You are on page 1of 5

1.

Definiţia familiei „Conceptul de familie, provine conform Dicţionarului etimologic al limbii latine(1959), din famulus (servitor) şi reprezintă „ansamblul sclavilor şi servitorilor care trăiesc sub acelaşi acoperiş, iar apoi casă în întregime, stăpânul pe de o parte, soţia, copiii, şi servitorii de pe altă parte.”1 O. Badina şi F.Mahler definesc familia ca „un grup social realizat prin căsătorie, cuprinzând oameni care trăiesc împreună, au o gospodărie casnică comună, sunt legaţi prin anumite relaţii natural-biologice, psihologice, morala şi juridice şi care răspund unul pentru altul în faţa societăţii.” În aceste condiţii, menţionează cei doi autori, se poate afirma că, „prin familie se înţelege nucleul social elementar, „celula societăţii, care uneşte pe soţi şi pe descendenţii acestora.2 Familia în accepţiunea creştină este o mică biserică, aşa cum spune Sf. Apostol Pavel: „Lui Filimon, prea iubitului prieten şi împreună lucrător şi către biserica din casa sa.”(Fil.1,2). Familia este un spaţiu de trăire a lucrării lui Dumnezeu, spre unirea celor doi şi sfinţirea rodului lor în Iisus Hristos şi pentru împărtăşirea luminii Sale celor din jur.3

2. Rolul familiei

1.Fizic 2.Intelectual 3.Moral 4.Estetic

Rolul familiei este foarte important in dezvoltarea copilului, din următoarele puncte de vedere :

1. Familia se preocupa de dezvoltarea fizica a copiilor. Copilul din punct de vedere material nu produce sau câştigă ceva, primeşte tot ce-i este necesar, fiindcă, aşa cum spune Sfântul Ambrozie el este socotit de către părinţii săi un dar a lui Dumnezeu. În acest mod, din punct de vedere teologic, în sufletul copilului sentimentul de a fi iubit de Dumnezeu, fără ca el să aibă merite deosebite în acest sens. Acela care n-a trăit niciodată iubirea dezinteresată a tatălui şi mamei sale îi va fi foarte dificil în cursul vieţii – care în general e dură – să creadă în iubirea veşnică a lui Dumnezeu.4 Părinţii trebuie să ofere copilului, acel „acasă”, locuinţa, căminul său. Tot mai mulţi sociologi şi analişti ai familiei sunt de părere ca structura arhitecturală a locuinţei, a casei ar trebui gândită în funcţie de implicaţiile şi consecinţele ce se resimt în planul spiritual şi mai ales educaţional al familiei. Astfel, compartimentarea camerelor ar trebuie să se facă în jurul unui spaţiu comun central. În acest mod, familia va fi înţeleasă, ca un tot unitar, care în acest spaţiu central de locuit fără ca prin aceasta să obstrucţioneze în vreun fel dezvoltarea individuală a personalităţii proprii. Sub acest aspect, structura arhitectonică a multora dintre casele noastre ţărăneşti spune extraordinar de mult, mai ales dacă avem în vedere unitatea familiei ţărăneşti în general şi care se resimte mai pregnant astăzi în cadrul familiilor din mediul urban.5 Părinţii asigura hrana şi îmbrăcămintea copiilor,îi fereşte de pericole, le lasă timp de joaca, le creează condiţii cat mai bune de odihna şi se îngrijeşte de sănătatea lor. Un regim raţional de viata nu poate avea decât urmări pozitive asupra dezvoltării sale fizice. Familia îi formează copilului primele deprinderi de igiena personala si sociala si îl obişnuieşte sa utilizeze factorii naturali (apa, aerul, soarele) pentru bunăstarea organismului. În
1 2

Lector Dr.Carmen Gabriela Mândrilă, Dinamica familiei şi elemente de asistenţă socială, Pim,Iaşi, 2003, p.12 Ovidiu Bădina, Fred Mahler, Tineretul şi familia, Ed. Politică, Bucureşti, 1970, p.36 3 P.S. Ep. Moussa, Tineretul şi viaţa de familie, Teologie şi Viaţă , Nr. 5-7, 1994 4 Pr. Lector Dr. Nicolae Achimescu, Familia creştină între tradiţie şi modernitate. Consideraţii teologico-sociale, in Teologie şi Viaţă, LXX, 5-7, 1994, p.32 5 Ibidem

75-79 apud Elisabeta Stănciulescu. ordinea. 1911 apud Elisaveta Stănciulescu. p. Omilia LI-a. op.IV. C.perioada pubertăţii. susţinând "gustul de citit" al elevilor.10 6 Oproiu. 8 Ibidem 9 Sfântul Ioan Hrisostom. In familie se formează cele mai importante deprinderi de comportament: respectul. In cadrul familiei copilul îşi însuşeşte limbajul. ed. părinţii să dea copiilor nume creştine după numele celor care sau făcut pildă de credinţă şi dragoste. Omilia LIX-. „rămân pururea în sufletul copiilor”. cumpătarea. p 263 10 Idem.4-18). prin modificarea regimului de odihna. Părinţi sunt nu numai cei care dau naştere copiilor ci şi educatori şi îndrumători. sinceritatea.297 7 Ion Luca Caragiale. Familie şi educaţie în societatea românească. ocupaţiile oamenilor. (I. prin îndrumări perseverente si afectuoase. Puterea familiei asupra copilului pare nelimitată în primii şapte ani de viaţă şi este explicată prin particularităţile – îndeosebi prin plasticitatea şi obedienţa cvasi-totale atribuite acestei vârste: „Copilul când e mic se aseamănă cu o bucată de aluat. Copii erau consideraţi un dar şi o moştenire de la Dumnezeu (Fac. Volumul. grija faţa de lucrurile încredinţate. familia vine in sprijinul scolii. Ca prim factor educativ. f.8-9). control şi confirmare în casa părintească”8.4. 1998. răspunzând cat se poate de corect si exact.). sau un fel de lut de-al olarului […] : părinţii au. precizia vocabularului si corectitudinea exprimării copilului depind de munca depusa de părinţi in aceasta direcţie. Omilii la Facere.cit. memoria si gândirea. căreia i se poate da orice formă. folosul pe care-l aduce aproapelui său”. putinţa să facă din fragedele lor odrasle aceea ce vor”.48. decenta in vorbire si atitudini. Perspective sociologice. Sfântul Ioan Gură de Aur recomandă ca încă de la naştere. Pe de altă parte. aşa cum observă C. Copilul obţine rezultatele şcolare in funcţie de modul in care părinţii se implică in procesul de învăţare. Fundaţia pentru Literatură şi Artă. Dezvoltarea intelectuală Influenţa familiei se exercită în primul rând în forma achiziţiilor primare care. Ea le dezvolta spiritul de observaţie. părinţii erau răspunzători de educaţie morală şi religioase pe care trebuie să o dea copii lor. Opere.. obiecte casnice etc.. 2. In perioada şcolara mica. Părinţii încearcă sa explice copiilor sensul unor fenomene şi obiecte pentru a le putea înţelege. schimbările fiziologice produse in organism pun probleme noi pentru dezvoltarea fizica a copilului. prin crearea unor noi deprinderi igienice. 3. 6 Unii autori susţin teza unor relative specializării a rolurilor: şcoala se specializează în sarcini instructive […] în timp ce familia este responsabilă de „educaţiunea” copiilor care constă „ în dezvoltarea apucăturilor sociale în aşa numita artă a vieţii” 7. Grija părinţilor de a-şi educa copii trebuie să fie o preocupare permanentă a lor: „fiecare să aibă în grijă de cei din casa lui şi fiecare să socotească drept cel mai mare câştig. p. Negruzzi. 1938. Bucureşti. politeţea. performanţele şcolare sunt condiţionate de împrejurarea că ceea ce se învaţă la şcoală găseşte sau nu „contact similar. Educatia morala a copiilor În Vechiul Testament.I.178 .9 Educaţia creştină trebuie să se facă de timpuriu. de care părinţii erau răspunzători până la moarte. animale. „sfinţilor bărbaţi. familia le va putea rezolva la timpul potrivit. familia oferă copilului aproximativ 90% din cunostintele uzuale (ex: despre plante. Sam. Familia se preocupa si de dezvoltarea proceselor intelectuale ale copiilor.Greşelile părinţilor în Educaţia Copiilor. care au strălucit în virtute. vol. Iaşi. prin urmare. cinstea. iar părinţii îi ajuta sa-şi însuşească un număr mare de cunoştinţe. Şcoala şi familia. Copiii pun cele mai multe întrebări in jurul vârstei de 3-6 ani. când persoana umană este mai uşor educabilă. traducere de D Fecioru. al celor care au avut multă îndrăznire înaintea lui Dumnezeu”. p. Cel mai important este stimularea curiozităţii copilului de a citi.

Părintele este un exemplu pentru copil. trebuie să imprime în conştiinţa copilului o imagine exactă a acestei ordonări cu toate implicaţiile pe care ea le presupune în plan individual şi raţional. de viciile sau neînţelegerile lor. neglijenţi. câştigate prin experienţa directă a traiului în comun. 1970. Există climate familiale constant agitate sau constant calme. Pentru copil. ne referim în special la tată. la jocurile lor. în sfârşit. este un lucru frumos pe care nimic nu-l poate înlocui. băieţii imită pe tată. există.12 Regimul de viaţă ordonat şi disciplinat este. sceptici. Se consideră în general că un „copil crescut de capul lui” este un copil cu o comportare defectuoasă. p. Ed.1933. în limitele posibilităţilor. nesiguri. după cum există stări permanente de tensiune şi dezechilibru care se pot datora şi copiilor. „Negreşit – scrie Alain – grupul familial. aici operează devotamentul. Malrieu – trebuie să se desfăşoare într-o atmosferă de bucurie. dar care depind esenţial de tonalitatea de fond imprimată de părinţi. Lipsa acestui suport. climate de armonie sau climate de neînţelegere. „Educaţia – precizează Ph. Constelaţia familială şi deformările ei. Trebuie să ia masa cu copiii. Părinţii comozi. conştiinţa – dobândită de copii prin aceeaşi experienţă – că părinţii sunt fiinţe care pot rezolva orice problemă sau dificultate întăresc în copil încrederea – profundă. de acte de violenţă constituie un mediu traumatizant pentru conştiinţa copiilor. de certuri. cu deprinderi proaste. Oricât de ocupat ar fi un părinte. cel puţin până la vârsta adolescenţei – în capacitatea şi ştiinţa părinţilor. Bucureşti. prin urmare. Nici cea mai lucidă mamă.35 12 Ph. dar aceste comportări şi aceste deprinderi sunt numai faţada înşelătoare a unor dezechilibre mai adânci. deformată prin lipsa de afecţiune mutuală a membrilor ei sau din cauza unor sentimente de afecţiune greşit înţelese şi exploatate. cu cei mici şi cei mari laolaltă şi cu acea distribuire naturală a puterilor şi a îndatoririlor. să le răspundă la întrebări. stările de spirit şi opiniile părinţilor. nici cea mai bine intenţionată nu poate substitui în această schemă rolul bărbatului. p. 1973. ambiţia. să participe chiar.  prezenţa ambilor părinţi. Propos sur l’education. p. el trebuie să găsească posibilitatea de a dedica familiei o bună parte din timpul petrecut acasă. spectacolul ostilităţii dintre părinţi produc o gravă dezorientare în conştiinţa lui. iar familia. autoritatea şi prestigiul acestora. această încredere constituie unul din suporturile esenţiale ale imaginii lui despre lume şi despre relaţiile interumane. printre ei. Didactică şi pedagogică. De la naştere la adolescenţă. depind de capacitatea lor de a înţelege şi îndruma copiii. instabili. Viaţa afectivă a copilului. Traume de multe ori ireversibile pot rezulta şi dintr-o structură disimetrică a familiei. p. plictisiţi.. care reproduce la scară celulară schema ordonării de sexe a societăţii. deformată de defecte ale părinţilor. o condiţie de bună dezvoltare fizică şi spirituală a copilului şi totodată de formare a sistemului lui de deprinderi. Malrieu. Bucuria .32. reprezintă condiţia unei dezvoltări echilibrate”. fetele imită pe mamă.cit . Ed. care echilibrează capacităţile sale afective şi intelectuale.11 Factorii implicaţi în dezvoltarea copilului  atmosfera în care creşte copilul.38 . Aici este şcoala sentimentului. op. depind de existenţa sau absenţa acelor elemente de bază care condiţionează formula înţelegerii dintre soţi şi la care ne-am referit mai înainte. Paris. Bucureşti. în Psihologia copilului. Climatul de fond este acela care determină în primul rând formarea personalităţii copilului. scandalurile permanente. venerat şi venerator”.116 apud Cornelia Dimitriu. Les editions Rieder. în Cornelia Dimitriu. Societatea se compune şi din bărbaţi şi din femei. încrederea. preferinţe manifestate de părinte pentru unul din copii etc. O constelaţie familială veşnic frământată de tensiuni. Prestaţia educativă părintească are un esenţial 11 Alain. Un copil care nu s-a bucurat de îngrijirea afectuoasă a părinţilor nu se va putea dezvolta ca personalitate armonioasă. distorsionată. părinte sau copil unic. Trebuie să subliniem cu această ocazie marea sensibilitate pe care o păstrează copiii faţă de atitudinile. suprasolicitaţi nu pot asigura o prestaţie educativă eficientă şi prin urmare nu se achită de îndatoririle pe care le au faţă de copil şi faţă de societate. care determină în ultimă instanţă calitatea socializării şi individualizării lui. Dependenţa vitală faţă de părinţi. fiecare fiind totodată şi protector şi protejat. părinte absent. climate senine. să-i ajute.. Didactică şi Pedagogică. climate de solidaritate sau climate de ostilitate sau rivalitate. Este greşită opinia că prezenţa tatălui ar fi mai puţin importantă decât prezenţa mamei. să stea în preajma lor.

protecţia şi afecţiunea. • Contacte sociale dificile cu cei de vârsta lui. atunci copilul ajunge să se bucure şi de un fel de atotputernicie. un tiran cu puteri nelimitate ale cărui pretenţii de fiecare dată satisfăcute nu vor cunoaşte în curând măsura. printre aceştia. Un exemplu ar fi Domnul Goe al lui Caragiale. copilul este într-un fel sau altul neglijat. ea are ca scop dobândirea bunurilor viitoare. blândeţe. 57. astfel că. The Psyhology of Parent-Chield relationship. Osterrieth consideră că acceptarea socială a individului este proporţională cu acceptarea familială pe care el a cunoscut-o. să-i valorizeze la maximum drepturile. Dar acest univers artificial nu există decât în funcţie de intervenţia permanentă a adultului. în mi mare măsură ca la alţii. el devine un stăpân admirat şi linguşit. ci spirituală şi constă în bunătate. pătruns de conştiinţa valorilor lui. Didactică şi Pedagogică.13 Ca particularităţi legate direct de respingere trebuie considerate în primul rând lipsa de autovalorizare şi de încredere în sine. Statistica descoperă la copiii supraprotejaţi o frecvenţă mai mare a îmbolnăvirilor. apărat pe toate căile de orice contact neplăcut cu realitatea. de aceea. sau manifestă preferinţă pentru alţi copii din familie. dacă nu chiar suprimate. Nr. • Evitarea contactului cu realitatea şi tendinţă de refugiere în lumea visării şi imaginaţiei. ţinut ca întrun incubator. Alte două mari probleme ale pedagogiei familiale sunt:  răsfăţarea copilului şi dominarea lui excesivă. Dacă. nerezistenţi. Osterrieth citează în acest sens studiul lui P. conformişti.Ed. P. Symonds. incapacitatea de a se apăra . New York. copilul rămâne slab şi neputincios tocmai pentru că este răsfăţat şi supraocrotit. Modelul părintelui format pe ideea de respingere şi ostilitate blochează dorinţa copilului de a deveni adult. În cazul supraprotecţiei. îndulcit. devieri de comportament ca agresivitatea. de popularitate. pentru că. 1994. prea îndatoritor şi excesiv de atent la pretenţiile şi capriciile lui. • Pasivitate. nu se bucură. Ioan-Cristinel Teşu. Osterrieth schiţează un tablou de particularităţi pe care copilul respins le împărtăşeşte cu copilul supraprotejat: • Egocentrism şi incapacitatea de a se distanţa de sine însuşi. manifestările de pasivitate şi chiar de apatie provocate de sentimentul profund de incapacitate şi inferioritate faţă de acel univers căruia copii sunt lăsaţi pradă fără sprijin şi încurajare. Copilul. în general. înclinarea spre vagabondaj şi furt. sunt liniştiţi.caracter bipolar şi. Pe temeiul analizei întreprinse. Răsfăţat şi ocrotit fiindcă e socotit slab şi neputincios. Tatăl sau mama nu acordă copilului îngrijirea necesară.în Teologie şi Viaţă . 1973. mai „manieraţi”. în timp ce celelalte arte urmăresc un folos în lumea de aici. lipsă de iniţiativă. presiunile externe sunt exagerat atenuate. • Sentimente de inferioritate şi nonvaloare. Asist. revolta. dragoste şi curăţie. fiind predispuşi spre ceartă cu cei de vârsta lor. Sensul familie în concepţia Sfântului Ioan Gură de Aur. se adaptează unui univers facil. milostenie. p. Appleton-Centurz. care defineşte pe „respins” ca un copil care nu este acceptat de mama sau de tatăl său. Se angajează într-un cerc vicios care îl condamnă la stagnare şi care în cele din urmă duce la o dezvoltare întârziată şi distorsionată. • Lipsă de interes pentru viitor. însă lipsiţi de imaginaţie. tendinţa de a se identifica cu adultul şi de a adopta valorile sale morale şi sociale. Educaţia este cea mai mare artă. pe deasupra. p.45 14 Pr. Dar atitudinile părinţilor au adesea şi ecouri mai adânci.23 . falsificat. P Symonds descoperă la aceşti copii. neagresivi. se mai întâmplă ca anturajul. Symonds.14 Această moştenire 13 P. o scăzută înclinare spre viaţa de grup şi chiar unele particularităţi pe plan şcolar. de curiozitate. 1939 apud Cornelia Dimitriu. P. condiţionat de satisfacţiile pe care el le solicită şi de ocrotirea pe care o oferă. ostilitatea. Constelaţia familiei şi deformările ei. fapt care face ca dependenţa naturală a copilului să crească peste măsură. Adevărata moştenire pe care trebuie să o lase părinţii nu este de natură materială. copilul crescut numai de mamă se dezvoltă în forme tot atât de asimetrice ca şi copilul crescut numai de tată. Cei care au fost supuşi unui regim autoritar şi represiv par mai „bine crescuţi”.  respingerea copilului P. • Dependenţă şi tendinţa de a „rămâne mic”.

cu viaţa socială (tradiţii. muzica. Ed. Dumitru Staniloae „Potrivit învăţăturii de credinţa ortodoxa. dar pe de alta parte sunt difuzate numeroase programe care pot deforma imaginaţia inocenta a copiilor intr-un sens negativ. Mijloacele mass-media si in mod special televiziunea exercita o influenta puternica asupra educaţei estetice. 1999. cântecul păsărilor. pentru perpetuarea neamului omenesc. Pentru a-si păstra identitatea. părinţii trebuie să respecte opţiunea copilului.). Părinţii trebuie sa controleze atât timpul pe care copilul îl petrece in fata televizorului cat si emisiunile pe care le urmăreşte. făcând ca noile generaţii să fie mai bune. in atmosfera de comuniune si de dragoste. În unele familii preocuparea pentru cultura estetica a copilului lipseşte cu desăvârşire. IV. care binecuvântează si sfinţeşte legătura dintre bărbat si femeie. deci pereche. pentru a se completa sau întregi reciproc. Nu se poate vorbi despre o influenta strict pozitiva sau strict negativa. Pr. Familia în societăţile europene. inconfundabila. Omilia LXVI-a. verdele câmpului etc. familia exercită. Nicolae D. familia este naţionale. pentru ajutorul reciproc si pentru cultivarea si dezvoltarea darurilor cu care fiecare soţ este înzestrat. iar in altele aceasta este exagerata.329 Ioan Mihăilescu. de îmbogăţire a cunoştinţelor. o influenţă puternică asupra nivelului de dezvoltare fizică. nici de atacurile tâlharilor. simfonie in care fiecare popor este chemat sa-si aducă nota personala. Dr. nici de răutatea slugilor”. luminaţi si călăuziţi de harul Duhului Sfânt. Necula 15 16 Sfântul Ioan Hrisostom. Părinţii sunt cei care realizează contactul copilului cu frumuseţile naturii (culorile si mirosul florilor. pe de o parte exista numeroase emisiuni culturale. Familia se bazează pe dorinţa lui Dumnezeu de a-l crea pe om bărbat si femeie. • Rolul familie în raport cu societatea se manifestă în mai mult direcţii: • • familia este sursa proceselor demografice care. familia este aşezământul divin.este „o comoară ce nu se poate cheltui.15 4. p. din punct de vedere cantitativ. determină reproducerea şi dezvoltarea forţei de muncă şi a masei de consumatori prin intermediul socializării interne. teatru etc. Europa este o simfonie si nu o cântare omofona. egale sau mai rele decât generaţiile precedente. Omilii la Facere. din punct de vedere calitativ. Prof.” Pr.16 unul dintre principalii factori care asigură menţinerea identităţii culturale • Sa nu ne pierdem identitatea noastră.8 . obiceiuri străvechi etc.). Daca copilul nu are aptitudini si nici plăcere pentru diferite arte (balet. poporul roman trebuie sa fie un popor ortodox.). este o comoară ce nu poate fi împuţinată nici de uneltirile oamenilor. p. intelectuală şi morală a copiilor şi tinerilor. creat de Însuşi Dumnezeu in rai. Familia contribuie si la educaţia estetica a copilului. Universităţii din Bucureşti.