UNIVERSITATEA TRANSILVANIA BRAŞOV

FACULTATEA DE DREPT ŞI SOCIOLOGIE SPECIALIZAREA DREPT

Discipina:

DREPT PENAL
TEMA:

PEDEPSELE ÎN DREPTUL PENAL ROMÂN

BRAŞOV
- 2010 -

Introducere
1

Odată cu apariţia statului apărarea socială împotriva faptelor periculoase, vatămătoare a devenit o funcţie importantă a acestuia. Prin indicarea faptelor periculoase şi a sancţiunilor aplicabile pentru cei care săvârşesc astfel de fapte păgubitoare, iar justiţia penală este cea care are rolul de a aplicarea acestor sanctiuni pentru stabilirea ordini sociale . Termenul de justiţie penală este folosit pentru a denumi sistemul normelor juridice penale care reglemendează relatiile de apărare socială. Normele şi sancţiunile asigură orientarea conduitelor umane. Societatea este interesată să asigure ordinea, echilibrul, structurile şi formele de organizare şi de conducere să asigure funcţionarea tuturor instituţiilor şi derularea normală a acţiunilor indivizilor şi lucrurilor iar acest lucru nu este posibil de realizat fără norme juridice şi fără sancţionarea celor care le încalcă . Sancţiunea este o parte componentă a normei juridice ea se referă la măsurile şi mijloacele ce se adoptă faţă de acei indivizi care încalcă regulile, prescripţiile normative . În dreptul penal sancţiunile ocupă un loc deosebit de important deoarece ele reprezintă mijloacele esenţiale de realizare a scopului legii penale, adică acela de a apăra valorile sociale fundamentale ale societăţii împotriva infractorilor. În legislaţia penală română există trei tipuri de sancţiuni: pedepsele, măsurile educative şi măsurile de siguranţă. Pedeapsa, este una dintre cele mai controversate probleme ale tuturor timpurilor, ca şi problema existenţei şi de altfel ca cea a sensului vieţii, frământănd raţiunea umană. Constatăm ca instituţia pedepsei a evoluat de la o societate la alta în funcţie de evoluţia vieţii sociale, deci putem spune că pedeapsa se reflectă în fizionomia epocii respective şi la fel ca şi criminalitatea, se află în dependenţă directă de structura socială, de particularităţile naţionale, sociale, şi culturale ale ei. Pedeapsa penală a fost şi va rămâne reacţia de bază a comunităţii faţă de acest fenomen social negativ. Pedeapsa este un instrument de violenţă instituţionalizată în mainile statului iar o discuţie despre fundamentul pedepsei duce inevitabil la cercetarea legitimităţii dreptului penal1. Nu degeaba s-a repetat până la saţietate că problema dreptului penal începe şi se sfârşeşte cu fundamentul şi scopul pedepsei.2 Factorul timp joacă un rol imens în viaţa unui om, dar în dreptul penal acestui factor nu i se acordă importanţa cuvenită. Chiar dacă vârsta autorului infracţiunii are o greutate decisisvă asupra responsabilităţii penale, legiuitorul, când stabileşte durata condamnării, este limitat, desigur, de durata vieţii omeneşti. Dacă unele legislaţii prevăd pedepse care merg de exemplu, până la o sută de ani, aceasta nu are decât o
1 2

Cristina Rotaru Fundamentul pedepsei ed C.H.Beck Cristina Rotaru Fundamentul pedepsei ed C.H.Beck

2

importanţă simbolică pentru că nu exprimă durata efectivă a pedepsei. Analiza devine mult mai complicată dacă încercăm să stabilim valoarea intrinsecă a factorului „timp”pentru evaluarea consecinţelor pedepsei privative de libertate. Timpul fiind un criteriu esenţial pentru sistematizarea vieţii omeneşti dar măsura fiecărei pedepse are un alt ritm interior pentru un copil, un adolescent, un adult sau un bătrân. Această valoare a pedepsei diferă de la o epocă la alta, fapt ce impune luarea în considerare a valorii specifice a timpului trăit. Politica penală nu poate face abstracţie de această problemă a ”timpului”, pedeapsa penală trebuind să fie o „haină pe măsură”. Atitudinea în faţa timpului este diferită la fiecare din cei patru participanţi la la realizarea actului de justiţie. legiuitor, judecător, administraţia penitenciară şi condamnatul. Legiuitorul trăieşte într-o lume abstractă de principii şi reguli de conduită şi acordă mai puţină atenţie timpului trăit de condamnaţi: durata pedepselor este stabilită pe baza ideii de retribuţie care încearcă să ţină cont de pericolul social al faptei şi de cel care emană din personalitatea autorului său. Atitudinea judecătorului este concentrată mai ales pe aprecierea faptei şi mult mai puţin pe înţelegerea personalităţii criminale. Contactul cu deţinutul în prevenţie este destul de scurt , iar în cadrul audierilor nu este timp-din păcate-pentru evaluarea trăsăturilor personalităţii celui judecat. Atitudinea în faţa duratei pedepsei privative de libertate este mult diferită la administraţia penitenciară:gardienii şi educatorii, personalul de învăţământ, şefii secţiilor, directorul şi adjuncţii săi, trăiesc o parte din viaţă în interiorul închisorii alături de deţinuţi. Ei sunt plasaţi atât de aproape de condamnat încât îl pot observa şi pot ajunge la o cunoaştere aprofundată a personalităţii lui. Cu unele rezerve, timpul trăit de gardieni şi de deţinuţi este asemănător. Ajungem la deţinutul care percepe timpul dintr-o poziţie coercitivă, apăsătoare şi artificială. Prin însăşi situaţia sa, deţinutul prezintă un univers uman specific, plin de contradicţii, frustrări şi neîmpliniri. Fiecare vine în penitenciar ca urmare a unei conduite antisociale flagrante, a săvârşirii unor infracţiuni, dintre care unele deosebit de grave. Mulţi dintre ei nu se pot adapta din punct de vedere social, incapabili să integreze în cerinţele normelor de convieţuire socială. Această valoare a timpului diferă de la o epocă la alta, fapt ce impune luarea în considerare a valorii specifice a timpului trăit. Răspundera penală este instituţia juridică care cuprinde ansamblul noemelor juridice care reglementează raporturile juridice care se nasc în sfera activităţii de tragere la raspundere penală a tuturor celor care încalcă sau ignoră ordinea de drept prin săvârşirea de infracţiuni care se
3

desfăşoară de autorităţile publice, în temeiul legii, guvernată de principii proprii, în scopul apărării valorilor sociale esenţiale confirmate de ordinea constituţională în vederea menţinerii şi promovării ordini juridice şi binelui public3.

Capitolul 1. Istoricul pedepsei penale Secţiunea 1. Dreptul de a pedepsii in diferite civilizaţii Istoria pedepsei cu moartea este o parte a istoriei dreptului penal în genral şi a istoriei pedepsei în special. O priviere asupra evoluţiei
3

Lidia Barac constantele şi variabilele dreptului penal

4

H.Beck 5 . la evrei intervin alte noţiuni juridice: premeditare. idolatria. circumstanţe atenuante. probe materiale iar pedepsele erau modelate după legea talionului. În epoca sumeriană pedepsele erau date de tribunalele care îşi desfăşurau activitatea pe baza unei proceduri judiciare bazată pe: declaraţiile martorilor. Regimul juridic chinez se caracterizează printr-un sistem de 4 Cristina Rotaru Fundamentul Pedepsei ed C. omucideri. expertize. jurământului părţilor. ca o expresie a păcatului. iar în perioada vieţii sedentare de bătrânii satului. În cultura şi civilizaţia mesopotomiană dreptul era considerat de către sumero – babilonieni ca având un caracter divin. poporul evreu avea drept lege supremă „răzbunarea sângelui”.acestei pedepse dă posibilitatea sa se constate că ea a jucat un rol deosebit fiind un instrument de represiune deşi nu în egală măsură şi totdeuna eficace folosit de clasele dominante în diferite orânduiri sociale Expunera privind evoluţia aceestei pedepse face necesară sublinirea caracterului ei de clasă aşa cum acesta s-a manifestat în istoria dreptului penal mai ales în practica judiciară prin aplicarea acestei pedepse. sodomia. legitimă apărare . dinte pentru dinte. viol şi adulter feminin. mână pentru mână. Crima era pedepsită cu moartea iar familia celui mort trebuia să-l ucidă pe ucigaş sau pe un membru al familiei acestuia. Justiţia era administrată de sfatul bătrânilor clanului în perioada vieţii nomade. Crima fiind considerată ca o manifestare diabolică. Dreptul asirian prevedea pedepse ca înecarea. arderea dar admitea răscumpărarea sclavilor şi urmărea să limiteze arbitrariul judecătorilor. garantat regele Soarelui şi al Justiţiei – Samaş. „ochi pentru ochi. răpirea de persoane. conspiraţie contra statului. picior pentru picior”. comunitatea teritorială a luat locul comunităţii de familie de sânge. Cu trecerea la viaţa sedentară. Se menţine pedeapsa capitală pentru omucidere voluntară. Începând însă cu creştinismul. conceptele de „tentativă” sau „complicitate” erau necunoscute. În faza nomadă. În Egipt. Ca urmare a influenţei pe care exercitat-o teoria ecleziastică a penitenţei pedeapsa reprezenta conform doctrinei din Evul Mediu un răspuns la culpabilitatea morală a delicventului4. iar judecătorilor corupţi li se aplică pedeapsa capitală care se executa prin sinucidere impusă. notabilităţile statului.Hr. consumată. În atenuarea pedepselor capitale.) se aplică pedeapsa cu moartea pentru rebeliune. în timpul Regatului Nou (1650 – 1085 î. Se lua în considerare numai fapta săvârşită. s-a dezvoltat ideea de responsabilitate etică a delicventului.

epocă în care apar în proiect sau sunt redactate coduri penale „moderne”: Rusia 1769. În epoca elenistică natura pedepselor aplicate varia în funcţie de condiţia socială a celor vinovaţi: pedepse pecuniare. o nouă teorie a legii şi a crimei.lea sau în prima jumătate a celui de-al XIX-lea. Crimele care erau pedepsite cu moartea sunt cele care contraveneau ordinii religioase. cu bile de fier la picioare ţi care intrau în contact cu mulţimea de pe margini prin provăcări. manifestări de ură sau la compicitate. aruncarea vinovatului într-un cazan cu apă fiartă – loviturile de bici sau baston. Prusia 1780. insulta adusă zeilor. iar în Anglia în 1837. femeia adulteră. Elveţia şi în unele state S. datorită multiplelor evenimente desfăşurate în sec al XVIII-lea. închisoarea şi supliciile. lovituri. Epoca iluministă a deschis dezbaterea cu privire la legiferarea sancţiunilor penale si aceasta perioada a reprezentat epoca de maxima efervescenţă a acestei instituţii care ulterior nu a mai pasionat cultura penalistă. cei care se îmbătau public. decapitarea. care în Austria. Ceremonialul pedepsei tinde să se eclipseze. trebuia prestată în plină stradă sau pe principalele drumuri de ocnaşi cu zgarda de fier. pierderea drepturilor civile. Pennsylvania şi Toscana 1786.A. Schimbările apărute în gândirea oamenilor. Evoluţia pedepsei de la forma primitivă aceea în care a pedepsei însemna a răzbuna. sunt aproape pretutindeni suprimate la sfârşitul secolului al XVIII. În civilizaţia aztecă. Austria 1788. trebuie să ne oprim la una: dispariţia supliciilor. În câteva zeci de ani a dispărut corpul torturat. Din numărul mare de transfrmări.represiune penală extrem de sever: pedeapsa capitală (pentru beţivi – epoca Chang). a dus la apariţia unei epoci de mari „scandaluri” pentru justiţia tradiţională şi la nenumărate proiecte de reformă. abolirea vechilor ordonanţe şi dispariţia treptată a vechilor cutume. amputat. sumbra sărbătoare pontivă este pe cale să se stingă.sugrumarea.Pedepsirea cu recunoaşterea publică a greşelii fusese abolită în Franţa pentru prima oară în 1891. dezmembrat. ruperea corpului în două. o nouă justificare morală sau politică ale dreptului de pedeapsi.U. exilul temporar. Muncile publice. . Trădătorii şi profanatorii locurilor sacre erau condamnaţi la moarte. transformîndu-se într-un nou act procedural sau administrativ. vorbe de insultă. însemnat pe faţă sau umăr. La sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul celui de-al XIX-lea. legile erau aduse la cunoştinţă în scris. expus viu sau mort. Freanţa 1791. furtul din incinta templelor. asasinatul chiar dacă cel ucis era sclav. apoi din nou în 1830. Pedepsele erau extinse asupra întregii familii a vinovatului. oferit ca spectacol. sau definitiv. în haine prestriţe. A dispărut corpul ca ţintă principală a represiunii penale. până la forma cea mai avansată a 6 . cum ar fi Pennsylvania.

intimidarea şi apărarea societăţii de atentate criminale. Doctrina penală occidentală evidenţiază trei scopuri ale pedepsei: răzbunarea. apără sistemul şi relaţiile sociale de faptele socialmente periculoase care subminează cele mai importante condiţii de existenţă ale societăţii. precum şi întreaga ordine de drept. În dreptul penal din majoritatea ţărilor străine ca Germania Anglia . proprietatea. Aceste forme de pedeapse de cele mai multe ori nu isi ating scopul urmarit. Doctrina penală franceză: consideră ca scopuri ale pedepsei: răsplata. drepturile şi libertăţile cetăţenilor. Adevăratele scopuri ale pedepsei penale nu pot fi regăsite decât în finalitatea legii penale însăşi care. intimidarea şi corectarea. restabilirea echităţii sociale. Legea penală apără împotriva infracţiunilor suveranitatea.pedepsei aplicate de instituţiile statului. elaborări vizând problemele pedepsei găsim doar în doctrina penală. funcţionând în cea mai strânsă legătură şi intercondiţionare. ci şi de aprecierea diferită asupra gravitaţii abstracte a delictului pentru respective comunitate sau respectiva perioadă istorică . între cele două dimensiuni ale prevenţiei. Diferenţa nu este dată doar de sistemele diferite de drept. Pedeapsa este principalul mijloc de realizare a scopului legii penale. Franţa. Dificultatea majoră ce apare in legatură cu alegerea de către legiuitor a pedepsei adecvate pentru o anumită infracţiune este data de notiunea de gravitate a acelei infracţiuni. bazate pe principiile legalităţii. unitatea şi indivizibilitatea statului. Cu alte cuvinte. de aceea scopul pedepsei coincide cu scopul legii penale. În sistemele de drept ale lumii pedeapsa se regaseste sub mai multe forme cum ar fi: incarcerarea . reeducare si reintegrare sociala cat si de stopare a fenomenului infractional. Japonia. 7 . pedeapsa cu moartea. urmăreşte. individualizării etc. intimidarea. prin instituirea şi aplicarea ei. prin restabilirea ordinii de drept şi a echităţii sociale. Ca regulă. preîntâmpinarea şi corectarea. constituie istoria pedepsei. Atât instituirea. în primul rând. SUA. amenda etc. Nu există o formulă în funcţie de care sa poată fi stabilit gradul de pericol social al unei infracţiuni de aceea se înregistrează o variaţie în timp şi spaţiu a sancţiunilor penale aplicate pentru acelaşi delict. independenţa. pe când juriştii din Marea Britanie: evidenţiază ca scop al pedepsei elementul represiv. nu găsim o definiţie juridică a pedepsei. apărarea valorilor ocrotite de legea penală împotriva infracţiunilor prin prevenirea şi combaterea acestora.Scopul urmarit fiind cel de represiune. viaţa şi sănătatea persoanei. cât şi aplicarea pedepsei relevă cea mai strânsă corelaţie şi interdependenţă între necesitatea protejării unor interese generale şi individuale.

13 .1 „abolirea pedepsei cu moartea „ 8 . 6 excluzând prevederile art.6 atasat Conventiei Europene a Drepturilor Omului. 6 Protocolul adiţional nr. Antichitatea. 13 art.dar numărul celor în care condamnarea la moarte este legale este mult mai mare. În Europa . Evoluţia sistemului pedepsei în dreptului penal romanesc a. în toate constituţiile democratice şi în acte de importanţa internaţională precum „Declaraţia a Drepturilor omului” sunt enunţate drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului. 2 si aboleşte in toate circumstanţele pedeapsa cu moartea 6 . Încălcarile acestor reguli de conduită sunt considerate ca fiind comportamente deviante. pedeapsa a constituit un mod de sancţionare a oamenilor. Potocolul aditţional nr 13 semnat la Vinilius 2002 vine in completarea Protocolului adiţional nr. mai ales pentru că. Nimeni nu poate fii condamnat la o asemena pedeapsa si nici executat . In art.2 al aceluiaşi Protocol se arată faptul că " un stat poate să prevadă în legislaţia sa pedeapsa cu moartea pentru acte savarşite în timp de razboi sau în pericol iminent de razboi. Pentru unele comunitaţi un tip de comportament pate fi considerat deviant. Însă. o asemenea pedeapsă nu va fi aplicată decât în cazurile prevazute de aceasta legislatie şi conform dispoziţiilor sale.in Protocolul adiţional nr. De-a lungul istoriei. iar pentru altele acelasi tip de comportament poate fi considerat nedeviant.în secolul XXI . statul respectiv va comunica secretarului general al Consiliului Europei dispoziţiile aferente ale legislatiei in cauză .Este o dilemă faptul că . Aproape în întreaga istorie a omenirii. mai este practicată pedeapsa capitală. Astfel o prima forma de realizare a justiţiei a îmbrăcat forma răzbunării care putea fi individuală sau 5 Pedeapsa cu moartea este abolită . aceste comportamente deviante sunt privite diferit de la o comunitate la alta. cel mai important fiind dreptul la viată. Aceaste sanţiuni se datorau încalcării regulilor de conduită impuse de comunitatea din care făceau parte. decide prin articolul 1 abolirea pedepsei cu moartea5. acest fapt este consemnat în art 1 al Protocolului nr. Relaţiile de apărare socială au apărut şi s-au dezvoltat si perfecţionat odată cu statul. În lume exista 84 de ţari în care se fac execţii. modul de pedepsire era axat pe mutilarea corpului până la provocarea morţii Secţiunea 2. Acelaşi lucru putem spune şi de modul de percepere a pedepsei care a evoluat de la epoca la alta şi de la o civilizaţie la alta.

umanizarea pedepselor. In epoca Evului Mediu apare pentru prima dată noţiunea de pedeapsă de asemenea apar codurile scrise iar pedepsele era crude.Încă de la 1789 găsim încercări de fundamentare şiinţifică din epoca dinaintea revoluţiei franceze a fenomenului pedepsirii interesul a venit mai ales in epoca feudală carcterizată printr-o barbarie de neimaginat în apicarea pedepselor iar burghezia afost cea care a debutat cu sugestii pentru umanizarea pedepselor .colectivă . dinte pentru dinte” O treia formă era constituită de regula compozităţii însemnând o înţelegere ce intervenea între agresor şi victimă . Istoria dreptului penal cunoaşte până în prezent succesiunea a trei Coduri penale : 1. “Codul penal de la 1937” (“Codul penal Carol al II-lea”) Acest cod a avut un caracter unificator după realizarea Marii Uniri de de la 1 Decembrie 1918 se introduc pentru prima dată alături de pedepse. tentativa nu era cunoscută. pedepsele complementare şi accesorii nu se prevedea pedeapsa cu moartea. 2.”Codul penal de la 1865 “(“Codul Cuza”) : care realizeaza unificarea legislativă penală şi marchează începutul dreptului penal român după unirea Moldovei cu Muntenia din 1859. egalitatea în faţa legii penale. Legiunea Caragea si Criminaliceasca condica. Aceasta a ţinut multă vreme locul Constituţiei. Codului civil şi Codului penal. A doua formă era reprezentată de Legea talionului conform căruia pedeapsa trebuie să fie proporţională cu agresivitatea de aici si conceptul : “ochi pentru ochi. măsurile de siguranţă măsurile educative (pentru minori). ci munca silnică pe viaţă iar infracţiunile erau clasificate în trei : crime. nici reguli scrise. iar complicele se pedepsea ca şi autorul. De asemenea ea marchează modernizarea gândirii juridice penale în perioada feudalismului dezvoltat. Codul Cuza consacra principiul legalităţii incriminării şi a pedepsei. încercând printre altele să înlăture aplicarea pedepsei cu moartea . b. grele şi intimidante. delicte şi contravenţii. care a înlăturat practica talionului. Evul Mediu. Izvoarele istorice ale acestuia sunt : Codul penal francez (1810) şi Codul penal prusian (1859). Codul Climach. Noţiunea de vinovăţie nu era cunoscută şi nu existau. nu prevedea pedeapsa cu moartea. In conceptia lui Cesare Beccaria si Montesquieu acestia au avut în această perioadă un rol deosebit în formarea gândirii juridico-penale. I se 9 . c. În istoria dreptului penal român prima lege cu dispoziţii penale a fost Legea tarii. fiind asimilată infracţiunii consumate. În perioada regimului turcofanariot legile cu caracter penal au fost Pravilniceasca condică. de asemenea. Perioada moderna.

Deşi codul lui Carol al doilea nu cupindea dipoziţii din care să rezulte definiţia pedepsei şi nici referitoare la scopul ei cuprindea totuşi reglementări clare cu privire la pedepse speciile şi gradele acestora . 6 / 1990 . minorii răspunzând penal de la 12 ani . b) dispoziţii privitoare la crime şi delicte. Adoptarea Codului penal de la 1969 a marcat un alt moment important în evoluţia dreptului penal român. introducându-se instituţia individualizării pedepsei . iar în anul 1947 s-a instaurat regimul comunist care în 1948 introduce instituţia “infracţiunii prin analogie”. Pedepsele penale in lumina filozofiei dreptului . 3. rămânând în plan secund instrumentul de apărare a societăţii împotriva criminalităţii. Tanoviceanu în 1912 în colaborare cu V. Secţiunea 3. Dreptul penal român în perioada 1910 – 1969: Prima lucrare de sinteza în domeniul dreptului penal este scrisă de I.“Codul penal de la 1969”. Emil Derisidan: Codul Penal al României comentat şi adnotat 2002 Grotius : “Poena est malum passions quod infligitur propter malum actionis “ 10 . precum şi principiul individualizării pedepselor.atribuie pedepsei rolul educativ. Codul penal de la 1937 era structurat în trei părţi care cuprindea: a) dispoziţii generale. fiind abolită prin Decretul-Lege nr. c)dispoziţii privind contravenţiile. fiind în vigoare şi astăzi cu toate că a fost elaborat sub influenţa ideologiei marxiste el a consacrat principiul legalităţii incriminării şi a sancţiunilor de drept penal. încălcându-se astfel principiul legalităţii. “Pedeapsa este raul suferintei ce se da pentru raul faptei 8“ S-a constatat ca odata cu trecerea timpului atat fapta prohibita cat si pedeapsa ce trebuie aplicata au dobandit conotatii noi. In această perioadă s-au înăsprit condiţiile răspunderii penale. pentru delicte şi pentru contravenţii . In anul 1948 s-a republicat Codul penal de la 1937 sub denumirea de Codul penal al Republicii Populare România Dreptul penal român transformându-se într-un instrument al politicii comuniste.7 d. Dongorez personalitatea marcantă în acest domeniu rămâne însă Vintilă Dongoroz autor al “Tratatului de drept penal” publicat în 1929. Asemeni Codului penal anterior pedepsele erau de trei feluri : pentru crime. A fost modificat succesiv printr-o serie de legi speciale. La un an de zile de la intrarea în vigoare a acestui Cod se instaurează dictatura regală a lui Carol al II-lea şi se introduce pedeapsa cu moartea pentru infracţiunile contra siguranţei statului care s-a menţinut până în anul 1990. mai ales 7 8 Pavel Abraham . aceasta s-a menţinut până în 1956. A fost considerată una dintre cele mai evoluate legi ale timpului acesta rămânând în vigoare până în 1969.

de o singură parte toate forţele. coextensivă în întregul corp social. enormitatea pedepsei trebuie să ajusteze reciproc cele două serii ce se succed crimei şi anume:efectele acesteia şi efectele pedepsei. infractorul devenind duşmanul comun. Prin valorizarea sentimentului religios crima era considerata o manifestare diabolica iar pedeapsa devenea o ispasire a pactului savarsit dar desigur erau diferentiate in functie de pozitia sociala un exemplu ar fi faptul ca preotii si demnitarii erau privilegiati pentru delictele minore si aspru pedepsiti pentru delictele grave . ca reacţie la răul produs prin fapta prohibită ci trebuie orientate către un scop care sa constituie temeiul juridic si filozofic al aplicarii acesteia scopul fiind “prevenirea savarşirii altor crime in viitor “. trebuie:să fie mai puţin arbitrară cu putinţă. Platon . societatea are dreptul să se ridice în întregul ei. diferenţa constă în 11 . decât să se opună enormităţii greşelii. Faptul că pedeapsa este orientată spre viitor şi că cel puţin una din funcţiile ei majore este de a preveni. dat fiind că este vorba de apărarea fiecărui individ în parte.religioase dar si social-economice.Pedeapsa penală este o funcţie generalizată. una din justificările curente ale dreptului de a pedepsi. ca şi la fiecare dintre elementele sale. Binevenită este remarca lui Foucoult „Într-adevăr. împotriva lui. Acestor enumerări ca şi condiţii. pedeapsa trebuie să fie considerată şi interesantă. constituie de veacuri. Referitor primul gânditor al antichităţii Platon acesta explica astfel: fenomenul faptului că pedeapsa nu poate fii justificata prin ea insăşi . să depăşească mecanica forţelor şi să-şi dovedească utilitatea din prisma unei modelări temporale. Această idee a fost reluată şi de către Seneca “căci dupa cum spunea Platon nici un om inţelelept nu pedepseste pentru ca s-a săvarşit o faptă rea ci pentru că ea sa nu mai fie repetata . toată puterea. Lupta inegală.” Am putea sublinia atunci faptul că a pedepsi va fi o artă a efectelor. Dar lucrurile chiar trebuie să stea în felul acesta.Aristotel au evidenţiat problematici referitoare la criminalitate care inca si azi mai sunt de actualitate . Dar. să reprezinte suportul exemplului dar şi discursul putând fi inversat. pentru a-l pedepsi. toate drepturile. acelaşi Foucault a adăugat faptul că: pentru cel pedepsit. Se ajunge astfel la constituirea unui formidabil drept de a pedepsi. Aristotel evaluează importanţa rolului preventiv al pedepsei afirmând că o persoană comite o crimă atunci când nu se aşteaptă la nici o pedeapsă sau atunci când crede că nu va fii prins şi judecat . punându-se de fapt problema „măsurii” şi a economiei puterii punitive. infracţiunea opune un individ întregului corp social. Foucault sublinia faptul că pentru ca să funcţioneze. Legat de pedeapsă. Marii filozofi ai lumii antice ca Socrate.

2)-regula identităţii suficiente: pedeapsa nu acţionează deci asupra corpului. Dr. Şi totuşi. e nevoie să fim mai vigilenţi. 3)-regula efectelor laterale :pedeapsa trebuie să aibă efectele cele mai puternice asupra celor ce nu au comis greşeli. pentru a înţelege pedeapsa e bine să ne amintim cele şase reguli de bază pe care se sprijina şi anume: 1)-regula cantităţii minimale :pentru ca pedeapsa să producă efectul aşteptat. ar fi suficient să-i facem pe ceilalţi să creadă că respectivul a fost pedepsit. 6)-regula specificării optime. exemplul pierzându-şi de-a lungul istoriei vieţii şi pedepsei. reamintindu-se totodată că. Ele se află acolo ca sancţionaţi şi nu pentru sancţiuni. La nivevul societatii calculul se face avand in vedere : Ce costa mai mult sau mai putin societatea? Nepedepsirea infractorului ori prinderea acestuia si 9 Prof. e de ajuns ca răul pe care îl produce.faptul că efectul preventiv aşteptat ca urmare a pedepsei şi a ostentaţiei acesteia. determină faptul că pedeapsa pentru toţi e la fel dar nu are aceeaşi forţă pentru toată lumea. Ca rezultantă a regulilor pedepsei ar fi că multe persoane ispăşesc fărădelegile săvârşite. La nivelul societăţii a împiedica o crima si a o pedepsii a devenit o artă a efectelor şi calculelor economice 9. Trebuie să pedepsim exact atât cât să împiedicăm . să depăşească binele pe care vinovatul l-a obţinut de pe urma crimei. „trebuie să pedepsim exact atât cât să împiedicăm”. pedeapsa constând în pierdera libertăţii. Conotatiile social-economice care i s-au atribuit pedepsei de-al lungul timpului au ajuns pâna la punctul in care totul se rezuma la calcule economice . Decât să imităm astfel vechiul sistem şi să fim mai severi. 4)-regula deplinei certitudini: reprezinta ideea unei pedepse determinate cu inconvenientele care decurg din ea ia legatura dintre crima si pedeapsa trebuie sa apare ca necesara. ci asupra reprezentării. Nicolae Bujdoiu : ”Sistemul si specificul filozofiei dreptului” editura Romprint Brasov 2002 XC 12 . la limită dacă ne-am putea asigura că vinovatul n-o mai poate lua de la capăt. în închisoare. Univ. „magia” de a face bine şi a nu se mai întâmpla nimic din ceea ce poate fi rău. La toate acestea se mai adaugă şi condiţiile din închisoare care nu ar trebui folosite ca o sancţiune în plus. de gradul prezumabil de răutate şi de calitatea intrinsecă a voinţei acesteia. exesul ei tinde să devină principiul economiei sale ca măsura justelor ei proporţii. 5)-regula adevărului comun: adevarul juridic trebuie sa fie acelasi cu adevarul comun iar solutiile instantelor trebuie sa para tuturor ca legitime iar legile sa fie omogene cu simtul comun . Pedeapsa trebuie să împiedice recidiva şi să ţină seama de natura profundă a criminalului.

Introducere. anonim. B) Justificarea pedepsei prin caracterul ei retributiv. Opera lui de reformator a schimbat.pedepsirea . fiind expresia protestului opiniei publice şi al filosofilor epocii împotriva procedurii secrete. Secţiunea 4. Iar la nivelul individului calculul se face astfel care sunt avantajele de pe urma savarsiri infractiunii si care sunt dezavantajele adica pedeapsa care risca sa o primeasca posibilitatea de a fii prins posibilitatea de a fii gasit vinovat si condamnat . cuceriri care i se datorează. dreptul penal mondial cât nu reuşise acesta să se schimbe în sute de ani. cetăţeanul trebuie de asemenea protejat de abuzurile puterii . moderarea pedepselor. Tratatul său Dei delitti e delle pene („Despre delicte şi pedepse") . inegalităţii pedepselor în funcţie de statutul social al persoanelor şi atrocităţii supliciilor. Cesare Bonesana. publicist şi economist italian. 13 . în numai câteva zeci de ani.apărut.1 Principiile exprimate de Beccaria in “Despre infracţiuni şi pedepse “ referitor la institiţia pedepsei A) Principiul legalităţii delictelor si pedepselor Ceea ce înseamna ca cetăţeanul nu poate fii limitat de drepturile sale individuale decât prin voinţa legiuitorului ca reprezentant al voinţei generale . A ezitat destul de mult înainte de a o publica dar cartea a avut un success imediat si universal fiind tradusa in majoritatea limbilor europene. Justificarea pedepselor în viziunea lui Cesare Beccaria. Deşi a mai publicat şi alte lucrări în domeniul economiei singura lucrare cu adevarat apreciată şi valoroasa a rămas “Tratatul despre infracţiuni si pedepse” 4. propunând elaborarea unei politici penale luminate. abolirea supliciilor. Este socotit reformatorul dreptului penal. Beccaria a fost printre primii care au atras atenţia asupra cauzelor economice şi sociale ale criminalităţii. coerente şi eficiente. torturii. Esenţa reformei beccariene constă în asigurarea egalităţii tuturor cetăţenilor în faţa justiţiei penale şi în individualizarea pedepselor. în 1764 — a declanşat o reformă profundă a instituţiilor represive. astfel. marchiz de Beccaria (1738-1794).cum de altfel cetăţeanul trebuie sa cunoasca ceea ce este pemis şi cea ce este interzis. organizarea drepturilor apărării sunt. Legalitatea reprimării.

C) Necesitatea aplicării unor pedepse moderate sigure şi prompte Epoca in care apar ideiile lui Beccaria se caracterza prin pedepse barbare ca pedeapsa cu moartea de unde si preocuparea lui Beccaria de a atrage atenţia asupra violenţei pedepselor . E) Introducerea sistemului acuzatorial în procedura penal . ca mijloc de obţinere a probelor Valabilitatea ideilor lui Beccaria. D) Desfiintarea pedepsei cu moartea Cesare Beccaria este primul care intr-o lucrare publicată solicită abolirea pedepsei cu moartea . necesitatea ca judecata şi probele să fie publice Autorul se pronunţă împotriva procedurilor secrete si asupra si introducerea unui sistem acuzatorial tocmai pentru a se evita comiterea unor abuzuri. De aici conluzionăm că pedeapsa nu trebuie să urmarească o chinuire a vinovatului scopul fiind acela împiedicare a făptuitorului a mai dăuna societăţii .descurajant si prin urmare util pentru conservarea ordinii sociale. G)Necesitatea prevenirii delictelor Necesitatea preveniri delictelor reiese din întreaga carte “despre infracţiuni si pedepse “ şi din modul în care Beccaria înţelege utilitatea pedepselor 10 11 Valerian Cioclei : Manual de criminologie Cesare Beccaria “Despre infracţiuni şi pedepse “editura Rosetti . este şi azi prezentă deoarece încă ne mai confruntăm cu aplicarea torturii pentru a se afla “adevărul “(dar care e oare adevarul ?) în derularea anhetelor judiciare .2001 14 . Nu este utilă pedeapsa cu moartea deoarece le dă un exemplu de cruzime oamenilor chia daca razboaiele ne-au învăţat să vărsăm sânge nu ar trebui ca legile să sporească exemplul înfricoşător.despăgubeşte cu truda sa aceea societete pe care a lezat-o”11. “Frâna cea mai puternica împotriva infracţiunilor nu este spectacolul groaznic dar trecator al morţii unui ticălos .Beccaria explica faptul ca este mult mai dureros pentru un infractor să fie privat de libertatea sa sis a supravieţuiascăincondiţii mizere decât dacă ar fii pedepsit cu moartea iar beccaria exemplifică foarte frumos “ideea morţii oamenii o vad întotdeauna într-o depărtare ceţoasă”12.el dovedeşte ca pedeapsa cu moartea nu e nici necesara si nici utilă.ci certitudinea pedepsei poate poate exercita un rol preventiv 10 . F) Desfiinţarea torturii ca procedeu de anchetă.2001 12 Cesare Beccaria “Despre infracţiuni şi pedepse “editura Rosetti . salbaticia pedepselor nu numai ca era inumană dar şi inutila deoarece nu rigoarea supliciului . a devenit animal de povară .ci exemplul îndelug şi greu al unui om lipsit de libertate care . Deşi inca din vremea lui Beccaria ne confruntăm cu tortura care este prezentă in anchetele judiciare încă nu am reuşit sa eliminăm această gravă problemă.

creaţia beccariana are o dimensiune criminologică incontestabilă iar aspectul cel mai evident este legat este legat de acentuarea laturii preventive în raport cu cea represivă14.trebuie să fie esenţial publică . În mod evident opera lui Beccaria conţine idei filozofico-juridice cu un mare impact socio-legislativ şi de mare longevitate.dictată de lege “13.abolirea torturii şi a pedepsei cu moartea şi arătând că esenţială în aplicarea pedepsei trebuie să fie estimarea vătămării provocată de delicvent socitătii pedepdirea acestuia intr-un mod în care să ajute la prevenirea săvarsirii de noi infracţiuni. Pedeapsa cu moartea deşi abrogată în toate statele europene la nivel mondial dezbaterea acestui subiect este încă “vie” si actulă deorece unele state ale lumii încă mai practică acestă pedeapsă. Prevenirea criminaliţăţii reprezintă azi o coponentă esenţială în cadrul politicilor anticriminale elaborându-se tactici şi stategii prerventive.proporţională cu infracţiunile. promptă . În conluzie înca mai este de lucru la principiul legalităţii iar Beccaria este înca actua.relevând importanţa prevenirii delictelor . Referitor la principiul legalităţii constatăm că în prezent este consemnat în codurile penale si chiar in constituţiile majorităţii statelor dar încă se mai lucrează la faptul că dipoziţiile legale sunt lipsite înca de claritate iar inflaţia legislativă duce la o imposibilitate practică a cunoaşterii unor dispoziţii legale. 2005 15 . Tortura ca mijoc de anchetă deşi ilegală ea este pacticată cu success lucru ce a determinat încheierea unei convenţii europene si internaţionale împotriva torturii si a tratementelor degradante şi inumane.cea mai mică dintre cele posibile în împrejurările date . Lucrarea lui Beccaria anticipează cuceririle dreptului modern. Rolul reformator al gândirii beccariene a fost deseori subliniat în doctrina penală mai mult s-a remarcat vocaţia universală a operei sale.cerând un mai mare respect pentru drepturile acuzatului .La finalul carţii Beccaria formulează o teoremă generală: “pentru ca orice pedeapsă sa nu fie o violenţă a unuia sau mai multora împotriva unui cetăţean particular .2 Actualitatea ideilor lui Beccaria În prezent ideile lui Beccaria exprima unele din principale concepte în stabilirea rolului şi eficacitatea pepepsei în dreptul penal .necesară . Deşii bazata iniţial pe intuiţie şi raţionamente deductive.aplicând idei umanitare şi raţionale . 4. 13 14 Cesare Beccaria “Despre infracţiuni şi pedepse “editura Rosetti .2001 Valerian Cioclei „Manual de criminologie „ editura All Beck.

instrumente de realizare şi restabilire a ordinii de drept15. Condiţii generale ale sancţiunilor de drept penal Sancţiunile de drept penal sunt consecinţele pe care legea penală le impune în cazul încălcării preceptelor sale. măsurile de constângere pe care le atrage comiterea faptelor prevăzute de legea penală şi totodată . Sancţiunile de drept penal Secţiunea 1.Capitolul 2. în măsură să îi determine pe cei care ar fii înclinaţi să încalce legea penală 15 Alexandru Boroi Drept penal partea generală editura C. Consecinţele la care face referire în definiţie constau în anumite privaţiuni şi suferinţe la care este supus făptuitorul şi care trebuie în acelaşi timp să aibe aptitudinea de a exercita o funcţie inhibitorie.H. Beck 16 .

5) Sancţiunile au caracter de individualizare potrivit acestuia se ţine cont de anumite criterii şi anume : -persoana infractorului 16 17 Gabriel Silviu –Barbu Drept execuţional penal editura C.este consecinţa juridică a săvârşirii infracţiuni18 Secţiunea 2. alături de infracţiune si de răspunderea penală17. Aplicarea sancţiunii de drept penal se face pe baza următoarelor principii : 1)Sanctiunile au caracter revocabil pentru a se putea apăra ordinea de drept iar în cazul existenţei unei noi erori judiciare. Beck 18 Vintilă Dongorez si coloboratorii vol 2 pg 19 17 . Prezenţa sancţiunilor în normele penale ajută la cunoşterea consecinţelor in cazul în care nu se respectă legea iar în felul acesta se asigură funcţia preventivă a legii penale. Sancţiunile de drept penal sunt reglementate în cadrul uneia dintre cele trei instituţii fundamentale ale dreptului penal în vigoare. În concepţia codului penal în vigoare. sanctiunile să poată fi inlaturate si reparată greşeala . Specificul principiilor care reglementează sancţiunea de drept penal derivă din fapta concretă ce prezintă conţinutul unei infracţiuni.să se abţină de la o astfel de condită16. Aceste sancţiuni fac să determine schimbarea mentalităţii celor care au săvârşit infracţiuni prin încercarea de a le corecta coduita. 4) Principiul umanismului aplicarea sancţiunilor trebuie să compatibile cu ordinea juridică şi morala a societăţii. iar aceasta la rândul său. pedeapsa fiind personală şi proporţională cu gravitatea faptei şi pericolul social al făptuitorului. pentru că sancţiunile nu pot fi aplicate decât persoanelor care au savârşit infracţiuni 3)Sancţiunile au caracter legal .H. sancţiunile sunt efectul raspunderii penale. Caracterele sancţiunilor de drept penal Sancţiunile de drept penal nu pot fi aplicate decat de organele juridice şi în temeiul legii. pentru că acestea pot fi aplicate numai în măsura în care sunt prevăzute de legea penală şi în limitele legii ( “nulla poena sine lege”). 2) Sanctiunile au caracter personal .H. Beck Alexandru Boroi Drept penal partea generală editura C. În cuprinsul oricărei norme juridice penale regăsim alături de dispoziţie. sancţiunea ce se aplică în situaţia în care acţiunea sau inacţiunea unei persoane întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii respective.

altele au un caracter preventiv (măsurile de siguranţă) care se aplică pentru a preveni săvârşirea de fapte prevăzute de legea penală prin înlăturarea unei stări de pericol.modul şi mijloacele de săvârşire a faptei . măsurile de siguranţă si măsurile educative. Pedepsele penale fac parte din categoria sancţiunilor cu caracter represiv si retributiv având si o funcţie de prevenţie totodată prin finalitatea pe care in mod automat si evident o are . alte sanmcţini de drept penal sunt masurile de siguranţă şi măsurile educative care au deopotrivă caracter preventiv .anularea unor acte juridice civile. al ştiinţei criminologice(iar aici îl avem pe Cesare Beccaria care a avut un rol deosebit de important referitor la sancţiunile în dreptul penal). sancţiunile de drept penal se deosebesc de celelalte sancţiuni printr-o serie de caracteristici diferite. Secţiunea 3 Locul sancţiunilor în dreptul penal Sancţiunea de drept penal este o măsura de constrângere prevazută de legea penală aplicată cazul incălcării dispoziţiilor cuprinse în norma de incriminare.Codul penal în vigoare pe lânga aceste sancţiuni reglementează şi unele sancţiuni cu caracter administrativ iar în cazul în care în cadrul procesului penal se soluţionează şi acţiunea civilă apar şi sancţiuni civile sub forma despăgubirilor . Datorită evoluţiei societăţii şi a progreselor stabilite în domeniul penologiei.circumstanţele agravante si atenuante . Amintim şi un alt caracter al sancţiunilor penale şi anume fapul că ele acţionează post delictum . Dreptul penal reglementează ca sancţiuni de drept penal în special pedepsele.concursul de infracţiuni -starea de recidivă Făcând referire la cadrul general al sancţiunilor juridice . Din punctul de vedere al mecanismului aplicării sancţiunilor juridice putem diferenţia sancţinile de drept penal de cele extrapenale prin modul în care actiunile se pun în mişcare şi anume actţiunea civilă este lăsată la latitudinea autorului dreptului lezat să acţioneze în timp ce în cazul acţiunilor penale în majoritatea cazurilor se pune în mişcare din oficiu de aici şi catracterul necesar şi inevitabil al sancţiunilor de drept penal . şi nu în ultimul rând al ştiinţei 18 . etc) acum făcând comparaţie cu sancţiunile de drept penal acestea au caracter represiv si retributiv. Luând ca exemplu sancţiunile juridice civile acestea au carcter reparator sau restuiitiv constând în masuri de restabilire a situaţiei anterioare (restituiri de bunuri .-conduita infractorului înainte si după săvârşirea infracţiunii . Unele sancţiuni au un caracter preponderent represiv (pedepsele).

Beck Gabriel –Silviu Barbu . Abia prin legiuirile fanariote se introduce termenul de pedepsă care îşi are originea di substantivul din greaca modernă „ pedevzisis „ ce înseamnă instrucţie.H. învăţatură de corecţie 19 20 Alexandru Boroi Drept penal partea generală editura C. iar măsurile de siguranţă sunt sancţiuni de drept penal cu caracter preponderent preventiv şi se i-au faţă de persoanele care au săvarşit fapte prevăzute de legea penală.Noţiune.termen ce nu exprimă o încarcătură juridică .H. măsurile desiguranţă si măsurile educative . Pralivele lui Matei Basarab şi Vasile Lupu utilizează termenul autohton . Pedepsele sunt cele mai importante sancţiuni de drept penal fiind totodată specifice dreptului penal. măsurile educative sunt sancţiuni de drept penal aplicabile exclusiv infractorilor minori şi care au conţinut preponderent educativ. Potrivit legii 278 din 2006 actualul cadru al sancţiunilor din dreptul penal a fost cu preponderenţă îmbunătăţit prin completarea Codului penal în vigoare iar sancţiunile vor fii separate în funcţie de persoana făptuitorului adica sancţiuni aplicate persoanelor fizice sau persoanelor juridice . în dreptul penal român sa folosit termenul de origine greacă poeni care exprimă două sensuri a) sensul de răscumpărare a daunelor . Noţiunea de pedeapsă îsi are istoricul ei.acela de cercetare .19 Capitolul 3 . În legiuirile noastre vechi.Pedepsele Secţiunea 1 . 19 .vătămărilor pricinuite prin actul delictuos sens ce aminteşte de compoziţiunea antichităţii b)sensul de ispăşire adcă sensul religios al pedepsei . caracteristici Pedepsele sunt sancţiuni proprii dreptului penal şi reprezintă cea mai importantă categorie fiind în acelaşi timp şi măsuri de constrângere ce se aplică infractorilor 20 . în scopul înlăturării unei stări de pericol şi al preîntâmpinării săvârşirii faptelor prevăzute de legea penală. astfel încât astăzi există trei categorii de de sancţiuni de drept penal: pedepsele.penitenciare sancţiunile de drept penal au cunoscut o continuă diversificare şi perfecţionare.Beck. Alexandru Şerban : Drept execuţional penal editura C.

În raport cu alte cu alte categorii de pedepse se întrebuiţează denumiri diferite după specificul ficărei pedepsse astfel: peapsa cu moartea era denumită şi pedeapsa capitală pedepsa cu închisoarea era denumită pedeapsă privativă de libertate pedepsele care privesc bunurile se numesc pedepse pecuniare pedepsele care privesc drepturile condmnatului se numesc pedepse privative de drepturi. Scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni”. unde se arată că: . aplicată de instanţa.cuminţire. 20 . b ) este un mijloc de reeducare prin aplicarea pedepsei nu se urmareste doar reprimarea infractorului pedeapsa având un efect educativ de împiedicare a repetării conduitei antisociale.52 din Codul penal. c) pedeapsa este un mijloc de constrângere statală ceea ce înseamnă că nu poate fii aplicată decât de către stat şi în numele societăţii. Prin această caracteristicăse realizează funcţia de aparare socială împotriva infracţiunilor pe care o a are dreptul penal. prevăzută de lege. Caracterele pedepsei. În cadrul sancţiunilor de drept penal un loc important îl ocupă pedeapsa este menită să asigure restabilirea ordinii de drept incalcată prin săvârşirea de infractiuni. o privaţiune de bunuri . Ca măsura de constrângere . pedeapsa implică deci o suferinţă o privaţiune sau o restrângere de drepturi civile . uneori în cazuri excepţionale chiar de viaţă în unele ţări. Prin efectul exeplarităţii pedeapsa avertizează pe toţi ceilalţi subiecţi care ar fi tentaţi să comittă o infracţiune că ar primi aceeaşi pedeapsă daca comit o faptă similară . Pedeapsa se deosebeşte de celelalte sancţiuni juridice prin următoarele caracteristici esenţiale: a) este o măsură de constrângere de represiune de privaţiune deoarece persoana împotriva căreia se aplică este pusă în situaţia de a suferii în mod silit. Pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare. d) pedeapsa se aplică numai în cazul comiterii de infracţiuni si numai de instaţele judecătoreşti .. o privaţiune de libertate . Astăzi noţiunea de pedeapsă are are o mulţime de definiţii daca ne gândim la doctrina penală. e) pedeapsa se aplică în scopul prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni .Pedeapsa este o masură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului . Nu există pedeapsă în general ci doar pedeapsă sub forma sancţiunii aplicată pentru infracţiune. judecătorească infractorului în scopul prevenirii săvârşirii de infracţiuni Trăsăturile pedepsei reţinute in definiţia de mai sus se regăsesc şi în definiţia legală dată acesteia prin dispoziţia art.

Pedeapsa penală. Pedeapsa este necesitatea constrângerii prin norma de drept. Odată tulburată ordinea de drept prin săvârşirea infracţiunii pentru stabilirea ordinii de drept si reîntronarea sentimentului de securitate socială decât intervenţia energică şi promptă a organelor juridice ale statului pentru aplicarea pedepsei şi constângerea infractorului la executarea acesteia. forma şi gradele acesteia fiind indicate de lege. care să întemeieze autoritatea ordinii de drept. Consecinţele negative ale acţiunii/inacţiunii individuale culpabile sunt raportate la 21 . alături de alte mijloace şi măsuri stimulează obligativitatea reeducerii condamnatului şi a educării persoanelor care execută acţiuni-inacţiuni cu semnificaţie socială. Secţiunea 2. Acordul acţiunii/inacţiunii individului cu legea reprezintă regula convieţuirii sociale (prin respectarea regulilor şi libertăţilor socioumane)şi. Principiul suprem al reformării sociale constă în acţiunea în limitele legii. astfel încât să se menţină autoritatea legii. Semnificaţia politicii penale constă într-o singură caracteristică:a lua măsuri pentru pedepsirea şi intimidarea infractorilor. psihice şi morale făcând posibilă înhibarea atât pentru condamnat cât şi pentru alte persoane de a produce pe viitor acţiuni-inacţiuni de natură penală. obligativitatea respectării acesteia şi a schimbării conduitei individuale în conformitate cu principiile moralei şi ale legalităţii. implicit. Conţinutul. limitele. Obligativitatea normei penale indică modalităţile de constrângere a persoanei condamnate prin intermediul principiilor practice de schimbare a conduitei individuale. care stabilesc întotdeauna anumite constrângeri fizice. regimul şi modul de executare a unei acţiuni/inacţiuni considerată a fi infracţiune. reprezintă o formă specială de infracţiune ce va avea ca efect pedeapsa.Pedeapsa este principalul mijloc de realizare prin constrângere a ordinii de drept. pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului. Aplicarea pedepsei reprezintă o formă a constrângerii juridice. Pedeapsa devine absolut necesară în momentul încălcării ordinii de drept ea trebuie să apară pentru apărarea ordini sociale şi pentru al pune pe infractor în imposibilitate de a acţiona . Scopul şi funcţiile pedepsei . Codul penal. a) Scopul pedepsei. garanţia realizării principiilor ordinii de drept. un imperativ categoric al legii. determină un anumit tratament juridic. acceptarea constrângerii individuale prin pedeapsă. iar încălcarea legii. necesară reeducării şi reformării sociale a persoanei condamnate. În conformitate cu articolul 52. prin facultatea de a decide modul de rezolvare a conflictelor sociale. în genere şi în special. iar în cazul încălcării ordinii de drept. având o relaţie juridică directă cu fapta.

implicit. fie din cauza temerii. urmând ca fie datorită convingerii. Un fenomen semnificativ al realizării instituţiei prevenţiei generale constă în certitudinea aplicării pedepsei penale pentru acţiunea/inacţiunea considerată infracţiune. 1)prevenţia specială reprezintă constângerea condamnatului la executarea pedepsei. „ deaorece vom fi chinuiţi de dorinţa libertăţii când suntem în închisoare”. Prin aplicarea pedepsei se urmăreşte schimbarea consecinţelor comportamentului. b)Funcţiile pedepsei În sistemul juridic românesc sunt enumerate ca funcţii ale pedepsei 21 Cristina Rotaru Fundamentul Pedepsei Teorii moderne edirura C. urmând a se adopta măsuri pentru combaterea cauzelor şi condiţiilor fenomenului criminogen. cât şi prin determinarea generală a oricărei alte persoane de a respecta legea pentru a nu fi obligată la aplicarea regimului sancţionator(prevenţie generală)şi. 2)prevenţia generală reprezintă o formă de constrângere realizabilă prin:indicarea formelor şi limitelor pedepselor penale în legile generale şi în legile speciale. iar nu cauzarea de suferinţe fizice şi nici înjosirea persoanei acestuia. acesta să nu mai săvârşească alte infracţiuni.retribuţie 21.Beck 22 . efectul preventiv realizânduse în cazurile pedepsirii cu rapiditate a infractorilor. în sensul îndreptării pe viitor a comportamentului individual astfel încât să nu se mai realizeze alte infracţiuni. la producerea unor suferinţe fizice şi morale rezultate din condamnarea penala. modul de executare concretă a pedepsei care trebuie să adapteze pe condamnat la regimul sever şi la exigenţele legii.H. va fi supus unui tratament juridic de reeducare. Fiecare condamnat se află într-un univers psihologic şi social de motive şi valori. Scopul va fi realizat astfel încât prin executarea pedepsei să nu se cauzeze suferinţe fizice sau înjosirea persoanei condamnate. Întrucât pedeapsa constituie unicul mijloc de sancţiune a acţiunii/inacţiunii considerate infracţiuni rezultă că scopul acesteia este reprezentat de „prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni”. Activitatea de prevenire se realizează atât sub forma determinării condamnatului de a nu mai săvârşi alte infracţiuni(prevenţie specială)prin adoptarea măsurilor educative şi restrictive în perioada executării pedepselor. în executarea pedepsei penale-se urmăreşte îndreptarea condamnatului. iar prin măsurile legale de reeducare se realizează reformarea socială a condamnatului. perioadă în care .persoana infractorului. individualizarea pedepsei pentru acţiunea/inacţiunea săvârşită în funcţie de pericolul social şi de circumstanţele reale de producere ale faptei.prevenţie specială . În doctrina penală se atribuie pedepsei diferite scopuri :prevenţie generală . Sub influenţa măsurilor şi metodelor de reeducare-fenomen complex. pe lângă limitarea drepturilor şi exercitarea libertăţilor individuale.

b) Funcţia de reeducare Pe lângă funcţia de constrângere ce se exercită asupra condamnatului. prin executarea pedepsei se urmăreşte formarea unei atitudini corecte faţă de ordinea de drept şi de regulile de convieţuire socială. care au propulsat prevenţia generală.funcţia de constrângere funcţia de reeducare. Antolisei Manuale di diritto penale . Reeducarea şi îndreptarea depind de persoana celui condamnat. al aplicării pedepsei şi în timpul executării pedepsei. funcţia de exemplaritate22. suferinţa. pedeapsa îndeplineşte şi funcţia de reeducare a acestuia.teoriile trediţionale priviviind funcţiile pedepsei se circumscriu ideilor fundamentale de retribuţie. În toate cazurile. În dreptul penal italian . privaţiune sau restricţie de drepturi civice.23 Funcţiile pedepsei penale sunt următoarele: a) Funcţia de constrângere Pedeapsa. milano 2000 23 . este folosită de stat şi implică o anumită suferinţă impusă infractorului ca reacţie socială la infracţiunea săvârşită de acesta. ca măsură de constrângere coercitivă. ci este menită să determine înlăturarea deprinderilor antisociale ale condamnatului. din cauza influenţei studiilor criminologice şi sociologice. încetează a mai fi o pură retribuţie (rău pentru rău). recidivist sau minor.Bucuresti 2003 Alexandru Boroi Drept penal partea generală citat din F . Constrângerea este determinată de necesitatea apărării societăţii. intimidare. cu menţiunea că la intrarea în vigoare a Constituţiei republicane . iar în unele legislaţii . funcţia de readaptare . de diferitele metode şi procedee ce i se aplică în funcţie de împrejurarea că este infractor primar.privaţiune de dreptul la viaţă. deoarece pedeapsa. Funcţia de reeducare se constată prin influenţa pe care o are pedeapsa asupra conştiinţei condamnatului pe întreg parcursul procesului penal.Parte generale editore Giuffre. Funcţia de reeducare constă în influenţarea asupra mentalităţii şi deprinderilor condamnatului. decurg din privaţiunile la care condamnatul este supus ca urmare a acesteia: privaţiune sau restricţie de libertate. când măsurile de reeducare sunt adoptate în funcţie de gravitatea şi personalitatea infractorului. în sensul înlăturării deprinderilor antisociale şi formării altora corespunzătoare exigenţelor societăţii. Este un rău cu care se răspunde răului produs prin săvârşirea infracţiunii. în concepţia dreptului penal.reeducare. privaţiune de bunuri. accentul se pune pe mecanismele neoretribuţioniste. a valorilor sociale vătămate sau periclitate prin infracţiune. Răul. Sistemul de drept francez consacra ca funcţii ale pedepei: funcţia de retribuţie funcţia de intimidare. din momentul începerii urmăririi penale. precum şi formarea unor deprinderi conforme cu morala majorităţii membrilor 22 23 Constantin Mitrache Drept penal român partea generală editura Universul Juridic . afecţiunea pe care o implică pedeapsa.

Beck 24 . c) după durata lor : pedepse perpetue. e) după importanţa şi rolul lor : pedepse prinicipale. Pentru realizarea scopului său. pedepse secundare 24. pedepse de simplă poliţă . vor manifesta reţinere. Realizarea acestei funcţii depinde de fermitatea şi promptitudinea tragerii la răspundere penală a celor care au comis infracţiuni. Izolarea de societate reprezintă un şoc moralmente dureros. abţinându-se de la săvârşirea unor infracţiuni. pedepse temporare . care produc un prejudiciu material. prin combaterea şi lichidarea orientărilor şi deprinderilor antisociale.societăţii. Această funcţie decurge din caracterul inevitabil al pedepsei atunci când a fost săvârşită o infracţiune. pedepse privative sau restrictive de drepturi morale b) după gravitatea lor: pedepse criminale. Categoriile şi limitele generale ale pedepselor sunt prevăzute în capitolul 24 Alexandru Boroi Drept penal partea generală editura C. c)Funcţia de exemplaritate. cu cerinţele acesteia. d)Funcţia de eliminare.H. pedeapsa să funcţioneze şi ca mijloc de reparare a prejudiciului. în condiţiile privaţiunii de libertate. cel puţin temporar. a) după obiectul asupra careia poartă coerciţiunea le clasificăm astfel : pedepse corporale . e)Funcţia de reparare a prejudiciului Deoarece multe infracţiuni cauzează prejudicii materiale victimelor. pedeapsa poate acţiona şi prin funcţia sa de eliminare temporară sau definitivă a condamnatului din societate. a cărui reeducare urmează să se facă. pedepse corecţionale. împotriva periculozităţii infractorului. dar necesar pentru schimbarea unei mentalităţi profund antisociale şi pentru a pune la adăpost societatea. Această funcţie constă în influenţa pe care pedeapsa aplicată condamnatului o produce asupra altor persoane care. pedepse privative sau restrictive de libertate. Codul penal în vigoare cuprinde o clasificare a pedepselor. pedepse de drept comun. spre exemplu. Secţiunea 3 Clasificarea pedepselor Ştiinţa penală a procedat la clasificarea pedepselor penale datorită numărului şi varitatetăţii pedepselor pentru a permite o mai bună cunoştere şi folosire a pedepselor. pedepse pecuniare . pedepse mixte. d) după caracterul lor: pedepse politice. văzând constrângerea la care este supus condamnatul. s-a propus ca la infracţiunile.

Condamnaţii au posibilitatea să trecă dintr-un regim de executare în altul în condiţiile prevăzute de lege privind executatea pedepselor . Hamangiu 26 27 25 . art. A) Pedepsele principale aplicabile aplicabile persoanei fizice. din Codul penal. închisoare se execută două dintre pedepsele principale: 1) detenţiunea pe viaţă şi 2) pedeapsa cu închisoarea . d)regimul deschis .Pedeapsa accesorie constă în interzicerea drepturilor prevăzute în art 64. 3) amenda de la 100 lei la 50 000 lei . 3. de societate îndepărtare de mediul normal de viaţă al omului izolare care este trăită de condamnat ca o constrângere apăsătoare25. în condiţiile prevăzute în art. 2 25 Gabriel –Silviu Barbu . b)regimul închis. În conformitate cu Codul penal în vigoare acestea sunt : 1) detenţiunea pe viaţă 2) pedeapsa cu închisoarea de la 15 zile la 30 de ani .Pedepsele.Pedepsele principale sunt : a) detenţiunea pe viaţă. prin natura ei o pedeapsă severă pentru că ea constă într-o izolare de familie .Pedepsele complementare sunt : a) interzicerea unor drepturi de la 1 la 10 ani . a fost înlocuită în anul 1990 cu pedeapsa principală a detenţiunii pe viaţă. b)închisoarea de la 15 zile la 30 de ani. În conformitate cu articolul 53. Beck Codul penal roman art 53 (3) alin 1 ed. Alexandru Boroi Drept penal Partea genrală ed C. pedepsele sunt de trei feluri: 1) principale 2) complementare 3) accesorii 1. 1) Pedeapsa detenţiunii pe viaţă Pedeapsa cu moartea prevăzută de codul nostru penal.H. c) amenda de la 100 lei la 50000 lei. 27 Regimurile în care se execută pedepsele privative de libertate sunt : a) regimul de maximă siguranţă. Pedepsele principale sunt acelea care se pot aplica singure pentru faptele penale săvârşite 26 . Secţiunea 4. Pedeapsa închisorii este. 2. b) degradarea militară . 71. c) regimul semideschis.Potrivit art 53(3) din Codul penal executarea pedepselor privative de libertate se bazeză pe sistemul progresiv .Beck.H. Pedepsele aplicabile persoanei fizice Introducere. Alexandru Şerban : Drept execuţional penal editura C. Potrivit legii în .

Constă în lipsirea de libertate a condamnatului pentru restul vieţii lui.109 al. detenţiunea pe viaţă are avantajul că poate fi retrasă în caz de eroare judiciară.ci cu caracter perpetuu. Detenţinea pe viaţă a fost introdusă ca şi o înlocuire a pedepsei cu moartea . Pedeapsa detenţiunii pe viaţă nu se aplică nici infractorului minor ci se aplică pedeapsa închisorii de la 5 la 20 de ani . regimul executării fiind în acelaşi timp reglementat în legea privind executarea pedepselor.p) d)Liberarea condiţionată Referitor la art 55 (1) : 1.p) În acest caz se aplică o pedeapsă cu închisoarea de 25 de ani şi interzicerea unor drepturi pe durata ei maximă. dar nu cu caracter temporar cum este închisoarea . Codul de procedură penală şi alte acte normative fiind considerate ca referindu-se la pedeapsa detenţiunii pe viaţă. dacă este stăruitor în muncă. Detenţiunea pe viaţă este o pedeapsă principală. Pedeapsa detenţiunii pe viaţă este privativă de libertate. a) Noţiune. 6/1990 prevăzând că toate dispoziţiile privind pedeapsa cu moartea din Codul penal. disciplinat şi dă dovezi temeinice de îndreptare.din Decretul Lege nr. Spre deosebire de pedeapsa cu moartea . la data pronunţării hotărârii de condamnare a împlinit vârsta de 60 de ani (ar t. ţinându-se seama şi de antecedentele sale penale. b) Regimul detenţiunii pe viaţă Conform Codului penal în vigoare în art 54 este descris regimul detenţiunii pe viaţă şi anume faptul că: detenţiunea pe viaţă se execută în penitenciare anume destinate pentru aceasta sau în secţii speciale ale celorlalte penitenciare. (art. prevăzută în Codul Penal art 53 lit a şi art 54.cel condamnat la pedeapsa detenţiunii pe viaţă poate fi liberat condiţionat după executarea efectivă a 20 de ani de detenţiune. 2 -Condamnatul trecut de vârsta de 60 de ani pentru bărbaţi şi de 55 de ani pentru femei poate fi liberat condiţionat după executarea 26 .2 C. Executarea pedepsei detenţiunii pe viaţă are loc în penitenciare anume destinate sau în secţii speciale ale celorlalte penitenciare. c) Neaplicarea pedepsei detenţiunii pe viaţă Detenţiunea pe viaţă va putea fi aplicată nu dacă infractorul . iar regimul în care se execută este reglementat de legea privind executarea pedepselor .Iar în cazul în care condamnatul împlineşte vârsta de 60 de ani în timpul executării pedepsei detenţiunea pe viaţă se înlocuieşte cu închisoarea de 25 de ani. Detenţia pe viaţă este o pedeapsă principală şi reprezintă cea mai severă pedeapsă din legislaţia penală actuală.55 55 (1) 55 (2). 55 C. Detenţiunea pe viaţă este o pedeapsă absolut determinantă şi sub aspect că nu poate fi adaptabilă.

Ca măsură de constrângere . se aplică.167. dacă sunt îndeplinite şi celelalte condiţii prevăzute în alin. 2 Pedeapsa închisorii a) Noţiune . săvârştă în timp de război (art. dacă în termen de 10 ani de la liberare cel condamnat nu a săvârşit din nou o infracţiune. Dacă în acest interval de timp cel liberat a comis din nou o infracţiune.p) .sub regimul prevăzut de legea 276 / 2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilo de siguranţă dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal30 . 61. pedeapsa închisorii constă în izolarea de societate a celui condamnat prin încarcerarea acestuia . C. Femeile condamnate de la pedeapsa închisorii execută această pedeapsă separat de condamnaţi bărbaţi. Minorii condamnaţi la pedeapsa închisori execută pedeapsa 28 29 Codul penal român editura Hamangiu Codul penal român editura Hamangiu 30 Alexandru Boroi Drept penal partea generală editura C.p). în mod corespunzător. 1. Pedeapsa cu detenţiunea pe viaţă este prevăzută alternativ cu pedeapsa închisorii de până la 25 de ani pentru marea majoritate a infracţiunilor. Pedeapsa cu detenţiunea pe viaţă este prevăzută şi în legile penale speciale pentru fapte deosebit de grave. pentru unele infracţiuni grave contra capacităţii de apărare: capitualrea. părăsirea câmpului de luptă.357 al. 3. Executarea pedepsei închisorii se face potrivit dispoziţiilor legale privind executarea pedepselor în locuri de deţinere anume destinate.2 C. 358 al. 3.p).efectivă a 15 ani de detenţiune.155163) şi art. 2.Pedeapsa se consideră executată.29 În codul penal pedeapsa cu detenţiunea pe viaţă este prevăzută spre exemplu: pentru infracţiuni grave contra siguranţei statului(art. oferind largi posibităţi de individualizare judiciară şi recurgerea la pedeapsa cu detenţiunea pe viaţă numai în cazuri extreme .Pedeapsa cu detenţiunea pe viaţă nu este alternativă cu închisoarea ci unică în două cazuri :pentru infracţiunea de genocid.pentru infracţiuni de omor deosebit de grav (art.unele infracţiuni contra păcii şi omenirii. pentru infracţiuni grave contra siguranţei transporturilor (distrugerea şi semnalizarea falsă care a avut ca urmare o catastrofă pe calea ferată). Beck 27 .176 C. dispoziţiile art.4 C. b) Regimul de deţinere 1. perioada de detenţiune executată se consideră ca parte executată din pedeapsa închisorii.28 e)Calculul pedepsei în caz de comutare sau înlocuire art 52 (2)În cazul comutării sau înlocuirii pedepsei detenţiunii pe viaţă cu pedeapsa închisorii.p ) Şi pentru infracţiunea de tratamente neomenoase săvârşite pe timp de război (art.H.

capitolul 3. disciplinat si da dovezi temeinice de indreptare. 59. in cazul inchisorii mai mari de 10 ani. asigurandu-li-se posibilitatea de a continua învăţămîntul general obligatoriu şi de a dobîndi o pregatire profesională potrivit cu aptitudinile lor. partea generală care constă în suma de bani pe care infractorul este condamnat de instanţă să o plătească în contul statului . si la o treime. Liberarea conditionata are ca efect faptul ca pedeapsa se considera executata. III. in cazul inchisoriicare nu depaseste 10 ani. in cazul inchisorii mai mari de 10 ani. t. cand ajung la varsta de 18 ani. art. 3 Amenda penală a)Noţiune. liberarea condiţionată se dispune. in cazul infractiunilor savarsite din culpa. III. Ea este prevazută. si anume: dupa ce a executat cel putin doua treimi din durata pedepsei. daca intervalul de timp de la liberare si pana la implinirea duratei pedepsei.III. Termenul de apel şi cel de recurs este de 3 zile. c) Liberarea condiţionată Masura prevazuta in sectiunea 1. în cele mai multe cazuri. Instanţa se pronunţă prin hotărâre. cel condamnat nu a savarsit din nou o infractiune. Amenda penală este o sancţiune bănească ce se aplică de instanţa de judecată în cazurile şi în limitele prevazute de Codul penal. sau cel putin trei patrimi. situaţie în care cererea poate fi reînnoită în termen de până la un an. Cod penal. Potrivit legii procesual penale. la cerere sau la propunere. in cazuri speciale (condamnati in timpul minoritatii. daca sunt indeplinite conditiile prevazute de lege. b)Stabilirea amenzii Amenda penală este o pedeapsă principală cu caracter pecuniar prevazută in cap. Ea poate fi revocată de instanţa de judecată in condiţiile prevazute de lege. Pe lângă arătarea limitelor generale ale amenzii ( de la 100 lei la 50 000 lei ) Codul penal consacră în art 63 reguli cu privire la stabilirea amezii : 28 . partea generala si consta in punerea in libertate a condamnatului inainte de executarea in intregime a pedepsei care i s-a aplicat . Termenul de executare a pedepsei se reduce la jumatate. putând respinge cererea. sau poate admite cererea. t. sau a unei jumatati. daca indeplinesc celelalte conditii prevazute de lege). si a doua conditie ceruta. dac cel condamnat este staruitor in munca. art. ca o sancţiune alternativă cu pedeapsa inchisorii si se aplică numai în limitele prevăzute de lege.separat de condamnaţii majori sau in locuri de deţinere speciale . 63 din Codul penal. de către judecatoria în a cărei rază teritorială se află locul de detenţie (sau de tribunalul militar in a cărui rază teritorială se află închisoarea militară). cei trecuti de 60 de ani barbati si 55 de ani femei. in cazul inchisorii care nu depaseste 10 ani.

iar maximul de 10 000 lei.În cazul în care persoana nu dispune de mijloace. lit. c). Sustragerea cu rea-credinţă – Atunci când persoana în cauză realizează venituri sau deţine bunuri cu care ar putea să achite amenda.Ori de cate ori legea prevede că o infractiune se pedepseşte numai cu amenda. e. iar când prevede pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa închisorii mai mare de un an. 1 lit.31 Condiţii: 1) Persoana să fi fost condamnată la pedeapsa amenzii. 63 (1) din Cod penal. fără a-i arata limitele. Ca orice pedeapsă. învăţătura şi pregătirea profesională a persoanelor faţă de care are aceste obligaţii legale. alternativ cu pedeapsa închisorii de cel mult un an. atunci când cel condamnat la pedeapsa amenzii se sustrage cu rea-credinţă de la plata acesteia. minimul special al amenzii este de 300 lei şi maximul special de 15 000 lei. -În caz de aplicare a clauzelor de atenuare sau de agravare a pedepselor. c) Înlocuirea pedepsei amenzii Potrivit art. Pedepsele complementare se aplică de instanţă . minimul special este de 500 lei şi maximul special de 30 000 lei.. amenda se înscrie în cazierul judiciar al condamnatului . creşterea. ca efect al circumstanţelor atenuante. 2) Condamnatul să se sustragă cu rea-credinţă de la plata ei. instanţa va dispune înlocuirea amenzii cu închisoarea în limitele prevăzute de lege pentru fapta săvârşită. 76. Aplicarea 31 Codul penal roman editura Hamangiu.Când legea prevede pedeapsa amenzii fără a-i arata limitele. b) Când la pedeapsa amenzii s-a ajuns. amenda nu poate să depăşească limitele generale arătate în Codul penal şi se stabileşte în aşa fel încât să nu-l pună pe infractor în situaţia de a nu-şi putea îndeplini îndatoririle privitoare la intreţinerea. Nu e posibil înlocuirea amenzii cu închisoarea în două situaţii: a) Când amenda e prevăzută ca sancţiune unică. 53 pct. minimul special al acesteia este de 150 lei. B) Pedepsele complementare aplicabile persoanelor fizice Aceste pedepse sunt întotdeauna alăturate pedpsei principale pe care o completează rezultă de altfel că ele nu pot fii pronunţate de sine statatoare. . în condiţiile art. abligatoriu. dar refuză să o plătească. nu se poate înlocui pedeapsa amenzii cu pedeapsa închisorii 3)Amenda să fie prevăzută alternativ cu pedeapsa închisorii. amenda nu poate să depăşească limitele generale arătate în art. 29 . teza a II-a. -În caz de aplicare a clauzelor de atenuare sau de agravare a pedepselor.

de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii. Se aplică obligatoriu atunci când norma de incriminare o prevede şi se aplică facultativ atunci când.ori după pescripţia executării pedepsei. Întotdeauna. 64. Pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi nu poate fii aplicată minorilor infractori 32 32 Art 109 alin. prevăzute de art. instanţa apreciază că se impune aplicarea ei pentru întregirea conţinutului pedepsei principale. c) dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate. afară de cazul când legea dispune altfel. b) nu se poate pronunţa decât pe lângă interzicerea drepturilor prevăzute la lit. pe o perioadă de la 1 la 10 ani. Pedeapsa constă în interzicerea unuia sau mai multor drepturi. deşi nu este prevăzută în norma de incriminare. d) drepturile părinteşti.3 Cod penal român 30 .pedepselor poate fii de două feluri obligatorie (cand este prevăzut expres de lege ) sau facultativă (când este lăsat la aprecierea instanţei aplicarea pedepsei complementare ). Pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi constă în interzicerea unuia sau unora din următoarele drepturi: a) dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice. 64. b) dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. cod penal. aplicarea pedepsei complementare se poate face numai pe lângă o pedeapsă cu închisoarea de cel puţin doi ani. Pedepsele complementare sunt de două feluri a) De interzicere a unor drepturi (art. după graţierea totală sau a restului de pedeapsă . e) dreptul de a fi tutore sau curator. Nu pot fi interzise toate drepturile prevăzute de art. cod penal) b) A degradării militare a) Pedeapsa complementară de interzicere a unor drepturi Ea poate fi aplicată obligatoriu sau facultativ. iar durata interzicerii trebuie să fie aceeaşi pentru toate drepturile care intră în conţinutul pedepsei. Interzicerea drepturilor prevăzute la lit. a). 64. Executarea pedepsei interzicerii unor drepturi începe după executarea pedepsei închisorii .

Introducere. Aplicarea ei este facultativă atunci când infracţiunea comisă a fost intenţionată iar pedeapsa aplicată este închisoarea cuprinsă între 5 şi 10 ani. 64.În Codul penal din 1937 răspunderea penală a minorului a fost fixată la vârsta de 15 ani impliniţi iar între limitele de le 13 la 15 ani minorul răspundea numai dacă se constata că a avut discernământ. Sancţiunile aplicabile minorilor 1. Asta pentru că executarea pedepsei accesorii încep din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare. C) Pedepsele accesorii aplicabile persoanei fizice Pedepsele accesorii decurg. Răspunderea penală a minorilor 31 . nefiind posibilă o degradare parţială. Secţiunea 5. Aceasta constă în publicarea. Se preconizează apariţia unei noi pedepse complementare. cod penal lit a)-c).b)Pedeapsa complementară a degradării militare Aceasta constă în pierderea gradului militar şi a dreptului de a purta uniformă ea se aplică atunci când persoana condamnată este militar activ sau rezervist. iar faptele pot fi deosebit de periculoase34. Necesitatea prevenirii şi combaterii infracţiunilor comise de minori apare cu atât mai evidentă cu cât fenomenul cunoaşte uneori recrudescenţe. Codul penal de la 1968 a ridicat llimitele de vârstă la care minorul poate răspunde penal. întotdeauna.Beck C. Degradarea militară e obligatorie atunci când pedeapsa principală este detenţiunea pe viaţă sau închisoare mai mare de 10 ani. Delicvenţa juvenilă reprezintă o trăsătură caracteristică a fenomenului infracţional în societatea modernă prezentând o sporire numerică dar şi o continuă accentuare a precocităţii infracţionale33. Prin excepţie.H. într-un ziar central sau local ales de instanţă. Degradarea constă în pierderea oricărui grad militar al persoanei. din condamnarea la o pedeapsă cu închisoarea sau detenţiunea pe viaţă şi constă în interzicerea unor drepturi prevăzute în art. pe banii condamnatului. Pedeapsa accesorie poate fi mai mare sau mai mică decât pedeapsa privativă de libertate. cu durata pedepsei privative de libertate. de drept. Butiuc. Durata pedepselor accesorii nu coincide. alcătuit din măsuri educative şi pedepse. 33 34 Alexandru Boroi Drept penal partea generală ed C. a hotărârii de condamnare. interzicerea drepturilor părinteşti sau a dreptului de a fi curator este lăsată la aprecierea instanţei atunci când executarea pedepsei se face la locul de muncă. Legiuitorul a instituit pentru infractorii minori un sistem mixt de sanctiuni.

cât mai ales prin modul de aplicare şi executare.educativ (art.Partea generală ed Lumina Lex Bucuresti 2005 32 . De aceea în mecanismul individualizării pedepselor. destinate unor personalităti în formare şi susceptibile de influentare. din măsuri educative. Aceste sanctiuni sunt adecvate conditiilor fizice.p.Regimul de aplicare este unic pentru toate categoriile de minori care răspund penal. în principal. nu se aplică minorilor pedepsele complementare. recurgerea la sanctiuni penale se impune mai ales din raţiuni practice. că pedepsele aplicabile minorilor se deosebesc de cele din dreptul comun nu atât prin natura lor.35 Legea prevede 4 măsuri educative: a) mustrarea. Pedepsele aplicate minorilor care săvârşesc infractiuni deosebit de grave şi vădesc o periculozitate deosebită. alături de tentativă. iar condamnările pronuntate pentru infractiunile săvârşite în timpul minorităţii nu atrag incapacităti sau decăderi. psihice şi umane care deosebesc pe infractorii minori de cei adulti. Comparat cu acesta din urma sistemul sanctionator pentru minori apare evident mai blând.). o cauză de diferenţiere şi o stare de atenuare a pedepselor 2. De asemenea. iar pe de altă parte din pedepse. Trebuie menţionat totdată. Datorită acestor particularităti pedepsele aplicabile minorilor alcătuiesc. aplicabil adultilor. În fine. alături de măsurile educative un sistem sanctionar special. comun. de componenta măsurilor educative. care functionează alături de sistemul general. prevederea în lege a unor pedepse pentru minorii infractori are şi un rol preventiv general descurajând pe cei care ar fi tentati să săvârşească infracţiunile astfe sanctionate. b) libertatea supravegheată. Pedepsele aplicabile minorilor sunt : închisoarea şi amenda. o astfel de condamnare neputând constitui prim termen al recidivei. Cadrul sancţiunilor Acesta este alcătuit. 101 C.Trăsătura caracteristică a acestui sistem este dată. c) internarea întrun centru de reeducare şi d) internarea într-un institut medical. Ambele categorii de pedepse urmăresc prevenirea săvârsirii de infracţiuni în viitor . A) Măsurile educative 35 M. aplicarea măsurilor educative apare ca lipsită de ratiune.Aplicabilitatea unei categorii exclude aplicarea celeilalte .. Astfel. Nu se aplică minorilor pedeapsa detentiunii pe viaţă. pe de o parte.Basarab Drept penal. minoritatea constituie. sanctiuni de drept penal cu caracter eminamente educativ. în cazul minorilor care ating vârsta majoratului până în momentul judecării sau a căror faptă a fost descoperită după majoratul infractorului. in limite reduse la jumătate in raport cu cele aplicabile adultilor.

dacă minorul se află încă sub influenta deprinderilor şi mentalitătii caracteristice copilăriei. 102 din Codul penal. are purtări rele ori a săvârşit din nou o faptă prevăzută de legea penală. Dacă însă apreciază că persoana căreia i-ar reveni supravegherea nu ar putea-o îndeplini în conditii satisfăcătoare. Această măsură educativă constă în dojenirea (certarea) minorului. în arătarea de către instanta de judecată. însă sub o supraveghere deosebită.Beck. de aceea în cadrul sistemului sancţionator aplicabil minorilor legiuitorul a acordat prioritate măsurilor educative . instanta va dispune încredinţarea supravegherii minorului unei persoane de încredere. 36 Gh. celui care l-a adoptat sau tutorelui. măsura libertăţii siupravegheate nu poate fi luată. Într-o astfel de situaţie extremă. Măsura constă în lăsarea minorului în libertate. Legea prevede că instanţa pune in vedere persoanei sau reprezentantului instituţiei căreia i s-a încredinţat supravegherea.H. prin acţiunea şi finalitatea lor apar ca fiind mai potrivite pentru a realize îndreptarea minorilor şi pentru a le corecta conduita lor. b) Libertatea supravegheată este prevăzută de art.Măsura este temprară iar durata este fixă de un an neputând fiind nici scurtată nici prelungită astfel că măsura nu poate fii luată faţă de minorul care atrecu de vârata de 17 ani.În modelarea comportamentului infractorilor minori. Măsura mustrării se ia în cazul faptelor extrem de uşoare sau in cazul faptelor mai puţin uşoare. în şedinţa în care s-a pronunţat hotărârea. eventual. cu arătarea modului cum trebuie să se poarte în viitor pentru a dovedi că s-a îndreptat şi cu avertizarea că dacă va săvârşi din nou o infracţiune se va lua faţă de el o măsură educativă mai severă sau i se va aplica o pedeapsă. la cererea acesteia. un rol deosebit de important revine şi acţiunii de constrângere prin măsuri educative.36 a) Mustrarea este prevăzută de art. de a înştiinţa de indată instanţa dacă minorul se sustrage de la supraveghere. de preferinţă unei rude mai apropiate. Pentru supraveghere. singura măsură aplicabilă ar fi internarea minorului intr-un centru de reeducare.103 din Codul penal. cu explicarea pericolului social al faptei pe care el a săvârşit-o. încredinţează supravegherea unei instituţii legal însărcinate cu supravegherea minorilor. 33 . minorul este încredintat de instantă părinţilor sau. acestea. Fără existenţa unei persoane sau unei instituţii căreia să i se incredinţeze supravegherea minorului.În principiu ea nu trebuie să fie luată mai mult decât o dată. la prima faptă comisă. În cazul neîndreptării instanţa va recurge la o măsură mult mai drastică chiar şi la o pedeapsă. iar dacă nu există o astfel de cerere. timp de un an socotit de la data punerii în executare a hotărârii. îndatorirea de a supraveghea indeaproape pe minor in scopul îndreptărli lui. Ivan Individualizarea pedepsei ed C.

de sârguintă la învătătură şi la însuşirea pregătirii profesionale. măsura internării în centrul de reeducare se ia pe timp nedeterminat.). de regulă. este in realitate o măsură de reeducare. dacă el a dat dovezi temeinice de îndreptare. După luarea măsurii libertăţii supravegheate. Este o măsură educativă privativă de libertate ce constă in internarea minorului infractor într-un centru de reeducare. Aşa cum s-a arătat.p. Dacă înăuntrul termenului de un an de la data punerii in executare a libertăţii supravegheate. Justiţia pentru minori ed Universul Juridic Bucureşti 2003 34 . Acest scop urmează să fie realizat prin posibilitatea asigurată minorului internat de a dobândi învăţătura necesară şi o pregătire profesionată potrivit cu aptitudinile sale. Instanţa atrage atenţia minorului asupra consecinţelor comportării sale. instituţia la care prestează activitatea stabilită de instanţă. dacă prelungirea este necesară pentru realizarea scopului internării 37. Legea prevede totuşi că. Dacă fapta săvârşită constituie infracţiune.104 din Codul penal. Deşi este denumită educativă. de maxim 3 ore pe zi.. pe o perioadă nedeterminată. atunci când este cazul. după programul de şcoală. dar nu poate dura. se poate dispune revocarea 37 M.Totodată instanţa poate să impună minorului respectarea uneia sau mai multora din următoarele obligaţii: a) să nu frecventeze anumite locuri stabllite. deoarece scopul ei este reeducarea minorului . instanta poate dispune libera rea lui înainte de a deveni major. b) să nu intre in legătură cu anumite persoane. instanţa revocă libertatea supravegheată şi ia faţă de minor măsura internării într-un centru de reeducare. însă nu poate dura decât până la împlinirea vârstei de 18 ani. instanţa incunoştinţează şcoala unde minorul învaţă sau unitatea unde este angajat precum şi. decât până la împlinirea de către minor a vârstei de 18 ani. în zilele nelucrătoare şi în vacanţă. la data când minorul devine major. instanţa ia măsura internării sau aplică o pedeapsă. Dacă în perioada liberării minorul are o comportare necorespunzătoare. Potrivit dispozitiei din art. după un an de la data internării minorului în centrul de reeducare. cu o durată Între 50 şi 200 de ore. 104 alin. Se ia faţă de minorul in privinţa căruia celelalte măsuri educative sunt neîndestulătoare (art.p. instanta poate dispune prelungirea internării pe o durată de cel mult 2 ani.Coca Cozma si colab. Legea prevede şi posibilitatea încetării executării măsurii prin liberarea minorului înainte de a deveni major. c) să presteze o activitate neremunerată într-o instituţie de interes public fixată de instanţă. 107 C. 2 C. minorul se sustrage de la supravegherea ce se exercită asupra lui sau are purtări rele ori săvârşeşte o faptă prevăzută de legea penală. c) lnternarea intr-un centru de reeducare este prevăzută de art.

corespunzător stării sale. instanta revocă liberarea minorului şi mentine internarea până la majoratul acestuia. datorită stării fizice sau psihice. Prin aceasta măsura educativă a internării într-un institut medical-educativ se deosebeşte de măsura de sigurantă a internării medicale care constă exclusiv din tratament medical38. deci care răspund penal. ca şi în cazul internăril într-un centru de reeducare. În cazul în care minorul săvârşeşte din nou. şi internarea în institutul medical educativ poate înceta prin revocare. 38 Gh. în perioada internării sau în aceea a liberării înainte de a deveni major o infractiune pentru care se apreciază că este necesară aplicarea pedepsei închisorii. Este tot o măsură educativă privativă de libertate ce se poate lua fată de minorul care. atunci când consideră că este necesar. de un regim special de instruire şi educatie. nu poate dura decât până la data când minorul a împlinit vârsta de 18 ani. pe durată nedeterminată. instanta revocă măsura internării.Beck Bucureşti 2008 35 . fată de care nu pot fi luate nici un fel de măsuri educative.H. într-o astfel de situatatie. Ivan Drept Penal Parte generală ed C. legea prevede posibilitatea ca instanţa să dispună prelungirea internării pe o durată de cel mult 2 ani. are nevoie de un tratament sau de îngrijiri medicale şi. dacă aceasta este necesară pentru realizarea scopului. întrucât măsura internării într-un institut medical-educativ este condiţionată de starea fizică sau psihică maladivă a minorlului.liberării şi reinternarea lui într-un centru de reeducare.). Măsura se ia fată de minorii infractori. Totodată. implicit. dar. Internarea într-un institut medical educativ se dispune de către instanta competentă să judece cauza penală în care este implicat minorul.p. Ca şi măsura internării în centrul de reeducare. cât şi un regim educativ care se aplică concomitent cu tratamentul medical. iar nu fată de cei iresponsabili. lnstania care dispune încetarea măsurii internării în institutul medical-educativ poate. însă. Dacă însă nu este necesară aplicarea unei pedepse. In acelaşi timp însă. legea prevede că ea trebuie să înceteze îndată ce a dispărut cauza care a impus luarea ei şi aceasta înainte de împlinirea vârstei de 18 ani. dacă în perioada internării minorul săvârşeşte din nou o infractiune şi instanţa apreciază că este necesară aplicarea pedepsei inchisorii. 106 alin. ca şi internarea într-un centru de reeducare. D )Internarea într-un institut medical-educativ masură prevăzută de art 105 din Codul penal . să ia fată de minor măsura internării într-un centru de reeducare (art.1 C. întocmai ca aceasta. Specific acestora este doar faptul că starea lor fizică sau psihică reclamă atât îngrijiri medicale.

după caz.Beck Bucureşti 2006 36 . Se vor aplica deci mai intâi dispoziţiile privitoare la minoritate. limitele pedepsei aplicabile.. Reducerea limitelor se face raportat nu numai la pedeapsa prevăzută pentru infractiunea in configuralia tipică. dar şi la aceea prevăzută pentru variantele agravate. 1 Cod penal. 21 alin. 109 alin. pe baza criteriilor generale de individualizare şi a dispozitiei explicite din art. Când instanta apreciază că în spetă ar fi aplicabilă pedeapsa detenţiunii pe viaţă. limitele pedepsei se reduc la jumătate. pedeapsa care. instanta va trebui mai întâi să aleagă între aceste alternative. 109 alin. 72 alin. care a înlocuit pedeapsa cu moartea. 113 sau 114 C. Aspecte de drept comparat . tratamentul medical efectuându-se in conditii de detentie. în temeiul dispozitiei din art. pentru care se prevede un regim sanctionator special. Este singura pedeapsă privativă de libertate aplicabilă minorilor. Potrivit dispozitiei din art. se vor aplica dispoziliile din art. va aplica minorului pedeapsa închisorii de la 5 la 20 ani. consideră aplicabilă pedeapsa alternativă a închisorii.ca şi in aceea în care instanţa a aplicat pedeapsa închisorii unui minor care avea nevoie şi de tratament medical.1 Închisoarea. după părerea sa.1 C.. 39 Anastasiu Crişu Tratamentul infractorului minor în materie penală. Odată stabilită pedeapsa aplicabilă minorului. fără ca minimul special al pedepsei să depăşească 5 ani. 109 alin. în limite reduse la jumătate.H. 109 alin. conform dispozitiei din art. cauzele de agravare sau de atenuare a pedepsei producându-şi efectele prevăzute de lege în raport cu aceste limite.p. Secţiunea 6.. 1 Cod penal. Pedepsele aplicabile infractorilor minori 6.2 C. Când minorul a săvârşit o tentativă. Limitele sale sunt determinate prin derivatie pornind de la limitele speciale prevăzute de lege pentru infractiunea săvârşită. se vor stabili prin raportare la limitele pedepsei reduse la jumătate pe baza dispoziţiei din art. intrucât in cvasitotalitatea cazurilor pedeapsa detentiunii pe viată. iar minimul special nu poate depăşi niciodată 5 ani. ed C. Când.p. dimpotrivă. este prevăzută ca pedeapsă alternativă la pedeapsa închisorii.p. şi apoi cele privitoare la tentativă39 Dacă pentru infractiunea săvârşită de minor legea prevede pedeapsa detentiunii pe viată.p. se aplică minorului pedeapsa inchisorii de la 5 Ia 20 ani. 2 Cod penal.. potrivit dispozitiei din art. instanţa aplică minorului această pedeapsă. operatiunea de individualizare a pedepsei continuă pornind de la limitele pedepsei astfel determinate. trebuie să fie aplicată minorului. 2 C. calificate sau atenuate ale infractiunli respective.

Beck Bucureşti 2008 37 .p . Aşa cum s-a arătat. Condamnarea anterioară reprezintă însă un antecedent penal de care trebuie să se tină seama la individualizarea pedepsei pentru infracţiunea săvârşită din nou. sunt incidente dispozitiile din art. adecvate stării psiho-fizice a acestuia.. 71 C. sau chiar de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare dacă el împlinise 18 ani. aşa încât în ipoteza în care minorul săvârşeşte din nou o infracţiune. 6.p. Pe durata executării pedepsei.). Dacă minorul săvârşeşte un concurs de infracţiuni. 3 C. de la data când condamnatul a devenit major. 57 alin. Necesitatea prevenirii combaterii infracţiunilor comise de minori apare cu atat mai evidentă cu cât fenomenul cunoaşte uneori 40 Gh. Amenda este a doua pedeapsă principală aplicabilă minorilor infractori şi se aplică in limitele prevăzute de lege pentru infractiunea săvârşită. măsura educativă va fi revocată.40 lncidenta acestei pedepse se adevereşte ca oportună în raport cu minorii care săvârşesc infractiuni în preajma ajungerii la majorat.H. este supus executării pedepselor accesorii în temeiul dispozitiilor din art. Când pentru una din infracţiunile concurente s-a luat o măsură educativă. iar pentru alta s-a aplicat o pedeapsă.. el nu devine recidivist şi deci nu i se poate agrava pedeapsa ca urmare a stării de recidivă. 109 alin. minorilor condamnaţi li se asigură posibilitatea de a continua învăţământul general obligatoriu şi de a dobândi o pregătire profesională potrivit cu aptitudinile lor. deoarece minorul nu poate fi supus. în acelaşi timp. 34 C. Determinarea limitelor pedepsei aplicabile şi individualizarea pedepsei se fac în general după aceleaşi reguli ca în cazul pedepsei închisorii. De asemenea.p. iar aplicarea unei pedepse cu închisoarea nu apare ca necesară. condamnatii minori execută pedeapsa separat de condamnaţii majori sau în locuri de deţinere speciale. când luarea unei măsuri educative nu mai este practic posibilă.Condamnarea minorului la pedeapsa închisorii nu poate constitui prim termen al recidivei. Ivan Drept Penal Parte generală ed C.p. Potrivit dispoziţiei din art.. reduse însă la jumătate (art. Executarea pedepsei închisorii aplicate infractorului minor se face cu respectarea unor reguli speciale. 1 C. condamnaţii pentru infracţiuni săvârşite în timpul minorităţii pot fi liberaţi condiţionat după executarea unei fracţiuni de pedeapsă mai reduse decât în cazul majorilor. la executarea pedepsei şi la actiunea unei măsuri educative.2 Amenda penală aplicabilă minorilor. În legile speciale există infracţiuni pentru care sunt prevăzute alte limite alee amenzii în aceste cazuri reducerea va opera asupra limitelor respective.

nici cei din urmă nu pot fii subiect de drept penal .1. Putem spune astfel că persoana juridică apare ca subiect indirect al infracţiunii săvârşite.Beck Bucureşti 2006 38 . în interesul ori în numele său. Pedepsele aplicabile persoanelor juridice 7. Noţiuni generale Răspunderea penală a persoanei juridice a fost introdusă prin modificările aduse de legea 278/2006 pin care persoanele juridice cu excepţia statului. Ca şi răspunderea persoanei fizice. persoana juridicã e ţinută să răspundă de infracţiunile săvârşite de persoana fizică. răspunderea persoanei juridice. dacă ea 41 42 Costică Bulai Manual de drept penal Partea generală editura Universul Juridic 2007 Anastasiu Crişu Tratamentul infractorului minor în materie penală. faptele lor nu constituie infracţiuni şi nu li se aplică sancţiuni penale 42 Secţiunea 7. a autorităţilor şi instituţiilor publice. ed C. Pentru ca persoana juridică să aibă calitatea de subiect indirect activ al infracţiunii trebuie să se verifice pe de o parte. În acest caz subiect pasiv al răspunderii penale este persoana juridică. iar aceasta este obligată să răspundă penal pentru infracţiunea săvârşit în realizarea obiectului său de activitate.41 Sub aspectul răspunderii penale între minorii care nu au împlinit vârsta de 14 ani şi cei care au împlinit această vârstă dar nu au ajuns la 16 ani fără să se fii făcut dovada că au acţionat cu discernământ nu există deosebiri. este şi ea un raport juridic penal de conflict.H. răspund penal pentru infracţiunea săvârşită în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice.recrudescenţe iar faptele pot fii deosebit de periculoase. Statul are dreptul şi îndatorirea de a trage la răspundere penală persoana juridică. Aspecte de drept comparat . de data aceasta între stat pe de o parte şi o persoană juridică pe de altă parte.Întrucât însă persoana juridică se manifestă în viaţa socială prin persoana fizicã al cărei reprezentant este sau care acţionează pentru realizarea obiectului său de activitate. care desfăşoară activităţi ce nu pot face obiectul domeniului privat. născut ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni.

43 7. Pentru angajarea răspunderii persoanei juridice trebuie să se constate pe de o parte săvârşirea unei infracţiuni. însă în condiţiile specifice persoanei juridice. Este justificată exceptarea statului de la răspunderea penală deoarece deoarece el este titularul dreptului de a trage la răspundere persoana juridică şi astfel el nu poate fi în acelaşi timp subiect activ şi subiect pasiv al răspunderii penale. anume să fie determinată de obiectul de actvitate al acesteia. În concepţia legiuitorului român este suficient să se constate că infracţiunea a fost săvârşită de un reprezentant al persoanei juridice. instituţii publice ce desfăşoară o activiate ce nu poate fi desfăşurată de o persoană juridică de drept privat. iar pe de altă parte trebuie examinate raporturile persoanei juridice cu persoana fizică subiect activ nemijlocit al infracţiunii. subiect al răspunderii penale Conform prevederilor Codului Penal pot fi subiecte active ale răspunderii penale toate persoanele juridice existente cu excepţia persoanelor juridice de drept public şi anume: statul.2 Persoana juridică.3. autorităţile publice.îndeplineşte condiţiile cerute de lege pentru a putea răspunde penal. este necesară examinarea amănunţită a condiţiilor obiective şi subiective ale răspunderii penale a persoanei juridice. ca infracţiuni de serviciu. adică săvârşirea unei infracţiuni de către persoana sau persoanele fizice care acţionează pentru îndeplinirea obiectului de activitate sau în numele sau în interesul acesteia. iar pe de altă parte infracţiunea săvârşită se află într-o anumită legătură cu persoana juridică. pentru a putea stabilii dacă faptele comise de aceştia pot fi imputate persoanei jurdice şi dacă se poate declanşa răspunderea penală a acesteia. 7. Eventualele infracţiuni comise de funcţionarii publici nu sunt comise în numele autorităţii ce le reprezintă ci în nume personal şi atrag răspunderea penală a celor ce le-au săvârşit. de un angajat al acesteia ori de o persoană care acţionează în realizarea 43 Costică Bulai Manual de drept penal Partea Generală editura Universul Juridic 2007 39 .Condiţiile obiective de răspundere penală ale persoanelor juridice Temeiul obiectiv al răspunderii penale îl constituie săvârşirea unei infracţiuni. Pentru înţelegerea mecanismului de funcţionare a răspunderii penale a persoanei juridice. Temeiurile obiective şi subiective ale răspunderii penale a persoanei juridice sunt specifice şi se realizează în condiţii diferite în raport cu răspunderea penală a persoanei fizice.

se realizează atunci când infracţiunea a fost săvârşită în una din cele trei situaţii prevãzute de lege: a. în numele sau în interesul persoanei juridice. Cât priveşte cealaltă condiţie anume aceea a existenţei unei legături obiective între infracţiune şi persoana juridică.4. Unul dintre aceste principii este acela că vinovăţia persoanelor juridice nu se poate confunda cu aceea a persoanei fizice care a săvârşit infracţiunea. În cazul infracţiunilor din culpă. Însă fără existenţa unei infracţiuni săvârşite de persoana fizică nu se poate vorbi nicicând de răspunderea penală a persoanei juridice. de un reprezentant al acesteia. Legea nu face nici un fel de referire la condiţiile subiective ale acestei răspunderi.Condiţiile subiective de răspundere penală ale persoanei juridice Ca şi în cazul persoanei fizice şi la persoana juridică nu se poate ajunge la săvârşirea unei infracţiuni fără stabilirea legăturii psihice între persoana juridică şi infracţiunea săvârşită. c. atitudinea persoanei juridice este culpabilă atunci când se constată în sarcina ei lipsa de supraveghere sau de control care a făcut posibilă săvârşirea acelei infracţiuni. Astfel urmează ca stabilirea imputatiei sau a culpabilităţii să se facă pe baza principiilor generale a dreptului penal.obiectului de activitate. de către persoana fizică a infracţiunii legate de obiectul său de activitate. sau faptul că infracţiunea săvârşită de persoana fizică sub forma de vinovăţie stabilită de legea penală nu induce neapărat şi răspunderea persoanei juridice. în realizarea obiectului de activitate. Este suficient să se constate că persoana se află în anumite relaţii de fapt cu persoana juridică. Trebuie să fie examinat mecanismul de formare a voinţei proprii a persoanei juridice şi de funcţionare a procesului decizional din cadrul acesteia. Un alt principiu aplicabil în materie este acela că vinovăţia persoanei juridice nu poate fi determinată prin aplicarea mecanică a dispoziţiilor din Codul Penal privind vinovăţia şi formele acesteia. Imputabilitatea subiectivă sau culpabilitatea poate fi definită ca fiind atitudinea psihică a persoanei juridice. 7. Şi atunci când infracţiunea este săvârşită de o persoanã împuternicită să acţioneze în numele şi pentru persoana juridică. b. care prin organul său individual sau colectiv de conducere. Se consideră a fi infracţiune şi atunci când se realizează pentru îndeplinirea oricărui obiect de activiate al acesteia. precum şi 40 . în numele persoanei juridice. în interesul persoanei juridice. a cunoscut sau încurajat sau numai a încuviinţat săvârşirea cu intenţie.

care sunt diferite ca durată. deoarece termenul este mai scurt.Termenele de prescripţie a răspunderii penale pentru persoana juridică Termenele de prescripţie a răspunderii penale a persoanei juridice sunt: a)-10 ani când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită de persoana fizicã pedeapsa detenţiunii pe viată sau pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani. însă persoana juridică a fost pe deplin dovedită. introduse în Codul penal în vigoare prin legea 278/2006 sunt prevăzute felurile pedepselor aplicabile persoanei juridice ca urmare a răspunderii penale a acestora. dar care este proprie prin cuantumul ei să îndeplinească funcţia specifică pedepsei faţă de subiectul răspunderii penale ce i se aplică. Pedepsele aplicabile persoanei juridice Prin dispoziţiile articolelor 53(1) şi 53(2). În cazul în care nu poate fi identificată persoana fizică răspunzătoare. 7. Termenele diferite ale răspunderii penale a persoanei fizice faţă de cele ale persoanei juridice nu se confundă ci se suprapun deoarece răspunderea penală a persoanei juridice nu exclude răspunderea penală a persoanei fizice care a săvârşit infracţiunea. 7. Se înţelege că este posibilă împlinirea termenului de prescripţie rãspunderii penale a persoanei fizice care.6. b)-5 ani când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită de persoana fizică pedeapsa inchisorii mai mici de 10 ani sau amenda. prin ipoteză este ţinută sã răspundă singură pentru infracţiunea săvârşită deoarece este foarte posibil ca prescripţia pentru persoana juridică să fi intervenit. a încurajat sau încuvinţat săvârşirea unei infracţiuni ori dacă aceasta a fost comisă împotriva voinţei persoanei juridice şi cu excluderea oricărei culpe. răspunderea penală va reveni exclusiv persoanei juridice. iar pentru persoana juridică nu. Articolul 53(1) prevede că pedepsele aplicabile persoanei juridice sunt principale şi complementare.5. Se prevede o singură pedeapsă principală anume amenda de la 2500 RON la 2000000 RON singura pedeapsă adecvată în raport cu paticularităţile persoanei juridice.dacă persoana juridică în discuţie a cunoscut în mod real. a voit. 41 . Legea prevede următoarele pedepse complementare ce pot fi aplicate: a)-dizolvarea persoanei juridice. celelalte condiţii în care poate fi prescrisă răspunderea penală a persoanei juridicesunt aceleaşi ca şi pentru persoana fizică. Cu excepţia termenelor de prescripţie.

suspendarea activităţii persoanei juridice pe o durată de la 3 luni la un an sau a uneia dintre activităţile persoanei juridiceîn legătură cu care s-a săvârşit infracţiunea pe o durată de la 3 luni la 3 ani . 163 C. amenda aplicabilă persoanei juridice este reglementată în partea generală a Codului Penal. minimul special al amenzii pentru persoana juridică este de 10. 3)-Când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită de persoana fizică pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani.b). d)-interzicerea de a participa la procedurile de achiziţii publice pe o durată de la 1 la 3 ani. Hamangiu 42 . c)-închiderea unor puncte de lucru ale persoanei juridice pe o durată de la 3 luni la 3 ani . Proc. iar maximul special al amenzii este de 600. minimul special al amenzii pentru persoana juridică este de 5.000 lei 44. iar maximul special al amenzii este de 900.000 lei. Amenda este o pedeapsă cu caracter patrimonial constând în diminuarea patrimoniului persoanei juridice prin obligarea acesteia la plata unei sume de bani care se face venit la bugetul statului.000.000 lei. aceste pedepse sunt necesare. prin raportare la pedeapsa închisorii. Pen. Pentru garantarea plăţi amenzii penale se pot lua mãsuri asiguratorii (art. (1)Aplicarea uneia sau a mai multor pedepse complementare se dispune atunci când instanţa constata că faţă de natura şi gravitatea infracţiunii precum şi şi faţă de împrejurările în care a fost savârşită.) 44 Codul penal roman art 71(1) ed. 2)-Când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită de persoana fizică pedeapsa închisorii de cel mult 10 ani sau amenda. 71(1) acesta având următorul cuprins: 1)-Pedeapsa amenzii constă în sumele de bani pe care persoana juridică este condamnatã să o plătească. e)-afişarea sau difuzarea hotărârii de condamnare Art 53(2) Aplicarea şi executarea pedepselor complementare în cazul persoanelor juridice. Ca şi în cazul pedepselor aplicate persoanei fizice şi cele aplicate persoanei juridice îşi încep aplicarea odată cu rămânere definitivă a hotărârii de condamnare A) Pedeapsa amenzii Conţinutul pedepsei amenzii este reglementatã de Codul Penal în art. Faţă de pedeapsa amenzii aplicabile persoanelor fizice. (2)Aplicarea uneia sau mai multor pedepse complementare este obligatorie când legea prevede aceasta pedeapsă.

b)-d). să se determine în concret limitele amenzii aplicabile persoanei juridice. astfel că majoritatea legislaţiilor care au reglementat mai de mult acestă măsură o consideră o pedeapsă principală. Legiuitorul român a restrâns tocmai din considerentele arătate mai sus condiţiile în care se poate dispune o 45 Codul penal roman art 71(2) ed. instanţa dispune dizolvarea persoanei juridice. pentru ca în raport cu pedeapsa prevăzutã de lege pentru persoana fizică. Pentru determinarea limitelor amenzii aplicabile trebuie să aibă loc mai întâi. ci regimul de execuţie comun persoanelor fizice. Amenda aplicabilă persoanei juridice nu se transformă într-o creanţă civilă . Însă datorită implicaţiilor sociale acestă măsură se ia destul de rar pentru că se consideră că: angajaţii care şi-au exercitat atribuţiile nu au nici o vină că s-au comis infracţiuni sau acţionarii care nu au avut cunoştinţă de infracţiunile comise. care va proceda la desemnarea lichidatorului. Astfel pesoana juridică nu are dreptul de a înainta o acţiune în regres pentru plata amenzii la care a fost condamnată deoarece s-ar încălca principiul răspunderii personale pentru săvârşirea infracţiunii. numai legislaţiile noi în materie consideră această moarte civila o pedeapsă complementară. de îndată. nu urmează regimul de execuţie al acesteia. Hamangiu 43 . instanţei civile competent. potrivit legii. calificarea juridică a faptei săvârşită de persoana fizică în cadrul activitãţii persoanei juridice în numele ori în interesul acesteia. a uneia dintre pedepsele complementare prevazute în art. cu rea-credinţă. 53(1) alin. 3.45 Prin dizolvarea persoanei juridice se creează o veritabilă moarte civilă a acesteia.Pedeapsa compementară a dizolvării persoanei juridice are ca efect deschiderea procedurii de lichidare.(3) lit.Existenţa patrimoniului persoanei juridice este un argument în favoarea instituirii răspunderii penale a acesteia deoarece îi pot fi aplicabile pedepse patrimoniale. 2-În caz de neexecutare. iar o copie după dispozitivul hotărârii definitive de condamnare prin care s-a aplicat această pedeapsă va fi comunicată. B) Pedepsele complementare aplicabile persoanei juridice Conţinutul pedepsei complementare a dizolvării persoanei juridice este reglementat de art 71(2) care are urmãtorul cuprins: 1.Pedeapsa compementară a dizolvării persoanei juridice se aplică atunci când persoana juridică a fost costituită în scopul săvârşirii de infracţiuni sau când obiectul său de activitate a fost deturnat în acest scop.

după depunerea şi aprobarea raportului lichidatorului. 44 . Prima grupă de acţiuni pe baza cărora se dizolvă persoana juridică are ca temei legal faptul că însăşi existenţa persoanei în cauză nu este decât un „paravan” pentru săvârşirea de infracţiuni.53(1) alin. făcând încasări şi plăţi în acest sens. toate realizându-se cu rea credinţă. având o capacitate juridică restrânsă la acele activităţi necesare lichidării. Astfel pedeapsa se poate lua după cum se precizează în alineatele următoare doar atunci când: persoana juridică a fost constituită în scopul săvârşirii de infracţiuni. interzicerea de a participa la procedurile de achiziţii publice. C)Conţinutul pedepsei complementare a suspendării activităţii sau a uneia dintre activităţile persoanei juridice este reglementat de art. iar asociaţiile şi fundaţiile prin radierea din registrul asociaţiilor şi fundaţiilor de la instanţa care a autorizat înfiinţarea lor. e) instanţa dispune suspendarea activităţii sau a uneia dintre activităţile persoanei juridice pâna la punerea în executare a pedepsei complementare . organizaţiilor religioase ori aparţinând minorităţilor. patronatelor. 2-În caz de neexecutare. dar se va urma procedura prevăzută de Legea 31/1990 ori dispoziţiile Legii 85/2006 privind procedura insolvenţei.b)-d) care costau în suspenadarea în tot sau în parte a activităţii. care va proceda la desemnarea lichidatorului. În acest sens o copie a deciziei de condamnare va fi comunicată de îndată instanţei civile competente. Instanţa competentă este tribunalul în cazul societăţilor comerciale. 3 lit. a pedepsei complementare prevăzute de art. presei. acestea fiind mai restrictive decât cele ale răspunderii penale a persoanei fizice.53(1) alin. sau atuci când persoana juridică deşi condamnată definitiv nu a respectat pedesele complementare dispuse de instanţă pe baza art. dar nu mai mult de trei luni. în realizarea căreia a fost săvârşită infracţiunea.Pedeapsa compementară a suspendării activităţii persoanei juridice constă în interzicerea desfăşurării activităţii sau a uneia dintre activităţile persoanei juridice. Persoana juridică societate comercială îşi încetează existenţa doar prin radierea din Registrul Comerţului. închiderea unor puncte de lucru. când obiectul de activitate a fost deturnat în acest scop. iar în cel de-al doilea caz dizolvarea este consecinţa nerespectării unor hotărâri judecătoreşti. Dizolvarea persoanei juridice nu poate fi aplicată în cazul partidelor politice sindicatelor. Acestă hotărâre are ca efect deschiderea procedurii de lichidare.asemenea pedeapsă. cu rea-credinţă. 71(3) care are următorul conţinut: 1. Persoana juridică dizolvată prin hotărârea judecătorească de condamnare îşi continuă activitatea.

prevăzută de art. Persoana condamnată are obligaţia de a comunica instanţei dovada începerii executării afişării sau a publicării în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii. În cazul în care persoana insistă în refuzul acesteia de a nu afişa se poate lua măsura dizolvării persoanei juridice.71(4) care are următorul conţinut: 1-Pedepsele complementare prevăzute în art. În caz de neexecutare din oficiu instanţa poate aplica pedeapsa complementară de a opri total activitatea dar întrun termen de maxim trei luni. Suspendarea întregii activităţi înseamnă de fapt încetarea tuturor activităţilor prevăzute în actul constitutiv al persoanei juridice pe o perioadă de la 3 luni la 1 an.2 pedeapsa complementară nu a fost pusă în execuatare instanţa dispune dizolvarea persoanei juridice. b) se reglementează o adevărată pedeapsă în caz de neexecutare cu rea-credinţă. 53(1) alin3 lit e. Acestă pedeapsă se poate dispune atunci când întreaga activitate a persoanei juridice conadamnate are un caracter infracţional prin deturnarea de la activităţile şi scopurile licite stabilite în actul de înfiinţare.3-Dacă până la împlinirea termenului prevãzut în alin. Suspendarea întregii activităţi sau suspendarea uneia poate să apară ca sancţiune subsecventă neexecutării cu rea-credinţa. Suspendarea întregii activităţi poate avea ca efect falimentarea acesteia. patronateor şi organizaţiilor religioase ori aparţinând minorităţilor. Astfel ajungem la concluzia că neexecutarea unei pedepse complementare poate duce la impunerea unei pedepse mult mai severe ajungând până la cea capitală anume dizolvare. putând avea efecte sociale similare dizolvării. a pedepsei complementare a afişării sau difuzării hotărârii de condamnare.53(1) alin. 2-Dispoziţiile prevăzute în alin1 se aplică şi persoanelor juridice care îşi desfăşoară activitatea în domeniul presei.3 lit a) şi b) nu pot fi aplicate partidelor politice. constituite potrivit legii. a pedepsei complementare a afişării sau difuzării hotărârii de condamnare. sindicatelor. În articolul menţionat anterior se reglementează de fapt două situaţii juridice disticte: a) este reglementat conţinutul pedepsei complementare al suspendării activităţii sau a uneia dintre activităţile desfăşurate de persoana amintită. motiv pentru care considerăm că în aplicarea ei trebuie fãcută o distincţie între activităţile licite cu cele ilicite şi numai dacă întreaga activitate este ilicită se poate dispune încetarea tuturor activităţilor. D) Neaplicarea dizolvării sau a suspendării activităţii persoanei juridice este reglementată de art. 45 .

Dispoziţiile prevăzute în alin. conforme cu obiectul de activitate stabilit prin actul de înfinţare. activitatea desfăşurată şi infracţiunea săvârşită trebuie să existe o legătură indisolubilă pentru a se putea dispune închiderea acestora. neexecutată cu rea-credinţă. în care s-a desfăşurat activitatea în realizarea căreia a fost săvârşită infracţiunea. Neexecutarea cu rea-credinţă a pedepsei complementare a închiderii unuia sau mai multor puncte de lucru are drept consecinţă dizolvarea persoanei juridice. societăţi personale cu personalitate juridică. Considerăm că şi partea vătămată ar fi fost îndreptăţită să facă o asemenea sesizare. 46 . al dreptului la informaţie şi al dreptului la asociere. după execuatrea pedepsei. În joc este exerciţiul libertăţii de conştiinţă al libertăţii de exprimare. a principiilor statului de drept ori a suveranităţii sau integrităţii teritoriale. Între punctul sau punctele de lucru.Pedeapasa complementară a închiderii unor puncte de lucru ale persoanei juridice constă în închiderea unuia sau a mai multora dintre punctele de lucru aparţinând persoanei juridice cu scop lucrativ.Din considerente de politică penală legiuitorul a instituit o răspundere oarecum atenuată în sarcina organizaţiilor enumerate anterior fată de care sunt incapabile pedepsele complementare a dizolvării şi suspendării totale ori parţiale a activităţii. Dizolvarea înlocuieşte astfel pedeapsa complementară a închiderii punctului sau punctelor de lucru. Tot legiuitorul declară ca neconstituţionale partidele sau organizaţiile care prin scopurile ori activitatea lor militează împotriva pluralismului politic. Închiderea unuia sau mai multor puncte de lucru nu se poate dispune decât în cazul persoanelor juridice cu scop lucrativ respectiv în cazul: societăţilor comerciale. doar activităţile licite. toate reglementate de Constituţie. fiind indiferent dacă deschiderea respectivelor puncte de lucru a fost sau nu legal deschisă. 2. organizaţii cooperatiste. 71(5) care are următorul cuprins: 1. Se naşte astfel întrebarea dacă este sancţionată corect desfinţarea partidelor numai după ce Curtea Constituţională se pronunţă asupa constituţionalităţii constituirii partidului sau a activităţii sale? E)Conţinutul pedepsei complementare a închiderii unor puncte de lucru ale persoanei juridice este reglementat de art. Prin pedeapsa atribuită persoana juridică este obligată să intre în legalitate şi să desfăşoare în acele locuri.1 nu se aplică persoanelor juridice care îşi desfăşoară activitatea în domeniul presei.

contracte sectoriale. direct sau indirect. G)Conţinutul pedepsei complementare a afişării sau difuzării hotărârii de condamnare este reglementat de articolul 71(7) şi are următorul cuprins: 1. contractele de lucrări. Sunt asemenea contracte care nu pot fi încheiate nici direct nici indirect. Procedurile de atribuire a contractelor de achiziţii publice sunt licitaţia deschisă. precum şi contractele de concesiune. afară în cazul în care există acordul acesteia sau al reprezentantului său legal. 2. 71(6) care are următorul conţinut: Pedeapsa complementară a interzicerii de a participa la procedurile de achiziţii publice constă în interzicerea de a participa. F)Conţinutul pedepsei complementare a interzicerii de a participa la procedurile de achiziţii publice este reglementată de art. 47 .Afişarea hotărârii definitive de condamnare sau difuzarea acesteia se realizează pe cheltuiala persoanei juridice condamnate. prin interpunere de persoane sau prin asociere cu alte persoane juridice. dialogul competitiv..G. iar omisiunea persoanei juridice condamnate de a informa partenerul contractual despre acesta poate atrage obligarea la despăgubiri pentru pagubele cauzate prin conduita ilicită a persoanei juridice condamnate. contractele de servicii. Pedeapsa nu se poate aplica persoanei juridice ce îşi desfăşoară activiatea în domeniul presei. la procedurile pentru atribuirea contractelor de achiziţii publice prevăzute de lege. Pedeapsa complementară a interzicerii de a participa la procedurile de achiziţii publice are ca efect o restrângere a capacităţii de folosinţă şi de exerciţiu a persoanei juridice. Autoritatea publică organizatoare a procedurilor este îndreptăţitã să se adreseze judecătorului delegat cu executarea pedepselor pentru a se lua o măsurã fată de persoana condamnată la o asemenea pedeapsă şi cu rea-credinţă se înscrie la o procedură de atribuire a contractelor de achiziţii publice. Încălcarea cu rea-credinţă a interdicţiei de a participa la procedurile de achiziţii publice are drept consecinţã dizolvarea persoanei juridice.U. licitaţia restrânsă.Această sancţiune îndeplineşte şi funcţia de măsură de siguranţă constând în eliminarea posibilităţii de săvârşire de noi infracţiuni odată cu încetarea activităţii generatoare de infracţiuni. 34/2006. negocierea cu sau fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare. respectiv o incapacitate de a contracta lucrări de achiziţii publice în oricare dintre modalităţile prevăzute în O. parteneriatul publicprivat. Contractele încheiate cu încălcarea acestei incapacităţi sunt lovite de nulitate absolută . cererea de ofertă sau concursul de soluţii.Prin afişarea sau difuzarea hotărârii de condamnare nu poate fi dezvăluită identitatea victimei. contractele de furnizare. contractul de achiziţie publică.

3. prin intermediul presei scrise sau audio-vizuale ori prin alte mijloace de comunicare audio-vizuală. În cazul în care instanţa dispune ca hotărârea sã fie publicată audio-vizual ea stabileşte în cuprinsul hotărârii şi numărul de apariţii care nu poate fi mai mare de 10 apariţii. căreia i se comunică hotărârea. supunând persoana oprobiului public. 4. desemnate de instanţă. poate dispune aplicarea sancţiunii de suspendare totală sau parţială a activităţii persoanei juidice pe o perioadă de până la 3 luni. ca să nu mai vorbim de efectele economice pe care le poate avea această pedeapsă. menită să avertizeze publicul cu privire la activitatea desfăşurată. 5. Afişarea hotărârii se realizează de către persoana condamnată. Astfel ea are o limtă maximă de apariţii .Afişarea hotărârii de condamnare se realizeazã în extras. 48 .Difuzarea hotărârii de condamnare se face în extras şi în forma stabilită de instanţă. durata acestora nu poate depăşi 3 luni. iar în cazul difuzării prin alte mijloace audio-vizuale.Dacã difuzarea se face prin presa scrisă sau audio-vizuală instanţa stabileşte numãrul apariţiilor . care nu poate fi mai mare de 10. Astfel de locuri ar fi sediul Registrului Comerţului sau al unor asociaţii profesionale la care este afiliată persoana juridică ori chiar sediul social al persoanei juridice. dar nu mai târziu de 10 zile de la începerea executrii ori de la executare. Persoana juridică are obligaţia de a înainta instanţei de executare dovada afişării sau difuzării hotărârii în termen de 30 de zile de la comunicare. Afişarea se realizează pe o perioadă de la o luna la trei luni. În caz de neexecutare cu rea-credinţă a pedepsei. fiind la urma urmei o publicitate negativă efectuată pe cheltuiala proprie. Aceata este o pedeapsă infamantă. în forma şi locul stabilite de instanţă pentru o perioadă cuprinsă între o lună şi trei luni. acesta fiind obligat să afişeze în acele locuri descrise de instanţă ca această afişare să ajungă la cunoştinţa publicului într-o formulare cât mai bună.

Bucureşti 1970 49 . Dacă o asemeneaa analiză este indispensabilă pentru stabilirea 46 J. A) Comportametul infracţional O analiză strict psihologică a actului infracţional constă în analiza modului în care personalitatea infractorului (inteligenţa.Grigoraş. motivaţia şi voinţa) se manifestă în pregătirea. editura Ştiinţifică.Capitolul 4. ceea ce îi permite comiterea unor acţiuni atipice cu caracter antisocial sau disocial. Infracţionalitatea este un fenomen social iar fenomenul infracţional urmează o curbă ascendentă. Implicaţiile psihologice ale pedepselor penale. Operaţia de adaptare a pedepsei în raport cu fiecare infracţiune şi cu fiecare infactor. în vederea realizării scopului de prevenţie generală şi specială. completânduse în complexitate cu altele noi. poartă denumirea de individualizare a pedepsei 46. săvârşirea şi în atitudinea postinfracţională. Secţiunea 1. Individualizarea pedepselor penale . ci s-au menţinut. Infracţiunile comise din cele mai vechi timpuri nu au fost înlocuite cu altele noi. Infractorul se prezintă ca o personalitate deformată. Individualizarea pedepsei . afectivitatea.

de a prevedea pe termen lung consecinţele acţiunii sale antisociale. a individualităţii şi personalităţii distincte a oricărui infractor. Viaţa în închisoare este în mod absolut o viaţă în grup: este 50 . Acestea sunt principalele motive pentru care şi în psihologia judiciara ca şi în criminologie se operează cu conceptul de personalitate. ea nu mai este suficientă pentru criminogeneză şi funcţiile sale principale: -cunoaşterea cauzelor criminalităţii în general şi în mod individual pentru fiecare infracţiune. la constatarea incapacităţii criminalului. care intră în conflict cu cerinţele sistemului valorico-normativ şi cultural al societăţii în care trăieşte. cu deficienţe de integrare socială. -individualizarea pedepsei. -tratamentul în penitenciar şi tratamentul post-execuţional. prin obişnuinţă. Studiindu-se diferite categorii de infractori sub aspectul particula-rităţilor psihologice. nu sunt lipsite de interes urmărirea şi surprinderea unor particularităţi psihologice ale infractorilor de diverse „specialităţi” actul criminal nu este altceva decât o încercare de a restabili echilibrul iniţial dar actul criminal în sine duce la altă formă de dezechilibru: teama de pedeapsă şi necesitatea urgentă de a construi o formă de defensivă. s-a reuşit să se stabilească anumite caracteristici comune care se regăsesc la majoritatea celor care încalcă în mod frecvent legea: a) instabilitate emotiv – acţională b) inadaptare socială c) sensibilitate deosebită d) duplicitatea comportamentului d) imaturitate afectivă e) frustrarea f) complexul de inferioritate g) egocentrismul h) labilitatea i) agresivitatea j) indiferenţa afectivă Ponderea cu care apar aceste caracteristici diferă foarte mult de la un infractor la altul. Luând în considerare unicitatea oricărui act infracţional. actul criminal duce spre un cerc vicios. concept care obligă la abordări de tip sinergie. -organizarea sociala a prevenirii infracţiunilor. În cele din urmă şi această analiză comportamentală duce la concluzia unei imaturităţi intelectuale. pe care însă criminalul nu-l poate prevedea. în funcţie şi de genul de infracţiune pe care îl realizează. Astfel. Infractorul apare ca un individ cu o insuficientă maturizare socială.responsabilitătţii (cu cele doua elemnte ale sale discernământul şi libertatea) şi a culpabilităţii în formele sale curente de manifestare.

relaţia interpersonală este o golire.anulată orice intimitate. pentru judecator timpul reprezintă reflectarea pericolului social concret al faptei comise de individ iar pentru deţinut. capacitatea de a suporta infirmităţilor sufleteşti ale celorlalţi este depăşită demult. de a reduce posibilitatea ca el să mai săvârşească acte agresive antisociale. are rolul nu numai de a-l sancţiona sau a-l izola pe cel în cauză. şi anume. factorul „timp”. Din punct de vedere psihologic. astfel încât atât pedeapsa cât şi ameninţarea cu pedeapsa conduc. o risipire de sine. prin perceperea consecinţelor conduitelor reprobabile. Şi mai rău decât toate. într-o anumită măsură. Pretutindeni în lume ar trebui ca înaite de a se aplica pedeapsa privării de libertate ar trebui ca mai întai sa se aplice alte sancţiuni posibile sau măsuri implementate de societate deoarece privarea de 51 . timpul este perceput într-un mod cu totul diferit faţă de ceilalţi participanţi la actul de justitie. detentia determina modificarea caracteristicilor fiecarui element al personalitatii. pentru legiuitor. Dintre sancţiunile penale pedepsele privative de libertate sunt cele mai energice. ci şi de a servi drept exemplu. totul este la vedere pentru ceilalţi. Pedepsele penale sunt necesare pentru a exprima gravitatea abstractă a faptei interzise şi intensitatea avertismentului pe care legea panală îl adresează destinatarilor sai. de schimbare nu există. Prin învăţarea socială observaţională. indivizii işi dau seama la ce se pot aştepta. B)Aspectele psihologice ale pedepselor Pedeapsa este un mijloc curativ utilizat în vederea diminuarii criminalităţii. Pentru a evalua consecinţele psihologice ale pedepsei privative de libertate trebuie sa avem în vedere un factor determinant. Timpul este un criteriu esenţial pentru sistematizarea vietii omenesti Atitudinea faţă de timp este diferită la fiecare dintre participanţii la actul de justitie. infracţional. a descurajării comportamentului antisocial. Persoana aflată în detentie are conştiinţa faptului că intră în închisoare împotriva voinţei sale. Astfel. nu te poţi ascunde de partea rea a conduitei celor din jur. cu un statut de subordonare pe termen lung şi resimte pierderea libertăţii cu atât mai dureros cu cât libertatea era mai bogată în perspective si alternative iar condiţiile concrete din penitenciar sunt mai grele. timpul nu reprezintă decât un grad al pericolului social abstract al faptei prevăzute de legea penală. Pedeapsa din sistemul instituţional-juridic. posibilităţile de refugiu . Toate culturile şi societăţile au instituit forme de pedeapsă pentru acţiunile agresive ce aduc prejudicii colectivităţii în întregime. la reţinerea de la acte violente.

sunt resimţite drept atingeri ale integrităţii ca fiinţă umană. pentru desfăşurarea instucţiei penale. Aspecte generale de individualizare a pedepsei 52 . persoana este considerată nevinovată. Şocul depunerii se manifestă şi prin restrângerea libertăţilor individuale. * Şocul încarcerării Privarea de libertate implică mai multe forme. Articolul 29 nu constituie muncă forţată munca unei persoane condamnate. Articolul 49 exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi dacă se impune. la care România este parte. privarea de libertate în sistemul detenţiei. înlăturarea simbolurilor exterioare ale personalităţii prin obligativitatea purtării uniformei de deţinut care standardizează modul de viaţă şi estompează până la anulare diferenţele individuale. începând cu criza de detenţie manifestată de la închiderea în carapacea tăcerii până la comportamente agresive şi autoagresive(sinucideri. Relaţiile interpersonale. regimul autoritar. cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte. prestată. Secţiunea 2. lipsa de informaţii. iar din punct de vedere calitativ dă naştere unui fenomen deosebit şi anume şocul încarcerării. În comparaţie cu stările accidentale de izolare. autoflagelări). în condiţii normale. Articolul 22 până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare. are drept consecinţă absolut specifică. şi legile interne. Articolul 20-dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.libertate este osituaţie complexă cu o amplă rezonanţă în viaţa individului Pentru persoana care execută o pedeapsă privativă de libertate. au prioritate reglementările internaţionale. în perioada de detenţie sau liberare condiţionată. 2) de evoluţie ulterioară a personalităţii sale. Când este folosită privarea de libertate apar probleme ale drepturilor omului iar Constituţia României conţine o serie de prevederi care au aplicabilitate şi în domeniul executării pedepselor: Articolul 16-cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice fără privilegii şi discriminări. Acest lucru determină o gamă complexă de frământări psihice şi psihosociale. dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile omului. mediul privat pune în ordine două grupuri de probleme: 1) de adaptare la normele şi valorile specifice acestui cadru de viaţă. după caz.

Operaţiunea prin care pedeapsa este adaptată nevoilor de apărare socială în raport cu gravitatea faptei şi priculozitatea infractorului în scopul asigurării îndeplinirii funcţiilor şi pentru a se prevenii şi combate criminalitatea poartă denumirea de individualizare a pedepsei.1. limitele de pedeapsa prevazute in partea spaciala. Dispoziţiile privind individualizarea pedepselor sunt aplicabile şi celorlalte sancţiuni de drept penal: măsuri educative şi măsuri de siguranţă. A. Individualizarea făcută de legiuitor se materializează în: 47 C.Mitrache Instituţii de drept penal ed TREI 2001. C. Individualizarea legală a pedepselor se realizează de către legiuitor în faza de elaborare a legii şi constituie totodată o materializare a principiilor legalităţii şi individualizării pedepselor. atât în faza de aplicare cât şi în faza de executare a acestora afară de cazul când prevederi speciale în legătură cu acestea derogă de la cadrul comun. 72-89). Filipaş. constituind totodată mijloace generale de adaptare juridică a pedepsei. A. 5 intitulat “Individualizarea pedepselor din titlul III al părţii generale a Codului penal (art. alta.Noţiune. 53 . şi anume dispoziţiile generale ale codului. de adaptare a pedepsei la fapte şi persoane determinate – în faza de aplicare a pedepsei de către judecător şi ultima cu caracter de adaptare la nevoile reale de recuperare a condamnatului pe timpul executării – în faza de executare a pedepsei aplicate. Criteriile prevăzute în art 72 C. cu caracter abstract şi general. Bulai .Cadrul de reglementare . cu caracter concret-individual. 72 C. persoana faptuitorului si imprejurarile care agraveaza sau atenueaza raspunderea penala. instanţa de judecata avand posibilitatea să individualizeze pedeapsa în raport cu criteriile generale de individualizare prevazute de art.pen au caracter de regulă generală întrucât operează în toate cazurile de aplicare a sancţiunilor de drept penal. Doctrina dreptului penal distinge trei forme sau modalităţi ale individualizării: una. gradul de pericol social concret al faptei. 2. Forme şi modalităţi de individualizare a pedepsei În urma săvarsirii unei infractiuni faptuitorul este judecat şi condamnat. 3.47 Criteriile generale de individualizare a pedepsei sunt anumite norme sau principii pe baza cărora are loc caracterizarea faptei penale şi a infactorului . Individualizarea legală. pen. în faza elaborării legii şi instituirii pedepselor. Prima formă sau modalitate de individualizare a pedepsei este denumita individualizarea legală sau legislativă a pedepsei care exprimă în mai multe planuri determinarea conţinutului şi limitelor acesteia. Instituţia individualizării pedepsei îi este consacrat cap.

4. C. Cadrul de reglementare a individualizării administrative a pedepsei este prevăzută de Legea 275/2006. fiind numita individualizare judiciară sau judecătorească. La individualizarea pedepselor se ţine seama de criteriile generale 54 . Individualizarea administrativă reprezintă cea de a treia şi ultima (în ordinea succesiunii intervenirii) dintre formele de individualizare a pedepsei şi se realizează în faza executării pedepsei.stabilirea pedepsei pentru fiecare infracţiune în funcţie de gradul de pericol social generic al acesteia. de vătămarea la care este supusă această valoare.a. Este denumită astfel după organele administrative care o realizează în faza de executare a pedepsei închisorii. a naturii şi limitelor generale ale fiecărei pedepse în concordanţă cu principiile stabilirii sancţiunilor penale. Individualizarea judiciară sau judecătorească a pedepsei o realizează instanţa de judecată post delictum şi se materializează prin aplicarea pedepsei concrete infractorului pentru fapta comisă. Cea de a doua formă a individualizării pedepsei se realizează în cadrul activităţii judiciare de aplicare a pedepsei concrete. determinat la rândul său de importanţa valorii sociale ocrotite. judiciară şi administrativă. de periculozitatea generic evaluată a făptuitorului etc. prin prevederea efectelor ce le au stările şi circumstanţe de atenuare sau de agravare asupra limitelor speciale ale pedepsei. privind executarea pedepselor privative de libertate şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. Criteriile generale de individualizare . Spre deosebire de individualizarea legală care realizează numai prevenirea generală individualizarea judiciară realizează atât prevenirea generală cât şi prevenirea specială prin constrângerea şi reeducarea pe care pedeapsa concretă o are asupra infractorului. de împrejurările concrete atenuante ori agravante în care s-a săvârşit infracţiunea sau care caracterizează persoana infractorului. de periculozitatea infractorului. Individualizarea judiciară sau judecătorească. c. B.stabilirea cadrului general al pedepselor. Individualizarea judiciară a pedepsei se înscrie în coordonatele individualizării legale. în funcţie de gradul concret de pericol social al faptei. Individualizarea administrativă nu se rezumă doar la regimul de executare ci priveşte şi durata efectivă a pedepsei care poate fi modificată la propunerea organelor administrative prin acordarea graţierii ori a liberării condiţionate.stabilirea cadrului şi a mijloacelor legale în care se vor realiza celelalte forme de individualizare. b.

Individualizarea acestora se face în momentul în care se aplică sanctiunea. 5) Împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală În ştiinţa dreptului. * Criteriile de individualizare a pedepselor: 1) Dispoziţiile părtii generale a Codului Penal Aceste dispoziţii se pot referi la aplicarea în timp şi spaţiu a legii penale. Clasificarea circumstanţelor . între limitele speciale de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea comisă. 72. atenuante sau agravante. Sunt considerate stări de agravare: Starea de recidivă. 2) Limitele de pedeapsă fixate în partea specială reprezintă de regulă cadrul în care se va stabili pedeapsa pentru infracţiunea comisă. limite a căror depăşire este posibilă în funcţie de stările şi circumstanţele de agravare sau de atenuare şi al căror efect este prevăzut de lege. se apreciază acest grad ţinându-se cont de o scară de valori personală a fiecărui judecator. între circumstanţe atenuante sau agravante circumstanţele se mai clasifică în funcţie şi de alte criterii. aceste stări. psihologice sau sociologice ale acestuia. în funcţie de caracteristicile biologice.si obligatorii enumerate in art. În afară de ditincţia deja menţionată care se face în funcţie de efectul care îl produc asupra pedepsei. situaţii sau împrejurări care atenuează sau agravează răspunderea penală sunt denumite cauze. Apoi. 27. la forma consumată ori de tentativă în care s-a realizat infracţiunea. 4) Persoana făptuitorului Orice sancţiune produce efecte diferite asupra fiecărui făptuitor în parte. Pe langă aceste criterii prevăzute de art. pentru a se determina cota de contribuţie a fiecărui participant. la individualizarea pedepsei se mai ţine cont şi de prevederile art. la contribuţia adusă la săvârşirea infracţiunii. infracţiunea continuată. Adaptarea pedepsi se face cu respectarea criteriilor de individualizare legală. Sunt considerate stări de atenuare: Tentativa şi minoritatea făptuitorului. În cadrul acestor cauze se face diferenţa între stări şi circumstanţe. Circumstanţele pot fi: legale sau judiciare. Mai întai. condiţiile răspunderii penale etc.. cod penal. Cod penal. concursul de infracţiuni. a) circumstanţe legale sau judiciare b) circumstanţe reale sau personale c) circumstanţe cunoscute sau necunoscute 55 . 3) Gradul de pericol social al faptei săvârşite Pentru determinarea gradului de pericol social se ţine cont de doua etape. cod penal atunci când infracţiunea este comisă în participaţie. 72. se apreciază dacă gradul de pericol e suficient de ridicat pentru a fi în prezenţa unei infracţiuni.

Depăşirea limitelor.. cod penal. iar cele prevăzute la art. C. întâmplările ori alte date ale realităţii anterioare. cele prevăzute la art.. a).Mitrache Instituţii de drept penal ed TREI 2001 56 .48 b) Cadru de reglementare. 3. împrejurările. Prin dispoziţiile art. A. 74 Cod penal circumstanţe judiciare. 73 Cod penal) şi a celor care pot constitui (art. pe care îl atenuează sau îl sporesc. Circumstanţele atenuante a) Noţiune. Acestea sunt cele prevazute expres in art. situaţiile. Această circumstanţă atenuantă legală cunoscută în doctrina penală ca “exces scuzabil” se deosebeşte de excesul justificat asimilat legitimei apărări prevăzut la art. 74 Cod penal) circumstanţe atenuante. 73. calităţile. ce au legătură cu fapta infracţională ori cu făptuitorul şi care relevă un pericol social mai scăzut al faptei.. 44 alin. reflectă deosebirea pe care însuşi legiuitorul o face între acestea.provocarea a. Redactarea distinctă a circumstanţelor care constituie circumstanţe atenuante (art. A. concomitente sau subsecvente săvârşirii unei infracţiuni.Circumstanţe atenuante legale. a caror aplicare este obligatorie si care au ca efect atenuarea pedepsei aplicabile infractorului. 73 lit. 48 C.1.Secţiunea 3. având doar o legătură întâmplătoare. 73 Cod penal fiind circumstanţe legale. 73 Cod penal au fost prevăzute trei circumstanţe atenuante legale: 1.depăşirea limitelor legitimei apărării 2. prin contribuţia la realizarea gradului de pericol concret al faptei prevăzută de legea penală.Sub denumirea de circumstanţe atenuante sunt desemnate stările. situaţiile. legitimei apărări (art. ori o periculozitate mai redusă a infractorului. Filipaş..depăşirea limitelor stării de necessitate 3. Bulai .3 Cod penal şi care priveşte depăşirea limitelor unei apărări proporţionale cu gravitatea pericolului şi cu împrejurările în care s-a produs atacul datorat tulburării sau temerii în care s-a aflat cel ce face apărarea. împrejurările de care nu depinde realizarea conţinutului legal al infracţiunii de bază. Circumstanţele atenuante şi agravavante în individualizarea pedepsei Împrejurările sau circumstanţele atenuante şi agravante sunt stările.

b) Poate fi comis cu orice formă de vinovăţie sau chiar de către o persoană iresponsabilă. prin alte acţiuni ilicite grave ca de exemplu. Aprecierea acestei condiţii se face în concret. şi-a dat seama că pricinuieşte urmări vădit mai grave decât acela care s-ar fi produs dacă pericolul nu era înlăturat. Condiţiile stării de provocare: 1). a disproporţiei vădite între urmările produse şi care s-ar fi putut produce dacă pericolul nu era înlăturat. c) Să determine o stare de puternică tulburare. 45 alin. A. deoarece ea nu este nici violentă şi nici atingere gravă adusă demnităţii. produsă prin violenţă. Condiţiile actului provocator: a) Să constea într-o violenţă. necesare pentru a salva de la un pericol iminent una din valorile sociale arătate în art. o atingere gravă a demnităţii persoanei sau o altă acţiune ilicită gravă.2 Cod penal.Provocarea.Depăşirea limitelor stării de necesitate (art. 73 lit. Depăşirea limitelor stării de necesitate este o circumstanţă personală. 45 alin. Totuşi. Potrivit dispoziţiilor art. printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei ce se poate realiza prin insultă. În literatura juridică se subliniază necesitatea verificării condiţiilor de existenţă a circumstanţelor atenuante. Condiţiile de existenţă a acestei circumstanţe legale se desprind din dispoziţiile art. iar în fiecare caz particular instanţa apreciind 49 C. Bulai . b Cod penal circumstanţă atenuantă a provocării există când infracţiunea s-a săvârşit sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii. imediat. Filipaş.3 Cod penal şi presupun că făptuitorul. Depăşirea limitelor legitimei apărări este o circumstanţă personală care nu se răsfrânge asupra participanţilor. în funcţie de care se stabileşte şi măsura în care pedeapsa urmează a fi redusă49. fizică ori violenţă psihică.Mitrache Instituţii de drept penal ed TREI 2001 (Vintilă Dongorez 2 p. c. în momentul săvârşirii faptei. Potrivit acestei condiţii.a). printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin acţiune ilicită gravă. ea poate fi inclusă la alta acţiune ilicită gravă. b. b) Fapta infractorului să constea într-o apărare disproporţionată. determinată de o provocare din partea persoanei vătămate. injust şi care să pună în pericol grav persoana sau drepturile ei. c) Excesul de apărare să nu se datoreze stării de tulburare sau temere în care s-a aflat infractorul. 73 lit.Pentru a fi circumstanţă atenuantă trebuie îndeplinite condiţiile a) Săvârşirea faptei să constea într-o apărare în faţa unui atac material. direct. 149) 57 . C. ameninţarea sau violenţa psihică nu constituie act provocator. surprinderea victimei în flagrant delict de adulter.

În dreptul penal Italian constituie circumstanţă atenuantă comună îmrejurara că infractorul a acţionat în stare de mânie (furie) determinată de un fapt injust (nedrept) din partea vitimei50 Efectele circumstanţelor atenuante (art. comportarea sinceră în cursul procesului.. 2).dacă acea persoană a fost sau nu în stare de tulburare. în funcţie de caracteristicile fiecărei infracţiuni sau a fiecărui infractor. cu titlu exemplificator. înlesnirea descoperirii ori arestării participanţilor. cum ar fi: starea de beţie accidentală incompletă. când sunt constatate şi reţinute de instanţa de judecată în favoarea făptuitorului. c) Să fie determinată de actul provocator. 3) Atitudinea infractorului după săvârşirea infracţiunii. starea de beţie voluntară completă (uneori). rezultând din prezentarea sa în faţa autorităţii. 76 Cod penal) sunt acelea care indiferent dacă sunt legale sau judiciare. mediul din care provine acesta etc. rămânând la latitudinea judecătorului decizia de a le alege şi de a le aplica. În cazul in care instanţa alege o circumstanţă atenuantă judiciară ea este obligată să motiveze reţinerea acesteia şi să aplice tratamentul sancţionator atenuat. d) Să se îndrepte împotriva provocatorului. d) Să nu fi fost determinat de către cel care a comis fapta în stare de provocare. În afara de circumstanţele prevăzute în art.Beck 58 . Circumstantele atenuante judiciare Sunt acele imprejurări care atenuează răspunderea penală. determină obligatoriu reducerea pedepsei principale sub limita specială sau 50 Gheorghe Ivan . b) Să fie intenţionată. 74. Aceste circumstanţe sunt într-un număr nelimitat. cod penal mai pot exista alte circumstanţe atenuante judiciare neprevăzute expres în lege. judecătorul putând alege una sau mai multe. adică să existe o cauzalitate psihică între actul provocator si ripostă. Codul penal prevede expres în art. B. 2) Stăruinţa depusă de infractor pentru a înlătura rezultatul infracţiunii sau a repara paguba pricinuită. nivelul intelectual al făptuitorului. 74. trei imprejurări care pot constitui circumstanţe atenuante: 1) Conduita bună a infractorului înainte de săvârşirea infracţiunii. Individualizarea pedepsei ed C. Conditiile ripostei: a) Trebuie să fie concomitentă sau posterioară actului de provocare.H.

dar nu mai jos de 3 ani. acesta se reduce dar nu mai mult de o pătrime . iar minimul special va fi realizat din limita până la care se poate reduce pedeapsa. ori până la minimul general când minimul special este sub 500 lei. Ca atare. contra păcii şi omenirii.când minimul special al pedepsei închisorii este de un an sau mai mare. în funcţie de speţa dată. până la minimul general (15 zile). se aplică o amendă care nu poate fi mai mică de 200 lei. .000 lei sau mai mare. dacă se constată existenţa circumstanţelor atenuante pedeapsa închisorii poate fi redusă cel mult până la o treime din minimul special. pedeapsa legală va avea alte limite. până la minimul general.când minimul special al pedepsei închisorii este de 10 ani sau mai mare.înlocuirea facultativă a pedepsei. deoarece maximul ei va fi mai mic decât maximul special prevăzut de lege. . sau se aplică o amendă care nu poate fi mai mică de 250lei. a infracţiunii de omor. pedeapsa se coboară sub minimul special. pedeapsa se coboară sub minimul special. In cazul persoanelor juridice circumstantele atenuante reduc pedeapsa amenzii astfel: a) cand minimul special prevazut de lege este de 10. aceasta se coboară sub minimul ei special. b) in celelalte cazuri minimul special se reduce dar nu mai mult de o treime. putând fi redusă până la 150 lei în cazul când minimul special este de 500 lei sau mai mare. ajungându-se la noi limite ale pedepselor.când minimul special al pedepsei închisorii este de 3 luni sau mai mare. . dar nu mai jos de un an. . pedeapsa se coboară sub acest minim. iar când minimul special este sub 3 luni. a infracţiunilor săvârşite cu intenţie care au avut ca urmare moartea unei persoane sau a infracţiunilor prin care sau produs consecinţe deosebit de grave. În situaţia în care pentru infracţiunea săvârşită legea prevede ca pedeapsă detenţiunea pe viaţă şi se constată existenţa unor 59 . pedeapsa se coboară sub acest minim. .când minimul special al pedepsei închisorii este de 3 ani sau mai mare. În situaţia săvârşirii infracţiunilor contra siguranţei statului.când pedeapsa prevăzută de lege este amenda. pedeapsa se coboară sub minimul special. dar nu mai jos de 3 luni. .când minimul special al pedepsei închisorii este de 5 ani sau mai mare.

Circumstanţele atenuante produc efecte şi asupra pedepselor complementare determinând înlăturarea aplicării acestora ca în cazul interzicerii unor drepturi (art. calităţi. c) Circumstanţele agravante legale sunt prevăzute expres in art. situaţii. cod penal: 1) Săvârşirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună. circumstanţe agravante au un caracter accidental. anterioare. se aplică în mod obligatoriu pedeapsa închisorii de la 10 la 25 ani (art. 75. exterioare conţinutului infracţiunii. nu şi în cazurile în care aplicarea este facultativă. Circumstanţele agravante. 77 Cod penal). a – f Cod penal. pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită. care lasă instanţei judecătoreşti facultatea de a reţine ca circumstanţe agravante şi alte împrejurări care imprimă faptei un caracter grav. Circumstanţele agravante constau în stări. Este important deasemenea a determina sfera participanţilor pentru a decide dacă fapta a fost comisă de trei sau mai multe persone îmreună.circumstanţe atenuante. când neaplicarea pedepselor complementare se poate datora şi altor cauze decât circumstanţele atenuante. * Efectele circumstanţelor atenuante asupra pedepselor complementare. Ca şi circumstanţele atenuante.3 Cod penal). Circumstanţele agravante şi efectele lor îşi găsesc reglementarea în dispoziţiile art. deoarece se referă la faptă. 3.2 al art.Înlăturarea ori înlocuirea pedepselor complementare ca efect al circumstanţelor atenuante se pune numai în legătură cu cazurile în care aplicarea acestora este obligatorie.1 şi în dispoziţiile prevăzute la lit. Aceasta se răsfrânge asupra tuturor participanţilor care au cunoscut-o sau prevazut-o. sunt desemnate circumstanţele agravante judiciare. împrejurări. a) Noţiune. b)Cadru de regelementare. Prin expresia “următoarelor împrejurări constituie circumstanţe agravante folosită în art.2. concomitente sau subsecvente săvârşirii infracţiunii ce au legătură cu fapta infracţională ori cu infractorul şi care reflectă un grad de pericol social mai ridicat al faptei ori o periculozitate mai mare a infractorului. Atunci când se aplică circumstanţe atenuante. 76 alin. 75 alin. 75 (1).. poate fi înlăturată.Este o circumstanţă reală. 75 şi art. alte date ale realităţii. 77 Cod penal. iar prin alin. sunt desemnate limitativ circumstanţele agravante legale. Pentru 60 .

182 61 . aceasta fiind prevazută în această situaţie ca agravantă specială. . Agravanta ar putea fi reţinută în cazul vătămării corporale grave (art. cod penal. e necesar ca victima să fost în viaţă în momentul aplicării loviturilor ce constituie cruzimi. 176 (1). Aceasta nu se poate reţine în cazul infracţiunilor de loviri sau alte violenţe. operează regula privind raportul dintre circumstantăţele generale şi cele speciale. Se pune problema infracţiunilor în cazul cărora se poate reţine această agravantă. dacă victima a ştiut sau nu că fapta se comite de trei sau mai multe persoane. 209 (1). nu are importanţă.aceasta se au în vedere autorul. prin natura ei. vătamare corporală gravă. Pentru a fi o infracţiune comisă prin acte de cruzime trebuie să îndeplinească două condiţii: . sau viol. Aici intră orice acţiune violentă comisă asupra membrilor familiei.Săvârşirea faptei trebuie. pentru reţinerea agravantei. dacă aceasta locuieşte şi gospodăreşte împreună cu făptuitorul. Cele două condiţii trebuie să fie îndeplinite cumulativ. să cauzeze un sentiment de oroare celor ce asistă sau celor ce află de săvârşirea ei. art. Această circumstanţă agravantă este realizată indiferent dacă toate cele trei persoane sunt prezente ori nu la locul faptei. lit. De asemenea. o salbăticie în comiterea faptei. a) din cod penal. Săvârşirea infracţiunii prin cruzimi este prevazută şi ca element circumstanţial al omorului deosebit de grav în art. Ex: Furtul calificat comis de două sau mai multe persoane -. coautorii şi complicii concomitenţi aici neintrând în calcul instigatorii şi complicii anteriori. indiferent de contribuţia acestora la săvârşirea infraciţunii şi indiferent dacă toţi răspund penal. prin care se cauzează victimei suferinţe inutile pe o perioadă îndelungată de timp. deci nu poate fi reţinută în acest caz ca agravantă generală. accentul căzând pe prima dintre ele. De asemenea.săvârşirea infracţiunii prin cruzime care presupune o ferocitate din partea infractorului. prin violenţe asupra membrilor familiei sau prin mijloace ce prezintă pericol public. Asta pentru că exista o agravantă specială cu acest conţinut. Ea nu se aplică atunci când în conţinutul agravat al infracţiunii intră ca element circumstanţial săvârşirea faptei de doua sau mai multe persoane împreună. b)Săvârşirea infracţiunii prin violenţe asupra membrilor familiei a fost introdusă prin legea 197/2000. lit. Circumstanţa fiind una reală. a). 2) Săvârşirea infracţiunii prin acte de cruzime. Pentru a reţine agravanta nu e necesar ca actele de cruzime să fi dus la moartea victimei. Prin membru al familiei se inţelege soţul sau o rudă apropiată. se resfrânge şi asupra acestora în masura în care au cunoscut-o sau au prevazut-o. Mai general spus.

Se pune problema dacă ea presupune în mod necesar premeditarea. nefiind necesar să se fi produs şi urmarea potenţială. nu se reţine agravanta generală. c) Săvârşirea faptei prin metode ori mijloace care prezintă pericol public. În cazul în care majorul nu cunoaşte vârsta minorului nu se reţine circumstanţa agravantă deoarece majorul este într-o eroare de fapt (art. Această circumstanţă se aplică doar în cazul pluralităţii ocazionale (participaţiei) şi nu se aplică în cazul pluralităţii naturale sau pluralităţii constituite. 51). Când o astfel de împrejurare este prevăzută şi ca element circumstanţial al unei infracţiuni calificate nu se valorifică decât ca element circumstantial. Este suficient ca prin metodele sau mijloacele folosite să se producă acest pericol. fiind suficient ca el să participe la comiterea infracţiunii. Există şi în cazul acestei modalităţi de săvârşire a infracţiunii o circumstanţă agravantă specială şi anume omorul calificat comis din interes material (art. Pentru reţinerea circumstanţei nu este necesar ca minorul să răspundă penal. lit. 62 . se va reţine această circumstanţă şi dacă minorul este cel care l-a introdus în câmpul infracţional pe major. violare de domiciliu sau alte asemenea fapte ce absorb actele de violenţă. Raţiunea instituirii acestei agravante se leagă de gradul de pericol social mai ridicat a unei persoane ce comite fapta în această stare. răzbunarea etc. În cazul infracţiunii de distrugere calificată sau în cazul infracţiunii de omor. inundare sau distrugere prin explozie. 3) Săvârşirea infracţiunii de către un major împreună cu un minor. cod penal). Răspunsul ar fi că nu presupune. Ca exemplu am avea săvârşirea faptei prin incendiere. răutatea. Daca aceasta circumstanta agravanta nu presupune premeditarea. Prin aceasta se inţeleg mijloace susceptibile să aducă atingere unui număr mare de persoane sau unor bunuri foarte importante. gelozia. Pentru reţinerea circumstanţei făptuitorul trebuie să comită fapta în stare de beţie completă sau incompletă pe care şi-a provocat-o el în ideea ca aceasta l-ar fi ajutat să comită fapta. De asemenea.. 175 (1). în caz de şantaj.cod penal). 4) Săvârşirea infracţiunii din motive josnice. 5) Săvârşirea infracţiunii în stare de beţie anume provocată în vederea comiterii faptei (beţie preordinata). ci cea specială. Sunt cuprinse aici orice mijloace de comitere care prezintă o potenţialitate de pericol mai mare decât cea pe care o implică comiterea faptei. b). Sunt considerate motive josnice: invidia. în caz de tâlhărie între membrii familiei. deoarece premeditarea necesită o stare de relativ calm si un timp relativ indelungat de luare a hotararii.

209 (1). comiterea unui furt de către un poliţist sau tâlhăria comisă de cel care efectuează serviciul de pază. În cazul în care instanţa a reţinut cel puţin o circumstanţă agravantă legală sau judiciară. Astfel. h). a). Ca circumstanţa agravantă specială avem aici furtul calificat în timpul unei calamităţi (art. cod penal). 75 (2). 6) Savarsirea infractiunii de catre o persoana care a profitat de situatia prilejuita de o calamitate.atunci cand autorul a si premeditat savarsirea faptei. ci trebuie ca persoana sa fi profitat efectiv de aceasta calamitate. să aplice o pedeapsa pană la maximul special. 78. în mod facultativ. Se pot reţine ca agravante judiciare împrejurări reglementate de judecător ca agravante speciale. fiind suficient ca ea să existe. De asemenea. Sunt considerate în doctrina penală circumstanţe agravante judiciare: beţia voluntară. dar poate fi reţinută la alte infracţiuni. lit. Rămâne la latitudinea instanţei să aprecieze existenţa unor astfel de circumstanţe. cod penal se limitează la a preciza faptul că instanţa poate reţine cu titlu de circumstanţe agravante şi alte împrejurări ce conferă faptei un caracter grav. aceasta poate. Legea nu le menţionează nici ca titlu exemplificativ. * Efectele circumstantelor agravante Circumstanţele agravante determină o depaşire facultativă a limitei speciale de pedeapsă. premeditarea nu mai poate fi retinută ca agravantă judiciară la omor. 175. fără ca ele să fie prevăzute de legea penală. În cazul pedepsei închisorii. dar aplicându-se la alte infracţiuni decât cele pentru care sunt reglementate expres. se pot reţine ca circumstanţe agravante împrejurări ce privesc modul de săvârşire a infracţiunii sau mijloacele folosite. Dacă acesta este neîndestulător mai poate adăuga un spor de pâna la 5 ani în cazul pedepsei închisorii şi de pană la jumatate din maximul special în cazul amenzii (art. d) Circumstanţele agravante judiciare Sunt acele împrejurări care conferă faptei un caracter agravant. lit. cum ar fi violul sau tâlhăria. cele doua circumstante se pot retine concomitent. Circumstanţele agravante nu au efect asupra pedepsei detenţiunii pe 63 . In acest caz nu este necesar ca starea de necesitate să fie instituită de Guvern. cod penal). sporul de 5 ani nu poate depăşi o treime din maximul special. Pentru a se retine aceasta agravanta nu este suficient ca infractiunea sa fie comisa in timpul unei calamitati. Art. cod penal prevede că o circumstanţa agravantă specială la omor. Art. premeditarea.

de circumstanţele atenuante şi de starea de recidivă. fie că sunt judiciare. proiectul noului 51 Noul Cod penal Ed. dacă maximul special pentru cel puţin una din infracţiuni este mai mare de 10 ani . Dacă se constată concurs între circumstanţele agravante şi atenuante coborârea pedepsei sub minimul special nu este obligatorie. De asemenea. spre deosebire de circumstanţele atenuante pentru care a prevăzut o atenuare obligatorie a pedepsei.78 C. Din examinarea dispoziţiilor din art. Legiuitorul s-a inspirat din codurile penale europene din ultimul deceniu pentru a închega un cod penal cât mai complex şi cât mai concentrat pe ideea de combatere infacţionalităţii care este din ce în ce mai mare şi mai ales pe aceea de încercare de recuperare socială a infractorului.viaţă deasemenea ele nu au ca efect în înlocuirea pedepselor prevăzute de lege şi nu au efect asupra pedepselor complementare. ci a prevăzut totodată modul şi măsura în care pedeapsa concretă poate fi sporită sub influenţa lor. Dacă ne referim strict la categoriile pedepselor. recidivă si concurs de infracţiuni pedeapsa închisorii nu poate depăşi 25 de ani. Dacă se aplică concomitant dispoziţiile cu privire la circumstanţele agravante. Concursul între circumstanţele agravante şi cele atenuantespozitiile art. şi de 30 de ani. Pedepsele penale reglementate de noul cod penal În noul cod penal pedepsele sunt reglementate în Titlul 3 al părţii generale. Hamangiu 64 .pen. Ca şi în cazul circumstanţelor atenuante. în cazul circumstanţelor agravante leguitorul a consacrat principiul agravării facultative a pedepsei sub influenţa acestora. în reglementarea sistemului pedepsei principala preocupare a legiuitorului a fost aceea de a crea un mechanism care prin flexibilitate şi diversitate să permită algerea şi aplicarea celor mai adecvate măsuri pentru a putea asigura în acest fel atât o constrângere proporţională în raport cu gravitatea infracţiunii săvârşite şi periculozitatea infractorului cât şi o modalitate eficientă de recuperare socială a infractorului 51. se constată că. nici în cazul circumstanţelor agravante leguitorul nu s-a limitat la caracterizarea acestora. legea prevede că circumstanţele agravante produc efecte fie că sunt legale. dacă maximul special pentru fiecare infracţiune este de 10 ani sau mai mic. 80 (1) pedeapsa se stabileşte ţinându-se seama de circumstanţele agravante. Secţiunea 4.

Noutatea constă în faptul că în cazul pedepselor complementare se diversifică conţinutul pedepsei interzicerii unor drepturi şi se introduce o nouă pedeapsă constând în publicarea hotărârii definitive de condamnare. nivelul de educatie. la regimul de detenţie şi cele privitoare la regimul de muncă. închisoarea şi amenda spre deosebire de codul penal în vigoare unde este definită doar amenda. urmează să se execute. prin mecanismul de determinare a cuantumului. De aceea.Instanţa de judecată are posibilitatea să aprecieze dacă se impune ca necesară sau nu detenţiunea pe viaţă iar pentru o cât mai bună individualizare în raport cu particularităţile diferitelor situaţii concrete care pot apărea în practica se au în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei iar unele dintre aceste criterii fiind personalitatea. Ca element de noutate este şi faptul că în cazul pedepselor principale sunt definite de catre legiutor toate cele trei şi anume detenţiunea pe viaţă. prin creşterea numărului infracţiunilor ori a variantelor acestora pentru care amenda poate fi aplicată ca pedeapsă unică dar mai cu seamă ca pedeapsa alternativă la pedeapsa închisorii. ci în capitolul privind individualizarea pedepsei. noua reglementare a categoriilor de pedeapse începe cu pedepsele principale. varsta si starea de sanatate. exprimat în numărul zilelor52 53 Noul Cod penal Ed. odată aplicate. s-a renunţat la dispoziţiile actuale din codul penal referitoare la regimul general al executării pedepselor privative de libertate. Făcând referire la instituţia liberarii condiţionată nu mai este reglementată în capitolul privitor la pedepsele principale. s-a renunţat la înlocuirea obligatorie a pedepsei detenţiunii pe viaţă cu pedeapsa închisorii când condamnatul a împlinit vârsta de 65 de ani. continuă cu pedepsele accesorii şi se încheie cu pedepsele complementare52. raţiunea noi sistematizări fiind aceea că liberarea condiţionată reprezintă o formă de individualizare a executării pedepsei53. Referitor la pedeapsa amenzii din noul cod penal remarcăm o nouă reglementare dar şi o sferă de aplicare semnificativ largită faţă de codul penal în vigoare. Hamangiu 65 . Ca şi element de noutate calcularea amenzii prin sistemul zilelor amendă. însă s-a renunţat la interdicţia absolută a neaplicării acestei pedepse în cazul inculpaţilor care au împlinit vârsta de 60 de ani până la pronunţarea hotărârii de condamnare. care funcţionează. Hamangiu Noul Cod penal Ed. întrucât acestea fac obiectul legii de executare a pedepselor unde de altfel sunt deja reglementate. se asigură o mai bună individualizare a pedepsei concret aplicate atât sub aspectul proporţionalităţii.cod le menţine pe cele din codul penal în vigoare. Pedepsa detentiunii pe viata nu a suferit modificari semnificative în comparaţie cu codul penal în vigoare. însă procedează la o altă sistematizare folosind drept criteriu ordinea în care acestea.

ca şi în actualul cod penal. De la acestă regulă sunt exceptate dreptul de a fi ales 66 . dreptul străinului de a se afla pe teritoriul României. Proiectul stabileşte limitele generale ale numărului zilelor-amendă între 15 zile şi 400 de zile iar cele ale valorii unei zile-amendă între 10 lei si 500 lei în privinţa limitelor speciale.În plus o noua pedeapsă complementară este introdusă respectiv cea a publicării hotărârii definitive de condamnare. constând în interzicerea exercitării unor drepturi atunci când instanţa considera necesar. a fost semnificativ extinsă. prin efectul legii. Pedeapsa accesorie facultativă constă în interzicerea exercitării pe durata executării unei pedepse privative de libertate a acelor drepturi pe care judecătorul a considerat necesar să le interzică persoanei condamnate cu tilu de pedeapsă complementară. drepturile parinteşti. Aplicarea amenzii cumulativ cu pedeapsa închisorii atunci când prin infracţiunea săvârşită s-a urmărit obţinerea unui folos patrimonial este un alt emement de noutate. cât şi al eficienţei. atât sub aspectul modului de aplicare cât şi sub aspectul conţinutului. proiectul codului penal extinde considerabil libertatea judecătorului în alegerea acestora. se determină în raport de modul în care norma de incriminare prevede amendă ca pedeapsă unica ori alternativ cu pedeapsa închisorii de o anumită durată.amendă. Pedeapsa accesorie cunoaşte o reglementare diferită faţă de cea actuală. ca element de noutate faţă de actualele reglementări. Astfel. lărgeşte sfera drepturilor a căror exercitare poate fi interzisă cu titlu de pedeapsă accesorie sau complementară. iar sub aspectul conţinutului asupra a 6 drepturi expres prevăzute (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice. In materia pedepsei accesorii şi a pedepselor complementare. dreptul de a fi tutore sau curator). în timp ce sfera pedepsei accesorii facultative. dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. Pedeapsa accesorie în cazul pedepsei închisorii işi păstrează caracteristicile esenţiale din reglementarea în vigoare însă sfera pedepsei accesorii obligatorii. variabile progresiv sunt doar limitele numărului zilelor-amendă care. după cum aceasta însoţeşte pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii. iar pe de altă parte. Printre noutatile aduse de proiectul de lege se numara si cele referitoare la executarea pedepsei amenzii. a fost redusă. prin determinarea valorii unei zile-amendă ţinând seama de situaţia patrimonială a condamnatului. dreptul de a alege. constând în interzicerea exercitării unor drepturi ca urmare a aplicării unei pedepse privative de libertate. Pedeapsa accesorie în cazul pedepsei detenţiunii pe viaţă este reglementată similar cu dispoziţiile în vigoare şi se aplică de drept. proiectul stabileşte modalitatea de înlocuire a amenzii cu munca în folosul comunităţii.

aceasta pedeapsa este necesara. prin natura sa poate fi pusă în executare numai după executarea pedepsei principale şi nu concomitant cu aceasta54. Ministerul Justiţiei a urmărit o motivare suplimentară a condamnatului pentru respectarea legalităţii prin stabilirea unui orizont de timp rezonabil la împlinirea căruia vor înceta aceste restricţii. Referitor la individualizarea pedepsei. care intră în conţinutul pedepsei accesorii şi care se execută chiar dacă au fost intrezise cu titlu de pedeapsă complementară. imprejurarile cauzei si persoana infractorului. precum şi de posibilităţile sale de îndreptare. sau amenda si instanta constata ca. de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii. Prin reducerea duratei interzicerii exercitării unor drepturi. A fost înlăturată circumstanţa privitoare la conduita bună a infractorului anterior săvârşirii infracţiunii. dreptul străinului de a se afla pe teritoriul României . Hamangiu 67 . sunt prevăzute noi pedepse complementare. se apreciază că aplicarea pedepsei ar fi inoportună din cauza consecinţelor pe care le-ar avea asupra persoanei acestuia. noul Cod penal stabileste ca aplicarea unei pedepse complementare poate fi dispusa in cazul in care pedeapsa principala stabilita este inchisoarea. rămânând ca 54 Noul Cod penal Ed. iar alte diferenţe apar din perspectiva aplicării acestor pedepse. intrucât această sancţiune . în raport cu persoana infractorului. Astfel. împrejurările cauzei şi persoana infractorului.Pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi a suferit modificări atât sub aspectul duratei. faţă de natura şi gravitatea infracţiunii. Astfel. fata de natura si gravitatea infractiunii. este diversificat conţinutul pedepselor complementare.în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice. se instituie dreptul instanţei de a dispune renunţarea la aplicarea pedepsei. care constă în renunţarea definitivă la stabilirea şi aplicarea unei pedepse pentru infractor. în masura în care infracţiunea săvârşită prezintă o gravitate redusă şi. prin reducerea limitei maxime de la 10 ani la 5 ani. Totodată. dacă în reglementarea actuală se prevede că instanţa poate aplica pedepsele complementare doar dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea de cel puţin 2 ani şi se constată că. indiferent de cuantumul ei. această pedeapsă este necesară. dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. pe langă pedepsele complementare care se regăsesc de lege lata. prin creşterea numărului drepturilor care intră în conţinutul acestei pedepse. În materia circumstanţelor atenuante elementele de noutate privesc conţinutul circumstanţelor atenuante judiciare şi efectele circumstanţelor atenuante. cât şi sub aspectul conţinutului. de eforturile depuse pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii.

sub aspectul întinderii şi a modului de determinare al acestor efecte. În privinţa circumstanţelor agravante. În acelaşi timp. De asemenea. lăsând posibilitatea agravării răspunderii penale unei persoane. S-a renuntat la agravarea răspunderii in cazul comiterii infracţiunii din motive josnice deoarece. Existenţa circumstanţelor atenuante conduce la reducerea cu 1/3 a limitei speciale maxime şi minime ale pedepsei prevăzute de lege. în majoritatea covârşitoare a cazurilor comiterea infracţiunilor nu este animată de resorturi care pot stârni admiraţie sau pot reprezenta repere morale. căreia i se reproşează adoptarea unei conduite periculoase. constând în săvârşirea infracţiunii profitând de starea de vulnerabilitate a persoanei vătămate. prin forţa lucrurilor. infirmităţii sau altor cauze. a fost regândită reglementarea efectelor circumstanţelor atenuante. o pedeapsă sub minimul special al pedepsei dar păstrează această posibilitate în măsura în care operaţiunea de individualizare conduce la o asemenea concluzie. Ca element de noutate este şi renuţarea la aplicarea pedepsei ceea ce înseamnă dreptul recunoscut instanţei de judecată de a renuţa definitive la stabilirrea şi aplicarea unei pedepse pentru o persoană găsită vinovată de comiterea unei infracţiuni. Reducerea atât a limitei speciale minime cât şi a celei maxime a pedepsei conferă judecătorului o mai mare libertate de apreciere în stabilirea concretă a pedepsei prin aceea că nu mai este obligat să aplice. întrucât o asemenea împrejurare evidenţiază o periculozitate ridicată a infracţiunii dar şi a infractorului. În privinţa efectelor circumstanţelor agravante acestea se determină prin aplicarea unei fracţii de o treime asupra limitelor speciale ale pedepsei amenzii prevăzute de lege pentru infracţiunea comisă. iar în cazul pedepsei închisorii prin aplicarea facultativă a unui spor de până la 2 ani. datorată vârstei. principala modificare constă în renunţarea la categoria circumstanţelor agravante judiciare întrucât. textul se situează la limita principiului previzibilităţii legii. pentru îndreptarea căreia ţinând seama de infracţiunea săvârşită de persoana 68 .o asemenea împrejurare să fie avută în vedere în cadrul criteriilor generale de individualizare a pedepsei. prin reducerea limitelor speciale ale pedepsei cu o fractie (1/3) se realizează o determinare proporţională a efectului atenuant ţinând cont de gradul de pericol abstract stabilit de legiuitor pentru o anumită infracţiune. Totodată a fost introdusă o nouă circumstanţă agravantă. în condiţiile în care fapta ce atrage acest efect nu este descrisă de lege cu claritate pentru a se putea înţelege fără echivoc în ce constă împrejurarea care imprimă faptei un caracter mai grav. de drept. ţinând seama de modul imprecis al reglementării şi de efectul asupra răspunderii penale. stării de sănatate.

Amânarea aplicării pedepsei reprezintă stabilirea unei pedepse pentru o persoană găsită vinovată de săvârşirea unei infracţiuni şi amânarea temporară aaplicării acesteia atunci cănd pedeapsa concret stabilită este amenda sau închisoarea de cel mult 2 ani iar instanţa apreciază ţinând seama de persoana infractorului şi de conduita avută anterior şi ulterior comiterii faptei că în raport cu situaţia personală a inculpatului. astfel cum a fost modificat prin Legea nr. s-a menţinut optiunea pentru modelul de răspundere directa a persoanei juridice. 278/2006. aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară. 136 – 138 . 136) şi nu doar de acţiunile organelor sau reprezentantilor acesteia. De asemenea. 9).infractorului şi de conduita avută anterior şi ulterior comiterii faptei. Răspunderea penală a persoanelor juridice este reglementată în noul cod penal de art. determinate de modificările aduse prin noul cod sistemului pedepselor. În acelaşi timp. Astfel. pedeapsa amenzii se va aplica şi în cazul persoanei juridice pe baza sistemului zilelor-amendă. În consecintă. răspunderea penală a persoanei juridice poate fi antrenată de orice persoană fizică ce acţionează în condiţiile prevăzute de lege (art. este suficientă aplicara unui avertisment. Ca modificare poate fi menţionată restrângerea imunităţii penale a instituţiilor publice care desfăşoară o activitate ce nu poate face obiectul domeniului privat. 138 alin. aşa cum este cazul dispoziţiei privind aplicarea legii penale române în baza principiului personalităţii şi cu referire la persoanele juridice (art. antrenarea răspunderii penale a persoanei fizice este condiţionată de identificarea unui element subiectiv propriu acesteia şi care poate fi diferit de cel constatat în cazul autorului material persoană fizică. ci privind doar infracţiunile comise în desfăşurarea unor asemenea activitati. Au intervenit cateva modificări în privinţa individualizării sancţiunilor aplicabile persoanei juridice. imunitatea nemaifiind una generală. deoarece stabilirea. a fost menţinută cerinţa existenţei personalităţii juridice ca premisă pentru angajarea răspunderii penale a entităţilor colective. Unele prevederi referitoare la raspunderea penală a persoanei juridice rămân în mod necesar în afara acestui titlu. consacrat de dreptul belgian şi olandez. în funcţie de limitele pedepsei 69 . aplicarea sau executarea unei pedepse ar risca să producă maim ult rău decât sa ajute la recuperarea inculpatului. au fost introduse cinci plaje de individualizare legală a pedepsei amenzii [art. Astfel. dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioada fixă de 2 ani . În reglementarea răspunderii penale a persoanei juridice au fost păstrate principiile pe care se fundamentează această răspundere în concepţia Codului penal în vigoare.(4)]. În acelaşi timp.

bineînţeles. În primul rând s-a redus limita de vârstă de la care este posibilă angajarea răspunderii penale a minorului. absorbţie. Regula o constituie aplicarea în cazul minorilor a măsurilor educative neprivative de libertate. proiectul noului Cod penal a urmărit renunţarea completă la pedepse în cazul minorului infractor şi instituirea unui sistem sancţionator bazat doar pe măsuri educative. Astfel. ca efect al unor proceduri de fuziune. 70 .În ceea ce priveşte reglementarea răspunderii penale a minorilor s-a urmărit reformarea completă a sistemului existent în prezent. având în vedere faptul că datorită naturii dar şi modului lor specific de organizare şi funcţionare persoanele juridice sunt susceptibile de a dispărea din punct de vedere juridic fără însa a-şi înceta existenţa reală. Referitor la cauzele care înlătură răspunderea penală. Nu în ultimul rând. 231/2001) privind răspunderea administrativ-penală a persoanelor juridice. măsurile privative de libertate constituind excepţia şi fiind rezervate ipotezelor de infracţiuni grave sau de minori care au comis multiple infracţiuni. s-a renunţat la reglementarea paralelă a lipsei şi retragerii plângerii prealabile. incluzând. dar şi de art. respectiv la împăcarea părţilor. până la 13 ani. şi măsuri educative privative de libertate. pen.pedepse şi măsuri educative. Soluţia cea mai potrivită ar fi renunţarea la împăcarea părţilor şi consacrarea retragerii plângerii prealabile.O a doua modificare importantă o constituie renunţarea la dualitatea de sancţiuni consacrată astăzi de Codul penal . s-a impus o reglementare a efectelor acestor operaţiuni juridice în planul răspunderii penale (art. În privinţa termenelor de prescripţie speciale pentru răspunderea penală în cazul persoanei juridice acestea sunt similare cu cele prevazute de lege pentru persoana fizică.. Textul a fost inspirat de prevederile art. 11 alin. fiind necesar a se opta pentru una dintre ele.închisorii prevăzute de lege pentru persoana fizică. 152). divizare etc.(8) C. cu efecte in personam. 29-32 din reglementarea italiană (Decretul-lege nr. portughez în forma propusă de proiectul de modificare adoptat de guvern în noiembrie 2006.

Penitenciarul este un loc de deţinere special amenajat care implică o împrejmuire specială. pedeapsa se execută în condiţii care să asigure respectarea demnităţii umane.Capitolul 5. Penitenciarele trebuie amenajate şi organizate pentru a îndeplini funcţii cum ar fi: cazarea. Modalităţi de executare ale pedepselor Secţiunea 1. au personalitate juridică şi sunt subordonate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. igiena. hrănirea. Executarea pedepselor în regim privativ de libertate Executarea pedepselor se realizează potrivit dispoziţiilor Codului penal. 275/2006. A) Executarea pedepselor privative de libertate Pedeapsa detenţiunii pe viaţă şi cea a închisorii se execută în penitenciar. desfăşurarea de activităţi 71 . Pedepsele se execută doar în baza hotărârilor judecătoreşti de condamnare rămase definitive. ale Codului de procedură penală şi ale Legii nr. condiţii de aplicare a regimului de detenţie. asistenţa medicală. o pază specială şi camere speciale denumite celule. Penitenciarele se înfiinţează prin Hotărâre a Guvernului.

educative, folosirea la muncă a celor condamnaţi, paza şi supravegherea lor. Repartizarea condamnaţilor în penitenciare se face după criterii variate, cum ar fi: natura infracţiunii, natura pedepsei, antecedentele penale etc. În funcţie de durata pedepsei, în penitenciar se execută pedepse pe termen scurt, pedepse de durată medie şi pedepse pe termen lung. Pentru anumite categorii de persoane condamnate se pot înfiinţa penitenciare speciale şi anume : - penitenciare pentru minori şi tineri; - penitenciare pentru femei; - penitenciare spital; B. Regimurile de executare a pedepselor privative de libertate 1. Regimul de maximă siguranţă; 2. Regimul închis; 3. Regimul semideschis; 4. Regimul deschis. Acestea se diferenţiază în raport cu : - gradul de limitare a libertăţii de mişcare a persoanei condamnate; - modul de desfăşurare a activităţilor; - condiţiile de detenţie; 1.Regimul de maximă siguranţă se aplică iniţial persoanelor condamnare la pedeapsa detenţiunii pe viaţă şi la pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani. Excepţional în raport de natura şi de modul de săvârşire a infracţiunii, precum şi de persoana condamnatului se poate determina includerea persoanei condamnate în regimul de executare imediat inferior ca grad de severitate. Persoanele condamnate sunt supuse unor măsuri stricte de pază, supraveghere şi escortare; sunt cazate individual, prestează muncă şi desfăşoară activităţi educative, culturale, de consiliere psihologică, în grupuri mici şi în spaţii anume stabilite în interiorul penitenciarului sub supraveghere continuă; Regimul de maximă siguranţă nu se poate aplica următoarelor persoane condamnate : a) bărbaţii care au împlinit 60 ani şi femei care au împlinit 55 ani (execută pedeapsa în regim închis); b) femei însărcinate sau care au în îngrijire un copil de până la un an sau mai mic de un an (execută pedeapsa în regim închis doar pe perioada cât durează cauza care a impus neaplicarea regimului de maximă siguranţă); c) minorii (execută pedeapsa în regim închis doar pe perioada cât durează cauza care a impus neaplicarea regimului de maximă siguranţă); d) persoanele încadrate în gradul I de invaliditate precum şi cele cu
72

afecţiuni locomotorii grave (execută pedeapsa în regim închis doar pe perioada cât durează cauza care a impus neaplicarea regimului de maximă siguranţă); 2. Regimul închis se aplică iniţial persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani şi mai mică de 15 ani. Condamnaţii sunt cazaţi în comun; prestează muncă şi desfăşoară activităţi educative, culturale, etc. în grupuri în interiorul penitenciarului sub pază şi supraveghere; condamnaţii pot presta muncă şi în afara penitenciarului sub pază şi supraveghere continuă cu aprobarea directorului penitenciarului. 3. Regimul semideschis se aplică condamnaţilor la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an şi mai mică de 5 ani; condamnaţii sunt cazaţi în comun; condamnaţii se pot deplasa neînsoţiţi în interiorul penitenciarului, prestează muncă, desfăşoară activităţi de asistenţă socială, culturale, în grupuri, în spaţii din interiorul penitenciarelor care rămân deschise în timpul zilei; pot presta muncă şi în afara penitenciarului sub supraveghere. 4. Regimul deschis se aplică condamnaţilor la pedeapsa închisorii de cel mult 1 an; sunt cazaţi în comun; se pot deplasa neînsoţite în interiorul penitenciarului; pot presta muncă, desfăşura activităţi terapeutice, de consiliere psihologică etc., în afara penitenciarului, fără supraveghere. C) Stabilirea regimului de executare a pedepselor privative de libertate Regimul de executare se stabileşte la primirea persoanei condamnate în penitenciar de către comisia pentru individualizarea regimului de executare. Împotriva modului de stabilire a regimului de executare, persoana condamnată poate formula plângere la judecătorul delegat, în termen de 3 zile de la data când a luat cunoştinţă de regimul de executare stabilit. Petentul condamnat este ascultat în mod obligatoriu la locul de deţinere de către judecătorul delegat care soluţionează plângerea în 15 zile de la primirea acesteia şi pronunţă prin încheiere motivată una din următoarele soluţii : - admite plângerea şi modifică regimul de executare; - respinge plângerea dacă aceasta este nefondată; - încheierea judecătorului delegat se comunică persoanei condamnate în două zile de la pronunţarea acesteia. Împotriva încheierii judecătorului delegat condamnatul poate formula contestaţie la judecătoria în a cărei circumscripţie se află penitenciarul în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Contestaţia se judecă potrivit disp. art. 460 alin. 2 – 5 Cod procedură penală; iar hotărârea judecătoriei este definitivă.

73

D) Schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate Schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate se dispune de către judecătorul delegat la cererea persoanei condamnate sau la sesizarea comisiei pentru individualizarea regimului de executare. Comisia are obligaţia ca, odată la 6 luni, să analizeze conduita condamnatului şi stăruinţa pentru reintegrare socială a acestuia şi să întocmească un referat pe care i-l aduce la cunoştinţă acestuia sub semnătură; dacă comisia apreciază că se impune schimbarea regimului de executare sesizează judecătorul delegat. Schimbarea regimului de executare în regimul imediat inferior ca grad de severitate se poate dispune dacă persoana condamnată a avut o conduită bună; iar schimbarea regimului de executare într-unul mai sever se poate dispune dacă persoana condamnată a comis o infracţiune, o abatere disciplinară gravă, sau dacă prin conduita sa afectează grav convieţuirea normală în penitenciar. Aspectele sus menţionate se constată de către comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate. Judecătorul delegat dispune prin încheiere motivată schimbarea regimului de executare numai după ascultarea condamnatului în termen de 15 zile de la primirea cererii sau sesizării; iar dacă judecătorul constată că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru schimbarea regimului de executare, respinge cererea prin încheiere şi fixează un nou termen când cererea poate fi înnoită (termen care nu poate fi mai mare de 6 luni; Încheierea judecătorului delegat se comunică persoanei delegate în termen de 2 zile de la data pronunţării acesteia iar împotriva acestei încheieri condamnatul poate formula contestaţie la judecătorie în termen de 3 zile de la comunicare; contestaţia judecându-se potrivit disp. art. 460 alin. 2-5 Cod proc.pen. hotărârea devenind astfel definitivă. Secţiunea 2. Executarea pedepselor în regim neprivativ de libertate. A) Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere Reprezintă o măsură de individualizare a pedepsei, constând în suspendarea executării pedepsei cu obligarea celui condamnat de a se supune măsurilor de supraveghere prevăzute de lege. 1.Condiţii de aplicare a) Condiţii privitoare la pedeapsă şi la natura infracţiunii: -pedeapsa aplicată de inmstanţă este de cel mult 4 ani, iar in caz de concurs de infracţiuni cel mult 3 ani

74

- nu poate fi dispusă în cazul infracţiunilor intenţionate, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani, precum şi în cazul infracţiunilor prevăzute de art.182 (vătămare corporală gravă), art.183 (loviri sau vătămări cauzatoare de moarte), art.197 alin. 1 şi 2 (viol) şi art.2671 alin.1 şi 2 (tortură). În cazul infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art.209 alin.3 C.pen., măsura poate fi dispusă dacă pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 2 ani; - în cazul în care prin săvârşirea infracţiunii s-a produs o pagubă, măsura poate fi luată numai dacă până la pronunţarea hotărârii paguba a fost integral reparată sau plata despăgubirii este garantată de o societate de asigurare. b) Condiţii cu privire la infractor: - infractorul să nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an, afară de cazurile când condamnarea, potrivit art.38 C.pen., nu atrage starea de recidivă; - cel condamnat se poate îndrepta chiar fără executarea pedepsei. Termenul de încercare este alcătuit din 2 intervale variabile: durata pedepsei închisorii aplicate şi un interval de timp, stabilit de instanţă, între 2 şi 5 ani. 2) Măsurile de supraveghere Conform art.863 alin.1 C.pen., pe durata termenului de încercare, condamnatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la datele fixate la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la alte organe stabilite de instanţă; să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii de natură a controla mijloacele lui de existenţă. 3) Obligaţiile condamnatului: să desfăşoare o activitate sau să urmeze un curs de învăţământ ori de calificare; să nu schimbe domiciliul sau reşedinţa avută ori să nu depăşească limita teritorială stabilită, decât în condiţiile fixate de instanţă; să nu frecventeze anumite locuri stabilite; să nu intre în legătură cu anumite persoane; să nu conducă nici un vehicul sau anumite vehicule; să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire, în special în scopul dezintoxicării. Efectul imediat al suspendării executării sub supraveghere este acela că hotărârea de condamnare nu se pune în executare. Efectul definitiv constă în reabilitarea de drept a celui condamnat dacă a expirat termenul de încercare, cel condamnat nu a săvârşit o nouă infracţiune, iar măsura nu a fost revocată sau anulată. 4) Revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Cauzele şi condiţiile de revocare sunt aceleaşi ca şi în cazul suspendării condiţionate a executării pedepsei, cu menţiunea că suspendarea
75

. dacă sunt îndeplinite anumite condiţii prevăzute de lege. termenul de amânare neputând fi mai mare de 1 an. Anularea suspendării nu are loc dacă infracţiunea care ar fi putut atrage anularea a fost descoperită după expirarea termenului de încercare. ar fi împiedicat acordarea suspendării: se descoperă că cel condamnat mai săvârşise o infracţiune. instanţa poate dispune din nou aceeaşi măsură. instanţa putând să dispună revocarea sau prelungirea termenului de încercare cu cel mult 3 ani. fracţiune ce trebuie obligatoriu executată în raport de cuantumul pedepsei aplicate. de forma de vinovăţie cu care a fost săvârşită infracţiunea. Îndeplinirea condiţiilor cerute de lege trebuie să rezulte din procesulverbal al comisiei de propuneri constituite în acest scop în cadrul fiecărui penitenciar.acordarea liberării condiţionate este atributul exclusiv al instanţei de judecată. dacă pedeapsa rezultată în urma contopirii nu depăşeşte 3 ani. dacă ar fi fost cunoscute de instanţa de judecată.59 reglementând condiţiile specifice în raport cu fiecare din situaţiile menţionate.executării pedepsei sub supraveghere mai poate fi revocată şi ca urmare a neîndeplinirii de către cel condamnat a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege. Condiţii de acordare: . care. 76 . iar pentru acea infracţiune i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea termenului de încercare. ori a detenţiunii pe viaţă. termenul de încercare calculându-se de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a pronunţat anterior suspendarea condiţionată a executării pedepsei. 5) Anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere se dispune pentru cauze preexistente.să se fi executat o parte din pedeapsă. În caz de anulare. B) Suspendarea executării pedepsei sub condiţie Este o instituţie complementară regimului de executare a pedepsei şi un mijloc de individualizare administrativă a acesteia şi constă în liberarea condamnatului înainte de executarea completă a pedepsei închisorii. ori a obligaţiilor stabilite de instanţă. caz în care revocarea are caracter facultativ. Prin procesul-verbal se poate propune fie eliberarea condţionată fie amânarea acesteia. art. după vârsta condamnatului şi după folosirea acestuia la muncă. fie în cursul procesului până la rămânerea definitivă a hotărârii. fie înainte de a i se fi aplicat măsura suspendării.

persoana condamnatului şi acordul scris al unităţii în care cel condamnat urmează să presteze munca Executarea pedepsei la locul de muncă se realizează în baza mandatului de executare. condamnatul a comis din nou o infracţiune. Dacă. poate dispune fie menţinerea. prin prestarea unei munci în cadrul unei unităţi. ţinând seama de gravitatea acesteia. constând în executarea acesteia. Condiţiile de aplicare privesc pedeapsa aplicată şi natura infracţiunii săvârşite. Executarea pedepsei la locul de muncă Este un mijloc de individualizare judiciară a pedepsei închisorii. când condamnatul nu mai poate presta munca din cauza pierderii totale a capacităţii de muncă. dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: condamnatul a executat cel puţin două treimi din durata pedepsei. a fost disciplinat şi stăruitor în muncă. pedeapsa revocată urmând a se executa într-un loc de detenţie. condamnatul fiind obligat să îndeplinească toate îndatoririle de muncă. înainte de începerea executării sau în timpul executării acesteia. pe parcursul executării a avut o bună conduită. când condamnatul se sustrage de la prestarea activităţii în cadrul unităţii. cel în cauză săvârşeşte o nouă infracţiune intenţionată. fie revocarea liberării condiţionate. Efectul definitiv constă în aceea că pedeapsa se consideră integral executată. cu excepţia fracţiunii de pedeapsă care trebuie efectiv executată şi care este de 20 ani. Revocarea executării pedepsei la locul de muncă este obligatorie: când. după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. Revocarea este facultativă: când infracţiunea ulterioară este săvârşită din culpă. Încetarea executării pedepsei la locul de muncă este o modalitate de individualizare administrativă a pedepsei ce intervine atunci când pedeapsa şi-a atins finalitatea preventiv educativă. fie prin îndeplinirea necorespunzătoare a îndatoririlor ce-i revin la locul de muncă.Efectele liberării condiţionate: Efectul imediat constă în punerea în libertate a condamnatului. Trebuie îndeplinite aceleaşi condiţii ca şi cele prevăzute pentru cei condamnaţi la pedeapsa închisorii. în libertate. instanţa. 77 . Liberarea condiţionată în cazul detenţiunii pe viaţă. fie prin neprezentarea la unitate în termen de 5 zile. în timpul eliberării condiţionate. instanţa a fost sesizată cu o cerere de încetare a executării pedepsei de către conducerea unităţii unde condamnatul execută pedeapsa.

cât şi a altor persone. corectarea condamnatului. cauzând anumite lipsuri şi restricţii a drepturilor lor. 78 . în numele legii persoanelor care au săvârşit infracţiuni.CONCLUZII Pedeapsa penală este o masură de constrângere statală şi un mijloc de corectare reeducare a condamnatului ce se aplică de instanţele de judecată. Pedeapsa reprezintă eficienţa legii şi instrumentul de violenţă instituţionalizată în mâinile statului care ar trebui privită şi asociată astfel: PEDEAPSA –AMENŢARE-ITIMIDARE-COMPENSARE Încă de la apariţia statului s-a dorit apărarea socială împotriva faptelor periculoase care duc la o dezordine un dezechilibru dacă legiile nu sunt respecte iar pedepsa prin rolul ei retributiv nu stabileşte echilibrul pentru o bună convieţuire socială. Pedeapsa are drept scop restabilirea echităţii sociale. precum şi prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni atât din partea condamnaţilor. Retribuţia nu trebuie privită ca o răzunare ca cea a legii talionului ci trebuie văzută ca un echilibru intre gravitatea delictului şi pedeapsa aplicată.

Resocializarea este un fundament filozofic definită în opziţie cu retribuţia.Actualitatea ideilor lui Beccaria sunt şi azi omniprezente şi anume aceea a faptului că atât gravitatea pedepsei cât şi riguroasă ei aplicare influenţează cifra criminalităţii. Cristina Rotaru Fundamentul Pedepsei Teorii moderne editura C. Nicolae Bujdoiu : ”Sistemul si specificul filozofiei dreptului” editura Romprint Brasov 2002 79 . Nullum delictum.Basarab Drept penal.H. În concluzie scopul pedepsei penale este acela de menţinere a echilibrului social de prevenire a săvârşirii infracţiunilor iar înfăptuirea justiţiei trebuie realizată cu mijloace adecvate pentru fiecare stat în parte. Costică Bulai Manual de drept penal Partea Generală editura Universul Juridic 2007 5. Constantin Mitrache Drept penal român partea generală editura Universul Juridic . în aplicarea pedepsei ar trebui ca vinovăţia să reprezinte măsura pedepsei iar sistemul legislativ trebuie pemanent readaptat pentru a corespunde evoluţiilor din societate. Hamangiu 7.Beck 3.H. nulla poena sine praevia lege poenali. Dacă ar fii sa privim din perspectiva sanctiunile penale alternative la pedeapsa închisorii acestea reprezintă un remediu pentru eliminarea consecinţelor negative ale detenţiei şi o consecinţă a evoluţiei şi umanizării pedepselor dar în acelaşi timp trebuie ca pedepsele în dreptul penal român să fie la nivelul dezvoltare socială al ţării în care trăim şi raportat la numărul infracţiunilor comise la nivel naţional dar mai ales la mentalitatea românului vizavii de gravitatea infracţiuni ca faptă interzisă de lege şi nu în ultimul rând de corectitudinea înfăptuirii justiţiei in România. Alexandru Boroi Drept penal partea generală editura C.Partea generală ed Lumina Lex Bucuresti 2005 6. M. Codul penal roman ed. Beck 2. BIBLIOGRAFIE 1.Bucuresti 2003 4. Gheorghe Ivan Drept Penal Parte generală ed C. În doctrină se vehiculează faptul că ar trebui insistat mai mult pe încercarea de combatere a crimilităţii dar mai ales pe faptul de a se încerca de reintegrarea socială care este o şansă în plus pentru resocializarea infractorilor.H.Beck Bucureşti 2008 8. Valerian Cioclei : Manual de criminologie 9.

.... Anastasiu Crişu Tratamentul infractorului minor în materie penală................ 19.....16 Secţiunea 1..H.. Scopul şi funcţiile pedepsei ...... Butiuc.... CUPRINS Introducere ..19 Secţiunea 2......16 Secţiunea 2.. Bucureşti 1970 22 Codul de procedura penală ed Hamangiu.....16 Secţiunea 3 Locul sancţiunilor în dreptul penal .......................Justificarea pedepselor în viziunea lui Cesare Beccaria.14 Capitolul 2.............4 Secţiunea 2..... Caracterele sancţiunilor de drept penal ........12 4.... Condiţii generale ale sancţiunilor de drept penal ..................... Pavel Abraham .................. 2001 11....... caracteristici..19 Secţiunea 1 ......Coca Cozma si colab.4 Secţiunea 1........... J... 18.. Dreptul de a pedepsii in diferite civilizaţii .........…………………………………13 4......ed TREI 2001 .................... Costică Bulai Avram Filipaş ...... Evoluţia sistemului pedepsei în dreptului penal romanesc………. Constituţia României 16........Beck.. Noul Cod penal ed Hamangiu ...... Emil Derisidan: Codul Penal al României comentat şi adnotat 2002 20........... Aspecte de drept comparat .........1 Capitolul 1......10..............………………………………………………………………8 Secţiunea 3.... 12. Istoricul pedepsei penale ...........Noţiune... Constantin Mitrache Instituţii de drept penal .... Individualizarea pedepsei .......... legea 275 / 2006 privind executarea pedepselor . editura Ştiinţifică....... Pedepsele penale in lumina filozofiei dreptului …………....Grigoraş.....H...1Principiile exprimate de Beccaria in “Despre infracţiuni şi pedepse “ referitor la institiţia pedepsei ....... Sancţiunile de drept penal . Cesare Beccaria “Despre infracţiuni şi pedepse “editura Rosetti ........................ Ivan Individualizarea pedepsei ed C....... M....2 Actualitatea ideilor lui Beccaria ....... Răspunderea penală a minorilor 21........... Justiţia pentru minori ed Universul Juridic Bucureşti 2003 13.. Pedepsele ............20 80 ............. Gh..........…………………..Beck Bucureşti 2006 14.......10 Secţiunea 4... ed C................…………………. C......18 Capitolul 3........ 17...…………………………….......... Coonvenţia europeană a drepturilor omului 15.........

.....5...................40 7.........1... Aspecte generale de individualizare a pedepsei .......74 CONCLUZII………………………………………………………………….... 37 Secţiunea 7.....39 7....................................24 Secţiunea 4.. Executarea pedepselor în regim privativ de libertate ...1 Închisoarea ………………………………………………………....71 Secţiunea 2..............4.........6....2 Amenda penală aplicabilă minorilor …………………………........... Implicaţiile psihologice ale pedepselor penale ………….2 Persoana juridică..38 7. Modalităţi de executare ale pedepselor …………………........39 7... Individualizarea pedepselor penale ……………………................41 7. Circumstanţele atenuante …………………………………….Pedepsele aplicabile infractorilor minori ……………….......38 7.. Pedepsele penale reglementate de noul cod penal ……..........................25 Secţiunea 5.......... Sancţiunile aplicabile minorilor ................. Executarea pedepselor în regim neprivativ de libertate……………………………………………………………………….......... 55 3................................3........36 6........................Secţiunea 3.41 Capitolul 4...............2...55 3. Pedepsele aplicabile persoanei juridice ........36 6...1 Noţiuni generale ................. Pedepsele aplicabile persoanelor juridice ......60 Secţiunea 4........52 Secţiunea 3......Condiţiile subiective de răspundere penală ale persoanei juridice........................78 81 .............49 Secţiunea 1................ Clasificarea pedepselor…………………………………….... Circumstanţele agravante …………………………………….. subiect al răspunderii penale .................64 Capitolul 5...Termenele de prescripţie a răspunderii penale pentru persoana juridică .........71 Secţiunea 1.................……………………………31 Secţiunea 6.....49 Secţiunea 2... Circumstanţele atenuante şi agravavante în individualizarea pedepsei ……………………………………………………………………..... Pedepsele aplicabile persoanei fizice ..............................................Condiţiile obiective de răspundere penală ale persoanelor juridice .....

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful