You are on page 1of 74

Facultatea de Drept şi Administraţie Publică

LUCRARE DE LICENTA Psihologie judiciară

Coordonator ştiinţific:

LICENTIAT:

BUCUREŞTI 2008

CAPITOLUL I - INSTITUŢIA JUDECĂŢII DIN PERSPECTIVA DUELULUI JUDICIAR Secţiunea I – Duelul judiciar 1.1. Instituţia judecăţii 1.2. Implicaţiile psihologice ale duelului judiciar 1.3. Rolul activ al judecătorului vis-a-vis de principiul contradictorialităţii şi nemijlocirii în judecarea pricinii 1.4. Consideraţii psihologice asupra imparţialităţii şi echilibrului judecătorului cu privire la aprecierea probelor Secţiunea II – Problematica raportului apărare-acuzare 2.1. Psihologia acuzatorului public 2.2. Psihologia avocatului CAPITOLUL II - PSIHOLOGIA INTIMEI CONVINGERI Secţiunea I – Consideraţii psihologice asupra intimei convingeri. Definiţii. Secţiunea II – Evaluarea şi coroborarea probelor în procesul formării convingerii intime 2.1. Declaraţiile învinuitului sau ale inculpatului 2.2. Declaraţiile părţii vătămate 2.3. Declaraţiile martorului 2.4. Înscrisurile 2.5. Înregistrările audio sau video 2.6. Fotografiile

2

2.7. Constatările tehnico-ştiinţifice 2.8. Constatările medico-legale 2.9. Expertizele 2.10.Mijloacele materiale de probă Secţiunea III – Garanţii psihologice şi de personalitate ale intimei convingeri CAPITOLUL III - PROBLEMATICA PSIHOLOGICĂ A DELIBERĂRII ŞI A OPINIEI SEPARATE Secţiunea I – Deliberarea Secţiunea II – Opina separată CAPITOLUL IV - CERCETARE APLICATIVĂ. STUDII DE CAZ.

BIBLIOGRAFIE

CONSIDERAŢII DE PSIHOLOGIE JUDICIARĂ ASUPRA ALGORITMULUI JUDECĂŢII

Note introductive cu privire la oportunitatea şi importanţa instituţiei judecăţii privită din perspectiva psihologiei judiciare

Societatea umană, în devenirea ei istorică, nu a evoluat haotic, la întâmplare, chiar dacă traiectoria ei evolutivă îi era necunoscută.

3

va trebui să-1 privim. nu ca pe un robot. Numai aşa poate fi garantat scopul procesului penal: constatarea la timp şi în mod complet a faptelor care constituie infracţiuni astfel ca orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale şi nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală. se adresează nu unor concepte abstracte. se transformă în ştiinţă de sine stătătoare şi practică socială. devenind obligatorii pentru toţi membrii unei comunităţi. erodat continuu de propria-i ineficientă şi căzând în desuetudine. tehnicist. treptat. Ştiinţa dreptului. Dacă vrem să înţelegem omul. Este limpede. Psihologia judiciară. înfăptuirea actului de dreptate. se adresează tuturor categoriilor de specialişti care participă la înfăptuirea justiţiei şi ale căror hotărâri produc un impact asupra destinului oamenilor aflaţi sub incidenţa legii. Şansa fiinţei umane — la nivel individual — de a fi unică şi irepetabilă constituie frumuseţea inegalabilă a coexistenţei de structuri temperamentale şi biotipologice infinite. În acele minimale reglementări ale raporturilor interumane. în efortul ecforării realităţii infracţionale sub aspectul său material obiectiv (fapta). cu timpul. aflate prin excelenţă pe terenul psihologiei judiciare: persoana făptuitorului din perspectiva laturii sale subiective – vinovăţia. iar apoi intergrupale. aşadar că. s-au transformat în norme. şlefuite social în caractere şi personalităţi diferenţiate ca potenţial de educabilitate. ci să recunoaştem inegalitatea înzestrării sale native.Încă din fazele iniţiale ale existenţei fiinţei umane s-au instituit. 4 . egal cu sine şi identic eu semenii săi. minime reguli de conduită care. faptul că oamenii nu sunt la fel încă din faza concepţional genetică. ci unor realităţi concrete. ca ştiinţă şi practică. Din această perspectivă. psihologia judiciară impune o serie de exigenţe fără îndeplinirea cărora actul de justiţie rămâne un exerciţiu steril. într-un proces complex şi de lungă durată. lipsit de credibilitate şi forţă. învăţare şi subordonare în raport cu norma juridică. este una dintre cele mai importante discipline socio-umane. indiferent de dezbaterile care au loc pe plan teoretic. şi anume: „aflarea adevărului”. Actul de justiţie nu poate fi înţeles şi acceptat în afara dezideratului princeps care guvernează intenţia legiuitorului. din necesităţi practice. îşi are originea dreptul care.

informaţiile pendinte ariei de aplicabilitate a psihologiei judiciare vor avea. justiţia în evoluţia ei tinzând prin intervenţie preventiv-ofensivă eficace să reducă şi să îngrădească din ce în ce mai mult potenţialul de raţionalitate criminogenă al fiinţei umane. acele strategii tehnice şi mijloace cu ajutorul cărora aceste limite pot fi depăşite. În generozitatea abordării personalităţii individului implicat în conflictul cu legea. în scopul obţinerii cunoştinţelor şi evidenţierii legităţilor psihologice. care în mod obişnuit acţionează raţional. cu un pronunţat caracter pragmatic. Din această perspectivă. victimă. totodată. b) Având deci de judecat omul. psihologia judiciară se defineşte drept disciplină distinctă. aşadar. în generozitatea sa ca ştiinţă şi practică. totodată. martor etc. îl ajută pe magistrat la înţelegerea aprofundată şi nuanţată a individului uman (autor. o prioritate absolută.Magistratul mileniului trei. participant la drame judiciare şi. avertizându-1 asupra propriilor sale limite caracterialpsihologice şi atitudinal-aptitudinale. magistratul trebuie să-1 privească din perspectiva persoanei. Impactul psihologiei judiciare asupra demersului actului de dreptate este resimţit pe două direcţii majore: a) Pe de o parte. apte să fundamenteze interpretarea corectă a conduitelor umane cu finalitate judiciară sau criminogenă. exersându-i autocontrolul şi oferindu-i.). de multe ori automat nu o dată însă şi iraţional. De altfel. această teză tratează problematica instituţiei judecăţii pe coordonatele a trei mari direcţii: • duelul judiciar (acuzare – apărare) • psihologia intimei convingeri (evaluarea şi coroborarea probelor) • problematica psihologică a deliberării şi a opiniei separate 5 . În arsenalul ştiinţifico-tehnic al pregătirii sale. motivat de simţul datoriei dusă până la capăt. nu poate fi decât un jurist competent şi. pe de altă parte. îi oferă un ajutor imediat. informativ-formativă şi de cultură profesională a magistratului în statul de drept. un fin psiholog. psihologia judiciară se adresează tuturor categoriilor de specialişti care participă la înfăptuirea justiţiei şi ale căror hotărâri produc un impact asupra destinului oamenilor aflaţi sub incidenţa legii. care are ca obiect studierea nuanţată şi aprofundată a fiinţei umane (persoana) implicată în drama judiciară.

Structura lucrării este astfel concepută încât fiecare din părţile sale şi toate la un loc să constituie un ansamblu unitar. deoarece pe baza celor discutate şi aprobate în şedinţa de judecată se poate întemeia convingerea intimă a judecătorilor. convingere care ulterior este concretizată în hotărârea judecătorească. Actualitatea. Astfel. Convingerea intimă a judecătorilor constituie baza sentinţelor pe care aceştia le pronunţă. a raporturilor acestei discipline cu una dintre cele mai importante ramuri ale ştiinţei dreptului – procedura penală – lucrarea parcurge toate treptele necesare înţelegerii algoritmului instituţiei judecăţii. constituie activitatea principală a procesului penal. pornind de la definirea obiectului psihologiei judiciare. coerent şi echilibrat în date. CAPITOLUL I INSTITUŢIA JUDECĂŢII DIN PERSPECTIVA DUELULUI JUDICIAR Secţiunea I – Duelul judiciar În cadrul unui stat de drept. a metodelor şi tehnicilor de investigare. cea mai importantă fază a procesului penal. care are ca obiect soluţionarea definitivă a cauzei penale sau civile. filozofică. morală 6 . informaţii şi interpretări din care să rezulte oportunitatea studiului şi importanţa deosebită atât teoretică cât şi practică a instituţiei judecăţii privită din perspectivă psihologică. aplicarea principiului separaţiei puterilor în stat duce la conturarea unor atribuţii proprii pentru puterea judecătorească. oportunismul şi pragmatismul studiului instituţiei judecăţii din perspectivă psihologică. Obiectivul fundamental al acestei autorităţi este dreptatea privită sub multiple faţete: juridică. rezidă şi din faptul că judecata. fiind deci un element esenţial al hotărârilor judecătoreşti.

în sens restrâns. 2 Ion Neagu. când în administrarea probelor sau din dezbateri rezultă că urmărirea penală nu este completă şi că în faţa instanţei nu s-ar putea face completarea acesteia decât cu mare întârziere” 1 7 .. Ioana-Teodora Butoi. instanţa se desesizează şi restituie cauza procurorului.134. Bucureşti. literatura de specialitate reţine şi foloseşte în înţelesul ei tehnic acest termen. 2004. 332 al. De aceea munca magistratului se prezintă ca fiind deosebit de complexă.pen.. Instituţia judecăţii Noţiunea de judecată semnifică. întrucât magistraţii nu sunt numai simple instrumente de aplicare a normelor juridice.Când se constată înainte de terminarea cercetării judecătoreşti că în cauza supusă judecăţii s-a efectuat cercetarea penală de un alt organ decât cel competent.310. Editura Globa Lex. Drept procesual penal. Ioana-Teodora Butoi. 5 Art.1 1. p.Zarafiu. Drept procesual penal. p.” Art. 2003. op. Tratat.etc. care procedează potrivit art. Tudorel Butoi. Bucureşti. 268 al. 3 Aurel Crişu.pr. să restituie dosarul în vederea completării sau refacerii urmăririi penale5.2 Judecata are ca obiect soluţionarea definitivă a cauzei penale sau civile şi este considerată faza centrală3 şi cea mai importantă a procesului penal. Bucureşti.pen. În acest sens. p.1. atât înaintea judecării cauzei. Ea constituie activitatea principală a procesului penal. Editura All Beck. ci şi oameni care lucrează cu oameni de o diversitate nebănuită. cât şi pe parcursul ei. 2002. instanţa se poate desesiza şi restitui dosarul procurorului. 333 alin 1 C. p.. A.1. Faza de judecată îşi justifică importanţa acordată şi prin faptul că instanţa verifică întreaga activitate procesuală desfăşurată cu toţi ceilalţi participanţi. operaţiunea de logică practică şi juridică prin care un organ cu competenţă jurisdicţională soluţionează un conflict de drept cu care a fost investit. convingere care apoi va fi concretizată în hotărârea judecătorească4. 4 Tudorel Butoi. atunci când are în vedere acea fază a procesului judiciar. Editura Fundaţiei România de Mâine. deoarece numai pe baza celor discutate şi aprobate în şedinţa de judecată se poate întemeia convingerea judecătorilor. . Dintre multiplele sensuri ale noţiunii de judecată. care se desfăşoară în faţa instanţelor judecătoreşti din momentul sesizării iniţiale şi până la soluţionarea definitivă a cauzei. -„În tot cursul judecăţii.Ciobanu. Psihologie Judiciară. trebuie subliniat faptul că instanţa are posibilitatea.cit. 1 C.589.265.pr. A. în cazul când constată că activitatea procesuală nu a fost desfăşurată în mod corespunzător de către organele de urmărire penală.

de regulă. 92/1992 privind organizarea judecătorească (art. şedinţele de judecată se ţin.În faza de judecată îşi găsesc aplicabilitatea principii specifice care nu pot fi întâlnite în celelalte faze procesual penale. • limba în care se desfăşoară procesul şi • dreptul la un proces echitabil. procesul penal român se desfăşoară în baza unor principii fundamentale care contribuie. şi de la care instanţa de judecată nu se poate abate. 8 . instanţa intră în contact direct cu toate probele. Pe lângă principiile specifice fazei de judecată. 126). • operativitatea procesului penal. Ele au fost instituite în scopul realizării judecăţii în condiţii de obiectivitate şi imparţialitate. • prezumţia de nevinovăţie. 5). la sediul instanţei. În vederea asigurării publicităţii. • respectarea demnităţii umane. fiind în acelaşi timp garanţii pentru întreaga fază de judecată. 290) şi în Codul de procedură civilă (art. 121). Principiile fundamentale sunt: • principiul legalităţii procesuale. Aceste principii sunt: publicitatea. altfel spus „cu uşile deschise”. contradictorialitatea şi oralitatea. în final. • principiul oficialităţii. 289 C.ca principiu al şedinţei de judecată . Prin nemijlocire.constă în desfăşurarea judecăţii într-un loc accesibil publicului. în Codul de procedură penală (art.pr. în Legea nr. nemijlocirea. în zilele şi la orele anume fixate. Publicitatea .) constă în obligaţia instanţei de a îndeplini în mod direct toate actele procesuale şi procedurale care dau conţinut şedinţei de judecată. • rolul activ al organelor judiciare. • garantarea dreptului de apărare.pen. Nemijlocirea (art. Dispoziţii privind publicitatea şedinţei de judecată sunt prevăzute expres în Constituţia României (art. • egalitatea persoanelor în procesul penal. la aflarea adevărului. • principiul aflării adevărului.

cât şi pe cel al judecătorului. Principiul contradictorialităţi guvernează atât comportamentul părţilor. Judecata .se desfăşoară pe parcursul mai multor etape: începutul judecăţii. Aceste două reguli se integrează una în cealaltă şi ambele se încadrează în publicitate.482 Tudorel Butoi. este strâns legată de contradictorialitate. Oralitatea. după cum aplicarea consecventă a unui dintre ele nu se poate face decât în condiţiile respectării riguroase a tuturor celorlalte principii din sistem. ca regulă a fazei de judecată. cât şi principiile fazei de judecată. cercetarea judecătorească. acţionează într-o interdependenţă şi condiţionare reciprocă. ea este caracterizată ca „mijloc de chezăşie”6 pentru aflarea adevărului şi constă în aceea că toate probele administrate sunt supuse discuţiei părţilor. ele aflânduse într-o puternică interdependenţă şi formând aşa-numitul triumvirat al principiilor tipice şedinţei de judecată. dând posibilitatea acestora să intervină. Publicitatea şi contradictorialitatea nu pot fi concepute fără oralitate. Una din cele mai importante etape ale şedinţei de judecată este cercetarea judecătorească (denumită şi ancheta judiciară). p. Bucureşti. procurorului.fază importantă a procesului judiciar . care are ca obiect administrarea probelor şi rezolvarea cauzei.268. 7 9 . dar şi reuneşte părţile în proces. 2004. Editura PRO. 1997. dând posibilitatea părţilor de a-şi expune şi susţine toate cererile.. Bucureşti. deoarece asigură şi dreptul de apărare şi stabilirea adevărului. Contradictorialitatea opune. să recurgă la confruntări etc. Principiile fundamentale ale procesului judiciar. Ioana-Teodora Butoi. Editura Phobos. Nerespectarea acestui principiu este sancţionată cu nulitatea hotărârii judecătoreşti. influenţează asupra atenţiei judecătorilor în examinarea cauzelor. instanţei şi apărătorului. Conţinutul fiecărui principiu capătă eficienţă datorită existenţei celorlalte reguli de bază. deoarece nici una din părţi nu poate face nimic în instanţă decât sub privirile celeilalte. p. să solicite elemente suplimentare. dezbaterile şi deliberarea. 6 Ion Neagu.7 Oralitatea asigură exercitarea în condiţii optime a dreptului de apărare. Tratat universitar de psihologie judiciară. Tratat de procedură penală.În ce priveşte contradictorialitatea. deci face posibilă nemijlocirea şi exercitarea rolului activ.

A. în lumina art.339 C. curţi de apel.procurorii din cadrul parchetelor. căreia îi este specifică ancheta judiciară.Zarafiu.pr. În vederea aflării adevărului şi a stabilirii în mod corect a situaţiei de fapt.22-23. nu numai în momentul de început al judecăţii ci şi în cursul cercetării judecătoreşti. 1992. în Culegere de practică judiciară penală pe anul 1991.Ciobanu. sunt chemate să judece ca instanţe de fond.pr. 9 8 10 . adică cei care activează în sfera urmăririi penale şi a activităţii judecătoreşti de fond. ascultarea celorlalte părţi din proces.. de către procuror şi părţi.321 şi 322 C. ascultarea coinculpaţilor. 1 şi al. Desfăşurarea anchetei judecătoreşti. reprezentanţii Ministerului Public .pen. Casa de Editură şi Presă Şansa S. în sensul de cercetare judecătorească are loc în limitele stabilite de art.8 Potrivit art. la identificarea făptuitorilor şi la răspunderea acestora pentru a se constata dacă este sau nu cazul să judece ca instanţe de fond. p. tribunale sau secţiile Curţii Supreme de Justiţie). desfăşoară ancheta judecătorească atunci când.. putând administra şi probe noi.pen. expertului sau interpretului. Magistraţii.R. În conformitate cu art. magistraţii). Administrarea de probe noi poate fi cerută. 320 alin.9 În faza cercetării judecătoreşti. 197 al. ascultarea martorului. În lumina dispoziţiilor art. în cadrul cercetării judecătoreşti instanţa verifică şi readministrează probele din faza de urmărire penală. administrarea probelor începe prin ascultarea inculpatului.pr. ascultarea inculpatului. potrivit competenţei materiale pe care o au. Bucureşti..Utilizând termenul de anchetă judiciară. 321 . nerespectarea acestei prevederi legale atrage nulitatea hotărârii în condiţiile art. 200 din C.L. 4. indiferent de gradul instanţei la care acţionează (judecătorii.pr. ordinea de efectuare a actelor de cercetare judecătorească este următoarea: începerea cercetării judecătoreşti. avem în vedere activitatea exponenţilor autorităţilor judiciare (ofiţerii de poliţie învestiţi cu asemenea competenţe. audierea învinuitului sau inculpatului cuprinde trei etape distincte: Aurel Crişu. A.323. Notă. 4 C. Drept procesual penal V. Papadopol. procurorii vor strânge probele necesare cu privire la existenţa infracţiunilor.pen.pen.

În funcţie de poziţia celui ascultat. răbdare. să-şi manifeste satisfacţia sau nemulţumirea. tot prin intermediul preşedintelui de complet. Ascultarea relatării libere începe prin adresarea unei întrebări cu caracter general. Verificarea identităţii constituie un act tehnic. În timpul ascultării libere. Verificarea identităţii constă în întrebări cu privire la nume. prenume. se aduce la cunoştinţa învinuitului fapta care face obiectul cauzei. starea de tensiune sau calmul pe care le afişează. precum şi alte date care pot contura situaţia civilă a învinuitului. domiciliu. în sensul legii civile. calm şi o atitudine prin care să nu-şi exteriorizeze sentimentele faţă de învinuit. situaţia militară. 2. modul cum reacţionează la întrebările ce i se adresează. trebuie să dovedească stăpânire de sine. adresarea de întrebări. Astfel i se oferă învinuitului posibilitatea să declare tot ceea ce consideră că interesează cercetarea. în vederea stabilirii contactului psihologic. Verificarea identităţii civile a învinuitului sau inculpatului Parcurgerea acestei etape este necesară şi obligatorie pentru a nu fi învinuită altă persoană decât cea care a săvârşit infracţiunea. 11 . 1. Un moment important al acestei etape îl constituie introducerea în atmosferă a învinuitului. antecedente penale. punându-i-se în vedere să declare tot ceea ce ştie cu privire la fapta şi învinuirea ce i se aduce în legătură cu aceasta. adică cunoaşterea statutului de persoană fizică a acestuia. numele şi prenumele părinţilor. 2. dar şi un bun prilej de a studia comportamentul învinuitului faţă de situaţia în care se află. loc de muncă. anchetatorul trebuie să evite întreruperea relatării învinuitului. poreclă. din partea procurorului şi a părţilor prin intermediul preşedintelui completului de judecată şi de către preşedinte sau membrii completului.1. ocupaţie. verificarea identităţii civile a învinuitului sau inculpatului. scop în care i se pot adresa întrebări ce nu au legătură cu cauza. 3. prin care învinuitului i se solicită să declare tot ceea ce are de arătat în legătură cu învinuirea ce i se aduce. ascultarea relatării libere. aprobarea sau dezaprobarea afirmaţiilor acestuia. În continuare. studii. cetăţenia. data şi locul naşterii. gesturile.

etapă în care se oglindeşte în cel mai înalt grad modul cum a fost pregătită această activitate. 12 . întrebări detaliu. reprezintă ultima etapă a ascultării învinuitului sau inculpatului. care au caracter strict limitat la anumit amănunte. După relatarea liberă a învinuitului. Tratat universitar de psihologie judiciară. op. întrebări temă (cu caracter general).învinuirea în ansamblul său.cit. • să fie formulate la nivelul de înţelegere a celui ascultat. acestuia i se adresează întrebări cu privire la fapta ce formează obiectul cauzei şi învinuirii. Adresarea de întrebări în scopul lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei. 3. p. de completare. prin adresarea cărora se urmăreşte determinarea cu exactitate a unor împrejurări. şi anume: • să fie clare şi precise. 3. ce vizează fapta . În raport cu scopul urmărit. anumite aspecte ale cauzei. pentru lămurirea unor aspecte omise cu ocazia relatării libere. interesat să declare adevărul. • să oblige pe învinuit să relateze şi să nu determine un răspuns scurt de genul „Da” sau „Nu”. pentru verificarea siguranţei şi constanţei în declaraţii a persoanei ascultate. 2. Ioana-Teodora Butoi. • să nu sugereze răspunsul pe care îl aşteaptă organul de cercetare.Relatarea liberă este un bun prilej pentru anchetator (judecător) de a cunoaşte şi de a analiza poziţia învinuitului prin compararea celor prezentate cu materialul probator existent la dosarul cauzei. prin care se urmăreşte obţinerea de explicaţii ce pot fi de precizare. întrebările folosite în timpul ascultării pot fi clasificate în mai multe categorii: 1. • să nu pună în încurcătură pe învinuit. de control. mai ales atunci când acesta este bine intenţionat. cu natura şi aria de cuprindere a aspectelor care urmează a fi lămurite.. 10 Tudorel Butoi.Adresarea de întrebări şi ascultarea răspunsurilor învinuitului sau inculpatului. întrebări problemă prin care se urmăreşte lămurirea unor aspecte ale activităţii ilicite desfăşurate.269. Întrebările trebuie să îndeplinească o serie de condiţii10.

cit. Procesul în materie de credinţă împotriva Ioanei D'Arc s-a bazat doar pe interogatoriu. poziţie ce poate consta în recunoaşterea faptei şi a învinuirii. 1. care sunt împăcate cu propria lor conştiinţă morală care i-a călăuzit în aflarea adevărului prin utilizarea mijloacelor legale şi în stabilirea măsurilor legale consecutive stărilor de fapt stabilite. Pentru a asigura corecta funcţionare a intimei convingeri şi a feri deliberarea de orice influenţă. aşa-numitul proces preparatorii! constă în interogarea învinuitei.2. prin judecătorii săi a exercitat o adevărată presiune asupra inculpatei. diminuarea învinuirii prin recunoaşterea parţială a unor aspecte mai puţin grave ale activităţii ilicite desfăşurate. aceasta va avea loc imediat după încheierea dezbaterilor şi se va face în secret. care va fi urmată de pronunţarea hotărârii judecătoreşti de către instanţă. Implicaţiile psihologice ale duelului judiciar Procesul Ioanei D'Arc: Procesul Ioanei D'Arc a stat sub semnul Bisericii. urma procesul propriu-zis. Tribunalul. 343 alin. 13 Tudorel Butoi. refuzul de a face declaraţii. bazat pe rechizitoriul întocmit în urma primei etape. Ioana-Teodora Butoi. Cercetarea judecătorească este urmată de etapa dezbaterilor. op. negarea. tribunalul care a judecat-o fiind alcătuit din canonici şi specialişti în teologie. fiind departe de ceea ce legea numeşte azi „prezumţia de nevinovăţie". 12 Codul de procedură penală menţionează că „toţi membrii completului de judecată au îndatorirea să-şi spună părerea asupra fiecărei chestiuni” (art. 11 13 . respingerea învinuirii.13 Validarea acestei convingeri intime operează cu momentul rămânerii definitive a hotărârii ce o încorporează. La deliberare nu asistă nici reprezentantul Ministerului Public şi nici grefierul. Hotărârea judecătorească este fundamentată pe convingerea intimă a membrilor completului de judecată11.. iar „preşedintele îşi spune părerea cel din urmă” (art. De asemenea. Prima parte a procesului.4). 343 alin. Tratat universitar de psihologie judiciară. Judecătorii vor delibera mai întâi asupra chestiunilor de fapt (cele strâns legate de probaţiune) şi apoi asupra celor de drept (calificarea faptei şi aplicarea pedepsei)12. bazată pe buna-credinţă. nefiind ascultat nici un martor.Alegerea întrebărilor care vor fi folosite în timpul cercetării depinde de poziţia învinuitului cu privire la învinuire. Intima convingere reprezintă starea psihologică a persoanelor răspunzătoare de aplicarea legilor.5). actul final al judecăţii. uciderea ei s-a făcut fără o condamnare formală la moarte. După ce această fază se încheia.270. În urma dezbaterilor va avea loc deliberarea. şi departe de roiul de arbitru pe care ar fi trebuit să-l aibă. p.

Ioana-Teodora Butoi. activitatea de judecată se desfăşoară în toată amploarea ei. sugerând egalitatea celor două figuri centrale în procesul penal. Dezbaterile reprezintă punctul culminant al procesului judiciar. cât şi conducătorul acesteia erau acuzaţi de nerecunoaşterea cuceririlor Revoluţiei din 1789. a duelului judiciar în procesul penal porneşte de la relaţia procesual — penală acuzator public — apărător. Conceptul duelului judiciar. regele fiind judecat de o convenţie aleasă prin vot universal. Atât monarhia. — aceasta în contextul contemporan al readucerii activităţii acuzatorului public în cadrul instituţiei parchetului14.270. în care titularul acţiunii penale este Ministerul Public. nemijlocirii. legal şi ilegal etc. Una dintre etapele judecăţii este aceea a dezbaterilor. oralitatea şi publicitatea). p. Raportul juridic de drept penal substanţial generat de săvârşirea unei infracţiuni reprezintă punctul de plecare al relaţiei procesual penale dintre acuzatorul public şi apărător. Dezbaterile oferă posibilitatea să-şi susţină şi să dovedească pretenţiile şi nevinovăţia. — acuzatorul public şi apărătorul. acest proces fiind rezultatul luptei dintre regalitate şi forţele revoluţionare. este şi Procesul lui Ludovic al XVI-lea..Şedinţa de judecată este arena unde are loc lupta între adevăr şi minciună. O caracteristică a acestui proces a fost cadrul de legalitate în care s-a desfăşurat. respectiv apărările. op. Tratat universitar de psihologie judiciară. 14 . În această fază. generat de săvârşirea unei infracţiuni. fundamentat pe principiile publicităţii. A fost constituită o comisie în vederea cercetării documentelor sechestrate de Curtea regală. contradictorialităţii şi oralităţii. Secolul al XVIII-lea a fost marcat şi de procesul împotriva lui Ludovic al XVIlea. mai puţin utilizat în literatura de specialitate din ultimii 45 de ani. specialitate. Un exemplu în acest sens. iar Comitetul de Legislaţie al Convenţiei a abordat studiul problemelor 14 ilustrat în literatura de Tudorel Butoi. Examinarea. ca instituţie. din perspectiva psihologiei judiciare. just şi injust. fiind conduse şi controlate de judecătorul sub ochii căruia se desfăşoară. care este ţinut şi el respectarea principiilor fundamentale ale judecăţii (contradictorialitatea. credem că poate constitui un concept cadru.cit. grefată pe raportul juridic de drept penal substanţial.

L. deşi nu s-a putut nega niciodată valoarea profesiunii lui. În literatura de specialitate din ţară nu există abordări recente în problematica psihologiei acuzatorului public şi apărătorului iar în literatura străină tratarea se face dintr-o perspectivă statică. ocazională. În ceea ce priveşte avocatul. Tudorel Butoi. că tratările sunt ample şi profunde. de multe ori vitală pentru ei.. Apărătorul ales este opţiunea oricărui justiţiabil. acesta a fost marginalizat. p. Şansa-S. Cunoaşterea psihologică a protagoniştilor din pretoriul justiţiei era mai mult o cunoaştere interpersonală empirică. caracterizate prin rigiditate şi nu de puţine ori printr-o notă de superioritate. ignorându-se că în spatele funcţiei se află totuşi oameni cu personalitatea lor psihosocială şi culturală distinctă. precum şi instantaneele relevante. reprezentantul celor ce-şi caută dreptatea în faţa justiţiei. era o problemă „de cadre" deşi prestaţia acuzatorului public si a apărătorului este de largă utilitate publică. sancţionat prin amânarea proceselor în lipsa. ceea ce la noi. încredinţându-le cauza proprie. însă. Casa de Editură şi Presă.R. atât din partea acuzării. Psihologie judiciară. „duelul-judiciar” al protagoniştilor relaţiei „bipolare” beneficiază de o abordare dinamică în care lipsesc analizele psihologice de mare fineţe. Există un drept la această opţiune. Este adevărat. Dacă în studiile de psihologie judiciară acuzatorul public şi apărătorul (avocatul) sunt trataţi în mod separat.juridice legate de proces. adică în mod separat : „avocatul” şi „Ministerul Public”. Nicolae Mitrofan. cât şi din partea apărării. însăşi raţiunea lor de a fi. Voicu Zdrenghea. bazându-se pe declaraţiile învinuitului şi ale martorilor. Neintrând în amănuntele desfăşurării procesului se poate afirma că acesta se înscrie în termenul modern de „duel judiciar”. nefiind deschisă marelui public. până nu de mult era de neconceput.173 15 15 . Bucureşti. S-a hotărât pe baza unui raport. bucurându-se şi de o remarcabilă transparenţă. în monografiile consacrate proceselor celebre sau în reportajele judiciare din presa cotidiană. ca Ludovic Capet să fie judecat de Convenţie. apărătorului ales15. 1992. aceştia trebuind să fie cunoscuţi iar cunoaşterea lor îi obligă la probitate morală şi profesională. În privinţa Procuraturii asemenea studii nu erau posibile din cauza caracterului închis al instituţiei şi a unei „psihologii oficiale”. cu multă încărcătură psihologică nonverbală.

în ordinea 16 Nicolae Mitrofan. Contradictorialitatea.cit. Punerea în discuţia părţilor nu numai a probelor. invocarea textelor legale. dând în acelaşi timp încredere opiniei publice în slujitorii justiţiei. Îndeplinirea acestor funcţiuni este în măsură să convingă că exercitarea acţiunii penale şi a dreptului la apărare.Modul de funcţionare a psihologiei acuzatorului public şi avocatului nu poate fi perceput. sub controlul instanţei. au drept finalitate comună soluţionarea temeinică şi legală. este de competenţa şi rolul activ al judecătorului — preşedintelui completului de judecată — care invită părţile.. b) capacitatea justiţiei de a acţiona conform statutului său de putere independentă în stat. procurorului. instanţei şi apărătorului. c) capacitatea apărării de a impune respectarea drepturilor fundamentale ale omului şi a garanţiilor juridice în procesul penal. Tudorel Butoi. Fundamentul juridic al duelului judiciar este principiul contradictorialităţii. se leagă prin rechizitoriu.op. actul de trimitere în judecată care fixează limitele acestuia16. răspunzând mai multor necesităţi între care. Voicu Zdrenghea. realizat şi apreciat. p. Duelul judiciar ca relaţie procesual penală bipolară esenţială între acuzatorul public şi apărător. ci şi a problemelor de drept procesual penal şi drept penal substanţial. adică tot ceea ce înseamnă concretizarea principiului contradictorialităţii în lupta pentru adevăr. conceput ca garanţie esenţială pentru aflarea adevărului în procesul penal prin aceea că toate probele sunt supuse discuţiei părţilor. dar şi educativă a cauzelor. răspunsul la obiecţii şi excepţii. decât prin observarea directă. în timpul şi cu ocazia duelului judiciar pe toată durata procesului. în limitele necesare unei cunoaşteri ştiinţifice.174 16 . rezolvarea problemelor puse în discuţie. a problemelor cu privire la: analiza probelor. Utilitatea unei observări complexe a duelului judiciar este poli-funcţională. pune instanţa de judecată în situaţia de a percepe probele prin filtrul punctelor de vedere exprimate oral în şedinţa de judecată de către toate părţile cu interese contrare în rezolvarea cauzei penale. în opinia noastră prevalează: a) capacitatea Ministerului Public de a proteja sistemul de valori consacrate constituţional şi prin actele de drept internaţional la care România a aderat.

pentru a încheia aceste considerente introductive e necesar că concluzionăm că : a) psihologia acuzatorului public se structurează pe relaţia cu apărătorul inculpatului şi a celorlalte părţi din proces (partea civilă şi partea civilmente responsabilă) şi pe relaţia cu completul de judecată.prestabilită de legea procesuală. cu celelalte părţi şi cu completul de judecată. 17 . Rolul activ al judecătorului are un impact psihologic asupra acuzatorului public şi apărătorului. Prin urmare. indiferent de tipul psihologic al magistratului. atitudine ce nu poate fi pusă decât pe seama corectitudinii. poate cel mai sever. este un pretext pentru a intra într-o problematică psihologică mai generală şi anume aceea că. pentru că aşa spune norma procesual penală. Exemplul dat. acesta fiindu-i necesar judecătorului nu numai formal. acuzatorul public şi avocatul vor trebui să ţină seama de personalitatea magistratului pentru a reuşi să colaboreze cu acesta. În corpul juriştilor practicieni se vorbeşte adeseori de magistratul „tipicar”. Nu este vorba de a câştiga simpatia magistratului. în sensul că îi atenţionează asupra scrupulozităţii magistratului şi îi obligă la o pregătire temeinică a punctelor de vedere pe care le vor exprima în cauză. dar şi pentru a obţine şi cântări informaţiile pe care le va reţine pentru dreapta soluţionare a cauzei. au şi o componentă psihologică autonomă de care trebuie să se ţină seama. ci de a înţelege că relaţiile interumane. în cazul procurorului. deci protector de drepturi. b) psihologia apărătorului se structurează pe relaţia principială cu acuzatorul public. adică cel care ţine în mod riguros la respectarea minuţios-egală a normelor de procedură. şi nici situaţia părţii pe care o asistă. Acuzatorul public şi apărătorul vor trebui să-şi „muleze” comportarea procedurală la exigenţele „judecătorului tipicar” pentru că numai în acest fel vor izbuti să colaboreze cu completul de judecată în îndeplinirea mandatului pe care îl are în calitate de acuzator public sau apărător. în cazul avocatului. deşi uneori aceasta este căutată chiar cu insistenţă. să-şi spună punctul de vedere în legătură cu problema pusă în discuţie. Atât acuzatorul public cât şi apărătorul cunosc aceste aspecte şi le iau în considerare nefiindu-le indiferente nici soarta acţiunii publice. chiar dacă se desfăşoară întrun cadru reglementat.

Riscul acestor profesiuni. chiar dacă acuzatorul se înfruntă cu apărătorul. ce escaladează cadrul legal al duelului judiciar. Voicu Zdrenghea. În multe situaţii „aliaţii părţilor” sunt prezenţi de la începutul până la sfârşitul procesului şi dacă pentru „protagoniştii instituţionali” duelul începe. familia. în spatele procurorului — acuzator public — se află opinia publică atentă la activitatea sa. aşa cum probează istoria. apărătorul inculpatului) se află infractorul. care nu pregetă atacul asupra procurorilor printr-o suită de atentate ce au condus la radicalizarea protestului naţional faţă de ineficienţa măsurilor privind eradicarea din societatea italiană a practicilor asasine împotriva justiţiei 17. se încheie şi se reia exclusiv în pretoriul instanţei. Astfel. adică cu mediul social din care „vine” inculpatul. Din acest punct de vedere profesiunile de acuzator public şi de avocat pot fi considerate ca profesiuni de risc. Aspectele tehnice ale duelului judiciar. pornind de la interese distincte. sinteză juridică a fenomenului solidarităţii sociale şi mijloc de luptă împotriva criminalităţii. p. cu tot ceea ce presupune acest mediu.. Recrudescenţa acţiunilor Mafiei italiene. direct la instanţa de judecată sau la organele de urmărire penală.În spatele protagoniştilor duelului judiciar se află însă alte forţe care nu sunt instituţionalizate.176 18 .cit. mai ales în acele societăţi în care criminalitatea cunoaşte şi forme organizate. În lumina acestor realităţi activitatea psihologică a acuzatorului public şi cea a apărătorului se află în raport şi eu „mediul extern” procesului. gravitând în jurul prezumţiei de nevinovăţie. adeseori încărcate de un dramatism alarmant. Se impun anumite precizări ce derivă din modul în care debutează procesul penal. 17 Nicolae Mitrofan. în principal. prietenii şi colegii săi aflaţi într-o solidaritate mutuală cu acesta. pentru cei ce stau în spatele lor „dezbaterile” au loc între termenele de judecată.op. conceput ca dispută psihologică. de pildă. În spatele avocatului (avem în vedere. pentru că procurorul este susţinătorul acţiunii publice. credem că armele legale şi buna credinţă a confruntării trebuie să prevaleze în faţa altor procedee. dar pe care psihologia socială şi psihologia judiciară nu au voie să le ignore şi nici să le omită din cercetare şi cunoaştere. Deci. mai veche şi mai nouă. Tudorel Butoi. procesul trebuind să rămână pe coordonate civilizate. a apărării societăţii civile şi statului. conferă celor ce li se consacră o notă de curaj şi jertfă de sine.

Exercitarea de către avocaţi a funcţiilor de acuzare vizează pe „penaliştii” care posedă o experienţă mai bogată în materie. Editura Sport . p.. Voicu Zdrenghea. acuzarea fiind realizată de reclamant în calitate de parte vătămată şi de apărătorul acestuia. adică rechizitoriul. prin urmare. M. În cazul în care urmărirea penală este obligatorie. Complexitatea profesiunii explică de ce în studiile de specialitate spaţiile consacrate psihologiei avocatului sunt mai ample decât celor acordate psihologiei acuzatorului public. directorului acesteia. alături de reclamat sau de pârât. în practica avocaţială s-a ajuns şi la o specializare neformală dar care în linii generale este respectată. evident pe funcţia de acuzator. Avocaţii sunt. Astfel. Cosma. D. la Zola — Pe urmele unor procese celebre. întemeietorul ştiinţei dreptului penal în România şi strălucit avocat.. Caragiale 1-a intentat Revistei literare. L. Mobilitatea lor psihologică este impusă şi de poziţiile variate pe care le ocupă în procesul civil. alături de alţi doi avocaţi ai vremii (1901)18. Th. iar apărarea a fost susţinută de profesorul universitar Ion Tanoviceanu. Const. cunoscut în presa timpului sub denumirea „afacerea Caion”. De la Dante. Tudorel Butoi. 1978. Bucureşti. Dar indiferent da poziţiile pe care le ocupă. de exemplu.Turism. în procesul de calomnie pe care I. procesul penal debutează în faţa instanţei de judecată (judecătoriei).Ioneseu (pseudonimul Caion).op. Din considerentele menţionate. urmând să le utilizeze în raport cu conţinutul contractului de asistenţă juridică pe care îl oferă justiţiabilul.Al.176 19 . 19 18 Nicolae Mitrofan. funcţia acuzării a fost exercitată de Barbu Delavrancea. Deci. mai mobili din punct de vedere psihologic. funcţia de acuzator public revenind procurorului. . avocaţii sunt obligaţi să-şi însuşească tehnicile acuzării şi apărării. pentru că aşa trebuie considerat acesta în raport cu decizia juridică pe care o va lua magistratul care este „dominus litis”19.În cazul infracţiunilor pentru care nu este obligatorie urmărirea penală. atât acuzatorul public cât şi apărătorul au în faţa lor proiectul unei decizii de drept. sesizarea instanţei de judecată se realizează prin rechizitoriu. Stoenescu şi autorului articolelor calomnioase.cit.

Dacă procurorul îşi apără proiectul propunîndu-1 pentru decizie. 20 Tudorel Butoi. duelul judiciar îndeplineşte funcţiuni psihologice semnificative.Acuzatorul public susţine că proiectul de decizie este bine întemeiat în fapt şi în drept. Discuţiile echilibrate pe această temă. în care au operat reabilitările de drept. În opinia unor autori20 fundamentată pe realităţi penale. apărătorul va trebui să depună eforturi considerabile pentru a găsi acele elemente de fapt şi de drept. dacă totuşi există culpabilitate. apărătorul se situează pe terenul prezumţiei de nevinovăţie.. mai ales de către acuzatorul public. asigurată din direcţia acuzării. în cazurile pretabile la asemenea soluţii de individualizare. în timp ce apărătorul se află în faza de studii. De aceea.329. Ideea de convergenţă a poziţiilor este contrară dreptului de apărare. în luările de ultim cuvânt al inculpaţilor. credem că reprezintă unul din indicatorii concludenţi pentru a considera reabilitarea şi ca efect psihologic al obiectivităţii duelului judiciar. îndeosebi pe cele ascunse. Ioana-Teodora Butoi. care de multe ori îi rămân necunoscute şi procurorului. care să-i permită susţinerea unui punct de vedere atenuat în raport cu concluziile şi punctul de vedere al procurorului — acuzator public. Duelul judiciar este permanent. Prevenţiunea specială şi prevenţiunea generală ca efect al duelului judiciar Prevenţiunea specială este tratată de criminologie şi penologie. p. că nu au de formulat obiecţiuni privind modul în care s-a desfăşurat judecata. Este în cauză duelul judiciar în care se pune în discuţie chestiunea individualizării pedepsei inculpatului în sensul neexecutării pedepsei sau a executării ei în libertate. au un efect psihologic pozitiv. Şi aceste atitudini sunt tot efecte psihologice ale duelului judiciar. activitatea infracţională. de circumstanţiere şi de individualizare. De multe ori se pot auzi.cit. Cazurile de suspendare a executării pedepsei. că regretă faptele comise şi solicită înţelegerea instanţei. pe toată durata judecăţii şi niciodată concluziile în fond ale procurorului şi pledoaria avocatului nu pot şi nu trebuie să fie convergente. 20 . încercând să-i descopere eventualele vicii. încercând să-şi consolideze poziţia prin contra-probe. blocându-i cel puţin pentru durata executării pedepsei. fiind un element atribuit pedepsei penale care îl izolează pe infractor. op. fără însă a se identifica cu inculpatul.

ferme. Dacă acţiunile procurorului vor fi caracterizate ca lipsite de obiectivitate. este primul interesat în realizarea efectelor educative ale acţiunilor sale în cadrul duelului judiciar. Aceasta este pledoaria de tip criminologie. Astfel. rolul procurorului este esenţial pentru asigurarea efectelor psihologice de prevenţie generală ale duelului judiciar. Deci. tezele în apărare. susţin că procesul ca atare şi judecata sunt suficiente pentru „învăţarea de minte a inculpatului”. probelor anchetei şi calificările corespunzătoare. Dacă avocatul penal îşi va începe pledoaria exprimându-şi satisfacţia cu privire la obiectivitatea reprezentantului Ministerului Public. în cadrul procesului modern este calea juridică spre o soluţie convenabilă părţilor – inculpatului şi părţii civile – ca părţi ale raportului de drept penal substanţial şi a celui delictual civil alăturat. Duelul judiciar. Ultimul cuvânt aparţine în chip firesc. cumpătate. încearcă să-i demonstreze argumentarea printr-o contraargumentare care porneşte de la o altă viziune asupra periculozităţii sociale a inculpatului pe care îl asistă şi de la posibilităţile de reeducare şi resurecţie penală ale acestuia (cu excepţia anumitor infracţiuni foarte grave). Procurorul va veghea ca în acest duel să fie protejate interesele publice. efectul educativ asupra publicului prezent şi dezbaterii va fi asigurat. Apărătorul o analizează.Uneori apărătorii. în calitate de reprezentant al Ministerului Public. pe fondul obiectivităţii concluziilor procesului. inculpatului. procurorul solicită o anumită pedeapsă. se solicită condamnarea cu suspendarea executării pedepsei. încheindu-şi pledoariile. publicul precum şi mijloacele mass-media îşi vor pune întrebarea asupra capacităţii acuzării de a prezenta realitatea faptelor. Dar cum soluţii amendate cu aceste concluzii nu există încă în dreptul penal. Soluţia care se propune judecătorului este şi aceasta testată intersubiectiv. iar duelul judiciar se va desfăşura pe fondul stării de tensiune. Opinia acestuia poate fi amplă. rămânându-i să-şi dezvolte. obiective. Şi acest gen de analiză şi soluţii recunosc existenţa unui efect psihologic pentru duelul judiciar. cu note de cultură juridică şi aprecieri formulate 21 . pe care trebuie să-1 poarte de pe poziţii principale. De aceea. procurorul. procedural şi tradiţional.

categoric. Contradictorialitatea pune instanţa de judecată în situaţia de a percepe probele prin filtrul punctelor de vedere exprimate oral în şedinţa de judecată de către toate părţile cu interese contrare în rezolvarea cauzei penale21.este de competenţa şi rolul activ al judecătorului – preşedintelui completului de judecată.. prin aceea că toate probele administrate în acuzaţia penală sunt supuse discuţiei părţilor. Tratat universitar de psihologie judiciară. În cazul altor inculpaţi sunt formulate idei de genul: „nu am nimic de spus". conceput ca garanţia esenţială pentru aflarea adevărului în procesul penal. ci şi a problemelor de drept penal şi de drept penal substanţial . În corpul juriştilor practicieni se vorbeşte adeseori de magistratul „tipicar”. în consecinţă.nu numai a probelor. care invită părţile în ordinea prestabilită de legea procesuală. Ioana-Teodora Butoi. Rolul activ al judecătorului are un impact psihologic asupra acuzatorului public şi apărătorului. atitudine ce nu poate fi pusă decât pe seama corectitudinii. procurorului. în sensul că îi atenţionează asupra scrupulozităţii magistratului şi îi obligă la o pregătire temeinică a punctelor de vedere pe care le vor exprima în cauză. dacă avocatul a susţinut teza achitării. Rolul activ al judecătorului vis-a-vis de principiul contradictorialităţii şi nemijlocirii în judecarea pricinii Fundamentul juridic al duelului judiciar este principiul contradictorialităţii. deschis şi curajos.270 22 . atitudinea inculpaţilor la interogatoriu se reflectă şi în ultimul lor cuvânt.cit. acuzatorul 21 Tudorel Butoi.3. De regulă. adică cel care ţine în mod riguros la respectarea minuţios-egală a normelor de procedură. aceasta fiindu-i necesar judecătorului nu numai formal. Punerea în discuţie a părţilor . pentru că aşa spune norma procesual penală. op. „las la aprecierea instanţei" sau „nu mă simt vinovat". dar şi pentru a obţine şi cântări informaţiile pe care le va reţine pentru justa soluţionare a cauzei. să-şi spună punctul de vedere în legătură cu problema pusă în discuţie. asupra rechizitoriului care este criticat. instanţei şi apărătorului. p. 1.

prevenţiunea specială. au şi o componentă psihologică autonomă de care trebuie să se ţină seama. „aliaţii părţilor" sunt prezenţi de la începutul până la sfârşitul procesului şi dacă pentru protagoniştii instituţionali" duelul începe. Indiferent de tipul psihologic al magistratului. prevenţiunea generală. ci de a înţelege că relaţiile interumane.public şi apărătorul vor trebui să-şi „muleze" comportarea procedurală la exigenţele „judecătorului tipicar" pentru că numai în acest fel vor izbuti să colaboreze cu completul de judecată în îndeplinirea mandatului pe care îl au. în vederea unei bune colaborări cu acesta. fundamentat pe principiile contradictorialităţii şi nemijlocirii. executarea rolului activ de către părţi şi instanţă) şi importante funcţii psihologice. pe lângă funcţiunile juridice specifice (egalitatea acuzării şi apărării. acuzatorul public şi avocatul vor trebui să ţină seama de personalitatea magistratului. deci protector de drepturi. între care: testarea inter subiectivă a structurilor raţionamentului juridic în drept. Astfel.se află opinia publică atentă la activitatea sa pentru că. pentru cei ce stau în spatele lor. deşi uneori aceasta este căutată chiar cu insistenţă. duelul judiciar. El trebuie să îndeplinească. prietenii şi colegii săi. În spatele protagoniştilor duelului judiciar se află forţe care nu sunt instituţionalizate şi care nu trebuiesc ignorate şi nici omise din cercetarea şi cunoaşterea acestuia. psihofiziologia intimei convingeri a magistratului investit cu luarea deciziei. chiar dacă se desfăşoară într-un cadru reglementat. garantarea stabilirii adevărului. pe toată durata judecăţii şi niciodată concluziile în fond ale procurorului şi pledoaria avocatului nu pot şi nu trebuie să fie convergente. în principal. Din punct de vedere al testării intersubiective. are trei obiective: 23 . Duelul judiciar este permanent. apărătorul inculpatului) se află infractorul.acuzator public . Ideea de convergenţă a poziţiilor este contrară dreptului de apărare. se încheie şi se reia exclusiv în pretoriul instanţei. asigurarea concretă a exercitaţii dreptului la apărare în mod real şi eficient. aflaţi într-o solidaritate mutuală cu acesta. procurorul este susţinătorul acţiunii publice. în spatele avocatului (şi avem în vedere. În multe situaţii. „dezbaterile" au loc între termenele de judecată. în spatele procurorului . Nu este vorba neapărat de a câştiga simpatia judecătorului. adeseori încărcate de un dramatism alarmant. familia. aşa cum ştim.

În duelul judiciar. p. ci se cer anumite aptitudini în tehnica conducerii dezbaterilor. 22 Tudorel Butoi.calificarea juridică a stărilor de fapt.cit. pentru descoperirea adevărului.. dacă cele două premise nu vor fi adevărate. judecătorul.272 24 . op. opera magistratului (judecătorului) în aplicarea dreptului.1. 2. După cum va şti să conducă dezbaterile. şi a căror totalitate s-ar putea cuprinde în sintagma atât de expresivă „arta de a prezida”22. toate cele trei elemente ale raţionamentului juridic. dar şi modelul raţionamentului juridic în care: reconstituirea stării de fapt este premisa minoră. calificarea juridică şi sancţiunea. stabilirea adevărului. deci opera de justiţie. preşedintele completului are un dublu rol: .de a interveni prin orice mijloace permise de lege. . iar sancţiunea este concluzia raţionamentului juridic. care îndeplineşte funcţia de intercomunicare psihologică sau de testare inter subiectivă a elementelor ce structurează raţionamentul necesar deciziei în drept: starea de fapt.reconstituirea stărilor de fapt ce aparţin unui timp trecut. pe cât de nobilă pe atât de grea. reparaţiunea socială şi individuală. Tratat universitar de psihologie judiciară. operaţiunea tehnico-juridică aparţinând prezentului istoric. utilizând ca mijloc al acestui obiectiv probaţiunea. sunt puse în discuţia părţilor. ce se proiectează în viitor şi reprezintă reparaţiunea dreptului violat.de a supraveghea legalitatea mijloacelor de care se servesc părţile şi a respecta dreptul lor la apărare. nu sunt suficiente calităţile magistratului ca jurist. În raport cu aceste consideraţii se poate trage concluzia că în duelul judiciar. 3. pe care se fundamentează decizia în drept. care constă în identificarea normelor juridice aplicabile cazului. a şedinţei de judecată în general. Îndeplinirea acestor obiective nu reprezintă altceva decât procesul naşterii hotărârilor judecătoreşti.unul „activ” . Pentru o asemenea sarcină.unul „pasiv” . Ioana-Teodora Butoi. Concluzia nu va fi adevărată. va depinde în cea mai mare măsură. calificarea juridică este premisa majoră. aplicarea sancţiunii (pedepsei) şi acordarea despăgubirilor civile în raport cu întinderea prejudiciului suferit. inter probarea şi aplicarea.

nici un principiu de orice soi nu poate justifica refuzul magistratului de a examina toate elementele unei cauze care. măsurat în atitudini şi foarte prudent în acţiuni.4. cu multă stăpânire de sine. mai dezvoltă în cadrul activităţii şi unele aspecte negative care.Judecătorul ca om trebuie să fie calm. judecătorul trebuie să aibă interes faţă de orice fază a dezbaterii şi totodată. magistratul care prezidează. De aceea. trebuie să aibă o justă stăpânire de sine. Trebuie să se ţină seama că a avea experienţă înseamnă doar posesia stereotipilor de a soluţiona mai uşor şi mai repede problema. pentru a nu trage înainte de vreme o concluzie pripită. poate fi un preţios factor în rezolvarea problemei pe care o discutăm. duce la un daltonism moral din 25 . de superioritate. pot să-1 ducă la formularea justă a premiselor şi la tragerea unor concluzii valabile. Consideraţii psihologice asupra imparţialităţii şi echilibrului judecătorului cu privire la aprecierea probelor Ca orice profesiune.în care succesele obţinute ocupă un loc impresionant . pe lângă calităţi şi deprinderi pozitive. bogată însă în posibilităţi de erori judiciare regretabile. orice relatarea venită dintr-o parte sau alta trebuie să aibă loc în talgerul balanţei înainte de a începe cântărirea lor. După un număr de ani. împreună alcătuiesc ceea ce se cheamă „deformaţie profesională”. un autocontrol sever. Orice fapt arătat de acuzare sau apărare. Cu aceste însuşiri.judecătorul poate aluneca pe periculoasa pantă a unui empirism profesional. câştigând experienţă . Orice lipsă pe această linie duce la o concepţie aprioristă a procesului. mai ales dacă va respecta şi normele prevăzute de lege. o atitudine de superficialitate. şi profesiunea de judecător. ajutat şi de experienţă. bazat pe o disproporţionată şi neştiinţifică încredere în propria „intuiţie”. Nici un element din experienţa personală. Aceasta aduce după sine o insuficientă solicitare a spiritului critic. să nu influenţeze cu nimic desfăşurarea dezbaterilor. 1. ce se bazează din ce în ce pe mai puţină realitate. ele singure.

Procesul sintetic. apariţia lor spontană. ceea ce exclude apoi obiectivitatea şi principialitatea pe care trebuie să se bazeze soluţia lui. trebuie să se cunoască pe sine profund şi să ducă o neîncetată luptă pentru lichidarea tuturor surselor de erori. ajungem la o chestiune mult controversată în literatură. în mod conştient. gradul de atenţie şi electivitatea memoriei influenţează atitudinea şi soluţia judecătorului. dejucând vigilenţa lui. Din cauza acestor posibile multiple erori. Testarea intersubiectivă. la rândul lui. Rădăcinile antipatiei şi ale simpatiei se găsesc în experienţa individuală a fiecăruia. anume: în ce mod afectele superioare (simpatia şi antipatia) influenţează defavorabil munca magistratului. probelor ca armă împotriva erorilor judiciare. pe măsura posibilului. prin saltul care duce la generalizare. Acest lucru se impune cu atât mai mult cu cât marea majoritate a infractorilor (în special a acelor care comit infracţiuni zise intelectuale) sunt oameni „simpatici” care. pe lângă o multilaterală pregătire juridică de înalt nivel (de unde. se explică prin mecanismul asociativ involuntar. însă. magistratul. deci defecţiunile pe acest plan trebuie lichidate. Gândirea constituie un proces de bază în activitatea judecătorului. Un rol important îl are sprijinul analitic şi aspectul critic al analizei faptelor. comportă adesea riscurile greşelii tocmai prin confundarea uşoară a analogiei cu identitatea despre care am vorbit mai sus. expresie a raţionamentului juridic al judecătorului 26 . nu poate lipsi cea psihologică). în baza căreia el este pus să tragă concluzii. şi de aceea lupta judecătorului împotriva lor trebuie dusă cu multă energie şi perseverenţă. deoarece specificul profesiunii este tocmai reflectarea mijlocită a realităţii. Spiritul analitic duce la înţelegerea rapidă şi justă a elementelor unui fapt.partea magistratului. Cunoaşterea acestor fenomene este de mare utilitate magistratului. Existenţa şi apariţia acestor sentimente se ridică precum o uriaşă barieră în calea obiectivităţii şi principialităţii unei judecăţi. prin însăşi natura lucrurilor. exploatează acest fapt pentru a influenţa judecătorul pe această cale indirectă şi spre a obţine indulgenţa nemeritată. De aici reiese că tipul de percepţie. încă de la începutul carierei. Trecând acum la latura emotiv-afectivă a psihicului. ceea ce nu duce totodată (singură) la soluţia justă.

evidenţierea viciilor în formarea probelor. Al doilea aspect. Butoi-„Psihologie judiciară". Câte probleme de natură juridică şi psihologică ridică schimbarea unei încadrări juridice şi care este tensiunea intelectuală şi afectivă născută pe această problematică. în cazul mărturiilor şi al confruntărilor.Pe lângă funcţiile juridice specifice (egalitatea acuzării şi apărării. pag. Testarea intersubiectivă a probelor îndeplineşte funcţia de verificare a concordanţei acestora cu realitatea ce constituie obiectul probaţiunii. 1994. inclusiv extrajudiciare. În duelul judiciar toate cele trei elemente ale raţionamentului juridic pe care se fundamentează decizia în drept sunt puse în discuţia părţilor care îndeplineşte funcţia de intercomunicare psihologică sau de testare intersubiectivă a elementelor ce structurează raţionamentul necesar deciziei în drept: starea de fapt. instanţa este obligată să pună în discuţie noua încadrare". stabilirea stării de fapt. prevenţiunea specială. garantarea stabilirii adevărului.). Mitrofan. Practicienii dreptului cunosc acest fenomen sub un dublu aspect. se poate apela la serviciile biodetecţiei judiciare. Testarea intersubiectivă a calificării juridice. psihofiziologia intimei convingeri a magistratului învestit cu luarea deciziei. pr. V. T. Bucureşti. nu poate fi promovată mai înaintea testării intersubiective şi. Zdrenghea. asigurarea concretă a exercitării dreptului la apărare. 218-230 27 . duelul judiciar îndeplineşte şi funcţii psihologice importante: testarea intersubiectivă a structurilor raţionamentului juridic în drept. obiective a întregii probaţiuni pe care se fundamentează o stare de fapt. eliminarea probelor false (obiectiv false sau subiectiv false). atât 23 N. Şansa. Primul aspect este cel referitor la sistemul de consultări reciproce. este cel ce se consumă în cadrul duelului judiciar în temeiul art. exercitarea rolului activ de către instanţă şi părţi etc. ca etapă obligatorie a raţionamentului şi deciziei în drept. în conformitate cu care „dacă în cursul judecării se consideră că încadrarea juridică i dată faptei prin actul de sesizare urmează a fi schimbată. Deci. calificarea juridică şi sancţiunea. 334 C. Ed. cu privire la încadrarea în drept. după caz. pen. Când există îndoieli asupra rezultatelor testării intersubiective. prevenţiunea generală23. a unei anumite situaţii de fapt şi anume în cadrul activităţilor curente de pregătire a cauzelor în vederea finalizării lor şi sesizării instanţelor competente.

. Modul de funcţionare a psihologiei acuzatorului public nu poate fi perceput şi apreciat decât prin observarea directă în timpul şi cu ocazia disputei judiciare pe toată durata procesului cu privire la ceea ce se cheamă „concretizarea principiului contradictorialităţii în lupta pentru adevăr”. Acestea sunt motivele pentru care în duelul juridic avocatul penal luptă. ale mijloacelor mass-media şi ale doctrinei o demonstrează situaţia fluctuantă a calificărilor juridice în procesele penale consacrate reprimărilor acţiunilor revoluţionare din decembrie 1989.Problematica raportului apărare – acuzare 2. Secţiunea II . pe când condamnarea înseamnă privare de libertate.1. cât şi cel extrajudiciar. Procurorul este liber să prezinte concluziile pe care le consideră întemeiate. în taberele pro şi contra ale opiniei publice. amnistia. De asemenea acest lucru este important şi datorită faptului că în activitatea sa. Procurorul trebuie să fie bine pregătit din punct de vedere psihologic pentru a-şi putea „mula” comportamentul procedural exigenţelor judecătorului.la nivelul duelului judiciar. graţierea.pr. procurorul exercită rolul său activ în vederea aflării adevărului şi a respectării dispoziţiilor legale. în mod efectiv orice schimbare de calificare juridică ridică probleme psihologice intra— şi extrajudiciare. îndeosebi în planul libertăţii persoanei pentru că: achitarea. În desfăşurarea cercetării judecătoreşti şi a dezbaterilor. Calificarea juridică este determinantă pentru soluţia finală a procesului şi a efectelor generale ale acestuia.pen. suspendarea executării înseamnă libertate.” 24 28 . indiferent de natura procesului. ţinând seama de probele administrate. pentru a putea obţine o calificare juridică cu consecinţe favorabile inculpatului. Dar. 316 C. Deci. ca reprezentant al Ministerului Public. este parte activă a duelului judiciar24 . Psihologia acuzatorului public Procurorul. –. potrivit legii. Acest exemplu este mai edificator şi la îndemâna imensei majorităţi a celor preocupaţi de asemenea analize psihojudiciarc. acuzatorul public vine în contact cu mediul de provenienţa al inculpatului sau al celorlalte părţi din proces. începând din faza testării intersubiective a probelor. psihologia reprezentantului Ministerului Public se structurează pe relaţia cu apărătorul inculpatului şi a celorlalte părţi din proces şi pe relaţia cu completul de Art.

într-o alta variantă. prevăzut în art. procurorul este primul interesat în protejarea intereselor publice. acestea constituind principala sa armă psihologică în cadrul duelului judiciar. 29 . In cea de a doua situaţie. de a obţine restituirea cauzei la parchet şi apoi o soluţie de neurmărire. pe care trebuie să-1 poarte de pe poziţii obiective. Este o psihologie mobilă în funcţie de posibilele ipostaze procesuale: apărător al inculpatului.judecată Lupta dintre acuzare şi apărare este permanentă. Mobilitatea avocatului completează acest tablou de rigurozitate. avocatul cere informaţii inculpatului. Astfel. apărător al victimei sau al părţii responsabile civilmente. pe toată durata judecăţii. iar dacă este inocent. dacă inculpatul este arestat. ferme. Apărătorul inculpatului nu se identifică cu inculpatul. condiţie psihologică primordială a calităţii menţionate anterior. 2. de a înţelege mecanismele care au adus un nevinovat în faţa justiţiei şi a le demonta în cursul cercetării în pledoaria pentru achitare sau. misiunea sa psihologică fiind una comprehensiva. părţile au dreptul să fie asistate de avocat. de a înţelege şi explica comportamentul inculpatului pe care îl asistă dacă acesta este culpabil în mod real. apărător nu poate fi decât un avocat căruia îi este garantată libera exercitare a profesiunii conform conştiinţei sale profesionale. ales sau numit din oficiu”.2. sunt posibile două situaţii: refuzul inculpatului de a colabora cu avocatul său sau acceptarea întâlnirii. Informaţiile primite în cadrul întâlnirii vor fi utilizate de avocat. Deci. Psihologia avocatului Dreptul la apărare este un drept constituţional. 24 din Constituţia României: „În tot parcursul procesului. în realizarea efectelor educative ale acţiunilor sale în cadrul duelului judiciar. ori parţial sincere. procurorul îşi susţine rechizitoriul şi-l propune pentru decizie. În cadrul întâlnirii în libertate sau la „vorbitor". Primul act al comprehensiunii psihologice a inculpatului este întâlnirea dintre inculpat şi avocatul ales din oficiu. informaţii ce pot fi sincere sau nesincere. Conţinutul întâlnirii constituie secret profesional şi este protejat de Codul de procedură penală. încercând să-şi consolideze poziţia bazată pe prezumţia de nevinovăţie. Ca reprezentant al Ministerului Public.

chiar dacă procurorul care susţine concluziile primul25.cit. în funcţie de posibilităţi. În extremis. Potrivit art. Aceste atitudini ale apărătorului sunt posibile dacă inculpatul este sincer. pen. să contribuie în mod complet şi edificator la formare a intimei convingeri a magistraţilor26. părţii civile. 26 Tudorel Butoi. cunoscut sub numele de exordiu.: „După terminarea cercetării judecătoreşti se trece la dezbateri. putând utiliza şi biodetecţia. când faptele comise sunt corect stabilite. pe de o parte. dându-se cuvântul în următoare ordine: procurorului. p. apărătorul se va strădui să înţeleagă şi să explice atitudinea inculpatului încercând. În cazul inculpatului culpabil. fie circumstanţierea atenuantă. iar. în care alături de analize sociologice. pe de altă parte. debutând cu introducerea în care pentru captarea atenţiei completului de judecată şi a publicului se face un rezumat al conţinutului pledoariei. op. • la actele organelor oficiale ce nu pot fi combătute prin probe cu martori va putea solicita procedura înscrierii în fals. politice nu lipsesc nici cele psihologice şi criminologice cu numeroase accente emoţionale. pe când ale apărătorului sunt analitice. iar edificarea juridică este exactă. fie o schimbare de încadrare juridică de la o infracţiune mai gravă la una mai puţin gravă. Tratat universitar de psihologie judiciară. va opta pentru pledoaria de individualizare a pedepsei. părţii vătămate. pr. • pentru probele constând în înscrisuri se va putea solicita expertiza grafoscopică. plate. filozofice.. Această orientare deontologică trebuie să "reflecte. părţii responsabile civilmente şi inculpatului".În cazul inculpatului inocent (sincer). Apărătorul inculpatului inocent va susţine concluziile în fond în mod complet. • la orice fel de expertiză va putea cere o contraexpertiză. informaţiile primite vor sta la baza examenului critic la care vor fi supuse probele administrate în faza de urmărire penală şi a cererilor avocatului de testare a tuturor probelor. 340 C.278 25 30 . toate acestea articulate într-o argumentaţie şi retorică impecabile. Ioana-Teodora Butoi. juridice. caracterul real al dreptului de apărare. După aceasta se intră în dezvoltarea pledoariei dintr-o perspectivă pluridisciplinară. concluziile de achitare ale procurorului sunt sintetice. Astfel: • apărătorul va putea solicita cercetarea martorilor pentru mărturie mincinoasă inclusiv testarea acestora la biodetector. De regulă. solicită achitarea.

iară a fi exclusivă.când prin infracţiune s-a cauzat sluţirea fizică a persoanei vătămate. Apărătorul nu poate refuza soluţiile. ca clement de individualizare a probei. al cărui obiect este răspunderea penală. 31 . atunci trebuie căutate. soluţionarea acţiunii civile depinde de soluţia penală şi de modul de rezolvare a raportului de cauzalitate între acţiunea sau inacţiunea ce constituie elementul material al infracţiunii reţinute prin rechizitoriu în sarcina inculpatului. a neconcordanţelor eventuale dintre acestea. cel al acţiunii civile. Sub aspectul dreptului substanţial. iar dacă iniţial ele nu există. afară de situaţia în care se va dovedi culpa exclusivă a victimei. Problematica psihologică a apărării părţii civile trebuie să aibă în vedere următoarele categorii de prejudicii. rezultând din traume psihologice perene: a) prejudicii constând în dureri fizice sau psihice. Complexitatea răspunderii civile pe care apărarea inculpatului o abordează din perspectiva răspunderii civile delictuale. presupune o analiză a raportului de cauzalitate. care are ca obiect repararea prejudiciului material şi moral pricinuit victimei. precum şi al eventualei culpe a victimei care.În situaţia inculpatului nesincer sau a celui care refuză cooperarea cu apărătorul. dar şi în concluziile cu privire la soluţia penală. Sub aspect procesual. Lipsa de sinceritate sau refuzul de cooperare a inculpatului cu avocatul nu constituie pentru apărător motive de abandonare a cazului. Apărătorul inculpatului va lua în calcul şi problema culpei victimei ale căror consecinţe se vor reflecta în soluţia civilă. impuse de noua concepţie a dreptului civil român cu privire la despăgubirile morale. Duelul judiciar al avocatului penal se derulează şi pe un alt plan. după ce acesta a fost stabilit din punct de vedere obiectiv şi din unghiul de vedere al subiectivităţii agentului infractor. precum şi a informaţiilor primite de la rudele inculpatului sau din alte surse. acţiunea civilă în procesul penal este subordonată modului de soluţionare a acţiunii penale. acesta îşi va organiza apărarea în funcţie de posibilităţile pe care i le oferă probele de la dosar. b) prejudiciul estetic . s-a înscris totuşi în cauzalitatea infracţiunii şi în cea a răspunderii civile delictuale.

d) prejudiciul de agrement . Problematica psihologică în materie se integrează fenomenului psihologic al frustraţiei cauzate de impactul pe care infracţiunea îl are asupra cursului firesc al evoluţiei persoanei umane. garanţia intimei convingeri este dublă. adeseori. avocatul utilizează arta retoricii şi procedee persuasive. pe lângă pregătirea tehnico-juridică în materie.ca o compensaţie la posibilităţile de viaţă răpite unei persoane prin alterarea integrităţii sale funcţional-fiziologice. care trebuie prevăzut expres în 32 . şi o deosebită grijă faţă de susceptibilităţile victimelor care. Din perspectiva juridică. Pentru a-şi asigura succesul. vede reduse speranţele de viaţă sau răpite anumite CAPITOLUL II PSIHOLOGIA INTIMEI CONVINGERI Secţiunea I – Consideraţii psihologice asupra intimei convingeri . îşi acuză apărătorii de „pactizare" cu avocatul inculpatului. direct sau indirect.constând în prejudiciul moral special suferit de către o fiinţă umană tânără care îşi agremente ale existenţei. pornind de la principiul constituţional al separaţiei puterilor în stat. Definiţii. Avocatului victimei care a suferit un asemenea prejudiciu i se cere.c) prejudiciul juvenil .

Aceasta nu este o noţiune abstractă. căci el va putea reconstitui faptele numai prin experienţă indirectă şi prin textura contradictorie a prezentării faptelor. La acest punct nodal intervin factorii psihologici. stabilind ca unic fundament al acestei aprecieri convingerea intimă a judecătorului sprijinită pe cercetarea circumstanţelor cauzei. chiar şi această convingere intimă se formează în baza unor legităţi stabilite. prin declaraţii. Într-adevăr.). de organele judiciare. este supusă unei legităţi sui-generis care. Orice membru al corpului magistraţilor şi în special. Aici este căutat motivul pentru care legislaţia admite fenomenul de apreciere (utilizând chiar termenul) în baza căruia apoi se formulează convingerea intimă a magistratului. S-a putut constata că reflectarea realităţii obiective şi relatarea ei. Judecătorul are de înfruntat dificultăţi şi mai mari. considerate în totalitatea lor. Convingerea intimă a judecătorului. cu cât judecătorul va fi în stare să reconstituie faptele ce i se relatează (de acuzaţi. de martori. Acest procedeu ajută până la un punct lămurirea problemelor. Această convingere se bazează la rândul ei pe ceea ce se cheamă „conştiinţă juridică". după criterii obiectiv ştiinţifice. În condiţiile de astăzi. convingerea intimă a judecătorului va reflecta realitatea cu atât mai fidel. poate constitui un izvor de greşeli. de erori judiciare regretabile. în nenumărate cazuri. Toate acestea fac ca judecătorul să caute şi să găsească analogii în alte cazuri similare pentru a putea vedea mai clar cazul de judecat. dând soluţiile cele mai potrivite. baza sentinţelor pe care el le pronunţă.orice constituţie democratică şi terminând cu principiul independenţei magistraţilor şi supunerii lor numai legii. legităţi care nu admit principiul aprecierii probelor după criterii formale. Legile procedurale lasă probele la aprecierea exclusivă a instanţei. este un element esenţial care se cuvine studiat şi din punct de vedere psihologic. denaturează în mod involuntar faptele. probe materiale etc. judecătorul chemat să soluţioneze o cauză concretă se conduce în activitatea sa de principiile conştiinţei juridice. 33 . judecătorul se bazează pe experienţa şi cunoştinţele asimilate. În aprecierea probelor (directe şi indirecte). dar totodată.

Forţa psihologică a magistratului nu trebuie să subziste în rigiditatea şi impenetrabilitatea pe care uneori se străduieşte să o afişeze. Aceste atitudini sunt măşti. Atât procurorul, cât şi avocatul penal cunosc sensibilităţile şi punctele vulnerabile ale magistratului şi încearcă să profite de ele. Îndeosebi, avocatul penal încearcă să sensibilizeze afectivitatea magistratului. În calitate de protagonişti ai duelului judiciar în procesul penal (acuzatorul public şi apărătorului) îşi formează o convingere intimă proprie asupra cazului, încercând, fiecare cu prilejul dezbaterii în fond a cauzei, să-1 convingă pe magistrat de justeţea punctului său de vedere. Susţinerile argumentate ale protagoniştilor se constituie, sub aspect psihologic, în stimuli pentru gândirea magistratului, stimuli ce acţionează corelat cu fondul experienţei, cultura şi informaţiile rezultate din probele administrate, stocate în memoria magistratului, în timpul duelului judiciar, pe care acesta 1-a condus în calitate de „dominus litis". Intima convingere a magistratului nu se formează în mod complet şi calificator decât după epuizarea duelului judiciar şi ascultarea ultimului cuvânt al inculpatului, iar uneori nici după aceea, situaţie pentru care, în înţelepciunea sa, legiuitorul a prevăzut ipostaza repunerii pe rol, dacă magistratul nu a reuşit pe deplin să-şi formeze intima convingere27. Pe de altă parte, pronunţări anticipate asupra cazului, în medii extrajudiciare, sau manifestări ce ar putea sugera lipsa imparţialităţii, sunt conduite nefireşti, sancţionabile, care pun sub semnul întrebării capacitatea psihologică a magistratului de a suporta intelectiv şi afectiv, dar şi volitiv, duelul judiciar, chiar dacă acesta este mai dur, iar uneori presărat cu incidente între părţi sau delicte de audienţă. Din punct de vedere psihologic, convingerea intimă este acea trăire psihică interioară a judecătorului că o anumită stare de fapt este aşa şi nu altminteri, fundamentând după sine echivalenţa stării de fapt cu situaţia din drept. Psihologic, intima convingere este o încărcătură mentală şi afectivă care-1 echilibrează sufleteşte pe judecător, dându-i sentimentul că nu a greşit în apreciere şi, respectiv, judecată. În toate cazurile, judecătorul trebuie să scoată la iveală diferenţele individuale ale cazului, să le supună unei critici, unei analize logice ştiinţifice serioase, înainte de a trage
27

Tudorel Butoi, Ioana-Teodora Butoi, Tratat universitar de psihologie judiciară, op.cit., p.283

34

concluziile ce se impun. Numai analiza detaliată şi severă a realităţii poate să-1 conducă pe judecător la evidenţă, singurul criteriu obiectiv pe care apoi va trebui să se bazeze convingerea intimă şi apoi soluţia procesului. Din noianul de amănunte contradictorii, care se etalează în faţa magistratului, acesta va trebui să facă o selecţie migăloasă şi să construiască, să reconstituie faptul infracţional cu toate mobilele sale economico-sociale şi psihologice, cu toate consecinţele faptului. Din perspectiva psihologică, garanţia intimei convingeri nu poate fi alta decât respectarea de către magistrat (judecător) a principiilor şi legilor de formare a probelor, a utilizării criteriilor psihologice, iar din perspectiva etică, garanţia este moralitatea judecătorului şi buna sa credinţă. Garanţia intimei convingeri este dublă, o dată pornind de la principiul constituţional al separaţiei puterilor în stat, iar pe de altă parte, principiul independenţei magistraţilor şi impunerii lor numai legii. În ultimă analiză, execută un drept la intimă convingere pe care se fundamentează posibilitatea magistraţilor, ce constituie un complet de judecată, de a avea opinie separată. Pentru a asigura corecta funcţionare a intimei convingeri şi a face deliberarea de orice influenţă, aceasta va avea loc imediat după încheierea dezbaterilor şi se va face în secret. Judecătorii vor delibera mai întâi asupra aspectelor de fapt din cele strâns legate de probaţiune şi apoi asupra celor de drept (calificarea faptei şi aplicarea pedepsei). Putem defini aşadar intima convingere ca fiind o stare psihologică comună tuturor oamenilor în legătură cu părerea lor fermă, de neclintit despre anumite fenomene, evenimente, situaţii28. Având în vedere procesul penal, putem afirma că acuzatorul şi apărătorul îşi formează o convingere intimă proprie asupra cazului, încercând fiecare cu prilejul dezbaterii cauzei să-1 convingă pe magistrat de justeţea punctului său de vedere. Duelul judiciar constituie pentru magistrat stimulul ce acţionează corelat cu fondul experienţei, cultura şi informaţiile rezultate din probele administrate.
28

Tudorel Butoi, Ioana-Teodora Butoi, Tratat universitar de psihologie judiciară, op.cit., p.284

35

Intima convingere a magistratului nu se realizează decât după epuizarea duelului judiciar şi audierea ultimului cuvânt al inculpatului, iar uneori nici după aceea, situaţie pentru care legiuitorul a prevăzut ipoteza repunerii în rol, dacă magistratul nu a reuşit săşi informeze intima convingere. Forţa psihologică a magistratului nu constă în rigiditatea şi impenetrabilitatea pe care se străduieşte să o afişeze. Aceste atitudini sunt măşti. Atât procurorul, cât şi avocatul penal cunosc sensibilitatea şi punctele vulnerabile ale magistratului şi încearcă să profite de ele. îndeosebi avocatul penal încearcă să sensibilizeze afectivitatea magistratului. Deliberarea tocmai din aceste considerente este concepută să se realizeze într-o stare de relaxare psihică din partea magistratului prin care să aprecieze corect probele şi argumentele, tentante intersubiectiv în duelul judiciar, ca şi ultimul cuvânt al inculpatului. Dacă elementele subiective, străine cauzei sau extrajudiciare de presiune vor influenţa intima convingere, subordonând-o, atunci duelul judiciar ne apare ca inutil.

Secţiunea II - Evaluarea şi coroborarea probelor în procesul formării convingerii intime Instanţa de judecată (judecătorul) nu-şi poate forma o convingere intimă, realistă, decât prin evaluarea şi coroborarea tuturor probelor existente la dosar. Doar pe baza acestor probe, cauza poate fi lămurită sub toate aspectele29. De aceea se impune o scurtă analiză a acestora pentru a putea vedea în ce măsură ajută la formarea convingerii intime. 2.1 Declaraţiile învinuitului sau ale inculpatului
Art. 63 alin. 1 C.pr.pen. - „Constituie probă orice element de fapt care serveşte la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei. Art. 64 C.pr.pen. - „Mijloacele de probă prin care se constată elementele de fapt ce pot servi ca probă sunt: declaraţiile învinuitului sau ale inculpatului, declaraţiile părţii vătămate, ale părţii civile şi ale părţii responsabile civilmente, declaraţiile martorilor, înscrisurile, înregistrările audio sau video, fotografiile, mijloacele materiale de probă, constatările tehnico-ştiinţifice, constatările medico-legale şi expertizele".
29

36

de asemenea. deficienţe ale organelor de simţ etc. desfăşurarea activităţii infracţionale. procese ce vor trebui avute în vedere de către magistrat. O influenţă negativă asupra formării declaraţiilor o constituie şi existenţa factorilor obiectivi şi subiectivi determinativi în procesul de percepţie al învinuitului sau inculpatului (condiţii de vizibilitate nefavorabile. conceperea activităţii infracţionale şi rezoluţia infracţională31. 2. fiind necesar a fi coroborată cu celelalte probe. precum şi un caracter divizibil. tensiune determinată de teama de răspundere. . la formarea convingerii intime a magistratului. Partea generală". declaraţia poate fi influenţată negativ sau pozitiv de metoda şi mijloacele de interogare folosite de organele de urmărire penală. deoarece poate fi acceptată în parte sau în întregime în funcţie de cum este confirmată sau infirmată de întreg probatoriul30.pr.). Deşi în practică li se acordă o anumită greutate în alcătuirea probatoriului. Reglementate în art. 1975. Dongoroz şi colab. 3.Declaraţiile învinuitului sau ale inculpatului. Deci. 69 C. în general). De asemenea. Ed.„Explicaţii teoretice ale Codului de procedură penală român".pen. Şansa. Ed. cunoscute şi sub denumirea de „mărturisire". însuşi V. reprezintă un mijloc important de probă care serveşte mai mult sau mai puţin direct la aflarea adevărului în procesul judiciar. aceste declaraţii vor contribui la elucidarea împrejurărilor cauzei şi prin extensie.în această etapă îşi fac apariţia procesele psihice determinate de teamă. mărturisirea are o forţă probantă condiţionată. tensiunea psihică existentă. etapa postinfracţională . 1992 30 37 . lupta pentru evitarea răspunderii penale specifice încercărilor de simulare . sunt coroborate cu restul probelor existente în cauză. stabilind că pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care. Declaraţiile învinuitului vor fi influenţate de tensiunea psihică postinfracţională. Academiei. Bulai . de teama acuzării. Aceste metode vor trebui adaptate tipului de personalitate al fiecărui individ şi. legea nu conferă o valoare probantă deosebită declaraţiilor învinuitului sau inculpatului. 31 C. Declaraţiile învinuitului sau inculpatului se vor forma pe baza proceselor psihice ale acestuia.„Drept penal român. Aceste mecanisme psihologice se raportează la trei etape infracţionale: 1..disimulare (minciuna.

precum şi de existenţa unor factori obiectivi şi subiectivi de distorsiune ce influenţează recepţia. declaraţia părţii vătămate este inerentă. de prelucrarea şi stocarea memorială a acestora. De asemenea. adică persoana care a suferit prin infracţiune o vătămare fizică. deoarece victima este interesată în rezolvarea cauzei penale. fapt ce va duce la pedepsirea acestuia.284 38 . Prin urmare. trebuie avut în vedere şi anumiţi factori ce alterează percepţia actului infracţional: fenomenul de iluzie. sugestia. morală sau materială.32 Declaraţia părţii vătămate poate fi influenţată şi de buna sau reaua-credinţă a acesteia. op. mai ales că se presupune că victima are cunoştinţe nemijlocite cu privire la faptă şi făptuitori. Declaraţiile părţii vătămate Partea vătămată este subiectul pasiv al infracţiunii. Ioana-Teodora Butoi. 2.cit. efectul „halo”. 32 Tudorel Butoi.2. Tratat universitar de psihologie judiciară. declaraţiile învinuitului sau inculpatului au o valoare particulară. deşi nu li se acordă o forţă probantă superioară altor mijloace de probă. Fiind subiect principal în cauza penală. magistratul având în vedere toate aceste aspecte. Această expresie a laturii vindicative pur umane ce există în individ. p..anchetatorul (chiar şi magistratul) va trebui să-şi adapteze şi controleze anumite trăsături de personalitate. marcat de capacitatea de recepţionare a informaţiilor. Formarea declaraţiilor este precedată de un proces psihologic deosebit de complex. Magistratul va trebui să distingă în declaraţia părţii vătămate negative datorate stării de tulburare afectivă a victimei şi concretizate în denaturarea inconştientă a celor percepute. dar mai presus de toate în dovedirea vinovăţiei făptuitorului. care să determine agravarea răspunderii învinuitului sau inculpatului. neveridice. poate duce însă la strecurarea în declaraţie a unor elemente de anumită natură. întrucât servesc la conturarea conţinutului constitutiv al infracţiunii sau cel puţin la cunoaşterea poziţiei subiectului faţă de fapta săvârşită.

ca mijloace de probă intră numai obiectele pe care sunt marcate semnele scrierii fonetice. Înscrisurile Din punct de vedere procedural. se subliniază că în sfera înscrisurilor. 2. aflarea unei informaţii obţinute prin mărturie au ca scop aflarea adevărului. nu se vor folosi forme de violenţă nici fizică. soţ. şi calitatea de obiect material al infracţiunilor de fals. 78 C.” În vederea aflării adevărului. dacă în conţinutul lor se arată fapte sau împrejurări de natură să contribuie la aflarea adevărului (art. Ascultarea unei persoane ca martor. este necesară coroborarea şi cu alte mijloace de probă pentru a afla adevărul într-o pricină penală. . Conform art.).persoana care are vreo cunoştinţă despre vreo faptă sau despre vreo împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului în procesul penal poate fi ascultată în calitate de martor. 39 .3. Intr-o altă opinie. 2.pen.Ca urmare.pen.4. Termenul de „înscris” poate avea pe lângă această calitate de mijloc de probă. copil. şi anume: rude.. Judecătorul.pr. Declaraţiile martorului Reprezintă unul dintre cele mai vechi şi mai folosite mijloace de probaţiune în cadrul procesului judiciar.. atunci când se urmăreşte obţinerea unei mărturii în deplină concordanţă cu celelalte şi cu reala desfăşurare a faptelor. va filtra toate aspectele existente în declaraţii pentru a-şi putea forma convingerea intimă. care are cunoştinţă despre o anumită faptă sau împrejurare vizând un fapt juridic sau o cauză penală. 89 C. nici psihică şi va realiza un cadru adecvat ascultării martorilor care au o anumită relaţie cu învinuitul. în virtutea rolului său activ. când ascultarea martorilor impune folosirea unor metode tactice şi psihologice. înscrisurile pot servi ca mijloace de probă.pr.

că reprezintă o reflectare nedeformată a realităţii. nedepinzând. de aspecte relative (aşa cum este psihologia umană).pen. stabilirea autenticităţii şi vechimii acestora.34 Ca urmare a acestor însuşiri. deghizare sau imitarea scrisului. în general. Înregistrările audio sau video Înregistrările audio sau video pot fi efectuate cu autorizarea motivată a Primprocurorului Parchetului Curţii de Apel. judecătorul le va reţine şi le va direcţiona în procesul formării convingerii intime. înscrisurile au un rol foarte important în aflarea adevărului în procesul penal.Cu alte cuvinte. 91 C. ci numai exprimarea prin scris. dacă există date sau indicii temeinice privind pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni pentru care urmărirea penală se face din oficiu. Bucureşti. precum şi aspectele procedurale cu privire la autorizarea pentru interceptare. 34 Lazăr Cârjan.„Expertiza criminalistică a scrisului". se poate considera că înregistrările audio sau video sunt „sigure”.5. 1973. de exprimare a gândirii şi voinţei într-un obiect material. redarea conţinutului într-un proces-verbal. Fotografiile 33 Lucian Ionescu . magistratul va putea să-şi formeze intima convingere folosind şi elementele relevate de munca expertului criminalist. Editura Junimea. 2. Bucureşti. sigilarea şi chiar verificarea prin expertiză. Fiind mijloace de probă concrete. 2003 40 . Datorită evoluţiei extraordinare a ştiinţei care a permis refacerea şi reconstituirea înscrisurilor deteriorate sau distruse.pr. Aceste înregistrări pot servi ca mijloc de probă dacă din conţinutul convorbirilor înregistrate rezultă fapte sau împrejurări de natură să contribuie la aflarea adevărului (art. Curs de criminalistică. iar interpretarea este utilă pentru aflarea adevărului. „înscrisul” nu reprezintă orice mod de materializare. alterare. Dat fiind caracterul pur tehnic al acestui mijloc de probă. aceasta reprezentând exprimarea prin semne grafice a sunetelor şi cuvintelor33. precum şi descoperirea falsurilor prin contrafacere. 2.). Editura Curtea Veche.6.

. în speţă magistratul. poate dispune refacerea sau completarea acesteia. 2. obiectivitate în prezentarea datelor. Constatările tehnico-ştiinţifice Conform art. influenţă psihologică deosebită atât asupra învinuitului sau inculpatului. Indiferent dacă este efectuată la locul faptei (fotografia judiciară operativă) sau în condiţii de laborator (fotografia judiciară de examinare). Constatările medico-legale În cazul în care instanţa este sesizată cu cauze ce implică vătămări corporale sau ale sănătăţii. iar aceştia voi răspunde la întrebările în legătură cu obiectul supus cercetării.Fotografiile constituie un mijloc de probă de o importanţă deosebită. 112 C. Judecătorul va trebui să aşeze fotografiile („planşa foto”) existente într-un dosar alături de celelalte mijloace de probă şi să le valorifice în formarea intimei convingeri. se poate spune că şi constatările tehnico-ştiinţifice sunt mijloace importante de probă.pr. Deci. Constatările tehnico-ştiinţifice se fac de către specialişti sau tehnicieni. ori moartea violentă a unei persoane. intima convingere a judecătorului nu se poate forma în vederea stabilirii unei sentinţe corecte decât dacă toate elementele cazului sunt clare. fotografia prezintă numeroase avantaje: • • • fidelitate în fixarea şi redarea imaginii. Datorită faptului că prin ele se clarifică anumite împrejurări ale cauzei. fără a fi influenţat de eventuala capacitate a acestora de manipulare.8. precum şi o moarte a cărei cauză nu se 41 .pen. 2. dispunerea efectuării unei constatări tehnicoştiinţifice are loc în cazul în care există pericol de dispariţie a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situaţii de fapt şi este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei. cât şi asupra instanţei. Instanţa. în cazul în care nu consideră clarificate aspectele supuse analizei tehnico-ştiinţifice.7. deoarece prin intermediul lor sunt redate rezultatele cercetărilor criminalistice ce duc la aflarea adevărului într-o cauză penală.

s-ar fi ajuns la condamnare făptuitorului pentru „loviri sau vătămări cauzatoare de moarte” conform art. însă. nu mai este valabilă. judecătorul îşi poate forma intima convingere spre o anumită încadrare a faptei sau spre o altă încadrare.288 42 .Medicină legală. Şi în acest caz. precum şi de stabilirea împrejurărilor cauzei aşa cum s-au petrecut în realitatea socială. Tratat universitar de psihologie judiciară.9 Expertizele Acest mijloc de probă vine în completarea constatărilor tehnico-ştiinţifice şi a celor medico-legale atunci când acestea nu lămuresc pe deplin anumite aspecte ale pricinii aduse spre judecare. Necesitatea acestui raport este dată de importanţa valorilor lezate prin infracţiune. există garanţii de ordin procedural ce înlătură eventualele imixtitudini ce ar urmări denaturarea aspectelor supuse expertizei.pen.Cazul Vrăbioru”36 În acest caz. expertiza poate fi cerută şi de instanţă. Tudorel Butoi. Importanţa constatărilor medico-legale a fost subliniată în cazuistica judiciară şi elocvent în acest sens este şi . 2003.. punându-1 în legătură cu celelalte date ale cauzei. nu poate fi decât în consens cu realitatea. Dată fiind valoarea probantă deosebită a acestor mijloace de probă. fie tehnice. bineînţeles în coroborare cu celelalte mijloace de probă existente în cauză.cit. Bucureşti. 183 C. sau pot releva raportul de cauzalitate dintre elementul material al laturii obiective şi urmarea imediată a infracţiunii..pen. încadrarea în art. constatându-se moartea s-a datorat unor afecţiuni cardiace preexistente morţii. p. Ca şi în cazul celorlalte două mijloace de probă. 183 C. în dosarul respectiv va trebui să existe şi constatarea medicolegală a situaţiilor respective. fie medico-legale. Ioana-Teodora Butoi. Constatările medico-legale pot face lumină în anumite cazuri în ceea ce priveşte latura subiectivă a unei infracţiuni. judecătorul va ţine cont de ele. judecătorul va da importanţa ce i se cuvine mijlocului de probă analizat.35 În funcţie de rezultatele constatării. 2. De altfel. total diferită. Editura Universitară. dacă s-ar fi constatat drept cauză a morţii lovirea. precum şi existenţa anumitor împrejurări ce aparţin sau nu lanţului cauzal al faptei. op. Raportul făcut în urma analizelor. 35 36 Valentin Iftenie .cunoaşte sau este suspectă.

Privind astfel. suni incluse sub denumirea de „corpuri delicte" şi obiectele care au fost folosite sau au fost destinate să servească la săvârşirea unei infracţiuni. • urme ale instrumentelor de spargere. Atitudinea generală a magistratului se raportează la suma de valori şi norme morale unanim acceptate. 2003 43 . salivă. dreptate. precum şi orice alte obiecte care pot servi la aflarea adevărului". nas sau îmbrăcăminte. Sfera de cuprindere a acestor mijloace de probă este foarte largă. spunere de adevăr. De asemenea. Bucureşti. Editura Curtea Veche. Judecătorul nu va avea decât rolul să aprecieze toate aceste mijloace de probă.2.10. Codul de procedură penală a inclus „obiectele care conţin sau poartă o urmă a fapte săvârşite. de dinţi. cum ar fi: • urme de mâini. • urme ale unor mijloace de transport. Curs de criminalistică. de buze. magistratul va trebui să cunoască în ce constau şi cât au fost lezate valorile şi interesele legitime ale omului în lumina drepturilor şi obligaţiilor sale. • urme ale armelor de foc. dat fiind natura urmelor37 ce se pot găsi pe obiect. justiţie. fire de păr sau seminale. de picioare. Secţiunea III . precum şi obiectele care sunt produsul infracţiunii.Garanţii psihologice şi de personalitate ale intimei convingeri Garanţia intimei convingeri rezultă din exigenţele morale şi de competenţă ale magistratului în raport de cauzele judecate Exigenţele morale vizează raportarea reală şi sinceră a magistratului judecător la valorile umane. bună-credinţă. • urme biologice — fie de sânge. Mijloacele materiale de probă Prin mijloace materiale de probă. 37 Lazăr Cârjan. coroborându-le pentru a-şi forma imaginea de ansamblu şi de detaliu a faptei şi pentru a da o sentinţă conformă cu legea şi situaţia de fapt.

307 C. s-au audiat martorii şi experţii. În ceea ce priveşte exigenţele legale se impune cunoaşterea de către judecător a dispoziţiilor legii procesuale. Deliberarea este condusă de preşedintele completului.). experienţa pozitivă şi. 44 . discutat de părţi în şedinţă. a drepturilor fundamentale ale omului. Deliberarea are loc în secret (art. s-au prezentat mijloacele de probă existente. se asigură judecătorilor liniştea pentru a chibzui temeinic. de obicei. judecătorii se retrag în camera de chibzuire pentru deliberare. de asemenea.pen. Secretul deliberării are mare importanţă pentru a asigura o hotărâre justă. adică şi-au spus cuvântul în fond toate părţile prezente la proces. la care trebuie să se raporteze în permanenţă. Astfel se păstrează încrederea în justeţea soluţiei şi obiectivitatea judecătorilor. totodată. pe baza materialului probator din dosar.pr. În procesele simple sau când se rezolvă o excepţie. dar. prevederile legale cu privire la mărturie. abilitatea judecătorului de a solicita contribuţia expertizelor de specialitate necesare în cauzele judiciare. dar el are aceleaşi drepturi în ceea ce priveşte soluţia ca şi ceilalţi membri ai completului. pronunţată de jucători numai potrivit legii şi convingerii lor intime.Exigenţele de competenţa au în vedere pregătirea modernă de specialitate. deliberarea în secret se poate face chiar în şedinţa de judecată. preşedintele declară dezbaterile închise şi judecătorii care alcătuiesc completul de judecată deliberează în vederea pronunţării hotărârii. iar inculpatul şi-a prezentat „ultimul cuvânt” şi instanţa se consideră lămurită. nu în ultimul rând. CAPITOLUL III PROBLEMATICA PSIHOLOGICĂ A DELIBERĂRII ŞI OPINIEI SEPARATE Secţiunea I – Deliberarea După ce în şedinţa de judecată au avut loc dezbaterile. procedeele de tactică şi metodică în efectuarea audierii martorilor.

La deliberare nu asistă nici reprezentantul Ministerului Public şi nici grefierul. În ipoteza completului de divergenţă. Dacă însă completul de judecători este alcătuit din doi judecători. Ultimul care-şi spune părerea este preşedintele. nici o dificultate nu există în cazul judecătorului unic. el poate rămâne cu o opinie separată. Dacă elementele subiective. Toţi membrii completului de judecată au îndatorirea să-şi spună părerea asupra fiecărei chestiuni. în cazul în care aceştia nu cad de acord asupra soluţiei. 45 . Judecătorii vor delibera mai întâi asupra chestiunilor de fapt. străine cauzei sau extrajudiciare. desigur. Motivarea opiniei separate este obligatorie. deci cele strâns legate de probaţiune şi apoi asupra celor de drept. ajungându-se astfel la un complet format din trei judecători. adică calificarea faptului şi aplicarea pedepsei. judecătorii ale căror păreri se apropie mai mult sunt datori să se unească într-o singură părere.eventual de îndată. dacă părţile sunt prezente şi se rejudecă în complet de divergenţă. pe tot parcursul judecăţii. excepţii sau incidente. atunci duelul judiciar este inutil. adică un număr impar. substituind voinţa acestuia.Din punct de vedere al luării hotărârii. se ajunge la divergenţe. În cazul în care completul de judecară fiind format dintr-un număr impar se ajunge la mai mult de două păreri (de exemplu: unul dintre membrii completului este pentru admiterea în întregime a acţiunii. iar justiţia ajunge să se transforme într-o maşină de fabricat soluţii în serie. judecătorul să poată cumpăni într-o stare de relaxare psihologică probele şi argumentele. iar al treilea este pentru admiterea ei în parte). dar dacă unul din membrii completului nu este de acord cu opinia majorităţii. hotărârea se ia. adică se întregeşte completul de judecată cu preşedintele sau vicepreşedintele instanţei sau cu un judecător desemnat de preşedinte. altul pentru respingerea ei. Dincolo de aceste aspecte de ordin strict procedural. a unor cereri. fie că este vorba de soluţia finală ce trebuie dată în cauză. testate intersubiectiv în duelul judiciar. deliberarea este concepută şi legiferată pentru ca magistratul. în unanimitate. fie că este vorba de rezolvarea. cum se întâmplă de regulă. de presiune vor influenţa intima convingere a magistratului sau vor impune o altă soluţie. Într-o astfel de situaţie cauza se repune pe rol .

ale mijloacelor mass-media şi. nu în ultimul rând. Legiuitorul impune ca hotărârea judecătorului să fie rezultatul acordului membrilor completului de judecată asupra soluţiilor date chestiunilor supuse eliberării. justiţie. inevitabil. o demonstrează situaţia fluctuantă a calificărilor juridice şi.Opinia separată Câte probleme de natură juridică şi psihologică ridică probabilitatea magistraţilor ce constituie un complet de judecată de a avea opinie separată şi care este tensiunea intelectuală şi afectivă născute pe această problematică atât la nivelul actului de înfăptuire a justiţiei.. Structura deliberării. cunoaşterea valorilor şi intereselor legitime ale omului în colectivitatea semenilor săi. raportarea reală şi sinceră a magistratului la valorile umane perene de adevăr. calităţile ce structurează profilul psihointelectual şi moral-afectiv al acestuia. ale practicienilor. Putem conchide că în ultima analiză există şi un drept la intimă convingere pe care se fundamentează posibilitatea judecătorului de a avea opinie separată. Tratat universitar de psihologie judiciară. Problematica legată de aspectul opiniei separate îşi găseşte fundamentarea juridică în dispoziţiile de drept procedural.cit. Dacă unanimitatea nu poate fi întrunită. Chestiunea supusă analizei capătă nuanţe ce incită la discuţii în momentul în care judecătorul care opinează pentru soluţia cea mai severă trebuie să se alăture celei mai 38 Tudorel Butoi. realizată din perspectiva psihologică. op.Prin urmare. indiferent de natura procesului. a soluţiilor pronunţate în perioada post-decembristă. Secţiunea II . în lumina drepturilor şi obligaţiilor sale. poate şi trebuie să fie sistemul de referinţă al temeiurilor unor soluţii juridice fundamentate pe adevăr şi justiţie38. hotărârea se ia cu majoritatea.288 46 . dreptate. şi instituţia deliberării are o componentă psihologică ce are menirea să pună în valoare personalitatea judecătorului. p. bună-credinţă. orice schimbare de atitudine în pronunţarea unei soluţii ridică probleme psihologice inter— şi extrajudiciare. Ioana-Teodora Butoi. În mod efectiv. cât şi cel al individului angrenat în acest mecanism: în taberele pro şi contra ale literaturii de specialitate.

Doctrinele modeme de drept au dat diferite definiţii bunei-credinţe. alterum non laudare sum qui que tribunere". Judecătorul (magistratul) trebuie să dea dovadă de profesionalism pe durata întregului proces şi. am preferat o definiţie analitică. de buna credinţă. Această obligaţie supusă unei analize mai atente poate da naştere la interpretări nu lipsite de „patimă". de asemenea. considerăm că un element de pornire îl va constitui buna-credinţă a judecătorului.apropiate de părerea sa. toate însă pornind de la cunoscuta maximă romană: „Honeste vivere. STUDII DE CAZ. respectiv buna-credinţă a magistratului. Consideraţiile psihologice asupra instituţiei judecăţii privită din perspectiva duelului judiciar şi al intimei convingeri nu ar fi suficiente pentru a releva importanţa acestei faze a procesului penal. Supunerea lui numai legii trebuie dublată şi de latura morală a personalităţii sale. CAPITOLUL IV CERCETARE APLICATIVĂ. Dacă încercăm o abordare psihologică. Prin lege se consacră această obligaţie a magistratului de a circumscrie unui punct de vedere ce va apărea mai apropiat de cel invocat de el. fără o cazuistică pe această temă. pornind de la convingerea că o scurtă prezentare a laturilor conceptului bunei-credinţe serveşte mai eficient deontologiei activităţii de judecător şi ideea de justiţie. 47 . Având în vedere ideea fundamentală ce ne preocupă.

depune o plângere la Parchetul Tribunalului Ilfov. pe când victima. Lăzărescu îşi continuă astfel în linişte studiile la Paris şi. este consacrat unui proces interesant nu atât prin modul în care s-au desfăşurat faptele. Elena Păltineanu. consideră că nu era cazul de urmărire. staţiune balneară la Marea Mânecii. Lăzărescu. cât prin problemele de drept pe care le ridica. aflată încă în viaţă. Em. Instrucţia durează o lună. aşa cum sunt relatate în scurtul istoric cu care începe susmenţionatul volum. Dosarul care părea destinat să rămână definitiv închis este însă redeschis în 1921. la 26 aprilie. ajungând la concluzia că Lăzărescu se afla în legitimă apărare. Al. prin marele său talent. fusese înjunghiat. Cabinetul I de instrucţie de pe lângă Tribunalul Ilfov respinge excepţia de incompetenţă şi autoritate de lucru judecat. al cărei text s-a păstrat. iar concluziile judecătorului de instrucţie sunt că nu există caz de urmărire. printre alţii. care. Stanciu. Jandarmeria locală începe imediat cercetările. avocat bucureştean şi efor al aşezămintelor „Nifon Mitropolitul”. Nu putem omite nici faptul că el ne oferă o piesă extrem de rară: una din puţinele pledoarii. Dominic Păltineanu moare însă în chiar seara acelei zile. fiul d-lui Emil Lăzărescu. era transportată la spital. V. fură înştiinţate că în vila numită „Les Feuillages” studentul român Dominic Păltineanu. Malo. ridicate de inculpat. cu un cuţit. autorităţile franceze din localitatea Dinard (Saint-Enogat). fiul cunoscutului avocat Barbu Păltineanu. Margareta Paximade-Ghelmegeanu şi V. de către colegul său Al. Em. În dimineaţa zilei de 13 august 1916. după aproximativ 5 ani. Gr. în perioada dintre cele două războaie mondiale. al cărei director era cunoscutul avocat şi scriitor I. a intrat în legenda Palatului de justiţie. şi reia cercetările. Ancheta îi formase convingerea că Lăzărescu se afla în stare de legitimă apărare. 48 . Perieţeanu şi în a cărei redacţie lucrau. se întoarce în ţară. Vom prezenta faptele. dar. mama victimei. iar victima „se înfipsese singură în cuţit”. datorită unui avocat. Actele întocmite de jandarmerie sunt înaintate parchetului din St.PROCESUL PĂLTINEANU-LĂZĂRESCU Numărul 1 al primului an de apariţie (1923) din colecţia intitulată „Biblioteca Marilor procese”. când. Vintilă Dongoroz.

I. s-a dus în camera acestuia. În seara de 12-13 august. Marguerite Wallon. în opoziţia făcută de partea civilă. înarmat cu cuţitul. aşa cum apar ele în decizia din 3 noiembrie 1922 a Camerei de punere sub acuzare a Curţii de apel din Bucureşti. înlătură însă faptul justificativ al legitimei apărări şi decide trimiterea în judecată a inculpatului pentru rănire cauzatoare de moarte. Nicolaescu. Lăzărescu se retrage şi-şi cheamă şi prietena. Vălimărescu. care îşi făceau studiile în Franţa. Istrate Micescu. Al. În faţa Curţii de casaţie se vor duce discuţii pasionate în probleme de drept penal internaţional. care se termină cu o palmă trasă de Lăzărescu Margaretei Wallon. întemeindu-şi recursul pe ilegalitatea trimiterii sale în judecată. Tânăsescu şi Manolescu. În clipa intrării lui Vălimărescu. a luat din sufragerie cuţitul de pâine pentru a se apăra dacă ar fi fost necesar. acuzatul declară recurs împotriva deciziei Camerei de punere sub acuzare. C. pentru a nu-i lăsa singuri. de unde a fugit pe fereastră. Emil Otulescu. Aceasta refuză. iar Păltineanu îi arată 49 .Camera de punere sub acuzare a Curţii de Apel din Bucureşti. gata să lovească. Printre altele îi plăcea să stârnească gelozia lui Lăzărescu. Un grup de prieteni români. auzind zgomotul făcut de Lăzărescu. Lăzărescu fuge fără a spune nici un cuvânt. Păltineanu a mai băut câteva pahare. amintim pe Osvald Teodoreanu . Procesul a ajuns în faţa Secţiilor Unite ale Curţii de casaţie. noi pentru instanţele noastre. Lăzărescu. însă. Dar să reluăm faptele. Când Vălimărescu soseşte şi el. Înainte de a se urca în camera lui. grupului de prieteni de la vila „Les Feuillages” li sau mai alăturat doi români. Gr. Perieţeanu. ridicat. iar Lăzărescu. Asnavorian. s-a retras în camera sa. Au început să joace cărţi şi să golească sticlele de lichior aduse de aceştia din urmă. Dominic Păltineanu. vede următoarea scenă: Păltineanu. se hotărâse să-şi petreacă vacanţa în staţiunea Dinard. Lăzărescu şi prietena acestuia. Indignat de purtarea lui Lăzărescu. Spre sfârşitul serii. Din depoziţiile martorilor rezultă că Păltineanu avea obiceiul să bea şi că în asemenea cazuri devenea agresiv. Lăzărescu s-a întors acasă la 3 dimineaţa. La ţipetele acesteia. I. H. cu un scaun în mână. Păltineanu. speriat. Înainte însă de a ajunge în faţa Curţii cu juri. au sărit toţi ceilalţi. unde au închiriat vila „Les Feuillages”. Printre avocaţii care s-au înfruntat. între ei izbucneşte o ceartă.

pentru a-1 ţine la distanţă pe Păltineanu. am căzut sub cuţitul prietenului meu”. Curierul judiciar. după dispoziţiunile art. dacă inculpatul va dovedi că pentru aceste fapte a fost judecat în străinătate. Având în vedere că. Considerentele deciziei conturează problemele juridice controversate care se vor discuta în faţa Curţii de casaţie: „Având în vedere. fie ca autor. în afară de teritoriul României. a reformat această ordonanţă şi a decis trimiterea lui Lăzărescu înaintea Curţii cu juraţi a Tribunalului Ilfov. pe tot cuprinsul teritoriului românesc. Infirmiera audiată ca martoră a declarat că Păltineanu i-a spus „este vina mea dacă sunt aici. în speţă. că rezultă din sus-zisa ordonanţă de neurmărire şi din actele de la dosar că Lăzărescu nu a fost judecat pentru crima ce i se impută că a săvârşit în străinătate. Întrebat asupra celor întâmplate. 1923. s-a aruncat asupra sa fără a se feri de cuţit”. Acesta. spunând „iată ce mi-a făcut”. nr. şi. orice român va putea fi urmărit şi judecat chiar în lipsă.. că a executat pedeapsa sau că a fost graţiat. 4 din Codul penal. făcând dovadă că pentru faptele petrecute în străinătate a fost judecat în mod definitiv în străinătate39. 4 din Codul penal. a luat de pe noptieră cuţitul cu care tăia foile cărţilor. 4 din sus-zisul articol se prevede că nici o urmărire nu se va putea face pentru crimele sau delictele săvârşite de români în afară de teritoriul României. pentru crimele săvârşite. 1. autoritatea lucrului judecat. în virtutea căruia nu poate fi urmărit.. iar prin alin. 50 . în caz de condamnare. fie ca complice. că Lăzărescu a invocat în apărare.rana de la stomac. a luat un scaun şi 1-a lovit în cap şi că el. Din motive de neînţeles. „orbit de furie. că ea nu poate avea caracterul hotărârilor definitive şi nu constituie autoritatea lucrului 39 Toate actele dosarului sunt reproduse şi rezumate după Biblioteca marilor procese. că acea crimă a fost numai instruită în Franţa. izvorâtă din ordonanţa de neurmărire de mai sus şi că înţelege a se folosi de dispoziţiunile art. se arată în decizia Camerei. instrucţiune care a luat sfârşit printr-o ordonanţă de neurmărire. Camera de punere sub acuzare a admis opoziţia părţii civile împotriva ordonanţei de neurmărire. speriat. nu s-a făcut autopsia cadavrului lui Păltineanu. care ordonanţă are putere provizorie nu definitivă. Considerând. Editura. Lăzărescu a declarat că Păltineanu. intrând la el în cameră. Păltineanu este imediat transportat la spital.

decât o autoritate provizorie şi nu apără pe inculpat decât cu condiţia să nu intervină probe noi. Din această pledoarie vom cita un fragment privitor la legitima apărare. 241 şi 242 proc.” Decizia Camerei de punere sub acuzare s-a pronunţat. care reprezentau interesele părţii civile. reînceperea urmăririi contra lui. Poziţia Curţii de casaţie era. Secţia a II-a a înaltei Curţi de casaţie şi Justiţie respinge patru din cele cinci motive de recurs formulate de recurent şi dispune judecarea în complet de divergenţă a unuia din ele.. în esenţă. Pledoaria lui Istrate Micescu este una din puţinele pledoarii ale acestui avocat. criminală. nici în cea română. al cărei text s-a păstrat. potrivit legii. Teodoreanu şi Emil Otulescu. prin art. El a fost combătut de O. nu are nici în legislaţia franceză. respingând excepţia de legitimă apărare. 256. pentru acelaşi fapt. nu se poate împiedica. Camera de punere sub acuzare a apreciat greşit faptele în raport cu legea şi le-a dat o calificare eronată.Dacă este exact că. în virtutea 51 . Curtea de casaţie în Secţiuni Unite consideră că. Acest motiv de recurs a fost susţinut în faţa Secţiunilor Unite de Istrate Micescu. necunoscute în momentul emiterii ordonanţei şi de natură a face mai verosimilă vinovăţia inculpatului. motivată în fapt pe lipsa sau insuficienţa dovezilor şi indiciilor de culpabilitate şi rămasă definitivă. pen. a fost în mod definitiv judecat. nu mai puţin. ceea ce anunţa confruntările de opinii de la dezbaterile în faţa Curţii de casaţie. cu opinia separată a preşedintelui (în sensul respingerii opoziţiei părţii civile). casează fără trimitere decizia acesteia.judecat. faţă cu dispoziţiile art. Punctul de plecare îl constituie constatarea că legiuitorul a plasat „legitima apărare.. În şedinţa din 10 mai 1923. în cadrul scuzelor legale şi prin art. românul nu mai poate fi urmărit în ţara lui. următoarea: . ordonanţa de neurmărire. 58 C. Prin decizia din 4 ianuarie 1922.. deoarece în cazul când s-ar descoperi noi elemente în sarcina inculpatului. dacă dovedeşte că în străinătate. unde a comis infracţiunea. Motivul de recurs rămas în divergenţă se referea la respingerea de către Camera de punere sub acuzare a excepţiei de legitimă apărare.. în categoria împrejurărilor care.

urmează interpretarea poziţiei legiuitorului român. 58. o scuză. greu de dovedit! Oricare ar fi libertatea de maniere şi uşurinţa de limbaj cu care se critică astăzi opera legiuitorilor recrutaţi din marea generaţie de intelectuali. aşa încât. care îşi închipuiesc că e de-ajuns să inoveze pentru a îndrepta. oricât de paradoxal ar părea. Faţă de legiuitorii actuali. în faţa căruia încetează dreptul societăţii de a pedepsi”. e poate mai echitabil să recunoaştem că. care triumfă în cel de al doilea — şi atunci ezitarea 1-a făcut să le adopte pe amândouă? Era el atât de insuficient pregătit pentru a prefera. după ce şi-a însuşit ca model. care au pus bazele ordinii juridice în Principatele Unite ridicate la rangul de Stat Suveran.dreptului de apărare. I. 256. cu art. încât s-a resemnat să cumuleze? Uşor de zis. El va spune: „Temându-se ca începuturile doctrinei la noi să nu expună noţiunea legitimei apărări la aceleaşi rătăciri. e cu atât mai fericită cu cât e dublă şi că ezitarea de a opta între una sau alta denotă prudenţă”. După incursiunea istorică anunţată. legitima apărare este o dispensă de pedeapsă. îmi pare că inadvertenţa nu poate fi admisă. fie că vor purcede de la noţiunea 52 . au avut mai întotdeauna imitaţii fericite. făcându-1 să nu mai fie considerat nici crimă. înainte de a se demonstra că prudenţa este exclusă. o simplă inadvertenţă din partea legiuitorului? .. nici delict. Ceea ce ne întăreşte în această credinţă este faptul că o scurtă incursiune în istoria filozofiei dreptului penal dovedeşte uşor că suntem în prezenţa unei imitaţii care. trebuie să cercetăm raţiunea adoptării îndoitului punct de vedere. printre cauzele care apără de pedeapsă. Legiuitorul nostru. sub influenţa dreptului canonic şi „obsedanta preocupare a noţiunii păcatului”. cu art. printre faptele care nu constituie nici crimă.. în cadrul codului nostru penal. Pentru a înţelege „consecinţele de tras din această îndoită înfăţişare a legitimei apărări. care caracterizează pe cel dintâi şi sistemul dreptului de apărare. şi concepţia care „reînalţă legitima apărare la demnitatea unui drept individual. neutralizează faptul comis. dacă înaintaşii lor n-au avut inovaţii tocmai strălucite. atât cu acei care pledează. a pus-o în calea lor. Micescu îşi continuă astfel analiza: „Este această îndoită plasare a legitimei apărări. fost-a el în neputinţă a alege între sistemul scuzei legale. nici delict”. din care legiuitorul a considerat-o”. şi. atât Codul prusian. care înfăţişează concepţii ce oscilează între cea în care. cât şi cel francez. cât şi cu acei care judecă.

nu ca o scuză ce se imploră. se nesocoteşte. din care au fost extrase fragmentele de mai sus. sau vor pleca de la fapta ce li se înfăţişează către pedeapsa ce i se cuvine. nu ai de ce să fii judecat”. El nu va scăpa acest prilej. să o respecte. cu toată discreţiunea judecătorului de instrucţie şi parţialitatea Camerei de punere sub acuzare. pentru a se conchide: „Ce poate fi o asemenea faptă. 53 . ci calificarea legală a faptelor constatate. nimic alarmant”. legiuitorul nostru nu a văzut-o şi nu a arătat-o. 256 plasat în domeniul pedepselor şi al sensului trimiterii din acest text. ci ca un drept ce se invocă”. cuprindea şi următoarea definiţie a rolului Curţii de casaţie: „De câte ori. la art. Neavând de ce să fie acuzat. Demonstraţia continuă prin analiza art. jurisconsulţilor români. Cu toate că a considerat-o dintr-un îndoit punct de privire. voal de care strălucirea ei antică nu avea nevoie.Era o simplă retuşare de educaţie. celor chemaţi să interpreteze sau să aplice legea. dar chiar un singur termen întrebuinţat de lege. pentru a înfăţişa o versiune caustică a faptelor. în silogismele constructive de considerente ale instanţelor de fond. şi neputând-o evita. dacă nu e nici crimă. se vede clar că femeia.pedepsei către fapta de examinat. plasat la rubrica scuzelor legale. la argumentul părţii civile. departe de a fi fost pe nedrept expusă unei primejdii. între concubini! Prin urmare. avocatul recurentului va răspunde că ceea ce se cere înaltei Curţi nu este să cenzureze constatarea faptelor. din sfera senină a dreptului. în domeniul tulbure al faptelor”. 58. direct sau indirect. Evocând scena dintre Lăzărescu şi Marguerite Wallon şi palma trasă de cel dintâi prietenei sale. nici delict? Un singur răspuns e posibil. decât sub un singur aspect. În sfârşit. era pe drept supusă unei uşoare corecţii. în care. scenă care a declanşat furia lui Păltineanu. nu numai un complex de noţiuni. Pledoaria. legiuitorul nostru a înfăţişat legitima apărare aşa şi numai aşa cum se arătase acum 19 veacuri. sub o formă sau alta. acel dat de jurisconsulţii romani: e un drept ce-ţi aparţine. că sesizarea Curţii de casaţie presupune ca această instanţă „să-şi coboare înalta ei competenţă. I. Smulgându-i ultimele crâmpeie ale voalului pe care îl adăugase teologia şi îl sfâşiase revoluţia franceză. nu o dispensă ce ţi se acordă. să o întâlnească în orice caz. Vom aminti una singură. Micescu va spune: „Nimic nu justifică amestecul lui Plătineanu în această scenă.

pentru că ea se regăseşte. Citând câteva jurisprudenţe celebre.Împotriva sa au fost şi concluziile procurorului general. în ultimul timp. căci avem conştiinţa împăcată că ne-am făcut datoria. Cerând respingerea recursului el va spune: „Legitimă apărare este o excepţiune care distruge unul din elementele infracţiunii. Otulescu n-a convins Curtea de casaţie. fără a arăta mirarea care trebuie să izbească pe oricine în ce priveşte fantezia pe care o reliefează deciziunea majorităţii Camerei de acuzare!” PROCESUL INGINERULUI CRISTESCU 54 . Otulescu. când nu e în stare să mă apere”.de atâtea ori. „autoapărarea” a făcut peste 40 de victime! Cu tot marele său talent.. în consecinţă. reprezentantul Ministerului public va spune: „Nu putem încheia concluziile noastre. Autopsia a două crime”. E. în procesul lui Dominic Păltineanu. elementul intenţiei. nu va reuşi să zdruncine argumentele recurentului. lapidar formulată în pledoaria lui I. prezumţia de culpabilitate este suficientă pentru exercitarea urmăririi. cu încredere şi seninătate. Ea face parte din însăşi problema culpabilităţii. Cuvântul recurentului se va încheia magistral. Într-un amplu articol. ceea ce explică de ce înaintea juraţilor nu se pune o întrebare deosebită pentru legitima apărare.Reluând analiza violărilor de lege săvârşite de Camera de punere sub acuzare. Avem convingerea că procesul acuzatului Lăzărescu nu va putea fi transformat. printr-o apărare meşteşugită. avocatul părţii civile. înalta Curte. cu reluarea ideii de legitimă apărare.” E.. numai în 3 ani. el va conchide: „Societatea nu are drept să mă judece. găsind într-unul din termenii silogismului o atingere la lege. într-un curent din ce în ce mai puternic în unele ţări în care criminalitatea a crescut îngrijorător. Acestea sunt argumentele noastre de drept. curent care denunţă laxismul judiciar şi proclamă dreptul la autoapărare. sub titlul „Autoapărarea. poate şi trebuie să intervină”. în ziarul „Le Monde” din 9 noiembrie 1980. putem afla că. Se amintinteşte această idee.. Aşteptăm hotărârea dv.. Micescu.

racilele unei societăţi în care mirajul câştigurilor facile provoacă puternice convulsii în rândul unor pături ale populaţiei şi dezlănţuie acţiuni necontrolate. Procese celebre.R. faptul că ele nu se lăsau înşelate de aparenţele pe care aparatul represiv se străduia din răsputeri să le acrediteze ca realităţi. încă din clipa în care cotidianele vremii au adus la cunoştinţa publicului „senzaţionala” întâmplare. socotindu-1 ca una dintre victimele combinaţiilor urzite în lumea marelui capital. 1995. încât. unde. sala Curţii cu juraţi din Bucureşti devenise cu totul neîncăpătoare pentru mulţimea dornică să asiste. Nici dificultatea de a descoperi adevărul într-un păienjeniş de date şi fapte. aplauzele entuziaste n-au mai contenit. inspector general. După primul război mondial. este numit.O cât de sumară investigare a documentelor care oglindesc viaţa juridică din ţara noastră. p. 55 . este grăitor faptul că.40 Procesul inginerului Cristescu este unul dintre evenimentele juridice a căror evocare îngăduie să se evidenţieze tocmai aspectele mai sus amintite. îngăduie să se descopere puternicul simţ de dreptate al maselor.F. la pronunţarea verdictului de achitare.201. Cine este acuzatul şi din ce cauză se afla în faţa juraţilor? De profesiune inginer minier. opinia publică s-a situat de partea acuzatului. Se aflau aici şi oameni veniţi din toate oraşele unde locuise sau lucrase cândva acuzatul. Informaţiile şi depoziţiile erau atât de favorabile pentru cel judecat. De altfel. cu urmări dintre cele mai grave. în relativ scurt timp. În zilele de 3 la 28 februarie 1922. astfel că numirea lui ca profesor suplinitor la catedra de termodinamică a Şcolii politehnice din Timişoara este considerată drept firească. datorită meritelor sale deosebite.Bucureşti. la C. după cel dintâi război mondial. Editura Lumina Lex. Într-adevăr. imediat după terminarea studiilor. deosebita competenţă profesională a inginerului Cristescu ajunge să fie pretutindeni recunoscută. 40 Yolanda Eminescu. aproape fără excepţie. ci de „drama” de la această societate. nu se vorbea despre „crima” sau „tentativa de crimă” de la „Tehnica minieră”. Ioan Cristescu se angajează în anul 1910. nici strădania unor cercuri de a scoate în evidenţă laturile spectaculare şi pur personale ale unor cauze deduse în faţa justiţiei n-au împiedicat opinia publică să descopere semnificaţiile adânci ale unor fenomene.

care îi cădeau în sarcină. vânzarea unor acţiuni ale societăţii. inginerul Cristescu a căutat să strângă raporturile dintre profesor şi elevi. descoperită în judeţul Argeş. Conducerea cu pricepere a minei şi. fiind evaluat la 500 000 de lei. s-au ivit o serie întreagă de dificultăţi materiale. Capitalul social era de 2 000 000 de lei. este nevoit să se asocieze cu alte trei persoane. create în scopul acestei exploatări. de care elevii au profitat necontenit Diferitele funcţii îndeplinite la C. În calitate de coproprietar al minei. astfel constituită. împreună cu N. pe care 1-a făcut tot atât de îngrijit. sub nr. Astfel. ei pune bazele unei societăţi pe acţiuni. intrat şi el în administraţia societăţii.. dar şi-a mai asumat. 56 . din cuprinsul căreia rezultă că inginerul Cristescu.F. El se adresează în acest scop Ministrului Industriei şi Comerţului şi obţine o concesiune pentru exploatarea unei mine de cărbuni din Corcioveni. Cristescu a primit acţiuni ale noii societăţi în valoare de 200 000 de lei şi a mai subscris alte acţiuni în valoare de 500 000 de lei. nu numai că şi-a ţinut cursurile. 41 Actul constitutiv al societăţii „Tehnica minieră” s-a autentificat la Tribunalul Ilfov. N. cu multă competenţă şi căldură. excursii şi printr-un contact continuu. sunt reclamaţi Parchetului pentru săvârşirea unor nereguli. Cu prilejul procesului. neprecupeţirea eforturilor pentru a da ţării cadre cât mai bine pregătite îl fac să dobândească preţuirea tuturor colegilor. apoi. 5776 din 12 martie 1920. pe care intenţionează s-o investească într-o mină de lignit. În tot acest timp. precum şi calitatea de cadru didactic nu lau împiedicat pe inginerul Cristescu să-şi valorifice cunoştinţele sale în domeniul mineritului. Emilian Antonescu (de la Facultatea de drept). în calitate de profesor. Mihăiescu şi alţii. Societatea. şi un curs suplimentar necesar şcolii. „Tehnica minieră”41. Reclamaţiile sunt clasate. Neavând însă capitalul necesar pentru asigurarea exploatării. printre care figura şi Cristescu. aportul coproprietarilor minei din Argeş. secţia de notariat. dar societatea se afla în pragul falimentului. aproape zilnic.Pasiunea pentru ştiinţă. îi permit inginerului Cristescu să realizeze o sumă de aproximativ 300 000 de lei. foarte curând. S-a format un consiliu de administraţie având ca preşedinte pe prof. Mihăiescu şi fratele acestuia. prin lucrări practice. în mod gratuit şi benevol. urmate de neînţelegeri între membrii consiliului de administraţie.R. aceştia nu vor ezita să semneze o mărturie colectivă. nu a dat rezultatele scontate şi.

Stamatiu. scapă cu viaţă. unde. Cristescu mai trage un foc. a acuzat administraţia de activitate frauduloasă. toate cele trei victime. E. În faţa acestei acuzaţii. în baza căreia urma să obţină definitivarea sa la catedra de termodinamică a acelei şcoli. arătând că aceasta a avut un efect dezastruos asupra lui. între timp. prin garanţia sa personală. aflat în Bucureşti. Ioan Cristescu. din apropiere. Cristescu scoate din servietă un revolver şi trage asupra lui E. Inginerul Cristescu a cerut imediat cuvântul şi. Mihăiescu. deoarece a dus la pierderea tuturor rezervelor sale băneşti. pe când acesta se afla în faţa magazinului de blănărie. Antonescu ripostează violent. se convoacă consiliul de administraţie al Societăţii „Tehnica minieră”. ţintindu-1 pe Mihăiescu. Cristescu se îndreaptă spre N. investite în această societate.O încercare de a o salva. sosiseră autorităţile. a obţinut unele amânări de la principalii creditori). de la C. La încercarea preşedintelui de a-1 întrerupe. pentru a preda rectorului şcolii politehnice din Timişoara o lucrare ştiinţifică. Mihăiescu cade. urmat de Al. Transportate la spital. care se prăbuşeşte. Georgescu. apoi se reîntoarce la sediul societăţii. Cristescu îl acuză pe preşedinte că a îngăduit fraudele fraţilor Mihăiescu. li s-au dat îngrijirile necesare. Era o situaţie gravă pentru o societate şi aşa asaltată de cererile de plată ale creditorilor anteriori. cu scopul de a se discuta măsurile ce se impuneau a fi luate. prin cumpărarea unei mine de mare randament la Rovinari-Dolj. la 14 septembrie 1922. ing. unde. 57 . Preşedintele consiliului de administraţie expune grava situaţie în care se găseşte societatea şi propune (după ce arată că. Mihăiescu în stradă şi trage din nou. Cristescu continuă urmărirea lui N. La această şedinţă participă şi ing. Ing. Georgescu. La auzul acestor cuvinte. rănite. într-o stare de agitaţie neobişnuită. adresând lui Cristescu cuvintele „escroc şi canalie”. în persoana lui Stamatiu. Glontele îl loveşte însă pe Al. În aceste împrejurări. un alt membru al consiliului de administraţie. nu are alt rezultat decât apariţia unui nou creditor. Antonescu. ing. o serie de măsuri menite să îndrepte lucrurile: schimbarea consiliului de administraţie şi îndeplinirea formalităţilor necesare achiziţionării şi punerii în exploatare a minei Rovinari. care fuge pe scară. Cu revolverul în mână. pentru a se putea reveni la discutarea propunerilor făcute. Cristescu îi urmăreşte şi trage.

Cristescu o ordonanţă definitivă de punere sub urmărire pentru crima de asasinat săvârşită. Cristescu o serie de împrejurări considerate de natură a demonstra intenţia sa premeditată de săvârşire a crimei. „ceea ce însemna că venea în acest loc cu un scop bine determinat şi reflectat mai dinainte şi acesta era hotărârea de a extermina pe cei pe care. de la o distanţă foarte mică. O dovadă a premeditării o mai constituia. acesta este răzbunarea pe acei pe care îi credea că au fost cauza care 1-a împiedicat să realizeze câştiguri mari prin formarea societăţii „Tehnica minieră”. pe motiv că nu este dovedită. în mod injust. admiţând faptul că. spre a o avea la îndemână. îi credea vinovaţi de pagubele sale. Georgescu. Cristescu s-a servit de o armă de foc. şi faptul că. în interiorul unei camere mici. repetarea actelor şi urmărirea victimelor. împotriva lui Emil Antonescu. Cristescu era — potrivit declaraţiei martorilor — foarte agitat. a fost considerată ca o dovadă a premeditării. Faptul că ing. de obicei. este înlăturată de ordonanţa definitivă. toate acestea sunt considerate o dovadă a voinţei sale criminale de a ucide. că. S-a considerat util să se insiste asupra contradicţiilor din cuprinsul acestei argumentări. Mihăiescu şi Al. ori de câte ori călătorea cu trenul purta asupra sa revolverul. căci numai astfel se poate explica preocuparea sa de a intra fără a da obişnuitul salut şi cu repeziciunea unui om furios” . în cadrul căreia se evidenţiază mai întâi că nu a salutat şi apoi că salutul său a fost acela al unui om furios. Se mai arată că. deoarece. dispunându-se arestarea acuzatului. venind la şedinţa consiliului de administraţie.La 21 decembrie 1922 se emite împotriva ing. Împrejurarea că a adus cu el. că a intrat trântind uşa şi fără să dea bună ziua. pentru judecătorul de instrucţie. cu care a tras asupra victimelor. pe care a purtat-o în servieta cu acte. Afirmaţia lui Cristescu. în mod obişnuit Cristescu purta asupra sa o armă de foc. societate pe care a înjghebat-o nu pentru a întreprinde o afacere de 58 . o armă de foc. Prin acest act al organului de urmărire penală se reţin în sarcina ing. Cât priveşte mobilul crimei. la întrunirea unui consiliu de administraţie. revolverul se poartă în buzunar. N. totuşi nu era firesc să se creadă că o purta în servieta cu acte. dar neizbutită.

în momentul în care constată situaţia grea în care se află societatea — în loc să depună eforturi pentru a o salva — îşi dă demisia din funcţia de director al societăţii. constatarea că „s-a văzut chiar de la începutul exploatării că mina de la Curtea de Argeş nu avea valoarea pe care a prezentata acuzatul. La 29 decembrie 1922. o vină importantă îi revenea chiar lui. de asemenea. considerând că intenţia de omucidere sau rănire împotriva lui Al. numit la început director al Societăţii „Tehnica minieră”. ca şi ordonanţa definitivă. independent de urmările viitoare ale societăţii. Dimpotrivă. pentru selecţionarea cărora trebuiau cheltuieli deosebite” actul de acuzare îi impută lui I. dar neizbutită. Mihăiescu este neîntemeiată. Antonescu şi N. faptul de a fi înfăţişat posibilităţile de exploatare a minei Argeş într-un mod care nu corespundea realităţii. atât pentru că reclamaţia împotriva acestuia (pentru pretinse nereguli în administraţia societăţii) a fost clasată.nădejde şi prosperitate. Cristescu este trimis în judecata Curţii cu juraţi a judeţului Ilfov. Astfel fiind. dar pentru a-şi procura ocazia unor beneficii grabnice. pentru a determina interesul în crearea societăţii „Tehnica minieră”. ordonată de instrucţie. Cristescu faptul că. Cristescu nu avea dreptul să considere pe ceilalţi membri ai consiliului de administraţie drept singurii vinovaţi de situaţia creată. împotriva lui Em. 59 . În acelaşi act al organului de urmărire se arată că învinuirea pe care acuzatul a dus-o lui N. Reţinând. Camera de punere sub acuzare a Curţii de apel din Bucureşti reformează ordonanţa definitivă a judecătorului de instrucţie şi reţine în sarcina lui Cristescu numai acuzarea de crimă de asasinat săvârşită. ing. Georgescu nu este dovedită. Ordonanţa reţine. Actul de acuzare al Parchetului general al Curţii de apel din Bucureşti adaugă unele elemente grave în defavoarea acuzatului. cât şi pentru că noua expertiză. ing. Cristescu. Mihăiescu. Drept urmare. deoarece între straturile de lignit erau şi două straturi de humă. în sarcina lui I. conchide că registrele societăţii au fost ţinute reglementar şi că emiterea unui număr de acţiuni mai mare decât cel prevăzut de actul constitutiv al societăţii a fost o eroare. iar nu o fraudă.

Nu-mi explic nimic. Am pierdut. Cristescu întocmeşte un memoriu. ing. ci moral” .„Dar oricum. cu care prilej examinează diferitele soluţii propuse. ca printr-o ceaţă deasă. la data ţinerii consiliului de administraţie. aceasta nu-1 putea îndreptăţi să se ducă la consiliu pregătit cu un revolver încărcat. ing. desigur. nici nu fusese convocat şi despre care aflase cu totul întâmplător — ci pentru a preda o lucrare ce trebuia să-i aducă definitivarea la catedra de termodinamică a Şcolii politehnice din Timişoara. Cristescu relatează astfel starea sub imperiul căreia a acţionat în momentul în care a izbucnit conflictul: „Insulta a venit ca un trăsnet şi mi-am pierdut echilibrul. pe care îl pune la dispoziţia apărătorilor săi. Cristescu este o victimă a moravurilor reprobabile din lumea întreprinzătorilor acelor timpuri şi a mirajului pe care-1 constituiau. de altfel. şi cea de-a doua că. Cristescu invocă unele împrejurări în favoarea sa şi semnalează unele inexactităţi cuprinse în actul de acuzare. înaintea ochilor vedeam. el se afla într-o stare de inconştienţă. nu se afla în Bucureşti pentru a participa la şedinţa acestui consiliu — la care. cel de atunci. că ing. El precizează că. chiar dacă şi alţi membrii din consiliul de administraţie ar fi avut partea lor de contribuţie la mersul rău al societăţii. ing. Cristescu declară că s-a simţit brusc cuprins de slăbiciune. Cristescu a fost stăpânit de o emoţie atât de puternică. în contra acelora pe care îi socotea el. după unele discuţii prealabile avute cu avocatul Frunzescu (membru şi el al consiliului de administraţie al societăţii). practic. ing. un fel de fum albastru şi nici una din reflecţiile — ce-mi vor fi trecut prin minte — nu mi le amintesc. în dimineaţa zilei de 14 septembrie 1922. totuşi. Fiind arestat. m-am făcut vinovat. mintea. fiindcă nu pot şi îmi e oroare de tot ce s-a întâmplat. pentru naivi. încât. 60 . Mă simt foarte nenorocit şi străin de mine. de natură a înlătura orice răspundere. se arată în actul de acuzare. Mi-a fost rău. Apărarea se va axa pe două idei principale: cea dintâi. în mod greşit. În ce priveşte faptele pentru care este trimis în faţa curţii cu juraţi în memoriul său. că sunt vinovaţi de dezastrul societăţii” . societăţile pe acţiuni. de care să facă uz. nu rău fizic. fiindcă nu mă recunosc în toată acţiunea de care. împins de un sentiment de răzbunare rău înţeles. Ing. În dimineaţa în care s-a dus la societate.

Se arată. intrată în profesiune de numai trei ani. de la început.. Acuzatul explică — în continuare — cum a început să lucreze. pe care. că.R. totodată. aş fi. au dus-o la faliment. proprietarul acestei mine fiind. trebuie să sufăr procesul de intenţie precis. unele rectificări expunerii faptelor din actul de acuzare.În memoriul său. că mina de la Rovinari fusese cumpărată încă de la constituirea societăţii „Tehnica minieră”. nu aş fi indicat să fac întreprinderi industriale. tânără avocată. a trece de la viaţa de funcţionar la întreprinderi pare de la început curios. eu. că ing. iar dacă adopt concepţia capitalistă. şi lucrez conform vieţii în care trăiesc. fără îndoială. Cristescu aduce. vorbeşte despre rezultatele frumoase pe care le-a obţinut prin muncă şl arată cum a investit toţi banii în „Tehnica minieră”. deşi în cadrul organizaţiei sociale burghezocapitaliste e nota cea bună. sunt împotriva formei actuale de civilizaţie burghezo-capitalistă şi consider ca ştiinţifică şi de înaltă concepţie umanitară organizaţia care nu ar avea la bază capitalul. Dar e acest fapt o notă rea? În sensul cum e redactat rechizitoriul. Cristescu a subscris şi vărsat aproape un sfert din tot capitalul social al Societăţii „Tehnica minieră” şi. acuzatul semnalează antecedentele penale ale unuia dintre ei şi neregulile săvârşite de celălalt. La acuzaţia ce i se aduce. aşa pare. de asemenea. ing. acţionar şi membru al consiliului de administraţie. aşa cum am arătat. în perioada în care acuzatul a condus exploatarea minei din Argeş. Cristescu răspunde astfel: „Aşadar. astfel. apucându-se să exploateze mine. fără a trage ponosul că vreau să mă îmbogăţesc repede. Cât despre fraţii Mihăiescu. Cristescu a luat cuvântul — în primul rând — domnişoara Margareta Paximade.F. cu foarte mici cheltuieli de exploatare. Se precizează. apoi. folosind mica sumă ce i-a rămas moştenire de la tatăl său. că ar fi urmărit să se îmbogăţească uşor şi că în acest scop a părăsit serviciul de la C. astfel încât s-a văzut complet ruinat prin falimentul acestei societăţi. condamn tendinţa adunării de capital. supus la torturi ca toţi câţi au încercat. Dacă aş lucra pentru înfăptuirea acestei idei marxiste. în ce mă priveşte. 61 . inginer de mine. ing. în administrarea unei alte societăţi. aceasta a fost în producţie. categoric: doresc să mă îmbogăţesc făcând întreprinderi” În apărarea lui I.

ci un om nenorocit. venit din afara vieţii lăuntrice a lui Cristescu. Margareta Paximade va preciza semnificaţia acestei evocări. veţi avea să cercetaţi dacă acest eveniment se încadrează în mod natural peisajului. că toată această răscolire a trecutului ing. cu un tablou mai îndepărtat încă şi să-1 aduc dv.Tehnica minieră”. pledoaria — dacă m-aş gândi la slabele mele puteri faţă de marele interes pe care am să-1 apăr astăzi. libertatea (ceea ce înseamnă viaţa) unui om de valoarea ing. ori nu cumva este numai un gest răzleţ. pentru actul pe care azi aveţi să-1 judecaţi. atrag atenţia dv. astfel că domnia sa este principalul vinovat al falimentului de 62 . fiind o primejdie pentru societate. nu m-aş putea ridica decât tremurând în faţa domniilor voastre. arătând: „Domnilor juraţi. Dar nu.. pe banca apărării.. Pe care aveţi să-1 plângeţi. să rămân mai aproape de adevăr. se aduce o îndoită învinuire inginerului Cristescu de către domnul procuror general. Cristescu nu are altă valoare. Ceea ce m-a adus aici. Cristescu. în schimb. nu mă preocupă gândul că voi fi departe de înălţimea la care s-a ridicat oratoria domnului procuror general. mai nenorocit decât vreunul dintre noi ar putea să-şi închipuie. în lumina în care a fost trăit” . o nenorocire căzută asupra acestei vieţi. Dar 1-a pus sub o lumină falsă. aceea de a fi prezentat. nu stă un vinovat pe care aveţi să-1 pedepsiţi şi care. cu stăpânită emoţie. Să-mi îngăduiţi acum să reiau filmul acestei vieţi. să-1 iertaţi şi să-1 redaţi societăţii. Cristescu prin actul de acuzare. Va urma analiza învinuirii ce se aduce ing. iar nu un act vinovat ieşit din această viaţă”.. în faţa dv. formând un singur tot.. domnul procuror general a pătruns cu cercetările sale în adâncul trecutului lui Cristescu şi a adus în faţa dv. întreg arborele acestei vieţi. „Domnilor juraţi. dacă se îmbină cu el. căci voi şti.. Domnilor juraţi. va continua avocata. în legătură cu dificultăţile în care se află Societatea . După ce va evoca viaţa corectă şi de muncă intensă a acuzatului. este siguranţa pe care o am că astăzi. aveţi să-1 înlăturaţi din mijlocul nostru. decât aceea a peisajului pe care se proiectează evenimentul din 14 septembrie.„Desigur — îşi începe ea. 1-a privit pieziş şi cu rea-voinţă. cu rea-credinţă. ca o întreprindere rentabilă exploatarea minei de la Curtea de Argeş. Şi dv. care reclamă încă de la el aportul de muncă rodnică şi cinstită. deşi ştia bine că această mină nu are nici o valoare.

spune apărătoarea. deoarece a fost şi domnia sa un timp director al ei. conducerea societăţii a fost bună şi rodnică. din toată instrucţia făcută. Lupaşcu. Cristescu prăbuşirea Societăţii „Tehnica minieră”. la sediul consiliului de administraţie al societăţii care îl ruinase. ci elaborării unei lucrări de o deosebită importanţă ştiinţifică. În ceea ce priveşte cea de-a doua învinuire. reiese că acuzatul purta totdeauna armă asupra lui. a survenit într-un moment în care acesta. Respingând învinuirile actului de acuzare. Şi. Mihăiescu. în ziua de 14 septembrie 1922. el trebuia să se gândească că mina societăţii însemnează şi mina lui. 400 000 de lei. cu toată continua ciocnire pe care o avea cu aptitudinile necinstite ale administratorului delegat N. cel mai mare dintre acţionari. în societatea care se pretinde că a mers la faliment din pricina informaţiilor frauduloase date de acuzat. este răspunzător de reaua şi vinovata conducere a societăţii.. aceea de a nu fi înţeles că în societatea de atunci existau două categorii de oameni: unii care munceau şi alţii care se îmbogăţeau şi că „el. îşi consacrase vacanţa nu odihnei. care îl reprezenta pentru ing.. Margareta Paximade îi aduce însă aceluia pe care îl apăra o altă învinuire. Dezastrul bănesc. Dar acestei prime învinuiri îi opunem şi expertiza domnului ing. cărora nu le era «hărăzită bogăţia»" . În scurtul timp cât Cristescu a fost director. În această stare — subliniază apărarea — el s-a dus. Prezenţa revolverului în servietă nu poate fi atribuită premeditării. Or. „Domnul procuror vă arăta prezenţa acestei arme — spune avocata Margareta Paximade — ca pe o dovadă irefutabilă a premeditării. mi-aş îngădui să pun următoarea întrebare domnului procuror: dacă domnia sa crede că revolverul e mai la îndemână în servietă 63 . obosit de munca istovitoare depusă în cursul anului şcolar. Ei bine. singura greşeală pe care o ispăşeşte. în realitate. În al doilea rând. iată ce am răspunde domnului procuror general. afară de cazul când credeţi că Cristescu nu era sănătos la minte (şi în acest caz nu l-aţi putea face răspunzător). dar spune că prezenţa revolverului în servietă arată că a vrut să-1 aibă la îndemână pentru executarea planului de asasinat. acesta avea investit tot avutul său. Acest efort prelungit îi zdruncinase nervii. Primei învinuiri îi răspundem mai întâi cu bunul-simţ.la „Tehnica minieră". Aceasta este. vom întreba faptele şi vom afla adevărul. făcea parte din «rasa celor muncitori». ing. făcută cu prilejul obţinerii concesiunii de exploatare. Domnia sa nu poate să nu recunoască că. Cristescu.

cu privire la faptele supuse judecăţii juraţilor. şi anume că în această afacere inginerul Cristescu a lucrat cu premeditare. maşinal. Chihaia. totuşi nu-i revine deloc sub raportul responsabilităţii. Antonescu va pronunţa cuvântul „canalie”. Apoi nervii se destind şi Cristescu. Din ordonanţa definitivă reiese un prim capăt de acuzare. fără să poţi prevedea momentul în care ai fi nevoit să uzezi de revolver. dacă îmi veţi permite să fac o analiză a faptelor. Antonescu cădea jos într-un lac de sânge. am 64 . cu alte cuvinte. în pledoaria sa. cu braţele larg deschise. a căzut ca un trăznet asupra acuzatului. să porţi arma cât mai la îndemână.. vă rog să prindeţi dintr-o singură privire întreaga viaţă a acestui om. gândul de a omorî îl avea mai dinainte hotărât. îl fugăreşte pe scări. În timp ce domnul E. pornit de la un om în care avea încredere şi pe care îl stima. Atunci acesta. după el. Noi susţinem că acest gând de a fi omorât nu 1-a avut nici înainte nici în momentul comiterii faptului şi. momentul tragic în care Em. Chihaia — este că inginerul Cristescu nu are nici o vină. Că fapta. a scos revolverul din servietă şi a tras. Mihăiescu. erau zdruncinaţi. Se repede. Această ultimă idee este reluată şi dezvoltată de alt apărător al acuzatului. voinţa 1-a părăsit şi. vede în faţa ochilor lui înnebuniţi întreaga sa nenorocire. exasperat (mai mult) de detunătura armei. Descarcă două focuri asupra lui. apare în faţa acuzatului N. cu revolverul întins. îl urmăreşte în stradă şi intră după el în magazinul lui Pinchas. moment care nu poate aparţine vieţii lui Cristescu. pentru ca neprevăzutul să nu te surprindă?” Şi iată cum înfăţişează apărătoarea. unde îşi căuta adăpost. „Cuvântul «canalie». Veţi vedea că va fi imposibil să legaţi de ea actul nesăbuit din 14 septembrie .. strigă: „omorâţi-mă!” Domnilor juraţi. Judecata s-a întunecat. aştepta numai momentul să-1 transforme în fapt. care va pune problema dacă. Cristescu va scoate revolverul şi va trage. ai cărui nervi.decât în buzunar (ceea ce însă nu e părerea mea). deşi comisă. iar ing. deoarece în acel moment se găsea într-o completă uitare de sine. v-am spus. atunci când pleci la drum şi primejdia se prezintă numai ca o vagă eventualitate. avocatul I. care-1 atrage ca o prăpastie. aşa cum ea răsare luminos de curată din toată instrucţia făcută în faţa dv. acuzatul are sau nu vreo răspundere penală: „Convingerea noastră nestrămutată — va spune I. nu găseşte domnia sa că cel mai natural lucru din lume e ca.

Pompiliu Ioaniţescu (din partea apărării) va înfăţişa pe inginerul Cristescu drept victimă a unui fenomen economic de după război: proliferarea societăţilor pe acţiuni. compus în majoritate. plin de speranţe. Contra ei trebuie să se întrebuinţeze viguros dezinfecţia. îmbogăţirea pentru dânsul.. Pentru a demonstra acest lucru. După ce se adună capitalul de la publicul subscriitor. căci legea declară nevinovat pe cel care săvârşeşte o faptă penală în asemenea condiţii. pentru ca ţara să nu fie dusă la o catastrofă economică şi financiară. în care nu şi-a mai controlat faptele. şi se îngraşă. săvârşită într-un moment de rătăcire. avocatul analizează faptele în trei momente succesive: anterior. aşa e sistemul. pentru o faptă unică în viaţa lui.Acest proces — va spune el — a adus în discuţie o adevărată maladie apărută după război şi contra căreia trebuie să se ia măsuri. În faţa publicului este pus un consiliu de administraţie. Am văzut oameni care şi-au încredinţat economiile lor unor societăţi al căror sediu nu-1 mai găsesc şi-1 caută mereu. iar ca preşedinte se pune un om politic cu o suprafaţă mare. care îşi dă societăţii. Ing. aşa profită şi îşi execută toate scopurile lui rentabile. zadarnic. trebuie aplicată o profilaxie cu totul serioasă. din oameni politici. economiile lui. pentru a conchide că nimic nu îndreptăţeşte acuzaţia de premeditare. care să facă parte din partidul de la putere. de regulă. într-un moment în care şi-a pierdut cumpătul. rozătorul societăţii se pune pe lucru şi roade. concomitent şi posterior crimei. iar societatea tânjeşte şi este atât de anemiată încât chiar moare. . şi se îmbogăţeşte. arată avocatul.această credinţă că nimeni nu va mai rămâne în această idee. Pledoaria sa constituie un aspru rechizitoriu al moravurilor vremii. 65 . în fiecare zi se creează numeroase societăţi anonime — pentru diferite scopuri şi întreprinderi — care fac apel la public. de pierdere a raţiunii. nici chiar domnul procuror general” . De regulă. dacă nu chiar în unanimitate. Acela se ţine în umbră. În şedinţa din 28 februarie 1923. Cristescu nu poate fi socotit răspunzător. în faţa publicului nu apare acela care va profita şi va întrebuinţa mai mult pentru el societatea şi fondurile ei. spre a-i da subscripţii şi capitaluri. ajungânduse în nenumărate cazuri ca acţionarii să-şi piardă întregul capital depus.

Obligaţia ca direcţia să dea socoteală adunărilor generale n-a împiedicat nici o fraudă. dar mai cu seamă pentru ţară. la adăpostul unor oameni cinstiţi. deci. cu mai mult răgaz şi mai mult folos pentru fondatorii şi directorii lor. spre a nu se mai înfăptui asemenea vaste escrocherii. pledoaria lui Grigore Trancu-Iaşi: „Toţi cunosc brigandajul care se comite sub paravanul fondării societăţilor pe acţiuni. iar societatea a ajuns la dezastru. cu mai multă impunitate. în timpurile cele mai îndepărtate ale evului mediu. la lumina zilei.” În pledoaria sa. Dreptul n-a reuşit să pună în frâu pe administratorii societăţilor anonime. Ar trebui alte mijloace. Morala publică cere imperativ măsuri. dar care pe urmă a ajuns pe mâna unor rozătoare nesăţioase. ca fraţii Mihăiescu care. juraţii. Nu e nimic mai neruşinat şi mai criminal. Nu toate — fără îndoială — dar multe dintre ele. cu ajutorul unei prese venale. nu face nici o sforţare pentru a opri spoliaţiunile al căror martor este. a bogăţiilor enorme. va urmări să-i convingă pe juraţi că faptele lui Cristescu n-au fost săvârşite cu voinţă şi. care jefuiau negustorii şi prădau satele. Statul lasă ca pretinşii financiari. cel care a fost numit „un trubadur al Palatului de Justiţie”. Contra ei trebuie să se ia măsuri serioase. nici o minciună. aproape singura. Statul. încarcă cu decoraţii şi cordoane pe marii hoţi ai publicului. Acest rechizitoriu va fi continuat într-o altă pledoarie a apărării. să fure în mod îndrăzneţ. Ceea ce erau odată. cu mai multă siguranţă. acţionarii pierzându-şi capitalul acolo depus” .Asemenea boală este primejdioasă şi pentru particulari. Corupţia societăţilor anonime este astăzi cauza principală. care a fost înfiinţată cu oameni cinstiţi.. Printre alte manifestări de asemenea natură se numără şi Societatea „Tehnica minieră”. E o metodică organizare de jaf. avocatul Radu Rosetti. s-au îngrijit numai de ei. respectă. care pedepseşte în mod sever pe escrocul de rând şi pe tâlharul vulgar.. s-au îmbogăţit. marile companii de aventuriei şi briganzi. onorează. La noi societăţile anonime nu pot rămâne fără un control serios. cărora legea nu le cere 66 . E unul dintre simptomele cele mai triste ale demoralizării publice. astăzi sunt societăţile pe acţiuni. economiile publice. din şedinţa din 28 februarie 1922.

erau frecvente în cazurile de tratament cu produsul respectiv. pe acest unu. apărătorul demonstrează că asemenea reacţii. putând surveni a doua şi chiar a treia zi după injecţie. oricare în locul lui. n-o fac ca să vă conving—fiindcă sunt sigur că hotărârea dv. Cu ajutorul afirmaţiilor categorice din tratatele medicale. Cine ştie? Poate a mai rămas dubiu asupra vinovăţiei lui numai în sufletul unuia dintre dv. care au epuizat materia. ci că. victime au fost şi singura întrebare care trebuie să v-o puneţi este dacă făptuitorul trebuie pedepsit sau iertat”42. Şi. Prin urmare. Sunteţi obosiţi şi mai am şi situaţia ingrată de a pleda după atâţia distinşi colegi. şi. şi. avocatul aduce în faţa instanţei o probă nouă: boala gravă de care suferea inginerul Cristescu şi pentru al cărei tratament i se făcuse. nu ar putea pronunţa. care pot merge până la delir. fiindcă avem ambiţia ca inginerul Cristescu să fie achitat în unanimitate. p. nu că s-a săvârşit fapta. când. o injecţie ce i-a provocat o febră de aproape 40°C şi care explică starea sa din ziua următoare. când crima s-a comis. 42 Biblioteca marilor procese. veţi conchide dv. spunând tot ce era de spus în drama al cărei deznodământ fatal aveţi să-1 judecaţi. nu aveţi de luptat cu unul din acele cazuri grele. i-a lipsit voinţa. pus în acele împrejurări. ca să nu-mi reproşez că nu mi-am făcut datoria. 67 . Din fericire. ar fi făcut la fel”. „E târziu. Nu. 2. că a avut un moment de rătăcire. Voi fi scurt aşa dar. onorată Curte şi domnilor juraţi — îşi va începe Radu Rosetti pledoaria. vreau să-1 conving. decât un verdict care să ducă la achitarea acuzatului. înfăţişate în instanţă. oricum va ieşi de aici. în minutul acesta e deja luată — ci dintr-un scrupul de conştiinţă. Nu vreau să mai prelungesc nici chinul acestui om care. nr. 99. în momentul acela.să se pronunţe decât în temeiul intimei lor convingeri. când veţi răspunde nu. în ziua de 13 septembrie (aşa cum o dovedeşte certificatul depus). pe o asemenea bază. pentru a demonstra şi mai convingător iresponsabilitatea acuzatului în momentul săvârşirii faptei ce i se impută. „Întrebarea care vi se va pune — a spus în continuare Radu Rosetti — va fi dacă inginerul Cristescu a săvârşit fapta cu voinţă. dar acuzatul nu mărturiseşte şi dovezile sunt slabe. chiar dacă mai pledez. pentru restul vieţii va fi tot un nenorocit. 1923. Aici criminalul mărturiseşte.

toate mitigaţiunile pe care legea vi le pune la dispoziţie. din fericire. catedrei sale. a spus reprezentantul Parchetului general. Puteţi să aduceţi hotărârii dv. Vă cer acest verdict. ce l-au prezentat pe acuzat ca un om liniştit. să fie redat. Acesta a susţinut că. dar un lucru nu se poate susţine: că. să stea un om pe care mila juraţilor îl va fi scos din fundul puşcăriei” . oricât de redusă ar fi opinia domnilor apărători despre simţul de demnitate al societăţii noastre. rămânând credincioşi jurământului făcut. care a pretins ca inginerul Cristescu. verdictul dv. teoria iresponsabilităţii. pentru ca. fără peroraţia de rigoare. l-ar indica să-şi reia locul în învăţământul superior. prin achitare. pentru motivele invocate. domniile voastre sunteţi suverani să primiţi apelul pe care vi-1 face apărarea. să judecaţi fără ură şi fără părtinire. el le va spune: „Nu uitaţi că achitările scandaloase. pe o catedră a învăţământului superior. De aceea. au fost motivul care a înarmat braţul criminal al altor ucigaşi. fiind contrazisă atât de depoziţiile martorilor. atunci când se crede că ea ar putea să tolereze ca. un profesor de valoare. Cred că vi s-ar putea cere achitarea pentru un motiv sau altul. pentru orice motiv aţi avea în vedere. în aparenţă. dar nu refuzaţi verdictul afirmativ pe care am onoarea să vi-1 cer. de unde fapta sa criminală 1-a exclus pentru totdeauna. cred că. o dată achitat acuzatul. la o con-sideraţiune care priveşte această chestiune sub un alt aspect. nu i se poate aplica acuzatului. Astfel. domnilor juraţi. amintind juraţilor că verdictul lor „poate să înarmeze braţul altor criminali” sau să constituie „un avertisment serios. care n-a dat niciodată nici un semn de nebunie. pronunţate de unele curţi cu juraţi. Oricare ar putea să fie imoralitatea vremii de azi. a fost un ceas rău. cât şi de cererea însăşi a apărării. nu mai are urmări şi care. să aduceţi un verdict de achitare”. nu merită această societate suprema ofensă ce i se face. pentru că 68 . cum îi zice aşa de sugestiv poporul. oricât de seducătoare ar fi. Ionescu. El va încheia. un moment de inconştienţă de pe urma căruia s-a petrecut actul nesocotit care. trebuie iertat. Această nouă orientare a apărării a determinat o replică din partea procurorului general G.Radu Rosetti încheie astfel: „Nu. fac un ultim apel la conştiinţa dv. „Sunt obligat aici. să oprească gestul altor mâini criminale”.

aveţi îndatorirea de a merge până la ultimele consecinţe ale gestului dv. de altfel. desigur. reprezentată printr-o femeie cu ochii legaţi.. decât să aruncaţi în noroi legea care pedepseşte pe asasini. Această justiţie. înlăturând hotărârea de dreptate şi de reparaţie pe care v-am cerut-o. veţi socoti că puteţi obliga societatea să reprimească nepedepsit pe acest om în sânul ei. mă gândesc că domnul procuror spunea că statuia justiţiei se va îndolia când Cristescu va fi achitat. călcând în picioare conştiinţa de dreptate a unei lumi întregi. cuprindea pământul întreg. care au îndatorirea de a-şi motiva deciziile — să răspundeţi oricum la întrebările care vă aşteaptă. Ei bine da. atunci când eşti chemat să administrezi banul strâns cu atâta greutate. domnilor. Sub acest tablou era scris: «Justiţia». Dar. filantropia sau aşa ceva? Nicidecum. pătată de sânge. domnilor juraţi..el singur poate să fie pentru societate un act de reparaţiune. şi atunci nu var mai rămânea de făcut. s-a eliminat din această societate singur şi iremediabil.. Justiţia. sunteţi liberi — spre deosebire de judecătorii magistraţi. cu mâinile ei.. de oameni oneşti. Justiţia aceasta. care cuprinde umanitatea întreagă. pe care încape foarte puţin din patimile şi suferinţele omeneşti. o justă înfierare.. pentru odioasa manifestare criminală a acuzatului. dar va însemna că. trecând peste realitatea zdrobitoare a faptelor. cu toate lacrimile. Sentinţa dv. dacă. nu va însemna că fiecare trebuie să-şi facă singur dreptate... aveţi în acest caz o îndatorire. în mâinile dv. ţinând în mână o cumpănă cu două talere. ieşind din pretoriul acestui tribunal. Dar. cu toate jertfele. cu toate durerile şi cu toate necazurile ei. dar va atrage atenţia tuturor că jaful în averea publică nu este îngăduit. în cazul achitării lui Cristescu. Puteţi—în asemenea condiţiuni—să încercaţi «a reda societăţii» pe făptaşul întreitului asasinat.... o expiaţiune meritată. În ultimul cuvânt al apărării se va răspunde astfel acestui avertisment: „înainte de a termina. Un tablou dintr-un muzeu din Roma reprezentând o femeie care. Sentinţa dv. mâna pe care v-o întinde acuzatul. îmi aduc aminte de o emblemă despre care ne vorbea odată Matei Cantacuzino. trebuie 69 . nu va spune că omorul este permis. căci înseamnă că este adânc înţelegătoare a sufletului omenesc şi a complexului de împrejurări în care el se zbate. pentru acest om. care. Credeţi poate că sub acest tablou s-a scris caritatea. iar pentru acuzat.. sunteţi liberi ca. va fi în veşmânt de sărbătoare. ei bine. dacă apărarea vă va fi convins că puteţi lua.

Acestea sunt doar două dintre celebrele procese ale vremii trecute care făcut obiectul unor ample studii în literatura de specialitate şi care subliniază rolul deosebit al protagoniştilor duelului judiciar. căci numai aceasta ne poate duce la o viaţă socială mai serioasă. aşa cum am arătat. care ar trebui să ia în calcul efectele psihologice ale propriei lor atitudini. se formează în baza unor legităţi stabilite. fiind deci. În ultima analiză este în cauză exerciţiul de calitate şi eficienţă al profesiunii.să ai mai multă băgare de seamă.. Aşa cum am arătat pe parcursul lucrării judecata. care are ca obiect soluţionarea definitivă a cauzei penale sau civile. Convingerea intimă a judecătorilor constituie baza sentinţelor pe care aceştia le pronunţă. indiferent că reprezintă acuzarea sau apărarea. mai mult spirit de prevedere. care a fost primită cu o deosebită satisfacţie de întreaga opinie publică. care nu admit principiul aprecierii probelor după criterii formale. constituie activitatea principală a procesului pena deoarece pe baza celor discutate şi probate în şedinţa de judecată se poate întemeia convingerea judecătorilor. un element esenţial a hotărârii judecătoreşti. Convingerea intimă a judecătorilor. CONCLUZII Fără a emite pretenţii la o analiză completă a tuturor aspectelor pe care le impune studiul algoritmului judecăţii. convingere care ulterior este concretizată în hotărârea judecătorească. 70 . teza constituie doar o încercare de a prezenta efectele psihologice ale duelului judiciar ce se răsfrâng asupra intimei convingeri a magistratului şi în consecinţă asupra hotărârilor luate..” A urmat apoi sentinţa de achitare.

ştiinţifice. serioase. decât după epuizarea duelului judiciar şi ascultarea ultimului cuvânt al inculpatului. convingerea intimă a judecătorilor sprijinită pe cercetarea circumstanţelor cauzei. Duelul judiciar constituie pentru magistrat. să reconstituie faptul infracţional. să le supună unei critici.Legile procedurale lasă probele la aprecierea exclusivă a instanţelor. Duelul judiciar are loc în cadrul dezbaterilor care prezintă punctul culminat al duelului judiciar aducând în dispută acuzatorul public(procurorul). Acuzatorul şi apărătorul îşi formează o convingere proprie asupra cazului. Intima convingere a magistratului nu se formează în mod complet şi calificativ. magistratul trebuie să facă o selecţie migăloasă şi să construiască. cultura şi informaţiile rezultate din probele administrate. stabilind ca unic fundament al acestei aprecieri. aşa cum am arătat. În toate cazurile. soluţia procesului. stimulul care acţionează cumulat cu fondul experienţei. unei analize logice. situaţie pentru care. judecătorul trebuie să scoată la iveală caracteristicile individuale ale cazului. Din multitudinea de amănunte care se etalează în faţa sa. apărătorul public( avocatul). 71 . încercând fiecare. dacă magistratul nu a reuşit pe deplin să-şi formeze intima convingere. iar uneori nici după aceea. şi arbitrajul (instanţa de judecată). să-l convingă pe magistrat de justeţea punctului său de vedere. cu prilejul dezbaterii cauzei. Numai o analiză detaliată şi severă a realităţii poate să-l conducă pe judecător la evidenţa singurului criteriu obiectiv pe care apoi să se bazeze convingerea intimă şi ulterior. înainte de a trage concluziile care se impun. legiuitorul a prevăzut ipostaza repunerii pe rol.

Serviciul editorial şi cinematografic. Constituţia României 2.259/30.. Tudorel Butoi. – Comportamentul uman în procesul judiciar. 2004. Tratat universitar de psihologie judiciară. Partea I.429/2003. univ. – Probleme de psihologie judiciară.09. Codul Penal 3. 72 . Autori.2003.758/29. asistent univ.08. 1994. 1976. Bulai C.197/13. Codul de Procedură civilă 5. Antoniu G. 1. Partea I. nr. 92/1992 privind organizarea judecătorească.1997 B. 3. Bucureşti.. Legislaţie 1. Editura Ştiinţifică. publicată în Monitorul Oficial al României. Bogdan T. 6.Ioana-Teodora Butoi. Legea nr. 1983. 2.10.BIBLIOGRAFIE A. Bogdan T. publicată în Monitorul Oficial al României. Editura Ştiinţifică şi enciclopedică. Lucrări. Chivulescu Ghe. şi colab. Bucureşti.dr. Legea de revizuire a Constituţiei nr. Bucureşti.1992 şi republicată în Monitorul Oficial al României. Bucureşti.I. M. nr. – Dicţionar juridic penal.. nr. Editura Phobos. Publicaţii Conf. Codul de Procedură penală 4. Partea I.

Editura Fundaţiei România de Mâine. Bogdan T. – Evaluarea probei testimoniale în procesul penal. – Drept penal român partea generală. Bucureşti. Editura Curtea Veche. Mitrache C. Editura Actami. – Analiza psihologică a victimei. Cârjan L. – Drept procesual penal. 2005 20.S. Editura Fundaţiei România de Mâine. 13.. Editura Academiei R. ..I.T. 14.4.. 2002..I. 12. –Psihosociologia comportamentului deviant. Filipaş A. Rolul ei în procesul judiciar. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. Editura Fundaţiei România de Mâine. 2004 15. Editura Fundaţiei România de Mâine. 1976. 2001. – Sociologie juridică şi devianţă specială.. 6. 1988. 9. Editura Enmar.Dinuică – Drept penal special. M. Editura Junimea. 11.R. Bulai C. Buneci P. 2002. – Comendiu de criminalistică. – Psihologia comportamentului criminal. 2001. 2001. Bucureşti. Bucureşti. 16. Iftenie V. Butoi T. – Curs de criminalistică. Editura Trei. Bucureşti. Eminescu Y. 2003. – Instituţii de drept penal. 1995 19. 7. 8. Bucureşti. 17. Ciopraga A. Bucureşti..Medicină legală. Editura Universitară. Buneci P. Bucureşti. 21. Mitrache C. Butoi T. Bucureşti. – Explicaţii teoretice ale Codului penal român. Griga I. – Criminologie etiologică. Editura Lumina Lex. 2005. – Procese celebre. Editura Fundaţiei România de Mâine.1971. Serviciul Editorial şi Cinematografic. Bucureşti.L. 73 . Dragomirescu V. 10. Bucureşti. Curs selectiv pentru examenul de licenţă. Duvac C-tin. Bucureşti. Bucureşti.Partea specială. Bucureşti. Sânea I. – Drept penal. – Psihologie judiciară. Editura All.. Editura Enmar. Casa de editură şi presă Şansa S. 18. – Psihologia interogatoriului judiciar. Cârjan L. Diaconescu Ghe. Butoi T.Noul Cod penal. 1999..R. Bucureşti. Bucureşti. partea generală. 2003. vol. 2006. Cioclei V. 2003. 1996. 5. Bucureşti. Butoi T. Dongoroz V. Iaşi.

Minovici M. 27. 74 .R. 26. Butoi T. Mitrofan N. Neagu I. Editura Atelierele Grafice SOCEC. 23. 2002. Bucureşti. Neagu I. 25. 30. 24.Tratat complet de medicină legală. Scripcaru G. Boroi Al. Papadopol. – Drept penal. Bucureşti. Bucureşti. – Probleme de criminologie..R. Nistoreanu Ghe. Editura Academiei Române. Casa de Editură şi Presă Şansa S. 1988. Bucureşti. Bucureşti... Editura Pro. . Editura Didactică şi Pedagocică.-Drept procesual penal. Curs selectiv pentru examen de licenţă. 1993. Editura All.Tratat de procedură penală. Culegere de practică judiciară penală pe anul 1991. 29. Stănoiu R. – Medicină legală..1994.L. Bucureşti. 1992 28.L. Oancea I. V. Bucureşti.1995.. . – Psihologie judiciară – Casa de editură şi presă Şansa S. 1997. 1997. Editura Oscar Print.22.-Tranziţia şi criminalitatea. Bucureşti. 1930.. Bucureşti. Zdrenghea V. Editura All Beck.