UNIVERSITATEA TRANSILVANIA BRAŞOV FACULTATEA DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT SPECIALZAREA KINETOTERAPIE SI MOTRICITATE SPECIALA ANUL I, GRUPA A

DEZVOLTAREA CALITATILOR MOTRICE CU AJUTORUL EXERCITILOR APLICATIVE NESPECIFICE GIMNASTICII ÎNVĂŢATE
Referat

Studenta: Boreica Paula

Boreica Paula – Referat Brasov. 2010 2 .

aruncările si prinderile se învaţă chiar din primii ani de viată. adică fiecare parte a corpului revine în pozţie iniţială. mers într-un picior etc pot perfecţiona forţa mermbrelor şi în special a celor inferioare.diferă de la individ la individ dar sunt perfectibile şi pot avea o evoluţie atât negativă. Beneficiile aduse de aceste exercitii sunt multiple. Mersul Este o miscare locomotorie ciclică. omul se sprijina 50 de minute pe un picior.colectivul este mai organizat. îndemînare.de exemplu mers şchiopătat timp de 3-4 3 .adică într-o oră de mers. Diferitele tipuri de mers utilizate îmbunătăţesc specific anumite calităţi motrice. mers cu genunchii semiflectaţi. În ora de gimnastică elevul. rezistenţă. Caracteristic mersului este sprijinul permanent al corpului pe sol fie pe un picior. O dată însuşite aceste elemente.Boreica Paula – Referat DEZVOLTAREA CALITATILOR MOTRICE CU AJUTORUL EXERCITILOR APLICATIVE NESPECIFICE GIMNASTICII ÎNVĂŢATE Exercitiile aplicative nespecifice gimnasticii au ca baza motricitatea elementară a omului: mersul.exerciţiile precum mers ghemuit cu braţele la ceafă. dar şi cea organizatorică . este ajustată atât sarcina igienică. Mersul pe vîrfuri. forţă . sariturile. mers fandat. determinand calitatea acestora. Calităţile motrice sunt aptitudini sau însuţiri naturale care se maifestă în cadrul actelor motrice. Exerciţiile nespecifice gimnasticii consolidează şi edifică procesul de perfecţionare calităţilor motrice. iar braţele trebuie să se mişte liberşi suplu din articulaţia umerilor.viteză. alergarea. să aibă o ţinuta frumoasă şi anume greutatea trebuie să alterneze de pe un picior pe celălalt. Muchiul se contractează puternic pentru a putea realiza acţiunile de de învingere şi cedare necesare la "mersul piticului" (mers ghemuit) de exemplu. studentul învaţă să îşi corecteze mersul.îndemănarea în regim de forţă. Îndemînarea poate fi perfecţionată şi ea prin intermediul acestor exerciţii . Putem vorbi astfel de forţa specifică ce se antreneaza asupra grupelor muşchilor de la membrele inferioare. în speţă asupra calităţilor motrice. si le putem analiza în cele ce urmează. cât şi pozitivă.decât să spunem în cazul mersului cu schimbare de direcţir unde se îmbunătăţeşte viteza de racţie . mers cu pendularea gambelor înainte. Utilizarea exerciţiilor de mers în ora de gimnastică sau educaţie fizică poate îmbunătăţi şi rezistenţa deoarece efortul moderat ce îl implică aceste exerciţii într-o perdioadă de timp mai lungă . Deşi nu putem aprecia un real progres ce îl poate aduce vitezei . mersul pe cîlcîie îmbunătăţesc îndemănarea deoarece elevului/studentului i se necesită concentrarea pentru a putea fi capabil să execute mişcarle cu fineţe şi acurateţe. Nivelul de înzestrare cu aceste calităţi motrice . Mersul se realizează prin ducerea succesivă a unui picior în faţa celuilalt. Sprijinul unilateral durează de cinci ori mai mult decât sprijinul bilateral . unde muchii ischiogambieri trebuie să se împingă de suprafaţa solului pentru a putea realiza mişcarea de despindere a tălpii de pe sol. fie pe ambele picioare.

De asemenea. Prin definiţie. Prin intermediul acestor exerciţii perfecţioneaza şi ajustează forţa. Viteza şi îndemânarea sunt îmbunătăţite şi ele 4 .64) pentru că implică manifestarea puterii în mişcare. p. Săriturile Săritura este al treilea exerciţiu aplicativ nespecifc gimnasticii care presupune desprinderea de pe sol cu detentă musculară. Primul lucru la care ne gândim când auzim cuvântul "alergare" este viteză. Forţa maximă perfecţionată aduce un aport şi îmbunătăţirii a rapidităţii mişcărilor şi o creştere a prestaţiilor de forţă explozivă.obţine o "oxigenare favorabilă schimburilor. încrucişaţi sau cu întoarcere 360 de grade spre stînga şi spre dreapta îndemânarea picioarelor . sărituri cu traiectorie înaltă de zig-zag. Exerciţii ca alergare pe loc cu genunchii sus în tempo rapid. necesară şi diferitelor exerciţii specifice gimnasticii. Îndemânarea poate progresa şi ea prin aplicarea exerciţiilor cu paşi adăugaţi. alergarea îmbunătăţeşte mobilitatea articulară şi elasticitatea musculară în fucţie şi de viteza şi durata efortului -.Boreica Paula – Referat minute . momente în care organismul studentului se adaptează la efort în condiţiile cerute. 2006. Acest exerciţiu aplicativ antrenează deci mult mai accentuat calităţile motrice. o capacitate de absorţie şi o irigare mai bună" (Raţă. 1972). în special a picioarelor. datorită duratei de realizare a efortului. Rezistenţa în regim de viteză poate fi dezvoltată foarte bine în exerciţii ca: ştafetă cu alergarepeste obstacole sau cu schimbări de direcţie. Raţă.deoarece se poate pune accent pe acurateţea mişcărilor în cadrul efortului dat. Forţa dinamică este perfecţionată prin intermediul unor variante de sărituri ca: sărituri cu deplasare şi cu rotări de braţe. alergare cu pendularea gambelor înapoi în tempo rapid sporesc viteza de execuţie. 2006. zig-zag cu ridicarea genunchilor. Viteza de repetiţie poate fi accentuată prin alergari cu schimbări de direcţie. Prin diferite exerciţii putem îmbunătăţi formele de manifestare şi anume: prin alergarea cu schimarea tempoului la semnal. cu paşi încrucişaţi etc.169) Alergarea Alergarea şi efectele sunt mult mai puternice asupra organismului uman dată fiind viteza mai mare a mişcărilor ciclice a picioarelor şi braţelor ce sunt efectuate. înapoi. Rezistenţa este perfecţiontă şi ea. si acest lucu se poate prin exerciţiile: săritură cu traiectorie înaltă de pe un picior cu schimbarea piciorului de despindere. lateral. cu sau fără aparate. etc deoarece este necesară contracţia muşchilor exploziv pentru a putea realiza desprinderea de pe sol. capacitate necesară în lecţia de educaţie fizică. etc. sărituri spre înainte. de pe loc sau în mişcare. întăreşte echilibrul afectiv şi capacitatea de coordonare neuro-musculară. viteza este "capacitatea de a efectua rapid mişcarea" (Ozolin. p. viteza de reacţie este îmbunătăţită. stafete. Viteza de deplasare este îmbunătăţită constant prin utilizarea oricăror preocedee de alergare. Alergarea perfecţionează şi "forţa elastică" (B. săritură înaltă cu deplasare cu ridicarea genunchilor pe timpul deplasării. săritură înaltă pe două picioare cu aterizare pe un picior.

în mod special îndemânarea prin efectuarea cu precizie. viteza . Gimnastica. eforturi mai complexe care perfecţionează şi ele calităţile motrice în egală măsură.dacă obiectul este greu . Librariile Crican. 1996 5 . Prinderea presupune un grad mai performant al calităţiolr motrice deoarece studentul trebuie să îşi coreleze viteza de deplasare Bibliografie: 1.. 2004 2. capacitatea de apreciere a distanţei .ov.dacă sarcina este pe un timp dat. Oradea. Aptitudinile în activitatea motrică . forţă a eforturilor depuse pentru sărituri. Transilvania. Gloria Raţă..precizia. Bacău. putând fi introduse elemente noi. Aruncarea şi prinderea Sunt exerciţii ce stimulează dezvoltarea calităţilor motrice din mai multe puncte de vedere. amplitudine. Bra. Ed. Ed.Boreica Paula – Referat considera. Calitatea motrica si capacitatile. Bogdan Raţă. Săriturile pe aparate dinamizează parcursul orei de educaţie fizică şi gimnastică. Prescornita Adrian. Edu Soft. dar şi buna dispoziţie a elevului/studentului şi dorinţa acestuia de perfecţionare se poate face asocierea foarte uşor cu "jocul" sau "joaca" datorită mişcăriolr uzuale jocurilor folosite. Aruncarea înseamnă transmiterea diferitelor obiecte momente în care se folosesc îndemănarea . coordinative . Fekete Janos. forţa . Ed. 2006 3.