Oda (in metru antic) Poezie a maturitatii artistice depline, a implinirii perfectiunii clasice ³in metro antic´.

³Oda´ lui Eminescu a fost publicata in decembrie1884, dup ace parcursese un lung proces de elaborare de aproape 10 ani, timp in care poetul a conceput 11 variante succesive. Avand ca punct de plecare ³ Oda pentru Napoleon´, care surprindea ipostaza romana a titanului, in 11 strofe, ³ Oda (in metro antic)´ devine prin subiectivare si concentrare, un poem de cinci catrene. In succesiunea de variante se modifica tema, tonalitatea lirica, dimensiunea poemului si ipostazele lirice: de la titanism la geniu, de la erou la poet si apoi la om. Poemul « Oda( in metru antic) » pastreaza titlul, cu precizarea specie lirice cu caracter solemn, in care se exprima o atitudine de admiratie fata de natura, patrie sau de preamarire a unor fapte eroice, si paranteza ce sugereaza inradacinarea in lirica antichitatii. « Oda » eminesciana releva anititeza dintre sensul cuvantului si chinurile mistuitoare ale eului liric, provocate de revelatia asupra celor doua esnte existentiale :iubirea si moartea, viziune filozofica materializata cu elemente romantice in substanta clasica. Tema poeziei este filozofica, de factura romantica, ilustrand atitudinea superioara a eului poetic privind cunoasterea si mai ales autocunoasterea, prin opozitia dintre atitudinea contemplativa a trecutului si prezentul mistuitor, construind imaginea sinelui liric. Confesiunea lirica realizata in tonalitate de ruga, oda si elegie sustine lirismul subiectiv, prin pronumele si verbele la persoana I, timpurile verbalesi adverbe deictice de timp si de loc si pronume demostrative, Unele sintagme devin emblematice si contureaza ipostazele lirice : « pururi tanar », « ochii mei neltam visatori », « steaua singuratatii », « suferinta« dureros de dulce », « pe mine mie reda-ma », « nepasare trista ». Urmarind dispunerea timpurilor verbale in cele 5 strofe se constata ca poezia infatiseaza un ciclu existential complet, in 4 secvente poetice: atitudinea contemplativa din trecut(strofa I), intalnirea su experienta fundamentala, factor perturbator al vechii stari de gratie( strofa a II-a), prezentul trairii( strofele III si IV), proiectia in viitor/ruga de mantuire( strofa aV-a). Incipitul sintetizeaza un intreg sistem filozofic, in versul ³Nu credeam sa-nvat a muri vrodata´, care este cu siguranta cel mai profund gand poetic din literatura noastra, prin care eul liric dezvaluie trecutul, ca timp relativ al tineretii sale, perioada cand se credea « pururi tanar », asemena Cosmosului. Atitudinea comtemplativa a sinelui poetic se manifesta prin starea de visare, orin evadarea din realitatea concreta si izolarea de restul lumii, intr-o solitudine ideala ce defineste unicitatea geniului « Ochii mei naltam visatori la steaua/ Singuratatii ». A doua secventa poetica exprima, printr-un oximoron si cu accente de elegie romantica, suferinta « dureros de dulce » a eului poetic, provocata de aparitia surprinzatoare a « iubirii mistuitoare ». Situarea iubirii pe acceasi treapta existentiala cu moartea sugereaza accederea in abisurile cunoasterii absolute, prin voluptatea suferintei care invaluie deopotriva starea afectiva si destinul necrutator al conditiei de muritor. Pierderea singuratatii inseamna pierderea de sine, de unde suferinta exacerbata si arderea, sugerate prin comparatia cu personajele mitologice, in cea de-a treia secventa poetica « Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus, /Ori ca Hercul inveninat de haina-i ;/Focul meu a-l stinge nu pot cu toate/ Apele marii ».Prezenta elementelor primordiale, in antiteza si hiperbola, sugesta titanismului, inversiunile, triplul epitet al verbului « ard » sustin lamentarea geniului in ipostaza de barbat indragostit. Cele doua strofe ale secventei se realizeaza simetric, prin paralelism sintactic, astfel primele doua versuri evoca suferintele, iar ultimele doua cuprind o negatie explicita, respectiv o negatie implicita ca raspuns al interogatiei retorice care incheie strofa a patra. Simbolul pasarii Phoenix presupune speranta recastigarii unei vieti purificatoare prin ardere, adica prin iubire mistuitoare, eul liric intrebandu-se daca ar fi posibila o renastere a sinelui, asemanatoare cu aceea a miticei pasari : « Pot sa mai renviu lumions din el ca/ Pasarea Phoenix ? ». Ultima secventa releva nevoia de unificare a sinelui dupa trairea mistuitoare a erosului.Accentele filozofice ale rugaciunii de reintegrare a fiintei, « Viino iar in san , nepasare trista » , aduc aminte omului de trecera in nefiinta.Conditiia regasirii propriei identitati, atat de zdruncinata prin asaltul iubirii si perceptia mortii, se inscrie in zonacunoasterii si autocunoasterii, rpoin redescoperirea atitudinii apolinice initiale : « Ca sa pot muri linistit, pe mine/Mie reda-ma ! ». Poezia «Oda ( in metru antic) » sintetizeaza filozofic marile problem ale existentei umane: cunoasterea si autocunoasterea, dragostea , moartea, relatia cu Universul , ciclul vietii fiind incomplete fara trairea mistuitoare a iubirii, ca unica si inevitabila cale de cunoastere si mai ales de autocunoastere.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful