5.

ARBORI ŞI OSII
DEFINIRE. CLASIFICARE. CARACTERIZARE
Arborii sunt organe de maşini cu mişcare de rotaţie destinate să susţină alte organe de
maşini (roţi dinţate, roţi de lanţ, roţi de curea, semicuplaje etc.) în mişcare de rotaţie şi să
transmită momente de torsiune în lungul axei lor.
Osiile sunt organe de maşini cu mişcare de rotaţie sau fixe destinate numai susţinerii unor
organe de maşini în mişcare de rotaţie. Osiile nu transmit momente de torsiune.
Arborii şi osiile au şi rolul de a prelua forţele de la organele de maşini montate pe acestea şi
de a le transmite reazemelor (lagăre cu rostogolire sau cu alunecare).
Părţile componente ale unui arbore sunt (fig. 5.1): corpul arborelui (a); porţiunile de calare
(b); porţiunile de reazem (c) numite şi fusurile arborelui.
Porţiunile de calare sunt zonele pe care se montează organele de maşini susţinute de arbore.
Acestea se pot executa cu suprafeţe cilindrice sau conice. Cele mai utilizate sunt porţiunile de
calare cu suprafaţă cilindrică, mai uşor de prelucrat. Suprafeţele conice se utilizează pentru
porţiunile de calare pe care au loc montări şi demontări frecvente ale organele de maşini susţinute
de arbore (roţi de schimb etc.) şi când se
impune o centrare foarte precisă a
acestora.
Porţiunile de reazem (fusurile) sunt
zonele de sprijin ale arborelui în lagărele
cu rostogolire sau cu alunecare. De
regulă, acestea sunt dispuse în apropierea
capetelor arborilor şi pot fi executate cu suprafeţe cilindrice, conice sau sferice.
Pentru lagărele cu rostogolire, fusurile se execută cilindrice relativ scurte – în cazul montării
unui singur rulment cu corpurile de rostogolire dispuse pe un rând, sau mai lungi – în cazul
montării a doi rulmenţi sau a unui rulment având corpurile de rostogolire dispuse pe două sau mai
multe rânduri. Diametrele acestor fusuri se aleg după diametrul interior al rulmentului. Uneori,
fusurile arborelui se execută conice având conicitatea egală cu cea a alezajului rulmenţilor
oscilanţi cu bile sau cu role butoi, rumenţilor cu role cilindrice de mărime mare etc.
Pentru lagărele cu alunecare, fusurile se execută cilindrice, conice sau sferice, cele mai
utilizate fiind fusurile cilindrice care au diametrul mai mic decât al treptei alăturate, pentru
simplificarea montajului şi pentru obţinerea de umeri de sprijin pentru fixarea axială a lagărelor.
Fusurile conice se folosesc pentru a avea posibilitatea reglării jocului din lagăr – prin deplasarea
Fig. 5.1 Părţile componente ale unui arbore
134 Organe de maşini
axială a arborelui – iar cele sferice doar în cazul unor arbori elastici, cu deformaţii de încovoiere
foarte mari.
Clasificarea arborilor şi osiilor, pe baza principalelor criterii de clasificare, este prezentată în
tabelul 5.1 [23].
Tabelul 5.1
Criteriul de clasificare Tipul arborilor
Forma axei geometrice Arbori drepţi Arbori cotiţi Arbori flexibili
Destinaţia Arbori de transmisie
Arbori principali ai maşinilor
unelte
Secţiunea arborelui pe
lungime
Arbori cu secţiune
constantă
Arbori cu secţiune variabilă în
trepte
Forma secţiunii transversale Arbori cu secţiune plină Arbori cu secţiune tubulară
Forma suprafeţei exterioare Arbori netezi Arbori canelaţi
Rigiditatea Arbori rigizi Arbori elastici
Numărul reazemelor
Arbori static determinaţi
(cu două reazeme)
Arbori static nedeterminaţi
(cu mai mult de două reazeme)
Poziţia axei geometrice Arbori orizontali Arbori înclinaţi Arbori verticali
Criteriul de clasificare Tipul osiilor
Natura mişcării Osii fixe Osii rotitoare
Forma axei geometrice Osii drepte Osii curbate
Forma secţiunii transversale Osii cu secţiunea plină Osii cu secţiunea tubulară
Numărul reazemelor
Osii static determinate
(cu două reazeme)
Osii static nedeterminate
(cu mai mult de două reazeme)
Poziţia axei geometrice Osii orizontale Osii înclinate sau verticale
Observaţie: Cu caractere aldine s-au notat arborii şi osiile care vor fi tratate în acest curs
Arborii drepţi sunt frecvent utilizaţi
în transmisiile mecanice, secţiunea
transversală a acestora, pe lungime,
putând fi constantă (fig.5.2, a) sau
variabilă (fig. 5.2, b…e), depinzând de
repartiţia sarcinilor (momente de
torsiune, momente de încovoiere, forţe
axiale etc.) în lungul axei lor şi de
tehnologia de execuţie şi de montaj
aleasă. Arborii cu secţiune constantă
se utilizează când sunt solicitaţi numai
la torsiune, momentul de torsiune fiind
constant pe întreaga lungime a
arborelui. Când arborii sunt solicitaţi
la torsiune şi încovoiere, se utilizează
secţiunea variabilă în trepte, aceasta
asigurând următoarele avantaje:
apropierea arborelui de o grindă de
egală rezistenţă la încovoiere, prezenţa
a
b
c
d
Fig. 5.2 Arbori drepţi
Arbori şi osii 135
unor umeri de sprijin pentru fixarea axială a organelor de maşini susţinute, montajul uşor al
acestor organe de maşini fără deteriorarea altor suprafeţe ale arborelui. În cazul arborilor de
dimensiuni mari, unele trepte de trecere se execută conice, arborele apropiindu-se şi mai mult de
o grindă de egală rezistenţă la încovoiere,
Arborii netezi (fig. 5.2, b) se folosesc în construcţia reductoarelor, iar arborii canelaţi (fig.
5.2, c) se folosesc în construcţia cutiilor de viteze, a cutiilor de distribuţie, a diferenţialelor
autovehiculelor etc.
Arborii tubulari (fig. 5.2, d) se folosesc când se impun condiţii severe de greutate (când
diametrul interior al arborelui tubular este jumătate din cel exterior, greutatea acestuia se
micşorează cu 25%, iar rezistenţa la încovoiere cu numai 6,25% [16]) sau atunci când este
necesară trecerea prin arbore a unui alt arbore (exemple: arborii coaxiali ai unor cutii de viteze
planetare; arborii cutiilor de viteze cu axe fixe ale unor tractoare prin interiorul cărora trece
arborele prizei de putere).
Principalele domenii de folosire a arborilor drepţi sunt: reductoarele de turaţii cu axe fixe,
transmisiile automobilelor, tractoarelor,
maşinilor agricole, utilaje tehnologice, maşinilor
unelte, toate transmisiile cu angrenaje etc.
Osiile fixe pot fi cu axa geometrică dreaptă
(fig. 5.3, a) sau curbată şi se întâlnesc la maşini
de ridicat, la susţinerea roţilor intermediare,
respectiv la punţile nemotoare ale
autovehiculelor. Osiile rotitoare (fig. 5.3, b) au,
de regulă, axa geometrică dreaptă şi secţiunea
aproape constantă pe toată lungimea şi se rotesc
împreună cu organele de maşini susţinute. Se întâlnesc, cu precădere, la vagoanele de cale ferată.
5.2. MATERIALE ŞI TEHNOLOGIE
Materialele din care se execută arborii drepţi şi osiile se aleg funcţie de condiţiile de
rezistenţă şi rigiditate impuse, de natura organelor de maşini susţinute şi de tipul lagărelor (cu
alunecare sau cu rostogolire).
Arborii drepţi şi osiile se execută, de regulă, din oţeluri carbon sau aliate, iar în cazul unor
dimensiuni foarte mari din fontă. Oţelurile aliate se recomandă în cazul când pinionul este
executat din astfel de oţeluri şi este corp comun cu arborele, la turaţii de funcţionare foarte
ridicate, în cazul arborilor puternic solicitaţi şi cu restricţii de gabarit, la osiile autovehiculelor
etc.
Pentru arborii drepţi şi osii, se recomandă:
• oţeluri de uz general pentru construcţii (OL 42, OL 50, OL 60 STAS 500/2), pentru
arborii care nu necesită tratament termic;
• oţeluri carbon de caliate de îmbunătăţire (OLC 45, OLC 60 STAS 880) sau oţeluri aliate
de îmbunătăţire (40 Cr 10, 41 CrNi 12 etc. STAS 791), pentru arbori puternic solicitaţi
şi/sau durată mare de funcţionare impusă lagărelor sau canelurilor;
a
b
Fig. 5.3 Osii
136 Organe de maşini
• oţeluri carbon de calitate de cementare (OLC 10, OLC 15 STAS 880) sau oţeluri aliate de
cementare (13 CrNi 30, 28 TiMnCr 12 etc. STAS 791), pentru arbori puternic solicitaţi şi
pentru arbori care funcţionează la turaţii ridicate.
Semifabricatele pentru arbori şi osii pot fi: bare laminate, pentru diametre sub 140 mm; bare
laminate cu forjare ulterioară; bare laminate cu matriţare ulterioară, în cazul producţiei de de serie
mare; semifabricate turnate, în cazul arborilor şi osiilor de dimensiuni foarte mari. Execuţia
arborilor din bare laminate cu forjare sau matriţare ulterioară conduce la obţinerea unui
semifabricat apropiat de forma finală a arborelui – cu importante economii de material, manoperă
şi energie – şi la realizarea unui fibraj continuu care urmăreşte forma arborelui, cu efect direct
asupra măririi rezistenţei acestuia.
Tehnologia de fabricaţie a arborilor şi osiilor constă în: strunjirea suprafeţelor cilindrice sau
conice şi a filetelor, frezarea canalelor de pană sau a canelurilor – operaţii executate înainte de
tratamentul termic – rectificarea fusurilor, a porţiunilor de calare, a suprafeţelor canelurilor –
operaţii executate după tratamentul termic.
Tratamentele termice sau termochimice aplicate depind de materialul din care se execută
arborii, putând fi: îmbunătăţire sau îmbunătăţire şi călire superficială a fusurilor, canelurilor,
porţiunilor de calare etc.; cementare urmată de călire a fusurilor, porţiunilor de calare şi a
canelurilor; nitrurare etc.
5.3. STABILIREA PUNCTELOR DE APLICAŢIE ALE FORŢELOR
EXTERIOARE ŞI ALE REACŢIUNILOR DIN LAGĂRE
5.3.1. Stabilirea punctelor de aplicaţie ale forţelor exterioare
Asupra unui arbore acţionează forţe – provenite de la roţile de transmisie montate pe acesta
(roţi dinţate, roţi de curea, roţi de lanţ etc.) sau de la manivelele unor mecanisme – numite forţe
exterioare. Aceste forţe acţionează în plane normale pe axa arborelui sau în plane axiale fiind
paralele cu axa arborelui. Forţele normale sunt forţele tangenţiale şi radiale din angrenaje, forţele
din transmisiile prin curele sau lanţ, forţele din manivelele mecanismelor etc. şi se transmit
arborelui prin contactul dintre butuc şi arbore. Forţele axiale provin în general din angrenaje
(forţele axiale care apar la angrenajele cilindrice cu dantură înclinată, conice, melcate etc.) şi se
transmit arborelui prin intermediul umerilor sau a unor inele de sprijin.
Forţele exterioare acţionează asupra arborilor într-un singur plan – forţele din transmisiile
prin curea sau prin lanţ – sau în două plane perpendiculare – forţele din angrenaje (forţele
tangenţiale acţionează într-un plan, iar forţele radiale şi cele axiale în celălalt plan).
Relaţiile de determinare a mărimilor forţelor exterioare sunt prezentate la capitolele
respective (angrenaje, transmisii prin curele, transmisii prin lanţ etc.) [5, 11]. Pe lângă mărimea
forţelor exterioare, pentru întocmirea schemei de calcul al arborelui, interesează şi punctul de
aplicaţie al acestor forţe.
Arbori şi osii 137
Forţele exterioare se transmit
acestuia prin presiuni de contact, cu
distribuţie neuniformă, între arbore şi
organele de maşini susţinute de
acesta. Pentru simplificarea calculelor,
aceste presiuni se înlocuiesc cu forţe
concentrate, care sunt chiar forţele
exterioare. Modul de stabilire a
punctelor de aplicaţie a sarcinilor
exterioare, pentru calcule uzuale, este
prezentat în [23]: fig.5.5, pentru o
roată de curea sau de lanţ; fig. 5.6,
pentru roţi dinţate cilindrice cu
dantură dreaptă (a) sau înclinată (b);
fig. 5.7, pentru o roată cu dantură conică.
Pentru calcule mai precise, forţele exterioare normale pe axa arborelui se pot modela prin
două sarcini concentrate, de mărime egală cu 0,5 din valoarea forţei exterioare, dispuse fiecare la
distanţa (0,2…0,3) din lăţimea roţii faţă de lagăre.
5.3.2. Stabilirea punctelor de aplicaţie ale reacţiunilor din lagăre
Pe lângă forţele exterioare, asupra unui arbore dintr-o transmisie mecanică acţionează şi forţe
de reacţiune (reacţiunile din lagăre). Aceste forţe sunt, de fapt, rezultantele presiunii de contact –
cu distribuţie neuniformă – dintre fusurile arborelui şi lagărele acestuia. Pentru simplificarea
calculelor, aceste presiuni se înlocuiesc cu forţe concentrate (reacţiuni în lagăre).

