1

Istoric În numele Bisericii din Roma, Clement a scris o epistolă cunoscută, detailată şi minunată, şi a trimis-o Bisericii din Corint, unde erau disensiuni: „E ruşinos, iubiţilor, spune el, foarte mare ruşine şi nevrednic de vieţuirea în Hristos, să se audă că prea tarea şi vechea Biserică a corintenilor s-a răsculat împotriva preoţilor din pricina unei persoane sau două. Şi vestea aceasta a ajuns nu numai la noi, ci şi la cei care au altă credinţă decît noi, încît, din pricina nebuniei voastre, se aduce hulă numelui Domnului, iar vouă primejdie» (cap. XLVII). Epistola către Corinteni a fost scrisă între 96 şi 98.(cap VII), întrucât Eusebius din Cezarea afirmă în Istoria Bisericii următoarele: “În al doisprezecelea an al aceleiaşi domnii (adică a lui Domiţian, n.a.) Clement l-a succedat pe Anencletus după ce acesta a fost timp de doisprezece ani Episcop al Romei. În Filipeni 4:3, apostolul (Pavel, n.a.) îl descrie ca pe un coleg în cuvintele "cu Clement şi ceilalţi tovarăşi de lucru ai mei ale caror nume sunt scrise în cartea vieţii." Continutul Epistolelor lui Clement Conţinutul epistolelor lui Clement este construit pe suportul mai multor surse. În primul rând Vechiul si Noul Testament sunt folosite cu precădere prin aceasta dând autoritate Scripturala scrierilor lui către Corinteni (cf. 1 Clem. 45:2 ; 8:3 ; 23:3-4 ; 2 Clem. 3:5 ; 6:8 ; 12:2 ). O atenţie deosebită pare a fi dată Epistolei lui Iacov şi celei către Evrei. Cuvintele lui Iisus, sunt pentru Clement o sursă de inspiraţie, dar aceste cuvinte vin dintr-o tradiţie orală şi nu una evanghelică (cf. 1 Clement 13:1-2 ; 46:7-8). Apoi, scrierile primare ale Bisericii şi parte din tradiţiile acesteia formează o bază solidă pentru construirea de învăţături autoritative (cf. 1 Clem. 47: 1-4; 62:2 ; 59:261:3 ; 2 Clem. 11:2-4 ; 12:2). O notă particulară în scrierile lui Clement o reprezintă sursa şi influenţa seculară. Acest episcop creştin dă dovadă de o abilitate aparte să înveţe şi să aplice din înţelepciunea lumii din jur. Astfel, legenda păsării Phoenix este o sursă de inspiraţie pentru el: „ Să vedem semnul minunat, care

2

se petrece în ţinuturile din răsărit, adică în acelea din Arabia. 2. Este acolo o pasăre, care se numeşte fenix 1 •, această pasăre este una singură şi trăieşte cam cinci sute de ani; cînd se apropie de moarte îşi face un cuib din tămîie, smirnă şi din alte aromate ; cînd se împlineşte timpul, intră în cuib şi moare. 3. Din trupul putrezit se naşte un vierme ,• acesta se hrăneşte din cadavrul animalului mort şi-i cresc penele şi aripile ,• apoi cînd ajunge puternic, ia cuibul acela în care sînt oasele premergătorului ei şi, pur-tîndu-le pe acestea, zboară din Arabia pînă în Egipt, în oraşul numit Heliopolis. 4. Şi ziua, nămiaza mare, în văzul tuturora, zboară la altarul soarelui şi pune cuibul cu oasele acolo şi apoi se întoarce înapoi. 5. Preoţii cercetează cronicile şi găsesc că pasărea a venit la plinirea a cinci sute de ani.” (cf. 1 Clem. 25:1-5); la fel filozofia stoica despre armonia cosmica (cf. 1 Clem. 20:1-12), si procedura SYNKRASIS, "imbinare" (1 Clem. 37:4), din filozofia greaca nu-i scapă din condei, inima şi duh. Clement Romanul se dovedeşte un lider practic, inteligent şi sufletesc. Structurarea epistolei Epistola poate fi structurată: o introducere (cap. I—III), două părţi (partea întîia cap. IV—XXXVI, partea a doua cap. XXXVII— LXI) şi o concluzie (cap. LXII—LXV ). În introducere, Clement descrie atmosfera înfloritoare

caracteristică Bisericii Corintului de dinainte, cînd prodomina pacea, dragostea, credinţa şi virtutea: “Vă smereaţi cu toţii, fără să vă mîndriţi; doreaţi mai mult să vă supuneţi decît să comandaţi; doreaţi mai mult să daţi decât să primiţi ; vă erau îndestulătoare mijloacele de trai cele date vouă de Hristos şi căutaţi tu luare aminte la ele ; (primeaţi cu rîvnă în inimile voastre cuvintele lui Hristos, iar patimile Lui erau înaintea ochilor voştri. 3. Plini de o sfântă hotărâre şi cu bună rîvnă, întindeaţi mîinile voastre către atotputernicul Dumnezeu cu evlavioasă convingere, rugîndu-L să vă fie îndurător, dacă aţi păcătuit cumva fără de voie. 4. Vă străduiaţi, zi şi noapte, pentru toţi fraţii, ca datorită milei şi conştiinţei voastre, numărul aleşilor Lui să se mântuiască. 5. 1

3

Eraţi sinceri, neprihăniţi şi fără duşmănie unul faţă de altul. 6. Vă era urîtă orice răscoală şi orice dezbinare. Plângeaţi pentru (păcatele semenilor voştri şi socoteaţi ca ale voastre slăbiciunile lor. 7. Nu vă părea rău de binele pe care îl făceaţi şi «eraţi gata pentru orice lucru bun». 8. împodobiţi cu o vieţuire virtuoasă şi sfîntă, săvîrşeaţi totul în frică de Dumnezeu; erau scrise şipe latul inimii voastre poruncile şi îndreptările Domnului.” şi atmosfera pe care au creat-o după producerea dezbinării : “Toată slava şi belşugul vi s-a dat vouă, dar s-a împlinit ceea ce este scris : «Cel iubit a mîncat şi a băut, s-a îngroşat şi s-a îngrăşat şi a dat cu piciorul» 2. De aici gelozie şi invidie, ceartă şi răscoală, prigoană şi neorânduială, război şi robie. 3. Si aşa, s-au răsculat «cei necinstiţi împotriva celor cinstiţi», cei fără slavă împotriva celor cu slavă, cei neînţelepţi împotriva celor înţelepţi, cei tineri împotriva celor bătrâni. 4. De aceea s-a depărtat dreptatea şi pacea ; fiecare a părăsit frica de Dumnezeu şi i s-a slăbit vederea credinţei ,• nu mai umblă în poruncile cele legiuite de Dumnezeu, nici nu mai vieţuieşte în Hristos potrivit îndatoririlor sale, ci fiecare merge după poftele inimii sale rele, purtînd în suflet invidie nedreaptă şi necuvioasă, prin care şi «moartea a intrat în lume” 2 .

Partea întîia cuprinde o serie de îndemnuri în vedera practicării virtuţilor creştine,”, dragostea, pocăinţa, ascultarea, evlavia, smerenia, toate în stare să îndepărteze din suflete invidia punand ca argument Jertfa de pe Cruce: „Să privim cu ochii deschişi la sîngele lui Hristos şi să cunoaştem cât este de scump lui Dumnezeu şi Tatălui Lui, că, vărsîndu-se pentru mântuirea noastră, a adus har de pocăinţă întregii lumii ,invidia, ,motivul naşterii tulburărilor, se găseşte în diferite modele din Noul şi Vechiul Testament: „Din invidie şi pizmă au fost prigoniţi cei mai mari şi mai drepţi stâlpi ai Bisericii3, luptând până la moarte. 3. Să punem înaintea ochilor noştri pe bunii Apostoli : 4. pe Petru, care, din pricina invidiei nedrepte, n-a suferit una, nici două, ci mai multe munci ; şi îndurând aşa mucenicia, a plecat la lacul de slavă cuvenit lui. 5. Din pricina invidiei şi 2 3

4

a duşmăniei, Pavel a primit ipremiul răbdării, 6. purtind de şapte ori lanţuri, fiind izgonit şi lovit cu pietre
4

; fiind propoveduitor atît în răsărit cît şi în

apus, a primit slava strălucită a credinţei lui ; 7. învăţîmd dreptatea în toată lumea şi ajungînd pînă la marginile apusului, a suferit mucenicia sub împăraţi11. Şi aşa, s-a despărţit de lumea aceasta şi s-a dus în locul cel sfînt, fiind cea mai mare pildă de răbdare1. Acestor bărbaţi, care au vieţuiit cu cuvioşie, li s-a adăugat o mare mulţime de oameni aleşi, care, suferind, din pricina invidiei, multe munci şi chinuri, au fost între noi minunată pildă. 2. Din pricina invidiei, au fost prigonite femei, deghizîndu-te în Danaide,s şi Diroe5; au îndurat chinuri groaznice şi nelegiuite, dar au mers pe calea cea sigură a credinţei; şi cele slabe cu trupul au primit strălucit premiu. 3. Invidia a înstrăinat pe soţii de soţi şi a schimbat cuvântul spus de părintele nostru Adam : Acesta este acum os din oasele mele şi trup din trupul meu 6. Sfântul Clement Romanul, îndemnându-i pe corinteni să practice virtuţile creştine, spune că numai ele pot îndepărta din suflete invidia care nu numai că dă naştere oricând tulburărilor, ci stă chiar la originea morţii: „fiecare merge după poftele inimii sale rele, purtând în suflet invidia nedreaptă şi necuviincioasă, prin care şi moartea a intrat în lume" Ilustrează apoi binefacerile acestor virtuţi cu exemple din Vechiul Testament, din viaţa Mîntuitorului şi a sfinţilor şi dă ca pildă armonia din natură, bunătatea lui Dumzezeu, învierea şi făgăduinţele viitoare. : “1. De aceea să ne supunem măreţei şi slăvitei Lui voinţe rugînd mila şi bunătatea Lui, să cădem înaintea Lui, să ne îndreptăm spre îndurările Lui, părăsind ostenelile zadarnice, cearta şi invidia, care duc la moarte. 2. Să ne aţintim privirile la cei care slujesc în chip desăvîrşit măreţiei Lui slave 7. 3. Să luăm pildă pe Enoh, care, prin ascultarea sa, fiind găsit drept, a fost mutat de pe pământ şi nu s-a găsit moartea lui8. 4. Să luăm pildă pe Noe, care, prin slujirea lui, fiind găsit credincios, a predicat lumii naşterea din nou, iar Stăpânul, prin el, a mântuit animalele, care au intrat în corabie în înţelegere unele cu altele 4 5 6 7 8

5

Avraam, care a fost numit prieten, a fost găsit credincios, pentru că a ascultat de cuvintele lui Dumnezeu. 2. Acesta, prin ascultare, a ieşit din pământul lui şi din rudenia lui şi din casa părintelui său, pentru ca părăsind pământ puţin, rude sărace şi caisă mică, să moştenească făgăduinţele lui Dumnezeu. Că Dumnezeu i-a spus lui : 3. «Ieşi din pămîntul tău şi din rudenia ta şi din casa părintelui tău şi vino în pă-mîntul pe care ţi-1 voi arăta şi te voi face neam mare şi te voi bine-cuvînta şi voi mări numele tău şi vei fi binecuvîntat; şi voi binecu-vînta pe cei ce te binecuvîntează şi voi blestema pe cei ce te blestemă ; şi voi binecuvînta în tine toate neamurile pămîntului» 9 . 4. Şi iarăşi, când s-a despărţit de Lot, Dumnezeu i-a spus lui Avraam : «Ridică ochii tăi şi caută din locul în care eşti acum, spre miazănoapte şi spre miazăzi şi spre răsărit şi spre mare ; că tot pămîntul, pe care-1 vezi, ţi-1 voi da ţie şi sămînţei tale pînă în veac. 5. Şi voi face să-mînţa ta ca nisipul pămîntului; dacd poare cineva număra nisipul pămîntului şi sămînţa

. ta o va număra» 10. 6. Şi iarăşi spune : «L-a scos Dumnezeu pe Avraam afară şi i-a zis : «Caută la cer şi numără stelele, dacă le vei putea număra; aşa va fi sămînţa ta. Şi a crezut Avraam în Dumnezeu şi i s-a socotit lui spre dreptate» . 7. Pentru credinţa şi iubirea lui de străini, i s-a dat lui fiu la bătrâneţe ,• iar prin ascultare, l'-a adus lui Dumnezeu jertfă pe unul din munţii pe care i l-a arătat. Pentru iubirea de străini şi pentru evlavia sa, Lot a scăpat din Sodoma, în timp ce toată împrejurimea a fost pedepsită cu foc şi pucioasă. Stăpînul a făcut cu acesta cunoscut că nu părăseşte pe cei ce nădăjduiesc în El, iar pe cei ce înclină în altă parte îi pedepseşte şi-i chinuie. 2. Femeia lui a ieşit împreună cu el ; dar pentru că a fost de altă părere şi nu s-a unit cu el, i s-a dat semn, să fie stîlp de piatră pînă în ziua de azi, ca să cunoască toţi, că cei care şovăiesc şi se îndoiesc de puterea lui Dumnezeu ajung judecată şi semn pentru toate generaţiile Pentru credinţa şi iubirea ei de străini a fost mîntuită Raav desfrînata. Isus al lui Navi a trimis iscoade în Ierihon ; 2. regele cetăţii a aflat că au venit 9 10

6

oameni să iscodească ţara sa şi a trimis bărbaţi ca să-i prindă, ca, fiind prinşi, să-i omoare. 3. Raav cea iubitoare de străini i-a primit în casa ei şi i-a ascuns în foişor sub snopi de in. 4. Cînd au venit oamenii regelui şi i-au spus : «La tine au intrat iscoadele ţării noastre; scoate-i că aşa porunceşte regele!» Raav a răspuns : «Da, au intrat la mine bărbaţii pe care-i căutaţi, dar au plecat îndată şi sînt pe drum», şi le-a arătat încotro is-au dus. 5. Raav a spus apoi bărbaţilor, pe care-i ascunsese : «Ştiu bine că Dumnezeu vă dă vouă pămîntul acesta ; că frică şi groază de voi i-a cuprins pe cei ce-1 locuiesc ; deoi cînd veţi lua cetatea, scăpaţi-mă pe mine şi casa tatălui meu». 6. Şi aceia i-au zis : «Va fi aşa, cum ne-ai grăit nouă. Cînd vei afla că am venit, adună pe toţi ai tăi -sub acoperişul tău şi se vor mîntui, dar toţi care vor fi găsiţi în afara casei tale vor pieri». 7. Şi au mai spus să pună semn: «să atîrne de casa ei ceva roşu» 11. Prin aceasta au făcut cunoscut mai dinainte că prin sîngele Domnului se vor mîntui toţi cei ce cred şi nădăjduiesc în Dumnezeu. 8. Vedeţi, iubiţilor, că în femeia aceasta avem nu numai credinţă, ci şi profeţie. Să ne smerim, aşadar, fraţilor, lapădând orice mîndrie, îngîm-fare, neînţelapciune şi furie şi să facem ceea ce este scris. Că zice Duhul cel Sfînt: «Să nu se iaude cel înţelept cu înţelepciunea lui,nici cel tare cu tăria lui, nici cel bogat cu bogăţia lui, ci cel ce se laudă în Domnul să se laude, să-L caute pe El şi să facă judecată şi dreptate» 12. Mai ales să ne aducem aminte de cuvintele Domnului Iisus, pe care le-a grăit, învăţând blândeţea şi îndelunga răbdare. 2. Că aşa a zis : «Miluiţi, ca să fiţi miluiţi; iertaţi, ca să vi se ierte ; precum faceţi, aşa vi se va face precum daţi, aşa vi se va da precum judecaţi, aşa veţi fi judecaţi precum vă purtaţi cu blîndeţe, aşa se vor purta şi alţii cu blîndeţe cu voi-, cu ce măsură veţi măsura, cu aceea vi se va măsura»
13

. 3. Cu această poruncă şi cu

aceste îndemnuri să ne întărim pe noi înşine, ca să ne purtăm cu smerenie, supundu-ne sfintelor Lui cuvinte. Că zice cuvântul cel sfînt : 4. «Spre cine voi privi, dacă nu spre cel bllnd şi liniştit, care tremură de cuvintele Mele ?”

11 12 Ier. 9, 22—23; 1 Regi 2, 10; 1 Cor. 1, 31 ; 2 Cor. 10, 17. 13 Text necunoscut; aminteşte de: Mi. 5, 7; 6, 12. 14; Mc. 11, 25; Mt. 7, 1—2. 12; Le. 6, 37—38. 31 ; Mc. 4,
24.

7

În partea a doua a epistolei se referă la dezordinele provocate în Corint şi cere celor răzvrătiţi să revină la ordine şi ascultare. Dumnezeu a stabilit ordinea ierarhiei bisericeşti. Dumnezeu a trimis pe lisus Hristos , Hristos a numit pe apostoli, apostolii pe episcopi, cărora le-au dat în grijă ca la moartea lor să le continue slujirea lor alţi bărbaţi încercaţi. “Socotim, scrie Clement, că nu e drept să fie izgoniţi din slujirea lor cei care au fost puşi episcopi de apostoli sau între timp de alţi bărbaţi vrednici, cu aprobarea întregii Biserici şi care au slujit turmei lui Hristos fără prihană, cu smerenie, în linişte, cu grijă, de care dau mărturie toţi, de multă vreme. Că nu mic ne va fi păcatul, dacă îndepărtăm din dregătoria de episcop pe cei care au adus lui Dumnezeu, fără prihană şi cu cuvioşie, darurile. Fericiţi sînt preoţii, care au plecat mai înainte şi au avut un sfîrşit plin de roade şi desăvîrşit; ei n-au a se mai teme că-i va mai scoate cineva din locul rînduit lor” (cap. XLIV). Vinovaţii trebuie să-şi mărturisească greşeala, să se pocăiască, să se îndepărteze pentru un timp din Corint, pentru ca să revină pacea. În vederea stabilirii păcii, Clement, în partea a doua scrie o lungă şi inspirată rugăciune (cap. LIX—LXI); aducând laudă lui Dumnezeu şi cereri pentru pace, încheindu-şi epistola cu nădejdea că în cele din urmă, sub călăuzirea Duhului Sfânt va domni din nou pacea în Corint “Cel ce ai deschis ochii inimii noastre ca să Te cunoaştem pe Tine, singurul prea înalt întru cele prea înalte, Cel sfînt, Care întru sfinţi Te odihneşti, Cel ce umileşti trufia celor mîndri, Cel ce risipeşti sfaturile neamurilor, Cel ce ridici pe cei smeriţi la înălţime şi smereşti pe cel înalt, Cel ce îmbogăţeşti şi faci sărac, Cel ce ucizi şi faci viu, singurul binefăcător al duhurilor şi Dumnezeul oricărui trup 14, Cel ce priveşti în adîncuri
15

°, Cel ce vezi faptele omeneşti, ajutorul celor în primejdii,

mîntuitorul celor desnădăjduiţi16, făcătorul şi ocrotitorul oricărui duh 17, Cel ce înmulţeşti neamurile pe pămînt şi din toate ai ales pe cei ce Te iubesc pe Tine, prin Iisus Hristos, Fiul Tău cel iubit, prin Care ne-ai învăţat, ne-ai sfinţit şi ne-ai cinstit, 4. Pe Tine Te rugăm, Stăpîne, fii ajutorul şi sprijinitorul nostru 14 15 16. 17

8
18

. Mîntuie pe cei dintre noi care sînt strîmtorare ; pe cei smeriţi miluieşte-i19,

pe cei căzuţi ridică-i, celor din nevoi arată-Te, pe cei bolnavi vindecă-i, pe cei rătăciţi din poporul Tău întoarce-i20; satură pe cei flămînzi, slobozeşte pe cei legaţi dintre noi, ridică-i pe cei slabi21, mîngîie pe cei slabi la suflet, ca toate neamurile să Te cunoască pe Tine, că Tu eşti singurul Dumnezeu Hristos Fiul Tău, iar «noi poporul Tău şi oile păşunii Tale
22

şi Iisus

18 19 20 21 22

9

1. Tu, prin lucrările puterii Ta'le, ai făcut cunoscută alcătuirea veşnică a lumii. Tu, Doamne, ai zidit 'lumea, Tu Cel ce eşti credincios în toate neamurile, drept în judecăţile Tale, minunat în putere şi măreţie, înţelept în a zidi şi priceput în a întemeia cele zidite de Tine, bun în cele văzute şi credincios celor ce cred în Tine. Milostive şi îndurate
,89

, iartă-ne nouă fărădelegile, nedreptăţile,

păcatele şi greşelile noastre. 2. Nu socoti păcatele robilor şi roabelor tale, ci curăţă-ne cu curăţenia adevărului Tău 23 şi îndreaptă paşii noştri24 ca să mergem în sfinţenia inimii25 şi să facem cele bune şi bineplăcute înaintea Ta
26

şi înaintea conducătorilor noştri. 3. Da, Stăpîne, arată faţa Ta peste

noi,94, spre cele bune în pace, ca să ne acoperi pe noi cu mâna Ta cea puternică 27, să ne izbăveşti de tot păcatul cu braţul Tău cel înalt 28 şi să ne scapi de cei ce ne urăsc pe nedrept m. 4. Dă-ne înţelegere şi pace, nouă şi tuturor celor ce locuiesc pămîntul, precum ai dat părinţilor noştri, cînd Te chemau cu cuvioşie, în credinţă şi adevăr 29, ca să ne supunem atotputernicului şi preasfîntului Tău nume, conducătorilor şi stăpînitori'lor noştri de pe pământ. 1. Tu, Stăpîne, le-ai dat lor stăpânirea împărăţiei prin puterea Ta cea mare şi nespusă, pentru ca noi, cunoscând slava şi cinstea dată lorde Tine, să ne supunem lor, întru nimic împotrivindu-ne voinţei Tale. Dă-le lor, Doamne, sănătate, pace, înţelegere, bună rînduiala ca să conducă fără piedică stăpînirea dată lor de Tine. 2. Că tu, Stăpâne, cerescule împărat al veacurilor 30, Cel ce dai fiilor oamenilor slavă, cinste şi stăpânire peste cele ce sînt pe pământ, Tu, Doamne, îndreptează gândul lor spre ce este bun şi bineplăcut înaintea Ta, ca ei, conducând în pace şi blîndeţe, şi cu cuvioşie stăpînirea dată lor de Tine, să aibă parte de îndurarea Ta. 3. Pe Tine, Carele singur eşti puternic a face cu noi acestea şi alte mai multe bunătăţi, Te lăudăm prin Iisus Hristos, Arhiereul 31 şi apărătorul sufletelor noastre,prin Gare Ţie slava şi măreţia şi acum şi din neam în neam şi în vecii vecilor, Amin. 23 24 25 26 27. 28 29 30 31

10

În concluzie, Clement rezumă scrisoarea, nădăjduind că cei care îi va aduce scrisoarea vor veni plin de pace şi bucurie: „Iar pe trimişii noştri, pe Clauidie Efebul şi pe Valerian Biton, împreună cu Fortunat să-i trimiteţi îndată în pace, cu bucurie, ca mai repede să ne vestească pacea şi înţelegerea, pe care o dorim şi o poftim, pentru ca şi noi să ne bucurăm cît mai degrabă de buna rîn-duială de la voi. Harul Domnului nostru Iisus Hristos, să fie cu voi cu toţi cei chemaţi de pretutindenea de Dumnezeu prin El, prin Care lui Dumnezeu slavă, cinste, putere, măreţie, împărăţie veşnică, din veacuri în veacurile veacurilor, Amin”. Epistola Sfîntului Clement ne dă mărturie: despre sfinţii apostoli Petru şi Pavel, despre mucenicia lor la Roma şi despre călătoria în Spania a sfîntului apostol Pavel: «Să luăm pilde de vitejie din generaţia noastră, scrie Clement. Din invidie şi pizmă au fost prigoniţi cei mai mari şi mai drepţi stîlpi ai Bisericii, luptînd pînă la moarte. Să punem înaintea ochilor noştri pe bunii apostoli.- pe Petru, care, din pricina invidiei nedrepte, n-a suferit una, nici doua, ci mai multe munci; şi, îndurînd aşa mucenicia, a plecat la locul de slavă cuvenit lui. Din pricina invidiei şi a duşmăniei, Pavel a primit premiul răbdării, purtînd de şapte ori lanţuri, fiind izgonit şi lovit cu pietre ; fiind propovăduitor atît în răsărit cît şi în apus, a primit slava strălucită a credinţei lui; învâţînd dreptatea în toată lumea şi ajungînd pînă la marginile apusului, a suferit mucenicia sub împăraţi. Şi aşa, s-a despărţit de lumea aceasta şi s-a dus în locul cel sfînt, fiind cea mai mare pildă de răpdare» (cap. V). Epistola vorbeşte apoi de persecuţia lui Neron, cînd pe lîngă sfinţii apostoli Petru şi Pavel au suferit mucenicia «o mare mulţime de oameni aleşi» şi «femei, care au îndurat chinuri groaznice şi nelegiuite, deghizîndu-le în Danaide şi Dirce» (cap. VI). Dar mai presus de toate, epistola lui Clement este cel mai vechi text patristic cu privire la doctrina succesiunii apostolice. Iată textul : «Apostolii ne-au vestit Evanghelia primită de la Domnul Iisus Hristos ; iar Iisus Hristos a fost trimis de Dumnezeu. Hristos, dar, a fost trimis de Dumnezeu, iar apostolii de Hristos. Amîndouă s-au făcut în bună rînduială din voinţa lui Dumnezeu. Predicînd, dar, în ţări şi în cetăţi, au pus episcopi şi diaconi pentru cei ce aveau să creadă, pe cei care au crezut întîi în propoveduirea lor, după ce au fost probaţi de Duhul» (cap. XLII).

Temele evidenţiate în epistola către Corinteni:

11

 Judecata particulară.

Astfel, Clement Romanul scrie: „Pentru că

Dumnezeu le vede şi le aude pe toate, să ne temem de El şi să părăsim poftele urâte ale faptelor rele, ca mila Lui să ne acopere la judecata ce va să fie.”  Originea morţii. Sfântul Clement Romanul, îndemnându-i pe corinteni să practice virtuţile creştine, spune că numai ele pot îndepărta din suflete invidia care nu numai că dă naştere oricând tulburărilor, ci stă chiar la originea morţii: „fiecare merge după poftele inimii sale rele, purtând în suflet invidia nedreaptă şi necuviincioasă, prin care şi moartea a intrat în lume"

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful