C1 -PROBLEME GENERALE ALE EVALUĂRII PERSONALITĂŢII

INTEROGAREA PERSONALITĂŢII1 Etimologic, termenul personalitate derivă din latinescul persona, care reprezenta la origine o mască pe care o purtau actorii în dramele Greciei Antice. Astfel, noţiunea iniţială de personalitate reflecta imaginea socială de suprafaţă pe care o adopta individul în rolurile jucate în viaţă. Termenul personalitate suportă actualmente atât de multe semnificaţii încât fiecare are sentimentul întrebuinţării lui corecte în cele mai diverse situaţii. În schimb, utilizarea ca termen al ştiinţei psihologice pune atâtea probleme încât, parafrazându-l pe Paul Fraisse, am putea spune că istoria psihologiei se confundă (între anumite limite) cu istoria răspunsurilor la întrebarea Ce este personalitatea? Aşadar, abordările problematicii personalităţii sunt atât de numeroase şi atât de complexe, încât s-ar putea crede că investigaţiile psihologice asupra personalităţii nu se raportează la un domeniu acceptat unanim, nu au o reprezentare cadru comună pe care, exploatând-o, s-o amelioreze. Există senzaţia că atunci când pun problema personalităţii, psihologii vizează aspecte disparate şi chiar incompatibile uneori. Aşa spre exemplu, prin situarea personalităţii într-o perspectivă bio-psihică s-au conturat psihologiile analitice, neuro-psihologiile şi psihologiile genetice care îşi propun să identifice în cadrul personalităţii îndeosebi constante comportamentale sau seturi de trăsături stabile. Din perspectiva existenţială s-au delimitat psihologiile umaniste şi fenomenologice care dezvoltă proceduri pentru a studia rolul semnificaţiilor, al modalităţilor de interpretare în orientarea comportamentului. Perspectiva planului social a conturat psihologii sociale care, raportându-se la individ ca fiinţă socială, au conceput modalităţi de investigare a interacţiunilor dintre personalităţi ce fiinţează social. Situarea într-o perspetivă cosmică a delimitat psihologiile trans-personale, abisale, care extind cercetarea psihologică spre dimensiunea spirituală a existenţei, punând accent pe studiul stărilor şi proceselor în care oamenii experimentează legături
1

Personalitatea = suma disponibilităţilor generale şi caracteristice pe care le exprimă o persoană

(faţă de altele) şi care conturează identitatea ei specifică

1

profunde cu interiorul fiinţei, cu aspectele esenţiale din universul care ne înconjoară. Şi dacă domeniul de referinţă - situarea personalităţii într-o anume perspectivă forţează grupări ale unor teorii care sunt oarecum diferite, opţiunile de natură metodologică departajează mai clar situaţia şi stadiul interogării personalităţii. Psihologiile analitice, de exemplu, au adus în atenţie procesele intrapsihice ale personalităţii, forţele instinctive individuale şi colective, consecinţe ale construcţiei psihicului în anii copilăriei. Temele majore conturate încă de Freud se refereau la: - forţele care determină comportamentele - nimic nu se manifestă întâmplător, comportamentul fiind determinat de o serie de forţe din interior; - motivarea comportamentului - sursa motivaţiei fiind energia psihică, o cantitate care se consumă pentru a menţine funcţiile psihicului; - organizarea psihicului - personalitatea văzută prin grila celor trei funcţii de bază: funcţia primitivă, a impulsurilor, funcţia raţională (sinele raţional – ego) şi funcţia de internalizare a valorilor societăţii (superego). Construcţia explicativă a lui Freud arată că instinctele naturale biotice intră în conflict cu restricţiile impuse de realitate (ego) şi cu normele pe care societatea încearcă să le impună (superego). Aceste conflicte relevă specificitatea acţiunilor individuale prin intermediul celor trei tipuri de anxietăţi pe care le provoacă: nevrotică (conflictul sine-ego), morală (conflictul sine-superego) şi obiectivă (ce decurge din pericolele exterioare); - evoluţia personalităţii - dezvoltările care se produc în copilăria timpurie sunt determinante în conduita adultului. Reprezentând un aspect central al psihologiilor analitice, problematica dezvoltării personalităţii a fost nuanţată ulterior. Neo-freudieni, precum Erich Fromm, Karen Horney sau Clara Thomson, subliniază factorii sociali mai mult decât pe cei biologici şi situaţia prezentă mai mult decât experienţele timpurii. La rândul său, Alfred Adler se distanţează de accentul pus de Freud pe instinctele sexuale şi consideră dominantă în motivarea personalităţii preocuparea pentru superioritate. O poziţie distinctă o ocupă Carl Gustav Jung, care acceptă ideea lui Freud că personalitatea este dominată de inconştient, dar distinge între ego-ul conştient, inconştientul individului şi inconştientul colectiv. Acesta din urma ar conţine arhetipuri predispoziţii universale de gândire şi acţiune care influenţează comportamentul uman. Deşi în psihologiile analitice, interogările personalităţii tind să evolueze în direcţii divergente,

2

este integrată tot mai mult problematica condiţionării sociale a stărilor psihice. Pentru psihologiile fenomenologice, personalitatea poate fi descifrată numai dacă se mizează pe realitatea subiectivă, pe experienţele personale, pentru că doar ele direcţionează comportamentul. Strategiile fenomenologice de investigare a personalităţii se focalizează pe experienţa în desfăşurare, trăită de indivizi. Ele sunt de tip holistic, pentru că interpretează personalitatea ca fiind consistentă, cu diverse conexiuni între aspectele componente. Carl Rogers susţine că orice fiinţă are nevoie să fie apreciată pozitiv. El vede comportamentul fiecărui individ orientat de tendinţa de actualizare (afirmare) a sinelui. Acest impuls de afirmare se desfăşoară pe de o parte, ca tendinţă a bioticului de a se ţine în viaţă, iar pe de altă parte, ca tendinţă spre autonomie, autosuficienţă şi sporirea potenţelor afirmarea sinelui. Sinele ar consta în caracterul organizat şi consistent al tuturor percepţiilor pe care indivizii le au despre ei înşişi şi are o desfăşurare în chip binar: sinele actual, cel care vizează perceperea concretă a sinelui, şi cel ideal, care concretizează dezirabilul despre sine. Tendinţa de afirmare canalizează de regulă indivizii spre manifestări pozitive, iar în anumite circumstanţe ies la suprafaţă şi potenţialităţi negative, nesănătoase, de unde se poate conchide asupra tendinţei direcţionate şi selective a sinelui. Dintr-o perspectivă a practicii terapeutice, George Kelly arata că fiecare individ are propria interpretare a trăirilor sale. Dacă aceştia ar putea să-şi modifice interpretările încât să se perceapă altfel şi să perceapă într-un alt mod situaţiile, ar fi eliminate comportamentele anormale. Pentru Kelly, fiinţele umane încearcă permanent să controleze situaţiile în care se află, şi în acest scop îşi dezvoltă propriile teorii despre lume, care le ghidează comportamentul. Astfel de constructe nu sunt abstracţii dependente de realităţi, ci emergenţe din interiorul persoanei, care duc între altele şi la capacitatea indivizilor de a face aprecieri bipolare de tipul: bun-rău, just-injust, flexibil-dogmatic. Ei vor reţine acele constructe care duc la reuşite şi le modifică pe acelea care se dovedesc neeficiente iar, simultan, fiecare încearcă în cadrul relaţiilor cu ceilalţi să identifice constructele partenerilor. În ultimă instanţă schimbările care intervin în cadrul personalităţii implică schimbarea unui asemenea construct. Psihologiile comportamentiste ridică problema identificării comportamentelor relevante pe baza cărora se pot face predicţii asupra viitoarelor comportamente. Pentru

3

comportamentişti, al căror reprezentat iniţial este John Watson, manifestările indivizilor sunt determinate preponderent de situaţiile imediate şi de interpretările care se dau acestora, ceea ce ar putea însemna că trăsăturile individuale nu trebuie interpretate luând în considerare ansamblul personalităţii. Drept urmare, comportamentiştii nu fac referiri la eventuale forţe de coagulare sau la structuri ale personalităţii, fapt care-i depărtează de poziţiile holiste. De altfel, terapeutica de tip comportamentist se centrează pe modificarea unor comportamente şi nu pe ansamblul personalităţii. Neuro-psihologiile, de altă parte, vizează înainte de toate conexiuni plauzibile între sistemul nervos şi procesele psihice. Fondul problemei rezidă în a interpreta categorii psihice funcţie de informaţiile disponibile referitoare la sistemul nervos central, sistemul nervos vegetativ sau sistemul hormonal. Se pun astfel în discuţie procesele neuro-corticale constante şi stabile, acceptându-se însă şi posibilitatea diferenţierii lor de la un individ la altul. Astfel una dintre preocupările majore a fost, de o parte, aceea de a se identifica caracteristici cu caracter mai general, adică ceea ce diferenţiază modul de a fi al oamenilor - trăsături ale personalităţii - şi, de altă parte, stabilirea unor repere asupra a ceea ce poate fi comun modului de a fi al unor oameni - tipuri de personalităţi. Şi într-un caz, şi-n celălalt se presupune că indivizii au proprietăţi care fac ca ei să posede anumite predispoziţii pentru anumite modalităţi de manifestare.

MODELUL DISPOZIŢIONAL (AL TRĂSĂTURILOR), MODELUL SITUAŢIONIST ŞI MODELUL
INTERACŢIONIST ÎN EVALUAREA PERSONALITĂŢII

MODELUL DISPOZIŢIONAL (AL TRĂSĂTURILOR) Una dintre primele concepţii teoretice şi metodologice, care a dominat cercetările dedicate măsurării personalităţii a fost abordarea bazată pe trăsături. Este vorba despre ceea ce ulterior avea să poarte denumirea de modelul clasic dispoziţional. În cadrul acestuia au fost sintetizate mai multe concepţii teoretice şi metodologice între care cele ale lui Allport, Cattell şi Eysenck. Obiectivele erau identificarea caracteristicilor care pot fundamenta personalitatea şi, în acelaşi timp, găsirea surselor individualizării ei. Allport este primul personolog care a propus o conceptualizare şi o descriere a

4

şi identificate situaţiile în care acestea sunt exteriorizate. cele care fac posibile analize comparative între indivizi şi • caracteristici specifice care individualizează şi nu fac posibile comparaţiile.personalităţii în termeni de trăsături. structural- au caracter mai general decât obişnuinţele. Valoarea explicativă a trăsăturilor comune. care sunt persistente şi care ajută la determinarea reacţiei în situaţii variate. spune Allport. dar pentru ca un individ să fie realmente înţeles. În acelaşi timp. De asemenea. cele care domină omul. Allport vorbeşte şi de: • trăsături comune. îl individualizează. este majoră. • au doar o independenţă parţială unele faţă de altele şi pot fi identificate empiric. trebuie căutate trăsăturile care-l individualizează. încercând să clarifice modul de organizare dinamică a acestora. Este vorba de o serie de trăsături. sunt dinamice şi direcţionează comportamentul. Allport arată că acestea: • • sunt chiar părţi ale persoanei şi nu simple presupuneri verbale. conform perspectivei modelului trăsăturilor. Allport mai afirmă că trăsăturile se disting funcţie de amploarea manifestării lor în comportament: • dispoziţiile cardinale sunt trăsăturile cele mai active. Sintagma consacrată pentru a ilustra această stare de lucruri a fost cea de consistenţă 5 . Facând referire la trăsături. consecvenţa comportamentului (verbal sau motor) fiind atribuită acestora. • dovada existenţei lor este repetabilitatea manifestărilor relevante. Prin urmare. personalitatea este o organizare mai mult sau mai puţin stabilă a forţelor interioare ale unui individ. • dispoziţiile secundare sunt cele care devin active doar în anumite situaţii.

comportamentale: Există - cel puţin două perspective în definirea consistenţei una referitoare la identitatea de manifestare a unor structuri de personalitate (trăsături) în momente diferite – consistenţa cross-temporală (chiar dacă o persoană suportă de-a lungul timpului o dezvoltare ontogenetică stadială. ceea ce a dus la o adevărată criză de credibilitate.Mischel 1968) asupra modelului dispoziţional. dând astfel temeiul unităţii şi unicităţii de expresie ca atribute ale personalităţii). Personalitatea manifestă puţină stabilitate. S-a încercat astfel explicarea consistenţei personalităţii mai degraba pe baza invocării intervenţiei din exterior a unor factori situaţionali determinativi. conform teoriei consistenţei.comportamentală. - cealaltă interesată de măsura în care unul şi acelaşi profil de trăsături ramâne invariant în contexte situaţionale variate . şi aceasta poate pentru că autorul pomenit a formulat cele mai virulente critici (vezi Personality and Assessment . persoanele pot fi caracterizate de o serie de atribute care rămân relativ invariante de-a lungul timpului şi al contextelor sociale de viaţă. înregistrată în literatura de specialitate sub numele de paradoxul consistenţei. în dese rânduri această teorie a căzut examenul empiric. Cu toate acestea. multe elemente de structură psihologică se conservă. MODELUL SITUAŢIONIST Frecvent criticată din cauza lipsei de dovezi empirice solide. metodologia modelului dispoziţional (al trăsăturilor) a fost acuzată că nu dispune de o consistenţă comportamentală cross-situaţională şi cross-temporală. situaţionismul poate fi văzut ca o antiteză a personologismului. Aşadar.consistenţa cross-situaţională. Această stare de fapt a explicat apariţia orientării situaţioniste. minimalizându-se până la 6 . care susţine că factorii situaţionali sunt sursele majore de variaţie comportamentală. întrucât comportamentul este determinat aproape exclusiv de variabilele situaţionale. În fapt. Paternitatea acesteia a fost atribuită lui Walter Mischel.

• preocuparea pentru determinarea unor relaţii de tip cauzal între comportament şi Se poate lesne observa cum situaţionismul exacerbează rolul metodei experimentale. predicţiile comportamentale trebuie întemeiate mai curând pe o analiză funcţională. ci are o semnificaţie psihologică pentru orice persoană.. dacă un comportament poate fi condiţionat din exterior să se manifeste cu o consistenţă predictibilă. Procedându-se în această manieră. Din cele de mai sus rezultă două caracteristici de bază ale situaţionismului: • accentul pus pe variabilele externe/situaţionale în demersul explicativ al conduitei. la nivelul situaţiei. Comportamentul este iniţiat şi direcţionat exclusiv din exterior de către factorii situaţionali şi nu de către dispoziţiile interne. reducând studierea personalităţii la determinarea relaţiilor stimul-răspuns (S-R). S-a arătat chiar că nu a existat nici o încercare sistematică de a studia situaţia din punct de vedere psihologic. măsurarea personalităţii s-a făcut de pe poziţii de partizanat faţă 7 . atunci intervenţia trăsăturilor în această schemă este redundantă şi gratuită. ideea de consistenţă cross-situaţională promovată de modelul dispoziţional a fost înlocuită cu aceea de specificitate situaţională. avute în vedere de modelul dispoziţional. MODELUL INTERACŢIONIST Multă vreme. situaţionismul caută mai degrabă cauzele externe care determină persoana să spună adevărul (Creţu 2005).excludere rolul trăsăturilor ca predispoziţii comportamentale stabile.onestitatea" unei persoane observate. Aşadar. unitatea de bază a analizei la nivelul modelului situaţionist nu poate fi decât situaţia. Cu alte cuvinte putem face o predicţie mai degrabă pe baza unui singur răspuns decât pe baza unei configuraţii de trăsături. De aici rezultă şi modul de conceptualizare a consistenţei comportamentului din această perpectivă. Astfel. Concret. cu atât mai mult cu cât se acceptă că orice situaţie nu există pur şi simplu. în timp ce modelul dispoziţional este preocupat să atribuie . acesta fiind situaţional specific şi nu cross-situaţional. Drept urmare. Criticile au vizat în principal aspecte metodologice. Raţionamentul de sprijin a fost acela că. Dar modelul situaţionist a fost atacat chiar mai repede decât modelul dispoziţional. personalitatea a fost golită de orice conţinuturi. care înseamnă identificarea variabilelor exterioare ce întăresc anumite răspunsuri. antecedenţii săi plasaţi în exterior. în contrast cu (R-R) relaţiile răspuns-răspuns.

de unul sau altul din cele două modele. Ca o alternativă, a fost propus un al treilea model - interacţionist sau biocognitivist. S-a afirmat că interacţionismul ar fi un compromis fericit, care permite ambelor părţi ce au intrat iniţial în dispută să concluzioneze, ca în cele din urmă fiecare a avut dreptate. Interactionismul a pornit de la stabilirea concomitentă a virtuţiilor şi limitelor prezente în modelarea dispoziţională şi cea situaţionistă. Sustinătorii lui au arătat că este un nonsens să punem în discuţie prioritatea persoanei vs. situaţiei în problema consistenţei, atât timp cât comportamentul este o funcţie de interacţiune a celor două elemente. În practica măsurării personalităţii, în interiorul interacţionismului s-au distins două modele. Primul - interacţionist mecanicist - viza luarea în considerare a acţiunii unilaterale a variabilelor reprezentate de persoană vs. situaţie (ca variabile independente) asupra comportamentului (ca variabila dependentă). Al doilea interacţionist/dinamic - viza interdeterminările variabilelor personă vs. situaţie în producerea reacţiilor comportamentale. Mai precis, cel de-al doilea model avansa ideea existentei unei influenţe reciproce: nu doar evenimentele situaţionale afectează comportamentul persoanei, ci şi persoana, ca agent activ, poate influenţa evenimentele externe. O asemenea strategie ar putea duce la construirea unei triple tipologii (simultaneitatea celor trei elemente situaţie, persoană, comportament) care să permită afirmaţii de tipul „Acest tip de persoană va avea acest tip de comportament în acest tip de situaţie”, ceea ce ar duce mai lesne la înţelegerea conceptului de coerenţă a personalităţii. Deşi a prezentat un interes deosebit, modelul interacţionist (mai ales cel dinamic) n-a fost susţinut de cercetarea empirică. Cauza principală a fost lipsa acută a unor modele adecvate de măsură şi a unor metode de culegere a datelor. Este vorba deci despre un neajuns metodologic. Dincolo de aceste dispute, vom sublinia în final o serie de aspecte esenţiale privind perspectiva evaluării personalităţii:
-

este acceptat faptul că în interiorul individului s-a creat o deşi întotdeauna modificabilă, această structură este adesea

structură capabilă de acţiuni proprii în funcţie de mediul social; -

8

rezistentă la schimbări fundamentale; moment; personalitatea este un concept care exprimă o relativă stabilitate, însă trebuie subliniat că ea reprezintă mai curând un potenţial, o înclinaţie spre un anumit comportament şi nu un comportament în sine (acesta va depinde şi de situaţiile obiective); o trăsătură trebuie văzută ca un soi de dispoziţie persistentă de a percepe şi/sau gândi şi/sau simţi şi/sau se comporta în anumite moduri caracteristice, în situaţii de un anumit tip; trăsăturile sunt fenomene psihologice reale (vezi Allport), dar ele nu există într-o persoană în acelaşi fel în care există organele interne. Acestea trebuie văzute mai curând ca dispoziţii psihologice şi comportamentale, sensibile la situaţii, având relaţii complexe între ele; ambiental. trăsăturile devin active doar în anumite contexte, şi chiar în cadrul contextelor potrivite, modul şi frecvenţa lor de activare prezintă, în mod tipic, anumite sensibilităţi conjuncturale şi relativităţi individuale. Aşadar este evident faptul că indivizii sunt întotdeauna plasaţi situaţional, însă nu toate influenţele situaţionale sunt egale. Aceasta sugerează precauţia în formularea unor generalizări despre persoane care nu au fost puse în anumite tipuri de situaţii şi, respectiv, precauţia în formularea unor generalizări privind efectele situaţiilor neatribuite încă tipurilor de persoane. Analiza atentă a situaţionalului poate conduce la clarificări interesante în ceea ce priveşte anumite percepţii obişnuite.
Astfel un comportament pozitiv poate să nu fie neapărat rezultatul unui caracter pozitiv, ci a unui anumit tip de mediu dominant. Înlăturând suportul extern, ceea ce părea a fi un caracter consecvent pozitiv se poate transforma. Am putea întâlni astfel situaţii în care un individ bine educat va comite acte condamnabile din punct de vedere etic, pentru că dispoziţiile sale naturale sunt atât de puternice, încât este nevoie de presiuni externe pentru a limita exprimarea acestora.

ideea de structură a personalităţii se sprijină pe

presupunerea flexibilităţii umane infinite şi pe răspunsul în funcţie de situaţia socială de

o anumită trăsătură se individualizează numai în contextul

relaţiilor complexe pe care le are cu alte trăsături, cu comportamentul şi cu mediul

9

Există actualmente o oarecare naivitate în ceea ce priveşte aprecierea globalităţii trăsăturilor individuale (ne referim în primul rând la psihologi). Considerăm că ar fi de mare folos dacă evaluările generale, practicate în mod curent asupra indivizilor, ar acorda mai multă atenţie decât în momentul de faţă sensibilităţii situaţionale a dispoziţiilor psihologice. În mult prea multe cazuri, se face uz de trăsături într-un mod categoric, probabil excesiv, prezumţios şi chiar necalificat. Persoanele sunt dominante, conştiincioase, oneste sau echilibrate. Persoana care posedă trăsătura în cauză va manifesta tipul de răspuns potrivit faţă de persoana potrivită, la momentul potrivit şi în maniera potrivită. Schimbările neaşteptate ale psihologiei umane pot fi pierdute din vedere cu uşurinţă atunci când se află în centrul atenţiei o astfel de caracterizare excesivă şi poate chiar nerealistă.

10

C 2 - TEORIE ŞI METODĂ ÎN EVALUAREA PERSONALITĂŢII
CARACTERISTICI GENERALE ALE TEORIILOR Noţiunea de teorie este utilizată într-o multitudine de contexte. Se vorbeşte adesea despre teorii economice, antropologice, istorice; în unele situaţii teoria identificându-se fie cu o ipoteza, fie cu un set coerent de asumpţii care nu au trecut prin rigorile ştiinţifice ale testării şi validării. În ştiinţă, s-a conturat pentru acest termen un tablou oarecum clar: set coerent de asumpţii care descriu şi explică un anumit aspect din realitate şi permit formularea unor predicţii valide în legătură cu acel aspect. TEORIE ŞTIINŢIFICĂ VS IPOTEZĂ Teoria este mult mai complexă decât ipoteza. În fapt, teoria ştiinţifică rezultă din testarea experimentală a mai multor ipoteze. Ipoteza se referă, de regulă, la o singură variabilă, în timp ce teoria surprinde interacţiunea mai multor variabile în cadrul unui sistem, interacţiune stabilită prin observaţii sistematice repetate şi validarea experimentală a acestora.
TEORIE ŞTIINŢIFICĂ VS. LEGE

Legile descriu de obicei relaţii cantitative verificate empiric între două sau mai multe variabile şi nu sunt subiectul unor demersuri de infirmare ca şi teoriile. Există situaţii în care o teorie care a fost verificată substanţial (relaţiei dintre variabilele studiate i s-a dat o formă matematică) se poate transforma în lege. În condiţiile în care teoria este supusă unor demersuri experimentale de infirmare, ea îşi poate pierde validitatea, dar legile, datorită suportului empiric pe care îl au nu pot constitui subiectul

11

Oamenii încearcă să-şi explice comportamentul lor şi al celorlalţi. uzuale. În aceste cazuri există posibilitatea creării unor modele care să implementeze asumpţiile generale ale teoriei în situaţii specifice. TEORIE ŞTIINŢIFICĂ VS. Ele pot descrie (alambicat de cele mai multe ori) fenomenele cărora li se adresează. TEORIE ŞTIINŢIFICĂ VS. La nivelul explicaţiei. precum şi cele în care se impune analiza explicativă la nivelul proceselor cognitive elementare (procesarea informaţiei vizuale. TEORIE A SIMŢULUI COMUN Simţul comun îşi explică adesea fenomenele lumii înconjurătoare printr-o serie de asumpţii coerente. îşi formulează teorii implicite. etc. explică şi fac predicţii valide. analiza la nivelul microproceselor şi la cel al macroproceselor fiind străină simţului comun TEORII ALE PERSONALITĂŢII ŞI METODELE DE EVALUARE ASOCIATE Diferenţele interindividuale în ceea ce priveşte comportamentul sau trăsăturile de personalitate nu sunt nici pe departe o descoperire a psihologiei moderne. Este posibil chiar ca modelul să formalizeze în ecuaţii modul în care variabilele unui sistem interacţionează în situaţii specifice.) nu pot fi abordate de simţul comun. sunt cuprinse de obicei în proverbe sau maxime. rezolvarea de probleme. gânditori sau uneori chiar de oameni din popor (Herseni numeşte această tendinţă de explicare a faptelor psihice . care ulterior le influenţează comportamentul în situaţii sociale. situaţiile extreme. dar nu pot face predicţii valide decât în situaţii cotidiene. teoriile simţului comun întrunesc doar o parte a acestor caracteristici.psihologie poporană). teoriile simţului comun sunt deficitare. ele fiind după cum am spus pline de contradicţii şi erori logice (“Cine se aseamănă se adună”). De asemenea. Încă din perioada 12 . Aceste asumpţii prin care se încearcă descrierea şi explicarea unor aspecte ale funcţionării psihice sau a altor evenimente din lumea reală. formulate de moralişti. care însă sunt pline de contradicţii şi de erori logice. MODEL Adesea teoria identifică şi explică relaţii sau legităţi generale între variabilele unui sistem. cele care vizează grupul în ansamblul său. În condiţiile în care teoriile ştiinţifice descriu.unui astfel de demers de infirmare.

antică. precum şi elaborarea unor tehnici de măsurare a acestora. Metodele de evaluare care au rezultat din aceste teorii împărtăşesc aceleaşi deficienţe. aceste diferenţe au fost evidenţiate (şi probabil s-a încercat explicarea lor prin ceea ce am numit psihologia simţului comun) şi chiar structurate în teorii explicite. testele structurate de personalitate propuse de abordările ştiinţifice în studiul personalităţii întrunesc mai adecvat aceste calităţi. Metodele de evaluare a personalităţii care decurg din acestea au implicaţii atât în practica clinică (prin demersul explicativ şi clasificatoriu pe care îl permit). care au într-o 13 . Trecerea de la teoriile simţului comun la teoriile ştiinţifice asupra personalităţii nu s-a realizat printr-un salt brusc. testele proiective fiind adesea puse în discuţie în ceea ce priveşte normele de validitate şi fidelitate pe care un instrument psihodiagnostic ar trebui să le îndeplinească. Studiul personalităţii a parcurs un drum lung de la teoriile intuitive din antichitate. cunoscută fiind teoria asupra caracterelor elaborată de Theophrastus (370-287) în lucrarea “Caracterele”. prin calităţile predictive ale testelor. EVALUARE PSIHOLOGICĂ A PERSONALITĂŢII Nevoia resimtită a obiectivităţii în psihologie este dată în primul rând de psihometrie. de exemplu. O dată cu propunerea unor metode de evaluare a structurilor de personalitate. a căror aplicaţie fundamentală era construirea caracterelor în arta dramatică şi modelarea jocului scenic. se face trecerea dinspre teoriile simţului comun spre teoriile ştiinţifice. Ideea obiectivării unor fapte psihice. TESTARE VS. a fost impusă de timpuriu de reprezentanţii psihofizicii. neavând însă calităţi predictive adecvate. ele satisfăcând cerinţele de descriere şi parţial pe cele explicative. Problematica testelor proiective o vom aborda însă secţiune distinctă a acestui curs. care printr-un aparat matematico-statistic elaborat recurg la studiul riguros al trăsăturilor de personalitate. până la teoriile ştiinţifice moderne asupra personalităţii (cum ar fi teoriile trăsăturilor). cât şi în selecţia de personal. Teoriile psihanalitice sunt un astfel de pas intermediar. ci printr-o serie de etape intermediare care au aproximat progresiv caracteristicile esenţiale ale unei teorii ştiinţifice. Dacă testele proiective care emerg din teoriile psihanalitice au calităţi psihometrice discutabile.

Cattel. În acest sens. ABORDĂRILE PSIHOMETRICE ALE PERSONALITĂŢII. În a doua jumatate a secolului XX au apărut tot mai vizibil tendinţele de integrare a psihologiei în corpul ştiinţelor.descoperit o serie de legităţi în special în studiul proceselor senzoriale. Tehnicile proiective . În ceea ce priveşte măsurarea trăsăturilor de personalitate. L. Această distincţie este clară şi în ceea ce priveşte abordarea personalităţii. Norman. cele mai importante tehnici sunt chestionarele structurate de personalitate. pe lângă metodele psihometrice de măsurare. cele mai apelate metode în evaluare sunt observaţia şi interviul.definirea constructului. Ilustrativ în acest sens este şi demersul psihometric în studiul personalităţii. vorbim despre testarea psihologică a personalităţii atunci când prin metode psihometrice măsurăm anumite dimensiuni sau caracteristici ale personalităţii (trăsături de personalitate. caracteristicile atitudinale) şi despre evaluarea psihologică a personalităţii atunci când. Există însă şi un aspect calitativ în cunoaşterea faptelor psihice care s-a impus tot din aceeaşi perioadă. a trăsăturii care trebuie măsurată. R. Prin urmare. dinamica motivaţiei. Interviul . Avem deci o distincţie între un aspect cantitativ al cunoaşterii în psihologie şi unul calitativ. Goldberg) şi-au centrat cercetările asupra modului în care oamenii pot fi grupaţi şi comparaţi între ei. STRATEGIILE DE CONSTRUIRE A CHESTIONARELOR STRUCTURATE DE PERSONALITATE În construirea unui chestionar de personalitate. Corifeii acestei abordări nomotetice a personalităţii au avut o contribuţie deosebită la elaborarea testelor psihometrice. CHESTIONARELE STRUCTURATE. Aiken enumera următoarele metode de evaluare a personalităţii: Observaţia . 14 . Chestionarele/inventarele structurate de personalitate. vor fi utilizate şi o serie de alte metode din care se extrag date calitative. apar de regulă două probleme fundamentale: . O serie de psihologi (Eysenck. creativităţii sau personalităţii. care sunt utilizate la măsurarea caracteristicilor psihologice de tipul inteligenţei. Costa & McCrae.

metoda empirică (strategia criteriului extern). . În metoda intuitiv . existând deci posibilitatea distorsionării voite a rezultatelor la test. Paşii demersului sunt: .selecţia intuitivă a conţinutului itemilor şi formarea setului iniţial de itemi. Construcţia chestionarului pornind de la astfel de strategii se bazează pe analiza consistenţei interne. colecţia finală de itemi.administrarea pe un lot de subiecţi. Selecţia itemilor (facuta chiar de catre autor) se va face pe baza înţelegerii strict intuitive a trăsăturii vizate prin chestionar.strategiile intuitiv . calcularea coeficienţilor de corelaţie item / test pentru fiecare item din selecţionarea itemilor care corelează puternic cu testul. 15 . . Dezavantajele acestei metode constau în faptul că omogenitatea şi continutul itemilor depind de abilitatea autorului de a-şi imagina răspunsurile la itemi şi de a anticipa problemele care pot să apară. precum şi în faptul că subiecţii pot intui uneori răspunsul aşteptat de autor. Avantajul ar fi că în final există o probabilitate crescută pentru a avea o validitate de conţinut ridicată şi un cadru tepretic univoc. Alegerea iniţială a itemilor va fi analizată sub raportul consistenţei interne şi vor fi păstraţi acei itemi care prezintă un nivel suficient de încredere.metoda analizei factoriale (strategia criteriului intern)..raţională. autorul decide ce itemi trebuie incluşi în materialul testului şi ce conţinuturi sunt relevante pentru a traduce trăsătura în comportament.raţionale (conţinutul itemilor este dedus logic pornind de la caracteristica de evaluat).calcularea scorurilor totale la această grupare preliminară. construindu-se astfel colecţia iniţială. . enumeră următoarele strategii de construire a chestionarelor structurate de personalitate: .construirea unui set de itemi prin care subiectul este întrebat în legătură cu acele comportamente care sunt relevante pentru trăsătura respectivă sau în legătură cu situaţiile care sunt relevante pentru acea trăsătură (răspunsul subiecţilor la aceşti itemi va servi ca indicator al constructului). . Kaplan & Saccuzzo.

itemii care diferenţiază semnificativ cele două loturi sunt selecţionaţi pentru scala preliminară. se recurge la reaplicarea scalei pe alte loturi similare pentru validare. pare că n-au legatură cu scopul evaluării). scala se aplică din nou loturilor criteriu iniţiale. se administrează această colecţie de itemi la două loturi de subiecţi care diferă doar în ceea ce priveşte trăsătura evaluată.adecvarea în alegerea itemilor depinde de acurateţea alegerii loturilor criteriu. În plus. Inexactităţi în alegerea acestor loturi va conduce la selecţii greşite de itemi. 16 . se determină semnificaţia diferenţei statistice dintre rezultatele obţinute de cele două grupuri. se verifică dacă toţi itemii diferenţiază cele două loturi criteriu. se determină pentru fiecare lot proporţia răspunsurilor Acord/Dezacord pe care le oferă. Ca limită majoră a acestei metode . scalele construite empiric sunt mai dificil de trucat (de către respondenţi) decât cele raţionale. Etapele de construire a unor astfel de chestionare sunt : - utilizând date care rezultă din diverse teorii sau selecţionând itemi din alte chestionare. Ceea ce este avantajos în această metodă este că nu ne mai aflăm la limita abilităţii intuitive a unui singur individ în a alege itemii. Modul de construcţie a lor faptul că prin răspuns se urmăreşte mai degrabă relaţia dintre răspunsul la item şi alte dimensiuni comportamentale implicite (şi mai puţin adevărul literal al răspunsului) – face ca respondenţii să accepte mai greu astfel de itemi (ei nu prezintă o validitate aparentă.În metoda empirică (criteriu extern) selecţia itemilor este ghidată doar de relaţia empirică determinată între itemul testului respectiv şi o măsură criteriu specifică. Metoda analizei factoriale pune accent pe analiza criteriului intern. se construieşte pe baze raţionale o colecţie de itemi. respectiv pe utilizarea unor tehnici statistice care grupează itemii testului în clusteri (identificarea unui factor responsabil de variaţia comportamentului) ce evaluează acelaşi aspect al criteriului.

itemii se administrează unui număr mare de subiecţi. • limbajul în care se construieşte şi relevanţa acestuia pentru diagnoza personalităţii. matricea intercorelaţiilor analizându-se factorial şi obţinându-se astfel o clusterizare responsabilă de un anumit cuantum al variantei comportamentului subiecţilor testaţi (factor). CONSTRUIREA ITEMILOR ÎN CHESTIONARELE STRUCTURATE DE PERSONALITATE Problemele asupra cărora s-au aplecat în mod special creatorii de inventare de personalitate sunt: cum trebuie construit setul iniţial de itemi. cum inflenţează caracteristicile formale şi de conţinut răspunsul subiecţilor. se determină corelaţia item/factor (încărcătură factorială a itemului).Paşii parcurşi la construirea unui chestionar structurat de personalitate utilizând metoda analizei factoriale sunt: construirea pe baze a priori a unui lot relativ mic de itemi (celelalte metode au la bază selectarea formei finale a testului dintr-o colecţie mai mare de itemi) care se consideră că sunt relaţionaţi cu factorul vizat. se selecţionează pentru forma finală a testului acei itemi care au o încărcătură factorială mare. Astfel: ar trebui să fie construiţi şi itemi care să se refere şi la alte trăsături înrudite. se calculează intercorelaţiile itemilor. dar cu valori discriminative pentru trăsătura dată . În ceea ce priveşte strategiile de construire lucrurile sunt destul de complexe. Rezultatul obţinut în urma unui astfel de demers este o soluţie structurală simplă în care fiecare din factorii identificaţi evaluează o anumită trăsătură. 17 . În anii ’50 identificăm o primă încercare de sistematizare a unui astfel de proiect. cum trebuie scrişi aceştia . Se preconiza atunci (Loevinger) că itemii lotului iniţial să fie extraşi dintr-o arie de conţinuturi mai largă decât trăsătura propriu-zis urmărită. Două sunt problemele care s-au pus mai des în legătură cu elaborarea itemilor: • strategiile generale de construire . care sunt testaţi în paralel şi cu alte teste care evaluează acelaşi factor.

Allport şi Odbert (anii ‘30) considerau relevanţi pentru personalitate toţi termenii care pot fi folosiţi pentru a distige comportamentul unui individ de comportamentul altuia.  Un eşantion larg de subiecţi aveau sarcina de a identifica în cadrul acestui set de manifestări comportamente observabile care corespund trăsăturii urmărite . alţii apelează la experţi pentru a obţine descrieri ale manifestărilor tipice ale unei trăsături (autorii MMPI). Problema limbajului de construcţie a itemilor O primă direcţie de analiză se referă la problema definirii relevanţei pentru personalitate a anumitor cuvinte din vocabularul curent. 18 .- itemii trebuie aleşi astfel încât să reprezinte toate conţinuturile posibile care ar putea exprima trăsătura respectivă (în funcţie de toate teoriile alternative cunoscute). se propunea (Jackson) generarea setului iniţial de itemi cu ajutorul unei grile de situaţii şi secvenţe comportamentale. Prin intermediul acestei sintagme se viza prototicipitatea unui comportament pentru o anumită trăsătura :  Era selectat în mod sistematic un set de manifestări dintr-un model structurat de comportament interpersonal . experţii au sarcina de a stabili gradul de relevanţă pentru trăsătura urmărită a fiecărei descrieri şi a realiza o rangare a acestor conţinuturi descrise. La nivelul anilor ’60. facând apel la ceea ce au numit frecvenţa acţiunii. mergând pe această linie a abordărilor coerente a problematicii conţinuturilor itemilor. Studiile asupra modului de generare a itemilor au relevat faptul că în practică se apelează cel mai adesea la combinarea celor trei puncte de vedere: unii generează itemi fără a explica mecanismul care a stat la bază (vezi Cattell). în anii ’80 Buss şi Craik. Mai târziu.  Ulterior alţi subiecti vor aprecia printr-o clasificare gradul de prototicipitate al acestor acte comportamentale pentru trăsătura urmarită. gândeau o nouă modalitate de generare a itemilor. Concret : se propune spre evaluare unui grup de judecători experţi descrieri ale unor persoane care exemplifică în comportamentul lor trăsătura urmărită . iar o altă categorie copiază itemi din alte chestionare (vezi Gough).

reuşesc o descriere mai coerentă şi mai bine definită şi au o variaţie mai largă în sensuri.Mai târziu (anii ‘90) s-a propus o strategie de definire a relevanţei termenilor: • mai întâi realizarea unei taxonomii a caracteristicilor de personalitate care pot fi regăsite direct la nivelul limbajului natural (adjective. de regulă. factorii derivaţi prin adjective relevă.Unele studii arată capacitatea verbelor de a capta aspecte temperamentale. adică a specificităţii comportamentului uman legat de situaţie. cele mai extreme semnificaţii ale dimensiunii vizate. Ele sunt considerate ca relevante pentru personalitate în măsura în care captează relaţii cauzale. de exemplu. naţionalitate. substantive şi verbe privind capacitatea acestora de a căpăta şi reda sensuri ale personalităţii. O altă direcţie de studiu vizează problematica diferenţierii între adjective. 19 . verbe etc). O problemă serios ignorată de către constructorii de chestionare pare să fie cea a contextului situaţional. Datele de cercetare psiho-lingvistică pe cele trei categorii verbale arată că utilizarea ideosincratică în scalele de evaluare este mai probabilă pentru substantive decât pentru verbe şi mai probabilă pentru verbe în raport cu adjectivele. prezenţa fizică. verbele îşi extrag de multe ori sensurile din situaţii interpersonale. Iată câteva constatări: - factorii derivaţi prin substantive. S-au identificat astfel şase categorii de conţinuturi: trăsături stabile. identităţi profesionale. substantive. o termenii care se referă la originea geografică. stări şi dispoziţii psihice. • specificarea unor criterii de excludere: o se consideră nerelevanţi termenii care sunt nondistinctivi şi nu se aplică la toţi indivizii. activităţi. abilităţi şi talente. o termeni a căror implicaţie pentru personalitate este metaforică sau imprecisă. roluri sociale. relaţii şi efecte sociale.

Mai sunt apoi categoriile care se referă mai ales la conţinuturile indirect legate de trăsătură: • • • • dorinţe şi trebuinţe . 6. acoperite. 20 . reprezintă dispoziţii descrise de obicei prin adjective şi substantive. Categoriile prezente în mai toate genurile de chestionare sunt: • descrieri de reacţii : • deschise. Problema relaţiei item-trăsătură Literatura de specialitate a pus în evidenţă o taxonomie a posibilelor relaţii între item şi trăsătura. 7 grade). Problema redactării efective a itemului: dispozitivul de răspuns şi itemul propriu-zis. Nu întârzii la şcoală niciodată.Constructorii de itemi procedează ca şi când înţelesul psihologic al caracteristicii situaţionale ar putea fi captate doar ca o referire condiţională sau temporală. sentimente . interne. trihotomic(întotdeauna/uneori/niciodată) sau scale extinse de tip Likert (cu 5. fapte biografice . Dispozitivul de răspuns  În majoritatea chestionarelor. În cadrul itemilor cu un asemenea dispozitiv de răspuns. neobservabile – senzaţii. Ex: Mi se întâmplă uneori să întârzii la şcoală.reacţii de tip dihotomic(da/nu). atitudini. reacţii psihofiziologice. vs. reacţii ale altora. dispozitivul de răspuns apare sub forma unor comportamente verbale înalt standardizate: . în conţinut trebuie specificat de regulă frecvenţa sau intensitatea (pentru a nu apare şi aici situaţii extreme ca şi în dispozitivul de răspuns). comportamente observabile . atribute ale trăsăturii : Aceste prime două categorii se referă la conţinuturi direct legate de trăsătură şi sunt cele mai frecvente în majoritatea chestionarelor de personalitate.

b. Complexitatea – creşte o dată cu numărul de negaţii.Actualmente se consideră nepertinente posibilităţile de răspuns de forma “Nu ştiu” sau “?”. de răspunsuri (de regulă impar). de regulă. Se întâlnesc de asemenea situaţii în care este impusă tehnica alegerii forţate. propoziţii.  Aceasta cere subiectului să aleagă între două sau mai multe răspunsuri. Se recomandă itemi cât mai scurţi (Lungimea medie este în jurul a 12 cuvinte) . descrieri.  Există şi situaţii în care răspunsurile redau efectiv conţinutul diverselor comportamente posibile: Ex: Când cineva ţipă la tine: a. trecerea la diateza pasivă. nu bagi în seamă reacţia. c. fie lasă loc la nesiguranţă în a răspunde. răspunzi pe acelaşi ton .  Toate aceste cerinţe se constituie astăzi într-o metodologie sistematică de construire şi experimentare a chestionarelor de personalitate. Itemul propriu-zis Se pun aici două probleme importante:  Lungimea itemului – numărul de cuvinte. Sunt cunoscute aşa-numitele tetrade: două fraze dezirabile şi două fraze nedezirabile. timpul trecut şi alte moduri decât indicativul. fie subiectul nu înţelege itemul. fraze care sunt apropiate din perspectiva acceptabilităţii. Ex……  formă specială a tehnicii de răspuns este metoda sortării Q (Stephenson) care cere subiectului să realizeze o rangare a unui nr. 21 . îi răspunzi calm. Aceasta pentru că.

personalitatea este structurată pe patru nivele ierarhice: • • nivelul de bază. Cu toate că teoreticienii acestei perspective au vederi diferite în ceea ce priveşte modalitatea de determinare a trăsăturilor. de gândirea tipologiştilor europeni (Jung şi Kretschemer). El atrage atenţia asupra elaborării unei teorii uşor testabile. de studiile privind ereditatea realizate de Cyril Burt. Eysenck insista în mod deosebit pe claritatea conceptuală şi pe măsurare. asupra necesităţii de a dezvolta tehnici adecvate de măsurare a trăsăturilor şi asupra stabilirii fundamentelor biologice ale fiecărei trăsături. împreună în cadrul a ceea ce numim deprinderi (acestea au un grad mai înalt de generalitate). experimentele lui Pavlov privind condiţionarea clasică şi teoria învăţării propusă de Clark Hull. Vorbim deci de nivelul deprinderilor sau al actelor mentale habituale. 22 . Conform lui Eysenck. În demersul său.CONCEPŢIA LUI EYSENCK ASUPRA PERSONALITĂŢII Eysenck se înscrie pe linia abordării personalităţii din perspectiva trăsăturilor. Aşa cum am văzut. cu toţii sunt de acord că trăsăturile constituie pilonii fundamentali ai personalităţii umane şi că personalitatea are o structură ierarhică. Trebuie subliniat încă de la început că perspectiva teoretică şi practică a lui Eysenck a fost influenţată de evoluţia metodologică a tehnicilor statistice (analiza factorială).C3 . la care comportamentul poate fi gândit în unele dintre aceste răspunsuri sunt conectate cu altele regăsindu-se termeni de răspunsuri specifice . cel mai simplu. asumpţia de bază a modelului trăsăturilor este aceea că oamenii dispun de predispoziţii generale (trăsături) de a răspunde într-un anumit fel.

excitabilitate şi dinamism. adaugă şi o a treia dimensiune . fiind considerat ca unul dintre cei mai aspri critici ai teoriei psihanalitice. Termenul de tip desemnează o dimensiune cu două valori extreme. iar în plus pot fi determinate şi explicaţii privind cauzele acestor diferenţe individuale. impulsivitate. Diferenţele individuale se pot identifica la nivelul trăsăturilor şi tipului. excitabilitatea şi dinamismul pot fi grupate împreună sub conceptul (tipul) de extraversiune.sociabilitatea . fapt ce ne permite să grupăm aceste două aspecte sub umbrela unei trăsăturii unice . Introvertitul tipic este caracterizat de : 23 . el a arătat legătura dintre tipurile psihologice şi nivelurile de activitate ale diferitelor părţi ale creierului. De-a lungul timpului. Eysenck a subliniat în repetate rânduri importanţa fundamentării biologice ale fiecărei trăsături. spune Eysenck. persoanele care preferă compania socială în detrimentul lecturii se simt foarte bine la petreceri. impulsivitatea. DIMENSIUNILE PERSONALITĂŢII Pe baza unor prime investigaţii. Eysenck identifica două mari dimensiuni ale personalităţii pe care le numeşte: extraversie şi nevrotism. Descrierea celor doi poli (extra-intro). pe baza mai multor experimente de laborator.psihotismul. trăsături precum sociabilitatea. diferitele trăsături tind să se unească şi să formeze ceea ce Eysenck numeşte tipuri. Ulterior. anumite grupuri de obişnuinţe apar împreună şi formează trăsăturile. 1. Astfel. delimitând un continuum dea lungul căruia persoanele ocupă diverse poziţii. sunt expresii fenotipice (comportamentale) ale personalităţii şi nu constituţionale.• mai departe. De altfel. ceea ce trebuie reţinut este conceptualizarea personalităţii ca o structură organizată multinivelar. Eysenck a urmărit în mod constant demonstrarea bazei biologice a psihismului. genotipice. Aşadar. EXTRAVERSIA (denumită şi extra-introversie) este văzută ca o interrelaţie între trăsăturile: sociabilitate. De exemplu. • în sfârşit. la un nivel şi mai înalt de organizare. Spre exemplu.

Important de reţinut: Eysenck arată că înţelesul acestor concepte se referă la comportamente integrate. tendinţe de a dezvolta simtome de anxietate şi depresie sau sentimente de inferioritate. egocentrism. La un pol apar cei care tind să fie solitari. nepăsători faţă de nevoile celorlalţi şi refractari la regulile sociale. dar cu subestimarea propriei performanţe. tendinţe spre simtome de conversie isterică. 3. prevalează creşterea orizontală. timiditate. 24 . depresie.- tendinţe obsesionale. uşor sugestibil şi nesociabil. slabă auto-apreciere. mai puţin rigid şi cu mare variabilitate intrapersonală. normalităţi psihice şi nu simtomatologiei psihiatrice. dar cu tendinţe de supraevaluare a propriilor performanţe. insensibili. Asemenea comportamente pot deveni patologice doar în cazuri extreme. NEVROTISMUL (instabilitate-stabilitate emoţională) este definit de interrelaţia Extravertitul tipic: trăsăturilor anxietate. nivelul de aspiraţie înalt. Nevrotismul este caracterizat de: voinţă şi control emoţional scăzut. PSIHOTISMUL (termenul echivalent este duritate) interrelaţia trăsăturilor agresivitate. Ele au fost confirmate şi de studiile interculturale şi în plus există mărturii privind caracterul lor parţial înnăscut. Eysenck menţiona faptul că deţine suficiente date care să probeze existenţa reală a acestor trei dimensiuni. La celălalt pol sunt cei înalt socializaţi. lipsa de empatie şi comportament antisocial. construcţie corporală mai ales pe verticală (în detrimentul celei orizontale). nivel de aspiraţie scăzut. Într-un studiu din 1986. capacitate mică de afirmare. lent în gândire şi acţiune . 2. rigiditate şi variabilitate intrapersonală scăzută.

introverţii sunt mai lesne influenţaţi de pedepse. dar mai lenţi decât extraverţii . mai cu seamă dacă dificultatea subiectelor tratate este ridicată. ei sunt mai reţinuţi şi mai inhibaţi.preferă profesiuni care implică interacţiune cu ceilalţi oameni. în timp ce extraverţii sunt mai uşor influenţaţi de recompense. Investigaţii asupra gemenilor mono şi dizigoţi au dovedit faptul că ereditatea joacă un rol hotarâtor în diferenţierea indivizilor după dimensiunea în discuţie. În consecinţă.au performanţe academice superioare extroverţilor. . în sensul frecvenţei relaţiilor şi a varietăţii paternurilor comportamentale. Extraverţii: sunt mai sugestibili decât introverţii. .sunt mai sensibili la durere şi obosesc mai repede . decât introverţii.sunt mai activi sexual. .Rezultate experimentale O serie de investigaţii experimentale au relevat diferenţe comportamentale evidente între extroverţi şi introverţi: Introverţii: . . mai rafinate de umor.tind să fie mai circumspecţi.“gustă” umorul agresiv şi cu conotaţii sexuale.excitaţia scade performanţa introverţilor şi o măreşte în cazul extraverţilor. dimensiunea introversiune-extraversiune reprezintă o organizare importantă a diferenţelor 25 . în timp ce introverţii le preferă pe cele solitare. introverţii sunt mai uşor activaţi de evenimente şi asimilează interdicţiile sociale mai uşor decât extroverţii. Diferenţele pe această dimensiune sunt determinate atât ereditar. Fundamentare biologică Eysenck sugerează faptul că variaţiile individuale privind intro-extraversiunea reflectă diferenţe în funcţionarea neurofiziologică. De asemenea. De exemplu. Există apoi şi o serie de rezultatele ale unor studii interculturale care au demonstrat persistenţa în timp a acestor diferenţe. Aşadar. . în timp ce introverţii preferă formele intelectuale. cât şi de către mediu. .

stabilitate emoţională/introversiune (flegmatic). de cap etc. iar alţi nouă pentru scala L.individuale privind funcţionarea comportamentului şi având originea în diferenţele de funcţionare biologică moştenite.). Este vorba de obţinerea a patru structuri exprimate şi prin termenii clasici ai temperamentelor: • • • • instabilitate emoţională/extraversiune (coleric). Cea din urmă îşi propune să măsoare disimularea. este sugerată şi în acest caz o asociere genetică legată de o vulnerabilitate sporită la diverse boli. 26 . stabilitate emotională/extraversiune (sangvin). Eysenck propune înţelegerea primelor două dimensiuni şi prin intersectarea lor. Fiecare formă conţine 57 de itemi. Apoi. Toate aceste date demonstrează importanţa majoră a factorilor genetici în determinarea personalităţii şi a comportamentului social. INVENTARUL DE PERSONALITATE EPI ŞI CHESTIONARUL DE PERSONALITATE EPQ EYSENCK PERSONALITY INVENTORY (EPI. Persoanele cu scor mare la nevrotism se plâng deseori de dureri corporale (dureri de stomac. cu toate că bazele psihotismului sunt mai puţin cunoscute. factorii genetici contribuie în proporţie de 66% la varianta dimensiunilor majore ale personalităţii. instabilitate emoţională/introversiune (melancolic). Aceşti indivizi dezvoltă rapid reacţii de stress şi dovedesc o descreştere lentă a răspunsului la stress după dispariţia agentului generator. Acest inventar are două forme paralele care permit testarea repetată a aceloraşi subiecţi. În conformitate cu Eysenck. scala pentru nevrotism (N) şi scala L pentru minciună. Există apoi particularităţi comportamentale ce pot fi uşor relaţionate cu celelalte două dimensiuni. 1964) cuprinde scala pentru introextraversiune (E). câte 24 itemi arondaţi intro-extraversiunii şi nevrotismului. MODALITĂŢI DE EVALUARE A CELOR TREI DIMENSIUNI.

Scala L afirmă comportamente dezirabile. criminalitate. spirit aventuros. 27 . CHESTIONARUL EPP (1991) Măsoara 21 de trăsături prin intermediul a 420 itemi. Baieţii prezintă scoruri medii mai mari decât fetele la scara P (există aici atributele tradiţionale ale masculinităţii: agresivitatea şi ostilitatea). impulsivi. O serie de cercetări pe această scală a arătat că ea măsoară mai curând un anumit nivel al naivităţii sociale. Fiecare din cele 21 de trăsături este alocată unuia din cei trei superfactori: extraversiune. cu ideaţie de tip paranoid. 1975) Pe lângă dimensiunile din EPI. unde se asociază şi cu tulburări de tip maniaco-depresiv. Cum am reţinut mai sus însă. Eysenck arată că schizofrenia este la un capăt extrem al dimensiunii P. 21 pentru L. acest chestionar introduce o nouă variabilă – psihotism (P). prudenţă. psihopatie. iar fetele scoruri mai mari la scara N. tendinţa spre disimulare va fi cu atât mai mare cu cât subiectul va alege răspunsuri care afirmă respectarea conduitelor dezirabile. sadici. scala vizează o dimensiune normală a personalităţii prezentă în diferite grade la toţi oamenii. Teoretic. CHESTIONARUL DE PERSONALITATE (EPQ. Aşadar itemii acestei scale conţin caracteristici determinate la indivizi cu comportament antisocial. 21 pentru E. Chestionarul EPQ conţine 90 de itemi. o capacitate redusă de conştientizare şi chiar rigiditate mentală. Doar o foarte mică parte dintre cei cu un grad înalt de psihotism va dezvolta o psihoză în cursul vieţii. Datele de cercetare arată diferenţe între sexe în privinţa celor trei scale. emotivitate. Arondarea pe factori este următoarea: 23 pentru N. 25 pentru P. deşi termenul este luat din psihiatrie.

Pentru Cattell. ca singura sursă imediat utilizabilă. ne va permite o predicţie în privinţa comportamentului respectivei persoane. Cattell sintetizează în final 12 trăsături. pornind de la inventarul lărgit al cuvintelor ce descriu personalitatea (realizat de Allport . elementele structurale cheie din cadrul personalităţii sunt trăsăturile. să realizeze predicţii asupra încărcăturii fiecărui factor în cazuri individuale (cum se vede. Cattell a încercat să dezvolte un model de clasificare a variabilelor personale. Acestea sunt descrise ca tendinţe relativ permanente de a reacţiona într-un anume fel.CONCEPŢIA LUI R. Efortul lui Cattell de a realiza o descriere elaborată a personalităţii s-a bazat iniţial pe studiul limbajului. pentru cunoaşterea trăsăturilor de personalitate.C4 . un demers simultan nomotetic şi ideografic). pe care le descrie ca fiind surse primare ale personalităţii. 28 . Doar cunoaşterea precisă a întregului patern de trăsături care definesc o persoană. CATTELL ASUPRA PERSONALITĂŢII Preocupările majore ale lui Cattell au ţintit în primul rând dezvoltarea unei teorii privind organizarea ierarhică a personalităţii.4500 de cuvinte). apelând în mod explicit (ca şi Eysenck) la tehnica analizei factoriale.B. Influentat fiind de cercetările anterioare ale lui Spearman /Burt şi de formarea iniţială (chimist). Prin intermediul acesteia a urmărit două obiective clare: • • să determine factorii ca aspecte structurale ale personalităţii . Pe scurt. şi aplicând tehnici specifice de lucru (grupări successive ale cuvintelor respective după anumite criterii şi evaluări repetate efectuate de evaluatori independenţi pe loturi diferite de subiecţi).

Cattell arată că 29 .care permit individului să funcţioneze. nemaiavând importanţă pentru viaţa individului. dar care în realitate nu se pot defini ca entităţi distincte. Cattell arată că în psihicul uman există două tipuri de trăsături dinamice: sentimente şi ergi. Cattell insistă asupra a două modele: • face mai întâi distincţia între : - trăsături de abilitate . - trăsături-sursă . iar pentru înţelegerea personalităţii ele nu sunt decisive . care nu se volatilizează niciodată din psihicul uman şi care poate varia doar ca intensitate. eficient (de ex. unitatea de bază a motivaţiei. • apoi distinge între: - trăsături de suprafaţă – cele care exprimă comportamente aparent relaţionate (ex. Fiind format prin învăţare. gregaritatea. lider etc. Constituţional fiind. energia sursă pentru întregul comportament. Asemenea trăsături sunt mai puţin stabile. Ele sunt stabile şi permanente. sentimentul poate să dispară la un moment dat. Sentimentul – este trăsătura sursă învaţată de individ şi centrată pe aspecte importante din viaţă: partener. În privinţa organizării dinamice a personalităţii (organizarea forţelor dinamice şi motivaţionale). mânia. trăsături temperamentale – cele care vizează viaţa emoţională şi calitatea stilistică a comportamentului (tendinţa de a lucra repede sau încet. Asemenea trăsături reprezintă dimensiuni unitare şi independente ale personalităţii. anxietate. Ergul (impuls/instinct) – este trăsătura sursă constituţională. indecizie). au o natură mai puţin permanentă. inteligenţa). sexualitatea. Cattell mentionează 11 ergi între care: foamea.se referă la acele forţe care activează şi conduc comportamentele (aspectele motivaţionale). afirmarea de sine etc.cărămizile personalităţii. ergul este o structură permanentă. fiecare fiind sursa unui aspect al comportamentului. - - trăsături dinamice . în sindromul nevrotic se constată temeri iraţionale. de a fi calm sau emotiv.TIPURI DE TRĂSĂTURI În încercarea de taxonomizare a trăsăturilor. de a acţiona impulsiv etc.

Cattell vorbeşte de şase mari stadii: - copilăria timpurie – până la şase ani (se structurează atitudinile sociale primare.vârsta adultă HSPQ . bătrâneţea – adaptare la o serie de pierderi.Chestionar privind nivelul anxietăţii CHESTIONARUL 16 PF Publicat în anul 1950. Chestionarul Cattell 16 P.F. - - - Pentru a investiga şi înţelege aceste stadii. Cattell a dezvoltat mai multe instrumente (chestionare): 16 PF . se stabilizează personalitatea).copii între 6-8 ani. În ceea ce priveşte dinamica dezvoltării personalităţii. maturitatea – până spre 50 ani (perioada productivă. - stadiul al doilea al copilăriei – până la 14 ani (tendinţe de emanicipare şi independenţă). se formează sentimentul de securitate şi atitudinea faţă de autoritate). căutare a sinelui.pentru copii între 8-12 ani ESPQ. incidenţă a bolilor nervoase). Acesta se reflectă în toate atitudinile persoanei.reexaminare a valorilor. este alcătuit din 187 de itemi care urmăresc evidenţierea a 16 trăsături de personalitate: 12 trăsături sursă la care se 30 . creşte stabilitatea şi forţa eului. maturitatea târzie . PSPQ – copii 4-6 ani. Între alte chestionare şi instrumente de evaluare elaborate de Cattell reţinem: CAQ – evaluarea anormalităţii psihice C .cel mai important este sentimentul de sine.pentru adolescenţi 12-18 ani CPQ . adolescenţa – până la 23 de ani (transformări ale trăsăturilor. asigură unitatea comportamentului şi controlează toate structurile personalităţii.

legate de interese pe care subiectul nu le percepe în relaţie directă cu trăsătura vizată. Cu cât trăsătura este mai activă. 1. indiferent / cald. Factorul B. ca maximă exprimare a dimensiunii respective. Datele normative (etaloanele) vor indica poziţia individului de-a lungul acestui continuum. caracterizat ca maximă exprimare a opusului. Aplicarea chestionarului se poate face individual sau colectiv. Schizotimie/Ciclotimie saturat în urmatoarele aspecte: · dur / tandru. Abilitate rezolutivă (inteligenţa) antrenează în structura personalităţii câteva însuşiri de tipul: · lipsa de scrupule / conştiinciozitate · lipsa de perseverare / perseverenţa 31 . în mod gradat. nedecis) cu excepţia itemilor arondaţi factorului B la care subiectul trebuie să aleagă răspunsul corect. majoritatea întrebărilor fiind indirecte. spre celălalt pol. Dispozitivul de răspuns este unul trihotomic (afirmativ. Fiecare item contează pentru un sigur factor dintre cei 16. Timpul de aplicare este variabil. potrivit instrucţiunilor din primele pagini. se interesează de alţii 2.adaugă alte patru (de ordin secund) derivate prin combinarea în ponderi diferite a primelor 12. amabil · rigid / adaptabil · rece. Semnificativ în interpretare va fi acel factor a cărui pondere depăşeşte într-un sens sau altul zona de semnificaţie medie (vezi profilul). numărul de itemi arondati fiecărui factor fiind inegal (între 13 şi 16). negativ. de la unul dintre poli. cu atât cota standard este mai extremizată. Factorul A. Chestionarul a fost conceput astfel încât să reducă la minim riscul simulării deliberate. Totuşi nu trebuie neglijată această eventualitate de fraudă. în funcţie de subiecţii examinaţi (între 50 şi 120 minute). PREZENTAREA CELOR 16 FACTORI: Factorii evaluaţi sunt constructe bipolare care încearcă să surpindă mulţimea de manifestări.

Forta supraeului sunt puse în contrapondere: · caracterul inconstant. Factorul G. introspectiv / tumultos · deprimat / animat · languros. retras în sine / sociabilitate. schimbător / perseverenţa. lent / viu. Factorul I. Supunere/Dominare pune în contrast însuşirile de a fi: · supus / afirmativ.lipsa de interes pentru subiecte intelectuale/tendinţa de a fi cultivat 3. satisfăcut de sine / introspectiv · responsabil / uşuratic 32 . imatur · sigur. Factorul H.. rezervat / îndrăzneţ. Timiditate/Indrăzneală sunt opuse tendinţele: · timid. Raţionalitate/Afecţiune se opun tendinţe de genul : · spirit independent. maturitate / dependent. sigur de sine · dependent / independenţa de spirit · uşor de tulburat / ferm 5. Factorul C. flegmatic 4. indolenţa / stabilitate în modul de a fi · dezinters faţă de norme/consideraţia faţă de norme 7. cutezător · interes mediocru pentru sexul opus / interes marcat pentru sexul opus 8. Expansivitatea/Nonexpansivitatea apreciază raporturile: · liniştit. Factorul F. conştiinciozitatea · relaxare. Factorul E. Forţa eului apreciază echilibrul între: · lipsa de toleranţă la frustrare / maturitatea emoţională · instabilitate emoţională / stabilitate emoţională · hiperemotivitate. hipersensibilitate / calm. alert 6. gregaritate · prudent.

Încredere/Suspiciune . Încredere/Neîncredere trăsăturilor: · placid. Factorul N.acest factor opune înclinarea spre a fi : · plin de el. pozează / calm. Dependenţa/Independenţa 15. insensibil / agitat. Integrare (necontrolat/controlat) 16. slefuit · interesat de alţii / rece indiferent · naivitate / subtilitate 12. Tensiunea ergică (relaxat/încordat) . Factorul Q2. ursuz 10. neîndemânatic / politicos. autentic · practic. timid. Factorul L. anxios · calm. Factorul Q4. încrezator / neîncrezător. ruşinos · încrezător / bănuitor · plin de antren / supărăcios. Factorul Q3. Factorul M. Naivitate/Clarviziune elementele opuse sunt: · greoi. susceptibil 13.9. logic / imaginaţie senzitivă · sânge rece în caz de pericol / emoţii isterice ocazionale 11. Factorul O. Factorul Q1. Practic/Imaginativ relevă opoziţia între: · convenţional / nonconvenţional.acest factor se concretizează prin opoziţia 33 . Conservatorism/Radicalism 14.

a avut la bază principiul că un asemenea instrument trebuie în primul rând să înţeleagă persoana. încă de la început CPI-ul a fost proiectat astfel încât numărul scalelor pe care se face evaluarea să nu fie limitat.C5 . În preznt are mai multe versiuni care diferă între ele. cazul viu. Aşadar. într-o altă manieră decât cea consacrată pâna atunci. Ideea autorului de a construi un nou chestionar. Este unul dintre cele mai apreciate chestionare pentru investigarea personalităţii. Din 1970 a fost preluat/experimentat şi în România. fie din cel al număruului de scale evidenţiate. având o largă penetrare interculturală (tradus în peste 28 de limbi). construcţia chestionarului n-a pornit de la o teorie formală.INVENTARELE DE PERSONALITATE CALIFORNIA ŞI MINNESOTA INVENTARUL DE PERSONALITATE CALIFORNIA – CPI A fost proiectat şi experimentat de Harrison Gough. ci în primul rând de la analiza situaţiilor concrete în care se cerea utilizat testul. şi nu neapărat să gasescă o tipologie generală a personalităţii (ca suport pentru integrarea cazurilor individuale). De altfel. fie din punctul de vedere al numărului de itemi. De altfel. dacă MMPI-ul fusese construit pornindu-se de la concepte derivate empiric din experienţa clinică. Este vorba de metoda empirică de derivare a datelor (legată de tradiţia empiristă a Universităţii din Minnesota) şi nu de una raţională. conceptele din domeniul normalităţii psihice. CPI-ul păstrează aceeaşi metodă dar îşi ia 34 .

acceptare de sine (Sa).toleranţa (To). anume acei termeni descriptivi pe care oamenii îi utilizează în mod curent pentru a-şi descrie modurile de a se comporta. Acest domeniu cuprinde setul de scale care definesc calităţile interacţionale pe plan social (dimensiuni care intervin în afirmarea persoanei şi adecvarea interpersonală). dominanţa (Do). mai larg utilizată în practica psihodiagnostică.afilierea la nivelul comun – comunalitatea (Cm). grupează pe fişa de profil patru domenii de semnificaţii psihologice: • Măsuri ale stilului şi orientării interpersonale (eficacitate interpersonală). STRUCTURA CPI Versiunea cu 18 scale (480 itemi). .tendinţa de a face o bună impresie (Gi). 35 . . caracteristicile obişnuite. . şi utilizând concepte deja existente.responsabilitate (Re).autocontrolul (Sc). capacitate de statut (Cs). . • Măsuri ale orientării normative şi valori (percepţia valorilor şi încadrarea în sistemul de norme şi valori sociale ca şi controlul acestora) Setul de scale cuprinse aici indică aşadar opţiunile valorice şi maturitatea interrelaţională.Gough îşi construieşte chestionarul pornind deci de la contextul de utilizare a lui. prezenţa socială (Sp). zilnice – “conceptele populare”. - socializare (So). starea de confort sau de bine psihic (Wb). . sociabilitate (Sy).

cotele standard T trebuie să fie la nivelul T>35 (pentru Gi există pragul T>65. Scala Gi este direct revelatoare în acest sens. Pe lângă verificarea completării integrale a foii de răspuns. . - .• Măsuri ale funcţionării cognitive şi intelectuale (potenţial de realizare realizare prin conformism (Ac).flexibilitate (Fx).eficienţa intelectuala (Ie). . personală şi focalizarea pe valori intelectuale).intuiţie psihologică (Py).realizare prin independenţă (Ai). dincolo de care intervine o altă distorsiune). Scorurile mici (mai ales cele sub nivelul standard 20) indică tendinţa subiectului de a accepta (“adevărat”) itemii nefavorabili. Cm şi Gi sunt special construite pentru validarea modului de răspuns. se obţin scoruri brute pentru fiecare dintre cele 18 scale. există un pattern general de răspuns cu care ar trebui să cadreze un protocol oarecare. încât cotele mari definesc comportamentul favorabil. 10 ). Un scor mic obţinut la Gi arată tendinţa clară de falsificare a imaginii în sens negativ (negativizarea situaţiei). .feminitate (Fe). acest nivel urmăreşte în primul rând aşa-numita fidelitate a completării protocolului. Sensul este acela în care răspunsurile subiectului se potrivesc cu ceea ce majoritatea indivizilor răspund la acest chestionar. • Măsuri ale rolului şi stilului personal (expresie a intelectului şi a zonelor de interes). De 36 . PROFILE DE PERSONALITATE ŞI PRELIMINARII ÎN INTERPRETARE În urma răspunsurilor date de subiecţi la cei 480 de itemi. La toate aceste trei scale. . Scorurile scalelor sunt dispuse astfel pe fişa de profil. NIVELE DE INTERPRETARE 1. Controlul validităţii protocolului. Altfel spus. • Scalele Wb. iar cotele mici pe cel nefavorabil (scorurile mari circumscriu calităţile/scorurile mici vizează slăbiciunile). Aceste scoruri sunt transformate pe profil (există fişe de profil pentru bărbaţi şi pentru femei) în scoruri standard T (media 50 şi abaterea st.

4. Do/Sy sau So/Sc sau Re/Do. Constatând aici scoruri mari. un scor la nivelul T>65 pentru Gi poate însemna o autoprezentare într-o lumină favorabilă. Ştim de exemplu că primul domeniu evidenţiază eficienţa interpersonală. Aici se poate observa cum interpretarea unei scale capătă sens prin corelarea cu alta (altele).Do< & Gi> . Inspectarea configuraţiei generale a profilului: un profil situat deasupra mediei relevă o persoană eficace ca intelect şi comportament social. .Do> & Gi> . 5. peste medie. izolat ADMINISTRAREA CPI se poate administra persoanelor între 15 şi 70 de ani. Testul 37 .lider centrat mult pe propriul eu .caută aprobare socială dar fără a avea poziţii înalte . . individual sau chiar prin poştă. Compararea profilului obţinut cu al unui grup de referinţă (în măsura în care acesta există). iar condiţiile de administrare sunt flexibile: administrare în grup.persoana care doreste să domine dar simultan să lase şi o impresie bună.altă parte. retras. Acestă comparare se va face corespunzător celor patru domenii omogene ale inventarului. Exemplu: . Re/Cs.Do> & Gi< . Pot fi interesante următoarele grupări: Do/Gi. paşii de validare sunt mai bine cuantificaţi prin utilizarea unor ecuaţii de regresie.individ fără eficacitate socială.Do< & Gi< . Interpretarea patternurilor – a modurilor de relaţionare între scale. vom deduce că subiectul se implică în relaţionări numeroase. Examinarea scorurilor extreme pe diferite scale şi interpretarea lor. Aici se pot observa şi profilele “originale” – combinaţii neobişnuite de cote mari şi mici. Pentru versiunile mai noi ale CPI. 3. 2. manifestă ascendenţa etc.

. INVENTARUL DE PERSONALITATE MULTIFAZIC MINNESOTA (MMPI) Este considerat cel mai complet şi cel mai răspândit chestionar. psihopate ori cu tendinţe interpretative (doresc să apară într-o lumină favorabilă).nu ştiu”. A fost publicat prima dată în 1943.. Un scor mare arată o posibilă lipsă de atenţie ori incapacitatea de a da un răspuns corect. Scala F – apreciază validitatea întregului test. O notă relativ crescută indică un subiect cu o structură psihastenică.. McKinley (Universitatea din Minnesota). Hathaway & C. SCALA L (LIE = MINCIUNĂ) – Obţinerea de scoruri mari este proprie persoanelor rigide. selecţie. Aşadar MMPI este destinat să evalueze acele trăsături care sunt caracteristici comune ale anormalităţii psihice. consiliere. autorii fiind S. 38 . SCALELE DE VALIDARE: SCALA . L. În acea perioadă sarcina principală a psihologilor în clinică era să realizeze etichete psihodiagnostice potrivite cazurilor individuale. Utilizarea datelor este şi ea diversificată: cercetare. Pe scurt.?” – este cea dată de numărul total de răspunsuri la care persoanele răspund prin .poate fi întrerupt şi reluat ulterior. F. K şi 9 scale clinice. Aceştia şi-au propus iniţial dezvoltarea unui chestionar pentru evaluarea diagnostică de rutină. rezultatele la acest chestionar se apreciază în funcţie de 4 scale de validare: . depresivă sau doar inhibată.?”. O notă prea mare poate invalida testul.

Scala Hy pentru isterie – arată inactivitatea psihică.psihastenie – se caracterizează prin încercarea de decelare a fobiilor. introvertiţi ori cuprinşi de sentimentul inutilităţii.vizează în fapt trăsături ale personalităţii. egocentrismul. Scorul mare indică atitudinea de apărare a persoanei. suspiciune. hipersensibilităţi. faţă de propriile slăbiciuni. 2. 6. lipsa unor capacităţi de a folosi experienţa proprie. tendinţe narcisice. ca şi tulburări funcţionale de ordin general. Scorul ridicat arată tendinţe spre acuze somatice lipsite de suport organic.indică superficialitatea stărilor emoţionale. Scala Pt . indiferenţă faţă de normele etico-morale. 5.SCALA K – are un rol corectiv prin măsurarea atitudinii persoanei faţă de răspunsurile date. tendinţă spre perversiuni. moralitate excesivă. atitudini sociale de mare naivitate. El este şi un bun prognostic pentru bolnav. 7. 39 . sceptici. a tendinţelor compulsive. 4. Scala D – pentru depresie este sensibilă la apariţia depresiei şi anxietăţii. SCALELE CLINICE . potenţial toxicomanic. ilustrând capacitatea lui de a-şi rezolva propriile probleme. neîncredere în sine. scorul poate să crească şi la subiecţii normali dar blazaţi.un scor mare poate arăta devierea structurării intereselor pe direcţia sexului opus. Identifică şi personalităţi psihastenice care se manifestă prin depresie. 1. Scala Pd pentru deviaţie psihopatică . Scala Hs – pentru ipohondrie. 3. obsesiilor. tendinţe interpretative. Scala Pa – paranoia identifică o serie de trăsături ca: neîncredere. Scala M/F masculinitate-feminitate .

apoi Tupes & Christal (1961). Inventarul MMPI relevă deci potenţialul psihopatologic. 40 . Modelul Big Five este în esenţă un cadru general de înţelegere şi descriere a personalităţii. 9. Agreabilitate.8. 1996.În concluzie. Ideea modelului personalităţii ca structură formată din 5 factori a fost o ipoteză teoretică emisă pentru prima oară de Fiske (1949).Studii rezumative realizate de Digman & DeRaad (1990. se poate afirma că există un consens destul de larg între cercetătorii din domeniu şi constructorii de teste de personalitate în ceea ce priveşte viziunea asupra personalităţii ca structură constând din 5 superfactori sau dimensiuni mari ale personalităţii. De atunci modelul a constituit obiectul a numeroase cercetări şi a generat mai multe instrumente psihodiagnostice (Minulescu. în care ceea ce dă sens dimensiunilor personalităţii sunt acele grupări de înţelesuri psihologice importante în viaţa de zi cu zi şi utilizate ca atare pentru a diferenţia indivizii în cadrul fiecărei limbi (Minulescu. 1996. C6 . Scala Sch schizofrenie . dar are şi unele puncte slabe: este rigid.ne ajută să identificăm persoanele cu structuri de personalitate ce conţin: tumult ideativ. 1994) indică un acord unanim al cercetătorilor în privinţa primilor 4 factori: Extraversie.MODELUL BIG FIVE ÎN EVALUAREA PERSONALITĂŢII Modelul Big Five concepe personalitatea umană ca pe o structură compusă din 5 mari superfactori. clinice.nu este special ilustrativă pentru personalităţi schizoide ori schizofrene. Considerate ca fiind mai potrivite pentru activitatea clinică. răspunsurile pot fi uşor trucate. însă sfera conceptuală este identică . Ea a căpătat relevanţa stiinţifică printr-un studiu realizat de Norman (1963). non-conformism. 2004). ştiut fiind faptul că schizofrenia are o multitudine de forme Scala Ma hipomanie . entuziasm incorigibil. metodele proiective au un grad mai mare de aderenţă. 2004). este un monolog permanent iar în clinică are mult mai mult succes dialogul. În ceea ce priveşte cel de-al cincilea factor. Conştiinciozitate şi Stabilitate emoţională (Nevrotism). denumirile sunt controversate.

Majoritatea cercetărilor indică actualmente un acord general asupra modelului cu 5 factori. O parte dintre aceste abordări se înscriu pe linia deschisă de analiza factorială . Ceea ce interesează pe psihodiagnostician este ceea ce autorii numesc adaptările caracteristice. trăsăturile sau dimensiunile de personalitate apar ca subdiviziuni fundamentale ale fiinţei umane. Abordarea de tip lexical în studiul personalităţii are la bază ipoteza că acele diferenţe individuale care sunt cele mai semnificative pe plan social şi comportamental vor fi encodate în limbajul persoanelor. ei fiind preocupaţi nu doar de cercetare. 2004) afirma că situaţia celor 2 autori americani este cumva aparte printre apartenenţii modelului Big Five. Cattell. MODELUL LUI COSTA ŞI MCCRAE Minulescu (1996. Eysenck etc. În modelul personalităţii. fiind realizate studii pe un număr larg de limbi şi populaţii. Chestionarele de tip Big Five se înscriu în sfera analizei factoriale aplicate în studiul personalităţii şi foarte general vorbind. Psihodiagnoza nu abordează în mod direct aceste tendinţe bazale. cu atât creşte probabilitatea ca ele să fie exprimate prin înţelesul unui singur cuvânt. Procedura de lucru în constuirea unor instrumente de tip Big Five este aplicarea analizei factoriale asupra unor date de autoevaluare şi heteroevaluare pentru aceleaşi loturi de subiecţi. care se încadrează în curentul dimensiunilor sau trăsăturilor. ci mai ales de construirea unui instrument psihodiagnostic complet. altele aparţin mai degrabă curentului empirist. În 1985 au lansat prima variantă a chestionarului NEO. Gough. felul în care au fost modelate tendinţele de bază prin influenţele externe şi interne. În fine. precum şi de altele care intră în alcătuirea personalităţii ca „material brut”. urmat apoi de cercetători precum Allport şi Odbert. după care s-au focalizat pe descoperirea şi validarea faţetelor celor 5 mari factori şi pe construirea unui model interpretativ bazat pe acest model.Big Five este de asemenea o abordare lingvistică în studiul personalităţii. Varianta aflată în uz în prezent datează din 1992. în curentul care vizează conceperea personalităţii ca un ansamblu de trăsături sau dimensiuni. ele nefiind observabile şi funcţionând ca şi constructe ipotetice. alături de abilităţile cognitive şi cele fizice. Cu cât aceste diferenţe sunt mai importante.Primul care a încercat o descriere a personalităţii în termeni lingvistici a fost Klages (1926). Big Five este o abordare factorială . 41 .

respectiv cei 5 superfactori. Observăm cu uşurinţă în această poziţie teoretică rădăcinile puternice pe care viziunea celor doi autori le are în teoria lui Murray (1938). BAZE BIOLOGICE TENDINŢE BAZALE Nevrotism Extraversie Deschidere Agreabilitate Conştiinciozitate ADAPTĂRI CARACTERISTICE Scopuri personale Atitudini BIOGRAFIE OBIECTIVĂ Reacţii emoţionale Schimbări semnificative 42 . Figura 1. apar ca dispoziţii psihice fundamentale. Explicaţiile asupra comportamentului şi personalităţii pot fi găsite conform acestui model-cadru la diferite nivele. dar nu vor fi privite în niciun caz ca şi constructe biologice.În figura 1 prezentăm modelul-cadru al personalităţii umane. Schema modelului Costa şi McCrae (Minulescu. Între tendinţele bazale ale personalităţii (trăsăturile de bază. 1996) Trăsăturile bazale ale personalităţii. Ele ramân constructe psihice care sunt la rândul lor „deservite”. conceptualizat de Costa & McCrae (1992). ca procese dinamice de intermediere. cei 5 superfactori) şi biografia obiectivă a persoanei (care include comportamentele specifice) nu există o legătură directă. acestea din urmă putând fi explicate la rândul lor ca expresii ale tendinţelor fundamentale. săgeţile din figură semnalează direct desfăşurarea acestor procese. suportând influenţe de intermediere din partea acestora din urmă. Costa & McCrae (1988) indică de asemenea faptul că modurile de comportament specifice pot fi explicate de motive. de structurile sau bazele biologice.

INFLUENŢE EXTERNE Norme culturale Evenimente Întâlniri IMAGINE DE SINE Scheme ale eului Mituri personale Trăsăturile măsurate prin modelul Big Five pot fi înţelese ca explicaţii pentru o categorie intermediară de fapte psihice. atitudini etc. Personalitatea. Influenţele externe includ cadrul sociocultural de formare a persoanei. Comportamentul observabil este o secţiune temporală a biografiei obiective şi include gânduri. este supusă unor influenţe endogene (tendinţe bazale – concepte ipotetice neobservabile direct. psihice sau psihosociale. În raport cu manifestările observabile. cât şi cultura. evenimentele de viaţă şi întăririle pozitive sau negative primite de individ de-a lungul vieţii. de mediu. dar care pot fi inferate) şi unor influenţe exogene. denumite adaptări caracteristice. valori. motive. sentimente. trăsăturile de personalitate apar doar ca explicaţii distale. relaţii. acţiuni. la constituirea cărora contribuie atât personalitatea. 43 . Ele definesc identitatea contextualizată a persoanei şi conţine obiceiuri. alături de abilităţile cognitive şi de alte materiale ale psihismului. Un rol important la nivelul adaptărilor caracteristice revine imaginii de sine. Ele operează asupra individului în ontogeneza şi pot fi rezumate prin conceptul de „situaţie existenţială ”. Biografia obiectivă este constituită din cursul real al comportamentelor şi trăirilor care formează viaţa individului. deprinderi. care la rândul lor pot furniza explicaţii pentru comportamentele observabile. Trăsăturile de personalitate constituie o subdiviziune majoră a tendinţelor de bază . ca o subdiviziune a nivelului. ele având valoare de expresii fenotipice ale trăsăturilor. Punctul de focalizare în modelul celor doi autori este nivelul adaptărilor caracteristice. roluri. aşa cum se structurează ea în ontogeneză .

Forma S este alcătuită din 240 de itemi cu câte 5 variante de răspuns. CHESTIONARUL NEO PI-R CEI CINCI SUPERFACTORI AI PERSONALITĂŢII ŞI FAŢETELE ACESTORA Inventarul de Personalitate revizuit NEO (NEO PI-R) este o măsurare precisă a celor 5 dimensiuni principale (sau domenii) ale personalităţii şi a câtorva trăsături (faţete) mai importante care definesc fiecare domeniu. Împreună. permiţând evaluări care trec dincolo de datele observabile. Poate fi auto-administrată şi este potrivită pentru bărbaţi şi femei de toate vârstele.Valoarea explicativă de tip cauzal a trăsăturilor de personalitate este reală doar în măsura în care aduce un plus de cunoaştere sau înţelegere. În NEO-PI-R. Forma R poate fi utilizată pentru a obţine estimări independente ale aceloraşi 5 domenii ale personalităţii şi poate avea o valoare deosebită în cazurile în care se doreşte validarea sau completarea autoevaluărilor. cele 5 domenii şi 30 de faţete ale NEO PI-R permit o evaluare amplă a personalităţii adulte. Forma R este un instrument similar (pereche) cu 240 de itemi paraleli scrişi la persoana a III-a şi destinat evaluărilor aprofundate. conform a ceea ce populaţia 44 . Există 2 versiuni ale NEO PI-R: Forma S – pentru autoevaluare şi Forma R – pentru evaluarea de către un observator. fiecare dintre cei 5 superfactori are câte 6 faţete care au fost validate prin analiza factorială . Datele de cercetare sprijină valoarea explicativă a trăsăturilor pe de o parte prin certificarea stabilităţii lor în timp (care deschide posibilitatea unor predicţii pe termen lung) şi pe de altă parte prin relevarea unui model de covariaţie a trăsăturilor distincte şi repetitive. Având în vedere specificitatea înaltă a acestor tipuri de instrumente pentru cultura limbii respective. este posibil ca structura intrafactorială (faţetele) a celor 5 superfactori să difere în spaţii lingvistice şi culturale diferite.

scăderea capacităţii de control şi de a face faţă stresului. dar fără ca semnificaţia patologică să fie obligatorie. Scorurile foarte înalte sunt interpretabile în sens de risc de dezvoltări psihiatrice. Structura normelor va fi de asemenea diferită de la o populaţie la alta. scorurile foarte înalte putând trimite şi către conţinuturi de tip fobic vs. N5 – Impulsivitate: incapacitate de autocontrol vs. înverşunare vs. facând aşadar referire la domeniul interpersonal. Comportamentul introvert. Cele două sunt trăsături sesizabile în comportamentul curent şi au fost studiate în mod extensiv de literatura de specialitate. o stare prevalentă de confort psihic. N6 – Vulnerabilitate: vulnerabilitatea faţă de stres vs. autoaprecierea de competenţă şi stapânire în faţa stresului.vorbitoare consideră în mod specific util în evaluarea comportamentului sau a personalităţii. Faţetele extraversiei sunt următoarele: 45 . capacitatea de a rezista la tentaţii şi frustrări. neadaptare şi este important de menţionat că este considerat a fi o dimensiune a normalităţii psihice. inexistenţa acestora. Este definit ca un continuum cuprins între stabilitate emoţională şi instabilitate. relaxare. calm. de a avea idei iraţionale. N4 – Conştiinţa de sine (exagerată): anxietate socială şi timiditate vs. Scorurile joase definesc stabilitatea emoţională . orientarea introvertă (înteleasă ca lipsă a extraversiei). N3 – Depresie: predispoziţia de a trăi afecte şi o dispoziţie de tip depresiv vs. Faţetele nevrotismului sunt următoarele: N1 – Anxietate: ca predispoziţie generală . Scorurile înalte definesc tendinţa generală de a trăi afecte negative. E-EXTRAVERSIE Acest supra-factor indică orientarea preponderent extravertă (scoruri înalte) vs. stări de încredere sau abilităţi sociale. este mai sărac în aspecte diferenţiale. N2 – Ostilitate: tendinţa de a trăi stări de mânie. N-NEVROTISM Nevrotismul este considerat de mulţi teoreticieni a fi domeniul cel mai cercetat al personalităţii. fiind mai puţin observabil.

E3 – Afirmare: comportament dominant. Deschiderea către experienţă este caracterizată prin imaginaţie activă. interes pentru idei noi vs. structuri prozaice care preferă să ramână centrate pe ceea ce fac în prezent. lipsa de exuberanţă şi verva . 46 . independenţa în gândire. tendinţa de a rămâne în fundal. vise orientate spre îmbogăţirea vieţii interioare vs. preferinţa pentru o anumită monotonie. O5 – În plan ideatic: curiozitate intelectuală . nevoia de ancorare în ceea ce este deja cunoscut dar fără a schimba ceva. formală. o atitudine distantă. între anumiţi autori existând un relativ dezacord cu privire la conţinutul său. ascendenţa socială vs. tendinţa de a evita compania. O-DESCHIDERE CATRE EXPERIENŢĂ Acesta este un factor mai puţin cunoscut.E1 – Căldura / entuziasm: comportament afectiv şi prietenos vs. rezervată . O3 – Către modurile proprii de a simţi: apreciere şi sensibilitate pentru viaţa interioară vs. E5 – Căutarea excitării: preferinţa pentru stimulare vs. preferinţa pentru un tempo mai lent. O2 – Pe plan estetic: deschidere către şi interes pentru artă şi frumos vs. O4 – În planul acţiunilor: dorinţa de a încerca lucruri şi activităţi noi vs. afecte mai puţin diferenţiate. sensibilitate estetică. mai puţin nuanţate. E6 – Calitatea pozitivă a stărilor emoţionale: tendinţa de a trăi stări emoţionale pozitive vs. Polul opus indică un comportament conservator. preferinţa pentru varietate. Faţetele deschiderii sunt următoarele: O1 – Spre fantezie: imaginaţie vie. atenţie pentu viaţa interioară şi pentru sentimente. preferinţa pentru familiar şi fără trăiri exacerbate. tempo ridicat vs. o curiozitate săracă. E4 – Activism: energie. E2 – Spirit gregar: preferinţa pentru compania celorlalţi vs. lipsa interesului. interese limitate. Toate aceste aspecte nu se asociază în mod necesar cu educaţia sau inteligenţa generală. curiozitatea intelectuală.

de a realiza sarcinile. Faţetele constiinciozităţii sunt următoarele: C1 – Competenţa : sentimentul de a fi competent. îndeplinirii datoriilor. un comportament prosocial şi de ajutorare a altora. o oarecare tendinţă spre hedonism şi un interes dominant pentru viaţa sexuală . aroganţă . ierta în situaţii conflictuale vs. încrederea redusă în propriile capacităţi. C-CONŞTIINCIOZITATE Conştiinciozitatea se referă la autocontrol sub aspectul capacităţii de autoorganizare. cooperarea pe plan interpersonal. A6 – Blândeţe: simpatie şi preocupare faţă de ceilalţi vs. sociale etc. vs. Polul opus se caracterizează printr-o exactitate scăzută în aplicarea principiilor morale. lipsa emoţiilor pe plan interpersonal. uneori acestea semnalând o persoană dependentă. tendinţa la manipulare prin flatări. Polul opus descrie un comportament dominant şi antagonist. 47 . A4 – Bună voinţa : tendinţa de a ceda. generozitate vs. centrare pe propria persoana . A2 – Sinceritate în exprimarea opiniilor şi conduita: mod sincer. Faţetele agreabilităţii sunt următoarele: A1 – Încredere: dispoziţia spre un comportament încrezător vs. A5 – Modestie: modestie. umilinţă vs. agresivitate. competitiv. hedonist şi antisocial. tendinţa de a accepta autoritatea şi tradiţiile. egocentric. capabil vs. tendinţe competitive. uita. deschis şi ingenios de manifestare vs. a voinţei şi capacităţii de finalizare. asemeni extraversiei.O6 – În planul valorilor: tendinţa de a reexamina valorile personale. minciună . atitudine de superioritate. A-AGREABILITATE Agreabilitatea apare ca o dimensiune puternic interpersonală a personalităţii. duritate. o manieră uşuratică de a urmări scopurile. Aspecte centrale ale agreabilităţii sunt altruismul. uneori narcisic. cinism sau scepticism orientate către ceilalţi. Conştinciozitatea este un predictor pentru realizările de valoare din orice profesie. A3 – Altruism: interes activ pentru binele altora. planificării.

C6 – Deliberare: tendinţa de a gândi atent înainte de a acţiona vs. FOILE DE RĂSPUNS Foaia de răspuns pentru cotare manuală este un formular din hârtie. în care e dificil de avut încredere. Aceste informaţii sunt reproduse pe foaia de dedesubt. Foaia de răspuns cuprinde rubrici pentru înregistrarea informaţiilor demografice de bază şi pentru înregistrarea răspunsurilor la itemii. un comportament supus circumstanţelor. dublu. Aceasta conţine şi valorile de cotare pentru obţinerea cu uşurinţă a scorurilor pe faţete şi domenii. lene. de descurajare. creat pentru utilizarea cu ambele forme ale caietelor de administrare (Forma S. lipsa ambiţiei. C5 – Autodisciplina: capacitatea de a finaliza în ciuda obstacolelor vs. FOILE DE PROFIL Foile de profil ale NEO PI-R au fost create pentru a înlesni interpretarea. Forma R). C3 – Simţ al datoriei: responsabilitatea asumării conştiente. o autoapreciere scăzută privind organizarea şi modul puţin metodic de lucru. tendinţa de a amâna.C2 – Ordine: organizare. 48 . apatie. Scorurile T aflate pe profiluri au o medie de 50 şi o abatere standard de 10. principii etice stricte vs. claritate. Ele permit conversia notelor brute în note standard (scoruri T). Respondenţii completează informaţiile demografice şi răspunsurile la itemi pe prima foaie (de deasupra). CAIETELE DE ADMINISTRARE Există 2 versiuni ale caietului de administrare NEO PI-R: un caiet pentru autoadministrare (Forma S) şi un caiet pentru testarea unui observator (Forma R). tendinţa de a se pripi. C4 – Dorinţa de realizare: nivel de aspiraţie înalt şi perseverenţa în realizarea lui vs. spirit ordonat vs. Ambele versiuni cer un nivel de înţelegere de clasa a VI-a.

C7 . tipologia jungiana descrie reactii si preferinte curente. creat de Katherine Briggs si Isabel Myers. În acest context. Teoria tipurilor porneste de la datele empirice care indica o predispozitie a indivizilor spre a prefera o anumita atitudine si o anumita functie de cunoastere. care au plecat în cercetarile lor de la teoria jungiana a tipurilor psihologice. extravert 49 . introvert logic. extravert intuitiv. extravert senzorial. si doua irationale. Conform acestei teorii. introvert intuitiv. MBTI) este un chestionar de evaluare a personalitatii. deprinderi si comportamente asociate acestei functii. care.CHESTIONARUL MYERS BRIGGS Myers-Briggs Type Indicator (Indicatorul tipologic Myers-Briggs. aspecte forte si aspecte limitative pentru 8 tipuri principale în functie de orientarea si functia dominanta la nivelul eului constient: introvert senzorial. functia logica si functia valorica sau afectiva. respectiv functia senzoriala si functia intuitiei. mama si fiica. prin exersare conduce la un sentiment de "competenta personala" iar întarirea succesului se generalizeaza si pentru alte zone de activitate care se rezolva prin implicarea acelorasi abilitati. eul se raporteaza la mediul înconjurator si îl cunoaste prin intermediul a patru functii posibile dintre care doua sunt rationale. Aceasta dinamica conduce treptat la definirea unor trasaturi de suprafata.

forma MMTIC (MurphyMesgeier Type Indicator Children. F si G. forma G (126 itemi). "perceptive" Cele rationale (se refera la faptul ca informatia este rationalizata si folosita pentru a lua decizii sau pentru formarea opiniilor) si ele sunt: 1. o forma abreviata de auto-evaluare. dar în varianta G sunt rearanjati astfel ca acei itemi care au o validitate predictiva maxima sa apara la început. extravert afectiv. Formele complete. chestionarul se adreseaza personalitatii normale si nu este conceput ca un test clinic. Acestea din urma sunt doua rationale si doua irationale. crescând astfel posibilitatea ca subiectul care nu ajunge sa termine chestionarul sa raspunda totusi la itemii cei mai pertinenti. 50 . vizând tipologia de personalitate construita de-a lungul dinamicii dintre atitudinea extraverta si cea introverta. Celelalte doua functii irationale se numesc "irationale" deoarece aceste functii se auto-regleaza dupa cursul evenimentelor si opereaza cel mai corect si coerent atunci când nu sunt constrânse de directive rationale.Briggs este un instrument de evaluare a personalitatii legat de psihologia analitica a lui Carl G. Testul este larg folosit atât în cercetare cât si în psihologia aplicata. Sunt. si a celor patru tipuri de functii de cunoastere. Rezultatele MBTI surprind diferente valoroase între indivizii normali. functia logica. Jung. S-au construit si publicat cinci variante: forma F (166 de itemi). cât si itemi de cercetare. iar forma F este recomandata pentru consiliere sau cercetare. contin atât itemi care evalueaza propriu-zis tipul. de 70 itemi) care este o varianta pentru copii si. Forma G este forma standard a MBTI. în termenii proprii MBTI. În teoria analitica si în cadrul MBTI aceste doua functii irationale sunt: 1. Aceasta ultima forma a fost realizata în scopul îmbunatatirii formei G. legata de informatiile de tip perceptiv si 2. functia afectiva. respectiv . forma AV (50 itemi). sau evaluarea relatiei dintre eu si obiect. de asemenea descrise si 16 tipuri secundare. introvert afectiv. cea mai recenta.gândirea ca logos si 2. Indicatorul tipologic Myers. dintre eul constient si continuturile inconstiente. forma M (93 de itemi) publicata în 1998 ca rezultat al cercetarilor celor de la Consulting Psychologists Press. functia senzoriala. Itemii sunt aproape identici pentru F si G. Indicatorul de tipuri Myers.logic. în situatia când preferintei dominate i se adauga functia secundara.Briggs a fost publicat în 1962.

dominant. Din experienta rezulta ca este imposibil ca toate functiile sa se dezvolte în mod egal. În timpul vietii de adult indivizii capata mai mult sau mai putin control si asupra celorlalte doua functii mai putin preferate. dar nu egala. ci prin dezvoltarea selectiva a fiecareia în parte. Dezvoltarea coerenta în planul dezvoltarii capacitatii eului de a le utiliza constient ar necesita. De obicei.functia intuitiva. un copil ce prefera în mod natural o perceptie senzoriala si un copil ce prefera o perceptie intuitiva se vor dezvolta de-a lungul unor linii evolutive divergente. Utilizarea continua si constanta a functiei preferate constituie un stimul si motivator puternic pentru a avea încredere si a se atasa respectivului mod de a privi lumea. în serviciul procesului dominant. Functia care în procesul de diferentiere ramâne cel mai în urma este numita de Jung "functie inferioara". dezvoltarea adecvata. În aceasta faza. exista o relativa neglijare a polului opus acelei preferinte. precum si capacitatea de a folosi fiecare functiepentru sarcinile la care se preteaza cel mai bine. a procesului auxiliar. în concluzie: perfectionarea în procesul favorit. În timp ce are loc dezvoltarea unei functii preferate. Pentru fiecare tip. doua dintre cele patru functii ale lui Jung sunt mai interesante si deci este mai posibil sa fie dezvoltate si folosite în mod constient. Aici îsi au originea tipurile psihologice. de exemplu. Teoria tipurilor pleaca de la ideea ca oamenii sunt nascuti cu o predispozitie pentru preferarea unei anumite functii în fata celorlalte. o a doua ("auxiliara"). în tinerete este dezvoltata prima functie (cea "dominanta") si. chiar daca aceasta ar necesita ca procesul dominant si cel auxiliar sa "predea" temporar controlul constientului. 51 . complementar ei. care apar în câmpul constiintei si sunt legate de cuprinderea unei situatii ca întreg. Cel mai adesea ne identificam mai mult sau mai putin complet cu functia cea mai privilegiata si de aceea cea mai dezvoltata. Folosirea optima a celor patru functii nu trebuie si nu se poate obtine prin egalizare. admiterea eventuala a proceselor mai putin dezvoltate pentru folosirea lor constienta si utila. Însesi exigentele sociale fac ca un individ sa-si dezvolte mai mult acea functie pentru care este îndeosebi dotat în mod natural si /sau care îi ofera instrumente pentru succesul sau social. Celelalte functii mai putin preferate sunt considerate mai putin adecvate si sunt de cele mai multe ori neglijate.

EI: preferinta pentru focalizarea atentiei: Extravertire – Introvertire SN: preferinta pentru adunarea informatiei din mediu: Senzorialitatea . INTROVERT Introvertii sunt stimulati si incitati de ceea ce se întâmpla în lumea lor interioara si aceasta este zona catre care tind sa-si directioneze energia. înainte de a actiona. vizuale. Ei prefera sa înteleaga lumea înainte de a o experimenta si. Introvertii sunt mai interesati si mai în largul lor atunci când munca sau activitatea desfasurata le cere ca o mare parte din timp sa stea singuri. devii expert în 52 . Chiar si imaginile mentale nu sunt vagi. IV. adesea mediteaza la ce au de facut.DESCRIEREA SCALELOR MBTI Cele patru scale masurate de MBTI sunt: I. Intuitia cerceteaza ansamblul si cauta sa descopere ceea ce este esential. astfel. INTUITIV Cealalta cale de a afla este intuitia. care îti dezvaluie întelesul. graitoare. Daca preferi intuitia. fiind astfel realisti si practici. III. colorate. Ei prefera sa comunice prin viu grai si nu prin scris. Exceleaza în situatiile în rememorarea si mânuirea unui mare numar de fapte sau date concrete. realitatile si posibilitatile ce se afla dincolo de informatia transmisa de simturi. Extravertii sunt stimulati de ceea ce se întâmpla în lumea din jurul lor si tind sa-si focalizeze energia catre mediu. ori se întâmpla efectiv. Simt nevoia sa experimenteze lumea pentru a o întelege si de aceea tind spre actiune. ci pline de putere de evocare.Perceptia Scala E-I: descrie modul cum este orientata energia la dispozitia eului EXTRAVERT Cei care prefera extraversia tind sa-si fixeze atentia catre lumea exterioara si catre mediul exterior. Tipurile senzitive tind sa accepte si sa lucreze cu ceea ce este dat "aici si acum". Scala S-N: descrie modul cum este perceputa informatia SENZORIAL Simturile (vizual si auditiv în principal) îi spun acestui tip uman despre ceea ce exista "acolo". metaforice.Intuitia TF: preferinta pentru luarea deciziilor: Gândirea logica – Afectivitatea JP: preferinta pentru orientarea fata de lumea exterioara: Judecata . II.

sa-si regleze si controleze viata. favorabili si plini de tact în deciziile lor. inclusiv realitatile neplacute. Tipul intuitiv apreciaza imaginatia si inspiratia. Acesti oameni prefera sa devina empatici. planificat. Ei exceleaza adesea în analiza situatiilor de criza. AFECTIV Tipurile "F" folosesc afectivitatea ca metoda conclusiva. pe baza cauzei si efectului. fie preferi o atitudine non-rationala bazata pe perceptie (senzoriala sau intuitiva). ori care cer adaptabilitate marita dar nu în cazurile în care se manifesta situatii ambigue. Este important de înteles ca termenul "afectivitate" se foloseste în acest context cu sensul de "decizii luate pe baza de valori" si nu se refera la sentimente sau emotii în sine. Ei prefera sa pastreze "frânele" situatiei. RATIONAL Odata dobândita informatia printr-una din caile perceptive. Cei care prefera o atitudine rationala tind sa traiasca în mod ordonat. Când folosesti gândirea decizi în mod obiectiv. În acest fel.descoperirea de noi posibilitati si cai de a face lucrurile. Dihotomia descrisa aici se bazeaza pe doua din scalele anterioare: în relationarea cu mediul fie preferi o atitudine bazata pe evaluare constienta si pe concluzii proprii (indiferent daca ele sunt rational-logice ori afectiv-valorice). Tipurile "T" folosesc gândirea ca metoda conclusiva. iei decizia analizând si cântarind dovezile. Oamenii ce prefera gândirea cauta un standard obiectiv al adevarului. tipurile "F" iau în consideratie ceea ce este important pentru ei si pentru cei din jur. prezicând consecintele logice ale unei alegeri specifice sau ale unui act particular. Scala T-F este singura scala care se coteaza diferentiat în functie de sexul subiectului. ea trebuie folosita. fara sa pretinda ca acest lucru este si logic. LOGIC. Scala T-F indica felul cum iei decizii. Scala J-P implica raspunsul la problema modului cum abordezi rational sau irational datele de informatie asupra realitatii interioare sau exterioare? RATIONAL (tradus uneori ca ”judicativ”) Aceasta scala descrie stilul de viata pe care îl adopti în confruntarea cu lumea exterioara si modalitatile prin care te orientezi în relatie cu ea. prefera sa ia 53 .

În literatura de specialitate există o multitudine de clasificări ale intereselor. cu un randament mai bun şi cu mai multă îndemânare şi precizie. lucru explicabil prin pluralitatea criteriilor care au fost adoptate.EVALUAREA INTERESELOR Problema orientării profesionale este strâns legată de problema intereselor profesionale. Drăgan (Drăgan. mai degraba decât sa o înteleaga sau controleze. Prin interes se înţelege orientarea selectivă şi durabilă a individului spre anumite scopuri sau activităţi. lucrează cu multă plăcere. activă şi perseverentă faţă de anumite obiecte (fenomene) sau activităţi". bucurându-se de ea si având încredere în abilitatea lor de a se adapta momentului. PERCEPTIV Cei care prefera procesul perceptiv (fie prin senzorialitate. În viaţa omului. C 8 . Prefera sa-si traiasca viata. Referiri şi precizări cu privire la 54 . sa fie bine stabilite. Sunt organizati si structurati si vor ca lucrurile sa-si urmeze calea planificata. Această observaţie 1-a determinat pe I. Atunci când elevul are interes pentru un anumit obiect de învăţământ sau pentru un gen de activitate.decizii. interesul devine o forţă stimulatoare şi mobilizatoare. fie prin intuitie) prefera sa traiasca într-un mod flexibil si spontan. ramân deschisi experientei. 1987) să definească interesul ca "o substructură a personalităţii. şi anume acea componentă motivaţională a personalităţii care se exprimă printr-o atitudine pozitivă.

pentru economie. se folosesc acele categorii de interese stabilite în funcţie de planul de învăţământ: interese pentru ştiinţă. perseverenţa.a. El trebuie susţinut şi de anumite caracteristici ale personalităţii (însuşiri ca voinţa. de cele mai multe ori. Vernon. În timp ce înclinaţia este o orientare a personalităţii spre o anumită activitate. W. ceea ce duce la apariţia "specialiştilor" – elevi care sunt interesaţi cu precădere de un obiect sau o categorie de obiecte de învăţământ care le asigură pregătirea pentru viitoarea profesiune. pentru natură. indiciul prezenţei anumitor aptitudini. Pentru orientarea profesională nu este însă suficient să luăm în considerare numai interesele elevului. întâlnim în lucrările psihologilor E. D. iar pe de altă parte prin selectivitate. Apariţia timpurie a unor înclinaţii sau manifestarea lor impetuoasă constituie. pentru sport. Astfel. deoarece toate sunt strâns legate între ele. pentru tehnică. hotărârea. Interesul singur nu este însă suficient pentru a asigura succesul în muncă. pentru activităţile manuale. 55 . aptitudinea este o însuşire care condiţionează succesul în anumite forme de activitate. Cultivarea interesului şi înclinaţiei pentru o anumită activitate dezvoltă aptitudinile în acest sens. pentru literatură. G. ci şi înclinaţiile şi aptitudinile sale. curiozitatea ştiinţifică ş. S-a ales această orientare întucât pentru toate aceste categorii există atât discipline în planul de învăţământ. Strong. K. Super ş. interesul cognitiv se îmbină cu cel profesional – fenomem caracteristic omului de vocaţie. L Thurstone. Allport. pentru oameni (sociale). cât şi profesiuni corespunzătoare în viaţa socială. P.diferitele categorii de interese. încă din şcoală elevii sunt familiarizaţi cu caracteristicile diverselor profesii şi cu cerinţele pe care acestea le ridică. L. Această cunoaştere îi poate ajuta să se orienteze spre acele domenii care îi vor sprijini în alegerile pe care le vor face mai departe şi. E. Procesul de maturizare a intereselor se caracterizează pe de o parte prin lărgirea sferei lor. contribuind la succesul individului într-o profesie. totodată în formarea interesului pentru o anumită profesiune (sau un grup de profesiuni înrudite). Cel mai adesea. însă.a. Kuder. F. E.) care trebuie cultivate şi educate în şcoală şi în familie. dar şi de aptitudini suficient dezvoltate în domeniul respectiv de activitate. în acest fel. pentru artă. G.

Social. la ora actuală. Investigativ. iar mediile de muncă. Artistic. Investigativ. Miezul acestei teorii are la baza deci patru ipoteze de lucru: 1. Teoria constă în câteva idei simple . la fel ca personalităţile umane. un interes deosebit. a o schimba şi a obţine satisfacţie profesională. Teoria foloseşte ambele clasificări şi un număr redus de concepte adiţionale pentru a explica alegerea carierei şi persistenţa sa în timp. Întreprinzător şi Convenţional. Artistic. Investigativ. Social. mediile în care trăiesc şi muncesc oamenii pot fi caracterizate prin asemănarea cu unul din cele 6 modele de mediu: Realist. atragerea şi menţinerea lucrătorilor. În al doilea rând. cât şi prin aplicabilitatea sa directă în practică. Social. Persoanele pot fi caracterizate ca întruchipând unul din cele 6 tipuri de personalitate: Realist. părinţii. 56 . cultura şi mediul social. pot fi structurate în categorii bine determinate şi definite. satisfacţia profesională şi compatibilitatea cu mediul profesional. Întreprinzător şi Convenţional. Fiecare tip este produsul unei interacţiuni caracteristice între o varietate de forţe culturale şi personale. cu una dintre următoarele 6 tipuri de personalitate: Realist. În primul rând putem caracteriza oamenii. Teoria lui Holland suscită. printre care ereditatea biologică. Artistic. Întreprinzător şi Convenţional.TEORIA ŞI INVENTARUL LUI JOHN L. Principala preocupare a teoriei este să explice câteva idei practice pentru a ajuta tinerii. Teoria utilizează o clasificare a persoanelor pentru a descrie şi pentru a explica diferenţele şi similarităţile dintre indivizi şi o clasificare a mediilor profesionale pentru a descrie şi explica diferenţele şi asemănările dintre poziţiile profesionale şi ocupaţii. Cu cât o persoană se aseamănă mai mult cu un anumit tip de personalitate. HOLLAND John Holland consideră că alegerile vocaţionale constituie o exprimare a personalităţii. cu atât mai mult este posibil ca acea persoană să manifeste trăsături şi comportamente asociate acelui tip.după asemănarea lor. adulţii şi pe cei mai în vârstă în a-şi alege o meserie. mai ales prin simplitatea şi eleganţa modelului explicativ.

Astfel. În cele din urmă. putem determina fiecare tip cu care el/ea se aseamănă. Ei vor aprecia probleme sau sarcini orientate social: ajutarea altora. care conduc la formarea unui grup special de competenţe. Sunt 6 modele de mediu: Realist. putem determina cu ce alte tipuri de personalitate seamănă o persoană. Lumea se aşteaptă ca ei să se vadă pe sine ca persoane prietenoase şi sociabile şi să aibă mai multe competenţe sociale (să-i ajute pe ceilalţi în problemele personale). apoi de tip Întreprinzător şi în ordine descrescătoare cu alte tipuri. De exemplu. ele tind să se înconjoare de oameni şi materii speciale şi să caute probleme care sunt congruente intereselor. Deoarece tipurile de medii solicită interese. Investigativ. oamenii care seamănă cu tipul social vor căuta activităţi sociale. De exemplu. competenţelor şi viziunii lor asupra lumii. Artistic. să perceapă şi să acţioneze într-un anume mod. Întreprinzător şi Convenţional. decât competenţe realiste (să folosească unelte sau dispozitive logice). Prin compararea atitudinilor unei persoane cu cele ale fiecărui tip de personalitate. Apoi. obţinem un profil al asemănărilor care ţine seama de complexitatea personalităţii şi evită unele probleme inerente în încadrarea unei persoane într-un singur tipar. mediile realiste sunt "dominate" de tipul Realist de oameni. 2. Un mediu Convenţional este dominat de tipul Convenţional. muncă socială sau preoţie. servicii aduse comunităţii etc.În afară de această experienţă. care sunt folosite şi ele pentru a descrie asemănarea anumitor medii de lucru cu modelele abstracte. o persoană ar putea părea a fi mai mult de tip Social. Astfel. Tipurile de personalitate sunt însoţite în paralel de 6 medii – model. în detrimentul altora. Fiecare mediu este dominat de un tip de personalitate şi fiecare mediu devine tipic prin particularităţile fizice care ridică probleme speciale şi oferă oportunităţi. Ulterior. Social. cum ar fi predarea la catedră. adică cel mai mare procent de oameni din mediul Realist se aseamănă tipului Realist de personalitate. competenţe şi disponibilităţi diferite. o persoană învaţă mai întâi să-şi exprime preferinţa pentru unele activităţi. De exemplu. aceste interese şi competenţe creează o predispoziţie personală şi particulară care face ca acea persoană să gândească. aceste activităţi preferate se transformă în interese. acolo unde 57 . Acel model reprezintă tipul dominant de personalitate.

unele perechi de tipuri sunt mai strâns înrudite decât altele. Scopul acestor concepte secundare (consistenţa.m. la diferite niveluri ale conştiinţei şi pe o perioadă lungă de timp. identitatea şi congruenţa) este acela de a modera sau califica predicţiile sau explicaţiile ce derivă din conceptele de bază. consistent. Comportamentul este determinat de interacţiunea dintre personalitate şi mediu. Căutarea unui mediu de către o persoană se face în diferite feluri. cât şi mediilor. 4.d. Consistenţa este gradul de înrudire dintre tipurile de 58 . comportamente şi alegeri realiste. tipurile sociale caută medii sociale ş. Aceste urmări includ alegerea profesiei. schimbarea serviciului. competenţa personală şi comportamentul educaţional şi social. diferenţierea. Aceste patru ipoteze principale – sunt suplimentate de câteva ipoteze secundare care pot fi aplicate atât persoanelor.a. cu un simţ clar al identităţii în contrast cu un tip Realist fără aceste atribute va demonstra mai multe aptitudini. se creează un mediu care reflecta tipul cu care aceştia se aseamănă cel mai mult şi devine astfel posibilă aprecierea acelui mediu la fel cum apreciem oamenii ca individualităţi. CONSISTENŢA Referitor la o persoană sau un mediu.convieţuiesc oamenii. realizările profesionale. Dacă ştim profilul de personalitate al unei persoane şi profilul mediului său. tipurile Realist şi Investigativ au mai multe în comun decât tipurile Convenţional şi Artistic. să-şi exprime atitudinile şi valorile şi să-şi asume probleme şi roluri plăcute. De exemplu. 3. prin practica prieteniilor şi a recrutării. Tipurile realiste caută medii realiste. în principiu putem folosi cunoştinţele despre tipurile de personalitate şi de mediu pentru a prevedea unele urmări ale acestei perechi (personalitate – mediu). Oamenii caută un mediu care le permite să-şi exerseze aptitudinile şi capacităţile. Şi mediile caută oameni. un tip Realist bine conturat. De exemplu.

IDENTITATEA Acest concept oferă o estimare despre claritatea sau stabilitatea identităţii unei persoane sau a unui mediu. sarcini şi recompense clare. Identitatea mediului este prezentă când un mediu sau o organizaţie are ţeluri. Identitatea personală se defineşte ca fiind posedarea unei imagini clare şi stabile a ţelurilor. Gradul în care o persoană sau un mediu este bine definit se numeşte grad de diferenţiere. Relaţiile între tipurile de personalitate şi medii sau asemănările psihologice între tipurile de personalitate şi medii pot fi ordonate conform unui model hexagonal şi sunt presupuse cu (vezi a fi invers proporţionale distanţele dintre tipuri figura). o persoană care se aseamănă în primul rând cu tipul Realist şi apoi cu cel Investigativ (tipul Realist – Investigativ) ar trebui să fie mai previzibilă decât o persoană Realist – Socială. DIFERENŢIEREA Unele persoane sau medii sunt mai clar definite decât altele.personalitate sau dintre modelele de mediu. Incongruenţa (incompatibilitatea. o persoană poate să semene cu un singur tip şi aproape deloc cu celelalte. intereselor şi talentelor unei persoane. sau un mediu poate fi dominat în mare parte de un singur tip. De exemplu. Gradele de consistenţă sau înrudire afectează preferinţele profesionale. o persoană care seamănă cu multe tipuri sau un mediu caracterizat de un număr egal de persoane din cele 6 tipuri este nediferenţiat sau slab definit. 59 . Astfel. tipurile realiste se dezvoltă în medii realiste deoarece un astfel de mediu le oferă posibilităţile şi recompensele de care tipul realist are nevoie. În contrast. integrate şi stabile pentru intervale mari de timp. un tip Realist într-un mediu Social. CONGRUENŢA Tipurile diferite au nevoie de medii diferite. nepotrivirea) apare când un tip de personalitate trăieşte într-un mediu care oferă oportunităţi şi recompense străine de nevoile acestei persoane – de exemplu. De exemplu.

hexagonul defineşte consistenţa unui mediu în acelaşi fel. În acest caz. procentul • tipurilor (oameni reali) în fiecare din cele 6 categorii este folosit pentru a forma un profil de mediu. R – S. pe când tipurile I şi Î sunt depărtate. cu atât este mai mare similitudinea sau asemănarea psihologică. R – I. tiparele de profil compuse din tipurile opuse din hexagon sunt cele mai puţin consecvente (de exemplu. 3.Modelul hexagonal propus de Holland pentru clasificarea şi descrierea tipurilor fundamentale de interese Cu cât distanţa între două tipuri este mai mică. Modelul hexagonal serveşte la trei scopuri în teorie: 1. hexagonul defineşte gradele de congruenţă între persoane şi mediu. I – Î şi A – C). 60 .. Situaţia cea mai potrivită pentru o persoană de tip Social ar fi un mediu Social. pot fi definite câteva grade intermediare de potrivire/ congruenţă. astfel: • tiparele de profil compuse din tipurile adiacente din hexagon sunt cele mai consecvente (de exemplu. Folosind hexagonul. deci sunt foarte diferite. deci ele seamănă unul cu altul. defineşte gradul de consecvenţă în tiparul de personalitate al unei persoane. 2. tipurile R şi I sunt apropiate . De ex.Cea mai nepotrivită situaţie pentru aceeaşi persoană ar fi un mediu Realist. I – A etc). Tipurile I şi S sunt la un grad intermediar de asemănare.

de exemplu: domenii comerciale. b) autoestimarea pe o scală Lickert cu 4 trepte (de la mult peste medie până la sub medie) a măsurii în care subiectul posedă o listă de aptitudini. De exemplu.) g) alegerea unui tip de activitate (un singur item) dintr-o listă cu 6 domenii generale (de exemplu: a citi. a avea mulţi prieteni. astfel încât teoria să poată fi aplicată problemelor practice sau teoretice. cel mai bine personalitatea.). un model abstract pentru a lega ideile principale. a fi o autoritate într-un domeniu. persoane care preiau comanda etc. idealist. într-adevăr. împlinire.). f) alegerea/respingerea unor activităţi şcolare (o alegere şi o respingere pornind de la o listă formată din 6 domenii de activitate şcolară . HOLLAND Prezentând teoria sa asupra alegerii profesiunii. desen artistic şi modelaj etc. după ce evaluatorul estimează tipul unei persoane şi mediul ei. sincer.). de tendinţe şi trăsături de personalitate (de exemplu: aptitudini artistice. hexagonul poate fi folosit pentru a defini gradele de consecvenţă sau congruenţă rezultatele aşteptate – satisfacţie. biologul Pasteur. Inventarul include. încrederea în sine etc. capacitatăţi de exprimare. şi a prezice INVENTARUL LUI JOHN L.).). stabilită plecând de la o listă de 36 adjective (de exemplu: activ. d) indicarea categoriilor de persoane apreciate ca fiind simpatice (subiectul trebuie să aleagă doi itemi din 6 propuşi . mai multe moduri de abordare asemănătoare cu cele care figurează de obicei în numeroase chestionare de personalitate. artă (subiectul trebuie să aleagă un item din 12 propuşi . oferă un calcul la nivel teoretic. e) identificarea cu o "personalitate" din ştiinţă. a) autodefinirea sau imaginea de sine. raţional.a. etc. în comparaţie cu persoane de aceeşi vârstă.de exemplu: buni meşteri. a contribui la bunăstarea umanităţii etc.Modelul hexagonal. pornind de la o listă de 18 itemi (de exemplu: a fi vesel şi satisfăcut. serios. cosmonautul Iuri Gagarin etc. prin analizarea răspunsurilor pe care acesta le oferă la itemii inventarului.) 61 . Determinarea tipului de personalitate vocaţională a unui individ se face indirect. fizică şi chimie. Holland a propus un inventar de interese profesionale. visător. literatură. după părerea sa. schimbarea meseriei ş. scriitorul Albert Camus. a exercita o funcţie de conducere etc. a fi cultivat. subiectul trebuind să sublinieze (aleagă) 6 adjective care îi definesc. a studia şi a reflecta la rezolvarea unor probleme.de exemplu: pastorul Martin Luther King. pictorul Pablo Picasso. individualist. tendinţa spre cooperare. persoane care stabilesc cu uşurinţă contacte sociale. a-şi asuma un rol de conducere în societate. a-i învăţa/a-i ajuta pe ceilalţi. c) autoestimarea pe o scală Lickert cu 4 trepte (de la mult peste medie până la sub medie) a aspiraţiilor (obiectivelor şi valorilor).

). Administrarea probei se poate face atât individual.). a aproviziona cu marfă un mare magazin. dintr-o listă cu 6 itemi. a ţine contabilitatea unei firme mici etc. subiectul trebuie să aleagă o activitate care îi place cel mai mult. diferenţiate pe sex. Timpul de completare a itemilor este cuprins. indicând pentru fiecare şi vârsta apsoximativă pe care o avea atunci). S. şcoală. lista de domenii cuprinde următorii itemi: comerţ. chiar dacă unii subiecţi pot manifesta o anumită reticenţă în abordarea secţiunii. l) evaluarea unor realizări şi performanţe anterioare (subiectul trebuie să răspundă la 6 itemi desemnând tipuri de activităţi .de exmplu: sport. subiectul trebuie să aleagă activitatea profesională care îi place cel mai mult.alegând un singur răspuns din trei variante precodificate). din cele rămase. În cazul în care există etaloane. este vorba despre menţionarea a trei alegeri de carieră profesională în ordinea strict descrescătoare a atractivităţii lor pentru subiect. Fiecare răspuns va fi codificat prin litera corespunzătoare tipului de personalitate pentru care cotează (R. în principiu. i) alegerea şi respingerea. A. E sau C). relaţii umane şi mecanică (tehnică). arte şi litere. jocul de şah etc. tipul de şcolarizare sau alte variabile 62 . a unor activităţi profesionale (de exemplu: a efectua muncă de cercetare. respectiv activitatea profesională care îi place cel mai puţin. respectiv o activitate care îi place cel mai puţin. arte etc. mediul de provenineţă. conducerea oamenilor. un singur domeniu în care crede că se simte cel mai puţin capabil). Putând fi integrată. j) alegerea şi respingerea. . psihologul va indica subiectului că este vorba despre o probă de investigare a domeniilor de interes pe care acesta le are. între 15 şi 30 de minute. k) alegeri profesionale explicite (subiectului i se prezintă 3 începuturi de fraze pe care acesta trebuie să le completeze cât mai explicit posibil). lectura ziarului. Fiecare din itemii inventarului corespunde uneia din cele 6 orientări ale personalităţii pe care le-a definit şi le-a descris Holland.h) estimarea globală a capacităţilor şi incapacităţilor personale (subiectul trebuie să aleagă un singur domeniu în care crede că se simte cel mai mult capabil şi. ştiinţe. în cadrul unei intervenţii care să urmărească consilierea în orientarea şcolară şi profesională. proba este de obicei bine acceptată. cât şi colectiv. m) indicarea în ordine cronologică a preferinţelor profesionale exprimate în copilărie şi adolescenţă (subiectul primeşte consemnul de a indica pe foaia de răspuns toate meseriile sau profesiile la care s-a gândit că le-ar putea practica într-o zi sau despre care a discutat cu alte persoane. I. Corectarea cu ajutorul grilei durează în jur de 5 minute. de obicei. a unor activităţi de timp liber (de exemplu: vânat. dintr-o listă cu 6 itemi. Se va stabili apoi un scor total pentru fiecare scală în parte. În cazul administrării individuale.

Chiar Freud leagă termenul proiecţie de tendinţa identificării (a te contopi cu o anume persoană în stări afective). Dar sensul proiecţiei poate fi şi altul. de intropatie. proiecţia este fenomenul prin care o persoană atribuie altei persoane o tendinţă proprie care-i aparţine.PROBELE PROIECTIVE Termenul de proiecţie este de origine psihanalitică. Proiecţia ar putea însemna şi atribuirea propriilor noastre tendinţe altor persoane cu care ne identificăm mai mult sau mai puţin. stanine sau decile) pentru fiecare scală în parte. Intră în discuţie şi fenomenul de empatie.socio-demografice corespunzătoare subiectului investigat. După Freud. C 9 . se pot stabili scorurile standard (de pildă. Interpretarea profilului rezultat se va face luându-se în considerare scorurile la toate scalele inventarului şi analizându-se relaţiile dintre ele (se poate utiliza şi reprezentarea grafică hexagonală a tipurilor de personalitate vocaţională propusă de Holland). dar care este o tendinţă refulată. Acest sens al proiecţiei se deosebeşte de sensul 63 . deci inconştientă.

deformez lucrurile în sensul dorinţelor mele. Subiectul poate proiecta astfel în exterior anumite structuri interne ale personalităţii sale. de asemenea. se proiectează şi tendinţe pozitive.timidul poate fi arogant. Murray. raţionalizarea . b) tehnicile constructive . deprecierea unui obiect inabordabil. de o rigoare mai redusă în privinţa calităţilor psihometrice . 64 .subiectul pleaca de la un material definit si construieste structuri mai largi (ex: Testul mozaicului de forme si de culori. testele proiective cer subiectului să structureze un material vag.subiectul structureaza un material nestructurat (ex: Testul petelor de cerneala al lui Rorschach). ca şi prin dificultatea de le estima sensibilitatea. Jung. ambiguu. incomplet. Rorschach si Testul de Aperceptie Tematic al lui H. Spre deosebire de testele de aptitudine sau chestionarele de personalitate. Iată de ce autorii preferă să le denumească metode sau tehnici proiective în sensul strict al termenului. nu doar negative. Testul satului). Psihodiagnosticul lui H. fidelitatea sau validitatea. În esenţă. agresiv.subiectul justifică un sentiment deformând percepţia. dispercepţia prin autism . atitudine reacţională . Frank a propus urmatoarea clasificare a testelor proiective: a) tehnicile constitutive . se face de fapt o anchetă în jurul subiectului pentru a afla ce i-a determinat răspunsurile). Testele proiective sunt caracterizate. Cattell vorbeşte de mai multe fenomene care intervin în proiecţie: • • • • • dispersia de coerenţă . Termenul de metoda proiectiva a fost pentru prima da folosit de psihoiogul american L. testele proiective diferă mai ales prin gradul de libertate pe care-l are subiectul în răspuns (nu există răspuns bun prestabilit.standardizarea şi etalonarea.justificarea unor acte reprobabile. L. Psihologul procedează la o dublă analiză calitativă şi cantitativă a conţinutului şi formei răspunsului. Frank (1939) pentru a explica inrudirea existenta intre diferite probe psihologice precum Testul asociatiei de cuvinte al lui C.iniţial a lui Freud pentru că proiecţia nu este totdeauna inconştientă.

neexistand raspunsuri prestabilite (bune. ambitiile si gandurile asupra unui material slab structurat si ca specialistul poate specula fructele imaginatiei subiectului si reface drumul catre ideile si gandurile din care ele au luat nastere.testele proiective structurale (pentru care prototipul este testul Rorschach) provoaca in general o regresie mai intensa si pune in evidenta mai curand imaginile primitive ale corpului si faliile narcisice in construirea ego-ului. constând dintr-o serie de 65 . . temerile.subiectul supune la distorsiuni o activitate de comunicare curenta (ex: grafologie.T). Pana la urma este esentiala interpretarea facuta cu competenta evitandu-se concluziile pripite. de desene pe baza unor elemente slab structurate) informeaza mai curind asupra naturii conflictelor psihice si asupra calitatilor actiunilor cu anturajul. psihologii clinicieni utilizeaza urmatoarea distinctie: .subiectul interpreteaza un material care are o semniflcatie afectiva (ex: TAT – Testul de Aperceptie Tematic).c) tehnicile interpretative . valoarea lor este data de capacitatea de proiectie a subiectului si de cea de analiza.D.A. In practica. de codificare si interpretare a psihologului. THEMATIC APPERCEPTION TEST Testul de Apercepţie Tematic (T. mai putin bune). ci cel puţin unul tematic şi unul structural. Asadar. testul miokinetic creat de Mira & Lopez). conform unei abrevieri uzuale. marionete. de povestiri. e) tehnicile refractive . este o tehnică proiectiva datorată lui C.A. cu elementele ei constitutive si cu relatiile dintre ele. Morgan şi H.testele proiective tematice (improvizare de jocuri. Intr-o apreciere asupra testelor proiective Eysenck afirma ca testele proiective se bazeaza pe ipoteza ca oamenii au tendinta de a-si proiecta ideile. Murray (1935). Este de dorit ca examenul psihologic al unei persoane să nu cuprindă un singur test proiectiv. Trebuie sa aratam ca. testele proiective surprind dinamica psihica a unei persoane. d) tehnicile chatartice subiectul exteriorizeaza o reactie emotionala sub efectul stimulului (ex: desen liber. pictura cu degetul. joc dramatic improvizat).

pornind de la care un subiect trebuie să inventeze o întâmplare. Totdeauna planşele se distribuie diferit: 10 sunt pentru femei. La baza proiecţiei şi a posibilităţii de identificare a subiectului cu unul dintre personaje. prin intermediul unei povestiri. sentimentele tendinţele şi problemele sale. Anzieu. Testul TAT a devenit recent TAST (test aperceptiv sistemic tematic) prin contributiile lui Eric Loonis.imagini vagi. cu semnificaţie ambiguă. Elementele de conţinut sunt ilustrate prin sesizarea temei de bază. Ea necesită solide cunoştinţe psihanalitice şi trebuie confruntată cu biografia subiectului. este dificilă. prin stabilirea 66 . Personajele sunt înlocuite cu animale. stă tocmai această prezentare neclară a situaţiilor şi de aici tentaţia subiectului de a se asimila cu poza. organizarea materialului. Autorii au realizat 30 de fotografii de dimensiuni standard care reprezintă una sau mai multe persoane intr-o situaţie incertă. O versiune a acestui test. atitudinile fiind redate ambiguu. R. Symonds. care dau informaţii asupra posibilităţilor cognitive. cu imaginea din planşă. bogăţia limbajului şi a detaliilor etc. îi atribuie propriile lui idei. Ipoteza de bază este că subiectul. La terminarea probei se mai adaugă o planşă albă pentru care subiectul este rugat să alcătuiască o poveste mizindu-se pe exteriorizarea de tip proiectiv a problematicii individuale. Sunt analizate elementele formale ale povestirii (mărimea raportată la timp. Aceasta proba este bazata pe un model psihosistemic rezultat din transpozitia conceptelor psihologiei proiective individuale in psihologia grupurilor sau familiala. ca şi conţinutul. destinată adolescenţilor. Rufio. Haes. a fost pusă la punct de P. analoagă cu aceea a viselor. M. prin identificarea forţelor care acţionează favorabil sau nefavorabil. Interpretarea materialului astfel obţinut. identificîndu-se cu eroul povestirii. care a propus o varianta nedefinitivata pentru abordarea relatiilor interpersonale si care valorifica lucrarile unor cunoscuti autori ca D. Children Apperception Test (CAT) este rezervat copiilor. A.). care aduce date asupra laturii afectiv-emoţionale a personalităţii subiectului. 10 pentru bărbaţi şi 10 pentru adolescenţi.

asa cum arata Anzieu (Doron & Parot. Acestea sunt apoi codificate si interpretate cu referire la teoria generala a frustrarii elaborata de autor. pentru adulţi TESTUL DE FRUSTRATIE Tehnica proiectiva destinta evaluarii personalitatii unui subiect. A elaborat o teorie a frustrarii. Acest instrument e utilizat cu precadere de clinicieni.T. 339. Fig. Planşa T. 1944. Frustrarea este starea cuiva care este privat de o satisfactie legitima.eroului cu care se identifică subiectul. p. 12. Rosenzweig. pentru adolescenţi Fig. punand la punct in 1935 testul care ii poarta numele. la care subiectul trebuie sa dea raspunsuri. ca şi perspectivele eroului.A. 1999). Planşa T. prin felul cum se termină povestea (cu optimism sau pesimism). Testul consta dintr-un caiet cu 24 de desene ce reprezinta personaje plasate intr-o situatie frustranta. Testul a fost formulat de catre S. lipsa unui obiect susceptibil sa satisfaca trebuinta. 13. care este inselat in 67 .A. frustrarea. Humanitas. pornind de la modul sau de a reactiona in situatii de frustrare.T. Intr-un prim sens. inseamna privatiunea. In Statele Unite Rosenzweig a fost profesor de psihologie la Washington University (Saint Louis Missouri) si psiholog al Sectiei de psihiatrie infantila.

Varianta pentru copii Răspunsurile sunt apreciate după: direcţia agresiunii. fapt care delimitează subiecţii in mai multe categorii. 14. Frustrarea se poate datora lipsei unui obiect sau intilnirii unui obstacol pe calea implinirii dorintelor. 15. In general. tehnica solicită subiectului să-şi exprime spontan atitudinea prin citeva cuvinte sau o frază (in primele 16 imagini). In alte cazuri agresiunea. Ele depind de natura agentului frustrant si de persoanlitatea celui supus actiunii acestui agent. total inhibata. Ostilitatea poate viza obstacolul (copilul mic isi manifesta furia la adresa mamei sale). in care sunt minimum 2 personaje in situaţii frustrante determinate de un obiect sau personaj. este inlocuita de regresiune la un stadiu Fig.sperantele sale. intrapunitivi şi impunitivi. Aceştia pot fi: extrapunitivi. Formată din 24 de imagini precum cele din figurile de mai sus. Reactiile la frustrare sunt variabile. raspunsul este agresiv. persoana (sinuciderile consecutive unor situatii frustrante). In următoarele 8 situaţii subiectul trebuie să răspundă unei acuzaţii sau injurii. se poate deplasa asupra unui substitut (copilui isi bate ursuletul) sau vizeaza propria anterior al dezvoltarii. 68 . Varianta pentru adulţi Fig.

de exemplu. Testul are o anumită gradaţie a situaţiilor frustrante şi evidenţiază destul de satisfăcător toleranţa la frustraţie. Astfel. in cursul careia subiectii isi proiecteaza sau dezvolta raspunsurile. care permite sa se argumenteze interpretarea. In contextul acestor 3 tipuri de răspunsuri se detaşează trei tiputi de situatii in care predomină ceva: predominarea obstacolului şi a tot ce tine de el.G. conform viziunii acestui autor. persistenţa – cerinţei – necesităţii. deopotriva in registrele conflictuale care il structureaza. apărarea eului. Datele sunt apoi regrupate cantitativ si supuse unei analize calitative. psihiatru elvetian (1884-1922). ele pot descrie structura personalitatii. pasionat de pictura. subiectul fiind invitat sa spuna "tot ce plansele il fac sa gandeasca". Interesul testului depinde de interpretarea aprofundata a factorilor in termenii conduitelor posibile. Petele de cerneala sunt mai mult decat o proba de imaginatie. Analiza unui protocol impune mai intai cotarea raspunsurilor in raport cu sistemul pus la punct de H. Examinarea se deruleaza in doua secvente: una numita "spontana". spre ei insişi sau nu acordă semnificaţie situaţiei transmise: „nimeni nu e vinovat”. ca si in organizarea defensiva care il caracterizeaza. Este intr-adevar necesar sa se inteleaga modalitatile de functionare de care dispune subiectul. Rorschach a fost interesat de modul in care reactioneaza bolnavii la petele de cerneala si de culoare. 69 .respectiv subiecţi ce indreaptă reacţia agresivă in afară. este vorba de o proba proiectiva larg utilizata in psihologia clinica si patologica pentru evaluarea activitatii psihice. sunt legate de introversiune (tipologie derivata din aceea a lui Jung). Asadar. Descopera astfel ca perceptia vizuala este influentata de personalitate: raspunsurile "culoare". cealalta numita "ancheta". Rorschach. el compara raspunsurile bolnavilor cu acelea ale subiectilor normali. Cuprinde 10 planse prezentate intr-o ordine precisa. specializat in clinica lui Bleurer din Zurich a fost aderent al grupului psihanalitic din acest oras (prin urmare influentat de conceptia lui C. Jung). Excelent desenator. TESTUL RORSCHACH Hermann Rorschach.

Cotarea la aceasta proba se face in raport de numărul total al răspunsurilor (care pot fi globale sau detaliu.. culoare etc..deschideri” spre zonele de mai mare sensibilitate afectivă. iar la cele realizate preponderent după formă arată prezenţa unor capacităţi cognitive deosebite a tendinţelor spre sinteză. in special special după culoare a stimulilor din planşe arată unele .) şi de timpul necesar pentru toate cele 10 planşe. Planşe din proba Rorschach Perceperea. formă. ca şi raportul banalitate/originalitate. viaţă emoţională etc. Pe baza tehnicii Rorschach sunt descrise (Beck) arii centrale ale personalităţii: activitate intelectuală. specifică pentru femei. De o mare importanţă pentru interpretare este conţinutul pe care subiectul il prezintă in răspunsuri: forme umane. anatomie etc. animale. 70 . plante.

Alegerile sunt considerate ca reprezentind trebuinţe aprobate de persoană. TEHNICA SZONDI A fost elaborată de Leopold Szondi 1939 si vizează explorarea pulsiunilor intime ale individului. considerate simpatice şi 12 drept antipatice. perseverenţă. boală. Daca răspunsurile tip mişcare (K) depăşesc numărul celor de tip culoare se apreciază că gindurile predomină asupra acţiunilor. Predominanţa răspunsurilor de tip culoare (C) asupra celor de mişcare (K) arată prezenţa exagerată a simptomelor somatice şi motorii. Bolnavul alege din fiecare serie 2 fotografii care-i plac mai mult şi 2 care-i displac. inadecvare. numită de Szondi „analiza destinului”. prietenie. ce explorează „inconştientul familial” situat intrere inconştientul personal al lui Freud şi inconştientul colectiv al lui Jung. iar respingerile ca trebuinţe refulate. Tehnica este bazată pe o metodologie psihologică originală. ele manifestindu-se in toate domeniile vieţii omului: profesiune.Cei care au o fire sociabilă realizează o bună asociere formă-culoare (FC+). ostilitate. bazindu-se pe noţiunea de preferinţă estetică. Formal. depresii. proba este alcătuită din 48 fotografii ale unor bolnavi psihic – 6 serii a cite 8 fotografii. 71 . in ansamblu va alege 12. dragoste.. Cei ce dau răspunsuri construite pe elementul . Viaţa interioară apare reflectată in răspunsuri care surprind mişcarea (K+). cu reprezentanţi din 8 entităţi nosologice recunoscute clinic.umbră” denotă prezenţa unor trăiri emoţionale negative: anxietate. Utilizarea in mod deosebit a spaţiilor albe din imaginile planşelor arată incapatinare. fiind dovada unor elemente ale emoţiei interiorizate.

Jung arăta că pornind de la această tehnică.. dispunerea obiectelor. Lowenfeld si codificata (1941) C. care sunt incantati de latura vie. 72 . derivat din testul lumii a fost introdus in Franta de H. Galton care a construit prima tehnică proiectivă. TESTUL SATULUI. dorintele si temerile copiilor. personaje umane. Interpretarea ia in considerare utilizarea spatiului. Dus.. care constă în a-l determina pe copil să imagineze un final la mici istorioare care îi sunt povestite. Relativ complexa in ceea ce priveste interpretarea. moara. Mabille si pus la punct de R.. aceasta tehnica face apel la concepte psihanalitice. atragatoare a acestuia. Acest test. vehicule. TESTUL FABULEI. Acesta din urma utilizează testul ca un . se presupune că se va produce o tulburare sau o blocare a răspunsurilor. In general bine suportata de copii. Althus (1939) codificat de elevul sau P. TEHNICA ASOCIATIV-VERBALĂ a fost iniţiată de Fr. primarie.TESTUL MIOKINETIC. paralelipipede…). structura satului. tehnica proiectiva care consta in a-i cere subiectului sa construiasca un sat cu un anumit numar de elemente figurative (stana. tehnică proiectivă datorată lui Mira & Lopez (1939). proba psihologica derivata din "Jocul Iumii" (World apparatus) de M. Mucchielli (1960). biserica.detector” de complexe: la atingerea unor astfel de complexe printr-un cuvint inductor. manifestată prin mărimea timpului de reacţie in raspuns sau chiar uitarea cuvintului indus. care constă în reproducerea manuală a unor linii simple în diferite planuri ale spaţiului. acest test da indicatii si despre aptitudinile intelectuale si afectivitatea copiiior examinati. TESTUL LUMII. Dupa autorii lor. ceea ce permite obţinerea de indicaţii privind personalitatea subiecţilor examinaţi.) si nefigurative (betisoare. cu unele suplimentări (ritmul şi amplitudinea respiraţiei. raspunsurile subiectului la o serie de intrebari. Apare ca un joc de constructie libera utilizand 150 de jucarii care reprezinta cladiri. înrudită cu grafologia. metoda da psihologului informatii pretioase cu privire la starea afectiva. Sunt apoi studiate deviaţiile în raport cu modelele date. metodă proiectivă imaginată de L. animale. etc. Btihler. ulterior dezvoltată de Jung.

observarea modificărilor mimicii) se pot studia reacţiile emoţionale. care va fi supusă verificării experimentale". Sillamy N. Dar.OBSERVAŢIA Ca metodă de cercetare. observaţia trebuie să fie o constatare exactă a unui fapt cu ajutorul unor mijloace de investigare şi apoi studierea aprofundată a acestei constatări. observaţia constă în urmărirea intenţionată şi înregistrarea exactă. intre observaţia în ştiinţele naturii şi observaţia în domeniul ştiinţelor socio-umane si comportamentale în general. ca şi a contextului situaţional al comportamentului (Mielu Zlate. şi observaţia psihologică în special. Fie în ştiinţele naturii. ci şi din subiectul cunoaşterii (cel care realizează observaţia) şi care de asemenea diferă în psihologie faţă de ştiinţele naturii. 1990). Intra astfel in discutie conceptele de: 73 . C 10 . există o diferenţă provenită din specificul faptelor si fenomenelor psihice. M. fie în cele socio-umane şi comportamentale. componente ale structurii de personalitate.(1995) defineşte observaţia în corelaţie cu experimentul: „observaţia metodă care are drept scop relevarea unui număr oarecare de fapte naturale. sistematică a diferitelor manifestări comportamentale ale individului (sau grupului). a caracteristicilor şi transformărilor obiectului studiat” si ea „constituie primul demers al oricărei ştiinţe empirice care îşi păstrează întreaga importanţă în experimentare”. Richelle defineşte observaţia tot prin raportare la experiment: "observaţia este metoda de investigaţie ştiinţifică care constă în înregistrarea sistematică prin simţuri. pe baza cărora va fi posibilă formularea unei ipoteze. Deosebirea între observaţia din ştiinţele naturii şi observaţia psihologică nu rezulta doar din obiectul cunoaşterii. De asemenea.

prin intermediul căreia suntem capabili de a înţelege existenţa. în calitatea sa de corp. 74 . ambianţa fizică etc. a învăţa să le notezi şi să le descrii aşa cum se prezintă. descrierea contextului (data.eul în individualitatea sa. timpul. subiect egocentric . Pentru corectarea deformărilor privind atitudinea subiectului cunoscător în procesul observaţiei psihologice. motorii. a sesiza contextul situaţional al comportamentelor observate pentru a-l putea înţelege aşa cum este el trăit de subiect. urmând apoi o clasificare. 3. propune următoarele repere în procesul de observare metodică: 1. In condiţiile cunoaşterii psihologice. trăirile altora fara a le încerca în mod real în propria noastră afectivitate. atât decentrarea. expresiv-emotionale etc). interpretarea situaţiei (încercarea observatorului de a înţelege ce înseamnă situaţia pentru subiecţi. 2.subiect epistemic . ceea ce presupune un reperaj sistematic al asemănărilor şi deosebirilor. vârstă. sunt limitate.eul în calitatea sa de agent al cunoaşterii. 4. sensul lor direct şi imediat fiind de cele mai multe ori aparent. pentru a asigura ceea ce numim sensul psihologic impus fiecărui observator. care este contextul etc). a fi atent la comportamente şi atitudini. istorie. 2. spaţiul. Roger Mucchielli. descrierea participanţilor. Protocolul de observaţie presupune o serie de elemente: 1. apoi căutarea relaţiilor. interpretări alternative ale situaţiei. Ancelin-Schutzenberger consideră că "observatorul trebuie să fie obiectiv şi implicat fara a se angaja efectiv. conduite verbale. o taxonomie. PROTOCOLUL DE OBSERVAŢIE Incepem înregistrarea fenomenelor cu inventarierea lor. al cercetării şi observării ştiinţifice.). etnie. Este vorba de o implicare controlată". a actiunilor si conduitelor lor (sex. cât şi obiectivitatea (calitate a enunţurilor noastre de a concorda în esenţa lor cu realitatea pe care o exprimă) sunt greu de realizat. a dispune de un fel de simpatie intelectuală. subiectivitate. 3.

capacitatea de a sesiza esenţialul. dar în primul rând este factorul central care conduce observaţia şi care este subiectul epistemic observator cu particularităţile sale psihoindividuale (în care includem capacitatea sa de concentrare a atenţiei. ca şi trăsăturile fizionomice (aspectul capului. Protocolul de observaţie trebuie sa ţină seama şi de ceea ce K. Simtomatologia labilă. exact.etc).deseori. gradul de sugestionabilitate etc). subiectul observator. inclusiv cu prilejul efectuării unor experimente în laborator. CONDIŢIILE UNEI BUNE OBSERVAŢII: 75 . toracică. alţii tipului imaginativ si poetic (neglijând faptele şi dând frâu liber imaginaţiei. abdominală). CALITATEA OBSERVAŢIEI . alţii tipului evaluativ (cu tendinţa de a face aprecieri. notarea şi explorarea de către observator a propriilor trăiri şi sentimente (analiza reflexivă este întotdeauna necesară într-o cercetare calitativa deoarece include propria experienţă a observaţiei). interpretări). sec). cum ar fi: conduita verbală. Lewin numea câmp psihologic (toate aspectele fizice.depinde de multitudinea factorilor implicaţi în observaţie: obiectul de observat. relaţiile dintre diferitele detalii anatomice ale feţei:fruntea. adică multitudinea comportamentelor şi conduitelor flexibile. a unei convorbiri sau al administrarii unui test. al feţei. adică trăsăturile bioconstituţionale ale individului (înălţimea.conştiente şi inconştiente . lungimea şi grosimea membrelor. greutatea.nasul.bărbia. relaţia observaţională. interacţiunea şi feed beack-urile acesteia. biologice. mobile ale individului. psihologice . Simptomatologia labilă poate fi observata în orice situaţie şi context de viaţă.ochii. ajungând de aceea . CONŢINUTURILE OBSERVAŢIEI Simtomatologia stabilă. mnezică. unii tipului erudit (furnizând informaţii savante suplimentare). S-a vorbit deseori de "ecuaţia personală a observatorului".5. la deformarea realităţii). circumferinţa craniană. ca şi varietatea expresiilor afectiv-atitudinale.care există la un moment dat pentru individul sau grupul observat). sociale. estimări. motorie. In această privinţă Binet arăta că unii observatori aparţin tipului descriptiv (înregistrează minuţios.

în mică măsură.- stabilirea clară. efectuarea unui număr optim de observaţii . a condiţiilor şi mijloacelor necesare (cronometre. consemnarea imediata a celor observate. tendinţa ca aşteptările şi anticipările observatorului să inducă rezultate în conformitate cu acestea – sunt cunoscute asa numitele efecte de "anticipare" sau teoria "profeţiei care se împlineşte". aşa numitul "efect distorsionant al 76 . tendinţa observatorului de a decodifica faptele observate în conformitate cu teoria (explicită sau implicită) la care aderă paradigmei". Bales. grile de observaţie sau "categorii" interacţionalcomunicaţionale evidenţiate de Bales. într-o foarte mică măsură. în mare măsură. precisă a scopului.d. Combaterea obstacolelor ce ar putea împiedica realizarea unor observaţii adecvate. Grilele de observaţie facilitează recoltarea şi compararea rapidă a datelor de observaţie. într-o măsură potrivită. selectarea celor mai potrivite forme de observatie.). grade de estimaţii. trebuie sa tina cont de: influenţa dispoziţiilor mintale în care se află observatorul în momentul efectuării observaţiei (schema sa pre-perceptiva putând deforma faptele observate).m. Unităţile de observaţie exprimă de fapt cuantumul de elemente observate pe intervale de timp. cameră video etc). F.desfăşurare în condiţii cât mai variate. limbajul standard în care vor fi consemnate datele. S-a remarcat în acest domeniu R.. deoarece consemnarea ulterioară ar putea fi afectată de uitare. elaborarea unui plan riguros de observaţie (sistem conceptual. locatie si durata. ipoteze. care a cercetat grupurile umane din punctul de vedere al interacţiunilor comunicaţionale şi comportamentale. Gradele de estimaţii ale unor însuşiri psihice exprimă în ce măsură este prezentă o însuşire psihică la un individ: în foarte mare măsură. Evaluarea observaţiilor efectuate presupune apelul la o serie de concepte precum: unităţile de observaţie.a. aparat foto. a obiectivului urmărit. ritmicitate ş.

Performantele si comportamentele trecute sunt cei mai fideli factori prognostici pentru performanta si comportamentele viitoare. Aceste arii sunt cunoscute. multe dintre sesiunile de interviu sunt construite în jurul performantelor trecute ale candidatului relationate cu ariile considerate ca a fi importante pentru succes. interviul este o situatie de evaluare în care doua persoane (evaluatul si evaluatorul) poarta o discutie prin care se doreste evaluarea modului în care anumite competentele sunt în acord cu anumite asteptari. în baza unor studii recente. drept criterii. Acesta este motivul pentru care tehnicile de interviu s-au diversificat.INTERVIUL CA TEHNICA DE EVALUARE CONCEPTUL DE INTERVIU Prin definitie. isi adapteze discursul în functie de persoana din fata sa a învatat tehnicile de interviu “pe de rost” 77 . Exista autori care sustin. în limbaj comun. faptul ca exista tehnici de interviu care pot diferentia între candidatii ce obtin performante „superioare” si candidatii care obtin performante „medii”. Profilulul celui secund arata cel mai probabil astfel : inteligenta sociala si emotionala bine dezvoltata. pe lânga clasicele erori de evaluare si credinta conform careia un candidat se va putea integra fara probleme doar daca poate performa. interviul are menirea. mai mult decât pe urmarirea într-o maniera structurata a unor specificatii. Ca metoda de evaluare. pe identificarea gradului în care un anumit candidat se potriveste ca structura atitudinala culturii organizatiei în care urmeaza sa intre.C11 . Datorita acestui fapt. sa se centreze. conform tendintelor actuale. încercând sa înlature.

dar despre putine poate sa vorbeasca specific. Fara îndoiala acest tip de interviu are 78 . cele mai utilizate tehnici de interviu precum si aspecte ce tin de strategiile abordate în cadrul unui interviu. Interviul nestructurat este o forma de interviu cu un grup de evaluatori în care rolurile acestora nu sunt bine determinate. TIPURI DE INTERVIU In literatura curenta sint mentionate urmatoarele tipuri de interviu: interviul initial de „scanare” (screening interview). De regula. Un astfel de candidat învinge multi intervievatori. INTERVIUL INITIAL DE „SCANARE” Este un interviu cu o durata relativ scurta. echipa de evaluatori este compusa din responsabili cu diverse competente INTERVIUL NESTRUCTURAT. O întelegere mai aprofundata asupra persoanei va urma într-o etapa ulterioara. INTERVIUL STRUCTURAT. interviul cu un grup de evaluatori (group interview). fiecare dintre acestia având libertatea de a adresa orice întrebare pe care o considera relevanta. interviul structurat si interviul nestructurat. In cele ce urmeaza sint prezentate aspecte legate de cele mai frecvent întâlnite tipuri de interviu. dar de cele mai multe ori il întâlnesc separat si confrunta ulterior notele de interviu. De regula. interviul situational. acest interviu este condus de o singura persoana si nu dureaza mai mult de o jumatate de ora. mai ales daca acestia din urma nu au o experienta si daca interviul este nestructurat.- este un foarte bun vânzator al propriei imagini are o încredere debordanta în sine si în capacitatea sa de persuasiune nu concepe sa piarda sustine ca s-a întâlnit cu multe aspecte în viata sa. utilizat pentru a determina daca potentialul candidat are suficiente „date”pentru a fi supus unui proces de intervievare mai larg. INTERVIUL CU UN GRUP DE EVALUATORI Intervievatorii pot întâlni candidatul simultan.

Acesti candidati nu iau în considerare faptul ca interviul nu este un monolog pe care ei sunt obligati sa-l sustina în fata unei comisii. interviul structurat are avantajul structurarii criteriilor. INTERVIUL SITUATIONAL Interviul situational se situeaza între a fi un “stil” de interviu si o “tehnica” de interviu. Din punctul acesta de vedere.dezavantajele sale. o masca sociala care îi ajuta sa faca fata presiunii create de evaluare. Abordarea pe care candidatii obisnuiti cu conditia de intervievat au început sa o adopte este aceea a unei discutii libere. membrii echipei fac observatii asupra celor mai importante aspecte legate de comportamentul candidatului confruntat cu situatia prezentata. ea fiind interpretata ca siguranta. Candidatul este apoi întrebat asupra modului în care el/ea ar actiona în acea situatie. asa încât candidatul sa fie evaluat din perspectiva mai multor persoane dar si din perspectiva mai multor arii de compententa. abilitatile de comunicare etc. Pe lânga aceasta. Pentru fiecare dintre aceste dimensiuni se defineste o situatie. dintre care cele mai importante ar fi lipsa criteriilor riguros stabilite si respectiv imposibilitatea de a aplica aceeasi procedura pentru toti candidatii. reala sau ipotetica. atunci când sunt confruntati cu situatia de interviu. faptul ca un candidat 79 . TEHNICI DE INTERVIU Exista candidati care dezvolta automat. care simuleaza aspecte cu care persoana este posibil sa se confrunte. sunt selectate anumite dimensiuni (drept criterii pentru evaluare) relationate cu performanta. Libertatea în exprimare si comportament a candidatului poate fi un punct forte în relatia cu evaluatorul. în care ambele „tabere” prezente au un interes bine conturat. Aceste observatii se pot referi la aspecte precum: creativitatea. Când se foloseste interviul situational. a asumarii rolurilor clar stabilite între evaluatori în functie de aria lor de compententa. iar membrii echipei de intervievatori evalueaza calitatea raspunsului candidatului raportat la raspunsurile standard. De asemenea.

de catre candidat. intervievatorul experimentat foloseste tehnica penetrarii care se constituie dintr-o serie de întrebari deschise adresate succesiv. implicit. De ce atrage dupa sine o justificare. în masura în care rezistenta initiala a candidatului este ridicata. „Când”. moment în care candidatul a îmbracat deja „scutul de aparare” si. Un evaluator experimentat care foloseste cu usurinta tehnica întrebarilor deschise îl va determina pe candidat sa formuleze un raspuns mult mai complet si mai putin superficial decât ar face-o raspunzând la o întrebare închisa. Aceasta tehnica este destul de dificil de utilizat de catre începatori pentru ca poate bloca persoana intervievata daca nu este folosita 80 . De retinut ca întrebarile care încep cu „De ce?” este de preferat sa nu fie adresate ca prime întrebari datorita faptului ca maresc probabilitatea defensei din partea candidatului. „De ce”. asa cum au fost ele descrise în literatura de specialitate. confera acestuia un avantaj real în comparatie cu acei candidati care nu privesc la fel interviul. mai putin agresiv. care. abordeaza adaptat (respectiv falsificat) situatia de interviu. ÎNTREBARILE DESCHISE Bunele practici în domeniu tin sa sublinieze faptul ca în cadrul unui interviu întrebarile deschise solicita candidatului un raspuns mai vast decât „da” sau „nu”. „Cine”. Exista o serie de tehnici de interviu. Intrebarile deschise încep cu: „Ce”. dintre care. sunt întelese indirect si. PAUZA /TACEREA Utilizarea tacerii sau a pauzei este o tehnica extrem de eficienta la care intervievatorii experimentati recurg de multe ori. TEHNICA PENETRARII Pentru a aprofunda o arie de interes.participa la interviu gindind la situatia de câstig reciproc a partilor. respectiv. „Cum”. Acesta tehnica determina candidatul sa detalieze din ce în ce mai mult subiectul abordat. cu toate ca au acelasi înteles. Acesta întrebare poate fi înlocuita prin formulari de genul „Ce v-a determinat sa”. pe cele mai comune le vom prezenta mai jos. „Unde”.

„Cunoaşterea psihologică a persoanei”. Edit. (2010). EDP. Bucureşti. „Personalitatea. REPETITIA În cadrul acestei tehnici. UTILIZAREA EXEMPLELOR De cele mai multe ori. Edit. ceea ce a spus candidatul. COMPARATIA /CONTRASTUL Tehnica comparatiei /contrastului este utilizata pentru a determina candidatul sa ofere mai multe informatii despre un subiect propus. De obicei. Havârneanu C.. "Metode de psihodiagnostic". alocata utilizarii acestei tehnici pentru ca. (2000). astfel încât discursul sa fie unul adecvat si natural. Dafinoiu I. pur si simplu. Tehnicile de interviu descrise mai sus sunt la fel de eficiente pentru ambii parteneri de discutie. „Metode şi instrumente de evaluare în psihologie”. intervievatorul repeta. Horghidan V. Albu M. BIBLIOGRAFIE GENERALA Albu M. O atentie sporita trebuie. Polirom. Metode de abordare clinică – Observaţia şi interviul”. însa. Singurul amendament care trebuie facut este ca tine de experienta utilizarea uneia sau alteia dintre tehnici. 81 . Edit. Cluj. Prin folosirea acestei tehnici se doreste sa se evalueze raspunsuri mai specifice decât afirmatii generale. (2002). Edit. Daca un intervievator nu se simte confortabil utilizând-o. Westhoff K & Kluck Marie-Luise.. este de sfatuit sa o înlocuiasca cu o alta. Hayward Sheila. (1997). Bucureşti. nu trebuie folosita în exces si într-o maniera evidenta. “Diferenţe interindividuale”. Cluj. Aceasta tehnica se bazeaza pe a solicita candidatului sa gaseasca asemanari si deosebiri între doi sau mai multi itemi sau situatii. TestCentral / D&D Consultants. Argonaut... Iaşi. (1998). În lipsa acestei fluente în discurs. Birch Ann.. (2000). celalalt partener poate realiza ca demersul este unul studiat (fals) si pierde încrederea în partenerul de discutie. Iaşi. (1999). Tehnică. în cadrul unui interviu. Bucuresti. Clusium. “Raportul Psihologic: Redactare si Evaluare“ . evaluatorul cere candidatului sa ofere exemple prin care sa sustina afirmatiile formulate. prin continuarea unei idei deja exprimate.într-o maniera adecvata. tehnica este folosita pentru a facilita candidatului detalierea unui subiect. "Construirea şi utilizarea testelor psihologice". Editura Polirom.

București.. Iliescu. (2002). Pitariu H. C. Edit.. Iaşi. Nedelcea. Editura România de Mâine. Bucureşti. “Chestionarele nonverbale de personalitate“. „Testul psihologic”. D. (2003). Minulescu M. Cluj. Mitrofan N. Edit Fundației Humanitas. 82 . Bucuresti.. (2007). (1996)..Zlate M. Bucuresti (reeditată în 2005). “Teorie si practică in psihodiagnoză.. Edit. "Măsurarea şi interpretarea diferenţelor individuale" în "Psihologia personalului". Iaşi. (2001) „Psihologia la răspântia mileniilor”. Stan A. (2005). Iaşi.Minulescu M. PsyhoCover. Fundamente in masurarea psihologică”.. „Introducere în psihodiagnostic”. Editura Polirom. Ed. “Psihodiagnoza modernă. Minulescu M. (2002). Polirom. Fundatiei Romania de Miine. (2005) – “Testarea psihologică”. Șchiopu U. Chestionarele de personalitate“. Edit Polirom.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful