ANALIZA DISCURSULUI POLITIC

I.DISCURSUL POLITIC. Partea teoretică
I.1. Discursul dreptei şi discursul stîngii „Dreapta“ şi „stînga“ sînt două concepte prin care se desemnează, de peste două secole, conflictul ideologic dintre discursurile şi acţiunile în care s-a scindat domeniul politic. În ciuda faptului că acest dualism este tot mai frecvent contestat şi cu toate marile schimbări istorice din ultimele decenii, termenii în atenţie continuă să deţină un rol important în limbajul politic. Termenii „dreapta“ şi „stînga“ au o semnificaţie descriptivă şi una evaluativă. Deşi semnificaţia descriptivă poate fi foarte variată, ea nu va acorda aceluiaşi cuvînt înţelesuri contrarii. În ceea ce priveşte semnificaţia estimativă, termenii fiind antitetici, prin acordarea unui înţeles pozitiv unuia din ei se ajunge, în mod necesar, la atribuirea unui sens negativ celuilalt. Conform opoziţiei axiologice, una din părţi înseamnă opusul celeilalte, „dar nu există nici un motiv, vorbind la modul abstract, pentru ca una să semnifice întotdeauna binele, iar cealaltă răul“ 1. Dacă ne referim la factorul putere, discursul dreptei îl descrie ca factor de coeziune, iar discursul stîngii ca izvor al discriminării. Norberto Bobbio apreciază că cel mai frecvent criteriu aplicat pentru a diferenţia dreapta de stînga este atitudinea diferită a oamenilor faţă de idealul egalităţii, o valoare politică fundamentală, alături de libertate, dreptate ş. a. „Stînga“ se fundamentează pe egalitarism, în sensul în care, dacă se admite că oamenii sînt egali, dar şi inegali, se accentuează ceea ce îi apropie pe aceştia, pentru a putea convieţui; egalitarul pleacă de la convingerea că majoritatea inegalităţilor sînt sociale şi, ca atare, ele pot fi îndepărtate. „Dreapta“ îşi asumă inegalitarismul ca valoare dominantă, considerînd că, pentru o mai bună convieţuire, importante sînt diferenţele dintre oameni; inegalitarul are convingerea opusă celei a egalitarului, după care majoritatea inegalităţilor sînt naturale şi, de aceea, ele nu pot fi eliminate 2.

1 2

Norberto Bobbio, Dreapta şi stînga, Editura „Humanitas“, Bucureşti, 1999, p. 78 Ibidem, pp. 111 - 112 1

urmărind o ruptură calitativă. cetăţenii.3. asupra căruia ea îşi transferă demersurile de accedere la putere şi îşi proiectează speranţa legitimantă. în volumul Modelul hexadic în politologie. (2) conţinutul acţiunii politice. ABORDAREA Petru SEMIOTICĂ A DISCURSULUI POLITIC Ioan. garantul. competenţa politică . 3 Petru Ioan. obiectivele. superior trecutului şi nicidecum inferior viitorului.I.2. grupurile de interes şi de presiune. în orice caz. Guvernul. din perspectiva unui model specific al situaţiei acţionale3: (1) agentul. guvernaţii. trebuie să şi-l asume. Opoziţia îşi proiectează programul politic în viitor. a identificat următoarele coordonate ale acţiunii politice. Modelul hexadic în politologie. Iaşi. (Colecţia “Radiografii”). 2002. (3) domeniul. aflat sub control guvernamental. (5) inspiratorul. Interesul guvernului este de a descrie şi de a evalua prezentul politic în cea mai bună lumină posibilă. mijloacele prin care se transmit mesajele. I. investeşte în prezent.45 2 . Editura „Ştefan Lupaşcu“. dar şi datele realităţii politice . ca parteneri sau iniţiatori „informali“ ai faptului politic . prin forţa lucrurilor. căile şi mijloacele legitime şi nelegitime ale acţiunii politice. acesta fiind mai mult sau mai puţin deschis progresului. ca titulari ai puterii politice. dar şi cultura şi interesul politic. preferinţele . politică sau sistemică. Acest tip discursiv descrie prezentul într-o manieră pesimistă şi proclamă voinţa de a-l schimba. ideologia. iar la limită. Discursul guvernamental este ancorat în prezentul pe care îl controlează sau. 43 . pp. (4) valorile pe care le promovează acţiunea politică. respectiv metodele. demersul constructiv şi prospectiv al acesteia. reprezentat de guvernanţi. producerea discursurilor şi a sensurilor politice . de partidele de opoziţie. (6) „forma“ demersului politic. respectiv iniţiatorul sau promotorul acţiunii politice. sau suportul acţiunii politice. scopurile sau finalităţile acţiunii politice. sistemele de interpretare a simbolurilor politice. Discursul opoziţiei şi discursul guvernamental Discursul opoziţiei recuză prezentul.

Discursul politic între disimulare şi credibilitate II. într-un sens restrîns. ajungîndu-se la <<asasinarea>> argumentativă a ideologiilor concurente. avînd ca obiectiv distragerea atenţiei. p. Consider că pot fi identificate două genuri de relaţii cognitive determinante: (a) o primă relaţie. 18 Ibidem. dar nici nu sînt pur şi simplu erori. „de la contextualizarea categoriilor şi principiilor incomode pînă la ieşirea la rampă a unor valori încărcate forţat cu conţinutul justificativ şi ideologic dorit. Prin opinii. de la demersurile polemice. Ea poate fi definită. Orice încercare de a simplifica complexitatea realului duce inevitabil la eroare în gîndire. oamenii se apropie suficient de adevăr pentru a trăi la nivelul realităţii contingente. Între adevăr şi realitate există o multitudine de opinii care nu ajung la adevăr. se imaginează. în care îşi are originea şi manifestarea conceptului de minciună. care reliefează adevărul sau falsitatea raportului dintre realitate şi demersul de cunoaştere a acesteia. ca un demers comunicativ intenţionat de transmitere a unor informaţii false de către locutor. „Minciuna nu este tot una cu eroarea: pe cînd eroarea se opune realităţii. Pe de altă parte. la proclamarea adevărurilor unice. ale grupurilor sau ale indivizilor. de la afirmaţii neadevărate la operaţiile intelectuale care încalcă criteriile gîndirii corecte. (b) o a doua relaţie. Minciuna şi discursivitatea politică Trasarea limitelor cunoaşterii realităţii şi stabilirea valorii de adevăr a aserţiunilor reprezintă o primă etapă necesară în analiza mai elaborată a triadei realitate – reprezentare – discurs. Adevărul şi etica ce întemeiază realitatea epistemologică a lumii contemporane au devenit noţiuni care se nuanţează în funcţie de interesele pragmatice imediate ale societăţii.II. ce relevă caracterul veridic sau mincinos al raportului dintre cunoaşterea realităţii şi discursul rostit despre ea. la anticiparea contraargumentativă a reacţiilor posibile ale adversarilor de idei. se gîndeşte creativ. al practicii cotidiene. p. la nivel conceptual se elaborează cele mai rafinate modalităţi comunicaţionale persuasive şi manipulative. Minciunile de acest gen sînt elaborate şi folosite pentru a influenţa ceea ce se concepe. Orice schematizare a reprezentărilor mentale în discurs duce la denaturarea informaţiei comunicate. la adevărata cunoaştere. 1. minciuna se opune adevărului“ 4. devine posibilă minciuna. Astfel. Minciunile din sfera conceptelor pot dobîndi diverse forme. imuabile şi eterne“ 5. 48 3 . manipulînd felul de 4 5 Ibidem. în scopul inducerii în eroare a receptorului.

Disimularea (minciuna) este utilizată la nivel ideologic şi politic de către partidele şi organizaţiile politice care intenţionează perpetuarea propriilor interese şi justificarea existenţei lor în cîmpul politic8. politice. care cresc ambiguitatea ideilor. 1993. Bucureşti. 1999.9 Orice discurs politic trebuie. a puterii politice decidente. sociale. „sinceritatea nu a fost socotită drept o virtute politică. iar minciuna este mult mai ispititoare pentru raţiunea acestuia decît realitatea. generaţi în flux controlat. pentru a fi credibil. aplicate mecanic sub biciuirea stimulilor informaţionali mediatici. „tranziţie“ facilitează exprimarea rapidă şi convingătoare a minciunilor conceptuale ca adevăruri incontestabile şi sprijinite pe valorile consacrate. Numai în aceste condiţii el poate fi 6 7 Hannah Arendt. Autorul minciunii politice are avantajul de a şti dinainte ceea ce doreşte auditoriul să audă. totuşi. Structura minciunii. precum „libertate“. conştientizate superficial. ştiinţifice. Se impun termenii generici şi cuvintele abstracte. a. Iaşi. Editura „Humanitas“.a vedea realitatea. iar minciuna a fost considerată pur şi simplu o cale perfect justificată în tranzacţiile politice“ 6. mai mult sau mai puţin eficientă. Originile intelectuale ale leninismului. Editura „Nemira“. de către guvernanţi“7. puterea nu poate acţiona asupra realului „decît în mod distrugător de vreme ce acesta este realul pe care trebuie să-l distrugă pentru ca să se poată manifesta realitatea al cărei depozitar este“. dar şi „mobilizarea energiei maselor anesteziate epistemologic în susţinerea unor valori opace la critică. Editura „Humanitas“. de idei cu privire la problemele filosofice. 26 Tatiana Slama . Stratageme comunicaţionale şi manipularea. Editura „Polirom“. Putem considera că una din devizele discursului politic poate fi: nu este bine să spui tot adevărul. dar şi ansamblurile de opinii. În societăţile democratice. p. cantitativ şi axiologic. Acest tip de discurs este unul de ocultare a tot ceea ce îl contrazice şi îl deranjează în evenimentele realităţii sau în discursurile concurente. „economie de piaţă“. p.1996.Cazacu. 71 Alain Besançon. Bucureşti. cu implicarea. se inovează lingvistic prin împrumuturi din limbile vii. Bucureşti. De aceea. După cum afirma Hannah Arendt. 2000. adevărul <<burghez>> este societatea care rezistă Partidului“. „democraţie“. p. economice ş. reglîndu-se şi reproducîndu-se. Prin urmare. „adevărul <<proletar>> este Partidul. Crizele republicii. dar mai ales prin transformarea propriei limbi. În cazul ideologiei comuniste. frecventa schimbare a referenţialelor unor termeni generici consacraţi. să respecte normele elementare ale raţionalităţii şi să aducă în discuţie fapte verosimile. p. 10 Piotr Wierzbicki. mecanismul minciunilor funcţionează atît în societăţile democratice. ceea ce face nesigur sensul cuvintelor. 266 8 9 4 . cît şi în cele totalitare. ca un element necesar al coeziunii sociale.

„Limba de lemn nu comunică nici un gînd nou şi nu descrie nimic“10. (b) pseudoantonimie. (b) manipularea conotaţiilor. fundamentate pe: (a) manipularea den-otaţiilor care presupune abaterea de la semnificaţia uzuală a termenilor în scopul impunerii unei idei. p. Şi chiar dacă există. evenimente. Strategii semantice de persuadare Persuadarea auditoriului este eficientă în sfera politicului în condiţiile în care se ţine seama de contextul social . (2) impunerea / modificarea disimulată a intensiunii. de exemplu. care consideră doi termeni într-o contrarietate continuă. se 10 Françoise Thom .2. II.politic în care este produs discursul. propunem situarea lor în acord cu variabilele hexadei semiotice: (1) amplificarea disensiunilor de ordin intensional. termenul „democraţie“ poate avea o anumită intensiune în discursul politic occidental şi o altă intensiune în discursul politic totalitar. cînd de exemplu. erori care să contrazică mersul implacabil al societăţii spre binele final. Am identificat cinci variante de strategie semantică. 1993. „conflictele din planul definirii termenilor sînt transpuse în planul aplicabilităţii acestor termeni“. Limba de lemn. Cu totul altfel se petrec lucrurile. aflîndu-şi legitimitatea în lumea coruptă a capitalismului. în societăţile totalitare. 81 5 .convingător. Orice locutor politic ştie că denaturarea realităţii nu poate fi oricît de amplă. prin asocierile de sens pe care cuvintele le generează la nivelul receptorilor politici. Pentru a surprinde dinamica formării şi acţiunii procedurilor aplicate în cadrul acestor strategii. Bucureşti. de prestigiul locutorului. La nivelul discursului oficial ocultarea este maximă: nu există accidente. ajungînd să primească denumirea de „limbă de lemn“. a unui argument. dar şi de strategiile semantice utilizate. însă. prin urmare. întrucît ea nu poate acoperi imensa sferă a realului. disfuncţiuni. cînd se exprimă sentinţe de tipul „liberalismul şi conservatorismul sînt unul şi acelaşi lucru“. cînd limbajul ajunge să nu mai descrie nimic. fiind doar o expresie a lui „ce trebuie să fie“. ele sînt prezentate ca efecte ale abaterii de la esenţa orînduirii dominante. prin care deosebirile de ordin intensional sînt prezentate ca probleme extensionale. de calitatea argumentelor. care se realizează printr-o lărgire sau restrîngere a extensiunii şi se manifestă atunci cînd locutorul pretinde că extensiunea termenului utilizat de el poartă singura intensiune corectă (3) relaţionarea improprie a cuvintelor care se realizează prin: (a) pseudosinonimie. prin diversiune. Editura „Humanitas“.

procesarea informaţiei politice este adesea o formă a procesării discursului. care apare în formulări de tipul „Socialismul este doar o formă de revizionism“. Putem constata. cum sînt termenii „muncitor (într-un stat comunist)“ şi „grevă“. (4) manipularea conotativă. creşterea preţurilor este prezentată ca „reaşezare“. respingerea cauzei. ipoteza. în cea mai mare parte. fără ca ei să fie. care apare cînd semnificaţia termenului din contextul A este transpusă în contextul B. că orice formă de comunicare politică persuasivă presupune o anumită interdependenţă între mijloacele comunicării şi finalitatea politică a acesteia. schimbate sau confirmate de formele variate ale socializarii noastre prin educaţie formală. Tipuri şi modalităţi de argumentare politică Studiul cunoaşterii politice se ocupă pe larg cu reprezentările mentale pe care oamenii le împărtăşesc ca actori politici. metafora. ce presupune o confruntare între 6 . III. urmărindu-se transferul conotaţiilor negative ale termenului socialism asupra conceptului revizionism. Discursul politic. încă o dată. Discursul politic argumentativ este o formă de rostire politică prin care sînt identificate situaţiile politice şi apoi sînt formulate sub forma recomandărilor. sau o dictatură. negaţia polemică. (c) pseudohiponimie. Astfel. justificarea. folosirea mijloacelor media etc. care oferă semnificaţie evenimentelor şi favorizează realizarea intereselor politice de grup.susţine că un stat este sau o democraţie. Pentru a-şi îndeplini menirea de legitimare şi exercitare a puterii. Opiniile şi atitudinile instaurate prin strategiile semantice se manifestă ca o credinţă larg acceptată. ignorîndu-se posibilitatea existenţei unui proces de trecere de la una la alta. pentru motivul că este un act de enunţare. apologiilor ─ răspunsuri adecvate la aceste situaţii. între planul semantic şi cel pragmatic al rostirii discursive în cîmpul politic. care se poate realiza prin eufemisme sau construcţii de imagini. astfel. (d) pseudoomonimie. judecăţile de valoare şi atitudinile pe care le manifestăm cu privire la demersurile politice sunt. pentru că multe dintre acţiunile politice sînt realizate prin discurs şi comunicare. însuşite.1. „Numai împreună vom reuşi“. discursul politic utilizează mai multe strategii argumentative: interogaţia. Cunoştinţele si opiniile noastre despre partide şi politicieni. „Franţa francezilor“. III. Interogaţia Însăşi punerea unei întrebări este un act implicit de argumentare. criticilor. avînd un caracter polemic. sloganurile politice vizează mai ales acest tip de manipulare conotativă: „Un preşedinte pentru liniştea noastră“. de asemenea pseudoantonimia se manifestă şi atunci cînd doi termeni sînt consideraţi opuşi.

Interogaţia are valoare argumentativă. cînd. hotărîrea de a sprijini neabătut împroprietărirea ţăranilor prin promovarea proiectului de lege rurală în Adunarea Legislativă. O calitate importantă a interogaţiilor retorice este marea lor putere de sugestie. perspective. mai ales dacă deţine o negaţie implicită. receptorii ajungînd să se implice. motive. 243 Mihail Kogălniceanu. Editura Politica. Negaţia polemică surprinde receptorul care ar trage concluzia după primul enunţ (sau primele enunţuri) că locutorul nu recunoaşte o realitate a societăţii americane dar. București 1967 p. 2. în situaţiile descrise şi în trăirile exprimate. Ilustrez această afirmaţie cu următoarea secvenţă discursivă: „După toate aceste lucruri rămînea să se înceapă opera de reforme. 1981. Prin formularea întrebărilor se urmăreşte determinarea interlocutorului de a consimţi la teza propusă de locutorul politic. p.. am fost chemat la Minister. în situaţia în care locutorul îi adaugă un corectiv de natură argumentativă. apelează la interogaţie ca la o armă importantă în această confruntare. un partid care să aibă un program neted [. cum socotiţi d-voastră că aveam să viu să-mi abjur credinţele vieţii mele întregi? Că eu. Cine să o facă ? Dacă s-ar fi găsit care să reprezinte o realitate socială. Ea respinge un conţinut pozitiv exprimat anterior printr-un enunţiator diferit de locutor sau instanţa enunţiativă ce produce acel act.. acel enunţ este respins şi alte enunţuri sînt rostite pentru a se restabili. Orice negaţie descriptivă are potenţialul necesar pentru a deveni polemică. prin alte 11 12 Nicolae Iorga. Mihail Kogălniceanu implică. Eficacitatea interogaţiilor retorice este mai mai mare atunci cînd ele sînt întemeiate de fapte. III. alături de locutor. prin aceste interogaţii. Texte social . să viu să sfîşiu lucrurile vieţii mele întregi ?“ 12. 263 7 . Discursuri parlamentare . București.] atunci partidul acesta fără îndoială că ar fi fost în stare să îndeplinească opera mare de reforme.politice alese . din mica minoritate. ca în următorul fragment de discurs: „Ei bine. datorită caracterului polifonic al enunţării. Nicolae Iorga interpelează membrii parlamentului cu privire la incapacitatea acestora de a realiza un program de reforme care să aducă România în rîndul statelor moderne. Negaţia polemică Este un tip de negaţie diferit de negaţia descriptivă. Dar cum voiţi domniile voastre să fie ? Unde era partidul acesta ? Unde l-ar fi putut găsi cineva ?“ 11 . astăzi ministru.Editura Politică.parteneri reali sau posibili. Teza pe care o susţine istoricul român este aceea a necesităţii implicării parlamentarilor într-un demers legislativ necesar elaborării şi aplicării reformelor social politice.

III. ci participă la înlănţuirea acestora în argument. metafora exercitînd o anumită presiune asupra 13 14 Aristotel. valorile. a unui domeniu nou şi prea puţin cunoscut printr-un domeniu cunoscut. acest trop are drept caracteristică fundamentală faptul că semnele selecţionate sînt semne evaluative. fie după analogie“ 13. Abordarea pragmatică a metaforei subîntinde mecanismul ansamblului comunicării. În această ipostază. Funcţiile discursive ale metaforei sînt următoarele: (a) o funcţie estetică. ideile. putem afirma că metafora ţine de natura intimă a limbajului. locutorul doreşte să facă să se înţeleagă „S este R“ („Vecinul meu este un om solitar“). 121 8 . apoi metafora a devenit un topos central al epistemologiei şi a fost analizată şi de reprezentanţi ai teoriei. Analogia urs / om solitar apare din calculele interpretative ale alocutorului numai atunci cînd acesta reface mental intenţia comunicativă. Astfel. Concluzia evaluează convingător tocmai dimensiunea conflagraţiei. de înfrumuseţare a discursului şi de întrupare a unei impresii dificil de exprimat. (b) o funcţie cognitivă. 1982. reprezentînd o judecată de valoare. Pentru John Searle 14. Poetica. Neoretorica a prezentat metafora ca o extensiune pînă la reunire a doi termeni a unei proprietăţi care nu aparţine decît intersectării lor. fie de la specie la specie. prin analogie. fie de la gen la specie. (c) funcţia persuasivă pe care o dinamizează discursurile moralizatoare. Aristotel definea metafora ca „trecere asupra unui obiect a numelui altui obiect. p. Ea permite explicarea. Paris. Editura „IRI“. adevărul. mediatice.afirmaţii. 94 John Searle. metafora este un act de limbaj indirect în care. Bucureşti. al cărei impact este condiţionat de cultura şi mentalităţile comunităţii lingvistice în care este rostită. Metafora Mecanismul metaforic este întîlnit în toate tipurile de discurs. juridice. oferindu-se chiar un plus de informaţie cu privire la teza abordată şi susţinută. p. prin care metafora îşi manifestă eficacitatea euristică. Les Éditions de Minuit. Această ultimă funcţie impune metafora ca strategie argumentativă. Metafora nu face doar să crească expresivitatea ideilor. 1998. Sens et expression. politice.3. Studiul tropului în atenţie s-a extins de la poetică la lingvistică. pentru a-şi impune conţinuturile. enunţînd „S este P“ („Vecinul meu este un urs“).

p. p. determinînd formarea anumitor reprezentări asupra realităţii în vederea obţinerii unui statut legitim al guvernanţilor. surpriza. accentuează dimensiunea teatralităţii politicului. Succesul unei metafore sau a unei analogii constă atât în “prospeţimea asocierii”. 19 9 . Modele şi strategii. Editura BIC ALL. Prin stabilirea unei legături de similaritate între două lucruri. Editura AION. Dramaturgia politică îşi poate asuma o multitudine de forţe expresive ale unor domenii consacrate în conştiinţa colectivă ca valori majore: (a) asumarea forţei expresiei religioase. Folosirea metaforelor (implicite sau explicite) şi a analogiilor reprezintă încă un element de opacizare a discursului politic. III. Eroul apare. Discursul argumentativ este mai degrabă teatru decît geometrie sau construcţie riguroasă 15. însă. Oradea. simboluri şi moduri de acţiune. (b) trecutul colectiv este o sursă de cutume. aceste figuri de stil pot conduce audienţa la presupunerea că. „punerea în scenă“ întîlneşte teatralitatea din „jocurile de limbaj“ ca strategie a şansei şi creaţiei. acţiunea şi succesul devin cele trei aspecte ale dramei care 15 16 Daniela Rovenţa-Frumuşani. folosirea acestor figuri este expresia unui limbaj care îşi propune intenţionat mai degrabă să convingă decât să descrie o realitate. Dacă a influenţa reprezintă raţiunea de a fi a clasei politice. Scena puterii. 2000. acestuia fiindu-i mai greu să respingă ceea ce a dedus prin propriul său travaliu inferenţial.4. (c) mitul eroului. adaptarea la interlocutor. Câteodată. provoacă adeziune. Argumentarea. care poate să transforme scena puterii într-o viziune a lumii divine 16: ierarhia este sacră. 80 Georges Balandier. care are încă un impact important în lumea modernă.interpretării de către receptor. el este Salvatorul. acţionează. iar suveranul revendică ordinea divină drept sursă a mandatului său. intensitatea intertextuală. Acesta trece printr-o întreagă combinatorică de prezentare a dinamicii structurilor societăţii. cât şi în adecvarea la conceptul desemnat. Expresivitatea pragmatică a rostirii politice Teatralitatea argumentării. istoria poate fi construită şi reconstruită. o dată ce un lucru familiar este inteligibil şi ceea ce este nefamiliar va putea fi înţeles dacă este prezentat într-o formă adecvată. pentru ca puterea să-şi asigure privilegiile prin punerea în scenă a trecutului sub forma moştenirii. se încarcă cu putere. dar şi a celor care aspiră la putere. București 2000.

o dimensiune naţională şi credibilitate provenită din reuşitele lui anterioare. media. cunoscută şi controlată. În societăţile moderne.5. sondajele politice sunt tehnici noi ce furnizează dramaturgiei democratice cele mai puternice mijloace. mai degrabă. Puterea cuvintelor. să probeze că deţine controlul asupra tuturor forţelor. la reguli şi strategii de argumentare. ci reprezintă mai mult o rezultantă a raporturilor sociale şi a aspectelor constituite din valori şi imaginarul colectiv. de exemplu. un candidat la preşedinţie. “vă mulțumesc frumos. În cazul unei interacțiuni.îi conferă existenţă. Evidenţierea teatralităţii politicului nu înseamnă o reducere a acestuia la aparenţe şi jocuri iluzorii. poate să genereze recursul la un lexic specific. în care un subiect social este pus în situaţia de a pune în acţiune un ansamblu de strategii pentru a-și conserva imaginea și/sau a o menaja pe cea a interlocutorului. (d) arta persuasiunii. Dacă va învinge. Conversaţia este un loc unde se manifestă “teritorialitatea”. Alte forme ale cascadei manifestărilor de politețe sunt mulțumirile. inclusiv asupra lui însuşi. o funcţie compensatoare. În cadrul unei interacțiuni cu doi participanți sunt în joc patru imagini (imaginea pozitivă a 10 . Eroul controlează şi supune forţele istorice reuşind să le determine să aibă efecte pozitive. rezultată din imperfecţiunile unei societăţi aflate într-o continuă devenire. dezbaterea la care apelează sistemul democratic determină cultivarea capacităţii de a produce efecte ce favorizează iden-tificarea reprezentanţilor cu reprezentaţii. ambele constituindu-se în condiţii ale artei dramatice. actele verbale constituie amenințări pentru una sau mai multe dintre imaginile puse în joc. Expresia verbală a puterii este definită şi de tăcere şi de un limbaj specific. Teatralitatea politicului are. “mii de mulțuumiri”. purtătoare de perturbaţii şi dezordine. pentru puțin etc. trebuie să dobîndească o imagine publică. va trebui să guverneze. cu o ordine vulnerabilă. Dimensiunea relațională și politețea Concepția despre politețe se bazează pe noțiunea de imagine. Unii cercetători consideră că regulile de politețe funcționează la fel în actele verbale și nonverbale pentru că este inutil a căuta să distingi comportamentul verbal de alte forme de comportament uman. III. propaganda.

locutorului. Aplicarea regulilor de politețe în comunicare contribuie la instalarea unui joc subtil și constant de negocieri. scuze. Ca regulă generală. imaginea negativă a interlocutorului). marcarea diferenței etc.)și să-și protejeze imaginea proprie (pentru a nu fi judecat greșit sau agresat). imaginea pozitivă a interlocutorului. imaginea negativă a locutorului. 11 . emițătorul trebuie să “menajeze” imaginea partenerului (prin complimente.

s-a conturat o nouă dimensiune a demersului semiotic în domeniul limbajului. cît şi la nivel emoţional. o ştiinţă integratoare a textului. am comparat discursul politic cu alte tipuri de discurs. ca obiect formal . Acest fapt evidenţiază posibilitatea extinderii analizei şi explicitării acestuia în cadrul unui model semiotic. ce studiază discursul din perspectivă sintactică. a forţei ilocuţionare prin care se realizează o anumită performanţă şi a capacităţii de a produce efecte şi se supune anumitor legi şi principii specifice. Discursul politic are un fundament raţional şi evoluează în sfera verosimilului. De aceea. Asemenea discursului filosofic. În căutarea invarianţilor care îi circumscriu identitatea. în această calitate. într-o formă specifică. caracterul de clasă şi statutul de discurs de legitimare a puterii. Am reţinut ca însemne dominante ale discursului politic caracterul prescriptiv şi cel evaluativ. întrucît este un discurs al puterii. dimensiunea liturgică. Discursul în atenţie se aseamănă cu discursul juridic prin caracterul său prescriptiv. Consider că dincolo de interese şi raporturile de putere. încărcate de sens atît la nivel cognitiv.CONCLUZII Apreciez că o dată cu asumarea discursului ca domeniu de investigaţie. ambiguitatea intenţionată. am constatat că discursul în atenţie este o specie a discursului retoric şi. care îi reglementează modurile de manifestare. ca obiect al comunicării. Întrucît limbajul este prin excelenţă intenţional. discursul se manifestă ca o unitate dinamică a producerii enunţurilor. discursul politic aparţine unei comunicări simbolice ca producţie de semne. el vizează pe un altul decît pe sine. caracterul polemic. cel politic trimite la semnificaţiile pe care le atribuie lumii şi propune lumi alternative. iar de la discursul religios preia. din perspectivă semantică. chiar dacă la un alt nivel de generalitate şi interferează cu discursul etic sub aspectul responsabilităţii. Discursul politic preia caracterul disimulat.structural. 12 . dobîndeşte o structură argumentativă şi o finalitate persuasivă. Continuînd analiza. capabil să reliefeze mai adecvat structura sa internă şi mecanismele performative specifice acestui tip de discurs. ca obiect purtător de sens şi din perspectivă pragmatică. ca valoare dominantă.

pe regiuni. voi prezenta discursul pe care doresc să îl analizez. în Cluj Napoca.Partea de analiză a discursului politic Studiu de caz În cele de mai jos. Poate aflăm de ce cei 322 au votat suspendarea preşedintelui. Am condamnat şi am respins în vara lui 2005 Pactul Ribbentrop-Molotov prin care o bucată mare din trupul ţării a fost ruptă abuziv. Am greşit? Am avut curaj să vorbesc despre băieţii deştepţi din energie. Traian Băsescu. acolo unde băieţii deştepţi cumpăra energia cu 24 de dolari megawatt-ul. vreau să discutăm puţin. făcând precizarea că acesta a fost rostit în faţa unei adunări din Transilvania de către Preşedintele suspendat din funcţie. Şi pentru că Ardealul a fost cel care. Am greşit? Atunci când un ministru îndrăzneşte să ceară revocarea unor procuror care anchetează dosarul lui Marko Bela. dacă nu suntem şantajabili. Conţinutul discursului “Bine v-am găsit ardeleni! Voi mi-aţi dat cele mai multe voturi pentru a deveni preşedintele romanilor. Am greşit? Am avut curaj să pun capăt unui sistem de şantaj al politicienilor şi al oamenilor răspândiţi peste tot în ţară. Am greşit? Numai aşa putem fi liberi. 13 . dosarul lui Voiculescu. vă mulţumesc. iar populaţia o cumpăra cu 120 de dolari. mi-a dat cele mai multe voturi. Acela de a condamna crimele comunismului. Până la urmă ce am făcut? Am avut curajul pe care niciunul din cei doi preşedinţi dinaintea mea nu l-au avut. atunci când aceste lucruri se întâmplă înţelegem de ce a trebuit să dispară din guvern PD-ul. dosarul baronului de Gorj al PNL-ului. Pentru asta. Piaţa Lucian Blaga cu ocazia unui miting de susţinere organizat de către membrii PDL şi simpatizanţi ai domnului Băsescu. transferând 1.5 milioane de dosare ale fostei Securităţi la CNSAS.

Va rămâne pentru mine un lucru esenţial: acela de a reprezenta în fiecare zi. care pentru ei este ca justiţia să-şi facă treaba. Şi îi uneşte formidabil corupţia. PNL. PC au o singură religie şi un singur crez: furtul. responsabil de ceea ce spune. Aceştia sunt oligarhii care nu văd altă soluţie decât să fie uniţi în faţa pericolului. care să ne permită să asigurăm şanse egale tututor romanilor. şi de ce a trebuit să dispară de la Cotreoceni preşedintele ales al romanilor. să ne dezvoltăm sistemul de autostrăzi. fie că vorbim de oameni în vârstă. Dragii mei. cum nu vă imaginaţi! Vreau să ştiţi ce voi face după ce mă întorc la Cotroceni. fie că vorbim de tineri. Vă asigur că în perioada următoare revenirii la Cotroceni nu voi negocia cu oligarhii viitorul poporului român. Iar votul dumneavoastră nu va face nimic altceva decât vă obliga parlamentul să respecte opţiunea pe care o veţi face pe 19 mai. Avem o situaţia pe care vreau să o ştiţi de la mine şi vreau s-o ştiţi aşa cum v-o prezintă un preşedinte ales. să-şi dea mâna peste urna de vot. dreptatea îi supăra. prin toate acţiunile mele. România are instituţii democratice. sistemul de protecţie împotriva inundaţiilor. UDMR. vă iubesc. Să ne punem singuri o întrebare: oare ce i-a supărat pe toţi aceşti oameni? Adevărul îi supăra. Toate acestea ne arată că PSD. Numai aşa se explică cum este posibil ca marele patriot Vadim Tudor să se pupe cu marele patriot Marko Bela. interesele romanilor.” 14 . Asta înseamnă un început care poate fi făcut prin introducerea votului uninominal. Primul şi cel mai important lucru e să reformăm clasa politică. vă iubesc enorm! Cred atât de mult în poporul roman. fie că vorbim de oameni care vor să facă proiecte. Dragii mei.cu tot cu Monica Macovei. prin toate actele mele. Trebuie să dăm şanse tinerilor să aibă acces la fondurile UE. PRM.

pe regiuni. înseamnă. cu un discurs pe înţelesul tuturor. strategie iscusită pentru a mai câştiga credibilitate în ochii electoratului din zona Ardealului: “. Lider charismatic. seduce când prin hohote abundente când prin glume mai mult sau mai puţin gustate de către public. o conversaţie purtată între cel puţin două persoane în care ambele expun puncte de vedere şi au dreptul la replică. exprimarea acordului. mi-a dat cele mai multe voturi. dimpotrivă. la modul minimalist.” O discuţie. constând în multiplicarea actelor care neutralizează efectul FTA: manifestarea simpatiei faţă de receptor ( formularea repetată: “dragii mei. Discursul lui Băsescu este construit folosind politeţea pozitivă.. vreau să discutăm puţin. expunând o temă în faţa elevilor.Strategii de politeţe Dacă politeţea negativă este de natură compensatoare – prin evitarea sau atenuarea unui act cu potenţial ameninţător pentru imaginea individuală (FTA/ Face Threatening Acts).”). el încercând să îşi sublinieze interesul şi aprecierea pentru receptorul sau (mulţimea strânsă în Piaţa Lucian Blaga precum şi telespectatorii care vizionau transmisia pe posturile publice de televiziune). amicală. Preşedintele însă joacă un “quiz” intrebare-raspuns la care el întreabă şi tot el răspunde. Şi pentru că Ardealul a fost cel care. politeţea pozitivă este. de natură productionista. mesajul transmis căutând să sublinieze aprobarea emiţătorului şi punctele sale comune cu interlocutorul (care în acest caz este şi receptor) având ca obiectiv în principal o construcţie care să nu poată fi interpretată drept ostilă. fără a omite punerea în discuţie a sentimentului de mândrie ardelenesc predominant. manifestarea reciprocităţii. nu 15 . şi anume aceea a unui professor. folosind voit sau nu atitudinea pe care Ion Iliescu a ales-o nu fără success în dispută cu Corneliu Vadim Tudor pentru preşedinţie. sublinierea ideii de parteneriat şi a teritoriului comun cu receptorul. Strategia comunicativă folosită de către Preşedinte în cadrul acestui discurs este una de tip anticipative datorită faptului că el invita practic masa de oameni care îl ascultă la o discuţie liberă. cu o încercare de redare a discursului sub forma interactivă (întrebări şi răspunsuri) nereuşită. care.

”.. Comunicarea prin limbaj este una dintre trăsăturile care definesc societatea omenească. sau dinamica relatării prin folosirea unor întrebări cu scopuri exacte şi răspunsuri simple affirmative sau negative. […] haideţi să discutăm”. obscuritatea exprimării fiind evitată. centrare asupra emiţătorului şi receptorului care se regăsesc în discursul analizat după cum urmează: Maxima tactului (care cere diminuarea expresiei neajunsurilor unor acţiuni din prespectiva receptorului prin formulări indirecte ale solicitărilor. (“… [… ]. maxima manierei este uşor identificabilă în discursul Preşedintelui deoarece aceasta se referă la faptul că intervenţiile în cadrul unui schimb verbal trebuie să fie clare. Dintre mijloacele folosite de către Traian Băsescu pentru a capta atenţia auditoriului amintim: folosirea formulelor de implicare a receptorilor: “dragii mei. abordarea unor subiecte de discuţie sigure (conversaţie fatica). în consecinţă. Traian Băsescu. lucru subliniat de către mass-media. analişti politici şi nu numai.a exista înseamnă a comunica. 16 . Principiul politeţii are un număr de maxime subordonate.se îndoieşte de faptul că validitatea suspelor sale este în afara oricărei contestări din partea acestora. Monopolizarea conversaţiei este o formă de egocentrism comunicativ din partea emiţătorului. trăsătura populista fiind accentuată mereu. a avut mereu că trăsătura distinctivă a acţiunilor sale verbale simplitatea textelor folosite. cum nu vă imaginaţi!”) Maxima simpatiei prezenta explicit prin formulările calde menite să impresioneze: “Dragii mei.. vă iubesc. maximă care se aplică întocmai fără nici un dubiu.” Cred atât de mult în poporul roman. De asemenea. Am făcut rău?”) Comportamentul comunicativ este strâns legat atât de norme interne ale vieţii sociale cât şi de psihologia vorbitorului. Putem considera că strategii determinante ale politeţii positive folosirea unor mărci de identitate care subliniază apartenenţa colocutorului la acelaşi grup (noi). în forme interrogative introduce cu verbe modale: “Am greşit? Numai aşa putem fi liberi”.”Până la urmă ce am făcut? Am avut curajul pe care niciunul din cei doi preşedinţi dinaintea mea nu l-au avut. vă iubesc enorm!”. multiplicarea mijloacelor prin care acesta conferă expresivitate crescută relatării funcţionează ca o acţiune reparatorie faţă de mulţimea care îl ascultă. după cum am susţinut în deschiderea analizei discursive.”) Maxima generozităţii (care reprezintă una din strategiile impersonalizării emiţătorului: “Trebuie să dăm şanse tinerilor să aibă acces la fondurile UE”.”Dragii mei.

Poetica. Editura BIC ALL. 9. Sens et expression.folosite ca mijloc de a sublinia propriile realizări. 11.Băsescu reuşeşte un discurs bun. Modele şi strategii. Alain Besançon. Bucureşti. 1993. Hannah Arendt. Argumentarea. Editura „Humanitas“. Limba de lemn. sensibilizator. 4. Mihail Kogălniceanu. Scena puterii. argumentat. București 2000. 2000. Editura „Humanitas“. avantajos. Editura Politica. 17 . 7. Oradea. Petru Ioan. 1998. Editura „Humanitas“. prin sublinierea temelor pozitive. 2. Bucureşti. 6. Texte social . Editura „IRI“. Bucureşti. Editura „Humanitas“. 2000. Georges Balandier. Françoise Thom . John Searle. Les Éditions de Minuit. Tatiana Slama . 8. 1999. București. Discursuri parlamentare . Piotr Wierzbicki. Iaşi. Aristotel. 1982.politice alese . cunoscând că acest lucru este cel care interesează masele prezente la demonstratie. Daniela Rovenţa-Frumuşani.Prin discursul populist. Iaşi. Editura „Nemira“. Editura AION. Norberto Bobbio.1996. 1981. Originile intelectuale ale leninismului. 12. Nicolae Iorga. București. 5. 2002. Bucureşti. 1999. Dreapta şi stînga.Cazacu. Bucureşti. 1967. BIBLIOGRAFIE 1. prin folosirea temelor negative drept pârghii care îi dau posibilitatea prezentării propriului program într-un mod avantajos. Editura „Ştefan Lupaşcu“. Crizele republicii. Paris. (Colecţia “Radiografii”).Editura Politică. Structura minciunii. 1993. 10. Bucureşti. Modelul hexadic în politologie. Stratageme comunicaţionale şi manipularea. 13. 3. Editura „Polirom“.