You are on page 1of 4

PERIODIZAREA LITERATURII ROMANE

I. LITERATURA VECHE ( SEC. 15 – 18 . UMANISMUL): II. LITERATURA PREMODERNA ( 1780-1830. ILUMINISMUL ) III. LITERATURA MODERNA A. LITERATURA PASOPTISTA ( 1830 – 1859 ) Mihail Kogălniceanu
B.

Grigore Ureche .Miron Costin. Ion Neculce

Scoala Ardeleana: Samuel Micu,Gheorghe Sincai, Petru Maior, Ion Budai Deleanu

Vasile Alecsandri Costache Negruzzi
CLASICISMUL. ROMANTISMUL. REALISMUL

A MARILOR CLASICI ( 1867 – 1880 ).

C.

Titu Maiorescu Mihai Eminescu Ion Creangă I. L. Caragiale Ioan Slavici LA FINELE SI INCEP. SEC. 20 ( 1880 – 1918 ). SAMANATORISMUL. POPORANISMUL.SIMBOLISMUL

D.

G.Ibrăileanu Nicolae Iorga George Coşbuc Octavian Goga Al. Macedonski G. Bacovia INTERBELICA ( 1918 – 1944 ). TRADITIONALISM. MODERNISM

Nechifor CrainicVasile Voiculescu Eugen Lovinescu Lucian Blaga Tudor Arghezi

Ion Barbu

E.

Mihail Sadoveanu Liviu Rebreanu Camil Petrescu POSTBELICA ( DUPA 1944 ). NEOMODERNISM.

George Călinescu Mircea Eliade POSTMODERNISM

Marin Preda

Nichita Stănescu

Marin Sorescu

Mircea Cărtărescu

Mircea Nedelciu

1. SCRIITORI ROMÂNI
I. LITERATURA PAŞOPTISTĂ
VASILE ALECSANDRI
“Ş-acel rege- al poeziei, vecinic tânăr şi ferice, Ce din frunze îţi doineşte, ce cu fluierul îţi zice, Ce cu basmul povesteşte - veselul Alecsandri, Ce-nşirând mărgăritare pe a stelei blondă rază, Acum secolii străbate, o minune luminoasă, Acum râde printre lacrimi când o cântă pe Dridri.” Mihai Eminescu- “Epigonii” “E unul care cântă mai dulce decât mine? Cu-atât mai bine ţării, si lui cu-atât mai bine. Apuce înainte s-ajungă cât mai sus, La răsăritu-i falnic se-nchină-al meu apus.” ( V. Alecsandri – “Unor critici” )

II. EPOCA MARILOR CLASICI

MIHAI EMINESCU ( 1850 – 1889 ) M.Eminescu este poetul naţional al românilor. A fost numit de Constantin Noica “omul deplin al culturii româneşti” întrucât substanţa operei sale stă sub semnul eternităţii prin ancorarea sa spiituală atât la tradiţiile culturii române, cât şi la esenţele culturii europene, poetul formându-se spiritual “la şcoala lui Homer, Shakespeare precum şi la aceea a clasicului folclor românesc”. “Mânuirea perfectă a limbii materne” a făcut din Mihai Eminescu un adevărat întemeietor al limbajului poetic prin varietatea mijloacelor expresive prin sensibilitatea reflexivă, prin viziunea inovatoare şi profundă asupra lumii şi, în acelaşi timp, precursor recunoscu ca atare al celor mai mari poeţi ai secolului: Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Ion Barbu, Nichita Stănescu. ION LUCA CARAGIALE ( 1852 – 1912 ) - este cel mai mare dramaturg din literatura română. ION CREANGĂ Creangă uşurinţă din cei 4 mari clasici ai literaturii române, alături I.L.Caragiale a creat(o1830 – 1889 ) se disting cu este unul 3 universuri diferite: comic, tragic si fantastic. de operă în care Eminescu ( si fantasticul îşi pun pecetea asupra creaţiei (sale nuvelistice (“O făclie de Paşti”,” Păcat”, “La Tragismul poetul ), Caragiale ( dramaturgul ) şi I. Slavici nuvelistul ). Creangă este cel mai mare povestitor român şi unul dintre cei mai mari povestitori europeni- Fraţii Grimm, hanul lui Mânjoală”, “Calul dracului”, “In vreme de război”, “Kir Ianulea”,” Abu Hassan”), în timp ce nota Perault şi Anderson. comicăPrimele scrieri ale lui Creangă sunt povestiri şi istorioare de uz didactic ca : “Inul şi cămeşa”, “Păcală”, şi de se face simţită în schiţe (“D-l Goe”, “Vizită”, “Telegrame”, “Bubico”); comedii de moravuri “ursul caracter vulpe”. Urmează “Poveştile”, publicate majoritatea în “Convorbiri literare”cu1875-1879 ).“), farsa (“D-ale păcălit de (“O scrisoare pierdută”, “O noapte furtunoasă”, “Conul Leonida faţă ( reacţiunea Opera de carnavalului “). maturitate este scrierea memorialistică “Amintiri din copilărie”. Poveştile se plasează în timp între anii de ucenicie IOAN SLAVICI ( 1848 – 1925 )- este, alături de Eminescu, Creangă şi Caragiale , unul din cei 4 mari clasici ai literaturii române. El este considerat “părintele nuvelei româneşti” şi “un Balzac al satului românesc”. “Nuvelele lui Slavici au importanţa pentru proză ce a avut-o Eminescu pentru poezie, Caragiale pentru teatru şi Creangă pentru povestire”. ( Pompiliu Marcea ). Nuvela “Moara cu noroc” a fost reprodusă în 1881, în volumul de debut editorial “Novele din popor”, fiind una din cele mai reuşite din cele aproape 100 de nuvele şi schiţe scrise de Slavici. Cele 2 etape ale nuvelisticii lui Slavici sunt: idilică, pronunţat folclorică şi dramatică, tragică. Nuvela “Moara cu noroc” aparţine celei de a doua etape. Alături de Caragiale este considerat creatorul nuvelei realiste şi psihologice.
marcaţi de scrierea manualelor şcolare şi opera de maturitate “Amintiri din copilărie”. “Povestea lui Harap-Alb” este cel mai reprezentativ basm al lui Creangă.

III.

LITERATURA DE LA SFARŞITUL SEC. XIX ŞI ÎNCEP. SEC. XX
GEORGE COŞBUC ( 1866 – 1918 )

POET SAMANATORIST

Poet ardelean, născut la Hordou, lângă Năsăud. Face parte din literatura de la sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX. Scrie o poezie sămănătoristă. Principalele teme ale operei sale sunt: iubirea şi natura, marile evenimente din viaţa satului ( nunta în “Nunta Zamfirei” şi moartea în “Moartea lui Fulger”), poezia socială , poezia evocării trecutului istoric românesc ( şi a Războiului de Independenţă POPORANIST “Balade şi idile’, ‘Fire de tort”, “Cântece de vitejie”. Universul liricii coşbuciene(îl1881 – 1938 sub POET ).. Volume de versuri: OCTAVIAN GOGA constituie satul ) aspect monografic, cu tradiţii şi virtuţi ale ale poporului nostru, cu obiceiuri şi momente esenţiale din viaţa ţăranului român.

Poet ardelean, născut la Răşinari, judeţul Sibiu. Face parte din literatura de la sfârşitul secolului XIX şi

începutul secolului XX. Scrie o poezie poporanistă. Definit ca “poet al pătimirii noastre”, întreaga sa operă este închinată istoriei vitrege şi îndurerate a neamului său de plugari transilvăneni înrobiţi de asuprirea naţională şi socială. El mărturiseşte: “Eu am văzut în ţăran un om chinuit al pământului; n-am putut să-l văd în acea atmosferă în care l-a văzut Alecsandri în pastelurile sale şi nici n-am putut să-l văd încadrat în acea lumină de veselie a lui Coşbuc”.Crezul său literar;”Eu, graţie structurii mele sufleteşti, am crezut totdeauna că scriitorul trebuie să fie un luptător, un deschizător de drumuri, un mare pedagog al neamului din care face parte, un om care filtrează durerile poporului prin sufletul lui şi se transformă într-o trâmbiţă de alarmă”.

ALEXANDRU MACEDONSKI ( 1854 – 1921 ) Teoreticianul simbolismului românesc. Scriitor din perioada de la sfârşitul secolului XIX şi începutul 2. SCRIITORI ROMANI secolului XX. El face trecerea de la romantismul eminescian la curentele moderne ( simbolismul ). Cele mai importante poezii ale sale sunt cele din ciclul “Nopţilor”(romantice) şi din cel al “Rondelurilor” (clasice) . POET SIMBOLIST GEORGE BACOVIA ( 1881 – 1957 ) ( George Vasiliu ) Încrederea în sine: “Dar când patru generaţii peste moartea mea vor trece, / Când voi fi de-un veac aproape Cel mai mare poet simbolist român. Bacovia a dus o existenţă retrasă, fiind marcat sufleteşte de oase şi cenuşă rece,/ Va suna şi pentru mine al dreptăţii ceas deplin/ Ş-al meu nume, printre veacuri, înălţândumonotonia vieţii din târgurile de provincie, cu atmosferă sufocantă , obositoare. În opera lui întâlnim toate se senin,/ Va-nfiera cu o stigmată neghiobia duşmănească/ Cât vor fi în lume inimi şi o limbă românească”. instrumentele tehnicii simboliste: simbolul, sugestia, corespondenţele, muzicalitatea, cromatica, olfactivul, Autorul neinspiratei epigrame referitoare la Eminescu: “Un X…pretins poet-acum/ S-a dus pe cel mai jalnic prozodia, precum şi temele şi motivele ce ilustrează şi definesc acest curent: singurătatea melancolia, drum…/ L-aş plânge dacă-n balamuc/ Destinul său n-ar fi mai bun/ Căci până ieri a fost năuc/ Şi nu e azi spleen-ul, misterul, evadarea, natura ( motive: ploaia, anotimpuri nevrotice ), nevroza, iubirea deprimantă, decât nebun”. oraşul sufocant. Bacovia este poetul toamnelor dezolante, al iernilor ce dau sentimentul de sfârşit de lume, al căldurilor toride, în care cadavrele intrăîn descompunere, al primăverilor iritante şi nevrotice.

IV.

LITERATURA INTERBELICĂ

PROZATOR INTERBELIC MIHAIL SADOVEANU ( 1880-1961 ) Scriitor interbelic, ca şi Rebreanu şi Camil Petrescu. Sadoveanu a fost supranumit, datorită talentului său deosebit şi vastităţii operei sale, “Ceahlăul literaturii române “,”STEFAN CEL MARE al literaturii române“. Sadoveanu a scris povestiri şi romane (aproximativ 120 ). Proza lui are 2000 de personaje (Pompiliu Marcea).Vasta sa operă se grupează în trei etape: antebelică (de tinereţe), interbelică (de maturitate- a capodoperelor) şi postbelică. Perioada antebelică: ”Povestiri”, “Soimii”, “Dureri înăbuşite” şi “Crâşma lui moş Precu”. Perioada interbelică:”Tara de dincolo de negură”,”Hanu Ancuţei”, “Zodia Cancerului sau vremea Ducăi-

Vodă”, “Baltagul” (1930) = scris la 50 de ani , “Creanga de aur” şi “Fraţii Jderi”. Perioada postbelică: “Mitrea Cocor”=roman al colectivizării .

ROMANCIER INTERBELIC LIVIU REBREANU ( 1885-1944 ) L.Rebreanu este un scriitor interbelic . Rebreanu a scris nuvele (care pregătesc romanele prin unele motive şi personaje: “Ruşinea”, “Nevasta”, “Hora morţilor”, “Catastrofa”, “Răfuiala”, “Ofilire”, “Iţic Strul, dezertor”), romane ( “Pădurea spânzuraţilor”, “Răscoala”, “Adam şi Eva” ş.a. ) şi piese de teatru ( “Plicul”, “Apostolii”). Dacă “Ion” prezintă dorinţa pătimaşă de a avea pământ, “Răscoala”este romanul răscoalei ţărăneşti de la 1907, iar “Pădurea spânzuraţilor”urmăreşte conştiinţa unui locotenent în armata austroungară, neştiind dacă să dezerteze, ca să nu lupte împotriva românilor, sau dacă să-şi îndeplinească datoria făţă de imperiu, trăgând în fraţii din “Tară”. CAMIL PETRESCU ( 1894 – 1957 ) Poet, prozator, dramaturg şi eseist interbelic. Camil Petrescu este unul din creatorii romanului citadin modern şi cel mai de seamă romancier analist al lucidităţii şi autenticităţii. “Patul lui Procust” este al doilea roman, din 1933, după “Ultima noapte de dragoste , întâia noapte de război” din 1930 şi constituie, pentru literatura română, un eveniment deosebit, cu totul novator, consolidând astfel romanul românesc modern. Adept al modernismului lovinescian, Camil Petrescu este cel care, prin opera lui, fundamentează principiul sincronismului, altfel spus, contribuie la sincronizarea literaturii române cu literatura europeană (europenizarea literaturiiromâne), prin aducerea unor noi principii estetice ca autenticitatea, substanţialitatea, relativismul şi prin crearea personajului intelectual lucid şi analitic.
ROMANCIER INTERBELIC

POET INTERBELIC TUDOR ARGHEZI ( 1880 – 1967 ) ( Ion Theodorescu ) Al doilea poet, după Eminescu, care revoluţionează limbajul poetic. Primul volum de versuri îi apare în 1927, când poetul are 47 de ani. Titlul , “Cuvinte potrivite”, se referă la munca de artizan a poetului. Arghezi foloseşte estetica urâtului în volumul “Flori de mucigai”. În “Psalmi se întâlneşte oscilaţia permanentă a poetului între credinţă şi tăgadă. Marile teme ale operei sale sunt: tema filosofică, tema creaţiei, tema morţii, tema iubirii, tema socială şi poezia jocului, a boabei şi a fărâmei. Artele sale poetice cele mai cunoscute şi mai importante sunt cele 2 poezii cu care încep primele sale volume de versuri: “Testament” şi “Flori de mucigai”. POET INTERBELIC LUCIAN BLAGA ( 1895 – 1961 ) Poet, dramaturg, eseist şi prozator interbelic. A fost profesor de filosofie. Sistemul său filosofic se regăseşte în opera literară ( cunoaştere luciferică, paradisiacă, Marele Anonim, cenzura trancedentală, spaţiu mioritic , metaforă revelatorie şi plasticizantă ). Volume de versuri: “Poemele luminii”, “Paşii profetului”, “În marea trecere”, “Lauda somnului”, “La cumpăna apelor”, “La curţile dorului”, “Nebănuitele trepte”. Teatru: “Meşterul Manole”, “Arca lui Noe”, “Zamolxe”. Foloseşte versul liber ( fără rimă, versuri inegale ) caracterizat prin 2 procedee: ingambamentul şi enumeraţia prin “şi”. “Poetul este nu atât un mânuitor, cât şi un mântuitor al cuvintelor. El scoate cuvintele din starea lor naturală şi le aduce în starea de graţie”. (“Elanul Insulei”)

3.

SCRIITORI ROMANI

PROZATOR INTERBELIC MIRCEA ELIADE ( 1907 – 1986 ) Prozator şi istoric al religiilor. După perioda în care a făcut studii în India a scris celebrul roman de dragoste “Maitreyi”. Pleacă din ţară. Va fi profesor de istoria religiilor , va preda la diferite Universităţi şi va primi foarte multe distincţii de la acestea. Opera beletristică scrisă în străinătate este redactată tot în limba română. Cele mai cunoscute opere literare ale sale sunt de factură fantastică ( nuvele: “Domnişoara Christina”, “La ţigănci”, “Pe strada Mântuleasa” şi romane).

V.

LITERATURA POSTBELICĂ

ROMANCIER POSTBELIC MARIN PREDA ( 1922 – 1980 ) M. Preda este cel mai cunoscut prozator postbelic. Ca şi Liviu Rebreanu, Marin Preda începe să scrie nuvele, care vor deveni nucleul romanelor de mai târziu. “Moromeţii” este primul şi cel mai important roman al lui Marin Preda. Originalitatea romanului Moromeţii stă, fără îndoială, în noua viziune asupra lumii rurale. Maturitatea sa artistica este ilustrată de romane: Morometii I – 1955; II - 1967; Risipitorii - 1962; Intrusul - 1968; Marele singuratic - 1972; Delirul - 1975; Cel mai iubit dintre paminteni, 3 volume - 1980. NEOMODERNIST ‘60 NICHITA STĂNESCU ( 1933 – 1983 ) Cel mai important poet postbelic, din generaţia ’60. Locul deosebit al poetului în poezia românească este demonstrat de faptul că este un inovator al limbajului artistic, fapt care explică înţelegerea mai anevoioasă a poeziei sale. La început, deşi laudativă, reacţia criticii a fost vagă în aprecieri: “Nichita Stănescu este autorul celei de a treia revoluţii poetice în limba română, după aceea eminesciană şi argheziană”. Poezia lui este ermetică , pentru că se apropie de matematică prin limbajul încifrat, iniţiatic. Unele dintre cele mai discutate versuri: “Frunză verde de albastru/ mă doare un cal măiastru/ şi-am zis pară de un măr, minciună de adevăr”. NEOMODERNIST ‘60 MARIN SORESCU ( 1936-1997 ) Poet şi dramaturg contemporan, face parte din generaţia ’60. În cadrul dramaturgiei contemporane Marin Sorescu se integrează prin cele 9 piese de teatru: trilogia “Setea muntelui de sare” ( teatru metaforic ) conţine piesele “Iona”, “Paracliserul” şi “Matca”; piesele “Pluta meduzei”, “Lupoaica mea” şi “Există nervi” ; dramele istorice “Răceala” şi “A treia ţeapă”; “Vărul Shakespeare” . Aparţinând trilogiei declarate “Setea muntelui de sare”, “Iona” este piesa care i-a adus lui Sorescu consacrarea în teatru, fiind cea mai explicit poematică. POET, PROZATOR, PUBLICIST SI ESEIST POSTMODERNIST: Mircea Cărtărescu (n. 1 iunie 1956 în Bucureşti) este considerat de critica literară drept cel mai important dintre poeţii generaţiei optzeciste. Este conferenţiar universitar doctor la Catedra de literatură română a Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti. A debutat cu poezie la Cenaclul de Luni, coordonat de profesorul Nicolae Manolescu, şi în volum în antologia Aer cu diamante, dar a citit şi proză la cenaclul lui Ovid S. Crohmălniceanu, Junimea. E un teoretician important al postmodernismului românesc, şi un autor contemporan de succes, apreciat atât în ţară cât şi în străinătate. Operele sale au fost traduse în limbile engleză, italiană, franceză, spaniolă, poloneză, suedeză, bulgară, maghiară, etc. Este scriitorul român cu cota externă cea mai ridicată în acest moment, mulţi critici literari credeau că ar putut fi primul laureat român al premiului Nobel pentru literatură.

PROZATOR POSTMODERNIST: Mircea Nedelciu (n. 12 noiembrie 1950 Fundulea - d. 12 iulie 1999, Bucureşti) a fost un scriitor român, considerat a fi unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai curentului optzecist şi ai postmodernismului în literatura română. Încă din epoca studenţiei, devine. În 1988 se îmbolnăveşte de o formă de leucemie, cu care se va lupta mai bine de un deceniu. Se stinge din viaţă pe 12 iulie 1999, la Bucureşti, răpus de leucemie la vârsta de 48 de ani, şi este înmormântat pe Aleea Poeţilor din Cimitirul Bellu. Opera: Proze scurte: Aventuri într-o curte interioară (1979) ; Efectul de ecou controlat (1981); Amendament la instinctul proprietăţii (1983); Şi ieri va fi o zi (1989); Povestea poveştilor generaţiei '80 (1998); Romane: Zmeura de câmpie (1984), Tratament fabulatoriu (1986), Femeia în roşu (1990), roman scris împreună cu Adriana Babeţi şi Mircea Mihăieş ; Zodia scafandrului (2000), roman neterminat, publicat postum.