UNIVERSITATEA CREŞTINĂ „DIMITRIE CANTEMIR” FACULTATEA DE MANAGEMENT TURISTIC ŞI COMERCIAL TIMIŞOARA MANAGEMENT TURISTIC ŞI COMERCIAL

Coordonator ştiinţific: LECTOR DRD. SAVA CIPRIANA Absolvent: PETRARU DORINA-PAULA

TIMIŞOARA 2009 C U P R I N S

Introducere ...........................................................................................3 1. Diversitatea turismului modern.............................................................4 1.1. Abordări actuale ale noţiunilor fundamentale din turism......................4 1.2. Turismul şi dezvoltarea economico-socială..........................................8 1.2.1. Impactul economic al turismului..........................................................9 1.2.2. Semnificaţii socio-culturale ale turismului.......................................10 1.3. Forme de turism..................................................................................13 2. Hotelul, unitatea de cazare principalǎ.................................................28 2.1. Consideraţii şi clasificări privind unităţile de cazare ale Organizaţiei Mondiale a Turismului..................................................................................28 2.2. Hotelurile tip exploatare individuală...................................................31 2.3. Lanturile hoteliere...............................................................................33 2.4. Servicii hoteliere.................................................................................34 3. 4. Atractii turistice in Timisoara..............................................................37 Prezentarea generală a unităţii de turism Dominique Nathalie....... ..41

4.1. Hotel DOMINIQUE NATHALIE – prezentare generala.....................41 4.2. Personalul hotelului DOMINIQUE NATHALIE................................45 4.3. Furnizorii unitatii de cazare DOMINIQUE NATHALIE....................47 4.4. Evolutia principalilor indicatori ai activitatii de cazare la hotelul DOMINIQUE NATHALIE..........................................................................48 5. Concluzii şi propuneri..........................................................................53 Bibliografie.........................................................................................55 Anexa Nr.1.........................................................................................56 Anexa Nr.2.........................................................................................57
2

5. 1. Propuneri..............................................................................................54

Introducere
Turismul urban, în special cel de afaceri a cunoscut în România, în ultimii ani, o puternică dezvoltare. Timişoara este cel mai mare oraş al regiunii de vest, regiune care are în alcătuirea sa judeţele Arad, Caraş-Severin, Hunedoara şi Timiş. De aceea este un important centru economic de afaceri. Municipiul Timişoara este situat in partea vestică a ţarii, la aproximativ 60 Km de graniţa cu Serbia şi Ungaria, fapt care face ca o serie de investitori străini să fie interesaţi de acest oraş. Pe teritoriul oraşului potenţialii turişti au posibilitatea de a admira o serie de resurse turistice antropice şi de a participa la diverse manifestări culturale şi sportive. Dintre acestea amintim: Complexul Baroc din Piaţa Unirii, zona P-ţa Victoria în care se află Catedrala Mitropolitană, clădirea Operei şi Teatrului Naţional, monumentul Lupoaica, aşezările religioase ortodoxe, catolice, mozaice, Muzeul Banatului, Muzeul Satului, etc., locuri de recreere şi petrecerea timpului liber, Festivaluri, etc. Pentru a face faţă cererilor crescânde de cazare în ultimii ani s-au construit mai multe unităţi de cazare. Oamenii de afaceri preferă în general hotelurile moderne, amplasate în zone centrale sau liniştite, dotate cu utilităţi de ultimă generaţie. Una dintre unităţile care îndeplinesc aceste cerinţe am considerat a fi Hotelul Dominique Nathalie, situat în Timişoara Str. Daliei nr. 7. Pentru acest hotel am încercat calcularea unor indicatori ai eficienţei activităţii de cazare, precum şi aflarea sumei la care hotelul se poate asigura. Asigurările sunt necesare pentru calamităţi naturale, incendii, împotriva furturilor şi dau o garanţie atât proprietarilor cât şi turiştilor cazaţi.

3

1. DIVERSITATEA TURISMULUI MODERN
Complexitatea turismului şi caracterul tipic de serviciu îi asigură variabilitatea şi multitudinea formelor în care poate fi realizat, oferit şi vândut produsul turistic, şi de la un caz la altul, ţinând seama de numeroasele sale dimensiuni şi componente, în funcţie de o serie de factori, legaţi de ofertanţi, de clientelă, de condiţiile concrete de desfăşurare, de obiceiuri şi evoluţii istorice, de situaţii economice efective. În această diversitate de prestaţii se poate totuşi urmări o anumită tipologie, teoria economică concepând unele clasificări, unele cu caracteristici foarte specifice şi delimitări clare. Sistemul criterial are în vedere îndeosebi natura mobilurilor, preponderenţa unor componente ale ofertei turistice, forme de ofertă şi comercializare, de tipologia clientelei, de mobilitatea însăşi (locuri şi distanţe) etc., precum şi de criterii combinate, care descriu delimitări şi forme mai complexe de turism. Multe din aceste categorii sunt dificil de delimitat riguros, separaţiile făcute fiind doar de principiu, pentru evidenţierea unor aspecte preponderente ale unor grupe de cazuri – altfel având, fiecare situaţie particulară în parte, un specific al ei (ceea ce nu exclude găsirea unor criterii de grupare).

1.1.

Abordări actuale ale noţiunilor fundamentale din turism
majore din economia mondială, concretizate în creşteri

Schimbările

semnificative ale producţiei în fiecare ţară, dar şi în reducerea barierelor politice şi comerciale dintre ţări, au condus, după 1970, la o evoluţie explozivă a numărului călătoriilor şi a ţărilor participante la circulaţia turistică, intensificând comunicarea în acest domeniu şi sporind nevoia de informaţii având caracter turistic. Pe de altă parte, creşterea numărului şi diversificarea tipologică a celor implicaţi în organizarea şi gestionarea călătoriilor - administraţii naţionale de turism, organisme profesionale, colectivităţi locale, institute de cercetare, precum şi realizarea obiectivelor lor vizând evaluarea pieţelor, determinarea eficienţei campaniilor comerciale, orientarea investiţiilor, valorificarea resurselor umane şi altele, au accentuat cererea de informaţii turistice. A avut loc, în acest context, o lărgire a surselor de date, dar care utilizau 4

concepte diferite; ca urmare, au apărut dificultăţi în cunoaşterea şi evaluarea cu rigurozitate a fenomenului turistic, s-au diminuat sensibil posibilităţile realizării unor comparaţii internaţionale relevante. Se impunea, în aceste condiţii, adoptarea unui sistem statistic unitar al turismului şi dezvoltarea unei terminologii comune. Aceste obiective şiau găsit rezolvarea în recomandările Conferinţei internaţionale asupra statisticii voiajelor şi turismului, Ottawa, 1991, recomandări adoptate în 1993 la Sesiunea a XXVII-a a Comisiei de Statistică a Naţiunilor Unite. La baza propunerilor formulate cu prilejul reuniunii de la Ottawa au stat o serie de principii între care: - valorificarea experienţei acumulate de-a lungul timpului în definirea conceptelor; - caracterul simplu şi clar al definiţiilor; - urmărirea, cu prioritate, a unor scopuri statistice; - compatibilitatea cu normele şi clasificările internaţionale în alte domenii, în special cu cele de interferenţă ale turismului (demografie, transport, comerţ şi industrie, migraţie, balanţa de plaţi, etc.). Clarificările propuse şi adoptate au vizat o gamă largă de aspecte, ce ar putea fi grupate pe mai multe planuri: - conţinutul noţiunii de turism şi formele turismului; - conceptul de vizitator şi, corespunzător, locul, durata si motivul călătoriei; - industria turistică: conţinutul şi clasificarea elementelor componente; - clasificarea activităţilor turistice, pornind de la oferta, în conexiune cu structurile fundamentale ale produselor şi serviciilor CITI (Clasificarea Internaţională Tip Industrii a activităţilor), NACE (Clasificarea industrială generală a activităţilor economice în Comunitatea Europeană). În privinţa turismului, potrivit noilor precizări, acesta se referă la activităţile desfăşurate de persoane, pe durata călătoriilor şi sejururilor, în locuri situate în afara reşedinţei obişnuite, pentru o perioadă consecutivă ce nu depăşeşte un an (12 luni), cu scop de loisir, pentru afaceri sau alte motive. Se apreciază că această definiţie este suficient de largă pentru a acoperi călătoriile între diferite ţări, dar şi în interiorul acestora şi, de asemenea, pentru a include activităţile vizitatorilor de o zi (excursionişti) şi ale celor care rămân, în zona vizitată, cel puţin 24 de ore (turişti). Corespunzător accepţiunii prezentate, pot fi identificate formele principale ale turismului, şi anume: a) turism intern (domestic tourism): rezidenţii unei ţări date, care călătoresc numai în 5

interiorul acesteia; b) turism receptor (inbound tourism); non-rezidenţii care călătoresc în ţara dată; c) turism emiţător (outbound tourism): rezidenţii ţării date care călătoresc în alte ţări. Aceste trei forme de bază pot fi asociate în modaliţăti diferite, dând naştere altor categorii ale turismului, şi anume: - turism interior , formă ce regrupează turismul intern şi turismul receptor; - turism naţional, constituit din turismul intern şi turismul emiţător; - turism internaţional, alcătuit din turismul receptor şi turismul emiţător (vezi fig. 1.)

Fig. 1.1. Formele fundamentale ale turismului În ce priveşte turistul, acesta este reprezentat de „ orice persoană care se deplasează spre un loc situat în afara reşedinţei sale obişnuite, pentru o perioadă mai mică de 12 luni şi ale cărei motive principale de călătorie sunt altele decât exercitarea unei activităţi remunerate în locul vizitat" . Sunt menţionate, în acest context, trei criterii considerate esenţiale pentru a distinge vizitatorii (în sensul de turişti) de alte categorii de călători şi pentru a elimina ambiguităţile generate de unii termeni. Potrivit acestor criterii: - voiajul trebuie efectuat într-un loc situat în afara reşedinţei obişnuite, ceea ce exclude călătoriile mai mult sau mai puţin regulate între domiciliu şi locul de muncă sau de studii; 6

- sejurul nu poate depăşi 12 luni consecutive, peste acest prag vizitatorul având, din punct de vedere statistic, statutul de rezident; - motivul principal al călătoriei trebuie să fie altul decât exercitarea unei activităţi remunerate, la locul vizitat, ceea ce exclude migraţia legată de locul de muncă. Vizitatorii sunt grupaţi, după rezidenţă, în vizitatori internaţionali şi vizitatori interni, iar fiecare categorie este, la rândul ei, subdivizată în turişti (cei care petrec cel puţin o noapte în locul vizitat) şi excursionişti (vizitatori de o zi). Legat de durata voiajului, se sugerează posibilitatea înregistrării şi evidenţierea călătoriilor pe diverse lungimi de intervale, în funcţie de necesităţile analizei. Corespunzător acestei fragmentări a duratei călătoriei, unii autori propun şi noţiunea de vacanţier - pentru cei care realizează o călătorie de cel puţin 4 zile, face, în acest fel, o demarcaţie între turismul de week-end (1-3 zile) şi turismul de vacanţă. În privinţa motivelor călătoriei, se recunoaşte necesitatea identificării acestora în scopul evaluării comportamentului de consum şi cheltuielilor vizitatorilor. Sunt precizate şi structurate pe grupe şi subgrupe principalele mobiluri ale călătoriilor turistice, şi anume: - loisir, recreere şi vacanţa (odihnă): vizitarea oraşelor, participarea la diverse manifestări culturale şi sportive, efectuarea cumpărăturilor, plaja (cura helio-marină), practicarea diferitelor sporturi (de amatori), croaziere, jocuri de noroc, odihnă, voiaje de nuntă, etc; - vizite la rude şi prieteni: vizitarea părinţilor, concedii în cămin (familie), participarea la funeralii, participarea la programe de îngrijire a invalizilor, etc.; - afaceri şi motive profesionale: instalarea de echipamente, inspecţii, vânzări şi cumpărări în contul întreprinderilor străine, participarea la reuniuni, conferinţe şi congrese, târguri şi expoziţii, participarea la activităţi sportive, profesionale, misiuni guvernamentale, studii, cursuri de limbi străine sau de pregătire profesională etc.; • tratament medical: staţiuni balneare, fitness, talazoterapie, kinetoterapie, staţiuni termale şi alte tipuri de cure şi tratamente (slăbire, înfrumuseţare); • religie/pelerinaje: participarea la diverse evenimente religioase, pelerinaje; • alte motive: echipajele aeronavelor şi vaselor destinate transportului public (personalul însoţitor de bord), tranzit, alte activităţi. Industria turistică este acea parte a economiei, alcătuită dintr-o sumă de activităţi sau mai multe ramuri a căror funcţie comună este satisfacerea nevoilor turiştilor. Din industria turistică fac parte sectoarele: 7

• locuinţă şi alimentaţie (în conformitate cu structurile consacrate, grupa ,,Hoteluri şi restaurante"): hoteluri, moteluri, case de oaspeţi, ferme, vase de croazieră, vile, castele, camping-uri, proprietăţi time-share, reşedinţe secundare, restaurante (clasice, cu specific, fast-food), baruri, cafenele; • transport: sectorul comercial reprezentat de linii aeriene, curse navale, căi ferate, autocare, firme de închirieri de automobile, operatori de taximetre şi sectorul noncomercial constituit din automobile proprietate personală, aeronave proprii, iahturi; • organizatorii de călătorii: agenţii de voiaj şi touroperatori; • atracţii-agrement: elemente naturale (forme de relief, grădini, parcuri, lacuri etc.) şi construite - catedrale, castele, monumente, muzee, galerii de artă, teatre, parcuri de distracţie, facilităţi sportive, cazinouri precum şi festivaluri şi evenimente culturalartistice; • organizatorii/administratorii destinaţiilor: oficii de turism naţionale, regionale, locale.

1.2.

Turismul şi dezvoltarea economico-socială

În concordanţă cu aspectele mai sus prezentate, privind conţinutul şi trăsăturile sale definitorii, turismul - înţeles ca ansamblul relaţiilor şi fenomenelor generate de satisfacerea nevoilor de consum ale călătorilor - răspunde cerinţelor unui domeniu distinct de activitate, reprezentând, în tot mai multe ţari, o ramură importantă a economiei. Diversitatea activităţilor încorporate în conţinutul prestaţiei/industriei turistice ca şi prezenţa unora dintre ele în structura altor ramuri ale economiei, conferă turismului caracterul unei ramuri de interferenţă şi sinteză. De aici decurge amploarea şi complexitatea legăturilor dintre turism şi celelalte componente ale economiei. Aceste relaţii îmbracă forme diferite, manifestându-se direct sau indirect, permanent sau periodic, pe orizontal sau vertical. Spre exemplu, pentru desfăşurarea activităţii turistice sunt necesare intrări din alte ramuri, ca: agricultură, industrie alimentară, industria construcţiilor şi indirect a materialelor de construcţii, energetică, construcţii de maşini etc.; de asemenea, turismul întreţine legături directe cu transporturile, telecomunicaţiile, cultura şi arta. La rândul său, prin produsele pe care le oferă, turismul contribuie nemijlocit la asigurarea consumului populaţiei, împărţind această sarcină cu educaţia şi învăţământul, ocrotirea sănătăţii, comerţul şi altele.

8

1.2.1.

Impactul economic al turismului

Privit prin prisma conţinutului său şi în corelaţie cu ansamblul economiei naţionale, turismul acţionează ca un factor simulator al sistemului economic global. Desfăşurarea călătoriei turistice presupune o cerere şi, respectiv, un consum de bunuri şi servicii specifice, ceea ce antrenează o creştere în sfera producerii acestora. Totodată, cererea turistică determină o adaptare a ofertei, care se materializează, între altele, în dezvoltarea bazei tehnico-materiale a acestui sector şi, indirect, în stimularea producţiei ramurilor participante la construirea şi echiparea spaţiilor de cazare şi alimentaţie, modernizarea reţelei de drumuri, realizarea de mijloace de transport, de instalaţii pentru agrement. Turismul este nu numai creator de PIB, ci are şi o contribuţie importantă la realizarea valorii adăugate. Prin specificul său - activitate de servicii, consum mare de muncă vie, de inteligenţă şi creativitate - turismul participă la crearea VA într-o proporţie superioară ramurilor apropiate din punctul de vedere al nivelului de dezvoltare. Turismul are, totodată, şi un important efect de antrenare, de stimulare a producţiei în alte domenii, rezultat al caracterului său de ramuri de interferenţă şi sinteză. Studii elaborate în acest sens au evidenţiat că activitatea unor ramuri este determinată în mare parte de nevoile turismului. În conexiune cu dezvoltarea şi modernizarea economiei unei ţări, turismul se manifestă şi ca un mijloc de diversificare a structurii acesteia. Astfel, nevoia de adaptare la cerinţele turiştilor favorizează, pe de o parte, apariţia unor ramuri (activity) specifice: industria agrementului, transportul pe cablu, agenţiile de voiaj, producţia de artizanat şi, pe de alta parte, imprimă dimensiuni noi unora dintre ramurile existente: agricultură, industrie alimentară, construcţii, transporturi, servicii culturale. Turismul reprezintă, totodată, o cale de valorificare superioară a tuturor categoriilor de resurse şi, în mod deosebit, a celor naturale - altele decât cele tradiţionale - şi/sau a celor de mici dimensiuni. Elemente cum sunt: frumuseţea peisajului, calităţile curative ale apelor minerale sau termale, condiţiile de climă, evenimente cultural-artistice, monumente de artă, vestigii istorice, tradiţia populară îşi găsesc cea mai bună valorificare, în unele situaţii chiar singură, prin intermediul turismului. Mai mult, în cazul comercializării acestor resurse în turismul internaţional se 9

asigură un spor de venit, rezultat al costurilor comparative (de producţie) mai mici pe piaţa internă faţă de cea internaţională. De asemenea, faţă de alte ramuri dominate de economiile de scală, turismul se poate dezvolta şi prin exploatarea resurselor de mici dimensiuni, dispersate, fiind, din acest punct de vedere, o componenţă importantă a economiilor locale. Consecinţa firească a acestor efecte, turismul este capabil să provoace mutaţii în dezvoltarea în profil teritorial; din acest unghi, el este considerat o pârghie de atenuare a dezechilibrelor interregionale, privite la scară naţională sau mondială, ,,o soluţie pentru prosperitatea zonelor defavorizate, un remediu pentru localităţile dezindustrializate". Pe lângă incidentele asupra economiei regiunilor şi zonelor receptoare de turişti, rezultate din atragerea lor în circuitul de valori, dezvoltarea turismului are consecinţe asupra geografiei acestora, asupra urbanizării şi construcţiei de locuinţe, amenajării de drumuri, realizării de servicii publice. El favorizează, de asemenea, utilizarea pe plan local a diferitelor resurse, a disponibilităţilor de forţă de muncă. Efectele economice ale turismului îmbracă şi alte forme de manifestare; dintre acestea, se impune a fi menţionată contribuţia sa la asigurarea unei circulaţii băneşti echilibrate, realizată deopotrivă pe seama turismului intern şi internaţional. Astfel, în cazul turismului intern, prin cheltuielile făcute de turişti pentru procurarea de bunuri şi servicii specifice, este redată circulaţiei o parte din veniturile obţinute de aceştia; se realizează, în acest fel, o echilibrare a cererii solvabile cu oferta (producţia), atenuându-se presiunile inflaţioniste. Pe de altă parte, produsele turistice mai rafinate, mai complexe, presupun, din partea turiştilor, cheltuieli mai mari faţă de consumurile casnice; cu alte cuvinte, preluarea unei părţi din veniturile populaţiei sub forma cheltuielilor pentru turism nu înseamnă sporirea, în aceeaşi măsură, a consumului intern de resurse regenerabile. În privinţa turismului internaţional, încasările valutare contribuie la atenuarea deficitului balanţei de plaţi, la consolidarea monedei naţionale şi a liberei convertibilităţi.

1.2.2.

Semnificaţii socio-culturale ale turismului

Turismul are, pe lângă consecinţele economice, şi o profundă semnificaţie socio-umană. Acţiunea sa se exercită atât asupra turiştilor, cât şi asupra populaţiei zonelor vizitate şi se resimte în planul consumului, instruirii şi educaţiei, utilizării timpului liber, calităţii mediului, legăturilor dintre naţiuni. În general, efectele sale sunt pozitive, benefice, dar, dată fiind complexitatea sa, nu sunt excluse nici incidentele

10

negative. Prin conţinutul său, turismul are un rol reconfortant, reparator, contribuind la refacerea capacităţii fizice a organismului, atât prin formele generale de odihnă, recreere, mişcare, cât şi prin cele specifice, de tratament balneo-medical. Totodată, el se manifestă ca un mijloc activ de educaţie, de ridicare a nivelului de instruire, de cultură şi civilizaţie al oamenilor; turismul facilitează accesul la valorile culturale, favorizează schimbul de idei, de informaţii, stimulând lărgirea orizontului cultural, de cunoaştere a turiştilor şi populaţiei locale, cu efect asupra formării intelectuale. În consecinţă, turismul are o importanţă deosebită în satisfacerea nevoilor materiale şi spirituale ale oamenilor, influenţând pozitiv dimensiunile şi structura consumului. Consumul turistic are o alcătuire eterogenă, fiind reprezentat, în termeni financiari, de cheltuielile făcute de turişti pentru cumpărarea de bunuri şi servicii specifice. Deşi determinat de o gamă largă de factori, de natură obiectivă şi subiectivă, specifică şi nespecifică, cât şi de particularităţile economiilor locale, consumul turistic a înregistrat, de-a lungul timpului, o creştere semnificativă argumentând integrarea turismului în modul obişnuit de existenţă al unor categorii sociale tot mai largi. Consumul turistic poate fi structurat pe două mari componente: consumul intern, efectuat de turiştii autohtoni în propria ţară, şi consumul internaţional sau exterior, cel efectuat într-o altă ţară decât cea de reşedinţă. Determinarea cu exactitate a consumului turistic, mai ales a celui intern, este dificil de realizat, datorită numeroaselor interferenţe între acesta şi consumul curent de bunuri şi servicii. Cu toate acestea, există mai multe modalităţi de evaluare a acestuia, utilizate în practica turistică internaţională. Astfel, pentru caracterizarea consumului turistic general, unele studii operează cu raportul dintre consumul intern şi cel internaţional, raport ce ia valori de la circa 2 (pentru Spania sau Anglia) la 5 (în cazul Franţei sau Austriei). În privinţa consumului turistic internaţional, acesta este, cel mai adesea, apreciat prin prisma ponderii cheltuielilor turistice efectuate în afara ţării (cheltuielile pentru călătoriile internaţionale reflectate în balanţa de plăţi faţă de consumul total privat. Acest indicator înregistrează variaţii mari de la o ţară la alta, în funcţie de amploarea turismului, dar manifestă multă stabilitate în timp, reflectând interconexiunile dintre dezvoltarea turistică şi cea economică. Pentru caracterizarea consumului intern se utilizează, de regulă, ponderea cheltuielilor pentru servicii în ,,hoteluri şi restaurante" în totalul consumului final. Sunt ţări cu mai multă experienţă în domeniu şi care operează cu o gamă mai largă de indicatori (consumuri legate de sejur, consumuri turistice şi paraturistice etc.), în funcţie 11

de informaţiile de care dispun sau care folosesc o metodologie mai elaborată de calcul a consumului turistic. Răspunzând unor cerinţe de ordin social, turismul se afirmă şi ca un important mijloc de utilizare a timpului liber. Tendinţa de creştere a dimensiunilor timpului liber, ce caracterizează evoluţia contemporană a economiei mondiale, ridică probleme legate de organizarea şi exploatarea eficientă a acestuia; structura timpului liber trebuie, astfel, sa asigure atât satisfacerea nevoilor privind refacerea capacităţii fizice şi psihice a organismului în vederea reluării muncii, cât şi a cerinţelor dezvoltării fiecărui individ. În aceste condiţii, turismul reprezintă una dintre modalităţile cele mai complexe şi benefice de utilizare a timpului liber . Prin formele sale, turismul contribuie deopotrivă la recuperarea capacităţii fizice a organismului şi la lărgirea orizontului de cunoaştere, de informare a călătorului. Corespunzător acestor avantaje, turismul se regăseşte ca principală destinaţie a timpului liber, atât pentru cel localizat la sfârşitul săptămânii, cât şi pentru cel al vacanţelor sau concediilor de odihnă. Activitatea turistică, înţeleasă ca proces de producţie, cu intrări şi ieşiri, presupune şi exploatarea unei game variate de resurse, între care cele naturale au un rol fundamental. În consecinţă, turismul exercită influenţă asupra mediului şi componentelor sale. Datorită complexităţii fenomenului turistic, relaţia dintre acesta şi mediu prezintă numeroase faţete, se manifestă pozitiv şi/sau negativ. Mediul, ca totalitate a factorilor naturali si a celor creaţi prin activităţile umane şi, mai ales, calitatea lui reprezintă motivaţia esenţială a călătoriilor, alcătuind ,,materia primă" a turismului - în procesul consumului turistic, această materie primă suferă o serie de transformări; de regulă, se deteriorează. Sunt afectate deopotrivă componentele sale naturale şi cele socio-culturale. Se impune, în aceste condiţii, găsirea unor soluţii de atenuare sau chiar de eliminare a impactului negativ al turismului asupra mediului; şi acestea există în însuşi modelul lui de dezvoltare contemporană. Vocaţia ecologică a turismului poate fi susţinută prin: sporul de frumuseţe peisagistică obţinut, în unele zone, ca urmare a amenajărilor destinate recreerii; controlul dezvoltării staţiunilor; orientarea fluxurilor turistice; organizarea de parcuri şi rezervaţii; promovarea formelor de vacanţă, mai puţin agresive - turismul verde, turismul rural, turismul de foto-safari sau bird-watching etc. Conservându-şi, în fapt, propria materie primă, turismul are o contribuţie însemnată la menţinerea şi îmbunătăţirea calităţii mediului, se manifestă ca un factor 12

activ al dezvoltării durabile. Tot pe plan socio-cultural, dar şi politic, turismul acţionează în direcţia intensificării şi diversificării legăturilor dintre naţiuni. Călătoriile, şi în mod deosebit cele internaţionale, reprezintă o cale eficientă de contact cu realizările şi popoarele altor locuri, iar rolul lor devine tot mai important pe măsura creşterii circulaţiei turistice, respectiv a numărului persoanelor şi ţărilor participante la trafic. Turismul contribuie, astfel, la promovarea unei mai bune înţelegeri între popoare aparţinând diferitelor culturi şi naţionalităţi, la reînvierea tradiţiilor, la valorificarea preţioasei moşteniri a culturii universale. Prin ansamblul posibilităţilor pe care le oferă şi condiţiilor pe care le reclamă pentru buna sa desfăşurare, turismul constituie, de asemenea, un instrument eficient al destinderii internaţionale, de consolidare şi menţinere a păcii în lume.

1.3 Forme de turism
Turismul de odihnă şi agrement Turismul de odihnă şi agrement este forma cea mai răspândită şi mai diversificată sub aspectul duratelor, atracţiilor, animaţiei, naturii activităţilor recreative şi serviciilor anexe. Din cadrul acestei categorii de forme diverse, se detaşează în funcţie de ponderea majoră (dominantă) a anumitor atracţii, turismul sportiv (destinat practicării a diverse activităţi sportive, inclusiv a vânătorii), turismul cultural (cu accent funcţia formativă a manifestărilor cultural-artistice, dar abordate ca activităţi în timpul liber). Tot ca o detaliere mai aprofundată, turismul de agrement (urmărind în mod deosebit ieşirea în natură, vizitarea unor locuri şi oameni noi, cu interes pentru obiceiurile şi istoria acelor locuri etc.) poate fi separat de turismul de odihnă şi recreere (axat pe contracararea surmenajului şi bolilor ce pot fi cauzate de viaţa modernă din mediul urban puternic industrializat, îndeosebi prin liniştea staţiunilor turistice, cure balneo-climaterice, tratamente). Turismul balneoclimateric Atunci când ponderea odihnei este majoră şi ea se completează îndeosebi cu un anumit tip de servicii paramedicale, în anumite modalităţi, avem alte forme de turism. În 13

cadrul acestora, turismul balneoclimateric este propriu staţiunilor specializate. Serviciile paramedicale pot fi incluse în produsul turistic şi în alte contexte, dar în cazul staţiunilor balneo-climaterice, ele sunt preponderente în cadrul acestuia. Este un turism fără evoluţii spectaculoase, dar vechi şi cu o anumită constantă şi stabilitate (legată şi de stabilitatea relativă a clientelei, legată de funcţionalitatea relativ constantă a staţiunilor de profil, iar în unele cazuri, şi de posibilitatea "eludării" sezonalităţii. Turismul de sănătate presupune, ca tratamentele, curele etc. sunt mobilul central şi serviciile de bază. Turismul profesional Turismul profesional este cel legat de nevoi şi obligaţii privind profesiunea, precum deplasările necesitate pentru contacte şi aranjamente comerciale (turism de afaceri), organizarea unor reuniuni, parada modei, simpozioane sau expoziţii ştiinţifice, schimburi de experienţă didactică şi de cercetare etc. (turism ştiinţific sau tehnico-ştiinţific), participarea la cursuri şi perfecţionări profesionale (turism de studii - cu caracter divers, de diferite niveluri de pregătire, forme de desfăşurare şi durate), turism misionar s.a. În toate aceste cazuri, persoanele în cauză au nevoie, pe lângă transport la locul de destinaţie, de o serie de facilitaţi şi servicii, pe toată durata desfăşurării manifestării (cât lipsesc de la reşedinţa cotidiană). Turismul urban Oraşele continuă să reprezinte o atracţie principală pentru turism, existând veritabile oraşe turistice, de mare importanţă pentru turismul intern şi internaţional. Dar turismul urban este un tip de turism bine delimitat. Turismul urban are în vedere valorificarea ansamblului resurselor existente pentru asemenea servicii (turistice), în oraşe, altele decât staţiunile turistice. El reprezintă, deci, acele activităţi turistice oferite vizitatorilor străini de localitatea respectivă, pe baza tuturor resurselor ce se pot constitui ca puncte de atractivitate şi facilităţi, şi anume: parcuri, muzee, aspecte de arhitectură, monumente, pieţe, dar şi hoteluri, restaurante, posibilităţi de transport etc. Se exclud din acest concept activităţile de petrecere a timpului liber create pentru populaţia locală şi formele specifice reprezentate de activităţi balneare, termale, aferente sporturilor de iarnă. 14

Ca o particularitate a turismului urban, organizatorii de turism trebuie să găsească (eventual să creeze) şi să pună în valoare originalitatea şi specificităţile pe care le are orice localitate. Pe lângă punctele de atracţie speciale, aşa cum am amintit, turismul urban trebuie să aibă în vedere resursele aferente, capacităţile turistice disponibile pentru turism (hoteluri, restaurante, cât şi mijloace de transport), care există sau care se creează pentru activitatea de turism respectivă. Când există capacităţi de cazare, alimentaţie publică etc., se procedează la modernizarea, mărirea lor în funcţie de nevoile existente. Alimentaţia publică poate fi axată pe restaurante reţea şi pe alimentaţie rapidă sau restaurante cu specific local. Atunci când se construiesc noi asemenea obiective, ele trebuie realizate într-o optică de amenajare a localităţii, având în vedere păstrarea specificului local, îmbunătăţirea aspectului general, posibilităţi de exploatare la capacitate, care să ţină seama şi de populaţia locală (aceasta trebuie avută în vedere în toate deciziile legate de asemenea dezvoltări). Aspectele de urbanism, de dezvoltare a localităţii vor urma trasee ce ţin cont şi de turismul urban ce se dezvoltă. În ţările occidentale, oraşele au evoluat în direcţia punerii în valoare, prin turism, a unor vestigii arhitectonice, mai ales după 1960, punând în aplicare programe de refacere şi întreţinere a clădirilor, dezvoltare a parcărilor, căilor de acces, amenajarea spaţiilor pietonale, cu o preocupare deosebită pentru îmbunătăţirea imaginii oraşului. Toate acestea au făcut zona turistică urbană mai atractivă, contribuind şi cu noi realizări arhitecturale deosebite, înnoirea localităţilor făcându-se în spirit ştiinţific, integrat arhitectonic dar, polivalent şi ţinând seama de dezvoltarea turistică şi de cele mai noi cuceriri în tehnica construcţiilor şi confortului spaţiilor de locuit, publice etc. Strategiile de dezvoltare a turismului urban trebuie să aibă în vedere scopurile finale, legate de crearea în rândul clientelei a tendinţei de a reveni şi a locui în zonele de atracţie turistică şi în localităţi care până nu demult nu prezentau un interes deosebit pentru turism. Readaptarea utilităţilor, a străzilor, a zonelor pietonale şi spaţiilor verzi, reprezintă aspecte importante nu numai pentru locuitorii oraşului, dar şi pentru atragerea turiştilor care, de regulă, se feresc de aspectele de insalubritate, de aglomeraţie excesivă. Turismul urban se poate transforma, prin adaptare, de la un turism de trecere prin localitatea respectivă, într-unul de sejur. Prin turismul urban trebuie pus în valoare caracterul particular al unor aspecte istorice ale oraşelor şi cu atât mai mult al unor oraşe istorice, specificul unor ansambluri şi monumente arhitectonice şi a altor creaţii de interes; însă pot deveni oraşe turistice şi localităţi fără asemenea atracţii deja existente, dar în care se organizează festivaluri, 15

expoziţii, manifestări culturale, ştiinţifice, economice. Astfel, în funcţie de oferta turistică (pentru turismul urban), oraşele pot fi grupate în felul următor: - capitalele sunt cazuri aparte, prezentând întotdeauna un interes particular: capitala e considerată reprezentativă pentru ţara respectivă; ea este de regulă un oraş mare, cu clădiri administrative deosebite, cu săli de conferinţe şi spectacole, cu muzee şi monumente-simbol pentru ţara respectivă şi cu o viaţă economică mai intensă (atractivă din punct de vedere comercial); - metropolele regionale - au importanţă fie sub aspectul mărimii şi vieţii economice, fie sub aspectul vechimii, eventual al calităţii de foste capitale; - oraşele obişnuite - care sunt foarte diferite. Sunt localităţi care, chiar dacă s-ar putea găsi în cadrul lor puncte turistice interesante, nu au nici un renume, deci nu se pot baza pe ele însele pentru dezvoltarea turismului şi mai ales a turismului internaţional. Printr-o politică adecvată, integrând rezolvarea problemelor de cazare, masă, transport, şi asemenea oraşe se pot face cunoscute (eventual, aşa cum am amintit, în primul rând prin existenţa - şi înfiinţarea - unor organizaţii şi mai ales prin organizări de congrese, expoziţii, festivaluri etc.). Ele pot să şi-l creeze (renumele în turism) printr-o politică economică adecvată. Pe lângă categoriile de mai sus, mai sunt şi: - oraşe specializate pe turism, ca o funcţie majoră (precum Versailles); - oraşe de agrement şi sejur turistic, legate de anotimp, zone geografice, centre culturale etc. Turismul urban trebuie privit ca o componentă şi o rezultantă a întregii activităţi economice locale, pentru a vedea în ce măsură aceasta poate fi favorabilă dezvoltării activităţii turistice, precum şi maura în care turismul, după caz şi cel internaţional, în localitatea respectivă, poate influenţa pozitiv activitatea economică locală. Turismul de proximitate Înainte de noţiunea de turism sătesc apăruse pentru marile concentrări urbane, turismul de proximitate. Noţiunea de turism de proximitate a evoluat de la conceperea lui ca un drept de odihnă al lucrătorilor oraşelor (deci cu accente sociale ale problemei), la un turism de week-end sau chiar de concediu (ţinând cont de schimbarea de atmosferă, dar cu deplasări mai reduse în timp şi spaţiu). Având în vedere iniţial categoriile de populaţie cu resurse băneşti pentru turism mai 16

mici, nu totdeauna suficiente pentru deplasări la distanţe mai mari şi persoanele mai ocupate, pentru care putea fi benefică, recreativă, valorificarea oricărui timp, cât de scurt, pentru petrecerea lui prin activităţi de turism, turismul de proximitate s-a dezvoltat în preajma marilor aglomerări urbane, dar el nu interesează numai turismul local, ci şi turismul internaţional, în măsura în care a generat puncte de atracţie deosebite, legându-şi numele de oraşele mari respective, aceste puncte de atracţie fiind incluse în programele produsului turistic internaţional, de regulă alături de vizitarea localităţii respective. Factorul principal ce a dus la dezvoltarea turismului de proximitate este creşterea timpului liber pe măsura dezvoltării economice, în situaţia unor venituri suficiente care să permită o cerere adecvată de activităţi turistice de scurtă durată, apropiate şi nu foarte scumpe. Dezvoltarea acestei forme de turism urmarea căutarea de noi aspecte de viaţă socială, în sensul ieşirilor din zonele de urbanizare accentuată, cu transport aglomerat, marcate de muncă, de stres psihologic, ieşiri într-o atmosferă de destindere care să permită persoanei în cauză să se simtă ea însăşi eliberată de convenienţele cotidiene. Turistul caută în proximitatea marilor aglomeraţii şi sănătatea şi vitalitatea necesare repunerii în formă, prevenind îmbolnăvirea. Acest turism s-a dezvoltat, uneori (şi în mod organizat) la nivel de întreprinderi economice, de exemplu pe linie sindicală prin propunerea unor activităţi comune de acest gen în timpul liber, dar şi acestea au început a fi tot mai mult percepute ca obligaţii sociale, ca nişte constrângeri, ce amestecau atmosfera de lucru cu timpul liber. Tot mai mult, psihologia turistului, se îndepărtează, în ultimul timp, de noţiunea de colectivitate comună cu colectivitatea de la locul de munca sau care le aminteşte de acesta - spre cea la nivel familial, sau spre individualitate. Cu toate acestea, aşa cum altă dată în colectivitatea sătească se organizau şi momentele de sărbătoare şi petrecerile împreună a timpului liber, tot aşa şi azi, o reuniune de specialitate, un seminar ştiinţific sau alte întruniri pe linia activităţii profesionale şi de muncă pot fi urmate de activităţi sportive, culturale, de alimentaţie publică, în cadrul acelei activităţi (legate de turismul de conferinţe, congrese, de afaceri sau sportiv). Turismul de proximitate presupune dotări, echipamente şi investiţii uneori deosebite sau foarte mari. Vorbind despre turismul care a fost dezvoltat în preajma marilor oraşe în mod expres (nu sub forma simplei valorificări a unor puncte de atracţie pre-existente), acestea au presupus asemenea investiţii mari. Pentru turismul internaţional ne interesează acele amenajări care au rămas în mod permanent în zona de atractivitate a localităţii urbane apropiate, cum este cazul parcurilor de distracţii - forma derivată şi 17

foarte amplă a turismului de proximitate. Aceasta este un produs turistic ce a preluat şi valorificat idei din mai multe tipuri de parcuri. Este vorba în primul rând de parcul peisajer - care este cel mai vechi, derivat din arta grădinăritului, întreţinut ca un spaţiu natural amenajat cu flori, arbori, drumuri, alei, pentru frumuseţea estetică. Având origini în antichitate şi apoi la curţile regale şi unele domenii senioriale, el s-a dezvoltat în sec. al XIX-lea în mod deosebit, ca o contrapondere a urbanizării. Astfel de parcuri s-au organizat şi în zone unde spaţiul natural nu prezintă estetică şi atractivitate deosebită, prin (doar) retuşarea unor zone de vegetaţie şi peisaje atrăgătoare. Parcul zoologic - derivat din cel peisajer, îşi are rădăcinile în organizarea unor puncte de atracţie constând din animale sălbatice, păsări din teritoriile de peste mări, din coloniile metropolelor respective, plante exotice, pe unele domenii senioriale. Acum ele au evoluat spre forme mai ample, ideea fiind de a lăsa pe cât posibil animalele libere, reconstituind linii de vegetaţie, ape şi roci, eventual cu punerea în valoare şi prin sisteme de iluminare speciale, chiar prin jocuri de lumină, a animalelor respective. O a treia categorie sunt parcurile de atracţii - care combină cele două categorii anterioare de parcuri şi cu noţiunea de sărbătoare a ieşirii în natură. Pentru amuzarea vizitatorilor şi creşterea interesului, s-au introdus (pe lângă cele arătate mai sus) atracţii diverse: spectacole, chioşcuri. În mod asemănător, târgurile şi bâlciurile, periodice ori temporare, pentru produse artizanal-meşteşugăreşti, cu specific local sau cu specific exotic puteau fi organizate cu includerea unei importante componente de atracţii. Se puteau organiza aici spectacole cu caracter educativ, expoziţii de popularizare tehnică, ştiinţifică, în general în marile pieţe ale marilor oraşe se organizau carnavaluri, defilări. O altă categorie sunt expoziţii universale: de descoperiri tehnice, de realizări economice etc. Ele au fost dezvoltate şi prin introducerea unor atracţii şi distracţii. Muzeele ştiinţifice sunt un tip special de expoziţii universale; ele reprezintă o idee revoluţionară, în sensul că schimbă vechea concepere a muzeelor (cu etalarea obiectelor), introducând prezentarea ştiinţei în mişcare, sub forma demonstrativă, a performanţelor diverselor realizări tehnice, a efectuării cu public a unor experienţe Este o modalitate de popularizare a ştiinţei prin contactul direct cu vizitatorul, realizat prin interacţiune, o atitudine specială a acestuia. Astfel de locuri devin mijloace cumulative de informare, educaţie, comunicare şi petrecere plăcută a timpului liber. Parcurile de distracţii, ca formă concepută de turism, complexă, rezultă din 18

rezolvarea a trei categorii de probleme: - investiţiile de amenajare (parcul fiind un ansamblu ce se întinde pe suprafeţe mari, înscris în dezvoltarea unor zone, deci legat de problemele de urbanizare, industrializare, transport în comun, fiindu-i necesare spaţii administrative, zona de cazare şi restaurante, în vecinătatea imediată sau în incinta parcului); - investiţiile aferente funcţiilor turistice, de comunicaţii şi culturale şi pentru echipamentele de distracţii şi petrecere propriu-zisă a timpului liber; - politica de raţionalizare pentru un turism de masă ş completarea atracţiilor de bază ale parcului (e vorba de anumite echipamente de petrecere a timpului liber sau turistice periurbane, zone pentru golf, care existau, dar care au fost astfel reorientate spre un turism de masă). Parcurile de distracţii sunt organizate pe anumite teme dominante (exemplu: lumea poveştilor, precum cea din desenele lui Walt Disney, lumea tehnologiei (îndeosebi cea de avangardă) şi a universului tehnico-ştiinţific şi de science- fiction, îmbinând realitatea şi raţionalitatea cu imaginarul, emoţionalul şi, concomitent, cu cele comerciale, de ocupare a timpului liber, fiind necesare o serie de dotări şi servicii pentru aspectele de siguranţa şi satisfacere a unor nevoi (de exemplu căi de acces pentru handicapaţi); aceste dotări şi serviciile care le asigură sunt organizate în jurul unui concept, a unei teme centrale dominante. Parcurile orientate pe o anumită temă sunt spaţii urbane cu vocaţie comercială, în care resursele arhitecturale, de artă şi tehnologie sunt mize importante pentru realizarea unui proiect cultural coerent, unind atracţii susceptibile să satisfacă un larg public, creând plăceri, generând emoţii şi ducând totodată la îmbogăţirea cunoştinţelor generale. Relativa izolare a parcului îl defineşte, individualizează (şi evidenţiază mai pregnant); ea este o trăsătură caracteristică, creând impresia că parcul în cauză este ca o insulă (chiar refugiu) în cadrul care-1 înconjoară, deşi dificultăţile de acces nu sunt reale, fiind rezolvate prin căi autorutiere ori ferate, inclusiv, adesea, căi rulante în apropiere, dar totuşi aceasta asigură ideea de voiaj, de deplasare în spaţiu, de relaţii speciale între parc şi ceea ce îl înconjoară. Parcul de distracţii este un spaţiu închis, împrejmuit, (eventual cu o singură intrare), ceea ce sugerează, şi concretizează izolarea respectiva. În cadrul apropierii de parc, se asigură, cu grijă, o percepere progresivă a "lumii atracţiilor" pe care o reprezintă parcul, ca scop şi împlinire a deplasării (voiajului) în cauză, în sensul că el este vizibil de departe, perceput ca o chemare mirifică, sau deosebită şi amplă, de care te apropii treptat, tot mai mult. În acest mod se încearcă a se crea imaginea unui teritoriu de sărbătoare, de 19

feerie, opus noţiunii de banal ori imediat accesibil. Împrejmuirea reprezint departajarea, faţă de lumea de zi cu zi - cea a muncii şi activităţii cotidiene -, a unei lumi de vacanţă, de reverie şi imaginar, o cetate ideală, utopică, care te atrage şi sub ale cărei porţi eşti incitat să intri şi să te debarasezi de obişnuit. Inclusiv intrarea se realizează progresiv, printr-o zonă tampon, de tranziţie între cele doua lumi. Lumea parcului trebuie descoperită de vizitator, plăcerea vizitei fiind obţinuta dintr-o interactivitate între acesta şi componentele spaţiului înconjurător al parcului. Clientul nu este numai un simplu spectator, ci şi actor ce se integrează în atmosfera parcului, iar spaţiul din parc reacţionează, nu este pasiv. Parcul nu este pentru a fi observat, ci pentru a fi parcurs, implicând o permanentă mobilitate între diferitele ansambluri. În acest context se dă o mare atenţie orientării. Este o strategie de seducţie comercială; clientul a plătit şi trebuie să fie satisfăcut. Toate acestea creează probleme de gestiune, de conducere. Atitudinea vizitatorilor este aleatoare, ea trebuie anticipată pe cât posibil şi orientată, coordonată, asigurându-se concomitent fluiditatea circulaţiei în parc, optimizarea fluxurilor pentru maximum de vizitatori în minimum de spaţiu şi timp. Se îmbină atracţia şi buna primire a clientului cu desfăşurarea operativă a activităţilor în parc şi curgerea relativ rapidă a fluxului de vizitatori Atracţiile parcului sunt diverse: ele îmbina spectacolul cu momentul şi locul în care fluxul vizitatorilor e captat înainte de trecerea mai departe, înscrise într-o dinamică globală. Sunt atracţii mobile (bazate pe mişcare- deplasare, amenajări şi aranjamente speciale, trenuleţe, vapoare) şi locuri imobile (săli de spectacole, diverse ş.a.). Fiecare din ele este, în esenţa sa, un spectacol (particular), într-un fel de sine stătător, existând un public care "consuma" atracţia, dar care este în acelaşi timp şi actor pentru ceilalţi privitori, activând, acţionând, îndeplinind o părticica de rol în ansamblul manifestării distracţiilor parcului, totul într-o coerenţa ce include arhitectura, decorurile, serviciile auxiliare. Se pune şi problema localizării în spaţiu, complementarităţii cu multiple servicii, inclusiv comerciale (suveniruri, dulciuri, boutique-uri, tonete etc.) Spectacolul trebuie sa determine diverse emoţii şi memorabile. Fiecare parc trebuie să-şi definească prin strategie o cultura proprie constând şi emanând din chiar această modalitate specifică de îmbinare a atracţiilor, pe temele alese, de exemplu din alăturarea realităţilor epocilor istorice, a monumentelor, imaginilor, poveştilor etc. evocate de diferite segmente de atracţie din parc. Prin sine însăşi, prin amploare, noutate, complexitate, prin captarea atenţiei, prin modul copleşitor în care parcul asigură atragerea şi petrecerea timpului liber al clientului, el contribuie la o anumită cultura, aducând elemente de cunoaştere şi informaţie. Totuşi parcul nu e un 20

muzeu, ci emană alt tip de cunoaştere (mai comercială), e un spectacol ce amestecă în timp şi spaţiu, elemente de real şi de imaginar, cu sugestia, atrăgând şi participarea clientului, graţie unor tehnologii sofisticate, înrudite cu tehnicile de TV, optice, mecanice, cinematografice. Parcul de distracţii are deci un tip de cultura atractiv-comercială. Parcul de distracţii este un veritabil oraş cu străzi, cu locuri mai largi (pieţe), cu clădiri, care constituie prin ele insele puncte de atracţie, restaurante, farmacii şi puncte medicale, de igiena, cu servicii şi dotări diverse; parcurile sunt deci organizate polifuncţional, cu serviciile prestate de reţele profesionale specializate, sau de angajaţi, dar - ceea ce este esenţial -, modul de funcţionare a lor trebuie să păstreze atmosfera de vacanţa, mascând volumul deosebit de mare de muncă depusă de prestatori. Pentru a păstra această atmosfera de vacanţa, efortul este ascuns de ochii vizitatorilor. Există, astfel, un întreg personal, care asigură coordonarea, organizarea şi funcţionarea aparatului funcţional, a parcului însuşi, din umbră (el nu intra în contact direct cu vizitatorii), pe lângă angajaţii ce intră direct în contact cu clienţii (animatori, îndrumători, lucrătorii, identificaţi prin îmbrăcăminte). Chiar şi elementul de ordine (poliţia) trebuie să fie prezent, dar totuşi cu suficienta discreţie, menită să asigure în primul rând sentimentul de siguranţă. Parcul de distracţii este un oraş efemer, artificial, cu o cetăţenie proprie, lumea fiind formată din numai două "clase": cei ce primesc (gazdele) şi cei ce vizitează (trataţi toţi ca musafiri, ca persoane importante). Turismul rural Un loc aparte între formele de turism ocupă turismul rural sau sătesc , menit să valorifice atracţiile - mai numeroase decât s-ar crede la prima vedere - din spaţiul aferent acestuia, mizând tocmai pe opoziţia cu mediul ultraurbanizat al civilizaţiei moderne, prin descoperirea valenţelor recreative ale cadrului de la ţara. Turism rural înseamnă aşadar turism efectuat la sat (nu neapărat rustic, dar o asemenea caracteristică poate prezenta importanţa, atractivitate, chiar hotărâtoare). Satul devine astfel o sursa de reconfortare şi echilibrare în lumea de azi, din ce în ce mai concentrată şi urbanizată, în această societate artificială din multe puncte de vedere. O politică de dezvoltare rurală şi ecologică reuşită este mai mult decât o opţiune politică, este un imperativ al zilelor noastre. Turismul rural (a se vedea infra, mai departe, şi referirile separate la agroturism, turism verde, turism ecologic) include o gamă de activităţi bazate pe servicii prestate de ţărani şi de populaţia rurală în general, oferite turiştilor pentru obţinerea unor venituri. 21

Având ca scop dezvoltarea locală durabilă şi un răspuns, adecvat nevoilor societăţii moderne, privind petrecerea timpului liber, într-o nouă solidaritate socială sat-oraş, turismul rural se defineşte, în economia globală a turismului, ca fiind valorificarea turistică a spaţiilor rurale, a resurselor naturale, a patrimoniului cultural din mediul sătesc, a construcţiilor existente la ţara, a produselor din teritoriu, a tradiţiilor populare ţărăneşti, prin activităţi turistice înregistrate, ilustrative pentru identităţile din zonă, acoperind necesităţile vizitatorilor găzduiţi, modalităţi de animaţie, forme specifice de petrecere a timpului liber şi servicii diverse. În esenţa (în coordonatele principale), turism rural înseamnă vacanţa la ţară şi odihna în spaţiul oferit de sate (mai natural decât la oraş), cu găzduire la săteni. Dar, potrivit conceptului general acceptat în ţările Uniunii Europene, turismul rural nu se reduce la găzduirea la fermă sau cazarea în gospodăria ţărănească, ci cuprinde şi toate activităţile turistice aferente spaţiului sătesc şi agricol desfăşurate, cu cazare şi în alte structuri de primire, cum ar fi: pensiuni turistice, sate de vacanţa, campinguri localizate însa în (şi orientate pentru) zonele rurale. Turismul rural cuprinde: - cazarea (de care am amintit mai sus, de regulă în regim de pensiune); - prestarea altor servicii de bază şi suplimentare, inclusiv circulaţia în spaţiul sătesc (zone agricole, curate, de regulă, în sensul de a se fi păstrat mai naturale, mai puţin urbanizate; dar agricultura presupune astăzi, la rândul ei, o serie de aspecte distructive pentru natură sau poluante); pentru acest din urmă criteriu; - valorificarea prin vânzare a unor produse meşteşugăreşti (ceramică, împletituri, ţesături tradiţionale etc.); - petrecerea timpului liber în cadrul pitoresc şi specific al culturii şi obiceiurilor populare ţărăneşti. Clientela acestei forme de turism e reprezentata în mod definitoriu de persoane cu reşedinţe în alte zone, de regulă urbanizate. Considerăm că şi persoanele care au rude sau chiar reşedinţe secundare la ţara, precum şi cei ce au alte interese (de exemplu economice) în mediul rural - în agricultura sau în alte activităţi -, sunt beneficiari tot ai acestei forme de turism, chiar daca în modalităţi specifice. Turismul rural poate fi montan şi de deal, dar şi de şes. El poate fi organizat de către gospodăriile individuale locale (autorizate şi certificate) sau la nivel de localitate - cu subcontractarea spaţiilor de cazare. Pe lângă formele amintite mai sus, există şi se pot concepe şi altele, într-o varietate de modalităţi, rezerva constituind-o complexitatea turismului. 22

Potenţialul este de altfel bogat şi promiţător şi în ţara noastră (poate în mod deosebit, având în vedere mutarea accentului după 1989, din nou, pe spaţiul rural. În urma dezafectării celor mai multe activităţi productive din spaţiile urbanizate ăi mutarea masivă a populaţiei la ţara, ca spaţiu care mai oferă resurse pentru supravieţuire); o serie de zone agricole, silvice, miniere (dezafectate) şi altele sunt prea puţin valorificate prin turism, necesitând în acest sens politici guvernamentale şi locale adecvate. Turismul rural este în Europa mai mult decât o modă sau o opţiune singulara orizontala. Este un fenomen destul de amplu, este o mişcare, reprezentând nu numai o alternativă pentru petrecerea timpului liber de către locuitorii din oraşe (în general aglomerate, cu un nivel sporit de poluare), dar şi o posibilitate concretă de a contribui efectiv la dezvoltarea zonelor rurale şi ridicarea nivelului de trai al sătenilor. Turismul rural nu trebuie perceput ca opus turismului urban, ci doar ca o altă variantă de turism decât acesta, şi anume după criteriul destinaţiei (sat, respectiv oraş). Atât turismul sătesc cât şi cel orăşenesc sunt practicate şi de populaţia provenind din aglomerări urbane şi de cea provenind din localităţi rurale. În ţările industrializate, în care cea mai mare parte a populaţiei locuieşte la oraşe, sigur că ponderea acestor turişti e mai mare, atât în turismul rural cât şi în cel urban. Problema se pune însa diferit, în funcţie de dominantă în ceea ce priveşte rezidenţa, în diferite ţări. Turismul rural se dezvoltă de câteva zeci de ani in ţări occidentale ca Franţa, Elveţia, Germania, Belgia, Olanda, Italia etc. Rezultatele sunt spectaculoase atât în sensul satisfacerii clientelei cât şi al prosperităţii localnicilor: populaţia satelor şi-a asigurat un loc de muncă chiar în propria locuinţă, s-a redus exodul către oraşe, a crescut standardul individual de viaţă şi s-au înregistrat evoluţii pozitive în privinţa dezvoltării economice la nivel de comune şi sate. Pentru dezvoltarea turismului rural şi în România, Legea 145 din 1994 acordase de pe atunci multe facilităţi celor ce prestează asemenea servicii. Turismul rural reprezintă o puternică orientare a turismului mondial (îndeosebi a celui european) în ultima vreme. Agroturismul Ca o nuanţare la cele de mai sus, trebuie precizat că turism agricol sau agroturism înseamnă turism în agricultură sau legat de agricultură, adică bazat pe agricultură şi pe baza căruia agricultura se poate dezvolta mai bine. Se poate în acest sens realiza un fel de "simbioză", în care, practic, turismul 23

respectiv este inclus printre activităţile legate de agricultură şi dominate de ea, beneficiind de o serie de facilitări (din partea acestei ramuri productive, ca activitate de bază); dar oferindu-i, la rândul lui, nişte avantaje pe termen lung, începând cu reclama pe care o poate face respectivelor producţii şi o mai bună includere a acelor activităţi într-un circuit mai larg (inclusiv prin export, dacă se primesc turişti străini). Este, pe scurt vorba de diversificarea ofertei, cu toate avantajele ce derivă de aici, atât pentru ofertant, cât şi pentru clientela, pentru piaţă în general. Sistematizând puţin trăsăturile acestuia din punct de vedere economic, trebuie subliniat că agricultura furnizează acestei forme de turism principalele resurse; factorul muncă, unele produse agricole, spaţiile locuite de agricultori constituie spaţii de cazare, diverse alte construcţii (sau alte mijloace tehnice) aferente activităţilor agricole pot constitui componente ale animaţiei turistice, chiar puncte de atracţie prin ele însele, de pitoresc specific acestei forme de turism. Agricultorii pot munci în domeniul turismului legat de ocupaţia lor de bază, în perioadele din an sau orele (din zi) de neocupare în producţia agricolă sau în felurite (alte) activităţi legate de aceasta. Produsele agricole sunt de cele mai multe ori "alimente de la sursa directă", dar ele vizează şi alte scopuri, alte servicii decât cele de alimentaţie, incluzând şi anumite articole confecţionate sau vândute pe post de suveniruri ori alte mărfuri. Pentru serviciile de agrement, producţia agricolă poate oferi obiective specifice de vizitat: tarlaua însăşi, cu pitorescul specific fiecărei culturi, cu particularităţile muncilor desfăşurate, din punct de vedere al cronologiei, al perioadei legate de anotimpuri, al naturii tehnice deosebite etc., diverse spaţii de producţie agro-zootehnică, avicolă, apicolă, păduri şi exploataţii forestiere, forme tradiţionale de valorificare a lemnului, tehnologii speciale etc. În al doilea rând, turismul agricol e menit să contribuie la completarea şi punerea mai bună în valoare a activităţilor din agricultură şi altele legate de aceasta. Particularităţile agroturismului faţă de alte forme de turism, rezultate din cele de mai sus, constau aşadar în: - natura personalului de servire: aceştia sunt oameni obişnuiţi, nu profesionişti ai turismului, în speţă agricultori, persoane cu tipuri şi niveluri de pregătire foarte eterogenă; - locul de amplasament al spaţiilor de cazare: locuinţa agricultorilor; deci nici spaţiile de cazare nu sunt "profesioniste", deşi, odată afectate agroturismului, este de preferat ca ele să rămână în afara utilizării de către membrii gospodarei agricole (fermei), familiei de ţărani (din motive ce ţin în primul rând de păstrarea finisajelor şi 24

disponibilităţii acestora pentru turişti); - alimentaţia este "direct de la sursă", adică pe bază de produse rezultate din producţia agricolă imediată (neimediată), cât mai naturale şi mai proaspete; punctele de atracţie - şi în general, elementele de animaţie - sunt tot legate de ocupaţiile agricole; în general vorbind, spaţiul în care se desfăşoară turismul agricol e un mediu turistic aparte: cel în care se desfăşoară activităţile agricole, de regulă cu un caracter rural, dar putând include şi atracţii apropiate sau conectate acestora; la serviciile de agrement (şi, iată, nu la cele de transport - care, în epoca modernă sunt totuşi cele obişnuite, proprii începutului de mileniu al treilea), putem aminti că şi pentru transport se pot folosi şi mijloace proprii producţiei agricole – ori chiar căruţa, rustică, pitoreasca, reprezentând un element de particularitate deosebită (să nu mai vorbim de pitorescul pe care îl poate reprezenta organizarea unor rute de deplasare în vârful carului cu fân, mai ales dacă acesta e tras de boi). Din toate acestea rezultă un produs turistic specific. Ecoturismul Am amintit în cele de mai sus, de multe ori despre aspectele de ,,curăţenie" şi limitare a poluării. Dar asemenea trăsături nu se referă obligatoriu la spaţiul rural şi nici numai la domeniul curăţeniei fizice, în sens strict şi exclusiv. În legătură cu aceste chestiuni facem şi precizările de mai jos. Tot ca detaliere şi nuanţare, precizăm, pentru rigurozitate, că turism verde înseamnă, logic, acela desfăşurat în zone ,,verzi", adică în natură, în locuri cât mai puţin afectate de construcţii, de alte aspecte tehnice, urbane şi civilizate (e vorba de civilizaţia modernă, în sensul atribuit de Mircea Maliţa cuvântului civilizaţie), adică afectat de civilizaţie (fără a înţelege neapărat prin aceasta ceva rău: dar în vacanţă, este adesea de dorit o schimbare de ambianţă; adesea chiar se preferă condiţii mai puţin comode, din dorinţa de a împărtăşi un trai mai natural, nu numai aproape de natură) - şi poate chiar de activităţi umane în general (în maura în care urmele lăsate de om au distrus natura, prospeţimea peisajului şi sănătatea locurilor). Turismul de afaceri – definirea conceptului si particularitati Turismul de afaceri este una dintre componentele cele mai dinamice ale activitatii turistice, iar intensificarea relatiilor internationale si, în deosebi, a celor economice reflecta în cresterea cererilor pentru calatoriile de afaceri. 25

Turismul de afaceri (business) reprezinta o forma de turism cu scopuri comerciale, guvernamentale sau educationale, având partea de agrement (leisure) ca motivatie secundara. Turismul de afaceri presupune, în general, deplasarea într-o alta localitate, la o distanta mai mare de 50 de km de localitatea de origine a turistului de afaceri, deplasare determinata strict de o afacere, de un eveniment sau de un scop educational. Turismul de afaceri se refera, în sens larg, la calatoriile oamenilor pentru scopuri legate de munca lor, mai exact, de deplasarile în interes oficial, comercial sau de alta natura, participarile la diverse manifestari organizate de întreprinderile economice organisme administrative pentru reprezentanti lor. Desi aceste actiuni presupun desfasurarea unei activitati remunerate, ele sunt asimilate turismului deoarece organizarea si realizarea lor implica utilizarea dotarilor turistice de cazare, alimentare, agrement cât si consumul unor servicii specifice furnizate de organizatori de calatorii. Turismul de afaceri are motivatii si forme de manifestare proprii, inconfundabile. Ca principala motivatie a turismului de afaceri se poate considera si întalnirea cererii cu oferta în cadrul târgurilor si expozitiilor, al întalnirilor de afaceri, a tranzactiilor si negocierilor, în desfasurarea programelor unor misiuni economice, dar si a unor ample actiuni de promovare a unei firme, a unor produse, a unor noutati în diferite domenii cu caracter periodic sau conjugal. Principalele demersuri ale acestei manifestari se finalizeaza cu încheierea unor contracte economice, reciproc avantajoase în cadrul diviziunii internatoionale a muncii, a pietei bunurilor si serviciilor, ca forme ale schimbului de valori si valori de întrebuintare. Turismul de afaceri se desfasoara în tot timpul anului, în spatii special amenajate, antrenând servicii specifice de expunere, de tranzactionare, cazare, securitate, amenajari estetice, mijloace de telecomunicatii, video-tv, multiplicare, transfer, alimentatie publica, servicii de presa, grafica etc. Principalele caracteristici ale turismului de afaceri sunt urmatoarele: -reprezinta domeniul cu cea mai mare calitate; - atinge cote maxime primavara si toamna dar înregistreaza activitati si în lunile de vara si iarna; - completeaza sectorul turismului liber; - investitiile în turismul de afaceri conduc la regenerarea urbana; - multe din investitiile destinate infrastructurii sunt concepute în special pentru
turismul

sau

de afaceri ( hoteluri, restaurante, facilitati în transport si comunicatii ) si furnizeaza

beneficii care pot fi utilizate de turistii clasici si de populatia indigena; 26

- calitatea superioara a personalului de servire ceruta de turistii de afaceri se regaseste în serviciile prestate de acestia; - cercetarile sugereaza ca aproximativ 40 % din turisti de afaceri care se reîntorc cu familiile in aceleasi destinatii însa de data aceasta pentru calatorii în scopuri personale; - turismul de afacerii are mai putine consecinte negative asupra mediului decât turismul clasic; Formele turismului de afaceri Calatoriile de afaceri pot avea caracter intern sau extern în functie de beneficiarul nemijlocit si rezultatele acestora. Formele turismului se afaceri având caracter intern se adreseaza salariatilor unei întreprinderi si au ca obiectiv motivarea personalului în scopul cresterii productivitatii muncii si îmbunatatirii performantelor. Ele se concretizeaza în : - seminarii sau întruniri ale conducerii firmei cu salariatii (pentru cunoastere, rezolvarea unor probleme, pentru împartasirea experientei.); - actiuni de formare a personalului si actualizarea pregatirii; - calatorii recompensa (incentive); Actiunile avand caracter extern au ca obiectiv buna desfasurare a activitatilor si prosperitatea firmelor în ansamblul lor si consta în deplasari cu caracter profesional (lucru pe santier, acordarea de asistenta) si participarea la târguri, expozitii, congrese, colocvii; De asemenea, turismul de afaceri poate fi clasificat si în urmatoarele forme: a) Turismul general de afaceri se refera, în principal, la activitatile persoanelor care lucreaza, pentru o scurta perioada de timp, în afara locului de resedinta (de exemplu ziaristii). b) Turismul de reuniuni este determinat de participarea la un eveniment de tipul întâlnirilor, conferintelor, colocviilor, simpozioanelor, congreselor si este considerat una dintre cele mai obisnuite forme ale turismului de afaceri. Principalele destinatii pentru turismul de reuniuni sunt: SUA cu 894 actiuni, Franta (757), M. Britanie (722), Germania (505), Olanda (385) si orasele Paris (361), Londra (268), Bruxelles (194), Viena (177), Geneva (166). c) Târguri si expozitii care se definesc prin „prestari de produse si servicii destinate unui public invitat, cu scopul de a determina o vânzare sau a informa vizitatorul” Ca forma de turism ele stimuleaza calatoria a doua categorii de persoane: expozantii si vizitatorii.Turismul de afaceri, cea mai profitabila componenta a industriei ospitalitatii 27

din Romania

2. HOTELUL, UNITATEA DE CAZARE PRINCIPALĂ 2.1. Consideraţii şi clasificări privind unităţile de cazare ale Organizaţiei Mondiale a Turismului
Dintre criteriile posibile de clasificare a unităţilor cu activitate hotelieră - practic formele de cazare comercială- Organizaţia Mondială a Turismului (O.M.T.) le ia în consideraţie pe cele care urmează, cu identificarea categoriilor respective. a) După caracteristicile fundamentale: - unităţi hoteliere şi asimilate acestora (hotel, motel, pensiune etc.); - unităţi extrahoteliere/complementare (camping, camere de închiriat în locuinţe familiale etc.). b) După serviciile oferite şi modalităţile de prestare: - hotel; - hotel fără restaurant; - hotel-apartament; - pensiune; - motel; - hotel plutitor; - han pentru tineret; - acvatel; - hotel rulant; - refugiu montan; - apartamente mobilate; - camping; - bungalou - vilă; - castel; - sat de vacanţă; - rulotă. 28

Fiecare tip de unitate are caracteristici exact definite. Pentru motel, de pildă, termenul este rezultatul asocierii între "motor car" şi "hotel". Motelurile americane -primele apărute - se caracterizau prin simplificarea formalităţilor: fără sa coboare, automobiliştii) plătea şi primea de la ghişeul recepţiei cheia uşii spaţiului de cazare atribuit, în vecinătatea căruia putea să-şi parcheze maşina, ţinând-o sub supravegherea sa. Motelurile europene tind spre un compromis între motelul american şi hotelul clasic. Specifică motelurilor este construcţia pe orizontală, numai cu parter sau P + 1. Plecând de la specificul naţional, tipurile de unităţi cu activitate hotelieră statuate în fiecare ţară în parte nu respectă fidel tipologia O.M.T. c) După nivelul de confort: - de lux (4 si 5stele); - de nivel mediu; - de categorie modestă. Poate fi determinat un coeficient al nivelului de confort al capacităţii de cazare, după cum urmează: nr. camere categoria 3 stele şi peste nr. camere total În România, pentru hoteluri, valoarea acestui indicator este de aproximativ 0,14 sau, în procente, de 14%.
-

Ai dreptul la un m2 pe oră... Pentru 6 ore înseamnă 6 m2 !

d) După amplasarea în teritoriu: - de litoral; - de munte; - în staţiuni balneoclimatice; - în oraşe (centru sau periferie, eventual înspre aeroport); - în lungul căilor rutiere. În Spania, hotelurile pot obţine recunoaşterea unei anumite specializări, în unele cazuri aceasta fiind determinată de amplasament (hotel de plajă, de munte, motel - care, într-adevăr, este un caz particular de hotel -, monument, tipic, de congrese, familial). e) După durata şederii: - de tranzit; 29

- pentru sejur prelungit (de vacanţa şi rezidenţiale). Restrângând analiza la hoteluri, între unităţile de tranzit, un tip aparte îl reprezintă hotelul de zi, situat în centrul oraşului, în apropierea gării sau în subsolul aeroportului şi oferind condiţii pentru o şedere diurnă, de câteva ore. Un concept interesant se dovedeşte şi "boardinghouse" sau "all-suite hotel", ca expresie a adaptării produsului hotelier la petrecerea de către oamenii de afaceri a unui sejur de durată. Adesea, în cadrul grupurilor multinaţionale, cadrele de conducere sunt transferate după necesităţi, iar consilierii de întreprindere pot fi angajaţi pentru un singur sezon. Adaptat cerinţelor cadrelor de conducere şi clienţilor V.I.P., spaţiul de cazare este o combinaţie între o cameră de hotel şi un apartament cu chirie; el cuprinde dormitorul şi camera de lucru (biroul). Acest gen de produs hotelier reprezintă deja 5% din piaţa SUA. Un concept asemănător este hotelul-apartament (în sensul de hotelul cu apartamente), recomandat de O.M.T., adoptat şi în România. Deşi prin suplimentul de amenajare aminteşte de rezidenţa de turism, clientela-ţinta este diferită. În aceeaşi direcţie, hotelurile MARRIOTT promovează conceptul: "The Room That Works". f) După regimul de funcţionare: - deschise permanent; - sezoniere. În România, numai 57,1% din numărul de camere din unităţile cu activitate hotelieră au funcţionare permanentă. 42,6% din totalul locurilor existente în unităţile cu activitate hotelieră se află în staţiunile de pe litoral, dar dintre acestea doar aproximativ 6% au funcţionare permanentă, ceea ce face ca ponderea litoralului în totalul locurilor în funcţiune (disponibile) să scadă la 17%. Din numărul total de camere din hotelurile din România, 56,0% au funcţionare permanentă. În Franţa, regimul de funcţionare sezonier al hotelurilor caracterizează o activitate care nu depăşeşte 9 luni într-un an. 91% dintre hotelurile turistice sunt deschise permanent (cel puţin 9 luni). g) După forma de exploatare (operare): - exploatare individuală; - asociere (lanţuri hoteliere voluntare); - societăţi sau grupuri (lanţuri hoteliere integrate). h) După forma de proprietate: 30

- proprietate personală; - coproprietate privată (parţi sociale, acţiuni); - proprietate de stat; - proprietate cooperatistă; - proprietate obştească; - proprietate publică de interes naţional; - proprietate mixtă. i) După capacitatea de cazare (a hotelurilor): - exploatare familială (până la 49 de camere); - capacitate medie (50-150 de camere); - exploatare tip "industrie hotelieră" (peste 150 de camere). Numărul de 50 de camere este şi limita minimă acceptată de lanţurile hoteliere ca şi garanţie a desfăşurării unei activităţi rentabile. Sursa statistică menţionată anterior grupează hotelurile turistice din Franţa în cinci categorii : - cu mai puţin de 10 camere - 10% dintre hoteluri; - cu 10-19 camere - 34%; - cu 20-49 de camere - 43%; - cu 50-99 de camere - 10%; - cu peste 100 de camere - 3%. Şi în Marea Britanie, nu mai puţin de 62% dintre cele 28.425 de hoteluri au până la 10 camere, 25% au între 11 şi 25 de camere, 11% între 26 şi 100 de camere şi sub 2% din totalul hotelurilor au peste 100 de camere - cu exactitate, 583 hoteluri. În România, capacitatea medie de cazare a unui hotel este de 97 de camere, în Franţa, pentru hotelurile turistice, capacitatea medie este de 28 de camere într-o altă ţară cu vocaţie receptoare recunoscută - Spania - capacitatea medie a unui hotel este de 83 de camere (975,6 mii de camere, în 6.092 de hoteluri), în Israel, capacitatea medie este de 132 camere (în anul 2000, 44.715 camere, pentru 338 hoteluri).

2.2. Hotelul tip exploatare individuala
În lume, marea majoritate a hotelurilor care nu fac parte dintr-o structură de lanţ hotelier - voluntar sau integral - se înscriu în categoria hotelurilor tip exploatare

31

individuală. Cu acelaşi sens se folosesc şi alţi termeni: hoteluri solitare (D. PERRIN), hoteluri tradiţionale (C. STRUGALA), hoteluri independente izolate. Cazul tipic este reprezentat de hotelurile exploatare familială, de 1,2 chiar 3 stele, cu capacitate relativ redusă. Hotelurile tip exploatare individuală sunt amplasate în toate zonele. Rentabilitatea lor depinde tocmai de amplasament, precum şi de priceperea cu care sunt gestionate. Cele mai bune rezultate le înregistrează hotelurile amplasate în zonele cu afluenţă turistică ridicată în tot cursul anului (de exemplu, centrul marilor oraşe). În ţările cu tradiţie, un spaţiu predilect îl constituie şi localităţile mici, mediul rural chiar, hotelurile amplasate aici beneficiind, cel mai adesea, de o clientela familiala, în perioadele tradiţionale de vacanţă. De altfel, clientela de agrement, în sens larg, se dovedeşte segmentul cel mai sensibil la atuurile hotelurilor tip exploatare individuală, anume diversitatea ofertei şi respectul pentru tradiţie. Cu reale dificultăţi se confruntă hotelurile — numeroase - amplasate în zonele de litoral şi chiar de munte, unde fenomenul sezonalităţii circulaţiei turistice se manifestă cu intensitate. Dacă un astfel de hotel nu dispune de notorietate suficientă şi de o imagine favorabilă, pentru a capta în perioada de extrasezon clienţii în tranzit, dificultăţile pot fi insurmontabile. O soluţie, mai mult ipotetică, este aceea a exploatării de hoteluri în zone complementare (mare - munte), ceea ce însă presupune un volum dublu al investiţiilor. Neplăcerilor cauzate de sezonalitatea activităţii turistice li se adaugă, într-un plan mai general, concurenţa acerbă a lanţurilor hoteliere, care captează interesul clientelei de afaceri şi a celei aflate în tranzit. Mulţi hotelieri independenţi cedează, afiliindu-se la un lanţ hotelier voluntar sau încheind un contract de franciză sau de management cu un lanţ integral, fără însă ca pe aceste căi să se asigure întotdeauna rezolvarea miraculoasă a problemelor specifice. Soluţia ar consta, mai degrabă, în adaptarea prestaţiilor la exigenţele clientelei, valorificarea atuului diversităţii - rezultat al integrării fiecărui hotel în mediul ambiant al zonei de amplasament - şi asigurarea unei calităţi care să diminueze doza de risc perceput ca atare de către clienţi. Adaptarea prestaţiilor şi modificarea structurii produsului hotelier trebuie să plece de la înţelegerea şi valorificarea specificităţii zonei, astfel încât cazarea şi masa, prin ele însele, să aducă un plus de experienţa turistică. În condiţiile unui amplasament într-un cadru natural, cu o arhitectură tradiţională, clientul va căuta să descopere şi în camera sa liniştea şi decoraţiunile specifice. Produsul hotelier va fi îmbogăţit şi diversificat prin crearea unor activităţi complementare: pescuit, golf etc.", pentru a depăşi stadiul limitării 32

prestaţiilor la minimum necesar ("sindromul mănânci, bei, te culci"). Valorificarea diversităţii, inclusiv printr-o politică de comunicaţie promoţională adecvată, poate să readucă în lumină hotelurile tip exploatare individuală, atâta timp cât conceptul de hotel de lanţ se sprijină tocmai pe opusul diversităţii – pe standardizare. În ciuda preocupărilor mai noi ale lanţurilor hoteliere, orientate însa, mai degrabă, spre componentele materiale ale serviciului, cheia diferenţierii hotelurilor se afla la nivelul primirii - după regulile ospitalităţii naturale, fireşti - şi stabilirii unei relaţii personalizate cu clientul. În ceea ce priveşte calitatea şi nivelul constant al acesteia, prescripţiile se dovedesc indispensabile chiar şi în rândul hotelurilor tip exploatare individuală. Pentru ca, încă, acolo unde lanţurile prescriu fiecare detaliu (repartizarea atribuţiilor prin fişele posturilor, utilizarea fişelor tehnice de preparat - reţete de bucătărie etc.), hotelierii independenţi se mulţumesc cu transmiterea orală a "savoir-faire"-lui (cunoştinţele practice). Hotelurile cu caracter familial nu exclud existenţa unor hoteluri tip exploatare individuală cu o bună notorietate proprie, hoteluri de clasă, cu tradiţie, a căror firma poate fi înregistrată ca marcă. Aceste hoteluri sunt însa mai degrabă excepţia de la regulă.

2.3 Lanţuri hoteliere
Fenomenul lanţurilor hoteliere voluntare (asociaţii de hoteluri independente) a luat avânt o dată cu intrarea în deceniul 8, ca reacţie de apărare la extinderea lanţurilor hoteliere integrate. Un lanţ hotelier voluntar este o uniune benevolă de hotelieri independenţi, care - oferind un produs hotelier relativ omogen din punct de vedere al confortului şi al serviciului, deşi diferenţiat din punct de vedere al arhitecturii şi al amenajării promovează şi dezvoltă o marcă unică, colectivă. Hotelurile aderente nu sunt proiectate de la început pentru a respecta anumite norme. De regulă, un lanţ voluntar se creează la iniţiativa unui grup de hotelieri, pe care îi leagă apartenenţa la o anume regiune şi care - propunându-şi sa ofere un produs relativ tipizat - definesc un număr de criterii obligatorii, mai mult sau mai puţin restrictive. Multe dintre lanţuri reuşesc să definească un produs-tip, suficient de diferenţiat prin tematica, ceea ce le conferă o poziţionare comercială distinctă. Lanţurile hoteliere integrate oferă un produs coerent şi omogen sub direcţia unui

33

singur stat major. Aceste lanţuri adoptă strategii comune impuse de centrul unic de decizie de la nivelul grupului. Statul major al lanţurilor integrate planifică extinderea lanţului hotelier, determină structura organizatorică, angajează personalul şi pregătirea profesională, asigură un sistem comun de gestiune şi îşi alege politica de înfiinţare de noi hoteluri. În cazul lanţurilor integrate în cea mai mare parte hotelurile de categorie economică au avut o arhitectură şi un concept de amenajare interioară unic. Pentru hotelurile de categorie superioară s-au eliminat aceste state rigide.

2.4 Servicii hoteliere
Marile lanturi hoteliere se lupta pentru pastrarea clientilor. In contextul economic dificil cu care se confrunta in ultimul timp industria turistica, marile grupuri hoteliere se dovedesc mai interesate sa-si pastreze actualii clienti decat sa atraga noi oaspeti. Similitudinile dintre diversele programele de fidelizare a clientilor scot la lumina concurenta acerba din industria hoteliera. Fiecare din lanturile hoteliere importante si-a dezvoltat propria schema de fidelizare a clientilor care prevede, pe langa servicii personalizate, un sistem de acordare de puncte si oferte speciale pentru obisnuitii casei. Programul de fidelizare al hotelului Athenee Palace Hilton, numit Diamond Club, intra in concurenta directa cu cel al Grand Hotel Marriott, intitulat Marriott Exclusive. Motivul? Cele doua programe au foarte multe puncte comune, ofera beneficii similare membrilor si se adreseaza aceluiasi segment de piata. Chiar si taxele de inscriere sunt apropiate: 240 USD la Marriott si 250 USD la Hilton. Bineinteles, din cauza concurentei directe, numarul membrilor fiecarui club este confidential. In ceea ce priveste rata de crestere anuala a membrilor, cifrele sunt si de aceasta data apropiate. "Din 1999 pana in 2002, numarul membrilor nostri a crescut cu 50-60% in fiecare an", sustine Maaike Hoeks, manager de program la Hilton Diamond Club. La randul sau, Duncan McGinley, manager de program la Marriott Exclusive, afirma ca "De la lansarea programului in iunie anul trecut, numarul celor care au aderat la clubul nostru s-a marit cu 60%. O parte din actualii membri au parasit clubul de la Hilton in favoarea noastra". Celor care au facut acest lucru s-ar putea sa le para rau, intrucat in scurt timp Diamond Club Hilton va oferi un card de companie, care va da posibilitatea asociatilor sau persoanelor cu functii de conducere in firma sa beneficieze de un singur card. "Vom introduce acest tip de card pentru ca multi dintre clientii fideli l-au solicitat. Deocamdata avem doar o reducere de 50% pentru sotul/sotia unei persoane deja

34

inscrise", explica Maaike Hoeks. Pentru a deveni membru in programul Gold Crown Club din cadrul lantului Best Western nu trebuie sa platiti nici o taxa. Cum functioneaza sistemul de recompensare a clientilor fideli? Pentru fiecare dolar cheltuit in hotelurile lantului primiti un punct, iar punctele pot fi transformate in diverse reduceri. "Aproximativ 23% din totalul clientilor sositi prin intermediul sistemului nostru centralizat de rezervari sunt posesori de card Gold Crown Club. Acest procentaj situeaza Romania inaintea majoritatii tarilor din sud-estul Europei", precizeaza Lorena Preda, director de marketing si vanzari la Best Western. In ultimele trei luni 25 de noi membri sau inscris in Gold Crown Club, beneficiind de reduceri la toate cele cinci hoteluri din tara – BW Parc Bucuresti, BW Balvanyos, BW Savoy Mamaia, BW Central Arad si BW Bucovina Gura Humorului. Gradul de ocupare la nivelul intregului lant a crescut cu aproape 10%. Spre deosebire de celelalte lanturi hoteliere, reducerile nu difera de la o tara la alta. In premiera, lantul Continental, care cuprinde un motel, o vila si opt hoteluri in tara, insumand peste 1.200 de camere, va lansa in curand un program de fidelizare a clientilor. "In urma acestui program, se spera ca gradul de ocupare sa creasca cu 7-8%", declara Roxana Paun, de la departamentul de marketing al societatii Continental. In mare, programul presupune crearea unei baze de date cu clientii fideli, care va contine informatii legate de preferintele acestora in ceea ce priveste cazarea, serviciile de alimentatie etc. De asemenea, clientii fideli vor primi un card de fidelitate, cu ajutorul caruia va fi desemnat "clientul lunii", iar acesta va beneficia de un voucher de 300.000 lei. Pe plan international, concurenta a impins hotelierii la sisteme de reduceri din ce in ce mai avantajoase pentru clienti. De exemplu, lantul Six Continents a anuntat ca renunta la termenul de expirare a punctelor acumulate de clientii sai, permitand totodata transferul lor catre o alta persoana. Programului grupului britanic Millenium Hotels Resorts este si mai avantajos. El ofera clientului un cont personal in care este varsat un procentaj de 3% din suma cheltuita in timpul unei sederi, iar cu banii adunati in cont clientul poate face exact ce-si doreste. Ce au in comun majoritatea programelor: • voucherele cu cele mai importante reduceri nu sunt transferabile • cardul de membru este valabil un an, numai cu semnatura personala pe verso • reducerile acordate prin card nu se pot suprapune cu alte reduceri • reducerile nu sunt valabile de sarbatori (Craciun, Revelion) 35

• de obicei, reducerile la restaurant se aplica numai la mancare, nu si la bauturile consumate • la cazare trebuie sa prezentati cardul si un act de identitate • deocamdata nu se pot face inscrieri decat ca persoana fizica, nu si ca persoana juridica • la inscriere, vi se vor cere informatii despre locul de munca, hobby-uri, data nasterii si a casatoriei, preferintele culinare, tarile in care calatoriti. Toate acestea servesc la elaborarea unei oferte personalizate.

36

3.ATRACTII TURISTICE IN TIMISOARA
Timisoara detine cel mai amplu ansamblu de cladiri istorice din Romania, constituit din ansamblele urbane ale cartierelor Cetate, Iosefin si Fabric. Arhitectura variata, influentele barocului Vienez si multitudinea de parcuri au adus Timisoarei renumele de ""Mica Viena"" si de ""Orasul parcurilor"". Cateva obiective turistice importante sunt: Piata Unirii, Piata Victoriei, Piata Maria (locul de unde a pornit Revolutia romana din 1989), Piata Traian (centru al cartierului istoric Fabric), Catedrala Mitropolitana, Domul romano-catolic, Biserica episcopala sarba, Sinagoga din Cetate, Sinagoga din Fabric, Castelul Huniade, Palatul Dicasterial, Palatul Baroc, Teatrul National din Timisoara, Baia Publica Neptun, Palatul Lloyd. Obiective turistice in Timisoara Catedrala Ortodoxa din Timisoara Domul Romano-Catolic din Timisoara Palatul Baroc Castelul Huniazilor Palatul Dicasterian Sinagoga din Cetate Piata Victoriei Fabrica de bere Timisoareana Catedrala Ortodoxa din Timisoara Fata in fata cu cladirea Operei, se inalta edificiul Catedralei Metropolitane a Banatului. Terenul pe care se inalta acest edificiu, a fost mlastinos si in vederea realizarii fundatiei sale, placa de beton, in grosime de citiva metri, a fost turnata avind ca suport 1186 de piloti. Constructia are o lungime de 63 de metri, o latime de 32 de metri, iar turnul principal se inalta la 83, 7 metri, arhitectura sa fiind o combinatie reusita intre stilul bizantin, elemente decorative asemanatoare cu cele ale moscheii Sfinta Sofia din Constantinopole (azi Istambul) si elemente caracteristice bisericilor moldovenesti(Sfintul Gheorghe din Harlau), acoperisurile turnurilor fiind acoperite cu placi ceramice colorate; treptele, soclul edificiului, coloanele pilonii si elementele decorative de la usi si ferestre sunt cioplite din piatra naturala provenind de la Banpotoc. Iconostasul are o suprafata de 135 de metri patrati, este suflat in aur de 22 de carate, si este decorat cu elemente specifice stilului brancovenesc. In cupola centrala, cu o inaltime de 16 metri, se gasesc 37

trei candelabre, sculptate in lemn de tei. Ornamentele capitelurilor si a soclurilor, pilonilor si colonadelor, sint caracteristice pentru arhitectura romaneasca in stil moldovenesc, peretii fiind placati cu marmura pina la inaltimea coloanelor. Mobilierul a fost confectionat de sculptorul timisorean St. I. Gajo, sotia sa Ileana si fratele sau Ferdinand executind operatia de aurire a iconostasului. Picturile in fresca, tempera si ulei, ocupand o suprafata de 6.300 de metri patrati, au fost executate de un grup de pictori sub conducerea iconografului Atanasie Demian (1899-1978), clopotele, in greutate de 8.000 de kilograme, fiind acordate de cunoscutul compozitor Sabin Dragoi (1894-1968), dupa o compozitie proprie. In subsolul Catedralei a fost deschis un muzeu, unde pot fi admirate icoane pe sticla si lemn din secolele al XVII-lea si al XVIII-lea, diferite obiecte de cult ortodox (cruci din lemn aurit sau impodobite cu argint si pietre pretioase, cadelnite din atelierele aurarilor si argintarilor lugojeni sau cadelnite filigranate din argint, produse ale mesterilor macedonieni din 1658). Domul Romano-Catolic din Timisoara Se presupunea, ca domul a fost construit, avind drept baza, planurile renumitului arhitect vienez Josef Emanuel Fischer von Erlach (1693-1742), fiul nu mai putin renumitului, la acea vreme, Johan Bernhard Fischer von Erlach. Intr-un document din secolul al XVIII-lea, si anume, "Wienerische Diarium" se aminteste de asezarea pietrei de temelie a Domului din Timisoara si totodata, se mentioneaza ca planul de arhitectura si constructie a fost intocmit de H. Joh. Jacob Schelblauer - Consilier al orasului Viena (Innere - Stadt - Rath in Wien). Sediul episcopului diocezei romano-catolice a fost initial la Cenad, acesta fiind devastat de turci, s-a mutat la Szeghedin. In anul 1733, imparatul Carol al VI-lea, a mutat sediul la Timisoara episcop fiind in acel timp, Adalbert baron de Falkenstein. Datorita acestui fapt s-a hotarit construirea unei catedrale, a unui palat episcopal si a unor case pentru canonici, ceea ce a dus la punerea pietrei de temelie a Domului la data de 6 august 1736. In 1773, Domul a fost terminat sub conducerea inginerilor Carl Alexander Steinlein si Johann Theodor Kostka. In interiorul Domului, iese in evidenta altarul principal, sculptorul vienez Johann Joseph Rossler creand doua statui de mari dimensiuni, cea a Sfintului Carol Boromeus (in stinga) si a Sfintei Theresia (in dreapta), cat si perechea de heruvini care domina ornamentatia din partea centrala a altarului. Tabloul altarului principal il reprezinta pe Sfintul Gheorghe calare in lupta cu balaurul. Creatorul acestei opere de arta, Sfintul Gheorghe in lupta cu balaurul, a fost renumitul pictor si director al academiei artelor frumoase din Viena, Michael Angelo Unterberger (1695-1758), lucrarea fiind considerata ca o opera de maturitate deplina a pictorului (1755). rima orga in stil baroc, frumos ornamentata, a construit-o mesterul 38

vienez Paul Hanke, in anul 1757, ea fiind inlocuita la sfirsitul secolului al XIX-lea cu actuala orga, produs al atelierului mesterului timisorean Leopod Wegenstein. In timpul luptelor cu turcii (1788-1790), Domul a servit ca depozit de sare, in anul 1849, fiind grav avariat, in timpul asediului, populatia care se afla intr-o stare critica, si-a cautat refugiul in cripta Domului, in aceasta fiind inmormintati episcopii, demnitarii si multe personalitati de vaza ale Banatului.Ultima restaurare a Domului, ca si a celorlalte constructii din jurul sau a avut loc intre anii 1981 - 1982. Palatul Baroc Palatul Baroc, fosta cladire guvernamentala, construita in 1754, denumita Casa Comitatului, are doua etaje si o mansarda, de o deosebita frumusete fiind si cele doua porti de intrare, avind amprenta stilului baroc vienez. Dupa restaurare, aici, va functiona sectia de arta a Muzeului Banatului. Mai demult, intre anii 1779-1848, in calitate de Casa a Comitatului, palatul a servit ca resedinta comitelui teritoriilor banatene. Intre 1849 si 1860, a servit drept cladire guvernamentala a Voivodinei sarbesti, fiind si resedinta guvernului si a administratiei Banatului Timisan, iar din 1861 a reindeplinit functia de Casa a Comitatului. 1767, este anul in care, dupa mai mult de 300 de ani, poposeste primul monarh in Timisoara, in persoana imparatului Josif al II-lea, iar intre 7 si 8 mai 1872 aceasta cladire l-a gazduit pe regele si imparatul Franz Josef I, pentru ca in 1923, Majestatea Sa Regele Ferdinand I si Majestatea Sa Regina Maria sa locuiasca 3 zile, timpul vizitei la Timisoara. Castelul Huniazilor Castelul Huniazilor a fost ridicat de regele Carol Robert de Anjou, care in urma vizitei facute in Timisoara, in 1307, a hotarit sa-si stabileasca aici resdinta. Probabil, constructia a fost realizata de catre constructori italieni, terminindu-se in 1315, deoarece in 1316, regele era deja stabilit in noul sau castel, in care a locuit aproape opt ani, ultimul act semnat de el in Timisoara datand din 15 iunie 1323. Despre forma si intinderea sa nu se cunosc prea multe lucruri, presupunindu-se ca era amplasat in locul actualului castel Huniade, avand o forma dreptunghiulara, in partea de nord existand o cetate, tot de forma dreptunghiulara, in jurul careia s-a dezvoltat mai tirziu orasul medieval.In 1849, cladirea a fost distrusa pina in temelii si a trebuit sa fie complet refacuta, forma sa actuala, datind din 1856. Are un turn in stil romanic si fatada din caramida arsa, azi adapostand "Muzeul Banatului". In fata sa azi se afla doua felinare, pe care este inscriptionat, in mai multe limbi, faptul ca Timisoara a fost primul oras al Europei continentale, care in 1884, a introdus iluminatul public electric. Palatul Dicasterian 39

Aceasta cladire figureaza printre contributiile perioadei eclectice în arhitectura Timisoarei. A fost ridicat între anii 1855-1860 pentru a servi drept cladire administrativa. Constructia este impunatoare prin volum si sobrietatea fatadelor realizate într-o maniera inspirata de stilul renasterii italiene timpurii. De dimensiuni uriase pentru vremea respectiva, Palatul Dicasterial a fost realizat în jurul a trei curti interioare cu sase porti, are patru etaje si numara, exceptând spatiile de la subsol, 273 de încaperi pentru birouri. Se spune ca acesta cladire are atâtea ferestre cate zile sunt într-un an. Numele de "Dicasterial" provine de la grecescul "dikasterion", care denumea în antichitate curtea cu juri, monumentul gazduind chiar si în prezent institutii juridice. Sinagoga din Cetate Sinagoga din Cetate constituie o contributie a curentului romantic în arhitectura orasului. Ridicata între anii 1863-1865 dupa proiectul arhitectului vienez Ignatz Schuhmann, cladirea apartine unui stil eclectic, ce evoca prin aluziile la stilul maur, vechea comunitate a evreilor spanioli. Piata Victoriei Se afla in centrul Timisoarei.I se mai spune si Piata Operei, pentru ca acolo se afla Opera din Timisoara.Este decorata cu flori decorative.Este un loc linistit.Acolo se mai afla si o fantana arteziana.Sunt foarte multi porumbei. Fabrica de bere Timisoareana Fabrica acesta dateaza din anul 1718.Mai functiioneaza si acum.Este o fabrica de calitate.Sa beti berea linistiti.Nu fiti ingrijorati!

40

4. PREZENTAREA UNITĂŢII DE TURISM DOMINIQUE NATHALIE 4.1 Hotel DOMINIQUE NATHALIE – prezentare generala
Pe piata turistica timisoreana exista o multitudine de unitati de cazare.In ultimii ani si-au inceput activitatea tot mai multe unitati de cazare. Printre acestea se numara si hotelul Dominique Nathalie, acesta facand parte din categoria hotelurilor de 3 stele. Alte hoteluri pe care le intalnim in Timisoara din aceasta categorie,sunt:Hotel Central (str.Lenau nr.6);Hotel Pacific(str.Mihail Kogalniceanu nr.8);Hotel Reghina (str.Cozia nr.91);Hotel Royal Plaza (str.Lorena nr.91);Hotel Strelitia (str.Simion Barnutiu nr.44);Hotel Sydney (str.Horia nr.110). Forma juridică de organizare şi cadrul legal: Nume : S.C.MILLENIUM BET DOMINIQUE & NATALIE SRL Sediul : Str.Mures nr.75 Timisoara Judet: Timis Cod Unic de Inregistrare: RO 12514153 Nr.Inmatriculare Registrul Comerţului Timişoara : J35/1187/1999 Forma juridică: societate cu răspundere limitată Administrator:Plavosin Dorin Asociati:Mundruc Lavinel si Savic Milorad Telefon: 0256-221.084

Societatea MILLENIUM BET DOMINIQUE & NATALIE a fost infiintata in anul 2004 avand ca obiect de activitate, activitati legate de jocuri si pariuri ca apoi sa se transforme in unitate de cazare sub denumirea de HOTEL DOMINIQUE NATHALIE fiind clasificat la categoria 3 stele . Unitatea dispune de 8 camere şi un apartament, pentru activitatea de cazare; o sala de restaurant cu 8 mese cu 40 de locuri, pentru activitatea de alimentaţie publică, bucătărie, spălătorie, terasă pe timpul verii şi 10 locuri de parcare pentru clienţii hotelului. Unitatea pune la dispoziţia clienţilor transportul la şi de la aeroport, gară şi în oraş. Hotelul DOMINIQUE & NATHALIE este situat în Timişoara pe str. Mures nr.75, într-o clădire cu 2 etaje şi subsol. La subsol se află bucătăria, spălătoria, biroul 41

contabilitate şi barul. Parterul este alcătuit dintr-o sală de restaurant cu: 8 mese pentru activitatea de alimentaţie publică, recepţia, o mică magazie, 2 grupuri sanitare şi 2 camere double. (1şi 2). La etajul -I- se află 4 camere (3,4,5 si 6), iar la etajul al -II-lea 3 camere şi un apartament (7,8,9,10). Camerele sunt double, cu paturi matrimoniale, fiind în total 20 de locuri. Tabel nr.4.1 Structura locurilor de cazare la Hotelul Dominique Nathalie Nr.crt 1 2 3 4 Tipul camerei SINGLE DOUBLE APARTAMENT TOTAL Numar camere 3 5 1 9 Numar locuri 3 10 3 16

Fiind catalogat cu 3 stele, hotelul DOMINIQUE & NATHALIE oferă clienţilor camere cu pat matrimonial, ce pot fi oferite la preţ de camera single sau double. Camerele sunt dotate cu telefon, internet, aer condiţionat, minibar, TV. Hotelul Dominique Nathalie se distinge prin stilul mediteranean, aerul boem se remarca inca de la intrarea in gradina frumos amenajata cu terasa .Aici putem gasi un ambient confortabil si linistit,fiind locul ideal pentru iubitorii de frumos. Coltul de lectura si galeria de arta stau la dispozitia oaspetilor. Cele 9 spatii de cazare dispun de camere cu paturi matrimoniale,in regim de single sau double, dotate cu grupuri sanitare, cabine de dus, tv, minibar, internet wireless, aer conditionat. Parcarea privata si inchisa ,miculdejun, serviciul de spalatorie-calcatorie al hainelor personale si internet wireless in camera clientului sunt incluse in pret. Este permis accesul cu animale de companie, dupa regulile casei. Pentru amatori ,serviciile de recuperare medicala –masaj terapeutic si terapie manuala-sunt asigurate de personal specializat. Cei care sosesc cu masina la Hotelul Dominique Nathalie au loc de parcare sigur si in curtea unitatii iar pentru ca turistii sa nu duca grija valorilor importante ce le au asupra lor, unitatea pune la dispozitia clientilor un seif pentru valori. Unitatea de cazare isi desfasoara activitatea tot anul si practica urmatoarele tarife (pentru fiecare tip de camera-tarife 2009): Camera single Camera dubla matrimoniala) Apartament 140 RON / zi 160 RON / zi 240 RON / zi

42

Pentru aer conditionat se percepe un tarif suplimentar de 20ron In zilele de vineri,sambata,duminica preturile se reduc cu 10-15 % in functie de numarul de camere si de zile / turist. Hotelul acceptă toate modalităţile de plată: cash, CEC, Card. În tarifele cazării este inclus micul dejun care poate fi servit între orele 7-10;sub forma de bufet suedez si cuprinde:ceai mai multe sortimente,cafea filtru si expresso, lapte, apa minerala si plata, suc natural, mezeluri,sunca,salam,cremwursti,branzeturi mai multe feluri,oua,unt,gem,miere,fursecuri,cereale,cozonac,iaurt de fructe,naturale. La cererea clienţilor se poate servi prânzul şi cina. La pachetul de 5 nopti cazare,clientul beneficiaza de 10 % reducere. Pe lângă serviciile de cazare şi alimentaţie publică, unitatea pune la dispoziţia clienţilor o serie de servicii suplimentare:transport la aeroport, gară ,în oraş cu maşina unităţii , salon masaj. Pentru confortul si siguranta clientilor serviciile de asistenta de urgenta in domeniul de recuperare medicala si medicina dentara sunt accesibile. Activitatea unităţii este neîntreruptă, deci clienţii sunt serviţi la orice oră din zi sau din noapte. Procesele operative ce se desfăşoară în cadrul serviciilor de cazare a hotelului Dominique Nathalie sunt înregistrarea clientului în FIŞA TURIST, ce cuprinde numele, prenumele, adresa clientului, informaţii despre călătoria sa, seria şi nr. buletinului de identitate sau a paşaportului, semnătura turistului şi a recepţionerului. FIŞA TURIST este în dublu exemplar, un exemplar rămâne la unitate, iar celalalt exemplar mergând la Poliţie. După ce se întocmeşte FIŞA TURIST, clientul se înregistrează în registrul hotelului, care cuprinde numele turistului, ţara, tariful de cazare, alte servicii plătite de care beneficiază turistul. Registrul se închide la sfârşitul fiecărei zi hoteliere, făcându-se totalul plăţilor unui client, dar şi totalul încasărilor pe ziua respectivă. La sfârşitul sejurului unui client se întocmeşte factura fiscală pe suma totală datorată unităţii. Dacă turistul plăteşte numerar i se eliberează bonul fiscal cum că a achitat suma consemnată ; dacă turistul plăteşte cu card i se eliberează acestuia factura fiscală şi bonul cum că a plătit suma datorată prin card. Procesele operative ce se desfăşoară în cadrul serviciului de alimentaţie publică sunt: tichete pentru micul dejun, tăiate de recepţie şi date la bucătărie, bonurile pe care se preia comanda, factura fiscală, bon fiscal, numerar, bon pentru plata cu card. La cerea clientului, se poate cumula suma cazării cu suma restaurantului pe o singură factură. Toate documentele se întocmesc în dublu exemplar (bonuri fiscale), şi în trei exemplare (factura fiscală), un exemplar se dă clientului şi unul merge la biroul contabilitate. Aprovizionarea unităţii se face prin agenţii comerciali ai furnizorilor unităţii. Plata 43

se face la 30 de zile sau pe loc. Comenzile se fac săptămânal, în funcţie de stocurile existente, telefonic sau prin intermediul faxului. Responsabilitatea aprovizionării cade în sarcina şefilor de servicii ai hotelului şi se aprobă de către directorul general. Aceştia trebuie să urmărească următoarele : - elaborează documentele de aprovizionare în funcţie de cerinţele şi stocurile existente - transmite spre aprobare directorului general documentele de aprovizionare verificate şi avizate. - planifică şi controlează desfăşurarea conform planificării activităţii de aprovizionare cu produse de la subcontractanţi. - asigură stabilirea cu subcontractanţii a unor relaţii strânse de lucru şi a unui mod de circulaţie rapidă a informaţiilor înspre şi dinspre aceştia. - la recepţia mărfurilor, verifică conformitatea datelor din documentele care atestă calitatea şi cantitatea produselor. Deoarece locul de consum al produsului turistic coincide cu locul de ofertă, clienţii trebuie atraşi spre unitate. Acest lucru se face prin promovarea unităţii. Mijloace de promovare a serviciilor hotelului Dominique Nathalie sunt prin mass-media, mai exact în revista TIMISOARA, săptămânalul AGENDA, broşuri, pliante, calendare. Altă formă de promovare folosită de unitatea turistică Dominique Nathalie sunt faxurile către diferite agenţii de turism din România. Unul din contractele încheiate cu acestea fiind cu firma QUAL TOURS din Timişoara, care beneficiază de 6% discount din preţurile practicate de unitate. O altă metodă de promovare a unităţii şi a serviciilor sale este participarea la târgurile de turism organizate pe plan local şi naţional, precum şi conferinţe şi alte activităţi organizate de către CCIAT. Pentru promovare se mai folosesc şi o serie de alte metode, cum ar fi publicitatea la radio, televiziune, prin intermediul taximetriei, plasarea de broşuri la aeroport, contactarea unor firme care au delegaţii din ţară sau străinătate : Frigorex, Timişoreana, Kromberg & Schubert, Commercial Union, Cosmorom, Alcatel, cărora se acordă un discount de 10% din valoarea serviciilor prestate. Datorită zonei în care este amplasat, o zonă foarte circulată, se folosesc panouri publicitare executate de către firma WESTSIDE MEDIA. Periodic se fac sondaje de piaţa cu chestionare date pentru completare la clienţi sau potenţiali clienţi. 44

Unitatea beneficiază de un site pe internet -www.hotelul-Dominique Nathalie.rodin care se pot obţine informaţii despre pensiune : amplasare, număr de stele, tarife, număr şi imagini cu camerele şi restaurantul hotelului, servicii suplimentare oferite clientului. În procesul de comercializare a produsului turistic în cadrul unităţii de turism sunt cuprinse echipamentele şi materialele necesare desfăşurării acestuia, împreună cu personalul de execuţie. Fiecare serviciu oferit are propriul său proces de producţie şi comercializare. Conducerea proceselor de producţie şi comercializare este asigurată de către şefii de compartimente : cazare şi restaurant. Prin comercializarea serviciilor se înţelege vânzarea acestora în urma căreia se recuperează cheltuielile şi se obţine un profit. În general această activitate se realizează direct între unitatea prestatoare şi client, dar de cele mai multe ori are loc prin intermediari, anticipat şi la distanţe de locul sejurului. Comercializarea serviciilor prestate de către unitatea turistică Dominique Nathalie, se desfăşoară în perimetrul construit al hotelului care constituie o parte a capitalului fix al unităţii. Alte mijloace fixe din patrimoniul societăţii sunt : autoturismul firmei pentru transport persoane, centrala termică, utilaje pentru prepararea hranei şi a băuturilor, echipamente de calcul şi telecomunicaţii. Capitalul circulant al societăţii cuprinde materiile prime, materialele care se consumă şi trebuie înlocuite la fiecare proces de producţie. Acestea se asigură prin procesul de aprovizionare curentă de la producătorii siguri, stabili. Capitalul fix şi circulant constituie capitalul real al societăţii, adică resursele materiale. Documentele de evidenţă a resurselor materiale sunt acte contabile care atestă existenţa şi mişcarea resurselor materiale în procesul de producţie a produsului turistic.

45

4.2 PERSONALUL HOTELULUI DOMINIQUE NATHALIE Produsul turistic de înaltă calitate implică personal calificat. Calificarea personalului ţine de studii, instruire, abilităţi, experienţă. Personalul hotelului Dominique Nathalie a fost selectat pentru obţinerea calităţii în execuţia serviciilor turistice. Personalul unităţii este format din : - Director General - Şef Recepţie - Recepţioneri - Cameriste - Femeie de serviciu pe posturi se poate vedea în tabelul nr.4.2 Tabelul. nr. 4.2.- Repartiţia personalului pe posturi la Hotelul DOMINIQUE NATHALIE Nr. Postul Nr. persoane crt. 1 Manager general 1 2 Şef recepţie 1 3 Recepţioner 3 4 Cameristă 2 5 Şef restaurant 1 6 Ospătar 2 7 Barman 2 8 Bucătar 1 9 Femeie de serviciu 1 Din tabelul prezentat, observăm că în sectorul de cazare lucrează 6 persoane şi 7 persoane în cel de alimentaţie publică. Salarizarea personalului se face în funcţie de pregătire, postul ocupat şi disponibilitatea fiecărui angajat, şi este confidenţială. Structura organizatorică a unităţii este un instrument de organizare, cuprinzând regulamentul de organizare şi funcţionare, fişa postului şi organigrama. Structura organizatorică a unităţii de turism Dominique Nathalie este de tip ierarhic-funcţională, DIRECTOR GENERAL organigrama fiind piramidală organizată pe două nivele ierarhice : primul nivel ierarhic fiind reprezentat de şefii de compartiment, iar al doilea de directorul general, si poate fi observat in figura 4.2.2 - Şef Restaurant - Ospătari - Barmani - Bucătar

În acest hotel timişorean îşi desfăşoară activitatea 14 persoane. Repartiţia acestora

RECEPTIONER

RECEPTIONER
FEMEIE DE SERVICI BUCĂTAR

RECEPŢIONER CAMERISTĂ

OSPĂTAR 46

BARMAN

serSESSER VICI

Fig. nr.4.2.2 - ORGANIGRAMA-Hotelului Dominique Nathalie Timişoara Personalul hotelului, putem spune că, este bine pregătit, şi anume: - studii superioare - studii medii - şcoală profesională - 10 clase - engleză - franceză - germană - italiană - 3 persoane ; - 3 persoane ; - 5 persoane ; - 3 persoane . 6 persoane 2 persoane 1 persoana 1 persoana

Dintre aceştia, 8 persoane cunosc cel puţin o limbă de circulaţie internaţionala:

Vârsta medie a angajaţilor Hotelului DOMINIQUE NATHALIE din Timişoara este de 32 de ani, ceea ce înseamnă că personalul este tânăr, dar calificat. 4.3 FURNIZORII UNITATII DE CAZARE DOMINIQUE NATHALIE -pentru serviciul de cazare al Hotelului Dominique Nathalie, furnizorii sunt : -S.C. MODA TIM S.A. – lenjerie, prosoape etc. -S.C FARMEC CLUJ S.A. – produse de igienizare -S.C. ALEXA TOTAL INSTAL S.R.L. – întreţinere centrala termică şi instalaţii de încălzire -S.C. LUMILUX S.R.L. – echipamente electrice -S.C. ELVILA S.A. - mobilier -pentru serviciul de alimentaţie publică al hotelului Dominique Nathalie, furnizorii sunt: - S.C. BEGA PAM S.A. – produse de panificaţie - S.C. AVICOLA BUZIAŞ – ouă şi produse din carne de pasăre - S.C. AGIL S.R.L. – carne şi mezeluri - S.C. HANOVER S.R.L. – băuturi alcoolice 47

- S.C. COCA COLA S.A. – băuturi răcoritoare Relaţiile financiare ale unităţii de turism Dominique Nathalie sunt relaţii ce apar între unitate şi furnizori (evidenţa contractelor încheiate, facturilor şi chitanţelor fiscale primite pe marfa comandată), unitate şi prestatori, beneficiari, bănci, organismele financiare ale statului. Relaţii financiare între Dominique Nathalie şi cei menţionaţi mai sus pot fi : • • • • • • planificarea microeconomică financiară decontarea retribuirea muncii operaţiuni de casă controlul financiar intern analizele economice. De aceste relaţii financiare se ocupă biroul financiar contabil al unităţii turistice Dominique Nathalie 4.4 EVOLUTIA PRINCIPALILOR INDICATORI AI ACTIVITATII DE CAZARE LA HOTELUL DOMINIQUE NATHALIE Eficienţa economică a unităţii turistice Dominique Nathalie, ca la orice

întreprindere, reprezintă legătura dintre resursele folosite şi rezultatele obţinute. Eficienţa economică se determină pe baza unor indicatori din fiecare compartiment al unităţii. Pentru compartimentul de cazare avem : • • • • • încasarea medie pe loc cazare rata profitului productivitatea muncii coeficientul de utilizare a capacităţii de cazare profit.

Profitul se calculeaza ca diferenta intre venit si cheltuieli conform formulei: P=Vt-Cht Ch t=cheltuieli totale V t= venituri(incasari) totale

2006
Vt=97.500 Lei Cht=78.952,5 Lei

2007
Vt=149.000 Cht=115.028 48

2008 Vt=176.000 Cht=135.484,8Lei

P=21.5457,5 Lei r’=P/ Vt * 100 r’=22,1 % G=(Nzt /Nloc*365)*100 G = grad de ocupare N l =nr.locuri S = sejur mediu G = 38,5 % I/t = I t / N t It =incasari / turist It = incasari totale N t= numar turisti I /t = 65 Lei/pers Ch / t = Ch t / N t Ch t = Chelt.medie /turist Ch t = Cheltuieli totale Nt = Numar turisti Ch / t = 50,63 Lei/pers. W=It/Np I t = incasari totale N p = nr.personal W= 12.187,5 Lei

P=33.972 r’=P/Vt*100 r’=22,8% G=(Nzt /Nloc*365)*100 G=grad ocupare Nl=nr.locuri S=sejur mediu G=47,95 % I/t = I t / N t It = incasari / turist It = incasari totale N t= numar turisti I /t = 74,5 Lei/pers Ch / t = Ch t / N t Ch t =Chelt.medie /turist Ch t = Cheltuieli totale Nt = Numar turisti Ch / t = 57,51 Lei/pers W=It/Np I t = incasari totale N p = nr.personal W= 18.625 Lei

P=40.515,2Lei r’=P/Vt*100 r’=23,02% G=(Nzt /Nloc*365)*100 G=grad ocupare Nl=nr.locuri S=sejur mediu G=67,8 % I/t = I t / N t It = incasari/ turist It = incasari totale N t= numar turisti I /t = 80 Lei/pers Ch / t = Ch t / N t Ch t = Chelt.medie /turist Ch t = Cheltuieli totale Nt = Numar turisti Ch /t =61,58Lei/pers W=It/Np I t = incasari totale N p = nr.personal W= 22.000 Lei

W = productivitatea muncii W = productivitatea muncii W = productivitatea muncii

Fig. nr. 4.4.1 - Principalii indicatori ai activităţii de cazare la hotelul Dominique Nathalie Nr. Crt. 1 2 Indicator Nr. Locuri Nr. Personal U.M. Locuri Persoane 49 2006 16 8 2007 16 8 2008 16 8

3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 Se

Nr. Turişti Persoane 1500 2000 2200 Zile turist --2250 2800 3960 Sejur mediu Zile 1,5 1,4 1,8 Grad de ocupare % 38,5 47,95 67,8 Încasări totale Lei 97.500 149.000 176.000 Cheltuieli totale Lei 75.952,5 115.028 135.484,8 Rata profitului % 22,1 22,8 23,02 65 Încasarea medie/turist Lei/pers 74,5 80 Cheltuiala 50,63 Lei 57,51 61,58 medie/turist Productivitatea muncii Lei 12.187,5 18.625 22.000 Profit Lei 21.547,5 33.972 40515,2 observa ca numarul de locuri dar si personalul unitatii de cazare au ramas

neschimbate.Referitor la numarul de turisti cazati,putem spune ca au avut o evolutie crescatoare , ajungand la 2200 persoane in anul 2008 , cu 700 turisti mai multi decat in anul 2006.

2500 2000 1500 1000 500 0 2006 2007

2 200 20 00 1500

Nr. Turisti Linear (Nr. Turisti)

2008

Fig. nr. 4.2 - Evoluţia numărului de turişti

50

200000 180000 160000 140000 120000 100000 80000 60000 40000 20000 0 2006 2007

176000 149000 97500

Sum incasate e Linear (Sum incasate) e

2008

Fig. nr. 4.3. - Evoluţia încasărilor totale Incasarile au crescut anual fiind influentate de cresterea numarului de turisti ajungand in 2008 la 204.403 RON.

160000 140000 120000 100000 80000 60000 40000 20000 0 2006 2007 2008

135484,8 11 5028

75952,5

Sum cheltuite e Linear (Sume cheltuite)

Fig. nr. 4.4 – Evolutia cheltuielilor Se observa si o crestere a cheltuielilor datorata cresterii numarului de turisti

51

45000 40000 35000 30000 25000 20000 15000 10000 5000 0 2006 2007

4 0515,2 339 72

215 47,5

Sum profit e Linear (Sum profit) e

2008

Fig. nr.4.5 - Evolutia profitului Profitul înregistrat a crescut datorită creşterii numărului de turişti, a sejurului mediu, dar în special a creşterii tarifelor practicate. Dupa cum se observa din situatia prezentata mai sus,gradul de ocupare in primii 2 ani a fost mai scazut iar in ultimul an a crescut datorita cresterii numarului de turisti. În aceste condiţii numărul turiştilor a crescut cu 200 persoane în ultimul an analizat. Totodată a crescut şi sejurul mediu de la 2800 la 3960 numărul de zile / turist, precum şi gradul de ocupare. Putem spune că hotelul Dominique Nathalie din Timişoara este apreciat de turişti. Din calculul acestor indicatori, se poate spune că hotelul Dominique Nathalie este unitate de turism profitabilă. Profilul turiştilor este cel al oamenilor de afaceri cu venituri peste medie. Din totalul de turişti cazaţi o parte (64%) sunt străini, aceştia fiind de naţionalitate italieni (30%), germani (20%), englezi (5%), moldoveni (4%), alte naţionalităţi (5%).

52

30 % 20 %
ITALIENI ROMANI ENGLEZI MOLDOVENI ALTE NATIONALI 4% TATI GERMANI

5%

36 %

5%
Fig.4.6 - Structura turiştilor pe nationalitati în hotelul Dominique Nathalie Ca în orice altă unitate, şi la hotelul Dominique Nathalie se urmăreşte creşterea eficienţei economice. Căile de sporire a eficienţei economice sunt reducerea costurilor de producţie, mărirea productivităţii factorilor de producţie utilizaţi sau îmbunătăţirea calităţii produsului turistic. După trei ani de activitate, în baza rezultatelor înregistrate şi a previziunilor contabile, unitatea turistică Dominique Nathalie a adus un profit satisfăcător, care se va dubla în următorii doi ani. Pentru a proteja afacerea, conducerea unităţii a decis asigurarea acesteia. Acest lucru înseamnă evaluarea întregii activităţi, din punct de vedere financiar a mijloacelor fixe, mijloacelor corporale, mijloacelor necorporale, stocuri de produse finite, materiale, mijloace de producţie, amortizări, datorii, disponibilităţi băneşti.

53

5. CONCLUZII ŞI PROPUNERI 5.1CONCLUZII
În prezent turismul este considerat ramură a economiei naţionale, dezvoltarea sa a luat amploare datorită impactului economico-social pe care îl are asupra regiunilor. Formele cele mai cunoscute de turism sunt: turismul balnear, de odihnă şi agrement, profesional urban, de proximitate, rural, agroturismul şi ecoturismul. Turismul presupune existenţa resurselor în turism cu structuri generale dezvoltate şi infrastructuri specifice. În cadrul acesteia din urmă sunt incluse unităţi de cazare, alimentaţie publică şi bazele de agrement. Unităţile de cazare turistică pot să fie principale sau complementare. Dintre unităţile de cazare principale cea mai importanta este hotelul. Hotelurile funcţionează în urma clasificărilor pe stele, ţinând cont de mai multe criterii. După forma de exploatare, hotelul poate fi exploatat individual în cadrul lanţurilor de hoteluri individuale sau integrate. Forma de proprietate poate fi de stat, privată sau mixtă. La noi în ţară majoritatea hotelurilor sunt de tip exploataţie individuală. In vederea cumpărării, vinderii sau asigurării unei unităţi de cazare se utilizează o serie de metode si tehnici de evaluare. Aceste evaluări se fac de către specialişti. Pentru realizarea unei evaluări corecte sunt necesare o serie de informaţii care se obţin din documentele firmei, reviste de specialitate, prin discuţii cu oameni cheie din unitate şi bănci de date. Cele mai utilizate metode sunt: metoda activului net corectat, metoda valorii de rentabilitate, metoda valorii de randament, metoda comparaţiei cu o alta unitate asemănătoare si metoda capitalizării cash-flow-ului brut. Hotelul Dominique Nathalie situat în Timişoara este o unitate de cazare turistică clasificată la categoria de 3 stele, este o unitate nou construită, deschisă în octombrie 2004, cu număr mic de locuri de cazare (16) dispus în 9 camere. Personalul acestei unităţi este calificat, turiştii care îl frecventează sunt oameni de afaceri străini (64%). Aceasta unitate are o activitate permanentă profitabilă.

54

5.2.Propuneri.
În vederea atragerii unui număr de turişti mai mare în week-end, a creşterii calităţii serviciilor oferite am propune: tarife reduse în week-end; expoziţii de fotografie ; acces cu cartele în camere ; amenajarea unei săli de conferinţe ; crearea unei săli pentru divrtisment, agrement ; mărirea capacităţii de cazare ; deschiderea unui minimagazin de suveniruri în holul hotelului ; personalul să participe la cursuri periodice de perfecţionare ; introducerea unei uniforme pentru personalul ce intră în contact direct cu turiştii. Toate acestea nu necesită cheltuieli foarte mari şi se pot realiza din profit, mai puţin extinderea, care se poate realiza prin obţinerea unui credit

55

B I B L I O G R A F I E
1. Cosmescu I., Turismul – fenomen complex contemporan, Editura economică, Bucureşti 1998 2. Jivan Al., Economia serviciilor de turism, Editura Mirton, Timişoara, 2004 3. Lupu N., Hotelul – Economie şi management, Editura All-Beck, Bucureşti, 1999 4. Morariu Daniela, Weisz Janeta, Economia turismului, Editura Eurostampa, Timişoara, 2003 5. Snak O., Neacşu N., Economia turismului, Editura Expert, Bucureşti, 2001 6. Stănciulescu Gabriela, Managementul operaţiunilor de turism, Editura All-Beck, Bucureşti, 2002 7. Turcu V., Economia întreprinderii de turism, Editura Eurostampa, Timişoara, 2003

56

ANEXA Nr.1

Vedere hotel Dominique Nathalie

57

ANEXA Nr. 2

Interioare hotel Dominique Nathalie

Cameră de cazare

Baia

58

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful