C1 -PROBLEME GENERALE ALE EVALUĂRII PERSONALITĂŢII

INTEROGAREA PERSONALITĂŢII1 Etimologic, termenul personalitate derivă din latinescul persona, care reprezenta la origine o mască pe care o purtau actorii în dramele Greciei Antice. Astfel, noţiunea iniţială de personalitate reflecta imaginea socială de suprafaţă pe care o adopta individul în rolurile jucate în viaţă. Termenul personalitate suportă actualmente atât de multe semnificaţii încât fiecare are sentimentul întrebuinţării lui corecte în cele mai diverse situaţii. În schimb, utilizarea ca termen al ştiinţei psihologice pune atâtea probleme încât, parafrazându-l pe Paul Fraisse, am putea spune că istoria psihologiei se confundă (între anumite limite) cu istoria răspunsurilor la întrebarea Ce este personalitatea? Aşadar, abordările problematicii personalităţii sunt atât de numeroase şi atât de complexe, încât s-ar putea crede că investigaţiile psihologice asupra personalităţii nu se raportează la un domeniu acceptat unanim, nu au o reprezentare cadru comună pe care, exploatând-o, s-o amelioreze. Există senzaţia că atunci când pun problema personalităţii, psihologii vizează aspecte disparate şi chiar incompatibile uneori. Aşa spre exemplu, prin situarea personalităţii într-o perspectivă bio-psihică s-au conturat psihologiile analitice, neuro-psihologiile şi psihologiile genetice care îşi propun să identifice în cadrul personalităţii îndeosebi constante comportamentale sau seturi de trăsături stabile. Din perspectiva existenţială s-au delimitat psihologiile umaniste şi fenomenologice care dezvoltă proceduri pentru a studia rolul semnificaţiilor, al modalităţilor de interpretare în orientarea comportamentului. Perspectiva planului social a conturat psihologii sociale care, raportându-se la individ ca fiinţă socială, au conceput modalităţi de investigare a interacţiunilor dintre personalităţi ce fiinţează social. Situarea într-o perspetivă cosmică a delimitat psihologiile trans-personale, abisale, care extind cercetarea psihologică spre dimensiunea spirituală a existenţei, punând accent pe studiul stărilor şi proceselor în care oamenii experimentează legături
1

Personalitatea = suma disponibilităţilor generale şi caracteristice pe care le exprimă o persoană

(faţă de altele) şi care conturează identitatea ei specifică

1

profunde cu interiorul fiinţei, cu aspectele esenţiale din universul care ne înconjoară. Şi dacă domeniul de referinţă - situarea personalităţii într-o anume perspectivă forţează grupări ale unor teorii care sunt oarecum diferite, opţiunile de natură metodologică departajează mai clar situaţia şi stadiul interogării personalităţii. Psihologiile analitice, de exemplu, au adus în atenţie procesele intrapsihice ale personalităţii, forţele instinctive individuale şi colective, consecinţe ale construcţiei psihicului în anii copilăriei. Temele majore conturate încă de Freud se refereau la: - forţele care determină comportamentele - nimic nu se manifestă întâmplător, comportamentul fiind determinat de o serie de forţe din interior; - motivarea comportamentului - sursa motivaţiei fiind energia psihică, o cantitate care se consumă pentru a menţine funcţiile psihicului; - organizarea psihicului - personalitatea văzută prin grila celor trei funcţii de bază: funcţia primitivă, a impulsurilor, funcţia raţională (sinele raţional – ego) şi funcţia de internalizare a valorilor societăţii (superego). Construcţia explicativă a lui Freud arată că instinctele naturale biotice intră în conflict cu restricţiile impuse de realitate (ego) şi cu normele pe care societatea încearcă să le impună (superego). Aceste conflicte relevă specificitatea acţiunilor individuale prin intermediul celor trei tipuri de anxietăţi pe care le provoacă: nevrotică (conflictul sine-ego), morală (conflictul sine-superego) şi obiectivă (ce decurge din pericolele exterioare); - evoluţia personalităţii - dezvoltările care se produc în copilăria timpurie sunt determinante în conduita adultului. Reprezentând un aspect central al psihologiilor analitice, problematica dezvoltării personalităţii a fost nuanţată ulterior. Neo-freudieni, precum Erich Fromm, Karen Horney sau Clara Thomson, subliniază factorii sociali mai mult decât pe cei biologici şi situaţia prezentă mai mult decât experienţele timpurii. La rândul său, Alfred Adler se distanţează de accentul pus de Freud pe instinctele sexuale şi consideră dominantă în motivarea personalităţii preocuparea pentru superioritate. O poziţie distinctă o ocupă Carl Gustav Jung, care acceptă ideea lui Freud că personalitatea este dominată de inconştient, dar distinge între ego-ul conştient, inconştientul individului şi inconştientul colectiv. Acesta din urma ar conţine arhetipuri predispoziţii universale de gândire şi acţiune care influenţează comportamentul uman. Deşi în psihologiile analitice, interogările personalităţii tind să evolueze în direcţii divergente,

2

este integrată tot mai mult problematica condiţionării sociale a stărilor psihice. Pentru psihologiile fenomenologice, personalitatea poate fi descifrată numai dacă se mizează pe realitatea subiectivă, pe experienţele personale, pentru că doar ele direcţionează comportamentul. Strategiile fenomenologice de investigare a personalităţii se focalizează pe experienţa în desfăşurare, trăită de indivizi. Ele sunt de tip holistic, pentru că interpretează personalitatea ca fiind consistentă, cu diverse conexiuni între aspectele componente. Carl Rogers susţine că orice fiinţă are nevoie să fie apreciată pozitiv. El vede comportamentul fiecărui individ orientat de tendinţa de actualizare (afirmare) a sinelui. Acest impuls de afirmare se desfăşoară pe de o parte, ca tendinţă a bioticului de a se ţine în viaţă, iar pe de altă parte, ca tendinţă spre autonomie, autosuficienţă şi sporirea potenţelor afirmarea sinelui. Sinele ar consta în caracterul organizat şi consistent al tuturor percepţiilor pe care indivizii le au despre ei înşişi şi are o desfăşurare în chip binar: sinele actual, cel care vizează perceperea concretă a sinelui, şi cel ideal, care concretizează dezirabilul despre sine. Tendinţa de afirmare canalizează de regulă indivizii spre manifestări pozitive, iar în anumite circumstanţe ies la suprafaţă şi potenţialităţi negative, nesănătoase, de unde se poate conchide asupra tendinţei direcţionate şi selective a sinelui. Dintr-o perspectivă a practicii terapeutice, George Kelly arata că fiecare individ are propria interpretare a trăirilor sale. Dacă aceştia ar putea să-şi modifice interpretările încât să se perceapă altfel şi să perceapă într-un alt mod situaţiile, ar fi eliminate comportamentele anormale. Pentru Kelly, fiinţele umane încearcă permanent să controleze situaţiile în care se află, şi în acest scop îşi dezvoltă propriile teorii despre lume, care le ghidează comportamentul. Astfel de constructe nu sunt abstracţii dependente de realităţi, ci emergenţe din interiorul persoanei, care duc între altele şi la capacitatea indivizilor de a face aprecieri bipolare de tipul: bun-rău, just-injust, flexibil-dogmatic. Ei vor reţine acele constructe care duc la reuşite şi le modifică pe acelea care se dovedesc neeficiente iar, simultan, fiecare încearcă în cadrul relaţiilor cu ceilalţi să identifice constructele partenerilor. În ultimă instanţă schimbările care intervin în cadrul personalităţii implică schimbarea unui asemenea construct. Psihologiile comportamentiste ridică problema identificării comportamentelor relevante pe baza cărora se pot face predicţii asupra viitoarelor comportamente. Pentru

3

comportamentişti, al căror reprezentat iniţial este John Watson, manifestările indivizilor sunt determinate preponderent de situaţiile imediate şi de interpretările care se dau acestora, ceea ce ar putea însemna că trăsăturile individuale nu trebuie interpretate luând în considerare ansamblul personalităţii. Drept urmare, comportamentiştii nu fac referiri la eventuale forţe de coagulare sau la structuri ale personalităţii, fapt care-i depărtează de poziţiile holiste. De altfel, terapeutica de tip comportamentist se centrează pe modificarea unor comportamente şi nu pe ansamblul personalităţii. Neuro-psihologiile, de altă parte, vizează înainte de toate conexiuni plauzibile între sistemul nervos şi procesele psihice. Fondul problemei rezidă în a interpreta categorii psihice funcţie de informaţiile disponibile referitoare la sistemul nervos central, sistemul nervos vegetativ sau sistemul hormonal. Se pun astfel în discuţie procesele neuro-corticale constante şi stabile, acceptându-se însă şi posibilitatea diferenţierii lor de la un individ la altul. Astfel una dintre preocupările majore a fost, de o parte, aceea de a se identifica caracteristici cu caracter mai general, adică ceea ce diferenţiază modul de a fi al oamenilor - trăsături ale personalităţii - şi, de altă parte, stabilirea unor repere asupra a ceea ce poate fi comun modului de a fi al unor oameni - tipuri de personalităţi. Şi într-un caz, şi-n celălalt se presupune că indivizii au proprietăţi care fac ca ei să posede anumite predispoziţii pentru anumite modalităţi de manifestare.

MODELUL DISPOZIŢIONAL (AL TRĂSĂTURILOR), MODELUL SITUAŢIONIST ŞI MODELUL
INTERACŢIONIST ÎN EVALUAREA PERSONALITĂŢII

MODELUL DISPOZIŢIONAL (AL TRĂSĂTURILOR) Una dintre primele concepţii teoretice şi metodologice, care a dominat cercetările dedicate măsurării personalităţii a fost abordarea bazată pe trăsături. Este vorba despre ceea ce ulterior avea să poarte denumirea de modelul clasic dispoziţional. În cadrul acestuia au fost sintetizate mai multe concepţii teoretice şi metodologice între care cele ale lui Allport, Cattell şi Eysenck. Obiectivele erau identificarea caracteristicilor care pot fundamenta personalitatea şi, în acelaşi timp, găsirea surselor individualizării ei. Allport este primul personolog care a propus o conceptualizare şi o descriere a

4

încercând să clarifice modul de organizare dinamică a acestora. Prin urmare. În acelaşi timp. spune Allport. cele care fac posibile analize comparative între indivizi şi • caracteristici specifice care individualizează şi nu fac posibile comparaţiile. • au doar o independenţă parţială unele faţă de altele şi pot fi identificate empiric. structural- au caracter mai general decât obişnuinţele. Sintagma consacrată pentru a ilustra această stare de lucruri a fost cea de consistenţă 5 . consecvenţa comportamentului (verbal sau motor) fiind atribuită acestora. personalitatea este o organizare mai mult sau mai puţin stabilă a forţelor interioare ale unui individ. cele care domină omul. Allport arată că acestea: • • sunt chiar părţi ale persoanei şi nu simple presupuneri verbale. trebuie căutate trăsăturile care-l individualizează. dar pentru ca un individ să fie realmente înţeles. • dispoziţiile secundare sunt cele care devin active doar în anumite situaţii. Este vorba de o serie de trăsături. sunt dinamice şi direcţionează comportamentul.personalităţii în termeni de trăsături. conform perspectivei modelului trăsăturilor. De asemenea. îl individualizează. • dovada existenţei lor este repetabilitatea manifestărilor relevante. este majoră. Allport vorbeşte şi de: • trăsături comune. şi identificate situaţiile în care acestea sunt exteriorizate. Valoarea explicativă a trăsăturilor comune. Allport mai afirmă că trăsăturile se disting funcţie de amploarea manifestării lor în comportament: • dispoziţiile cardinale sunt trăsăturile cele mai active. care sunt persistente şi care ajută la determinarea reacţiei în situaţii variate. Facând referire la trăsături.

metodologia modelului dispoziţional (al trăsăturilor) a fost acuzată că nu dispune de o consistenţă comportamentală cross-situaţională şi cross-temporală.consistenţa cross-situaţională. S-a încercat astfel explicarea consistenţei personalităţii mai degraba pe baza invocării intervenţiei din exterior a unor factori situaţionali determinativi. care susţine că factorii situaţionali sunt sursele majore de variaţie comportamentală. în dese rânduri această teorie a căzut examenul empiric.Mischel 1968) asupra modelului dispoziţional. comportamentale: Există - cel puţin două perspective în definirea consistenţei una referitoare la identitatea de manifestare a unor structuri de personalitate (trăsături) în momente diferite – consistenţa cross-temporală (chiar dacă o persoană suportă de-a lungul timpului o dezvoltare ontogenetică stadială. Cu toate acestea. ceea ce a dus la o adevărată criză de credibilitate. În fapt. Aşadar. dând astfel temeiul unităţii şi unicităţii de expresie ca atribute ale personalităţii). MODELUL SITUAŢIONIST Frecvent criticată din cauza lipsei de dovezi empirice solide. Paternitatea acesteia a fost atribuită lui Walter Mischel. minimalizându-se până la 6 . întrucât comportamentul este determinat aproape exclusiv de variabilele situaţionale. conform teoriei consistenţei. situaţionismul poate fi văzut ca o antiteză a personologismului. multe elemente de structură psihologică se conservă. Personalitatea manifestă puţină stabilitate. înregistrată în literatura de specialitate sub numele de paradoxul consistenţei. - cealaltă interesată de măsura în care unul şi acelaşi profil de trăsături ramâne invariant în contexte situaţionale variate . persoanele pot fi caracterizate de o serie de atribute care rămân relativ invariante de-a lungul timpului şi al contextelor sociale de viaţă.comportamentală. Această stare de fapt a explicat apariţia orientării situaţioniste. şi aceasta poate pentru că autorul pomenit a formulat cele mai virulente critici (vezi Personality and Assessment .

S-a arătat chiar că nu a existat nici o încercare sistematică de a studia situaţia din punct de vedere psihologic. în contrast cu (R-R) relaţiile răspuns-răspuns. Drept urmare. dacă un comportament poate fi condiţionat din exterior să se manifeste cu o consistenţă predictibilă. Comportamentul este iniţiat şi direcţionat exclusiv din exterior de către factorii situaţionali şi nu de către dispoziţiile interne. Criticile au vizat în principal aspecte metodologice.onestitatea" unei persoane observate. Procedându-se în această manieră. antecedenţii săi plasaţi în exterior. ideea de consistenţă cross-situaţională promovată de modelul dispoziţional a fost înlocuită cu aceea de specificitate situaţională. care înseamnă identificarea variabilelor exterioare ce întăresc anumite răspunsuri.excludere rolul trăsăturilor ca predispoziţii comportamentale stabile. Din cele de mai sus rezultă două caracteristici de bază ale situaţionismului: • accentul pus pe variabilele externe/situaţionale în demersul explicativ al conduitei. la nivelul situaţiei. predicţiile comportamentale trebuie întemeiate mai curând pe o analiză funcţională. acesta fiind situaţional specific şi nu cross-situaţional. Cu alte cuvinte putem face o predicţie mai degrabă pe baza unui singur răspuns decât pe baza unei configuraţii de trăsături. cu atât mai mult cu cât se acceptă că orice situaţie nu există pur şi simplu. De aici rezultă şi modul de conceptualizare a consistenţei comportamentului din această perpectivă. avute în vedere de modelul dispoziţional. personalitatea a fost golită de orice conţinuturi. ci are o semnificaţie psihologică pentru orice persoană. în timp ce modelul dispoziţional este preocupat să atribuie . • preocuparea pentru determinarea unor relaţii de tip cauzal între comportament şi Se poate lesne observa cum situaţionismul exacerbează rolul metodei experimentale. unitatea de bază a analizei la nivelul modelului situaţionist nu poate fi decât situaţia. MODELUL INTERACŢIONIST Multă vreme. Astfel. situaţionismul caută mai degrabă cauzele externe care determină persoana să spună adevărul (Creţu 2005). măsurarea personalităţii s-a făcut de pe poziţii de partizanat faţă 7 . Dar modelul situaţionist a fost atacat chiar mai repede decât modelul dispoziţional. reducând studierea personalităţii la determinarea relaţiilor stimul-răspuns (S-R). Concret. Raţionamentul de sprijin a fost acela că. Aşadar.. atunci intervenţia trăsăturilor în această schemă este redundantă şi gratuită.

de unul sau altul din cele două modele. Ca o alternativă, a fost propus un al treilea model - interacţionist sau biocognitivist. S-a afirmat că interacţionismul ar fi un compromis fericit, care permite ambelor părţi ce au intrat iniţial în dispută să concluzioneze, ca în cele din urmă fiecare a avut dreptate. Interactionismul a pornit de la stabilirea concomitentă a virtuţiilor şi limitelor prezente în modelarea dispoziţională şi cea situaţionistă. Sustinătorii lui au arătat că este un nonsens să punem în discuţie prioritatea persoanei vs. situaţiei în problema consistenţei, atât timp cât comportamentul este o funcţie de interacţiune a celor două elemente. În practica măsurării personalităţii, în interiorul interacţionismului s-au distins două modele. Primul - interacţionist mecanicist - viza luarea în considerare a acţiunii unilaterale a variabilelor reprezentate de persoană vs. situaţie (ca variabile independente) asupra comportamentului (ca variabila dependentă). Al doilea interacţionist/dinamic - viza interdeterminările variabilelor personă vs. situaţie în producerea reacţiilor comportamentale. Mai precis, cel de-al doilea model avansa ideea existentei unei influenţe reciproce: nu doar evenimentele situaţionale afectează comportamentul persoanei, ci şi persoana, ca agent activ, poate influenţa evenimentele externe. O asemenea strategie ar putea duce la construirea unei triple tipologii (simultaneitatea celor trei elemente situaţie, persoană, comportament) care să permită afirmaţii de tipul „Acest tip de persoană va avea acest tip de comportament în acest tip de situaţie”, ceea ce ar duce mai lesne la înţelegerea conceptului de coerenţă a personalităţii. Deşi a prezentat un interes deosebit, modelul interacţionist (mai ales cel dinamic) n-a fost susţinut de cercetarea empirică. Cauza principală a fost lipsa acută a unor modele adecvate de măsură şi a unor metode de culegere a datelor. Este vorba deci despre un neajuns metodologic. Dincolo de aceste dispute, vom sublinia în final o serie de aspecte esenţiale privind perspectiva evaluării personalităţii:
-

este acceptat faptul că în interiorul individului s-a creat o deşi întotdeauna modificabilă, această structură este adesea

structură capabilă de acţiuni proprii în funcţie de mediul social; -

8

rezistentă la schimbări fundamentale; moment; personalitatea este un concept care exprimă o relativă stabilitate, însă trebuie subliniat că ea reprezintă mai curând un potenţial, o înclinaţie spre un anumit comportament şi nu un comportament în sine (acesta va depinde şi de situaţiile obiective); o trăsătură trebuie văzută ca un soi de dispoziţie persistentă de a percepe şi/sau gândi şi/sau simţi şi/sau se comporta în anumite moduri caracteristice, în situaţii de un anumit tip; trăsăturile sunt fenomene psihologice reale (vezi Allport), dar ele nu există într-o persoană în acelaşi fel în care există organele interne. Acestea trebuie văzute mai curând ca dispoziţii psihologice şi comportamentale, sensibile la situaţii, având relaţii complexe între ele; ambiental. trăsăturile devin active doar în anumite contexte, şi chiar în cadrul contextelor potrivite, modul şi frecvenţa lor de activare prezintă, în mod tipic, anumite sensibilităţi conjuncturale şi relativităţi individuale. Aşadar este evident faptul că indivizii sunt întotdeauna plasaţi situaţional, însă nu toate influenţele situaţionale sunt egale. Aceasta sugerează precauţia în formularea unor generalizări despre persoane care nu au fost puse în anumite tipuri de situaţii şi, respectiv, precauţia în formularea unor generalizări privind efectele situaţiilor neatribuite încă tipurilor de persoane. Analiza atentă a situaţionalului poate conduce la clarificări interesante în ceea ce priveşte anumite percepţii obişnuite.
Astfel un comportament pozitiv poate să nu fie neapărat rezultatul unui caracter pozitiv, ci a unui anumit tip de mediu dominant. Înlăturând suportul extern, ceea ce părea a fi un caracter consecvent pozitiv se poate transforma. Am putea întâlni astfel situaţii în care un individ bine educat va comite acte condamnabile din punct de vedere etic, pentru că dispoziţiile sale naturale sunt atât de puternice, încât este nevoie de presiuni externe pentru a limita exprimarea acestora.

ideea de structură a personalităţii se sprijină pe

presupunerea flexibilităţii umane infinite şi pe răspunsul în funcţie de situaţia socială de

o anumită trăsătură se individualizează numai în contextul

relaţiilor complexe pe care le are cu alte trăsături, cu comportamentul şi cu mediul

9

Există actualmente o oarecare naivitate în ceea ce priveşte aprecierea globalităţii trăsăturilor individuale (ne referim în primul rând la psihologi). Considerăm că ar fi de mare folos dacă evaluările generale, practicate în mod curent asupra indivizilor, ar acorda mai multă atenţie decât în momentul de faţă sensibilităţii situaţionale a dispoziţiilor psihologice. În mult prea multe cazuri, se face uz de trăsături într-un mod categoric, probabil excesiv, prezumţios şi chiar necalificat. Persoanele sunt dominante, conştiincioase, oneste sau echilibrate. Persoana care posedă trăsătura în cauză va manifesta tipul de răspuns potrivit faţă de persoana potrivită, la momentul potrivit şi în maniera potrivită. Schimbările neaşteptate ale psihologiei umane pot fi pierdute din vedere cu uşurinţă atunci când se află în centrul atenţiei o astfel de caracterizare excesivă şi poate chiar nerealistă.

10

C 2 - TEORIE ŞI METODĂ ÎN EVALUAREA PERSONALITĂŢII
CARACTERISTICI GENERALE ALE TEORIILOR Noţiunea de teorie este utilizată într-o multitudine de contexte. Se vorbeşte adesea despre teorii economice, antropologice, istorice; în unele situaţii teoria identificându-se fie cu o ipoteza, fie cu un set coerent de asumpţii care nu au trecut prin rigorile ştiinţifice ale testării şi validării. În ştiinţă, s-a conturat pentru acest termen un tablou oarecum clar: set coerent de asumpţii care descriu şi explică un anumit aspect din realitate şi permit formularea unor predicţii valide în legătură cu acel aspect. TEORIE ŞTIINŢIFICĂ VS IPOTEZĂ Teoria este mult mai complexă decât ipoteza. În fapt, teoria ştiinţifică rezultă din testarea experimentală a mai multor ipoteze. Ipoteza se referă, de regulă, la o singură variabilă, în timp ce teoria surprinde interacţiunea mai multor variabile în cadrul unui sistem, interacţiune stabilită prin observaţii sistematice repetate şi validarea experimentală a acestora.
TEORIE ŞTIINŢIFICĂ VS. LEGE

Legile descriu de obicei relaţii cantitative verificate empiric între două sau mai multe variabile şi nu sunt subiectul unor demersuri de infirmare ca şi teoriile. Există situaţii în care o teorie care a fost verificată substanţial (relaţiei dintre variabilele studiate i s-a dat o formă matematică) se poate transforma în lege. În condiţiile în care teoria este supusă unor demersuri experimentale de infirmare, ea îşi poate pierde validitatea, dar legile, datorită suportului empiric pe care îl au nu pot constitui subiectul

11

care ulterior le influenţează comportamentul în situaţii sociale. Oamenii încearcă să-şi explice comportamentul lor şi al celorlalţi. În aceste cazuri există posibilitatea creării unor modele care să implementeze asumpţiile generale ale teoriei în situaţii specifice. teoriile simţului comun sunt deficitare. analiza la nivelul microproceselor şi la cel al macroproceselor fiind străină simţului comun TEORII ALE PERSONALITĂŢII ŞI METODELE DE EVALUARE ASOCIATE Diferenţele interindividuale în ceea ce priveşte comportamentul sau trăsăturile de personalitate nu sunt nici pe departe o descoperire a psihologiei moderne. ele fiind după cum am spus pline de contradicţii şi erori logice (“Cine se aseamănă se adună”). precum şi cele în care se impune analiza explicativă la nivelul proceselor cognitive elementare (procesarea informaţiei vizuale. îşi formulează teorii implicite. Încă din perioada 12 .psihologie poporană). La nivelul explicaţiei. etc. De asemenea. gânditori sau uneori chiar de oameni din popor (Herseni numeşte această tendinţă de explicare a faptelor psihice .) nu pot fi abordate de simţul comun. Ele pot descrie (alambicat de cele mai multe ori) fenomenele cărora li se adresează. Este posibil chiar ca modelul să formalizeze în ecuaţii modul în care variabilele unui sistem interacţionează în situaţii specifice. formulate de moralişti. MODEL Adesea teoria identifică şi explică relaţii sau legităţi generale între variabilele unui sistem. rezolvarea de probleme. sunt cuprinse de obicei în proverbe sau maxime. dar nu pot face predicţii valide decât în situaţii cotidiene. explică şi fac predicţii valide.unui astfel de demers de infirmare. TEORIE A SIMŢULUI COMUN Simţul comun îşi explică adesea fenomenele lumii înconjurătoare printr-o serie de asumpţii coerente. situaţiile extreme. Aceste asumpţii prin care se încearcă descrierea şi explicarea unor aspecte ale funcţionării psihice sau a altor evenimente din lumea reală. cele care vizează grupul în ansamblul său. TEORIE ŞTIINŢIFICĂ VS. care însă sunt pline de contradicţii şi de erori logice. teoriile simţului comun întrunesc doar o parte a acestor caracteristici. uzuale. În condiţiile în care teoriile ştiinţifice descriu. TEORIE ŞTIINŢIFICĂ VS.

ci printr-o serie de etape intermediare care au aproximat progresiv caracteristicile esenţiale ale unei teorii ştiinţifice. Problematica testelor proiective o vom aborda însă secţiune distinctă a acestui curs. a fost impusă de timpuriu de reprezentanţii psihofizicii. care au într-o 13 . ele satisfăcând cerinţele de descriere şi parţial pe cele explicative. până la teoriile ştiinţifice moderne asupra personalităţii (cum ar fi teoriile trăsăturilor). de exemplu. Trecerea de la teoriile simţului comun la teoriile ştiinţifice asupra personalităţii nu s-a realizat printr-un salt brusc. se face trecerea dinspre teoriile simţului comun spre teoriile ştiinţifice. a căror aplicaţie fundamentală era construirea caracterelor în arta dramatică şi modelarea jocului scenic. testele proiective fiind adesea puse în discuţie în ceea ce priveşte normele de validitate şi fidelitate pe care un instrument psihodiagnostic ar trebui să le îndeplinească. Dacă testele proiective care emerg din teoriile psihanalitice au calităţi psihometrice discutabile. O dată cu propunerea unor metode de evaluare a structurilor de personalitate. neavând însă calităţi predictive adecvate. Teoriile psihanalitice sunt un astfel de pas intermediar. care printr-un aparat matematico-statistic elaborat recurg la studiul riguros al trăsăturilor de personalitate. testele structurate de personalitate propuse de abordările ştiinţifice în studiul personalităţii întrunesc mai adecvat aceste calităţi. Metodele de evaluare a personalităţii care decurg din acestea au implicaţii atât în practica clinică (prin demersul explicativ şi clasificatoriu pe care îl permit). cunoscută fiind teoria asupra caracterelor elaborată de Theophrastus (370-287) în lucrarea “Caracterele”. prin calităţile predictive ale testelor. Studiul personalităţii a parcurs un drum lung de la teoriile intuitive din antichitate. aceste diferenţe au fost evidenţiate (şi probabil s-a încercat explicarea lor prin ceea ce am numit psihologia simţului comun) şi chiar structurate în teorii explicite.antică. precum şi elaborarea unor tehnici de măsurare a acestora. Metodele de evaluare care au rezultat din aceste teorii împărtăşesc aceleaşi deficienţe. EVALUARE PSIHOLOGICĂ A PERSONALITĂŢII Nevoia resimtită a obiectivităţii în psihologie este dată în primul rând de psihometrie. TESTARE VS. cât şi în selecţia de personal. Ideea obiectivării unor fapte psihice.

CHESTIONARELE STRUCTURATE. Avem deci o distincţie între un aspect cantitativ al cunoaşterii în psihologie şi unul calitativ. R. cele mai apelate metode în evaluare sunt observaţia şi interviul. Cattel. Ilustrativ în acest sens este şi demersul psihometric în studiul personalităţii. creativităţii sau personalităţii.definirea constructului. Interviul . vor fi utilizate şi o serie de alte metode din care se extrag date calitative. a trăsăturii care trebuie măsurată. În acest sens. dinamica motivaţiei. Goldberg) şi-au centrat cercetările asupra modului în care oamenii pot fi grupaţi şi comparaţi între ei. Această distincţie este clară şi în ceea ce priveşte abordarea personalităţii. Chestionarele/inventarele structurate de personalitate. cele mai importante tehnici sunt chestionarele structurate de personalitate. Costa & McCrae. ABORDĂRILE PSIHOMETRICE ALE PERSONALITĂŢII. care sunt utilizate la măsurarea caracteristicilor psihologice de tipul inteligenţei. Tehnicile proiective . Corifeii acestei abordări nomotetice a personalităţii au avut o contribuţie deosebită la elaborarea testelor psihometrice. Prin urmare. Aiken enumera următoarele metode de evaluare a personalităţii: Observaţia .descoperit o serie de legităţi în special în studiul proceselor senzoriale. 14 . STRATEGIILE DE CONSTRUIRE A CHESTIONARELOR STRUCTURATE DE PERSONALITATE În construirea unui chestionar de personalitate. pe lângă metodele psihometrice de măsurare. L. apar de regulă două probleme fundamentale: . Există însă şi un aspect calitativ în cunoaşterea faptelor psihice care s-a impus tot din aceeaşi perioadă. O serie de psihologi (Eysenck. caracteristicile atitudinale) şi despre evaluarea psihologică a personalităţii atunci când. Norman. În a doua jumatate a secolului XX au apărut tot mai vizibil tendinţele de integrare a psihologiei în corpul ştiinţelor. În ceea ce priveşte măsurarea trăsăturilor de personalitate. vorbim despre testarea psihologică a personalităţii atunci când prin metode psihometrice măsurăm anumite dimensiuni sau caracteristici ale personalităţii (trăsături de personalitate.

. . Construcţia chestionarului pornind de la astfel de strategii se bazează pe analiza consistenţei interne. existând deci posibilitatea distorsionării voite a rezultatelor la test. Paşii demersului sunt: . construindu-se astfel colecţia iniţială.metoda analizei factoriale (strategia criteriului intern). 15 .calcularea scorurilor totale la această grupare preliminară. calcularea coeficienţilor de corelaţie item / test pentru fiecare item din selecţionarea itemilor care corelează puternic cu testul. autorul decide ce itemi trebuie incluşi în materialul testului şi ce conţinuturi sunt relevante pentru a traduce trăsătura în comportament..raţionale (conţinutul itemilor este dedus logic pornind de la caracteristica de evaluat). Dezavantajele acestei metode constau în faptul că omogenitatea şi continutul itemilor depind de abilitatea autorului de a-şi imagina răspunsurile la itemi şi de a anticipa problemele care pot să apară. colecţia finală de itemi.selecţia intuitivă a conţinutului itemilor şi formarea setului iniţial de itemi.administrarea pe un lot de subiecţi. . precum şi în faptul că subiecţii pot intui uneori răspunsul aşteptat de autor.construirea unui set de itemi prin care subiectul este întrebat în legătură cu acele comportamente care sunt relevante pentru trăsătura respectivă sau în legătură cu situaţiile care sunt relevante pentru acea trăsătură (răspunsul subiecţilor la aceşti itemi va servi ca indicator al constructului). Avantajul ar fi că în final există o probabilitate crescută pentru a avea o validitate de conţinut ridicată şi un cadru tepretic univoc. Alegerea iniţială a itemilor va fi analizată sub raportul consistenţei interne şi vor fi păstraţi acei itemi care prezintă un nivel suficient de încredere. Kaplan & Saccuzzo. În metoda intuitiv .raţională.strategiile intuitiv . Selecţia itemilor (facuta chiar de catre autor) se va face pe baza înţelegerii strict intuitive a trăsăturii vizate prin chestionar. enumeră următoarele strategii de construire a chestionarelor structurate de personalitate: .metoda empirică (strategia criteriului extern). .

se administrează această colecţie de itemi la două loturi de subiecţi care diferă doar în ceea ce priveşte trăsătura evaluată. se determină pentru fiecare lot proporţia răspunsurilor Acord/Dezacord pe care le oferă. Metoda analizei factoriale pune accent pe analiza criteriului intern. Etapele de construire a unor astfel de chestionare sunt : - utilizând date care rezultă din diverse teorii sau selecţionând itemi din alte chestionare. Ca limită majoră a acestei metode . se recurge la reaplicarea scalei pe alte loturi similare pentru validare. pare că n-au legatură cu scopul evaluării). scala se aplică din nou loturilor criteriu iniţiale. scalele construite empiric sunt mai dificil de trucat (de către respondenţi) decât cele raţionale. respectiv pe utilizarea unor tehnici statistice care grupează itemii testului în clusteri (identificarea unui factor responsabil de variaţia comportamentului) ce evaluează acelaşi aspect al criteriului. se determină semnificaţia diferenţei statistice dintre rezultatele obţinute de cele două grupuri. se verifică dacă toţi itemii diferenţiază cele două loturi criteriu. 16 . Modul de construcţie a lor faptul că prin răspuns se urmăreşte mai degrabă relaţia dintre răspunsul la item şi alte dimensiuni comportamentale implicite (şi mai puţin adevărul literal al răspunsului) – face ca respondenţii să accepte mai greu astfel de itemi (ei nu prezintă o validitate aparentă.adecvarea în alegerea itemilor depinde de acurateţea alegerii loturilor criteriu. Inexactităţi în alegerea acestor loturi va conduce la selecţii greşite de itemi. În plus.În metoda empirică (criteriu extern) selecţia itemilor este ghidată doar de relaţia empirică determinată între itemul testului respectiv şi o măsură criteriu specifică. Ceea ce este avantajos în această metodă este că nu ne mai aflăm la limita abilităţii intuitive a unui singur individ în a alege itemii. se construieşte pe baze raţionale o colecţie de itemi. itemii care diferenţiază semnificativ cele două loturi sunt selecţionaţi pentru scala preliminară.

care sunt testaţi în paralel şi cu alte teste care evaluează acelaşi factor. matricea intercorelaţiilor analizându-se factorial şi obţinându-se astfel o clusterizare responsabilă de un anumit cuantum al variantei comportamentului subiecţilor testaţi (factor). Două sunt problemele care s-au pus mai des în legătură cu elaborarea itemilor: • strategiile generale de construire . • limbajul în care se construieşte şi relevanţa acestuia pentru diagnoza personalităţii. cum trebuie scrişi aceştia .Paşii parcurşi la construirea unui chestionar structurat de personalitate utilizând metoda analizei factoriale sunt: construirea pe baze a priori a unui lot relativ mic de itemi (celelalte metode au la bază selectarea formei finale a testului dintr-o colecţie mai mare de itemi) care se consideră că sunt relaţionaţi cu factorul vizat. Se preconiza atunci (Loevinger) că itemii lotului iniţial să fie extraşi dintr-o arie de conţinuturi mai largă decât trăsătura propriu-zis urmărită. CONSTRUIREA ITEMILOR ÎN CHESTIONARELE STRUCTURATE DE PERSONALITATE Problemele asupra cărora s-au aplecat în mod special creatorii de inventare de personalitate sunt: cum trebuie construit setul iniţial de itemi. Rezultatul obţinut în urma unui astfel de demers este o soluţie structurală simplă în care fiecare din factorii identificaţi evaluează o anumită trăsătură. dar cu valori discriminative pentru trăsătura dată . În anii ’50 identificăm o primă încercare de sistematizare a unui astfel de proiect. itemii se administrează unui număr mare de subiecţi. Astfel: ar trebui să fie construiţi şi itemi care să se refere şi la alte trăsături înrudite. În ceea ce priveşte strategiile de construire lucrurile sunt destul de complexe. se determină corelaţia item/factor (încărcătură factorială a itemului). 17 . se calculează intercorelaţiile itemilor. cum inflenţează caracteristicile formale şi de conţinut răspunsul subiecţilor. se selecţionează pentru forma finală a testului acei itemi care au o încărcătură factorială mare.

Studiile asupra modului de generare a itemilor au relevat faptul că în practică se apelează cel mai adesea la combinarea celor trei puncte de vedere: unii generează itemi fără a explica mecanismul care a stat la bază (vezi Cattell). 18 . în anii ’80 Buss şi Craik.  Ulterior alţi subiecti vor aprecia printr-o clasificare gradul de prototicipitate al acestor acte comportamentale pentru trăsătura urmarită. Allport şi Odbert (anii ‘30) considerau relevanţi pentru personalitate toţi termenii care pot fi folosiţi pentru a distige comportamentul unui individ de comportamentul altuia. experţii au sarcina de a stabili gradul de relevanţă pentru trăsătura urmărită a fiecărei descrieri şi a realiza o rangare a acestor conţinuturi descrise.  Un eşantion larg de subiecţi aveau sarcina de a identifica în cadrul acestui set de manifestări comportamente observabile care corespund trăsăturii urmărite . Problema limbajului de construcţie a itemilor O primă direcţie de analiză se referă la problema definirii relevanţei pentru personalitate a anumitor cuvinte din vocabularul curent. mergând pe această linie a abordărilor coerente a problematicii conţinuturilor itemilor. Prin intermediul acestei sintagme se viza prototicipitatea unui comportament pentru o anumită trăsătura :  Era selectat în mod sistematic un set de manifestări dintr-un model structurat de comportament interpersonal . facând apel la ceea ce au numit frecvenţa acţiunii. se propunea (Jackson) generarea setului iniţial de itemi cu ajutorul unei grile de situaţii şi secvenţe comportamentale. iar o altă categorie copiază itemi din alte chestionare (vezi Gough). La nivelul anilor ’60.- itemii trebuie aleşi astfel încât să reprezinte toate conţinuturile posibile care ar putea exprima trăsătura respectivă (în funcţie de toate teoriile alternative cunoscute). Mai târziu. gândeau o nouă modalitate de generare a itemilor. alţii apelează la experţi pentru a obţine descrieri ale manifestărilor tipice ale unei trăsături (autorii MMPI). Concret : se propune spre evaluare unui grup de judecători experţi descrieri ale unor persoane care exemplifică în comportamentul lor trăsătura urmărită .

de exemplu. Iată câteva constatări: - factorii derivaţi prin substantive. naţionalitate. • specificarea unor criterii de excludere: o se consideră nerelevanţi termenii care sunt nondistinctivi şi nu se aplică la toţi indivizii. substantive şi verbe privind capacitatea acestora de a căpăta şi reda sensuri ale personalităţii.Mai târziu (anii ‘90) s-a propus o strategie de definire a relevanţei termenilor: • mai întâi realizarea unei taxonomii a caracteristicilor de personalitate care pot fi regăsite direct la nivelul limbajului natural (adjective. S-au identificat astfel şase categorii de conţinuturi: trăsături stabile. identităţi profesionale. o termeni a căror implicaţie pentru personalitate este metaforică sau imprecisă. factorii derivaţi prin adjective relevă. activităţi.Unele studii arată capacitatea verbelor de a capta aspecte temperamentale. adică a specificităţii comportamentului uman legat de situaţie. O problemă serios ignorată de către constructorii de chestionare pare să fie cea a contextului situaţional. Datele de cercetare psiho-lingvistică pe cele trei categorii verbale arată că utilizarea ideosincratică în scalele de evaluare este mai probabilă pentru substantive decât pentru verbe şi mai probabilă pentru verbe în raport cu adjectivele. o termenii care se referă la originea geografică. de regulă. verbele îşi extrag de multe ori sensurile din situaţii interpersonale. verbe etc). Ele sunt considerate ca relevante pentru personalitate în măsura în care captează relaţii cauzale. substantive. 19 . reuşesc o descriere mai coerentă şi mai bine definită şi au o variaţie mai largă în sensuri. cele mai extreme semnificaţii ale dimensiunii vizate. O altă direcţie de studiu vizează problematica diferenţierii între adjective. relaţii şi efecte sociale. roluri sociale. prezenţa fizică. stări şi dispoziţii psihice. abilităţi şi talente.

reacţii de tip dihotomic(da/nu). Mai sunt apoi categoriile care se referă mai ales la conţinuturile indirect legate de trăsătură: • • • • dorinţe şi trebuinţe . Dispozitivul de răspuns  În majoritatea chestionarelor. comportamente observabile . reacţii ale altora. sentimente . Problema relaţiei item-trăsătură Literatura de specialitate a pus în evidenţă o taxonomie a posibilelor relaţii între item şi trăsătura. Categoriile prezente în mai toate genurile de chestionare sunt: • descrieri de reacţii : • deschise. vs. 7 grade). în conţinut trebuie specificat de regulă frecvenţa sau intensitatea (pentru a nu apare şi aici situaţii extreme ca şi în dispozitivul de răspuns). atitudini. atribute ale trăsăturii : Aceste prime două categorii se referă la conţinuturi direct legate de trăsătură şi sunt cele mai frecvente în majoritatea chestionarelor de personalitate. interne. dispozitivul de răspuns apare sub forma unor comportamente verbale înalt standardizate: . Ex: Mi se întâmplă uneori să întârzii la şcoală. neobservabile – senzaţii.Constructorii de itemi procedează ca şi când înţelesul psihologic al caracteristicii situaţionale ar putea fi captate doar ca o referire condiţională sau temporală. 6. reprezintă dispoziţii descrise de obicei prin adjective şi substantive. În cadrul itemilor cu un asemenea dispozitiv de răspuns. 20 . acoperite. fapte biografice . trihotomic(întotdeauna/uneori/niciodată) sau scale extinse de tip Likert (cu 5. reacţii psihofiziologice. Nu întârzii la şcoală niciodată. Problema redactării efective a itemului: dispozitivul de răspuns şi itemul propriu-zis.

 Toate aceste cerinţe se constituie astăzi într-o metodologie sistematică de construire şi experimentare a chestionarelor de personalitate. fie lasă loc la nesiguranţă în a răspunde. timpul trecut şi alte moduri decât indicativul. Aceasta pentru că. Itemul propriu-zis Se pun aici două probleme importante:  Lungimea itemului – numărul de cuvinte. de răspunsuri (de regulă impar). fraze care sunt apropiate din perspectiva acceptabilităţii. trecerea la diateza pasivă. c. fie subiectul nu înţelege itemul. Se întâlnesc de asemenea situaţii în care este impusă tehnica alegerii forţate. b. Sunt cunoscute aşa-numitele tetrade: două fraze dezirabile şi două fraze nedezirabile. Complexitatea – creşte o dată cu numărul de negaţii.  Aceasta cere subiectului să aleagă între două sau mai multe răspunsuri. 21 . răspunzi pe acelaşi ton .  Există şi situaţii în care răspunsurile redau efectiv conţinutul diverselor comportamente posibile: Ex: Când cineva ţipă la tine: a. Ex……  formă specială a tehnicii de răspuns este metoda sortării Q (Stephenson) care cere subiectului să realizeze o rangare a unui nr. propoziţii. Se recomandă itemi cât mai scurţi (Lungimea medie este în jurul a 12 cuvinte) . îi răspunzi calm. de regulă. descrieri.Actualmente se consideră nepertinente posibilităţile de răspuns de forma “Nu ştiu” sau “?”. nu bagi în seamă reacţia.

experimentele lui Pavlov privind condiţionarea clasică şi teoria învăţării propusă de Clark Hull. de studiile privind ereditatea realizate de Cyril Burt. Eysenck insista în mod deosebit pe claritatea conceptuală şi pe măsurare. cu toţii sunt de acord că trăsăturile constituie pilonii fundamentali ai personalităţii umane şi că personalitatea are o structură ierarhică. asumpţia de bază a modelului trăsăturilor este aceea că oamenii dispun de predispoziţii generale (trăsături) de a răspunde într-un anumit fel. personalitatea este structurată pe patru nivele ierarhice: • • nivelul de bază.C3 . asupra necesităţii de a dezvolta tehnici adecvate de măsurare a trăsăturilor şi asupra stabilirii fundamentelor biologice ale fiecărei trăsături.CONCEPŢIA LUI EYSENCK ASUPRA PERSONALITĂŢII Eysenck se înscrie pe linia abordării personalităţii din perspectiva trăsăturilor. 22 . Vorbim deci de nivelul deprinderilor sau al actelor mentale habituale. împreună în cadrul a ceea ce numim deprinderi (acestea au un grad mai înalt de generalitate). În demersul său. Aşa cum am văzut. El atrage atenţia asupra elaborării unei teorii uşor testabile. de gândirea tipologiştilor europeni (Jung şi Kretschemer). Conform lui Eysenck. Cu toate că teoreticienii acestei perspective au vederi diferite în ceea ce priveşte modalitatea de determinare a trăsăturilor. la care comportamentul poate fi gândit în unele dintre aceste răspunsuri sunt conectate cu altele regăsindu-se termeni de răspunsuri specifice . cel mai simplu. Trebuie subliniat încă de la început că perspectiva teoretică şi practică a lui Eysenck a fost influenţată de evoluţia metodologică a tehnicilor statistice (analiza factorială).

fiind considerat ca unul dintre cei mai aspri critici ai teoriei psihanalitice. Diferenţele individuale se pot identifica la nivelul trăsăturilor şi tipului. De exemplu. sunt expresii fenotipice (comportamentale) ale personalităţii şi nu constituţionale. fapt ce ne permite să grupăm aceste două aspecte sub umbrela unei trăsăturii unice . excitabilitatea şi dinamismul pot fi grupate împreună sub conceptul (tipul) de extraversiune. persoanele care preferă compania socială în detrimentul lecturii se simt foarte bine la petreceri. De altfel. spune Eysenck. trăsături precum sociabilitatea. Ulterior. Eysenck a urmărit în mod constant demonstrarea bazei biologice a psihismului. anumite grupuri de obişnuinţe apar împreună şi formează trăsăturile. ceea ce trebuie reţinut este conceptualizarea personalităţii ca o structură organizată multinivelar. delimitând un continuum dea lungul căruia persoanele ocupă diverse poziţii. 1. Astfel.• mai departe. Aşadar. EXTRAVERSIA (denumită şi extra-introversie) este văzută ca o interrelaţie între trăsăturile: sociabilitate. Eysenck identifica două mari dimensiuni ale personalităţii pe care le numeşte: extraversie şi nevrotism.psihotismul. la un nivel şi mai înalt de organizare. diferitele trăsături tind să se unească şi să formeze ceea ce Eysenck numeşte tipuri. Eysenck a subliniat în repetate rânduri importanţa fundamentării biologice ale fiecărei trăsături. pe baza mai multor experimente de laborator. De-a lungul timpului. impulsivitate.sociabilitatea . excitabilitate şi dinamism. Spre exemplu. Termenul de tip desemnează o dimensiune cu două valori extreme. el a arătat legătura dintre tipurile psihologice şi nivelurile de activitate ale diferitelor părţi ale creierului. iar în plus pot fi determinate şi explicaţii privind cauzele acestor diferenţe individuale. Introvertitul tipic este caracterizat de : 23 . DIMENSIUNILE PERSONALITĂŢII Pe baza unor prime investigaţii. genotipice. • în sfârşit. impulsivitatea. adaugă şi o a treia dimensiune . Descrierea celor doi poli (extra-intro).

depresie. tendinţe spre simtome de conversie isterică. Important de reţinut: Eysenck arată că înţelesul acestor concepte se referă la comportamente integrate. PSIHOTISMUL (termenul echivalent este duritate) interrelaţia trăsăturilor agresivitate. 24 . lipsa de empatie şi comportament antisocial. Într-un studiu din 1986. Asemenea comportamente pot deveni patologice doar în cazuri extreme. prevalează creşterea orizontală. normalităţi psihice şi nu simtomatologiei psihiatrice. Nevrotismul este caracterizat de: voinţă şi control emoţional scăzut. slabă auto-apreciere. dar cu subestimarea propriei performanţe. lent în gândire şi acţiune . timiditate. dar cu tendinţe de supraevaluare a propriilor performanţe. 3. Eysenck menţiona faptul că deţine suficiente date care să probeze existenţa reală a acestor trei dimensiuni. La celălalt pol sunt cei înalt socializaţi. capacitate mică de afirmare. nivelul de aspiraţie înalt. nepăsători faţă de nevoile celorlalţi şi refractari la regulile sociale. construcţie corporală mai ales pe verticală (în detrimentul celei orizontale). Ele au fost confirmate şi de studiile interculturale şi în plus există mărturii privind caracterul lor parţial înnăscut.- tendinţe obsesionale. uşor sugestibil şi nesociabil. egocentrism. rigiditate şi variabilitate intrapersonală scăzută. nivel de aspiraţie scăzut. insensibili. mai puţin rigid şi cu mare variabilitate intrapersonală. tendinţe de a dezvolta simtome de anxietate şi depresie sau sentimente de inferioritate. La un pol apar cei care tind să fie solitari. 2. NEVROTISMUL (instabilitate-stabilitate emoţională) este definit de interrelaţia Extravertitul tipic: trăsăturilor anxietate.

.preferă profesiuni care implică interacţiune cu ceilalţi oameni. în timp ce extraverţii sunt mai uşor influenţaţi de recompense. În consecinţă. Diferenţele pe această dimensiune sunt determinate atât ereditar.excitaţia scade performanţa introverţilor şi o măreşte în cazul extraverţilor. . introverţii sunt mai lesne influenţaţi de pedepse. decât introverţii.sunt mai activi sexual. mai rafinate de umor.Rezultate experimentale O serie de investigaţii experimentale au relevat diferenţe comportamentale evidente între extroverţi şi introverţi: Introverţii: . dimensiunea introversiune-extraversiune reprezintă o organizare importantă a diferenţelor 25 . Există apoi şi o serie de rezultatele ale unor studii interculturale care au demonstrat persistenţa în timp a acestor diferenţe. cât şi de către mediu. ei sunt mai reţinuţi şi mai inhibaţi. Aşadar. mai cu seamă dacă dificultatea subiectelor tratate este ridicată. . Fundamentare biologică Eysenck sugerează faptul că variaţiile individuale privind intro-extraversiunea reflectă diferenţe în funcţionarea neurofiziologică. în timp ce introverţii preferă formele intelectuale. în timp ce introverţii le preferă pe cele solitare.au performanţe academice superioare extroverţilor. în sensul frecvenţei relaţiilor şi a varietăţii paternurilor comportamentale.“gustă” umorul agresiv şi cu conotaţii sexuale. Investigaţii asupra gemenilor mono şi dizigoţi au dovedit faptul că ereditatea joacă un rol hotarâtor în diferenţierea indivizilor după dimensiunea în discuţie. introverţii sunt mai uşor activaţi de evenimente şi asimilează interdicţiile sociale mai uşor decât extroverţii.tind să fie mai circumspecţi. . De asemenea. De exemplu. Extraverţii: sunt mai sugestibili decât introverţii. . .sunt mai sensibili la durere şi obosesc mai repede . dar mai lenţi decât extraverţii .

Fiecare formă conţine 57 de itemi. Persoanele cu scor mare la nevrotism se plâng deseori de dureri corporale (dureri de stomac. stabilitate emoţională/introversiune (flegmatic). instabilitate emoţională/introversiune (melancolic). scala pentru nevrotism (N) şi scala L pentru minciună. Eysenck propune înţelegerea primelor două dimensiuni şi prin intersectarea lor. 26 . Există apoi particularităţi comportamentale ce pot fi uşor relaţionate cu celelalte două dimensiuni. INVENTARUL DE PERSONALITATE EPI ŞI CHESTIONARUL DE PERSONALITATE EPQ EYSENCK PERSONALITY INVENTORY (EPI. de cap etc. Cea din urmă îşi propune să măsoare disimularea. cu toate că bazele psihotismului sunt mai puţin cunoscute. Toate aceste date demonstrează importanţa majoră a factorilor genetici în determinarea personalităţii şi a comportamentului social.). iar alţi nouă pentru scala L. MODALITĂŢI DE EVALUARE A CELOR TREI DIMENSIUNI. câte 24 itemi arondaţi intro-extraversiunii şi nevrotismului. Este vorba de obţinerea a patru structuri exprimate şi prin termenii clasici ai temperamentelor: • • • • instabilitate emoţională/extraversiune (coleric). stabilitate emotională/extraversiune (sangvin). Aceşti indivizi dezvoltă rapid reacţii de stress şi dovedesc o descreştere lentă a răspunsului la stress după dispariţia agentului generator. este sugerată şi în acest caz o asociere genetică legată de o vulnerabilitate sporită la diverse boli. În conformitate cu Eysenck. Apoi. Acest inventar are două forme paralele care permit testarea repetată a aceloraşi subiecţi.individuale privind funcţionarea comportamentului şi având originea în diferenţele de funcţionare biologică moştenite. factorii genetici contribuie în proporţie de 66% la varianta dimensiunilor majore ale personalităţii. 1964) cuprinde scala pentru introextraversiune (E).

Scala L afirmă comportamente dezirabile. Baieţii prezintă scoruri medii mai mari decât fetele la scara P (există aici atributele tradiţionale ale masculinităţii: agresivitatea şi ostilitatea). psihopatie. CHESTIONARUL DE PERSONALITATE (EPQ. O serie de cercetări pe această scală a arătat că ea măsoară mai curând un anumit nivel al naivităţii sociale. sadici. tendinţa spre disimulare va fi cu atât mai mare cu cât subiectul va alege răspunsuri care afirmă respectarea conduitelor dezirabile. acest chestionar introduce o nouă variabilă – psihotism (P). deşi termenul este luat din psihiatrie. 21 pentru E. o capacitate redusă de conştientizare şi chiar rigiditate mentală. criminalitate. spirit aventuros. CHESTIONARUL EPP (1991) Măsoara 21 de trăsături prin intermediul a 420 itemi. 1975) Pe lângă dimensiunile din EPI. unde se asociază şi cu tulburări de tip maniaco-depresiv. iar fetele scoruri mai mari la scara N. 25 pentru P. Teoretic. cu ideaţie de tip paranoid. impulsivi. Arondarea pe factori este următoarea: 23 pentru N. 27 . Eysenck arată că schizofrenia este la un capăt extrem al dimensiunii P. Chestionarul EPQ conţine 90 de itemi. Cum am reţinut mai sus însă. Datele de cercetare arată diferenţe între sexe în privinţa celor trei scale. scala vizează o dimensiune normală a personalităţii prezentă în diferite grade la toţi oamenii. 21 pentru L. Aşadar itemii acestei scale conţin caracteristici determinate la indivizi cu comportament antisocial. Fiecare din cele 21 de trăsături este alocată unuia din cei trei superfactori: extraversiune. Doar o foarte mică parte dintre cei cu un grad înalt de psihotism va dezvolta o psihoză în cursul vieţii. emotivitate. prudenţă.

Pentru Cattell. Cattell sintetizează în final 12 trăsături. un demers simultan nomotetic şi ideografic).CONCEPŢIA LUI R. pentru cunoaşterea trăsăturilor de personalitate. ne va permite o predicţie în privinţa comportamentului respectivei persoane.B. pe care le descrie ca fiind surse primare ale personalităţii. Pe scurt. Cattell a încercat să dezvolte un model de clasificare a variabilelor personale. Doar cunoaşterea precisă a întregului patern de trăsături care definesc o persoană. elementele structurale cheie din cadrul personalităţii sunt trăsăturile. 28 . să realizeze predicţii asupra încărcăturii fiecărui factor în cazuri individuale (cum se vede. CATTELL ASUPRA PERSONALITĂŢII Preocupările majore ale lui Cattell au ţintit în primul rând dezvoltarea unei teorii privind organizarea ierarhică a personalităţii. ca singura sursă imediat utilizabilă. Influentat fiind de cercetările anterioare ale lui Spearman /Burt şi de formarea iniţială (chimist). Prin intermediul acesteia a urmărit două obiective clare: • • să determine factorii ca aspecte structurale ale personalităţii .C4 . Efortul lui Cattell de a realiza o descriere elaborată a personalităţii s-a bazat iniţial pe studiul limbajului. Acestea sunt descrise ca tendinţe relativ permanente de a reacţiona într-un anume fel.4500 de cuvinte). şi aplicând tehnici specifice de lucru (grupări successive ale cuvintelor respective după anumite criterii şi evaluări repetate efectuate de evaluatori independenţi pe loturi diferite de subiecţi). pornind de la inventarul lărgit al cuvintelor ce descriu personalitatea (realizat de Allport . apelând în mod explicit (ca şi Eysenck) la tehnica analizei factoriale.

Cattell arată că 29 . în sindromul nevrotic se constată temeri iraţionale. au o natură mai puţin permanentă. care nu se volatilizează niciodată din psihicul uman şi care poate varia doar ca intensitate. În privinţa organizării dinamice a personalităţii (organizarea forţelor dinamice şi motivaţionale). gregaritatea. Cattell arată că în psihicul uman există două tipuri de trăsături dinamice: sentimente şi ergi. fiecare fiind sursa unui aspect al comportamentului. Fiind format prin învăţare. inteligenţa). Sentimentul – este trăsătura sursă învaţată de individ şi centrată pe aspecte importante din viaţă: partener. anxietate. Ele sunt stabile şi permanente. - - trăsături dinamice . unitatea de bază a motivaţiei. indecizie). energia sursă pentru întregul comportament. - trăsături-sursă . iar pentru înţelegerea personalităţii ele nu sunt decisive . mânia. sentimentul poate să dispară la un moment dat. trăsături temperamentale – cele care vizează viaţa emoţională şi calitatea stilistică a comportamentului (tendinţa de a lucra repede sau încet.TIPURI DE TRĂSĂTURI În încercarea de taxonomizare a trăsăturilor. Asemenea trăsături reprezintă dimensiuni unitare şi independente ale personalităţii. dar care în realitate nu se pot defini ca entităţi distincte.cărămizile personalităţii. lider etc.se referă la acele forţe care activează şi conduc comportamentele (aspectele motivaţionale). Cattell mentionează 11 ergi între care: foamea. de a fi calm sau emotiv. eficient (de ex. Ergul (impuls/instinct) – este trăsătura sursă constituţională. ergul este o structură permanentă. Constituţional fiind. afirmarea de sine etc. • apoi distinge între: - trăsături de suprafaţă – cele care exprimă comportamente aparent relaţionate (ex. Cattell insistă asupra a două modele: • face mai întâi distincţia între : - trăsături de abilitate . nemaiavând importanţă pentru viaţa individului. sexualitatea. Asemenea trăsături sunt mai puţin stabile. de a acţiona impulsiv etc.care permit individului să funcţioneze.

reexaminare a valorilor. este alcătuit din 187 de itemi care urmăresc evidenţierea a 16 trăsături de personalitate: 12 trăsături sursă la care se 30 . Chestionarul Cattell 16 P.cel mai important este sentimentul de sine.pentru adolescenţi 12-18 ani CPQ .pentru copii între 8-12 ani ESPQ. asigură unitatea comportamentului şi controlează toate structurile personalităţii. maturitatea târzie .copii între 6-8 ani. maturitatea – până spre 50 ani (perioada productivă.vârsta adultă HSPQ . creşte stabilitatea şi forţa eului. incidenţă a bolilor nervoase). Între alte chestionare şi instrumente de evaluare elaborate de Cattell reţinem: CAQ – evaluarea anormalităţii psihice C .Chestionar privind nivelul anxietăţii CHESTIONARUL 16 PF Publicat în anul 1950.F. bătrâneţea – adaptare la o serie de pierderi. - stadiul al doilea al copilăriei – până la 14 ani (tendinţe de emanicipare şi independenţă). PSPQ – copii 4-6 ani. - - - Pentru a investiga şi înţelege aceste stadii. căutare a sinelui. se formează sentimentul de securitate şi atitudinea faţă de autoritate). Cattell a dezvoltat mai multe instrumente (chestionare): 16 PF . În ceea ce priveşte dinamica dezvoltării personalităţii. se stabilizează personalitatea). Acesta se reflectă în toate atitudinile persoanei. adolescenţa – până la 23 de ani (transformări ale trăsăturilor. Cattell vorbeşte de şase mari stadii: - copilăria timpurie – până la şase ani (se structurează atitudinile sociale primare.

Factorul B. nedecis) cu excepţia itemilor arondaţi factorului B la care subiectul trebuie să aleagă răspunsul corect. potrivit instrucţiunilor din primele pagini. Fiecare item contează pentru un sigur factor dintre cei 16. Semnificativ în interpretare va fi acel factor a cărui pondere depăşeşte într-un sens sau altul zona de semnificaţie medie (vezi profilul). Schizotimie/Ciclotimie saturat în urmatoarele aspecte: · dur / tandru. amabil · rigid / adaptabil · rece. spre celălalt pol. Timpul de aplicare este variabil.adaugă alte patru (de ordin secund) derivate prin combinarea în ponderi diferite a primelor 12. indiferent / cald. 1. Totuşi nu trebuie neglijată această eventualitate de fraudă. Datele normative (etaloanele) vor indica poziţia individului de-a lungul acestui continuum. legate de interese pe care subiectul nu le percepe în relaţie directă cu trăsătura vizată. Aplicarea chestionarului se poate face individual sau colectiv. în mod gradat. cu atât cota standard este mai extremizată. de la unul dintre poli. PREZENTAREA CELOR 16 FACTORI: Factorii evaluaţi sunt constructe bipolare care încearcă să surpindă mulţimea de manifestări. Cu cât trăsătura este mai activă. în funcţie de subiecţii examinaţi (între 50 şi 120 minute). ca maximă exprimare a dimensiunii respective. Factorul A. Abilitate rezolutivă (inteligenţa) antrenează în structura personalităţii câteva însuşiri de tipul: · lipsa de scrupule / conştiinciozitate · lipsa de perseverare / perseverenţa 31 . numărul de itemi arondati fiecărui factor fiind inegal (între 13 şi 16). Dispozitivul de răspuns este unul trihotomic (afirmativ. majoritatea întrebărilor fiind indirecte. caracterizat ca maximă exprimare a opusului. se interesează de alţii 2. Chestionarul a fost conceput astfel încât să reducă la minim riscul simulării deliberate. negativ.

Factorul G. hipersensibilitate / calm. imatur · sigur. Factorul E. conştiinciozitatea · relaxare. sigur de sine · dependent / independenţa de spirit · uşor de tulburat / ferm 5. Expansivitatea/Nonexpansivitatea apreciază raporturile: · liniştit. alert 6. flegmatic 4. rezervat / îndrăzneţ. gregaritate · prudent. Timiditate/Indrăzneală sunt opuse tendinţele: · timid. retras în sine / sociabilitate. schimbător / perseverenţa.. Forţa eului apreciază echilibrul între: · lipsa de toleranţă la frustrare / maturitatea emoţională · instabilitate emoţională / stabilitate emoţională · hiperemotivitate. introspectiv / tumultos · deprimat / animat · languros. satisfăcut de sine / introspectiv · responsabil / uşuratic 32 . indolenţa / stabilitate în modul de a fi · dezinters faţă de norme/consideraţia faţă de norme 7. Supunere/Dominare pune în contrast însuşirile de a fi: · supus / afirmativ. cutezător · interes mediocru pentru sexul opus / interes marcat pentru sexul opus 8. Factorul F. lent / viu. Raţionalitate/Afecţiune se opun tendinţe de genul : · spirit independent.lipsa de interes pentru subiecte intelectuale/tendinţa de a fi cultivat 3. Forta supraeului sunt puse în contrapondere: · caracterul inconstant. Factorul I. maturitate / dependent. Factorul H. Factorul C.

9. încrezator / neîncrezător. Factorul Q4.acest factor se concretizează prin opoziţia 33 . Factorul Q1. susceptibil 13. pozează / calm. autentic · practic. slefuit · interesat de alţii / rece indiferent · naivitate / subtilitate 12. Integrare (necontrolat/controlat) 16. Factorul M. Dependenţa/Independenţa 15. Factorul Q2. Factorul O. anxios · calm. logic / imaginaţie senzitivă · sânge rece în caz de pericol / emoţii isterice ocazionale 11. neîndemânatic / politicos. ursuz 10. Încredere/Neîncredere trăsăturilor: · placid. Factorul Q3. Încredere/Suspiciune .acest factor opune înclinarea spre a fi : · plin de el. Naivitate/Clarviziune elementele opuse sunt: · greoi. timid. Factorul L. ruşinos · încrezător / bănuitor · plin de antren / supărăcios. Conservatorism/Radicalism 14. Practic/Imaginativ relevă opoziţia între: · convenţional / nonconvenţional. Factorul N. Tensiunea ergică (relaxat/încordat) . insensibil / agitat.

Ideea autorului de a construi un nou chestionar. într-o altă manieră decât cea consacrată pâna atunci. construcţia chestionarului n-a pornit de la o teorie formală. Din 1970 a fost preluat/experimentat şi în România. şi nu neapărat să gasescă o tipologie generală a personalităţii (ca suport pentru integrarea cazurilor individuale). conceptele din domeniul normalităţii psihice. având o largă penetrare interculturală (tradus în peste 28 de limbi). De altfel. dacă MMPI-ul fusese construit pornindu-se de la concepte derivate empiric din experienţa clinică. CPI-ul păstrează aceeaşi metodă dar îşi ia 34 . cazul viu. În preznt are mai multe versiuni care diferă între ele. încă de la început CPI-ul a fost proiectat astfel încât numărul scalelor pe care se face evaluarea să nu fie limitat.C5 . fie din cel al număruului de scale evidenţiate. ci în primul rând de la analiza situaţiilor concrete în care se cerea utilizat testul.INVENTARELE DE PERSONALITATE CALIFORNIA ŞI MINNESOTA INVENTARUL DE PERSONALITATE CALIFORNIA – CPI A fost proiectat şi experimentat de Harrison Gough. Este unul dintre cele mai apreciate chestionare pentru investigarea personalităţii. Aşadar. fie din punctul de vedere al numărului de itemi. Este vorba de metoda empirică de derivare a datelor (legată de tradiţia empiristă a Universităţii din Minnesota) şi nu de una raţională. De altfel. a avut la bază principiul că un asemenea instrument trebuie în primul rând să înţeleagă persoana.

• Măsuri ale orientării normative şi valori (percepţia valorilor şi încadrarea în sistemul de norme şi valori sociale ca şi controlul acestora) Setul de scale cuprinse aici indică aşadar opţiunile valorice şi maturitatea interrelaţională. Acest domeniu cuprinde setul de scale care definesc calităţile interacţionale pe plan social (dimensiuni care intervin în afirmarea persoanei şi adecvarea interpersonală). .toleranţa (To). . sociabilitate (Sy). STRUCTURA CPI Versiunea cu 18 scale (480 itemi).tendinţa de a face o bună impresie (Gi). prezenţa socială (Sp). acceptare de sine (Sa).responsabilitate (Re). . zilnice – “conceptele populare”. grupează pe fişa de profil patru domenii de semnificaţii psihologice: • Măsuri ale stilului şi orientării interpersonale (eficacitate interpersonală).afilierea la nivelul comun – comunalitatea (Cm).Gough îşi construieşte chestionarul pornind deci de la contextul de utilizare a lui. mai larg utilizată în practica psihodiagnostică. capacitate de statut (Cs). dominanţa (Do). - socializare (So). starea de confort sau de bine psihic (Wb). anume acei termeni descriptivi pe care oamenii îi utilizează în mod curent pentru a-şi descrie modurile de a se comporta. . .autocontrolul (Sc). caracteristicile obişnuite. şi utilizând concepte deja existente. 35 .

- . PROFILE DE PERSONALITATE ŞI PRELIMINARII ÎN INTERPRETARE În urma răspunsurilor date de subiecţi la cei 480 de itemi.realizare prin independenţă (Ai). se obţin scoruri brute pentru fiecare dintre cele 18 scale. iar cotele mici pe cel nefavorabil (scorurile mari circumscriu calităţile/scorurile mici vizează slăbiciunile). Controlul validităţii protocolului. . Cm şi Gi sunt special construite pentru validarea modului de răspuns. . dincolo de care intervine o altă distorsiune). 10 ).feminitate (Fe). . La toate aceste trei scale. încât cotele mari definesc comportamentul favorabil.flexibilitate (Fx). cotele standard T trebuie să fie la nivelul T>35 (pentru Gi există pragul T>65. Scala Gi este direct revelatoare în acest sens. Un scor mic obţinut la Gi arată tendinţa clară de falsificare a imaginii în sens negativ (negativizarea situaţiei). NIVELE DE INTERPRETARE 1. Scorurile scalelor sunt dispuse astfel pe fişa de profil. • Măsuri ale rolului şi stilului personal (expresie a intelectului şi a zonelor de interes). • Scalele Wb. Sensul este acela în care răspunsurile subiectului se potrivesc cu ceea ce majoritatea indivizilor răspund la acest chestionar. . Aceste scoruri sunt transformate pe profil (există fişe de profil pentru bărbaţi şi pentru femei) în scoruri standard T (media 50 şi abaterea st. personală şi focalizarea pe valori intelectuale).eficienţa intelectuala (Ie). acest nivel urmăreşte în primul rând aşa-numita fidelitate a completării protocolului.• Măsuri ale funcţionării cognitive şi intelectuale (potenţial de realizare realizare prin conformism (Ac).intuiţie psihologică (Py). Altfel spus. De 36 . există un pattern general de răspuns cu care ar trebui să cadreze un protocol oarecare. Scorurile mici (mai ales cele sub nivelul standard 20) indică tendinţa subiectului de a accepta (“adevărat”) itemii nefavorabili. Pe lângă verificarea completării integrale a foii de răspuns.

Inspectarea configuraţiei generale a profilului: un profil situat deasupra mediei relevă o persoană eficace ca intelect şi comportament social. retras.lider centrat mult pe propriul eu . Aici se poate observa cum interpretarea unei scale capătă sens prin corelarea cu alta (altele). . . Examinarea scorurilor extreme pe diferite scale şi interpretarea lor. peste medie.Do> & Gi> .Do> & Gi< .altă parte. Pot fi interesante următoarele grupări: Do/Gi.Do< & Gi< . Compararea profilului obţinut cu al unui grup de referinţă (în măsura în care acesta există). Acestă comparare se va face corespunzător celor patru domenii omogene ale inventarului. Pentru versiunile mai noi ale CPI. manifestă ascendenţa etc. 4. Ştim de exemplu că primul domeniu evidenţiază eficienţa interpersonală. iar condiţiile de administrare sunt flexibile: administrare în grup. izolat ADMINISTRAREA CPI se poate administra persoanelor între 15 şi 70 de ani. Re/Cs. 2. Constatând aici scoruri mari.persoana care doreste să domine dar simultan să lase şi o impresie bună. 5. Aici se pot observa şi profilele “originale” – combinaţii neobişnuite de cote mari şi mici. paşii de validare sunt mai bine cuantificaţi prin utilizarea unor ecuaţii de regresie. Exemplu: .caută aprobare socială dar fără a avea poziţii înalte .Do< & Gi> . Testul 37 . 3. un scor la nivelul T>65 pentru Gi poate însemna o autoprezentare într-o lumină favorabilă.individ fără eficacitate socială. Do/Sy sau So/Sc sau Re/Do. vom deduce că subiectul se implică în relaţionări numeroase. Interpretarea patternurilor – a modurilor de relaţionare între scale. individual sau chiar prin poştă.

. SCALELE DE VALIDARE: SCALA .?” – este cea dată de numărul total de răspunsuri la care persoanele răspund prin . psihopate ori cu tendinţe interpretative (doresc să apară într-o lumină favorabilă). INVENTARUL DE PERSONALITATE MULTIFAZIC MINNESOTA (MMPI) Este considerat cel mai complet şi cel mai răspândit chestionar. În acea perioadă sarcina principală a psihologilor în clinică era să realizeze etichete psihodiagnostice potrivite cazurilor individuale. McKinley (Universitatea din Minnesota). SCALA L (LIE = MINCIUNĂ) – Obţinerea de scoruri mari este proprie persoanelor rigide. Scala F – apreciază validitatea întregului test. K şi 9 scale clinice.. O notă prea mare poate invalida testul.poate fi întrerupt şi reluat ulterior. Utilizarea datelor este şi ea diversificată: cercetare. Un scor mare arată o posibilă lipsă de atenţie ori incapacitatea de a da un răspuns corect. L. rezultatele la acest chestionar se apreciază în funcţie de 4 scale de validare: .. O notă relativ crescută indică un subiect cu o structură psihastenică. Pe scurt.?”. 38 . Hathaway & C. autorii fiind S. A fost publicat prima dată în 1943. selecţie. consiliere. Aceştia şi-au propus iniţial dezvoltarea unui chestionar pentru evaluarea diagnostică de rutină. depresivă sau doar inhibată. Aşadar MMPI este destinat să evalueze acele trăsături care sunt caracteristici comune ale anormalităţii psihice.nu ştiu”. F.

un scor mare poate arăta devierea structurării intereselor pe direcţia sexului opus. tendinţă spre perversiuni.indică superficialitatea stărilor emoţionale. 5. El este şi un bun prognostic pentru bolnav. tendinţe interpretative. potenţial toxicomanic. indiferenţă faţă de normele etico-morale. 1. neîncredere în sine. Scorul mare indică atitudinea de apărare a persoanei. faţă de propriile slăbiciuni. Identifică şi personalităţi psihastenice care se manifestă prin depresie. obsesiilor. Scala Hs – pentru ipohondrie. Scala Pt . Scorul ridicat arată tendinţe spre acuze somatice lipsite de suport organic. moralitate excesivă. Scala Pa – paranoia identifică o serie de trăsături ca: neîncredere. scorul poate să crească şi la subiecţii normali dar blazaţi. a tendinţelor compulsive. 7. tendinţe narcisice. sceptici. 4. 39 .psihastenie – se caracterizează prin încercarea de decelare a fobiilor. Scala M/F masculinitate-feminitate . Scala Pd pentru deviaţie psihopatică . atitudini sociale de mare naivitate. Scala D – pentru depresie este sensibilă la apariţia depresiei şi anxietăţii. 3. 6. SCALELE CLINICE . hipersensibilităţi.SCALA K – are un rol corectiv prin măsurarea atitudinii persoanei faţă de răspunsurile date. Scala Hy pentru isterie – arată inactivitatea psihică. lipsa unor capacităţi de a folosi experienţa proprie. ilustrând capacitatea lui de a-şi rezolva propriile probleme. introvertiţi ori cuprinşi de sentimentul inutilităţii. 2.vizează în fapt trăsături ale personalităţii. ca şi tulburări funcţionale de ordin general. egocentrismul. suspiciune.

În ceea ce priveşte cel de-al cincilea factor.ne ajută să identificăm persoanele cu structuri de personalitate ce conţin: tumult ideativ. ştiut fiind faptul că schizofrenia are o multitudine de forme Scala Ma hipomanie . clinice. Inventarul MMPI relevă deci potenţialul psihopatologic. 1996. 1994) indică un acord unanim al cercetătorilor în privinţa primilor 4 factori: Extraversie. C6 . însă sfera conceptuală este identică . 2004). Modelul Big Five este în esenţă un cadru general de înţelegere şi descriere a personalităţii. denumirile sunt controversate. răspunsurile pot fi uşor trucate. Ea a căpătat relevanţa stiinţifică printr-un studiu realizat de Norman (1963). 9.În concluzie.Studii rezumative realizate de Digman & DeRaad (1990. Conştiinciozitate şi Stabilitate emoţională (Nevrotism).8.nu este special ilustrativă pentru personalităţi schizoide ori schizofrene. 1996. De atunci modelul a constituit obiectul a numeroase cercetări şi a generat mai multe instrumente psihodiagnostice (Minulescu.MODELUL BIG FIVE ÎN EVALUAREA PERSONALITĂŢII Modelul Big Five concepe personalitatea umană ca pe o structură compusă din 5 mari superfactori. entuziasm incorigibil. este un monolog permanent iar în clinică are mult mai mult succes dialogul. Agreabilitate. 2004). se poate afirma că există un consens destul de larg între cercetătorii din domeniu şi constructorii de teste de personalitate în ceea ce priveşte viziunea asupra personalităţii ca structură constând din 5 superfactori sau dimensiuni mari ale personalităţii. dar are şi unele puncte slabe: este rigid. non-conformism. metodele proiective au un grad mai mare de aderenţă. 40 . Considerate ca fiind mai potrivite pentru activitatea clinică. Ideea modelului personalităţii ca structură formată din 5 factori a fost o ipoteză teoretică emisă pentru prima oară de Fiske (1949). apoi Tupes & Christal (1961). Scala Sch schizofrenie . în care ceea ce dă sens dimensiunilor personalităţii sunt acele grupări de înţelesuri psihologice importante în viaţa de zi cu zi şi utilizate ca atare pentru a diferenţia indivizii în cadrul fiecărei limbi (Minulescu.

În fine. Ceea ce interesează pe psihodiagnostician este ceea ce autorii numesc adaptările caracteristice. Procedura de lucru în constuirea unor instrumente de tip Big Five este aplicarea analizei factoriale asupra unor date de autoevaluare şi heteroevaluare pentru aceleaşi loturi de subiecţi. urmat apoi de cercetători precum Allport şi Odbert.Big Five este de asemenea o abordare lingvistică în studiul personalităţii. Eysenck etc. ci mai ales de construirea unui instrument psihodiagnostic complet. Psihodiagnoza nu abordează în mod direct aceste tendinţe bazale. 41 . O parte dintre aceste abordări se înscriu pe linia deschisă de analiza factorială . alături de abilităţile cognitive şi cele fizice. altele aparţin mai degrabă curentului empirist. trăsăturile sau dimensiunile de personalitate apar ca subdiviziuni fundamentale ale fiinţei umane. Varianta aflată în uz în prezent datează din 1992. Majoritatea cercetărilor indică actualmente un acord general asupra modelului cu 5 factori. 2004) afirma că situaţia celor 2 autori americani este cumva aparte printre apartenenţii modelului Big Five. MODELUL LUI COSTA ŞI MCCRAE Minulescu (1996. Gough. În modelul personalităţii.Primul care a încercat o descriere a personalităţii în termeni lingvistici a fost Klages (1926). Abordarea de tip lexical în studiul personalităţii are la bază ipoteza că acele diferenţe individuale care sunt cele mai semnificative pe plan social şi comportamental vor fi encodate în limbajul persoanelor. după care s-au focalizat pe descoperirea şi validarea faţetelor celor 5 mari factori şi pe construirea unui model interpretativ bazat pe acest model. precum şi de altele care intră în alcătuirea personalităţii ca „material brut”. care se încadrează în curentul dimensiunilor sau trăsăturilor. în curentul care vizează conceperea personalităţii ca un ansamblu de trăsături sau dimensiuni. cu atât creşte probabilitatea ca ele să fie exprimate prin înţelesul unui singur cuvânt. Cattell. ele nefiind observabile şi funcţionând ca şi constructe ipotetice. Chestionarele de tip Big Five se înscriu în sfera analizei factoriale aplicate în studiul personalităţii şi foarte general vorbind. felul în care au fost modelate tendinţele de bază prin influenţele externe şi interne. fiind realizate studii pe un număr larg de limbi şi populaţii. Big Five este o abordare factorială . În 1985 au lansat prima variantă a chestionarului NEO. Cu cât aceste diferenţe sunt mai importante. ei fiind preocupaţi nu doar de cercetare.

respectiv cei 5 superfactori. Figura 1. dar nu vor fi privite în niciun caz ca şi constructe biologice. ca procese dinamice de intermediere. Ele ramân constructe psihice care sunt la rândul lor „deservite”. apar ca dispoziţii psihice fundamentale.În figura 1 prezentăm modelul-cadru al personalităţii umane. Explicaţiile asupra comportamentului şi personalităţii pot fi găsite conform acestui model-cadru la diferite nivele. BAZE BIOLOGICE TENDINŢE BAZALE Nevrotism Extraversie Deschidere Agreabilitate Conştiinciozitate ADAPTĂRI CARACTERISTICE Scopuri personale Atitudini BIOGRAFIE OBIECTIVĂ Reacţii emoţionale Schimbări semnificative 42 . Observăm cu uşurinţă în această poziţie teoretică rădăcinile puternice pe care viziunea celor doi autori le are în teoria lui Murray (1938). săgeţile din figură semnalează direct desfăşurarea acestor procese. suportând influenţe de intermediere din partea acestora din urmă. Schema modelului Costa şi McCrae (Minulescu. 1996) Trăsăturile bazale ale personalităţii. Costa & McCrae (1988) indică de asemenea faptul că modurile de comportament specifice pot fi explicate de motive. cei 5 superfactori) şi biografia obiectivă a persoanei (care include comportamentele specifice) nu există o legătură directă. acestea din urmă putând fi explicate la rândul lor ca expresii ale tendinţelor fundamentale. conceptualizat de Costa & McCrae (1992). de structurile sau bazele biologice. Între tendinţele bazale ale personalităţii (trăsăturile de bază.

dar care pot fi inferate) şi unor influenţe exogene. Un rol important la nivelul adaptărilor caracteristice revine imaginii de sine. aşa cum se structurează ea în ontogeneză . ele având valoare de expresii fenotipice ale trăsăturilor. psihice sau psihosociale. roluri. Trăsăturile de personalitate constituie o subdiviziune majoră a tendinţelor de bază . Ele operează asupra individului în ontogeneza şi pot fi rezumate prin conceptul de „situaţie existenţială ”. denumite adaptări caracteristice. atitudini etc. Personalitatea. Ele definesc identitatea contextualizată a persoanei şi conţine obiceiuri. În raport cu manifestările observabile. ca o subdiviziune a nivelului. care la rândul lor pot furniza explicaţii pentru comportamentele observabile. Influenţele externe includ cadrul sociocultural de formare a persoanei. trăsăturile de personalitate apar doar ca explicaţii distale. Biografia obiectivă este constituită din cursul real al comportamentelor şi trăirilor care formează viaţa individului. Comportamentul observabil este o secţiune temporală a biografiei obiective şi include gânduri. deprinderi. sentimente. alături de abilităţile cognitive şi de alte materiale ale psihismului. valori. acţiuni. de mediu. este supusă unor influenţe endogene (tendinţe bazale – concepte ipotetice neobservabile direct. motive. relaţii. cât şi cultura. Punctul de focalizare în modelul celor doi autori este nivelul adaptărilor caracteristice. evenimentele de viaţă şi întăririle pozitive sau negative primite de individ de-a lungul vieţii.INFLUENŢE EXTERNE Norme culturale Evenimente Întâlniri IMAGINE DE SINE Scheme ale eului Mituri personale Trăsăturile măsurate prin modelul Big Five pot fi înţelese ca explicaţii pentru o categorie intermediară de fapte psihice. 43 . la constituirea cărora contribuie atât personalitatea.

Poate fi auto-administrată şi este potrivită pentru bărbaţi şi femei de toate vârstele. permiţând evaluări care trec dincolo de datele observabile.Valoarea explicativă de tip cauzal a trăsăturilor de personalitate este reală doar în măsura în care aduce un plus de cunoaştere sau înţelegere. CHESTIONARUL NEO PI-R CEI CINCI SUPERFACTORI AI PERSONALITĂŢII ŞI FAŢETELE ACESTORA Inventarul de Personalitate revizuit NEO (NEO PI-R) este o măsurare precisă a celor 5 dimensiuni principale (sau domenii) ale personalităţii şi a câtorva trăsături (faţete) mai importante care definesc fiecare domeniu. fiecare dintre cei 5 superfactori are câte 6 faţete care au fost validate prin analiza factorială . cele 5 domenii şi 30 de faţete ale NEO PI-R permit o evaluare amplă a personalităţii adulte. Forma S este alcătuită din 240 de itemi cu câte 5 variante de răspuns. Având în vedere specificitatea înaltă a acestor tipuri de instrumente pentru cultura limbii respective. Forma R poate fi utilizată pentru a obţine estimări independente ale aceloraşi 5 domenii ale personalităţii şi poate avea o valoare deosebită în cazurile în care se doreşte validarea sau completarea autoevaluărilor. Există 2 versiuni ale NEO PI-R: Forma S – pentru autoevaluare şi Forma R – pentru evaluarea de către un observator. conform a ceea ce populaţia 44 . Forma R este un instrument similar (pereche) cu 240 de itemi paraleli scrişi la persoana a III-a şi destinat evaluărilor aprofundate. În NEO-PI-R. Datele de cercetare sprijină valoarea explicativă a trăsăturilor pe de o parte prin certificarea stabilităţii lor în timp (care deschide posibilitatea unor predicţii pe termen lung) şi pe de altă parte prin relevarea unui model de covariaţie a trăsăturilor distincte şi repetitive. este posibil ca structura intrafactorială (faţetele) a celor 5 superfactori să difere în spaţii lingvistice şi culturale diferite. Împreună.

inexistenţa acestora. relaxare. Este definit ca un continuum cuprins între stabilitate emoţională şi instabilitate. capacitatea de a rezista la tentaţii şi frustrări. N3 – Depresie: predispoziţia de a trăi afecte şi o dispoziţie de tip depresiv vs. calm. Comportamentul introvert. Scorurile înalte definesc tendinţa generală de a trăi afecte negative. înverşunare vs. Faţetele nevrotismului sunt următoarele: N1 – Anxietate: ca predispoziţie generală . N6 – Vulnerabilitate: vulnerabilitatea faţă de stres vs. de a avea idei iraţionale. scăderea capacităţii de control şi de a face faţă stresului. stări de încredere sau abilităţi sociale. N4 – Conştiinţa de sine (exagerată): anxietate socială şi timiditate vs. fiind mai puţin observabil. N-NEVROTISM Nevrotismul este considerat de mulţi teoreticieni a fi domeniul cel mai cercetat al personalităţii. Scorurile foarte înalte sunt interpretabile în sens de risc de dezvoltări psihiatrice. dar fără ca semnificaţia patologică să fie obligatorie.vorbitoare consideră în mod specific util în evaluarea comportamentului sau a personalităţii. neadaptare şi este important de menţionat că este considerat a fi o dimensiune a normalităţii psihice. Faţetele extraversiei sunt următoarele: 45 . autoaprecierea de competenţă şi stapânire în faţa stresului. Cele două sunt trăsături sesizabile în comportamentul curent şi au fost studiate în mod extensiv de literatura de specialitate. facând aşadar referire la domeniul interpersonal. Structura normelor va fi de asemenea diferită de la o populaţie la alta. orientarea introvertă (înteleasă ca lipsă a extraversiei). E-EXTRAVERSIE Acest supra-factor indică orientarea preponderent extravertă (scoruri înalte) vs. Scorurile joase definesc stabilitatea emoţională . N2 – Ostilitate: tendinţa de a trăi stări de mânie. este mai sărac în aspecte diferenţiale. o stare prevalentă de confort psihic. scorurile foarte înalte putând trimite şi către conţinuturi de tip fobic vs. N5 – Impulsivitate: incapacitate de autocontrol vs.

nevoia de ancorare în ceea ce este deja cunoscut dar fără a schimba ceva. sensibilitate estetică. preferinţa pentru un tempo mai lent. E3 – Afirmare: comportament dominant. preferinţa pentru o anumită monotonie. o curiozitate săracă. formală. preferinţa pentru familiar şi fără trăiri exacerbate. atenţie pentu viaţa interioară şi pentru sentimente. Faţetele deschiderii sunt următoarele: O1 – Spre fantezie: imaginaţie vie. O-DESCHIDERE CATRE EXPERIENŢĂ Acesta este un factor mai puţin cunoscut. lipsa interesului. E2 – Spirit gregar: preferinţa pentru compania celorlalţi vs. E6 – Calitatea pozitivă a stărilor emoţionale: tendinţa de a trăi stări emoţionale pozitive vs. O2 – Pe plan estetic: deschidere către şi interes pentru artă şi frumos vs. Deschiderea către experienţă este caracterizată prin imaginaţie activă. vise orientate spre îmbogăţirea vieţii interioare vs. ascendenţa socială vs. interese limitate. O5 – În plan ideatic: curiozitate intelectuală . Toate aceste aspecte nu se asociază în mod necesar cu educaţia sau inteligenţa generală. O4 – În planul acţiunilor: dorinţa de a încerca lucruri şi activităţi noi vs. preferinţa pentru varietate. afecte mai puţin diferenţiate. lipsa de exuberanţă şi verva . interes pentru idei noi vs. E4 – Activism: energie. între anumiţi autori existând un relativ dezacord cu privire la conţinutul său. independenţa în gândire. curiozitatea intelectuală. tendinţa de a evita compania. rezervată . E5 – Căutarea excitării: preferinţa pentru stimulare vs. tendinţa de a rămâne în fundal. tempo ridicat vs. Polul opus indică un comportament conservator. O3 – Către modurile proprii de a simţi: apreciere şi sensibilitate pentru viaţa interioară vs. o atitudine distantă. mai puţin nuanţate. structuri prozaice care preferă să ramână centrate pe ceea ce fac în prezent.E1 – Căldura / entuziasm: comportament afectiv şi prietenos vs. 46 .

uneori narcisic. duritate. centrare pe propria persoana . minciună . Conştinciozitatea este un predictor pentru realizările de valoare din orice profesie. vs. tendinţe competitive. deschis şi ingenios de manifestare vs. ierta în situaţii conflictuale vs. agresivitate. C-CONŞTIINCIOZITATE Conştiinciozitatea se referă la autocontrol sub aspectul capacităţii de autoorganizare. o oarecare tendinţă spre hedonism şi un interes dominant pentru viaţa sexuală . A6 – Blândeţe: simpatie şi preocupare faţă de ceilalţi vs. capabil vs. generozitate vs. Polul opus descrie un comportament dominant şi antagonist. sociale etc. Faţetele agreabilităţii sunt următoarele: A1 – Încredere: dispoziţia spre un comportament încrezător vs. Aspecte centrale ale agreabilităţii sunt altruismul. cooperarea pe plan interpersonal. A3 – Altruism: interes activ pentru binele altora. umilinţă vs. a voinţei şi capacităţii de finalizare. Polul opus se caracterizează printr-o exactitate scăzută în aplicarea principiilor morale. atitudine de superioritate. tendinţa de a accepta autoritatea şi tradiţiile. 47 . asemeni extraversiei. lipsa emoţiilor pe plan interpersonal.O6 – În planul valorilor: tendinţa de a reexamina valorile personale. încrederea redusă în propriile capacităţi. un comportament prosocial şi de ajutorare a altora. Faţetele constiinciozităţii sunt următoarele: C1 – Competenţa : sentimentul de a fi competent. uita. îndeplinirii datoriilor. A5 – Modestie: modestie. aroganţă . A4 – Bună voinţa : tendinţa de a ceda. de a realiza sarcinile. uneori acestea semnalând o persoană dependentă. tendinţa la manipulare prin flatări. hedonist şi antisocial. planificării. o manieră uşuratică de a urmări scopurile. egocentric. competitiv. A2 – Sinceritate în exprimarea opiniilor şi conduita: mod sincer. cinism sau scepticism orientate către ceilalţi. A-AGREABILITATE Agreabilitatea apare ca o dimensiune puternic interpersonală a personalităţii.

principii etice stricte vs. apatie. tendinţa de a se pripi. 48 . o autoapreciere scăzută privind organizarea şi modul puţin metodic de lucru. FOILE DE PROFIL Foile de profil ale NEO PI-R au fost create pentru a înlesni interpretarea. tendinţa de a amâna. în care e dificil de avut încredere. Ambele versiuni cer un nivel de înţelegere de clasa a VI-a. lipsa ambiţiei.C2 – Ordine: organizare. FOILE DE RĂSPUNS Foaia de răspuns pentru cotare manuală este un formular din hârtie. Aceste informaţii sunt reproduse pe foaia de dedesubt. lene. C4 – Dorinţa de realizare: nivel de aspiraţie înalt şi perseverenţa în realizarea lui vs. spirit ordonat vs. un comportament supus circumstanţelor. Aceasta conţine şi valorile de cotare pentru obţinerea cu uşurinţă a scorurilor pe faţete şi domenii. dublu. C5 – Autodisciplina: capacitatea de a finaliza în ciuda obstacolelor vs. C3 – Simţ al datoriei: responsabilitatea asumării conştiente. de descurajare. Foaia de răspuns cuprinde rubrici pentru înregistrarea informaţiilor demografice de bază şi pentru înregistrarea răspunsurilor la itemii. creat pentru utilizarea cu ambele forme ale caietelor de administrare (Forma S. Ele permit conversia notelor brute în note standard (scoruri T). C6 – Deliberare: tendinţa de a gândi atent înainte de a acţiona vs. claritate. CAIETELE DE ADMINISTRARE Există 2 versiuni ale caietului de administrare NEO PI-R: un caiet pentru autoadministrare (Forma S) şi un caiet pentru testarea unui observator (Forma R). Respondenţii completează informaţiile demografice şi răspunsurile la itemi pe prima foaie (de deasupra). Forma R). Scorurile T aflate pe profiluri au o medie de 50 şi o abatere standard de 10.

MBTI) este un chestionar de evaluare a personalitatii. si doua irationale. eul se raporteaza la mediul înconjurator si îl cunoaste prin intermediul a patru functii posibile dintre care doua sunt rationale. extravert 49 . creat de Katherine Briggs si Isabel Myers. aspecte forte si aspecte limitative pentru 8 tipuri principale în functie de orientarea si functia dominanta la nivelul eului constient: introvert senzorial. care. extravert intuitiv. tipologia jungiana descrie reactii si preferinte curente. respectiv functia senzoriala si functia intuitiei. În acest context. extravert senzorial. Conform acestei teorii. care au plecat în cercetarile lor de la teoria jungiana a tipurilor psihologice.CHESTIONARUL MYERS BRIGGS Myers-Briggs Type Indicator (Indicatorul tipologic Myers-Briggs. mama si fiica. functia logica si functia valorica sau afectiva. introvert logic. introvert intuitiv. prin exersare conduce la un sentiment de "competenta personala" iar întarirea succesului se generalizeaza si pentru alte zone de activitate care se rezolva prin implicarea acelorasi abilitati. deprinderi si comportamente asociate acestei functii.C7 . Teoria tipurilor porneste de la datele empirice care indica o predispozitie a indivizilor spre a prefera o anumita atitudine si o anumita functie de cunoastere. Aceasta dinamica conduce treptat la definirea unor trasaturi de suprafata.

chestionarul se adreseaza personalitatii normale si nu este conceput ca un test clinic. dar în varianta G sunt rearanjati astfel ca acei itemi care au o validitate predictiva maxima sa apara la început. sau evaluarea relatiei dintre eu si obiect. Itemii sunt aproape identici pentru F si G. legata de informatiile de tip perceptiv si 2. Jung. functia afectiva. crescând astfel posibilitatea ca subiectul care nu ajunge sa termine chestionarul sa raspunda totusi la itemii cei mai pertinenti. "perceptive" Cele rationale (se refera la faptul ca informatia este rationalizata si folosita pentru a lua decizii sau pentru formarea opiniilor) si ele sunt: 1. iar forma F este recomandata pentru consiliere sau cercetare. Testul este larg folosit atât în cercetare cât si în psihologia aplicata. Indicatorul tipologic Myers. Aceasta ultima forma a fost realizata în scopul îmbunatatirii formei G. respectiv . de 70 itemi) care este o varianta pentru copii si. contin atât itemi care evalueaza propriu-zis tipul.Briggs a fost publicat în 1962. forma M (93 de itemi) publicata în 1998 ca rezultat al cercetarilor celor de la Consulting Psychologists Press. de asemenea descrise si 16 tipuri secundare. Formele complete.gândirea ca logos si 2. extravert afectiv. si a celor patru tipuri de functii de cunoastere. în termenii proprii MBTI. S-au construit si publicat cinci variante: forma F (166 de itemi). cea mai recenta. functia logica.Briggs este un instrument de evaluare a personalitatii legat de psihologia analitica a lui Carl G. Sunt. functia senzoriala. În teoria analitica si în cadrul MBTI aceste doua functii irationale sunt: 1. o forma abreviata de auto-evaluare. Acestea din urma sunt doua rationale si doua irationale. dintre eul constient si continuturile inconstiente. cât si itemi de cercetare. vizând tipologia de personalitate construita de-a lungul dinamicii dintre atitudinea extraverta si cea introverta.logic. forma AV (50 itemi). introvert afectiv. forma G (126 itemi). Forma G este forma standard a MBTI. Indicatorul de tipuri Myers. 50 . forma MMTIC (MurphyMesgeier Type Indicator Children. Celelalte doua functii irationale se numesc "irationale" deoarece aceste functii se auto-regleaza dupa cursul evenimentelor si opereaza cel mai corect si coerent atunci când nu sunt constrânse de directive rationale. în situatia când preferintei dominate i se adauga functia secundara. F si G. Rezultatele MBTI surprind diferente valoroase între indivizii normali.

functia intuitiva. Din experienta rezulta ca este imposibil ca toate functiile sa se dezvolte în mod egal. exista o relativa neglijare a polului opus acelei preferinte. Celelalte functii mai putin preferate sunt considerate mai putin adecvate si sunt de cele mai multe ori neglijate. care apar în câmpul constiintei si sunt legate de cuprinderea unei situatii ca întreg. Pentru fiecare tip. De obicei. dominant. dar nu egala. o a doua ("auxiliara"). În timp ce are loc dezvoltarea unei functii preferate. de exemplu. chiar daca aceasta ar necesita ca procesul dominant si cel auxiliar sa "predea" temporar controlul constientului. Functia care în procesul de diferentiere ramâne cel mai în urma este numita de Jung "functie inferioara". În timpul vietii de adult indivizii capata mai mult sau mai putin control si asupra celorlalte doua functii mai putin preferate. precum si capacitatea de a folosi fiecare functiepentru sarcinile la care se preteaza cel mai bine. complementar ei. ci prin dezvoltarea selectiva a fiecareia în parte. Cel mai adesea ne identificam mai mult sau mai putin complet cu functia cea mai privilegiata si de aceea cea mai dezvoltata. Utilizarea continua si constanta a functiei preferate constituie un stimul si motivator puternic pentru a avea încredere si a se atasa respectivului mod de a privi lumea. în serviciul procesului dominant. admiterea eventuala a proceselor mai putin dezvoltate pentru folosirea lor constienta si utila. în tinerete este dezvoltata prima functie (cea "dominanta") si. a procesului auxiliar. doua dintre cele patru functii ale lui Jung sunt mai interesante si deci este mai posibil sa fie dezvoltate si folosite în mod constient. dezvoltarea adecvata. Aici îsi au originea tipurile psihologice. în concluzie: perfectionarea în procesul favorit. Folosirea optima a celor patru functii nu trebuie si nu se poate obtine prin egalizare. 51 . un copil ce prefera în mod natural o perceptie senzoriala si un copil ce prefera o perceptie intuitiva se vor dezvolta de-a lungul unor linii evolutive divergente. În aceasta faza. Dezvoltarea coerenta în planul dezvoltarii capacitatii eului de a le utiliza constient ar necesita. Teoria tipurilor pleaca de la ideea ca oamenii sunt nascuti cu o predispozitie pentru preferarea unei anumite functii în fata celorlalte. Însesi exigentele sociale fac ca un individ sa-si dezvolte mai mult acea functie pentru care este îndeosebi dotat în mod natural si /sau care îi ofera instrumente pentru succesul sau social.

INTROVERT Introvertii sunt stimulati si incitati de ceea ce se întâmpla în lumea lor interioara si aceasta este zona catre care tind sa-si directioneze energia. Extravertii sunt stimulati de ceea ce se întâmpla în lumea din jurul lor si tind sa-si focalizeze energia catre mediu.DESCRIEREA SCALELOR MBTI Cele patru scale masurate de MBTI sunt: I. INTUITIV Cealalta cale de a afla este intuitia.Intuitia TF: preferinta pentru luarea deciziilor: Gândirea logica – Afectivitatea JP: preferinta pentru orientarea fata de lumea exterioara: Judecata . Simt nevoia sa experimenteze lumea pentru a o întelege si de aceea tind spre actiune. EI: preferinta pentru focalizarea atentiei: Extravertire – Introvertire SN: preferinta pentru adunarea informatiei din mediu: Senzorialitatea . ori se întâmpla efectiv. metaforice. Introvertii sunt mai interesati si mai în largul lor atunci când munca sau activitatea desfasurata le cere ca o mare parte din timp sa stea singuri. realitatile si posibilitatile ce se afla dincolo de informatia transmisa de simturi. IV. colorate. care îti dezvaluie întelesul. Ei prefera sa comunice prin viu grai si nu prin scris. II. Chiar si imaginile mentale nu sunt vagi. Scala S-N: descrie modul cum este perceputa informatia SENZORIAL Simturile (vizual si auditiv în principal) îi spun acestui tip uman despre ceea ce exista "acolo". vizuale. graitoare. Tipurile senzitive tind sa accepte si sa lucreze cu ceea ce este dat "aici si acum". înainte de a actiona. Exceleaza în situatiile în rememorarea si mânuirea unui mare numar de fapte sau date concrete. Daca preferi intuitia. devii expert în 52 . adesea mediteaza la ce au de facut. fiind astfel realisti si practici. ci pline de putere de evocare. astfel. III.Perceptia Scala E-I: descrie modul cum este orientata energia la dispozitia eului EXTRAVERT Cei care prefera extraversia tind sa-si fixeze atentia catre lumea exterioara si catre mediul exterior. Intuitia cerceteaza ansamblul si cauta sa descopere ceea ce este esential. Ei prefera sa înteleaga lumea înainte de a o experimenta si.

RATIONAL Odata dobândita informatia printr-una din caile perceptive. fara sa pretinda ca acest lucru este si logic. Dihotomia descrisa aici se bazeaza pe doua din scalele anterioare: în relationarea cu mediul fie preferi o atitudine bazata pe evaluare constienta si pe concluzii proprii (indiferent daca ele sunt rational-logice ori afectiv-valorice). ori care cer adaptabilitate marita dar nu în cazurile în care se manifesta situatii ambigue. Ei prefera sa pastreze "frânele" situatiei. În acest fel. favorabili si plini de tact în deciziile lor. ea trebuie folosita. sa-si regleze si controleze viata. Scala J-P implica raspunsul la problema modului cum abordezi rational sau irational datele de informatie asupra realitatii interioare sau exterioare? RATIONAL (tradus uneori ca ”judicativ”) Aceasta scala descrie stilul de viata pe care îl adopti în confruntarea cu lumea exterioara si modalitatile prin care te orientezi în relatie cu ea. Ei exceleaza adesea în analiza situatiilor de criza. pe baza cauzei si efectului. Tipul intuitiv apreciaza imaginatia si inspiratia.descoperirea de noi posibilitati si cai de a face lucrurile. Acesti oameni prefera sa devina empatici. fie preferi o atitudine non-rationala bazata pe perceptie (senzoriala sau intuitiva). prezicând consecintele logice ale unei alegeri specifice sau ale unui act particular. Când folosesti gândirea decizi în mod obiectiv. Scala T-F indica felul cum iei decizii. Este important de înteles ca termenul "afectivitate" se foloseste în acest context cu sensul de "decizii luate pe baza de valori" si nu se refera la sentimente sau emotii în sine. iei decizia analizând si cântarind dovezile. inclusiv realitatile neplacute. AFECTIV Tipurile "F" folosesc afectivitatea ca metoda conclusiva. tipurile "F" iau în consideratie ceea ce este important pentru ei si pentru cei din jur. Tipurile "T" folosesc gândirea ca metoda conclusiva. prefera sa ia 53 . Scala T-F este singura scala care se coteaza diferentiat în functie de sexul subiectului. Oamenii ce prefera gândirea cauta un standard obiectiv al adevarului. Cei care prefera o atitudine rationala tind sa traiasca în mod ordonat. planificat. LOGIC.

Drăgan (Drăgan. mai degraba decât sa o înteleaga sau controleze. activă şi perseverentă faţă de anumite obiecte (fenomene) sau activităţi". ramân deschisi experientei. şi anume acea componentă motivaţională a personalităţii care se exprimă printr-o atitudine pozitivă. lucru explicabil prin pluralitatea criteriilor care au fost adoptate. Prin interes se înţelege orientarea selectivă şi durabilă a individului spre anumite scopuri sau activităţi. În literatura de specialitate există o multitudine de clasificări ale intereselor. cu un randament mai bun şi cu mai multă îndemânare şi precizie. 1987) să definească interesul ca "o substructură a personalităţii. Atunci când elevul are interes pentru un anumit obiect de învăţământ sau pentru un gen de activitate. Această observaţie 1-a determinat pe I. bucurându-se de ea si având încredere în abilitatea lor de a se adapta momentului. Sunt organizati si structurati si vor ca lucrurile sa-si urmeze calea planificata. Referiri şi precizări cu privire la 54 . interesul devine o forţă stimulatoare şi mobilizatoare. Prefera sa-si traiasca viata. C 8 . fie prin intuitie) prefera sa traiasca într-un mod flexibil si spontan. PERCEPTIV Cei care prefera procesul perceptiv (fie prin senzorialitate.EVALUAREA INTERESELOR Problema orientării profesionale este strâns legată de problema intereselor profesionale. În viaţa omului. lucrează cu multă plăcere. sa fie bine stabilite.decizii.

pentru activităţile manuale. Pentru orientarea profesională nu este însă suficient să luăm în considerare numai interesele elevului. Super ş. ceea ce duce la apariţia "specialiştilor" – elevi care sunt interesaţi cu precădere de un obiect sau o categorie de obiecte de învăţământ care le asigură pregătirea pentru viitoarea profesiune. pentru artă. E. Vernon.a. pentru economie. cât şi profesiuni corespunzătoare în viaţa socială. Interesul singur nu este însă suficient pentru a asigura succesul în muncă. se folosesc acele categorii de interese stabilite în funcţie de planul de învăţământ: interese pentru ştiinţă. pentru oameni (sociale). Cel mai adesea. S-a ales această orientare întucât pentru toate aceste categorii există atât discipline în planul de învăţământ. Allport. totodată în formarea interesului pentru o anumită profesiune (sau un grup de profesiuni înrudite). pentru sport. Apariţia timpurie a unor înclinaţii sau manifestarea lor impetuoasă constituie. interesul cognitiv se îmbină cu cel profesional – fenomem caracteristic omului de vocaţie. Cultivarea interesului şi înclinaţiei pentru o anumită activitate dezvoltă aptitudinile în acest sens. contribuind la succesul individului într-o profesie. 55 . deoarece toate sunt strâns legate între ele. întâlnim în lucrările psihologilor E. K. încă din şcoală elevii sunt familiarizaţi cu caracteristicile diverselor profesii şi cu cerinţele pe care acestea le ridică. pentru natură.a. E. dar şi de aptitudini suficient dezvoltate în domeniul respectiv de activitate. însă. Astfel. L. W. de cele mai multe ori. G. G. aptitudinea este o însuşire care condiţionează succesul în anumite forme de activitate. pentru tehnică. curiozitatea ştiinţifică ş. perseverenţa.) care trebuie cultivate şi educate în şcoală şi în familie. pentru literatură. Kuder. ci şi înclinaţiile şi aptitudinile sale. Această cunoaştere îi poate ajuta să se orienteze spre acele domenii care îi vor sprijini în alegerile pe care le vor face mai departe şi. Strong. iar pe de altă parte prin selectivitate. F. El trebuie susţinut şi de anumite caracteristici ale personalităţii (însuşiri ca voinţa. indiciul prezenţei anumitor aptitudini. hotărârea. Procesul de maturizare a intereselor se caracterizează pe de o parte prin lărgirea sferei lor. în acest fel.diferitele categorii de interese. D. L Thurstone. În timp ce înclinaţia este o orientare a personalităţii spre o anumită activitate. P.

Cu cât o persoană se aseamănă mai mult cu un anumit tip de personalitate. un interes deosebit. cu atât mai mult este posibil ca acea persoană să manifeste trăsături şi comportamente asociate acelui tip. Principala preocupare a teoriei este să explice câteva idei practice pentru a ajuta tinerii. la fel ca personalităţile umane. mediile în care trăiesc şi muncesc oamenii pot fi caracterizate prin asemănarea cu unul din cele 6 modele de mediu: Realist. Întreprinzător şi Convenţional. Investigativ. În primul rând putem caracteriza oamenii. pot fi structurate în categorii bine determinate şi definite. Miezul acestei teorii are la baza deci patru ipoteze de lucru: 1. Artistic. cât şi prin aplicabilitatea sa directă în practică. Teoria utilizează o clasificare a persoanelor pentru a descrie şi pentru a explica diferenţele şi similarităţile dintre indivizi şi o clasificare a mediilor profesionale pentru a descrie şi explica diferenţele şi asemănările dintre poziţiile profesionale şi ocupaţii. a o schimba şi a obţine satisfacţie profesională. la ora actuală. atragerea şi menţinerea lucrătorilor. iar mediile de muncă. cultura şi mediul social. mai ales prin simplitatea şi eleganţa modelului explicativ. Investigativ.după asemănarea lor. Artistic. adulţii şi pe cei mai în vârstă în a-şi alege o meserie.TEORIA ŞI INVENTARUL LUI JOHN L. Artistic. părinţii. cu una dintre următoarele 6 tipuri de personalitate: Realist. În al doilea rând. Teoria lui Holland suscită. 56 . satisfacţia profesională şi compatibilitatea cu mediul profesional. Fiecare tip este produsul unei interacţiuni caracteristice între o varietate de forţe culturale şi personale. Întreprinzător şi Convenţional. Investigativ. Teoria foloseşte ambele clasificări şi un număr redus de concepte adiţionale pentru a explica alegerea carierei şi persistenţa sa în timp. printre care ereditatea biologică. Social. Social. Teoria constă în câteva idei simple . Social. Persoanele pot fi caracterizate ca întruchipând unul din cele 6 tipuri de personalitate: Realist. HOLLAND John Holland consideră că alegerile vocaţionale constituie o exprimare a personalităţii. Întreprinzător şi Convenţional.

Artistic. să perceapă şi să acţioneze într-un anume mod. Sunt 6 modele de mediu: Realist. De exemplu. obţinem un profil al asemănărilor care ţine seama de complexitatea personalităţii şi evită unele probleme inerente în încadrarea unei persoane într-un singur tipar. care sunt folosite şi ele pentru a descrie asemănarea anumitor medii de lucru cu modelele abstracte. decât competenţe realiste (să folosească unelte sau dispozitive logice). Lumea se aşteaptă ca ei să se vadă pe sine ca persoane prietenoase şi sociabile şi să aibă mai multe competenţe sociale (să-i ajute pe ceilalţi în problemele personale). Astfel. care conduc la formarea unui grup special de competenţe. Ei vor aprecia probleme sau sarcini orientate social: ajutarea altora. muncă socială sau preoţie. Social. Întreprinzător şi Convenţional. Un mediu Convenţional este dominat de tipul Convenţional. acolo unde 57 . Deoarece tipurile de medii solicită interese.În afară de această experienţă. o persoană ar putea părea a fi mai mult de tip Social. ele tind să se înconjoare de oameni şi materii speciale şi să caute probleme care sunt congruente intereselor. putem determina fiecare tip cu care el/ea se aseamănă. Fiecare mediu este dominat de un tip de personalitate şi fiecare mediu devine tipic prin particularităţile fizice care ridică probleme speciale şi oferă oportunităţi. Prin compararea atitudinilor unei persoane cu cele ale fiecărui tip de personalitate. o persoană învaţă mai întâi să-şi exprime preferinţa pentru unele activităţi. putem determina cu ce alte tipuri de personalitate seamănă o persoană. În cele din urmă. Acel model reprezintă tipul dominant de personalitate. cum ar fi predarea la catedră. Tipurile de personalitate sunt însoţite în paralel de 6 medii – model. Ulterior. De exemplu. Investigativ. competenţe şi disponibilităţi diferite. Apoi. De exemplu. Astfel. aceste interese şi competenţe creează o predispoziţie personală şi particulară care face ca acea persoană să gândească. mediile realiste sunt "dominate" de tipul Realist de oameni. apoi de tip Întreprinzător şi în ordine descrescătoare cu alte tipuri. în detrimentul altora. oamenii care seamănă cu tipul social vor căuta activităţi sociale. 2. servicii aduse comunităţii etc. competenţelor şi viziunii lor asupra lumii. aceste activităţi preferate se transformă în interese. adică cel mai mare procent de oameni din mediul Realist se aseamănă tipului Realist de personalitate.

comportamente şi alegeri realiste. la diferite niveluri ale conştiinţei şi pe o perioadă lungă de timp.a. identitatea şi congruenţa) este acela de a modera sau califica predicţiile sau explicaţiile ce derivă din conceptele de bază. schimbarea serviciului. competenţa personală şi comportamentul educaţional şi social.convieţuiesc oamenii. cât şi mediilor. Şi mediile caută oameni. prin practica prieteniilor şi a recrutării. realizările profesionale. Dacă ştim profilul de personalitate al unei persoane şi profilul mediului său. De exemplu. consistent. în principiu putem folosi cunoştinţele despre tipurile de personalitate şi de mediu pentru a prevedea unele urmări ale acestei perechi (personalitate – mediu). 3. Oamenii caută un mediu care le permite să-şi exerseze aptitudinile şi capacităţile. Căutarea unui mediu de către o persoană se face în diferite feluri. 4.d. CONSISTENŢA Referitor la o persoană sau un mediu. tipurile sociale caută medii sociale ş. unele perechi de tipuri sunt mai strâns înrudite decât altele.m. Aceste urmări includ alegerea profesiei. cu un simţ clar al identităţii în contrast cu un tip Realist fără aceste atribute va demonstra mai multe aptitudini. Consistenţa este gradul de înrudire dintre tipurile de 58 . tipurile Realist şi Investigativ au mai multe în comun decât tipurile Convenţional şi Artistic. De exemplu. Scopul acestor concepte secundare (consistenţa. diferenţierea. să-şi exprime atitudinile şi valorile şi să-şi asume probleme şi roluri plăcute. Aceste patru ipoteze principale – sunt suplimentate de câteva ipoteze secundare care pot fi aplicate atât persoanelor. se creează un mediu care reflecta tipul cu care aceştia se aseamănă cel mai mult şi devine astfel posibilă aprecierea acelui mediu la fel cum apreciem oamenii ca individualităţi. un tip Realist bine conturat. Tipurile realiste caută medii realiste. Comportamentul este determinat de interacţiunea dintre personalitate şi mediu.

Gradele de consistenţă sau înrudire afectează preferinţele profesionale. DIFERENŢIEREA Unele persoane sau medii sunt mai clar definite decât altele. o persoană poate să semene cu un singur tip şi aproape deloc cu celelalte. tipurile realiste se dezvoltă în medii realiste deoarece un astfel de mediu le oferă posibilităţile şi recompensele de care tipul realist are nevoie. De exemplu. integrate şi stabile pentru intervale mari de timp. Identitatea personală se defineşte ca fiind posedarea unei imagini clare şi stabile a ţelurilor. Gradul în care o persoană sau un mediu este bine definit se numeşte grad de diferenţiere. În contrast. Identitatea mediului este prezentă când un mediu sau o organizaţie are ţeluri. IDENTITATEA Acest concept oferă o estimare despre claritatea sau stabilitatea identităţii unei persoane sau a unui mediu.personalitate sau dintre modelele de mediu. sarcini şi recompense clare. 59 . intereselor şi talentelor unei persoane. Relaţiile între tipurile de personalitate şi medii sau asemănările psihologice între tipurile de personalitate şi medii pot fi ordonate conform unui model hexagonal şi sunt presupuse cu (vezi a fi invers proporţionale distanţele dintre tipuri figura). Incongruenţa (incompatibilitatea. CONGRUENŢA Tipurile diferite au nevoie de medii diferite. De exemplu. un tip Realist într-un mediu Social. nepotrivirea) apare când un tip de personalitate trăieşte într-un mediu care oferă oportunităţi şi recompense străine de nevoile acestei persoane – de exemplu. o persoană care se aseamănă în primul rând cu tipul Realist şi apoi cu cel Investigativ (tipul Realist – Investigativ) ar trebui să fie mai previzibilă decât o persoană Realist – Socială. sau un mediu poate fi dominat în mare parte de un singur tip. Astfel. o persoană care seamănă cu multe tipuri sau un mediu caracterizat de un număr egal de persoane din cele 6 tipuri este nediferenţiat sau slab definit.

Folosind hexagonul. R – I. Situaţia cea mai potrivită pentru o persoană de tip Social ar fi un mediu Social. hexagonul defineşte gradele de congruenţă între persoane şi mediu. astfel: • tiparele de profil compuse din tipurile adiacente din hexagon sunt cele mai consecvente (de exemplu. Modelul hexagonal serveşte la trei scopuri în teorie: 1. cu atât este mai mare similitudinea sau asemănarea psihologică. I – Î şi A – C). I – A etc). pot fi definite câteva grade intermediare de potrivire/ congruenţă. 2. defineşte gradul de consecvenţă în tiparul de personalitate al unei persoane. R – S. 3. procentul • tipurilor (oameni reali) în fiecare din cele 6 categorii este folosit pentru a forma un profil de mediu..Cea mai nepotrivită situaţie pentru aceeaşi persoană ar fi un mediu Realist. tiparele de profil compuse din tipurile opuse din hexagon sunt cele mai puţin consecvente (de exemplu. În acest caz. tipurile R şi I sunt apropiate .Modelul hexagonal propus de Holland pentru clasificarea şi descrierea tipurilor fundamentale de interese Cu cât distanţa între două tipuri este mai mică. pe când tipurile I şi Î sunt depărtate. De ex. hexagonul defineşte consistenţa unui mediu în acelaşi fel. 60 . deci sunt foarte diferite. deci ele seamănă unul cu altul. Tipurile I şi S sunt la un grad intermediar de asemănare.

a exercita o funcţie de conducere etc. a fi o autoritate într-un domeniu.) 61 . în comparaţie cu persoane de aceeşi vârstă.). a avea mulţi prieteni.). Inventarul include. a studia şi a reflecta la rezolvarea unor probleme. individualist. HOLLAND Prezentând teoria sa asupra alegerii profesiunii.) g) alegerea unui tip de activitate (un singur item) dintr-o listă cu 6 domenii generale (de exemplu: a citi. a-i învăţa/a-i ajuta pe ceilalţi. prin analizarea răspunsurilor pe care acesta le oferă la itemii inventarului.). un model abstract pentru a lega ideile principale. tendinţa spre cooperare. idealist. persoane care preiau comanda etc. astfel încât teoria să poată fi aplicată problemelor practice sau teoretice. cosmonautul Iuri Gagarin etc. după ce evaluatorul estimează tipul unei persoane şi mediul ei. a fi cultivat. persoane care stabilesc cu uşurinţă contacte sociale. şi a prezice INVENTARUL LUI JOHN L. sincer. scriitorul Albert Camus.a. într-adevăr. Determinarea tipului de personalitate vocaţională a unui individ se face indirect. schimbarea meseriei ş. biologul Pasteur. împlinire. după părerea sa.de exemplu: pastorul Martin Luther King.). raţional. oferă un calcul la nivel teoretic. mai multe moduri de abordare asemănătoare cu cele care figurează de obicei în numeroase chestionare de personalitate.Modelul hexagonal. capacitatăţi de exprimare. De exemplu. f) alegerea/respingerea unor activităţi şcolare (o alegere şi o respingere pornind de la o listă formată din 6 domenii de activitate şcolară . cel mai bine personalitatea. de tendinţe şi trăsături de personalitate (de exemplu: aptitudini artistice. a-şi asuma un rol de conducere în societate. literatură. stabilită plecând de la o listă de 36 adjective (de exemplu: activ.de exemplu: domenii comerciale.). serios. d) indicarea categoriilor de persoane apreciate ca fiind simpatice (subiectul trebuie să aleagă doi itemi din 6 propuşi . desen artistic şi modelaj etc. subiectul trebuind să sublinieze (aleagă) 6 adjective care îi definesc. a) autodefinirea sau imaginea de sine. a contribui la bunăstarea umanităţii etc. Holland a propus un inventar de interese profesionale.de exemplu: buni meşteri. etc. c) autoestimarea pe o scală Lickert cu 4 trepte (de la mult peste medie până la sub medie) a aspiraţiilor (obiectivelor şi valorilor). hexagonul poate fi folosit pentru a defini gradele de consecvenţă sau congruenţă rezultatele aşteptate – satisfacţie. visător. b) autoestimarea pe o scală Lickert cu 4 trepte (de la mult peste medie până la sub medie) a măsurii în care subiectul posedă o listă de aptitudini. pornind de la o listă de 18 itemi (de exemplu: a fi vesel şi satisfăcut. fizică şi chimie. artă (subiectul trebuie să aleagă un item din 12 propuşi . pictorul Pablo Picasso. e) identificarea cu o "personalitate" din ştiinţă. încrederea în sine etc.

În cazul administrării individuale. a aproviziona cu marfă un mare magazin.h) estimarea globală a capacităţilor şi incapacităţilor personale (subiectul trebuie să aleagă un singur domeniu în care crede că se simte cel mai mult capabil şi. subiectul trebuie să aleagă activitatea profesională care îi place cel mai mult. dintr-o listă cu 6 itemi. indicând pentru fiecare şi vârsta apsoximativă pe care o avea atunci). dintr-o listă cu 6 itemi. Fiecare din itemii inventarului corespunde uneia din cele 6 orientări ale personalităţii pe care le-a definit şi le-a descris Holland.). Putând fi integrată. în cadrul unei intervenţii care să urmărească consilierea în orientarea şcolară şi profesională. cât şi colectiv. respectiv activitatea profesională care îi place cel mai puţin. arte etc. S. un singur domeniu în care crede că se simte cel mai puţin capabil). a unor activităţi profesionale (de exemplu: a efectua muncă de cercetare. relaţii umane şi mecanică (tehnică).). j) alegerea şi respingerea. între 15 şi 30 de minute. În cazul în care există etaloane. psihologul va indica subiectului că este vorba despre o probă de investigare a domeniilor de interes pe care acesta le are. i) alegerea şi respingerea.de exmplu: sport. a unor activităţi de timp liber (de exemplu: vânat. este vorba despre menţionarea a trei alegeri de carieră profesională în ordinea strict descrescătoare a atractivităţii lor pentru subiect. k) alegeri profesionale explicite (subiectului i se prezintă 3 începuturi de fraze pe care acesta trebuie să le completeze cât mai explicit posibil). lectura ziarului. a ţine contabilitatea unei firme mici etc. arte şi litere. diferenţiate pe sex. din cele rămase. de obicei. chiar dacă unii subiecţi pot manifesta o anumită reticenţă în abordarea secţiunii. Timpul de completare a itemilor este cuprins. l) evaluarea unor realizări şi performanţe anterioare (subiectul trebuie să răspundă la 6 itemi desemnând tipuri de activităţi . jocul de şah etc. Corectarea cu ajutorul grilei durează în jur de 5 minute. mediul de provenineţă. Se va stabili apoi un scor total pentru fiecare scală în parte. m) indicarea în ordine cronologică a preferinţelor profesionale exprimate în copilărie şi adolescenţă (subiectul primeşte consemnul de a indica pe foaia de răspuns toate meseriile sau profesiile la care s-a gândit că le-ar putea practica într-o zi sau despre care a discutat cu alte persoane. subiectul trebuie să aleagă o activitate care îi place cel mai mult. Fiecare răspuns va fi codificat prin litera corespunzătoare tipului de personalitate pentru care cotează (R. în principiu. . A. Administrarea probei se poate face atât individual. respectiv o activitate care îi place cel mai puţin. E sau C).alegând un singur răspuns din trei variante precodificate). lista de domenii cuprinde următorii itemi: comerţ. proba este de obicei bine acceptată. ştiinţe. tipul de şcolarizare sau alte variabile 62 . conducerea oamenilor. I. şcoală.

PROBELE PROIECTIVE Termenul de proiecţie este de origine psihanalitică. Intră în discuţie şi fenomenul de empatie. deci inconştientă. proiecţia este fenomenul prin care o persoană atribuie altei persoane o tendinţă proprie care-i aparţine. Acest sens al proiecţiei se deosebeşte de sensul 63 . stanine sau decile) pentru fiecare scală în parte. După Freud.socio-demografice corespunzătoare subiectului investigat. Proiecţia ar putea însemna şi atribuirea propriilor noastre tendinţe altor persoane cu care ne identificăm mai mult sau mai puţin. se pot stabili scorurile standard (de pildă. Dar sensul proiecţiei poate fi şi altul. Chiar Freud leagă termenul proiecţie de tendinţa identificării (a te contopi cu o anume persoană în stări afective). dar care este o tendinţă refulată. C 9 . de intropatie. Interpretarea profilului rezultat se va face luându-se în considerare scorurile la toate scalele inventarului şi analizându-se relaţiile dintre ele (se poate utiliza şi reprezentarea grafică hexagonală a tipurilor de personalitate vocaţională propusă de Holland).

subiectul pleaca de la un material definit si construieste structuri mai largi (ex: Testul mozaicului de forme si de culori. Frank (1939) pentru a explica inrudirea existenta intre diferite probe psihologice precum Testul asociatiei de cuvinte al lui C. L. de asemenea.iniţial a lui Freud pentru că proiecţia nu este totdeauna inconştientă. Frank a propus urmatoarea clasificare a testelor proiective: a) tehnicile constitutive . ambiguu. dispercepţia prin autism . fidelitatea sau validitatea. Jung. Rorschach si Testul de Aperceptie Tematic al lui H. Termenul de metoda proiectiva a fost pentru prima da folosit de psihoiogul american L. Subiectul poate proiecta astfel în exterior anumite structuri interne ale personalităţii sale.timidul poate fi arogant. incomplet.deformez lucrurile în sensul dorinţelor mele.subiectul structureaza un material nestructurat (ex: Testul petelor de cerneala al lui Rorschach). Psihodiagnosticul lui H. testele proiective diferă mai ales prin gradul de libertate pe care-l are subiectul în răspuns (nu există răspuns bun prestabilit. Murray. nu doar negative.standardizarea şi etalonarea.justificarea unor acte reprobabile. Psihologul procedează la o dublă analiză calitativă şi cantitativă a conţinutului şi formei răspunsului. atitudine reacţională . testele proiective cer subiectului să structureze un material vag. agresiv. Testele proiective sunt caracterizate. Iată de ce autorii preferă să le denumească metode sau tehnici proiective în sensul strict al termenului.subiectul justifică un sentiment deformând percepţia. 64 . deprecierea unui obiect inabordabil. În esenţă. Spre deosebire de testele de aptitudine sau chestionarele de personalitate. se face de fapt o anchetă în jurul subiectului pentru a afla ce i-a determinat răspunsurile). Cattell vorbeşte de mai multe fenomene care intervin în proiecţie: • • • • • dispersia de coerenţă . de o rigoare mai redusă în privinţa calităţilor psihometrice . Testul satului). raţionalizarea . b) tehnicile constructive . ca şi prin dificultatea de le estima sensibilitatea. se proiectează şi tendinţe pozitive.

subiectul supune la distorsiuni o activitate de comunicare curenta (ex: grafologie. valoarea lor este data de capacitatea de proiectie a subiectului si de cea de analiza. testele proiective surprind dinamica psihica a unei persoane. conform unei abrevieri uzuale. neexistand raspunsuri prestabilite (bune. Trebuie sa aratam ca. psihologii clinicieni utilizeaza urmatoarea distinctie: . de desene pe baza unor elemente slab structurate) informeaza mai curind asupra naturii conflictelor psihice si asupra calitatilor actiunilor cu anturajul. este o tehnică proiectiva datorată lui C. In practica. de codificare si interpretare a psihologului. Pana la urma este esentiala interpretarea facuta cu competenta evitandu-se concluziile pripite. testul miokinetic creat de Mira & Lopez).c) tehnicile interpretative . cu elementele ei constitutive si cu relatiile dintre ele. Morgan şi H. joc dramatic improvizat). THEMATIC APPERCEPTION TEST Testul de Apercepţie Tematic (T. de povestiri. . d) tehnicile chatartice subiectul exteriorizeaza o reactie emotionala sub efectul stimulului (ex: desen liber.A.subiectul interpreteaza un material care are o semniflcatie afectiva (ex: TAT – Testul de Aperceptie Tematic). pictura cu degetul.testele proiective tematice (improvizare de jocuri. temerile. Murray (1935). ci cel puţin unul tematic şi unul structural. Este de dorit ca examenul psihologic al unei persoane să nu cuprindă un singur test proiectiv. Intr-o apreciere asupra testelor proiective Eysenck afirma ca testele proiective se bazeaza pe ipoteza ca oamenii au tendinta de a-si proiecta ideile. e) tehnicile refractive .A.testele proiective structurale (pentru care prototipul este testul Rorschach) provoaca in general o regresie mai intensa si pune in evidenta mai curand imaginile primitive ale corpului si faliile narcisice in construirea ego-ului. Asadar.D.T). constând dintr-o serie de 65 . ambitiile si gandurile asupra unui material slab structurat si ca specialistul poate specula fructele imaginatiei subiectului si reface drumul catre ideile si gandurile din care ele au luat nastere. marionete. mai putin bune).

stă tocmai această prezentare neclară a situaţiilor şi de aici tentaţia subiectului de a se asimila cu poza. Sunt analizate elementele formale ale povestirii (mărimea raportată la timp. bogăţia limbajului şi a detaliilor etc. Totdeauna planşele se distribuie diferit: 10 sunt pentru femei. prin identificarea forţelor care acţionează favorabil sau nefavorabil. M. Aceasta proba este bazata pe un model psihosistemic rezultat din transpozitia conceptelor psihologiei proiective individuale in psihologia grupurilor sau familiala. care dau informaţii asupra posibilităţilor cognitive. prin stabilirea 66 . Rufio. Personajele sunt înlocuite cu animale.imagini vagi. R. organizarea materialului. 10 pentru bărbaţi şi 10 pentru adolescenţi. destinată adolescenţilor. identificîndu-se cu eroul povestirii. pornind de la care un subiect trebuie să inventeze o întâmplare. Elementele de conţinut sunt ilustrate prin sesizarea temei de bază. Ipoteza de bază este că subiectul. Anzieu. analoagă cu aceea a viselor. O versiune a acestui test. este dificilă. atitudinile fiind redate ambiguu. a fost pusă la punct de P. La baza proiecţiei şi a posibilităţii de identificare a subiectului cu unul dintre personaje. Ea necesită solide cunoştinţe psihanalitice şi trebuie confruntată cu biografia subiectului. A. La terminarea probei se mai adaugă o planşă albă pentru care subiectul este rugat să alcătuiască o poveste mizindu-se pe exteriorizarea de tip proiectiv a problematicii individuale. sentimentele tendinţele şi problemele sale. Symonds. Children Apperception Test (CAT) este rezervat copiilor. care a propus o varianta nedefinitivata pentru abordarea relatiilor interpersonale si care valorifica lucrarile unor cunoscuti autori ca D. Interpretarea materialului astfel obţinut. Autorii au realizat 30 de fotografii de dimensiuni standard care reprezintă una sau mai multe persoane intr-o situaţie incertă. ca şi conţinutul. îi atribuie propriile lui idei. Haes. care aduce date asupra laturii afectiv-emoţionale a personalităţii subiectului. Testul TAT a devenit recent TAST (test aperceptiv sistemic tematic) prin contributiile lui Eric Loonis. prin intermediul unei povestiri. cu imaginea din planşă.). cu semnificaţie ambiguă.

Testul consta dintr-un caiet cu 24 de desene ce reprezinta personaje plasate intr-o situatie frustranta.eroului cu care se identifică subiectul.A. inseamna privatiunea. Planşa T. 12. Testul a fost formulat de catre S. Acest instrument e utilizat cu precadere de clinicieni. Intr-un prim sens. care este inselat in 67 . Frustrarea este starea cuiva care este privat de o satisfactie legitima. punand la punct in 1935 testul care ii poarta numele.A. ca şi perspectivele eroului. pentru adolescenţi Fig. Fig. 1944. la care subiectul trebuie sa dea raspunsuri. pornind de la modul sau de a reactiona in situatii de frustrare. prin felul cum se termină povestea (cu optimism sau pesimism). Acestea sunt apoi codificate si interpretate cu referire la teoria generala a frustrarii elaborata de autor. p. Rosenzweig. In Statele Unite Rosenzweig a fost profesor de psihologie la Washington University (Saint Louis Missouri) si psiholog al Sectiei de psihiatrie infantila. 13. 1999).T. 339. Humanitas.T. frustrarea. pentru adulţi TESTUL DE FRUSTRATIE Tehnica proiectiva destinta evaluarii personalitatii unui subiect. asa cum arata Anzieu (Doron & Parot. Planşa T. lipsa unui obiect susceptibil sa satisfaca trebuinta. A elaborat o teorie a frustrarii.

persoana (sinuciderile consecutive unor situatii frustrante). fapt care delimitează subiecţii in mai multe categorii. In general. 14. 68 . Reactiile la frustrare sunt variabile. Varianta pentru copii Răspunsurile sunt apreciate după: direcţia agresiunii. Frustrarea se poate datora lipsei unui obiect sau intilnirii unui obstacol pe calea implinirii dorintelor. total inhibata.sperantele sale. Aceştia pot fi: extrapunitivi. In alte cazuri agresiunea. tehnica solicită subiectului să-şi exprime spontan atitudinea prin citeva cuvinte sau o frază (in primele 16 imagini). Formată din 24 de imagini precum cele din figurile de mai sus. In următoarele 8 situaţii subiectul trebuie să răspundă unei acuzaţii sau injurii. Ostilitatea poate viza obstacolul (copilul mic isi manifesta furia la adresa mamei sale). Ele depind de natura agentului frustrant si de persoanlitatea celui supus actiunii acestui agent. este inlocuita de regresiune la un stadiu Fig. Varianta pentru adulţi Fig. intrapunitivi şi impunitivi. raspunsul este agresiv. in care sunt minimum 2 personaje in situaţii frustrante determinate de un obiect sau personaj. 15. se poate deplasa asupra unui substitut (copilui isi bate ursuletul) sau vizeaza propria anterior al dezvoltarii.

Analiza unui protocol impune mai intai cotarea raspunsurilor in raport cu sistemul pus la punct de H. Excelent desenator. el compara raspunsurile bolnavilor cu acelea ale subiectilor normali. pasionat de pictura. Astfel. spre ei insişi sau nu acordă semnificaţie situaţiei transmise: „nimeni nu e vinovat”. este vorba de o proba proiectiva larg utilizata in psihologia clinica si patologica pentru evaluarea activitatii psihice. TESTUL RORSCHACH Hermann Rorschach. Rorschach. deopotriva in registrele conflictuale care il structureaza. Datele sunt apoi regrupate cantitativ si supuse unei analize calitative.G. ca si in organizarea defensiva care il caracterizeaza. Petele de cerneala sunt mai mult decat o proba de imaginatie. In contextul acestor 3 tipuri de răspunsuri se detaşează trei tiputi de situatii in care predomină ceva: predominarea obstacolului şi a tot ce tine de el. Cuprinde 10 planse prezentate intr-o ordine precisa. Este intr-adevar necesar sa se inteleaga modalitatile de functionare de care dispune subiectul. Examinarea se deruleaza in doua secvente: una numita "spontana". Testul are o anumită gradaţie a situaţiilor frustrante şi evidenţiază destul de satisfăcător toleranţa la frustraţie. Interesul testului depinde de interpretarea aprofundata a factorilor in termenii conduitelor posibile. subiectul fiind invitat sa spuna "tot ce plansele il fac sa gandeasca". ele pot descrie structura personalitatii. psihiatru elvetian (1884-1922). cealalta numita "ancheta".respectiv subiecţi ce indreaptă reacţia agresivă in afară. apărarea eului. Rorschach a fost interesat de modul in care reactioneaza bolnavii la petele de cerneala si de culoare. sunt legate de introversiune (tipologie derivata din aceea a lui Jung). de exemplu. care permite sa se argumenteze interpretarea. Jung). in cursul careia subiectii isi proiecteaza sau dezvolta raspunsurile. Descopera astfel ca perceptia vizuala este influentata de personalitate: raspunsurile "culoare". 69 . persistenţa – cerinţei – necesităţii. Asadar. conform viziunii acestui autor. specializat in clinica lui Bleurer din Zurich a fost aderent al grupului psihanalitic din acest oras (prin urmare influentat de conceptia lui C.

plante. iar la cele realizate preponderent după formă arată prezenţa unor capacităţi cognitive deosebite a tendinţelor spre sinteză. in special special după culoare a stimulilor din planşe arată unele . anatomie etc.. De o mare importanţă pentru interpretare este conţinutul pe care subiectul il prezintă in răspunsuri: forme umane.deschideri” spre zonele de mai mare sensibilitate afectivă. Planşe din proba Rorschach Perceperea. 70 . ca şi raportul banalitate/originalitate.) şi de timpul necesar pentru toate cele 10 planşe. specifică pentru femei.. formă. Pe baza tehnicii Rorschach sunt descrise (Beck) arii centrale ale personalităţii: activitate intelectuală. culoare etc.Cotarea la aceasta proba se face in raport de numărul total al răspunsurilor (care pot fi globale sau detaliu. animale. viaţă emoţională etc.

fiind dovada unor elemente ale emoţiei interiorizate. Daca răspunsurile tip mişcare (K) depăşesc numărul celor de tip culoare se apreciază că gindurile predomină asupra acţiunilor. prietenie. inadecvare. Viaţa interioară apare reflectată in răspunsuri care surprind mişcarea (K+). Alegerile sunt considerate ca reprezentind trebuinţe aprobate de persoană. considerate simpatice şi 12 drept antipatice.Cei care au o fire sociabilă realizează o bună asociere formă-culoare (FC+).umbră” denotă prezenţa unor trăiri emoţionale negative: anxietate. Utilizarea in mod deosebit a spaţiilor albe din imaginile planşelor arată incapatinare. TEHNICA SZONDI A fost elaborată de Leopold Szondi 1939 si vizează explorarea pulsiunilor intime ale individului. iar respingerile ca trebuinţe refulate. perseverenţă. 71 . ostilitate. Bolnavul alege din fiecare serie 2 fotografii care-i plac mai mult şi 2 care-i displac. Formal.. Tehnica este bazată pe o metodologie psihologică originală. depresii. dragoste. numită de Szondi „analiza destinului”. proba este alcătuită din 48 fotografii ale unor bolnavi psihic – 6 serii a cite 8 fotografii. bazindu-se pe noţiunea de preferinţă estetică. ce explorează „inconştientul familial” situat intrere inconştientul personal al lui Freud şi inconştientul colectiv al lui Jung. Cei ce dau răspunsuri construite pe elementul . boală. cu reprezentanţi din 8 entităţi nosologice recunoscute clinic. ele manifestindu-se in toate domeniile vieţii omului: profesiune. in ansamblu va alege 12. Predominanţa răspunsurilor de tip culoare (C) asupra celor de mişcare (K) arată prezenţa exagerată a simptomelor somatice şi motorii.

tehnică proiectivă datorată lui Mira & Lopez (1939). Mabille si pus la punct de R. Acesta din urma utilizează testul ca un . Relativ complexa in ceea ce priveste interpretarea. manifestată prin mărimea timpului de reacţie in raspuns sau chiar uitarea cuvintului indus. Dupa autorii lor. aceasta tehnica face apel la concepte psihanalitice.. tehnica proiectiva care consta in a-i cere subiectului sa construiasca un sat cu un anumit numar de elemente figurative (stana. Sunt apoi studiate deviaţiile în raport cu modelele date.) si nefigurative (betisoare. Galton care a construit prima tehnică proiectivă. Interpretarea ia in considerare utilizarea spatiului. vehicule. In general bine suportata de copii. metoda da psihologului informatii pretioase cu privire la starea afectiva. paralelipipede…). ulterior dezvoltată de Jung. care constă în a-l determina pe copil să imagineze un final la mici istorioare care îi sunt povestite. 72 . atragatoare a acestuia. TESTUL LUMII. etc. animale. Lowenfeld si codificata (1941) C. TEHNICA ASOCIATIV-VERBALĂ a fost iniţiată de Fr. ceea ce permite obţinerea de indicaţii privind personalitatea subiecţilor examinaţi. biserica.detector” de complexe: la atingerea unor astfel de complexe printr-un cuvint inductor. care constă în reproducerea manuală a unor linii simple în diferite planuri ale spaţiului. raspunsurile subiectului la o serie de intrebari. Apare ca un joc de constructie libera utilizand 150 de jucarii care reprezinta cladiri.TESTUL MIOKINETIC. cu unele suplimentări (ritmul şi amplitudinea respiraţiei. înrudită cu grafologia. Mucchielli (1960). primarie. se presupune că se va produce o tulburare sau o blocare a răspunsurilor. Jung arăta că pornind de la această tehnică. dispunerea obiectelor. Dus. metodă proiectivă imaginată de L. Acest test. structura satului. moara. TESTUL SATULUI. acest test da indicatii si despre aptitudinile intelectuale si afectivitatea copiiior examinati. proba psihologica derivata din "Jocul Iumii" (World apparatus) de M. TESTUL FABULEI. dorintele si temerile copiilor. personaje umane. derivat din testul lumii a fost introdus in Franta de H. Btihler. care sunt incantati de latura vie... Althus (1939) codificat de elevul sau P.

ci şi din subiectul cunoaşterii (cel care realizează observaţia) şi care de asemenea diferă în psihologie faţă de ştiinţele naturii. Sillamy N. Fie în ştiinţele naturii. Intra astfel in discutie conceptele de: 73 . fie în cele socio-umane şi comportamentale. C 10 .OBSERVAŢIA Ca metodă de cercetare. observaţia trebuie să fie o constatare exactă a unui fapt cu ajutorul unor mijloace de investigare şi apoi studierea aprofundată a acestei constatări. ca şi a contextului situaţional al comportamentului (Mielu Zlate. pe baza cărora va fi posibilă formularea unei ipoteze. şi observaţia psihologică în special. sistematică a diferitelor manifestări comportamentale ale individului (sau grupului).(1995) defineşte observaţia în corelaţie cu experimentul: „observaţia metodă care are drept scop relevarea unui număr oarecare de fapte naturale.observarea modificărilor mimicii) se pot studia reacţiile emoţionale. componente ale structurii de personalitate. De asemenea. care va fi supusă verificării experimentale". există o diferenţă provenită din specificul faptelor si fenomenelor psihice. intre observaţia în ştiinţele naturii şi observaţia în domeniul ştiinţelor socio-umane si comportamentale în general. observaţia constă în urmărirea intenţionată şi înregistrarea exactă. Richelle defineşte observaţia tot prin raportare la experiment: "observaţia este metoda de investigaţie ştiinţifică care constă în înregistrarea sistematică prin simţuri. Dar. M. Deosebirea între observaţia din ştiinţele naturii şi observaţia psihologică nu rezulta doar din obiectul cunoaşterii. 1990). a caracteristicilor şi transformărilor obiectului studiat” si ea „constituie primul demers al oricărei ştiinţe empirice care îşi păstrează întreaga importanţă în experimentare”.

interpretări alternative ale situaţiei. 2. ambianţa fizică etc. Ancelin-Schutzenberger consideră că "observatorul trebuie să fie obiectiv şi implicat fara a se angaja efectiv. Protocolul de observaţie presupune o serie de elemente: 1. subiectivitate. Roger Mucchielli. cât şi obiectivitatea (calitate a enunţurilor noastre de a concorda în esenţa lor cu realitatea pe care o exprimă) sunt greu de realizat. timpul. 3.eul în calitatea sa de agent al cunoaşterii. a sesiza contextul situaţional al comportamentelor observate pentru a-l putea înţelege aşa cum este el trăit de subiect. 74 . pentru a asigura ceea ce numim sensul psihologic impus fiecărui observator. sensul lor direct şi imediat fiind de cele mai multe ori aparent. descrierea contextului (data. 4. a învăţa să le notezi şi să le descrii aşa cum se prezintă. motorii. istorie. prin intermediul căreia suntem capabili de a înţelege existenţa.subiect epistemic . trăirile altora fara a le încerca în mod real în propria noastră afectivitate. ceea ce presupune un reperaj sistematic al asemănărilor şi deosebirilor. urmând apoi o clasificare.eul în individualitatea sa. 2. expresiv-emotionale etc). Este vorba de o implicare controlată". o taxonomie. a fi atent la comportamente şi atitudini. spaţiul. vârstă. In condiţiile cunoaşterii psihologice. în calitatea sa de corp. descrierea participanţilor. care este contextul etc). etnie. interpretarea situaţiei (încercarea observatorului de a înţelege ce înseamnă situaţia pentru subiecţi. a actiunilor si conduitelor lor (sex. conduite verbale. PROTOCOLUL DE OBSERVAŢIE Incepem înregistrarea fenomenelor cu inventarierea lor. sunt limitate. 3. al cercetării şi observării ştiinţifice.). subiect egocentric . Pentru corectarea deformărilor privind atitudinea subiectului cunoscător în procesul observaţiei psihologice. atât decentrarea. propune următoarele repere în procesul de observare metodică: 1. apoi căutarea relaţiilor. a dispune de un fel de simpatie intelectuală.

al feţei. mnezică. motorie. adică multitudinea comportamentelor şi conduitelor flexibile. lungimea şi grosimea membrelor. CONDIŢIILE UNEI BUNE OBSERVAŢII: 75 . CALITATEA OBSERVAŢIEI . ca şi varietatea expresiilor afectiv-atitudinale. gradul de sugestionabilitate etc).care există la un moment dat pentru individul sau grupul observat). S-a vorbit deseori de "ecuaţia personală a observatorului". Simtomatologia labilă. la deformarea realităţii). relaţia observaţională. estimări. interacţiunea şi feed beack-urile acesteia. sociale. Simptomatologia labilă poate fi observata în orice situaţie şi context de viaţă. cum ar fi: conduita verbală. Protocolul de observaţie trebuie sa ţină seama şi de ceea ce K. exact. subiectul observator. inclusiv cu prilejul efectuării unor experimente în laborator.depinde de multitudinea factorilor implicaţi în observaţie: obiectul de observat. In această privinţă Binet arăta că unii observatori aparţin tipului descriptiv (înregistrează minuţios.ochii. circumferinţa craniană. alţii tipului imaginativ si poetic (neglijând faptele şi dând frâu liber imaginaţiei.etc). interpretări). sec).deseori. ca şi trăsăturile fizionomice (aspectul capului. greutatea. notarea şi explorarea de către observator a propriilor trăiri şi sentimente (analiza reflexivă este întotdeauna necesară într-o cercetare calitativa deoarece include propria experienţă a observaţiei). psihologice . biologice. unii tipului erudit (furnizând informaţii savante suplimentare). a unei convorbiri sau al administrarii unui test.5. adică trăsăturile bioconstituţionale ale individului (înălţimea. relaţiile dintre diferitele detalii anatomice ale feţei:fruntea. Lewin numea câmp psihologic (toate aspectele fizice. mobile ale individului. CONŢINUTURILE OBSERVAŢIEI Simtomatologia stabilă.nasul. alţii tipului evaluativ (cu tendinţa de a face aprecieri. abdominală). ajungând de aceea . capacitatea de a sesiza esenţialul.bărbia. dar în primul rând este factorul central care conduce observaţia şi care este subiectul epistemic observator cu particularităţile sale psihoindividuale (în care includem capacitatea sa de concentrare a atenţiei. toracică.conştiente şi inconştiente .

trebuie sa tina cont de: influenţa dispoziţiilor mintale în care se află observatorul în momentul efectuării observaţiei (schema sa pre-perceptiva putând deforma faptele observate). într-o măsură potrivită. F. precisă a scopului. elaborarea unui plan riguros de observaţie (sistem conceptual. într-o foarte mică măsură. efectuarea unui număr optim de observaţii .d.desfăşurare în condiţii cât mai variate. S-a remarcat în acest domeniu R.m. în mică măsură. care a cercetat grupurile umane din punctul de vedere al interacţiunilor comunicaţionale şi comportamentale. a condiţiilor şi mijloacelor necesare (cronometre. limbajul standard în care vor fi consemnate datele. aparat foto. grade de estimaţii. ipoteze.a. în mare măsură.- stabilirea clară. cameră video etc).). a obiectivului urmărit. Evaluarea observaţiilor efectuate presupune apelul la o serie de concepte precum: unităţile de observaţie. tendinţa ca aşteptările şi anticipările observatorului să inducă rezultate în conformitate cu acestea – sunt cunoscute asa numitele efecte de "anticipare" sau teoria "profeţiei care se împlineşte". tendinţa observatorului de a decodifica faptele observate în conformitate cu teoria (explicită sau implicită) la care aderă paradigmei". selectarea celor mai potrivite forme de observatie. locatie si durata.. Bales. Combaterea obstacolelor ce ar putea împiedica realizarea unor observaţii adecvate. consemnarea imediata a celor observate. Unităţile de observaţie exprimă de fapt cuantumul de elemente observate pe intervale de timp. aşa numitul "efect distorsionant al 76 . Gradele de estimaţii ale unor însuşiri psihice exprimă în ce măsură este prezentă o însuşire psihică la un individ: în foarte mare măsură. deoarece consemnarea ulterioară ar putea fi afectată de uitare. ritmicitate ş. grile de observaţie sau "categorii" interacţionalcomunicaţionale evidenţiate de Bales. Grilele de observaţie facilitează recoltarea şi compararea rapidă a datelor de observaţie.

Exista autori care sustin. Ca metoda de evaluare. interviul este o situatie de evaluare în care doua persoane (evaluatul si evaluatorul) poarta o discutie prin care se doreste evaluarea modului în care anumite competentele sunt în acord cu anumite asteptari. isi adapteze discursul în functie de persoana din fata sa a învatat tehnicile de interviu “pe de rost” 77 . Performantele si comportamentele trecute sunt cei mai fideli factori prognostici pentru performanta si comportamentele viitoare. încercând sa înlature. Profilulul celui secund arata cel mai probabil astfel : inteligenta sociala si emotionala bine dezvoltata.C11 . faptul ca exista tehnici de interviu care pot diferentia între candidatii ce obtin performante „superioare” si candidatii care obtin performante „medii”. pe lânga clasicele erori de evaluare si credinta conform careia un candidat se va putea integra fara probleme doar daca poate performa. multe dintre sesiunile de interviu sunt construite în jurul performantelor trecute ale candidatului relationate cu ariile considerate ca a fi importante pentru succes. sa se centreze. în limbaj comun. interviul are menirea. pe identificarea gradului în care un anumit candidat se potriveste ca structura atitudinala culturii organizatiei în care urmeaza sa intre.INTERVIUL CA TEHNICA DE EVALUARE CONCEPTUL DE INTERVIU Prin definitie. conform tendintelor actuale. Datorita acestui fapt. mai mult decât pe urmarirea într-o maniera structurata a unor specificatii. Aceste arii sunt cunoscute. în baza unor studii recente. Acesta este motivul pentru care tehnicile de interviu s-au diversificat. drept criterii.

INTERVIUL INITIAL DE „SCANARE” Este un interviu cu o durata relativ scurta. interviul situational. dar despre putine poate sa vorbeasca specific. In cele ce urmeaza sint prezentate aspecte legate de cele mai frecvent întâlnite tipuri de interviu. De regula. interviul structurat si interviul nestructurat. utilizat pentru a determina daca potentialul candidat are suficiente „date”pentru a fi supus unui proces de intervievare mai larg. De regula. O întelegere mai aprofundata asupra persoanei va urma într-o etapa ulterioara. interviul cu un grup de evaluatori (group interview). mai ales daca acestia din urma nu au o experienta si daca interviul este nestructurat. TIPURI DE INTERVIU In literatura curenta sint mentionate urmatoarele tipuri de interviu: interviul initial de „scanare” (screening interview). dar de cele mai multe ori il întâlnesc separat si confrunta ulterior notele de interviu. Un astfel de candidat învinge multi intervievatori. echipa de evaluatori este compusa din responsabili cu diverse competente INTERVIUL NESTRUCTURAT.- este un foarte bun vânzator al propriei imagini are o încredere debordanta în sine si în capacitatea sa de persuasiune nu concepe sa piarda sustine ca s-a întâlnit cu multe aspecte în viata sa. cele mai utilizate tehnici de interviu precum si aspecte ce tin de strategiile abordate în cadrul unui interviu. acest interviu este condus de o singura persoana si nu dureaza mai mult de o jumatate de ora. Interviul nestructurat este o forma de interviu cu un grup de evaluatori în care rolurile acestora nu sunt bine determinate. fiecare dintre acestia având libertatea de a adresa orice întrebare pe care o considera relevanta. INTERVIUL STRUCTURAT. Fara îndoiala acest tip de interviu are 78 . INTERVIUL CU UN GRUP DE EVALUATORI Intervievatorii pot întâlni candidatul simultan.

o masca sociala care îi ajuta sa faca fata presiunii create de evaluare. INTERVIUL SITUATIONAL Interviul situational se situeaza între a fi un “stil” de interviu si o “tehnica” de interviu. Din punctul acesta de vedere. sunt selectate anumite dimensiuni (drept criterii pentru evaluare) relationate cu performanta. atunci când sunt confruntati cu situatia de interviu. dintre care cele mai importante ar fi lipsa criteriilor riguros stabilite si respectiv imposibilitatea de a aplica aceeasi procedura pentru toti candidatii. asa încât candidatul sa fie evaluat din perspectiva mai multor persoane dar si din perspectiva mai multor arii de compententa. faptul ca un candidat 79 . TEHNICI DE INTERVIU Exista candidati care dezvolta automat. reala sau ipotetica.dezavantajele sale. Abordarea pe care candidatii obisnuiti cu conditia de intervievat au început sa o adopte este aceea a unei discutii libere. Aceste observatii se pot referi la aspecte precum: creativitatea. Candidatul este apoi întrebat asupra modului în care el/ea ar actiona în acea situatie. a asumarii rolurilor clar stabilite între evaluatori în functie de aria lor de compententa. iar membrii echipei de intervievatori evalueaza calitatea raspunsului candidatului raportat la raspunsurile standard. Libertatea în exprimare si comportament a candidatului poate fi un punct forte în relatia cu evaluatorul. Acesti candidati nu iau în considerare faptul ca interviul nu este un monolog pe care ei sunt obligati sa-l sustina în fata unei comisii. abilitatile de comunicare etc. în care ambele „tabere” prezente au un interes bine conturat. Pentru fiecare dintre aceste dimensiuni se defineste o situatie. membrii echipei fac observatii asupra celor mai importante aspecte legate de comportamentul candidatului confruntat cu situatia prezentata. Când se foloseste interviul situational. care simuleaza aspecte cu care persoana este posibil sa se confrunte. interviul structurat are avantajul structurarii criteriilor. ea fiind interpretata ca siguranta. Pe lânga aceasta. De asemenea.

Aceasta tehnica este destul de dificil de utilizat de catre începatori pentru ca poate bloca persoana intervievata daca nu este folosita 80 . Exista o serie de tehnici de interviu. Un evaluator experimentat care foloseste cu usurinta tehnica întrebarilor deschise îl va determina pe candidat sa formuleze un raspuns mult mai complet si mai putin superficial decât ar face-o raspunzând la o întrebare închisa. confera acestuia un avantaj real în comparatie cu acei candidati care nu privesc la fel interviul. Acesta tehnica determina candidatul sa detalieze din ce în ce mai mult subiectul abordat. De ce atrage dupa sine o justificare. sunt întelese indirect si. respectiv. asa cum au fost ele descrise în literatura de specialitate. moment în care candidatul a îmbracat deja „scutul de aparare” si. în masura în care rezistenta initiala a candidatului este ridicata. de catre candidat. ÎNTREBARILE DESCHISE Bunele practici în domeniu tin sa sublinieze faptul ca în cadrul unui interviu întrebarile deschise solicita candidatului un raspuns mai vast decât „da” sau „nu”. „Când”. mai putin agresiv. dintre care. „Cine”. TEHNICA PENETRARII Pentru a aprofunda o arie de interes. implicit. „Cum”. cu toate ca au acelasi înteles. Acesta întrebare poate fi înlocuita prin formulari de genul „Ce v-a determinat sa”. care. abordeaza adaptat (respectiv falsificat) situatia de interviu. Intrebarile deschise încep cu: „Ce”. pe cele mai comune le vom prezenta mai jos. De retinut ca întrebarile care încep cu „De ce?” este de preferat sa nu fie adresate ca prime întrebari datorita faptului ca maresc probabilitatea defensei din partea candidatului. intervievatorul experimentat foloseste tehnica penetrarii care se constituie dintr-o serie de întrebari deschise adresate succesiv. „Unde”.participa la interviu gindind la situatia de câstig reciproc a partilor. PAUZA /TACEREA Utilizarea tacerii sau a pauzei este o tehnica extrem de eficienta la care intervievatorii experimentati recurg de multe ori. „De ce”.

Prin folosirea acestei tehnici se doreste sa se evalueze raspunsuri mai specifice decât afirmatii generale. Hayward Sheila. (2002). în cadrul unui interviu. "Metode de psihodiagnostic". Edit. “Diferenţe interindividuale”.. Editura Polirom. Horghidan V. Havârneanu C. evaluatorul cere candidatului sa ofere exemple prin care sa sustina afirmatiile formulate. celalalt partener poate realiza ca demersul este unul studiat (fals) si pierde încrederea în partenerul de discutie. Bucureşti. TestCentral / D&D Consultants. "Construirea şi utilizarea testelor psihologice". Iaşi. (1998). „Metode şi instrumente de evaluare în psihologie”. Edit. „Cunoaşterea psihologică a persoanei”.. nu trebuie folosita în exces si într-o maniera evidenta. Metode de abordare clinică – Observaţia şi interviul”. (1999). De obicei. Clusium. EDP. COMPARATIA /CONTRASTUL Tehnica comparatiei /contrastului este utilizata pentru a determina candidatul sa ofere mai multe informatii despre un subiect propus. O atentie sporita trebuie. Dafinoiu I. Bucureşti. BIBLIOGRAFIE GENERALA Albu M. Iaşi. ceea ce a spus candidatul. (2000). Westhoff K & Kluck Marie-Luise. Aceasta tehnica se bazeaza pe a solicita candidatului sa gaseasca asemanari si deosebiri între doi sau mai multi itemi sau situatii. UTILIZAREA EXEMPLELOR De cele mai multe ori. Albu M. Edit. Tehnică. REPETITIA În cadrul acestei tehnici.într-o maniera adecvata. astfel încât discursul sa fie unul adecvat si natural. Polirom. (1997). este de sfatuit sa o înlocuiasca cu o alta. (2000). tehnica este folosita pentru a facilita candidatului detalierea unui subiect.. intervievatorul repeta. prin continuarea unei idei deja exprimate. Daca un intervievator nu se simte confortabil utilizând-o. Edit. “Raportul Psihologic: Redactare si Evaluare“ . Cluj. Argonaut. alocata utilizarii acestei tehnici pentru ca. (2010). În lipsa acestei fluente în discurs. Singurul amendament care trebuie facut este ca tine de experienta utilizarea uneia sau alteia dintre tehnici. însa. Cluj. „Personalitatea. Birch Ann. Tehnicile de interviu descrise mai sus sunt la fel de eficiente pentru ambii parteneri de discutie.. 81 .. Bucuresti. pur si simplu.

Chestionarele de personalitate“. C. Iaşi. D.. Fundamente in masurarea psihologică”. “Teorie si practică in psihodiagnoză. Stan A. Mitrofan N. (2005). PsyhoCover.Minulescu M. Edit. București. Bucuresti (reeditată în 2005).. "Măsurarea şi interpretarea diferenţelor individuale" în "Psihologia personalului". Ed. „Introducere în psihodiagnostic”. (2003). 82 . Bucureşti. Bucuresti... „Testul psihologic”. (2001) „Psihologia la răspântia mileniilor”.. Edit Polirom. “Psihodiagnoza modernă. Nedelcea. (2005) – “Testarea psihologică”. Cluj. Edit Fundației Humanitas. Șchiopu U.. Fundatiei Romania de Miine. Polirom. (1996). (2002). Pitariu H. Minulescu M. Minulescu M. Iliescu. Iaşi. Editura Polirom. Editura România de Mâine. Edit. (2007). Iaşi. “Chestionarele nonverbale de personalitate“. (2002).Zlate M.