Universitatea „Stefan Cel Mare” Suceava Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică Programul de Studii: Finanţe-Bănci

Lucrare de licenţă

Conducator ştiinţific: Lector univ.dr. Irina Ştefana CIBOTARIU

Absolvent: Iftimescu Andrei

Suceava 2010

Sistemul fiscal din România Studiu de caz: Sistemul fiscal din România comparativ cu cel din UE

Cuprins

Introducere.....................................................................................................................................2 Capitolul 1. Sistemul fiscal din România......................................................................................4 1.1. Delimitări şi structuri privind sistemul fiscal românesc......................................................4 1.2. Structura sistemului fiscal românesc...................................................................................6 1.3. Funcţiile şi rolul fiscalităţii..................................................................................................9 1.4. Principiile sistemului fiscal românesc...............................................................................10 Capitolul 2. Sistemul fiscal din UE.............................................................................................13 Capitolul 3. Impozitele şi taxele..................................................................................................23 3.1. Impozite şi taxe. Generalităţi.............................................................................................23 3.2. Elementele constitutive ale impozitelor.............................................................................24 3.3. Clasificarea impozitelor.....................................................................................................25 3.4. Impunerea şi principiile ei.................................................................................................26 Capitolul 4. Impozitele directe.................................................................................... ...............29 4.1. Impozitele directe. Generalităţi............................................................................ .............29 4.2. Impozitele reale...................................................................................................... ...........29 4.3. Impozitele personale.............................................................................................. ...........32 Capitolul 5. Impozitele indirecte................................................................................................40 5.1. Caracterizarea generală a impozitelor indirecte................................................................40 Capitolul 6. Sistemul fiscal din România comparativ cu cel din UE......................................46 6.1. Politica fiscală europeană..................................................................................................46 6.2. Influenţa normelor Uniunii Europene asupra politicilor fiscale a statelor membre..........48 6.3. Armonizarea legislaţiei române fiscale cu cea din spaţiul economic european................55 Concluzii şi propuneri………………………………………………………………………....61 Bibliografie……………………………………………………………………….…………….63

Ea poate fi individualizată. Majoritatea autorilor au ca abordare în sine uneori exclusivistă noţiunea de . Mobilizarea de mijloace băneşti necesare acoperirii cheltuielilor este o condiţie esenţială pentru funcţionarea societăţii. În aceste condiţii. În literatura de specialitate sunt numeroase referiri la noţiunea de fiscalitate în sensul conceptual. al unei societăţi libere. apare tipul de proprietate. sănătatea. având propriul ei conţinut şi forme de individualizare. teoretic şi practic finanţele publice. de aici. metodele şi tehnicile de aşezare. protecţie socială. În lucrările ce au ca temă finanţele publice. în sensul unei selectări. atât în plan teoretic. educaţia. metodologic şi aplicativ. al bunăstării sociale şi economice. se pot constitui fonduri pentru interesele colectivităţilor publice în mai mare măsură decât în structurile economice dominate ori determinate de stat.impozit” perceput ca o plată obligatorie la dispoziţia autorităţilor publice. mijloacele ori căile de colectare a mijloacelor băneşti necesare. Aceste caracterizări au dus. instrumentele. Aceste cheltuieli exprimă interesele majore ale colectivităţilor în plan central şi local cum sunt: apărarea şi siguranţa statului. mobilizate din economie. instituţiile desemnate în administrarea fondurilor publice şi eficienţa implicării lor. cultura. astfel că structura şi eficienţa administrării acesteia sunt importante în acţiunile de colectare a mijloacelor băneşti necesare. etc. de nevoile generale ale societăţii. cu implicări diferite în economie (în mai mică măsură) şi în . Sunt puţini autorii care asociază noţiunea de fiscalitate cu cheltuielile publice determinate. Cum este de aşteptat. Istoria a dovedit că proprietatea privată este viabilă şi vine în întâmpinarea cetăţenilor. totalitarist. asistenţa socială. În acelaşi timp şi fiscalitatea a evoluat. administraţia publică. la rândul lor. De pe aceste poziţii se organizează circuite ale banilor publici pe fondul economiei de piaţă bazată pe proprietatea privată şi într-o măsură mai redusă. Fiscalitatea însoţeşte pe plan istoric. un sistem economic bazat pe proprietatea privată şi pe economia de piaţă. dimensiunea cheltuielilor de aceeaşi factură (cheltuieli publice). explicarea conceptului de fiscalitate poate porni de la următoarele: conturarea nevoilor de ordin public şi. cadrul juridic de acţiune. termenul de fiscalitate se regăseşte mai ales în legătură cu politica financiară sau fiscală ori cu pârghiile financiare. conceptual cât şi în cel aplicativ. tehnicile şi procedeele utilizate în aşezarea şi perceperea banilor publici. Pornind de la organizarea societăţii în plan economic şi social.. socială. de aceea trebuie găsite resurse băneşti care să acopere acest lucru. Istoria evoluţiei societăţii a cunoscut mai multe tipuri de stat. Finanţele publice sunt în strânsă legătură cu statul implicat în administrarea treburilor publice. metodele. pe domeniile şi întreprinderile statului. În această direcţie acţionează statul şi unităţile administrative-teritoriale. capacitatea organizatorică a statului şi a structurilor administrativ-teritoriale. de aceea uneori apare o identificare a acestea cu cele din urmă. O mare parte din prelevările la fondurile publice provin din economie. prin confruntarea cererii cu oferta.Introducere Într-un stat de drept repartizarea puterilor se face de o asemenea manieră încât nici o putere socială să nu fie în măsură să le depăşească pe celelalte. ordinea publică. la statul de tip democratic. cercetarea fundamentală. În plan ştinţific acestea sunt considerate de specialişti drept un domeniu bine definit. fascist. mijloacele băneşti sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile publice de aceea este antrenat şi sectorul privat. implicaţiile social-economice ale acestora. componentele diferite ale politicilor statului (economică. asigurările sociale. Datele statistice arată faptul că ponderea celor din urmă le depăşeşte cu mult pe celelalte. structura proprietăţii corelată cu starea economiei. În teoriile sociale şi cele economice s-au folosit mai multe caracterizări: jandarm. paralel cu acumulările individuale. Colectivităţile au nevoi din ce în ce mai mari. în condiţiile economiei de piaţă. Descentralizarea deciziilor implică concomitent. justiţia. financiară). Foarte important în materie de fonduri publice. Termenul mai este reluat atunci când se tratează elementele tehnice definitorii ale impozitelor.

capitolul 6. am continuat explicând câteva aspecte teoretice cu privire la tema ce vrea să trateze şi să lămurească impozitele din România în paralel cu cele din U. de prelevări obligatorii sau venituri fiscale. nevoile publice în creştere iar. sunt diferite în ceea ce priveşte colectarea mijloacelor băneşti necesare. am surprins practicile internaţionale şi tendinţele caracteristice de ultimă oră.E. Populaţia.occidental”. Politica. În al treilea capitol am continuat cu expunerea impozitelor dezvoltând în capitolele următoare impozitele directe şi indirecte. cetăţeanul câştigându-şi existenţa din economie pe de o parte. precum şi impozitele practicate în ţările membre. contribuţiile şi unele vărsăminte. contribuţii. cum sunt cele de timbru.E. resursele provenind din împrumuturi publice. aflată într-o anumită structură socio-demografică. taxe. este prezentă într-o măsură importantă în conturarea imaginii fiscalităţii. Conţinutul economic al resurselor financiare de ordin public relevă drept principale categorii ale acestora următoarele: prelevările obligatorii (impozite.. ca acţiune financiară şi cu determinare socială în obţinerea de fonduri publice care să susţină. Reprezentative ar fi în acest sens Statele Unite ale Americii. funcţiile şi principiile lui. Prelevările obligatorii mai sunt cunoscute şi sub denumirea de venituri fiscale din care fac parte impozitele. în comparaţie cu cel practicat în Uniunea Europeana. vărsăminte). emisiunea monetară. prin componentele sale. în contextul “proaspetei” integrări europene a României. am prezentat generalităţi cu privire la sistemul fiscal punând accent pe structura. Chiar şi aşa. . În acest sens. acestea adoptând soluţii care apar ca rezultat al capacităţii statului de a gestiona banii publici în folosul cetăţenilor. ponderea lor în totalul veniturilor bugetare este foarte redusă şi nu schimbă sensul celorlalte categorii menţionate.relaţiile sociale (în mai mare măsură). sau acoperirii directe a unor cheltuieli de ordin public. trebuie sa aibă puterea contributivă. pe de altă parte. insistând pe generalităţi şi clasificare. să aibă corespondent în doctrina celor aflaţi la guvernare. Statele în evoluţia lor. În primul capitol. pe de o parte. în sensul că se încearcă a li se atribui valenţe de sume băneşti ce exprimă contravaloarea unor servicii prestate de instituţii în cazul unor taxe. În ultimul capitol. statele europene membre ale Uniunii Europene. încât să permită colectarea de mijloace băneşti către fondurile publice. în legătură cu armonizarea sistemelor fiscale. pornind de la instrumentele şi mijloacele utilizate cu suport economic. şi având obligaţii băneşti către fondurile publice pe de altă parte. În această lucrare am încercat să surprind principalele aspecte legate de sistemul fiscal din România. Încadrarea în venituri fiscale pentru unele categorii de venituri dintre cele menţionate este privită pe poziţii diferite de unii teoreticieni. resurse de trezorerie. Un asemenea stat poate fi considerat drept . sunt prezentate aspecte generale privind sistemul fiscal din U. taxele. În al doilea capitol. Totodată economia statului respectiv trebuie să fie dezvoltată.

Capitolul 1. fiind utilizate în scopul satisfacerii nevoilor publice prin oferirea de utilităţi publice tuturor subiecţilor din societate. finanţare. cuprinde fluxuri de venituri repartizate în cadrul procesului de distribuire a veniturilor din economia reală stabilite prin decizie publică. a lăsat neatins conţinutul economic al acestora.Fluxuri reale şi monetare. ca organe de stat şi intră în relaţie cu fiecare contribuabil. care se manifestă sub forma unor fluxuri reale. În urma redistribuirii veniturilor publice pe destinaţii. apar relaţii internaţionale generate de participarea la diviziunea internaţională a muncii şi la circuitul economic mondial. uneori poate mai mult decât este necesar. face distincţie între economia reală sau de schimb şi economia publica. În acest cadru social. consum. ceea ce întreţine relaţiile specifice între contribuabili ca subiecţi economici. cuprinde un ansamblu de activităţi. Toate aceste raporturi de natură socială şi influenţele pe care le produc trebuie căutate în jurul contribuabilului. specifice domeniului. sub forma unor fluxuri de bunuri şi servicii. juridice. generate de formarea şi utilizarea fondurilor agenţilor economici. Legăturile dintre impozite sunt de natură conceptuală. acestea se depersonalizează. se impune în societate şi prin organele fiscale. de capital.Fluxuri monetare. raporturi sociale. . căutat de politica fiscală asupra contribuabililor sau în general asupra economiei şi societăţii. Multitudinea impozitelor şi efectelor acestora asupra omului. Ed. pe seama impozitelor instituite de stat prin legi juridice. ce generează o ambianţă. ca parte componentă a economiei mondiale. Teoria contemporană. 23 . schimb şi consum a bunurilor şi serviciilor economice. p. Între economiile naţionale ale ţărilor. consumatori sau ofertanţi de bunuri şi servicii. cu privire la formarea şi distribuirea veniturilor legate de proprietate şi plata forţei de muncă. în capitalism. analizând natura relaţiilor şi fluxurilor la care acestea dau naştere. Economia reală cuprinde: . de credite şi a celor generate de schimburile valutare. la care se adaugă fluxurile monetare care apar ca urmare a relaţiilor de credit şi de finanţare a deficitului bugetar. (1998). Forma de manifestare a preluat în timp amprenta politicilor fiscale. Carmen. ca persoană suverană de drept public. Economia publică. schimb. Codecs.1. mai ales economic şi politic. generate de relaţiile de repartiţie. creditare. fiind aşezată la interferenţa dintre aparatul fiscal şi contribuabili. preia toate modulaţiile vieţii sociale. . De asemenea politica fiscală. un mediu specific în jurul impunerii ca fenomen social şi proces economic specific. redistribuirile de resurse în societate necesitând ajustările impuse de nevoia de orientare si influenţare a relaţiilor umane prin intermediul impozitelor. apare un ansamblu de relaţii de producţie. monetare şi financiare. de natură tehnică şi 1 Corduneanu.Fluxuri financiare. un impozit generează valul necesar. se creează o mulţime de legături. desfăşurate de persoane sau grupuri de persoane fizice şi morale care aparţin acestuia. sub diferitele aspecte ale acesteia. precum şi alte venituri. Statul.1 O dată instituit. Dacă impozitul propriu-zis sau prelevarea bănească s-a autonomizat târziu. Bucureşti. generate de relaţiile de producţie. repartiţie. Delimitări şi structuri privind sistemul fiscal românesc Economia unei ţări. uneori şi de altă natură. În interiorul fiecărei ţări ca urmare a activităţilor economice desfăşurate de subiecţii economici. în diferitele perioade din evoluţia societăţii. economice. tehnica impunerii s-a perfecţionat continuu. Sistemul fiscal din România 1. dar la care participă şi unii subiecţi economici ai altor ţări. Aceste fluxuri internaţionale influenţează fluxurile din interiorul economiei naţionale a fiecărei ţări. Sistemul fiscal în ştiinţa finanţelor.

sistemul fiscal cuprinde un ansamblu de concepte. Ioan. momentul înlocuirii sau forme de impozite cu altele. p. Fiscalitatea se manifestă deci. aceea de repartiţie. prin imobilizarea pe diferite canale a resurselor la dispoziţia statului. aşezării şi perceperii impozitelor şi care sunt gestionate conform legislaţiei fiscale. (2000). delimitate la nivel economic şi legăturile dintre acestea. Cluj.17 . Impozitele. ca urmare a evoluţiei societăţii umane. legi subiective specifice. Acestea sunt parte a veniturilor statului şi reprezintă cea mai importantă parte a acestora. principii. reprezentând o parte a funcţiei finanţelor. creat iniţial pentru a răspunde unor obiective financiare.practică.Social (redistribuirea bogăţiei şi protecţia persoanelor defavorizate social) 2 Morar. în epoca contemporană. pentru ca puterea publică să asigure omului anumite utilităţi publice. cote. fluxurile financiare. punctul de pornire a sistemului. Totalitatea impozitelor care funcţionează la un moment dat în economie şi legăturile dintre acestea. dar şi orientarea acestora prin modalităţi de atragere a resurselor. constituite în mişcările de resurse generate de operaţiunile financiare sau cum se mai numesc. Dacă realizarea obiectivelor de ansamblu ale sistemului necesită existenţa deciziilor strategice. legiferării. Într-o abordare financiară. Înainte de a defini sistemul fiscal se impune a răspunde succint la câteva întrebări: Cine realizează prelevările fiscale? Cum se realizează acestea? Influenţează prelevările fiscale economia naţională? De ce şi cum se exercită controlul asupra prelevărilor fiscale? Prelevarea fiscală. respectiv ca o contribuţie solicitată pentru asigurarea serviciului obligaţiilor publice a Statului şi colectivităţilor locale. realizarea scopului pe termen scurt vizează realizarea deciziilor tactice. Coordonata timp – referitor la sistemul fiscal – ţine de momentele instituirii impozitelor.Regulator al economiei de schimb (anti-ciclic). Conceptul de sistem a fost utilizat în teoria fiscală mai mult ca figurativ. aceasta trebuie delimitată şi în timp. cu privire la o mulţime de elemente (materie impozabilă. modificării acestora. conceptul de fiscalitate este definit ca un „sistem de percepere a impozitelor”. Rezultatul manifestării fiscalităţii reprezintă veniturile fiscale. Actul generator. în procesul repartiţiei. prin prisma funcţiei sale clasice. deciziei şi acţiunii factorului uman. funcţionarea aparatului fiscal. între care se manifestă relaţii care apar ca urmare a proiectării. se realizează prin intermediul impozitului. . Sistemului fiscal românesc îi sunt caracteristice următoarele obiective: . Prin urmare se poate considera că. subiecţi fiscali). la perceperea impozitului”. Sistemul financiar cuprinde totalitatea fondurilor financiare instituite. Raporturile fiscale asigură alimentarea fondurilor. Dacia. fără a se încerca o abordare a complexului fiscal din punct de vedere a teoriei sistemelor. Efortul fiscal este cel care generează veniturile fiscale si este concretizat prin plata unei cote din veniturile contribuabililor. determinată de raportul între veniturile fiscale ale societăţii şi produsul intern brut la nivelul contribuabilului. sistemul fiscal este conturat astfel încât an de an să răspundă cerinţei politicilor bugetare.Finanţare a instituţiei bugetare (alocarea resurselor). . raporturile acestuia cu contribuabilii şi influenţele căutate asupra economiei sunt reglementate prin legi juridice. are natură juridică. ca administraţia responsabilă cu perceperea taxelor.2 Sistemul fiscal este un produs al gândirii. Privind impozitele prin prisma veniturilor aduse la bugetul statului. Rata presiunii fiscale este o mărime relativă. Impozitul este un instrument creat de om. procese. iar fiscul. Acesta constituie mijlocul normal şi cel mai important de finanţare a nevoilor publice şi elementul de referinţă în teoria şi practica fiscală. Tradiţie şi capacitate de adaptare. iar într-o abordare juridică „sistem de legi referitoare la fisc. Ca şi orice unitate delimitată în spaţiu. în general. Ed. Impozitul este definit. ca raport între obligaţiile fiscale ale acestuia şi veniturile sale. Anualitatea bugetară este un al parametru al timpului. Sistemul fiscal românesc. la care ulterior s-au adăugat obiective de natura economico-socială. constituie sistemul fiscal. în scopul realizării obiectivelor sistemului. metode.

mobilizate îndeosebi prin impozite şi taxe (dar şi prin împrumuturi sau alte resurse nefiscale). în care statul îşi propune să finanţeze mai multe activităţi şi are nevoie de resurse mai mari. -redistribuirea veniturilor conform principiului echităţii.Definirea şi explicarea unor concepte. Aparatele fiscale cuprind organe specializate care pun în mişcare mecanismul fiscal în scopul realizării obiectivului final.Valle. ceea ce corespunde şi ordinii în care acestea au fost aşezate în bugetul de stat şi în bugetele locale. 48 şi R. sisteme fiscale mai liberale (în care sarcina fiscală suportată de contribuabili este mai redusă şi implicit intervenţia statului prin cheltuielile publice este.Gestionarea creanţelor fiscale. Public Finance in Theorie and Practice. Impozitele şi taxele reprezintă fundamentul şi motivaţia pe care este construită fiscalitatea. p.Analizarea instrumentelor fiscale. impozitul pe salarii. p. (1994).2. impozitele împărţite în impozite directe şi indirecte sunt componente ale veniturilor fiscale şi implicit ale veniturilor curente. determinat de mărimea cheltuielilor publice. din acest punct de vedere. Musgrale. taxa de timbru. accizele. taxele vamale. 2. (1984). Nivelul prelevărilor obligatorii este. . citaţi de Costel Istrate (2000) în Fiscalitate şi contabilitate în cadrul firmei. ca fiind mai importante. . Ele sunt constituite prin legi sau alte acte normative bazate pe legi. taxa pentru folosirea terenurilor în alte scopuri decât pentru producţia vegetală. . Iaşi. Structura sistemului fiscal românesc Sistemul fiscal românesc cuprinde trei elemente componente: 1. Sistemul de impozite şi taxe trebuie să îndeplinească următoarele funcţii:3 -finanţarea cheltuielilor publice. Mc-Graw-Hill. Economie des systemes fiscaux compares. adică urmărirea şi perceperea veniturilor bugetare.12 . . p.Polirom. care poate fi interpretată în sensul că.Stabilirea deciziilor şi acţiunilor factorului uman pentru realizarea obiectivelor sistemului. de asemenea. pe de 3 A. urmărindu-se obiectivul de randament bugetar. Se pot distinge. . gruparea impozitelor şi a taxelor s-a făcut potrivit clasificaţiei bugetare a veniturilor. Ed. sistemul fiscal şi economia publică.Analizarea relaţiilor dintre economia de schimb. Mecanismul fiscal cuprinde totalitatea procedeelor tehnice şi metodelor prin care se realizează acţiunea de urmărire şi de percepere a impozitelor şi taxelor. în bună măsură. 84. pe de o parte. mai redusă) şi sistemele fiscale intervenţioniste. Dintre impozitele indirecte se pot enumera. următoarele: taxa pe valoare adăugată. PUF. Din punct de vedere structural. În categoria impozitelor directe sunt cuprinse următoarele venituri bugetare mai importante: impozitul pe profit.Sistematizarea cunoştinţelor. Paris.Inventarierea şi analiza tehnicilor fiscale. taxa asupra mijloacelor de transport. impozitul pe terenurile agricole ale populaţiei. 3. 1. cheltuiala cu impozitul trebuie repartizată cât mai echitabil între contribuabili şi. impozitul pe clădiri. Astfel. . impozitul pe spectacole etc. agricolă sau silvică etc. Legislaţia fiscală care reglementează şi instituie impozite şi taxe considerate componente de bază ale veniturilor statului şi care consfinţesc dreptul de creanţă a statului asupra contribuabilului. A.Analizei sistemice a domeniului fiscal. îi revin următoarele sarcini: .

-stabilizarea activităţii economice sau corectarea dezechilibrelor în scopuri de eficienţă economică. sancţiuni ce se aplică persoanelor fizice sau juridice care nu-şi onorează obligaţiile fiscale. Plătitorii sunt obligaţi să pună la dispoziţia organelor financiare toate informaţiile cerute în vederea evaluării corecte a bazei de calcul. drepturile şi obligaţiile debitorilor. Este necesar ca reglementările fiscale să fie cunoscute şi respectate atât de organele fiscale cât şi de plătitor. Neachitarea impozitului până la data stabilită atrage după sine obligaţia contribuabilului la plata majorărilor de întârziere.metoda aplicării de timbre fiscale. Impozitul este un instrument de politică economică şi poate juca un rol în sensul stimulării.metoda plăţii directe utilizate pentru veniturile provenite de la persoane juridice. descurajării sau stabilizării unor componente.fiscalitatea poate astfel să fie utilizată pentru a corecta unele eşecuri ale pieţei. c) destinatarul impozitului este persoana fizică sau juridică ce suportă efectiv impozitul. pentru a o face cât mai echitabilă-de aici tehnici precum progresivitatea impunerii. g) cota impozitului reprezintă impozitul aferent unei unităţi de impunere. pe ipoteza potrivit căreia funcţionarea spontană a pieţei nu permite realizarea optimului colectiv. d) obiectul impunerii îl reprezintă materia supusă adică elementul concret ce stă la baza calculului impozitului. plata în cuantumul şi la termenele prevazute. i) încasarea reprezintă realizarea efectivă a acestuia. h) asieta reprezintă totalitatea măsurilor care se iau de organele fiscale în legătură cu fiecare subiect impozabil pentru identificarea obiectului impozabil şi determinarea impozitului datorat. Această funcţie este privilegiată sau nu după cum ne situăm într-un sistem mai intervenţionist sau într-unul mai liberal. l) răspunderea plătitorului reprezintă aplicarea formelor răspunderii juridice în cazul abaterilor. Impozitele şi taxele sunt caracterizate prin câteva elemente specifice: . j) termenul de plată adică data până la care impozitul trebuie achitat statului. mărimea relativă a impozitului. k) înlesnirile. Taxele reprezintă plăţile efectuate de persoanele fizice sau juridice pentru serviciile efectuate de instituţiile publice. Impozitele reprezintă forma de prelevare a unei părţi din veniturile sau averea persoanelor fizice sau juridice la dispoziţia statului în vederea acoperirii cheltuielilor sale. Înlesnirile prevăzute de lege sunt stabilite sub formă de reduceri sau scutiri şi au în vedere anumite situaţii de excepţie în funcţie de politica fiscală sau socială. sancţiunile prevăzute sunt majorările de întârziere şi amenzile. În legea prin care se instituie un impozit se precizează persoanele în sarcina cărora cade plata impozitului. e) sursa impozitului sau baza de calcul arată din ce anume se plăteşte impozitul şi reprezintă elementul pe care se fundamentează calculul venitului bugetar. impozitul ar avea rolul de a corecta repartiţia veniturilor primare. 2.altă parte. Impozitul poate fi stabilit într-o sumă fixă sau în cote procentuale. 3. Se poate spune că această funcţie se bazează.metoda reţinerii şi vărsării folosită în cazul veniturilor impozabile realizate de persoane fizice. Această prelevare se face în mod obligatoriu. într-o anumită măsură. cu titlu nerambursabil şi fără contraprestaţie din partea statului. b) subiectul sau plătitorul este reprezentat de persoana fizică sau juridică obligată prin lege la plata unei taxe sau a unui impozit. termenele de plată. Debitorii au dreptul să ceară şi să li se admită aplicarea corectă a normelor legale sau acordarea înlesnirilor legale. Elementele comune specifice veniturilor bugetare sunt: a) denumirea veniturilor bugetare. declararea obiectului şi materiei impozabile. f) unitatea de impunere reprezintă unitatea de măsură utilizată pentru exprimarea dimensiunilor obiectului impozabil. Pentru plăţile efectuate în plus sau fără o bază legală au dreptul să accepte compensaţiile cu obligaţiile viitoare sau să ceară restituirea lor. Metode de încasare a veniturilor bugetare: 1.

randamentul unui impozit nu trebuie să sporească odată cu creşterea volumului producţiei şi a veniturilor în perioadele favorabile ale ciclului economic. să fie stabil şi elastic. statul preia la . este necesar ca impozitul să poată fi majorat corespunzător şi invers. cu ocazia introducerii unui impozit. extinderea relaţiilor comerciale cu străinătatea poate fi stimulată prin măsuri fiscale. atunci se procedează la majorarea cotelor de impozit aplicate la vânzarea mărfii respective. aceasta presupune ca impozitul să poată fi adaptat în permanenţă necesităţilor de venituri ale statului. Această tendinţă de creştere absolută şi relativă a impozitului este caracteristică perioadei actuale şi se realizează prin creşterea numărului plătitorilor. în vederea creşterii consumului unei anumite mărfi. precum şi prin majorarea cotelor de impunere. Un impozit este considerat stabil atunci când randamentul rămâne constant de-a lungul ciclului economic. de impulsionare sau de îngrădire a comerţului exterior. a sumei percepute. Cu privire la această ultimă caracteristică a impozitelor şi taxelor. dar în mod diferit de la o etapă de dezvoltare economică la alta. În ultimii ani. se cere ca acesta să aibă un randament fiscal ridicat. statul urmăreşte nu numai procurarea veniturilor necesare acoperirii cheltuielilor publice ci şi folosirea acestuia ca instrument de impulsionare a dezvoltării unor ramuri sau subramuri economice. în sensul că beneficiarul necondiţionat al plăţii este statul. extinderea bazei de impunere. În practica fiscală rezultă că elasticitatea. aceasta constă în procedura fiscală pentru identificarea concretă a subiectului şi obiectului impunerii. impozitele se pot manifesta ca un sistem de stimulare sau de frânare a unei activităţi. s-a remarcat o anumită accentuare a rolului impozitului pe plan economic. se poate afirma că potrivit experienţei din ultimii ani impozitele directe şi cele indirecte deţin ponderea cea mai mare (peste 90 %) din totalul veniturilor bugetare. Rolul cel mai important al impozitelor se manifestă pe plan financiar. rolul impozitelor se concretizează în faptul că prin intermediul lor statul procedează la redistribuirea unei părţi importante din PIB către clase şi pături sociale. pe măsura lărgirii economiei de piaţă. prin intermediul impozitelor şi taxelor. iar contribuabilul nu poate pretinde un echivalent corelativ direct individual. constând în restituirea parţială sau integrală a impozitelor indirecte aferente mărfurilor exportate sau prin reducerea nivelului taxelor vamale percepute de către stat la importul anumitor mărfuri utilizate pentru fabricarea de produse destinate exportului. Deci. Rolul impozitelor de stat se manifestă pe plan financiar. dacă se înregistrează o creştere a cheltuielilor bugetare. -natura de plată generală a impozitului rezultă din obligaţia care se referă la grupe sau categorii de contribuabili şi nu la subiecţi individual determinaţi. calcularea impozitului de plată cu ajutorul cotelor de impunere şi plata acestuia la termenele şi condiţiile prevăzute de lege şi nu în mod arbitrar. statul procedează la micşorarea sau chiar suprimarea impozitelor indirecte percepute la vânzarea acesteia. Deci. concretizată în încercările statului de a folosi impozitele ca un mijloc de intervenţie în activitatea economică.-potrivit legislaţiei ţării noastre impozitul nu îmbracă decât formă bănească. -caracterul definitiv al impozitului evidenţiază lipsa unei obligaţii de restituire. -noţiunea de impozit cuprinde şi elementele de stabilire a obligaţiei fiscale în sarcina contribuabililor. Astfel. Ponderea majoritară a impozitelor în cadrul veniturilor bugetare se datorează în primul rând rolului acestora. La introducerea unui impozit. direct către contribuabili. de creştere sau de reducere a producţiei sau a consumului unui anumit produs. Dacă se urmăreşte reducerea consumului. În funcţie de intenţia legiuitorului. În viitor însă. de regulă. economic. deoarece acesta constituie mijlocul principal de procurare a resurselor financiare pentru acoperirea cheltuielilor publice. politic şi social. De asemenea. -caracterul unilateral al obligaţiei. Astfel. se aşteaptă o modificare a acesteia în favoarea impozitelor indirecte percepute de la agenţii economici a căror activitate se va dezvolta continuu. este vorba deci de caracterul ireversibil al impozitului. element ce-l diferenţiază de orice obligaţii neexprimate şi necalculate în bani. În ceea ce priveşte elasticitatea impozitului. acţionează în sensul majorării impozitului. între persoanele fizice şi cele juridice. Astfel. Pe plan social.

Ministerul Finanţelor având ca principală atribuţie asigurarea echilibrului bugetar şi aplicarea politicii financiare. tricicletelor şi tricicluri cu motor care aparţin invalizilor şi sunt adaptate invalidităţii acestora. b) scutiri la impozitul agricol pentru invalizi şi văduvele de război.buget între trei şi patru zecimi şi chiar mai mult din PIB în ţările dezvoltate. motocicletelor. În ceea ce priveşte rolul politic al impozitelor.. persoanele juridice şi fizice rezidente în străinătate. Activitatea de constituire a resurselor financiare îmbracă diferite forme între care citez: -impozite care reprezintă contribuţii obligatorii fără un echivalent direct şi imediat pentru plătitori.3. fiscalitatea contribuie la constituirea fondurilor publice de resurse băneşti. c) reduceri de 50 % a impozitului agricol pentru persoanele handicapate asimilabile cu gradele 1 şi 2 de invaliditate. etc. 2. persoane fizice în vârstă de peste 65 de ani. din legile de impozite şi taxe se pot desprinde şi alte obiective. fără să înceteze. care pot fi grupate astfel: 1. 1. dar şi de factorii interni sau proprii sistemului de impozite. Impozitele pot fi folosite pentru a încuraja sau descuraja o anumită activitate economică. societăţile comerciale cu capital privat sau mixt. organizaţiile cooperatiste şi asociaţiile cu scop lucrativ. caselor memoriale şi monumentelor istorice de arhitectură şi arheologie de către elevi. protecţia socială a unor categorii defavorizate ale populaţiei prin scutiri de impozite: a) scutiri de impozitul pe salarii privind: -sumele primite de salariaţi pentru munca prestată în perioada preavizului de concediere. d) scutiri de taxe asupra mijloacelor de transport. încurajarea anumitor activităţi necesare pe plan social printr-un regim fiscal mai atrăgător şi descurajarea activităţii dăunătoare climatului social sau stării de sănătate. în timp ce în ţările în curs de dezvoltare preia între două şi trei zecimi.În cadrul finanţelor publice. Pe lângă obiectivul principal al activităţii fiscale. La formarea acestor fonduri îşi aduc contribuţia: regiile autonome şi societăţile comerciale cu capital de stat. acela de a constitui resurse băneşti necesare activităţii puterii de stat centrale şi locale. cum ar fi: nivelul PIB pe locuitor. nivelul mediu al impozitului şi progresivitatea impunerii. Funcţiile şi rolul fiscalităţii A. -pensii de orice fel. a autoturismelor. -sumele cuvenite urmaşilor eroilor martiri ai revoluţiei şi alte categorii încadrate în Legea nr. Analizând rolul multiplu al impozitelor. taxele şi alte venituri ale statului împreună cu resursele si normativele de cheltuieli pentru instituţiile publice se aprobă prin lege. a fi un mijloc de acoperire a cheltuielilor publice. . e) reducerea cu 50 % a taxelor pentru vizitarea muzeelor. locul cel mai important între aceştia ocupândul progresivitatea cotelor de impunere. Aceste limite sunt influenţate de factori interni sistemului de impozite.42/1990. priorităţile stabilite de stat în ceea ce priveşte destinaţia resurselor financiare concentrate la dispoziţia sa. Impozitele. studenţi şi militari în termen. educaţie etc. instituţiile publice şi populaţia. -ajutoarele ce se acordă din fondul de asigurare socială şi asistenţă socială în condiţiile legii. care îşi lucrează singure pământul. se poate spune că prin politica fiscală promovată de unele state se urmăreşte realizarea unor obiective de ordin social-politic. pot desprinde concluzia că aceste impozite pot fi folosite concomitent cu alte instrumente pentru redresarea situaţiei economiei.

-vărsăminte din veniturile instituţiilor publice.Principiul stabilităţii Modificările frecvente ale legislaţiei fiscale sunt surse de ineficacitate şi. Didactică şi Pedagogică.4. Organele de control şi organele specializate cum sunt garda financiară. 14-18 5 Costel Istrate. în principal. Controlul fiscal este reglementat prin Ordonanţa de Guvern nr. uşor de înţeles de către contribuabili. Anişoara Niculina Apetri. un impozit vechi este mai uşor acceptat de către contribuabili. sănătate. ordine publică. Finanţe. C. Bucureşti. Ed. a le menţine încrederea în sistem şi a permite ca deciziile lor să fie luate în condiţiile unei cât mai mari certitudini. întotdeauna este de dorit o anumită stabilitate a impozitului pentru a-i asigura pe contribuabili împotriva arbitrariului. Fondurile publice de resurse băneşti sunt distribuite integral prin bugetul public naţional pentru învăţământ. Obiectivul ar fi maximizarea randamentului impozitului pentru un cost dat sau diminuarea costului gestiunii sale pentru un randament dat.Principiul simplicităţii (al lipsei de arbitrariu) Impozitul trebuie să fie uşor de administrat. asigurări sociale şi protecţie socială. apărare naţională. Principiile sistemului fiscal românesc Precizarea funcţiilor sistemului fiscal românesc permite şi punerea în evidenţă a principiilor care stau la baza aprecierii sistemului fiscal:5 1. -vărsăminte din profitul regiilor autonome. inspectoratele pentru protecţia consumatorului etc.Prin stabilirea unor termene de plată a impozitelor şi taxelor. penalizări sau majorări de întârziere.Fiscalitatea contribuie la redistribuirea veniturilor între membrii societăţii. acţiuni economice şi alte acţiuni. Ed. precum şi a unor amenzi. -penalităţi sau majorări pentru neîndeplinirea la termen a unor obligaţiuni. 5. 4.000 de lei se impozitează cu 45 %. cultură.Principiul randamentului Impozitul este apreciat în funcţie de randamentul său bugetar. 3.Principiul echivalenţei 4 Gheorghe Sandu. p. să fie prelevat potrivit unor reguli simple.70 publicată în Monitorul Oficial nr. clare. în timp ce salariile lunare care depăşesc suma de 25.Rolul de control al activităţii fiscale prin combaterea faptelor ilicite. -amenzi pentru fapte contravenţionale sau penale. determinând atenuarea unor inegalităţi cu privire la veniturile între cetăţeni.-taxe. Chiar dacă acest principiu este aparent contradictoriu cu cel precedent (al flexibilităţii). Irina Ştefana Cibotariu. (2000).4 1. adică plăţi care constituie. concurenţei neloiale. şi care să nu dea naştere la nici un arbitrariu. Iaşi. 12-14 . în plus. Un exemplu în acest sens îl oferă legea impozitului pe salarii potrivit căreia veniturile din salarii de la locul principal de muncă de până la 2.Principiul flexibilităţii Impozitul flexibil se adaptează rapid la necesităţile politicii conjuncturale. D. evaziunii fiscale. contravaloarea unui serviciu prestat. 2. (2008).227 din 30 august 1997. B. fiscalitatea contribuie la educarea civică a cetăţenilor şi dezvoltarea responsabilităţii acestora pentru realizarea obligaţiilor obşteşti.Polirom. tehnica stopajului la sursă permite o adaptare mai rapidă a veniturilor fiscale ale statului la conjunctură.42/1991. p. flexibilitatea poate fi apreciată ca sensibilitatea bazei de impozitare la evoluţia activităţii economice şi se apreciază că. Abordări teoretice şi practice. de exemplu. Fiscalitate şi contabilitate în cadrul firmei. În acest context..000 de lei sunt scutite. constată şi întreprind măsuri pentru combaterea activităţii comerciale ilicite cuprinse în Legea nr.

dimpotrivă. -scutiri de taxe vamale. Dacă. cap. În contabilitate. S-au propus şi s-au realizat sau urmează să se realizeze mecanisme la care se adaugă o serie de facilităţi care vin să stimuleze contribuabilul în vederea desfăşurării unor activităţi în măsură să lărgească baza de impozitare sau să micşoreze presiunea socială asupra bugetului. morale. astfel: -scutirea sau reducerea impozitului pe profit. amânarea plăţii în vamă a importului de echipamente tehnologice. -scutirea de TVA şi taxe vamale a materiilor prime din import destinate obţinerii de produse care vor fi reexportate. -folosirea regimurilor de amortizare degresivă sau accelerată pentru recuperarea cât mai rapidă a capitalului imobilizat.Principiul legalităţii Impozitul trebuie să aibă mereu la bază o reglementare legală. atunci impozitul poate fi considerat din punct de vedere contabil. 6. 8. a deficitului fiscal. timp de cinci ani. -acordarea de stimulente pentru plată la scadenţă a obligaţiilor fiscale. economice. O problemă o reprezintă determinarea şi măsurarea acestor capacităţi contributive care depind de considerente politice. economice şi sociale urmărite de stat.Principiul neutralităţii6 Impozitul nu trebuie să contravină unei mai bune administrări în economie. 2. Indicatorii care se folosesc la determinarea capacităţii contributive pot conduce la alegerea unei structuri optime între trei categorii predominante de impozit: pe venit. filosofice. -scutiri de impozite. el trebuie să incite la o gestiune mai bună la nivelul contribuabilului. Cu cât elasticitatea este mai mică.Principiul echităţii Contribuţia fiecăruia la acoperirea cheltuielilor publice trebuie să se facă în funcţie de capacităţile contributive. -stimularea intrării resurselor proprii prin permisiunea acordată unităţilor patrimoniale de a constitui rezerve legale din profitul brut până când acestea ating 20 % din capitalul social. În teorie se afirmă că neutralitatea impozitului depinde şi de elasticitatea ofertei şi cererii pentru bunurile sau factorii de producţie care fac obiectul impunerii. sociale. -posibilitatea reportării. Este acest impozit o cheltuială sau ar trebui considerat ca o participare a statului la rezultatele favorabile ale întreprinderii? Dacă se acceptă existenţa unei echivalenţe certe între impozitul plătit şi bunurile şi serviciile publice de care beneficiază contribuabilii. nu se acceptă decât într-o mică măsură teoria echivalenţei sau dacă suntem în situaţia de a considera că sarcina fiscală suportată de contribuabil depăşeşte valoare bunurilor şi serviciilor furnizate de stat. 6 Codul fiscal. prin accesul la bunurile şi serviciile publice. pe capital şi pe cheltuieli. se ridică o problemă legată de această echivalenţă în legătură cu impozitul pe profit. Acest principiu este mai degrabă un deziderat. (2009). atunci impozitul poate fi interpretat ca o participare la profit a statului şi mai puţin ca o cheltuială. în cazul unor investiţii. fără discriminări directe sau indirecte. -scutiri de impozite şi taxe pentru investiţii realizate în zone defavorizate. art. la introducerea lor este necesar ca obligaţiile fiscale să fie cunoscute şi respectate atât de organele fiscale cât şi de contribuabili. Reglementările legale din domeniul impozitelor şi taxelor au apărut şi s-au impus de-a lungul timpului ca urmare a experienţei acumulate de agenţii fiscali şi în urma evoluţiei doctrinei în domeniu. Aici se poate adăuga şi necesitatea ca impozitul să se stabilească după reguli unitare pentru toţi. În România se află în plină elaborare un sistem fiscal care se doreşte a fi performant.3 .Sarcina fiscală suportată de contribuabil trebuie să fie corelată cu avantajele pe care i le procură cheltuielile publice. 7. Pentru ca prin impozit să se poată realiza obiectivele financiare. mai degrabă ca o cheltuială. cu atât impozitul este mai neutru. În teoria fiscală se apreciază că modelul teoretic al echivalenţei suferă numeroase limitări care îi reduc aplicabilitatea practică.

Dacă plătitorul se consideră nedreptăţit poate recurge la contestare. la impozitul pe clădiri îl reprezintă clădirea. Plătitorul de impozit este persoana obligată să efectueze calculul şi plata obligaţiei faţă de buget. la organizarea evidenţei impozitelor şi taxelor din care să rezulte cu exactitate baza de calcul. Dacă compensarea nu este posibilă se recurge la restituirea sumei plătită în plus. preţul sau tariful. În schimb la impozitul pe venit. cota procentuală poate fi proporţională şi progresivă. Această problemă poate fi rezolvată prin compensarea sumei plătită în plus cu suma ce trebuie plătită la scadenţa următoare sau cu o parte din această sumă. Facilităţile fiscale acordate apar sub forma scutirilor. În cazul impozitului pe avere acesta se plăteşte din venitul de pe urma averii respective. Impunerea constă în identificarea tuturor categoriilor de persoane fizice sau juridice care deţin sau realizează un anumit obiect impozabil. Baza de calcul.Parcurgerea problematicii fiscale obligă la prezentarea unor definiţii fiscale denumite şi elemente tehnice ale impozitului. a căror formulare reprezintă o componentă a sistemului doctrinei fiscale. bunul importat. se pot avea în vedere următoarele concepte. dar există şi excepţii: de exemplu. de regulă. Obiectul impunerii este structura fiscală ce stă la baza aşezării impozitului sau taxei. cota progresivă se diferenţează pe tranşe. De exemplu. Sursa impunerii arată din ce anume se plăteşte impozitul. în evaluarea bazei de calcul al impozitului. serviciul prestat. Cota de impunere se exprimă printr-o sumă fixă sau un procent care se aplică asupra bazei impozabile şi cu ajutorul căreia se determină impozitul datorat. eşalonărilor. la impozitele indirecte materia supusă impunerii poate fi: produsul care face obiectul vânzării. coincide cu obiectul impozitului. profitul. La rândul său. obiectul impunerii coincide în toate cazurile cu sursa. Există totuşi şi excepţii în care plătitorul nu este şi subiect al impozitului. Astfel. Sistemul fiscal din UE . iar cotele procentuale progresive se caracterizează prin faptul că se modifică în funcţie de mărimea bazei de calcul. iar baza de calcul este reprezentată de valoarea sau taxele de succesiune. Drepturile plătitorului de impozite apar atunci când la scadenţa unui impozit s-a plătit o sumă mai mare decât cea care trebuia plătită. Cotele procentuale proporţionale rămân neschimbate în raport cu baza de calcul (de exemplu TVA 19 %). De exemplu. Termenele de plată reprezintă perioada de timp în care se poate plăti impozitul. fiind prevăzut de lege. iar plătitor este unitatea la care realizează salariul. De exemplu. Obligaţiile plătitorului se stabilesc prin lege şi se referă la calcularea şi vărsarea la termen a impozitelor. Sancţiunile apar atunci când nu se respectă termenele legale de plată a impozitelor sau atunci când obligaţia de plată este determinată incorect. iar cota fixă este exprimată sub forma unui cuantum aplicat la baza de calcul sau la o parte din aceasta. în determinarea exactă a cuantumului acestuia. sumele de plată şi modul cum s-a făcut plăţile. la impozitul pe salarii subiectul este salariatul. produsele de tutun în cazul accizelor. reducerilor. respectiv venitul. În reglementările fiscale subiectul impozabil se mai numeşte şi contribuabil. prezentate pe scurt şi mai sus: Subiectul impozitului poate fi o persoană fizică sau juridică obligată prin lege să suporte plata unui impozit sau taxe. în cazul impozitului pe salarii. amânărilor. Capitolul 2.

la care se adaugă şi alţii cum ar fi: venituri fiscale medii pe locuitor. tehnicile şi procedeele utilizate în aşezarea şi perceperea veniturilor fiscale. În funcţie de felurile cum se exprimă fiscalitatea (rată. subvenţiile şi alocaţiile bugetare de fonduri. contribuţie şi prelevare obligatorie. cu referire la indicatorii utilizaţi şi la spaţiul de adresare (regiuni. Finanţe publice. ţări). Universităţii . ea constituind obiectul celor mai inovatoare utilizări. atât în calitate de instrument de redistribuire a veniturilor. zone. Conform datelor prezentate mai sus se ajunge la relaţia:7 Rf(Gf sau Nf)= P 0 = Prelevări obligatorii. ponderea impozitelor directe sau indirecte în totalul veniturilor fiscale etc. De cele mai multe ori astfel de exprimări se reduce la rata (Rf) sau gradul (Gf) ori nivelul fiscalităţii (Nf) reprezentând procentul din produsul intern brut mobilizat la dispoziţia statului. veniturile cu caracter fiscal (prelevări obligatorii). Nivelul acestor prelevări se poate măsura pe baza unor indicatori ce reprezintă o expresie a fiscalităţii. Ed. care poate fi înlocuit cu totalul veniturilor bugetare (fie prin sistem bugetar. Datorită importanţei lor. Ţinând cont de cele prezentate mai sus se poate pune uneori semnul egal între ceea ce înseamnă prelevări obligatorii şi noţiunea de venituri fiscale. cu ajutorul impozitelor. 7 8 P0 *V f *100 PIB Gabriel Ştefura. p. cadrul juridic cu privire la veniturile fiscale. V f = Venituri fiscale. nivel) apar şi indicatorii de eficienţă potrivit cu relaţia de calcul menţionată. apare în lucrările de specialitate. (2006).8 Nivelul fiscalităţii. Ca urmare a incidenţei fiscalităţii.. În cadrul finanţelor publice. (2003). problema fiscalităţii trebuie abordată la contactul dintre economic şi social. Iaşi. care reprezintă o parte importantă a produsului intern brut al unei ţări.Impozitele şi taxele. cât şi ca element de presiune asupra contribuabilior. grad de fiscalitate în scopuri sociale. ponderea veniturilor fiscale în bugetele publice. în ce priveşte raportul de mai sus. fiscalitatea se delimitează ca un sistem de percepere şi încasare a impozitelor şi taxelor printr-un aparat specializat precum şi ca un ansamblu coerent de legi care reglementează impunerea contribuabililor şi fundamentează juridic impozitele şi taxele.Alexandru Ioan Cuza”. PIB = Produsul intern brut. ponderea veniturilor publice în totalul veniturilor bugetului general considerat sau în produsul intern brut. metodele. Ed. Bucureşti. mai poate fi redat şi prin operarea de schimbări asupra numitorului. Prin intermediul lor se acumulează şi repartizează resursele financiare la dispoziţia statului. Exprimarea fiscalităţii. fie prin bugetul consolidat al statului sau pe fiecare buget public în parte etc). concomitent cu modificarea numărătorului. fiscalitatea este redusă la sensul dat de noţiunile de impozit. Termenul de fiscalitate se obţine prin însumarea mai multor componente definitorii: exprimarea nivelului prelevărilor obligatorii prin diferite raportări. Didactică şi Pedagogică. . instituţiile financiar-bugetare cu răspunderi şi competenţe fiscale. Fiscalitatea rămâne elementul esenţial al încasărilor bugetare. unde prelevările obligatorii se folosesc ca dimensiune în funcţie de numitor. grad. 345 şi urm. Resursele statului necesare pentru satisfacerea cheltuielilor publice sunt alcătuite în principal din prelevări obligatorii. De cele mai multe ori însă. taxă. taxelor şi contribuţiilor. p. Bugete Publice şi Fiscalitate. 66 Văcărel Iulian şi alţii. veniturile bugetare exercită o influenţă directă asupra comportamentului persoanelor fizice şi juridice şi sunt utilizate ca instrumente specifice de intervenţie în viaţa economică şi socială. prin bugetele publice. împrumuturile de stat şi celelalte cheltuieli guvernamentale constituie componente tot mai importante ale vieţii economice şi sociale.

se situează în jurul valorii de 33-34 % (nivel similar cu limita de jos a fiscalităţii practicate în ţările considerate dezvoltate din punct de vedere economic ca: Statele Unite ale Americii. se înregistra un nivel ridicat al fiscalităţii (în jur de 57 %). mai semnificativi fiind: performanţele economiei la un moment dat. Cu toate acestea. comparativ cu creşterea de doar 2 puncte procentuale a impozitelor pe capital şi 1 punct procentual al impozitelor pe consum. 9 În planul exprimărilor legate de presiunea fiscală. Realizarea veniturilor publice de către Administraţia publică este în raport direct proporţional cu finanţarea cheltuielilor publice în cadrul juridic aprobat şi adoptat de puterea legislativă a unui stat. motive contribuabilului de a se sustrage de la plata impozitelor şi taxelor prevăzute de lege. la începutul perioadei de tranziţie către economia de piaţă. eficienţa folosirii cheltuielilor publice finanţate prin impozite şi taxe. Nivelul fiscalităţii este influenţat şi determinat de o serie de factori. în zona euro. 9 10 Gabriel Ştefura – op. reinvestirea lor în circuitul economic sub forma cheltuielilor publice. Rata de presiune fiscală poate fi considerată din punctul de vedere al analizei economice. veniturile din bugetele publice exercită influenţe asupra economiei şi societăţii. Unii autori au dat acestui fenomen înţelesul de apăsare sau gravare asupra fondurilor ori veniturile de care dispun persoanele fizice şi juridice. Germania etc). contrastând puternic cu o creştere de numai 2. în sensul de continuitate. o presiune fiscală ridicată crează. Limitarea sensului dat ratei de presiune fiscală la un indicator de comensurare a părţii de venituri provenite din producţie conduce la restricţionarea iniţiativei private. În perioada 1970-1999 presiunea fiscală globală în zona euro a crescut cu 11 puncte procentuale din Produsul intern brut. fapt ce generează. un nivel ridicat de evaziune fiscală şi fraude fiscale. necesităţile publice stabilite prin politica guvernamentală şi aprobată de Parlament. o manifestare a dreptului exclusiv al statului de a preleva sume de bani. Din categoria prelevărilor obligatorii fac parte de regulă două categorii de venituri bugetare: impozitele şi contribuţiile sociale. gradul de înţelegere a contribuabililor a necesităţilor bugetare şi de adeziune la politica guvernului. fără a se explica. de exemplu. Prin raportarea la acestea apare şi expresia de presiune fiscală la nivel macro şi microeconomic. forţa de susţinere a fiscalităţii în statele dezvoltate este de cel puţin 12 ori mai mare faţă de România (unde produsul intern brut pe locuitor este de 12 ori mai mic decât în statele menţionate). nivelul fiscalităţii în proaspăt integrata în Uniunea Europeană. Astfel. calculate pe baza datelor statistice din execuţia bugetară şi a celor privind produsul intern brut. În general se constată că ţările mai puţin dezvoltate au o rată a fiscalităţii mai redusă în timp ce ţările dezvoltate economic au o presiune fiscală în creştere. ca urmare a unor acţiuni de răspuns la unele presiuni bugetare. iar uneori şi obiectiv al politicii financiare pe care guvernul unui stat îl foloseşte pentru a influenţa activităţile economice. impozitele pe muncă au crescut cu 7 puncte procentuale din PIB. p. Astăzi. s-au produs schimbări majore în structura impozitelor din statele membre ale Uniunii Europene. printr-o diversitate de forme. Marea Britanie. Din punct de vedere psihologic. datorită importanţei lor. citată. Trăsătura cea mai evidentă a acestor ultime evoluţii a fost creşterea sarcinii fiscale asupra factorului muncă. Pe un alt plan de exprimare şi intervenţie. citată.10 Dacă ar fi să comparăm nivelul fiscalităţii în ţări din spaţiul economic european am observa diferenţe importante în ceea ce priveşte presiunea fiscală asupra contribuabililor. p. 68 Gabriel Ştefura – op. 68 .5 % din PIB înregistrată în Statele Unite în aceeaşi perioadă. stadiul democraţiei atins în ţara respectivă. cel puţin în mod subiectiv. se merge mai departe cu noţiuni ca: presiune fiscală în mod strict (raportarea impozitelor încasate de stat la produsul intern brut) şi presiune fiscală în sens larg (prin includerea la numărător şi a atribuţilor fiscale) sau indicatori ca rata presiunii fiscale şi rata prelevărilor obligatorii. În România. În ultimele trei decenii sarcina fiscală globală s-a mărit substanţial şi totodată.Exprimarea fiscalităţii apare uneori în mod reductiv drept mijlocul prin care sunt susţinute cheltuielile publice de către stat.

analizând comparativ evoluţia ratei fiscalităţii.Scăderea însemnată a importanţei relative a impozitelor indirecte poate fi explicată. numeroase studii empirice care. evoluţia factorului demografic. Bucureşti. Dunod. o creştere relativ moderată a sarcinii fiscale pe capital. Ed. Fiscalite. fiind una dintre forţele care au dus la convergenţa ratelor efective ale impozitelor în ultimele decenii. în principal. Creşterea pe termen lung a presiunii fiscale globale este strâns legată de creşterea ponderii sectorului public în economie. care sunt mai mobili. Există. pentru a satisface nevoile de finanţare a sistemului de asistenţă socială este. într-adevăr. Creşterea sarcinilor fiscale asupra salariilor. impozitele relativ reduse asupra capitalului au devenit o problemă stringentă din cauza adâncirii integrării economice şi a migraţiei libere a capitalurilor. ratei cheltuielilor publice şi ratei transferurilor cu caracter social. ci mai ales prin modificări ale ratelor de impunere. analizele empirice sugerează că tendinţa de creştere pe termen lung a veniturilor din impozite şi a cheltuielilor publice curente. şi Statele Unite ale Americii şi Japonia.12 Distorsiunile apărute ca urmare a sarcinilor fiscale ridicate şi a structurii actuale a impozitelor impun operarea anumitor corecţii. legată de constrângerile pe care le întâlnesc guvernele în majorarea sarcinilor fiscale asupra celorlalţi factori. În special impozitele pe salarii şi contribuţiile sociale au înregistrat o creştere constantă în ţările industrializate pentru a finanţa cheltuielile cu asistenţă socială. Cu câteva excepţii notabile. Aceasta a determinat modificarea structurală a sistemelor fiscale şi creşterea ecartului dintre sarcina fiscală pe salariu şi cea pe capital. a presiuni fiscale. Paris. p. Se poate observa o creştere substanţială a ratelor efective de impunere a factorului muncã. pe de altă parte. În: Revista Finanţe-Contabilitate. (2002). În special reducerea sarcinilor fiscale asupra salariilor nu poate fi sustenabilă pe termen lung dacă nu intervine şi o reformă adecvată a sistemului de asistenţă socială. cel puţin parţial. în concordanţă cu criteriile de convergenţă ale Tratatului de la Maastricht. Impozitele au fost mărite pentru a finanţa nivelul crescând al cheltuielilor. Analiza evoluţiei pe termen lung a ratelor efective ale impozitelor demonstrează faptul că veniturile din impozite au crescut nu atât datorită modificărilor bazelor lor fiscale. Opinia din ce în ce mai des împărtăşită subliniază necesitatea reducerii presiunii fiscale globale şi în special. (2004). a sarcinii fiscale asupra 11 12 Emmanuel Disle. Cum volumul încasărilor din impozite este influenţat. de doi factori – nivelul cotelor de impunere şi baza de calcul a impozitului – este firesc să ne întrebăm care dintre aceştia şi-a pus mai pronunţat amprenta asupra evoluţiei veniturilor fiscale. mai ales pensiile. Statele Unite ale Americii şi Japonia au fost determinate de modificări ale cheltuielilor publice. Presiunea fiscală în ţãrile membre UE: cauzele şi efectele reducerii acesteia. p. pe termen lung. În ultimele trei decenii ale secolului trecut aproape 75 % din schimbările în sarcina fiscală din Uniunea Europeană. cel mult să încetinească această tendinţă. prin liberalizarea progresivă a comerţului internaţional. .11 Dacă ultimul deceniu al secolului trecut a fost marcat de o însănătoşire a situaţiei finanţelor publice în ţările membre ale Uniunii Europene. consolidarea bugetară a reuşit. pe de o parte. 2. atât în cadrul spaţiului comunitar cât şi între Uniunea Europeană în ansamblu. cât şi pe ansamblu. În acelaşi timp. au o cauzã comună şi anume. care a eliminat aproape complet încasările din tarifele vamale. 64 Marcel Ciurezu Tudor. demonstrează faptul că ascensiunea cheltuielilor publice a precedat mereu creşterea fiscalităţii. Pentru a fi sustenabile. Mai mult de 40 % din modificările ratelor efective ale impozitului pe salarii sunt asociate cu modificări ale cheltuielilor curente şi peste 70 % din diferenţele între state cu privire la ratele efective ale impozitului pe salariu corespund diferenţelor ce există în ceea ce priveşte raportul dintre cheltuielile de transfer şi Produsul intern brut. Jaqueas Saraf. de asemenea. în special a impozitelor pe factorul muncă. Această concluzie este importantă pentru coordonatele reformelor fiscale viitoare. în timp ce ratele impozitelor pe consum au rămas relativ stabile atât la nivelul zonei euro. ocrotirea sănătăţii şi alte ajutoare sociale. consolidarea fiscală realizată nu a putut schimba tendinţa de creştere. Întradevăr. nr. reducerile impozitelor trebuie să fie corelate cu reduceri echivalente ale cheltuielilor publice. 31. mai ales a cheltuielilor cu asistenţa socială.

Tendinţa generală. dar majoritatea urmăresc reducerea sarcinii fiscale asupra muncii. 3. Austria) şi relativ scăzută în Spania. Integrarea şi Politica Fiscală Europeană. din ce în ce mai mult. Belgia sau Italia şi 12 % în Franţa. practic. ponderea şi structura fiscalităţii diferă mult. Irlanda şi Marea Britanie. mai mare cu 14 puncte procentuale decât în Statele Unite ale Americii şi cu 16 puncte procentuale decât cea din Japonia. Reformele preconizate diferă ca întindere şi profunzime. acestea îşi exprimă intenţia de a modifica sistemele lor fiscale. cu nuanţări de la ţară la ţară. 2. Acestea din urmă solicită Comisiei Europene introducerea unui nivel minim al impozitelor în ţările membre ale uniunii. Ceea ce merită subliniat. în special pentru cei cu salarii mici.factorului muncă. Până nu va exista o piaţă unică europeană. monetară şi politică în Europa. definită ca raport între veniturile bugetare din impozite şi Produsul Intern Brut. Tatarcan. Prin programele de stabilitate şi convergenţă elaborate şi actualizate de statele-membre ale Uniunii Europene. Franţa şi Germania. analizate pe grupuri de ţări şi reforme fiscale. mai ales între ţările din Comunitatea Europeană: cotele impozitare obligatorii variază de la 33 % din Produsul Intern Brut în Spania. Burg. (2006). altele urmează să fie implementate. permite concluzionarea că la nivelul ţărilor membre şi candidate ale Uniunii Europene se manifestă trei curente: 1. sau chiar un stat federal. nu se va determina o cotă armonizată de impozitare între toate statele-membre.5 % din PIB în Germania. partea de impozite indirecte variază de la 9. este foarte ridicată. cu toate cele 4 dimensiuni ale pieţei integrate. Există o legătură strânsă între veniturile fiscale şi cheltuielile publice. Reformele impozitelor indirecte şi propunerile pentru transferul sarcinilor fiscale sunt mai mult diversificate ca natură. Alte ţări au decis să urmeze tendinţa reformatoare din teama de a nu se confrunta cu migrarea locurilor de muncă şi a investiţiilor peste graniţe. au obţinut succese importante prin aplicarea acestor reduceri de impozite. 185. . de la stat la stat. impozitul pe venit reprezintă 5 % din PIB în Franţa sau Grecia. reformele întrunesc un important segment – contribuţiile la securitatea socială. Analizate pe categorii de impozite. ca nişte chestiuni de primă importanţă. Ultimul grup. cotizaţii sociale pentru patroni. Franţa. acestea din urmă fiind influenţate de nivelul veniturilor pe cap de locuitor.5 în Irlanda şi Danemarca etc. în mod deosebit.13 Pe măsură ce progresează unificarea economică. ţări care nu pot să-şi permită reducerea esenţială a taxelor din cauza deficitelor bugetare. până la 17. este de reducere a acestora. şi sporirea incitaţiei pentru asumarea riscului prin intermediul impozitului pe capital. Diferenţele substanţiale de fiscalitate. în cea mai mare măsură. Raluca. caracteristică acestui segment. întreprinderile daneze nu plătesc. Sarcina fiscală globală diferă. Grecia. Câteva state-membre ale Uniunii Europene 13 Stolojan Theodor. era de 43 % din PIB. În prezent. Ed. demonstrează că guvernele statelor membre ale Uniunii Europene îşi aleg formula convenabilă în funcţie de starea economiei şi de strategiile economice. Aceste deosebiri sunt datorate. Sibiu. în cadrul căruia se distinge Irlanda. Pentru a maximize efectele pozitive. ponderii sectorului public în economie. analizate pe categorii de impozite (contribuţii pentru securitatea socială. trebuie luate în considerare interacţiunile din impozite şi sistemul de protecţie socială în momentul elaborării reformelor fiscale. dar acestea reprezintă 9 % din PIB în Spania. în mod semnificativ. impozitul pentru companii etc. În anul 1999. Portugalia. dar 27 % în Danemarca. este faptul că sarcina fiscală în zona euro. între state. p. Efectele reducerii impozitelor pot fi semnificative mai ales dacă sunt încadrate în programe globale de reformã economică. până la 52 % în Danemarca. Sinteza măsurilor de reformă permite delimitarea unor criterii de analiză a procesului de reforme fiscale: reforme fiscale. de la stat la stat. Se poate conchide că majoritatea impozitelor şi taxelor au fost revizuite în legătură cu procesul de integrare europeană şi armonizare a legislaţiei fiscale în statele europene. este relativ mai înaltă în ţările nordice (Belgia.) Analiza reformelor pe grupuri de ţări. Unele din aceste măsuri de reformă au fost puse în practică. problemele fiscale apar.

lucru care nu este surprinzător. recentele reduceri ale contribuţiilor pentru securitatea socială au fost semnificative în ţări. cât 14 Sursa se gaseşte la adresa web: http://ec. Austria.htm . Irlanda). a avut loc cea mai semnificativă reducere a cotei marginale superioare de impozit (cu 8 puncte procentuale). Referitor la impozitul pe venitul personal: majoritatea statelor au în vedere o reformă a tranşelor de impozit. În Portugalia. în timp ce alte state doresc să stimuleze crearea de noi locuri de muncă (Grecia. precum Belgia. Finlanda) au luat în considerare reduceri globale ale costurilor cu munca. în cazul Uniunii Europene. Alte state. Italia. În consecinţă. permanentizarea acestora sau protejarea tranşelor salariale inferioare) şi afectează doar părţile relativ mici ale bazei impozabile. În 2004 Germania intenţiona să stabilească impozitul pe profitul societăţilor comerciale la 25 %. în 1999. În alte state. Olanda.(Germania.14 Un scop major al impozitelor pe venitul din capital îl constituie îmbunătăţirea funcţionării pieţelor de capital (Germania. precum Belgia. adiacente salariilor. în special. impozitul pe venitul personal a înregistrat încă din 1997 o reducere de ansamblu cu 1. şi evoluţia sistemului de impunere a veniturilor persoanelor fizice din Ungaria: în 1988 în aceste scopuri se utilizau 11 cote de impunere (cea superioară se situa la nivelul de 60 %). atât cota standard. Prevederile referitoare la impozitul pentru companii au drept scop facilitarea cooperării administrative între autorităţile naţionale ale statelor-membre. se aşteaptă o reducere a ratei efective a impozitului pe veniturile personale cu peste 1 %. introducând o reducere de 15 puncte procentuale pentru profitul nedistribuit şi de 5 puncte procentuale pentru profitul distribuit. Germania. În Germania. Olanda. Danemarca. Finlanda şi Suedia. În Germania. care ar putea împiedica libera circulaţie.8 %. Franţa.europa. Edificatoare este. Italia) sau să favorizeze încheierea de contracte permanente de muncă (Spania). În principal. Privite din acest punct de vedere. procentul din tranşa minimă a scăzut. în 1996 – 6 cote (de la 20 % până la 48 %).4 % din Produsul Intern Brut. Italia. în timp ce procentul din tranşa maximă . recent. în Germania. contribuţiile la sistemul de pensii vor fi reduse cu 0. acquis-ul din domeniul impozitării acoperă. Codul de conduită pentru impozitarea în afaceri reprezintă angajarea statelor-membre în rezolvarea problemei impozitelor potenţial dăunătoare şi evitarea introducerii de noi taxe. Este interesant de urmărit impactul pe care aceste măsuri de reformă îl au asupra ratelor efective ale fiecărei categorii de impozit care exprimă presiunea fiscală la nivelul întregii mase a contribuabililor. actualmente – 16 %. precum Taxa pe Valoarea Adăugată şi taxa pe accize.cu 4. iar în sfera impozitării directe. în timp ce în Danemarca se doreşte permanentizarea contribuţiei temporare la sistemul de pensii suplimentare. urmăresc reducerea costurilor nonsalariale pe factorul muncă numai pentru salarii mici. Olanda. menţionăm că. cât şi cota maximă au diminuat cu 2 puncte procentuale. Spania. În concluzie. În Germania. acquis-ul se limitează la unele aspecte ale impozitului pentru companii şi impozitului pe capital. Austria şi Suedia. iar în Austria contribuţiile la securitatea socială vor fi reduse cu 0. Italia). Spania. Irlanda. însoţită de creşterea venitului minim neimpozabil şi sporirea alocaţiilor (deducerilor) familiale. măsurile au mai mult un caracter general. ea constă în scăderea cotei marginale de impozit la limita de jos a distribuţiei venitului. în mod special. dacă avem în vedere faptul că majoritatea măsurilor sunt punctuale (vizează crearea de noi locuri de muncă. Spania. aceste reduceri au avut un impact neglijabil asupra ratelor efective ale costurilor cu munca nonsalarială.5 puncte procentuale. În Irlanda. Alt obiectiv este acela de a genera incitaţia pentru risc (Grecia.eu/taxation_customs/taxation/gen_info/tax_policy/index_en.7 puncte procentuale. în această ordine de idei. O reducere globală a impozitului pe venitul personal a avut loc şi în Suedia în perioada 2000-2001. în 2004 – 3 cote (de la 20 % până la 40 %). Danemarca. înlăturând astfel obstacolele din calea activităţilor transnaţionale ale entităţilor comerciale localizate în ţări diferite. reforma urmăreşte corelarea contribuţiilor la securitatea socială plătite de salariaţi cu cele plătite de liber profesionişti. generalizând evoluţiile de ultimă oră ale sistemelor fiscale intraeuropene. impozitele indirecte. În Finlanda. Marea Britanie. atât în zona euro. Se preconizează că reducerea ratei efective a impozitului pe veniturile personale să fie importantă. în timp ce în Spania. cu 6 puncte procentuale. Franţa.

România a acceptat întregul acquis referitor la Taxa pe valoarea adăugată şi accize. se preconizează o creştere a taxelor pe energie sau mediu. nu intră în sfera măsurilor de implementare oferite. Statele-membre trebuie să redacteze o descriere a tuturor calculelor şi amendamentelor în vederea captării producţiei. introducând o bază integrată de calcul. Franţa.exemple de ajustări implicite fiind calculele cantitate-preţ şi estimările rezultate în urma cererii folosind chestionare cu cumpărătorii de mărfuri şi servicii. în Franţa vor finanţa scăderea timpului de muncă. Cea de-a şasea Directivă conţine definiţii şi principii ale TVA. ceea ce impune o reconsiderare a TVA şi altor impozite indirecte şi poate modifica radical conceptele fundamentale ale practicii şi teoriei fiscale. precum Danemarca. dar care nu sunt desfăşurate conform reglementărilor de impozitare şi asigurare socială. În schimb. precum şi cele privind impozitarea directă şi cooperarea administrativă. Marea Britanie) îşi propun să reducă Taxa pe Valoarea Adăugată în sectoarele cu muncă intensivă. care se preconizează să fie mai important în Belgia. Din această perspectivă. Austria şi Marea Britanie.şi în Uniunea Europeană. regulamentele TVA implică un tratament egal al mărfurilor sau serviciilor autohtone şi de import şi un raport neutru impozit–preţ. venitului principal şi cheltuielilor care nu sunt imediat transparente în conformitate cu definiţiile de bază. Olanda. şi. Intenţia a fost de a înlocui unele dintre fostele impozite pe producţie şi consum şi alocarea unui procent din veniturile din TVA (calculate pe o bază integrată) pentru finanţarea bugetului comunitar.5 puncte procentuale în 2001. Taxa pe Valoarea Adăugată a fost introdusă în Comunitatea Europeană. înlesnind astfel drumul către armonizarea între statele-membre a regulamentelor pe marginea Taxei pe Valoarea Adăugată. Italia. Irlanda. Grecia. ca o componentă majoră a calculului Produsului Naţional Brut la preţurile de piaţă. Italia. Ratele efective ale impozitului asupra capitalului sunt previzionate a se reduce cu peste 1 punct procentual în Germania. Germania. A VI-a Directivă. Franţa. mai ales după anii 1980. Prevederile acquis-ului referitoare la calculul integrat au avut drept scop eficientizarea calculului PIB conform preţurilor de piaţă. fără a menţiona scutirile şi tratamentul special aplicat anumitor bunuri şi servicii. Irlanda. în timp ce Irlanda şi Austria au sporit accizele la tutun. Pe de altă parte. Franţa. Olanda şi. Dacă în Germania şi Marea Britanie taxele ecologice sunt menite să compenseze costurile cu munca nonsalarială. Pe cât este posibil. Excepţie face Olanda. Olanda şi Austria. referitoare la Taxa pe Valoarea Adăugată (77/388/CEE). Astfel. în 1970. În plus. a asigurat o bază comună pentru finanţarea Comunităţii. deşi în ceea ce priveşte modul de aşezare şi cotele TVA există încă diferenţieri între statele membre. Danemarca. în timp ce în Suedia reducerea ratelor efective ale impozitului pe veniturile personale compensează creşterea contribuţiilor la protecţia socială. care a majorat TVA cu 1. totodată. referitoare la aplicarea unui impozit pe consum. perceput la toate stadiile de producţie şi distribuţie. unde o treime din venituri provin din aceste impozite. Tranzacţiile electronice fac consumul final foarte mobil şi expun Taxa pe Valoarea Adăugată unor posibilităţi de evaziune fiscală. aplicând taxa pentru aceleaşi tranzacţii în toate statele-membre. Finlanda şi Marea Britanie. Germania. după legislaţia naţională. Spania. Se înţelege că acele activităţi ilegale. astfel de descrieri vor duce la o defalcare a amendamentelor şi calculelor făcute cu privire la: . în timp ce Portugalia este singura ţară unde este aşteptat ca sarcina fiscală să crească. într-adevăr. Acest sistem cuprinde calcule care au în vedere activităţile economice legale. statele-membre sunt privite ca o activitate economică integrată în cadrul sistemului european de contabilitate economică integrată (ESA). Luxemburg. Cele mai multe dintre acestea (Belgia. în special în Uniunea Europeană. în state. Calculele şi ajustările sunt explicite ori implicite . Dar nici un stat-membru al Uniunii Europene nu are în vedere o reformă fundamentală a impozitelor indirecte. Italia. printr-o serie de directive ale acesteea. general şi non-cumulativ. parţial. Impozitele indirecte reprezintă domeniul în care Uniunea Europeană a progresat cel mai mult. în Portugalia este posibilă o creştere a ratelor efective ale impozitului pe muncă. Reducerea ratelor efective ale impozitului pe veniturile personale este principalul factor ce va conduce la scăderea presiunii fiscale pe factorul muncă. comerţul electronic are un mare impact asupra randamentului fiscal al impozitelor indirecte.

Prevenirea este unul dintre obiectivele principale ale politicii fiscale ale Uniunii Europene.descrierea regulamentelor şi ajustărilor statistice cu privire la venituri în natură. care stă la baza actualelor estimări ale PNB. recompense etc. sistemele de impozitare ale statelor-membre ale Uniunii Europene au suferit schimbări structurale semnificative. economistul canadian Robert Mundell. Analizând evoluţia cadrului legal al Uniunii Europene cu privire la combaterea mai eficientă a fraudei şi evaziunii fiscale. ca urmare a concurenţei fiscale şi datorită dezvoltării economiei paralele. pentru lupta mai eficientă împotriva evaziunii şi sustragerii fiscale.investigarea folosirii informaţiilor din auditurile fiscale pentru îmbunătăţirea estimărilor exhaustive ale PNB. În scopul întăririi cooperării administrative în sfera TVA. acoperind şi Taxa pe Valoarea Adăugată. acestea pot aduna informaţii despre contribuabili de la alte state-membre. impozitarea directă. . Legislaţia Uniunii Europene consideră prevenirea evaziunii şi sustragerii fiscale drept o secţiune distinctă a capitolului „Impozitare”. dar de bază (Regulamentul 218/92 şi Directiva 799/77). pentru care s-a înfiinţat o structură specializată a Comisiei Europene. În acelaşi scop de combatere mai eficientă a fraudei şi evaziunii fiscale. El scria. Cele mai mari eforturi în domeniul prevenirii s-au concentrat pe integrarea sistemului TVA. şi alte impozite. în special declarare falsă sau nedeclarare din partea companiilor înregistrate). Contextul cooperării facilitează un schimb mai rapid şi mai intens de informaţie între administraţii şi Comisie. . neincluzând TVA. situaţia fiscală a statelor membre degradându-se în mod diferit prin erodarea bazei de impozitare. în 1998. Alte reguli metodologice şi date se referă la: .absenţa din dosarele statistice a structurilor înregistrate. Cadrul legal al Uniunii Europene prevede contracte directe între serviciile specifice de asistenţă bilaterală şi schimb de informaţie. schimbând informaţii. În sfera cooperării administrative şi asistenţei bilaterale.. Concurenţa fiscală pe piaţa Uniunii Europene fusese anticipată chiar de părintele monedei unice.. este de menţionat că principala inovaţie a Regulamentului din 1992 (92/218/EEC pentru îmbunătăţiri ale Sistemului de Schimb Informaţional VIES –TVA) a fost aceea de a prevedea: a) înfiinţarea unei baze de date electronice (Sistemul de Schimb Informaţional VIES TVA). Directiva 77/799/CEE acoperea doar impozitarea pe venit şi capital. . Oficiul European AntiFraudă (OLAF). Comisia a stabilit cadrul legal care prevede reguli clare şi obligă la guvernarea cooperării între statelemembre. acquis-ul oferă măsuri specifice pentru combaterea evaziunii şi sustragerii fiscale în statele-membre.sustragerea de la plata de impozite şi/sau a primei de asigurare socială (structuri clandestine de producţie sau alte sustrageri. separat de principiile generale. pentru care estimările finale sunt accesibile. Astfel. automat sau la cerere. odată cu numerele de identificare relevante ale Taxei pe Valoarea Adăugată. Potrivit unor studii economice ale Organismelor Internaţionale. impozitarea indirectă (fiind incluse aici şi scutirile individuale de impozite).validarea gradului de ocupare a forţei de muncă. însă Directiva 79/1070/CEE a extins prevederile iniţiale. .cerinţa ca datele şi relatările să se refere la un an recent. eficientizând şi sporind ritmul cooperării. active economic: .scutirea de înregistrare la autorităţile fiscale sau de asigurarea socială (datorită plafoanelor minime pentru înregistrare: alte motive pentru scutirea de înregistrare). comisia a propus restrângerea prevederilor celor două documente mai vechi. b) comunicarea automată către toate statele-membre a valorii totale a tuturor bunurilor intracomunitare ale contribuabililor identificaţi în respectivele state-membre. cu un an înainte de introducerea euro ca monedă de cont şi înaintea obţinerii Premiului Nobel pentru economie: „Uniunea Monetară nu va elimina . noul sistem stabilit de asistenţa bilaterală şi schimb de informaţie asigură o funcţionare corectă a sistemului de Taxă pe Valoarea Adăugată.

în 1994. în fruntea statelor cu economia cea mai competitivă din lume. 13 %). Se constată o tendinţă de diminuare. fac eforturi de a se încadra în cea de-a doua categorie. iar apoi. Statele Unite au introdus o nouă legislaţie de combatere a fraudei fiscale. Prin această măsură de relaxare fiscală (introducerea cotei unice de taxare a veniturilor de numai 16 % în România). Rusia (2000. care sunt cauzate de cotele excesiv de înalte de impozitare. considerată de europeni drept „protecţionistă”. În ciuda acestei relevanţe. Ucraina (2003. competitivitatea. se poate scoate în evidenţă cazul Slovaciei. impozitul pe profit. deşi Strategia s-a aflat în fruntea agendei Consiliului European de primăvară. Tocmai acele state căutau formula magică a unei relaxări fiscale. se poate înţelege clar un lucru: taxele şi impozitele sunt o excelentă pârghie de influenţare a competitivităţii în plan global. 25 %). Belgia. unele state membre ale Uniunii Europene au început să se revolte împotriva „dumpingului fiscal”. atunci nici României nu i se poate imputa acest lucru. după ce forţele pieţei unice vor dirija operatorii economici în această direcţie. Deşi regulile concurenţei sunt stricte în Uniunea Europeană. considerându-le parte a beneficiilor distribuite în interiorul unei firme. Motivul. după eventuala introducere a Tratatului Constituţional. pe de o parte.15 Economistul canadian a înţeles. Din combinaţia dintre dumpingul fiscal. multe state-membre ale Uniunii Europene au redus. ar fi posibil să se întrezărească şi formulele pentru un impozit pe profitul firmelor armonizat pe o curbă descrescătoare. 13 %) Slovacia (2004.problemele şomajului în Europa. despre care europenii spun că s-ar practica în Statele Unite. a modelului bunăstării bazat pe taxe înalte.atragerea multinaţionalelor. după preluarea monedei unice în mai multe state şi după practicarea unor „cooperări consolidate. să le permită conservarea modelului social european al bunăstării. de supra reglementare”. acest pas a fost urmat de Letonia (1997. În vederea creării unei imagini mai competitive. . în Estonia. România este învinuită de dumping fiscal. deoarece.. până în anul 2010. Cu titlul de exemplu relevant. spre exemplu. R.net/database/default. a impozitelor în Europa. Este cunoscut faptul că operatorii economici preferă evitarea impozitului mare din ţara de origine. firmele sunt atrase de ţările în care. mai mult sau mai puţin declarat . 1 %). pe lângă anumite componente ale asistenţei sociale. care va deveni în anul 2007 cel mai mare producător de autoturisme pe locuitor din lume. a diminuat acest impozit de la 40. În următorii 2-3 ani paşii se vor face pe dimensiunea bazei de impozitare. de atunci. care atrag atenţia asupra „clivajului”16 ce se creează în interiorul Uniunii Europene între statele cu fiscalitate ridicată şi cele cu fiscalitate redusă. literatura de specialitate nu relevă cu suficientă claritate formulări privind limitele aşa numitului „dumping fiscal”. pe de alta. nivelul de impozitare a veniturilor a fost diminuat la 26 % iar mai apoi la 20 %. December 3-4. care îşi propune să aducă Uniunea Europeană. at the European Conference Center. la acelaşi grad de risc politic şi aceeaşi capacitate de absorbţie a pieţei. Dacă nimeni nu poate demonstra că Malta. 28 sursă electronică: www. Luxembourg -p. Între concurenţa liber-consimţită şi dumpingul fiscal graniţa este difuză. fapt ce poate fi interpretat ca o uşoară slăbire a modelului social european. în general. la summit-ul din martie 2005 nimeni nu a amintit de impozite. În acest an.17 % la 34 % şi a anunţat că va exclude dividendele de la impozitul pe profit.robertmundell. fiscalitatea este redusă. şi protecţionismul fiscal. tocmai datorită fiscalităţii atractive.asp?Type=5&CategoryID=5&Ord=Year&Dir=Desc 16 Când România a introdus cota unică de taxare de numai 16 % (cota unică de impozitare a fost pusă în practică în premieră în estul european. În a pieţei muncii şi de măsurile de securitate socială acelaşi timp. Cipru sau Luxemburg practică dumpingul fiscal. se desfăşoară astăzi o concurenţă fiscală internă până la tangenţa cu ceea ce se numeşte ad-hoc „dumping fiscal”. care să le sporească. ulterior. nu există vreo normă de combatere a „dumpingului fiscal”. Relaţionarea impozitului redus cu atractivitatea economică are relevanţă şi din perspectivele Strategiei Lisabona. despre care se vorbeşte între statele-membre ale Uniunii Europene. În acelaşi timp. fără nici o intervenţie administrativă. la moment. (1998). în căutarea profitului. în Uniunea Europeană. The Euro and the Stability of the International Monetary System: Paper presented at a conference "The euro as a stabilizer in the international economic system". Tocmai statele. iar. s-a dorit un nivel mai înalt al competitivităţii. că forţele pieţei vor presa în jos cotele de impozitare. pe grupuri de ţări. 15 Mundell.

Din acel moment. Deşi economia subterană în Uniunea Europeană nu pare să-şi contracte dimensiunile. Consiliul va putea lua unele măsuri. Desigur. mai ales că SUA se confruntă astăzi cu imense deficite bugetare. inversarea rolurilor între o filială din străinătate şi o firmă-mamă din ţară este o formulă de eludare a fiscalităţii înalte din propria ţară. prin aplicarea tarifului vamal unic (TARIC). Luxemburgul şi. De la început şochează povara grea a impozitelor asupra firmelor în Statele Unite . Guvernul în cauză vine cu contramăsuri.4 %. între state. există o bună armonizare pe piaţa unică europeană în privinţa taxelor indirecte şi. prin care să se recupereze treptat decalajul economic faţă de media Uniunii Europene. Atâta timp cât există alţi factori de atractivitate. De aceea. Aceste ţări nu sunt dispuse să renunţe rapid la avantajele comparative specifice. escaladând pe o spirală ascendentă măsuri şi contramăsuri tot mai rafinate În domeniul fiscal. deciziile pentru diminuarea fraudei fiscale se pot lua numai cu unanimitatea celor 27 de state-membre ale Uniunii Europene.eu/taxation_customs/taxation/company_tax/ . în primul rând.). principiul unanimităţii.europa. în anul 1993 s-a produs o însemnată schimbare: s-au eliminat vămile dintre statele membre ale Uniunii Europene (spaţiul economic comunitar a adoptat o politică agricolă comună şi o politică comercială comună).17 Aparent paradoxal. însă. Tratatul Constituţional al Uniunii Europene denotă măsuri. Acelaşi lucru nu este valabil în cazul Taxei pe Valoarea Adăugată.V. Statele Unite continuă să fie un mediu atractiv pentru investitorii străini. în continuare. Parlamentul European şi Consiliul au modificat Codul vamal al Uniunii Europene. Ceea ce trebuie să ştie. mergând cu severitate până la limita lezării legislaţiei altor ţări. se aplică. cât şi a impozitelor directe (impozit pe profitul firmelor). a Taxei pe Valoarea Adăugată. atât în sfera impozitelor indirecte (Taxa pe Valoarea Adăugată.39.pentru a oferi un mediu de afaceri mai propice. Motivul – stabilirea unui nivel uniform de protecţie a agenţilor economici în timpul desfăşurării controlului vamal al mărfurilor introduse sau exportate pe şi de pe teritoriul Uniunii Europene. armonizare care. firmele caută portiţele de ocolire a acesteia.A. din afara Uniunii Europene. ar trebui să meargă până la egalizarea impozitelor în cadrul unei politici unice. În momentul în care statul a introdus o nouă lege. sunt de remarcat unele aparente paradoxuri din interiorul Uniunii Europene privind nivelul cotelor de impozitare. împreună cu spălarea banilor. statul îşi poate permite să menţină fiscalitatea la nivel ridicat. pentru asigurarea bugetului de stat cu resurse băneşti necesare. cu înclinaţie spre consum şi cu stabilitate politică devine atractivă chiar în contextul fiscalităţii înalte. altfel. cele mai armonizate taxe indirecte rămân cele vamale. cu adevărat timide. fondator al pieţei interne unice.5 % în Irlanda. este tot mai puternică în baza libertăţii de mişcare a capitalurilor. pe care firmele caută să le contracareze şi aşa mai departe. 16 % în România sau chiar 35 % în Malta. mai recent. veniturile din opacitatea structurilor financiare. Prin Tratatul de la Maastricht. unde şi taxele pe capitaluri să fie unice. în Uniunea Europeană. în ciuda impozitelor mari. În interiorul Uniunii Europene. Spre exemplu. în bună parte. În acest context. accize etc. introducându-se un simplu schimb de date privind T. Recent. Statele Unite au atâta grijă cu legislaţia corporaţiilor «offshore». în direcţia armonizării fiscale. care intră în categoria taxelor indirecte. chiar şi după intrarea în vigoare a Tratatului Constituţional. constituie adevărate flageluri pentru serviciile publice şi un pericol imens pentru democraţie însăşi. pentru a combate mai eficient frauda. Unanimitatea înseamnă blocarea armonizării impozitului pe profit în Uniunea Europeană. Voinţa fermă de combatere a fraudei fiscale pleacă de la evidenţa că aceasta. O piaţă cu imensă capacitate de absorbţie. faţă de impozitele corporatiste aplicate în statele europene: 12. Malta şi Ciprul îşi obţin. prin majoritate calificată. un guvern aflat în această postură este că firmele îşi plasează capitalurile în paradisuri fiscale. Parlamentul European şi Consiliul au considerat că 17 Interpretare facută după un tabel de pe site-ul: http://ec. cu atât mai mult cu cât concurenţa altor paradisuri fiscale. Pentru asigurarea existenţei acestui nivel uniform de protecţie a agenţilor economici din statele membre ale Uniunii Europene.

este necesară aplicarea armonizată a procedurii de control vamal în toate statele-membre.18 Prin modificarea Codului vamal european, se introduce un cadru de gestiune a riscurilor, care prevede criterii comune şi exigenţe armonizate, aplicabile tuturor agenţilor economici agreaţi. Orice agent economic dintr-un stat membru al Uniunii Europene poate obţine statutul de agent economic agreat, dacă îndeplineşte criteriile comune privind sistemul de control al documentelor comerciale şi de transport, solvabilitatea financiară şi respectarea exigenţelor vamale de securitate şi siguranţă menţionate de Codul vamal european. Un agent economic agreat beneficiază de anumite facilităţi în momentul desfăşurării controalelor vamale de securitate şi siguranţă, precum şi de o procedură de vămuire simplificată. Controlul vamal, altul decât cel inopinat, este efectuat pe baza unei analize a riscurilor folosind sistemul de securitate comun, obiectivul fiind determinarea şi cuantificarea riscurilor agentului economic şi a mărfurilor importate sau exportate pe baza criteriilor stabilite la nivel naţional, comunitar, internaţional. Noul Cod Vamal stipulează că mărfurile introduse pe teritoriul vamal al Uniunii Europene fac obiectul unei declaraţii sumar. Această declaraţie-sumar este depusă de agentul economic care introduce marfa pe teritoriul Uniunii Europene la biroul vamal de intrare a mărfurilor şi trebuie depusă înainte ca produsele respective să fie introduse pe teritoriul Uniunii Europene. Declaraţia-sumar va fi depusă electronic.19 Se consideră că regula unanimităţii în sfera fiscală permite un spaţiu de manevră la nivel naţional, asigurând în acelaşi timp o concurenţă benefică intracomunitară. În acest context, va fi foarte greu de armonizat impozitele: pe profitul firmelor transnaţionale; pe dividende; pe dobânzi. Terminologia fiscală se află în continuă dinamică, apelând, de această dată, la noţiunea de „şarpe fiscal”. Imaginea unui şarpe fiscal se inspiră din cea a şarpelui monetar, din vremea când cursurile valutare ale diferitelor state-membre ale Comunităţilor Europene erau obligate săşi menţină cursurile valutare între o limită maximă şi una minimă.20 Şarpele fiscal ar însemna introducerea a două cote de impozitare-limită, spre exemplu, 15 % şi 25 %. În aceste condiţii, distribuţia într-un grafic ale diverselor rate de impozitare ale statelor-membre ar reprezenta un şarpe care s-ar ondula oricât în sus şi în jos, dar numai între cele două limite. Imaginea este clară, numai că şarpele fiscal nu are şanse să se materializeze, cel puţin în următorii ani apropiaţi. Dacă embrionul armonizării cotelor de impozitare nu este încă clar conceput, cel al armonizării bazei de impozitare există deja, sub forma unui proiect al Comisiei Europene. Încă din noiembrie 2004, un grup tehnic înfiinţat de Consiliul Miniştrilor Finanţelor (ECOFIN) se reuneşte periodic pentru a studia elementele unei baze comune de taxare. Cu toate încercările Comisiei Europene şi ale experţilor din grupul de lucru de a demonstra necesitatea unei baze de impozitare armonizate, cinci dintre statele-membre s-au opus chiar şi ideii de grup de lucru pe care o lansase ECOFIN (Polonia şi statele baltice au respins, de asemenea, propunerea franco-germană de armonizare a impozitelor aplicate companiilor în regiune, susţinând că regimurile fiscale naţionale sunt esenţiale pentru sprijinirea creşterii economice).

Capitolul 3. Impozitele şi taxele
3.1. Impozite şi taxe. Generalităţi Definiţia clasică a impozitului spune că acesta este o contribuţie obligatorie, necondiţionată şi fără contraprestaţie la suportarea sarcinii publice. Impozitul reprezintă contribuţia bănească obligatorie şi cu titlu nerambursabil, datorată, conform legii, bugetului de stat de către persoanele fizice şi juridice pentru veniturile pe care le obţin sau bunurile pe care le posedă.
18 19

Codul vamal comunitar - Regulamentul C.E nr.2913/92 Regulamentul de Aplicare a Codului vamal european – RVC (REG. nr.2454/93) 20 Ovidiu Stoica, (2006), Integrare financiar-monetară, Ed. Universităţii ,,Al. Ioan Cuza”, Iaşi

Impozitul este o contribuţie bănească în sensul că, persoanele fizice şi juridice sunt datoare să participe după anumite criterii la formarea fondurilor generale de dezvoltare a societăţii, necesare finanţării unor trebuinţe social-economice în folosul întregii colectivităţi. Este o contribuţie obligatorie în sensul că toate persoanele fizice şi juridice care realizează venit dintr-o anumită sursă sau care posedă un anumit gen de avere pentru care, conform legii, datorează impozit. Impozitele sunt prelevări cu titlu nerambursabil în sensul că, odată făcute în scopul formării fondurilor generale ale societăţii, ele sunt utilizate numai la finanţarea unor acţiuni şi obiective necesare tuturor membrilor societăţii şi nu unor interese individuale sau de grup. Impozitele sunt datorate conform dispoziţiilor legale, în sensul că nici un impozit al statului nu se poate stabili şi percepe, decât în baza unei legi. Se datorează pentru veniturile realizate şi bunurile deţinute, în sensul că subiectele impozabile datorează contribuţia numai în cazul când realizează veniturile prevăzute de lege ca impozabile sau dobândesc sau posedă bunuri care, conform legii sunt impozabile. În legatură cu impozitul sunt de remarcat următoarele lucruri: -impozitul nu este un scop în sine ci urmăreşte asigurarea satisfacerii sarcinii publice, adică participarea tuturor cetăţenilor la cheltuielile publice; prin impozite se realizează şi o redistribuire a veniturilor cetăţenilor între diferitele pături ale populaţiei; -scopul iniţial al impozitului îl reprezintă procurarea de resurse pentru autoritatea publică, dar de regulă, lui i se asociază şi unul aflat dincolo de sfera financiară, anume faptul că este folosit de stat pentru a-şi asigura intervenţia în viaţa social-economică; -ca regulă generală, impozitul este o contribuţie obligatorie, necondiţionată – adică, contribuabilul nu poate pretinde prestarea unui serviciu de către autoritatea publică; impozitul nu are o destinaţie specială. Asociat impozitelor există şi categoria de taxe. Şi taxele sunt instituite prin lege şi au un caracter obligatoriu, dar au obiective precizate colectându-se în anumite scopuri precise. Taxele reprezintă alături de impozite, cea de a doua categorie principală de venituri la bugetul de stat. Taxele întrunesc majoritatea trăsăturilor specifice impozitelor, însă există o deosebire, aceea că ele se percep numai de la cetăţenii care solicită organelor publice respective îndeplinirea unor anumite prestaţii sau servicii. Taxele sunt unice, în sensul că pentru unul şi acelaşi serviciu prestat unei persoane, aceasta nu datorează taxa decât o singură dată. Dacă un act nu este taxat conform normelor în vigoare acesta devine nul. Taxele sunt anticipative, adică ele se datorează şi se achită în momentul solicitării serviciilor sau lucrărilor ce urmează a fi efectuate de organele sau instituţiile de stat. Reglementările legale prevăd mai multe categorii de taxe: taxe de timbru, taxe vamale, taxe consulare, taxe locale asupra mijloacelor de transport. Taxele sunt prevăzute în sume fixe, în cote procentuale sau în cote progresive, ori regresive. După modul de stabilire a cuantumului lor, taxele pot fi fixe sau forfetare, proporţionale sau progresive ori regresive. În cadrul taxelor există şi taxe care sunt obligatorii numai dacă populaţia solicită un serviciu şi presupun o contraprestaţie, adică sunt condiţionate. Putem exemplifica în acest sens cu unele taxe administrative de genul taxelor notariale sau a taxelor de paşaport. Prin fiscalitate se întelege preluarea obligatorie pentru bugetul statului a unei părţi din veniturile cetăţenilor. În ultimii 50 de ani a intervenit noţiunea de parafiscalitate care se referă la realizarea altor venituri ale statului decât impozitele şi taxele obişnuite. Este vorba aici de taxele administrative care sunt percepute de autoritatea publică pentru un presupus serviciu. Aceste taxe se percep în folosul unui anumit serviciu al statului şi tendinţa este de a stabili mărimea acestor taxe mult mai mare decât costul contraprestaţiei. Impozitul poate reprezenta o pârghie financiară deosebit de importantă prin intermediul căreia statul poate interveni în economie. De altfel, reprezintă cea mai eficientă cale prin care statul poate încuraja anumite tipuri de activităţi sau de a determina restrângerea altora.

Se prezintă mai jos, succint, câteva din modalităţile tehnice de tranformare a impozitului într-un instrument al politicii economice şi sociale: -adaptarea bazei de aşezare (de calcul) a impozitelor; -instituirea de monopoluri; -instituirea unui sistem de scutiri şi înlesniri; -supradimensionarea impozitelor; -sisteme de restituire fiscală. 3.2. Elementele constitutive ale impozitelor Tehnica aşezării şi perceperii fiecărui impozit sau taxe presupune precizarea unui anumit număr de elemente definitorii (comune tuturor tipurilor de impozite sau taxe):21 -subiectul impozabil; -suportatorul impozitului; -obiectul impozabil; -sursa impozitului; -unitatea de impunere; -cota de impunere; -termenul de plată; -asieta (modul de aşezare a impozitului). a) Subiectul impozabil numit adesea plătitor sau contribuabil este persoana fizică sau juridică obligată la plata unui impozit către stat. b) Suportatorul impozitului este persoana care suportă efectiv impozitul din veniturile sale. Ca regulă absolută, la impozitele indirecte (TVA, accize) suportatorul diferă de plătitor şi, acesta din urmă transmite presiunea fiscală, iar acest fenomen este cunoscut sub denumirea de repercursiunea impozitelor. La impozitele directe, de regulă, plătitorul şi suportatorul sunt aceeaşi persoană. c) Obiectul impozabil reprezintă materia supusă impozitării, care poate fi: veniturile, averea, suma vânzărilor etc. Evaluarea materiei impozabile poate fi destul de dificilă. De regulă, aceasta se face pe baza declaraţiei contribuabilului. În alte cazuri, ea se evaluează conform unor norme fixate de către autoritatea publică sau se face o expertiză fiscală. d) Sursa impozitului este reprezentată de venit, dar şi de avere (sau din venitul procurat de avere). e) Unitatea de impunere este în fapt unitatea de măsură a materiei impozabile exprimată fie în unităţi valorice, fie în unităţi naturale. Spre exemplu, la venit unitatea de impunere este unitatea monetară (leul), la avere avem m2 pentru terenuri sau capacitatea cilindrică pentru automobile etc. f) Cota de impunere reprezintă impozitul ce revine pe unitatea de măsură a materiei impozabile. În toate ţările se practică mai multe feluri de cote, fie exprimate procentual faţă de valoarea materiei impozabile, fie în unitate monetară pe unitatea de măsură a materiei impozabile. Cotele de impozitare exprimate procentual pot fi: -progresive; -progresive în tranşe (la salarii); -proporţionale (la profit).
21

Gheorghe Sandu, Irina Ştefana Cibotariu, Anişoara Niculina Apetri, (2008), Finanţe. Abordări teoretice şi practice, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, p.103-106

se mai numesc şi impozite subiective. Aşezarea unui impozit presupune: -constatarea şi evaluarea materiei impozabile.Cota de impunere poate fi aparentă (cea prevazută de lege) sau reală (care poate fi mai mică sau mai mare decât cea aparentă. datorită unui sistem de scutiri sau penalizări). d) după scopul introducerii impozitului: -impozite cu caracter fiscal – adică urmăresc să producă venituri pentru buget şi se vizează randamentul lor. în special. de impozitele pe venit. h) Asieta (modul de aşezare al impozitului) reprezintă un grup de operaţiuni prin intermediul cărora se defineşte în fiecare caz în parte forma concretă a impozitului şi modul în care se aşează. La impozitele indirecte suportatorul este cu totul altă persoană decât plătitorul. la venituri din chirii trimestrial etc). Impozite personale – sunt cele ce ţin cont de situaţia contribuabilului şi sunt reprezentate. Ca regulă generală. -stabilirea cuantumului impozitului datorat de către contribuabil. b) neutralitatea faţă de contribuabil. Asemenea criterii de clasificare sunt: a) impactul asupra suportatorului. a) în funcţie de impactul asupra suportatorului regăsim: Impozite directe – se stabilesc în sarcina plătitorului fie în funcţie de venitul pe care îl obţine. ci asupra vânzării de bunuri sau prestărilor de servicii şi lucrări. -perceperea/încasarea impozitului. . în cele din urmă. suportatorul fiind consumatorul final. Ele vizează cheltuirea veniturilor. g)Termenul de plată este reprezentat de perioada la care este datorat impozitul (la salarii lunar.3. fie în funcţie de averea sa. la impozitele directe plătitorul şi suportatorul impozitului sunt una şi aceeaşi persoană. Clasificarea impozitelor Pentru clasificarea impozitelor se folosesc mai multe criterii deoarece unul şi acelaşi impozit poate avea diferite implicaţii în viaţa social-economică. 3. b) în funcţie de neutralitatea faţă de contribuabil: Impozite reale – se stabilesc în funcţie de mărimea materiei impozabile (imobile. c) după obiectul impozabil impozitele pot fi: -impozite pe venit. Impozitele indirecte – nu se stabilesc în mod direct pe plătitor. în funcţie de poziţia de pe care a fost apreciat. f) locul în care impozitul se face venit. pământ etc) făcând abstracţie de situaţia personală a plătitorului. d) scopul introducerii impozitului. -impozite pe cheltuieli (pe consum). c) obiectul impozabil. -impozite pe avere. e) frecvenţa perceperii. motiv pentru care mai sunt denumite impozite pe cheltuieli.

În acest scop impunerea trebuie să asigure egalitate fiscală în faţa legii şi aceasta înseamnă că impunerea trebuie să se realizeze diferenţiat.4. ceea . Impunerea şi principiile ei Impunerea se realizează printr-un ansamblu de operaţii şi măsuri ce încearcă să asigure eficienţa impozitelor şi să ţină cont de respectarea unor principii de bază. Titlul de creanţă fiscală este actul prin care se constată şi se individualizează obligaţia fiscală a unei persoane fizice sau juridice. asupra îmbogăţiţilor de război). notariatele de stat. -principii de politică economică. din punct de vedere al randamentului. societăţile comerciale ale persoanelor juridice pentru impozitul pe profit. organele vamale. -impozite incidentale (spre exemplu. regiile autonome. Legea fundamentală a statului de drept consfinţeşte obligaţia tuturor cetăţenilor ţării de a contribui prin impozite şi taxe la realizarea veniturilor publice. instanţele de judecată. metode şi instrumente specifice desfăşurării activităţii de urmărire şi control cu ajutorul aparatului fiscal. Creanţa fiscală reprezintă dreptul statului de a percepe prin organele fiscale impozite. Impozitele. -impozite ale colectivităţilor locale. 3. Obligaţia fiscală de a vira impozite şi taxe la bugetul public şi la fondurile speciale extrabugetare revine persoanelor fizice şi juridice. taxa pe valoare adăugată. Obligaţia persoanelor fizice şi juridice de a contribui sub formă de impozite şi taxe la constituirea fondurilor bugetare dă naştere la “Creanţa fiscală” pentru buget şi “Obligaţie fiscală” pentru agentul economic. Echitatea fiscală ar trebui să semnifice dreptate socială în materie de impozite. impozitele ar trebui să producă maximum de venituri pentru stat. compensată sau prescrisă. Sistemul fiscal reprezintă totalitatea impozitelor şi taxelor realizate prin intermediul unui mecanism bazat pe tehnici. române şi străine. contribuţiile reprezintă fundamentul şi motivaţia pe care este construită fiscalitatea. taxe şi alte venituri în contul bugetului. iar din punct de vedere al echităţii fiscale repartizarea sarcinii publice între contribuabili ar trebui să ţină seama de situaţia personală a fiecăruia. impozite şi taxe reţinute de persoane cărora le plătesc venituri sau prestează servicii. numite contribuabili. impozitul pentru folosirea terenurilor proprietate de stat. Astfel.-impozite cu caracter de ordine – adică au scopul de a asigura ordine într-un anumit sector (spre exemplu. f) în funcţie de locul în care impozitul se face venit: -impozite federale. -impozite ale statelor. în funcţie de mărimea averii şi de venitul fiecărui contribuabil. taxa pe divorţ). numai că. Practica a pus însă în evidenţă o contradicţie între egalitatea fiscală în faţa legii şi randamentul impozitelor. e) în funcţie de frecvenţa perceperii regăsim: -impozite permanente (marea majoritate). aceste principii fundamentale ale impunerii sunt: -principii de echitate fiscală. taxele. -principii de politică financiară. Astfel. Întocmirea titlurilor de creanţă fiscală este realizată fie de organele fiscale în cadrul dreptului de control privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor economice producătoare de venituri impozabile. Creanţa fiscală încetează atunci când obligaţia fiscală a contribuabilului este achitată.

Stabilitatea şi elasticitatea impozitului sunt două principii simetrice. Există în toate economiile un conflict deschis între randamentul şi echitatea impozitului. la introducerea lui. proporţionalitatea plăţii impozitelor poate să-l lovească mai mult pe unul decât pe celălalt. -egalitatea personală. i se mai adaugă un altul între randament şi intervenţionism. în sensul că. cât şi pentru a asigura intervenţia statului în economie. -economia de cheltuieli – adică constituirea unui sistem instituţional cât mai ieftin. Egalitatea matematică înseamnă impozite egale la venituri egale. Impunerea îmbracă mai multe forme: -autoimpunerea constă în stabilirea bazei impozabile şi determinarea autonomă a impozitului de către societăţi pe propria lor răspundere (TVA. acest lucru se face nu doar pentru a produce venituri. -ineductabilitatea – adică neputinţa sustragerii de la plata impozitelor şi. . iar impozitele juste nu sunt productive". În teorie nu există acest conflict. la sfârşitul exerciţiului financiar impozitul pe profit reprezintă impunerea definitivă la nivel de an. Egalitate matematică nu ţine cont de situaţia personală a contribuabilului şi. doi contribuabili cu aceleaşi resurse pot avea situaţii personale diferite şi. circulă zicala: "impozitele productive nu sunt juste. impunerea este provizorie în timpul anului şi definitivă la sfârşitul exerciţiului financiar contabil: de exemplu impozitul trimestrial pe profit reprezintă o impunere provizorie. -impunerea indirectă are la bază informaţii colaterale (de exemplu impozitul pe salarii. Pentru a asigura şi egalitatea personală se poate introduce un sistem de deduceri din masa impozabilă. impozit pe profit. o anumită capacitate de suportabilitate. cu cât mai bine este aşezat un impozit şi este repartizată sarcina fiscală pe membrii societăţii. ea se corectează prin prisma situaţiei personale a plătitorului. cu atât mai mare este randamentul acestuia. vechiului conflict dintre randamentul şi echitatea impozitelor. fie că se redimensionează unele din impozitele existente. fondul de şomaj). cote progresive de impunere (mai ales în tranşe). astfel. ca atare. Un impozit este stabil daca el nu urmează întocmai toate variaţiile conjuncturale care afectează materia impozabilă. micşorarea posibilităţilor de evaziune fiscală. de multe ori. impozit pe veniturile din salarii). norme de venit la impozitul pe avere etc.ce este echitabil are randament mic şi. Randamentul impozitului presupune asigurarea următoarelor condiţii: -universalitatea impozitului – adică toţi cei care au un venit trebuie să plătească. În realitate însă. Principiile de politică financiară se referă la randamentul impozitului. Ca atare. pensia suplimentară. Când evaluarea bazei de calcul se definitivează la nivel de an. astfel. Elasticitatea semnifică absenţa reacţiei materiei impozabile la variaţia cotei de impunere. La aşezarea impozitelor în toate ţările se porneşte de la egalitatea matematică dar. -impunerea directă constă în evaluarea directă a obiectului impozabil de către organele fiscale sau pe baza declaraţiei subiectului impozabil (de exemplu impozitul pe cladiri). la stabilitatea şi la elasticitatea acestuia. În ceea ce priveşte egalitatea în faţa legii apar două noţiuni care se impun a fi corelate: -egalitatea matematică. Astfel. Principii de politică economică se referă la modelarea impozitelor astfel încât să asigure intervenţia statului în viaţa economică. Randamentul impozitului se măsoară prin raportarea sumei globale colectată într-un interval dat şi cheltuielile făcute de autoritatea publică în vederea colectării acesteia. -anestezia fiscală – presupune a asigura unui impozit. ceea ce are randament ridicat nu este echitabil. fie că se introduc noi impozite.

numai pentru bunurile importate de tipul instalaţiilor tehnologice sau produse considerate de lux (ţigarete. trebuie achitate în termen de 7 zile. blănuri naturale etc). iar plata lor se face pe loc. INSTRUMENTELE IMPUNERII: Scopul final al activităţii de impunere este perceperea taxelor şi impozitelor. Impozitele directe reprezintă contribuţii băneşti ale celor care realizează venituri sau posedă avere şi care se particularizează prin impactul imediat şi direct asupra plătitorului. indiferent dacă agentul economic depune sau nu contestaţie. Pentru aceasta ele sunt consemnate în documente fiscale care diferă în funcţie de conţinutul lor după cum sunt utilizate: 1. Generalităţi. dacă este cazul. 3. care a stat la baza decontului. Declaraţia de înregistrare pentru plătitorul de impozite. Eventualele sume de plată. 5. o declaraţie de înregistrare care coincide cu codul fiscal al agentului economic. administraţiile financiare. se depune obligatoriu lunar. declaraţia vamală coincide cu bunurile importate. din punct de vedere contabil.1. 2. stabilite de organul de control. precum şi calculul corect al TVA. Decontul se întocmeşte pentru impozitele indirecte: TVA şi accize. Orice întreprindere. valoarea lor. cu prelungirea achitării lor în termen de 30 de zile. comisionul vamal. plătitorul de impozit informează organul financiar cu privire la realizarea obiectivului impozabil şi a altor elemente care se au în vederea stabilirii sumelor de plată. Declaraţia vamală este documentul prin care întreprinderea importatoare înscrie/declară informaţii organului vamal cu privire la bunurile importate impozabile. Procesul verbal de verificare întocmit de Direcţia generală a controlului financiar de stat. Există însă şi derogări prin amânări la plata în vamă. Garda financiară şi Curtea de conturi. cuprinzând informaţii legate de modul de calcul. implicate în controlul regiilor şi societăţilor comerciale cu capital de stat. Impozitele directe. Se întocmeşte cu ocazia verificărilor efectuate la sediul întreprinderii. Declaraţia de impunere circulă dinspre plătitor către organul fiscal teritorial. stabilirea bazei de impozitare şi documentaţia. taxe sau contribuţii ca diferenţa pentru sumele neachitate sau rămase de achitat. se stabilesc sumele de plată sub formă de impozite. Prin procesul verbal de control fiscal.-impunerea forfetară presupune stabilirea unei sume forfetare de plată pe o perioadă de timp. trebuie să depună în termen de 5 zile de la înregistrarea la Registrul Comerţului. precum şi penalităţile de întârziere. plătitoare de impozit sau nu. De cele mai multe ori. 4. impozitele indirecte nu pot fi repercutate asupra altei persoane. Prin declaraţie. Capitolul 4. taxele vamale datorate. . Impozitele directe 4. Decontul trebuie să cuprindă sumele de datorat sau de rambursat către/dinspre bugetul statului. Ca regulă generală.

Irina Ştefana Cibotariu. Anişoara Niculina Apetri. nu se socoteşte situaţia personală a subiectului posesor al bunului. Cele mai răspândite impozite reale pe plan internaţional au fost cele privind impunerea pământului. Impozitul funciar Impozitul pe clădiri Impozitul pe activităţi industriale. diferitelor alte activităţi neagricole. Impozitele reale fac abstracţie de persoana care posedă. Abordări teoretice şi practice. impozitele reale creează stări de inechităţi fiscale. sarcina suportată de plătitor nu este echitabilă. pot fi cunoscute din timp de către contribuabil. Astfel de impozite se stabilesc pe baza unor indici exteriori şi de aceea. Finanţe. Se constată ca doi contribuabili. Impozitele reale Impozitele reale (pe obiecte) sunt cele aşezate pe obiecte. cu putere de contribuţie inegală. considerând bunul (obiectul) ca producător de venit. care foloseşte bunul. Întrucât se ia în considerare numai bunul distinct. Impozitele directe se manifestă sub două forme: impozite reale şi impozite personale. pe bunuri. comerciale şi profesii libere Impozitul pe capitalul mobiliar sau bănesc Impozite pe veniturile persoanelor fizice Impozite pe veniturile societăţilor de capital Impozite pe averea propriuzisă Impozite pe circulaţia averii Impozitul pe sporul de avere Impozitele directe reale se caracterizează prin aceea ca aici obiectul impunerii se defineşte în mod cantitativ. 4. (2008). precum şi circulaţia capitalului bănesc. Din aceste motive s-a trecut treptat tot mai mult la impozitele personale. Didactică şi Pedagogică. fără a ţine seama de persoana însăşi a acestor plătitori. clădirilor.O caracteristică importantă a impozitelor directe este aceea că. Din categoria acestor impozite fac parte impozitele pe clădiri.2. de situaţia şi de sarcinile lor familiale. de multe ori. acest tip de impozit nu face posibilă scăderea datoriilor pe care plătitorul le are. prin urmare un proprietar care are foarte multe datorii plăteşte aceleaşi impozite ca şi cel liber de orice sarcină.22 22 Impozite reale IMPOZITE DIRECTE Impozite pe venit Impozite personale Impozite pe avere Gheorghe Sandu. Bucureşti. Din aceste motive. de regulă. la aşezarea lor se ţine seama şi de situaţia personală a plătitorului (contează nu doar veniturile şi averea dar şi obligaţiile personale etc). Impozitele personale se definesc prin aceea că. acestea au un cuantum şi termen de plată ce pot fi precizate în prealabil şi. ca atare. plătesc un impozit egal. pe pământ etc.118 . neţinându-se seama de capacitatea plătitorului de a realiza venit şi de a plăti impozite. p. pe diferitele elemente ale averii contribuabililor. Ed.

cotele de impozit erau mici. Se poate constata că nici acest impozit nu era aşezat în funcţie de capacitatea contributivă a plătitorului. a fost instituit impozitul pe veniturile din activităţile industriale numit impozitul pe patentă şi stabilit după unele criterii exterioare ca. impozitul se calculează pe baza valorii cu care au fost înscrise în evidenţă. Un progres în aşezarea şi încasarea impozitului funciar l-a constituit introducerea cadastrului. În afară de pământ. a valorii fiecărei parcele de teren. în mai multe ţări din Europa a fost instituit impozitul funciar (pe pământ). precum şi a comerţului cu hârtii de valoare. cât şi cele care se află în rezervă sau în conservare. ci şi pentru alte impozite numite cadastrale. clădirile aflate în funcţiune. permitea practicarea evaziunii fiscale. Dezvoltarea industriei şi comerţului au determinat extinderea relaţiilor de credit. birouri etc. evaluate în funcţie de media unui anumit număr de ani. de exemplu: natura întreprinderii (atelier. Ca urmare. comerţului şi a profesiilor libere. În cazul clădirilor care constituie fondul locativ de stat. comerţ etc). pentru a se sustrage de la plata impozitului. Mai târziu impozitul funciar s-a calculat în funcţie de valoarea productivă a terenurilor. indiferent de locul unde acestea sunt situate şi de destinaţia ce li se dă. de asemenea. impozitul real s-a calculat şi pentru clădiri în funcţie de destinaţia lor. Unele impozite de tip real se practică şi în prezent în diferite ţări în curs de dezvoltare. care s-a practicat multă vreme în diferite ţări. impozitul pe clădiri se datorează de către cei care le au în administrare sau în folosinţă. Impozitul pe clădiri Acest impozit se plăteşte anual de către persoanele fizice şi juridice care au clădiri în proprietate. fabrică. Ca urmare a dezvoltării manufacturilor. Impozitul pe capitalurile băneşti A avut un randament scăzut. Se impun.Impozitul funciar În trecut când pământul reprezenta principala formă a bogăţiei şi cel mai important mijloc de producţie. a industriei. nu asigura echitatea fiscală. aceasta era metoda cea mai simplă. Cadastrul a fost folosit nu numai pentru impozitul funciar. Cadastrul constă în descrierea şi inventarierea bunurilor din fiecare localitate. care s-au impus cu impozitul pe capitalurile băneşti. capacitatea de producţie. cu menţionarea veniturilor realizate de pe terenurile respective. mărimea capitalului. impozitul pe clădiri se datorează de către unităţile care le administrează. precizarea suprafeţei de teren. deoarece împrumutatul şi împrumutatorul făceau declaraţii de impunere nesincere. mărimea localităţii în care se desfăşoară activitatea. se constituie o categorie de oameni care plasează capitalurile băneşti ce le aparţin în operaţiuni speculative. La calcularea impozitului se au în vedere atât clădirile care se află în funcţiune. o parte din material impozabilă nu era impusă. pe baza cadastrului se calcula impozitul funciar. chiar dacă au fost amortizate integral: în acest caz. suma impozitului funciar datorat statului se determina în funcţie de suprafaţa terenurilor. Pentru clădirile proprietate de stat care se află în administrarea sau folosinţa contribuabililor. Impozitul se determină pe baza sumei dobânzilor pe care împrumutatul le plătea pentru capitalul luat cu împrumut sau ţinând seama de cuantumul dobânzilor pe care creditorul le încasa pentru capitalul acordat cu împrumut. trecerea lor într-un registru. utilizate ca locuinţe. numărul lucrătorilor. avea un randament redus. La început. . a activităţii bancare. precum şi în ţările dezvoltate. magazine. forţa motrică folosită.

Cel mai vechi impozit personal a fost capitaţia. în rate egale. civilă sau penală. Plăţile făcute între timp în plus se compensează sau se restituie. fie din diferitele sale surse de venituri grupate în clase. cu luarea în considerare a pasivului şi a sarcinilor sale familiale.Clădirile noi. care o soluţionează în decurs de 40 de zile. În cazul contribuabililor persoane fizice. În asemenea cazuri. Impozitul se calculează înmulţind cota de impozit cu valoarea clădirii. Astfel pentru persoanele fizice cota este de 1 %. Dacă impozitul nu a fost calculat şi plătit. În perioada concentrării . impozitul se calculează pe numele noului contribuabil. Contribuabilii nemulţumiţi de aşezarea şi încasarea impozitului pot face contestaţie.5 %. sau a fost subevaluat. Tot cu cota de 1. Înaintarea contestaţiei şi a plângerii nu suspendă urmărirea şi încasarea impozitului. proporţional cu perioada de timp rămasă până la sfârşitul anului. după caz. Neplata la timp a impozitului se sancţionează pentru început cu o majorare de 0. până la data de 15 inclusiv a ultimei luni din trimestru. În vederea determinării valorii impozabile a clădirii.25 % pentru fiecare zi de întârziere. Se presupune că la impozitele personale se face distincţie între ceea ce încasează persoana şi ceea ce are de plată ca subiect impozabil. stabilită pe cap de locuitor în sumă fixă. Contribuabilii nemulţumiţi de soluţia primită pot face plângere. iar plângerile cu 1 %. Ceilalţi plătitori îşi calculează singuri impozitul pe baza declaraţiei de impunere. care este normată şi diferenţiată pe mediul urban şi rural. după caz.5 % se impun şi clădirile persoanelor fizice în care sunt înregistrate sedii de societăţi comerciale sau alte activităţi economice. impozitul se calculează de către organul fiscal local pe baza declaraţiei de impunere depusă de proprietarul clădirii. pentru ceilalţi plătitori de 1. care se impune fie pe baza venitului global. în termen de 30 de zile de la data primirii înştiinţării de plată. În vederea soluţionării contestaţiilor se cere avizul consiliului local. Soluţia dată de Ministerul Finanţelor poate fi atacată cu plângere în termen de 15 zile de la comunicare. Se consideră contravenţii următoarele fapte: a) depunerea peste termen a declaraţiei de impunere. 4. care se aplică asupra sumei întârziate în plată. Impozitul anual se plăteşte trimestrial. la Direcţia generală a finanţelor publice şi controlului financiar de stat judeţeană sau a municipiului Bucureşti. la Ministerul Finanţelor. el se poate recalcula retroactiv pe doi ani. indiferent sub ce formă. care se depune la organele fiscale teritoriale şi se verifică de către acestea. se impun cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care acestea au fost dobândite. taxa de timbru plătită se restituie. încălzire etc. instalaţii. b) nedepunerea declaraţiei de impunere. Cotele de impozit sunt proporţionale. c) sustragerea de la impunere a unor clădiri supuse impozitării. Când contestaţiile şi plângerile se admit. diferenţiate pe categorii de plătitori şi destinaţia clădirilor. dobândite în cursul anului. Contravenţiile se constată şi amenzile se aplică de către organele fiscale teritoriale. se înmulţeşte numărul de mp ai clădirii cu valoarea impozabilă pe mp.3. contravenţională. care este obligată să o rezolve în termen de 30 de zile de la înregistrare. faţă de dată constatării. materială. Încălcarea prevederilor legale atrage răspunderea disciplinară. ca instanţă ultimă. la judecătoria teritorială. în termen de 30 de zile de la primirea deciziei. Impozitele personale privesc în mod direct persoana contribuabilului. Impozitele personale Cu timpul s-a trecut de la impozitul de tip real la impozitul de tip personal. Contestaţiile se timbrează cu 2 % din suma contestată. A doua formă a impozitului personal a constituit-o impozitul pe clase. precum şi în funcţie de felul materialelor de construcţie.

precum şi cele nerezidente. când se dezvolta comerţul. ei nu datorau impozite reale. statul a trebuit să ţină seama de situaţia materială şi personală a contribuabililor. În cadrul reformei fiscale din România. 23 Gheorghe Sandu. se instituie impozitul pe clase de venituri. Pentru evitarea acestei situaţii. Formele principale ale impozitelor personale sunt: impozitele pe venit şi impozitele pe 23 avere. Impozitele pe profitul persoanelor fizice La plata acestui impozit sunt supuse persoanele fizice care au domiciliul sau rezidenţa într-un anumit stat. Finanţe. cu alte cuvinte să treacă de la impunerea proporţională la cea progresivă. precum şi să legifereze impunerea în funcţie de mărimea venitului sau averii. care realizează venituri din surse aflate pe teritoriul acelui stat. dar şi ca nivel). instituţiile publice şi persoanele fizice care realizează venituri sub nivelul minimului neimpozabil. stabilit în cote progresive pe tranşe de rentabilitate. Abordări teoretice şi practice. societăţilor comerciale. a fost necesară o adaptare corespunzătoare a instrumentelor financiare şi fiscale prin intermediul cărora se realizează veniturile bugetului statului şi ale bugetelor locale. cu unele excepţii prevăzute de lege. modul de aşezare. prin legislaţia privind impozitul pe profit. Veniturile bugetare au fost stabilite în mod diferenţiat. să stabilească un minimum de venit neimpozabil. sa ivit necesitatea trecerii la impozitele personale. De la plata impozitului pe venit se acordă unele scutiri. al cheltuielilor deductibile şi nedeductibile. să acorde unele înlesniri la plata impozitelor pentru cei cu familii numeroase. Toate acestea au însemnat de fapt trecerea la impunerea personală. În acest sens. De aceea. s-a urmărit armonizarea acesteia cu cea comunitară. unităţile economice de stat au plătit impozit pe beneficiu. Anişoara Niculina Apetri. Acest sistem de impunere a determinat ca. unităţile meşteşugăreşti au plătit un impozit pe venit stabilit în cote progresive pe trepte de rentabilitate. aceştia să plăteasca un impozit diferit. diplomaţii străini acreditaţi în ţara respectivă (cu condiţia reciprocităţii). la acelaşi profit obţinut de agenţii economici din diferite domenii de activitate. urmărire şi percepere a impozitului pe profit a suferit modificări. Didactică şi Pedagogică. al reducerilor şi scutirilor. precum şi al sancţiunilor aplicate în caz de încălcare a prevederilor legale de către contribuabili. instituindu-se impozitul pe profit. (2008). Irina Ştefana Cibotariu. Trecerea de la impozitele reale la cele personale a fost reclamată de mai multe cauze. s-a creat un cadru juridic unitar care să asigure o participare echitabilă a agenţilor economici la formarea veniturilor statului în funcţie de mărimea şi natura profitului obţinut. astfel în mod frecvent sunt scutiţi de plata impozitului pe venit suveranii şi familiile regale.118 . iar unităţile cooperaţiei de consum şi de credit au plătit un impozit pe venit calculat cu o cotă de proporţionalitate de 25 %. statul a instituit impunerea directă a muncitorilor şi funcţionarilor care obţineau venituri (salarii) din muncă. să ţină seama de datoriile pe care contribuabilii le aveau faţă de instituţiile de credit. Astfel. Întrucât impozitele indirecte erau tot mai apăsătoare pentru persoanele cu venituri mici. Forma cea mai perfecţionată a impozitelor personale este impozitul pe venit. Ed. Astfel. uneori militarii. p. Ca urmare a problemelor sociale apărute în domeniul politicii fiscale. întrucât iniţial muncitorii nu dispuneau de proprietăţi funciare.meseriilor la oraş. clădiri sau capitaluri mobiliare. îndeosebi sub aspectul sferei de cuprindere. Creşterea cheltuielilor statului necesita noi impozite. Bucureşti. Impozitul pe profit Datorită reorganizării agenţilor economici din ţara noastră sub forma regulilor autonome. al cotelor de impunere (care s-au modificat ca număr.

(2008). • dobânzile acordate pentru titlurile de stat şi cele aferente depunerilor la vedere în conturi la societăţi bancare. Persoanele care realizează venituri din mai multe surse sunt avantajate. indiferent de sursa de provenienţă.119 25 Mutaşu. etc. studenţilor şi doctoranzilor. Mirton. Pentru a se determina venitul impozabil. reduce numărul tentativelor de sustragere de la plată şi conferă un randament fiscal rificat. Finanţe publice. fie prin instituirea mai multor impozite. Ediţia a II-a. Cea mai frecvent utilizată este impunerea în cote progresive pe tranşe de venit. Finanţe. care permite o impunere diferenţiată pentru fiecare categorie de venit în funcţie de natura acestuia. care vizează fiecare în parte venitul obţinut dintr-o anumită sursă. Irina Ştefana Cibotariu. Încasarea impozitului stabilit asupra veniturilor din salarii. Pentru calcularea impozitului pe veniturile persoanelor fizice pot fi utilizate cote proporţionale sau progresive. pe baza declaraţiei de impunere întocmite de subiectul impozitului. • donaţiile. în ceea ce priveşte modul de aşezare şi nivelul cotelor de impozit. venitul impozabil este supus mai întâi impunerii la cote proporţionale şi apoi impunerii în cote progresive. • sumele sau bunurile primite ca ajutor. iar impedimentele acestuia se referă la imposibilitatea diferenţierii sarcinii fiscale pe surse de venit. Anişoara Niculina Apetri. etc. se realizează. Sistemul impunerii globale este cel mai frecvent întâlnit şi presupune cumularea tuturor veniturilor realizate de o persoană fizică. • bursele acordate elevilor. Avantajul sistemului de impunere globală oferă posibilitatea aplicării progresivităţii impozitării. (2008). • veniturile obţinute din tranzacţionarea valorilor mobiliare. rezultă ca impunerea separată permite tratarea diferenţiată a veniturilor. rente. şi supunerea venitului cumulat unui singur impozit. • sumele primite de asiguraţi în baza contractelor de asigurare de bunuri sau persoane. Timişoara. • pensiile de întreţinere. p. asigură individualizarea fiscală a persoanelor fizice. Didactică şi Pedagogică. dobânzi. Din compararea celor două sisteme de impunere. Bucureşti.131 .În practica fiscală se întâlnesc două sisteme de aşezare a impozitelor pe veniturile persoanelor fizice. • sponsorizările (la persoanele care le primesc). Impunerea are ca obiect venitul efectiv realizat. deoarece nu mai sunt afectate de consecinţele progresivităţii impunerii. I. prin stopaj la sursă. p. contribuabilii trebuie să depună. determinat ca diferenţa între totalul veniturilor încasate din activitatea desfăşurată şi cheltuielile efectuate pentru realizarea veniturilor. Nu sunt supuse impozitării: • pensiile care nu depăşesc 500 de lei pe lună şi ajutoarele primite în cadrul sistemului asigurărilor sociale. deoarece acestea din urmă diferă în funcţie de sursa de provenienţă a veniturilor. iar impozitul asupra celorlalte venituri se încasează direct de la contribuabili. declaraţia de impunere pentru veniturile realizate în anul fiscal precedent. până la data de 31 ianuarie a fiecărui an.25 Impozitul pe veniturile persoanelor fizice se stabileşte. volumul mare de muncă şi inechitatea pricinuită persoanelor care obţin venituri din mai multe surse. care se fac simţite prin cumularea veniturilor practicate în sistemul impunerii globale. După stabilirea impozitului datorat statului. Abordări teoretice şi practice. 24 Gheorghe Sandu. M. Ed.. Ed. de regulă. • alocaţiile de stat pentru copii.24 Sistemul impunerii separate poate fi întâlnit fie sub forma unui impozit unic pe venit. În unele ţări. anual. acesta se înregistrează în debitul contribuabilului în registrul de rol. de cele mai multe ori..

un atelier. societăţile comerciale (indiferent de forma juridică de organizare şi de forma de proprietate. care se obţine prin deducerea din veniturile încasate la nivelul unui an a impozitului pe clădiri. pentru profitul impozabil atribuibil sediului permanent. societăţile agricole şi alte forme de asociere agricolă cu personalitate juridică. menţinerea unui loc fix de afaceri în scopul desfăşurării de activităţi cu caracter pregătitor sau auxiliar. inclusiv cele cu participare cu capital străin sau cu capital integral străin). se mai deduce o cotă forfetară de cheltuieli de 20 % din venitul rezultat în urma scăderii impozitelor şi a primelor de asigurări menţionate. atunci când îşi desfăşoară activitatea. societăţile naţionale. pentru profitul impozabil obţinut din orice sursă. instituţiile financiare şi de credit. o mină. sau numai în scopul prelucrării de către o altă persoană juridică. 2.Pentru calcularea impozitului cuvenit statului asupra venitului anual impozabil se aplică cote progresive compuse al căror nivel minim este de 15 % pentru veniturile de până la 300 lei. înfiinţate şi organizate în conformitate cu legile unei alte ţări. un birou. un put petrolier sau de gaze. Sediul permanent nu include: folosirea de instalaţii în scopul depozitării. Impozitul pe profitul persoanelor juridice 1. condusă direct sau prin intermediul unui agent dependent. nici un loc fix de afaceri destinat cumpărării de produse. menţinerea unui stoc de produse sau de mărfuri pentru expunerea lor în cadrul unui târg comercial sau în cadrul unei expoziţii şi care pot fi şi vândute la încheierea târgului sau a expoziţiei. organizaţiile. în baza unui înscris între aceştia şi încheie contracte în numele acesteia. asociaţiile. precum şi orice entitate care are statut legal de persoană juridică română. Persoanele juridice străine care desfăşoară activitate prin intermediul unui sediu permanent în România. În această categorie se includ: regiile autonome indiferent de subordonare. de mărfuri sau colectării de informaţii. Persoanele juridice române. Sediul permanent include: un loc de conducere. calculul şi plata impozitului pe profit se fac la nivelul fiecărei persoane juridice din grup. atât din România. asociaţiile. Prin agent dependent se înţelege persoana fizică. Dacă este vorba de închirierea sau subînchirierea de camere mobilate. trusturile. din cesionarea. pe contul şi sub controlul unei persoane fizice sau juridice străine. cu excepţia reprezentanţelor autorizate să funcţioneze pe teritoriul României. numai după înmatricularea acestuia la Registrul Comerţului şi după înregistrarea la organele fiscale teritoriale. un sediu secundar. În cazul persoanelor juridice române care deţin participaţii în capitalul altor societăţi comerciale şi care întocmesc situaţii financiare consolidate. organizaţiile. Din această grupă fac parte: companiile. trusturile şi orice entităţi similare. fundaţiile. fundaţiile. subînchirierea şi din constituirea dreptului de uzufruct. Cota de impunere maximă este de 35 % şi se aplică asupra veniturilor care depăşesc 1200 lei. Sediul permanent reprezintă locul prin intermediul căruia orice activitate a unei persoane fizice sau juridice străine este. Persoanele juridice străine devin subiect al impunerii. în întregime sau în parte. închirierea şi valorificarea unor astfel de drepturi dobândite prin moştenire. care îşi desfăşoară activitatea în România în numele. al expunerii de produse ori de mărfuri. un magazin. o fabrică. Tot pe baza acestor cote se calculează şi impozitul pe veniturile obţinute din drepturi de autor. Pentru veniturile obţinute din închirierea. juridică sau altă entitate. cât şi din străinătate. companiile naţionale. menţinerea unui stoc de produse sau de mărfuri în scopul depozitării sau al expunerii. integral sau parţial prin intermediul unui sediu permanent autorizat să funcţioneze în România. pentru . o carieră sau orice alt loc de extracţie a resurselor naturale. a primelor de asigurare plătite şi a impozitului pe teren aferent spaţiului închiriat. impozitul se calculează prin aplicarea unei cote de 15 % asupra venitului anual impozabil. o sucursală. organizaţiile cooperatiste.

agent comisionar general sau orice alt agent independent. cu condiţia ca întreaga activitate a locului fix de afaceri ce rezultă din această combinare să aibă un caracter pregătitor sau auxiliar. să se transmită pe baza de decont fiecărui asociat în vederea înregistrării în contabilitatea proprie şi determinării profitului impozabil. b) veniturile obţinute ca urmare a exploatării resurselor naturale localizate în România. Persoanele juridice române şi persoanele fizice nerezidente care desfăşoară activităţi în România ca beneficiari ori parteneri împreună cu o persoana juridică română într-o asociere sau o altă entitate ce nu dă naştere unei persoane juridice. acesta având şi obligaţia de a calcula. dacă are o durată mai mare de 6 luni. c) veniturile obţinute din înstrăinarea unui drept de proprietate deţinut la o persoană juridică română. activităţiile de supraveghere. în afara de cazul în care activităţile acestei persoane sunt limitate la cele menţionate anterior. se înregistrează în contabilitatea proprie şi se impune la nivelul acesteia. . pentru veniturile realizate atât în România. pentru acelaşi proiect sau proiecte conexe devine sediu permanent. De menţionat că în cazurile prezentate la punctele 3 şi 4. inclusiv închirierea în scopul utilizării unei asemenea proprietăţi şi câştigul obţinut prin înstrăinarea unui drept asupra unei asfel de proprietăţi. 3. 5. se reţine şi se varsă de către persoana juridică. Un şantier de construcţii sau un loc în care au fost aduse echipamentele pentru construcţii. când o persoana fizică sau juridică (alta decât un agent cu statut independent) acţionează în numele unei întreprinderi şi are şi exercita împuternicirea de a încheia contracte în numele întreprinderii. un proiect de montaj sau de instalare. Reprezentantul legal al sediului permanent este obligat ca înainte de începerea activităţii să îl înregistreze la organul fiscal teritorial în raza căruia urmează să activeze. înscrisă în documentele de constituire. consultanţă şi furnizare de servicii. Partea din veniturile şi cheltuielile rezultate dintr-o astfel de asociere. inclusiv prin înstrăinarea acţiunilor şi a altor drepturi similare într-o societate ale cărei active corporale sunt formate în principal – direct sau indirect – din proprietăţi imobiliare situate în România. pentru profitul realizat în România. se reţine şi se varsă de către persoana juridică.orice combinare a activităţilor menţionate. În cazul asocierilor dintre persoanele juridice române. inclusiv orice alte drepturi de proprietate atribuibile indirect. În acest caz impozitul datorat de persoana fizică se calculează. Prin excepţie. 4. Pentru aceşti contribuabili impozitul datorat se calculează. care se cuvine persoanei juridice române. cât şi în străinătate din asocieri care nu dau naştere unei persoane juridice. lunar. O întreprindere nu se consideră că are sediu permanent numai prin faptul ca acesta îşi exercită activitatea de afaceri printr-un broker. Persoanele juridice străine care realizează venituri. veniturile şi cheltuielile determinate de operaţiunile asocierii în partcipaţiune se contabilizează dinstinct de către unul din asociaţi. inclusiv caştigul obţinut din vânzarea unui drept aferent unor asemenea resurse naturale. cu condiţia ca această persoană să acţioneze în cadrul activităţii ei obişnuite. veniturile şi cheltuielile rezultate din asocierile în participaţiune se contabilizează distinct de către persoana juridică română. precum şi persoanei fizice române. stabilind conform contractului. această întreprindere se consideră că are un sediu permanent în privinţa oricăror activităţi pe care persoana le exercită pentru întreprindere. urmând ca. de a reţine şi de a vărsa impozitul pe profitul cuvenit persoanelor fizice nerezidente şi juridice străine. pentru profitul aferent acestor venituri. Persoanele juridice străine şi persoanele fizice rezidente. Categoriile de venituri generatoare de profit pentru care persoanele juridice străine datorează impozit sunt: a) veniturile obţinute din/sau în legătură cu proprietăţi imobiliare situate în România.

iar partea din profit lăsată la dispoziţia societăţii de capital este scutită de impozit. ca societăţi de persoane sau ca societăţi de capital. pierderile din activitatea anului curent şi eventual din anii precedenţi. În cazul societăţilor de persoane. După cum rezultă din cele prezentate. practica internaţională permite evidenţierea următoarelor situaţii : a) în unele ţări cotele de impunere sunt diferenţiate în funcţie de proprietarul capitalului social. anumite prelevări pentru scopuri social-culturale. c) nivelul cotelor de impunere este stabilit în funcţie de cifra de afaceri a societăţilor comerciale. impozitul pe profitul societăţilor de capital se calculează pe baza unor cote proporţionale cărora li se pot aplica anumite corective. În acest caz. se pleacă de la rezultatele bilanţiere ale acesteia. cât şi la dispoziţia societăţii pentru constituirea unor fonduri. b) cotele de impunere sunt diferenţiate în funcţie de natura activităţilor din care se obţine profitul. veniturile din chirii. Impunerea profitului realizat de persoanele juridice se face. În acest caz se încalcă principiul echităţii fiscale. b) se impun numai dividendele. considerat clasic. la care se adaugă: soldul stocurilor (soldurile de la începutul anului. iar în altele se practică un sistem distinct. Modul în care se realizează impunerea profitului realizat de persoanele juridice este determinat de organizarea acestora. În ceea ce priveşte impozitarea propriu-zisă a profitului net obţinut de societăţile de capital.d) orice alt venit care nu este menţionat la punctele a – c este venit realizat pe teritoriul României dacă este plătit de un rezident român sau este plătit prin intermediul unui sediu permanent în România. iar dividendele repartizate acţionarilor nu sunt impuse impozitării. Profitul obţinut de o societate de capital se repartizează atât actionarilor sub formă de dividende (proporţional cu participarea lor la capital). Pentru a se stabili venitul impozabil. deoarece este dificil să se facă distincţie între averea fiecăreia din persoanele asociate şi patrimoniul societăţii respective. partea din profit repartizată acţionarilor este impusă de două ori impozitării (o dată la societate şi a doua oară la acţionari sau asociaţi). mai întâi a dividendelor repartizate acţionarilor şi apoi a părţii din profit rămase la dispoziţia societăţii de capital. în unele ţări se foloseşte acelaşi sistem de impunere ca în cazul persoanelor fizice. . Condiţiile şi limitele în care pot fi făcute aceste scăzăminte diferă de la ţară la ţară. minus ieşirile). urmează ca din veniturile brute astfel determinate să se scadă: cheltuielile de producţie. dobânzile plătite. de regulă. c) se impune numai partea din profit care rămâne la dispoziţia societăţii de capital. prelevările la fondul de rezervă şi la alte fonduri speciale permise de lege. impunerea veniturilor acestora se face frecvent pe baza sistemului aplicat veniturilor persoanelor fizice. etc. La societăţile de capital. Practicarea acestei metode este avantajoasă pentru societăţile de capital şi vizează simularea acestora în plasarea profitului realizat în noi investiţii. Pentru stabilirea impozitului pe profitul realizat de persoanele juridice (societăţile de capital). veniturile din câştiguri de capital. veniturile din dobânzi la creditele acordate. d) impunerea separată. e) utilizarea unei singure cote de impunere. după cum impozitul este un venit al bugetului de stat (federal) sau al bugetelor locale. anual. Această repartizare a profitului permite luarea în considerare a mai multor modalităţi de impunere a veniturilor realizate de societăţile de capital şi anume: a) se impune mai întâi profitul total obţinut de societatea de capital şi apoi separat profitul repartizat acţionarilor sub formă de dividende. d) utilizarea unor cote de impozit diferite. plus intrările din producţie. deoarece se exonerează de la impunere dividendele realizate de acţionari. poate fi făcută o demarcaţie netă între averea personală a acţionarilor şi patrimoniul societăţii deoarece acţionarii răspund pentru actele şi faptele societăţii numai în limitele părţii de capital pe care o deţin. dobânzile la conturile curente. pe baza declaraţiei de impunere întocmite de acestea. În vederea stabilirii venitului impozabil al societăţii de capital.

Pentru stimularea agenşii economici autohtoni şi străini şi investire de capital în domeniile prioritare ale economiei române se prevedeau ca aceştia să beneficieze de scutirea impozitului pe profit. în mod diferenţiat. se reportează şi se scade din profiturile impozabile realizate în următorii 5 ani. pentru fondurile publice constituite. şi Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.În România în perioada de după 1989 sistemul de impozitare a persoanelor juridice care realizează profit a cunoscut o evoluţie continuă în strânsă legătură cu schimbările intervenite în derularea reformei economice şi sociale. 500/2002 privind finanţele publice. În primul trimestru al anului 1998 în sistemul impozitării profitului în România au intervenit unele elemente noi.profitul realiniat de BNR rămas după deducerea cheltuielilor permisive şi a sumelor aferente fondului de rezervă se impune în baza unei cote de 80 %. Începând cu 1 ianuarie 1995 a fost instituit un nou sistem de impozitare a profitului. Fundaţia constituită ca urmare a unui legat. Printre trăsăturile acestui sistem menţionăm: . în conformitate cu Ordonanţa Guvernului cu privire la asociaţii şi fundaţii. Astfel începând cu 1 ianuarie 1991 pentru determinarea impozitului pe profit s-a introdus sistemul bazat pe cote progresive compuse. pentru o perioadă cuprinsă între 6 luni şi 5 ani în funcţie de domeniul de activitate. .profitul impozabil aferent ponderii veniturilor realizate din jocuri de noroc.000 lei şi până la 57 % pentru profiturile de peste 955 mln lei. Aceste cote au fost utilizate până la finele anului 1994. Se poate aprecia că mărirea termenului de recuperare a pierderilor de la 36 luni la 5 ani este de natură să sprijine mai des pe agenţii economici care se confundă cu unele dificultăţi financiare. inclusiv pentru veniturile proprii şi disponibilităţile realizate şi utilizate potrivit Legii nr. Recuperarea pierderilor va fi făcută la fiecare termen de plată a impozitului pe profit. . De la 1 ianuarie 1992 în vederea simplificării şi reducerii volumului operaţiilor privind calcularea impozitului pe profit.utilizarea cu unele excepţii a cotei de 38 % pt calcularea impozitului. 3) persoanele juridice române care plătesc impozitul pe veniturile microîntreprinderilor. indiferent de forma de proprietate a capitalului. cu modificările şi completările ulterioare. 45/2003 privind finanţele publice locale. Sunt exceptate de la plata impozitului pe profit următoarele: 1) trezoreria statului. Minimul neimpozabil era de 20. de venit în favoarea a 2 cote. Acest sistem a înlocuit vechiul mod de calcul care conducea la unele discriminări deoarece la acelaşi profit obţinut de agenţii economici din diferite domenii de activitate aceştia plăteau un impozit diferit. s-a renunţat la cotele progresive pe tranşe. naţionalitatea firmei.pt mărirea interesului faţă de agricultura. baruri şi cluburi de noapte în volumul total al veniturilor se impozitează cu o cotă adiţională de 22 %. 4) fundaţiile române constituie ca urmare a unor legate. Astfel profitul de până la 1 mil era impozitat cu 30 % iar ce depăşea 1 mil se plătea un impozit de 45 %. dacă legea nu prevede altfel. Este vorba mai întâi de evaluarea reducerii cu 50 % a impozitului oferit profitului reinvestit în condiţiile mai înainte prezentate şi a profitului obţinut din exportul bunurilor realizate din activitate proprii şi din prestări de servicii internaţionale. 2) instituţiile publice. profitul obţinut din această ramură este impozitat în baza unei cote de 25 % dacă profitul provine în proporţie de cel puţin 80 % din acest domeniu . De asemenea tot în scop stimulativ pentru profitul utilizat pentru realizarea unor investiţii cu caracter productiv sau pentru protejarea mediului înconjurător agenţii economici beneficiau de o reducere a impozitului cu 50 %. cu . Un alt element nou intervenit în sistemul de impozitare a profitului este acela că pierderea anuală declarată de contribuabili şi care este specificată în declaraţia de impunere.000 lei iar cotele erau cuprinse între 25 % pentru profiturile ce depăşeau 20.

care. pentru învăţământ şi acţiuni specifice cultelor religioase. potrivit Legii locuinţei nr. Nu se include în această categorie persoanele juridice care realizează aceste produse pe bază de autorizaţie acordată de fiecare cult religios. asociaţiile de locatari care nu s-au constituit în asociaţii de proprietari şi care nu beneficiază de aceste facilităţi fiscale. Orice alte categorii de venituri realizate din desfăşurarea activităţii sunt impozabile. republicată. cu modificările ulterioare. în proprietate sau închiriate. inclusiv veniturile din despăgubiri sub formă bănească obţinute ca urmare a măsurilor reparatorii prevăzute de legile privind reconstituirea dreptului de proprietate. înfiinţat potrivit legii. pentru veniturile utilizate. c) taxele de înregistrare stabilite potrivit legislaţiei în vigoare. pentru veniturile obţinute din activităţile economice care sunt sau vor fi utilizate pentru îmbunătăţirea confortului şi a eficienţei clădirii. este subiectul de drept înfiinţat de una sau mai multe persoane. 174/2001 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea finanţării învăţământului superior. 103/1992 privind dreptul exclusiv al cultelor religioase pentru producerea obiectelor de cult). teologice sau cu un conţinut bisericesc. pentru veniturile obţinute din valorificarea obiectelor şi produselor necesare activităţii de cult şi pentru veniturile obţinute din chirii. necesare în practicarea cultului (conform Legii nr. pentru întreţinerea şi funcţionarea unităţilor de cult. cu condiţia ca sumele respective să fie utilizate. Totodată. b) contribuţiile băneşti sau în natură ale membrilor şi simpatizanţilor. în anul curent sau în anii următori. a oamenilor fără adăpost. În acest context ele trebuie să aibă în vedere prevederea potrivit căreia veniturile obţinute se folosesc pentru lărgirea bazei materiale. comunitar. 10) Fondul de compensare a investitorilor. în condiţii specifice. potrivit Legii învăţământului nr. Se include în această categorie unităţile de cult din cadrul Bisericii Ortodoxe Române şi celelalte culte religioase care au în exclusivitate dreptul de a produce şi de valorifica obiecte şi veşminte de cult. cum ar fi: ajutorarea persoanelor aflate în dificultăţi materiale. constituie un patrimoniu afectat în mod permanent şi irevocabil realizării unui scop de interes general sau. respectiv spaţii adecvate. 114/1996. în anul curent sau în anii următori. 9) Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar. pentru veniturile obţinute din activităţi economice care sunt utilizate pentru susţinerea activităţilor cu scop caritabil. în situaţia în care sumele respective sunt utilizate în anul curent pentru susţinerea activităţilor cu scop caritabil. biblioteca dotată cu fond de carte adecvat profilului şcolii. de reparaţie şi de consolidare a lăcaşurilor de cult şi a clădirilor ecleziastice. alte dotări de natură să realizeze un învăţământ de calitate. precum şi cele autorizate. organizaţiile sindicale şi organizaţiile patronale sunt scutite de la plata impozitului pe profit pentru următoarele tipuri de venituri: a) cotizaţiile şi taxele de înscriere ale membrilor. 8) asociaţiile de proprietari. 7) instituţiile de învăţământ particular acreditate. 84/1995. sunt considerate plătitoare de impozit pe profit. pentru lucrările de construire. al nediscriminării şi cu respectarea standardelor naţionale. constituite ca persoane juridice şi asociaţiile de locatari recunoscute ca asociaţii de proprietari. precum şi de a tipări cărţi de cult. Sunt supuse impozitării veniturile obţinute de asociaţiile de proprietari din activităţi economice (de exemplu. cu modificările şi completările ulterioare şi Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. constituit potrivit legii. inchirierea spaţiilor comune) care nu sunt utilizate în scopurile expres menţionate mai sus. după caz. Sunt exceptate de la plata impozitului pe profit cultele religioase pentru profitul impozabil corespunzător veniturilor obţinute din activităţi economice. Aceste instituţii sunt organizate pe principiul nonprofit. .modificările şi completările ulterioare. Organizaţiile nonprofit. 6) cultele religioase. a centrelor de îngrijire a copiilor şi bătrânilor etc. 5) cultele religioase. pe baza unui act juridic pentru cauză de moarte. pentru întreţinerea şi repararea proprietăţii comune. laboratoare proprii cu dotare corespunzătoare pentru desfăşurarea activităţii. Justificarea utilizării veniturilor pentru susţinerea activităţilor cu scop caritabil se realizează în baza documentelor care atestă efectuarea cheltuielilor respective.

Sunt venituri neimpozabile din reclamă şi publicitate veniturile obţinute din închirieri de spaţii publicitare pe: clădiri. în cazul divizărilor sau fuziunilor care au ca efect juridic încetarea existenţei persoanelor juridice supuse acestor operaţiuni. la data înscrierii în registrul comerţului a menţiunii privind majorarea capitalului social al societăţii absorbante. tombole. dar nu mai mult de 10 % din veniturile totale scutite de la plata impozitului pe profit. În cazul lichidării unui contribuabil într-un an fiscal. h) resursele obţinute din fonduri publice sau din finanţări nerambursabile. În cazul înfiinţării unui contribuabil într-un an fiscal perioada impozabilă începe: 1) de la data înregistrării acestuia la registrul comerţului. conferinţe. 3) de la data încheierii sau. potrivit legilor de organizare şi funcţionare. ziare etc. 2) în celelalte cazuri. terenuri. după caz. reviste. Perioada impozabilă se încheie. Caracterizarea generală a impozitelor indirecte . tricouri. Organizaţiile nonprofit.d) veniturile obţinute din vize. Impozitele indirecte 5. la data înregistrării în registrul comerţului a noii societăţi sau a ultimei dintre ele. perioada impozabilă încetează o dată cu data radierii din registrul unde a fost înregistrată înfiinţarea acestuia. j) veniturile excepţionale rezultate din cedarea activelor corporale aflate în proprietatea organizaţiilor nonprofit. Capitolul 5. cărţi. învăţământului. într-un an fiscal. din domeniul culturii. sportului. utilizate în scop social sau profesional. dacă are această obligaţie. Organizaţiile care nu se încadrează în aceste condiţii datorează impozit pe profit pentru profitul obţinut din activităţi economice. potrivit statutului acestora. precum şi de camerele de comerţ şi industrie. Anul fiscal este anul calendaristic. k) veniturile obţinute din reclamă şi publicitate.1. g) veniturile pentru care se datorează impozit pe spectacole. Când un contribuabil se înfiinţează sau încetează să mai existe în cursul unui an fiscal. organizaţiile sindicale şi organizaţiile patronale sunt scutite de la plata impozitului pe profit şi pentru veniturile din activităţi economice realizate până la nivelul echivalentului în lei a 15. taxe şi penalităţi sportive sau din participarea la competiţii şi demonstraţii sportive. dacă are această obligaţie. în cazul asocierilor care nu dau naştere unei noi persoane juridice. i) veniturile realizate din acţiuni ocazionale precum: evenimente de strângere de fonduri cu taxă de participare. a punerii în aplicare a contractelor de asociere. cercetării ştiinţifice. dobânzile şi veniturile realizate din vânzarea-cesionarea titlurilor de participare obţinute din plasarea veniturilor scutite. e) donaţiile şi banii sau bunurile primite prin sponsorizare.000 euro. Nu se includ în veniturile descrise anterior veniturile obţinute din prestări de servicii de intermediere în reclamă şi publicitate. sănătăţii. f) dividendele. 2) de la data înregistrării în registrul ţinut de instanţele judecătoreşti competente. perioada impozabilă este perioada din anul calendaristic pentru care contribuabilul a existat. la următoarele date: 1) în cazul constituirii uneia sau mai multor societăţi noi. organizaţiile sindicale şi organizaţiile patronale. serbări. altele decât cele care sunt sau au fost folosite într-o activitate economică. realizate de organizaţiile nonprofit de utilitate publică.

incontestabil.pe produs (accize) Taxe de consumaţie . Din cele prezentate. Cu toate că cota de impozit indirect perceput la vânzarea unei anumite mărfi (serviciu) este unică indiferent de cumpărător. Apoi. el nu cunoaşte minimul neimpozabil şi nici nu ţine seama de situaţia personală a cumpărătorilor. cum s-a arătat. se apreciază că sarcina fiscală este mai uşor de suportat. impozitele indirecte afectează în măsură diferită veniturile populaţiei destinate consumului. în principal. rezultă că impozitele indirecte se aşează asupra vânzărilor. are caracter regresiv. dar se percep de la cumpărători. Perceperea impozitelor indirecte.impozit cumulativ . Mai importante. Plata lor către stat. Cu cât venitul este mai mic. în sensul că se realizează prin contribuţii indirecte (persoana care suportă impozitul este taxată indirect). Sistemul impozitelor indirecte cuprinde variate prelevări. loveşte. pe care corespunzător le majorează. cantitatea pe care ei o obţin este diminuată cu mărimea impozitelor indirecte pe care le plătesc. prin contribuţia la formarea veniturilor bugetare. cei cu venituri mici sunt puternic afectaţi). taxele vamale şi diferite alte taxe considerate tradiţionale.generale pe vânzări . Aceasta înseamnă că ele sunt cuprinse în preţuri. Categoriile de cumpărători cu venituri mici suportă o sarcină fiscală mai grea comparativă cu cea suportată de cei care dispun de venituri mari. sunt uşor de perceput şi au randament fiscal ridicat (mai cu seamă în perioadele de avânt economic). Se practică frecvent taxele de consumaţie. tariful serviciului prestat. are loc la vânzarea mărfurilor ori prestarea serviciilor. comercianţi. Schema impozitelor indirecte are configuraţia: . se practică în toate ţările. cea mai flagrantă încălcare a principiului echităţii fiscale. Cu toate acestea. Ei transferă impozitul indirect (inclus în preţul de achiziţie) asupra preţului de vânzare a propriului produs/serviciu. cu atât proporţia impozitului indirect în acesta este mai mare şi invers. la impozitele indirecte nu se practică discriminări în mărime după puterea contributivă şi nici reduceri ori scutiri. Impozitul indirect. În consecinţă. Pe de altă parte. având o arie mai largă ori mai restrânsă de aplicare. prin urmare determină scăderea veniturilor reale ale acestora (cele nominale nu sunt afectate). astfel încât nu mai suportă acest impozit. Sunt puţini cei care îşi dau seama cât de mare este partea din cheltuielile lor destinată impozitelor pe consum. care folosesc un bun sau serviciu include cheltuielile de achiziţie a acestora în costul produsului/serviciului pe care ei îl fabrică şi îl oferă spre vânzare pe piaţă. ceea ce conferă acestora caracterul de impozit pe cheltuieli sau de impozit pe consum. aşadar. se face de către agenţii economici (industriaşi. după caz. De aici le provine denumirea. pe cei nevoiaşi şi pe cei cu resurse fixe. Baza de calcul la impozitele indirecte este preţul bunului.Impozitele indirecte sunt aşezate asupra vânzărilor de mărfuri şi prestărilor de servicii. Când cumpărătorii transformă veniturile în mărfuri. inclusiv investitorii. Impozitele indirecte. Practicarea impozitelor indirecte constituie.impozit unic (cifra de afaceri) .taxa pe valoare . etc. Mai ales în economiile subdezvoltate ponderea lor este mare pentru că prelevările asupra veniturilor sunt reduse. Această ultimă formulare decurge din faptul că suportatorul impozitelor indirecte este consumatorul final. deoarece plata acestor impozite se face treptat pe măsura efectuării de cumpărături (totuşi. sunt aceleaşi pentru toţi consumatorii aceluiaşi bun (serviciu). Ele sunt prelevări mascate şi nu pot fi cunoscute de suportatori. de regulă.) care însă le recuperează de la consumatori prin preţuri. Calculul impozitului se face în cote proporţionale sau în sumă fixă pe produs. apar sub mai multe forme. Toţi ceilalţi agenţi economici. sunt taxele de consumaţie. monopolurile fiscale.

în măsura în care se aplică în momentul schimburilor de bunuri şi/sau servicii sau derulării unor operaţiuni de cesiune a elementelor de patrimoniu”. dulciurile. Accizele se stabilesc fie în sume fixe pe unitatea de marfă. Se mai numesc şi impozite pe consum. Taxele de consumaţie Taxele de consumaţie relevă prelevările fiscale care ”răspund cel mai bine definiţiei impozitelor indirecte. cafeaua. cu unele excepţii sunt scutite. ponderea taxelor pe produs (accize) este în scădere. Astfel de produse sunt: zahărul. M. având o cerere neelastică. încălţămintea. fie în procente (proporţional) asupra preţului de vânzare. în valoarea taxelor de consumaţie.alte taxe. Pârghiile fiscale şi forţa lor de orientare.de tranzit . 1. se aşează asupra bunurilor care intră în consumul celor mai largi categorii ale populaţiei. taxele de consumaţie au cuprins pe măsura trecerii timpului un număr tot mai mare de produse.. Obişnuit. se 26 Inceu. Cât priveşte nivelul taxelor de consumaţie pe produs. se impugn aproape toate mărfurile vândute. anumite obiecte de lux. A. Taxele de consumaţie au un câmp de aplicare diferit de la ţară la ţară.taxe parafiscale . tradiţionale. uleiul. p. Caracteristic este însă faptul că toate ţările. iar cotele taxelor de consumaţie au fost majorate. Ed. Taxele de consumaţie pe produs sau accizele (impozitele speciale pe consum). Produsele de import sunt supuse aceloraşi taxe. în ultima vreme. În prezent. La plata acestora sunt supuse atât bunurile de consum cât şi mijloacele de producţie.asupra producţiei şi vânzării Taxe tradiţionale A. randamentul lor fiscal este mare. 191 .de înregistrare . care se consumă în cantităţi mari şi nu pot fi substituite uşor cu altele.. Sunt cele mai vechi taxe pe consum.26 Taxele de consumaţie sunt impozite cuprinse în preţul de vânzare al mărfurilor produse şi realizate în interiorul ţării.de import . textilele. deoarece se aplică asupra preţului bunurilor care intră în consum şi pot fi de două feluri: pe produs şi generale pe vânzări. combustibilii lichizi.de timbru . ceaiul. aparatele electrice. În orice caz. Accent. Apărute în capitalismul timpuriu.asupra producţiei .asupra vânzării . contribuţii .adăugată Monopoluri fiscale Impozite indirecte Taxe vamale . cerealele în unele ţări. Cluj-Napoca. iar produsele de export. tutunul. sarea. (2006).de export .pe circulaţia averii .

este tot multistadial. b) forma impozitului unic şi c) forma impozitului unic. Impozitul cumulative.779/1991 şi O. nu ridică probleme de identificare a contribuabilului. Impozitul cumulativ pe cifra de afaceri (vânzări. “multifazic”. Prin urmare. când impozitul se plăteşte în momentul vânzării produsului de către producător şi atunci se numeşte taxă de producţie. nr. uneori chiar politice. diferenţiate după felul produselor. c) Cât priveşte forma impozitului unic. nr. are ca bază de calcul preţul de vânzare a bunurilor care include şi impozitul plătit la stadiile anterioare. asociaţiile comerciale. Plătitorii acestora sunt întreprinderile de orice fel. impozitele cumulative nu se mai practică.G. ca orice impozit indirect. în ţările membre ale Uniunii Europene (C. Impozitul. El majorează preţul bunurilor cu mărimea impozitelor plătite în aval şi prin aceasta provoacă greutăţi în desfacere. indiferent de numărul stadiilor prin care trece marfa supusă impunerii. ulterior.U. este de arătat că el constituie o sinteză a impozitului cumulative pe tranzacţii şi a celui unic pe producţie (comerţ).). adică nu se poate cunoaşte cât s-a vărsat la buget de-a lungul parcursului mărfii. importă sau comercializează bunuri din categoria celor care. intră sub incidenţa accizelor (H. eliminând inconvenientele lor. dar cu plata fracţionată. cu plata fracţionată (taxa pe valoarea adăugată). Este totodată lipsit de transparenţă. Unele avantaje trebuie însă. Practicarea accizelor. Acelaşi produs deci. motiv pentru care azi. Aceasta înseamnă că. tranzacţii) are caracter multiplu. Practicarea impozitului cumulative. Sunt întâlnite două practice de percepere a impozitului monofazic. deci. treptat. În practica financiară a ţărilor capitaliste sunt întâlnite trei forme de aşezare a impozitului pe cifra de afaceri şi anume: a) forma cumulativă. are nu numai scopuri fiscale. de la ieşirea din fabricaţie şi până intră în consum. 2.3/1995). tocmai fiindcă se percepe pentru fiecare tranzacţie (în cascadă). alte taxe speciale stabilite prin lege). Este o formă mai nouă de impozitare.afirmă o tot mai pronunţată tendinţă de creştere. persoane fizice autorizate care produc. care face posibilă evitarea plăţii impozitului la una sau chiar două stadii. Cealaltă. Impozitul unic se mai practică azi în S. cum se vede. aşa cum se practică şi în alte ţări. mărfurile sunt impuse în fiecare stadiu prin care trec. mai ridicate pentru cele de lux. b) Impozitul unic sau monofazic pe cifra de afaceri se încasează o singură dată. a) În cazul impozitului cumulativ. adică cifra de afaceri brută. Taxele generale de consumaţie (impozitele pe consum generale). induce în economie distorsiuni.G. A fost introdus întâia oară în Franţa (în 1954). adică la .E. dezavatajând întreprinderile neintegrate şi stânjenind diversificarea producţiei. recunoscute: are randament fiscal ridicat (prin cumulul de impozite). indiferent dacă acestea sunt bunuri de consum sau elemente pentru producţie şi sunt cunoscute sub denumirea generică de impozite pe cifra de afaceri. în cazul bunurilor din producţia proprie. frauda este mai mică. Totuşi inconvenientele sunt numeroase. Se aplică asupra vânzării tuturor mărfurilor. când impozitul se percepe în stadiul comerţului (cu ridicata ori cu amănuntul) şi poartă numele de taxă asupra vânzării sau impozit pe circulaţie. influenţând negative capacitatea de concurenţă a întreprinderii. Accizele sunt stabilite în cote procentuale. dar numai asupra cifrei de afaceri nete.E.A.. cu atât impozitul datorat statului va fi mai mare. Una. Se suportă firesc de către consumatori. “bulgăre de zăpadă” etc. Baza de calcul este preţul negociat. iar la produsele din import se aplică la valoarea în vamă (la aceasta se adaugă şi taxele vamale. fiind reclamate de necesitatea crescândă de resurse financiare a statelor capitaliste. se aplică pe întreg circuitul economic până la utilizatorul final al produselor şi serviciilor. se impune de mai multe ori. dar şi sociale. cu cât ciclul de producţie şi circulaţie este mai lung. de fiecare dată când bunurile sunt supuse unei tranzacţii. în acest caz. Azi se practică în peste 50 de state de pe toate continentele. numit şi “impozit în cascadă”. este lipsit de neutralitate. Au fost introduse după primul război mondial. Faptul că afectează întregul circuit are ca efect integrarea pe verticală (concentrarea producţiei). potrivit legii. Este perceput.

cum se foloseşte pretutindeni. Spania. pentru înlăturarea. În alte ţări. ca în cazul oricărui impozit indirect. Taxa pe valoarea adăugată se poate calcula folosind una din metodele: a) din totalul vânzărilor agentului economic se scade totalul cumpărăturilor sale. între valoarea producţiei evaluate la preţurile pieţei şi cea a consumului său intermediar). Olanda. Cum perioada de impunere este luna (uneori trimestrul) se stabileşte volumul total al vânzărilor sau prestărilor (cifra de afaceri) la care se aplică cota de impozit. Suportatorii taxei sunt însă. Portugalia se folosesc trei categorii de cote: o cotă redusă pentru mărfurile de primă necesitate. tutunul. care are o mărime intermediară cuprinsă între 12 % şi 23 % şi o cotă majorată. Se consideră monopol fiscal deplin dacă se instituie atât asupra producţiei. Preţurile la care respectivele mărfuri se vând depăşesc valoarea. conform informaţiilor din facturi. în cadrul Uniunii Europene. diferenţiate. chibriturile.valoarea adăugată în fiecare fază a acestui circuit. cărţile de joc. Plătitorii taxei pe valoarea adăugată sunt toate persoanele juridice şi fizice care efectuează operaţii supuse taxării. o cotă normală aplicată bunurilor şi serviciilor obişnuite. la bunurile de lux şi la cele care fac obiect al monopolului de stat. care ia valori între 2 % şi 17 %. alte produse specifice. cât şi a comerţului cu . produsele a căror consum trebuie. În ultima vreme. iar documentele (facturile) ce însoţesc marfa nu oferă informaţii asupra taxelor plătite în amonte. se manifestă tendinţa de reducere a diferenţelor nivelurilor cotelor pe ţări. În practică este puţin folosită fiindcă nu permite diferenţierea cotelor. Numărul şi nivelul cotelor taxei pe valoarea adăugată sunt diferite de la ţară la ţară. în Marea Britanie se practică o singură cotă. respective include pe lângă cost plus profit. Cantitativ. cota redusă şi cota normală. se practică între 1 la 4 cote în funcţie de natura mărfurilor şi a operaţiilor efectuate. Italia. în final. petrolul. b) se aplică cota de impozit asupra preţului de vânzare din stadiul respective. Astfel de mărfuri sunt: sarea. consumatorii mărfurilor respective odată cu cumpărarea lor. cum sunt Germania. de regulă. Luxemburg se utilizează numai două categorii de cote şi anume. este echivalentă cu diferenţa dintre preţul de vânzare a produsului. cota normală sau standard şi cota majorată (peste nivelul celei normale. Monopolurile fiscale Dreptul exclusiv al statului de a produce şi comercializa la un anumit preţ produse şi de a-şi însuşi pe această cale venituri poartă denumirea de monopol de fiscal. În cele mai multe ţări. B. şi impozit indirect. telecomunicaţiile. ţinut sub control şi care aduc venituri mari. cota redusă (sub nivelul cotei normale. în anumite limite. Belgia. alcoolul. urmărindu-se unificarea lor şi a regimului scutirilor. Valoarea adăugată este plusul de valoare pe care bunul (serviciul) îl dobândeşte într-un anumit stadium în urma prelucrării proprii. În practica fiscală internaţională cotele acestei taxe se pot întâlni la patru niveluri: cota zero (practicată de obicei pentru bunurile exportate). altele. cu niveluri cuprinse între 25 % şi 38 %. zahărul uneori. diferenţa (valoarea adăugată) urmând a fi impozitată. pentru un producător. Baza de calcul a taxei pe valoarea adăugată o reprezintă preţul de vânzare a bunurilor sau tariful serviciilor prestate. a graniţelor fiscale intracomunitare. De aici îşi trage denumirea de taxă pe valoarea adăugată. Modelul taxei pe valoarea adăugată adoptat de România este cel practicat în ţările din vestul Europei. cu unele particularităţi ce ţin de perioada pe care economia ţării o parcurge şi de politica economico-socială de guvern. Obişnuit. după ce i s-a adăugat prelucrare proprie şi preţul de cumpărare a acestuia (diferenţă. în Franţa. obţinânduse taxa pe preţul de vânzare din care se scade suma reprezentând taxa pe valoarea adăugată (calculată în acelaşi mod) în stadiul anterior. Irlanda. constituie monopoluri fiscale. de regulă pentru produse de necesitatea a doua şi de lux). Astfel. de regulă pentru produse de strictă necesitate). monopolurile fiscale pot fi depline sau parţiale. În funcţie de sfera de cuprindere. precum şi unele servicii publice cum ar fi poşta.

De asemenea. Consumatorul final este doar parţial suportator numai în cazul unor pieţe puternic competitive şi pe care cererea este relativ bine satisfăcută. Această incidenţă a taxelor vamale asupra consumatorului din ţara importatoare (ţara de destinaţie a produselor) este vizibilă şi directă. astfel încât produsele sale nu s-ar mai vinde. raportul preţ/calitate pentru produsele sale ar putea fi neconvenabil pentru consumatori. Taxele vamale de export sunt aşezate asupra valorii exporturilor şi sunt puţin frecvente deoarece frânează exportul.ridicata sau cu amănuntul a produselor. înrăutăţirea calităţii produselor în condiţiile unui nivel neschimbat al preţurilor. Pe astfel de pieţe. Parţiale sunt monopolurile dacă sunt instituite. fie numai asupra unei părţi a producţiei şi vânzărilor cu ridicata. Motivaţia introducerii lor este. cu transportul pe conducte al hidrocarburilor lichide sau gazoase şi cu transportul energiei pe magistrale electrice internaţionale. Sunt taxe relative frecvente. cu efecte pozitive în ce priveşte numărul locurilor de muncă şi eventuala creştere a încasărilor valutare pe seama exporturilor de produse finite rezultate din prelucrare. Taxele vamale. Sporirea veniturilor de la monopolurile fiscale se poate realiza prin: diminuarea costurilor. În funcţie de obiectul lor. dar şi de a proteja economia naţională de concurenţa străină. taxele vamale pot fi de export. Statul nu mai administrează toate activităţile aducătoare de venituri de natura monopolurilor fiscale. creşterea preţurilor. de import. de pildă). dar statul continuă să păstreze în gestiune proprie activităţi ce fac obiect al monopolurilor fiscale (producţia de armament şi material militar. Există însă şi o incidenţă asupra contribuabililor din ţara exportatoare (ţara de origine a produselor). de două feluri: • economică: taxarea materiei prime cu scopul de a încuraja prelucrarea ei în ţară. în general. legea privind monopolurile fiscale este elaborată pornind de la această particularitate. dar şi limitarea posibilităţilor de alegere ale consumatorilor interni. ca şi a resurselor valutare ale ţării importatoare. Aceste taxe au rolul de egalizare a preţului mărfii importate (de regulă mai mic) cu preţul mărfii indigene de acelaşi tip (de regulă mai mare). C. de mărfuri. • fiscală: taxarea unor produse exportabile cu caracter de monopol sau quasimonopol natural. ci cedează unele din acestea unor particulari – persoane fizice şi juridice – care varsă trezoreriei în schimbul licenţelor contribuţii cu acest titlu. Perceperea lor se face în sarcina importatorului şi în momentul depunerii de către acesta în vamă a documentelor doveditoare ale apartenenţei respectivei partide de import. Taxele vamale de import sunt aşezate asupra importului exprimat valoric sau fizic şi sunt generalizate în toate ţările. ceea ce are efecte negative asupra balanţei comerciale. Conţinut şi clasificare Taxele vamale sunt impozite percepute de stat asupra mărfurilor la trecerea graniţelor vamale ale statului respective. având rolul de a procura venituri fiscale bugetului. de regulă materii prime sau puţin prelucrate. Şi în România. . care au mare putere competitivă pe alte pieţe. astfel încât s-ar ajunge la acelaşi rezultat al imposibilităţii de a-şi vinde produsele. în cazul multor activităţi. adică în cotă procentuală asupra valorii importului. fie numai asupra comerţului cu amănuntul. etc. mai ales în legătură cu marile artere de transport rutier sau feroviar. vânzătorul nu are posibilitate să introducă în preţ întreaga taxă vamală deoarece preţul produselor oferite de el ar putea fi prea mare faţă de cel al altor ofertanţi. Aşezarea taxelor vamale de import se face în trei modalităţi: (i) ad-valorem. Se obţine astfel protejarea producătorilor interni faţă de cei externi mai competitivi. Ele sunt o categorie de impozite deosebite. diferit de trecut. monopolurile fiscale se procură şi se gestionează. În prezent. Taxele vamale de tranzit sunt aşezate asupra volumului mărfurilor tranzitate între doi parteneri externi pe teritoriul unui stat terţ. de tranzit.

Sistemul fiscal din România comparativ cu cel din UE 6. • de administraţie. Contribuţiile Aceste taxe sunt obligatorii numai în cazul în care cetăţeanul solicită un serviciu din partea statului. fuzionarea sau dizolvarea unor firme. plătite consulatelor pentru serviciile specifice lor (vize. • de notariat.a. certificate de origine ş. şi care. alcătuiesc tariful vamal al unei ţări. transpuse. În prezent există o multitudine de astfel de taxe şi câteva dintre ele le vom prezenta mai jos. Commonwealth-ul). (iii) taxe vamale compuse. de unele instituţii publice. apoi o taxă specifică. adică în cotă fixă pe unitatea fizică de marfă importată. de regulă. plătite primăriilor. taxele vamale de import pot fi: a) taxe vamale cu clauza naţiunii celei mai favorizate. înregistrate. aplicate între ţările membre ale Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC) sau între două ţări oarecare ce şi-au acordat reciproc respectiva clauză. Politica fiscală europeană Armonizarea impozitelor indirecte şi directe a fost unul din principalele obiective ale Uniunii Europene în domeniul fiscal. Uniunea Europeană) sau între parteneri cu niveluri de dezvoltare diferite (de pildă. plătite notariatelor pentru serviciile solicitate lor (legalizări. adică taxarea în doi paşi: întâi o taxă ad-valorem. sunt mai mari decât în cazul a). eliberate etc. Astfel.a.1. articolul 93 al tratatului de constituire a Comunităţii . altor instituţii pentru autorizaţii. c) taxe vamale preferenţiale aplicate în relaţiile dintre parteneri ce fac parte dintr-o uniune vamală cu caracter închis (de pildă. D. inclusiv specificaţiile de excepţie. • consulare. autentificări etc. certificate. Mulţimea taxelor vamale pe fiecare produs sau grupă de produse în parte. plătite instanţelor judecătoreşti pentru acţiunile de judecată introduse de orice persoană fizică sau juridică. înregistrarea unor firme. Capitolul 6. După modul în care este organizat tariful vamal şi ca o consecinţă a unor acorduri bi sau multilaterale între state cu privire la taxarea importurilor. permise.(ii) taxe vamale specifice. b) taxe vamale autonome aplicate de o ţară în relaţiile ei cu parteneri cu care nu are încheiat acord de „clauză”. legitimaţii etc. Taxele de înregistrare şi de timbru. După natura lor taxele pot fi: • judecătoreşti.. de regulă sunt sub nivelul celor practicate în cazul a).). cumpărări de titluri prin bursă ş. • de timbru. • de înregistrare.). plătite prin aplicarea de timbre fiscale pe acte/documente autorizate. prefecturilor. plătite autorităţilor publice pentru servicii de vânzări de imobile.

Au fost însă 27 28 A se vedea art. Reglementările fiscale cu privire la impozitele directe sunt stabilite la nivelul fiecărui stat membru în funcţie de necesitatea de resurse a acestora. Tratatul de Constituire a Comunităţii Europene nu are prevederi explicite privind armonizarea în domeniul impozitării directe. respectiv până la data de 31. de tradiţie. respectiv: libertatea de mişcare a bunurilor. accizelor şi a altor impozite indirecte. printr-o diversitate de forme.Europene invita la armonizarea impozitelor directe. Directivei 2003/49/CE privind un sistem comun de impozitare aplicabil plăţii de dobânzi şi dividende între societăţi afiliate aparţinând unor state membre diferite. Suedia şi Danemarca – peste 50 % şi România 33-34 %). deci şi volumul veniturilor la bugetul statului. eficienţa folosirii cheltuielilor publice finanţate prin impozite şi taxe.27 Acest lucru se explică prin faptul că în cea mai mare măsură nu este nevoie să se armonizeze impozitarea directă. apreciind că o rată micşorată de impozitare poate atrage la buget venituri cel puţin egale cu o rată mai ridicată. Aşadar. fapt ce generează. 93 din Tratatul de Constituire a Comunităţii Europene Când au fost adoptate primele două directive cu impact în domeniul impozitelor directe: „Directiva Fuziunilor” şi „Directiva companie mama-companie copil” . însă. În ceea ce priveşte România.2010 pentru aplicarea prevederilor. gradul de înţelegere a contribuabililor. utilizarea impozitelor şi taxelor ca pârghii de influenţare a comportamentului macroeconomic. ci spre lărgirea bazei de impozitare va creşte rentabilitatea. un nivel ridicat de evaziune fiscală şi fraude fiscale. Nivelul fiscalităţii este influenţat şi determinat de o serie de factori. SUA – 32 %. stadiul democraţiei atins în ţara respectivă. Ceea ce trebuie urmărit prin impozit este stimularea activităţii şi producţiei. s-a solicitat o perioadă de tranziţie de 4 ani. se constată că ţările mai puţin dezvoltate sau în curs de dezvoltare (printre care şi România) au o rată a agresiunii fiscale mai redusă în timp ce ţările dezvoltate economic au o presiune fiscală în creştere (putem include aici şi majoritatea ţărilor din Uniunea Europeană). deoarece prin stimularea anumitor activităţi se măreşte baza de impozitare. Profesorul american Arthur Laffer a reuşit să demonstreze că tocmai majorarea impozitelor este aceea care atrage după sine de la un anumit procent o scădere a veniturilor fiscale. nivelul fiscalităţii în România este la limita inferioară a fiscalităţii practicate în ţările dezvoltate (spre exemplu. Din punct de vedere psihologic. taxei asupra cifrei de afaceri. persoanelor. ele fiind un atribut al suveranităţii acestora. aceasta fiind aplicabilă strict în interiorul fiecărui stat membru. mai semnificativi fiind: performanţele economiei la un moment dat. marea majoritate a prevederilor referitoare la impozitarea directă sunt lăsate în întregime la latitudinea statelor membre. o presiune fiscală ridicată crează. motive contribuabilului de a se sustrage de la plata impozitelor şi taxelor prevăzute de lege. de tipologia operaţiunilor efectuate etc. prin efectul de antrenare pe care l-ar avea asupra activităţii generale. În acest fel. De aceea este necesar ca impozitarea directă să respecte asigurarea acestor libertăţi. Franţa şi Austria – 42 %. Norvegia şi Belgia – 43 %. Astfel. conform Documentului Complementar de Poziţie din Şedinţa de Guvern din 4 Martie 2004. din momentul aderării la Uniunea Europeană. serviciilor şi capitalurilor. necesităţile publice stabilite prin politica guvernamentală şi aprobată de Parlament. Este posibil. ar putea conduce la relansarea economiei. De altfel. Marea Britanie – 34 %. printr-o politică fiscală care să nu fie îndreptată spre continua creştere a impozitelor. primele măsuri legislative în domeniul impozitării directe au fost luate în anul 1990. În general. Cu toate acestea nu putem spune că există o armonizare a impozitelor directe aşa cum există în domeniul impozitelor indirecte. 28 ceea ce ne arată faptul ca reglementările cu referire la impozitarea directă sunt încă la început. ca impozitarea directă să afecteze cele patru libertăţi fundamentale necesare pentru crearea şi menţinerea Uniunii Europene. a necesităţilor bugetare şi de adeziune la politica guvernului.12. Germania şi Grecia – 40 %. cel puţin în mod subiectiv. În prezent.

În domeniul impozitării persoanelor fizice singura directivă adoptată s-a referit la impozitarea veniturilor din dobânzi. decât de reprezentanţii unui singur stat membru. în contextul integrării în Uniunea Europeană. au fost adoptate reglementări privind Taxa pe Valoarea Adăugată ce au intrat în vigoare la data integrării României adică la 1 ianuarie 2007. 1798/2003 .implementate unele prevederi privind definirea termenilor prin Legea 571/2003 Codul fiscal cu modificările şi completările ulterioare. urmând ca în anii următori să intre în vigoare şi pentru 29 30 Directiva Consiliului 2003/48/CE privind impozitarea veniturilor din dobânzi A se vedea Legea nr. Principiul de taxare al TVA la nivelul Uniunii Europene este cel al consumului (destinaţiei bunurilor). a urmărit adoptarea unei legislaţii conform recomandărilor europene. la nivelul Uniunii Europene a fost necesară crearea unui sistem comun de schimb al informaţiilor între statele membre. De asemenea. însă acesta este un domeniu în care va trebui să acţioneze cât mai repede în anii următori. Comisia a tras un semnal de alarmă prin comunicarea pe care a trimis-o Consiliului. Pentru realizarea acestui obiectiv statele membre vor aplica un sistem automat de schimbare a informaţiilor. armonizarea la nivelul Uniunii Europene urmăreşte două categorii de venituri: veniturile din dobânzi obţinute din străinătate şi veniturile din dividende. Circulaţia în regim suspensiv se realizează prin intermediul antrepozitelor fiscale şi trebuie însoţită de documente fiscale. În acest scop. Produsele supuse reglementărilor comunitare pot circula într. reprezentanţii autorităţii care a cerut informaţiile pot participa la aceste investigaţii. Acest principiu este reglementat şi prin legislaţia din România. produsele supuse accizelor sunt impozitate în statul în care ele sunt consumate. În ceea ce priveşte accizele la nivelul Uniunii Europene. însă aplicarea ei a fost amânată până la 01 iulie 2005. Acest sistem a fost necesar în special pentru cazul în care furnizorul bunurilor se află într-un alt stat decât consumatorul bunurilor. În ceea ce priveşte impozitarea dividendelor. Reglementările comune presupun şi stabilirea unei accize minime asupra fiecărei categorii de produse. cu modificările şi completările ulterioare. În ceea ce priveşte impozitarea persoanelor fizice. Astfel. regimul aplicabil a intrat în vigoare după 1 ianuarie 1993 şi face parte din strategia globală de armonizare a impozitelor indirecte. România. În cazul în care autoritatea căreia i s-au cerut informaţiile consideră necesar efectuarea unor investigaţii în domeniul Taxei pe Valoarea Adăugată. reprezentanţii departamentelor din statele implicate pot participa la controale efectuate în comun. sunt supuse Taxei pe Valoare Adăugată importurile. nu există încă o reglementare a Uniunii Europene. În ceea ce priveşte Taxa pe Valoarea Adăugată. conform negocierilor cu Uniunea Europeană. Acciza minimă a intrat prima dată în vigoare în anul 1992 pentru alcool şi băuturi alcoolice. Directiva ar fi trebuit să intre în vigoare la 01 ianuarie 2005. Astfel. comparativ cu prevederile Uniunii Europene. Acest departament dintr-un stat membru poate cere oricărui departament similar al unui alt stat membru informaţii necesare pentru o evaluare corectă a TVA-ului. ţigarete şi tutun. România se încadrează în reglementările privind nivelul cotei de impozitare: cota normală 19 % şi cota redusă 9 %.31 Conform acestui sistem fiecare stat membru trebuie sa înfiinţeze un departament central al cărui singur scop să fie contactul cu celelalte state membre şi schimbul de informaţii cu acestea.30 Pentru buna funcţionare a sistemului TVA. în sensul că Taxa pe Valoarea Adăugată se percepe asupra livrărilor de bunuri şi prestărilor de servicii în statul în care se consumă. Parlamentului şi Comitetului Economic şi Social în decembrie 2003. 571/2003 privind Codul fiscal.un regim accizabil suspensiv şi fară control între statele comunitare. Astfel. 31 Regulamentul Consiliului nr.29 scopul ei fiind evitarea dublei impuneri a acestora. De asemenea. directiva îşi propune să asigure impozitarea veniturilor din dobânzi plătite de un plătitor dintr-un stat membru către un beneficiar individual dintr-un alt stat membru conform legislaţiei ultimului stat membru. atunci când se consideră mai eficient ca acestea sa fie efectuate de reprezentanţii autorităţilor din ambele ţări.

Atâta timp cât baza de calcul este diferită. Pentru adoptarea aquis-ului comunitar în vederea accizării.produsele cumpărate de persoane care nu au calitatea de antrepozitar agreat şi care sunt transportate pentru vânzare sau pentru consumul propriu sunt supuse accizelor în statul membru de destinaţie. Comisia a respins din nou apelul pentru o cotă de impunere minimă. La nivel comunitar. Practic. Influenţa normelor Uniunii Europene asupra politicilor fiscale a statelor membre Mulţi dintre vechii membri ai Uniunii Europene sunt îngrijoraţi că impozitele reduse din noile state membre vor tenta companiile din Occident să-şi transfere activităţile în Est. impozitul pe profit variază în . Uniformizarea cotelor de impozitare.produsele puse în consum într-un stat membru şi deţinute de ultimul comerciant într-un alt stat membru sunt supuse accizelor în statul în care ele sunt deţinute. exigibilitatea asupra produselor supuse accizelor este supusă următoarelor reguli: . printre care unul din cei mai importanţi este alinierea nivelului accizelor la cerinţele comunitare de aceea putem previziona pentru anii ce vor urma la o majorare treptată a nivelului accizelor. . aşa cum sugerase recent Germania. incluzând stabilirea unei cote minime de impunere. sfera de aplicare a accizelor armonizate se apropie tot mai mult de cea din statele comunitare. modul în care este instituit sistemul accizării în România se apropie foarte mult de ceea ce prevăd directivele comunitare. nu face obiectul discuţiei. nici cifrele care reprezintă cota de impozitare nu sunt comparabile. Abia după uniformizarea bazei de impozitare. România mai are câţiva paşi de făcut. cu o bază unică de impozitare. O bază unică de impozitare. Fiecare stat membru al uniunii va stabili cadrul legislativ în materie de producere. În schimb. Mai sunt de luat măsuri în ceea ce priveşte nivelul accizelor. Prin modificările care au intrat în vigoare de la 1 aprilie 2005. În vederea alinierii legislaţiei româneşti la cea comunitară în ceea ce priveşte accizele sau făcut paşi importanţi. noii membri din Europa de Est consideră că regimurile fiscale sunt un element cheie al dezvoltării economice din zonă şi insistă asupra principiului potrivit căruia trebuie să li se permită să-şi stabilească în mod independent cotele de impunere. de asemenea. deocamdată. în favoarea armonizării modalităţilor de calcul al obligaţilor fiscale de către companii.produsele achiziţionate de persoanele fizice pentru nevoile lor proprii şi transportate în alte state membre sunt supuse accizelor în statul în care au fost achiziţionate. va însemna şi contracţia costurilor pentru firme cu operaţiuni transnaţionale. Deocamdată. precum şi competitivitatea Europei.2. impacientată de nivelul atractiv al impozitelor mici din noile state-membre. Reglementările comune cu privire la accize au urmărit şi instituirea unei asiete comune în ceea ce priveşte impozitarea. 6. va spori gradul de atractivitate al mediului de afaceri în Uniunea Europeană. în paralel. la unele categorii de produse accizele fiind stabilite sub limitele comunitare. dar a confirmat că este. costuri numite „de conformitate”. . însă. O fiscalitate mai transparentă şi mai previzibilă. în ţări care vor beneficia. transformare sau deţinere de produse supuse accizelor armonizate. sub rezerva respectării dispoziţiilor prevederilor comunitare. în cât mai multe state membre. Conform studiilor realizate în acest domeniu se desprinde concluzia că România trebuie să mai ridice nivelul accizelor pentru produsele energetice şi electricitate pentru a se încadra peste limitele minime stabilite la nivel comunitar. şi de fondurile structurale eliberate de Uniunea Europeană. dacă va fi posibil. s-ar putea pune problema unor limite maximale şi minimale ale cotelor de impozitare. Franţa şi Germania au solicitat Comisiei Europene să propună o armonizare a modului în care companiile calculează impozitele corporatiste. care ar putea avea loc conform previziunilor optimiste peste cel puţin 2-3 ani.celelalte produse supuse accizelor armonizate. ca urmare a încadrării ca produs supus accizelor şi a energiei electrice.

ale cărui venituri provin din taxele vamale. în cadrul procedurii bugetare ţinându-se cont de toate celelalte venituri bugetare.21 %. Impozitele corporatiste din cele zece state care au aderat la Uniunea Europeană în 2004 variază de la zero în Estonia la 15 % în Letonia. în funcţie de cheltuielile totale decise de autoritatea bugetară (Parlamentul şi Consiliul). sume suplimentare sau compensatorii (percepute asupra importului de produse agricole ce provin din ţări-membre ale Uniunii Europene. în ultimii ani. mai târziu. Consiliul Europei.5 % în Olanda. la 35 % în Malta. aproape în toate ţările Uniunii Europene. din momentul intrării în vigoare a Tratatului de la Paris (1952).Uniunea Europeană între 12. Taxa pe Valoarea Adăugată este o altă (care provine din aplicarea unei cote uniforme de TVA de către fiecare stat-membru. plafonul global s-a situat la nivelul de 1. În privinţa cheltuielilor. în anul 2000. existau resursele proprii ale Comisiei Europene. după Tratatul de la Roma. se disting patru categorii de prelevări: În primul rând există prelevările agricole.. se cere menţionat faptul că Uniunea Europeană nu este abilitată să creeze sau să impună impozite. În cadrul resurselor proprii. Apoi (1957). în timp ce Taxa pe Valoarea Adăugată a constituit în aceeaşi perioadă.2 % din PNB. ci pentru că aşa a cerut piaţa. fără sau cu foarte puţine resurse centrale. iar prelevările agricole şi taxele vamale – doar 14 % din totalul resurselor proprii. prelevările agricole. În al doilea rând există taxele vamale (care provin din aplicarea tarifului vamal comun aplicat schimburilor comerciale realizate cu alte ţări nemembre ale Uniunii). Pentru perioada 2000-2006. iar în 1999 – la 1. precum şi din cotizaţii prevăzute în cadrul pieţei comune a sectorului zahărului). 35 %. Din start (1992-1994). au avut loc corecţii în jos ale nivelelor de impozitare şi aceasta nu pentru că ar fi cerut Comisia Europeană. acestea au constituit 50 % din totalul resurselor proprii). Uniunea Europeană este finanţată. de cărbune şi oţel.27 % din PNB al Uniunii Europene. ajungând în 1995 la 1. apoi la avansuri nerambursabile etc. în sensul respectării principiului echilibrului bugetar. s-a recurs la contribuţiile financiare ale statelor membre . Resursele proprii ale bugetului european au o istorie a lor. o nouă categorie de resurse (determinantă asupra Produsului naţional brut) este pusă la dispoziţia comunităţii. cotă din TVA colectat şi cota din PIB-le statelor membre. conform reglementărilor comune). În acelaşi timp. În această ordine de idei. la 19 % în Polonia şi Slovacia. în principal.5 % în Irlanda (sau chiar 10 în Cipru) şi 34.27 % din PNB. Comisia Europeană. Curtea de Justiţie.27 % din PNB al Uniunii Europene până la 1 %). cotă ce se fixează în fiecare an. acestea sunt delimitate pe secţiuni în şase grupe: Parlamentul European. O tendinţă generală este aceea că. taxe vamale şi TVA. 2) gestionarea bugetului central al Uniunii Europene (nivelul maxim variind de la 1. pentru ca. politica fiscală europeană poate fi privită din două puncte de vedere: 1) coordonarea politicilor naţionale (coordonare fiscală). prime. Aceasta este esenţială pentru ţările din zona EURO (vezi Pactul de Stabilitate şi Creştere) şi totodată are un rol important reprezentant prin ECOFIN / Comitetului Monetar. Acest sistem permite Uniunii Europene 32 PNB este definit ca fiind venitul naţional brut calculat în preţuri de piaţă în conformitate cu Sistemul European de Conturi . Ansamblul resurselor bugetare este determinat anual. Din 1988. Comitetul Economic şi Social şi Comitetul Regiunilor. Curtea de Conturi. Ponderea cea mai importantă în totalul resurselor proprii o deţin resursele complementare (spre ex. să se recurgă la împrumuturile purtătoare de dobânzi. Nu în ultimul rând există resurse complementare (care se determină asupra Produsului naţional brut al fiecărui stat membru şi reprezintă o resursă de echilibrare a bugetului). din resursele proprii puse la dispoziţie de către ţările-membre. Resursele proprii se determină prin aplicarea unei cote asupra Produsul naţional brut32 al statelor-membre. resursele proprii nu pot depăşi (conform deciziei Consiliului şi Parlamentului European) 1. Lituania.prelevări agricole. caracterizată prin numeroase modificări vizând componenţa acestora: chiar de la origine.

la 900 mln.23 % din PIB în 2013.finanţarea (într-o manieră stabilă şi continuă) tuturor politicilor propuse. Povara monetară şi fiscală pentru cele 27 ţări membre ar creşte la peste 70 miliarde ECU. Parlamentarii germani s-au declarat nemulţumiţi la începutul lunii aprilie 2005 de campania Comisiei de informare de la Bruxelles. iar în 2009 .8 miliarde ECU. în principal. euro până în 2010.3 miliarde de euro. se adaugă cheltuielile pentru modernizarea infrastructurii şi investiţiile în protecţia mediului. că extinderea Uniunii Europene este imposibil de realizat fără costuri suplimentare efectuate de ambele părţi.) suprapuse pe costurile legate de aderarea la Uniunea Europeană (aproximativ 1. conform altor scenarii . care nu a atras atenţie asupra costurilor ridicate impuse de aderarea celor două state.3 miliarde ECU. 800 mln. adică 27 % din bugetul agregat al Uniunii Europene. euro.cofinanţarea fondurilor structurale) pot conduce la deficite bugetare ridicate în următorii ani (exemplele Ungariei şi Poloniei arată deficite bugetare de 4-6 % din PIB după intrarea în Uniunea Europeană. costurile pentru admiterea în Uniunea Europeană a Poloniei (6. Specialiştii germani consideră că integrarea României şi Bulgariei în Uniunea Europeană va costa 44. cele mai mari costuri pentru o ţară central sau est-europeană din cele 10) vor cere un efort financiar de 15. la care se adaugă şi contribuţia la programele pentru care s-a angajat. Doar pentru primii trei ani de după integrare România trebuie să contribuie cu 5. euro. aproximativ un sfert va fi suportată de Republica Federală Germania.6 mlrd. prin costuri a integrării în Europa a ţărilor Europei de Est şi celor din Europa Centrală. România a contribuit la bugetul organismului comunitar cu 1. conform unor studii efectuate de Institutul European din România (IER). costurile suplimentare alocate pentru sănătate. contribuţia României la bugetul comunitar s-a ridicat la cca. În consecinţă. educaţie. Din această sumă.5 miliarde ECU) şi a României (9. pentru perioada 2007-2009. costurile tranziţiei (costurile bugetare curente. 1 % din PIB . euro. Studiile efectuate de Comisia Europeană relevă. Impactul. Efortul bugetar pentru cele două domenii se ridică la aproximativ 10-11 mlrd. În 2007. Extinderea europeană implică noi sarcini. După calculele Institutului de Analize Economice Comparate de la Viena (estimări 1997). în 2008 – la 850 mln.la numai 0. costurile asociate cu reforma asigurărilor sociale. La acestea.18 % din PIB-ul Uniunii-25 sau şi mai puţin – 0. . că în cazul României. armată etc.03 % din PIB-ul Uniunii Europene –25 la 0.11 %. soluţionarea cărora va genera noi eforturi financiare.4 % din PIB. euro la bugetul comunitar. Se estimează. poate fi caracterizat prin diferite valori: conform unor scenarii costurile extinderii s-ar ridica de la 0.3 % din PIB – contribuţia la bugetul comunitar.

0 % în 2002.0 %).8 %). Lituania. Slovenia. Şase state membre au afişat un raport mai mare de 60 % din PIB în 2003. Estonia. În 2003. Austria.2 %) şi în Malta (72.5 % la 64.europa. Malta (-9.35 33 Implementation of the Community Lisbon Programe The Contribution of Taxation and Customs Policies to the Lisbon Strategy. Slovacia). obligă statele participante să respecte prevederile Pactului de Stabilitate şi Creştere.10. politica fiscală este un atribut al suveranităţii naţionale şi componentă importantă a politicii economice.9 %). Franţa. în procente faţă de PIB. Pactul este parte a acquis-ului.6 % în 2003. acest lucru înseamnă obligativitatea încadrării în limitele stabilite pentru deficitul bugetar (3 % din PIB). România se află în poziţia de beneficiar net în primii ani după integrare. pentru convergenţă. Portugalia.3 %) şi Ungaria (-5. După tendinţa de scădere observată în ultimii ani. reglementările fiscale impuse de participarea la Uniunea Europeană. atât în zona euro. la 2. cele mai mari deficite dintre ţările aderente (Republica Cehă.4 % în 2003. consolidat.15 de la 62. Conform „Tratatului de la Maastricht” (Protocolul asupra procedurii de deficite excesive). Se consideră că cheltuielile bugetare ale Uniunii Europene trebuie să se focalizeze în domeniile care susţin creşterea economică şi coeziunea (obiectivele de la Lisabona). adică cca 10-15 mlrd. la 2. doar Estonia înregistrând un surplus (+2.7 % în 2003. În principal.org/ 35 Studiu realizat de Banca Modială.worldbank. valoarea lor pe cinci ani poate ajunge la valoarea bugetului de stat pe un an.6 ori mai multe fonduri europene decât efortul bugetar propriu. deficitul şi datoria publică s-au deteriorat faţă de 2002. faţă de cinci state-membre în 2002 (cele amintite mai sus. În zona euro.6 %). Grecia.org/ . se impun cu o importantă doză de stringenţă întrebările: Care vor fi sarcinile (în planul contribuţiei la formarea bugetului european) puse în faţa statelor ce doresc să se integreze în Uniunea Europeană ? Ce modificări urmează să intervină în politicile fiscale ale acestor state din perspectiva aderării la Uniunea Europeană? În literatura de specialitate se susţine că. 25. capacitatea) de finanţare a administraţiilor publice (administraţii centrale. Ungaria. euro (aceşti bani vor rezulta din taxe şi impozite). sursa http://www. Datoria publică este datoria brută consolidată de ansamblul sectorului administraţiilor publice la sfârşitul anului (în valoare nominală). Pe baza informaţiilor furnizate de studiul de impact. o mai mare parte urmând a fi acoperită din fonduri europene (30 %) sau de către agenţii economici (5 %).3 % din PIB în 2002.În noile condiţii se aşteaptă reorientarea bugetului comunitar. datoria publică raportată la PIB a crescut în zona euro de la 69. regionale şi locale. Grecia. mai puţin Franţa). sursa http://www. Germania. Franţa. In ceea ce priveşte contribuţia României la bugetul Uniunii Europene. fonduri de securitate socială). la 70.6 %) şi în Lituania (21. deficitul a avansat de la 2. primind de 1. 34 În total.9 %). care se va aplica imediat după intrarea în Uniunea Europeană. Italia. În 2003. Germania. referitoare la aceste costuri. Costurile legate de implementarea standardelor Uniunii Europene vor fi suportate doar parţial de către bugetul de stat (20 %). excedentul) public este definit ca necesitatea (respectiv. deficitul public a crescut de la 2. iar în Uniunea Europeană. În aceste condiţii. efectuat sub auspiciile IER. El e calculat după conceptele contabilităţii naţionale (SEC 95).9 %).htm 34 Studiu realizat de Banca Modială. Cipru. astfel încât să fie evitată posibilitatea recurgerii la procedura privind deficitele excesive.7 %). Cele mai înalte niveluri ale datoriei publice au fost relevate în Cipru (72. au fost observate în Republica Cehă (-12. unsprezece ţări au cunoscut o deteriorare a soldului lor public exprimat în procente faţă de PIB şi anume: Danemarca. Malta. cât şi în Uniunea Europeană. Deşi politica fiscală continuă să rămână în mâinile guvernelor naţionale. Polonia. Olanda. Cipru (-6.2005 COM(2005) 532 final Sursa http// ec.2 % în 2002. precum şi din alte surse. pentru restructurare. iar în Uniunea Europeană . Austria. în Letonia (15. Brussels. Finlanda. Regatul Unit. iar prevederile sale sunt obligatorii pentru toate noile state membre.eu/taxation_customs/taxation/gen_info/tax_policy/index_en. Italia. Luxemburg.worldbank. deficitul (respectiv.33 Din această perspectivă ar rezulta constituirea a trei fonduri: pentru creşterea economică. iar cele mai joase în Estonia (5. respectiv Belgia. Letonia. Un sold primar corespunde unui deficit/excedent public fără dobânzi.0 %.

în cazul veniturilor din plasamente). fiind pus. având în vedere că Europa politică nu şi-a elaborat încă reguli de funcţionare. sau decizii comunitare. Existenţa unor finanţe sănătoase reprezintă o condiţie importantă în procesul de recuperare a decalajelor. astfel. constă în încercarea de a crea rapid o fiscalitate uniformă la scara Comunităţii Europene. deja. Cel de al doilea risc este reprezentat de concentrarea prelevărilor fiscale asupra factorilor cei mai puţin mobili . Armonizarea trebuie să fie decisă colectiv. iar regimurile fiscale ale fiecăruia se diminuează. mai ales dacă aceasta presupune o contractare a investiţiilor publice. În acest context. Aplicarea Pactului de stabilitate şi creştere de către noii veniţi implică o serie de provocări: pentru noile state. Grecia a încălcat unele prevederi ale Pactului de Stabilitate şi Creştere (PSC).Deficitele bugetare ale Franţei şi Germaniei au depăşit. este necesară o armonizare a politicilor fiscale sau cel puţin un acord pentru un număr minim de reguli de conduită. iar întreprinderile să investească şi să producă. într-un sector sau altul. modelul de economie socială de piaţă. permite agenţilor privaţi să arbitreze mai uşor diversele fiscalităţi naţionale. organizarea sistemului de protecţie socială şi politica bugetară conjuncturală? Armonizarea fiscalităţii în Europa se poate organiza pe trei niveluri: Primul nivel constă numai în evitarea dezechilibrelor imediate care ar putea să rezulte din deschiderea totală a frontierelor pentru schimburile de mărfuri şi fluxurile financiare. care să satisfacă pe deplin principiile democratice? Cum să se concilieze atât de necesara armonizare a fiscalităţilor cu menţinerea autonomiilor naţionale în ceea ce priveşte marea masă a cheltuielilor publice. fapt care ar leza întreprinderile. dacă toate ţările urmează această strategie de reducere fiscală. toate economiile ţărilor din CE. Apare riscul de a se ajunge la o presiune a fiscalităţii asupra veniturilor de capital şi la reducerea puternică a impozitelor indirecte şi directe. mult mai ambiţios. În ambele cazuri. sau mai puţin. oare. nimeni nu are beneficii. mai mult. consumatorii sau capitalurile financiare.ceea ce constituie sursa ineficacităţii economice şi nedreptăţilor sociale. Interesul general european constă. a cărui menire a fost de sprijinire a stabilităţii monedei euro. Deschiderea frontierelor. sub semnul întrebării. limita de 3 % din Produsele interne brute impuse de Uniunea Europeană. pentru a atrage întreprinderile. însă.lucrători şi capital imobiliar . în buna funcţionare a pieţei interne unice. Al doilea nivel. Dar acest lucru nu este de actualitate. pentru ca particularii să-şi plaseze fondurile sau să cumpere bunuri. în ultimii 3 ani. chiar pe termen lung: cheltuielile publice. ambiţioasă. Acest fapt necesită o armonizare. compensată de o creştere a puterii organismelor comunitare? Se poate întrevedea o astfel de eventualitate. Această diminuare a suveranităţii fiscale se va traduce oare prin reducerea importanţei statului? Va fi ea. care ar putea fi. În aceste condiţii. sistemele de protecţie socială nu sunt nici unificare. pe care se bazează. ca să nu apară riscul unei concurenţe fiscale (deşi acest lucru începe să se producă. nici măcar pe cale de a fi unificate. Acest arbitraj este periculos pentru toţi actorii economici: nu este de dorit ca localizarea activităţilor să depindă de factorii fiscali şi nu de factorii economici. în cadrul pieţei interne unice. în funcţie de mărimea distorsiunilor care trebuie evitate. Acest lucru presupune negocieri între state. acest arbitraj generează riscul situaţiilor de confruntare a ţărilor cu armele fiscalităţii: fiecare ţară poate avea interesul de a-şi diminua fiscalitatea. Cea mai mare provocare a politicii fiscale europene de astăzi este reconcilierea interesului general european cu suveranitatea statelor în materie de fiscalitate. de menţinere a stabilităţii macroeconomice şi de atragere a investitorilor. adoptarea unor reforme structurale şi integrarea pieţelor financiare sunt paşi cruciali privind viitorul economic al Europei. în general. redistribuirea rămâne într-un cadru pur naţional: nu se pune problema ca bogaţii . Pentru evitarea acestor riscuri. Pe plan global. În plus. încercarea de a menţine deficitul sub pragul de 3 % poate intra în conflict cu măsurile întreprinse în sensul continuării procesului de convergenţă. apar două riscuri: Un prim risc ar fi pauperizarea statului. acesta nemaifiind capabil să finanţeze transferurile sau cheltuielile publice necesare. libertatea fiecărei ţări de a-şi alege fiscalitatea este pusă sub semnul întrebării.

lucru care se va face. între sistemele fiscale ale diferitelor ţări din Uniunea Europeană. Niciuna din cele două ţări nu doresc să renunţe la aceste avantaje. Cele 25 de state-membre ale Uniunii Europene (încă la începutul anului 2005) au ajuns la un acord cu Parlamentul European. însă. o oarecare diminuare pare a fi cea mai bună soluţie. Însă nu toate ţările sunt în aceeaşi situaţie din punct de vedere al finanţelor publice: pentru unele. În acest context se pot delimita anumite etape de realizare a celor scontate. Divergenţa esenţială. a ansamblului fiscalităţii. se face în acelaşi timp o comparaţie cu sistemele fiscale din Statele Unite şi din Japonia.5 miliarde de euro anual.pentru impozitul în cauză . În concluzie. fără îndoială. pentru evitarea pierderii eficacităţii atât la nivel naţional. nici ca tinerii portughezi să finanţeze pensiile germanilor în vârstă. dar cu un rezultat convergent. Dacă în problema constituţiei se ajunge la un compromis aşteptat şi necesar în această etapă. cât şi comunitar. în unele domenii. este necesar să se definească axele şi priorităţile reformelor fiscale din Uniunea Europeană. care este justificarea economică a uneia sau alteia din dispoziţiile fiscale? Care sunt . pentru promovarea reformelor fiscale “europene”. încât. de centralizarea reglementărilor fiscale sau de importanţa diferitelor impozite. Prima etapă constă în exemplificarea diferenţelor care există. asupra căreia poziţiile par a fi aproape ireconciliabile. care este de preferat şi constă în punerea obligatorie de acord a fiscalităţilor naţionale pentru naţionalizarea. dar este şi o ocazie de a face transparente sistemele fiscale. Politica agricolă comună solicită peste 40 % din buget. Ar fi. în prezent. Următoarea etapă ar însemna un studiu al principiilor care ar trebui să conducă cercetarea în domeniul unei fiscalităţi eficace şi echitabile: ce tip de fiscalitate trebuie să fie promovat în Europa. Marea Britanie beneficiază de un rabat de 4. insistă ca cheltuielile să rămână la nivelul . Nivelul trei presupune o cale de mijloc. care până acum acoperea o sumă mare la bugetul Uniunii Europene. Comisia europeană caută o formulă care să ofere Uniunii Europene resursele de care are nevoie pentru a putea face faţă provocării extinderii în perioada 2007. de asemenea. probabil. adică 1 % din Produsul Intern Brut al Uniunii Europene. ci mai degrabă să ia exemplul practicilor celor mai bune.3 mlrd. care sunt avantajele şi inconvenientele diferitelor impozite. euro. a diferenţelor existente între ţările din Uniunea Europeană. care îi este returnat din contribuţia ei la bugetul Uniunii Europene. armonizarea fiscală trebuie să se traducă imperativ printr-o modificare a reglementărilor fiscale. convenind ca bugetul comunitar în perioada 2007-2013 să se situeze la limita de 106. Franţa. impune revizuirea perspectivelor financiare. O fiscalitate uniformă ar necesita asemenea tulburări la nivel naţional. ea nu poate fi luată în considerare. Comunitatea europeană se bazează pe solidaritate financiară. o reală fiscalitate comunitară. iar Franţa beneficiază de cele mai mari sume pentru susţinerea agriculturii. impozit cu impozit. Procesul de armonizare comportă unele riscuri.2013. de dorit ca armonizarea să nu consiste în a cere tuturor ţărilor să se alinieze la majoritatea comunitară. indiferent că este vorba de nivelul taxelor obligatorii. diferit în fiecare ţară.germani să le poarte de grijă grecilor săraci. se referă la bugetul Uniunii Europene (al patrulea buget multianual ). în fiecare ţară.exigenţele de armonizare? Foarte importantă este etapa în care se analizează resursele proprii ale Uniunii Europene şi necesitatea de a le mări şi de a instaura. în ceea ce priveşte bugetul. se află în situaţia de a nu o mai putea face din cauza dificultăţilor economice în care se află. pentru moment. Realitatea actuală. cel mai mare beneficiar al fondurilor agricole. care sunt problemele specifice ale armonizării fiscalităţii: ce impozite trebuie armonizate? Care nu se pot armoniza? Pe care nu trebuie să le armonizăm deloc? Trebuie să se facă o armonizare negociată sau trebuie să se lase să acţioneze piaţa? Principala întrebare la care se cuvine găsirea unui răspuns: este armonizarea compatibilă cu politicile bugetare conjuncturale diferite din fiecare ţară? Într-o etapă ulterioară este necesară analizarea. Conform aranjamentelor actuale. pentru altele. lucrurile sunt mai complicate şi pentru faptul că Germania. care s-au opacizat progresiv şi s-au complicat prin acumularea măsurilor pe puncte şi pe termen scurt.

Se consideră că reforma fiscală era inevitabilă. bugetul Uniunii Europene este relativ mic. Deocamdată nu poate fi vorba în viitorul apropiat de stabilirea la nivelul întregii Uniuni Europene a unei cote unice de impozitare. Obiectivele sunt: . valoarea rabatului de atunci până în 2005 s-a ridicat la aproape 100 de miliarde de euro) care să reflecte creşterea nivelului de trai în această ţară. Vectorii reformei fiscale au fost orientaţi spre acordarea unei importanţe deosebite colectării impozitelor şi taxelor. Acest cadru financiar este al patrulea: primul cadru (Pachetul Delors-I) a fost realizat pentru perioada 1988-1992 şi s-a concentrat pe consolidarea pieţei interne şi a programului-cadru de cercetare-dezvoltare. astfel. Ministerul de Finanţe al Austriei a cerut Marii Britanii să renunţe la rabat.2013 şi să se axeze pe dezvoltarea durabilă şi competitivitate şi crearea de mai multe locuri de muncă.planificarea programelor şi proiectelor multianuale. a impus numeroase reforme. Ed.facilitarea activităţii de adoptare a bugetelor anuale de către Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene. 6. disciplină bugetară.1 4% din PNB european (echivalentul a unui trilion de euro) la care spera Comisia Europeană. Marea Britanie. Olanda. Bugetul Uniunii Europene pentru 2005 a fost echivalent cu 240 euro/locuitor al Uniunii.actual până în 2013. . Cele şase state urmăresc menţinerea cheltuielilor pentru 2007-2013 la un procent din VNB (insistând asupra unui buget de austeritate de 800 de miliarde de euro). în vigoare din 1984.Ioan Cuza”. care transpune în termini financiari priorităţile politicilor Uniunii Europene. cele două autorităţi bugetare care iau decizii pe baza propunerilor Comisiei Europene. schimbarea raporturilor dintre stat şi contribuabili (statul să 36 Gabriela Carmen Pascariu.asigurarea controlului evoluţiei cheltuielilor bugetare.36 În concluzie s-ar putea spune la capitolul Impozitare. solicită să beneficieze în continuare de un rabat al contribuţiei sale la buget. (2006). Comisia Europeană a propus ca cel de-al patrulea cadru financiar să fie elaborat pentru 2007. ţările membre ale Uniunii Europene încă mai au de lucrat la găsirea unui cadru comun. cadrul actual (Agenda-2000) acoperă intervalul 2000-2006 şi se concentrează pe extinderea Uniunii Europene.3. . Integrare europeană. Armonizarea legislaţiei române fiscale cu cea din spaţiul economic european Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană. semnat la 25 aprilie 2005. fixează limitele cheltuielilor într-o anumită perioadă de timp. Cadrul financiar dezbătut este un plan de cheltuieli multianual.07 % din Venitul Naţional Brut (VNB) al Uniunii Europene peste limita fixată de principalii şase contribuabili – Germania. impunând. Au fost făcuţi unii paşi. Una din acestea este cea fiscală. Universităţii “Al. Franţa. Politica fiscală a fiecărui stat ţine de suveranitatea naţională şi deocamdată Uniunea nu a ajuns la un asemenea stadiu în care să poată reglementa de exemplu o cotă unică de impozitare a profitului în ţările membre. într-un moment în care alte state sunt solicitate să-şi majoreze contribuţiile. Austria. Suedia. Marea Britanie. Comparativ cu bugetele naţionale. însă mai trebuie lucrat la acest capitol. care primeşte mai puţin din aceste fonduri. valoare mai scăzută faţă de cele 1. Majoritatea celorlalte ţări doresc eliminarea totală sau reducerea rabatului (pe care Europa cu 21 de ani în urmă i l-a acordat Marii Britaniei. pentru două motive: 1) reforma se impunea pe fundalul multiplelor reforme în contextul aderării României la Uniunea Europeană. 2) reforma se impunea prin stadiul relativ precar al Sistemul fiscal din România. al doilea cadru (Pachetul Delors-II) a fost elaborate pentru perioada 1993-1999 şi a acordat prioritate politicilor sociale şi de coeziune şi introduceriii monedei euro. cel puţin. Iaşi . Varianta de compromis a proiectului de buget pe 2007-2013 poziţiona cheltuielile la nivelul de 1.

obţinute de fermieri şi destinate autoconsumului. Ungaria 35 şi Malta . neîndeplinirea unor condiţii stabilite în urma negocierilor pot activa anumite clauze de salvgardare stabilite pentru candidatele la aderare. România a deschis negocierile la capitolul 10 în octombrie 2001. În această ordine de idei. prin aplicarea unei cote de 50 % din acciza standard aplicată în România. România a primit derogare privind acordarea unui regim special pentru accizarea băuturilor alcoolice distilate din fructe. contribuabilii trebuie să înveţe să respecte cu stricteţe obligaţiile pe care le au faţă de stat. Directiva nr.138/2004) se referă. 48/2003/CE privind impozitarea veniturilor din economii sub forma plăţilor de dobândă. România a obţinut 50 de perioade de tranziţie şi aranjamente tranzitorii. Ca urmare. în domeniul accizelor. după voturile exprimate în favoarea aderării României la Uniunea Europeană în anul 2007. aprobate prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. privind un sistem comun de impozitare aplicabil plăţilor de dobândă şi de redevenţe efectuate între companii asociate din diferite state-membre. Legislaţia comunitară din acest domeniu (capitolul 10. c) restituirea TVA la ieşirea din ţară. din care trei directive au relevanţă şi impact pentru România. La acest capitol România a obţinut 8 perioade de tranziţie şi 3 derogări: în domeniul TVA. o analiză a situaţiei post-negocieri din ţară. capitolul 10 a fost redeschis şi închis în noiembrie 2004. 49/2003/CE. după semnarea de către România a Tratatului de Aderare la Uniune.47. cu concentraţie de 40 % în volum. iar închiderea provizorie a acestui capitol s-a realizat în iunie 2003. Ulterior închiderii provizorii a capitolului 10. Una dintre anomaliile existente în România a fost corectată recent printrun ordin al Ministrului Finanţelor care prevede că la ieşirea din ţară. Impozitarea. iar România a mai obţinut perioade de tranziţie pentru diferite produse. La accizarea electricităţii. renunţarea totală la sistemul clientelar de amânare la plată şi de scutire a taxelor şi impozitelor. pentru păcura utilizată pentru sistemul de termoficare. plata la timp a impozitelor şi taxelor). 96/2003/CE privind restructurarea cadrului comunitar pentru impozitarea produselor energetice şi a electricităţii. prin metode specifice. România a obţinut cea mai lungă perioadă de tranziţie pentru adaptarea nivelului de impozitare la cel din Uniunea Europeană. de asemenea.5 % la 3 % din cifra de afaceri. După încheierea negocierilor de aderare a României la Uniunea Europeană. este absolut necesară transparenţa sistemului de cheltuieli din bugetul statului. Aceste perioade de tranziţie permit finalizarea reformelor în anumite domenii şi după data aderării efective la Uniunea Europeană. România a obţinut pentru transpunerea prevederilor comunitare privind nivelul minim al accizelor o perioadă de tranziţie de 3 ani pentru ţigarete. cele mai multe perioade de tranziţie dintre toate statele din actualul val de extindere. Directiva nr. străinii sau românii cu . Polonia a obţinut 48. însoţită de o detaliere a celor mai importante repere ale perioadei 2005-2006 se impune. în principal.faciliteze modul de plată şi să încurajeze. dar şi a gazelor naturale utilizate în scopuri necomerciale. Este de menţionat faptul că principalele noutăţi fiscale (cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2005. menţionăm că o perioadă de tranziţie înseamnă perioada dintre data aderării la Uniune şi data la care respectiva ţară trebuie să se conformeze legislaţiei comunitare dintr-un anumit domeniu. ori specifice pentru România. România a obţinut o derogare de la regimul special aplicabil micilor întreprinzători în ceea ce priveşte menţinerea pragului de impozitare la 35.) se referă la Taxa pe Valoarea Adăugată şi la accizele pentru diferite produse. echivalent a 50 litri băuturi spirtoase/gospodărie/an. Spre comparaţie. Ori. printre capitolele de negocieri ce corespund domeniului de cercetare. b) majorarea cotei de impunere pe veniturile microîntreprinderilor de la 1. Pe de altă parte. a motorinei şi a benzinei fără plumb. pot fi menţionate: capitolul 10 – „Impozitarea”. În contextul tezei date. România intră în rândul lumii în privinţa restituirii TVA la ieşirea din ţară. a fost adoptat un acquis nou. pentru îmbunătăţirea raporturilor dintre stat şi contribuabili. respectiv: Directiva nr. capitolul 25 – „Uniunea vamală” . capitolul 29 – „Dispoziţii financiare şi bugetare” etc. în cursul anului 2003.000 euro cifra de afaceri anuală pentru plătitorii de TVA şi o derogare pentru aplicarea scutirii cu drept de deducere la transportul internaţional de persoane. În noile condiţii. la: a) diminuarea cotei de impunere a profitului de la 25 % la 16 %. În cadrul negocierilor de aderare la Uniunea Europeană.

în timp ce celelalte state membre consideră că directiva are efect şi asupra tuturor dobânzilor existente la 1 iulie 2005. Este vorba de o directivă care încă nu a fost transpusă în toate statele membre.venituri salariale. pe fondul unei tendinţe de reducere a cotelor de impunere cu scopul captării unei ponderi mai mari din baza mondială de impozitare.2001. pentru prima dată. chiar simbolic. directiva se referă la dobânzile care au fost generate începând cu 1 iulie 2005. cum este cazul cotei de 1 % aplicată câştigurilor de pe piaţa de capital. se aplică realmente noţiunea de impozit pe avere. dar. ci şi creşterea altor cote. am putea spune. trebuie menţionate următoarele categorii de venituri: O primă categorie este reprezentată de veniturile care se impun cu cotă unică de 16 %: salarii. 37 Introducerea cotei unice nu este o inovaţie la nivel mondial.410 %) la cota unică de 16 %.în 1994. adoptarea acestei măsuri nu reprezintă doar scăderea unor cote ce. există experienţe precedente: Estonia . printre codaşe numărându-se tocmai „paradisurile fiscale”. prin introducerea cotei unice de impozitare. dau o interpretare proprie directivei. se renunţă la sistemul globalizării veniturilor. Belgia şi Luxemburg. a intrat în vigoare legislaţia europeană cu privire la fiscalitatea economiilor. premii şi alte surse. urmată de Letonia şi Lituania . La prima vedere.2003. Rusia . dacă profitul va fi reinvestit pentru exerciţiul financiar respectiv etc. venituri din dobânzi. Trei ţări. lei şi care dovedesc cu factură că respectivele produse au fost cumpărate din acelaşi magazin.domiciliu în străinătate pot solicita restituirea TVA pentru bunurile cumpărate din România. Acestea sunt aplicarea unei cote de 10 % asupra câştigului obţinut din vânzarea-cesionarea proprietăţilor imobiliare şi titlurilor de participare. care aveau un nivel mult prea scăzut. Austria. modificarea sistemului de deduceri pentru toţi contribuabilii. câştiguri de capital). precum Luxemburgul. în realitate. activităţi independente. De la 1 iulie 2005.2003 şi Georgia . este şi acesta un pas spre armonizarea bazei de impozitare. activităţi agricole. aveau o pondere mai mare de 16 %. De asemenea. Toate aceste modificări ale sistemului fiscal sunt menite să aducă nivelul fiscalităţii la un prag suportabil şi. Consiliul Miniştrilor Finanţelor (ECOFIN) a analizat situaţia. pachetul de măsuri de reformă fiscală reprezintă un stimulent economic foarte puternic pentru întreprinderile economice (în acest sens. A doua categorie o reprezintă veniturile care se impun cu alte cote. creşterea valorii minime a mijloacelor fixe la 50 de ml.în 1991. s-a realizat o aliniere parţială pentru alte venituri decât cele salariale la o cotă de impozit de 10 %. implicit. diferită de cea a celorlalte state-membre. cheltuielile de administrare a impozitului pe venit reducânduse substanţial (pentru 2005. în trecut. simplificarea ("taxare inversă") pentru anumite livrări de bunuri. Revenind la cele menţionate anterior. Chiar şi în cazul transpunerii depline a directivei. În legătură cu noul sistem de impunere a veniturilor persoanelor fizice. Pachetul de măsuri de reformă fiscală are multiple valenţe: în primul rând. prin acordarea deducerilor numai pentru contribuabilii care obţin venituri din salarii la locul permanent de muncă diferenţiat pe 3 nivele. Respectiva directivă se referă la taxarea dobânzilor rezultate din economii. pentru anul 2006. asociată creşterii mobilităţii capitalurilor. introducerea cotei unice37 lasă impresia unei sărăciri a bugetului de stat. lei (RON). iar amortizarea acestora să fie în proporţie de 30-40 % la închiderea bilanţului contabil. impune constrângeri tot mai mari asupra politicilor fiscale naţionale. d) modificarea sistemului de impunere a veniturilor persoanelor fizice de la sistemul în cote progresive (18 % .2004. În opinia decidenţilor din aceste trei state. Serbia . cedarea folosinţei bunurilor. tendinţa fiind aceea de a se impozita toate tipurile de venit.5 ml. De această aliniere la practica europeană în domeniu vor beneficia toţi cei ce au cumpărat din România bunuri a căror valoare depăşeşte 2. indiferent de volumul veniturilor. s-a propus.). încercând medierea compromisului. Ucraina şi Slovacia . rămâne loc de interpretare. . cu condiţia respectării anumitor condiţii. să crească venitul net al tuturor categoriilor sociale. pensii. trebuie subliniat că. Oricum. Impozitarea veniturilor din capital. iar din 2006 tot ce înseamnă venit al persoanelor fizice se aliniază la o cotă de impozitare de 16 % . Totodată. menţionăm că fiscalitatea economiilor poate fi privită ca un pas spre integrare sau ca un exemplu de progres parţial în armonizarea fiscală în domeniul impozitării economiilor. creează venituri mai mari pentru cei care muncesc.

Aparatul de stat prin impozite. Germania. în contextul cercetării date. Se mai are în vedere relaxarea fiscală pentru fuziunea de capital (ex. spre exemplu. care a mărit impozitul pe profit. al insolvabilităţii şi falimentului. Nu se impozitează dobânzile la împrumuturile acordate de către stat. Spania). În particular se urmăresc obiective specifice. „dreptul formal de impunere apare ca rezultatul unei înţelegeri între stat şi contribuabili. Pe de o parte. în prezent. 80 % din legislaţia românească este armonizată cu cea europeană. respectiv. Aparatul de stat le foloseşte ulterior la furnizarea serviciilor de bază care constituie obligaţiile esenţiale şi consideraţia pentru „contractul social”. a evaziunii fiscale este de o importanţă imediată pentru orice stat sau structură guvernamentală. 571/2003 privind Codul Fiscal. Studiile realizate de Institutul european român denotă faptul că. Astfel. de exemplu. că România trebuie să îndeplinească anumite cerinţe pe marginea modificării legislaţiei şi a cadrului instituţional. în schimbul unor activităţi realizate şi garantate de stat. precum impulsionarea funcţionării pieţelor de capital prin diminuarea impozitelor pe profitul nedistribuit faţă de cel distribuit (ex. în acelaşi timp. al cărui obiectiv fundamental îl constituie armonizarea cu legislaţia fiscală a Uniunii Europene. făcute după 3 ani de deţinere a dreptului de proprietate. încercarea de menţinere a deficitului sub pragul de 3 % din PIB poate intra în conflict cu măsurile întreprinse în sensul continuării procesului de convergenţă. evaziunea fiscală reprezintă o ameninţare directă şi periculoasă pentru stabilitatea şi previzibilitatea „contractului social”. dar şi de către noii veniţi. Totodată nu se impozitează sau se impozitează cu cote reduse câştigurile din capital realizate din vânzări de terenuri. impozitat. precum şi asigurarea conformării cu acordurile fiscale internaţionale la care România este parte. Pentru noile state. pentru o bună funcţionare a structurilor guvernamentale şi a serviciilor publice. Danemarca. Acolo unde este nevoie. teoria contractului social38 etc. decide asupra administratorilor prin votul obişnuit. implică o serie de provocări. marea problemă reprezentând-o acum implementarea acesteia. (vezi teoriile privind impunerea şi rolul statului: teoria sacrificiului. case etc. ca întindere şi profunzime. superioare celor pe veniturile rezidenţilor şi/sau se încheie acorduri de evitare a dublei impuneri fiscale etc. sub formă de servicii publice furnizate în schimbul contribuţiilor lor.Aplicarea Pactului de Stabilitate şi Creştere de către România. menţionăm Legea nr.). teoria organică. mai ales dacă aceasta presupune o contractare a investiţiilor publice. Adaptarea legislaţiei fiscale din România la standardele europene (standardizarea sistemelor fiscale naţionale în contextul Tratatelor fundamentale ale Uniunii Europene) reprezintă un compartiment foarte important al reformelor fiscale. Statul este considerat ca o autoritate superioară. şi se aşteaptă să obţină o maximă valoare pentru sumele achitate. Grecia. la rândul său. dar se impozitează tranzacţiile imobiliare. al mediului. al controlului deşeurilor. de la stat la stat. Problema impozitării şi. şi sacrificii de ordin material concretizate în impozite. teoria siguranţei. Aşadar. deoarece profitul din care sunt acordate este. Cetăţenii „plătesc”. aparatul de stat are obligaţia implicită de a identifica şi constrânge rău-platnicii să-şi achite contribuţia. Spania. Italia). Impozitele pe veniturile nerezidenţilor sunt. precum şi să stabilească şi să identifice resursele naţionale care pot fi implicate în preluarea acquis-ului privind combaterea criminalităţii economice şi financiare. de obicei. 38 Potrivit teoriei contractului social. fie că e vorba de domeniul controlului financiar. sau dobânzile realizate din economiile a căror mărime nu depăşeşte anumite limite. Printre progresele legislative. spre deosebire de Finlanda. făcând. reprezentând principalul mijloc disponibil în colectarea de fonduri. reformele fiscale diferă. Cetăţenii renunţă la o parte din libertăţi. teoria sociologică. căreia i se supun oamenii liberi care l-au creat pe baza unui contract” . Este important de menţionat faptul. statele se abat mai mult sau mai puţin de la principiul impozitării cu aceeaşi cotă a tuturor veniturilor din capital în funcţie de interesele concrete: În general dividendele sunt impozitate cu cote mai mici.. ajutoarelor de stat sau agriculturii.

are implicaţii directe asupra politicii bugetar-fiscale a României. iar pe de altă parte. perfecţionarea sistemului de gestiune al declaraţiilor. politica iniţiată şi implementată de Ministerul Finanţelor Publice. pe care statul le poate aloca celor care. În perspectiva integrării României în Uniunea Europeană şi îndeplinirii condiţiilor comunitare de participare la tranzacţiile comerciale în cadrul Departamentului de Administrare Fiscală. Totodată. De asemenea. reforma nu trebuie. între Biroul Central de Legături şi administraţiile fiscale din ţările Uniunii Europene. iar creşterea volumului investiţiilor străine directe ar putea ameliora consecinţele negative ale reformei sistemului de protecţie socială. în sens larg. respectiv integrarea în cadrul Uniunii Europene. pot fi menţionate: dezvoltarea capacităţii administrative.scăderea ratelor de contribuţii la asigurările sociale în scopul eliminării dezavantajului de competitivitate fiscală. obiectivele urmărite. pe de o parte. prin continuarea cooperării internaţionale. care au fost avute în vedere la formularea proiectului de buget pe anul 2006. Schimbul de informaţii se va realiza. Conform precizărilor din literatura de specialitate. guvernul slovac a decis înjumătăţirea ajutoarelor de şomaj la o valoare de 35 euro. precum şi mijloacele de realizare a acestora. acest fapt ducând la creşterea preţurilor. între Biroul Central de Legături şi structurile teritoriale cu atribuţii de control fiscal. Se consideră că. va continua. ca să poată face faţă forţelor concurenţiale care vor acţiona pe Piaţa Unică. poate fi efectuată şi prin adaptarea administraţiei fiscale naţionale. pot fi sintetizate astfel: . organism care va acţiona în calitate de reprezentant autorizat al administraţiei fiscale române pentru realizarea schimbului de informaţii privind operaţiunile intracomunitare realizate cu celelalte state-membre din Uniunea Europeană. în vederea susţinerii eforturilor de reducere a inflaţiei în acord cu criteriile nominale de convergenţă. Aderarea României la standardele europene. ca organism unitar de administrare şi colectare a veniturilor la bugetul general consolidat. Strategia politicii fiscale şi bugetare pentru anul 2006 a avut în vedere crearea unei economii de piaţă funcţională. de cooperare cu alte structuri internaţionale care au aceleaşi atribuţii în domeniul administrării şi colectării veniturilor. În aplicarea reformei. Cooperarea internaţională se desfăşoară la toate nivelele organizatorice ale structurilor participante şi urmăreşte eficientizarea activităţii de administrare şi colectare a veniturilor la bugetul de stat. susţin specialiştii. se consideră că politica fiscală cuprinde ansamblul deciziilor de natură fiscală luate de factorul decident public în scopul asigurării resurselor financiare destinate finanţării nevoilor publice şi al realizării unor finalităţi de natură economico-socială. În drumul către cota unică. În paralel. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF). care să preîntâmpine efecte negative similare cu cele survenite recent în Slovacia. pe termen lung. Prin politica fiscală se stabilesc volumul şi provenienţa resurselor de alimentare a fondurilor publice. politica fiscală se constituie în cadrul activităţii autorităţii publice de percepere şi utilizare a resurselor necesare satisfacerii consumului public şi furnizării de servicii şi bunuri publice. Pe termen lung. îmbunătăţirea serviciilor pentru contribuabili etc. într-adevăr. neapărat. are loc o majorare a veniturilor. perfecţionarea sistemului de gestiune al contribuabililor. au nevoie să fie susţinuţi. metodele de prelevare care urmează a fi utilizate. Principalele coordonate ale politicii fiscal-bugetare. au fost reduse şi alocaţiile acordate familiilor cu copii. Reforma fiscală. asimilată cu astfel de efecte. Slovacia a renunţat la cota redusă de TVA de 14 %. prin crearea noilor locuri de muncă. iar măsurile au fost sancţionate prin largi proteste sociale. aplicabilă anumitor bunuri. în contextul schimbărilor majore.stabilirea deficitului bugetului general consolidat la un nivel corelat cu obiectivele macroeconomice. în perspectivă. . s-a înfiinţat Biroul Central de Legături. Printre principalele mutaţii ce au avut loc în cadrul reformei fiscale pe plan de administrare fiscală. .Discuţiile au impus ideea unei reforme generale şi coerente a sistemului fiscal românesc. având la baza activităţii sale şi îndeplinirea priorităţilor strategice ale societăţii româneşti. Slovacia s-a abătut de la principiul neutralităţii taxei în privinţa celor cu venituri reduse. precum şi îndeplinirea acquis-lui comunitar. al reducerii economiei subterane.

relaxarea fiscalităţii asupra muncii. incluzând şi instituţiile relevante şi eficienţa acestora . susţinerea unor costuri implicate de ridicarea nivelului de performanţă a operatorilor economici autohtoni. .stabilirea deficitului bugetului general consolidat la un nivel corelat cu obiectivele macroeconomice.accelerarea procesului de descentralizare fiscală în scopul implicării mai active a comunităţilor locale în procesul de colectare şi alocare a resurselor publice. Eficienţa fiscalităţii se observă atât în modul în care impozitele şi taxele colectate la bugetul de stat se reîntorc sub forma calităţii serviciilor publice.consolidarea cadrului de cheltuieli pe termen mediu pentru asigurarea predictibilităţii politicilor formulate.. susţinerea politicii agricole în conformitate cu cerinţele Politicii Agricole Comune. în scopul creşterii şi dezvoltării economice. în vederea îmbunătăţirii colectării obligaţiilor bugetare. menţinerea şi extinderea bazelor de impozitare. . mai degrabă.reforma profundă a administraţiei fiscale. îmbunătăţirii competiţiei şi lărgirii bazei de impozitare. al consolidării fiscale şi al dezvoltării şi consolidării clasei de mijloc. cât şi în modul în care ele asigură. eficienţei alocărilor bugetare prin focalizarea fondurilor bugetare către domenii determinate de necesitatea aderării: dezvoltarea infrastructurii. Politica fiscală a Guvernului va funcţiona.îmbunătăţirea stabilităţii politicii de cheltuieli.colectarea impozitelor şi lupta împotriva fraudei şi a corupţiei. sunt subordonate obiectivelor de susţinere a creşterii economice şi de reducere a inflaţiei şi se referă la: . cu scopul creşterii transparenţei mediului de afaceri.Inspectoratul General al Muncii. asigurarea cu prioritate a sumelor destinate cofinanţării proiectelor finanţate din fonduri de preaderare şi. . . în mod sustenabil. . în perioada 2006-2008.Curtea de Conturi. . viziunea Guvernului României în domeniul bugetar se caracterizează prin eficienţa alocărilor bugetare pe bază de priorităţi. prin continuarea îmbunătăţirii sistemului de finanţare pe bază de programe. în vederea susţinerii eforturilor de reducere a inflaţiei în acord cu criteriile nominale de convergenţă. . Ministerul Muncii (cu organismele aferente . reforma sistemului de asigurări sociale. Reforma legislaţiei fiscale impune reducerea continuă a scutirilor şi exceptărilor acordate la plata impozitelor şi a taxelor. instituţii şi reguli: . Principalele caracteristici ale politicii bugetar-fiscale.creşterea transparenţei şi eficienţei utilizării fondurilor publice.susţinerea procesului de convergenţă a economiei româneşti cu economiile europene.procedurile fiscale. cele referitoare la controlul şi înregistrarea activelor şi veniturilor. . în mod special. precum şi diminuarea deficitelor cvasi-fiscale. Agenţia Naţională a Şomajului) şi Procuratura Generală. Ministerul Finanţelor (cu organismele aferente). Viziunea Guvernului României în domeniul politicii fiscale este focalizată pe asigurarea unui rol stimulativ şi orientativ al impozitelor şi taxelor. pe asigurarea efectului multiplicator al cheltuielii publice asupra economiei reale. venitului şi capitalului. securizarea frontierelor. precum şi acordarea priorităţii politicilor publice formulate de ordonatorii principali de credite.armonizarea şi integrarea tuturor regulilor şi procedurilor într-un singur „Cod Fiscal. în viitor. politica curentă de impozitare a României pune accent pe analiza şi perfecţionarea următoarelor activităţi." compatibil cu standardele Uniunii Europene. Pentru alinierea la standardele Uniunii Europene privind lupta împotriva evaziunii şi sustragerii fiscale. din fonduri structurale şi de coeziune. în serviciul producătorilor de impozite decât în serviciul culegătorilor de impozite şi se va baza pe un parteneriat real între stat şi contribuabil. . . pe transparenţa cheltuielilor publice.consolidarea administraţiei fiscale în vederea îmbunătăţirii colectării obligaţiilor bugetare. protecţia mediului.

în contextul “proaspetei” integrări europene a României. orientate spre eficienţă şi performanţă. urmărindu-se declanşarea unei adevărate competiţii între economiile naţionale. Politica fiscală şi cea bugetară se vor proiecta şi implementa pe baza unor principii de bază care vor permite atingerea scopurilor propuse. care se înscrie în tendinţa actuală de integrare. cele mai importante au avut ca obiectiv domeniile: impozitului pe profit.creşterea transparenţei cheltuielilor publice. Prin măsurile fiscale întreprinse. Concluzii şi propuneri Principalele repere ale acestei lucrări vizează prezentarea elementelor de perfecţionare ale sistemului fiscal român. determinată de o diversitate de condiţii economice şi sociale. anii 2005 şi 2006 au marcat o abordare nouă a politicii fiscale.scăderea ratelor de contribuţii la asigurările sociale în scopul eliminării dezavantajului de competitivitate fiscală. aplicând experienţele pozitive în domeniu. cât şi la nivelul ofertei de muncă). administrării fiscale etc. este faptul că o fiscalitate ridicată comportă o serie de „ameninţări" la adresa economiei reale: rigidizează evoluţia şi restructurarea ofertei interne. Relaxarea fiscală va conferi mediului de afaceri din România flexibilitate. pentru finanţarea proiectelor structurale şi de coeziune. ca urmare a extinderii activităţilor economice oficiale (atât la nivel antreprenorial. în legătură cu armonizarea sistemelor fiscale. a fondurilor structurale. . măsuri care au avut impact şi asupra anilor 2007-2009. accizelor. . Ţinând cont de practicile internaţionale şi de tendinţele caracteristice de ultimă oră. printre principalele concluzii şi recomandări. Complexitatea construcţiei europene. de stimulare a iniţiativei private şi de încurajare a oficializării economiei ascunse. relaxarea fiscală va asigura sustenabilitatea creşterii economice prin extinderea bazei de impozitare.creşterea capacităţii de absorbţie a fondurilor de preaderare şi. taxei pe valoare adăugată. după 2007. taxelor vamale. . pentru care Guvernul optează pentru relaxarea fiscală. În acelaşi timp. următoarele: . Printre aceste măsuri. de configurarea specifică a bugetului comunitar care alocă sume importante politicii agricole comune. face necesară formularea unei politici fiscal-bugetare flexibile. construită pe priorităţi sectoriale care să corespundă palierelor reformei şi să fie consistentă cu politicile comunitare. impozitului pe venit. de un anumit mod de alcătuire a instituţiilor sale. predictibilitate şi elasticitate. al reducerii economiei subterane. spre relevare mai detaliată.continuarea armonizării legislaţiei fiscal-bugetare cu normele Uniunii Europene. ascunde o parte din activitatea economică de contabilizarea naţională etc. ne-am propus. Cheia de boltă a politicii fiscale a Guvernului este relaxarea fiscală ca mijloc de detensionare a mediului de afaceri.. Cauza principală.

Problema principală a politicii fiscale a României în domeniul veniturilor este identificarea echilibrului între necesitatea majorării veniturilor ca sursă principală a cheltuielilor. urmând o reaşezare a sistemului fiscal naţional în vederea constituirii unei noi structuri calitative şi cantitative a acestuia. Conform datelor publicate de Ministerul Finanţelor. aceste aspecte reprezintă implicaţii serioase asupra funcţionării normale a economiilor statelor europene.1. combinată. adevăraţii “producători de impozite”. Reforme fiscale multiple au caracterizat sistemul de impozitare a României. Pe de altă parte. Reforma fiscală a fost generoasă cu mediul de afaceri românesc prin introducerea cotei unice de impozitare de 16 %. scăderea veniturilor bugetare ar fi semnificativă. care ar putea avea veritabile efecte de flexibilizare a pieţei muncii şi de creştere a puterii de absorbţie a economiei româneşti în termeni de investiţii interne şi investiţii străine directe. respectiv. Ţările în care reforma fiscală s-a soldat cu succes au obţinut creşteri majore ale investiţiilor străine directe. în acest sens existenţa unui parteneriat real între stat şi contribuabili. în general. . că efectele economice ale introducerii cotei unice. au fost pozitive. în cele mai multe din cazuri. Este important ca taxele. cu atât mai mult cu cât. dar şi de economie şi consum. Această măsură va influenţa diminuarea necesarului de resurse financiare prelevate către buget şi. iar produsul intern brut (PIB) şi procentul din acesta. Analiza acestora a permis relevarea unor tendinţe şi asemănări în procesele de perfecţionare a impozitării şi colectării veniturilor la buget pentru statul român. Cercetările efectuate permit elaborarea recomandărilor cu privire la necesitatea reducerii sarcinii fiscale asupra factorului muncă. şi în acelaşi timp ajustarea presiunii fiscale la nivelul care ar favoriza dezvoltarea mediului de afaceri şi investiţii. Se constată o tendinţă de diminuare. cu diminuarea impozitelor percepute companiilor şi simplificarea sistemului de taxe. va contribui la diminuarea sarcinii fiscale generate de plăţile fiscale sub formă de contribuţii pentru asigurările sociale. 2. precum şi necesitatea susţinerii mediului de afaceri. Presiuni semnificative se exercită acum asupra contribuţiilor la asigurările sociale. nu au înregistrat nici o scădere după 2004. Concluzia generalizatoare este că reforma fiscală desfăşurată în România nu se va opri la cele realizate până în prezent. Pe lângă cele menţionate putem aduce în discuţie şi corespunderea standardelor de convergenţă nominală şi reală. Este necesar. În acest sens. 5.1 % din PIB). în cazul României contribuind astfel la perfecţionarea sistemelor de impunere vizate. 4. mai mari decât cele provenind din Taxa pe valoarea adăugată (7. impozitele şi contribuţiile să acţioneze în sprijinul agenţilor economici şi al populaţiei. 3. direcţionate spre reducerea sărăciei.6 % din PIB. Studiile au dovedit. colectat la bugetul consolidat. în perioada 2005-2006 veniturile bugetare au crescut în termeni reali. Incidenţa sarcinii fiscale asupra consumului. în România. Aceasta ar reprezenta un prim pas spre adoptarea unei strategii fiscale moderne. în contextul convergenţei nominale şi reale. Aplicând experienţele statelor cu rezultate pozitive pe plan economic. fapt ce poate fi interpretat ca o uşoară slăbire a modelului social european. În ultimii ani datorită reformei fiscale se poate observa o creştere a investiţiilor străine. Acest lucru înseamnă numeroase avantaje economice şi sociale. Analizate în ansamblu. este recomandabilă promovarea unei politici de reducere a deficitului bugetar prin reducerea programelor sociale. a impozitelor în Europa. a modelului bunăstării bazat pe taxe înalte. impuse de statutul de stat membru al Uniunii Europene. Analiza contribuţiilor pentru asigurările sociale în România conduc la concluzia cu privire la necesitatea reducerii acestora. Stimularea muncii şi stoparea fluxului forţei de muncă înalt calificate spre exterior ar fi un veritabil pilon de efecte stimulative. asupra factorilor de producţie muncă şi capital reprezintă un element important în vederea perfecţionării sistemelor de impunere naţionale. Şi în România se poate observa acest lucru. încasările din Cotribuţiile pentru asigurările sociale au reprezentat 9. în anul 2004.8 % din PIB). precum şi în comparaţie cu alte state europene. care este factorul principal de creştere economică. considerăm oportună creşterea veniturilor cu ritmuri mai înalte decât rata inflaţiei. din impozitul pe venit (3 % din PIB) sau din impozitul pe profit (2.

Coman. ea constă în scăderea cotei marginale de impozit la limita de jos a distribuţiei venitului. În principal. Irlanda. Franţa. prin aplicarea tarifului vamal unic (TARIC). În concluzie se poate spune că problema impozitelor în spaţiul economic european nu este încă finalizată. Spania. trebuie accelerată reforma fiscală. însoţită de creşterea venitului minim neimpozabil şi sporirea alocaţiilor (deducerilor) familiale. (2005). Italia. Academiei . Cele mai multe dintre acestea (Belgia. deşi în ceea ce priveşte modul de aşezare şi cotele TVA există încă diferenţieri între statele membre. În ceea ce priveşte România. Sinteza măsurilor de reformă pe categorii de impozite a permis delimitarea unor direcţii ale procesului de reforme fiscale în statele europene. Marea Britanie) îşi propun să reducă TVA în sectoarele cu muncă intensivă. Mai sunt multe capitole la care trebuie lucrat. Grecia. Olanda şi. Luxemburg. Dar nici un stat-membru al Uniunii Europene nu are în vedere o reformă fundamentală a impozitelor indirecte. parţial. reprezentând domeniul în care Uniunea Europeană a progresat cel mai mult. Nu trebuie uitat ca un sistem fiscal coerent şi transparent este cel care atrage investiţiile străine. Fiscalitatea în România. O primă direcţie ar fi aceea că impozitele indirecte. O altă direcţie importantă este reprezentată de impozitul pe venitul personal. mai ales după anii 1980. Majoritatea statelor au în vedere o reformă a tranşelor de impozit. măsurile au mai mult un caracter general. Este greu să se ajungă la un consens în ceea ce priveşte un sistem fiscal comun pentru toate ţările membre ale Uniunii Europene. Spania. ca proaspăt membru al spaţiului economic european. Bălaşa.6. Finlanda şi Suedia. Bibliografie 1. În Germania. Cele mai armonizate taxe indirecte rămân cele vamale. Florescu. sociale şi culturale. Ed. uneori chiar foarte mari între statele componente ale Uniunii Europene. Acest lucru se datorează în principal diferenţelor economice.

. Ioan Cuza”. Ed. fundaţiei “România de mâine”. Ed. România şi Uniunea Europeană. Păun Roxana Daniela. Ed. (2002). M. Timişoara 15. Ristea Luminiţa şi alţii. Jaqueas Saraf. Finanţe publice şi fiscalitate între teorie şi practică. Un proiect deschis-Evaluarea stării economiei naţionale. ***O. M. Ed. Cluj-Napoca 12. C. (2006). Universităţii . Ed.(1998). Ediţia a II-a. (2006). I. Paris 8. Văcărel Iulian şi alţii.. 2003.ro. Economică. Reforma sistemului fiscal în România. Anişoara Niculina Apetri. martie 2000. Dunod. Bucureşti 24. Vrânceanu Radii. Sistemul fiscal în ştiinţa finanţelor. Ed. *** Codul Fiscal. Fiscalite. Marcel Ciurezu Tudor. Economică. Ed. Codecs. (2003). (2002). (2006). Gheorghe Sandu. Tradiţie şi capacitate de adaptare. Politici fiscale şi bugetare în România 1990-2000. (1998). (1998). (2008). Ed. Accent. www. Bucureşti 11. Bucureşti 18. Bucureşti 22. Didactică şi Pedagogică. Editura Monitorul Oficial. Ovidiu Stoica. Stoica Ovidiu. Ed. Tatu L. Polirom. Corduneanu.. (2003). Iaşi 9. Ed. Didactică şi Pedagogică. Fiscalitatea între teorie şi practică. Ed. de la lege la practică. Văcărel Iulian. Metode. Cluj 14.Al. (2000). Văcărel Iulian. pag 20. Integrare financiar-monetară. Tatarcan.Al. Profiroiu Marius. Economică. Economică. Ed. Polirom. Constanţa 19. Bucureşti 25. Presiunea fiscală în ţãrile membre UE: cauzele şi efectele reducerii acesteia. Bucureşti 27. Economică. Bugete Publice şi Fiscalitate. Mirton. Ioan Cuza”. Carmen. Bucureşti. Fiscalitate şi contabilitate în cadrul firmei. (2002).Alexandru Ioan Cuza”.(2002). Bucureşti. Ed. 2006. ş. Sorin Dinu(1999). Ed. (2006). D. Ed. 2009 Surse internet . (2003). 86/2003 publicată în Monitorul Oficial nr. Bucuresti 23. Ştefan. Ioan. Bucureşti 26. Iaşi 16. Ed. Vintilă Georgeta. All Beck. Ioan Cuza”. Politici Europene. Expert..mae.. Vasilescu. Ed. A.. (2006). (2001). Fiscalitate. Brezeanu Petre şi alţii. Spaţiul monetar european.ro Legislaţie: 30. Universităţii .(2004).. ***Declaraţie.. Iaşi 7. 624 din 31 august 2003 32. A. 29. 927/23 dec. Universităţii . Bucureşti 4. Inceu.G. Emmanuel Disle.mfinante. Tatiana Moşteanu. Morar. adoptat la Consiliul european de la Essen din decembrie 1993 preluat de pe adresa www. Ed. Iaşi 6. Finanţe. Irina Ştefana Cibotariu. Mutaşu. (2004).Concepte. Burg 21. Raluca. Gabriela Carmen Pascariu. Muntenia&Leda. Dacia. Iaşi 20. (2000). Iaşi 10. preluat din Strategia naţională a economiei pe termen mediu. 31. Finanţe publice. Integrare financiar-monetară. Bucureşti 17. Gabriel Ştefura. Bucureşti 13.a. Finanţe publice. Ed. Sistemul fiscal românesc.2. Bucureşti 3. 571 din 22 decembrie 2003 privind Codul fiscal publicat în Monitorul Oficial nr. ***Raport de activitate al Ministerului Finanţelor Publice. Integrare europeană. Ed. Practici. (2008). Abordări teoretice şi practice. ***Raport asupra strategiei de pregătire a aderării ţârilor asociate din Europa centrală şi de est. Serbanescu. (2006). (2004). Ed. Fiscalitate. Pârghiile fiscale şi forţa lor de orientare. Fiscalitate. Ed. D. Bucureşti 5.. Brezeanu Petre. 28. Nica. Costel Istrate. Finanţe publice. Didactică şi Pedagogică. ***LEGE nr. Sibiu. în Revista Finanţe-Contabilitate. Universităţii “Al. Ed. Dăianu Daniel. Sedcom Libris Bucureşti 2002. Stolojan Theodor. Integrarea şi Politica Fiscală Europeană. Ed. Ed.

legislaţie .mai.com 38.com/en/taxation 37. http://www. “Structures of the taxation in the European Union” 35.ro.ro.eu/taxation_customs/index_en. http://www.worldbank.europa.euractiv. 2008 34.mfinante. Raport anual pe 2005.com 39. 2006. 2007. http://www.int/comm/eurostat. http://europa. http://www. http://www.org 40.htm 36.eu.tax-news. http://www.33. http://ec.finfacts.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful