You are on page 1of 79

Universitatea Creştină Dimitrie Cantemir

Facultatea de Istorie

ISTORIA ARTEI
Lector univ. dr. Daniel Mazilu

Material de examen
2008-2009

Bucureşti
2008

Cuprins

 I. Ce este arta ? . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . p. 4

 II. Arta preistorică . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . p. 7

 III. Arta antică . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . p. 13

 IV. Arta medievală . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . p. 22

 V. Arta modernă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . p. 26

 VI. Arta contemporană . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . p. 80

 Bibliografia :
Châtelet - Groslier, Istoria Artei Larousse (1995), Univers enciclopedic, Bucureşti, 2006
Joseph Manca, Patrick Bade, Sarah Costello, 1000 de sculpturi ale unor artişti de geniu,
Editura Aquila ’93, Bucureşti, 2006, 543 p.
Victoria Charles, Joseph Manca, Megan McShane, Donald Wigal, 1000 de tablouri ale unor
pictori de geniu, Editura Aquila ’93, Bucureşti, 2007, 543 p.

 Examenul constă într-un test-grilă – 20% parte teoretică, 80% identificare a operelor de artă.
 Evaluarea pentru studenŃii la zi este după cum urmează : 1 test-grilă la jumătatea
semestrului (40%), examenul final (60%), prezenŃa (10%) ; prezenŃa la curs este obligatorie
 Evaluarea pentru studenŃii la frecvenŃă redusă este după cum urmează : 1 referat (40%),
examenul final (60%) ; subiectele de referat sunt distribuite la primul curs ; referatele trebuie
predate cel târziu în ziua examenului final (nu există excepŃii !).
 De remrcat faptul că materia de examen este mai restrânsă decât cursul propriu-zis !
 Pentru reuşita examenului nu aveŃi nevoie de alt material didactic decât acesta –
Daniel Mazilu, Istoria artei, 1008-2009 (format PowerPoint sau PDF), distribuit gratuit.
 Identificarea operelor de artă constă în precizarea : a) autorului (când acesta este cunoscut),
b) titlului lucrării şi c) epocii, respectiv curentului artistic [exemplu: a) Anonim b) Venus
din Willendorf, c) Paleolitic ; sau : a) Michelangelo, b) Capela sixtină, c) Renaştere].

2

Epoci şi curente artistice
A
Arrttaa oocccciiddeennttaallăă (continuare)
A
Arrttaa pprreeiissttoorriiccăă
 Prerafaelismul p . 68 
Paleoliticul superior p. 8  Impresionismul p . 71 
Mezoliticul  Neo-impresionismul p . 76 
Neoliticul p . 10
 Pointillismul p . 76 
Epoca de bronz p . 12
 Post-impresionismul p . 77 
Epoca fierului
A
Arrttaa ccoonntteem
mppoorraannăă
A
Arrttaa aannttiiccăă
 Fauvism 
Egiptul antic p . 13  Simbolism 
Grecia antică p . 15  Orfism 
Roma antică p . 18  Art Nouveau
 Art Déco
A
Arrttaa m
meeddiieevvaallăă  Avangardism 
Stilul romanic p . 22  Expresionism
 Bazilica  Cubism 
Stilul gotic p . 23  Modernism
 Catedralele  Futurism 
Fresca şi vitraliile  Die Brücke 
Arhitectura bizantină  Der Blaue Reiter
 Dadaism
A
Arrttaa oocccciiddeennttaallăă  Bauhaus
 Suprematism 
Renaşterea p . 26
 Neo-obiectivism 
Manierismul p . 34  Constructivism 
Barocul p . 36  Suprarealism 
Clasicismul p . 43  Minimalism 
Rococo p . 45  Expresionism abstract 
Neo-barocul p . 48  De Stijl 
Neo-clasicismul p . 49  Artă abstractă 
Romantismul p . 54
 Artă naivă
 Post-modernism 
Academismul p . 62
 Deconstructivism 
Realismul p . 65
 Artă conceptuală 
Naturalismul p . 67

3

al costumelor etc. a originalelor scrise sau desenate. (artă aplicată) . nu dacă este bun sau util. nu orice este plăcut este şi frumos. nici ştiinŃific.  Arta decorativă : arta de a decora cu mijloacele artelor plastice exteriorul şi interiorul unei case. dansuri. mai cu seamă cele consacrate frumuseŃii liniilor şi a formelor. În italiană : Belle Arte.  Arta populară : ansamblul de creaŃii artistice. considerată ca forma cea mai înaltă de creare şi de receptare a frumosului . realizate de popor (literatură. ansamblul activităŃilor omeneşti creatoare care traduc această expresie  Ansamblul operelor artistice dintr-o Ńară. cărbune. precum nici orice este frumos (chiar văzului şi auzului) nu este neapărat şi bun 2 . o epocă etc. în măsura în care plăcerea în general. Aşadar.  Arta grafică : tehnica reproducerii şi multiplicării. legile sale şi frunosul ca reprezentare artistică. numite şi Arte frumoase (Beaux-Arts). arta trimite la sfera esteticii. Aestetica. grafică (în trecut şi arhitectura. obiecte de artă plastică sau de artă decorativă) .  Estetica (gr.  Estetica are ca obiect frumosul. ci doar aceea pricinuită de văz şi de auz” 1. Estetica este aşadar un domeniu distinct de cel al moralei sau al ştiinŃei.  Termenii greceşti folosiŃi în Antichitate pentru a desemna arta sunt : tekhne (tehnică) sau poiesis (creaŃie. şi plăcerea estetică în special. ansamblu de probleme privitoare la esenŃa artei.  Artele frumoase : denumire dată grupului de arte alcătuit din pictură. 2 Ibidem. 1 Platon. “frumosul nu este orice desfătare. I.  Omul de artă : persoană care desfăşoară o activitate artistică sau care studiază probleme de artă . 1790. la criteriile şi genurile artei. Kant a adâncit-o :  Baumgarten. cretă sau peniŃă. 302 e. pentru Platon (alias Socrate). la raporturile ei cu realitatea.  Kant. producŃie). Întrebarea esenŃială în estetică este dacă un obiect sau o operă place. poezia. în franceză : Beaux-Arts. al mobilierului. Baumgarten a creat noŃiunea. nu este nici de ordin moral. muzică. aisthetikos. sub formă de imprimare sau de cărŃi. Critica facultăŃii de judecare. al obiectelor de uz curent. de obicei în creion. Hipias maior. . Larousse (1993)  Activitate a omului care are drept scop producerea unor valori estetice şi care foloseşte mijloace de exprimare cu caracter specific DicŃionarul explicativ al limbii române  Opera de artă : operă realizată prin activitatea artistică creatoare . 304 a. la metoda creaŃiei artistice.  Artele plastice : pictura şi sculptura . Ce este arta ?  Arta (definiŃii) :  Expresie dezinteresată şi ideală a frumuseŃii . sculptură.  Din 1750. de obicei anonime.  Fiecare din domeniile în care se exercită creaŃia estetică  Ansamblul disciplinelor artistice. muzica şi dansul) . frumosul în sine. Or. “sensibil”) : ştiinŃa care studiază legile şi categoriile artei. 1750 .

3 Kant. dintre sufletul căutător de frumos şi arta dătătoare de frumos.  Mai mult.  În filozofia modernă. Sensibilitatea ia locul obiectivităŃii. 303. dezvoltat sau refulat.  Autonomia artei  Asistăm în epoca modernă. unei experienŃe. unui sentiment. negoŃul. element care poate fi viu sau stins. care apelează cu precădere la facultatea interioară a omului de a percepe şi a reprezenta frumosul în general. Poetica. care nu este altul decât destinul şi viaŃa omului. fie de opera de artă. nu sunt obiecte ştiinŃifice. este un mesager. arta este o simplă imitaŃie a naturii şi este opusă ştiinŃei (Platon). ştiinŃele în genere .  În filozofia greacă. estetica. valoarea şi necesitatea artei decurg din obiectul ei. 5 . în filozofia greacă. 1453 b). fie că artistul asumă această tradiŃie. creaŃia : pictura. Arta este o necesitate a spiritului omenesc care are nevoie de reprezentări pentru a da sens vieŃii. Arta comportă această necesitate a împărtăşirii cu alŃii a unei viziuni. filozofia. De aici derivă şi diversitatea artei : există percepŃia artistului. nu există artă ! Însă criteriile estetice ale artistului nu pot fi decât intrinseci artei sale şi tradiŃiei care l-a precedat. arta are nevoie de spectator. Fapt este că nu există judecată obiectivă în artă. Arta transmite ceva. fie că o respinge din considerente obiective (ale evoluŃiei artei). Artistul este în lumea sa un demiurg. arhitectura (a r t a). Ceea ce nu înseamnă însă că această autonomie iese din normele şi canoanele esteticii : libertatea este opusul anarhiei ! Fără principii estetice şi disciplină artistică. percepŃia publicului. judecata estetică a istoriei artei şi nu în ultimul rând toate metamorfozele subiectivităŃii umane. operele ei. de la Renaştere încoace. uman. este determinant în percepŃia artei. Critica facultăŃii de judecată. adică printr-un liber arbitru (Willkür). arta face parte dintre cele trei ramuri principale ale activităŃilor omeneşti : teoria : matematica. literatura. Un obiect nevăzut de nimeni nu mai este un obiect de artă. § 43.  Subiectivitatea percepŃiei  Elementul subiectiv. plăcere purificatoare (cathartică) care restabileşte armonia interioară a sufletului (Aristotel. iar obiectele ei.  Nu există artă fără libertatea de a crea nestingherit. arta este una din principalele expresii ale libertăŃii individuale : “Nu ar trebui să numim artă decât producŃia prin libertate. practica : politica. V. pentru că arta nu este o ştiinŃă.  De aceea frumosul este înainte de toate un element care apare în percepŃia spectatorului. AK. stimulat sau reprimat – fie de spectator. Ea are un caracter purificator (catharsis) : Arta tragică are ca funcŃie de a procura “o plăcere specifică”. FrumuseŃea este rezultatul unei fericite întâlniri.  Pentru Aristotel. războiul . la depăşirea stadiului de pură imitaŃie a naturii (mimesis) şi la deschiderea artei către un domeniu autonom. care pune raŃiunea la temelia acŃiunilor sale” 3. Estetica răspunde unei necesităŃi interioare a artistului. sculptura.  Pentru a exista.

această cunoaştere şi acest simŃământ constituie adevărata religiozitate. artă de prost gust. în care lipseşte sensul creativităŃii şi orice urmă de originalitate. a produs şi religia. Cine nu îl cunoaşte. În acest sens. obiect de proastă calitate.  Cuvântul a fost folosit ca urmare ale unor caracteristici ale sfârşitului de secol XIX în care arta era asociată cu o sentimentalitate exagerată şi cu melodrama. a manifestărilor celei mai adânci raŃiuni şi a celei mai luminoase frumuseŃi. iar ochii săi sunt închişi. chiar dacă amestecată cu frica. 2005. mort. p. superficial şi teatral până la derizoriu.  CreaŃie de nivel scăzut. ce sunt accesibile raŃiunii noastre numai în formele lor cele mai primitive . pentru a spune aşa. Este simŃământul ce stă la leagănul adevăratei arte şi ştiinŃe. cel care nu se mai poate mira. este o imitaŃie a artei tratată prin prisma unui convenŃionalism tern şi repetitiv. 1842 Oldenburg. şi numai în acest sens. acela este. La Piazzetta. Cunoaşterea existenŃei a ceva de nepătruns pentru noi. grosolan.  Reproducere. În general. se referă la orice tip de artă pretenŃios până la prost gust şi care produce articole banale sau crase 4. Editura Humanitas. copiere pe scară industrială a unor opere artistice. Trăirea tainicului. 1962  Kitschul  KITSCH : Termen de origine germană sau Yiddish folosit pentru a califica un tip de artă considerat a fi o copie inferioară şi fără gust a unui stil deja existent. 251-252 6 . multiplicate şi valorificate commercial . dar a căpătat cu timpul semnificaŃia unei deficienŃe intrinseci a obiectului de artă astfel caracterizat : un farmec fals. Prin extindere. pseudoartă. mă număr printre oamenii profund religioşi. Bucureşti. ale cărui caractere negative sunt sub orice limită. Cum văd eu lumea ?. extrem (în sens rău). Doi hamburgări.  De la artă la kitsch Arta Kitsch-ul Turner. Einstein despre artă  „Lucrul cel mai frumos pe care îl putem trăi este tainicul. 5 Albert Einstein.“ 5 4 Cras : Care nu corespunde nici celor mai modeste exigenŃe. nu se mai poate minuna.

000-40.000) (Japonia) meşteşugari Homo sapiens (100. 1 000 î.e.000) Figurine antropomorfe Homo sapiens sapiens (40.e.n.e.. 6 000 î.n.n.n.e.e. perioadă în care nu apăruse Cea mai veche sculptură din lume.000 î. II.n. 500 î. Epoca Epoca Paleolitic Mezolitic Neolitic bronzului fierului 3 milioane ani – 10 000 – 6 000 – 3 000 – 1 000 – 10 000 î.n.n. datată cu 400 000 de ani î. 3 000 î. Maroc. Arta preistorică Cercetările arheologice actuale consideră că arta este creaŃia lui Homo sapiens sapiens (. Însă cea mai veche sculptură din lume a fost descoperită în Maroc şi este datată cu 400 000 de ani Sculptura din Tan-Tan î.e.n. descoperită în încă Homo sapiens (-100 000).e.40 000).-astăzi) 7 . Homo erectus Pietre sculptate Olăritul Clase de La Tène (1 milion – 200.e.

de la numele satului în care a fost găsită. Austria Doamna din Brassempouy aprox. în apropierea Pireneilor. în sud-vestul FranŃei.5 milimetri). este o micuŃă piesă din fildeş (de mamut) sculptat. cum este numit (“La Dame de Brassempouy”). FranŃa 8 . Arta paleoliticului Venus din Willendorf.e. aprox.n. 25 000 î.e. Figurina are o înălŃime de 3 cm şi jumătate (exact 36. aparŃinând erei graveŃian (-29/22 000) a paleoliticului superior. 25 000 î.n. Doamna din Brassempouy.

e.n  Peştera din Lascaux FranŃa 15 000 – 25 000 ani î.e.Preistorie Paleolitic Arta rupestră : Peşterile Chauvet şi Lascaux Peştera din Chauvet FranŃa 35 000 ani î.n. (dataŃie incertă) 9 .

n. Neolitic Figurină antropomorfă Tassili. Algeria 6000-4000 î. Neolitic Sanctuarul preistoric din Tassili.n. Algeria 10 .Preistorie Neolitic Domnişoarele din Tassili Tassili. Algeria 6000-4000 î.e.e.

n. FranŃa 3 300 î.n.e. Astfel de ansambluri aveau o funcŃie de cult. Ansamblul de la Carnac (Morbihan.n. Neolitic tardiv Stonehenge este un monument preistoric situat în Anglia. între 4500 şi 2000 de ani î. FranŃa) se întinde pe o lungime de 4 km şi cuprinde aproape 3 000 de menhire aliniate. constituind adevărate sanctuare. Neolitic Cel mai celebru şi mai impresionant anamblu megalitic din această perioadă a preistoriei În neolitic.. sunt ridicate în Carnac alinieri megalitice.n. în comuna Wiltshire. 11 . Data exactă este greu de determinat. Ansamblul din Carnac Carnac.e. Anglia 3 100-2 000 î. situată la 13 km nord de Salisbury. Se estimează că majoritatea sitului datează din 3300 î.  Stonehenge Stonehenge..e. dar că a fost nevoie de mai multe generaŃii pentru a le ridica.e.

n. Protoistorie  12 .Protoistorie Moai Insula Paştelui (Oceanul Pacific) 1000 î.e.

e. Place de la Concorde 23 m înălŃime 1 300 î.n. 137 m înălŃime (iniŃial 146 m) Sfinxul din Giza Giza. II.n.e.e. Arta antică  Egiptul antic  Grecia antică  Roma antică  Cele 7 minuni ale AntichităŃii Egiptul antic Piramida lui Keops Giza. Egipt 2 500 î. 20 m înălŃime Obeliscul din Luxor Luxor. Egipt 2 000 î. 13 . Egipt Aflat astăzi în centrul Parisului.n.

Egiptul antic Bustul policrom al reginei Nefertiti.n.e.n.e. Egipt 48 cm înălŃime Noul Imperiu. A XVIII-a dinastie 1 300 î. Piatra din Rosetta Stelă egipteană 195 î.e. a XIII-a dinastie 1340 î.n. Tell Al-Amarna. British Museum 14 . Masca lui Tutankhamon (1354-1335/6) Faraon.

e.e.Grecia antică Partenonul Opera lui Fidias Acropola din Atena 442-438 î.n. Templul lui Hephaistos din Atena.e.n. Veranda Korelor Erechteionul Acropola din Atena 421-405 î. 15 .n. 449-420 î.

n.n. ateniană original grec din 420 î. VIII-VI î.e.e.n. Apollo 530 î. Kouros Hermes cu Dionisos Piatră de mormânt copie după un s. Bustul Atribuit lui Praxitel. din Riace.n. IV î. s. din 450 î.n. Bronzul B Anonim.e.e. 450 î.e. Discobolul Anonim.e.n. sec.Grecia antică Cele trei stiluri arhitecturale : Doric Ionic Corintian Parthenonul Erechteionul Templul lui Zeus din Atena Anonim. Fidias (?). Kore 678 Anonim. Anonim. 16 . II e.e. lui Pericle Anonim. copie după copie după originalul lui originalul lui Fidias Miron. 425 î.n.

n. II sau I î. I sau II î.e. 17 . Afrodita sau Venus din Milo Perioada elenistică 130-90 î. sec. Atenodor şi Polidor Perioada elenistică sec.e.Grecia antică Atena gânditoare Cariatidă Victoria din Samothrace Acropole. Laocoon Operă a trei sculptori rhodieni : Agezandru.n.n.n. 420-406 î. Atena Erechteion Perioada elenistică 460-470 î.e.n.e.e.

Arta etruscă Anonim Himera din Arezzo 380-360 î. Anonim.n. V î.e.e.  18 . V î.e. Lupoaica capitolină (Romulus şi Remus) sec.n.n. Anonim Marte din Toli sfărşitul sec.

n. Roma.n. Anonim. atribuit lui Cresilas şi executat în c. Anonim.. in situ 19 . 470 î.e. (sau Diana de la Versailles). Anonim. copie a unui original grec din bronz secolul I-II e.n.n. Artemis cu căprioara secolul I e. 330 î. Anonim. Atena (numită şi Pallas din Velletri).e. in situ 312-315 e. Roma. Arcul lui Titus şi Vespasian.n. Roma antică Anonim. 81 e.e. copie a unui original grec de Leocares executat în c. Frescă din Vila Misterelor Pompei 60-70 î.. Arcul lui Constantin.n.n.

n.n. sudul FranŃei. Vers-Pont-du-Gard. I (40-60) e. Roma. Roma.R Room maa aannttiiccăă Colosseumul (Amfiteatrul Flavian) 72-80 e. in situ Apeductul Pont du Gard sec. in situ Panteonul din Roma 125 e.n. in situ  20 .

Efes.e.n. 2000 î.n.n. 353 î. Grecia. Grecia.e.e.e.e. 280 î. Cele 7 minuni ale AntichităŃii Grădinile suspendate ale lui Semiramis Babylon.n. 292-280 î.n Colosul din Rhodos Farul din Alexandria Mausoleul din Halincarnas Grecia. Piramida lui Keops Giza.n. 435 î. Statuia criselefantină a lui Zeus Templul lui Artemis din Efes Olymp.e. Egipt.n.e. 600 î. 550 î. Grecia. 21 .

22 . ca şi alŃi factori de natură artistică determină o anumită masivitate a creaŃiilor. Arta medievală Stilul romanic Termenul de artă romanică a fost lansat în 1818 de arheologul francez Charles de Gerville şi a fost adoptat de mai toŃi specialiştii în artă medievală începând din 1835. istoricii de artă au opus o artă romanică. cărora le lipseşte supleŃea şi naturaleŃea. înălŃimea modestă şi bolta în leagăn («voûte en berceau») . Sculptura şi pictura sunt subordonate arhitecturii. având un rol mai mult decorativ. dintre arta preromanică şi arta gotică şi caracterizează perioada care se întinde de la 1030 la jumătatea secolului al XII-lea.. Principalul domeniu de manifestare a acestei arte este arhitectura. ObservaŃia atentă a clădirilor dezminte teza rupturii dintre cele două stiluri arhitecturale. în istoria artei. elemente romanice persistă în noile catedrale. Germania şi Spania. ori. A apărut progresiv dar aproape simultan în Italia. De remarcat este faptul că stilul romanic nu a fost produsul unei singure naŃionalităŃi sau regiuni anume. unei arte gotice însufleŃită de un optimism triumfător al unei societăŃi care-l glorifică pe Creator. produs al unei societăŃi supuse unui Dumnezeu terifiant. în timpul fazei experimentale a goticului. numeroase edificii romanice adoptă foarte devreme încrucişarea ogivelor*. dar având o unitate suficient de clară pentru a putea fi considerat ca primul stil internaŃional. În fiecare din aceste Ńări a apărut cu caracteristici propri (de ex. Multă vreme. Arta romanică se dezvoltă între secolele XI-XIII în statele feudale ale Europei occidentale. FranŃa. într-un cadru european. Arta romanică cuprinde atât arhitectura romanică cât şi sculptura aceleaşi epoci. cu două mari programe : castelele fortificate şi bisericile de tip bazilică. folosirea de pietre diferite în fiecare regiune). Expresia ascunde totuşi o diversitate de şcoli având caracteristici bine definite. El permite delimitarea. Stilul romanic era identificat cu forma arcadelor sale. Starea de incertitudine şi război care domneşte atunci. În secolul al XII-lea.

Numeroşi istorici de artă contestă astăzi această judecată. care îi permit să se înalŃe ca niciodată până atunci. Partea anterioară a unui proiectil de arhitecturii gotice. care având formă aerodinamică. Cuvântul « gotic » a fost din nou folosit în perioada romantică pentru a defini această arhitectură a posteriori. Termenul a fost introdus în anul 1550 de Giorgio Vasari. a unei bombe sau a unei rachete. două arcuri de cerc dispuse diagonal. Sistem de construcŃie caracteristic 2. ca prototip pentru o cultură inferioară. prin 23 . Bolta catedralei este susŃinută de arce ogivale sau frânte. catedrala gotică aduce încă un element de noutate. Progresele tehnicii în construcŃie au ajutat catedrala sa-şi înalŃe bolŃile pe ziduri din ce în ce mai subŃiri. Este definiŃia pe care o găsim în DEX. în latină : francigenum opus. străpunse de ferestre din ce în ce mai mari. Arhitectura gotică domină sculptura şi artele decorative. Este motivul pentru care acest stil este denumit de contemporanii săi. care sprijină zidurile laterale ale catedralei pentru ca acestea. De asemenea. Arta gotică era considerată ca fiind arta goŃilor.* Ogivă (din fr. « artă de origine franceză » sau « artă franŃuzească ». şi anume arcurile butante sau arcuri de susŃinere. De remarcat că nu este precizată originea romanică a ogivei. altfel spus a « barbarilor » care ar fi uitat tehnicile şi canoanele romane. formează osatura unei bolŃi. arătând că arhitectura gotică nu este în ruptură cu arhitectura romană. în acelaşi sens peiorativ ca şi la Vasari. care făcea aluzie peiorativă la tribul germanic al goŃilor. Primele edificii gotice au apărut către anii 1130-1150 în Île-de-France. format din intersecŃia a artilerie. ci doar preluarea ei în arhitectura gotică ! Bazilica Hagia Sofia (Sfânta ÎnŃelepciune) Constantinopol secolul al VI-lea Devenită moscheia Istambulului în secolul al XV-lea (astăzi muzeu. barbară. ogive): 1. din 1934) Stilul gotic Stilul gotic este un stil artistic răspândit în Europa medievală începând cu anul 1140 şi până în jurul anului 1500.

precum şi cu alte biserici din aproape toată Europa din timpul perioadei medievale. şi arcul de susŃinere al ogivei. şi de rozeta care se află deasupra portalului central şi care este prin excelenŃă caracteristică catedralelor gotice. care apare la multe clădiri gotice. nefiind însă omniprezent. fiind construite din România până în Portugalia şi din Slovenia până în Norvegia. Ca o situare mai exactă în timp şi spaŃiu. aşa numitul arc butant. Catedralele FranŃa Notre-Dame de Paris Catedrala din Chartres Catedrala din Amiens Catedrala din Reims 24 . Arhitectura gotică reprezintă unul din stilurile arhitecturale asociate cu catedralele. Asistăm la o transformare a stilului romanic. care va culmina cu Renaşterea. FaŃada este dominată de portalurile. prezentă atât în basoreliefuri cât şi în alte forme ornamentale. care este de fapt o intersecŃie longitudinală a două bolte clasice ale stilului romanic. începută în FlorenŃa secolului al XV-lea.subŃirimea şi golurile lăsate de ferestre. sau ogiva. Două dintre elementele caracteristice ale arhitecturii gotice sunt bolta în arc frânt. Turnuri tot mai înalte străjuiesc faŃada. Suedia şi Finlanda. Un al treilea element definitoriu. să nu se surpe. corespunzând fiecare unui naos. este rozeta. A fost precedată de arhitectura romanică şi a fost succedată de arhitectura renascentistă. începând cu secolul al XII-lea şi încheind cu anii 1500. cele mai importante opere arhitecturale gotice acoperă perioada 1140-1500.

Spania Catedrala din Bourgos Catedrala din Toledo Catedrala din Santiago di Compostella Italia Domul din Milano Interiorul 25 . ConstrucŃia sa a durat 600 de ani (1248-1880). Germania Catedrala din Köln Cea mai înaltă catedrală din lume (157 m).

Maria şi pruncul Fecioara printre stânci 26 . XV-XVI) Artiştii Renaşterii Leonardo Michelangelo Rafael Dürer Botticelli TiŃian Veronese Bruegel Bosch Leonardo da Vinci (1452-1519) Bunavestire 1501 1508 Sfânta Ana. Renaşterea (sec.

Cina cea de taină 1495-1498 Doamna cu hermina Mona Lisa Madonna Litta 1491 1503-1506 1491 Autoportret Omul vitruvian 1512-1515 1509 (?) 27 .

Michelangelo Buonarroti (1475-1564) Pietà David 1499 1501-1504 Capela sixtină Judecata de apoi 1508-1512 1534-1541 Moise (1516) Bazilica Sfântul Petru din Roma Il pensieroso (1531-34) 28 .

Rafael (1483-1520) Şcoala din Atena 1509-1510 Madonna del Granduca Madona Sixtină Madonna della Sedia 1505 1512 1514 Sfântul Gheorghe luptând Cele trei GraŃii Sfânta Ecaterina Schimbarea cu dragonul din Alexandria la faŃă 29 .

Dürer (1471-1528) Autoportretele Autoportret la 22 de ani Autoportret la 28 de ani Autoportret la 30 de ani 1493 1498 1500 Portretul unei tinere VeneŃiene Adam şi Eva Melancolia Botticelli (1528-1588) Primavera 30 .

Naşterea lui Venus Calomnia lui Apellius TiŃian (1490-1576) Bacanala 1518 Salomea 1515 31 .

Veronese (1528-1588) Nunta din Cana 1562-63 OspăŃul din casa Levitului 1573 32 .

1525-1569) Căderea lui Icar 1558 Triumful morŃii 1562 Turnul Babel 1563 Schilozii 1568 Parabola orbilor 1568 33 .Bruegel (ca.

XVI) El Greco Tintoretto Cellini El Greco (1541-1614) Sfântul Petru Laocoon 1610 El Espolio (Despuierea lui Isus) 34 .Bosch (1453? – 1516) Judecata de apoi 1510 Manierismul (sec.

Tintoretto (1518-1594) Isus în faŃa lui Pilat Calea Lactee Suzana e i vecchioni (Suzana şi bătrânii) 1560 Cellini (1500-1571) Perseu decapitând Meduza 1554 35 .

mobilierul. între manierism şi baroc. rococo-ul. istoricului de artă de origine elveŃiană. de unde a migrat ulterior şi în cele două Americi. posibil superflu. precum şi în alte părŃi ale lumii. Barocul (sec. trecut prin filiera limbii franceze („baroque“). Cuvântul care se foloseşte astăzi pentru a desemna barocul în toate limbile este de origine portugheză („barocco“). în franceză şi engleză Baroque) este un stil care ia naştere în Italia. şi ignoră chiar faza mai târzie a barocului. barocul este atât o perioadă bine definită din istoria artei europene. Venezia şi FlorenŃa la sfârşitul secolului al XVI-lea şi începutul secolului al XVII-lea şi se răspândeşte foarte repede în mai toate Ńările Europei occidentale. Heinrich Wölfflin (1864–1945)*. sensul iniŃial al cuvântului era un substantiv ce desemna o perlă de formă neregulată. uneori realizat cu un exces de zel.care era o artă elitistă. teatrul şi muzica. Mantova. dansul. XVII-XVIII) Bernini Rubens Rembdrandt Velázquez Vermeer Barocul (în italiană şi portugheză Barocco. Atinge toate domeniile artistice: sculptura. 36 . Dar Wölfflin nu face distincŃia pe care o fac astăzi mai toŃi autorii. cât şi un stil (curent artistic) care a apărut la Roma în jurul anilor 1600 şi s-a extins către celelalte Ńări şi culturi europene. pictura. În ambele limbi. care înfloreşte în prima jumătate a secolului al XVIII-lea. Ca adjectiv desemnează ceva migălos şi realizat în cele mai mici detalii. o artă destinată maselor. la Roma. antitetică artei Renaşterii . În lucrarea sa. Aşadar. literatura. el identifică barocul unei « mişcări importată în masă ». Termenul îi este datorat în mare parte. în accepŃiunea de astăzi. Renaissance şi Baroque. arhitectura.

ascultător şi/sau participant la actul de cultură. dramă. supraîncărcarea decorativă. Este continuatorul fidel. exuberanŃa şi o grandoare uneori pompoasă. Italia FranŃa Olanda Belgia Anglia Lituania România Portugalia Mexic Ungaria Spania Indiferent de domeniul în care se regăseşte. Barocul se caracterizează prin exagerarea mişcărilor. al mişcării artistice a Renaşterii şi precursorul clasicismului care-i urmează începând cu a doua jumătate a secolului al XVII-lea. stilul baroc se caracterizează prin utilizarea exagerată a mişcării şi a clarităŃii. exuberanŃă şi grandoare în spectator. în ceea ce priveşte spiritul. Toate aceste elemente sunt folosite de către artiştii genului baroc pentru a produce momente de tensiune. Barocul arhitectural Les Invalides 1676 Amsterdam City Hall 1646 (Paris) (Amsterdam) 37 . respectiv a bogăŃiei folosirii detaliilor ce simbolizează lucruri ce se pot interpreta cu uşurinŃă şi lipsă de ambiguitate. efectele dramatice. tensiunea.

Wachau. 1669-1678 38 . Austria) 1736 Castelul Versailles (FranŃa).Biserica Sfântul Nicolae 1702-1752 (Praga) Mânăstirea Strahov Biblioteca Mânăstirii Strahov 1720 (Praga) Karlskirche 1737 AbaŃia benedictină din Melk 1702- (Viena) (Melk.

Fontana di Trevi (Fântâna Trevi) Roma 1629-1767 Bernini (1598-1680) Extazul Sfântei Tereza Biserica Santa Maria della Vittoria Roma 1645-1652 1656-1667 PiaŃa Sfântul Petru (Piazza San Pietro) (Roma) 39 .

Rubens (1577-1640) Vânătoare de lei Răstiginirea Lupta Sfântului Gheorghe Sfântul Sebastian David şi Goliath cu balaurul Unirea pământului cu apa Judecata lui Paris 40 .

Rembrandt (1606-1669) LecŃia de anatomie a Docturului Tulp Rondul de noapte Filozof în meditaŃie Întoarcearea fiului risipitor OspăŃul lui Balthazar (1635) 41 .

Velázquez (1599-1660) Las Meninas (Domnişoarele de onoare) 1656 Vermeer (1632-1675) Lăptăreasa Vedere din Delft Tânăra cu perlă Astronomul 42 .

CompoziŃia are întâietate asupra culorii. clasicismul tinde în pictură către un ideal de perfecŃiune şi de frumuseŃe. Ca şi în celelalte discipline. doi pictori francezi care-şi desfăşoară activitatea la Roma. Mişcarea va fi continuată de Charles Le Brun care o va impune datorită controlului său exercitat asupra Academiei regale de pictură şi sculptură şi comenzilor regelui Ludovic al XIV-lea pentru decoraŃia castelului Versailles. XVII-XVIII) Claude Lorrain Nicolas Poussin Charles LeBrun Clasicismul este stabilit în pictură de Nicolas Poussin şi Claude Lorrain. Pictorul îşi alege subiecte nobile. Lorrain Debarcarea Cleopatrei la Tars 1642 43 . conceptul asupra seducŃiei simŃurilor. Reprezentarea naturii trebuie făcută după reguli precise şi stricte care transformă orice lucru în expresia unui ideal. inspirat din ceea ce se credea pe atunci a fi virtutea antică. cu precădere inspirate din Antichitatea şi mitologia greco-latină. Regele va face astfel din clasicism curentul oficial al FranŃei care va influenŃa în mare măsură o întreagă generaŃie de pictori francezi şi europeni. Clasicismul (sec.

Claude Lorrain (1600-1682) Întoarcerea lui Ulyse Nicolas Poussin (1594-1665) InspiraŃia poetului Păstorii din Arcadia 44 .

apare în FranŃa. cu mobilier elegant şi ornamental. oglinzi ornamentale şi tapiserii care se încadrau arhitecturii. 45 . detaliului şi ornamentelor. Este stilul specific artei şi design-ului de interior francez din secolul al XVIII-lea. XVIII) François Boucher Antoine Watteau Fragonard Tiepolo Rococo este un termen care desemnează o perioadă relativ târzie din evoluŃia barocului. Este un stil al luminii. Stilul rococo. succesorul barocului în Europa. fiind asociat regelui Ludovic al XV-lea (Louis XV. Charles LeBrun (1619-1690) Sainte Geneviève Intrarea lui Alexandru în Babylon Rococo (sec. mici sculpturi. caracterizată prin exagerarea trăsăturilor acestuia până la opulenŃă. reliefurilor şi picturilor de pe pereŃi. 1715-1774). Camerele în stil Rococo erau proiectate ca opere de artă în sine.

François Boucher (1703-1770) O toamnă pastorală 1749 Odihna Dianei după baie Odalisca blondă Antoine Watteau (1684-1721) Îmbarcarea pentru insula Citera 1718 46 .

Jean-Honoré Fragonard (1732-1806) Leagănul 1766 Cititoarea 1770 Sărut pe furiş 1766 Zăvorul 1778 Tiepolo (1696-1770) Frescele din Würzburger Rezidenz 1750-53 47 .

XIX-XX) Bodemuseum Opera Garnier Teatrul naŃional (Berlin) (Paris) (Cluj-Napoca) 48 . Răstignirea 1725 Purtarea crucii 1738 1756 1759 Martirul Sfântei Agatha Viziunea Sfântei Ana Neo-barocul (sec.

Această expresie nouă a unui stil vechi dorea să ralieze toate artele la ceea ce se va numi « le grand goût ». adesea propagandiste (mai ales sub Napoleon)  Punerea în lumină a valorilor civice  Teme inspirate din Antichitatea greacă şi romană  Culoarea locală menită să separe grupurile de personaje  Forma primează asupra culorii (contrar barocului)  CompoziŃii adesea dihotomice  Folosirea luminii en coup de phare  Eliminarea superfluităŃii  Reprezentarea momentului dinaintea unei acŃiuni 49 . Sub influenŃa lui Winckelmann. Nu se mai invoca arta decât trecând prin Antichitate şi moda fu cea din Pompei şi Herculanum. Principalele caracteristici :  Ortogonalitatea generală a tabloului  Teme moralizatoare. ca reacŃie la excesele romantismului şi modernităŃii. Mişcarea se propagă foarte repede în întrega FranŃă prin intermediul elevilor pictori şi sculptori de la Academia franceză de la Roma. în Anglia graŃie practicii Grand Tour a tinerei aristocraŃii britanice. arhitectură şi literatură între anii 1750 et 1830. sculptură. Neo-clasicismul (sec. iar după aceea în întreaga lume. Se naşte la Roma în momentul în care sunt descoperite oraşele învelite în lavă din Pompei şi Herculanum. după baroc şi excesele frivolităŃii rococo din anii care au precedat. neoclasicismul preconizează o întoarcere la virtutea şi la simplitatea antică. Clasificarea se aplică de asemenea şi la muzică începând cu anii 1920. XIX) Neoclasicismul este o mişcare artistică care a avut loc în pictură.

Pictura neo-clasică Jacques-Louis David Dominique Ingres Jacques-Louis David (1748-1825) Jurământul HoraŃilor 1784 Moartea lui Socrate 1787 Sabinele 1799 Încoronarea lui Napoleon 1805 Doamna Récamier (1800) 50 .

1793 1812 Moartea lui Marat Napoleon în cabinetul său de lucru de la Tuileries Dominique Ingres (1780-1867) Oedip interogând Sfinxul Baia turcească La Baigneuse dite de Valpinçon Marea Odaliscă (1814) 51 .

Urmând arhitecturii baroce şi rococo. Este aplicat la edificii nu prea înalte. Arhitectura neo-clasică Arhitectura neoclasică este o perioadă arhitecturală care a luat naştere din neoclasicismul celei de-a doua jumătăŃi a secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea. pictorul şi arhictectul din Vicenza care a creat acest stil. care se dezvoltă în regiuni rurale din Marea Britanie. Arhitectura neoclasică nu are o Ńară anume în care se manifestă. Modelul este templul grec. specifice Ńărilor în care a apărut : • faza iniŃială este aceea a palladianismului ∗. • Greek Revival (stilul neo-grec) foloseşte coloane fără bază în stil ionic. iar în forma germană sub numele Biedermeier • unii mai văd şi în stilul Beaux-Arts o prelungire a canoanelor neoclasice. iar mai apoi doric. porticul etc. Este faza tardivă a neoclasicismului care înfloreşte în forma sa britanică sub numele de Style Regency. arhitectura neoclasică foloseşte elemente greco-romane (coloane. 52 . • stilul neoclasic este consacrat de RevoluŃia franceză (1789) • înfine. Ea este universală : găsim exemple din America de Nord până în Rusia. sub impulsul lui Inigo Jones şi Christopher Wren. în vogă în FranŃa debutului de secol XIX. fără a le amesteca însă. stilul Empire (le style Empire). Edificii şi monumente neoclasice ∗ De la Andrea Palladio (1508-1580).) şi se pune în slujba politicului. Comportă însă mai multe etape. frontoane. proporŃii armonioase. este un amestec al moştenirii romane cu influenŃe din Egiptul antic.

Panteonul din Paris Poarta Brandenburg din Berlin Arcul de Triumf de la Carroussel Arcul de Triumf Place de l’Étoile British Museum Londra Lincoln Memorial Washington 53 .

Germania. resimŃită în întreaga Europă la acea vreme. Puşkin. Desemnează o artă în care predomină imaginaŃia şi sensibilitatea asupra oricărei alte facultăŃi a spiritului. denumirea de romantism a fost dată iniŃial curentului literar început în jur de 1820 şi care a durat până prin 1850. Gœthe. Romantismul se conturează pornind de la revendicarea subiectivităŃii ca element fundamental al creaŃiei şi al vieŃii. În FranŃa. Accentul este pus pe experienŃele personale care iau locul aspectului fictiv atribuit poemelor şi romanelor clasice axate în general pe evenimente istorice. Se dezvoltă în FranŃa sub RestauraŃie şi monarhia lui Iulie (monarchie de Juillet) ca reacŃie împotriva regularităŃii clasice judecată ca fiind prea rigidă. şi a raŃionalismului filozofic al secolelor anterioare. criza romantică din literatura franceză nu este decât unul din aspectele relativ tardive ale unei mişcări mult mai vaste. XIX) Caspar David Francesco Hayez Delacroix Géricault Chassériau Friedrich Goya Daumier Constable Turner Romantismul este un curent artistic al Europei occidentale apărut în decursul secolului al XVIII-lea în Marea Britanie şi Germania. ideile şi noile tematici introduse influenŃează foarte repede atât pictura cât şi muzica. Anglia. De fapt. care se extinde în secolul al XIX-lea şi în FranŃa. Valorile estetice şi morale ale romantismului. Italia şi Spania. Byron. 54 . Romantismul (sec. În afară de FranŃa. Rusia îşi numără toate romanticii lor : Hugo.

Opera cea mai reprezentativă pentru curentul romantic : Anne-Louis Girodet Trioson 1808 Atala au tombeau sau Les funérailles d’Atala (Înmormântatrea lui Atala) Caspar David Friedrich (1774-1840) 1808 1817 Crucea de pe munte Călătorul contemplând o mare de nori 55 .

Naufragiul SperanŃei 1820 Cuplu contemplând luna 1807 1818 Coaste stâncoase în Rügen Copacul singuratic 1822 Femeie în soarele dimineŃii 1822 56 .

Francesco Hayez (1791-1882) Sărutul 1859 Eugène Delacroix (1798-1863) Dante şi Virgiliu în Infern 1822 Tânără orfelină 1824 în cimitir 57 .

1824 Scenă a masacrului din Scio Moartea lui Sardanapal 1827 Libertatea conducând poporul (1830) Théodore Géricault (1791-1824) Pluta Meduzei 1819 58 .

43) 1799 59 . 36) Somnul raŃiunii naşte monştri 1812 (Capriciile. Théodore Chassériau (1819-1856) Toaleta lui Esther 1841 Fantoma lui Banquo 1854 Francisco Goya (1746-1828) Nici Aici (Dezastrele războiului.

1820- 3 mai 1808 1814 Saturn 1823 devorându-şi fiii InchiziŃia (1816) Honoré Daumier (1808-1879) PiaŃa artei SchiŃa Republicii Don Quijote 60 .

John Constable (1776-1837) Moara din Gillingham Dorset Catedrala Salisbury William Turner (1775-1851) Didon construind Carthagina Ultima călătorie a Temerarului I II Incendiul Parlamentului din Londra 61 .

atât în planul tematicii. Pictura academică împrumută mult neoclasicismului lui David şi al lui Ingres. cea mai importantă pe atunci. 62 . sub influenŃa Academiilor europene de arte şi în primul rând a Academiei de Arte Frumoase din Paris. Flandrin (1775-1851) Tânăr nud şezând (Jeune homme nu assis) 1836 _________ * Lac transparent. În istoria artei. după neoclasicism şi apogeul romantismului. Academismul (sec. XIX) Flandrin Cabanel Gérôme Lefebvre Bouguereau Pictura academică este pictura produsă sub influenŃa unei Academii de Arte Frumoase sau. cât şi al stilului şi tehnicii (glacis *). pictura academică corespunde curentului artistic care domină mijlocul secolului al XIX-lea. prin extindere. Academismul este caracterizat printr-un gust foarte pronunŃat pentru temele istorice şi gustul pentru orientalism. sub influenŃa unei instituŃii echivalente care organizează sistemul de arte frumoase.

Cabanel (1823-1889) Naşterea lui Venus Ecoul Cleopatra încercând otrava pe amanŃii ei Gérôme (1824-1904) Diogene Asasinarea lui Cezar 63 .

Fruna în faŃa Areopagului Lefebvre (1836-1911) Adevărul Maria Magdalena Bouguereau (1825-1905) La Bohémienne 1890 64 .

Realismul (sec. XIX)

Corot (1796-1875)

Agar în deşert Steaua de dimineaŃă

Forumul văzut dinspre grădinile Farnese

Podul din Nantes PiaŃa din VeneŃia
65

Courbet (1819-1877)

Înmormântare la Ornans

Atelierul pictorului

Autoportret cu câine negru Disperatul
66

Portretul artistului Izvorul din Loue

Naturalismul (sec. XIX)

În pictură, Naturalismul este un curent apărut în secolul al XIX-lea, urmând
realismului şi acordând o importanŃă primordială motivelor peisajului şi lumii
Ńărăneşti în simplitatea ei, mai curând decât scenelor istorice preferate fie de clasici.
Este însă foarte greu de apreciat în ce măsură naturalismul nu se înscrie şi el în
curentul anterior, în măsura în care scopul urmărit nu diferă cu mult de cel al
realismului. Aceeaşi preocupare domină în ambele curente, cea de a reprezenta
realitatea aşa cum este ea, neidealizată şi nemitologizată.
DiferenŃa majoră este aceea că arareori peisajul, de exemplu, devine subiectul
principal al operei. Cel mai adesea, acesta este doar fundalul pe care se proiectează
viaŃa de zi cu zi a oamenilor simpli.
Putem afirma că naturalismul este o exacerbare a anumitor aspecte ale
realismului, prin care artistul dispare pentru a lăsa loc prozaismului vieŃii de zi cu zi.

Louis Le Nain (1593-1648)
Precursorul naturalismului

CăruŃa Familie de Ńărani

67

literatura şi poezia (Shakespeare. În 1848. fără să adere însă oficial. William Holman Hunt. pornind de la ideea că apogeul picturii este reprezentat de înaintaşii lui Rafael. pictorii John Everett Millais. Subiectele lor de predilecŃie sunt temele biblice. ezoterică şi moralizatoare. Jean-François Millet (1814-1875) Les Glaneuses L’Angélus Prerafaelismul (sec.. sensul detaliului şi culorile vii. 68 . sculptorul Thomas Woolner şi criticii de artă William Michael Rossetti şi Frederick George Stephens fondează Confreria prerafaelită (Pre-Raphaelite Brotherhood).). Ei privilegiază realismul. a fost şi el apropiat mişcării.. Evul Mediu. XIX) Este curentul artistic apărut în Anglia la mijlocul secolului al XIX-lea care. Keats. a militat pentru o artă de rafinament. Îşi semnează uneori operele cu iniŃialele PRB (Pre-Raphaelite Brotherhood). Un alt pictor. poetul şi pictorul Dante Gabriel Rossetti. literaturizantă. James Collinson. ei vor să regăsească puritatea artistică a primitivilor italieni anteriori lui Rafael. paseistă. Ford Madox Brown. anti-academică. imitând în principal stilul lor. În opoziŃie cu academismul victorian. provocând indignarea unei Mari Britanii obtuze care îşi închipuie că în spatele acestor litere s-ar afla o semnificaŃie ascunsă. Browning. blasfematorie sau mistică.

John Everett William Holman Dante Gabriel Edward John William Millais Hunt Rossetti Burne-Jones Waterhouse John Everett Millais (1829-1896) Ofelia William Holman Hunt (1827-1910) łărmurile noastre englezeşti 69 .

Dante Gabriel Rossetti (1828-1882) Visul Ioana d’Arc Proserpina John William Waterhouse (1849-1917) Cercul magic Circe oferind cupa lui Ulyse Circe invidioasa 70 .

Respins de juriul Salonului Oficial. respinge însă pe Cézanne. reprezentând-o pe zeiŃa Venus în chip de curtezană. care se vedeau confruntaŃi cu problemele ce-i frământau. spre stupefacŃia publicului conservator şi entuziasmul tinerilor pictori. Renoir şi din nou pe Manet. care marchează desprinderea artei moderne de academismul tradiŃional. Impresionismul (sec. Manet îşi va expune picturile. când este expus la Salonul parizian. Precursori ai impresionismului au fost pictorii spanioli Diego Velázquez şi Francisco Goya. Pictura impresionistă s-a dezvoltat în perioada cuprinsă între 1867 şi 1886. Camille Pissarro. mai ales în FranŃa. pictura engleză cu William Turner şi John Constable. asupra mobilităŃii fenomenelor. Tot în 1863. mai mult decât asupra aspectului stabil şi conceptual al lucrurilor. Berthe Morisot. Claude Monet. ca Edgar Degas. XIX) Impresionismul este mişcarea artistică. manifestată la început în pictură. caracterizată prin concentrarea asupra impresiilor fugitive produse de o scenă sau de un obiect. preferând pictura în aer liber şi folosind o cromatică pură şi tuşeuri fine de penel pentru a simula lumina reală. care îl vor duce în aer liber să picteze faimoasele sale peisaje. Jongkind. publicată în gazeta L'Évènement. dar se pot deja întrevedea caracteristicile principale ale acestei mişcări. Fantin-Latour şi alŃii în «Salonul refuzaŃilor» (Le Salon des Refusés). ceea ce provoacă reacŃia scriitorului Émile Zola într-o diatribă violentă la adresa oficialităŃilor. Nu se vorbeşte încă de impresionism. care provoacă un scandal şi mai mare în 1865. printre care celebra Le Déjeuner sur l'herbe. împreună cu Pissarro. Frédéric Bazille. mai târziu şi în muzică. Édouard Manet pictează tabloul intitulat Olympia. Ingres şi reprezentanŃii Şcolii de la Barbizon. precum şi francezii Courbet. Salonul din 1866 acceptă lucrările unora din pictorii aparŃinând noii orientări. 71 .

∗∗ Louis Leroy. Impresie. Sisley. din moment ce eram impresionat. printre altele. ToŃi membrii grupării vor revendica din acel moment nobleŃea numelui de impresionişti. Impression“ („PuneŃi. organizează o expoziŃie colectivă în saloanele fotografului Felix Nadar. Răsărit de soare. 1873 În ziua următoare.∗∗ De atunci denumirea i-a rămas ataşată curentului. ceea ce va marca o etapă importantă în dezvoltarea impresionismului. Degas. din nou reuniŃi sub numele Société anonyme des peintres. în Le Charivari. compusă din Pissarro. În anul 1874. Războiul franco-german din 1870 îi risipeşte : Cézanne se retrage în provincie. Soleil levant“ („Impresie. des sculpteurs et des graveurs („Societatea anonimă a pictorilor. câtă uşurinŃă în opera aceasta de artă ! (…) Tapetul de perete într-o stare embrionară şi tot pare mai finisat decât peisajul acesta marin !“. sculptorilor şi graficienilor“). Pissarro. 25 aprilie 1874. apare în revista Charivari din 25 aprilie 1874 articolul cronicarului de artă Louis Leroy. o pictură reprezentând un peisaj marin din Le Havre. Monet adusese. intitulat Exposition des Impressionnistes („ExpoziŃia Impresioniştilor“). 72 . Cézanne şi Berthe Morisot. Renoir. răsărit de soare“). Monet şi Sisley se duc la Londra. Monet. ∗ Fratele lui Rodin va completa titlul: „Impression. «Exposition des Impressionistes». răspunse : „Mettez. Impresie“)∗. Întrebat asupra titlului tabloului pentru alcătuirea catalogului. care va exercita o puternică influenŃă asupra picturii lor ulterioare. trebuia să fie vreo impresie a cuiva… Şi câtă libertate. Atât titlul cât şi conŃinutul articolului sunt vădit maliŃioase : „Impresie — eram sigur de asta ! Tocmai îmi spuneam că. Monet. descoperind acolo pictura lui William Turner.

Pictorii impresionişti Monet Renoir Manet Pissaro Degas Sisley Claude Monet (1840-1926) Seria Nuferilor Seria Catedralei din Rouen 73 .

Impresie. răsărit de soare Gara Saint Lazare Macii Auguste Renoir (1841-1919) Balul de la Moulin de la Galette 74 .

Camille Pissaro (1830-1903) Bulevardul Montmartre. noaptea Edgar Degas (1834-1917) Absintul Dansatoare pe scenă 75 .

acesta se identifică cel mai adesea cu pointillismul. folosind culori primare. PercepŃia este însă diferită : prin amestecul optic al celor trei culori în diferite tonuri. Astfel. expusă pentru prima dată la salonul independenŃilor. Rari sunt criticii de artă care mai fac diferenŃa între neo-impresionism (care ar cuprinde în principiu a scară mai largă de tendinŃe picturale) şi pointillism (care se vrea doar o exacerbare a impresionismului). un critic de artă francez. putem vorbi de trei denumiri pentru un singur curent pictural : neo- impresionism. Georges Seurat Paul Signac O după-amiază pe insula La Grande Jatte Palatul papal din Avignon 76 . sub impulsul lui Georges Seurat (1859-1891) şi Paul Signac (1863-1935). Tehnica aceasta a luat naştere în FranŃa la sfârşitul secolului al XIX-lea. Acesta din urmă a facilitat expansiunea mişcării în Germania. care constă în a picta prin mici tuşe separate de pictură. Apogeul său corespunde sfârşitului de secol XIX. XIX) Termenul de « neo-impresionism » este folosit pentru prima oară de Félix Fénéon. Neo-impresionismul constituie o mişcare picturală. în principal Baia la Asnières de Seurat. Toate cele trei denumiri se referă la o tehnică picturală derivată din mişcarea impresionistă. dar influenŃa sa se resimte asupra fauvismului până la expresionismul german şi chiar la abstracŃionism (dacă ne gândim la primele opere ale lui Wilhem Morgner sau ale lui Wassily Kandinsky). S-a difuzat foarte repede în Belgia cu şcoala luministă a lui Théo van Rysselberghe şi Henry Van de Velde. adepŃii săi şi expoziŃii. Neo-impresionismul (sec. Primele opere datează însă din 1884. percepem culorile secundare. pointillism sau divizionism. Chiar dacă metodele de explorare ale neo-impresionismului sunt destul de diverse. cu apărătorii ei (printre care criticul Fénéon).

în afară de Cézanne. XIX-XX) Există trei precursori ai artei moderne. curentul Nabis). Gauguin şi Van Gogh. prin maniera lor picturală. Fiecare în parte privilegiază latura subiectivă şi consideră arta ca un mijloc de expresie a interiorităŃii artistului. Bonnard şi Toulouse-Lautrec. Neputând fi asimilaŃi nici mişcării care i-a precedat cu puŃin. artişti precum : Matisse. Gauguin şi Van Gogh. adică impresionismul. se îndepărtează sau se separă de impresionism şi uneori chiar i se opun (astfel cum ar fi sintetismul. sunt catalogaŃi în mod foarte prudent în curentul post-impresionist. care. adică imediat după perioada de glorie a impresionismului (1870-1880). neo-impresionismul/pointillismul. în perioada cuprinsă aproximativ între 1885 à 1915. Post-impresionismul este de fapt un ansamblu de curente artistice care. Post-impresionismul (sec. nici prelungirii sale. Paul Cézanne (1839-1906) 1900 Muntele Sainte-Victoire 77 . Sunt incluşi adesea în acest curent. simbolismul. pregătesc într-un anumit fel arta secolului XX : Cézanne.

Casa părintelui Lacroix Gardanne din Anvers Pârâul Paul Gauguin (1848-1903) Când te vei mărita ? 78 .

noapte Noapte înstelată la Saint-Rémy Noapte înstelată peste Ron Doctorul Gachet 79 . Vincent Van Gogh (1853-1890) Galoşi cu şireturi Cafenea din Arles.