Sculptarea “miniaturilor” ce vor deveni mari opera de artă…

„Cea mai nobilă preocupare a omului este omul.” (G. E. Lessing) Am auzit de multe ori ilustraţia potrivit căreia copilul în relaţie cu învăţătorul/ profesorul este precum bulgărele de lut în mâna olarului, şi modul în care cadrul didactic îşi exercită profesia are puterea de a-l modela într-un anume fel şi de a-i influenţa viaţa într-o mare măsură. Nu am conştientizat însă pe deplin realitatea acestor vorbe decât recent, privindu-i pe copiii ajunşi adolescenţi, copii cărora le-am fost învăţătoare în cadrul grupelor de la şcoala duminicală în perioada când eu însămi eram o adolescentă plină de avânt şi dorinţă de implicare. Am putut observa în comportamentul unora dintre fetele ce mi-au fost eleve, atitudini sau concepţii care îmi erau oarecum familiare şi mă întrebam de ce oare? Întorcându-mă în timp, mi-am amintit modul în care eu mă comportam cu ele şi ceilalţi copii când eram învăţătoarea lor, mi-am amintit ce fel de învăţături le dădeam, cum relaţionam cu ei, cum reacţionam când mă supărau, cum făceam faţă conflictelor iscate între ei, ce răspunsuri le ofeream când eram pusă în încurcătură cu întrebările lor curioase şi multe alte activităţi pe care realizam împreună cu ei. Mi-am revăzut astfel atât punctele forte, aptitudinile pedagogice pe care le folosisem din plin, dar şi greşelile pe care din neştiinţă de cele mai multe ori le-am făcut în relaţie cu ei, şi am realizat cum felul meu de a fi a avut un impact în viaţa actuală a multora dintre ei. Această mică experienţă a constituit punctul de pornire al multor decizii pe care leam luat atât în plan profesional cât şi în plan personal în relaţia cu oamenii. Investiţia în fiinţa umană este activitatea care îmi aduce multă bucurie şi împlinire. În lucrarea de faţă aş dori să vorbesc despre situaţii dificile pe care un profesor le poate întâmpina şi modalităţi în care acesta poate acţiona atât pentru a le

1

Personal m-am confruntat cu situaţii când simţeam că lucrurile îmi scapă de sub control. încercam atunci diverse metode. Consider că un profesor are nevoie de o funcţionare optimă pe două paliere. Am înţeles mai târziu că nu aceasta era modalitatea prin care trebuia să acţionez în acele momente de cumpănă şi că există multe alte moduri de relaţionare cu elevii astfel încât un profesor să poată deţine controlul întregii clase fără a fi neapărat dominator. şi nu reuşeam să manageriez situaţia. Pentru acest lucru este nevoie ca învăţătorul să dezvolte o relaţie apropiată cu elevii pentru a-i putea cunoaşte cât se poate de bine şi pentru a şti astfel cum să intervină corect în actele de pedeapsă. Un exemplu ilustrativ în acest sens l-am experimentat în vara trecută când am ţinut o serie de lecţii unei alte generaţii de copii de la şcoala duminicală pe care nu avusesem posibilitatea să îi cunosc atât de bine. a manierei în care poate oferi explicaţiile necesare pentru a se putea face înţeles. de modalitatea de intervenţie în cazul iscării unor conflicte şi rezolvarea lor. care au contribuit la un moment dat la formarea caracterului şi personalităţii sale. de felul în care îi tratează pe aceştia. acele particularităţi care îi fac pe elevi să îşi amintească cu drag de unul din învăţătorii săi. Doresc să scot în evidenţă atributele şi rolul ce ar trebui să caracaterizeze un bun profesor. unele deloc recomandate (ridicam tonul la copii). unul dintre 2 . şi anume pe cel al pregătirii profesionale în ce priveşte stăpânirea cunoştinţelor ce urmează a fi predate. şi de asemenea este vorba de modalitatea de relaţionare cu clasa de elevi. a metodelor de transmitere a informaţiei. de mustrare astfel încât elevul să fie motivat la schimbare şi nu la răzvrătire. Una dintre acele modalităţi de stăpânire a copiilor şi de liniştire a lor atunci când devin prea gălăgioşi este de a aplica metode diferite în funcţie de temperamentul şi personalitatea copilului.preîntâmpina dar şi pentru a le rezolva pe cele deja apărute. de atenţia pe care le-o acordă şi posibilitatea de a exprima liber ceea ce gândesc. pentru a face linişte şi a-mi recâştiga poziţia în faţa lor. În timpul predării.

iar în final. şi îi consultă atunci când este nevoie de luarea unor decizii care îi priveşte pe ei. cooperează cu elevii. şi anume liniştirea lui. toţi ceilalţi izbucneau în râs aşteptându3 . iar în momentul când unul dintre ei îşi exprima vreo opinie neobişnuită. atent. Am încercat la început să îl atenţionez şi să îi spun frumos că nu vreau să mai fiu întreruptă şi că doresc ca ei să fie atenţi la ceea ce vreau să le povestesc. „ciudată”. pentru ca astfel să îşi poată construi propria-i personalitate într-un mod unic şi să se poată afirma în tot ceea ce face. şi activ dintre copii. m-am oprit din vorbit. susţinându-i şi acordându-le sprijinul necesar în exprimarea propriei personalităţi în cadrul lucrărilor sau discuţiilor pe care le iniţiază. şi apreciază momentele lor de spontaneitate şi creativitate. am realizat că nimic nu dădea rezultate. fapt pentru care a primit la sfârşit aprecierea mult aşteptată. M-am bucurat că în acest mod am învăţat cât de important este ca omul să fie tratat în mod individual şi nu colectiv încă din copilărie. deranjându-i pe ceilalţi. l-am privit cu o mare dezamăgire. era foarte energic şi nu se oprea din vorbă. i-am vorbit serios ca unui adult şi i-am spus că sunt foarte dezamăgită de comportamentul lui şi că nu mă aşteptam la aşa ceva din partea lui. În continuarea lecţiei el a fost cel mai cuminte. Momentele cele mai frumoase erau acelea când copiii erau provocaţi să gândească ce ar face ei într-o anumită situaţie. Un astfel de profesor acceptă trăirile elevilor. îi încurajează. Profesorul dedicat care doreşte să îşi exercite cu succes profesia este o persoană care caută să se integreze în colectivul clasei. După ce am încercat tot felul de mustrări verbale cât se poate de convingătoare şi care păreau să aibă efectul dorit. s-a ridicat la fel de serios şi şi-a cerut sincer iertare în faţa tuturor copiilor. le pune întrebări care să le stimuleze participarea iar ulterior le sprijină şi le acordă importanţă ideilor emise.băieţei. şi fiindcă era un băieţel destul de inteligent. Am putut experimenta şi eu acest adevăr în timpul anilor de predare la şcoala duminicală. În următorul moment. dar discuţiile reîncepeau în următoarele minute.

se ca şi eu să iau parte la reacţia lor. să mă jlute să scriu anumite cântecele ce urma să le cântăm la grupă timp în care discutam despre şcoală şi alte lucruri. iar în timpul lecţiilor încercam să o implic şi să o încurajez să răspundă. mă bucur că am avut-o şi doresc să o păstrez în continuare întrucât în acest mod îmi pot exprima respectul pentru semenii mei. În momentul de faţă. iar dacă până atunci o evitau. Când observau că defapt eu nu râdeam de ideea acelui copil. apreciind fiecare răspuns în faţa tuturor copiilor. O altă situaţie pe care am trăit-o a fost aceea când la grupa de copii a venit Elisa. respectându-le demnitatea şi autodeterminarea. Am crezut iniţial că e vorba doar de o perioadă de acomodare. dar treptat a început să se deschidă faţă de mine. În acel moment nu realizam cât de importantă era acea atitudine a mea. printre primii copii. Elisa este o adolescentă veselă. am încercat să mă apropii mai mult de ea şi cum de obicei venea destul de devreme. Deşi este o fire introvertă mă bucură nespus faptul 4 . inevitabil existau alţi câţiva copii care doreau să îşi exprime şi ei părerea personală poate mai nonconformistă dar pe care nu avuseseră suficient curaj în a o face publică. monosilabice. şi am înţeles că acesta era felul ei. pe parcurs au început să se împrietenească cu ea şi să o cheme în echipele lor la diverse jocuri. În acest mod şi ceilalţi copii au început să îşi schimbe atitudinea faţă de ea. argumentând pe marginea ei. Aşadar. dar care s-a dovedit a fi mai lungă de cât mă aşteptam. o puneam să mă ajute la pregătirea anumitor planşe. aveam astfel ocazia să discut cu ea şi să îi dau în acest timp mici sarcini. care în cea mai mare parte a timpului era pasivă şi nu comunica aproape deloc. Nu a fost uşor. iar eu nu puteam sta nepăsătoare contribuind în acest mod la auto izolarea ei. căreia îi plac foarte mult copiii şi este destul de prietenoasă cu câteva dintre fetiţele de la grupa mică de copii care sunt desul de ataşate de ea. ci din contră îl apreciam şi încurajam. o fetiţă extrem de timidă şi introvertă. deşi nu ştiam metode concrete prin care să acţionez şi ce ar trebui mai exact să fac. dar acum privind în urmă. iar atunci când o făcea îmi oferea răspunsuri scurte.

Acestea au fost câteva exemple din experienţa personală pe care am trăit-o în anii de liceu la grupele de copii ale Bisericii. şi chiar dacă situaţia din şcolile de masă poate fi destul de diferită de cea descrisă de mine. Este o mare bucurie să ştii că ai contribuit câtuşi de puţin la evoluţia micilor „minuni” pe care i-ai învăţat şi că peste ani îşi vor aminti cu drag de învăţătorul lor. sinceritatea mea faţă de ei a avut un efect benefic care îi încuraja şi pe ei să se exprime liber atunci când nu înţelegeau ceva şi când doreau lămuriri. am observat că acestă mică experienţă acumulată atunci m-a ajutat foarte mult în interacţiunea cu elevii pe 5 . le spuneam că nu le pot da un răspuns în acel moment. În acest mod elevii vor fi stimulaţi să înveţe din plăcere. dar totuşi o făceam. un profesor dedicat rămâne în memoria copiilor şi prin modul în care predă. modalitatea de antrenare a clasei în discuţii. dar că mă voi interesa şi dacă voi afla cu siguranţă le voi spune. Îmi era greu să recunosc în faţa copiilor că nu ştiu să le răspund. şi actualizare a cunoştinţelor deja însuşite şi nu doar o modalitate de notare. Şi nu în ultimul rând. Unul din momentele stânjenitoare cu care mă confruntam atunci când predam. era acela în care primeam câte o întrebare la care nu puteam oferi răspuns. pentru acumularea de noi cunoştinţe. modalitatea în care profesorul oferă feed-back elevilor. şi îmi povesteau cât de mult le vorbeşte Elisa despre mine acasă. încurajarea lor în a pune întrebări. aprobându-i sau dezaprobându-i într-o manieră care să îi stimuleze şi de asemenea modalitatea de evaluare care după părarea mea ar trebui să fie un prilej de sedimentare.că a depăşit acea perioadă anxioasă în care eu am cunoscut-o. modul în care transmite informaţia şi o explică pentru ca ea să fie uşor de asimilat şi de pus în practică de către elevi. Spre surprinderea mea. şi ceea ce mă bucură enorm este feed-backul pozitiv pe care l-am primit în acea perioadă din partea părinţilor ei. şi nu din obligaţie doar pentru a primi o notă decentă care să nu-i strice media. care îmi mulţumeau pentru atenţia pe care i-o acord.

şi astfel să devină o nouă treaptă atinsă în cariera profesională ce ne stă în faţă.” 6 . În acest domeniu este deplin valabil proverbul care spune că „omul cât trăieşte învaţă. Cu toţii ne-am dori ca după terminarea studiilor să fim profesorii ideali. Din acest motiv consider că fiecare experienţă bună sau mai puţin plăcută pe care am putea-o trăi ar putea fi o bună oportunitate pentru a învăţa ceva nou sau pentru a pune în aplicare ceva ce am asimilat. însă de cele mai multe ori teoria pare să nu se potrivească asemeni pieselor de puzzle cu experienţa practică din lumea educaţiei. În concluzie.parcursul desfăşurării stagiilor de practică şi în alte activităţi didactice la care am participat. cariera de profesor se clădeşte treptat prin fiecare mică experienţă pe care viaţa ţi-o oferă.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful