You are on page 1of 5

MIJLOACE DE PROBA

1. Notiuni generale
A. Definitia probei Problema dovedirii unor drepturi si obligatii nu se ridica doar in fata instantelor de judecata, ci in fata altor autoritati, insa mijloacele de dovada si forta lor probanta sunt aceleasi. Cu toate ca prin dovezi (probe) se incearca convingerea instantei cu privire la exercitarea unor drepturi ale partilor, obiectul probelor nu il constituie drepturile si obligatiile partilor, ci actele si faptele juridice din care aceste drepturi si obligatii rezulta. Aceasta deoarece drepturile, respectiv obilgatiile nu au o existenta materiala care sa permita o dovedire directa a lor, insa o data dovedite actele si faptele din care ele au rezultat, instanta poate sa traga concluziile necesare cu privire la drepturile si obligatiile partilor. Prin proba se întelege mijlocul juridic de stabilire a existentei unui act sau fapt juridic si ,prin aceasta, a dreptului subiectiv civil si a obligatiei civile corelative. Cuvântul proba are ca sinonim pe acela de dovada. Probele sunt mijloace legale prin care se urmareste, de regula, formarea convingerii instantei de judecata cu privire la existenta si continutul drepturilor si obligatiilor care formeaza obiectul unui litigiu. Sub aspect terminologic, termenul „proba” este folosit în trei sensuri: a) mijloc juridic de stabilire a existentei drepturilor subiective si obligatiilor civile; b) operatiunea de prezentare în justitie a mijloa-celor de proba: înscrisuri, marturii, marturisiri, probe materiale, expertize; c) rezultatul obtinut prin folosirea diferitelor mijloace de dovada („reclamantul a probat dreptul sau prin…”). B. Sediul materiei Se gaseste în Codul civil, în Codul de procedura civila si în Codul comercial. Codul civil reglementeaza admisibilitatea si forta probanta pentru patru mijloace de dovada: înscrisurile, marturia, marturisirea si prezumtiile, precum si sarcina probei. Codul de procedura civila reglementeaza trei mijloace de dovada: ex 828m126i pertiza, probele materiale si cercetarea la fata locului. C. Obiectul probei sau sarcina probei Obiectul probei îl constituie elementul de dovedit pentru a demonstra existenta unui drept subiectiv civil si a obligatiei corelative. Formeaza obiect al probei toate împrejurarile – acte ori fapte juridice – care sunt izvoare ale raporturilor juridice concrete. Precizari: a) norma de drept civil nu constituie obiect al probei, deoarece judecatorul e prezumat a cunoaste legea; b) faptele negative nedefinite nu pot forma obiect al probei, nefiind posibila dovedirea lor, ca atare; c) faptele notorii se dovedesc prin probarea doar a notorietatii (dar nu a tuturor faptelor care au condus la formarea notorietatii). Sarcina probei este reglementata de art. 1169 C. civ., astfel: „Cel ce face o propunere înaintea judecatii trebuie sa o dovedeasca”. Cum primul care se adreseaza justitiei este reclamantul, înseamna ca lui îi revine, mai întâi, sarcina de a dovedi cele pretinse (onus probandi incumbit actori). Dupa ce reclamantul s-a conformat acestei exigente juridice, este rândul pârâtului ca, în aparare, sa dovedeasca faptele pe care-si sprijina cererile sale. Deci, sarcina probei trece la el; în acest înteles se spune ca, în aparare, pârâtul devine reclamant (in excipiendo reus fit actor). La aceste doua reguli privind sarcina probei se adauga cea de a treia: judecatorul trebuie sa aiba rol activ în stabilirea completa a adevarului, putând sa ordone, din oficiu, administrarea dovezilor, „pe care le va gasi de cuviinta, chiar daca partile se împotrivesc” (art. 129 C. pr. civ.).

: „Dovada actelor juridice al caror obiect are o valoare ce depaseste suma de 250 lei. sau cel putin acesta. e) sa fie concludenta (adica de natura sa conduca la rezolvarea cauzei). b) Înscrisul sub semnatura privata. civ. carton. facuta de o persoana. Marturia (proba cu martori ori testimoniala) Marturia este relatarea. în fata instantei de judecata. prin care o parte se obliga catre alta a-i plati o suma de bani sau o câtime oarecare. Mijloace de proba A. de un functionar public.). orala. ii. mentiunile straine de obiectul înscrisului pot avea valoarea începutului de proba scrisa. 2. civ. hotarârile organelor jurisdictionale (si. înainte de a subsemna. care cuprind conventii sinalagmatice. actele juridice exista doua exceptii. Înscrisurile Prin înscris se întelege consemnarea de date despre acte si fapte juridice pe un anumit suport material (hârtie. în sensul de aici. scândura. Se numeste „înscris sub semnatura privata” acel înscris semnat de cel ori de cei de la care provine. 612 C. 1179 C. proba trebuie sa îndepli-neasca. b) sa fie verosimila (sa tinda la dovedirea unor fapte credibile). urmeaza a distinge: mentiunile ce reprezinta constatari personale ale agentului instrumentator. civ. hotarârile judecatoresti). ele neputând fi combatute decât prin procedura înscrierii în fals (procedura dificila si riscanta). facute în fata agentului instrumentator. În ce priveste puterea doveditoare a înscrisului autentic. chiar pentru depozit voluntar. în primul rând. Principalele categorii de acte autentice sunt: înscrisurile autentice notariale. mentiunile ce privesc declaratiile partilor. prevede ca: „Interogatoriul si juramântul nu pot fi cerute pentru dovedirea motivelor de despartenie”).: „Actul sub semnatura privata. însa. nici despre ceea ce se pretinde ca s-ar fi zis . sticla. înscrisului (semnatura. urmatoarele conditii: a) sa nu fie oprita de lege (exemplu: art. Regula generala este ca faptele juridice pot fi dovedite. civ. nu se poate face decât sau prin act autentic. Conditia ceruta pentru testamentul olograf: „Testamentul olograf nu este valabil decât daca este scris în tot. nu sunt valabile daca nu sunt facute în atâtea exemplare originale câte parti sunt cu interes contrar”). Exista deci o singura conditie ceruta pentru valabilitatea unui astfel de înscris: semnatura autorului ori autorilor actului. neîngradit. fac dovada deplina. cu martori. proc.: „Actele sub semnatura privata. d) sa fie pertinenta (adica sa aiba legatura cu pricina). 1171 C. a) Înscrisul autentic.: „Actul autentic este acela care s-a facut cu solemnitatile cerute de lege. iii. Conditiile de admisibilitate a probei Pentru a fi încuviintata de instanta. actele de stare civila. trebuie sa fie scris în întregul lui de acela care la subscris. pelicula ori banda magnetica). este numai cea executata de mâna autorului înscrisului. aratând totodata în litere suma sau câtimea lucrurilor si apoi sa iscaleasca”. Conditia scrierii în întregime ori punerii formulei „bun si aprobat” înainte de semnare (art. doua reguli stabilite de art. si nu cea dactilografiata. Conditia pluralitatii de exemplare (art. 1191 C. Conditii speciale de valabilitate pentru anumite înscrisuri sub semnatura privata: i. în ce priveste. 1180 C. despre care are cunostinta personal. civ. facute cu propriile simturi. care are drept de a functiona în locul unde actul s-a facut”. sa adauge la finele actului cuvintele «bun si aprobat». cu privire la acte sau fapte litigioase. Nu se va primi niciodata o dovada prin martori în contra sau peste ceea ce cuprinde actul. fac dovada pâna la proba contrara. Potrivit art. B. cumulativ. civ. c) sa fie utila (proba e inutila când tinde la dovedirea unor fapte incontestabile). sau prin act sub semnatura privata. dar a caror veridi-citate nu poate fi verificata de acesta. savârsite în trecut. datat si semnat de mâna testatorului” (art. executata prin parafa ori prin punere de deget). 859 C.D.

Marturisirea (recunoasterea) Marturisirea este recunoasterea de catre o persoana a unui act sau fapt pe care o alta persoana îsi întemeiaza o pretentie si care este de natura sa produca efecte contra autorului ei. civ. Potrivit art. si un mijloc de proba. „Marturisirea judiciara se poate face înaintea judecatorului de însasi partea prigonitoare. 1197 C. 1206 C.). Potrivit art. civ. Clasificarea prezumtiilor Dupa autorul lor: a) Prezumtiile legale. Daca în trecut era socotita „regina probatiunii”.. bazata pe intima sa convingere. Prezumtiile „Prezumtiile sunt consecintele ce legea sau magistratul le trage dintr-un fapt cunoscut la un fapt necunoscut” (art. 2: „Ea (marturisirea) nu poate fi luata decât în întregime împotriva celui care a marturisit…”. „regulile mai sus prescrise nu se aplica în cazul când exista un început de dovada scrisa”. datorita tocmai legaturii ce exista între cele doua fapte. C. . la timpul sau în urma confectionarii actului”. 1206 alin. D. din punctul de vedere al dreptului civil. adica lasându-se forta probanta la aprecierea judecatorului. Mijlocul procesual de administrare a probei marturisirii se numeste interogator si este reglementat de art. b) Prezumtiile simple. civ. ceea ce înseamna ca ea este lasata la libera apreciere a judecatorului.înaintea. în prezent ea se afla în rândul celorlalte probe. Codul civil nu precizeaza forta probanta a marturiei. Ea nu poate fi revocata de autorul ei „afara numai de va proba ca a facut-o din eroare de fapt” (art. În esenta. ea este indivizibila. prezumtia este o presupunere facuta de legiuitor sau judecator. 218-225 C. proc. vecin si conex. marturisirea este irevocabila. dedus din existenta altui fapt. Codul civil distinge între marturisirea judiciara si cea extra-judiciara. 1206 alin.). Marturisirea este un act juridic. Altfel spus. civ. Este considerarea unui fapt ca existent. sau de un împuternicit special al ei spre a face marturisire” (art. din punct de vedere al dreptului procesual civil. b) Prezumtiile relative. Ca act juridic. Dupa forta lor probanta: a) Prezumtiile absolute . 1199 C. 1).

Bucuresti. 2001.1-306 3. p. Persoanele. p. Partea generala. Partea generala. 2005.1309 . Drept civil. Editura Juridica. Cristiana Turianu. Gabriel Boroi. Partea generala. Corneliu Turianu. Editura Universitara. All Beck. 11-106 2. Bucuresti. Curs de drept civil. p. Bucuresti. Drept civil.BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ 1. 2001. Editura Fundatiei România de Mâine.