Definirea riscului Definiţia riscului economic dată în „Dicţionarul de economie” de Niţă Dobrotă este aceea de eveniment sau proces

nesigur şi probabil care poate cauza o pagubă, o pierdere într-o activitate, operaţiune sau acţiune economică. Spre deosebire de incertitudine, riscul economic se caracterizează prin posibilitatea descrierii unei legi (reguli) de probabilitate pentru rezultatele scontate, ca şi prin cunoaşterea acestei legi de către cei interesaţi. Managerii văd riscul în mod diferit faţă de felul în care e1 apare în teoria deciziei. În particular exisă o uşoară înclinaţie în a egala riscul alegerii unei alternative cu variaţia repartiţiei probabilităţilor unor rezultate posibile care ar urma alegerii alternativei. Faţă de teoria deciziei sunt evidente următoarele trei diferenţe, prezentate în continuare. Prima diferenţă constă în faptul că mulţi manageri nu tratează, de exemplu, nesiguranţa profitului ca pe un aspect important al riscului, care este mai degrabă asociat cu rezultatele negative. Există, deci, o tensiune persistentă între „risc”, ca o măsură în funcţie de repartiţia rezultatelor posibile ale unei alegeri şi „risc” ca pericol sau întâmplare. Din această din urma perspectivă, o alegere riscantă este una care conţine ameninţarea unui rezultat foarte slab. În al doilea rând, pentru manageri, riscul nu este un concept cu caracter de probabilitate. Cam jumătate (54%) dintre managerii intervievaţi consideră nesiguranţa un factor de risc, pentru ei însă, rezultatele slabe prezintă o mare importanţă. O mare parte au simţit că riscul poate fi mai bine definit prin valoarea care se aşteaptă să fie pierdută. Aceasta 1-a făcut pe vicepreşedintele unei bănci să afirme: „Îmi asum riscuri mari cu privire la probabilitate, dar nu la valori”. Un vicepreşedinte pentru finanţe a declarat: „Nu mă uit la probabilitatea de succes sau insucces, dar iau în consideraţie volumul riscului”. Descriind diferenţa dintre asumarea riscului şi jocurile de noroc, un manager a spus: „A juca un milion de dolari într-un joc, este un risc; pe când, a juca în acelaşi timp o jumătate de dolar nu este un risc”. Această tendinţă de a ignora sau subestima probabilitatea de a pierde comparată cu valoarea este probabil mai bine definită ca „aversiune la pierdere” sau ca „aversiune la regret”, decât ca „aversiune la risc”, în termeni convenţionali. În evaluarea perspectivelor nesigure, 80% dintre managerii intervievaţi au fost preocupaţi de perspectiva „celor mai rele rezultate” sau de „deficitul maxim”. Oricum, este clar că managerii sunt mai tentaţi să
2

Pe de altă parte.a. nu-i aşa?” În cele mai recente formulări. în general. Toate teoriile deciziei consideră că factorii de decizie preferă rezultatele aşteptate decât pe cele surpriză. Recunoscând că exista pieţe financiare. aceeaşi. chiar dacă ultima este mai elocventă. că nu există o cale de a transforma un fenomen multidimensional într-unul unidimensionai. În general. Găsirea unor definiţii empirice satisfăcătoare a riscului. se consideră că factorii de decizie preferă riscuri mai mici decât unele mari. De asemenea. valoarea programată a unei alternative se presupune a fi asociată factorilor pozitivi.folosească mărimi valorice pentru a descrie riscul. când s-a cerut unor directori executivi să enumere 9 alternative pentru investiţii. tehnice. pentru a obţine o alternativă riscantă. iar importanţa acordată altor factori rămâne. Pe de altă parte. Un vicepreşedinte pentru finanţe a declarat că: „Nimeni nu este interesat în luarea unor măsuri cuantificate” şi un prim-vicepreşedinte observa: „Nu cuantifica riscul. de asemenea. dar trebuie să fii capabil să-l simţi”. la nişte mici dorinţe aplicabile numai în cazul unor sume reduse. la o altă testare. ei au argumentat. majoritatea celor intervievaţi au considerat ca riscul nu poate fi cuantificat cu ajutorul unei singure cifre sau cu o repartiţie de numere. chiar dacă pentru evaluarea riscului sunt utilizate metode cantitative sau dacă managerii caută o precizie mare în estimarea riscului. În al treilea rând. în continuare. că descrierea literală este preferată cuantificării lui. cum ar fi statistica sau calculul probabilităţilor ş. acestea se rezumă. 24% din acelaşi grup de manageri au considerat că acest lucru ar fi realizabil la o investigare suplimentară. în interiorul acestui sistem rudimentar s-a realizat cu dificultăţi. Se observă. Unii factori de decizie au tendinţa de a ignora posibile evenimente care ar fi foarte neplăcute prin consecinţele lor. Cele de mai sus demonstrează că unii factori decizionali definesc riscul în 3 . Un manager în activitatea de proiectare a spus: „Totul ar trebui exprimat în termeni de profit (sau pierderi) la sfârşitul proiectului. S-a observat că probabilitatea ca rezultatele şi valorile lor să intre în calcularea riscului în mod independent este mai mare decât probabilitatea ca aceste valori să fie luate împreună. tabelul rezultat a arătat o ordonare bazată pe valori certe doar într-o proporţie de 11%. în final. decât metodele moderne de estimare a acestuia. de produse şi alte aspecte ale riscului. o alternativă de risc este una pentru care variaţia este mare. iar riscul este o mărime care se adaugă valorii proiectate a alternativei. iar riscul celor negativi în scara preferinţelor alternativelor. Se mai poate întâmpla ca unii manageri să nu privească decât spre o parte din rezultatele posibile şi nu spre totalitatea lor şi să măsoare variaţia ţinând cont doar de aceste rezultate.

de asemenea. pentru a reduce riscul. Ca Preşedinte al Sistemului Telefonic Bell. În continuare. Riscul şi rolul acestuia în afaceri Riscul exprimă incertitudinea în legătură cu producerea unor evenimente viitoare. managerii au la dispoziţie o serie de metode specifice pentru a evita riscul. Theodore Vail. în timp ce riscul pur implică o singură alternativă. 4 . Riscul speculativ implică obţinerea unui profit sau a unei pierderi. dinainte de 1910 până la jumătatea anilor 1920. Cum riscul este o parte inevitabilă a afacerii. Există două tipuri de risc recunoscute:  Riscul speculativ. Unul dintre miile de întreprinzători americani. Recunoaşterea prezenţei riscului este primul şi cel mai important pas.  Riscul pur. Riscul apare astfel ca un element intrinsec pentru dezvoltarea unei societăţi. Vail a făcut din organizaţie cea mai mare firmă particulară din lume şi una din cele mai prospere companii. aceea a pierderii. Explicaţia a constat în asumarea riscurilor de către echipa condusă de Vail atunci când aceasta a fundamentat patru decizii strategice în condiţii de risc şi incertitudine pentru a salva sistemul telefoniei americane de la integrarea în agenţiile guvernamentale. singurul serviciu public care a demonstrat că este condus de un management care îşi asumă riscul chiar dacă are monopolul într-o zonă vitală şi piaţa este saturată. Succesul unei întreprinderi poate fi direct proporţional cu gradul în care conducerea acesteia înţelege să-şi asume riscurile în adoptarea u aplicarea deciziilor.mod diferit de teoria economică şi diferiţi manageri vor vedea aceeaşi situaţie în moduri diferite. pentru a-şi asuma riscul sau pentru a rezolva această problemă cu companiile de asigurări. Sistemul Bell este. managementul trebuie să descopere modalităţile de acţiune pentru controlul acestuia. Faptul că sistemul telefonic este proprietate privată se înţelege de la sine în Statele Unite. a fost poate cel mai eficace manager din istoria afacerilor în Statele Unite ale Americii.

7. Curierul Naţional. Riscul de ţară Revistele „Euromoney” şi „The Economist” calculează periodic riscul de ţară. riscul în contractul de vânzare. Riscul în decizia de investiţii: riscul unui proiect. Prin intermediul unor indicatori convenţionali sunt exprimate şansele de transformare în profit a unui capital investit la un moment dat într-o ţară. Riscul de faliment. nr. în timp ce după „The Economist”. Pentru determinarea riscului de ţară. riscul de tranzacţie. 3. Astfel. în 1994 România a înregistrat un declin după riscul de ţară. Riscul de ţară. 5 . 5. 6. 8. Riscul valorilor mobiliare. Riscul în operaţiunile cu devize: riscul de translare.Analitici. Configuraţia indicatorilor analizaţi de „Euromoney” este următoarea1: 1 Simon L. la riscul politic. .De creditare. Riscul în marketing. pag.Tipuri de risc Există mai multe tipuri de risc: 1. 3. iar performanţele slabe sunt cotate cu 0. Riscul contractual: riscul în contractele sinalagmatice.De piaţă. Riscul în asigurări. 2. 7. 1775. 4. riscul de avarie. ocupând locurile 74 în martie şi 77 în septembrie acelaşi an. Riscul economic. tot în septembrie 1994 România trecea de la grupa „D” (cea mai defavorabilă) la grupa „C”.. . ianuarie 1995. după metodologii proprii. Cele mai bune performanţe în domeniu sunt cotate cu „nota cea mai bună”. revista „Euromoney” ia în calcul trei grupe mari de indicatori: .1. 9. riscul în vânzările sub condiţie suspensivă.

K. Întotdeauna. 6 . Informaţiile economice . 2. precum SUA (5%). 8. Accesul la finanţarea pe termen scurt . 6. 1992. când există riscul câştigului sau pierderii. Reeşalonarea datoriei externe sau neplata acesteia . 186. Ed.1. 4. Riscul politic . 7. datorită riscului de tranzacţie un partener câştigă şi unul pierde. 1 Milan. Indicatorii de îndatorare . pe fondul unui vid de legislaţie. sau compania încheie contracte pentru a achiziţiona articole cu preţ în devize. pe locul II Elveţia. locul III Luxemburg. Riscul de translare este cunoscut şi sub denumirea de risc al schimbului valutar şi se referă la riscul de câştig sau pierdere atunci când activele. 9. în cazul ţărilor lipsite de riscuri. riscul de tranzacţie şi riscul economic. În România. 3. Riscul de tranzacţie este un risc care apare ori de câte ori o companie se angajează într-o tranzacţie de vânzare sau de cumpărare.5% pondere în punctajul final. În septembrie 1994 pe locul I cu cel mai mic risc de ţară figura SUA. dacă valoarea devizelor respective se schimbă în comparaţie cu moneda locală a companiei. locul IV Singapore şi locul V Austria. Riscul de tranzacţie este cu atât mai mare cu cât instabilitatea monetară dintr-o ţară este mai mare. apar riscurile operaţiunilor în devize. pasivele şi profitul unei filiale sunt „translate” din valuta străina în care se ţin evidenţele filialei. coroborat cu tendinţa firească de câştig a managerilor români.10% pondere în punctajul final. Accesul la titluri internaţionale şi pieţe pentru împrumuturi sindicalizate (5%). operată în devize. pag. în întregime în monedă locală.5% pondere în punctajul final.pondere de 25% în punctajul final. Bucureşti. 5. Raportul între deţinerea de disponibilităţi pe termen de peste 5 ani şi marja de forfetare. Imediat ce vânzările se facturează în devize.. RAO. 3. Accesul la finanţarea bancară .10% pondere în punctajul final. în moneda naţională a companiei mamă. Manualul consultantului în Management. Riscul în operaţiunile cu devize Foarte puţine întreprinderi angajate în comerţ cu alte ţări pot să-şi factureze produsele şi să-şi cumpere furniturile importante. însă.2.pondere de 25% în punctajul final. Rata de creditare . În opinia lui Milan Kurb1 cele mai importante sunt: riscul de translare.10% pondere în punctajul final.

Dacă presupunem că o societate de import-export românească vinde produse în SUA şi că valoarea dolarului scade brusc în raport cu leul în perioada următoare. Riscul de faliment Acest tip de risc este denumit de alţi specialişti1 risc economic. în timp ce firma ucraineană a câştigat suma menţionată.A.300 lei). deoarece între timp cursul dolarului a crescut la 1450 lei.3. primea lunar echivalentul a 8333 $ (2 milioane lei: 240 lei/$.A. mai ales că în sarcina firmei ucrainene intrau şi cheltuielile cu reparaţiile curente şi cu personalul navigant. Peste doi ani chiria lunară nu mai reprezenta decât 1379 $. incapacitatea întreprinderii de a se adapta în timp şi la cel mai mic cost la variaţiile condiţiilor de mediu. atunci efectul poate fi o pierdere de tranzacţie în condiţiile în care un lot recent de produse expediate a fost facturat şi neplătit. În 1 Stancu. De regulă. pag. 1994. Riscul contractual Există mai multe forme ale riscului contractual determinate în special de cadrul legislativ dintr-o ţară. La acea dată suma de 2 milioane lei reprezenta de 11. De exemplu. 318. CNFR NAVROM S. acest tip de risc este generat de nevoia de a derula activităţi comerciale care fac obiectul unui contract. Riscul în decizia de investiţii Exprimă probabilitatea ca anumite evenimente neprevăzute să se producă şi astfel să poată fi prejudiciată finalizarea unei investiţii. contra sumei de 2 milioane lei lunar.A. Conţinutul lui exprimă. În momentul încheierii afacerii. Bucureşti. Ed.. Gestiunea Financiară. datorită riscului de tranzacţie. CNFR NAVROM S. Economică. Riscul economic Acest tip de risc este mai complex şi se referă la impactul schimbării cursului valutar asupra profitabilităţii pe termen lung a întreprinderii exportatoare şi nu asupra efectului pe termen scurt al unei tranzacţii. I.4.5.4 ori amortismentul lunar pentru vasul de pasageri. Se poate spune că în ultima lună a contractului. 3. a închiriat pe o perioadă de doi ani un vapor de transport pasageri unei firme ucrainene. ceea ce părea a fi o afacere profitabilă.083. Altfel exprimat.au apărut numeroase cazuri de manifestare a riscului de tranzacţie. în fond. luarea în considerare a influenţei acestui risc presupune o estimare a şanselor unei întreprinderi de a înregistra pierderi şi de a fi în imposibilitatea de a onora datoriile faţă de clienţi şi bănci. 7 .6. 3. a pierdut faţă de condiţiile iniţiale ale contractului 6954 $ (10. clauză fermă. firma CNFR NAVROM S. 3. cursul leu-dolar la acea dată). 3.

c) de pierdere totală sau parţială a capitalului investit. b) de faliment. Dimpotrivă. Pieţe de Capital şi Burse de Valori.Riscul atomic. Există mai multe forme ale riscului în decizia de investiţii: riscul generat de derularea unui proiect de investiţii în ţară.a. 1992. 3. 3. . cu rata dividendului variabilă. în străinătate. Riscul în marketing 1 Dardac. riscul de avarie. .Riscul în asigurarea auto. 103. Altfel spus. ş.Riscul de război. realizează o profitabilitate mică. Riscul în asigurări are mai multe forme. Ed.Riscul în transportul aerian. o profitabilitate mare este însoţită de un risc mai mare şi invers. în funcţie de domeniul în care se face asigurarea. Bucureşti. posibil să apară în perioada viitoare şi care are acoperirea financiară a unei companii specializate. Riscul în asigurări Acest tip de risc poate fi înţeles ca un eveniment incert. Preocuparea pentru a cunoaşte acest risc a apărut în condiţiile unei volatilităţi sporite a valorilor mobiliare în raport cu variaţiile pieţei de capital. ce a înregistrat în anii anteriori valori superioare celei de 5% este însoţită de un risc mult mai mare şi anume: a) de realizare în viitor a unei profitabilităţi sub 3%.8. Riscul valorilor mobiliare Acest tip de risc se referă la probabilitatea de a se produce schimbări în profitabilitatea unei firme ca urmare a plasamentelor de capital financiar. 3. De exemplu. .literatura de specialitate sunt evidenţiate principalele etape pentru conducerea riscului în decizia de investiţii de către manageri:  Planificarea riscului. investirea de capital în cumpărarea unor obligaţiuni cu dobândă de 3%.9. 8 . N. . dar cu un risc sporit. . pag. investirea aceluiaşi capital în cumpărarea unor acţiuni. Astfel există: .Riscul maritim. ceea ce determină o relaţie directă între profitabilitate şi risc1.Riscul financiar şi politic.  Organizarea riscului.7. . Adevărul.  Controlul riscului.Riscul de accidente.

Succesul în afaceri este influenţat în mod direct de capacitatea managerilor de a fundamenta decizii în condiţii de risc. Relaţiile dintre concepţiile teoretice decizionale de risc şi concepţiile de risc promovate de manageri. una care duce la un rezultat cert. Diferenţele 9 . În acest fel. cum ar fi mărirea beneficiului preconizat pentru investiţia făcută deşi investitorii sunt ostili modificării beneficiului. Nu este sigur dacă managerii cred că riscul şi beneficiul sunt pozitiv corelate. îmbunătăţirea calificării personalului. deoarece performanţa. investiţiile. Ross (1981) au considerat că factorii de decizie individuali se opun asumării riscului. Pratt (1964). rămân relativ marcante. într-o fază de început. Atitudinile de asumare a riscului sunt. Arrow (1965). de obicei. factor esenţial în adoptarea deciziei Importanţa riscului pentru adoptarea deciziei este atestată de locul său în cadrul teoriei decizionale şi a ideologiei manageriale si de interesul constant pentru evaluarea riscului în management. a identificării. investigaţiile empirice asupra procesului de adoptare a deciziei nu au fost îndreptate direct spre conceptul de risc şi asumarea riscului. probabil legate de aspectul dezvoltării personalităţii sau culturii. Riscul. secţiilor şi depozitelor. Aceasta înseamnă că atunci când au în faţă două alternative. Şeful departamentului de marketing studiază atitudinile incerte ale consumatorilor: nevoile. anticipării şi controlului riscurilor. S-a încercat asocierea riscului preferenţial cu dimensiunile personalităţii. Managerii iau în considerare riscul în marketing înainte de aplicarea deciziilor care vizează lansarea unor noi produse. Oricum. motivaţia şi fantezia acestora. cercetarea. deci. dezvoltarea. de a identifica şi a acţiona în sensul valorificării oportunităţilor existente pe piaţă într-o perioadă determinată. promovat de manageri. investigaţiile empirice asupra riscului implicat de adoptarea deciziei nu au fost îndreptate spre comportamentul managerial. amplasarea întreprinderilor. rezultatul final sunt o consecinţă.Acesta este determinat de situaţiile de incertitudine ale mediului ambiant al întreprinderii în care managerii trebuie să adopte decizii. astfel încât să se obţină motivaţia. iar cealaltă mai riscantă. factorii de decizie ar trebui să aibă o compensaţie pentru variaţia posibilelor rezultate. descrise ca atribute stabile ale fiecărui individ. Un manager care ştie când să-şi asume un risc şi cum să conducă întreprinderea într-un mediu concurenţial de afaceri este întradevăr unul de succes. dar care va conduce la acelaşi rezultat va fi preferată prima alternativă.

1986. Kahneman şi Tversky. 1978. cu siguranţă îşi găseşte o justificare. dar un număr de factori variabili cum ar fi starea sufletească. 1988). in final. Kahneman şi Tversky (1979) au observat că atunci când se vine în contact cu o alternativă de risc. Asumarea riscului. Lopes. Când au fost întrebaţi dacă ar putea identifica predispoziţia spre risc şi aversiunea faţă de risc. ale cărei rezultate posibile sunt în general bune (rezultatele financiare bune). a fost studiat la subiecţi care au renunţat la sarcinile lor manageriale. 10 . Ideea asumării riscului în cazul unor probleme financiare. insesizabile. Oricum există probleme nerezolvate. subiecţii umani au tendinţă de a cerceta (studia) riscul (Maynard. Opoziţia managerilor la asumarea riscului se presupune că este rezultatul experienţei fiecăruia în domeniu si influenţei diferenţiate a unor factori motivaţionali asociaţi riscului. March. Directorii executivi analizaţi au explicat preferinţa pentru riscuri calculate având la bază trei motivaţii. Managerii cu calităţi manageriale consideră că cei ce sunt pregătiţi în acest domeniu trebuie să fie obişnuiţi şi cu asumarea riscului. subiecţii umani se opun riscului. sentimentele şi modul în care problemele sunt ridicate afectează perceperea riscului şi atitudinea de asumare a lui. nu s-a găsit nici o diferenţă între preferinţa pentru risc a acestora. devenind oameni de afaceri şi care au fost comparaţi cu managerii obişnuiţi dar. Asumarea riscului managerial Asumarea riscului managerial presupune învingerea opoziţiei individuale şi aceea a contextului deciziei nefavorabile. Dintre aceştia se pare că sunt importanţi factorii intrinseci asociaţi riscului ca o parte a personalităţii fiecăruia şi cei ce rezultă din normative ale comportamentului managerial. managerii de nivel mediu au spus că predispoziţia faţă de risc dispare la indivizii care urcă pe scara ierarhică. Smith. dar dacă au de-a face cu o alternativă de risc a căror rezultate posibile sunt în general modeste. risc să fie o parte stabilă a personalităţii individuale. oricum. ca atribut al antreprenorilor. Se consideră că un manager care ezită să-şi asume riscuri n-ar trebui să activeze în afaceri sau management.globale dintre presupuşii indivizi care îşi asuma riscul şi alţii care sunt lipsiţi de cultură rămân. Atitudinile negative în raport cu asumarea riscului sunt caracteristice managerilor care consideră riscul mai degrabă ca un pas spre o pierdere proiectată decât ca o apreciere a profitului. În particular. dar ideea că invenţiile importante şi schimbările sunt produse de sărăcie nu este demonstrată de istorie. 1979. Este posibil ca preferinţa pentru.

Ei consideră că asumarea riscului este o componentă esenţială a rolului de manager. Mulţi dintre cei intervievaţi au afirmat că plăcerea succesului este argumentată de ameninţarea insuccesului. Peste 87% dintre ei au considerat că între risc si beneficiu există o strânsă legătura. Mai degrabă cred că riscurile pot fi reduse prin 11 . Cei mai mulţi manageri par să creadă că asumarea riscului este mai justificată atunci când există pericolul falimentului. adoptarea unei noi strategii ce reclamă risc”. riscul este adoptat cu mai multă uşurinţă atunci când funcţia celui ce şi-1 asumă este în pericol. In general. aceşti manageri recunosc plăcerea emoţională a asumării riscului. Alegerile riscante se fac când firmele sunt falimentare. Alţi manageri dintre cei intervievaţi (peste 90%) cred că nu ar risca atunci când falimentul ameninţă existenţa întreprinderii. caută-ţi altă slujbă!”. Alte studii arată că managerii evită acceptarea riscului.În primul rând. de tip feed-back. Ei cred că ar trebui să-şi asume mai puţine riscuri atunci când lucrurile merg bine. În al treilea rând. utilizând reacţia inversă. face ca pericolul implicat de asumarea riscurilor să fie mai mic. se pronunţa nostalgic un manager de nivelul mediu. În al doilea rând. decât atunci când realizarea obiectivelor este iminentă. având însă în vedere importanţa riscului şi minimizând pericolul falimentului. Un primvicepreşedinte al unei firme a spus: „Dacă nu-ţi place să rişti. aceşti manageri asociază asumarea riscului cu sarcinile de serviciu şi nu cu calităţile personale. o poziţie solidă conduce la un comportament conservator. De asemenea. În situaţiile „rele” trebuie asumat riscul. „Personal îmi doresc mai multe riscuri în raport cu posibilităţile pe care le am”. Aceste trei motivaţii stau şi la baza justificării rolului factorilor contextuali în asumarea riscului. privindu-1 ca pe un obiect ce poate fi controlat. avantajele poziţiei faţă de scopul propus. În acelaşi timp. Managerii chestionaţi au afirmat că în anumite condiţii au anumite preferinţe în ceea ce priveşte asumarea riscului. pe de altă parte. Ei nu acceptă ideea că riscurile pe care le au în faţă sunt inerente. Un intervievat a spus că: „În situaţia când un concurent ameninţă poziţia firmei pe piaţă. asumarea riscului este esenţială pentru adoptarea unei decizii de succes. Asumarea riscurilor este sinonimă cu adoptarea deciziei în condiţii de incertitudine. trebuie acceptat unul din două riscuri: pe de o parte prăbuşirea şi. Studiile efectuate au arătat ca managerii evită riscul mai repede decât să îl accepte şi aceasta aproape din reflex.

La adoptarea deciziei ei caută. dar implică şi un pericol mare. foarte frecvent. Managerii se consideră persoane ce-şi asumă riscul. nu le utilizează prea mult. Estimarea probabilistică a riscului În general. se abate de la simplul concept de risc. O cale sigură este respingerea estimărilor. în prezent. Insensibilitatea faţă de estimarea probabilistică depăşeşte cazul probabilităţilor foarte scăzute. managerii nu prea cred în estimările probabilistice. Managerii intervievaţi de Shapira au vorbit despre eliminarea necunoscutelor şi controlul riscului. cu prioritate. par să fie ignorate. Este deja recunoscută existenţa managerilor care evită riscul. managerii preferă să 12 . dar încearcă să le conducă şi să le schimbe. nu numai că-şi asumă riscuri. Rezultatele posibile. Aceste observaţii reclamă o tratare mai atentă de către management a riscului care. strategii de control ale riscului. Această tactică. Ultimii. Cei mai mulţi cred că-şi pot face treaba mai bine decât s-ar crede. nu le prea înţeleg sau. dar numai după ce acţionează asupra pericolelor şi le modifică aşa încât să poată fi siguri de succes. să poată fi luate toate în calcul. denumită ajustare de către MacCrimmon şi Wehrung (1986). într-un mod rezonabil. considerând riscul controlabil. a neluării în consideraţie a evenimentelor cu probabilitate foarte scăzută de a se produce. Acolo unde prioritatea scăzută a probabilităţii este combinată cu consecinţe importante (cazul dezastrelor neaşteptate sau a descoperirilor neanticipate). a celor ce-şi asumă riscul şi a celor care produc riscuri. chiar si după revizuirea estimărilor. Practica ignorării probabilităţilor foarte scăzute are însă ca efect faptul că firmele sunt surprinse de către evenimentele cărora le sunt caracteristice acest gen de probabilităţi.utilizarea experienţei în domeniul controlului pericolului. poate avea urmări nedorite. dar cu consecinţe deosebit de importante este greu ca. practica excluderii. este considerată ca un răspuns standard la risc. managerii îşi îndreaptă atenţia spre căile de micşorare a pericolului. pur şi simplu. dar care au o probabilitate scăzuta de realizare. Cu toate acestea nu există o rezolvare confortabilă a acestei dileme. În cazurile în care o alternativă dată promite un beneficiu satisfăcător. ei fac o distincţie netă între jocul de noroc (unde atuul are un caracter exogen şi de controlat) şi asumarea riscului (unde experienţa şi informarea reduc nesiguranţa). Într-o lume în care există numeroase evenimente cu probabilităţi de producere foarte scăzute.

1963). şi anume: nivelul propus pentru performanţă şi nivelul de supravieţuire. analiza „atenţiei” în rezolvarea problemelor umane (Nisbett şi . insuccesului şi al dezvoltării. Tendinţa evaluărilor manageriale a alternativelor de a-şi îndrepta atenţia numai asupra câtorva aspecte cheie ale problemei. Ross. riscul se referă la probabilitatea incertă a stabilirii rezultatelor provenite din alegere. este argumentat faptul că acest comportament este mai puţin inteligent decât adoptarea tuturor variaţiilor probabilităţii şi ar putea fi util să se observe că „confuziile” managerilor asupra riscului sunt ecouri ale ambiguităţii din studiile privind procesul de decizie efectuate de către ingineri. este o temă recurentă în studiul rezolvării problemelor umane. nivelul aspiraţiei care desparte succesul subiectiv de eşecul subiectiv. Aceste două valori de referinţă se pot studia din punctul de vedere al succesului. respectând schimbarea concentrării atenţiei spre risc. de exemplu. aşa cum este şi estimarea beneficiilor. Ultima terminologie se concentrează asupra definirii legăturilor dintre „riscul specific” şi alte costuri ca. În studii recente. Informarea este compromisă de conflictul de interese dintre sursa de informaţii si receptor. ci costurile sale. la un moment dat. elasticitatea terminologiei utilizată de către cei ce se ocupă cu studiul riscului si al deciziei-inginereşti. de exemplu. Acceptarea unei alternative de risc depinde de relaţia dintre pericolele şi oportunităţile reflectate de risc şi de cele câteva nivele critice ale aspiraţiei proprii factorului de decizie. În teoria deciziei. In câteva dintre aceste teorii există o singură valoare care focalizează atenţia şi anume. în parte. riscul reprezintă nu neputinţa de a asigura un rezultat dorit. Aceste observaţii. dintre frecvenţa şi severitatea prejudiciilor si costul măsurilor de siguranţă. Studiile asupra asumării riscului indică faptul că preferinţa pentru risc variază în funcţie de context. 1980)/ „atenţia secvenţială acordată scopurilor” de către grupuri de -factori de decizie (Cert si Mach. par să confirme mai degrabă importanţa a două valori. Estimarea rezultatelor probabile este dificilă. 13 . Şi comportamentul poate avea consecinţe nedorite când conduce spre preferinţe pentru acceptarea unui risc mai mare (în sensul de variaţie) atunci când repartiţia probabilă a rezultatelor posibile este relativ rectangulară. Adăugarea unei valori focalizante. De asemenea.considere că riscul este definit mai bine de către amplitudinea valorii rezultatului decât de cea dată de probabilitate. studiile despre „eliminarea aspectelor” de către factori de decizie individuali (Tversky. 1972). Insensibilitatea managerială faţă de probabilităţile estimate poate reflecta.

asumarea riscului este evaluată şi tratată ca fiind esenţială pentru inovaţii şi asigurarea succesului. atenţia faţă de oportunitatea şi. Situaţia a fost descrisă foarte bine de către un prim-vicepreşedinte intervievat de Shapira. Dacă performanţa se opreşte la punctul de supravieţuire. pentru că o face societatea care îi apreciază şi pentru că experienţa i-a învăţat că pot controla fatalitatea. Pentru factorii de decizie care se aşteaptă la rezultate a căror valori sunt sub cele programate. Pericolul falimentului coboară ţinta asupra căreia este îndreptată atenţia. dar trebuie mai mult să câştigi decât să pierzi”. cu rezultate modeste. exceptând cazul când apropierea de punctul de supravieţuire captează atenţia la acelaşi nivel. Managerii au o reacţie puternică la risc şi la asumarea riscului. dorinţa de a-şi atinge scopul propus îi conduce spre asumarea riscului. Importanţa acestei paralele a fost recunoscută de factorii de decizie-ingineri. Managerii fac deosebire între asumarea riscului şi jocul de noroc. oportunitatea riscului captează atenţia mai repede decât pericolul. asumarea riscului este diferenţiată de „judecarea atuului”.asociată cu o diminuare a acesteia. El a spus: „trebuie sa fii un tip care îşi asumă riscul. care au încercat. iar oportunitatea riscului este mai scăzută. este stimulată doar când performanţele depăşesc ţinta propusă (nivelul propus). în primul rând. asumarea riscului. Din punctul de vedere al managerilor şi al societăţii dedicate managementului de calitate se pune problema menţinerii şi creşterii reputaţiei manageriale de asumare a „riscurilor bune” şi evitare a „riscurilor rele”. dar riscante. evidenţierea variantelor este moderată de frica faţă de pericolele ce s-ar putea ivi. În acest caz. Pentru managerii cu rezultate bune. dar nu şi jocul de noroc prin care se înţelege asumarea riscului care provoacă un rezultat negativ. În acelaşi timp. Aceasta duce la o atitudine de adversitate faţă de risc a managerilor care au succes. Un bun manager „îşi asumă un risc” nu „joacă un joc de noroc”. deci. argumentând că determinarea unei alegeri proprii n-ar trebui să fie confundată cu şansa conştientizării unor situaţii de risc. Societatea apreciază asumarea riscului. 14 . să câştige un criteriu de evaluare a managerilor şi potrivit căruia se recompensează mai repede „deciziile bune” decât „rezultatele bune”. schimbă oarecum interesul sau preferinţa pentru risc într-o funcţie a succesului. Pe de o parte. Îşi fac probleme pentru reputaţia lor în cazul asumării riscului şi sunt dornici săşi exprime sentimentele de dezacord cu cei care stimulează grupurile ce iau decizii inteligente.

Experienţa managerilor buni i-a învăţat că probabilităţile vieţii nu pot fi luate în calcul. că ei pot schimba „atuurile”. poate fi. Istoria nu doar a clasificat factorii de decizie în câştigători şi învinşi. ceea ce corespunde cu definiţiile sociale ale rolurilor manageriale. Tendinţa indivizilor de a percepe evenimentele întâmplătoare ca fiind cauzale şi sub control. Perspectivele manageriale şi riscul În formulările convenţionale ale teoriei deciziei. încearcă 15 . Managerii cred. Rezultatul este că managerii devin mai predispuşi să-şi asume riscul. ceea ce înseamnă că un proces probabilistic poate fi controlat.Reputaţia managerială de asumare a riscului este susţinută mai bine decât jocul de noroc. Termenul „refuz” sugerează o patologie psihologică. De asemenea. Actul managerial include credinţa că în momentul deciziei se poate face clar diferenţa între riscurile asociate rezultatelor bune şi cele asociate rezultatelor rele. alegerea implică un schimb între risc şi beneficiul prevăzut. unii manageri au tendinţa de a dirija schimbările organizatorice iar alţii de a aştepta să se întâmple acest lucru. desigur. ideologia managerială consideră că un bun manager este numai cel ce-şi asumă riscuri. O formă comună de negare implică acceptarea realităţii calculate a riscului. dar a şi interpretat acele diferenţe care reflectă deosebirea dintre gândire şi abilitate. de a lua decizii. combinaţiile favorabile. Teoria presupune că factorii de decizie în primul rând calculează riscul şi apoi aleg între alternativa risc-beneficiu. Factorii de decizie amatori de risc preferă riscurile relativ mari şi sacrifică o parte din beneficiul prevăzut pentru a spori variaţia. dar. nu este greu să se facă distincţia dintre cei care au fost adevăraţi manageri (si-au asumat cu adevărat riscuri) şi cei care au fost nişte nebuni (amatori de jocuri de noroc). combinată cu un refuz de a asocia acea realitate cu interesele personale ale cuiva. de către procesele sociale obişnuite. Managerii au rolul de a influenţa mersul lucrurilor. demonstrată în diferite experimente. Ideologia managerială prezintă managerii ca iniţiatori ai schimbărilor. şi experienţa se pare că le-a şi confirmat-o. În perspectiva istoriei. însă factorii de decizie neagă uneori existenţa riscului sau consideră că acesta este atât de mic încât poate fi ignorat. mai mult o respingere filozofică a importanţei motivării probabilistice pentru un singur caz sau o neîncredere în baza cauzală a evenimentelor. Factorii de decizie refractari la risc preferă riscurile relativ mici şi sacrifică ceva din beneficiul prevăzut pentru a reduce variaţia rezultatelor posibile.

să dezvolte teorii cauzale ale evenimentelor chiar si atunci când se ştie că relaţiile dintre evenimente sunt accidentale. În continuare se prezintă o serie de tipuri de riscuri si măsurile care trebuie să fie luate pentru diminuarea lor : Măsuri necesare Riscuri -Riscuri naturale  Teren necorespunzător pentru construcţii  Climat nefavorabil omului  Analize statistice şi determinarea probabilităţii riscului pe baza datelor anterioare  Utilizarea experienţei personale sau a altora  Riscuri privind calitatea produselor  Greşeli în compoziţia produselor şi care provoacă prejudicii  Riscuri tehnice  Inginerie nouă  Procese de producţie inoperante sau care trebuie să fie revăzute  Riscuri comerciale  Pierderea reputaţiei pe un segment de piaţă  Clienţi nemulţumiţi  Pierderi financiare  Încercări planificate  Retragerea produselor  Asigurare  Managementul calităţii totale  Suplimentarea bugetului  Realizarea unor prototipuri  Reexaminarea periodică  Îmbunătăţirea conducerii proiectului  Recunoaşterea unor limite ale şefului de proiect şi consultarea unor experţi pentru îmbunătăţirea activităţilor de evaluare şi planificare  Semnalarea unor posibile deficienţe 16 .

în legătură cu posibilitatea ca aşteptările . Este posibil ca estimările privind activitatea viitoare să fie greşite.  Climatul economic general poate fi favorabil sau nefavorabil afacerilor.  Noile tehnologii pot influenţa nivelurile veniturilor. faţă de cele stabilite iniţial în buget. sau ca anumite evenimente imprevizibile să modifice cursul aşteptat al activităţii. din diferite motive. 17 . sau sub nivelul aşteptărilor. spre deosebire de aşteptări. cheltuielilor. Riscuri legate de personal  Plecarea unor specialişti  Conflicte sociale  Introducerea obligaţiilor contractuale  Crearea condiţiilor pentru ca specialiştii să rămână  Acorduri de interzicere a grevelor  Suplimentarea bugetului  Consultarea unui „ghid” bun.şi speranţele privind viitorul afacerilor să nu fie îndeplinite. Se cunoaşte faptul că veniturile şi cheltuielile incluse în buget vor fi diferite de rezultatele reale. ca de exemplu:  Vânzările de bunuri şi servicii pot fi peste. a unui consilier sau monitor  Să nu fie înăbuşite neliniştile  Riscuri psihologice  Teama şefului de proiect ca efectele negative ale proiectului să nu-i influenţeze cariera  Sentimentul unui salariat că a fost „împins” pe postul pe care îl ocupă deoarece obligaţiile depăşesc competenţa şi experienţa personală Riscul şi elaborarea bugetului de capital Riscul sau incertitudinea sunt concepte utilizate pentru a descrie îngrijorarea care apare atunci când sunt elaborate bugetele.  Preţurile anumitor bunuri şi servicii pot fi diferite de cele aşteptate sau inflaţia poate diferi de previziunile făcute.  Nivelul productivităţii poate fi mai bun.  Costurile pot fi mai mari sau mai mici decât s-a prevăzut în buget. sau mai slab decât s-a previzionat.

alegerea unui anumit plan strategic face dificilă schimbarea opţiunii. sau va eşua?”. Însă. furtul. realizând corecturile necesare pentru ca afacerea să se reabiliteze. ci riscul ca rezultatele pe care le aşteaptă o companie să nu fie obţinute . compania va reuşi să supravieţuiască. exprimă incertitudinea privind viitorul. perioada pentru care se va elabora bugetul de investiţii este între 5-15 ani. sau pot decide să renunţe la planurile iniţiale şi să previzioneze din nou profitabilitatea viitoare. Alţii însă. aplică vechiul dicton „nu rişti. şansele ca rezultatele finale să fie diferite de cele aşteptate sunt foarte mari.din diverse motive. Din punct de vedere matematic. riscul are mai multe faţete. managerii pot stabili dacă veniturile obţinute din investiţii sunt suficiente pentru a prelua riscuri suplimentare. Atunci când se impune evaluarea investiţiei de capital. În cazul investiţiei de capital. necesară în planificarea strategică. În contextul deciziei strategice. În afaceri. Dacă evenimentele produse nu sunt pe măsura aşteptărilor. urmând un plan modificat pentru restul perioadei. Mai mult. evenimentele care apar în această perioadă vor influenţa cursul acţiunii. răspunzând la întrebarea: „Dacă se va înregistra cel mai slab rezultat posibil. este clar că nu se poate obţine o rentabilitate superioară. Managementul riscului. nu se poate reveni asupra ei. Din punct de vedere al evaluării financiare. poate fi exprimat sub forma abaterii standard a 18 . fără a prelua un risc suplimentar. Se presupune că investitorii pot accepta riscurile. cu condiţia ca rentabilitatea aşteptată să fie mai mare. Managerii vor încerca să menţină obiectivele bugetare. nu câştigi”. Majoritatea managerilor prudenţi vor încerca să minimizeze riscul comercial. de regulă unul sau doi ani. generate de o investiţie de capital. Numai în aceste condiţii. se impune măsurarea gradului de incertitudine privind rezultatele viitoare. o dată ce aceasta a fost acceptată şi aplicată.În majoritatea companiilor. nu se iau în calcul riscurile asigurabile -incendiul. utilizat în evaluarea bugetelor de capital şi a planurilor strategice. Unele firme (sau manageri) au aversiune faţă de risc şi vor evita orice decizie care include şi posibilitatea de a se înregistra rezultate slabe. sau alte evenimente generatoare de daune. nu se poate acţiona decât în sensul ameliorării situaţiei. elaborarea bugetelor urmăreşte estimarea profitabilităţii afacerii după un anumit număr de ani. Datorită intervalului de timp foarte mare. Termenul de risc. iar firma să nu mai evolueze aşa cum se previzionase. indiferent de atitudinea companiilor faţă de risc. Însă. riscul este definit într-o anumită manieră: exprimă variaţia aşteptată a rentabilităţii investiţiei. În aceste condiţii.

ca urmare a introducerii noului produs.modul în care sunt 19 . know-how-ul şi experienţa obţinute ca urmare a producerii noului produs pot fi importante pentru cercetarea şi dezvoltarea în viitor a unor noi produse.  Proiectele foarte mari care nu au succes pot face ca întreaga companie să devină instabilă financiar. iar când se va înregistra o evoluţie negativă a proiectului. Însă. care va fi menţionat în cadrul scenariilor optimiste sau pesimiste. atunci când lucrurile vor evolua pozitiv.  Vânzările suplimentare ale altor produse.  Reducere generală a costurilor de regie. ca urmare a vânzării noului produs. precizia acestora este doar aparentă. Acestea apar ca urmare a efectului de sinergie. pieţe şi forţe de muncă implicate în vânzare pot conduce la creşterea cheltuielilor de regie. este posibil şi ca introducerea unei noi linii de producţie să aibă efecte negative pentru restul companiei. Aceste sinergii pozitive pot fi obţinute sau nu şi vor afecta rentabilităţile generale. În realitate.  Cunoştinţele. cât şi optimiste. Se poate crea impresia că au fost luate în calcul toate aspectele privind rentabilităţile posibile şi că acestea nu se pot situa în afara intervalului previzionat. ca urmare a repartizării acestora între un număr mai mare de unităţi de produse.oferite de evaluarea riscului . analiza riscului va prevede că. Principala problemă care apare în cazul analizei riscului este următoarea: cea mai probabilă rentabilitate previzionată pentru un anumit proiect este foarte apropiată de rata rentabilităţii cerută de manageri. în loc ca acestea să descrească pe termen scurt. Deşi calculele efectuate sunt foarte laborioase.rentabilităţilor. Uneori. rentabilitatea va fi mai mică de 15%.  Noile fabrici. Astfel de avantaje sunt:  Creşterea cererii pentru toate produsele. De exemplu. Deşi pare util să se cunoască toate alternativele posibile . rentabilitatea va fi mai mare de 15%. dacă rentabilitatea cerută de manageri este de 15%. ca de exemplu:  Introducerea produselor noi poate însemna o reducere a vânzărilor produselor mai vechi şi mai puţin avansate din punct de vedere tehnologic. este posibil ca proiectul de investiţii să ofere şi alte avantaje. atât ale scenariilor pesimiste. calculele realizate în vederea determinării riscului au fost bazate pe estimări şi nu pot fi corecte decât în măsura în care previziunile au fost bune.

1995 2. Economică. Bucureşti. Niţă Dobrotă – „Dicţionar de economie”. 1999 4. Dan Anghel Constantinescu. 2000 3. 1999 20 . Interferenţe. Ed. Ed. Studii de caz. Didactică şi Pedagogică. BIBLIOGRAFIE 1. Alina Costache – „Management strategic”.„Bazele managementului”. Armenia Androniceanu – „Management: Fundamente. Ed. Ed. Bucureşti.folosite aceste informaţii în procesul luării deciziei financiare variază de la companie la companie şi de la manager la manager. Radu Mihalcea. Soluţii”. Ion Dijmărescu . Economică. Tehnică. Ana-Maria Ungureanu.