Professional Documents
Culture Documents
Gabriela MIRCEA
Diana TÂRNĂVEANU
Camelia MARGEA
Timişoara, 2009
1
REFERENŢI ŞTIINŢIFICI:
Prof. univ. dr. Mihaela MUNTEAN
Prof. univ. dr. Ioan BANDU
2
3
4
CUPRINS
CUPRINS ............................................................................................. 5
OBIECTIVELE CURSULUI .............................................................. 7
Capitolul 1 INTRODUCERE .............................................................. 8
1.1. Conceptele de Dată şi Fişier ........................................................ 8
1.2. De ce baze de date? ................................................................... 12
1.3. Autoevaluare ............................................................................. 14
Capitolul 2 BAZE DE DATE – CONCEPTE ................................... 15
2.1. Conceptul de bază de date ......................................................... 15
2.2. Modelarea baze de date ............................................................. 17
2.3. Obiectivele datelor în baze de date ............................................ 21
2.4. Sisteme de gestiune a bazelor de date ........................................ 23
2.5. Funcţiunile sistemului de gestiune al bazei de date .................... 27
2.6. Componentele unui mediu SGBD.............................................. 28
2.7. Limbaje pentru baze de date ...................................................... 31
2.8. Proiectarea bazei de date ........................................................... 32
2.9. Modelul de date relaţional ......................................................... 35
2.9.1. Operatorii modelului relaţional ........................................... 43
2.9.2. Integritatea referenţială ....................................................... 44
2.10. Întrebări teoretice de auto-evaluare .......................................... 45
Capitolul 3 MICROSOFT ACCESS ................................................. 47
3.1. Noţiuni generale privind bazele de date ACCESS...................... 47
3.2. Tabelele .................................................................................... 50
3.3. Interogările ................................................................................ 52
3.4. Formularele ............................................................................... 53
3.5. Rapoartele ................................................................................. 54
3.6. Macrocomenzile şi modulele ..................................................... 55
3.7. Tipuri de fişiere în ACCESS ..................................................... 57
3.8. Teste de auto-evaluare ............................................................... 58
Capitolul 4 LIMBAJUL SQL ............................................................ 59
4.1. Prezentarea limbajului SQL ....................................................... 59
5
4.2. Limbajul SQL ŞI VBA .............................................................. 60
4.3. Descrierea limbajului SQL......................................................... 61
4.3.1. Instrucţiunea SELECT ........................................................ 61
4.3.2. Clauza FROM ..................................................................... 62
4.3.3. Clauza WHERE .................................................................. 63
4.3.4. Clauza GROUP BY ............................................................ 63
4.3.5. Clauza HAVING................................................................. 64
4.3.6. Clauza ORDER BY ............................................................ 64
4.3.7. Instrucţiunea UPDATE ....................................................... 65
4.3.8. Instrucţiunea DELETE ........................................................ 65
4.3.9. Instrucţiunea INSERT INTO ............................................... 66
4.3.10. Alte instrucţiuni ................................................................ 67
4.4. Exemple de utilizare a interogărilor SQL ................................... 68
4.4.1. Actualizarea înregistrărilor .................................................. 68
4.4.2. Încărcarea unei liste derulante ............................................. 69
4.5. Teste de auto-evaluare ............................................................... 70
PARTEA PRACTICĂ........................................................................ 71
Aplicaţii practice rezolvate ................................................................ 71
5.1. Aplicaţia 1 ................................................................................. 71
5.1.1. Aplicaţie propusă .................................................................... 78
5.1.2. Aplicaţie propusă .................................................................... 79
5.2. Aplicaţia 2 ................................................................................. 79
5.2.1. Aplicaţie propusă: ................................................................... 86
5.3. Aplicaţia 3 ................................................................................. 86
5.3.1. Aplicaţie propusă .................................................................... 93
5.4. Aplicaţia 4 ................................................................................. 93
5.4.1. Aplicaţie propusă .................................................................... 96
5.5. Aplicaţia 5 ................................................................................. 96
5.5.1 Aplicaţie propusă ................................................................... 100
Bibliografie ....................................................................................... 101
GLOSAR DE TERMENI ................................................................. 103
6
OBIECTIVELE CURSULUI
Evoluţia diferitelor metode şi tehnici de organizare a datelor, pe
suporturi tehnice adresabile (memorii externe), a fost determinată
de necesitatea de a avea un acces cât mai rapid şi mai uşor la un
volum cât mai mare de date.
Sistemele de gestiune a bazelor de date reprezintă modalitatea
principală de structurare şi organizare a datelor în cadrul
sistemelor informatice. Obiectivul unei bazei de date este de a
separa descrierea datelor faţă de programele de aplicaţii,
ajungîndu-se la abstractizarea datelor memorate.
Obiectivele cursului sunt însuşirea noţiunilor fundamentale şi
conceptelor de bază din domeniu, precum şi capacitatea de a
iniţia, proiecta şi implementa o bază de date. Ne propunem să
răspundem la întrebările: ce este o bază de date, cum este
structurată aceasta, cum se proiectează?
Pentru aceasta considerăm necesare:
înţelegerea impactului tehnologiilor informaţiei şi a
comunicaţiilor (TIC) în societate, a conexiunilor dintre
informatică şi alte obiecte de studiu, precum şi identificarea
posibilităţilor de utilizare a SGBD-urilor în disciplinele
specializării de bază;
familiarizarea cu instrumentele oferite de sistemele de gestiune
a bazelor de date (tabele, formulare, interogări, rapoarte,
macro-uri, proceduri VBA);
dezvoltarea abilităţii de a crea o aplicaţie user-friendly, cu o
interfaţă grafică atractivă;
iniţierea în limbajul SQL – Structured Query Language;
dezvoltarea unei culturi informatice.
7
PARTEA TEORETICĂ
CAPITOLUL 1
INTRODUCERE
Organizarea datelor în vederea prelucrării pe calculator este o
activitate cel puţin la fel de importantă ca şi scrierea progamelor.
În acest prim capitol vor fi prezentate noţiuni legate de modul de
organizare a datelor, plecând de la conceptele de bază de „dată”
şi „fişier”, prezentând o clasificare a datelor, a tipurilor de
structuri de date existente şi a organizării datelor în fişiere.
Sistemele informatice pot fi realizate fie cu ajutorul unor aplicaţii
care utilizează fişiere independente sau integrate, fie cu ajutorul
unor aplicaţii care accesează o structură complexă numită bază de
date. Sistemului informatic are două componente principale şi
anume datele şi programele, acestea fiind într-o strânsă
interdependenţă. O bază de date are mijloace proprii pentru
crearea şi evoluţia în timp a structurii, realizând o departajare
între datele stocate şi programele care le accesează.
8
care datele sunt din punctul de vedere al calculatorului şiruri de cifre binare, de
biţi. Semnificaţia şirurilor de biţi depinde de codul pentru codificarea
informaţiei, de modul de utilizare a acesteia de către programator în cadrul
aplicaţiei informatice şi de limbajul de programare folosit. Fiecare limbaj de
programare are reguli specifice pentru definirea şi utilizarea datelor.
Organizarea datelor reprezintă procesul de identificare, definire,
evaluare, structurare şi memorare a informaţiilor, în cadrul unui sistem
informaţional. Prin organizarea datelor se realizează gruparea datelor în colecţii
de date omogene, se stabilesc care sunt relaţiilor dintre date, dintre elementele
colecţiilor şi dintre colecţii, precum şi modul de stocare a datelor pe suportul
fizic de memorare.
Datele pot fi clasificate în funcţie de modul de alocare al memoriei,
astfel existând date de tip static şi date de tip dinamic. La datele de tip static,
memoria este alocată la începutul execuţiei programului, rămânând ocupată de
respectivele date pe întreaga durată a execuţiei, pe când la datele de tip dinamic
memoria este alocată în momentul execuţiei programului, existând instrucţiuni
care permit alocarea memoriei atunci când datele sunt necesare şi alte
instrucţiuni care permit eliberarea respectivei zone de memorie în momentul în
care datele nu mai sunt necesare.
Datele trebuie privite sub două aspecte: fizic şi logic. Din punct de
vedere fizic, în cazul stocării şi prelucrării cu ajutorul calculatorului datele sunt
şiruri de biţi. Din punct de vedere logic, datele au o anumită semnificaţie şi sunt
de mai mult tipuri, funcţie de semnificaţia lor.
Datele pot fi simple (elementare), respectiv compuse (structurate).
Datele simple (elementare) sunt date independente unele de altele din
punctul de vedere fizic, adică al reprezentării pe suportul de memorare, chiar
dacă din punct de vedere logic există interdependenţe. Tipul de dată precizează
care sunt valorile datei. Dacă pe parcursul procesului de prelucrare data
păstrează aceeaşi valoare este numită dată constantă. Pentru datele constante se
utilizează ca identificator valoarea acestora. Dacă valorile datei sunt modificate
în timpul procesului de prelucrare datele se numesc date variabile sau variabile.
În mod uzual pentru date elementare se folosesc ca tipuri de dată:
tipul numeric – include numerele întregi, reale si complexe având
diferite reprezentări (virgulă fixă, virgulă mobilă, precizie simplă,
precizie dublă etc.). Asupra lor se pot realiza operaţii de adunare,
scădere, înmulţire, împărţire etc.;
tipul logic (boolean) – utilizat pentru reprezentarea valorilor logice
“Adevărat”, respective “Fals” cu ajutorul unor valori numerice,
asupra acestora putându-se efectua operaţii logice precum negaţia,
conjuncţia, disjuncţia;
9
tipul caracter (text, string) – permite reprezentarea unor succesiuni
de caractere folosind mulţimi de simboluri alfanumerice,
reprezentarea pe suporturile de memorare utilizând codul ASCII.
Asupra acestora se pot defini operaţii de căutare, concatenare,
ordonare;
tipul dată calendaristică, timp (Date, Time, DateTime) –
reprezentarea internă a acestora făcându-se de regulă cu ajutorul
unor valori numerice.
Datele compuse numite şi structuri de date sunt colecţii (mulţimi) de
date elementare între care există relaţii structurale, omogene din punct de vedere
al descrierii şi al prelucrării. Componentele unei structuri formează un întreg
astfel încât prelucrarea se poate face atât la nivelul structurii de date cât şi la
nivelul fiecărei componente, care poartă numele de câmp.
Majoritatea limbajelor de programare operează cu două categorii de
structuri: structuri interne şi structuri externe.
Structurile de date interne se referă la modul de amplasare în memoria
internă a datelor elementare aparţinând unei colecţii. În această categorie sunt
incluse structurile de tip tablou (masiv), înregistrare (articol), mulţime, listă şi
arbore.
Structurile externe se referă la modul de memorare a datelor pe
suporturi de memorare externă. Din această categorie fac parte fişierele şi
bazele de date.
Datele, văzute iniţial ca şiruri de caractere, care reproduceau
caracteristicile unor obiecte, fenomene, fapte, evenimente, respectiv concepte
din lumea reală, datorită factorului de repetare au fost organizate în structuri
care poartă numele de fişier. Fişierul este o structură care grupează date dintr-
un anumit domeniu care au anumite caracteristici comune. Fişierele pot fi cu
organizare definită, respectiv nedefinită. Accesul la datele ce formează fişierul
depinde de structura ce defineşte fişierul, adică de organizarea datelor şi de
suportul de memorare. Există doi parametrii ce măsoară performanţele accesului
la date: cantitatea de date transferată şi timpul de răspuns. Suportul de
memorare poate fi adresabil sau nu, poate fi reutilizabil sau nu, poate fi
magnetic, optic sau de altă natură. Accesul la date poate fi secvenţial sau direct.
Accesul direct este permis doar de suporturile de memorare adresabile, adică
acele suporturi de memorare care permit accesul direct pe baza unei adrese la o
anumită zonă de pe suportul de memorare, numită locaţie sau bloc. Principiile
de organizare a fişierelor şi tehnicile de regăsire a datelor stocate în fişiere
reprezintă o transpunere în cadrul aplicaţiilor informatice a tehnicilor utilizate în
sisteme de prelucrare manuală a informaţiei. Fişierul fiind o colecţie de date
trebuie considerat ca având două structuri distincte suprapuse, şi anume, o
10
structură fizică şi una logică, cea logică fiind dată de semnificaţia datelor. Din
punct de vedere fizic fişierul este o colecţie finită de înregistrări fizice, iar din
punctul de vedere al semnificaţiei, o colecţie de înregistrări logice, numite şi
articole.
Fişierul ocupă un anumit spaţiu pe suportul de memorare extern, spaţiul
alocat putând fi continuu sau nu. Componentele sistemului de operare
gestionează în mod transparent alocarea fizică pe suportul de memorare externă
precum şi accesul la fişiere.
Din punctul de vedere al sistemului de operare fişierul are un nume şi
eventual o extensie de fişier, are asociată o mulţime de atribute care depind de
sistemul de operare (Read Only, Hidden, System, Archive etc.), informaţii
privind momentul creării, al ultimei modificări, al ultimei accesări, privind
dimensiunea ca număr de octeţi etc. Extensia oferă sistemului de operare
informaţii privind conţinutul fişierului.
Din punctul de vedere al aplicaţiilor fişierul are un conţinut
informaţional, un anumit mod de organizare, permite unul sau mai multe
moduri de acces etc.
Datele într-un fişier sunt structurate în înregistrări. Organizarea
înregistrărilor într-un fişier poate fi privită atât ca organizare logică cât şi ca
organizare fizică.
Din punctul de vedere al organizării fizice datele ce formează fişierul
sunt structurate în înregistrări fizice. Organizarea fizică reprezintă o organizare
internă care depinde de resursele fizice ale calculatorului şi este supusă rigorilor
sistemului de operare. Înregistrarea fizică reprezintă numărul de octeţi care se
transferă între memoria internă a calculatorului şi suportul de memorare extern
(scriere), respectiv de pe suportul extern în memorie (citire). Pentru optimizarea
transferului se folosesc zone de memorie numite zone tampon, sau buffer, prin
intermediul cărora se transferă mai multe înregistrări fizice vecine cu
înregistrarea de care este nevoie.
Din punct de vedere al organizării logice datele conţinute într-un fişier
sunt structurate în înregistrări logice. În principiu, un fişier conţine acelaşi tip
de înregistrări logice, dispuse într-o anumită ordine. Mulţimea înregistrărilor
logice conţinute într-un fişier reprezintă o mărime finită şi caracterizează, în
mod direct, mărimea oricărui fişier.
Din punct de vedere al utilizatorului, înregistrarea logică reprezintă şi
unitatea de acces la datele conţinute într-un fişier. Organizarea logică a
înregistrărilor în fişier, ca mod de organizare externă a datelor, este impusă de
natura aplicaţiilor şi cerinţele de prelucrare.
Datele conţinute într-o înregistrare logică caracterizează o entitate
informaţională, se referă la o clasă de obiecte, fenomene, procese etc., în timp
11
ce datele ce formează o înregistrare fizică caracterizează o unitate de stocare
fizică pe suportul de memorie a calculatorului. Utilizatorul operează cu
concepte, privind organizarea datelor, la nivel logic, în vreme ce sistemul de
operare stochează şi manipulează datele, pe suportul de memorie, numai la nivel
de înregistrare fizică. În funcţie de natura şi complexitatea datelor, lungimea
unei înregistrări logice poate să corespundă sau nu cu lungimea unei înregistrări
fizice. O înregistrare fizică poate să conţină mai multe înregistrări logice,
respective o înregistrare logică poate fi stocată în mai multe înregistrări fizice.
12
creşterea redundanţei are ca efect apariţia de erori frecvente datorate
neconcordanţei informaţiilor memorate în fişiere aparţinând unor aplicaţii
diferite, rezultând costuri de actualizare mărite corespunzător.
Sistemului informatic are două componente principale şi anume datele
şi programele, acestea fiind într-o strânsă interdependenţă.
În codul program al fiecărei aplicaţii creat într-un limbaj de programare
clasic se definesc structurile de date, atât cele interne ale aplicaţiei respective
cât şi structura logică a fişierelor utilizate de aplicaţia respectivă, împreună cu
modul de acces la datele stocate în aceste fişiere. În cazul în care structura
logică a unei înregistrări este modificată prin adăugarea unui câmp, sau
schimbarea dimensiunii unui câmp, toate programele care operează cu fişierul a
cărui structură a fost modificată trebuie actualizate. De asemenea orice
modificare a semnificaţiei, respectiv a modului de reprezentarea a informaţiei
respective în sistemul real impune modificarea tuturor aplicaţiilor care folosesc
informaţia respectivă, ceea ce reprezintă în cazul sistemelor informatice
complexe un efort de programare considerabil, precum şi costuri ridicate.
Această caracteristică a sistemelor bazate pe fişiere este cunoscută sub
denumirea de dependenţă program-date. Deoarece structura fişierului este
încorporată în programele de aplicaţie, ea este dependentă de limbajul în care
sunt scrise programele în este realizată aplicaţia respectivă.
Atunci când datele sunt izolate în fişiere aparţinând unor aplicaţii
independente, accesarea datelor de care este nevoie la un moment dat se
realizează cu mare greutate deoarece programatorul trebuie să sincronizeze
prelucrarea simultană a tuturor fişierelor aplicaţiilor, dificultatea crescând odată
cu numărul de fişiere. Structura fişierelor este încorporată în programele de
aplicaţie, fiind dependentă de limbajul de programare folosit pentru fiecare
aplicaţie. Mai mult chiar, fiecare interogare a fondului de date stocate în
fişierele independente se realizează doar prin intermediul programelor de
aplicaţie, interogarea fiind dependentă de programatorul care a realizat aplicaţia
şi chiar mai mult de limbajul de programare folosit. În sistemele complexe,
odată cu creşterea necesarului de informaţie există riscul ca satisfacerea
necesarului de informaţie prin noi programe să nu poată fi realizată într-un timp
optim. Reducerea timpului alocat analizei precum şi proiectării de noi aplicaţii
are ca rezultat obţinerea de programe inadecvate sau ineficiente pentru
îndeplinire cerinţelor utilizatorilor, de regulă cu o documentaţie limitată şi greu
de întreţinut. În astfel de condiţii securitatea datelor devine limitată, iar
integritatea datelor est practic imposibil de asigurat.
Limitele sistemelor bazate pe fişiere independente se datorează
următorilor doi factori:
definiţia datelor este încorporată în programele de aplicaţie,
13
controlul accesului şi cel al manipulării datelor se realizează
exclusiv prin intermediul programelor de aplicaţie.
Pentru ca un sistem informatic să fie eficient este necesară o nouă
abordare care să scoată în afara programelor de aplicaţie definirea, controlul şi
manipularea datelor. Aceasta se poate realiza cu ajutorul bazei de date şi a
sistemului de gestiune a bazelor de date.
1.3. Autoevaluare
1. Explicaţi:
a. Noţiunea de dată;
b. Organizarea datelor;
c. Date constante, date variabile;
d. Noţiune de fişier;
e. Tipuri de date simple;
f. Date compuse;
g. Redundanţa datelor;
h. Înregistrare fizică şi înregistrare logică;
i. Dependenţa date-program.
14
CAPITOLUL 2
BAZE DE DATE – CONCEPTE
Baza de date realizează separarea definiţiei datelor de programele
de aplicaţie. Ne propunem o trecere în revistă a avantajelor ce
decurg din organizarea datelor în baze de date, precum şi a
principalelor concepte din teoria bazelor de date. Vom prezenta
mai multe puncte de vedere legate de definiţia bazei de date,
insistând asupra principalelor caracteristici ale bazelor de date,
modelarea bazei de date, obiectivele datelor în baze de date,
definiţia, funcţiunile şi componentele unui sistem de gestiune a
bazelor de date. Am considerat necesare prezentarea conceptelor
de limbaje pentru baze de date, principalele principii pe care se
bazează proiectarea bazelor de date şi modelul de date relaţional.
Baza de date:
reprezintă o colecţie partajată de date, între care există relaţii logice
(şi o descriere a acestor date), proiectată pentru a satisface
necesităţile informaţionale ale unei organizaţii;
este o colecţie de date operaţionale folosite de către aplicaţiile
sistem ale unei organizaţii;
este un ansamblu structurat de date coerent, fără redundanţă inutilă,
astfel încât aceasta pot fi prelucrate eficient de mai mulţi utilizatori
într-un mod concurent;
reprezintă un ansamblu de date înregistrate pe suporturi accesibile
calculatorului pentru a satisface simultan mai mulţi utilizatori de o
manieră selectivă şi într-un timp oportun;
se defineşte ca un ansamblu de date elementare sau structurate,
accesibile unei comunităţi de utilizatori.
15
Baza de date este un ansamblu structurat de date legate structural între
ele, un depozit de date unic definit o singură dată şi utilizat simultan de mai
mulţi utilizatori. Baza de date este o resursă comună şi partajată. Baza de date
conţine nu numai date ci şi descrierea acestora. Descrierea datelor este
cunoscută sub denumirea de dicţionar de date (catalog de sistem, sau meta-
date) şi reprezintă date despre date. Prin faptul ca baza de date conţine şi
descrierea datelor se realizează independenţa program - date. Baza de date
realizează separarea definiţiei datelor de programele de aplicaţie. Prin această
abstractizare a datelor devine posibilă modificarea definiţiei unei date fără a
afecta utilizatorii acesteia cu condiţia ca semnificaţia datei respective, adică
definiţia externă a acesteia, să rămână aceeaşi.
Ceea ce este important de reţinut referitor la conceptul de bază de date
este aceea că el nu poate fi definit complet decât dacă se au în vedere două
unghiuri de vedere diferite şi legătura dintre acestea:
caracteristicile bazei de date din punctul de vedere al utilităţii în
cadrul sistemului real în care se implementează, respectiv locul şi
rolul bazei de date în cadrul sistemului informaţional-decizional,
schema externă, nivelul extern (viziunea externă);
caracteristicile tehnice ale bazei de date, respectiv locul şi rolul
bazei de date în cadrul sistemului de prelucrarea datelor, schema
internă, nivelul intern (viziunea internă);
legătura dintre cele două viziuni, cea externă şi cea internă este
realizată de schema conceptuală (nivelul conceptual), care are
rolul de a constitui schema logică a întregii baze de date, adică
reprezintă o imagine completă a cerinţelor organizaţiei privind
datele, fiind independentă de orice consideraţii privind stocarea.
Standardizarea în domeniul bazelor de date s-a impus de la începutul
anilor 70 impunându-se pentru baza de date trei niveluri de abstractizare, adică
trei niveluri distincte la care pot fi descrise datele. Aceasta formează o
arhitectură cu trei niveluri, cuprinzând un nivel extern, unul conceptual şi unul
intern. Pentru fiecare nivel se defineşte o schemă corespunzătoarea a bazei de
date. Obiectivul arhitecturii cu trei niveluri este separarea vederii fiecărui
utilizator asupra bazei de date de modul în care ea este reprezentată fizic.
Viziunea utilizatorului individual se numeşte vedere externă sau
model extern, la nivel extern existând o mulţime de vederi externe, de sub-
scheme externe, corespunzătoare fiecărui utilizator individual. O vedere
externă poate fi considerată ca fiind din punctul de vedere al utilizatorului
individual conţinutul bazei de date, adică ceea ce „vede” el din baza de date.
Acest nivel descrie acea parte a bazei de date care este relevantă pentru fiecare
utilizator schema externă fiind formată din mulţimea de sub-schemelor externe.
16
Schema conceptuală este o reprezentare a tuturor informaţiilor conţinute de
baza de date într-o formă abstractă. Ea reprezintă o viziune, o vedere a datelor
aşa cum sunt ele în realitate, fără a ţine cont de modul în care vede datele
fiecare utilizator. Nivelul conceptual reprezintă o vedere generală a bazei de
date. Acest nivel descrie ce date sunt stocate în baza de date şi relaţiile dintre
acestea. Pentru o bază de date există o singură schemă conceptuală. Vederea
internă precizează modul în care se memorează efectiv datele ce formează baza
de date şi este descrisă de schema internă a bazei de date. Nivelul intern este
reprezentarea fizică a bazei de date pe calculator. Acest nivel descrie cum sunt
stocate datele în baza de date precum şi metodele de acces, criteriile de ordonare
şi regăsire pe baza unor criterii de performanţă şi flexibilitate care asigură
performanţe optime. Pentru baza de date există o singură schemă externă.
Pentru a stabili corespondenţa între fiecare schemă externă şi schema
internă, în cadrul bazei de date există mecanisme care folosesc informaţiile din
schema conceptuală. Fiecare sub-schemă externă este o imagine a schemei
conceptuale.
Trebuie să se facă distincţie între descrierea bazei de date, care
constituie schema bazei de date şi baza de date însăşi. Schema bazei de date este
definită în cursul procesului de proiectare a bazei de date, modificările
ulterioare fiind nesemnificative. Datele reale din baza de date pot fi modificate
frecvent. Mulţimea de valori concrete stocate, la un moment dat, se numeşte
instanţă a bazei de date.
Descrierea generală a bazei de date se numeşte schema bazei de date şi
vizează structurile de date, legăturile dintre date şi regulile care asigură coerenţa
datelor. Pentru o bază de date există trei tipuri diferite de scheme care sunt în
concordanţă cu nivelurile de abstractizare ale arhitecturii bazei de date.
17
modele de date bazate pe obiecte şi modele de date bazate pe înregistrări,
iar la nivel fizic modele de date fizice. Modelele de date bazate pe obiecte
utilizează conceptele: entitate, atribut şi relaţie. Cele mai cunoscute tipuri de
modele de date bazate pe obiecte sunt modelul Entitate - Relaţie, modelul
semantic, modelul funcţional şi modelul orientat spre obiecte. Modelul
Entitate – Relaţie reprezintă un model de date conceptual de nivel înalt,
neformalizat, care descrie structura bazei de date, precum şi tranzacţiile de
regăsire, respectiv de reactualizare asociate. Acest model, permite o
reprezentare a unui sistem real, grupând elementele sistemului real în entităţi şi
asocieri (legături) între entităţi. Modelul de date orientat spre obiecte extinde
definiţia conceptului entitate în sensul că se descrie atât starea prin atribute, cât
şi comportamentul prin acţiunile asociate. Obiectul încapsulează starea şi
comportamentul. Modelarea conceptuală presupune realizarea unui model de
date pentru informaţiile care există în cadrul unei organizaţii independent de
detaliile de implementare.
Analiza necesităţilor informaţionale ale unei organizaţii presupune
identificarea entităţilor, a atributelor acestora şi a relaţiilor dintre entităţi.
O Entitate (entity) este un obiect care poate fi identificat în mod
distinctiv (persoană, loc, concept, activitate, eveniment), care este semnificativ
pentru sistemul real, un obiect despre care dorim să înregistrăm informaţii.
Un atribut (attribute) este o proprietate care descrie un aspect oarecare
al obiectului pe care dorim să îl definim. Entităţile similare care pot fi descrise
prin aceleaşi atribute formează un tip de entitate (entity type), iar colecţia
formată din toate entităţile de acelaşi tip formează o mulţime de entităţi (entity
set).
Entitatea este descrisă de atributele sale relevante. Fiecare atribut
reprezintă o caracteristică semnificativă, atributele având rolul de a defini
conţinutul unei identităţi. Pentru fiecare atribut există o mulţime de valori
posibile, potenţiale, care formează un domeniu de valori. Atributele pot fi
simple sau compuse. Atributul simplu are o singură componentă cu existenţă
independentă. Atributul compus este format din mai multe componente, fiecare
având o existenţă independentă. Prin valori concrete date atributelor ce definesc
o entitate se obţine o realizare, o apariţie, o instanţă a respectivei entităţi. Un
atribut poate avea o singură valoare, sau mai multe valori pentru o anumită
entitate. Este posibil ca valoarea unui atribut să fie derivabilă din valoarea unui
alt atribut sau din valorile mai multor atribute ale respectivei entităţi sau ale
altor entităţi.
Numim cheie candidat atributul sau mulţimea de atribute ale unei
entităţi care identifică în mod unic apariţiile individuale ale unui tip de entitate.
Un tip de entitate poate avea mai multe chei candidat. Pe baza unor consideraţii
18
privind privind caracterul unic, precum şi de structura cheilor candidat din
mulţimea de chei candidat se alege o cheie candidat care va fi numită cheie
primară, iar celelalte vor fi numire chei alternative. O cheie candidat formată
din mai multe atribute va fi numită cheie compusă.
Numim tip de relaţie o asociere semnificativă între tipuri de entităţi.
Un tip de relaţie are asociată o anumită funcţie. Fiecare prezenţă unic
identificabilă a unui tip de relaţie se numeşte relaţie. Numim relaţie
(relationship) o asociere, o comunicare, o corespondenţă între două sau mai
entităţi. Relaţia exprimă raportul existent între respectivele entităţi şi există doar
dacă entităţile există. O valoare a unei relaţii este o comunicare între valorile
entităţilor pe care le leagă. Entităţile implicate într-o anumită relaţie se numesc
participanţi în relaţie. O relaţie în care o anumită entitate participă mai mult
decât o dată având roluri diferite se numeşte relaţie recursivă. O relaţie este
caracterizată prin gradul relaţiei, care exprimă numărul de entităţi participante.
Din punctul de vedere al numărului de mulţimi de entităţi participante entităţile
pot fi binare, respectiv multiple. Asocierile binare sunt de trei tipuri, în funcţie
de numărul elementelor din fiecare dintre cele două mulţimi puse în
corespondenţă:
- asocierea unul - la - unul (one-to-one);
19
Între date există diverse relaţii (legături). Între datele ce aparţin unor
tipuri de entităţi pot exista două categorii de legături: prin apartenenţa datelor la
entitate; dintre entităţile de acelaşi tip sau de tipuri diferite1.
Exemple
1. Fie A mulţimea persoanelor ce lucrează într-o societate comercială.
Între datele acestei mulţimi se pot stabili relaţii de tipul:
− x are acceaşi profesie cu y;
− x este soţia lui y;
− x este mai în vârstă ca y etc.
2. Fie două clase de entităţi: PRODUSE şi BENEFICIARI. Între datele
acestor două clase de entităţi pot exista următoarele relaţii:
− între entităţile clasei PRODUSE, date de faptul că un produs
poate intra în alcătuirea altui produs;
− între clasele de entităţi PRODUSE şi BENEFICIARI, date de
faptul că un produs poate fi livrat la unul sau mai mulţi
beneficiari iar un beneficiar poate primi unul sau mai multe
produse.
1
Lungu I., Bodea Constanţa, Bădescu Georgeta, Ioniţă Cristina; Baze de date. Organizare,
proiectare şi implementare, Editura All Educational, Bucureşti, 1995, p. 3
20
2.3. Obiectivele datelor în baze de date
21
adecvate devine posibilă interogarea ad-hoc a colecţiei de date de către
utilizatorul final, consumatorul de informaţie, eliminându-se astfel
intermediarul, adică personalul calificat care are menirea de a crea
aplicaţia informatică.
4. Asigurarea unei redundanţe minime şi controlate a datelor – este al
doilea obiectiv major al organizării datelor în baze de date. Aceasta
înseamnă că se urmăreşte pe cât posibil ca fiecare dată să apară numai o
singură dată în baza de date, indiferent de numărul de utilizatori care o
accesează . Duplicarea datelor se păstrează doar pentru a asigura
coerenţa bazei de date, redundanţa, trebuie redusă la minim şi menţinută
sub control. Redundanţa minimă se asigură prin tehnicile de proiectare a
bazei de date.
5. Creşterea cantităţii de informaţii disponibile – prin stocarea în baza
de date a datelor generate de un departament al unei organizaţii devine
posibilă accesarea lor de toţi membrii organizaţiei. Prin utilizarea bazei
de date, aceasta fiind o colecţie unică de date împreună cu legăturile
logice existente între date, utilizatorul poate obţine toate datele legate
logic de o anumită dată pe care acesta o foloseşte. Prin integrarea
datelor devine posibil accesul la date pentru toţi membrii unei
organizaţii pentru care o anumită date este semnificativă.
6. Coerenţa şi integritatea datelor – coerenţa datelor se realizează prin
verificarea tuturor dependenţelor existente între date în sistemul real.
Consistenţa datelor este asigurată prin faptul că actualizarea datelor va
fi percepută de fiecare utilizator al bazei de date nu doar de utilizatorii
care au realizat actualizarea în plus datorită unicităţii datei stocate în
baza de date orice actualizare a valorii sale trebuie efectuată o singură
date, iar noua valoare va fi disponibilă instantaneu pentru toţi
utilizatorii. Integritatea datelor se referă la validarea şi coerenţa datelor
stocate şi se realizează prin unicitatea datelor, precum şi prin validarea
datelor introduse sau actualizate în baza de date. Informaţia trebuie să
satisfacă constrângeri statice sau dinamice, locale sau generale.
7. Administrarea şi controlul centralizat al datelor – administrarea
datelor presupune definirea structurii datelor şi a modului de stocare a
datelor. Administrarea este centralizată şi permite o organizare coerentă
şi eficace a informaţiei. Fiecare utilizator are propriile cerinţe care pot
intra în conflict cu ale altor utilizatori. Administrarea centralizată are
rolul de a optimiza performanţele pentru organizaţie luată în ansamblu.
22
8. Partajabilitatea datelor – permite ca datele să fie partajate între
membrii unei organizaţii fiecare utilizator va accesa datele ca şi cum ar
fi singur, fără a şti că în acelaşi timp un alt utilizator va accesa pentru a
le modifica. Prin mecanisme proprii de control baza de date va permite
accesul concurent la date menţinându-se în acelaşi timp coerenţa
datelor. Acest obiectiv face posibilă dezvoltarea de noi aplicaţii ce
necesită poate chiar extinderea, respectiv modificarea aplicaţiilor aflate
deja în funcţiune.
9. Securitatea datelor – baza de date trebuie să fie protejată pentru
distrugeri logice prin actualizări eronate, respectiv distrugeri fizice.
Securitatea va fi asigurată prin mecanisme proprii care permit refacerea
bazei de date în cazul apariţiei unei erori. Prevenirea distrugerii
accidentale a datelor, obligă la instituirea unui set de proceduri de
autorizare, dar şi de confirmare a operaţiilor de ştergere, adăugare,
precum şi realizarea unor copii de siguranţă, a unor jurnale de urmărire
a actualizărilor şi proceduri de refacere a bazei de date, de restaurare a
acesteia, în caz de incidente.
10. Confidenţialitatea datelor - datele vor fi protejate de accesul
neautorizat. Baza de date are mecanisme proprii care permit
identificarea şi autentificarea utilizatorilor, precum şi accesul autorizat
şi diferenţiat. Accesul depinde de date şi de utilizatori.
23
manipularea datelor (actualizare şi interogarea bazei de date);
controlul şi securitatea datelor (controlul integrităţii, accesul
concurenţial şi securitatea datelor);
utilitare.
SGBD trebuie să asigure trecerea de la un nivel de abstractizare la altul,
adică să poată interpreta „comenzile” exprimate în termen de schemă externă,
pentru a le transpune prin intermediul schemei conceptuale în operaţii de
intrare-ieşire la nivel fizic. SGBD gestionează la nivel conceptual un dicţionar
de date. Modulele program de gestiune a bazei de date realizează accesul fizic la
date în conformitate cu cerinţele exprimate printr-o „comandă”. Modulele
program de definirea datelor permit traducerea unui limbaj specializat care
realizează descrierea naturii datelor şi a legăturii logice dintre date la nivel
global conform schemei conceptuale, precum şi schemelor externe specifice
fiecărei aplicaţii program externe. Modulele program de manipulare a datelor
permit utilizatorilor prin intermediul unui limbaj specializat să găsească, să
insereze, să modifice, respectiv să elimine datele din baza de date. Modulele
program pentru controlul şi securitate datelor au rolul de a asigura
confidenţialitate a şi integritatea datelor, precum şi rezolvarea problemelor de
concurenţă. Modulele program utilitare permit întreţinerea, manipularea
exploatarea corectă şi facilă a bazei de date.
Sistemele SGBD evoluează continuu şi trebuie să se extindă pentru a
rezolva eficient noile cerinţe ale utilizatorilor.
Istoria sistemelor de gestiune a bazelor de date delimitează trei generaţii
care sunt caracterizate de modelele logice folosite:
sisteme de tip ierarhic şi de tip reţea,
sisteme relaţionale;
sisteme avansate, care se reperă la sistemele orientate obiect, la cele
deductive, multimedia, active etc.
SGBD de tip ierarhic (hierarchical database) şi reţea (network
database) reprezintă din punct de vedere istoric primele generaţii de SGBD. În
modelele ierarhice şi reţea datele sunt reprezentate la nivel de articol prin
legături ierarhice de tip arbore, respectiv de tip graf. Structurile de date
corespunzătoare acestor modele pot fi descrise la nivel logic cu ajutorul unei
structură de date abstract numit diagramă. Diagrama este în acest caz un graf
orientat prin care se reprezintă tipuri de entităţi şi legăturile funcţionale dintre
acestea. Sistemele de gestiune a bazelor de date bazate pe modelul de date reţea,
respectiv cel ierarhic, poartă numele de sisteme navigaţionale şi au fost
dezvoltate în perioada 1960-1970.
A doua generaţie de SGBD o reprezintă modelul relaţional care
tratează entităţile ca relaţii. Sistemele de Gestiunea Bazelor de Date
24
Relaţionale sunt caracterizate de structuri de date simple şi intuitive, de
operatori care se aplică relaţiilor pentru a defini, căuta, şi reactualiza datele.
Bazele de date relaţionale asigură independenţa completă a descrierii logice a
datelor în termeni de relaţii şi în descrierea fizică a datelor în termen de fişiere.
În prezent există câteva sute de sisteme SGBD relaţionale pentru toate tipurile
de calculatoare. Modelul relaţional asigură o independenţă completă în ceea ce
priveşte descrierea logică şi fizică a datelor. În plus SGBD relaţionale pun
includ limbaje specializate pentru descrierea şi manipularea datelor. Modelul
relaţional are capacităţi limitate de modelarea datelor. SGBD relaţionale nu
folosesc obiecte complexe şi dinamice, nu realizează gestiunea distribuită a
datelor şi nici gestiunea de cunoştinţe.
Conceptul de programare orientată obiect sau programarea
calculatoarelor cu ajutorul obiectelor utilizează conceptele de obiect şi clasă de
obiecte. Obiectul este definit de o mulţime de proprietăţi numite atribute şi are
un anumit comportament care în cazul obiectelor folosite în programare se
concretizează prin metode, care sunt programe care se execută în mod automat
atunci când în mediul extern sau cel extern al obiectului apare un anumit
eveniment. Numim obiect o entitate unic identificabilă, care conţine atât
atributele care definesc starea unui obiect din lumea reală, cât şi acţiunile
asociate acestuia. Obiectele de acelaşi tip formează o clasă de obiecte care
reprezintă o generalizare a noţiunii de tip de dată. Clasa include definiţia datelor
şi a metodelor. Conform principiului încapsulării datelor, datele clasei sunt
vizibile doar metodelor clasei, iar conform principiului moştenirii sau al
derivării o clasă poate fi definită folosind o clasă existentă. Conceptul de
încapsulare presupune că un obiect conţine atât structura de date, cât şi
mulţimea de operaţii care pot fi utilizate pentru al manipula. Ascunderea
informaţiilor semnifică separarea aspectelor externe ale unui obiect de detaliile
sale interne, care sunt ascunse de lumea exterioară. În acest mod, detaliile
interne ale unui obiect pot fi modificate fără a afecta aplicaţiile care îl utilizează
cu condiţia ca detaliile externe să rămână neschimbate. Includerea tehnicilor de
programare orientată obiect în domeniul bazelor da date a condus la apariţia
Sistemelor de Gestiune a Bazelor de Date Orientate Obiect, care realizează o
modelare superioară a informaţiei luând în considerare aspectele dinamice şi
integrarea descrierii structurale şi comportamentale. Prin utilizarea principiului
programării orientate obiect în domeniul bazelor de date relaţionale a apărut
Sistemele de Gestiune a Bazelor de Date Relaţionale Orientate Obiect.
O relaţie este o mulţime de înregistrări ce reprezintă fapte. Cunoştinţele
sunt aserţiuni generale şi abstracte asupra faptelor. Pe baza cunoştinţelor se
deduc fapte noi prin deducţie plecând de la fapte cunoscute. Pentru a rezolva
problema gestiunii de cunoştinţe au apărut bazele de date deductive, care
25
utilizând programarea logică gestionează cunoştinţe relativ la baze de date. Un
Sistem de Baze de Date Deductiv posedă un limbaj de definire a datelor care
permite definirea structuri predicatelor sub formă de relaţii şi constrângeri de
integritate asociate, un limbaj de manipulare a datelor care permite pe lângă
actualizarea datelor şi formularea de cereri, un limbaj de reguli de deducţie care
să permită construirea predicatelor derivate.
Sistemele distribuite reprezintă calculatoare interconectate printr-o reţea
de comunicaţie utilizate pentru un scop global. Gestionarea datelor aflate pe
calculatoare diferite, eterogene din punctul de vedere al sistemului de operare
folosit se realizează cu ajutorul unei baze de date distribuite. Bazele de date
distribuite sunt sisteme de baze de date cooperante care sunt rezidente pe
calculatoare diferite şi situate în locuri în locaţii diferite. Sistemul de gestiune al
unei baze de date distribuite face posibil accesul programelor de aplicaţie la date
rezidente pe mai multe calculatoare fără ca localizarea datelor să fie cunoscută.
Bazele de date distribuite folosesc ca instrument principal pentru prelucrarea
datelor distribuite modelul relaţional.
Integrarea mai multor baze de date autonome şi eterogene conform unei
scheme globale cu scopul de a realiza accesul uniform şi integrat la fiecare din
bazele de date componente a condus al conceptul de sistem multibază de date.
Avantajul major al acestui model constă în faptul că printr-o singură interogare
pot fi accesate date din mai multe baze de date fără a afecta aplicaţiile care
manipulează datele din fiecare bază de date componentă a sistemului integrat.
Fiecare bază de date din sistemul integrat poate folosi propriile limbaje de
interogare.
Bazele de date permit stocarea unei cantităţi foarte mari de informaţie,
care poate fi folosită în mod pentru elaborarea deciziilor operative, dar şi a celor
strategice. Pentru elaborarea deciziilor operative se folosesc date aferente
activităţii curente, date aferente unei perioade scurte de timp. Acestea sunt
generate şi preluate în sistem în mod dinamic pentru optimizarea procesului de
decizie. Prelucrarea acestor date se realizează în pe baza unor scenarii de tip
procesarea de tranzacţii în timp real (OLTP – On Line Transaction
Processing). Necesitatea analizării unor cantităţi foarte mari de date a condus la
conceptul de magazie de date (Data Warehouse), care utilizează pentru
atingerea acestui scop scenarii de tip procesare analitică în timp real (OLAP
– On Line Analytical Processing). Baza de date analitică permite realizarea de
interogări multidimensionale instantanee, fără a fi necesar ca acestea sa fie
definite anterior. Magazia de date este proiectată pentru a facilita analiza
multidimensională a datelor şi reprezintă un sistem care include informaţii
despre o organizaţie structurate în mai multe baze de date, numite în acest caz
rafturi de date (Data Marts). Data Warehouse reprezintă o bază de date
26
proiectată pentru a facilita analiza datelor fiind orientată spre dimensiuni.
Structurile de date multidimensionale sunt vizualizate cel mai bine sub forma
unor cuburi de date şi a unor cuburi în cadrul cuburilor. Fiecare faţă a unui cub
reprezintă o dimensiune. Bazele de date multidimensionale reprezintă o
modalitate compactă pentru vizualizarea şi manipularea elementelor de date
care pot avea multe inter-relaţii.
27
mai mulţi utilizatori efectuează simultan tranzacţii asupra bazei de date.
Interogarea concurentă trebuie sa fie capabilă să asigure simultan tuturor
utilizatorilor aceeaşi informaţie, chiar şi în cazul reactualizării datelor şi să
garanteze că nu vor avea loc interferenţe atunci când mai mulţi utilizator
accesează baza de date.
5. Servicii de reconstituire. SGBD trebuie să furnizeze un mecanism
propriu de reconstituire a bazei de date în cazul deteriorării datorită unei cauze
interne sau externe.
6. Servicii de autorizare. SGBD trebuie să furnizeze un mecanism prin
care să garanteze că doar utilizatorii autorizaţi pot accesa datele. Termenul de
securitate se referă la protecţia bazei de date împotriva accesului ne-autorizat
intenţionat sau accidental. Fiecare utilizator trebuie sa acceseze doar datele care
îi sunt necesare şi pentru care are definit accesul autorizat.
7. Suport pentru comunicarea datelor. SGBD trebuie sa poată fi
integrat într-un pachet de programe de comunicaţie din care va primi cereri sub
formă de mesaje şi va răspunde în acelaşi mod.
8. Servicii de integritate. SGBD trebuie sa furnizeze mijloace care să
asigure că atât datele din baza de date, cât şi modificării acestora respectă
anumite reguli. Integritatea bazei de date se referă la corectitudinea şi coerenţa
datelor stocate şi se exprimă în termeni de constrângeri, care reprezintă reguli
de coerenţă pe care baza de date trebuie să le respecte.
9. Servicii pentru promovarea independenţei de date. SGBD trebuie să
permită ca programele de aplicaţie să fie independente de structura reală a bazei
de date. Pentru realizarea acestui obiectiv se utilizează mecanisme de
vizualizare, sau sub-scheme externe.
10. Servicii utilitare. Serviciile utilitare asigură suport pentru
administrare efectivă a bazei de date. Prin acestea se asigură suport pentru
importul şi exportul de date, facilităţi de monitorizare, analiză statistică,
reorganizarea datelor, realocarea spaţiului, eliminarea informaţiei perimate etc.
28
utilizat. Fiecare SGBD impune cerinţe minimale pentru echipamentele fizice
necesare funcţionării optime.
2. Software.
Componenta software include programele ce formează SGBD,
programele de aplicaţie, sistemul de operare local şi atunci când este cazul
software de reţea. Programele de aplicaţie se realizează folosind limbaje de
programare de generaţia treia sau chiar a patra, ele nu fac parte din SGBD, dar
accesează baza de date prin intermediul SGBD. Programele de aplicaţie nu au
rolul de a gestiona datele ci doar de a prezenta informaţia în termeni specifici
aplicaţiei prin intermediul unei interfeţe.
3. Date.
Reprezintă cea mai importantă componentă a unui mediu SGBD şi
include atât meta-datele cât şi datele propriu-zise.
4. Proceduri.
Procedurile includ regulile care guvernează proiectarea şi utilizarea bazei
de date. Activitatea utilizatorilor sistemului şi a personalul care administrează
baza de date se desfăşoară conform unor proceduri documentate privind modul
de folosire şi funcţionare a sistemului. Aceste instrucţiuni se referă la
deschiderea şi închiderea unei sesiuni de lucru, utilizarea unor facilităţi SGBD
şi a programelor de aplicaţie, activarea şi dezactivarea SGBD, arhivarea datelor,
utilizarea copiilor de siguranţă, tratarea defecţiunilor hardware, respectiv
software, refacerea bazei de date în caz de incident, modificarea şi
reorganizarea bazei de date.
5. Persoane.
În mediul SGBD se identifică patru tipuri distincte de persoane implicate:
1 administratorii, 2 proiectanţii, 3 programatorii de aplicaţie şi 4 utilizatorii
finali.
1 Baza de date reprezintă o resursă în cadrul organizaţiei care este
gestionată de doi administratori: administratorul de date şi de administratorul
bazei de date. Administratorul de date (Data Administrator) gestionează
resursele de date, fiind responsabil de proiectarea conceptuală şi logică a bazei
de date, de planificarea bazei de date, de realizarea şi întreţinerea standardelor, a
politicilor şi a procedurilor bazei de date. Este persoana sau grupul de persoane
responsabil de dezvoltarea bazei de date în direcţia susţinerii obiectivelor
generale ale organizaţiei, fiind un foarte bun cunoscător al organizaţiei. El
determină cerinţele organizaţiei privind datele, răspunde de proiectarea
conceptuală şi logică a bazei de date, dezvoltă modelul general de date conform
cu progresul din domeniul tehnologiei informaţiei şi al afacerilor, creează
standarde de colectarea datelor, stabileşte necesităţile şi protecţia privind
accesul la date, gestionează dicţionarul de date şi răspunde de asigurarea unei
29
documentaţii complete care va include modelul de date, standardele, politicile,
procedurile, utilizarea dicţionarului de date şi controlul asupra utilizatorilor
finali. Administratorul bazei de date (Database Administrator) este persoana
sau grupul de persoane responsabil de proiectarea, implementarea şi realizarea
fizică a bazei de date, de securitatea şi controlul integrităţii, de întreţinerea
întregului sistem. El monitorizează performanţele sistemului şi reorganizarea
baze de date, atunci când este cazul, defineşte constrângerile de securitate şi
integritate, răspunde de selectarea SGBD şi de implementarea proiectului de
bază de date, de instruirea utilizatorilor şi de realizarea copiilor de siguranţă.
Este persoana care trebuie sa cunoască foarte bine SGBD folosit precum şi
mediul sistemelor de operare.
2 Proiectanţii bazei de date sunt persoanele implicate în proiectarea
logică şi cea fizică a bazei de date. Proiectarea conceptuală şi logică presupune
identificarea entităţilor, a relaţiilor dintre entităţi, a constrângerilor asupra
datelor ce vor fi stocate în baza de date. Proiectantul de bază de date
conceptuale şi logice trebuie sa cunoască amănunţit şi complet toate datele din
cadrul organizaţiei, precum şi a regulilor interne şi externe conform cărora
funcţionează organizaţia. Aceste reguli descriu principalele caracteristici ale
datelor aşa cum sunt ele în cadrul organizaţiei respective. În etapa de proiectare
a bazei de date proiectantul va implica toţi presupuşii utilizatori. Proiectarea
conceptuală este independentă de detaliile privind implementarea, iar
proiectarea logică este presupune utilizarea unui model de date. Proiectantul de
hibază de date fizice preia modelul logic de date şi îl implementează folosind
un anumit SGBD, el alege strategia de stocare adecvată ţinând cont de modul de
utilizare.
3 Programatorii de aplicaţie realizează şi implementează programele
de aplicaţie care conferă funcţionalitatea cerută de utilizatorii finali. Programele
de aplicaţie se realizează în conformitate cu documentaţia elaborată în etapa de
proiectare. Fiecare program de aplicaţie este realizat fie cu ajutorul unu limbaj
extern sau cu unul propriu SGBD şi efectuează o anumită operaţie asupra bazei
de date: extragere, inserare, reactualizare şi ştergere de date.
4 Utilizatorii finali reprezintă clienţii bazei de date şi pot fi grupaţi în
două categorii: utilizatori simpli şi utilizatori specialişti. Utilizatorii simpli nu
percep baza de date şi nici SGBD ci doar accesează baza de date prin
intermediul programelor de aplicaţie. Utilizatorii specialişti cunosc structura
bazei de date şi facilităţile oferite de SGBD. Ei sunt capabil să efectueze
instantaneu interogări ale bazei de date, pentru aceasta folosind fie un limbaj
extern, fie unul intern al SGBD pentru a efectua anumite operaţii asupra bazei
de date, fiind capabili să realizeze chiar propriile programe de aplicaţie.
30
2.7. Limbaje pentru baze de date
31
Operaţia poate fi de calcul aritmetic sau logic, deschidere-închidere, căutare,
extragere, adăugare, ştergere, reactualizare şi chiar de editare. Cele mai
importante comenzi sunt cele de regăsire. Limbajele de manipulare a datelor
sunt de două tipuri: procedurale şi neprocedurale (declarative). Setul de
instrucţiuni din cadrul limbajului de manipulare a datelor responsabil de
regăsirea datelor de numeşte limbaj de interogare.
Limbajul pentru controlul datelor (LCD – Data Control Language)
este un limbaj specific care include comenzi pentru asigurarea confidenţialităţii
şi integrităţii datelor, pentru salvarea informaţiei cu scopul menţinerii
integrităţii bazei de date şi chiar pentru rezolvarea problemelor de acces
concurenţial la date.
32
proiectării şi implementării. Utilizarea standardelor asigură suport pentru
controlul calităţii. Cerinţele organizaţiei cu privire la date fi documentate
corespunzător.
2. Definirea sistemului este a etapa în care se identifică scopul şi
limitele noului sistem, inclusiv domeniile de aplicaţie şi grupurile de utilizatori.
La definirea noului sistem va fi precizat în mod necesar şi modul în care se va
realiza interfaţa cu celelalte componente ale sistemului informaţional din cadrul
organizaţiei.
3. Colectarea şi analiza cerinţelor (Analiza) este etapa de cea mai
mare importanţă în care, folosind diferite metode şi tehnici adecvate, vor fi
colectate şi analizate cerinţele informaţionale ale organizaţiei cu privire baza
data. Informaţiile necesare proiectării bazei de date vor fi colectate folosind
metoda interviului individual, metoda interviului de grup, metoda
chestionarelor, observarea organizaţiei în funcţiune, examinarea documentelor
din cadrul organizaţiei, toate asociate cu experienţa anterioară a echipei de
analiză. Fără o analiză adecvată nu se va putea determina ceea ce utilizatorul
doreşte de la noul sistem, infrastructura tehnică în cadrul căreia se va
implementa, respectiv care sunt constrângerile impuse datele. O analiză
inadecvată, la un moment ulterior, poate fi foarte costisitoare sau poate conduce
chiar la încetarea proiectului. O cerinţă reprezintă o caracteristică care trebuie
inclusă în noul sistem. Informaţiile colectare pentru fiecare domeniu de aplicaţie
şi grup de utilizatori se vor concretiza sun forma unui set de documente care
descriu activităţile şi sub-activităţile din diferite puncte de vedere şi va include
documentaţia folosită şi elaborată, detaliile privind tranzacţiile, precum ordinea
de prioritate a cerinţelor. Cantitate de date colectată depinde de politica
organizaţiei şi de aria de cuprindere a noului sistem. Colectarea şi analiza
cerinţelor reprezintă etapa preliminară a proiectării conceptuale a bazei de date.
Pentru structurarea cerinţelor se folosesc tehnici speciale de specificare a
cerinţelor cum sunt analiza şi proiectarea structurată, diagramele de flux de
date, proiectarea asistată de calculator.
4. Proiectarea bazei de date (Design-ul) este procesul de realizare a
proiectului de bază de date care va trata toate operaţiile şi obiectivele
organizaţiei, este etapa în care se va realiza proiectare conceptuală, logică şi
fizică a bazei de date. Se va realiza reprezentarea datelor şi a relaţiilor dintre ele
conform specificaţiilor stabilite în etapa de analiză, va fi elaborat un model de
date care va fi capabil să accepte efectuarea tuturor tipurilor de tranzacţii
necesare asupra datelor, se va realiza o structurare adecvată pentru realizarea
cerinţelor inclusiv cele privind performanţele noului sistem şi a sistemului
informaţional în ansamblu. Modelul de date este optim atunci când este simplu,
expresiv, extensibil, nonredundant, permite validarea structurală, permite
33
partajarea datelor, asigură integritatea datelor şi oferă posibilitatea unei
reprezentări schematice. Unul din scopurile principale a procesului de design
este stabilirea de scheme pe baza căreia se poate construi baza de date.
Proiectarea se poate realiza folosind o metodă de tip „de jos în sus”, „de sus în
jos”, „din interior spre exterior”, respectiv „strategia compusă” care
combină primele două metode. Metoda de proiectare de jos în sus se foloseşte
în cazul bazelor de date simple şi începe de la nivelul fundamental al atributelor
ce definesc entităţile car sunt grupate în relaţii care reprezintă tipuri de entităţi şi
asociaţii ale acestora, după care prin procesul numit normalizare se identifică
atributele necesare şi dependenţa funcţională a acestora. Strategia de proiectare
de tip de sus în jos se foloseşte pentru baze de date complexe şi începe cu
realizarea unor modele de date care conţin entităţi şi relaţii relevante, după care
prin rafinări succesive de sus în jos se identifică toate entităţile şi relaţiile
existente între acestea. Tratarea de tip din interior spre exterior este foloseşte
proiectarea de jos în sus pentru entităţile principale, care apoi se extinde pentru
a cuprinde toate entităţile şi relaţiile.
Sub-etapa de proiectare fizică a bazei de date presupune cunoaşterea
SGBD care va fi utilizat, motiv pentru pe baza cerinţelor curente şi viitoare ale
organizaţiei va fi alea cel mai potrivit SGBD. Alegerea SGBD poate fi
considerată o etapă din ciclul de viaţă a sistemului informatic, care se poate
parcurge în orice fază, dar înainte de proiectarea fizică. În această etapa se vor
elabora în mod obligatoriu şi toate documentaţiile aferente.
5. Realizarea prototipului este etapa în care se construieşte un model
de lucru, care nu are toate caracteristicile cerute şi nu acoperă întreaga
funcţionalitate. Scopul creării prototipului este de a oferi utilizatorilor
posibilitatea de a utiliza un sistem apropiat de cel real pentru identifica
caracteristicile incluse deja, de a le verifica cu scopul de a clarifica cerinţele
utilizatorilor.
6. Implementarea este etapa care include realizarea fizică a bazei de
date prin utilizarea limbajului de definire a datelor al SGBD şi implementarea
programelor de aplicaţie realizate în limbajul ales de echipa de proiectare.
Tranzacţiile din baza de date vor fi efectuate cu ajutorul limbajului de
manipularea datelor. În această etapă pot fi folosite instrumentele de tip
interactiv ale SGBD pentru definirea şi accesarea datelor. Transferarea datelor
din vechiul sistem are o foarte mare importanţă pentru reducerea timpului
necesar pentru implementare. Acest transfer face ca datele preluate să fie
corecte chiar dacă este necesară conversia datelor în formatul cerul de noul
sistem. În etapa de implementare vechiul sistem şi noul sistem funcţionează în
paralel, iar echipa de implementare poate reduce semnificativ efortul
34
utilizatorilor prin preluarea datelor pentru noul sistem din vechil sistem cu
ajutorul unor proceduri automate.
7. Testarea este etapa în care vor fi detectate eventualele erori ale nolui
sistem. Există un număr de practici pentru asigurarea calităţii, pe care le putem
aplica proiectului, dar cea mai bună este testarea. Testarea trebuie făcută
conform unui plan de testare bine pus la punct, care este esenţial atât pentru
sistem cât şi pentru verificarea reacţiei utilizatorului. Baza acestui plan trebuie
să fie documentarea obţinută în timpul etapei de analizare a cerinţelor. Acest
plan de testare trebuie să definească nu doar exact ceea ce trebuie verificat ci şi
ce rezultate trebuie generate de noul sistem inclusiv de programele de aplicaţie.
Testarea poate fi făcută „de sus în jos”, „de jos în sus”, „pe fir”, sau la
„suprasolicitare”. Testarea de „de sus în jos” permite testare la nivel de
subsistem şi permite detectarea erorilor în fazele iniţiale ele proiectului.
Testarea „de jos în sus” pleacă de la fiecare modul individual. Testarea „pe
fir” este folosită pentru testarea sistemelor care funcţionează în timp real,
testându-se răspunsul sistemului la fiecare eveniment. Testele la
„suprasolicitare” au menirea de a testa componentele sistemului în toate
situaţiile posibile.
8. Întreţinerea operaţională reprezintă procesul de monitorizare şi
întreţinere a noului sistem. Sunt monitorizate performanţele sistemului şi se
încorporează noi cerinţe atunci când este cazul. Este etapa care se întinde pe
întreaga durată de viaţă a sistemului. Monitorizarea presupune urmărireqa
sistematică a performanţelor şi înregistrarea eventualelor anomali de
funcţionare.
35
atribute care sunt coloanele tabelei. O relaţie este reprezentată printr-un tabel
bidimensional, în care coloanele corespund atributelor, iar liniile corespund
înregistrărilor individuale. Ordinea coloanelor (atributelor) este arbitrară, relaţia
fiind invariantă la modificarea ordinii atributelor. Pentru fiecare atribut există
un domeniu de valori posibile. Domeniile pot fi diferite pentru fiecare atribut,
dar este posibil ca mai multe atribute să aibă acelaşi domeniu. Conceptul de
domeniu permite definirea sensului şi a sursei de valori pentru fiecare atribut.
Un element unei relaţii este numit tuplu, şi corespunde unei linii a tabelei.
Tuplurile pot apărea în orice ordine fără a modifica semnificaţia relaţiei fiind
formate din valori concrete pentru toate atribute ce definesc relaţia. Numim
intensitate a relaţiei componenta fixă, invariantă, în timp a unei relaţii, formată
din structura relaţiei împreună cu domeniile de valori pentru atribute şi
eventualele restricţii asupra valorilor posibile. Numim extensie (stare) a
relaţiei partea care se modifică în timp, adică tuplurile. Gradul relaţiei
reprezintă numărul de coloane (atribute), iar cardinalitatea relaţiei numărul de
linii (tupluri) pe care le are tabela ce defineşte relaţia. Gradul relaţiei este o
parte a intensităţii relaţiei. Cardinalitatea exprimă starea relaţiei la un moment
dat şi se modifică prin adăugarea, respectiv ştergerea de tupluri. Spunem că o
relaţie este normalizată dacă este structurată adecvat. Baza de date relaţională
este o mulţime de relaţii normalizate. Numim schemă a relaţiei denumirea
relaţiei urmată de o mulţime de perechi atribut, domeniu.
Un domeniu este o mulţime de valori care poate fi definită fie
enumerând elementele componente, fie definind o proprietate distinctă a
domeniului valorilor. Fie atributele A1, A2, . . ., An şi domeniile finite D1, D2, . .
., Dn, nu neapărat disjuncte. Mulţimea {A1:D1, A2:D2, . . ., An:Dn} reprezintă
schema de relaţie. Numim tuplu, sau n-tuplu, un element (V1,V2, . . .,Vn) al
produsului cartezian D1 × D2 × . . . × Dn al domeniilor D1, D2, . . ., Dn, unde V1є
D1, …, Vn є Dn.
O relaţie R pe mulţimile D1, D2, . . ., Dn este o submulţime a produsului
cartezian D1 × D2 × . . . × Dn, adică o mulţime de tupluri. Mulţimea numelor
atributelor corespunzătoare unei relaţii o numim schemă relaţională şi o notăm
cu R (A1, A2, . . ., An). Putem reprezintă o relaţie printr-un tabel bidimensional
în care fiecare linie corespunde unui tuplu, iar fiecare coloană unui domeniu din
produsul cartezian, de fapt unui atribut. Atunci când se reprezintă o relaţie sub
forma unui tabel în care antetul coloanelor sunt înscrise numele atributelor, iar
fiecare linie reprezintă tuplurile (V1,V2, . . .,Vn) în care fiecare valoare este luată
din domeniul corespunzător. Numele atributului exprimă semnificaţia valorilor
din calcul coloanei respective. Numărul atributelor defineşte gradul relaţiei, iar
numărul de tupluri din relaţie defineşte cardinalitatea relaţiei.
O relaţie are următoarele proprietăţi:
36
are o denumire care identifică relaţia în mod unic;
fiecare element (celulă) al relaţiei conţine exact o valoarea atomică
(singulară);
fiecare atribut are o denumire unică în cadrul relaţiei;
toate valorile unui tribut aparţin domeniului de valori al atributului;
ordinea atributelor nu este semnificativă;
fiecare tuplu este distinct; nu există tupliri duplicate;
ordinea tuplurilor nu este semnificativă, dar poate optimiza accesul
individual la fiecare tuplu.
Atunci când inserăm tupluri într-o relaţie, este posibil ca un atribut să
fie necunoscut sau nedefinit. Pentru a reprezenta acest tip de atribut a fost
introdusă o valoare convenţională în relaţie, şi anume valoarea null, care
reprezintă o modalitate de a trata datele incomplete sau deosebite. Există
sistemele relaţionale care nu acceptă conceptul de null, care nu are
corespondent în logica booleană, din care face parte calculul predicatelor folosit
pentru modelul relaţional.
Numim relaţie de bază o relaţie caracterizată printr-o denumire, care
corespunde unei entităţi din schema conceptuală, ale cărei tupluri sunt
memorate în baza de date. O vizualizare este rezultatul dinamic al mai multor
operaţii relaţionale, care acţionează asupra relaţiilor de bază pentru a realiza o
altă relaţie. Numim relaţie virtuală o vizualizare. Spunem că un tabel este de
tip virtual (view, vizualizare, vedere), dacă reprezintă o relaţie virtuală. Relaţia
virtuală nu există fizic ca tabel în baza de date, ci doar ca definiţie a relaţiei,
deoarece datele pe care le conţine nu sunt în realitate memorate, ele fiind
incluse în alte tabele reale care reprezintă relaţii reale. Tabelul de tip view
(vizualizare, filtru, relaţie virtuală) reprezintă o filtrare a unui tabel iniţial, sau
mai multor tabele legate între ele, necesară unei anumite abordări, unei anumite
aplicaţii. Utilizarea vizualizărilor asigură securitatea tabelelor iniţiale şi permite
prezentarea informaţiei în conformitate cu drepturile de acces al fiecărui
utilizator, asigură accesul la date personalizat pentru fiecare utilizator şi în plus
simplifică operaţiile complexe asupra relaţiilor de bază. Deoarece vizualizările
sunt relaţii virtuale toate reactualizările efectuate asupra relaţiilor de bază care
sunt folosite la definirea relaţiilor virtuale trebuie să fie imediat reflectate
imediat de toate vizualizările afectate.
Pentru o relaţie trebuie să fie posibilă identificarea în mod unic a
fiecărui tuplu prin valorile atributelor ce definesc relaţia. Numim supercheie un
atribut sau o mulţime de atribute care identifică în mod unic fiecare tuplu
relaţiei. Numim cheie candidat o supercheie pentru care nici o submulţime de
atribute nu este supercheie. Cheia candidat are două proprietăţi: unicitatea şi
ireductibilitatea. Numim cheie primară cheia candidat selectată pentru a
37
identifica în mod unic tuplurile din cadrul relaţiei. Cheile candidat care nu sunt
cheie principală se numesc chei alternative. Numim cheie străină un atribut
sau o mulţime de atribute care sunt identice cu cele din cheia candidat ale unei
alte relaţii.
Model relaţional este caracterizat de trei elemente:
structura relaţională a datelor;
operatorii de tip relaţional folosiţi în model;
regulile de integritate care se aplică asupra cheilor în model.
În anul 1985, E.F. Codd a publicat un set de 13 reguli de fidelitate pe
baza cărora se apreciază dacă un sistem de gestiune de baze de date poate fi
considerat relaţional. Majoritatea sistemelor de gestiune de baze de date
considerate ca fiind de tip relaţional nu respectă absolut toate regulile definite
de Codd, mai mult, în prezent, lista este reformulată şi cuprinde 100 de regulii.
Regula 0 – regula gestionării datelor: Un SGBD considerat ca fiind
relaţional trebuie să fie capabil să gestioneze o bază de date prin posibilităţile
sale relaţionale. Aceasta înseamnă că SGBD nu va folosi pentru definirea şi
manipularea datelor operaţii care nu sunt de tip relaţional. Practic, majoritatea
implementările existente de SGBD nu respectă această regulă.
Regula 1 – regula reprezentării datelor: Într-o bază de date
relaţională, informaţia este reprezentată explicit la nivel logic sub forma unor
tabele ce poartă numele de relaţii. Este regula cea mai importantă şi conform
lui E.F. Codd şi în cazul în care un SGBD care nu respectă această regulă, nu
poate fi considerat relaţional. Referirea la nivelul logic precizează că elemente
de construcţii logice, cum sunt indecşi, nu au obligatoriu o reprezentare sub
formă de tabele.
Regula 2 – regula accesului garantat la date: Fiecare valoare de dată
(valoare atomică) dintr-o bază de date trebuie să poată fi adresată în mod logic
printr-o combinaţie formată din numele relaţiei, valoarea cheii primare şi
numele atributului. Se poate regăsi orice valoare aparţinând oricărui atribut al
unei relaţii, dacă sunt specificate numele relaţiei, numele atributului şi valoarea
cheii primare.
Regula 3 – regula reprezentării informaţiei necunoscute (tratarea
sistematică a valorilor null): Un sistem relaţional trebuie să permită
utilizatorului definirea unui tip de date numit null pentru reprezentarea unei
informaţii necunoscute la momentul respectiv indiferent de tipul de dată. Într-un
SGBD relaţional trebuie să putem face diferenţa între valoarea zero, un şir vid
de caractere şi o valoare necunoscută.
Regula 4 – regula dicţionarelor de date (catalog dinamic on-line,
bazat pe modelul relaţional): Asupra descrierii bazelor de date (informaţii
relative la relaţii, vizualizări, indecşietc) trebuie să se poată aplica aceleaşi
38
operaţii ca şi asupra datelor din baza de date. Descrierea bazei de date este
reprezentată la nivel logic sub forma unor tabele care pot fi accesate în acelaşi
mod ca şi datele efective.
Regula 5 – regula limbajului de interogare (sub-limbaje de date
cuprinzătoare): Trebuie să existe cel puţin un limbaj care să permită: (1)
definirea datelor, (2) definirea vizualizărilor, (3) manipularea datelor
(interactiv sau prin intermediul programului), (4) constrângerile de integritate,
(5) autorizarea, (6) limitele tranzacţiilor (început, execuţie, reluare). În general,
toate implementările SQL respectă această regulă. Limbajul permite
utilizatorilor să definească relaţii şi vizualizări, să regăsească informaţia şi să o
poată actualiza, să verifice şi să corecteze datele de intrare etc.
Regula 6 – regula de reactualizare a vizualizării: Toate vizualizările
care sunt teoretic reactualizabile pot fi reactualizate de sistem. Un SGBD
trebuie să poată determina dacă o vizualizare poate fi actualizată şi să stocheze
rezultatul interogării într-un dicţionar de tipul unui catalog de sistem. Trebuie să
existe un mecanism prin care să se poată determina dacă anumite vizualizări pot
fi actualizate sau nu. Majoritatea implementărilor SQL stabilesc aceasta, în
funcţie de variantele instrucţiunii de selecţie utilizate.
Regula 7 – regula limbajului de nivel înalt (operaţiile de inserare,
reactualizare şi ştergere de nivel înalt): Regulile de manipulare asupra unei
relaţii luată ca întreg sunt valabile atât pentru operaţiile de regăsire a datelor,
cât şi asupra operaţiilor de inserare, actualizare şi ştergere a datelor. Un
SGBD relaţional nu trebuie să oblige utilizatorul să caute într-o relaţie, tuplu cu
tuplu, pentru a regăsi informaţia dorită. Operaţiile de manipulare a datelor pot fi
aplicate atât în mod interactiv cât şi prin program, într-un limbaj gazdă.
Regula 8 – regula independenţei fizice a datelor: Programele de
aplicaţie şi activităţile utilizatorilor nu depind de modul de stocare a datelor
sau de modul de acces la date. Într-un SGBD relaţional trebuie să se separe
aspectul fizic al datelor (stocare sau acces la date) de aspectul logic al datelor.
Regula 9 – regula independenţei logice a datelor: Programele de
aplicaţie şi activităţile utilizatorilor trebuie să fie transparente la modificările
de orice tip efectuate asupra datelor. Orice modificare efectuată asupra unei
relaţii, nu trebuie să afecteze operaţiile de manipulare a datelor, programele de
aplicaţie şi mecanismele de interogare directă nu sunt afectate de modificările
făcute asupra datelor.
Regula 10 – regula independenţei datelor din punct de vedere al
integrităţii: Constrângerile de integritate specifice unei baze de date
relaţionale nu vor fi definite programele de aplicaţie ci de sub-limbajul
relaţional de date, urmând a fi memorate în catalogul sistem. (Regulile de
integritate trebuie să fie definite într-un sub-limbaj relaţional, nu în programul
39
de aplicaţie). Limbajul SQL permite definirea de restricţii privind integritatea
datelor şi stocarea lor în catalogul de sistem prin aceasta asigurându-se controlul
centralizat asupra constrângerilor.
Regula 11 – regula independenţei datelor din punct de vedere al
distribuirii: Sub-limbajul de manipulare a datelor trebuie să permită utilizarea
aceloraşi programe de aplicaţie şi interogări (să fie invariante din punct de
vedere logic)pentru a accesa date centralizate sau distribuite (Distribuirea
datelor pe mai multe calculatoare dintr-o reţea de comunicaţii de date, nu
trebuie să afecteze programele de aplicaţie şi interogările, dacă şi ori de câte
ori datele sunt centralizate sau distribuite fizic). Independenţa de distribuţie
presupune ca un program de aplicaţie care accesează sistemul SGBD pe un
singur calculator trebuie să funcţioneze fără modificări şi într-o reţea chiar dacă
datele sunt mutate de pe un calculator pe altul, utilizatorul percepând datele fără
a cunoaşte locul în care sunt stocate. Programele de aplicaţie trebuie să
funcţioneze fără modifică şi într-o reţea, chiar dacă datele sunt transferate de pe
un calculator pe altul.
Regula 12 – regula versiunii procedurale a SGBD (nonsubversiune):
Orice componentă procedurală a unui SGBD trebuie să respecte aceleaşi reguli
de integritate ca şi componenta relaţională (orice limbaj de nivel inferior
trebuie să respecte aceleaşi reguli de integritate exprimate în limbajul
relaţional de nivel înalt).
Un SGBD este minimal relaţional dacă datele din cadrul bazei de date
sunt reprezentate prin valori în tabele, nu există pointeri observabili de către
utilizatori, iar sistemul suportă operatorii relaţionali de proiecţie, selecţie şi
compunere naturală, fără limitări impuse din considerente interne.
Un SGBD este complet relaţional dacă este minimal relaţional şi, în
plus, sistemul suportă restricţiile de integritate de bază (unicitatea cheii primare,
constrângerile de referinţă, integritatea entităţii) şi precum şi toate operaţiile de
bază ale algebrei relaţionale.
Un SGBD relaţional îndeplineşte funcţiile unui SGBD, cu anumite
particularităţi care decurg din concepţia de organizare a datelor, respectiv din
40
modelul relaţional. Fiecare SGBD relaţional implementează modelul relaţional
într-o manieră proprie care îl diferenţiază de restul sistemelor relaţionale.
Caracterizarea unui SGBD relaţional se poate realiza la nivelul clasei de
SGBD relaţionale, în sensul caracterizării globale, unitare în raport cu celelalte
tipuri de SGBD, sau la nivelul unui SGBD relaţional individual în sensul
caracterizării particularităţilor sale, în raport cu alte SGBD de tip relaţional.
Realizarea funcţiilor unui SGBD relaţional se face cu ajutorul unor
instrumentele şi mecanisme de lucru specifice de tip relaţional, care le separă de
sistemele considerate ca fiind nerelaţionale:
un limbaj relaţional pentru descrierea datelor la nivel fizic, logic şi
conceptual;
un limbaj relaţional pentru manipularea datelor;
mecanisme pentru controlul integrităţii semantice a datelor;
mecanisme pentru optimizarea cererilor de date;
mecanisme pentru asigurarea coerenţei datelor în condiţiile
accesului la date;
utilitare pentru generarea de formulare şi rapoarte, utilitare pentru
generarea de aplicaţii, utilitare pentru generarea unor statistici
referitoare la starea şi activitatea bazei de date etc.
41
acestora. Dependenţa funcţională este specificată ca o constrângere între
atribute. Dacă atributul B depinde funcţional de atributul A, spunem că atributul
A este determinatul atributului B. Spunem că o dependenţă funcţională este
totală sau completă dacă cele două atribute au o dependenţă funcţională în
ambele sensuri (A→ →B şi B→ →A). Pentru trei atribute A, B şi C, în care A→ →B şi
B→→C spunem că C este dependent tranzitiv de A prin intermediul atributului
B, dacă avem şi A→ →C. În acest caz spunem că există o dependenţă tranzitivă.
Eliminarea acestor anomalii se realizează cu ajutorul operaţiei numite
normalizare, care este o tehnică formală care se bazează pe cheile primare,
respectiv cheile candidat ale relaţiilor şi pe dependenţele funcţionale. Tehnica
include o mulţime de reguli care pot fi utilizate pentru testarea relaţiilor
individuale. Dacă o anumită cerinţă nu este îndeplinită pentru o anumită relaţie,
atunci relaţia în cauză va fi descompusă în relaţii care satisfac în mod individual
cerinţele normalizării. Normalizarea presupune parcurgerea unei succesiuni de
paşi, fiecare pas corespunzând unei forme normale. Prin parcurgerea etapelor de
normalizare relaţiile devin progresiv mai restrictive ca format şi mai puţin
vulnerabile la anomaliile de actualizare. Procesul de normalizare a relaţiilor se
realizează în mai mulţi paşi, începând cu forma normală unu (1NF) şi ajungând
la forma normală cinci (5NF). Pentru modelul relaţional doar prima formă
normală (1NF) este de importanţă critică, celelalte forme normale fiind
opţionale. Pentru a înlătura aceste anomalii, E.F. Codd a stabilit iniţial trei
forme normale pentru relaţii şi a introdus procesul de normalizare care se
bazează pe noţiunea de dependenţă funcţională ca relaţie între atributele unei
entităţi care are un caracter invariant. Teoria normalizării se ocupă cu
îmbunătăţirea succesivă a schemei conceptuale, fiind satisfăcute, în acelaşi
timp, următoarele condiţii:
conservarea datelor, adică în schema conceptuală finală să existe
toate datele din cadrul schemei iniţiale;
conservarea dependenţelor dintre date, adică să se păstreze tipurile
de relaţii dintre entităţi;
descompunerea minimală a relaţiilor iniţiale, adică în schema
conceptuală finală nici o relaţie nu trebuie să fie conţinută într-alta.
O relaţie este în forma normală unu (1NF), dacă şi numai dacă toate
atributele ei conţin numai valori atomice, adică o sigură valoare şi numai una. În
plus, un tuplu nu trebuie să conţină atribute sau grupuri de atribute repetitive.
Este forma de bază a relaţiilor, care figurează ca cerinţă minimală la majoritatea
sistemelor de gestiune a bazelor de date de tip relaţional.
O relaţie este în a doua formă normală (2NF), dacă este în forma
normală unu şi oricare dintre atributele non-cheie este dependent funcţional
complet de cheia primară a relaţiei.
42
O relaţie este în a treia formă normală (3NF), dacă se găseşte în forma
normală doi şi toate atributele non-cheie sunt dependente tranzitiv de cheia
primară.
În afara primelor trei forme normale au fost introduse şi formele
normale: forma normală Boyce – Codd (BCNF), a patra formă normală (4NF)
şi a cincia formă normală (5NF) care conduc la diminuarea redundanţei în baza
de date. Trecerea de la forma 3FN la 4FN şi 5FN se face operând asupra cheilor
compuse între ale căror atribute apar relaţii care generează dependenţe ce nu
sunt funcţionale, numite dependenţe multi-valoare.
O relaţie este în forma normală Boyce – Codd (BCNF), dacă fiecare
determinant este o cheie candidat.
A patra formă normală (4NF) elimină redundanţele datorate relaţiilor de
tip n:m, adică a dependenţelor multiple.
A cincia formă normală (5NF) elimină dependenţele multiple de tip
ciclic, având ca rezultat o descompunerea a relaţiilor de tip uniune fără
pierderi, din relaţiile rezultate în urma descompunerii putând fi reconstituită
relaţia iniţială. Dependenţa de tip uniune fără pierderi este o proprietate a
operaţiei de descompunere, care garantează că nu sunt introduse linii false
atunci când relaţiile rezultare în urma descompunerii sunt reunite printr-o
operaţie de uniune naturală.
43
sunt unari, operând asupra unei singure relaţii, iar ceilalţi sunt operatori binari,
acţionând asupra unei perechi de relaţii. În algebra relaţională se specifică în
mod explicit o anumită ordine pentru evaluarea oricărei expresii, ceea ce
implică o anumită strategie de evaluare a interogării bazei de date.
În calculul relaţional o interogare precizează ce va fi extras din baza de
date fără a se preciza modul de evaluare a unei interogări. Calculul relaţional
este o adaptare a calculului predicatelor din logica simbolică aplicat pentru
interogarea bazelor de date. În logica simbolică, un predicat este o funcţie de
mai multe variabile, care are o valoare de adevăr. Înlocuind variabile cu valori
se obţine o expresie numită propoziţie, care poate fi adevărată sau falsă.
Variabilele iau valori dintr-un domeniu dat. Calculul relaţional se prezintă sub
două forme: orientat spre tupluri şi orientat spre domenii. Pe baza unor
predicate iniţiale, prin aplicarea unor operatori ai calculului cu predicate
(conjuncţia, disfuncţia, negaţia, cuantificatorul existenţial şi cuantificatorul
universal) se pot defini noi predicate, noi relaţii.
J.D. Ullmann a demonstrat echivalenţa dintre algebra relaţională şi
calculul relaţional. Motiv pentru care orice relaţie posibil de definit în algebra
relaţională poate fi definită şi în cadrul calculului relaţional, şi reciproc.
44
integritatea entităţii: atributele cheii primare trebuie să fie diferite
de valoarea null;
integritatea referirii: o cheie externă trebuie ori să fie null în
întregime, ori să corespundă la o valoare a cheii primare asociate.
1. Explicaţi:
a. Conceptul de bază de date
b. Noţiunea de model de date
c. Modelul Entitate-Relaţie
d. Tipurile de chei în cadrul modelării bazei de date
e. Obiectivele datelor în baze de date
f. Sistemele de gestiune a bazelor de date. Obiective
g. Funcţiunile sistemelor de gestiune a bazelor de date
h. Componentele unui mediu SGBD
45
CAPITOLUL 3
MICROSOFT ACCESS
Capitolul curent îşi propune deprinderea noţiunilor şi operaţiilor
specifice pentru crearea bazelor de date Access. Pornind de la
organizarea datelor în tabele, capitolul punctează principalele
tipuri de obiecte ce pot fi incluse într-o bază de date Access: cereri
(interogări) şi/sau rapoarte – pentru consultarea, actualizarea şi
realizarea situaţiilor de ieşire; formulare – pentru a crea o
interfaţă grafică cu utilizatorul (GUI – Graphical User Interface)
este necesară crearea formularelor; obiecte de tip macro – pentru
a automatiza acţiuni pe care Access le realizează ca răspuns la un
anumit eveniment şi module – procedurile scrise în limbajul de
programare Visual Basic. În final, sunt prezentate tipurile de
fişiere specifice Microsoft Access 2007.
47
5. Interfaţa utilizator este uşor de folosit şi respectă principiile de
utilizare caracteristice tuturor aplicaţiilor pachetului MS Office;
6. Asistenţă în dezvoltarea aplicaţiilor şi utilizarea bazei de date;
7. Existenţa componentei Help şi a facilităţilor de ajutor de tip
contextual;
8. Instrumente de lucru interactiv pe baze model de tip Wizard pentru
a ajuta utilizatorii în dezvoltarea de aplicaţii;
48
butonul Access Options (Opţiuni Access), utilizat pentru a
vizualiza şi selecta diferite opţiuni de configurare al Access-
ului (componenţa panglicilor cu butoane, modalităţi de
vizualizare a unor elemente de interfaţă, localizarea implicită a
noilor baze de date create etc.).
49
3.2. Tabelele
50
Tipul de
Stochează Dimensiune
date
Number Numere, întregi sau fracţionare, care se vor
(Număr) utiliza în calcule, cu excepţia valorilor
monetare.
Byte (Octet) — pentru valori un octet.
numerice între 0 şi 255 de caractere.
Integer (Întreg) — pentru valori
numerice între -32.768 şi +32.768.
Long Integer (Întreg lung) — doi octeţi.
pentru valori numerice între -
2.147.483.648 şi +2.147.483.647.
Single (Simplă) — pentru valori patru octeţi.
numerice în virgulă mobilă între -
3,4 × 1038 şi +3,4 × 1038 şi până la patru octeţi.
şapte cifre semnificative.
Double (Dublă) — pentru valori
numerice în virgulă mobilă între -
1,797 × 10308 şi +1,797 × 10308 şi
până la cincisprezece cifre opt octeţi.
semnificative.
Decimal (Zecimal) — pentru valori
numerice între -9,999... × 1027 şi
+9,999... × 1027.. doisprezece
octeţi.
Date/Time Valori de dată/oră. Toate valorile stocate includ 8 octeţi.
(Dată/Oră) atât o componentă de dată, cât şi una de oră.
Currency Valori monetare (simboluri monetare). 8 octeţi.
(Simbol
monetar)
AutoNumber Generează valori unice. Un câmp AutoNumber 4 octeţi.
(Auto poate fi incrementat secvenţial, printr-un
Numerotare) increment specificat sau ales aleator. O valoare
numerică unică este inserată automat de Access
2007 la adăugarea unei înregistrări.
Yes/No De utilizat pentru câmpuri de tip Adevărat/Fals 1 bit.
(Da/Nu) care pot conţine una din două valori posibile:
Da/Nu sau Adevărat/Fals, de exemplu.
Obiect OLE Obiecte OLE din alte aplicaţii Microsoft Până la 1
Windows (documente Word, Excel, de gigaoctet.
exemplu).
51
Tipul de
Stochează Dimensiune
date
Attachment Unul sau mai multe fişiere de tip imagine Pentru
(Ataşare) digitală, fişiere Office şi orice tipuri de fişiere atașările
binare. comprimate, 2
GO. Pentru
atașări
necomprimate,
aproximativ
700KO, în
funcție de
gradul la care
poate fi
comprimat
ataşamentul.
Hyperlink Hyperlinkuri, pentru a furniza acces cu un Până la 1
singur clic pe butonul mouse-ului la pagini Web gigaoctet de
prin intermediul unui URL sau la fişiere prin caractere sau
intermediul unui nume în format UNC 2 GO de
(convenţie universală de denumire). De
spațiu.
asemenea, se pot crea legături la obiecte Access
stocate într-o bază de date.
Lookup Nu este un tip de date propriu-zis. În funcție de
Wizard De utilizat pentru pornirea expertului Căutare, tabel sau
(Expert astfel încât să se poată crea un câmp care interogare
Căutare) utilizează o casetă combo pentru căutarea
valorilor într-un alt tabel, interogare sau listă de
valori.
3.3. Interogările
52
• operaţiilor SQL.
Crearea unei cereri de interogare în Access 2007 se poate face în mai multe
moduri:
utilizând instrumentul Wizard;
prin intermediul ferestrei de proiectare (Query Design) (Figura 3.3);
cu ajutorul limbajului SQL;
prin salvarea unei operaţii de filtrare ca cerere de interogare.
3.4. Formularele
53
unei noi persoane în baza de date. Aspectul formulare poate să difere foarte
mult ca structură, dar şi modalităţile oferite de Access 2007 pentru crearea şi
modificarea lor sunt multiple (vezi butoanele din grupul Forms, aferent filei
Create).
3.5. Rapoartele
54
un mod de creare rapid, fără prea multe informaţii solicitate privind
conţinutul (butonul Report din grupul Reports, fila Create);
un mod de asemenea facil, dar cu posibilitatea de a face mici
precizări privind o „triere” a câmpurilor care să apară în raport
(Report Wizard);
generarea unui raport „de la zero” (Blank Report), populând fiecare
secţiune cu elemente de tip control (liste, butoane, imagini), diferite
surse de date şi explicaţiile de tip text aferente.
Figura 3.6. – Raportul din figura 3.5 în modul de vizualizare Design View
55
Vom exemplifica în continuare utilitatea unui asemenea obiect într-o
bază de date: să presupunem că dorim să creăm un
raport direct din unul din formularele de
introducere de date. Există posibilitatea să adăugăm
un buton la formular şi să creăm apoi o
macrocomandă care porneşte raportul.
Macrocomanda poate fi individuală (un obiect
separat în baza de date), care este apoi legată la
evenimentul On Click (La Clic) al butonului sau
poate fi încorporată direct în evenimentul On Click
al butonului — o caracteristică nouă în Office
Access 2007. La clic pe acel buton, macrocomanda
se lansează în execută şi porneşte raportul.
56
Un obiect este o entitate autonomă ce prezintă caracteristici (proprietăţi:
mărime, culoare, valoare etc.) şi comportamente (metode) proprii. Unele obiecte
au o reprezentare vizuală (Formular, Raport etc.) în timp ce altele nu sunt
accesibile decât în cod VBA (DBEngine, Container etc.) Marea majoritate a
obiectelor vizuale au posibilitatea de a reacţiona la evenimente (deschidere,
actualizare etc.). Programarea VBA permite declanşarea evenimentelor,
comportamentelor specifice asupra obiectelor prin intermediul codului program:
metode, proceduri şi funcţii.
Evenimentul reprezintă acţiunea utilizatorului sau a sistemului
asupra unui obiect ceea ce declanşează execuţia codului program
corespunzător.
Metoda constă în codul program predefinit ce se raportează la un tip
de obiect şi care se execută în momentul apariţiei unui eveniment.
Procedura este alcătuită dintr-un set de instrucţiuni (un modul
program) ce nu returnează nici o valoare ci execută o anumită
acţiune.
Funcţia constă dintr-un set de instrucţiuni (un modul program) care
în urma execuţiei returnează o valoare de un anumit tip.
57
3.8. Teste de auto-evaluare
1. La ce se pot folosi obiectele de tip Interogare?
2. Descrieţi una dintre modalităţile de a crea o interogare în Access 2007.
3. Ce operaţii se efectuează în mod uzual prin intermediul formularelor?
4. Descrieţi tipul de dată OLE şi Attachment.
5. Cu ce diferă modul de vizualizare Design View faţă de modul de
vizualizare Report View al unui raport?
6. Cum se poate obţine în Access 2007 un fişier cu extensia mdb?
7. Ce reprezintă fişierul având extensia mdb?
8. Ce reprezintă fişierul având extensia accdb?
9. Ce reprezintă fişierul având extensia mde?
10. Ce reprezintă fişierul având extensia accde?
58
CAPITOLUL 4
LIMBAJUL SQL
Unul dintre cele mai puternice limbaje structurate pentru
interogarea datelor, SQL (Structured Query Language), a devenit
un standard pentru o gamă din ce în ce mai largă de sisteme
pentru gestiunea bazelor de date. Vom prezenta comanda Select –
care permite realizarea interogării bazelor de date, precum şi
instrucţiunile care permit actualizarea datelor (adăugarea,
modificarea şi ştergerea datelor prin comenzi SQL).
59
Se va obţine instrucţiunea SQL corespunzătoare interogării
Observaţie:
• Această operaţie este foarte interesantă în special pentru cei
nefamiliarizaţi cu limbajul SQL: se poate crea interogarea în Access şi
recupera instrucţiunea SQL astfel generată pentru a o include în codul
VBA.
60
- metoda CreateQueryDef a obiectelor DataBase şi Connection,
- metoda Execute a obiectelor Command şi Connection etc.
Interogările SQL sunt de asemenea foarte des utilizate în formulare:
- proprietatea RecordSource a unui formular sau raport,
- proprietatea RowSource a unei liste derulante etc.
Majoritatea acestor proprietăţi pot fi modificate de codul VBA.
Avantajele utilizării instrucţiunii SQL în VBA sunt următoarele:
Viteza de execuţie: o instrucţiune Select este mai rapidă decât
parcurgerea secvenţială a unui tabel.
Performanţă mai bună: în modul client/server, interogările sunt
compilate de SGBD care le optimizează performanţele.
Întreţinere mai uşoară: codul de instrucţiuni SQL este mai scurt, deci
mai uşor de citit, decât echivalentul său în VBA.
Standardizare: limbajul SQL este standardul de interogare al bazelor de
date relaţionale.
Sintaxă:
SELECT [ALL |DISTINCT <listă de câmpuri>
FROM <listă de tabele>
[WHERE ...]
[GROUP BY...]
[HAVING...]
[ORDER BY]
61
alias1, alias2 Indică numele ce trebuie folosite drept antete de
coloană în locul numelor coloanelor originale din
tabel.
<listă de tabele> Numele tabelului sau tabelelor ce conţin datele care
trebuie extrase.
Exemple:
Select Clients.Cli_societate, Commandes.Cde_DateCde
62
From Clients INNER JOIN Commandes ON
Clients.Cli_CodeCli =Commandes.Cde_CodeCli
Exemplu:
SELECT * From Produse WHERE [Prod_Pret] = 500000
SELECT * From Produse WHERE [Prod_Pret]
BETWEEN 100000 AND 200000
SELECT * FROM Clienti WHERE [Cli_plata] In
(`France, `Italia, `Spania)
63
Această interogare returnează totalul fiecărei comenzi.
SELECT Comenzi.Cde_NumCde, Sum([Cde_Pret]*[Cde_Buc]
AS TotalCde
FROM Comenzi
INNER JOIN [Detalii Comenzi]
ON Comenzi.Cde_NumCde = [Detalii Comenzi].Cde_NumCde
GROUP BY Comenzi.Cde_NumCde
Exemplu:
SELECT Clienti.Cli_Soc, Count(Comenzi.Cde_DateCde)
AS NbComenzi
FROM Clienti
LEFT JOIN Comenzi
64
ON Clienti.Cli_CodeCli =Comenzi.Cde_CodeCli
GROUP BY Clienti.Cli_Soc
ORDER BY Count (Comenzi.Cde_DateCde) DESC
Sintaxă:
DELETE FROM tabel
[Where criteriu]
Observaţie:
• Dacă nu este specificată nici o clauză WHERE, toate înregistrările sunt
şterse.
65
Exemplu:
Această interogare şterge comenzile de dinainte de 1997.
DELETE Comenzi.Cde_DateCde
FROM Comenzi
WHERE (( Comenzi.Cde_DateCde) < #1/1/1997#)
66
4.3.10. Alte instrucţiuni
Interogare
TRANSFORM Creează o interogare imbricată.
67
4.4. Exemple de utilizare a interogărilor SQL
Pentru a demonstra rezultatele limbajului SQL, exemplele următoare
propun două proceduri echivalente, una folosind limbajul SQL, cealaltă nu.
Pentru a realiza aceste exemple, se creează un tabel Clienţi având
câmpurile Cli_Societate, Cli_Ţară şi Cli_Oraş şi se tastează câteva înregistrări
în acest tabel.
68
4.4.2. Încărcarea unei liste derulante
Codul exemplului de mai jos permite afişarea într-o listă derulantă (controlul
zonă de listă) a numelui clienţilor a căror nume de Societate începe cu o listă
dată (litera este scrisă într-o zonă de text).
Pentru a testa acest exemplu:
- se creează un formular numit Clienţi
- se adaugă controalele următoare în acest formular:
- o zonă de text (txtNameSoc),
- o zonă de listă (IstSoc),
- un buton de comandă (cmdLista1).
69
txtNumeSoc.SetFocus
Exit Sub
End If
`Iniţializarea listei derulante
`Lista conţine o suită de valori
Me.lstSoc.RowSourceType = „Lista de valori”
Me.lstSoc.RowSource = „ „
Me.lstSoc.Requery
`Deschiderea unui set de înregistrări
Set cncDeviz = CurrentProject.Connection
Set rstClient = New ADODB.Recordset
rstClient.Open „Clienti”, cncDeviz, adOpenForwardOnly, _
adLockOptimistic
` Parcurgere secvenţială a tabelului şi adăugarea elementelor în
listă
Do While Not rstClienti.EOF
If Left(rst(Client(„Cli_Societate”),1) = _
Left(MetxtNumeSoc, Len(Me.txtNumeSoc)) Then
strNumeSoc = rstClient(„Cli_Societate”)
Me.LstSoc.AddItem strNumeSoc
End If
rstClient.close
End Sub
Observaţie:
1. În exemplele precedente, codul ce utilizează SQL este mai scurt şi
execuţia sa este mai rapidă în special dacă tabelul Client conţine un
număr important de înregistrări.
70
PARTEA PRACTICĂ
5.1. Aplicaţia 1
71
Obiective:
Rezolvare
72
Produse şi Liniifact sunt tabele Copil. Adăugând şi rearanjând tabelele, acestea
vor arăta ca în figura următoare:
Primul pas este crearea bazei de date. Aceasta va purta numele Firme.
Pentru a crea baza de date, din meniul File se alege opţiunea New, iar din Task
Pane-ul New File se alege opţiunea Blank Database. Primul pas este alegerea
locaţiei în care va fi salvat fişierul, apoi denumirea propriu-zisă a acestuia.
După crearea bazei de date se trece la analiza fiecărui tabel în parte şi
alegerea tipului de câmp cel mai potrivit datelor care vor fi salvate în acesta.
Propunem următoarele:
- în tabela Furnizori: cod_f (codul furnizorului) – cheie primară, de tip
Number, Field Size: Integer, Decimal Places:0, Caption: cod furnizor,
Validation Rule: <=200, Validation Text: “Maxim 200 de furnizori”,
Required: Yes; den_f (denumirea furnizorului) – de tip Text, Field Size:
30, Format: >, Caption: denumire furnizor, Required: Yes, Allow Zero
Length: No, Indexed: Yes (Duplicates OK); loc_f (localitate) – de tip
Text, Field Size: 30, Caption: localitate, Default Value: Timisoara;
adresa – de tip Memo; email – de tip Hyperlink; banca – de tip Text,
Field Size: 30, Format: >, Required: Yes, Allow Zero Length: No; cont
(contul din bancă, IBAN) – de tip Text, Fields Size: 24, Input Mask:
"RO"99>AAAA0000099999999999.
73
- în tabela Magazii: cod_m (cod magazin) – Primary key, de tip Number,
Field Size: Byte, Caption: Cod magazin, Required: Yes; den_m – de tip
Text, Field Size: 15, Caption: Denumire magazie, Indexed: Yes
(Duplicates OK), gest – de tip Text, Field Size: 30, Caption: Gestionar.
Vom introduce în continuare 3 magazii, cu codurile magazilor 111, 112
şi 113;
74
Ordonarea va fi făcută după acelaşi camp cod_m, putându-se observa
valorile introduse anterior în tabela Magazii:
75
Numarul facturii; cod_p (codul produsului) – un câmp de tip Lookup
Wizard, ne legăm de tabela Produse, câmpul cod_p şi cant – un câmp
de tip Number, Field Size: Integer, Caption: Cantitate. Acest tabel fiind
copilul tabelelor Produse şi Facturi, vom introduce minim 5 înregistrări:
76
Selectând pentru fiecare relaţie în parte opţiunile respective, se obţine
următoarea situaţie:
3. Pentru a filtra datele dintr-o anumită tabelă putem selecta fie unul
dintre butoanele: Filter by selection, respectiv Filter by form, şi
Apply/Remove filter, fie una dintre opţiunile din următoarea figură. Opţiunea
Filter by Form ascunde înregistrările, permiţând fie selectarea valorii dorite
utilizând combo-box-ul corespunzător coloanei dorite, fie introducerea unei sau
mai multor valori, operatorul dintre condiţiile multiple fiind AND. Pentru a
vedea rezultatul, se selectează butonul Apply Filer de pe bara de unelte Table
Datasheet.
77
Ultima opţiune – Advanced Filer/Sort permite deschiderea unei
ferestre cu ajutorul căreia putem sorta şi compune condiţii compuse, putându-se
utiliza operatorul OR între condiţii:
78
5.1.2. Aplicaţie propusă
5.2. Aplicaţia 2
79
Obiective:
Rezolvare
80
2. Pentru a crea un formular pentru fiecare tabel în parte, se
selectează tabelul, apoi din meniul Insert se alege opţiunea Autoform.
De exemplu, pentru tabela Facturi, fiind tabela părinte tabelei
Liniifact, automat se va crea un formular cu un subformular.
81
Pentru a adăuga un control de tip buton de comandă, trebuie ca butonul
82
Dacă se alege obiectul Form, prima opţiune pe pagina All este Record
Source. Dacă dorim să extragem datele dintr-o singură tabelă, alegem una
dintre cele afişate atunci când este selectat combo-box-ul. Dacă se doreşte
extragerea datelor din mai multe tabele, se apasă butonul cu trei puncte. Din
fereastra Show Table vom alege cele două tabele, Liniifact şi Produse.
Vom alege din cele două tabele câmpurile nr_f, den_p, um, pret_u şi
cant. La închiderea ferestrei se salvează interogarea. Pentru a putea utiliza
83
Analog se calculează câmpul Valoare.
84
Pentru a crea o nouă opţiune (un nou buton pe panoul de comandă) se
alege butonul New:
85
5.2.1. Aplicaţie propusă:
Să se creeze o interfaţă grafică cu utilizatorul cu ajutorul opţiunii
Switchboard, fiind create formulare cu subformulare, îmbogăţite cu butoane de
comandă şi câmpuri calculate, pentru baza de date de la Aplicaţia 5.1.1. şi 5.1.2.
5.3. Aplicaţia 3
86
valoarea este mai mare decât o anumită valoare sau “Produs
ineficient” daca valoarea este mai mică decât acea valoare.
6. Să se afişeze toate facturile eliberate luna aceasta.
7. Operatorul Like:
a. Să se afişeze toate produsele care încep cu litera p.
b. Să se afişeze doar produsele care sunt din 5 litere si încep
cu litera p.
8. Să se afişeze toate produsele care au preţurile 3 şi 5 lei.
9. Să se afişeze toate produsele care nu au completat câmpul
denprodus.
10. Să se determine pentru fiecare factură valoarea totală.
11. Să se creeze un nou tabel pe baza tabelelor Facturi, Produse şi
LiniiFact, rezultatul unei interogări, care să conţină toate datele
din toate tabele, suprimând apariţia dublată a câmpurilor de
legătură, tabelul fiind ordonat alfabetic după denumirea
produselor.
12. Să se numere câte produse au preţul mai mic decât 100 lei. Să se
salveze interogarea cu numele Minim.
13. Să se calculeze valoarea totală a facturii cu numărul citit de la
tastatură. Să se salveze interogarea cu numele ValoareTot.
14. Să se calculeze valoarea medie a valorii tuturor facturilor. Să se
salveze interogarea cu numele Medie.
Obiective:
Rezolvare:
87
Criteria, unde tastăm =Date(). Se salvează interogarea apăsând pe butonul
Save. Pentru a vizualiza rezultatul interogării, de pe butonul View se alege
Datasheet View.
88
4. Se selectează tabela Facturi, Liniifact şi Produse, câmpurile: nr_f,
data_f, den_p, pret_u şi cant:
89
7. a). Se alege tabela Produse, câmpurile: den_p, pret_u, stoc, um şi
cod_m. Pe coloana den_p, linia Criteria se tasteauă condiţia: LIKE "p*".
b) Se deschide interogarea de la punctul a), se salvează cu alt nume,
se trece în modul de vizualizare Design View şi se modifică condiţia: LIKE
"p????".
90
Se selectează butonul Totals de pe bara de unelte, iar sub valoare, pe
linia Total, se alege funcţia SUM.
91
13. Pentru a calcula valoarea totală pe fiecare factură în parte, se
grupează datele după numărul facturii (interogări de tip Totals) şi se alege
funcţia SUM:
92
5.3.1. Aplicaţie propusă
5.4. Aplicaţia 4
Obiective:
Rezolvare:
1. Pentru a crea un raport cu ajutorul asistentului, se alege opţiunea
Create Report by Using Wizard. La primul pas se alege tabela sau interogarea
pe baza căreia se va crea raportul (Tables/Forms). Din caseta Available Fields
se selectează câmpurile dorite, apoi se apasă butonul Next.
93
La pasul 2 se selectează criteriul de grupare, în cazul de faţă vom grupa
furnizorii după localitate. Dacă se apasă butonul Grouping Options se pot
alege mai multe variante de grupare: după prima iniţială, a doua etc...
94
La pasul următor se alege un stil din lista afişată. Ultimul pas permite
modificarea titlului raportului (nu este vorba de numele cu care va fi salvat
raportul, ci doar textul care va apare în antentul raportului), apoi putem alege
între a vizualiza raportul şi a modifica raportul. Pentru a încheia crearea
raportului se alege opţiunea Finish.
Dacă datele care dorim să apară provin din mai multe tabele, sau avem
nevoie de unele câmpuri calculate, putem crea o interogare în care să selectăm
tabelele, calculând câmpurile dorite, apoi creăm raportul pe baza interogării.
Dacă se doreşte adăugarea unui câmp care va fi calculat, se alege de pe
bara de unelte Toolbox controlul TextBox. În caseta în care apare Unboand, se
începe cu simbolul =, apoi se tastează funcţia sau formula dorită. Numele
câmpurile vor fi trecute între paranteze drepte. De exemplu, un câmp valoare ar
putea fi calculat astfel =[cant]*[pret_u]*0,19.
95
2. Pentru a crea raportul, vom alege ca sursă a datelor interogarea cu
numele Valoare. Dacă în această interogare avem câmpuri de tip Numeric, la
pasul 3 se selectează butonul Summary Option, bifând check-box-urile de sub
funcţia SUM pentru câmpurile TVA şi Valoare.
5.5. Aplicaţia 5
96
Obiective:
Rezolvare:
97
În zona de declarare a variabilelor se tastează:
Butonul 1
Private Sub cmdDesPr_Click()
' se deschide tabela Produse pt. vizualizare in Design
DoCmd.OpenTable "Produse", acViewDesign
End Sub
Toate liniile care încep cu caracterul apostrof sunt comentarii, ele vor fi
ignorate de compilatorul Visual Basic.
Butonul 2
Private Sub cmdDescPr2_Click()
' se deschide tabela Produse pt. vizualizare in Datasheet View
DoCmd.OpenTable "Produse"
98
End Sub
Butonul 3
Private Sub cmdInsPr_Click()
'adaugarea unei noi inregistrari
DoCmd.RunSQL "insert into produse values (cod_produs, den_produs,
um_produs, stoc_produs, pret_produs, cod_mag)"
End Sub
Butonul 4
Private Sub cmdModDen_Click()
'modificarea denumirii unui produs la care este cunoscut codul
v_cod = InputBox("Introduceti codul produsului la care doriti sa ii modificati
denumirea:")
DoCmd.RunSQL "update produse set den_p=denumire where cod_p=" &
v_cod
End Sub
Butonul 5
Private Sub cmdCrTNou_Click()
'selectarea produselor cu stoc 0 si crearea unei tabele cu aceste produse
DoCmd.RunSQL "Select cod_p, den_p, um, stoc, pret_u, cod_m into
StocNul from produse where stoc=0"
DoCmd.OpenTable "StocNul"
End Sub
Butonul 6
Private Sub cmdViz_Click()
'vizualizarea produselor cu codul >= o valoare introdusa de la tastatura
v_cod = InputBox("Introduceti un cod pentru a fi afisate produsele cu codul
mai mare decat aceasta valoare")
DoCmd.RunSQL "Select cod_p,den_p,um,stoc, pret_u, cod_m into Temp1
from produse where cod_p>=" & v_cod
DoCmd.OpenTable "Temp1"
End Sub
Butonul 7
Private Sub cmdValoare_Click()
DoCmd.RunSQL "select cod_p, den_p, um, categorie, pret, cant, cant*pret as
valoare into Valoare from produse"
DoCmd.OpenTable "Valoare"
End Sub
99
Butonul 8
Private Sub cmdIesire_Click()
DoCmd.Quit
End Sub
100
BIBLIOGRAFIE
101
13. F. Ionescu, „Baze de date relaţionale şi aplicaţii”, Editura Tehnică,
Bucureşti, 2004;
102
GLOSAR DE TERMENI
103
Clauza specifică înregistrările regrupate ce trebuie afişate
HAVING într-o instrucţiune SELECT dotată cu o clauză
(SELECT) GROUP BY. Odată ce regruparea este efectuată se
afişează lista de câmpuri a clauzei GROUP BY şi sunt
selectate doar înregistrările care respectă condiţia
specificată în clauza HAVING.
Clauza ORDER determină sortarea (aranjarea în ordine crescătoare
BY (SELECT) sau descrescătoare), înregistrările rezultă dintr-o
interogare în funcţie de câmpul/câmpurile
specificat(e).
Clauza permite filtrarea înregistrărilor după anumite criterii.
WHERE
(SELECT)
Dată o informaţie codificată şi stocată pe un suport de
memorare. Din punctul de vedere al prelucrării de
calculator, în cadrul aplicaţiilor, datele se definesc cu
ajutorul unui nume (identificator), a atributelor pe
care le are şi de o valoare.
Evenimentul reprezintă acţiunea utilizatorului sau a sistemului
asupra unui obiect ceea ce declanşează execuţia
codului program corespunzător.
104
Instrucţiunea este cea mai folosită instrucţiune, corespunzând
SELECT interogării Selection din Access. Permite extragerea
câmpurilor unui ansamblu de înregistrări ce
corespund unor criterii.
Instrucţiunea corespunde unei interogări de actualizare care
UPDATE modifică valorile câmpurilor într-un tabel specificat,
pentru înregistrările ce corespund criteriului dat
(facultativ).
Interogările sunt obiecte virtuale de tip tabelă, adică vizualizări,
care nu au corespondent fizic, fiind definite cu
ajutorul tabelelor definite deja în baza de date.
Înregistrarea este o linie dintr-un tabel, în care fiecare câmp conţine
o valoare concretă dintr-un domeniu de valori şi
conţine informaţii care identifică o anumită realizare
concretă a entităţii; persoană, loc sau obiect
Limbajul este un limbaj specific care include comenzi pentru
pentru asigurarea confidenţialităţii şi integrităţii datelor,
controlul pentru salvarea informaţiei cu scopul menţinerii
datelor (LCD – integrităţii bazei de date şi chiar pentru rezolvarea
Data Control
problemelor de acces concurenţial la date.
Language)
Limbajul este un limbaj specific pentru fiecare SGBD fiind
pentru definirea utilizat pentru a specifica schema bazei de date. Este
datelor (LDD – un limbaj descriptiv care permite administratorului
Data bazei de date, respectiv utilizatorului final sa descrie
Description
şi să definească entităţile din baza de date precum şi
Language)
relaţiile existente între entităţi, adică să definească o
schemă sau să o modifice.
Limbajul este un limbaj care asigură un set de procedee ce
pentru permit operaţiile de bază pentru manipularea datelor
manipularea din baza de date. Operaţiile executate în cadrul bazei
datelor (LMD – de date presupun existenţa unui limbaj specializat în
Data
care comenzile se exprimă prin fraze ce descriu
Manipulation
Language) acţiuni asupra bazei de date.
105
Macro-urile reprezintă o modalitate optimă de acces la date, care
permit automatizarea mai multor sarcini folosind un
limbaj specific. Pentru a rezolva o sarcină mai
complexă se poate construi un macro (format dintr-o
mulţime de acţiuni) sau o procedură (formată dintr-o
succesiune de instrucţiuni în Visual Basic).
Metoda constă în codul program predefinit ce se raportează la
un tip de obiect şi care se execută în momentul
apariţiei unui eveniment.
Model de date este o colecţie integrată de concepte, necesare
descrierii datelor, a relaţiilor dintre date şi a
constrângerilor asupra datelor dintr-o organizaţie, o
reprezentare abstractă a obiectelor şi a evenimentelor
lumii reale şi a asocierilor dintre acestea, cu ajutorul
căruia se reprezintă o organizaţie.
Modelul reprezintă un model de date conceptual de nivel înalt,
Entitate – neformalizat, care descrie structura bazei de date,
Relaţie precum şi tranzacţiile de regăsire, respectiv de
reactualizare asociate. Acest model, permite o
reprezentare a unui sistem real, grupând elementele
sistemului real în entităţi şi asocieri (legături) între
entităţi.
Modulele conţin o parte a codului VBA al aplicaţiei, şi anume
declaraţiile de variabile şi constante, funcţiile şi
procedurile globale ale întregii aplicaţii. VBA
reprezintă un mediu de programare orientat obiect.
OLE (Object este tehnologia care permite manipularea obiectelor
Linking and unei alte aplicaţii, direct din Access sau din VBA
Embedding) sau Access.
OLE
Automation
Organizarea reprezintă procesul de identificare, definire, evaluare,
datelor structurare şi memorare a informaţiilor, în cadrul unui
sistem informaţional. Prin organizarea datelor se
realizează gruparea datelor în colecţii de date
omogene, se stabilesc care sunt relaţiilor dintre date,
dintre elementele colecţiilor şi dintre colecţii, precum
şi modul de stocare a datelor pe suportul fizic de
memorare.
106
Paginile de reprezintă obiecte specifice ACCESS care permit
prezentare afişarea într-un format accesibil care permite
transmiterea rapidă a datelor prin Internet sau
Intranet.
Procedura este alcătuită dintr-un set de instrucţiuni (un modul
program) ce nu returnează nici o valoare ci execută o
anumită acţiune.
Proiectanţii sunt persoanele implicate în proiectarea logică şi cea
bazei de date fizică a bazei de date. Proiectarea conceptuală şi
logică presupune identificarea entităţilor, a relaţiilor
dintre entităţi, a constrângerilor asupra datelor ce vor
fi stocate în baza de date.
Rapoartele sunt obiecte folosite pentru a sintetiza datele stocate
într-o tabela reală sau virtuală şi a oferi un rezultat
tipărit al informaţiilor din baza de date – un raport
ACCES, de la cea mai simplă listă a unui tabel până
la rapoartele cele mai complexe ce conţin regrupări de
înregistrări şi calcule.
Redundanţa reprezintă o proprietate a unei colecţii de date care se
datelor referă la faptul că unele componente ale colecţiei de
date sunt memorate de mai multe ori pe suportul de
memorare. Creşterea redundanţei are ca efect apariţia
de erori frecvente datorate neconcordanţei
informaţiilor memorate în fişiere aparţinând unor
aplicaţii diferite, rezultând costuri de actualizare
mărite corespunzător.
Relaţie este o asociere, o comunicare, o corespondenţă
(relationship) între două sau mai entităţi. Relaţia exprimă raportul
existent între respectivele entităţi şi există doar dacă
entităţile există.
Sistemul de reprezintă un pachet de programe specializat pentru
Gestiune al definirea, crearea, întreţinerea şi accesul controlat la
Bazei de Date baza de date.
(SGBD)
Tabelele conţin datele propriu-zise corespunzătoare entităţilor
din baza de date, organizate sub forma unei matrice în
care coloane reprezintă atribute (câmpuri), iar liniile
apariţiile, realizările entităţii (înregistrări).
107
Visual Basic este un limbaj de programare orientat obiect,
Application dezvoltat de Microsoft folosind limbajul Visual
(VBA) Access BASIC adaptat la cerinţele specifice ale sistemelor de
gestiune de baze de date.
108