Fig. 5.5 Forţe exterioare provenite de la roţi de curea
sau lanţ

Fig. 5.6 Forţe exterioare provenite de la Fig. 5.7 Forţe exterioare provenite de la
roţi dinţate cilindrice roţi dinţate conice
a b
138 Organe de maşini
Determinarea mărimii reacţiunilor din reazeme se face funcţie de schema de încărcare a
arborelui cu forţe exterioare şi de distanţele dintre forţele exterioare şi dintre acestea şi reacţiunile
din lagăre. Stabilirea distanţelor se face funcţie de punctele de aplicaţie ale forţelor exterioare, dar
şi de punctele de aplicaţie ale reacţiunilor din cuple, care sunt funcţie de tipul lagărului. Modul de
stabilire a punctelor de aplicaţie ale reacţiunilor în funcţie de tipul lagărului – cu rostogolire sau
cu alunecare – este prezentat în: fig. 5.8, pentru rulmenţi radiali cu bile sau cu role cilindrice,
dispuse pe un rând; fig. 5.9, pentru rulmenţi radial-axiali cu bile sau cu role conice dispuse pe un
rând; fig. 5.10, pentru doi rulmenţi radiali cu bile montaţi în acelaşi lagăr; fig. 5.11, pentru doi
rulmenţi radiali-axiali cu bile sau cu role conice, dispuşi în “X” (aranjament DF, spate în spate),
în “O” (aranjament DB, faţă în faţă) sau în tandem (aranjament DT); fig. 5.12, pentru un lagăr cu
alunecare.
Lăţimile rulmenţilor B (v. fig. 5.10) şi distanţa de la
marginea rulmentului la punctul de aplicaţie a reacţiunii a (v.
fig. 5.9 şi 5.11) se iau din catalogul de rulmenţi, iar distanţa a
2
(v. fig. 5.11) se determină constructiv funcţie de distanţa a şi
de lăţimea inelelor distanţiere dintre rulmenţi.
Distanţa a
1
(v. fig. 5.11), care stabileşte deplasarea axială
a punctului de aplicaţie a reacţiunii, în cazul montării
rulmenţilor radial-axiali cu bile sau cu role conice dispuşi în O
(aranjament DB, faţă în faţă), se determină, pe baza figurii
5.13, după indicaţiile date în continuare.
• Se întocmeşte schema de calcul considerând că punctul
de aplicaţie al reacţiunii
'
B
R este la mijlocul distanţei
dintre rulmenţi (punctul B’ din fig. 5.14, a).
• Se întocmeşte schema de calcul prin încărcarea
arborelui cu forţele exterioare în cele două plane,
orizontal (H) şi vertical (V).

Fig. 5.8 Puncte de aplicaţie ale reacţiunilor Fig. 5.9 Puncte de aplicaţie ale reacţiunilor
pentru rulmenţii radiali pentru rulmenţii radial-axiali
Fig. 5.10 Punct de aplicaţie a
reacţiunii pentru doi rulmenţi
radiali montaţi în acelaşi lagăr

Fig. 5.12 Punct de aplicaţie a reacţiunii
pentru lagăre cu alunecare
Arbori şi osii 139
• • Se determină mărimile reacţiunilor
'
BH
R , respectiv
'
BV
R din cele două plane caracteristice şi apoi reacţiunea din punctul B’,
( ) ( )
2
'
2
' '
BV BH B
R R R + ·
.
• Se determină forţa axială suplimentară
Y
R
F
B
a
'
'
5 , 0 · , Y fiind factorul axial care se ia din
catalogul de rulmenţi.
• În funcţie de tipul rulmenţilor radial-axiali, cu bile sau cu role conice, şi de raportul
'
a a
F F , din fig. 5.13 [110] se determină raportul
2 1
a a
şi cunoscând distanţa a
2
, se
calculează distanţa a
1
.
• Se determină distanţa
1
'
a l l − · stabilindu-se poziţia punctului de aplicaţie al reacţiunii
R
B
. Cu distanţa dintre reacţiuni l se recalculează reacţiunile R
A
şi R
B
.

Fig. 5.11 Puncte de aplicaţie ale reacţiunilor pentru doi rulmenţi radial-axiali montaţi
în acelaşi lagăr
Fig. 5.13 Diagramă pentru determinarea
distanţei a
1
, pentru rulmenţi radial-axiali cu
bile sau cu role conice dispuşi în O
(aranjament DB, faţă în faţă)
140 Organe de maşini
Fig. 5.14 Schema de calcul a reacţiunilor din lagăre, pentru un montaj care cuprinde rulmenţi
radial-axiali în aranjament DB
5.4. CALCULUL ARBORILOR
5.4.1. Solicitările arborilor şi ciclurile de variaţie ale acestora
Sub acţiunea forţelor exterioare şi a momentelor de torsiune pe care le transmit, arborii sunt
solicitaţi la torsiune, încovoiere şi tracţiune sau compresiune. Aceste solicitări acţionează
simultan, deci arborii sunt supuşi la solicitări compuse. Ca urmare a acestor solicitări, în
interiorul arborelui apar tensiuni interne – normale sau tangenţiale – şi tensiuni de suprafaţă – de
strivire – între arbore şi organele de maşini susţinute.
Principalele solicitări sunt solicitarea de torsiune şi cea de încovoiere. Aceste solicitări pot
duce la ruperea statică a arborilor, iar variaţia acestora după cicluri de solicitare diferite pot duce
la ruperea arborelui prin oboseala materialului, în zonele cu concentratori de tensiune.
Arbori şi osii 141
Cele mai uzuale situaţii de funcţionare a arborilor sunt când direcţia sarcinii este constantă,
caz în care, la o rotaţie completă a arborelui, fiecare fibră a materialului trece odată prin dreptul
direcţiei sarcinii. În acest mod funcţionează arborii reductoarelor de turaţie, cutiilor de viteze, de
distribuţie şi transmisiile centrale ale autovehiculelor, transmisiilor maşinilor unelte etc. Ca urmare a
acestui mod de funcţionare, tensiunea de încovoiere variază după un ciclu alternant simetric (fig.
5.15). Fibrele arborelui sunt supuse alternativ la compresiune (fibra A) sau la tracţiune (fibra B), iar
după o rotire a arborelui cu 180º, la compresiune (fibra B) şi la tracţiune (fibra A).
Tensiunile de torsiune pot fi constante (exemplu: arborii transmisiilor de acţionare a
ventilatoarelor şi pompelor de debit şi presiune constante, cu rare întreruperi în funcţionare) sau
variabile, după un ciclu pulsator (exemplu: arborii transmisiilor care funcţionează cu încărcări şi
descărcări frecvente sau cu opriri dese) sau alternant simetric (exemplu: arborii amplasaţi după
cutia de viteze din transmisiile tractoarelor industriale sau de îmbunătăţiri funciare, tractoare care
funcţionează cu schimburi frecvente ale sensului de deplasare, înainte şi înapoi).
Schiţele ciclurilor de variaţie a tensiunilor de încovoiere şi de torsiune şi caracteristicile
acestor cicluri sunt prezentate în tabelul 5.2.
Tabelul 5.2
Caracteristicile
ciclului
Denumirea ciclului
Alternant simetric Pulsator Constant
Schiţa
ciclului de
solicitare
Tensiunea
maximă
0
max
> σ 0
max
> τ 0
max
> τ 0
max
> τ
Tensiunea
minimă
max min
σ − · σ
max min
τ − · τ 0
min
· τ
max min
τ · τ
Tensiunea
medie σ
m
, τ
m
0
2
min max
·
σ + σ
0
2
min max
·
τ + τ
2
2
max
min max
τ
·
·
τ + τ
min max
min max
2
τ · τ ·
·
τ + τ
Amplitudinea
ciclului σ
v
, τ
v
max
min max
2
σ ·
·
σ − σ
max
min max
2
τ ·
·
τ − τ
2
2
max
min max
τ
·
·
τ − τ
0
2
min max
·
τ − τ
Coeficientul
de asimetrie
a ciclului R
1
max
min
− ·
σ
σ
1
max
min
− ·
τ
τ
0
max
min
·
τ
τ
1
max
min
·
τ
τ
Fig. 5.15 Variaţia tensiunilor de încovoiere datorită rotaţiei arborelui
142 Organe de maşini
5.4.2. Calculul de rezistenţă al arborilor
Pentru a prelua tensiunile de interior (de torsiune şi de încovoiere) diversele diametre ale
arborelui se determină din condiţii de rezistenţă sau din condiţii constructive. Pentru a rezista la
solicitări variabile (oboseală), datorită variaţiei tensiunilor de încovoiere şi/sau de torsiune,
secţiunile cu concentratori de tensiuni se verifică prin calcule la solicitări variabile.
În continuare, se prezintă etapele şi recomandările pentru calculul arborilor.
5.4.2.1. Calculul de predimensionare
Predimensionarea are drept scop determinarea preliminară a diametrului arborelui, necesar la
întocmirea schemei subansamblului arbore – organe de maşini susţinute şi de rezemare şi la
întocmirea schemei de calcul la solicitări compuse. Predimensionarea se face din condiţia de
rezistenţă la solicitarea de torsiune, utilizând o rezistenţă admisibilă convenţională, care prin
valorile reduse acceptate evidenţiază faptul că arborele este solicitat şi la încovoiere.
În cazul arborilor plini, diametrul se determină cu relaţia
3 3
2 , 0
16
at
t
at
t
M M
d
τ

π τ
·
, (5.1)
iar în cazul arborilor tubulari, cu relaţia
3
4
1
3
4
1
1 2 , 0 1
16
at
t
at
t
d
d
M
d
d
M
d
τ
]
]
]

,
`

.
|


τ
]
]
]

,
`

.
|
− π
·
, (5.2)
alegându-se, iniţial, raportul dintre diametrul interior d
1
şi cel exterior d al arborelui din intervalul
8 , 0 ... 3 , 0
1
· d d
[16]. Diametrele obţinute se rotunjesc la valori întregi.
Tensiunea admisibilă convenţională se alege din intervalul
50 ... 10 · τ
at
MPa, valorile mai
mari se recomandă în cazul arborilor scurţi, iar valorile mai mici în cazul arborilor lungi. În cazul
unor arbori foarte rigizi şi la care deformaţiile de încovoiere nu conduc la funcţionări incorecte
ale ansamblului respectiv (de exemplu, arborele de ieşire din reductoarele cu două sau trei trepte),
se pot lua şi valori mai mari pentru rezistenţa admisibilă convenţională la torsiune,
55 ... 50 · τ
at

MPa. Pentru arborii reductoarelor cu două trepte, se recomandă următoarele valori pentru
rezistenţele admisibile convenţionale la torsiune:
15 ... 10 · τ
at
MPa, pentru arborele de intrare;
35 ... 20 · τ
at
MPa, pentru arborele intermediar;
55 ... 40 · τ
at
MPa, pentru arborele de ieşire.
5.4.2.2. Calculul la solicitări compuse
Pentru calculul la solicitări compuse, arborele trebuie reprezentat sub formă unei grinzi, pe
două reazeme, încărcată cu forţele exterioare provenite de la organele de maşini susţinute de
acesta. Pentru a întocmi această schemă de calcul, este necesar să se realizeze schiţa
subansamblului arbore – organe de maşini susţinute – lagăre cu rulmenţi, schiţă care se
întocmeşte numai după ce s-a efectuat calculul angrenajelor, s-au ales preliminar rulmenţii şi
sistemul de etanşare. La întocmirea schiţei subansamblului (spre exemplificare, în fig. 5.16 se
prezintă arborii de intrare şi intermediar ai unui reductor cilindric orizontal cu două trepte) se ţine
seama de următoarele:
Arbori şi osii 143
 diametrul obţinut la predimensionare este diametrul porţiunii de calare a roţii, pentru arborele
Fig. 5.16 Schiţa subansamblului arborilor de intrare şi intermediar ai unui reductor
cilindric cu două trepte
144 Organe de maşini
 la stabilirea diametrelor treptelor arborelui se ţine seama de mărimea umerilor de sprijin
pentru organele de maşini susţinute (roţi dinţate, roţi de curea, roţi de lanţ, semicuplaje
etc.), de diametrul impus de sistemul de etanşare (ales din standardul etanşării respective),
de diametrele interioare ale rulmenţilor (alese din catalogul de rulmenţi);
 lungimile diferitelor porţiuni ale arborelui se stabilesc ţinând seama de lăţimile roţilor
dinţate (stabilite din calculul de rezistenţă al angrenajelor celor două trepte), lăţimile
sistemului de etanşare şi ale rulmenţilor, precum şi distanţele dintre roţi sau dintre roţi şi
marginile carcasei etc.
Pe baza schemei din fig. 5.16, rezultă distanţele dintre punctele de aplicaţie ale forţelor exterioare
şi dintre acestea şi punctele de aplicaţie ale reacţiunilor din lagăre, pentru arborele intermediar:
a T x y
b
l − + + + ·
2
2
1
;

2 2
3 2
2
b
z
b
l + + · ; (5.3)
a T x y
b
l − + + + ·
2
3
3
,
în care T şi a sunt dimensiuni ale rulmenţilor, alese din catalogul de rulmenţi, funcţie de
tipodimensiunea rulmenţilor; x = 0…5 mm, distanţa dintre marginea interioară a carcasei şi
rulmenti; y = 5…10 mm, distanţa dintre roţi şi marginea interioară a carcasei; z = 10…15 mm,
respectiv z = 40…50 mm, distanţa dintre două roţi, pentru un reductor obişnuit, respectiv pentru
un reductor coaxial. Rezultă lungimea dintre punctele de aplicaţie ale reacţiunilor din lagăre,
egală cu lungimea de calcul a arborelui
3 2 1
l l l l + + ·
.
Schema de calcul la solicitări compuse se obţine prin încărcarea grinzii cu forţele exterioare
şi cele din reazeme (reacţiuni). Pentru un arbore dintr-o transmisie cu roţi dinţate, forţele din
angrenaje acţionează în două plane, orizontal şi vertical, rezultând două scheme de calcul. Pentru
arborele intermediar al unui reductor cu două trepte, cilindric orizontal, schema de calcul este
prezentată în fig. 5.17 (grinzile încărcate cu forţele exterioare care acţionează asupra roţii
conduse a treptei I (indice 2), respectiv forţele exterioare care acţionează asupra pinionului treptei
a II-a (indice 3), schemele de calcul cu reacţiunile din lagăre (indice H, pentru planul orizontal,
respectiv indice V, pentru planul vertical), diagramele de momente încovoietoare în cele două
plane). Forţele axiale din lagăre produc momente încovoietoare concentrate, determinate cu relaţiile
2
;
2
3
3 3
2
2 2
w
a i
w
a i
d
F M
d
F M · · . (5.4)
În cazul în care asupra capetelor arborilor de intrare sau de ieşire acţionează forţe provenite
din transmisii prin curele sau prin lanţ, arborii trebuie încărcaţi şi cu aceste forţe, corespunzător
planului şi sensului de acţionare a forţei respective.
După întocmirea schemei de calcul, se trece la determinarea reacţiunilor. Iniţial, se
determină reacţiunile din cele două plane, orizontal şi vertical, prin scrierea ecuaţiilor de
momente în cele două lagăre.
Arbori şi osii 145
Fig. 5.17 Schema de calcul la solicitări compuse pentru arborele intermediar al unui reductor
cu două trepte, cilindric obişnuit
Ecuaţia de momente în punctul D, pentru planul orizontal, este
( ) 0
1 2 2 3 3 3
· + + − − + l F M l l F M l R
r i r i CH
, (5.5)
rezultând reacţiunea din lagărul C
l
M M
l
l
F
l
l l
F R
i i
r r CH
3 2 1
2
3
3
+
− −

· , (5.6)
iar ecuaţia de momente în punctul C, pentru acelaşi plan orizontal, este
( ) 0
3 3 3 1 2 2
· + + − − + − l F M l l F M l R
r i r i DH
, (5.7)
rezultând reacţiunea din lagărul D
l
M M
l
l l
F
l
l
F R
i i
r r DH
3 2 1
2
3
3
+
+

− · . (5.8)
Procedând în mod analog, rezultă reacţiunile în lagărele C şi D în plan vertical

.
;
1
2
3
3
1
2
3
3
l
l l
F
l
l
F R
l
l
F
l
l l
F R
t t DV
t t CV

− ·
+

·
(5.9)
Reacţiunile totale din lagărele C şi D se obţin prin însumarea geometrică a reacţiunilor din
cele două plane, orizontal şi vertical, rezultând
;
2 2
CV CH C
R R R + ·
2 2
DV DH D
R R R + · . (5.10)
Acestea sunt forţele radiale cu care se vor calcula rulmenţii din cele două lagăre.
146 Organe de maşini
Din echilibrul axial al arborelui, rezultă reacţiunea axială care acţionează în lagărul D
2 3 a a D a
F F F − ·
. (5.11)
În continuare, se trasează diagrama forţelor axiale şi diagrama de momente încovoietoare –
în planul orizontal – diagrama de momente de torsiune şi diagrama de momente încovoietoare –
în planul vertical (v. fig. 5.17) şi se stabilesc secţiunile periculoase ( secţiunile 2 şi 3 ale arborelui
intermediar reprezentat în fig. 5.17).
Solicitările din cele două secţiuni periculoase 2 şi 3 sunt:
• compresiune dată de forţa F
a3
, tensiunile produse fiind
2
3
3
3
2
2
3
2
4
;
4
d
F
d
F
a
c
a
c
π
· σ
π
· σ
; (5.12)
• torsiune dată de momentul de torsiune M
t
3
3
2
3
2
2
16
;
16
d
M
d
M
W
M
t
t
t
p
t
t
π
· τ
π
· · τ
; (5.13)
• încovoiere dată de momentele încovoietoare maxime, obţinute prin însumarea geometrică
a momentelor încovoietoare maxime din cele două plane, orizontal şi vertical; rezultând
3
2
max 2
2
2
max 2
2
max 2 max 2
16
;
d
M
W
M
M M M
i
z
i
i V i H i i
π
· · σ + ·
, (5.14)
pentru secţiunea 2, respectiv
3
3
max 3
3
2
max 3
2
max 3 max 3
16
;
d
M
M M M
i
i V i H i i
π
· σ + ·
. (5.15)
Acţionând simultan cele două tensiuni, normale şi tangenţiale, calculul la solicitări compuse
constă în determinarea unei tensiuni echivalente
( ) ( )
2 2
,
4
t c t i e
α τ + σ + σ · σ , (5.16)
unde α este un coeficient prin care ciclul de variaţie al tensiunii de torsiune τ
t
(constant, pulsator
sau alternant simetric) este echivalat cu ciclul de variaţie alternant simetric, caracteristic tensiunii
de încovoiere σ
i
. Valorile coeficientului α se determină cu relaţia
III II I ai
III ai
, ,
σ
σ
· α
, (5.17)
în care III II I ai , ,
σ
reprezintă rezistenţa admisibilă la încovoiere a materialului arborelui după
ciclul constant (I), pulsator (II) sau alternant simetric (III). Valori orientative pentru rezistenţele
admisibile la încovoiere, pentru arbori din oţel, pentru cele trei cicluri de solicitare, se dau în
lucrările [6, 14, 23].
Cu tensiunile stabilite, se poate verifica arborele la solicitări compue sau se poate
redimensiona arborele.
• Pentru verificarea arborelui la solicitări compuse, în secţiunile periculoase, trebuie să se
îndeplinească condiţia
III ai e
σ ≤ σ
. (5.18)
Dacă nu se îndeplineşte această condiţie sau dacă diferenţa dintre aceste tensiuni este prea
mare, se recomandă dimensionarea arborelui la solicitări compuse.
Arbori şi osii 147
• Pentru dimensionarea arborelui la solicitări compuse, se impune condiţia III ai e
σ · σ
şi
ţinând seama că z p
W W 2 ·
şi considerând σ
tc
= 0, se obţine modulul de rezistenţă
necesar la încovoiere
( )
III ai
red
t i
III ai
znec
M
M M W
σ
· α +
σ
·
2 2
max
1
, (5.19)
respectiv diametrul necesar al arborelui
3 3
1 , 0
32
III ai
red
III ai
red
nec
M M
d
σ

π σ
·
. (5.20)
În funcţie de diametrul obţinut din calculul de dimensionare, se modifică dimensiunile
arborelui.
5.4.2.3. Verificarea la solicitări variabile
Scopul calculului la solicitări variabile este de a evita ruperea arborilor prin oboseala
materialului şi constă în determinarea unui coeficient de siguranţa – în secţiunile în care există
concentratori de tensiuni (salturi de diametre, degajări, canale de pană, caneluri, filete, ajustaje
presate etc.) – şi compararea acestuia cu un coeficient de siguranţă considerat admisibil,
determinat experimental.
Coeficienţii de siguranţă la oboseală se calculează în funcţie de solicitările arborilor din
secţiunea cu concentrator de tensiune după una din metodele date de Rezistenţa materialelor
(metoda Serensen, metoda Soderberg, metoda Buzdugan etc.). Cea mai utilizată este metoda
Serensen, pe baza căreia sunt prezentate relaţiile pentru calculul coeficienţilor de siguranţă la
oboseală:
a
v
k
c c ≥
σ
γ ε
β
σ
·
σ σ
σ

σ
1
, (5.21)
pentru secţiunile solicitate numai la încovoiere;
a
m v
k
c c ≥
τ ψ + τ
γ ε
β
τ
·
τ
τ τ
τ

τ
1
, unde
0
0 1
2
τ
τ − τ
· ψ

τ
, (5.22)
pentru secţiunile solicitate numai la torsiune;
a
c
c c
c c
c ≥
+
·
τ σ
τ σ
2 2
, (5.23)
pentru secţiunile solicitate simultan la încovoiere şi torsiune, c
σ
şi c
τ
determinându-se cu relaţiile
(5.21) şi (5.22).
Semnificaţiile termenilor utilizaţi în relaţiile (5.21) şi (5.22) sunt prezentate în continuare.
 Tensiunile σ
-1
, σ
0
, τ
-1
şi τ
0
reprezintă tensiunile de rupere prin oboseală pentru solicitarea
de încovoiere (σ) sau pentru cea de torsiune (τ) corespunzătoare ciclului de solicitare alternant
simetric (-1) sau pulsator (0), determinate în funcţie de materialul arborelui [7, 23].
 Tensiunile σ
v
, σ
m
, τ
v
şi τ
m
(v. tabelul 5.2) sunt determinate de mărimea solicitării efective
şi de caracteristica ciclului de variaţie a acesteia.
148 Organe de maşini
 Coeficienţii β

, ε
σ
şi γ
σ
, respectiv β

, ε
τ
şi γ
τ
[7, 16, 23], sunt coeficienţi de corecţie care
ţin seama de faptul că tensiunile de oboseală, determinate pe epruvete standard, trebuie corectate
în funcţie de formele concrete ale arborelui – tipuri de concentratori, dimensiuni, calitate a
suprafeţei şi tratament termic diferite faţă de cele ale epruvetei. Coeficienţii de concentrare a
tensiunii β

şi β

se aleg în funcţie de tipul şi dimensiunile concentratorului de tensiuni (canal de
pană, trecere de secţiune, filet etc) şi de materialul arborelui. Coeficienţii dimensionali ε
σ
şi ε
τ
ţin
seama de diametrul arborelui şi de materialul acesuia. Coeficienţii de calitate a suprafeţei γ
σ
şi γ
τ
depind de modul de prelucrare a suprafeţei şi de tratamentul termic aplicat.
Rezistenţa la oboseală a arborilor este dată de mărimea coeficientului de siguranţă determinat
cu una din relaţiile (5.21), (5.22) sau (5.23). Umărind aceste relaţii se poate observa că mărirea
rezistenţei la oboseală poate fi realizată prin: alegerea unui material cu caracteristici mecanice
mai bune (prin creşterea tensiunilor σ
-1
, σ 0
, τ -1
, τ 0
) sau prin micşorarea concentratorilor de
tensiuni (modificarea coeficienţilor β

, ε
σ
şi γ
σ
, respectiv β

, ε
τ
şi γ
τ
).
Cel mai întâlnit procedeu utilizat pentru mărirea rezistenţei la oboseală este micşorarea
concentratorului de tensiuni prin măsuri constructive.
În cazul trecerilor de diametre care nu sunt utilizate ca umeri de sprijin pentru organele de
maşini montate pe arbore, se recomandă [14, 23, 32, 33] următoarele soluţii (fig.5.18):
 rază de racordare cât mai mare (fig. 5.18, a), două raze de racordare diferite (fig. 5.18, b),
racordare de formă eliptică (fig. 5.18, c) în cazul arborilor foarte solicitaţi;
 teşirea capătului de diametru mai mare (fig. 5.18, d), teşire urmată de racordare (fig. 5.18,
e) la salturi mari de diametre;
 rază de racordare combinată cu canal de descărcare (fig. 5.18, f);
 gaură interioară în porţiunea de arbore cu diametru mai mare (fig. 5.18, g).

a b c

d e f g
Fig. 5.18 Măsuri constructive pentru reducerea concentratorului de tensiuni la trecere
de diametru fără rezemare
Dacă trecerea de diametru este utilizată pentru rezemarea axială a unor organe de maşini sau
dacă treapta de diametru mai mic trebuie rectificată, se recomandă una din următoarele soluţii:
 cu canal de trecere executat la capătul treptei cu diametru mai mic (fig. 5.19, a),
dimensiunile acestuia fiind b = 2,5…3 mm şi t = 0,25…0,5 mm, pentru d ≤ 50 mm,
respectiv, b = 4…5 mm şi t = 0,5…1 mm, pentru d > 50 mm, mărirea lăţimii b (fig. 5.19,
b) reducând concentratorul de tensiuni;
 cu degajare interioară în umărul de sprijin (fig. 5.19, c), mai greu de executat dar fără să
reducă diametrul treptei mici;
 cu canal de trecere combinat cu degajare interioară (fig. 5.19, d);
Arbori şi osii 149
 cu rază de racordare căt mai mare (fig. 5.19, e şi f), caz în care alezajul piesei sprijinită
axial necesită o teşire sau o rază de racordare mărită, uneori utilizându-se piese
intermediare (fig. 5.19, f).

a b c

d e f
Fig. 5.19 Măsuri constructive pentru reducerea concentratorului de tensiuni la trecere
de diametru, pentru umăr de sprijin
În cazul canalelor de pană sau a canelurilor practicate în arbori, se recomandă:
 canalele de pană să fie executate cu freză deget – cu capetele rotunjite (fig. 5.20, a),
deoarece reprezintă un concentrator de tensiuni mai redus decât canalele de pană
executate cu freză disc rotunjite (fig. 5.20, b);
 diametrul exterior al porţiunii canelate să fie egal cu diametrul arborelui (fig. 5.20, c), iar
trecerea de la partea canelată la cea necanelată să se facă prin raze mari de racordare.

a b c
Fig. 5.20 Forme constructive pentru canale de pană sau caneluri practicate în arbore
La marginile porţiunilor de sprijin al organelor de maşini, pe arbori apar concentrări de
tensiuni care pot fi diminuate prin următoarele măsuri constructive:
 mărirea diametrului porţiunii de sprijin (fig. 5.21, a);
 rotunjirea sau teşirea alezajului din butuc (fig. 5.21, b);
 executarea unor canale de degajare în arbore (fig. 5.21, c);
 mărirea elasticităţii butucului prin formele constructive prezentate în fig. 5.21, d sau e;
 combinarea unor soluţii prezentate anterior (fig. 5.21, f).
Toate măsurile prezentate anterior îmbunătăţesc rezistenţa la oboseală a arborilor prin
micşorarea coeficienţilor β

şi β

. Pentru mărirea rezistenţei la oboseală se mai poate acţiona,
prin tratamente mecanice, termice sau termochimice sau prin micşorarea rugozităţii suprafeţelor,
pentru mărirea coeficienţilor de calitate a suprafeţei γ
σ
şi γ
τ
.
150 Organe de maşini

a b c

d e f
Fig. 5.21 Măsuri constructive pentru reducerea concentratorului de tensiuni de la
marginile porţiunilor de sprijin, pe arbore
5.4.3. Verificarea arborelui la deformaţii
Sub acţiunea sarcinilor exterioare, arborii suferă deformaţii de încovoiere şi de torsiune.
Calculul arborelui la deformaţii este un calcul de verificare, efectuat în scopul preîntâmpinării
funcţionării necorespunzătoare a organelor de maşini susţinute şi a lagărelor.
Verificarea arborelui la deformaţii de încovoiere constă în stabilirea deformaţiilor efective
(săgeţi în dreptul forţelor exterioare şi unghiuri de rotire în lagăre) şi compararea acestora cu
deformaţiile maxime admise.
Deformaţiile se determină prin una din metodele cunoscute din Rezistenţa materialelor,
metode bazate pe ecuaţia fibrei medii deformate (integrarea analitică a ecuaţiei diferenţiale a
fibrei medii deformate, metoda grinzilor fictive, metoda ecuaţiei celor două rotiri şi a celor două
săgeţi, metoda ecuaţiei celor trei săgeţi) sau pe expresiile energiei de deformaţie, bazate pe
ecuaţia Mohr-Maxwell, teorema lui Castiliano, teorema lui Betti; metoda Mohr-Maxwell-
Vereşceaghin etc.
În cazul în care forţele exterioare acţionează în două plane perpendiculare, se determină
separat deformaţiile din cele două plane, orizontal (δ
H
, φ
H
) şi vertical (δ
V
, φ
V
), deformaţiile totale
obţinându-se prin însumarea geometrică a deformaţiilor din cele două plane.
2 2
V H
δ + δ · δ ;
2 2
V H
ϕ + ϕ · ϕ . (5.24)
Deformaţiile efective de încovoiere ale arborilor trebuie să fie mai mici decât deformaţiile
admisibile (δ ≤ δ
a
; φ ≤ φ
a
), care depind de condiţiile de funcţionare ale ansamblului din care face
parte arborele. Pentru evitarea modificării exagerate a jocurilor din angrenaje, săgeţile în dreptul
roţilor dinţate se limitează la valori admisibile δ
a
= (0,01…0,03)m, unde m este modulul danturii.
Pentru funcţionarea corespunzătoare a lagărelor, unghiurile de rotire din lagăre se limitează la
valorile admisibile dependente de tipul lagărului (lagăr cu alunecare, lagăr cu rulmenţi radiali cu
bile sau role cilindrice, lagăr cu rulmenţi oscilanţi etc.).

Când arborii sunt solicitaţi la torsiune şi încovoiere. a) sau variabilă (fig.1 [23]. aceasta asigurând următoarele avantaje: apropierea arborelui de o grindă de egală rezistenţă la încovoiere.2 Arbori drepţi . Tabelul 5.2. 5. depinzând de repartiţia sarcinilor (momente de torsiune. momente de încovoiere. momentul de torsiune fiind constant pe întreaga lungime a arborelui. se utilizează secţiunea variabilă în trepte. forţe axiale etc. prezenţa a b c d Fig. pe lungime. este prezentată în tabelul 5. putând fi constantă (fig. b…e).134 Organe de maşini axială a arborelui – iar cele sferice doar în cazul unor arbori elastici. Arborii cu secţiune constantă se utilizează când sunt solicitaţi numai la torsiune. pe baza principalelor criterii de clasificare.2. secţiunea transversală a acestora.) în lungul axei lor şi de tehnologia de execuţie şi de montaj aleasă.1 Criteriul de clasificare Forma axei geometrice Tipul arborilor Arbori drepţi Arbori cotiţi Arbori flexibili Arbori principali ai maşinilor Destinaţia Arbori de transmisie unelte Secţiunea arborelui pe Arbori cu secţiune Arbori cu secţiune variabilă în lungime constantă trepte Forma secţiunii transversale Arbori cu secţiune plină Arbori cu secţiune tubulară Forma suprafeţei exterioare Arbori netezi Arbori canelaţi Rigiditatea Arbori rigizi Arbori elastici Arbori static determinaţi Arbori static nedeterminaţi Numărul reazemelor (cu două reazeme) (cu mai mult de două reazeme) Poziţia axei geometrice Arbori orizontali Arbori înclinaţi Arbori verticali Criteriul de clasificare Tipul osiilor Natura mişcării Osii fixe Osii rotitoare Forma axei geometrice Osii drepte Osii curbate Forma secţiunii transversale Osii cu secţiunea plină Osii cu secţiunea tubulară Osii static determinate Osii static nedeterminate Numărul reazemelor (cu două reazeme) (cu mai mult de două reazeme) Poziţia axei geometrice Osii orizontale Osii înclinate sau verticale Observaţie: Cu caractere aldine s-au notat arborii şi osiile care vor fi tratate în acest curs Arborii drepţi sunt frecvent utilizaţi în transmisiile mecanice.5. Clasificarea arborilor şi osiilor. cu deformaţii de încovoiere foarte mari. 5.

utilaje tehnologice. arborele apropiindu-se şi mai mult de o grindă de egală rezistenţă la încovoiere. 5. la turaţii de funcţionare foarte ridicate. Pentru arborii drepţi şi osii. OL 60 STAS 500/2). de natura organelor de maşini susţinute şi de tipul lagărelor (cu alunecare sau cu rostogolire). transmisiile automobilelor. 5. 5. 5. a diferenţialelor autovehiculelor etc. În cazul arborilor de dimensiuni mari. greutatea acestuia se micşorează cu 25%. 41 CrNi 12 etc. a cutiilor de distribuţie. . iar rezistenţa la încovoiere cu numai 6. Oţelurile aliate se recomandă în cazul când pinionul este executat din astfel de oţeluri şi este corp comun cu arborele.Arbori şi osii 135 unor umeri de sprijin pentru fixarea axială a organelor de maşini susţinute. Arborii drepţi şi osiile se execută. pentru arbori puternic solicitaţi şi/sau durată mare de funcţionare impusă lagărelor sau canelurilor. Osiile rotitoare (fig. montajul uşor al acestor organe de maşini fără deteriorarea altor suprafeţe ale arborelui. b) au.2. a) sau curbată şi se întâlnesc la maşini de ridicat. tractoarelor. b) se folosesc în construcţia reductoarelor. Arborii netezi (fig. c) se folosesc în construcţia cutiilor de viteze.2. d) se folosesc când se impun condiţii severe de greutate (când diametrul interior al arborelui tubular este jumătate din cel exterior. b de regulă. • oţeluri carbon de caliate de îmbunătăţire (OLC 45. pentru arborii care nu necesită tratament termic. la susţinerea roţilor intermediare. 5. se recomandă: • oţeluri de uz general pentru construcţii (OL 42. Se întâlnesc. iar arborii canelaţi (fig.3. OL 50.2. OLC 60 STAS 880) sau oţeluri aliate de îmbunătăţire (40 Cr 10. iar în cazul unor dimensiuni foarte mari din fontă. Arborii tubulari (fig.25% [16]) sau atunci când este necesară trecerea prin arbore a unui alt arbore (exemple: arborii coaxiali ai unor cutii de viteze planetare. 5. STAS 791). respectiv la punţile nemotoare ale autovehiculelor. la osiile autovehiculelor etc. maşinilor unelte. axa geometrică dreaptă şi secţiunea Fig. cu precădere. toate transmisiile cu angrenaje etc. 5.3 Osii aproape constantă pe toată lungimea şi se rotesc împreună cu organele de maşini susţinute. în cazul arborilor puternic solicitaţi şi cu restricţii de gabarit. arborii cutiilor de viteze cu axe fixe ale unor tractoare prin interiorul cărora trece arborele prizei de putere). unele trepte de trecere se execută conice. Osiile fixe pot fi cu axa geometrică dreaptă a (fig. la vagoanele de cale ferată. Principalele domenii de folosire a arborilor drepţi sunt: reductoarele de turaţii cu axe fixe. MATERIALE ŞI TEHNOLOGIE Materialele din care se execută arborii drepţi şi osiile se aleg funcţie de condiţiile de rezistenţă şi rigiditate impuse. din oţeluri carbon sau aliate.2.3. maşinilor agricole. de regulă.

nitrurare etc. Stabilirea punctelor de aplicaţie ale forţelor exterioare Asupra unui arbore acţionează forţe – provenite de la roţile de transmisie montate pe acesta (roţi dinţate. roţi de curea. porţiunilor de calare şi a canelurilor. a porţiunilor de calare. porţiunilor de calare etc.) [5. canelurilor. Forţele normale sunt forţele tangenţiale şi radiale din angrenaje.136 Organe de maşini • oţeluri carbon de calitate de cementare (OLC 10.. Relaţiile de determinare a mărimilor forţelor exterioare sunt prezentate la capitolele respective (angrenaje. roţi de lanţ etc. Semifabricatele pentru arbori şi osii pot fi: bare laminate. Tratamentele termice sau termochimice aplicate depind de materialul din care se execută arborii. pentru arbori puternic solicitaţi şi pentru arbori care funcţionează la turaţii ridicate. semifabricate turnate. şi se transmit arborelui prin contactul dintre butuc şi arbore.3. 28 TiMnCr 12 etc. bare laminate cu forjare ulterioară. 11]. conice. Aceste forţe acţionează în plane normale pe axa arborelui sau în plane axiale fiind paralele cu axa arborelui.1. cementare urmată de călire a fusurilor. interesează şi punctul de aplicaţie al acestor forţe. Forţele axiale provin în general din angrenaje (forţele axiale care apar la angrenajele cilindrice cu dantură înclinată. transmisii prin curele. pentru diametre sub 140 mm. forţele din transmisiile prin curele sau lanţ. frezarea canalelor de pană sau a canelurilor – operaţii executate înainte de tratamentul termic – rectificarea fusurilor. 5. OLC 15 STAS 880) sau oţeluri aliate de cementare (13 CrNi 30. pentru întocmirea schemei de calcul al arborelui. Forţele exterioare acţionează asupra arborilor într-un singur plan – forţele din transmisiile prin curea sau prin lanţ – sau în două plane perpendiculare – forţele din angrenaje (forţele tangenţiale acţionează într-un plan. putând fi: îmbunătăţire sau îmbunătăţire şi călire superficială a fusurilor. melcate etc. cu efect direct asupra măririi rezistenţei acestuia. Execuţia arborilor din bare laminate cu forjare sau matriţare ulterioară conduce la obţinerea unui semifabricat apropiat de forma finală a arborelui – cu importante economii de material.3. . iar forţele radiale şi cele axiale în celălalt plan). manoperă şi energie – şi la realizarea unui fibraj continuu care urmăreşte forma arborelui. STABILIREA PUNCTELOR DE APLICAŢIE ALE FORŢELOR EXTERIOARE ŞI ALE REACŢIUNILOR DIN LAGĂRE 5. bare laminate cu matriţare ulterioară.) sau de la manivelele unor mecanisme – numite forţe exterioare.) şi se transmit arborelui prin intermediul umerilor sau a unor inele de sprijin. transmisii prin lanţ etc. Pe lângă mărimea forţelor exterioare. în cazul producţiei de de serie mare. STAS 791). a suprafeţelor canelurilor – operaţii executate după tratamentul termic. Tehnologia de fabricaţie a arborilor şi osiilor constă în: strunjirea suprafeţelor cilindrice sau conice şi a filetelor. forţele din manivelele mecanismelor etc. în cazul arborilor şi osiilor de dimensiuni foarte mari.

5.5 Forţe exterioare provenite de la roţi de curea pentru roţi dinţate cilindrice cu sau lanţ dantură dreaptă (a) sau înclinată (b). pentru o roată de curea sau de lanţ. dispuse fiecare la distanţa (0.7 Forţe exterioare provenite de la roţi dinţate conice Pentru calcule mai precise. cu distribuţie neuniformă.2. care sunt chiar forţele exterioare. pentru o roată cu dantură conică. între arbore şi organele de maşini susţinute de acesta.6 Forţe exterioare provenite de la roţi dinţate cilindrice Fig.2…0. 5. aceste presiuni se înlocuiesc cu forţe concentrate (reacţiuni în lagăre). 5.7. Fig. 5. de mărime egală cu 0. Aceste forţe sunt. aceste presiuni se înlocuiesc cu forţe concentrate. Pentru simplificarea calculelor.3. forţele exterioare normale pe axa arborelui se pot modela prin două sarcini concentrate. 5. Pentru simplificarea calculelor.5.6. a b . Fig. rezultantele presiunii de contact – cu distribuţie neuniformă – dintre fusurile arborelui şi lagărele acestuia. pentru calcule uzuale.5 din valoarea forţei exterioare. fig.3) din lăţimea roţii faţă de lagăre. este prezentat în [23]: fig. 5. asupra unui arbore dintr-o transmisie mecanică acţionează şi forţe de reacţiune (reacţiunile din lagăre).Arbori şi osii 137 Forţele exterioare se transmit acestuia prin presiuni de contact. Modul de stabilire a punctelor de aplicaţie a sarcinilor exterioare. de fapt. fig. Stabilirea punctelor de aplicaţie ale reacţiunilor din lagăre Pe lângă forţele exterioare. 5.

10. dispuse pe un rând. fig. în cazul montării rulmenţilor radial-axiali cu bile sau cu role conice dispuşi în O (aranjament DB.11).9. faţă în faţă). Modul de stabilire a punctelor de aplicaţie ale reacţiunilor în funcţie de tipul lagărului – cu rostogolire sau cu alunecare – este prezentat în: fig. fig. 5.11) se iau din catalogul de rulmenţi. pentru rulmenţi radial-axiali cu bile sau cu role conice dispuse pe un rând. a). în “O” (aranjament DB. 5. fig.11. dispuşi în “X” (aranjament DF. Stabilirea distanţelor se face funcţie de punctele de aplicaţie ale forţelor exterioare. 5.14. 5. 5. Distanţa a1 (v. pentru doi rulmenţi radiali-axiali cu bile sau cu role conice. Fig. 5.12. 5. 5.10) şi distanţa de la marginea rulmentului la punctul de aplicaţie a reacţiunii a (v.8 Puncte de aplicaţie ale reacţiunilor pentru rulmenţii radiali Fig. 5. fig. 5. pentru doi rulmenţi radiali cu bile montaţi în acelaşi lagăr. orizontal (H) şi vertical (V).138 Organe de maşini Determinarea mărimii reacţiunilor din reazeme se face funcţie de schema de încărcare a arborelui cu forţe exterioare şi de distanţele dintre forţele exterioare şi dintre acestea şi reacţiunile din lagăre. • Se întocmeşte schema de calcul prin încărcarea arborelui cu forţele exterioare în cele două plane. 5. pentru un lagăr cu alunecare. fig. fig.9 şi 5. spate în spate). pentru rulmenţi radiali cu bile sau cu role cilindrice.9 Puncte de aplicaţie ale reacţiunilor pentru rulmenţii radial-axiali Lăţimile rulmenţilor B (v. • Se întocmeşte schema de calcul considerând că punctul ' de aplicaţie al reacţiunii R B este la mijlocul distanţei dintre rulmenţi (punctul B’ din fig. 5.13. după indicaţiile date în continuare. dar şi de punctele de aplicaţie ale reacţiunilor din cuple.10 Punct de aplicaţie a reacţiunii pentru doi rulmenţi radiali montaţi în acelaşi lagăr . iar distanţa a2 (v. fig. fig. care sunt funcţie de tipul lagărului.8. faţă în faţă) sau în tandem (aranjament DT). se determină. 5. care stabileşte deplasarea axială a punctului de aplicaţie a reacţiunii. Fig. pe baza figurii 5.11) se determină constructiv funcţie de distanţa a şi de lăţimea inelelor distanţiere dintre rulmenţi.

pentru rulmenţi radial-axiali cu bile sau cu role conice dispuşi în O (aranjament DB. Cu distanţa dintre reacţiuni l se recalculează reacţiunile RA şi RB. şi de raportul Fa Fa' . din fig.5 catalogul de rulmenţi. • În funcţie de tipul rulmenţilor radial-axiali.12 Punct de aplicaţie a reacţiunii pentru lagăre cu alunecare Fig. se calculează distanţa a1. • Se determină distanţa l = l ' − a1 stabilindu-se poziţia punctului de aplicaţie al reacţiunii RB. 5. faţă în faţă) • • Se determină mărimile reacţiunilor ' ' R BH .11 Puncte de aplicaţie ale reacţiunilor pentru doi rulmenţi radial-axiali montaţi în acelaşi lagăr Fig. respectiv R BV din cele două plane caracteristice şi apoi reacţiunea din punctul B’. ' RB = (R ) + (R ) 2 ' BH 2 ' BV .13 [110] se determină raportul a1 a 2 şi cunoscând distanţa a2. 5. Y fiind factorul axial care se ia din Y • Se determină forţa axială suplimentară Fa' = 0. . 5. cu bile sau cu role conice. 5.Arbori şi osii 139 Fig. ' RB .13 Diagramă pentru determinarea distanţei a1.

pentru un montaj care cuprinde rulmenţi radial-axiali în aranjament DB 5.4. iar variaţia acestora după cicluri de solicitare diferite pot duce la ruperea arborelui prin oboseala materialului. Aceste solicitări pot duce la ruperea statică a arborilor.140 Organe de maşini Fig.4. Principalele solicitări sunt solicitarea de torsiune şi cea de încovoiere. în zonele cu concentratori de tensiune. 5. încovoiere şi tracţiune sau compresiune. . CALCULUL ARBORILOR 5. Solicitările arborilor şi ciclurile de variaţie ale acestora Sub acţiunea forţelor exterioare şi a momentelor de torsiune pe care le transmit. arborii sunt solicitaţi la torsiune. deci arborii sunt supuşi la solicitări compuse.1. în interiorul arborelui apar tensiuni interne – normale sau tangenţiale – şi tensiuni de suprafaţă – de strivire – între arbore şi organele de maşini susţinute. Aceste solicitări acţionează simultan.14 Schema de calcul a reacţiunilor din lagăre. Ca urmare a acestor solicitări.

cu rare întreruperi în funcţionare) sau variabile.15 Variaţia tensiunilor de încovoiere datorită rotaţiei arborelui Tensiunile de torsiune pot fi constante (exemplu: arborii transmisiilor de acţionare a ventilatoarelor şi pompelor de debit şi presiune constante. la compresiune (fibra B) şi la tracţiune (fibra A). după un ciclu pulsator (exemplu: arborii transmisiilor care funcţionează cu încărcări şi descărcări frecvente sau cu opriri dese) sau alternant simetric (exemplu: arborii amplasaţi după cutia de viteze din transmisiile tractoarelor industriale sau de îmbunătăţiri funciare. la o rotaţie completă a arborelui. 5. Schiţele ciclurilor de variaţie a tensiunilor de încovoiere şi de torsiune şi caracteristicile acestor cicluri sunt prezentate în tabelul 5. fiecare fibră a materialului trece odată prin dreptul direcţiei sarcinii. În acest mod funcţionează arborii reductoarelor de turaţie. 5. înainte şi înapoi). Ca urmare a acestui mod de funcţionare.15).2 Caracteristicile Denumirea ciclului Alternant simetric Pulsator Constant ciclului Schiţa ciclului de solicitare Tensiunea maximă Tensiunea minimă Tensiunea medie σm. tractoare care funcţionează cu schimburi frecvente ale sensului de deplasare. iar după o rotire a arborelui cu 180º.2. transmisiilor maşinilor unelte etc. tensiunea de încovoiere variază după un ciclu alternant simetric (fig. Fibrele arborelui sunt supuse alternativ la compresiune (fibra A) sau la tracţiune (fibra B). Fig. τm σmax > 0 σmin = −σmax τmax > 0 τmin = −τmax τmax > 0 τmax > 0 τmin = τmax τ min = 0 σ max + σ min =0 2 σ max − σ min = 2 = σ max τ max + τ min =0 2 τ max − τ min = 2 = τ max Amplitudinea ciclului σv. de distribuţie şi transmisiile centrale ale autovehiculelor. cutiilor de viteze.Arbori şi osii 141 Cele mai uzuale situaţii de funcţionare a arborilor sunt când direcţia sarcinii este constantă. τv Coeficientul de asimetrie a ciclului R τ max + τ min = 2 τ = max 2 τ max − τ min = 2 τ = max 2 τ min =0 τ max τ max + τ min = 2 = τ max = τ min τ max − τ min =0 2 τmin =1 τ max σmin = −1 σmax τmin = −1 τ max . caz în care. Tabelul 5.

s-au ales preliminar rulmenţii şi sistemul de etanşare. În continuare. Pentru a întocmi această schemă de calcul. Pentru arborii reductoarelor cu două trepte. 35 MPa.2. datorită variaţiei tensiunilor de încovoiere şi/sau de torsiune. Pentru a rezista la solicitări variabile (oboseală). iniţial. arborele trebuie reprezentat sub formă unei grinzi. 50 MPa. valorile mai mari se recomandă în cazul arborilor scurţi. Diametrele obţinute se rotunjesc la valori întregi. 55 MPa. diametrul se determină cu relaţia d =3 16 M t Mt ≈3 . arborele de ieşire din reductoarele cu două sau trei trepte). 5.2. 0... iar valorile mai mici în cazul arborilor lungi.. τat = 20 .4. π τ 0. τat = 50 . Calculul de predimensionare Predimensionarea are drept scop determinarea preliminară a diametrului arborelui.2τ at at (5. 15 MPa. schiţă care se întocmeşte numai după ce s-a efectuat calculul angrenajelor. pentru arborele de intrare.. pentru arborele intermediar. Predimensionarea se face din condiţia de rezistenţă la solicitarea de torsiune.8 [16]. La întocmirea schiţei subansamblului (spre exemplificare. În cazul unor arbori foarte rigizi şi la care deformaţiile de încovoiere nu conduc la funcţionări incorecte ale ansamblului respectiv (de exemplu. 0. Calculul la solicitări compuse Pentru calculul la solicitări compuse. pe două reazeme. 5.2) alegându-se. încărcată cu forţele exterioare provenite de la organele de maşini susţinute de acesta. raportul dintre diametrul interior d1 şi cel exterior d al arborelui din intervalul d1 d = 0. cu relaţia d= 3 16M t 4  π 1 −  d1   τ at  d     ≈ 3 Mt 4  . se prezintă etapele şi recomandările pentru calculul arborilor. 5...2.1) iar în cazul arborilor tubulari... Tensiunea admisibilă convenţională se alege din intervalul τat = 10 .2.4.2 1 −  d1   τ at  d     (5. utilizând o rezistenţă admisibilă convenţională. se recomandă următoarele valori pentru rezistenţele admisibile convenţionale la torsiune: τat =10 .16 se prezintă arborii de intrare şi intermediar ai unui reductor cilindric orizontal cu două trepte) se ţine seama de următoarele: .142 Organe de maşini 5. care prin valorile reduse acceptate evidenţiază faptul că arborele este solicitat şi la încovoiere. este necesar să se realizeze schiţa subansamblului arbore – organe de maşini susţinute – lagăre cu rulmenţi. se pot lua şi valori mai mari pentru rezistenţa admisibilă convenţională la torsiune. τat = 40 . în fig.4.3..1.. Calculul de rezistenţă al arborilor Pentru a prelua tensiunile de interior (de torsiune şi de încovoiere) diversele diametre ale arborelui se determină din condiţii de rezistenţă sau din condiţii constructive. În cazul arborilor plini.. secţiunile cu concentratori de tensiuni se verifică prin calcule la solicitări variabile. necesar la întocmirea schemei subansamblului arbore – organe de maşini susţinute şi de rezemare şi la întocmirea schemei de calcul la solicitări compuse. 55 MPa.. pentru arborele de ieşire.

16 Schiţa subansamblului arborilor de intrare şi intermediar ai unui reductor cilindric cu două trepte . 5. pentru arborele Fig.Arbori şi osii 143  diametrul obţinut la predimensionare este diametrul porţiunii de calare a roţii.

orizontal şi vertical. Iniţial. rezultând două scheme de calcul. (5. După întocmirea schemei de calcul. respectiv forţele exterioare care acţionează asupra pinionului treptei a II-a (indice 3). z = 10…15 mm. respectiv z = 40…50 mm. schema de calcul este prezentată în fig. roţi de curea. rezultă distanţele dintre punctele de aplicaţie ale forţelor exterioare şi dintre acestea şi punctele de aplicaţie ale reacţiunilor din lagăre. pentru arborele intermediar: b l1 = 2 + y + x + T − a . diagramele de momente încovoietoare în cele două plane).144 Organe de maşini  la stabilirea diametrelor treptelor arborelui se ţine seama de mărimea umerilor de sprijin pentru organele de maşini susţinute (roţi dinţate. determinate cu relaţiile M i 2 = Fa 2 d w2 d . pentru planul vertical). forţele din angrenaje acţionează în două plane. pentru un reductor obişnuit. lăţimile sistemului de etanşare şi ale rulmenţilor.3) 2 2 b l3 = 3 + y + x + T − a . de diametrele interioare ale rulmenţilor (alese din catalogul de rulmenţi). se determină reacţiunile din cele două plane. . roţi de lanţ. M i 3 = Fa 3 w3 . y = 5…10 mm. Forţele axiale din lagăre produc momente încovoietoare concentrate. corespunzător planului şi sensului de acţionare a forţei respective. precum şi distanţele dintre roţi sau dintre roţi şi marginile carcasei etc. 2 în care T şi a sunt dimensiuni ale rulmenţilor. schemele de calcul cu reacţiunile din lagăre (indice H. egală cu lungimea de calcul a arborelui l = l1 + l 2 + l3 . 5. orizontal şi vertical. 2 2 (5. pentru planul orizontal. semicuplaje etc. x = 0…5 mm. funcţie de tipodimensiunea rulmenţilor.  lungimile diferitelor porţiuni ale arborelui se stabilesc ţinând seama de lăţimile roţilor dinţate (stabilite din calculul de rezistenţă al angrenajelor celor două trepte).16. 5. distanţa dintre două roţi. Pe baza schemei din fig. respectiv indice V. alese din catalogul de rulmenţi. Pentru un arbore dintr-o transmisie cu roţi dinţate. 2 b b l2 = 2 + z + 3 .4) În cazul în care asupra capetelor arborilor de intrare sau de ieşire acţionează forţe provenite din transmisii prin curele sau prin lanţ. Schema de calcul la solicitări compuse se obţine prin încărcarea grinzii cu forţele exterioare şi cele din reazeme (reacţiuni).17 (grinzile încărcate cu forţele exterioare care acţionează asupra roţii conduse a treptei I (indice 2). arborii trebuie încărcaţi şi cu aceste forţe. distanţa dintre marginea interioară a carcasei şi rulmenti. se trece la determinarea reacţiunilor. Rezultă lungimea dintre punctele de aplicaţie ale reacţiunilor din lagăre. de diametrul impus de sistemul de etanşare (ales din standardul etanşării respective).). respectiv pentru un reductor coaxial. distanţa dintre roţi şi marginea interioară a carcasei. cilindric orizontal. prin scrierea ecuaţiilor de momente în cele două lagăre. Pentru arborele intermediar al unui reductor cu două trepte.

17 Schema de calcul la solicitări compuse pentru arborele intermediar al unui reductor cu două trepte.10) Acestea sunt forţele radiale cu care se vor calcula rulmenţii din cele două lagăre. l l (5. l l l l − l1 = Ft 3 3 − Ft 2 . este − R DH l + M i 2 − Fr 2 ( l − l1 ) + M i 3 + Fr 3l3 = 0 . pentru planul orizontal. pentru acelaşi plan orizontal. (5. l l l (5.Arbori şi osii 145 Fig. 5. rezultând RC = 2 2 RCH + RCV . . (5. RD = 2 2 R DH + R DV . rezultă reacţiunile în lagărele C şi D în plan vertical RCV = Ft 3 R DV l − l3 l + Ft 2 1 .9) Reacţiunile totale din lagărele C şi D se obţin prin însumarea geometrică a reacţiunilor din cele două plane.8) Procedând în mod analog. orizontal şi vertical.5) rezultând reacţiunea din lagărul C RCH = Fr 3 l − l3 M + M i3 l − Fr 2 1 − i 2 . este RCH l + M i 3 − Fr 3 ( l − l3 ) + M i 2 + Fr 2 l1 = 0 . l l l (5. cilindric obişnuit Ecuaţia de momente în punctul D.6) iar ecuaţia de momente în punctul C. (5.7) rezultând reacţiunea din lagărul D R DH = Fr 3 l3 l − l1 M i 2 + M i 3 − Fr 2 + .

se trasează diagrama forţelor axiale şi diagrama de momente încovoietoare – în planul orizontal – diagrama de momente de torsiune şi diagrama de momente încovoietoare – în planul vertical (v. se poate verifica arborele la solicitări compue sau se poate redimensiona arborele.15) Acţionând simultan cele două tensiuni. calculul la solicitări compuse constă în determinarea unei tensiuni echivalente σe = (σi + σt . Wp πd 2 πd 3 (5. 23]. tensiunile produse fiind 4F 4F σ c 2 = a23 . Valorile coeficientului α se determină cu relaţia α= σai III σai I . Cu tensiunile stabilite. c ) 2 + 4( α τt ) 2 . 5. respectiv M i 3 max = M i2 H max + M i2 V max .146 Organe de maşini Din echilibrul axial al arborelui. 14. • Pentru verificarea arborelui la solicitări compuse. 3 3 σ i3 = 16M i 3 max 3 πd 3 .17) şi se stabilesc secţiunile periculoase ( secţiunile 2 şi 3 ale arborelui intermediar reprezentat în fig. II .17) în care σi I . (5.17). . Valori orientative pentru rezistenţele admisibile la încovoiere. (5. 5. rezultă reacţiunea axială care acţionează în lagărul D Fa D = Fa 3 − Fa 2 . τt 2 = 3 3 . (5. II . Solicitările din cele două secţiuni periculoase 2 şi 3 sunt: • compresiune dată de forţa Fa3. III . normale şi tangenţiale. (5. orizontal şi vertical. rezultând M 16M i 2 max M i 2 max = M i22 H max + M i22V max . (5. obţinute prin însumarea geometrică a momentelor încovoietoare maxime din cele două plane. se dau în lucrările [6. pentru arbori din oţel. se recomandă dimensionarea arborelui la solicitări compuse. trebuie să se îndeplinească condiţia σe ≤ σai III .11) În continuare.18) Dacă nu se îndeplineşte această condiţie sau dacă diferenţa dintre aceste tensiuni este prea mare. III reprezintă rezistenţa admisibilă la încovoiere a materialului arborelui după a ciclul constant (I). (5.14) 3 Wz πd 2 pentru secţiunea 2. pulsator sau alternant simetric) este echivalat cu ciclul de variaţie alternant simetric.16) unde α este un coeficient prin care ciclul de variaţie al tensiunii de torsiune τ t (constant. fig. caracteristic tensiunii de încovoiere σi. σ c 3 = a23 . în secţiunile periculoase. pentru cele trei cicluri de solicitare. σ i 2 = i = .13) • încovoiere dată de momentele încovoietoare maxime. (5. pulsator (II) sau alternant simetric (III).12) πd 2 πd 3 • torsiune dată de momentul de torsiune Mt M 16 M t 16 M t τt 2 = t = .

degajări.23) pentru secţiunile solicitate simultan la încovoiere şi torsiune. Coeficienţii de siguranţă la oboseală se calculează în funcţie de solicitările arborilor din secţiunea cu concentrator de tensiune după una din metodele date de Rezistenţa materialelor (metoda Serensen.22) sunt prezentate în continuare. ajustaje presate etc. metoda Buzdugan etc. π σ III 0.3. se obţine modulul de rezistenţă necesar la încovoiere W znec = 1 σ ai III M i2max + ( αM t ) = 2 M red . (5. τ v şi τm (v. determinat experimental.21) şi (5. tabelul 5. (5.Arbori şi osii 147 • Pentru dimensionarea arborelui la solicitări compuse.22) pentru secţiunile solicitate numai la torsiune. se modifică dimensiunile arborelui.21) pentru secţiunile solicitate numai la încovoiere.2) sunt determinate de mărimea solicitării efective şi de caracteristica ciclului de variaţie a acesteia. Verificarea la solicitări variabile Scopul calculului la solicitări variabile este de a evita ruperea arborilor prin oboseala materialului şi constă în determinarea unui coeficient de siguranţa – în secţiunile în care există concentratori de tensiuni (salturi de diametre.19) respectiv diametrul necesar al arborelui d nec = 3 32 M red M red ≈3 . 5.) – şi compararea acestuia cu un coeficient de siguranţă considerat admisibil.1σai III ai (5. determinate în funcţie de materialul arborelui [7.  Tensiunile σ-1. σm. metoda Soderberg. c= ≥ ca .). σ ai III (5. τ -1 şi τ 0 reprezintă tensiunile de rupere prin oboseală pentru solicitarea de încovoiere (σ) sau pentru cea de torsiune (τ) corespunzătoare ciclului de solicitare alternant simetric (-1) sau pulsator (0). canale de pană. pe baza căreia sunt prezentate relaţiile pentru calculul coeficienţilor de siguranţă la oboseală: cσ = β kσ σv εσγσ τ −1 σ −1 ≥ ca .22).  Tensiunile σv.21) şi (5. .4. cτ = β kτ τv + ψ ττm ετγτ cσ cτ 2 2 cσ + cτ ≥ ca .2. cσ şi cτ determinându-se cu relaţiile (5. 23]. caneluri. unde ψ τ = 2τ −1 − τ 0 . σ 0. τ0 (5. Cea mai utilizată este metoda Serensen. filete.20) În funcţie de diametrul obţinut din calculul de dimensionare. se impune condiţia σe = σai III şi ţinând seama că W p = 2W z şi considerând σtc = 0. Semnificaţiile termenilor utilizaţi în relaţiile (5.

f). b). 5. 5. determinate pe epruvete standard. 23. b) reducând concentratorul de tensiuni.  cu canal de trecere combinat cu degajare interioară (fig. a). două raze de racordare diferite (fig.18. 32. calitate a suprafeţei şi tratament termic diferite faţă de cele ale epruvetei.5 mm.21). g). d).18. 5. 5.18. Coeficienţii de concentrare a tensiunii βkσ şi βkτ se aleg în funcţie de tipul şi dimensiunile concentratorului de tensiuni (canal de pană.18. În cazul trecerilor de diametre care nu sunt utilizate ca umeri de sprijin pentru organele de maşini montate pe arbore. εσ şi γσ.  cu degajare interioară în umărul de sprijin (fig. dimensiunile acestuia fiind b = 2. 5. trecere de secţiune. 5. Coeficienţii de calitate a suprafeţei γσ şi γτ depind de modul de prelucrare a suprafeţei şi de tratamentul termic aplicat. respectiv βkτ. mărirea lăţimii b (fig. mai greu de executat dar fără să reducă diametrul treptei mici. c) în cazul arborilor foarte solicitaţi. τ 0) sau prin micşorarea concentratorilor de tensiuni (modificarea coeficienţilor βkσ.18 Măsuri constructive pentru reducerea concentratorului de tensiuni la trecere de diametru fără rezemare Dacă trecerea de diametru este utilizată pentru rezemarea axială a unor organe de maşini sau dacă treapta de diametru mai mic trebuie rectificată. 5. racordare de formă eliptică (fig.  teşirea capătului de diametru mai mare (fig.148 Organe de maşini  Coeficienţii βkσ. d). se recomandă una din următoarele soluţii:  cu canal de trecere executat la capătul treptei cu diametru mai mic (fig.19.5…3 mm şi t = 0. 5.23). a b c d e f g Fig. teşire urmată de racordare (fig. Cel mai întâlnit procedeu utilizat pentru mărirea rezistenţei la oboseală este micşorarea concentratorului de tensiuni prin măsuri constructive. Umărind aceste relaţii se poate observa că mărirea rezistenţei la oboseală poate fi realizată prin: alegerea unui material cu caracteristici mecanice mai bune (prin creşterea tensiunilor σ-1.22) sau (5.25…0. b = 4…5 mm şi t = 0.18. (5.18. a). 5. se recomandă [14. 5.19.  rază de racordare combinată cu canal de descărcare (fig. c). 5. ετ şi γτ [7.19. τ -1.18.18):  rază de racordare cât mai mare (fig. Rezistenţa la oboseală a arborilor este dată de mărimea coeficientului de siguranţă determinat cu una din relaţiile (5. εσ şi γσ. ετ şi γτ). trebuie corectate în funcţie de formele concrete ale arborelui – tipuri de concentratori. pentru d > 50 mm. sunt coeficienţi de corecţie care ţin seama de faptul că tensiunile de oboseală. respectiv. dimensiuni.5…1 mm. . respectiv βkτ. filet etc) şi de materialul arborelui.  gaură interioară în porţiunea de arbore cu diametru mai mare (fig.5. pentru d ≤ 50 mm. σ 0. Coeficienţii dimensionali εσ şi ετ ţin seama de diametrul arborelui şi de materialul acesuia. 5. 23]. 33] următoarele soluţii (fig. e) la salturi mari de diametre.19. 16.

5. deoarece reprezintă un concentrator de tensiuni mai redus decât canalele de pană executate cu freză disc rotunjite (fig.19 Măsuri constructive pentru reducerea concentratorului de tensiuni la trecere de diametru.20 Forme constructive pentru canale de pană sau caneluri practicate în arbore La marginile porţiunilor de sprijin al organelor de maşini.21. . 5. uneori utilizându-se piese intermediare (fig.19. pe arbori apar concentrări de tensiuni care pot fi diminuate prin următoarele măsuri constructive:  mărirea diametrului porţiunii de sprijin (fig. 5. 5.19.  executarea unor canale de degajare în arbore (fig. a b c d e f Fig.21. caz în care alezajul piesei sprijinită axial necesită o teşire sau o rază de racordare mărită. 5. b). d sau e. pentru mărirea coeficienţilor de calitate a suprafeţei γσ şi γτ.21. f). 5.20. 5. e şi f).  rotunjirea sau teşirea alezajului din butuc (fig.21. a b c Fig. a). 5.20. iar trecerea de la partea canelată la cea necanelată să se facă prin raze mari de racordare. 5.  diametrul exterior al porţiunii canelate să fie egal cu diametrul arborelui (fig. Pentru mărirea rezistenţei la oboseală se mai poate acţiona. prin tratamente mecanice. 5.Arbori şi osii 149  cu rază de racordare căt mai mare (fig.21. se recomandă:  canalele de pană să fie executate cu freză deget – cu capetele rotunjite (fig.  combinarea unor soluţii prezentate anterior (fig.  mărirea elasticităţii butucului prin formele constructive prezentate în fig.20. pentru umăr de sprijin În cazul canalelor de pană sau a canelurilor practicate în arbori. c). f). b). 5. 5. c). a). termice sau termochimice sau prin micşorarea rugozităţii suprafeţelor. Toate măsurile prezentate anterior îmbunătăţesc rezistenţa la oboseală a arborilor prin micşorarea coeficienţilor βkσ şi βkτ.

03)m. pe arbore 5. unde m este modulul danturii. bazate pe ecuaţia Mohr-Maxwell. metoda grinzilor fictive. lagăr cu rulmenţi radiali cu bile sau role cilindrice. efectuat în scopul preîntâmpinării funcţionării necorespunzătoare a organelor de maşini susţinute şi a lagărelor. H H (5. . φV ). lagăr cu rulmenţi oscilanţi etc. 2 2 δ = δ 2 + δV . φ ≤ φa). teorema lui Betti.3. Pentru evitarea modificării exagerate a jocurilor din angrenaje.24) Deformaţiile efective de încovoiere ale arborilor trebuie să fie mai mici decât deformaţiile admisibile (δ ≤ δa. se determină separat deformaţiile din cele două plane. φH ) şi vertical (δV. unghiurile de rotire din lagăre se limitează la valorile admisibile dependente de tipul lagărului (lagăr cu alunecare. Calculul arborelui la deformaţii este un calcul de verificare.150 Organe de maşini a b c d e f Fig.21 Măsuri constructive pentru reducerea concentratorului de tensiuni de la marginile porţiunilor de sprijin. care depind de condiţiile de funcţionare ale ansamblului din care face parte arborele. metoda ecuaţiei celor două rotiri şi a celor două săgeţi. metoda ecuaţiei celor trei săgeţi) sau pe expresiile energiei de deformaţie.4. deformaţiile totale obţinându-se prin însumarea geometrică a deformaţiilor din cele două plane.01…0. Verificarea arborelui la deformaţii Sub acţiunea sarcinilor exterioare. Verificarea arborelui la deformaţii de încovoiere constă în stabilirea deformaţiilor efective (săgeţi în dreptul forţelor exterioare şi unghiuri de rotire în lagăre) şi compararea acestora cu deformaţiile maxime admise. săgeţile în dreptul roţilor dinţate se limitează la valori admisibile δa = (0. 5. ϕ = ϕ2 + ϕV . arborii suferă deformaţii de încovoiere şi de torsiune.). teorema lui Castiliano. metoda Mohr-MaxwellVereşceaghin etc. orizontal (δH. În cazul în care forţele exterioare acţionează în două plane perpendiculare. Deformaţiile se determină prin una din metodele cunoscute din Rezistenţa materialelor. metode bazate pe ecuaţia fibrei medii deformate (integrarea analitică a ecuaţiei diferenţiale a fibrei medii deformate. Pentru funcţionarea corespunzătoare a lagărelor.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful