E R Z

25
M A T

PAVEL TRIPA

REZISTENŢA MATERIALELOR
Solicitări compuse, deformaţii, stabilitate, şoc, oboseală, vase de rotaţie, tuburi cu pereţi groşi, solicitări peste limita de elasticitate

MONOGRAFII REZMAT

σt i Re Ri σt e pi

σr i = - pi

Editura MIRTON Timişoara, 2001

Referenţi ştiinţifici: Prof. univ. dr. ing. Eur. Ing. Tiberiu BABEU Membru al Academiei de Ştiinţe Tehnice din România Prof. univ. dr. ing. Constantin CRISTUINEA

Tehnoredactare computerizată: Prof. univ. dr. ing. Pavel TRIPA

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale TRIPA, PAVEL Rezistenţa materialelor / Pavel Tripa – Timişoara Mirton, 1999-2001 2 vol; 24 cm. ISBN 973-578-915-9 Vol. 2. – 2001 – 276 p. – Bibliogr. – ISBN 973-585-342-6 539.4

C U P R I N S Prefaţă …...................................………………………………………………... SOLICITĂRI COMPUSE …………………………………………………... Consideraţii generale …………………………………………………………... Tracţiunea – compresiunea excentrică ………………………………………… Sâmburele central ……………………………………………………………… 1.3.1 Sâmburele central pentru suprafaţa dreptunghiulară ………………… 1.3.2 Sâmburele central pentru suprafaţa circulară ………………………. 1.3.3 Sâmburele central pentru suprafaţa I simetrică …………………….. 1.3.4 Tensiuni normale extreme în secţiune, exprimate funcţie de limitele limitele sâmburelui central …………………………………………. Teorii de rezistenţă. Încovoiere cu torsiune …………………………………… 1.4.1 Teorii de rezistenţă …………………………………………………. 1.4.2 Încovoierea cu torsiune …………………………………………….. Aplicaţii ………………………………………………………………………... METODE PENTRU CALCULUL DEPLASĂRILOR ………………….. Consideraţii generale …………………………………………………………... Metode clasice pentru calculul deplasărilor barelor drepte solicitate la încovoiere ……………………………………………………………………… 2.2.1 Metoda dublei integrări ……………………………………………… 2.2.2 Metoda parametrilor iniţiali …………………………………………. 2.2.3 Metoda grinzii conjugate ……………………………………………. Metoda sarcinii unitare ………………………………………………………… 2.3.1 Procedeul Mohr – Maxwell ………………………………………….. 2.3.2 Regula de integrare Veresceaghin …………………………………… Sisteme static nedeterminate …………………………………………………... Aplicaţii ………………………………………………………………………... STABILITATEA ECHILIBRULUI ELASTIC. FLAMBAJUL ………... Consideraţii generale …………………………………………………………... Calculul forţei critice de flambaj la barele drepte zvelte solicitate la compresiune axială …………………………………………………………….. 3.2.1 Bara articulată la ambele capete ……………………………………... 3.2.2 Bara înţepenită la un capăt şi liberă la celălalt ………………………. 3.2.3 Bara articulată la un capăt şi înţepenită la celălalt …………………... 3.2.4 Bara înţepenită la ambele capete …………………………………….. Limitele de valabilitate ale formulei lui Euler. Flambajul elastic şi plastic …… 3.3.1 Flambajul elastic …………………………………………………….. 3.3.2 Flambajul plastic. Relaţiile Tetmajer – Iasinski ……………………... Calculul la flambaj …………………………………………………………….. 3.4.1 Calculul în domeniul elastic şi plastic ……………………………….. 3.4.2 Calculul la flambaj prin metoda coeficientului de flambaj ϕ ………... Flambajul barelor sub acţiunea forţelor excentrice ……………………………. Flambajul lateral al grinzilor subţiri solicitate la încovoiere …………………... Aplicaţii ………………………………………………………………………... 6 8 8 9 14 15 16 18 19 21 21 24 27 42 42 43 43 47 52 60 61 66 70 74 84 84 85 85 87 88 91 95 95 96 98 98 100 101 104 108

1. 1.1 1.2 1.3

1.4 1.5 2. 2.1 2.2

2.3 2.4 2.5 3. 3.1 3.2

3.3 3.4 3.5 3.6 3.7

3

4. 4.1 4.2

SOLICITĂRI DINAMICE ………………………………………………….. Consideraţii generale …………………………………………………………... Solicitări prin forţe de inerţie ………………………………………………….. 4.2.1 Calculul cablului de ascensor sau de macara ………………………... 4.2.2 Calculul volantului în mişcarea de rotaţie …………………………… 4.2.3 Calculul barei în mişcarea de rotaţie în jurul unei axe perpendiculare pe planul său …………………………………………………………. 4.2.4 Calculul bielei motoare ……………………………………………… Solicitări produse de variaţii rapide ale acceleraţiei …………………………… 4.3.1 Consideraţii generale ………………………………………………… 4.3.2 Întinderea (compresiunea) prin şoc ………………………………….. 4.3.3 Încovoierea prin şoc …………………………………………………. 4.3.4 Torsiunea prin şoc …………………………………………………… 4.3.5 Calculul arcului elicoidal cu spire strânse solicitat la şoc …………… 4.3.6 Efectul masei corpului lovit asupra solicitării prin şoc ……………… Aplicaţii ………………………………………………………………………... SOLICITĂRI VARIABILE ………………………………………………… Cicluri ale solicitărilor variabile ……………………………………………….. Oboseala materialelor ………………………………………………………….. Rezistenţa la oboseală. Curba lui W hler ……………………………………... Diagramele rezistenţelor la oboseală ………………………………………….. Schematizarea diagramelor rezistenţelor la oboseală …………………………. 5.5.1 Schematizări ale diagramei Haigh …………………………………… 5.5.2 Schematizarea diagramei Smith ……………………………………... Factorii care influenţează rezistenţa la oboseală ………………………………. Calculul la oboseală. Calculul coeficientului de siguranţă ……………………. 5.7.1 Calculul coeficientului de siguranţă, schematizarea Soderberg, criteriul R = const. …………………………………………………… 5.7.2 Calculul coeficientului de siguranţă, schematizarea Serensen, criteriul R = const. …………………………………………………… 5.7.3 Calculul coeficientului de siguranţă la solicitări variabile compuse … Calculul la durabilitate limitată ………………………………………………... Aplicaţi ………………………………………………………………………… CALCUL PLĂCILOR PLANE IZOTROPE …………………………….. Consideraţii generale …………………………………………………………... Calculul la încovoiere al plăcilor circulare încărcate simetric ………………… 6.2.1 Relaţii între tensiuni şi deformaţii specifice …………………………. 6.2.2 Echilibrul elementului de placă ……………………………………… 6.2.3 Calculul plăcii circulare încărcată cu o sarcină uniform distribuită şi încastrată pe contur ……………………………………………….. 6.2.4 Calculul plăcii circulare încărcată cu o sarcină uniform distribuită şi simplu rezemată pe contur …………………………………………… 6.2.5 Calculul plăcii circulare încărcată cu o forţă concentrată în centru şi

112 112 112 114 115 118 121 123 123 124 127 129 131 133 136 144 144 147 147 150 152 153 154 155 158 161 162 164 166 168 172 172 173 173 176 183 187

4.3

4.4 5. 5.1 5.2 5.3 5.4 5.5 5.6 5.7

5.8 5.9 6. 6.1 6.2

4

6.3 6.4 6.5

înţepenită pe contur ………………………………………………….. Calculul la încovoiere al plăcilor dreptunghiulare …………………………….. Calculul la şoc al plăcilor plane ……………………………………………….. Calculul aproximativ al plăcilor plane ………………………………………… 6.5.1 Calculul aproximativ al plăcii circulare simplu rezemată pe contur şi încărcată cu o sarcină uniform distribuită pe o suprafaţă circulară în jurul centrului plăcii …………………………………………………. 6.5.2 Calculul aproximativ al plăcii dreptunghiulare simplu rezemată pe contur ………………………………………………………………… VASE DE REVOLUŢIE CU PEREŢI SUBŢIRI ………………………. Consideraţii generale …………………………………………………………... Calculul vaselor de revoluţie cu pereţi subţiri …………………………………. TUBURI CU PEREŢI GROŞI …………………………………………….. Consideraţii generale …………………………………………………………... Tubul cilindric cu perete gros supus la presiune interioară şi exterioară ……… 8.2.1 Tubul cilindric supus numai la presiune interioară ………………….. 8.2.2 Tubul cilindric supus numai la presiune exterioară …………………. Tuburi cilindrice fretate ……………………………………………………….. Tensiuni termice în tubul cu perete gros ………………………………………. Vase sferice cu pereţi groşi ……………………………………………………. SOLICITĂRI PESTE LIMITA DE ELASTICITATE …………………. Consideraţii generale …………………………………………………………... Schematizarea diagramelor caracteristice ……………………………………... Calculul în domeniul elasto – plastic ………………………………………….. Criterii de plasticitate ………………………………………………………….. Solicitări simple în domeniul elasto – plastic ………………………………….. 9.5.1 Tracţiunea sau compresiunea în domeniul elasto – plastic ………….. 9.5.2 Încovoierea barelor drepte în domeniul elasto – plastic …………….. 9.5.3 Tensiuni şi deformaţii remanente la încovoiere în domeniul elasto – plastic ………………………………………………………………... 9.5.4 Torsiunea barelor drepte circulare în domeniul elasto – plastic ……... 9.5.5 Tensiuni remanente în cazul răsucirii barei drepte circulare în domeniul elasto – plastic …………………………………………….. 9.5.6 Răsucirea simplă a unei bare drepte de secţiune transversală oarecare în domeniul elasto – plastic ………………………………………….. Tubul cu perete gros supus la presiune interioară, în domeniul elasto – plastic . Cedarea sistemelor alcătuite din bare drepte, solicitate la încovoiere …………. BIBLIOGRAFIE ……………………………………………………………...

191 194 196 197 198 200 202 202 203 210 210 210 215 217 219 223 228 234 234 238 242 248 250 250 251 257 259 261 262 265 269 274

7. 7.1 7.2 8. 8.1 8.2 8.3 8.4 8.5 9. 9.1 9.2 9.3 9.4 9.5

9.6 9.7

5

6 . Tuburi cu pereţi groşi (Cap. Torsiunea barelor drepte (Cap. 3). Acest volum este structurat tot pe nouă capitole: Solicitări compuse (Cap.5). Flambajul (Cap. de mare utilitate şi necesitate. Încovoierea barelor plane (Cap. Metode pentru calculul deplasărilor (Cap. 2). Solicitări peste limita de elasticitate (Cap. 2). 1). precum şi pe cele mai reprezentative lucrări din domeniu. 1). Lucrarea dacă nu umple un gol. volumul II. În vederea elaborării lucrării de Rezistenţa Materialelor. Caracteristici geometrice ale suprafeţelor plane (Cap. Ele pot fi însă consultate şi de către studenţii altor facultăţi care studiază disciplina de Rezistenţa Materialelor. cel puţin întregeşte numărul lucrărilor de Rezistenţa Materialelor.Prefaţă Prezenta lucrare constituie. de fapt. din Rezistenţa Materialelor. scoase în decursul anilor de către cadrele didactice de la Catedra de Rezistenţa Materialelor de la Facultatea de Mecanică din Timişoara. Solicitări variabile (Cap. Noţiuni de teoria elasticităţii (Cap. 8). 7). Diagrame de eforturi (Cap. 8). 4). Stabilitatea echilibrului elastic. autorul a reuşit să finalizeze o lucrare. prin contribuţia aceluiaşi autor. Forfecarea pieselor de grosime mică (Cap. proiectare sau cercetare. Caracteristici mecanice ale metalelor (Cap. Primul volum de Rezistenţa Materialelor se întinde pe parcursul a nouă capitole: Noţiuni introductive (Cap. se adresează în primul rând studenţilor de la facultăţile de inginerie mecanică. Forţe interioare. 5). autorul s-a bazat pe experienţa sa proprie din activitatea didactică desfăşurată cu studenţii. cele două volume de Rezistenţa Materialelor. Calculul plăcilor plane izotrope (Cap. apărute în ţară la diferite edituri.4). Prin apariţia acestei lucrări. 6). în două volume în care sunt tratate toate noţiunile de bază necesare a fi însuşite de către viitorii ingineri mecanici. de către inginerii din producţie.3). 6). 9). 9). Din acest punct de vedere. Solicitări dinamice (Cap. Tracţiunea şi compresiunea barelor drepte (Cap. primul volum apărând în anul 1999 la Editura “MIRTON” din Timişoara. Vase de revoluţie cu pereţi subţiri (Cap.7).

în logica lor firească. Aproape toate capitolele lucrării se finalizează cu prezentarea unor aplicaţii model. motiv pentru care îşi exprimă mulţumirea faţă de toţi cei care vor veni cu sugestii şi aprecieri critice. făcând astfel lucrarea accesibilă unui număr mare de persoane şi cu un nivel de pregătire nu prea ridicat. Autorul este conştient de faptul că lucrarea poate fi îmbunătăţită atât sub aspectul conţinutului cât şi al prezentării grafice.Noţiunile teoretice sunt prezentate simplu. Autorul 7 . astfel încât cei care o parcurg pot să-şi verifice nivelul cunoştinţelor însuşite în urma parcurgerii atente a lucrării. ci pe însuşirea modului de abordare a problemei şi a parcurgerii etapelor de rezolvare în ordinea lor firească. în vederea ridicarii nivelului lucrării sub toate aspectele sale într-o nouă ediţie. În aceste aplicaţii. accentul nu s-a pus pe efectuarea calculelor numerice.

Solicitarea compusă apare din acţiunea simultană a mai multor componente ale eforturilor din secţiunea transversală în diferite combinaţii (două. Ty. forfecare. patru.1-1 Tz După cum se constată. Dacă în secţiunea transversală acţionează eforturi care produc numai tensiuni de acelaşi fel.REZISTENŢA MATERIALELOR – 1. trei.PAVEL TRIPA .1-1 se prezintă starea generală de solicitare compusă. încovoiere. Dacă însă în secţiunea transversală a elementului de rezistenţă acţionează două sau mai multe eforturi. atunci în acea secţiune se realizează o solicitare simplă (axială. În cele de categoria I. când în secţiunea transversală acţionează toate componentele eforturilor. în acea secţiune se realizează o solicitare compusă. Miy) iar altele (Tz. torsiune). SOLICITĂRI COMPUSE 1. solicitarea compusă este de categoria I. cinci sau chiar şase componente). în cele mai multe cazuri forţa tăietoare se neglijează. Miz. solicitarea este compusă de categoria a II-a.1.1 CONSIDERAŢII GENERALE Dacă în secţiunea transversală a unui element de rezistenţă acţionează un singur efort. În Fig. Deoarece. se poate considera că încovoierea cu forţă tăietoare (încovoierea simplă) este o solicitare simplă.1. Ty Miz N Mt Miy Fig. se încadrează solicitarea axială cu cea de încovoiere sau de 8 . Mtt) tensiuni tangenţiale τ. unele eforturi la solicitarea compusă produc tensiuni normale σ (N. iar dacă produc tensiuni normale şi tangenţiale.

la care deformaţiile mici produse de încărcări nu modifică semnificativ forma iniţială a barelor. În categoria a II-a. De asemenea pentru solicitarea compusă de categoria I. se vor determina prin însumarea geometrică a tensiunilor şi deformaţiilor produse de fiecare efort existent în secţiunea respectivă. Încovoierea oblică care este un caz simplu de solicitare compusă de categoria I. ceea ce înseamnă că tensiunile şi deformaţiile la solicitarea compusă de categoria I.2-1a).1. starea de tensiune într-un punct al acesteia poate fi considerată ca o stare plană. Aici. încovoiere oblică sau tracţiune (compresiune) cu încovoiere. În cazul general de solicitare compusă. studiul încovoierii oblice este un caz particular al celui care se prezintă în continuare. care eventual ar putea exista. criteriul stării limită utilizat este cel de la solicitarea de întindere sau compresiune simplă. se va considera valabil principiul independenţei acţiunii forţelor. care se determină cu relaţiile de calcul ale solicitărilor simple. calculul de rezistenţă se efectuează după teoriile stărilor de tensiune limită.2 TRACŢIUNEA-COMPRESIUNEA EXCENTRICĂ Se consideră o bară dreaptă solicitată de o forţă F normală la planul secţiunii transversale a cărei direcţie nu coincide cu axa longitudinală a barei (Fig. poate fi acceptat numai pentru barele rigide. 1.2-1 z N b) Miz z Miy 9 . cea mai răspândită este încovoierea simplă cu torsiunea. a fost prezentat în volumul anterior al lucrării Rezistenţa Materialelor. impune calculul tensiunilor cele mai mari din secţiunea transversală. Calculul de rezistenţă la solicitarea compusă. pentru bara dreaptă. y y zF yF N a) Fig. În acest caz. Acest mod de calcul simplificat.1. starea de tensiune poate fi considerată liniară dacă se neglijează forţa tăietoare. În cazurile ce se vor prezenta în continuare. De altfel.PAVEL TRIPA . motiv pentru care nu se mai prezintă în acest volum.REZISTENŢA MATERIALELOR – forfecare cu cea de torsiune.

2-1a. Torsorul forţelor este prezentat în Fig. Valoarea acestora este: N=F Miz = F ⋅ yF Miy = F ⋅ zF 1.1.2-1 Diagramele de eforturi în lungul barei pentru această situaţie. rezultă că secţiunea periculoasă poate fi oricare.b. Calculul de rezistenţă se efectuează în această secţiune.2-2 c) Miy = F zF σN σMiz Cum bara are secţiunea constantă. Reducând forţa excentrică F în centrul de greutate al secţiunii transversale în care ea acţionează. Deci eforturile din secţiunea periculoasă sunt: N=F Miz = F ⋅ yF Miz = F ⋅ zF 1. yF).1. Pentru cele trei eforturi tensiunile se calculează cu relaţiile cunoscute de la solicitările simple: σN = N F = A A 1. iar eforturile au aceeaşi valoare în oricare secţiune. are coordonatele (zF . rezultând astfel o solicitare compusă de categoria I.REZISTENŢA MATERIALELOR – Faţă de centrul de greutate al secţiunii transversale. se obţine torsorul format dintr-o forţă axială (N = F) şi două cupluri (Miz . F Miz = F yF + F σMiy N a) Mi b) Fig.2-2a.PAVEL TRIPA . Miy).2-2 Fiecare efort produce în secţiunea transversală a barei tensiuni normale σ. sunt prezentate în Fig.1.2-3a 10 . punctul de aplicaţie al forţei excentrice F.

2-2c.2-3b σ Miy = M iy Iy ⋅z = F⋅ zF ⋅z Iy 1. Fiind tensiuni de acelaşi fel şi având aceeaşi direcţie (normală la secţiunea transversală). ca fiind ecuaţia tensiunii rezultante nule: σ rez = F⋅zF F F ⋅ yF + ⋅ y0 + ⋅ z0 = 0 A Iz Iy 1.2-6a 11 . tensiunea rezultantă într-un punct al secţiunii transversale. Această ecuaţie reprezintă ecuaţia unei drepte.2-4. iar reprezentarea ei grafică poate fi făcută prin intersecţia cu direcţiile principale: intersecţia cu direcţia Gz: y0 = 0 ⇒ z0 = − Iy A ⋅ zF =− i2 y zF 1.2-5. variaţia tensiunii normale rezultante pe secţiune este una liniară.1.REZISTENŢA MATERIALELOR – σ Miz = F ⋅ yF M iz ⋅y= ⋅y Iz Iz 1. Rezultând atât tensiuni de întindere cât şi de compresiune.2-4 În relaţia 1. Se poate uşor constata că. cele trei eforturi pot produce tensiuni normale de întindere (semnul +) sau de compresiune (semnul -).2-4 apare semnul ± deoarece într-un punct oarecare al secţiunii transversale. se obţine prin însumarea algebrică a tensiunii normale produsă de fiecare efort: σ rez = σ N + σ Miz + σ Miy = ± F⋅ zF F F ⋅ yF ± ± ⋅y± ⋅z A Iz Iy M iy N M iz ± ⋅y± ⋅z = A Iz Iy 1.2-5 În relaţia 1.2-3c Variaţia tensiunilor normale produse de cele trei eforturi sunt prezentate în Fig.PAVEL TRIPA . Locul geometric al acestor puncte reprezintă axa neutră. înseamnă că există puncte în secţiunea transversală în care tensiunea este nulă. Ecuaţia axei neutre rezultă din relaţia 1. z0 şi y0 reprezintă coordonatele unui punct situat pe axa neutră.

t z T cadranul I Fig.2-2c) coincide cu cadranul I trigonometric. este prezentată în Fig.1. vezi şi Fig. adică toate să fie de întindere sau toate de compresiune. cadranul determinat de sensurile pozitive ale direcţiilor principale (cadranul în care toate eforturile produc tensiuni de întindere.2-1a). Pentru problema pusă în discuţie (Fig.1. sau se aleg astfel încât ele să fixeze cadranul în care tensiunile produse de cele trei eforturi să aibă acelaşi semn. se obţin coordonatele punctelor de intersecţie ale axei neutre cu direcţiile principale: intersecţia cu direcţia principală Gz: 12 .1. Poziţia axei neutre pentru cazul studiat.2-7 Procedând ca mai înainte.1. Din acest motiv trebuie stabilite sensurile pozitive ale direcţiilor principale de inerţie. ceea ce poate complica calculul tensiunii normale rezultante.PAVEL TRIPA .2-3 Poziţia axei neutre poate rezulta din relaţia 1. În cazul nostru vom opta pentru cea de-a doua variantă.2-6b Se constată că intersecţia axei neutre cu direcţiile principale ale secţiunii transversale.REZISTENŢA MATERIALELOR – intersecţia cu direcţia principală Gy: z0 = 0 Iz i2 ⇒ y0 = − =− z A ⋅ yF yF 1. are loc pe sensurile negative ale acestora.2-3.2-4 în funcţie de eforturi: M iy N M iz + ⋅ y0 + ⋅ z0 = 0 A Iz Iy 1.C σmax. Acestea pot fi fixate de la început. y axa neutră z0 y0 C + σmax.

Această suprafaţă din jurul centrului de greutate în care aplicând forţa F axa neutră este cel mult tangentă la secţiune. tensiunile normale din secţiune sunt de acelaşi fel. Rezultă că există o suprafaţă în jurul centrului de greutate al secţiunii. 13 .REZISTENŢA MATERIALELOR – y0 = 0 z0 = − Iy N A M iy ⋅ 1.2-8a intersecţia cu direcţia principală Gy: z0 = 0 y0 = − Iz N ⋅ A M iz 1. Calculul de rezistenţă la solicitarea compusă de categoria I. axa neutră se apropie de centrul de greutate. fie de întindere fie de compresiune. rezultă următoarele: poziţia axei neutre nu depinde de valoarea forţei F poziţia axei neutre depinde de poziţia iniţială a punctului de aplicaţie al forţei. la compresiune. În cazul în care axa neutră nu intersectează secţiunea. dacă punctul de aplicaţie al forţei F se depărtează de centrul de greutate al secţiunii. Dacă forţa excentrică F este aplicată pe o axă principală de inerţie a secţiunii. Studiul sâmburelui central pentru câteva suprafeţe simple se face într-un paragraf separat. solicitare axială cu încovoiere. astfel: dacă punctul de aplicaţie al forţei F se apropie de centrul de greutate al secţiunii. Dacă axa neutră intersectează direcţiile principale ale secţiunii. unul din momente este nul iar axa neutră este paralelă cu acea direcţie principală. în secţiune există tensiuni atât de întindere cât şi de compresiune. reprezintă aşa numitul sâmbure central. în care dacă este situat punctul de aplicaţie al forţei F.2-8b Analizând ecuaţia axei neutre precum şi coordonatele punctelor de intersecţia ale axei neutre cu direcţiile principale de inerţie ale secţiunii transversale. axa neutră nu intersectează secţiunea sau este cel mult tangentă la aceasta.PAVEL TRIPA . axa neutră se află la infinit. impune calculul tensiunii rezultante maxime la întindere respectiv. Când forţa se aplică în centrul de greutate. axa neutră se îndepărtează de centrul de greutate.

2-3. piatră naturală.REZISTENŢA MATERIALELOR – Pentru cazul analizat. toate cele trei eforturi produc valori maxime ale tensiunilor.2-3).2-3). astfel ca pe 14 . Acest caz a fost prezentat în cadrul capitolului de torsiune din primul volum al lucrării. iar momentele încovoietoare. de asemenea tensiuni maxime de întindere. reprezintă coordonatele punctului în care se calculează tensiunea normală. efortul axial produce tensiuni maxime de întindere (de altfel aceleaşi valori în toate punctele). Arcul elicoidal cu pas mic se poate încadra în solicitarea compusă de categoria I.PAVEL TRIPA .c = σ C ≤ σ ac unde: σat – tensiunea admisibilă la întindere σac – tensiunea admisibilă la compresiune Relaţiile explicite pentru calculul de rezistenţă sunt: ± M iy N M iz ± ⋅y± ⋅ z ≤ σ at A Iz Iy 1. 1.1.). se pune condiţia de rezistenţă cunoscută: σ max. În punctul C. În punctul T. efortul axial produce tensiuni maxime de întindere. cărămidă etc.1. Variaţia pe secţiune a tensiunii normale rezultante este prezentată în Fig. y respectiv z. punctul cel mai solicitat la întindere este colţul din cadranul I trigonometric (punctul T din Fig. unde toate tensiunile sunt de acelaşi fel.2-9 M iy N M ± ± iz ⋅ y ± ⋅ z ≤ σ ac A Iz Iy 1. este foarte important pentru acestea ca pe întreaga secţiune transversală să se producă numai tensiuni de compresiune.2-10 unde.t = σ T ≤ σ at σ max. tensiuni maxime de compresiune. iar momentele încovoietoare. În aceste condiţii.3 SÂMBURELE CENTRAL În cazul elementelor de rezistenţă. trebuie precizată poziţia punctului de aplicaţie al forţei normale. mai ales din construcţii. În punctele cele mai solicitate şi acestea trebuie stabilite. realizate din materiale care au rezistenţă mică la întindere (betoane simple. În aceste puncte. iar cel mai solicitat la compresiune este colţul din cadranul III trigonometric (punctul C din Fig.1. dar tangenţiale.

respectiv h.1-2a 15 .b). trebuie determinat sâmburele central.3. y b/3 h Sâmburele central Cazul II h/6 h/6 Cazul IV b Fig.3. se porneşte de la relaţiile care dau intersecţia axei neutre cu direcţiile principale de inerţie ale suprafeţei secţiunii transversale (relaţiile 1. În acest caz z0 = b/2: z0 = Iy b b ⇒ =− 2 2 A ⋅ zF b3 ⋅ h 2⋅ 2 ⋅ Iy 12 = − b ⇒ zF = − =− A⋅b bh ⋅ b 6 1. Altfel spus.1 Sâmburele central pentru suprafaţa dreptunghiulară Suprafaţa dreptunghiulară a secţiunii transversale de dimensiunile b. yF) ale punctului de aplicaţie al forţei. 1. cunoscând intersecţia axei neutre cu direcţiile principale.1-1.1.b: Iy z0 = − A ⋅ zF I y0 = − z A ⋅ yF 1.3.2-6a.3.1-1 Cazul I: Punem condiţia ca axa neutră să fie tangentă la conturul suprafeţei în partea dreaptă.PAVEL TRIPA . 1.1-1 Cazul I z Cazul III Relaţiile de calcul utilizate sunt relaţiile 1.2-6a. La stabilirea mărimii sâmburelui central. este prezentată în Fig.REZISTENŢA MATERIALELOR – secţiune. tensiunile normale să fie de acelaşi fel.3. numai că în acest caz ne interesează coordonatele (zF .

2 Sâmburele central pentru suprafaţa circulară Se vor studia aceleaşi cazuri ale poziţiei axei neutre faţă de conturul exterior a suprafeţei şi se utilizează aceleaşi relaţii care s-au folosit şi la suprafaţa dreptunghiulară.h/2): y0 = − I h h ⇒− = − z 2 2 A ⋅ yF b ⋅ h3 2⋅ 2 ⋅ Iz 12 = h = ⇒ yF = A⋅h bh ⋅ h 6 1.1-2d Punând condiţii ca axa neutră să fie tangentă la conturul suprafeţei şi în alte puncte se obţin alte coordonate pentru punctul de aplicaţie al forţei F. 1.1-2c Cazul IV: Punem condiţia ca axa neutră să fie tangentă la conturul suprafeţei în partea inferioară (y0 = .1.b/2): z0 = − Iy b b ⇒− =− 2 2 A ⋅ zF b3 ⋅ h 2 ⋅ I y 2 ⋅ 12 b ⇒ zF = = = A⋅b bh ⋅ b 6 1.3.3.3.2-1.PAVEL TRIPA .1.3. Forma şi mărimea sâmburelui central obţinute pentru suprafaţa dreptunghiulară sunt prezentate în Fig.1-1.1-2b Cazul III: Punem condiţia ca axa neutră să fie tangentă la conturul suprafeţei în partea superioară (y0 = h/2): y0 = I h h ⇒ =− z 2 2 A ⋅ yF b ⋅ h3 2⋅ 2 ⋅ Iz 12 = − h =− ⇒ yF = − A⋅h bh ⋅ h 6 1. 16 .3. Poziţiile axei neutre la suprafaţa circulară de diametru d pentru cele patru cazuri sunt prezentate în Fig.REZISTENŢA MATERIALELOR – Cazul II: Punem condiţia ca axa neutră să fie tangentă la conturul suprafeţei în partea stângă (z0 = .3.

3.2-1b Cazul III: y0 = I d d ⇒ =− z 2 2 A ⋅ yF d4 ⋅ π 2⋅ 2 ⋅ Iz 64 = − d ⇒ yF = − =− 2 A⋅d 8 πd ⋅d 4 1.3.1.2-1a d4 ⋅ π 2 ⋅ I y 2 ⋅ 64 d ⇒ zF = = = 2 A⋅d 8 πd ⋅d 4 1.3.3.REZISTENŢA MATERIALELOR – Cazul II y Cazul I Cazul III d/4 z Sâmburele central Cazul IV d Fig.2-1 Cazul I: z0 = Iy d d ⇒ =− 2 2 A ⋅ zF Cazul II: d4 ⋅ π 2⋅ 2 ⋅ Iy 64 = − d ⇒ zF = − =− 2 A⋅d 8 πd ⋅d 4 z0 = − Iy d d ⇒− =− 2 2 A ⋅ zF 1.2-1c Cazul IV: 17 .PAVEL TRIPA .

3.2-1d Punând condiţia ca axa neutră să fie tangentă la suprafaţă şi în alte puncte se obţin alte valori pentru coordonatele punctului de aplicaţie al forţei F.1.3. ceea ce înseamnă că pentru suprafaţa circulară sâmburele central este o suprafaţă circulară de diametru d/4 în jurul centrului de greutate.PAVEL TRIPA . Forma şi mărimea sâmburelui central pentru suprafaţa circulară sunt prezentate în Fig. Cazul III şi IV: 18 .3-1).REZISTENŢA MATERIALELOR – y0 = − I d d ⇒ − =− z 2 2 A ⋅ yF 2⋅ d4 ⋅ π 2 ⋅ Iz 64 = d ⇒ yF = = 2 8 A⋅d πd ⋅d 4 1.3. În cazul secţiunii circulare se obţine tot valoarea d/8.3.3.3-1 Cazul I şi II: z0 = ± Iy 2 ⋅ Iy b b ⇒± =− ⇒ zF = ∓ 2 2 A ⋅ zF A⋅b 1.3-1).1.2-1.3-1a Punctele de aplicaţie ale forţei F sunt punctele 2. rezultând patru cazuri.3.3 Sâmburele central la suprafaţa I simetrică Ca şi la suprafaţa dreptunghiulară se pot considera patru tangente la contur (Fig. y 1’ h 2 1 Cazul IV Cazul II b Cazul I 2’ z Cazul III Fig.1. respectiv 2’ (Fig.3.1. 1.

3. este avantajos ca tensiunile extreme (maxime. exprimate funcţie de limitele sâmburelui central Pentru anumite elemente de rezistenţă solicitate la compresiune cu încovoiere.3.3.4-1). iar forţa normală are excentricitatea GB = e (Fig.3-1).1.PAVEL TRIPA . Miz = F ⋅ e 1.1.1.4 Tensiuni normale extreme în secţiune.3.1.3-1b Punctele de aplicaţie ale forţei F sunt punctele 1.4-1) Forţa normală F redusă în centrul de greutate al suprafeţei. 1. aşa cum se procedează în mod curent.3-1).3. Ca şi la secţiunea dreptunghiulară. Să considerăm o suprafaţă simetrică în raport cu axa Gy.3. rezultă că forma sâmburelui central este rombul 12’1’2 (Fig. iar punctul de aplicaţie B al forţei normale este situat pe această axă (Fig. conduce la eforturile: N=±F.REZISTENŢA MATERIALELOR – y0 = ± I 2 ⋅ Iz h h ⇒± =− z ⇒ yF = ∓ 2 2 A ⋅ yF A⋅b 1.3. respectiv minime) să fie determinate prin reducerea forţei normale în raport cu limitele sâmburelui central al suprafeţei şi nu în raport cu centrul de greutate.4-1 Dacă se consideră forţa normală F de întindere (la compresiune se va considera cu semnul -). respectiv 1’ (Fig. respectiv h2 de axa Gz.1.3. y σmax y1 h1 y2 h2 G B e z N/A σmin Fig. tensiunile extreme se determină cu relaţiile cunoscute: 19 .4-1 Punctele extreme (limită) ale sâmburelui central al suprafeţei pe axa de simetrie Gy sunt la distanţele h1.

4-3 Ţinând acum seama de relaţiile (1.3.4-3 conduc la: σ max = σ min = N ⋅ y1 N ⋅ (h2 + e ) = ⋅ (h2 + e ) Iz W y1 N ⋅ y2 N ⋅ (h1 − e ) = ⋅ (h1 − e ) Iz W y2 1. tensiunile extreme (relaţiile 1.2-6a.3.3.3.4-4 care înlocuite în relaţiile 1.4-5 Dacă se notează: M M h1 h2 = N ⋅ (h 2 + e ) = N ⋅ (h1 − e ) 1.4-2) pot fi scrise şi sub forma: σ max σ min ⎞ N ⋅ i 2 N ⋅ e ⋅ y1 N ⋅ y1 ⎛ i 2 N M iz z = + ⋅ y1 = + = ⋅⎜ z + e⎟ ⎜y ⎟ A Iz Iz Iz Iz ⎝ 1 ⎠ N ⋅ i2 N ⋅ e ⋅ y2 N ⋅ y2 N M z = + iz ⋅ y 2 = − = Iz Iz Iz A Iz ⎛ i2 ⎞ ⋅⎜ z − e⎟ ⎜y ⎟ ⎝ 2 ⎠ 1.REZISTENŢA MATERIALELOR – σ max = σ min = N M iz + ⋅ y1 A Iz N M iz − ⋅ y2 A Iz 1.PAVEL TRIPA . rezultă că tensiunile extreme din secţiune se pot calcula cu relaţiile: 20 .4-2 Ţinând seama de expresia momentului încovoietor Miz şi că Iz = iz2 A.b) care conduc la stabilirea limitelor sâmburelui central (punctul de aplicaţie al forţei) se poate scrie: i2 h1 = z y2 ⇒ i 2 = h1 ⋅ y 2 z i2 h 2 = z ⇒ i 2 = h 2 ⋅ y1 z y1 1.3.3.3.4-6 care sunt momentele forţei normale F în raport cu punctele limită ale sâmburelui central al suprafeţei de pe axa de simetrie Gy.

Deoarece relaţiile respective sunt stabilite pe baza Teoriei Elasticităţii. σe alungirea. σc. εe = σe / E tensiunea tangenţială pe secţiunea înclinată la 450 (tensiunea tangenţială maximă).4. Din acest motiv denumirea de teorii de rupere este improprie.PAVEL TRIPA . până la care se pot utiliza relaţiile teoriei elasticităţii. conduce la rupere atunci când se atinge starea limită σ1 = σr (rezistenţa la rupere). Ud = σe2 / 2E 21 . Cea mai utilizată limită este limita de elasticitate σe. extinderea lor până la rupere este incorectă. limita de curgere sau rezistenţa admisibilă. Aceste relaţii sunt cunoscute sub diferite denumiri: teorii de rupere. La solicitarea pe două direcţii. care să poată fi confirmat şi de cercetarea experimentală.1 Teorii de rezistenţă La solicitarea simplă de întindere sau compresiune. Noi le vom numi teorii de rezistenţă. Astfel. tensiunea principală σ1 care poate avea teoretic orice valoare. cercetătorii au încercat să dea un răspuns acestei probleme. Este util de ştiut la ce valori sau la ce combinaţie ale celor două tensiuni principale. pot avea de asemenea o infinitate de valori.4-7 Aceste relaţii sunt asemănătoare cu cele de la solicitarea de încovoiere. între tensiunile principale s-au stabilit o serie de relaţii matematice. la întinderea simplă.4 TEORII DE REZISTENŢĂ. se atinge starea limită. care poate fi înlocuită după caz cu σp. În decursul anilor. teorii de rezistenţă. prin atingerea uneia dintre mărimile: tensiunea de întindere. τe = σe / 2 energia specifică de deformaţie. teorii ale stărilor limită. 1.3. ÎNCOVOIERE CU TORSIUNE 1. mai potrivite sunt denumirile de teorii de rezistenţă sau teorii ale stărilor limită. se produce ruperea. Formularea teoriilor de rezistenţă se bazează pe observaţia că. corespunzătoare atingerii stării limită. limita de proporţionalitate.REZISTENŢA MATERIALELOR – σ max = σ min = M h1 W y1 M h2 W y2 1. tensiunile principale σ1 şi σ2. atingerea limitei de elasticitate poate fi constatată cantitativ. σa. Ca stare limită se va considera atingerea unei anumite caracteristici de material: limita de elasticitate.

σ2. Cu aceste relaţii se stabileşte o tensiune echivalentă σech a stării de tensiune (plană sau spaţială). atinge valoarea tensiunii corespunzătoare stării limită de la solicitarea de întindere simplă: σ1 = σ e ⇒ σ echI = σ1 1.1-2 Teoria a II-a (teoria deformaţiei specifice maxime) Conform acestei teorii. cele cinci teorii de rezistenţă prezintă următoarele relaţii: Teoria I (teoria tensiunii normale maxime) Conform acestei teorii.1-3a Tensiunea echivalentă pentru teoria a II-a de rezistenţă este: σ echII = σ1 − ν(σ 2 + σ 3 ) 1.4. starea limită se atinge atunci când tensiunea principală maximă din corp.1-1 În funcţie de tensiunile principale.PAVEL TRIPA . După cum se poate constata. care permite compararea cu tensiunea corespunzătoare stării limită de la solicitarea de întindere simplă. σe.4.REZISTENŢA MATERIALELOR – energia specifică modificatoare de formă.1-4 22 . Udf = (1+ν)σe2 / 3E.4. Pentru calculul de rezistenţă se utilizează criteriul stării limită: σ ech ≤ σ a 1.4. starea limită se atinge atunci când lungirea specifică (alungirea) maximă din corp.4. teoriile de rezistenţă stabilesc relaţii între tensiunile principale σ1.1-3b Teoria a III-a de rezistenţă (teoria tensiunii tangenţiale maxime) Conform acestei teorii. atinge valoarea lungirii specifice (alungirii) corespunzătoare stării limită de la solicitarea de întindere simplă: ε max = 1 1 ⋅ [σ1 − ν(σ 2 + σ 3 )] = ⋅ σ e = ε e E E 1. σ3 care conduc la atingerea uneia sau alteia dintre cele cinci mărimi ale stărilor limită. starea limită se atinge atunci când tensiunea tangenţială maximă atinge valoarea tensiunii tangenţiale corespunzătoare stării limită de la solicitarea de întindere simplă: σ1 − σ 3 σ e = 2 2 ⇒ σ echIII = σ 1 − σ 3 τ max = 1.

4.1-6b Pentru starea plană de tensiune (σ3 = 0).4. capătă următoarea formă: σ echI = σ 1 σ echII = σ 1 − ν ⋅ σ 2 σ echIII = σ 1 − σ 2 σ echIV = σ + σ − 2ν ⋅ σ 1 σ 2 2 1 2 2 2 σ echV = σ 1 + σ 2 − σ 1 σ 2 2 1.1-5b Teoria a V-a (teoria energiei specifice modificatoare de formă) Conform acestei teorii. starea limită se atinge atunci când energia de deformaţie specifică modificatoare de formă este egală cu energia de deformaţie specifică modificatoare de formă corespunzătoare stării limită de la solicitarea de întindere simplă: 1+ ν (σ1 − σ 2 )2 + (σ 2 − σ 3 )2 + (σ 3 − σ1 )2 = 1 + ν ⋅ 2σ e2 6E 6E [ ] 1. starea limită se atinge atunci când energia specifică de deformaţie este egală cu energia de deformaţie specifică corespunzătoare stării limită de la întinderea simplă: 2 σe ν 1 2 2 2 (σ1 + σ 2 + σ 3 ) − E (σ1σ 2 + σ 2 σ 3 + σ 3σ1 ) = 2E 2E 1.1-5a de unde rezultă: σ echIV = (σ 2 1 2 + σ 2 + σ 3 ) − 2 ν(σ 1 σ 2 + σ 2 σ 3 + σ 3 σ 1 ) 2 1. tensiunea echivalentă pentru cele cinci teorii de rezistenţă.4.4.1-6a de unde se obţine: σ echV = 1 2 2 2 [(σ1 − σ 2 ) + (σ 2 − σ 3 ) + (σ 3 − σ1 ) ] 2 1.1-7 23 .PAVEL TRIPA .4.REZISTENŢA MATERIALELOR – Teoria a IV-a (teoria energiei specifice totale de deformaţie) Conform acestei teorii.

teoria a II-a de rezistenţă.1-9) care impun calculul tensiunii echivalente.4.4.4.4. conduc pentru acestea la următoarea formă: σ echI = σ 1 + ⋅ σ2 + 4 ⋅ τ2 ≤ σa 2 2 1.6 ⋅ τ 2 ≤ σ a σ echV = σ 2 + 3 ⋅ τ 2 ≤ σ a Cercetările experimentale au demonstrat că pentru materialele tenace rezultate mai apropiate de cele reale dau teoria a III-a şi a V-a de rezistenţă. momentul de torsiune tensiuni tangenţiale τ.4. 1.1-7.4.1-9b 1.1-9 utilizate în calculele de rezistenţă. În special este întâlnită în cazul arborilor.1-9e σ echII = 0.65 ⋅ σ 2 + 4 ⋅ τ 2 ≤ σ a σ echIII = σ 2 + 4 ⋅ τ 2 ≤ σ a σ echIV = σ 2 + 2.REZISTENŢA MATERIALELOR – În cazul particular al elementelor de rezistenţă la care există numai tensiuni normale σ în lungul axei longitudinale şi tensiuni tangenţiale τ în planul secţiunii.1-9d 1. dintre relaţiile 1.4.1-9a 1. calculul de rezistenţă se face pe baza teoriilor de rezistenţă (relaţiile 1.2 au expresiile cunoscute: σ1.35 ⋅ σ + 0.1-9c 1. iar pentru materialele fragile. Ca urmare.2 Încovoierea cu torsiune Încovoierea cu torsiune este una dintre cele mai întâlnite solicitări compuse.4. 2 = σ 1 ± ⋅ σ 2 + 4τ 2 2 2 1. se vor alege cele mai potrivite materialului din care sunt realizate elementele respective. respectiv tangenţiale τ.4. cele două eforturi produc tensiuni de natură diferită: momentul încovoietor tensiuni normale σ. Aceste tensiuni pot rezulta de la solicitări simple sau de la solicitări compuse (de categoria I): 24 .PAVEL TRIPA . Prima etapă de calcul impune determinarea separată a tensiunilor normale σ. Pentru acest tip de solicitare compusă.1-8 care înlocuite în relaţiile 1. tensiunile principale σ1.4. Înseamnă că solicitarea de încovoiere cu torsiune este o solicitare compusă de categoria a II-a. La această solicitare.

4.2-2b τ rez = τ + τt 1. În cazul arborilor de secţiune circulară.2-3b (III) M i2 + M 2 t W ≤ σa 1.2-2a sau τ = Mt Wt τt = Mt Wp f 1.1-9).4.4. acestea capătă forma (funcţie de eforturi): (I) 0.REZISTENŢA MATERIALELOR – Tensiunile normale care pot apărea.4. sunt: σ= N A Mi W 1. respectiv 1.65 ⋅ M i2 + M 2 t W ≤ σa 1.2-1c iar cele tangenţiale: τf = T ⋅S b⋅I 1.2-3c 25 . solicitaţi la încovoiere şi torsiune.2-1b.4.4. introducând expresiile tensiunilor (relaţiile 1.4.2-1a σ= 1.35 ⋅ M i + 0.4.4.4.4.2-2b) în expresiile tensiunii echivalente pentru cele cinci teorii de rezistenţă (relaţiile 1.4.2-3a (II) 0.PAVEL TRIPA .2-2c În calculul care se efectuează se va ţine seama de orientarea şi sensul (semnul) tensiunilor din punctul considerat.2-1b σ= N Mi + A W 1.5 ⋅ M i + M i2 + M 2 t W ( )≤ σ a 1.

în calculul arborilor de secţiune circulară solicitaţi la încovoiere şi torsiune.4. corespunzător uneia dintre teoriile de rezistenţă W – modulul de rezistenţă al secţiunii transversale (pentru secţiunile circulare acesta poate fi oricare.4.2-5c 1.35M i + 0. Din relaţiile 1.2-3 rezultă expresiile momentului echivalent corespunzător celor cinci teorii de rezistenţă: (I) (II) (III) (IV) (V) M echI = 0.REZISTENŢA MATERIALELOR – (IV) M i2 + 0. 26 .75 ⋅ M 2 t După cum se poate constata.4. seamănă cu relaţia de la încovoiere simplă. efectul forţei tăietoare a fost neglijat.2-3 utilizate pentru calculul de rezistenţă la solicitarea compusă de încovoiere cu torsiune.2-3d (V) ≤ σa 1.2-5d 1.2-5a 1. dacă expresia de la numărător care este o combinaţie între momentul încovoietor Mi şi cel de torsiune Mt. calcul de rezistenţă pentru solicitarea compusă de încovoiere cu torsiune.2-5b 1.4.4.65 ⋅ M 2 t M echIII = M i2 + 0.75 ⋅ M 2 t W ≤ σa 1.PAVEL TRIPA .65 ⋅ M i2 + M 2 t M echIII = M i2 + M 2 t M echIII = M i2 + 0.4. Aşadar.) W ≤ σa 1.4.2-3e Relaţiile 1.2-5e M echII = 0.65 ⋅ M 2 t W M i2 + 0.4..4.. poate fi considerată un moment echivalent (nici încovoietor nici de torsiune).2-4 unde: Mech(…) – reprezintă expresia momentului echivalent. poate fi făcut pe baza unei relaţii generale de forma: M ech (.5 ⋅ M i + M i2 + M 2 t ( ) 1.4. inclusiv Wz).

5. Din acest motiv. 1. Pentru bara de fontă din Fig. până când condiţia de verificare este îndeplinită. F a 2a 2F 120 60 Fig. după care se efectuează un calcul de verificare cu dimensiunea obţinută de data aceasta la solicitarea compusă iniţială. este destul de dificil din punct de vedere al rezolvării ecuaţiei care se obţine.1-2).1-1 Rezolvare: Etapele de rezolvare a elementelor de rezistenţă supuse la solicitări compuse sunt prezentate într-o altă lucrare a autorului.1-1 se cere: a) forţa capabilă pentru σat = 30 MPa şi σac = -90 MPa. Dacă este nevoie se modifică dimensiunea obţinută iniţial. Miy = 2F 30 Miz = 2F 60 2F F 2a a 27 . la aceste solicitări. calculul de dimensionare se efectuează pe baza solicitării de încovoiere şi torsiune. încovoiere şi torsiune. a = 200 mm b) diagrama de variaţie a tensiunii normale în secţiunea periculoasă.5 APLICAŢII Aplicaţia 1.1.REZISTENŢA MATERIALELOR – Calculul de dimensionare la solicitarea compusă: axială.15.1.1. Mai întâi se reduc forţele aplicate în centrul de greutate al secţiunii în care ele acţionează şi torsorul de reducere obţinut se pune pe bara reprezentată numai prin axa sa geometrică (Fig.PAVEL TRIPA .5.5.

PAVEL TRIPA .5.1. respectiv cele mai comprimate.1-2 diagramele de eforturi (toate în afara se trasează celui tăietor care la astfel de bare se neglijează).REZISTENŢA MATERIALELOR – Cu încărcarea din Fig.1. Problema este de efort capabil şi trebuie determinate punctele cele mai întinse. unde acţionează eforturile: ⎧N = 2 F ⎪ ⎨ M iz = 520 F ⎪ M = 60 F ⎩ iy Toate cele trei eforturi produc tensiuni normale.1. ceea ce înseamnă că în secţiunea periculoasă se realizează o solicitare compusă de categoria I.5. T axa neutră 30 MPa C + .1-3.1-2. Studiind semnul tensiunii normale produsă de fiecare efort existent în secţiunea periculoasă.33 MPa Fig.1-3 Mi Analizând diagramele de eforturi se constată că secţiunea periculoasă este în încastrare.5.26. Diagramele rezultate sunt prezentate în Fig.5. Fig.1. iar cel mai solicitat la compresiune.5.1.1. 2F 400F + 2F 120F 60F N Fig.1-4 28 .5. rezultă că punctul cel mai solicitat la întindere este punctul T.1-4). punctul C (Fig.

1-4). se calculează cu relaţiile 1.5.2-8a.b: z0 = − y0 = − Iy N = −10 mm A M iy ⋅ Iz N ⋅ = −4. Poziţia axei neutre (atenţie la primul cadran) şi sensul pozitiv al direcţiilor principale sunt prezentate în Fig.5.8 KN ' '' ⇒ Fcap = min(Fcap .32 KN Pentru punctul b).32 KN '' Fcap ≈ 21. trebuie determinată poziţia axei neutre.PAVEL TRIPA .33 MPa A Iz Iy 29 . care particularizate pentru punctul T.1. trebuie determinată tensiunea maximă la compresiune (cea din punctul C): σ max c 2 ⋅ 6.2-10). Fcap ) = 6.6 mm A M iz Caracteristicile geometrice (A.REZISTENŢA MATERIALELOR – Relaţiile de calcul utilizate sunt cele de la solicitarea compusă de categoria I (relaţiile 1.1.32 ⋅ 10 3 = σC = − ⋅ 60 − ⋅ 30 = −26. Iz. se poate trasa diagrama de variaţie a tensiunii normale (vezi Fig. Iy) pentru suprafaţa dreptunghiulară sunt destul de uşor se determinat. Tăieturile axei neutre cu direcţiile principale de inerţie ale secţiunii transversale.32 ⋅ 10 3 60 ⋅ 6. La valoarea forţei capabile obţinute. respectiv C.32 ⋅ 10 3 520 ⋅ 6.1-4. Ducând paralele la axa neutră prin punctele cele mai îndepărtate de aceasta (trec prin aceleaşi puncte T şi C). au forma: σ max t = σ T = σ max c = σ C = 60 ⋅ F 2 F 520 ⋅ F + ⋅ 60 + ⋅ 30 = 30 Iy A Iz 60 ⋅ F 2 F 520 ⋅ F − ⋅ 60 − ⋅ 30 = −90 Iy A Iz Din relaţiile anterioare rezultă valorile pentru forţa capabilă: ' Fcap ≈ 6.

5. Pentru bara cu forma. dimensiunile şi încărcarea din Fig.2-1. 20 40 20 yG = 25 mm F = 30 KN 40 Fig.5.2-1 Rezolvare: Pentru a putea reduce forţa F.5. Miy = 20 F Miz = 25 F F a) b) + F N Miy = 20 F Miz = 25 F c) Mi Fig.2.2-2b. Componentele torsorului de reducere sunt prezentate în Fig.5. în Fig.c. trebuie determinată poziţia centrului de greutate al secţiunii transversale.2-2a iar diagramele de eforturi pentru bară. Poziţia centrului de greutate yG este prezentată în Fig.5.1.1. se cere: a) verificarea barei pentru σa = 150 MPa b) diagrama de variaţie a tensiunii normale în secţiunea periculoasă.REZISTENŢA MATERIALELOR – Aplicaţia 1.2-1.1.1.PAVEL TRIPA .5.2-2 30 .5.1.1.

7 MPa < σ at A Iz Iy 20 F F 25 F + ⋅ 35 + ⋅ 10 = −79.16 mm A M iy 31 .33 104 mm4.REZISTENŢA MATERIALELOR – Toate secţiunile sunt la fel de periculoase. rezultă punctul T ca fiind cel mai solicitat la întindere.1.1.7 MPa Fig. o solicitare compusă de categoria I. C z T y σC = -79. Iz = 49.2-3 Tensiunile extreme sunt: σ max t = σ T = σ max c = σ C = 20 F F 25 F + ⋅ 25 + ⋅ 20 = 146. În secţiunea periculoasă acţionează eforturile: N=F Miz = 25 F Miy = 20 F deci. Tăieturile axei neutre cu direcţiile principale de inerţie se calculează cu relaţiile: z0 = − N Iy ⋅ = − 4.5. respectiv C la compresiune (Fig. Analizând semnul tensiunii normale produsă de fiecare efort în secţiune.2-3).PAVEL TRIPA .35 MPa < σ ac A Iz Iy iar condiţia de rezistenţă este satisfăcută. În relaţiile anterioare s-a avut în vedere că: A = 1600 mm2.33 104 mm4. Iy = 13.5.35 MPa axa neutră σT = 146.

5.3-1.1. se cere: a) forţa capabilă.1.3-1 Diagramele de eforturi (N şi Mi) sunt prezentate în Fig.PAVEL TRIPA .5.5.5.3.5.5.3-2 Secţiunea periculoasă este la îmbinarea barei orizontale cu cea verticală.REZISTENŢA MATERIALELOR – y0 = − N Iz ⋅ = −12.3-2a.2-3. F a=1m 2a 4a d = 40 mm Fig. F a) N Fa/3 Mi Fa/3 2Fa/3 b) Fig. Eforturile din această secţiune sunt: 32 .1.1.33 mm A M iz Poziţia axei neutre. pentru σa = 150 MPa b) diagrama de variaţie a tensiunii normale în secţiunea periculoasă.1.b. variaţia tensiunii normale şi valorile extreme ale acesteia sunt prezentate în Fig. Aplicaţia 1. Pentru grinda circulară din Fig.

REZISTENŢA MATERIALELOR – N = −F 2Fa M iz = 3 deci.1.5.3-3 σt Dintre cele două puncte.5.5. 33 . solicitare compusă categoria I.PAVEL TRIPA . intersectează numai direcţia principală Gy (este paralelă cu Gz) la distanţa: y0 = − N Iz ⋅ = −0. unde tensiunea normală este: 2 Fa F 3 =− − ⋅ y max = σ ac A Iz σ max Dacă se are în vedere că A = 4 π⋅102 mm2.3-3. rezultă valoarea forţei capabile: Fcap = 1.1.1. C σac z y0 Axa neutră T Fig. Iz = 4 π⋅104 mm4. Punctele cele mai solicitate sunt prezentate în Fig.3-3.4 KN Axa neutră în acest caz. ymax = 20 mm. mai solicitat este punctul C. dar cu un singur moment încovoietor.15 mm A M iz Poziţia axei neutre şi variaţia tensiunii normale pe secţiunea transversală a barei sunt prezentate în Fig.

Pentru bara de secţiune dreptunghiulară din Fig. F3 = 30 KN.4-2 Mi c) F3 a/4 + F2 h 34 . iar diagramele de eforturi corespunzătoare în Fig.1.c.1. a/4 F3 F2 F1 h a b Fig.PAVEL TRIPA .5. se cere: a) tensiunile maxime la întindere. b = 200 mm.1.4.5.REZISTENŢA MATERIALELOR – Aplicaţia 1.4-1.1. Se cunosc: F1 = 10 KN. h = 300 mm.4-2a.1.5. F2 = 20 KN.5.4-1 Rezolvare Torsorul de reducere al forţelor exterioare este prezentat în Fig. F3 F3 b/2 F3 a/4 F2 F3 F3 b/2 F3 a/4 F1 F3 b/2 + F1 h F3 N a) b) Fig.4-2b.5. respectiv la compresiune b) diagrama de variaţie a tensiunii normale în secţiunea periculoasă.5. a = 100 mm.

T z C axa neutră y -90 MPa Fig.1. Iz = 6666.REZISTENŢA MATERIALELOR – Secţiunea periculoasă este în înţepenire.6 cm4 . respectiv C.PAVEL TRIPA . se calculează cu relaţiile: σ max t = σ T = − σ max c = σ C = − N M iz b M iy a + ⋅ + ⋅ A Iz 2 Iy 2 N M iz b M iy a − ⋅ − ⋅ A Iz 2 Iy 2 Ţinând seama de valoarea mărimilor din relaţiile anterioare şi că A = 200 cm .4-3 75 MPa Tensiunea normală din punctele T. unde eforturile au valorile: N = F3 b M iz = F3 ⋅ + F1 ⋅ h 2 a M iy = F3 ⋅ + F2 ⋅ h 4 Punctele cele mai solicitate din secţiunea periculoasă (T.5.1. respectiv C) sunt indicate în Fig. Iy = 1666.4-3. pentru cele două puncte rezultă valorile: 2 σ max t = σ T ≈ 75 MPa σ max c = σ C ≈ −90 MPa Tăieturile axei neutre sunt: 35 .5.6 cm4.

d.5-1 Rezolvare Torsorul de reducere al forţelor exterioare şi diagramele de eforturi sunt prezentate în Fig. Aplicaţia 1.8 unde: d – diametrul interior.5. se cere: a) dimensiunile (d.PAVEL TRIPA . D – diametrul exterior.REZISTENŢA MATERIALELOR – z0 = − y0 = − Iy N ≈ −3.2 mm A M iz Poziţia axei neutre şi variaţia tensiunii pe secţiune sunt prezentate în Fig. iar diagramele de eforturi aferente.1.1.52b.1.5.5.5-1. 10 F 5 FD F D/2 F 10 F D/2 F D/2 10 F a) 10 F N b) Mi Mt F D/2 5 FD c) Fig.5.5. D) ale secţiunii transversale pentru σa = 60 MPa şi k = d/D = 0.5-2a.5-2 36 .1.7 mm A M iy ⋅ Iz N ⋅ ≈ −22. Pentru bara de secţiune inelară din Fig.1.1.5.c. 10 D 10 F F = 12 KN Fig. în Fig.5.5. La nevoie se va utiliza teoria a V-a de rezistenţă.4-3.

încovoiere. Calculul de rezistenţă impune determinarea unei tensiuni echivalente.PAVEL TRIPA . În enunţul problemei se indică teoria a V-a de rezistenţă. Optăm pentru prima variantă: 2 σ echV = σ rez + 3τ 2 = σ a unde σ rez = τ= N M iz + A Wz Mt Wp Condiţia de rezistenţă după teoria a V-a este atunci: ⎛ ⎞ ⎤ ⎡ D ⎜ ⎟ F ⎥ ⎢ 10 F 5 FD 2 ⎜ ⎟ = σa + +⎥ + ⎢ 3 2 3 ⎜ πD ⎟ ⎢ π D ⋅ (1 − k 2 ) π D ⋅ (1 − k 4 ) ⎥ ⋅ (1 − k 4 ) ⎟ ⎜ ⎥ ⎢ 4 32 ⎝ 16 ⎠ ⎦ ⎣ 2 2 După rezolvarea ecuaţiei de mai sus şi ţinând seama de valoarea mărimilor care intervin. care necesită o teorie de rezistenţă. iar eforturile din această secţiune sunt: N = 10 F = 120 KN M iz = 5 F D Mt = F⋅ D 2 Rezultă că în secţiunea periculoasă se realizează o solicitare compusă de categoria a II-a (tracţiune. torsiune). se obţin dimensiunile secţiunii transversale: D = 157 mm d = 125 mm 37 .REZISTENŢA MATERIALELOR – Sunt două secţiuni la fel de periculoase. Se poate lucra în tensiuni sau cu momentul echivalent (MechV).

Două roţi de greutate G1 şi G2 sunt montate pe un arbore de secţiune circulară. cunoscând: σa = 80 MPa şi G1 = G2 = 100 daN.6-1a. 38 . ca în Fig.5.5.6-1 e) Rezolvare În Fig. iar în Fig.5.6-1e.500 Mt [daN cm] Fig.6-1c.1.1. Diagrama momentului de torsiune este prezentată în Fig.500 c) G1 = 100 daN MiV [daN cm] F + G2 = 600 daN 3.5. să se determine diametrul arborelui (d).6-1b se prezintă torsorul de reducere al forţelor exterioare.1.5.500 37.5 m D d F 300 G1 F D/2 F F D/2 F = 500 daN MiH [daN cm] b) B a) 400 400 F + G2 15.PAVEL TRIPA . F = 500 daN A D = 1.5.1.000 d) 10.1.6. respectiv plan vertical.000 7.REZISTENŢA MATERIALELOR – Aplicaţia 1. Utilizând ipoteza tensiunilor tangenţiale maxime.d diagramele momentului încovoietor produs de forţele care acţionează în plan orizontal.

7-1 2F 39 .5.000 daN ⋅ cm M t = 37.300 daN ⋅ cm iar momentul echivalent din aceiaşi secţiune.REZISTENŢA MATERIALELOR – După o analiză a variaţiei eforturilor rezultă că secţiunea periculoasă este în reazemul A.7.5. Să se dimensioneze bara cotită de secţiune circulară din Fig.1.000 daN ⋅ cm M iV = 3.500 daN ⋅ cm Momentul încovoietor rezultant din secţiunea A. F = 15 KN. a = 200 mm.500 daN ⋅ cm t Condiţia de rezistenţă după teoria a III-a de rezistenţă şi problemă de dimensionare este: Wznec = M echIII π ⋅ d 3 M echIII ⇒ = σa 32 σa 32 ⋅ M echIII ≈ 81 mm π ⋅ σa ⇒ d=3 Aplicaţia 1. În secţiunea periculoasă se realizează o solicitare compusă de categoria a II-a.5.PAVEL TRIPA . este: 2 2 M iArez = M iH + M iV = 15. unde momentul încovoietor rezultant are cea mai mare valoare. F 2a a a Fig. de către eforturile: M iH = 15.1. după teoria a III-a de rezistenţă este: M echIII = M iArez + M 2 = 40.7-1 după teoria a V-a de rezistenţă dacă se cunosc: σa = 150 MPa.

PAVEL TRIPA .7-2 c) Secţiunea periculoasă este în capetele barei de lungime 2a. Pentru dimensionare se neglijează efortul axial N.1.5. Dimensionarea se face atunci numai la încovoiere oblică şi torsiune unde se calculează o tensiune echivalentă. Diagramele de eforturi sunt prezentate în Fig.REZISTENŢA MATERIALELOR – Rezolvare Pentru acest sistem nu este nevoie de nici o reducere a forţelor exterioare. de categoria a II-a. deoarece ele sunt fixate pe axa longitudinală a barei cotite.75 ⋅ F a t Relaţia de dimensionare corespunzătoare acestui caz este: 40 .7-2a. Mai întâi se calculează momentul încovoietor rezultant maxim: 2 2 2 M irez = M iH + M iV = 5 F 2 a 2 iar momentul echivalent după teoria a V-a de rezistenţă este: 2 M echV = M irez + 0.75 ⋅ M 2 = 5.5. unde acţionează eforturile: N = 2F M iH = 2 F a M iV = F a Mt = F a Solicitarea din secţiunea periculoasă este compusă.1.b. Se impune în enunţ teoria a V-a de rezistenţă. Fa 2Fa Mi Fa 2F a) 2F Fa N Mt Fa Fa Fa Fa b) Fig.c.

Observaţie: La toate exemplele prezentate nu s-a pus un accent deosebit pe calculul numeric. după determinarea prin rotunjire a dimensiunii secţiunii transversale.REZISTENŢA MATERIALELOR – d=3 32 ⋅ M echV ≈ 80 mm π ⋅ σa Deoarece la dimensionare s-a neglijat efortul axial. Pentru cazul prezentat.PAVEL TRIPA . A interesat în mod deosebit însuşirea modului de abordare şi a etapelor ce trebuie parcurse în vederea rezolvării acestor tipuri de problemă. se impune o verificare a condiţiei de rezistenţă ţinând seama şi de efortul axial. Acest principiu va fi aplicat şi în cazul exemplelor care vor fi prezentate în capitolele următoare. dimensiunea obţinută satisface condiţia de rezistenţă ţinând seama şi de efortul axial. Numai după îndeplinirea condiţiei de rezistenţă la toate eforturile se poate accepta dimensiunea determinată (eventual modificată). 41 .

1 CONSIDERAŢII GENERALE Pentru un element de rezistenţă solicitat la încovoiere condiţia de rezistenţă este primordială.2. În acest studiu se cercetează forma pe care o ia după încovoiere (deformare) axa geometrică a elementului de rezistenţă. METODE PENTRU CALCULUL DEPLASĂRILOR 2. rezultă că θ = ϕ (Fig.deplasare unghiulară (rotire) Dacă deplasarea axială δx se neglijează. De foarte multe ori satisfacerea acesteia nu este suficientă pentru buna funcţionare a elementului (piesei) respectiv.2. o secţiune transversală. ϕ F v ϕ Fig.1-2 Deci.REZISTENŢA MATERIALELOR – 2. care în funcţie de sensul în care se produce.11).2. În acest sens. Această axă (linie) poartă numele de fibră medie deformată. poartă diferite denumiri: θ 1 1’ δy = v ϕ fibra medie deformată Fig.1-2).1-1 F δx δx – deplasare axială. este necesar şi un calcul al deformaţiilor acestuia. În cazul încovoierii. o secţiune a unei bare încovoiate suferă două deplasări: v – deplasare liniară numită şi săgeată 42 . care fiind mică în general se neglijează δy = v – deplasare verticală (transversală) sau săgeată θ .2.PAVEL TRIPA . suferă o deplasare (Fig.

Această egalitate poate fi acceptată numai pentru barele cu deformaţii relativ mici. excluzându-se cele cu deformaţii mari (arcul spiral. s-au dezvoltat mai multe metode.2.2. x y Fig.1-3. În continuare se vor prezenta câteva dintre acestea.REZISTENŢA MATERIALELOR – ϕ . a cărei expresie în geometria diferenţială este de forma următoare: d2v dx 2 ⎡ ⎛ dv ⎞ ⎢1 + ⎜ ⎟ ⎢ ⎝ dx ⎠ ⎣ 2 1 =± ρ ⎤ ⎥ ⎥ ⎦ 3 2 d2v ≈± 2 dx 2.).1-2 Întrucât deformaţiile sunt mici se poate considera că tgϕ ≈ ϕ.1 Metoda dublei integrări (Metoda ecuaţiei diferenţiale a fibrei medii deformate) Se consideră că într-o secţiune curentă x fibra medie deformată a barei are raza de curbură ρ (a se vedea încovoierea simplă). 2. lamele elastice etc.deplasare unghiulară numită şi rotire.PAVEL TRIPA .2 METODE CLASICE PENTRU CALCULUL DEPLASĂRILOR BARELOR DREPTE SOLICITATE LA ÎNCOVOIERE Pentru calculul celor două deplasări produse la solicitarea de încovoiere a barelor drepte.1-1 pentru orice secţiune a acesteia.1-1 43 . de fapt cele mai utilizate.2.1-3 rezultă că ϕ= dv dx 2. 2. Într-un sistem de axe ca cel din Fig. Studiul deformaţiilor barei constă în a cunoaşte funcţiile: v = f1(x) şi ϕ = f2(x) 2.2.

2.1-6a iar integrând din nou se obţine săgeata v: ⎞ ⎛ M v = ∫ ⎜ − ∫ iz dx ⎟ dx + C1 x + C 2 ⎜ E Iz ⎟ ⎠ ⎝ 2.1-5a d4v d ⎛ Ty =− ⎜ dx ⎜ E I z dx 4 ⎝ − py ⎞ p ⎟=− = ⎟ E Iz E Iz ⎠ 2.1-3 capătă forma finală: M d2v = − iz 2 E Iz dx 2.1-3 Cu sistemul de axe din Fig.2.1-6b 44 . se obţine: d3v d ⎛M = − ⎜ iz dx ⎜ E I z dx 3 ⎝ T ⎞ ⎟=− y ⎟ E Iz ⎠ 2.1-2 Din relaţiile 2.1-3 derivata de ordinul doi v’’ a săgeţii este negativă.1-4.2. momentul încovoietor Mi şi rigiditatea barei EI există relaţia: ρ= E Iz 1 M iz ⇒ = M iz ρ E Iz 2.2.1-4) se obţine rotirea secţiunii ϕ: ϕ= M dv = − ∫ iz dx + C1 dx E Iz 2.2.2.2.2.2.REZISTENŢA MATERIALELOR – De la studiul încovoierii pure s-a văzut că între raza de curbură a fibrei medii.2.2.PAVEL TRIPA .1-2 se obţine: M d2v = ± iz 2 E Iz dx 2.2.2.1-4 Derivând încă de două ori relaţia 2. Rezultă că relaţia 2. iar momentul încovoietor este pozitiv.1-5b Integrând o dată ecuaţia fibrei medii deformate (relaţia 2.1-1 şi 2.

2.2.PAVEL TRIPA .1-1 să se calculeze deplasarea (săgeata) maximă şi rotirea (deplasarea unghiulară) pe reazeme. Aplicaţie: Pentru bara de rigiditate constantă din Fig.2. Astfel: pe reazeme simple v = 0 şi ϕ ≠ 0 în înţepeniri 2. F 1 x1 F/2 a/2 2 x2 a/2 F/2 3 Fig. se indică parcurgerea următoarelor etape: se scriu funcţiile momentului încovoietor pe fiecare interval caracteristic al barei se scrie ecuaţia fibrei medii deformate pentru fiecare interval se integrează o dată această ecuaţie şi se obţine expresia rotirii ϕ se mai integrează o dată relaţia obţinută şi rezultă expresia pentru săgeata v se pun toate condiţiile de rezemare şi de continuitate de la un interval la altul şi se obţin constantele de integrare se scriu expresiile finale pentru deplasări pe fiecare interval se calculează deplasările cerute. 45 .1-1 Rezolvare Pentru această bară se delimitează două intervale caracteristice: 1-2 şi 2-3.1-7b Pentru calculul deplasărilor produse la încovoiere prin această metodă.2.2. Atenţie: Fiecare interval caracteristic introduce două constante de integrare.1-7a v = 0 şi ϕ = 0 2. Acest lucru constituie un mare inconvenient pentru metoda dublei integrări.REZISTENŢA MATERIALELOR – unde C1 şi C2 sunt două constante de integrare care se determină din condiţiile de rezemare şi de continuitate la trecerea de la un interval la altul.2.

se obţine: Fa3 C4 = 48 iar condiţia de continuitate conduce la C1 = Fa2 16 Constantele de integrare fiind determinate. Intervalul 1-2 F x1 2 F E I v' ' = − x 1 2 F 2 E I ϕ = − x 1 + C1 4 F 3 E I v = − x 1 + C1 x + C 2 12 M 12 = M 23 = Intervalul 2-3 Fa F⎛a F ⎞ ⎜ + x2 ⎟ − Fx2 = − x2 + 2⎝2 2 4 ⎠ Fa F E I v' ' = x 2 − 2 4 Fa F E Iϕ = x2 − x 2 + C3 2 4 4 F 3 Fa 2 EIv = x2 − x 2 + C3x 2 + C4 12 8 x1 = 0 ⇒ v = 0 ⇒ C2 = 0 v3 = 0 ⇒ v x 2 =a / 2 = 0 ⇒ ( 2) − 2 Fa 3 + 48C 3 a + 96C 4 = 0 (1) ϕ x 2 =0 = 0 ⇒ C 3 = 0 Condiţia de continuitate la trecerea de la un interval la altul (secţiunea 2) este: ϕ x1 = a / 2 = ϕ x 2 = 0 = 0 Din relaţia (1) ţinând seama de (2).PAVEL TRIPA . relaţiile pentru deplasări corespunzătoare celor două intervale caracteristice au forma finală: Pentru intervalul 1-2: 46 . urmându-se etapele de rezolvare recomandate la finalul prezentării acestei metode.REZISTENŢA MATERIALELOR – Se rezolvă problema în paralel pe cele două intervale.

M 0 x x b x c x d Fig. În continuare se prezintă o metodă universală pentru calculul deplasărilor unei bare drepte de rigiditate constantă. În această metodă intervin numai două constante de integrare şi anume: valorile iniţiale (în origine) ale săgeţii şi rotirii. numită metoda parametrilor iniţiali (metoda parametrilor în origine) sau metoda Macaulay. metoda dublei integrări devine dificilă.2. din cauza multor constante de integrare (două pentru fiecare interval).2-1 a 1 2 F 3 4 p 5 x 47 .PAVEL TRIPA .2-1) la care nu se precizează modul de rezemare.2.2.2.REZISTENŢA MATERIALELOR – F 2 Fa2 E I ϕ = − x1 + 4 16 F 3 Fa2 x1 E I v = − x1 + 16 12 iar pentru intervalul 2-3: EIϕ = F 2 Fa x2 − x2 4 4 Fa 2 Fa3 F E I v = − x3 − x2 + 2 12 8 48 Fa3 48 E I z Fa2 = 16 E I z Acum se pot calcula deplasările solicitate: v max = v x1 = a / 2 = v x 2 = 0 = ϕ 1 = ϕ 3 = ϕ x 1 = 0 = −ϕ x 2 = a / 2 2.2.2 Metoda parametrilor iniţiali (metoda parametrilor în origine) Când în lungul barei există mai multe intervale (multe expresii pentru momentul încovoietor). Se consideră o bară dreaptă (Fig.

2.2-1b 2.2. Cu d s-a notat distanţa de la originea sistemului până la secţiunea în care se termină acţiunea sarcinii uniform distribuite. se consideră că aceasta ar continua până la capătul barei.2.2.e se integrează sub formele: ∫ (x − a ) 0 dx = x − a (x − b)2 ∫ (x − b) dx = 2 2.2.2-1a.2-4d EI ϕ 23 = M (x − a ) + F EI ϕ 34 + C3 2 (x − b)2 + p (x − c )3 + C = M (x − a ) + F 4 2 6 (x − b)2 48 .2-1a.2-1c 2.2-2 Toate binoamele din relaţiile 2.2. respectiv c. Integrând o singură dată (relaţiile 2. ecuaţia de momente este cea de pe intervalul precedent plus un nou termen. Pe cele patru intervale funcţiile momentului încovoietor sunt: M 01 = 0 2.PAVEL TRIPA .2. Faţă de originea O a sistemului de referinţă forţele exterioare au coordonatele a. o forţă concentrată F şi o sarcină uniform distribuită p. Se poate constata că pe fiecare interval.c.b.2-1e M 45 = − M (x − a ) 0 2 (x − c)2 + p (x − d )2 1 − F(x − b ) − p 2 2 După secţiunea 4 unde sarcina uniform distribuită se termină.d.2-1) se obţin expresiile rotirilor: EI ϕ12 = M (x − a ) + C 2 EI ϕ 01 = C1 2.b. În plus se aplică o sarcină egală şi de sens contrar cu ea.2-1a 0 0 1 M 12 = − M (x − a ) (x − c )2 M 34 = − M (x − a ) − F(x − b ) − p 0 1 M 23 = − M (x − a ) − F(x − b ) 2.2.2-3 ceea ce conduce numai la o schimbare a constantelor de integrare.e ştiind că: E I v' ' = −M i 2.2-4a 2.REZISTENŢA MATERIALELOR – Grinda este încărcată cu un moment concentrat M. b.2. aşa că de fapt practic de la 4 spre dreapta nu mai acţionează nici o sarcină.2-1d 2.2-4c 2.2.d..c.2. Se integrează relaţiile 2.2-4b 2.2.2.

2-7b Procedând mai departe la fel.2.2.2-5a 2.2.2-5e (x − a ) 2 Se notează cu ϕ0 rotirea.2.REZISTENŢA MATERIALELOR – EI ϕ 45 = M (x − a ) + F (x − b)2 2 +p (x − c )3 6 −p (x − d )3 6 + C5 2. se obţin expresiile pentru săgeţi: EI v 01 = C1 x + D1 EI v 12 = M EI v 23 EI v 34 EI v 45 + C2 x + D2 2 (x − a ) + F (x − b)3 + C x + D =M 3 3 2 6 (x − a )2 + F (x − b)3 + p (x − c )4 + C x + D =M 4 4 2 6 24 (x − a )2 + F (x − b)3 + p (x − c )4 − p (x − d )4 + C x + D =M 5 5 2 6 24 24 2. Scriind relaţia rotirii pentru origine (x = 0).2. respectiv cu v0 săgeata.2-4e Integrând încă o dată relaţiile 2.2.2-7d Rezultă că relaţiile pentru deplasări se pot scrie sub o formă concentrată (se începe cu constantele de integrare): 49 .2. se obţine o relaţie între constantele de integrare C: C1 = C 2 = C 3 = C 4 = C 5 Urmând acelaşi raţionament pentru săgeţi. se obţine: C 1 = M (a − a ) + C 2 ⇒ C 1 = C 2 2.2. se obţine în final: D1 = D 2 = D 3 = D 4 = D 5 2.2.2.2. între a doua şi a treia pentru x = b: M (x − a ) + C 2 = M (b − a ) + F (b − b)2 + C 3 ⇒ C 2 = C 3 2 2.2-7a La fel.2-4.2-7c 2. în originea sistemului de coordonate.2-5c 2.2.2-5d 2.2-6 Scriind prima relaţie şi a doua a rotirii în secţiunea 1 (pentru x = a) care sunt egale (continuitate de la un interval la altul).2-5b 2. rezultă: EI ϕ 0 = C1 2.PAVEL TRIPA .

2-9 În relaţiile 2.2-9. Constantele de integrare ϕ0 şi v0 (care sunt numai două) se determină din condiţiile de rezemare.2-8 sau sub o altă formă: (x − a ) + F (x − b)2 + p (x − c )3 − p (x − d )3 ⎤ 1 ⎡ ϕ = ϕ0 + ∑ 2! ∑ 3! ∑ 3! ⎥ ⎢∑ M EI ⎣ 1! ⎦ (x − a )2 + F (x − b)3 + p (x − c )4 − p (x − d )4 ⎤ 1 ⎡ v = v 0 + ϕ0 + ∑ 3! ∑ 4! ∑ 4 ! ⎥ ⎢∑ M EI ⎣ 2! ⎦ 2. De altfel pentru o secţiune situată unde acţionează o sarcină.2.4 KN m2. F.2. 50 .2.2.PAVEL TRIPA .2. Se cunoaşte EI = 1. termenii din relaţii au valori nule. După ce acestea au fost determinate şi relaţiile pentru deplasări sunt în forma lor finală.2.2.2-1 sau cum se mai prezintă în Fig. p intervin cu semn. Ele au semnul + dacă sunt orientate pe bară aşa cum sunt orientate pe bara din Fig. în relaţiile finale intervin numai termenii care provin de la sarcinile situate strict în stânga secţiunii respective. Astfel de termeni se elimină (nu se iau în considerare).2.2-2 F p x Originea sistemului de referinţă se alege întotdeauna în secţiunea cea mai din stânga a barei. Trebuie avut în vedere faptul că atunci când se determină constantele de integrare sau se calculează deplasările.2. iar pentru secţiuni situate după sarcini.2-2. termenii sunt negativi (nu se ia în considerare exponentul).REZISTENŢA MATERIALELOR – 2 6 6 2 3 (x − a ) + F (x − b ) + p (x − c )4 − p (x − d )4 EI v = EIv 0 + EIϕ 0 x + M 2 6 24 24 EI ϕ = EIϕ 0 + M (x − a ) + F (x − b )2 +p (x − c )3 −p (x − d )3 2.2-3 să se calculeze săgeata şi rotirea secţiunii 2.2. forţele exterioare M.2. Aplicaţie: Pentru bara dreaptă din Fig.2-8.2. M O y Fig. respectiv 2. se poate trece la calculul deplasărilor (săgeţi sau rotiri) în orice secţiune a barei.

5 KN V2 = 17. rezultă: 0 = EI ϕ 0 ⋅ 2n − V1 (2n )3 6 (2n − n )3 +F 6 Din această relaţie se calculează rotirea în origine: ϕ 0 = ϕ1 = 0.2-8) particularizate pentru problema dată sunt: EI ϕ = EI ϕ 0 − V1 (x − 0)2 2 (x − n )2 +F (x − 0) 6 2 3 − V2 (x − 2n )2 2 − V2 3 EI v = EI v 0 + EI ϕ 0 x − V1 (x − n ) +F 6 (x − 2n )3 6 În relaţiile de mai sus. se avut în vedere că ϕ0 = ϕ1. v0 = v1 iar forţa F din secţiunea 4 nu s-a luat în considerare deoarece la calculul deplasărilor nu va avea efect (paranteza va avea valoarea zero).2. Relaţiile pentru deplasări (relaţiile 2.5 KN Originea sistemului de referinţă este în secţiunea 1.592 rad Cunoscându-se acum deplasările din origine (parametri iniţiali) se poate trece la calculul săgeţii în secţiunea 2.2-3 Rezolvare Se calculează reacţiunile: V1 = 2.2.5 KN Fig.PAVEL TRIPA . Nu există decât numai sarcini concentrate.5 KN 2 n 3 n/2 F 4 100 200 V2 = 17. Condiţiile la limită pentru calculul parametrilor în origine sunt: pentru x = 0 ⇒ v1 = v0 = 0 pentru x = 2 n = 2 m ⇒ v3 = 0 Înlocuind aceste condiţii în relaţiile deplasărilor. Pentru aceasta în relaţia săgeţii se ia x = n = 1 m: 51 .REZISTENŢA MATERIALELOR – F = 10 KN 1 n=1m V1 = 2.2.

2.3-1a.297 rad 2. Ne propunem să determinăm deplasările (săgeata şi rotirea) într-o secţiune oarecare a acestei bare. secţiune poziţionată de coordonata x.2952 m EI v 2 = EI ϕ 0 n − V1 (n − 0)3 +F (n − n )3 6 − V2 (n − 2n )3 6 = Pentru calculul rotirii în secţiunea 3.2.2.2. Înseamnă că se pot scrie următoarele relaţii (deja cunoscute): p(x) a) v x ϕ b) Mi(x) pf = Mi(x) c) ? ? x Fig. considerăm că am trasat diagrama momentului încovoietor (Fig.2.2.2.3-1b). Pentru grinda dată numită grindă reală. în relaţia rotirii se consideră x = 2n şi se obţine: ϕ 2 = 0.PAVEL TRIPA . Sub acţiunea acesteia.3-1 52 .3 Metoda grinzii conjugate (reciproce) sau metoda Mohr Se consideră o grindă simplu rezemată încărcată cu o sarcină distribuită după o lege oarecare p(x) ca în Fig. grinda se deformează la încovoiere.REZISTENŢA MATERIALELOR – 6 (n − 0)3 = EI ϕ 0 n − V1 6 ⇒ v 2 = 0.

2.3-4 se obţine: EI dv dM if = + C1 dx dx 2.3-1c): p f (x ) = M i (x ) 2.PAVEL TRIPA .3-1a dM i (x ) = T(x ) dx dT (x ) = − p(x ) dx 2.2.3-3 Ţinând seama de relaţia 2.3-4 Integrând o dată relaţia 2.2.2.2.3-1c d 2 M i (x ) dT (x ) = = − p(x ) dx dx 2 2.2.3-2 Toate mărimile care se vor referi la grinda conjugată vor purta de acum înainte indicele f .3-1b 2.REZISTENŢA MATERIALELOR – EI d2v = − M i (x ) dx 2 2.2.3-1d Se consideră acum o altă grindă numită grindă conjugată sau grindă reciprocă al cărui mod de rezemare încă nu se precizează şi pe care o încărcăm cu sarcina fictivă pf ce variază după aceeaşi lege ca şi momentul încovoietor Mi(x) al grinzii reale (Fig.2.3-1a. rezultă: d2v EI 2 = − M i (x ) = − p f dx d 2 v d 2 M if ⇒ EI 2 = dx dx 2 2. Se poate scrie pentru grinda conjugată: dM if dTf = Tf .2.2.2.3-5 53 . = −p f dx dx d 2 M if dTf ⇒ = = −p f dx dx 2 2.2.

3-4 (sau relaţia 2.3-6) se obţine expresia săgeţii: EI v = M if ⇒ v = M if EI z 2.2.3-5 devine: EI dM if dv = EI ϕ = = Tf dx dx 2.2.2.3-2 54 .2.3-7 Integrând încă o dată relaţia 2.2. astfel încât constantele de integrare să fie nule sunt prezentate în Fig.2. Cu această condiţie.2.3-2.PAVEL TRIPA .3-8 Şi la această integrare se impun condiţii de rezemare astfel încât constanta de integrare care apare să fie nulă. relaţia 2.2.REZISTENŢA MATERIALELOR – Se pune acum condiţia ca grinda conjugată să fie astfel rezemată încât constanta de integrare C1 = 0.3-6 de unde rezultă expresia pentru rotire: ϕ= Tf E Iz 2. Modurile de rezemare pentru grinzile conjugate ale câtorva grinzi reale. GRINDA REALĂ ϕ=0 v=0 ϕ≠0 v≠0 GRINDA CONJUGATĂ Tf = 0 Mif = 0 Tf ≠ 0 Mif ≠ 0 a) b) ϕ≠0 v=0 ϕ≠0 v=0 Tf ≠ 0 Mif = 0 Tf ≠ 0 Mif = 0 c) ϕ≠0 v≠0 ϕ≠0 v=0 ϕ≠0 v=0 Tf ≠ 0 Mif ≠ 0 Tf ≠ 0 Mif = 0 Tf ≠ 0 Mif = 0 Fig.2.2.

2. La calculul deplasărilor în acest caz se porneşte de la ecuaţia fibrei medii deformate. Mired este momentul încovoietor redus în raportul momentelor de inerţie I0 / Iz(x): 55 .2.PAVEL TRIPA .3-12a. iar domeniile (intervalele) barei se stabilesc atât în funcţie de sarcinile aplicate cât şi de variaţia momentului de inerţie Iz(x). respectiv a săgeţii: E ϕ = −∫ M i (x ) dx + C1 I z (x ) 2. 2. poate fi utilizată şi pentru bare cu secţiune variabilă.3-12a 2. Expresia fibrei medii deformate (relaţia 2. Metoda grinzii conjugate spre deosebire de celelalte metode care au fost prezentate. se fixează un moment de inerţie I0 faţă de care se efectuează convenţional o reducere.3-10b ⎛ M (x ) ⎞ E v = ∫ ⎜− ∫ i dx ⎟ dx + C1 x + C 2 ⎜ I z (x ) ⎟ ⎝ ⎠ Se introduce acum noţiunea de moment încovoietor redus (Mired). ecuaţia fibrei medii deformate este: E v' ' = − M i (x ) I z (x ) 2.2.3-11.2.REZISTENŢA MATERIALELOR – În practică se întâlnesc multe situaţii când barele au secţiune variabilă (momentul de inerţie Iz al secţiunii transversale nu este constant în lungul barei).2.3-11 se obţine: EI 0 ϕ = − ∫ M ired dx + C1 2.2.2. Aplicând metoda dublei integrări.3-10a 2.2.3-12b EI 0 v = ∫ − ∫ M ired dx dx + C1 x + C 2 ( ) În relaţiile 2.3-9) se înmulţeşte cu I0 şi rezultă: EI 0 v ' ' = − M i (x ) I0 = − M ired I z (x ) 2.2. De asemenea.3-11 Integrând de două ori relaţia 2.2.b. Momentul de inerţie I0 este unul dintre momentele de inerţie ale barei. de obicei de pe intervalul corespunzător momentului încovoietor maxim sau cea mai mică valoare a momentului de inerţie de pe bară.3-9 Prin două integrări succesive se ajunge la expresia rotirii.

Pentru calculul deplasărilor prin metoda grinzii conjugate la barele drepte de secţiune constantă.2. numai că după trasarea diagramei momentului încovoietor se trasează diagrama momentului încovoietor redus Mired şi grinda conjugată se încarcă cu această diagramă.3-14 Pentru calculul deplasărilor în cazul barelor cu secţiune variabilă.2.REZISTENŢA MATERIALELOR – M ired = M i (x ) I0 I z (x ) 2.2.2.2.PAVEL TRIPA .3-7 sau 2.3-13 Acum deplasările se calculează cu relaţiile: ϕ= Tf E I0 M v = if E I0 2. 56 . de pe sistemul fictiv se determină după caz forţa tăietoare fictivă (Tf) sau momentul încovoietor fictiv (Mif) şi se aplică relaţiile 2. se parcurg aceleaşi etape ca şi la bara de secţiune constantă.2.3-2) se încarcă grinda conjugată cu diagrama momentului încovoietor al grinzii reale (s-a obţinut astfel un sistem fictiv) pentru calculul deplasărilor într-o secţiune.3-8. se parcurg următoarele etape: se trasează diagrama de moment încovoietor pentru grinda reală (grinda dată) se reprezintă grinda reală fără sarcini (dar cu reazeme) se formează grinda conjugată a grinzii reale (vezi cazurile din Fig.

3-3 Rezolvare Diagrama momentului încovoietor pentru grinda reală este trasată prin suprapunere de efecte şi este prezentată în Fig. Această forţă tăietoare este tocmai reacţiunea Vif din secţiunea 1f. Grinda conjugată este încărcată cu diagrama de moment încovoietor obţinându-se sistemul fictiv (Fig.3-d).2.REZISTENŢA MATERIALELOR – Aplicaţia nr.2. După calcul se obţine: pa 3 T1 f = Vif = 2 T1 f p a3 ⇒ ϕ1 = = 2⋅ EI z E Iz 57 .2. 2pa2 a) 4pa 1 a 2pa2 2 a 3 p 4 a pa2/2 b) c) 1f 2pa2 2f 3f 4f 2pa2 d) 1f 2f 3f pa2/2 4f 2pa 2 V1f = pa3/2 Fig.PAVEL TRIPA .2.1: Pentru grinda de rigiditate constantă din Fig. Pentru calculul rotirii în secţiunea 1 (grinda reală) trebuie determinată forţa tăietoare din secţiunea 1f.2.3-3c este prezentată grinda conjugată a grinzii reale.3-3b.2.2.2.2. În Fig.3-3 să se calculeze ϕ1 şi v4.2.

4Fa a) 2Fa 4Fa Fa/2 2Fa Fa b) Fa/2 c) Fa/4 3f 1f 2f 58 . 4Fa 1 Iz 2 a Fig.2.3-5a).3-4. Şi de această dată. Pentru exemplul studiat se obţine: M i 4f pa4 = 8 pa4 ⇒ v4 = 8 E Iz Aplicaţia nr.2.2.3-4 F 2 Iz 3 a Rezolvare Mai întâi se trasează diagrama momentului încovoietor.REZISTENŢA MATERIALELOR – Pentru calculul săgeţii din secţiunea 4 (grinda reală) se calculează momentul încovoietor fictiv din secţiunea 4f (Mi4f).2: Să se calculeze rotirea şi deplasarea secţiunii 2 pentru bara de rigiditate variabilă din Fig.2.2.PAVEL TRIPA . diagrama momentului încovoietor se trasează prin suprapunere de efecte (Fig.2.

2. Momentul încovoietor redus se calculează în secţiunile caracteristice ale barei cu relaţia: M ired = M i I0 Iz Pentru exemplul prezentat s-a considerat că I0 = I (momentul de inerţie al primului interval. Forţa tăietoare fictivă din secţiunea 2f este: T2f = T2 11 2 11 F a 2 Fa ⇒ ϕ 2 = f = 24 EI 0 24 EI z iar momentul încovoietor fictiv din aceeaşi secţiune este: M i 2f M i 2f 17 F a 3 17 3 = − Fa ⇒ v 2 = =− EI 0 24 EI z 24 59 . Grinda conjugată a grinzii reale este prezentată în Fig.3-5 La acest tip de bară trebuie trasată diagrama de moment încovoietor redus. Grinda conjugată încărcată cu diagrama momentului încovoietor redus se prezintă în Fig. însă pe intervalul 2-3 aceasta se reduce (se micşorează).2.2. S-a calculat reacţiunea din reazemul 3f (Fig.3-5d).2. Diagrama momentului încovoietor redus Mired este prezentată în Fig.2.2.3-5c. intervalul 1-2). Înseamnă că pe acest interval diagrama reală a momentului încovoietor coincide cu cea redusă (nu se modifică). Acum se pot calcula deplasările cerute.2.3-5b.2.3-5d.2. obţinânduse aşa numitul sistem fictiv.2.REZISTENŢA MATERIALELOR – V1f d) Fa/2 Fa/4 2f Fa 2Fa V3f = 5 Fa2 / 6 3f 1f 4Fa Fig.PAVEL TRIPA . Pentru calculul acestora este nevoie de calculul cel puţin a unei reacţiuni.

Metoda sarcinii unitare sau metoda Mohr . lucrul mecanic al forţelor exterioare este egal cu cel al forţelor interioare (eforturilor). Acest principiu este cunoscut sub numele de principiul lui Clapeyron.PAVEL TRIPA . Ea poate fi aplicată barelor drepte. Lucrul mecanic al forţelor interioare (se neglijează efortul tăietor) este dat de expresiile deja cunoscute: LiN = ∑ ∫ 0 l N2 dx 2E A l 2.3-2 cu Fi – forţele exterioare aplicate Mj – momentele exterioare aplicate δi – deplasările secţiunilor în care acţionează forţele exterioare ϕj – rotirile secţiunilor în care acţionează momentele exterioare. Se va studia această metodă deoarece este o metodă relativ simplă şi se poate aplica fără restricţii deosebite.3-1 2.3 METODA SARCINII UNITARE (METODA MOHR-MAXWELL) În domeniul elastic de solicitare.3-3c Metodele de calcul care se bazează pe energia de deformaţie sunt metode energetice. curbe cu secţiune constantă sau variabilă.3-3a LiM i M i2 = ∑∫ dx 2E Iz 0 l 2.REZISTENŢA MATERIALELOR – 2.3-3b LiM t = ∑ ∫ 0 M t2 dx 2G I p 2. 60 .Maxwell este una dintre aceste metode. În Rezistenţa Materialelor se cunosc mai multe metode energetice cu ajutorul cărora se pot determina deplasările elementelor de rezistenţă. Le = Li unde: m 1 1 L e = ∑ Fi δ i + ∑ M j ϕ j i =1 2 j=1 2 n 2.

PAVEL TRIPA - REZISTENŢA MATERIALELOR –

2.3.1 Metoda Mohr – Maxwell (Metoda sarcinii unitare)

Demonstrarea acestui procedeu din metoda sarcinii unitare se face pentru o bară dreaptă solicitată la încovoiere. Ne interesează pentru început săgeata δ produsă într-o secţiune curentă a grinzii (Fig.2.3.1-1a). Asupra grinzii acţionează un sistem de forţe transversale concentrate F1 … Fn care în dreptul lor produc barei deplasările δ1 … δn (Fig.2.3.1-1a). În acelaşi timp, datorită deformării, în grindă a luat naştere un moment încovoietor Miz. Conform principiului lui Clapeyron, se poate scrie:
2 l M iz 1 ∑ 2 Fi δ i = ∑ ∫ 2E I dx z 0

2.3.1-1

Înlăturăm acum toate forţele exterioare aplicate, iar în secţiunea în care dorim să calculăm săgeata, aplicăm o forţă transversală concentrată f (Fig.2.3.11b). Sub acţiunea acesteia grinda se deformează iar în aceasta se dezvoltă momentul încovoietor miz. În secţiunea în care acţionează sarcina f, săgeata este δ’. Principiul lui Clapeyron în acest caz conduce la:
l 2 miz 1 f δ′ = ∑ ∫ dx 2 2E I z 0

2.3.1-2

F1
a)

F2 δ2 δ f

Fn

δ1

δn

b)

δ’ F1
c)

F2

δ’

f

Fn
Fig.2.3.1-1

δ1

δ2

δ

δn

61

PAVEL TRIPA - REZISTENŢA MATERIALELOR –

Menţinând forţa f pe bară (Fig.2.3.1-1c) se aşează din nou sistemul de forţe F1 … Fn situaţie în care în bară există momentele încovoietoare Miz + miz. Aplicând principiul lui Clapeyron, se poate scrie:
l (M + m ) 1 1 ∑ 2 Fi δ i + 2 f δ′ + f δ = ∑ ∫ iz E I iz dx 2 z 0 2

2.3.1-3

În relaţia 2.3.1-3 la termenul f⋅δ nu apare 1 / 2 deoarece forţa f parcurge deplasarea δ cu întreaga sa intensitate, fiind deja pe bară când s-a aplicat sistemul de forţe exterioare. Înlocuind termenii din stânga ai relaţiei 2.3.1-3 în funcţie de eforturi (relaţiile 2.3.1-1, 2.3.1.2) se poate scrie:
l l l l l 2 2 2 2 M m m iz M iz m iz M iz 1 1 1 1 1 ∑ ∫ EI dx + 2 ∑ ∫ EI dx + f δ = 2 ∑ ∫ EI dx + 2 ∑ ∫ EI dx + 2 ∑ ∫ 2 EizI iz 2 00 z z z z z 0 0 0 0

După reducerea termenilor, rezultă:
f δ = ∑∫
0 l

M iz m iz E Iz

2.3.1-4

Dacă lui f i se atribuie valoarea unitară (unu), relaţia 2.3.1-4 conduce la relaţia de calcul a săgeţii unei secţiuni:
δ = ∑∫
0 l

M iz m iz E Iz

2.3.1-5

În relaţia 2.3.1-5: Miz – funcţia momentului încovoietor pe fiecare interval, produs de forţele exterioare direct aplicate miz – funcţia momentului încovoietor pe aceleaşi intervale, dar produs de o sarcină unitară concentrată care acţionează în secţiunea în care se doreşte a se calcula săgeata. Această forţă unitară trebuie să aibă aceeaşi direcţie cu direcţia pe care se calculează săgeata. Dacă se doreşte a se determina rotirea unei secţiuni la solicitarea de încovoiere se procedează analog cu observaţia că în secţiunea respectivă se pune un moment unitar concentrat. Atunci, rotirea secţiunii poate fi calculată cu relaţia:

62

PAVEL TRIPA - REZISTENŢA MATERIALELOR –

ϕ = ∑∫
0

l

M iz m ′ iz E Iz

2.3.1-6

unde: m’iz – funcţia momentului încovoietor pe fiecare interval, produs de momentul unitar concentrat pus în secţiunea în care se doreşte calculul rotirii. Dacă se ţine seama şi de alte eforturi, relaţiile 2.3.1-5, 2.3.1-6 se completează cu termenii de la aceste eforturi:
l l M m M iz m iz Nn dx + ∑ ∫ t t δ=∑ + ∑∫ EA E Iz G Ip 0 0 l l M m′ M iz m ′ N n′ iz ϕ=∑ + ∑∫ dx + ∑ ∫ t t EA E Iz G Ip 0 0

2.3.1-7

unde: N, Mt – funcţiile efortului axial, respectiv a momentului de torsiune fiecare interval al barei, produse de forţele exterioare direct aplicate n, mt – funcţiile efortului axial, respectiv ale momentului de torsiune fiecare interval, produse de forţa unitară aşezată în secţiunea în care calculează săgeata n’, mt’ - funcţiile efortului axial, respectiv ale momentului de torsiune fiecare interval, produse de momentul unitar aşezat în secţiunea în care calculează rotirea. pe pe se pe se

Observaţie: Interval caracteristic este acel interval al barei pe care toate eforturile prezintă aceleaşi funcţii şi rigiditatea este constantă. La stabilirea intervalelor se are în vedere şi secţiunile în care urmează a se calcula deplasările. Exemplele care vor urma ne vor elucida mai bine aceste aspecte.

63

PAVEL TRIPA - REZISTENŢA MATERIALELOR –

Aplicaţie: Pentru bara de secţiune variabilă din Fig.2.3.1-2a să se calculeze deplasarea pe orizontală şi verticală a secţiunii 1 şi rotirea secţiunii 2.
p 1 1
b) c) d)

1

1

2 2pa
2I

a I 3 a 4

2a
a)

Fig.2.3.1-2

Rezolvare

Bara prezintă trei intervale: 1-2, 2-3, 3-4. Primele două au rigiditatea la încovoiere EI, iar ultimul, 2EI. Mai întâi se scriu funcţiile momentului încovoietor produs de sarcinile aplicate, pe cele trei intervale: intervalul 1-2 intervalul 2-3 intervalul 3-4 Mi = px2/2 Mi = 2pa2 Mi = 2pa2 + 2pa x

Pentru calculul deplasării pe orizontală, pe bara eliberară de sarcinile aplicate, în secţiunea 1 se pune o forţă unitară orientată pe orizontală (Fig.2.3.2-2b). Pentru acest sistem se scriu funcţiile momentului încovoietor: intervalul 1-2 intervalul 2-3 intervalul 3-4 miH = 0 miH = 1 x = x miH = 1 (a + x) = a + x

Se calculează acum deplasarea pe orizontală a secţiunii 1, cu relaţia:
M i ⋅ m iH E I (x) px 2 ⋅0 2a a a (2pa 2 + 2pax ) ⋅ (a + x )dx = 2pa 2 ⋅ x 2 dx = ∫ dx + ∫ dx + ∫ EI EI 2EI 0 0 0

δ 1H = ∑ ∫ = 10 p a 4 ⋅ 3 EI

Pentru calculul deplasării secţiunii 1 pe verticală, pe bara eliberată de sarcinile aplicate, în secţiunea 1 se pune pe verticală o forţă unitară (Fig.2.3.12c). Pentru acest sistem, se scriu funcţiile momentului încovoietor:

64

PAVEL TRIPA - REZISTENŢA MATERIALELOR –

intervalul 1-2 intervalul 2-3 intervalul 3-4

miV = 1 · x = x miV = 1 ·2a = 2a miV = 1 ·2a = 2a

Deplasarea pe verticală a secţiunii 1, se calculează cu relaţia:
px 2 ⋅x a a (2pa 2 + 2pax )⋅ 2a dx = 2pa 2 ⋅ 2a 2 dx + ∫ dx + ∫ EI EI 2EI 0 0

δ 1V = ∑ ∫ = 9pa4 EI

M i ⋅ m iV dx = E I (x)

2a


0

Pentru calculul rotirii secţiunii 2, pe bara eliberată de sarcinile aplicate, în secţiunea 2 se pune un moment încovoietor unitar (Fig.2.3.1-2d). Pentru acest sistem se scriu funcţiile momentului încovoietor: intervalul 1-2 intervalul 2-3 intervalul 3-4 m’i = 0 m’i = 1 m’i = 1

Rotirea secţiunii 2 se calculează cu relaţia:
px 2 ⋅0 2a a a M i ⋅ m′ (2pa 2 + 2pax )⋅ 1dx = 2pa 2 ⋅ 1 2 i dx = ∫ dx + ∫ dx + ∫ ϕ2 = ∑ ∫ E I(x) EI EI 2EI 0 0 0 7 pa3 = ⋅ 2 EI

Cunoscându-se deplasarea pe orizontală şi verticală a secţiunii 1, se poate determina deplasarea totală a acestei secţiuni. Deplasarea totală se calculează cu relaţia:
2 2 δ1tot = δ1H + δ1V

65

va rezulta pentru acest sistem o variaţie liniară a momentului încovoietor (Fig.2-1a.2 Regula de integrare Vereşceaghin (procedeul Vereşceaghin) După cum se cunoaşte. xc a) x2 x C dx x a+bx mic = a + b xc ΩMiz x1 dΩMiz Miz x xc b) Fig. Din păcate acest procedeu nu la toate tipurile de bare poate fi utilizat.2.3.3.2-1b).PAVEL TRIPA . aceste integrale sunt uşor de efectuat. Această metodă îi poartă numele. pe acelaşi interval. metoda fiind aceea a sarcinii unitare. Din acest motiv. Prin înlăturarea sarcinilor direct aplicate şi punerea sarcinii unitare în secţiunea în care urmează a se determina deplasarea.2. pentru determinarea deplasărilor prin metoda sarcinii unitare. Vereşceaghin a dezvoltat o metodă grafoanalitică folosind însă tot metoda sarcinii unitare.2-1 Punctul C reprezintă centrul de greutate al diagramei de moment încovoietor Miz produs de sarcinile direct aplicate. Se consideră o porţiune dintr-o bară dreaptă care prezintă diagrama de moment încovoietor ca cea din Fig.3.2. trebuie efectuate integrale. Integralele de tip Mohr-Maxwell folosite pentru calculul deplasărilor în metoda sarcinii unitare pot fi scrise astfel: x2 = a Ω M iz + b Ω M iz ⋅ x c = Ω M iz ⋅ (a + b x c ) = Ω M iz ⋅ m ic x1 ∫M iz m iz dx = ∫ m iz ⋅ (M iz dx ) = x1 x2 x2 x1 ∫ (a + b x ) ⋅ dΩ M iz = a ∫ dΩ M iz + b ∫ x ⋅ dΩ M iz = x1 x1 x2 x2 Deci s-a obţinut: 66 .3. Ca urmare este mai corect să se denumească procedeu şi nu metodă.REZISTENŢA MATERIALELOR – 2. deoarece ce a stabilit el nu este o nouă metodă. Nu totdeauna.

PAVEL TRIPA .2-1 În relaţia 2. din secţiunea corespunzătoare centrului de greutate C al diagramei momentului încovoietor al sarcinilor direct aplicate (al suprafeţei ΩMiz) Analog.2-2.3. este recomandat ca diagramele de eforturi să fie trasate prin suprapunere de efecte.2.valoarea momentului încovoietor produs de momentul unitar. în schimb se trasează diagrame de eforturi.3.REZISTENŢA MATERIALELOR – x2 x1 ∫M iz m iz = Ω M iz ⋅ m ic Ω M iz ⋅ m ic E Iz ⇒ δ=∑ 2. rotirea se poate determina cu relaţia: x2 x1 ∫M iz ′ ′ miz = Ω M iz ⋅ mic ′ Ω M iz ⋅ mic E Iz ⇒ ϕ=∑ 2. După cum se poate constata. în acest procedeu nu se mai rezolvă integrale. astfel se obţin suprafeţe simple la care se cunoaşte aria şi poziţia centrului de greutate.2-1: ΩMiz – aria diagramei de moment încovoietor produs de sarcinile direct aplicate mic – valoarea momentului încovoietor produs de forţa unitară. cu relaţia ariei şi poziţia centrului de greutate. Din aceste considerente. se prezintă câteva suprafeţe des întâlnite în calculul deplasărilor.3. b h A=bh b/2 b/2 b/3 h b A=bh/2 2b/3 67 . din secţiunea corespunzătoare centrului de greutate C al diagramei momentului încovoietor al sarcinilor direct aplicate (al suprafeţei ΩMiz) Observaţie.2-2 unde: m’ic . La suprafeţele diagramelor de eforturi trebuie cunoscută aria şi poziţia centrului de greutate al acestor suprafeţe. În Fig.3.

3.2.REZISTENŢA MATERIALELOR – b 3b/4 h A=2bh/3 3b/8 5b/8 b/4 A=bh/3 Fig.2-4a. se cere: a) deplasarea pe verticală şi orizontală a secţiunii 1 b) rotirea secţiunii 1 3a F a 1 Fig. impune trasarea diagramelor de eforturi ale sarcinilor direct aplicate.2. moment de torsiune nu există.2-4 1 a 1 1 1 1 d) 68 .3. Şi în acest caz se va lua în considerare numai momentele.PAVEL TRIPA .2. din Fig.2-3 2a 2 Rezolvare Pentru calculul deplasărilor.2.2. aplicând procedeul Vereşceaghin.3. 2Fa Fa Fa Fa a) 2a 2a b) 2a 1 Fa 2a a c) 1 a a 1 Fig. procedeul Vereşceaghin.2-2 Procedeul Vereşceaghin se poate utiliza numai pe intervalele drepte ale barei. Diagrama momentului încovoietor al forţei aplicate este prezentată în Fig.3. Aplicaţie: Pentru bara cotită de rigiditate constantă.2-3.3. Pentru acest exemplu.

2-4b de unde se ia momentul mic din secţiunea corespunzătoare centrului de greutate al suprafeţei Ω.REZISTENŢA MATERIALELOR – Pentru calculul deplasării secţiunii 1 pe orizontală. în secţiunea 1 se pune un moment unitar şi se trasează diagrama momentului încovoietor (Fig.3.3.2.3.2. Cu diagramele din Fig. în secţiunea 1 se pune o forţă unitară pe verticală şi se trasează diagrama momentului încovoietor (Fig.2-4a de unde se ia suprafaţa Ω şi cele din Fig.3.2. se calculează deplasarea pe orizontală a secţiunii 1: EI δ1H = ⇒ δ1H 1 2a 1 1 Fa ⋅ a ⋅ 0 + Fa ⋅ 2a ⋅ + Fa ⋅ a ⋅ 2a − 2 Fa ⋅ 2a ⋅ 2a = − F a 3 2 2 2 2 3 Fa =− EI Pentru calcul deplasării secţiunii 1 pe verticală. Cu diagramele din Fig. se calculează rotirea secţiunii 1: 1 1 1 Fa ⋅ a ⋅ 1 + Fa ⋅ 2a ⋅ 1 + Fa ⋅ a ⋅ 1 − 2 Fa ⋅ 2a ⋅ 1 = F a 2 2 2 2 2 Fa ⇒ ϕ1 = EI EI ϕ1 = Observaţie: Pe intervalele unde diagramele momentului încovoietor al sarcinilor direct aplicate şi cel al sarcinilor unitare sunt pe părţi opuse.2. respectiv m’ic sunt îngroşate. În diagramele sarcinilor unitare.3.3.2.2.2-4a de unde se ia suprafaţa Ω şi cele din Fig.3.3. 69 . se calculează deplasarea pe verticală a secţiunii 1: EI δ1V = ⇒ δ1V 1 2 1 2 1 2 16 Fa ⋅ a ⋅ a + Fa ⋅ 2a ⋅ a + Fa ⋅ a ⋅ a + 2 Fa ⋅ 2a ⋅ 2a = F a 3 2 3 2 3 2 3 3 3 16 F a = ⋅ 3 EI Pentru calcul rotirii secţiunii 1. produsul ΩMi mic este negativ (are semnul -).3.2-4d).2-4c). momentele mic. Cu diagramele din Fig.2-4d de unde se ia momentul m’ic din secţiunea corespunzătoare centrului de greutate al suprafeţei Ω.PAVEL TRIPA .2-4b).2. în secţiunea 1 se pune o forţă unitară pe orizontală şi se trasează diagrama momentului încovoietor (Fig.2-4a de unde se ia suprafaţa Ω şi cele din Fig.2.2.2-4c de unde se ia momentul mic din secţiunea corespunzătoare centrului de greutate al suprafeţei Ω.

Aşadar. când necunoscutele sunt eforturi (Fig. n=2 n=3 n=4 a) b) Fig. Când necunoscutele sunt reacţiuni (Fig. Înlăturând de pe sistemul real (static nedeterminat) toate sarcinile aplicate şi legăturile suplimentare (numărul lor este egal cu gradul de nedeterminare) se obţine aşa numitul sistem de bază (SB).2.2. Desigur. acest sistem este echivalent cu cel real. Diferenţa dintre numărul necunoscutelor şi cel al ecuaţiilor de echilibru indică gradul de nedeterminare (n) al sistemului.2. Dacă într-o articulaţie se întâlnesc trei bare. în locul legăturilor suplimentare şi înlăturate.PAVEL TRIPA . Se considerăm un sistem static nedeterminat de n ori. În general. La început se încarcă sistemul de bază (care este un sistem static determinat şi neîncărcat) numai cu sarcinile direct aplicate. şi acestea se înlocuiesc cu forţele corespunzătoare legăturilor înlăturate.4-1c) sistemul este static nedeterminat exterior şi interior (3 ori interior şi o dată exterior). faţă de cele cunoscute. SISTEME STATIC NEDETERMINATE Un sistem este static nedeterminat atunci când numărul necunoscutelor (reacţiuni şi eforturi) este mai mare decât numărul ecuaţiilor de echilibru care se pot scrie pentru acel sistem. În general.REZISTENŢA MATERIALELOR – 2.2. aceste deplasări sunt nule. Dacă de pe sistemul real se înlătură numai legăturile suplimentare. trebuie introduse forţe de legătură sau eforturi (după caz) care să aibă o astfel de valoare încât împreună cu sarcinile direct aplicate să producă sistemului aceleaşi deplasări (liniare sau rotaţii) ca în cazul sistemului static nedeterminat (sistemul real).4. numai dacă deplasările sistemului obţinut prin înlocuirea legăturilor suplimentare cu forţele corespunzătoare sunt aceleaşi cu cele ale sistemului real (static nedeterminat).4-2b) sistemul este static nedeterminat interior.4-1 c) O articulaţie micşorează gradul de nedeterminare cu o unitate.4-1a) sistemul este static nedeterminat exterior. iar când necunoscutele sunt atât reacţiuni cât şi eforturi (Fig. dacă într-o articulaţie se întâlnesc s bare. gradul de nedeterminare scade cu s –1 unităţi. se obţine un sistem echivalent (SE). gradul de nedeterminare scade cu două unităţi. În secţiunile unde s- 70 .

Pentru determinarea coeficienţilor sistemului de ecuaţii canonice (care sunt deplasări) se recomandă parcurgerea următoarelor etape: 2. … Xn .4-4) reprezintă sistemul de ecuaţii canonice pentru sistemul static nedeterminat. Rezolvând acest sistem de ecuaţii. acestea vor produce în secţiunile respective deplasările δiX1..PAVEL TRIPA . δiX2 … δiXn. + δ nn X n = 0 unde: δij – deplasarea pe direcţia i produsă de forţa unitară ce acţionează pe direcţia j δi 0 – deplasarea pe direcţia i produsă de sarcinile direct aplicate.4-1 2. Sistemul de ecuaţii (relaţiile 2. + δ 2 n X n = 0 ...4-2 sistemul de ecuaţii (relaţiile 2.. + δ 2 X n = 0 . . δ20 … δn0. + δ nX n = 0 Dacă se aplică nu forţe Xi ci forţe unitare şi cunoscând că deplasările sunt proporţionale cu forţele unitare (sau cupluri unitare) aplicate: δ iX j = δ ij X j 2. Suma deplasărilor forţelor direct aplicate şi a celor de legătură trebuie să fie nulă: δ10 + δ1X1 + δ1X 2 + . X2. .REZISTENŢA MATERIALELOR – au înlăturat legături... se produc deplasările: δ10.. + δ1n X n = 0 δ 20 + δ 21 X1 + δ 22 X 2 + .4-3 71 . .. δ n 0 + δ n1 X1 + δ n 2 X 2 + .4-1) se poate scrie sub forma: δ10 + δ11 X1 + δ12 X 2 + . Încărcând acum (pe rând) sistemul de bază cu forţele de legătură X1. δ n 0 + δ nX1 + δ nX 2 + . se determină forţele de legătură suplimentare ale sistemului static nedeterminat... . + δ1X n = 0 δ 20 + δ 2 X1 + δ 2 X 2 + ...

PAVEL TRIPA - REZISTENŢA MATERIALELOR –

se stabileşte gradul de nedeterminare n al sistemului real (SR) se stabileşte tipul nedeterminării statice: exterior, interior sau interior-exterior Pentru calculul deplasărilor se procedează în felul următor: din SR se formează sistemul echivalent SE, cel mai convenabil din SE se formează sistemul de bază SB corespunzător gradului de nedeterminare, se scrie sistemul de ecuaţii canonice (relaţiile 2.4-3) Pentru cazul când n = 3, sistemul de ecuaţii canonice (de condiţie) este de forma:

δ10 + δ11 X1 + δ12 X 2 + δ13 X 3 = 0 δ 20 + δ 21 X1 + δ 22 X 2 + δ 23 X 3 = 0 δ 30 + δ 31 X1 + δ 32 X 2 + δ 33 X 3 = 0
se ia SB şi se încarcă pe rând: mai întâi cu sarcinile direct aplicate şi în funcţie de procedeul ales (MohrMaxwell sau Vereşceaghin) se scriu funcţiile de eforturi sau se trasează diagramele de eforturi, care se notează cu N0, Mi0, Mt0 cu necunoscutele X1 = 1, X2 = 1 … Xn = 1 şi pentru fiecare astfel de încărcare, funcţie de procedeul ales, se scriu funcţiile de eforturi sau se trasează diagramele de eforturi, care se notează cu: (n1, mi1, mt1), (n2, mi2, mt2) … (nn, min, mtn) cu N0, Mi0, Mt0 şi (n1, mi1, mt1), (n2, mi2, mt2) … (nn, min, mtn) se calculează coeficienţii sistemului de ecuaţii canonice. Indicii i0, ij ai acestor coeficienţi indică şi funcţiile sau diagramele care se utilizează pentru calculul coeficienţilor cunoscându-se coeficienţii sistemului, acesta se rezolvă şi se obţin necunoscutele X1, X2, … Xn pe SE se înlocuiesc necunoscutele X1, X2, … Xn cu valorile şi sensurile lor reale, obţinându-se astfel un sistem static determinat pentru sistemul static determinat astfel obţinut, se pot efectua calcule de rezistenţă sau de deplasări Rezolvarea unui sistem cu un grad mare de nedeterminare, este o operaţie dificilă, datorită atât unui număr mare de coeficienţi (deplasări) cât şi rezolvării unui sistem liniar care conţine un număr mare de ecuaţii. În aplicaţiile practice din construcţia de maşini, se întâlnesc sisteme de bare cu un grad mare de nedeterminare. De multe ori acestea prezintă simetrii, care încă de la început, permit determinarea sau cunoaşterea unor necunoscute, fie că ele sunt nule, fie că sunt egale pe perechi. Cunoaşterea acestor necunoscute reduce numărul ecuaţiilor canonice şi simplifică mult calculul. Astfel pentru un element de rezistenţă plan şi simetric: încărcat simetric, în secţiunile cuprinse în planul de simetrie se cunoaşte efortul tăietor. Dacă în secţiunile din planul de simetrie nu există forţe
72

PAVEL TRIPA - REZISTENŢA MATERIALELOR –

tăietoare (transversale) concentrate, în aceste secţiuni, efortul tăietor este nul Fig.2.4-2a), iar dacă există o forţă tăietoare concentrată, atunci aceasta se distribuie pe cele două feţe ale secţiunii, în mod egal (Fig.2.4-2b). Pentru elementele de rezistenţă simetrice încărcate simetric, efortul axial şi momentul încovoietor sunt simetrice, iar efortul tăietor este antisimetric.
X2 F X1 F F X1 X3 X2=F/2 SE
b) Fig.2.4-2

SR

a)

încărcat antisimetric, în secţiunile cuprinse în planul de simetrie, se cunosc efortul axial şi încovoietor. Dacă în aceste secţiuni nu există aplicate forţă axială sau moment încovoietor, în aceste secţiuni efortul axial şi cel încovoietor sunt nule (Fig.2.4-3). Dacă însă în aceste secţiuni există forţe axiale sau momente concentrate, efortul axial şi momentul încovoietor din aceste secţiuni se distribuie pe cele două feţe ale secţiunii din planul de simetrie, în mod egal. Pentru sistemele simetrice încărcate antisimetric diagrama efortului axial şi a momentului încovoietor sunt antisimetrice, iar a forţei tăietoare este simetrică.
X1 F F SR F SE F

Fig.2.4-3

Sistemele simetrice încărcate simetric sau antisimetric prezintă şi avantajul că se poate considera numai jumătate din sistem. La sistemele dublu simetrice, calculul se simplifică şi mai mult.

73

PAVEL TRIPA - REZISTENŢA MATERIALELOR –

2.5 APLICAŢII

Aplicaţia 2.5.1. Să se ridice nedeterminarea statică pentru bara de rigiditate constantă din Fig.2.5.1-1.
F a 2a a

Fig.2.5.1-1

Rezolvare

Sistemul are 4 reacţiuni şi fiind plan se pot scrie 3 ecuaţii de echilibru. Rezultă că sistemul este o dată static nedeterminat exterior (legătura suplimentară este o forţă de legătură). O variantă a sistemului echivalent SE este prezentată în Fig.2.5.1-2a, iar sistemul de bază SB se prezintă în Fig.2.5.1-2b.
F a 2a SE a 2a X1 2a

SB
b)

a) Fig.2.5.1-2

Sistemul de ecuaţii canonice pentru acest caz conţine o singură ecuaţie:

δ11 X1 + δ10 = 0 ⇒ X1 = − δ10 δ11

Pentru calculul coeficienţilor acestei ecuaţii se procedează astfel: sistemul de bază SB se încarcă cu sarcinile direct aplicate şi se trasează diagrama de momente încovoietoare, notată cu M0 (s-a optat pentru procedeul Vereşceaghin). Se obţine sistemul din Fig.2.5.1-3a sistemul de bază SB se încarcă cu necunoscuta X1 = 1 şi se trasează diagrama momentului încovoietor m1 (Fig.2.5.1-3b)
74

PAVEL TRIPA - REZISTENŢA MATERIALELOR –

a

F

2a a 2a 2a 2a m1

X1 = 1

Fa/2 2a M0

a) Fig.2.5.1-3

b)

se calculează coeficienţii sistemului de ecuaţii canonice. Pentru δ10 se lucrează cu diagrama M0 (de unde se ia suprafaţa Ω) şi cu diagrama m1 de unde se ia valoarea mic
EI z δ10 = − Fa3 1 Fa 1 ⎞ 1 Fa 2 ⎛ ⋅a ⋅ a − ⋅ a ⋅ ⎜a + a ⎟ = − 2 2 2 3 ⎠ 2 2 3 ⎝

Fa3 ⇒ δ10 = − 2 E Iz

1 2 1 2 16 ⋅ 2a ⋅ 2a ⋅ 2a + ⋅ 2a ⋅ 2a ⋅ 2a = a 3 2 3 2 3 3 16 ⇒ δ11 = a 3 3 EI z δ11 =

Cu valorile determinate pentru coeficienţi, rezultă valoarea necunoscutei:
X1 = 3 F 32

Sistemul static determinat rezultat, este prezentat în Fig.2.5.1-4.
F a 2a SE a 3F / 32

Fig.2.5.1.-4

75

PAVEL TRIPA - REZISTENŢA MATERIALELOR –

Pentru acest sistem se poate efectua acum calculul de rezistenţă sau de deplasări, după regulile cunoscute.
Aplicaţia2.5.2. Să se ridice nedeterminarea pentru bara de rigiditate constantă din Fig. 2.5.2-1.
a 2a
Fig.2.5.2-1

p

Rezolvare

Sistemul este de 3 ori static nedeterminat exterior ( 6 reacţiuni şi 3 ecuaţii de echilibru). Sistemul echivalent SE şi cel de bază SB sunt prezentate în Fig.2.5.2-2a,b.
X3 a 2a a)
Fig.2.5.2-2

X1 X2 p a

2a
b)

Sistemul de ecuaţii canonice corespunzător gradului trei de nedeterminare este:

δ11 X1 + δ12 X 2 + δ13 X 3 + δ10 = 0 δ 21 X1 + δ 22 X 2 + δ 23 X 3 + δ 20 = 0 δ 31 X1 + δ 32 X 2 + δ 33 X 3 + δ 30 = 0
Pentru calculul coeficienţilor sistemului, se trasează diagramele momentului încovoietor pentru sistemul de bază încărcat cu sarcina distribuită (Fig.2.5.2-3a) şi cu necunoscutele X1 = 1, X2 = 1, X3 = 1 (Fig.2.5.2-3b,c,d).
X1 = 1
a)
2

M0

2pa

a

m1 2a 2a

b)

76

5. se poate calcula mărimea necunoscutelor. Se obţin valorile: X1 = 11 pa 12 1 X 2 = pa 3 X3 = 1 pa 9 77 .5. indicii coeficienţilor sistemului de ecuaţii canonice.2. se obţine: 3 1 EI δ10 = − 2pa 2 ⋅ 2a ⋅ 2a = −2pa 2 4 3 1 4 EI δ 20 = 2 pa 2 ⋅ 2a ⋅ a = pa 4 3 3 4 1 EI δ 30 = − 2pa 2 ⋅ 2a ⋅ 1 = − pa 3 3 3 1 2 8 2a ⋅ 2 a ⋅ 2a = a 3 2 3 3 1 EI δ12 = EI δ 21 = − 2a ⋅ 2a ⋅ a = −2a 3 2 EI δ11 = 1 2 7 a ⋅ a ⋅ a + a ⋅ 2a ⋅ a = a 3 2 3 3 1 EI δ13 = EI δ 31 = 2a ⋅ 2a ⋅ 1 = 2a 2 2 1 5 EI δ 23 = EI δ 32 = − a ⋅ a ⋅ 1 − a ⋅ 2a ⋅ 1 = − a 2 2 2 EI δ 33 = a ⋅ 1 ⋅ 1 + 2a ⋅ 1 ⋅ 1 = 3a 2 EI δ 22 = Coeficienţii sistemului de ecuaţii canonice fiind determinaţi.2.2-3 X3 = 1 m3 a 1 1 d) 1 Cu notaţiile din Fig.REZISTENŢA MATERIALELOR – X2 = 1 1 a a m2 2a c) Fig.PAVEL TRIPA . indicând diagramele cu care se lucrează.2-3 ale diagramelor momentului încovoietor.

3-2a.5. în aceste secţiuni efortul tăietor este nul (nu există forţă tăietoare concentrată în aceste secţiuni).PAVEL TRIPA .5.3-2 SB b) X1 78 .2.5. care poate fi calculat mai departe.5.2-4 Aplicaţia 2.5.3. Să se ridice nedeterminarea pentru cadrul de rigiditate constantă din Fig. Înseamnă că în secţiunile cuprinse în axa de simetrie se cunoaşte mărimea efortului tăietor. Pentru cadrul nostru. 11 pa / 12 pa2 / 9 a pa / 3 p 2a Fig.2.2-4. dar este simetric.5.b.3-1 F 2a a 2a 2a F a Rezolvare Sistemul este static nedeterminat interior de trei ori. F a 2a a F Fig. Sistemul echivalent şi cel de bază sunt prezentate în Fig.3-1.2.5.2.2. F F SE a) X2 F F Fig. încărcat simetric.REZISTENŢA MATERIALELOR – Sistemul static determinat este prezentat în Fig.2.

5.3-3b.PAVEL TRIPA . se trasează diagramele momentului încovoietor pentru sistemul de bază încărcat cu forţele aplicate (Fig.5. Fa F 2a m1 X1 = 1 Fa F a) b) Fig. se pot determina coeficienţii sistemului de ecuaţii canonice: EI δ10 = Fa ⋅ 2a ⋅ a + EI δ 20 1 Fa ⋅ a ⋅ 2a ⋅ 2 = 4 Fa 3 2 1 1 = Fa ⋅ a ⋅1 + Fa ⋅ 2a ⋅1 + Fa ⋅ a ⋅1 = 3Fa 2 2 2 1 2 32 3 = ⋅ 2a ⋅ 2a ⋅ 2a + 2a ⋅ 2a ⋅ 2a = a 2 3 3 1 = EI δ 21 = 2 a ⋅ 2 a ⋅ 1 + 2 a ⋅ 2 a ⋅ 1 = 6 a 2 2 = 1 ⋅ 2a ⋅ 1 + 1 ⋅ 2a ⋅ 1 + 1 ⋅ 2a ⋅ 1 = 6 a EI δ 11 EI δ 12 EI δ 22 După rezolvarea sistemului de ecuaţii canonice.5.REZISTENŢA MATERIALELOR – Sistemul de ecuaţii canonice pentru acest sistem (sunt numai două necunoscute) este: δ11 X1 + δ12 X 2 + δ10 = 0 δ 21 X1 + δ 22 X 2 + δ 20 = 0 Pentru determinarea coeficienţilor.2.3-3a).5.3-3 2a 1 m2 1 M0 X2 = 1 1 1 c) Cu diagramele din Fig.2. X2 = 1 (Fig.2. 79 . respectiv pentru necunoscutele X1 = 1. Se utilizează numai o jumătate din sistemul de bază.2. se obţine: X1 = 0 X2 = − Fa 2 Valoarea nulă a efortului axial din secţiunea situată pe axa de simetrie (cea considerată) putea fi anticipată.c).3-3.

3-4): F F Fa / 2 F Fig. M a a M a Fig.4 -1 se cere să se ridice nedeterminarea statică.5. Pentru cadrul de rigiditate constantă din Fig. M a/2 a a SE a) Fig. Se va considera numai o jumătate de cadru.REZISTENŢA MATERIALELOR – Sistemul static determinat are acum forma (Fig.2.5.2.5. În acest caz.2.PAVEL TRIPA . Fiecare contur plan închis introduce trei necunoscute (eforturi).5.4-2a.2.5.b.5.3-4 F Aplicaţia 2.4-1 Rezolvare Cadrul este static nedeterminat de 6 ori (3 exterior şi 3 interior).2.4. În secţiunile cuprinse în planul de simetrie se cunosc efortul axial şi momentul încovoietor.2.5. ele sunt nule. După cum se observă. sistemul analizat este simetric încărcat antisimetric.4-2 b) X1 a/2 X2 SB 80 . Sistemul echivalent SE şi sistemul de bază SB utilizate sunt prezentate în Fig.

5. M a/2 a a/2 a M0 m1 a/2 Fig.5.4-3.2.REZISTENŢA MATERIALELOR – Sistemul de ecuaţii canonice pentru gradul doi de nedeterminare este: δ11 X1 + δ12 X 2 + δ10 = 0 δ 21 X1 + δ 22 X 2 + δ 20 = 0 Diagramele sarcinilor aplicate şi a celor unitare se prezintă în Fig.5. pentru necunoscutele X1 şi X2 se obţin valorile: X 1 = 1.2. EI δ10 = − M ⋅ 2a ⋅ EI δ 20 a = −M a 2 2 M a2 a = −M ⋅ a ⋅ = − 2 2 EI δ11 = 1a a 2a a a 13 3 ⋅ ⋅ + ⋅ 2a ⋅ = a 22 2 32 2 2 24 a a a3 EI δ12 = EI δ 21 = ⋅ a ⋅ = 2 2 4 1a a 2a a a 7 3 ⋅ ⋅ + ⋅a⋅ = EI δ 22 = a 22 2 32 2 2 24 Cu aceste valori determinate pentru coeficienţii sistemului de ecuaţii de condiţie şi după rezolvarea acestuia.745 M a X 2 = 0.4-3 a/2 a/2 X1 = 1 a/2 a/2 X2 = 1 m2 a/2 Cu diagramele din Fig.2.218 M a 81 .PAVEL TRIPA .4-3 se determină coeficienţii sistemului de ecuaţii canonice.

5. M a/2 a a 1.2.2.PAVEL TRIPA .2. Se trasează mai întâi pentru o jumătate de cadru.218 M / a N 1. 1.4-5 82 .REZISTENŢA MATERIALELOR – Sistemul static determinat rezultat este prezentat în Fig.5. Diagramele de eforturi pentru cadrul din Fig.745 M / a 1.2.745 M / a 0.4-1 sunt prezentate în Fig.218 M / a Fig.5.128 M T 0.4-5.4-4 Este destul de uşor de trasat acum diagramele de eforturi pentru întreg cadrul.109 M Mi 0.019 M Fig. efortul tăietor este simetric.2.963 M / a 0.5.872 M 0. Pentru cealaltă jumătate se trasează prin simetrie. respectiv antisimetrie.4-4.5. Se ştie că la un sistem simetric încărcat antisimetric. iar efortul axial şi momentul încovoietor sunt antisimetrice.745 M / a a/2 0.

PAVEL TRIPA .4-6. F F/2 F/2 F/2 F/2 Fig.2. Un exemplu simplu este arătat în Fig.5.4-6 83 .2.REZISTENŢA MATERIALELOR – Orice sistem poate fi descompus într-un sistem simetric şi unul antisimetric.5.

când bara rămâne la forma deformată şi după înlăturarea sarcinii axiale F. este necesar. când după înlăturarea sarcinii axiale F. STABILITATEA ECHILIBRULUI ELASTIC. Se măreşte forţa F iar la un moment dat. bara îşi mai diminuează din deformare. este o valoare critică. bara se deformează lateral. bara revine la forma ei iniţială. bara nu mai revine la forma ei dreaptă avută înainte de aplicarea forţei axiale F. Valoarea forţei F pentru care bara a trecut în echilibru nestabil.REZISTENŢA MATERIALELOR – 3. La început valoarea forţei F este relativ mică. o stare limită care nu trebuie atinsă într-un 84 .3.1 CONSIDERAŢII GENERALE Se consideră o bară zveltă (lungime mare în raport cu dimensiunile transversale) solicitată la compresiune de o forţă axială F (Fig. dar după înlăturarea forţei ea revine imediat la poziţia dreaptă avută anterior. după înlăturarea sarcinii axiale F. adică dreaptă domeniul elasto-plastic. se spune că bara este în echilibru elastic stabil. Pierderea stabilităţii elastice. aceasta poate avea loc în trei domenii: domeniul elastic. să nu-şi piardă stabilitatea elastică. Pentru ca un element de rezistenţă să-şi îndeplinească rolul funcţional. pe lângă altele.1-1). La creşteri mici ale forţei axiale aplicate peste Fcr.1-1 În acest caz. F F* Fig.3. FLAMBAJUL 3. dar nu revine la forma ei iniţială domeniul plastic. Dacă barei i se aplică lateral o forţă F*. iar forţa se numeşte forţă critică şi se notează cu Fcr. situaţie în care. poartă numele de flambaj. În cazul în care un element de rezistenţă şi-a pierdut stabilitatea. Bara se află în echilibru elastic nestabil. reprezintă aşadar. deformarea laterală a barei creşte foarte mult. la aplicarea forţei laterale F* bara se deformează însă după înlăturarea acesteia.PAVEL TRIPA . Sub acţiunea acestei forţe bara se scurtează dar rămâne dreaptă. Fenomenul de trecere al unei bare din echilibru stabil în unul nestabil.

1-2 85 .2. Dacă totuşi acest fenomen are loc.3. care se întâlnesc mai des în practică. La o distanţă x de reazemul 1. nu numai la o solicitare axială de compresiune.1-1).2. forţa critică Fcr determină un moment încovoietor Mi: M i = Fcr ⋅ y Ecuaţia fibrei medii deformate pentru acest caz conduce la : F M d2y = − iz = − cr ⋅ y 2 EI EI dx 3.3.2.2. este deosebit de important să se cunoască valoarea forţei critice de flambaj.1-1 v=y 2 x Sub acţiunea forţei Fcr bara se deformează lateral.2 CALCULUL FORŢEI CRITICE DE FLAMBAJ LA BARELE DREPTE ZVELTE SOLICITATE LA COMPRESIUNE AXIALĂ (FORMULA LUI EULER) Pentru elementele de rezistenţă susceptibile de a îşi pierde stabilitatea. este de preferat să se producă în domeniul elastic. 3.2. Se vor studia patru variante.1 Bara articulată la ambele capete Se consideră o bară dreaptă zveltă asupra căreia acţionează la compresiune tocmai forţa critică Fcr (Fig. adică valoarea forţei axiale de compresiune la care acesta îşi pierde stabilitatea.REZISTENŢA MATERIALELOR – element de rezistenţă.PAVEL TRIPA . 3. deoarece în acest caz. avându-se în vedere faptul că forţa critică de flambaj este în mare corelaţie cu modul de rezemare al barei. conduce la refacerea formei iniţiale a elementului de rezistenţă. Se vor prezenta câteva astfel de cazuri. Pierderea stabilităţii elastice a elementelor de rezistenţă poate avea loc în mai multe situaţii. înlăturarea imediată a sarcinii care a provocat flambajul. Fcr 1 x l y Fig.1-1 3.

respectiv B.1-3 relaţia 3.1-2 devine: d2y = −a 2 y 2 dx d2y ⇒ + a2 y = 0 2 dx 3.PAVEL TRIPA .2.. de unde: al = k π (cu k = 1. se face punând condiţiile de rezemare: Pentru x = 0 ⇒ y = 0 ⇒ B = 0 ⇒ y = A sin ax 3.2..1-6 3. rezultă că sin al = 0.1-4 care este o ecuaţie diferenţială Euler.) sau Fcr ⋅l = kπ EI de unde rezultă expresia forţei critice de flambaj: Fcr = k2 π2 E I l2 Deoarece din mulţimea posibilă a valorilor rezultate interesează valoarea minimă la care se produce flambajul.1-7 Pentru x = l ⇒ y = 0 ⇒ A sin al = 0 Cum A ≠ 0.2.2. Cu aceste precizări.2.2. a cărei soluţie este de forma: y = A sin ax + B cos ax 3.3.REZISTENŢA MATERIALELOR – Notând cu Fcr = a2 EI 3. se va considera cazul pentru care k = 1 şi I = Imin. forţa minimă critică de flambaj este dată de relaţia: 86 .1-5 Determinarea constantelor A.2.

2-1.2-1 La distanţa x de capătul liber.2.2.PAVEL TRIPA .3.2-1 87 . x Fcr y x l y Fig. 3.REZISTENŢA MATERIALELOR – Fcr = π 2 E I min l2 3.1-8 În relaţia 3. sub acţiunea forţei critice se realizează momentul încovoietor: M i = Fcr y iar ecuaţia fibrei medii deformate este: F M d2y = − i = − cr ⋅ y EI EI dx 2 d 2 y Fcr ⇒ + ⋅y=0 dx 2 E I Notând şi aici Fcr = a2 EI d2y ⇒ + a2 y = 0 2 dx 3. Bara înţepenită la un capăt şi liberă la celălalt Sub acţiunea forţei critice de flambaj bara se deformează şi ia forma şi poziţia din Fig.2.2.3.2.1-8: l=lf – lungimea barei articulate la ambele capete (lungimea de flambaj) Imin – momentul de inerţie minim al secţiunii transversale a barei.2.2.

2-3 şi reprezintă lungimea de flambaj pentru bara înţepenită la un capăt şi liberă la celălalt.3-1.2. În articulaţie datorită tendinţei de deplasare.2-1 este o ecuaţie diferenţială de tip Euler care admite soluţia: y = A sin ax + B cos ax Constantele A.2. respectiv B se determină din condiţii de rezemare.2. dx 2 2 Fcr Fcr π2 E I π π2 ⋅l = ⇒ = ⇒ Fcr = EI 2 E I (2 l )2 (2 l )2 De aici rezultă forţa critică minimă: Fcr = π 2 E I min (2 l )2 π 2 E I min = l f2 3.PAVEL TRIPA .2-2 s-a notat lf = 2 l 3.2-2 În relaţia 3.. 3..2. Astfel: Pentru x = 0 ⇒ y = 0 ⇒ B cos ax = 0 ⇒ B = 0 ⇒ y = A sin ax ⎛ dy ⎞ Pentru x = l ⇒ y ≠ 0 şi ϕ x =l = ⎜ ⎟ = 0 ⎝ dx ⎠ x =l de unde: A a cos ax = ⇒ dy π 3π ⇒ cos al = 0 ⇒ a l = . apare şi o forţă transversală V.3. .2.3 Bara articulată la un capăt şi înţepenită la celălalt Bara articulată la un capăt şi înţepenită la celălalt solicitată de forţa critică este prezentată în Fig.REZISTENŢA MATERIALELOR – Relaţia 3. La distanţa x de articulaţie.2. momentul încovoietor este: M i = Fcr y − V x Ecuaţia fibrei medii deformate pentru acest caz are forma: 88 .

3-1 Ecuaţia 3.3-2 89 .2. Partea omogenă a acesteia admite soluţia: y = A sin ax + B cos ax unde s-a notat Fcr = a2 EI Partea neomogenă admite soluţia y1 = V x Fcr Ecuaţia neomogenă 3.2.3-1 admite acum soluţia: V x Fcr y = A sin ax + B cos ax + 3.3.REZISTENŢA MATERIALELOR – − Fcr y + V x M d2y =− i = EI EI dx 2 sau d 2 y Fcr V + y= x 2 EI EI dx 3.2.3-1 V Fcr y x x l y Fig.2.3-1 este o ecuaţie neomogenă.PAVEL TRIPA .2.

3-6.3-3 3.2.3-4 şi 3.3-4 A doua condiţie conduce la următoarea expresie: 0 = A sin a l + V l Fcr 3.2. B.2.3-5 se pot scrie şi sub forma: A a cos a l = − A sin a l = − V Fcr V l Fcr 3.3-7 Ecuaţia trigonometrică obţinută are ca primă soluţie: 90 . conduce la: 0 = A a cos al + V Fcr 3.2.3-6 Împărţind relaţiile 3.3-5 Relaţiile 3.2.PAVEL TRIPA . şi V se determină din condiţiile rezemare şi deformare. Astfel: Pentru x = 0 ⇒ y =0 x=l ⇒ y=0 x=l ⇒ ϕ= dy =0 dx Prima condiţie conduce la B = 0 şi ecuaţia capătă forma: y = A sin ax + V x Fcr dy V = A a cos ax + dx Fcr Ultima condiţie aplicată la rotirea ϕ.2.2. rezultă: tg al = a l 3.REZISTENŢA MATERIALELOR – Constantele A.2.

3-9 unde s-a notat lf = 2 ⋅l 2 3.2. se poate scrie: 2 π 2 E I min π 2 E I min = 20.16 = 2.3.2. M0).16 E I min l2 3.4 Bara înţepenită la ambele capete Bara dreaptă înţepenită la ambele capete este solicitată de forţa critică Fcr (Fig.PAVEL TRIPA .49 ⇒ a 2 l 2 = 20. V.REZISTENŢA MATERIALELOR – a l = 4. Având în vedere că în încastrare apar trei necunoscute (Fcr.16 ⇒ a 2 = 20.4-1).4-1 91 .05 π ≈ 2 π ⇒ Fcr ≈ l2 l2 2 π 2 E I min π 2 E I min ⇒ Fcr = = 2 l f2 ⎛ 2 ⎞ ⎜ ⎟ ⎜ 2 l⎟ ⎝ ⎠ 2 2 3.2.3-8 Pentru a avea aceeaşi formă ca şi pentru cazul anterior prezentat.16 Fcr = EI l2 de unde se obţine expresia forţei critice: 20.2. momentul încovoietor la distanţa x are expresia: M i = Fcr y + V x + M 0 Ecuaţia diferenţială a fibrei medii deformate este: 3.16 E I l2 Fcr = iar valoarea minimă a forţei critice este: Fcr = 20.2.

se pun condiţiile la limită: 92 .4-4 M0 Fcr V y x x l y Fig.2.4-6 După cum se poate constata au rezultat patru necunoscute: A.2.PAVEL TRIPA . B.2.3.4-2 sau dacă se notează: a2 = Fcr EI relaţia 3.2. V/Fcr şi M0/Fcr. se obţine: dy V = Aa sin ax + Ba cos ax − dx Fcr 3.4-1 Derivând o dată relaţia 3. Pentru determinarea acestor constante necunoscute.4-5.4-3 y = A sin ax + B cos ax − M V x− 0 Fcr Fcr 3.2.4-2 se poate scrie sub forma: M d2y V + a2 y = − x− 0 EI EI dx 2 Soluţia generală a ecuaţiei diferenţiale este de forma: 3.REZISTENŢA MATERIALELOR – M V d 2 y Fcr x− 0 + y=− EI EI dx 2 E I 3.2.2.

4-10 Expresia forţei critice de flambaj poate fi scrisă şi sub forma: Fcr = π 2 E I min ⎛l⎞ ⎜ ⎟ ⎝2⎠ 2 = π 2 E I min l f2 3..2.REZISTENŢA MATERIALELOR – Pentru x = 0 ⇒ y = 0 şi dy =0 dx dy Pentru x = l ⇒ y = 0 şi =0 dx După înlocuiri se ajunge la sistemul omogen: ⎡ A ⎤ −1 ⎤ ⎢ B ⎥ ⎢ ⎥ 0 ⎥ ⎢V ⎥ ⎥⋅ =0 − 1⎥ ⎢ Fcr ⎥ ⎥ ⎥ ⎢ 0⎦ ⎢M0 ⎥ ⎢F ⎥ ⎣ cr ⎦ ⎡ 0 ⎢ a ⎢ ⎢sin al ⎢ ⎣a cos al 1 0 cos al − a sin al 0 −1 −l −1 3.2.4-9 din care pentru prima valoare se obţine forţa critică de flambaj: Fcr ⋅l = 2π E I min 4 π 2 E I min ⇒ Fcr = l2 3.2.2.4-8 admite o mulţime de soluţii: al = 2kπ cu k = 1.2.3 .4-7 Ecuaţia caracteristică rezultă din anularea determinantului principal: 2 (1 − cos al ) − al sin al = 0 3.PAVEL TRIPA .4-11 unde s-a notat cu: lf = l 2 3.2. 3.2.4-12 93 .4-8 Ecuaţia 3..2.

Din prezentarea celor patru cazuri de rezemare. se constată că forţa critică de flambaj depinde de modul de rezemare prin mărimea numită lungime de flambaj.2.707⋅ l 2 3.2.4-14c pentru bara înţepenită la ambele capete lf = 1 ⋅l 2 3.4-13 unde: pentru bara articulată la ambele capete lf = l 3.2.2. Pentru alte cazuri de încărcare a barelor zvelte. expresiile forţei critice de flambaj se găsesc în literatura de specialitate.REZISTENŢA MATERIALELOR – şi reprezintă lungimea de flambaj.2. relaţia generală de calcul a forţei critice de flambaj pentru cazurile prezentate este: π 2 E I min Fcr = l f2 3. Pentru cele patru moduri de rezemare se poate considera pentru forţa critică de flambaj o expresie generală. Relaţiile de calcul ale forţei critice de flambaj reprezintă formulele lui Euler.4-14a pentru bara liberă la un capăt şi înţepenită la celălalt lf = 2 l 3. 94 . însă diferenţiată prin lungimea de flambaj: Astfel.PAVEL TRIPA .4-14b pentru bara articulată la un capăt şi înţepenită la celălalt lf = 2 ≈ 0.4-14d unde prin l se înţelege lungimea geometrică a barei. Se menţionează că lungimea de flambaj lf reprezintă distanţa dintre două puncte de inflexiune ale fibrei medii deformate a barei.

3. FLAMBAJUL ELASTIC ŞI PLASTIC 3.3.1-3.3.REZISTENŢA MATERIALELOR – 3.PAVEL TRIPA . Tensiunea critică de flambaj se obţine împărţind forţa critică de flambaj (relaţia 3.1-1 La comportarea liniar elastică a materialului este necesar ca tensiunea critică σcr să fie cel mult egală cu limita de proporţionalitate σp. Revenind la relaţia 3.3.1-2 şi exprimând momentul de inerţie în funcţie de aria secţiunii şi raza de giraţie. relaţia lui Euler nu mai poate fi aplicată pentru calculul forţei critice de flambaj.4-13) la aria secţiunii transversale a barei: Fcr π 2 E I min σ cr = = 2 ≤ σp A lf ⋅ A 3.3. se obţine pentru tensiunea critică de flambaj relaţia: π2 E A i2 π2 E π2 E min σ cr = = = 2 ≤ σp 2 l f2 ⋅ A λ ⎛ lf ⎞ ⎜ ⎟ ⎜i ⎟ ⎝ min ⎠ 3.1 Flambajul elastic La stabilirea formulei lui Euler s-a utilizat relaţia obţinută la deducerea formulei lui Navier: 1 Mi = ρ EI 3. Pentru ca relaţia lui Euler să poată fi aplicată. rezultă condiţia: λ≥π E σp 3.3.1-5 95 .2.3.3 LIMITELE DE VALABILITATE ALE FORMULEI LUI EULER.3.1-3 unde s-a notat cu λ= lf i min 3. din relaţia 3.1-4 care se numeşte coeficient de zvelteţe sau coeficient de subţirime al barei.1-2 Când tensiunea critică σcr ≥ σp.

Relaţia dintre tensiunea critică şi coeficientul de zvelteţe (relaţia 3. care au propus diferite relaţii de calcul pentru tensiunea critică de flambaj. respectiv λ < λ0 Calculul la flambaj utilizând formula lui Euler este permis numai pentru domeniul elastic. corespunde limitei inferioare a flambajului elastic. relaţii stabilite mai ales pe baza cercetărilor experimentale.3.3. 240 MPa). când σcr ≤ σp. când σcr > σp.3. notat cu λ0 .REZISTENŢA MATERIALELOR – Valoarea minimă a coeficientului de zvelteţe. Relaţiile Tetmajer-Iasinski Pentru valori ale coeficientului de zvelteţe mai mici decât λ0. Pentru domeniul flambajului plastic 96 . problema stabilirii unei astfel de relaţii devine destul de complicată datorită traseului curbiliniu al diagramei caracteristice peste limita de proporţionalitate. pentru oţelul OL37 se poate considera λ0 = 105 sau λ0 = 100. Se pune atunci problema stabilirii unei relaţii între σcr şi λ şi pentru domeniul flambajului plastic. Pentru oţeluri. respectiv abscisa λ0 împarte domeniul valorilor lui λ în două domenii: domeniul flambajului elastic. În funcţie de valoarea acceptată pentru limita de proporţionalitate (210 MPa. Flambajul plastic a fost studiat de mai mulţi cercetători. respectiv λ ≥ λ0 domeniul flambajului plastic.1-3) este o hiperbolă.1-1 λ Punctul B. σcr Flambaj plastic σp B Domeniul flambajului elastic O λ0 Fig. În acest domeniu se introduce modulul de elasticitate tangent curent. numită hiperbola lui Euler (Fig.3.3.PAVEL TRIPA . tensiunea critică de flambaj nu mai corespunde hiperbolei lui Euler.1-1).3. 3.2 Flambajul plastic. pentru care formula lui Euler este valabilă.

2-1): σcr = a − b ⋅ λ ce corespunde dreptei BD. eliptice. În Tabelul 3. Pentru valori: λ < λ1 3. la fel cum depind şi λ0.25 5. Tetmajer şi Iasinski propun până la atingerea limitei de curgere o relaţie liniară între tensiunea critică şi coeficientul de zvelteţe (Fig.3.3.3.PAVEL TRIPA .2-1 se prezintă pentru câteva materiale valorile acestor coeficienţi.3.REZISTENŢA MATERIALELOR – pentru tensiunea critică de flambaj s-au propus relaţii parabolice.3.3.12 2.14 0.2-2 se consideră că bara nu mai flambează.2-1 depind de material.3 2. Coeficienţii a şi b din relaţia 3.19 105 86 55 50 100 80 60 0 0 0 0 0 .2-1 σC σp D B O λ1 λ0 λ Fig.3. liniare.2-1 b λ0 λ1 1. σcr 3.3. respectiv λ1. coeficientul de zvelteţe este λ1 (corespunzător punctului D).3. Materialul OL 37 (σC = 240 MPa) Oţel cu 5% nichel Oţel crom-molibden Duraluminiu Lemn Fontă 97 a 304 461 980 372 28. iar calculul se face numai la compresiune.2-1 Când tensiunea critică atinge valoarea limitei de curgere.7 - Tabelul 3.

3. Tensiunea critică sau forţa critică de flambaj sunt mărimi periculoase. coeficientul de siguranţă la flambaj cf ca fiind raportul dintre forţa critică de flambaj Fcr şi efortul axial de compresiune efectiv N din bară: cf = Fcr ≥ c af N 3. Ca urmare.1-1 caf 8 – 12 4–8 14 – 28 4 – 4.053 ⋅ λ2 3. Valorile coeficientului de siguranţă admisibil la flambaj se înscriu în limite destul de largi.4-1 unde: caf – coeficient de siguranţă admisibil la flambaj. flambajul nu este un fenomen dorit pentru o structură de rezistenţă.1 Calculul în domeniul elastic şi plastic La flambaj se pot rezolva toate cele trei tipuri de problemă: verificare.1-1 se indică valorile coeficientului de siguranţă admisibil la flambaj pentru câteva piese de maşini supuse pericolului de pierdere a stabilităţii.4. Se defineşte atunci. 98 .4.REZISTENŢA MATERIALELOR – Pentru bare realizate din fontă. maşini cu doi cilindri Maşini termice mari Motoare de automobil Pentru piese de maşini. dimensionare. valoarea minimă a coeficientului de siguranţă admisibil la flambaj este 4. expresia tensiunii critice este una parabolică: σ cr = 776 − 12 ⋅ λ + 0.4.3. mărimea efortului axial din bara solicitată la compresiune trebuie să fie mai mică sau cel mult egală cu forţa critică de flambaj. P i e s a Tija pistonului Biela Tabelul 3. În Tabelul 3. încărcare capabilă.PAVEL TRIPA .5 Maşini cu un cilindru Maşini cu un cilindru şi contratijă. neexistând prescripţii oficiale pentru acestea.2-3 După cum s-a mai spus la începutul acestui capitol.4 CALCULUL LA FLAMBAJ 3. pe baza coeficientului de siguranţă la flambaj.

coeficientul de zvelteţe λ dacă λ ≥ λ0 dimensiunea găsită este bună (se acceptă.4-1. se admite formula lui Euler. Trebuie determinat efortul axial de compresiune din bară (numeric sau funcţie de sarcinile exterioare) şi forţa critică de flambaj. Pentru aceasta: se calculează cu dimensiunea găsită. b) Probleme de dimensionare. Se calculează coeficientul de zvelteţe λ cu relaţia 3. indiferent de tipul problemei. care se compară cu λ0 .PAVEL TRIPA . a) Probleme de verificare sau efort capabil.REZISTENŢA MATERIALELOR – Calculul la flambaj.1-1).1-4.4.3.4. Pentru a putea determina forţa critică de flambaj (are valoare numerică) trebuie stabilit domeniul de flambaj.1-2) şi apoi coeficientul de siguranţă la flambaj (relaţia 3. În acest caz: se calculează forţa critică de flambaj cu relaţia corespunzătoare domeniului plastic (relaţia 3. nu se verifică domeniul. respectiv λ1: dacă π 2 E I min λ ≥ λ 0 ⇒ Fcr = l f2 3. de unde se face verificarea sau se deduce sarcina capabilă. nu se poate determina coeficientul de zvelteţe. Dacă: cf ≥ caf dimensiunea se acceptă (se verifică coeficientul de siguranţă dar nu şi domeniul de flambaj) cf < caf dimensiunea nu se acceptă (nu se verifică nici coeficientul de siguranţă. se face pe baza relaţiei 3. verificându-se domeniul de flambaj) dacă λ < λ0.1-3 se determină dimensiunea secţiunii transversale a barei. de unde rezultă: I min. La acest tip de problemă. nici domeniul) se măreşte dimensiunea găsită iniţial şi se parcurg toate etapele de la calculul coeficientului de zvelteţe până când cf ≥ caf. necunoscându-se dimensiunile secţiunii transversale ale barei.1-2 λ 1 < λ ≤ λ 0 ⇒ Fcr = σ cr ⋅ A = (a − b ⋅ λ ) ⋅ A Valorile astfel determinate se înlocuiesc în relaţia 3.1-3 Din 3.4-1.4-1.4. În această situaţie se consideră că bara flambează în domeniul elastic şi pentru forţa critică de flambaj. Aceasta se înlocuieşte în relaţia 3.4.nec N ⋅ c af ⋅ l f2 = π2 ⋅ E 3.4. deci nici domeniul de flambaj. 99 . După determinarea dimensiunii secţiunii este necesar un calcul de verificare al domeniului de flambaj.

mai întâi se defineşte rezistenţa admisibilă la flambaj: σ af = unde: Fr – forţa axială reală din bară Fr = Fcr c af σ cr Fcr F = = r c af A ⋅ c af A 3.4. relaţia de dimensionare (relaţia 3.4.2-1 3.2-3) capătă forma: A nec = Fr ϕ ⋅ σa 3. după cum se poate constata.4.4.2-4 unde: σa – este rezistenţa admisibilă la compresiune Acum.REZISTENŢA MATERIALELOR – 3.4. mai ales în domeniul flambajului plastic.4.2-3 Se defineşte acum un coeficient de flambaj: ϕ= σ af <1 σa 3. calculul la flambaj poate fi transformat într-un calcul de dimensionare la compresiune: A nec = Fr σ af 3.2-2 A – aria secţiunii transversale a barei Pe baza celor prezentate. Conform acestei metode.2 Calculul la flambaj prin metoda coeficientului de flambaj ϕ Procedeul prezentat pentru calculul forţei critice de flambaj. s-a dezvoltat o metodă de calcul valabilă atât pentru domeniul elastic. Pentru valori bine precizate ale coeficientului de siguranţă admisibil la flambaj. implică o serie de încercări. cât şi plastic.2-5 100 .PAVEL TRIPA .4.

REZISTENŢA MATERIALELOR – Se poate efectua şi calculul de verificare. În literatura de specialitate se găsesc valorile coeficientului de flambaj ϕ pentru diferite materiale. El se încheie atunci când condiţia de mai sus este verificată.5-1 101 Fcr .5 FLAMBAJUL BARELOR SUB ACŢIUNEA FORŢELOR EXCENTRICE Dacă: Se consideră o bară dublu articulată solicitată chiar de forţa critică Fcr aplicată excentric. calculul la flambaj prin această metodă implică determinarea coeficientului de flambaj ϕ. Calculul de dimensionare la flambaj prin coeficientului de flambaj ϕ.PAVEL TRIPA . necesită parcurgerea următoarelor etape: se determină efortul axial N şi tensiunea admisibilă a materialului σa se determină dimensiunea secţiunii transversale cu relaţia 3. În acest ultim caz se măreşte dimensiunea secţiunii transversale şi se reia calculul de la determinarea coeficientului de flambaj λ. Valoarea acestuia este funcţie de natura materialului şi de lungimea de flambaj λ. cu relaţia: σ ef = Fr < σa ϕ⋅A 3.5-1. 3.4.3.2-3 cu dimensiunea găsită se calculează coeficientul de zvelteţe λ din tabele se determină coeficientul de flambaj ϕ. ca în Fig.2-6 După cum se poate constata.3.4. Fcr e v=y e x x l y Fig. funcţie de λ determinat anterior se calculează o forţă admisibilă Faf = ϕ ⋅ σ a ⋅ A ef Faf > N ⇒ dimensiunea este bună (acceptată) Faf < N ⇒ dimensiunea nu este corespunzătoare.

REZISTENŢA MATERIALELOR – În secţiunea x se produce momentul încovoietor Mi M i = Fcr (e + y ) 3.5-5 Constantele din relaţia 3.5-2 Se notează: a2 = Fcr EI ⇒ a= Fcr EI 3.5-5 se determină din condiţiile la limită: Pentru x = 0 ⇒ y = 0 ⇒ 0 = B − e ⇒ B = e ⇒ y = A sin ax + e cos ax − e 3.5-1 iar ecuaţia diferenţială a fibrei medii deformate este: F F d2y = − cr y − cr e 2 EI EI dx F d 2 y Fcr ⇒ + y = − cr e EI dx 2 E I 3.5-3 Cu această notaţie.5-6b sau sub altă formă. ecuaţia săgeţii este: 102 .5-6a Pentru x = l ⇒ y = 0 ⇒ 0 = A sin al + e cos al − e ⇒ A = e⋅ 1 − cos al al = e ⋅ tg sin al 2 al ⇒ y = e ⋅ tg ⋅ sin ax + e cos ax − e 2 3.5-4 care are ca soluţie pe: y = A sin ax + B cos ax − e 3.PAVEL TRIPA . relaţia 3.5-2 capătă forma: d2y + a 2 ⋅ y = −a 2 ⋅ e 2 dx 3.

103 .5-8 Pentru ca săgeata y să fie maximă. se constată că s-a obţinut aceeaşi expresie pentru forţa critică de flambaj ca în cazul barei solicitată centric. Rezultă atunci: cos al π =0 ⇒ al = π ⇒ a = 2 l Ţinând seama de relaţia 3.PAVEL TRIPA .5-8 trebuie ca mărimea cos al/2 să fie minimă. se obţine: Fcr Fcr π π2 = ⇒ = 2 EI l EI l de unde se rezultă expresia forţei critice minime de flambaj: π 2 E I min Fcr = l f2 3. în relaţia 3.5-3. se poate afirma că excentricitatea sarcinii nu modifică mărimea forţei critice de flambaj. Deci.5-7 Pentru x = l ⇒ ϕ = 0 sau y = y max ⇒ 2 ⇒ y max al ⎛ ⎞ ⎜ sin ⎟ al al ⎞ ⎛ al 2 ⋅ sin al + cos al − 1⎟ = e ⋅ ⎜ tg ⋅ sin + cos − 1⎟ = e⎜ 2 2 2 2 ⎟ ⎝ 2 ⎠ ⎜ cos al ⎜ ⎟ 2 ⎝ ⎠ ⇒ y max = sin 2 al al al al 1 − cos + cos 2 − cos 2 2 2 =e⋅ 2 al al cos cos 2 2 3.REZISTENŢA MATERIALELOR – ⎛ al ⎞ y = e ⋅ ⎜ tg ⋅ sin ax + cos ax − 1) ⎟ ⎝ 2 ⎠ 3.5-9 Din studiul efectuat.

Pentru prima dată. Considerăm că la trecerea de la prima poziţie la cea 104 . încărcată la capătul liber cu un cuplu M0 (Fig. Există atunci tendinţa de a realiza grinzi cu secţiuni cât mai înalte şi înguste.6-1 β M0 x’ β M0 sinβ x M0=Mcr d) x y M0 x M0 sinϕ M0 z’ M0 cosϕ y’ ϕ y z Pentru M0 < Mcr grinda se deformează numai în planul xOy.REZISTENŢA MATERIALELOR – 3. Grinda are înălţime mare şi lăţime mică.4.6 FLAMBAJUL LATERAL AL GRINZILOR SUBŢIRI SOLICITATE LA ÎNCOVOIERE Este cunoscut faptul că rezistenţa unei grinzi este cu atât mai mare.6-1b). Astfel de elemente de rezistenţă devin instabile.3.PAVEL TRIPA . La atingerea valorii critice a sarcinii se produc brusc deplasări laterale de încovoiere ( w ) şi de răsucire (ϕ ).6-1a) Când M0 = Mcr poziţia de echilibru în planul xOy devine nestabilă şi bara se deformează (Fig. b h a) x l y z b) z’ M0 cosβ w c) x Fig.6-1a). cu săgeţile y mici (Fig. producându-se un flambaj lateral atunci când sunt solicitate chiar numai de un moment încovoietor. cu cât grinda are un moment de inerţie mai mare. Se consideră o grindă de secţiune dreptunghiulară înţepenită la un capăt şi liberă la celălalt.3. Prandtl a studiat analitic problema flambajului lateral.3.

6-1d). momentul aplicat M0 rămâne dirijat după axa Oz (Fig.3. pe direcţiile Oy’.6-5 rezultă: G It M ϕ M2 ϕ d 2ϕ = −M 0 0 = − 0 E Iy E Iy dx 2 de unde: 2 M0 d 2ϕ + ⋅ϕ = 0 dx 2 E I y ⋅ G I t 3.3.6-3 iar cea a răsucirii datorită momentului Mx’ (vezi relaţia 3. se obţine: d 2ϕ d2w G It 2 = M0 dx dx 2 3. sunt permise deoarece deplasările (liniare.6-3 şi 3.REZISTENŢA MATERIALELOR – de-a doua. respectiv Oz’ apar momentele: pe direcţia Oy’ ⇒ My’ = M0 sin ϕ ≈ M0 ϕ 3. În această poziţie.6-1b Pentru deformarea grinzii în planul xOz cu componentele momentului pe direcţiile Ox’.6-6 Coeficientul lui ϕ din relaţia 3.6-1a) este: E Iy d2w = −M y' = −M 0 ϕ dx 2 3. unghiulare) sunt mici.6-2 Aproximările din relaţia 3. Ecuaţia diferenţială a fibrei medii deformate pe direcţia Oz sau Oz’ datorită momentului My’ (vezi relaţia 3. respectiv 3.6-1c) se poate scrie: M x ' = M 0 sin β ≈ M 0 tgβ = M 0 dw dx 3. respectiv Oz’ (Fig.PAVEL TRIPA .6-2.6-1a pe direcţia Oz’ ⇒ Mz’ = M0 cos ϕ 3.6-4 încă o dată.6-2): G It dϕ dw = −M x' = M 0 dx dx 3.6-1a.6-4 Derivând relaţia 3.6-6 se notează cu a2: 105 .6-5 Din relaţiile 3.

106 . relaţia 3.6-7 după care relaţia 3.6-6 reprezintă o ecuaţie diferenţială de tip Euler: d 2ϕ + a2 ϕ = 0 2 dx care admite o soluţie de forma: 3. indiferent de modul de încărcare sau rezemare a barei.6-1 se prezintă expresiile sarcinii critice de flambaj lateral. pentru câteva cazuri de încărcare.6-10a 3.6-11 ⇒ M0 = π π ⋅ E Iy ⋅ G It = 2 ⋅ E Iy ⋅ G It (2 l ) lf Cum M0 = Mcr .PAVEL TRIPA .6-12 Expresia EIminGIt (produsul rigidităţii minime la încovoiere cu cel de torsiune) este o caracteristică a flambajului lateral.6-11 conduce la expresia încărcării critice la flambajul lateral: M cr = π ⋅ E I min ⋅ G I t l f2 3.REZISTENŢA MATERIALELOR – a2 = 2 M0 E Iy ⋅ G It 3. În Tabelul 3.6-8 ϕ = A sin ax + B cos ax Constantele A şi B se determină din condiţiile de rezemare: 3.6-10b (2 l ) 3.6-9 Pentru x = 0 ⇒ ϕ = 0 ⇒ B = 0 ⇒ ϕ = A sin ax Pentru x = l ⇒ ϕ = ϕ max ⇒ ϕ max = A sin al ⇒ sin al = 1 ⇒ al = π 2 ⇒ a= π 2l ⇒ M0 EIy ⋅ GIt = π 3.

6 ⋅ E Iy ⋅ G It l2 Bara simplu rezemată la capete. aplicată în centrul de greutate al secţiunii F E Iy ⋅G It Fcr = l/2 l/2 26.3 ⋅ l l E Iy ⋅G It Bara încastrată la un capăt. aplicată la înălţimea fibrei medii p (p l )cr = 12.PAVEL TRIPA .REZISTENŢA MATERIALELOR – Tabelul 3. supusă la încovoiere pură M M M cr = l π ⋅ E Iy ⋅ G It l 107 . încărcată cu o forţă F în mijloc. aplicată la înălţimea fibrei medii p Sarcina critică de flambaj (p l )cr = 282.6-1 Modul de încărcare şi rezemare Bara simplu rezemată la capete. cu o sarcină uniform distribuită p. încărcată cu o sarcină uniform distribuită.285 ⋅ l l Bara încastrată la capete.

caf = 3. dimensionarea se face pentru domeniul elastic.1.7 APLICAŢII Aplicaţia 3. nu se poate calcula coeficientul de zvelteţe λ şi ca urmare nici domeniul de flambaj.3.6-2.3.6-2 Rezolvare Calculul static conduce la următoarele valori pentru eforturile axiale din cele două bare: N1 = 15. 0. În acest caz (vezi etapele de calcul). Bara orizontală are rigiditate foarte mare.REZISTENŢA MATERIALELOR – 3. Rezultă că cele două bare sunt predispuse fenomenului de flambaj.6 KN N2 = 6 KN şi sunt de compresiune.14 λ. iar bara 2 este articulată la ambele capete. a2 = 1.8 m. Lungimile de flambaj ale barelor sunt: l1f = 0.8 m Fig. E = 2. Problema fiind de dimensionare.1.4 m 1 d a1 a 2a 2 a2 0. a1 = 1.PAVEL TRIPA .3 m p 0.7.8 m Relaţia generală de dimensionare este: I min. nec l f2 ⋅ N ⋅ c af = π2 ⋅ E 108 .2 m.1⋅105 MPa. Să se dimensioneze barele sistemului din Fig.84 m l2f = a2 = 1 .7 a1 = 0. σcr = 310 . pentru care se cunosc: p=24 KN/m. Bara 1 este articulată la un capăt şi înţepenită la celălalt.

Se acceptă atunci dimensiunea a = 21 mm. Observaţie: În calculul prezentat s-a neglijat calculul de rezistenţă al barelor.REZISTENŢA MATERIALELOR – Particularizată pentru cele două bare.PAVEL TRIPA .nec1 ⇒ d= 2 l1f ⋅ N 1 ⋅ c af π d 4 = = 64 π2 ⋅ E 4 2 64 ⋅ l1f ⋅ N 1 ⋅ c af = 24 mm π3 ⋅ E pentru bara 2 I min. 109 . În mod normal.nec 2 ⇒ a= l 2 f ⋅ N 2 ⋅ c af (a ) ⋅ 2a a 4 = 2 2 = = 12 6 π ⋅E 3 4 6 ⋅ l 2 f ⋅ N 2 ⋅ c af 2 = 21 mm π2 ⋅ E Se verifică domeniul de flambaj.9 > λ 0 Şi pentru această bară se verifică domeniul de flambaj. se obţine: pentru bara 1 I min. dimensiunea rezultată din calcul este acceptată: d = 24 m bara 2 λ= l 2f i min 2 = l 2f a2 12 = 296. Dimensiunile celor două bare sunt: d = 24 mm a = 21 mm. la început se efectuează calculul de rezistenţă după care urmează cel la stabilitate. Pentru bara 1 λ= l 1f i min 1 = l 1f = 140 > λ 0 d 4 Fiind verificat domeniul de flambaj.

14λ.942 KN Bara 2 este solicitată la compresiune. este solicitată la încovoiere.1 = F'⋅l ⇒ Fcap = σ a ⋅ Wz min. 2l=2m 1 300 2 l F Fig. caf = 3. Pentru acest domeniu.3.25 KN . conduce la : ' M icap = σ a Wz min.37 KN 3 Calculul la stabilitate presupune stabilirea domeniului de flambaj.1 l = 0.6-3.7.PAVEL TRIPA . Momentul maxim are valoarea Mimax = F l. În acest scop se calculează coeficientul de zvelteţe λ: λ= l 2f i min 2 = 153. dacă se cunosc: σa = 150 MPa. 2 = π 2 E I min.3 > λ 0 Valoarea coeficientului de zvelteţe indică domeniul elastic de stabilitate.2 l 2f 2 110 = 249. E = 2. d2 = 60 mm. forţa critică de flambaj se calculează cu relaţia lui Euler: Fcr .1⋅105 MPa. La început se efectuează calculul de rezistenţă: N 2 cap = σ a A 2 = 3 F" ⇒ F" = σa A 2 = 141. Să se determine încărcarea capabilă pentru sistemul de bare din Fig.REZISTENŢA MATERIALELOR – Aplicaţia 3.2. d1 = 40 mm.6-3 Rezolvare Din condiţiile de stabilitate rezultă efortul axial de compresiune din bara 2: N2 = 3F. σcr =310 – 1. Calcul de rezistenţă al barei 1.3. Bara 1.

2 N2 ⇒ = c af Fcr . 2 3 ⋅ c af = 27. F" ') = 0.PAVEL TRIPA .REZISTENŢA MATERIALELOR – În expresia forţei critice de flambaj s-a avut în vedere că lungimea de flambaj a barei 2 este egală cu lungimea ei geometrică (bara este articulată la ambele capete). rezultă că elementul periculos al sistemului este grinda 1.69 KN Forţa capabilă finală pentru sistemul analizat este: Fcap = min(F' . care este solicitată la încovoiere. 111 . Relaţia de calcul pentru încărcarea capabilă la flambaj a barei 2 este: Fcr . F" .942 KN Din calculul efectuat. 2 3 F" ' = c af ⇒ F" ' = Fcr .

Există multe situaţii în practică unde elementele de rezistenţă se mişcă. Această metodă de rezolvare a problemelor dinamice este cunoscută sub denumirea de metoda cineto-statică. determină stări de solicitare. care permite astfel tratarea unei probleme dinamice ca una statică. În mişcarea de translaţie toate punctele elementului au aceeaşi acceleraţie. corpurile se deformează dar nu se mişcă. În această categorie intră solicitările prin forţe de inerţie.2-1 şi are sens contrar acceleraţiei. Sub acţiunea acestora. Calculul de rezistenţă la oboseală face obiectul altui capitol. SOLICITĂRI DINAMICE 4. Din această categorie fac parte vibraţiile sistemelor elastice şi calculul de rezistenţă la oboseală prin solicitări variabile periodic în timp. Se pot aminti aici solicitările produse prin şocuri în urma ciocnirilor dintre corpuri. prin forţa de inerţie. Metoda cineto-statică impune cunoaşterea acceleraţiei a pentru toate punctele elementului aflat în mişcare.PAVEL TRIPA . Solicitări produse prin variaţia bruscă a acceleraţiei. Pentru rezolvarea unor astfel de probleme. Solicitările dinamice se pot clasifica în mai multe categorii: Solicitări produse prin acceleraţii constante sau cu variaţie mică. Însumarea tuturor forţelor de inerţie şi reducerea acestora conduce la un torsor format dintr-o forţă rezultantă şi un moment rezultant.2 SOLICITĂRI PRIN FORŢE DE INERŢIE Majoritatea organelor de maşini aflate în mişcare sunt solicitate dinamic datorită forţelor de inerţie care apar şi care se suprapun peste cele direct aplicate şi de legătură. Solicitările astfel produse poartă numele de solicitări dinamice. Solicitări prin variaţia periodică a acceleraţiei.REZISTENŢA MATERIALELOR – 4. Forţa de inerţie elementară dFi a fiecărui element de masă elementară dm este dată de relaţia cunoscută: dFi = a ⋅ dm 4.1 CONSIDERAŢII GENERALE În capitolele precedente s-a considerat că sarcinile acţionează asupra elementelor de rezistenţă cu intensitate crescândă de la zero la valoarea lor nominală. se aplică principiul lui d’Alambert. Se pot utiliza atunci metodele de calcul din statică. iar mişcarea lor. 112 . 4.

depinde de viteza unghiulară ω şi acceleraţia unghiulară ε a corpului. Unei acceleraţii normale (centripete) a n = r ⋅ ω2 4.PAVEL TRIPA .2-2 unde. m – este masa întregului element.2-8 unde.2-5 4. 113 . acceleraţia elementului de masă dm care se află la distanţa r de axa de rotaţie. forţele de inerţie elementare se reduc numai la un cuplu de inerţie: Ci = J ⋅ ε 4. În mişcarea de rotaţie cu axă fixă.2-3 îi corespunde o forţă centrifugă: dFic = a n ⋅ dm = r ⋅ ω2 ⋅ dm 4.REZISTENŢA MATERIALELOR – Prin reducerea forţelor de inerţie în centrul de greutate se obţine numai o forţă de inerţie rezultantă: Fi = m ⋅ a 4. J – momentul de inerţie masic al corpului faţă de axa de rotaţie. se obţine forţa de inerţie ce acţionează asupra elementului: 2 dFi = dFic + dFit2 = r ⋅ ω4 + ε 2 dm 4.2-4 iar acceleraţiei tangenţiale at = r ⋅ ε îi corespunde o forţă de inerţie tangenţială: dFit = a t ⋅ dm = r ⋅ ε ⋅ dm 4.2-6 Prin însumarea celor două forţe de inerţie (centrifugă şi tangenţială) care sunt normale ca direcţie.2-7 Dacă centrul de greutate (al maselor) este situat pe axa de rotaţie.

2.2.1-1 Cabina ascensorului (împreună cu persoanele dinăuntru) are greutatea Q iar greutatea cablului de susţinere se neglijează.4. Dintre toate poziţiile posibile ale ascensorului.1-1.1-3 114 .PAVEL TRIPA .4.2. Forţa de inerţie Fi corespunzătoare acestei acceleraţii (orientată invers acceleraţiei) este dată de relaţia cunoscută: Fi = m ⋅ a = Q ⋅a g 4.1-2 unde ψ =1+ a >1 g 4.2.2. se obţine efortul axial dinamic Nd din cablul ascensorului: ⎛ N d = Q + Fi = Q ⋅ ⎜1 + ⎜ ⎝ a⎞ ⎟ = Q⋅ψ g⎟ ⎠ 4.2.REZISTENŢA MATERIALELOR – 4.1 Calculul cablului de ascensor sau de macara Schema de funcţionare a unui ascensor este prezentată în Fig. În această poziţie ascensorul are acceleraţia ascensională a. a N N a Q Fi Fig.1-1 Punând condiţia de echilibru pentru cabină. poziţia cea mai periculoasă este la pornirea acestuia în mişcarea de urcare.

Condiţia de rezistenţă impune ca tensiunea dinamică să fie mai mică sau cel mult egală cu tensiunea normală admisibilă: σ d = σ st ⋅ ψ ≤ σ a 4. spiţe şi butuc (Fig.2 Calculul volantului în mişcarea de rotaţie 4.2.2.A A-A b) A Fig.2-1 115 . Forţa axială dinamică creează în cablu o tensiune dinamică σd: σd = Nd Q = ⋅ ψ = σ st ⋅ ψ A A 4.4.PAVEL TRIPA .2. Tensiunea statică este tensiunea produsă atunci când ascensorul se află într-o mişcare rectilinie sau este în repaus.4.REZISTENŢA MATERIALELOR – şi se numeşte coeficient dinamic.4.21b). Volanţii au formă de: roată cu obadă.2. A Obadă Spiţe a) Butuc A A A .2.1-5 Volanţii sunt organe de maşini frecvent întâlniţi în componenţa maşinilor şi ei au rolul de a înmagazina o mare cantitate de energie cinetică.1-4 Se constată că tensiunea dinamică este egală cu produsul dintre tensiunea statică σst şi coeficientul dinamic ψ.2.2-1a) disc plin îngroşat în zona de fixare pe arbore şi în zona periferică (Fig.

2-2a).2-2 unde: 116 . Dacă turaţia volantului n [rot/min] este constantă. în jurul unei axe fixe.b).2-2a.4. Determinarea tensiunilor se poate efectua prin mai multe metode: calculul aproximativ neglijează spiţele şi butucul. iar obada este considerată un inel subţire în mişcare de rotaţie. volantul este un sistem static nedeterminat.4. În această ipoteză. Elementele discului sunt supuse astfel forţelor de inerţie (forţelor centrifuge). iar grosimea obadei este mică în comparaţie cu diametrul mediu 2R al volantului calculul volantului ca un disc aflat în mişcare de rotaţie calculul volantului considerând şi spiţele.4.2-2 dFi b) Forţa centrifugă ce revine elementului izolat este: dFi = a ⋅ dm = γ ⋅ R 2 ⋅ ω 2 ⋅ A ⋅ dα g 4.2-1 Se va prezenta calculul aproximativ al volantului.2. Masa spiţelor se neglijează în comparaţie cu masa obadei. O ω α O dα 2R dα/2 N R dα N dα/2 dFi a) Fig.2.2. Forţele de inerţie centrifuge solicită secţiunile transversale ale obadei (Fig. atunci viteza unghiulară ω a acestuia este: ω= π⋅n rad / s 2 30 [ ] 4.REZISTENŢA MATERIALELOR – Volanţii efectuează o mişcare de rotaţie cu viteză unghiulară ω de obicei constantă.PAVEL TRIPA .2. Pentru determinarea efortului axial din obadă se detaşează un element din aceasta (Fig.2.

2.2. Forţa axială produce în secţiunea transversală a obadei tensiunea normală: σ= N γ 2 = ⋅v A g 4.REZISTENŢA MATERIALELOR – A – aria secţiunii transversale a obadei γ .25 daN/dm3 şi σa = 67 daN/cm2 rezultă o viteză v ≤ 30 m/s.greutatea specifică a materialului Pentru elementul izolat (Fig. Cantitatea cu care se lungeşte obada rezultă relativ uşor.2. deoarece deformaţiile specifice ε sunt constante: 117 .2-3 de unde se obţine expresia efortului axial din secţiunea obadei: N= dFi γ γ 2 = ⋅ A ⋅ (R ⋅ ω) = ⋅ A ⋅ v 2 dα g g 4.2-4 În relaţia 4.2. Din relaţia 4. Sub acţiunea forţelor centrifuge (a efortului axial) obada se deformează.2-7 Viteza volantului depinde de natura materialului din care este confecţionat şi nicidecum de dimensiunile sale. condiţia de echilibru conduce la relaţia: dFi = 2 N sin dα ≈ N ⋅ dα 2 4.2.2-6 Din relaţia 4.2.2.2-5 şi reprezintă viteza medie a obadei. Asta înseamnă că obada nu poate fi dimensionată din condiţia de rezistenţă.2-2b). se lungeşte.2-4 v = R ⋅ω 4.PAVEL TRIPA .4. Rezultă atunci: v≤ σa ⋅ g γ 4. Pentru un volant realizat din fontă pentru care γ = 7.2. În mişcarea de rotaţie obada înmagazinează energie cinetică şi ca urmare dimensionarea acesteia se va face pe baza acestui criteriu.2.2-6 se va determina atunci viteza maximă admisă a obadei astfel încât tensiunea normală rezultată să nu depăşească pe cea admisibilă.2-6 se observă că tensiunea este independentă de mărimea secţiunii transversale a obadei.

2.3-1). raza medie a acesteia creşte cu cantitatea: ΔR = Δl σ ⋅ R γ v 2 ⋅ R = = ⋅ 2π E g E 4.PAVEL TRIPA .3-1 dx În timpul mişcării de rotaţie.4.2-8 Datorită acestei lungiri a obadei. efortul axial din secţiunea transversală a barei este: γ N = ω2 ∫ A x x dx g x l 4.2.2.2. în bară apar forţe de inerţie centrifugale.2.4. x l Fig.2-9 4.2.2. Unui element de lungime dx din bară. care supun bara la întindere.REZISTENŢA MATERIALELOR – Δl = ε ⋅ l = σ γ v2 1 γ ⋅ l = ⋅ ⋅ ω 2 R 2 ⋅ 2 π ⋅ R = 2 πR ⋅ ⋅ E E g g E 4. îi corespunde forţa de inerţie elementară: dFi = a dm = ω 2 x ⋅ γ γ A x dx = ω 2 ⋅ A x x dx g g 4.3-2 118 .3-1 În secţiunea situată la distanţa x de centrul de rotaţie. în jurul unei axe perpendiculare pe planul său (Fig. r Ax ω = ct.3 Calculul barei în mişcare de rotaţie în juriul unei axe perpendiculare pe planul său Se consideră o bară de secţiune variabilă care se roteşte cu viteză unghiulară ω constantă.

33 este uşor de rezolvat şi se obţine pentru tensiunea normală expresia: γ ω2 2 σ= ⋅ ⋅ (l − x 2 ) g 2 4.REZISTENŢA MATERIALELOR – iar tensiunea normală rezultată are expresia: N γ ω2 σ= = ⋅ ⋅ A x x dx Ax g Ax ∫ x l 4.2.3-2 σa dFi Ax + dAx Punând condiţia de echilibru pentru elementul din Fig. dx σa Ax Fig.4.4.3-4 Tensiunea maximă se obţine din relaţia 4. Solicitarea elementului izolat din bară este prezentată în Fig.2. ca o sumă de forţe pe orizontală se obţine: (∑ F ) x = 0 ⇒ − σ a Ax + dFi + σ a ( Ax + dAx ) = 0 După înlocuirea forţei de inerţie elementare cu mărimea dFi = γ 2 ⋅ ω ⋅ A x ⋅ x ⋅ dx g şi efectuarea calculelor.2. În această situaţie integrala relaţiei 4.4.2.2.PAVEL TRIPA .3-3 Se pot întâlni două situaţii: bara are secţiune constantă.3-3.2.3-2.3-4 când x = r: γ ω2 2 σ= ⋅ ⋅ (l − r 2 ) g 2 4.2. rezultă următoarea expresie: 119 .2.3-5 bara este de egală rezistenţă (elicea de avion).

PAVEL TRIPA - REZISTENŢA MATERIALELOR –

dA x γ ω2 =− ⋅ ⋅ x ⋅ dx Ax g σa

iar după integrare se obţine ecuaţia:
γ ω2 x 2 ln A x = − ⋅ ⋅ +C g σa 2

4.2.3-6

Constanta de integrare C se determină impunând ca la x = r aria secţiunii transversale a barei să fie A0. Atunci relaţia 4.2.3-6 devine:
γ ω2 r 2 ln A 0 = − ⋅ ⋅ +C g σa 2

de unde se obţine:
γ ω2 r 2 ⋅ C = ln A 0 + ⋅ g σa 2

4.2.3-7

Înlocuind expresia constantei C în relaţia 4.2.3-6 şi efectuând calculele se ajunge în final la expresia legii de variaţie a secţiunii transversale a barei:
− γ ω2 2 2 ⋅ ⋅ x −r 2 g σa

Ax = A0 ⋅ e

(

)
4.2.3-8

Se observă că la bara de egală rezistenţă care se roteşte în jurul unui ax perpendicular pe planul său, aria secţiunii transversale variază după o funcţie exponenţială. În Fig.4.2.3-1, s-a anticipat această variaţie şi bara a fost reprezentată cu secţiune variabilă în această ipoteză. Secţiunea barei este maximă pentru x = r şi minimă pentru x = l.

120

PAVEL TRIPA - REZISTENŢA MATERIALELOR –

4.2.4 Calculul bielei motoare

Biela motoare este o componentă a mecanismului bielă-manivelă. Acest tip de mecanism, are o mare răspândire în construcţia de maşini, transformând mişcarea rectilinie în mişcare de rotaţie sau mişcarea de rotaţie în una rectilinie. În Fig.4.2.4-1 se prezintă schematic mecanismul bielă-manivelă. Manivela execută o mişcare de rotaţie în jurul unui ax de cele mai multe ori cu viteză unghiulară ω constantă, iar biela execută o mişcare plană.
pmax px C dx x l Fig.4.2.4-1 B ω O R

Cea mai periculoasă poziţie este aceea când biela BC este perpendiculară pe manivela OB. În această poziţie punctul B de articulaţie între bielă şi manivelă, are acceleraţia:

a = R ⋅ ω2

4.2.4-1

Punctul C are în această poziţie o acceleraţie care poate fi considerată nulă şi considerând că acceleraţia secţiunilor transversale ale bielei între punctele C şi B este liniară, rezultă că la distanţa x de punctul C, acceleraţia este:
ax = a ⋅ x x = R ⋅ ω2 ⋅ l l

4.2.4-2

Forţa de inerţie repartizată pe elementul de lungime dx este atunci:
R ω2 γ γ 2 x dFi = a x ⋅ dm = ⋅ A dx ⋅ R ω ⋅ = ⋅ A ⋅ ⋅ x dx g l g l

4.2.4-3

unde
A – aria secţiunii transversale a bielei. Forţa de inerţie dFi acţionează ca o sarcină distribuită. Sarcina distribuită px ce acţionează pe unitatea de lungime a bielei este atunci egală cu:
121

PAVEL TRIPA - REZISTENŢA MATERIALELOR –

px =

dFi γ x = ⋅ A ⋅ R ⋅ ω2 ⋅ dx g l

4.2.4-4

şi are o variaţie liniară în lungul bielei. Pentru x = 0 rezultă px = 0 , iar pentru x = l se obţine valoarea maximă (Fig.4.2.4-1):
p max = γ ⋅ A ⋅ R ⋅ ω2 g

4.2.4.5

Sarcina distribuită p supune biela la o solicitare de încovoiere (Fig.4.2.4-2).
pmax

l 0,577 l T 31/2 pmax l2 / 27 Mi Fig.4.2.4-2

Momentul încovoietor maxim se produce la distanţa x = 0,577 l şi are valoarea:

M i max

R ⋅ ω2 ⋅ A γ 2 = = ⋅ ⋅l g 9⋅ 3 9⋅ 3

p max ⋅ l 2

4.2.4-6

iar tensiunea normală din secţiunea periculoasă este: σ max M i max R ⋅ ω2 ⋅ A γ l 2 = = ⋅ ⋅ Wz 9 ⋅ 3 g Wz 4.2.4-7

Tensiunea normală maximă depinde atât de viteza unghiulară ω, aria secţiunii transversale A, cât şi de modulul de rezistenţă Wz .
122

PAVEL TRIPA - REZISTENŢA MATERIALELOR –

4.3 SOLICITĂRI PRODUSE DE VARIAŢII RAPIDE ALE ACCELERAŢIEI

4.3.1 Consideraţii generale Asemenea solicitări sunt frecvente în practică şi ele apar în special atunci când două corpuri se ciocnesc. În vecinătatea locului de contact corpurile suferă deformaţii elastice sau plastice. La solicitările prin şoc, starea de solicitare are o componentă locală în jurul zonei de contact şi una generală determinată de propagarea efectului şocului în toată masa corpului lovit. Ca urmare, elementele corpului se pun în mişcare efectuând o mişcare oscilatorie amortizată. Din acest punct de vedere, solicitarea prin şoc este deosebit de complexă, motiv pentru care în general problema şocului se abordează cu metode aproximative, care însă conduc la valori ale tensiunilor mai mari decât cele reale. De cele mai multe ori, în practică ciocnirea se realizează între două corpuri, unul aflat în mişcare (care loveşte) şi unul în repaus (cel lovit). Dacă cel lovit îl opreşte pe cel care loveşte, atunci o soluţionare aproximativă a şocului se obţine pe baza legii conservării energiei. Înainte de ciocnire, corpul aflat în mişcare are o energie cinetică:
Ec = ∫ 1 2 v dm m2

4.3.1-1

unde: v – viteza unui element al corpului aflat în mişcare m – masa elementului aflat în mişcare Dacă acel corp de masă m se află în mişcare de translaţie, energia cinetică pe care o posedă este:
Ec = 1 m v2 2

4.3.1-2

iar dacă se află în mişcare de rotaţie în jurul unei axe fixe
Ec = 1 2 Jω 2

4.3.1-3

unde J – momentul de inerţie masic al corpului ω - viteza unghiulară a corpului aflat în mişcare de rotaţie. Când corpul de greutate Q cade, după parcurgerea unei distanţe (înălţime) h, energia lui cinetică este:
123

PAVEL TRIPA - REZISTENŢA MATERIALELOR –

Ec = Q ⋅ h

4.3.1-4

Metoda aproximativă cea mai utilizată în abordarea şocului se bazează pe legea conservării energiei care precizează că în momentul ciocnirii, energia cinetică Ec a corpului care loveşte se transformă integral în energie de deformaţie Ud : Ec = Ud 4.3.1-5

În urma ciocnirii ambele corpuri suferă deformaţii şi ca urmare, relaţia 4.3.1-5 are forma: E c = U d1 + U d 2 unde
Ud1 – energia de deformaţie a corpului care loveşte Ud2 – energia de deformaţie a corpului lovit. În majoritatea cazurilor deformarea suferită de corpul care loveşte este mică în comparaţie cu cea a corpului lovit şi ca urmare energia Ud1 se neglijează. Elementele de rezistenţă care în timpul şocului suferă deformaţii mari, au o comportare la şoc mult mai bună decât cele care sunt rigide. De aceea, elementele de rezistenţă supuse posibilităţii solicitărilor prin şoc trebuie astfel concepute încât deformarea lor să fie cât mai mare posibil. 4.3.2 Întinderea (compresiunea) prin şoc

4.3.1-6

Se consideră o bară de lungime l, cu secţiune constantă, înţepenită la un capăt, solicitată de o greutate Q care cade de la înălţimea h pe un opritor aşezat în capătul liber al barei (Fig.4.3.2-1).

l Q = mg h Opritor Δld = δd Fig.4.3.2-1

124

rezultă pentru efortul axial din momentul şocului expresia: ⎛ ⎛ 2EAh ⎞ 2EAh ⎞ ⎟ ⎟ = Q ⋅ ⎜1 + 1 + N d = m g ⋅ ⎜1 + 1 + ⎜ ⎜ mgl ⎟ mgl ⎟ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ 4. are expresia: N d = Q ψ d = N st ⋅ ψ d 4. În momentul şocului bara se deformează suferind o lungire dinamică Δld = δd.3.REZISTENŢA MATERIALELOR – Energia de deformaţie a greutăţii care cade se neglijează.3.3.3. Rezultă atunci că efortul axial dinamic din bara solicitată la şoc.2-4 şi este o ecuaţie de gradul doi în raport cu efortul axial dinamic Nd.2-6 poartă numele de multiplicator de şoc sau coeficient dinamic la şoc.2-3 în relaţia 4.3.2-2 unde m – masa greutăţii care cade g – acceleraţia gravitaţională Nd – efortul axial din bară în momentul şocului (efortul axial dinamic) A – aria secţiunii transversale a barei.3. Rezolvată această ecuaţie.PAVEL TRIPA . Dacă se înlocuieşte lungirea dinamică δd δd = Nd ⋅l EA 4.2-5 Expresia ⎛ 2EAh ⎞ 2h 2h 2h ⎟ = 1+ 1+ = 1+ 1+ = 1+ 1+ ψ d = ⎜1 + 1 + ⎜ mg l Ql mgl ⎟ δ st ⎠ ⎝ EA EA 4.3. Energia cinetică pe care o are greutatea în momentul şocului se transformă în energie de deformaţie a barei: 2 Nd ⋅l E c = mg ⋅ (h + δ d ) = 2EA 4.2-7 125 .2-3 se obţine: 2 Nd ⋅l N ⋅l − mg⋅ d − mgh = 0 2EA EA 4.

3. La fel se poate arăta că în momentul şocului şi deformaţiile se multiplică cu valoarea multiplicatorului de şoc: Δl d = Δl st ⋅ ψ d 4.2-6: δst – este deplasarea (statică) secţiunii de impact sub acţiunea greutăţii aplicată ca o forţă statică în această secţiune Nst – efortul axial din bară când greutatea este aplicată ca o forţă statică în secţiunea de impact.2-9 În concluzie. Tensiunea normală din momentul şocului (dinamică) din bară este dată de relaţia: σd = N d N st = ⋅ ψ d = σ st ⋅ ψ d A A 4. rezultă că valoarea minimă a multiplicatorului de şoc este ψ = 2. De asemenea.3. Atunci când h = 0 (greutatea nu are înălţime de cădere ci se aplică ca un impuls puternic). De aici se vede clar cât de periculos poate fi şocul pentru elementele de rezistenţă.2-6 se constată că micşorarea deplasării statice (δst) a secţiunii de impact conduce la o mărire semnificativă a multiplicatorului de şoc şi invers.3. în momentul şocului.2-11 126 .3.3. adică în momentul şocului efortul axial creşte de cel puţin două ori. tensiunea normală şi lungirea sau scurtarea barei se obţin prin înmulţirea aceloraşi mărimi calculate în regim static cu multiplicatorul de şoc: N d = N st ⋅ ψ d σ d = σ st ⋅ ψ d Δl d = Δl st ⋅ ψ d 4.2-10 există un singur multiplicator de şoc şi care se calculează cu relaţia ψd = 1 + 1 + 2h δ st 4.3.PAVEL TRIPA .2-10 Este foarte important de evidenţiat faptul că pentru toate mărimile din relaţia 4.3.REZISTENŢA MATERIALELOR – În expresia 4. multiplicatorul de şoc este supraunitar. din relaţia 4. efortul axial. După cum se poate constata.2-8 adică tensiunea normală din momentul şocului este egală cu tensiunea statică (produsă de sarcina aplicată static) înmulţită cu multiplicatorul de şoc.

3.2-12 Calculul de rezistenţă impune satisfacerea condiţiei: σ d max = σ st max ⋅ ψ d ≤ σ a 4.3.3.3-1 Egalăm şi în acest caz energia cinetică (egală cu lucrul mecanic efectuat) a greutăţii din momentul ciocnirii cu energia de deformaţie a grinzii: l 2 1 M id 1 Fd2 ⋅ l 3 mg ⋅ (h + δ d ) = ⋅ ∫ dx = ⋅ 2 0 E Iz 2 3E Iz 4.3-2 127 . 4.3.PAVEL TRIPA . determină în bară un moment încovoietor dinamic Mid: M id = Fd ⋅ x 4.3-1).3.2-13 Calculul la compresiune prin şoc se efectuează la fel ca şi pentru tracţiunea prin şoc.REZISTENŢA MATERIALELOR – Când înălţimea de cădere h este mare în raport cu deplasarea statică δst.3.4. Q = mg l x Fig.3 Încovoierea prin şoc (încovoierea dinamică) Fie o grindă de rigiditate constantă.3-1 h δd Căderea greutăţii Q este echivalentă cu aplicarea unei forţe dinamice Fd pe capătul barei şi care la rândul ei.3. se poate utiliza pentru multiplicatorul de şoc relaţia aproximativă: ψd ≈ 1 + 2h δ st 4. pe capătul căreia de la înălţimea h cade o greutate Q de masă m (Fig.4.

3.3.3-6 ⇒ σ d max = σ st max ⋅ ψ d şi este produsul dintre tensiunea statică şi multiplicatorul de şoc. Forţa dinamică în cazul încovoierii se determină prin înmulţirea celei statice cu multiplicatorul de şoc. pentru încovoierea prin şoc. în momentul impactului se produc mărimile dinamice: 128 . În final.REZISTENŢA MATERIALELOR – Dacă se are în vedere că Fd ⋅ l 3 δd = 3E Iz relaţia 4. Mărimile din expresia multiplicatorului de şoc au aceiaşi semnificaţia ca la tracţiunea prin şoc. La fel şi săgeata sau rotirea unei secţiuni în momentul şocului sunt egale cu produsul dintre mărimile statice şi multiplicatorul de şoc.3-4. Tensiunea normală dinamică pentru încovoierea cu şoc se determină cu ajutorul relaţiei de la încovoiere: σ d max = M id max F ⋅ l Fst ⋅ l ⋅ ψ d M ist = d = = ⋅ ψd Wz min Wz min Wz min Wz min ψd – multiplicator de şoc la încovoiere şi are aceiaşi expresie ca la 4.3.3-5 unde întinderea prin şoc.3.3.3-2 conduce la expresia: Fd ⋅ l 3 Fd2 ⋅ l 3 mgh + ⋅ mg = 3E Iz 6 E Iz 4.3-3 de unde rezultă ecuaţia de gradul doi în Fd : Fd2 − 2 m g ⋅ Fd − 6 m g h E Iz =0 l3 4.PAVEL TRIPA .3-4 Rezolvând ecuaţia 4.3. se obţine expresia forţei dinamice: ⎛ ⎞ ⎜ ⎟ ⎛ 2h ⎟ 2h ⎞ ⎜ ⎟ = Q ⋅ ψd Fd = m g ⋅ ⎜1 + 1 + = Q ⋅ ⎜1 + 1 + 3 ⎟ ⎜ δ st ⎟ mg l ⎝ ⎠ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ 3E Iz ⎠ ⎝ 4.

D d ω = ct.REZISTENŢA MATERIALELOR – M id = M ist ⋅ ψ d σ d = σ st ⋅ ψ d 4.PAVEL TRIPA .3. Dacă masa corpului lovit este aproximativ de acelaşi ordin de mărime cu a corpului care loveşte.3. Energia cinetică a volantului se transformă în energie de deformaţie pentru porţiunea dintre volant şi frâna arborelui. este necesar ca în calcule să se ţină seama şi de inerţia corpului lovit.4-1 c Arborele se roteşte cu viteza unghiulară ω constantă.4.3-7b v d = v st ⋅ ψ d ϕ d = ϕ st ⋅ ψ d unde.3.3-7a 4.3-8 Calculul de rezistenţă impune îndeplinirea condiţiei: σ d max = σ st max ⋅ ψ d ≤ σ a 4. atât pentru întinderea cât şi pentru încovoierea prin şoc.4. Energia cinetică a arborelui este: 129 . ψd = 1 + 1 + 2h 2h ≈ 1+ δ st δ st 4.3.4-1). 4.3.3-9 Tensiunea normală produsă în timpul şocului este cu atât mai mică cu cât volumul corpului lovit este mai mare. adică cu cât corpul lovit are capacitatea înmagazinării unei cantităţi mai mari de energie de deformaţie. arborele este oprit brusc (în timp foarte scurt) cu ajutorul unei frâne montată pe arbore.3. La un moment dat.4 Torsiunea prin şoc (torsiunea dinamică) Se consideră un arbore de secţiune circulară pe care este situat un volant de greutate Q şi diametru D (Fig.3. Frână Qv a b l Fig.

3.3.3.3. Un volum mare (lungime sau diametru mare) conduce la o micşorare a valorii tensiunii tangenţiale dinamice. Va – volumul arborelui care a înmagazinat energia de deformaţie Se poate observa că volumul arborelui influenţează mărimea tensiunii tangenţiale la oprirea rapidă a acestuia.4-5 = ω⋅ unde.4-3 Egalând energia cinetică a volantului cu energia de deformaţie a arborelui se obţine momentul de torsiune dinamic Mtd : G Ip Jv M2 ⋅ l 1 2 ⋅ J v ω = td ⇒ M td = ω ⋅ 2G Ip l 2 4.3.4-4 Tensiunea tangenţială dinamică maximă din arbore se determină cu relaţia cunoscută: τ max = τ d = G Ip Jv M td d ω d ⋅ = ⋅ = ω⋅ Ip 2 2 Ip l 2G Jv 2G Jv = ω⋅ Al Va 2 GJv ⋅ = l πd2 4 4. expresia tensiunii tangenţiale dinamice maxime este: τ max = ω ⋅ 2G Qv D G Qv ⋅ ⋅ D2 = ω⋅ ⋅ 2 8g d π⋅l πd ⋅l 4 D G Qv ⋅ d π⋅l 4.4-6 ⇒ τ max = ω ⋅ 130 .REZISTENŢA MATERIALELOR – Ec = 1 ⋅ J v ω2 2 4.4-3).PAVEL TRIPA . Dacă se ţine seama de expresia momentului de inerţie masic Jv al volantului (relaţia 4.4-2 unde Jv – momentul de inerţie masic al volantului şi care este: Jv = Qv ⋅ D2 8g 4.3.

Pentru solicitarea prin şoc se neglijează forfecarea.5-1 Energia cinetică a greutăţii Q în momentul şocului este egală cu: E c = Q ⋅ (h + f ) unde f – săgeata arcului ca urmare a ciocnirii.3. Forţa dinamică Fd care apare în arc în momentul şocului produce un moment de torsiune M td = Fd ⋅ R 4.4.3. În momentul şocului sârma arcului este solicitată la forfecare (vezi calculul arcului elicoidal cu spire strânse) şi torsiune.3. raza de înfăşurare R.4.REZISTENŢA MATERIALELOR – 4.3.5-2 4.5-3 unde s-a notat: 131 . Q h f d R Fig.5 Calculul arcului elicoidal cu spire strânse solicitat la şoc Pe un arc elicoidal cu n spire strânse.5-1 Energia de deformaţie înmagazinată în arc se determină funcţie de momentul de torsiune: M 2 ⋅ l 32 ⋅ Fd2 ⋅ R 3 ⋅ n Fd2 = U d = td = 2G Ip k G d4 4. diametrul sârmei de înfăşurare d. cade o greutate Q de la înălţimea h (Fig.5-1).PAVEL TRIPA .3.3.

5-7.3. tensiunea tangenţială scade cu creşterea volumului arcului.5-3) şi ţinând seama de expresia săgeţii arcului 64 ⋅ Fd ⋅ R 3 ⋅ n f = G ⋅d4 4.3.REZISTENŢA MATERIALELOR – k= G ⋅ d4 32 ⋅ R 3 ⋅ n 4.5-9 care produce tensiunea tangenţială maximă: τ max = M td 16 ⋅ M td 16 ⋅ R = = ⋅ Q + Q2 + k ⋅ h ⋅ Q 3 3 Wp π⋅d π⋅d ( ) 4.5-1) cu energia de deformaţie a arcului (relaţia 4.3. conduce pentru forţa dinamică din arc la următoarea expresie: Fd = Q + Q 2 + k ⋅ h ⋅ Q 4.3.5-4 Egalând energia cinetică a greutăţii (relaţia 4.PAVEL TRIPA .5-6 care este o ecuaţie de gradul doi în Fd : Fd2 − 2 Q ⋅ Fd − k ⋅ Q ⋅ h = 0 4.3.5-11 Şi în acest caz.3.3. se poate considera că tensiunea tangenţială maximă din arc are expresia: τ max ≈ 16 ⋅ R ⋅ k⋅h⋅Q = π ⋅ d3 8⋅ h ⋅Q⋅G π2 ⋅ d 2 ⋅ R ⋅ n 4.5-10 Dacă înălţimea de cădere a greutăţii este mare în raport cu săgeata arcului.5-7 Rezolvarea ecuaţiei 4.5-5 se obţine relaţia: Fd ⎞ Fd2 ⎛ Q ⋅⎜h + 2 ⋅ ⎟ = k ⎠ k ⎝ 4.3.5-8 de unde momentul de torsiune dinamic este: M td = R ⋅ (Q + Q 2 + k ⋅ h ⋅ Q ) 4.3.3. 132 .3.

6-1 iar după şoc viteza v1 < v. La distanţa x de capătul fix.3.6-1). viteza secţiunii este (din asemănarea triunghiurilor – vezi Fig. la stabilirea multiplicatorului de şoc s-a neglijat energia cinetică pe care o primeşte masa corpului lovit.3.6-2 iar energia cinetică a unui element de bară.3. situat la distanţa x de capătul fix are expresia: dE c1 1 1 γ⋅A x⎞ ⎛ = ⋅ dm ⋅ v 2 = ⋅ ⋅ dx ⋅ ⎜ v 1 ⋅ ⎟ x 2 g l⎠ 2 ⎝ 2 4.REZISTENŢA MATERIALELOR – 4.3.PAVEL TRIPA .4.4.3.3.3. egală cu viteza capătului lovit al barei (Fig. atunci este necesar ca în calculele la şoc să se aibă în vedere şi inerţia corpului lovit. de lungime dx.4.6 Efectul masei corpului lovit asupra solicitării prin şoc Dacă masa corpului lovit este de acelaşi ordin de mărime cu cea a corpului care loveşte. Corpul de greutate Q care cade pe bara de greutate Qb are înainte de şoc viteza v = 2gh 4. Efectul masei corpului lovit asupra solicitării prin şoc se tratează pe un caz particular şi anume al şocului axial de întindere. Q Qb h l x vx = v1⋅x / l v1 a) Fig.6-3 133 .61b): vx = x ⋅ v1 l 4.6-1 b) Se poate considera că viteza diferitelor secţiuni creşte de la viteza v = 0 (în înţepenire) liniar până la viteza v1 (în capătul liber al barei). În toate cazurile prezentate anterior.

Se poate acum considera că întreaga masă a barei lovite este mr şi aceasta se află în punctul unde se produce şocul cu viteza v1 (deocamdată necunoscută).3. Coeficientul k= 1 3 4.64) poate fi scrisă sub forma: E c1 = 1 Q rb 2 1 2 ⋅ ⋅ v 1 = ⋅ m rb ⋅ v 1 2 g 2 4.3.6-6 unde mrb – masa redusă a barei. Dacă se notează Q rb = Qb 3 4. Pentru a determina viteza v1 se scrie teorema conservării impulsului înainte şi după şoc: ⎛Q Q ⎞ ⎛ Q k ⋅ Qb Q v = ⎜ + r ⎟ ⋅ v1 = ⎜ + ⎜g ⎜g g g ⎟ g ⎝ ⎠ ⎝ ⎞ ⎟ ⋅ v1 ⎟ ⎠ 4.3.3.6-5 şi numită greutatea redusă a barei. atunci energia cinetică a barei (relaţia 4.3.PAVEL TRIPA .6-8 de unde se obţine: v1 = Q ⋅v = Q + k ⋅ Qb 2⋅g⋅h v = k ⋅ Qb k ⋅ Qb 1+ 1+ Q Q 4.6-4 unde Qb = γ A l este greutatea proprie a barei.3.3.3.6-3 pe toată lungimea barei se obţine energia cinetică a barei: l 2 1 Q 1 γ ⋅ A v1 2 E c1 = ⋅ ⋅ 2 ⋅ ∫ x 2 dx = ⋅ b ⋅ v 1 2 3g 2 g l 0 4.6-7 se numeşte coeficient de reducere a greutăţii sau a masei barei.6-9 134 .REZISTENŢA MATERIALELOR – Integrând relaţia 4.

se obţine energia totală care este cedată barei: ⎛ ⎞ ⎜ ⎟ Q h Et = ⋅h + Q⋅δ = Q⋅⎜ + δ⎟ ⎜ ⎟ k Qb Q + k Qb ⎜1 + ⎟ Q ⎝ ⎠ 2 4.6-10 Dacă la această energie se adaugă lucrul mecanic al greutăţii Q în timpul deformaţiei dinamice δ a barei.6-13 conduce pentru deplasarea dinamică a secţiunii de impact la următoarea expresie: ⎛ 2hr δ = δ st ⋅ ⎜1 + 1 + ⎜ δ st ⎝ ⎞ ⎟ = δ st ⋅ ψ r ⎟ ⎠ 4.6-11 Energia totală cedată barei este acum egalată cu energia de deformaţie a sa: ⎛ ⎞ ⎜ ⎟ h E ⋅ A ⋅ δ2 ⎜ Q⋅ + δ⎟ = ⎜ ⎟ k Qb 2l 1+ ⎜ ⎟ Q ⎝ ⎠ 4.REZISTENŢA MATERIALELOR – Energia cinetică totală.6-14 unde s-a notat: δ st = Q⋅l .deplasarea statică a secţiunii de impact E⋅A 135 . a greutăţii Q şi a greutăţii reduse Qr imediat după şoc este: 1 Q + k Qb 2 1 Q + k Qb Ec = ⋅ ⋅ v1 = ⋅ 2 g 2 g 1 Q + k Qb Q2 = ⋅ ⋅ ⋅ 2 g (Q + k Q b )2 ⎛ ⎞ Q 2 ⋅⎜ ⎜Q + kQ ⎟ ⋅v = ⎟ b ⎠ ⎝ 2 Q2 2gh = ⋅h Q + k Qb 2 ( ) 4.PAVEL TRIPA .3.3.3.3.3.6-13 Rezolvarea ecuaţie 4.3.6-12 care este o ecuaţie de gradul doi în δ: 1 ⋅ δ2 − δ − 2 δ st h =0 k Qb 1+ Q 4.

E = 2. Tensiunea produsă prin şoc pentru aceste cazuri se va calcula cu relaţia: σ d = σ st ⋅ ψ r 4.5⋅104 MPa. Să se verifice grinda în două situaţii: a) grinda se sprijină pe două reazeme rigide (Fig.4.4 APLICAŢII Aplicaţia 4.REZISTENŢA MATERIALELOR – hr = h k Qb 1+ Q .1-1a) b) grinda se sprijină pe două arcuri elicoidale cu spire strânse. solicitată la şoc transversal în capătul liber. depinde de solicitare şi de modul de rezemare al barei. Se mai cunosc: σa = 150 MPa. în relaţiile obişnuite de calcul se introduc mărimile reduse. iar numărul de spire este n = 4 (Fig. confecţionată dintr-un profil I 10.multiplicator de şoc redus.4. cu deosebirea că atunci când se ţine seama şi de masa corpului lovit. diametrul sârmei d = 16 mm.3. solicitată la şoc axial în capătul liber. Coeficientul de reducere k.1-1b). τa = 400 MPa. k = 17 /35. k = 1/3 pentru grinda înţepenită la un capăt şi liberă la celălalt.4.1 ⋅105 MPa. O greutate Q = 200 daN cade de la înălţimea h = 1 cm pe mijlocul unei grinzi cu deschiderea l = 1 m.1.4.înălţimea de cădere redusă ψr =1+ 1 + 2 ⋅ hr δ st . k = 33 /140 pentru bara simplu rezemată solicitată la încovoiere printr-un şoc în secţiunea de la mijlocul deschiderii. având raza de înfăşurare R = 64 mm. Se poate constata că au rezultat relaţii asemănătoare cu cele obţinute când s-a neglijat masa corpului lovit.PAVEL TRIPA . G = 8. 136 .4. Astfel: pentru bara liberă la un capăt şi înţepenită la celălalt.6-15 4.

1-1 l/2 l/2 Q h l/2 b) Rezolvare: a) Momentul încovoietor din secţiunea periculoasă este M ix max = Q⋅l 4 iar deplasarea statică din secţiunea de impact este: Q ⋅ l3 = 0.116 mm δ st = 48 E ⋅ I z Multiplicatorul de şoc se calculează cu relaţia cunoscută ψ =1+ 1+ 2h = 14. b) Tensiunea normală statică maximă rămâne aceiaşi de la punctul a). aceasta se poate realiza prin aşezarea unor elemente elastice de rezemare. O soluţie practică pentru diminuarea tensiunii este mărirea deplasării secţiunii de impact.4. 137 .REZISTENŢA MATERIALELOR – Q h l/2 a) Fig.6 MPa Wz min 4 Wz min iar cea dinamică maximă: σ d max = σ st max ⋅ ψ = 207 MPa > σ a Se constată că tensiunea normală maximă în momentul şocului este mai mare decât cea admisibilă.4.PAVEL TRIPA .6 δ st Tensiunea normală statică maximă din grindă este: σ st max = M iz max Q⋅l = = 14.

39 MPa Wp Wp τ st max care conduce la o valoare dinamică maximă: τ d max = τ st max ⋅ ψ = 209 MPa < 400 MPa Aplicaţia 4. unde tensiunea tangenţială statică maximă este: Q ⋅R Mt 2 = = = 80. Să se calculeze tensiunea maximă din obada unui volant confecţionat din oţel (γ = 7.tot care conduce la o tensiune dinamică maximă: σ d max = σ st max ⋅ ψ = 38.166 mm Multiplicatorul de şoc în acest caz are valoarea ψ = 1+ 1+ 2h = 2. Deplasarea determinată de deformarea arcului este: 64 ⋅ δ st .05 mm G⋅d 4 iar deplasarea statică totală este: δ st .PAVEL TRIPA . 138 .2.1⋅105 MPa.6 δ st . Se cunoaşte E = 2.tot = δ st + δ st .4 MPa < σ a Tensiunea normală maximă pentru grinda cu reazeme elastice este mult mai mică decât tensiunea normală maximă pentru grinda rezemată rigid.8 daN /dm3) având diametrul D = 2 m şi care se roteşte cu o turaţie n = 600 rot/min. Să se calculeze şi creşterea razei volantului. Arcul elicoidal este solicitat la torsiune.4.116 + 12. arc = 0. arc = Q 3 ⋅R ⋅n 2 = 12.REZISTENŢA MATERIALELOR – Se modifică deplasarea statică din secţiunea de impact.05 = 12.

138 mm E Aplicaţia 4.4.3-1a cade o greutate Q = 50 daN pe capătul liber de la înălţimea h = 1.3-1 b) Qa Rezolvare Diagrama de momente este prezentată în Fig. Qb Qa b=800 mm Q h a=300 mm a) Fig.2 cm. Să se verifice grinda cunoscând: σa = 140 MPa.4.3.4. Momentul încovoietor echivalent din secţiunea periculoasă calculat după teoria a III-a de rezistenţă este: M echIII = M i2 + M 2 = t (Q a )2 + (Q b )2 = 4280 daN ⋅ cm 139 .1⋅105 MPa.4. E = 2.REZISTENŢA MATERIALELOR – Rezolvare Efortul axial care ia naştere în obada volantului este: γ ⋅ A ⋅ ω2 ⋅ R 2 N= g iar tensiunea normală din obadă are expresia: ⎛ π⋅n ⎞ 2 γ ⋅⎜ ⎟ ⋅R 2 2 N γ⋅ω ⋅R 30 ⎠ = 29 MPa σ= = = ⎝ A g g 2 Creşterea razei se determină cu relaţia cunoscută: ΔR = σ⋅R = 0.4. Se va utiliza teoria a III-a de rezistenţă.4. d = 6 cm.4.1⋅104 MPa. Secţiunea periculoasă este în încastrare unde se întâlneşte o solicitare compusă de încovoiere cu torsiune.3-1b.PAVEL TRIPA . Asupra barei cotite din Fig. G = 8.

12 mm 140 .2 MPa Wz Deplasarea statică a secţiunii de impact poate fi calculată relativ uşor cu metoda sarcinii unitare: Q ⋅ (a 3 + b 3 ) Q ⋅ a 2 ⋅ b δ st = + = 1.PAVEL TRIPA .02 mm 3E Iz G Ip iar multiplicatorul de şoc este: ψ =1+ 1+ 2⋅h ≈6 δ st Tensiunea echivalentă dinamică maximă este acum: σ d max = σ st .REZISTENŢA MATERIALELOR – iar tensiunea echivalentă are valoarea: σ st max = M echIII = 20.2 MPa < σ a Solicitarea prin şoc a barei cotite analizate nu este periculoasă. În capătul liber al barei se produce o deplasare dinamică maximă: δ d max = δ st ⋅ ψ = 6. max ⋅ ψ = 121.

Să se determine înălţimea maximă de la care poate cădea o greutate Q = 100 daN pe platforma unei macarale a cărei schemă constructivă este prezentată în Fig.4.PAVEL TRIPA . Grinda este de secţiune dreptunghiulară.4-1. 141 .4.7 MPa > σ stcab Wz min gr Wz min gr Pentru determinarea multiplicatorului de şoc se calculează deplasarea secţiunii de impact (secţiunea de pe platformă).4.REZISTENŢA MATERIALELOR – Aplicaţia 4.4.4-1 Rezolvare Sistemul are două elemente care trebuie calculate: grinda orizontală şi cablul de susţinere al platformei. Ambele elemente sunt din oţel pentru care σa = 150 MPa şi E = 2.1⋅105 MPa. Tensiunea normală statică maximă din cablu este: σ stcab = N Q = = 3.4-1. iar cablul de susţinere al platformei are diametrul d = 20 mm. Cilindrul hidraulic de ridicare a grinzii se consideră rigid în momentul şocului. a=7m b=5m 120 60 H=5m Q h Fig.18 MPa A cab A cab Grinda este solicitată la încovoiere cu momentul maxim în secţiunea de legătură între grindă şi cilindrul hidraulic. Cablul este solicitat la întindere. Tensiunea normală statică maximă din grindă este: σ stgr = M iz max Q⋅b = = 34.4.

Diagramele pentru calculul deplasării sunt prezentate în Fig.4.4.PAVEL TRIPA . procedeul Vereşceaghin.4. Qb Mi Q b b m a Fig.4-2 b a 1 Deplasarea capătului liber al grinzii este: δ stgr Q b2 1 ⎛1 2 1 2 ⎞ = ⋅⎜ ⋅Q b ⋅b ⋅ ⋅b + ⋅Q b ⋅ a ⋅ ⋅b⎟ = ⋅ (b + a ) E I zgr ⎝ 2 3 2 3 ⎠ 3 E I zgr δ stgr = Q ⋅ b 2 ⋅ (a + b) = 55.11 mm 3 ⋅ E ⋅ I zgr Acum deplasarea statică a secţiunii de impact este: δst = Δl cab + δstgr = 55.15 mm 142 .075 mm E ⋅ A cab Săgeata capătului liber al grinzii se poate determina cu metoda sarcinii unitare.REZISTENŢA MATERIALELOR – Deplasarea secţiunii de impact este formată din deplasarea capătului de jos al cablului de susţinere al platformei la care se adaogă deplasarea capătului liber al grinzii: δ st = Δ l cab + δ stgr Lungirea cablului de susţinere este: Δl cab = Q⋅H = 0.4.4-2.

7 ⋅ ⎜ 1 + 1 + ⎜ 55. care este grinda: σ stgr ⋅ ψ = σ a ⎛ 2⋅h ⇒ σ stgr ⋅ ⎜ 1 + 1 + ⎜ δ st ⎝ ⎞ ⎟ = σa ⎟ ⎠ sau ⎛ 2⋅h ⎞ ⎟ = 150 34.PAVEL TRIPA .REZISTENŢA MATERIALELOR – Se pune condiţia de rezistenţă pentru elementul cel mai periculos.185 ⎟ ⎝ ⎠ ⇒ h ≈ 277 mm 143 .

atunci când nu există o regulă de variaţie La rândul lor.1-1 σ am = de unde rezultă: σ max − σ min = σ max − σ m = σ min − σ m 2 5. Solicitările variabile se pot clasifica după mai multe criterii: După modul cum variază în timp pot fi: periodice. tensiunea trece o singură dată prin valoarea maximă σmax (numită şi limita superioară a tensiunii) şi prin valoarea minimă σmin (numită şi limita inferioară a tensiunii). raportul: σm = 5. Într-un ciclu. formează un ciclu al solicitării variabile. când tensiunile îşi modifică amplitudinea în decursul unei perioade În cazul solicitărilor staţionare. variaţia tensiunii pornind de la o valoare oarecare şi până atinge din nou aceeaşi valoare şi semn.REZISTENŢA MATERIALELOR – 5. Solicitări cu forţe variabile în timp se întâlnesc frecvent în construcţia de maşini: mişcarea de rotaţie şi cea de du-te-vino a diferitelor piese etc. solicitările periodice pot fi: staţionare. raportul: σ max + σ min 2 amplitudinea ciclului σam . când tensiunile variază între o limită superioară σmax şi una inferioară σmin nestaţionare.1 CICLURI ALE SOLICITĂRILOR VARIABILE Variaţia forţelor dacă se produce de un număr mare de ori are o influenţă defavorabilă asupra caracteristicilor mecanice ale materialelor.1-3 coeficientul de asimetrie R al ciclului: 144 . atunci când se reproduc după intervale de timp regulate aleatoare.PAVEL TRIPA . La fel se întâmplă într-un ciclu şi cu tensiunile tangenţiale. SOLICITĂRI VARIABILE 5. Se definesc: tensiunea medie a ciclului σm. forţele sau cuplurile.1-2 σ max = σ m + σ am şi σ min = σ m − σ am 5.

σ Perioadă (T) σam σm O σam σmax t σmin Perioadă (T) Fig. 0 <R <+1 negative.1-5a cicluri asimetrice. ciclurile de solicitare pot fi: cicluri simetrice. ciclurile sunt: alternante (tensiunile limită au semne contrare). R = +1).1-4 perioada ciclului este intervalul de timp scurs între atingerea aceleiaşi valori a tensiunii şi de acelaşi semn După mărimea coeficientului de asimetrie. R < 0 cicluri oscilante (tensiunea are un singur semn) Ciclurile oscilante la rândul lor.5. R = 0 Dacă amplitudinea ciclului este mică şi se poate neglija. R ≠ -1 După semnul algebric al tensiunii. σam = 0. R = −1 5. solicitarea este una statică (σmax = σmin = σm . Celelalte cicluri rezultă uşor din acesta pe baza considerentelor prezentate la clasificarea lor.REZISTENŢA MATERIALELOR – R= σ min σ max 5. (ambele tensiuni limită sunt negative). (una din tensiunile limită este nulă). σ am = σ max .5. σ m = 0.1-1 145 .1-1 se prezintă elementele unui ciclu de solicitare (unul alternant pozitiv. pot fi: pozitive (ambele tensiuni limită sunt pozitive).PAVEL TRIPA . +1< R <+∞ pulsante. În Fig. pentru care: σ max = −σ min .

cu toate că din punct de vedere al rezistenţei materialelor au fost calculate corect. la tensiuni sub cele limită. Când secţiunea a slăbit suficient de mult.2 OBOSEALA MATERIALELOR. Apoi aceasta se măreşte şi ca urmare a frecărilor dintre suprafeţele separate. Ruperile au avut loc la valori mult mai mici ale tensiunii corespunzătoare stărilor limită pentru solicitarea statică.REZISTENŢA MATERIALELOR – 5. are loc 146 . Cercetările experimentale efectuate timp îndelungat au scos în evidenţă că un organ de maşină care suportă static foarte bine o tensiune σmax. Un caz clasic de astfel de organ de maşină este osia vagoanelor de cale ferată. unde anumiţi factori. au un efect nefavorabil asupra capacităţii de rezistenţă a materialului din care sunt confecţionate elementele de rezistenţă. Ruperile prin oboseală conferă secţiunii de rupere un aspect specific (Fig. Într-o secţiune ruptă prin oboseală se disting două zone: una lucioasă şi una grăunţoasă.5. sunt prezenţi şi care iniţiază microfisura. bolţuri de piston. Acest fenomen de rupere prematură. cum ar fi concentratorii de tensiune. RUPEREA PRIN OBOSEALĂ Comparativ cu solicitările statice. o fibră în timpul unei rotaţii complete trece de la o valoare maximă a tensiunii normale la una minimă. cedează după un timp la o tensiune mai mică decât cea maximă de la solicitarea statică (σ < σmax). dacă este solicitată variabil repetat. Zona grăunţoasă Zona lucioasă Fig. arcuri de supapă etc. Dacă tensiunea are valori mici. Cu cât tensiunea maximă din piesă este mai mare. În decursul timpului. apare zona lucioasă. Aşa au apărut ruperi neaşteptate la multe organe de maşini cum ar fi: arbori cotiţi. Acestea rotindu-se în timpul mersului.PAVEL TRIPA . nu se mai produce ruperea prin oboseală oricât de multe cicluri de solicitare ar exista în piesă.5.2-1 Iniţierea ruperii prin oboseală are loc în zona tensiunilor mari. roţi dinţate.2-1). solicitările variabile repetate de un număr mare de ori. se efectuează un număr foarte mare de cicluri şi cu amplitudine diferită (vagonul nu este totdeauna la fel de încărcat). cu cristale ascuţite rezultată în urma unei ruperi casante. este cunoscut sub numele de oboseala materialelor. cu atât ruperea prin oboseală are loc la un număr mai mic de cicluri.

formându-se astfel cea de-a doua zonă. Ori este bine cunoscut faptul că în structura materialului există o serie de pori. Determinarea rezistenţei la oboseală este standardizată utilizându-se diferite tipuri de epruvete.PAVEL TRIPA ... Viteza unghiulară ω constantă a epruvetei. unghiul ϕ: ϕ = ω⋅ t 5. orientări diferite ale cristalelor etc.REZISTENŢA MATERIALELOR – separarea bruscă a suprafeţelor.3-1 b) ω Indicator de rotaţii ω ϕ B y Epruvetele sunt încastrate într-un capăt. 5. determină în punctul B. zona grăunţoasă. ipoteza mediului continuu omogen şi izotrop. Rulment Epruvetă d x d a) Q Fig.5. De asemenea instalaţia este prevăzută cu un numărător de turaţii (cicluri). În timpul rotirii epruvetei tensiunea normală din dreptul unui punct oarecare îşi modifică valoarea după un ciclu alternant simetric. CURBA LUI W HLER La solicitarea variabilă caracteristica mecanică limită a materialului este rezistenţa la oboseală. care constituie concentratori puternici de tensiuni. Încărcarea se face prin intermediul unui rulment pentru a da posibilitate epruvetei să se rotească. pentru calculul la oboseală s-au stabilit metode de calcul specifice. Pe baza acestor observaţii. cu forme şi dimensiuni specifice. Schema unei instalaţii simple pentru determinarea rezistenţei la oboseală este prezentată în Fig. incluziuni. iar în capătul liber se încarcă cu o greutate Q.3-1a. microfisuri. deosebit de periculoşi în cazul solicitărilor variabile. într-o poziţie oarecare după un timp t. Calculul de rezistenţă are în vedere la solicitările statice.5.3 REZISTENŢA LA OBOSEALĂ.3-1 147 .

La o tensiune σ1 aplicată.32). Tensiunea şi numărul de cicluri se înregistrează într-o diagramă. la σ3 corespunde N3 etc. numărul de cicluri până la rupere este N1.3-3 ceea ce arată că în secţiunea transversală a epruvetei tensiunea variază sinusoidal. între valorile extreme: σ max. se încearcă mai multe epruvete la diferite forţe de încărcare. min = ± ⇒ σm = 0 32 ⋅ Q x π ⋅ d3 5. Această diagramă este cunoscută sub numele de curba W hler (Fig.3-2 În punctul B. la tensiunea σ2 corespunde N2.3-4 Epruveta se încearcă până la rupere şi se notează numărul de cicluri. diagrama σmax = f(N).3-2 Număr cicluri 148 .PAVEL TRIPA . σmax σ1 σ2 σ0b N [rotaţii] O N1 N2 Fig. Epruvetele încercate cu forţe (tensiuni) mai mari se rup la un număr mai mic de cicluri.REZISTENŢA MATERIALELOR – iar ordonata punctului B este: y= d d ⋅ sin ϕ = ⋅ sin ωt 2 2 5. Pentru determinarea rezistenţei la oboseală.5.5. tensiunea normală se calculează cu relaţia: σ= Mi 32 ⋅ Q x ⋅y= ⋅ sin ωt Iz π ⋅ d3 5.

3-1 Oţel cu σr [MPa] 320 – 420 400 – 500 480 – 600 600 – 750 700 – 850 850 – 1050 1050 – 1250 1250 . rezistenţa la oboseală este acea valoare maximă a tensiunii la care epruveta nu se mai rupe nici după un număr foarte mare de cicluri. prin coeficientul de asimetrie R şi ea se determină pe cale experimentală.8) σ-1 la tracţiune-compresiune σ0 ≈ (1.6) σ-1 pentru oţel solicitat la ciclu pulsant τ-1 ≈ 0. Rezistenţa la oboseală depinde de mai mulţi factori. R=-1 În Tabelul 5. numărul maxim de cicluri se limitează la 107 cicluri (2-3 zile de funcţionare continuă a instalaţiei cu n = 3000 rot/min). pentru care epruveta nu se mai rupe indiferent de numărul de cicluri de solicitare. Altfel spus.1450 Tracţiunecompresiune σ-1t [MPa] 120 – 150 120 – 160 170 – 210 190 – 250 Încovoiere σ-1 [MPa] 160 – 220 170 – 220 200 – 270 250 – 340 310 – 380 400 – 450 450 – 590 500 . ciclu pulsant.3 σ-1 . De obicei. nu numai pe epruvete. încercările experimentale se pot efectua şi pe elemente de construcţii sau direct pe piese.8 – 2) τ-1 pentru oţel solicitat la torsiune.5) σr pentru oţel solicitat la încovoiere σ-1 ≈ (0.5) σr pentru metale neferoase σ-1t ≈ (0.rezistenţa la oboseală pentru un ciclu alternant simetric.PAVEL TRIPA .6 σ-1 pentru oţel solicitat la torsiune τ0 ≈ (1.5 … 1.4 … 0. R = -1 τ-1 – rezistenţa la oboseală la torsiune pentru un ciclu alternant simetric.25 … 0. Pentru a cunoaţte cât mai real modul de comportare al materialelor la solicitări variabile.3 se prezintă valorile rezistenţei la oboseală pentru câteva mărci de oţel.3 – rezistenţa la oboseală pentru un ciclu cu R = 0. Rezistenţa la oboseală se notează cu simbolul tensiunii produse la care se adaugă un indice care reprezintă tocmai valoarea coeficientului de asimetrie al ciclului de solicitare: σ0.REZISTENŢA MATERIALELOR – Curba se apropie asimptotic de tensiunea σ0b.7 … 0. în special de natura solicitării. Valoarea σ0 = σ0b a tensiunii se numeşte rezistenţă la oboseală. 149 .600 Torsiune τ-1 [MPa] 80 – 120 100 – 130 110 – 140 150 – 200 170 – 230 210 – 260 250 – 300 280 – 350 Pentru rezistenţa la oboseală se pot utiliza şi relaţii aproximative: σ-1 ≈ (0. Tabelul 5.

4 DIAGRAMELE REZISTENŢELOR LA OBOSEALĂ S-a constatat că rezistenţa la oboseală depinde foarte mult de coeficientul de asimetrie R al ciclului de solicitare. că orice material prezintă o infinitate de rezistenţe la oboseală. Rezultă de aici. σam σamL σam ϕ O σm Fig. Acest tip de diagrame reprezintă diagramele de rezistenţă la oboseală.3-3 5.5. Faţă de un sistem de coordonate σm . Se cunosc mai multe tipuri de diagrame ale rezistenţelor la oboseală.PAVEL TRIPA .5.5.5.4-1). rezultă o diagramă liniară ca cea prezentată în Fig. întreaga infinitate de valori şi pentru fiecare tip de solicitare. Deoarece un material poate avea o infinitate de rezistenţe la oboseală este necesar să se cunoască dacă este posibil. σmax σ0 logN log107 Fig.3-3.σam un ciclu poate fi reprezentat printr-un singur punct M (Fig.REZISTENŢA MATERIALELOR – Dacă curba W hler se reprezintă în coordonate semilogaritmice σmax – log N . Rezistenţa la oboseală este minimă pentru R = -1 (ciclu alternant simetric) şi creşte dacă R variază de la –1 la +1.4-1 M σmL σm L 150 . poate fi redată de o singură diagramă. Este de mare ajutor dacă infinitatea rezistenţelor la oboseală pentru o anumită solicitare.

Punctul L reprezintă un ciclu limită.4-2 arată că toate ciclurile reprezentate de punctele situate pe dreapta OML au acelaşi coeficient de asimetrie.5.5.C ale diagramei Haigh. reprezintă diagrama rezistenţelor la oboseală sau curba ciclurilor limită.REZISTENŢA MATERIALELOR – Între panta dreptei OM şi coeficientul de asimetrie al ciclului reprezentat de punctul M. 151 .B. Locul geometric al punctelor L. adică un ciclu la care tensiunea maximă este egală cu rezistenţa la oboseală pentru ciclul cu respectivul coeficient de asimetrie.PAVEL TRIPA . conduce la ruperea prin oboseală.4-2 L M C σm Punctele particulare A. se poate scrie următoarea relaţie: σ max − σ min σ am 1− R 2 tgϕ = = = σ max + σ min 1 + R σm 2 1 − tgϕ ⇒ R= = ct. reprezintă trei cicluri particulare: punctul A. σam A B σ-1 σ0/2 450 σ0/2 σr Fig. 1 + tgϕ 5.4-2 Relaţia 5.4-2). Orice punct din interiorul diagramei (punctul M) reprezintă un ciclu nepericulos la oboseală pe când punctul L sau alt punct situat în afara diagramei. σam = σ-1 corespunde unui ciclu alternant simetric punctul B (situat pe bisectoare) cu σm = σam = σ0/2 reprezintă un ciclu pulsant punctul C cu σm = σr . numită şi diagrama Haigh (Fig. cu σm = 0. σam = 0 reprezintă o solicitare statică.

iar punctul C solicitarea statică. În practică se utilizează diagrame schematizate (simplificate) 152 . Din acest motiv obţinerea diagramei Smith se face prin determinarea unui număr redus de rezistenţe la oboseală. iar cele care au cel puţin un punct pe diagramă sau în exteriorul acesteia sunt cicluri care conduc la ruperi prin oboseală.4-3 În diagrama Smith.4-3). Ciclurile reprezentate prin punte situate în interiorul diagramei (punctele M – M1) sunt cicluri nepericuloase. un ciclu de solicitare este reprezentat de două puncte.PAVEL TRIPA . Trasarea acestor diagrame necesită foarte multe încercări experimentale.5 SCEMATIZAREA DIAGRAMELOR REZISTENŢELOR LA OBOSEALĂ După cum s-a mai spus.REZISTENŢA MATERIALELOR – Trasarea diagramei rezistenţelor la oboseală de tip Haigh. necesită cunoaşterea multor valori experimentale. obţinerea diagramelor rezistenţelor la oboseală necesită foarte multe încercări experimentale care conduc la un efort mare şi un timp îndelungat. 5. Punctele A – A1 reprezintă un ciclu alternant simetric. punctele B – B1 un ciclu pulsant. σmax. σmin (Fig. Alt tip de diagramă a rezistenţelor la oboseală este diagrama Smith.5. ceea ce conduce la diagrame schematizate.σmax .min σmax B σr A σ0 σ-1 M1 450 B1 B C M σmin σm σ-1 A1 σ0/2 Fig. De obicei se determină rezistenţele la oboseală pentru cicluri alternate. pulsante. reprezentată în coordonate σm .5. care împreună cu caracteristicile mecanice conduc la aşa zisele diagrame schematizate.

5. Diagrama rezistenţelor la oboseală este parabola ABC (Fig.1-1) de ecuaţie: ⎛ σ ⎞ σ am = σ −1 ⋅ ⎜ 1 − m ⎟ ⎜ σc ⎟ ⎝ ⎠ 5.1 Schematizări ale diagramei Haigh Schematizarea Gerber.5. de ecuaţie: ⎛ σ ⎞ σ am = σ −1 ⋅ ⎜ 1 − m ⎟ ⎜ σr ⎟ ⎝ ⎠ 5.1-1).1-1 Pentru obţinerea acestei diagrame este necesar să se determine σ-1 şi σr.REZISTENŢA MATERIALELOR – ale rezistenţelor la oboseală.5.5.1-3 iar pentru trasarea ei este necesar σ-1 şi σc. Schematizarea Soderberg.PAVEL TRIPA .5.5. σam A σ-1 Soderberg σc σr Fig. este dreapta AD (Fig.5. Astfel sunt cunoscute următoarele schematizări ale diagramelor rezistenţelor la oboseală: 5.1-1). este reprezentată de dreapta AC (fig.5.5.5.5. pentru materiale care au limită de curgere. diagrame pentru care în vederea trasării lor trebuie determinate mai puţine mărimi.1-2 Pentru această diagramă sunt necesare σ-1 şi σr.5. de ecuaţie: σ am ⎡ ⎛σ = σ −1 ⋅ ⎢1 − ⎜ m ⎜ ⎢ ⎝ σr ⎣ ⎞ ⎟ ⎟ ⎠ 2 ⎤ ⎥ ⎥ ⎦ 5. Schematizarea Goodman recomandată materialelor fragile.1-1 D C σm Gerber B Goodman 153 .

σam σam σ-1 σ0/2 σ-1 450 σc a) σr σm 450 σ0/2 b) σc σr σm Fig.5. Din aceste diagrame se utilizează în calcule.PAVEL TRIPA .2 Schematizarea diagramei Smith Schematizarea diagramei Smith constă în limitarea ei superioară (a tensiunii maxime) la nivelul limitei de curgere σc.5.1-2 Schematizarea Ujik se abate mult de la forma diagramei reale.1-2b) impune cunoaşterea lui σ-1. ceea ce duce la valori ale coeficienţilor de siguranţă mai mici decât cei reali.5.5. pentru trasarea ei sunt necesare: rezistenţa la oboseală pentru ciclu alternant simetric σ-1. care este simplă şi mai apropiată de diagrama reală (diagrama Haigh).1-2a) necesită pentru trasare cunoaşterea lui σ-1.5. Din acest motiv aceste schematizări (mai ales schematizarea Goodman) se utilizează mai puţin pentru calculul la oboseală. Schematizarea Ujik (Fig. motiv pentru care este utilizată mai puţin. ceea ce face ca diagrama Smith să fie foarte mult utilizată în calculele de rezistenţă.REZISTENŢA MATERIALELOR – Scematizarea Goodman şi Soderberg se abat destul de mult de la diagrama reală. La acest tip de diagramă. 5. σc şi σr Schematizarea Serensen (Fig.5. în mod special. Toate aceste caracteristici de material necesare trasării diagramei Smith sunt destul de uşor de obţinut. 154 . σ0 şi σc. limita de curgere σc şi rezistenţa la oboseală pentru ciclul pulsant σ0. Cele mai utilizate schematizări pentru calculele la oboseală sunt schematizarea Soderberg datorită mai ales simplităţii de obţinere şi schematizarea Serensen.5. cele trei caracteristici de material amintite anterior.

5. schematizate pe baza celor afirmate mai înainte. depinde de foarte mulţi factori.) coeficientul de asimetrie al ciclului de solicitare 155 .5.5. σmax. Factorii care influenţează rezistenţa la oboseală pot fi clasificaţi în mai multe categorii: Factori constructivi: concentratorii de tensiune mărimea piesei Factori tehnologici: calitatea suprafeţei piesei structura materialului tehnologia de elaborare a semifabricatului tensiunile remanente tratamentele termice Factori de exploatare: mediul de lucru (agenţii corozivi etc. este prezentată în Fig.REZISTENŢA MATERIALELOR – Forma diagramei Smith.6 FACTORII CARE INFLUENŢEAZĂ REZISTENŢA LA OBOSEALĂ Rezistenţa la oboseală a diferitelor elemente de rezistenţă sau organe de maşini supuse solicitărilor variabile.2-1 5.5.2-1.min C B σr σc σ0 σ-1 A 450 B1 B σm σ-1 A1 σ0/2 Fig.PAVEL TRIPA .

) şi la contactul dintre corpuri apar concentrări puternice de tensiuni. Dimensiunile piesei influenţează semnificativ rezistenţa la oboseală.6-1 Coeficientul teoretic de concentrare nu poate fi neglijat în cazul materialelor fragile. Piesele de dimensiuni mici au o rezistenţă mai mare la oboseală. renuri etc. Tensiunile sunt cu atât mai mari cu cât variaţia secţiunii este mai mare şi raza de racordare mai mică. ca fiind raportul dintre tensiunea maximă din concentrator şi tensiunea nominală (calculată neglijând existenţa concentratorului): αk = σ max σn 5. τ-1 – rezistenţa la oboseală a epruvetei standardizate σ-1K. Este cunoscut faptul că în locurile unde secţiunea transversală variază brusc (găuri. concentratorii de tensiune nu sunt prea periculoşi. definit prin relaţia: σ K σ = −1 > 1 σ −1K 5. se prezintă doar cei mai importanţi factori de influenţă şi de care se ţine seama în mod direct în calculele de oboseală. Concentratorii de tensiune reduc rezistenţa pieselor supuse solicitărilor variabile. mai ales în zona existenţei tensiunilor mari. Cu cât dimensiunile piesei sunt mai mari cu atât rezistenţa la oboseală este mai mică. În calculul solicitărilor variabile se utilizează coeficientul efectiv de concentrare Kσ. La materialele tenace.PAVEL TRIPA . Din acest motiv.REZISTENŢA MATERIALELOR – temperatura piesei tipul solicitării frecvenţa ciclului de solicitare În cele ce urmează. Aceasta se poate explica prin aceea că piesele mari au un volum şi o suprafaţă mai mare care conţine mai multe incluziuni nemetalice. La solicitările variabile coeficientul de concentrare are o valoare mai mică decât în cazul solicitărilor statice şi aceasta datorită unei uşoare egalizări a tensiunilor prin variaţia solicitării. τ-1K – rezistenţa la oboseală a epruvetei cu concentrator Coeficientul efectiv de concentrare se determină pe cale experimentală şi el se găseşte în literatura de specialitate sub forma unor diagrame pentru diferite tipuri şi mărimi de concentratori. cristale orientate diferit şi 156 . este necesar să se evite pe cât posibil variaţiile bruşte ale secţiunilor transversale ale pieselor. pori. gâtuiri. În cazul solicitărilor statice se defineşte un coeficient teoretic de concentrare.6-2 τ −1 Kτ = >1 τ −1 K unde σ-1. respectiv Kτ .

asperităţile de la suprafaţa piesei constituie concentratori de tensiuni adică centre de amorsare a fisurilor. Piesele cu suprafaţa prelucrată fin au rezistenţa la oboseală mult mai mare decât piesele cu suprafaţa prelucrată grosolan sau cu suprafaţa corodată. respectiv ετ definit de raportul: εσ = ετ = unde σ −1d <1 σ −1 τ −1d <1 τ −1 5. Influenţa stării suprafeţei este mult mai pronunţată la solicitarea de torsiune şi încovoiere. mărimea piesei se ia în considerare printr-un factor dimensional εσ . În calculele la oboseală. Starea de prelucrare a suprafeţei se ia în considerare în calculul la oboseală prin coeficientul de calitate al suprafeţei γ definit prin raportul: γ= unde σ −1γ σ −1 <1 5.6-4 σ-1γ . Valorile coeficientului de calitate al suprafeţei se găseşte în literatura de specialitate sub formă de diagrame. Starea suprafeţei piesei este un alt factor care influenţează rezistenţa la oboseală.REZISTENŢA MATERIALELOR – care constituie puternici concentratori interni de tensiune. Cei trei factori de influenţă ai rezistenţei la oboseală pot fi grupaţi într-un factor global de influenţă a rezistenţei la oboseală: K σD = K τD = Kσ >1 εσ ⋅ γ Kτ >1 ετ ⋅ γ 5.rezistenţa la oboseală a piesei cu un anumit grad de prelucrare a suprafeţei. Zgârieturile. τ-1d – rezistenţa la oboseală a piesei cu dimensiunea oarecare d. Cu cât suprafaţa piesei este mai fin prelucrată cu atât prezenţa concentratorilor de tensiune este mai puţin posibilă şi rezistenţa la oboseală este mai mare. Factorul dimensional se găseşte în literatura de specialitate sub formă de diagrame pentru diferite materiale şi solicitări.6-5 157 .6-3 σ-1d. la care tensiunile maxime apar la suprafaţa exterioară a piesei.PAVEL TRIPA .

5 . Tabelul 5. τRpiesă – rezistenţa la oboseală a piesei la solicitarea variabilă σmax. din oţel Piese din oţel turnat Piese din fontă Piese din aliaje de cupru Piese din aliaje uşoare 158 pieselor Coeficientul de siguranţă 1. Pentru ca piesa să satisfacă condiţia de rezistenţă la oboseală este necesar ca valoarea coeficientului de siguranţă la oboseală să fie mai mare decât o valoare admisă (coeficient de siguranţă admis). Coeficienţii de siguranţă admişi au valori în general mici. între tensiunile admisibile se poate accepta următoarea relaţie: σa R = +1 = 2 ⋅ σa R =0 = 3 ⋅ σa R = −1 5.7-1 Calculul la oboseală este un calcul de verificare care se efectuează după calculul clasic de rezistenţă la solicitări statice. stabilite pentru solicitările statice însă cu tensiuni admisibile mai mici.7-2 σRpiesă.7 1.7-1 se prezintă valorile coeficienţilor de siguranţă pentru câteva piese.5 … 1. Verificarea la solicitarea variabilă presupune determinarea coeficientului de siguranţă în secţiunile periculoase. În lipsa acestor date.7-1 Felul Piese de maşini din oţel Piese uşoare de maşini. dimensionarea la oboseală se efectuează cu ajutorul metodelor clasice de rezistenţă. În Tabelul 5.4 … 2 2…3 2 … 2.3 … 1. În literatura de specialitate se găsesc valorile admisibile recomandate pentru calculul la solicitări variabile. printr-o ajustare corespunzătoare.7 2 … 2. Din acest motiv. τmax – tensiunea maximă produsă în piesă calculată cu relaţiile cunoscute de la solicitările statice.7 CALCULUL LA OBOSEALĂ. Coeficientul de siguranţă la oboseală se defineşte ca fiind raportul: cσ = unde σ Rpiesă σ max respectiv c τ = τ Rpiesă τ max 5. 5.REZISTENŢA MATERIALELOR – De ceilalţi factori de influenţă. CALCULUL COEFICIENTULUI DE SIGURANŢĂ Calculul de dimensionare la oboseală este dificil deoarece apar mai multe necunoscute.PAVEL TRIPA . susceptibile la oboseală.4 1. în calculul la oboseală se ţine seama la rezultatul final.

relaţiile 5. pe baza factorilor de influenţă: σ Rpiesă = ε ⋅γ σR = σ ⋅ σR Kσ Kσ εσ ⋅ γ τ Rpiesă ε ⋅γ τ = R = τ ⋅ τR Kτ Kτ ετ ⋅ γ 5.7-4 capătă următoarea formă: cσ = ε σ ⋅ γ σ −1 ⋅ K σ σ max ε ⋅γ τ c τ = τ ⋅ −1 K τ τ max 5. Coeficientul de siguranţă are forme diferite. Prin urmare. deoarece piesa poate avea concentratori de tensiune. 159 . Rezistenţa la oboseală a piesei diferă de cea a epruvetei.7-4 unde σR . o stare de prelucrare a suprafeţei etc.7-3 iar coeficientul de siguranţă la oboseală are expresia: cσ = cτ = εσ ⋅ γ σR ⋅ K σ σ max ετ ⋅ γ τR ⋅ K τ τ max 5. dependente de natura solicitării: Pentru ciclul alternant-simetric. rezistenţa la oboseală se realizează pe epruvete după norme bine precizate (standarde). o anumită mărime diferită de a epruvetei. În acest caz. rezistenţa la oboseală a piesei supusă unei solicitări variabile cu coeficientul de asimetrie R poate fi exprimată în funcţie de cea a epruvetei.REZISTENŢA MATERIALELOR – După cum s-a mai afirmat. Pentru o solicitare variabilă oarecare.7-5 Pentru cicluri cu coeficient de asimetrie oarecare. τR – rezistenţa la oboseală determinată pe epruvete solicitate cu un ciclu cu coeficientul de asimetrie R. coeficientul de siguranţă depinde de: schematizarea diagramelor rezistenţelor la oboseală criteriul ales pentru calculul la oboseală.PAVEL TRIPA .

PAVEL TRIPA .7-6 Calculul coeficientului de siguranţă la oboseală se va face în cele ce urmează pe baza criteriului R = const. σam L2 L3 L1 L L4 M 450 O Fig. pentru două schematizări ale diagramelor rezistenţelor la oboseală: schematizarea Soderberg. dreapta M –L3 care reprezintă criteriul σmin = const. L2.7-1). c τ = mL τm σ c σ = amL σ am σ c σ = mL σm 5. cunoscându-se faptul că punctele L. L4 reprezintă cicluri limită: cσ = σ max L τ . L3. respectiv schematizarea Serensen. De la punctul M la un ciclu limită se poate ajunge parcurgând mai multe trasee: dreapta M –L care reprezintă un criteriul R = oarecare dreapta M –L1 care reprezintă criteriul R = const.7-1 σm Cel mai utilizat criteriu pentru calculul coeficientului de siguranţă este criteriul R = const. dreapta M –L2 care reprezintă criteriul σm = const. Coeficientul de siguranţă poate fi definit şi pe baza stărilor limită.5. c τ = amL τ am τ .. preluate din diagrama rezistenţelor la oboseală. dreapta M –L4 care reprezintă criteriul σam = const. 160 .5. c τ = max L σ max τ max τ .REZISTENŢA MATERIALELOR – Fie diagrama de tip Haigh a rezistenţelor la oboseală şi un ciclu oarecare de solicitare reprezentat de punctul M (Fig. L1.

1-1 σc Din asemănarea triunghiurilor ONM şi OLS se poate constata că cσ = OL ON 5. este ciclul reprezentat de punctul L. din asemănarea triunghiurilor NMP’ şi Q’OP’ se poate scrie: σ −1 σ am cσ = σc σc − σm cσ cσ OQ ' NM = ⇒ OP ' MP ' 5.REZISTENŢA MATERIALELOR – 5. schematizarea Soderberg.7.7. pentru criteriul R = const.7. De asemenea.1-2 161 .7.PAVEL TRIPA . Ciclul limită corespunzător ciclului N pentru criteriul R = const. σam Q Q’ σ-1 L σ-1/cσ σamL σam O N ϕ M S P’ P σm σm σmL σc/cσ Fig.1-1). criteriul R = const.7.5. Fie un ciclu asimetric reprezentat de punctul N din schematizarea Soderberg (Fig.1-1 de unde rezultă că toate ciclurile de pe segmentul Q’P’ paralel cu segmentul QP au acelaşi coeficient de siguranţă faţă de ciclurile limită.5.1 Calculul coeficientului de siguranţă.

respectiv torsiune variabilă.2 Calculul coeficientului de siguranţă.7.2-1).1-6 Relaţiile 5.1-5 Pentru solicitarea de torsiune variabilă.1-4 coeficientul de siguranţă pentru piesă devine: c σpiesă = c σ = 1 K σ σ am σ m ⋅ + ε σ ⋅ γ σ −1 σ c 5.PAVEL TRIPA . respectiv 5.7. Toate ciclurile situate pe segmentul M’B’ paralel cu segmentul AB au acelaşi coeficient de siguranţă cσ (Fig. 5.7.1-2 rezultă expresia coeficientului de siguranţă pentru epruvetă: cσ = 1 σ am σ m + σc σ −1 5.7.REZISTENŢA MATERIALELOR – Din relaţia 5. Din asemănarea triunghiurilor MB’D’ şi ABD se poate scrie următoarea relaţie: 162 .1-3 Dacă se are în vedere că rezistenţa la oboseală a piesei are expresia (cunoscută deja): σ −1piesă = σ −1 Kσ εσ ⋅ γ 5.7.1-6 permit calculul coeficientului de siguranţă în cazul pieselor solicitate la încovoiere variabilă. schematizarea Serensen. criteriul R = const.7.1-5.7.7. coeficientul de siguranţă are expresia: c τpiesă = c τ = 1 K τ τ am τ m ⋅ + ε τ ⋅ γ τ −1 τ c 5.7.5.

2-1 se obţine o primă formă pentru expresia coeficientului de siguranţă al epruvetei: cσ = σ −1 2 ⋅ σ −1 − σ 0 + ⋅ σm σ0 σ am 5.2-1 0 σ-1 450 σm σc Din relaţia 5. rezultă expresia coeficientului de siguranţă la oboseală a piesei solicitată la încovoiere: 163 .2-3 relaţia 5.7.7.2-2 capătă forma: cσ = σ −1 σ am + ψ σ ⋅ σ m 5.PAVEL TRIPA .2-4 Dacă se are în vedere expresia rezistenţei la oboseală a piesei (relaţia 5.2-2 cu: ψσ = 2 ⋅ σ −1 − σ 0 σ0 5.2-2 Notând în relaţia 5.7.7.REZISTENŢA MATERIALELOR – MD' AD = B' D' BD σam σ am − ⇒ σ0 − σm 2 ⋅ cσ σ0 2 ⋅ cσ = σ −1 − σ0 2 σ0 2 5.7.2-1 A D M’ σ0/2 σ-1/cσ σam O D’ B M B’ σ0/2cσ 45 σm σ0/2cσ σ0/2 Fig.7.7.7.5.7.1-4).

7.7. corespunzătoare teoriei a III-a de rezistenţă: σ echIII = σ 2 + 4 τ 2 ⇒ σ 2 echIII = σ + 4τ 2 2 ⎛σ ⇒ ⎜ echIII ⎜ σ ⎝ −1 ⎞ ⎛ σ ⎞ ⎛ τ ⎞ ⎟ =⎜ ⎟ + 4⋅⎜ ⎟ ⎜σ ⎟ ⎜σ ⎟ ⎟ ⎠ ⎝ −1 ⎠ ⎝ −1 ⎠ 2 2 2 ⇒ 1 ⎛ σ −1 ⎜ ⎜σ ⎝ echIII ⎞ ⎟ ⎟ ⎠ 2 = 1 ⎛ σ −1 ⎞ ⎟ ⎜ ⎝ σ ⎠ 2 + 4⋅ 1 ⎛ σ −1 ⎞ ⎟ ⎜ ⎝ τ ⎠ 2 5.2-6 unde ψτ = 2 ⋅ τ −1 − τ 0 τ0 5. se calculează cu relaţiile 5.2-7 În concluzie.2-6 şi 5.REZISTENŢA MATERIALELOR – cσ = σ −1 Kσ ⋅ σ am + ψ σ ⋅ σ m εσ ⋅ γ 5. pentru schematizarea Serensen.PAVEL TRIPA . coeficientul de siguranţă la oboseală. pentru solicitarea de încovoiere respectiv torsiune. respectiv 5.2-7. coeficientul de siguranţă global cg se poate determina pornind de la expresia tensiunii echivalente.7.7.7.7. 5.2-5 Asemănător se poate arăta că la solicitarea de torsiune variabilă.7.2-3.2-5 şi 5. expresia coeficientului de siguranţă are expresia: cτ = τ −1 Kτ ⋅ τ am + ψ τ ⋅ τ m ετ ⋅ γ 5.3 Calculul coeficientului de siguranţă la solicitări variabile compuse Pentru solicitările variabile compuse de încovoiere cu torsiune.7.7. pentru schematizarea Serensen. de exemplu.3-1 Dacă se are în vedere că: 164 . cicluri alternant simetrice în fază.

7.7.cτ 5.3-3 Se observă că numitorii relaţiei 5.7.7. 165 .3-5 Aşadar.3-1 conduce la: 1 ⎛ σ −1 ⎞ ⎜ ⎟ ⎜σ ⎟ ⎝ echIII ⎠ 1 ⇒ ⎛ σ −1 ⎜ ⎜σ ⎝ echIII 2 = 1 ⎛ σ −1 ⎞ ⎜ ⎟ ⎝ σ ⎠ = 2 + 4⋅ 1 ⎛ 2 ⋅ τ −1 ⎞ ⎜ ⎟ ⎝ τ ⎠ 1 ⎛ τ −1 ⎞ ⎜ ⎟ ⎝ τ ⎠ 2 2 1 ⎛ σ −1 ⎞ ⎜ ⎟ ⎝ σ ⎠ 2 ⎞ ⎟ ⎟ ⎠ 2 + 5. cunoscându-se coeficienţii de siguranţă la solicitarea de încovoiere şi torsiune variabile. cu relaţia 5.3-5 se determină coeficientul de siguranţă global la solicitarea compusă de încovoiere cu torsiune. respectiv la încovoiere şi torsiune.REZISTENŢA MATERIALELOR – τ −1 = σ −1 ⇒ σ −1 = 2 ⋅ τ −1 2 5.3-4 de unde se obţine expresia coeficientului de siguranţă global pentru solicitarea compusă de încovoiere şi torsiune variabile: cg = cσ ⋅ cτ c2 + c2 σ τ < cσ .7.3-3 reprezintă tocmai coeficienţii de siguranţă global.3-2 atunci relaţia 5.PAVEL TRIPA . Rezultă astfel următoarea expresie: 1 1 1 = 2 + 2 c2 cσ cτ g 5.7.7.

8-1.8-1 Dacă într-o piesă se realizează o solicitare variabilă cu tensiunea σmax = σF produsă de un număr mare de ori NF > N0 (numărul de cicluri corespunzător rezistenţei la oboseală). ci se face calculul la durabilitate limitată. Pentru aceste piese nu se mai calculează coeficientul de siguranţă la oboseală. piesele trebuie să funcţioneze un anumit timp (durată limitată) mai mic decât cel care ar duce la atingerea rezistenţei la oboseală.5. starea limită este tocmai rezistenţa la oboseală σ-1. De multe ori în practică. numit durata de viaţă a piesei. fără ca aceasta să cedeze prin oboseală. Punctul M reprezintă o stare care s-a aplicat de un număr N de ori. la starea limită se ajunge pe verticala FLF .5.8 CALCULUL LA DURABILITATE LIMITATĂ Curba W hler reprezentată în coordonate semilogaritmice (vezi Fig.PAVEL TRIPA . se pot defini atunci doi coeficienţi de siguranţă: coeficient de siguranţă faţă de rezistenţa de durată limitată: 166 . De la punctul M se poate ajunge la starea limită pe două direcţii: pe verticala ML1 unde tensiunea limită este σL şi reprezintă rezistenţa de durată. după care se scot din funcţionare. Pentru starea reală din piesă definită de punctul M(σN.5. tensiunea σN din piesă poate fi mai mare decât rezistenţa la oboseală σ-1. În acest caz. Oriunde se află punctul LF pe porţiunea BC.REZISTENŢA MATERIALELOR – 5. N). corespunzătoare la N cicluri de solicitare pe orizontala ML2 corespunzătoare tensiunii σN şi numărului limită de cicluri NL.3-3) se prezintă ca în Fig. σmax A σL σN σ-1 L1 L2 M B F O N NL N0 NF LF σF logN [cicluri] C Fig. Porţiunea AB reprezintă curba de durabilitate limitată din diagrama W hler . cu N < N0.

dar pentru oţeluri el poate fi egal cu 9 sau 6.PAVEL TRIPA . Pentru oţeluri se poate considera N0 = 106 … 5⋅106 . σ .8-1 coeficient de siguranţă la durabilitate: cN = NL N 5. σ-1 – coordonatele punctului B (numărul de cicluri corespunzător rezistenţei la oboseală. pentru un număr de cicluri dat N. Coeficientul m are o dispersie mare (m = 2 … 9). respectiv rezistenţa la oboseală) m – un coeficient. expresia tensiunii σ se poate determina cu relaţia: unde σ = σ −1 ⋅ m N0 = σL N 5. dacă se acceptă că ecuaţia curbei W hler este de forma: N ⎛ σ −1 ⎞ =⎜ ⎟ N0 ⎝ σ ⎠ m ⇒ N ⋅ σ m = N 0 ⋅ σ m1 − 5. coeficientul de siguranţă faţă de rezistenţa de durată limitată este: cσ = σ L σ −1 m N 0 = ⋅ σN σN N 5. la o solicitare cu amplitudinea ciclului σN. Pentru un punct oarecare situat pe porţiunea descendentă a curbei W hler.REZISTENŢA MATERIALELOR – cσ = σL σN 5. Problema durabilităţii limitate poate fi studiată şi pe cale analitică.coordonatele unui punct curent de pe linia de durabilitate limitată N0. m = 6).8-4 Prin urmare.8-2 Acest calcul este recomandat atunci când piesa are o durată de funcţionare mai mică decât cea corespunzătoare atingerii rezistenţei la oboseală.8-5 167 . (m = 9.8-3 N.

Mtmax = 37 KN cm.645 + 0.91.28 MPa Wz π ⋅ d3 32 cσ = 230 1.78. σ0 = 350 MPa.1 Să se verifice arborele unei maşini supus unei solicitări de încovoiere cu torsiune. Mtmin = 9 KN cm.3.9. τ-1 = 140 MPa.92 0.85 Calculul coeficientului de siguranţă la torsiune Coeficientul de siguranţă la solicitarea de torsiune se calculează cu relaţia: 168 .PAVEL TRIPA .REZISTENŢA MATERIALELOR – 5. Kσ = 1.9 APLICAŢII Aplicaţia 5. γ = 0. ca = 2. Rezolvare Calculul coeficientului de siguranţă la încovoiere Se utilizează relaţia stabilită pentru schematizarea Serensen: cσ = σ −1 Kσ ⋅ σ am + ψ σ ⋅ σ m εσ ⋅ γ 2 σ 1 − σ 0 2 ⋅ 230 − 350 = = 0.314 ⋅ 50.91 = 2. τ0 = 200 MPa.92 MPa 2 σ − σ min = max = 28.314 σ0 350 unde ψσ = σ max = σ min σm = σ am σ max + σ min = 50. Se cunosc: d = 40 mm. Mimax = 50 KN cm.645 MPa 2 M i max M = i max = 79 . Mimin = 14 KN cm.78 ⋅ 0. Kτ = 1. εσ = ετ = 0.6 ⋅ 28. σ-1 = 230 MPa.57 MPa Wz π ⋅ d3 32 M M = i min = i min = 22.6.

4 τ0 200 M M τ max = max = t max = 29.04 cτ = Coeficientul de siguranţă global este: cg = cσ ⋅ cτ c +c 2 σ 2 τ = 2.04 2.3 ⋅ 11.3 0.REZISTENŢA MATERIALELOR – cτ = τ −1 Kτ ⋅ τ am + ψ τ ⋅ τ m ετ ⋅ γ unde ψτ = 2 ⋅ τ −1 − τ 0 2 ⋅ 140 − 200 = = 0. 169 .04 2 2 = 2.85 ⋅ 5.PAVEL TRIPA .16 MPa Wp π ⋅ d3 16 τ + τ min = 18.3 MPa τ m = max 2 τ − τ min τ am = max = 11. Se poate constata că şi tensiunile maxime normale sau tangenţiale la solicitarea statică au valori sub cele admisibile.91 = 5.78 ⋅ 0.17 MPa 2 140 1.4 ⋅ 18. ceea ce înseamnă că arborele nu se va distruge prin rupere la oboseală.48 > c a = 2 Coeficientul de siguranţă global este mai mare decât cel minim admis.85 + 5.17 + 0.44 MPa Wp π ⋅ d3 16 M M τ min = min = t min = 7.

2-1 Rezolvare Rezistenţele la oboseală pentru OL50 sunt: σ 0 = 420 MPa τ 0 = 200 MPa σ −1 = 240 MPa τ −1 = 150 MPa ψ σ = 0.84 ε τ = 0. l = 400 mm. iar forţa F variază după un ciclu alternant simetric de la Fmax la Fmin cu Fmax = -Fmin . Forţa F0 = 16 daN şi este statică.5.9.78 γ = 0.PAVEL TRIPA .2-1 este confecţionat din OL50.5 ε σ = 0.REZISTENŢA MATERIALELOR – Aplicaţia 5. lucrează în aer şi nu a suferit nici un tratament termic superficial.9.9. Se cere să se determine forţa Fmax pentru ca = 2.625 ⋅ Fmax Wz (F − Fmax ) ⋅ l σ min = 0 = 10 − 0.97 Pentru coeficientul de siguranţă la încovoiere: = 10 + 0.143 ψ τ = 0.2 iar factorii de influenţă au valorile: K σ = 2. a = 100 mm. d = 40 mm. r = 2 mm.04 K τ = 1.625 ⋅ Fmax Wz σ am = 0. Piesa are suprafaţa cu un polizaj mijlociu.5.2 Ansamblul prezentat în Fig.625 ⋅ Fmax σ m = 10 MPa σ max = (F0 + Fmax ) ⋅ l 170 . dacă D = 80 mm. F F0 r d a l Fig.

este: cτ = τ −1 Kτ ⋅ σ am ετ ⋅ γ = 150 0.43 ⎟ max max ⎝ ⎠ ⎝ 2 ⎞ ⎟ ⎟ ⎠ 2 = ca Din relaţia anterioară se obţine valoarea maximă admisă pentru forţa F: Fmax ≈ 760 N 171 .784 ⋅ Fmax Wp τ am = 0.015 ⋅ Fmax ⎛ ⎞ ⎛ 240 150 ⎟ +⎜ ⎜ ⎜ 0.015 ⋅ Fmax Relaţia de verificare a rezistenţei la oboseală este: cσ ⋅ cτ c +c 2 σ 2 τ cg = = 240 150 ⋅ 1.56 ⋅ F + 1.56 ⋅ Fmax + 1. ciclu alternant simetric.PAVEL TRIPA .015 ⋅ F ⎜ 1.REZISTENŢA MATERIALELOR – cσ = 240 1.56 ⋅ Fmax + 1.784 ⋅ Fmax τm = 0 Coeficientul de siguranţă la torsiune.784 ⋅ Fmax Wp F ⋅a = − max = − 0.43 Pentru coeficientul de siguranţă la torsiune (ciclul este alternant simetric): τ max = τ min Fmax ⋅ a = 0.43 0.

Calculul plăcilor curbe este mult mai complicat decât cel al plăcilor plane şi acesta interesează mai mult specialistul din construcţii. Elementele geometrice ale unei plăci sunt: forma şi dimensiunile suprafeţei mediane grosimea. plăcile pot fi. Din punct de vedere mecanic.PAVEL TRIPA . care este destul de dificilă. După forma suprafeţei mediane. plăci cu grosime relativ mare. În practică se întâlnesc multe elemente care intră în categoria plăcilor: cilindrii motoarelor. plăci cu grosime foarte mică. Inginerul mecanic este interesat în special de plăcile plane şi învelitori. planşeele. se consideră că plăcile rezistă oricăror sarcini. supapele. conductele. plăci plane plăci curbe învelitori. mai ales aceia care au preocupări în domeniul rezervoarelor de diferite tipuri. h > l/5. plăci groase. acoperişuri etc. pistoanele. CALCULUL PLĂCILOR PLANE IZOTROPE 6. Aceste plăci au o rigiditate neglijabilă la încovoiere şi preiau numai eforturi axiale. h ≤ l/80.REZISTENŢA MATERIALELOR – 6. Studiul plăcilor este mult mai dificil decât cel al barelor şi acesta se face pe baza teoriei elasticităţii. plăcile pot fi: membrane. După forma suprafeţei mediane. În funcţie de mărimea grosimii h a plăcii şi de dimensiunea l cea mai mică a conturului. 172 . Suprafaţa mediană este locul geometric al punctelor egal depărtate de suprafeţele exterioare ale plăcii.1 CONSIDERAŢII GENERALE Plăcile sunt elemente care au două dimensiuni (lungimea şi lăţimea) relativ mari în comparaţie cu cea de-a treia (grosimea). Grosimea plăcii reprezintă distanţa dintre două puncte ale suprafeţelor exterioare. diferite rezervoare. plăcile plane pot fi: circulare dreptunghiulare eliptice de alte forme. măsurată perpendicular pe suprafaţa mediană. Calculul acestor plăci se face cu teoria spaţială a elasticităţii.

Din acest motiv. sarcinile aplicate plăcilor pot fi: concentrate [N] distribuite liniar [N/mm] distribuite pe o suprafaţă [N/mm2]. Deplasările w ale suprafeţei mediane sunt mici în comparaţie cu grosimea plăcii. şi au următoarele unităţi de măsură: efortul axial şi tăietor în [N/mm] momentul încovoietor şi de răsucire în [Nmm/mm] = [N]. prezintă anumite particularităţi cu privire la sarcini şi eforturi. iar suprafaţa mediană devine o suprafaţă curbă numită suprafaţă mediană deformată. Această ipoteză permite ca în studiul deformaţiei plăcilor să se abordeze numai deformaţiile suprafeţei mediane.REZISTENŢA MATERIALELOR – Plăcile faţă de bare. 6. placa se deformează. înainte de deformaţie. T. Pentru plăcile plane sistemul de referinţă xyz are axele x şi y în planul suprafeţei mediane. Mt .1-1 se consideră suprafaţa mediană a unei plăci circulare.1-1 173 .2. eforturile se calculează pe unitatea de lungime a secţiunii. Mi . Deoarece secţiunea unei plăci este mare.6. r R r P θ x t y Fig. În calculul plăcilor este valabilă ipoteza materialului izotrop şi legea lui Hooke.1 Relaţii între tensiuni şi deformaţii specifice În urma acţiunii sarcinilor. Astfel. ceea ce simplifică mult calculele. pe o normală la planul median se găsesc după deformaţie pe o normală la suprafaţa mediană deformată.PAVEL TRIPA . iar axa z perpendiculară pe acest plan. Plăcile plane care sunt simetrice din punct de vedere al formei.6. Ipotezei lui Bernoulli de la bare îi corespunde plăcilor ipoteza lui Kirchhof care precizează că toate punctele aflate. eforturile N.2. În Fig. variază în lungul secţiunii.2 CALCULUL LA ÎNCOVOIERE AL PLĂCILOR CIRCULARE ÎNCĂRCATE SIMETRIC 6.2. De asemenea ele pot fi încărcate şi nesimetric. pot fi rezemate şi încărcate simetric.

1-2). respectiv la distanţa r+dr. creşte şi ϕ.6. iar ϕ este negativ. r O T w ϕ x z Fig. C’D’. iar CD cu unghiul ϕ+ dϕ ⋅ dr dr Fibra MN care acum a ajuns în poziţia M’’N’’ s-a lungit cu o mărime egală cu diferenţa deplasărilor extremităţilor sale: dφ dφ ⎛ ⎞ Δ ( dr ) = N'N''− M'M'' = z ⋅ ⎜ φ + ⋅ dr ⎟ − z ⋅ φ = z ⋅ ⋅ dr dr dr ⎝ ⎠ 6.1-2 174 . care reprezintă intersecţia suprafeţei mediane deformate cu planul secţiunii (Fig.PAVEL TRIPA .1-1 Semnul ( .2. Fiind acceptată ipoteza lui Kirchhof. Normala AB s-a rotit cu unghiul ϕ. trebuie considerate două axe ortogonale: axa radială Pr şi axa circumferenţială Pt. AB şi CD sunt două normale la placă situate la distanţa r de Oz. Într-un punct curent al plăcii P.1-1. Dacă se face o secţiune diametrală prin placa deformată se obţine o curbă. ceea ce impune semnul minus în relaţia 6.2. Se consideră acum o fibră MN de lungime dr. θ. curba are săgeata w şi unghiul (rotirea) ϕ: ϕ=− dw dr 6.2. Fig. acestea devin normale şi pe suprafaţa mediană deformată A’B’.) apare deoarece r şi w sunt pozitive.2.2.6.1-2 Când r creşte. orice mărime este independentă de θ. iar w scade.1-3 reprezintă o secţiune diametrală prin placă atât în stare nedeformată cât şi deformată. Într-un punct situat la distanţa r de centrul plăcii.REZISTENŢA MATERIALELOR – În locul coordonatelor carteziene x. În acest mod.2.6. y se pot considera coordonatele polare r. situată la distanţa z de suprafaţa mediană care după deformaţie ajunge în poziţia M’’N’’. fiind funcţie numai de r.

1-3 ϕ C’ S’ R’ N’ N’’ M’’ M’ B’ D’ = z⋅ dφ dr dr C S N D ϕ+(dϕ/dr)⋅dr r 6.1-4 .PAVEL TRIPA .2.REZISTENŢA MATERIALELOR – Lungirea specifică a fibrei în direcţie radială este: εr = Δ ( dr ) dr r A O T h R M B w0 z w A’ O’ T’ z Fig.6.1-3 z z Cercul de rază TM = r are înainte de deformaţie lungimea: s=2⋅ π⋅ r iar după deformaţie raza cercului devine: T 'M'' = r + z ⋅ φ astfel încât lungimea sa este: s + Δs = 2π ⋅ ( r + z ⋅ φ ) Lungirea specifică în direcţia circumferenţială este acum: εt = ( s + Δs ) − s = 2 π ⋅ r + 2 π ⋅ z ⋅ φ − 2 π ⋅ r = z ⋅ φ s 2π ⋅r r 175 6.2.2.

6.2. Pe cele două suprafeţe plane normale la direcţia circumferenţială acţionează tensiunile circumferenţiale σt .1-6 permit calculul tensiunilor radiale şi circumferenţiale dintr-un punct situat la distanţa z de planul median.REZISTENŢA MATERIALELOR – Din teoria elasticităţii (legea lui Hooke generalizată) sunt cunoscute relaţiile dintre tensiuni şi deformaţiile specifice: σx = E ⋅ (ε x + ν ⋅ ε y ) 1 − ν2 E ⋅ (ε y + ν ⋅ ε x ) σy = 1 − ν2 care transpuse pentru cazul plăcii circulare capătă forma: E ⋅ (ε r + ν ⋅ ε t ) 1− ν2 E σt = ⋅ (ε t + ν ⋅ ε r ) 1− ν2 σr = 6.2.2-1).1-6 Relaţiile 6. de raze r şi r+dr şi două plane diametrale normale pe placă. Dar. concentrice cu placa.2.2 Echilibrul elementului de placă Din placa circulară se detaşează un element de volum. Tensiunile circumferenţiale sunt egale pe cele două suprafeţe.2.PAVEL TRIPA . Se poate constata că în planul median unde z = 0. iar tensiunea radială are valoarea σr la raza r şi valoarea σr + (dσr / dr)⋅ dr pe suprafaţa de rază r + dr. care fac între ele un unghi dθ (Fig.1-5 devin: E ⋅ z ⎛ dϕ ϕ⎞ ⋅ + ν⋅ ⎟ 2 ⎜ r⎠ 1 − ν ⎝ dr E⋅z ⎛ ϕ dϕ ⎞ σt = ⋅ + ν⋅ ⎟ 2 ⎜ dr ⎠ 1− ν ⎝ r σr = 6.1-5 Dacă se ţine seama de expresiile deformaţiilor specifice stabilite în cazul plăcii circulare. tensiunile radiale σr . iar pe suprafeţele cilindrice. cu ajutorul a două suprafeţe cilindrice. atât tensiunea radială cât şi cea circumferenţială sunt nule.2. 176 .2. trebuie cunoscută funcţia ϕ(r). 6. pentru aceasta. relaţiile 6.

care este acelaşi pe fiecare faţă plană (din considerente de simetrie). Pe aceste feţe nu există efort tăietor.2.2-1 tensiunile au fost reprezentate pe suprafaţa situată la distanţa z de suprafaţa mediană N1N2N3N4.6.PAVEL TRIPA . iar pe suprafaţa cilindrică exterioară.REZISTENŢA MATERIALELOR – În Fig.2-2). Pe suprafaţa cilindrică interioară acţionează momentul încovoietor circumferenţial Mt ⋅r⋅dθ . p⋅dr⋅r⋅dθ Mr⋅dr [Mt+(dMt/dr)dr](r+dr)dθ [T+(dT/dr)dr](r+dr)d z Mr⋅dr Fig.2-2 h Mt⋅r⋅dθ T⋅r⋅dθ Pe suprafeţele plane acţionează momente încovoietoare radiale distribuite Mr care se măsoară pe unitatea de lungime a razei. Mi. Mt. r h dθ σr N1 N2 N4 dr σt N3 z dz z σt Fig. T. Pe întreaga faţă a elementului momentul încovoietor radial este Mr ⋅ dr.6.6.2.2.2.6. momentul circumferenţial: dM t ⎛ ⎞ ⋅ dr ⎟ ⋅ (r + dr ) ⋅ dθ ⎜Mt + dr ⎝ ⎠ 177 . atunci asupra elementului acţionează numai efortul tăietor T şi momentul încovoietor Mi = M (Fig.2-1 σt+(dσr/dr)⋅dr Dacă placa se încarcă numai cu sarcini normale pe planul ei. Pe cele patru suprafeţe (două plane şi două cilindrice) iau naştere eforturile N.

2. pe suprafaţa cilindrică interioară de rază r.PAVEL TRIPA . dacă se scrie relaţia de echivalenţă în secţiunea radială. Rezultă atunci că expresia momentului încovoietor circumferenţial este: φ⎞ ⎛ dφ Mt = D ⋅ ⎜ + ν⋅ ⎟ r⎠ ⎝ dr 6. se poate scrie: h 2 M t ⋅ r dθ = ∫ σ r ⋅ dA ⋅ z = − h 2 E z ⎛ dϕ ϕ⎞ ⋅⎜ + ν ⋅ ⎟ ⋅ r ⋅ dθ ⋅ dz ⋅ z ∫h 1 − ν 2 ⎝ dr r⎠ − 2 h 2 unde s-a ţinut seama de expresia lui σr şi că dA=r dθ dz. se obţine: h 2 Mr ⋅ dr = ∫ σr ⋅ dA ⋅ z = ∫ − h 2 Ez 2 h 1− ν − 2 h 2 dφ ⎞ ⎛φ ⋅⎜ + ν ⋅ ⋅ dr ⋅ dz ⋅ z r dr ⎟ ⎝ ⎠ de unde după efectuarea calculelor rezultă expresia momentului încovoietor radial: dφ ⎞ ⎛φ Mr = D ⋅ ⎜ + ν ⋅ ⎟ dr ⎠ ⎝r 6.REZISTENŢA MATERIALELOR – Pe aceste suprafeţe există şi forţe tăietoare.2-3 178 . Pe suprafaţa superioară a elementului se aplică o sarcină normală egală cu p⋅dr⋅r⋅dθ. Astfel.2. Rezolvând relaţia de mai sus se obţine: E Mt ⋅ r dθ = 1− ν2 φ⎞ Eh3 φ⎞ ⎛ dφ ⎛ dφ 2 ⋅⎜ + ν ⋅ ⎟ ⋅ r ⋅ dθ ⋅ ∫ z dz = ⋅⎜ + ν ⋅ ⎟ ⋅ r ⋅ dθ 2 r⎠ r⎠ h 12 1 − ν ⎝ dr ⎝ dr − 2 h 2 ( ) Expresia E h3 D= 12 ⋅ (1 − ν 2 ) 6.2-2 Asemănător. Momentele forţelor elementare faţă de suprafaţa mediană sunt egale cu momentele încovoietoare din secţiune.2-1 se numeşte rigiditatea la încovoiere a plăcii.2.

2-2) să fie în echilibru sub acţiunea eforturilor care acţionează asupra lor.6.2.2. se reprezintă toate momentele încovoietoare prin vectori. cu observaţia că momentele încovoietoare se măsoară în [N] iar modulul W în [mm2].1-6) şi a momentelor (relaţiile 6. În prima proiecţie (Fig.2-3a) se reprezintă momentele încovoietoare şi forţele tăietoare aplicate. Pentru determinarea funcţiei ϕ(r) se pune condiţia ca elementul de placă (Fig. Eliminând funcţia ϕ între aceste mărimi.2.2-3) rezultă că acestea sunt funcţii de funcţia necunoscută ϕ(r).2.2.2-6 Se poate constata că relaţiile 6.PAVEL TRIPA . În proiecţia din Fig.2.6. obţinânduse aceeaşi concluzie că în suprafaţa mediană (z = 0) ambele tensiuni sunt nule.2-4 sau dacă se ţine seama de expresia lui D (relaţia 6.2.2.2. Pentru aceasta. considerând în mod simplificat că forţele tăietoare sunt constante pe cele două suprafeţe opuse. inclusiv cuplul T⋅r dθ ⋅ dr al celor două forţe tăietoare.6. Din expresiile tensiunilor (relaţiile 6.2-5 Relaţiile 6. se obţin relaţiile dintre tensiuni (radiale.REZISTENŢA MATERIALELOR – S-au obţinut astfel relaţiile momentelor încovoietoare circumferenţiale.2.2-3b. respectiv radiale. se va reprezenta elementul de volum prin două proiecţii (Fig.2.2-2 şi 6. Valorile maxime se ating în fibrele extreme unde z = zmax =h/2: Mt Mt = W h2 6 M M σ t = 2r = r W h 6 σ r max = 6.6. respectiv circumferenţiale) şi momentele încovoietoare: Ez 1 − ν2 Ez σt = 1 − ν2 σr = Mt D M ⋅ r D ⋅ 6.2-5 arată că tensiunea variază liniar cu grosimea plăcii.2-3).2-6 sunt asemănătoare cu cele de la solicitarea de încovoiere. în funcţie de funcţia ϕ. Condiţia de echilibru se scrie ca o sumă de forţe pe tangenta la conturul cilindric al elementului: 179 .2.2.2-1) rezultă: σr = 12 M t ⋅z h3 12 M r σt = ⋅z h3 6.

6.2-3 dM t ⎛ ⎞ ⋅ dr ⎟ ⋅ (r + dr ) dθ − M t ⋅ r dθ + T ⋅ r dθ ⋅ dr − ⎜Mt + dr ⎝ ⎠ dθ dr − 2 M r ⋅ dr ⋅ + p ⋅ r dθ ⋅ dr ⋅ = 0 2 2 În relaţia de mai sus.REZISTENŢA MATERIALELOR – Mr dr a) O h Mt r dθ T r dθ z b) O dθ Mr dr Mr dr [Mt (dMt/dr)dr](r+dr)dθ T r dθ [Mt (dMt/dr)dr](r+dr)dθ r T r dθ dr Mt r dθ Mr dr Fig. s-a considerat că sin dθ dθ ≈ dr 2 După efectuarea calculelor se ajunge la relaţia: Mt + dar de unde rezultă: Mt + dM t dM t ⋅r + ⋅ dr + T r − M r = 0 dr dr dM t ⋅ dr ≈ 0 dr dM t ⋅ r + T r − Mr = 0 dr 6.2.PAVEL TRIPA .2-7 180 .2.

2. se poate scrie: 2π r T = F + π r 2 p pr F ⇒ T= + 2πr 2 iar ecuaţia diferenţială 6. relaţia 6. forţa tăietoare pe o secţiune cilindrică de rază r este egală cu suma proiecţiilor pe normala la suprafaţa mediană a forţelor din interiorul cercului de rază r.PAVEL TRIPA .2-9 poate fi scrisă acum sub forma: 181 .2.2. Pentru această placă.2.2-8 Pentru plăcile circulare.2-8 devine: d2φ 1 dφ 1 1 ⎛ F pr ⎞ + ⋅ − 2 ⋅φ = − ⋅⎜ + ⎟ dr 2 r dr r D ⎝ 2π r 2 ⎠ Membrul întâi al expresiei de mai sus este tocmai derivata expresiei 1 ⎛ dφ ⎞ ⋅⎜φ + r ⋅ r ⎝ dr ⎟ ⎠ 6. Fie acum o placă circulară încărcată simetric printr-o forţă F aplicată în centru şi o sarcină uniform distribuită p.2.REZISTENŢA MATERIALELOR – Dacă se înlocuiesc valorile momentelor încovoietoare (relaţiile 6.2-2 respectiv 6.2.2.2-3).2-7 se poate scrie: φ⎞ d ⎛ dφ φ⎞ dφ ⎞ ⎛ dφ ⎛φ D⎜ + ν ⋅ ⎟ + rD ⎜ + ν ⋅ ⎟ + Tr − D ⎜ + ν ⋅ =0 r⎠ dr ⎝ dr r⎠ dr ⎟ ⎝ dr ⎝r ⎠ Efectuând calculele rezultă: dφ ⎛ ⎞ r −φ⎟ ⎜ d2φ T ⋅r dφ φ φ dφ + ν + r ⋅ ⎜ 2 + ν dr 2 =− ⎟− −ν dr r r dr D ⎜ dr ⎟ r ⎝ ⎠ care în final conduc la: d2 φ 1 dφ 1 T + ⋅ − 2 ⋅φ = − 2 dr r dr r D 6.2-9 Ecuaţia diferenţială 6.

PAVEL TRIPA .REZISTENŢA MATERIALELOR – d ⎡1 ⎛ dφ ⎞ ⎤ 1 ⎛ F pr ⎞ ⎜ φ + r ⋅ dr ⎟ ⎥ = − D ⋅ ⎜ 2π r + 2 ⎟ dr ⎢ r ⎝ ⎠⎦ ⎣ ⎝ ⎠ care integrată conduce la: 1 ⎛ dφ ⎞ 1 ⎛ F pr 2 ⎞ ⋅ φ+r⋅ = − ⋅ ⎜ ⋅ lnr + ⎟+A r ⎜ dr ⎟ D ⎝ 2π 4 ⎠ ⎝ ⎠ iar după înmulţire cu r φ+r⋅ ⎞ dφ 1 ⎛ F pr 3 = − ⋅⎜ ⋅ r ⋅ lnr + + Ar⎟ dr D ⎝ 2π 4 ⎠ Se integrează din nou.2-11 Dar cum integrala este: r2 r2 2 ∫ (2 r ln r − r ) ⋅ dr = r ln r − 2 − 2 = r ⋅ (ln r − 1) 2 182 .2-10 şi ţinând seama de relaţia 6. iar ∫r lnr dr se face prin părţi: r2 r2 r 2 dr r 2 ∫ r ln r dr = 2 ⋅ln r − ∫ 2 ⋅ r = 2 ⋅ ln r − 4 1 ⎛ F r2 F r2 pr4 ⎞ r2 ⎟+ A⋅ + B ϕr = − ⋅⎜ ⋅ ⋅ ln r − ⋅ + D ⎜ 2π 2 2π 4 16 ⎟ 2 ⎝ ⎠ După împărţire cu r se obţine expresia funcţiei ϕ: pr 3 Fr r B − ⋅ ( 2lnr − 1) + A ⋅ + φ=− 16D 8 π D 2 r 6.2.2.1-1 după ce i s-a schimbat semnul se obţine expresia deplasării pe direcţia z: w= pr4 F r2 + ⋅ ∫ r ⋅ (2 ln r − 1) ⋅ dr − A ⋅ + B ln r + C 64 D 8π D 4 6.2.2-10 Dacă se mai integrează o dată ecuaţia 6. observându-se că membrul întâi este derivata lui ϕ r .2.

3-1 pr4 r2 w= − A ⋅ + B ln r + C 64 D 4 6.2.2-12 se pot calcula plăcile circulare încărcate cu o forţă concentrată în centru şi cu sarcină distribuită pe toată suprafaţa. la r = R avem ϕ = 0 şi w = 0 în centrul plăcii. se determină pentru fiecare caz în parte.B şi C se determină punând condiţiile la limită: pe contur. la r = 0 avem ϕ = 0.PAVEL TRIPA . C care intervin în aceste relaţii.2-10 şi 6.2.2.2.2.3-2 p R O x z Fig. punând condiţiile la limită.3-1).12 se ia F = 0.2-11 devine: pr4 Fr2 r2 w= + ⋅ (ln r − 1) − A ⋅ + B ln r + C 64 D 8π D 4 6.2.2. iar forma lor devine: φ=− pr 3 r B +A⋅ + 16D 2 r 6.3 Calculul plăcii circulare încărcată cu o sarcină uniform distribuită şi încastrată pe contur Pentru placa circulară încastrată pe contur şi încărcată cu o sarcină distribuită pe toată suprafaţa sa (Fig. în relaţiile 6.2. Constantele de integrare A.2-12 Cu ajutorul relaţiilor 6.2-10 şi 6. 183 . B.REZISTENŢA MATERIALELOR – ecuaţia 6.2.2.6.3-1 Constantele A. 6.6.2.2.

3-3 permit calculul deformaţiilor în orice punct situat la distanţa r de centrul plăcii.2.2-3): φ p = ⋅ R2 − r 2 r 16D dφ p = ⋅ R2 − 3r 2 dr 16D ( ) ( ) 184 .3-3) poate fi exprimată funcţie de săgeata maximă wmax: pR4 ⎛ r4 r2 w= ⋅ ⎜1 + 4 − 2 ⋅ 2 64 D ⎜ R R ⎝ ⎞ ⎟ = w max ⎟ ⎠ ⎛ r2 ⎞ ⋅ ⎜1 − 2 ⎟ ⎜ R ⎟ ⎝ ⎠ 2 6. se obţin constantele de integrare: B=0 pR3 pR2 R 0=− + A⋅ ⇒ A= 16 D 2 8D pR4 pR2 R2 pR4 0= − ⋅ +C ⇒ C= 64 D 8 D 4 64 D Cu valorile constantelor de integrare.2.PAVEL TRIPA .REZISTENŢA MATERIALELOR – Dacă se înlocuiesc aceste condiţii în relaţiile 6.3-2 şi 6.2.2.2. relaţiile deplasării w şi a rotirii ϕ (relaţiile 6.2-2 şi 6.3-1) devin: w= p ⋅ R2 − r 2 64D ( ) 6.3-5 Dacă se cunosc expresiile deformaţiilor w şi ϕ se pot determina momentele din secţiunile plăcii (relaţiile 6.2.3-1 şi 6. Săgeata maximă se obţine în centrul plăcii.3-3 pr φ= ⋅ R2 − r 2 16D ( ) Relaţiile 6.2.2.3-4 Săgeata w a plăcii (relaţia 6.2.2.3-2. acolo unde r = 0: w max pR4 = 64 D 6.2.

respectiv circumferenţoial) variază parabolic cu raza r.0812 ⋅ p R 2 16 Pe contur la r = R M 'r' = − 0.3 ⋅ p R 2 = 0.6 ⋅ p R 2 = −0.2.3 ecuaţiile momentelor încovoietoare (relaţiile 6.9 r 2 ) 16 p M t = ⋅ (1.3 r 2 ) 16 Mr = 6.3 R 2 − 3.0375⋅ p R 2 16 Se poate observa că există o distanţă de la centru pentru care acest moment se anulează. Din condiţia ca Mr = 0 se obţine distanţa r la care momentul Mr este nul: 1.3-6b Dacă se consideră ν = 0.2.PAVEL TRIPA .2.3 2 R − 1.3 R 2 − 1.2.3 ⋅ p R 2 = 0.REZISTENŢA MATERIALELOR – ⇒ Mr = p p p ⋅ (R 2 − r 2 ) + ν ⋅ (R 3 − 3 r 2 ) = ⋅ R 2 ⋅ (1 + ν ) − r 2 ⋅ (1 + 3 ν ) 6. Astfel: Momentul radial Mr În centrul plăcii are valoarea la r = 0 M 'r = 1.3-7 Relaţiile 6. ⇒ Mt = p p p ⋅ (R 2 − 3 r 2 ) + ν ⋅ (R 3 − r 2 ) = ⋅ R 2 ⋅ (1 + ν) − r 2 ⋅ (3 + ν ) 16 16 16 [ ] 6.3-7 arată că momentele încovoietoare (radial.3-6) au forma: p ⋅ (1.9 r 2 = 0 ⇒ r = 0.0812 ⋅ p R 2 16 Pe conturul plăcii 185 .827 R Momentul circumferenţial Mt În centrul plăcii are valoarea M 't = M 'r = 1.2.3-6a 16 16 16 [ ] respectiv.

0375 pR2 Mr -0.3 r 2 = 0 ⇒ r = 0. Dacă se face un calcul de dimensionare după teoria I de rezistenţă. p R -0. .6.6.628 R 0.0812 pR2 Fig.0812 pR2 0.2.REZISTENŢA MATERIALELOR – 1 M 't' = − ⋅ p R 2 = −0. cu ajutorul relaţiilor 6.PAVEL TRIPA .0375 pR2 0.3 2 R − 3.628 R Diagramele momentelor încovoietoare pentru această placă sunt prezentate în Fig.125⋅ p R 2 8 Acest moment se anulează când 1.3-8 Pe conturul plăcii: 6 pR2 3 pR2 σ r = 2 ⋅ M t = 6 ⋅ 0.3-9 Cea mai mare tensiune este tensiunea radială σr şi se atinge pe conturul plăcii.487 ⋅ 2 h h 6.2.125 pR2 Mt 0. în cazul plăcii studiate se obţine pentru grosimea acesteia: 186 .125 pR2 Dacă se cunosc acum momentele încovoietoare.2.125 ⋅ 2 = ⋅ 2 4 h h h pR2 6 σ t = 2 ⋅ M r = 0.3-2 -0.827 R R -0.3-2.225 ⋅ 2 h h 6.2.2.2-6 se pot determina tensiunile normale din placă: În centrul plăcii: pR2 6 σ r = σ t = 2 ⋅ M t = 0.

3-2: pr4 r2 w= − A ⋅ + B ln r + C 64 D 4 p r3 r B ϕ=− + A⋅ + 16 D 2 r 6. Se porneşte de la relaţiile 6.2.866 R 4 σa σa 6.REZISTENŢA MATERIALELOR – 3 pR2 σa = ⋅ 2 4 h ⇒ h=R⋅ 3p p ≈ 0. Pentru găsirea celei de-a treia relaţie. Ca urmare. mai este necesară încă o relaţie.4 Calculul plăcii circulare încărcată cu o sarcină uniform distribuită şi simplu rezemată pe contur Pentru acest tip de placă raţionamentul este acelaşi.2.3-1 şi 6.PAVEL TRIPA .4-1 187 . în cazul acestei plăci. O R z Δ r R z A B Fig.2.2.4-1a 6.2. care poate fi asemuită cu o grindă simplu rezemată la capete.3-10 6. condiţiile la limită sunt: În centrul plăcii: Pentru r = 0 ⇒ ϕ=0 Pe conturul plăcii: Pentru r = R ⇒ w=0 Se poate constata că cele două relaţii nu sunt suficiente pentru determinarea celor trei necunoscute.2.4-1b Pentru determinarea constantelor din relaţiile de mai sus. din placă se izolează o fâşie mică de lăţime Δ (Fig.4-1).6.6. numai condiţiile la limită sunt altele.2.2.

tensiunea radială este produsă de către momentul circumferenţial Mt. următoarele expresii: p R4 ⎛ 5 + ν 2r2 3 + ν r4 ⎞ ⎟ ⋅⎜ − ⋅ + w= 64 D ⎜ 1 + ν R 2 1 + ν R 4 ⎟ ⎝ ⎠ 6. Cunoscând: p r3 r ϕ=− +A 16 D 2 pr2 A ϕ =− + r 16 D 2 3p r2 A dϕ =− + dr 16 D 2 6. 0= −A −C 64 D 4 6.REZISTENŢA MATERIALELOR – Aceasta prezintă pe reazeme.2. se obţine o relaţie în constanta A şi care ataşată relaţiilor 6. în direcţie radială.4-3 ecuaţia momentului circumferenţial are forma: 3p r2 pr2 A ⋅D A ⋅D ϕ⎞ ⎛ dϕ Mt = D⋅⎜ −ν + +ν +ν ⎟=− r⎠ 16 16 2 2 ⎝ dr Punând condiţia ca la r = 0 să fie Mt = 0 .4-4 Dacă se înlocuiesc acum constantele de integrare. C= ⋅ 64 D 1 + ν 8D 1+ ν ⇒ A= 6.4-1.2.2.2.2.PAVEL TRIPA . se obţine: pR4 R2 B=0 .4-2 conduce la determinarea constantelor de integrare: 0=− 3p R 2 p R2 A ⋅D −ν + ⋅ (1 + ν ) 16 16 2 pR2 3+ ν pR4 5 + ν ⋅ . se obţin pentru deformaţiile plăcii. tensiune nulă σr = 0. ceea ce înseamnă că pe contur momentul Mt = 0. După cum se ştie.4-5a 188 .2.4-2 Pentru a obţine ecuaţia suplimentară necesară. Dacă se înlocuiesc primele condiţii în relaţiile 6. se scrie expresia momentului circumferenţial Mt având în vedere că B = 0.

4-5b Săgeata maximă are loc în centrul plăcii unde r = 0.2.4-7 Cunoscând expresiile deformaţiilor se poate trece acum la determinarea momentelor din secţiunile transversale ale plăcii.2. la r = 0 şi pentru ν = 0.REZISTENŢA MATERIALELOR – dϕ p r 3 ⎛ R 2 3 + ν ⎞ ϕ=− = ⋅⎜ ⋅ − 1⎟ dr 16 D ⎜ r 2 1 + ν ⎟ ⎝ ⎠ 6.2. au o variaţie parabolică cu raza. În centrul plăcii.54 ⋅ 16 D ⎝ 1 + ν ⎠ 16 D 6.2.3. Pentru oţeluri cu ν =0.07 ⋅ 64 D 64 D ⎝ 1 + ν ⎠ 6. săgeata maximă este: w max pR4 pR4 ⎛ 5+ ν ⎞ = ⋅⎜ ⎟ = 4. este de patru ori mai mare decât la aceeaşi placă dar încastrată pe contur.4-6 La o analiză atentă se poate constata că săgeata maximă la placa simplu rezemată.3 189 . acolo unde r = R: ϕ max = p R3 ⎛ 3 + ν ⎞ p R3 ⋅⎜ − 1⎟ = 1. Înainte se calculează expresiile: pr2 pR2 3 + ν ϕ =− + ⋅ r 16 D 16 D 1 + ν 3p r2 p R 2 3 + ν dϕ =− + ⋅ dr 16 D 16 D 1 + ν care permit determinarea momentelor încovoietoare: dϕ ⎞ p 2 ⎛ϕ Mr = D ⋅ ⎜ + ν ⎟ = R ⋅ (3 + ν ) − r 2 ⋅ (1 + 3 ν ) dr ⎠ 16 ⎝r ϕ⎞ p ⎛ dϕ + ν ⎟ = ⋅ (3 + ν ) ⋅ (R 2 − r 2 ) Mt = D ⋅ ⎜ r ⎠ 16 ⎝ dr [ ] 6.PAVEL TRIPA .4-9 Momentele.2. după cum se poate constata şi pentru această placă.4-8 6. Valorile lor extreme este următoarea: Momentul Mr. Rotirea este maximă pe conturul plăcii.

0875 p R 2 16 Momentul Mt.6.4-10 Dimensionarea plăcii făcută pe baza teoriei I de rezistenţă.206 pR2 0.6. p R R 0.2.PAVEL TRIPA . unde r = R M 'r' = pR2 ⋅ (3 + ν − 1 − 3 ν ) = 0.206 p R 2 Pe conturul plăcii.4-2 Tensiunea maximă se produce în centrul plăcii unde momentele sunt egale şi au valori maxime: σ max pR2 6 6 3+ ν 2 = 2 ⋅ M max = 2 ⋅ ⋅ p R = 1.2.2. la r = R M 't' = 0 Diagramele momentelor Mr . În centru.237 ⋅ 2 16 h h h 6.0875 pR2 Mr Mt 0. unde r = 0 M 't = M 'r = 0.206 p R 2 16 Pe contur. conduce la: 190 .4-2.REZISTENŢA MATERIALELOR – M 'r = 3+ ν ⋅ p R 2 = 0.206 pR2 Fig. Mt sunt prezentate în Fig.0875 pR2 0.

în care de data aceasta se face p = 0: Fr 2 r2 ⋅ ( lnr − 1) − A ⋅ − Blnr + C w= 8 πD 4 Fr r B ⋅ ( 2 lnr − 1) + A ⋅ + φ=− 8 πD 2 r 6.3-1.REZISTENŢA MATERIALELOR – h=R⋅ 1.2.5 Calculul plăcii circulare încărcată cu o forţă concentrată în centru şi înţepenită pe contur Şi în acest studiu se porneşte de la aceleaşi relaţii ale deformaţiilor plăcilor circulare (relaţiile 6. se obţine: 191 .2. respectiv 6.2. la r = R w =0 .2.3-2).5-1 Pentru determinarea constantelor de integrare se pun condiţiile la limită: În centru. 6.PAVEL TRIPA . la r = 0 w=0 Pe contur.2.11 R σa σa 6. φ=0 Se înlocuiesc acum condiţiile la limită în ecuaţia lui ϕ având însă în vedere că: (r ln r )r = 0 = 0 0=− FR (2 ln R − 1) + A ⋅ R + B ⋅ 8πD 2 R ⇒ B = 0 şi A= F ⋅ (2 ln R − 1) 4πD Făcând substituţiile şi în deformaţia w. se constată că placa simplu rezemată are o grosime mai mare.237 p p = 1.4-11 Făcând o comparaţie cu dimensiunea stabilită pentru aceeaşi placă dar încastrată pe contur.

5-4 Pe contur. Mt = − F 4π 6. rezultă: 0= FR2 8πD 1⎞ ⎛ ⋅ ⎜0 − ⎟ + C 2⎠ ⎝ ⇒ C= FR2 16 π D Cu valorile găsite pentru constantele de integrare.5-3 Pentru calculul momentelor încovoietoare.2. a lui ϕ/r şi se calculează dϕ F ⎞ ⎛ R = ⋅ ⎜ ln − 1 ⎟ dr 4 π D ⎝ r ⎠ de unde apoi se obţine: F ⎡ (1 + ν ) ⋅ ln R − ν⎤ ⎥ 4π ⎢ r ⎣ ⎦ F ⎡ (1 + ν ) ⋅ ln R − 1⎤ Mt = ⎥ 4π ⎢ r ⎣ ⎦ Mr = 6. la r = R. ca la exemplele precedente se ţine seama de expresia lui ϕ.5-2 Săgeata maximă se produce în centrul plăcii. să avem w = 0.PAVEL TRIPA .2.5-5 192 . la r = 0: w max FR2 = 16 π D 6.2.REZISTENŢA MATERIALELOR – 2 2 Fr2 (ln r − 1) − F r ⋅ (2 lnR − 1) + C = F r ⋅ ⎛ ln r − 1 ⎞ + C w= ⋅ ⎜ ⎟ 8πD ⎝ R 2 ⎠ 8πD 16 π D Punând condiţia ca la r = R.2. momentele încovoietoare au valorile: Mr = − Fν 4π . relaţiile deformaţiilor capătă forma: Fr2 r F w= ⋅ ln + ⋅ (R 2 − r 2 ) 8πD R 16 π D Fr2 Fr R R ϕ= ⋅ 2 ln = ⋅ ln 8πD r 4π D r 6.

2. 193 .5-6 În centrul plăcii.p = 0. Rezultă de aici că pentru o placă circulară este mai convenabil să se încarce cu o sarcină distribuită pe toată suprafaţa decât cu o sarcină echivalentă aplicată concentrat în centrul plăcii. se calculează acum tensiunile normale pe contur: 3F 6 F ⋅Mt = = 0.REZISTENŢA MATERIALELOR – Cu valorile momentelor încovoietoare găsite. un calcul aproximativ al tensiunii în punctul central de pe suprafaţa opusă aplicării forţei.478 ⋅ = 1.5-9 se constată că la placa încărcată cu aceeaşi sarcină rezultantă dar aplicată concentrat în centrul plăcii.2.144 ⋅ = 0. Totuşi.5 ⋅ 2 h2 h 2 πR p pR2 σ t = 0.2.PAVEL TRIPA .45 ⋅ 2 h2 h 6.5-8 Comparând aceste valori cu cele la placa încastrată pe contur încărcată cu sarcina uniform distribuită p: σ r .485 ln + 0.144 ⋅ 2 h 2 π h2 h σr = 6.p pR2 h2 pR2 = 0.2. tensiunile au valoare infinită. datorită aplicării locale a forţei F.75 ⋅ σ t . se obţin tensiunile pe contur: πR2 p pR2 σ r = 0. tensiunile sunt de două ori mai mari.5-7 Se face acum ipoteza că placa este solicitată de o forţă concentrată egală cu rezultanta sarcinii uniform distribuite: F = πR2 p Cu această valoare pentru forţa F.478 ⋅ 2 2 2 h 2πh h 3Fν 6 F σt = 2 ⋅ M t = = 0. conduce la valoarea tensiunii maxime: σ max F2 ⎛ R ⎞ = (1 + ν ) ⋅ 2 ⋅ ⎜ 0.52 ⎟ h h ⎝ ⎠ 6.225 ⋅ 2 h 6.

x şi y.REZISTENŢA MATERIALELOR – 6.3-2 Cu ajutorul operatorului nabla ∂2 ∂2 ∇ = + ∂x 2 ∂y 2 2 6.3-4 este foarte asemănătoare cu ecuaţia deplasării grinzilor: d4w p = EI dx 4 6.3-5 Deosebirea dintre cele două relaţii constă în aceea că rigiditatea EI de la grinzi.3-1 Ecuaţia generală a încovoierii plăcilor plane a fost stabilită de către Sophie Germain şi ea are următoarea formă: ∂4w ∂4w ∂4w p +2 2 2 + = ∂x 4 ∂x ∂y ∂y 4 D 6. laturi nerezemate. 194 . Condiţiile pe contur rezultă dintr-o varietate de moduri de rezemare a plăcii dreptunghiulare: simplu rezemate. atunci momentele încovoietoare se pot scrie funcţie de aceste raze de curbură: 2 ⎛ 1 ⎛ 2 ⎞ 1 ⎞ ⎜ ⎟ = −D ⋅ ⎜ ∂ w + ν ∂ w ⎟ +ν Mx = D ⋅ ⎜ ∂y 2 ⎜ρ ρx ⎟ ∂x 2 ⎟ ⎝ ⎠ ⎝ y ⎠ 2 ⎛ 1 ⎛ 2 ⎞ 1 ⎞ ⎜ ⎟ = −D ⋅ ⎜ ∂ w + ν ∂ w ⎟ +ν My = D⋅ 2 ⎟ ⎜ ∂x 2 ⎜ρ ⎟ ρy ⎠ ∂y ⎠ ⎝ ⎝ x 6.PAVEL TRIPA .3-4 Ecuaţia 6.3 CALCULUL LA ÎNCOVOIERE AL PLĂCILOR DREPTUNGHIULARE La calculul plăcilor dreptunghiulare se consideră că momentele încovoietoare sunt distribuite în lungul axelor x şi y. pentru plăci se înlocuieşte cu rigiditatea D iar derivarea în cazul plăcilor se face în raport cu ambele variabile independente. Dacă pentru un punct oarecare al suprafeţei mediane deformate se definesc două raze de curbură principale.3-3 ecuaţia Sophie Germain devine de forma: ∇ 2 (∇ 2 w ) = p D 6. înţepenite. ρx şi ρy.

3-1 Pentru laturile paralele cu axa Oy. Pe laturile paralele cu axa Oy. avem: w=0 .6.3-8 Deoarece în lungul unei laturi paralele cu axa Oy. rezultă că şi ∂2w = 0 ∂x 2 rămânând pentru latura simplu rezemată următoarele condiţii: 195 .PAVEL TRIPA . săgeata w şi rotirea sunt nule. având y = 0 şi y = 0. avem: w=0 .6. săgeata w = 0.3-1. ∂w =0 ∂x 6. săgeata şi momentul încovoietor sunt nule. rezultă: w=0 ⎛ ∂2w ∂2w ⎞ M y = −D ⋅ ⎜ 2 + ν 2 ⎟ = 0 ⎜ ∂x ∂y ⎟ ⎝ ⎠ 6. unde x = 0 şi x = 0.3-1. Pentru placa dreptunghiulară din Fig.REZISTENŢA MATERIALELOR – Astfel: Pe o latură încastrată. ∂w =0 ∂x 6. pe baza relaţiilor 6.3-7 Pe o latură simplu rezemată. având x = a şi x =a. raportată la sistemul xOy se poate scrie: O b x a y Fig.3-6 Pentru laturile paralele cu axa Ox.

În literatura de specialitate se găsesc relaţiile necesare calculului plăcilor sub diferite încărcări şi moduri de rezemare. atunci placa este solicitată dinamic.PAVEL TRIPA . 6. la y = 0 şi y = b.REZISTENŢA MATERIALELOR – w = 0 ∂ 2w = 0 ∂x 2 6. la şoc.4-1).6. metodă bazată pe cunoaşterea multiplicatorului de şoc. Q h R Fig.4-1 H R Multiplicatorul de şoc are expresia cunoscută: ψ = 1+ 1+ 2H ≈ δ st 2H δ st 6. se poate utiliza metoda prezentată în Capitolul 4 al acestei lucrări. Se pune problema determinării forţei dinamice Fd care apare în momentul şocului în mijlocul plăcii.3-9 În mod analog.4 CALCULUL LA ŞOC AL PLĂCILOR PLANE Dacă pe o placă plană cade o greutate Q de la înălţimea H. calculul plăcilor dreptunghiulare urmează drumul prezentat la calculul plăcilor circulare. Pentru calculul la şoc al plăcilor plane. pentru laturile paralele cu axa Ox.3-10 În continuare. Se consideră că o greutate Q cade de la înălţimea H pe mijlocul unei plăci circulare de rază R şi grosime h (Fig. rezultă următoarele condiţii: w=0 ∂2w =0 ∂y 2 6.6.4-1 unde 196 .

se micşorează cu 20 … 30 % faţă de cea obişnuită. De la calculul plăcii circulare înţepenită pe contur şi încărcată în centru cu o forţă concentrată.5 CALCULUL APROXIMATIV AL PLĂCILOR PLANE Dacă nu se dispune de relaţiile necesare calculului unei plăci. pentru un rezultat acoperitor. 197 . are acum forma: ψ≈ 2H 9.217 E h3 E h3 16 π ⋅ 12 ⋅ (1 − ν 2 ) 6. este cunoscută sub numele de metoda lui Bach.2.5-3): δ st = w max QR2 = = 16 π D QR2 QR2 ≈ 0. Valoarea tensiunilor obţinute prin metoda Bach. pot fi tratate şi celelalte tipuri de plăci solicitate prin şoc. atunci se pot utiliza metode aproximative de calcul. se bazează în special pe relaţiile de calcul stabilite la barele drepte.REZISTENŢA MATERIALELOR – δst – deplasarea statică a secţiunii de impact (săgeata statică a centrului plăcii sub acţiunea greutăţii Q). Metoda propusă de Bach.217 ⋅ Q R 2 QR2 E h3 6. utilizează relaţia lui Navier de la încovoierea barelor drepte: σ max = Mi Wz 6. tensiunea admisibilă utilizată în calculul aproximativ.2 ⋅ H E h 3 = 0. Această metodă este recomandată plăcilor simplu rezemate.4-3 iar forţa dinamică din momentul şocului este: Fd = ψ ⋅ Q = 1 ⋅ 9.PAVEL TRIPA . este una aproximativă şi mai mică decât tensiunea maximă calculată cu relaţiile exacte. 6.5-1 Metoda aproximativă de calcul se va prezenta pentru plăcile simetrice încărcate simetric. Din acest motiv.4-2 Expresia multiplicatorului de şoc. se cunoaşte săgeata maximă din centrul plăcii (relaţia 6. Aceste metode aproximative. Metoda aproximativă de calcul a plăcilor plane.4-4 Analog. 2 ⋅ Q H E h 3 R 6.

1-1b) este: Mi = F 2R F 4r FR ⎛ 2 r ⎞ ⋅ − ⋅ = ⋅ ⎜1 − ⎟ 2 π 2 3π π ⎝ 3R⎠ 6.1-1a).5.6.1-1 198 .5.1 Calculul aproximativ al plăcii circulare simplu rezemată pe contur şi încărcată cu o sarcină uniform distribuită pe o suprafaţă circulară în jurul centrului plăcii Fie o placă circulară de rază R şi grosime h simplu rezemată pe contur şi încărcată cu o sarcină uniform distribuită pe o suprafaţă circulară centrală de rază r (Fig.6. Fig. Reacţiunea sarcinii de pe jumătate de placă este tot F/2 şi redusă acţionează în centrul de greutate G2 al conturului semicircular de rază R.PAVEL TRIPA .1-1 Cercetările experimentale au scos în evidenţă faptul că o astfel de placă se rupe totdeauna după un diametru.1-1b).REZISTENŢA MATERIALELOR – 6. Momentul încovoietor în încastrare dat de cele două forţe (sarcina aplicată şi reacţiunea.5.5.6. p h R 2r R F/2=pπr2/2 G2 4r/3π G2 G1 F=pπr2 2R/π Secţiunea de rupere 4r/3π F/2=pπr2/2 R G1 2R/π b) a) Fig.5. Fig.6.5. Forţa distribuită totală F = pπr2 se repartizează jumătăţii de placă în valoare de F/2 şi se consideră redusă în centrul de greutate G1 al suprafeţei semicirculare de rază r situat la distanţa 4R/3π de la încastrare. Atunci se poate considera pentru calcule o jumătate de placă încastrată în dreptul secţiunii de rupere (a unui diametru.

tensiunea normală maximă din placă este: σ max M 3F = i = Wz π h 2 2 ⎛ 2 r ⎞ 3p r ⋅ ⎜1 − ⋅ ⎟ = 2 h ⎝ 3 R⎠ ⎛ 2 r⎞ ⋅ ⎜1 − ⋅ ⎟ ⎝ 3 R⎠ 6. Concluzie asemănătoare a rezultat şi în urma calculului exact efectuat asupra plăcii circulare.1-3 Dacă sarcina este distribuită acum pe toată suprafaţa plăcii (r = R).5. tensiunea normală maximă din placă este de trei ori mai mare decât în cazul în care aceeaşi sarcină se aplică uniform pe toată suprafaţa plăcii.5. 199 .5.5-1.PAVEL TRIPA .1-5 Se poate uşor constata că atunci când sarcina este aplicată concentrat în centrul plăcii.1-4 iar dacă forţa F este concentrată toată în centrul plăcii (r → 0) tensiunea maximă din placă este: σ max 3F pR2 = = 3⋅ 2 π h2 h 6.REZISTENŢA MATERIALELOR – iar modulul de rezistenţă al secţiunii periculoase (diametrale) este: 2 R ⋅ h2 R h2 = Wz = 6 3 6. tensiunea maximă este: σ max = pR2 F = 2 π h2 h 6.1-2 Pe baza relaţiei 6.5.

6.6. Cercetările experimentale au arătat că o astfel de placă se rupe totdeauna după o diagonală.5. Forţele rezultante aplicate cât şi cele de legătură s-au redus în centrele de greutate ale suprafeţelor asupra cărora ele acţionează (Fig.2-1 b) c/3 a (a2+b2)1/2 c 900 (F+pab)/2 Forţa uniform distribuită de pe o jumătate de placă se reduce la rezultanta ei. Diagonala împarte suprafaţa dreptunghiulară în două triunghiuri a căror înălţime este: a⋅b c= 6.2-1 a 2 + b2 F p h b pab/2 G1 c/2 c a) Fig.2 Calculul aproximativ al plăcii dreptunghiulare simplu rezemată pe contur Fie o placă dreptunghiulară de grosime h simplu rezemată pe contur şi solicitată atât de o forţă concentrată centrală F cât şi de sarcină uniform distribuită p pe toată suprafaţa sa (Fig. Rezultanta reacţiunii. Centrul G2 este la distanţa c/2 de diagonală.6.5. iar centrul G1 la distanţa c/3 de diagonală.5.2-1a).5.REZISTENŢA MATERIALELOR – 6. Momentul încovoietor din secţiunea periculoasă (secţiunea diagonală) este: Mi = 1 c 1 c (3 F + p a b ) ⋅ a b ⋅ (F + p a b ) ⋅ − ⋅ p a b ⋅ = 2 2 2 3 12 ⋅ a 2 + b 2 6.2-1b).2-2 200 .6. Se poate atunci considera o jumătate de placă înţepenită de-a lungul secţiunii diagonale şi încărcată ca în Fig.5.5. (F+pab)/2 de pe două laturi vecine se reduce în centrul de greutate G2 al conturului de sprijin.5.2-1b.PAVEL TRIPA . pab/2 în centrul de greutate G1 al triunghiului (a jumătăţii de dreptunghi).

2-5 Şi pentru această placă.5. când a = b. pot fi studiate cazurile: Placa încărcată numai cu sarcină uniform distribuită Placa încărcată cu o forţă concentrată în centrul plăcii.5.5. 201 . egală cu sarcina uniform distribuită pe toată suprafaţa plăcii. tensiunea maximă este: σ max = 3F + pa2 4 h2 6.PAVEL TRIPA .REZISTENŢA MATERIALELOR – iar modulul de rezistenţă al secţiunii este: h2 Wz = ⋅ a 2 + b2 6 Tensiunea normală maximă se determină cu relaţia lui Navier: σ max = M i (3 F + p a b ) ⋅ a b = Wz 2 h 2 ⋅ (a 2 + b 2 ) 6.2-4 Pentru o placă patrată.2-3 6.

iar cupola sferică este generată de un arc de cerc. o dreaptă care se roteşte şi întâlneşte axe generează. Razele de curbură ρp şi ρm determină forma şi dimensiunile vasului de revoluţie. rezervoare etc. o dreaptă care se roteşte în jurul unei axe şi nu o întâlneşte generează un hiperboloid de rotaţie. Pentru vasele de revoluţie. Astfel.PAVEL TRIPA . respectiv meridian. 202 . un con. Pe tangenta la planul normal al suprafeţei mediane se găsesc centrele de curbură principale. De cele mai multe ori. o dreaptă care se roteşte în jurul unei axe paralelă cu ea.REZISTENŢA MATERIALELOR – 7. în aviaţie.7. Axa de rotaţie ρm=BOm Op ρp=BOp O’ B r Cerc paralel O Fig. forma plăcii curbe este definită de suprafaţa sa mediană.1-1).7. suprafeţele mediane sunt suprafeţe de rotaţie. Fie un vas de revoluţie oarecare reprezentat numai prin suprafaţa mediană şi un punct B de pe suprafaţa sa (Fig. generează un cilindru. Meridianul este o curbă care prin rotirea ei generează suprafaţa de rotaţie. Curbura suprafeţei se caracterizează prin razele principale de curbură ρp şi ρm orientate perpendicular pe paralelă. VASE DE REVOLUŢIE CU PEREŢI SUBŢIRI 7. iar cel al meridianului Om poate fi situat oriunde pe normală.1 CONSIDERAŢII GENERALE Vasele de revoluţie (de rotaţie) fac parte din categoria plăcilor curbe cu grosime mică. grosimea acestor plăci este constantă. După cum este cunoscut. Centrul de curbură Op corespunzător paralelei este situat pe axa de rotaţie. Astfel de elemente sunt des întâlnite în practică: în construcţii (cupole).1-1 Om Normală Meridian Prin rotirea punctului B în jurul axei OO’ se obţine un cerc paralel. generate de drepte sau curbe care se rotesc în jurul unei axe.

să fie tensiuni principale. iar cea a lichidelor este proporţională cu adâncimea. Presiunea din interior supune vasul la diferite solicitări. La un plan paralel. uniform repartizate pe grosimea peretelui. presiunea se consideră constantă. Datorită stării simetrice de solicitare în peretele vasului nu apar tensiuni tangenţiale. acesta prezintă o rezistenţă bună la întindere şi mai puţin la compresiune sau încovoiere. În acest caz. se pune condiţia de echilibru pentru elementul izolat din peretele vasului. Dacă peretele vasului este subţire.7.PAVEL TRIPA . p σm σp Op ρm O’ Om ρp σp σm O Fig. În realitate.7. Presiunea de pe acest element. 203 . tensiunea normală de pe suprafaţa vasului este mică şi se neglijează. starea de solicitare este simetrică în raport cu axa de rotaţie OO’. De asemenea.REZISTENŢA MATERIALELOR – 7. iar tensiunile σm şi σp orientate după aceste direcţii. pentru astfel de situaţii s-a dezvoltat teoria de membrană a vaselor de revoluţie cu pereţi subţiri. prin care se consideră că în peretele vasului apar tensiuni de întindere. Presiunea interioară poate fi creată fie de un lichid. Absenţa tensiunilor tangenţiale.2. face ca direcţiile principale de solicitare să fie orientate de-a lungul meridianului şi paralelei. presiunea acestuia este de obicei uniformă pe suprafaţa interioară.7-2).2 CALCULUL VASELOR DE REVOLUŢIE CU PEREŢI SUBŢIRI În Fig. se echilibrează cu tensiunile normale din peretele vasului. Pentru determinarea celor două tensiuni principale. Se izolează acum un element mic din peretele vasului. fie de acţiunea unui agent gazos. delimitat de două meridiane şi două paralele (Fig.2-1 În cazul gazelor. vasul nefiind chiar atât de subţire.2-1 se consideră un vas de revoluţie cu perete subţire de grosime h supus la o presiune interioară p. prezintă şi o anumită rezistenţă la compresiune sau încovoiere. Ca urmare.

Asupra părţii izolate acţionează forţa Q. ds p = ρ p dα p .7. relaţia 7. În acest scop. sin dα dα ≈ 2 2 şi după efectuarea calculelor. în punctul O.PAVEL TRIPA .2-1 Dacă se ţine seama de faptul că: ds m = ρ m dα m .2-1 devine de forma: σp ρp + σm p = ρm h 7. După cum se poate constata.2-2 Relaţia 7.7. ecuaţia lui Laplace conţine două necunoscute: tensiunile normale principale. dată de proiecţia pe axa de simetrie a presiunilor interioare şi reacţiunea RV.REZISTENŢA MATERIALELOR – Om h σp dsm dsp a) σm σm Fig. 204 . Echilibrul este îndeplinit de tensiunile σm care sunt repartizate uniform de-a lungul paralelei.2-3). dacă vasul se sprijină. vasul se secţionează de-a lungul unei paralele ce trece prin punctul în care se doreşte a se determina tensiunile normale (Fig.2-2 care exprimă legătura dintre tensiunile principale. razele de curbură principale şi presiunea interioară este cunoscută sub denumirea de ecuaţia lui Laplace.2-2 σm ρp p dαp p σp Op ρm σm ρm p dαm c) dαm σp dαp p Om ρp σp b) Om Această condiţie se scrie ca o ecuaţie de proiecţii de forţe pe direcţia normalei la elementul considerat: 2 σ p h ds m sin dα p 2 + 2 σ m h ds p sin dα m = p ds m ds p 2 7. Pentru a determina cele două tensiuni normale mai este necesară încă o relaţie.

2-5 Prin procedeul prezentat.2-4 unde ϕ .2-3 7. Dacă vasul este suspendat (nu este sprijinit).unghiul format de raza de curbură ρp cu axa de rotaţie OO’. compresiunea şi încovoierea din zona de acţiune a reacţiunii RV au fost neglijate. Dacă se înlocuieşte relaţia 7.2-4 în ecuaţia lui Laplace (relaţia 7. 205 .2-2) se obţine cealaltă tensiune normală principală: σp = pρp h − Q − RV 2 π h ρ m sin ϕ 7. reacţiunea RV = 0 (nu există).REZISTENŢA MATERIALELOR – O’ σ m ρp ϕ r ϕ ds O RV a) Fig.2-3 x y dx x Q ψ b) H dx p ψ ψ ds Punând condiţia de echilibru: σ m 2π r h sin ϕ = Q − R V se obţine tensiunea normală principală: σm = Q − RV 2 π r h sin ϕ 7.PAVEL TRIPA .7.

Pentru determinarea acestei sarcini se izolează un element din vas. rezultă forţa: Q = 2 π ∫ p x dx 0 r 7. valoarea integralei este funcţie de variabila y.2-7 Sarcina Q se determină pentru fiecare caz de vas în parte: Vasul în poziţie verticală umplut cu un lichid de înălţime H şi greutate specifică γ. rezultă: Q = πr2 p Dacă reacţiunea RV = 0.REZISTENŢA MATERIALELOR – Calculul tensiunilor normale principale.7.2-3a) este: p = γ ⋅ (H − y ) iar sarcina Q (relaţia 7. corespunzător unei paralele oarecare de rază x (Fig. a cărei proiecţii pe axa de rotaţie este: dQ = p 2 πx ds cos ψ = 2 π x p dx 7.2-8.2-9 .2-5. pentru acest caz. dă o rezultantă normală elementară. tensiunile principale au expresiile: 206 7.2-7): Q = 2 π γ ∫ (H − y ) x dx = πγ r H − 2 πγ ⋅ ∫ x y dx 2 0 0 r r 7.7. respectiv 7.PAVEL TRIPA .2-3b).7.24. Presiunea pe care o exercită lichidul asupra unui element situat la distanţa y de punctul O (Fig. impune cunoaşterea sarcinii Q.2-8 În expresia 7. Presiunea p pe care o exercită lichidul din vas asupra elementului izolat (Fig. Elementul izolat are lungimea ds şi formează cu planul paralelei unghiul ψ.2-6 unde s-a avut în vedere că cos ψ = dx Dacă se însumează forţele elementare dQ pentru toate elementele inelare din care este alcătuită porţiunea detaşată a vasului. după cum rezultă din relaţiile 7.2-3a). Vasul umplut cu un gaz (p = const.2-7. care la rândul său depinde de forma vasului.) Din relaţia 7.

7.PAVEL TRIPA . Spre exemplu acolo unde ρm ≅ 0.2-10) rezultă că şi acestea sunt egale: 207 . rezultă: σp ρp + σm p = ⇒ σp → − ∞ 0 h Teoria de membrană prezentată are marele dezavantaj că nu poate exprima starea de tensiune din locurile cu discontinuităţi ale curburilor.REZISTENŢA MATERIALELOR – σm = pρp 2h pρp ⎛ 1 ρp ⎞ ⎟ σp = ⋅ ⎜1 − ⋅ h ⎜ 2 ρm ⎟ ⎝ ⎠ 7.2-4 b) R σp σm Pentru vasul sferic razele de curbură sunt egale: ρm = ρp = R şi din relaţiile tensiunilor normale principale (relaţiile7. de exemplu în dreptul colţurilor.2-4a) h p R σm σp p a) Fig. Vasul sferic cu perete subţire umplut cu un gaz (Fig. acolo unde de obicei apar forţe tăietoare şi momente încovoietoare. vasul aflându-se într-o stare plană de solicitare. tensiunile principale sunt de acelaşi semn.7. relaţia lui Laplace conduce la rezultate eronate.2-10 Calculul de rezistenţă se efectuează pe baza teoriilor de rezistenţă. Cum de cele mai multe ori. se recomandă satisfacerea relaţiei σ max ≤ σ a Acolo unde vasul prezintă o variaţie discontinuă a curburilor peretelui.

înălţime H. ceea ce face ca vasul sferic să fie mai economic decât cel cilindric.2-12 Se constată că tensiunea σp (circumferenţială) este de două ori tensiunea normală σm (axială). de unghi 2α.7. Vasul conic vertical. rezultând că ρm = ∞. În comparaţie cu vasul sferic.2-5 La înălţimea y de la fundul vasului se realizează o secţiune.REZISTENŢA MATERIALELOR – σp = σm = pR 2h 7. se constată că tensiunea maximă din vasul cilindric este de două ori mai mare decât în cazul vasului sferic. vasul sferic este mai puţin utilizat. Cu toate acestea.7. umplut cu un lichid de greutate specifică γ (Fig. În această situaţie.2-13 208 .2-11 Vasul cilindric de grosime mică umplut cu un gaz (Fig. pentru tensiunile normale principale rezultă următoarele relaţii: σp = pR h pR σm = 2h 7. adică pe generatoare. iar raza de curbură circumferenţială ρp este: ρ p = OA = tgα AB =y cos α cos α 7.7.2-4b) În cazul vasului cilindric meridianul este o linie. ceea ce face ca un astfel de vas să se fisureze în lungul său.2-5) r O B ρm α A y α σm H σm 2α Fig.PAVEL TRIPA . datorită modului de rezemare şi realizare practică.

REZISTENŢA MATERIALELOR – La nivelul secţiunii făcute. egală cu H.2-16 Valoarea maximă a acestei tensiuni se determină anulând derivata de ordinul întâi: dσ m 2 2 ⎤ 3 ⎡ = C⎢ H − y − y⎥ = 0 ⇒ y = ⋅ H dy 3 3 ⎦ 4 ⎣ ⇒ σ p max = 3 γ H 2 tg α 16 h cos α 7. Valoarea maximă a lui σp se produce când aceşti factori sunt egali y = H – y = H / 2: σ p max γ tgα H 2 = ⋅ h cos α 4 7.2-14 În expresia lui σp intră factorii y şi (H – y) a căror sumă este o constantă. Pentru aceasta se scrie relaţia de echilibru ca o sumă de forţe pe verticală: ⎛y ⎞ σ m 2 π y tgα h cos α = γ π y 2 tg 2 α ⋅ ⎜ + H − y ⎟ ⎝3 ⎠ După efectuarea calculelor.2-17 209 .PAVEL TRIPA . presiunea este egală cu greutatea coloanei de lichid de deasupra acesteia: p = γ ⋅ (H − y ) Având în vedere că ρm = ∞ şi înlocuind presiunea p şi ρm în relaţia 7. se obţine expresia: σm = γ tgα 2 ⎞ ⎛ ⋅ y ⋅ ⎜H − ⋅ y⎟ 2 h cos α 3 ⎠ ⎝ 7.2-10 se determină tensiunea circumferenţială σ p cos α y tgα = γ ⋅ (H − y ) γ ⋅ tgα ⇒ σp = ⋅ y ⋅ (H − x ) h h cos α 7.2-15 Pentru tensiunea principală σm se va ţine seama atât de presiune cât şi de greutatea lichidului.

în lungul tubului. cu atât metoda prezentată la vasele cu pereţi subţiri. cilindri. s-a considerat că tensiunea este constantă pe grosimea peretelui vasului. care din cauza simetriei geometrice şi a solicitării tubului. Dacă aceste mărimi nu variază cu x. nu este greu de aplicat. 8. Calculul tuburilor cu pereţi groşi se abordează cu teoria elasticităţii în coordonate polare. solicitate la presiune interioară sau exterioară uniformă . Se pune probleme determinării tensiunilor din peretele tubului astfel solicitat. sunt utilizate ca ţevi. Sub acţiunea presiunii. Astfel de elemente. Starea de tensiune şi deformaţie într-un punct depinde numai de distanţa de la axa tubului la punctul considerat.PAVEL TRIPA . se consideră că tubul are secţiune constantă şi este de lungime infinită.2 TUBUL CILINDRIC CU PERETE GROS SUPUS LA PRESIUNE INTERIOARĂ ŞI EXTERIOARĂ Fie un tub cilindric închis la capete.8. Calculul tuburilor cu pereţi groşi se atribuie lui G. Se consideră că materialul tubului satisface legea lui Hooke şi se neglijează efectul de încovoiere al capacelor de la capetele tubului. Prezenţa câmpului de temperatură simetric faţă de axa tubului dar variabil pe direcţia razei. Lamé. În această situaţie rămân ca necunoscute celelalte tensiuni: σr (tensiunea radială) şi σt (tensiunea circumferenţială). cu pereţi groşi de raze Ri şi Re şi secţiune constantă.2-1a). supus unei presiuni interioare pi şi uneia exterioare pe (Fig. în tuburi se creează tensiuni care pot duce la distrugerea lor. produce în peretele acestuia tensiuni termice. Starea de tensiune punctuală depinde atunci şi de variabila x.REZISTENŢA MATERIALELOR – 8. În modul de abordare. care suprapuse peste cele create de presiune. Se ajunge astfel la o stare plană de tensiune. La calculul vaselor de revoluţie cu pereţi subţiri. cazane etc. 210 . Cu cât peretele vasului este mai gros. Calculul tuburilor cu pereţi groşi consideră că tensiunile din peretele tubului nu mai sunt constante pe direcţie radială. TUBURI CU PEREŢI GROŞI 8. conduce la erori mai mari. Punctele situate la aceeaşi rază r prezintă aceeaşi tensiune şi deformaţie.1 CONSIDERAŢII GENERALE Tuburile cu pereţi groşi au o mare răspândire în practică. pot conduce la valori mari ale tensiunilor şi implicit la scoaterea lor din funcţionare. atunci tensiunea în lungul cilindrului σx este constantă în toate punctele.

respectiv circumferenţiale σt). σr r dϕ +[d(σr r dϕ) dr] dr A σt Re Ri pi σt r dϕ σr dr σt dr C D σr r dϕ B σt dr pe a) Fig. pe feţele AC şi BD tensiunea σt este aceeaşi. Din cauza simetriei geometrice şi a încărcării. iar presiunea pe una de compresiune. Din considerente de simetrie.2-2b. Dacă tubul se consideră ca având lungime mare. ca o sumă de forţe pe bisectoarea unghiului dϕ: 211 . dau naştere în peretele tubului la o tensiune normală axială: 2 2 p i πR i2 − p e π (R e − R i2 ) R i2 ⋅ (p i + p e ) − R e p e σx = = 2 2 π (R e − R i2 ) R e − R i2 8. iar tensiunea σr variază de la faţa CD la faţa AB.8.REZISTENŢA MATERIALELOR – În lungul tubului.8. Cu ajutorul a două plane care fac între ele unghiul dϕ se detaşează din peretele tubului un element de raze r şi r+dr (grosime dr) aşa cum este prezentat în Fig.2-1 b) Cele două forţe. tubul într-o stare plană de tensiune. se consideră ca singura variabilă independentă pentru tensiuni şi deformaţii. Rămâne a se considera mai departe. Pe feţele elementului nu există tensiuni tangenţiale şi ca urmare tensiunile de pe cele patru feţe sunt tensiuni normale principale (radiale σr. presiunea interioară pi produce o forţă de întindere. dimensiunea radială r (raza).PAVEL TRIPA .2-1 care este repartizată uniform pe secţiunea transversală a tubului. atunci tensiunea normală axială (longitudinală) nu produce alungiri şi ea se poate neglija. Pentru elementul izolat de grosime unitară (pe desen sunt reprezentate direct forţele de pe feţele de grosime unitară) se pune condiţia de echilibru.

2.PAVEL TRIPA .2-2 σr b) σt dϕ σt σr O r dϕ O Un punct situat la distanţa r de centru are deplasarea radială u. Lungirea segmentului dr este dată de diferenţa dintre cele două deplasări: Δ (dr ) = u + du du dr − u = ⋅ dr dr dr 8. Pentru a determina cele două tensiuni mai este necesară încă o relaţie.REZISTENŢA MATERIALELOR – σ r ⋅ r ⋅ dφ + d dφ ( σr r dφ ) ⋅ dr − σr ⋅ r ⋅ dφ − 2 σ t ⋅ dr ⋅ sin = 0 dr 2 dφ dφ ≈ 2 2 Aproximând sin şi înlocuind în relaţia anterioară. r dr u+du u Starea deformată a) Fig. În acest scop.2 conţine două necunoscute. după efectuarea calculelor.8. se obţine: d (σ r ⋅ r ) − σ t = 0 dr dσ r ⇒ r⋅ + σr − σt = 0 dr 8.2-2 Ecuaţia 8.2-3 212 .22a). iar cel situat la distanţa u+ du are deplasarea u + (du/dr)⋅dr. tensiunile σr şi σt. se va căuta o relaţie bazată pe deplasarea radială u a unui punct oarecare al tubului (Fig.8.

raza r a unui cerc devine r + u.2-4 şi 8.2-6 se introduc în ecuaţia diferenţială 8.2-6 Relaţiile 8. obţinându-se expresia: r⋅ d ⎡ E dr ⎢1 − ν 2 ⎣ u ⎞⎤ E ⎛ du ⋅⎜ + ν ⎟⎥ + r ⎠⎦ 1 − ν 2 ⎝ dr u⎞ E ⎛ du ⋅⎜ +ν ⎟− r ⎠ 1 − ν2 ⎝ dr du ⎞ ⎛u ⋅⎜ + ν ⎟ =0 dr ⎠ ⎝r care după simplificări devine: d 2 u 1 du 1 + ⋅ − ⋅u =0 8. ceea ce face ca lungirea specifică circumferenţială să devină: εt = 2 π ⋅ (r + u ) − 2 π r u = 2πr r 8.2-5 Relaţiile dintre tensiuni şi deformaţii specifice (legea lui Hooke generalizată) pentru acest caz se scriu sub forma: E ⋅ (ε r + ν ε t ) 1 − ν2 E σt = ⋅ (ε t + ν ε r ) 1 − ν2 σr = sau ţinând seama de relaţiile 8.REZISTENŢA MATERIALELOR – iar lungirea specifică în direcţie radială este: εr = Δ (dr )dr = du dr 8.2-7 dr 2 r dr r 2 Relaţia 8.2-7 este o ecuaţie diferenţială de tip Euler.2-2.2-8 r 213 .2-5: E ⎛ du u⎞ ⋅ +ν ⎟ 2 ⎜ r⎠ 1 − ν ⎝ dr E ⎛u du ⎞ σt = ⋅ +ν ⎟ 2 ⎜ dr ⎠ 1− ν ⎝ r σr = 8. care admite o soluţie de forma: B u = A⋅r + 8.2-4 Ca urmare a deplasării u.PAVEL TRIPA .

2-9a şi rezultă: − pi = E 1 − ν2 E 1 − ν2 B ⎡ ⎤ ⎢A ⋅ (1 + ν ) − r 2 ⋅ (1 − ν )⎥ ⎣ ⎦ B ⎡ ⎤ A ⋅ (1 + ν ) − 2 ⋅ (1 − ν )⎥ ⎢ r ⎣ ⎦ 8.2-9a σt = 8.PAVEL TRIPA .2-10a − pe = 8. Presiunile pi şi pe de la suprafeţele tubului produc tensiuni radiale de compresiune: La r = R i La r = R e ⇒ σr = − pi ⇒ σ r = −p e Se înlocuiesc aceste condiţii în ecuaţia 8. rezultă valoarea constantelor: 2 1 − ν R i2 p i + R e p e A= ⋅ 2 E R e − R i2 2 1 + ν R i2 R e ( p i − p e ) B= ⋅ 2 E R e − R i2 8. expresiile: 214 .2-9 se determină din condiţiile la limită.2-10b Rezolvând sistemul de ecuaţii 8. B.2-6) conduc la: σr = E 1 − ν2 E 1 − ν2 B ⎡ ⎤ ⎢A ⋅ (1 + ν ) − r 2 ⋅ (1 − ν )⎥ ⎣ ⎦ B ⎡ ⎤ A ⋅ (1 + ν ) + 2 ⋅ (1 − ν )⎥ ⎢ r ⎣ ⎦ 8.2-9b Constantele A şi B din relaţiile 8.2-11b Cu aceste valori pentru constantele A.2-11a 8.REZISTENŢA MATERIALELOR – Se calculează la început u B =A+ 2 r r du B =A− 2 dr r care introduse în expresiile tensiunilor (relaţiile 8. rezultă pentru tensiuni.2-10. pe contur.

2-12b Se poate constata că tensiunile normale (radiale şi circumferenţiale) variază după o hiperbolă de gradul doi cu r. Tensiunea normală radială σr La suprafaţa interioară. iar suma lor este o constantă.2. relaţiile pentru calculul tensiunilor normale (vezi relaţiile 8. Procedând asemănător.1 Tubul cilindric supus numai la presiune interioară Dacă tubul este supus numai la presiune interioară (pe = 0).1-1a 2 ⎛ Re ⎞ ⋅ ⎜1 + 2 ⎟ ⎜ r ⎟ ⎝ ⎠ 8.REZISTENŢA MATERIALELOR – 2 2 R i2 p i − R e p e (p i − p e ) ⋅ R i2 R e 1 σr = − ⋅ 2 2 2 R e − R i2 R e − R i2 r 8.2.2-13 Se pot studia acum diferite cazuri particulare de solicitare ale tubului cu perete gros. unde r = Ri: σri = .pi La suprafaţa exterioară.1-1b Este de mare utilitate practică să se cunoască variaţia acestor tensiuni pe grosimea peretelui tubului.2-12a 2 2 R i2 p i − R e p e (p i − p e ) ⋅ R i2 R e 1 σr = + ⋅ 2 2 2 R e − R i2 R e − R i2 r 8.2. se obţine expresia deplasării radiale a unui punct al tubului: 2 2 1 − ν R i2 p i − R e p e 1 + ν R i2 R e ⋅ (p i − p e ) u= ⋅ ⋅r + ⋅ 2 2 E E R e − R i2 R e − R i2 8.2-12) sunt: R i2 p i σr = 2 R e − R i2 R i2 p i σt = 2 R e − R i2 2 ⎛ Re ⋅ ⎜1 − 2 ⎜ r ⎝ ⎞ ⎟ ⎟ ⎠ 8. 8.PAVEL TRIPA . unde r = Re: σre = 0 215 .

Calculul de rezistenţă al tubului cu perete gros.2.1-2a ⇒ Re = R ⋅ σa + pi σa − pi 8.1-2b are soluţie numai dacă pi < σa . Re Ri pi σti σte σri = .PAVEL TRIPA .2.REZISTENŢA MATERIALELOR – Tensiunea normală circumferenţială σt La suprafaţa interioară. Raportul dintre valorile extreme ale tensiunii normale circumferenţiale este: 216 . impune satisfacerea condiţiei: σ t max (R = 2 + R e )⋅ p i ≤ σa 2 R e − R i2 2 i 8.2.2.pi Fig.1-1 Cea mai mare valoare se obţine pentru tensiunea circumferenţială σt de la suprafaţa interioară a tubului.2. după teoria I de rezistenţă.8.1-2b Relaţia 8. unde r = Re: σ te = σ t min 2 R i2 p i = 2 R e − R i2 Variaţia tensiunilor normale pe grosimea peretelui tubului este prezentată în Fig.8. unde r = Ri: σ ti = σ t max (R = 2 + R e )⋅ pi 2 R e − R i2 2 i La suprafaţa exterioară.1-1.

1-1 arată că tensiunea radială devine nulă pe toată grosimea peretelui.PAVEL TRIPA . grosimea tubului scade foarte mult. în expresiile tensiunilor normale (relaţiile 8.REZISTENŢA MATERIALELOR – 2 σ ti R i2 + R e = σ te 2 R i2 8. în relaţia 8. relaţiile 8. Dacă R2 se apropie de R1.2-1 2 R e pe σt = − 2 R e − R i2 8.2. adică această tensiune este constantă.2 Tubul cilindric supus numai la presiune exterioară Pentru acest caz de tub. Dacă se face un calcul de rezistenţă după teoria a III-a de rezistenţă.1-3 şi el creşte o dată cu creşterea diferenţei dintre pătratele razelor.2-2 Se constată că ambele tensiuni sunt de compresiune.2-12) se consideră pi = 0 şi rezultă: 2 R e pe σr = − 2 R e − R i2 ⎛ R i2 ⎞ ⋅ ⎜1 − 2 ⎟ ⎜ r ⎟ ⎝ ⎠ 2 ⎛ Re ⎞ ⋅ ⎜1 + 2 ⎟ ⎜ r ⎟ ⎠ ⎝ 8.2.1-5 8.1-4 Pentru deplasări. condiţia care se impune este: τ max 2 σ t max − σ ri R e pi = = 2 ≤ σa 2 R e − R i2 8. valori mai mari atingând tensiunea normală circumferenţială. Se obţine: u r=Ri 2 ⎛ R i2 + R e ⎞ R p =⎜ 2 + ν⎟ ⋅ i i ⎜ R − R2 ⎟ E i ⎝ e ⎠ 8.2.2. Tensiunea normală radială σr La suprafaţa interioară.2. Această situaţie s-a întâlnit de fapt la vasele de revoluţie cilindrice cu pereţi subţiri.2.2.1-3 arată că raportul tensiunilor circumferenţiale extreme devine egal cu unitatea. În acest caz. unde r = Ri: 217 . În acest caz.2-13 se ia pe = 0 şi r = Ri. interesează în mod deosebit deplasarea unui punct de pe suprafaţa interioară. iar relaţia 8.2.

unde r = Re: σre = .2-13 se consideră pi = 0 şi r = Re: u r =R e 2 ⎛ R i2 + R e ⎞ R p = −⎜ 2 − ν⎟ ⋅ e e 2 ⎜R −R ⎟ E i ⎝ e ⎠ 8.8.2. pentru tubul cilindric supus numai la presiune exterioară.2.pe Tensiunea normală circumferenţială σt La suprafaţa interioară.2-1. pe σre = -pe σte σti Fig.REZISTENŢA MATERIALELOR – σri = 0 La suprafaţa exterioară.PAVEL TRIPA .8.2. interesează deplasarea unui punct de pe suprafaţa exterioară. unde r = Re: σ te = σ t min 2 R i2 + R e =− 2 ⋅ pe R e − R i2 Variaţia tensiunilor normale pentru tubul cilindric supus numai la presiune exterioară este prezentată în Fig. în relaţia 8.2-1 În ceea ce priveşte deplasările. Pentru aceasta. unde r = Ri: σ ti = σ t max = − 2 2 R e pe 2 R e − R i2 La suprafaţa exterioară.2-3 218 .

pe suprafaţa exterioară a tubului. Temperatura tuburilor este aceeaşi. tubul exterior trebuie încălzit. Cilindrul interior R1e δ R2i R1 R2 R3 2. se numeşte seraj: δ = R1e –R2i 8. iar cea interioară a tubului exterior s-a mărit cu u2. între cele două tuburi se realizează o presiune de fretaj pf. Fretajul este procedeul de comprimare radială a unui tub solicitat la presiune interioară cu scopul micşorării tensiunii circumferenţiale maxime.8.8. 1. Se ajunge astfel la o rază R2 comună de contact între tuburi: 219 . concentric şi cu strângere (Fig. Fie un tub fretat.3-1 După îmbinare.3-1). O mărire a rezistenţei tubului se poate realiza cu ajutorul fretajului. format din două tuburi cilindrice. Deoarece diametrul interior al tubului exterior este mai mic decât diametrul exterior al tubului interior. În general.PAVEL TRIPA . introduse unul în celălalt cu strângere.Cilindru exterior Fig. Asta însemnă că pentru tensiuni interioare mari.REZISTENŢA MATERIALELOR – 8.3-1 Fretajul poate fi realizat şi prin înfăşurarea prin strângere.3 TUBURI CILINDRICE FRETATE La studiul tubului supus numai la presiune interioară s-a văzut că pentru dimensionarea tubului presiunea interioară nu poate depăşi tensiunea normală admisibilă. iar cel interior eventual răcit. a unui cablu în spirală sau prin introducerea cu joc a tubului într-un cilindru în care se realizează o presiune hidraulică. Prin fretaj. raza exterioară a tubului interior s-a micşorat cu u1. el se realizează prin introducerea unor tuburi cilindrice unul în celălalt. Diferenţa dintre raza exterioară a tubului interior şi raza interioară a tubului exterior înainte de montare. materialul din care este confecţionat tubul trebuie să aibă tensiuni admisibile mari.

3-5 Pentru tubul exterior.REZISTENŢA MATERIALELOR – R 2 = R 1e − u 1 = R 2 i + u 2 ⇒ δ = u1 + u 2 8.2-3 făcând pi = pe = p.15 se înlocuieşte R1 prin R2 şi R2 prin R3.2-1. unde se utilizează relaţiile 8.1-1. Cele două tuburi se pot studia separat.3-4 Pe suprafaţa interioară unde r = R1 σr = 0 σ t = σ t max R2 = − 2 2 2 ⋅ 2p f R 2 − R1 8.1-5 şi 8.2. este o presiune exterioară pentru tubul interior şi interioară pentru tubul exterior.PAVEL TRIPA .2.2.2. cu notaţia pe = pf Pe suprafaţa exterioară unde r = R2 se obţine: σ r = −p f 2 R1 + R 2 2 σt = − 2 ⋅ pf 2 R 2 − R1 8. funcţie de presiunea de fretaj la care sunt supuse fiecare.3-2 Se adună relaţiile 8.3-6 220 . rezultând: pf R 2 E 2 2 2 ⎛ R1 + R 2 ⎞ R1 + R 3 2 ⋅⎜ 2 −ν+ 2 + ν⎟ = δ ⎜ R − R2 ⎟ R3 − R2 1 2 ⎝ 2 ⎠ de unde se obţine valoarea presiunii de fretaj: pf (R = 2 2 2 2 − R 1 ) ⋅ (R 3 − R 2 ) ⋅ E δ 2 3 2 2 2 R 2 ⋅ (R 3 − R 1 ) 8. iar în relaţia 8.2. unde se utilizează relaţiile 8. cu notaţia pi = pf Pe suprafaţa interioară unde r =R2 σ r = −p f σ t = σ t max 2 R2 + R3 2 = 2 ⋅ pf R3 − R2 2 8.3-3 Presiunea de fretaj. Pentru tubul interior.

Pentru tensiunea normală radială σr fretajul nu are efect favorabil. unde r = R2 2 2 R 1 ⋅ (R 3 − R 2 ) 2 σr = − 2 ⋅ pi 2 2 R 2 ⋅ (R 3 − R 1 ) 2 2 R 1 ⋅ (R 2 + R 3 ) 2 ⋅ pi 2 2 R 2 ⋅ (R 3 − R 1 ) 2 8.3-7 După cum se poate constata. de presiunea interioară pi (Fig.3-2c). tubul interior este supus şi unei presiuni interioare pi.3-2a). R3 presiunea interioară pi produce următoarele tensiuni: la suprafaţa interioară. R2. În Fig.8. asupra tensiunii normale 221 .3-2 se prezintă diagramele tensiunilor produse de presiunea de fretaj pf (Fig. se obţin tensiunile rezultante din cele două tuburi.3-2b) şi cea rezultantă (Fig. cele mai mari sunt tensiunile de pe faţa interioară a tubului exterior.3-9b la suprafaţa exterioară. R2. R3 tensiunile datorate presiunii de fretaj pf şi a celei interioare pi. unde r = R1 σ r = −p i σt = 2 2 R1 + R 3 ⋅ pi 2 2 R 3 − R1 8.3-9a σt = 8. La nivelul celor trei raze R1. În general.8. Studiul prezentat a luat în calcul numai presiunea de fretaj pf dintre tuburi.8.3-10 Dacă se adună la nivelul razelor R1. unde r = R3 σr = 0 2 R1 σt = 2 ⋅ 2p i 2 R 3 − R1 8. tensiunile maxime rămânând aceleaşi. În schimb.REZISTENŢA MATERIALELOR – Pe suprafaţa exterioară unde r = R3 σr = 0 R2 σ t = 2 2 2 ⋅ 2p f R 3 − R1 8. tensiuni care trebuie să fie luate în consideraţie la calculul de rezistenţă (dimensionare).3-8 la suprafaţa de separaţie.8.PAVEL TRIPA .

8. se pot studia acum o serie de montaje fretate între diferite organe de maşini.3-13 Pe baza celor prezentate. 222 . σt σt σt σr a) σr b) Fig. motiv pentru care nu au mai fost trecute în diagramă. ceea ce permite creşterea presiunii interioare din tub.8. este: τ max = 2 ⎞ p σt − σr ⎛ R 2 + R 3 R2 =⎜ 2 + 1⎟ ⋅ f = 2 3 2 ⋅ p f ⎜ R2 − R2 ⎟ 2 R −R 2 2 3 2 ⎝ 3 ⎠ 8.PAVEL TRIPA .3-2 se pot obţine relativ uşor. Pentru un calcul de rezistenţă după teoria a III-a de rezistenţă. micşorând valoarea maximă a acestei tensiuni.3-11 sau după înlocuirea presiunii de fretaj pf: τ max 2 2 δ E R 3 ⋅ (R 2 − R 1 ) 2 = 2 2 2 R 3 ⋅ (R 3 − R 1 ) 2 8. rezultă că tensiunea tangenţială maximă de pe suprafaţa interioară a cilindrului exterior (acolo unde tensiunea este maximă).3-12 Pentru un inel fretat pe un arbore plin (R1 = 0).3-2 σr c) Vârfurile valorilor pentru tensiunile rezultante prezentate în Fig. fretajul are un mare efect.REZISTENŢA MATERIALELOR – circumferenţiale σt. Ele de altfel au fost calculate separat în cadrul acestui capitol. tensiunea tangenţială maximă are expresia: τ max = δE 2R2 8.

Pentru astfel de elemente. se poate considera că secţiunile transversale aflate la distanţe mari de capetele tubului rămân plane.PAVEL TRIPA . iar lungirea specifică în lungul tubului εx este constantă.4-3b 8. în peretele tubului apar tensiuni. Dacă se notează cu θ creşterea de temperatură faţă de starea iniţială întrun element situat la distanţa r.4-1 iar ecuaţia de echilibru este: d (r σ r ) = σ t dr 8.4-3a 8. dar variabilă pe grosimea peretelui. legea lui Hooke se completează cu termenul corespunzător acestei tensiuni. cu α coeficientul de dilatare termică liniară a materialului. Datorită temperaturii neuniforme. pe lângă presiunea interioară. la un câmp termic axial simetric cu temperatură constantă în lungul tubului. Relaţiile care exprimă tensiunile se deduc asemănător ca în cazul tuburilor solicitate de către presiunea interioară sau exterioară. care sunt supuse.4-2 dacă se ia în considerare şi tensiunea produsă de variaţia temperaturii.4 TENSIUNI TERMICE ÎN TUBUL CU PERETE GROS În practică. expresiile lungirilor specifice principale sunt: εr = εt = εx = 1 [σ r − ν (σ x + σ t )] + α θ E 1 [σ t − ν (σ x + σ r )] + α θ E 1 [σ x − ν (σ r + σ t )] + α θ = const. cu σx tensiunea normală axială. Lungirile specifice (radiale.REZISTENŢA MATERIALELOR – 8. respectiv circumferenţiale) se exprimă atunci prin relaţiile cunoscute: du dr u εt = r εr = 8. E 8.4-3c 223 . care se suprapun peste cele create de presiunea interioară. mai ales în centralele termoelectrice există tuburi (conductele de abur) cu perete gros.

B – constante de integrare. Ecuaţia diferenţială de echilibru (forma ei este cunoscută de la tuburile cu pereţi groşi) pentru situaţia când se ia în considerare şi temperatura este de forma: d 2 u 1 du u 1 + ν dθ + ⋅ − = ⋅α⋅ dr dx 2 r dr r 1 − ν 8.4-4b σx = 8.4-5 care poate fi scrisă sub formă integrabilă: d ⎡1 d dθ ⎤ 1+ ν ⎢ r dr (u r )⎥ = 1 − ν ⋅ α ⋅ dr dr ⎣ ⎦ Integrând acum ecuaţia 8.4-6 se obţine expresia deplasării radiale u: 1+ ν 1 B u= ⋅ ⋅ ∫ α θ r dr + A r + 1 − ν r Ri r r 8. se va admite ipoteza că modulul de elasticitate E al materialului tubului nu variază cu temperatura.4-8 Înlocuind relaţia 8. Astfel pentru r = R i şi r = R e ⇒ σ r = 0 8.REZISTENŢA MATERIALELOR – Din relaţiile 8.4-4c În cele ce urmează. expresia tensiunii radiale în funcţie şi de constantele de integrare A şi B. Constantele de integrare se determină din condiţiile la limită.4-4a σt = 8.4-3 se obţin expresiile tensiunilor normale principale funcţie de lungirile specifice principale: σr = E ⋅ [(1 − ν ) ε r + ν ε t + ν ε x − (1 + ν ) ⋅ α θ] (1 + ν ) ⋅ (1 − 2ν ) E ⋅ [(1 − ν ) ε t + ν ε x + ν ε r − (1 + ν ) ⋅ α θ] (1 + ν ) ⋅ (1 − 2ν ) E ⋅ [(1 − ν ) ε x + ν ε r + ν ε t − (1 + ν ) ⋅ α θ] (1 + ν ) ⋅ (1 − 2ν ) 8.4-4a. este de forma: 224 .4-7 unde A.PAVEL TRIPA .4-6 8.4-7 în 8.

4-7. dilatarea longitudinală a tubului fiind liberă. după care acestea se introduc în relaţiile 8. în expresia tensiunii normale axiale σx apare deformaţia specifică εx.4-13 225 . Pentru determinarea acesteia.4-9 Punând condiţiile 8.4-10b Aceste valori ale constantelor de integrare se introduc în relaţia 8.4-10a e R2 1+ ν B= ⋅ 2 i 2 ⋅ ∫ α θ r dr 1 − ν R e − R i Ri R 8.4-11c După cum se observă.4-8 în relaţia 8.4-11a R r ⎤ E 1 ⎡ r 2 + R i2 e σt = ⋅ 2 ⋅⎢ 2 ⋅ ∫ α θ r dr + ∫ α θ r dr − α θ r 2 ⎥ 1 − ν r ⎢ R e − R i2 R i ⎥ Ri ⎣ ⎦ Re ⎤ E ⎡ 2ν σx = ⋅⎢ 2 ⋅ ∫ α θ r dr + (1 − ν ) ⋅ ε x − α θ⎥ 1 − ν ⎢ R e − R i2 R i ⎥ ⎣ ⎦ 8.PAVEL TRIPA . care este necunoscută.REZISTENŢA MATERIALELOR – r ⎤ E ⎡ 1+ ν 1 A B ν σr = ⋅ ⎢− ⋅ 2 ⋅ ∫ α θ r dr + − 2 + ⋅ εx ⎥ 1 + ν ⎢ 1 − ν r Ri 1− 2ν r 1− 2ν ⎥ ⎣ ⎦ 8. apoi se calculează relaţiile 8.4-9 şi făcând calculele.4-12 Ţinând seamă de relaţia 8. se consideră că efortul axial din secţiunea transversală este nul: N= 2π R e ∫ ∫σ 0 Ri x r dϕ dr = 0 ⇒ Re Ri ∫σ x r dr = 0 8.4-4 de unde se obţin expresiile tensiunilor normale principale: E 1 σr = ⋅ 2 1− ν r r ⎡ r 2 − R i2 R e ⎤ ⋅⎢ 2 ⋅ ∫ α θ r dr − ∫ α θ r dr ⎥ 2 ⎢ R e − R i Ri ⎥ Ri ⎣ ⎦ 8.4-11b 8. din 8.4-12.4-1. se obţin cele două constante de integrare: e 1+ ν 1− 2ν ⋅ 2 A= ⋅ ∫ α θ r dr − ν ⋅ ε x 1 − ν R e − R i2 R i R 8.4-11c rezultă expresia lungirii specifice e 2 εx = 2 ⋅ ∫ α θ dr R e − R i2 R i R 8.

REZISTENŢA MATERIALELOR – care conduce la tensiunea normală axială: Re ⎞ E ⎛ 2 ⎜ σx = ⋅ ⋅ ∫ α θ r dr − α θ ⎟ 2 ⎟ 1 − ν ⎜ R e − R i2 R i ⎝ ⎠ 8.4-17 pe suprafaţa exterioară. tensiunile normale principale capătă forma finală: 2 ⎡ R3 − R3 R i2 R e 1 ⎤ E α ⋅ Δθ e i σr = ⋅ ⎢r − 2 + ⋅ ⎥ 3 ⋅ (1 − ν ) ⋅ (R e − R i ) ⎣ R e − R i2 R i + R e r 2 ⎦ 2 ⎡ R3 − R3 R i2 R e 1 ⎤ E α ⋅ Δθ e i σt = ⋅ ⎢2 r − 2 + ⋅ ⎥ 3 ⋅ (1 − ν ) ⋅ (R e − R i ) ⎣ R e − R i2 R i + R e r 2 ⎦ 8. unde r = Re: 226 .4-11a. pentru calculul tensiunilor normale principale şi a deplasării radiale trebuie cunoscută legea de distribuţie a temperaturii θ(r) pe grosimea peretelui tubului.4-16c Pe cele două suprafeţe ale tubului rezultă tensiunile: pe suprafaţa interioară.4.4-14 După cum se constată. unde r = Ri: σr = 0 2 E α ⋅ Δ θ R i2 + R i R e − 2 R e σt = ⋅ 2 3 ⋅ (1 − ν ) R e − R i2 8.4-15 unde Δθ = θ i − θ e şi reprezintă diferenţa dintre temperatura la suprafaţa interioară şi cea exterioară a tubului. Cea mai simplă este distribuţia liniară: θ(r ) = Re − r ⋅ Δθ Re − Ri 8.4-16a 8.b şi 8.16b ⎡ R3 − R3 ⎤ E α ⋅ Δθ e i σx = ⋅ ⎢3 r − 2 ⋅ 2 ⎥ 3 ⋅ (1 − ν ) ⋅ (R e − R i ) ⎣ R e − R i2 ⎦ 8.4-14. Acceptând această distribuţie a temperaturii şi după efectuarea integrărilor din relaţiile 8. Se cunosc mai multe legi de distribuţie a temperaturii pe grosimea peretelui.PAVEL TRIPA .

tensiunea normală circumferenţială maximă este de compresiune şi apare tot pe suprafaţa interioară a tubului.12Eα⋅Δθ Fig.4-1 se prezintă variaţia tensiunilor normale radiale. Rezolvare Diferenţa de temperatură pe grosimea peretelui conductei este: Δθ = 540 –400 = 1400 C 227 . în timpul funcţionării normale are la interior temperatura θi = 5400 C şi la exterior θe = 4000 C.635Eα⋅Δθ -0. 3.3 şi θi > θe (adică Δθ > 0). ν = 0.8. se obţine distanţa r la care tensiunea normală radială are valoare maximă: r=3 2 2 R i2 R e Ri + Re 8.8. α =12⋅10-6 şi acceptând o distribuţie liniară a temperaturii pe grosimea peretelui conductei.PAVEL TRIPA . ν = 0. Aplicaţie O conductă de abur viu dintr-o centrală termoelectrică cu Ri = 120 mm. Re = 160 mm. Considerând E = 2⋅105 MPa.4-1 În acest caz.4-18 Dacă se anulează derivata tensiunii normale radiale σr.4-19 În Fig.REZISTENŢA MATERIALELOR – σr = 0 2 E α ⋅ Δθ R e + R i R e − 2 R i2 σt = ⋅ 2 3 ⋅ (1 − ν ) R e − R i2 8. respectiv circumferenţiale. să se calculeze tensiunile termice circumferenţiale extreme.793Eα⋅Δθ σx 0. Re = 2 Ri 1. pentru situaţia în care Re = 2 Ri .39 Ri Ri σt σr O -0.

Vasul este solicitat atât de o presiune interioară pi cât şi de una exterioară pe. Suprapuse peste cele produse de presiunea interioară a aburului. 8. izolarea exterioară a conductelor de abur nu este un moft ci o necesitate obiectivă şi trebuie să i se acorde mare importanţă.5 VASE SFERICE CU PEREŢI GROŞI Fie un vas sferic cu perete gros cu raza interioară Ri şi cea exterioară Re.PAVEL TRIPA . cu efect asupra micşorării tensiunilor termice din conductă. Deoarece vasul este simetric după toate direcţiile. Într-un astfel de vas nu există tensiune normală σx.REZISTENŢA MATERIALELOR – La suprafaţa interioară. tensiunea normală circumferenţială este: 2 E α ⋅ Δθ R i2 + R i R e − 2 R e σ ti = ⋅ = 2 3 ⋅ (1 − ν ) R e − R i2 2 ⋅ 10 5 ⋅ 12 ⋅ 10 −6 ⋅ 140 120 2 + 120 ⋅ 160 − 2 ⋅ 160 2 = ⋅ = −240 MPa 3 ⋅ (1 − 0.5-1a).8. Ca urmare.8. nu trebuie să fie neizolată. că o izolare exterioară bună a conductei conduce la micşorarea diferenţei de temperatură între suprafaţa interioară şi cea exterioară. Deplasării radiale u îi corespunde o lungire specifică radială εr şi una circumferenţială εt: 228 .3) 160 2 − 120 2 Tensiunile produse ca urmare a variaţiei temperaturii în peretele conductei au valori relativ mari. pot conduce la avarierea conductei.5-1b). realizat dintr-un material omogen şi izotrop şi care se supune legii lui Hooke (Fig.57 MPa 3 ⋅ (1 − 0. pe feţele căruia acţionează tensiunile normale radiale σr şi cele circumferenţiale σt (Fig. Se poate constata uşor. iar elementul se deplasează. Din vasul sferic se izolează un element. lucru deosebit de periculos într-o centrală termoelectrică. tensiunile normale care apar sunt tensiuni principale. păstrându-şi forma sferică şi după deformare.3) 160 2 − 120 2 iar la suprafaţa exterioară: 2 E α ⋅ Δθ R e + R i R e − 2 R i2 σ te = ⋅ = 2 3 ⋅ (1 − ν ) R e − R i2 2 ⋅ 10 5 ⋅ 12 ⋅ 10 −6 ⋅ 140 160 2 + 120 ⋅ 160 − 2 ⋅ 120 2 = ⋅ = 228. Nici o zonă a suprafeţei exterioare de la conductele de abur din centralele termoelectrice.

ca o sumă de proiecţii de forţe pe bisectoarea unghiului dϕ (Fig.5-1 dr σt σt σr+dσr σt r dϕ pe a) Fig.5-1 dϕ O b) σt σr Se pune condiţia de echilibru pentru elementul izolat. deformaţiile specifice principale sunt: εr = 1 ⋅ (σ r − 2 ν σ t ) E 1 ε t = ⋅ [(1 − ν )σ t − ν σ r ] E 8.REZISTENŢA MATERIALELOR – εr = Re Ri pi O du dr şi εt = u r 8. se obţine ecuaţia diferenţială: r dσ r + 2 ⋅ (σ r − σ t ) = 0 dr 8.5-2 După efectuarea calculelor şi neglijarea infiniţilor mici de ordin superior.5-5a .PAVEL TRIPA .5-1b): ( σr + dσr ) ⋅ (r + dr ) 2 ⋅ dφ 2 − σr r 2 ⋅ dφ 2 − 4σ t dr r dφ sin dφ =0 2 8.8. tensiunile normale principale au expresiile: σr = E E ⋅ [2 ν ε t + (1 − ν ) ⋅ ε r ] = 1 − ν − 2ν 2 1 − ν − 2ν 2 229 du ⎤ ⎡ u ⋅ ⎢2 ν + (1 − ν ) ⋅ ⎥ dr ⎦ ⎣ r 8.5-4 cu ajutorul cărora.8.5-3 Aplicând legea lui Hooke generalizată.

PAVEL TRIPA . 2 r dr de unde se obţine: u = Ar + B r2 8.5-5 în 8.5-6 care poate fi restrânsă la forma integrabilă: d ⎛ du u⎞ ⎜ + 2⋅ ⎟ =0 dr ⎝ dr r⎠ d ⎡ 1 ⎛ 2 du ⎞⎤ ⋅⎜r ⋅ + 2 u r ⎟⎥ = 0 dr ⎢ r 2 ⎝ dr ⎠⎦ ⎣ d ⎡1 d 2 ⎤ ⎢ r 2 ⋅ dr (u r )⎥ = 0 dr ⎣ ⎦ 8.5-9a σr = E 1 − ν − 2ν 2 2B ⎡ ⎤ ⋅ ⎢ A ⋅ (1 + ν ) + 3 ⋅ (1 − 2 ν )⎥ r ⎣ ⎦ 230 8.5-9b .5-7. În funcţie de constantele de integrare. tensiunile normale principale au acum expresiile: σr = E 1 − ν − 2ν 2 2B ⎡ ⎤ ⋅ ⎢A ⋅ (1 + ν ) − 3 ⋅ (1 − 2 ν )⎥ r ⎣ ⎦ 8.5-2. se obţine ecuaţia diferenţială a deplasării radiale: d 2 u 2 du u + ⋅ − 2⋅ 2 =0 r dr 2 r dr 8.REZISTENŢA MATERIALELOR – σt = E E ⋅ (ε t + ν ε r ) = 2 1 − ν − 2ν 1 − ν − 2ν 2 du ⎞ ⎛u ⋅⎜ + ν ⎟ dr ⎠ ⎝r 8. care se determină punând condiţiile la limită.5-8 unde A. rezultă: 1 d ⋅ (u r 2 ) = 3 A = const. B – constante de integrare.5-7 Integrând ecuaţia 8.5-5b Înlocuind relaţiile 8.

tensiunile normale principale. sunt: Pentru r = R i Pentru r = R e ⇒ ⇒ σ r = −p i σ r = −p e Cu aceste înlocuiri pentru tensiunea normală radială. variază pe grosimea peretelui după o hiperbolă de gradul trei. care prezintă interes în activitatea productivă: 231 .PAVEL TRIPA .5-10 iar cea a tensiunilor normale principale de forma: R 3 p i − R 3 p e R 3 R 3 ⋅ (p i − p e ) 1 e − i e3 ⋅ 3 σr = i 3 3 Re − Ri Re − R3 r i 8.5-11b Se constată că în cazul vasului sferic cu perete gros. Se pot studia acum câteva cazuri particulare.REZISTENŢA MATERIALELOR – Condiţiile la limită pentru determinarea constantelor de integrare care se pun. radiale respectiv circumferenţiale. rezultă: σ r=Ri = E 1 − ν − 2ν 2 E 1 − ν − 2ν 2 2B ⎡ ⎤ ⋅ ⎢ A ⋅ (1 + ν ) − 3 ⋅ (1 − 2 ν )⎥ = − p i r ⎣ ⎦ 2B ⎡ ⎤ ⋅ ⎢A ⋅ (1 + ν ) − 3 ⋅ (1 − 2 ν )⎥ = − p e r ⎣ ⎦ σ r=Re = de unde se obţin expresiile pentru cele două constante de integrare: A= 1 − ν − 2 ν2 R 3 pi − R 3 pe e ⋅ i 3 (1 + ν ) E Re − R3 i 1 − ν − 2 ν 2 R 3 R 3 (p i − p e ) ⋅ i e 2 ⋅ (1 − 2 ν ) E R3 − R3 e i B= Expresia deplasării radiale este acum de forma: pi − pe R3 R3 1 − ν − 2 ν 2 ⎡ R 3 pi − R 3 pe ⎤ i e u= 3 ⋅ i3 e ⋅⎢ ⋅ r⎥ + 3 (R e − R i ) E ⎣ 1 + ν r ⎦ 2 ⋅ (1 − 2 ν ) 8.5-11a σt = R 3 p i − R 3 p e R 3 R 3 ⋅ (p i − p e ) 1 i e + i e3 ⋅ 3 3 3 Re − Ri Re − R3 2r i 8.

5-16 rezultă că expresia de sub radical trebuie să fie pozitivă. rezultă mărimea razei exterioare (se consideră că raza interioară se impune datorită necesităţilor): Re = Ri ⋅3 2 σa 2 σa − 3 pi 8. trebuie satisfăcută condiţia: τ max σ ⎤ σt − σr 1 ⎡ 2 R 3 + R 3 i e ⋅ pi + pi ≤ a ⎥ = = ⋅⎢ 3 3 2 ⎦ 2 2 ⎣ 2 ⋅ (R e − R i ) 8.5-17 3 232 .REZISTENŢA MATERIALELOR – vasul supus numai la presiune interioară (pe = 0) Tensiunile normale principale au expresiile: R 3 pi σr = 3 i 3 Re − Ri R3 p σt = 3 i i 3 Re − Ri ⎛ R3 ⎞ ⋅ ⎜1 − e ⎟ < 0 ⎜ r ⎟ ⎝ ⎠ ⎛ R3 ⎞ ⋅ ⎜1 + e ⎟ > 0 ⎜ r ⎟ ⎝ ⎠ 8.5-14 8.PAVEL TRIPA .5-13 La suprafaţa interioară unde tensiunile au valorile cele mai mari.5-15 de unde pentru calculul de dimensionare. după teoria a III-a de rezistenţă.5-12 La suprafaţa interioară. se realizează o stare spaţială de tensiune. unde r = Re σ re = 0 σ te = 3R 3 i ⋅ pi 3 2 ⋅ (R e − R 3 ) i 8. unde r = Ri σ ri = − p i 2R3 + R3 i e ⋅ pi σ ti = 3 2 ⋅ (R e − R 3 ) i La suprafaţa exterioară. Astfel.5-16 Din 8. ceea ce conduce la condiţia impusă pentru dimensionare: 2 2 σa − 3 pi > 0 ⇒ pi < σa 8. iar calculul de rezistenţă trebuie făcut după una din teoriile de rezistenţă.

Pentru acest caz. se obţine: σ t = −1.5-23 233 .5 p e 8.5-18 cu σt > σr La suprafaţa interioară.5-22 iar dacă Ri → 0 la r = Ri datorită efectului de concentrare.5-19 Şi pentru vasul sferic solicitat numai la presiune exterioară. unde r = Ri σ ri = 0 3 R 3 pe e σ ti = − 3 2 ⋅ (R e − R 3 ) i La suprafaţa exterioară.5-21 În cazul bilei pline (Ri = 0) . unde r = Re σ re = − p e R3 + 2R3 e σ te = − i 3 ⋅ pe 2 ⋅ (R e − R 3 ) i 8.PAVEL TRIPA . se obţine pentru toate punctele σ r = σ t = −p e 8. tensiunea maximă se produce tot la suprafaţa interioară.5-20 8.REZISTENŢA MATERIALELOR – vasul solicitat numai la presiune exterioară (pi = 0) Expresiile tensiunilor normale principale sunt: R 3 pe σr = − 3 e 3 Re − Ri R 3 pe σt = − 3 e 3 Re − Ri ⎛ R3 ⎞ ⋅ ⎜1 − i ⎟ ⎜ r ⎟ ⎠ ⎝ ⎛ R3 ⎞ ⋅ ⎜1 + i ⎟ ⎜ r ⎟ ⎠ ⎝ 8. este de forma: 3 R 3 pe e ≤ σa 3 2 ⋅ (R e − R 3 ) i ⇒ Re = Ri ⋅ 3 2 σa 2 σa − 3 pe 8. condiţia de rezistenţă după teoria a III-a.

este necesar să se noteze la diferite momente ale solicitării. Dacă pentru încărcări mici aria secţiunii transversale a epruvetei rămâne practic constantă. Pentru trasarea diagramei reale la întindere. deoarece forţa din timpul solicitării s-a raportat la aria iniţială a secţiunii A0 şi nu la cea reală. contracţia transversală este uniformă pe întreaga lungime a epruvetei.pentru ordonată: A0 − At A0 9. ordonatele diagramei caracteristice sunt mărimi convenţionale. La început. SOLICITĂRI PESTE LIMITA DE ELASTICITATE 9. Cu aceste dimensiuni se calculează aria secţiunii reale a epruvetei pentru fiecare moment în care se fac măsurătorile. valoarea forţei care întinde epruveta şi în acelaşi timp să se măsoare dimensiunile transversale ale epruvetei în porţiunea cea mai îngustă. alungirea materialului depinde exclusiv da natura acestuia.pentru abscisă: ψt = . iar după ce rezistenţa la rupere este depăşită. De aici rezultă că după atingerea limitei de curgere. Aceasta ilustrează relaţia dintre tensiune şi deformaţiile din secţiunea epruvetei în care se produce ruperea. contracţia transversală este accentuată şi capătă un caracter local.1 CONSIDERAŢII GENERALE Diagrama caracteristică la întindere a unui material. micşorarea acestei arii devine sensibilă. alungirea depinde şi de raportul dintre dimensiunile epruvetei (lungime şi diametru) şi astfel alungirea nu mai constituie o caracteristică numai de material.1-2 unde: 234 . se trasează aşa numita diagramă caracteristică reală la întindere. după producerea gâtuirii. Atâta timp cât tensiunea nu depăşeşte rezistenţa la rupere.1-1 σ real = Ft At 9. Dar.REZISTENŢA MATERIALELOR – 9. pentru obţinerea unei reprezentări grafice care să caracterizeze mai fidel proprietăţile materialului. caracterizează proprietăţile acelui material la solicitarea de întindere. Această curbă este însă una convenţională.PAVEL TRIPA . la atingerea limitei de curgere. Coordonatele unui punct al diagramei reale se determină cu relaţiile: . Din aceste considerente.

corespunzător atingerii sarcinii maxime. caracterizează proprietăţile materialului de a rezista la deformaţia plastică. poate fi considerată uniformă pe întreaga lungime a epruvetei. materialul îi opune o rezistenţă din ce în ce mai mare.9. σreal [MPa] 800 600 400 200 A 0. Acest fenomen poartă numele de consolidare. Pentru a mări deformaţia plastică (permanentă. permite stabilirea unor caracteristici mecanice noi pentru materialul respectiv. numindu-se contracţie uniformă şi caracterizează proprietatea materialului de a se deforma în ansamblu. ecruisare sau întărire.2 0.PAVEL TRIPA .1-1 se prezintă forma diagramei reale la întindere pentru o epruvetă realizată din oţel pentru şinele de cale ferată.4 Fig. corespunde atingerii sarcinii maxime din timpul încercării. materialul trebuie supus la tensiuni tot mai mari. iar tensiunea punctului de la extremitatea curbei reale. Pe măsură ce deformaţia plastică creşte. remanentă).9. este mai mare decât cea calculată prin procedeul obişnuit. Deoarece sarcina maximă la care rezistă epruveta nu corespunde momentului ruperii ci unui moment anterior.9. se numeşte rezistenţă reală de rupere.REZISTENŢA MATERIALELOR – A0 . Tensiunea pentru punctul A. Abscisele diagramei reale caracterizează proprietatea materialului de a se deforma plastic.valoarea forţei de întindere din momentul considerat. tensiunea calculată pe baza ariei reale a secţiunii. la calculul lungirii sau 235 . Diferenţa dintre contracţia totală şi cea uniformă se numeşte contracţie locală şi caracterizează proprietatea materialului de a suferi deformaţii locale (gâtuiri). Ordonatele diagramei caracteristice reale.1-1). În Fig. care de fapt corespunde momentului ruperii epruvetei.aria minimă a secţiunii transversale a epruvetei în acel moment Ft . Diagrama caracteristică reală.1-1 Ψt După cum se poate constata. în calcule se utilizează tensiunea corespunzătoare sarcinii maxime şi nu tensiunea reală maximă. Proprietatea materialului de a se ecruisa este caracterizată prin panta diagramei reale. Spre exemplu. exprimând aceasta în funcţie de contracţia specifică. (Fig. Punctul A. se numeşte rezistenţa în momentul ruperii. în cazul deformaţiilor mari. în momentul ruperii. Diagramele caracteristice reale au totuşi unele dezavantaje.aria iniţială a secţiunii transversale a epruvetei At . Această contracţie până în punctul A.

PAVEL TRIPA . are influenţă asupra valorii absolute a ordonatelor diagramei şi asupra pantei acesteia. au variat considerabil în timpul deformării.1-3 Ψ= A dA = ln 0 ∫A At At 9. dar de sens opus. Creşterea vitezei de deformare. 236 . Forma diagramei caracteristice reale depinde de: natura materialului temperatura de încercare viteza de deformare starea de tensiune. aluminiu. adică tocmai asupra capacităţii de ecruisare a materialului. cupru). Temperatura de încercare a epruvetei are o mare influenţă asupra valorii rezistenţei la deformare plastică. Alungirea reală A şi contracţia transversală reală Ψ raportate la lungirea şi la aria reală a secţiunii epruvetei corespunzătoare unui moment dat al încercării..REZISTENŢA MATERIALELOR – contracţiei transversale specifice a epruvetei. Din acest motiv.1-6 ceea ce înseamnă că cele două caracteristici diferite ale deformaţiei. această rezistenţă scade. Cu creşterea temperaturii. rezultă: dV = l ⋅ dA + A ⋅ dl = 0 9. Diagramele caracteristice la întindere au panta cu atât mai mare cu cât creşte viteza de deformaţie.1-5 de unde: dl dA = ⇒ A = −ψ l A 9. volumul acestuia poate fi considerat constant. măreşte rezistenţa la deformaţii plastice. Natura materialului (oţel.1-4 Deoarece în cazul deformaţiei plastice a corpului. drept caracteristici ale deformaţiilor plastice mari se introduc aşa numitele contracţii transversale şi alungiri reale. (alungirea reală şi contracţia transversală reală) sunt egale între ele. V = ct. pot fi calculate cu ajutorul relaţiilor: A=∫ l dl = ln t l l0 l0 A0 lt 9. nu mai poate fi neglijat faptul că dimensiunile iniţiale ale epruvetei la care se raportează de obicei creşterea lungimii sau variaţia secţiunii.

sunt insuficient de exacte. chiar din momentul producerii gâtuirii. datele privitoare la rezistenţa la deformare plastică. motiv pentru care orice caracteristică a deformaţiei poate fi considerată numai convenţional drept caracteristică obţinută într-o stare monoaxială de tensiune. variaţia formei piesei.1-2): τ τmax γmax Fig. deformaţia unor materiale chiar foarte plastice. Aceasta reduce considerabil valoarea rezultatelor încercărilor la întindere simplă. se fac încercări la răsucire pentru obţinerea diagramelor reale la deformaţie plastică.REZISTENŢA MATERIALELOR – Toate stările de tensiune în care tensiunile tangenţiale sunt mici. La stări de tensiune apropiate de întindere-compresiune uniformă după toate direcţiile.PAVEL TRIPA .ordonată: tensiunea tangenţială reală maximă 237 . Aceste diagrame reale se construiesc în raport cu următoarele coordonate (Fig.) creează un câmp de tensiune caracterizat de obicei prin trei tensiuni normale principale de acelaşi semn. Trecerile bruşte de la o secţiune la alta (crestăturile. Astfel. deformaţiile plastice se produc numai atunci când valorile tensiunilor principale sunt foarte mari. Distribuţia deformaţiilor şi a tensiunilor în gâtuitură devine foarte neuniformă. întinderea şi compresiunea uniformă după toate direcţiile. exclud posibilitatea producerii unor astfel de deformaţii. obţinute pe această cale. studiată pe baza rezultatelor încercărilor la întindere este cea mai răspândită. atât teoretic cât şi experimental. Totuşi.9. Deoarece în cazul încercărilor la răsucire. rămâne îndeajuns de uniformă pe întreaga lungime a epruvetei (fără a se produce gâtuirea) până în momentul ruperii. etc.1-2 γ . corespund unor valori ridicate ale rezistenţei la deformare plastică. Un astfel de câmp de tensiune poate mări într-o măsură foarte mare rezistenţa materialului la deformaţiile plastice din jurul acestora. Rezistenţa la deformare plastică.9.

după care se adoptă o curbă caracteristică schematizată care are pe toate porţiunile expresii analitice cât mai simple.9. Schematizarea diagramelor caracteristice poate fi făcută prin: linii drepte linii curbe continue În cazul materialelor care în domeniul elastic satisfac legea lui Hooke (diagrama caracteristică prezintă o porţiune rectilinie) se utilizează schematizarea prin linii drepte. se consideră că tensiunea normală creşte 238 . este necesar ca diagramele caracteristice să fie schematizate.abscisă: lunecarea maximă σ max − σ min 2 9.1-8 Şi acest procedeu de obţinere a diagramelor caracteristice reale are unele dezavantaje. În acest sens. Pentru un calcul mai simplu se consideră că limita de proporţionalitate a materialului coincide cu limita de curgere. Astfel. adică aduse la forme care să fie cât mai apropiate de cele reale şi care să permită un calcul cât mai simplu. În Fig. Pentru materialele care satisfac legea lui Hooke. 9. Schematizarea printr-o linie curbă se utilizează în cazul materialelor care nu ascultă de legea lui Hooke. calculul de rezistenţă se poate face prin: metode analitice.REZISTENŢA MATERIALELOR – τ max = .1-7 γ max = ε max − ε min 9. în zona deformaţiilor liniar elastice.2-1 se prezintă o schematizare prin linii drepte a diagramei caracteristice.2 SCHEMATIZAREA DIAGRAMELOR CARACTERISTICE Pentru calculele peste limita de elasticitate (în domeniul elasto-plastic). la răsucirea epruvetelor de secţiune plină este greu să se ţină seama de influenţa zonei centrale a barei care se deformează elastic iar la răsucirea epruvetelor tubulare. grafo-analitice sau grafice. rezultatele încercărilor pot fi modificate datorită pierderii stabilităţii.PAVEL TRIPA . mai întâi se trasează diagrama caracteristică convenţională la întindere a materialului. Pe baza diagramelor schematizate.

σ σ = σc+Ep⋅(ε .PAVEL TRIPA . În zona deformaţiilor plastice. 239 .plastice.εc) σc σ=Eε β0 εc Fig.2-1 ε β1 De cele mai multe ori.alungirea corespunzătoare limitei de curgere Ep = tgβ1 . schematizarea depinde de forma diagramei reale şi de mărimea porţiunii care trebuie schematizată. diagrama caracteristică se schematizează prin două drepte a căror ecuaţii sunt: σ = E⋅ε pentru 0 < ε < εc pentru ε > εc 9.modul de elasticitate longitudinal iniţial.9.2-1 9. Ţinând seama că: σc = E ⋅ εc relaţia pentru schematizarea zonei plastice devine: Ep ⎞ ⎛ ⎟ + Ep ⋅ ε σ = σ c ⋅ ⎜1 − ⎜ E ⎟ ⎝ ⎠ 9. egal cu panta dreptei adoptate E = tgβ0 . Materialele a căror diagramă caracteristică poate fi schematizată ca în Fig.9. Se poate constata că Ep < E.2-1 se numesc materiale elasto .2-2 σ = σ c + E p ⋅ (ε − ε c ) unde: εc .2-4 Modul de schematizare prezentat.2-3 9.modul de plasticitate.REZISTENŢA MATERIALELOR – proporţional cu alungirea. se utilizează pentru materiale care nu au limită de curgere pronunţată sau prezintă un palier de curgere scurt.

c) Sunt situaţii când deformaţiile elastice pot fi neglijate faţă de cele plastice.2-2 εc Fig.2-1.2-2).9. există materiale a căror comportare nu satisfac legea lui Hooke şi a căror curbă caracteristică este o curbă continuă începută 240 .2-3 ε σ Diagrama de tip Prandtl contribuie la o mare simplificare a calculelor în acest domeniu.9. În acest caz diagrama caracteristică se poate schematiza printr-o singură dreaptă orizontală (Fig. După cum s-a mai afirmat.plastice.PAVEL TRIPA . zona deformaţiilor plastice poate fi schematizată printr-o linie orizontală (Ep = 0). de ecuaţie (Fig. iar pentru calcule lungimea dreptei orizontale nu este limitată. b) Dacă palierul de curgere are lungime mare.REZISTENŢA MATERIALELOR – Din diagrama prezentată în Fig. Materialele care corespund unei astfel de schematizări sunt materiale ideal elasto . curba caracteristică poate fi schematizată printr-o singură linie dreaptă înclinată (Fig. rezultă cazuri particulare de schematizare ale diagramelor caracteristice: a) Dacă deformaţiile elastice sunt neglijabile în comparaţie cu cele plastice.2-5 Un astfel de material este considerat rigid până la limita de curgere. de ecuaţie: σ = σc + E p ⋅ ε 9.9.9.2-4). Aceste materiale sunt numite rigido-plastice.2-6 Această diagramă este de tip Prandtl şi este destul de exactă în cazul oţelurilor cu un conţinut mic de carbon şi al aluminiului. iar apoi plastic. Un astfel de material este ideal plastic. Diagrama corespunde materialelor care nu se ecruisează după depăşirea limitei de curgere. σ σ = σc +Ep ⋅ ε σc β1 σc σ = σc σ = E⋅ε β0 ε Fig.2-3): σ = σc 9.9.9. ce corespunde limitei de curgere.

σ σc σ = σc σ σ2 σ1 9. determinată experimental.2-5).REZISTENŢA MATERIALELOR – încă din originea sistemului de coordonate. σ2) rezultă valorile constantelor n şi E0 : ε2 ε1 n= σ log 2 σ1 log E0 = n σ1 ε1 9.9.PAVEL TRIPA .2-5 Introducând în relaţia 9.constante care se determină astfel ca funcţia adoptată să reprezinte o curbă cât mai apropiată de cea reală. σ1) şi (ε2.2-4 ε1 ε2 ε Fig. cu o curbă continuă de ecuaţie: σn ε= ⇒ σ = n ε ⋅ E0 E0 unde: n şi E0 . Aceasta poate fi asimilată cu aproximaţie.9.2-8 9.2-7 perechile de valori (ε1. cu referire la starea liniară de tensiune. 241 . (Fig. adică între tensiunea tangenţială şi lunecarea specifică.2-9 Aceste relaţii.9. între tensiunea normală şi alungire sunt valabile şi pentru starea de forfecare pură.2-7 ε Fig.

adică tensiunile sunt proporţionale cu deformaţiile specifice produse. nu mai poate fi aplicată nici ipoteza micilor deformaţii. materialul trebuie să prezinte proprietăţi plastice foarte bune.REZISTENŢA MATERIALELOR – 9. principiul suprapunerii efectelor. starea finală de solicitare depinde de ordinea aplicării sarcinilor. Din prima categorie fac parte unele procese tehnologice care produc deformaţii permanente mari. Din cea de a doua categorie.3-2 unde 242 . fie datorită depăşirii limitei de proporţionalitate a materialului prin solicitarea produsă. ca: forjarea. matriţare etc.PLASTIC Calculele de rezistenţa materialelor presupun că materialul elementului calculat satisface în întregime legea lui Hooke. Să presupunem că pentru un material dat. se cunoaşte diagrama tensiunilor reale obţinută pe cale experimentală în urma solicitării de întindere (Fig.9. deformaţiile corpului sunt mari în comparaţie cu dimensiunile iniţiale ale acestuia şi ca urmare. Pentru ε > εc relaţia dintre tensiuni şi deformaţii specifice este complicată şi neliniară.3-1 9. atunci când limita de elasticitate este depăşită. nu prezintă nici o porţiune rectilinie. În cazul deformaţiilor plastice. această legătură poate fi exprimată printr-o relaţie de forma: σ = Φ (ε ) sau σ = E1 ⋅ ε 9. În aceste cazuri.. nu mai poate fi aplicat odată cu depăşirea limitei de elasticitate. În practică se întâlnesc destule cazuri la care legea lui Hooke nu mai este valabilă. deformaţiile plastice fiind mari în comparaţie cu cele elastice şi ruperea producându-se mult după depăşirea limitei de curgere. se pot stabili relaţii de calcul pentru corpurile solicitate. Şi în domeniul nevalabilităţii legii lui Hooke. fac parte acele materiale a căror curbă caracteristică la tracţiune. La materialele cu comportare neliniară. laminarea.PAVEL TRIPA . fie necomportării liniar elastice a acestuia. atât de utilă în domeniul comportării liniar elastice.3 CALCULUL ÎN DOMENIUL ELASTO . forjare. ambutisarea. Sub forma ei generală. La operaţiile tehnologice de laminare. matriţarea etc. De asemenea deformaţiile sunt considerate elastice şi tensiunile mai mici decât tensiunea corespunzătoare limitei de elasticitate a materialului. valabil în domeniul elastic.3-1).

3-5 adică.3-3 Coeficientul E1 numit modul de elasticitate echivalent are pentru fiecare punct al curbei caracteristice. legea deformaţiilor poate fi exprimată prin relaţia: σi = E1 ⋅ ε 9.PAVEL TRIPA .3-6 Acceptând o analogie cu comportarea elastică a materialului peste limita de elasticitate.3-1 ε Din Fig. σ σi A C α β O εi B Fig. E1 este o funcţie de deformaţie cunoscută. Astfel. pentru deformaţii mai mari decât cele corespunzătoare limitei de elasticitate.3-1 rezultă că: tg β = de unde E1 = Φ (ε ) = Ψ (ε ) ε σi εi 9.9. deoarece curba caracteristică este cunoscută.REZISTENŢA MATERIALELOR – E 1 = tgβ 9.3-4 9. o altă valoare.3-7a 243 .9. relaţiile dintre tensiuni şi deformaţii specifice pot fi scrise sub forma: σx − σm = E1 ⋅ (ε x − ε m ) 1+ ν 9.

3-8 σm = .3-6).3-7).REZISTENŢA MATERIALELOR – σy − σm = σz − σm = τ xy = G 1 ⋅ γ xy .3-13) în relaţiile (9. relaţia (9.). se poate considera coeficientul lui Poisson. ν = 0. rezultă următoarea formă a relaţiilor dintre tensiuni şi deformaţii specifice în domeniul deformaţiilor plastice: G1 = σx − σm = 2 ⋅ σi ⋅ (ε x − ε m ) 3 ⋅ εi 9. σm = E ⋅ εm 1− 2ν 9.3-7d unde: G1 = E1 .3-10 iar.3-11 Deoarece în domeniul deformaţiilor plastice. volumul materialului nu se modifică (V = ct.tensiune medie 9.5. τ zx = G 1 ⋅ γ zx 9.3-14a 244 .PAVEL TRIPA .modul de elasticitate transversal echivalent 2 ⋅ (1 + ν) σx + σy + σz 3 9. de unde: G1 = E1 3 9.alungire medie 9.3-7b 9.3-13 3 ⋅ εi Înlocuind relaţia (9.3-12) devine: σi 9.3-9 εm = εx + εy + εz 3 .3-12 sau ţinând seama de relaţia (9.3-7c 9. E1 ⋅ (ε y − ε m ) 1+ ν E1 ⋅ (ε z − ε m ) 1+ ν τ yz = G 1 ⋅ γ yz .

PAVEL TRIPA .REZISTENŢA MATERIALELOR – τ xy 2 ⋅ σi ⋅ (ε y − ε m ) 3 ⋅ εi 2 ⋅ σi σz − σm = ⋅ (ε z − ε m ) 3 ⋅ εi σ σ = i ⋅ γ xy .3-14b 9. ⎡ ϕ (ε i ) ⎤ σ i = E ⋅ ε i ⋅ ⎢1 − E ⋅ εi ⎥ ⎣ ⎦ 9.3-16 În acest caz.3-15 Segmentul AC depinde de εi şi în general creşte cu creşterea acestei deformaţii. Să presupunem că relaţia dintre segmentul AC şi εi nu este cunoscută: AC = ϕ (ε i ) 9.3-15 poate fi scrisă astfel: σ i = E ⋅ ε i − ϕ (ε i ) 9. ştiind că E = tg α relaţia 9.3-17a sau. τ zx = σi ⋅ γ zx 3 ⋅ εi 9.3-1 porţiunea dreaptă iniţială a diagramei caracteristice se prelungeşte până la intersecţia cu verticala care trece prin punctul în care tensiunea este σi se poate scrie: σi = εi ⋅ tgα − AC 9.3-14d unde: σi = 2 ⋅ 2 2 ⋅ 2 (σ (ε x − σ y ) + (σ y − σ z ) + (σ z − σ x ) + 6 ⋅ (τ 2 + τ 2 + τ 2 ) xy yz zx 2 2 2 εi = x − ε y ) + (ε y − ε z ) + (ε z − ε x ) + 6 ⋅ (γ 2 + γ 2 + γ 2 ) xy yz zx 2 2 2 Dacă în Fig. τ yz = i ⋅ γ yz 3 ⋅ εi 3 ⋅ εi σy − σm = 9.3-14c .3-17b Notând ϕ (ε i ) = ω (ε i ) E ⋅ εi 245 .9.

9.9.E1 ) / E (parametrul întăririi).3-17c cu relaţia 9.9.3-2).3-17d La fel se poate deduce relaţia pentru modulul de elasticitate transversal echivalent G1: G 1 = G ⋅ (1 − ω ) 9.REZISTENŢA MATERIALELOR – relaţia 9. pentru εi > εe = εc rezultă: AC = AB − CD − DB = E ⋅ ε i − (ε i − ε c ) ⋅ tg β − E ⋅ ε c σi C σc D A β 9.3-17b se poate scrie sub forma: σ i = E ⋅ ε i ⋅ [1 − ω(ε i )] 9.3-2 Notând E1 = tgβ (modul de întărire) şi λ = (E . rezultă: 246 .3-17e Dacă curba caracteristică la tracţiune (Fig. rezultă expresia pentru modulul de elasticitate echivalent: E 1 = E ⋅ [1 − ω (ε i )] ⇒ E 1 = E ⋅ (1 − ω ) 9.3-6.3-18 α εe B εi Fig.3-17c unde funcţia ω(εi) este definită astfel: ω(ε i ) = 0 ω(ε i ) = ϕ (ε i ) E ⋅ εi pentru pentru εi < εe εi > εe Comparând relaţia 9.PAVEL TRIPA .3-1) se aproximează prin două linii drepte oblice (Fig.

(relaţia 9. 0 < m < 1. materialul are o comportare ideal plastică. făcând racordarea porţiunilor amintite după o parabolă de gradul n (Fig. rezultă: 247 .3-19 sau ţinând seama de expresia lui ω(εi). funcţia Φ(εi) poate fi aproximată uneori cu ajutorul unei relaţii de forma: ⎛ε σi = σc ⋅ ⎜ i ⎜ε ⎝ c ⎞ ⎟ ⎟ ⎠ m 9.3-22 unde. rezultă: ω(ε i ) = ⎛ ε ⎞ AC = λ ⋅ ⎜1 − c ⎟ ⎜ E ⋅ εi εi ⎟ ⎝ ⎠ 9.3-4).3-2.3-17a care exprimă valoarea tensiunii σi la o deformaţie momentană εi devine: ⎡ ⎛ ε ⎞⎤ σ i = E ⋅ ε i ⋅ ⎢1 − λ ⋅ ⎜1 − c ⎟⎥ ⎜ ε i ⎟⎦ ⎝ ⎠ ⎣ 9. exprimate prin alte forme ale funcţiei Φ(εi). relaţia 9.3-20 Pentru cazul diagramei din Fig. Pentru m = 1.3-21 În acest caz funcţia ω(εi ). O curbă caracteristică exprimată prin relaţia 9. materialul are o comportare ideal elastică (valabilă legea lui Hooke) iar pentru m = 0.3-3. Astfel.9.3-22 arată ca cea din Figura 9. Din cercetarea experimentală rezultă şi alte variante de diagrame caracteristice.9.REZISTENŢA MATERIALELOR – ⎛ ε AC = λ ⋅ ⎜1 − c ⎜ εi ⎝ ⎞ ⎟ ⋅ E ⋅ ε i = ϕ(ε i ) ⎟ ⎠ 9.PAVEL TRIPA .3-20) se defineşte astfel: ω(ε i ) = 0 ⎛ ε ω(ε i ) = λ ⋅ ⎜1 − c ⎜ εi ⎝ ⎞ ⎟ ⎟ ⎠ pentru pentru εi < εc εi > εc Pentru anumite materiale. dacă în diagrama caracteristică se ţine seama de trecerea lină (curbilinie) de la prima porţiune rectilinie (elastică) la porţiunea a treia (rectilinie-porţiunea corespunzătoare întăririi).

E 1 = tg α1 .REZISTENŢA MATERIALELOR – σ σc σ σc σp α1 α2 ε α εp ε Fig. σ 3 − σ1 ) = 0 9. care conduc la acelaşi comportament plastic. Rezultă atunci că un criteriu de plasticitate trebuie să fie exprimat printr-o funcţie de forma: f ( σ1 − σ 2 .9.3-3 εc Fig.3-4 σ i = σ c − E1 ⋅ (ε c − ε i ) − (E 2 − E1 ) ⋅ unde. E = tg α .3-23 . Într-un punct sau într-un anumit domeniu. S-a constatat că o presiune hidrostatică σm nu modifică starea unui corp în ceea ce priveşte comportarea sa plastică. starea de tensiune este caracterizată prin tensiunile principale σ1 . σ2.PAVEL TRIPA .4 CRITERII DE PLASTICITATE Un criteriu de plasticitate exprimă o ipoteză cu privire la limita comportării elastice a unui element de rezistenţă sub orice combinaţie posibilă de tensiuni.9.4-1 248 . n= E − E1 E 2 − E1 9.3-24 9. σ3. σ 2 − σ 3 . E 2 = tg α 2 (ε (ε c − ε i )n c −εp ) n −1 9.

4-3 Criteriul de plasticitate. În cazul solicitării simple de întindere. σ2 = 0.4-3 şi 9. rezultă că cele două constante sunt egale cu σc.5 ⋅ σ C 9.4-6b . propun pentru criteriul de plasticitate o relaţie în care intervine şi tensiunea normală principală σ2. σ 2 + σ m . Huber şi von Mises.4-4.577 ⋅ σ C 3 249 9. Rezultă că cele două criterii de plasticitate pot fi scrise sub forma: σ1 − σ 3 = σ c = 2 τ c 2 2 9. σ2 = σ3 = 0 . când σ1 = τc. Pentru solicitarea de răsucire. σ3 = -τc constantele sunt egale cu 2τc .4-5b (σ1 − σ 2 )2 + (σ 2 − σ 3 )2 + (σ 3 − σ1 )2 = 2 σ c2 = 6 τ c2 După cum se poate observa. între σc şi τc pentru cele două criterii se stabilesc următoarele relaţii: criteriul Tresca 1 τ c = ⋅ σ C = 0. acest criteriu face abstracţie de tensiunea principală σ2. respectiv 2σc .4-3 este cunoscut sub numele de criteriul Tresca.4-1 în forma ei cea mai simplă este: σ 1 − σ 3 = ct .4-5a 9. când σ1 = σc .4-6a 2 criteriul von Mises τc = 3 ⋅ σ C = 0.4-4 Pentru a se putea aplica relaţiile 9. definit prin relaţia 9.REZISTENŢA MATERIALELOR – Această funcţie rămâne invariabilă şi dacă tensiunile normale principale se înlocuiesc cu: σ1 + σ m . trebuie determinate constantele care intervin în aceste relaţii. σ 3 + σ m 9. După cum se observă. 9.PAVEL TRIPA . 9.4-2 Dacă σ1 > σ2 > σ3. relaţie de forma: (σ 1 − σ 2 )2 + (σ 2 − σ 3 )2 + (σ 3 − σ 1 )2 = ct. funcţia 9. respectiv 6 τc .

REZISTENŢA MATERIALELOR – Aceste relaţii nu conduc la acelaşi rezultat.2-5.2-7.PLASTIC 9.5. între ele existând o mică diferenţă.PAVEL TRIPA . la metale.1-4 250 . Tensiunea normală din secţiunea barei.5. (Ep → 0). se obţine: ⎛N ⎞ l Δl = ⎜ − σ c ⎟ ⋅ ⎝A ⎠ Ep 9.2-4.5.5.2-1). SOLICITĂRI SIMPLE ÎN DOMENIUL ELASTO . conform Fig.5. solicitată de o forţă axială N. conform Fig.9. este dată de relaţia cunoscută: σ= N A 9. iar lungirea totală este Δ l =ε l. Alungirea ε se obţine din diagrama caracteristică a materialului pentru tensiunea normală σ. lungirea plastică devine nedefinită.2-4.1 Tracţiunea sau compresiunea în domeniul elasto – plastic Fie o bară dreaptă de lungime l şi aria secţiunii transversale constantă A.2-2.5. criteriul von Mises este mai apropiat de realitate. deoarece este valabilă ipoteza lui Bernoulli.plastic. În cazul schematizării printr-o curbă continuă de ecuaţie 9. devine: ⎛ σ − σc Δl = ⎜ ε c + ⎜ Ep ⎝ ⎞ σ ⋅l ⎟ ⋅ l = c + ⎛ N − σc ⎞ ⋅ l ⎜ ⎟ ⎟ E ⎝A ⎠ Ep ⎠ 9. Cercetările experimentale au arătat că în general.1-3 iar dacă se neglijează modulul de elasticitate. Dacă se foloseşte o schematizare a curbei caracteristice prin două drepte (Fig.9. 9. adică ea creşte dacă forţa aplicată ce corespunde limitei de curgere σc se menţine constantă.1-2 Dacă se neglijează deformaţia elastică (E → ∞). conform Fig. lungirea peste limita de curgere calculată cu relaţia 9.1-1 Această valoare este valabilă chiar şi în domeniul elasto .9.9. lungirea totală este: Nn ⋅l Δl = n A ⋅ Eo 9.

se obţine: 1 σ = ⋅ f (y ) ρ 9. Ţinând seama de relaţia 9.plastic Se consideră o porţiune dintr-o bară dreaptă solicitată la încovoiere plană pură (Fig.9. poate fi exprimată în funcţie de raza de curbură ρ a fibrei medii deformate: ε= y ρ 9.5.2-2 Relaţia 9.REZISTENŢA MATERIALELOR – 9.9.5.5.5. iar materialul barei admite o curbă caracteristică de compresiune identică cu cea de la tracţiune. Momentul încovoietor Mi aplicat barei are o valoare suficient de mare (Mi >σc ⋅ Wz ) pentru a produce în secţiune şi deformaţii plastice.PAVEL TRIPA . Pentru simplificarea raţionamentului s-a ales o bară de secţiune dreptunghiulară. alungirea în lungul unei fibre situată la distanţa y de axa neutră. fiind valabilă ipoteza lui Bernoulli. Poziţia axei neutre se poate obţine din relaţia de echivalenţă a proiecţiilor efortului axial pe axa longitudinală a barei : 251 .5.2-2.2 Încovoierea barelor drepte în domeniul elasto . dϕ ρ Mi y Mi A1 dA A2 σ dA σ dA ε dx Fig.2-1 Acestor alungiri le corespund tensiuni normale orientate perpendicular pe secţiune.2-1 y dy dx Şi în domeniul deformaţiilor plastice. arată că tensiunile normale produse la încovoiere sunt repartizate faţă de axa neutră pe înălţimea secţiunii după o lege asemănătoare cu cea exprimată de curba caracteristică a materialului.2-1). Relaţia dintre alungire şi tensiunea normală este impusă de curba caracteristică a materialului.5.5.2-1.

materialul are o comportare elastică. adică un material a cărui diagramă caracteristică este ca cea din Fig.2-2 Stadiul elastic la limită.9.PAVEL TRIPA .2-3 .9.9. este: 252 .5. iar când σ = σc .2-3 De asemenea. Tensiunea maximă se poate calcula cu relaţia: σ max = Zonă solicitată elastic M iz Wz -σc σ yc yc y -σc 9.5.2-5 -σmax y1 h1 y1 b Zonă solicitată plastic a) h Mi -σc σmax b) σc c) σc d) σc Fig. Să considerăm acum că materialul barei este ideal elasto .plastic.5.2-2a).2-4 se poate calcula relativ uşor. Relaţia pentru tensiunea maximă.5.2-3 şi 9. Pentru σ < σc. Se pot distinge mai multe stadii: Stadiul elastic se caracterizează printr-o variaţie liniară a tensiunilor normale pe secţiune (Fig. În acest stadiu. integrala din relaţiile 9. când tensiunea normală maximă atinge valoarea tensiunii de curgere σc (Fig. se poate scrie: M iz = ∫ σ ⋅ y ⋅ dA A 9.5.5.REZISTENŢA MATERIALELOR – N = ∫ σ ⋅ dA = 0 A 9. materialul are proprietăţi ideal plastice. momentul încovoietor capabil al secţiunii. rămâne valabilă dar egală cu tensiunea de curgere (σmax = σc ).5.5.9.2-4 Dacă se cunoaşte curba caracteristică a materialului şi forma secţiunii transversale a barei.2-2b).

tensiunile normale se pot exprima astfel : pentru zona elastică: σ= E⋅y y = ⋅ σc ρ yc 9.plastic.plastic.5.5. relaţia 9.5.2-7a pentru zona plastică: σ = σc la separarea zonei elastice de cea plastică: σ = σc = E ⋅ yc ρ 9.5.9.2-3.5.5.2-9 Ţinând seama de relaţiile 9. În stadiul elasto .2-8 de unde rezultă raza de curbură a fibrei medii deformate: ρ= E ⋅ yc σc 9.2-10 sau: 253 .5.2-3 se poate scrie astfel: 1 y − ∫ σ c dA + ∫ ⋅ σ c dA + ∫ σ c dA = 0 y − y1 − yc c yc − yc yc y 9.9. Zona plastică apare mai întâi în punctele cele mai îndepărtate de axa neutră a secţiunii şi ea se deplasează spre axa neutră odată cu creşterea momentului încovoietor.5. 9. 9. decât dacă ea este şi axă de simetrie a secţiunii. toată secţiunea este deformată plastic (Fig.2-1. iar axa neutră nu trece prin centrul de greutate.2-7a şi 9. Relaţia lui Navier nu mai poate fi aplicată.REZISTENŢA MATERIALELOR – M ic = Wz ⋅ σ c 9.5.5. 9. când secţiunea prezintă o zonă deformată elastic (sâmbure elastic) în care tensiunea normală variază liniar şi două zone plastice în care tensiunea normală este constantă şi egală cu tensiunea de curgere σc şi cu -σc în zona comprimată (Fig.2-2c).2-2d).2-7b. pe baza relaţiilor 9.PAVEL TRIPA . când M ic< M i < ML .2-7b 9.5.2-1. Pentru o valoare a momentului încovoietor ML .2-2.2-6 Stadiul elasto .5.

5. rezultă: A sp = A i 9.2-4 devine: M i = − ∫ σ c y dA + − y1 − yc yc − yc ∫ 1 y ⋅ σ c y dA + ∫ σ c y dA ≠ 0 yc yc y 9.suma valorilor absolute ale momentelor statice − y1 yc − yc ale zonelor plastice.aria suprafeţei superioare deformată plastic Aip . calculat faţă de axa neutră S p = − ∫ y dA + ∫ y dA . 254 .momentul static faţă de axa neutră al zonei centrale deformată elastic. relaţia 9.2-12 adică.aria suprafeţei inferioare deformată plastic Se . aria suprafeţei întinse prin încovoiere este egală cu aria suprafeţei comprimate.2-13a sau: M i = σ c ⋅ (W e + S p ) 9.5. Dacă secţiunea este solicitată numai plastic (Se = 0). calculate faţă de axa neutră.5.2-13b unde: 1 We = yc yc − yc ∫y 2 dA y1 .2-11 unde: Asp .REZISTENŢA MATERIALELOR – − yc σ − σ c ∫ dA + c yc − y1 yc y1 yc − yc ∫ y dA +σ ∫ dA = 0 c yc y y1 1 c ∫y dA + y∫ dA + y c −∫y y dA = 0 − 1 c c − A sp + Aip + 1 ⋅Se = 0 yc y c ⋅ (− A sp + Aip ) + S e = 0 9.5.5. Procedând analog.modulul de rezistenţă al zonei elastice.PAVEL TRIPA .

σ = -σc (Fig. Secţiunea lucrează ca o articulaţie (articulaţie plastică). Din relaţia 9. rezultă: M L = σc ⋅ Sp 9.5. Aplicaţie Să considerăm cazul barei drepte din figura de mai jos.5.REZISTENŢA MATERIALELOR – Stadiul plastic. momentele încovoietoare sunt: stadiul elastic la limită: b h2 b h2 M ic = ⋅ σ max = ⋅ σc 6 6 9. 2 b h1 We = 6 9. de secţiune dreptunghiulară cu dimensiunile h şi b.5. secţiunea nu mai poate prelua nici o creştere de moment încovoietor. când întreaga secţiune se află deformată plastic.PAVEL TRIPA . ea epuizându-şi întreaga sa capacitate de rezistenţă.5.2-13.2-15b În cele trei stadii.2-15a 2 b ⋅ (h 2 − h 1 ) Sp = .5.9.2-2d). în zona întinsă.5. h h1 Zonă solicitată elastic Zonă solicitată plastic b Rezultă : b h2 Wz = 6 . solicitată la încovoiere.2-16 stadiul elasto-plastic: 255 . punând condiţia ca We = 0. tensiunea normală σ este egală cu σc iar în zona comprimată. h1 = 2 y c 4 9. În acest caz.2-14 În acest stadiu.

deformaţii remanente (sau permanente). vor rămâne pe secţiune.3-1a).5.3-1a): 256 . permite determinarea tensiunilor şi deformaţiilor remanente. iar epruveta prezintă după descărcare o alungire remanentă ε0.2-18 Se poate constata uşor că: b h2 ⋅ σc 6 4 = = = 1.5.5. 9.2-17 stadiul plastic: ML = b h2 ⋅ σc 4 9.9.5. Dacă se presupune că momentul încovoietor dat de relaţia 9.5. în cazul articulaţiei plastice se obţine un spor de capacitate de 50% faţă de cazul când tensiunea maximă este egală cu cea de curgere (σmax = σc ). se realizează liniar cu un modul de elasticitate longitudinal E.2-20 adică.9.5.5 2 4 bh ⋅ σc 6 ML M ic 9. Din cauza depăşirii limitei de curgere a materialului.2-17 încetează să mai acţioneze asupra secţiunii. M L = 1. că descărcarea unei epruvete solicitată la tracţiune peste limita de elasticitate. tensiuni şi deformaţii diferite de zero.PAVEL TRIPA . La încărcarea grinzii peste limita de curgere este necesar un moment încovoietor Mi (Fig.plastic pentru o secţiune solicitată la încovoiere simplă (Fig. se numesc tensiuni remanente respectiv.5 ⋅ M ic 9.2-19 sau.5. Aceste tensiuni şi deformaţii.3 Tensiuni şi deformaţii remanente la încovoierea în domeniul elasto – plastic Se consideră stadiul elasto . Este cunoscut faptul.REZISTENŢA MATERIALELOR – 2 2 ⎡ b h 1 b ⋅ (h 2 − h 1 )⎤ M i = σc ⋅ ⎢ + ⎥ 4 ⎣ 6 ⎦ 9. tensiunile nu vor mai tinde către zero. Analiza fenomenului de încărcare şi descărcare. egal cu cel de la încărcare.5.

sub acţiunea căruia grinda se comportă elastic.REZISTENŢA MATERIALELOR – M i = σ c ⋅ (We + S p ) 9. rezultă: σ c ⋅ (We + S p ) = σ 0 Wz 9.3-4b .5.3-1 Peste această stare se aplică pentru descărcare.5.3-1b): M i = σ 0 ⋅ Wz σc σ0 σ h h1 yc=h1/2 yc=h1/2 σ σc a) Fig.3-1 σ0 b) σ1 c) σ2 σ2 σ1 9. producându-se tensiunea maximă σ0 (Fig.5.5. un moment egal şi de sens contrar.5.9.5.5.5.3-2.3-2 Egalând relaţiile 9.PAVEL TRIPA .5.3-3a de unde: σ0 = We + S p Wz ⋅σc > σc 9.9.3-3b Tensiunile remanente rezultă ca diferenţa dintre tensiunea produsă la încărcare şi cea produsă la descărcare.5.3-1 şi 9.3-4a ⎜ Wz ⎟ ⎝ ⎠ σ2 = σc − σ = σc − ⎛ 2 y c We + S p 2 yc ⋅ σ 0 = ⎜1 − ⋅ ⎜ h h Wz ⎝ 257 ⎞ ⎟ ⋅ σc ⎟ ⎠ 9. Astfel: We + S p ⎞ ⎛ ⎟ ⋅ σc σ 1 = σ c − σ 0 = ⎜1 − 9.

solicitată la încovoiere peste limita de curgere.3-5 E Iz M iz 9.2-4 se poate determina şi raza de curbură remanentă. Înălţimea zonei solicitată elastic este h1 ( vezi Aplicaţia anterioară).REZISTENŢA MATERIALELOR – Procedând asemănător şi utilizând relaţia 9.plastică este : ρp = iar pentru starea elastică: ρe = E yc σc 9. Se determină: 2 2 b h1 b ⋅ (h 2 − h 1 ) b h2 W= .5.3-4.3-6 unde: EIz .3-7 Aplicaţie Să se determine tensiunile remanente pentru cazul unei bare drepte de secţiune dreptunghiulară cu dimensiunile h şi b.PAVEL TRIPA .5.5. conduce la: 2 ⎡ 3 h1 1 ⎛ h1 ⎞ ⎤ σ 2 = ⎢1 − ⋅ + ⋅ ⎜ ⎟ ⎥ ⋅ σc 2 h 2 ⎝ h ⎠ ⎥ ⎢ ⎦ ⎣ 2 2 ⎡ b h 1 b ⋅ (h 2 − h 1 ) ⎤ + ⎢ ⎥ ⎡⎛ h 1 ⎞ 2 ⎤ σ 6 4 σ 1 = ⎢1 − ⎥ ⋅ σ c = ⎢⎜ ⎟ − 1⎥ ⋅ c b h2 ⎢ ⎥ ⎢⎝ h ⎠ ⎥ 2 ⎣ ⎦ ⎢ ⎥ 6 ⎣ ⎦ 258 .rigiditatea grinzii la încovoiere în domeniul elastic. h1 = 2 y c 4 6 6 Relaţia 9.5.5. Raza de curbură pentru starea elasto . We = . Sp = . Raza de curbură remanentă se obţine prin diferenţa: ρr = ρp − ρe = E yc E Iz − M iz σc 9.

5.4-1).PAVEL TRIPA .plastic Se consideră o bară dreaptă de secţiune circulară cu raza R.9.4-3 ⎡a 2 ⎤ r dA R ⎢∫ ⎥ R τc a 2 ⎢0 + ∫ r dA⎥ M t = ⋅ ∫ r dA + τ c ⋅ ∫ r dA = τ c ⋅ ⎢ a ⎥ a 0 a a ⎢ ⎥ ⎢ ⎥ ⎣ ⎦ 9.5.5.4-2 Această stare de solicitare este cauzată de acţiunea momentului de torsiune: r M t = ∫ r τ dA = ∫ r ⋅ τ c dA + ∫ r τ c dA a A 0 a a R 9. de momentul de torsiune Mt (Fig.5. τc .4 Torsiunea barelor drepte circulare în domeniul elasto .5.9.4-4a unde: 259 . Secţiunea transversală are o zonă solicitată elastic de rază a şi o zonă plastică de formă inelară de grosime R . Mt τ r Zona solicitată plastic Zona solicitată elastic Fig. solicitată la torsiune.5. constantă. distribuţia tensiunilor este prezentată în Fig.4-1a.4-1 τc τ2’ τ1’ R a R a a) b) În zona elastică la distanţa r. iar în cel plastic. egală cu tensiunea de curgere.a.REZISTENŢA MATERIALELOR – 9.9. În domeniul elastic tensiunea este liniară.5. În acest caz. tensiunea tangenţială τ se determină uşor: τ τc = r a ⇒ τ= r ⋅ τc a 9.5.4-1 În zona plastică: τ = τc 9.

5.5.33 Mt 3 πR3 ⋅ τc 2 9. relaţia 9.5.modulul de rezistenţă polar al zonei solicitată elastic a ∫r 0 a 2 dA = I p R .4-5b Când a = R (toată secţiunea este solicitată elastic).REZISTENŢA MATERIALELOR – ∫r 0 a 2 dA = W p .4-4b Ţinând seama de relaţiile de mai sus.4-4a devine: 2π ⎤ ⎡ M t = τ c ⋅ ⎢ Wp + ⋅ (R 3 − a 3 )⎥ 3 ⎦ ⎣ sau: ⎡πa3 2 π ⎤ π τc M t = τc ⋅ ⎢ + ⋅ (R 3 − a 3 )⎥ = ⋅ (4 R 3 − a 3 ) 3 6 ⎣ 2 ⎦ 9.4-5a 9.5. din relaţia 9.4-6 iar pentru a = 0 (articulaţie plastică) se obţine: M tL = 2π⋅ R3 ⋅ τc 3 9.4-7 Făcând raportul MtL / Mt rezultă: 2πR3 ⋅ τc M tL 4 3 = = = 1.5.5.PAVEL TRIPA .4-8a sau: 260 .momentul de inerţie polar al zonei solicitată elastic R R iar. 2 ∫ r dA = ∫ r ⋅ 2πr dr = 2π ∫ r dr = a a a 2π ⋅ (R 3 − a 3 ) 3 9.4-5b se obţine expresia momentului de torsiune pentru stadiul elastic la limită: π⋅ R3 Mt = ⋅ τc 2 9.5.5.

4-8b reiese că.REZISTENŢA MATERIALELOR – M tL = 1.5-1 Tensiunea remanentă τre se obţine scăzând din tensiunea τ dată de relaţia 9. având în vedere că descărcarea elastică este liniară.5. Se obţine astfel: în zona elastică (r < a): ⎡ 4 a 1 ⎛ a ⎞4 ⎤ r τ re = τ − τ1 = ⎢1 − ⋅ + ⋅ ⎜ ⎟ ⎥ ⋅ ⋅ τ c ⎢ 3 R 3 ⎝R⎠ ⎥ a ⎣ ⎦ în zona plastică (r > a): 3 4 ⎡ ⎪ ⎪ ⎛ a ⎞ ⎤ r ⎧ ⎡4 a 1 ⎛ a ⎞ ⎤ r ⎫ ⋅ ⎢4 − ⎜ ⎟ ⎥ ⋅ = ⎨1 − ⎢ ⋅ − ⋅ ⎜ ⎟ ⎥ ⋅ ⎬ ⋅ τ c 9.9. tensiunea τ1 dată de relaţia 9.5-3 ⎝ R ⎠ ⎥ R ⎪ ⎢3 R 3 ⎝ R ⎠ ⎥ a ⎪ ⎢ ⎣ ⎦ ⎣ ⎦ ⎭ ⎩ Se poate constata că pe secţiune.5-4a 261 .4-8b Din relaţia 9. capacitatea de rezistenţă a secţiunii circulare este cu 33% mai mare decât cea dată de metoda rezistenţelor admisibile.PAVEL TRIPA .33 ⋅ M t 9.5 Tensiuni remanente în cazul răsucirii barei drepte circulare în domeniul elasto .4-1b).plastic.5. Acestea se determină ca şi la solicitarea de încovoiere în domeniul elasto .5. tensiunea tangenţială τ1 se determină cu relaţia cunoscută: π τc 3 ⋅ (4 R 3 − a 3 ) τc ⎡ Mt ⎛a⎞ ⎤ r 6 τ1 = ⋅r = ⋅r = ⋅ ⎢4 − ⎜ ⎟ ⎥ ⋅ Ip 3 ⎢ πR4 ⎝R⎠ ⎥ R ⎣ ⎦ 2 9. 9.4-1.5.4-5b) apar tensiuni tangenţiale remanente.5.5-2 τ τ re = τ c − c 3 ⎡ ⎛ a ⎞3 ⎤ τc τ = ⎢1 − ⎜ ⎟ ⎥ ⋅ ⎢ ⎝R⎠ ⎥ 3 ⎣ ⎦ ' 1 9. în valoare absolută sunt: pentru r = R (la suprafaţa exterioară): 9.5.5.5.5. la răsucire în domeniul plastic.plastic După încetarea acţiunii momentului de torsiune Mt (relaţia 9. tensiunea tangenţială remanentă variază liniar (Fig.5.5-1. La distanţa r de centrul secţiunii.5. Tensiunile tangenţiale remanente maxime.

5.o funcţie constantă pe contur. este: ⎛ ∂F ∂F ⎞ M t = ∫∫ (τ xy z − τ xz y )dz dy = ∫∫ ⎜ z +y ⎟ dy dz = ⎜ ∂z ∂y ⎟ ⎠ D D ⎝ 262 . în domeniul elasto .plastic Din teoria răsucirii elastice a unei bare drepte de secţiune transversală oarecare. În cazul secţiunilor dublu conexe. devine: ⎛ ∂F ⎞ ⎛ ∂F ⎞ 2 ⎜ ⎟ + ⎜ ⎟ = τc ⎜ ∂y ⎟ ⎝ ∂z ⎠ ⎝ ⎠ 2 2 9.5.6-3 Momentul de răsucire.5-4b 9.6 Răsucirea simplă a unei bare drepte de secţiune transversală oarecare. F = 0. Ţinând seama că: τ= τ2 + τ2 xy xz 9.REZISTENŢA MATERIALELOR – pentru r = a (la nivelul de separare a zonei elastice de cea plastică): ⎡ 4 ⎛ a ⎞ 1 ⎛ a ⎞4 ⎤ τ = ⎢1 − ⋅ ⎜ ⎟ + ⋅ ⎜ ⎟ ⎥ ⋅ τ c ⎢ 3 ⎝R⎠ 3 ⎝R⎠ ⎥ ⎣ ⎦ ' 2 9. pentru o secţiune transversală simplu conexă aflată într-o stare plastică.5.5.5. τ xz = ∂F ∂y 9. Aceste tensiuni pot fi determinate astfel: τ xy = ∂F ∂z .6-2 condiţia de plasticitate τ = τc . se ştie că singurele tensiuni diferite de zero sunt τxy şi τzx .6-1 unde: F .PAVEL TRIPA .

5.b.y) nulă pe contur.y) este dată de planele înclinate la 450 faţă de planul zOy.6-4.: este nulă pe conturul secţiunii suprafaţa x = F(z.5. Rezultă atunci că: 263 . din relaţia 9. DE egal distanţată de DA şi DC şi EF egal distanţată de AB şi CD. înălţimea prismei fiind a . egală cu unitatea (generatoarele ei fac unghiuri de 450 cu planul zOy). rezultă că determinarea momentului de torsiune în cazul unei bare drepte de secţiune transversală simplu conexă. Volumul închis de această suprafaţă se poate descompune în volumul unei piramide cu baza un pătrat de latură b şi înălţime b/2 şi volumul unei prisme cu baza un triunghi isoscel cu baza b şi înălţimea b/2.y) şi planul zOy.y) satisface următoarele condiţii. momentul de răsucire corespunzător cazului când întreaga secţiune se află în stare plastică. egal distanţate de laturi: AE egal distanţată de AB şi AD . drepte. = 0. se determină cu relaţia: M t = 2 ⋅ τc ⋅ V 9.REZISTENŢA MATERIALELOR – ⎡∂ ∂ (y F ) − 2 F⎤ dy dz = = ∫∫ ⎢ (z F ) + ⎥ ∂z ∂y ⎦ D ⎣ = − ∫ (z dy − y dz ) F + 2 ∫∫ F(z .domeniul cuprins între suprafaţa x = Φ(z.y) are panta constantă.6-5 unde: τc . se reduce la determinarea dublului volumului cuprins între planul xOy şi suprafaţa z = F(z. y ) dz dy D 9. având forma unui acoperiş.6-1a) Suprafaţa x = Φ(z.5.6-4 s-a considerat F = ct. În practică se utilizează o altă funcţie Φ(z. Aşadar. în care suprafaţa x = Φ(z. y ) ⋅ dz dy Γ D ⇒ M t = 2 ⋅ ∫∫ F (z .6-4 La determinarea relaţiei 9. Cazuri particulare: Cazul secţiunii dreptunghiulare (Fig.y). Muchiile de discontinuitate sunt în plan. y ) ⋅ dz dy = Γ D = − F ∫ (z dy − y dz ) + 2 ∫∫ F(z.PAVEL TRIPA . În acest caz.limita de curgere V .y) are pantă constantă şi egală cu τc în raport cu planul zOy.9. unde funcţia F(z.5.5.

PAVEL TRIPA - REZISTENŢA MATERIALELOR –

1 2 b 1 b b 2 ⋅ (3a − b ) V = ⋅ b ⋅ − ⋅ b ⋅ ⋅ (a − b ) = 3 2 2 2 12

9.5.6-7

Momentul de torsiune capabil, determinat pe baza relaţiei 9.5.6-5 este:
M td b 2 ⋅ (3a − b ) = ⋅ τc 12

9.5.6-8

A b D a) E F

B a C a

A E

B O C R

D

a b)

c)

Fig.9.5.6-1

Cazul când a = b (secţiune pătrată), Fig.9.5.6-1b, rezultă:
M tp a3 = ⋅ τc 3

9.5.6-9

Secţiune circulară (Fig.9.5.6-1c) Suprafaţa x = Φ(z,y) este un con cu baza un cerc de rază R şi înălţime R. Rezultă:
1 π⋅R3 2 V = ⋅πR ⋅R = 3 3

9.5.6-10

iar:
M tc = 2 τ c ⋅ V = 2 ⋅ π R 3 τc 3

9.5.6-11

După cum se poate constata, s-a regăsit relaţia 9.5.4-7.

264

PAVEL TRIPA - REZISTENŢA MATERIALELOR –

9.6 Tubul cu perete gros supus la presiune interioară, în domeniul elasto - plastic

Se consideră un tub cu pereţi groşi (Fig.9.6-1), supus la presiune interioară pi şi una exterioară pe cu pi > pe. Pentru Ri < r <R, materialul este solicitat plastic, iar pentru R < r < Re , materialul este solicitat elastic. Cele două zone sunt delimitate de dimensiunea R. Tubul fiind suficient de lung, se află într-o stare plană de deformaţie.
pe Zona solicitată plastic Re Ri pi R Zona solicitată elastic

Fig.9.6-1

Între deformaţiile specifice şi deplasări, există relaţiile cunoscute:
εr = du u ; εz = 0 ; εt = r dr

9.6-1

Ecuaţia de echilibru a unui element detaşat din peretele tubului proiectată pe direcţie radială, este:
∂σ r σ r − σ t + =0 ∂r r

9.6-2

Relaţiile 9.6-1 şi 9.6-2, sunt valabile atât în zona elastică, cât şi în cea plastică. În zona elastică, tensiunile normale sunt cele cunoscute:
σr = E1 ⋅ (ε r − ν 1 ε t ) 2 1 − ν1

9.6-3a

265

PAVEL TRIPA - REZISTENŢA MATERIALELOR –

σt =

E1 ⋅ (ε t − ν1 ε r ) 2 1 − ν1

9.6-3b

σz = unde:
E1 =

ν E1 1 − ν1
E 1 − ν2

⋅ (ε r − ε t )

9.6-3c

;

ν1 =

ν 1− ν

9.6-4

Înlocuind în 9.6-3 pe εr şi εt din relaţia 9.6-1, rezultă:
σr = E1 2 1 − ν1 E1 2 1 − ν1 ν E1 1 − ν1 u⎞ ⎛ du ⋅⎜ + ν1 ⎟ r⎠ ⎝ dr du ⎞ ⎛u ⋅ ⎜ + ν1 ⎟ dr ⎠ ⎝r ⎛ du u ⎞ ⋅⎜ + ⎟ dr r ⎠ ⎝

9.6-5a

σt =

9.6-5b

σz =

9.6-5c

Înlocuind relaţiile 9.6-5 în 9.6-2, rezultă ecuaţia diferenţială de tip Euler:
d 2 u 1 du 1 + ⋅ − 2 ⋅u =0 2 r dr r dr

9.6-6

care admite soluţia generală de forma:
u = A⋅r + B r

9.6-7

iar εr şi εt devin:
εr = εt = du B =A− 2 dr r u B =A+ 2 r r

9.6-8a

9.6-8b

266

PAVEL TRIPA - REZISTENŢA MATERIALELOR –

unde, A şi B sunt constante de integrare. Constantele de integrare se determină punând condiţiile la limită. După determinarea constantelor de integrare (a se vedea tuburile cu pereţi groşi), expresiile tensiunilor normale sunt:
2 2 p i R i2 − p e R e R i2 R e p i − p e σr = − 2 ⋅ 2 R e − R i2 R e − R i2 r2

9.6-9a

2 2 p i R i2 − p e R e R i2 R e p i − p e σt = + 2 ⋅ 2 R e − R i2 R e − R i2 r2 2 p i R i2 − p e R e σz = 2 ν ⋅ 2 R e − R i2

9.6-10b

9.6-10c

Utilizând criteriul de plasticitate al lui Tresca, pentru σr şi σt (σz se neglijează, fiind mic) σt − σr = σc relaţia 9.6-2, devine:
dσ r σ c − =0 dr r

9.6-11

9.6-12

de unde după integrare se obţine: σ r = σ c ⋅ ln r + C Constanta de integrare C se determină punând condiţia: pentru r = Ri, σr = - pi. Deci:
R ⎞ ⎛ − p i = σ c ⋅ ln r − p i − σ c ln R i = −⎜ p i + σ c ln i ⎟ r ⎠ ⎝

9.6-13

9.6-14a

şi:
R ⎞ ⎛ σ t = − p i + σ c ⋅ ⎜ 1 − ln i ⎟ r ⎠ ⎝

9.6-14b

Pentru r = R trebuie ca σr = - pi , de unde rezultă condiţia:
267

PAVEL TRIPA - REZISTENŢA MATERIALELOR –

p = p i + σ c ln

Ri R

9.6-15

Ecuaţia 9.6-15 are două necunoscute: p şi R. Relaţia suplimentară rezultă din condiţia că, la limita dintre zona elastică şi cea plastică (r = R), tensiunile σr şi σt satisfac şi ele condiţia de plasticitate (relaţia 9.6-11). Înlocuind atunci în relaţia 9.6-11 pe r cu R şi apoi expresiile obţinute pentru σt şi σr în relaţia 9.6-11, rezultă:
2 Re 2⋅ 2 ⋅ (p i − p e ) = σ c R e − R i2

9.6-16

Din relaţiile 9.6-15 şi 9.6-16 se pot determina p şi R. Astfel, eliminând pe p, rezultă:
⎛ R 1 R2 1⎞ p i − p e = σ c ⋅ ⎜ ln ⎜ R ⋅ 2 ⋅ R2 + 2⎟ ⎟ i e ⎝ ⎠

9.1-17

de unde se determină R (cea care stabileşte mărimea zonei plastice). Odată determinat R, din relaţia 9.6-15 se determină presiunea la limita dintre zona elastică şi cea plastică. Având determinate p şi R, se pot determina tensiunile normale din cele două zone (relaţiile 9.6-10). Pe baza acestui caz general, se pot studia cazurile mai simple: Tub supus numai la presiune interioară (pe = 0) Se obţin ecuaţiile:
p = p i + σ c ln Ri R

9.6-18a
⎞ ⎟ ⎟ ⎠

⎛ 1 1 R2 R p i = σ c ⋅ ⎜ − ⋅ 2 + ln ⎜2 2 R Ri e ⎝

9.6-18b

Tub supus numai la presiune exterioară (pi = 0) În acest caz, rezultă relaţiile:
p = σ c ln Ri R

9.6-19a

268

6-19b Când R = Re .6-21a ⎞ ⎟ ⎟ ⎠ ⎛ 1 1 R2 R − p e = σ c ⋅ ⎜ − ⋅ 2 + ln e ⎜2 2 R Ri e ⎝ 9. momentul încovoietor atinge valoarea ML (relaţia 9.REZISTENŢA MATERIALELOR – ⎛ 1 1 R2 R − p e = σ c ⋅ ⎜ − ⋅ 2 + ln ⎜2 2 R Ri e ⎝ ⎞ ⎟ ⎟ ⎠ 9.6-20a p i = σ c ln 9. Din cauza deformaţiilor foarte mari ale sistemului static determinat.2-14). solicitate la Studiul va fi făcut pentru solicitarea de încovoiere.7-1) în starea elastică de solicitare. se regăsesc relaţiile cunoscute din calculul tuburilor cu pereţi groşi. Pentru o grindă simplu rezemată (Fig. în domeniul elastic.9.6-19. În acest caz. momentul încovoietor maxim este în dreptul sarcinii concentrate F şi are valoarea: 269 .6-21b Când R = Ri . devin: Tub supus numai la presiune interioară: p = p i + σ c ln Re Ri Ri Re 9. epuizarea capacităţii de rezistenţă apare la o valoare Mic < ML . întreaga secţiune este solicitată elastic.PAVEL TRIPA . În acest moment s-a format prima articulaţie plastică.618 şi 9. 9. relaţiile 9. Când într-un sistem static determinat.7 încovoiere Cedarea sistemelor alcătuite din bare drepte. sistemul şi-a epuizat capacitatea de rezistenţă.6-20b Tub supus numai la presiune exterioară: p = σ c ln Ri Re 9. În acest caz. întreaga secţiune este solicitată plastic.5.

REZISTENŢA MATERIALELOR – F l/2 l/2 a) Fl/4 b) F Mc Fig.PAVEL TRIPA .7-1 de unde rezultă: F= 4 M ic l F c 9.9. Sarcina F la care are loc cedarea.7-1 M i max = Fl 4 Când acest moment atinge valoarea Mic grinda cedează. rezultă din egalitatea: M i max = M ic adică: M ic = Fl 4 9.7-2 iar sarcina admisă este: Fa = 9. ea transformându-se într-un mecanism.7-3 270 .

7-3 271 .9.9.7-2a (pentru o deschidere de margine) sunt necesare două articulaţii plastice. pentru ca sistemul să se transforme în mecanism. solicitată de o forţă concentrată F (Fig. Astfel. F1 a) b) F2 Fig. ci când se formează atâtea articulaţii plastice.7-2 Să considerăm acum un sistem static nedeterminat. încât sistemul să devină un mecanism.7-2b (deschidere centrală). pentru sistemul din Fig. nu-şi epuizează capacitatea de rezistenţă în momentul în care s-a format prima articulaţie plastică. iar pentru cazul din Fig.ΔF l / 2 3 Fig.PAVEL TRIPA .REZISTENŢA MATERIALELOR – unde: c .9.9. sunt necesare trei articulaţii plastice. Sistemele static nedeterminate.9. 0 l/2 F 1 l/2 2 l Mi2= -3 F l /32 a) Mi1=13 F l / 64 ΔF b) ΔMi2= . alcătuit dintr-o grindă continuă cu două deschideri egale.coeficient de siguranţă.73a).

sistemul static nedeterminat sub acţiunea sarcinii suplimentare ΔF nu se va comporta ca o grindă continuă.7-5 9.7-6 de unde: F= 64 M ic 13⋅ l 9.REZISTENŢA MATERIALELOR – După ridicarea nedeterminării statice. M i2 = 3Fl 32 9. momentul încovoietor din secţiunea 2 este: M i2 = − 3 ⋅ l 64 M ic 6 = − ⋅ M ic ⋅ 32 13 ⋅ l 13 9. în secţiunile 1 şi 2 acţionează momentele încovoietoare: M i1 = 13 F l 64 . că prima articulaţie plastică se va forma în secţiunea 1. în secţiunea 2. Forţa F care produce această articulaţie plastică se determină din relaţia cunoscută: M i1 = M ic Deci: M ic = 13 F l 64 9.7-2b.7-8 Considerând că forţa F creşte cu ΔF şi ţinând seama că secţiunea 1 şi-a epuizat capacitatea de rezistenţă. este prezentată în Fig.7-4 cu M i1 > M i 2 Rezultă de aici. Diagrama de momente pe noul sistem.PAVEL TRIPA .9.7-7 La această valoare a sarcinii F.7-9 272 . În acest caz. apare evident un moment încovoietor suplimentar: ΔM i 2 = − ΔF ⋅ l 2 9. ci ca o grindă cu o articulaţie plastică în dreptul secţiunii 1.

7-12 Pe baza forţei Fr (relaţia 9. adică: M i 2 + ΔM i 2 = M ic 9.7-9) egalează în valoare absolută pe Mic .7-10a sau: 6 ΔF ⋅ l = M ic ⋅ M ic + 13 2 9.7-12) se determină forţa capabilă (admisă) pentru sistemul static nedeterminat: Fa = Fr c 9.7-11 Se poate determina acum sarcina care solicită sistemul: Fr = F + ΔF = M 64 14 ⋅ M ic + ⋅ M ic = 6 ⋅ ic 13 ⋅ l 13 ⋅ l l 9.PAVEL TRIPA . 273 .7-10b Din relaţia 9. adică până când Mi2 (relaţia 9.7-13 unde: c .REZISTENŢA MATERIALELOR – Situaţia aceasta se menţine până când în secţiunea 2 va apare o articulaţie plastică.7-10b.7-8) împreună cu ΔMi2 (relaţia 9.coeficient de siguranţă. rezultă: ΔF = 14 ⋅ M ic 13 ⋅ l 9.

NEGUŢ N: Curs de Rezistenţa Materialelor. Didactică şi Pedagogică. Timişoara. MOCANU D. 1980 8. Vol. 1983 4. 1986 5. Vol. 1989.V: Rezistenţa Materialelor şi Teoria Elasticităţii. BIA C. TRIPA P: Rezistenţa Materialelor. CURTU I.R: Rezistenţa Materialelor. 1999 13. 1980 11. V. GOIA I. “T. Bucureşti. 1984 9. Lito I. Ed.S. 2. Timişoara. I. 1980 2.” Timişoara. HAJDU I: Rezistenţa Materialelor.R.. Bucureşti. Ed.P. Didactică şi Pedagogică. “T. Ed. 1983 7. SIMION F. BUZDUGAN G: Rezistenţa Materialelor. “T.P. MIRTON. Lito I. Timişoara. Ed.P: Introducere în mecanica solidului cu aplicaţii în inginerie.”.R. Vol. M: Rezistenţa Materialelor Vol. Editura MIRTON. Tehnică.P.. VOICULESCU D. DEUTSCH I. 1956 3. V”. VOINEA R. Lito. NEAMŢU T. ILLE V. I-II.B I B L I O G R A F I E 1. Tehnică. DEUTSCH I: Rezistenţa Materialelor. I. SOARE M. Academiei R. TRIPA P: Etape şi modele de rezolvare a problemelor de rezistenţa materialelor. Ed. Ed. SPERCHEZ F: Probleme de Rezistenţa Materialelor. Bucureşti. 1983 10. TRIPA P: Etape şi modele de rezolvare a problemelor de rezistenţa materialelor. DUMITRU I. Bucureşti. Bucureşti. Timişoara. 274 . MIRTON.” Timişoara. Vol II. I. Bucureşti.V.V.S. Ed. DOBRE I: Curs de Rezistenţa Materialelor. Bucureşti. Lito I. Ed. Didactică şi Pedagogică. 1999 14. 1979 6. Academiei R. P. Ed. BABEU T: Rezistenţa Materilelor. Timişoara. “T. BELEAEV N. 1998 12.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful