CAPITOLUL I DREPTUL COMERŢULUI INTERNAŢIONAL 1. Definiţie. Elemente specifice.

Rolul şi importanţa instituţiilor juridice privind comerţul internaţional

Noţiunea de comerţ internaţional este susceptibilă de două accepţiuni, una restrânsă, care cuprinde sensul tradiţional al acestei noţiuni şi una largă, care include şi formele moderne de desfăşurare a relaţiilor economice internaţionale. a) Stricto sensu, comerţul internaţional cuprinde totalitatea operaţiunilor de export şi import de mărfuri şi servicii pe care le desfăşoară persoanele fizice/juridice aparţinând unui stat cu parteneri străini sau pe pieţe străine; b) În epoca modernă comerţul internaţional a depăşit cu mult cadrul tradiţional al acestei noţiuni, el înglobând o multitudine şi o extremă varietate de operaţiuni care se referă numai indirect la marfă şi care sunt cuprinse în noţiunea de cooperare economică internaţională. Acest concept defineşte un ansamblu de relaţii de conlucrare între două sau mai multe persoane fizice sau juridice aparţinând unui stat, care au ca scop realizarea, prin eforturi conjugate, a unor operaţiuni conexe, eşalonate pe perioade de timp determinate, în producţie sau în sfera neproductivă, în scopul obţinerii unor avantaje reciproce. Prin includerea, alături de formele clasice, a operaţiunilor de cooperare economică internaţională, noţiunea de comerţ internaţional capătă un sens larg (lato sensu). Cooperarea economică internaţională se prezintă sub cele mai variate forme care, pe planul dreptului se concretizează, de regulă, la nivelul relaţiilor dintre persoanele fizice sau juridice din diferite state, prin contractul de cooperare economică internaţională. Dreptul comerţului internaţional poate fi definit ca fiind ansamblul normelor juridice care reglementează relaţiile comerciale şi de cooperare economică şi tehnicoştiinţifică internaţională. Elementele caracteristice ale dreptului comerţului internaţional sunt: a) Felul normelor juridice care formează conţinutul său: normele dreptului comerţului internaţional se situează la limita ordinii juridice naţionale cu ordinea juridică internaţională; normele dreptului comerţului internaţional reglementează atât relaţiile comerciale internaţionale, cât şi relaţiile de cooperare economică şi tehnico-ştiinţifică internaţionale;

normele dreptului comerţului internaţional sunt atât norme de drept material, cât şi norme de drept procesual vizând arbitrajul din comerţul internaţional. b) Natura subiectelor; c) Poziţia de egalitate juridică în care acestea se află unele faţă de altele; Obiectul său de reglementare format din raporturile juridice patrimoniale care întrunesc condiţiile de comercialitate şi internaţionalitate.

2. Poziţia României în cadrul dreptului comerţului internaţional
Participarea României la comerţul mondial, dezlegată astăzi de prejudecăţi politice sau de altă natură, nu este restricţionată în nici un fel din punct de vedere legal şi nici de facto, având astfel, practic, o vocaţie universală. Principiile care guvernează participarea ţării la schimburile economice internaţionale se desprind cu pregnanţă din câteva documente internaţionale fundamentale - bi- sau multilaterale - pe care România le-a încheiat în ultimii ani. a) Dintre acestea se impune a fi menţionată în primul rând, „Carta de la Paris pentru o nouă Europă” adoptată la 21 noiembrie 1990 şi semnată şi de România (11), alături de celelalte ţări europene, S.U.A. şi Canada, participante la Conferinţa pentru securitate şi cooperare în Europa. Această cartă, care atinge o paletă largă de aspecte politice, economice, sociale şi culturale ale Europei contemporane, deschide, aşa cum se arată în chiar preambulul ei, o nouă eră de democraţie, pace şi unitate, marcând sfârşitul perioadei de confruntare şi divizare a continentului, şi exprimă voinţa statelor semnatare de a întemeia relaţiile dintre ele pe principiile respectului şi cooperării. „Carta de la Paris”, reunind voinţa statelor care deţin ponderea covârşitoare în volumul şi structura schimburilor economice internaţionale, consacră, în capitolul său privind „Cooperarea economică”, şi principii care privesc în mod direct comerţul internaţional. b) Principiile „Cartei de la Paris”, au fost reluate, în sinteză în Documentele Conferinţei la nivel înalt pentru securitate şi cooperare în Europa (Helsinki, 9-11 iulie 1992), respectiv în „Deciziile de la Helsinki”, cap. VII „Cooperarea economică”. Statele participante la această conferinţă - printre care şi România - şiau propus ca obiectiv major, în domeniul cooperării economice, intensificarea cooperării între ele în vederea realizării unei dezvoltări economice durabile, precum şi continuarea cooperării în sprijinirea acelor state participante care sunt angajate în procesul de tranziţie spre economia de piaţă. c) Documentul fundamental privind integrarea europeană a României îl constituie „Acordul european” instituind o asociere între România, pe de o parte, şi Comunităţile Europene şi statele membre ale acestora, pe de altă parte, semnat la

Bruxelles la 1 februarie 1993. Conform prevederilor acestui acord, unul din obiectivele esenţiale ale asocierii îl constituie „să promoveze dezvoltarea comerţului; precum şi relaţiile economice armonioase între părţi, sprijinind astfel dezvoltarea economică a României”, precum şi „să asigure o bază pentru cooperarea economică”. Elementele esenţiale ale asocierii, care trebuie să inspire politicile externe şi interne ale părţilor constau în respectarea principiilor democratice şi a drepturilor omului stabilite în actul final de la Helsinki şi Carta de la Paris pentru o nouă Europă, precum şi a principiilor economiei de piaţă. d) Obiectivele şi principiile de desfăşurare a relaţiilor economice internaţionale ale României sunt conţinute şi în „Acordul între statele Asociaţiei Europene a Liberului Schimb şi România”, semnat la Geneva la 10 decembrie 1992.

CAPITOLUL II NOŢIUNI GENERALE PRIVIND DREPTUL COMERŢULUI INTERNAŢIONAL 1. Obiectul dreptului comerţului internaţional
Obiectul dreptului comerţului internaţional îl constituie raporturile juridice, patrimoniale, care au caracter de comercialitate şi internaţionalitate. Definirea obiectului dreptului comerţului internaţional pune în lumină caracteristicile fundamentale ale raporturilor juridice de drept ale comerţului internaţional: caracterul patrimonial; caracterul comercial; caracterul internaţional. a) Caracterul patrimonial Raporturile juridice de comerţ internaţional şi de cooperare economică şi tehnico-ştiinţifică „sunt prin excelenţă raporturi patrimoniale care se stabilesc între participanţii la circuitul mondial de valori şi de cunoştinţe”. Este de precizat că drepturile privind anumite atribute de identificare ale participanţilor la aceste raporturi, care în dreptul comun au caracter personal - nepatrimonial - când aparţin unui subiect al raporturilor comerciale internaţionale dobândesc un caracter patrimonial (de exemplu, forma numelui comercial, adică firma, emblema, sediul comercial). Prin reglementări exprese, încălcarea acestor drepturi este apărată printr-o acţiune patrimonială, putând să îmbrace: 1. forma acţiunii în contrafacere de concurenţă neloială sau 2. forma acţiunii în daune. b) Caracterul comercial Caracterul comercial defineşte raporturile care izvorăsc din fapte şi acte de comerţ, aşa cum sunt definite de codul comercial. Pentru a şti dacă un raport juridic are caracter comercial în relaţiile internaţionale trebuie cercetate normele sistemului de drept naţional aplicabile - lex causae, potrivit normelor de drept internaţional privat. Astfel, pentru caracterul civil sau comercial al unui contract se va interoga lex contractus.

c) Caracterul internaţional Acest caracter constă în existenţa unuia sau mai multor elemente de extraneitate. Convenţiile internaţionale stipulează pentru definirea caracterului internaţional al raporturilor juridice care constituie obiectul dreptului comerţului internaţional: un criteriu subiectiv, adică părţile, persoane fizice sau juridice, să aibă domiciliul sau sediul în state diferite; un criteriu obiectiv, în sensul că marfa, lucrarea, serviciul, în general bunul care face obiectul raportului juridic, să se afle în tranzit internaţional, ceea ce presupune că, în procesul derulării raportului juridic, bunul trebuie să treacă cel puţin o frontieră. În afara celor două criterii, Legea nr. 105 din 1992 stipulează reşedinţa pentru persoanele fizice şi fondul de comerţ pentru persoanele juridice. În baza acestor reglementări, un contract de vânzare-cumpărare poate fi socotit internaţional şi în situaţia în care una din cele două societăţi comerciale îşi are numai fondul de comerţ, nu şi sediul, într-un alt stat şi, în consecinţă, contractului îi poate fi aplicată Legea statului pe teritoriul căruia se află fondul de comerţ. De asemenea, se consideră întrunite cerinţele internaţionalităţii în situaţiile în care: 1. încheierea, 2. modificarea, 3. executarea actului juridic are loc în străinătate sau 4. dacă prestaţia caracteristică care face obiectul obligaţiei se desfăşoară în străinătate.

2. Principiile dreptului comerţului internaţional
Noţiuni de principii generale ale dreptului comerţului internaţional Principiile „împrumută o parte din măreţia lor, misterului care le înconjoară”. Această măreţie este cu atât mai mare cu cât noţiunea de principii generale constituie o referinţă, foarte utilizată în limbajul juridic. Folosirea acestor principii dă posibilitatea jurisdicţiilor să lege soluţiile pronunţate de o formă de referinţă superioară ierarhic, şi mai ales, dă posibilitatea tribunalelor arbitrale să afirme autonomia lor vis-a-vis de legislaţiile naţionale şi să internaţionalizeze soluţiile lor. În acest sens, hotărârea mai sus citată are rolul să invite a recunoaşte existenţa obligaţiilor dreptului comerţului internaţional sau mai precis a lex mercatoria universalis şi să-i precizeze elementele constitutive. Existenţa lex mercatoria universalis

Operatorii comerţului internaţional au provocat apariţia unor reguli spontan respectate de destinatarii lor, adică de apariţia a ceea ce numeroşi autori numesc astăzi lex mercatoria universalis sau new merchant law. Lex mercatoria universalis constă tocmai într-o elaborare de reguli de către societatea de comercianţi, fără ca şi constrângerile statale să poată interveni în acest domeniu. Este vorba de un drept profesional care ar exista între ordinea juridică naţională (legi şi jurisprudenţă internă şi ordinea juridică internaţională (tratate, instituţii internaţionale), creând acea ordine juridică terţă. Conţinutul lex mercatoria Lex mercatoria, cum a definit-o Bruno Goldman într-un articol celebru, este constituită, în general, din principii, uzanţe şi reguli. Uzanţele se caracterizează de altfel, printr-o practicare a lor îndelungată de un număr suficient de mare de comercianţi astfel încât să le considerăm larg acceptate. Lex mercatoria universalis face parte din sfera regulilor de drept pe care arbitrul o poate aplica la dorinţa părţilor sau chiar fiindcă aşa consideră el potrivit. Este o opinie contrară aceleia în care un arbitru nu ar avea voie să aplice lex mercatoria universalis decât în condiţiile autorizării lor de către părţi. Părţile se pot referi chiar implicit la lex mercatoria universalis cu titlul de lex causae. Mai mult, arbitrii pot alege între lex mercatoria universalis şi dreptul internaţional pentru a determina lex causae, nefiind exclusă posibilitatea ca părţile să reproşeze tribunalului arbitral alegerea unui drept naţional şi excluderea lex mercatoria. Punerea în execuţie a lex mercatoria Controlul etatic nu ar fi obligatoriu pentru ca lex mercatoria universalis să fie oficial recunoscută ca regulă de drept, în schimb, judecătorul nu se poate referi din oficiu la lex mercatoria universalis; fără a ţine seama de voinţa părţilor, căci ar însemna ignorarea regulilor (normelor) de conflict din propria ţară. De asemenea, arbitrii ar putea, conform unor autori, să ridice din oficiu problema aplicării lex mercatoria, chiar dacă părţile nu o invocă, dar totuşi s-a opinat că arbitrul trebuie să supună părerii părţilor aplicarea lex mercatoria În fine, poziţia instanţelor, judecătoreşti este diferită în ceea ce priveşte acordarea exequaturului. În Franţa (art. 1502 din Codul de procedură civilă) şi Anglia sau Italia, exequaturul este recunoscut sentinţelor arbitrale pronunţate pe publică internaţională poate să ducă la soluţii contrare. În dreptul român, o nouă lege de tip lex mercatoria universalis poate fi întrevăzută, în sensul unei armonizări organice, universale, cu condiţia să nu fie impusă, ci doar implementată în acord cu legislaţiile naţionale.

. Concurenţa comercială este o confruntare în acele domenii şi sectoare în care diversitatea agenţilor economici este permisă. Principiile dreptului comerţului internaţional sunt acele idei călăuzitoare în procesul elaborării normelor juridice şi aplicării lor în raporturile comerciale şi de cooperare economică şi tehnico-ştiinţifică internaţionale. element fundamental. Concurenţa constă. care implică competiţia. necesară normelor. Este vorba despre o confruntare în plan economic. Aşadar.Noţiunea principiilor dreptului comerţului internaţional Principiu provine de la latinescul principium. cu mijloace economice. dar nu şi în acelea care sunt sustrase concurenţei. În domeniul dreptului comerţului internaţional. În comerţul internaţional. Acţiunea principiilor are ca rezultat asigurarea certitudinii în structurarea normelor dreptului comerţului internaţional. a unor creşteri economice reale. coerenţa. relaţiile de competiţie dintre diverşi agenţi economici vizează nu numai atragerea de noi clienţi. duce . constituie o cauză majoră a dezvoltării. Pentru a pătrunde . principiile dreptului comerţului internaţional sunt acele prescripţiuni fundamentale care călăuzesc crearea şi aplicarea normelor juridice în acest domeniu.aşa cum a demonstrat şi demonstrează şi astăzi experienţa .ei trebuie să depună eforturi pentru a crea mereu mai bine şi la preţuri tot mai accesibile. Principiul concurenţei loiale Concurenţa în schimburile comerciale a constituit dintotdeauna un factor de progres economic. prin mijloace administrative sau prin alte mijloace. a competiţiei din relaţiile comerciale internaţionale. care înseamnă început. La baza dreptului comerţului internaţional se află un set coerent de principii care se completează reciproc. principiile dau unitatea. în condiţiile menţinerii vechii clientele. în principal. dar şi realizare a unor profituri corespunzătoare. A. la reducerea sau dispariţia valorilor. care asigură concordanţa normelor cu cerinţele dezvoltării obiective şi echilibrate a acestor raporturi. orientate spre dezvoltarea raporturilor comerciale în conformitate cu cerinţele generale ale progresului economic şi social. Eliminarea confruntării.la pierderi economice importante. obârşie.şi mai ales pentru a se menţine pe piaţă . Din cele mai vechi timpuri. într-o competiţie pe piaţă între cei care exercită activităţi asemănătoare. cât şi riscurile concurenţei. Dacă concurenţa comercială are un rol important pe piaţa internă. O asemenea confruntare. au fost puse în evidenţă atât virtuţile. acest rol capătă valenţe şi dimensiuni accentuate pe o piaţă regională sau chiar la nivelul pieţei mondiale.

dreptului concurenţei. Principiul libertăţii concurenţei orientează reglementările naţionale şi internaţionale în direcţia asigurării: libertăţii de acces pe piaţă. loc acte şi fapte contrare uzanţelor cinstite în activitatea comercială şi industrială .acte şi fapte care definesc concurenţa neloială la care s-a recurs şi continuă să se recurgă destul de frecvent în raporturile comerciale internaţionale. în ansamblul relaţiilor comerciale. Se înţelege că atunci când concurenţa comercială internaţională se exercită în conformitate cu uzanţele comerciale oneste. şi-au făcut.Având în vedere miza deosebită a relaţiilor comerciale internaţionale. acest domeniu au dat expresie . debitorul urmează să fie supus răspunderii contractuale specifice. Ori de câte ori „mai multe persoane urmăresc. În cazul în care încalcă această obligaţie.generate de tendinţa de a obţine profituri cât mai mari cu orice mijloace .care ţine de esenţa acestor relaţii îmbracă mai multe forme dintre care amintim: concurenţa loială. acceptată numai în măsura în care sunt respectate: principiile libertăţii comerţului şi libertăţii convenţiilor. convenţia anticoncurenţială. suntem în prezenţa.încă de la mijlocul secolului al XIX-lea . în activitatea lor economică.printr-un contract de sine stătător sau printr-o clauză de neconcurenţă inclusă în contract debitorul se obligă. Normele care reglementează. Fiind un principiu fundamental al dreptului comerţului internaţional concurenţa loială . În condiţiile liberalismului comercial. capitalurilor. a reprezentat un moment de referinţă.ca expresie a liberalismului economic . Abolirea corporaţiilor şi consacrarea principiului libertăţii comerţului şi industriei prin Legea din 17 martie 1791 în Franţa. acelaşi scop sau un scop asemănător” există concurenţă. funcţia de stimulare a iniţiativei participanţilor la schimburile comerciale internaţionale. În relaţiile comerciale internaţionale se mai întâlnesc situaţii în care . S-a consacrat principiul liberei concurenţe între cei care desfăşurau aceeaşi activitate. concurenţa neleală. serviciilor şi persoanelor. unei concurenţe loiale. în sensul respectării normelor deontologice ale profesiei de comerciant. însă. funcţia de facilitare a liberei circulaţii a mărfurilor.exercită importante funcţii în evoluţia relaţiilor comerciale internaţionale. temporar. Suntem în prezenţa unei convenţii anticoncurenţiale. deci cu bună credinţă. ordinea publică: bunele moravuri. ca unul din actele fundamentale ale Revoluţiei de la 1789. să renunţe la competiţia pe piaţă într-un anumit domeniu sau la o altă interdicţie privind concurenţa. concurenţa . Dintre acestea trebuie reţinut: funcţia de garantare a desfăşurării economiei de piaţă. .

Punctul de vedere general a fost că. Constituie un act de concurenţă neloială. în mod necesar voinţa părţilor. Orice iniţiativă. în cazul în care această voinţă nu este expres manifestată şi nu rezultă din conţinutul contractului de comerţ internaţional. Dezbaterile Comisiei Naţionale Unite pentru Drept Comercial Internaţional au atras. prevenirii şi reprimării actelor anticoncurenţiale. convenind asupra modului în care urmează să se deruleze operaţiunile de comerţ exterior în care se angajează. decizie în operaţiunile comerciale internaţionale sunt acte de voinţă ale părţilor. deoarece acestea acţionează în relaţiile comerciale internaţionale ca subiecte de drept . Raporturile ce iau naştere între agenţii economici persoane fizice şi juridice . Fiecare parte contractuală are libertatea să acţioneze potrivit voinţei sale. în general. în calitatea lor de participanţi la comerţul internaţional. Este evident că principiul egalităţii juridice îşi găseşte expresia cea mai elocventă în exprimarea liberă a voinţei părţilor. opţiune şi. orice act de concurenţă „contrar uzanţelor cinstite în materie industrială sau comercială”. decizii cu privire la circulaţia mărfurilor şi serviciilor implică. atenţia asupra rolului autonomiei de voinţă a părţilor în negocierea. în mod constant. sunt raporturi de jure gestionis. B. opţiuni şi c.libertăţii cererii şi ofertei.din diferite state. încheierea şi derularea contractelor de comerţ internaţional. săvârşirea unor acte discutabile în atragerea clientelei. Concurenţa neloială se caracterizează prin: folosirea unor mijloace reprobabile în activitatea comercială. adică de pe o poziţie de egalitate juridică a unei părţi cu cealaltă parte. În opinia reprezentanţilor statelor membre ale Comisiei. Concurenţa neloială Orice fapt sau act contrar uzanţelor cinstite în activitatea comercială internaţională se constituie într-o concurenţă neloială. reparării prejudiciilor izvorâte din abuzul de libertate în schimburile comerciale internaţionale. cu atât mai mult. „părţile au avut o intenţie în această privinţă”. b. în fiecare caz concret privind operaţiunile de circulaţie a mărfurilor sau concret privind operaţiunile de circulaţie a mărfurilor sau serviciilor. ea este prezumată. în a. Actele şi faptele de comerţ ce se concretizează. Principiul egalităţii juridice a părţilor Raportul de comerţ internaţional se bazează pe egalitatea juridică a părţilor. iniţiative. libertăţii economice.

Este cazul participării nu numai a persoanelor fizice şi juridice. astfel încât banii investiţi să producă profituri. domeniului privat. În cazul în care statul este implicat într-un contract comercial internaţional sau într-un litigiu contractual de comerţ internaţional.şi nu din domeniul celor de jure imperii . nu pierderi. ci şi a statului. Libertatea comerţului implică un anumit control al statului asupra activităţii de comerţ internaţional efectuat prin mijloace financiar-bancare (taxe. impozite. de regulă argumentat importanţa pe care o are pentru finalizarea schimburilor de mărfuri şi servicii în condiţii reciproc avantajoase. Principiul bunei-credinţe Buna credinţă a fost şi este invocată. După cum am văzut însă.) .se stipulează în mod expres în Codul civil român. prin excelenţă. acţionând de jure gestionis în raporturi de drept al comerţului internaţional pe bază de egalitate juridică. licenţe de import-export etc. ca de altfel în orice act de comerţ este esenţial să se asigure libertatea de a revinde pentru a câştiga. ca unul din subiecte. În tranzacţiile comerciale internaţionale concurenţa are un rol important în obţinerea beneficiilor (profitului). clamată cu insistenţă. ci şi produse finite. care presupun buna-credinţa.privat. deşi nu are calitatea de comerciant. Aceasta obligă partenerii schimburilor comerciale internaţionale să respecte un minimum de moralitate. „Convenţiile trebuie respectate cu bunăcredinţă” . Participând la operaţiuni comerciale internaţionale. raporturile juridice existente ar fi de domeniul dreptului public) acţiunea statului este considerată ca făcând parte din domeniul acţiunilor de jure gestionis . împrumuturile externe să se facă în scopul producţiei şi nu a consumului. Principiul egalităţii juridice a părţilor în raporturile comerciale internaţionale demonstrează apartenenţa dreptului internaţional. C. în care are „ca partener o persoană fizică sau o persoană juridică de drept civil (căci dacă partenerul ar fi fost tot stat. un echilibru al balanţei comerciale astfel încât exporturile să depăşească importurile. subliniindu-se. „libertatea de concurenţă îşi are limita în obiceiurile comerciale cinstite”. D. Principiul libertăţii comerţului În comerţul internaţional. statul efectuează acte şi fapte de comerţ internaţional.şi supusă ca atare regulilor dreptului comercial internaţional”. Această libertate îngăduie ţărilor comerciale să obţină profituri importante şi ea presupune: dezvoltarea capacităţilor naţionale pentru ca printr-o industrie proprie să se poată vinde nu numai materii prime.

Astfel. De aici rezultă necesitatea unei distincţii între izvoarele naţionale şi cele internaţionale. 1. în practică şi-au făcut loc diferite metode moderne de contractare. În practica raporturilor comerciale internaţionale este tot mai evidentă necesitatea uniformizării normelor conflictuale existente. care în totalitatea lor alcătuiesc ansamblul ce formează dreptul comerţului internaţional. Izvoarele interne ale dreptului comerţului internaţional Principalul izvor intern este legea comercială naţională deoarece este emisă sub imperiul cerinţelor realităţii comerciale percepute la nivel naţional. de a negocia cu ei condiţiile şi termenele contractului şi de a stipula în contract anumite clauze care să-i protejeze interesele şi să-1 ajute în realizarea scopurilor urmărite. El mai este definit şi ca normă conflictuală fundamentală prin care condiţiile de fond şi efectele contractelor de comerţ internaţional sunt guvernate de legea desemnată de părţile contractante. Normele juridice. Izvoarele dreptului comerţului internaţional Izvorul dreptului internaţional este forma prin care conţinutul perceptiv al normei de drept devine regula de conduită.sunt stabilite de legea aleasă de autorul său. Condiţiile de fond ale actului juridic unilateral .E. F. facilitând exercitarea libertăţii contractuale a tuturor participanţilor la raporturile comerciale internaţionale. iar în parte celei naţionale a statelor membre ale Comunităţii de Naţiuni. Datorită faptului că tehnicile clasice de contractare sunt depăşite. impunându-se ca model de urmat în relaţiile comerciale internaţionale.consacrate în Legea nr. Principiul „lex voluntatis” Acest principiu vine să rezolve conflictul de legi şi nu conflictul dreptului material propriu-zis. aparţin în parte ordinii juridice internaţionale. iar „lex voluntatis” este comună în cele mai multe sisteme de drept privat fiind un element de uniformitate compatibil cu cerinţele actuale ale siguranţei schimburilor comerciale internaţionale. Principiul libertăţii convenţiilor În baza Codului civil. „convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante”. 105/1992 . 3. fiecare participant la raporturile de comerţ internaţional are dreptul de a-şi alege partenerii contractuali. stipulează îmbinarea . el recunoscând egalitatea sistemelor juridice naţionale. Fiecare subiect de drept se obligă numai la ceea ce acceptă ca fiind interesul lui şi numai în măsura în care doreşte.

Conţinutul convenţiilor îl formează drepturile şi obligaţiile părţilor. legea civilă este norma generală. ele fiind considerate substanţa dreptului comerţului internaţional. iar legea comercială norma specială care are prevalenţă asupra legii civile. Statele recurg la una din cele două forme în funcţie de drepturile şi obligaţiile pe care vor să le stipuleze şi de clauzele pe care urmează să le convină: a) Tratatul comercial Aceste tratate se încheie de obicei în domenii de interes comercial reciproc între cele două părţi cum sunt: transportul mărfurilor. 2. Izvoarele internaţionale ale dreptului comerţului internaţional În cadrul izvoarelor internaţionale cel mai important loc îl ocupă convenţiile internaţionale. Uzurile constituie încă un izvor de drept în dreptul comerţului internaţional deşi sfera lor tinde să se restrângă pe măsură ce legea îşi extinde câmpul de aplicare. Legea comercială naţională poate îmbrăca trei forme de exprimare: coduri comerciale în care sunt stipulate şi norme privind raporturile juridice comerciale internaţionale. precum şi conduita la care acestea se obligă. legile speciale care sunt emise în ţările care nu au adoptat încă un Cod Comercial Uniform sau un Cod de Comerţ Exterior. deşi nu o putem considera un izvor de drept în deplinul sens al cuvântului. pactului. regimul vamal etc. b) Acordul comercial . Convenţiile bilaterale Aceste convenţii îmbracă în cele mai multe cazuri forma tratatului sau a acordului internaţional. Convenţiile pot fi bilaterale sau multilaterale şi pot îmbrăca forma tratatului. are importanţă în pronunţarea soluţiilor de către instanţele specifice comerţului internaţional. tranzitul. practica judecătorească. Un alt izvor intern al dreptului comerţului internaţional îl constituie legea civilă. De asemenea. acordului etc. Printre clauzele cele mai importante ale tratatului comercial se numără clauza naţiunii celei mai favorizate şi clauza regimului naţional. În toate cazurile în care nu există o dispoziţie expresă în legea comercială se aplică legea civilă care „constituie dreptul comun în materie”.intereselor naţiunii respective cu interesul altor naţiuni şi are forţa juridică cea mai mare. coduri de comerţ exterior care stipulează norme juridice care se referă nemijlocit la schimburile comerciale internaţionale. Aşadar. Convenţia internaţională este o înţelegere convenită între două sau mai multe state sau organizaţii internaţionale pentru reglementarea unor probleme internaţionale.

energie şi alte materiale necesare bunei funcţionări a economiei naţionale. convenţiile bilaterale. ca şi cele bilaterale constituie un izvor de drept al comerţului internaţional în cazul în care reglementează raporturi comerciale internaţionale. Convenţiile multilaterale Convenţiile multilaterale sintetizează tendinţele şi orientările comerţului mondial. relaţiile financiare etc.1992) sau caracter mondial (de exemplu Carta Naţiunilor Unite). ca izvoare ale dreptului comerţului internaţional acoperă o sferă întinsă a raporturilor comerciale între state. reglementările vamale etc. Aceste convenţii pot avea caracter regional (de exemplu. Acordul comercial cuprinde: categoriile de mărfuri ce fac obiectul schimburilor. Tratatul de la Maastricht . c) Alte forme ale înţelegerilor valabile este necesară aprobarea acestora de către organele competente ale celor două ţări. indiferent de forma pe care o îmbracă reprezintă un mijloc eficient pentru formarea şi dezvoltarea unor norme de drept ale comerţului internaţional în exercitarea atributelor suverane ale statelor. ci şi modalităţile de plată.Aceste acorduri sunt numite „acorduri comerciale şi de plăţi” datorită faptului că în mod obişnuit sunt stipulate nu numai schimburile de mărfuri. culturale etc. navigaţia. Prin acordurile comerciale încheiate pe perioade lungi se pot conveni condiţiile aprovizionării cu materii prime. însă. În practică. În concluzie. . Convenţiile multilaterale. termenele şi modalităţile de contractare. asemenea reglementări se regăsesc şi în convenţii care privesc relaţiile politice. Înţelegerile bilaterale. nivelul preţurilor. urmăresc eliminarea suprapunerilor şi contradicţiilor din reglementările existente şi promovează un drept substanţial sau material uniform. cuprinzând diferite domenii cum sunt comerţul.

comercialitatea se defineşte în dreptul intern al fiecărei ţări. trebuie cercetate normele sistemului de drept naţional aplicabile . caracterul internaţional constă în existenţa unuia sau mai multor elemente de extraneitate. În concluzie. Specificitatea raportului de comerţ internaţional este determinată de două elemente definitorii: comercialitatea şi internaţionalitatea. vânzările de producte. vânzările şi închirierile de mărfuri şi vânzările de obligaţiuni ale statului sau alte titluri de credit. În mod concret. pe lângă atributul comercialităţii. Dacă un act este comercial numai pentru una din părţi. iar altele specifice. orice întreprindere de furnituri. în ceea ce priveşte acest act.lex causae. Raportul juridic de comerţ internaţional cunoaşte mai multe caracteristici: unele comune altor ramuri ale dreptului. Pentru a şti dacă un raport juridic are caracter comercial în relaţiile internaţionale. ea fiind determinată în raport de criteriile stabilite în acest sens de sistemul de drept respectiv.CAPITOLUL III RAPORTUL JURIDIC DE COMERŢ INTERNAŢIONAL 1. . Pentru ca un raport comercial să dobândească aderenţe internaţionale trebuie să aibă în conţinutul lui. cumpărările sau vânzările de părţi sau de acţiuni ale societăţilor comerciale. Sunt unele raporturi comerciale care se nasc sub imperiul legilor naţionale. comercialitatea desemnează calitatea unui raport juridic de a fi comercial. legii comerciale. potrivit normelor de drept internaţional privat. aşa cum sunt definite de Codul comercial ca fiind „cumpărăturile de producte sau mărfuri spre a se revinde”. Conceptul de raport juridic al comerţului internaţional Raportul juridic de comerţ internaţional este raportul patrimonial reglementat prin normele dreptului comerţului internaţional. Internaţionalitatea Raporturile comerciale care se nasc sub imperiul legilor naţionale şi îşi consumă. care se stabileşte între participanţii la comerţul internaţional (persoane fizice sau juridice). existenţa juridică pe teritoriul naţional rămân indiferente pentru dreptul comerţului internaţional. Comercialitatea În termeni generali. toţi contractanţii sunt supuşi. şi un element de internaţionalitate care îi conferă atributul internaţionalităţii. Caracterul comercial defineşte raporturile care izvorăsc din fapte şi acte de comerţ.

o vânzare internaţională.un caracter intern. 2. Aşadar. bunul să treacă cel puţin o frontieră. . căruia i se adaugă un element de extraneitate (de exemplu. Ele au . se va avea în vedere reşedinţa sa obişnuită. deci să facă obiectul unei activităţi comerciale cu străinătatea. fiind reglementate de normele de drept naţional. Naţionalitatea părţilor nu este luată în considerare. un raport juridic are caracter internaţional dacă. executarea actului juridic are loc în străinătate sau 4. Criteriul obiectiv este stipulat de regulă în convenţiile internaţionale din domeniul transporturilor. cu toate că sunt în legătură cu comerţul exterior. în sensul că părţile să aibă domiciliul sau sediul în state diferite. convenţiile internaţionale stipulează: un criteriu subiectiv. Caracteristicile raportului juridic de comerţ internaţional Între principalele caracteristici ale raporturilor juridice de comerţ internaţional trebuie menţionate următoarele: 1. 3. prin acest element. 2. în momentul încheierii contractului. a) Raportul juridic de comerţ internaţional un raport voliţional Este cunoscut că instrumentele juridice principale prin care se realizează raporturile juridice de comerţ internaţional sunt: a) contractele comerciale internaţionale. care face obiectul obligaţiei se desfăşoară în străinătate. adică în procesul derulării raportului juridic. În afara celor două criterii. 3. încheierea. Legea nr. modificarea. dacă prestaţia caracteristică. dacă o parte nu are sediu. un criteriu obiectiv. Este vorba de mărfurile care se produc în interiorul ţării cu scopul de a fi exportate. un străin cumpără un obiect dintr-un magazin sau închiriază un autoturism) care nu devine. cum este un act de vânzare-cumpărare intern.sub aspect juridic .105/1992 stipulează ca un contract de vânzare-cumpărare poate fi considerat internaţional şi în situaţia în care una din cele două părţi îşi are numai fondul de comerţ. părţile contractante îşi au sediul în state diferite. în sensul că bunul care face obiectul raportului juridic să se afle în tranzit internaţional. 2. conţine un element de internaţionalitate. Pentru definirea: caracterului internaţional al raporturilor juridice. este un raport valoric. De asemenea se consideră întrunite cerinţele internaţionalităţii în situaţiile în care: 1. raportul juridic de comerţ internaţional este un raport voliţional.consumându-şi viaţa juridică în interiorul ţării. nu şi sediul într-un alt stat şi contractului îi poate fi aplicată legea statului pe teritoriul căruia se află fondul de comerţ. Sunt raporturi comerciale.

obţinerea unor beneficii. împreună cu celelalte elemente caracteristice . c) Raportul juridic de comerţ internaţional conţine un element de extraneitate Elementul de internaţionalitate este foarte important în configurarea specificităţii acestor raporturi juridice.prin acordul lor de voinţă obiectul şi conţinutul caracterelor pe care le convin între ele. rolul hotărâtor revine voinţei juridice a obiectelor de drept. În procesul de codificare a dreptului comerţului internaţional se are întotdeauna în vedere .în elaborarea normelor juridice . precum şi asupra jurisdicţiei căreia vor supune litigiile ce ar putea să apară pe parcursul derulării contractului. Internaţionalitatea. Orice contract de comerţ internaţional se încheie prin acordul de voinţă al părţilor. pe parcursul executării contractului .care să guverneze fondul şi efectele contractului. Sediul sau domiciliul ori în absenţa lor.prin acordul lor de voinţă . reşedinţa părţilor constituie elemente de internaţionalitate pentru raportul juridic de comerţ internaţional determinat de contractul încheiat între părţi.părţile la contractul de comerţ internaţional îi pot completa sau modifica conţinutul ori îl pot chiar rezilia. urmărind obţinerea unor beneficii Participanţii la raporturile juridice de comerţ internaţional urmăresc. în mod declarat. În ambele situaţii.b) titlurile de valoare. caracterul patrimonial definesc raporturile juridice de comerţ internaţional drept raporturi specifice în ansamblul raporturilor juridice. Aceste . a unui profit. participanţii la raportul juridic de comerţ internaţional determină . Participanţii la raporturile contractuale de comerţ internaţional au libertatea să opteze şi asupra legii . precizându-se criteriile care definesc acest caracter pentru a distinge şi circumscrie sfera de cuprindere a acestor raporturi juridice în comparaţie cu alte raporturi juridice.română sau străină .caracterul internaţional al raporturilor respective. 3. b) Raportul juridic de comerţ internaţional este un raport valoric. Conţinutul raportului juridic de comerţ internaţional Definiţie Conţinutul raportului juridic de comerţ internaţional poate fi definit ca fiind ansamblul drepturilor dobândite de subiectul activ şi obligaţiilor asumate de subiectul pasiv privind activitatea de comerţ internaţional pe care urmează să o desfăşoare.comercialitatea.

Obiectul raportului juridic de comerţ internaţional Prin obiectul raportului juridic se înţeleg acţiunile pe care titularii dreptului subiectiv le întreprind sau le solicită în cursul desfăşurării raportului juridic. Obiectul raportului juridic defineşte conduita la care se referă conţinutul acestui raport. Datorită faptului că operaţiunile de comerţ internaţional se caracterizează prin reciprocitate.drepturi şi obligaţii.să predea marfa la o anumită dată. trebuie să fie în concordanţă cu normele de drept ale comerţului internaţional care guvernează materia ce face obiectul raportului juridic respectiv. subiectul este activ atunci când îşi exercită un drept stipulat în contract sau pasiv când este ţinut să-şi îndeplinească o obligaţie. Drepturile dobândite de subiectul activ pot fi considerate ca o facultate de a face ceva sau ca o pretenţie ca cealaltă parte să-şi îndeplinească obligaţia asumată. în acelaşi timp. altfel cealaltă parte va avea pierderi. în vederea satisfacerii intereselor sale legitime. nu se poate face o distincţie netă între subiectul activ şi cel pasiv. aceasta să aibă o anumită calitate şi cantitate determinată . Obiectul raportului juridic de comerţ internaţional este prestaţia (comportamentul) subiectului pasiv pe care acesta o datorează subiectului activ.ea este ţinută să le îndeplinească. Drepturile dobândite de participanţii la raportul juridic de comerţ internaţional Dreptul subiectiv dă posibilitate participanţilor la raportul juridic de comerţ internaţional să aibă o anumită atitudine faţă de drepturile dobândite. El are ca obiect numai prestaţii de natură patrimonială spre deosebire de raporturile obligaţionale din dreptul civil care pot avea ca obiect şi prestaţii de natură nepatrimonială. cât şi de obligaţii pe parcursul derulării contractului. În esenţa sa. între care există o corelaţie. să ceară apărarea drepturilor sale organelor competente ale statului. să ceară subiectului care şi-a asumat obligaţia să şi-o onoreze la timp şi la nivelul calitativ convenit. . În tranzacţiile de comerţ internaţional participanţii la raportul juridic sunt în acelaşi timp titulari de drepturi. Obligaţiile asumate de participanţii la raportul juridic de comerţ internaţional În măsura în care una din părţile participante la raportul juridic de comerţ internaţional îşi asumă anumite obligaţii . constatându-se că participanţii au o calitate dublă de creditor şi. raportul juridic de comerţ internaţional este un raport obligaţional. Deci. de debitor unul faţă de celălalt.

la raporturile juridice comerciale participă şi alte persoane fizice sau juridice care nu au calitatea de comerciant. subiectul este activ atunci când îşi exercită un drept stipulat în contract sau pasiv când este ţinut să-şi îndeplinească o obligaţie. cât şi o parte din instituţiile interguvernamentale participă la unele raporturi de comerţ internaţional. În concluzie. nu le conferă calitatea de comerciant. dar această participare. În consecinţă. 5. Reciprocitatea drepturilor şi obligaţiilor participanţilor la raporturile juridice de comerţ internaţional Practica raporturilor juridice de comerţ internaţional demonstrează că operaţiunile de comerţ internaţional se caracterizează prin reciprocitatea drepturilor şi obligaţiilor. Statul. este greu să se facă o distincţie netă între subiectul activ şi subiectul pasiv. participând la raporturile juridice comerciale dacă au capacitate deplină de exerciţiu. organizaţiile interguvernamentale nu au şi nu pot avea calitatea de comerciant. de debitor unul faţă de celălalt. care din executarea actelor şi-a făcut o profesie obişnuită. În baza Codului comercial este considerat comerciant acea persoană. fizică sau juridică: care exercită acte obiective de comerţ. ca efecte ale „. care acţionează în nume propriu şi practică comerţul cu scopul de a obţine beneficii. fiind accidentală. într-un raport juridic de comerţ internaţional. Cu toate acestea atât statele. În temeiul Codului comercial român „sunt comercianţi aceia care fac fapte de comerţ. Deci. Participanţii la raportul juridic de comerţ internaţional Comerţul internaţional este exercitat de către persoane fizice şi juridice care sunt comercianţi. având comerţul ca o profesiune obişnuită. Statele. judeţul şi comuna nu pot avea calitatea de comerciant. constatându-se că participanţii la acest raport au o dublă calitate de creditor şi. Orice persoană care face accidental o operaţiune de comerţ nu este considerată comerciant. şi societăţile comerciale”. în acelaşi timp.4. exercitând în temeiul legii acte de comerţ sunt subiecte ale raportului juridic comercial. cât şi comercianţii persoane juridice. Persoanele fizice şi juridice care nu sunt comercianţi pot executa acte de comerţ. În cazul contractelor de factoring sau de leasing suntem în prezenţa unor contracte complexe care implică stabilirea între subiectele raporturilor juridice respective a unor raporturi conexe.unui acord de voinţă multivalent din punct de vedere . Atât comercianţii persoane fizice.

.juridic”.

sistematică.trebuie să aibă capacitate de folosinţă şi . în toate ţările sunt stipulate condiţiile în care unei persoane i se acordă posibilitatea de a exercita un comerţ. Comercianţii sunt persoanele care fac fapte de comerţ având comerţul ca o profesie obişnuită”. incluzând atât persoanele fizice. Cu toate acestea. 2. acţionează în numele său. sed frequenter et saepius mercani consuevit).pentru a fi comerciant . Aceste condiţii se referă la: a) protecţia interesului general. permanentă a actelor de comerţ. Persoana fizică .subiecte ale raportului juridic de comerţ internaţional Comerţul internaţional este exercitat de către persoane fizice şi juridice care sunt comercianţi. În baza principiului libertăţii comerţului „oricine ar putea exercita orice comerţ”. b) a intereselor altor profesiuni şi c) a intereselor clienţilor. cât şi pe cele juridice. deci. Capacitatea de a fi comerciant Reglementarea capacităţii de a fi comerciant nu are caracter unitar pe plan internaţional.CAPITOLUL IV SUBIECTELE RAPORTULUI JURIDIC DE COMERŢ INTERNAŢIONAL 1. asumându-şi toate riscurile implicate prin actele de comerţ pe care le efectuează. În baza Codului comercial. Comercianţii . din exercitarea actelor de comerţ şi-au făcut profesia lor obişnuită (cotidie et continue exercere qui non quidem semel et raro.persoane fizice Participanţii la operaţiile comerciale internaţionale sunt cunoscuţi sub denumirea generică de comercianţi. este vorba despre exercitarea continuă. este considerat comerciant acea persoană fizică sau juridică care: exercită acte obiective de comerţ prin natura sau forma lor. Comercianţii . exerciţiul comerţului se face în scop de a obţine beneficii. de a câştiga.

În practică. persoane fizice. Comercianţii au obligaţia de a ţine anumite registre. o profesie comercială. Legile naţionale ale statelor stipulează şi interdicţii privind unele activităţi comerciale.fapte care constituie infracţiuni . mai ales.de exerciţiu. nu pot exercita profesia de comerciant. dreptul la circulaţie liberă a mărfurilor serviciilor şi capitalurilor. Incompatibilităţi. desfăşurate de comercianţi. desfăşurarea unor activităţi economice ilicite în procesul producţiei. Aşa. avocaţii etc. în domeniul asigurărilor şi în alte domenii . Între drepturile cele mai importante. în activităţile bancare. notarii publici. recunoscute şi consacrate în legislaţiile naţionale ale statelor sunt: dreptul de a-şi alege liber şi a exercita.atrag decăderea din dreptul de a exercita profesia de comerciant. producerea şi comercializarea stupefiantelor şi a medicamentelor care conţin substanţe stupefiante etc. cum sunt: a) registrul jurnal sau b) registru inventar. ţinerea unei evidenţe privind derularea afacerilor. politicienii. Între principalele obligaţii sunt: înscrierea în Registrul de Comerţ. Firma comercială În reglementările mai multor state. dreptul de a fi informaţi în permanenţă cu privire la orice schimbare legislativă. De pildă. la circulaţie liberă. cu privire la hotărârile guvernamentale şi judiciare în domeniul activităţii comerciale. decăderi şi interdicţii Legislaţia naţională a statelor poate prevedea interdicţii pentru exercitarea comerţului ca profesie de către persoane care îndeplinesc anumite funcţii sau se află în exerciţiul autorităţii publice. procurorii şi judecătorii la Curtea Constituţională îndeplinesc funcţii incompatibile cu profesia de comerciant. persoană fizică. ca mijloace de probă. firma este definită drept „numele cu care comerciantul semnează” şi sub care „îşi derulează afacerea”. De asemenea. Statutul juridic al comerciantului Ansamblul drepturilor şi obligaţiilor comerciantului alcătuieşte statutul său juridic. Comiterea unor fapte grave. Comerciantul are libertatea să-şi aleagă denumirea firmei. de pildă. efectuarea unor acte de publicitate privind bilanţul lichidarea (falimentul) afacerii etc. diplomaţii. aceste registre servesc. în cazul . potrivit Constituţiei României. sunt interzise fabricarea şi comercializarea armamentului. judecătorii. în legislaţiile tuturor statelor sunt interzise fabricarea şi comercializarea drogurilor sau narcoticelor. De asemenea. având obligaţia să o înscrie în registru de comerţ. pe parcursul circulaţiei mărfurilor. dreptul comerciantului. cadrele militare. muniţiilor şi explozibililor. medicii.

persoană fizică străină . indiferent dacă acestea s-au constituit astfel ori elementul străin a intervenit mai târziu.pentru a-şi putea prelungi activitatea comercială pe teritoriul României. este obligat să-şi înscrie numele şi prenumele . persoane fizice străine pot constitui sucursale sau filiale în România. firma trebuie să precizeze cine este comerciantul şi care este felul comerţului. Statutul comercianţilor străini Comercianţii.în întregime sau prin prescurtare (de pildă. societatea pe acţiuni. Un comerciant. persoane fizice străine. prin dobândirea de părţi sociale sau acţiuni la societăţile deja existente .export. au dreptul să exercite acte şi fapte de comerţ internaţional cu respectarea regulilor stipulate în legea naţională a statului respectiv. Societăţile comerciale cu participare străină pot îmbrăca una din următoarele forme: societatea în nume colectiv. 35/1991 defineşte societăţile comerciale cu participare străină ca fiind acele societăţi comerciale. Comercianţii.import-export). societatea în comandită pe acţiuni. care defineşte comerciantul. 3.în cadrul capitalului iniţial sau prin majorarea acestui capital -. În baza reglementărilor stipulate în legislaţia română. Deci. Societăţile comerciale cu participare străină reprezintă o specie a societăţilor comerciale româneşti. Comerciantul persoană fizică. drept străin îl constituie domiciliul său în străinătate. filiale sau sucursale constituite pe teritoriul României cu capital integral străin sau în asociere cu persoane fizice sau juridice române. (de exemplu. persoană fizică. Societăţile comerciale Legea nr. Firma individuală trebuie să cuprindă acest nume în întregime sau prescurtat. . elementul de extraneitate. societatea în comandită pe acţiuni. emise de societăţile respective. în condiţiile în care îşi păstrează calitatea de comerciant individual .în care denumirea aleasă diferă de numele său adevărat. comerciantul se numeşte Virgil Nicorescu). dacă operaţiunile sunt de import . VN . societate cu răspundere limitată. precum şi prin dobândirea de obligaţiuni sau alte efecte de comerţ.urmează să constituie o sucursală pe teritoriul ţării noastre.

În cazul în care o societate comercială cu participare străină se constituie şi desfăşoară activităţi de interes deosebit pentru dezvoltarea economică a României poate beneficia printr-un act normativ special . ele au obligaţia: a) să nu încalce normele de protecţie a mediului înconjurător. Obiectul general al activităţii . evitarea dublei impuneri.Temei juridic Temeiul juridic al societăţilor comerciale cu participare străină îl constituie principiul fundamental privind libertatea comerţului consacrat în Constituţia României.societatea respectivă este „persoană juridică română”.de unele facilitaţi suplimentare. . regăsite şi în legislaţiile celorlalte ţări. Efectul juridic îl constituie posibilitatea ca societatea să facă orice act de comerţ internaţional permis de legea română. cum sunt: 1. Constituirea societăţilor comerciale Societăţile comerciale cu participare străină pot fi constituite în oricare din formele stipulate de legea română. b) să nu aducă atingere intereselor de securitate şi apărare naţională ale României. Astfel. temeiul juridic al activităţilor societăţilor comerciale cu participare străină îl constituie acordurile bilaterale ale României în asemenea domenii. Reglementări privind activitatea societăţilor comerciale cu participare străină sunt stipulate în: a) legi comerciale cu aplicare generală în această materie. 3. precum şi acordurile bilaterale semnate de România cu alte state. sănătăţii şi morale. inclus în contractul de societate sau în statutul societăţii.ca de altfel orice societate comercială trebuie să respecte câteva condiţii. b) legi comerciale care reglementează domenii concrete privind activitatea societăţilor comerciale.cu capital integral străin sau în asociere cu persoane fizice sau juridice române .comerţul internaţional În desfăşurarea activităţii lor. Pot face acte de comerţ internaţional societăţile comerciale române . cooperarea economică etc. în societate în nume colectiv. societăţile comerciale cu participare străină . De asemenea.în cazul în care aceste acte sunt menţionate explicit în obiectul lor de activitate. garantarea reciprocă a investiţiilor de capital.cu sau fără participare străină . societate pe acţiuni. legile speciale care reglementează activitatea societăţilor comerciale din diferite unghiuri de vedere. societate în comandită simplă. societate cu răspundere limitată. În acelaşi timp. 2. societate în comandită pe acţiuni. legea prevede măsuri sancţionatorii în cazul neîndeplinirii obligaţiilor asumate. c) să nu dăuneze ordinii publice. Potrivit legii dacă o societate străină constituie o societate comercială pe teritoriul României .

în afara domiciliului şi cetăţeniei asociaţilor. Între condiţiile de fond sunt: obiectul de activitate. la cererea asociatului străin. Agenţia Română de Dezvoltare răspunde acestei cereri în termen de 30 zile.în cazul investiţiilor străine în România .. forme de publicitate etc. iar între condiţiile de formă sunt: semnarea unor înscrisuri.pe baza unei cereri a investitorului străin. administratorilor sau cenzorilor .aşa cum am văzut . înregistrată la Agenţia Română de Dezvoltare”.este definitoriu în determinarea . dovada vărsării capitalului social. Consecinţele juridice ale dobândirii personalităţii juridice ale societăţii comerciale sunt: patrimoniul propriu (bunurile pe care asociaţii le patrimoniul societăţii). Actul constitutiv se semnează de toţi asociaţii sau de membrii fondatori şi „se încheie în formă autentică”. în comandită pe acţiuni şi cu răspundere limitată cu doi sau mai mulţi asociaţi. pe baza contractului de societate şi a statutului. cuantumul capitalului subscris. statutul la societăţile cu răspundere limitată cu „asociat” unic. 2. certificatul de investitor. Acest certificat este opozabil autorităţilor române pentru dovedirea drepturilor investitorului respectiv de a efectua o investiţie societară în ţara noastră. la societăţile pe acţiuni. care . Personalitatea juridică a societăţilor comerciale cu participare străină Societatea comercială îşi dobândeşte personalitatea prin îndeplinirea unor condiţii de fond şi de formă. are un sediu social. a contractelor comerciale şi altor acte juridice. la societăţile în nume colectiv sau în comandită simplă. bonitatea asociatului străin. în comandita simplă. certificatului de înregistrare la administraţia financiară.Pentru constituirea societăţii în una din formele menţionate este necesară întocmirea documentelor constitutive ale societăţii: contractul de societate. contractul de societate şi statutul. contractul de societate şi statutul la societăţile pe acţiuni. domeniul şi modalitatea în care urmează să se constituie societatea. Constituirea de societăţi comerciale cu participare străină. participarea la beneficii şi pierderi etc.. Agenţia Română de Dezvoltare este competentă să elibereze. În actul constitutiv trebuie să se precizeze . societatea comercială are un nume pe care urmează să îl treacă pe firmă. luând în considerare următoarele: 1.. 3. capitalul minim. Autentificarea contractului de societate şi/sau statutului se face de către notariat în condiţiile prevăzute de lege. în asociere cu persoane fizice sau juridice române sau cu capital integral străin se poate efectua .localităţile din afara ţării unde se constituie filiale sau sucursale. a certificatului de înmatriculare la registrul comerţului. În baza datelor şi informaţiilor de care dispune sau pe care le poate obţine.

nefiind circumscrisă la obiectul social al activităţii. Acest tip de societate are un rol important în integrarea printr-un proces constant de achiziţionare a firmelor mici şi mijlocii. în funcţie de scopul acesteia. societatea răspunde în nume propriu. b) Concernul s-a legitimat ca societate comercială de proporţii constituită printrun proces de treptată şi constantă integrare a unor societăţi comerciale cu o forţă economică mai mică. determinat de amplificarea cursurilor comerciale regionale şi mondiale. dar cu potenţial de creştere şi consolidare în sistemul integrat. În alte reglementări legislative capacitatea juridică a societăţilor comerciale este nelimitată. exercitând controlul asupra activităţilor acestora. Conducerea concernului are un caracter unitar. iar din a doua categorie fac parte societăţile pe acţiuni şi societăţile cu răspundere limitată. când cel care s-a obligat este societatea. fiind subordonate unei conduceri centralizate. fiind circumscrisă la obiectul lor de activitate. Integrarea societăţilor comerciale pe plan internaţional Integrarea societăţilor comerciale este un fenomen economic complex. care îşi pierd autonomia. se cunosc societăţi cu răspundere nelimitată şi societăţi comerciale cu răspundere limitată. precum şi de tendinţa. Din prima categorie fac parte societăţile în nume colectiv. tot mai accentuată. le stabileşte obiectivele. b) concernele. În cazul societăţilor în comandită.provenienţa capitalului. capacitatea juridică a societăţilor comerciale este funcţională. În sistemul relaţiilor comerciale. c) Holding-ul este o societate comercială care deţine majoritatea acţiunilor uneia sau mai multor filiale. precum şi modalităţile realizării lor. Trăsături distinctive Societăţile transnaţionale sunt acele societăţi comerciale care: a) constituie pe baza unor elemente fără caracter naţional . Potrivit unor legislaţii naţionale. c) holding-urile. Cele mai frecvente forme de integrare a societăţilor comerciale sunt: a) trusturile. răspunderea este diferenţiată. urmărind obiective strategice comune şi adoptând procedeele tactice impuse pentru atingerea lor. societatea este citată în justiţie pe numele ei. de concentrare a capitalurilor.naţionalităţii societăţii comerciale respective. care le orientează activitatea. Trusturile reprezintă o formă accentuată de integrare a societăţilor comerciale la nivel regional şi la nivel mondial. sedii principale în . Societăţile transnaţionale Noţiune. în determinarea legii aplicabile. a) Trusturile unifică în unităţi colective puternice mai multe societăţi comerciale. precum şi în determinarea locului unde urmează a se efectua anumite comunicări.

acţionează ca titular de suveranitate. deci ca putere suverană. datorită structurării şi funcţionării concomitente în mai multe ţări. În anii 1995-1999. capitalul social. Statul . e) posibilitatea diversificării pieţelor şi obţinerea unor valori adăugate din ce în ce mai ridicate. modalitatea cea mai frecventă de constituire şi implicit de expansiune a Companiilor transnaţionale. Evoluţii caracteristice Actele constitutive ale Companiilor transnaţionale conţin reglementări convenite între parteneri privind: structura societăţii: obiectul de activitate. putând face acte de comerţ . prin: a) deţinerea unor evidente avantaje concurenţiale ca urmare a superiorităţii lor tehnologice. Principalele trăsături distinctive sunt: capitalul lor este naţional sau multinaţional. litigiile ce pot să apară nu sunt în competenţa. pe de o parte. pe de altă parte ca persoană juridică. nu se află sub incidenţa unor anumite legi naţionale. deoarece. b) competenţa managerială şi organizatorică. iar.Subiect al raporturilor juridice de comerţ internaţional Statul este un subiect cu o poziţie deosebită în raporturile juridice de comerţ internaţional. care le deosebeşte de vechile monopoluri. bazată pe studii aprofundate aduse la zi în mod permanent. îşi extind activităţile de producţie şi comercializare pe mai multe pieţe. printr-o strategie globală. principiile şi normele care vor guverna tranzacţiile comerciale. în condiţii avantajoase. a reprezentat-o fuziunea. au o structură internaţională distinctă. Modalităţi de constituire. Regim juridic Companiile transnaţionale se constituie şi funcţionează sustrăgându-se regimului juridic naţional al statelor.state diferite. pieţele pe care acţionează. Evoluţiile Companiilor transnaţionale se explică. b) nu au o legătură juridică cu un stat anumit. c) existenţa unui sistem informaţional dezvoltat. aplicabile în derularea tranzacţiilor lor comerciale.PA BM 4. instituindu-şi principii şi norme acceptate de părţile contractante. d) accesul la resurse financiare importante.

cum sunt cele de împrumut încheiate cu bănci străine sau acordurile de cooperare financiară cu bănci străine. raporturile juridice la care statul participă ca titular de suveranitate (de jure imperii) sunt raporturi de drept internaţional public. de titular de suveranitate şi de subiect de drept. printr-o echilibrare a importurilor şi exporturilor. comercială activă. asumându-şi unele obligaţii pentru a) subvenţionarea de investiţii din străinătate. b) garantarea de credite în vederea realizării unor investiţii ori c) garantarea investiţiilor străine pe teritoriul naţional. potrivit reglementărilor în vigoare. negociază acordurile şi convenţiile comerciale cu celelalte state.internaţional deşi nu are calitatea de comerciant în sensul definit de Codul comercial român. Participarea statului la raporturile de comerţ internaţional ca persoană juridică (de jure gestionis) Ca persoană juridică. în baza convenţiilor internaţionale la care este parte. elaborând politicile comerciale pe care le consideră necesare sau instituind un regim vamal de natură să garanteze o balanţă. măsurile necesare pentru îndeplinirea clauzelor contractuale convenite. de pildă. cum sunt. calitate în care legiferează statutul juridic al celorlalte subiecte de drept. Ca putere suverană. financiar. statul participă la litigiile comerciale internaţionale. De asemenea. Contractele încheiate de state iau forma acordurilor. adoptă. statul are o dublă calitate. . Astfel. acordurile încheiate de România cu Banca Europeană de Investiţii. statul participă la raporturile de comerţ internaţional prin Ministerul Finanţelor sau prin alte organe competente. în raport cu cerinţele fiecărei etape de dezvoltare. iar acelea la care statul participă ca titular al patrimoniului propriu şi în gestionarea acestui patrimoniu (de jure gestionis) sunt raporturi juridice de comerţ internaţional. Participarea statului la raporturile internaţionale ca putere suverană (de jure imperii) Poziţia specifică a statului în raporturile juridice internaţionale rezultă din atributele pe care le are ca titular de suveranitate. statul acţionează ca subiect de drept administrativ. În raporturile de cooperare economică şi tehnico-ştiinţifică în care se implică. Un alt domeniu în care statul participă la raporturile de comerţ internaţional îl constituie emisiunea de titluri de valoare lansate pe pieţele financiare externe. Domenii de participare la comerţul internaţional Raporturile juridice de comerţ internaţional la care participă statul au caracter contractual.

.

presupune abordări diferite atât din planul naţional al reglementării. Procedura reorganizării judiciare şi a falimentului în comerţul internaţional Introducere Falimentul ca justiţie juridică complexă.delimitări Falimentul este o instituţie specifică dreptului comercial.şi raporturi de cooperare economică şi tehnico-ştiinţifică internaţională”. în special. 2.U. situaţia actuală a României în contextul european şi reglementarea internaţională a falimentului. Prin prisma comerţului internaţional. începând chiar cu definirea oficială la a XVI-a sesiune a Adunării Generale a O. În contextul arătat. atunci când sunt prezente elemente de extraneitate. a noţiunii dreptului internaţional privat. printr-o sistematică activitate normativă concretizată în convenţiile acordurile şi tratatele. ceea ce a condus. la concluzia că noţiunea de comerţ internaţional devine sinonimă cu cea de colaborare economică internaţională şi „îmbrăţişează alături de raporturile comerciale internaţionale propriu-zise raporturi care se nasc pe baza vânzării internaţionale sau schimbului de mărfuri şi a actelor juridice strâns legate de acestea . Racordarea României la comerţul internaţional Dreptul comerţului internaţional . . s-a accentuat şi importanţa reglementărilor din domeniul comerţului internaţional. se pot constata aspectele comune ale falimentului şi se pot propune măsuri de armonizare a reglementărilor. cât şi din cel internaţional. Depăşirea barierelor naţionale în domeniul comerţului se concretizează în colaborarea economică internaţională. în general.FALIMENTUL ŞI REORGANIZAREA JUDICIARĂ ÎN COMERŢUL INTERNAŢIONAL 1. şi dreptului comerţului internaţional. În acest scop este necesar a stabili domeniul dreptului comerţului internaţional. punând în cauză mai multe ţări”.N. în doctrină.. ca un „ansamblu de reguli ce reglementează relaţiile comerciale de drept privat.

11/1991 privind concurenţa neleală. prin comercialitatea şi internaţionalitatea lor.). regulile specific privesc: solidaritatea între codebitori. protecţia concurenţei loiale. alin. Astfel. daunele interes (care sunt mai mari decât dobânda legală). procedurile de executare silită colectivă a averii debitorului (administrarea şi lichidare judiciară).potrivit căruia participanţii la raporturile comerciale îşi pot afirma. prin egalitate juridică a părţilor. a din Constituţia României precizează că „statul trebuie să asigure libertatea comerţului. inclusiv de România pentru crearea Organizaţiei Mondiale a Comerţului. interzicerea termenelor de graţie. dezvolta şi consolida relaţiile dintre ei în mod liber. Tratatul nord-american de liber schimb (NATA). civ. 134. simplificarea operaţiunilor comerciale a impus comparativ cu dreptul civil reguli specifice privind formalităţile cerute pentru validitate actelor (ex.Raporturile juridice din sfera dreptului comerţului internaţional se caracterizează. securitatea creditului şi a tranzacţiilor. punerea în întârziere a debitorului (la termen probaţiunea (principiul libertăţii probelor).potrivit căruia participanţii la raporturile comerciale internaţionale au posibilitatea să-şi manifeste voinţa. vamal. cu posibilitatea părţilor să.având ca scop simplificarea şi accelerarea operaţiunilor comerciale. încrederea. principiu preluat în art. legea (română sau străină). • Principiul libertăţii convenţiilor .16/1995 privind concurenţa ş. semnat de 124 de state la 15 aprilie 1994. Pe plan internaţional s-au încheiat acorduri multilaterale.exigenţe concretizate în norme substanţiale şi conflictuale armonizate cuprinse în dreptul uniform sau cel material . Dreptul comerţului internaţional satisface exigenţele menţionate. prin respectarea următoarelor principii: • Principiul libertăţii comerţului . care să asigure libertatea comerţului şi protecţia concurenţei loiale.a. 73 şi următoarele din Legea nr. 2 lit. desemneze. precum şi ocrotirea creditului. crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie”. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internaţional privat. certitudinea juridică . s-au concretizat într-un set de legi în domeniu (Legea nr. În acest sens. care să guverneze fondul şi efectele contractului . Tratatul de la Marakesch. fiscal. intrat în vigoare la 1 ianuarie 1994. soluţionarea litigiilor (arbitrajul). cum ar fi Tratatul de la Roma din 5 martie 1957 şi Tratatul de la Maastricht din 7 februarie 1992 care realizează integrarea europeană. pe de-o parte. la nivelul convenţiilor şi să se oblige numai în măsura în care doresc.: gajul comercial). cum ar fi celeritatea. 969 din C. În realizarea acestui scop s-au editat norme şi s-au creat structuri la nivel statal şi internaţional. de comun acord. Privitor la ocrotirea creditului. potrivit art. convenţiile legale au putere de lege între părţile contractante”. prevederile art. în mod liber. trăsături care necesită exigenţe specifice. Legea nr. termenele de prescripţie (mai scurte). fără bariere de ordin economic. Astfel. administrativ sau politic. iar pe de altă parte.

la data de 1 februarie 1993. respectiv obligaţia părţilor de a se abţine de la orice măsuri practice de natură fiscală internă care ar conduce. . pentru libertatea de a furniza servicii şi pentru libera circulaţie a capitalurilor. acord ratificat prin Legea nr. Integrarea europeană a României Eforturile României. 30 şi urm. care au suscitat discuţii în ce priveşte raportul dintre lege şi voinţă. în concordanţă în special cu drepturile şi obligaţiile ce decurg din Acordul general pentru tarife vamale şi comerţ (GATT). industriale sau comerciale. sau reglementărilor referitoare la aur şi argint.). direct sau indirect. Cu caracter de excepţie. export sau tranzit. voinţa comună de a crea un nou climat pentru desfăşurarea relaţiilor economice şi în special pentru dezvoltarea comerţului şi a investiţiilor între ţările semnatare. 64). istorică sau arheologică.1995. 8 şi urm). este interzisă practicarea dumpingului în relaţiile comerţului dintre părţi (art. România a semnat la Bruxelles „Acordul european instituind o asociere între România şi statele membre ale acestora. politicii sau securităţii sociale. potrivit art. tehnică şi financiară. Ideile care au determinat asocierea sunt precizate în preambulul Acordului ca fiind: voinţa Comunităţii Europene de a stabili instrucţiunile de cooperare şi de asistenţă economică. protecţiei proprietăţii intelectuale. protecţiei sănătăţii şi vieţii oamenilor. principiul libertăţii are trăsături noi. urmare a amplificării efectelor de voinţă. adoptarea unei legislaţii compatibile şi a structurilor specifice.şi să supună eventualele litigii jurisdicţiei alese. pe de altă parte”. protecţiei resurselor naturale. angajamentul României şi al Comunităţii Europene de a liberaliza comerţul. pentru a servi ca instrumente indispensabile de restructurare economică şi modernizare tehnologică. De asemenea. necesitatea de a crea condiţii propice pentru libertatea de stabilire. precum şi practicile monopoliste ori subvenţiile la export (art. Privitor la comerţul internaţional se consacră principiul liberei circulaţii a mărfurilor (art. În sensul arătat. la 1.20/1993. la o discriminare între produsele unei părţi şi produsele similare originare din teritoriul celeilalte părţi.02. inclusiv sub aspectul comerţului internaţional. protecţiei tezaurelor naţionale de valoare artistică. 36. vizează mai multe obiective: integrarea europeană şi internaţională. şi a intrat în vigoare la doi ani de la semnare. pe o bază globală şi multilaterală. după anul 1989. justificate pe termenele moralităţii publice. sunt admise prohibiţii sau restricţii la import. animalelor sau plantelor. În contractele internaţionale.

stabiliţi pe teritoriul său. standarde şi norme tehnice. în special în următoarele domenii: vamal. să examineze „orice probleme importante care au apărut în cadrul Acordului. 3). inclusiv a celei comerciale. bancar. 59 şi 107). de la intrarea în vigoare a Acordului un tratament nu mai puţin favorabil decât cel acordat propriilor companii şi cetăţeni”. impozitarea indirectă. în legile interne privind reglementarea raporturilor de drept internaţional privat. servicii financiare. sucursale sau reprezentanţe”. Falimentul cu elemente de extraneitate Reglementarea falimentului cu elemente de extraneitate Celeritatea relaţiilor comerciale internaţionale şi necesitatea asigurării siguranţei creditului s-au reflectat pe de o parte. societăţi comerciale. precum şi orice alte probleme bilaterale sau internaţionale de interes reciproc” (art. iar pe de altă parte. constând în armonizarea legislaţiei României cu legislaţia Comunităţii Europene. transporturi şi mediul înconjurător (art. a mărfurilor. cu precizarea că legile şi regulamentele să fie amendate cel mai târziu la sfârşitul celui de-al cincilea an de la intrarea în vigoare a acordului. Paragraful 5 defineşte noţiunea de stabilire. proprietate intelectuală. protecţia consumatorilor. animalelor şi plantelor. „de a iniţia şi desfăşura activităţi economice. protecţia forţei de muncă şi a locului de muncă. serviciilor şi capitalului. de protecţie a concurenţei comerciale şi de cooperare economică. securitate socială. se consacră regimului tratamentului naţional. domeniul nuclear. care are ca atribuţii: să consolideze apropierea României de Uniune (art. protecţia sănătăţii şi vieţii oamenilor. concurenţa. 45. Obiectivele Acordului urmează a fi realizate prin reforma legislaţiei. în special companii.E. de a emite reglementări pe anumite aspecte (art. prin înfiinţarea şi conducerea de filiale. cu semnificaţiile. . financiară şi culturală. 3.106). în convenţiile internaţionale asupra falimentului. dreptul de stabilire şi furnizare de servicii. paragraf 1 „fiecare stat membru va acorda. „de a iniţia şi dezvolta activităţi economice cu angajaţi proprii şi de a înfiinţa şi conduce întreprinderi. cu unele excepţii care exclud sectoare economice strategice. iar în paragraful 2 se stabileşte obligaţia României să acorde acelaşi tratament cetăţenilor şi agenţilor economici din C. în cazul cetăţenilor.E. pentru stabilirea companiilor şi cetăţenilor români. iar în cazul persoanelor juridice.. precum şi să asigure libera circulaţie a lucrătorilor. pe care să le controleze efectiv”. 70). Cu alte cuvinte. în special Consiliul de Asociere. Conform art.Acordul mai reglementează libera circulaţie a lucrărilor. În vederea realizării Acordului s-au creat structuri instituţionale având competenţe specifice.

159. alin. 4. Retrimiterea la dreptul altui stat este fără efect (art. Privitor la cunoaşterea drepturilor dobândite în străinătate. 1). de muncă. afară numai dacă ar fi contrare ordinii publice de drept internaţional privat. s-a prevăzut. Spre exemplu. sunt necesare unele precizări: domeniul legii. statutul persoanelor depinde în principiu de naţionalitatea fiecărui subiect de drept (art.40). Legea acordă prioritate normelor conflictuale ale forului. 4. de principiu. desemnată ca fiind aplicabilă de către norma conflictuală română acordă competenţa în speţa respectivă a altei legi. numai ca excepţie s-au reglementat două derogări privind arbitrajul internaţional şi drepturile valabil dobândite în străinătate de persoane fizice şi juridice. 11) şi nu de domiciliu. dacă se face la legea română (art. 8 dacă reglementările sale încalcă ordinea publică de drept internaţional privat român sau dacă a devenit competentă prin fraudă . art. aşa cum este definit în art. iar în ceea ce priveşte soluţiile date.persoane fizice şi . 6.situaţie în care competenţa revine legii române. 2). Recunoaşterea existenţei drepturilor avute în străinătate şi acceptarea efectelor lor extrateritoriale în România. Ca excepţie. de procedură civilă şi alte raporturi de drept privat cu elemente de extraneitate”. acestea sunt supuse legii sediului principal (art. comerciale. s-a făcut prin două modalităţi: o recunoaştere de drept privitor la statutul personal al străinilor .respectiv atunci când legea străină. se află sub incidenţa Legii nr.2). pentru care a fost sesizată o instanţă din România. îl constituie „raporturile civile. În caz de retrimitere . efectele în România ale unei hotărâri străine depind de un control de regularitate internaţională (art. potrivit căruia legea străină se aplică independent de condiţia reciprocităţii. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internaţional privat. ceea ce permite autorităţilor judiciare şi administrative române să soluţioneze conflictele de legi cu care sunt sesizate potrivit propriilor norme conflictuale (art. 9 prevede că acestea sunt respectate în România. 167). alin. Pentru analiza problemei. concluziile care rezultă din natura neutră a normelor conflictuale de desemnare a lex causae. definită de soluţiile anglo-americane. se poate înlătura aplicarea legii străine competente conform art. 68. acceptarea retrimiterii. se înscrie în concepţia internaţională de drept internaţional privat. 1. fără ca procesul să se reia în faţa autorităţilor de executare. alin. este de observat egalitatea de tratament între legea română şi legea străină în posibilitatea de a guverna un raport juridic cu element de extraneitate. De asemenea. când dreptul străin este prevalent (art.Legea română de drept internaţional privat Stabilirea competenţei falimentului cu elemente de extraneitate. 2). sau. dar şi din principiul înscris în art. alin. sau în cazul persoanelor juridice. 3 şi art.

Însă pot apare elemente de extraneitate. aşa cum am arătat. Incidenţa dispoziţiilor Legii nr. b) a doua problemă o constituie soluţionarea conflictului de legi. de regulile dreptului internaţional privat al statului pe teritoriul căruia se află instanţele sesizate. 105/1992. alin. Totuşi. în dreptul internaţional privat. aşa cum s-a observat în mod pertinent în doctrină. şi în problema falimentului soluţionarea conflictelor de jurisdicţie este supusă acestei reguli. Există două categorii de probleme conflictuale: a) prima problemă de soluţionat este cea referitoare la conflictul de jurisdicţie. adică determinarea instanţei competente a soluţiona litigiul privind falimentul atunci când mai multe instanţe din state diferite ar putea fi competente.persoane juridice cu scop patrimonial (art. se reflectă direct asupra conflictului de legi care este soluţionat tot după regulile de drept internaţional privat ale statului respectiv. constituie elemente de extraneitate pentru un comerciant: un sediu secundar aflat în altă ţară sau o reprezentanţă ori o agenţie în alt stat. Rezolvarea conflictului de jurisdicţie. este dificil de declanşat şi realizat. alin. care au condus la soluţionări diferite privitor la rezolvarea conflictelor menţionate. încheierea şi derularea de contracte cu parteneri străini şi altele. Spre exemplu. dobândirea şi transmiterea de bunuri şi drepturi patrimoniale pe teritoriul altui stat ori în raporturile cu comercianţii străini. 1 şi 166) şi o recunoaştere după aprobare prealabilă (art. procedura falimentului. 105/1992 asupra falimentului Din succinta analiză a reglementărilor cuprinse în Legea nr. . s-a aflat în raporturi juridice conţinând elemente de extraneitate. Ca atare. Deci. Ca regulă generală obligatorie. prin cârmuirea raportului juridic litigios. instanţa investită cu o cerere de orice natură este ţinută a-şi determina competenţa pe baza normelor procedurale din dreptul intern. se constată că acestea sunt aplicabile şi pentru acele situaţii în care un comerciant debitor pentru care s-a declanşat procedura reorganizării şi lichidării judiciare. care necesită rezolvarea problemelor conflictuale apărute. 43. reglementată în fiecare stat prin norme imperative şi deci de principiu nu se permit derogări. cuprinse în legile de procedură şi legea de reglementare a raporturilor de drept internaţional privat. În doctrina de drept internaţional privat s-au conturat două teorii asupra naturii falimentului. deoarece se situează la graniţa dintre conflictele de legi şi conflictele de jurisdicţie. instanţa sesizată va aplica legea străină numai în limitele admise de normele dreptului internaţional privat al statului căruia aparţine. 43. 2) pentru celelalte situaţii. Observaţia se întemeiază pe faptul că falimentul este o procedură judiciară de executare silită.

Teoria este conformă concepţiei potrivit căreia fiecare persoană nu poate avea decât un patrimoniu. potrivit căreia: competenţa de soluţionare a falimentului revine instanţelor de la sediul debitorilor aflaţi în raporturi. În fine.• Teoria unităţii şi universalităţii falimentului care consideră falimentul ca o procedură unitară. Se susţine în acest sens că în dreptul internaţional privat se acceptă separaţia de patrimoniu şi în alte situaţii. • Teoria pluralităţii şi teritorialităţii. argumentele folosite sunt combătute de adepţii teoriei unităţii cu argumente de forţe egale. s-a observat . se respectă principiul egalităţii de tratament a creditorilor în procedura falimentului. Reglementarea vrea să concretizeze o concepţie durabilă care îmbină teoria universalităţii falimentului cu teoria teritorialităţii. se poate realiza numai cu acordul şi participarea autorităţilor locale.că dacă s-ar admite declararea falimentului local (într-o ţară). Totuşi. realizabilă numai de instanţa de la sediul sau domiciliul comerciantului falit. judecători şi celelalte instanţe de realizare a procedurii din diferite state. bunurile mobile dobândite în străinătate de un comerciant falit sunt supuse legii locului situării. cu excluderea divergenţelor între instanţe. instanţele au competenţa de a judeca falimente conform art. iar dacă instanţa de faliment nu va ţine seama de acea reglementare. inadmisibil. ceea ce este. sunt supuse regulii lex rei sitae ori lex succesionis. Teoria nu explică însă rezolvarea unor situaţii concrete. celeritatea şi simplificarea procedurii falimentului. procedura de executare a falimentului. Totodată. În dreptul francez. teoria universalităţii se regăseşte în competenţa instanţei de la sediul şi . indiferent de declanşarea procedurii în ţara unde falitul îşi are sediul principal sau domiciliul. potrivit legii statului respectiv. urmare a efectelor extrateritoriale ale hotărârii şi fără a fi necesar un exequatur întrucât capacitatea ţine de statutul personal. comerciantul falit străin având un stabiliment în acea ţară. urmare a naturii sale patrimoniale ceea ce conferă competenţă legii de la locul situării bunurilor. iar divergenţele nu pot fi aplanate decât în cadrul unor convenţii internaţionale. 14. se afirmă apartenenţa falimentului la statutul real. Spre exemplu. De asemenea. Teoria este conformă concepţiei pluralităţii de patrimoniu a persoanei şi permite aplicarea legii naţionale a debitorilor. cum ar fi în cazul bunurilor soţilor (comune şi proprii) sau bunurilor succesorale care în funcţie de cum sunt mobile sau imobile. Se asigură astfel. capacitatea debitorului ar fi afectată privitor la toate raporturile în care s-ar afla. mai mult. măsurile sale vor fi de finalitate. Astfel. iar măsurile asupra patrimoniului trebuie garantate de o singură lege. 15 atunci când un cetăţean francez sau o persoană cu domiciliul în Franţa este implicată ca reclamant sau pârât. dar nu mai puţin important.

U. 7. 64/1995 şi art. Potrivit articolului 149.. supuse dreptului român. este de observat că pentru comercianţii români aflaţi în insolvenţă. pr. pct. deoarece în art. ori cumpără acţiuni emise de societăţile comerciale române. Teoria teritorialităţii îşi regăseşte aplicare în situaţia comerciantului falit străin care are un stabiliment ori afaceri pe teritoriul francez şi împotriva căruia acţionează creditorii. „în sensul prevăzutului articol. 150. o societate comercială cu sediul în România este o persoană juridică română care se supune legii române ceea ce face superfluă norma citată.domiciliul comerciantului falit care vor aplica legea franceză privitor la întregul patrimoniu. 40 alin. cu sediul sau domiciliul în Franţa. Problema comportă nuanţări cel puţin în cazul filialelor societăţilor străine. persoană juridică. sau indirect. competenţa instanţelor române este exclusivă. nr. pct. există o singură referire expresă la faliment în art. poate fi descoperită voinţa reală a legiuitorului. fiind stabilită conform art. norma cuprinsă în art. instanţa declară un faliment local asupra bunurilor falitului situate pe teritoriul francez. al uneia dintre filialele acesteia. conform modificărilor aduse Legii nr. 16 C. care. participă la constituirea unei societăţi comerciale. 5 din Legea nr. Norma citată. dobândesc naţionalitatea acestuia. 32/1997. De asemenea. a fost considerată ca o exprimare improprie a legiuitorului român. Revenind la Legea nr. de pe piaţa de capital sau de la fondul proprietăţii de stat. Astfel. aceasta va fi recunoscută de instanţa franceză după verificarea asupra regularităţii dării ei (să fie pronunţată de tribunalul competent de la sediul sau domiciliul debitorului şi să nu fi fost declarat în prealabil în faliment în Franţa). cu alte cuvinte. sucursală sau o reprezentanţă”. 33/1997. În cazul unei hotărâri de faliment pronunţate în străinătate. sau din credite acordate. nu atrage o schimbare de competenţă faptul că un investitor străin. ori realizează conversia creanţelor lor rezultate din exporturi în România. aşa cum este reglementat în O. 7 se referă la filialele. civ. 150 pct. 31/1990 privind societăţile comerciale prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. persoana juridică străină este socotită cu sediul în România şi în cazul când are pe teritoriul ţării o filială. agenţiile şi reprezentanţele unei societăţi comerciale străine aflate în România. 1. care stabileşte competenţa instanţelor române de a judeca „falimentul sau orice altă procedură judiciară privind încetarea plăţilor în cazul unei societăţi comerciale străine cu sediul în România”. 105/1992. în părţi sociale ale societăţilor comerciale debitoare . sunt persoane juridice distincte. indiferent dacă toţi asociaţii sunt români sau de contribuţia acestora la capitalul social. Ca atare. Consider că printr-o interpretare sistematică a textului. precum şi la majorarea capitalului social al unei asemenea societăţi comerciale. 2 din lege. Practic. se înscrisese regula că toate persoanele juridice care au sediul real într-un stat. inclusiv asupra bunurilor aflate în străinătate. sucursalele. privită singular.

reprezentanţele. însă dacă încetarea de plăţi are loc. I. pe cale de consecinţă falimentul. Aliniatul 2 al aceluiaşi articol consacră regula potrivit căreia legea română stabileşte „dacă o anumită problemă este de drept procedural sau de drept material”. legea română cârmuieşte falimentul exclusiv. 148-152 din lege „prin faptul că acelaşi proces sau un proces conex a fost dedus în faţa unei instanţe judecătoreşti străine” (art. conform art. respectiv legea română ca lex fori sau legea străină. 159 în procesele privind raporturi de drept internaţional privat instanţele române aplică legea procedurală română.ori acţiuni emise de acestea (art. sunt supuse legii forului condiţiile de fond şi formă pentru declanşarea. dacă nu s-a dispus altfel în mod expres. se constată o apropiere a reglementării române de reglementarea franceză. 156). birourile şi agenţiile sale aflate în străinătate. în general. Potrivit art. inclusiv sucursalele. Astfel. . 153. Mai trebuie precizat că nu este afectată competenţa instanţei române. Rezumând. O cerere de faliment va fi respinsă de instanţa română dacă constată că nu este competentă şi nici o altă instanţă română nu este competentă (art.de naţionalitate română . desfăşurarea şi închiderea procedurii reorganizării şi lichidării juridice. 64/1995. ceea ce nici nu este necesar având în vedere ineficienţa procedurii. cum ar fi: persoanele împuternicite a declanşa procedura. ceea ce înlătură litispendenţa şi conexitatea. în materie de competenţă jurisdicţională . instanţele române vor rezolva litigiul potrivit dispoziţiilor cuprinse în Legea nr. 2 . Textele citate consacră domeniul legii forului în procesele de drept internaţional privat. Astfel. 157). Investiţiile străine menţionate privesc capitalul social al societăţii comerciale române. instituţiei române cu care procesul prezintă cele mai strânse legături. alin.potrivit teoriei universalităţii. stabilită conform art. 105/1992 privitoare la stabilirea legii aplicabilă fondului litigiului. se acordă competenţă.urmare a aplicării celor două teorii dar mai prudentă. va respecta dispoziţiile Legii nr. Instanţa română competentă să soluţioneze un faliment cu elemente de extraneitate. Pe cale de consecinţă . pct. stabilirea calităţii de comerciant a debitorului falit.falimentul va privi societatea comercială falită . Numai dacă o jurisdicţie străină se declară necompetentă să soluţioneze o acţiune în faliment formulată de un cetăţean român. nu s-a prevăzut competenţa instanţei române pentru situaţia unei cereri de faliment a unui creditor român faţă de un debitor falit străin care nu are un stabiliment în România. 149. conţinând în cea mai mare parte norme procedurale.2).în integralitatea elementelor sale. condiţiile pentru admiterea cererii de deschidere a procedurii. dar şi principiului simetriei juridice rezultat din interpretarea art. fiind o modalitate de evitare a insolvenţei.

dar nu exclude aplicarea altor legi străine în situaţii stabilite de reglementările de drept internaţional privat. dacă se referă la statutul civil al cetăţenilor statului unde au fost pronunţate. iar părţile au stabilit legea străină ca lex contractus. Pentru a produce efecte extrateritoriale în România. 166) fie pe cale judecătorească. competenţa să judece cazul. fiind pronunţate într-un stat terţ. decăderile şi interdicţiile aplicate comerciantului străin falit sunt cele prevăzute de legea naţională a acestuia. autoritatea de lucru judecat. închiderea procedurii. Rezultă că lex fori are aplicare majoră. propunerea unui plan de reorganizare sau de lichidare.declararea. 105/1992. 165). potrivit legii menţionate. 167). . sancţiunile aplicabile contractelor încheiate în perioada suspectă sunt cele stabilite de lex loci actus care poate fi legea străină. instanţa care a pronunţat-o a avut. puterea executorie. respectiv organul care a dat hotărârea îşi are sediul într-un alt stat decât România (art. În exercitarea controlului. verificarea şi clarificarea creanţei. o hotărâre străină este recunoscută fie de plin drept. cum ar fi: stabilirea valabilităţii şi rangului unei creanţe trebuie supusă legii izvorul acesteia. instanţa română trebuie să respecte intangibilitatea actului jurisdicţional străin. 169 din lege. în celelalte situaţii. Determinarea caracterului străin ai hotărârii se face pe criterii teritoriale. sau dacă. adică legii străine atunci când spre exemplu izvorul ei este un contract. inclusiv al hotărârilor privitoare la faliment (art. modul de valorificare a bunurilor debitorului şi de satisfacere a creanţelor. Părţile unei hotărâri străine se pot prevala în România de următoarele efecte extrateritoriale: forţa. Executarea în România a hotărârilor instanţelor străine privitoare la faliment Problema efectelor hotărârilor străine pe teritoriul României este soluţionată tot de dispoziţiile Legii nr. 167 din lege: hotărârea să fie definitivă. probantă. să existe reciprocitate în ce priveşte efectele hotărârilor străine între România şi statul instanţei care a pronunţat hotărârea. potrivit legii statului unde a fost pronunţată. au fost recunoscute mai târziu în statul de cetăţenie al fiecărei părţi (art. principiu cuprins în art. prevăzute în art. Recunoaşterea judiciară constă în valorificarea de către instanţele competente din România a condiţiilor de regularitate internaţională a hotărârii străine.

2). Nu îndeplinesc această condiţie hotărârile prin care se iau măsuri provizorii şi cele date cu executare provizorie (art.Recunoaşterea hotărârii străine poate fi refuzată potrivit art. Instanţa de execuţie nu poate să analizeze în fond hotărârea străină. Convenţiile internaţionale privind falimentul Convenţia europeană asupra câtorva aspecte internaţionale ale falimentului În procedura naţională privind reorganizarea şi lichidarea debitorilor aflaţi în insolvenţă. întemeiată pe hotărârea străină (art. cu un proces având un alt obiect. dreptul de a cere executarea silită să nu fie prescris potrivit legii române. Având în vedere scopul comun al procedurii falimentului. însă poate refuza încuviinţarea executării în aceleaşi cazuri în care recunoaşterea ar fi fost respinsă. 173. menţionându-se în titlu şi hotărârea de încuviinţare (art. 167/1968 privind prescripţia restrictivă. 6 din Decretul nr. civ. 174 şi 175) pentru recunoaştere: hotărârea să fie executorie. Cererea de recunoaştere. chiar nedefinitivă. se emite titlul executoriu. în cadrul căruia se ridică excepţia puterii lucrului judecat. ceea ce exclude în mare măsură aplicarea legilor străine însă o armonizare a legislaţiilor este posibilă.. pe lângă condiţiile prevăzute (art. 170). elaborată de un comitet de . 269 C. dacă procesul a fost soluţionat între aceleaşi părţi printr-o hotărâre. pr. deci şi cea privitoare la faliment. Termenul de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită este de 3 ani potrivit art. 168 în următoarele situaţii: dacă hotărârea este rezultatul unei fraude comise în procedura urmată în străinătate: dacă încalcă ordinea publică de drept internaţional privat român. Pe baza hotărârii definitive de încuviinţare. de tribunalul judeţean în circumscripţia căruia îşi are sediul sau domiciliul cel care a refuzat recunoaşterea hotărârii străine. în condiţiile art. noţiune ce include şi nerespectarea competenţei exclusive a jurisdicţiei române. 4. care au fost cuprinse de Comunitatea Europeană în „Convenţia Europeană asupra câtorva aspecte internaţionale ale falimentului”. normele de reglementare au caracter imperativ. s-au găsit puncte de referinţă. de către instanţa sesizată. se rezolvă: pe cale principală. potrivit dovezii eliberate în acest sens de instanţa care a pronunţat-o. Procedura de executare silită a unei hotărâri străine poartă denumirea de exequatur. a instanţelor române sau se află în curs de judecare în faţa acestora la data sesizării instanţei străine. sau pe cale incidentă. Executarea silită a unei hotărâri străine presupune. alin. 178).

motive pentru care Convenţia a căutat găsirea elementului comun. tot mai mulţi comercianţi au bunuri pe teritoriul mai multor state. presupune desemnarea unui sindic. chiar dacă în cursul procedurii pot fi găsite şi alte soluţii. Convenţia conţine reguli pentru acele cazuri de faliment care prezintă aspecte internaţionale privitoare la situarea bunurilor debitorului sau situarea creditorului în diverse state. dar Convenţia lasă la latitudinea sindicilor măsura de adoptat. puterile conferite de calitatea de sindic. Per a contrario. şi anume scopul procedurii care constă în esenţă. Noţiunea de insolvabilitate este valabilă în legislaţiile naţionale atât ca termeni. în fiecare stat. se permite acestora să-şi prezinte creanţele în procedura falimentului din acel stat. se permite şi organizarea deschiderii de falimente secundare. dacă un debitor declarat în faliment are creditori în alte state. rationae materiae. având în vedere că. Importanţa Convenţiei în armonizarea legislaţiei este deosebită. în utilizarea optimă a bunurilor debitorului în interesul creditorilor. dacă debitorul posedă bunuri în alte state membre. sunt reglementate două posibilităţi: permite sindicilor să exercite în alte ţări. sens în care se instituie o procedură de informare a creditorilor şi declararea creanţelor lor în forme simplificate. Pentru cazul declarării unui debitor în faliment într-unul dintre statele membre la Convenţie. reglementările asigurând o satisfacere cât mai deplină a creditorilor lor. în condiţiile actuale. implică desesizarea debitorului. Folosirea uneia sau a alteia dintre aceste posibilităţi depinde de importanţa bunurilor situate în alt stat. procedurile care nu ţin seama de interesele creditorilor. cât şi conţinutul lor. a) Domeniul de aplicare a Convenţiei Câmpul de aplicare a Convenţiei este determinat. în art. este susceptibilă de a duce la lichidarea bunurilor. altele decât cea de deschidere a falimentului.experţi. Convenţia este aplicabilă numai acelora care îndeplinesc cumulativ patru condiţii: este o procedură colectivă fondată pe insolvabilitatea debitorului. ci vizează . Pe perioada în care un sindic îşi exercită puterile. 1 din Convenţie stabilindu-se că în condiţiile unei denumiri diferite a procedurilor de falimentare. caz în care Convenţia prevede modalităţile de urmat. se poate ivi posibilitatea ca unii creditori să formuleze cerere de deschidere a unui faliment secundar sau a altui faliment local. În fine.

salvarea salariaţilor sau a structurii industriale ori măsurile aplicate înainte de producerea insolvenţei şi altele. 1 paragraf 2 următoarele obiective: exercitarea în alte state. în general. de către judecătorul sindic. Sindicul trebuie să-şi demonstreze calitatea potrivit art. a puterilor sale în ceea ce priveşte administrarea patrimoniului debitorului. Anexa A la Convenţie enumeră procedurile din statele membre. inclusiv realizarea unei reglementări judiciare. cu denumirile specifice. sunt excluse de la aplicarea prevederilor Convenţiei. conform art.scopuri de politica economică. b) Obiectul Convenţiei Convenţia a stabilit în art. precizându-se că acesta nu poate fi decât o persoană fizică sau un organism numit de o instanţă judiciară sau altă autoritate competentă. 1 paragraf 3. Pentru a nu fi dubii. a cărui funcţie este de a administra sau de a lichida bunurile falimentului ori de a salva averea debitorului. Dacă este contestat sindicul. a unui concordat preventiv. deschiderea de falimente secundare în alte ţări membre ale Convenţiei. Mai sunt exceptate de la procedura prevăzută de Convenţie întreprinderile de asigurări şi instituţiile de credit (inclusiv bănci) pe considerentul că. d) Deschiderea procedurii falimentului internaţional Deschiderea falimentului marchează momentul de la care sindicul poate să se adreseze autorităţii competente şi să-şi exercite puterile în ţările membre. Numele specifice în fiecare ţară pentru sindic sunt enumerate în Anexa B la Convenţie. prin prezentarea unei copii certificate de pe decizia de numire. c) Noţiunea de sindic Termenul de sindic este definit de art. 12). 12. nu cad sub incidenţa reglementărilor Convenţiei. acestea sunt supuse unor proceduri specifice de natură administrativă. a unui sechestru sau a unei soluţii amiabile. în procedurile deschise în alte ţări membre la Convenţie. Spre exemplu. Certificatul nu este supus legalizării ori formalităţilor prevăzute de Convenţia de la Haga din 5 octombrie 1961. În acelaşi paragraf este definit şi termenul de „desesizare”. cu excluderea altor persoane. ca însemnând transferul puterilor debitorului către un sindic privitor la patrimoniul său. Calitatea de sindic şi puterile acestuia sunt recunoscute de plin drept atâta timp cât nu există o contestare (art. informarea creditorilor rezidenţi în alte state şi prezentarea creanţelor lor. 2. judecătorul din procedura naţională .

4 şi priveşte raporturile internaţionale referitoare la jurisdicţii şi autorităţi competente. puterile sindicului . În Convenţie se precizează competenţa ca aparţinând jurisdicţiilor şi autorităţilor ţării în care debitorul are centrul intereselor principale. e) Competenţa internaţională indirectă Competenţa internaţională indirectă este consacrată de art. 2. 9).va verifica decizia de deschidere a falimentului sub trei aspecte: darea deciziei de către autorităţile competente. le revine competenţa şi atunci când debitorul are un stabiliment pe teritoriul lor.sunt suspendate pentru o perioadă de două luni cu începere de la data prevăzută la art.de administrare şi dispoziţie asupra bunurilor debitorului . precizânduse în art. 11 au fost inserate unele condiţii referitoare la publicarea unui extras al deciziei de numire a sindicului în condiţiile de publicitate determinate de regulile acelei ţări (art. 7 că sindicul poate exercita puterile sale cu respectarea dispoziţiilor din acest capitol şi prezentarea documentului indicat la art. 4 paragraf 2 prin acordarea de prioritate jurisdicţie care a fost prima sesizată. 14 alin. dacă centrul intereselor principale nu se află pe teritoriul nici unei ţări parte la Convenţie ori dacă falimentul nu poate fi deschis conform procedurii naţionale (art. anumite categorii de creditori au posibilitatea declanşării şi realizării urmăririlor individuale asupra bunurilor debitorului. fiind următoarele: creditorii care beneficiază de un privilegiu în caz de faliment. indicarea în decizia de deschidere a falimentului că efectele sale se produc şi în alte ţări. 4). De asemenea. Dispoziţiile menţionate trebuie corelate cu cele ale art. f) Exercitarea puterilor sindicului Capitolul II din Convenţie se referă la exercitarea puterilor sindicului. De asemenea. faţă de debitor. 2 privind . În perioada moratoriului de două luni. Totuşi în art. În cazul unui conflict de competenţe. 2. suspendare care funcţionează şi pentru situaţia unor cereri de faliment sau de deschidere a unei proceduri preventive de faliment introduse. verificarea dacă decizia de deschidere a falimentului nu este. titularii creanţelor de drept public. Natura şi întinderea puterilor sunt determinate potrivit legii falimentului ţării unde se desfăşoară procedura. instituindu-se prezumţia „juris tantum” pentru societăţile comerciale şi persoanele morale ale centrului principal de interese la locul sediului social. în ţara unde sunt situate bunurile până la darea deciziei de soluţionare a cererilor. în mod manifest contrară ordinii publice din ţară pe teritoriul căreia sindicul urmează a-şi exercita puterile. 1 pct. 9. titularii de creanţe rezultate prin exercitarea unei profesii în acea ţară. rezolvarea este dată de art. Aceste categorii de creditori sunt determinate în art.

16).potrivit Convenţiei . contra aceluiaşi debitor. precum şi gerare a afacerilor debitorului. de încasare a creanţelor debitorului. 21-22). amenzi administrative. Pe cale de consecinţă sunt supuse legii forului. Puterile conferite sindicului . ori cele privind exploatarea unei afaceri. 8 din Convenţie se interzice deplasarea bunurilor debitorului în afara teritoriului ţării unde se află toate măsurile luându-se pe acel teritoriu. 20 din Convenţie. Pentru creanţele însoţite de un privilegiu sau. amenzi penale). cu titlu de exemplu. după verificare. de gestiune şi de dispoziţie asupra bunurilor debitorului. prezentarea creanţelor. efectele falimentului asupra debitorului şi a averii sale.reglementat în capitolul III este o procedură întemeiată pe un faliment principal. continuarea activităţii. sociale. precum creanţele de drept public (fiscale. h) Procedura falimentului secundar Potrivit art. g) Falimentul secundar Falimentul secundar . cheltuielile. garantate. Sindicul este abilitat de a lua măsurile de protecţie a bunurilor debitorului. următoarele aspecte dacă acea lege le reglementează: competenţa locală a tribunalului. Sindicul poate face toate actele de administrare. vor fi la falimentul principal (art. potrivit legii ţării unde sunt situate şi fără a apela la procedura de exequatur privitor la decizia străină de deschidere a falimentului. Acest drept mai aparţine persoanelor şi organelor autorizate în baza legii naţionale asupra falimentului. Potrivit art. O copie a declarării creanţei va fi comunicată sindicului falimentului principal şi va avea efecte valabile în procedura falimentului principal. verificarea şi admiterea lor. 15). fără a mai fi necesară dovada insolvabilităţii (art. . Falimentul secundar este supus regulilor legislaţiei în vigoare din ţara unde se află bunurile. formalităţile şi procedura.interdicţia sindicului de a se opune unei garanţii reale sau a unui drept real aparţinând altei persoane decât debitorului şi stabilite ori recunoscute de legea ţării respective. orice creanţă poate fi prezentată la falimentul secundar. de a lua inscripţii ipotecare ori a vinde bunurile mobile perisabile.pot fi extinse în condiţiile reglementate de legea ţării unde şi le exercită (art. dar el este condiţionat de existenţa unui faliment principal. privilegiile şi datoriile alimentare ale falitului. Dreptul de a cere deschiderea unui faliment secundar revine sindicului falimentului principal care urmăreşte aducerea la masa falimentului principal a rezultatului lichidării din falimentul secundar. declanşat într-o ţară membră la Convenţie.

i) Raportul dintre falimentul principal şi falimentul secundar Având în vedere caracterul accesoriu al falimentului secundar faţă de falimentul principal. prevăzut în art. respectiv în alte ţări membre la Convenţie decât ţara unde s-a deschis falimentul principal. 26. s-au instituit potrivit art. Avizul poate fi favorabil sau nefavorabil însă el trebuie solicitat şi obţinut. falimentul secundar nu se mai justifică şi. Nota trebuie redactată în limba oficială a autorităţilor care au deschis procedura. în art. mărimea şi dacă este privilegiată sau nu. obligaţia ca deschiderea şi închiderea falimentului secundar să se facă cu avizul sindicului falimentului principal. 27 din Convenţie se permite concordatul în falimentul secundar dacă legea naţională îl prevede în mod expres. 32). precum şi existenţa unui aviz favorabil dat de sindicul falimentului principal. În acest scop acesta va notifica creditorii cunoscuţi asupra deschiderii procedurii şi măsurilor luate. 24 din Convenţie. Dacă falimentul principal a încetat prin anulare. Potrivit art. obligaţie ce revine sindicului. Privitor la prezentarea creanţelor.Surplusul este împărţit creditorilor falimentului principal fără a se ţine seama de garanţiile creanţelor lor. . tribunalul falimentului secundar nefiind ţinut de poziţia sindicului falimentului principal. k) Intrarea în vigoare a Convenţiei Potrivit dispoziţiilor finale cuprinse în Capitolul V din Convenţie. intrarea în vigoare va avea loc după semnarea Convenţiei de cel puţin trei state membre ale Consiliului Europei. În art. potrivit principiului egalităţii creditorilor. ceea ce presupune că falimentul secundar a fost reglementat şi introdus ca instituţie juridică în legea internă. revocare sau altă măsură similară. atunci nota este însoţită de o traducere într-una din acele limbi (art. iar dacă acea limbă nu este una dintre limbile oficiale ale Consiliului Europei ori cea a creditorului sau a ţării unde îşi are rezidenţa creditorul. 31 sunt enunţate condiţiile de prezentare pe care trebuie să le îndeplinească creditorii aflaţi în străinătate printr-un înscris adresat sindicului la care se ataşează actele justificative iar dacă nu există se indică natura creanţei. dat într-un termen rezonabil. data naşterii acesteia. ca atare. 30 se stabileşte obligaţia de informare a creditorilor în cazul deschiderii unui faliment într-una din ţările membre la Convenţie. va înceta. j) Informarea creditorilor şi prezentarea creanţelor lor Capitolul IV din Convenţie a reglementat modalităţile de informare a creditorilor ce locuiesc în străinătate.

N. sunt structurate în 5 capitole după cum urmează: a) Capitolul 1 . În consecinţă rezolvarea aspectelor conflictuale în materia falimentului cade sub incidenţa dispoziţiilor art. obligaţiile internaţionale ale statelor. În condiţiile reglementărilor noastre nu se poate declanşa un faliment secundar şi nici a se lua alte măsuri privitor la falimentul declanşat în altă ţară. excepţii de interes public. Modelul de lege conţinând 32 de articole. permit creditorilor străini şi reprezentanţelor firmelor să se adreseze direct instanţelor locale. 7 din Legea nr.T. competenţelor instanţelor. Modelul de lege permite unui lichidator numit într-o altă ţară să compare în faţa instanţelor din ţara gazdă şi să ceară recunoaşterea numirii sale. b) Capitolul II .RA. 105/1992 privind dreptul internaţional privat care stabileşte competenţa exclusivă a instanţelor române în ce priveşte falimentul sau orice altă procedură judiciară privind încetarea plăţilor în cazul unei societăţi comerciale străine cu sediul în România.„Accesul străinilor .T. 2). Implementarea modelului de lege este de domeniul viitorului. însă este considerată cea mai bună metodă de cooperare internaţională.reprezentanţe şi creditori.cuprinde dispoziţii privind scopul reglementării. Legea cadru a U. definiţii.L.„Dispoziţii generale”. 6). O asemenea procedură poate fi refuzată de instanţe locale dacă este contrară interesului public (art. Scopul reglementării priveşte asistenţa cerută de o instanţă sau o autoritate străină privind o procedură de faliment declanşată în străinătate ori locală. privind falimentul internaţional În anul 1994. l alin. Sunt excluse de la aplicarea procedurilor băncile şi societăţile de asigurări (art.la instanţa locală”. Consider că se impune aderarea la Convenţie ca o măsură de natură a asigura integrarea mai deplină a României în Europa. 150 pct. .R. autorizarea lichidatorului.C.l) Situaţia României România este stat asociat la Comunitatea Europeană şi.AL.C. până în prezent nu a semnat ori ratificat Convenţia. Art. 9-14 din modelul de lege.I. Organizaţia Naţiunilor Unite a iniţiat un mod de abordare complet diferit pentru a se ajunge la cooperarea internaţională în domeniul insolvenţiei. cu posibilitatea de a folosi procedura locală sau de a li se . permiţând recunoaşterea lichidărilor iniţiate în alte state. Comisia Naţiunilor Unite privind dreptul comercial internaţional (U. model care poate fi utilizat de orice stat pentru o lege internă.N.) a elaborat un model de lege privind insolvenţa transfrontalieră.I. existenţa şi interpretarea legii.

23). 15 din modelul de lege. 27 din modelul de lege. Potrivit art.„Recunoaşterea unei proceduri străine”.recunoaşte procedura folosită în străinătate. 21) menite a face ineficiente actele debitorului în detrimentul creditorilor (art. se pot formula acţiuni (art. se prevăd ca forme de cooperare: întâlniri de lucru între instanţe sau reprezentanţe. c) Capitolul III . Problema adoptării modelului legii falimentului internaţional a fost subiectul unui recent seminar internaţional organizat la Bucureşti. precum şi o declaraţie de identificare a procedurilor străine în legătură cu debitorul. coordonarea în administrarea şi supravegherea afacerilor şi averii debitorului: coordonarea procedurilor comerciale privind pe debitor. comunicarea informaţiilor prin mijloace adecvate. Instanţa locală va putea recunoaşte procedura străină ca principală sau secundară şi să dispună oprirea acţiunilor sau procedurilor individuale pentru protejarea averii debitorului. în care reprezentantul străin a fost mandatat. se poate cere instanţelor recunoaşterea unei proceduri străine. . Cererea va fi însoţită de decizia de începere a procedurii în străinătate sau un certificat emis de acea instanţă. d) Capitolul IV . încredinţarea administrării şi valorificării bunurilor debitorului către reprezentantul străin.„Cooperarea cu instanţele şi reprezentanţele străine”. Concluziile au fost favorabile. Potrivit art. în perioada 1-2 octombrie 1998 sub egida Institutului Român de Faliment. de asemenea. ori alte probe care să o ateste.

fiind denumite fapte de comerţ bilaterale. de mijlocire în circulaţia mărfurilor între producător şi consumator. Dacă în cazul unor acte . inclusiv cele din domeniul comerţului internaţional. 3. prin care se realizează o interpunere în circulaţie a bunurilor şi serviciilor cu intenţia de a obţine un profit. în sensul dreptului comercial. într-o întreprindere. cambia). de profit. Criteriul comercialităţii Pentru a defini actele şi faptele săvârşite drept comerciale este esenţial ca ele să întrunească criteriul comercialităţii. în mod organizat. schimburile din comerţul internaţional se efectuează în scopul direct al obţinerii de beneficii. b)Realizarea profitului . Dar operaţiunea poate avea caracter mixt fiind comercială numai pentru una din părţi şi necomercială pentru cealaltă parte. Elemente definitorii Elementele definitorii ale actelor şi faptelor de comerţ internaţional sunt: actul de comerţ este un act de interpunere. unele acte juridice sunt comerciale pentru toate părţile implicate (de exemplu. cum este cazul contractului de sponsorizare în comerţul internaţional. Operaţiunile comerciale.scop mediat Realizarea profitului poate fi şi un scop indirect.scop direct Realizarea profitului caracterizează actele comerciale. actul de comerţ este şi acela îndeplinit. Definirea actelor şi faptelor de comerţ internaţional Actele şi faptele de comerţ se pot defini ca fiind acele acte şi fapte juridice care conţin elemente de extraneitate. 2. a) Realizarea profitului .ACTELE ŞI FAPTELE DE COMERŢ INTERNAŢIONAL 1. mediat.

ori al familiei sale”. Codul comercial român enumera câteva excepţii de acte şi fapte . Actele şi faptele mixte de comerţ internaţional Actele şi faptele mixte de comerţ internaţional sunt acele acte şi fapte care prezintă caracter comercial numai pentru una din părţi. Actele şi faptele subiective. urmăreşte indirect tot un profit comercial. obiective şi mixte de comerţ internaţional A. mediat în vedere câştigul prin atragerea clientelei. publicarea unor reviste în străinătate.săvârşite chiar şi de către un comerciant .de comerţ. 4. CONTRACTUL DE COMERŢ INTERNAŢIONAL . în mod indirect. „revânzarea acestor lucruri şi nici vânzarea productelor pe care proprietarul sau cultivatorul le are după pământul său sau cel cultivat de dânsul”. Suntem în prezenţa prezumţiei de comercialitate. prin suscitarea interesului clientelei din România pentru produsele respective. deci printr-o creştere a vânzărilor acelor produse care fac obiectul contractului de reclamă comercială. Actele şi faptele subiective de comerţ internaţional Actele şi faptele subiective de comerţ internaţional sunt acele acte şi fapte al căror caracter comercial este dat de calitatea de comerciant a subiectului care le săvârşeşte. aceasta nu este de natură „să infirme regula”. actului sau din natura sau obiectul actului. cum este cazul reclamei comerciale. obţinerea beneficiului nu este vizibilă. sub preţ. actele şi faptele săvârşite de un comerciant sunt acte civile. Actele şi faptele obiective de comerţ internaţional Actele şi faptele obiective de comerţ internaţional sunt definite a fi acele acte şi fapte al căror caracter comercial rezultă din însăşi forma.care nu au caracter comercial: „cumpărarea de produse sau de mărfuri ce s-ar face pentru uzul sau consumul cumpărătorului. C. ele capătă caracter comercial pentru că sunt efectuate de către un comerciant. dar vândute în România. B. De asemenea. Cheltuiala pe care o face comerciantul prin contractul de reclamă are. Chiar dacă prin natura lor.

Caractere specifice oneros . prin consens. potrivit legii române. pentru persoana juridică . În cazul în care contractul a fost încheiat prin corespondenţă. De obicei se alege o limbă de circulaţie internaţională.acordul de voinţă al părţilor este necesar şi suficient pentru încheierea contractului. 2. limba contractului: părţile contractante stabilesc. între absenţi acesta este valabil dacă a fost respectată legea unuia dintre statele unde îşi află sediul una din părţi. Condiţiile de formă ale contractului internaţional sunt: în principiu contractul trebuie încheiat în scris dar unele acte normative şi Convenţia de la Viena consideră că e suficientă şi forma orală. avantaj. dacă contractul este redactat în două limbi diferite având acelaşi conţinut. 3. este act sau faptă de comerţ. forma este consensuală.să fie exprimat cu intenţia de a produce efecte.întinderea obligaţiilor şi a drepturilor este cunoscută de părţi de la început. 4. consensul . contractul de comerţ internaţional este valabil dacă a fost respectată legea fondului (lex voluntatis) sau legea de la locul încheierii contractului.obligaţiile părţilor sunt reciproce şi independente. 40 din Legea 52). comutativ .fiecare parte urmăreşte obţinerea unui beneficiu. . sinalagmatic .este generată de legea naţională a persoanei fizice (lex patrie).1. să fie exteriorizat şi să provină de la o persoană cu discernământ. modifica sau stinge un raport juridic de comerţ internaţional şi are ca trăsături specifice comercialitatea şi internaţionalitatea.legea este legea sediului social real (art. consimţământul: . Concept şi trăsături specifice Contractul de comerţ internaţional este acordul de voinţă realizat de doi sau mai mulţi subiecţi participanţi la comerţul internaţional din state diferite în scopul de a crea. Condiţiile de fond ale contractului de comerţ internaţional capacitatea: . Acesta nu trebuie să fie viciat de eroare.

După modul de executare: cu execuţie imediată (dintr-o dată). mixte (contract de antrepriză).contract de depozit D.dol.trebuie să fie licită şi morală. S. cu execuţie continuă.A. mandat). A. cauza . După gradul de complexitate: unitare: menolit (contract de vânzare cumpărare). leziune. După obiectul contractului: contracte translative de drepturi (vânzarea. organizaţiile interguvernamentale. C. B. II. B. contract pentru cooperare economică internaţională. accesorii. cu execuţie succesivă. După durata lor: de scurtă durată (sub un an) de durată medie (1-5 ani) . obiectul contractului . închirierea). În funcţie de participanţi: subiecţi ce aparţin ordinii juridice comerciale naţionale (R. contractul de acord valutar. 5. subiecţi ce aparţin ordinii juridice comerciale internaţionale (statele. După corelaţia existentă între ele: principale. comision.R. translative de drepturi. După criterii specifice: A. contracte pentru prestaţii servicii (transport. violenţă. Clasificarea contractelor de comerţ internaţional: I. complexe .).L.contract format din contractul internaţional de turism contract de transport contract de prestaţii servicii . După criterii nespecifice: constitutive de drepturi.. declarative de drepturi. societăţile tranzacţionale).este reprezentat de conduita sau prestaţia părţilor. contract pentru executare de lucrări (contracte de antrepriză).

de durată lungă (peste 5 ani).

6. Formarea contractului de comerţ internaţional
Negocierea Negocierea contractului este un proces organizat de comunicare între doi sau mai mulţi parteneri, aflaţi în state diferite ce urmăresc adoptarea progresivă şi apoi alinierea poziţiilor acestora pentru realizarea unei înţelegeri şi încheierea unui contract ce materializează voinţa acestora. Negocierea nu este o etapă absolut necesară pentru formarea unui contract comercial. Ea poate lipsi uneori, cu desăvârşire, iar alteori să fie obligatorie şi de lungă durată. Iniţiativa dialogului contractual poate aparţine atât exportatorului, cât şi importatorului. Iniţiativa exportatorului se poate materializa de regulă, sub forma unei oferte publicitare la care importatorul poate răspunde printr-o scrisoare de intenţie ce ia forma unei cereri de ofertă. Aceasta exclude orice angajament juridic al importatorului. Iniţiativa importatorului pentru un dialog contractual constă într-o cerere de ofertă adresată exportatorului dintr-o ţară străină. Atât oferta publicitară, cât şi cererea de ofertă au rolul de a pregăti terenul pentru negocieri, au un caracter facultativ şi sunt fără consecinţe juridice. Stabilirea legăturilor cu partenerii externi se poate face în mai multe moduri, adică contracte directe prin intermediar sau prin corespondenţă. În cazul contractelor directe prin intermediar părţile sunt prezente faţă în faţă şi negociază gradat clauzele contractuale. Ele pot discuta deschis şi detaliat făcându-şi cunoscute unul altuia dorinţele, preferinţele sau pretenţiile referitoare la conţinutul şi executarea contractului. În procesul de negocieri un rol important îl deţine disponibilitatea partenerilor la concesii şi compromisuri. Concesia este renunţarea unilaterală făcută de una din părţi cu privire la o anumită poziţie susţinută în cursul tratativelor, în scopul de a ajunge la înţelegere. Compromisul este acordarea de concesii reciproce de către parteneri pentru a debloca şi uşura asigurarea la o înţelegere. În timpul negocierilor se poate conveni un acord de negocieri sau un acord de principiu. Acordul de principiu este un contract ce obligă părţile în a negocia cu seriozitate viitorul contract, care cu toate că nu obligă partenerii în a ajunge la un acord poate atrage răspunderea contractuală datorită neseriozităţii şi comportamentului necorespunzător al

uneia dintre părţi. Obligaţia de a negocia nu se confundă cu obligaţia de a încheia contractul. În timpul tratativelor, părţile au următoarele obligaţii; obligaţia de a se informa pe el însuşi cu privire la toate aspectele ce trebuie cunoscute, dată fiind calitatea de profesionist; obligaţia de a-1 informa pe partener cu privire la toate elementele pertinente ale contractului şi a furniza toate informaţiile pe care le posedă şi care pot fi determinante în hotărârea de încheiere a contractului; obligaţia de a sfătui partenerul, de a-1 consilia în alegerea produsului sau serviciului cel mai adecvat nevoilor sale particulare; obligaţia de loialitate faţă de partener; să nu uzeze în scop personal de informaţiile primite de la partener şi să nu le divulge concurenţei acestuia; să nu păstreze tăcerea asupra unor informaţii care ar putea fi determinante pentru parteneri în adoptarea unei hotărâri (dol prin reticenţă). În cadrul negocierilor, părţile schimbă între ele diverse documente pregătitoare ale contractului ce poartă denumirea generică de scrisori de intenţie sau memorandumuri. Rezultatul negocierilor, în general, se concretizează într-un contract definitiv care se semnează de către părţi. Uneori rezultatul negocierii este un acord de principiu sau negociere ce obligă părţile doar a negocia şi nu de a încheia contractul. Alteori, rezultatul negocierii poate fi o promisiune unilaterală sau bilaterală de contract, adică o convenţie prin care promitentul o angajează faţă de beneficiar, să încheie în termenul stabilit un contract ale cărui elemente (obiect şi preţ) sunt stabilite prin acest acord. Promisiunea de contract se mai numeşte şi antecontract. Promisiunea unilaterală de a contracta nu conduce la transmiterea dreptului de proprietate, astfel încât dacă promitentul înstrăinează bunul unui terţ de bună credinţă vânzarea este valabilă şi beneficiarul are drept la despăgubire. Numai dacă terţulcumpărător este de rea credinţă, beneficiarul va putea cere anularea vânzării pentru fraudă.

7. Momentul şi locul perfectării contractului de comerţ internaţional
Pentru contractele încheiate între prezenţi, momentul perfectării contractului este

momentul realizării acordului de voinţă efectiv. Pentru contracte încheiate prin corespondenţă (între absenţi) momentul perfectării contractului depinde de teoria imparţială. Teorii Teoria emisiunii acceptării - contractul se consideră încheiat când destinatarul ofertei a semnat acceptarea (Japonia, Brazilia); Teoria expedierii acceptării - contractul se consideră încheiat când acceptarea este expediată - data poştei (Marea Britanie, SUA, Franţa); Teoria recepţiei - contractul se consideră încheiat din momentul receptării, acceptării de către ofertant, adică la momentul în care acceptarea soseşte la sediul ofertantului (Germania, Belgia); Teoria informării - consideră contractul încheiat în momentul în care ofertantul ia efectiv cunoştinţă de acceptare. Această teorie este consacrată în Codul comercial român, art. 35. În practică, se aplică o teorie amestecată şi se prezumă că acceptarea a ajuns la cunoştinţa ofertantului în momentul recepţionării ei. Există situaţia când acceptarea nu este explicită şi executarea contractului ţine loc de acceptare. O asemenea acceptare poate avea loc numai în prezenţa a trei condiţii cumulative: ofertantul să fi cerut executarea imediată a contractului; ofertantul să nu fi impus un răspuns de acceptare prealabil; răspunsul prealabil de acceptare să nu fi fost necesar nici după natura contractului. Locul încheierii contractului Între prezenţi locul încheierii contractului este locul unde părţile au stat faţă în faţă, respectiv locul menţionat ca atare în contract. În cazul contractului încheiat între absenţi, locul contractului depinde de teoria îmbrăţişată. În România, locul încheierii contractului este sediul ofertantului, conform teoriei informării.

8. Oferta de a contracta şi acceptarea ofertei
Oferta este o propunere adresată uneia sau mai multor persoane de a încheia un contract în anumite condiţii.

dacă se urmăreşte vânzarea unor bunuri în cantităţi iar oferta este adresată unor persoane. precum termenul de executare a obligaţiilor şi termenul de prescripţie. 39 din C. să fie realizată în termenul de valabilitate precizat în ofertă. dacă una din părţi decedează sau devine incapabilă după momentul perfectării contractului actul este valabil. Acceptarea tardivă nu conduce la încheierea contractului. să fie precisă şi completă. ofertantul poate primi acceptarea tardiv (să o considere valabilă) cu condiţia să-1 anunţe pe acceptant de aceasta. Acceptarea poate fi retrasă până la momentul când aceasta ajunge la ofertant. un refuz al primei oferte şi are valoare de contraofertă.Condiţiile ofertei: să fie fermă (simpla acceptare să ducă la încheierea contractului). Oferta poate să provină de la exportator. Acceptarea condiţionată sau limitată constituie. dacă una din părţi decedează sau devine incapabilă înainte de momentul încheierii contractului actul nu se mai încheie. din momentul încheierii contractului acesta îşi produce efectele. Acceptarea ofertei este o manifestare unilaterală de voinţă prin care destinatarul ofertei îşi declară adeziunea deplină şi necondiţionată la termenii ofertei. com. odată cu transmiterea dreptului de proprietate se transmite şi riscul privind dispariţia mărfurilor. din momentul perfectării contractului încep să curgă şi diversele termene. să nu fie ambiguă. Importanţa determinării momentului şi locului perfectării contractului de comerţ internaţional Momentul încheierii contractului prezintă însemnătate deoarece: până la momentul perfectării contractului oferta sau acceptarea pot fi retrase. din momentul încheierii contractului se transmite şi dreptul de proprietate asupra unui bun individual determinat (de la vânzător la cumpărător). Totuşi. adică să rezulte din manifestarea de voinţă expresă exteriorizată. dar şi de la importator. Ea poate fi revocată până în momentul când aceasta ajunge la destinatar. . să fie adresată uneia sau mai multor persoane determinate. Condiţiile acceptării: să fie necondiţionată. conform art. însă în acest caz poartă numele de comandă. să fie neîndoielnică. Dacă acesta nu este precizat se ia în considerare un termen rezonabil.

dar se poate conveni ca determinarea acesteia să se facă la . organul de jurisdicţie competent să rezolve litigiile dintre părţi va fi indicat de lege ca cel de la locul încheierii contractului. cantitatea şi calitatea mărfii. În contract trebuie să se prevadă locul unde va fi determinată cantitatea şi documentul constatator al cantităţii expediate. pentru interpretarea contractului se vor lua în considerare uzanţele de la locul încheierii acestuia. asigurarea mărfii. durata contractului. 9. marcare.contractul se va încheia numai cu persoana care a acceptat prima ofertă. transport. Conţinutul contractului de comerţ internaţional Clauze necesare Contractul trebuie să cuprindă următoarele clauze referitoare la: identificarea părţilor şi a reprezentanţilor lor. dacă părţile contractante n-au hotărât printr-o convenţie de arbitraj ca litigiile dintre ele să fie soluţionate pe calea unui arbitraj. modul de recepţie şi rezolvare a reclamaţiilor pentru lipsuri cantitative sau calitative. Determinarea cantităţii se face. Importanţa locului perfectării contractului dacă părţile nu au ales lex contractus (legea contractului) se va aplica legea de la locul încheierii contractului. cantitatea mărfurilor se identifică prin folosirea unităţilor de măsură în funcţie de uzanţele cu privire la măsurile şi greutăţile de pe piaţa clientului importator. garanţiile privind calitatea. termenele şi locul de executare a obligaţiilor. obiectul contractului. la locul de expediere al mărfii. de obicei. Identificarea şi determinarea mărfii se face prin: denumirea exactă şi completă pentru a înlătura orice fel de confuzie. legea aplicabilă contractului este legea de la momentul încheierii acestuia şi nu o lege nouă apăruta ulterior. momentul încheierii contractului determină locul perfectării actului. contractul poate fi atacat pe calea acţiunii pauliene numai de creditorii care au avut creanţe anterioare momentului încheierii contractului. modalităţi şi instrumente de plată. condiţii de ambalare.

costul ambalajului este calculat separat de cel al mărfii. Marcarea va preciza conţinutul. a livrat o altă marfa. în acest caz. În ceea ce priveşte răspunderea vânzătorului cu privire la respectarea condiţiilor de calitate şi cantitate a mărfii se consideră că el nu şi-a îndeplinit obligaţia contractuală în următoarele situaţii: a emis o cantitate mai mare sau mai mică decât cea prevăzută în contract. penalizări de întârziere. Cumpărătorul poate cere repararea deficienţelor cu clauzele contractului.costul ambalajului este inclus în preţul mărfii: „NETO + ambalajul” .locul de deschidere. Dacă nu se poate stabili cu exactitate cantitatea mărfii. „BRUTO NETO” . limba şi codul marcajului. etaloane (au funcţia de a informa clientul asupra calităţii mărfii. BAIA MARE Ambalarea şi marcarea Trebuie menţionat expres felul acesteia şi dacă aceasta trece sau nu în proprietatea cumpărătorului. la locul de expediere şi la locul de destinaţie. De asemenea se poate conveni să se facă o dublă determinare. termenul de returnare şi cine suportă cheltuielile operaţiunii. modele. ISO 9001. comerţ sau serviciu. atunci în contract se înscrie cu o anumită aproximare indicându-se toleranţa admisă (în procente sau unităţi de măsură): calitatea mărfii se determină printr-o clauză expresă în contract prin mai multe metode. Marcajul poate fi special pentru mărfurile care solicită o manifestare atentă. să ceară rezoluţiunea contractului cu restituirea prestaţiilor sau numai reducerea preţului proporţional cu deficienţele constatate. eşantioane. determinarea cantităţii pe baza vizionării: „văzut şi plăcut”. în contract se menţionează una din următoarele clauze: „NETO” . mărci de fabrică. tipuri şi denumiri uzuale (STAS. ISO 9002). după degustare. iar la livrarea acesteia joacă rolul de probe pentru verificarea îndeplinirii obligaţiilor contractuale cu privire la calitate). cumpărătorul trebuie să anunţe pe vânzător în cel mai scurt timp şi să-1 invite la faţa locului pentru a constata starea mărfii. determinarea calităţii prin utilizarea unei formule sau cauze consacrate: „TQL”.ambalajul va fi calculat la preţul unitar al mărfii. marfa nu posedă calităţile necesare pentru utilizare comercială. o altă specie decât cea prevăzută în contract. mostre. descrierea detaliată a caracteristicilor tehnice. Retur la preţul ambalajului. poate fi original pentru marfa care rămâne în ambalajul producătorului sau neutru pentru mărfurile al căror ambalaj nu . dacă rămâne în proprietatea vânzătorului.

greve) intervine în derularea unui contract. Facultatea părţilor de a face o alegere a dreptului decurge din principiul libertăţii convenţiei. evenimente social-politice. de împrumut. de transport. Se utilizează în contractul de vânzare-cumpărare. 2. Clauza compromisorie. Uneori părţile stabilesc în prealabil o clauză de conciliere amiabilă. deschiderea creditului. urmând ca el să continue după . Clauza referitoare la răspunderea contractanţilor şi interpretarea raportului juridic obligaţional (clauze suspensive. părţile pot să includă. Clauza referitoare la legea aplicabilă. războaie. Clauze limitative de răspundere. stipulaţii prin care să degreveze parţial răspunderea debitorului pentru neexecutarea culpabilă a obligaţilor asumate. Clauza de forţă majoră. transport. clauze limitative. clauze de forţă majoră). de împrumut etc. 3. clauza rezolutorie. alte autorizaţii. cu referire la diferite aspecte ale raportului juridic obligaţional pe calea arbitrajului. leasing. Clauza compromisorie (clauza de arbitraj) este stipulată frecvent în contractele de comerţ internaţional şi exprimă voinţa comună a părţilor ca în cazul unui eventual litigiu ce ar apărea între ele. obţinerea licenţelor de import sau export. avalizarea cambiei. ca de exemplu: plata rambursului. acestea de obicei se suspendă. Clauzele penale sunt utilizate în contractul de vânzare. Clauza penală orice clauză contractuală potrivit căreia debitorul este ţinut să plătească cu titlu de pedeapsă o sumă de bani ori să îndeplinească el o prestaţie dacă nu execută sau execută necorespunzător sau întârzie obligaţiile ce îi revin. Potrivit principiului libertăţii contractuale. Clauza rezolutorie permite desfiinţarea retroactivă a contractelor şi repunerea părţilor în situaţia anterioară (restitutio in integrum). În cazul în care un eveniment imprevizibil şi insurmontabil (calamităţi naturale. în contractul pe care îl încheie. prestări servicii. clauza penală. dar prezenţa lor constituie un element benefic. nici clauza de arbitraj nici cea de conciliere nu sunt strict necesare în conţinutul contractului.poartă nici un semn distinctiv care să ateste ţara de origine a mărfii. Clauza referitoare la răspunderea contractanţilor şi interpretarea raportului juridic obligaţional Clauzele suspensive amână executarea contractului până la îndeplinirea unor cerinţe convenite de către părţi. Clauze generale Clauza referitoare la legea aplicabilă. Conform cu principiul „lex voluntatis” părţile sunt libere să stipuleze în contractul lor o clauză prin care să desemneze sistemul de drept aplicabil contractelor privind aspectele de fond şi efectele acestuia. Desigur. 1.

dezlegate de obligaţiile contractuale. convenţia definind astfel caracterul internaţional al acestor contracte. c) un contract comutativ. contractul de vânzare-cumpărare de mărfuri este: a) un act comercial şi b) internaţional implicând . Dacă părţile nu se învoiesc cu privire la reluarea raporturilor contractuale ele sunt eliberate. Notificarea este necesară pentru ca partenerul să poată lua măsuri în scopul diminuării prejudiciului pe care îl suferă în lipsa notificării de urgenţă a forţei majore se datorează despăgubiri în funcţie de paguba suferită. . nici din informaţii furnizate de ele în orice moment anterior încheierii sau cu ocazia încheierii contractului”. pe de o parte. Dar contractul de vânzare-cumpărare internaţională de mărfuri are caracteristici juridice specifice cum sunt caracterul comercial şi caracterul internaţional. Convenţia precizează că „nu se ţine seama de faptul că părţile au sediu în state diferite.după cum s-a observat în doctrină . partea afectată trebuie să notifice de urgenţă partenerului intervenţia acestei împrejurări.„atât criterii juridice. cât şi criterii economice”. Statuând că normele Convenţiei se aplică şi în cazul în care normele dreptului internaţional privat „conduc la aplicarea legii unui stat contractant” se dă o mai mare întindere sferei de aplicare prin trimiterea la norma de drept internaţional privat a ţării forului. Convenţia de la Viena precizează că „se aplică contractelor de vânzare de mărfuri între părţi care au sedii în state diferite”. nici din tranzacţiile anterioare între părţi. se obligă să transfere proprietatea unei mărfi în schimbul unui preţ. vânzătorul. b) un contract. Caracteristici Contractul de vânzare-cumpărare internaţională de mărfuri are următoarele caracteristici juridice comune: a) un contract sinalagmatic. Criteriul sediului trebuie cunoscut de către părţi cel mai târziu în momentul încheierii contractului. bilateral. şi cumpărătorul. Deci.perioada de suspendare în noile condiţii care vor fi negociate între timp. În situaţia apariţiei evenimentului de forţă majoră. A. aparţinând unor state diferite. pe de altă parte. dacă acest fapt nu rezultă nici din contract. Domeniul de aplicare al Convenţiei de la Viena din 1980 Încă din primul său articol. Contractele de vânzare internaţională de mărfuri Definiţie Contractul de vânzare-cumpărare internaţională de mărfuri este un act juridic prin care părţile. cu titlu oneros.

în orice moment înainte de încheiere sau cu ocazia încheierii contractului. vapoare. Validitatea contractului. prin luarea în considerare a valenţelor ei în vânzarea internaţională de mărfuri. aeroglisoare şi aeronave. precum şi vânzărilor de electricitate. nu a ştiut. Normele Convenţiei nu se aplică răspunderii vânzătorului „pentru decese sau leziuni corporale cauzate oricui de către mărfuri”. . În aceste condiţii. „vânzările de valori mobiliare. inclusiv prin martori”. Reprezentanţii statelor participante au evocat pe larg practica naţională în materie. insistând asupra elaborării unor Reguli Uniforme care să faciliteze schimburile comerciale internaţionale. deci bunurile viitoare. Normele Convenţiei nu cârmuiesc vânzările de mărfuri cumpărate pentru folosinţe personale. Un contract scris care conţine o dispoziţie ce stipulează că orice modificare sau reziliere amiabilă trebuie făcută în scris „nu poate fi modificat sau reziliat în mod amiabil într-o altă formă”. uzanţele comerciale au fost prezentate pe larg. precizând că acesta nu trebuie să fie încheiat nici constatat în scris şi „nu este supus nici unei alte condiţii de forme” În baza articolului 29 din Convenţie. uzanţele şi efectele pe care contractul poate să le aibă asupra proprietăţii mărfurilor vândute nu intră sub incidenţa Regulilor Uniforme ale Convenţiei. deoarece aceste bunuri sunt determinate sau nedeterminabile. Practicile tradiţionale.Negocierile au dus la concluzia că normele Convenţiei trebuie „să circumscrie obiectul acesteia” aşa încât să vizeze mărfurile „ce urmează a fi fabricate sau produse”. Proba contractului Potrivit articolului 11 din Convenţie. Forma contractului Convenţia de la Viena stipulează reguli exprese cu privire la forma contractului. clauzele sale. un contract „poate fi modificat sau reziliat prin acordul părţilor”. contractul „poate fi probat prin orice mijloace. normele Convenţiei nu cârmuiesc „vânzările la licitaţii”. sau nu s-a considerat că ştie că aceste mărfuri sunt cumpărate pentru o astfel de folosinţă”. demonstrându-se utilitatea lor. efecte de comerţ şi monede”. familiale sau casnice. au triumfat exigenţele privind promovarea unor norme care . deoarece sunt supuse potrivit sistemelor de drept respective . În acelaşi timp. „vânzările de sub sechestru sau efectuate în orice alt mod de către autorităţile judiciare”. de nave.precizând domeniile supuse uniformizării să respecte diversitatea. în afară de cazul în care vânzătorul.unor reglementări speciale.

Încheierea contractului Momentul încheierii contractului este acela „în care acceptarea unei oferte produce efecte”. 2. în punerea mărfurilor la dispoziţia cumpărătorului în locul în care părţile ştiau că se găseau sau trebuiau fabricate ori produse sau în locul în care vânzătorul avea sediul în momentul încheierii contractului.după felul termenului . predarea mărfii. Termenul predării mărfii Vânzătorul este obligat să predea mărfurile la data fixată prin contract. dacă în contract s-a stabilit o asemenea dată sau data este determinată prin referire la contract. Predarea mărfii. Vânzătorul nu este răspunzător de o lipsă de conformitate pe care cumpărătorul o cunoştea sau nu se putea să nu o cunoască în momentul încheierii contractului. imediat ce este gata sau este posibil să fie predată. Vânzătorul este obligat să predea mărfurile în orice moment în cursul perioadei de timp fixată prin contract sau determinabilă prin referire la contract în afara cazului în care din împrejurări nu rezultă că alegerea datei nu revine cumpărătorului. Convenţia stipulează momentele în care acceptarea îşi produce efectele: a) cel al recepţiei. vânzătorul este răspunzător de orice lipsă de conformitate care apare după momentul transmiterii riscurilor către cumpărător cu condiţia ca acestea . Vânzătorul este obligat să predea mărfuri a căror cantitate.poate fi promptă. transmiterea proprietăţii asupra acesteia şi 3. calitate şi tip corespund celor prevăzute în contract. sau simplu. Conformitatea mărfii. Predarea mărfii . Obligaţia vânzătorului de predare constă în: remiterea mărfurilor primului transportator pentru a le transmite cumpărătorului. la termen. I. În baza Convenţiei. c) cel în care actul de acceptare tacită a fost îndeplinit. chiar dacă această lipsă nu apare decât ulterior. remiterea documentelor referitoare la marfa. Răspunderea vânzătorului pentru lipsa de conformitate Vânzătorul este răspunzător de orice lipsă de conformitate care există în momentul transmiterilor riscurilor către cumpărător. când acceptarea parvine ofertantului. calculat de la încheierea contractului”. b) cel al realizării acordului de voinţă între părţi. Termenul predării mărfurilor poate fi determinat (cert) sau determinabil (indicativ). riguros. În toate celelalte cazuri. Efectele contractului: a) Obligaţiile vânzătorului Obligaţiile vânzătorului sunt 1. în punerea mărfurilor la dispoziţia cumpărătorului. vânzătorul este obligat să predea mărfurile „într-un termen rezonabil. ferm.

În cazul în care în contract nu s-a stabilit felul documentaţiei pe care vânzătorul urma să o predea cumpărătorului şi nici modalitatea şi termenul de predare a acesteia. vânzătorul are îndatorirea să predea cumpărătorului documentaţia tehnică potrivit practicii existente în ţara vânzătorului. cumpărătorul are obligaţia de a specifica forma. Dacă vânzătorul este obligat să predea marfa în cantitatea şi calitatea stipulate în contract şi la termenul stabilit. care să înlocuiască mărfurile neconforme cu contractul fie să repare orice lipsă de conformitate a mărfurilor cu condiţia ca exercitarea acestui drept să nu cauzeze cumpărătorului nici inconveniente. dacă ambele părţi au încheiat contractul în cunoştinţă de cauza. măsura sau alte caracteristici ale mărfii. În cazul predării anticipate a mărfii.interese. să preia mărfurile predate. Obligaţia vânzătorului de a preda mărfurile libere de orice drept sau pretenţie a unui terţ. precum şi obligaţia de a conserva mărfurile.să fie imputabile neexecutării oricărei obligaţii ce îi revine. el este ţinut să execute această obligaţie la momentul. vânzătorul are dreptul . este admisă posibilitatea cumpărătorului de a prelua mărfurile. exceptând cazul în care cumpărătorul acceptă să preia mărfurile în aceste condiţii. cumpărătorul are drept obligaţie principală „să plătească preţul convenit”. cumpărătorul are două obligaţii principale: să plătească preţul. cumpărătorul cunoştea sau nu putea să ignore existenţa dreptului sau a pretenţiei: dreptul sau pretenţia rezultă din faptul vânzătorului de a se fi conformat planurilor tehnice. la locul şi în forma prevăzută în contract. Emiterea documentelor referitoare la marfă. b) Obligaţiile cumpărătorului În contractele de vânzare internaţionale de mărfuri. formulelor sau altor specificaţii analoge furnizate de cumpărător. Dacă vânzătorul este obligat să remită documentele referitoare la mărfuri. desenelor. Vânzătorul are obligaţia să predea mărfurile de orice drept sau pretenţie a unui terţ. Vânzătorul nu este ţinut de această obligaţie dacă: în momentul încheierii contractului. În acest caz. în temeiul prevederilor Convenţiei. nici cheltuieli nerezonabile.să livreze partea sau cantitatea lipsă ori să predea mărfuri noi. .până la data prevăzută în contract . cumpărătorul păstrează dreptul de a cere daune . Totodată. aşa încât să se asigure folosirea normală a maşinilor şi utilajelor care au făcut obiectul tranzacţiei comerciale. În cazul în care dreptul invocat de terţ este întemeiat pe un drept de proprietate.

pe de altă parte.în cazul în care plata trebuie să se efectueze contra remiterii mărfurilor sau a documentelor . greutatea netă este cea care în caz de îndoială. rezoluţiunea şi riscurile contractului. a) Excepţia de neexecutare a contractului Exceptio non adimpleti contractus se referă la trei situaţii concrete. În cazul în care preţul este stabilit în raport cu greutatea mărfurilor. pe de o parte.sau printr-o dispoziţie care permite să fie determinat. O parte poate să amâne executarea obligaţiilor ce îi revin. el are obligaţia să suporte cheltuielile accesorii plăţii rezultate din această schimbare. Preluarea mărfii Preluarea mărfii este o altă obligaţie la executarea căruia este ţinut cumpărătorul.la locul acestor remiteri. preluarea acestora. pentru aceleaşi mărfuri vândute în împrejurări comparabile. Părţile au în vedere preţul practicat în mod obişnuit în momentul încheierii contractului.în mod expres sau implicit . el are obligaţia să plătească în momentul în care vânzătorul îi pune la dispoziţie mărfurile ori documentele pertinente cu privire la mărfuri. atunci când rezultă că după încheierea contractului cealaltă parte nu va executa o parte esenţială a obligaţiilor sale. determină preţul. excepţia de neexecutare.indiferent dacă o face înainte sau după expedierea mărfurilor . Locul plăţii preţului Dacă cumpărătorul nu este ţinut să plătească preţul într-un loc stabilit el urmează a fi plătit vânzătorului la sediul acestuia. În situaţia în care partea care amână executarea obligaţiilor sale pentru motivele menţionate . Efectele specifice contractului de vânzare internaţională de mărfuri Contractul de vânzare internaţională de mărfuri produce trei efecte specifice şi anume. iar . Această obligaţie include. predarea mărfurilor şi. În cazul în care vânzătorul îşi schimbă domiciliul după încheierea contractului. Momentul efectuării plăţii Dacă cumpărătorul nu este ţinut să plătească preţul într-un alt moment determinant. în ramura comercială respectivă. În cazul în care vânzătorul a expediat deja mărfurile când se relevă motivele enunţate mai sus. el este în măsură să se opună ca mărfurile să fie remise cumpărătorului chiar dacă acesta deţine un document care îi permite să le obţină.Determinarea preţului Preţul mărfurilor vândute trebuie determinat în contract . .are obligaţia să adreseze imediat o notificare în acest scop celeilalte părţi şi trebuie să procedeze la executare dacă cealaltă parte dă garanţii suficiente de bună executare a obligaţiilor sale. 2.

Dacă partea care cere daune-interese a declarat contractul rezolvit . În cazul în care lipseşte o stipulaţie contractuală. În cazul în care neexecutarea de către o parte a unei obligaţii privind o predare dă celeilalte părţi motive serioase că se va produce o contravenţie esenţială la contract în legătură cu obligaţiile viitoare.preţul curent practicat într-un alt loc. în raport de încălcarea săvârşită. dacă neexecutarea de către o parte a unei obligaţii privind o predare constituie o contravenţie esenţială la contract în legătură cu predarea respectivă. La dezdăunări poate fi obligat atât vânzătorul.b) Rezoluţiunea contractului În contractele cu predări succesive. iar el săvârşeşte o contravenţie la contract prin nepreluarea lor. Dacă vânzătorul este ţinut să remită mărfurile transportatorului într-un loc determinat.după ce a intrat în posesia mărfurilor este aplicabil preţul curent din momentul intrării în posesie şi nu preţul curent din motivul declarării rezolvirii. afară de cazul în care acestea sunt imputabile vânzătorului. cât şi lipsa de câştig .interese cuprind atât pierderea suferită damnum emergens.în lipsă de preţ curent în acel loc . În cazul în care contractul de vânzare implică un transport al mărfurilor . Daunele . aşa cum reglementează orice alt efect al acestuia. Convenţia precizează că preţul curent este cel al locului unde ar trebui făcută predarea mărfurilor sau . nu-1 eliberează pe acesta de obligaţia de plată a preţului.iar vânzătorul nu este ţinut să le remită într-un loc determinat . Riscurile sunt transferate cumpărătorului din momentul în care mărfurile sunt puse la dispoziţia sa. problema riscurilor contractuale este guvernată de legea care reglementează contractul (lex contractus). riscurile nu sunt transferate cumpărătorului până în momentul în care mărfurile nu au fost remise transportatorului în locul respectiv. cât şi cumpărătorul. care în mod rezonabil. cealaltă parte poate declara contractul rezolvit pentru acea predare. cu condiţia de a o face într-un termen rezonabil.lucrum cessans. Pierderea sau deteriorarea mărfurilor survenite după transferul riscurilor către cumpărător. poate fi considerat .riscurile sunt transferate cumpărătorului în conformitate cu contractul de vânzare. pe care a suferit-o cealaltă parte. partea respectivă poate declara contractul rezolvit pentru viitor.interese Daunele . c) Riscurile contractului Riscurile contractului se transmit de la vânzător la cumpărător în momentul predării mărfii.

rezultat al contravenţiei la contract. partea care invocă încălcarea contractului trebuie să ia măsurile rezonabile . inclusiv câştigul nerealizat. Exonerarea Efectul exonerator de răspundere în cazul forţei majore se întinde numai pe „timpul duratei împiedicării”. exonerarea de răspundere a uneia dintre părţi nu împiedică cealaltă parte „să-şi exercite toate drepturile sale. O funcţiune deosebit de utilă îndeplinesc bursele în domeniul informării comercianţilor. În cazul în care partea care invocă contravenţia la contract neglijează să ia măsuri pentru a limita pierderea. O altă funcţiune majoră a burselor o constituie influenţarea nivelului preţurilor şi formarea acestora la nivel mondial. care îşi mijlocesc afacerile pe baza cererii şi ofertei. comună ambelor părţi.având în vedere împrejurările date . contribuind la încheierea rapidă a tranzacţiilor. Bursele facilitează acoperirea din timp a nevoilor de materii prime. Vânzarea prin bursă Principalele funcţiuni ale burselor Una din cele mai importante funcţiuni îndeplinite de burse o constituie aceea de piaţă principală de mărfuri şi valori. Potrivit Convenţiei. Vânzarea prin burse şi licitaţii i.pentru a limita pierderea. Obligaţia părţii care nu a executat este de a avertiza cealaltă parte despre piedica şi efectele acesteia asupra capacităţii sale de executare. fără a prejudicia asupra daunelor-interese pe care este îndreptăţită să le solicite în temeiul prevederilor Convenţiei. cealaltă parte are dreptul la dobânzi asupra acestei sume. partea în culpă este îndrituită să ceară o reducere a daunelor-interese egală cu mărimea pierderii care ar fi trebuit evitată prin măsurile respective. în toate cazurile. Convenţia precizează că. Bursele exercită constant o funcţiune de stimulare şi realizare a operaţiunilor .drept loc de referinţă. partea care este ţinută să ia măsuri pentru conservarea mărfurilor poate să le depoziteze în magaziile unui terţ pe cheltuiala celeilalte părţi cu condiţia ca aceste cheltuieli ce ar rezulta din depozitare „să nu fie nerezonabilă”. Bursele reprezintă un loc de întâlnire a intereselor comercianţilor. avându-se în vedere diferenţele la cheltuielile de transport ale mărfurilor. Dacă o parte nu plăteşte preţul sau orice altă sumă datorată. în principiu. În baza Convenţiei. altele decât cel de a obţine dauneinterese”. Conservarea mărfurilor Îndatorirea de a conserva mărfurile este.

Suntem în prezenta unor operaţii de speculă. a anumitor produse şi valori. Bursele de mărfuri Bursele de mărfuri sunt cunoscute şi sub denumirea de burse de comerţ constituind un barometru al evoluţiei preţurilor mondiale ale mărfurilor în diferite etape. care se ocupă de tranzacţionarea unor grupe de mărfuri. Operaţiunile efectuate de agenţii de schimb sunt: de curtaj. Cursul la bursă este preţul pe care îl atinge o valoare mobiliară în timpul unei şedinţe. Clasificarea burselor Bursele sunt acele instituţii unde se negociază.speculative. burse de mărfuri. cei care deţin titlurile cumpără în scopul de a revinde pentru a câştiga din diferenţa de preţ. se vând şi se cumpără anumite valori mobiliare sau mărfuri. bursa efectuează mai multe operaţiuni care îi definesc activitatea şi o caracterizează ca instituţie. varietatea tranzacţiilor. făcându-se . negociindu-se în afara acesteia. Cei care intermediază operaţiunile la bursă sunt agenţii de schimb. Anumite valori n-au cote la bursă. În raport de varietatea tranzacţiilor. forma de organizare. Astfel negocierile se desfăşoară în mod liber. În raport de obiectul lor. bursele sunt generale care se ocupă de negocierea mărfurilor şi hârtiilor de valoare. Bursele de valori mobiliare Pe piaţa valorilor mobiliare. Vânzătorii şi cumpărătorii nu se cunosc. de comision. Una dintre cele mai importante obligaţii ale agenţilor de schimb o reprezintă păstrarea secretului cu privire la persoanele pentru care acţionează garantând clienţilor executarea operaţiunii pe care o intermediază. modalităţile de admitere a participanţilor. Operaţiunile efectuate la bursele de mărfuri sunt reale sau speculative. Ei au calitatea de comercianţi şi deţin exclusivitatea operaţiunilor. bursele se clasifică în: burse de valori mobiliare. Pentru aceste valori se formează şi se practică un curs .fără cotă la bursă. şi burse specializate. Bursele se clasifică după: obiectul de activitate.

în baza unei anumite proceduri: a) completarea unor formulare pe care ofertantul le obţine contra cost. b) sumele plătite pentru formulare nu se înapoiază. În cazul licitaţiilor bazate pe preţuri descrescătoare. Proceduri practicate în licitaţiile internaţionale.care a oferit preţul cel mai mare .adjudecându-şi marfa. Acestui cumpărător îi este adjudecată marfa potrivit procedurii licitaţiei respective. Vânzarea prin licitaţie Conceptul şi funcţiile licitaţiilor. după ce licitatorul comunică preţul maxim de la care se porneşte. Licitaţiile deschise (publice) şi licitaţiile închise Licitaţiile deschise (publice) sunt acelea la care poate participa oricine. Procedura numită brokeraj constă în prezentarea ofertelor prin intermediul unor firme din ţara unde se organizează licitaţia. concentrând cererea şi oferta asupra unor mărfuri netipizate. în raport de caracterul lor. Licitaţiile internaţionale reprezintă o piaţă specială. în sensul că la ele participă numai anumite firme. licitatorul comunică preţul nominal de începere a licitării. supunând-o din nou licitării. adică orice firmă interesată să obţină marfa care face obiectul lichidării. respectiv cumpărările de la cei care solicită preţul cel mai mic pentru marfa scoasă la vânzare. până în momentul în care un participant la licitaţie oferă ultimul preţ anunţat. Licitaţiile sunt deschise (publice) şi închise. care de regulă . anunţă preţuri din ce în ce mai mici. Participanţii la licitaţie ridică acest preţ. după ce au fost licitate celelalte mărfuri. în raport de obiceiul lor. Licitaţiile se clasifică în raport de modul de organizare. licitaţiile sunt întemeiate pe preţuri crescătoare şi pe preţuri descrescătoare. Licitaţiile închise sunt acelea la care sunt chemate să participe numai anumite firme. În cazul licitaţiilor întemeiate pe preţuri crescătoare. Dacă preţul oferit de ultimul cumpărător nu satisface pe vânzător.întotdeauna la termen. Ofertantul pierde garanţia dacă nu . acesta are posibilitatea să-şi retragă marfa de la licitaţie. c) ofertele trebuie prezentate într-un anumit termen. Licitaţii întemeiate pe preţuri crescătoare şi licitaţii întemeiate pe preţuri descrescătoare. Licitaţiile sunt vânzările către cei care oferă preţul cel mai mare. d) ofertantul trebuie să depună o garanţie. De asemenea. ultimul . Oferta de participare la licitaţie trebuie făcută. Principalele tipuri de licitaţii.se ridică până la 10% din valoarea ofertei. ii. în cazul în care nu se încheie tranzacţia.

c) utilizatorul. este o societate specializată de leasing. Este posibil. care prin art. care este un mecanism specializat pentru litigiile . În urma adjudecării mărfii. Leasing-ul nu este un contract ci o operaţiune juridică complexă care implică cel puţin următoarele trei operaţiuni contractuale principale: un contract de vânzare-cumpărare care se încheie între furnizorul bunului şi finanţator. dă posibilitatea contractanţilor ca.73. B. utilajelor. fie cele de pe lângă camerele de comerţ şi industrie naţionale. de regulă.furnizorul bunului . Părţile convin să desemneze în contract ca autorităţile şi legislaţia statului unuia dintre contractanţi să fie competente în soluţionarea oricăror litigii. un contract de închiriere care este operaţiunea contractuală principală. de regulă. obiectivului economic. O altă regulă procedurală importantă priveşte obligaţia ca . Din definiţie rezultă următoarele idei: 1.a câştigat licitaţia. acelui participant care a făcut cea mai bună ofertă şi care .Legea nr. de comun acord. părţile la operaţiunea de leasing sunt: a) vânzătorul (furnizorul bunului).în acest mod . să aleagă legea competentă în contract. aceasta este remisă clientului. de asemenea. Procedural.cu scopul de a închiria acest bun unei a treia persoane numită utilizator. desemnând o altă autoritate judecătorească şi o altă legislaţie.transmite comanda la termenul fixat.în ziua şi la ora stabilite. b) finanţatorul care. opţiunile utilizatorului la sfârşitul perioadei de locaţiune care implică mai multe posibilităţi juridice. O asemenea clauză este permisă şi de legea română privind raporturile de drept internaţional privat . În 1965 a fost instituit Centrul Internaţional pentru reglementarea diferendelor legate de investiţii (ICSID).105/1992 -. neadjudecându-li-se marfa. li se înapoiază garanţia la termenul stipulat în „condiţiile licitaţiei”. Acelor ofertanţi care nu au primit comenzi. cumpără un bun de la o altă persoană (vânzător) . care la sfârşitul perioadei de locaţiune are posibilitatea de a opta între mai multe soluţii juridice. licitaţia se încheie prin adjudecarea mărfii. UNCITRAL. De multe ori sunt preferate curţile de arbitraj. Contractul internaţional de leasing Leasingul este o operaţiune juridică complexă prin care o persoană denumită finanţator şi care este o societate specializată de leasing. ca părţile să opteze pentru o altă soluţie. în prezenţa părţilor. persoana căreia bunul cumpărat de finanţator i se închiriază. fie cea de pe lângă Camera de Comerţ Internaţional de la Paris. Legea aplicabilă Contractul internaţional de leasing va trebui să prevadă cărei legislaţii îi va reveni misiunea să guverneze raporturile dintre părţi şi care va fi instanţa competentă în caz de litigiu.

se arată că raţiunile pentru care statele părţi au înţeles să încheie această convenţie sunt: importanţa eliminării anumitor impedimente juridice din calea leasingului financiar internaţional pentru echipamente şi menţinerea echilibrului pentru interesele diferitelor părţii implicate în tranzacţie. 5 alin. Art. din care 126 sunt membre ICSID. dacă prin acestea nu s-a renunţat în mod expres la beneficiul Convenţiei. la opozabilitatea drepturilor ori la sancţiunile posibile. ele trebuie să încheie separat o convenţie în acest sens. se suprapun în mare măsură prevederilor corespondente din Ordonanţa nr. s-a încheiat la Ottawa. În preambulul Convenţiei. În ceea ce priveşte subiectele contractului de leasing Convenţia se aplică atunci când locatorul şi locatarul au sediul în state contractante sau atunci atât contractul de furnizare şi contractul de leasing sunt guvernate de legea statului contractant.internaţionale referitoare la investiţii. necesitatea de a da leasingului financiar internaţional mai multă accesibilitate. 2 arată care sunt clauzele obligatorii de la care nu se poate deroga. Convenţia guvernează operaţiunile de leasing financiar referitoare la toate echipamentele. În conformitate cu art. 4. Prevederile Convenţiei au caracter de regulă. regimurile juridice care guvernează contractul tradiţional de închiriere trebuie să fie adaptate relaţiilor tripartite caracteristice care apar în cadrul operaţiunilor de leasing financiar. 8 alin. în virtutea unui contract de leasing. 51/1997. utilitatea stabilirii anumitor reguli uniforme legate în principal de aspectul dreptului comercial şi civil al operaţiunilor de leasing financiar internaţional. Convenţia UNIDROIT asupra Leasingului Financiar Internaţional. Convenţia instituie numai cadrul juridic pe baza căruia să se deruleze operaţiunile de leasing şi să se soluţioneze litigiile apărute. Convenţia UNIDROIT asupra leasingului financiar internaţional La 28 mai 1988. la fel şi art. atunci părţile vor ţine seama şi de prevederile referitoare la soluţionarea litigiilor cuprinse în aceste acorduri bilaterale. În situaţia în care părţile contractante doresc să beneficieze de posibilitatea ca eventualele litigii să fie soluţionate prin arbitraj. ori să introducă în contract o clauză compromisorie. ele aplicându-se tuturor contractelor de leasing. cu excepţia acelora care trebuie să fie utilizate în principal de către locatar cu titlu personal familial sau casnic. Centrul funcţionează. în baza unei convenţii semnate de 139 de state. Dacă părţile provin din state care au încheiat între ele acorduri de promovare şi protejare reciprocă a investiţiilor. Prevederile generale ale Convenţiei referitoare la descrierea operaţiunilor de leasing. la obligaţiile părţilor. Deşi clauza . lăsând pe seama “dreptului comun” determinarea instanţelor competente de soluţionare a litigiilor. 3 privitor la garanţia pentru evicţiune. Convenţia consacră principalele drepturi şi obligaţii pe care le au părţile.

Astfel. ea este o convenţie de sine stătătoare. De asemenea. utilizatorul răspunde pentru distrugerea bunului. Această clauză nu se identifică cu un pact de nerăspundere.compromisorie poate fi inserată în contractul internaţional de leasing. părţile unui contract internaţional de leasing pot introduce între clauzele contractuale o clauză de impreviziune. C. principalele caracteristici Mandatul comercial este contractul prin care o persoană. contractul va înceta. Contractele de intermediere în comerţul internaţional 1. mandatar. aşa cum am văzut. Pentru a evita riscurile decurgând din fluctuaţiile monetare. mandant. în toate cazurile. greve politice şi de forţă majoră. însă în condiţii mai favorabile. în contractul de leasing. Dacă ulterior angajării unor acorduri preliminarii cu furnizorul de bunuri. mandatul comercial are caracter convenţional părţile fiind în măsură să stabilească limitele lui. un contract cu titlu oneros. beneficiarul primeşte o ofertă din partea altui furnizor. în mod obiectiv chiar şi în caz de cutremur. ori executarea lor ar duce la falimentarea părţii. situaţie în care obligaţiile unei părţi devin imposibil de executat. ori un pact de menţinere a valorii. mandatul comercial este. să îndeplinească anumite sarcini şi în contul acestuia. beneficiarul se poate prevala de avantajul “clauzei de oferte concurente”.în cazul mandatului comercial este de natura acestuia şi nu de esenţa lui. Se reţin în acest sens crize economice şi sociale. greve. Clauza de ofertă concurentă este o convenţie distinctă ce poate fi înscrisă într-un contract ori poate fi semnată separat la începutul negocierilor contractuale. cealaltă parte poate accepta modificarea contractului. conform clauzei de impreviziune. O asemenea posibilitate este recunoscută numai atunci când situaţia extraordinară a contractantului este cauzată de un factor extern şi independent de voinţa acestuia. Asemenea clauze nu se referă decât la prestaţiile monetare. ori poate cere rezilierea lui. Trăsăturile caracteristice ale mandatului: reprezentarea . Într-o asemenea situaţie. etc. Contractul de mandat comercial Definirea mandatului comercial. Clauza de ofertă concurentă dă posibilitatea părţii care a primit o asemenea ofertă mai favorabilă de a cere celeilalte părţi reconsiderarea înţelegerilor anterioare şi modificarea condiţiilor contractuale. societatea de leasing îşi rezervă dreptul de-a indexa redevenţele datorate de utilizator în concordanţă cu fluctuaţia monedei în care se efectuează plăţile. . se obligă către o altă persoană.

Dacă este mandatar cu reprezentare. poate rezolva reclamaţiile clienţilor. În operaţiunile comerciale. Curierul intermediază încheierea contractelor. curtierul nu încheie contractul. în nici un caz. Reprezentantul poate efectua mai multe operaţiuni comerciale şi poate închiria mijloace de transport. afară de cele „provenite din caz fortuit.afară numai dacă nu există convenţie contrarie. cu caracter profesional şi de durată”. sau pentru care el poate proba prin posesie legitimă a poliţei de încărcare sau a scrisorii de cărat ce „i s-au expediat”. majoră. Curierul nu poate. Dacă executarea mandatului este întreruptă prin moartea mandantului sau a mandatarului „retribuirea acestuia din urmă se va determina după ceea ce s-a executat. Reprezentantul este un agent care încheie acte juridice cu terţii . în magazinele sale sau în depozitele publice. Agentul. forţă. În cazul în care mandatarul “nu se conformă instrucţiunilor primite de la mandant răspunde de daune-interese”. Pentru tot ce i se datorează din executarea mandatului său şi chiar pentru retribuţia sa: mandatarul „are un privilegiu special”. puterile şi răspunderile pe care le au ţin de substanţa (conţinutul) contractului de mandat comercial. Potrivit mandatului său. el poate doar să transmită ofertele şi comenzile primite mandantului. îi “încredinţează reprezentantului sarcina să desfacă produsele sale. De asemenea este răspunzător de stricăciunile lucrurilor ce-i sunt încredinţate spre păstrare. curierul Agentul este acel intermediar care a fost împuternicit să mijlocească în străinătate închiderea şi derularea afacerilor comerciale. În cazul în care agentul este simplu mandatar. Mandatarul acţionează pe baza instrucţiunilor primite de la mandant. mandantul este dator să procure mandatarului mijloacele necesare pentru îndeplinirea mandatului . poate organiza service-ul. firma producătoare sau firma comercială. el este în măsură să negocieze tranzacţii şi să încheie operaţiuni comerciale. El desfăşoară o activitate „independentă.revocarea acestui mandat se poate face numai pentru motive temeinice. ci constată perfectarea sa.în numele altei persoane .numită reprezentat. în proporţie cu ceea ce s-ar fi datorat pentru completa executare a mandatului”. să negocieze pentru el însuşi. Potrivit legii. din viciu sau chiar natura lor”. Agentul poate să acţioneze ca un mandatar cu sau fără reprezentare. reprezentantul. care se exercită asupra lucrurilor mandatului „pe care mandatarul le deţine pentru executarea mandatului” sau care se găsesc la dispoziţia sa. Mandatul şi mandatarul Raporturile dintre mandant (comitent) şi mandatar. punând în legătură cei doi parteneri. el nu este nici . drepturile şi obligaţiile fiecăruia.

care l-ar putea exonera de răspunderea contractuală. „îşi ia asupra şi orice răspundere”. În cazul în care comisionarul . Revocarea mandatului Revocarea mandatului comercial poate avea loc numai pentru motive întemeiate. partea care a cerut rezilierea contractului are obligaţia să probeze (să facă dovada) motivelor serioase. Contractul comercial de comision Definirea contractului comercial de comision Prin comision se înţelege un contract prin care o persoană.face înaintări de bani. în scrisoarea de aviz. Comitentul nu are acţiune „în contra persoanelor cu care a contractat comisionarul” şi nici acestea „nu au vreo acţiune în contra comitentului”.fără autorizaţia comitentului .vânzător. . Obligaţia comisionarului este să ţină lucrările diferiţilor comitenţi. numită comitent . Comisionarul care vinde pe datorie „este dator să arate comitentului. În cazul mandatului comercial. vânzări sau alte operaţiuni pe credit. Atât agentul. persoana cumpărătorului şi termenul acordat”.să efectueze operaţiuni comerciale încheind acte juridice Comitentul şi comisionarul Legea comercială precizează că „între comitent şi comisionar există aceleaşi drepturi şi obligaţii ca între mandant şi mandatar”. el trebuie să aibă în registrele sale „partidă deosebită pentru fiecare acţiune”. se obligă . Toate operaţiunile pe care le-a efectuat comisionarul „cu violarea mandatului sau peste limitele sale rămân în sarcina sa”. iar comitentul „îi poate cere plată întârziată a creditelor făcute cerându-i interesele şi foloasele ce ar rezulta din această”. Legea comercială precizează că pentru îndeplinirea obligaţiilor luate de către persoanele cu care a contractat „comisionarul nu este răspunzător”. în afara cazului în care există o convenţie contrarie. Comisionarul „este direct obligat. ca şi cum „afacerea ar fi fost a sa proprie”. 2. cât şi reprezentantul şi curierul îndeplinesc un mandat din partea mandantului (comitentului). către persoana cu care a contractat”. Totodată. nici cumpărător al mărfurilor care fac obiectul tranzacţiei. în baza unui contract de mandat comercial cu clauze adecvate tranzacţiei comerciale respective. numită comisionar.din însărcinarea altei persoane.

Asupra bunurilor încredinţate spre vânzare de către principal. Contractul de agency Definirea contractului de agency Prin contractul de agency se înţelege acel raport de intermediere în care o persoană. care îndeplineşte funcţiile mandatarului sau comisionarului din contractele de mandat şi de comision. totodată. pe de altă parte. care îi stabileşte coordonatele mandatului şi limitele sale.este un intermediar care lucrează în nume propriu. Contractele de concesiune în comerţul internaţional 1. Contractul de concesiune exclusivă . Obligaţia agentului este să acţioneze cu bună credinţă potrivit promisiunii făcute. Rolul broker-ului şi a factorului Brokerii şi factorii sunt agenţii comerciali care lucrează în baza contractului de agency.3. Părţi în acest contract sunt: agentul. factorul are un drept de posesie şi de control. să acorde agentului retribuţia ce i se cuvine pentru serviciile prestate. numită principal. principalul. fără a deţine în posesia şi sub controlul său bunurile negociate. Agentul este o persoană care îndeplineşte acte juridice sau prestaţii comerciale sub controlul principalului. D. Ca reprezentant al principalului. broker-ul încheie afaceri comerciale. care îndeplineşte funcţiile mandantului sau comitentului din contractele de mandat şi de comision. Principalul este dator.la fel ca şi comisionarul . Cea mai importantă misiune a brokerilor este să asigure desfacerea mărfurilor puse la dispoziţie de principali. Factorul . pe de o parte. stabilind termenii şi modalităţile încheierii şi derulării tranzacţiilor comerciale. fiind socotiţi foarte eficienţi în relaţia dintre exportator şi importator. Principalul şi agentul Principalul sau patronul este cel care realizează intermedierea. Întreaga activitate a agentului se desfăşoară în conformitate cu împuternicirea dată de principal. este obligat să furnizeze agentului toate informaţiile necesare pentru ca tranzacţia să se deruleze cu succes. se obligă să acţioneze în contul unei alte persoane. Principalul (patronul). numită agent.

Expirarea termenului şi rezilierea lui. contractul de concesiune exclusivă încetează. celuilalt i se oferă marfa pe care o solicită clientela sa. el o revinde clientelei sale. Părţile contractului sunt: concedentul.aceea de vânzător. În practica comercială. durata concesiunii este de un an. care le revinde clienţilor săi. Avantajele contractului de concesiune exclusivă Contractul de concesiune exclusivă oferă avantaje atât concedentului. De regulă.cu acele mărfuri pe care i le solicită clientela sa.să facă publicitatea cuvenită produselor respective şi să asigure vânzarea într-un ritm convenit de ambele părţi. concesionarul are o dublă calitate . vinde mărfuri unei alte persoane.Contractul de concesiune exclusivă este acea operaţiune comercială prin care o persoană. Concesionarul este obligat să revândă mărfurile cumpărate de la concedent. în acest fel. fără a-i face concurenţă acestuia. după ce concedentul i-a vândut marfa. concesionarul. b) să le restituie la termenele stipulate în contract. Printr-o operaţiune de concesionare diferenţa dintre preţul de cumpărare şi preţul de vânzare revine concesionarului. concedentul şi concesionarul asigurându-şi. continuarea afacerii pe o nouă perioadă sau pe mai multe perioade succesive de timp. Reînnoirea contractului La expirarea termenului pentru care a fost încheiat sau prin reziliere.aceea de cumpărător şi de vânzător de fapt. vânzând produse similare achiziţionate de la alţi producători. concesiunea poate să fie încredinţată unei alte . Efectele contractului Concedentul şi concesionarul au interes să-şi elaboreze o strategie comercială comună pentru cucerirea pieţei şi desfacerea mărfurilor. deoarece.prin contract . Dacă concedentul are o singură calitate . Astfel concedentul are obligaţia să-i asigure concesionarului aprovizionarea .la termenele şi în condiţiile cuvenite . contractul de concesiune exclusivă este adesea reînnoit. de revânzător. numită concesionar. numită concedent. Refuzul de înnoire a contractului se sancţionează numai în cazul în care se constată un abuz de drept. cât şi concesionarului. Concesiunea poate include şi un contract de depozit prin care concesionarul se obligă să: a) conserve mărfurile. Primului i se oferă o piaţă de desfacere pentru produsele sale. Concesionarul poate fi obligat . Dacă contractul nu a fost reînnoit.

totodată. franchiseeul îşi poate asigura o clientelă stabilă şi îşi poate extinde operaţiunile comerciale. acordă unei alte persoane. odată cu mijloacele necesare pentru a comercializa marfa sau serviciul. calculată în procente sau într-o cotă fixă. 2. concesiunea unei mărci. activitatea pe care o desfăşoară franchisee-ul se află sub controlul permanent al franchisor-ului.persoane. care face chiar obiectul acestui tip de contract. care sunt de natură să-1 individualizeze. să asigure rentabilitatea investiţiilor şi să supravegheze activitatea comercială a concesionarului.are elemente comune tuturor contractelor de acest gen. franchisee-ul. luându-se în considerare desfacerile realizate. care este concensionarul. Efectele contractului Prin contractul de franchising. La raporturile contractuale participă: franchisorul sau concendentul. Ca efect al concesiunii. operând acţiuni de extindere şi amplificare a afacerii prin reinvestiţii. producătorul sau prestatorul de servicii. Contractul de franchising Contractul comercial de franchising . Avantajele contractului de franchising Avantajul franchisor-ului este că fără cheltuieli de investiţii poate acţiona pe o piaţă externă. Franchisee-ul are obligaţia să plătească concendentului o taxă de intrare pentru admiterea în afacere şi o redevenţă. o parte. numită franchisee. Acesta este efectul juridic principal al contractului. Franchisor-ul cedează concesionarului un proces de fabricaţie şi de distribuţie a unei mărfi (a unui produs) sau a unui serviciu. dar şi elemente specifice. un nou concesionar putând prelua afacerea. se obligă să concesioneze unei alte persoane marca sa de fabrică sau de serviciu. Valorificând cu pricepere mijloacele puse la dispoziţie de concedent. În acelaşi timp franchisor-ul poate să-şi diversifice activitatea. Trăsături distinctive Prin operaţiunea comercială de franchising. Franchisor-ul este obligat. În operaţiunile de franchising. franchisee-ul acţionează în numele mărcii ori în baza unei . Apariţia contractului de franchising.fiind un contract de concesiune . o persoană numită franchisor.

încheind contractul de licenţă beneficiază de: pătrunderea cu mai multă uşurinţă pe pieţele de desfacere. Prin natura şi specificul său. licenţa este un contract incensibil. El este obligat. în acelaşi timp. obiect autorizarea sau acordarea dreptului licenţiatului de a folosi licenţa. Reînnoirea contractului Contractul de franchising încetează prin expirarea termenului sau prin reziliere. Franchisee-ul este obligat să întreprindă măsurile necesare pentru a asigura derularea în bune condiţiuni a operaţiunii comerciale. numit licenţiator.rezilierea operează de plin drept. la expirarea termenului pentru care a fost încheiat. înlăturarea concurenţei. În cazul contractului de franchising .formule de proprietate a franchisor-ului. Părţile contractuale au posibilitatea să hotărască reînnoirea contractului. printr-o valorificare inteligentă a avantajelor pe care i le conferă invenţia sau inovaţia respectivă în ridicarea calităţii produselor şi prezentarea pe piaţa externă a unor produse căutate şi apreciate. stimularea exporturilor de utilaje. E. contractul de licenţă are ca. evitarea barierelor vamale şi a măsurilor restrictive cu caracter netarifar etc. maşini şi materii prime. Definiţie. contractul de licenţă este consacrat prin legi speciale în diferite sisteme de drept. Contractul de licenţă Caracteristicile contractului de licenţă: licenţa este un contract intuitu personae. Avantajele contractului de licenţă Licenţiatul . de know-how şi de consulting-engineering în comerţul internaţional 1. Prin contractul de licenţă înţelegem transmiterea de către titularul unui brevet. să finanţeze investiţiile care sunt necesare pentru a garanta eficienţa tranzacţiei. numit licenţiat. obţinerea de participaţii la beneficiile obiectivelor realizate. a dreptului de folosinţă al unei invenţii sau inovaţii unui beneficiar. Expirarea termenului şi rezilierea contractului.dacă nu sunt îndeplinite obligaţiile stipulate . Contractele de licenţă. contractul de franchising poate fi încheiat pe durate diferite. .

Licenţiatorul . Folosirea invenţiei trebuie să fie în conformitate cu condiţiile stipulate în contract. Formele contractului de licenţă În raport de drepturile conferite prin contract. modului de aplicare a invenţiei. Contractul încetează la expirarea duratei stipulate de părţi sau la intrarea licenţei în circuitul liberei concurenţe. 2.. printr-un procent sau prin sume suplimentare prin care să se compenseze diferenţele. acestea pot fi: de licenţă exclusivă. perioadei de timp. Dacă obligaţiile contractuale nu sunt respectate. Licenţiatul trebuie să plătească preţul convenit în contract pentru folosirea licenţei. Modalităţile de plată sunt diferite: printr-o sumă globală iniţială. utilizat în sensul înmagazinării invenţiei sau inovaţiei sale în perfecţionarea unui produs. . Contractul de know-how Definirea şi caracterizarea contractului de know-how Prin contractul de know-how se înţelege operaţiunea de transmitere de la furnizor la beneficiar a unor cunoştinţe tehnice. contribuţia la progresul tehnic şi uman. prin obţinerea unor mărfuri mai bune cu un efort uman mai mic. aportul la sporirea exporturilor şi reducerea importurilor la produsele care . de licenţă neexclusivă. în îmbunătăţirea unui serviciu etc. Licenţele exclusive pot fi nelimitate sau depline ori limitate.încheind contractul de licenţă . În cazul licenţei exclusive. între care: satisfacţia de a vedea produsul inteligenţei sale.se bucură de unele avantaje. bucurându-se de cooperarea licenţiatorului.au devenit mai competitive. potrivit termenelor şi condiţiilor convenite de părţi. a unor informaţii şi documentaţii. Efectele contractului Licenţiatorul are obligaţia să asigure beneficiarului valorificarea în cele mai bune condiţii a invenţiei care face obiectul acestuia. obiectului contractului. Astfel în contract pot fi incluse clauze privind limitarea: 1. 3. Licenţiatul este obligat să respecte aceste condiţii.prin invenţiile şi inovaţiile respective . inclusiv a unor procedee şi tehnologii complexe. partea care a fost prejudiciată poate cere daune-interese sau chiar anularea contractului. licenţiatorul renunţă la dreptul său de a mai acorda alte licenţe. 2.

în produse sau în cunoştinţe tehnice. în sensul că orice persoană căreia i s-a adus la cunoştinţă un know-how secret se angajează implicit să respecte acest caracter. Efectele contractului Prin contract. totodată. Know-how-ul poate fi plătit în bani. El este. contracte de know-how complementar. contracte prin care se transferă procedee tehnice sau produse rezultate din cercetări proprii. a căror valoare este concretizată în rezultatele obţinute. dreptul de folosinţă exclusivă a procedeului tehnic respectiv sau a cunoştinţelor care fac obiectul transferului. beneficiarul sau dobânditorul este obligat: să plătească preţul. Prin contract. Clasificarea contractelor de know-how Contractele know-how se clasifică în funcţie de: complexitatea operaţiuni. să respecte angajamentul privind confidenţialitatea. interferarea cu alte operaţiuni. natura confidenţială a cunoştinţelor. prin acte simple. transferat prin acte complexe şi succesive. să menţină calitatea produselor obţinute.Know-how-ul se caracterizează prin: noutatea cunoştinţelor. dreptul de a utiliza marca sa de fabrică. În funcţie de complexitatea operaţiunilor de efectuat sunt: contracte prin care se transferă o tehnologie sau un procedeu termic determinat. contracte având acelaşi obiect. La expirarea termenului stipulat în contract. Cele două părţi pot conveni să se informeze cu privire la modificările aduse obiectului contractului. dinamismul operaţiuni. garanţii că prin aplicarea procedeului sau cunoştinţelor transferate se vor obţine rezultatele scontate.care a făcut . complexitatea elementelor componente. contracte de know-how combinat. obligat să acorde beneficiarului: asistenţă tehnică. furnizorul sau transmiţătorul trebuie să transmită anumite cunoştinţe tehnice. În funcţie de gradul de interferare cu alte operaţiuni sunt: contracte de know-how pur. procedeul tehnologic .

Documentaţiile pe care părţile le-au transmis pe durata contractului. cunoştinţele. partea vătămată putând recurge la acţiune în concurenţă neloială sau la alte mijloace legale. părţile convin şi stipulează clauze în baza cărora .obiectul transferului . informaţiile sau documentaţia care au făcut obiectul transferului.beneficiarul nu mai are dreptul să folosească procedeul tehnologic.la expirarea termenului contractului . fiecare parte are dreptul neexclusiv de a continua să folosească liber şi gratuit: 1. clauze şi cu privire la interdicţia de transmitere de către beneficiar a secretului de fabricaţie încredinţat prin contract. Cu toate că knowhow-ul nu beneficiază de statutul juridic al brevetelor. 2.intră în domeniul public. 3. puse la dispoziţia sa. informaţiile. se bucură de protecţie juridică. Ca urmare. Părţile pot conveni. În unele contracte de know-how. cunoştinţele. . de asemenea.

Conţinutul titlului nu poate fi modificat. Definiţie Titlurile de credit sunt acele înscrisuri sau documente care dau dreptul titularului să exercite. Transmiterea titlurilor se poate face prin simpla predare materială a documentului de către posesorul legitim altei persoane. interpretat sau combătut prin alte mijloace de dovadă. totodată. fie prin cesiune. Emitentul titlului este obligat exclusiv în virtutea semnării titlului. Caracterul constructiv Documentul care dă expresie titlului de credit are un caracter constitutiv. în sensul că ele sunt transmisibile şi. transmis sau realizat independent de documentul constatator.CAPITOLUL VIII TITLURILE DE CREDIT ÎN COMERŢUL INTERNAŢIONAL 1. circulă din punct de vedere juridic. deci. Dreptul nu poate fi exercitat. în sensul că posesorul legitim al acestuia „deţine calitatea invulnerabilă de a beneficia de dreptul respectiv”. conferă certitudine dreptului de creanţă şi. în sensul că „dreptul pe care îl exprimă este încorporat în titlu”. Caracterul autonom Dreptul înscris în titlu de credit are un caracter autonom. precum şi a obligaţiei corelative „sunt determinate în mod exclusiv prin menţiunile din document”. dreptul menţionat în cuprinsul său.volumul şi natura dreptului pe care îl specifică. ceea ce conferă un drept cert posesorului titlului de credit. fie prin gir. modificat. la scadenţă. . conferă autonomie creanţei faţă de raportul fundamental. Caracterul literal Titlul de credit are un caracter literal. în sensul că întinderea . Principalele trăsături caracteristice Titlurile de credit încorporează un drept de creanţă. Caracterul negociabil Titlurile de credit au un caracter negociabil. care reprezintă chiar actul constitutiv al dreptului conferit.

trasul şi beneficiarul. unei a treia persoane. cambia are importante avantaje. 2. ca titluri de credit constată o creanţă pe termen scurt asigurând plata ei „la scadenţă” de către debitor. obligaţiile cambiale sunt abstracte. obligaţiile cambiale au în toate cazurile ca obiect plata unei sume de bani. măsurile procedurale de judecată şi executare sunt simplificate şi înăsprite în comparaţie cu cele din dreptul comun. Toţi obligaţii cambiali sunt solidari. Efectele de comerţ. obligaţiile cambiale sunt cu termen. Primirea plăţii este un drept care decurge exclusiv din posesia titlului. Trăsăturile specifice cambiei sunt: este un titlu de credit complet. independente. numită tras. efecte de comerţ. Ca titlu de credit. aducând un venit periodic titularului. titlurile de credit constată o creanţă pe termen lung care este rambursabilă eşalonat. valori mobiliare. Valorile mobiliare. în sensul că asigură un regim riguros de urmărire şi realizare a creanţei. Funcţiile cambiei Cambia îndeplineşte funcţia de instrument de plată. în sensul că această noţiune cuprinde trei mari categorii de documente: titlu reprezentativ al mărfii. în sensul că persoana care are mai multe cambii plătibile într-o localitate determinată poate efectua plăţi în loc de . până la rezilierea completă a drepturilor sale. necondiţionate. dă dispoziţie altei persoane. titlul reprezentativ al mărfii conferă titularului „un drept de proprietate sau de gaj asupra unui bun corporal”. Cambia Definiţia cambiei Cambia este un titlu de credit prin care o persoană. numită beneficiar. să plătească o sumă de bani la scadenţă. Cambia implică participarea a trei persoane: trăgătorul.Caracterul complex Titlurile de credit au un caracter complex. numită trăgător. cambia este lovită de nulitate dacă este inserată vreo condiţie în obligaţia fundamentală a trăgătorului. Cambia este un titlu executor pentru capital şi pentru accesorii. sau la ordinul acesteia din urmă. depozitat în magazii specializate.

posesorul poate cere ca acceptarea să poarte data prezentării. funcţia de instrument de credit. numele aceluia căruia sau la ordinul căruia plata trebuie făcută. sau când ea trebuie prezentată spre acceptare „într-un termen stabilit printr-o clauză specială”. acceptarea trebuie să poarte data zilei când este făcută în cazul în care cambia este plătibilă la un anumit timp de la vedere. ca reprezentant al unei persoane pentru care nu avea împuternicirea de a lucra. Prin acceptare. Acceptarea este ordinară şi extraordinară. iar . trasul este obligat în mod direct şi solidar cu trăgătorul. Trăgătorul. în temeiul cambiei şi. arătarea locului unde plata trebuie făcută. deoarece ea nu este plătibilă imediat. Acceptarea cambiei Acceptarea cambiei poate fi definită ca fiind manifestarea de voinţă prin care trasul devine obligatul principal.numerar. arătarea scadenţei. trasul devine debitor cambial. În literatura de specialitate aceasta este denumită „cambie în alb”. numele aceluia care trebuie să plătească (trasul). semnătura autografa şi manuscrisă a celui care emite cambia (trăgătorul). Legea acceptă ca o cambie să fie emisă fără a cuprinde unele din menţiunile enunţate. dacă a plătit are aceleaşi drepturi pe care „le-ar fi avut pretinsul reprezentant”. Cine semnează pe cambie. Condiţiile necesare pentru valabilitatea cambiei sunt: denumirea de cambie. în acelaşi timp. giranţii şi avaliştii. giranţii şi avaliştii îşi asumă o obligaţie „de a face să se plătească”. ordinul necondiţionat de a plăti o sumă determinată. aducând cambiei garanţia unei noi obligaţii libere şi necondiţionate. Efectele acceptării În momentul în care a acceptat ordinul de plată emis de trăgător. simpla semnătură a trasului „pusă pe faţa cambiei este considerată acceptare”. Cambia îndeplineşte. arătarea datei şi a locului emiterii. abstractă. Obligaţia pe care şi-o asumă trasul prin acceptare este: literală: autonomă. Ea trebuie să îndeplinească câteva condiţii de fond şi de formă: acceptarea este menţionată pe titlu de către tras. este ţinut personal.

operaţiunea este numită lombard. Taxa de rescontat este reţinută de banca centrală şi este fixată de banca de emisiune în baza exigenţelor schimburilor comerciale. Transmiterea cambiei Transmiterea cambiei se face prin gir. Rescontarea este operaţiunea prin care o bancă comercială scontează cambia la o bancă centrală. Dacă banca scontează obligaţiuni sau bonuri de tezaur. Girul este mijlocul tipic de circulaţie a cambiei. scontare şi rescontare. Procedura revocării constă în ştergerea acceptării consemnată de către tras pe titlu. Ceilalţi sunt ţinuţi la plată numai în cazul în care trasul refuză să efectueze plata. mai puţin taxa scontului. Girul se realizează printr-o declaraţie scrisă sau subscrisă şi remiterea titlului. ea se poate transmite şi pe calea dreptului comun. prin care o persoană.” urmate de semnătură şi de dată. Formulele folosite sunt: „plătiţi la ordinul lui. girul trebuie dat pur şi simplu.. care trebuie desemnaţi cumulativ sau alternativ.. Operaţiunea este efectuată mai înainte de scadenţă. chiar dacă nu a avut cunoştinţă de falimentul trăgătorului”. Avalul . Efectele girului constau în: transmiterea drepturilor izvorâte din cambie. girul poate fi revocat atâta timp cât titlul nu a fost remis. numită giratar. girul nu poate fi divizat (girul parţial este nul). legitimarea în mod formal a posesorului titlului. numită girant. Revocarea acceptării Trasul are posibilitatea să revină asupra acceptării sale. Trasul care a acceptat ordinul de plată al trăgătorului „rămâne obligat. transmite unei alte persoane. În urma acceptării. Beneficiarul cambiei primeşte valoarea cambiei. trasul este obligat cambial şi faţă de trăgător. atâta timp cât este în posesia titlului (cambiei). Scontarea este acea operaţiune prin care beneficiarul transmite o cambie unei bănci comerciale.garanţie tipic cambială .trasul „se obligă să efectueze plata”. Garantarea cambiei. care reprezintă dobânda la credit până la scadenţă. un gir poate avea mai mulţi giratari. Pentru ca girul să fie valabil se cer îndeplinite următoarele condiţii: girul trebuie să fie scris pe cambie sau pe un adaos (foaie de prelungire) al acesteia. drepturile consemnate în titlu..” sau ”plătiţi lui.. În cazul în care cambia conţine clauza „nu la ordin”. garantarea acceptării şi plăţii cambiei. în scopul de a-şi procura banii indicaţi în titlu. girul trebuie să fie semnat de girant.

se face „după principiile dreptului comun privind codebitorii solidari”. Obligaţia sa este „o obligaţie cambială antonomă”. poate fi dactilografiat sau imprimat cu o ştampilă. avalul „nu se poate da sub condiţie” şi nu poate aduce schimbări privind elementele fundamentale ale datoriei garantate şi nici „nu poate cuprinde clauze incompatibile cu natura sa”. avalul trebuie să arate pentru cine este dat. abstractă şi autonomă. Lichidarea raporturilor dintre coavalişti. Avalul care a intervenit „după scadenţa cambiei nu produce efectele cambiale pe care le-ar fi produs înainte de scadenţă. În cazul în care avalistul plăteşte cambia. „obligaţia avalistului se stinge.Avalul este o obligaţie cambială literală. Efectele avalului: avalistul este ţinut în acelaşi mod ca acela „pentru care a garantat”. avalul se exprimă prin cuvintele: „pentru aval” sau „prin orice altă formulă echivalentă şi este semnat de avalist”. căreia i se aplică regulile obligaţiilor cambiale. cu pixul. deoarece el a înţeles să se oblige numai ca avalist”. În cazul în care semnătura debitorului garantat este falsă „avalul este valabil”. „în contra tuturor celor obligaţi faţă de el sau numai în contra unuia dintre aceştia”. deoarece titlul circulă „ca şi cum ea ar fi adevărată”. Avalistul poate să opună posesorului titlului „excepţiile pe care debitorul avalizat le are contra acestuia”. Obligaţia avalistului poate fi garantată şi printr-un aval. în temeiul cambiei”. în cazul în care avalul este dat printr-un act separat acesta va avea numai efectele unei fidejusiuni obişnuite. în absenţa acestei arătări se socoteşte dat pentru trăgător. Condiţiile de valabilitate sunt: avalul se dă pe cambie sau pe adaos. Atunci când posesorul a pierdut acţiunea cambială sau titlul este nul pentru o cauză oarecare. avalistul apare ca „un debitor de regres” şi se poate îndrepta. Posesorul unei cambii are dreptul de a cere tuturor obligaţilor cambiali . Avalul poate să se dea şi pe o copie sau pe un duplicat şi se poate redacta de mână. Plata cambiei Plata cambiei se poate face la scadenţă. anticipat sau parţial. el dobândeşte drepturile izvorând din ea. în sensul că el este îndrituit să se servească „în contra posesorului de excepţiile derivând din raporturile sale personale cu posesorul dacă ele există”. Plata cambiei poate fi cerută de posesorul legitim al titlului prin prezentarea cambiei. ca şi împotriva „acelora care sunt ţinuţi către acesta din urmă. ci numai efectele unei simple fidejusiuni”. la alegere. După ce a plătit. cu cerneală chiar de avalist sau de o altă persoană.

drepturile de regres se exercită: a) dacă acceptarea a fost refuzată în totul sau în parte. O cambie poate fi trasă la vedere. Refuzul de plată În cazul în care suma promisă este refuzată sau sunt indicii că nu va fi plătită. la o zi fixată. chiar dacă încetarea de plăţi nu este constatată printr-o hotărâre. în cazul în care plata nu a avut loc. b) în caz de faliment al trasului. chiar înainte de scadenţă. Cambia are valoarea unui titlu executoriu pentru suma înscrisă pe titlu. împreună cu dobânda. . domiciliatar şi de către avalist. Protestul de neplată se face contra trasului acceptant a domiciliatarului şi în subsidiar. contra acceptantului prin intervenţie sau a persoanei indicate în cambie să plătească pentru acceptantul prin intervenţie şi contra indicatului la nevoie pentru plată. la un timp de la data emisiunii. acţiunea cambială este „directă” sau „de regres”. precizând că ele nu sunt aplicabile „dacă într-o clauză a cambiei sau numai în simple arătări ale titlului rezultă intenţia de a se adopta reguli deosebite”. la un timp de la vedere. Regresul . Dacă trasul a încetat plăţile . împreună cu dobânda. Plata titlului la scadenţă duce la stingerea obligaţiilor cambiale. În temeiul legii. posesorul nu poate exercita dreptul său de regres decât numai după ce cambia a fost prezentată trasului spre plată şi după ce protestul a fost făcut. semnată de cel împotriva căruia protestul urma să fie făcut. Drepturile de regres se exercită: la scadenţă. Plata anticipată este efectuată cu consimţământul posesorului cambiei. dacă urmărirea bunurilor lui a rămas fără rezultat.fie că a acceptat sau nu sau în cazul când o urmărire a bunurilor acestuia nu a dat rezultat. Declaraţia de refuz de acceptare şi plată poate înlocui protestul pentru refuz de acceptare sau de plată.posesorul cambiei poate exercita dreptul de regres împotriva giranţilor. în caz de încetare de plăţi din partea acestuia. c) în cazul falimentului trăgătorului unei cambii stipulată neacceptabilă. Ea trebuie să fie prezentată spre plată la locul şi adresa indicate în cambie. Protestul de neacceptare este făcut în contra trasului şi a indicatului la nevoie pentru acceptare. posesorul titlului este în măsură să-şi realizeze drepturile prin intermediul acţiunilor cambiale. Acţiunea este directă contra „acceptantului şi a avaliştilor săi” şi de regres „contra oricărui alt obligat”. Declaraţia trebuie să fie scrisă şi datată pe titlu sau pe adaos. Înainte de scadenţă. Dovada plăţii se face prin predarea cambiei persoanei care plăteşte.suma indicată din textul cambiei. împotriva trăgătorului şi a celorlalţi obligaţi. dacă posesorul cambiei doreşte să exercite dreptul de regres înainte de scadenţă. Legea cambială stabileşte reguli cu privire la calcularea scadenţei. Plata parţială se poate efectua de tras. fie că acesta a acceptat sau nu.

După cum am precizat la începutul secţiunii de faţă. cu excepţia acceptantului. Suma de plată a contra-cambiei este suma care poate fi cerută prin acţiunea de regres plus un drept de curtaj şi taxa de timbru aferentă contra-cambiei. Legea cambială precizează că intervenientul poate fi un terţ însuşi trasul său o persoană deja obligată prin cambie. girantul sau avalistul prevăd un tras subsidiar. Prin intervenţie se poate evita exercitarea unei acţiuni de regres. Excepţiile cambiale se pot opune oricărui posesor al titlului sau numai unuia dintre ei. fie pe cale de opoziţie la somaţia de executare . Intervenţia poate fi provocată sau silită. falsificarea semnăturii. alterarea textului cambiei. intervenţia poate fi voluntară sau pentru onoare. prin investirea cambiei cu formulă executorie. în cazul în care trăgătorul. Prin contra-cambie. excepţiile obiective absolute. Potrivit acestor criterii sunt cunoscute: excepţiile obiective relative. În baza Legii cambiale. regresul se poate exercita tot timpul cât durează prescripţia cambială. incapacitatea unui semnatar cambial. în procesele cambiale pornite . excepţiile subiective absolute.fie pe cale de acţiune. orice acţiuni rezultând din cambii împotriva acceptantului se prescriu prin trei ani socotiţi de la data scadenţei. Executarea cambiei Realizarea drepturilor cambiale se poate face şi pe calea executării cambiale. această plată trebuie menţionată la sfârşitul actului de protest de către cel care 1-a dresat. Excepţiile se referă la nulitatea titlului. .Contra-cambia este o altă cambie trasă de posesorul cambiei. Excepţiile cambiale trebuie propuse la primul termen de înfăţişare. Ele sunt: obiective sau reale şi subiective sau personale. Prescripţia cambială În baza Legii cambiale.debitorul nu va putea opune posesorului cambiei decât excepţiile de nulitate a titlului. Plata prin intervenţie trebuie să rezulte din protest şi în cazul în care acesta a fost deja dresat. Locul de plată al contra-cambiei este domiciliul aceluia asupra căruia contracambia a fost trasă. decăderea din acţiunea de regres. excepţiile subiective relative. Intervenţia. lipsa de reprezentare.

loc al domiciliului emitentului. În cazul biletului la ordin sunt implicate două persoane: emitentul sau subscriitorul biletului la ordin şi beneficiarul. În cazul îmbogăţirii fără cauză. nu va fi socotit bilet la ordin. Emiterea şi forma biletului Ia ordin În baza dispoziţiilor legale. Transmiterea. locul emisiunii titlului . ceea ce ar putea afecta încrederea purtătorului în calitatea biletului de ordin Banca Naţională a României şi societăţile bancare nu acceptă decât biletele la ordin cuprinzând formulele: „voi plăti.. promisiunea necondiţionată de a plăti o sumă de bani determinată.în lipsa unei arătări speciale – este socotit loc de plată şi. nici condiţie rezolutorie.”. un an în ce priveşte acţiunea sau executarea cambială de regres.”.prin care emitentul se obligă să plătească la scadenţă o sumă de bani unei alte persoane numită beneficiar sau la ordinul acesteia. Înşelăciunea în convenţii prin biletul la ordin Multiplicarea numărului agenţilor economici şi intensificarea relaţiilor comerciale . locul de plată. Durata prescripţiei în materie cambială este următoarea: trei ani în ce priveşte acţiunea sau executarea cambială directă. garantarea şi plata biletului la ordin se efectuează cu respectarea dispoziţiilor legale privind cambia.. decât în următoarele situaţii: biletul la ordin a cărui scadenţă nu este arătată este socotit bilet plătibil la vedere. şase luni în ceea ce priveşte regresul girantului plătitor faţă de ceilalţi obligaţi de regres. scadenţa. biletul la ordin cuprinde: denumirea de bilet la ordin. „mă oblig să plătesc.sub semnătură privată . numele beneficiarului.neputând comporta nici condiţie suspensivă. 3. În cazul în care titlului îi lipseşte vreuna din condiţiile menţionate. biletul la ordin care nu arată locul unde a fost emis se socoteşte semnat în locul arătat lângă numele emitentului.Obligaţiile cambiale . în acelaşi timp. Promisiunea de plată . termenul de prescripţie este de un an din ziua în care hotărârea judecătorească pronunţată asupra acţiunii sau execuţiei cambiale „a rămas definitivă”..cu excepţia cauzelor de stingere admise de dreptul comun se sting prin decădere.. Biletul la ordin Definiţie: biletul la ordin este un titlu de credit . data şi locul emiterii şi semnătura celui care a emis titlul.

Acest aspect este întărit de reglementările referitoare la disciplina financiarcontabilă.axate pe economia de piaţă. fiind reglementat de Legea nr. 3 Cod penal. numită trăgător dă . biletul la ordin şi cambia sunt definite ca fiind titluri de credit negociabile şi instrumente de plată. Omisiunea se explică numai prin caracteristicile diferite ale acestui titlu de credit pe care poate fi menţionat un termen de plată mai îndelungat decât cele opt zile caracteristice cecului. sau la ordinul acestuia. Totodată. Cecul Definiţie: cecul este un titlu negociabil prin care o persoană. de a plăti la vedere sau la scadenţa. 58/1934 împreună cu cambia. prin emiterea biletului la ordin în împrejurări specifice înşelăciunii în convenţii. aspecte care accentuează rolul de instrument de plată prin cont bancar. nu denotă intenţia legiuitorului de a-1 exclude din categoria instrumentelor cu care se poate comite infracţiunea de înşelăciune în convenţii. Concomitent cu intensificarea utilizării biletului la ordin s-au constatat cazuri de fraudări a celor care livrează marfa sau execută anumite prestaţii. 4. În aceste situaţii o parte din cei păgubiţi au formulat plângeri penale pentru infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art 215 alin. Pentru delimitarea convenţiei comerciale de răspundere penală. Împrejurarea că nu este inclus în textul art. care nu este similar cu o chitanţă sau cu alt înscris constatator al obligaţiei de plată. deşi existau suficiente argumente în acest sens. fără a obţine însă trimiterea în judecată a celor vinovaţi. Aceştia sunt convinşi să accepte biletul la ordin ca mijloc de plată. În formularul de bilet la ordin aprobat de BNR s-au inclus rubrici referitoare la numărul de cont al emitentului şi banca la care este deschis. o sumă de bani determinată. este necesar să se aibă în vedere caracterele şi rolul biletului la ordin. fixată. În această lege. 215 alin. Biletul la ordin face parte din categoria titlurilor de credit. deşi nu se asigură disponibil în bancă şi nu mai poate fi obţinută plata prin mijloace de drept civil. care constată obligaţia asumată de către debitor. beneficiarului. supus unor rigori bancare şi comerciale. Acest instrument de credit şi de plată este destinat fluidizării relaţiilor comerciale şi se caracterizează prin faptul că este instrument de plată. 4 Cod penal. Necunoaşterea suficientă a aspectelor referitoare la acest instrument de plată şi ignorarea principiilor juridice. au determinat utilizarea frecventă a biletului la ordin pentru efectuarea plăţilor. biletul la ordin nu trebuie să vizeze întotdeauna o bancă. au favorizat însă emiterea fraudelor în acest domeniu. aşa cum este cazul cecului. întrucât persoanele juridice nu au dreptul să facă plăţi în numerar mai mari de 30 de milioane lei pentru o singură zi.

După indicarea beneficiarului (după natura lor). . data şi locul emiterii (ziua.ordin unei bănci sau altei instituţii de credit numită tras . cecuri certificate. denumirea de „cec circular”.la care are un disponibil corespunzător . În lipsa unei asemenea indicaţii este luat în considerare locul prevăzut lângă numele trasului (băncii). numele trasului trebuie individualizat cu precizie. Cecul circular cuprinde. Bararea poate fi generală sau specială. proviziunea trebuie să fie prealabilă. La cec. Formele cecului În raporturile de comerţ internaţional sunt folosite mai multe categorii de cecuri după: indicarea beneficiarului şi modul de încasare. Emiterea cecului Condiţii de validitate: denumirea de cec este inserată în însuşi textul titlului şi este exprimată în limba întrebuinţată pentru redactarea titlului respectiv. luna şi anul emiterii) sunt inserate în fiecare titlu. ca şi în cazul cambiei. cecuri circulare. ordinul de plată este un mandat necondiţionat de plată a unei sume determinate. trasul (banca sau altă instituţie de credit). emis de către o societate bancară asupra unităţilor sale bancare sau asupra altei societăţi bancare. Trăsăturile specifice care îl deosebesc de cambie: titlul este tras asupra băncii în limita fondurilor aflate la dispoziţia emitentului (trăgătorului) disponibilul (proviziunea) are la bază un contract. În cazul cecurilor barate. în mod obligatoriu. cecuri poştale şi cecuri de călătorie. numele şi prenumele primitorului. beneficiarul. la ordin şi la purtător. data şi locul emiterii. trăgătorul sau posesorul poate să le bareze prin două linii paralele puse deasupra cecului. care poate să servească ca mijloc de probă. manuscrisă şi redactată cu pixul sau cu stiloul cu cerneală de culoare neagră sau albastră „la sfârşitul textului cecului”. afară de cazul în care titlul este tras între societăţi comerciale diferite ale aceluiaşi emitent. participă trei persoane: trăgătorul. Suma se înscrie în cifre şi în litere. cecurile sunt: nominative. Trasul nu poate să fie şi trăgător. Cecul circular este un titlu de credit la ordin.să plătească la vedere o sumă mare în numerar unui beneficiar sau la ordinul acestuia. locul de plată se indică pe cec. promisiunea necondiţionată a societăţii bancare de a plăti la vedere o anumită sumă de bani. semnătura trăgătorului trebuie să fie autografă. Cecul este emis de titularul contului. După modul de încasare. cecurile sunt: cecuri barate. semnătura reprezentantului legal al societăţii bancare emitente. Titlul căruia îi lipseşte una din condiţiile menţionate nu se socoteşte ca fiind un cec având valoarea unei simple obligaţii. în baza contractului pe care acesta 1-a încheiat cu banca.

avalul se socoteşte dat pentru trăgător. Transmiterea cecului Transmiterea cecului este determinată de modalităţile indicate de beneficiar. Girul poate fi făcut chiar în folosul trăgătorului sau a oricărui alt obligat. Cecul nominativ cu clauză „nu la ordin” este transmisibil numai în forma şi sub efectele „unei cesiuni de creanţă. Cecul de călătorie are avantajul că îngăduie unei persoane care face o călătorie în străinătate să evite riscul de a purta cu sine bani în numerar. în cazul în care justifică dreptul său printr-o serie neîntreruptă de giruri chiar dacă ultimul gir este în alb. Cecul „la purtător” se transferă prin tradiţiunea titlului. Girul „în plin” presupune declaraţia girantului semnată şi datată de el. Girul trebuie să fie necondiţionat. altul decât trasul sau chiar de către un semnatar al cecului. să fie creditat în contul său curent”. . În lipsa unei asemenea precizări. Cecul netransmisibil este acel cec care „nu poate fi plătit decât beneficiarului (primitorului) sau. Cecul plătibil în cont este o varietate a cecului „în temeiul căruia plata în numerar este interzisă”. în sensul că avalistul se poate servi . Girul „în alb” este format numai din semnătura girantului înscrisă pe spatele cecului sau pe adaosul acestuia. Obligaţiunea avalistului este valabilă chiar şi în cazul în care obligaţiunea pe care a garantat-o ar fi nulă pentru orice alt motiv decât un viciu de formă. Cecurile de călătorie sunt tipărite.aflată în poziţia tras confirmă.Cecul certificat este acel cec pe care o societate bancară . înaintea remiterii cecului către beneficiar. existenţa fondurilor necesare pentru efectuarea plăţii. Pentru cecurile poştale care sunt la purtător există la Administraţia Centrală a Poştelor acoperirea necesară. Garantarea cecului Plata unui cec „poate fi garantată printr-un aval” pentru întreaga sumă sau numai pentru o parte din ea. la cererea acestuia. întrucât numele său nu figurează pe cec. dacă aceste raporturi există. Obligaţiunea avalismului este o obligaţiune autonomă. ordinară”.împotriva posesorului de excepţiile care derivă „din raporturile sale personale cu posesorul”. Girul făcut de tras este nul. Girul „în alb” îngăduie posesorului cecului să-1 transmită „fără a lua asupra sa nici o răspundere”. Garanţia poate fi dată de un terţ. Deţinătorul unui cec transmisibil prin gir este considerat posesor legitim. Avalul trebuie să arate pentru cine este dat. cuprinzând ordinul adresat trasului de a plăti unei anumite persoane o sumă determinată.

. Avalistul este un debitor de regres.în interiorul termenului legal de prezentare la plată . dolar Australia etc. În baza Legii asupra cecului trebuie respectate anumite termene pentru prezentarea cecului la plată. Plata cecului Cecul este plătibil la vedere. etc.În cazul în care posesorul a pierdut acţiunea legală privind cecul sau dacă instrumentul este nul pentru o cauză oarecare. cecul emis şi plătibil în România trebuie . A.)” ori printr-unul din simbolurile recunoscute pe plan internaţional pentru valutele respective (U. Un cec poate fi revocat .D.D. Cecul care are înscrisă ca dată a emiterii sale o dată ulterioară datei prezentării la plată se numeşte cec postdatat.S. Dacă posesorul unui cec nu prezintă instrumentul respectiv societăţii bancare trase. cecul trebuie prezentat la plată în termen de 15 zile.. în cazul în care este plătibil în localitatea în care a fost emis. În cazul cecului plătibil în străinătate.să se îndrepte împotriva tuturor celor obligaţi faţă de el sau numai împotriva unuia dintre ei. În cazul în care a plătit.).prin intermediul societăţii bancare unde îşi are deschis contul . orice stipulaţiune contrară socotindu-se nescrisă. avalistul este îndreptăţit .operaţiunea efectuată „este echivalentă cu o prezentare la plată”. termenul de prezentare „va fi cel arătat de legea locului plăţii”. respectiv în lei pentru cecurile plătibile în ţara noastră. Astfel.U.„numai în cazul pierderii sau furtului instrumentului respectiv”. . întrucât el a înţeles să se oblige numai ca avalist.potrivit opţiunii proprii .A. Regula este ca cecul să fie plătit în moneda locului plăţii. ci unei case de compensaţii . Normele în vigoare stipulează că Banca Naţională a României şi societăţile bancare pot accepta cecurile în care suma de plată este exprimată într-o monedă străină „numai cu condiţia ca denumirea monedei străine să fie făcută complet (dolar S. obligaţia avalistului se stinge. În celelalte cazuri.sub sancţiunea pierderii dreptului de regres împotriva giranţilor şi garanţilor să fie prezentat la plată în termen de 8 zile.U. Prezentarea cecului la plată Cecul poate fi tras numai la vedere (la prezentare).

CAPITOLUL IX SOLUŢIONAREA LITIGIILOR PATRIMONIALE CU ELEMENT DE EXTRANEITATE Legea nr. statul şi instanţele asigură intangibilitatea competenţei . prin faptul că efectele acestor hotărâri sunt condiţionate de verificarea regularităţii lor internaţionale. În temeiul acestui principiu. Incidenţa acestor principii în materia efectelor hotărârilor străine se aplică. al independenţei judecătorilor şi respectiv a arbitrilor. principiile procedurii civile domină orice activitate a instanţelor judecătoreşti române şi ele îşi găsesc aplicaţiunea atât în soluţionarea cererilor fără elemente de extraneitate. verificare ce trebuie efectuată în România prin instanţele sesizate cu o cerere de recunoaştere sau de executare. şi sentinţelor arbitrale străine. că dispoziţiile art. în art. 167-178 privind recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti străine se aplică. 181. pe de o parte. indiferent de cui îi revine sarcina probei. În virtutea acestui principiu. al respectării dreptului de apărare. cât şi atunci când se procedează la soluţionarea unei cereri privind o hotărâre străină. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat (LDIP) prevede. prin faptul că executarea silită se efectuează pe baza dispoziţiei şi sub controlul direct al instanţelor judecătoreşti. Principiile care guvernează regimul juridic al hotărârilor străine sunt: principiile fundamentale ale dreptului procesual civil român. Datorită caracterului lor general. al contradictorialităţii şi al dreptului de a pune concluzii în şedinţa de judecată prin interpret. stabilind cazurile când refuzul sau excepţia părţii adverse se întemeiază pe ordinea publică de drept internaţional privat şi pe bunele moravuri. precum principiul legalităţii. Materia efectelor hotărârilor străine. Acest principiu îşi găseşte confirmarea în ideea facilităţii efectelor extrateritoriale ale hotărârilor judecătoreşti şi în circulaţia transnaţională a sentinţelor arbitrale. al egalităţii părţilor în faţa instanţelor judecătoreşti ori a tribunalului arbitral. iar pe de altă parte. astfel cum îşi găseşte expresia în dispoziţiile LDIP este cârmuită şi de anumite principii de drept constituţional şi de drept internaţional principiul colaborării dintre state. în mod corespunzător. fiecare stat are dreptul de a decide cu privire la efectele hotărârilor străine. Principiul suveranităţii statului unde se iniţiază recunoaşterea sau executarea silită a hotărârilor străine exercită o influenţă directă şi asupra regimului juridic al acestor hotărâri.

instanţa care a pronunţat-o a avut. ci şi străin. sub raportul recunoaşterii hotărârilor străine. Principiul egalităţii drepturilor statelor ceea ce presupune egalitatea juridică între diferitele jurisdicţii. În cazul hotărârilor străine pronunţate în alte procese decât cele privitoare la statutul civil al persoanelor în cauză. O trăsătură caracteristică esenţială a regimului juridic de drept comun constă în admiterea. înseamnă în primul rând. posibilitatea de a invoca în România o hotărâre judecătorească sau arbitrală străină. LDIP distinge.exclusive a jurisdicţiei naţionale.care se referă la statutul civil al cetăţenilor statului unde hotărârea a fost pronunţată (sau într-un stat terţ dacă hotărârea a fost recunoscută mai înainte în statul de cetăţenie a fiecărei părţi) şi recunoaşterea. fie naţională. 105/1992. O altă caracteristică esenţială a regimului juridic român de drept comun. indiferent de statul unde îşi desfăşoară activitatea şi. Atunci când condiţiile stabilite de lege nu sunt îndeplinite. 167 din lege: hotărârea este definitivă. există reciprocitate în ce priveşte efectele hotărârilor străine între România şi statul instanţei care a pronunţat hotărârea. potrivit aceleiaşi legi competenţa să judece procesul. 375 C. cealaltă categorie de hotărâri străine poate beneficia de puterea lucrului judecat numai sub rezerva îndeplinirii cumulative a următoarelor condiţii de regularitate internaţională. Principiul aplicării regimului naţional străinilor persoane fizice şi persoane juridice . valorificarea efectelor hotărârilor străine pe teritoriul României nu este posibilă.principiu consacrat expres în art.civ. deci. a efectelor hotărârilor străine. între recunoaşterea de plin drept . chiar în lipsa unei asemenea convenţii. egalitatea juridică între hotărârile pronunţate. 2 şi art. fie străină este exclusă în materie civilă. În timp ce prima categorie de hotărâri străine sunt recunoscute de plin drept în România. potrivit legii statului unde a fost pronunţată. după verificarea condiţiilor de regularitate. cu titlu general. Principiul inviolabilităţii persoanei în virtutea căruia privaţiunea de libertate ca sancţiune a neexecutării unei hotărâri judecătoreşti sau sentinţe arbitrale. enumerate în art. pe cale de consecinţă. 163 din Legea nr. Regimul juridic de drept comun LDIP reprezintă astăzi după abrogarea art. posibilitate pe care o are nu numai cetăţeanul român. este că el subordonează efectele hotărârilor străine condiţiei regularităţii internaţionale. Hotărârea străină se bucură în România de intangibilitate. dreptul comun în materia regimului juridic al hotărârilor străine. independent de existenţa unei Convenţii internaţionale încheiată cu statul unde a fost dată. o hotărâre străină nu poate fi refuzată pentru acest motiv (inexistenţa convenţiei). .pr.

legea se referă expres la statul unde a fost pronunţată hotărârea (statul de origine). competenţa de a judeca procesul. 151 privitoare la competenţa exclusivă a instanţelor române. civ. ce fusese consacrată şi de art. legea menţionează încălcarea dispoziţiilor art. potrivit art. cererea de recunoaştere se rezolvă pe cale principală de către tribunalul în circumscripţia căruia îşi are domiciliul sau sediul cel care a refuzat recunoaşterea hotărârii străine. LDIP distinge două modalităţi procedurale: calea principală şi calea incidentală. . Hotărârea încalcă ordinea publică de drept internaţional privat român. Ultima condiţie de care depinde eficacitatea hotărârii străine în România este existenţa reciprocităţii între România şi statul instanţei în care a fost dată hotărârea. Cea de-a doua condiţie de regularitate internaţională a hotărârii străine este ca instanţa care a pronunţat hotărârea să fi avut potrivit legii statului de origine. 1 din lege. Hotărârea este rezultatul unei fraude comise în procedura urmată în străinătate. Refuzarea recunoaşterii Art. Instanţa se pronunţă asupra cererii printr-o hotărâre supusă regimului hotărârilor judecătoreşti stabilit de Codul român de procedură civilă. 168 din LDIP prevede trei cazuri în care recunoaşterea hotărârii străine poate fi refuzată şi anume. 3 C.Cât priveşte prima condiţie de regularitate internaţională. emiterea citaţiei este supusă legii statului de unde provine. Cât priveşte procedura de citare. Astfel. referitoare la caracterul definitiv al hotărârilor străine. dreptul internaţional privat român aplică regula locus regit formam actus. Cu titlu de exemplu. Procesul a fost soluţionat între aceleaşi părţi printr-o hotărâre nedefinitivă a instanţelor române sau se află în curs de judecată în faţa acestora la data sesizării instanţei străine. Procedura recunoaşterii În privinţa procedurii de urmat spre a obţine recunoaşterea unei hotărâri străine. cu deosebire corespunzătoare sub raportul instanţei competente material şi teritorial .şi al actului de procedură prin care se rezolvă cererea. în alţi termeni. Aceleaşi reguli sunt aplicabile şi procedurii de comunicare a hotărârii străine în vederea exercitării căilor de atac. 2 alin. iar primirea ei trebuie efectuată în condiţiile legii domiciliului sau sediului părţii în cauză. În legea acestui stat vor fi reglementate căile de atac şi termenele pentru a şti în ce condiţii hotărârea a devenit definitivă. Constatarea caracterului definitiv al hotărârii străine este în funcţie de regularitatea citării părţii interesate la termenul stabilit pentru dezbateri sau de reprezentarea ori asistarea ei valabilă la acest termen. 170 alin.

respectiv a celui ce refuză această recunoaştere (art. Instanţa se pronunţă asupra excepţiei prin încheiere interlocutorie care nu poate fi atacată separat cu apel ci numai o dată cu apelul. ceea ce implică în mod obligatoriu. cererea de recunoaştere poate fi rezolvată. 162 din lege. 105/1992 cu privire la . Rezolvarea excepţiei puterii lucrului judecat implică o verificare prealabilă a regularităţii internaţionale a hotărârii străine pe care se întemeiază excepţia. copia dovezii de înmânare a citaţiei şi actului de sesizare. De data aceasta. Superlegalizarea nu se cere în cazul în care părţile sunt de acord cu depunerea de copii certificate pentru conformitate. de asemenea. citarea părţilor interesate. 2.. dovada caracterului definitiv al acesteia. cu respectarea dispoziţiilor art. de către partea împotriva căreia s-a dat hotărârea. valorificând mijloacele de probă de care dispune. în cadrul căruia se ridică excepţia puterii lucrului judecat. el nu se va putea prevala decât de excepţii compatibile cu o procedură de recunoaştere. invoca o apărare care ar pune în discuţie fondul litigiului soluţionat în străinătate. 172 alin. potrivit art. Aceste acte sunt enumerate şi precizate de art. ci şi prin indicarea actelor ce trebuiesc să însoţească cererea. 171 din Lege după cum urmează: copia hotărârii străine. întemeiată pe hotărârea străină. orice alt act de natură să probeze în completare că hotărârea străină îndeplineşte toate condiţiile prevăzute de art. Toate aceste acte vor fi însoţite de traduceri autorizate şi vor fi supralegalizate. 1 din lege). Totuşi.civ. neputând. pe cale incidentală de către instanţa sesizată cu un alt proces. competenţa (materială şi teritorială) de a soluţiona excepţia revine instanţei sesizate cu judecata procesului principal. Procedura de soluţionare a cererii de recunoaştere a hotărârii străine are un caracter contencios. 17 C. Pentru a înlesni activitatea instanţelor române sesizate cu cereri de recunoaştere a efectelor hotărârilor străine. în timp util. Condiţiile încuviinţării executării silite conform Legii nr. de pildă. 170 alin. 167. LDIP prestabileşte conţinutul cererii de sesizare nu numai prin trimitere la aplicarea dispoziţiilor procedurale privind cerinţele pentru întocmirea cererii de chemare în judecată. împotriva hotărârii date în procesul respectiv. Caracterul contradictoriu al procedurii asigură pârâtului dreptul de a se apăra. atât a reclamantului cât şi a pârâtului. comunicat părţii care a fost lipsă în instanţa străină sau orice alt act oficial care să ateste că citaţia şi actul de sesizare au fost cunoscute. care stabileşte că cererile accesorii sau incidentale sunt de competenţa instanţei care judecă cererea principală. Textul foarte explicit al legii nu reclamă alte precizări.Potrivit art.pr.

Procedura încuviinţării executării silite (execvaturul) Cererea de încuviinţare a executării hotărârilor străine se întocmeşte în condiţiile prevăzute de art.între România şi statul instanţei care a pronunţat hotărârea. procedură denumită. În cazul cererii de recunoaştere a hotărârii străine partea interesată trebuie să se adreseze tribunalului în circumscripţia căruia îşi are domiciliul sau sediul cel ce refuză recunoaşterea. 167 alte două specifice procedurii de execvatur: hotărârea la care se referă solicitarea părţii interesate să fie executorie potrivit legii instanţei care a pronunţat-o şi dreptul de a cere executarea silită să nu fie prescris potrivit legii române. legea adaugă însă la condiţiile de regularitate prevăzute de art. Încuviinţarea executării silite a hotărârilor străine este condiţionată de îndeplinirea cerinţelor de regularitate internaţională. procedură de execvatur. .de data aceasta reciprocitate de executare a hotărârilor . ceea ce implică. în cazul încuviinţării executării silite a hotărârii străine cererea se adresează tribunalului în circumscripţia căruia urmează a se efectua executarea. la data sesizării instanţelor străine. se cere ca hotărârea să fie definitivă potrivit statului unde a fost pronunţată. O cerere de încuviinţare a executării va fi respinsă de instanţa de execvatur dacă se va reţine că hotărârea este rezultatul unei fraude comise în procedura urmată în străinătate sau dacă hotărârea încalcă ordinea publică de drept internaţional privat român ori procesul a fost soluţionat între aceleaşi părţi. În cazul cererilor pentru încuviinţarea executării silite a hotărârilor străine. În cadrul procedurii de execvatur. împotriva debitorului urmării. Procedura încuviinţării executării silite a hotărârilor străine are un caracter contencios. pe baza unei proceduri prealabile de încuviinţare a executării silite. Deosebirea intervine numai cu privire la competenţa teritorială. în calitate de creditor urmăritor. Sub raportul competenţei materiale a instanţei.reglementarea raporturilor de drept internaţional Cel de-al doilea efect al hotărârii străine ce formează obiectul de reglementare în cadrul LDIP se referă la posibilitatea folosirii hotărârii străine ca titlu executoriu pe teritoriul României. în mod obligatoriu. citarea părţilor interesate. Şi într-un caz şi în celălalt competenţa revine tribunalului. nu există nici o deosebire între cererea de recunoaştere şi cererea de încuviinţare a executării silite a hotărârii străine. instanţa care a dat hotărârea să fi fost competentă potrivit aceleiaşi legi şi să existe reciprocitate . Admiterea unei asemenea cereri de încuviinţare a executării silite a hotărârii străine permite titularului dreptului recunoscut prin acea hotărâre să pună în executare hotărârea. 171 din lege. în doctrină şi jurisprudenţă. printr-o hotărâre chiar nedefinitivă a instanţelor române sau se află în curs de judecare în faţa acestora.

atunci când sunt îndeplinite condiţiile legale cerute în acest scop. pr. 151 pct. să fie asigurată şi cu privire la aceste sentinţe. 284 C. într-un termen de 15 zile de la data comunicării acestei hotărâri. Practic. În principiu. 301 C. 8 din lege). exigenţa ca ele să fie definitive pentru a produce efecte în România le este deopotrivă aplicabilă. prin aplicarea acestei formule pe traducerea legalizată.. 181 din Legea nr. pr. în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii.105/1992 privind recunoaşterea şi încuviinţarea executării silite în cazul hotărârilor arbitrale străine. între altele aceea de a nu i se putea aplica regulile competenţei de drept comun în materie referitoare la instanţele judecătoreşti străine.atât a creditorului reclamant cât şi a debitorului pârât. Condiţia ca instanţa arbitrală străină care a pronunţat sentinţa invocată în România să fi avut competenţa internaţională.105/1992. civ. de competenţa exclusivă a instanţelor române. a hotărârii străine. prevede că „dispoziţiile art. Totodată. este necesar ca reciprocitatea recunoaşterii sau executării. Hotărârea de încuviinţare a executării poate fi atacată de partea interesată la curtea de apel (în circumscripţia căreia se află tribunalul care a pronunţat hotărârea). civ. Art. Procedura propriu-zisă de executare este efectuată conform legii române (art. hotărârea străină. în condiţiile prevăzute de art. prezintă anumite particularităţi. civ. menţionându-se în titlu. prin mijlocirea apelului.regimul regularităţii internaţionale a sentinţelor arbitrale străine. Din acest moment hotărârea străină se bucură de putere executorie pe teritoriul României. poate fi investită cu formulă executorie. În ce priveşte . în limba română. prevăzută de art. Transpunerea unor asemenea dispoziţii în domeniul sentinţelor arbitrale străine impune anumite adaptări.. la fel ca şi în cazul celorlalte hotărâri provenind dintr-un alt stat. 269 C. iar hotărârea dată în apel poate fi atacată de partea interesată cu recurs la Curtea Supremă de Justiţie. 167-178 privind recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti străine se aplică. potrivit art. Procedura urmăririi silite a bunurilor debitorului după încuviinţarea executării silite După ce hotărârea de încuviinţare a executării a rămas definitivă ori irevocabilă se emite titlu executoriu în condiţiile legii române. în condiţiile art. Instanţa de execvatur încuviinţează executarea hotărârii străine în ţară printr-o hotărâre. se consideră în dreptul român că o instanţă . pr. Adaptarea dispoziţiilor Legii nr. Caracterul contradictoriu al procedurii asigură debitorului posibilitatea de a-şi valorifica mijloacele de apărare mai înainte de începerea executării silite propriu-zise. 177 din lege şi hotărârea de încuviinţare. în mod corespunzător şi sentinţelor arbitrale străine.

arbitrală străină este competentă dacă părţile au ales-o prin acordul lor de voinţă pentru a soluţiona litigiul sau dacă a fost desemnată. cât şi al condiţiilor de formă. Din acest punct de vedere. în acea materie. În alţi termeni. în comparaţie cu hotărârile judecătoreşti străine. de către o convenţie internaţională aplicabilă părţilor litigante. Fiind exclusă posibilitatea încheierii de către judecătorul sindic a unei convenţii arbitrale. sentinţa arbitrală respectivă nu va putea fi recunoscută ori executată în România. Dacă se constată nulitatea convenţiei arbitrale. de asemenea. prin încălcarea competenţei instanţelor judecătoreşti. întrucât judecătorul sindic. Criteriul avut în vedere de legea română pentru soluţionarea pe cale arbitrală a unui litigiu este ca litigiul dedus arbitrajului să fie un litigiu patrimonial susceptibil a forma obiectul unei tranzacţii. litigiul să privească drepturi de care părţile pot dispune. cu această atribuţie de arbitrare. sentinţa pronunţată în temeiul unei asemenea convenţii nu va produce efecte în România. Definirea noţiunii de ordine publică este lăsată de Convenţia de la New York pe seama interpretării judecătorului. ca reprezentant al masei credale este obligat să îndeplinească operaţiile de lichidare a activului potrivit regulilor legale. fără a avea dreptul să tranzacţioneze. . Verificarea regularităţii internaţionale a sentinţei arbitrale străine prezintă particularităţi. o sentinţă arbitrală străină nu va produce efecte în România decât dacă ea are ca obiect un litigiu susceptibil de a fi soluţionat pe calea arbitrajului. spre a nu se aduce atingere ordinii publice de drept internaţional privat român. valabilitatea convenţiei arbitrale (compromis sau clauză compromisorie) sub aspectul condiţiilor de fond. iar legea română. Verificarea regularităţii internaţionale a sentinţelor arbitrale străine revine instanţelor judecătoreşti din România. hotărârea arbitrală străină la care reprezentantul comerciantului falit ar fi luat parte ar fi socotită ca aducând atingere ordinii publice de drept internaţional privat. Verificarea competenţei instanţei arbitrale dintr-un alt stat pune. practica judiciară stabilise că debitorul care a încheiat un compromis nu poate să rezolve pe cale arbitrală nici un litigiu referitor la comerţul său după ce a fost declarat în stare de faliment. în mod obişnuit. În conformitate cu restricţia privind respectarea ordinii publice. în discuţie. potrivit legii române. În cazul în care legea străină a statului în care a fost dată sentinţa arbitrală îngăduia tranzacţia părţilor cu privire la obiectul litigiului arbitral. şi sub aspectul conformităţii lor cu ordinea publică de drept internaţional privat român. n-ar permite părţilor a încheia tranzacţia. Competenţa materială şi teritorială pentru încuviinţarea recunoaşterii sau a executării silite a sentinţelor arbitrale străine se stabileşte după aceleaşi reguli şi cu aceeaşi procedură ca şi în cazul hotărârilor judecătoreşti străine. când se cere recunoaşterea sau executarea silită.

.

Determinare Vânzarea internaţională. (Comisia de Arbitraj Bucureşti. 254) Contract de vânzare internaţională. cit. fiind rezultatul culpei sau cel puţin al faptelor sale. Executarea prin echivalent bănesc. viitorul contract de vânzare-cumpărare. (Comisia de Arbitraj Bucureşti. 268) Contract de vânzare internaţională. în anumite condiţii. (aplicabil în cauză) executarea prin echivalent bănesc a obligaţiilor contractuale este posibilă numai dacă neexecutarea. hotărârea nr. cit supra. Obligaţiile părţilor Obligaţia de a-şi aduce aportul la stabilirea unui conţinut clar al clauzelor contractuale incumbă ambelor părţi în egală măsură. p. hotărârea nr. 105/1984. (Comisia de Arbitraj Bucureşti. hotărârea nr. supra. 248) . 25/1971. în Tribuna economică. 1082 C. p. constituie un contract nul deoarece este lipsit de elemente esenţiale pentru constituirea sa valabilă. cit. în Tribuna economică. În acest caz. sub sancţiunea angajării sale directe faţă de terţa persoană (beneficiarul promisiunii). p. Într-un asemenea antecontract părţile pot să desemneze în calitate de viitor cumpărător o terţă persoană. să încheie cu aceasta. Acesta constituie un act juridic de sine stătător. executarea parţială sau tardivă este imputabilă debitorului. în Tribuna economică. 1511972.JURISPRUDENŢĂ Contract de vânzare internaţională. cit supra. Condiţii Potrivit art. Calitatea mărfii şi termenele de livrare. 161/1979. supra. hotărârea nr. civ. promitentul vânzării se obligă. în care calitatea mărfii şi termenele de livrare sunt lăsate la aprecierea vânzătorului. (Comisia de Arbitraj Bucureşti. Promisiune de vânzare (antecontract) În mod obişnuit contractul de vânzare comercială se încheie între aceleaşi părţi care au consimţit în prealabil cu privire la o promisiune de vânzare în formă de antecontract. distinct de contractul subsecvent de vânzare comercială internaţională pe care 1-a pregătit. determinarea lor neputând fi lăsată la latitudinea discreţionară a uneia dintre părţi. p. în Tribuna economică. 247) Contract de vânzare comercială internaţională.

trebuie să fie. în Tribuna economică. cit. trebuie să fie pură şi simplă. Din prevederile INCOTERMS rezultă că în cazul inserării în contractul de comerţ exterior al clauzei “fracht frei” cad în sarcina vânzătorului numai cheltuielile de transport propriu-zis (ale mărfii vândute) până la staţia de destinaţie convenită. p. Conţinut Potrivit dreptului român. Clauza fracht frei Expresia “fracht frei” corespunde clauzei “fret ou port paye jusqu'a. 25/1972. fără condiţii. după expirarea timpului necesar pentru ca destinatarul să o poată examina şi ca răspunsul său să poată ajunge la ofertant. (point de destination)” din Regulile INCOTERMS. în Tribuna economică. hotărârea nr. 245) Contract de vânzare internaţională. cit. 254) . Renunţarea la drept Renunţarea la drept nu poate fi implicită. 10/1971. O acceptare care conţine modificări ale clauzelor din ofertă este privită ca o nouă ofertă care.. p. nu pot fi puse în sarcina vânzătorului. 199/1982.. ca atare. supra. (Comisia de Arbitraj Bucureşti. Între ofertă şi acceptare trebuie să existe o deplină concordanţă. nu şi diferite alte speze care apar pe parcurs. (Comisia de Arbitraj Bucureşti. ci trebuie să fie expresă. 252) Contract de vânzare internaţională. supra. ea nu poate fi presupusă. 246) Contract de vânzare comercială internaţională. hotărârea nr. orice deosebire împiedicând încheierea contractului. 68/1974. pentru a produce efecte juridice. (Comisia de Arbitraj Bucureşti. p. în Tribuna economică. cit. cheltuielile de orice fel. cit. în Tribuna economică. p. la rândul ei. În consecinţă.Contract de vânzare comercială internaţională. hotărârea nr. Momentul încheierii Acceptarea ofertei pentru a duce la încheierea contractului de comerţ exterior. Oferta făcută fără indicarea unui termen ferm pentru acceptare este revocabilă în mod discreţionar. limitări sau rezerve. supra. acceptată. oferta trebuie să cuprindă toate elementele esenţiale ale contractului de comerţ exterior pe care partea propunătoare înţelege să le încheie cu un partener dintr-un alt stat. (Comisia de Arbitraj Bucureşti. supra. hotărârea nr. care au ca obiect transportul mărfii vândute dincolo de staţia de destinaţie convenită.

16/1973. 251) Contract de vânzare internaţională. supra. daunele cauzate de preluarea cu întârziere a mărfii din aceste antrepozite cad în sarcina cumpărătorului. hotărârea nr. (Comisia de Arbitraj Bucureşti. 253. Data conosamentului Includerea în contractul de comerţ exterior a clauzei potrivit căreia data conosamentului se consideră ca moment al livrării exclude interpretarea că acesta a avut loc. 42/1973. p. 32/1973. în Tribuna economică. 251) . Modul de calcul al termenelor stipulate. fie pe zile lucrătoare. aceasta este imputabilă vânzătorului. modul de calcul al termenelor stipulate într-un contract de vânzare comercială internaţională. hotărârea nr. în cazul unei neconcordanţe între cele două exemplare ale contractului (deşi trebuiau să fie identice). consecinţele decurgând de aici privindu-1 în exclusivitate. Momentul livrării mărfii. în mod obişnuit. prin voinţa lor concordantă. Neconcordanţă între diferitele exemplare ale acestuia. hotărârea nr. cit. cit supra.Contract de vânzare internaţională. În consecinţă. Interpretare Întrucât. la data ridicării mărfii din antrepozitele vamale ale portului de destinaţie. afară numai dacă se face dovada că acesta ar fi acceptat noile termene. fie pe zile libere. Intenţia lor în această privinţă constituie o chestiune de interpretare. (Comisia de Arbitraj Bucureşti. Acordul părţilor Părţile pot determina. p. p. prin care se aduc modificări termenelor de livrare convenite cu partenerul extern este inopozabil acestuia din urmă. în Tribuna economică. cit. cit. în fapt. (Comisia de Arbitraj Bucureşti. ambele semnate de părţi. p. Contract de vânzare internaţională. în practica internaţională întocmirea proiectului de contract revine vânzătorului. 252} Contract de vânzare internaţională. (Comisia de Arbitraj Bucureşti. în Tribuna economică. hotărârea nr. 126/1981. Cumpărătorul nu poate fi obligat să se conformeze altor clauze decât celor înscrise în exemplarul său de contract. supra. apreciată ca atare de către instanţa arbitrală. în Tribuna economică. supra. Termen de livrare Acordul intervenit între vânzător şi destinatarul din străinătate al mărfii (altul decât partea contractantă).

Forma scrisă a contractului priveşte însă şi existenţa nu numai proba actului juridic. nerespectarea ei duce la nulitatea absolută a actului juridic. supra. indiferent că au fost încheiate în ţară sau au fost perfectate în străinătate. cât şi în acela al contractului dintre persoanele absente. p. hotărârea nr. nici micşorate şi independent de nivelul real al prejudiciului cauzat celeilalte părţi prin întârzierea în livrare. penalităţile stabilite. 250) b) Forma scrisă constituind o condiţie de validitate a contractului de comerţ exterior. în Tribuna economică. p. Ca atare. 5/1973. hotărârea nr. p. 251) Contract de vânzare internaţională. contractarea verbală se exclude în raporturile de comerţ exterior. nu se cere să se administreze nicii dovada existenţei şi întinderii prejudiciului. p. la pretenţia de reparare sau înlocuire a produselor necorespunzătoare. Posibilitatea încheierii în formă simplificată. denumită în practică şi “clauză pauşal”. În consecinţă. dedusă din valoarea preţului total. fără ca acestea să poată fi nici mărite. astfel cum s-a convenit (dacă s-a inclus în contract o clauză care prevede penalităţi pentru întârziere). în Tribuna economică. în Tribuna economică. (Comisia de Arbitraj Bucureşti. Clauză de compensare forfetară a garanţiei calităţii Prin clauza de compensare forfetară a garanţiei calităţii. Calitatea mărfii. cit. Obligativitatea formei scrise. Inadmisibilitatea dovedirii cu martori a) Contractele încheiate de organizaţiile economice de naţionalitate română trebuie să fie încheiate în formă scrisă.Contract de vânzare internaţională. hotărârea nr. Independenţă faţă de cuantumul daunelor (free from the value of the damage) Debitorul care nu şi-a îndeplinit la timp obligaţia asumată trebuie să plătească. Cerinţa formei scrise este impusă atât în cazul contractului de comerţ exterior ce se încheie între persoanele prezente (care sunt de faţă). 21/1972. cit. 15/1972. (Comisia de Arbitraj Bucureşti. cit. hotărârea nr. Penalităţi pentru întârziere. 77/1974. (Comisia de Arbitraj Bucureşti. pe cumpărătorul dintr-o altă ţară pentru eventualele defecte ale mărfii. furnizorul se obligă să indemnizeze cu o sumă forfetară (de obicei procentuală). supra. (Comisia de Arbitraj Bucureşti. în schimb. acesta din urmă renunţând. 251) Contract de vânzare internaţională. supra. apărute în perioada de garanţie. 250) . cit. supra. precum şi la orice alte despăgubiri aferente. în Tribuna economică.

El avea facultatea să accepte sau să refuze ca. (Comisia de Arbitraj Bucureşti. Condiţii de validitate Acordul părţilor de a încheia o vânzare “conform mostrei” ce urmează să fie prezentată ulterior de câtre vânzător şi numai după acceptarea acesteia de către cumpărător. cit. Recunoaşterea în scris a existenţei contractului. hotărârea nr. în Tribuna economică. cit. civ. 984 şi 964 C. să procedeze la livrările ulterioare. Caracterul determinat sau determinabil al acestuia Potrivit art. supra. 249) Contract de vânzare internaţională.. Efecte. după caz. hotărârea nr. 212/1985. 249) Contract de vânzare internaţională. livrarea de probă constituie mijlocul de determinare a calităţii mărfii. Validitate Orice parte poate să recunoască în scris existenţa contractului extern. O asemenea manifestare de voinţă exclude contestarea ulterioară a existenţei acelui contract. 10/1983. cumpărătorul nu poate să invoce necorespunderea calitativă a mărfii livrate de probă. aplicabile în cauză. p. Nesemnare de una dintre părţi. în timpul executării contractului. Valabilitate. Dovadă Întocmirea unui adendum (semnat de ambele părţi) la un contract anterior face . în Tribuna economică. să convină cu vânzătorul să li se aducă unele îmbunătăţiri. echivalează cu contractarea sub condiţie suspensivă (a livrării de probă către cumpărător). p. Vânzare conform mostrei. În această situaţie. hotărârea nr. ori. supra. obiectul contractului trebuie să fie determinat sau cel puţin determinabil. Întocmirea unui adendum. (Comisia de Arbitraj Bucureşti.Contract de vânzare internaţională. Obiectul contractului este determinabil ori de câte ori există elemente certe sau suficiente pentru determinarea lui în viitor. Într-un asemenea tip de contract pot lipsi clauzele prin care să se precizeze condiţiile calitative ale mărfii. Descrierile tehnice şi fotografiile folosite în cadrul convorbirilor preliminare dintre părţi prezintă caracter informativ. 136/1981. Obiect. deşi cealaltă parte nu 1-a semnat. acceptarea acestei livrări reprezentând condiţia livrărilor ulterioare. supra p. cit. din moment ce nu s-a făcut nici o referire la ele în contractul încheiat ulterior de ele. 249) Contract de vânzare internaţională. (Comisia de Arbitraj Bucureşti. potrivit intenţiei părţilor. pe baza acestei livrări preliminarii de probă. în Tribuna economică. Într-un astfel de caz. cu titlu de “lex voluntatis”.

68/1974. 35 din Codul comercial român. hotărărea nr. În conformitate cu textul sus-menţionat. În consecinţă. hotărârea nr. 247) Contract de vânzare comercială internaţională. cit. specificarea de către cumpărător (în acreditiv) a altui port de destinaţie decât cel propus în oferta trimisă de vânzător. hotărârea nr. Transport maritim. Determinarea portului de destinaţie. (Comisia de Arbitraj Bucureşti. 48/1973. p. (Comisia de Arbitraj Bucureşti. Intenţia de a stinge vechea obligaţie. dacă transportul maritim se efectuează potrivit clauzei CIP ori C and P. Locul şi data încheierii. Propunătorul poate însă primi ca bună şi o acceptare ajunsă peste termenul hotărât de dânsul. cit. contractul sinalagmatic între persoane îndepărtate este perfectat dacă acceptarea a ajuns la cunoştinţa propunătorului în termenul hotărât de dânsul sau în termenul necesar schimbului ofertei şi acceptării. trebuie să rezulte în mod evident din înscrisul întocmit de părţi (aşa cum cere art. în Tribuna economică. .. 69/1984. cade în sarcina vânzătorului. Clauză CIF sau C and F. în cazul contractului ce se negociază prin corespondenţă. 1130 C. cu titlul de “lex causae”. p. cu condiţia să încunoştinţeze de îndată pe acceptant despre aceasta. condiţionase definitivarea contractului. chiar dacă una dintre ele contestă că ar fi primit scrisoarea de confirmare trimisă de cealaltă şi care. telegramă sau scrisoare) acceptarea fără rezerve din partea destinatarului din străinătate. Notaţia obligaţiei Novaţia unei obligaţii nu poate fi prezumată. după natura contractului. Indicarea altui port de destinaţie decât cel propus în ofertă Dintre elementele esenţiale ale contractului de vânzare comercială internaţională face parte şi determinarea portului de destinaţie. în Tribuna economică. (Comisia de Arbitraj Bucureşti. acesta se consideră încheiat la sediul ofertantului. dv. 81/1982. 249) Contract de vânzare comercială internaţională. p. în momentul când se primeşte de acesta (prin telex. împiedică constituirea contractului. în cadrul cărora navlul. ca parte a preţului. supra. Negociere prin corespondenţă Potrivit art. cât şi înlocuirea ei cu una nouă. supra.. hotărărea nr. (Comisia de Arbitraj Bucureşti. cit. aplicabil în speţă.dovada existenţei acestuia. supra. 246) Contract de vânzare internaţională. Îndeplinirea obligaţiilor părţilor. existând dezacordul părţilor asupra unui element esenţial al acestuia. în Tribuna economică. potrivit clauzelor stipulate.

158/1980. supra. supra. cit. Livrarea mărfii. (Comisia de Arbitraj Bucureşti. În consecinţă. (aplicabil în cauză) dacă mai multe datorii ajunse la termen sunt de egală natură (aceeaşi natură). Livrarea mărfii. 255) . hotărârea nr. 203) Contract de vânzare internaţională. Dacă însă nu s-a livrat nimic. În acest caz. (Comisia de Arbitraj Bucureşti. supra. cit. p. 2 C civ. plata făcută de debitor se impută (în lipsa unei menţiuni diferite în chitanţă) asupra datoriei celei mai vechi. lipsa unei cantităţi de marfă reprezentând procentul de 10 % din totalul care trebuia livrat nu poate fi considerată ca o neexecutare a obligaţiei asumate de vânzător. cit. în Tribuna economică. Condiţii de admisibilitate a) Dacă prin contractul de vânzare comercială internaţională s-a prevăzut o clauză care prevedea o toleranţă de 10 % în plus sau în minus („la opţiunea vânzătorului”). 2 C. hotărârea nr. civ. este livrat în contul datoriei celei mai vechi. (Comisia de Arbitraj Bucureşti. 255) b) Potrivit art. (aplicabil în cauză).în Tribuna economică. p. iar datoriile sunt de egală natură. cit. Toleranţe. (Comisia de Arbitraj Bucureşti. în Tribuna economică. 28/1971. în limita toleranţei convenite prin contract. supra. nu şi asupra unei datorii pe care o contestă. Soluţia se întemeiază pe prevederile art. cit. în Tribuna economică. dacă datoriile sunt de aceeaşi natură. Loturi de marfă predate cu întârziere a) În lipsa unei înţelegeri între părţi se consideră că un lot de mărfuri predat cu întârziere de către vânzător. text potrivit căruia dacă în chitanţă nu se specifică nimic în legătură cu modul de imputaţie. p. p. imputaţia se face asupra celei mai vechi. Lipsuri cantitative. eventualele lipsuri cantitative constatate cu ocazia primirii şi recepţiei mărfii pot fi socotite ca justificare. hotărârea nr. 255) b) Toleranţa de 3% prevăzută în contract poate fi luată în considerare numai dacă vânzătorul şi-a îndeplinit obligaţia de livrare la care s-a angajat. hotărârea nr. supra. 1113 alin. 1113 alin. 219/1990. 127/1980. Aceste dispoziţii nu pot să opereze ca o prezumţie a voinţei debitorului de a imputa plata asupra datoriei celei mai vechi decât referitor la o datorie pe care a recunoscut-o. p. pentru această diferenţă nu pot fi aplicate sancţiunile patrimoniale stabilite prin contract. vânzătorul nu poate să invoce în favoarea sa toleranţa cantitativă stipulată prin contract. în Tribuna economică. 257) Contract de vânzare internaţională.

5/1973. Depăşire. Clauză penală Clauza prin care se stabileşte plata de penalităţi în caz de întârziere în executarea obligaţiilor nu poate fi aplicată decât situaţiei de fapt pentru care această sancţiune patrimonială a fost prevăzută. supra. cumulul nu poate opera. în Tribuna economică. 1068 C. Nesolicitare. hotărârea nr. Penalităţi de întârziere. (Comisia de Arbitraj Bucureşti. în temeiul principiului libertăţii contractuale. p. Efecte Nesolicitarea de către partea prejudiciată a penalităţilor prevăzute în contractul de comerţ exterior. supra. din termenii expreşi ai contractului. stabilite prin contractul de comerţ exterior. (Comisia de Arbitraj Bucureşti. creditorul are facultatea de a cere de la debitorul care nu . fiind contrar funcţiei uzuale a clauzei penale. 10/1972. Totuşi. supra. civ. Livrarea mărfii Vânzătorul este obligat să respecte termenele de livrare a mărfii. fără a fi necesar (în afară de cazul când prin contract s-a stabilit altfel) să aştepte cereri de livrare din partea cumpărătorului. cit. p. în Tribuna economică. p. Însă. cit. Termen de livrare. hotărârea nr. suma stabilită prin clauza penală nu se cumulează cu despăgubiri în completare. nu are ca efect pierderea dreptului de a pretinde sau de a primi de la cealaltă parte contractantă îndeplinirea în natură a obligaţiei sau daune echivalente pentru neexecutare. hotărârea nr. În caz de dubiu. 272) Contract de vânzare internaţională. spre a fi sancţionată neexecutarea totală a contractului. hotărârea nr. 5/1973. pentru executarea cu întârziere a obligaţiilor. Clauză penală Potrivit art.. p. în principiu. 28/1971. intenţia părţilor în acest sens trebuie să rezulte în mod neîndoielnic.Contract de vânzare internaţională. (Comisia de Arbitraj Bucureşti. supra. în Tribuna economică. 254) Contract de vânzare-cumpărare internaţională. părţile pot conveni ca penalităţile de întârziere să se cumuleze cu despăgubiri până la limita integrală a prejudiciului suferit. Clauză penală Clauza penală îndeplineşte o funcţie compensatoare de reparare a prejudiciului suferit. în Tribuna economică. 272) Contract de vânzare-cumpărare internaţională. cit. 272) Contract de vânzare-cumpărare internaţională. cit. Ca atare. Ea nu poate fi extinsă. (Comisia de Arbitraj Bucureşti.

276) Contract de vânzare-cumpărare internaţională. afară dacă penalitatea nu s-a stipulat pentru simpla întârziere a executării. (Comisia de Arbitraj Bucureşti. supra. Inadmisibilitate În lipsa unei clauze sau dispoziţii legale diferite. p. De asemenea. 266) Contract de vânzare internaţională. Lipsa unei clauze de penalităţi moratorii. . supra. căruia i-a revândut marfa. 27/1972. 10681069 C. din această cauză (a întârzierii). Pierderea. În consecinţă (în speţă fiind aplicabile prevederile textelor sus menţionate cu titlu de “lex voluntatis”) clauza penală prin care se prevede (în raporturile dintre o întreprindere română de comerţ exterior şi o societate comercială cu sediul în străinătate) ca mod de despăgubire forfetară a cumpărătorului.şi-a executat la timp obligaţia. fiind conformă cu prevederile art. 1069 C. p. afară de cazul când părţile au convenit în acest sens. contractul nu poate fi desfăcut decât prin acordul părţilor. hotărârea nr. în Tribuna economică. În acest scop. este necesară o nouă înţelegere intervenită între persoane care să aibă calitatea de a angaja părţile contractante. fie îndeplinirea clauzei penale fie îndeplinirea obligaţiei principale. cit. în Tribuna economică. civ. cit. creditorul nu poate cere “deodată şi penalitatea şi obiectul obligaţiei principale”. în Tribuna economică. Necesitatea consimţământului celeilalte părţi Cesiunea unui contract de vânzare-cumpărare internaţională de către una dintre părţi în favoarea unei terţe persoane nu poate fi realizată în mod valabil decât cu consimţământul celeilalte părţi.. în caz de depăşire a termenului de livrare convenit. în conformitate cu art. (Comisia de Arbitraj Bucureşti. plata unor penalităţi de întârziere progresivă cu un cuantum maxim de 5 % din valoarea produselor respective. Revocare unilaterală. 197/1983. Cesiune în favoarea unei terţe persoane. este valabilă. (Comisia de Arbitraj Bucureşti. clauza penală fiind o compensaţie a daunelor interese (ce creditorul suferă din neexecutarea obligaţiei principale). Consecinţe în caz de livrări cu întârziere Lipsa unei clauze de penalităţi moratorii nu împiedică pe cumpărător să ceară pe cale arbitrală despăgubiri de la vânzător. p. 266) Contract de vânzare-cumpărare internaţională. adică a posibilităţii cesiunii fără consimţământul celuilalt. consemnată într-un înscris. hotărârea nr. într-un astfel de caz. supra. echivalează cu despăgubirile pe care cumpărătorul le-a plătit subdobânditorului. civ. cit. hotărârea nr. dacă mărfurile i-au fost livrate cu întârziere. 166/1981.

Ea nu priveşte nici forma exterioară a actului juridic. p. supra. pe de o parte. (Comisia de Arbitraj Bucureşti. în Tribuna economică. nu dispoziţiile cu caracter special prin care sunt reglementate raporturile juridice interne (fără elemente de extraneitate) dintre organizaţiile economice române. în Tribuna economică. 15/1972. 303) c) Ori de câte ori rezolvarea unei probleme litigioase de comerţ exterior este guvernată de dreptul român. executarea şi stingerea obligaţiilor contractuale. (Comisia de Arbitraj Bucureşti. în Tribuna economică. cit. 279) b) Dacă părţile nu au stabilit prin contract nici un element din care să rezulte legea ce le cârmuieşte contractul. supra. 1422/1966. hotărârea nr. nici capacitatea părţilor. în Tribuna economică. Condiţii Clauza din contract care prevede un anumit termen pentru livrarea mărfii este valabil modificată dacă acreditivul emis de cumpărător a dus la prelungirea acestui termen. cit. iar vânzătorul a acceptat (tacit) prorogarea efectuând livrarea la data arătată în acreditiv.(Comisia de Arbitraj Bucureşti. deci priveşte atât formarea. supra. ca “lex causae”. 276) Contract de vânzare-cumpărare internaţională. ansamblului operaţiei juridice (negotium). hotărârea nr. 281) . hotărârea nr. şi producătorii pentru export sau beneficiarii din import din ţară. şi anume acelea din Codul civil şi din Codul comercial. nici constituirea sau transmiterea de drepturi reale pe cale contractuală. p. Modificare. hotărârea nr. pe de altă parte. sau dintre întreprinderile române de comerţ exterior. Termen de livrare. urmează să se aplice dispoziţiile cu caracter general ale acestei legislaţii. (Comisia de Arbitraj Bucureşti. arbitrii (care nu au primit puterea de a soluţiona litigiul de la stat şi drept urmare nu au la dispoziţie o “lex fori” de la care să împrumute reguli de soluţionare a conflictului) dispun aproape de puteri discreţionare în alegerea legii care cârmuieşte contractul “lex contactus”. p. supra. (Comisia de Arbitraj Bucureşti. cumpărătorul n-ar mai putea obiecta tardivitatea livrării. hotărârea nr. p. 275) Contract de vânzare-cumpărare internaţională. cit. cât şi efectele. Lege aplicabilă a) Legea contractului este aplicabilă: în principiu. cit supra. 22/1970. p. în Tribuna economică. În aceste condiţii. 220/1978. 74/1974. cit. în raport cu termenul iniţial convenit prin contract.

dacă plata se face prin acreditiv irevocabil preţul devine exigibil din momentul facturării mărfii. aceasta fiind legată nu de emiterea documentului de credit ci de executarea obligaţiilor contractuale. 277) Contract de vânzare internaţională. Capacitatea persoanelor juridice participante la raporturile juridice de comerţ exterior. în vederea plăţii acreditivului. Plata prin acreditiv irevocabil În lipsă de clauză contractuală contrară. înainte de a avea confirmarea emiterii acreditivului corectat. supra. în Tribuna economică. Deschiderea acreditivului nu poate fi condiţionată nici de primirea stemului pentru nava care efectuează transportul maritim al mărfii contractate. până atunci. cit. atât celor cu sediul în ţară. 93/1979.Activitate de comerţ exterior. (Comisia de Arbitraj Bucureşti. hotărârea nr. 260) . hotărârea nr. (Comisia de Arbitraj Bucureşti. În consecinţă. cit. cât şi celor care se află în străinătate. 161/1979. în Tribuna economică. nu-i conferă creditorului certitudinea încasării sumei datorate. Plata prin deschiderea acreditivului a) Deschiderea acreditivului nu poate fi condiţională de către cumpărător de primirea specificaţiei mărfii contractate. supra. p. Ca atare. 2 din Codul civil român. 2 alin. Preţ. 259) b) Comunicarea telegrafică prin care debitorul din străinătate consimte. supra. în Tribuna economică. hotărârea nr. p. creditorul nu poate fi obligat. specificaţia trebuie prezentată la bancă. legea română referitoare la capacitatea persoanei juridice se aplică tuturor persoanelor juridice de naţionalitate română care exercită activităţi de comerţ exterior. 51 /1973. supra. (Comisia de Arbitraj Bucureşti. cit. Legea aplicabilă Potrivit normei de drept internaţional privat înscrisă în art. Acceptul pentru venirea navei constituind încunoştiinţarea cumpărătorului de către vânzător că poate lua marfa în primire într-un port anumit şi de la o dată anumită. să înlăture rezervele din acreditiv. o asemenea manifestare de voinţă a vânzătorului (consimţământul său de a livra marfa) nu este posibilă fără existenţa acreditivului. 256) Contract de vânzare internaţională. p. Preţ. să procedeze la executarea propriilor obligaţii. Exigibilitate. în Tribuna economică. p. hotărârea nr. (Comisia de Arbitraj Bucureşti. cit. 34/1958. la cererea creditorului.

257) Contract de vânzare internaţională. deoarece condiţia suspensivă a căzut încă din ziua scadenţei. p. supra. în Tribuna economică. p. hotărârea nr. Preţ. hotărârea nr. debitorul pierde beneficiul acestei reduceri dacă a efectuat plata cu întârziere. 253) Contract de vânzare internaţională. În consecinţă. Momentul plăţii O plată portabilă se consideră . în Tribuna economică. . Clauză de reducere. la rândul ei să înceteze executarea propriilor sale obligaţii. (Comisia de Arbitraj Bucureşti. atare raporturi interne fiind inopozabile creditorului. Refuz de plată. respectiv al băncii sale. (Comisia de Arbitraj Bucureşti. p.că a avut loc la data când banca de la sediul creditorului a creditat contul acestuia. potrivit prevederilor din contractul de comerţ exterior. Condiţii Clauza contractuală prin care creditorul acordă o reducere de 20% din suma datorată de debitor. 141 /1977. (Comisia de Arbitraj Bucureşti. Preţ. 10/1971. p. supra. (Comisia de Arbitraj Bucureşti. debitorul a dat dispoziţia de plată la timp. Plata preţului. Preţ. 252) Contract de vânzare internaţională. 141/1977. cit. acestea trebuie făcute la sediul din străinătate al creditorului.Contract de vânzare internaţională. uniformizarea de prevederile INCOTERMS. cit. Efecte Refuzul plăţii preţului la care partea s-a obligat prin contractul de comerţ exterior rupe echilibrul care trebuie să existe între prestaţiile reciproce din contractele sinalagmatice. cu condiţia ca acesta să o achite până la data convenită. sunt de strictă interpretare. 27/1973. Este indiferent faptul că în raporturile sale cu banca. cit. 201/1985. Locul plăţii În cazul plăţilor portabile. în sensul că nu pot fi agravate obligaţiile stabilite de aceste reguli. cit. hotărârea nr. astfel încât cealaltă parte este în drept ca. 256) Contract de vânzare internaţională. instituie în sarcina sa o obligaţie de rezultat. în Tribuna economică. fie în sarcina cumpărătorului.în principiu . fie în sarcina vânzătorului. hotărârea nr. Preţ. Clauze uniformizate prin prevederile INCOTERMS Clauzele referitoare la preţ. hotărârea nr. supra. în Tribuna economică. supra. Plata portabilă. (Comisia de Arbitraj Bucureşti.

p. (Comisia de Arbitraj Bucureşti. Plată făcută prin intermediar. supra. devenind. (Comisia de Arbitraj Bucureşti.să realizeze un acord ulterior.în Tribuna economică. hotărârea nr. 1536 alin. 257) . 261) Contract de vânzare internaţională. exigibilă imediat sau la cererea creditorului. Art. nu poate justifica plata ce i s-a făcut de către debitor. în Tribuna economică. (Comisia de Arbitraj Bucureşti. supra. cit. hotărârea nr. Plata preţului. în conformitate cu prevederile art. în Tribuna economică. Nedeterminarea lui la data încheierii contractului Dacă. în Tribuna economică. aşadar. cit. în Tribuna economică. cit.să mijlocească în străinătate contracte de comerţ exterior în numele creditorului. supra. sunt ţinuţi solidar la plată. 12/1971. p. părţile au obligaţia . Codebitori. 1096 C. p.civ. 17/1972. cit. Preţul. Plata preţului.dacă nu s-a convenit altfel . 257) Contract de vânzare internaţională. cit. 53/1985. Faptul că intermediarul este împuternicit . supra. român (aplicabil în cauză) prevede că plata trebuie să se facă creditorului sau împuternicitului său ori aceluia care este autorizat de justiţie sau de lege a primi plata pentru dânsul. Răspundere solidară Dacă codebitorii (parteneri din străinătate) s-au obligat (printr-un act de recunoaştere a datoriei contractuale) să facă plata împreună. 3/1976. când plata se efectuează prin intermediul unui împuternicit acesta trebuie să fie abilitat să o primească printr-un mandat special. p. 253) Contract de vânzare comercială internaţională. supra. 247) Contract de vânzare internaţională. Obligaţie de plată neafectată de termen sau condiţie Orice obligaţie de plată neafectată de termen sau condiţie este o obligaţie pură şi simplă.ca în speţă . cu ocazia încheierii contractului de comerţ exterior nu s-a stabilit preţul mărfii vândute. fără să se determine partea contributivă a fiecăruia. (Comisia de Arbitraj Bucureşti. hotărârea nr. 42 din Codul comercial român (aplicabil în cauză). deoarece. hotărârea nr. p. Plata preţului. Valabilitate Plata făcută unei persoane lipsite de împuternicire nu eliberează pe datornic. în conformitate cu art. 2 din Codul civil român. fără să aibă însă dreptul de a încasa vreo sumă pentru aceasta.

(Curtea de Arbitraj a Camerei de Comerţ Internaţional din Paris. supra. Neexecutare. în Tribuna economică. 30/1973. 273) Contract de vânzare-cumpărare internaţională. p. Dacă însă executarea. supra. în Tribuna economică. Culpa ambelor părţi. poate duce la adaptarea contractului potrivit cu convenţia intervenită între părţi în acest sens. hotărârea nr.civ. care face contractul excesiv de oneros. (Comisia de Arbitraj Bucureşti.civ. 1083 C. (Comisia de Arbitraj Bucureşti. 1082 şi art. 161/1980. 1990/1972. Condiţii generale de vânzare . în Tribuna economică. acestea urmează să răspundă în raport cu întinderea culpei fiecăreia.Contract de vânzare-cumpărare internaţională. cit. O asemenea împrejurare însă. cit. 273) Contract de vânzare-cumpărare internaţională. supra. supra. 1082 C. dosar nr. p. român (aplicabile în cauză). Efecte Devalorizarea monedei de plată nu poate constitui temei pentru rezilierea contractului. p. Exonerare de răspundere. cit. aşa cum prevăd art. nu întrunesc elementele cazului de forţă majoră prevăzut de art. cit. care să justifice refuzul primirii mărfii cumpărate. Preţ. Neîndeplinirea obligaţiilor contractuale. (Comisia de Arbitraj Bucureşti. executare parţială sau tardivă debitorul trebuie să despăgubească pe creditor pentru prejudiciul pe care acesta 1-a suferit. Exonerare de răspundere. acest eveniment nefiind imprevizibil şi de neînvins. în Tribuna economică. hotărârea nr. Devalorizarea monedei. Neexecutare. român (aplicabil în cauză) nefiind o împrejurare imprevizibilă şi de neînlăturat. Forţă majoră Lipsa spaţiilor de depozitare ale beneficiarului nu constituie un caz de forţă majoră. care nu au putut fi remediate decât după un timp mai îndelungat. p. Răspundere Este de principiu că debitorul trebuie să aducă la îndeplinire obligaţiile pe care şi le-a asumat la termenele şi în condiţiile stabilite prin contractul de comerţ exterior. 268) Contract de vânzare-cumpărare internaţională. În caz de neexecutare. Forţă majoră Defecţiunile în funcţionarea utilajelor uzinei producătoare. 290) Contract de vânzare internaţională. hotărârea nr. executarea parţială sau cu întârziere s-a datorat culpei ambelor părţi. 44/1971.

în Tribuna economică. Prescripţia dreptului material la acţiune. p. aplicabile în speţă.Condiţiile generale de vânzare (pe baza cărora s-a încheiat contractul de vânzarecumpărare) nefiind acceptate expres de cumpărător (care nu a semnat aceste condiţii de pe versoul bonului de comandă şi nu i s-a atras nici atenţia asupra lor. nu încalcă ordinea publică de drept internaţional privat român. cu titlu de “lex contractus”. deci. 283) Contract de vânzare-cumpărare internaţională. cit. prescripţia dreptului material la acţiune este supus legii care guvernează. Legea străină. p. ea nu se poate deduce din simpla întârziere a cererii de executare a contractului. (Curtea de Casaţie Franceză. cit. (Curtea de Casaţie Franceză. supra. dacă le-a cunoscut) nu-i sunt opozabile. 280) . 167/1958. decizia din 3 mai 1979. Renunţarea la drept nu se prezumă şi nu poate rezulta decât din acte care exprimă fără echivoc voinţa părţii de a renunţa. în Tribuna economică. supra. decizia din 18 ianuarie 1984. aplicabilă în raporturile juridice de comerţ exterior dintre părţi. în fond. cit. hotărârea din 10 octombrie 1968. în Tribuna economică. prin care sunt stabilite termene de prescripţie extinctivă mai lungi decât cele prevăzute de Decretul nr. supra. raporturile juridice de comerţ exterior dintre părţi. Legea aplicabilă Potrivit regulilor de drept internaţional privat român. Renunţare la drept Dreptul părţii de a cere executarea contractului nu dispare prin simplul fapt că s-a întârziat punerea acestuia în executare. (Comisia de Arbitraj Bucureşti. Întârziere în executarea obligaţiei. neştiindu-se. p. 285) Contract de vânzare-cumpărare internaţională.

cit. Bucureşti. Editura Actami. Bucureşti. Octavian Căpăţână. Tratat de drept al comerţului internaţional. Brânduşa Ştefănescu. . Operaţiunile de leasing. Dorin Clocotici. Drept comercial nr. Costin. Tudor Radu Popescu. Conţinutul raportului juridic de comerţ internaţional. 1996. II. Dumitru Mazilu. Bucureşti. vol. Bucureşti. Sergiu Deleanu. Cluj-Napoca. Cambia. Partea specială. Octavian Căpăţână. Gheorghe Gheorghiu. 5/1996. Falimentul în dreptul internaţional privat în Rev. Dreptul comerţului internaţional. 1999. Editura LuminaLex. Gheorghe Gheorghiu. Mircea N. 1992. 1/1996 şi nr. Partea generală. Dreptul internaţional privat. Tudor Radu Popescu. 1996.BIBLIOGRAFIE Dumitru Mazilu. Editura Didactică şi Pedagogică. Acta Universitatis „Bogdan Vodă”. Dreptul concurenţei. Boroi. Dicţionar de drept internaţional al afacerilor. Contractul de comerţ internaţional. 1994 şi 1995. 2001. 1976. Editura Risoprint. 2000. Editura Lumina-Lex. Bucureşti. Gheorghe Pipera. Constantin Vicol. Sergiu Deleanu. Octavian Căpăţână. biletul la ordin şi cecul. cit. Editura Lumina-Lex. II. op. 1/1994. Editura Lumina-Lex. Bucureşti. Procedura reorganizării judiciare şi a falimentului. M. 1999. Pro Jure nr. Costin. Capacitatea de a fi comerciant. Dreptul comerţului internaţional. C. Bucureşti. în op. Bucureşti. 1945. Codul comercial român. Codul de procedură civilă comentat şi adnotat. Bucureşti. Cambia. Bucureşti. Editura Lumina-Lex. 1994. 1987. 2000. noi reglementări procedurale în Revista de Drept comercial nr. 1/2001. vol. Rădescu. Bucureşti. Tudor Radu Popescu. Editura All. 1994. Dreptul comerţului internaţional. Mircea N. Editura Lumina-Lex. Editura LuminaLex.

ELEMENTE SPECIFICE. CONCEPTUL DE RAPORT JURIDIC AL COMERŢULUI INTERNAŢIONAL PAGEREF _TOC225787124 \H 12 2. DEFINIŢIE. CONŢINUTUL RAPORTULUI PAGEREF _TOC225787126 \H 14 4.CUPRINS TOC \O "1-3" \U CAPITOLUL I DREPTUL COMERŢULUI INTERNAŢIONAL PAGEREF _TOC225787114 \H 1 1. PRINCIPIILE DREPTULUI PAGEREF _TOC225787120 \H 4 3. IZVOARELE DREPTULUI PAGEREF _TOC225787121 \H 9 CAPITOLUL III RAPORTUL JURIDIC DE COMERŢULUI INTERNAŢIONAL COMERŢULUI INTERNAŢIONAL COMERŢ INTERNAŢIONAL PAGEREF _TOC225787123 \H 12 1. OBIECTUL DREPTULUI COMERŢULUI INTERNAŢIONAL PAGEREF _TOC225787119 \H 3 2. POZIŢIA ROMÂNIEI ÎN CADRUL DREPTULUI COMERŢULUI INTERNAŢIONAL PAGEREF _TOC225787116 \H 2 CAPITOLUL II NOŢIUNI GENERALE PRIVIND DREPTUL COMERŢULUI INTERNAŢIONAL PAGEREF _TOC225787118 \H 3 1. PARTICIPANŢII LA RAPORTUL PAGEREF _TOC225787127 \H 15 JURIDIC DE COMERŢ INTERNAŢIONAL JURIDIC DE COMERŢ INTERNAŢIONAL JURIDIC DE COMERŢ INTERNAŢIONAL . CARACTERISTICILE RAPORTULUI PAGEREF _TOC225787125 \H 13 3. ROLUL ŞI IMPORTANŢA INSTITUŢIILOR JURIDICE PRIVIND COMERŢUL INTERNAŢIONAL PAGEREF _TOC225787115 \H 1 2.

SOCIETĂŢILE COMERCIALE PAGEREF _TOC225787133 \H 19 4. RECIPROCITATEA DREPTURILOR RAPORTURILE JURIDICE PAGEREF _TOC225787128 \H 16 CAPITOLUL IV ŞI DE OBLIGAŢIILOR PARTICIPANŢILOR LA COMERŢ INTERNAŢIONAL SUBIECTELE RAPORTULUI JURIDIC DE COMERŢ INTERNAŢIONAL PAGEREF _TOC225787130 \H 17 1.SUBIECTE ALE RAPORTULUI JURIDIC DE COMERŢ INTERNAŢIONAL PAGEREF _TOC225787131 \H 17 2.SUBIECT AL RAPORTURILOR JURIDICE DE COMERŢ INTERNAŢIONAL PAGEREF _TOC225787134 \H 23 CAPITOLUL V FALIMENTUL ŞI INTERNAŢIONAL REORGANIZAREA JUDICIARĂ ÎN COMERŢUL PAGEREF _TOC225787136 \H 24 1. CONVENŢIILE INTERNAŢIONALE PAGEREF _TOC225787140 \H 33 CAPITOLUL VI ACTELE ŞI FAPTELE DE PRIVIND FALIMENTUL COMERŢ INTERNAŢIONAL PAGEREF _TOC225787142 \H 40 .5. COMERCIANŢII . STATUL . COMERCIANŢII - PERSOANE FIZICE PAGEREF _TOC225787132 \H 17 3. PROCEDURA REORGANIZĂRII JUDICIARE ŞI A FALIMENTULUI ÎN COMERŢUL INTERNAŢIONAL PAGEREF _TOC225787137 \H 24 2. RACORDAREA ROMÂNIEI PAGEREF _TOC225787138 \H 24 3. FALIMENTUL CU LA COMERŢUL INTERNAŢIONAL ELEMENTE DE EXTRANEITATE PAGEREF _TOC225787139 \H 27 4.

OBIECTIVE ŞI MIXTE DE COMERŢ INTERNAŢIONAL PAGEREF _TOC225787146 \H 41 CAPITOLUL VII CONTRACTUL DE COMERŢ INTERNAŢIONAL PAGEREF _TOC225787148 \H 42 1. ACTELE ŞI FAPTELE SUBIECTIVE.1. FORMAREA CONTRACTULUI SPECIFICE DE FORMĂ DE FOND CLASIFICARE DE COMERŢ INTERNAŢIONAL PAGEREF _TOC225787154 \H 44 7. OFERTA DE A CONTRACTA PAGEREF _TOC225787156 \H 46 9. PAGEREF _TOC225787153 \H 43 6. DEFINIREA ACTELOR ŞI FAPTELOR DE COMERŢ INTERNAŢIONAL PAGEREF _TOC225787143 \H 40 2. CONŢINUTUL CONTRACTULUI PAGEREF _TOC225787157 \H 47 CAPITOLUL VIII ŞI ACCEPTAREA OFERTEI DE COMERŢ INTERNAŢIONAL . CARACTERE PAGEREF _TOC225787150 \H 42 3. CONCEPT ŞI TRĂSĂTURI SPECIFICE PAGEREF _TOC225787149 \H 42 2. ELEMENTE PAGEREF _TOC225787144 \H 40 3. CONDIŢIILE PAGEREF _TOC225787151 \H 42 4. MOMENTUL ŞI LOCUL PERFECTĂRII CONTRACTULUI DE COMERŢ INTERNAŢIONAL PAGEREF _TOC225787155 \H 45 8. CONDIŢIILE PAGEREF _TOC225787152 \H 42 5. CRITERIUL DEFINITORII COMERCIALITĂŢII PAGEREF _TOC225787145 \H 40 4.

TITLURILE DE CREDIT ÎN COMERŢUL INTERNAŢIONAL PAGEREF _TOC225787159 \H 69 1. PAGEREF _TOC225787163 \H 77 CAPITOLUL IX SOLUŢIONAREA EXTRANEITATE LITIGIILOR PATRIMONIALE CU ELEMENT DE DEFINIŢIE CAMBIA LA ORDIN CECUL PAGEREF _TOC225787165 \H 80 JURISPRUDENŢĂ PAGEREF _TOC225787166 \H 87 BIBLIOGRAFIE PAGEREF _TOC225787167 \H 100 PAGE PAGE 5 . PAGEREF _TOC225787161 \H 70 3. PAGEREF _TOC225787160 \H 69 2. BILETUL PAGEREF _TOC225787162 \H 75 4.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful