Elena DAN INGINERIA MEDIULUI Curs universitar (Pt studenţii anului III al Fac.

de Construcţii, secţiile CCIA şi CFDP)

CUPRINS INTRODUCERE Cap.1 NOŢIUNI GENERALE PRIVIND MEDIUL ÎNCONJURĂTOR 1.1. Mediul înconjurător. Factori de mediu 1.2. Poluarea şi protecţia mediului 1.2.1. Poluarea mediului 1.2.2. Probleme majore ale mediului înconjurător 1.2.3. Protecţia mediului 1.2.4. Aspecte economice ale protecţiei mediului 1.2.5. Principii de perspectivă pentru protecţia mediului 1.3. Dreptul mediului înconjurător Cap.2 Locul şi rolul ingineriei mediului în protecţia, conservarea şi restaurarea factorilor de mediu Cap.3 AERUL ATMOSFERIC 3.1. Poluarea aerului 3.1.2. Surse de poluare a aerului 3.1.3. Natura poluanţilor atmosferici 3.2. Tehnologii de reţinere a poluanţilor din gazele industriale. Dispersia atmosferică 3.2.1. Desprăfuirea aerului 3.2.2. Adsorbţia 3.2.3. Absorbţia 3.2.4. Modelarea dispersiei atmosferice 3.3. Acte normative ce reglementează protecţia atmosferei Cap.4 PROTECŢIA ŞI CONSERVAREA APEI 4.1. Apa ca factor de mediu Resurse naturale. Circuitul apei în natură 4.1.1. Caracteristici fizice, chimice şi biologice ale apei 4.1.2. Circuitul apei in natură 4.2. Poluarea apei 4.2.1. Surse de poluare şi tipuri de poluanţi ai apei 4.2.2. Efectele poluării apei 4.3. Apa potabilă 4.3.1. Generalităţi 4.3.2. Purificarea apei în vederea potabilizării 4.4. Ape uzate 4.4.1. Definiţii. Generalităţi 4.4.2. Epurarea apelor uzate 4.5. Gospodărirea apelor 3 6 6 9 9 11 14 16 17 18 22 28 30 32 42 46 46 47 48 50 53 56 56 56 58 59 59 60 62 62 64 65 65 67 72

1

Cap.5

Cap.6

Cap.7

Cap.8

4.5.1. Gospodărirea apelor în cadrul folosinţelor 4.5.2. Legătura dintre gospodărirea apelor şi alte discipline tehnice 4.6. Legislaţia în domeniul apelor PROTECŢIA SI REFACEREA SOLULUI 5.1. Compoziţia solului şi importanţa sa pentru ecosferă 5.2. Surse de poluare a solului 5.3. Măsuri de reducere a poluării solului 5.4. Acte normative ce reglementează protecţia solului şi subsolului PROTECŢIA AŞEZĂRILOR UMANE 6.1. Urbanism şi amenajarea teritoriului 6.2. Surse de poluare caracteristice activităţilor antropice 6.3. Gestiunea deşeurilor urbane 6.4. Legislaţia privitoare la protecţia mediului în aşezările urbane METODOLOGII DE PROMOVARE A PROIECTELOR DE INGINERIA MEDIULUI 7.1. Generalităţi 7.2. Studii de prefezabilitate 7.3. Studii de fezabilitate ROLUL INGINERIEI CIVILE ÎN IMPLEMENTAREA PRINCIPIILOR DEZVOLTĂRII SUSTENABILE A SOCIETĂŢII 8.1. Realizarea confortului în locuinţe cu consumuri energetice reduse 8.2. Casa ecologică – evitarea risipei de energie şi protecţia mediului BIBLIOGRAFIE

74 75 77 80 80 82 84 85 88 88 94 98 106 111 111 113 115 119 120 121 125

2

INTRODUCERE Capacitatea planetei de susţinere a populaţiei lumii vizează asigurarea hranei, a apei şi a spaţiului de locuit, inclusiv a condiţiilor de confort fizico-psihic. Toate cerinţele de susţinere a populaţiei se regăsesc într-o corelaţie directă cu mediul înconjurător, respectiv cu suprafeţele de pământ cultivate, resursele de apă, resursele energetice şi minerale, cu terenurile ocupate cu spaţii de habitat, cu spaţii tehnologice şi de infrastructură. Excluderea unuia sau altuia dintre factorii acestei ecuaţii ar putea conduce la o perturbare a mediului, cu efecte dramatice asupra populaţiei. Fenomene ca: deşertificarea, încălzirea globală, distrugerea habitatelor acvatice, eroziunea solului, dispariţia unor specii de animale sunt consecinţe ale unui comportament social lipsit de o bază ştiinţifică, fundamentată pe cunoaşterea reală a condiţiilor de mediu. Ignorarea sau lipsa unor cunoştinţe necesare înţelegerii capacităţii de susţinere a vieţii este periculoasă întrucât cerinţele societăţii nu pot depăşi capacitatea de susţinere a sistemelor naturale. Guvernele sunt puse în situaţia soluţionării problemelor societăţii într-un domeniu insuficient cunoscut, cel al relaţiei populaţie – resurse – mediu. În ultimii 20 de ani specialiştii şi numeroşi politicieni au înţeles imperativul de rezolvare a acestor probleme, căutând soluţii locale sau globale, economice, tehnice sau politice. Conceptele de dezvoltare au avut ca bază de analiză relaţiile dintre resursele naturale, economie şi resursele umane. Ecodezvoltarea concept introdus în anul 1972, de către Maurice Straus, secretar general al Conferinţei asupra mediului de la Stockholm exprimă relaţia dintre mediul natural, economic şi social, cu plecare de la mediu spre celelalte două. În anul 1974, în declaraţia de la Cocoyos Morelos (Mexic), din cadrul „Simpozionului asupra modelelor de utilizare a resurselor: strategii pentru mediu şi dezvoltare” s-a accentuat pe nevoia de valorificare a resurselor fiecărui ecosistem, pentru satisfacerea nevoilor populaţiei, valorificarea urmând a se realiza cu multă prudenţă, fără a perturba stabilitatea ecosistemului. Ecodezvoltarea presupune o dezvoltare realistă, armonioasă şi prevăzătoare, în concordanţă cu posibilităţile ecosistemelor de a produce pentru 3

secţiile Construcţii Civile. Comisia. economic. judecata şi disciplina intelectuală cunoştinţelor umane existente pentru a crea sau folosi tehnologia în mod util şi eficient. Cursul de faţă a fost introdus in programa analitică a Facultăţii de Construcţii.uzul societăţii. democraţie şi o distribuţie echitabilă. Pentru a asigura un viitor durabil pentru noi şi urmaşii noştri este necesar ca fiecare om să dobândească cunoştinţe despre modul cum funcţionează mediul. nu numai pe câţiva ani. ce poate fi prelungit pe mai multe generaţii. ce constituie habitat pentru lumea vie. întrucât experienţa a dovedit că prevenţia este întotdeauna mai avantajoasă decât tratarea. astfel ca să fie asigurat progresul omenirii fără subminarea resurselor necesare generaţiilor viitoare. Ingineria mediului aplică principiile ştiinţifice şi inginereşti în scopul îmbunătăţirii calităţii mediului (aer. Dezvoltarea economică este necesară dar nu suficientă pentru atingerea acestui deziderat. Având in vedere obiectul său de activitate. social şi ecologic. Managementul ecologic. cu scopul de a oferi viitorilor ingineri constructori cunoştinţele necesare 4 . în relaţia lor cu mediul înconjurător şi care necesită o muncă de sinteză şi coordonare a unei echipe multidisciplinare. Dezvoltarea durabilă înseamnă progres în bine al întregii omeniri (nu numai a unui grup de privilegiaţi). Ingineria aplică trăsături umane ca imaginaţia. Drumuri şi Poduri. Bruntland a definit dezvoltarea sustenabilă astfel: „satisfacerea necesităţilor prezentului fără a compromite posibilitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile nevoi”. Termenul „dezvoltare sustenabilă” a fost utilizat pentru prima dată în raportul din 1987 al Comisiei Mondiale a Mediului şi Dezvoltării (WCED). Este necesară o stabilitate politică. pentru a asigura sănătatea factorilor de mediu. ingineria mediului poate fi definită ca acel domeniu al tehnicii şi practicii inginereşti prin care proiectele şi activităţile se abordează sub toate aspectele: tehnic. condusă de prim ministrul Norvegiei Gro H. apă şi/sau resurse naturale). în ce fel trebuie să îl protejăm şi să îl gospodărim. Industriale şi Agricole şi Căi Ferate. care să asigure participarea şi a celor săraci la beneficiile societăţii. la fel ca medicina are la bază principiul prevenţiei: „primum non nocere” . care a fost investit de către Organizaţia Naţiunilor Unite să analizeze critic problemele globale de mediu şi să formuleze propuneri realiste de rezolvare a lor.

metode şi tehnologii specifice de management a factorilor de mediu. Manualul este structurat pe 8 capitole. ce includ noţiuni generale de ecologie si protecţia mediului. sol si subsol. apă. pentru prevenirea şi controlul poluării factorilor de mediu: aer.privind problematica mediului înconjurător. măsurile necesare pentru a reduce impactul activităţilor societăţii umane asupra factorilor de mediu precum şi principalele acte normative ce reglementează protecţia mediului în România. 5 .

Ecologia este definită ca ştiinţa relaţiilor dintre organismele vii şi mediul lor de viaţă de pe diferite nivele supraindividuale. ca ansamblul tuturor elementelor materiale din Univers. modificaţi de către acţiunile organismelor vii. distribuţiei şi degradării materie organice vii. anatomic sau fiziologic. în sens general. care influenţează viaţa organismelor sau a comunităţii vegetale sau animale. a producerii. Ecologia generală sau ecologia teoretică studiază raporturile generale dintre materia vie şi mediul său. circulaţiei. 6 . Ecologia este ştiinţa economiei naturii. vorbire şi a fost utilizat pentru prima dată de biologul Ernst Haeckel. Termenul de ecologie derivă din grecescul „oikos” = casă. la rândul lor. Mediul specific este alcătuit din acele componente ale mediului geografic care influenţează nemijlocit viaţa organismelor sau a comunităţilor de organisme. pe toate nivelele de organizare. FACTORI DE MEDIU Mediul înconjurător poate fi definit.1. ecologia pune la dispoziţia societăţii umane cunoştinţele teoretice şi practice necesare pentru amenajarea şi exploatarea raţională a ecosistemelor şi a resurselor reînnoibile ale ecosferei. în condiţiile interacţiunii permanente a vieţii cu mediul său. a căror viaţă o influenţează. Punctul de vedere ecologic constă deci în evidenţierea interacţiunilor între diferitele sisteme vii supraindividuale cu alte sisteme biologice şi cu componentele mediului. care influenţează viaţa unui organism individual sau a unei colectivităţi de organisme. Mediul specific este format din componenţi de natură materială. numite ecosisteme. chimice şi biotice de la suprafaţa Pământului. energetică şi informaţională. fiind esenţial diferit de cel morfologic. care acţionează asupra organismelor ca factori de mediu. Mediul înconjurător reprezintă ansamblul tuturor elementelor materiale din Univers care influenţează viaţa unui organism individual sau a unei colectivităţi de organisme. gospodărie şi „logos” = descriere.Capitolul 1 – NOŢIUNI GENERALE PRIVIND MEDIUL INCONJURĂTOR 1. Mediul geografic este constituit din ansamblul elementelor fizice. grupaţi mai ales din motive didactice în două categorii: mediul fizic (anorganic sau abiotic) şi mediul biotic (organic). Ca ştiinţă aplicativă. Componentele mediului înconjurător se numesc factori de mediu sau factori ecologici şi pot fi. în 1866. MEDIUL ÎNCONJURĂTOR.

substrat. cu cele trei elemente principale ale sale. El este deci un component al învelişului exterior al planetei. în raport cu un organism sau o comunitate de specii. mediul înconjurător este identic cu mediul geografic. Factorii ecologici acţionează asupra organismelor vii fie prin eliminarea unor specii din teritorii unde exigenţele lor ecologice nu sunt satisfăcute.5 – 3 miliarde de ani. umiditate. animali). lumină. în raport cu organismele sau comunităţile de organisme ale biosferei. factorii de mediu se clasifică în trei mari grupe(vezi tab. edafici). Factorii de mediu (factori ecologici) Componentele mediului care influenţează organismele vii se numesc factori de mediu sau factori ecologici.Mediul fizic este alcătuit din componente de natură geologică. cu o vârstă cuprinsă între 2. printre care şi ecologia. organice sau anorganice joacă rolul de factori ecologici. apa şi solul. geografică. Toate componentele mediului fizic şi biotic joacă. Studiul mediului înconjurător al Pământului face obiectul geografiei fizice. aerul. etc. rolul de factori ecologici de natură fizică. fie prin favorizarea apariţiei unor modificări cantitative sau calitative de adaptare. Mediul biotic se compune din totalitatea organismelor de plante. animale şi microorganisme din spaţiul fizic. fie influenţând densitatea populaţiilor. întrucât ei intră în relaţii cu organismele. Elementele componente ale ecosferei. Ecosfera reprezintă învelişul viu al planetei. dar şi al altor discipline. atmosfera şi cu o parte a litosferei (solul biotic). Ecosfera integrează totalitatea vieţuitoarelor (flora şi faună) cu toate elementele necesare vieţii. sol. vânt. geomorfologică. respectiv spaţiul ocupat de materia vie. In raport cu natura componentelor ecosferei. prin acţiunea cărora pot fi modificaţi. care interferează cu hidrosfera. 7 . 5): o abiotici (orografici. edafică sau biotică. relief. Pe suprafaţa Pământului ca planetă.). climatică. o biotici (vegetali. specific organismului sau comunităţii de specii. căldură. o antropici (societatea umană). climatici. climatică şi edafică (rocă.

forme de relief . conform căreia factorii ecologici acţionează simultan şi combinat. Factori biotici Factori antropici -societatea umană . printr-o rezultantă comună.fauna. vânt – Factori edafici: troficitate. umiditate. având o influenţă preponderentă asupra speciilor şi biocenozei în ansamblu.flora. aerisire.clima căldură.roci . Spre exemplu. .Vegetali: . 8 .Animali: . din ansamblul tuturor factorilor ecologici.1) este definită de legea acţiunii combinate.Clasificarea factorilor de mediu Tabelul 1 Factori abiotici -Factorii orografici: . factorul limitativ este apa. pe când în zonele boreale şi polare. unul devine determinant. căldura. căldură. De fiecare dată însă. în deşerturi şi stepe.Factori climatici: . Acţiunea factorilor ecologici asupra biosferei (fig.

2).2. dioxine. prin diferite efecte ca: dereglarea fluxului de energie. determinată de degradarea peisajelor. Compuşii nondegradabili cum ar fi Diclor-Difenil-Tricloretan (DDT). POLUAREA ŞI PROTECŢIA MEDIULUI 1. Poluanţii nondegradabili sunt materiale care nu se descompun sau se descompun foarte lent în mediul natural. prin degradarea resurselor sale de apă. O altă clasificare a poluanţilor. Poluarea este o consecinţă a activităţii umane. difenili policrorurati (PCB) şi materiale radioactive pot să ajungă la nivele periculoase de acumulare şi pot să urce în lanţul trofic prin intermediul animalelor.2. De exemplu. Aceste dereglări ale mediului pot afecta omul direct sau indirect. Un peşte mic care se hrăneşte cu aceste plante acumulează o cantitate mare din aceste toxine. Odată ce apare contaminarea. Aceşti poluanţi devin o problemă când sunt adunaţi mai rapid decât pot să se descompună.1. Etimologic. prin urbanizare 9 . Un peşte mai mare sau alte animale carnivore care se hrănesc cu peşti mici pot să acumuleze o cantitate mai mare de toxine. a compoziţiei fizico-chimice a mediului natural şi a structurii biotopului. moleculele compuşilor toxici pot să se depună pe suprafaţa plantelor acvatice fără să distrugă acele plante. Poluarea mediului Poluarea este definită ca sumă a acţiunilor care duc la degradarea mediului natural şi geografic. a profana. ce provoacă degradarea mediului natural. a polua înseamnă a murdări.1. până la starea de incompatibilitate cu desfăşurarea normală a procesului metabolic din organismele vii. a nivelului radiaţiilor. a mânji (lat. Acest proces se numeşte bioacumulare. sau care există în condiţii naturale si provoacă modificări negative ale calităţii mediului este un poluant. este dificil sau chiar imposibil să se îndepărteze aceşti poluanţi din mediu. Poluanţii biodegradabili sunt substanţe care se descompun rapid în proces natural (cum ar fi apa menajeră). Orice material sau substanţă introdusa artificial în ecosferă. Se poate vorbi şi de o a patra categorie de poluare. Degradarea mediului sau poluarea cuprinde alterarea calităţilor mediului înconjurător. cea estetică. Sunt două categorii de materiale poluante (poluanţi): biodegradabili si nondegradabili. după natura lor cuprinde trei clase principale: fizici chimici şi biologici (vezi tab. hrană şi energie. pollutus).

o fluoruri. iar în atmosferă de 6÷10 zile (la cca. FIZICI o radioactivi. sau puţin modificate de om. la nivelul tropopauzei de 30 de zile. • amenajări necorespunzătoare. 10 . Multe din aceste substanţe antrenate de precipitaţii se acumulează în hidrosferă sau în sol. 360 m/s. ceea ce face ca acestea să afecteze concomitent mai multe ecosisteme. traversând tot globul în cca. o aerosoli. o detergenţi. care pot antrena poluanţi gazoşi. Poluarea afectează zone mult mai mari şi adeseori foarte îndepărtate de cele în care sunt situate sursele de poluanţi. • industrializare în zone virgine. Pe verticală masele de aer se pot deplasa cu viteze ce depăşesc 30 m/s. Clasificarea poluanţilor CHIMICI o derivaţi gazoşi ai carbonului şi hidrocarburi lichide. la nivelul tropopauzei circulă un curent de aer care suflă cu o viteză de cca. o fonici. lichizi sau solizi (sub formă de praf). S-a calculat că durata medie de staţionare a poluanţilor în stratosferă este de cca. 12 zile.necontrolată. o metale grele. amenajări necorespunzătoare. In emisfera nordică. o pesticide şi alţi componenţi organici de sinteză. ESTETICI Degradarea peisajului prin : • urbanizare necontrolată. 3 km altitudine). o derivaţi ai S şi N. o materiale plastice. Tabelul 2. 2 ani. o termici. amplasarea unor obiective industriale în mijlocul unor zone naturale virgine. Circulaţia atmosferică a factorilor poluanţi este favorizată de masele de aer în mişcare. o materiale organice fermentabile. unde sunt transformate de către plante sau microorganisme BIOLOGICI o bacterii şi virusuri. o introducerea de specii noi de plante şi animale care modifică biocenozele naturale.

mărind aria zonelor contaminate. apoi sulful este incorporat în diferiţi aminoacizi. localizată în apropierea sursei de poluare. DDT).) Orice substanţă ce contaminează mediul natural poate fi incorporată de către fiinţele vii. pe această cale se produce contaminarea tuturor verigilor lanţului trofic dintr-un ecosistem. omul. Mai grav este faptul că organismele vii pot concentra în ţesuturile lor diverşi poluanţi. etc. Diluarea agenţilor poluanţi . în aer sau în apă. Incepând cu anii 90 au fost efectuate studii sistematice care au identificat un număr de probleme majore ce afectează ansamblul componentelor mediului. inclusiv asupra omului. care pot acumula în organismul lor o cantitate de DDT de 70 000 de ori mai mare decât cea care apare în apa mărilor în care trăiesc. 1. Capacitatea de a acumula substanţe greu sau deloc degradabile o au aproape toate speciile de plante şi animale. prin procesele metabolice. exercitând o influenţă nefastă asupra speciilor de plante şi animale. pentru atenuarea efectelor lor nocive s-a dovedit a avea un efect limitat. Probleme majore ale mediului înconjurător. circulaţia poluanţilor în biosferă ne arată că poluarea nu se rezumă la o suprafaţă restrânsă. In concluzie. în special cele migratoare facilitează dispersia substanţelor poluante. toţi aceşti poluanţi ajungând să-i pericliteze viaţa proprie şi supravieţuirea speciei. Fiinţele vii . Prin poluarea ecosferei. valabil pentru un număr foarte restrâns de poluanţi.2. Din această categorie fac parte: cartoful care poate concentra în tuberculii săi importante cantităţi de pesticide (ex.2. în raport cu alte fiinţe vii se expune la un efect de bumerang.(CO este oxidat la CO2 de către diverse bacterii. în proporţii diferite. SO3 transformat în sulfaţi. Din aproape în aproape. intoxicându-se şi transmiţând agentul toxic în lanţul trofic. care are rolul de consumator de vârf. sau stridiile din genul Crassostrea. sau circuitul firesc al materiei şi energiei în natură: schimbările climatice reducerea stratului de ozon diminuarea biodiversităţii ecosferei acidifierea 11 . de către vegetaţia autotrofă.

în unele zone. astfel ca în anul 2000 emisiile să fie la acelaşi nivel ca în anul 1990. (Atenţie!). 12 . În ultimii ani s-a observat o reducere a grosimii stratului de ozon: circa 3% în perioada 1979-1991 (desupra Europei. Radiaţia UV-B este periculoasă pentru organisme (cancerul pielii.diminuarea stratului de ozon din troposferă managementul defectuos al apelor dulci şi al zonelor de coastă degradarea forestieră managementul necorespunzător al deşeurilor stresul urban riscul chimic riscul unor accidente majore. Schimbările climatice Prin cercetări de specialitate au fost puse în evidenţă manifestări ale „fenomenului de seră". creşterea nivelului mărilor şi oceanelor.). N2O – protoxid de azot). în special a creşterii temperaturii medii a globului şi ca o consecinţă. Ingineriei mediului ii revine sarcina să intervină. Strategia pe termen scurt prevede într-o primă etapă stabilizarea emisiilor. Acest fenomen este datorat creşterii globale a emisiilor de gaze (CO2. a fost şi de 7% în ultimul deceniu). pentru prevenirea acestor fenomene. CH4 – metan. reducerea efectelor şi refacerea factorilor de mediu afectaţi. modificări în ciclul hidrologic etc. Stratul de ozon protejează viaţa pe pământ deoarece el absoarbe razele UV-B ( radiaţie 280 – 390 nm) radiate de soare. cataracte etc. Protejarea planetei pe termen lung şi menţinerea echilibrului ei ecologic presupun concentrarea eforturilor pe reducere a emisiilor de gaze ce produc "efectul de seră". Deprecierea stratului de ozon Stratul de ozon este localizat la 10-50 Km de suprafaţa pământului şi conţine aproximativ 90% din ozonul atmosferic. alături de specialişti din domenii conexe.

Măsurile ce se recomandă a se aplica pentru limitarea emisiilor menţionate sunt: creşterea aportului energiei nucleare desulfurarea produselor petroliere conservarea energiei creşterea eficienţei instalaţiilor energetice utilizarea unui cărbune cu o concentraţie scăzută de sulf. prezente în clorofluorcarbon (CFC). de exemplu dioxidul de sulf (SO2) sau oxizii de azot (NOx) în special rezultaţi la arderea combustibililor fosili. moartea unor lacuri din peninsula Scandinavă şi Canada sunt exemple de proporţii deosebite provocate de acest proces. În mod similar se pun problemele şi pentru celelalte impedimente majore de mediu cu care se confruntă ţările continentului european.Cauza acestui fenomen rezidă în concentraţiile crescute de cloruri. În toate cazurilor se remarcă aceleaşi politici şi etape ce se impun a fi adoptate de factorii de decizie în controlul proceselor: 13 . plantele din zonă. înfluenţând întreg echilibrul vieţii pe pământ. precum şi populaţia prin consumul de apă potabilă cu un pH necorespunzător. pot persista în aer câteva zile şi astfel pot fi transportaţi la sute de kilometri. Au fost adoptate numeroase acte periodice internaţionale (Protocolul de la Montreal. Acest proces interferă cu ecosistemele conducând la cunoscuta problematică a „acidifierii". unde devin prin conversie chimică acizi (sulfuric sau nitric). Sunt afectate în astfel de zone organismele din apă. În majoritatea cazurilor acest proces intră sub incidenţa poluării atmosferice transfrontaliere. devastarea pădurilor din Canada şi Europa centrală. ventilaţie. Reducerea stratului de ozon are efecte negative nu numai asupra ecosistemelor acvatice şi terestre. Acidifierea Emisiile de substanţe ce pot provoca acidifierea în atmosferă ca. bromuri. substanţe larg utilizate în industra frigorifică. Protocolul de la Copenhaga). asupra proceselor chimice din atmosferă. cosmetice etc. dar şi asupra materialelor. implicând schimbări de tehnologie în industriile menţionate. care îşi propun controlul eficient al acestor tipuri de substsnţe CFC şi HCFC (hidroclorofluorcarbon).

Considerente ce impun protecţia mediului: 14 . evidenţierea pagubelor. adaptarea şi formarea de specii noi (speciaţie). ecologie. energie. conservarea biotopurilor ( aer. Conservarea mediului geografic al Terrei presupune conservarea principalelor sale componente organice şi anorganice: conservarea biocenozelor (specii de plante şi animale).- monitorizarea evoluţiei proceselor cu delimitarea zonelor afectate şi promovarea unor legislaţii corespunzătoare la nivel naţional şi regional. Protecţia mediului Protejarea ecosferei presupune menţinerea echilibrului ecologic. formarea de personal de specialitate şi acţiuni de sensibilizare a populaţiei la În toate aceste acţiuni. componentă esenţială a evoluţiei este echilibrată de supravieţuirea. adoptarea unor măsuri şi practici în industrie.2. dar analizată şi fundamentată teoretic în sec. XX.3. Ex. sol. agricultură. ca urmare a distrugerilor provocate de intervenţiile umane în lanţul trofic şi de dezvoltarea unei ştiinţe a echilibrului natural al viului. respectiv menţinerea stării unui ecosistem natural în care lanţul trofic este corect echilibrat. 1. ingineriei mediului îi revine rolul de găsire a soluţiilor tehnice care să asigure minimalizarea efectelor negative ale activităţilor umane asupra mediului. Ca urmare a dezechilibrului ecologic provocat de ţările industrializate atât pe teritoriul lor cât şi pe teritoriul altor state s-a putut constata că natura nu dispune întotdeauna de mijloace pentru refacerea echilibrului ecologic. Existenţa echilibrului ecologic a fost constatată empiric încă din trecut. apă). Baza strategiei conservării o constituie cunoaşterea aspectelor ecologice şi genetice care determină dispariţia unor specii. în foarte multe situaţii fiind necesară intervenţia recuperatoare a omului. care să promoveze tehnologii de înaltă eficienţă "curate" şi consumuri reduse de resurse. problemele protecţiei mediului etc. care pot contribui la atingerea obiectivului propus. ca şi în multe altele.: Dispariţia unei specii. adaptarea şi formarea de noi specii. transport.

energie. gestionarea şi administrarea raţională a componentelor lui: patrimoniul ecologic şi genetic. menţinute sau recreate artificial prin intervenţia omului. De aceea. odihnă. Aceste considerente stau la baza acţiunilor UNESCO privind realizarea unei reţele internaţionale de rezervaţii ale biosferei (ecosferei) care să contribuie la ameliorarea bunăstării populaţiei umane prin utilizarea raţională a ecosistemelor naturale sau modificate de către om . producând unele dereglări în structura şi activitatea ecosferei. politica de conservare a mediului şi amenajare a teritoriului trebuie să ia în considerare imperativele dezvoltării economico-sociale.. a ciclurilor biogeochimice ale principalelor componente ale atmosferei. In acest sens trebuie alese şi 15 .asigurarea nevoilor crescânde ale unei populaţii tot mai numeroase pentru: hrană. Aceste intervenţii influenţează restul ecosistemelor naturale. In activitatea sa omul a intervenit în dezvoltarea speciilor de plante şi animale în scopul asigurării nevoilor sale crescânde de alimentaţie. materii prime. Studiul succesiunilor ecologice şi al dinamicii spaţio – temporale a ecosistemelor a arătat că heterogenitatea spaţială şi unele perturbări în structura şi funcţionarea ecosistemelor sunt necesare şi utile pentru menţinerea bogăţiei specifice a biocenozelor. Pentru a se asigura măsurile preventive necesare pentru conservarea speciilor. prin crearea de rezervaţii sunt necesare suprafeţe întinse şi mijloace materiale care pot veni în contradicţie cu alte nevoi stringente ale populaţiei din ţările în curs de dezvoltare. hidrosferei şi a pedosferei. De aceea. etc. După unele cercetări se pare că un efectiv eficace de 500 de exemplare (la animale) este pragul minim de asigurare a potenţialului evolutiv al unei populaţii (Franklin. Protecţia mediului geografic presupune: o o păstrarea nealterată a componentelor sale. estetic sau cultural. De aici rezultă necesitatea de a fi păstrată întreaga gamă de habitate şi la nevoie. 1980). Bazele ecologice şi genetice ale conservării mediului geografic impun cunoaşterea modului de organizare şi funcţionare a ecosistemelor terestre. organizarea ocrotirii naturii în fiecare ţară şi la nivelul ecosferei este problemă de mare răspundere şi de mare actualitate. considerente de ordin etic.

2. diminuarea recoltelor. Astfel. 1985 Au fost efectuate calcule statistice de evaluare. Dunod. diferite ca dimensiuni. monumente ale naturii. rezervaţii naturale. distrugerea diversităţii biologice depind de conexiunile dintre influenţa activităţii speciei umane (antropogene) asupra principalele componente ale ecosferei. printr-o întreţinere corectă. Unele daune cauzate de poluarea atmosferei cum ar fi: pierderile de vieţi omeneşti. etc.10 lire /an. aerul poluat costă mai scump.P.107 lire/an. în timp util.Détrie.” . în timp ce cheltuielile de prevenire a acestor efecte. o In SUA. parcuri naturale. programul costisitor de reducere a poluării oraşului Pittsburg a avut ca urmare realizarea unor economii estimate la 27 milioane de dolari. cu măsuri de protecţie anticorozivă (vopsire) ar necesita 4. bolile fizice şi psihice. 20. rezervaţii ale biosferei. grad de izolare şi protecţie ca: parcuri naţionale. o Epurarea totală a aerului necesită costuri deosebit de mari. perspectiva schimbărilor climatice.an. prin reducerea pagubelor cauzate de fum şi alţi poluanţi. sau 60 dolari/ locuitor. Aceasta pote sesiza la timp schimbările ce intervin în starea componentelor biotice şi abiotice ale ecosferei în scopul luării celor mai adecvate măsuri de redresare. acţiune numită generic: „monitoring”. efectele genetice. a daunelor provocate de poluare. J. prin extrapolare. cum ar fi: o o 7 Ţările puternic industrializate plătesc pagubele datorate poluării aerului din In Anglia. degradarea construcţiilor prin coroziune a cauzat pagube de bugetul statului. scăderea 16 . Ocrotirea ecosferei la nivel global trebuie să se facă prin cooperare internaţională privind supravegherea continuă a stării ecosferei.asigurată protecţia unor ecosisteme virgine reprezentative. La pollution atmosphérique. rezervaţii ştiinţifice. Toate problemele legate de explozia demografică.: SUA – 11 miliarde dolari/an.4 Aspecte economice ale protecţiei mediului „Dacă lupta împotriva poluării costă scump. pentru reducerea cu 1 procent peste 95% a prafului din gaze necesită investiţii de miliarde. Ex. Paris. 1.

etc. etc. prin asigurarea realizării biociclurilor elementelor vitale (carbon. cu lichid. reciclarea naturală a materiei. pulberi şi gaze. modificarea proceselor tehnologice prin adăugarea unor faze de recuperare a agenţilor poluanţi. care necesită investiţii suplimentare trebuie să asigure: protecţia biotopurilor de interes ştiinţific. etc. înlocuirea combustibilului solid. 17 Principalele măsuri tehnologice pentru reducerea şi controlul poluării sunt: - . utilizarea proceselor în circuit închis. azot. asigurarea resurselor naturale (aer. sol. conservarea aspectului estetic. ) curate. în etapa actuală de dezvoltare socială nu mai poate fi realizată prin „dispersarea – diluarea” agenţilor poluanţi. tehnologiile existente au nivele de performanţă foarte diferite. iar disciplina tehnologică nu a ajuns la un nivel potrivit etapei actuale.5 Principii de perspectivă pentru protecţia mediului Protecţia mediului. iar pentru combaterea poluării sunt conjugate eforturile mai multor categorii de specialişti. reducerea emisiilor de agenţi poluanţi din industrie. reducerea agenţilor poluanţi din transporturi. nu pot fi evaluate direct. cele moderne nu sunt totdeauna bine exploatate şi întreţinute. Aceste tehnologii. apă.). În ţara noastră. recreativ a mediului. prin cifre. asigurarea lanţurilor trofice normale ale biocenozelor. echilibrarea presiunii populaţiilor de predători. gazos sau acţionarea cu energie electrică a motoarelor. etc. reducerea emisiilor de agenţi poluanţi în agricultură. In ţările dezvoltate există o reţea de supraveghere şi control a gradului de poluare. captarea poluanţilor şi transformarea lor în forme stabile. biodegradabile.productivităţii animalelor. industrie. conform căruia se pretinde găsirea de soluţii tehnice pentru controlarea emisiilor. în aer sau apă.2. prin alegerea materiilor prime cu cel mai mic potenţial de poluare. 1. pentru obţinerea unei bune productivităţi. netoxice. oxigen. Tendinţa actuală a protecţiei şi prezervării mediului se bazează pe principiul confinare – concentrare”..

instalarea unor bariere fizico-chimice în calea răspândirii agenţilor poluanţi la: epurarea gazelor. care a fixat date internaţionale până la care să fie reduse emisiile de substanţe chimice. proiectate pentru a repara distrugerile anterioare ale poluării necontrolate şi pentru a preveni viitoarele contaminări ale mediului. coşurile industriale au acum filtre prin care se reduc emisiile şi nu se mai foloseşte benzină cu plumb. metodele şi penalităţile care ar trebui să fie folosite pentru a aplica tratatul. ventilarea incintelor. Din anul 1992 reprezentanţii a mai mult de 160 de ţări s-au întâlnit în mod regulat pentru a discuta despre metodele de reducere a emisiilor de substanţe poluante care produc efectul de seră. chemând celelalte ţări să adere la el pentru a reduce până în anul 2012 emisiile de gaze cu 5% sub nivelul din 1990. desprăfuirea aerului. DREPTUL MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR Fenomenele de degradare a mediului înconjurător. În 1997 a fost creat Protocolul de la Kyõto.3. Intre acestea menţionăm: Protocolul de la Montréal cu privire la Substanţele care Distrug Stratul de Ozon (1987). Ţările în curs de dezvoltare continuă să se lupte cu 18 .- reducerea emisiilor poluante radioactive. Vehiculele din 1990 emit mai puţini oxizi de azot decât cele din 1970. centralele electrice ard acum mai puţini combustibili pe bază de sulf. Până la sfârşitul anului 2000 Protocolul de la Kyoto nu fusese încă ratificat. evidente in a doua jumătate a secolului XX a determinat multe naţiuni să instituie legi cuprinzătoare. Înţelegerile internaţionale au jucat un rol important în reducerea poluării globale. cum ar fi CFC. despre care se ştie că distruge stratul de ozon. Convenţia Basel pentru Controlul Transporturilor Internaţionale ale Deşeurilor Periculoase şi Depozitarea Lor (1989) serveşte ca punct de reper pentru reglementările internaţionale ce se ocupă de transportarea deşeurilor periculoase şi depozitarea lor. negociatorii încercau încă să ajungă la un consens în legătură cu regulile. Regulamentul şi legislaţia au dus la un considerabil progres în diminuarea poluării aerului şi apelor în ţările dezvoltate. 1. centrale electronucleare.

care nu sunt implicate în procesul luării deciziilor. apele sau atmosfera cu deşeuri toxice. Germania. Astfel. Greenpeace este o organizaţie activistă care concentrează atenţia internaţională asupra industriilor şi guvernelor care contaminează terenul. pe baza următoarelor principii şi elemente strategice care conduc la o dezvoltare durabilă a societăţii: . Spania. convenţiile şi acordurile internaţionale. de orice fel. Problema este că ţările în curs de dezvoltare atrag investitorii străini prin forţa de muncă mai ieftină. Suedia. Protecţia mediului şi protecţia muncii a necesitat introducerea unor măsuri specifice de ordin legislativ. 19 . în mediu. de cele mai multe ori cu costul poluării mediului. stabilirea responsabilităţilor şi asigurarea unor măsuri de prevenire a emisiei de poluanţi. naţional şi internaţional pentru a combate problemele create de poluare din toata lumea. dispoziţii la atingerea pragurilor de alertă. Rusia. Legea protecţiei mediului 265 din 2006 ţine seama de principiile. Reţeaua Acţiunii Pesticidelor răspândeşte informaţii tehnice cu privire la efectele pesticidelor asupra agricultorilor care le folosesc. dispoziţii la atingerea pragurilor de intervenţie şi stabileşte autorităţile competente. O mişcare bine organizată de justiţie pentru mediu s-a ridicat pentru a pleda pentru protecţia echitabilă a mediului înconjurător. SUA. Legea reglementează protecţia mediului ca obiectiv de interes public major. adoptate de organismele de specialitate ale ONU şi ale Comunităţii Europene. materiale brute mai ieftine şi mai puţine restricţii pentru substanţe poluante. Anglia. identificarea prejudiciilor.principiul precauţiei în luarea deciziei.poluarea fiindcă nu au tehnologii pentru filtrare şi curăţare şi trebuie să îşi mărească puterea economică. Legea prevede proceduri şi norme tehnice de evaluare a poluării pentru diferiţi factori de mediu. Multe din aceste organizaţii răspândesc informaţii şi ajută oameni şi alte organizaţii. Grupuri nonguvernamentale s-au format la nivel local. etc. precum şi de legislaţiile naţionale dintr-o seri de state ca: Elveţia. Admiterea României ca parte componentă a Comunităţii Europene a impus luarea unor măsuri legislative privind evaluarea poluării factorilor de mediu.

ameliorarea calităţii mediului şi reconstrucţia zonelor şi antropizate (locuite de oameni). diminuarea diversităţii biologice. degradarea considerabilă a calităţii vieţii în ecosistemele antropizate. aerului.utilizarea durabilă (de lungă durată).. cu consultarea autorităţilor de specialitate. pe domenii. .înlăturarea cu prioritate a poluanţilor ce periclitează nemijlocit şi grav sănătatea oamenilor. 20 . deteriorate. - cauzată de fenomene de poluare a ape. chimice şi structurale ale factorilor de mediu.dezvoltarea colaborării internaţionale pentru asigurarea calităţii mediului. precum şi a altor deşeuri şi impune reglementarea tehnică a măsurilor de protecţie a mediului de către autoritatea centrală de protecţie a mediului. . .menţinerea. . În lege se definesc unii termeni specifici. . modificarea negativă considerabilă a productivităţii ecosistemelor naturale deteriorarea echilibrului ecologic. componente ale unui impact asupra mediului.principiul prevenirii riscurilor ecologice şi producerii daunelor. reglementează activităţile economice şi sociale cu impact asupra mediului şi procedura de autorizare a lor . cum sunt: Impact de mediu – reprezintă modificarea negativă considerabilă a: caracteristicilor fizice. . stabileşte regimul substanţelor şi deşeurilor periculoase. solului. .principiul conservării biodiversităţii şi a ecosistemelor specifice cadrului biogeografic natural. . identificabilă în prezent sau Evaluarea riscului analiza probabilităţii şi gravităţii principalelor previzibilă a se manifesta în viitor. sau de supraexploatarea resurselor naturale. gestionarea necorespunzătoare a teritoriului.principiul „poluatorul plăteşte”.crearea sistemului naţional de monitorizare integrată a mediului. Legea prevede modalităţile de implementare a acestor principii şi strategii.crearea unui cadru de participare a organizaţiilor ne-guvernamentale şi a populaţiei la elaborarea şi aplicarea deciziilor.

aer.concentraţiile de factori poluanţi in apă. sau prezenţi în emisii/evacuări la care autorităţile competente vor dispune efectuarea studiilor de evaluare a impactului şi reducerea concentraţiilor poluanţilor respectivi în emisii / evacuări. . aer. ce prezintă riscul unui impact potenţial asupra mediului şi care determină declanşarea unei monitorizări suplimentare în scopul diminuării lor. sol. autoritatea centrală de protecţie a mediului în ţara noastră este Ministerul Mediului. 21 . Incepând cu februarie 2004.Prag de alertă – concentraţiile de factori poluanţi in apă. sol. Autoritate competentă – autoritate împuternicită . sau prezenţi în emisii/evacuări (ale unor instalaţii). Prag de intervenţie .

In acest scop. ingineria sănătăţii mediului. Ingineria mediului aplică principiile ştiinţifice şi inginereşti în scopul îmbunătăţirii calităţii mediului (aer. în ingineria ecologică (verde) şi în ecologia industrială. purificarea aerului şi a apei şi reabilitarea zonelor contaminate accidental sau prin depozitarea temporară a unor gunoaie. Soluţiile ingineriei mediului trebuie să se bazeze mai mult pe fluxurile energetice naturale (bazate pe energie solară). Pentru această disciplină se mai utilizează şi alţi termeni cum sunt: ingineria sănătăţii publice. capabile să refacă solul. ingineria mediului se ocupă cu culegerea datelor privitoare la consecinţele asupra mediului produse de activităţile antropice. ce constituie habitat pentru oameni şi alte organisme vii şi pentru a remedia siturile poluate. 22 . In cazul tratării apelor uzate. care presupun cheltuieli de mentenanţă mai reduse. - LOCUL ŞI ROLUL INGINERIEI MEDIULUI ÎN PROTECŢIA. ca urmare a unor activităţi antropice sau a fenomenelor de eroziune. Ingineria mediului poate fi implicată în reducerea poluării. Ingineria ecologică ar utiliza capacitatea naturală de asimilare a unor plante şi microbi pentru a îndepărta substanţele poluante. apă şi/sau resurse naturale). De exemplu: în cazul restaurării peisajului dezgolit de stratul de sol. deoarece se situau în afara echilibrului cu natura. ingineria ecologică ar trebui să găsească soluţii prin implantarea unor microorganisme vii.CAPITOLUL 2. tratamentul apelor uzate şi managementul deşeurilor periculoase. Printre subiectele acoperite de ingineria mediului se numără purificarea apei în vederea potabilizării. poluarea datorată transporturilor. dar şi cu evaluarea impactului asupra mediului datorat unor activităţi ce urmează a fi proiectate. în scopul propunerii de măsuri ce vor fi luate de organisme abilitate pentru diminuarea şi/sau eliminarea efectelor poluărilor previzibile. ingineria convenţională ar utiliza energie electrică pentru pompare şi aerare şi cantităţi impresionante de substanţe chimice pentru neutralizare. CONSERVAREA ŞI RESTAURAREA FACTORILOR DE MEDIU Ingineria mediului – ca parte integrantă a ingineriei civile se ocupă cu următoarele probleme principale: tratarea deşeurilor chimice. Primele abordări ale ingineriei mediului se bazau pe utilizări excesive ale combustibililor fosili şi necesitau cheltuieli mari de mentenanţă. atunci când sunt folosite corect şi nu produc efecte de poluare asupra mediului. biologice sau termice. pentru a asigura sănătatea factorilor de mediu.

după cum urmează: Acord de mediu – reglementarea prin care sunt stabilite condiţiile de realizare a unui proiect sau activitate. ingineria mediului este chemată să găsească soluţii care să intervină favorabil în relaţia dintre activităţile umane şi mediul înconjurător. financiar. fapt ce permite sintetizarea lor în complexul domeniu al ingineriei mediului. prin dezvoltarea efectelor favorabile şi minimalizarea celor negative. Analiză de impact – evaluarea efectului unităţilor sau activităţilor existente asupra mediului înconjurător în vederea elaborării sau realizării autorizaţiei de mediu. cu elemente naturale rare sau în procent ridicat. Pentru a realiza acest obiectiv. In zilele noastre. cu metode. problemele de protecţia mediului au dobândit o prioritate deosebită. tehnici şi tehnologii puse la punct de colective multidisciplinare de specialişti. Aflate într-o continuă dezvoltare. începând cu tehnologiile de proces curate şi terminând cu activitatea de monitorizare a mediului. În contextul conceptelor şi instrumentelor prezentate. cu aplicabilitate în practica curentă. controlul zgomotelor. elaborarea de „tehnologii curate". social şi ecologic) în relaţia lor cu mediul înconjurător. a solului etc. ca obiecte de activitate ale unor specialităţi deosebit de importante. aceste specialităţi devin domenii ale tehnicii inginereşti. monetar. Considerăm utilă prezentarea unor noţiuni utilizate în mod curent în tratarea problemelor ce fac obiectul ingineriei mediului. Antropic – cauzat sau determinat direct sau indirect de acţiunea omului. astfel încât orice activitate umană. desemnată sau reglementată şi gospodărită în sensul atingerii unor 23 . ingineria mediului abordează în aceeaşi măsură activităţi ca: evaluarea impactului ecologic monitoringul mediului reglementarea tehnică a calităţii factorilor de mediu protecţia resurselor de apă. a atmosferei. ingineria mediului operează. vibraţiilor. a radioactivităţii etc. Arie protejată – zonă delimitată geografic. Areal – teritoriu ocupat de o specie sau de o populaţie. economic. la nivel conceptual şi practic. În această direcţie. trebuie să se supună cerinţelor ingineriei mediului. Fiecare din activităţile de mai sus s-au constituit deja în domenii de sine stătătoare. dar şi o parte integrantă a protecţiei mediului.Se consideră că ingineria mediului poate fi definită ca acel domeniu al tehnicii şi practicii inginereşti prin care proiectele şi activităţile se abordează sub toate aspectele (tehnic.

Deteriorarea mediului – alterarea caracteristicilor fizico chimice şi structurale ale componentelor sale naturale . opereze. construiască. rezervaţii ale biosferei. cauzate în principal de poluarea apei. Biocenoza – componenta vie a unui ecosistem reprezentând o comunitate unitară şi complexă de plante şi animale. Autorizaţie pentru activitatea nucleară – document prin care autoritatea competentă de reglementare autorizează titularul activităţii să amplaseze. transporte. incluzând şi stratul de ozon. Biodiversitate – variabilitatea dintre organismele vii provenite din acosistemele acvatice şi terestre. Capacitate de suport – numărul total de indivizi dintr-o populaţie pe care un ecosistem este in măsură să-l întreţină la un moment dat. ca şi prin amenajarea necorespunzătoare a teritoriului. pentru activităţi existente şi pentru cele noi. Biotehnologie – orice aplicaţie a unei tehnologii care foloseşte sisteme biologice. apărute în urma unor procese biologice sau tehnologice. localizeze. amplaseze. folosească. reducerea diversităţii şi productivităţii biologice a ecosistemelor naturale şi antropizate. dar care nu mai pot fi utilizate ca atare. supraexploatarea resurselor. rezervaţii naturale. afectarea echilibrului biologic şi a calităţii vieţii. Bilanţ de mediu – procedura de a obţine informaţii asupra cauzelor şi a consecinţelor efectelor negative cumulate (anterioare şi anticipate) şi care face parte din acţiunea de evaluare a impactului asupra mediului. fabrice. transfere. Atmosferă – masa de aer care înconjoară suprafaţa terestră. posede. monumente ale naturii şi altele. precum şi dintre complexele ecologice din care acestea fac parte şi cuprinde diversitatea din interiorul speciilor. Autorizaţia de mediu – reglementarea tehnico – juridică prin care sunt stabilite condiţiile şi parametrii de funcţionare. organisme vii sau părţi din acestea pentru a fabrica sau modifica produse sau procese pentru folosinţă specifică. importe. achiziţioneze. instalaţii nucleare sau amenajări pentru gospodărirea deşeurilor radioactive. 24 . exporte. producă.obiective specifice de conservare şi care cuprinde: parcuri naţionale. dintre specii şi dintre ecosisteme. pe baza acordului de mediu. pună în funcţiune. primească. gospodărirea şi valorificarea lor deficitară. dezafecteze sau să dispună de orice sursă de radiaţii ionizante. Deşeuri – substanţe refolosibile sau nu. atmosferei şi a solului. proiecteze.

inflamabile. animalelor sau omului. Impact asupra mediului – orice efect direct sau indirect al unei activităţi umane definită într-o anumită zonă. care produce o schimbare a sensului de evoluţie a stării de 25 . Echilibrul ecologic – ansamblul de stări ale unui ecosistem a cărui dinamică asigură structura şi funcţiile acestuia. inclusiv prin scurgere. temperatură. lumină. vibraţii. explozive. extrabugetar. Efluent – orice formă de deversare în mediu. corozive. precipitaţii etc. inoculare. Factor biotic – acţiunea unui organism asupra mediului ambiant sau asupra altor organisme. infecţioase. relief. jeturi. funcţia şi productivitatea sistemelor biologice (populaţi.Deşeuri periculoase – deşeuri toxice. precum şi structura. Evaluarea impactului asupra mediului – cuantificarea efectelor activităţilor umane şi proceselor naturale asupra elementelor factorilor naturali. Fond naţional de mediu – fond special. Factori abiotici – component al mediului lipsit de viaţă. introduse în mediu. animale şi microorganisme şi mediul lor lipsit de viaţă. care interacţionează într-o unitate funcţională. Epurarea apelor – domeniu al tehnicii gospodăriri apelor. destinat realizării obiectivelor strategiei naţionale în legătură cu reducerea poluării şi reconstrucţia ecologică a mediului deteriorat. Ecologie – ştiinţă de sinteză provenită iniţial din domeniul biologiei. radiaţii electromagnetice. ce studiază conexiunile ce apar între organisme şi mediul lor de viaţă (natural şi amenajat). pot dăuna plantelor. Ecosistem – orice complex dinamic de comunităţi de plante. care se manifestă şi se măsoară la locul de plecare din sursă. biogeneză. presiune. precum şi zgomote. Dezvoltare durabilă – concept de evoluţie a societăţii care permite folosirea pe termen lung a mediului ca dezvoltarea socio-economică să rămână posibilă concomitent cu menţinerea calităţii mediului la un nivel acceptabil. Habitat – locul sau tipul de loc în care un organism sau o populaţie există în mod natural. emisie punctuală sau difuză. injecţie. Emisii – poluanţi evacuaţi în mediu. radioactive sau altele. dar şi a sistemelor mixte (ecosisteme). dar şi al ingineriei mediului prin care se elimină din apele uzate impurităţile dobândite în cursul procesului de utilizare a apei în diferite activităţi menajere sau socio-economice. vidanjare sau vaporizare. dar care tinde să devină de sine stătătoare. umiditate. sănătăţii şi securităţii omului şi a bunurilor materiale.

Program pentru conformare – plan de măsuri şi etape care trebuiesc parcurse în intervale de timp precizate prin prevederile autorizaţiei de mediu. consumă şi sunt consumate. 26 . integritatea mediului. ionizantă. Monument al naturii – specii de plante şi animale rare sau periclitate. geotermică). regenerabile (apă. atmosferă. fonică sau vibraţii) care. formaţiuni şi structuri geologice (peşteri. Resurse naturale – includ resursele neregenerabile (minerale şi combustibili fosili) . bunurilor sau mediului provocat de poluanţi. a patrimoniului cultural sau condiţiilor social economice. termică. prevenirea şi combaterea poluării. Prejudiciu – efect cuantificabil în cost al daunelor asupra sănătăţii oamenilor. de către autoritatea competentă. toate straturile atmosferice toate materiile organice şi anorganice ca şi fiinţele vii. martori de eroziune. Mediul înconjurător – ansamblul de condiţii şi elemente naturale ale Terrei: aerul. menţinerea şi ameliorarea factorilor naturali. apa. care pot fi prevenite pe baza unui studiu de evaluare. sau dezastre. dezvoltarea valorilor naturale. cauzat de activităţile umane. Poluant – orice substanţă (solidă. introdusă în mediu. faună sălbatecă) şi permanente (energie solară. modifică echilibrul constituenţilor acestuia şi al organismelor vii şi aduce daune bunurilor materiale. floră. inclusiv valorice istorice. Monitoringul mediului – supravegherea continuă. activităţi dăunătoare. la rândul lor. lichidă. în cadrul unui ecosistem. cuprinzând elementele de la a la c. vegetaţie. solul şi subsolul. arbori izolaţi. Risc ecologic potenţial – probabilitatea producerii unor efecte negative asupra mediului. Protecţia mediului înconjurător – totalitatea mijloacelor şi măsurilor întreprinse pentru păstrarea echilibrului ecologic. cât şi datorită unor fenomene naturale. Poluare – proces de alterare a mediilor de viaţă biotice şi abiotice şi a bunurilor create de om. eoliană. formaţiuni fosilifere şi altele). este calea prin care materia şi energia circulă în ecosistem. culturale şi estetice rezultate. cascade. sol. sub formă gazoasă sau de vapori) sub formă de energie (radiaţie electromagnetică. chei.calitate a ecosistemului. evidenţierea schimbărilor în starea mediului şi evaluarea semnificaţiei ecologice şi a implicaţiilor sociale ale acestor schimbări urmate de măsuri care se impun. în scopul respectării reglementărilor privind protecţia mediului. Sistemele naturale în interacţiune. schimbare ce poate afecta sănătatea omului. Lanţ trofic – serie de organisme care.

Zonă umedă – zonă cu exces de umiditate (exceptând terenurile grele) include: mlaştinile. Surse de radiaţii ionizante – orice entitate fizică naturală. prezintă risc semnificativ pentru om. regiunile inundabile. mutagene. iritante. Utilizare durabilă – folosire a resurselor regenerabile într-un mod şi o rată care să conducă la declinul pe termen lung al acestora. corozive. fabricată sau utilizată ca element al al unei activităţi care poate genera expuneri la radiaţii. prin emiterea de radiaţii ionizante sau eliberarea de substanţe radioactive sau altele. mediu sau bunurile materiale. estuarele şi lagunele. oxidante. 27 . Titularul proiectului sau activităţii – orice persoană fizică sau juridică care propune. pot fi: explozive. chiar folosite în cantităţi. menţinând potenţialul lor în acord cu necesităţile şi aspiraţiile generaţiilor prezente sau viitoare. deţine şi/sau gospodăreşte o activitate economică sau socială.orice substanţă sau produs care. limanele.Substanţe periculoase . concentraţii sau condiţii ce nu sunt desemnate ca periculoase. toxice. inflamabile. radioactive şi de alt fel.

5 %. Mezosfera . trecând prin mai multe faze intermediare. dar şi alte caracteristici precum ar fi densitate. CO2 . Compusă aproape integral din gaze.oxigen trimolecular (O3) şi alte gaze. Ar . 7 km în zona polară şi 17 km la tropice. Atmosfera de astăzi a Pământului conţine azot (nitrogen) bimolecular (N2) .0. de la o atmosferă primitivă la cea actuală.9 · 1018 kg şi este alcătuită in funcţie de temperatură din mai multe straturi: Troposfera .8 miliarde de ani de când a luat naştere. Termosfera .între 80 şi 640 km 28 . etc. Atmosfera terestră are o masă de ca. bioxid de carbon. oxigen bimolecular. partea superioară a fiecărui strat se termină cu o zonă de pauză.03 %. 4. atmosfera conţine însă şi urme de substanţe solide.2 %). fum. grosime.17 până la 50 km.20.Capitolul 3 .în proporţie de aproape 4/5 (78. înveliş) este denumirea dată învelişului de aer al Pământului. deasupra munţilor înalţi. ozon . praf. prezente în stare fin divizată. O2 . particule în suspensie. sau a aerului (denumirea curentă) s-a schimbat de-a lungul celor aproximativ 2. în decursul cărora şi-a schimbat nu numai compoziţia chimică. Stratosfera .038% urme (variază în funcţie de zona climatică) Atmosfera este numită în vorbirea curentă aer.92 %. transparenţă.AERUL ATMOSFERIC Atmosfera (athmos = aer şi spherein = sferă.5 .între 7 . şi altele.2.0.între 50 şi 80 km. Compoziţia atmosferei. Componenţi atmosferici Azot (N) Oxigen (O) Argon (Ar) Bioxid de Carbon (CO2) Apă (H2O) sub formă de vapori 77 % 21 % 1% 0. argon.între 0 km.

Ar . Xe. Aceşti constituenţi gazoşi pot fi împărţiţi după timpul lor de viaţă îin trei categorii: • Constituenţi cvasiconstanţi. unde au loc fenomenele intraplanetar. Gazele care pot fi considerate "permanente" sunt gazele nobile: Ne. constituenţii gazoşi . Kr.între 500 şi 1000 km până la ca. In acest strat numit HOMOSFERA. cu o trecere la spaţiul Troposfera este stratul inferior al atmosferei. NO . al căror timp de viaţă este de câteva zile sau mai puţin.aproximativ aceeaşi sunt prezenţi in proporţii diferite.50 km) Hemosfera Stratul cu vieţuitoare.20 km.- Exosfera . N O . Xe . Constituenţi care variază rapid: SO . NH . După gradul de amestec a gazelor: Homosfera (0-100 km) Homopauza (100-120 km) Heterosfera (>120 km) Până la altitudinea de aproximativ 85 km compoziţia atmosferei este uniformă. O . He . • • întrucât ele au surse şi pierderi neglijabile în atmosferă. al căror timp de viaţă este de ordinul miilor de ani: N. „biosfera” este cuprins în intervalul de înălţime de 0 . Kr. NO . O . 100. După procese fizico-radiologice atmosfera poate fi subîmpărţită în următoarele substrate : Ionosfera Magnetosfera Ozonosfera (16 .000 km. 29 . Constituenţi care variază lent (CH .al căror timp de viaţă este de la câteva luni până la câţiva ani. CO si H) . Ar. CO . meteorologice. H S .

după un timp îndelungat de acţiune.1. de natură să pună în pericol sănătatea omului. mezosfera. 30 . Atmosfera. care ia amploare tot mai mult. pe verticală în 5 zone pornind de la nivelul mării (nivel o) în sus: troposfera. Dintre acestea troposfera este zona cu densitatea cea mai mare. dar aceasta s-a dovedit insuficient. POLUAREA AERULUI ATMOSFERIC Poluarea atmosferei a fost definită. Răspândirea agenţilor poluanţi în atmosferă are loc prin amestecarea intimă cu aerul. deoarece se baza pe premize greşite cum ar fi. termosfera şi ionosfera. neglijarea efectelor negative asupra biosului pe care le pot provoca agenţii chimici sau radioactivi. capacitatea de diluţie infinită a atmosferei. principiul D-D. să deterioreze bunurile materiale şi să aducă atingere sau să păgubească valori de agrement şi alte utilizări legitime ale mediului înconjurător". determină fenomenele meteorologice şi formarea norilor. De aceea principiul D-D a fost complectat cu principiul C-C. să dăuneze resurselor biologice şi ecosistemelor. lichid sau gazos existent în atmosferă.3. Problemele privind răspândirea agenţilor poluanţi rezultaţi din activităţile omului (evacuările prin coşurile focarelor de la instalaţiile de ardere sau ale instalaţiilor de ventilaţie ) în atmosferă prezintă un interes deosebit pentru realizarea unor instalaţii corespunzătoare pentru purificarea acestora. învelişul gazos al pământului este stratificată. pe tendinţa naturală de dispersie-diluare a poluanţilor. stratosfera. Asociaţia Franceză de Normalizare (AFNOR) defineşte ca "poluant al aeruluiorice corp solid. respectiv confinare (izolare)-concentrare. direct sau indirect. Mişcările verticale şi orizontale ale aerului ce au loc în troposferă. în mod spontan şi ireversibil. de substanţe sau energie cu acţiune nocivă. Omul s-a bazat. în virtutea principiilor termodinamicii. în diverse documente ale organismelor Europene de protecţie a mediului înconjurător astfel: " introducerea în aer de către om. o vreme. care nu face parte din compoziţia normală a acestuia sau care aste prezent în cantităţi anormale". dirijate de la zonele cu presiune mare către cele cu presiune mai redusă.

ionizările (razele X). şi de care ar putea fi absorbite. etc. Sedimentarea este eficientă numai în cazul particulelor mari. Aceasta conduce la o acumulare de particule nesedimentabile în atmosfera înaltă. la fel ca şi zgomotul se sting odată cu încetarea acţiunii sursei. în condiţii de calm atmosferic şi care reprezintă una din căile de eliberare a atmosferei de impurităţi solide sedimentabile. Aerosolii au particule de dimensiuni extrem de mici. unde pot rămâne perioade lungi de timp. prin reţinere şi acumulare.A) sunt cele mai importante. prin procese fizice şi chimice. funcţie de altitudine şi de structura fiecărui strat. de concentrare biologică. cuprinse între 1 şi 3 ani. etc. în timp ce poluanţii chimici (pesticide. Poluarea aerului depinde de numeroşi factori: caracteristicile sursei de poluare. Unele radiaţii. factori topografici. Răspândirea poluanţilor atmosferici în biomasa terestră se produce. sau pot fi eventual neutralizaţi de către substanţele bazice din funingine. condensarea. 31 . Între acestea: sedimentarea. Majoritatea poluanţilor atmosferici sunt gaze şi aerosoli.M.Principiul D-D stă la baza procesului de autopurificare a aerului atmosferic. cu toată viteza lor mică de dispersie şi prezintă o particularitate periculoasă. În troposferă poluanţii reacţionează cu oxigenul. Poluanţii biologici. Un caz particular în răspândirea agenţilor poluanţi îl reprezintă şi poluanţii fizici: radiaţiile şi zgomotul. ierbicide) acţionează atâta timp cât există moleculele lor. S02) precursori ai acizilor ce pot forma cu umiditatea din aer ploi acide. au o evoluţie explozivă care nu încetează decât prin intervenţia radicală şi bine studiată a omului. ce nu pot fi îndepărtaţi prin procesul de sedimentare. în schimb. praf. factori climatici. conducând uneori la sinteza unor compuşi toxici (N0x. absorbţia şi diluţia poluanţilor până sub concentraţia maximă admisibilă (C.

001 – 10 µm. în unitate de timp [ g/h ]. zinc. plumb .pulberi ( praf ) – substanţe în stare solidă. norii etc.Mn. O emisie de poluant se caracterizează prin următoarele caracteristici: . zinc Zn. Exemplu: smogul . cupru . foarte stabile cu diametre cuprinse între 0. se clasifică după mărimea particulelor componente astfel: .Pb.1. pulberi anorganice: minerale. vanadiu . magneziu.după mecanismul de formare pulberi formate prin dezintegrare. fumul. .Cu. . .după diametrul mediu al particulelor: în clase de la 0 –100 µm.un amestec fin de fum şi ceaţă. mangan – Mn ). metalice ( fier .Be. .3.As.după acţiunea lor asupra organismului uman: pulberi toxice sistemice – ( plumb .1. Surse de poluare a aerului Sursele de poluare a aerului atmosferic reprezintă locul de producere şi de evacuare în mediul înconjurător a poluanţilor.aerosoli ( coloizi aerieni. plumb.Pb. materiale în dispersie ) – sunt dispersii sau suspensii în aer sau în gazele purtătoare de particule solide sau lichide. Emisiile de poluanţi din surse antropice. beriliu . 32 . arsen .după originea lor. .Fe. Pulberile se clasifică la rândul lor după mai multe criterii: .condensoizii – rezultaţi din condensarea gazelor şi vaporilor. etc. pulberi formate prin condensare.V ) ce pot provoca afecţiuni ale plămânilor. în raport cu volumul afluenţilor gazoşi [ mg/m3 ] . Exemple: ceaţa. mangan . pulberile pot fi: pulberi organice: vegetale. animale. sintetice. rezultate din dezagregarea materialelor cu dimensiuni mici.debit masic – masa de substanţă în aer de la o sursă.concentraţie – masa de substanţă eliminată de la sursă. din oxizi metalici de fier. alcătuiţi din fumuri ce conţin particule cu diametre mai mici de un µm.

pulberi iritante ( corozive ) – varul, bicromaţii, arsenul. pulberi cancerigene - compuşi ai cromului ( cu zincul - Zn, calciu Ca ), ai nichelului ( oxidul, sulfura, carbonatul ), ai arsenului ( trioxid şi pentaoxid, acidul arsenic şi sărurile sale ), plumb, cobalt, etc. pulberi netoxice ( inerte ): cărbune, calciu, fier, aluminiu, staniu, etc. şi active: bioxid de siliciu - Si02, beriliu - Be, etc. Concentraţiile maxime admise ( CMA ) ale emisiilor poluante în aerul atmosferic, diferă de la o ţară la alta, existând diferenţe uneori flagrante, între valorile admise pentru acelaşi poluant. Standardizarea în domeniul calităţii aerului, incluzând vocabularul, eşantionarea, măsurarea caracteristicilor aerului şi exprimarea lor ( exclusiv limitele de poluare admise: CMA ) este domeniul de activitate al Comitetului tehnic european „CT 53” – Calitatea aerului. În România, de acest domeniu se ocupă Comitetul de specialitate din cadrul Asociaţiei Române de Standardizare ( ASRO ). Concentraţiile maxime admise (CMA ) sunt stabilite prin STAS 12574/1987 - " Aer din zone protejate. Condiţii de calitate". Pentru aerul ambiental şi atmosfera locului de muncă s-a elaborat un pachet de standarde ce conţin metodele de determinare a diferiţilor parametri de calitate (aparatură, mod de lucru, exprimarea rezultatelor). Clasificarea surselor de poluare a aerului se poate face funcţie de locul de producere după cum urmează: a. Surse naturale: vulcanii furtunile de praf şi nisip incendiile spontane descompunerea reziduurilor organice fenomene meteorologice (ceaţa) fenomene de descompunere din sol fenomene fizice şi chimice din atmosferă – cazanul troposferic fenomenul " El Nino "

33

b. Surse caracteristice activităţilor umane industria mijloacele de transport nişa umană (deşeuri rezultate din activităţile existenţei umane).

a. Sursele naturale de poluare aerului

Sursele naturale de poluare a aerului nu provoacă decât în mod excepţional poluări importante ale atmosferei. Cea mai comună dintre poluările naturale este poluarea cu pulberi provenite din erodarea straturilor superficiale ale solului, ridicate de vânt până la o anumită altitudine. Furtunile de praf pot constitui uneori factori de poluare care pot influenta şi asupra sănătăţii populaţiei, în apropierea unor zone aride sau de deşert. In anumite condiţii meteorologice s-au semnalat transporturi masive de praf de sol până la distanţe apreciabile de locul de producere, fenomen care s-a observat şi în ţara noastră. Intre sursele naturale de poluare putem menţiona erupţiile vulcanice, emanaţiile de gaze din sol, poluarea produsă de procese naturale de descompunere în sol a substanţelor organice, incendiile din păduri, etc. Sursele naturale produc o poluare accidentală, de cele mai multe ori posibil a fi asimilată în timp, de ciclul ecologic al biosferei. Erupţiile vulcanice aruncă în atmosferă cantităţi imense de pulberi solide, gaze şi vapori, uneori toxice, prin conţinutul mare de compuşi ai sulfului. Vulcanii activi poluează continuu prin produsele gazoase emise prin crater (fumarole), lichide si solide. Aceste emisii schimbă nu numai micro si mezorelieful zonei în care se manifestă, dar exercită influenţe negative şi asupra purităţii atmosferice. Cenuşile vulcanice, împreună cu vaporii de apă, praful vulcanic şi alte numeroase gaze sunt purjate in atmosferă, unde formează nori groşi, ce pot pluti până la mari distanţe de locul de emitere. Timpul de remanenţă în atmosferă a acestor suspensii poate ajunge chiar la 12 ani. Unii cercetători apreciază că, cea mai mare parte a suspensiilor din atmosfera terestră provine din activitatea vulcanică - o importanta sursa de poluare aer. Aceste

34

pulberi se presupune că au si influenţe asupra bilanţului termic al atmosferei, împiedicând dispersia energiei radiate de Pământ către univers şi contribuind, în acest fel, la accentuarea fenomenului de încălzire globală. Furtunile de praf şi de nisip sunt si ele un important factor in poluarea aerului. Furtunile de praf provocate de uragane, cicloane, trombe de aer, etc., asociate cu eroziunea solului produc poluarea atmosferei pe întinderi mari, ce pot trece chiar de le un continent în altul. Terenurile afânate din regiunile de stepă, în perioadele lipsite de precipitaţii, pierd partea aeriană a vegetaţiei şi rămân expuse acţiunii de eroziune a vântului. Vânturile continue, de durată ridică de pe sol o parte din particulele ce formează "scheletul mineral" al acestuia şi le transformă în suspensii subaeriene, care sunt reţinute în atmosferă perioade lungi de timp. Depunerea acestor suspensii, ca urmare a procesului de sedimentare sau a efectului de spălare exercitat de ploi se poate produce la mari distante faţă de locul de unde au fost ridicate. Pulberea ridicată la mare înălţime, odată ajunsă într-o zonă anticiclonică (de maxim barometric) începe să se depună. vestigii ale antichităţii. Zonele cele mai supuse unor astfel de fenomene sunt: Africa de nord şi de sud, Asia centrală, centrul şi sudul Americii de Nord şi centrul Australiei, cu vânturi predominante calde şi puternice, ca Simun, Khamsin, Harmatan etc. Astfel Simunul produce furtunile de nisip din Sahara, urmate de mari ravagii, care ajung uneori să treacă peste marea Mediterană, în Europa , sub numele de Sirocco. Astfel, în mai 1934, numai într-o singură zi, un vânt de o violenţă neobişnuită a produs un intens proces de eroziune eoliană pe teritoriile statelor Texas, Kansas, Oklahoma si Colorado, din Statele Unite. Norii negrii, care cuprindeau circa 300 milioane de tone de praf, după ce au parcurs 2/3 din teritoriul S.U.A., au întunecat Washington-ul şi New York-ul şi s-au deplasat mai departe către Atlantic. In 1928, în zilele de 26 si 27 aprilie, o furtună a produs erodarea unui strat de sol cu o grosime de 12 - 25 mm, pe o su¬prafaţă de 400 mii km2 , situată în zona precaspică, a Rusiei. Evaluările făcute cu S-a estimat că anual atmosfera poartă peste 30 milioane tone de praf, ceea ce a condus de-a lungul timpului la îngroparea atâtor

35

gradul de umiditate al pădurilor din aceasta zonă nu este de natură să favorizeze izbucnirea incendiului. Ele se pot întinde pe suprafeţe de sute de hectare. fiind transportată pe fundul bazinelor de apă. Pulberea de praf are efecte nocive asupra ecosferei deoarece răspândeşte agenţi patogeni. reduc radiaţia solară şi afectează omul prin îngreunarea respiraţiei şi a vederii. sau ca urmare a exploatării necontrolate a masei lemnoase. 36 . până în anul 2010 (Brown şi Wolf-1984).o importantă sursă de fum şi cenuşă se produc atunci când umiditatea aerului scade sub pragul critic. Incendiile naturale pot fi declanşate de trăsnete şi de temperaturile ridicate din timpul verii. În România. Fenomenul este deosebit de răspândit. au arătat ca eroziunea eoliană numai de pe continentul African ajunge la 100 . în general. eroziunea solurilor va conduce la pierderea a cca 20% din suprafaţa totală a terenurilor cultivabile în lume. Incendiile naturale . greu sedimentabile. numai pe teritoriul Statelor Unite s-au depus circa 148 milioane m3 de praf. Una din marile catastrofe ecologice. Eroziunea eoliană este accentuată în zonele de stepă.000 tone/zi de pulberi. formând nori de fum. cu sursă din sudul Rusiei şi a avut ca efect reducerea radiaţiei solare cu 50%. a căror soluri au o ţesătură nisipoasă. sau sunt constituite din particule fine de aluviuni. deşi.acest prilej au arătat că. o cantitate de praf estimată (de NASA) la circa 10. în mod constant şi continuu. Circulaţia prafului în atmosferă poate dura perioade de timp de ordinul lunilor. datorată omului este eroziunea masivă la care este expus solul ca urmare a despăduririlor masive. La scară globală a fost estimat că în absenţa unor măsuri eficace.5 până la 10 km. se pare că deşertul Sahara înaintează în fiecare an cu 1. din satelit. cea mai puternică furtună de praf s-a înregistrat în 6-7 aprilie 1960. mare parte din structura acestor terenuri. mai ales in zona tropicală. în perioadele secetoase. In acest context. din cantitatea totală ridicată. în vederea obţinerii de terenuri cultivabile. Din Cosmos intră în atmosfera terestră.400 milioane tone pulberi/an. datorită dimensiunilor lor coloidale. Cercetări recente.

o constituie reziduurile organice ca: frunze deşeuri organice industriale sau alimentare. Când la o 37 . canale. sub influenţa enzimelor sau a bacteriilor. Incendiile emit în atmosferă o cantitate anuală de circa 34 milioane tone de fum şi cenuşă şi circa 340 mii tone hidrocarburi provenite din distilarea lemnului în timpul arderii. gropi septice. a căror răşină şi terebentină le accelerează propagarea. din regiunile temperate.5 milioane hectare de păduri tropicale. rampe de gunoi. H2S. Deosebit de periculoase sunt incendiile din pădurile de conifere. NH3. pe insula Borneo a Indoneziei şi în Malayesia au avut loc 7 incendii care au mistuit circa 3... ape stătătoare. Astfel. In Coasta de Fildeş. în urma căreia se emană mercaptan. CH4. zeci de ani) şi poate fi urmată de creşterea presiunii gazelor rezultate. In anii deosebit de secetoşi. depărtată de sursă. Descompunerea reziduurilor organice. în timpul aceleiaşi secete a fost distrusă prin foc o mare suprafaţă de păduri şi circa 10% din plantaţiile de cacao. O sursă de poluare a atmosferei cu gaze de tip: NH3. uneori. staţii de epurare. care se descompun în prezenţa sau în lipsa aerului. ce poate conduce la explozii şi incendii la distanţă. iar în Ghana. etc. cadavre etc. în apropiere de suprafaţa solului. pentru a evita riscul unor explozii. C02. H2S. Acesta constituie un motiv pentru care pătrunderea în excavaţii trebuie făcută cu precauţie. Digestia nămolului de către bacterii. poate dura perioade foarte lungi de timp (ani. în bazine. in 1992. chiar şi în zonele temperate. Se pare că situaţia climatică din deceniul 80 a extins mult suprafeţele de păduri vulnerabile la incendii pe întregul glob.La sfârşitul anului 1982 şi începutul anului 1983. Descompunerea anaerobă. dejecţiile umane sau animale. după o succesiune de ani secetoşi au izbucnit incendii devastatoare chiar şi în pădurile Franţei şi ale Poloniei. focul a distrus circa 450 000 ha. se produc dese incendii ale pădurilor. Fenomenele meteorologice Ceaţa este un fenomen meteorologic care constă dintr-o aglomeraţie de particule de apă aflate în suspensie în atmosferă. în 1983. gaze toxice urât mirositoare şi inflamabile este numită putrefacţie. etc.

natural al pământului. De cele mai multe ori. etc. etc. Ceaţa este mai frecventă în zonele de lângă marile bazine de apă ale planetei. CaCl2. care reduce mult vizibilitatea. ce constituie centre de condensare a vaporilor de apă. i se spune negură sau pâclă.an. În această stare ei nu mai pot să se afle numai în stare gazoasă şi încep să se condenseze în mici picături de apă care.) şi se manifestă prin formarea unui surplus de ioni pozitivi sau negativi. Ceţei dense. fiind în suspensie în straturile de aer de la suprafaţa solului. ozonosfera. în diferite zone ale globului. în urma evaporării intense a apei din sol). dacă temperatura aerului coboară mai jos de aşa-numitul “punct de rouă” (temperatura la care vaporii de apă din aer.temperatura dată. vaporii din atmosferă pot să devină saturaţi. deosebit de dăunător sănătăţii. provenite de la diferite surse 38 . devin saturaţi şi încep să apară primele picături de lichid). umiditate. Fenomenul are la bază intensificarea activităţii solare. Activităţile antropice ca instalaţiile şi materialele radioactive. contribuie şi ele la perturbarea echilibrului electric al atmosferei. provocând fenomenul căruia îi spunem ceaţă. liniile de înaltă tensiune. Formarea ionilor în atmosferă. la presiune constantă. pe baza gradientului electric vertical. săruri/m2. în anumite perioade de timp şi perforarea stratului de protecţie a pământului. vaporii din atmosferă nu sunt saturaţi. Are loc un proces de concentrare electrică a ionilor pe suprafaţa particulelor de pulberi prezente în aerul atmosferic. În zonele cu mari aglomerări urbane ceaţa aste principala cauză a formării "smogului" acid. Date experimentale arată că în zona de coastă a Bretaniei (Franţa) ploile depun pe sol o cantitate de cca 30 gr. micşorează transparenţa aerului. etc. KBr. dar ei pot să devină saturaţi prin răcire. Ionizarea atmosferei este un fenomen fizic şi are loc în atmosferă ca urmare a schimbărilor bruşte ale factorilor meteorologici (presiune..). care aduc în atmosfera continentală cristale de săruri (NaCl. mări şi oceane. MgCl2. fenomen cunoscut şi ca „poluare electrică" este urmată de o etapă de separare a acestora. cantitatea de vapori din aer se măreşte substanţial (de exemplu. din care 70% este constituită din NaCl. care lasă cale liberă radiaţiilor ultraviolete cu acţiune ionizantă.

Prin existenţa sa proprie şi ca urmare a activităţilor sale în diferite ramuri economice omul produce deşeuri. dacă nu se intervine conştient şi eficient pentru controlul poluării. 39 . denumite şi antropice sunt mai numeroase decât cele naturale şi au un potenţial distructiv deosebit de periculos pentru mediul înconjurător. Principalele surse de poluare datorate activităţilor umane sunt: industria. Cunoştinţele dobândite asupra fenomenelor de ionizare a aerului. Creşterea demografică este o ameninţare pentru sănătatea planetei. mijloacele de transport ce utilizează motoare cu ardere internă. majoritatea fiind poluante pentru mediu. Ionizarea aerului precede de obicei schimbările meteorologice şi ar fi benefică popularizarea acestor date. ca o măsură de prevenire pentru protecţia bolnavilor. b. care diminuează frecvenţa cililor vibratili din trahee.naturale sau antropice. Sursele artificiale de poluare a aerului datorate activităţilor umane (surse antropice) Sursele de poluare artificială. Dintre toate vieţuitoarele omul este cel mai mare poluator al mediului înconjurător. o creştere a ponderii ionilor pozitivi. in spaţii reduse. Sunt deja cunoscute efectele negative ale ionilor pozitivi ai bioxidului de carbon de ex. Creşterea demografică şi dezvoltarea socială supune mediul înconjurător la două tipuri principale de presiuni: creşterea rapidă a activităţilor agricole şi industriale. sunt deja puse în practică prin comercializarea de ionometre pentru măsurarea gradului de ionizare şi de generatoare de ioni capabile să corecteze. dezechilibrul ionic. comunicaţii. în buletinul meteorologic.. provocând fenomene de vasoconstricţie şi o mărire a frecvenţei respiratorii. amplificarea circulaţiei şi a sistemelor de transport. exploatarea intensivă şi extensivă a resurselor naturale. Aceasta are ca rezultat scăderea numărului de ioni negativi (cu rol benefic şi indispensabil vieţii) şi in consecinţă. Ionii negativi au rolul de a accelera transportul oxigenului şi de a grăbi eliminarea unor noxe.

- nişa umană – deşeurile. între care cele mai importante sunt: poluare sonoră. gustul neplăcut al apei potabile. senzaţia de miros neplăcut. înmulţirea acestora constituind cauze pentru care protecţia aerului reprezintă o problemă vitală a lumii contemporane. având drept fenomen de însoţire poluarea mediului. surse de poluare sonoră. Aceste surse sunt o urmare a activităţii omului. adică a senzaţiilor sale sonore. olfactive. cum este cancerul. 40 . funcţie de căile de răspândire ale acestora şi poate merge de la inconfort până la acţiune toxică evidentă. implicit şi poluarea aerului. Sursele artificiale de poluare a aerului sunt mult mai importante decât cele naturale. Aceste surse de poluare a aerului pot fi clasificate în surse staţionare şi surse mobile. surse de poluare radioactivă. ce pot avea ca urmare moartea organismelor. sunt multiple. Acţiunea distructivă a agenţilor poluanţi se poate manifesta la nivel microscopic. în primul rând procesul de industrializare şi urbanizare. În ceea ce priveşte relaţia dintre concentraţia substanţei poluante şi efectul ei asupra organismelor vii se cunoaşte ( legea Schulze – farmacodinamică ) că în doze mici unele pot fi stimulante. Acţiunea toxică a poluanţilor asupra vieţuitoarelor poate îmbrăca diverse forme. prin dereglarea funcţiilor biologice. a peisajului. Acţiunea agenţilor poluanţi asupra vieţuitoarelor se poate manifesta direct sau indirect. infecţie. intoxicaţie. asfixie. vizuale. degradarea ambientului. până la boli incurabile. Căile de deteriorare ale confortului omului. murdăria şi toxicitatea produsă de fum. de la iritare. iar in doze mari – distructive. sau la nivel macroscopic. aglomerarea necontrolată claustrofobie sau agorafobie. deşeurilor care poate conduce la nevroze. progresul societăţii. prin alterarea proceselor biochimice ale celulelor. în doze medii depresante ( deprimante ). alergie.

care condensează repede pe particulele în suspensie. Principalii poluanţi emişi în atmosferă 41 . depinde de tipul şi calitatea arderii. pentru incinerarea reziduurilor şi pentru propulsia vehiculelor. prezenţa impurităţilor depinzând de gradul de puritate . în timp ce conţinutul de cenuşă şi bioxid de sulf depinde. existând rezerve mondiale importante. care intră în compoziţia fumului şi care sunt emişi în atmosferă. gaze naturale). aldehide şi alte hidrocarburi. conţinutul oxizi de carbon şi oxizi de azot. substanţe practic lipsite de nocivităţi considerabile. în procesele de ardere utilizându-se frecvent şi cărbune inferior. In practică însă nici combustibilii nu sunt puri şi nici procesul de ardere nu este complet. Gazele conţin. Fumul rezultat conţine atât suspensii – formate din cărbune şi cenuşă – cât si gaze. Exista o varietate mare de tipuri de cărbune folosite. pe lângă vapori de apă. oxizi de azot. precum şi. zinc. acid fluorhidric. pentru realizarea energiei calorice necesare încălzirii. cadmiu. Procesele de combustie – arderea combustibilului pentru obţinerea de energie – sunt folosite în scopuri industriale (centrale electrice. petrol. printr-o ardere completă a unui combustibil pur ar rezulta numai bioxid de carbon şi apă. iar utilizarea energiei solare constituind o rezervă a viitorului. Suspensiile conţin carbon. De menţionat că în momentul arderii se pot forma hidrocarburi policiclice cu efect cancerigen. Dintre poluanţii principali emişi. oxid de carbon. Cărbunele constituie combustibilul cel mai frecvent folosit. energia atomică furnizând încă o proporţie redusă din totalul energiei necesare. combustibili frecvent folosiţi în procesele de combustie din sursele staţionare. în primul rând. etc. de calitatea cărbunelui.).Sursele staţionare de poluare a aerului cuprind procesele de combustie şi procesele industriale diverse. de asemenea. nichel. în cantităţi variabile. Cantitatea lor este cu atât mai mare cu cât combustibilul conţine mai multe impurităţi şi arderea este mai puţin completă. Tipurile de cărbune cu puţine impurităţi sunt relativ scumpe. Produşii de petrol reprezintă. seleniu. etc. Principalii combustibili folosiţi în prezent şi care vor fi folosiţi şi in viitorul apropiat sunt combustibilii fosili (cărbune. oxizi de fier. siliciu. bioxid de sulf. Teoretic. vanadiu. Rezultă deci din aceste procese de ardere o cantitate de produşi secundari. aluminiu.

hidrocarburi si . în funcţie de calitatea arderii.03% nu produce tulburări manifeste decât în situaţiile în care este împiedicată trecerea gazului din sângele venos în alveola pulmonară si eliminarea lui prin aerul expirat. temperatura atinge 470° C. într-o atmosferă foarte bogată în CO2. intervine şi solubilizarea lui în plasma 42 . gaze naturale. Iniţial apare o creştere a CO2 din sânge (hipercapnie). aşa-numitul „efect de sera”.1. provenind din surse punctiforme. numit ştiinţific dioxidul de carbon este cel mai important component din ciclul carbonului. în proporţie de 0. pe lângă bioxid de carbon şi apă se emit în atmosferă oxizi de azot (NOx). mai puţin datorită pătrunderii lui din aerul exterior. hidrocarburi. ceea ce provoacă o reîncălzire a aerului. In mod constant. aeriene şi navale. Pe măsura ce creşte concentraţia CO2 în aerul atmosferic. bioxidul de sulf (dependent de concentraţia sulfului în petrol).) utilizaţi. etc.sunt oxizii de azot. cărbuni.uneori – particule în suspensie. precum şi alte substanţe. Gazul carbonic (CO2). Bioxidul de carbon întâlnit în atmosferă. Sursele mobile de poluare a aerului sunt vehiculele propulsate de motoare cu ardere internă: terestre. De fapt fenomenele toxice apar în momentul în care presiunea parţială a CO2 din aer creşte atât de mult încât împiedică eliminarea acestui catabolit. oxid de carbon. Valoarea economică ridicată. sub formă de vapori de apă lasă să treacă undele scurte ale radiaţiei solare în atmosferă şi absoarbe undele lungi ale radiaţiilor Pamântului. lichizi sau gazoşi. Natura poluanţilor atmosferici Poluanţii emişi în atmosferă pot fi: solizi.2. 3. de suprafaţă sau de volum sunt denumiţi emisii atmosferice. precum şi rezervele mondiale limitate fac însă ca gazele naturale să fie tot mai puţin utilizate pentru combustie. Pe Venus. precum şi suspensii conţinând carbon şi cenuşă bogată în sulfaţi. CO2. oxidul de carbon. Gazele naturale reprezintă combustibilul cu potenţialul poluant cel mai redus. printre care sunt de menţionat seleniul si vanadiul. la care se pot adăuga. cât datorită autointoxicării organismului. printre care şi hidrocarburi policiclice. inofensiv şi este catalizator pentru reacţiile de fotosinteza. Poluarea datorată acestora provine din arderea combustibililor fosili (derivaţi ai petrolului.

în general. În total se pierde între 20 şi 25% din materia primă prelucrată la procedeul uscat şi 10-45% la procedeul umed. cenuşă si fum cuprind. Fumul este un amestec de particule solide si coloidale cu picături fine de lichid. la autointoxicare se asociază intoxicaţia exogenă. ghips etc. calcar. constituit din particule foarte fine. Din cadrul larg al industriei materialelor de construcţii se detaşează. la temperaturi înalte şi procedeul umed. variind intre 500 si 2 000 t/km2/an.). apoi se macină. Praful rezultat din industria cimentului este împrăştiat până la distanţe de peste 3 km faţă de sursă. mori de materii prime. 43 . în mori speciale. cenuşa şi fumul au o proporţie destul de mare în totalitatea poluanţilor care există în atmosferă. manifestată prin tulburări respiratorii (accelerarea respiraţiei). solizi sau gazoşi. cu formare de clincher iar apoi. 10%. urmată de tulburări respiratorii şi circulatorii însoţite de fenomene legate de dezechilibrul acido-bazic. Procesele tehnologice descrise produc cantităţi mari de praf. sub aspectul impactului exercitat asupra mediului ambiant. între 2 si 4%. care intră în fabricarea cimentului sunt piatra de calcar amestecată cu marne sau cu argile. unde procesul este acelaşi ca la procedeul uscat Temperaturile din cuptoare determină mai întâi granularea materialului. Primele tulburări apar în jurul concentraţiei de 3%. magnezit. prin măcinare. 1-3% din cantitatea prelucrată. la rândul ei în cuptoare rotative. sfărâmate în mori speciale şi arse apoi în cuptoare rotative lungi. în care materiile prime sunt deshidratate. industria cimentului.sanguină datorită presiunii parţiale crescute. apare apoi cianoza. O importantă sursă industrială. în stare umedă. de 10-100 nm. argile. Praful. Praful provine din dezintegrarea unor materiale solide în particule aproape coloidale. Sursele artificiale generatoare de praf. în care materiile prime se amestecă cu apă. Din uscătoare se elimină în atmosferă aproximativ 10% din cantitatea alimentată. pulberea rezultată este arsă. din procesele intermediare. Sunt cunoscute şi aplicate două procedee de fabricare: procedeul uscat. se obţin cimentul propriu-zis. toate activităţile omeneşti bazate pe arderea combustibililor lichizi. procese intermediare. Materialele de bază. din mori. în special de praf. care are la baza prelucrarea unor roci naturale (silicaţi. din cuptoarele rotative. cuptoare. o reprezintă industria materialelor de construcţie. după care. în toate verigile lanţului tehnologic: uscătoare. concentraţia acestuia în apropierea surselor.

în mod natural.dacă combustia este incompletă. Cenuşa rămâne în cea mai mare parte în focar şi este îndepărtată prin procedee mecanice sau hidraulice. Fumul are o culoare albicioasă dacă arderea este completă. hidrocarburi. . de către puternicul curent de aer format în camera de ardere. ce are o pondere din ce în ce mai mare printre poluanţii devastatori. deci cu ardere mai completă). Cenuşa rezultă in exclusivitate din combustibilii solizi. etc. 40-50% . Fe. Monoxidul de carbon se formează. Restul este antrenat spre coş. CO este un gaz toxic pentru oameni si animale. El se răspândeşte în atmosferă sau se formează în stratosferă sub efectul razelor ultraviolete (UV). Culoarea fumului poate fi rar roşcată. după cum cărbunele conţine fier.) şi alte impurităţi înglobate şi eliberate cu ocazia arderii.impurităţi (cenuşă mecanică) provenite din roca în care se află înglobat zăcământul (steril). transformându-se în gaz carbonic (CO2) sau în oxid de carbon (CO) . datorită lipsei de aer. In marile centrale termoelectrice. Anumite plante cu flori.la Cenuşa se compune din : . în metabolismul microorganismelor şi în cel al anumitor plante. precum şi prezenţei în cantitate mare a cărbunelui şi a funinginii.compuşi minerali cărbunii inferiori (lignit. Al. turbă. Cantităţile reziduale se ridică în straturile mai înalte ale atmosferei. aluminiu sau mangan. El pătrunde în 44 . gaze. la trecerea prin coş. este un compus al gazului natural. Monoxidul de carbon (CO) este un gaz foarte periculos. Ca. cenuşa este captată aproape în totalitate.). precum morcovul. Culoarea neagră indică o ardere incompletă. Toate materiile primare energetice folosite pentru combustie conţin carbon sub formă de combinaţii chimice. gudroane etc. CO este produs în lanţul de descompunere troposferică a metanului prin intermediul radicalului OH. combustia ne-fiind completă decât dacă motoarele merg în plină viteză. pot fixa CO. O cantitate echivalentă de CO se formează prin acţiunea omului în momentul combustiei carbonului şi hidrocarburilor. cenuşie sau brună.Fumul constituie partea invizibila a substanţelor ce se elimină prin coşurile întreprinderilor industriale şi este constituit din vapori de apă. Particulele de fum au dimensiuni submicronice (<0.075m). Proporţia sa variază între: 5-15% la antracit (cărbune superior. Mari cantităţi de CO sunt fixate in sol şi sunt degradate de microorganisme. Mg şi/sau S . produşi incomplet arşi (cărbune. In aceasta categorie sunt cuprinşi compuşii de Si. care se oxidează. 67% din CO provine de la vehicule. puternic înglobaţi în masa cărbunelui.

peroxiacetilnitrati (PAN). care distrug vegetaţia şi clădirile. In tre aceştia. Altă parte a oxigenului atomic se combină cu O2 şi formează ozonul. proces ce duce la menţinerea NO2 în atmosferă. la anumite concentraţii el contribuie nemijlocit la formarea smogului . O parte din oxigenul atomic se combină cu oxidul de azot. PAN. mai ales ultraviolete (UV). din care iau naştere alte substanţe. ca ozonul (O3). 45 . Ozonul reacţionează cu resturile de hidrocarburi. bioxidul de azot (NO2) este unul din cei mai periculoşi poluanţi atmosferici.organism prin plămâni şi blochează fixarea oxigenului. prin atomul central de Fe al hemoglobinei (HbCO). Bioxidul de azot (NO2) sub acţiunea razelor UV reacţionează cu formare de oxid de azot şi oxigen atomic. prin inhibarea fotosintezei. un produs complex alcătuit din diverşi compuşi chimici şi având ca substrat fizic particule de aerosoli (suspensii solide sau lichide din atmosferă). între aceşti compuşi se produc reacţii secundare şi terţiare. Bioxidul de sulf (SO2). produs în principal de arderea cărbunelui dar prezent şi în emisiile motoarelor diesel se combină cu apa din atmosferă şi provoacă ploile acide. foarte reactiv şi puternic oxidant. Cantităţi importante de NO2 iau naştere şi la arderea cărbunilor. care apoi se combină cu PAN.fotochimic. chiar la concentraţii mici. acroleina. puterea sa de fixare este de 240 de ori mai mare decât cea a oxigenului. producând necroze ale ţesuturilor frunzelor. In afară de faptul că NO2 este toxic ca atare. PAN si O3 au efecte toxice deosebit de puternice. PAN are puternice efecte toxice asupra plantelor. NO2 se formează la temperatura ridicată din ţevile de eşapament. etc. regenerând NO2. Sub influenţa razelor solare. formaldehida. Dintre acestea. în special a automobilelor. Sursa principală a acestui gaz o reprezintă motoarele cu ardere internă. Compuşii azotului (NOx) contribuie constant la poluarea atmosferei.

impune menţinerea emisiilor poluante în limitele standardizate. Datorită scăderii vitezei particulelor în interiorul 46 .2. Operaţiile de desprăfuire se bazează. ( sub valoarea CMA ) se utilizează următoarele tipuri principale de dispozitive de colectare a emisiilor poluante: cicloane. Sunt construcţii cu un grad redus de complexitate. bazate în principal pe următoarele procedee: desprăfuire adsorbţie absorbţie 3. traversarea camerei la o viteză mai scăzută decât viteza iniţială a curentului de gaz şi evacuarea gazelor desprăfuite. camere de desprăfuire. urmează direcţia iniţială ( în jos ). întreţinere uşoară şi eficienţă bună. În acest scop. în principal pe efectul gravitaţional şi inerţial al particulelor solide din aer. filtre scrubere spălătoare. Există două tipuri de bază de camere de desprăfuire: " cu expansiune simplă " şi " cu tăvi multiple ( Howard )". precipitatori electrostatici. cost iniţial mic.1 Desprăfuirea aerului Desprăfuirea este definită ca " operaţia de separare şi de eliminare a prafului dintr-un curent de aer sau de gaz în scopul curăţării acestora sau al recuperării unor particule solide ".3. Pentru îndepărtarea particulelor solide din aerul poluat şi menţinerea nivelului acestora în limitele standard. au fost elaborate tehnologii de reţinere a poluanţilor la sursă. Procesul de desprăfuire constă în introducerea gazelor cu praf prin conducte de alimentare. Cele mai răspândite echipamente de desprăfuire a aerului sunt: camerele de desprăfuire – utilizate pentru îndepărtarea particulelor de dimensiuni mari ( d = 40 până la 60 µm ). care la schimbarea direcţiei vitezei aerului.2 TEHNOLOGII DE RREŢINERE A POLUANŢILOR DIN GAZELE INDUSTRIALE.DISPERSIA ATMOSFERICĂ Necesitatea menţinerii calităţii aerului atmosferic în limitele asigurării unor condiţii bune de trai pentru toate vieţuitoarele planetei.

iar suprafaţa solidă. Teoretic o cameră de liniştire cu lungime infinită ar putea colecta şi particule foarte mici. gazele poluante se depun pe suprafaţa adsorbantului până ce aceasta devine saturată. pe toate nivelele de concentraţie. de unde sunt colectate întru-n buncăr. 47 . se depun la partea inferioară a incintei şi se colectează în buncăre. Utilajul nu are părţi în mişcare şi se utilizează de obicei ca o primă treaptă de precurăţare a gazelor înainte de epurarea lor în instalaţii mai eficiente ca: scrubere Venturi şi precipitatori electrostatici. Adsorbţia Adsorbţia este procedeul de epurare a gazelor prin atragerea şi reţinerea componenţilor poluanţi gazoşi pe o suprafaţă solidă. Particulele de praf sunt antrenate de forţa centrifugă.camerei ele capătă o mişcare descendentă.2. colectoare se numeşte " adsorbant ". Moleculele de gaz îndepărtate se numesc " adsorbiţi ". În mod curent. În ciclon. curentul de gaz este introdus tangenţial şi primeşte o mişcare de rotaţie datorită geometriei utilajului. La adsorbţia fizică moleculele de gaz sunt atrase la suprafaţa solidă a adsorbantului prin intermediul unor forţe slabe. de coeziune intermoleculară ( forţe Van der Vaals ). 2. În continuare pentru menţinerea eficienţei separării adsorbantul trebuie înlocuit sau curăţat de vaporii adsorbiţi. adsorbţia este utilizată ca metodă de recuperare a vaporilor organici de la coşuri. cu diametre mai mici de 10µm. viteza şi temperatura curentului de aer. Procesul de adsorbţie propriu zis poate fi de natură fizică sau chimică. cicloanele sunt colectoare mecanice cu o structură mai complexă decât camerele de desprăfuire şi cu un randament de separare mai mare. 3. Randamentul de separare al cicloanelor de desprăfuire poate fi îmbunătăţit prin utilizarea unor vane cotite. culisează pe peretele ciclonului şi cad la partea lui inferioară. duşuri cu apă. sau prin utilizarea lor sub formă de baterii montate în serie sau în paralel. Procesele de recuperare a adsorbantului sunt de obicei mai laborioase. etc. Adsorbanţii sunt în principal materiale solide poroase care manifestă o atracţie selectivă pentru gazele din componenţa masei de aer supus epurării. Performanţele utilajului sunt influenţate de geometria ciclonului.

Un astfel de sistem de adsorbţie este alcătuit de obicei dintr-un număr de panouri montate într-un cadru rectangular sau într-o canistră adsorbantă. Din acest motiv pentru controlul poluării aerului ( epurare ). iar procesul este uşor reversibil. zeoliţii. care realizează îndepărtarea gazelor contaminante. mobil sau fluidizat. având de regulă toxicitate mare şi miros puternic. Acest sistem se utilizează de obicei la reţinerea vaporilor de solvenţi din aerul industrial. numit absorbant. este preferată adsorbţia fizică. Echipamentele de epurare a aerului bazat pe procese de adsorbţie ( fizică sau chimică ) sunt în principal: a. Sisteme de adsorbţie regenerabile pot fi cu pat fix. căldura produsă la adsorbţia fizică fiind mult mai redusă decât la chemosorbţie. Adsorbanţii polarizaţi reţin toţi vaporii de apă prezenţi în curentul de aer. Când patul adsorbant devine saturat. cu concentraţii foarte mici ale poluanţilor ( sub 1µm ). urât mirositoare . vaporii poluanţi sunt direcţionaţi la un pat secund. Cei mai utilizaţi adsorbanţi utilizaţi în industrie sunt: carbonul activ silicagelul. iar cei reţinuţi pe primul pat sunt desorbiţi. Vaporii desorbiţi sunt trimişi la un sistem de recuperare. Adsorbţia electrostatică Van der Vaals se utilizează pentru reţinerea poluanţilor de natură polară. 48 .2. curentul de aer având o mişcare descendentă de la un capăt la altul al patului adsorbant. oxidul de aluminiu. prin dizolvarea lor întrun lichid . b.3 Absorbţia Este o operaţie de transfer de masă de la o fază gazoasă la o fază hibridă. Instalaţiile regenerabile se utilizează la controlul curenţilor de aer cu concentraţii mai mari ale poluanţilor. Când patul adsorbant devine saturat. este înlocuit cu unul nou. iar adsorbţia chimică pentru reţinerea poluanţilor nepolari ( organici ). În acest caz natura chimică a gazului adsorbit rămâne neschimbată. Sisteme neregenerabile – utilizate la controlul gazelor de evacuare. mai puternică. 3. etc.electrostatice. Procesele de adsorbţie sunt exoterme. În absorbţia chimică ( chemosorbţia ) între moleculele de gaz şi cele ale adsorbantului se stabileşte o legătură chimică.

pulverizat în coloana de gaz. ) este denumit absorbit. care depinde la rândul ei de condiţiile de stare ale sistemului: temperatura şi presiunea. gaz suport. porţelan. Lichidul contaminant este dirijat apoi spre o instalaţie de recuperare sau de neutralizare. Pentru mărirea suprafeţei de contact dintre " absorbant " şi " absorbit " ( gazul contaminant din " gazul suport " ) se utilizează diferite " paturi " din materiale granulare. iar gazul contaminant ( S02. aşezate în drumul gazului spre evacuarea din echipamentul de separare. Principalele tipuri de separatoare prin absorbţie sunt: lichid in coloanele de pulverizare. prin metoda Principiul de funcţionare a unui scruber Venturi se bazează pe pulverizarea de fluxul In timpul acestei faze de interacţiune dintre lichid si gaz se produce “capturarea“ particulelor solide din gaz. 49 . acesta antrenează particule fine de lichid ce se separă prin intermediul unor dispozitive de tip plasă sau cu lame. Întrucât trecerea gazului prin absorbant se face cu viteză mare. H2S. Principalele echipamente utilizate pentru epurarea gazelor. etc. scruberele Venturi. în lichidul absorbant. etc.Gazul supus epurării se numeşte în acest caz . Cantitatea de gaz absorbit depinde de solubilitatea acestuia. Particulele mai grele cad in colectorul de apa sau se dizolvă în precipitat. absorbţiei folosesc drept absorbant un lichid.). Echipamentele utilizate pentru epurarea gazelor prin absorbţie sunt de tip: coloane de umplutură ( cu funcţionare continuă ) coloane cu talere ( cu funcţionare periodică ) multilaterale ( combinaţii ale primelor două tipuri ). Mecanismul procesului de absorbţie constă în difuzarea gazului poluant într-un lichid care îl absoarbe selectiv. de aer ce conţine impurităţi care trebuiesc îndepărtate. coloanele de umplutură. Evaluarea solubilităţii se face după diagrama de echilibru a sistemului gaz – lichid ( legea lui Henry ). metal. rezistente la coroziune (ceramică. care solubilizează şi reţine gazele contaminante.

reacţii fotochimice. 3. Capacitatea atmosferei de a dilua poluanţii este totuşi limitată de fluctuaţiile fenomenelor meteorologice în funcţie de condiţiile geografice şi meteorologice locale. Acestea ridică coloana de gaze poluante la înălţime deasupra solului. sunt absorbite până la o anumită concentraţie fără " efecte de strat ". Cea mai simplă metodă utilizată în industrie pentru eliminarea emisiilor poluante este utilizarea coşurilor de dispersie. CH4. dar şi diseminarea lor pe suprafeţe mari.4. N0x. 50 .Apa este filtrata din colectorul de apa cu ajutorul unei pompe si intră in circuitul scruberului. în urma proceselor de combustie. spălarea contaminanţilor de către precipitaţii. transporturi. permiţând diluarea lor de către curenţii de aer din atmosferă. activităţi industriale. Modelarea dispersiei atmosferice Gazele poluante ( S0x. aceasta faza se petrece in primul compartiment al scruberului Scruberele Venturi se utilizează în toate cazurile in care este nevoie de un sistem de colectare al prafului in situaţii in care gazele vehiculate sunt infestate sau conţin particule incandescente cu risc de producere incendiu. etc. etc ) evacuate în atmosferă. Diluţia contaminanţilor aerului în atmosferă este de primă importanţă în prevenirea unor nivele indezirabile ale poluării.2. Cocs. Diluţia este asociată cu mai multe mecanisme de autoepurare cum sunt: sedimentarea particulelor solide.

Dispersia atmosferică este un fenomen natural de diseminare a concentraţiei unui gaz provenit de la o sursă punctiformă. 51 . pentru a se diminua efectul turbulenţei. selectarea modelului de calcul adecvat. a oamenilor.un curent continuu de poluanţi se eliberează regulat în aer şi formează o " pană ".5 ori înălţimea construcţiilor sau obstacolelor înconjurătoare. efectuarea calculelor pentru estimarea concentraţiei curentului de aer descendent rezultat din emisie. estimarea cantităţii de poluant şi duratei de emisie. în două direcţi posibile: pe orizontală şi pe verticală. respectiv previzionarea modificării concentraţiei poluanţilor emişi de la o sursă prin diseminarea în aerul atmosferic. Un studiu de dispersie conţine în principal 4 etape. Turbulenţa atmosferică ce determină în cea mai mare parte difuzia atmosferică depinde de poziţia geografică şi de topografia locului unde este situată sursa de emisie a gazelor poluante. se îndoaie la vârf sub acţiunea curenţilor de aer şi apoi difuzează departe de sursă. care mai întâi creşte. determinarea efectelor rezultate asupra factorilor de mediu.Posibilitatea modelării dispersiei atmosferice. prin dispersarea acestora într-un volum tot mai mare de aer atmosferic. Diluţia contaminanţilor în aer este deci un rezultat a doi factori: turbulenţa atmosferică şi difuzia moleculară. florei şi faunei şi asupra materialelor de construcţie. proiectarea coşului de dispersie trebuie să ţină cont de o multitudine de factori: de proces – caracteristicile şi cantitatea de emisii poluante de sursă – geometria şi structura coşului de dispersie meteorologici Din experienţa acumulată în timp la proiectarea coşului se remarcă următoarele aspecte: înălţimea coşului trebuie să fie de cel puţin 1. Condiţia primordială a dispersiei naturale o constituie prezenţa curenţilor de aer (a vântului). între care primul este determinant ( de 1000 de ori mai mare ). reprezintă o latură importantă a ingineriei poluării aerului. Concentraţia gazelor poluante scade pe măsura depărtării de sursa emitentă. ce poate fi descris sumar astfel: . după cum urmează: localizarea emisiei.

Gazele provenite de la coşurile cu diametru mai mic de 1. ( 27 – 30 m/sec. creşterea difuziei gazelor evacuate prin adăugarea unui exces de aer în coş ( aer fals ) este neglijabilă în raport cu diluarea atmosferică a penei. Dacă gazele de la coş sunt supuse dispersiei atmosferice. care este foarte importantă atunci când viteza vântului este foarte mică.viteza de evacuare a gazelor să fie mai mare de 20m/sec. Totuşi excesul de aer duce la creşterea vitezei de evacuare. turbulenţa are o influenţă nesemnificativă. 52 . lateral de punctul de emisie. În general. Evaluarea corectă a emisiilor şi a dispersiei conduc la proiectarea unor coşuri eficiente şi constituie parte integrantă a programelor de control a poluării aerului. Concentraţiile la nivelul solului variază proporţional cu pătratul înălţimii efective a coşului. ) pentru a nu crea o dâră turbulentă. concentraţia la nivelul solului se consideră foarte bună dacă este de ordinul a 0.5m şi înălţimi mai mici de 60m pot ajunge la sol şi pot duce la o concentraţie excesivă a poluanţilor la nivelul solului.001 – 1% din concentraţia gazelor la punctul de evacuare. Dispersia atmosferică a emisiilor se produce la înălţimi de 5 –10 ori mai mari decât înălţimea coşului. deci vor fi cu atât mai reduse cu cât înălţimea coşului va fi mai mare. caz în care ridicarea penei devine imposibilă.

ajutarea noilor state membre ale UE să pună în practică legislaţia europeană privind purificarea aerului. care 53 . aşteptând rezultate pe termen lung.000 de vieţi omeneşti. care pot fi transportate pe calea aerului la distanţe mari (transfrontaliere) şi pot avea efecte negative importante asupra sănătăţii umane sau a mediului. de combustie şi de prelucrarea metalelor şi sursele mobile de poluare a aerului (autovehicule). In 2001. Se are în vedere şi reducerea numărului deceselor prin creşterea nivelului de bază al ozonului (de la 21. la 9 milioane de zile de tratament). În 1979 s-a încheiat la Geneva "Convenţia asupra poluării atmosferice transfrontaliere pe distanţe lungi referitoare la poluanţi organici persistenţi”. limitarea evacuărilor de gaze de la maşini.000 la 135. cercetătorii au găsit că trebuie aplicate o serie de metode. utilizarea unor pesticide în agricultură.S.E. Comisia de Protecţia Mediului a Organizaţiei Naţiunilor Unite a autorizat implementarea unui sistem global de monitorizare a mediului numit G. Ca urmare. cu şase luni. pe an). Se preconizează şi limitarea numărului de zile petrecute în spitale de către bolnavii afectaţi de poluare (de la 30 de milioane de zile utilizate anual numai pentru medicaţia aparatului respirator. inovaţii pentru realizarea unui transport mai curat. de la 400.3.3. Uniunea Europeană a lansat „Programul pentru Aer Curat în Europa”. aproape sau la distanţă mare de sursele lor. Poluanţii organici persistenţi (POP) sunt substanţe toxice persistente. cum sunt: stimulente fiscale pentru maşini ecologice. până în 2020. Rezultate se aşteaptă şi în ceea ce priveşte creşterea speranţei medii de viaţă. ACTE NORMATIVE CE REGLEMENTEAZĂ PROTECŢIA ATMOSFEREI Normele de calitate ale aerului stabilesc în principal " concentraţiile maxime admisibile" (CMA) în aer pentru diferite substanţe poluante. Sursele dominante de poluanţi organici persistenţi sunt unele procese tehnologice din industria chimică.400 la 600 pierderi anuale de vieţi omeneşti. limitarea emisiilor industriale. cauza pulberilor toxice. sănătatea oamenilor ar trebui să se îmbunătăţească. Pentru a se obţine toate acestea. procese de incinerare a deşeurilor. cu capacitate de bioacumulare.M. ce îşi propune să reducă poluarea cu 25-30% până in 2010. în primul rând prin reducerea mortalităţii premature anuale. controlul poluării aerului.

CO. compuşi organici volatili (COV) şi amoniac (NH3).G.H. . 1856/2005 – Plafoane naţionale pentru anumiţi poluanţi atmosferici (SOx.H. Obiectivul legii îl constituie diminuarea fenomenelor de acidifierie şi eutrofizare a solului şi de readucere a nivelului de ozon troposferic în limite optime. . SO2.H. HFC). În 1996 a fost adoptată Directiva 96/62/CE privind evaluarea şi managementul calităţii aerului şi directivele derivate din aceasta. asupra culturilor agricole şi asupra materialelor. NO2. Uniformizarea modului de raportare a măsurătorilor va reduce confuziile în aprecierea valorilor emisiilor poluante în zone diferite ale pământului. SF6. Legea 271/2003 – asupra poluării atmosferice transfrontaliere pe distanţe lungi – transpune prevederile Convenţiei de la Geneva din 1979 asupra acestui fenomen.G. PFC. cu efect de diminuare a 54 .H. 58/2004 – „Programul de eliminare treptată a substanţelor care epuizează stratul de ozon”.stabileşte un set de modele de calcul a emisiilor poluante pentru a se putea evalua comparativ măsurătorile efectuate în diferite zone ale globului. . care pot produce efecte negative asupra sănătăţii omului şi a ecosistemelor naturale. Implementarea prevederilor legii se face prin reglementările cuprinse în: H. H2O.G. pulberi în suspensie. Obiectivul principal al tuturor acestor norme este de a controla şi reduce emisiile de poluanţi atmosferici rezultaţi din activităţile antropice (ale societăţii umane). Pb. 780/2006 – Schema de comercializare a permiselor de emisii a gazelor cu efect de seră (CO2. CH4. Se urmăreşte ca prin abordări treptate să se asigure pe termen lung menţinerea emisiilor poluante sub pragurile impuse prin lege. ca ţară integrată în Comunitatea Europeană a elaborat şi implementat un pachet legislativ privind protecţia atmosferei şi schimbările climatice. NH3). .G. 586/2004 – Sistemul naţional de evaluare a calităţii aerului. 731/2004 – Strategia naţională pentru protecţia atmosferei (Poluanţi: benzen. COV.G. România. oxizi de azot (NOx).G. NOx. 543/2004 – referitoare la " elaborarea planurilor şi programelor de gestionare a calităţii aerului”.O3). În legislaţia română prevederile acestor norme europene se regăsesc în: . armonizat cu legislaţia europeană în domeniu.H. Plafoanele naţionale de emisie pentru dioxid de sulf (SO2).

În acest sens. autoritatea naţională de mediu. 1856/2005 vor trebui atinse până în 2010. întocmesc şi coordonează implementarea programelor de reducere a emisiilor poluante în colaborare cu titularii activităţilor respective. prin agenţiile sale teritoriale monitorizează toate activităţile care constituie surse de poluare.G. 55 .stratului de ozon de troposferă. prevăzute în H.

are o foarte uşoară nuanţă albastră. precum Curentul Golfului. APA CA FACTOR DE MEDIU. permiţând compuşilor organici să reacţioneze în moduri care să permită în cele din urmă replicarea celulelor vii.1. Având o moleculă polară stabilă. particulele de apă din atmosferă joacă un rol important în absorbţia radiaţiei infraroşii. Din punct de vedere al caracteristicilor fizice. Deoarece absoarbe foarte mult infraroşiile. permiţând astfel mişcarea compuşilor organici şi a organismelor vii.Capitolul 4. Culoarea albastră poate fi observată numai când apa este în cantitate mare. apa proaspătă are densitatea maximă la 4°C. se încălzeşte sau îngheaţă. CIRCUITUL APEI ÎN NATURĂ 4. şi facilitează reacţiile chimice ale acestora. apa este un compus chimic al hidrogenului şi al oxigenului. crucială în cadrul efectului de seră. şi dizolvă multe tipuri de substanţe. . una din cele mai răspândite substanţe pe planeta Pământ. mări sau oceane. datorită eliminării unei mici cantităţi de lumină roşie care o traversează. formând unul din învelişurile acesteia. lucru care facilitează desfăşurarea complexelor reacţii din cadrul metabolismului organismelor vii. Apa are o căldură specifică neobişnuit de mare. Apa îşi îndeplineşte acest rol. care o deosebesc de celelalte substanţe.PROTECŢIA ŞI CONSERVAREA APEI 4. Caracteristicile fizice. numit 56 . permiţând existenţa vieţii.1.1. RESURSE NATURALE. fără de care temperatura medie la suprafaţa Terrei ar fi de -18° C. care joacă mai multe roluri în reglarea climatului global şi regional. această densitate scăzând pe măsură ce apa se răceşte. Apa este un foarte bun solvent. precum diferite săruri şi zahărul. apa are numeroase proprietăţi indispensabile proliferării vieţii. Din punct de vedere chimic. Este un bun solvent şi are o tensiune superficială ridicată. de exemplu în lacuri. având formula chimică brută H2O. similar din punct de vedere chimic cu amoniacul. „hidrosfera”. Din punct de vedere biologic. chimice şi biologice ale apei Apa este o substanţă absolut indispensabilă vieţii.

trebuie subliniat că aproape toate celelalte substanţe chimice sunt mai dense în stare solidă şi îngheaţă de la fund spre suprafaţă. apa există sub multe forme. apa se găseşte în ape curgătoare. permiţând supravieţuirea speciilor de animale. Existenţa formelor solidă. sau fin difuzată în aer. pluteşte pe lichid. Pentru o bună funcţionare. Apa este o parte vitală in multe din procesele metabolismului organismelor vii. datorită geometriei punţilor de hidrogen care se formează doar la temperaturi mai joase. apa se găseşte în calotele polare. astfel încât gheaţa se va forma începând de la suprafaţă şi se va extinde în jos. Sub formă de apă dulce în stare solidă. starea solidă este mai densă decât cea lichidă. Astfel. este că în forma sa solidă. Sub formă de apă dulce lichidă. Forma solidă a apei are o densitate mai mică decât a apei lichide. de gheaţă. apa de adâncime va fi mai caldă decât apa îngheţată. Pe Pământ. iar cea mai mare parte a apei de dedesubt va rămâne constantă la 4°C. mare sau ocean este practic izolat de frig. Apa proaspătă este cel mai densă la 4°C. Viaţa pe Pământ a evoluat şi s-a adaptat acestor proprietăţi ale apei. şi adesea extremelor. Nu este cunoscută cu exactitate cantitatea de apă necesară a fi consumată de o persoană sănătoasă.Toate formele de viaţă cunoscute depind de apă. O proprietate simplă a apei. stătătoare. temperatură. apa se găseşte sub formă gazoasă alcătuind norii. Cantităţi semnificative de apă sunt utilizate de organism în digestia hranei. fundul unui lac. lichidă şi gazoasă ale apei pe Pământ a reprezentat un factor important pentru colonizarea diferitelor medii ale planetei de către forme de viaţă adaptate variatelor. de suprafaţă. Datorită aceste proprietăţi. Pentru aproape toate substanţele şi pentru toate celelalte 11 stări neobişnuite ale apei. dar unică şi extrem de importantă pentru mediu. iar dacă se răceşte în continuare se va ridica. ploi. Sub formă de apă sărată există în oceane şi mări. cu excepţia gheţii. dar şi ca precipitaţii solide. Aproape 72% din masa corpului uman fără grăsimi este apă. determinând umiditatea acestuia. În atmosferă. umiditate şi alţi factori. aisberguri. condiţii de viaţă. 57 . zăpadă. Deşi acest comportament poate părea banal. precipitaţii lichide. corpul necesită între doi şi şapte litri de apă pe zi pentru a evita deshidratarea. în cele mai variate locuri. şi se va scufunda prin convecţie pe măsură ce se răceşte la acea temperatură. sau ninsoare. cantitatea exactă depinzând de nivelul de activitate. gheţari. şi ape freatice sau subterane.

363 x 106 km2. 20 –30t apă pe zi. Deoarece apa poate conţine numeroase substanţe diferite poate avea gusturi sau mirosuri foarte diferite. se evaporă sau este absorbită de către plante şi apoi este eliminară prin transpiraţie. Această perpetuă mişcare a apei se numeşte ciclul apei şi constituie obiectul de studiu al meteorologiei şi al hidrologiei. 80 – 90 % din greutatea organismelor vii şi se găseşte în atmosferă. sub formă de precipitaţii. prin alternarea fenomenelor de evaporare şi condensare. Apa poate reprezenta cca. respectiv solidificare şi topire. Circuitul apei in natură La nivel planetar. 58 . problema apei utilizabile a devenit o problemă vitală a omenirii 4. La nivelul solului. de-a lungul timpului şi a folosirii intensive şi extensive a resurselor de apă susceptibile de a furniza apă potabilă. Circuitul apei are la bază cantitatea de vapori din atmosferă.2. Oceanele conţin 97 % din cantitatea de apă din ecosferă. hidrosferă şi litosferă sub toate cele trei stări de agregare: lichidă. solidă şi gazoasă. apa este într-o continuă mişcare şi transformare. provenită din evaporarea apei din mări şi oceane (hidrosferă). Aceasta revin la sol. Apele ce formează hidrosfera acoperă peste ¾ din suprafaţa Pământului (cca. Pe măsura creşterii populaţiei umane.Apa care este potrivită consumului uman se numeşte apă potabilă şi compoziţia ei trebuie să fie conformă cu prevederile STAS 1342/ 91 – „Apa potabilă. din totalul de 510 x 106 km2 ). apa se scurge la suprafaţă sau se infiltrează în sol. prin răcire şi condensare.1. Un hectar de pădure evaporă prin transpiraţie cca.

insecticide şi pesticide pentru distrugerea dăunătorilor plantelor de cultură şi ierbicide pentru distrugerea plantelor din flora spontană.) şi o poluare termică datorată apelor cu temperatură mai mare de 6-9 0C (ex.. Apele uzate industriale şi produsele chimice folosite în agricultură. etc. defrişării zonelor de deal. O altă sursă importantă de poluare a hidrosferei o constituie apele menajere. Răspândirea poluanţilor în hidrosferă se datorează unor caracteristici specifice ale apei cum sunt: capacitatea de a solubiliza unele substanţele poluante şi de a transporta în suspensie substanţe poluante insolubile. cum ar fi îngrăşămintele şi pesticidele pot ajunge direct sau prin intermediul apelor meteorice (de precipitaţii). aluviuni argiloase provenite din eroziunea solului datorată exploatărilor de roci minerale în cariere.4. de răcire de la termocentrale).prin emisii de gaze poluante.1 Surse de poluare şi tipuri de poluanţi Principalele surse de poluare a apelor sunt datorate activităţilor oamenilor (antropice): industria . poluanţii se clasifică în următoarele categorii mai importante: fizici: materiale de origine minerală.2. 59 . 4. ape uzate şi deşeuri cu conţinut agricultura – prin substanţele chimice utilizate ca fertilizatori pentru sol de substanţe chimice toxice. etc. POLUAREA APEI Principalele surse de poluare chimică a hidrosferei se identifică cu două din cele mai importante activităţi ale omului: industria şi agricultura.2. purtate de vânt sau de apele de precipitaţii ajung în apele curgătoare sau în bazinele de apă stătătoare. (îngrăşăminte artificiale). provocând poluarea rezervelor de apă potabilă . în apele de suprafaţă şi în pânza freatică. practicării agriculturii pe soluri în pantă. insolubile în apă (de la flotaţii. eroziunea solului şi a rocilor de la suprafaţa scoarţei terestre – generează pulberi minerale care. După natura lor.

mai ales pentru oamenii din ţările în curs de dezvoltare. zootehnie.2. Ierbicidele (toate) . Fauna (nevertebrate şi vertebrate) de apă dulce şi marină este foarte sensibilă la poluanţi. Efectele poluării apei a. mai mult de 95% din apa menajeră este aruncată în râuri şi golfuri.sunt toxice pentru alge. creşterea păsărilor. Inundaţiile transportă pesticidele toxice şi deşeurile urbane şi industriale în lacuri şi râuri. metale grele din diverse industrii. numit eutrofizare. Îngrăşămintele chimice cum ar fi fosfaţii şi nitraţii folosiţi în agricultură sunt deversate în lacuri şi râuri. leşii de la industria zahărului şi celulozei.agenţi de natură biologică de tipul: microorganisme (inclusiv agenţi patogeni – provocatori de îmbolnăviri). creând un hazard major pentru sănătatea umană. materii organice fermentabile – (din apele uzate urbane. hidrocarburi. poluarea din golfuri şi estuare ameninţă rezervele de peşte care şi aşa sunt aproape epuizate din cauza pescuitului excesiv. compuşi ai plumbului (gaze de eşapament). Apa poate sa ajungă "sufocantă" din cauza algelor care sunt în descompunere şi care epuizează oxigenul din ea. 60 . etc. care afectează în primul rând planctonul din apele de suprafaţă poluanţii chimici se clasifică după cum urmează: Sărurile de cupru şi cromaţii: sunt letale ptr. Totuşi. reziduuri industriale. Pescăriile marine naturale suportate de ecosistemul oceanului sunt o sursă esenţială de proteine. biologici . mercur. Acest proces.substanţe chimice toxice ca: nitraţi. poate cauza moartea peştilor şi a altor forme de viaţă acvatice.chimici . în general. În ţările în curs de dezvoltare.2. etc. Poluarea apelor de suprafaţă In funcţie de gradul de toxicitate al substanţelor poluante. Detergenţii sintetici: foarte toxici pentru flora microbiană a apelor. fosfaţi (săruri folosite în agricultură). alge. pesticide. unde se combină cu fosfaţii şi nitraţii din apa menajeră şi măresc viteza de dezvoltare a algelor. În Statele Unite. 4. ape industriale cu conţinut de resturi menajere). chiar în concentraţii reduse. 37% din lacuri şi estuare şi 36% din râuri sunt prea poluate pentru practicarea pescuitului sau înotului în cea mai mare parte a anului.

etc.000 barili de petrol s-au vărsat din petrolierul Exxon Valdez în Strâmtoarea "Prince William" din Alaska. dealurilor. ploaia poate să ducă pământ şi nămol în râuri.539 accidente petroliere în apele şi în jurul apelor Statelor Unite. respectiv . ce determină moartea tuturor indivizilor dintr-o populaţie. Definiţie: Concentraţia letală pentru 50% sau 100% din populaţia apei.Eroziunea contribuie şi ea la poluarea apelor. În 1989. pământurile arate sau de pe terenurile de construcţie pot să blocheze cursul apelor şi să omoare vegetaţia acvatică.4 miliarde de litri de petrol. într-o durată de timp prestabilită (24. vărsându-se 4. Pământul şi nămolul duse de apă de pe dealurile defrişate. Parametri toxicologici pentru poluarea apelor de suprafaţă Animale din ape curgătoare (limnice) sau marine CL 50 CL 100 TLM Timpul letal mediu pentru o anumită concentraţie de poluant. TL 50 Timpul teoretic după care 50% din indivizi au pierit sub efectul unei concentraţii mai mari decât concentraţia letală.) 61 . De exemplu. unde păstrăvii sau somonii îşi depun icrele. când defrişările îndepărtează învelişul de plante al versanţilor. 48 ore. Chiar şi cantităţi mici de nămol pot să elimine unele specii de peşti. În 1999 s-au raportat 8. acoperind pietrişul din albia unui râu. 260. un vechi şi bogat loc de pescuit.

problema apei poate fi rezolvată prin creşterea producţiei de apă potabilizată prin purificare. datorate creşterii populaţiei mondiale şi creşterii contaminării rezervelor de apă prin poluare şi încălzire globală. Din acest motiv. o distribuţie mai bună şi stoparea risipei resurselor deja existente. APA POTABILĂ 4.1 CL 100. Generalităţi Datorită creşterii demografice. ppm 200 750 1 25 100 10 0.5 13 50 1 0.3.3. Experţii prevăd mai multe conflicte viitoare. criza fiind evidentă în ţările „lumii a II-a”. tot mai puţini oameni beneficiază de apă potabilă. Au existat dea lungul timpului mai multe conflicte pentru accesul la apă şi controlul acesteia. 2003) din cadrul Programului de Evaluare a Apei pe Plan Mondial arată că.5 0.1.Substanţe chimice toxice pentru mediu Substanţa HCl NH3 H2SO4 NH4OH CuSO4 Fenol Cromat de K Cianură de K Doza limită tolerată. ppm 75 200 0. în următorii 62 . ppm = părţi pe milion 4. apa este o resursă strategică pentru multe ţări.: Hidrocarburile pot distruge întreaga biocenoză a ecosistemelor acvatice. Raportul UNESCO referitor la asigurarea necesarului de apă potabilă (WWDR.5 Obs.1 0. situate în zone geografice cu un climat foarte cald. Din acest motiv.

cantitatea de apă potabilă disponibilă va scădea cu 30%. astfel încât este adecvată consumului de către om. preţurile mari ale benzinei au provocat îngrijorare şi au existat temeri pentru o criză globală. Water Aid a raportat că un copil moare la fiecare 15 secunde din cauza bolilor cauzate de consumul de apă (necorespunzătoare calitativ). să nu conţină substanţe chimice organice sau de altă natură peste limita maximă admisibilă de standardele obligatorii. Alte surse de apă sunt ploile şi apa din râuri şi lacuri. incoloră şi inodoră. Condiţiile de potabilitate ale apei sunt următoarele: să fie incoloră. In prezent se cunoaşte că 40% dintre locuitorii lumii nu au apă curată suficientă pentru o igienă minimală. Peste 2. Apa potabilă face parte din categoria apelor dulci. Se prevede că apa ar putea deveni preţioasă precum petrolul. cu un conţinut mediu de substanţe minerale (carbonaţi de calciu. săruri de sulfaţi cu metalele amintite). În 2005.2 milioane de oameni au murit în anul 2000 din cauza unor boli datorate consumului de apă contaminată sau din cauza secetei. care au un grad de puritate ridicat (referitor la conţinutul de bacterii şi substanţe toxice). În 2004. • microflora saprofită să fie limitată strict la un număr foarte redus. iar problema asigurării necesarului de apă pentru generaţiile viitoare este tratată cu tot multă atenţie. o organizaţie engleză. lucru care ar face din Canada. magneziu.numita duritate a apei. Construirea mai multor asemenea puţuri ar fi o metodă pentru a produce mai multă apă. • să fie lipsită de microorganisme patogene şi relativ patogene. presupunând că pânza de apă freatică poate să asigure un debit adecvat. inodoră. în SUA. Apa potabilă este de obicei colectată la izvoare sau este extrasă din puţuri artificiale. transparentă. • să aibă compoziţie acceptabilă în săruri de calciu şi de magneziu care imprimă aşa . ce ar putea fi uşor prevenite.20 de ani. dar de apă îmbuteliată. 63 . O apă potabilă de calitate bună trebuie să fie rece ( 5°C). relativ insipidă. Apa de suprafaţă trebuie însă purificată înaintea consumului de către om. ce are această resursă din abundenţă. Apa potabilă este mai valoroasă decât oricând în istoria noastră. însă consumatorii nu ezitau să plătească preţuri duble pentru aceeaşi cantitate. fiind folosită extensiv în agricultură şi industrie. cea mai bogată ţară din lume. cu un gust plăcut.

precum şi a bacteriilor periculoase. tratarea cu clor şi fierberea pentru distrugerea germenilor patogeni (agenţi provocatori de îmbolnăviri). bazine.3.2. cu autocamioane-cisternă sau îmbuteliată. Transportul apei de la sursă la consumator se realizează prin instalaţiile de alimentare cu apă (conducte. în suspensie sau dizolvate. Cele mai folosite metode sunt: filtrarea cu nisip. Cantitatea de apă necesară pentru consumul unui om este de 2 . 100 150 l de apă pe locuitor/pe zi (în această cantitate este inclusă şi apa pentru acoperirea nevoilor igienice). dar este o operaţiune scumpă si produce şi o demineralizare nedorită a apei. Specialiştii propun o folosire mai raţională a apei şi avertizează cu privire la pericolul epuizării şi a poluării în viitor a resurselor de apă 64 . sau.îndeplineşte toate cele trei sarcini. Reducerea acestui consum ridicat de apă potabilă. în majoritatea potabilă. 4. nu se poate realiza în prezent din motive tehnice. Purificarea apei în vederea potabilizării Această operaţiune tehnologică implică îndepărtarea substanţelor incorporate. locuinţele fiind dotate cu instalaţii comune de alimentare cu apă pentru băut şi pentru nevoi igienice. In unele ţări din zonele calde ale planetei apa potabilă se obţine prin desalinizarea apei marine. distilarea .Calitatea apei potabile. Consumul de apă potabilă pe cap de locuitor este foarte ridicat în prezent. In Europa. In Europa acest necesar de apă atinge ca. cea mai frecvent utilizată sursă de obţinere a apei potabile este apa freatică (fântâni) şi izvoarele. pompe staţiuni de filtrare). ţărilor dezvoltate. pentru evitarea bolilor transmise prin apă. O altă sursă este apa de suprafaţă. în cazuri speciale. pentru îndepărtarea materiilor nedizolvate. se realizează prin respectarea unor reguli riguroase de igienă.3 l zilnic. din râuri şi lacuri naturale sau artificiale.

desalinizarea apei sărate din mări şi oceane este o soluţie mai scumpă utilizată în unele ţări cu climatele aride de coastă (Africa, Asia). In mod curent, purificarea industrială a apei în vederea obţinerii apei potabile cuprinde, în linii mari, următoarele etape ale procesului de tratare: - captarea apei din sursa naturală (subterana sau de suprafaţă); - decantarea (sedimentarea) naturală a suspensiilor din apă; - decantarea cu coagulant şi, după caz, decolorarea apei captate; - filtrarea; - dezinfectarea. Distribuţia apei potabile are loc fie printr-un sistem de distribuţie centralizat, fie îmbuteliată. În multe ţări există programe de distribuire gratuită a apei în caz de necesitate. O soluţie pentru reducerea risipei de apă potabilă ar fi utilizarea acesteia doar pentru consumul uman. În unele oraşe, precum Hong Kong, apa de mare este folosită pe scară largă, de exemplu la toalete, în scopul conservării resurselor de apă potabilă. Poluarea apei ar putea fi cel mai mare consumator inutil de apă, risipind această resursă, indiferent de beneficiile aduse poluatorului. Medicamentele consumate de oameni ajung deseori în canalizare şi au efecte negative asupra vieţii acvatice dacă se acumulează şi nu sunt biodegradabile.

4.4. APE UZATE 4.4.1. Definiţii. Generalităţi Apa care prin folosire si-a modificat proprietăţile iniţiale se numeşte apă uzată, iar agenţii care i-au schimbat însuşirile, făcând-o improprie unei anumite utilizări se numesc poluanţi. Contaminarea este o categorie speciala de poluare, ce constă în prezenţa în apă a unor substanţe vătămătoare (toxice), sau a unor agenţi patogeni (virusuri, bacterii, etc). 65

În raport cu provenienţa lor, apele uzate se clasifică astfel: apă uzată menajeră - apa de evacuare, după ce a fost folosită pentru nevoi gospodăreşti în locuinţe şi unităţi de folosinţă publică, provenită din descărcări de la operaţii de igienă corporală, de la pregătirea alimentelor, de la spălarea îmbrăcămintei ori prin evacuări de produşi fiziologici (closete cu apa). ape uzate industriale - care se evacuează în mod concentrat după folosirea lor în procesele tehnologice de obţinere a materiilor prime sau a produselor finite. După provenienţa lor, ape uzate industriale pot fi: - ape de răcire – cea mai marea parte din volumul (principalul poluant e căldura) ; - ape de spălare - pe locul doi ca volum; apar într-o mare varietate de industrii şi rezultă din folosirea apei de alimentare pentru antrenarea şi îndepărtarea unor materiale nedorite - ape de proces - care au servit ca solvent, sau ca mediu de reacţie în procesul de prelucrare a materiilor prime; au un volum relativ redus, dar sunt foarte concentrate; Apele uzate industriale sun însoţite aproape întotdeauna de apele uzate de la grupurile sanitare, de la curăţirea spaţiilor de lucru şi a echipamentului. Apele uzate orăşeneşti sunt amestecurile de ape uzate industriale cu apa uzată menajeră, realizate prin colectarea lor într-un sistem comun de canalizare. Apele meteorice provin din precipitaţiile căzute pe terenuri amenajate şi neamenajate, intravilane şi extravilane, în interiorul centrelor populate, ale incintelor de orice natură ( inclusiv pe terenurile înconjurătoare, dacă scurgerea de pe acestea se face prin interiorul incintei respective ) şi care se îndepărtează prin colectoare închise sau deschise. Calitatea apelor uzate admise în reţelele publice de canalizare este reglementată ( NTPA 002 ) pentru: protecţia şi buna funcţionare a reţelei. protecţia mediului şi a personalului de operare. asigurarea condiţiilor de epurare normale. apelor uzate industriale

66

Reţeaua de canalizare se dimensionează prin Proiectul de Urbanizare General al unei localităţi şi cuprinde racorduri de la utilizatori, colectoare stradale, principale şi generale, precum şi construcţiile anexe: cămine, subtraversări, staţii de pompare, etc. 4.4.2. Epurarea apelor uzate Obiectivul principal al epurării apelor uzate ( industriale, menajere, meteorice, etc.) este de a îndepărta din conţinutul lor substanţe aflate în suspensie, în stare coloidală şi dizolvate cu potenţial toxic sau patogen pentru mediu ( emisar, aer, sol ). Evacuarea în mediu a apelor uzate neepurate sau epurate necorespunzător poate aduce prejudicii sănătăţii publice şi biodiversităţii. Staţiile de epurare reprezintă un ansamblu de construcţii şi instalaţii, în care apele de canalizare sunt supuse unor procese de epurare, mecanică şi biologică care le corectează calităţile, astfel încât să întrunească condiţiile de descărcare în mediul natural. Normativul NTPA - 001 prevede valorile limită admisibile pentru principalii indicatori fizici, chimici şi biologici ai apelor epurate, astfel încât acestea să poată fi descărcate într-un emisar natural, fără a produce un impact negativ asupra vieţuitoarelor. 4.4.2.1. Principii constructive orăşeneşti Cea mai mare parte a staţiilor de epurare a apelor uzate orăşeneşti, deşi diferă prin dimensiuni şi tehnologii folosite, au o schemă constructivă apropiată, orientată pe orizontală sau pe verticală. O staţie de epurare a apelor uzate se compune, în general, din următoarele părţi: o treaptă primară, mecanică; o treaptă secundară, biologică; o treapta terţiară - biologică, mecanică sau chimică, la unele staţii . ale unei staţii de epurare a apelor uzate

67

pietre etc. Decantoarele primare sunt longitudinale sau circulare şi asigură staţionarea apei timp mai îndelungat. luând drumul rampei de gunoi sau incineratorului. aerobe si anaerobe din cadrul treptei biologice au loc prin intermediul bacteriilor din nămolul activ. Ele se gestionează ca şi gunoiul menajer.). textile.) se reţin şi se înlătură ("despumare") iar nămolul depus pe fund se colectează şi înlătură din bazin (de exemplu cu lame racloare susţinute de pod rulant) şi se trimite la metantancuri. eliminând-o continuu sub formă de produşi lichizi sau gazoşi. Pentru a trăi bacteriile consumă substanţa organică din apa uzată. dar au ochiuri dese. oxigen. prin reacţionarea cu substanţele alcaline prezente în 68 . de natură acidă.Treapta primară constă din mai multe elemente succesive: Grătarele reţin corpurile plutitoare şi suspensiile grosiere (bucăţi de lemn. substanţe petroliere etc. Se pot adăuga în ape şi diverse substanţe chimice cu rol de agent de coagulare sau floculare. hidrogen şi azot ) sunt bioxidul de carbon (CO2). De regulă sunt grătare succesive cu spaţii tot mai dese între lamele. anhidridă sulfurică ( SO3 ). Sitele au rol identic grătarelor. acidul azotic (HNO3). Acestea se neutralizează.. Nisipul depus se colectează mecanic de pe fundul bazinelor şi se gestionează ca deşeu împreună cu cele rezultate din etapele anterioare. Treapta secundară constă şi ea din mai multe etape: Aerotancurile sunt bazine unde apa este amestecată cu "nămol activ" ce conţine microorganisme ce descompun aerob substanţele organice. astfel că se depun şi suspensiile fine. deoarece conţine multe impurităţi organice. reţinând solide cu diametru mai mic. plastic. Procese de natură biologică.. uneori se interpun şi filtre. Se introduce continuu aer. Deznisipatoarele sau decantoarele pentru particule grosiere asigură depunerea pe fundul bazinelor lor a nisipului şi pietrişului fin şi altor particule ce au trecut de site dar care nu se menţin în ape liniştite mai mult de câteva minute. Principalele componente rezultate din procesul de oxidare a substanţelor organice (constituite în principal din carbon. Curăţarea materiilor reţinute se face mecanic. Spumele şi alte substanţe flotante adunate la suprafaţă (grăsimi. prin absorbţie.

Pe de o parte tehnologiile de epurare se îmbunătăţesc. ce transformă azotatul în azot gazos. Acest procedeu e aplicabil dacă 69 . de tip: nitraţi. Ea are de regulă rolul de a înlătura compuşi în exces (de exemplu nutrienţi: azot şi fosfor) şi de a asigura dezinfecţia apelor (de exemplu prin clorinare). Fermentaţia anaerobă are loc prin acţiunea bacteriilor anaerobe. prin nitrificare (transformarea amoniului în azotit şi apoi azotat) urmată de denitrificare. rezultând mineralizarea nămolului din rezervoarele de fermentaţie. Ea conţine evident încă urme de poluant.de regulă râul de unde fusese prelevată. Dacă emisarul nu poate asigura o diluţie puternică. Ideal e să aibă o calitate care să le facă să nu mai poată fi numite "ape uzate". formate în urma proceselor complexe din aerotancuri. după tratamentul secundar. în amonte de oraş. cu excepţia unei părţi din dioxidul de carbon. Treapta terţiară nu există la toate staţiile de epurare. dar în practică se întâlneşte rar o asemenea situaţie. apele epurate trebuie să fie foarte curate. rezultând săruri solubile în apă. dar pe de altă parte ajung în apele fecaloid-menajere tot mai multe substanţe care nu ar trebui să fie şi pe care staţiile de epurare nu le pot înlătura din ape. care să corespundă standardelor pentru ape uzate epurate. de aceea este avantajos ca debitul emisarului să fie mare pentru a asigura diluţie adecvată. utilizând tehnologii clasice precum filtrarea sau unele mai speciale (cum este adsorbţia pe cărbune activat. carbonaţi. care rămâne în soluţie ca atare sau se degajă în aer. mecanică sau chimică sau combinată. decantoarele cu etaj şi fosele septice ale treptei biologice de epurare. Decantoarele secundare sunt bazine în care se sedimentează materialele din suspensie. precipitarea chimică etc. Alte soluţii propun utilizarea pentru irigaţii a apelor uzate. deoarece au un conţinut ridicat de nutrienţi. sau chimică. Această treaptă poate fi biologică. ce se degajă în atmosferă. În final apa epurată este restituită în emisar . Acest nămol este trimis la metantancuri iar gazele (ce conţin mult metan) se folosesc ca şi combustibil de exemplu la centrala termică. Eliminarea fosforului se face tot pe cale biologică.). În urma trecerii prin aceste trepte apa trebuie să aibă o calitate acceptabilă. Eliminarea azotului în exces se face biologic. sulfaţi.apele uzate.

De obicei sunt rezervoare de beton armat de mari dimensiuni. inclusiv a celor de la centralele termice sau termoelectrice. Uneori apele uzate industriale au încărcări de poluanţi pentru care nu există tehnologie de epurare adecvată.acele ape nu conţin toxine specifice.2. O asemenea staţie complet separată se poate justifica economic la mari industriale uzate sunt şi cele ce provin din "spălarea" gazelor. şi condiţii anaerobe. Nămolul din decantoarele primare şi secundare este introdus în turnuri de fermentaţie. numite metantancuri. ce trebuie epurate. peste limitele admise şi produsele agricole rezultate nu se consumă direct. unde apele încarcă bioxid de sulf. Se experimentează şi utilizarea apelor uzate ca sursă de apă potabilă. se utilizează ca şi combustibil. care să asigure epurare până la nivelul la care pot fi descărcate legal în emisar (râu de exemplu). rezultând gaze mai puţin poluante pentru atmosferă dar ape foarte poluate. deoarece apele epurate nu sunt niciodată cu adevărat de calitate apropiată celor naturale nepoluate antropic). conţinând mult metan. adaptată naturii poluantului sau poluanţilor în cauză.2. unde se asigură temperatură relativ ridicată. 4. Preepurarea apelor uzate industriale Apele uzate industriale au de regulă nivele înalte de încărcare cu poluant şi mai ales au caracteristici frecvent foarte diferite de cele uzate fecaloid-menajere. În acest caz nu mai este necesară treapta a III-a şi nu se mai introduc ape în emisar (fapt negativ din punct de vedere al debitului dar pozitiv pentru calitate. 70 .4. Se poate face şi o staţie complet separată pentru apele industriale. constantă. şi apoi eventual descărcate în canalizarea orăşenească şi duse la staţia clasică de epurare. De aceea ele nu pot fi epurate direct în staţiile de epurare orăşeneşti. rezultând un nămol bogat în nutrienţi şi gaze care. singura soluţie rămânând în acest caz injectarea profundă. desigur cu supunerea la tratamente avansate de purificare. în care bacteriile fermentează nămolul şi descompun substanţele organice până la substanţe anorganice. ci trebuie supuse unui proces de preepurare specifică.

Managementul produselor reziduale provenite de la epurarea apelor uzate Prin epurarea apei se obţin produsele reziduale care se acumulează în cisterne sub formă de nămol şi gaze reziduale (un amestec de metan şi bioxid de carbon) produse prin procese de fermentare a bacteriilor existente în nămol. aceste gaze se folosesc ca şi carburanţi pentru motoare. În lume există o multitudine de tehnologii. ce urmează a fi epurate.3. Alternative sunt folosirea lui ca materie primă pentru fabricarea de cărămizi speciale şi alte materiale de construcţii. materiale de floculare apoi deshidratare prin presă sau centrifugă.4. procedee şi procese de epurare a apelor uzate. pentru uscarea nămolului. Utilizarea ca îngrăşământ oricum nu se face direct. ci mai întâi trebuie supus unui proces de "condiţionare" ce poate cuprinde dezinfecţie. Nămolul rezidual.4. filtre vacuum şi presă. cenuşă. Alegerea tehnologiei potrivite depinde de mai mulţi factori: debitul şi calitatea apelor uzate. lac. etc. În ultimul timp în apele uzate ajung tot mai multe metale grele şi alţi poluanţi care fac ca nămolul să fie toxic şi neadecvat utilizării ca îngrăşământ. rezultat după un proces de deshidratare şi eliminare a produşilor toxici.) care preia apele uzate. centrale termice sau de producere a curentului electric.2. restricţii impuse la descărcarea în emisarul ( râu. vale seacă. 71 . O practică larg răspândită în trecut şi din fericire abandonată după îndelungi scandaluri a fost deversarea în ocean a nămolului provenit din staţii de epurare a apelor. După înlăturarea hidrogenului sulfurat. Aceste cisterne compun de fapt staţia producătoare de biogaz. se foloseşte ca îngrăşământ în agricultură. var. In Germania se produc anual peste 100 de milioane de tone de nămol brut! Acesta este în final uscat prin diverse procedee şi poate fi utilizat ca îngrăşământ agricol sau după caz este transportat la rampa de gunoi şi haldat sau incinerat sau supus pirolizei. adăugare de săruri de aluminiu şi fier. În Germania de exemplu doar circa 40% poate fi utilizat în agricultură.

crom. prevenirea. Conversia biogazului în energie se face în turbine cu gaz sau motoare cu ardere internă. măsuri şi activităţi necesare pentru: • • satisfacerea necesităţilor de apă ale activităţilor umane. Astfel. combaterea şi eliminarea efectelor acţiunilor dăunătoare ale apelor. 4. tone de nămol de epurare. Cea mai mare parte a gazului rezultat se utilizează pentru încălzirea nămolului ( la temperatura de fermentare ) din bazinele de fermentaţie. iar puterea lui calorifică depinde de cantitatea de materii solide organice.- disponibilităţi tehnice şi economice.5. compus în principal din 70% metan. 72 . Ea se ocupă studiul ansamblului de lucrări. Cantităţile de nămol rezultate din epurarea apelor uzate sunt mari. Deoarece resursele de apă constituie o parte integrantă a mediului înconjurător. sau virusuri. 25 – 27% bioxid de carbon. Din procesul de fermentare a nămolului rezultă un gaz de fermentare. Debitul de gaz depinde de temperatura de fermentare. nichel. Deshidratarea nămolului în scopul reducerii cantitative se face prin centrifugare. dar şi în metale grele ( cadmiu. Procesul de fermentare a nămolurilor are loc în bazine închise cu temperatură controlată ( 30 – 35°C ) dotate cu sisteme de omogenizare. Nămolul rezultat din staţiile de epurare trebuie gestionat în scopul eliminării efectelor poluante şi a reducerii sale cantitative. Aceste nămoluri constituie un pericol pentru sănătate datorită conţinutului lor în microorganisme patogene. • conservarea resurselor de apă pentru generaţiile viitoare. numai în Comunitatea Europeană s-a produs o cantitate de 18 mil. plumb. GOSPODĂRIREA APELOR Gospodărirea apelor este o disciplină tehnică având ca obiect relaţia dintre om şi apele din natură. inclusiv măsurile de alarmare. filtrare precedată de coagulare – floculare cu reactivi şi presare. de intervenţie şi de refacere după producerea acestor efecte. ouă de helminţi !!!!. gospodărirea apelor este considerată adesea ca o ramură a gospodăririi mediului înconjurător. etc ) toxice pentru mediu.

Deşi gospodărirea apelor se concentrează în special asupra influenţei exercitate de om asupra resurselor de apă. asupra activităţilor umane. cel al ‘’gospodăririi apelor în cadrul folosinţelor’’. care se scurg sub nivelul solului. Ansamblul acestor activităţi intră în domeniul gospodăririi dezastrelor provocate de ape. Gospodărirea apelor nu are însă în vedere ciclul natural al apei. de obicei de anumite fenomene naturale. gospodărirea apelor subterane de profunzime. aceasta poate fi împărţită în: • • gospodărirea apelor freatice. O categorie aparte o constituie gospodărirea debitelor solide care se ocupă de materialele solide antrenate de ape. Gospodărirea apelor subterane are drept obiect toate formele de ape subterane. s-a dezvoltat un domeniu aparte. • menţinerea funcţiunilor naturale ale apei. deşi există preocupări pentru numeroase activităţi care intră în domeniul lor.• eliminarea influenţelor defavorabile ale activităţilor umane asupra apelor. Nu toate aceste ramuri ale gospodăririi apelor s-au dezvoltat încă până la nivelul de a constitui discipline închegate. Cele mai multe se referă la prognoza diferitelor fenomene care pot influenţa negativ activităţile umane şi la luarea unor acţiuni care să reducă aceste efecte negative. La rândul ei. În cadrul fiecăreia dintre aceste ramuri se poate face distincţie între: • • gospodărirea cantitativă a apelor gospodărirea calitativă a apelor. obiectul ei include şi influenţa exercitată de apă. Majoritatea eforturilor tehnicienilor s-au orientat spre domeniul apelor de suprafaţă. Deoarece folosirea apelor este de multe ori legată de extragerea apei dintr-un punct al acestui ciclu şi de restituţia lor în alt punct al acestui ciclu. Aceasta se datorează faptului că necesităţile practice au impus îndreptarea eforturilor cercetătorilor în special spre aceste resurse. 73 .

În privinţa gospodăririi calităţii apelor. în care cerinţele folosinţelor erau doar în mică măsură puse în discuţie. având drept obiect reducerea atât a cantităţilor de apă consumate de folosinţe cât şi a substanţelor poluante evacuate de aceste folosinţe. adică o reducere a concentraţiei.5.1. un mijloc frecvent de a reduce consumurile de apă îl constituie recircularea apei (folosirea apei în circuit închis). analiza surselor de poluare în cadrul folosinţelor pot duce la soluţii eficiente. iar odată deversate în canalizări ele ajung să polueze cantităţi din ce în ce mai mari de apă. chiar dacă aceasta înseamnă o diluare. Gospodărirea apelor în cadrul folosinţelor Gospodărirea apelor în cadrul folosinţelor are ca obiect resursele de apă după prelevarea lor din ciclul natural pentru diferite întrebuinţări până în momentul restituirii lor în alt punct al ciclului natural. în multe cazuri aceste substanţe provin numai dintr-un număr redus de surse. căutând să le identifice pe cele care au nevoie de apă mai puţină sau care produc mai puţine deşeuri. gospodărirea apelor se limita doar analiza modalităţilor de satisfacere a cerinţelor sau de evacuare a dejecţiilor. Pe măsură ce gradul de solicitare a resurselor de apă a crescut. Soluţia radicală este de a elimina complet evacuarea în ape a unor substanţe poluante sau greu degradabile. un exemplu clasic de a ilustra aceste preocupări ale gospodăririi apelor este cel legat de utilizarea duşurilor în locul băilor pentru curăţenia corporală ca mijloc de reducere a consumului de apă. ci se extinde şi asupra tehnologiilor de producţie. deoarece numărul substanţelor poluante este din ce în ce mai mare.4. În domeniul industrial. având un rol preponderent reactiv. un exemplu în acest sens este înlocuirea detergenţilor nedegradabili (care în prezent sunt practic interzişi) cu detergenţi degradabili. Obiectul ei nu se limitează însă la circuitele de apă ale folosinţelor. Mai mult. ea studiază comportamentele umane şi modul de a induce comportamente care să reducă consumurile de apă. Există multe cazuri în care s-a impus renunţarea la anumite produse care degradau calitatea apelor. Iniţial. au apărut preocupări din ce în ce mai mari legate de procesele care au loc în cadrul folosinţelor. Eliminarea acestor 74 . Gospodărirea apelor pentru folosinţe se ocupă astfel de modalităţile de reducere a pierderilor de apă din sistemele de alimentare cu apă ale folosinţelor. Totuşi.

tratările se pot limita doar la apele care provin de la punctele de poluare.5. adeseori datorate defecţiunilor în funcţionarea staţiilor de epurare a apelor. cum sunt iazurile de decantare. multe dintre ele cu caracter tehnic. Identificarea unor asemenea soluţii impune însă a analiză de detaliu a circuitului fiecărei substanţe poluante în parte. prin realizarea unor rezervoare unde să se acumuleze apele care nu pot fi tratate. Aceste măsuri privesc însă şi posibilităţile de oprire rapidă a instalaţiilor care produc substanţele poluante. cu distribuţia ei în timp şi în spaţiu precum şi de caracteristicile şi acţiunile fizice. Gospodărirea apelor în cadrul folosinţelor are ca obiect şi măsurile de sporire a siguranţei în funcţionare a diferitelor instalaţii. printr-o gospodărire corespunzătoare la folosinţe. Hidrologia este o ramură a ştiinţelor pământului care se ocupă cu studiul mişcării la suprafaţa pământului. Deşi pune la dispoziţie informaţii de bază esenţiale diferitor activităţi umane. sau a unor instalaţii de reţinere a apelor. 4. Pe lângă poluările de tip permanent sau semipermanent prezentate mai sus apar şi poluări care au un caracter accidental. diferenţierile dintre aceste discipline nu sunt foarte totdeauna bine înţelese de nespecialişti. Un obiectiv important al gospodăririi apelor în cadrul folosinţelor îl constituie reducerea consumului de apă. în cadrul cărora apele folosite sunt epurate şi apoi reintroduse în circuitul de alimentare a folosinţelor. hidrologia este o 75 . de la diferite operaţii miniere. de exemplu. Legătura dintre gospodărirea apelor şi alte discipline tehnice Există diferite alte discipline tehnice care sunt legate de gospodărirea apelor. Toate dintre ele au apa drept obiect şi de aceea. chimice şi biologice. precum şi cele de reducere a efectului poluant în cazuri de accidente.substanţe impune tratarea întregii cantităţi de apă cu procese corespunzătoare substanţei poluante respective.2. Obiectul de activitate al gospodăriri apelor în cadrul folosinţelor cuprinde şi sistemele de recirculare a apei. înlocuirea băilor cu duşuri duce la importante economii de apă. În locuinţe. care adesea le utilizează în mod incorect.

structura care realizează lacul. În mod similar apar corelaţii cu disciplinele specifice altor folosinţe ale apelor. pe când gospodărirea apelor are ca obiect apa. Diferenţierea poate fi ilustrată considerând proiectul unei îndiguiri. piscicultura şi altele. cum sunt cele legate de definirea rolului centralelor hidroelectrice în cadrul sistemelor energetice. obiectul ei fiind mediul natural şi cu lucrările de modificare a mediului. Îmbunătăţirile funciare sau „hidroamelioraţiile” sunt o ramură a agronomiei care se ocupă îmbunătăţirea condiţiilor de cultură agricolă prin modificarea regimului apelor pe terenurile cultivate. Inginerul hidrotehnician este preocupat doar de digul în sine. apa. Este evident că acestea sunt elemente care realizează măsurile structurale de gospodărire a apelor. care au. navigaţia. există şi altele cum sunt cele legate de exploatarea părţii hidraulice a centralelor hidroelectrice în care suprapunerile cu gospodărirea apelor sunt numeroase. Pe lângă domeniile specifice energeticii. Inginerul de îmbunătăţiri funciare este interesat şi de procesele care au loc în interiorul incintei pe când specialistul în gospodărirea apelor priveşte spre exteriorul incintei şi este preocupat în special de procesele care au loc în albia râului. de 76 . energia. Hidroenergetica este acea ramură a energeticii care se ocupă de tehnologia transformării energiei hidraulice în energie electrică şi. Diferenţierea poate fi ilustrată considerând un proiect de baraj care realizează un lac de acumulare: elementul hidrotehnic al proiectului este barajul. cum sunt alimentările cu apă şi canalizările. Diferenţierea majoră constă în faptul că hidroenergetica are ca obiect produsul final. Specificul acestei specialităţi constă în faptul că îmbunătăţirile funciare au ca obiect terenul agricol. pe când în gospodărirea apelor preocuparea majoră este cea a funcţiunilor tehnologice şi a efectelor acestor construcţii. în energie mecanică. nu de procesele din jur. care apără de inundaţii terenuri agricole. pe când gospodărirea apelor se ocupă de elementul primar. pe când elementul de gospodărire a apelor este lacul de acumulare. Hidrotehnica se ocupă însă în primul rând de construcţiile în sine.disciplină geografică şi nu una tehnică. uneori. Hidrotehnica este o ramură a construcţiilor care se ocupă de construcţiile legate de ape.

325/24.272/15. 4. 662/7. LEGISLAŢIA ÎN DOMENIUL APELOR Cele mai importante acte de reglementare în domeniul apelor.M.M.Of nr. HG nr.Of nr.Of. nr. iar realizarea practică a unor acţiuni sau lucrări legate de ape cere o colaborare a specialiştilor din diferitele discipline înrudite.03. epurarea si evacuarea apelor uzate orasenesti (Anexa 77 .2005 privind modificarea HG nr.asemenea.06. 584 din data de 30 iunie 2004 3.M.616/15.Of nr.2002 5. M. 171/1997 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului national. HG nr.07.428/20. unele masuri de protectie a calitatii resurselor de apa . 100/2002 pentru aprobarea Normelor de calitate pe care trebuie sa le îndeplineasca apele de suprafata utilizate pentru potabilizare si a Normativului privind metodele de masurare si frecventa de prelevare si analiza a probelor din apele de suprafata destinate producerii de apa potabila . Aceste discipline au apărut ca răspuns la nevoia creării unor specializări pe fiecare subdomeniu în parte.187. 458/2002 privind calitatea apei potabile .M. dar în care atenţia este concentrată asupra modului de utilizare a acesteia şi nu asupra sursei de apă.244/8. capabile să aprofundeze toate cunoştinţele noi.2002 6.1996 2.Sectiunea II-a Apa .M. 107/1996 .20. Legea nr. în ţara noastră sunt prezentate mai jos: 1.Norme tehnice privind colectarea.6. Legea nr.2005 7. ca obiect de activitate apa. 351/2005 privind aprobarea Programului de eliminare treptata a evacuarilor.1997 4. nr. apărute ca urmare a dezvoltării tehnicii.Of nr.552/29. Legea 310/2004 pentru modificarea si completarea legii 107/1996 .05.LEGEA APELOR.07. emisiilor si pierderilor de substante prioritar periculoase .10.Of nr.M.2002 NTPA-011. HG nr.11.Of.Of nr. 188/2002 pentru aprobarea unor norme privind conditiile de descarcare în mediul acvatic a apelor uzate .2005 8. M.07. Legea nr. HG nr 472/2000 priv.

197/27. Ordinul nr.M.11.Of nr. 1097/1997 al MAPPM de aprobare a Normelor tehnice privind metodologia de conducere si control a procesului de epurare biologica cu namol activ în statii de epurare a apelor uzate orasenesti.1) NTPA-002/2002 .01.05.Partea a II-a: Treapta biologica indicativ NP-088-03 M. a Normelor tehnice privind Ghidul de stabilire a programelor de recoltare si analizare a probelor de apa uzata (NTPA-004/1997). 35/2003 al MAPM pentru aprobarea Metodelor de masurare si analiza folosite la determinarea substanţelor prioritare/prioritare periculoase din apele uzate evacuate si apele de suprafaţă .2003 12.nr 47/03.1998 11.352/2005 privind modificarea si completarea HG 188/2002 pentru aprobarea unor norme privind conditiile de descarcare in mediul acvatic a apelor uzate. Ordinul nr.Of nr.05.141/2002 al MAPM pentru aprobarea Procedurii si a competentelor de emitere a avizelor si autorizatiilor de gospodarire a apelor M.03.Of nr.146/2002 al MAPM pentru aprobarea Normativului privind obiectivele de referinta pentru clasificarea calitatii apelor de suprafaţă .398/11. Ordinul nr.305/07.02. 639/2003 al MTCT pentru aprobarea reglementarii tehnice "Normativ pentru proiectarea construcţiilor si instalaţiilor de epurare a apelor uzate orăşeneşti . Ordinul nr.Of nr.M.M.02.2003 14.M. industriale si din zootehnie (NTPA-003/1997). HG nr.773/04.21/16.1241/2003 al MAPM pentru aprobarea Procedurii de modificare sau de retragere a avizelor si autorizatiilor de gospodarire a apelor -M. si a Normelor tehnice privind metodologia de prelevare a probelor de ape uzate din efluentii finali (NTPA-005/1997) .2003 78 .Of nr.2003 13. 1.Of.2005 10.104/19.Normativ privind conditiile de evacuare a apelor uzate din retelele de canalizare ale localitatilor si direct în statiile de epurare NTPA001/2002 privind stabilirea limitelor de încarcare cu poluanti a apelor uzate industriale si orasenesti la evacuarea în receptorii naturali 9.2003 15. Ordinul 1. Ordinul nr.Of nr.

M.Of nr.11.1888/28.2004 nr.11. 771/04.2003 18.Partea a III-a: Statii de epurare de capacitate mica (5<Q<50l/s) si foarte mica (Q<5l/s).M.771/04. 646/2003 al MTCT pentru aprobarea reglementarii tehnice "Normativ pentru proiectarea constructiilor si instalatiilor de dezinfectare a apei in vederea asigurarii sanatatii oamenilor si protectiei mediului" indicativ NP-091-03 . Ordinul 647/2003 al MTCT pentru aprobarea reglementarii tehnice "Ghid de proiectare a constructiilor pentru tratarea apei in vederea potabilizarii" indicativ GP-087-03 .Of nr.44/20.773/04.Of nr.Of nr.M.01. Ordinul nr.16. Ordinul activitatilor specifice pentru de gospodarirea listei apelor cu M. 1069/2003 al MAPAM pentru aprobarea Metodologiei cu privire la desfasurarea 20. indicativ NP-089-03 . precum şi a limitelor maxime admisibile pentru substanţele organohalogenate şi metale grele 79 . Ordinul nr.2003 17.2003 19.2007 aprobarea substanţele organohalogenate şi metale grele. Ordinul nr. 640/2003 al MTCT pentru aprobarea reglementarii tehnice "Normativ pentru proiectarea constructiilor si instalatiilor de epurare a apelor uzate orasenesti .11.11.

afânată. CaCO3. evoluţia. prin procese rapide.Capitolul 5 – PROTECŢIA ŞI REFACEREA SOLULUI 5. cu implicaţii asupra ecosistemelor. sau lente de pedogeneza.rezultate din degradarea si alterarea rocilor şi a mineralelor. distinct. aminoacizi. FexOy. care se află într-o continuă evoluţie sub influenţa factorilor pedogenetici. ca rezultat al interacţiunii între componenţii litosferei cu atmosfera. Deoarece transformarile rocilor în timp au fost profunde. COMPOZIŢIA SOLULUI ŞI IMPORTANŢA SA PENTRU ECOSFERĂ Solul este partea superioară. solul apare ca un corp natural. structura şi distribuţia solurilor se numeşte pedologie. aldehide. fenoli. iar pentru 20 cm. Ca interfaţă dintre pamânt. a litosferei. 70. celuloza.000 de ani. . astfel încât pentru a se forma pe cale naturala 3 cm de sol sunt necesari 300-1. azotul). Solul s-a format la suprafaţa scoarţei terestre.000 de ani. specii şi gene. în principal. Durata de generare a solului este mare. • sursă de biodiversitate. grăsimi. reprezentând stratul superficial al Pământului în care se dezvoltă viaţa vegetală. Ştiinţa care studiază geneza. . vegetatie si relief. filtrarea şi transformarea multor substanţe (incluzând apa. deosebit de roca mama. 80 .produse prin descompunerea resturilor vegetale şi animale de către microflora si microfauna existente în sol. Din compoziţia solului fac parte. hemiceluloza. CaSO4 etc. alcooli. habitate.substanţe organice: acizi humici.1. . Procesul de formare a solului a avut loc sub influenta factorilor pedogenici: clima. solul este o resursă neregenerabilă care îndeplineşte mai multe funcţii vitale: • producerea de hrană/biomasă • depozitarea. hidrosfera şi litosfera şi este stratul fertil al solului conţine substanţe nutritive pentru plante.substanţe minerale: SiO2. fiind alcătuit preponderent din humus şi loess şi este unicul mijloc natural de producţie vegetală. albumine etc. următoarele: . Compoziţia chimică a solului este în continuă schimbare. microorganisme. carbonul. aer şi apă.

plasticitatea. fără orizonturi distincte. Profilul de sol denumit şi profil pedogenetic este constituit dintr-o succesiune de orizonturi pedogenetice de la suprafaţa terenului până la roca de solificare. intensitatea de bioacumulare. • adsorbant şi neutralizant al unor poluanţi. prin fitomasa transformată în humus. tipul de humus şi volumul edafic util. • • dominate de prezenţa unei cantităţi abundente de apă. • formate pe depozite recente. • sursă de materii prime.Tip de sol ale cărui procese pedologice sunt luncile inundabile. neoformaţiuni. textura. răspândite pe mici suprafeţe. bazin carbonifer . prezenţa scheletului. Sunt soluri foarte productive. • patrimoniu geologic si arheologic. după gradul de diferenţiere. grosimea orizontului. • participă la circulaţia apei si a altor elemente în natură. după gradul de individualizare apreciat 81 . • depozit şi sursă regenerabilă de energie fosilă. Principalii indicatori sunt: orizontul pedogenetic. Clasificarea solurilor după compoziţie cuprinde următoarele clase principale: • sol aluvionar . sol calcimorfic . Profilurile pedogenetice se deosebesc între ele prin gradul de dezvoltare a profilului estimat după numărul de orizonturi. Solul apare structurat în straturi paralele.Tip de sol cu o structură foarte variată ce apare pe sol azonal .• serveşte drept platforma/mediu fizic pentru oameni si activităţile umane. culoarea. umiditatea. • sursă de elemente nutritive pentru plante. Aceste straturi s-au format în decursul procesului de formare a solului şi sunt denumite orizonturi pedogenetice. sol hidromorfic . structura.Tip de sol aflat deasupra unui strat bogat în calciu. bogate în nutrienţi.Soluri de evoluţie incipientă.

Poluarea solului este strâns legată de : poluarea atmosferei. cheltuieli pentru lucrări de drenaj. . apa sau aer. poluarea îi afectează proprietăţile.. etc. creşterea cheltuielilor pentru menţinerea recoltelor la parametrii anteriori poluării. industrializarea. În plus. construcţiile hidrotehnice. deprecierea calitativa si cantitativă a recoltelor. hidrosferei. substanţe.5. cum ar fi poluarea: fizică. restricţii la exportul unor produse (legume. creşterea nivelului de radioactivitate.degradare biologica: germeni patogeni. fructe sau cereale cu un conţinut prea mare de nitraţi). Aşadar.2. inclusiv nivelul de fertilitate. Poluarea solului se manifesta prin: . Solul fiind un sistem mult mai complex decât aerul si apa. Căile de poluare a solului se datorează preponderent activităţilor antropice. despăduririle iraţionale sunt cele mai importante surse de poluare a solului. a florei şi a faunei. antierozionale. datorită circulaţiei naturale a materiei în ecosferă. Indicatorii principali ai poluării solului sunt: conţinutul de elemente. poluanţii prezenţi în sol pot trece în plante. restricţii în utilizarea furajelor din terenurile contaminate cu plumb etc. . biologică şi radioactivă. chimică. modificarea pH-ului. modificarea structurii. construcţiile de drumuri şi căi ferate.degradare chimica: creşterea conţinutului de metale grele.degradare fizică: compactare. urbanizarea. pesticide. SURSE DE POLUARE A SOLULUI Activităţile umane ca: agricultura şi zootehnia. microorganisme. se poate spune ca solul este afectat de numeroase tipuri de poluare. uneori chiar de nerealizat. dar pot fi generate şi de fenomene naturale şi se pot clasifica după cum urmează: 82 . iar depoluarea este un proces dificil.

antierozionale etc.-poluare prin excavare la zi -poluare prin acoperire cu halde. • restricţii la exportul unor produse (legume. substanţe. cruste -poluare prin acoperire cu sedimente -poluare cu pesticide -poluare cu agenţi patogeni contaminanţi. fructe sau cereale cu un continut prea mare de nitrati). deseuri -poluare cu deşeuri si reziduuri anorganice -poluare cu substanţe purtate de vânt -poluare cu materiale radioactive -poluare cu deşeuri organice din industriile alimentară si uşoară -poluare cu deseuri agricole si forestiere -poluare cu dejecţii animaliere -poluare cu dejecţii umane -poluare prin eroziune şi alunecare -poluare prin sărăturare -poluare prin acidifiere -poluare prin exces de apă (înmlăştinare) -poluare prin exces/carenţă de elemente nutritive -poluare prin compactare. • restricţii în utilizarea furajelor din terenurile contaminate cu plumb etc. • • deprecierea calitativă şi cantitativă a recoltelor. 83 . steril. • cheltuieli pentru lucrări de drenaj. creşterea cheltuielilor pentru menţinerea recoltelor la parametrii anteriori poluării. microorganisme. Indicatorii principali ai poluării solului sunt: • conţinutul de elemente..

Căi de reducere a poluării solului: . sintetice. Capacitatea de depoluator a solului depinde de salubritatea lui. bogate în materie organică şi utilizarea acestuia ca îngrăşământ.3. nebiodegradabile Metode de depoluare a solurilor: a. . -slab poluat (reducerea cu 6-10 %) -mediu poluat (reducerea cu 11-25 %) -puternic poluat (reducerea cu 26-50 %) -foarte puternic poluat (reducerea cu 51-75 %) -excesiv poluat (reducerea peste 75 %). utilizată în Olanda şi Germania.grad de poluare 0 – sol practic nepoluat (reducerea producţiei sub 5 %). 84 . neutralizare. 5. în locul celor chimice.: absorbţie apă de cca. un sol sănătos are o capacitate limitată de absorbţie şi precipitare chimică a unor substanţe. MĂSURI DE REDUCERE A POLUĂRII SOLULUI Solul are o capacitate naturală de autoepurare. Spălare –metodă aplicabilă numai solurilor cu textură grosieră (nisipoase şi lutoase). respectiv: transformarea în compost a deşeurilor solide.interzicerea utilizării în agricultură a substanţelor chimice.1500 m3/ha). ( Ex.În funcţie de procentul de reducere a producţiei agricole. Astfel.prin „agricultură intensivă”. reciclare şi transformare a unor substanţe poluante. solurile se clasifică în astfel: . în anumite limite funcţionând ca un mediu de depoluare. direct proporţională cu cantitatea de humus şi invers proporţională cu raportul dintre conţinuturile în carbon şi azot (C/N cât mai mic).

conservarea. având ca efect volatilizarea poluantului.b. neadecvată solurilor cu textură grea şi mijlocie.Biroul Protecţie Sol.4. c. prin crearea de depresiuni în sol ( Franţa). subsolului si ecosistemelor terestre. fără a dăuna mediului. Subsol are ca obiect de activitate implementarea prevederilor legale privind protecţia. Obiective • Implementarea legislaţiei de mediu specifice in domeniul protecţiei solului. 5. subsolului 85 . ACTE NORMATIVE DE REGLEMENTARE A PROTECŢIEI SOLULUI ŞI SUBSOLULUI Principalele opt procese de degradare a solului cu care se confrunta Uniunea Europeană sunt: • • • • • • • • eroziunea degradarea materiei organice contaminarea salinizarea compactizarea pierderea biodiversităţii solului scoaterea din circuitul agricol alunecările de teren şi inundaţiile In domeniul Protecţiei Solului. Tratare biologică: recomandată în cazul unor poluanţi organici (hidrocarburi) – constând în utilizarea unor bacterii consumatoare ale poluantului respectiv. Extracţie sub vid: metodă aplicabilă în cazul poluanţilor gazoşi. Dezavantajul metodei constă în aceea că este o depoluare lentă. Subsolului . amenajarea si folosirea judicioasa a solului.

1408 / 23. Identificarea sit-urilor contaminate pe tipuri de activităţi poluatoare. subsolului. in domeniul protectiei solului si subsolului. si cu alte organisme de specialitate din tara şi străinătate. • • 86 . cu Agenţiile Naţionale si Federale de mediu din statele membre sau asociate ale U. Atribuţii şi competenţe • • • realizează baza de date privind situaţia zonelor contaminate la nivel naţional. subsolul si ecosistemele terestre au fost afectate. • aplicate la nivel naţional. Reducerea nivelului de poluare a solului si subsolului in România. in scopul asigurării legăturii cu Agenţia Europeana de Mediu. • organizează instruirea personalului A. cu avizul autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului. ARPM si APM in domeniul protecţiei solului. realizează baza de date referitoare la metodele de reconstrucţie ecologica colaborează cu Direcţia Programe. Proiecte.68 .P.11. Legislaţie specifică • Hotărâre de Guvern nr.11. • Comunicare. Relaţii Internaţionale. Identificarea zonelor afectate/cu risc la alunecări de teren din diferite cauze. Creşterea gradului profesional al personalului din ANPM. Ordonanţă de urgenţă nr.28/06/2007 privind răspunderea de mediu cu referire la prevenirea şi repararea prejudiciului asupra mediului.M.2007 privind refacerea zonelor în care solul. 1403 / 26.R. realizează baza de date pentru gestionarea sit-urilor contaminate.E.2007 privind modalităţile de investigare şi evaluare a poluării solului şi subsolului.M.• • • • • Eficientizarea colaborării cu alte autorităţi. instituţii. precum si a calităţii resurselor naturale neregenerabile./A.P. Hotărâre de Guvern nr. participa la organizarea activităţii de monitorizare a solului si subsolului.

de supraveghere. • • • • • • • • • Ordin 36/07.03. de supraveghere.06. control si decizii pentru reducerea aportului de poluanţi proveniţi din surse agricole si de management al reziduurilor organice provenite din zootehnie in zone vulnerabile si potenţial vulnerabile la poluarea cu nitraţi si pentru aprobarea Programului de organizare a Sistemului Naţional de Monitoring Integrat al Solului. Ordinul nr. 85/2003. control si decizii pentru reducerea aportului de poluanţi proveniţi din surse agricole si de management al reziduurilor organice provenite din zootehnie în zone vulnerabile şi potenţial vulnerabile la poluarea cu nitraţi. 85/18. Legea nr.2005 pentru aprobarea organizării sistemului naţional de monitoring integrat al solului.2004 privind aprobarea Ghidului tehnic general pentru aplicarea procedurii de emitere a autorizaţiei integrate de mediu.756/03.06. Ordinul 242/26.06.195 din 22 decembrie 2005 privind protecţia mediului. Legea nr.01.06.2006 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 87 .2003.2004 a îmbunătăţirilor funciare. Legea minelor nr.81/1998 privind unele masuri pentru ameliorarea prin împădurire a terenurilor degradate. 184/21. 238/07.• Legea nr. 107 / 16.2004 pentru modificarea Legii minelor nr. 237 / 07.11.1997 pentru aprobarea Reglementarii privind evaluarea poluării mediului.04.1999 pentru aprobarea OG nr. 265 / 29.2004 Legea 138/27. Legea petrolului nr. Ordinul nr.09.1997 pentru aprobarea Procedurii de realizare a bilanţurilor de mediu.03.

gestionarea responsabilă a resurselor naturale. stabilite la nivel naţional şi local pentru asigurarea echilibrului în dezvoltarea diferitelor zone ale ţării. pe baza principiului parteneriatului. descentralizării serviciilor publice. e.Capitolul 6 . sociale. 88 . cu îmbunătăţirea calităţii vieţii oamenilor şi colectivităţilor umane. Activitatea de amenajarea a teritoriului şi de urbanism trebuie să se desfăşoare cu respectarea autonomiei locale. b. transparenţei. precum şi al dezvoltării durabile. Principale obiective ale amenajării teritoriului sunt: a. Amenajarea teritoriului are ca principal scop armonizarea la nivelul întregului teritoriu a politicilor economice. participării populaţiei în procesul de luare a deciziilor.1. peisajului cultural. dezvoltarea economică şi socială echilibrată a regiunilor şi zonelor. care constituie ansambluri de activităţi complexe de interes general ce contribuie la dezvoltarea spaţială echilibrată. conservarea şi dezvoltarea diversităţii culturale. precum şi la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă în localităţile urbane şi rurale. conform cărora deciziile generaţiei prezente trebuie să asigure dezvoltarea. 6. AMENAJAREA TERITORIULUI SI URBANISM Gestionarea spaţială a teritoriului se realizează prin intermediul amenajării teritoriului şi al urbanismului. Documentaţiile de amenajare a teritoriului sunt următoarele: a) Planul de amenajare a teritoriului naţional. fără a compromite dreptul generaţiilor viitoare la existenţă şi dezvoltare proprie. naţional şi European. la protecţia patrimoniului natural şi construit. d. urmărindu-se creşterea coeziunii şi eficienţei relaţiilor economice şi sociale dintre acestea. cu protecţia mediului şi a utilizarea raţională a teritoriului. respectarea specificului acestora.1. ecologice şi culturale. dar şi la asigurarea coeziunii teritoriale la nivel regional.PROTECTIA ASEZARILOR UMANE 6. c.1.

a) Planul de amenajare a teritoriului naţional are caracter director şi reprezintă sinteza programelor strategice sectoriale pe termen mediu şi lung pentru întregul teritoriu al ţării. Fiecare judeţ trebuie să deţină Planul de amenajare a teritoriului judeţean şi să îl reactualizeze periodic. Dezvoltarea rurală. regionale. înglobând părţi din judeţe sau judeţe întregi. Zone protejate (Secţiunea III). Ape (Secţiunea II) . etc. comune şi oraşe. subsolului. b) Planul de amenajare a teritoriului judeţean are caracter director şi reprezintă expresia spaţială a programului de dezvoltare socio-economică a judeţului. cu programele guvernamentale sectoriale. măsuri de protecţie a solului. Turismul. 89 . c) Planul de amenajare a teritoriului judeţean. compuse din mai multe judeţe) şi cuprinde în mod obligatoriu un capitol consacrat problemelor de protecţia mediului: identificarea şi eliminarea surselor de poluare. precum şi cu alte programe de dezvoltare.b) Planul de amenajare a teritoriului zonal. c) Planul de amenajare a teritoriului zonal are rol director şi se realizează în vederea soluţionării unor probleme specifice ale unor teritorii (intercomunale sau interorăşeneşti. Planul de amenajare a teritoriului naţional este compus din secţiuni specializate: Căi de comunicaţie (Secţiunea I). în funcţie de politicile şi de programele de dezvoltare ale judeţului. epurarea apelor. la 5-10 ani. compuse din unităţi administrativ-teritoriale de bază. cu Planul de amenajare a teritoriului zonal. Planul de amenajare a teritoriului judeţean se corelează cu Planul de amenajare a teritoriului naţional. Prevederile Planului de amenajare a teritoriului naţional şi ale secţiunilor sale devin obligatorii pentru celelalte planuri de amenajare a teritoriului care le detaliază. Reţeaua de localităţi (Secţiunea IV). interjudeţene. Zone de risc natural (Secţiunea V) . Prevederile Planului de amenajare a teritoriului judeţean devin obligatorii pentru celelalte planuri de amenajare a teritoriului şi de urbanism care le detaliază.

asigurarea accesului la infrastructuri. prin sintetizarea politicilor sectoriale privind gestionarea teritoriului localităţilor. amenajări şi plantaţii. vârstnicilor şi ale persoanelor cu handicap. c) utilizarea eficientă a terenurilor. e) protejarea şi punerea în valoare a patrimoniului cultural construit şi natural. b) integratoare. să îl 90 . c. amenajat şi plantat din toate localităţile urbane şi rurale. b) crearea condiţiilor pentru satisfacerea cerinţelor speciale ale copiilor. Urbanismul trebuie să reprezinte o activitate: a) operaţională. Urbanismul are ca principal scop stimularea evoluţiei complexe a localităţilor. definirea destinaţiilor şi gabaritelor de clădiri. c) normativă. inclusiv infrastructura. urmărind stabilirea direcţiilor dezvoltării spaţiale a localităţilor urbane şi rurale. b. g) protejarea localităţilor împotriva dezastrelor naturale. f) asigurarea calităţii cadrului construit. prin realizarea strategiilor de dezvoltare pe termen scurt. prin precizarea modalităţilor de utilizare a terenurilor.6. Documentaţiile de urbanism sunt următoarele: a.2. în acord cu funcţiunile urbanistice adecvate. în acord cu potenţialul acestora şi cu aspiraţiile locuitorilor. servicii publice şi locuinţe convenabile pentru toţi locuitorii.1. Fiecare localitate trebuie să întocmească Planul urbanistic general. prin detalierea şi delimitarea în teren a prevederilor planurilor de amenajare a teritoriului. Principalele obiective ale activităţii de urbanism sunt: a) îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă prin eliminarea disfuncţionalităţilor. Planul urbanistic general şi regulamentul local aferent acestuia. Planul urbanistic zonal şi regulamentul local aferent acestuia. Planul urbanistic de detaliu a) Planul urbanistic general are caracter director şi de reglementare operaţională. mediu şi lung. d) extinderea controlată a zonelor construite.

utilizarea terenurilor şi realizarea construcţiilor în aceste zone. acesta constituind baza legală pentru realizarea programelor şi acţiunilor de dezvoltare. evoluţia în perspectivă a localităţii. 91 . stabilirea zonelor protejate şi de protecţie a monumentelor istorice şi a siturilor arheologice reperate. delimitarea zonelor afectate de servituţi publice. stabilirea modului de utilizare a terenurilor din intravilan. modul de utilizare a terenurilor. conform legii. zonal şi judeţean. dezvoltarea infrastructurii edilitare. modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii tehnico-edilitare. precum şi la măsurile specifice privind prevenirea şi atenuarea riscurilor. amenajate şi plantate. Planul urbanistic zonal cuprinde reglementări asupra zonei referitoare la: organizarea reţelei stradale. precizarea condiţiilor de amplasare şi conformare a volumelor construite. traseele coridoarelor de circulaţie şi de echipare prevăzute în planurile de amenajare a teritoriului naţional. mediu şi lung la nivelul întregii unităţi administrativ-teritoriale de bază. direcţiile de dezvoltare funcţională în teritoriu.actualizeze la 5-10 ani şi să îl aprobe. organizarea arhitectural-urbanistică în funcţie de caracteristicile structurii urbane. zonele de risc natural delimitate şi declarate astfel. b) Planul urbanistic zonal are caracter de reglementare specifică detaliată şi asigură corelarea dezvoltării urbanistice complexe cu prevederile Planului urbanistic general a unei zone delimitate din teritoriul localităţii. cu privire la: stabilirea şi delimitarea teritoriului intravilan în relaţie cu teritoriul administrativ al localităţii. formele de proprietate şi circulaţia juridică a terenurilor. Planul urbanistic general cuprinde prevederi şi reglementări pe termen scurt. zonificarea funcţională în corelaţie cu organizarea reţelei de circulaţie.

Planul urbanistic de detaliu cuprinde reglementări cu privire la: asigurarea accesibilităţii şi racordarea la reţelele edilitare. amenajarea teritoriului.statutul juridic şi circulaţia terenurilor. amenajărilor şi plantaţiilor. permisivităţi şi constrângeri urbanistice privind volumele construite şi amenajările. reprezintă un sistemul unitar de norme tehnice. Planul urbanistic de detaliu se elaborează numai pentru reglementarea amănunţită a prevederilor stabilite prin Planul urbanistic general. altor zone stabilite de autorităţile publice locale din localităţi. El încorporează cerinţele de protecţia mediului în cele două domenii fundamentale ale sale: reguli de ocupare a teritoriului şi reguli cu 92 . protejarea monumentelor istorice şi servituţi în zonele de protecţie ale acestora. precum şi a regulamentelor locale de urbanism. juridice şi economice care stau la baza elaborării planurilor de urbanism. Regulamentul general de urbanism . a parcelărilor. potrivit legii. c) Planul urbanistic de detaliu are exclusiv caracter de reglementare specifică. în corelare cu vecinătăţile imediate. prin care se asigură condiţiile de amplasare. dimensionare. relaţiile funcţionale şi estetice cu vecinătatea. aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. zonelor protejate şi de protecţie a monumentelor. 525/2006. conformare şi servire edilitară a unuia sau mai multor obiective pe una sau mai multe parcele adiacente. a parcurilor industriale. Planul urbanistic zonal sau pentru stabilirea condiţiilor de construire. pe unul sau mai multe amplasamente. compatibilitatea funcţiunilor şi conformarea construcţiilor. a complexelor de odihnă şi agrement. o Elaborarea Planului urbanistic zonal este obligatorie în cazul: zonelor centrale ale localităţilor. Stabilirea zonelor pentru care se întocmesc planuri urbanistice zonale obligatorii se face de regulă în Planul urbanistic general. regimul juridic şi circulaţia terenurilor şi construcţiilor.

III). sau pentru o parte a acesteia. în mod obligatoriu. cuprinde şi detaliază prevederile Planului urbanistic general şi ale Planului urbanistic zonal referitoare la modul concret de utilizare a terenurilor. Evaluarea de mediu sau “evaluarea strategica de mediu” se aplica la cel mai inalt nivel decizional sau de planificare.privire la păstrarea integrităţii mediului şi protejarea patrimoniului natural şi construit (cap. amenajărilor şi plantaţiilor. 93 . emis de către autoritatea competentă pentru protecţia mediului. Regulamentul local de urbanism pentru întreaga unitate administrativteritorială. strategiilor si. secţiunea 1) şi reguli de amplasare şi conformare a construcţiilor şi a amenajărilor aferente (cap. planurile şi programele care pot avea efecte semnificative asupra mediului sunt supuse evaluării de mediu. În scopul promovării dezvoltării durabile şi pentru asigurarea unui nivel înalt de protecţie a mediului. evident a planurilor si programelor. de protecţie sanitară a captărilor de apă potabilă şi lucrări de apărare împotriva inundaţiilor. aferent Planului urbanistic general. La elaborarea planurilor de urbanism şi amenajarea teritoriului trebuie prevăzute. precum şi de amplasare. In acest mod se poate focaliza pe “sursa” impactului asupra mediului si nu pe “rezolvarea” simptomelor aparute in urma producerii impactului. II. aferent Planului urbanistic zonal. Avizul de mediu pentru planuri şi programe reprezintă actul tehnico-juridic scris. dimensionare şi realizare a volumelor construite. măsuri de menţinere şi ameliorare a fondului peisagistic natural şi antropic al fiecărei zone şi localităţi. care confirmă integrarea aspectelor privind protecţia mediului în planul sau în programul supus adoptării. evaluare care se aplică in scopul emiterii avizului de mediu pentru planuri şi programe. planurile de urbanism şi amenajarea teritoriului. de exemplu la dezvoltarea politicilor. condiţii de refacere peisagistică şi ecologică a zonelor deteriorate şi măsuri de dezvoltare a spaţiilor verzi.

Conform datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. densitatea clădirilor într-un areal. au drept rezultat evacuarea unor cantităţi însemnate de emisii de substanţe poluante în mediul înconjurător. dezvoltarea industriei şi a transportului. forma unei clădiri. realizarea programelor şi proiectelor trebuie realizate cu respectarea următoarelor principii: dezvoltarea durabilă. orientarea spaţială a clădirilor. politicile generale de dezvoltare locale şi naţionale. la materialele de construcţii. Urbanizarea.prin activitatea sa a introdus o serie de elemente specifice: aşezări. SURSE DE POLUARE CARACTERISTICE ACTIVITĂŢILOR ANTROPICE Pe fondul peisajului natural.2.Planificarea strategică urbană. 6. microclimatul . managementul resurselor. etc. astfel încât pe termen lung să se producă schimbări majore de cultură şi atitudine în ceea ce priveşte utilizarea resurselor de către populaţie şi operatorii economici. regionale. considerare problemele de mediu. circa 70%din populaţia urbană a lumii respiră aer poluat. utilizarea mecanismelor de piaţă pentru a atinge ţinta sustenabilităţii.. obiective industriale. luând în design-ul sustenabil arhitectonic în temeiul căruia se stabilesc reguli privitoare materiale. care prin caracteristicile lor dus la apariţia unor transformări in ceea ce priveşte starea şi calitatea factorilor de mediu. protecţia factorilor de mediu. cu integrarea fluxurilor de resurse energetice. bioclimatul. financiare şi umane într-un ciclu natural. „structuri verzi” în jurul clădirilor. dar şi progresul societăţii în general. omul . eficienţa energetică. căi de comunicaţie. 94 .

oxid de carbon. prin modul de funcţionare cu combustibili lichizi sau/şi gazoşi. seleniu. Gazele naturale sunt combustibilul cu potenţialul poluant cel mai redus. se emit în atmosfera oxizi de azot la care se pot adăuga. oxidul de carbon. Industria reprezintă la ora actuală cea mai importantă sursă de poluare legată de activitatea umană. vanadiu. Principalii combustibili folosiţi în prezent şi care vor fi folosiţi şi în viitorul apropiat sunt combustibilii fosili (cărbune. precum şi suspensii conţinând carbon şi cenuşă bogată în sulfaţi. petrol. aldehide şi alte hidrocarburi. in subsol.Procesele de combustie – arderea combustibilului pentru obţinerea de energie – sunt folosite în scopuri industriale (centrale electrice. Industria polueaza aerul. aluminiu. Fumul rezultat din combustia cărbunelui conţine atât suspensii de carbon. oxid de carbon. În mod constant. siliciu. pentru realizarea energiei calorice necesare încălzirii sau pentru incinerarea reziduurilor. solul. cadmiu. Produşii din petrol reprezintă de asemenea combustibili frecvent folosiţi în procesele de ardere. pe lângă bioxid de carbon şi apa. gaze – oxizi de azot. în funcţie de calitatea arderii. De menţionat că în momentul arderii se pot forma hidrocarburi policiclice cu efect cancerigen. acid fluorhidric. dar şi substanţe precum seleniul şi vanadiul. nichel. Centralele electrotermice (CET) reprezintă o altă sursa de poluare a aerului. bioxidul de sulf (dependent de concentraţia sulfului în petrol). prin depozitare de materiale nocive pe sol. bioxid de sulf.). care condensează repede pe particulele în suspensie. Principalii poluanţi emişi în atmosferă sunt oxizii de azot. etc. care 95 . gaze naturale). contaminări biologice. riscuri atât în exploatare. precum şi – in cantităţi variabile – zinc. radioactive. cât şi vapori de apă. prin emisii . oxizi de fier. hidrocarburi – printre care şi hidrocarburi policiclice.uneori – particule în suspensie. in zonele urbane. cât şi prin posibilitatea producerii unor accidente. apa. hidrocarburi şi .

0 20 300 1.deversează anual în atmosfera cantităţi importante SO2.8 650 10 0.0 MC Urme 30 30 0. diferenţele de concentraţii depinzând de intensitatea traficului şi posibilităţile de ventilaţie a străzii.02 Accelerare MS 1.0 30 10 0. un procent semnificativ din populaţie este expus la poluarea generată de traficul rutier. NOx. fapt ce duce la realizarea unor concentraţii ridicate la înălţimi foarte mici. SO2. In al doilea rând emisiile se fac pe întreaga suprafaţă a localităţii.01 Frânare (decelare) MS 2.04 Mers în regim (croazieră) MS MC 2. pulberi. aldehide compuşii organici volatili.5 Urme 60 20 0. Poluarea aerului realizată de autovehicule prezintă două mari particularităţi: in primul rând poluarea se produce foarte aproape de sol.5 1100 20 0. CO2. chiar pentru gazele cu densitate mica si mare capacitate de difuziune in atmosfera. precum şi datorită absentei drumurilor ocolitoare ale localităţilor care să preia traficul de tranzit.1 MC urme 250 10 0. care loc în interiorul ariilor locuite. natura şi concentraţia poluanţilor emişi depind de tipul de autovehicul. fum. Din acest motiv.1 850 10 0. NOx. cenuşă. Mers încet în gol (relanti) MS MC 7.03 Poluant CO NOx aldehide R mH n UM % ppm ppm % 96 . Transporturile Traficul rutier constituie o sursă de poluare importantă în aşezările umane datorită numărului mare de autovehicule existente. Hidrocarburi nearse . CO. CO. Volumul. Transporturile emit o serie de poluanţi rezultaţi din arderea combustibililor : particulele in suspensie.2 0. de natura combustibilului şi de condiţiile tehnice de funcţionare Determinările concentraţiilor de agenţi poluanţi emişi în diferite etape de mers ale motoarelor au scos în evidenţă valori diferite.

Principalele surse generatoare de zgomot sunt: traficul terestru. corelate cu creşterea numărului de autovehicule sunt de natură să complice problema combaterii zgomotului în oraşele mari. traficul aerian. obiectivele comerciale şi cele industriale şi în anumite cazuri unele zone de agrement. În general. Omul este supus unei agresiuni continue. Aşa cum rezultă din studiile efectuate. ponderea cea mai mare în zgomotul urban o deţine transportul rutier. rezultat al industrializării şi urbanizării . probabil datorită detergenţilor şi săpunurilor. biologică. Apele uzate menajere au o uşoară tentinţă de alcalinizare (pH de aprox. nivelul acestuia şi de poziţia sursei de 97 . Urmările dăunătoare ale zgomotului depind de frecvenţa. 8). cu efecte negative asupra colectivităţilor umane. Zgomotul. depozitele de deşeuri se numără printre principale surse de poluare legate de mediul urban. Zgomot şi vibraţii în aglomerările urbane Zgomotul a devenit un factor poluant al mediului ambiant. chimică. Acestea sursele de poluare fonică se fac responsabile de numeroase disconforturi ce afectează populaţia. estetică. Deşeurile solide sau lichide reprezintă a sursă importantă de poluare din domeniul nişei umane. rutier şi feroviar. şantierele de construcţii.definit ca o suprapunere dezordonată de sunete diferite.Nişa umană Activităţile menajere sunt generatoare de multiple forme de poluare: fizică. determinată de diferite zgomote. Creşterea puterii motoarelor cu care se echipează autovehiculele şi creşterea vitezei de deplasare a acestora. ca urmare a lipsei unor amenajări speciale şi a exploatării deficitare. fonică. fiziologice: creşterea adrenalinei şi a gradului de irascibilitate. poate avea efecte zgomot.

Creşterea alarmantă a cantităţilor de reziduuri a determinat aplicarea. Prin acest mod de gospodărire a deşeurilor se obţine atât o modalitate mai eficientă de recuperare a unor materii prime. este nevoie de crearea infrastructurii şi implementarea sistemului de colectare selectivă a deşeurilor. În scopul reducerii volumului deşeurilor depozitate şi a protejării resurselor naturale este nevoie de dezvoltarea unui sistem integrat de gestionare a deşeurilor. care să fie eficient din punct de vedere economic şi să asigure protecţia sănătăţii populaţiei şi a mediului înconjurător. evacuarea acestora în cursurile de apă.1 Gestiunea deşeurilor urbane În contextul unei dezvoltări accelerate a localităţilor concomitent cu creşterea continuă a numărului populaţiei şi cu tendinţa de îmbunătăţire a condiţiilor de nivel de trai şi de confort . concept care desemnează separarea selectivă a deşeurilor la sursă.3. GESTIUNEA DEŞEURILOR URBANE. a insectelor. Este vorba de aşa-numitul management integrat al deşeurilor. problema deşeurilor urbane a devenit tot mai acută datorită pe de o parte creşterii cantităţii acestora. DEPOZITE ECOLOGICE 6. înainte de colectare. solului. de a reduce consumul de resurse naturale.6. apariţia bacteriilor infecţioase. apei. arderea necontrolată reprezintă a serie de riscuri majore pentru mediul ambiant si pentru sănătatea umană. În acest fel. şi direcţionarea acestora către puncte centralizate de tratare. Depozitarea necorespunzătoare a deşeurilor. valorificarea şi reciclarea acestora. iar pe de altă parte datorită impactului lor negativ asupra mediului înconjurător. a unui management avansat al deşeurilor. în ţările dezvoltate. favorizând poluarea aerului.3. noul concept arată că managementul deşeurilor nu se va mai axa pe găsirea unor noi tehnologii pentru 98 . rozătoarelor. de a valorifica şi recicla diferite materii prime şi materiale. cât şi o reducere a volumului de gunoi ce urmează să fie depozitat. În acest context se impune o nouă abordare a problematicii deşeurilor plecând de la necesitatea de a prevedea spaţiul suficient de stocare şi neutralizare.

tratarea şi eliminarea în condiţii de siguranţă pentru mediu. evitându-se astfel apariţia deşeurilor periculoase.depozitarea reziduurilor solide. corelat cu principiul autonomiei – stabileşte că deşeurile trebuie să fie tratate şi eliminate cât mai aproape de sursa de generare. Activitatea de gestionare a deşeurilor se bazează pe următoarele principii: • principiul protecţiei resurselor primare – este formulat în contextul mai larg al conceptului de “dezvoltare durabilă” şi stabileşte necesitatea de a minimiza şi eficientiza utilizarea resurselor primare. în plus. • principiul prevenirii – stabileşte ierarhizarea activităţilor de gestionare a deşeurilor. cerinţele pentru protecţia mediului. • principiul subsidiarităţii (corelat şi cu principiul proximităţii şi cu principiul autonomiei) – stabileşte acordarea competenţelor astfel încât deciziile în domeniul 99 . punând accentul pe utilizarea materiilor prime secundare. în special a celor neregenerabile. • principiul poluatorul plăteşte. alegerea şi aplicarea acelor măsuri fezabile din punct de vedere economic. • principiul măsurilor preliminare. care nu presupun costuri excesive stabileşte că. astfel încât costurile pentru gestionarea deşeurilor să fie suportate de generatorul acestor. pentru orice activitate (inclusiv pentru gestionarea deşeurilor) trebuie să se ţină cont de următoarele aspecte principale: stadiul curent al dezvoltării tehnologiilor. exportul deşeurilor periculoase este posibil numai către acele ţări care dispun de tehnologii adecvate de eliminare şi numai în condiţiile respectării cerinţelor pentru comerţul internaţional cu deşeuri. minimizarea cantităţilor. în ordinea descrescătoare a importanţei care trebuie acordată: evitarea apariţiei. tratarea în scopul recuperării. corelat cu principiul utilizării “Celor mai bune tehnici disponibile” (BAT-uri). • principiul proximităţii. • principiul substituţiei – stabileşte necesitatea înlocuirii materiilor prime periculoase cu materii prime nepericuloase. ci pe stabilirea unor programe integrate de gestiune a acestora. corelat cu principiul responsabilităţii producătorului şi cel al responsabilităţii utilizatorului – stabileşte necesitatea creării unui cadru legislativ şi economic corespunzător.

străzi. unităţi comerciale şi prestatoare de servicii (deşeuri menajere). Priorităţile în abordarea gestionării deşeurilor Prevenire/minimizare generare deşeuri Reutilizare/reciclare Valorificarea energetică Tratare/depozitare Conform Strategiei Naţionale de Gestionare a Deşeurilor (2004) toate tipurile de deşeuri generate pe teritoriul ţării sunt clasificate. în: . reciclare materială şi recuperarea energiei. în mod formal. în mediul urban şi în mediul rural. în ordine descrescătoare: • prevenirea apariţiei – prin aplicarea “tehnologiilor curate” în activităţile care reducerea cantităţilor – prin aplicarea celor mai bune practici în fiecare valorificarea – prin refolosire. spaţii 100 . generează deşeuri. • principiul integrării – stabileşte că activităţile de gestionare a deşeurilor fac parte integrantă din activităţile social-economice care le generează.deşeuri municipale şi asimilabile: totalitatea deşeurilor generate. dar pe baza unor criterii uniforme la nivel regional şi naţional. parcuri. din gospodării. eliminarea – prin incinerare şi depozitare. Priorităţile în abordarea gestionării deşeurilor sunt.gestionării deşeurilor să fie luate la cel mai scăzut nivel administrativ faţă de sursa de generare. • domeniu de activitate generator de deşeuri. deşeuri stradale colectate din spaţii publice. • • Figura 1. instituţii.

spaţii verzi şi nămolurile deshidratate rezultate din staţiile de epurare a apelor uzate orăşeneşti. Noţiunea de "deşeuri urbane" sau "de tip urban" desemnează totalitatea deşeurilor rezultate atât în mediu urban. deşeurile stradale colectate din spaţii publice. nămoluri de la epurarea apelor uzate orăşeneşti. .deşeuri generate din activităţi medicale: sunt deşeurile generate în spitale. 856/2002 priveşte evidenţa gestiunii deşeurilor şi pentru aprobarea listei cuprinzând deşeurile. de la demolǎri sau reconstrucţia clǎdirilor existente şi/sau de la structuri de construcţii: 17 01 01 beton. 17 01 03 ţigle şi materiale ceramice. cabinete medicale şi se împart în doua categorii: deşeuri medicale periculoase care sunt cele infecţioase. şi alte deşeuri exclusiv cele menţionate mai sus. străzi. 17 09 04 amestecuri de deşeuri de la construcţii şi demolări fără conţinut de substanţe periculoase. deşeuri din construcţii şi demolări. etc. inclusiv deşeurile periculoase Intre acestea sunt cuprinse deşeurile de construcţii ( grupa 17 ) .deşeuri de producţie: totalitatea deşeurilor generate din activităţile industriale. instituţii. 17 02 02 cărămizi. colectate în amestec sau selectiv. organe anatomopatologice. dar şi 101 . care intră în categoria deşeuri asimilabile. 19 08 05 Nămol orăşenesc de la epurarea apelor uzate menajere Termenul de “deşeuri menajere” face referinţă doar la deşeurile provenite din activităţi casnice sau asimilabile cu acestea.tăietoare. cât si în cel rural din gospodării. policlinici. parcuri. pot fi deşeuri de producţie nepericuloase şi deşeuri de producţie periculoase. Hotărârea de Guvern nr.deşeuri solide provenite de la construcţii noi. 17 05 04 pământ şi pietre fără conţinut de substanţe periculoase. unităţi comerciale şi prestatoare de servicii.verzi. . înţepătoare . deşeurile provenite de la secţiile de boli infecţioase.

cele asimilabile cu acestea (care prezintă compoziţie si proprietăţi similare) generate în instituţii, industrie, comerţ, sectorul public sau administrativ. Termenul de „deşeuri asimilabile cu deşeuri menajere” se referă la deşeurile provenite din industrie, din comerţ, din sectorul public sau administrativ, care prezintă compoziţie şi proprietăţi similare cu deşeurile menajere şi care sunt colectate, transportate, prelucrate şi depozitate împreună cu acestea. Termenul de “deşeuri municipale” desemnează atât deşeurile menajere cât şi deşeurile voluminoase colectate separat şi deşeurile rezultate de la curăţirea spaţiilor publice (deşeuri din parcuri, din pieţe, deşeuri stradale). Termenul de “nămol orăşenesc” se referă la nămolul rezidual de la instalaţiile de tratare a apelor uzate care tratează apele uzate urbane şi menajere şi nămolul rezidual de la fosele septice şi alte instalaţii similare de tratare a apelor menajere. Termenul de “deşeuri biodegradabile” desemnează atât deşeurile de la populaţie şi din activităţi comerciale care suferă descompunere anaeroba sau aeroba cât si deşeurile alimentare şi vegetale, hârtia şi cartonul (de calitate joasă). Deşi, hârtia şi cartonul fac parte din grupa deşeurilor biodegradabile, este indicată reciclarea şi recuperarea acestora. Termenul de “deşeuri din construcţii şi demolări” face referinţă la deşeurile rezultate din aceste activităţi, precum: construcţia clădirilor şi infrastructurii civile, renovarea, demolarea totală sau parţială a clădirilor şi infrastructurii civile, modernizarea şi întreţinerea străzilor, repararea podurilor , curăţenia asociată dezastrelor naturale. Principalele măsuri privind gestionarea acestor tipuri de deşeuri sunt: colectarea separată de la locul de generare, pe tipuri de materiale: periculoase si nepericuloase; promovarea reciclării şi reutilizării deşeurilor din construcţii şi demolări; asigurarea de capacităţi de tratare/sortare a acestora; asigurarea depozitării controlate a deşeurilor ce nu pot fi valorificate.

102

Oportunităţile de reutilizare şi reciclare a deşeurilor din construcţii şi demolări depind de abilitatea de prelucrare a deşeurilor contaminate sau separate. Materialele principale care pot fi valorificate din deşeurile din construcţii şi demolări sunt: materialul excavat – sol, nisip, pietriş, argilă, etc; materiale de la construcţia drumurilor – bitum, smoală, pavaje, nisip, pietrş, roci zdrobite; materiale de la construcţia sau demolarea clădirilor – sol, ciment, ţigle, cărămizi, beton, ipsos, lemn, metale, sticlă; materiale de pe şantierele de construcţii – lemn, plastic, hârtie, carton, metale, cabluri, lacuri, vopsele, ambalaje. Aceste deşeuri pot fi prelucrate la dimensiunile dorite, dar numai dacă nu sunt contaminate, şi pot fi utilizate la construcţia şi amenajarea de drumuri ca materiale de umplutură, la umplerea minelor goale şi dezafectate, la acoperirea straturilor de deşeuri din depozite, la fabricarea de cărămizi şi a altor materiale de construcţii; excepţie fac deşeurilor de la construcţia drumurilor unde componentele bituminoase şi minerale sunt o resursă economică importantă, Deşeurile rezultate pe şantierele de construcţii de tipul lemnului, hârtiei şi cartonului pot fi valorificate. Chiar dacă în, prezent un procent mic din deşeurile din construcţii şi demolări este valorificat, în viitor cantitatea reciclată va creşte semnificativ ca rezultat al taxelor de depozitare, dar şi al legislaţiei de mediu. Deoarece unele dintre aceste deşeuri pot fi uşor contaminate, este recomandată separarea deşeurilor periculoase de restul deşeurilor inerte sau necontaminate. În prezent, deşeurile urbane colectate sunt aproape în totalitate depozitate. Există câteva proiecte pilot pentru colectarea separată şi recuperarea deşeurilor urbane. Planul naţional de gestionare a prevede dezvoltarea unui sistem integrat de management pentru deşeurile urbane, cuprinzând colectarea separată, tratarea, recuperarea şi depozitarea în locuri amenajate conform standardelor in domeniu

103

Moloz de la demolări

Reziduuri

Staţii de tratare /sortare

Materiale de construcţii reciclate

Eliminare

Valorificare: - în construcţii civile - în construcţii de drumuri - altele

Re-utilizare: - direct la locul de producere (de ex. la renovări sau reabilitări) - la construcţia depozitelor - depozitare în subteran; - altele.

Principalele modalităţi de gestionare a deşeurilor rezultate de la demolări Ca soluţie de eliminare, depozitarea trebuie utilizată doar pentru deşeurile care nu se pot recupera sau a căror reciclare nu este eficientă din punct de vedere economic. Chiar dacă 40% din componentele deşeurilor municipale reprezintă materiale reciclabile, îm prezent, colectarea acestora se realizează selectiv într-o măsură mică, la nivel local existând proiecte pilot pentru colectarea selectivă a componentelor reciclabile (hârtie, carton, materiale plastice), dar şi a componentele biodegradabile. Colectarea selectivă a deşeurile biodegradabile are drept scop realizarea compostului, ce poate fi utilizat ulterior pe terenurile domeniului public, taluzul depozitului existent. Incinerarea deşeurilor nu reprezintă o practică obişnuită pentru tratarea/eliminarea deşeurilor municipale în România. Datorită colectării neselective, puterea calorică a deşeurilor este încă scăzută, făcând ineficient procesul de incinerare cu recuperare de energie. Incinerarea deşeurilor poate avea ca rezultat:

104

1999/31/EC privind depozitarea deşeurilor au fost incluse în Hotărârea de Guvern 349/2005. operarea şi închiderea depozitelor de deşeuri. Staţiile de tratare . Unele din acţiunile enumerate mai sus vor fi organizate şi în cadrul staţiilor de transfer care vor fi prevăzute în scopul optimizării transportului de deşeuri de la surse la depozitul zonal. care cuprinde prevederi privind amplasarea. prelucrarea acestora prin operaţii de balotare. Aplicarea acestui concept va conduce la reducerea suprafeţelor ocupate de depozite şi a numărului acestora.producerea de apă caldă pentru un sistem de încălzire. precum şi prevederi privind monitorizarea şi post-monitorizarea calităţii factorilor de mediu influenţaţi de acestea. din motive economice (planificarea efortului financiar necesar) se impune implementarea conceptului de “depozit zonal de deşeuri”.sortare şi transfer a deşeurilor reprezintă cea mai viabilă soluţie pentru îndeplinirea următoarelor deziderate: sortarea deşeurilor care pot fi reintroducere în circuitul economic prin reciclare. prin producerea de compost. măcinare şi ambalare. Au fost elaborare normative de construcţie/exploatare a depozitelor şi reguli privind acceptarea diferitelor tipuri de deşeuri la depozitare. producerea de aer cald. Construcţia şi operarea unor depozite de deşeuri cu adevărat ecologice va fi foarte costisitoare şi în consecinţă. Cerinţele din directiva europeana nr. 105 . fermentabile. compostare şi chiar valorificare energetică. şi în special legumicultură. în care în afară de depozitarea propriu-zisă se vor realiza şi operaţii de colectare şi sortare de deşeuri reciclabile. construirea. tratarea deşeurilor biodegradabile. producerea de apă caldă sau abur tehnologic supraîncălzit pentru o industrie locală. îngrăşământ natural de mare calitate pentru agricultură. minimizarea cantităţii de deşeuri nevalorificabile ce se vor depozita într-o rampă ecologică. precum şi apariţia unor facilităţi de gestionare integrată a deşeurilor. producerea de electricitate.

protecţia solului. să reglementeze. conservarea biodiversităţii. ecosistemelor terestre şi o serie de prevederi legate de protecţia aşezărilor urbane şi de responsabilităţile si obligaţiile care revin autorităţilor administraţiei publice locale precum şi persoanelor juridice şi fizice. să optimizeze densitatea de locuire. autorităţile administraţiei publice locale. să amplaseze obiectivele industriale. să respecte regimul de protecţie specială a zonelor de agrement. reţelele de canalizare. cu predominanţă in spaţiile şi alte obiective si activităţi. spaţiile de odihnă. a parcurilor. să menţină curăţenia stradală . accesul anumitor tipuri de autovehicule sau desfăşurarea unor activităţi generatoare de disconfort pentru populaţie în anumite zone ale localităţilor.6. estetică şi recreativă. LEGISLAŢIA PRIVITOARE LA PROTECTIA MEDIULUI ÎN AŞEZĂRILE UMANE Legea privind protecţia mediului prevede pe lângă măsurile în ceea ce priveşte regimul deşeurilor. după caz. În procesul de elaborare a planurilor de urbanism si amenajarea teritoriului si a localităţilor este obligatorie respectarea principiilor ecologice pentru asigurarea unui mediu de viata sănătos. să înfrumuseţeze şi să protejeze peisajul. fără a prejudicia ambientul. starea de sănătate şi confort a populaţiei. depozitele de deşeuri menajere. În acest sens. a amenajamentelor peisagistice cu funcţie ecologică.4. staţiile de epurare. atmosferei şi gestionarea zgomotului ambiental. prin amenajarea şi întreţinerea izvoarelor şi a luciilor de apă din interiorul localităţilor şi din zonele limitrofe acestora. a aliniamentelor de arbori si a perdelelor de protecţie stradală. întreţinerea şi dezvoltarea spatiilor verzi. inclusiv prin interzicerea temporară sau permanentă. precum si. stradale şi industriale recreare. concomitent cu menţinerea. a monumentelor istorice. căile de transport. persoanele fizice si juridice au următoarele obligaţii : să îmbunătăţirea microclimatului urban. protecţia apelor. a ariilor protejate si a monumentelor naturii. tratament şi 106 .

Agenda Locală 21 (AL21) a fost elaborată şi adoptată la Summitul Mondial de la Rio de Janeiro în 1992. Planurile de acţiune astfel elaborate vor sta la baza Strategiei de Dezvoltare Durabilă locală. Planurile şi strategiile locale trebuie sa fie în concordanţă cu documentele de planificare regională. Agenda Locala 21 propune un model de dezvoltare economică care sa fie în deplin acord cu rezolvarea problemelor sociale. Implementarea ei trebuie să conducă la definirea obiectivelor. echitabil pe plan social. în acelaşi timp. viziune împărtăşită la nivel local şi transpusă în obiective strategice şi planuri de acţiune concrete. un proiect de viitor. este viziunea viitorului comunităţii. ca instrument de promovare a dezvoltării durabile. recreării şi agrementului. În scopul promovării principiului dezvoltării durabile la nivelul comunităţilor trebuie dezvoltate şi implementate programe şi proiecte care să urmeze această direcţie şi care să ducă la creşterea calităţii vieţii. în cadrul Conferinţei Mondiale pentru Mediu şi Dezvoltare. oferind o abordare integrată a problemelor sociale. politicilor şi acţiunilor care să facă posibilă creşterea bunăstării şi dezvoltarea comunităţii locale. precum şi cu exploatarea raţionala a resurselor şi protejarea mediului ambiant. Strategiile locale de dezvoltare durabilă (SLDD) reprezintă un ansamblu de procese participative care. dezvoltarea şi menţinerea unei economii viabile şi eficiente: Strategiile locale de dezvoltare durabilă. în paralel cu eradicarea sărăciei. permit comunităţii să progreseze având drept obiectiv asigurarea progresului economic. economice şi de protecţie a mediului. odihnei. în zonele destinate tratamentului. SLDD este un demers pe termen lung. resursele şi mediul pentru generaţiile viitoare. protejând. 107 . Planuri Locale de Acţiune pentru Mediu. Planuri locale de gestionare a deşeurilor. naţională.destinate locuinţelor.

astfel încât obiectivele prevăzute să nu intre în contradicţie la nici un nivel asigurând sinergie şi complementaritate. stabilirea priorităţilor de acţiune pe termen scurt. să întărească capacitatea autorităţii locale. regionale şi în final de Planul de Dezvoltare Naţional. să stabilească priorităţile de acţiune în scopul îmbunătăţirii condiţiilor de mediu. să promoveze parteneriatul între actorii implicaţi în procesul decizional de mediu. reprezintă angajamentul autorităţilor publice locale şi al comunităţii în asigurarea unor condiţii de viaţă mai bune şi a unei dezvoltări durabile pentru generaţiile actuale şi viitoare. să evalueze şi să stabilească problemele şi aspectele de mediu. stabilirea corelării dezvoltării economice cu aspectele de protecţia mediului. Scopul PLAM-ului este evaluarea clară a problemelor de mediu. de participare a publicului în procesul de decizie al autorităţilor locale. să respecte cerinţele legislative naţionale în domeniul mediului si sa promoveze cerinţele Uniunii Europene. să fie în concordanta cu toate strategiile si planurile locale de acţiune în implementare la nivelul local. Planul Local de Acţiune pentru Mediu (PLAM) reprezintă un instrument eficient pentru soluţionarea problemelor şi aspectelor de mediu la nivel local . 108 . agenţilor economici şi a comunităţii locale pentru a elabora şi implementa programe de protecţie şi conservare a mediului natural. Planul Local de Acţiune pentru Mediu urmăreşte ca obiective generale la nivel local: să identifice.Strategiile locală de dezvoltare trebuie să ţină cont de strategiile judeţene. să promoveze conştientizarea publică cu privire la drepturile şi obligaţiile comunităţii faţă de mediul natural. să fie în concordanţă cu viziunea comunităţii de dezvoltare durabilă . să constituie un suport real şi obiectiv în elaborarea Planului Regional şi a Planului Naţional de Acţiune pentru Mediu. mediu şi lung.

respectiv cadrul de planificare pentru conformarea cu politica de deşeuri şi atingerea ţintelor propuse. aprobată cu modificări şi completări prin Legea 426/2001. Elaborarea unei strategii economice de gestionare a deşeurilor care poate fi realizată la nivel de judeţ. Beneficiile unui PJGD sunt reprezentate de: Facilitarea obţinerii de suport financiar din partea UE. în vigoare: 109 . Principalul scop al planurilor de gestionare a deşeurilor este de a prezenta fluxurile de deşeuri. eficient atât din punct de vedere ecologic cât şi economic. Planuri judetene). colectare. Conformare la cerinţele legale. autorităţile administraţiei publice locale elaborează Planuri locale de Gestionare a Deşeurilor (Planuri regionale. stabilirea caracteristicilor pentru gestiunea deşeurilor. opţiunile de tratare ale acestora. Stabilirea de resurse financiare pentru operare. etc. Luarea unor decizii pe baza analizelor si prognozelor în domeniul gestionării deşeurilor. Identificarea zonelor in care trebuie luate masuri tehnice pentru eliminarea sau minimizarea anumitor tipuri de deşeuri.În scopul realizării cadrului necesar pentru dezvoltarea şi implementarea unui sistem integrat de gestionare a deşeurilor. tratare. prezentarea cerinţelor economice şi de investiţii. controlul măsurilor tehnologice pentru eliminarea sau minimizarea anumitor tipuri de deşeuri. Fluxuri de deşeuri cu opţiuni pentru tratarea deşeurilor în scopul asigurării capacităţilor şi sistemelor potrivite de colectare si tratare. Prezentăm. privitoare la gestiunea deşeurilor. Prevederile Planurilor se aplică pentru toate tipurile de deşeuri definite conform Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 78/2000 privind regimul deşeurilor. în continuare o listă a celor mai importante norme europene şi române. Stabilirea de capacităţi suficiente şi potrivite pentru gestionarea deşeurilor.

HG nr. 2 "Planul Naţional de Gestionare a modificată şi completată de OUG 61/2006. 856/2002 privind evidenţa gestiunii deşeurilor şi pentru aprobarea listei cuprinzând deşeurile.91/689/EEC privind deşeurile periculoase Transpunere şi implementare • HG nr. 110 . 757/2005 pentru aprobarea Normativului Tehnic privind depozitarea deşeurilor Decizia nr. 2001/119 privind lista deşeurilor (ce înlocuieşte Decizia nr. 99/31/EC privind depozitarea deşeurilor • Transpunere şi implementare • HG 349/2005 privind depozitarea deşeurilor • Ordinul Ministrului Mediului şi Dezvoltării Durabile nr.Directiva Cadru nr. aprobată prin Legea 27/2007 • Deşeurilor şi Planului Naţional de Gestionare a Deşeurilor • Deşeurilor" la HG nr.1470/2004 privind aprobarea Strategiei Naţionale de Gestionare a Deşeurilor şi Planului Naţional de Gestionare a Deşeurilor Directiva nr. 1470/2004 privind aprobarea Strategiei Naţionale de Gestionare a HG 358/2007 pentru modificarea anexei nr. amendată prin HG 268/2005 • Ordinul Ministrului Mediului şi Dezvoltării Durabile nr. înlocuită de Directiva 2006/12/CE Transpunere şi implementare • OUG 78/2000 privind regimul deşeurilor aprobată prin Legea nr. 2000/532/CE amendată de Decizia nr. 94/904/CE privind lista deşeurilor periculoase) Transpunere şi implementare • HG nr. 756/2004 pentru aprobarea Normativului Tehnic privind incinerarea deşeurilor Directiva nr. inclusiv deşeurile periculoase Directiva nr. 2000/76/EC privind incinerarea deşeurilor Transpunere şi implementare • HG nr. 856/2002 privind obligaţia de evidenţă şi raportare a datelor privind generarea şi gestionarea deşeurilor şi pentru prelucrarea în legislaţia naţională a listei cuprinzând deşeurile. 94/3/CE privind lista deşeurilor şi Decizia nr. inclusiv deşeurile periculoase. 426/2001. 128/2002 privind incinerarea deşeurilor.75/442/EEC privind Deşeurile.

7 . al guvernului. GENERALITĂŢI. Proiectele de inginerie a mediului destinate fie a reduce emisiile de noxe în mediu. beneficiar al investiţiei. Se interzice ordonatorilor de credite de a angaja şi utiliza fondurile bugetare pentru elaborarea. Studiul de prefezabilitate se întocmeşte potrivit machetei ce se va prezenta şi se va aproba de către ordinatorul de credite. ordonatorilor principali. Pentru obiective de învestiţii complexe şi de importanţă economică şi socială deosebită.1. potrivit prevederilor Legii privind finanţele publice şi ale prezentelor norme metodologice. a mai multor faze de proiectare a documentaţiilor tehnico – economice. elaborarea studiului de fezabilitate se face de către proiectantul desemnat 111 . Trecerea de la o fază la alta de proiectare se poate face numai după elaborarea şi aprobarea fiecărei faze a documentaţiilor. potrivit competenţelor valorice stabilite de Legea privind finanţele publice. fie de reconstrucţie ecologică a unei zone sau factor de mediu pentru a fi realizate trebuie să urmeze o anumită metodologie de elaborare şi aprobare a documentaţiilor tehnico – economice. Fazele de elaborare a documentaţiilor sunt: studiu de prefezabilitate – SPF studiu de fezabilitate – SF proiect tehnic şi documentaţia de licitaţie – PT + DL detalii de execuţie – DDL Elaborarea acestor documentaţii trebuie să respecte normele metodologice aprobate de Ministerul finanţelor . după caz.CAP. simultan.METODOLOGII DE PROMOVARE A PROIECTELOR DE INGINERIA MEDIULUI. din competenţa de aprobare a Guvernului şi a ordonatorilor principali de credite. Se vor prezenta în continuare principalele prevederi ale acestor norme. secundari şi terţiari de credite. 7. Studiul de fezabilitate se întocmeşte potrivit machetei ce se va prezenta şi reprezintă documentaţii tehnico – economice ce au avizul prealabil al Ministerului Finanţelor.

Se interzice ordonatorilor de credite să elaboreze proiectul tehnic şi caietul de sarcini pe obiecte şi lucrări şi pe părţi din obiectele şi lucrările ce intră în componenţa obiectivului de investiţii pentru care s-a elaborat şi aprobat studiul de fezabilitate. După emiterea Acordului Ministerului Finanţelor. Pentru celelalte obiective de învestiţii. cu posibilităţile 112 .câştigător al concursului organizat potrivit regulamentului de organizare şi desfăşurare a concursurilor de proiectare a lucrărilor publice. aprobat prin hotărâre a guvernului. conform prevederilor Regulamentului privind organizarea licitaţiilor. ordonatorul de credite – în calitate de învestitor – poate încredinţa proiectantului. direct. valoarea totală a investiţiei ( devizul general) este confidenţială şi se indexează potrivit evoluţiei ulterioare a lucrărilor. cât şi cu ocazia organizării licitaţiei şi contractării execuţiei lucrărilor potrivit normelor legale. elaborarea studiului de fezabilitate. ordonatorilor de credite – în calitate de investitori – le revine obligaţia de a actualiza şi aprobă. Se interzice ordinatorilor de credite să aprobe majorarea valorii totale de investiţii (devizul general) determinată de nerespectarea soluţiilor tehnice şi constructive sau de înlocuirea unor obiecte ce intră în componenţa obiectivului de investiţii al cărui studiu de fezabilitate a fost aprobat potrivit prevederilor Legii privind finanţele publice. anexă la buget. După aprobarea studiilor de fezabilitate potrivit competenţelor valorice stabilite prin Legea privind finanţele publice. atât cu ocazia elaborării listelor de investiţii. prezentarea ofertelor şi adjudecarea execuţiei lucrărilor publice se poate trece numai după ce ordonatorii de credite au obţinut acordul Ministerului Finanţelor şi au aprobat studiul de fezabilitate potrivit competenţelor valorice prevăzute de legea privind finanţele publice. în funcţie de evoluţia preţurilor. valoarea totală (devizul general) a fiecărui obiectiv nou de investiţii. ordonatorii principali de credite vor avea în vedere corelarea acestora cu resursele pentru dezvoltare ce rămân la dispoziţia agenţilor economici cu capital de stat. altele decât cele ce intră în prevederile acestui regulament. La stabilirea pe obiective a cuantumului fondurilor alocate de la buget. prezentarea şi adjudecarea lucrărilor publice La elaborarea proiectului tehnic şi a caietului de sarcini – precum şi a celorlalte elemente ce intră în componenţa documentelor pentru licitaţii. potrivit regulamentului de organizare a licitaţiilor.

Admiterea la finanţare a obiectivelor noi se face pe baza: studiului de fezabilitate aprobat potrivit competenţelor valorice stabilite prin Acordul Ministerului Finanţelor şi a raportului de expertiză privind realizarea contractului de realizare a obiectivului încheiat potrivit normelor legale de către autorizaţiei de construcţie obţinute de beneficiarul investiţiei potrivit Legea privind finanţele publice. Date generale 1. retehnologizarea. 3. Denumirea obiectivului de învestiţii Codul (numărul) de identificare a studiului la proiectant Ordonatorul principal de credite Ordonatorul de credite. de la concept la aprobarea studiului de fezabilitate. Date tehnice ale investiţiei. modernizarea sau terminarea unor obiective începute din fondurile statului ori din fondurile proprii ale regiilor autonome şi ale societăţilor comerciale cu capital de stat. 5. terţi investitori în dezvoltarea . cu antreprenorul general. 1. Piese scrise I. Foarte importante şi determinante pentru evoluţia întregului proiect sunt primele etape. Suprafaţa şi situaţia juridică a terenului ce urmează a fi ocupată de obiectiv 113 . 2. 7. 6. 4. Necesitatea şi oportunitatea investiţiei II. ordonatorul de credite în calitate de investitor.acestora de a angaja credite interne şi externe. localitate. adresă. 50/1991. Conţinutul cadru pentru studiul de fezabilitate se prezintă în cele ce urmează: A. precum şi de a atrage în condiţiile legii. STUDII DE PREFEZABILITATE.2. beneficiar al investiţiei Amplasamentul: judeţ. prevederilor legii privind autorizarea executării construcţiilor nr. investiţiei respective.

III. din surse proprii 2.construcţii montaj 2. 1.. Capacităţi (în unităţi fizice) 4. Eşalonarea investiţiei (INV/C+A) pe ani 3. Principalele utilaje de dotare ale construcţiilor: cazane de abur sau apă fierbinte. după cum urmează: 1.. din credite externe garantate de stat 4.instalaţii cu specificaţia valorii pentru fiecare obiect din componenţa obiectivului.cu specificarea. Valoarea totală a investiţiei din care: . a. natura terenului de fundaţie. Caracteristicile geofizice ale terenului din amplasament (zonă seismică de calcul şi perioada de colţ. caiet de sarcini etc. pentru clădiri: aria construită. din credite bancare 3. Principalii indicatori tehnico – economici.2.. g) Valoarea utilajelor h) Dotări IV. nivelul maxim al apelor freatice). Evaluarea costului investiţiei. Caracteristicile principale ale construcţiilor. Utilităţi: modul de asigurarea acestora şi soluţia avută în vedere.) d) detalii de execuţie e) asistenţă tehnică f) Valoarea de construcţii – montaj . Durata de realizare a investiţiei în luni V. Finanţarea investiţiei . 3. din fonduri speciale extrabugetare 114 . hidrofoare.. aria desfăşurată şi numărul de nivele b. 1. ascensoare etc. în %. 5. pentru reţele: lungimi şi diametre 4. Valoarea totală a obiectivului (devizul general) din care: a) Cheltuieli de proiectare explicitate separat pentru: b) studiul de fezabilitate c) documente de licitaţii (proiect tehnic. a provenienţei.

influenţa în timp a preţurilor. Piese desenate.) materiile prime.3. STUDIUL DE FEZABILITATE. garantate de către stat este necesară obţinerea prealabilă a avizului Ministerului de Finanţe pentru condiţiile financiare privind oferta de credit extern.000 – 1:5000) 2. 7. după caz. parţial sau se întocmeşte de beneficiar şi fundamentează necesitatea şi oportunitatea la obiectivele de investiţii publice de complexitate deosebită integral. Piese scrise I. 1. rata dobânzii la creditele bancare. Studiul de fezabilitate se compune din următoarele părţi: A.5. din alocaţii de la buget B. capacitatea anuală pe produs. producţia şi desfacerea (lista produselor.000 – 1:1000) Conţinutul cadru al studiului de prefezabilitate se va complecta. combustibilii şi energia consumată în procesul tehnologic forţa de muncă cheltuielile generale ale unităţii Se precizează încă odată că studiul de prefezabilitate: investiţiei se aprobă de către conducerea unităţii achizitoare (beneficiar) pentru fundamentarea elaborării SPF se poate organiza un " concurs de idei" pentru obiectivele de investiţii finanţate şi cu credite externe. cheltuieli de producţie. perioada de scutire de impozit. materialele. Date generale 115 . Plan general (L: 5. Plan de amplasare în zonă (L: 25. preţul intern de vânzare etc. cu date privind: condiţiile financiare de realizarea a obiectivului (rata impozitului. rata de schimb valutar etc.

Evaluarea costului investiţiei. diametre. 3. pentru reţele: lungimi. condiţii de pozare etc. Amplasamentul: judeţ. natura terenului de fundaţie. lăţimi. 7. Suprafaţa şi situaţia juridică a terenului ce urmează a fi ocupată de obiectiv (definitiv şi/sau temporar). III. Caracteristicile principale ale construcţiilor.1. volumul construit 5. 8. Date privind forţa de muncă: 1. 2. 6. Locuri de muncă nou create IV. Necesitatea şi oportunitatea investiţiei II. Codul (numărul) de identificare a studiului la proiectant 3. pentru clădiri: deschideri. Denumirea obiectivului de învestiţii 2. numărul de nivele şi înălţimea acestora. localitate. 1. nivelul maxim al apelor freatice). curenţi slabi. Principalele utilaje de dotare ale construcţiilor: cazane de abur sau apă fierbinte. adresă. ascensoare etc. 9. Utilităţi: se va descrie modul de asigurarea acestora şi soluţiile tehnice adoptate. 6. Ordonatorul principal de credite 4. beneficiar al investiţiei 5. Total personal din care personal de execuţie. forţă. aria desfăşurată. hidrofoare. Caracteristicile geofizice ale terenului din amplasament (zonă seismică de calcul şi perioada de colţ. Ordonatorul de credite. Valoarea totală a obiectivului ( devizului general) din care: 116 . Instalaţii aferente construcţiilor: se vor descrie soluţiile adoptate pentru instalaţiile de iluminat. Structura constructivă: pentru clădiri şi reţele se va face o descriere a soluţiilor tehnice avute în vedere. 2. travee. aria construită. apă. canalizare etc. cu recomandări privind tehnologia de realizare şi condiţiile de exploatare ale fiecărui obiect în parte. 4. Date tehnice ale investiţiei. materiale.

Dotări 5. 6. Capacităţi (în unităţi fizice) mii lei mii lei avizat şi aprobat potrivit legii nr. supravegherea tehnică a execuţiei etc. 50/1991 şi regimul juridic al terenului. apă. Cheltuieli de proiectare din care: pentru studiul de prefezabilitate pentru studiul de fezabilitate pentru documente de licitaţii (proiect tehnic. Utilaje 4. 3. canal etc.1. Diverse cheltuieli pentru: organizare de şantier. Principalii indicatori tehnico – economici.) protecţia mediului şi a apelor consumul de combustibili alte avize de specialitate stabilite potrivit dispoziţiilor legale 1. sporurile acordate prin lege pe timpul execuţiei. Avizele şi acordurile emise de organele în drept. Valoarea totală a investiţiei din care: valori de construcţii – montaj 2.) pentru detalii de execuţie pentru asistenţa tehnică în timpul execuţiei 2. caiet de sarcini etc. V. cu evaluarea pe fiecare obiect din componenţa obiectivului. Cheltuieli neprevăzute care se evaluează la o cota maximă de 5% din valoarea lucrărilor de construcţii – montaj. Avize şi acorduri. 117 . Eşalonarea investiţiei (INV/C+M) • anul I • anul II 3. Valoarea de construcţii – montaj. VI. cu încadrarea amplasamentului în planul urbanistic asigurarea utilităţilor (energie termică şi electrică. comisionul băncii. potrivit legislaţiei în vigoare privind: avizul ordonatorului principal de credite privind realizarea investiţiei certificatul de urbanism.

maşinile şi utilajele necesare procesului tehnologic (lista principalelor utilaje. cu date chirii şi/sau amortismente. Piese desenate 1. influenţa variaţiei în timp a preţurilor. rata dobânzii la creditele bancare. rata impozitului. Valori în mii lei defalcate după cum urmează: din surse proprii din credite bancare din credite externe garantate de stat din fonduri speciale extrabugetare din alocaţii de la buget luni B. preţul unitar pe fiecare produs. privind: condiţiile financiare de realizare a obiectivului (analiza cash-flow. combustibilii şi energia consumate pentru fiecare manopera (cu detaliere pe structura de personal) cheltuielile generale ale unităţii (taxe. după caz. capacitatea teoretică anuală pe echipamente şi dotări cu ridicarea capacităţii tehnice a acestora şi furnizorii potenţiali) produs. impozite. producţia şi desfacerea (lista produselor. rata internă de rentabilitate.) împrumuturi.4. durata proiectată pentru funcţionarea capacităţii pentru fiecare produs. alocaţii bugetare etc. analiza raportului cost-profit. perioada de scutire de impozit. structura financiară (surse de capital realizate din profit sau dividende. instruire personal. preţul intern de vânzare a produselor similare fabricate în ţară sau procurate din import. cheltuieli de administraţie şi marketing etc.000 – 1:5000) Conţinutul cadru al studiului de prefezabilitate se va complecta. Finanţarea investiţiei. necesarul de capital pentru producţie – fondul de rulment. inclusiv cu rata de actualizare. rata de schimb valutar etc.) 118 . comisioane. materialele. preţul de export şi cantităţile exportate materiile prime. produs în parte şi preţurile de procurare a acestora Plan de amplasare în zonă (L:25. Durata de realizare a investiţiei VII.

Practic. cunoscută sub numele de “Summit-ul Pământului”. Ea a avut ca rezultat elaborarea mai multor convenţii referitoare la schimbările de climă (reducerea emisiilor de metan si dioxid de carbon). Planetei. îşi începea activitatea Comisia Mondială pentru Mediu si Dezvoltare (WCED). diversitatea biologica (conservarea speciilor) si stoparea defrişărilor masive.planul de susţinere a dezvoltării durabile. 119 . ca răspuns la apariţia problemelor de mediu si a crizei resurselor naturale. la un an de la catastrofa de la Cernobâl.Capitolul 8 – ROLUL INGINERIEI CIVILE ÎN IMPLEMENTAREA PRINCIPIILOR DEZVOLTĂRII SUSTENABILE A SOCIETĂŢII Conceptul de dezvoltare durabila a luat naştere acum 30 de ani. In 1987. Câţiva ani mai târziu. susţiunut de către doamna Gro Harlem Brundtland (fost ministru al mediului înconjurător între 1974–1979 şi prima femeie prim-ministru din Norvegia. organizata de Naţiunile Unite la Rio de Janeiro în vara anului 1992. prin Convenţia de la Viena a început căutarea unor soluţii pentru reducerea consumului de substanţe care dăunează stratului protector de ozon care înconjoară Planeta. Termenul de dezvoltare durabilă a început să devină foarte cunoscut abia după Conferinţa privind mediul si dezvoltarea. fără a compromite posibilitatea generaţiilor viitoare de a-si satisface nevoile lor”. in 1983. In 1985 era descoperită gaura din stratul de ozon de deasupra Antarcticii si. în special a celor legate de energie. ceea ce pune pericol viitorul. Tot atunci a fost elaborata si Agenda 21 . în cadrul Raportului WCED. după o rezoluţie adoptată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite. între februarie– octombrie 1981) a fost formulată cea mai citată definiţie a dezvoltării durabile: “Dezvoltarea durabilă este cea care urmăreşte nevoile prezentului. Conferinţa privind Mediul de la Stockholm din 1972 este momentul in care se recunoaşte că activităţile umane contribuie la deteriorarea mediului înconjurător.

căreia i-a fost adăugata o dimensiune externa la Barcelona. Agenda de la Lisabona. obţinută majoritar pe seama arderii combustibililor fosili. Strategia de dezvoltare durabila a Uniunii Europene intampina mai multe provocări. Intre acestea se afla respectarea standardelor europene in ecologie si verificarea proiectelor de construcţii in privinţa compatibilităţii lor cu mediul. spre beneficiul ei. ca : energia nucleară bazată pe fuziunea izotopilor de hidrogen.Dezvoltarea durabila a devenit un obiectiv si al Uniunii Europeane. 120 . ceea ce face necesară intensificarea cercetărilor pentru valorificarea. gaze naturale) sunt limitate. când a fost inclus in Tratatul de la Maastricht. începand cu 1997. in realitate problema competitivităţii economice a ajuns sa domine agenda politica Aderarea României la Comunitatea Europeană implica pentru stat atât drepturi. în 2002. dar şi pentru a oferi o şansă societăţii de mâine. în contextul general de epuizare a resurselor convenţionale şi de exigenţă mereu crescândă a oamenilor faţă de confort. Cu toate ca UE a stabilit ca dezvoltarea durabilă este principiul atotcuprinzător al tuturor politicilor europene. a unor noi resurse energetice. prin evitarea risipei. (ţiţei. REALIZAREA CONFORTULUI ÎN LOCUINŢE CU CONSUMURI ENERGETICE REDUSE Una din cele mai complexe probleme ale lumii contemporane o constituie asigurarea aprovizionării societăţii umane cu energie.1. O cale de evitare a crizei energetice este cea a conservării energiei. în condiţii de rentabilitate. declanşată acum mai bine de 20 de ani ridică o serie de probleme. 8. pe care societatea contemporană este obligată să le soluţioneze. Resursele energetice convenţionale ale scoarţei terestre. cărbuni. energia solară. neconvenţionale. Aşa – numita criză energetică mondială. cat si responsabilităţi. la Summit-ul de la Goetheborg a fost adoptată Strategia de Dezvoltare Durabila a UE. iar în 2001. Unele dintre aceste provocări sunt foarte asemănătoare cu problemele întâlnite de o alta strategie a Uniunii.

respectiv de 14% la nivel general. energie eoliană.SUA. dacă tehnologiile de utilizare a combustibililor fosili creşterea eficienţei şi la reducerea poluării cu bioxid de carbon. locuinţe. Măsurile de reducere a consumurilor energetice actuale se adresează prioritar următoarelor domenii de utilizare: transporturi. consumul total necesar s-ar reduce cu 30 – 40%. energia termică a oceanelor. industrie.la nivelul industriei . ar fi îmbunătăţite. S-a constatat că. Măsurile în domeniul industrial se referă mai mult la disponibilităţile pentru economisirea energiei decât la reducerea consumului (dependent de nivelul tehnologic actual) şi constau în: • îmbunătăţirea izolării termice. Profesorul Wens a predat chiar si un curs la Universitatea din Berkeley . • înlocuirea becurilor de la iluminatul public şi casnic cu lămpi fluorescente şi electronice. CASA ECOLOGICĂ – EVITAREA RISIPEI DE ENERGIE ŞI PROTECŢIA MEDIULUI Primul designer si arhitect care a vorbit despre casele ecologice a fost profesorul Philip S. a mareelor. comerţ şi spaţiile publice constau în esenţă în: • reducerea pierderilor de căldură din locuinţe prin izolare termică a pereţilor şi utilizarea ferestrelor duble şi triple. • reutilizarea căldurii reziduale. • utilizarea instalaţiilor electrice de înaltă eficienţă.biocombustibili. congelatoare). energia geotermică. energia eoliană. • proiectarea clădirilor cu sisteme solare pasive şi panouri solare. hidroenergie. 121 . • reproiectarea aparatelor casnice (frigidere. Wens. comerţ spaţii publice. în care explica cum o casa ecologică e un fel de ecosistem. a valurilor. Toate aceste măsuri pot duce la economii de 30% .2. Măsurile legate de locuinţe. care în urmă cu doua secole s-a gândit să creeze habitate umane care sa fie integrate in ecosistemele naturale. ceea ce ar duce la 8.

nu foarte adâncă în teren. Exista câteva concepte cheie ce trebuie respectate pentru a obţine o clădire cu adevărat ecologică: .folosirea materialelor reciclabile. oraş.In opinia lui Wens. o casa ecologica trebuie sa aibă şi o anume orientare către soare şi o fundaţie.) şi încorporează soluţii tehnice şi de design menite a facilita economisirea energetică şi utilizarea unor materiale cu un impact minim asupra mediului. Provocarea pe care secolul actual o aduce este legata de conservarea resurselor naturale pentru a nu distruge calitatea aerului din oraşe şi eliminarea pe cât posibilă a factorilor de poluare. Pe lângă materialele speciale. Clădirile ecologice încep să fie construite în America şi în vestul Europei pe măsură ce oamenii devin tot mai conştienţi de impactul pe care acţiunile lor le au asupra ecosistemului si implicit asupra calităţii existentei lor viitoare. care implica relaţiile oamenilor cu mediul înconjurător şi responsabilităţile generaţiilor actuale faţă de generaţiile viitoare. In mod ideal. vânt. ce nu conţin substanţe toxice. 122 . păstrând şi randamente profitabile pentru dezvoltatori. o casă ecologică trebuie să imite un ecosistem natural. Integrând conceptul dezvoltării durabile. apă) care reduc considerabil costurile de mentenanţă şi consumul de energie. strategia adoptată este proiectarea pentru uşurinţa în întreţinere şi reparaţie şi creşterea flexibilităţii ce permite unei clădiri să fie refuncţionalizată. Aşadar. Conceptul dezvoltării durabile este cea mai recentă exprimare a unei etici foarte vechi. O clădire ecologică este în fapt un imobil care se integrează într-un sistem unitar (cartier. aşa-numitele „clădiri verzi” reprezintă „spaţii sănătoase pentru a locui si a lucra”. extinsă şi reformulată pentru o viitoare utilizare. casa ecologica poate sa fie un producător folositor în sistemul mai larg din care face parte. dar care asigură tot confortul necesar utilizatorilor. create cu ajutorul unor resurse regenerabile (soare. pădure etc. în care toate componentele să fie în conexiune. Dacă in trecut erau preferate tehnologiile bazate pe materiale chimice de sinteză. astăzi în arhitectură şi construcţii începe să câştige tot mai mult teren “modelul natural”.

ventilare şi condiţionare a aerului. Clădirile ecologice se diferenţiază foarte mult de construcţiile tradiţionale şi prin amenajarea de eco-acoperişuri. Energia eliminata odată cu apa şi aerul cald ce rezultă din funcţionarea diferitelor sisteme ale casei (încălzire. cuplată cu termoizolaţii de calitate. Plasarea ferestrelor este de asemenea importantă. Acest tip de acoperiş supranumit si „natural” este alcătuit din mai multe straturi de sol. însă blochează căldura.folosirea energiei alternative. în „sistemul Greywater” pierderile de apă din surse. Clădirile „verzi” accentuează deseori ideea eficacităţii energetice. care permite pătrunderea luminii. de asemenea esenţială. pe care se 123 . filtrează aerul si apa de ploaie.. atât prin sisteme active (celule fotovoltaice) cât si pasive (utilizarea pentru faţadele însorite a materialelor ce reţin căldura. colectarea apei de ploaie. ce împiedică acumularea excesiva a căldurii vara.utilizarea tuturor resurselor aflate în proximitate. permiţând utilizarea energiei solare. Sistemele de conservare a apei: canalizarea eficientă. cum ar fi spălarea vaselor sau maşini de spălat. instalaţii etc) poate fi recuperată prin dispozitive speciale. pot fi folosite pentru activităţi non-potabile ca de exemplu: pentru igienizarea toaletelor. . cele dinspre sud absorbind căldura soarelui iar cele dinspre nord lăsând-o să se piardă. ce se refera la găsirea unei game mai variate de surse energetice (energie solara. realizându-se importante economii. geotermica. creând o mai mică dependenţă faţă de combustibili fosili şi o arhitectură ce ţine seama de climatele locale si de influenţele din mediul natural. curăţarea peluzelor sau a maşinilor. Spre exemplu. Izolaţiile performante reduc şi ele în mod semnificativ consumul sistemelor de încălzire. rezultând un consum redus de energie pentru încălzire). reciclarea apelor uzate deţin şi ele un rol însemnat în realizarea acestor construcţii. energie eoliana. energie hidraulica. Orientarea corectă a clădirii pe sit este. reducând costurile specifice aerului condiţionat. Unii constructori utilizează pentru eco-case şi ferestre confecţionate dintr-o sticlă specială. pentru a reduce costurile de transport si gradul de poluare. biomasa (partea biodegradabila a deşeurilor folosite pentru a produce energie).

iar guvernul francez încurajează puternic folosirea materialelor ecologice. prin care încălzirea şi iluminatul pot fi programate în funcţie de nevoile proprietarului. de la care pot fi reglate: iluminatul interior. întreţinere si demolare) conduce la apariţia unor sisteme inteligente. ci pentru că economisesc energia. astfel. costuri mici şi este un material regenerabil. întrucât transformă clădirea într. construcţie. Sistemul include un ecran digital încastrat în perete care funcţionează ca un panou de comandă. Spre exemplu. străinii au înţeles că lemnul are proprietăţi deosebite. pornire sau oprire automată a aparatelor electrocasnice. proiectare. în ultimul timp la 10-15% case din lemn. încorporarea de tehnologii regenerabile în proiectele clădirilor şi optimizarea sistemelor de întreţinere elimină impactul negativ asupra mediului şi reduc considerabil consumul energetic.plantează flori şi legume. 90% din casele de locuit ale americanilor sunt din lemn sau din OSB – plăci din aşchii late de lemn –. Sistemele de management energetic vor începe să fie utilizate pe scară largă. astfel încât energia sa nu fie consumată în momentul în care oamenii pleacă de la birou. ventilaţia. nu pentru că sunt mai aspectuoase. germanii au ajuns. dând posibilitatea locuitorilor de a avea un loc special de relaxare si/sau depozitare. 60% din casele nordicilor sunt tot din material lemnos. alarma. Pentru clădirile de birouri s-a inventat BMS (building management system) – un sistem ce controlează lumina. Aceste sisteme se vor utiliza şi în marile centre comerciale. video. In concluzie.un consumator raţional şi determină o mai mare eficienţă a costurilor. unde predomina încă monopolul oţel-beton.interfon. ce au in vedere conservarea cât mai eficienta a resurselor. Adoptarea modelului ecologic pentru întreg ciclul de viată al unei clădiri (concepere. „Smart home system” reprezintă un sistem de eficientizare. Spre deosebire de România. sistemul de încălzire/ventilaţie. senzori de detectare a prezenţei şi mişcării. care ajută la contracararea efectului de seră. Casele ecologice au devenit o modă în toată lumea. mari consumatoare de energie. Clădirile ecologice reprezintă astfel o încercare de 124 . căldura. închizând lumina şi oprind căldura în camerele neutilizate. tarifele scad cu 30 până la 50%. Cât priveşte sectorul rezidenţial dezvoltatorii devin conştienţi de necesitatea de a construi case care să protejeze mediul înconjurător şi să reducă costurile de întreţinere.

M.V. Cluj-Napoca. 6. Mai mult decât atât. eco-casele generează o stare de bine şi de confort. printr-o apropiere de natură şi preţuire a resurselor sale. (2007). Ed. W. „Ecologie aplicată”. 5. Rojanschi. F. Economică. Ed. 125 . S. Diaconu. Cunningam... F. B. Brown Publishers. Geamăn.M. Ed.Bran. MATRIX ROM. Sandu.. Maria Popescu.P. Miron Popescu (2000). Dobre.« Prioritati ale managementului de mediu ».”Ingineria mediului”. (2000.) “Geoecologie”. Al.restabilire a normalităţii. Universităţii TRANSILVANIA din Braşov. I.Stroe. Meteor Press. 3..« Protecţia şi ingineria mediului ». Socolescu A. USA. BIBLIOGRAFIE 1. V. 2.. Dacia. Bucureşti. (2006 ). Ed. Saigo Woodworth..Miloşan.I. Ciobotaru V. C. MATRIX ROM.... G. ce optimizează stilul contemporan de viata.. Bucureşti. Duma. (1997). (2001) “Environmental Science – a global concerne”. 4. Wm. Bucureşti. Bucureşti. Ed. A.Zaharia. V... I.”Bazele ingineriei protecţiei mediului industrial”. 7.(2004).Mănescu..

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful