ISTORIA ECONOMICĂ A ROMÂNIEI Conf. univ. dr.

EUGEN GHIORGHIŢĂ

Obiectiv e

Economistul este înainte de toate un analist, aceasta fiind prima lui specializare. Calitatea lui esenţială constă în capacitatea de a efectua analize atât la nivel microeco-nomic, cât şi la nivel macroeconomic. Procesele economice analizate în cadrul disciplinei Istoria economică a României se desfăşoară în intervalul 1829 (1859) – 2000, vizând problematica deosebit de complexă specifică analizei economiei reale şi monetare. Scopul cursului este de a forma gândirea economică a viitorului economist prin înţelegerea proceselor funda-mentale ale evoluţiei economiei româneşti în ultimele două secole, o înţelegere adecvată a funcţionării instituţiilor şi mecanismelor economice din viaţa de zi cu zi fiind practic imposibilă fără suportul analizei istorice (diacronice). În anul I, pentru înţelegerea proceselor economice şi formarea gândirii economice este, desigur, necesară stăpânirea, în primul rând, a noţiunilor şi categoriilor economice de bază predate la disciplina Economie politică. Înţelegerea evoluţiilor istorice aduce cu sine, for-mează şi stimulează capacitatea de explicare a situaţiei actuale a României şi a lumii. Înţelegând şi explicând, viitorul economist va contribui la modificarea lentă a mentalităţilor. Specializarea într-un anumit domeniu (contabilitate, finanţe, bănci, asigurări etc.) asigură eficienţa pe termen scurt (supravieţuirea individului specializat în respectivul domeniu). Cultura economică induce capaci-tarea de transformare a mediului intelectual pe termen lung.

I. TRANZIŢIA LA STRUCTURILE ECONOMICE ŞI SOCIALE MODERNE; ECONOMIA ROMÂNIEI ÎN PERIOADA 1860-1914 Pentru înţelegerea importanţei părţii introductive a cursului, care tratează starea şi Starea premisele modernizării economiei şi societăţii româneşti (analizate detaliat în Victor economico -socială a Axenciuc, Introducere în istoria economică a României. Epoca modernă şi contemporană. Partea I. Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2001, Subcapitolul 3.4.), vom României urmări categoriile de premise fundamentale pentru transformările ce aveau să aibă loc, la mijlocul reflectate de categorii de indicatori precum: secolului 1. Indicatori demo-economici: populaţia totală (aproximativ 4 mil. locuitori), structura populaţiei pe medii (urban – circa 10-12% / rural – circa 88-90%), structura populaţiei după XIX ocupaţie (agricultură, industrie, comerţ, transporturi etc.). Notă. Pe parcursul expunerii materiei, indicatorii nu vor fi memoraţi ca atare, ci corelaţi sincronic (cu ceilalţi indicatori economici şi sociali din acelaşi moment istoric), respectiv diacronic (în evoluţia lor în timp). Corelaţia diacronică (în dinamică) presupune un efort de „căutare”, de identificare a valorilor indicatorilor în cele-lalte momente istorice – de exemplu, populaţia României „mici” (a Vechiului Regat), care era de aproximativ 4 mil. locuitori în anul 1860, se dublează aproape până în 1916, devenind de circa 8 milioane locuitori pentru ca, după Unirea din 1918, populaţia României Mari să ajungă la aproape 16 milioane locuitori (dublându-se din nou), iar în anul 1940 la 20 milioane locuitori. 2. Indicatori geo-economici: suprafaţa totală a teritoriului (un nou exemplu va fi edificator pentru efi-cienţa corelării temporale: până în anul 1914, suprafaţa României a oscilat între 123000 km2 şi 131000 km2, pentru ca, după Unire, să ajungă la 295000 km2); struc-tura teritoriului după destinaţie (arabil, livezi, păşuni, fâneţe, păduri, alte suprafeţe); structura teritoriului după categorii de proprietate (până în 5 ha, între 5-10 ha, între 5-50 ha, între 50-100 ha etc.). 3. Indicatori ce reflectă nivelul de dezvoltare a ramurilor economiei naţionale: P.I.B., producţia indus-trială, forţa motrice, producţia agricolă etc. Cauzele slabei dezvoltări a României comparativ cu nivelul atins de ţările occidentale: Cauzele semiizolarea spa-ţiului sud-est european de fluxurile economice ale Occidentului, înapoierii războaiele frecvente purtate pe teritoriul ţării, mai cu seamă în secolul al XVIII-lea,
90

economice a României Instituţionalizarea economiei de piaţă, în perioada 1859-1900 Principalel e domenii supuse transformărilor instituţionale Principalel e structuri instituţionale transformate

mentalitatea de tip fanariot, balcanic etc. (capitolele 1.16 şi 3.4 din V. Axenciuc, op.cit.). Instituţionalizarea economiei de piaţă a constituit o necesitate istorică. Specifică spaţiilor aşa-zis „rămase în urmă” a fost evoluţia distinctă, cu ritmuri proprii, a celor două categorii de instituţii: instituţii (constrângeri) informale, constituite din normele, regulile determinate de obi-ceiuri, cutume etc., şi instituţii (constrângeri) formale, instituite de elitele politice ale Ţărilor Române sub presiunea marilor imperii sau zonelor de difuziune (iradiere).
1. Relaţiile (dreptul) de proprietate: împroprietă-rirea ţăranilor prin Legea Rurală din anul 1864, consa-crarea proprietăţii drept sacră şi inviolabilă prin Cons-tituţia din anul 1866. 2. Forţa de muncă – eliberarea ţăranilor de obliga-ţiile feudale, desfiinţarea stării de dependenţă a ţărăni-mii. 3. Producţia – libertatea de a produce: desfiinţa-rea privilegiilor feudale ale marilor proprietari – 1864, desfiinţarea breslelor – 1873. 4. Comerţul – libertatea comerţului; desfiinţarea vămilor interne. • Pe plan politic: principiul separaţiei puterilor în stat – Constituţia din anul 1866. • Pe plan social: instituirea relaţiilor moderne de proprietate – dreptul de dispoziţie devine atributul fun-damental al dreptului de proprietate modernă; Codul Civil, intrat în vigoare la 1 ianuarie 1865, Constituţia din anul 1866.

Direcţiile tranziţiei de la societatea de tip feudal la cea de tip capitalist

• Pe plan economic: libertatea producţiei şi co-merţului – Codul Comercial, 1887. Procesele şi tendinţele de transformare a organis-mului economico-social: de la regimul statal feudal la cel democratic-constituţional al statului de drept; de la regimul juridic întemeiat pe privilegii de clasă la regi-mul legislativ modern, bazat pe democraţie economică, piaţă liberă, constrângere economică etc. (V. Axenciuc, op. cit., capitolul 2.2.) Premisele transformării şi modernizării econo-miei româneşti: potenţialul economic al României la începutul tranziţiei la economia modernă; resursele naturale; capitalul financiar; forţa de muncă salariată; piaţa internă; mentalităţile şi comportamentele speci-fice spaţiului etnic românesc (Op. cit., subcapitolul 3.4.). Necesitatea intervenţiei statului pentru introduce-rea normelor liberal-democratice occidentale. În Ţările Române, până la mijlocul secolului al XIX-lea, catego-riile sociale determinante posibile ale schimbării (co-mercianţi, bancheri, mari meşteşugari şi proprietari de manufacturi) erau slab reprezentate, comparativ cu forţa pe care acestea o aveau în Occident. Evoluţia de la sine a societăţii, trecerea la un alt tip de societate nu ar fi fost posibile decât cu un ritm propriu, într-o perioadă de timp imposibil de precizat. În condiţiile prezenţei cu totul firave a iniţiativei şi intereselor particulare care să determine şi să asigure naturaleţea şi firescul aplicării unor noi reguli, transformarea nu putea fi realizată decât de stat, unica forţă coercitivă capabilă să asigure gene-ralizarea şi aplicarea normelor pe întreaga suprafaţă a ţării. Cine avea nevoie de transformarea rapidă a structurilor instituţionale: „Occidentul” sau România? Răspunsul standard la această întrebare este: transfor-mările instituţionale au avut un caracter obiectiv, necesar istoric; expansiunea lumii civilizate, occidentale a impus spaţiilor periferice, rămase în urmă, norme şi structuri superioare. Acest gen de răspuns nu este incorect, dar trece cu uşurinţă peste esenţa adoptării şi adaptării normelor străine. Până a ajunge la necesitatea istorică, trebuie să ne oprim la nevoile, interesele individuale şi de grup. Expansiunea Europei industriale a fost expresia căutării de debuşee (pieţe de desfacere), de către statele aparţinând acestei regiuni, pentru produsele manufacturate şi de pieţe de aprovizionare pentru produsele primare (materii prime). Aşadar, înaintea nevoii de civilizaţie occidentală, exprimată de intelectualii noştri progresişti, Occidentul însuşi avea nevoie de civiliza-rea României. Interesele bancar-comercial-

91

în plus. Pentru viaţa majorităţii populaţiei ţării. în infrastructura României: începând din deceniul 7 (perioada 1860-1870). a fost aşezată reţeaua de căi ferate. păşunile. Specifică reformei agrare din anul 1864 este. circa trei milioane ha teren arabil reveneau unui număr de 920 mii de gospodării. finanţele publice – toate aceste sectoare au fost supuse. devenită dominantă în urma reformei agrare din anul 1921. a pătruns. proces economic complex demarat în Occident la sfârşitul secolului al XVIII-lea. până în deceniul 6 al secolului al XIX-lea. Legea comunală şi Legea instruc-ţiunii publice au jucat un rol normativ decisiv. şi transformări tehnologice. în vreme ce peste 3 milioane ha se aflau în proprietatea a circa 6000 de familii de mari moşieri. industria. sistemul bancar şi de credit. manufacturieră industrial şi mecanizată) în perioada 1859-1914. distribuirea numai a terenurilor arabile. moneda. prin modernizarea cadrului instituţional după modelul structurilor occidentale (modelele francez şi german). 5. 92 . Revoluţia industrială în Occident. a căilor şi mijloacelor de transport şi comunicaţie. sistemulu 2. porturi. De altfel. printre altele. Cu preţul îndatorării ţării pe termen lung. abuzurile săvârşite cu ocazia împroprietăririi. organizarea comunelor rurale şi a învăţământului primar obligatoriu au contri-buit într-o oarecare măsură la modificarea mentalităţilor.5 milioane hectare teren arabil. în peri-oada 1860-1914. ceea ce a determinat menţinerea caracterului primitiv al înzes-trării majorităţii gospodăriilor ţărăneşti. artizanală. pre-cum şi în toate celelalte zone atrase în circuitul valo-rilor materiale şi spirituale occidentale. distribuţia suprafeţelor funciare este elocventă: potrivit datelor recensământului din anul 1905. Moderni-zarea infrastructurii a făcut posibilă modernizarea celorlalte ramuri (a industriei şi agriculturii în principal). prin contractarea unor împrumuturi oneroase. Transformările instituţionale au fost însoţite de transformări tehnologice de mai mică amploare. furnizoare ale majorităţii cerealelor destinate expor-tului României. i 3. Trăsăturile vechiului sistem industrial. agricultura şi industria României au marcat. ajungându-se. au fost instalate liniile de telecomunicaţii. comerţul interior şi exterior. În urma Legii Rurale din 1864 şi a unor legi ulte-rioare. făcându-se trecerea de la regimul marii proprietăţi de tip latifundiar la regimul proprietăţii moşiereşti-ţărăneşti. Consecinţa: obţinerea unor producţii medii la hectar inferioare pe mica exploataţie ţărănească faţă de randamentele obţi-nute pe marea exploataţie. au fost construite drumuri. Nivelul scăzut al agriculturii româneşti era cauzat şi de investiţiile reduse. Această „lacună” a Legii Rurale. TransforStructura temei marea 1. organizate oficiile poştale etc. precum şi în organizarea celulei de bază a vieţii rurale. la răscoala din anul 1907. comuna. Revoluţia industrială. Configuraţia noului sistem industrial. Evoluţia celor patru forme de existenţă a indus-triei (casnică. Toate aceste transformări au fost decisive pentru evoluţia ulterioară a economiei româneşti. fâneţele şi pădurile rămânând în continuare în proprie-tatea marilor moşieri. Legea Ru-rală din anul 1864. Cadrul instituţional a fost radical modificat. au fost împroprietărite peste 600 de mii de gos-podării ţărăneşti cu 2. de mentalităţile şi com-portamentele specifice unei agriculturi de subzistenţă bazată pe extensivitate şi monocultură (cereale). Abordarea transformărilor (instituţionale sau teh-nologice) are la bază o schemă simplă: premise – con-ţinut – consecinţe. Elibera-rea şi împroprietărirea ţăranilor. în primul rând. regimul marii arendăşii au determinat o înrăutăţire a stării materiale a ţărănimii. Politica industrială: demararea procesului de industrializare corelat cu noua politică comercială externă a protecţionismului. Agricultura. Semnificaţia istorică a reformei agrare din anul 1864 a constat în transformarea radicală a regimului proprietăţii agrare. docuri. în cele din urmă.Construire a infrastructurii în România Evoluţia economică a României în perioada 1860-1914 Prefacere a socială şi economică a sectorului agricultur ii industriale occidentale vizau crearea unui spaţiu compatibil din punct de vedere formal (instituţional) în România. regim de tranziţie către proprietatea ţărănească. asistăm la o adevărată revoluţie în ramura transporturilor. poduri. 4. unor importante transformări institu-ţionale. fiind evidentă discrepanţa dintre agricultura de subzistenţă practicată pe mica exploataţie comparativ cu agricultura marilor exploata-ţii.

Evoluţia industriei. în proces de formare. • organizarea fabricii în locul atelierului. devine decisivă pentru politica economică pro-blema raportului de schimb în comerţul internaţional – terms of trade. scăderea preţurilor şi creşterea veniturilor reale. Conţinutul modificărilor instituţionale (a se vedea Victor Axenciuc. achitarea anuităţilor tot mai mari ale datoriei externe a generat problema constituirii lichidităţilor inter-naţionale. industria extractivă. cali-ficate. respectiv a unei clase industriale şi comerciale bine reprezentate. subcapitolul 5. Protec-ţionismul vamal a fost consacrat prin tarifele din anii 1886. mai ales. De aceea. Intervenţia statului s-a manifestat sub forma unei politici protecţio-niste. c) existenţa unor disponibilităţi de capitaluri şi a unui sistem de credit stimulativ pentru investiţii. erau: • o structură modernă. industria constructoare de maşini. pentru accelerarea dezvol-tării industriale a fost nevoie. în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea.5. nici sortimental toate bunurile necesare pieţei interne. 1893 şi 1904. a aburului. ci şi. a mâinii de lucru calificate sau a tradiţiei meşteşugăreşti/manufacturiere. creşterea dependenţei ţărilor industriale de oferta de produse primare de pe pieţele externe. Determinantele procesului de industrializare au constat în: • evoluţia celor trei forme ale industriei manuale (casnice. energie etc. revoluţia industrială şi industrializarea.). • nici o ramură nu era completă sub aspectul compoziţiei tehnico-economice. s-au realizat pe baza maşinilor. nu se produceau. industria metalurgică. d) manifestarea cererii de produse industriale pe piaţa internă şi externă.6.). din anii 1913-1915. nici cantitativ. necesitatea sporirii capacităţii de plată externe a determinat creşterea dependenţei economiei româ-neşti de producţia agricolă. meşteşugăreşti şi manufacturiere) şi mecani-zate (impactul revoluţiei industriale occidentale asupra organizării sistemului de fabrică în România). măsurile şi criteriile de încura-jare a industriei fiind cuprinse în legile din anii 1887 şi 1912. cum am arătat. Avantajele generate de revoluţia industrială expansiunea producţiei de bunuri şi a serviciilor. • descoperirea şi utilizarea unei forţe motrice noi. Premisele constituirii noului sistem industrial în perioada 1886-1914 au fost: a) existenţa unei industrii manufacturiere şi meş-teşugăreşti dezvoltate. Ramurile industriale „originatoare” ale revo-luţiei industriale industria textilă. industria electricităţii (energiei electrice). Limitele dezvoltării industriei româneşti în peri-oada 1886-1914 au fost determinate nu numai de lipsa capitalurilor. însoţită de măsuri de încurajare a industriei. 93 . contribuţia agriculturii la asigurarea capacităţii de plată externe. de interven-ţia statului. cit. constând. Revoluţia industrială a constituit un proces de-marat în Occident (în Anglia). în: • înlocuirea uneltelor simple cu un sistem de unelte – maşina. până în anul 1914. în perioada 1860-1914. investiţiile destinate modernizării infrastructurii în România au determinat contractarea de împrumuturi externe. op. Atributele procesului de industrializare la nive-lul industriei mecanizate. de absenţa burgheziei. activitatea industrială devine continuă. a ramurilor şi subramurilor. • industria siderurgică şi cea a construcţiilor de maşini lipseau cu desăvârşire. Configuraţia noului sistem industrial industria extractivă. reducerea considerabilă a costurilor medii. creşterea spectaculoasă a productivităţii muncii. în esenţă. b) prezenţa unei forţe de muncă specializate. exprimată în indicatori economici. industria prelucrătoare. punând în evidenţă slaba eficienţă a agriculturii româneşti. conturarea diviziunii internaţionale a muncii de tipul „stat agrar/stat industrial” pe parcursul secolu-lui al XIX-lea.. 1891. e) accesibilitatea resurselor (materii prime.

1 kg de Au fin = 3100 fr.  principalele ramuri şi subramuri produceau cu precădere bunuri de tehnicitate şi complexitate redusă. 1 dolar = 1. • industria mecanizată era structurată pe unele ramuri ale industriei uşoare şi extractive. masă monetară – agregate monetare.29. 1 kg Ag fin = 200 fr.4414 kg aur fin.. renunţă la bimetalism şi adoptă monometalismul aur. sovereign) = 7. Sistemul a fost practicat de toate ţările în primele trei sferturi ale secolului al XIX-lea. 1 lingou de aur = 400 uncii aur fin = 12. liră sterlină = 104.U. în anul 1879. buşteni. monometalism aur (18791934): denumirea de dolar a fost adoptată în anul 1785. – materii prime interne agricole şi extractive. circa 4/5 din necesar. gold-exchange standard = auri monetar naţional devize . lipsind ramu-ra industriei constructoare de maşini. instrumente de plată şi credit.  se întemeia pe tehnică şi tehnologie importate.. uncia de aur = 31. industria petro-lieră şi a lemnului furnizau pieţei externe materii prime şi unele semifabricate.32 g Au fin. raportul legal Au/Ag = 1/14. este introdus bimetalismul. liră sterlină (pound. S. 1 franc = 5g Ag cu titlul de 900‰ sau 4. emisiune monetară. respectiv în perioada analizată:  acoperea doar o parte redusă a nevoilor de bunuri de consum industriale. scontarea şi rescontarea cambiilor. acoperirea emisiunii de monedă.32258 g Au cu titlul de 900 ‰ sau 0.  folosea cu precădere. Elveţia. Principalele sisteme monetare Crearea . Belgia.988 g Au cu titlul de 11/12 sau 7.5g Ag fin.504 g aur fin sau 22. Sistemul ETALON AUR s-a prezentat sub forma monometalismului şi bimetalismului. fr. considerată „co-loana vertebrală” a oricărei industrii dezvoltate. Aurul este singurul etalon monetar. având ca membri fondatori: Franţa.A. monometalism aur 1878-1928: a fost stabilit prin legea din 7 aprilie 1803. Caracteristicile procesului de industrializare în faza sa de început. ţiţei. definirea monedei naţionale prin parităţi în aur şi/sau argint.utilajelor şi tehnologiilor importate. produse petroliere semipre-lucrate. Uniunea monetară latină a fost înfiinţată în anul 1865.  antrena în producţia industrială circa 110 mii per-soane dintr-o populaţie activă de circa 3. raportul legal Au/Ag = 1/15. Italia.6 g Ag fin.1035 grame aur fin. valoarea legală stabilită în anul 1792 a rămas neschimbată vreme de 141 de ani. fiind definit prin: circulaţia monedelor din aur şi/sau argint. acoperirea emisiunii fiduciare cu aur şi/sau argint.1918-1940 – gold bullion standard = aur lingo-uri.. raportul legal: Au/Ag = 1/15. economia românească fiind integral dependentă de furnizorii externi.56 g Ag fin. în anul 1792. • în loc să exporte produse finite. Sistemul monetar britanic – monometalism aur 1816-1931: a fost stabilit prin legea din 22 iunie 1816. Sistemul monetar francez – bimetalism 1803-1878.  deţinea o pondere de circa 25-30% din producţia materială a ţării. cherestea.1945-1971 – sistemul monetar de la Bretton Woods Noţiuni preliminare: titlul metalului preţios.29033 g Au fin. denumit şi secol al etalonului aur Marile sisteme monetare naţionale dominante la nivel regional şi mondial până în anul 1914 Sistemul monetar american – bimetalism (1792-1879). respectiv doar 3% din forţa de muncă a României.5 mil.1800-1914 – gold standard = etalon aur sistemulu .5.fr. 1 franc = 0. convertibilitate. 94 .

18 lei (1 £ = 4.adoptă sistemul monetar francez. nemaiîntâlnită – exceptând perioada socialistă – în următorii 90 de ani. = 1 fr. monedă din argint. Emisiunea monetară în perioada 1880-1913: masa monetară (M1). dezordinea. numerar în circulaţie a crescut de la 60 milioane lei aur în anul 1880 la 480 milioane lei aur în anul 1913. Trăsăturile vechiului sistem monetar moneda era considerată o marfă ca toate celelalte mărfuri. 1 franc francez = 1 franc belgian = 1 liră italiană = 1 franc elveţian. garanţiile fiind solide (bunuri imobiliare – moşii. respectiv de 8 ori. sistemul monetar era expus speculaţiilor şi fluctuaţiilor (externe şi interne) determinate de acestea. zarafi. în secolele XVI-XVIII. marilor negustori. lipsa unei monede naţionale reale.). slujbaşi. bancar creditul mic. 1 leu = 5 g Ag cu titlul 835 ‰. ratele dobânzilor fiind de regulă superioare ratelor medii ale profiturilor Cerinţele noului sistem de credit: abundenţa faţă de cerere. mari negustori. boierimii. piesele bătute având greutatea de 27. era practicat de bancheri. comporta riscuri relativ reduse. debitorii fiind per-manent îndatoraţi.5 g. cârciumari. având imprimat un leu rampant pe revers. meşteşugari.= 1 fr. datoriile deveneau perpetue. era practicat de moşieri. = 1 liră it. ci şi riscurile mai mari. inferioară ratei medii a profitului. avea caracter neproductiv. circulaţia monetară era alcătuită dintr-o multitu-dine de semne monetare străine. avea caracter antiproductiv. prima emisiune de taleri-leu a avut loc în pro-vincia Holland. Trăsăturile creditului „mic”: era solicitat de ţărănime. 1 leu = 0. statului. fr. mici ne-gustori. cămătari specializaţi. România pătrunde pe piaţa schimburilor comer-ciale şi valutare internaţionale cu o organizare monetară stabilă şi eficientă. sistemul monetar a devenit sistem bănesc de stat. arendaşi.. specula. cu o greutate aproximativă de 27. fiind destinat acope-ririi cheltuielilor de lux (călătorii. case etc. sejururi în străinătate). Originea denumi-rii monedei naţionale Löwenthaler = talerul-leu. 1 £ = 25. circulă în Ţările Române. Parităţi valutare: 1 $ = 5. emisiuni provenite din Ţările de Jos şi Imperiul Habsburgic.86 $). Constituire Trăsăturile vechiului sistem de credit (cămătăresc) a Existau două zone (arii) ale creditului: sistemului creditul mare.648 g şi titlul de 750‰. leul avea funcţia de ban de calcul (monedă de cont (în limba franceză: compter = a socoti). rata dobânzii. nivel care reflecta nu numai presiunea cererii. s-au înlăturat din circulaţia monetară internă haosul. Noul sistem monetar – Legea din anul 1867: Leul nou era definit potrivit sistemului Uniunii Monetare Latine: 1 leu = 1 fr. 1575.3226 g Au cu titlul 900‰. 95 . Sistemul monetar al leului.24 lei Consecinţele adoptării noului sistem monetar s-a creat prima monedă naţională reală cu va-loare intrinsecă (exprimată în metal preţios monetar). ratele dobânzilor ajungeau până la 200%. elv. şi de credit Trăsăturile creditului „mare”: modern era destinat clientelei bogate.25 lei. • stabilitatea monetară specifică sistemului etalon aur din perioada 1880-1914 a avut drept efect o remar-cabilă stabilitate a preţurilor. belg. 1 RM (ReichsMark) = 1. determinate de caracterul garanţiilor.

alimentând-o integral cu monedă naţională. stimulând astfel dezvoltarea economică a ţării. 6. Efectuarea de tranzacţii cu metale preţioase. Constituirea rezervei de acoperire a emisiunii monetare. de credit Creditul agricol: pentru marii proprietari funciari.N. a stimulat crearea reţelei bancare a ţării. fiind astfel principalul sprijinitor al capitalului naţional. a instituit un climat de încredere pe piaţa banilor. Primirea de depozite şi acordarea de avansuri pe aur şi valute. 2. Creditul general – comercial: 9 bănci mari – cu capital străin: Marmorosch – Blank. sistemului Structura sistemului bancar şi de credit modern în România bancar şi B. Casa de Economii şi Cecuri Poştale – 1880.R.: 1. pentru micii agricultori: Băncile populare. stimulativ pentru depuneri. – bancă de emisiune şi principalul ins-titut de credit.N. Determinarea ratei medii a dobânzii pe piaţă prin intermediul ratei scontului. Banca de Scont şi Banca Craiovei. a contribuit substanţial la formarea capitalului de împrumut. reprezentat de: Prima Societate de Credit Funciar – 1873. Reglementarea circulaţiei băneşti. prin reglementarea creditelor şi dezvoltarea operaţiunilor bancare legale. premisă esenţială a pro-liferării creditului particular. agricultură. Casa Rurală – 1908. cu îndrumări şi specialişti. sistemul de credit format a mobilizat resurse băneşti pe care le-a orientat cu prioritate 96 .N. în România a fost creat sistemul modern de credit.N. a constituit principala stavilă în calea expansiunii cămătăriei. a acordat preferinţă debitorilor autohtoni. Înfiinţarea Băncii Naţionale a României (1880) Trecerea la noul sistem de credit impunea organi-zarea autorităţii monetare a statului sub forma unei Bănci centrale şi de emisiune Principalele operaţiuni ale B. Iaşi – 1881. B. cu capital autoh-ton: Banca Românească. Banca Generală Română. Consecinţele monetare şi economice ale înteme-ierii B. 4. Societăţile de Credit Funciar Urban (Bucureşti – 1874. a ieftinit creditul şi a stabilizat preţul lui: rata scontului a oscilat între 4-6%.R. întemeiat pe garanţii rezonabile. destinat investi-ţiilor şi tranzacţiilor economice. Instituţiile bancare de stat: Casa de Depuneri şi Consemnaţiuni – 1864. 5.R. B. a stabilit canale de credit şi operaţiuni bancare cu băncile naţionale ale statelor europene şi extraeuropene. Structura 8. caracter preponderent productiv.R. Acordarea de credite pe termen scurt – până la un an – pe bază de rescont şi lombard. Concluzii în decurs de patru decenii.R. la for-marea sistemului bancar modern al ţării.N. scripturală (în cont). a introdus ordine în circulaţia bănea-scă. Stabilirea cursului oficial al valutelor străine. a asigurat piaţa cu cel mai mare volum de credite autohtone.specializat pe principalele ramuri ale economiei: comerţ. Instituţiile de asigurare: 7 mari societăţi înfiinţate la sfârşitului secolul al XIX-lea. Banca Comercială Română. pentru viticultori: Creditul Viticol – 1906. alcătuit dintr-o reţea variată de bănci. Banca de Credit Român. 3. Creditul pentru urbanizare – 1906. 7. Banca Agricolă. industrie. a contribuit. Emiterea de monedă: numerar (metalică şi bancnote). Casele de Credit Agricol.

N. statul român având un rol decisiv în accelerarea formării sistemului de credit prin: privilegiile acordate B.5% ad valorem. Politica protecţionistă (1886-1914) Tarife vamale cu caracter protecţionist: 1886 – nivelul taxelor vamale: 8-20% 1904 – nivelul taxelor vamale: 10-30% Taxele nu mai erau ad valorem. prin extensiune retroactivă. cu toate acestea. devine decisivă pentru politica economică pro-blema raportului de schimb în comerţul internaţional – terms of trade.R. volumul comerţului exterior al României se majorează: valoarea importurilor creşte de aproape două ori. asigurate prin credite pe termen lung. • produse petroliere – 14%-20%. pe greutate (100 kg). Justificarea protecţionismului vamal (argumentele sunt identice cu cele susţinute în favoarea industriali-zării accelerate): . acele avantaje pe care le vor acorda în viitor altor parteneri. 1886-1914 – perioada protecţionismului. ci specifice.N. a oscilat aproximativ în următoarele limite: • produse agricole – 72%-75%. 97 spre scopuri economice (productive): comerţ intern. Clauza naţiunii celei mai favorizate – clauză aplicată în comerţul internaţional încă de la sfârşitul secolului al XVIII-lea. in-dustria mare. Consecinţele politicii protecţioniste din perioada 1886-1914 pe fondul creşterii economice generale pe plan internaţional. Convenţia a fost încheiată în sistemul clauzei naţiunii celei mai favorizate.R. Terms of trade – raportul de schimb în comerţul inter-naţional: relaţia dintre preţurile de export şi preţurile de import. respectiv prin raportarea volumului fizic al exportului la volumul fizic al importului. garantarea operaţiunilor acestor bănci. oferta de capital s-a majorat şi. Politica liberului schimb (1859-1885) 1859-1874 – politica vamală a României este parte integrantă a politicii Imperiului Otoman: taxe vamale de import şi export de 7. Modernizarea relaţiilor economice externe.Consecinţe ale înfiinţării B. reţeaua bancară a sprijinit capitalul autohton. A. preţul creditului s-a diminuat. sau altfel spus: ce cantitate trebuie să exporte (importe) o ţară pentru a importa (exporta) 1 tonă de produse? Se calculează prin raportarea valorii medii a tonei de produse exportate la valoarea medie a tonei de produse importate. în perioada 1910-1913. politica bancară promovată a avut un pronunţat caracter intervenţionist. punând în evidenţă slaba eficienţă a agriculturii româneşti. contribuind la consolidarea marii burghezii financiare. agricultură. prin urmare. participarea capitalului public la diferitele insti-tuţii bancare.împrumuturi externe. necesitatea sporirii capacităţii de plată externe a determinat creşterea dependenţei economiei româneşti de producţia agricolă. valoarea exporturilor creşte de aproape trei ori. niste achitarea anuităţilor tot mai mari ale datoriei ex-terne a generat problema constituirii lichidităţilor interna-ţionale. 1875-1885 – aplicarea convenţiei comerciale cu Austro-Ungaria: taxe vamale de 77.5% ad valorem. Comerţul exterior al României în perioada 1860-1914 Politica comercială externă a României în anii 1859-1914: 1859-1885 – perioada liberului schimb. el nu putea satisface necesarul de investiţii. noul sistem bancar şi de credit s-a integrat în piaţa mondială de capital. prin care părţile semnatare ale unei convenţii comerciale (tratat comercial) se obligă să-şi acorde reciproc (sau unilateral). • structura exportului României. Atragerea României în circuitul european de valori Rolul şi consecinţel e politicii investiţiile destinate modernizării infrastructurii în România au determinat contractarea de protecţio..

Caracterul personal al impozabilităţii – variante de impozite: capitaţia: impozitul pe locuitor. anuitatea datoriei externe reprezenta: 5 % din venitul naţional. controlul lax al impozitării genera o corupţie de proporţii. • produse finite – 75%. în scopul cal-culării veniturilor şi cheltuielilor statului şi administra-ţiilor locale. până în anul 1914 fusese contractată o datorie de aproximativ 2 miliarde lei. ratele dobânzilor solicitate erau ridicate (îndeo-sebi până în anul 1900) în raport cu ratele medii ale dobânzilor pe pieţele occidentale de capital. ne-gustor etc). 22% din cheltuielile bugetului de stat. este introdus controlul bugetului de stat. este asigurat de Curtea de Conturi (1863) pe baza Legii contabilităţii publice – 1881. • • controlul curent financiar asupra ministerelor. mărimea. instabilitatea continuă a impozitelor – percepe-rea lor în funcţie de nevoile vistieriei determina mobi-litatea continuă a impozitelor. obiec-tul impozitării nu îl mai constituia persoana. centralizarea bugetară: toate veniturile şi cheltu-ielile trebuie să se regăsească într-un buget general al statului. aşezarea şi colectarea impozitelor. majoritatea datoriei externe a fost contractată pentru construirea infrastructurii. destinaţia veniturilor era discreţionară. • structura valorii importului României. masa impozabilă o reprezenta ţărănimea depen-dentă. anuitatea datoriei externe a sporit de la 2. în anul 1913: • produse primare – 7%. este organizată evidenţa bugetară. alte produse – 4%-7%.10 lei în anul 1864 la 15 lei în anul 1914. negustorii etc. de către organele reprezentative ale naţiunii. a edificiilor şi construc-ţiilor de interes public. fără discriminări. creştere realizată pe seama creşterii fiscalităţii. Principiile şi funcţiile sistemului modern de fi-nanţe publice: universalitatea impozabilităţii – masa impozabilă era constituită de totalitatea cetăţenilor.. • produse intermediare – 18%. ci veniturile. bunurile etc. este înfiinţată administraţia financiară – instituţie publică specializată în conceperea. parlamentar etc. a avut caracter oneros: s-a contractat la cursuri inferioare valorii nomi-nale a titlurilor. responsabilitatea bugetară: instituţiile financiare ale statului sunt obligate să facă dări de seamă asupra executării bugetului. datoria restantă de plată în anul 1914 era de peste 2 miliarde lei aur. meşteşugarii. clasa dominantă beneficia de privilegii şi scutiri de impozite. Contractarea datoriei publice externe în perioada 1864-1914 a fost destinată în principal construirii infrastruc-turii.. pe locuitor. în funcţie de interesele domnitorului. B. Dificultăţi ale intro-ducerii noului sistem de finanţe 98 . calcularea. proporţionalitatea impozabilităţii – mărimea im-pozitelor era proporţională cu mărimea veniturilor. Efectivitatea instituţională.. Impozitarea directă era metoda cu cea mai mare frecvenţă de aplicare şi arie de răspândire. departamentelor etc. Trăsăturile vechiului sistem feudal de finanţe publice: gestiunea domnitorului se confunda cu gestiunea vistieriei (statului). felul etc. Curţii. impozabilitatea era personală. după gradul de prelucrare a produselor. la nivel guverna-mental.. Principalele corelaţii ale datoriei publice în peri-oada 1912-1914 datoria externă totală pe locuitor era aproximativ egală cu venitul naţional pe locuitor (271-272 lei).Formarea sistemulu i modern de finanţe publice produse forestiere – 4%-7%. clasei dominante. Ministerul de Finanţe răspunde în faţa Parlamentului. patenta: impozitul pe profesie (meşteşugar.

Concluzie: spiritul de indisciplină financiară. a agenţilor fiscali a do-bândit un caracter generalizat. finanţe publice Finanţele publice în anii 18591914 Evoluţia economiei româneşti în perioada 18591914 În perioada 1859-1914. economice şi cultural-spirituale: Principalele procese ale tranziţiei de la socie-tatea de tip feudal la societatea modernă: desfiinţarea regimului social-politic feudal. dezvoltarea aparatului public: administraţie. corupţia funcţionarilor. deturnarea „sistematică” a fondurilor de către principalii lor gestionari. constituirea sistemului statal modern. fixau salarii pentru protejaţii lor în afara schemei bugetului etc. Pe locuitor. întreprinderi etc.5 ori. • economie – căi ferate. lei la 540 mil. evidenţa fiscală se ţinea formal. specific 99 . valoarea patrimoniului statului a ajuns. • datoria publică – 22%. România a parcurs un ansamblu de procese de tranziţie de la vechea societate feudală spre cea modernă. aceste procese s-au concretizat în mutaţii profunde şi creaţii noi în domeniile vieţii sociale. • impozitele indirecte s-au majorat de la 30% la 84%. – 31%. în vreme ce producţia materială a ţării şi e ale veniturile popula-ţiei de numai 3-3. specific vechiului sistem. în acelaşi interval de timp. Evoluţia fiscalităţii în perioada 1860-1914: Consecinţ Volumul impozitelor a crescut de peste 15 ori. armată. controlul se efectua cu greutate. drumuri. lei. bazat pe constrângeri extraeconomice. • învăţământ. învăţământ. de la 28 mil. asistenţă medicală. cu un nou cadru legislativ şi instituţional. miniştrii efectuau plăţi fără apro-bare. sănătate. Modificarea structurii veniturilor bugetare: impozitele directe s-au redus de la 70% în anul 1864 la 16% în anul 1914. politice. s-a menţinut încă mult timp în cadrul noului sistem fiscal. Eficienţa noului sistem de finanţe publice: . fiscalitatea a crescut de şase ori – de la noului sistem de 9. de corupţie şi voluntarism în mânuirea banului public. ordine publică şi armată – 29%. la peste 1500 milioane lei. în anul 1914.60 lei în anul 1860 la 64 lei în anul 1910. şi elaborarea noului regim social-politic de tip modern pe principii de drept democratice. jandarmerie. Structura cheltuielilor bugetare la începutul se-colului XX (după destinaţie): • administraţie.publice: ritmul lent de formare a personalului financiar calificat.asigurarea fondurilor necesare modernizării societăţii româneşti construirea infrastructurii – căi ferate. Evoluţia cheltuielilor bugetului de stat în anii 1859-1914: Cheltuielile bugetare au sporit de peste 15 ori.. axată pe economia liberă de piaţă. cultură – 18%. de tip burghez. angajau personal după interese personale. poliţie.

emisiunea de 100 . în pofida efor-turilor exprimate în politica economică a perioadei 1886-1914. nu depăşea o cinci-me. construirea infrastructurii – mijloace şi căi ferate. în continuare. majoritară fiind producţia simplă de mărfuri faţă de cea lărgită. Concluzii 1. fiind relativ izolată şi întemeiată pe mij-loace rudimentare de producţie.. antrenată în relaţii directe salariale şi patronal-capitaliste. bănci. Principalele tendinţe de evoluţie şi trăsături ale economiei interbelice pe plan european au fost urmă-toarele: • instabilitatea: punctul culminant al evoluţiei insta-bile a economiei europene l-a constituit criza economică din perioada 1929-1933. finanţe publice. agricultura ţărănea-scă funcţionau. al transporturilor şi tele-comunicaţiilor. Zona reproducţiei lărgite de tip capitalist. Zona economiei naturale şi seminaturale. legiferarea învăţământului general-obligatoriu. cu o eco-nomie dezvoltată.economiei de piaţă. cu pro-blemele şi contradicţiile sale. transformarea organismului economic naţional din sistem semiautarhic. întemeiate pe ierarhii rigide. în primul rând. tranziţia de la capitalismul comercial-cămătă-resc la formele incipiente ale capitalismului industrial. financiar-bancar. economia româ-nească se caracterizează. trecerea de la structuri sociale de tip feudal. în principiu. Economia României rămânea predominant agra-ră. b. meşteşugurile. 2. cu ierarhii bazate pe puterea economică dobân-dită. Pentru înţelegerea evoluţiei economiei româneşti este esenţială înţelegerea. populaţia salariată. ireversibile. dezvoltarea structurilor moderne ale sectoarelor economiei naţionale: industrie. cit. specific economiei de piaţă. c. Zona economiei marfare simple. demararea procesului de urbanizare şi sistema-tizare a localităţilor. la societatea de tip bur-ghez. telefon. a factorilor externi de influenţă. de tip capitalist. Atrasă din ce în ce mai intens în circuitul valo-rilor economice şi culturale europene. Perspectivele transformării României dintr-o ţară predominant agrară întro ţară industrial-agrară. II. în care economia monetară se află în expansiune: aproxi-mativ jumătate din produsul social era realizată în sec-toare de tip capitalist. Zona economiei marfare simple: cea mai mare parte a gospodăriilor rurale ţărăneşti se situează în exte-riorul acestei arii. Zona reproducţiei lărgite de tip capitalist. cu tot ansamblul de factori şi mecanisme de funcţionare ale economiei de piaţă. Axenciuc. comerţ interior şi exterior. fluviale şi maritime – şi a sistemului de telecomunicaţii moderne – poştă. CONSOLIDAREA ECONOMICO-SOCIALĂ A ROMÂNIEI ÎN PERIOADA INTERBELICĂ Consecinţele primului război mondial asupra eco-nomiei româneşti. 1): pentru prima oară în isto-ria economică a lumii. capitalul străin deţinea o poziţie semnificativă în cadrul acestei zone. industria casnică. telegraf. cu structurile sociale specifice. în sistem deschis. capitolele 9 şi 10). mai cu seamă după 1880. întemeiată pe procese de producţie manuale. prin tendinţe de dezvoltare de tip capitalist. respectiv în industria mare. respectiv a calităţii de subiect de drept internaţional public. dispunea de o forţă econo-mică redusă. • inflaţia (Grafic nr. în sistemul reproducţiei sim-ple de mărfuri. în domeniul comerţului exterior. seminaturală. 3. precum şi configuraţia noului orga-nism economic naţional în cadrele create de Marea Unire din anul 1918 (V. op. cu un grad relativ crescut de indepen-denţă păreau utopice şi celor mai optimişti dintre contem-poranii acelui început de secol. Ritmul transformărilor era lent. terestre. cucerirea independenţei de stat şi recunoaşterea suveranităţii româniei. axat preponderent pe auto-consum. Zona economiei naturale şi seminaturale cu-prindea întreg mediul rural. credit. ca urmare a acţiunii libere şi creati-vităţii. Nivelul şi locul economiei româneşti în econo-mia europeană în anul 1914 Se disting trei zone ale economiei: a. prezintă tendinţe de erodare pe termen lung sub acţiunea constrângerilor economiei de piaţă.

 eliminarea riscului de extindere a ideilor revolu-ţiei bolşevice. în anul 1917. urma să obţină rezultate mult mai bune decât în situaţia în care ar fi lucrat pământul altuia sau aflat în proprietate obştească. nu a fost vorba numai de destabilizare. consecinţă a crizei economice din perioada 19291933. Necesitatea reformei agrare din anul 1921  satisfacerea nevoii de pământ a ţărănimii. ea urmărea anihilarea puterii marilor moşieri şi a forţei Partidului Conservator (în anul 1925. cauzată de nevoile financiare ale războ-iului şi ale refacerii postbelice. în pofi-da reformei din anul 1921. Italia şi Germania) de reagrarizare a economiilor lor. dar agricultura românească. ca reacţie faţă de eforturile marilor ţări industrializate (în primul rând. ci şi de reorientarea fluxurilor către noul bancher al lumii. • militarizarea şi înarmarea majorităţii ţărilor eu-ropene. Statele Unite ale Americii. • autarhizarea economiilor naţionale. a regresat. • accentuarea intervenţionismului sub forma poli-ticilor protecţioniste şi de încurajare a industriei sau agriculturii.  promisă de regele Ferdinand pe front. • industrializarea accelerată a statelor agrare – ca efect al restrângerii importurilor de produse industriale semifinite şi finite. • destabilizarea circuitelor internaţionale de capital. a constat în intervenţia statului pentru stimularea exporturilor. în loc să progreseze. Partidul Conservator dispărea de pe scena politică a ţării).  sporirea interesului micului producător agricol pentru creşterea producţiei agricole: se estima că ţăranul. a determinat creşteri ale preţurilor foarte mari comparativ cu evoluţia anterioară primului război mondial.  reforma agrară a fost promovată de Partidul Naţional Liberal. com-primarea importurilor şi orientarea lichidităţilor valutare în vederea majorării excedentelor balanţei comerciale. ca efect al autarhizării şi adâncirii contradicţiilor dintre interesele marilor puteri. în continuarea procesului de individualizare a proprietăţii ţărăneşti. proprietar al pământului pe care-l lucra. Regresul agricultur ii româneşti în perioada interbelic ă Pare paradoxal.Caracteristici ale economiei europene interbelic e monedă fiduciară fără acoperire. împroprietărirea ţăranilor urmărea consolidarea unităţii statului naţional român după Marea Unire din anul 1918. Consecinţele reformei agrare din anul 101 . practic.

6 milioane gospodării ţără-neşti cu 3. deşi afectată în perioada 1929-1932 de criza economică pe plan mondial. pulveri-zarea exploataţiilor ţărăneşti a cauzat diminuarea drastică a eficienţei gospodăriilor ţărăneşti. gospodăria ţărănească rămânând în continuare în afara modului de organizare capitalist propriu-zis.  parcelarea proprietăţii funciare corelată cu creşte-rea demografică în mediul rural (populaţia agricolă a României era de aproape 15 milioane locuitori în anul 1940). a unei mari mase de capital. Factorii externi care au frânat dezvoltarea indus-triei româneşti  consecinţele distructive ale războiului mondial.  scăderea eficienţei gospodăriilor ţărăneşti sa exprimat. 2). Industria românească. în principal. depre-cierea mijloacelor de muncă şi creşterea gradului de îndatorare a ţărănimii la bănci şi cămătari. în special ca urmare a deschiderii foarfecii preţurilor în defavoarea produselor industriale. având drept consecinţă creşterea preţului creditelor externe.  corelată cu efectele crizei agrare din perioada 1928-1936. prin distrugerea. în reducerea veniturilor. a determinat pulverizarea exploataţiilor agricole ţărăneşti.  agricultura României devine o agricultură de subzistenţă pentru marea majoritate a locuitorilor rurali.1921  împroprietărirea a 1. în timpul războiului.  diminuarea potenţialului financiar al puterilor european. . este continuată legislaţia protecţionistă şi de încu-rajare a industriei consacrată până în anul 1914. ÎN PERIOADA 1927-1936 Dezvoltare a industriei româneşti în perioada interbelică .foarfeca preţurilor = inversarea tendinţelor de evo-luţie a două categorii de preţuri (industriale şi agricole în cazul nostru) (Grafic nr.5 milioane ha a dus la parcelarea proprietăţii ţărăneşti. a fost stimulată indirect prin legislaţia comerţului exterior.  criza economică mondială din perioada 1929-1933 a afectat industria românească 102 . în perioada interbe-lică. Accelerare a industrializării În planul politicii industriale.

respectiv. industria mecanizată ocupa locul central în viaţa economică a ţării prin: 103 . lei la 171 mild. numai în colabo-rare cu capitalul autohton. gaze naturale. în perioada crizei. sub lozinca „porţi deschise”. • diminuarea capitalurilor bancare şi industriale. după război. raportul ajunge la 6-10 la 1.diminuarea preţurilor. ♦ continuarea politicii protecţioniste a stimulat dezvoltarea industriei interne. ♦ factorii de producţie – resursele de materii prime şi forţă de muncă aveau preţuri inferioare celor externe. păduri etc. la 14 la 1. cu peste 40%. lei. Deosebirile între politica economică promovată de PNL şi cea susţinută de Partidul Naţional Ţărănesc. Factorii interni stimulatori ai dezvoltării pro-ducţiei industriale prin Unirea din 1918 s-a realizat: creşterea potenţialului natural (datorită resurselor de cărbuni.creşterea capacităţii de prelucrare a ţării prin subramurile reprezentate în noile provincii. Locul industriei în economia naţională la sfâr-şitul perioadei interbelice. minereuri. • nefolosirea unei părţi din aparatul de producţie. Principalele direcţii ale politicii industriale promovate de Partidul Naţional Liberal – „prin noi înşine”: • rolul capitalului naţional la dezvoltarea ţării trebuie să fie determinant. • participarea capitalului extern. . • distrugerea unor capitaluri mici şi mijlocii. în scopul consolidării independenţei econo-mice şi politice a României. rolul de conducere urmând să revină acestuia. sare. • scăderea veniturilor populaţiei. Criza economică mondială a avut grave urmări asupra industriei româneşti: • micşorarea venitului naţional de la 275 mild. ♦ extinderea pieţei interne a determinat creşterea capacităţii de absorbţie a pieţei naţionale. • deprecierea valorii potenţialului şi resurselor economice.retragerile masive de capitaluri din partea in-vestitorilor externi. Comparativ cu celelalte două zone ale industriei (casnică şi meşteşugărească).prin: .). • profiturile şi dobânzile la capitalurile investite să fie proporţionale cu investiţiile şi nediscriminatorii în cazul capitalului extern comparativ cu cel românesc.  deschiderea foarfecii preţurilor în defavoarea produselor de bază exportate de România a determinat deteriorarea raportului de schimb extern: până în anul 1914. . • respectarea intereselor economice interne şi exter-ne româneşti. România exporta 3-4 tone de produse în schimbul unei tone importate. deci.

interbelice Deşi nu devenise preponderentă la sfârşitul perioa-dei interbelice. ponderea sa în cererea poten-ţială rămânea scăzută din cauza predominanţei autocon-sumului în gospodăria ţărănească. protejată şi încurajată prin politica industrială în internă şi comercială externă. Principalele evoluţii monetare ale acestei perioade au fost:  faţă de anul 1914. • devenise principala ramură furnizoare pentru ex-port şi beneficiară de importuri. în perioada 1925-1926. clasa marilor industriaşi devi-ne dominantă în societatea românească. • întreprinderile industriei mecanizate contribuiau. la finele perioadei respective. • era un important consumator al materiilor prime autohtone. pro-dusele finite fiind slab tatea mone-tară reprezentate. prin volumul şi calitatea produ-selor furnizate celorlalte ramuri ale economiei naţionale. prin impozitele directe şi indirecte. româneasc • capitalurile investite. ă la • relaţiile financiare cu piaţa externă. în toate sectoarele societăţii româneşti. în perioada interbelică. sfârşitul precum şi cu celelalte ramuri ale economiei perioadei naţionale. printre care şi România. • ocupa un loc semnificativ pe piaţa internă. alimentară. consecinţa fiind creşte-rea preţurilor produselor industriale şi diminuarea capaci-tăţii de absorbţie a pieţei interne. în 104 . o importanţă deosebită: • s-a racordat şi a pătruns. economia românească era în continuare dependentă de aprovizionarea cu bunuri de investiţii de pe piaţa externă. la creşterea veniturilor bugetului de stat. industria românească a perioada interbelică beneficiat şi de acţiunea favorizantă a diferitelor organi-zaţii monopoliste pe piaţa internă. textilă). aflată încă la începutul dezvoltării sale.• volumul producţiei de bunuri desfăcute pe Industria piaţa internă. Insuficienţele dezvoltării industriei româneşti în perioada interbelică dezechilibre structurale determinate de dezvolta-rea cu precădere a unor ramuri industriale (extractivă. industria constructoare de maşini. gradul scăzut de competitivitate a produselor ro-mâneşti pe pieţele externe: la export predominau Instabili. • era un mare beneficiar al creditelor acordate de bănci. deşi industria mecanizată românească acoperea 80% din consumul intern. axul întregii industrii. industria mecanizată a căpătat. Declanşată în perioada războiului. într-o măsură mai mare sau mai mică. • alături de bancheri. şi 32 de ori. leul s-a depreciat între 42 de ori. rămâne o ramură slab reprezentată. inflaţia avea să continue în unele ţări.mate-riile prime industriale şi unele produse semifabricate.

din februarie 1929. cea mai mare parte a ac-tivelor fiind deţinută de câteva bănci mari. ♦ marile bănci se orientează spre industria mecani-zată şi comerţul exterior. în vreme ce băncile Expansi.  prin Legea de stabilizare monetară.perioada 1927-1927. bancar ♦ în perioada 1921-1930. ♦ adâncirea specializării creditului (credit industri-al.010 g aur cu titlul de 900 . preţurile interne cresc în mod diferenţiat. 1 liră sterlină circa 813 lei. leul este din nou devalorizat. ♦ în deceniul al patrulea se impune intervenţia 105 .  în mod corespunzător s-au modificat parităţile valutare: 1 dolar valora aproximativ 167 lei. meşteşugăresc.îndreaptă.  sub presiunea evoluţiilor monetare internaţio-nale. în peri-oada 1934-1938.  efect al gravelor distorsiuni ale sistemului finan-ciar american. la rândul ei. sistemul lirei sterline se prăbuşeşte. principala monedă a lumii secolului al XIX-lea fiind devalorizată în anul 1934 cu circa 40%. pentru funcţionari etc. respectiv de circa 37 de ori la produsele industriale până în anul 1938. urmată de un proces de deteriorare şi restrângere în perioada 1930-1934. iar un franc francez (de-valorizat în anul 1928) 6. de circa 25 de ori la produsele agrico-le. convertibilitatea dolarului este suspendată în anul 1933. aur fin. leul a fost devalorizat de 32 de ori faţă de perioada 1867-1913. italiene. un franc elveţian 32 lei. cea mai mare parte a creditelor se contracta. mai cu seamă după criza economică.  după anul 1929 se manifestă deschiderea foarfe-cei preţurilor interne în defavoarea produselor agricole. respectiv 9 mg. un an mai târziu moneda americană fiind devalorizată. scăderea acestei categorii de preţuri fiind de aproape două ori mai mare în anii 1932-1934 decât a preţurilor produselor agricole.  sub impactul crizei economice din perioada 1929-1933.). elveţiene şi britanice se consolidează prin dislocarea capitalului german. un leu reprezenta doar 0. având în cen-tru BNR. Tendinţele evoluţiei sistemului bancar în pe-rioada interbelică: ♦ evoluţia este sinusoidală: în perioada 19181929 – hipertrofiere (creşterea numărului băncilor sub influ-enţa inflaţiei şi a speculaţiilor bursiere din perioada 1919-1926). spre rea marea industrie. agricultura dispunând de mijloace sistemu-lui financiare cu mult sub necesar.  comparativ cu definiţia dată prin legile din anul 1867 şi 1890.55 lei.mici au drept destinaţie comerţul intern şi agricultura unea şi mică şi mijlocie. cu circa 40%. ♦ devin evidente tendinţele de concentrare şi cen-tralizare a capitalurilor bancare. poziţiile ocupate de capi-talurile bancare franceze. devine manifestă tendinţa de revigorare a capitalului german.

având putere de decizie privind crearea şi desfiinţarea băncilor. a regimului comerţului exterior: operaţiuni în compen-sare. împreună cu Ministerul de Finan-ţe.sta-tului sub forma acţiunilor de reglementare şi control al activităţii bancare. învestită cu noi atribuţii de dirijare şi control:  reglementarea dobânzilor prin manevrarea ratei scontului.  reglementarea. agriculturii. a Legii pentru lichidarea datoriilor agricole şi urbane: • totalul datoriilor se ridica la 52 miliarde lei (echivalent cu de trei ori încasările bugetare la nivelul anului 1934). • statul a preluat o parte a datoriilor pentru a salva unele bănci de la faliment. 4)creditul cooperatist.  reglementarea şi controlul comerţului cu devize: intrările şi ieşirile de devize erau coordonate în vederea asigurării majorării excedentului balanţei comerciale externe. 2)băncile comerciale private. 37 miliarde reveneau unui număr de aproape 2. 6)institutele de asigurări. Componenţa sistemului bancar: 1)Banca Naţională a României. Intervenţia statului în deceniul al patrulea s-a manifestat la nivelul BNR. 3)instituţiile de credit specializate în domeniile in-dustriei mari şi mici. • restul datoriilor a fost reeşalonat la plată pe timp de 34 de semestre. cu dobândă minimă de 3% pe an. în anul 1934. • potrivit Legii. a cărui conducere era numită de BNR. Conversiunea datoriilor agricole: Consecinţele devastatoare ale crizei agrare asupra gospodăriilor mici ţărăneşti au determinat promulgarea. urmare a dezorganizării provocate de criza bancară şi prăbuşirii multor instituţii de credit. fluxurilor de capital etc.5 milioane gospodării ţărăneşti. din acestea. precum şi instituţiile de credit pentru salariaţi. 106 . stimulente (prime) la export. determinând indirect o creştere a presiunii fiscale. 5)instituţii de credit public. bancă unică de emi-siune monetară şi bancă centrală de credite de reescont. datoriile au fost reduse cu 5060%.  înfiinţarea Consiliului Superior Bancar. contingentări de mărfuri la import.

reflectând o uşoară creştere a capacităţii de pre-lucrare a industriei româneşti (Tabelele 1 şi 2).5 Total 100. însoţite de controlul şi dirijarea fluxurilor de lichidităţi valutare potrivit intereselor economice generale). Este. valoric.2 Animale şi produse 3.4 5. Structura comerţului exterior se modifică faţă de perioada anterioară primului război mondial. comparativ cu 1925.în comerţul exterior românesc în perioada 1913-1938 Evoluţia relaţiilor economic e internaţionale ale României în perioada interbelic ă În domeniul politicii comerciale externe. La export produsele industriale (petroliere. semnificativă evoluţia raportului de schimb în anii 1913-1938 (Grafic nr. 1927 şi 1929.1 animaliere Petrol şi derivate 19.în procente Grupa de produse 1913 Cereale şi derivate 69.2 Produse finite 74.6 . 107 1938 29. totodată. în dece-niul al treilea este continuată politica tarifară demarată în perioada antebelică.1 100.7 43.9 Produse intermediare 18.4 24 63.6 Alte 4. în principal) devin dominante faţă de cele agricole. Tabel 1 Structura valorii exportului României în anii 1913 şi 1938 . iar la import creşte.în procente Grupa de produse 1913 Produse primare 6.7 Lemn şi derivate 3. într-o oarecare măsură. În deceniul al patrulea. cantitativ. ponderea materiilor prime. protecţionismul combină barierele tarifare cu cele netarifare. la mai mult decât e dublu în anul 1936. cu preponderenţa acestora din urmă (contingentări şi prohibiţii la import. 1926. sunt elaborate şi promulgate tarifele vamale cu caracter din ce în ce mai agresiv în anii 1921.5 10.0 Tabel 2 Structura valorii importului României în anii 1913 şi 1938 .0 1938 12. 1924. 3).3 1.9 Tendinţel Exportul a sporit.

din anul 1932. esti-mativ. În anul 1938. sub presiunea barierelor netarifare. investiţiile şi creditele străine din provinciile care s-au unit cu România în anul 1918. precum şi investiţiile. până în anul 1931. achitarea unei părţi însemnate din datoria externă. comparativ cu 1929. Importul se diminuează cantitativ. Cauzele şi sursele creşterii datoriei externe în perioada 1919-1931: datoria publică externă a României. de 420 milioane dolari (22 dolari/locuitor). generate de:  plata datoriilor statului – în special externe – contractate pentru susţinerea războiului. trecerea în mâinile capitalului autohton a unor societăţi industriale controlate anterior de firmele externe. importul privat de capital în perioada 19191931. volumul exportului reprezenta sub 50% în anul 1934. reducerea este şi mai însemnată decât în cazul importului (în anul 1938 reprezenta 64% din nivelul anului 1929) Excedentele balanţei comerciale din deceniul al patrulea au fost utilizate prioritar pentru constituirea lichidităţilor valutare aferente plăţii datoriei externe. precum şi a anuităţilor aferente datoriilor contractate în perioada antebelică. a datoriilor externe interaliate ale României. valoric. creditele particulare externe moştenite dinain-tea primului război mondial. Cauzele principale ale tendinţelor de diminuare a datoriei publice externe în perioada 1923-1939: necontractarea de noi împrumuturi externe importante. ulterior. datoria externă de succesiune care a revenit României prin tratatele de pace. datoria externă a României era. datoria externă contractată în timpul războiului mondial şi. suspendarea. de peste 40 mild.generale ale comerţului exte-rior românesc în perioada interbelic ă însă.  cheltuielile masive impuse de refacerea mijloa-celor de transport şi comunicaţie afectate în perioada războiului. Creşterea intervenţi . 108 Finanţele publice în perioada interbelic ă. Presiunea fiscală sporită în perioada interbelică a fost determinată de nevoile financiare tot mai mari ale statului. conform deciziilor forurilor internaţionale. lei. retrageri masive de capital extern în timpul crizei economice. în perioada 1932-1939 – tendinţă de diminuare. faţă de 385 milioane dolari (50 dolari /locuitor) în anul 1916. Datoria externă a României în perioada interbe-lică Tendinţele datoriei publice externe în perioada 1919-1931 – tendinţă de creştere.

 ca urmare. După perioada imediat postbelică. Cauzele crizei financiare a statului au fost:  dublarea anuităţii datoriei externe a statului. stabilite prin tratatele de pace.  creşterea fiscalităţii directe şi indirecte a dimi-nuat veniturile populaţiei. mai cu seamă. colectarea veniturilor bugetare a întâm-pinat serioase dificultăţi. statul a acţionat asupra cheltuielilor bugetare.7 miliarde lei în anul 1932). fiind înregistrate mari deficite bugetare (4.  plata datoriilor ce reveneau României ca stat succesor. expropriaţi prin legile de reformă agrară din anul 1921. 3. Practic. respectiv 5. Urmare a cheltuielilor uriaşe ale statului. garantate de stat cu bonuri de tezaur. în întregime.8 miliarde lei în anul 1928. partea din emisiunea monetară ce revenea acoperirii datoriilor statu-lui a crescut de la aproape 20% în anul 1914 la peste 80% în anul 1922. în mod firesc. în sensul reducerii salariilor funcţionarilor publici cu 10-20%. s-ar fi impus o relaxare fiscală.8 miliarde lei în 1930. ce ajunsese la 25% din totalul cheltuielilor bugetare în urma împrumuturilor contractate pentru stabilizare mo-netară şi dezvoltare între 1929-1931.  pentru reducerea deficitelor bugetare. prin urmare. creşterea corespun-zătoare a veniturilor bugetare sa realizat prin creşterea fiscalităţii. cotă-parte din datoria externă a AustroUngariei.ei statului  plăţi externe pentru mărfurile cumpărate de particulari peste graniţă în perioada războiului şi. în perioada 19191920.  reducerea veniturilor bugetare a dus la incapaci-tatea de plată a datoriei publice externe. cheltuieli de eliberare a teritoriilor despărţite din imperiu.  cheltuielile generate de unificarea monetară. determinând reducerea cererii şi agravând starea de criză a economiei.  emisiunea de rentă cuvenită marilor proprietari. în condi-ţiile sărăcirii unei mari mase a populaţiei.  contribuţia impusă statelor succesoare ale monarhiei austro-ungare şi. a fost cauzată de necesitatea acoperirii cheltuielilor statului prin emisi-une de monedă fără acoperire. şi României. reflectând 109 . inflaţia.  pensiile de război. Tendinţele finanţelor publice în perioada inter-belică:  finanţele publice au urmat linia sinuoasă a evo-luţiei economiei naţionale. o a doua perioa-dă deosebit de grea pentru finanţele publice ale României a fost cea a crizei din 1929-1933 care a afectat atât chel-tuielile. cât şi încasările bugetare. când. chiar în perioada primilor ani de criză.

. 3.1. p. diferite interese particulare. 65-99). direct şi indirect. a constituit un mijloc de redistribuire a unei părţi din venitul naţional în avantajul potentaţilor. Standardul de viaţă al populaţiei în anii 19501989 şi limitele sale. România încotro?. 6. III. Transformările instituţionale şi tehnologice dezvoltări gene-ratoare de progres şi creştere a nivelului de i civilizaţie ma-terială. Infrastructura românească între anii 1950-1989. 7. şi Aurelian Bondrea. Starea naţiunii 2000. mai ales în deceniul al patrulea. România încotro?. economico 2. 5. capitolul II). Nivelul economiei româneşti comparativ cu -sociale a situ-aţia statelor din centrul şi vestul Europei. Comerţul exterior. evoluţie şi structură în anii 1950-1989. Agricultura României (1950-1989) între dezvoltare şi slabă eficienţă. (A se vedea Aurelian Bondrea. Perspectivele economiei româneşti (A se ă vedea Victor Axenciuc. 8. interbelic 4. pe seama contribuabililor. 4. capitolul 20.  statul a susţinut financiar anumite ramuri ale economiei. Cauzele conservării şi agravării decalajelor în dintre nivelurile de dezvoltare economică ale perioada României şi cele ale statelor dezvoltate. corupţia la cele mai înalte niveluri se agravează în perioadele de criză.fidel perioadele de criză şi cele de dezvoltare. Analiza temei are în vedere următoarea problema-tică: Bilanţul 1. Urbanizarea modernă a României şi carenţele sale. pe de altă parte. României 3. Contradicţii şi crize în economia socialistă a României. Starea naţiunii 2000. cit. op. SOCIALISMUL ROMÂNESC ÎN PERIOADA POSTBELICĂ Principa. exercitarea funcţiilor statului a fost afectată de amploarea politicianismului şi a biocratizării aparatului de stat. 110 . favorizând astfel. cât şi după 1920.  bugetul de stat a asigurat funcţionarea aparatului de stat. 2. Locul periferic al României în economia europeană la sfârşitul secolului XX. Dezvoltarea industrială în perioada 1950-1959 lele teme şi critica sa. dar.  afacerile ilegale. atât în perioada 1919-1921.

Editura Fundaţiei România de Mâine. Editura Fundaţiei România de Mâine. Introducere în istoria e selectivă economică a României. Bucureşti. Bucureşti. Bucureşti. Starea naţiunii 2000. 111 . Bucureşti. Aurelian Bondrea. Eugen Ghiorghiţă. Editura Fundaţiei România de Mâine. Epoca Modernă. 3. România în-cotro?. 2002.Bibliografi 1. Editura Fundaţiei România de Mâine. 2002. Victor Axenciuc. Partea I. 2000. Liberul schimb şi protecţionismul. 2. 2001. volumul I. 4. Eugen Ghiorghiţă. Începuturile industrializării României 1886-1914. Epoca modernă şi contemporană. Industrializare şi comerţ exterior în România interbelică.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful