937 iar primele studii de polimerizare a etilenei la înaltă presiune au început la firma ICI de către Gibson şi Fawcett. În 1947 societatea ICI demarează producţia industrială de politilenterftalat (PET) prin producţia de fibre şi pelicule. Farbenindustrie A. Se pare că mania nylonului a cuprins la vremea respectivă SUA. când gigantul chimic DuPont a şi început să-l comercializeze.

În primii 15 ani. Poliariletercetone (PAEK) a fost pentru prima dată obţinut de către firma DuPont de Nemours în 1962 şi apoi de către ICI în 1964 [12]. la centrul de cercetări a lui General Electric din SUA. tenace cu proprietăţi termice şi electrice deosebite. au fost lansate în Danemarca în 1948 şi s-au dovedit a fi o adevărată lovitură [12]. În 1960 apare prima valvă artificială de succes. Fibrele de carbon au fost folosite pentru a se obţine materiale uşoare. din Gand. Descoperirea care a revoluţionat domeniul materialelor s-a impus şi în industrie la obiectele de uz casnic. Tot în 1964 a fost inventată o familie de poliamide rezistente la temperaturi înalte: Kinel şi Kapton [12]. Mai târziu. un tâmplar. Tot în 1970 a apărut pe piaţă materialul polibutilenterftalat (PBT) lansat de societatea CELANESE. de exemplu. Produsul a fost prezentat la expoziţia Europlastica. În 1982 aceasta a fost implantată unui pacient. un predecesor al cărămizilor Lego. În 1970 BASF a produs un copolimer sub numele de Ultraform [12]. Joseph L. au realizat prima inimă artificială. Polimerii cu cristale lichide (LPC) au apărut după 1970 şi au fost comercializaţi începând cu anul 1980. dacron. Ole Kirk Christiansen. În 1958 primul poliacetal a fost produs în SUA de către societatea DuPont sub denumirea de Derlin.Capitolul 1. În 1968 Union Carbide a pus la punct procedeul Unipol în pat fluidizat care a început să fie folosit pe scară mare în anul 1977. în anul 1970. În 1963 a început folosirea fibrelor de carbon pentru întărirea compuşilor macromoleculari. Omul a supravieţuit încă 3 luni – cea mai lungă perioadă de până atunci. numită Tefal [12]. este obţinută polietilena liniară. dr. adoptând numele Lego prin coasocierea cuvintelor daneze”leg” (joacă) şi “godt” (bine). Wirt şi echipa. era făcut din plastic. astfel încât ei au fondat o companie pentru fabricarea acestora. 18 . Robert Jarvik. În Europa polioxifenilenul a luat naştere din colaborarea dintre firma olandeză AKU-POLYCHEIE şi firma americană GENERAL ELECTRIC. menţinâdu-l în viaţă 112 zile [6. Importanţa materialelor plastice “grijulii” au considerat că bucătăresele vor dori să aibă tigăi care nu lipesc. Aceştia formează o nouă clasă de materiale cu proprietăţi neobişnuite. cuvântul latin “lego” înseamnă “asamblez”. Chirurgii din Oregon au salvat viaţa unui om. redându-i sănătatea. Christiansen şi-a dat seama că printr-o coincidenţă. Materialul polieterimid (PEI) a fost introdus prima dată de dr. Tot în 1955 Compania daneză LEGO lansează un nou sistem revoluţionar de contrucţie. Cărămizile asamblate automat. aluminiu şi o fibră artificială. o vâscozitate redusă în stare topită. bazat pe “cărămizi” colorate care pot fi asamblate într-un număr astronomic de combinaţii diferite. la firma DuPont Canada. rezistente. Polifenilenoxid a fost denumit de anumiţi producători polifenileneter(PPE). Câţiva ani mai târziu Celanese şi Hoechst au introdus pe piaţă copolimerii. LEGO a fabricat doar jucării din lemn. împreună cu inventatorul olandez Willem Kolff. În 1965 a fost introdusă în fabricaţie polisulfona (PSU) [10]. Prima uzină pilot a fost creată la Pittfield în Massachussets şi producţia industrială a început în 1965 la Bethlehem. dar după cel de-al doilea Război Mondial a trecut la cele din plastic. prin implantarea unei valve din plastic şi metal în inima sa. În 1970 un tânăr medic din Michingan. Tot în 1960. ICI. 12]. Dispozitivul numit Jarvik 7. A fost comercializat după 1982 [12]. Polifenilenoxid (PPO) a fost descoperit în 1964 de către cercetătorul Allan Hay în laboratoarele societăţii General Electric. trăită de un pacient cu o valvă cardiacă artificială. CIBA. GENERAL ELECTRIC. în 1965. urmată apoi de AKAZO. în 1960 s-a obţinut policlorura de viniliden (PVD) şi a fost produsă pe scară industrială în 1961 de firma Penn Salt Chemicals. De asemenea. a întemeiat compania de jucării în anii 1930.

conductivitate electrică şi termică reduse) ca materiale noi. sunt tot aşa de transparente ca şi sticla. în care moleculele se dispun asemenea secvenţelor în linie dreaptă dintr-o soluţie.Injectarea materialelor plastice În 1981 Gérard Eleens (Atochem) a realizat familia de materiale sintetice Péba (intermediară între cauciuc şi plastic) folosită pentru fabricarea încălţămintei şi echipamentelor sportive. Din 1985 DMS (Olanda) şi Allied (SUA) folosesc o polietilenă de 30 ori mai rezistentă la tracţiune decât oţelurile de greutate egală cu ea [11]. Rănile noastre rezultate în urma zgârieturilor se vindecă repede. a motoarelor electrice (bucşe. Prin anii 1970. unde reacţionează cu un catalizator prezent acolo şi se întăreşte. cât şi la acţiunea compuşilor chimici corozivi [8]. şi pe care o închide. natura ne dă lecţii. Astfel aceste materiale devin cu mult mai rezistente atât din punct de vedere mecanic. prelucrabilitate uşoară. permit transportul razelor γ (fibrele optice). În 1986 la firma Mitsui Petrochimical. lagăre) şi a transformatoarelor cu funcţionare la temperaturi ridicate (izolatori la sârma de cupru). 19 . acvatici şi chimici (firele transatlantice). Kevlar este un material compact. este descoperită Polimetilenpentena (PMP) [7. Cercetătorii au rupt plasticul de şapte ori. Izolarea cu astfel de polimeri permite realizarea unor secţiuni reduse ale conductorilor cu care se bobinează rotorul. Până în 1987 protejarea unui ofiţer implica purtarea unei veste grele de 20 de kg. în speranţa că acestea se vor repara singure. Utilizarea polimerilor silicoorganici stabili la temperaturi de peste (400÷500)°C permite reducerea gabaritului motoarelor electrice. cu o rezistenţă la întindere remarcabilă. electrotehnică şi electronică (izolatori ai conductorilor electrici). Atunci când bucata de plastic se rupe. astfel încât recent. Din fibrele astfel rezultate se poate obţine prin ţesere. Se obţin economii importante în greutate. rezistă la umezeală şi bacterii. folosit în diferite domenii [12]. De multe ori. lucru care nici măcar nu garanta supravieţuirea. un fel de nano-adeziv. sunt deja materiale plastice armate cu particule microscopice. prin care circulă un fluid care se întăreşte în contact cu suprafaţa. dar incasabile. rezistenţă la coroziune. Este vorba de fapt de un tip de cristal lichid. utilizabile în condiţii în care materialele clasice nu făceau faţă [8]. fluidul ajunge la suprafaţă. firma DuPont îşi făcea cunoscut ultimul tip de fibră sintetică. După 1991 Firma Solvey a pus la punct amestecul între poliarilamidă şi polipropilenă (PAA+PP) care are rezistenţă la rupere şi rigiditate superioară poliamidelor tradiţionale şi absorţia de umiditate este foarte scăzută şi se face foarte lent [8]. densitate mică. din Japonia. Au egalat rezistenţa mecanică a metalelor. Progresele realizate în direcţia obţinerii de polimeri cu stabilitate termică ridicată au mărit prestigiul materialelor plastice. Materialele plastice au permis rezolvarea unor probleme de cea mai mare importanţă pentru domenii de vârf ale tehnicii: în construcţiile aerospaţiale. Materialele plastice imaginate au o întreagă reţea de canale încorporate. „Nanotehnologia incrementală” implică îmbunătăţirea calităţilor materialelor prin controlul structurii lor la scară mică. Chimic. un grup de cercetători condus de Kathleen Toohey de la Universitatea din Illinois a aplicat acelaşi principiu în construcţia de materiale plastice. Astfel. kevlarul este cunoscut sub numele de poli-p-fenilen tereftalamid. Polimerii s-au afirmat datorită proprietăţilor lor deosebite (rezistenţă mecanică şi termică. De exemplu.12]. datorită puterii de coagulare a sângelui ce se adună pe suprafaţa rănii.PTFE până la aproape 300°C a jucat un rol important în realizarea primelor aparate de zbor cu motoare cu reacţie. dar sunt mult mai uşoare şi mai rezistente la agenţii atmosferici. un fir foarte puternic. numită Kevlar concepută de Stephanie Kwolek. odată rupte [13]. posibilitatea utilizării politetrafluoretilenei . iar el tot de atâtea ori s-a reparat singur. În 1987 kevlarul este folosit la veste antiglonţ.

În anvelopele avioanelor de mare viteză se dezvoltă la aterizare. se obţine un strat cu calităţi de izolant termic excepţionale. în limite restrânse. Importanţa materialelor plastice La avioanele supersonice în timpul zborului suprafaţa metalică poate atinge temperaturi de până la 300°C. 3. 1. Alţi polimeri. Temperaturile înalte nu mai reprezintă o îngrădire pentru extinderea utilizării materialelor plastice. 5]. Un stratificat de polimer fenolic a rezolvat această problemă datorită coeficientului său de dilatare termică mic şi a bunei sale stabilităţi termice. iar stratul format având structură poroasă devine izolant termic. temperaturi de peste 320°C. Materialele plastice din care sunt realizate parbrizul.2. Densitatea de 5 până la 9 ori mai mică decât a metalelor recomandă utilizarea materialelor plastice în aeronautică [13]. De exemplu. Există polimeri care îşi păstrează proprietăţile mecanice în limite largi de temperatură ((-50…+500)°C). rezistenţă termică şi în plus o perfectă stabilitate dimensională la şocurile de temperatură obişnuite vitezelor şi altitudinilor mari. Fig. dar nici numai din material plastic datorită temperaturilor foarte mari: (3000÷3500)°C. Adus la temperatură înaltă.vârful de atac al rachetelor necesită o finisare perfectă. De exemplu: . Evoluţia producţiei mondiale de materiale plastice [13] Bariera termică a fost învinsă de polimeri. ceea ce totodată încetineşte procesul de descompunere. Lipsa dilatărilor şi contractărilor. Suprafaţa metalului se acoperă cu un polimer corespunzător (de exemplu cu un polimer fenolic). au stabilitate chimică mai bună decât aurul şi platina.ajutajul prin care ies gazele de combustie la motoarele rachetă nu poate fi realizat numai din metal. geamurile. pentru foarte scurt timp. garniturile de etanşare de la uşi. Probleme foarte complicate legate de stabilitatea termică la temperaturi foarte ridicate au fost rezolvate prin utilizarea materialelor plastice [2. datorită fenomenului de ablaţiune. . Prin acceptarea de către aeronautica 20 . dacă în anumite condiţii o suprafaţă de oţel neprotejată ajunge la 1000°C. prin aplicarea unui strat de protecţie din teflon de 5mm temperatura de la suprafaţa metalului ajunge să fie de numai 150°C. ferestre. necesare unei bune dirijări a navei nu poate fi obţinută prin utilizarea unei piese metalice.Capitolul 1. trape trebuie să reziste acestor temperaturi. polimerii utilizaţi în acest scop trebuie să-şi menţină comportarea elastică şi să reziste suprasolicitărilor. Prin combinarea acestor două materiale se rezolvă problema. În final. sensibilă la variaţiile de temperatură. polimerul se carbonizează (nu arde).

Successful Injection Molding.. 1988. Încercări. Design. Process. semnificativă (figura 1. [4] Kirsch. Rhone-Poulenc/Techno Nathan. Terweyen. 1997. Tehnologie. C. Modern Plastics..sciencentral. care ne-au schimbat viaţa. S. [11] *** Encyclopedia 1997 with buyers quide. 1979. Constantinescu. [3] Jinescu. [9] Tadmor... [13] *** www.).. M.. P. Editura Tehnică. O. [7 ] Primet. Kunststoffe. R. Bulacovschi. R. 1990.. Bucureşti. Descoperiri şi invenţii ale ultimului secol. . 2001. J. G. I. Nagel. Kunststoffe. în acest sens. [2] Horun. Bibliografie [1] Beaumont. Nr. 10. V. London. 1986. Polimeri. Thermotrope flussigkristalline Polymere (LCP). Microstructure.. 1979. Principles of Polymer Processing.2.. 2002. G. S. T. Eduard Arnold (Publischers). Proprietăţi fizice şi termodinamice a materialelor plastice. Editura Aquila’93. [10] Ticktin. New York. Properties and Aplications. M. [6] Oprea. Des Plastiques techniques. 2001. [8] Şereş. Al. Editura Tehnică. 21 . 1996. Oradea. Z..Injectarea materialelor plastice modernă (cea mai capricioasă şi pretenţioasă ramură a tehnicii) a utilizării pe scară largă a materialelor plastice se poate considera că acestea au trecut „botezul focului”. R. Bucureşti. Editura Imprimeriei de Vest. I. A. Sebe. 1986. Editura Tehnică Bucureşti.. John Wiley & Sons.. Plastics.com. Hanser.. Nr.Polysulfone (PSU). and Simulation. Valeriu. Materiale termoplaste pentru injectare. 1990. H. Gogos. Evoluţia producţiei mondiale de materiale plastice este. Memorator de materiale plastice. [12] *** Ştiinţa şi tehnica Secolului XX. Structură şi proprietăţi. V. and Sherman. 10. C. [5] Mills. Şerban. Păunică.