You are on page 1of 13

UNIVERSITATEA „SPIRU HARET” BUCUREŞTI

FACULTATEA DE MANAGEMENT FINANCIAR CONTABIL CONSTANŢA


PROGRAMUL DE MASTERAT: CONTABILITATE, EXPERTIZĂ ŞI AUDIT
SEMESTRU II

REFERAT
AUDITUL RESURSELOR UMANE
MANAGERII – COMPONENTA DETERMINANTĂ A RESURSELOR UMANE
ALE ORGANIZAŢIEI

Masterand:
PĂTRAŞCU DOSZTAL MARIANA
1.1. Delimitari conceptuale
Manager este acel administrator sau conducator, indiferent de nivelul de conducere,care
are drept de dispozitie.Din practica Americana rezulta ca orice persoana care da
dispozitii-deci participa la management-este manager; in inteles anglo-saxon,manager
corespunde activitatii de a administra,a ordona,a conduce,a antrena,a dirija,a explica,a
carmui,a influenta,a integra,a clarifica,a face cunoscut,a admite,a spune,a
perfectiona.Acestea corespund artei si stiintei conducerii.
Managerul este un creator de conditii si nu numai un executant direct.Sub grija
managerului,oamenii, materialele si mai ales ideile pot intruni conditiile necesare
actiunii.
Studiul profesiunii de manager arata ca ,in principal, cerintele care au in vedere
personalitatea sunt primordiale; intre laturile personalitatii, temperamentul si caracterul se
disting prin expresivitate in asa-numita monografie profesionala a managerului .
Cei ce ocupa functiile de manageri dovedesc-de regula-ca sunt detinatori de resurse
energetice si particularitati temperamentale,ceea ce le confera capacitatea de munca si de
efort continuu.
Sanatatea,vigoarea si indemanarea, la care se adauga capacitatea de munca reprezinta
calitati indispensabile ale managerilor.
Capacitatea de a comunica inseamna emiterea de ordine,insa si ascultarea cu rabdare si
respect a parerilor colaboratorilor si subalternilor.Tipurile puternice , echilibrate si mobile
par a fi recomandabile pentru functiile de manageri .
Dupa unii autori, in fruntea ierarhiei calitatilor manageriale se situeaza caracterul .
Lista trasaturilor pozitive de character recomandata este de obicei lunga.Ea se refera la
capacitatea de a lucra cu oamenii,sinceritatea,franchete,sociabilitate,cordialitate tact
bunatate,solicitudine,amabilitate,atitudine prietenoasa,omenie ,onestitate,spirit de
raspundere,integritate,modestie,curaj,darzenie,perseverenta,capacitate
organizatorica,dorinta de a invata s.a.

Reactiile rapide,energia si echilibrul asigura managerului contactul favorabil cu oamenii.


În etapa de tranziţie la economia de piaţă activitatea managerului reprezintă un
proces integral cu o ascendenţă permanentă pe multiple planuri. În consecinţă si
activitatea managerului trebuie să-si modifice conţinutul, metodele si mijloacele.
Această activitate are particularităţi distincte, care pot fi însusite, formate, urmărite si
analizate.
1.2.Caracterologia managerului
Managerul este plasat într-un sistem de atribuţii si răspunderi cu numeroase
moduri de contact, cu o bogată si diversificată problematică. Ca atare, managerul nu
poate fi unilateral. El trebuie să cunoască bazele generale ale managementului si cu
aplicaţia acestuia în ramura în care activează, problemele teoretice si practice ale
profesiunilor exercitate de către salariaţii săi, noţiuni de psihologia, sociologia, logica,
ergonomia muncii industriale, sau a ramurii respective. De asemenea, este nevoit să
stăpânească si cunostinţe de jurisdicţia muncii si a protecţiei sociale, de igiena si
protecţia muncii si multe altele.
Fizionomia managerului trebuie să constituie subiect de cercetare pentru
numerosi specialisti, în scopul de a contura clar si complet conţinutul caracterologiei
acestuia.
Caracterologia managerului-calităţi, însusiri, aptitudini, atitudini, cunostinţene
apare ca o preocupare deosebit de importantă. Din acest punct de vedere trebuie
reţinute solicitările cărora este chemat să le facă faţă managerul, cunostinţele si
aptitudinile, responsabilităţile, eforturile, condiţiile de lucru si altele.
În scopul realizării obiectivelor muncii sale, managerul trebuie să posede o
temeinică pregătire managerială, stiinţifică, o ridicată capacitate organizatorică. Deci,
este vorba de o sumă de calităţi, aptitudini si atitudini, care se obţin prin efort si se
conservă si mai greu în condiţiile mutaţiilor multiple si complexe care caracterizează
viaţa managerială în prezent.
Caracterologia managerului cuprinde, asadar, calităţile, însusirile, aptitudinile,
atitudinile si cunostinţele, care însumate determină capacitatea si profilul
managerului. În acest cadru un loc important revine cunostinţelor, rezultate dintr-o
pregătire organizată si bine dirijată. Caracterologia managerului serveste drept criteriu
în selecţionarea si aprecierea pe baze stiinţifice, formarea, perfecţionarea si aprecierea
judicioasă a stilului de lucru si de comportare a acestuia.
1.3.Calităţile unui manager eficient
Calităţile unui manager se pot împărţi în mai multe grupe, având drept criteriu,
pe de o parte, calităţile subiective, respectiv cunostinţe manageriale, deprinderi,
caracter, iar pe de altă parte, conţinutul activităţii, priceperii în activitatea
managerială, cunostinţe si capacitatea de a lucra cu factorul uman etc.
Printre trăsăturile managerului putem menţiona si inteligenţa, energia,
perspicacitatea, capacitatea de a lua hotărâri, spiritul de iniţiativă. Un loc important
revine si altor trăsături: stabiltatea emoţională, intuiţia, supleţea intelectuală, pasiunea
pentru lucrul cu salariaţii, receptivitatea faţă de progresul tehnic si social, sinceritatea,
bunăvoinţa, integritatea, spiritul de dreptate. Sunt situaţii când managerul este nevoit
să facă dovada si altor trăsături: toleranţa, dorinţa de a asculta, rapiditatea în aprecieri
si în decoperirea părţilor bune ale angajaţilor, capacitatea de a comuncica eficace cu
factorii de decizie ai societăţii comerciale sau cu liderul sindical.
Printre calităţile managerului trebuie să se regăsească spiritul de disciplină,
devotamentul faţă de activitatea si obiectivele societăţii, spiritul de răspundere,
repectul faţă de salariaţi, efortul de perfecţionare în teoria si practica managerială.
Dintre acestea un loc important revine următoarele calităţi: capacitatea
intelectuală, eficacitatea în managementul societăţii comerciale, elanul si capacitatea
de exprimare.
Prin capacitatea intelectuală se înţelege puterea de a depista necesitatea unei
îmbunătăţiri, elaborarea unui plan de acţiune, a fixa si adapta cu usurinţă ideile altora.
Factorii determinanţi ai capacităţii intelectuale sunt: inteligenţa, discernământul
spiritul inovator si vederile largi.
Prezenţa inteligenţei între însusirile managerului este necesară si evidentă.
Inteligenţa înseamnă posibilitatea de a descifra situaţiile complexe, a le pătrunde
sensul, adică realizarea superioară a înţelegerii. Un manager inteligent descoperă usor
sensul fenomenelor manageriale, a evenimentelor din viaţa societăţii comerciale,
determină esenţialul si relaţiile logice dintre ele si găseste cu usurinţă soluţii pentru
rezolvarea situaţiilor.
Inteligenţa exprimă latura creatoare a gândirii managerului. Ea reprezintă, în
acelasi timp, capacitatea generală a managerului de a se adapta, în mod constient, la
noile cerinţe ale muncii manageriale.
O altă necesară trăsătură necesară managerului este gândirea. Ea se sprijină, de
regulă, pe logică, care poate ajuta pe manager să găsească metode de lucru adecvate
pentru obţinerea de cunostinţe sau de informaţii sigure. Gândirea se manifestă ca
activitate de cunoastere a realităţii societăţii comerciale în forma unor operaţii
personale, dintre care cele mai importante sunt analiza si sinteza.
Prin analiză înţelegem capacitatea managerului de a descompune un anumit
obiect sau fenomen perceput nemijlocit, de a desprinde si de a identifica elementele
lui componente si de a delimita însusirile esenţiale de cele neesenţiale. Prin aceasta
managerul pătrunde în profunzimea obiectelor si fenomenelor realităţii manageriale,
stabileste raporturi logice, conturează asemănări si deosebiri, apelând la comparaţii si
abstractizări.
Trecând la etapa următoare, respectiv la sinteză, managerul este dator să
realizeze îmbinarea, reintegrarea într-un tablou general al elementelor rezultate din
operaţia prealabilă de analiză saudate obiective. În acest cadru, managerul nu se
rezumă doar la o operaţiune de adiţiune, ci el se raportează, subordonează, integrează
un obiect faţă de altele, un caz particular faţă de unul general, apelând la operaţii
auxiliare de genul clasificării sau generalizării.
Pentru a fi eficiente, analiza si sinteza trebuie să se îmbine una cu alta,
operaţie din care rezultă cunoasterea de către manager a situaţiei noi, atât în detalii cât
si în aspectele generale.
Capacitatea intelectuală a managerului este determinată si de alţi factori.
Discernământul este acea calitate de a întrebuinţa inteligenţa într-un anumit fel si în
anumite împrejurări. Spiritul inovator însemnă ideea, plus realizarea ei. Ideea simplă
este creativitatea, iar înnoirea apare atunci când ideea este tradusă în fapte. Vederile
largi se pot evidenţia în contactul persoanl.
Altă capacitate esenţială a managerului este eficacitatea în munca de
conducere, care se referă la posibilitatea de a mobiliza, capacitatea de a respecta si de
a fi respectat si deprinderea de a lua decizii si de a organiza transpunerea lor în fapt.
Managerul trebuie să posede si calităţi voliţionale: iniţiativa, intuiţia,
fermitatea, perseverenţa, independenţa de sine, stabilitatea scopurilor, stăpânirea de
sine, autocontrolul.
În acelasi timp, managerul trebuie trebuie să se caracterizeze prin stabilitate
emoţională, sinceritate, seriozitate, încrederea în sine, energia, capacitatea de acţiune
si comportament ireprosabil.
Calităţile intelectuale pe care le reclamă activitatea managerului trebuie
armonios îmbinate cu calităţile morale ca: modestie, cinste, generozitate, spirit de
lucru în echipă. În formarea managerului factorii esenţiali sunt următorii: însusirile,
comportamentul si stilul de muncă.
În legătură cu cele de mai sus este de dorit ca fiecare manager să-si analizeze
calităţile si să le compare cu cerinţele pe care le-am expus anterior.
1.4.Însusirile ce se cer unui manager
Pe lângă calităţile prezentate anterior, managerul trebuie să aibă si anumite
însusiri. Ele sunt într-o strânsă legătură cu noţiunea de creativitate, imaginaţie,
temperament si caracter.
Managerul care doreste să fie eficienţi în conducerea societăţii trebuie să aibă
anumite însusiri esenţiale care să-i dea posibilitatea de a obţine succese, de a atinge
rezultatele preconizate.
Însusirile comune managerilor se pot clasifica în general (imaginaţia, puterea
de prevedere, flexibilitatea, autorespectul si autoîncrederea, speranţa, expunerea clară
a ideilor si altele) si însusirile de colaborare (tactul, bunăstarea, amabilitatea,
atitudinea prietenească si multe altele).
Aceste însusiri se pot dobândi si prin practică, spre exemplu: cunoasterea
mentalităţii salariaţilor cu care vine în contact si intuirea punctului de vedere al
acestora; obiectivitatea în relaţiile cu colaboratorii si cu salariaţii; capacitatea de a
menţine echilibrul emoţional; priceperea de a influenţa pe salariaţi, adică talentul de a
vorbi si de a asculta; arta de a lucra cu partenerii de afaceri.
Managerul trebuie să dispună si de anumite însusiri de ordin psihic, pentru a
putea să răspundă cu pricepere si competenţă la solicitările crescânde ca volum si
intensitate pe care le are în faţă. Acestea pot să contribuie la valorificarea
cunostinţelor managerilor si la amplificarea potenţelor climatului organizaţiei. Dintre
aceste însusiri psihice reţinem: pasiunea si receptivitatea faţă de nou, originalitatea în
gândire si perspicacitatea, stabilitatea emoţională si reacţia rapidă, dorinţa personală
de autodepăsire, omenia. Managerul trebuie să fie generos si modest, dinamic si
participativ.
Însusirile managerului sunt condiţionate de temeperamentul acestuia.
Temperamentul reprezintă acea caracteristică dinamică a organismului,
comportamentului si vieţii psihice, explicată prin amestecul celor patru umori socotite
ca fundamentale (sânge, fiere neagră, fiere galbenă, spută) din care una ar domina, de
unde si denumirile ce s-au păstrat de coleric, sangvinic, flegmatic si melancolic.
Colericul dispune de o forţă de acţiune neobisnuită, impresionantă, uneori de
un entuziasm nelimitat. El acţionează bine numai sub impulsul unor scopuri de mare
însemnătate. Are mare vocaţie pentru acţiune. Poate apare si ca un perturbator, prin
inegalitatea acţională, prin epuizare, prin activitatea sa în asalt.
Sangvinicul are o adaptabilitate rapidă. Poate da nastere la discuţii în relaţiile
cu salariaţii si mai cu seamă privind latura morală. Rezolvările desi rapide pot fi în
numeroase cazuri superficiale. Posedă bună dispoziţie si adaptabiltate promptă. Poate
să se echilibreze, nu se avântă în mod riscant. Stie să renunţe atunci când este nevoie.
Leagă prietenii usor, dar la fel de usor renunţă la ele. Nu este ambiţios, dar nici nu
este pasiv sau indiferent.
Flegmaticul este neobisnuit de calm, nu abandonează atunci când acţionează.
Este meticulos si perseverent până la obţinerea rezultatului propus. Poate ajunge la
performanţe remarcabile. Cumpătat, cu simţul măsurii, realist si practic.
Melancolicul se caracterizează prin răbdare, simţ si analiză detaliată,
constinciozitate, autoexigent. Se integrează greu în contextul social, nu suportă
raporturile mai dure. Are mare sensibilitate. Este puţin rezistent din punct de vdere
nervos, fiind predispus la stări melancolice, mai ales pe timpul situaţiilor conflictuale.
Determinarea temperamentului este dificilă. Ea se poate realiza prin observaţie
directă si se precizează prin probe experimentale de laborator. El se mai poate
diagnostica si prin analiza biografică specială. Cunoasterea temperamentului este
necesară, întrucât de el depind rezultatele si direcţia atitudinilor si acţiunilor, modul în
care acestea sunt realizate.
Tipul de temperament se exprimă în conduita si activitatea psihică a
managerului, în atenţia, vorbirea, sfera vieţii sale emoţionale.
Cea mai înaltă formaţie a persoanlităţii managerului o reprezintă caracterul.
Acesta este o modalitate de autoreglaj la nivelul problemelor mari ale vieţii sociale, a
raporturilor cu salariaţii. În caracter se manifestă esenţa socială a managerului si se
obiectivează valoarea lui morală. Caracterul este sistemul de atitudini faţă de oameni,
faţă de viaţă, de propria persoană, de muncă.
Raportul temperament-caracter este important. Spre deosebire de
temperament, caracterul nu apare de la nastere, ci se conturează treptat pe parcursul
vieţii, la elaborarea lui participând voinţa, emoţia si intelectul, care se interferează în
definirea acelor însusiri ce se exprimă în conduită.
Caracterul se poate restructura. Unele calităţi care au fost valoroase cândva,
pot trece în contrariile lor. Totodată, caracterul presupune o anumită stabilitate.
1.5.Aptitudinile si atitudinile managerului
Pentru a putea să presteze o activitate de conducere eficientă, managerul
trebuie a, alături de anumite însusiri, să posede si unele aptitudini. Complex de
însusiri psihice ale managerului, aptitudinile fac ca el să aibă succes în activitatea sa.
A avea o aptitudine înseamnă a putea efectua o acţiune, a pune în practică anumite
cunostinţe, a le valorifica. Ca aptitudini necesare pentru manager putem cita:
aptitudinea de a observa, de a selecţiona informaţiile utile, de a fixa priorităţile, de a
comunica cu salariaţii, aptitudinea pentru raţionamentul logic, pentru analiza
fenomenelor manageriale, capacitatea de a gândi economic si social, aptitudinea de a
descoperi esenţa fenomenelor în spatele formei de manifestare, capacitatea de a
participa la elaborarea deciziilor. Alte aptitudini esenţiale pentru manager ne apar
adaptabilitatea, simţul esenţialului, simţul organizatoric, aptitudinea de a conduce.
Determinarea aptitudinilor managerului se poate face prin experienţă si
metode tehnice, demonstrând posibilităţile acestuia de a ajunge la succese în munca
managerială.
Managerii se deosebesc între ei în mare măsură, după cum se orientează
selectiv, preferenţial către una sau alta din laturile realităţii manageriale. Aceste
poziţii selective faţă de diversele laturi ale realităţii, considerate onstant ca niste
trăsături ale oamenilor, se numesc atitudini. Atitudinea sintetizează în ea o serie de
însusiri psihice, exprimându-se cu necesitate si în conduita managerului.
Ceea ce îl caracterizează pe manager este faptul că, fiind constient, întresine
raporturi selective, preferenţiale cu realitatea managerială. Uzual, se înţelege prin
atitudine o reacţie, un gest, o anumită poziţie faţă de ceva. În felul acesta, atitudinea
apare mai mult ca un aspect al comportamentului. Din punctul de vedere al
psihologiei, prin atitudine se înţelege o modalitate relativ constantă de raportare a
individului sau grupului faţă de anumite laturi ale vieţii sociale si faţă de propria
persoană. În ceea ce ne interesează, atitudinea trebuie considerată ca importantă
pentru investigarea caracterologiei managerului, ea determinând comportamentul în
procesul managerial si fiind un element component al caracterului. Ca atitudine, un
bun manager nu trebuie să se complice, creându-si probleme care nu sunt de
competenţa sa. În legătură cu aceasta recomandăm ca atunci când un managr se află
într-o situaţie complicată să caute simplificarea cât mai mult posibil, reducând-o la
esenţa ei.
În activitatea sa managerul are un moment greu, inevitabil si obligatoriu, acela
de a transmite salariaţilor concepţia sa si de a obţine concretizarea ei. În acest proces
pot apare si esecuri, dar un manager cunoscut prin competenţa si energia lui impune
respect si atasament faţă de acţiunile pe care le coordonează.
Managerul are datoria de a cunoaste viaţa salariaţilor, pentru a putea să
sesizeze factorii care influenţează desfăsurarea activităţii manageriale si să ia măsuri
competente. De asemenea, el este dator să cunoască bine condiţiile concrete ale
întregii activităţi a organizaţiei si să nu se lase anternat de amănunte. Managerul
trebuie să evite de a face promisiuni pe care stie că nu le poate rezolva.
Managerul trebuie să stie să ceară si să asculte sfaturi. Acestea vor fi însusite
si aplicate cu fermitate.
Orice manager poate săvârsi si greseli. Un manager este acela care atunci când
greseste îsi dă seama de acest lucru si caută să înlăture greseala cât mai repede cu
putinţă. Această atitudine nu scade prestigiul, ci îi întăreste autoritatea.
1.6.Comportamentul managerului
În sens larg, comportamentul reprezintă o reacţie totală a unui organism, prin
care el răspunde la o situaţie trăită, în funcţie de stimulările mediului si de tensiunile
sale interne si ale cărui miscări succesive sunt orientate într-o direcţie semnificativă.
În sens restrâns, comportamentul constă în ansamblul modalităţilor de reacţie
ale organismului în interacţiunea acestuia cu mediul înconjurător. Comportamentul
managerului eficient se poate analiza. Din punctul de vedere al managerului se
desprind, în general, două tipuri: unul eficient, care dă dispoziţii si sarcini fără a
aprecia realităţile si eforturile, pune preţ pe obligativitatea formală a îndeplinirii
sarcinilor, păstrând o ţinută formală; altul eficient, în care managerul nu apare
totdeauna într-o ţinută oficială, ci într-una prietenoasă, apreciază realist eforturile si
realizările. Cele două tipuri nu se exclud, ci se completează, dând nastere la o gamă
largă de situaţiisi posibilităţi de aplicare în funcţie de împrejurări si de oameni. Din
împletirea lor rezultă aria muncii managerului, conturată prin sase trăsături esenţiale:
feedback-ul, dozarea libertăţii de acţiune, realitatea muncii, orientarea realizărilor,
mobilitate si personalitate.
În activitatea sa managerul este dator să ţină seama de principiile
fundamentale de orientare a comportamentului: inteligenţă, cunostinţe profesionale si
în domeniul managementului, capacitatea de a organiza experienţa anterioară,
flexibilitatea în gândire, deprinderea de a privi către sine si către salariaţii societăţii
sale comerciale, înţelegerea pentru ceea ce se asteaptă de la sine, motivarea pentru
obţinerea unor rezultate scontate, participarea la constientizarea sarcinilor ce stau în
faţa salariaţilor, a organizaţiei, asigurarea unui climat organizaţional care să contribuie
la realizarea unei comunicări perfecte, împărtăsirea experienţei proprii si altor
manageri, formarea colaboratorilor, repartizarea de atribuţii, planificarea si adoptarea
de decizii prin consultare si participare.
Comportamentul managerului este legat de câteva reguli practice si anume:
cunoasterea si aprecierea salariaţilor organizaţiei pe care o conduce, crearea climatului
de disciplină, obţinerea încrederii salariaţilor, colaboratorilor si factorilor de decizie,
precum si liderului sindical. O regulă practică de comportament este
autorecunoasterea. Pe această cale, managerul reuseste să contribuie mai repede si
mai eficace la realizarea echilibrului uman si economic, la adoptarea deciziilor
optime, la promovarea progresului în organizaţie. În activitatea managerială secretul
constă în vitalitatea si dispoziţia sufletească dătătoare de rezultate pozitive, unite cu
fermitatea si integritatea managerului. Un manager obosit, surmenat, arţăgos este un
manager slab. Pentru un manager a fi calm este o calitate, care se transmite cu
usurinţă colaboratorilor si salariaţilor, o condiţie de asigurare a caracterului sistematic
al muncii si de prevenire a greselilor. Un bun manager priveste cu simpatie motivările
salariaţilor săi. Aceasta este adevărata măsură a capacităţii sale de manager, cu
influenţă puternică asupra întregii organizaţii.
Comportamentul managerului trebuie să fie flexibil si adaptabil
comportamentelor diferite ale salariaţilor. Flexibilitatea îi dă posibilitatea managerului
să acţioneze în mod eficient în mediul înconjurător actual, atât de mobil.
În procesul de conducere a organizaţiei managerul trebuie să cunoască factorii
de care depinde comportamentul salariaţilor, după ce anume îsi conduc ei acţiunile.
Salariatul, ca fiinţă constientă îsi orientează comportamentul, faptele si acţiunile
constient, urmărind obţinerea unui anumit obiectiv

1.7.Capacitatea si competenţa managerului


În concepţia managerială, între principalele însusiri, în afară de gândire,
acţiune si comportament, o condiţie de bază pentru a fii manager este capacitatea. Prin
capacitate se înţelege posibilitatea de a lura într-un anumit domeniu, de a realiza ceva,
adică pricepere, îndemânare, talent. Capacitatea managerială este apreciată nu prin
ceea ce face managerul, ci prin ceea ce realizează el.
Capacitatea este un complex de calităţi, însusiri, aptitudini si atitudini, centrate
în peronalitatea managerului. La aceasta se adaugă autoritatea, responsabilitatea si
pregătirea, care dau competenţă managerului. Aceasta reclamă continua perfecţionare
a acestuia.
Capacitatea permite managerului să conlucreze cu colaboratorii, cu liderul
sindical. În acest proces au o mare importanţă stilul si metodele de lucru utilizate,
calităţile personale ale managerului, exigenţa si principialitatea în discuţiile cu
salariaţii si în soluţionarea problemelor.
Capacitatea poate fi împărţită în capacitate de concepţie, profesională,
managerială, organizatorică, umană etc.
Capacitatea umană (psihosocială) constă în priceperea managerului de a lucra
eficient cu salariaţii. Ea sintetizează cunostinţele si deprinderile de a mobiliza, de a
antrena. Pe această cale managerul încheagă si întăreste organizaţia, creează motivaţii
stabile, realizează climatul favorabil de lucru.
Competenţa este priceperea, capacitatea cuiva de a se pronunţa asupra unui
lucru pe temeiul unei cunoasteri a problemei respective. Managerul care acordă
atenţie activităţii de informare si studierii problemelor de specialitate exercită o
conducere competentă a organizaţiei, aceasta constituind si un procedeu pentru a
cunoaste preocupările salariaţilor. Competenţa personală este o condiţie a autorităţii
managerului si o componentă a personalităţii sale, iar competenţa psihologică
reprezintă o capacitate reală în activitatea managerială.
1.8.Autoritatea si răspunderea managerului
Autoritatea înseamnă impunerea de către un subiect a unei influenţe asupra
altuia cu scopul ca acesta din urmă să se conformeze si să asculte. Realizarea
autorităţii presupune si realizarea unui consens din partea aceluia asupra căruia se
exercită. Cu alte cuvinte, autoritatea înseamnă, în general, influenţa, dreptul de a da
dispoziţii, de a impune cuiva ascultare în virtutea unei calităţi sau a unei împuterniciri.
În exercitarea atribuţiilor sale, managerul acţionează în primul rând prin
autoritatea cu care este investit, mijloc prin care se asigură subordonarea voinţei
salariaţilor. Această putere a managerului cu autoritate stă în faptul că el inspiră
încredere si respect, convingere si fermitate în justeţea comportării si activităţii sale.
Ca puterea de influenţare a managerului asupra salariaţilor, autoritatea presupune un
accent al acestuia, a cărui valoare este condiţionată de competenţa funcţiei si
personalitatea sa.
Si în procesul managerial nu există autoritate fără responsabilitate, fără a
răspunde de acţiunile întreprinse, asa după cum nu există nici responsabilitate fără
autoritatea necesară. Responsabilitatea defineste statutul formal al managerului în
ierarhia organizaţiei.
Managerul răspunde nu numai de munca sa, ci si de rezultatele activităţii
depuse de către ajutoarele si salariaţii săi. Această răspundere îl obligă pe manager să
aleagă un asemenea comportament care să răspundă nevoilor de dezvoltare ale
organizaţiei. În acest cadru, autoritatea, experienţa si răspunderea trebuie împărţite cu
principalii colaboratori. În felul acesta, managerul obţine timpul necesar pentru
perfecţionarea propriei activităţi si contribuie la cresterea viitorilor manageri.