CUPRINS Prefaţă Cap. 1. Obiectul şi rolul pedologiei în producţia agricolă 1.1. Definiţia şi rolul pedologiei 1.2.

Scurt istoric al dezvoltării pedologiei 1.3. Fertilitatea solurilor 1.4. Bonitarea ca metodă de evaluare a fertilităţii solului Cap. 2. Factorii de formare a solului 2.1. Clima ca factor pedogenetic 2.2. Vegetaţia ca factor pedogenetic 2.3. Rolul rocilor în formarea solului 2.4. Rolul relieful în formarea solului 2.5. Timpul de evoluţie sau vârsta solului 2.6. Rolul apelor freatice şi stagnante în formarea solului 2.7. Factorul antropic în pedogeneză Cap. 3. Formarea şi alcătuirea părţii minerale a solului 3.1. Generalităţi 3.2. Originea părţii minerale a solului 3.2.1. Compoziţia chimică a scoarţei terestre 3.2.2. Structura mineralogică şi petrografică a scoarţei terestre 3.2.3. Compoziţia petrografică a scoarţei terestre 3.3. Procesele de transformare a părţii minerale a solului 3.3.1. Procesele de dezagregare 3.3.2. Procesele de alterare 3.3.3. Intensitatea proceselor de dezagregare şi alterare 3.4. Produsele rezultate prin dezagregare şi alterare Cap. 4. Formarea şi alcătuirea părţii organice a solului 4.1. Originea părţii organice a solului 4.2. Transformarea microbiană a resturilor organice din sol 4.3. Humusul 4.3.1. Alcătuirea şi proprietăţile acizilor humici 4.3.2. Proprietăţile acizilor humici 4.3.3. Tipuri de humus 4.3.4. Rolul humusului în definirea fertilităţii solului Cap. 5. Formarea şi alcătuirea profilului de sol 5.1. Profilul de sol şi principalele lui caracteristici
1

3 5 5 6 8 9 11 12 13 16 17 19 20 21 23 23 23 24 24 27 29 30 31 35 36 39 39 40 41 41 42 42 43 45 45

5.1.1. Definirea unor noţiuni generale 5.1.2. Formarea profilului de sol 5.2. Morfologia solului 5.2.1. Culoarea solului 5.2.2. Structura solului 5.2.3. Neoformaţiunile solului 5.3. Orizonturile de sol 5.3.1. Ultimele modificări ale nomenclaturii orizonturilor pedogenetice de sol 5.3.2. Notarea şi prezentarea principalelor orizonturi de sol 5.3.3. Orizonturile diagnostice – elementele de bază în taxonomia solurilor Cap. 6. Proprietăţile chimice ale solului 6.1. Capacitatea de adsorbţie 6.1.1. Adsorbţia moleculară 6.1.2. Adsorbţia cationică 6.1.3. Adsorbţia anionică 6.2. Reacţia solului 6.2.1. Aciditatea actuală 6.2.2. Aciditatea potenţială a solului 6.2.3. Importanţa reacţiei solului 6.3. Capacitatea de tamponare a solului Cap. 7. Proprietăţi fizice, fizico-chimice şi mecanice ale solului 7.1. Textura solului 7.2. Greutatea specifică sau densitatea solului 7.3. Greutatea volumetrică sau densitatea aparentă 7.4. Porozitatea 7.5. Consistenţa solului 7.6. Aderenţa solului Cap. 8. Proprietăţile hidrofizice, de aeraţie şi termice ale solului 8.1. Apa din sol 8.1.1. Forţele care acţionează asupra apei din sol 8.1.2. Potenţialul apei din sol 8.1.3. Sucţiunea apei din sol 8.1.4. Curba caracteristică a umidităţii solului 8.1.5. Indicii hidrofizici ai solului 8.1.6. Formele de apă din sol 8.1.7. Permeabilitatea pentru apă a solului
2

45 45 53 53 57 63 66 66 69 73 79 79 79 80 82 83 83 84 84 87 87 94 94 95 95 96 97 97 97 98 98 99 100 102 105

8.1.8. Ascensiunea capilară a apei din sol 8.1.9. Pierderea apei din sol 8.1.10. Regimul hidric al solului 8.2. Aerul din sol 8.3. Temperatura solului Cap. 9. Solurile României 9.1. Legile generale de răspândire a solurilor la nivel planetar 9.2. Clasificarea solurilor 9.2.1. Generalităţi 9.2.2. Clasificările genetice 9.2.3. Clasificările morfologice 9.3. Structura sistemului român de taxonomie a solurilor (SRTS 2000) 9.3.1. Denumirea solurilor 9.3.2. Elemente de bază ale taxonomiei solului 9.3.3. Modificări ale SRTS-2000 faţă de SRCS-1980 şi corelarea cu alte clasificări 9.3.4. Caracterizarea principalelor tipuri de soluri SRTS 2000 9.3.5. Glosar de termeni utilizaţi în SRTS-2000 Cap. 10. Studiile pedologice şi evaluarea resurselor de sol 10.1. Generalităţi 10.2. Principalele noţiuni utilizate în studiul evaluării resurselor de sol 10.3. Clasificarea cercetărilor pedologice 10.4. Cercetarea pedologică propriu-zisă Cap. 11. Aprecierea economică a terenurilor agricole bază pentru introducerea cadastrului general în România 11.1. Generalităţi 11.2. Resursele funciare 11.3. Cadastrul, dezvoltarea durabilă şi protecţia mediului 11.4. Importanţa economică a terenurilor 11.5. Cartarea solurilor 11.5.1. Generalităţi 11.5.2. Tipuri de profiluri folosite în cartarea pedologică 11.5.3. Stabilirea itinerariilor de lucru şi amplasarea profilelor de sol 11.6. Etapa cartării propriu-zise 11.6.1. Amplasarea profilelor de sol 11.6.2. Densitatea profilurilor de sol 11.6.3. Faza de laborator 11.6.4. Faza de birou 11.6.5. Importanţa practică a cartării solului
3

105 106 106 108 108 111 111 114 114 116 121 145 145 149 155 159 166 175 175 175 177 178 183 183 184 185 187 188 188 189 190 191 191 192 194 195 197

11.7. Bonitarea terenurilor agricole 11.7.1. Generalităţi 11.7.2. Indicatori pentru constituirea unităţilor de teritoriu ecologic omogene (TEO) 11.7.3. Indicatori de bonitare pentru condiţiile naturale 11.7.4. Indicatori de caracterizare tehnologică 11.7.5. Determinarea notelor de bonitare 11.7.6. Indicatori de „potenţare” a capacităţii de producţie a terenurilor agricole 11.7.7. Valoarea naturală a notelor de bonitare pentru culturile agricole 11.7.8. Valoarea economică a notelor de bonitare 11.8. Evaluarea terenurilor agricole 11.8.1. Venitul net cadastral 11.8.2. Principalii factori care influenţează valoarea pământului 11.8.3. Metode de evaluare 11.9. Măsurarea favorabilităţii terenurilor pentru diferite culturi 11.9.1. Zonarea agroecologică 11.10. Pretabilitatea terenurilor agricole 11.10.1. Generalităţi 11.10.2. Clase de pretabilitate la „arabil” 11.10.3. Criteriile şi modul de încadrare şi notare a terenurilor în categorii de pretabilitate 11.10.4. Elaborarea hărţii de pretabilitate 11.11. Pretabilitatea terenurilor agricole la amenajări corespunzătoare 11.11.1. Gruparea terenurilor după pretabilitatea la irigat Cap. 12. Evaluarea şi gestionarea resurselor de soluri şi terenuri folosind sistemul informatic (GIS) 12.1. Generalităţi 12.2. Sistemul de hărţi pedologice din România 12.3. Baza de date ROMSOTER - 200 12.4. Baza de date a profilelor de sol 12.5. Sistemul informatic geografic al resurselor de sol şi teren agricol al României Cap. 13. Monitoringul calităţii solului 13.1. Generalităţi 13.2. Terminologia utilizată 13.3. Elementele sistemului de monitorizare 13.4. Principalele restricţii privind calitatea solurilor

198 198 199 200 213 214 217 217 219 223 223 224 225 228 230 232 232 233 235 237 238 238 245 245 246 247 253 255 259 259 260 262 265

4

13.5. Reconstrucţia ecologică a solurilor Bibliografie Cuprins

266 269 275

PEDOLOGIE NOTE DE CURS

PREFAŢĂ

Este unanim recunoscut faptul că solul reprezintă avuţia cea mai importantă a unui popor, iar România a fost cunoscută încă din primele zile ale existenţei sale ca stat naţional şi unitar ca fiind o ţară cu economie preponderent agricolă. Organismele Securităţii Alimentare Mondiale de la FAO au recunoscut încă din 1974 că obiectivul principal al omenirii este în societatea contemporană asigurarea necondiţionată a produselor alimentare în cantitatea şi de calitatea corespunzătoare cerinţei unei vieţi sănătoase. De aici recunoaşterea indubitabilă că solul reprezintă pentru fiecare popor o adevărată avuţie naţională, asupra căreia trebuie să-şi orienteze toată atenţia spre a-l păstra în perfectă stare, condiţii de sănătate şi de productivitate. Agricultura reprezintă o activitate economică de primă importanţă a omenirii, deoarece atâta vreme cât oamenii au nevoie zilnică de hrană, agricultura rămâne de neînlocuit. Importanţa agriculturii pentru sănătatea alimentară se datorează în primul rând rolului său de neînlocuit ca furnizor de hrană în cantităţi

5

îndestulătoare. Apoi, agricultura oferă fiecărei societăţi umane locuri de muncă şi veniturile necesare existenţei populaţiei din ţările cu industrie în dezvoltare. Grija pentru păstrarea integrităţii solului, a fertilităţii sale, a însuşirilor caracteristice dezvoltării armonioase a plantelor cultivate constituie o necesitate ce trebuie să stea nemijlocit în atenţia organismelor guvernamentale ale oricărei societăţi bine organizate. Fertilitatea naturală a solului este o însuşire biologică ce trebuie păstrată şi dezvoltată. Exploatarea terenurilor destinate agriculturii trebuie să se facă pe baza cunoaşterii temeinice a solurilor. Obligaţia noastră, a specialiştilor din cercetare şi din învăţământ sau din producţia agricolă, dar şi din alte domenii ale economiei naţionale este aceea de a cunoaşte solul, de a-l proteja şi de a-l apăra împotriva proceselor de degradare. Producţiile realizate de plantele cultivate depind de respectul şi de grija pe care omul o acordă pământului, rezervei sale de elemente nutritive şi de apă. Necesitatea folosirii raţionale a pământului în general, pentru diverse activităţi umane şi a solului, în mod special, pentru asigurarea hranei, în conformitate cu cerinţele dezvoltării durabile şi ale protecţiei mediului înconjurător, a determinat şi în ţara noastră introducerea unui sistem complex de evidenţă tehnică, economică şi juridică a tuturor resurselor naturale. Realizarea unei baze de date privind aprecierea economică a terenurilor agricole va permite gestionarea optimă a acestora. De asemenea, datele respective vor permite stabilirea unor taxe şi impozite echitabile, precum şi un preţ real al pământului. Lucrarea de faţă este o sinteză a datelor din literatura de specialitate cu privire la formarea şi evoluţia solurilor, la însuşirile lor fizice, chimice şi biologice, la clasificarea lor sub aspect pedogenetic şi agroproductiv şi se adresează în primul rând studenţilor de la facultăţile de agricultură, cadastru precum şi specialiştilor care au nevoie de cunoştinţe despre sol şi despre capacitatea lui de producţie, despre sugestii privind posibilităţile de corectare a însuşirilor lui nefavorabile creşterii plantelor. Lucrarea este structurată pe două părţi. În prima parte se abordează probleme de pedologie generală, iar în cea de a doua se prezintă elemente legate de evaluarea resurselor de sol. Autoarea

6

care este mediul de viaţă al plantelor şi a altor vieţuitoare pedologia are un rol important în dezvoltarea producţiei agricole. chimici şi biologici. la nivelul teritoriilor administrative. afânat al litosferei. răspândirea şi folosirea raţională a solurilor.1. sub acţiunea conjugată a factorilor fizici. păşuni şi fâneţe naturale. ogor sau sol şi de la logos care înseamnă ştiinţă. Ocupându-se cu studiul solului. fiind indispensabilă specialiştilor ce se ocupă cu aspecte de natură economică sau socială ale economiei naţionale. al apelor. Definiţia şi rolul pedologiei Pedologia este ştiinţa care cercetează formarea. al construcţiilor industriale şi social-culturale. Printre acestea: evidenţa fondului funciar unic al ţării şi împărţirea lui în fond funciar agricol. Acesta este format dintr-o succesiune de straturi sau orizonturi care s-au format şi se formează permanent prin transformarea rocilor şi a materialelor organice. evoluţia. al drumurilor. • stabilirea. soiuri şi hibrizi. discurs. Solul. a arealelor cele mai indicate pentru diverse specii de plante cultivate. clasificarea. silvic. la zona de contact dintre atmosferă şi litosferă. Termenul pedologie este de origine greacă şi vine de la cuvintele pedon care înseamnă teren. ca obiect de studiu al pedologiei este definit ca un corp natural ce corespunde stratului superior. • 7 . cuvântare. însuşirile. • evidenţa fondului funciar agricol şi repartizarea acestuia pe moduri de folosinţă: arabil (culturi de câmp şi legume).PARTEA I-A PEDOLOGIE GENERALĂ Capitolul 1 OBIECTUL ŞI ROLUL PEDOLOGIEI ÎN PRODUCŢIA AGRICOLĂ TUL 1. pomi şi viţă de vie.

Începând din antichitate au rămas şi s-au păstrat o serie de mărturii şi documente scrise despre agricultură ca preocupare de bază a omului. Paracelsus (1493-1541) a adus un suflu nou în ştiinţă prezentând importanţa substanţelor chimice. lucrări ale solului. existenţa sa fiind bazată pe preocuparea de culegător şi vânător. • prevenirea şi combaterea degradării solurilor datorită fenomenelor de eroziune.) şi a lucrărilor hidroameliorative (irigaţii. Xenophon. • organizarea teritoriilor agricole. Unul din cei mai mari savanţi din Franţa în perioada Renaşterii a fost însă Bernand Palissy (1510-1589). Mai târziu. Europa de vest a cunoscut în secolele al XII-lea şi al XIIIlea o perioadă de înflorire culturală. salinizare secundară. călugărul dominican Albert le Grand a dat pentru prima dată unele explicaţii cu privire la nutriţia plantelor.n.) a scris opera intitulată „Istoria naturală” în 37 volume. În secolul al XVI-lea.. 1. Theophrast şi alţii.• fixarea şi aplicarea diferenţiată a tehnologiilor de cultivare a solului (asolamente. drenaje.n. în Perioada Renaşterii. îndiguiri). • recuperarea de terenuri agricole printr-o mai bună sistematizare a aşezărilor omeneşti şi a diferitelor obiective şi reamenajarea suprafeţelor folosite in exploatările curente. combaterea buruienilor etc. Astfel. Scurt istoric al dezvoltării pedologiei Datele privind solul au evoluat de-a lungul dezvoltării societăţii omeneşti. instituţie bisericească creată în prima jumătate a secolului al XIII-lea. a măsurilor agrochimice (utilizarea îngrăşămintelor.). medic şi chimist german. A urmat apoi o perioadă de decădere a ştiinţelor din cauza dogmatismului şi obscurantismului caracteristic inchiziţiei. a descoperit acţiunea fertilizantă a salpetrului (azotat natural de sodiu). În evul mediu. Johann Rudolf Glauber (16041668). Aristotel. • creşterea suprafeţei arabile prin amenajarea şi luarea în cultură a unor terenuri nefolosite în agricultură (lunci inundabile. poluare etc. În perioada 1750 – 1849. omul nu a cunoscut agricultura ca pe o preocupare stabilă.) a scris tratatul de agronomie intitulat „De re rustica”. iar Lucius Junius Moderatus Columella (23-79 e. între anii 1600-1750 s-au conturat idei şi concepte importante au dus la dezvoltarea ştiinţelor solului. ştiinţele solului au cunoscut mari progrese. iar Carl von Linne (1707-1778) a pus bazele clasificării sistematice în botanică şi zoologie. întâlnite în operele unor filozofi ca Hipocrate. a amendamentelor etc. perimetre cu lacuri şi bălţi). Pliniu cel Bătrân (29-79 e. Astfel. care a adus contribuţii importante în domeniul chimiei şi geologiei. înmlăştinire. • fundamentarea dotării tehnico-materiale în agricultură. În comuna primitivă. prin cercetările efectuate de Johan Gattschalk Wallerius de la Uppsala (Suedia) care 8 .2. desecări.

reprezintă o individualizare aparte. format în condiţii naturale specifice. harta a fost completată şi publicată la Scara de 1:1. Alţi mari oameni de ştiinţă care au contribuit la dezvoltarea cunoştinţelor despre sol sunt: Theodor de Saussure (1767-1845). Protopopescu-Pache (1883-1967) a întocmit prima hartă generală de soluri a României la scara 1:2. • fiecare tip de sol. chimie agricolă şi economie. Un loc important în dezvoltarea ştiinţei l-a avut teoria despre formarea humusului formulată de Albrecht Daniel Thaer (1752-1828). Florov (18761948). una dintre primele hărţi din lume alcătuită pe baza 9 . Numeroşi oameni de ştiinţă au studiat apoi rolul microorganismelor din sol în nutriţia plantelor şi în fixarea azotului molecular. • sub influenţa factorilor de solificare se nasc soluri diferite. Gustav Schubler. Dokuceaev (1846-1903).000 (1927). rocă. În anul 1840 Justus Liebig (1803-1873) a publicat cartea intitulată „Chimie aplicată la agricultură şi fiziologie”. Mai târziu. împreună cu colaboratorii săi P. Ion Ionescu de la Brad (1818-1891) a fost primul om de ştiinţă care s-a ocupat de studiul solului.500.Murgoci (1872-1925) care. Carl Sriengel (1787-1859). Şi în ţara noastră primele însemnări despre sol ne-au rămas de la Dimitrie Cantemir (1673-1723) în lucrarea intitulată „Descriptio Moldaviae” (1716) în care se arată că „pământurile Moldovei sunt negre şi pline de silitră”. Saidel (1987-1967) şi N. sub influenta unui complex de factori naturali de solificare şi anume: climă. Concluziile ştiinţifice şi practice ale acestei şcoli sunt valabile şi astăzi şi ele pot fi: • solul se formează conform unor legi naturale. caracterizat prin însuşiri fizice. J. V. Dorohoi (1866) şi Mehedinţi (1868) în care prezintă date cu privire la rodnicia solurilor de atunci şi care este considerat „întemeietorul ştiinţei agricole moderne”.a efectuat cercetări asupra humusului din soluri.000 (1911). Fondatorul pedologiei ca ştiinţă în ţara noastră a fost profesorul Gheorghe Munteanu . Berzelius. care a pus bazele pedologiei ca ştiinţă a solului. lucrare care a stat la baza începutului industriei de îngrăşăminte chimice. Harta a fost completată prin extinderea cercetărilor şi lărgirea grupului de colaboratori cu T.500. relief. J. deschizând noi domenii de cercetare în fiziologie. însoţită de o schiţă climatologică. fondatorul acesteia fiind celebrul V. Enculescu (1879-1957) şi Em. care considera humusul ca sursă unică de nutriţie pentru plante (cartea „Fundamentele unei agriculturi raţionale”). timpul de evoluţie sau vârsta solului. chimice şi biologice proprii. vegetaţie şi vieţuitoarele animale. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea a apărut în Rusia aşa-numita Şcoală naturalistă rusă. reprezentând la acea vreme. iar celebrul Lavoisier (17431794) a enunţat principiul conservării materiei şi a sintetizat toate realizările din domeniul chimiei până la acea vreme. repartizate în anumite zone caracteristice. elaborând monografii asupra judeţelor Putna (1860).

Munteanu .1. care au aceeaşi fertilitate naturală. afiliată la „Societatea Internaţională de Ştiinţa Solului” La începutul mileniului III. care funcţionează în cadrul Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice (ASAS).3. M. 1. Fertilitatea efectivă a solului Două suprafeţe de teren cu aceleaşi însuşiri chimice.unui concepţii ştiinţifice moderne. 1. pot produce cantităţi diferite de produse agricole datorită faptului că materiile nutritive din acestea ce pot fi valorificate imediat de 10 . prin urmare. N. Fertilitatea naturală este. o însuşire caracteristică solului privit a un corp natural în sensul definiţiei dată de Docuceaev. care se manifestă în contextul unor condiţii climatice date. Munteanu . chimice şi biologice ale solului.2. cercetarea pedologică românească este coordonată la nivel central de Institutul de Cercetări pentru Pedologie şi Agrochimie (ICPA). În anul 1961 a luat fiinţă Societatea Naţională Română pentru Ştiinţa Solului. Florea.Murgoci a fost unul din iniţiatorii convocării primei conferinţe internaţionale de agrogeologie (pedologie) care a avut loc la Budapesta în anul 1909. D. La nivel de judeţe funcţionează Oficiile Judeţene de Studii Pedologice şi Agrochimice (OJSPA). 1. Bucur. care provine de la natură şi este determinată de condiţiile naturale în care s-a format solul. Obrejeanu. Acesta a dispus de la început de o fertilitate naturală sau originală. Fertilitatea naturală a solului Fertilitatea naturală este determinată de ansamblul însuşirilor fizice. Teaci şi alţii. Gr. Chiriţă. Activitatea desfăşurată de G.Murgoci şi colaboratorii săi a fost continuată de mari personalităţi ale ştiinţei solului din ţara noastră dintre care trebuie menţionaţi profesorii: N. G. C.3.3. Fertilitatea solului În momentul luării sale în cultură. D. Popovăţ. deosebirea între terenuri în ce priveşte fertilitate naturală a acestora constă în diferenţa de compoziţie chimică a stratului lor superior. Majoritatea Staţiunilor de Cercetări Agricole au în dotarea lor şi laboratoare specializate pentru studiul solului. Cernescu. solul a devenit teren agricol. ştiinţa solului dezvoltându-se permanent. adică în diferenţa cu privire la conţinutul în materii nutritive necesare plantelor. N. Dacă se face abstracţie de condiţiile climatice. Această hartă a pus bazele cercetării ştiinţifice pedologice din ţara noastră.

Între fertilitatea naturală şi cea îmbunătăţită artificial de om există legături nemijlocite. Aceasta este fertilitatea efectivă. Ea reprezintă o noţiune teoretică. Această fertilitate. fertilitatea naturală a solului a fost modificată prin investiţii de muncă vie şi materializată prin factorii tehnico-economici. Noţiunea de fertilitate economică scoate în evidenţă rolul muncii în creşterea fertilităţii efective. dar nefavorabilă pentru alta datorită cerinţelor biologice diferite ale plantelor. Această capacitate a agriculturii este diferită pe anumite trepte de dezvoltare a societăţii. rezultatul acţiunii omului asupra creşterii puterii de producţie a solului. abstractă. Nivelul fertilităţii unui sol poate fi privit în mod absolut şi exprimat prin compoziţia chimică. însă în acelaşi timp indică drumul. formând astfel un tot unitar numit fertilitate economică. Fertilitatea de tranziţie reprezintă o etapă intermediară a fertilităţii potenţate determinată de aportul implementării a unuia sau mai multor factori de intensificare. Această fertilitate evidenţiază posibilitatea maximă de creştere a producţiei agricole la nivelul cunoştinţelor actuale ale ştiinţei şi tehnicii agricole aplicate integral în producţie. pentru creşterea randamentului la hectar şi a eficienţei economice a producţiei agricole. realizată de om. cu atât fertilitatea de tranziţie se apropie mai mult de cea potenţată. a forţei productive a muncii de a face ca fertilitatea naturală a solului să fie imediat folosită.către plante se găsesc sub forme diferite de accesibilitate. Cu cât gradul de dezvoltare al unei ţări este mai mare. Fertilitatea economică poate fi privită sub două aspecte: 11 . ceea ce a dat naştere la aşa-numita fertilitate artificială. Fiecare nouă alocare de factori de producţie determină apropierea fertilităţii de tranziţie de fertilitatea potenţată. O anume compoziţie poate fi favorabilă pentru o anumită cultură. şi măsurile de luat pentru creşterea fertilităţii solului până la nivelul maxim permis de cunoştinţele tehnice ale epocii contemporane în vederea creşterii producţiei agricole pe un anumit tip de sol. Fertilitatea potenţată reprezintă capacitatea productivă a terenurilor agricole ca rezultat al intensificării agriculturii. necesară de luat în consideraţie în agricultură. este de două feluri: potenţată şi de tranziţie. În decursul istorie agriculturii. ceea ce face ca fertilitatea economică să fie considerată ca un moment al fertilităţii naturale. Odată cu dezvoltarea ştiinţelor naturale şi tehnice se schimbă şi fertilitatea pământului deoarece se modifică mijloacele cu care se intervine pentru a fi valorificate elementele nutritive din sol. mai ales atunci când suprafaţa agricolă ce revine pe locuitor este relativ mai mică. Fertilitatea economică a solului defineşte capacitatea agriculturii. fizică şi biologică a solului.

studii de pretabilitate a solului pentru lucrări de îmbunătăţiri funciare. 12 . De atunci a fost folosit cu intermitenţă pentru a desemna puterea de producţie a pământului. adică a crescut eficienţa economică în cultivarea speciei respective de plante. a reducerii costurilor pe unitatea de produs. Şi în ţara noastră. Oamenii de ştiinţă români şi-au propus cunoaşterea aprofundată a teritoriului ţării sub toate aspectele. care pot fi exploatate eficient cu cheltuieli la niveluri relativ apropiate solurilor cu fertilitate ridicată. adică pentru stabilirea birurilor diferenţiate în raport de calitatea pământului agricol. cercetările asupra solurilor României nu au avut doar obiectiv de interes practic.Fertilitatea absolută reprezintă sporirea puterii de producţie a solului datorită factorilor de intensificare care au contribuit la creşterea randamentelor la hectar. Termenul de „bonitare a solului” în vederea repartiţiei lor pe clase de fertilitate a apărut pentru prima oară în Germania în anul 1805. O structură optimă a culturilor poate determina o rentabilitate mai mare decât o structură neraţională. vechile lucrări de bonitare s-au efectuat în scopul punerii în evidenţă a stării de fertilitate a terenurilor agricole pentru clasificarea acestora în vederea „impunerii”. iar în anul 1927. împreună cu colaboratorii săi a realizat prima hartă zonală a solurilor din România Mare. ci doar agricultori nepricepuţi”. Bonitarea ca metodă de evaluare a fertilităţii solului Posibilităţile oferite de ştiinţa agricolă. hărţi privind rezistenţa solului la arat. Începând de prin anul 1900. de factorii de producţie utilizaţi în agricultură. se elaborează harţi de favorabilitate pentru principalele culturi. 1.4. Astfel. datorită îmbunătăţirilor survenite. pe un teren de cea mai bună calitate. poate duce la o oarecare egalizare a condiţiilor de productivitate pentru exploataţii agricole diferite. ci mai ales unul de importanţă ştiinţifică. Fertilitatea este deci o însuşire dinamică a terenului agricol. În popor există chiar expresia că „nu sunt pământuri rele. Pentru cunoaşterea potenţialul de producţie al solurilor dintr-o exploataţie agricolă se efectuează studii pedologice de bonitare şi studii agrochimice. în 1906 Gh. Acest proces nu este întotdeauna liniar. ci au realizat şi sporirea productivităţii muncii. care este legată indestructibil de progresul tehnic. permit la un moment dat luarea în cultură şi a solurilor slab productive. iar fertilitatea relativă este rezultatul factorilor de intensificare ce au determinat nu numai creşterea randamentelor la hectar. Munteanu-Murgoci a publicat pentru prima dată lista sistematică a solurilor Românie. Creşterea generală a fertilităţii solului.

când s-a pus problema zonării producţiei agricole în România. De asemenea. notat cu 61-80 puncte. Rezultatul cercetărilor a fost stabilirea de „teritorii ecologic omogene” (TEO) pe toată suprafaţa ţării. în strânsă legătură cu influenţa lor asupra indicatorilor economici. relieful. delimitate din 20 în 20 de puncte. Pentru delimitarea teritoriilor ecologic omogene s-au luat în considerare patru factori principali: solul. Lucrările începute în 1953 s-au amplificat. rata rentabilităţii. studiile s-au intensificat şi extins spre celelalte condiţii naturale care influenţează producţia agricolă: relief. hidrologia zonei şi clima. beneficiu. Studii sistematice. Această lucrare s-a detaliat în profil teritorial astfel încât astăzi se cunoaşte capacitatea de producţie a fiecărui TEO exprimată prin nota medie de bonitare. notat cu 21-40 puncte. fiind date publicităţii noi clasificări în domeniu. s-au făcut cercetări pentru cunoaşterea exactă a influenţei acestor caracteristici asupra randamentului la hectar şi a celorlalţi indicatori economici: cost. notat cu 1-20 puncte. notat cu 41-60 puncte. climă.  teren favorabil cuprins în clasa a III-a. Prin complexitatea şi multitudinea problemelor pe care le rezolvă. Amilcar Vasiliu publică pentru prima dată o lucrare de bonitate a terenurilor pe baza unui sistem de puncte atribuite proprietăţilor intrinseci ale solului. semnificând fertilitatea naturală la momentul elaborării lucrării. ceea ce înseamnă delimitarea de suprafeţe care au aceleaşi însuşiri naturale şi de producţie. hidrologie. Scara iniţială cuprinsă între 0 şi 100 de puncte pentru fiecare categorie de folosinţă agricolă şi cultură a fost împărţită în zece clase de fertilitate (din 10 în 10 puncte). clasele de fertilitate au fost subîmpărţite în cinci clase de favorabilitate. 13 . La rândul lor. după cum urmează:  teren foarte favorabil cuprins în clasa I. Din acest moment.  teren favorabil cuprins în clasa a IV-a. care a primit între 81-100 puncte. În 1933.  teren puţin favorabil cuprins în clasa a V-a. după o concepţie unitară. clasa I reprezentând terenurile cele mai puţin fertile.În perioada interbelică. relieful. Pe teritoriul României au fost delimitate 141 de tipuri de sol şi s-a stabilit un număr de puncte care cuantifică influenţa tipului de sol asupra folosinţelor agricole şi asupra tuturor plantelor cultivate în ţara noastră. hidrologia şi clima.  teren foarte favorabil cuprins în clasa a II-a. pedologia este o ştiinţă indispensabilă unei agriculturi moderne. au început după anul 1953. cercetările întreprinse în domeniul bonitării au luat în consideraţie calităţile intrinseci ale terenurilor.

organismele vii (în special vegetaţia) şi timpul de evoluţie. citat de Lupaşcu. denumiţi factori de solificare sau factori pedogenetici. Ulterior.Capitolul 2 FACTORII DE FORMARE A SOLULUI Solul este o formaţiune naturală care a luat naştere şi evoluează sub influenţa condiţiilor naturale de vegetaţie şi a factorilor de mediu. solul este un sistem dinamic şi complex în care are loc o permanentă schimbare a compoziţiei. relieful. la factorii naturali stabiliţi de Docuceaev s-au adăugat factorii întâmplători. roca. proprietăţilor şi energiei. aşa cum sunt apa stagnantă. 14 . În figura 2. Docuceaev. prezentăm interacţiunea dintre factorii pedogenetici în procesul de formare a solului. Promotorul acestei concepţii. aceştia fiind: clima. Ramade (1993). apa freatică şi acţiunea omului asupra solului.1. a arătat ca solul este rezultatul acţiunii cumulative a cinci factori naturali. redată de F. Aceste schimbări reprezintă esenţa proceselor de formare a solului. În concepţia lui Docuceaev.

atmosferă şi hidrosferă. climat temperat. minerale argiloase de tipul caolinitului. alterarea este accentuată. 1963. prin acţiunea cărora se formează învelişul de sol al suprafeţei planetei noastre. rocamamă pe seama căreia se formează solul ia naştere din rocile masive transformate prin dezagregare şi alterare. Formarea solului apare ca rezultat al interacţiunii complexe ce se petrece între partea superioară a litosferei. citat după Lupaşcu. ceea ce determină adesea descom0punerea completă a silicaţilor primari. determină formarea principalelor componente minerale ale solului. O influenţă deosebită exercită condiţiile climatice şi asupra intensităţii procesului de eluviere-iluviere. În 15 . Aşa. În general argilizarea este slabă sau absentă în climatul arctic. 2. de exemplu. care constituie sursa de materie organică a solului. Factorul climatic care influenţează solificarea ca proces general. Astfel. în funcţie de condiţiile climatice. procese ce depind în mare măsură de condiţiile climatice.1. contribuind la variaţia învelişului de sol.Factorii de formare a solului sunt componenţi ai mediului natural. sub influenţa climatelor reci sau calde şi umede se formează. ci şi pe teritorii mai restrânse. în general. provoacă diferenţieri în ceea ce priveşte intensitatea şi orientarea procesului. profunzimea acestora creşte în ordinea: climat arctic. Aceste procese. Humificarea are loc sub influenţa condiţiilor determinate de climă. Clima influenţează şi formarea părţii organice a solului. iar sub influenţa climatelor temperate se formează minerale de tipul montmorillonit-beidellit. au intensităţi variate. Influenţa climei începe încă din fazele ce preced solificarea propriu zisă. umiditate atmosferică. Pentru exemplificare arătăm că. Tot clima este aceea care determină şi procesele de eluviere-iluviere care au rol în formarea profilelor de sol şi împreună cu celelalte procese influenţate de climat duc la definirea principalelor proprietăţi ale solului. Pentru a ilustra influenţa climatelor diferite asupra solificării dăm ca exemplu formarea mineralelor argiloase. procesele de dezagregare şi alterare de care depinde formarea rocilor mame şi a principalilor constituenţi minerali ai solului. iar în climatul temperat alterarea silicaţilor este intensă. dar şi prin celelalte elemente ale sale: vânt. fapt care duce la o diferenţiere accentuată a solurilor. datorită alterării nesemnificative a silicaţilor. în climatul tropical. Clima ca factor pedogenetic Clima acţionează în solificare prin precipitaţii şi temperatură. cu atât şi eluvierea este mai intensă. insolaţie etc. Cu cât clima este mai umedă. 1998). Astfel. datorită neuniformităţii lui nu numai la scara globului. care se continuă şi în cadrul solificării. de obicei. Ea creează condiţii de dezvoltare a vegetaţiei. Condiţiile climatice determină şi felul mineralelor care se formează. climat tropical (Margulis. biosferă.

• 1. în care solul determinant este cernoziomul. determinat în special de formele de relief. vegetaţia dominantă este cea de silvostepă. iar solul caracteristic este cernoziomul levigat şi altele din aceeaşi clasă de soluri.ţara noastră clima cea mai puţin umedă şi deci eluvierea cea mai slabă se întâlneşte în zonele de câmpie din Dobrogea. vegetaţie şi sol se constată un paralelism evident. reprezentate prin plante şi microorganisme. 10 – este un termen constant pentru izoterma 10. T – temperatura medie lunară. folosit cu scopul ca valoarea Iar să nu devină infinită când T = 0. În arealele cu climat umed. Între factorii climă. de migrare a coloizilor. de ei fiind legat regimul de apă şi cel termic al solurilor şi procesele biologice. debazificare şi de acidifiere a solului.2. anotimpuală sau anuală (°C). în arealele cu climat sărac în precipitaţii se constată o vegetaţie ierboasă de stepă. 2. care se referă la stratul de aer de lângă sol până la înălţimea de 2 m. În ţara noastră.33 pentru zona de stepă uscată. • 0. pentru exprimarea diferenţiată a climatului se foloseşte „indicele de ariditate” calculat după Emm. Bărăgan şi Câmpia Română. Ca urmare. atât la nivelul globului terestru cât şi în ţara noastră. În concluzie. • 0. Un rol important în procesul de pedogeneză îl joacă climatul local (microclimatul). se poate accepta că în procesul de formare şi evoluţie a solurilor.38 pentru zona de pădure. 16 .). de Martonne: Iar = P T +10 .67 pentru stepă. anotimpuale sau anuale (mm. Înţelegerea proceselor fizico-chimice care au loc în sol depinde de cunoaşterea factorilor climatici caracterizaţi prin condiţiile de temperatură şi umiditate. În zonele cu climat mai umed se intensifică procesele de levigare. de expoziţia versanţilor şi de caracterul învelişului vegetal. cea mai mare importanţă o au factorii climatici caracterizaţi prin condiţiile de temperatură şi umiditate.0 pentru silvostepă. Vegetaţia ca factor pedogenetic Unul dintre cei mai puternici factori cu rol în pedogeneză îl constituie organismele vii. Influenţa condiţiilor climatice poate fi caracterizată cu ajutorul „coeficientului anual de umezire” (CU) care este dat de raportul dintre suma precipitaţiilor anuale şi mărimea evaporaţiei în acelaşi interval de timp care poate avea următoarele valori: • 1. unde: P – reprezintă media precipitaţiilor lunare.

La acestea contribuie calitatea inferioară a resturilor organice. până la 30 t/ha.Vegetaţia determină nu numai reţinerea şi acumularea substanţelor nutritive în sol. însă înregistrează variaţii foarte mari pe întinsul planetei Pământ. ca de altfel şi fertilitatea sa. Influenţa celor două formaţiuni vegetale se manifestă diferit şi asupra modului în care se 17 . care sunt sărace în elemente bazice şi în proteine şi sunt bogate în lignine are dau materiei organice rezistenţă la descompunere. Din această cauză. Cantitatea de materie organică rămasă anual este. Vegetaţia de stepă. dar cu concentrarea cea mai mare în primii 40-50 cm. chiar dacă au adesea un conţinut ridicat de humus. influenţând evoluţia şi diversificarea învelişului de sol. În cazul vegetaţiei de stepă. humificarea resturilor organice se produce lent rezultând o cantitate mare de humus dar de calitate inferioară. În prezenţa vegetaţiei lemnoase se formează soluri de pădure care. Sub influenţa vegetaţiei de stepă se formează soluri de tipul cernoziomurilor. reprezentată prin bacterii şi ciuperci. În condiţii climatice extrem de nefavorabile. mai mare în zona vegetaţiei de stepă. în timp ce în cazul vegetaţiei de pădure. este însoţită în sol de o microfloră mai bogată şi mai activă. reprezentat în principal prin vegetaţie. decât în cea a vegetaţiei de pădure (circa 5-6 t/ha). care contribuie evident la procesul de solificare. şi o humificare accentuată a acesteia cu formarea unor cantităţi mari de humus de calitate superioară. fauna este mai bine reprezentată. Resturile organice ale vegetaţiei de stepă sunt mai bogate în elemente bazice. în asemenea situaţii alcătuirea ei predominând fungiile. care sunt soluri fertile. bioacumularea are loc pe seama materiei organice rezultată în special din moartea rădăcinilor de ierburi. Pentru a scoate în evidenţă acest aspect. bogate în humus de calitate superioară şi în elemente nutritive. vegetaţia provoacă o variaţie accentuată în ceea ce priveşte orientarea şi intensitatea solificării. Microflora solului este mai slab reprezentată. Bioacumularea înseamnă acumularea elementelor biogene (substanţe de natură organică specifice solului) în straturile de sol de la suprafaţă. în comparaţie cu cea de pădure. De asemenea. în general. cu eliberarea de substanţe nutritive. menţionăm influenţa exercitată în condiţiile ţării noastre de vegetaţia de stepă şi de cea de pădure asupra bioacumulării. Factorul biologic. acestea fiind răspândite pe adâncimea solului până la circa 100 cm. Sub acţiunea intensă a microflorei are loc o mineralizare activă a materiei organice. acesta este de calitate inferioară. ci ea participă la toate procesele ce conduc la definirea principalelor proprietăţi ale solului. sub acţiunea microorganismelor reprezentate îndeosebi de fungii are loc o foarte slabă mineralizare a materiei organice. au un conţinut mai ridicat de proteine şi mai scăzut de lignine şi opun o rezistenţă mai mică la descompunere faţă de vegetaţia de pădure. sursa principală de materie organică o constituie frunzele ce cad toamna şi rămân la suprafaţa solului. aprovizionarea solului cu substanţe nutritive este scăzută.

Prezenţa rădăcinilor care pătrund în sol la adâncimi mari contribuie la fracţionarea materialului mineral şi. orizontul A de suprafaţă este subţire. 18 . factorul biologic a fost folosit ca unul dintre cele mai importante criterii de clasificare a solurilor. Din această cauză. în final.2. Toate aceste formaţiuni vegetale exercită o influenţă specifică asupra formării şi evoluţiei solurilor. orizontul A este mai gros. depăşind uneori 60-80 cm.). resturile organice reprezentate în special de frunze ce rămân la suprafaţa solului. resturile organice sunt reprezentate în principal de rădăcinile ierburilor.repartizează humusul pe adâncimea profilului. cum ar fi: cele de fâneaţă. De asemenea. la dezagregarea rocilor. plantele protejează solul împotriva acţiunii vântului. În cazul vegetaţiei de pădure. Prezenţa covorului vegetal modifică bilanţul radiativ al solului şi cantitatea de energie care ajunge la suprafaţa lui. amestecuri de diferite tipuri de vegetaţie etc. contribuind la variaţia învelişului de sol al scoarţei pedosferice. de silvostepă. de pajişti alpine. Pe teritoriul ţării noastre se mai întâlnesc şi alte tipuri de vegetaţie. iar în straturile inferioare cantitatea de humus scade lent. Plantele sintetizează materia organică. care sunt repartizate pe mare parte din adâncimea profilului de sol. iar în cele de mai jos cantitatea de humus scade brusc. iar prin rădăcinile lor îl protejează şi împotriva eroziunii produsă de scurgerea apei. de mlaştină. iar resturile acestora după moarte permit dezvoltarea microorganismelor ( figura 2. În cazul vegetaţiei de stepă.

formarea diferitelor săruri simple din combinaţiile minerale şi organice din sol. 19 . O acţiune intensă asupra solului o au râmele. Animalele din sol acumulează în corpul lor elemente de hrană şi sintetizează compuşi cu caracter proteic. oxido-reducătoare şi de aeraţie ale solului. Rol asemănător îl au şi larvele unor insecte ca şi alte vieţuitoare din sol. nutritive.În procesul de pedogeneză o anumită influenţă o au şi reprezentanţii faunei din sol. Microorganismele din sol îndeplinesc o serie de funcţii importante în transformarea substanţelor şi a energiei în procesul de solificare cum ar fi: transformarea substanţelor organice. De asemenea contribuie la desfăşurarea proceselor biochimice. Fiecare tip de sol are o distribuire specifică pe profil a microorganismelor. Ele participă la descompunerea mineralelor din sol şi la migrarea şi acumularea compuşilor rezultaţi în procesul de pedogeneză. prin activitatea cărora se acumulează în sol compuşi biochimici specifici.

sunt afânate. a însuşirilor fizice. rocile parentale pot fi: roci magmatice. roci metamorfice sau roci sedimentare ( figura 2. unde. grosimea pe care se produce solificarea este mai mare în cazul rocilor afânate decât al celor compacte. fizicomecanice. chimice şi mineralogice a solurilor. de obicei. sărace în coloizi şi în elemente nutritive. mineralogică şi chimică. Ca prim aspect amintim influenţa rocilor asupra profunzimii de manifestare a solificării. rocile sunt compacte. Componentele rocii de solificare influenţează asupra alcătuirii granulometrice. permeabile. compacte 20 . a regimului de aer.2. cele formate pe nisipuri sunt uşor de lucrat. Astfel. căldură şi hrană. în regiunile de munte. Ea influenţează formarea solului prin însuşirile sale specifice cum ar fi: starea de afânare sau de compactizare. De exemplu. Compoziţia şi însuşirile rocii de solificare influenţează procesul de pedogeneză. iar cele formate pe roci feruginoase au cantităţi ridicate de oxizi şi hidroxizi de fier. În funcţie de originea lor. Diversitatea foarte mare a rocilor-mamă. Ca urmare. solurile formate pe roci scheletice prezintă şi ele caracterul de textură grosieră. determină o serie de particularităţi în ceea ce priveşte procesul de formare şi evoluţie a solurilor.3.3. alcătuirea granulometrică. cele formate pe calcare conţin carbonat de calciu în cantitate mare. granulometria şi nivelul de fertilitate.). Rolul rocilor în formarea solului Roca de solificare sau roca mamă este reprezentată prin roca parentală şi materialul parental pe seama căruia se formează solul.

levigarea particulelor coloidale se manifestă mai intens şi pe adâncime mai mare. de asemenea. de obicei. Ca urmare se poate afirma că pe roci cu textură fină se formează soluri mai bogate în humus decât pe rocile cu textură nisipoasă. fiind mai intensă în cazul solurilor argiloase decât al solurilor nisipoase. Referindu-ne la teritoriul ţării noastre. dar fiecare din aceste tipuri de sol pot fi întâlnite şi pe nisipuri sau argile. dar în condiţii de climă şi vegetaţie diferite. 2. În formarea şi evoluţia solurilor un rol deosebit îl au procesele de bioacumulare şi de levigare. Rolul reliefului în formarea solului Relieful acţionează în formarea. de asemenea. ea este subordonată altor factori pedogenetici. dar şi invers. Deşi roca parentală manifestă o influenţă importantă în procesul de solificare. S-a constatat că acumularea humusului în sol are loc şi în funcţie de textura solului (care la rândul ei depinde de rocă). redistribuind pe suprafaţa pământului precipitaţiile. se poate forma acelaşi tip de sol. evoluţia şi diversificarea învelişului de sol. Astfel. au conţinut scăzut de argilă şi de elemente bazice şi sunt lipsite. Faţă de rocile argiloase. profilele de sol sunt mai lungi. Intensitatea acestor procese depinde şi de caracteristicile fizice ale rocilor. dar în aceleaşi condiţii de climă şi vegetaţie. specifice tipului respectiv. de textura rocii. deoarece acesta determină variaţiile de clima şi deci şi de vegetaţie. Solurile aparţinând aceluiaşi tip. în zonele umede. El este suportul pe care se produce solificarea. iar orizonturile mai slab diferenţiate. dar şi unele particulare datorate rocii de formare. Având în vedere rolul important al rocii mame în formarea solurilor. se pot forma soluri diferite. alcătuit din acizi huminici saturaţi cu baze. se formează soluri subţiri. Datorită acestui fapt. acest factor a fost utilizat în clasificarea solurilor. în sensul că pe aceeaşi rocă parentală. se poate afirma că variaţia mare a învelişului de sol este strâns legată de relief. Ca exemplu pot fi date rocile cu textură nisipoasă. cu un procent ridicat de acizi fulvici nesaturaţi. în evoluţia şi variaţia învelişului de sol. lumina şi căldura. sedimentele nisipoase sunt foarte permeabile.sau slab dezagregate şi puţin alterate şi numai pe o adâncime mică. adică pe roci diferite. în cazul rocilor calcaroase se formează un humus activ. prezintă aceleaşi caractere generale. iar în cel al rocilor silicioase se formează un humus de calitate inferioară. În sens altitudinal. dar formate pe roci diferite.4. de minerale care conduc la formarea acestora. De exemplu. influenţată de roca-mamă. care se transmit şi solurilor respective. îndeosebi prin influenţa pe care o exercită asupra celorlalte condiţii de solificare. soluri cenuşii de pădure. Calitatea humusului este. Levigarea este influenţată. prin comparaţie cu cele argiloase. pe loess-uri se pot forma cernoziomuri. spălarea sărurilor sau debazificarea este mai accentuată. clima devine din ce în ce mai 21 .

În cazul suprafeţelor plane. precum şi stadiile de evoluţie vor fi diferite. de transport şi de depunere. datorită acumulării apelor din împrejurimi. în partea inferioară sau la baza versanţilor. trece pe la Ploieşti. Între sol şi relief există. grosimea acestor depozite şi a solului. este suficientă cantitatea de apă care corespunde cuantumului de precipitaţii din zonă. pe măsura creşterii altitudinii. Dimpotrivă. vegetaţia trece de la cea ierboasă de stepă la cea de silvostepă. în general. textura mai grosieră. o parte din apa de precipitaţii se scurge la suprafaţă. Această variaţie de climă şi vegetaţie determinată de relief se reflectă şi în existenţa altitudinală a unei succesiuni de soluri diferite. munţi. dealuri. în special. iar orizonturile sunt mai slab diferenţiate.umedă şi mai rece. grosimea şi textura depozitelor. În cadrul tuturor unităţilor de relief există anumite neuniformităţi determinate. astfel încât orice modificare survenită în cadrul reliefului se reflectă şi în schimbarea solului. Pe versanţi. În cazul suprafeţelor de teren concave. profilele de sol sunt mai lungi şi orizonturile de sol mai bine diferenţiate. transport şi depunere. În situaţia formelor de relief convexe. Pe suprafeţele de teren plane. Succesiunea latitudinală a zonelor de climă şi vegetaţie. solificarea are loc în condiţii de umiditate mai scăzută. solificarea are loc în condiţii de umiditate mai ridicată. de existenţa unor suprafeţe plane concave sau convexe. influenţând prin elementele sale (versanţi. 22 . în funcţie de panta terenului. zonalitate altitudinală. poartă denumirea de zonalitate orizontală. este mai mare. paralela de 450. depresiuni) regimul hidrotermic şi procesele de eroziune. deci solificarea decurge în condiţii normale. Elementele reliefului acţionează asupra solificării şi prin influenţa pe care o exercită asupra proceselor de eroziune. iar textura mai fină. iar levigarea este mai redusă. care determină o zonalitate orizontal-altitudinală a climei. de mezorelief şi de microrelief. a vegetaţiei şi a solului. levigarea este mai accentuată. prin urmare. care exercită influenţe asupra cantităţii de apă care ia parte la formarea şi evoluţia solurilor. lucru important pentru cartare. dar şi pe areale mai restrânse. fiind o zonă climatică temperată şi altitudinală datorită reliefului în trepte). Influenţa reliefului are loc la nivel de macrorelief. Solificarea este diferenţiată de relief prin unităţile sale geomorfologice mari numite câmpii. aceste procese se petrec cu intensităţi diferite. solul va fi mai slab evoluat. În partea superioară a versanţilor grosimea depozitelor de suprafaţă şi a solului este mai mică. o strânsă interdependenţă. Ca urmare a antrenării pe versanţi a materialului erodat şi depunerii acestuia la baza pantei. profilele de sol sunt mai scurte. iar cea determinată de verticalitatea reliefului. la cea de pădure şi apoi la cea de pajişti alpine. procesele respective nu au loc. În ţara noastră se poate vorbi de o zonalitate orizontal-altitudinală (orizontală datorită latitudinii la care se află România. de la ecuator spre poli.

Durata procesului de solificare poartă denumirea de vârstă absolută a solului.Relieful influenţează şi regimul hidric al terenurilor. Influenţa reliefului se resimte mai ales în redistribuirea precipitaţiilor şi pe această bază se separă următoarele grupe de soluri: • soluri automorfe – se formează pe suprafeţe plane în condiţiile unui flux liber al apelor de suprafaţă. 23 . iar cea mai mică în luncile şi deltele râurilor. rămânând ca atare. 2. Pedologii deosebesc la soluri o vârstă absolută şi una relativă. Lunca existentă în acelaşi areal geografic este un teritoriu tânăr. Cea mai mare vârstă se întâlneşte în zonele tropicale. 1963). care determină vârsta relativă a solurilor şi a căror influenţă se apreciază în funcţie de gradul de dezvoltare a profilului. Dacă lunca respectivă iese de sub influenţa procesului de aluvionare. ea depinzând de vârsta reliefului respectiv. Timpul de evoluţie sau vârsta solului Procesele de formare şi evoluţie a solului sunt condiţionate şi de timpul sau durata de acţiune a factorilor pedogenetici. în afară de latitudine şi anotimp şi de panta şi expoziţia acestuia. De exemplu. iar pe altele s-a petrecut recent. treptat ajungându-se prin evoluţie tot mai aproape de cele de pe interfluviu. • soluri semihidromorfe – se formează prin stagnarea apelor de suprafaţă pentru scurt timp. În funcţie de vârstă. solurile sunt rezultatul solificării pe parcursul a sute şi mii de ani. aluviunile evoluează către soluri aluviale. Formarea şi evoluţia solurilor poate fi frânată sau accelerată de o serie de factori locali. într-o zonă de stepă se găseşte un areal cu un sector de interfluviu (câmpie înaltă) şi altul de luncă. iar cantitatea de căldură primită de sol este condiţionată. asupra rocii mamă.5. începe solificarea. În mare parte. sau în prezenţa apelor freatice situate la adâncime între 3-6 m (franja capilară poate ajunge în zona sistemului radicular). Acest aspect poate fi pus în evidenţă referindu-ne la o situaţie existentă într-o zonă în care pe unele porţiuni solificarea s-a manifestat un timp îndelungat. sau apele freatice se găsesc la adâncime mai mică de 3 m (franja capilară poate ajunge la suprafaţa solului). moştenite şi fosile. acestea nu au timp să se solifice. solul este bine format. • soluri hidromorfe – se formează când apele de suprafaţă stagnează la suprafaţă o perioadă îndelungată de timp. forma concretă a spaţiului este reprezentată de relief. dar există şi cazuri de solificare recentă. Timpul şi spaţiul ca forme principale de existenţă a materiei constituie un tot organic. iar timpul prin vârsta învelişului de soluri dintr-o anumită regiune (Obrejanu. Puiu. apa freatică fiind la adâncime mai mare de 6 m. se deosebesc trei categorii de soluri: actuale. Când apa curgătoare se revarsă şi depune aluviuni noi în fiecare an. În cazul procesului de solificare. Odată cu trecerea timpului. Pe interfluviu solificarea s-a manifestat într-un timp îndelungat. de tip cernoziom.

solurile s-au format şi evoluează în condiţii de umiditate normală sub influenţa precipitaţiilor 24 . Rolul apelor freatice şi stagnante în formarea solului Solificarea decurge. care se bazează pe faptul că izotopul radioactiv al potasiului 40K. pot fi citate solurile formate pe terasele cursurilor de apă. Mindel sau Riess. Gh. se poate deduce vârsta solului în care acestea se găsesc. rezultă că în zorile paleoliticului superior din ţara noastră (adică acum 30000-40000 de ani) solurile aveau în mare parte înfăţişarea celor de azi. de regulă. cu ajutorul acestuia putându-se preciza. o vârstă preistorică. metoda izotopului radioactiv 14C al carbonului. Vârsta solului este indicată de gradul de evoluţie morfologică a solului. după moartea lor (datorită lipsei de asimilaţie a 14CO2) conţinutul de 14C scăzând după legea dezintegrărilor radioactive. Lixandru. putând demonstra instalarea primelor specii de plante pe acel sol. Se poate. în condiţii normale de umiditate. Este vorba de faptul că raportul 14C/12C se menţine neschimbat în substanţele organice din plante şi animale atâta vreme cât acestea sunt în viaţă. stabili o vârstă aproximativă. vârsta unor compuşii organici sau organo-minerali ce se întâlnesc în sol şi în humusul solului. cu oarecare relativitate. folosind repere arheologice pentru precizarea vârstei solurilor. totuşi. faţă de alte soluri tinere ca timp de evoluţie. prin dezintegrare radioactivă trece în argon ce se acumulează sub formă de gaz în masa rocii. de unde se poate extrage şi doza. Astăzi există metode fizico-chimice destul de exacte cu ajutorul cărora se poate stabili vârsta absolută a solurilor. (N. care este 1.6. 1997) 2. având sigur o vârstă Güntz. Metoda este mult utilizată în arheologie.2. asemenea metode fiind cea a raportului Ar : K (argon : potasiu). Pot exista soluri cu vârstă mare ca timp de evoluţie. Bucur.Nu se poate stabili o vârstă absolută a solului deoarece nu există repere de referinţă şi nici metode sigure pentru stabilirea vârstei solului. Ca soluri de vârstă geologică. al cărui timp de înjumătăţire este 5730 ani. Se poate folosi. dar puţin evoluate din punct de vedere morfologic datorită rocii dure sau pantei mari. Funcţie de reperele de referinţă solurile pot avea o vârstă geologică. istorică sau o vârstă actuală. de asemenea. bioacumularea etc. precizabile cu ajutorul unor repere geologice. şi anume scade la ½ la 5600 de ani. cantitatea acestora influenţând procesele de eluviere şi iluviere. în funcţie de criteriile folosite pentru stabilirea vârstei. dar cu o morfologie mai avansată datorită condiţiilor favorabile evoluţiei mai rapide. sub acţiunea precipitaţiilor. în raport cu unele repere de referinţă ce precizează vârsta reliefului pe care a evoluat solul respectiv. În marea majoritate a cazurilor. Cunoscând timpul de înjumătăţire a 40K prin dezintegrare.109 ani. Ca soluri de vârstă preistorică.

5%). 2. Când apa freatică este foarte aproape de excesul de umiditate. în care apele freatice sunt mineralizate şi se găsesc la mică adâncime. Factorul antropic în pedogeneză Influenţa activităţii omului asupra solurilor prezintă diferite forme. apa cu sărurile respective se ridică prin capilaritate până la suprafaţă. caracterizate prin existenţa unor perioade de secetă în timpul anului (zona de stepă). procesele care au loc se numesc procese de salinizare (adică de acumulare de săruri solubile sub formă de cloruri şi sulfaţi) şi procese de alcalizare (procese de soloneţizare). dar nu conţin săruri sau acestea sunt în cantităţi mici. În anumite situaţii se pot forma soluri turboase şi turbării. Astfel. pe terenuri plane sau depresionare. apa freatică situată aproape de suprafaţa solului poate determina procese de salinizare. În zonele uscate. Apele stagnante din zonele cu precipitaţii abundente. Când apele freatice situate aproape la suprafaţă conţin un procent ridicat de săruri solubile (1–1. rezultă soluri mlăştinoase. impermeabile sau slab permeabile. care poate proveni din precipitaţii sau din pânza freatică prezentă la mică adâncime. se evaporă. orientează solificarea tot spre gleizare. dând naştere la sărături (solonceacuri şi soloneţuri). apele freatice aflate aproape de suprafaţă şi cele stagnante influenţează solificarea şi determină formarea unor soluri specifice. Uneori solificarea are loc în condiţiile unui exces de apă. În situaţia în care apele freatice sunt aproape de suprafaţă. iar acestea se acumulează în sol. În zonele umede. tipul originar de humus suferind transformări importante. apa freatică se ridică la suprafaţă şi provoacă salinizare şi gleizare sau numai gleizare în partea superioară a profilului. Solurile formate sub influenţa supraumezirii cu ape freatice fără săruri solubile au fost denumite hidromorfe. Influenţa acestor ape asupra formării şi evoluţiei solurilor depinde de adâncimea şi compoziţia lor chimică. Dacă pânza freatică mineralizată sau nemineralizată se află la adâncimi subcritice (3-6 m). sau din apele stagnante. în urma cultivării solului.7. orizonturile superioare sunt omogenizate. 25 . puternic gleizate. formând soluri de tipul hidroautomorfe sau freatic umede. Supraumezirea produce în acelaşi timp şi gleizarea solului. solificarea este orientată în sensul acumulării pe profil a sărurilor solubile. Omul poate modifica evoluţia naturală a solului prin activitatea sa agroproductivă. deoarece complexul coloidal al solului se îmbogăţeşte în sodiu. Sub influenţa directă a omului. Asemenea soluri au fost denumite halomorfe sau halohidromorfe. Prezenţa apelor de suprafaţă este legată de existenţa unor straturi impermeabile situate la mică adâncime şi a unor forme joase de relief. În concluzie. se formează orizonturi de glei sau orizonturi gleizate.atmosferice corespunzătoare climatului respectiv şi sunt denumite soluri automorfe.

26 . desfundările pentru înfiinţarea plantaţiilor viti-pomicole modifică în aşa măsură solul pe adâncimea respectivă încât acestea nu mai seamănă cu cel natural.) şi înlocuindu-le cu sisteme agricole mai puţin stabile. acestea acţionează atât asupra mediului înconjurător. poluarea tehnogenă. Prin intensificarea tehnologiilor agricole de către om. în cazul amestecării orizonturilor formate în mod natural. După intervenţia omului prin măsuri de artificializare a solului. poluarea industrială. sistemul natural al acestuia se pune în echilibru cu noile modificări. irigaţii.Lucrările agrotehnice obişnuite afânează stratul superior al solului. lunci. a măsurilor ameliorative. pesticide. deteriorează structura solului. omul contribuie la schimbarea proceselor de formare a solurilor. solul va evolua spre făgaşul normal al solificării. stepe etc. stimulează mineralizarea humusului. abătut parţial pentru o scurtă perioadă de timp. iar după epuizarea sau slăbirea acestora. Artificializarea solurilor de către om poate fi de natură morfologică. Distrugând sistemele ecologice naturale. poate fi modificată compoziţia şi fertilitatea solului în urma aplicării amendamentelor şi îngrăşămintelor. îngrăşăminte. omul contribuie la ridicarea productivităţii solurilor cu fertilitate naturală scăzută şi la menţinerea şi păstrarea celor cu o fertilitate naturală ridicată. cât şi asupra solului prin diferite mijloace: maşini. care sunt complexe stabile (păduri. Subsolajele. devenite condiţii de solificare temporară. Prin aplicarea unor tehnologii de cultură corespunzătoare. duc la schimbări esenţiale în sistemele ecologice naturale. pot fi remarcate în toate cazurile modificări ale însuşirilor fizico-chimice şi biologice ale solului. De asemenea.

).1. rezultate prin răcirea şi consolidarea magmei vulcanice. solul lacustru. Originea părţii minerale a solului În prima fază a formării pedosferei. cu biosfera. oricum.Capitolul 3 FORMAREA ŞI ALCĂTUIREA PĂRŢII MINERALE A SOLULUI 3.1. Solul subacvatic. marin sau oceanic se formează la contactul litosferei mai mult cu hidrosfera şi mai limitat cu biosfera şi atmosfera. Pedosfera sau pătura solului care acoperă litosfera la suprafaţa de contact cu atmosfera (figura 3. Prin acţiunea distructivă a factorilor de mediu. hidrosfera şi cu litosfera însăşi. ducând la mărunţirea şi afânarea acestora. fiindcă solul evoluează pe materialul litosferic ca substrat permanent. protejează litosfera de a se solifica tot mai în profunzime. Aceasta înseamnă că odată cu formarea solului apare o sferă nouă. acestea au suferit modificări fizico-chimice profunde. suprafaţa superioară a litosferei acoperindu-se cu roci sedimentare şi mai puţin 27 . 3.2. partea superioara a litosferei era alcătuită din roci masive. Se formează astfel la suprafaţa uscatului un înveliş care. Generalităţi Solul continental sau terestru se formează la contactul litosferei cu atmosfera.

cel mai răspândite mineral din această grupă fiind disulfura de fer (FeS2). care 28 .). Structura mineralogică şi petrografică a scoarţei terestre În alcătuirea litosferei numai câteva din elemente se găsesc în stare nativă (Au. doar 0. manganului şi aluminiului. aluminiul. Rocile mărunţite au fost supuse acţiunii factorului biologic. siliciul. Oxigenul. Ag.5%. Dintre aceste combinaţii cele mai răspândite sunt: sarea gemă (NaCl). ferul. calciul.000 minerale cunoscute în scoarţa terestră. KCl·NaCl sau silvinită etc. c) Clasa oxizilor şi hidroxizilor cuprinde compuşi simpli ai metalelor şi metaloidelor cu oxigenul şi gruparea oxidril (OH). siliciul şi aluminiul care intră în compoziţia silicaţilor formează 83% din scoarţa terestră. oxizii şi hidroxizii ferului. fluorina (CaF2) şi sărurile de potasiu (KCl·MgCl2·6H2O sau karnalita. importanţă mare prezintă dioxidul de siliciu. Astfel. săruri oxigenate. b) Clasa sărurilor halogene rezultă din combinarea elementelor halogene cu diverse metale.2.5%. săruri halogene. natriul. bromuri sau ioduri ioduri. titanul. Sărurile de potasiu sunt utilizate ca materii prime pentru producerea îngrăşămintelor cu potasiu. În funcţie de compoziţia lor chimică şi de structura cristalină. C). 3. iar toate celelalte elemente cunoscute. Din cele peste 3. oxizi şi hidroxizi. reprezentând circa 17% din greutatea acesteia. celelalte găsindu-se sub formă de combinaţii chimice naturale (mineralele). oxigenul.cu roci dure (magmatice. onixul) şi amorf (opalul şi silexul sau cremenea). sulful. S. Dintre acestea. Mineralele din această grupă au o pondere foarte mare în alcătuirea litosferei. metamorfice). fosforul. a) Clasa sulfurilor cuprinde combinaţii ale sulfului cu diferite metale sau metaloide. fin cristalizat (calcedonia.2. carbonul şi clorul în jur de 1.2. Tot din categoria dioxidului de siliciu amorf face parte şi aşa-zisa silice secundară. care în final au dus la formarea solurilor. determinând alături de transformările fizico-chimice şi transformări biochimice. care se găseşte în stare naturală sub formă de pirită şi marcasită. magneziul şi hidrogenul reprezintă circa 98% din masa litosferei. 3. manganul. rezultând combinaţii numite cloruri. Compoziţia chimica a scoarţei terestre Litosfera are o grosime de aproximativ 80 km şi are o compoziţie chimică complexă. potasiul. în proporţii diferite. silicaţii reprezentând proporţia cea mai mare în alcătuirea solului (75%). agatul. doar 100 sunt mai răspândite.1. în alcătuirea ei găsindu-se toate elementele chimice. Dioxidul de siliciu SiO2 poate fi cristalizat (cuarţul). Pb. mineralele se grupează în 4 clase: sulfuri.

cărora le imprimă culori închise. diaspor (Al2O3. dar se găseşte şi în unele soluri (soloneţuri). Nitraţii sunt săruri naturale ale acidului azotic.H2O). 29 . Carbonatul de sodiu sau soda (Na2CO3·10H2O). cu ioni RO4 şi săruri cu ioni SiO4 (silicaţi). carbonatul de calciu şi magneziu şi carbonatul de sodiu. culoarea se schimbă treptat de la roşu la portocaliu. Prin intensificarea hidratării. Aceştia se întâlnesc în roci şi în soluri. cunoscut şi sub numele de salpetru de India. MnO2. Dintre carbonaţi mai importanţi sunt carbonatul de calciu. wolframaţi. arseniaţi şi vanadaţi. Săruri oxigenate cu ioni RO4 sunt reprezentate prin sulfaţi. cărora le imprimă proprietăţi nefavorabile. molibdaţi. Carbonatul de calciu (CaCO3). intră în alcătuirea unor roci. Oxidul feric nehidratat (Fe2O3) se numeşte hematit şi are culoare roşietică. Împreună cu oxizii şi hidroxizii de mangan dau naştere în sol la neoformaţiuni specifice. hidrargilit (Al(OH)3). carbonaţi şi boraţi. Sunt grupate în săruri oxigenate cu ioni RO3. Prin hidratarea hematitului se formează o serie de oxizi şi hidroxizi de fer dintre care amintim goetitul şi limonitul. Prezenţa lor în cantitate mare imprimă rocilor şi solurilor respective culoarea lor. fosfaţi. carbonatul de magneziu. în principal. Dintre aceştia cea mai mare importanţă o au sulfaţii şi fosfaţii. de corindon (Al2O3). Magnezitul (MgCO3) şi dolomitul [CaMg(CO3)] intră în alcătuirea unor roci şi a unor soluri. de obicei în orizontul C. Se întâlnesc în roci şi în soluri în cantităţi mici. galben şi galben pai. cromaţi. Este folosit în agricultură ca îngrăşământ sau amendament pentru corectarea reacţiei acide a solurilor. Oxizii şi hidroxizii de fer sunt foarte răspândiţi în majoritatea rocilor şi solurilor. Oxizii şi hidroxizii de aluminiu sunt reprezentaţi. d) Clasa sărurilor oxigenate este clasa cu cea mai mare pondere în alcătuirea litosferei şi cu numărul cel mai mare de minerale. Oxizii şi hidroxizii de mangan sunt reprezentaţi de piroluzită. Carbonaţii sunt săruri ale acidului carbonic. Cei mai cunoscuţi sunt nitratul de sodiu (NaNO3). Sărurile oxigenate cu ioni RO3 sunt reprezentate prin nitraţi. Oxizii şi hidroxizii ferului sunt reprezentaţi printr-o serie de compuşi nehidrataţi şi hidrataţi. este răspândit în natură sub forma de: calcit şi aragonit. Carbonatul de calciu este un component important al solurilor în constituţia cărora se găseşte fin dispersat sau sub formă de neoformaţiuni. sub influenţa proceselor de podzolire. Cea mai mare importanţă o au nitraţii şi carbonaţii. prin descompunerea biochimică a unor depuneri cu conţinut mare de azot (excremente de păsări şi animale). Aceste minerale se formează în zone calde şi uscate. denumit şi salpetru de Chile şi nitratul de potasiu (KNO3).se formează în sedimente şi în soluri ca urmare a proceselor de alterare.

Sunt folosiţi în agricultură pentru corectarea reacţiei foarte puternic alcaline a solurilor. În această situaţie spaţiul din centrul grupării este mult mai mare. fapt care permite pătrunderea unui ion cu un volum mai 30 . cu structură cristalină. Silicaţii sunt compuşi complecşi. al cărui volum este mult mai mic decât al oxigenului. Cercetările efectuate au arătat că în cazul compuşilor cu reţele ionice. constituind sursa principală de fosfor pentru plante. rezultă figura geometrică numită tetraedru.). Ionii de oxigen se găsesc în reţeaua silicaţilor sub formă de grupări. acestea sunt alcătuite din diferiţi ioni de formă sferică. Cei mai frecvent întâlniţi sunt sulfaţii de calciu reprezentaţi de către anhidrit (CaSO4) şi ghips (CaSO4. În centrul grupării se găseşte un ion de siliciu. Săruri oxigenate cu ioni SiO4 sau silicaţii. cu un volum bine determinat.Sulfaţii sunt săruri ale acidului sulfuric. Gruparea octaedrică este formată din 6 ioni de oxigen sau OH astfel aşezaţi încât unind centrele lor rezultă un octaedru. Ionul care formează scheletul de bază al reţelei silicaţilor este cel de oxigen. Fosfaţii din zăcămintele naturale constituie surse de materie primă pentru fabricarea îngrăşămintelor cu fosfor. În alcătuirea reţelelor cristaline ale silicaţilor se întâlnesc şi grupări mai mari. care au la bază reţele ionice. mai frecvente fiind grupările octaedrice şi duodecuple. unind centrele ionilor respectivi.2. reprezintă aproximativ 30% din numărul total al mineralelor şi au ponderea cea mai mare în alcătuirea litosferei. Cea mai mică grupare care stă la baza structurii silicaţilor este formată din 4 ioni de oxigen dispuşi astfel în spaţiu încât. Aceştia se găsesc şi în soluri. 2H2O). Dintre aceştia cei mai cunoscuţi sunt apatita şi vivianita. Fosfaţii sunt săruri naturale ale acidului fosforic. iar gruparea se numeşte tetraedrică. gruparea numindu-se tetraedru de siliciu (figura 3. Aceste minerale intră în alcătuirea unor roci şi uneori a unor soluri.

sodiu sau oxidril. în straturi infinite şi tridimensional sau în spaţiu şi prin compensarea sarcinilor cu diferiţi ioni de siliciu. magneziu.aici pot pătrunde ioni cu volum şi mai mare. epidotul. roci metamorfice şi roci sedimentare. Silicaţi cu lanţuri infinite de tetraedri. care sunt de fapt substanţe organice reprezentate prin amestecuri neomogene ce pot fi considerate mai degrabă roci. clorite şi minerale argiloase.2. Gruparea duodecuplă este formată din 12 ioni de oxigen. Aceste categorii sunt: Silicaţi cu tetraedri independenţi. După modul de formare şi după proprietăţile lor. potasiu etc. rezultând aluminosilicaţii. După gradul de cristalizare pot fi:  total cristalizate. când toate mineralele din compoziţia rocii sunt sub formă de cristale care se văd cu ochiul liber. amfiboli. din care fac parte următoarele grupe: olivina. Aceşti compuşi au mare valoare economică. rocile magmatice se împart în şase familii. Din dispunerea tetraedrilor de siliciu independent. în grupe finite. mice. mineralele nu se găsesc ca atare ci asociate. dar nu interesează din punct de vedere al formării solurilor. cum ar fi cel de aluminiu şi magneziu. Silicaţi cu tetraedri dispuşi tridimensional sau tectosilicaţii. Compoziţia petrografică a scoarţei terestre În natură. Datorită spaţiului central mult mai mare . dintre care amintim: cuarţul. două serii de câte 6 ioni dispuşi în hexagon. cu formula generală Si4O8. dar se deosebesc între ele prin gradul de cristalizare. Dintre silicaţii acestei categorii cea mai mare răspândire o are turmalina. Silicaţi cu grupe finite de tetraedri. biotitul. feldspaţii.mare. rezultă cinci categorii de silicaţi. chihlimbarul etc. feldspatoizii şi zeoliţii. Ionii din spaţiul central pot fi înlocuiţi cu alţi ioni de acelaşi volum sau cu volum apropiat. cărbunii de pământ. izolaţi.. în lanţuri infinite simple sau duble. Clasa compuşilor organici cuprinde mineralele cunoscute sub denumirea de mineraloide. ionii de siliciu din gruparea tetraedrică pot fi înlocuiţi cu ioni de aluminiu. cu următoarele grupe: piroxeni. cum sunt cei de calciu. a) Rocile magmatice au rezultat prin întărirea magmei ieşită din adâncime la suprafaţa Pământului. 3. calciu. Fiecare familie conţine mai multe roci cu aceeaşi alcătuire mineralogică. muscovitul.3. cunoscuţi fiind şi sub denumirea de filosilicaţi. În această clasă intră ţiţeiul. După alcătuirea mineralogică. clasificarea lor făcându-se după alcătuirea mineralogică şi după structură. formând diferite roci. 31 . piroxenii şi amfibolii. rocile se împart în trei grupe: roci magmatice sau eruptive. sodiu. În alcătuirea mineralogică a rocilor magmatice predomină silicaţii. Silicaţi cu tetraedri în straturi infinite. Din această categorie fac parte feldspaţii. De exemplu. Filosilicaţii sunt reprezentaţi prin grupele: talc-pirofilit. grupaţi câte doi.

Familia piroxenilor este formată din roci alcătuite numai din piroxeni. de care se deosebesc prin aceea că feldspaţii sunt calcosodici şi conţin o cantitate mai mare de piroxeni şi amfiboli. Aceasta reprezintă o caracteristică a rocilor din această grupă. reprezentate prin piroxenit (total cristalizat) şi augitit (parţial cristalizat). Din această familie fac parte sienitul şi trahitul. piroxeni. Rocile metamorfice se grupează după alcătuirea lor mineralogică şi după aspect. au o compoziţie variată. au o reacţie chimică aproape de neutru. amfiboli. iar cea de a doua doar parţial cristalizată. înmuiate. când o parte dintre minerale sunt sub formă de cristale. cenuşi. potasiu şi fer. parţial cristalizate. Familia dioritelor este formată din roci care conţin feldspaţi calco-sodici. tufuri vulcanice. dar sărace în calciu. Rocile din această familie dau naştere la sedimente argiloase. Familia gabrourilor cuprinde roci formate din feldspaţii pagioclazi. când toată masa rocii este necristalizată. Pe seama acestor roci iau naştere sedimente bogate în argilă. Sunt roci ultrabazice. Familia sienitelor cuprinde roci cu un conţinut foarte scăzut de cuarţ. bogate în fer. turtite şi reaşezate sub formă de planuri paralele.  sticloase (vulcanice). Rocile magmatice sticloase sunt comune tuturor familiar. olivină. aceste roci sunt bazice şi nu conţin cuarţ. Familia granitelor este formată din roci alcătuite în cea mai mare parte din cuarţ şi feldspaţi potasici (ortoză) şi din cantităţi mici de muscovit. Din această categorie amintim: 32 . calciu etc. Familia granodioritelor conţine roci acide asemănătoare celor din familia granitului. Din această familie fac parte dioritul şi andezitul. Sunt reprezentate prin gabrou şi bazalt. Din această familie fac parte granodioritul şi dacitul. piroxeni şi amfiboli. Datorită temperaturilor şi presiunilor ridicate. Din sedimentele acestor roci se formează soluri bogate în calciu. mineralele din masa rocilor existente au putut fi topite. Din rocile care aparţin acestei familii iau naştere sedimente cu un conţinut mare de nisip cuarţos şi de argilă şi care duc la formarea unor soluri bogate în potasiu. Cauzele care au dus la formarea acestor roci sunt în principal temperaturile şi presiunile ridicate care există în anumite condiţii în scoarţa terestră. amorfe şi sunt reprezentate prin scorii. având ca reprezentanţi mai importanţi granitul şi riolitul. Rocile din această familie sunt roci acide. biotit etc. iar restul amorfe. b) Rocile metamorfice au rezultat prin transformarea rocilor magmatice sau sedimentare. Prima rocă menţionată este total cristalizată. biotit.. amfiboli. În continuare prezentăm o scurtă caracterizare a celor şase familii de roci magmatice. Pe seama rocilor respective rezultă sedimente bogate în calciu şi fer.

în principal. În ţara noastră. clorit (mineral înrudit cu micile). argile. c) Rocile sedimentare Rocile sedimentare sunt depozite de materiale rezultate din dezagregarea şi alterarea chimică a rocilor magmatice şi metamorfice sub acţiunea agenţilor atmosferici. bogate în substanţe nutritive. pietrişuri şi conglomerate. au aspect făinos şi participă la formarea de solurilor argiloase. dur şi duc la formarea de sedimente nisipoase cuarţifere cu proprietăţi nefavorabile pentru solificare. Materialele rezultate sunt depuse pe locul de formare sau sunt transportate şi transformate în continuare sub influenţa agenţilor externi. prezentând acelaşi aspect ca al cuarţitelor. Marmurele sunt alcătuite în întregime din grăunţi de calcit (carbonat de calciu). Acestea. pietre. Gnaisurile sunt alcătuite. au aspect compact. prin cimentare au ajutorul carbonatului de calciu şi a oxizilor de fer dau naştere la conglomerate. sărace în elemente nutritive. sunt bogate în potasiu şi sărace în calciu. argiloase. sunt vehiculate de apele de scurgere şi apoi depuse. Şisturile sericitice şi cloritice sunt alcătuite din sericită (mică albă). Primele trei menţionate sunt fragmente rotunjite cu diametrul mai mare de 2 mm. care conţin particule de mice. praf şi argilă. Amfibolitele conţin în special amfiboli. löessul este răspândit aproape în toate regiunile de câmpie şi de dealuri joase. Nisipuri şi gresii. Nisipurile sunt formate din particule mai mici decât precedentele. Pe seama acestora se formează soluri nisipoase. cu aspect compact dar cu zone paralele. Din grupa rocilor sedimentare menţionăm următoarele: Rocile organogene detritice sunt formate din fragmente şi particule rezultate din sfărâmarea şi transformarea chimică a altor roci sau a mineralelor componente şi sunt de mai multe feluri: Bolovănişuri. iar cele cu mică neagră formează sedimente fine. prezintă aspect lamelar. feldspaţi şi mice. Asemenea roci nu au proprietăţi bune pentru formarea solurilor. bogate în fer. prin cimentarea cărora rezultă gresiile. Această rocă are cele mai bune proprietăţi pentru formarea solurilor. 33 . cu un conţinut bogat în potasiu. Micaşisturile bogate în mică albă dau naştere la sedimente mai grosiere. a hidrosferei şi a biosferei.. Filitele se deosebesc de rocile anterioare prin conţinutul lor mai scăzut de argilă. bogate în substanţe nutritive. apoi sunt sedimentate. din cuarţ. sunt roci compacte dar cu zone paralele şi duc la formarea de sedimente fine. Din aceste roci iau naştere sedimente cu conţinut ridicat de nisip cuarţos şi de argilă. Micaşisturile sunt formate din mice şi cuarţ. Löessul este alcătuit din particulele de nisip. au aspect şistos şi conduc la formarea unor depozite fine.Şisturile argiloase. bogate în fer. Cuarţele sunt alcătuite din grăunţi de cuarţ.

a. Procesele care au determinat transformarea scoarţei terestre poartă denumirea de dezagregare şi alterare. Dezagregarea se desfăşoară sub influenţa atmosferei. Procesele de transformare a părţii minerale a solului Componentele minerale ale solului sunt supuse permanent unor procese intense de transformare sub acţiunea agenţilor atmosferici. a) Dezagregarea datorită variaţiilor de temperatură (dezagregarea termodinamică) Mineralele şi rocile se dilată prin încălzire. ale unor vieţuitoare care au avut în corpul lor cantităţi mari de carbonat de calciu. se produc fisuri perpendiculare pe suprafaţa particulelor de rocă. Rocile organogene au rezultat din acumularea de schelete şi de alte resturi de animale şi vegetale. Se întâlnesc în natură ca roci organogene calcaroase (calcare organogene) şi fosfatice (guano. Dezagregarea sub influenţa atmosferei este determinată de variaţiile de temperatură şi de vânturi. iar prin răcire se contractă. de fosfor. Argilele sunt roci detritice constituite predominant din particule de dimensiunea argilei. a hidrosferei şi a biosferei. din care rezultă soluri specifice.1. cu atât dezagregarea este mai puternică. iar gipsurile conţin doar sulfat de calciu. Cu cât diferenţa dintre temperaturile maxime şi minime este mai mare. 34 . Sunt roci de solificare cu comportare bună. 3.Argile şi marne. Procesele de dezagregare Dezagregarea este un proces fizico-mecanic şi bio-mecanic de mărunţire a rocilor şi mineralelor în particule de diverse mărimi. Prin repetarea permanentă a proceselor de dilatare şi contractare are loc mărunţirea rocilor şi mineralelor în particule din ce în ce mai mici. fără ca materialul respectiv să sufere transformări chimice. Rocile sedimentare de precipitaţie au rezultat din precipitarea sărurilor în apele mărilor. oceanelor şi a celor de pe continente.3. Calcarele au în compoziţia lor aproape numai carbonat de calciu. Datorită contractării mai puternice a straturilor exterioare. de azot ş. a hidrosferei şi a agenţilor biologici. mai intens la suprafaţa particulelor decât în interior. Sunt alcătuite predominant dintr-o singură substanţă chimică şi sunt reprezentate de clacare şi gipsuri.3. iar marnele sunt roci sedimentare slab consolidate care conţin peste 40% carbonat de calciu. fosforite). 3. Se întâlnesc deseori ca roci de solificare. Intensitatea degradării termodinamice este influenţată de următorii factori: • amplitudinea variaţiilor de temperatură.

Când terenul este slab înclinat. Acţiunea de erodare a vântului poartă numele de coroziune. În timpul transportului. Acţiunea de dezagregare se manifestă prin coroziune şi eroziune. iar roca se transformă. Rocile de culoare închisă absorb mai multă căldură şi deci se dilată mai puternic. Vântul antrenează particulele minerale. c) Dezagregarea prin intermediul hidrosferei Dintre toţi agenţii de dezagregare. În rocile poroase (marne. Acestea iau naştere în timpul ploilor abundente. În condiţiile climatului din ţara noastră dezagregarea prin gelivaţie se poate resimţi până la adâncimea de 100 cm. Cu cât variaţiile de temperatură se succed mai des. care se desprind una de alta. le izbeşte de stânci. numite doline sau ponoare. sedimentare. peste un sfert din suprafaţa uscatului fiind supusă acţiunii acestuia. torenţiale. provocând erodarea acestora (deflaţie). Aceasta pătrunde prin fisurile din masa mineralelor şi a rocilor.• frecvenţa variaţiilor de temperatură. b) Dezagregarea prin acţiunea vântului Vântul este unul dintre cei mai importanţi şi puternici agenţi de dezagregare. Acest tip de dezagregare se produce în zonele şi în perioadele cu îngheţuri şi dezgheţuri repetate. luturi. pe terenuri înclinate. mai târziu înaintând în profunzime. transport. cu atât dezagregarea este mai intensă. Pulverizarea şi distrugerea rocii este iniţial superficială. prin coroziune iau naştere adâncituri sub formă de pâlnii. Prin îngheţ apa îşi măreşte volumul şi exercită presiuni care contribuie la lărgirea fisurilor sau chiar la desfacerea masei rocilor în fragmente şi particule. Culoarea rocilor. care desfăşoară o amplă acţiune de dezagregare. pierzându-şi porozitatea şi structura petrografică. prin procese chimice de 35 . Heterogenitatea rocilor favorizează dezagregarea prin comportarea diferită a mineralelor componente. acţiunea apei fiind foarte variată. unele aluviuni lutoase cu porozitate caracteristică) pot pătrunde vapori de apă care se condensează la suprafaţa golurilor şi se transformă în lichid. fine de la suprafaţa scoarţei terestre. Apele de şiroire reprezintă agenţi foarte activi în procesul de dezagregare. Un exemplu concludent în acest sens îl reprezintă „Babele” din munţii Bucegi. Îngheţul şi dezgheţul sub influenţa variaţiilor de temperatură produce dezagregarea rocilor (gelivaţie). fenomen cunoscut sub denumirea de lapiez. Apele curgătoare constituie un element dinamic. apa este cel mai important. Îngheţul şi dezgheţul acţionează în dezagregare prin intermediul apei. Apa pătrunsă în fisuri şi în pori exercitând presiuni care contribuie la dezagregarea mineralelor şi a rocilor. Acţiunea mecanică a vântului cuprinde trei procese distincte: erodare. Acţiunea corozivă a apelor de şiroire constă în scobirea prin dizolvare a unor şănţuleţe orientate în direcţia pantei. Acţiunea de dezagregare prin eroziune a apelor de şiroire se manifestă prin antrenarea materialului de la suprafaţa litosferei şi mărunţirea acestuia în timpul transportului. Peliculele de apă îmbracă particulele singulare.

de exemplu: 2SO2 + O2 → 2 SO3 sau de pierdere de hidrogen. Cu cât distanţa de ransport este mai mare. Mărunţirea rocilor şi mineralelor se produce şi sub acţiunea forţei gravitaţionale. 0. Râmele. a) Alterarea sub acţiunea atmosferei Se manifestă prin componentele aerului atmosferic care conţine aproximativ 79% azot. De pe versanţii cu pantă mare se deplasează fragmente care prin izbire. cu atât alterarea este mai intensă. exercită presiuni. Acţiunea cea mai intensă o are oxigenul prin procesul de oxido-reducere şi dioxidul de carbon prin procesul de carbonatare. Procesul de alterare se petrece sub acţiunea factorilor atmosferei. a căror intensitate este mai redusă decât a atmosferei şi a hidrosferei. continuă dezagregarea. Alterarea se produce concomitent cu dezagregarea.97% oxigen. cuiburi ale acestora. materialul antrenat este mărunţit foarte mult. furnicile. determinând lărgirea acestora şi contribuind astfel la dislocarea unor părţi din rocă. Procesele de alterare Alterarea este procesul chimic de transformare a mineralelor şi rocilor în urma căruia rezultă produşi cu proprietăţi deosebite de ale vechilor minerale. Suprafaţa totală a particulelor creşte odată cu gradul de mărunţire. frecare şi rostogolire se mărunţesc. Acţiunea organismelor animale se manifestă prin realizarea de galerii. slăbind coeziunea dintre particule. În timpul creşterii rădăcinilor.dizolvare. 20. d) Dezagregarea prin intermediul biosferei Dezagregarea rocilor şi mineralelor se poate produce şi prin acţiunea organismelor vegetale şi animale. producând mărunţirea solului. rădăcinile arborilor pătrund printre crăpăturile stâncilor şi pe măsură ce se îngroaşă. Cu cât suprafaţa totală a particulelor este mai mare. canale. Oxidarea este procesul de combinare a unei substanţe cu oxigenul. dar mai ales prin procese mecanice. cu atât materialul este mărunţit mai fin.2.3. Ea se manifestă îndeosebi la suprafaţa particulelor rezultate prin mărunţirea mineralelor şi a rocilor. în fisurile respective pătrunde apa care. hârciogii şi cârtiţele sapă galerii pentru procurarea şi depozitarea hranei. Rădăcinile au şi o acţiune chimică de dizolvare. De exemplu. iar prin căderea cărora se produce mărunţirea. După moartea şi mineralizarea rădăcinilor. hidrosferei şi biosferei. prin îngheţ şi dezgheţ. 3. de exemplu: 36 .03% CO2. acestea freacă pereţii crăpăturilor contribuind şi pe această cale la mărunţirea rocilor ăi a mineralelor. De pe marginea prăpăstiilor şi a zonelor abrupte se desprind blocuri de stânci.

Prin oxidare. formând carbonaţi şi bicarbonaţi. ca ioni feroşi şi manganoşi. fie de apa subterană la mică adâncime. aceştia trec la forma de oxizi ferici şi manganici. Prin alternarea perioadelor umede cu cele secetoase se pot realiza condiţii succesive anaerobe şi aerobe. se câştigă hidrogen sau orice proces prin care un element trece de la o valenţă superioară la una inferioară. de sodiu. mineralele devin mai stabile. în sol au loc şi procese de oxidare a materiei organice. Azotul atmosferic se oxidează sub influenţa descărcărilor electrice. compuşii reduşi devin solubili şi pot migra pe profilul solului. Conţinutul solului în azot este influenţat de procesele de oxido-reducere. unde trec în nitraţi. fiind favorizată depunerea lor în masa solului. sau de trecere a unei substanţe ce corespunde unui oxid mai bogat în oxigen. de calciu. În reţeaua cristalină a silicaţilor. de magneziu. De asemenea. De exemplu. Carbonatarea este un proces ce are loc sub acţiunea dioxidului de carbon dizolvat în apă. care în condiţii aerobe este descompusă în produşii finali: CO2. H2O. ferul şi manganul se pot găsi sub formă redusă. Reducerea este fenomenul invers oxidării. în urma procesului de debazificare a silicaţilor rezultă hidroxizi de potasiu. Procesele de reducere din sol sunt determinate fie de apa stagnantă de la suprafaţa solurilor argiloase.2H2S + O2 → 2H2O + 2S. acesta fiind un proces chimic în care se pierde oxigen. manganului şi sulfului. baze care în prezenţa apei şi a dioxidului de carbon trec în carbonaţi: 2KOH + CO2 + H2O → 2 H2O + K2CO3 Ca(OH)2 + CO2 + H2O →CaCO3 ↓ + 2H2O 37 . Cele mai frecvente procese de oxidare se întâlnesc la compuşii ferului. care acţionează asupra bazelor rezultate din alterarea diferitelor minerale. iar aceştia pot fi reduşi la amoniac. oxizii reacţionează cu apa de ploaie şi pătrund în sol. Oxidarea duce la atenuarea proprietăţilor bazice şi la accentuarea celor acide. fenomenul poarta denumirea de gleizare. Reducerea determină accentuarea proprietăţilor bazice. mediul aerob favorizând oxidarea iar cel anaerob reducerea. ca de exemplu: Fe2O3 + 2H →2FeO + H2O Reducerea poate să aibă loc alternativ cu procesul de oxidare. Dacă în aceasta alternanţă sunt prezenţi compuşii ferului sub formă oxidată şi redusă.

iar prin deshidratare se micşorează volumul lor. fie sub formă de ioni –OH (apă de constituţie). hidroliză. Dacă dioxidul de carbon este în cantitate mai mare în soluţia solului. De exemplu. dizolvare. iar sărurile sub formă de dicarbonaţi sunt antrenate în straturile superioare ale solului. b2) Deshidratarea este un proces invers hidratării. hidratarea fiind de două feluri: fizică şi chimică. Procesul este ireversibil. fie sub formă de grupări OH-. dintre care prezintă importanţă mai mare cele cunoscute sub numele de hidratare şi deshidratare. anhidritul (CaSO4). ceea ce determină transformări profunde şi apariţia de noi minerale. fie datorită caracterului de dipol al moleculei de apă. Prin hidratarea fizică. b) Alterarea sub acţiunea hidrosferei Apa este principalul factor al alterării chimice. Hidratarea puternică a mineralelor poate distruge reţeaua mineralelor. Procesul complex al alterării se manifestă printr-o serie de procese fizice şi chimice simple. aceştia trec în dicarbonaţi.Carbonaţii de calciu şi de magneziu sunt foarte greu solubili. Prin hidratare creşte volumul mineralelor. În lipsa apei sau atunci când aceasta este îngheţată. K2CO3 + CO2 + H2O → 2KHCO3 CaCO3 + CO2 + H2O → Ca(HCO3)2 În regiunile secetoase sunt frecvenţi curenţii ascendenţi de apă capilară din sol. 38 . Fenomenul nu produce modificări chimice substanţiale şi înlesneşte acţiunea altor procese de alterare. care sunt uşor solubili. în timp ce apa reţinută prin hidratare chimică se pierde la temperaturi foarte mari. chiar la temperaturi obişnuite. Acest fenomen se numeşte carbonatare secundară (recarbonatare sau regradare). Hidratarea chimică constă în pătrunderea apei în reţeaua cristalină a mineralelor fie sub formă moleculară (apa de cristalizare). iar hematitul (Fe2O3) poate trece în limonit (Fe2O3 · nH2O) sau în hidroxid de fer (Fe(OH)3). ceea ce determină apariţia de fisuri în particula mineralului şi în final are loc mărunţirea acestuia. iar CaCO3 rămas precipită. volumul cationilor din reţeaua cristalină a mineralului creşte. unde o parte din CO2 se pierde. prin hidratare chimică trece în gips (CaSO4 · 2H2O). alterarea practic nu are loc sau este foarte slabă. în special vara. b1) Hidratarea este procesul prin care apa se leagă de mineralele din sol fie sub formă de molecule H2O. Hidratarea fizică constă în atragerea apei la suprafaţa particulelor minerale fie datorită energiei libere de la suprafaţa acestora. determinând mărunţirea acestora. Apa reţinută prin hidratare fizică se pierde mai uşor. care rezultată în urma degradării mineralelor.

încât pătrund cu uşurinţă în reţeaua cristalină. Mg(OH)2. Dizolvarea contribuie indirect la alterarea mineralelor insolubile. Nucleele alumino-silicice rămase după debazificare şi desilicifiere suferă procese de hidratare şi afânare rezultând silicaţi noi (silicaţi secundari). NaOH. Principalele etape ale procesului de alterare a mineralelor din roca de solificare sunt debazificarea. Ca 2+ care trec în soluţie şi formează diverse baze cu grupările –OH (KOH.b3) Dizolvarea este procesul de trecere al unei substanţe în soluţie. Ionii de hidrogen au o energie de schimb foarte mare. în funcţie de natura acidului şi a bazei care formează sarea. Ionii aflaţi la suprafaţa particulelor minerale se hidratează. Dizolvarea ia parte direct şi la alterarea rocilor sedimentare. Na+. Na+. la formarea rocilor sedimentare. fenomenul fiind numit argilizare. la levigarea în adâncime a diferiţilor compuşi. care sunt principalii constituenţi ai argilei. Ca(OH2). Sunt supuse dizolvării toate substanţele solubile. Apa care vine în contact cu particulele dezagregate. potrivit schemei: K+ silicat K+ ← + H+ + OH-→ K+ K+ silicat K+ H+ ← + KOH Bazele rezultate în urma debazificării silicaţilor primari reacţionează cu apa acidulată cu CO2. Sărurile pot hidroliza acid.(H2O → H+ + OH -). din reţeaua silicatului primar se pune în libertate o parte din dioxidul de siliciu (SiO2) sub formă de silice secundară hidratată. reţinerea lor în reţeaua cristalină slăbeşte şi în cele din urmă trec în soluţie. scoţând ionii de K+. 1) Debazificarea are loc în urma proceselor de dezagregare. disociază în ioni de H+ şi OH. desiliciferea şi argilizarea. Intensitatea procesului de hidroliză diferă de la o zonă climatică la 39 . neutru sau bazic. Hidratarea puternică a mineralelor poate distruge reţeaua cristalină. 2) Desilicatarea este etapa în care. Trecerea în soluţie a diferitelor substanţe are loc prin hidratarea accentuată a ionilor respectivi. Mg2+. Silicaţii primari sunt constituiţi în mare parte din SiO2. formând carbonaţi şi apă după schema următoare: 2KOH + H2O + CO2 →K2CO3 + 2H2O. Mg2+ şi Ca 2+ ce se găsesc la suprafaţa fragmentelor de minerale. componenţii rezultaţi trecând în soluţie. 3) Argilizarea. ea contribuie la transportarea produselor rezultate prin alte procese de alterare. Chiar dacă dizolvarea nu are rol direct prea mare în alterarea mineralelor şi a rocilor primare. care în prezenţa sărurilor puternic alcaline este parţial solubilizat. la pătrunderea în plantă a substanţelor nutritive. b4) Hidroliza reprezintă procesul de descompunere a unei sări în prezenţa apei în acidul şi baza din care a fost formată. prin îndepărtarea ionilor de K+.

c) Alterarea sub acţiunea factorilor biotici Alterarea biochimică se realizează cu ajutorul vieţuitoarelor şi este determinată. schimbându-i compoziţia chimică. piroxeni.) care intensifică alterarea chimică. de unde îşi extrag elementele nutritive. mică albă şi cuarţ. se eliberează CO2. diferiţi acizi minerali (azotic.alta. baze. Dăm câteva exemple: • diatomeele şi radiolarii extrag siliciul necesar vieţilor din silicaţi. în mare măsură. Mineralele primare. • lichenii şi muşchii extrag elementele nutritive direct din rocă. care intensifică alterarea mineralelor. citric etc. Cu cât aceste condiţii au fost mai diferite decât cele existente astăzi la suprafaţa scoarţei pedosferice. de unde extrag potasiul. şi în cele din urmă humus. • unele microorganisme atacă feldspaţii. feldspaţi-ortoclazi. biotit). Procesele de dezagregare şi alterare manifestate de-a lungul mileniilor au provocat o substanţială modificare fizică şi chimică a mineralelor şi rocilor. silicaţii primari sunt mai bogaţi în elemente bazice. Reacţiile chimice din natură biochimică se petrec cu participarea directă sau indirectă a organismelor vegetale. tartric. săruri. sulfuric) şi organici (acetic. cu ajutorul cărora descompun materia minerală şi organică. Mineralele care s-au separat la început. • sub acţiunea microorganismelor asupra materiei minerale şi organice din sol.3. cu atât rezistenţa la dezagregare şi alterare a mineralelor respective este mai mică şi invers. • din acţiunea microorganismelor asupra resturilor organice rezultă acizi. Ordinea de separare a principalelor minerale dintr-o magmă în curs de răcire este următoarea: oxizii metalici ce nu conţin deloc silice. Dezagregarea a determinat transformarea mineralelor şi rocilor masive în fragmente şi particule de diverse dimensiuni. care contribuind la alterare. fiind cu atât mai intensă cu cât mineralele sunt mai fin mărunţite. feldspaţi-plagioclazi. Unele organisme vegetale acţionează direct asupra rocilor şi mineralelor din sol. • rădăcinile plantelor absorb diferiţi cationi bazici aflaţi la suprafaţa particulelor minerale şi secretă acizi organici. • Organismele animale au o contribuţie mai redusă în procesul de alterare. amfiboli. acţionând prin secretarea diferitelor substanţe chimice. iar alterarea a condus la formarea de minerale şi compuşi chimici noi.3. de organismele vegetale. Intensitatea proceselor de dezagregare şi alterare Rezistenţa mineralelor primare şi a rocilor la procesul de dezagregare şi alterare variază foarte mult. 3. iar concentraţia soluţiei în ioni de hidrogen este mai mare. în 40 . ca şi rocile magmatice s-au format în condiţii termodinamice foarte variate. silicaţi feromagnezieni (olivină.

ajunse la suprafaţă şi întâlnind condiţii deosebite de cele în care s-au format. o mare parte dintre bazele conţinute de silicatul primar rămân în alcătuirea mineralelor argiloase formate. se formează mai întâi mice secundare. Intensitatea dezagregării şi a alterării în cazul mineralelor depinde de compoziţia şi complexitatea lor chimică. Produsele rezultate prin dezagregare şi alterare Produsele rezultate în urma procesului de dezagregare sunt alcătuite din particule grosiere. Condiţiile climatice determină. aluminiu şi silice. prin care. mineral ce conţine cantităţi foarte mici sau chiar deloc din bazele aflate în silicatul iniţial. în general. intensitatea proceselor de dezagregare şi alterare. iar mai departe minerale argiloase de tipul montmorillonitului şi beidellitului. În cazul climatelor umede şi reci are loc fenomenul de caolinizare care duce la formarea mineralelor argiloase de tipul caolinitului. În concluzie se poate afirma că intensitatea dezagregării şi alterării mineralelor şi a rocilor depinde de alcătuirea lor şi de condiţiile în care s-au format. lipsite de apă şi cu presiuni ridicate. feldspaţi-ortoclazi. pe seama silicaţilor primari. feldspaţi-plagioclazi. În acest proces. Cu cât rocile sunt mai bogate în minerale rezistente la alterare. cu atât rezistenţa la alterare creşte. Succesiunea principalelor minerale după gradul de rezistenţă la dezagregare şi alterare corespunde cu ordinea separării lor din magmă: olivină. cu atât procesele de dezagregare şi alterare sunt mai puţin intense. îndeosebi cele climatice. de asemenea. În condiţiile climatelor calde şi umede are loc procesul de lateritizare în cadrul căruia nucleul aluminosilicic rămas după eliminarea totală a bazelor şi a unei părţi din silice se descompune formând oxizi şi hidroxizi de fer. În general. În schimb. amfiboli. foarte fini. biotit. iar cele rezultate din alterare sunt compuşi noi. care în contact cu apa dau soluţii sau suspensii coloidale. dintr-o magmă cu temperatură ridicată. 41 . muscovit. cu cât aceasta este mai mică. se dezagregă şi se alterează mai uşor. cuarţ.adâncime. piroxeni.4. iar în cel al rocilor de compoziţia şi complexitatea lor mineralogică. iar restul sunt eliberate şi îndepărtate. au o rezistenţă mai mare la dezagragare şi alterare. mineralele care s-au separat mai târziu dintr-o magmă cu o temperatură mai scăzută şi aflată sub presiuni mai mici şi care conţin şi apă. Referitor la complexitatea chimică a mineralelor primare se poate spune că. cu atât intensitatea proceselor respective este mai mare. modul de manifestare al acestora şi produsele ce rezultă. cu cât climatul este mai umed şi mai cald. În climatele cu umiditate şi temperaturi moderate se produce procesul de sericitizare. precum şi condiţiile existente la suprafaţa scoarţei litosferice. 3.

nisipul. loessuri. care constituie partea minerală a solului. pe seama cărora se formează solurile (argile. În sol. Sunt componente foarte importante ale solurilor şi rocilor sedimentare. H. marme. Prin deshidratare. • sărurile mijlociu solubile sunt reprezentate prin sulfatul de calciu (gipsul). au dus la formarea de depozite sau roci sedimentare pe seama cărora evoluează. Sărurile s-au format prin reacţia dintre baze şi diferiţi acizi care se găsesc în soluţia solului. mineralele argiloase alcătuiesc argila din sol care participă alături de praf şi nisip la definirea texturii şi care împreună cu humusul formează complexul argilohumic sau coloidal. făcând parte din categoria coloizilor şi având proprietăţile acestora. procesele de dezagregare şi alterare continuându-se şi în cadrul solificării propriu-zise. solurile. Acestea au rezultat în urma alterării mineralelor primare şi reprezintă componentele de bază ale solului şi sursa de hrană pentru plante. • caolinit-halloisit. În compoziţia lor intră Si. luturi). • sărurile greu solubile sunt carbonaţii de calciu şi magneziu. silicea coloidală se transformă în particule fine de cuarţ secundar. mineralele argiloase. care reprezintă partea cea mai importantă a solului. K şi se împart în trei grupe: • mice hidratate. rezultând complexe silico-ferice şi silicoaluminice. Având sarcină electrică negativă. O. care stau la baza formării mineralelor argiloase din masa solului. Silicea coloidală (hidratată SiO2·nH2O) a rezultat din alterarea silicaţilor. silicea coloidală precipită uşor cu hidroxizii de fer şi aluminiu. silicea coloidală. • sărurile foarte greu solubile sunt fosfaţii de fer sau de aluminiu. Mineralele argiloase sunt silicaţi secundari rezultaţi prin alterarea silicaţilor primari. Ca. praful. rămase pe loc sau transportate şi apoi depuse. • montmorilonit-beidellit. oxizii şi hidroxizii. Mg.Principalele produse ale dezagregării şi alterării sunt sărurile. Mineralele argiloase se prezintă sub formă de particule foarte fine (cu diametrul sub 0. Produsele dezagregării şi alterării.002 mm). de mangan şi de siliciu. Al. 42 . dintre care cea mai importantă este capacitatea de reţinere şi schimb cationic. Fe. Cei mai răspândiţi în masa solului sunt cei de fer. Oxizii şi hidroxizii au rezultat în procesul de alterare prin scoaterea ionilor respectivi din silicaţi şi trecerea lor sub forma de oxizi şi hidroxizi. cu structură cristalină feroasă şi nu prezintă o compoziţie chimică constantă. Sărurile se împart în următoarele grupe: • săruri uşor solubile sunt săruri ale acizilor azotic şi clorhidric şi unele săruri ale acidului sulfuric. pietrişul şi bolovanii. Na. de obicei. de aluminiu.

02 mm). şi prezintă în cea mai mare parte aceeaşi compoziţie chimico-mineralogică cu a rocii sau a mineralului din care a provenit. poate fi grosier (2-0.02 – 0.2-0. argilă). Pietrişul. alcătuit din particule cu diametrul între 2-0. aluviuni). cu proprietăţi asemănătoare mineralelor argiloase. Constituie una dintre cele trei fracţiuni granulometrice care definesc textura solului (nisip.02 mm. Nisipul este un produs al dezagregării. Originea părţii organice a solului Componenta organică a solului este reprezentată de o fracţiune vie (flora şi fauna din sol) şi una nevie.Unele soluri (andosolurile) s-au format pe seama unor roci magmatice necristalizate (roci vulcanice). variază în funcţie de formaţiunile vegetale ale principalelor zone bioclimatice de pe Terra. iar la formarea lui participă şi alterarea. În 43 . pietre 20-200 mm. în funcţie de compoziţia chimico-mineralogică putând fi omogen sau heterogen. Praful (pulberea) este un produs al dezagregării. din alterarea cărora nu rezultă minerale argiloase ci aşa-numitele materiale amorfe (allofane). În funcţie de dimensiunile particulelor. cât şi în solurile formate pe aceste roci. alcătuit din particule cu diametrul cuprins între 0. Se întâlnesc în procent mare în unele roci sedimentare (loess. Cea mai importantă sursă de materie organică o constituie plantele. Fracţiunea nevie este formată din materialul organic încorporat solului.2 mm) sau fin (0. de resturi animale şi de humus din sol. bolovăniş peste 200 mm).1. pietrele şi bolovănişul sunt produse de dezagregare formate din fragmente minerale sau roci cu diametrul de peste 2 mm (pietriş 2-20 mm.002 mm. Acestea mai poartă denumirea de „scheletul solului” şi pot fi formate dintr-un singur mineral sau pot avea o compoziţie heterogenă. microorganisme şi animale. Capitolul 4 FORMAREA ŞI ALCĂTUIREA PĂRŢII ORGANICE A SOLULUI 4. Cantităţile de biomasă. praf. transformat sub acţiunea microorganismelor. Materia organică a solului provine de la plante.

Aportul masei radiculare este neînsemnat datorită perenităţii vegetaţiei arborescente. a vitezei mari de înmulţire a acestora poate ajunge până la o treime din cantitatea totală de resturi organice. îndeosebi fauna şi microfauna solului. La pajiştile de stepă. lasă în sol cantităţi foarte mici de resturi organice. tulpini). Ca. fiind în medie. Plantele anuale cultivate intervin cu o masă radiculară mai redusă faţă de cea a ierburilor perene. hemiceluloze. K. La alcătuirea fondului de materie organică contribuie şi animalele.500 – 4. reprezentată de rădăcini. datorită numărului mare de bacterii. cea mai mare parte din materialul vegetal provine din frunzele care cad în fiecare an (litiera pădurii) şi din vegetaţia ierboasă din luminişurile pădurii. cât şi a 44 . lignina şi substanţele pectice). pe podzoluri înţelenite. În cazul solurilor cultivate. masă aeriană şi rădăcinile rămase în sol reprezintă în medie 10. Resturile organice sunt alcătuite din substanţe organice constituite din C. N. viţă de vie. Masa radiculară rămasă în sol după recoltarea cerealelor este în mod obişnuit de 1-2 t/ha. Mg. cum sunt cele de sfeclă. iar la lucerna irigată este de circa 12 t/ha. răşini. Rolul cel mai important în alcătuirea materialului organic din sol îl au substanţele care intră în alcătuirea membranei celulare (celuloze. O altă sursă de materie organică o constituie microflora. poate părea neglijabil. cu concentrare maximă în primii 40-50 cm).000 kg/ha anual. H. Compoziţia resturilor organice. fungii şi actinomicete. Cele mai mari cantităţi rămân în cazul culturilor de plante cu caracter ierbaceu din categoria nutreţurilor. Resturile organice ale vegetaţiei ierboase provin din partea aeriană. importanţă prezintă alcătuirea acestora sub aspectul grupelor de substanţe organice. de aceea vegetaţia ierboasă lasă în sol cantităţi mari de resturi organice repartizate pe adâncime. săruri. sub aspectul cantitativ. materialul vegetal provine din rădăcini şi din resturile diferitelor recolte (paie. Pentru caracterizarea compoziţiei resturilor organice. precum şi din masa vegetală a buruienilor care acoperă temporar solul. vegetaţia este reprezentată de vegetaţia ierboasă şi de cea de pădure. vreji. Fe etc. După cultura de trifoi.000 – 20. Cantitatea de resturi organice este mai mică decât la vegetaţia ierboasă. însumând anual 100-200 kg la hectar. Alte culturi. substanţe tanante. împreună cu cantităţi mici de P. Deşi aportul celorlalte substanţe reprezentate prin zaharuri solubile. de desimea arborilor şi de vârsta lor.condiţiile din ţara noastră. S. Masa de frunze ce cade anual pe suprafaţa solului de pădure depinde de felul vegetaţiei arborescente. leguminoaselor. acizi organici. în tara noastră între 3. cerealelor. hidraţi de carbon. rolul lor în procesele biochimice ce se petrec în sol este totuşi apreciabil.000 kg/ha materie organică. În cazul vegetaţiei de pădure. urmate de substanţele albuminoase (proteine) care intră în alcătuirea protoplasmei celulare. putând ajunge la 3-4 t/ha. masa radiculară rămasă în sol este între 6-7 t/ha. O. Masa totală a microorganismelor. dar mai ales din cea subterană. Acestea mor în fiecare an. pomi. grăsimi. Ierburile au rădăcinile foarte bine dezvoltate şi repartizate pe o grosime mare (peste 100 cm.

apă. Al. Produşii finali ai mineralizării totale diferă în funcţie de condiţiile aerobe sau anaerobe în care a avut loc descompunerea resturilor organice. S. variază în funcţie de provenienţa resturilor organice. Si). amoniac. hidraţi de carbon.2. sub acţiunea microorganismelor se formează humusul. 4. care alcătuiesc humusul. metan hidrogen sulfurat etc. dioxid de carbon. alcooli. În urma mineralizării totale a materiei organice (inclusiv a humusului). Din hidraţii de carbon rezultă hexoze. pe seama cărora. rezultă substanţe minerale de nutriţie a plantelor. aminoacizi. Mg. comparativ cu cea lemnoasă. ca şi cantitatea de cenuşă. acizi graşi etc. De exemplu. sub acţiunea microorganismelor. În descompunerea resturilor organice se deosebesc trei etape: hidroliza. iar din hidroliza lipidelor şi a răşinilor rezultă glicerină. Descompunerea resturilor organice Prin descompunere. importanţă mai mare pentru sol o au bacteriile. Vegetaţia ierboasă. Humificarea constă în transformarea resturilor organice în substanţe organice complexe specifice solului. Produsele hidrolizei sunt supuse în continuare unor procese de oxidare sau reducere şi transformate fie în substanţe organice simple. mai întâi tot de natură organică şi în final. acizi graşi. minerali.elementelor chimice din cenuşa rezultată prin incinerarea resturilor organice (Ca. Prin humus se înţelege materia organică integral transformată sau aflată în diferite stadii de transformare şi care are drept componenţi principali acizii humici. oxido-reducerea produselor de hidroliză ale substanţelor proteice duce la formarea de acizi organici. De exemplu. Transformarea microbiană a resturilor organice din sol Resturile organice suferă în sol transformări profunde şi complexe. resturile organice sunt desfăcute în compuşi mai simpli. hidroliza substanţelor proteice duce la formarea de peptide. dar şi condiţii mai prielnice formării humusului. Conţinutul ridicat de elemente minerale arată o bună aprovizionare a solului cu astfel de substanţe. substanţa organică specifică solului. fungiile şi actinomicetele. Dintre acestea. K. fie în compuşi minerali. prin mineralizarea totală are loc desfacerea în compuşi minerali şi a substanţelor organice simple formate în faza precedentă. În ultima etapă a descompunerii. aminozaharuri. reacţiile de oxido-reducere şi mineralizarea totală. Acizii humici se formează pe seama unor substanţe intermediare de descompunere a resturilor organice (compuşi aromatici de tipul polifenolilor rezultaţi din degradarea ligninei şi aminoacizilor proveniţi din hidroliza 45 . P. amine. Fe. Proporţia diferitelor substanţe organice. lasă cantităţi mai mari de resturi organice şi de calitate superioară. pentoze. În cazul hidrolizei substanţele organice complexe se desfac în compuşi organici mai simpli. Na. În primele etape ale descompunerii rezultă o serie de produşi intermediari.

La solurile din zonele relativ umede şi reci. sub acţiunea unei microflore predominant bacteriană. cea mai mare proporţie de acizi huminici se întâlneşte la cele din zona de stepă (cernoziomurile. În alcătuirea humusului intră ambele feluri de acizi.3. Substanţele humice specifice solului sunt reprezentate de acizii humici. 46 . tot sub influenţa microorganismelor se unesc (condensează şi polimerizează). sub acţiunea microorganismelor. rezultă compuşi macromoleculari (acizii humici). acizi fulvici şi humine. raportul H/F se micşorează. motiv pentru care. catene periferice cu azot şi resturi de hidraţi de carbon. slab alcalină – neutră – slab acidă. de reacţie acidă. până în prezent nu s-a ajuns la stabilirea unei formule precise a moleculei lor. După Dragunov. răşini. de reacţie. prin procese complexe de descompunere-sinteză-polimerizare. intens transformată. Materia organică moartă din sol este alcătuită din substanţe humice specifice care reprezintă 85-90%. 4.1 Alcătuirea şi proprietăţile acizilor humici Acizii humici reprezintă o categorie aparte de acizi organici specifici solului şi constituie totalitatea acizilor ce intră în alcătuirea humusului. care sunt de trei feluri: acizi huminici. dintre care mai importante sunt cele hidroxilfenolice (-OH) şi carboxilice (-COOH). Acizii huminici sunt superiori alitativi celor fulvici. care are drept componenţi esenţiali acizii humici. sărace în substanţe proteice şi în elemente minerale. cu cât raportul H/F este mai mare. La solurile din ţara noastră. cu atât humusul este de calitate mai bună. lignine). la care raportul H/F poate ajunge la 3). bogată în substanţe proteice şi în elemente bazice. Acizii huminici se formează pe seama resturilor organice provenite de la vegetaţia ierboasă. 4. molecula acizilor humici ar avea o formă liniară şi ar fi alcătuită din nuclei aromatici. În părţile periferice ale moleculei există diverse grupări funcţionale.3. heterocicli cu azot. astfel încât la solurile podzolice pot să predomine acizii fulvici. iar solul este mai fertil. Humusul Humusul reprezintă materia organică a solului. ceea ce diferă de la un sol la altul este raportul dintre acizii huminici şi acizii fulvici (H/F). cu structură foarte variată şi complexă. ceruri. iar acizii fulvici rezultă mai ales din resturi organice provenite de la vegetaţia lemnoasă. de climă caldă şi puţin umedă.substanţelor proteice) care. de climă mai umedă şi răcoroasă. de microfloră reprezentată mai ales prin fungii. Aceştia se formează pe seama resturilor organice. Acizii humici sunt compuşi macromoleculari. şi din substanţe organice nespecifice care reprezintă între 10-15% (resturi vegetale şi animale şi produse ale acestora.

Acizii humici şi combinaţiile lor cu partea minerală au o rezistenţă mare la acţiunea de descompunere de către microorganisme. acizii humici şi compuşii lor cu partea minerală. rezultând combinaţii complexe denumite complecşi organo-minerale. 4. pe parcursul anilor a elementelor nutritive pe care le conţin. Este vorba despre şa-numita capacitatea de adsorbţie şi de schimb cationic a humusului. Tipuri de humus Pentru clasificarea humusului se ţine seama de condiţiile în care a avut loc procesul de humificare şi de caracteristicile morfologice. fapt ce explică posibilitatea acumulării lor în sol şi eliberarea treptată. de exemplu. iar acizii huminici şi compuşii lor sunt insolubili (cu excepţia humaţilor de Na şi K). au fost stabilite următoarele tipuri de humus: • Mullul este reprezentat de materia organică complet humificată şi amestecată intim cu partea minerală a solului. Prezintă. În ştiinţa solului au fost elaborate numeroase clasificări ale humusului. importanţă combinaţiile humusului cu ionii de Al numite alumino-humaţi. Cationii H+ din aceste grupări pot fi înlocuiţi cu alţi cationi care se găsesc în soluţia solului care de obicei sunt Ca2+.4. Acizii humici şi compuşii lor au culoare brună închisă. ei intră în reacţie cu partea minerală. se încadrează. în categoria substanţelor coloidale.2. Pe măsură ce se formează. Este caracteristic solurilor aerate 47 . pe care o imprimă şi solurilor în care se află.3. fizice şi chimice ale materiei organice şi ale orizonturilor humifere. fiind una din însuşirile importante ale solului. Mg2+. Schimbul de cationi este posibil deoarece acizii humici conţin la periferia moleculei lor grupări funcţionale –OH şi –COOH. ca şi complexele adsorbtive formate cu argila şi numite argilohumine sau complexul argilohumic al solului.3.3. de asemenea. Proprietăţile acizilor humici Cea mai importantă însuşire a humusului este cea de reţinere a cationilor prin adsorbţie şi de schimb de cationi cu alţii din soluţia solului. Pe baza acestora şi a particularităţilor de solificare. acizii humici nu rămân ca atare. Acizii humici şi compuşii lor cu partea minerală a solului pot fi solubili sau insolubili. iar după adsorbţie aceştia la rândul lor pot fi schimbaţi cu alţi cationi H+ din soluţia solului. de la galbenă până la galben-brună. care stabilesc principalele tipuri şi subtipuri de humus. iar acizii fulvici şi compuşii lor au culoare deschisă. K+ şi Na+. Această proprietate poartă denumirea de capacitate de absorbţie şi schimb cationic. Sub aspectul stării de dispersie. acizii fulvici şi compuşii lor cu partea minerală a solului sunt solubili în apă. în general. în general.

puţin mărunţite sau transformate biochimic. Au o reacţie slab spre moderat acidă şi se observă tendinţa lor de migrare cu uşurinţă spre orizonturile subiacente. sărac în elemente bazice şi bogat în acizi solubili care exercită o puternică acţiune de alterare şi migrare a părţii minerale a solului. în prezenţa unei microflore sărace şi cu o activitate redusă.cu o intensă activitate a microorganismelor. Este un material puternic acid. acoperite cu păduri de foioase şi predominant. 48 . 4. Alături de humus. strâns legaţi de coloizii minerali. cu un procent ridicat de acizi fulvici. în depresiuni. sărac în azot. Se disting două grupe de mull: • mullul calcic puternic saturat cu cationi bazici. • Moderul este alcătuit din materie organică mai slab humificată şi parţial legată de partea minerală a solului. Humusul şi materia organică din sol reprezintă rezerva permanentă a solului în elemente nutritive. Ca urmare a activităţii acestora se degajă cantităţi importante de CO2. predominant cu calciu. care are un caracter efemer şi care. eliberează în mod continuu substanţe nutritive uşor accesibile plantelor (amoniac. cât şi a stabilităţii lui la acţiunea de mineralizare sub acţiunea microorganismelor. Este foarte slab legat de partea minerală a solului. Este alcătuit din acizi huminici slab şi moderat polimerizaţi şi respectiv din acizi fulvici. sulfaţi). slab polimerizat. intensificarea proceselor de alterare a mineralelor primare şi modificarea reacţiei solului. sub acţiunea microorganismelor din categoria fungiilor sub acţiunea ciupercilor. care determină îmbogăţirea soluţiei în cationi de hidrogen. azotaţi. prin descompunere. pin) sau sub pajişti alpine. fiind cel mai bun humus datorită procentului ridicat al acizilor huminici pe care îi conţine. Aceste condiţii nu permit humificarea completă a resturilor organice în decursul anului şi nici formarea de agregate hidrostabile între argilă şi coloizii organici ai solului. Se formează pe solurile slab aerate. humusul reprezintă componenta esenţiala a solului. care-i conferă acestuia însuşirea de fertilitate. • Morul (humusul brut) este alcătuit din resturi organice slab humificate. • mullul forestier se formează în solurile sărace în calciu. care este relativ durabil.4. Humusul şi materia organică reprezintă un substrat prielnic pentru activitatea şi dezvoltarea microorganismelor din sol. • Turba se formează în mediu saturat cu apă. prin acumularea de resturi organice ale unor plante hidrofile. care realizează transformarea completă a resturilor organice în acizi humici. cu umiditate ridicată şi temperaturi mai scăzute. Rolul humusului în definirea fertilităţii solului Prin proprietăţile şi compoziţia sa chimică. Este caracteristic solurilor din zona montană. un rol important îl prezintă materia organică parţial humificată. fosfaţi. formate sub pădure de conifere (molid.3.

K. de aceea factorul de multiplicare are şi el valori între 1. Astăzi se cunoaşte că există mai multe tipuri de humus. mai permeabil. Se descompune biochimic cu eliberare de elemente (sau ioni) necesare nutriţiei plantelor (N. Conţinutul de humus constituie un criteriu de recunoaştere a stadiului de evoluţie a solurilor. Este un component de care se leagă viaţa microorganismelor din sol şi într-o anumită măsură. capacitatea de reţinere a apei sunt influenţate evident de conţinutul de humus din sol. Mg. Tabelul 4. S + microelemente). fie pe cel de humus. de aceea se recurge la dozarea carbonului organic (Corg). funcţie de tipul de sol. de regulă. prin înmulţirea acestuia cu factorul 1. 6. participând mai uşor la schimbul de cationi faţă de fracţiunea minerală. de aer şi de căldură. Acumulându-se în principal în stratul de la suprafaţa solului.Humusul este un component organic ce conferă solului numeroase însuşiri fizice şi chimice care pot fi rezumate astfel: 1. 7. folosind un calcul aproximativ. Transformarea conţinutului de carbon organic în humus se face.7 4–8 2.3 Conţinut foarte ridicat 10 – 15 5.6 Conţinut moderat 2–5 1. Fabry) Textura solului Grupa de soluri argilo-lutoasă nisipo-lutoasă % humus C% % humus C% Conţinut scăzut 0-2 0 –1. Fabry (tabelul 4. Clasificarea solurilor după conţinutul de materie organică se poate face luând în considerare fie conţinutul de carbon organic (C).9 – 5. într-o stare de aşezare fără mari variaţii de volum când se usucă. P. pe baza căruia.8 2–4 1.8 – 8. de clasificare a acestora pe unităţi taxonomice. stabilit pe baza cercetărilor vechi (Sprengel.1 – 2. 1826) potrivit cărora humusul conţine 58% C.).1. pentru cele practice fiind utile datele ce dau o valoare medie pentru materia organică (humus). Na. Pentru scopuri ştiinţifice se foloseşte frecvent exprimarea în carbon. 2.3 – 4.9 1–2 0. conţinutul lor în carbon variind între 43-62% din greutatea humusului. Interpretarea conţinutului de humus din sol (%) pentru stratul 0-20 cm (după H. imprimă acestuia culoarea brună sau brună-negricioasă. Constituie un liant ce leagă particulele minerale în agregate structurale stabile. coeziunea.6 – 1.1 0–1 0 – 0.1 Conţinut ridicat 5 – 10 2. 3. regimul de apă. Deocamdată nu există metode exacte de dozare a cantităţii e humus din soluri. 4. 5.6 49 .724. Prezintă o capacitate de schimb cationic ce depăşeşte pe cea datorată coloizilor minerali ai solului. făcând solul mai poros. Anumite însuşiri fizice cum sunt plasticitatea.1.6-2.1 – 2. Din scările de interpretare pentru aprecierea bogăţiei solului în humus menţionăm pe cea a lui H. Ca. se precizează cantitatea de humus.3.

sub influenţa factorilor de mediu denumiţi factori pedogenetici. de natura rocii sau a materialului parental. de relief şi de procesele geomorfologice actuale. Manifestarea diferită a acestor procese are un rol hotărâtor în formarea orizonturilor pedogenetice şi este determinată de larga diversitate a factorilor pedogenetici. conform Referenţialului Pedologic Francez) constituie unitatea elementară în cercetarea şi cartarea solurilor.6 8 – 15 Turbă > 20 > 11. agro-silvo-productive şi ameliorative.7 > 8. d) de translocare. b) de pierdere.. precum şi aspectele genetico-evolutive. de condiţiile climatice şi regimul aero-hidric etc.1. dacă este privit în spaţiu.7 FORMAREA ŞI ALCĂTUIREA PROFILULUI DE SOL 5. Definirea unor noţiuni generale Profilul de sol reprezintă succesiunea de orizonturi pedogenetice de la suprafaţa uscatului până la materialul parental. 50 . e) de transformare. Orizontul pedogenetic de sol reprezintă o secvenţă din profilul solului care se caracterizează prin însuşiri specifice. la care se adaugă factorul timp şi intervenţia antropică. „solum”.6 > 15 Scara poate fi adaptată funcţie de provinciile pedologice. Formarea profilului de sol Profilul de sol este rezultatul proceselor de solificare ce se realizează în timp. Profilul de sol („pedon”. Din multitudinea şi complexitatea proceselor pedogenetice.Humus turbos 15 – 20 8.1. Capitolul 5 4. în cele ce urmează ne vom opri asupra acelora care joacă un rol deosebit în formarea orizonturilor şi a profilelor de sol. chimice şi biologice.7 – 11. geografice. care permite studierea orizonturilor şi a caracteristicilor lui morfologice.1.1. Profilul de sol şi principalele lui caracteristici 5.2. 5. c) de amestec. Procesele care contribuie la formarea profilului de sol pot fi împărţite în următoarele categorii: a) de acumulare.6 – 8. de floră şi faună. fizice.

îndeosebi. Acumularea biologica este o componentă obligatorie a pedogenezei. În funcţie de caracteristicile bioacumulării. Humusul reprezintă materia organică înaintat transformată sau aflată în stadii diferite de transformare şi intim amestecată cu partea minerală a solului. care se manifestă în diferite forme. (figua 5. azotul fixat biologic de bacteriile fixatoare etc. arbori şi animale. gaze provenite din aer sau procese fiziologice. dimpotrivă există o anumită suprapunere de natură fizică. materia organica provenită de la plante. carbonul organic produs de rădăcinile plantelor şi de bacteriile autotrofe. situat la partea superioară a profilului. depinzând de o multitudine de factori. sezoniere. energie solară. Prin acumularea humusului.de proprietăţile şi calitatea humusului. sub formă de humus. din procesele complexe de humificare rezultă substanţe organice de sinteza specifice solului. Sub aspectele tipologiei şi particularităţilor bioacumulării se deosebesc trei categorii principale de procese bioacumulative: a1) Bioacumularea în care. anuale şi multianuale. Bioacumularea se produce sub acţiunea directă a vegetaţiei şi a faunei. bioacumulaliv. având ca rezultat formarea unui orizont specific.Între aceste procese nu există o delimitare tranşantă. a)Acumularea include apa provenită din precipitaţii. în orizonturile de la suprafaţa solului se formează un orizont specific care poartă denumirea de orizont A. Particularităţile specifice ale humificării se diferenţiază în timp şi spaţiu. substanţele dizolvate în apă. cum ar fi activitatea biologică a solului şi condiţiile climatice.1.) Procesele de bioacumulare reprezintă esenţa solificării şi constau din acumularea şi transformarea complexă a substanţelor organice. 51 . lunare. care alcătuiesc humusul. materiale solide transportate prin acţiunea vântului. chimică şi biologică mai mult sau mai puţin în cicluri diurne.

b) Pierderile constau din îndepărtarea părţii superioare a profilului de sol ca urmare a procesului de eroziune produs de ape şi/sau vânt. 52 . orizontul O poate fi: Ol (de litieră). materie organică neamestecată cu partea minerală a solului. Orizontul Au este asemănător lui Am în ceea ce priveşte majoritatea proprietăţilor şi însuşirilor.). fiind caracterizat printr-o acumulare masivă a resturilor organice turbificate. cu excepţia gradului de saturaţie cu baze V% care este mai mic de 55%. pierderea CO2 produs de rădăcinile plantelor şi prin respiraţia microorganismelor şi a faunei din sol şi a altor gaze. În funcţiile de gradul de mărunţire şi de transformare a materiei organice acumulate la suprafaţa solului.3. transportul substanţelor dizolvate şi suspendate în afara profilului. c) Amestecul materialelor în sol se face prin intermediul faunei din sol(procese vermice). precum metanul şi amoniacul produse în condiţii de anaerobioză (figura 5. prin contracţii şi gonflări şi prin alternanţa îngheţ-dezgheţ (figura 5. ca efect al forţei gravitaţionale. Orizontul care se formează în acest caz poarta denumirea de orizont T (turbos). Orizontul Am este bogat în humus. bine structurat. are culori în nuanţe închise şi s-a format sub o vegetaţie ierboasă sau mixtă. Of (de fermentaţie) şi Oh (de humificare). Orizontul Ao are o culoare deschisă datorită conţinutului scăzut de humus. prelevarea substanţelor nutritive din sol de către plante.2.notate cu literele Am (molic).orizontul A( conform Sistemului Român de Clasificare a Solurilor. a2) A doua categorie de bioacumulare constă din aglomerarea la suprafaţa solului a unei mari cantităţi de materie organică netransformată sau aflată în faze incipiente de humificare (humus brut). Orizontul care se formează în astfel de cazuri (în lipsa excesului de apă freatică sau pluvială) poartă denumirea de orizont O (organic). prin intermediul rădăcinilor plantelor. Au (umbric)şi Ao (ocric).).1980) este de trei feluri. a 3) A treia categorie de bioacumulare se realizează în condiţiile unui mediu saturat în apă cea mai mare parte a anului.

translocarea se realizează prin intermediul apei care traversează solul. Bvy.). a reliefului de gilgai. cârtiţe.Activitatea biologică modifică potenţialul apei şi aerului din porii solului. d) Translocarea materialelor în profilul solului este legată de potenţialul de transport al apei din porii solului şi de compoziţia chimică a acesteia.Procesele vermice (vermus = vierme) se produc sub acţiunea faunei din sol (râme. ascendent sau descendent. În general. coloizii solului.Alte procese caracteristice anumitor tipuri de sol sunt cele vertice. argila se contractă puternic contribuind la apariţia de crăpături în profilul de sol (largi de peste 1 cm). care fragmentează solul în micropoliedri. în anumite condiţii. hârciogi. Bty etc. insecte. iar la suprafaţa solului se formează crăpături în reţea poligonală.care dau naştere orizontului vertic(verto= a ]ntoarce. să alunece sau să se răstoarne contribuind la amestecul materialului de sol (de unde denumirea de vertic). În perioadele uscate. Concomitent cu alterarea chimică are loc deplasarea anumitor componenţi descendent. Prin supraumectare are loc o creştere apreciabilă a volumului materialului de sol (gonflare). predominant gonflantă şi alternanţei perioadelor climatice umede cu cele uscate. Procesele verticesunt datorate conţinutului ridicat de argilă (peste 33%). spre orizonturile de la baza 53 .).: Ay. Ele implică amestecarea avansată a orizonturilor de sol şi separarea unor orizonturi specifice. Gonflarea materialului de sol are ca rezultat formarea. materia organică şi ferul putând fi deplasate vertical.a răsturna). popândăi etc. mineralele solubile. Caracterul vertic se notează cu litera y aşezată după simbolul orizontului (ex. ceea ce face ca agregatele structurale să preseze unele asupra altora.

care sunt eluviate în profil. cu o succesiune a orizonturilor de tip A-EBt-C. fersialitizarea. Procesele de fersialitizare se situează la limita dintre grupele mari de procese pedogenetice ale alterării „in situ” cu cele ale eluvierii-iluvierii. acidoliza. decarbonatare-recarbonatare. ca rezultat al iluvierii argilei fine. bogat în Fe liber. în general. uneori oblic în regiunile montane sau deluroase.4). culori roşietice. în particular a silicaţilor. Orizontul B de acumulare a produşilor alterării este de tip oxic. cu favorizarea hidrolizei cvasitotale a mineralelor alterabile şi. eluviere-iluviere. ca un rezultat al neoformării parţiale de argilă. Argila se formează în cantităţi foarte mici şi este de tip caolinitic. goethit şi gibbsit. Frecvent. alitizarea. d1) Feralitizarea se produce frecvent în climatele calde şi umede (ecuatoriale şi tropicale umede) în condiţiile unei pluviozităţi ridicate (peste 1200 mm/an). 54 .profilului de sol. salinizare-alcalizare. a temperaturilor ridicate şi a unui drenaj bun. alterarea feralitică este mai puţin evidentă în orizontul B. Se deosebesc mai multe procese de translocare: feralitizarea. În cadrul acestui proces se constată o eliberare în soluţia solului a silicei şi a bazelor. cu predominarea mineralelor argiloase din grupa illitului (raport argilă:silice = 2:1) şi cu raportul Fe liber:Fe total în jur de 60%. feroliza. solurile formate prin aceste procese prezintă un orizont B argiloiluvial. sau ascendent în zone cu nuanţe climatice aride (figura5. d2) Fersialitizarea este un proces întâlnit în climatele subtropicale calde şi umede. Solurile fersialitice au. existând şi argile de tipul 2/1. Alterarea materialului parental este rapidă şi intensă. În orizontul iluvial se produce o acumulare accentuată a oxizilor de fer şi aluminiu sub formă de hematit. În aceste condiţii.

d3) Feroliza este un proces ce se instalează în condiţiile unui mediu acid (zona subtropicală caldă şi umedă) care permite eliberarea şi deplasarea ferului. Acest proces se observă, în mod egal, atât în cazul gleizării, cât şi în cel al pseudogleizarii. În concluzie, se poate afirma că prin alterare peloc („in situ”) se realizează transformarea rocilor şi mineralelor din sol, acompaniată de schimbarea culorii, texturii, structurii şi durităţii. Aceste schimbări se produc prin dispariţia parţială sau completă a mineralelor primare (iniţiale) şi transformarea lor în materiale cristalizate sau amorfe, secundare. Procesele fizico-chimice care însoţesc aceste transformări sunt datorate condiţiilor climatice de ansamblu ale regiunii, dar depind şi de particularităţile aerohidrice ale solurilor. d4) Alitizarea constă din hidroliza totală a aluminosilicaţilor din roci în cursul pedogenezei şi transformarea pedogenetică a elementelor primare. Concomitent cu transformarea elementelor primare are loc o acumulare a aluminiului sub formă de caolinit, gibbsit şi halloisit precum şi a ferului sub formă de goethit. Culoarea materialului allitic poate fi roşie sau roşie-cărămizie, determinată de cristalizarea componenţilor ferului, sau poate fi galbenă dacă prin hidratare se trece la hidroxizi ferici. Aceştia sunt cunoscuţi prin natura lor amfoteră.Astfel, într-un mediu slab alcalin,aceştia au sarcină electrică negativă negativ, în timp ce într-un mediu acid au sarcină electrică pozitivă. Alitizarea se desfăşoară în climate calde şi umede, unde precipitaţiile depăşesc 1200 mm şi sunt distribuite într-un singur sezon sau în două sezoane. Transformarea rocilor prin allitizare se realizează, adesea, pe câţiva zeci de metri adâncime. d5) Acidoliza se produce în mediu foarte acid unde, prin hidroliză se eliberează în soluţia solului produşii de alterare (hidroxizii), care sunt antrenaţi prin eluviere spre baza profilului. Datorită reacţiei foarte acide, nu se mai realizează condiţii de neoformare a argilei, acumulându-se în orizontul solului silicea insolubilă (în climatul temperat). În urma acestui proces, orizonturile superioare ale solului sunt sărăcite în toţi componenţii minerali (cu excepţia SiO2), care sunt preluaţi în soluţia solului şi levigaţi în adâncime sau lateral. Procesul de acidoliză se poate instala şi ulterior unei faze de podzolire argiloiluvială. d6) Procese de decarbonatare - recarbonatare (secundară). Decarbonatarea reprezintă procesul de mobilizare a carbonaţilor, care prin dizolvare formează bicarbonaţi solubili antrenaţi pe profil odată cu apa de percolaţie. Alterarea carbonaţilor se realizează prin acţiunea CO2 dizolvat în apă conform reacţiei:
decarbonatare CaCO3 + CO2 + H2O  Ca++ + 2HCO3 recarbonatare

55

Solubilitatea carbonaţilor depinde de cantitatea de apă care percolează solul şi de cantitatea de CO2 dizolvat. Carbonatarea secundară (recarbonatare) constă în precipitarea carbonaţilor în condiţiile unor dezechilibre determinate de creşterea valorii pH-ului, creşterii temperaturii, diminuarea umidităţii prin evapotranspiraţie sau din cauze fizice, care împiedică circulaţia apei în sol. Decarbonatarea determină acumularea carbonaţilor la baza profilului de sol (C), iar recarbonatarea implică acumulare acestora în orizonturile intermediare (CCa). Aceste procese sunt tipice regiunilor aride, semiaride şi subumede. d7) Procesele de eluviere – iluviere. Această categorie foarte largă de procese pedogenetice este însoţită de multiple procese fizico-chimice prin care, o serie de substanţe coloidale sunt antrenate din locul formării, migrează pe profil şi se acumulează în alte orizonturi subiacente. Eluvierea constă în deplasarea verticală sau laterală a unor componenţi ai solului, sub acţiunea apei. Iluvierea este procesul compensatoriu eluvierii, constând din depunerea şi acumularea acestor componenţi în alte orizonturi inferioare. Datorită acestor procese se formează orizonturi sărăcite în componenţi eluviaţi, denumite orizonturi eluviale şi straturi îmbogăţite în componenţi iluviaţi, denumite orizonturi iluviale. Procesele de eluviere au intensităţi diferite, în funcţie de condiţiile generale de solificare, între care un rol deosebit revine celor climatice. Intensitatea eluvierii (lesivării sau levigării) depinde de gradul de solubilitate a compuşilor supuşi acestui proces. Cel mai uşor se eluviază sărurile, în ordinea următoare: cloruri (NaCl, KC1, MgCl2 CaCl2), unii sulfaţi (Na2SO4, K2SO4), carbonaţii de Na şi K (Na2CO3 şi K2CO3), după care urmează gipsul (CaSO4 ·2H2O) şi apoi cele greu solubile precum CaCO3 şi MgCO 3 (formând orizontul Cca). Procesul de iluviere a sărurilor este favorizat de un climat umed, această fază iniţială intitulându-se debazificare. Se eluviază apoi coloizii argilei, humusului şi sescvioxizilor. Particularităţile acţiunii factorilor pedogenetici orientează procesele de eluviere - iluviere pe mai multe direcţii, cu particularităţi proprii: a) Eluvierea - iluvierea argiloiluvială (podzolirea argiloiluvială) este în esenţă un proces de migrare a particulelor coloidale ale argilei sub acţiunea apei de infiltraţie. Particulele coloidale puternic hidratate,sunt dispersate şi antrenate într-o mişcare descendentă în sol. Mineralele argiloase şi hidroxizii de fer se depun în orizontul Bt sub forma unor pelicule subţiri, în straturi concentrice, pe feţele elementelor structurale. Prin eluvierea argilei se formează un orizont supraiacent sărăcit de argilă, notat cu E (orizont eluvial). În funcţie de intensitatea eluvierii, orizontul E poate fi: El (luvic) care înseamnă eluviere puţin intensă şi Ea (albic) - eluviere intensă. Un alt orizont cu eluviere slabă a argilei este orizontul Ame (molic-eluvial) specific solurilor cenuşii, după cum într-un stadiu avansat de evoluţie a solurilor se formează orizontul E+B, numit orizont glosic. Sub orizontul eluvial, prin iluvierea coloizilor argilei se formează un orizont îmbogăţit în minerale argiloase
56

denumit orizont B argiloiluvial, notat cu Bt. În profilul solurilor cu procese de eluviere-iluviere a argilei, orizontul Bt poate fi situat direct sub orizontul A. Solurile cu procese de eluviere-iluviere a argilei sunt incluse la clasa argiluvisoluri (Sistemul Român de Clasificare a Solurilor, SRCS, 1980) sau luvisoluri (Sistemul Român de Taxonomie a Solurilor, SRTS, 2000). b) Eluvierea - iluvierea humico–feriiluvială (podzolirea humicoferiiluvială) este un proces complex de solificare, caracterizat prin distrucţia silicaţilor don orizonturile superioare ale solului şi acumularea acestor produse în orizonturile inferioare. Aceste procese sunt specifice mediilor puternic acide şi constau din translocarea sescvioxizilor de fer şi aluminiu sub acţiunea fracţiunii fulvice a acizilor humici. Produsele iluviate se acumulează în orizont orizontul B feriiluvial (notat Bs), iar când migrează şi o parte din acizii humici se formează orizontul B humico-feriiluvial (notat Bhs). Orizonturile Bs şi Bhs sunt numite orizonturi spodice (spodos = cenuşă). Deasupra se formează un orizont eluvial-spodic, notat cu simbolul Es. Procesele menţionate anterior şi orizonturile nou formate sunt caracteristice solurilor din clasa spodosoluri (SRCS, 1980) sau spodisoluri (SRTS, 2000). d8) Procesele de salinizare şi alcalizare. Prin salinizare se înţelege procesul de acumulare în sol a sărurilor uşor solubile (de tip cloruric şi sulfatic) peste limita de toleranţă a plantelor. Procesul de salinizare se desfăşoară pe cale naturală, în regiuni aride şi semiaride, unde prin evapotranspiraţie intensă are loc o mişcare ascendentă a soluţiei solului prin tuburile capilare şi acumularea sărurilor la suprafaţă, sub formă de cruste sau în aproprierea acesteia, cu aspect de eflorescenţă. Salinizarea antropică este rezultatul utilizării necorespunzătoare a unor soluri, fenomen cunoscut sub denumirea de salinizare secundară. Când acumularea de săruri solubile la suprafaţă sau aproape de suprafaţă este în cantităţi mai mari de 1-1,5% se formează orizontul salic (sa), iar în concentraţii de 0,1-0,15% se individualizează orizontul salinizat (sc). Alcalizarea are loc în condiţii asemănătoare salinizării şi constă în pătrunderea în complexul adsorbant al solului a ionului de Na+ cu formarea orizontului alcalic sau natric (na), când saturaţia în Na+ schimbabil depăşeşte 15% şi a orizontului alcalizat (ac) când saturaţia în Na+ schimbabil este de 515%. Orizontul alcalic (natric) care prezintă şi caractere de Bt este denumit Bt argiloiluvial natric (Btna), acesta fiind caracteristic soloneţurilor. Alcalizarea este în esenţă un proces de alterare în loc, după cum poate prezenta şi caractere de eluviere-iluviere. Orizonturile salice şi salinizate, alcalice şi alcalizate sunt prezente în solurile care aparţin clasei solurilor halomorfe (SRCS, 1980) sau salsodisolurilor (SRTS, 2000). e) Transformarea este un proces prin care constituenţii solului sunt supuşi modificărilor de natură fizică, chimică şi biologică. Aceste transformări se concretizează în formarea structurii solului şi schimbarea culorii unor orizonturi faţă de cea a materialului parental.
57

Procesele specifice de alterare. Alterarea cuprinde totalitatea proceselor fizice, chimice şi biologice care determină transformări variate în compoziţia rocilor, la suprafaţa scoarţei terestre, sub acţiunea agenţilor de alterare (atmosferici, organisme vii,etc.). În cadrul termenului generic de alterare se includ mai multe procese pedogenetice cu particularităţi distincte. Argilizarea „in situ” este un proces complex de alterare a silicaţilor primari şi formarea „in situ” (pe loc) a silicaţilor secundari ai argilei. În urma acestor procese, în timp se individualizează un orizont intermediar între A şi C, caracterizat prin culori diferite (cu nuanţe mai roşcate) faţă de ale materialului parental şi dobândirea unor forme specifice de structură pedogenetică. Acest orizont este denumit B cambic, notat cu Bv (cambiare = a schimba; litera v provine de la Verwitterung = alterare). Orizontul Bv este diagnostic pentru solurile din clasa cambisolurilor (SRCS, 1980 – SRTS,2000). Alterarea materialelor vitroase (tufuri vulcanice, andezite, bazalte, diabaze) are unele particularităţi distincte. Pe acest tip de substrat, în anumite condiţii bioclimatice, produsele alterării sunt formate predominant dintr-un complex coloidal de minerale (allofane), în a cărui constituţie intră silicea, hidroxizii de fer şi aluminiu etc. Aceste materiale sunt amorfe şi formează cu acizii humici complecşi coloidali greu solubili sau insolubili, care se acumulează pe locul de formare. Când solul evoluează pe seama unor roci magmatice intrusive sau extrusive, prin alterare se formează materiale amorfe (allofane). Acestea au proprietăţi asemănătoare mineralelor argiloase, caracterizându-se printr-o capacitate apreciabilă de schimb cationic. Solurile formate în cazul de faţă aparţin clasei umbrisoluri (SRCS, 1980), prin tipul andosol sau clasei andisoluri (SRTS, 2000), cu acelaşi tip (andosol). Procesele de gleizare şi pseudogleizare. Procesele de gleizare şi pseudogleizare se instalează în condiţii de exces periodic sau permanent de apă în sol, provenită din acumularea deasupra unui strat impermeabil, ca urmare a excesului pluvial sau din apa freatică, situată la suprafaţa sau aproape de suprafaţa solului. Esenţa acestor procese constă din instalarea fenomenelor de reducere sau alternativ, de oxidare şi reducere. Fenomenele care au loc în cazul excesului de apă de origine freatică poartă numele de procese de gleizare (orizontul se notează cu G), în situaţia excesului de apă pluvială se instalează procese de pseudogleizare (orizont notat cu W). Ambele procese pot fi de reducere (Gr, W), sau de oxido-reducere (Gor). Procesele chimice care însoţesc gleizarea şi pseudogleizarea constau din fenomene de reducere şi migrare, în alternanţă cu cele de oxidare şi precipitare, funcţie de regimul aerohidric al solului. Prezenţa concomitentă a ambelor fenomene se concretizează prin aspectul „marmorat” al orizonturilor cu exces de umiditate.
58

5.2. Morfologia solului Studiul profilului de sol în teren are la bază stabilirea caracteristicilor morfologice ale acestuia (culoarea, structura, textura, tipurile de neoformaţiuni etc.), care permit în mare măsură identificarea tipului de sol şi ulterior delimitarea unităţilor de sol. Solul este un sistem natural care are o capacitate extraordinară de a stoca informaţii privind variaţia în timp a diferitelor condiţii de mediu. Prin urmare, analiza orizonturilor pe baza indicilor morfologici facilitează descifrarea evoluţiei pedogenetice a unui sol şi, nu în ultimul rând chiar dinamica peisajului într-o anumită perioadă de timp. 5.2.1. Culoarea solului Principala însuşire morfologică a solurilor, care apare în mod vizibil la examinarea profilelor de sol este culoarea. Pentru acest motiv, culoarea constituie principalul criteriu de separare a orizonturilor de diagnostic şi un element fundamental pentru denumirea unor tipuri genetice de sol. Studiind cernoziomurile din Rusia, Docuceaev (1883) a făcut unele precizări referitoare la culoarea acestora, deosebind cernoziomuri negre, gri închis şi brune. Studiile pedologilor americani asupra culorii solului au ca rezultat publicarea buletinului „Culoarea solului” (1911), în care se precizează faptul că, în general, culoarea solului depinde de conţinutul de materie organică şi de oxizi de fer, iar solurile roşii sunt adesea mai vechi decât cele galbene. În perioada contemporană, pentru determinarea culorii solului se utilizeză „Sistemul Munsell” care poate fi definit ca un sistem de coordonate cilindrice situat întrun spaţiu euclidian, bazat pe trei atribute: nuanţa, valoarea şi croma (figura 5.5.). Nuanţele de culoare se referă la o serie de culori specifice majorităţii solurilor. Astfel, în Sistemul Munsell se deosebesc cinci culori de bază, care au fost notate cu iniţialele denumirilor din limba engleză a culorilor: roşu (R=red), galben (Y=yellow), verde (G=green), albastru (B=blue) şi violet (P=purple), la care se adaugă cinci culori intermediare: galben-roşu (YR), verde-galben (GY), albastru-verde (BG), violet-albastru (PB) şi roşu-violet (RP). La rândul lor, fiecare din aceste culori pot fi împărţite în 10 trepte intermediare, obţinându-se în acest fel nuanţele de culori ce alcătuiesc scara nuanţelor. Acestea se notează în mod obişnuit cu cifre de la 1 la 10, aşezate întotdeauna înaintea iniţialelor corespunzătoare culorii de bază (ex. 5YR, 10YR etc.), încât toate culorile ce aparţin unei nuanţe se găsesc transpuse pe o tăbliţă, care prezintă în colţul din dreapta sus simbolul nuanţei. Valoarea se referă la gradul de strălucire (luminozitate) a culorii, adică aceeaşi nuanţă poate fi mai deschisă sau mai închisă. Valoarea se găseşte pe scara verticală din sistemul Munsell şi se notează cu cifre de la 1 la 8, situate deasupra liniei de fracţie (ex. 2/, 5/ etc.).Culorile neutrale (negru-cenuşiu-alb), notate cu simbolul N, sunt cuprinse în palierul de culori de la negru teoretic pur, căruia i sa atribuit valoarea 0, până la un alb teoretic pur, căruia i s-a atribuit valoarea 10.
59

VALOAREA

Alb ● 8/1 ● 8/2 ● 8/3 ● 8/4

8/

Brun foarte pal 7/ ● 7/1 Cenuşiu deschis ● 6/1 Cenuşiu ● 5/1 ● 7/2 Cenuşiu brun deschis ● 6/2 Brun cenuşiu ● 5/2 ● 7/3 Brun pal ● 6/3 ● 5/3 5/8 Brun Cenuşiu închis ● 4/1 Cenuşiu foarte închis ● 3/1 Negru ● 2/1 2/ /1 /2 /3 /4 Brun cenuşiu închis ● 4/2 Brun cenuşiu închis ● 3/2 ● 7/4 Brun gălbui deschis ● 6/4 ● 5/4 ● 7/6 Galben ● 8/6 Brun gălbui ● 5/6 ● 7/8 Bruniu ● 8/8 ●

6/

5/

4/

● 4/3

● 4/4

● 4/6

3/

Brun inchis ● 3/3 Brun foarte închis ● 2/2

Brun gălbui deschis ● 3/4 ● 3/6

/6

/8

Chroma Figura 5.5. Planşă de culori în sistemul Munsell

60

altul care tinde spre alb (etalonul 8/1) şi un pol de culoare care tinde spre tenta de bază (etalonul 5/8).6.5Y şi 5Y. Astfel.În cazul solurilor nu se întâlnesc culori extreme.5YR. Sistemul Munsell de culori este alcătuit din 7 tăbliţe cuprinzând nuanţele 10R. culorile închise sunt indicate prin valori mai mici de 5.5. YR şi Y.). /2. 7. YR. Croma este reprezentată pe scara orizontală din Sistemul Munsell şi se notează cu cifre de la 0 la 8. între alb şi negru. /5 etc. În vederea determinării culorii orizonturilor de glei s-au introdus încă patru tăbliţe de culori aparţinând nuanţelor 5GY. Pe aceste planşe se găsesc etaloane cu nuanţe de culori diferite (figura 5.5 în 2. Pe fiecare planşă există un pol de culoare care tinde spre negru (etalonul 2/1). Fiecare etalon este prevăzut dedesubt cu un decupaj care permite compararea culorii eşantionului de sol cu cea a etalonului. Pentru determinarea culorii solurilor se folosesc. valoarea 5 caracterizează culori cu luminozitate medie. 2. culorile R. 5G. Croma se referă la puritatea sau gradul de saturare a culorii respective. Determinarea culorilor solului se face cu ajutorul Sistemului Munsell. iar cele deschise prin valori mai mari de 5. care se prezintă sub forma unui atlas cu planşe ce se succed gradual de la roşu la galben. dar valorile cuprinse între 1 si 8 sunt cele mai des întâlnite. De obicei. cu nuanţele din 2. Culorile absolut neutrale sau acromatice 61 . 10YR. 2.). situate sub bara de fracţie (ex. de obicei.5YR. 5BG şi 5B.

5 YR la 5 YR şi mai roşii. într-o primă etapă. sărurilor solubile etc. În funcţie de natura proceselor pedogenetice anumite orizonturi pot avea culori specifice. de la patru culori: negru. Semnificaţia culorilor solului Culorile întâlnite la soluri sunt foarte variate. 62 . nuanţa. roşu.(cenuşiu. În cazul solurilor care au două sau mai multe culori se poate determina culoarea dominantă. care imprimă culori de 10YR şi 7. valoarea şi croma) care poate fi însoţită facultativ şi de o denumire (ex. determinate de prezenţa carbonatului de calciu. şi culori galbene la partea superioară a solurilor situate la tropice (Soil color. aşezate pe pagina alăturată (stânga) pentru fiecare planşă. se notează cu 10 YR 5. însă ele derivă în general. a diferitelor minerale existente în sol. între 10YR 5/6 şi 10YR 6/6. pe baza celor trei parametrii (nuanţa. 10 YR 6/3 = galben pal. în funcţie de cantitatea şi natura substanţelor humice. care sunt date de componenţii minerali şi organici ai solurilor. iar pe tăbliţa alăturată denumirea culorii solului. a tipului de materie organică s. Astfel. Determinarea culorii solului se poate face în stare umedă şi uscată. N6). o culoare intermediară.5YR caracterizând orizontul cambic al solurilor acide din zona temperată. Se citesc apoi. pseudogleizare etc. aceste culori se notează cu simbolul N (simbolul scării neutrale).) Pentru exemplificare redăm situaţia unui orizont cu procese de pseudogleizare: 10 YR 5/3 (70%) + 5Y 4/2 (30%). diferenţele de culoare dintre solul uscat şi cel umed sunt apreciabile.a. pe tăbliţă. Proba se ţine dedesubtul tăbliţei. Astfel. Hematitul se întâlneşte în mod frecvent împreună cu goethitul. care sub fiecare etalon de culoare prezintă un orificiu pentru a permite compararea culorii solului cu cea a etalonului. unul din mineralele cele mai comune ale solului este goethitul. conform Sistemului Munsell. reprezentând culoarea care ocupă cea mai mare parte a volumului de sol şi culorile asociate (de gleizare. Materia organică din sol are o culoare neagră sau brun-negricioasă.. 10 YR 2/2 = galben intens). Denumirile date culorilor sunt înscrise în tabele speciale. 1993). cuprinde o notaţie în cifre şi litere. galben şi alb. În cazul solurilor. Dacă. valoarea şi croma. Pentru valori şi crome intermediare se utilizează zecimale la cifrele respective (spre exemplu. urmat de valoarea corespunzătoare (ex. dar culorile date de prezenţa acestuia în sol sunt în nuanţe de la 7. Denumirea culorilor.5/6). negru) nu au nuanţă şi nici cromă şi sunt cuprinse între negru (N2/) şi alb (N8/). acizii humici imprimă solului culoarea neagră în timp ce acizii fulvici pigmentează solul în nuanţe de la galben spre roşu. silicei coloidale. atunci determinarea culorii solului se face în mod obligatoriu în cele două stări. Aprecierea corectă a culorii solului permite determinarea. Determinarea culorii unei probe de sol se face comparând proba respectivă cu nuanţele de pe diferitele tăbliţe. alb.

Cromele ≤3. Supuse unei acţiuni mecanice.2. Materialul parental are un rol important în determinarea culorii solului prin existenţa anumitor minerale care pot avea culori închise sau deschise (leucocrate sau melanocrate) pe care le „împrumută” adesea şi solului. Interfluviile şi formele de relief caracterizate prin declivităţi reduse din zona temperată au.5 (la materialul în stare umedă) şi cu nuanţe de 7. Formaţiile structurale complexe de sol se formează atât prin asocierea şi agregarea particulelor de sol cât şi prin fragmentarea masei solului. separă cernoziomurile. Culoarea reprezintă un criteriu important pentru diagnosticarea unor tipuri şi subtipuri de sol şi este folosită ca un caracter suplimentar în diagnosticarea orizonturilor A şi B ale unor soluri. definesc solurile cenuşii. conform Sistemului Român de Clasificare a Solurilor (1980) nuanţele cu valori şi crome ≤3. Culoarea unor orizonturi diagnostice se regăseşte şi în clasificarea de nivel inferior. 63 . adesea.5 (la materialul în stare umedă). separând caracterele rodic şi melanic ale unor tipuri de sol.5YR prezente în orizontul B.verzui). Studiul solului prin teledetecţie constă în interpretarea razelor înregistrate de către radiometre aeropurtate sau din satelit (NOAA. fragmentele se separă unele de altele. 1995). Culoarea solului poate fi studiată prin radiometrie în spectru vizibil sau în infraroşu. Excesul de apă permanent în profilul solului determină apariţia unor culori specifice (albastru .5 în stare uscată caracterizează molisolurile şi subtipurile molice. caracterizează solurile clinohidromorfe. Pe măsura ce panta versantului are valori tot mai mari culoarea solului are nuanţe mai deschise. prezente cel puţin pe feţele elementelor structurale ale orizontului B.Dintre factorii care influenţează într-o măsură considerabilă culoarea solului amintim: materialul parental. desemnează solurile brune-roşcate şi brune-roşcate luvice. soluri caracterizate prin culori închise. (Baize.2 Structura solului Structura solului reprezintă proprietatea materialului de sol de a fi alcătuit din parti cule reunite în fragmente (agregate) de forme şi dimensiuni diferite. apropiate de ale materialului parental. SPOT) pe baza diferenţei lungimii de undă. Cromele ≤1. Pentru caracterizarea structurii solului se foloseşte termenul de element structural. în general.5 la materialul în stare umedă şi ≤5. Jabiol. condiţionează în mare măsură culoarea solului. Relieful. cunoscute în literatura de specialitate sub denumirea de culori de gleizare. Cromele ≤3. Astfel.separate între ele prin suprafeţe de contact cu legături mai slabe. prin formele sale variate şi procesele geomorfologice aferente acestora. 5. forma de relief şi procesele geomorfologice asociate acestora şi hidrologia. în cadrul orizonturilor A.5 (la materialul în stare umedă) ale orizonturilor B (cel puţin în partea superioară). Cromele ≤2 (la materialul în stare umedă).

sfenoidală. fiind alcătuite din domanii. columnoidă. uşor friabile în microagregatele din care sunt formate. foioasă (figura 5. particule elementare şi substanţe de aglutinare-cimentare (figura 5.8.).” preluată şi adoptată şi de ştiinţa solului din ţara noastră. Clasificarea structurii solului Tipul morfologic de structură se stabileşte după forma. angulară. Principalele tipuri de structură care se găsesc în orizonturile pedogenetice ale solurilor structurate din ţara noastră sunt: glomerulară.2. subangulară. granulară. columnară. poliedrică.). poroase.alcatuită din mai multe particule primare şi/sau microagregate de sol alipite sub acţiunea unui agent de agregare sau rezultată din fragmentarea solului. Microagregatele sunt unităţi structurale care au diametrul mai mic de 0.Elementul structural este o unitate complexă formată în procesul de pedogeneză. prismatică.7. Cea mai utilizată clasificare a structurii solului a fost elaborată şi fundamentată de clasificarea americană în „Soil Taxonomy.25 mm. mărimea. Structura granulară şi glomerulară se caractereizează prin dispunerea particulelor minerale în glomerule sferice. caracterele suprafeţelor şi muchiilor elementelor structurale. Orizonturile pedogenetice care au structură glomerulară sau granulară sunt foarte afânate până la slab afânate iar elementele 64 .0005 mm şi formate din particule minerale unite între ele prin intermediul coloizilor organici şi/sau minerali.2.1.20. 5. Domeniile sunt agregate microscopice cu dimensiuni mai mici de 0.

Structura poliedrică subangulară se caracterizează prin prezenţa muchiilor rotunjite ale elementelor structurale şi printr-o aşezare mai afânată. 2003).1993). Gh. Solurile care prezintă acest tip de structură sunt slab pâna la puternic tasate. care sunt egal dezvoltate pe cele trei direcţii ale spaţiului. citat de Filipov.Bucur. sunt mărginite de muchii evidente şi se îmbină între ele. care determină deformarea elementelor structurale şi compactarea. Structura prismatică prezintă elemente structurale alungite.Teşu.1997). Orizonturile pedogenetice care posedă o astfel de structură sunt slab afânate până la slab tasate (Harach. Structura prismatică este caracteristică orizonturilor mijlocii ale solurilor hidromorfe. În orizonturile superioare această structură se modifică în timp.Bucur (1953) arată că structura prismatică din orizontul „Bt” rezultă în urma coagulării particulelor favorizate de presiunea straturilor supraiacente. Solul cu structură glomerulară prezintă o bună porozitate capilară şi necapilară care permite pătrunderea cu uşurinţă a rădăcinilor plantelor (N. halomorfe şi stratului hardpanic (C. cu feţe plane şi cu muchii fine şi bine conturate. devenind poliedrică sau angulară. Feţele elementelor structurale au aspect neregulat. 65 . Structura poliedrică angulară este caracterizată printr-o aşezare îndesată a elementelor structurale.Lixandru. orientate vertical. Cercetările efectuate de N.1991.structurale sunt separate între ele prin goluri sau puncte de contact.

5. în funcţie de o multitudine de factori (textură. Bulgării se pot fragmenta când umiditatea este favorabilă. 2003). Structura foioasă (plată) prezintă elemente structurale cu orientare orizontală. în special în timpul iernii. adică sol lipsit de structură. prezenţa elementelor aglutinante etc.) Aprecierea acestuia depinde de starea de umiditate a solului şi se poate pune foarte bine în evidenţă la solul aproape uscat sau reavăn. Structura loessică (loessoidică) este caracteristică orizonturilor A/C şi C formate pe loess sau roci loessoidizate cu compoziţie mecanică echilibrată şi cu fracţiunile granulometrice prezente în părţi aproximativ egale. sub acţiunea îngheţului şi dezgheţului.2. După gradul de cimentare. puternic şi foarte puternic cimentate. În situaţia în care se constată o anumită coeziune între particule. Se poate aprecia după următoarea scară: • sol nestructurat (masiv). Bulgării de pământ sunt fragmente de forme neregulate cu dimensiuni mai mari de 30 mm rezultate în urma arăturilor efectuate în condiţii de sol prea umed sau prea uscat.2.Structura columnară se deosebeşte de cea prismatică prin prezenţa elementelor structurale rotunjite la partea superioară. Gradul de dezvoltare a structurii Prin gradul de dezvoltare a structurii se înţelege diferenţele ce există în privinţa coeziunii dintre agregatele structurale şi se apreciază în funcţie de stabilitatea acestora şi de raportul între materialul structurat şi cel nestructurat. cu carbonatul de calciu uniform răspândit în masa rocii (N. fie printr-o masă consolidată sau cimentată de sol. Poliedrii de dimensiuni mari rezultă în urma crăpăturilor mari prezente la solurile vertice care au un conţinut mare în argilă gonflabilă. solul se rupe în coloane şi prezintă micro. structura poate fi: 66 .şi macroporozitate. la solurile bătătorite datorită paşunatului neraţional şi în orizonturile superioare ale solurilor ocupate de ape. Gradul de structurare variază foarte mult. Crăpăturile se formează în perioadele secetoase ale anului prin uscarea puternică a solului. La uscarea solului în contact cu aerul. Solurile nestructurate se caracterizează printr-o aşezare mai mult sau mai puţin îndesată a particulelor elementare necoezive. Feţele elementelor structurale sunt plane sau curbate şi se lipesc între ele.2.Bucur citat de Filipov. solurile pot fi slab. cu dimensiunile verticale mai mici decât cele orizontale. Structura columnoid-prismatică este caracterizată de prezenţa elementelor structurale cu muchii rotunjite şi feţe curbate. Acest tip de structură se întâlneşte la solurile care prezintă orizont pedogenetic „Btna”.Tipul respectiv de structură se întâlneşte în cazul orizonturilor eluviale (Ea şi Es). la care particulele elementare nu sunt aglutinate (monogranulară). conţinut de materie organică.

când 25-75% din masa solului este organizată în agregate structurale formate. Instabilitatea în apă a elementelor structurale se datorează hidratării şi disocierii ionilor adsorbiţi la suprafaţa particulalor de argilă. care determină adsorbţia moleculelor de apă şi a ionilor schimbabili cu caracter acid sau bazic. Factorii care contribuie la formarea structurii solului Structura solului se formează în urma proceselor de coagulare. dar se desfac uşor în contact cu apa.3. 1974). Teoria respectivă explică de ce 67 . Tabelul 5. Principalele particule coloidale din sol sunt reprezentate de argilă. Mărimea agregatelor structurale în funcţie de tipul de structură Dimensiuni în funcţie de tipul de structură (mm) Denumire Glomerulară. citat de Filipov. • structură distrusă.l. Canarache A.• slab dezvoltată. oxizi şi hiudroxizi de fer. 5. umezire-uscare. humus. Prismatică. în situaţia în care aceasta este profund modificată. presare sau prin alte procese mecanice reprezentate prin îngheţ. Henin (1957. (Chiriţă. Mărimea agregatelor structurale se apreciază conform datelor din tabelul nr.2. când 25% din masa solului este alcătuită din agregate structurale. Solurile cu textură luto-argiloasă sau argiloasă au structură cu stabilitate mecanică mare. dacă 75% din masa solului este constituită din agregate structurale. a râmelor etc. grăunţoasă Poliedrică columnară foioasă columnoidă Foarte mică <1 <5 <10 Mică 1-2 5-10 10-20 Medie 3-5 11-20 21-50 Mare 6-10 20-50 51-100 Foarte mare >10 >50 >101 5. 2003) arată că între tăria elementelor structurale argiloase şi stabilitatea hidrică a acestora există o relaţie negativă directă.1. (1991) arată ca procesul de coagulare are loc pe baza forţelor electrostatice de la suprafaţa particulelor. Argila are rolul cel mai important în formarea elementelor structurale. • moderat dezvoltată. aglutinare-cimentare. acţiunea rădăcinilor. • bine dezvoltată. prin lucrări agricole fiind distruse majoritatea agregatelor structurale.2.

iar nisipul grosier este mai mic de 5% (Canarache A. La acest proces pot contribui şi unele produse pe bază de alge care produc o serie de substanţe chimice cu rol în stabilizare a structurii. Acizii humici saturaţi în ioni cu Ca2+ au proprietatea de a cimenta particulele şi agregatele microstructurale în glomerule stabile de dimensiuni mai mari. iar elementele structurale rezultate au o porozitate foarte mică. 1990). Acesta favorizează aglutinarea sau cimentarea particulelor elementare. Microorganismele din sol contribuie la formarea de elemente structurale cu stabilitate hidrică sporită. uscarea. Ionii de sodiu influenţează negativ stabilitatea elementelor structurale determinând gonflarea puternică a argilei şi dispersia coloizilor organominerali în prezenţa apei. Solurile care au un conţinut de argilă mai mic de 12% prezintă o stabilitate a structurii mai slabă (C. Încorporarea în sol a unor cantităţi mari de îngrăşăminte organice determină formarea unui număr mare de elemente structurale.25 ori mai mare decât cel normal. a oxizilor şi hidroxizilor de fer a carbonatului de calciu şi a microorganismelor. 68 .elementele structurale din solurile alcalizate sunt instabile în apă şi stabile în alte soluţii. Influenţa substanţelor organice produse de către bacterii este mai mare decât cea a celulelor bacteriene propriu-zise. Elementele structurale formate sunt sunt supuse acţiunii unor procese mecanice cum ar fi :îngheţul-dezgheţul.1993). umezirea. alături de humus. Influenţa materiei organice asupra structurii solului este corelată cu conţinutul şi calitatea acestaia încorporată în sol. Ciupercile din sol contribuie la formarea unor elemente structurale stabile..Teşu. Stabilitatea structurii este în pericol atunci când raportul [Ca 2+]/[K+ +Na++Mg2+] are valori mai mici de 5. Încorporarea în sol a resturilor organice uşor degradabile are efect pozitiv asupra creşterii numărului de bacterii şi asupra stabilităţii elementelor structurale. Humusul este un element esenţial în formarea elementelor structurale. la agregarea şi cimentarea particulelor elementare. Oxizii şi hidroxizii de fer contribuie. Agregarea particulelor prin aglutinare şi cimentare se realizează cu ajutorul substanţelor humice active. Humusul influenţează favorabil însuşirile fizice ale solurilor cu texturi extreme. coagularea coloizilor şi mărirea coeziunii agregatelor de structură. Ionii de calciu favorizează stabilitatea structurii solului prin formarea humatului de calciu. comprimarea. Rezistenţa cea mai bună la degradarea structurii o au solurile cu un conţinut procentual de argilă mai mare de 20%. Polimerii organici de sinteză industrială pot favoriza procesele de aglutinare din sol prin administrarea acestora în cantităţi foarte mici. Elementele structurale formate cu ajutorul humusului prezintă o stabilitate hidrică mare şi o rezistenţă sporită la acţiunea apei.33. conţinutul de praf este de 1.

• executarea lucrărilor solului în perioadele optime şi realizarea unui trafic limitat prin efectuarea unor lucrări cu agregate comlpexe. • neoformaţiuni ale acumulărilor de oxizi. neoformaţiunile se clasifică astfel: • neoformaţiuni rezultate prin acumulări de săruri. • neoformaţiuni biogene. pseudomiceliile. Din această categorie de neoformaţiuni fac parte eflorescenţele.4 Degradarea structurii solului Cauzele degradării structurii solului sunt multiple dintre care enumerăm: scăderea conţinutului de humus. • folosirea corespunzătoare a irigaţiei. păşunatul neraţional.2.2. b) neoformaţiuni de săruri solubile. 5.  practicarea unor asolamente şi rotaţii a culturilor corespunzătoare. • corectarea reacţiei prea acide sau prea alcaline a solului. creşterea conţinutului de sodiu. • neoformaţiuni reziduale. pungile şi concreţiunile. Neoformaţiunile rezultate prin acumulări intense de săruri apar sub formă de: a) neoformaţiuni de carbonaţi. folosirea amelioratorilor de structură. debazificarea şi acidifierea solului. 5. lucrarea solului la umidităţi necorespunzătoare. irigarea excesivă . După natura şi originea compuşilor de acumulare. tubuşoarele. • favorizarea activităţii microorganismelor. ca o consecinţă a proceselor de pedogeneză. Neoformaţiunile solului Neoformaţiunile de solificare acumulări sau separaţiuni locale de diverse materiale care au luat naştere în profilului solului. Prevenirea şi refacerea structurii solului se poate realiza printr-un complex de măsuri cum ar fi: • asigurarea unui bilanţ pozitiv al humusului. a) Neoformaţiunile de carbonaţi sunt alcătuite cu precădere din acumulări de carbonaţi de calciu şi magneziu.Lucrările solului au efecte favorabile asupra structurii solului dacă sunt executate în condiţii optime de umiditate şi nefavorabile când lucrările sunt executate necorespunzător. 1). 69 . • neoformaţiuni ale coloizilor minerali şi organici. compactarea produsă de traficul intens. petele.2.3. vinişoarele. formarea crustei.

în fisuri. • medii. • mari. Cuirasele reprezintă orizonturi subţiri. de culoare albă sau albcenuşie. în savane. motiv pentru care se numesc concreţiuni septarice. a) Neoformaţiunile rezultate prin iluvierea oxizilor sunt: duriplanurile. Duripanurile reprezintă orizonturi situate la suprafaţa sau în apropierea suprafeţei solului. Concreţiunile sunt noduli de carbonaţi. Vinişoarele constituie acumulări fine de carbonaţi în golurile rămase prin descompunerea rădăcinilor foarte subţiri. crăpături etc. cimentate îndeosebi cu silice. Unele concreţiuni prezintă şi spaţii goale în interior. Pseudomiceliile reprezintă depuneri incipiente. Pungile sunt acumulări friabile de carbonaţi. Cuirasele sunt întâlnite la plintosoluri şi feralsoluri plintice. care apar pe feţele elementelor structurale sau pe pereţii crăpăturilor. secundar cu oxizi de fer sau carbonaţi. După mărime. culcuşuri de larve. concreţiunile pot fi diseminate în toată masa solului sau concentrate în anumite orizonturi intermediare şi bazale. pungi. de formă sferică sau ovoidă. pe feţele agregatelor structurale. care prezintă în interiorul lor canale de-a lungul axei longitudinale. Petele constau din acumulări foarte fine de carbonaţi. Tubuşoarele sunt depuneri de carbonaţi asemănătoare vinişoarelor. de reducere şi oxidare. de culoare albă. cuirasele şi orizontul de ortstein. puternic cimentate sau indurizate prin îmbogăţirea în sescvioxizi de fer şi/sau aluminiu. cu diametru între 5 şi 15 mm. b) Neoformaţiunile de săruri uşor solubile sunt depuneri alcătuite cu precădere din cloruri şi sulfaţi de K+. 2). Mg2+ şi Ca2+. care se depun în unele spaţii libere. cu diametrul sub <5 mm. cu dimensiuni diferite şi care sunt bine cimentate. reziduali sau iluviaţi. unde climatul prezintă contraste sezoniere. cu diametrul peste >15 mm. sub influenţa excesului de umiditate. concreţiunile se clasifică în următoarele categorii: • mici. După modul de distribuţie în profilul solului. Na+. tubuşoare. cu aspect de micelii de ciupercă. care apar de-a lungul traseelor de circulaţie a soluţiei solului pe profil. Neoformaţiunile saline apar sub formă de: eflorescenţe. Neoformaţiunile formate prin acumularea oxizilor iau naştere prin procese de iluviere a oxizilor. 70 . sub forma cristalelor aciculare fine de carbonaţi secundari.Eflorescenţele sunt depuneri de carbonaţi de culoare albă sau alb-murdară. Aceste neoformaţiuni au mai fost denumite şi neoformaţiuni saline. Duripanul are o consistenţă extrem de tare şi poate fi casant. pete şi cruste.

pe suprafaţa agregatelor structurale. b) Neoformaţiunile de coloizi organici se formează prin acumulare datorată iluvierii humusului. • groase. Petele de reducere constau din acumulări fine de oxizi feroşi hidrataţi. cât şi unele canale de mici dimensiuni ale rădăcinilor plantelor ierboase sau ale microfaunei din sol. dacă peliculele acoperă în întregime atât agregatele structurale. când peliculele argiloase acoperă parţial feţele agregatelor structurale. Petele de oxidare sunt depuneri fine de oxizi de fer şi mangan. De asemenea. format prin cimentarea nisipurilor de către oxizii de fier şi mangan. la care particulele argiloase nu prezintă o anumită orientare. pe suprafeţele agregatelor structurale. când particulele elementare şi agregatele structurale sunt îmbrăcate într-o peliculă foarte fină de argilă. cu sau fără materie organică.Orizontul de ortstein este un strat subţire. Neoformaţiunile coloizilor minerali şi organici Deşi coloizii neoformaţiunile acestea sunt de regulă mixte. având conturul ramificat. După grosime. pe suprafeţele agregatelor structurale. • moderate.le vom discuta mai jos separat. peliculele (cutanele) pot fi: • subţiri. • continui. peliculele de argilă iluviată se deosebesc prin coloritul ceva mai închis. dar nu în totalitate. când particulele elementare şi agregatele structurale sunt acoperite cu o peliculă argiloasă al cărei contur nu este clar. După gradul de dezvoltare. de culoare brună sau roşcată. în comparaţie cu interiorul agregatelor structurale. peliculele se împart în: • rare. verzuie sau albăstruie. de culoare cenuşie. depuse în strate concentrice în jurul unor particule de cuarţ. întrucât preiau compuşi minerali din orizonturile superioare. deosebindu-se de restul masei agregatului. Peliculele (cutanele) sunt depuneri foarte fine de minerale argiloase. Concreţiunile feri-manganice reprezintă acumulări sferice de oxizi de fier şi mangan. Dendritele sunt pelicule de oxizi de fer şi mangan depuse pe suprafaţa agregatelor structurale. b) Neoformaţiunile rezultate prin procese de oxidare şi reducere sunt reprezentate prin pete de oxidare şi de reducere. 3). • discontinue. când particulele elementare şi agregatele structurale sunt acoperite în întregime de pelicule argiloase. Asemenea orizonturi sunt caracteristice solurilor nisipoase din regiunile umede. sub formă de film. Mineralele argiloase iluviate sunt orientate vertical. când peliculele acoperă pe suprafeţe mari agregatele structurale. În anumite condiţii humusul din orizonturile superioare 71 . dendrite şi concreţiuni ferimanganice. a) Neoformaţiunile de coloizi minerali sunt rezultate prin procese de iluviere a mineralelor argiloase şi se prezintă sub formă de pelicule (cutane).

umplute cu material pământos adus din alte orizonturi. Cervotocinele reprezintă canale create de râme sau alte animale mici (mezofaună). cu material humifer sau cu materiale din alte orizonturi. crotovine. dar pot fi şi galerii goale. coprolite. umplute sau nu cu material pământos. alcătuite din silice amorfă. cervotocine şi culcuşuri. Sunt specifice orizonturilor eluviale cu procese foarte intense de îndepărtare a coloizilor minerali şi/sau organici. depuşi pe pereţii agregatelor structurale. Petele silicioase sunt depuneri fine de silice. Aceste neoformaţiuni sunt specifice proceselor de eluviere argiloiluvială şi humico-feriiluvială şi caracterizează orizonturile eluviale. Culcuşurile sunt locaşuri de larve. a) Neoformaţiunile biogene de origine vegetală cuprind cornevinele şi dendritele. Crotovinele sunt vechi galerii ale animalelor din sol (îndeosebi macro si megafaună). superioare celui în care s-au depus. de culoare albă. Coprolitele constau din aglomerări organo-minerale (rar minerale) formate prin acţiunea râmelor. care se formează prin antrenarea compuşilor coloidali ai humusului (sub acţiunea apei de infiltraţie). Pulberile de silice reprezintă aglomerări de particule minerale fine. Neoformaţiunile reziduale s-au format prin îndepărtarea progresivă a peliculelor de coloizi minerali şi/sau organici din unele orizonturi situate la partea superioară a profilului de sol şi acumularea pe loc a particulelor reziduale de nisip fin şi praf. Neoformaţiunile de origine animală determină la nivel de varietate caracterul vermic (când peste 50% din volumul unui orizont este constituit din canale de râme. umplute. rezultanta directă a acţiunii vegetaţiei şi faunei din sol. Dendritele reprezintă urme de rădăcini (ierboase şi/sau lemnoase) imprimate pe feţele agregatelor structurale.migrează pe profil şi se acumulează în orizonturi subiacente. Din această categorie fac parte pulberile de silice şi petele silicioase. Limbile de humus sunt acumulări mecanice. cu o levigare parţială a coloizilor. Aceste neoformaţiuni se întâlnesc cu precădere la solurile cu textură mijlocie-fină şi fină. de obicei. de culoare albă. Cornevinele sunt canale ale rădăcinilor de plante lemnoase. sub formă de limbi de humus. galerii de animale umplute cu material de sol adus din 72 . dar şi a oxizilor sau hidroxizilor. în urma trecerii materialului de sol pin aparatul lor digestiv. Neoformaţiunile biogene Sunt acumulări locale de materiale minerale şi organice. la suprafaţa agregatelor structurale şi caracterizează orizonturile eluviale. b) Neoformaţiunile de origine animală sunt : coprolite.

care nu se folosesc independent. Asa etc. apar anumite modificări în sprijinul unei mai clare definiri şi determinări a orizonturilor. Subdiviziuni: • Ol-litiera. Acest nou sistem taxonomie utilizează pentru caracterizarea solurilor şi o serie de orizonturi pedogenetice de asociere. de referinţă în profilul de sol. pentru că sunt elemente importante. Ultimele modificări ale nomenclaturii orizonturilor pedogenetice de sol Conferinţa Naţională pentru Ştiinţa Solului (ediţia a XVI-a) desfăşurată la Suceava. 2000). deoarece caracteristicile lor nu sunt produse ale proceselor pedogenetice.3. Fracţia minerală se găseşte în proporţie redusă (mai puţin de jumătate din greutate). E. a). evoluate sub o vegetaţie forestieră. 23-28 august 2000.3. 73 . Orizonturile de sol şi straturile principale Spre deosebire de definiţiile prezentate în conformitate cu S. format din materie organică incomplet descompusă..: AG. 5. BW. Orizont O (organic nehidromorf) reprezintă o acumulare de material organic la partea superioară a solurilor minerale. orizontul R nu sunt considerate orizonturi pedogenetice ci straturi(O) sau orizonturi litologice (nepedogenetice). întotdeauna. Ele sunt totuşi introduse ca orizonturi sau straturi principale. O. na.1980. orizonturile O şi C şi. în care se recunosc cu ochiul liber sau cu lupa (mărire x 10) resturi vegetale cu structură caracteristică. încât nu se mai recunosc cu ochiul liber. Orizonturile de sol 5. cu impact în denumirea şi taxonomia solurilor. De aceea prezentăm în sinteza principalele particularităţi ale orizonturilor stratelor principale. Pentru notarea orizonturilor principale se utilizează următoarele litere: T. constând din material organic proaspăt.orizonturile supra şi subiacente). ci numai asociate unuia dintre orizonturile principale menţionate anterior. sc şi ac.1. nedescompus sau foarte puţin descompus. • Of-orizont de fermentaţie.). care se notează după simbolul orizontului principal (ex. Caracterul vermic se aplică la cernoziomuri si kastanoziomuri (SRTS). orizontul O poartă denumirea de orizont folic. ci numai cu lupa. şi R. sa.R. Bucureşti . B. Când depăşeşte de 20 cm. W. Aceste orizonturi sunt: G. în care materialul organic este într-un stadiu foarte avansat de descompunere. resturi vegetale iniţiale.R. CG. a adoptat unele modificări şi redefiniri ale nomenclaturii în privinţa orizonturilor de sol (Sistemul Român de Taxonomie a Solurilor. • Oh-orizont de humificare. C.C. A. În cele mai multe cazuri.

orizont C carbonato-acumulativ. notate cu Ap. alt orizont B cu acumulare de oxizi de fier (şi de aluminiu) ce se notează cu Bs. E sau O şi se caracterizează prin: • trăsături morfologice de deplasare (levigare) a carbonaţilor. • prezintă pelicule de argilă şi sescvioxizi. Orizontul E se poziţionează sub un orizont O sau A. Orizontul B (de subsuprafaţă) este un orizont mineral. Funcţie de relaţiile orizontului B cu orizonturile supra. Orizontul T (turbos sau organic hidromorf) 74 . Stratul R. uneori poate fi cimentat slab cu carbonat de calciu sau gips. ce poate fi penetrat de rădăcinile plantelor. calcic (calxic). notat cu Bv. se notează cu Rn. • structură poliedrică sau prismatică. Orizont E (eluvial) este definit ca un orizont mineral sărăcit progresiv în argilă.Orizont A (bioacumulativ) reprezintă un orizont mineral. se caracterizează printr-o creştere a conţinutului de particule elementare de nisip şi de praf. nefisurat şi impermeabil. Principalele caracteristici ale acestui orizont sunt următoarele: • acumulare de materie organică.orizont C cu acumulări de carbonaţi (de regulă reziduali).şi subiacent. chiar dacă sunt grefate direct pe orizonturi E. B sau C.şi subiacente au fost separate: orizont B de alterare şi/sau de schimbare de culoare „in situ”. situat în baza profilului. în care structura iniţială a rocii a dispărut practic în întregime. gips sau alte săruri mai solubile. notat cu Bt. constituit din roci consolidate (nefisurate şi fisurate) la care se adaugă şi pietrişuri. Sunt considerate orizonturi A şi stratele arate. constituit din materiale neconsolidate sau slab consolidate. Dacă stratul R este fisurat (permeabil) sau pietriş fluvial (cu mai puţin de 10% material fin) se notează cu Rp. faţă de care este mai sărac în materie organică şi mai deschis la culoare şi deasupra unui orizont B. oxizi de fer şi/sau aluminiu. Stratul R (roca subiacenta) Este un strat mineral. • Cca . • proprietăţi rezultate în urma cultivării. situat în partea inferioară a profilului. • Ck . format la suprafaţă sau sub un orizont O. Acest orizont poate prezenta acumulări de carbonaţi. Pentru notarea orizontului C se folosesc următoarele simboluri: • Cn . care fac ca orizontul să aibă o culoare mai roşie decât orizontul supra.orizont C fără carbonaţi (necarbonatic). format sub un orizont A. un orizont B cu acumulare de argilă. intens amestecată cu fracţiunea minerală. în sfârşit orizontul B cu iluviere de humus (Bh). Orizont C (materialul subiacent) reprezintă un strat mineral. păşunatului sau a altor genuri similare de modificări antropice.

Se caracterizează prin următoarele însuşiri: aspect marmorat. Subdiviziuni: • orizontul gleic de reducere (Gr) întruneşte condiţii de formare în mediu predominant anaerob. apar în proporţie mai mare decât în orizontul gleic de reducere. Culorile de reducere de pe feţele şi din interiorul elementelor structurale ocupă peste 50% şi se asociază culorilor în nuanţe de 10YR şi mai roşii. Pentru a marca prezenţa în orizontul pedogenetic a unor trăsături morfologice concomitente se utilizează notarea prin litere mici alăturate 75 . acumulată din precipitaţii (sau altă sursă) şi stagnantă.: AB. determinat de apa freatică situată la adâncime mică. Se grefează pe orizonturi A. Orizonturi de tranziţie Grupează orizonturile care prezintă caractere ale orizontului supraiacent şi ale celui subiacent.: E+B. format în condiţiile unui mediu saturat în apă pentru perioade lungi. CR etc. Orizont W (pseudogleic sau stagnogleic) este un orizont mineral format în condiţiile unui mediu în care solul este în mare parte din an saturat în apă. deasupra unui strat impermeabil sau slab permeabil. în general. • orizonturi de tranziţie mixte (de întrepătrundere) pentru care trecerea între orizonturi este neregulată sau în limbi (glosică). în cei mai mulţi ani. sau C. notarea orizontului se face cu cele două litere majuscule corespunzătoare orizonturilor respective (ex. E sau Bt. b). Există doua tipuri de orizonturi de tranziţie: • orizonturi de tranziţie obişnuite (propriu-zise). c).). în timp ce nuanţele de 10 YR şi mai roşii. • orizontul gleic de oxidare-reducere (Go) generat în condiţii de aerobioză. cu crome > 2 (pete de oxidare). notarea se face cu litere mari între care apare semnul „+” (ex. la care trecerea se face treptat. B. BC. alternând cu perioade de anaerobioza. aflat în diferite stadii de descompunere.Se compune dintr-un strat de materie organică situat la suprafaţă sau de subsuprafaţă. de tranziţie şi a suborizonturilor s-a conceput un sistem apropiat de cel utilizat în clasificările internaţionale. culorile de reducere apar în proporţie de 1650%. sub un orizont T sau se asociază cu orizonturile A. prezintă culori de reducere care apar în proporţie de peste 50% din suprafaţa rezultată prin secţionarea elementelor structurale sau a materialului fără structură.). EB. între care se face tranziţia. Fac excepţie solurile drenate în mod artificial. Orizonturi de asociere Orizont G (gleic) este un orizont mineral format în condiţiile unui mediu saturat în apă. Caracteristici morfologice secundare de subdivizare a orizonturilor principale Pentru definirea şi notarea orizonturilor de asociere. Se află situat. C+R etc. B+R. cel puţin o parte din an.

Bt2W. Întotdeauna cifrele urmează după notaţia orizontului principal.simbolului orizontului principal.: BCk). Bt2. în funcţie de factorii pedogenetici. Orizontul de sol sau orizontul pedogenetic constituie stratul din profilul solului. începând de la partea superioară a orizontului (ex. Discontinuităţile litologice dintr-un orizont sau de pe profil sunt marcate prin cifre. Bucureşti. ca de exemplu: Abg.şi subiacente. Bt3w). intitulat orizont organic nehidromorf. sau A. Bt1w. poziţionate înaintea simbolului orizontului principal (ex. notarea unei discontinuităţi litologice va începe cu cifra 2. care are unele proprietăţi specifice rezultate din procesele de pedogeneza. 3C). Bt2. format prin procese de acumulare la suprafaţa solului a materialului organic nedescompus sau în curs de 76 .2. numerotându-se fiecare subdiviziune cu cifre arabe. Notarea şi prezentarea principalelor orizonturi de sol Profilul de sol este alcătuit dintr-o succesiune de orizonturi care se formează pe baza proceselor pedogenetice. ce diferă de ale straturilor supra. 1980. Ebw etc. Profilul de sol este constituit dintr-o succesiune de orizonturi unele considerate orizonturi minerale. Orizonturi organice a) Orizontul O . Principalele orizonturi de sol sunt prezentate în conformitate cu Sistemul Român de Clasificare a Solurilor. A. 2C. 5.altele orizonturi organice. 2Bt3. Bt1. chiar dacă acestuia i se grefează un orizont de asociere (ex. aproximativ paralel cu suprafaţa terenului. Tot prin această manieră se notează şi unele însuşiri ale orizonturilor de tranziţie (ex. B. De fiecare dată.3.: Bt1. Bt3). Orizonturile pedogenetice principale pot să fie subdivizate pe verticală.

structurat în agregate mici şi mijlocii. În condiţiile unei vegetaţii naturale de pădure şi de pajişti. denumit şi orizont organic hidromorf (turbos). saturat sau aproape saturat în elemente bazice (cationi de Ca şi Mg) şi cu o grosime minimă de 20-25 cm.grad de saturaţie în baze peste 55%.dar prea subţire şi prea sărac în materie organică pentru a fi un Am sau un Au. în condiţiile unui exces de umiditate şi a unui drenaj slab. Acest orizont reprezintă tranziţia între un orizont organic şi primul orizont mineral (A) de la suprafaţa solului. Orizonturi minerale Orizontul A . • Orizont Ts (turbos sapric) cu material organic puternic descompus. • Orizontul Of (organic de fermentaţie) este un material organic moderat descompus. uneori mai slab conturate.În funcţie de anumite caractere distincte orizontul A este de mai multe feluri: • Orizontul molic. B. este un orizont mineral de acumulare a materiei organice humificate format la partea superioară a solului. structurat în agregate mici şi mijlocii (structură glomerulară şi grăunţoasă). • Orizontul Oh (orizont organic de humificare) este un orizont cu material organic puternic descompus. cu grosimi minime de 20-25 cm. cu crăpături largi şi adânci. • Orizontul molic-eluvial. ceea ce justifică separarea următoarelor subdiviziuni ale orizontului O: • Orizontul Ol (organic de litiera) se referă la materialul organic nedescompus sau slab descompus. • Orizontul vertic Ay este un orizont nestructurat sau slab structurat (structură sfenoidală). • Orizontul ocric. notat cu simbolul Am este închis la culoare. fapt ce contribuie la separarea următoarelorvarietăţi de orizont turbos: • Orizont Tf (turbos fibric) cu material organic slab descompus. îmbogăţit rezidual în fracţiunile nisip şi praf (particule de cuarţ). Proces specific acestui orizont este bioacumularea.descompunere.notat cu simbolul Ao. divers structurat. saturat cu cationi bazici. deschis la culoare.Ame este un orizont Am cu acumulări reziduale de particule de cuarţ diseminate prin procese incipiente de eluviere. dur şi compact în perioada uscată a anului. • Orizontul umbric. la suprafaţa solului se acumulează resturi organice nehumificate.notat cu simbolul Au este închis la culoare. b) Orizontul T. dar nesaturat în baze (V < 55%). Orizontul E este un orizont mineral situat sub orizontul A şi deasupra orizontului B. • Orizont Th (turbos hemic) cu material organic moderat descompus. format prin acumularea deasupra unui depozit mineral a materialului organic în curs de descompunere şi transformare. 77 . în condiţii de drenaj bun. ulterior supuse descompunerii parţiale sau intense.

eventual. format din material neconsolidat (afânat). Procese pedogeneticecaracreristice la acest orizont sunt alterarea pe loc („in situ”) în primul caz. • Orizontul argiloiluvial-natric notat Btna. situat sub un orizont A sau Es. cu acumulare de argilă prin iluviere. poate reprezenta sau nu materialul parental al solului. constituit din materie organică şi/sau sescvioxizi. Al şi. Procese specifice acestor soluri sunt eluvierea argilei în primele două cazuri şi eluvierea sescvioxizilor de Fe şi Al şi/sau a materiei organice în al treilea caz. ambele diferite de ale materialului parental.este un orizont eluvial. Orizontul B poate fi de mai multe feluri: • Orizontul cambic notat Bv. a sescvioxizilor de Fe şi Al sau a materiei organice. este orizont de acumulare a argilei iluviate. • Orizontul humico-spodic notat Bhs este caracterizat prin faptul că materialul amorf conţine humus iluviat şi sescvioxizi. cu structură pedogenetică proprie şi culori specifice (mai închise. este un orizont B argiloiluvial. Procesele pedogenetice specifice sunt iluvierea argilei şi alcalizarea. o îmbogăţire în argilă prin iluviere. slab afectat de procese de solificare. puţin sau moderat sărăcit în argilă. iluvierea argilei în al doilea caz. • Orizontul eluvial albic . structură columnară sau poliedrică şi saturaţie ridicată în Na+ schimbabil. Se mai numeşte orizont B textural.cât şi în silice coloidală. la care se constată o alterare pe loc a materialului parental.este un orizont eluvial puternic sărăcit în argilă. • Orizontul argiloiluvial notat Bt. este un orizontde alterare. prin procese de eluviere a argilei. Procesele specifice acestui orizont sunt iluvierea sescvioxizilor de Fe şi Al şi a materiei organice. 78 . Orizontul C este orizont mineral situat la baza profilului de sol. sau o acumulare de sescvioxizi de Fe şi Al. orizontul E poate fi de mai multe feluri în funcţie de anumite caractere specifice: • Orizontul eluvial luvic notat El. La rândul său. notat Ea . • Orizontul eluvial spodic Es.format din material neconsolidat în care s-au acumulat carbonaţi.Şi acest orizont poate fi de mai multe feluri: • Orizontul carbonatoiluvial notat Cca. adesea mai roşcate). este un orizont eluvial puternic sărăcit în sescvioxizi de fer şi aluminiu. Orizontul B este un orizont mineral intermediar în profilul solului. eventual şi în materie organică şi este specific solurilor de tip podzoluri. a materiei organice în a treia situaţie. eventual şi de materie organică. iluvierea sescvioxizilor de Fe. • Orizontul spodic notat Bs s-a format prin acumulare de material amorf.

Prin acţiunea de desfundare mecanică. orizonturile diagnostice nu mai pot fi identificate sau apar numai sub formă de fragmente.orizont mineral.Acestea sunt de mai multe feluri. poate reprezenta sau nu materialul parental al orizonturilor supraiacente. fiind constituit din roci compacte dar şi din pietrişuri fluviale. orizont caracterizat printr-un conţinut de cel puţin 30% argilă (diametrul particulelor sub<0. formate prin procese de gleizare-pseudogleizare şi salinizare-alcalizare. E sau B. are aspect marmorat şi este caracterizat prin segregarea sescvioxizilor sub formă de concreţiuni. care poate fi asemănător sau nu materialului parental al solului. 79 . la care se adaugă roci metamorfice sau eruptive (bazice şi ultrabazice). cu conţinut scăzut în materie organică.0002 mm). 1) Orizontul G (gleic) este un orizont evoluat în condiţii de saturaţie în apă. A sau B. • C. Se asociază orizonturilor A. Excesul de umiditate provine din stratul acvifer situat aproape de suprafaţa topografică. rezultat prin deranjarea antropică a orizonturilor iniţiale. cu un conţinut ridicat de carbonaţi (>12 %). cel puţin o bună parte din an. predominant gonflantă. • Orizontul Gr (gleic de reducere) . manifestat cu intensităţi foarte mari. la umiditate moderată materialul sfărâmându-se brusc prin presare între degete. Orizontul fragipanic notat x este un orizont mineral caracterizat prin densitate aparentă cu valori mari de 1. Se asociază cu orizonturile A şi B. pe cel puţin 50 cm adâncime). Ocupă o poziţie subiacentă orizonturilor T.La rândul său acest orizont poate fi: • Orizontul Go (gleic de oxidare-reducere) format în condiţiile excesului periodic de umiditate.materializat în condiţiile excesului temporar de apă din precipitaţii sau prin stagnarea apei pe un strat impermeabil sau slab permeabil în profilul de sol. gipsuri. Orizontul R este un orizont mineral situat în baza profilului de sol.rezultat în condiţiile excesului permanent de umiditate. Orizontul D (desfundat) . Orizonturi de hidromorfie şi salinizare Sunt orizonturi asociabile unora dintre celor prezentate anterior. Procesele pedogenetice caracteristice sunt cele vertice.Orizontul pseudorendzinic notat Cpr este un orizont C constituit din marne argiloase sau argile marnoase.25 g/cm3. cu feţe de alunecare oblice şi crăpături în perioadele uscate (lăţimea crăpăturilor peste 1 cm. 2) Orizontul W (pseudogleic) . Orizontul vertic y.Şi acest orizont poate fi de mai multe feluri: • Orizontul rendzinic notat Rrz este constituit din roci puternic carbonatate (calcare şi dolomite). care prin alterare nu formează material amorf. Culorile de reducere ocupă >50% din suprafaţa elementelor structurale sau a materialului astructurat.

La conţinuturi intermediare de argilă. Spre deosebire de orizontul precedent. sau între 5 şi 20%. Acestea diferă de orizonturile pedogenetice care sunt definite. Dacă această acumulare este mai redusă ca intensitate. sau la mai puţin de 20% materie organică. 5. Orizonturile diagnostice . Orizontul mineral de sol este acela care conţine sub 35% materie organică. în plan calitativ. Orizontul na (natric sau alcalic) format prin acumularea în exces a ionului Na+ schimbabil în proporţie de peste 15%. 4) Orizontul sa (salic) .3) Orizontul w (pseudogleizat) . cât şi din cea rezultată prin secţionarea agregatelor sau a materialului amorf.3. dacă nu conţine argilă.3. Orizonturile diagnostice reprezintă acele orizonturi de sol care sunt definite cantitativ prin constituenţi specifici proceselor pedogenetice şi/sau printr-un ansamblu de proprietăţi.elemente de bază în taxonomia solurilor Sistemul Român de Taxonomie a Solurilor (2000) preia în bună parte definiţiile din Sistemul Român de Clasificare a Solurilor (1980). Procesul specific este alcalizarea. dacă nu conţin argilă. utilizate pentru identificarea şi diferenţierea unităţilor de sol (taxoni). culorile de reducere ocupă între 6-50% din suprafaţa elementelor structurale. atunci când conţinutul de argilă este de peste 60%. acestea sunt considerate a fi minerale la conţinuturi de sub 35% materie organică. 80 . cantităţile maxime de materie organică vor fi cuprinse.format în condiţiile unui mediu în care solul este umed în cea mai mare parte din an umed. aducând noi completări. proporţional. Concentraţia de Na+ schimbabil între 5-15% în profilul solului determină separarea orizontului alcalinizat (ac). rar uscat şi numai o mică parte din an saturat în apă provenită din precipitaţii. dar şi pentru a aduce nomenclatura pedologică cât mai aproape de sistemele de referinţă utilizate pe plan internaţional. orizontul format poartă numele de salinizat (sc). pe cât posibil măsurabile. când argila reprezintă peste 60%.rezultat prin acumularea intensă a sărurilor solubile în profilul solului. Procesul specific este salinizarea. bazate pe experienţa practică din ultimii 20 de ani. în cazul în care nu este saturat cu apă mai mult decât câteva zile/an. În cazul orizonturilor (materialelor) saturate cu apă perioade lungi sau care au fost drenate artificial. Materialul mineral care conţine materie organică între 20 şi 35%. între 20 şi 35%.

care îi conferă aspectul unei „pudrări” cu particule de cuarţ. Poate conţine şi alte corpuri străine.5 în stare uscată). • structură grăunţoasă.este considerat material organo-mineral. frecvent cu aspect de nămol sau gel. cât şi la cele cu orizont Ame). Culoarea orizontului în stare uscată are valori de 3 (şi mai mari) şi crome sub 2. • grad de saturaţie în baze > 53%. prea sărac în materie organică sau prea subţire pentru a fi molic sau umbric şi care devine masiv şi dur sau foarte dur în perioada uscată a anului. cu următoarele caractere: • culoare închisă (crome şi valori < 3.5 în stare umedă şi valori < 5. cenuşii-oliv. • culori cenuşii. resturi de plante şi animale subacvatice. format prin acumularea subacvatică de suspensii. • stratificare evidentă şi lipsă structurii. • grosime minimă de 25 cm (20 cm la tipurile de sol în care stratul R este situat în primii 75 de cm. • consistenţă foarte moale. Orizontul A hortic (Af) s-a format prin fertilizare intensă. Orizontul A molic-eluvial (Ame) prezintă acumulări reziduale de cuarţ sau alte minerale rezistente la alterare. arături profunde şi adaosuri de deşeuri animale şi de materiale organice în amestec cu material pământos timp îndelungat. Prezintă următoarele caractere: • conţinut de materie organică peste 1%. glomerulară. Orizontul A umbric (Au) are caracteristici asemănătoare orizontul Am.8% în cazul solurilor nisipoase). Orizonturi diagnostice Orizontul A molic (Am) este un orizont mineral. Orizontul A limnic (Al) este situat la suprafaţa depozitelor de pe fundul lacurilor puţin adânci şi al bălţilor. Are următoarele caractere: • grad de saturaţie în baze peste 53%. eventual mijlocie). Orizontul (materialul) de sol care are un conţinut de materie organică mai mare decât limitele menţionate pentru orizontul mineral este considerat orizont (material) organic. care se schimbă în brun sau oliv. cenuşiu verzui sau negre. dar gradul de saturaţie în baze este < 53%. • conţinut de materie organică de cel puţin 1% pe toată grosimea (0. „dezbrăcate” de pelicule coloidale. Orizontul A ocric (Ao) este prea deschis la culoare. mai rar poliedrică (foarte mică şi mică. La conţinuturi intermediare de argilă limitele menţionate anterior se modifică proporţional cu acestea. 81 . precipitate minerale şi organice. variat humificate sau turbificate. prin expunere la aer.

Orizontul E albic (Ea) este situat deasupra unui orizont B argic şi are însuşiri: • culori mai deschise decât El în stare uscată (valori >6. • structură prismatică. roşu etc. • conţinutul de argilă este mai mare decât cel din orizontul eluvial.) dar mai închise decât ale materialului parental. • textură nisipoasă. negru. columnoidă. • grosime minimă de 10 cm.5 şi crome <3 şi diferenţă de cel puţin 2 unităţi de valoare mai mari decât cele apreciate la materialul în stare umedă). având în stare umedă valori > 4 şi în stare uscată > 5. • grosime continuă de minim 2 cm.• conţinut apreciabil de humus. • textură mai grosieră decât a orizontului subiacent. nisipo-lutoasă uneori chiar mai fină şi. poliedrică (slab dezvoltată) sau poate fi nestructurat. 82 . Uneori se asociază cu orizonturile eluviale. • activitate biologică intensă. • lipsa structurii. Orizontul B argic (Bt) este în mod normal situat sub orizonturile eluviale (El sau Ea). • texturi variate de la grosiere până la fine. • grosime de cel puţin 15 cm. • fiind un orizont de eluviere a materiei organice şi a sescvioxizilor. • culori diferite (brun. de regulă. Orizontul E spodic (Es) este situat deasupra unui orizont B spodic şi prezintă următoarele caractere: • culori deschise. în general. poliedrică sau masivă. dar poate să apară şi sub orizonturile Am sau Ao.5). • structură poliedrică. Orizontul Bt prezintă următoarele trăsături: • argila iluviată formează pelicule pe feţele verticale şi orizontale ale elementelor structural şi umple porii fini. lamelară sau fără structură. Orizontul E luvic (El) este dispus peste orizontul B argic şi se caracterizează prin: • culori deschise în stare uscată (valori < 6. Orizontul B cambic (Bv) se formează prin alterarea materialului parental „in situ” şi are următoarele însuşiri: • culori mai închise sau cu crome mai mari ori în nuanţe mai roşii decât materialul parental. prezintă o structura poliedric-angulară sau columnoidprismatică. mai fină decât a materialului parental. • structură lamelară. se realizează o îmbogăţire reziduală în cuarţ şi alte minerale rezistente la alterare. • textură mai grosieră decât a orizontului subiacent.

5 cm. • grosime minimă: 20 cm. respectiv 15% (salinizare sulfatică) la solurile turboase fibrice. vinişoare şi concreţiuni). peste 12%. alcătuite din substanţe amorfe active. Orizontul hiposalic (sc) constituie un orizont mineral care conţine săruri uşor solubile între 0. Orizontul C calcic (calxic) sau carbonato-acumulativ (Cca) este un orizont de acumulare a carbonatului de calciu secundar. atunci pentru ca orizontul Bt să fie natric este suficient să aibă suma Mg+ şi Na+ schimbabil mai mare decât suma Ca++ şi H+. dacă tipul de salinizare este cloruric şi de cel puţin 1.15 şi 1.07 şi 0. cu sau fără oxizi de Fe. pseudomicelii. Aceste valori se micşorează cu 20% pentru soluri cu textură grosieră şi se măresc cu 15% pentru solurile cu textură finaă. dacă solul conţine Na2CO3 (sodă). Orizontul B spodic (Bs. Cifrele de mai sus sunt valabile pentru solurile cu textură mijlocie. • grosime minima 2. oxizi de Al. conţinutul în săruri este de cel puţin 2%. Pentru solurile turboase. E sau AE.5YR sau mai roşii (la materialul în stare umedă). sub formă difuză sau sub formă de concreţiuni discontinui (eflorescenţe. Orizontul B spodic are următoarele caracteristici: • culoare în nuanţe de 7. iluviate. în primii 20 cm ai orizontului. prismatică sau structură poliedrică. cel puţin pe 10 cm într-unul din suborizonturile situate în primii 20 cm ai orizontului. dacă este sulfatic sau de minimum 0.5% în situaţia predominării sulfaţilor. Orizontul salic (sa) reprezintă un orizont îmbogăţit secundar în săruri mai uşor solubile decât gipsul. cu excepţia cazurilor în care orizonturile respective au fost erodate. Este situat sub un orizont A molic sau B. Este dispus sub un orizont A. Bhs) este un orizont iluvial. cu limbi din orizontul eluvial. dezgoliţi de coloizi. respectiv între 0. cu valori mai mici sau egale cu 5 şi crome de 4 sau mai mici. respectiv 3% (salinizare sulfatică) pentru solurile turboase saprice şi de minimum 10% (salinizare clorurică).5%. Prezintă următoarele caractere: • conţinut de carbonaţi. • textură nisipoasă până la luto-nisipoasă. • grosime minimă 15 cm. (salinizare clorurică).Orizontul B argic-natric (Btna) prezintă următoarele caractere: • saturaţie în Na+ mai mare de 15%. în apă rece.7% dacă materialul de sol conţine 83 . în care sunt prezenţi grăunţi de praf sau de nisip. ce prezintă culori în nuanţe închise.7%. de cel puţin 1%.1 şi 1% dacă predomină clorurile. având următoarele însuşiri: • conţinut de săruri în extract apos (1:5). pelicule. Conţine materiale spodice. Se notează cu Bhs în cazul în care materialul amorf conţine mai mult humus decât orizontul supraiacent sau cu Bs în situaţia în care conţine mai puţin humus decât în orizontul de deasupra. dacă orizontul C subiacent are o saturaţie în Na+ de peste 15% (într-un suborizont până la 200 cm adâncime). compuse din materie organică. între 0. • structură columnară.

predominant sub formă de sulfuri. predominant gonflantă. Suprafaţa solului se fragmentează în micropoliedri (automulcire). • crăpături largi de peste 1 cm. descris anterior. • grosime minima: 50 cm. • pH-ul solului este mai mare decât 3. reprezintă un orizont mineral cu o saturaţie în Na+ schimbabil de 515% (din T) şi are o grosime minimă de 10 cm. lipsite sau sărace înCaCO3. care conţine peste 0. La tratare cu acid clorhidric degajă un miros neplăcut de H2S. Orizontul natric (na) este un orizont mineral care are o saturaţie în Na+ schimbabil de peste 15% din T (sau SAR >13). cunoscut şi sub denumirea de orizont alcalizat. Pentru altă textură cât şi pentru solurile organice.T. Orizontul vertic (y) este un orizont de asociere (Ay. Orizontul sulfatic (su) (denumit sulfuric conform S. prin uscare apar crăpături într-o reţea poligonală mare. care prezintă următoarele caractere: • orizontul este masiv în perioadele umede. argilos. Orizontul hiponatric sau hiposodic (ac).002 mm). • feţe de alunecare oblice (10-60° faţă de orizontală) şi structură sfenoidală. Orizontul sulfuric (si) (denumit sulfuratic conform S.5. iar în perioadele secetoase. datorită acidului sulfuric cu pH sub 3.R. în perioada uscată. • grosime minimă: 15 cm.) constituie un orizont de subsuprafaţă extrem de acid.S. dezvoltat pe baza materialelor parentale argiloase de diferite origini (inclusiv argile marnoase). cifrele se modifică în proporţiile menţionate în cazul orizontul salic. Cy). Se notează cu ac. constituie orizontul Btna. grosimea minimă este de cel puţin 15 cm.75% sulf. predominant nesmectitică.) constituie un strat de sol (mineral sau organic) situat în mediu permanent saturat cu apă. pe o adâncime de cel puţin 50 cm. acumulate în solurile mlăştinoase.5 (în suspensie apoasă). Cz). Aceste valori sunt specifice pentru solurile cu textură mijlocie. Această concentraţie se realizează pe o adâncime de minimum 10 cm. Orizontul natric care prezintă şi caractere de orizont B argic. Bz. cu un conţinut de peste 30% argilă (<0. în general cu peste 45% argilă. Acest orizont rezultă şi în urma drenajului artificial prin oxidarea sulfurilor predominant pirită).şi Na2CO3 (sodă). By.R. prezintă următoarele însuşiri: 84 . • grosimea minimă: 10 cm.S. a cărui grosime minimă trebuie să fie de 15 cm.T. ataşat simbolului orizontului cu care se asociază. • se notează cu simbolul sc după cel al orizontului cu care se asociază. Orizontul pelic (z) este definit ca fiind un orizont mineral de asociere (Az.

• grosime minima: 50 cm. Bsq) constituie un orizont de asociere grefat pe unul pedogenetic (A. E sau B). devine foarte dur în stare uscată. mai puţin. Grosime minima: 25 cm. nu poate fi străbătut de sonda pedologică sau cazma. orizontul turbos poate fi fibric (materie organică slab descompusă). iar sistemul radicular se dezvoltă extrem de anevoios. feţe de alunecare. Grosimea orizontului este de peste 10 cm. astfel încât fragmentele uscate. care prezintă acumulare iluvială de material amorf activ. hemic (materie organică mediu descompusă) şi sapric (materie organică intens descompusp). predominat humic şi aluminic şi. care formează agregate structurale prismatice sau poliedrice foarte mari. Orizontul antropedogenetic (N) este un orizont mineral de suprafaţă. De regulă. După gradul de descompunere a materiei organice. • plastic în stare umedă şi udă. Orizontul scheletic (Asq. cu densitate aparentă mare comparativ cu orizonturile supraiacente. nu se desfac. cu un orizont argic sau cambic. în cei mai mulţi ani. fără a avea însă frecvenţa şi înclinarea celor de la orizontul vertic. Grosimea minima: 20 cm. Orizontul petrocalxic (pc) reprezintă un orizont întărit sau cimentat continuu prin carbonat de calciu şi. Esq. La valori reduse ale umidităţii apar crăpături largi şi adânci. Orizontul fragic (fragipan) (x) constituie un orizont lutos. crome de 2 sau mai mici. silicea poate fi prezentă în unele cazuri. de suprafaţă sau de subsuprafaţă. alcătuit din material organic care este saturat cu apă mai mult de o lună pe an.împachetare densă şi structură poliedrică mare în stare umedă. local. orizontul Bcp este situat sub un orizont A foarte humifer. Poate fi şi • 85 . Poate să se asocieze. cu peste 20% materie organică slab mineralizată. are o consistenţă tare sau foarte tare. Grosime minimp: 20 cm. Orizontul turbos (T) defineşte un orizont (strat) organic. Grosimea minimă: 20 cm. având peste 35% materie organică şi care este nesaturat în apă cea mai mare parte a anului. lăsate în apă. Gradul de cimentare este puternic. cu un conţinut foarte scăzut de materie organică. Orizontul folic (O) este un orizont (strat) organic de suprafaţă. uneori. parţial sau complet. Orizontul B criptospodic (Bcp) este specific solurilor puternic acide. când este uscat. hidromorf. Prezintă structură poliedric angulară sau prismatică. Culoarea poate fi în nuanţa 10YR. vizibile foarte bine în stare uscată. material amorf activ feric. carbonat de magneziu. Datorită proprietăţilor fizice este aproape lipsit de activitatea faunistică. dezvoltat pe baza unui material cu fragmente de rocă sau cu un conţinut ridicat de pietriş. având peste 26% particule de peste 2 mm. cu valori de 3 şi mai mici. De asemenea. Nu determină formarea structurii sfenoidale. când este umed devine slab sau moderat casant. foarte puternic transformat prin fertilizare îndelungată şi lucrare adâncă. feţe de presiune şi.

caracterizat printr-un grad de saturaţie în baze <53%. împreuna cu orizonturile prezentate anterior. ca urmare a unei lungi perioade de cultivare şi/sau irigare. însuşire a unui material mineral.5 cm. Pentru diagnoza şi încadrarea solurilor în noul sistem taxonomic se utilizează şi o gamă largă de proprietăţi diagnostice.orizont mineral de suprafaţă. Au fost deosebite 2 orizonturi antropedogenetice: orizontul hortic (Aho) şi orizontul antracvic (aq) sau cu proprietăţi antracvice (Apaq. care poate să însemne dublarea cantităţii de argilă pe o adâncime de 7. Bvaq). care prin alterare contribuie la formarea unor cantităţi apreciabile de allofane şi compuşi alumino-humici. ultimul fiind caracteristic solurilor din orezării sau din perimetre intens irigate. rezultat prin înălţarea suprafeţei cu adaos de material. • proprietăţi eutrice (eu). specific solurilor cu intensă activitate faunistică. • proprietăţi acvice gleice. cu caractere mult modificate faţă de cele iniţiale. • proprietăţi andice. Anaq. Aceste proprietăţi diagnostice definesc anumite însuşiri intrinseci ale unor tipuri de sol. proprietate chimică care constituie element de diagnoză pentru separarea subtipurilor eutrice (V>53%) şi districe (V<53%). • contact litic (li). • materie organică segregabilă (ms). Capitolul 6 86 . • trecere glosică (gl). însuşire a unui material mineral. caracterizat printr-un grad de saturaţie în baze >53%. fapt care a contribuit la formarea unui orizont de suprafaţă. • schimbare texturală bruscă (pi). stagnice şi antracvice. după cum urmează: • caracter vermic (vm). segregabilă de partea minerală. înregistrată între un orizont iluvial şi orizontul subiacent B. cu referire strictă la materialele de sol saturate în apă cea mai mare parte a anului. fără carbonaţi. de sol fără carbonaţi. caracteristica trecerii dintre orizontul E şi Bt sub formă de limbi (E+B). • proprietăţi alice (al) caracteristice unor soluri minerale foarte acide şi cu un conţinut ridicat de Al3+ schimbabil. specifice materialelor parentale de natură eruptiva. formă humificată a materiei organice. • saturaţia în baze (V%). • proprietăţi districe (di). redă trecerea clară dintre un orizont de sol şi roca subiacentă compactă (R).

1. în care 87 . practic. pătrund în sol. care include apa din sol ce conţine săruri minerale dizolvate.îşi schimbă compoziţia chimică. Cl-. Precipitaţiile atmosferice. Al3+. SO42-. Substanţele coloidale sunt reprezentate prin săruri ale acidului silicic. Fe3+. prin. participă activ la transformarea compuşilor minerali şi organici din sol. prin secreţii ale rădăcinilor plantelor etc. cu sistemul radicular al plantelor şi cu organismele vii care populează solul . organice şi organo-minerale care intră în compoziţia fazei lichide a solului se pot prezenta sub formă de combinaţii solubile (dizolvate) sau combinaţii coloidale. V. de activitatea vitală a mezofaunei şi a microorganismelor. până la unităţi sau părţi de procent. şi invers. Cei mai importanţi cationi care se pun în evidenţă în soluţia solului sunt: Ca2+. Mg2+. ale oxizilor de fer şi de aluminiu. Compoziţia soluţiei solului suferă permanent modificări datorită activităţii plantelor superioare. Compoziţia chimică a soluţiei solului Compoziţia soluţiei solului depinde de cantitatea şi calitatea precipitaţiilor atmosferice. compuşi organo-minerali şi organici. gaze şi particule fine coloidale. când în sol se găseşte numai apă adsorbită. poate oscila în limite foarte largi. Substanţele minerale. la transportul acestora pe profil.PROPRIETĂŢILE CHIMICE ALE SOLULUI 6. Cr etc. H2PO4-. Soluţia solului joacă un rol important în dinamica solurilor. H+. Cantitatea soluţiei solului. de alcătuirea cantitativă şi calitativă a materialului stratului vegetal al biocenozelor. CO32-. „scoaterea" de către rădăcinile acestora a unor compuşi. iar dintre anionii mai răspândiţi sunt: HCO3-. Ni. 6. Fe2+. apa din scurgeri de suprafaţă. HPO42-. apele freatice etc. în general. K+ NH4+.1. Se apreciază că. iar în urma interacţiunii cu faza solidă şi gazoasă a solului. prin combinaţii organice şi organo-minerale. prin pătrunderea unor substanţe.) se găsesc în soluţia solului mai ales sub formă de combinaţii complexe organominerale. toţi porii solului).1 Soluţia solului Soluţia solului se poate defini (determina) ca faza lichidă a solului. de compoziţia fazei solide a solului. de la zeci de procente (când apa ocupă. NO2-. aluminiul şi multe microelemente (Cu. coloizii reprezintă de la 1/10 până la 1/4 din cantitatea totală de substanţe care se găsesc în soluţia solului. Ferul. Na+. în hrana plantelor şi microorganismelor.

Astfel. În soluţia solului. 88 . probabil datorită secreţiei mai active. reacţia lor devine neutră sau slab alcalină.partea organică a complexelor este reprezentată de către acizii humici şi acizi organici cu molecule mici. Cl-. în perioada de fotosinteză intensă a plantelor superioare. Pentru diferitele tipuri de sol se constată o creştere globală. precum şi intensificării descompunerii resturilor organice în perioada caldă a anului. s-a observat o bruscă variaţie a activităţii ionilor de calciu. prin dizolvarea calciului şi scoaterea sa din complexul adsorbtiv al solului. hidroameliorative (irigaţii. Împreună cu substanţele organice migrează şi ferul. a concentraţiei soluţiei solului. pentru cernoziomuri. de către polifenoli şi alte substanţe organice.1. ceea ce determină dinamica concentraţiei soluţiei solului. ziua. foarte importantă. Având în vedere activitatea biologică mai intensă a acestor soluri şi că în cele de stepă creşte conţinutul în ioni bicarbonaţi. datorită. până la 80-95% din fer este puternic legat în complexe organo-minerale. ziua a acidului carbonic de către organismele din sol si deplasării echilibrului bicarbonaţilor de calciu. de metabolismul plantelor superioare. a ionilor CO32. cu precădere în orizonturile superioare. datorită intensificării migrării substanţelor solubile pe profilul de sol. 6. pe de o parte. Soluţia solului consituie sursa directă de hrană pentru plante. desecări) omul modifică compoziţia soluţiei solului. de procesele de descompunere a resturilor organice din sol. Dinamica zilnică a ionilor de nitraţi în orizontul de suprafaţă a unui cernoziom este inversă celei calciului: cea mai mare concentraţie a nitraţilor se observă în orele nopţii. Prin aplicarea diferitelor măsuri agrochimice. ea este minimă. de intensitatea microflorei şi microfaunei solurilor. Mg2+. Dinamica concentraţiei soluţiei solului Compoziţia soluţiei solului este influenţată de temperatura şi umiditatea din sol. în soloneţuri creşte brusc cantitatea ionilor de Na+. concentrării umidităţii solului prin evaporare şi transpiraţie. aducând-o la valori optime în raport cu cerinţele creşterii şi dezvoltării plantelor. determinând la acestea reacţia alcalină a soluţiei solului. SO42-). Cantitatea de substanţă organică din faza lichidă a solului se micşorează pe adâncimea profilului de sol. cât şi sezonieră. dimineaţa devreme şi seara. pe de o parte. la solurile de stepă (cernoziomuri) concentraţia soluţiei solului este mai mare decât în solurile podzolice. În general. de la primăvară spre vară. Folosind metode moderne de cercetare a soluţiei solului (cu ajutorul electrozilor ionoselectivi). în timpul nopţii.2. s-au obţinut date interesante privind dinamica zilnică (în 24 ore) a unor ioni în soluţia solului. Sub acţiunea vegetaţiei de stepă se constată creşterea concentraţiei şi a altor cationi şi anioni (Ca 2+. atât zilnică. In perioada toamnă-iarnă precipitaţiile atmosferice diluează soluţia solului şi dizolvă o parte din săruri. maximum concentraţiei acestor ioni de calciu fiind la orele după amiezii iar minimul.. agrotehnice.

constituie particula coloidală. atunci pătrunderea apei în plante nu mai are loc.2. un rol important îl are presiunea osmotică a soluţiei solului.. Dacă aceasta este egală cu presiunea osmotică a sucului celular al plantelor sau mai mare. O micelă coloidală este alcătuită din nucleu. Coloizii solului În sol se găsesc coloizi minerali. denumit strat determinant de potenţial.1). în continuare. cu ioni reţinuţi puternic de către ionii din stratul determinant de potenţial. stau micelele coloidale (V i n g h e r). organici şi organo-minerali. numit strat difuz. între granulă şi soluţia care înconjoară coloidul apare un potenţial termodinamic. alcătuiesc granula coloidală. Nucleul micelei. împreună cu stratul determinant de potenţial. Micela coloidală este electric neutră. posedând posibilitatea de schimb cu ionii de acelaşi semn din soluţia înconjurătoare. urmează un dublu strat de ioni compensatori — un „strat imobil". sub influenţa căruia se găseşte al doilea strat de ioni compensatori (cel difuz). 6. La baza alcătuirii coloizilor. a căror compoziţie depinde de caracterul rocilor de formare şi de tipul de solificare. între aceasta şi soluţia înconjurătoare apare un potenţial electrocinetic. 89 . împreună cu stratul imobil de ioni compensatori.1 Alcătuirea micelei coloidale La suprafaţa nucleului se găseşte un strat de ioni reţinuţi stabil.6. iar în continuare urmează un strat de ioni mai dispersaţi. cu compoziţie chimică diferită (fig. amorfe sau cristaline. Fig. energia granulei (care posedă masa de bază) se consideră ca energie a întregului coloid. Granula coloidală. sub influenţa căruia sunt atraşi din soluţie ioni de semn contrar (ioni compensatori).6. reprezentat prin combinaţii complexe.Pentru folosirea elementelor nutritive din soluţia solului de către plante.

Dintre proprietăţile chimice ale solului. şi invers. reacţia solului şi capacitatea de tamponare. ultimele având suprafaţa specifică mai mare.3. 6. numite adsorbţie catonică şi respectiv anionică). Procesul de unire a particulelor coloidale şi de trecere din stare de sol în stare de gel se numeşte coagulare. Coloizii din sol se găsesc îndeosebi sub formă de gel. reţinere moleculară) Este proprietatea solului de a atrage şi de a reţine la suprafaţa particulelor sale solide. rămânând în stare de dispersie. în celulele căreia se reţine apa. acestea se reunesc. pierderile de amoniac din sol prin volatilizare sunt micşorate. Particulele coloidale cu sarcini de acelaşi fel se resping. Datorită adsorbţiei moleculare. molecule ale unor substanţe. Acest fenomen se datorează faptului că la suprafaţa particulelor de sol (mai ales a celor coloidale) există sarcini electrice pozitive şi negative. deoarece au un anumit potenţial cinetic. se lipesc unele de altele. poate difuza în atmosferă. iar unele substanţe din sol au molecule dipolare (cu aşezare nesimetrică a ionilor componenţi) care se comportă ca nişte mici magneţi.3. Prin descompunerea în sol a substanţelor proteice rezultă în final amoniac care. pentru coloizii care trec greu în starea de sol. fără a forma precipitat. iar trecerea din stare de gel în stare dispersă. Capacitatea de adsorbţie Datorită stării de dispersie a componenţilor lui şi în special a celor de natură coloidală. 6. particulele de sol îmbrăcându-se cu o peliculă subţire alcătuită din straturi de molecule de apă ( este aşa-numita apă de higroscopicitate şi apă peliculară) în asemenea mod putând fi reţinute şi moleculele de amoniac. Adsorbţia cationică (reţinere cationică. în care particulele se unesc între ele. se grupează prin mişcări haotice. Deoarece adsorbţia moleculară se petrece la suprafaţa particulelor de sol. capacitatea de reţinere moleculară creşte de la solurile nisipoase la cele argiloase. de sol. Pe această cale solul adsoarbe şi reţine moleculele de apă. fiind volatil.2. Pe măsura scăderii potenţialului electrocinetic şi micşorarea sarcinii particulelor de acelaşi semn a coloizilor.3. Coagularea poate fi reversibilă. se numeşte peptizare. ireversibilă. solul are proprietatea de a adsorbi diferite substanţe aflate în stare de dispersie moleculară (adsorbţie moleculară) şi ionică(cationică sau anionică. schimbul de cationi) 90 . alcătuind o reţea cu structură spaţială. 6. Adsorbţia moleculară (adsorbţie fizică.1. cele mai importante sunt capacitatea de adsorbţie. se măresc în diametru şi trec sub formă de precipitat.Starea fizica a coloizilor din sol. când coloizii trec uşor din starea de sol în cea de gel.

cât şi pe cei de hidrogen. Totalitatea cationilor bazici (Ca+Mg+Na+K) adsorbiţi formează suma bazelor schimbabile. K+ .2). S variază în limite foarte largi. H+ . nelevigate sau slab debazificate şi valori mici la solurile puternic levigate. La solurile saturate cu baze T=S. Cu cât solul este mai bogat în humus şi argilă cu atât T are valoare mai mare. Cationii adsorbiţi pot trece din nou în soluţie. Totalitatea cationilor adsorbiţi în complex formează capacitatea totală de schimb de cationi.). (figura 7.Este proprietatea solului de a reţine cationi la suprafaţa particulelor coloidale cationi. chiar dacă nu sunt sărace în humus şi argilă. Mg2+. 91 . având valori mari la solurile bogate în humus şi argilă. Complexul coloidal al solului poate adsorbi atât cationii bazici.1. prin schimb cationic (figura 7. se notează cu T şi se exprimă în meq/100 g sol. Proporţia hidrogenului adsorbit faţă de cea a cationilor bazici este cu atât mai mare cu cât levigarea şi debazificarea sunt mai accentuate şi roca sau materialul parental este mai sărac în elemente bazice. debazificate. Totalitatea cationilor de hidrogen şi Al3+adsorbiţi formează suma hidrogenului schimbabil. Principalii coloizi din sol (argila şi humusul) au sarcini electrice negative şi atrag( reţin sau adsorb ) din soluţia solului diverşi cationi (ioni pozitiv) cum sunt: Ca2+. iar la cele aflate în diferite stadii de debazificare T=S+H. se notează cu S ori Sb şi se exprimă în meq/100 g sol.Na+. se notează cu SH şi se exprimă în meq/100 g sol.

Dacă V este mai mic de 100% înseamnă o levigare puternică a cationilor bazici. în general. Foarte nefavorabilă este acţiunea sodiului adsorbit în cantităţi prea mari. pe de altă parte ei putând fi trecuţi treptat în soluţia solului. levigarea cationilor este slabă iar reacţia sa neutră până la alcalină. care favorizează lipsa de structură a solului şi o reacţie foarte puternic alcalină. adică V=100%. Când solul are V=100% sau aproape de 100%. iar fertilitatea scăzută. Creşterea proporţiei de hidrogen adsorbit are o influenţă negativă.În funcţie de valorile lui V% solurile se împart după cum se arată în tabelul 6.se notează cu V. se exprimă în procente şi se calculează cu relaţia: V%=S/Tx100 La solurile care nu au H+ adsorbit T=S. proprietăţi. • prin reţinerea şi schimbul de cationi.1. reacţia solului devine acidă. calciul contribuind la formarea unei structuri stabile. de spălare. Tabelul 6. are loc mobilizarea unor cantităţi de aluminiu care depăşesc limita de toleranţă a plantelor.Proporţia în care solul este saturat cu cationi bazici formează gradul de saturaţie cu baze. iar cele cu H adsorbit V are valori sub 100.3 Apreciere ≤ 10 Extrem oligobazic 11-30 Oligobazic 31-55 Oligomezobazic 56-75 Mezobazic 76-90 Eubazic ≥ 91 Saturat cu baze V% reprezintă un indice principal de caracterizare a solurilor. Aprecierea solurilor după valorile V% V% la pH 8. complexul coloidal joacă rolul de regulator al compoziţiei şi concentraţiei soluţiei solului. cu atât proprietăţile fizico-chimice ale solului sunt mai favorabile creşterii plantelor . favorabile creşterii plantelor. scade activitatea microbiologică. Importanţa adsorbţiei cationice este deosebită pentru următoarele motive: • datorită ei. cationii nutritivi sunt feriţi într-o oarecare măsură.1. reacţia solului este acidă. asigură condiţii foarte bune pentru activitatea microbiologică. 92 . Cu cât complexul este mai saturat cu Ca. determină o reacţie aproape neutră. • complexul coloidal şi cationii adsorbiţi influenţează proprietăţile fizicochimice ale solului.

Gradul de solubilizare sau insolubilizare a anionilor fosforici în sol este determinat de natura compuşilor în alcătuirea cărora pot intra. Adsorbţia anionilor este posibilă prin faptul că în sol există şi substanţe coloidale cu caracter amfoter.→ Argilă CaHPO4 Adsorbţia anionilor ortofosforici la suprafaţa particulelor coloidale poate fi reversibilă sau ireversibilă. încât dar nu pot fi folosiţi de către plante.• cunoaşterea fenomenelor de adsorbţie cationică ajută la folosirea raţională a amendamentelor şi a îngrăşămintelor. cei de Fe şi Al fiind mai frecvenţi în podzoluri. Fosforul existent în sol şi cel încorporat ca îngrăşăminte se află sub formă de săruri ale acidului ortofosforic (fosfaţi) . care la pH sub punctul loc izoelectric se comportă ca baze. dar pot fi adsorbiţi şi de către argilă şi humus prin intermediul unor cationi cum este Ca2+. 93 . fosfaţii de fer şi fosfaţii de aluminiu. Anionii fosforici ireversibili sunt reţinuţi puternic la particulele de sol. care poate apoi reţine anionii: R – OH + HOH →R – O+H2OHAdsorbţia anionică are importanţă în reţinerea ionilor fosfat în sol. Fosfaţii de calciu au pondere importantă în cernoziomuri.Anionii fosforici rezultaţi din solubilizarea diferitelor săruri au sarcini negative şi sunt adsorbiţi la coloizii pozitivi sau amfoteri. iar a cationilor variază în sens invers. cei tricalcici sunt foarte greu accesibili. Capacitatea de adsorbţie a anionilor creşte o dată cu aciditatea solului. ponderea lor depinzând de tipul de sol. dicalcici CaPO4H·2H2O sau tricalcici Ca3(PO4)2. Adsorbţia anionică (reţinere anionică) Este proprietatea solului de a reţine anioni la particulele coloidale. Fosfaţii monocalcici şi dicalcici sunt uşor accesibili plantelor. Fosfaţii de calciu pot fi monocalcici Ca(PO4H2)2·H2O. adică anionii respectivi pot trece sau nu din nou în soluţie. Cei mai răspândiţi în sol sunt fosfaţii de calciu. Ionul de H+ se fixează la gruparea OH. cum sunt hidroxizii de fer şi de aluminiu. caz sinonim cu adsorbţia chimică sau chemosorbţia.3.3. care joacă rolul de „punţi” de legătură între particulele coloidale respective şi anionii ortofosforici prin reacţii de tipul: Argilă Ca+++ PO4H-. 6. Aceasta se explică prin faptul că în condiţiile mediului acid creşte capacitatea grupărilor bazice pentru acceptarea de protoni.dând ionul de hidroniu.

Reacţia solului este influenţată de o serie de factori: compoziţia chimică şi mineralogică a părţii minerale a solului. reacţia este alcalină. sărurile. iar formarea fosfaţilor bazici de Fe şi Al. raportul activităţii ionilor H+ şi OH. În sol se deosebeşte o aciditate actuală şi una potenţială. prin descompunerea resturilor organice din zona de pădure. prin oxidarea acestora se poate forma acid sulfuric. Fenomenul este numit fixarea fosfaţilor în sol. se întâmplă cu uşurinţă la solurile cu pH > 7. în raport cu care se stabileşte aciditatea solului. putând apărea acizi liberi.9—4.sau dicalcici la fosfaţi tricalcici. Apa distilată. ceea ce poate duce la o puternică acidifiere a solurilor. în ultimă instanţă. citric şi alţii).1 Aciditatea actuală (pH-ul solului) Este dată de concentraţia ionilor de H+ ce se află la un moment dat în soluţia solului. care se găsesc în proporţii foarte diferite în funcţie de diferiţi factori care acţionează în formarea şi evoluţia solurilor. care poate determina un pH al solului cu valori între de 3. Reacţia solului este determinată de raportul dintre concentraţia ionilor de H+ şi OH-. respectiv. de gradul de descompunere a resturilor organice. 6. bogate în calciu. conţinutul şi natura substanţelor organice care se găsesc în sol. molecule.4. În sol. umiditatea soiului. când proporţia ionilor de H+ este mai mare reacţia este acidă. Un rol deosebit de important asupra reacţiei solului îl au. prezenţa sărurilor solubile. Dacă ionii de H+ şi ionii de OH.4. cel mai răspândit acid mineral este acidul carbonic. Acidifiere puternică a solurilor produc şi acizii humici nesaturaţi cu cationi.sunt în proporţii egale. reacţia este neutră. de secreţiile rădăcinilor plantelor sau de către insectele din sol..Trecerea anionilor fosforici din fosfaţii mono. activitatea organismelor din sol etc.fiind egal şi exprimat prin relaţia: 94 . ceea ce înseamnă imposibilitatea folosirii lor de către plante. substanţe coloidale. de activitatea biologică din sol etc. Dacă în soluri şi în rocile de formare sunt prezente sulfuri. foarte greu solubili este mai frecventă în solurile prea acide. are o reacţie neutră. care trecând din faza solidă a solului în soluţie exercită o influenţă importantă asupra caracterului reacţiei solului. asupra fertilităţii acestuia. şi anume. 6. organici (oxalic. Cunoaşterea fenomenelor de adsorbţie a anionilor ortofosforici ajută la alegerea tipurilor de îngrăşăminte fosfatice. Reacţia solului este influenţată şi de activitatea ciupercilor şi bacteriilor.5. iar când predomină ionii de OH.7. acizii fulvici pot determina un pH cu valori de 3-3.5 (extrem acid). Reacţia solului Soluţia solului conţine în stare de dispersie ioni. şi. în funcţie de condiţiile termice.

95 . CaCO3 are caracter bazic mai puţin accentuat deoarece Ca(OH)2 sau apa de var ce se formează prin hidroliză este o bază mai slabă decât NaOH şi are o solubilitate mai mică. cu o solubilitate foarte mare. cu un pH mai scăzut.H2O = 10-7 · 10-7 = 10-14. În procesul de formare a solurilor. Prin urmare pH-ul.960 11. cu cât levigarea este mai intensă. Solubilitatea în apa a principalilor carbonaţi şi pH-ul soluţiilor respective Sarea Solubilitatea în apa g/l (la 160C) pH CaCO3 0. deoarece aceste săruri hidrolizează neutru sau slab acid. MgCO3 şi Na2CO3. imprimă soluţiei solului un pH în jur de 8. Carbonatul de Mg ocupă o situaţie intermediară. exemplu fiind solurile care conţin săruri ce hidrolizează alcalin: CaCO3.5 au şi solurile care conţin cloruri sau sulfaţi de sodiu (solurile salinizate. (definit ca fiind logaritmul cu semn schimbat al concentraţiei ionilor de H+ din soluţia solului). teoretic.0131 10.46 Na2CO3 140 peste 12 Na2CO3 (soda de rufe) are caracterul bazic foarte accentuat deoarece prin hidroliză aceasta formează hidroxid de sodiu sau sodă caustică (NaOH). Sarea cea mai des întâlnită în soluri este carbonatul de calciu. sub influenţa apei încărcată cu dioxid de carbon. şi cu o reacţie foarte alcalină (pH>12). Dacă solul conţine compuşi cu caracter bazic. cu atât se produce o mai intensă spălare a sărurilor şi o debazificare mai accentuată a complexului adsorbtiv.2. care având un caracter bazic scăzut.2. care hidrolizează alcalin. care este o bază foarte puternică. dacă pH > 7 reacţia este alcalină. se transformă în bicarbonat de calciu (CaCO3+CO2+H2O →Ca(HCO3)2. Dintre acestea cea mai mare alcalinitate o dă Na2CO3.23 MgCO3 0. Valori pH în jur de 8. când este < 7 reacţia este acidă. Când valoarea pH este egală cu 7 reacţia este neutră. deoarece atât Na2CO3 cât şi complexul saturat cu Na hidrolizează puternic alcalin.4-8. reacţia sa este alcalină. iar cea mai mică CaCO3. Tabelul 6. poate avea. pH-ul soluţiei solului respectiv fiind determinat tot de prezenţa CaCO3. care nu dă soluţii prea alcaline deoarece. Solurile care conţin Na2CO3 şi au complexul argilo-humic saturat în mare parte cu cationi de Na (soloneţurile) prezintă cel mai înalt grad de alcalinitate (pH 9-11).(H+) · (OH-) = k . solonceacurile). valori cuprinse între 1 şi 14. lucru datorat caracterului bazic şi solubilităţii care cresc în ordinea arătată în tabelul 6. La solurile din care sărurile au fost levigate în adâncime.

Dacă un sol prezintă şi aciditate hidrolitică şi aciditate de schimb (pH < 6). Aciditatea de schimb se obţine la tratarea probei de sol cu soluţia unei sări neutre (de exemplu. Mg2+.3 în cel al soluţiei de NaCH3COO. În acest caz reacţia depinde de gradul de saturaţie în baze (V%). Aciditatea se exprimă în m. de H+ la 100 g sol uscat la 1050C. Na+.3 au numai aciditate hidrolitică. Aciditatea de schimb este dată de ionii de H care trec in soluţie prin tratare solului cu o soluţie normală a unei sări neutre (KCl. cu atât reacţia fiid mai acidă. NaCl. iar aciditatea hidrolitică rezultă când proba de sol se tratează cu soluţia unei sări ce hidrolizează alcalin (de exemplu. Solurile cu pH între 6 şi 8. adică aciditatea potenţială s-a transformat în aciditate actuală. aciditatea crescând cu atât mai mult cât se găsesc adsorbiţi mai mulţi ioni H+ şi mai puţin ioni bazici (Ca2+. reacţia este acidă. Solurile cu pH < 8. pH este un jur de 7 deoarece complexul argilo-humic astfel saturat se comportă ca o sare care hidrolizează neutru. valoric. prima este întotdeauna mai mare.2 Aciditatea potenţială a solului Este determinată de ionii de hidrogen adsorbiţi la complexul coloidal. 6. respectiv 6 în cazul soluţiei de KCl şi 8.3 Importanţa reacţiei solului 96 .3 au aciditate hidrolitică iar cele cu pH < 6 prezintă şi aciditate de schimb. CH3COONa 1n). prin interacţiunea cu sărurile din soluţie solul manifestându-se ca un acid slab.dar complexul argilo-humic a rămas saturat în cationi. cu cât acesta este mai mic. 6. KCl 1n).4. Scoaterea ionilor H+ din complexul coloidal are loc până ce solul ajunge la pH-ul sării. CaCl2): Complex coloidal H + KCl → Complex K + HCl coloidal Aciditatea hidrolitică se evidenţiază prin tratarea solului cu o soluţie normală a unei sări ce hidrolizează alcalin: H Complex coloidal H+ + 2NaCH3COO→ Complex Na+ + 2CH3COOH coloidal În ambele cazuri. aceştia trecând în soluţia solului formând HCl şi CH3COOH. În funcţie de soluţia cu care se tratează proba de sol pentru dozarea acidităţii se deosebesc două forme de aciditate potenţială: de schimb şi hidrolitică. La solurile cu complexul coloidal debazificat. K+). în special de Ca2+. cationii sării au înlocuit H+ din complexul adsorbtiv.4.eq. ajungându-se uneori la pH sub 4.

00 Puternic acida 5.41 – 5.3. Reacţia puternic alcalină nu este suportată de majoritatea speciilor de plante. Lucrul acesta nu se întâmplă 97 .care au tendinţa de a modifica reacţia soluţiei solului. Aprecierea reacţiei solurilor după valorile pH pH Aprecierea reacţiei ≤ 3.41 – 9.40 Puternic alcalină 9. După mărimea valorii pH reacţia solurilor se defineşte ca în tabelul 6. trifoi).81 – 8.3. mai ales ale coloizilor din sol. ovăz.50 Extrem de acidă 3.41 – 6.80 5.00 Moderat alcalină 9. 6.6 – 4. Presupunând că particulele coloidale au în stare de adsorbţie ioni H+ şi Al3+.40 8. Unele specii suportă sau chiar preferă solurile acide (secară. Complexul coloidal al solului poate fi imaginat ca un radical acid sau bazic.21 – 7.80 Slab alcalină 7.81 – 7.40 Slab acidă 6.Reacţia solurilor reprezintă un indice foarte important pentru caracterizarea acestora.01 – 5.30 Foarte puternic acidă 4.01 – 9.81 – 6. datorită sistemelor tampon pe care le conţine. slab acidă sau slab alcalină.31– 5. cartof.41 – Foarte puternic alcalină 10. pentru aplicarea diferenţiată a îngrăşămintelor şi a amendamentelor. Tabelul 6. o reacţie neutră.80 6.00 ≥ 10. dacă în sol se aplică amendamente calcaroase are loc în mod lent o solubilizare a acestora şi formează Ca(OH)2 care hidrolizează în ioni e Ca2+ + 2OH. în marea lor majoritate. Cunoaşterea reacţiei solului este necesară pentru alegerea sortimentului de culturi.40 Moderat acidă 5.20 Neutră 7.5 Capacitatea de tamponare a solului Este proprietatea solului de a se opune modificării evidente a reacţiei (pHului). Cel mai important rol de tamponare a tendinţei de modificarea reacţiei solului este determinat de însuşirile fazei solide.10 Extrem de alcalină Plantele cultivate preferă.

aceştia rămân în soluţia solului şi au tendinţa de a forma Ca2+ + 2OH. Faptul că pH-ul unuia şi aceluiaşi sol nu se poate modifica prea mult în timpul anului. acizii organici. de aceea au capacitate scăzută de tamponare. capacitatea de tamponare crescând odată cu creşterea conţinutului de humus şi a argilei montmorillonitice. de exemplu. acizii humusului. Al3+ Aciditatea actuală (soluţia solului) În acest fel reacţia soluţie solului nu se modifică deodată ci lent. influenţează pozitiv capacitatea de tamponare în domeniul alcalin.+ H2CO3 = Ca(HCO3)2 + 2H2O. reacţia acidă a soluţiei solului se modifică lent în sensul domeniului neutru. organominerali. Solurile nisipoase sunt sărace în coloizi minerali. humaţi. silicaţi etc. • natura cationilor schimbabili: prezenţa în proporţie mare a cationilor 2+ Ca . • sortimentul coloizilor din sol. deşi acestea se pot adapta la anumite modificări de reacţie. capacitatea de tamponare fiind cu atât mai mare cu cât în sol se găsesc mai mulţi coloizi organici. Ca(HCO3)2 CaCO3↓ + CO2 + H2O . Totuşi. Fenomenul nu se întâmplă deodată şi la scară mare deoarece intervine sistemul tampon H2CO3 – Ca(HCO3)2 care se opune modificării reacţiei solului deoarece o bună parte din Ca2+ precipită conform reacţiei: Ca2+ + 2OH. prezintă importanţă în legătură cu activitatea microorganismelor şi cu creşterea plantelor. Capacitatea de tamponare constituie regulatorul reacţiei solului. pe când prezenţa în proporţie mare a ionilor de H + sau de Al3+ în complexul adsorbtiv. Complexul coloidal este cel mai important sistem tampon al solului. dacă în sol se introduce Ca(NO3)2 ca îngrăşământ plantele consumă în măsură mai mare NO3comparativ cu ionii de Ca2+. dar nu 98 .evident deodată deoarece intervine complexul coloidal care trimite în soluţia solului ioni de H+ şi Al3+ conform schemei: Complex coloidal Aciditate potenţială H+. Na+ şi K+ în complexul adsorbtiv determină o capacitate mare de tamponare în domeniul acid. Al 3+ H+.care modifică reacţia solului în sensul alcalinizării. iar sărurile lor cu baze tari sunt diverşi carbonaţi şi bicarbonaţi. minerali. acizii silicici. Capacitatea de tamponare a solului depinde de o serie de factori printre care amintim: • cantitatea coloizilor din sol. În sol se mai găsesc şi alţi compuşi cu însuşiri de tamponare cum sunt unii acizi slabi şi sărurile lor cu baze tari. cantitatea de amendament aplicat fiind calculată astfel încât ionii de H+ şi Al3+ de la particulele coloidale să poată fi înlocuiţi în mare parte cu ioni de Ca 2+ şi Mg2+. Asemenea acizi slabi pot fi acidul carbonic. Mg2+.

Partea minerală a solului poate fi separată într-o serie de componente după mărimea particulelor elementare. Faza solidă reprezintă circa 50% din volumul total al solului şi este formată din substanţe minerale şi substanţe organice. este alcătuit din trei categorii fizice de substanţe: solide. Textura solului Este însuşirea fizică a solului de a avea partea solidă minerală alcătuită din particule de diferite mărimi.1. Partea minerală este reprezentată de particule elementare de diferite mărimi. FIZICO-CHIMICE ŞI MECANICE ALE SOLULUI Solul. particulele elementare sunt alcătuite dintr-un amestec de cuarţ şi diverşi alumino-silicaţi cristalizaţi şi din oxizi şi hidroxizi de fier. 7.). Sub aspect mineralogi. corp natural format şi evoluat în timp la suprafaţa scoarţei litosferice. ce îndeplinesc fiecare anumite funcţii şi conferă însuşiri specifice solului. aluminiu etc. Cunoaşterea capacităţii de tamponare ajută la stabilirea metodelor de amendare şi fertilizare a solurilor.suportă variaţiile bruşte de reacţie.1. Capitolul 7 PROPRIETĂŢI FIZICE. lichide. Acestea se numesc fracţiuni granulometrice (figura 7. gazoase. 99 .

cu ochiul liber şi apoi supunând proba la câteva încercări prin pipăit cu degetele în stare umedă şi în stare uscată. În teren. Aceste rezultate se compară apoi cu analizele chimice şi mineralogice şi se stabileşte clasa texturală globală. agrochimice şi ameliorative ale solului. a) Clasificarea şi caracterizarea fracţiunilor granulometrice 100 . Canarache. Clasificarea texturală prezintă importanţă pentru cunoaşterea însuşirilor fizice. cu atât pătrund în număr mai mare în ridurile aflate pe pielea degetului. corespunzător unui conţinut de argilă mai mare de 32%. Procedeul prin care se stabileşte în laborator alcătuirea granulometrică a solului este analiza mecanică pe baza căreia se precizează clasa texturală a pământului fin. care are un înţeles mai larg. Se apreciază apoi clasa texturală de sol. determinat de alcătuirea granulometrică şi de influenţa unor factori suplimentari ce modifică parţial comportarea solului. granulozitate) se înţelege conţinutul procentual al diferitelor fracţiuni granulometrice. cu cât particulele sunt mai fine. În pedologie se întâlneşte termenul de textură fină care este identic cu cel de alcătuire granulometrică. 1990) Prin alcătuire granulometrică (compoziţie mecanică. La pipăit în stare umedă. Principalele componente ale părţii solide a solului (după A.partea fină material silicatic material mineral argilă praf nisip fin nisip grosier textura părţii fine (pămân t partea grosieră (schelet) fin) material carbonatic Componentele părţii solide (matricea solului) textura globală material organic şi organo-mineral Factori suplimentari care influenţează comportarea fizică a solului mineralizarea argilei alcalizarea Figura 7. textura solului se poate stabili prin examinarea unei probe de sol cu lupa. precum şi cel de textură globală. Proporţia acestor fracţiuni diferă de la un sol la altul şi este exprimată prin alcătuirea granulometrică.1.

este cea a lui Atterberg (1912). din aluminosilicaţi amorfi (allofane) şi din hidroxizi de Fe şi Al. Procedeul utilizat în laboratoarele de pedologie foloseşte tratarea probei de sol cu acid clorhidric 0. contracţia. a numărului ridicat de particule din unitatea din volum şi a ariei lor specifice foarte mare. plasticitatea şi capacitatea de formare a elementelor structurale sunt foarte puţin favorizate de fracţiunea nisipoasă a solului. Dintre aceste însuşiri se menţionează ascensiunea capilară şi susceptibilitatea de formare a crustei solurilor cu conţinut ridicat de praf. Însuşirile fizice cum sunt căldura de umezire. Aceasta se datorează în special dimensiunii reduse a particulelor (diametrul sub 0. praf şi argilă. adeziunea.2N sau cu acid acetic N (la soluri ce conţin CaCO3). urmată de tratarea cu perhidrol pentru distrugerea humusului care are efect coagulant (la probe cu mai mult de 5% materie organică). încă în uz. argila poate fi alcătuită din aluminosilicaţi hidrataţi cristalizaţi specifici. la care se adaugă diferiţi aluminosilicaţi sau alte minerale rezultate din roca de solificare. în fine tratarea cu hidroxid de sodiu. 101 . gonflarea. care îi conferă caracterul de parte activă a matricei solului. În funcţie de mărime particulele minerale au fost grupate în trei clase care poartă numele de nisip. cât şi însuşirile solului pe care le determină. coeziunea. iar numărul lor pe unitatea de volum este mai mic. care a fost adoptată de către Societatea Internaţională de Ştiinţa Solului. apoi agitare şi fierbere.002 mm). căldura de umezire. Dimensiunile particulelor elementare de nisip sunt mari. b) Determinarea alcătuirii granulometrice Analiza granulometrică se desfăşoară în două faze şi anume: Faza I-a constă în pregătirea probei de sol pentru analize şi apoi în dispersia sau desfacerea elementelor structurale în particule elementare. De asemenea. Praful ocupă un loc intermediar între argilă şi nisip atât în ceea ce priveşte dimensiunile particulelor componente.Cea mai veche clasificare a fracţiunilor granulometrice. Argila este fracţiunea granulometrică cu rol principal în determinarea unui număr mare de însuşiri fizice şi chimice ale solului. pentru hidratarea cât mai puternică a particulelor de argilă şi înlăturarea fenomenului de coagulare. prezintă o serie de însuşiri caracteristice cum ar fi reţinerea apei şi a cationilor schimbabili. împreună cu partea organică a solului. În funcţie de natura mineralogică. Argila este fracţiunea care. argila conferă solurilor însuşirile de permeabilitate şi aeraţie redusă. Acesta conferă solului însuşirile de permeabilitate şi aeraţie ridicată şi capacitate redusă de reţinere a apei şi a elementelor nutritive. de aceea au aria specifică foarte scăzută. Nisipul este alcătuit în special din cuarţ.

În laboratoarele de pedologie se foloseşte metoda pipetării. 9 η unde: V – viteza de sedimentare (cm/s). Procesele pedogenetice de levigare a argilei din orizonturile superioare spre cele inferioare se pun în evidenţă. Fracţiunile granulometrice cu diametrul mai mic de 0. unde: Idt – indice de diferenţiere texturală.Faza a II-a constă în separarea fracţiunilor granulometrice din suspensia realizată în prima fază. Tabelul 7. iar în cele de geotehnică cea a areometrului. Metoda separării prin sedimentare se bazează pe faptul că viteza d cădere a particulelor într-un mediu lichid depinde de mărimea şi greutatea lor. Pentru pedologie prezintă importanţă aprecierea modului cum variază alcătuirea granulometrică pe profilul solului. arg (A) – conţinutul de argilă din orizontul A (particule cu diametrul mai mic de 0. În acest scop proba de sol dispersată se trece pe sită sub jet de apă. 102 .81 cm/s2). η – vâscozitatea la temperatura camerei de lucru a suspensiei (g/cm/s).1. Rezultatele analizei granulometrice se pot exprima tabelar (în procente) sau grafic. cu ajutorul indicelui de diferenţiere texturală (Idt). g – acceleraţia gravitaţională (9. Diferenţierea texturală a solurilor se face cu ajutorul indicelui menţionat conform scării redate în tabelul 7.2 mm se separă prin cernere cu ajutorul unui set de site cu ochiuri de diverse diametre. arg (B) – conţinutul de argilă din orizontul B sau E. Dp – densitatea particulelor de sol (g/cm3).1.2 mm se separă prin metoda sedimentării în mediu lichid. La baza acestei metode stă legea lui Stokes bazată pe relaţia dintre diametrul particulelor şi viteza cu care cad acestea în suspensie: V= 2 Dp − Dl 2 ⋅g⋅ ⋅r .002 mm). Fracţiunile cu diametrul între 2 şi 0. care arată răspândirea argilei în orizonturile A şi B: Idt = arg( B ) arg( A) . r – raza particulelor considerate sferice (mm). Relaţia lui Stokes este valabilă dacă se respectă anumite condiţii de lucru. Dl – densitatea lichidului (g/cm3).

2. 103 . În prezent este oficializat sistemul elaborat de către I. Clasele texturale se definesc în special prin conţinutul de argilă iar cele de praf şi nisip fiind doar indicative. Popovăţ (1964). Stabilirea clasei texturale a unui sol se poate face şi prin folosirea unor tabele sau a unor diagrame triunghiulare (figura 7. Conţinutul de schelet se exprimă în procente faţă de volumul total al solului. praf şi nisip.P. bolovăniş) se poate determina numai.A. subdivizate în 23 subclase. De cele mai multe ori este suficientă estimarea vizuală a conţinutului de schelet efectuată de pedolog în cadrul descrierii morfologice a profilului de sol. În ţara noastră au fost propuse unele sisteme de clasificare de către: Chiriţă (1955). în cadrul acestui sistem se deosebesc şase clase texturale ale pământului fin. c) Clasificarea granulometrică a solurilor În literatura pedologică contemporană nu există un sistem unic de clase granulometrice.6-2. pietre.1-2.Clasificarea solurilor după indicele de diferenţiere texturală pe profil (după A.5 Sol mediu diferenţiat textural 1.3-1.5 Sol foarte puternic diferenţiat textural >2. 1958) Valorile Apreciere Idt Sol nediferenţiat textural < 1. în 1987.3 Sol slab diferenţiat textural 1.5 Conţinutul de schelet şi fracţionarea acestuia pe categorii de dimensiune (pietriş. Cernescu şi colab. prin cernerea unei cantităţi mai mari de sol. Pentru definirea subclaselor texturale se foloseşte conţinutul de argilă.0 Sol puternic diferenţiat textural 2.C..).

Sunt şi situaţii în care este necesară şi cunoaşterea conţinutului altor componente ale solului. 100 – adâncimea de referinţă pentru calcularea volumului edafic (cm).Modul de folosire a triunghiurilor texturale este arătat în figură prin săgeţile de pe marginea lor laturilor triunghiului. Hi – grosimea orizonturilor exprimată în cm. Pentru scopuri practice prezintă importanţă cunoaşterea conţinutului de material fin. cum ar fi: sedimente carbonatice. cu peste 40% carbonat de calciu şi a materialelor organo – minerale şi organice. Acest conţinut poartă denumirea de volum edafic şi se calculează cu ajutorul formulei: V E = ∑[(100 − Si ) ⋅ Hi ] . care este util pentru distribuţia sistemului radicular. Si – conţinutul de schelet (% v/v) al fiecărui orizont. fără schelet. În aceste triunghiuri sunt marcate limitele extreme între care se situează solurile agricole ale României. 104 . 100 unde: VE – volumul edafic (% v/v).

însuşit şi de FAO.002 <0.050.2.001 Scara departamentului agriculturii SUA Grupa de particule Nisip Praf Argilă Diametrul în mm 2-0. Comportarea solului în cadrul examenului organoleptic este influenţată atât de textura pământului fin. sunt sărace în substanţe nutritive şi au capacitate scăzută de reţinere a acestora. Solurile nisipoase sunt alcătuite predominant din nisip şi prezintă proprietăţi corespunzătoare acestuia.). cât şi de prezenţa altor componente solide (tabelul 7. Scara Atterberg admisă ca scară internaţională. cum s-a menţionat mai sus.2. Tabelul 7. fiecare categorie de fragmente se exprimă în procente din suma lor. Sistemul de clasificare a fracţiunilor granulometrice după scara Atterberg este unul logic.05 0.002 Scara Kacinski Grupa de particule Nisip Praf Argilă Diametrul în mm 1-0. şi după Kacinski Scara Atterberg Grupa de particule Nisip Grosier Fin Praf Argilă Diametrul în mm 2-0. se lucrează uşor şi bine. nu sunt coezive şi aderente. se încălzesc uşor. au capacitate 105 . Solurile argiloase au un conţinut foarte mare de argilă şi prezintă următoarele proprietăţi: sunt puţin permeabile pentru apă şi aer. Clasificarea fracţiunilor granulometrice după Atterberg.02 0.005 mm) care separă fracţiunile lut de nisip corespunde momentului în care la pipăirea părţii de pământ s-ar putea distinge asperitatea nisipului de moliciunea prafului. În general solurile nisipoase au o fertilitate.2 0.01 <0. pierd uşor apa prin infiltraţie şi evaporare. adică sunt foarte permeabile pentru apă şi aer.A. în timp ce sistemul american. are un gradient ce merge din 10 în 10.U.050. în sensul că limita de μm (0.001 <0. pe cale organoleptică.002 mm alcătuiesc mineralele argilice ale solului. au o aeraţie bună şi o capacitate redusă de reţinere a apei. În cazul analizei granulometrie prin metoda pipetelor. cu aproximaţie şi prin examinare direct pe teren. nu au plasticitate. sunt redate clasificările frecvent întâlnite în literatura pedologică românească.002 <0.020. de aceea a fost numită şi scară granulometrică zecimală. sunt supuse spulberării.002 Scara Kacinski (simplificată) Grupa de particule Nisip fizic Argilă fizică Diametrul în mm 1-0. Departamentul Agriculturii din S.2.2-0. Particulele cu diametrul sub 0. În tabelul 7.05 0. este unul practic. Clasele texturale globale pot fi identificate. solurile au proprietăţi diferite. nu pot forma rezerve de apă.01 În funcţie de clasa de textură.Calculul volumului edafic pentru soluri mai profunde de 100 cm se poate face până la adâncimea de 150 cm (soluri agricole) sau până la 200 cm (soluri forestiere) sau cele ocupate cu vii sau livezi.

02 mm Nisipoasă ≤5 ≤32 ≥63 Textura grosieră Nisipolutoasă 6-12 ≤32 56-94 Lutonisipoasă 13-20 ≤32 48-67 Textură mijlocie Lutoasă 21-32 ≤79 ≤79 Textură fină Lutoargiloasă 33-45 ≤67 ≤79 106 . Cunoaşterea texturii solului ajută la stabilirea măsurilor agrotehnice şi agrochimice.002-0. cât şi de caracteristicile procesului de solificare şi trebuie cunoscută pe întreaga adâncime a solului Scheletul solului. arătura iese bolovănoasă. În practica agricolă solurile se împart după criteriul efortului depus la lucrarea solului în: soluri uşoare sau grosiere (soluri nisipoase şi cele apropiate acestora). întotdeauna. se lucrează greu. care au proprietăţi intermediare intre cele ale solurilor nisipoase şi argiloase. prevenirea şi combaterea eroziunii). soluri mijlocii (solurile lutoase şi cele apropiate acestora) şi solurile grele sau fine (solurile argiloase şi cele apropiate acestora. In concluzie. sunt slab aerate. La uscare au o coeziune foarte mare. Tabelul 7. Cele mai bune condiţii pentru majoritatea plantelor de cultura se găsesc pe solurile mijlocii. în afară de textură se determină şi conţinutul acestuia. % Denumirea < 0. % Praf. executarea corectă a lucrărilor ameliorative (irigări. pot forma rezerve importante de apă. se determină volumul edafic util (volumul de sol ce poate fi explorat efectiv de plante). Solurile argiloase sunt bogate în substanţe nutritive şi au o capacitate ridicată.02 mm 2-0.3. desecări.) Textura solului influenţează toate proprietăţile fizice. În funcţie de cantitatea de material scheletic şi de adâncimea la care se găseşte roca dură. brazdele ies sub forma de curele. Textura solului este determinată atât de natura materialului parental. În profilul solurilor formate pe materiale dure se întâlnesc numeroase fragmente de roci de diferite mărimi. Se încălzesc greu atunci când conţin multă apă. % Nisip. sau se recurge la metoda triunghiului pentru stabilirea clasei texturale. pentru cultivarea plantelor. altele pe cele argiloase (grâul). precum şi pe cele chimice. Unele culturi preferă solurile cu textură nisipoasă (cartoful).3. În cazul în care solul prezintă şi schelet. care constituie scheletul solului. însăşi fertilitatea. în special regimului aerohidric defectuos. se lucrează foarte greu. pe astfel de soluri culturile nu găsesc. În România se utilizează denumirea claselor texturale de sol menţionate în tabelul 7. fizico-mecanice. condiţii bune de creştere datorită. Când sunt prea umede devin foarte plastice şi aderente. Grupe de clase şi clase texturale de soluri folosite în România Argilă.002 mm 0. solurile cu texturi extreme au proprietăţi nefavorabile. biochimice. Cele mai bune soluri pentru agricultură sunt cele cu textura mijlocie.mare de reţinere a apei.

Densitatea aparentă (Da) este dată de masa unităţii de volum ocupat de particulele solide şi de spaţiul poros. folosindu-se în acest scop un cilindru metalic cu diametrul de 50 mm şi cu aceeaşi înălţime. este întotdeauna aceeaşi. prin urmare. 7. Determinarea densităţii aparente se poate face prin mai multe procedee. Greutatea volumetrică (Gv) sau densitatea aparentă (Da) Densitatea aparentă se obţine din raportul între greutatea solului în aşezarea naturală (G) şi volumul acelui eşantion de sol (V). Greutatea specifică (Gs) sau densitatea solului (D) Densitatea unui corp este dată de raportul dintre masa (m) şi volumul său (V).3. adică Da = G : V.dm-3. Cilindrul cu sol se usucă la etuvă la 105 ºC.3. cel mai simplu şi utilizat constând în prelevarea unei probe de sol cu aşezare nemodificată. Densitatea unei sări. densitatea aparentă a acelui sol va fi: Da = 1. Dacă se consideră un eşantion de sol de forma unui cub cu latura de 1 cm.2. cu valoare constantă. Exprimarea se poate face şi în kg/dm3 sau kg.25 g. Ca orice corp poros. solul prezintă două densităţi: o densitate reală (D).25 g. şi o densitate aparentă (Da) a cărei mărime depinde de porii sau golurile ce există între componentele fazei solide. (figura 7.cm-3. corespunzătoare constituenţilor solizi ai acestuia. al cărui volum este 1 cm3 şi a cărui greutate în stare absolut uscată la 105 ºC este de 1. atât fracţiunea solidă cât şi spaţiul poros al acelui eşantion de sol.) 107 .cm-3.163 g. adică 2. stabilindu-se apoi greutatea absolut uscată a solului (G) pentru volumul cunoscut al cilindrului metalic (V).Argiloasă ≥71 ≤54 ≤54 7. Volumul de 1 cm3 include. În timpul recoltării probei se evită orice deformare a cilindrului metalic.25 g : 1 cm3 = 1. de exemplu NaCl.

7.Densitatea aparentă a straturilor de sol cu textură argiloasă. În laborator se poate determina cu ajutorul porozimetrelor. luto-argiloasă şi luto-nisipoasă de la soluri bine drenate variază între 1.0 g. argilo-lutoasă. funcţie de condiţiile de formare a acestora.00 şi 1. de conţinutul de humus şi de tasare. ajută la calcularea rezervelor de apă şi substanţe nutritive din sol.cm-3 (sau 1. ceea ce micşorează porozitatea. din acest motiv se calculează după relaţia: 108 . Orizonturile gleizate. cele tasate prin arături constant efectuate la aceeaşi adâncime (stratul de hardpan) sau bătătorite de trecerile repetate ale maşinilor agricole pot avea densitatea aparentă până la 2. la soluri cu drenaj intern favorabil. Vp – volumul porilor (cm3). compactării prin presiunea exercitată de straturile de deasupra şi slabei asocieri a particulelor în agregate structurate glomerural. Porozitatea Este însuşirea fizică a solului care reprezintă totalitatea spaţiilor sau porilor. valoarea cea mai mare a densităţii aparente se întâlneşte în orizontul rocii parentale de sol.80 Mg/m3). textură.cm-3. structură). Există tendinţa creşterii densităţii aparente pe profilul solului datorită scăderii conţinutului de materie organică.4. Cunoaşterea densităţii aparente prezintă importanţă practică deoarece ajută la cunoaşterea stării fizice generale a solului (afânare. de cele mai multe ori. Vs – volumul părţii solide a solului (cm3). dar este greoaie. Se calculează cu ajutorul relaţiei: PT = Vp Vp •100 = •100 Vt Vs + Vp unde: PT – porozitatea totală (%). exprimată în procente din volumul solului în aşezare naturală (porozitatea totală).80 g. Vt – volumul total al solului (cm3).

• plastică lipicioasă – solul este ud şi se prezintă ca o pastă care se lipeşte de mână. care au porozitatea totală de 50-60%. DA – densitatea aparentă (g/cm3). natrice sau gleice (Pt poate scădea sub 25%. Porozitatea de aeraţie se calculează cu ajutorul relaţiei : Pa = Pt – Cc · DA Porozitatea este influenţată de textură. Această însuşire se manifestă prin rezistenţa pe care o opune un fragment sau o probă de sol la acţiunea de sfărâmare. în funcţie de conţinutul de apă deosebindu-se următoarele stări: • consistenţă tare – solul este uscat şi are caracter de corp solid. numite limite de consistenţă.DA   PT = 100  D −  D   unde: Pt – porozitatea totală (%).5. Consistenţa variază atât de la sol la sol cât şi la acelaşi sol. iar porozitatea capilară creşte în special in cazul unor orizonturi argiloiluviale. se sfarmă uşor între degete. soliditate şi rezistenţă la deformare sau sfărâmare. • de curgere vâscoasă – solul conţine atâta apa încât se prezintă ca o suspensie vâscoasă care curge în strat gros. Aceasta reprezintă porii ocupaţi de aer atunci când solul se află la capacitatea de câmp – Cc (condiţii optime de umiditate). în stare uscată sau umedă – reavănă. La un sol se diferenţiază valorile consistenţei în stare uscată şi umedă. • semitare sau friabilă – solul este reavăn şi are caractere de corp semisolid. iar Pa sub 10%). • de curgere lichidă – solul este dispersat în apă şi se prezintă ca o suspensie lichidă care curge in strat subţire. ocupaţi de obicei de apă) şi porozitatea necapilară (de aeraţie) cu pori mai mari de 1mm. etc. 7. de structură. Cea mai bună aeraţie o au solurile cu textură mijlocie şi structură glomerulară. • plastică nelipicioasă – solul este umed şi se prezintă ca o pastă care nu se lipeşte de mână. de starea de afânare sau tasare. ocupaţi de obicei de aer. Consistenţa solului (coeziunea. afânate. compactitatea) Este proprietatea solului de a prezenta un grad de tărie. Solurile cu consistenţă ridicată în stare uscată. cu diametrul sub 1 mm. crapă puternic (se contractă) şi fac crustă. Pe profil valorile porozităţii totale şi cea de aeraţie scad odată cu adâncimea. ele fiind dependente de anumite caracteristici ale umidităţii. D – densitatea (g/cm3) Porozitatea totală (Pt) este compusă din porozitatea capilară (pori capilari. iar în stare umedă îşi măresc volumul (gonflează) şi manifestă o 109 .

mare plasticitate. fiind mai mare la solurile cu textura fină.6 Aderenţa solului (adeziune. 110 . faptul că rezultă brazde sau curele). iar la umiditate ridicată rezultă brazde sau curele. structurate. sărace în humus şi mai mică la solurile mijlocii. Aderenţa variază la acelaşi sol în funcţie de umiditate: la umiditate scăzută aceasta este nulă iar la umiditatea corespunzătoare consistenţei plastice lipicioase devine maximă. Aderenţa ridicată are influenţă negativă în ceea ce priveşte lucrările solului (consumul de carburanţi. bogate în humus (solurile grosiere nu aderă). necesită lucrări energice. nestructurate. adezivitate) Este însuşirea fizico-mecanică a solului de a se lipi la o anumită umiditate. Această însuşire variază de la sol la sol. de piesele active metalice ale utilajelor agricole. Lucrate la umiditate scăzută rezultă bulgări mari. 7.

în funcţie de temperatura şi umiditatea solului. forţa hidrostatică). Sub acţiunea forţei gravitaţionale apa se deplasează pe verticală. iar la aceeaşi temperatură creşte cu umiditatea. tensiunea vaporilor creşte cu temperatura. d) Forţa determinată de tensiunea vaporilor de apă. transportul şi asimilarea substanţelor minerale de către plante şi asigură schimbul permanent de substanţe nutritive între sol şi plantă. forţa de sucţiune (sugerea de către rădăcinile plantelor. La aceeaşi umiditate. În porii solului plini cu aer se găsesc vapori de apă care sunt supuşi unei anumite presiuni (tensiuni). Această forţă acţionează asupra apei sub forma de vapori. forţa datorată tensiunii vaporilor de apă din sol. Pe terenurile în pantă. Apa capilară nu este antrenată de forţa gravitaţională ci se mişcă lent. de la capilarele cu diametrul mai mare spre cele cu diametrul mai mic. minerale sau organice. surplusul trecând în pânza de apă freatică. a) Forţa gravitaţională acţionează asupra apei din porii necapilari după o ploaie abundentă sau după o irigare cu cantităţi mari de apă. care au lungimi şi diametre diferite. Forţele care acţionează asupra apei din sol Dintre forţele care acţionează asupra apei din sol prezintă importanţă deosebită următoarele: forţa gravitaţională. o parte din apă este deplasată din amonte în aval tot sub influenţa gravitaţiei. Vaporii de apă vor circula întotdeauna 111 .1. Apa higroscopică este reţinută cu ajutorul acestei forţe. Are un rol important în fertilitatea solurilor deoarece determină solubilizarea. ca şi în formarea profilului de sol. forţa capilară. c) Forţa de adsorbţie (de sorbţie) determină reţinerea apei la suprafaţa particulelor de sol. transportul diferitelor combinaţii chimice. DE AERAŢIE ŞI TERMICE ALE SOLULUI 8.1. umezind solul in profunzime.1. în toate direcţiile. b) Forţa capilară acţionează asupra apei care se află în porii capilari ai solului şi este determinată de deficitul de presiune ce se creează în capilarele solului. Apa din sol Apa joacă un rol important în procesele de alterare şi dezagregare a mineralelor şi rocilor. 8. forţa de adsorbţie.Capitolul 8 PROPRIETĂŢILE HIDROFIZICE. Este o forţă de natură electrostatică şi se datorează caracterului dipolar al moleculei de apă şi a energiei libere de la suprafaţa particulelor de sol.

care exprimă energia cu care apa în sol exercită o anumită presiune. fiind de natură diferită nu pot fi însumate. În funcţie de natura forţelor ce acţionează asupra apei din sol se disting următoarele potenţiale: • potenţialul gravitaţional. 8. conţinut în săruri). e) Forţa de sugere a rădăcinilor plantelor. o altă cantitate de apă. 8. porozitate. denumit potenţialul apei din sol. în centimetri coloană de apă. Reţinerea şi mişcarea apei în sol este determinată de acţiunea comună a acestor forţe.1.2. • potenţialul matriceal. de obicei.1. • potenţialul osmotic. f) Forţa osmotică se manifestă numai la solurile sărăturate şi depinde de presiunea osmotică. Potenţialul apei din sol Asupra apei din sol acţionează forţe diferite. care se modifică permanent în funcţie de cantitatea de apă din sol şi de proprietăţile acestuia (textură. mm coloana de mercur sau în atmosfere. Pentru a explica reţinerea şi mişcarea apei în sol s-a recurs la un indice energetic generalizat. g) Forţa hidrostatică (de submersie) este evidentă când la suprafaţa solului se găseşte un strat de apă. iar apa va fi reţinută mai puternic în sol. Aprovizionarea plantelor cu apă se face prin intermediul perişorilor absorbanţi care se găsesc pe rădăcini. de la distanţe mai mari îi ia locul. corespunde forţei gravitaţionale. Cu cât concentraţia sărurilor solubile este mai mare şi presiunea osmotică este mai mare. chiar când au umiditate suficientă. Sucţiunea poate fi pusă în evidenţă cu ajutorul tensiometrelor şi se măsoară.de la zonele mai calde şi mai umede (tensiune mai mare) spre zonele mai reci şi mai uscate (tensiune mai mică). Sub greutatea acestui strat se creează o forţă care determină pătrunderea apei în sol (aspect întâlnit pe terenurile cu băltire şi în orezării). Sucţiunea apei din sol Sucţiunea reprezintă forţa cu care apa este atrasă şi reţinută în solul nesaturat în apă (solul conţine apă sorbită la suprafaţa particulelor şi apă capilară). Prin însumarea acestora se obţine potenţialul total. Din această cauză. • potenţialul hidrostatic sau de submersie. plantele suferă deoarece apa trece din celulele plantelor în soluţia solului (seceta fiziologică). pe solurile sărăturate.3. 112 . formându-se un curent spre rădăcinile plantelor. Pe măsură ce apa din apropierea rădăcinilor este consumată. care. corespunde forţei de adsorbţie şi capilară. Forţa de sucţiune la plante este de 15-20 atmosfere.

4. Schofield a introdus noţiunea de pF (prin analogie cu pH) care reprezintă logaritmul.6 0.06 0.50 0. Pentru a se trece de la un mod de exprimare a sucţiunii apei la altul pot fi folosite componentele menţionate în tabelul 8.1.1 Unităţi de măsură folosite pentru exprimarea sucţiunii şi transformarea lor (aproximativă) Centimetri Milimetri Valori pF coloană de coloană de Atmosfere Bari Milibari apă mercur 0 1 0. sau 1 bar sau 1. iar valoarea maximă este 7 deoarece log 10.20 15000 11400 15 15 15000 4.68 500 380 0.78 60 46 0. Indiferent de unitatea de măsură în care este exprimată sucţiunea. Curba caracteristică a umidităţii solului Este reprezentarea grafică a variaţiei sucţiunii în funcţie de umiditate.50 500 3 1000 760 1 1 1000 4 10000 7600 10 10 10000 4.001 1 1 10 7.001 10 1. exprimând legătura dintre cantitatea de apă şi forţa cu care aceasta este reţinută de sol. sau 760 mm coloana mercur. sau aproximativ 1 atmosferă (1 atm = 1033 cm coloana de apă).000.70 50000 38000 50 50 50000 5 100000 76000 100 100 100000 6 1000000 760000 1000 1000 1000000 7 10000000 7600000 10000 10000 10000000 8. 1 = 0.06 60 2 100 76 0. în baza 10.000 cm coloană de apă (sol uscat).000 milibari.001 0.000 (107) = 7.76 0. Curba se obţine grafic înscriind pe abscisă umiditatea solului respectiv. Valoarea minimă a indicelui pF este 0. iar pe ordonată sucţiunea corespunzătoare. Exemplu: la un pF = 3 corespunde o forţă de sucţiune egală cu o coloană de apă de 1000 cm (103) = log 103 = 3.1 0.1.33 330 2. Tabelul 8.000. a centimetrilor coloană de apă corespunzătoare forţei de reţinere a apei de către sol. deoarece log. 113 .33 0.52 330 250 0.Măsurată în centimetri coloană de apă. datorită echivalenţei dintre ele se poate face transformarea în celelalte unităţi. sucţiunea variază de la l cm (sol saturat cu apă).1 100 2.01 0. până la 10.

adică apa să nu fie accesibilă. Principalii indici hidrofizici sunt coeficientul de higroscopicitate. cum ar fi textura. echivalentul umidităţii. La soluri diferite sucţiunea mai depinde şi de alte proprietăţi ale solului. până la pF=7 (sol uscat). la care se petrec modificări evidente în ce priveşte reţinerea. mobilitatea şi accesibilitatea apei pentru plante. 8.1. La aceeaşi umiditate. Indicii hidrofizici ai solului Reprezintă anumite valori ale umidităţii din sol exprimate în procente sau valori pF. coeficientul de ofilire. capacitatea pentru apă capilară şi capacitatea totală pentru apă a solului. a) Coeficientul de higroscopicitate (CH) Reprezintă cantitatea maxima de apă pe care o probă de sol uscată la aer o poate reţine la suprafaţa particulelor atunci când este aşezată într-o atmosferă saturată de vapori de apă. Pentru aprovizionarea plantelor interesează nu numai cantitatea de apă ci şi forţa cu care aceasta este reţinută de către sol (sucţiunea).La acelaşi sol.1. dar sucţiunea să depăşească pe aceea de sugere a rădăcinilor. de 114 . Un sol argilos poate să aibă un procent mult mai mare de apă decât un sol nisipos. capacitatea pentru apă în câmp.). Valoarea acestui coeficient depinde de textură. sucţiunea creşte de la solurile nisipoase spre cele argiloase (figura 8.5. forţa de sucţiune depinde de cantitatea de apă conţinută şi poate creşte de la pF=0 (sol saturat în apa).

până la 12% la cele lutoase şi până la 24% la cele argiloase. Mărimea capacităţii totale depinde de porozitatea totală a solului.5. depinde de gradul de mărunţire al solului şi este independentă de plantă. Cunoaşterea CC are importanţă mare deoarece reprezintă limita superioară a apei utile pentru plante. pe curba caracteristică umidităţii. aceasta corespunde unui pF = 2.3%. Se determină în laborator pe probe recoltate din teren. Când umiditatea solului se găseşte la capacitatea totală pentru apă. b) Coeficientul de ofilire (CO) reprezintă limita minimă de apă din sol la care plantele se ofilesc ireversibil. Coeficientul de higroscopicitate serveşte la aprecierea texturii şi se foloseşte şi la calcularea coeficientului de ofilire (CO = CH x 1. Se determină în laborator folosind un exicator cu soluţie de H2SO4 10%.2. Cu cât solul are o textură mai fină. Capacitatea pentru apă în câmp depinde de textură şi de structură. corespunde unui pF 4. care creşte umiditatea relativă a aerului din mediul închis până la 94. iar a unui sol uscat prin umezire până la umplerea cu apă a majorităţii porilor capilari.73). De obicei. d) Capacitatea pentru apă în câmp sau capacitatea de câmp (CC) reprezintă cantitatea maximă de apă pe care solul (saturat cu apă) o poate reţine în spaţiile capilare o perioada mai lungă de timp şi pe care o poate pune în mod treptat la dispoziţia plantelor. Solul aflat la capacitatea de câmp pentru 115 . în absenţa umezirii freatice.5. la solurile nisipoase capacitatea de câmp pentru apă este de circa 6%. Exemplu. plantele suferind din lipsa de aer. Indiferent de sol. CT corespunde la un pF = O. de conţinutul în diferite săruri şi de natura cationilor din sol. folosind o plantă test sau prin calcul cu relaţia CO = CH x 1. valorile CH şi CO sunt mai mari. Pe curba umidităţii. 2% la solurile nisipoase. Valorile acestui coeficient sunt cuprinse între 1% la soluri nisipoase şi 14% la soluri argiloase. Umiditatea la CO caracterizează tipul de sol. Valoarea CO depinde de aceeaşi factori ca şi CH şi este de cca. Coeficientul de ofilire se poate determina pe cale biologică. c) Capacitatea totală pentru apă (CT) a solului (sau capacitatea maximă pentru apă) reprezintă cantitatea maximă de apă pe care o conţine solul când toţi porii sunt plini cu apă. solul nu conţine apă până la saturaţie decât în anumite situaţii: după ploi abundente sau irigări cu cantităţi mari de apă. la cele lutoase 32% iar la cele argiloase până la 42% ( procente din volum).5) şi a echivalentului umidităţii (EU=CHx2. indiferent de sol. în sol sunt condiţii de anaerobioză. cu cilindri metalici.conţinutul de humus. Pe curba caracteristică a umidităţii. CH corespunde la un pF=4. în aşezare naturală. Pe curba caracteristică a umidităţii.7. La această stare de umiditate se ajunge în cazul unui sol saturat prin pierderea de apă datorită scurgerii gravitaţionale în adâncime (apa din porii capilari şi chiar o parte din apa din porii capilari). în caz de apă stagnantă sau de submersie. ceea ce înseamnă că sucţiunea este nulă la această umiditate.

arată capacitatea solului de a înmagazina apa utilă provenită din precipitaţii sau irigaţii.apă se găseşte în condiţii optime de umiditate. asigurând condiţii bune de dezvoltare pentru plante. Variaţia valorilor unor indici hidrofizici la principalele tipuri de sol Valori maxime (% volume) Solul CH CO CC CU Nisipos 1 2 6 4 Lutos 8 12 32 20 Argilos 14 24 42 18 Cunoaşterea acestui indice hidrofizic (CU) prezintă importanţă deoarece indică domeniul de valori în cadrul căruia poate oscila apa folositoare plantelor. ascensiunea capilară din pânza freatica şi irigaţiile. care îi imprimă anumite însuşiri. a) Apa legată chimic. a plafonului minim pentru apă şi a capacităţii de apă utilă a solului. Capacitatea de apă utilă depinde şi se calculează în funcţie de CC şi CO.1. se găseşte sub formă de apă de constituţie şi apă de cristalizare. iar când umiditatea scade până la coeficientul de ofilite apa nu mai este accesibilă plantelor.2. Din datele prezentate în tabelul 8. Tabelul 8. Formele de apă din sol Principalele surse de aprovizionare a solului cu apă sunt precipitaţiile. Pentru aprovizionarea plantelor interesează apa cuprinsă între CC şi CO. apă legată fizic şi apă liberă. denumită apă utilă. Apa care depăşeşte umiditatea corespunzătoare capacităţii de câmp este accesibilă plantelor. a normelor de udare. pierzându-se prin scurgere în adâncime. Apa din sol este supusă unor forţe complexe de reţinere. capacitatea de câmp pentru apă serveşte la calcularea normelor de irigare. dar nu se păstrează în sol. Se determină în laborator prin metoda centrifugării şi reprezintă echivalentul capacităţii de apă în câmp care se determină mai greu în condiţii de teren. fiind reţinută cu forţe mai mari decât cele de sugere ale rădăcinilor. Împreună cu coeficientul de ofilire. serveşte la calcularea plafonului minim.2 se observă că valorile CU variază în funcţie de tipul de sol. 116 . pe baza cărora se deosebesc următoarele forme de apă: apă legată în combinaţii chimice. Echivalentul umidităţii (EU) reprezintă cantitatea maximă de apă pe care o probă de sol saturată cu apă o poate reţine atunci când este supusă unei forţe centrifuge de 1000 ori forţa gravitaţională. e) Capacitatea de apă utilă reprezintă cantitatea de apă accesibilă plantelor pe care o poate reţine solul.6. 8.

Apa de constituţie intră în reţeaua cristalină a mineralelor sub formă ionică OH-. MgSO4 · H2O (kieserita). care atrag moleculele de apă cu un pol sau altul. 117 . cantitatea de apă peliculară creşte de la solurile nisipoase la cele argiloase.2. fiind urmate de cele lutoase şi apoi de cele nisipoase (figura 8. are o mobilitate slabă şi o accesibilitate redusă pentru plante (când umiditatea solului scade până la acest nivel plantele se ofilesc). Particulele rezultate prin dezagregarea şi alterarea mineralelor şi rocilor prezintă la suprafaţă ioni cu sarcini libere pozitive sau negative. După intensitatea reţinerii se disting două forme de apă legată fizic: apă higroscopică şi apa peliculară. prin descompunerea mineralului. fără descompunerea substanţei. Exemple de minerale cu apă de cristalizare sunt CaSO4· 2H2O. Al(OH)3. de exemplu Fe(OH)3.). moleculele de apă sunt strâns legate de reţeaua cristalină şi sunt cedate la temperaturi mai mari de 4000C. b) Apa legată fizic este reţinută la suprafaţa particulelor de sol datorită energiei libere de care dispun acestea şi a structurii dipolare a moleculelor de apă. Apa de cristalizare este legată de reţeaua cristalină a mineralelor sub formă moleculară H2O şi poate fi eliminată la temperaturi mai joase decât în cazul apei de constituţie (2000C). b1) Apa higroscopică (de higroscopicitate) se formează prin condensarea vaporilor din atmosfera solului în jurul particulelor de sol până la satisfacerea energiei libere de la suprafaţa acestora. b2) Apa peliculară (apa slab legată) este reţinută prin forţe de sorbţie (peste apa de higroscopicitate). Fiind reţinută la suprafaţa particulelor texturale. Se mişcă foarte greu (numai prin evaporare) şi nu este accesibilă plantelor (fiind reţinută cu forţe ce depăşesc pe cele de sugere a rădăcinilor). Na2SO4·10H2O etc. iar apa higroscopică variază cu gradul de mărunţire a particulelor de sol. Solurile argiloase reţin o cantitate mai mare de apă higroscopică. Higroscopicitatea este un fenomen de suprafaţă.

Ea poate fi sprijinită ( figura 8. Se scurge repede în profunzime sub acţiunea forţei gravitaţionale. Stratul îmbibat se numeşte strat acvifer.4. aceasta fiind la mare adâncime (în acest caz între apa provenită din precipitaţii şi apa ridicată din pânza freatică se găseşte un strat permanent uscat. după o ploaie abundentă sau după o normă de udare prea mare. ajungând în pânza de apă freatică.c) Apa liberă (apa nelegată) se realizează în sol după satisfacerea apei legate fizic şi este reprezentată prin apa capilară şi apa gravitaţională.). unde se menţine o perioadă scurtă de timp. porţiunea astfel umezită purtând denumirea de franjă capilară. iar atunci când se execută un puţ (de la grecescul freas – puţ) apa se 118 . c1) Apa capilară este reţinută de porii capilari datorită forţelor capilare. c3) Apa freatică este apa scursă în adâncime şi înmagazinată deasupra unui strat impermeabil. din care cauză nu prezintă importanţă pentru aprovizionarea plantelor.5) când nu are legătură cu apa freatică. c2) Apa gravitaţională se întâlneşte în spaţiile necapilare ale solului. are o bună accesibilitate pentru plante şi constituie apa utilă din sol (figura 8.3. De asemenea.) când are legătură cu apa freatică (din care provine prin ascensiune capilară) şi apă suspendată (figura 8. denumit orizont mort). spală pe profil o parte din elementele nutritive. de unde apa se ridică prin capilaritate. circulă relativ uşor.

Pătrunderea apei în sol poate avea loc în două situaţii distincte: de sol saturat cu apă şi sol nesaturat cu apă. iar pe cealaltă timpii respectivi se obţine curba de infiltraţie (figura 8. se mişcă prin difuziune de la locurile cu tensiunea vaporilor mai mare spre cele cu tensiunea mai mică şi constituie singura formă de mişcare a apei în solurile cu umiditate scăzută. aceasta constituind apa de infiltraţie. Cu cât un sol este mai bogat în humus. cu atât este mai bine structurat. g/l) şi sărate (10.s. are o porozitate mai echilibrată şi raporturi foarte bune cu apa şi aerul. Pătrunderea şi trecerea apei prin solurile saturate cu apă se numeşte filtraţie iar prin cele nesaturate infiltraţie.s.1-2.). puternic sălcii (2. g/l). Solul nesaturat poate primi o anumită cantitate de apă. natura mineralelor argiloase.6-10 s. de la solurile nestructurate spre cele structurate. conţinutul de humus şi de oxizi de fer.7. 8.scurge în groapa respectivă. procentul de sodiu schimbabil. g/l). În funcţie de gradul de mineralizare (conţinut în săruri solubile) se deosebesc: ape freatice dulci (<0. Cantitatea de apă de infiltraţie se exprimă prin grosimea stratului de apă primită de către sol în unitatea de timp (mm/h sau cm/s) (viteza de infiltraţie). g/l). iar dacă este mineralizată produce sărăturarea solului. ridicându-se la un anumit nivel. Când apa freatică se află la adâncime critică provoacă gleizarea sau înmlăştinirea solului deoarece se ridică prin capilaritate la suprafaţă. Dacă se pune pe o axă cantitatea de apă infiltrată.5 s. slab sărate (4.s. moderat sălcii (1.6.s. de la solurile îndesate la cele afânate.0 s. permeabilitatea creşte de la solurile argiloase spre cele nisipoase. provine din evaporarea altor forme de apă sau din vaporii de apă din atmosferă. subcritică (3-5 m) şi acritică (5-6 m). În funcţie de adâncime.s. g/l). până ce ajunge la saturaţie. Permeabilitatea pentru apă a solului Este însuşirea solului de a lăsa apa să pătrundă.1-4.1. Factorii care influenţează permeabilitatea pentru apă sunt textura. d) Apa sub formă de vapori Se găseşte în porii solului.5 s.6-1 s. apa freatică poate fi: la adâncime critică (1-3 m). când se află la adâncime subcritică influenţează solul numai în partea inferioară. În general. slab sălcii (0. g/l). 119 . structura. iar dacă se află la adâncime critică nu influenţează deloc solul.1 s. să circule şi să treacă prin el.s. poate fi folosită de plante prin trecerea în stare lichidă (condensare). conţinutul în săruri solubile. denumit oglinda apei freatice.

5 m la cele cu textură fină. de unde poate aproviziona rădăcinile plantelor. Pierderea apei din sol Pierderea apei din sol se realizează prin evaporaţie. astfel ca apa infiltrată în sol să nu se întâlnească cu cea ridicată din pânza freatică. 8. adică cu cât textura solului este mai fină. prezintă importanţă numai atunci când apa freatică se află la adâncime mică. Adâncimea maximă de la care se poate ridica apa în soluri este de 0. transpiraţie şi drenaj. Aceste pierderi de apă afectează în special partea superioară a solului (30-50 cm) şi pot 120 . fiind mai mare la solurile nisipoase şi mai mică la cele argiloase. de 1. Pentru aprovizionarea plantelor cu apă din pânza freatică interesează şi viteza de ridicare a acesteia. cu cât raza lor este mai mică. Ascensiunea capilară a apei din sol Mişcarea apei în spaţiile capilare de jos în sus. pentru a nu determina înmlăştinirea sau salinizarea solurilor. 8. a) Evaporaţia (E) reprezintă pierderea apei din sol prin trecerea ei în stare de vapori sub influenţa temperaturii. Înălţimea de ridicare a apei prin capilare este cu atât mai mare.1. În cazul irigării terenurilor cu aport freatic. normele de udare trebuie să fie mai mici.8.Cunoaşterea permeabilităţii solului pentru apă are importanţă atât pentru caracterizarea procesului de formare şi a condiţiilor aerohidrice din sol. cât şi pentru stabilirea şi aplicarea corectă a diferitelor măsuri hidroameliorative.9.5-2 m la solurile cu textură mijlocie şi de 3-3.5-1 m la solurile nisipoase.1. numită ascensiune capilară. La această pierdere plantele nu participă şi din acest motiv poartă denumirea de consum neproductiv. viteză care variază în sens invers cu înălţimea. Ridicarea apei prin capilare prezintă importanţă şi la solurile care nu sunt sub influenţa apei freatice.

de relief. Plantele pompează din sol şi elimină prin transpiraţie în atmosferă cantităţi mari de apă şi de la mare adâncime. de proprietăţile solului. aceasta însemnând că se produce scurgerea apei în sol în profunzime. caracterizat prin realizarea unui curent descendent de apă care nu ajunge până la pânza freatică (chiar şi în perioadele ploioase apa provenită din precipitaţii percolează. c) Drenajul reprezintă pierderea de apă din sol prin scurgeri şi poate fi un drenaj extern. Regimul hidric nepercolativ este caracteristic zonelor cu climat secetos (stepă). de adâncimea apelor freatice. mişcare.10. sol. procesul depinzând de permeabilitatea solului. care determină în sol. care reprezintă cantitatea de apă pierdută prin evaporaţie şi transpiraţie din solul permanent aprovizionat în optim cu apa şi acoperit cu un covor vegetal încheiat. b) Transpiraţia (T) reprezintă pierderea apei datorită consumului plantelor prin fenomenul de transpiraţie. în anumite perioade mai umede din an. există deficit de umiditate în sol. la noi în ţară se întâlnesc următoarele tipuri de regim hidric. Ţinând cont de factorii enumeraţi şi de intensitatea cu care ei acţionează dintr-o zonă în alta. iar când precipitaţiile sunt mai mari există excedent de umiditate.1. când se întrerup capilarele) sau prin mulcire. umiditate. adică scurgerea apei are loc la suprafaţa terenurilor înclinate şi un drenaj intern. iar ETP >P) în lipsa unui aport freatic (Iar este indicele de ariditate de Martonne). cu Iar = 26-35 şi P ≈ ETP. de intervenţiile omului se realizează diferite tipuri de regimuri hidrice. Evapotranspiraţia se exprimă în mm (ca precipitaţiile) şi este diferită de la o zonă la alta. Curentul descendent de umiditate (provenit din precipitaţii) poate întâlni. 8. Când precipitaţiile sunt mai mici decât ETP. pierderile acestea se exprimă împreună prin cuvântul evapotranspiraţie. pe parcursul anului. Deoarece este greu de făcut o delimitare între pierderile de apă prin evaporaţie şi transpiraţie. noţiunea de drenaj global reprezentând totalul pierderilor de scurgere la suprafaţa solurilor şi în profunzime. dinamica umidităţii şi direcţia predominantă a curentului de apă. întreţinere şi pierdere a apei din sol. în funcţie de climă. Regimul hidric al solului Reprezintă ansamblul tuturor fenomenelor de pătrundere. acesta fiind considerat cu consum productiv. Această noţiune serveşte la stabilirea regimului hidric al solului sau excedentului şi deficitului de umiditate. curentul ascendent de umiditate (provenit din pânza 121 . spală şi umezeşte numai o parte a stratului solmaterial parental) şi este specific solurilor cu deficit de umiditate (Iar <26. În funcţie de climă. vegetaţie.fi reduse prin mobilizarea solului (praşile. străbate. Pentru a putea compara datele între ele Tornthwaite a introdus noţiunea de evapotranspiratie potenţială (ETP). Regimul hidric periodic percolativ este specific zonelor ceva mai umede decât precedentele (de silvostepă).

Apa freatică se ridică în acest caz prin capilaritate până la suprafaţa solului. prin irigare se produce o umectare mai profundă şi repetată a solului. fără a schimba regimul hidric natural. solul prezentând atât apă stagnantă provenită din precipitaţii (în partea superioară) cât şi apa ridicată din pânza freatică (în partea inferioară). puternic diferenţiate textural. periodic. în zonele umede (de pădure). formând aşa-numitele solonceacuri. Astfel se creează un curent descendent de umiditate. Regimul hidric percolativ este caracteristic solurilor din climate umede (zona de pădure) cu Iar > 35. au un deficit de umiditate mai puţin pronunţat şi necesită totuşi irigare. întâlnit pe soluri greu permeabile. care în fiecare an percolează stratul de sol până la pânza freatica. Regimul hidric stagnant se întâlneşte în zonele umede. Regimul hidric freatic stagnant este întâlnit pe terenuri cu pânza freatică la mică adâncime. Prin evaporarea permanentă a apei se depun şi se acumulează la suprafaţa solului săruri solubile. constituind atmosfera solului. nivelul pânzei freatice se poate ridica la adâncimea critică. Necesită lucrări de afânare profundă şi de eliminare a apei stagnante. pe terenurile plane sau microdepresionare şi cu permeabilitate scăzută. Regimul hidric de irigaţie este specific zonelor irigate. Din cauza variaţiei mari a umidităţii. În acest caz solurile prezintă o levigare mai intensă (ca în cazul cernoziomurilor cambice şi a solurilor argiloiluviale). în apa solului. care reprezintă volumul de apă din sol. până la pânza freatică. Cea mai mare cantitate de aer se găseşte în spaţiile lacunare (porii capilari). existând pericolul de înmlăştinire şi sărăturare secundară a solurilor. cu aport freatic. pentru a caracteriza solul din punct de vedere al conţinutului de aer se foloseşte capacitatea de aer din sol (porozitate de aeraţie). formând soluri pseudogleice. P > ETP. ducând la formarea solurilor gleice. De obicei. dacă pe solurile cu apă freatică la adâncime nu prea mare se aplică norme mari de udare. Regimul hidric amfistagnant. acide. cu permeabilitate redusă şi adesea cu exces de umiditate în partea superioară (soluri brune luvice. De asemenea aerul se mai găseşte dizolvat. Solurile specifice acestui regim sunt puternic levigate. atunci când acesta 122 . acolo unde apa freatică se găseşte la mică adâncime (adică în microdepresiuni) şi de unde aceasta se poate ridica prin ascensiune capilară (exudează). solul este percolat pe întreaga grosime. stagnează la suprafaţă sau în prima parte a profilului de sol. În astfel de condiţii apa nu se poate infiltra în profunzime.freatică) adică.2. planosoluri etc). luvisoluri albice. 8. Aerul din sol Aerul ocupă spaţiile lacunare existente în sol alături de apă. unde datorită evaporaţiei reduse. Astfel. în cantitate mică. În unele situaţii irigarea poate duce la schimbarea regimului hidric natural. atunci când irigarea se face iraţional. Regimul hidric exsudativ se întâlneşte în zona de stepă şi de silvostepă. nu se pierde ci stagnează. debazificate.

Capacitatea de aer variază între 5 şi 40%. căldura termică degajată din interiorul Pământului şi cea radioactivă. Creşterea conţinutului de dioxid de carbon în dauna oxigenului are loc. îndesate. tasate. Sursa principală de căldură o constituie energia solară. în solurile argiloase. circa 40% din energia calorică solară rămâne în spaţiul cosmic. cu textură fină. dar şi de proprietăţile termice ale solului: capacitatea de absorbţie a radiaţiilor solare. cca. îndeosebi. 17% este absorbită de atmosferă. apreciată prin constanta solară. creşterea şi dezvoltarea plantelor. bine lucrate. 123 . aeraţia solului) se realizează prin înlocuirea continuă a acestuia cu aer atmosferic. Cantitatea reală de energie calorică primită de pământ este mică. au o aeraţie mai bună decât cele nestructurate. o parte din aceasta pierzându-se în diferite moduri. Temperatura caracterizează starea de încălzire sau răcire a solului. descompunerea materiei organice. cu textura grosieră sau mijlocie. bogate în gaze toxice pentru plante (hidrogen sulfurat. nestructurate. Ca surse secundare de încălzire a solului pot fi considerate procesele biochimice din sol. în general. germinaţia seminţelor. Micşorarea conţinutului de oxigen este însoţită. rezultantă a cuantumului de calorii primite din diferite surse şi pierdute pe diferite căi. Normalizarea compoziţiei aerului din sol (primenirea. Ea influenţează procesele biochimice. necorespunzător lucrate. mai scăzut când solul este bine lucrat.3. strucuturate. metan etc). căldura specifică şi conductivitatea termică a solului. valori mai mici întâlnindu-se la solurile cu textură mijlocie sau argiloasă. La acelaşi tip de sol conţinutul de dioxid de carbon este mai ridicat vara decât iarna. nestructurate. de creşterea celui de dioxid de carbon. tasate. iar valori mai mari la solurile grosiere sau mijlociu argiloase. condensarea vaporilor de apă. Solul oferă condiţii bune de creştere şi dezvoltare pentru plante când aerul reprezintă între 15-30% din valoare. Exemplu. aproximativ 10% se reflectă de la suprafaţa solului în atmosferă şi numai 33% contribuie la încălzirea solului. Temperatura solului depinde de o serie de factori externi. intensitatea de alterare a materiei minerale şi organice. Solurile cu structură glomerulară. 8. Aerul din sol este mai sărac în oxigen şi mai bogat în dioxid de carbon decât aerul atmosferic (datorită în special proceselor biologice). afânate. afânate. Temperatura solului Temperatura are un rol important în procesul de solificare şi asigurarea condiţiilor normale de viaţă pentru plante şi microorganismele din sol. pătrunderea apei din precipitaţii sau a celei de irigare. Scăderea sub anumite limite a conţinutului de oxigen influenţează negativ creşterea şi dezvoltarea plantelor.se află în condiţii optime de umiditate (la capacitatea de câmp). mai mare când este prea umed etc.

cu atât se încălzeşte mai mult. solurile acoperite cu vegetaţie se încălzesc şi se răcesc mai încet.24 0. Cu cât un sol are o căldură specifică mai mică. Căldura specifica a solului depinde de căldura specifică a componenţilor săi (tabelul 8. cantitatea de căldură primită de sol este mai mare. nebulozitate.58 Argilă 0. curenţi de aer.00036 Materie organică 0. altitudine. b) Căldura specifică Reprezintă cantitatea de căldură necesară pentru a ridica temperatura cu 0 1 C a unui cm3 de sol în aşezare naturală (căldură specifică volumetrică. vestică şi nordică.21 0.57 Aer 0. urmate de cele cu expoziţie estică. solurile situate în zone calde şi secetoase primesc mai multă căldură decât cele situate in zonele mai reci şi mai umede.47 0.19 0. cal/g). nisipul are o căldură specifică mai mică decât argila. comparativ cu cele descoperite. zi-noapte. Încălzirea solurilor mai depinde de latitudine. cu cât razele solare formează cu linia terenului un unghi mai apropiat de 900. • panta terenului. cal/cm3) sau a unui gram de sol (căldură specifică gravimetrică. • gradul de afânare al solului. • expoziţia solului.3). Capacitatea de absorbţie şi deci de încălzire a solului este influenţată de anumiţi factori: • culoarea solului. solurile cu versanţii sudici primesc o mai mare căldură.51 Carbonat de calciu 0. apa are o căldură 124 .60 De exemplu.23 0. solurile afânate se încălzesc mai repede şi înmagazinează mai multă căldură. Partea din radiaţia solară (în procente) care este reflectată la suprafaţa solului şi care duce la încălzirea acestuia reprezintă albedoul. solurile închise se încălzesc mai repede decât cele deschise la culoare. contribuie la menţinerea căldurii şi la protejarea împotriva îngheţului. de aceea solurile nisipoase se încălzesc mai mult decât cele argiloase.3 Căldura specifica a unor componenţi ai solului Căldura specifică Componenţii cal/g cal/cm3 Nisip 0. • gradul de acoperire cu zăpadă. • gradul de acoperire cu vegetaţie. • temperatura aerului şi precipitaţiile. anotimpuri etc.a) Capacitatea de absorbţie a radiaţiilor solare Reprezintă partea din radiaţia solară (exprimată in procente) care este absorbită de către sol şi care determină încălzirea acestuia. Tabelul 8.

000056 d) Regimul termic al solului Reprezintă totalitatea fenomenelor de încălzire şi răcire a solului sub acţiunea diferiţilor factori. fenomenul de îngheţ şi dezgheţ.4.0013 Materie organică 0.4 Conductivitatea termică a unor componente ale solului Conductivitatea calorică Componenţii (cal/cm3/s) Nisip 0. După caracteristicile lui. anual. Regimul termic al solului poate fi influenţat prin: lucrări de afânare. blând. activitatea microbiologică din sol. Regimul termic prezintă o importanţă deosebită pentru dezvoltarea plantelor şi pentru practica agricolă. care influenţează şi climatul mediului înconjurător. încorporarea resturilor organice în sol (prin descompunere se degajă căldură). cu momente de minime prea coborâte şi maxime prea ridicate. Regimul termic influenţează procesele fizice. sezonier. eliminarea excesului de apă prin desecare sau drenaj. De el depind: germinaţia seminţelor şi dezvoltarea plantelor. chimice şi biologice din sol şi deci formarea. intensitatea proceselor de solubilizare a sărurilor din sol şi gradul de absorbţie a apei şi a elementelor nutritive. 125 .specifică mai mare decât aerul. care este dat de cantitatea de căldură ce străbate în timp de o secundă 1 cm3 de sol. lucrarea diferenţiată a solurilor (mai adânc la solurile cu textură fină şi exces de apă). exagerat de rece.00027 Aer 0. În funcţie de dinamica lui în timp se deosebeşte un regim termic diurn. Un regim termic al solului diferit de cel al climatului general. reţinerea zăpezii la suprafaţa solului.0093 Argilă 0. evoluţia şi fertilitatea acestuia. acoperirea cu diferite materiale (mulci) pentru micşorarea pierderilor de căldură din sol. definesc microclimatul solului. multianual.0022 Apă 0. stabilirea epocilor de semănat şi plantat.). c) Conductivitatea termică Reprezintă însuşirea solului de a transmite căldură şi se apreciază prin coeficientul de conductivitate K. iar solurile cu exces de apă (slab aerate) se încălzesc mai puţin (soluri reci). când între feţele acestuia există o diferenţă de temperatură de 10C. regimul termic al solului poate fi echilibrat. datorat particularităţilor termice ale solului. Conductivitatea termică a solului depinde de conductivitatea fiecărui component al acestuia şi se exprimă în cal/cm3/s (tabelul 8. exagerat de cald. lunar. Tabelul 8.

la sfârşitul secolului XIX. V. iar desfăşurarea succesivă a acestora poartă numele de zonalitatea solurilor. V. Concepţia lui V. specifică regiunilor muntoase. distanţa faţă de masivele montane. a) Legea zonalităţii orizontale sau latitudinale a solurilor arată că principalele tipuri genetice de sol sunt răspândite pe zone în regiunile de şes ale uscatului. care au anumite condiţii climatice şi de vegetaţie. zona aerală şi zona solurilor lateritice. cât şi predominarea unui tip de sol. zona de pădure. de prezenţa pustiurilor etc. Zonele de sol nu coincid întru totul cu zonele de vegetaţie sau cu zonele de climă. În interiorul unei zone de soluri. Docuceaev pentru emisfera nordică: zona arctică. Docuceaev a fost comparată de către pedogeograful I. se numesc zone de sol. cu principiul actualismului al lui Lyell în geologie şi cu concepţia evoluţionistă a lui Ch. 2) zona temperată rece cu soluri podzolice. 126 . Primele zone latitudinale de sol au fost separate de V. Pe suprafaţa uscatului se deosebeşte o zonalitate latitudinală sau orizontală a solurilor. caracteristică regiunilor de câmpie şi dealuri şi o zonalitate verticală sau altitudinală. Darwin. V. Gherasimov în anul 1956. dezvoltarea tipului de sol specific acestuia nu este la fel pe toată lăţimea zonei.1 Legile generale de răspândire a solurilor la nivel planetar Teritoriile vaste din suprafaţa uscatului. Zonalitatea solurilor a fost remarcată pentru prima dată de către V. zona cernoziomurilor. aceste zone au o direcţie latitudinală fără a urmări însă strict direcţia paralelelor geografice. de direcţia lanţurilor muntoase. Gherasimov. solurile zonale au fost grupate în cinci zone mondiale pedogeografice (conform clasificării naturaliste ruse): 1) zona polară cu soluri de tundră (histosoluri după FAO). Pe harta solurilor lumii întocmită de I. P. În general. P. Docuceaev.Capitolul 9 SOLURILE ROMÂNIEI 9. În cadrul zonei apar şi subzonele de sol. deoarece la formarea solului participă şi alţi factori. Direcţia zonelor de sol poate fi mult schimbată (devenind uneori meridiană) în funcţie de distanţa faţă de ocean. cu asociaţii distincte de soluri.

În zona de stepă. în direcţie meridiană. spre marginea continentelor. soluri negre-roşcate de prerii subtropicale (vertisoluri după FAO). Uneori. În zonele de stepă uscată. solurile devin din ce în ce mai subţiri. mai slab diferenţiate. mai ales când şi orografia favorizează acest lucru. nediferenţiate sau slab diferenţiate. Americii de Sud etc. care devine maximă în zona feralsolurilor. de sub pădurile ecuatoriale. care formează „spectre zonale orizontale”. sărace în substanţă organică. din punct de vedere morfologic. seroziomuri (soluri halomorfe) şi soluri primitive de pustiu (regosoluri după FAO). soluri maronii de păduri xerofite şi tufărişuri (calcisoluri după FAO). se constată o dezvoltare şi o diferenţiere din ce în ce mai intensă a solurilor. cu climă rece. Trecând în zona caldă. apropiindu-se de linia tropicului (ca urmare a creşterii umidităţii în zona de litoral). solurile sunt bine dezvoltate şi intens diferenţiate din punct de vedere morfologic. jeltoziomuri (soluri galbene). Chinei de Est. decât cea de zonalitate latitudinală. că paralel cu schimbarea climei şi vegetaţiei au loc schimbări corespunzătoare în proprietăţile solurilor. soluri brune de pădure. În zona de tundră. semipustiu şi pustiu. Se constată. în cadrul concepţiei naturalist-geografice. În afară de manifestarea sub forma zonelor mondiale de sol care traversează toate continentele. 5) zona tropical-ecuatorială cu laterite şi soluri brune-roşii de savane deşertice (feralsoluri după FAO).U. solurile se caracterizează printr-o diferenţiere mai redusă a profilului şi prin coloritul închis al orizontului superior. mai sărace în humus şi mai bogate în săruri solubile acumulate la adâncimi din ce în ce mai mici. S-a ajuns la concluzia că zonalitatea orizontală a solurilor se manifestă sub forme concrete foarte diferite. ca urmare a aridităţii climei şi a sărăciei covorului vegetal. 4) zona subtropicală cu crasnoziomuri (soluri roşii). zonele de sol îşi schimbă foarte mult direcţia aproximativ latitudinală. în interiorul continentelor. bogat în humus. soluri brune de semipustiu şi soluri brune-cenuşii de pustiu. În zona de pădure.. Se remarcă tendinţa pe care o au zonele de solide a se curba în vecinătatea oceanului. pe măsură ce creşte umiditatea şi devine mai abundentă vegetaţia. cu vegetaţie ierboasă şi climă semiumedă-semiaridă. solurile sunt subţiri. Din această cauză se consideră mai adecvată denumirea de zonalitate orizontală.3) zona temperată cu soluri cenuşii de pădure (grisoluri după FAO). Această situaţie se observă pe teritoriul S. soluri castanii de stepă uscată (calcisoluri după FAO). Conceptul zonalităţii orizontale a evoluat de-a lungul unui întreg secol. zonalitatea solurilor se concretizează în diferite părţi ale continentelor sub forma unor succesiuni de zone de sol. cernoziomuri. cu climă temperată umedă (oceanică). 127 .A.

Aici. modul de manifestare a debazificării. pe de altă parte. ele având numai unele trăsături foarte generale comune (ca de ex. care se succed de la poalele munţilor spre vârful lor. Zonele de sol şi spectrele zonale orizontale trebuie privite ca o categorie istorică. din diferitele zone naturale sunt considerate tipuri de soluri analoage. în emisfera nordică. ea reprezintă o formă de trece într-o zonalitate verticală (specifică regiunilor 128 .) determinate de un anumit specific general comun. are loc o schimbare a însuşirilor esenţiale ale solurilor. Legea diferenţierii verticale a învelişului de sol se poate manifesta şi în regiunile de câmpie sau podiş fragmentate. zonalitatea solurilor poate fi „mascată” pe suprafeţe restrânse. Cercetările mai noi au arătat că zonalitatea verticală îşi are spectrul ei particular. a zonelor de sol de la latitudini mijlocii. determinate de prezenţa unor masive muntoase. La începutul pedologiei ca ştiinţă s-a considerat că există o deplină asemănare între zonalitatea orizontală şi cea verticală. depresiuni sau mări. în raport cu schimbările condiţiilor de solificare şi în raport cu evoluţia întregului landşaft. Această repetare în cadrul zonelor naturale a unor însuşiri a solurilor determină existenţa solurilor analoage şi desemnează periodicitatea zonalităţii învelişului de sol de pe glob. mergând spre latitudini mari. ele luând naştere după apariţia vieţii pe pământ şi după diferenţierea zonelor climatice şi de vegetaţie. În cadrul fiecărei zone fizico-geografice de pe glob. cât şi în regiunile colinare. Între tipurile de soluri analoage există mari deosebiri. În ultima parte a cuaternarului a avut loc. Ea se materializează sub formă de zone (sau etaje) de sol. Tipurile genetice de sol cu trăsături generale asemănătoare. acumularea humusului etc. Succesiunea etajelor de sol din regiunile montane este mai bine individualizată decât cea latitudinală şi. Zonele verticale de sol nu repetă zonele orizontale.Datorită unor influenţe locale. b) Legea zonalităţii verticale a solurilor arată modul de răspândire a principalelor tipuri de sol în regiunile muntoase. fapt care se concretizează în existenţa unor serii de tipuri genetice. în funcţie de schimbarea condiţiilor de umiditate (condiţiile termice rămân relativ aceleaşi în cuprinsul unei zone naturale). paralel cu retragerea gheţarilor. al condiţiilor de umiditate şi a formaţiilor vegetale sub care s-a format. o deplasare generală de la sud către nord. Zonele de sol se modifică în timp şi spaţiu. Legea periodicităţii zonalităţii învelişului de sol permite cunoaşterea esenţei zonalităţii solurilor şi dă o bază teoretică mai temeinică pentru stabilirea principalelor tipuri genetice de sol de pe glob şi pentru reliefarea legăturilor genetico-geografice dintre acestea. în mod asemănător succesiunii zonelor de sol din regiunile de câmpie. este mult deosebită de la un masiv montan la altul. Tendinţa generală a evoluţiei învelişului de sol este creşterea continuă a diferenţierii zonelor.

în care domină tipul zonal de sol. d) Legea regionalităţii solurilor se manifestă în învelişul sol printr-o serie de particularităţi variate. 129 .2.2. V. În general. Intrazonalitatea constă în faptul că în interiorul fiecărei zone de sol. Microzonalitatea constă în faptul că. aşa cum s-a întâmplat cu clasificările pentru plante şi animale. fapt care se reflectă în învelişul de sol. dintre care cele mai importante sunt de microzonalitate şi intrazonalitate. Docuceaev şi N. Aceste condiţii se reflectă în anumite particularităţi provinciale ale solurilor zonei. hidrogeologie etc. asemănătoare unor microzone. Această lege arată modul de variaţie a învelişului de sol în cuprinsul unei zone. în care apar soluri cu caractere specifice. Provinciile zonei continentale cuprind teritoriile din interiorul continentelor. care apar sub forma unor insule. sau poate fi considerată ca o manifestare a zonalităţii verticale în afara regiunilor montane. pentru zona cernoziomurilor. Sibirţev. în raport cu denivelările mici ale reliefului. soloneţurile şi solonceacurile sunt soluri intrazonale. Primii cercetători care au întocmit o clasificare a solurilor au fost V. În aceste provincii. 9. soloneţul. Ca soluri intrazonale sunt considerate solonceacul. rendzina (leptosol rendzinic) etc. diferitele subtipuri sau varietăţi de sol sunt dispuse sub forma unor fâşii succesive. acestea putându-se schimba. c) Legea provincialităţii şi a regionalităţii solurilor se referă la acele neregularităţi ale răspândirii solurilor care nu sunt incluse în zonalitatea orizontală sau verticală. dar aceasta nu a fost acceptată de toţi pedologii lumii. în climatul temperat domină solurile argiloiluviale. Provinciile oceanice sunt prezente la marginea continentelor. Zonele de sol nu se caracterizează prin condiţii de solificare absolut uniforme pe tot cuprinsul lor.1. ca urmare a unor combinări locale a factorilor pedogenetici. lăcoviştea. al căror climat mai umed este influenţat de aproprierea oceanului. fiecărei zone de sol îi sunt specifice anumite soluri intrazonale.montane) şi zonalitatea orizontală (specifică regiunilor de şes). De exemplu. Generalităţi Clasificarea solurilor este rezultatul cercetărilor pedologice care corespund unei etape din dezvoltarea ştiinţei solului. Clasificarea solurilor 9. Din această cauză. M. geomorfologie. zonele de sol pot fi împărţite în sectoare care se deosebesc prin anumite particularităţi bioclimatice provinciale sau prin anumite condiţii particulare de geologie. se pot întâlni şi alte tipuri de sol.

dar a cărui prezenţă în natură poate fi anticipată. 1963). naturalistă şi utilitaristă. 130 . Solurile nu se reproduc. • posibilitatea de a ordona solurile într-o manieră corespunzătoare care să permită realizarea unor legende de hărţilor. Solul nu rămâne mereu la fel. Dacă în clasificările de plante. cu efort minim. În clasificarea solurilor se impune un anumit vocabular care să corespundă obiectivelor propuse. C. Duchaufour (1963. procesele de formare şi caracteristicile solurilor. • un sistem care să poată fi adoptat. În 1939 E. dintre aceştia amintim pe Ph. N. găsim diferenţe şi sfârşim prin a delimita soluri pentru ale desena pe hartă”. 1991) şi E. în schimb una pur utilitară nu îndeplineşte primul criteriu. 1965. C. Pe aceste criterii. Mac Vicar (1969) a încercat o îmbinare a celor două categorii de clasificări. Obiectivele clasificării solurilor trebuie să îndeplinească două categorii de criterii: ştiinţifice şi utilitare. • posibilitatea de a prevedea solul care nu a fost semnalat. Cel mai important caracter utilitar al unei clasificări trebuie să fie posibilitatea de cartografiere a solurilor. Unii pedologi consideră că această clasificare trebuie să rămână în sfera pur ştiinţifică . P. O serie de pedologi. Etapa de schimbări lente a acestor proprietăţi a fost denumită ca „stare staţionară”. cum ar fi cei americani.A. fiind considerată artificială.Existenţa unui număr mare de soluri creează dificultăţi pentru pedologi. Fitzpatrick (1967) arată că aceste etape pot fi delimitate analizând anumite proprietăţi ale solurilor care ne arată că unele dintre ele sunt mai scurte. altele mai lungi. O clasificare pur ştiinţifică poate satisface şi anumite utilizări. care arăta că acestea trebuie să servească inginerilor care utilizează solul şi să redea cât mai bine comportamentul plantelor. în S. E. formându-se în special sub influenţa factorilor bioclimatici. Smith (1963).U. Senegalen (1977) a arătat că în clasificarea solurilor trebuie să se ia în calcul factorii pedogenetici. C. folosindu-se în special termeni de origine populară. Kellogg (1938. au creat cuvinte noi care se referă strict la proprietăţile intrinseci ale solului. A. Kellogg arăta că: „de fiecare dată când analizăm un sol. ele se formează progresiv pornind de la roca parentală aflată în contact cu biosfera. animale sau roci se urmăresc numai scopuri ştiinţifice. Pentru caracterul utilitar al clasificărilor a pledat G. s-a întocmit. adoptat în 1960 şi utilizat „Soil Taxonomy”. Acest vocabular a fost o perioadă îndelungată sărac. pentru toţi utilizatorii. spre a putea rezolva următoarele aspecte: • înţelegerea întregului înveliş de sol. în cazul solurilor clasificarea urmăreşte şi o componentă utilitară. el evoluează parcurgând anumite etape care nu pot fi delimitate precis.

Clasificările genetice sunt cu vocaţie universală şi din această categorie fac parte cele ruse. N. 131 . Marbut. 1954. Clasificările ruse Teritoriul vast al Rusiei cuprinde soluri foarte variate. P. Se poate afirma că nici în prezent specialiştii pedologi nu au ajuns la un acord deplin privind criteriile de clasificare a solurilor. procesele pedogenetice şi proprietăţile solurilor. În lumea contemporană se folosesc două tipuri de clasificări şi anume: clasificări genetice şi clasificări morfologice. 9. Şcoala lui Docuceaev este cea care a dat o clasificare naturală. Docuceaev şi de discipolii lui au avut ca suport „tipul genetic de sol”. Clasificările trebuie să răspundă nevoii oamenilor de a pune ordine în cunoştinţele lor. geneticonaturalistă a solurilor. (Gh. V.De acest aspect s-a ţinut seama şi primele clasificări ruse (Docuceaev. cum ar fi cele făcute de N. 1951).2. Lupaşcu şi colab. Alţi pedologi au considerat că aceste clasificări trebuie să se sprijine pe anumite caracteristici al profilului de sol (F. simplă şi deschisă pentru toate solurile care există. dar şi de altele mai recente. o clasificare de sol trebuie să cuprindă următoarele caracteristici: • să fie generală. A.. pentru a le înţelege ei înşişi şi pentru a se face înţeleşi de alţii. Pentru a-şi atinge scopul pentru care a fost realizată. 1998 ). M.2. Clasificările genetice Aceste clasificări se bazează pe relaţiile directe dintre factorii de formare. • să fie naturală. Aceleaşi preocupări se întâlnesc şi la şcoala franceză de ştiinţa solului. Rozov şi E. Sibirţev. franceze şi americane (înainte de 1960). N. Gherasimov în 1966. C. • să fie folositoare pentru mai multe utilizări. 1928). Ivanova în 1957 şi I. Primele studii efectuate de marele pedolog V. • să fie obiectivă.

cu deosebire în orizontul învelişului ierbaceu. ca şi în taiga şi de aceea nici în sol. Soluri aerale. Pământuri galbene. ci şi sulfaţi. Solurile cenuşii şi cenuşiu închise Zona de stepă. II III IV V VI VII 132 . Clasificarea solurilor după V.1. grosolan. nu există şi nu pot exista nici cloruri. în special. Solurile de tundră. cu o culoare cenuşie . Procesele de pedogeneză au un caracter de tranziţie între zonele II şi IV. Solurile podzolite. Acumularea humusului devine mai slabă. orizontul B capătă o structură nuciformă.1. predomină asupra proceselor de levigare. Acumulare importantă de humus greu solubil. în general şi de levigare foarte slabe. nici în subsol. Crt. Zonalitatea solurilor este dată de variaţia zonală a acestor factori şi în special a vegetaţiei şi a climei. o individualitate de sine stătătoare. Soluri de cernoziom Zona de stepă deşertică. Prima clasificare făcută de Docuceaev a apărut în 1879. albe Zona subtropicală şi tropicală păduroasă. apoi a fost reeditată cu modificări în 1886 şi definitivată în 1900 şi a avut la bază principiul zonalităţii pedo-fito-climatice (tabelul 9. Solurile normale. Soluri castanii şi brune Zona aerală sau zona deşerturilor. Procesele de dezagregare şi în special la levigare ating maximul şi dezagregarea se termină prin podzolirea solurilor. de vegetaţie terestră sau zonală Nr. de culoare roşie Particularităţile principale ale proceselor de pedogeneză Procese de dezagregare. V. Ducuceaev (1900) CLASA A. Structura solurilor este mărunt glomerulară friabilă. Soluri de laterite. format sub influenţa factorilor naturali.). Acumulare mare de humus acid. de culoare brună închisă Zona de taiga. nici sulfaţi sau carbonaţi.Clasificarea respectivă este rezultatul conceptului în care solul este privit ca un corp istorico-natural. Tabelul 9. În subsol se depun nu numai carbonaţi. I Denumirea zonelor şi a tipurilor de sol Zona boreală. În subsol se acumulează carbonaţi. de culoare cenuşie deschisă Zona de silvostepă. Dezagregarea şi levigarea sunt tot atât de intense. Procesele de eflorescenţă sau de exudare a sărurilor uşor solubile.

2. Sol înţelenit de tundră. în mod egal. Ivanova (1957). N. Rozov şi E. Mlaştină de tundră. Soluri carbonatice sau rendzine X. tipul de climat. Soluri de tranziţie Aceste soluri nu corespund întru totul interacţiunii normale dintre condiţiile fizico-geografice şi geobiologice ale regiunii respective. Soluri eoliene. T > 10 = 0-600˚C P = 120-150 mm Slab hidromorf Semihidromorf Hidromorf 133 Ordinul genetic Tipul genetic Sol gleic de tundră. N. Rozov şi E. drenajul şi complexul organo-mineral. Toate aceste aspecte sunt redate în tabelul 9. N. N.2.CLASA B. N. aluvială de tundră Mlaştină . Soluri anormale Solurile respective nu sunt legate în mod genetic de complexul normal al condiţiilor locale fizico-geografice şi geobiologice. Soluri aluviale XIII. Ivanova (1967) se precizează. alterarea. N. Sol gleic de tundră. Rozov (1958) şi N. Solonceacuri secundare CLASA C. Soluri mlăştinoase de luncă IX. VIII. ciclurile biologice. Ivanova Clase geneticoecologice 1. În schema de clasificare întocmită de N. Sol înţelenit de tundră. Solurile tundrei Automorf şi regiunilor arctice. Sol turbos. Aceste clasificări au evoluat şi a apărut o subdivizare accentuată a climatelor şi bioclimatelor. Ivanova. XI. N. Clasificarea solurilor simplificată după N. N. Tabelul 9. Rozov şi E. N. Soluri mlăştinoase XII. Dintre acestea se remarcă cele făcute de E.

Solurile zonei subboreale (soluri brune) T > 10 = 18003800˚C P = 450-1000 mm (scoarţă sialitică cu formare de argilă) Automorf Sol de permafrost. I. Lobova. aluvial Semihidromorf Permafrost hidromorfic Mlăştinos pergelic. În acest tip de clasificare sunt prezentate opt moduri de formare a solurilor. B. Automorf Podzoluri Slab hidromorf Soluri înţelenite aluviale aluvial Semihidromorf Hidromorf Turbărie podzolică Turbărie înaltă Turbărie joasă Automorf Brun de pădure Brun rendzinic Brun podzolic Sol aluvial înţelenit Brun gleic Brun podzolic gleic Aluvial gleic Soluri închise Slab hidromorf Semihidromorf Hidromorf Pentru că aprecierea zonală şi climatică nu este compatibilă cu toate solurile. Solurile pergleice de tundră (cu permafrost) T > 10 = 600800˚C P = 150-400 mm 3. Slab hidromorf Sol înţelenit îngheţat pergelic. 134 . Solurile regiunilor boreale de taiga T > 10 = 6002400˚C P = 400-800 mm 4. V. unii autori vin să precizeze importanţa evoluţiei acestora în timp. în care sunt asociate tipul de climat şi conţinutul mineralogic. Kovda. propunând astfel o clasificare istorico-genetică (A.2. Rozanov). Gh.

Volobuiev (1964) şi cea geochimică propusă de M. A. mijlociu. dar acum este definit numai după caracterul profilului morfologic şi pe bază de orizonturi diagnostice (L. iar subclasele sunt determinate de modul de drenaj al solului (automorf. subtip. Tipul genetic de sol rămâne în continuare unitatea de bază a noii clasificări ruse. R. Noul sistem de clasificare rus are o structură ierarhică. L. M. iar la al doilea secţia. Conceptul de supratip (V. Şisov. Fridland) reprezintă o grupare a tipurilor de sol după raportul dintre litogeneză şi pedogeneză. subclasa. În clasificarea rusă se utilizează următorii termeni de diferenţiere: clasa. Speciile se definesc în funcţie de intensitatea principalelor procese de formare (puternic. Subtipurile prezintă diferenţe cantitative în interiorul tipurilor. Clasele sunt definite pe criterii de climat şi vegetaţie. Tipul este nivelul de clasificare cel mai folosit şi are la bază principiul conform căruia fiecare tip de sol se dezvoltă într-un singur ansamblu de condiţii bioclimatice şi hidrologice. la primul nivel aflându-se supratipul. hidromorf etc.).Din aceeaşi categorie mai face parte şi clasificarea organo-minerală a lui V. • acelaşi tip de migrare a constituenţilor din sol. gen şi specii. Glazoskaia (1966). După acest concept se deosebesc trei categorii de supratipuri şi anume: 135 . iar la ultimele niveluri se situează natura şi roca parentală. tip. El se caracterizează prin: • acelaşi tip de acumulare a materiei organice. Genul este determinat de rocile parentale şi de modul cum acestea intervin în textura sau în compoziţia solului. 1998 – Conferinţa Internaţională privind clasificarea solurilor de la Alma Ata). semihidromorf. slab). • aceleaşi măsuri de menţinere şi ameliorare a fertilităţii.

• textura. litoziomul). În această clasificare.O. • organogenic – cuprinde solurile turboase. vulcanice etc. când pedogeneza are loc după formarea rocii (ex. I. Dintre clasificările americane cea mai cunoscută este clasificarea făcută de F.• postlitogenetic. soluri aluviale. • sinlitogenetic . F. În această nouă clasificare sunt cuprinse 105 tipuri de sol şi au fost introduse noi secţii de soluri şi anume: • crioziomuri (soluri cu permafrost). Clasificările americane înainte de 1960 Deşi teritoriul american este foarte vast. 136 . • dispunerea relativă a orizonturilor. Această nouă clasificare prezintă o tendinţă de aliniere la principiile moderne de clasificare din lume cum ar fi Soil Taxonomy. unde pedogeneza are loc simultan cu litogeneza (ex. • culoare orizonturilor.. • degraziomuri (soluri degradate de impactul antropic). C.A.). aceasta apărând după primul război mondial. pentru stabilirea unităţilor de sol autorul precizează lista caracteristicilor profilului care cuprinde: • numărul orizonturilor de profil.R. • compoziţia chimică a acestora. primele clasificări ale solurilor nu au avut tendinţă de universalitate. B. Marbut (1927).B. • eroziomuri (soluri care şi-au pierdut orizonturile diagnostice datorită eroziunii). • structura.

fertilitate). în 1938. O caracteristică aparte a acestui sistem o reprezintă introducerea în clasificare la nivel superior a termenului de pedocal şi pedalfer. regimul hidric. poate fi împărţit în două jumătăţi: jumătatea vestică cu climat secetos în care predomină pedocalul. Termenul pedalfer (al = aluminiu. dezvoltarea profilului de sol).U. intrazonale şi azonale. • grupele mari ale solului (corespunzătoare tipurilor genetice din clasificarea rusă şi sovietică). C.• grosimea geologică a materialului solului. teritoriul S. După clasificarea lui F. dar în care întâlneşte fer şi aluminiu. • punerea în circulaţie a unor termeni noi. în care s-a dezvoltat pedalferul. şi estul mai umed. cal = calcar) se foloseşte pentru solul care conţine CaCO3 într-unul din orizonturi. După anul 1960 au apărut modificări în structura clasificărilor americane care au căpătat noi tendinţe. renunţându-se la cei vechi. Marbut. Termenul pedocal (pedon = sol.A. vechiul sistem de clasificare americană de către Serviciul pentru Conservarea Solului. • tipurile de sol (diferenţiate dup textură). În acest sistem de clasificare se găsesc şapte categorii majore de soluri. Acest sistem este ierarhizat astfel: • ordinele (nivelul cel mai înalt). constituite din soluri zonale. dintre care amintim: • renunţarea la formula genetică. eroziune. 137 . • fazele de sol (în funcţie de relief. fer = fer) este utilizat pentru un sol lipsit de carbonaţi secundari. • accentuarea pe caracteristicile solurilor. însoţit sau nu de alte săruri. • seriile de soluri (în funcţie de originea şi natura materialului parental. Pe baza acestei teorii a fost elaborat.

Clasificările franceze înainte de 1990 Primele clasificări au fost făcute de către A. După al doilea război mondial şi clasificările franceze capătă o tendinţă de universalitate în care sunt cuprinse 10 clase de soluri. V. Oudin (1937.Vertisoluri. Al doilea ansamblu cuprinde solurile azonale împărţite în soluri aluviale şi soluri scheletice. • soluri podzolice. care a fost adoptată oficial după 1960. C. Erhart (1933) şi se refereau numai la solurile Franţei. Demolon în care se întâlnesc două mari ansambluri de soluri: soluri evoluate şi soluri puţin evoluate.Soluri minerale brute. • soluri brune. • rendzine. Pedologii respectivi s-au inspirat din principiile „Şcolii ruse de pedologie”. Ansamblul solurilor evoluate este structurat pe principiul zonalităţii climatice. cuprinzând şase categorii importante: • solurile regiunilor reci. . În perioada 1963-1967. Agafonoff (1936) şi H.Soluri slab evoluate. . În anul 1944 a apărut o clasificare făcută de A. • soluri argiloiluviale.Aceste schimbări se vor regăsi în „Soil Taxonomy”. 138 . În cadrul noului sistem de clasificare se întâlnesc 12 clase de soluri: Clasa I Clasa II Clasa III . • soluri mediteraneene. o serie de pedologi francezi s-au unit sub tutela „Comisiei de Pedologie şi Cartografie a Solurilor” (CPCS) şi au întocmit o clasificare a solurilor care a căpătat caracter oficial. 1952).

Soluri podzolice. . soluri semiterestre. 139 .Soluri sodice. grupa. Ele ţin cont de formarea solului şi de procesele care au loc la niveluri superioare şi de caracterele morfologice care apar la nivelul grupelor şi subgrupelor.Soluri cu sescvioxizi de fer. .Soluri calcimagnezice. clasă. D. Clasificările franceze sunt ascendente deoarece sunt construite plecând de la câteva unităţi care apoi se diversifică prin creşterea numărului de criterii. Acest sistem de clasificare cuprinde 11 clase. . Muckenhausen (1962. Avery (1973) în care se găsesc patru niveluri de clasificare: marile grupe. soluri subhidrice şi soluri de mlaştină. tip. .Clasa IV Clasa V Clasa VI Clasa VII Clasa VIII Clasa IX Clasa X Clasa XI Clasa XII .Soluri ferallitice. Ph. Alte clasificări genetice În Germania.Soluri brunefiate. . Clasificarea cuprinde patru secţiuni şi anume: soluri terestre. B.Soluri hidromorfe. Din anul 1976. . . În Marea Britanie prezintă importanţă clasificarea făcută de W. cea mai cunoscută este clasificarea lui E. subtip.Andosoluri.Soluri izohumice. Ca element de clasificare el a propus următoarele niveluri: secţiune. Autorul distinge o pedogeneză de tip climatic (zonală în şcoala rusă). . Kubiena. care depinde de condiţiile staţionale (roca mamă.). V. El arată că „solul nu poate fi definit în afara mediului în care s-a format”. 1965) inspirată din lucrările lui L. Duchaufour a întocmit o nouă clasificare cu o anumită orientare ecologică. drenaj etc.

2. După aceasta au mai existat şi alte încercări. ultima fiind cea prezentată la Congresul de la Madison. N.subgrupa şi seria. Această iniţiativă s-a numit „I-a aproximaţie”. precum şi din cea franceză. iar în anul 1975 a fost publicată într-un volum de 754 pagini cu poze color şi cu numeroase tabele care cuprindeau descrieri şi analize de profil.A. V. denumite prin termeni precişi şi ierarhic încadraţi. Această formă a mai suferit mici modificări. Florea (1969). care a fost adoptată oficial de către Departamentul Agriculturii din S. Kubiena. Termenii utilizaţi reprezintă asociaţii de silabe din cuvinte de origine latină sau greacă.3. sub titulatura de Taxonomia Solurilor (Soil Taxonomy.. care exprimă caracterul reprezentativ din punct de vedere morfogenetic al solurilor. Clasificarea americană În anul 1951. Clasificările morfologice O mare parte dintre pedologii care s-au ocupat cu clasificarea solurilor au ajuns la concluzia că acestea trebuie să se sprijine pe date mai concrete şi mai puţin pe concepte.U. Conform acestor teorii solurile trebuie clasificate după proprietăţile lor intrinseci. Bucur şi N.U. În România până în anul 1980 sunt de remarcat clasificările făcute de C. Păunescu. denumită „a VII-a aproximaţie”..A. Scopul clasificării a fost acela de a realiza o sistematică a solurilor lumii. Autorul s-a inspirat din clasificarea lui L. 1960). C. Smith au făcut o primă încercare de a clasifica solurile după morfologie şi proprietăţi. în S. A. Chiriţă (1972). Nomenclatura respectivă a devenit accesibilă pe plan 140 . 9. un grup de pedologi sub îndrumarea lui G.

împărţite în epipedon (cele care sunt la suprafaţă) şi orizonturi de adâncime. fragipanic (lutos. Pedonul secundare. grosimea. umbric (închis la culoare. foarte acid. Orizontul B poate fi cambic (culoare brună. şi orizonturi de diagnostic 141 . natric (argilic şi sodic). Al doilea concept original este cel de pedon. Epipedonul poate fi ochric (puţin humifer. cu alterare completă). oxic (foarte colorat de fer. Studiul solului se face după cum este el în prezent nu după cum a fost înainte de luarea în cultură. Orizonturile de diagnostic sunt definite cu precizie în ceea ce priveşte culoarea. Definirea orizonturilor este bazată pe criterii obiective. gipsic (bogat în CaSO4) etc. În cadrul acestui sistem de clasificare sunt descrise 23 de orizonturi de diagnostic. Faţă de sistemele anterioare au fost introduse trei concepţii noi şi anume: despre orizonturile de diagnostic. despre pedon şi despre vocabularul folosit. „fragil”). vizibile şi măsurabile. Dintre orizonturile de diagnostic secundare cele mai importante sunt: calcic (cu acumulare de Ca). cu alterare incompletă). cuprinde. culoare deschisă) mollic (închis la culoare. structură masivă) sau histic (turbos). organice şi minerale). argilic (cu prezenţa argilanelor) şi spodic (cu acumulări amorfe. foarte compact. gradul de saturaţie cu baze etc. Pedonul se subîmparte în două orizonturi principale de diagnostic: epipedonul (orizontul de suprafaţă) şi orizontul de profunzime (B de alterare sau B iluvial).mondial. de asemenea. bine structurat). slab acid. conţinutul de materie organică. care este considerat ca un volum format din orizonturi suprapuse. Orizonturile respective constituie elementele de bază ale sistemului. tasat.

• gradul de transformare prin alterare sau argiloiluviere. a) Ordinele de soluri Această clasificare cuprinde 11 ordine acare sunt definite pe baza naturii şi succesiunii orizonturilor de diagnostic. fiind înlocuite toate denumirile vechi de origine rusă sau germană. Entisolurile (soluri primitive). Evoluţia slabă a profilului este datorată rezistenţei la alterare a materialului parental sau expunerii suprafeţelor la acţiunea proceselor de eroziune sau 142 . fără orizonturi distincte. grupa mare şi subgrupa. Cele 11 ordine ale clasificării americane sunt: 1. • gradul de dezvoltare al orizonturilor. • 2 unităţi inferioare: familia şi seria. suficient pentru studiul orizonturilor sale şi a relaţiilor lor în cadrul profilului. neevoluate. Unităţile următoare rezultă prin adiţionare unor adjective. Clasificarea americană (Soil Taxonomy) are o structură ierarhizată formată din 6 unităţi taxonomice. sunt soluri tinere. care se prescurtează cu ent. • compoziţia globală. Profilul de sol prezintă numai orizonturile A şi C. Vocabularul utilizat este în totalitate nou. împărţite în două grupe: • 4 unităţi superioare şi anume: ordinul. Pentru nivelurile superioare (ordine) se utilizează zece denumiri care se termină în sol. Pentru subordine şi marile grupe numele se obţine prin adiţionarea a una sau două silabe la aceea a ordinului. subordinul. Etimologia denumirii provine de la cuvântul „recent”.Pedonul reprezintă cel mai mic volum de sol. Criteriile de diagnostic sunt: • prezenţa sau absenţa orizonturilor diagnostice specifice.

Denumirea derivă din latinescul inceptum (început) şi se prescurtează cu ept. seroziomurile. de la cuvântul aridus care înseamnă uscat şi se prescurtează cu id. Acestea se formează în toate regiunile climatice. Mollisolurile mai sunt cunoscute şi ca soluri de ierburi. acestea nu sunt drenate. Majoritatea aridisolurilor conţin carbonaţi. dar comparativ cu alte soluri din zonă sunt imature. 5. Vertisolurile (soluri argiloase închise care crapă) au un conţinut ridicat de argile gonflabile. Carbonaţii se găsesc în cantităţi mari. Aridisolurile (soluri specifice deşertului). Aceste soluri pot fi întâlnite şi pe şesuri aluviale. Inceptisolurile (soluri imature) sunt puţin mai evoluate decât entisolurile. Prin gonflarea argilelor se formează în masa solului nişte lentile care alunecă una pe lângă alta. fiind cele mai productive din lume. Denumirea vine de la latinescul vertus (întoarcere). dar spre deosebire de solurile specifice acestor zone. 4. apărând o serie de suprafeţe lustruite numite „feţe de alunecare”. unii fiind cimentaţi. Prin restrângerea şi gonflarea acestor soluri sub influenţa apelor din precipitaţii sau de infiltraţie laterală. În deşert se găseşte un adevărat muzeu al solurilor unde sunt conservate şi solurile formate în climatele anterioare mai umede. Etimologia cuvântului aridisoluri îşi are originea în limba latină. formând un orizont petrocalcic. 143 . În acest ordin sunt cuprinse parţial solurile roşii de deşert. prescurtat cu vert. cât şi în cele de la tropice. 3. solonceacurile şi solurile brune roşcate (clasificarea rusă). 2. cu excepţia deşertului. Solurile respective sunt răspândite atât în zonele temperate. materialul din orizontul C este adus la suprafaţă şi odată cu el şi elementele chimice.îngropare sub alte materiale aduse de vânt sau de alţi agenţi.

Rădăcinile ierburilor favorizează dezvoltarea unui orizont A cu grosime mare. (soluri bogate în baze schimbabile de sub pădurile de foioase) au un orizont argilic sau natric cu V>35%. negru. Sunt formate pe roci sedimentare şi cristaline bazice care se alterează uşor. şi se prescurtează cu ox. viu colorate cu pete roşii sau galbene. rendzinele şi solurile brune forestiere.Histosolurile (soluri organice) sunt acumulări de materie organică în mediu care au fost umede. cuvântul provine de la grecescul spodos. Cuvântului „ultisol” derivă din latinescul ultimus (cel din urmă). cernoziomurile. Etimologia cuvântului îşi are originea în grecescul histos (ţesut) şi se prescurtează cu hist. Spodosolurile (soluri acide din pădurile cu răşinoase) se caracterizează prin prezenţa unui orizont B spodic. Sunt soluri bine drenate. 10. afânat) şi se prescurtează cu mollis. În această categorie sunt incluse podzolurile. pentru a se putea descompune. Alfisolurile termenul de pedalfer. Oxisolurile (soluri tropicale foarte alterate) se caracterizează prin prezenţa unui orizont B oxic. parţial solurile brune. În acest ordin se includ parţial solurile castanii. În ordinul alfisolurilor intră parţial cernoziomurile argiloiluviale. podzolice şi podzolice gleice. bogat în humus şi în elemente nutritive. prescurtat cu ult. În acest ordin sunt incluse solurile lateritice. Denumirea alf sugerează 144 . Cuvântul provine din limba franceză. Solurile incluse în acest ordin sunt răspândite din zona boreală până în cea tropicală umedă. oxid. bruniziomurile (soluri de preerie).Etimologia derivă din latinescul mollis (moale. Etimologic. 9. Ultisolurile (soluri de pădure cu conţinut scăzut în baze. din regiunile calde). 7. 8. planosolurile şi solurile argiloiluviale. În această categorie de soluri se atinge ultima fază de alterare a silicaţilor. 6.

Denumirea rezultă prin unirea marilor grupe cu un adjectiv care caracterizează. permeabilitatea. Bh etc. clasele termice bazate pe temperatura medie anuală a solului la adâncimea de 50 cm.). gradul de saturaţie în baze etc. fie conceptul central al grupei. • proprietăţi de diagnostic cum sunt: culoarea.Andosolurile sunt formate pe roci vulcanice şi se prescurtează cu sufixul and. clasele mineralogice. dominanţei alofanelor sau dominanţei sescvioxizilor liberi cu diametru mai mic de 2 microni. reacţia solului.11. 145 . ca de exemplu: aq + oll = aqoll. Aceasta se poate exemplifica prin următoarele denumiri: hapludalf tipic. b) Subordinele se găsesc câte 2 până la 6 în fiecare ordin şi se diferenţiază după următoarele criterii: • prezenţa sau absenţa hidromorfismului. e) Familiile În cadrul acestui nivel de clasificare figurează cele mai importante proprietăţi pentru creşterea plantelor. Denumirea ordinelor rezultă din combinarea prefixului elementului formativ al ordinului (din 2 silabe). hapludalf litic. Denumirea marilor grupe se formează din unirea prefixului cu numele subordinului. Aprecierea regimului hidric este dificil pe tot globul de realizat deoarece necesită un număr foarte mare de măsurători de calitate. c) Marile grupe sunt subdiviziuni ale subordinelor (1-9) şi se diferenţiază pe baza următoarelor criterii: • orizonturile diagnostice indică diferenţierile majore şi gradul de dezvoltare a profilului (Bt. consistenţă. hapludalf agric. cum ar fi de exemplu: dur + aquoll = duraquoll. cum ar fi: marile clase texturale. d) Subgrupele se diferenţiază pe baza trecerii în cadrul marilor grupe. • texturile externe (nisipuri). fie unul integrat. • diferenţierea genetică datorită climatului şi vegetaţiei.

Ediţia definitivă a hărţii a apărut în 1974.000 şi 1:10. B. La Congresului de la Madison din 1960 au fost prezentate hărţi de soluri la scara 1:5.000. Harta solurilor lumii editată de FAO La Congresul Internaţional de Ştiinţa Solului de la (1956) s-a hotărât ca specialiştii din cadrul Comisiei a V-a (geneza şi clasificarea solurilor) să se ocupe de problema clasificării şi corelării solurilor lumii. În această listă solurile sunt prezentate într-o anumită ordine evolutivă şi geografică. Bramao şi apoi a lui R. structură).000. Dudal. prezentând o serie de avantaje dintre care amintim precizia limbajului standardizat. fapt care asigură caracterul naturalistic şi 146 . fiind realizată în mai multe limbi. sistemul de clasificare americană s-a impus în sfera ştiinţifică. Lista solurilor a fost definitivată în anul 1968 de către un colectiv de pedologi din lumea întreagă sub conducerea lui L. Pentru a permite identificarea şi încadrarea corectă a solurilor din diferite regiuni ale Globului. ci este mai mult o listă de unităţi principale de sol. textură. dar care aveau legende diferite.UNESCO utilizată la harta solurilor lumii nu reprezintă un sistem taxonomic propriu-zis. prima schiţă fiind prezentată în 1966.f) Seriile Acestea au pe lângă caracterul unităţilor superioare şi unele caractere de separare a lor în cadrul familiilor. În anul 1961 s-a hotărât crearea unei legende internaţionale unice.000 pentru diferite regiuni ale lumii. definiţia unităţilor de sol se bazează pe proprietăţile observabile şi măsurabile ale solului. Clasificarea FAO . Seriile se pot separa pe baza diferenţelor care există în cadrul orizonturilor de diagnostic (grosime. Deşi controversat.

Pe de altă parte. sol de pustiu sau sol brun de semipustiu. Este necesar ca pentru folosirea corectă a clasificării şi hărţii solurilor lumii. a căror definire este riguros prezentată. yermosol. andosol. pentru a nu se continua confuzia existentă. sol aluvial nu au putut fi folosiţi în terminologie. au fost creaţi termeni noi cum sunt luvisol. soloneţ. Deoarece multe proprietăţi au o strânsă legătură cu utilizarea solului. faeziom. regosol. foloseşte atât denumiri tradiţionale ca: cernoziom. Clasificarea FAO stabileşte o anumită terminologie şi notaţie referitoare la orizonturile pedogenetice. ranker. litosol. chiar dacă termenii noi coincid cu cei vechi în întregime. sol luvic. Caracteristicile sunt asociate în vederea caracterizării orizonturilor de diagnostic şi a cunoaşterii caracterelor de diagnostic. cum sunt cei de sol podzolic. adoptată de clasificarea FAO–UNESCO. orizonturile diagnostice şi caracterele diagnostice. nitosol. dimpotrivă. Proprietăţile alese în acest scop au fost astfel selectate încât să asigure o corelare cu un număr cât mai mare de alte caracteristici ale solului. fluvisol. cât şi denumiri noi care au început să se generalizeze în ultimele decenii ca: vertisol. unităţile de sol separate permit să se tragă concluzii în legătură respective. din punctul de vedere al clasificării. podzoluvisol. ferallsol. histosol. Trebuie subliniat faptul că. Clasificarea FAO–UNESCO a solurilor nu este o simplă asamblare de elemente ci. cu folosirea şi valorificarea optimă a solurilor 147 . Nomenclatura solurilor. Ca urmare. sol de prerie. cambisol. să se folosească definiţiile şi criteriile de diagnoză ale unităţilor de sol. sol brun forestier. acrisol.obiectiv al clasificării. solonceac. ea a făcut posibilă o sinteză unitară. datorită diverselor accepţiuni dată acestor termeni în diferite ţări. sol mediteranean. castanoziom. sol podzolit. rendzină. xerosol. rareori au acelaşi conţinut ştiinţific. creatoare şi realizarea unui inventar concret al repartiţiei şi caracteristicilor solurilor lumii în scopuri ştiinţifice şi practice. planosol. sol lateritic. podzol. mulţi termeni.

podzolice. 11. 4. 8. Soluri luvice (960 milioane ha). al cărui secretar a fost R. Soluri stagnice (Planosoluri. Soluri nitice (250 milioane soluri). halice. luvice. sodice. 5. 6. Soluri andice (160 milioane ha). Dudal. respectiv: soluri cu atribute organice. Pe baza atributelor caracteristice. S-au selecţionat 20 de caracteristici. cambice. stagnice. Plintosoluri) (200 milioane ha).000. calcice. andice. antrice şi primice. 10. respectiv după acele caractere considerate specifice principalelor categorii de soluri. Soluri fluvice (320 milioane ha). Pentru gruparea solurilor lumii s-a propus denumirea solurilor după atribute. 9. gipsice. în 1980 s-a luat iniţiativa unei Baze Internaţionale de Referinţă pentru Clasificarea Solurilor (IRB). 3. feralice. Soluri lixice (Lixisoluri. Soluri vertice (340 milioane ha). molice. Soluri gleice (620 milioane ha). La Congresul Mondial de Ştiinţa Solului care a avut loc în anul 1998 la Montpellier s-a prezentat o nouă listă cu 30 grupe mari de soluri. Soluri feralice (100 milioane ha). 12. Soluri organice (240 milioane ha). la Kyoto s-au propus următoarele grupe de sol: 1. 2. soluri cu atribute vertice. lixice. însărcinat cu coordonarea şi editarea de către FAO a Hărţii solurilor lumii la scara 1:5. Grupele menţionate corespund grupelor majore de soluri din Legenda FAO-UNESCO. fluvice. nitice. 7.000. Acrisoluri) (1100 milioane ha). cernice. Noul sistem nu este ierarhizat. Soluri podzolice (480 milioane ha).C. el fiind constituit pe baza unei grupări a solurilor la un nivel înalt pe baza unor atribute majore. Soluri 148 . în care au fost incluşi cei mai cunoscuţi pedologi din lume. Baza internaţională de referinţă (BIR) pentru clasificarea solurilor Pentru îmbunătăţirea sistemului de clasificare FAO şi pentru acceptarea unanimă a unei clasificări din iniţiativa Societăţii Internaţionale de Ştiinţa Solului. S-a creat un grup de lucru. Acest grup de lucru a avut până în prezent numeroase întâlniri de lucru şi a reuşit ca în 1980 la Congresul Internaţional din Japonia (Kyoto) să prezinte o listă de 20 grupe mari de soluri.

textura etc. care este în primul rând cantitativă şi care nu exclude posibilitatea introducerii de noi definiţii. 16. materialul parental.) În acest sistem de clasificare se merge pe linia unificării tendinţelor diverse prezentate în pedologia contemporană. care este considerată a fi rezultatul unui set de procese prezente sau trecute de formare a solului. vegetaţia etc. 17. 18. Asamblajul este o combinaţie specifică de caracteristici şi sunt indicatoare pentru procesul de formare a solurilor. 14.).salice (solonceacuri) (260 milioane ha). panta. Leptosoluri) (3560 milioane ha). Secvenţa este o variaţie laterală a felului de orizonturi şi a combinaţiilor lor vertice. culoarea. Referenţialul Pedologic Francez (RPF) 149 . Soluri cambice (725 milioane ha). O suprafaţă considerabilă a uscatului (995 milioane ha) este lipsită de covorul solului. Solul (pedonul) este o combinaţie verticală specifică de orizonturi. Caracteristica este o trăsătură observabilă şi măsurabilă a solului (de ex. Soluri modice (Cambisoluri humice) (100 milioane ha). suprafaţa uscatului cu înveliş permanent de sol este în jur de 13. Soluri sodice (soloneţuri) (100 milioane ha). Grupul de lucru privind BIR a mai propus şi următoarea terminologie privind profilul de sol. 20. Soluri antrice (2 milioane ha). Totodată.000 milioane ha). D. Soluri calcice (1. de exprimare pe o grosime minimă şi care este distinct de asamblajele care apar în straturile imediat deasupra sau dedesubt. 13. Sistemul are o bază genetică. Orizontul este un strat care constă din unul sau din două asamblaje care au un grad minim. Soluri cernice (830 milioane ha). Soluri primice (Regosoluri Arenosoluri. apărând în cadrul unei adâncimi. Soluri gipsice (150 milioane ha). 19.392 milioane ha. corelată cu trăsăturile landşaftului (spre ex. pH-ul. 15.

C. inclusiv cele din punct de vedere genetic. Conceptul de orizont de diagnostic este înlocuit cu orizonturi de referinţe (orizonturi-concept). A patra dimensiune a acestei unităţi este temporară. Ultima ediţie a acestui sistem de clasificare. Noul sistem nu este o clasificare ierarhizată. a apărut în anul 1995. care sunt descrise cu o mare precizie şi sunt definite prin combinaţii de caractere. date analitice. O unitate de înveliş de sol este în acelaşi timp şi o unitate de sol-landşaft. Acest sistem de referinţe urmăreşte realizarea unei imagini a învelişului de sol care să corespundă realităţii având şi o valoare aplicativă ridicată. Baize şi M. Girard. Criteriile de identificare a variaţiilor laterale sunt schimbările de la un tip de orizont la altul sau apariţia unor modificări în caracteristicile aceluiaşi tip de orizont genetic. Dintre autori a făcut parte şi dr. ci unitatea de înveliş de sol (Soil Cover) prin care se înţelege corpul natural de sol tridimensional caracterizat nu numai prin constituenţii minerali şi organici şi succesiuni specifice de orizonturi. Coordonarea ştiinţifică a fost asigurată de D. mult îmbunătăţită. ci şi prin tipul de treceri laterale. 150 . Orizonturile de referinţă sunt definite şi descrise pe baza următoarelor elemente: caractere morfologice. ci un ansamblu de referinţe pedologice. respectiv prin relaţiile cu corpurile de sol învecinate. Lupaşcu Gheorghe. întrucât se ia în considerare şi dinamica în timp a corpului de sol. ing. nu mai este un pedon singular.Acest referenţial a fost elaborat de un grup de lucru în cadrul Asociaţiei franceze pentru studiul solului şi prezentat sub denumirea de „Referenţial pedologic” la Congresul Internaţional de Ştiinţa Solului care a avut loc la Kyoto în 1990. Originalitatea principală a acestui sistem constă în faptul că unitatea elementară de sol care este clasificată. semnificaţie pedologică şi poziţia în cadrul învelişului pedologic.

Autorul descrie profile de referinţă care constituie baza de conceptualizare a situaţiei concrete din teren. Duchaufour în 1991 El se inspiră din clasificarea franceză genetică a solurilor din anul 1967 şi urmăreşte două aspecte. respectiv păstrarea principiilor de bază şi modernizarea nomenclaturii solurilor. Regruparea profilelor de referinţă se face pe baza proceselor pedogenetice.P. Referinţa (similară p. E. de către un grup de pedologi români din cercetare şi învăţământul superior. Această ultimă formă care a fost adoptată oficial în 1980 a trecut prin 151 .) din Bucureşti. cât şi la nivelul planetei arată că tentativele de ase stabili un sistem internaţional unic au suferit până în prezent un eşec. Acest lucru se restrânge negativ asupra unificării clasificărilor din pedologie şi constituie un obstacol în schimbările de informaţii teoretice şi practice. Această situaţie poate fi remediată prin cunoaşterea aprofundată a principalelor idei şi sisteme de clasificare a solurilor care se folosesc pe glob.A. care constituie baza de comparare a oricărui sol din teren în vederea cunoaşterii şi clasificării lui. Referenţialul bazat pe procese pedogenetice evolutive propus de Ph.Conceptul de pedon este înlocuit cu solum-diagnostic. Sistemul român de clasificare a solurilor (1980) Actualul sistem de clasificare a solurilor României a fost elaborat sub egida Institutului de Cercetări pentru Pedologie şi Agrochimie (I. definit ca o succesiune verticală a orizonturilor de referinţă. Cunoaşterea principalelor tendinţe privind sistematica solurilor în diferite ţări.p.C. unitatea de sol din clasificarea FAO) apare ca un concept cadru.

Sistemul român de clasificare. spre deosebire de un orizont genetic. Aceste elemente de diagnostic au fost concepute cu limite cantitative de variaţie. caracterul diagnostic şi secţiunea de control. specia şi varianta. orizontul organic. pe măsura acumulării de noi cunoştinţe. superior şi inferior unitar integrate. includerea de noi unităţi taxonomice. În acelaşi timp s-a renunţat la vechea introducere a solurilor în cadrul natural în care s-au format. care pot fi identificate şi măsurate în teren şi laborator. respectiv ale profilului de sol. orizontul mineral. dar identificarea şi introducerea lor în clasificare se face pe baza orizonturilor şi caracterelor diagnostice. bine precizate. cuprinde şi un text îndrumător în care sunt redate elementele de bază ale clasificării şi anume: termenii generali. a ) Termenii generali Ei definesc în mod riguros noţiunile cu care operează pedologul atât în teren cât şi în laborator în vederea clasificării solurilor. pentru a servi acestui scop. orizonturile de sol şi elementele diagnostice. în cadrul fiecărui element. Orizontul diagnostic este considerat orice orizont care constituie un criteriu pentru definirea unităţilor taxonomice din sistemul de clasificare a solurilor. orizontul diagnostic. 39 tipuri şi cca. tipul şi subtipul. Clasificarea română este ierarhizată şi cuprinde la nivel superior trei ranguri taxonomice: clasa. Acest sistem de clasificare se bazează foarte mult pe soluţiile adoptate de Soil Taxonomy şi pe Clasificarea FAO. La nivel inferior sunt prevăzute varietatea. folosindu-se orizonturile diagnostice şi alte proprietăţi. care permite. definite pe baza unor criterii bine precizate.mai multe revizuiri începând din anul 1969. cu cele două niveluri. un orizont de diagnostic este definit. întrucât solurile sunt clasificate pe baza proprietăţilor intrinseci. În consecinţă. În sistem sunt cuprinse 10 clase. S-a asigurat astfel un caracter general şi unitar al clasificării. Denumirea solurilor la nivel de tip a fost păstrată în cele mai multe cazuri. Aceştia sunt orizontul de sol. 470 subtipuri. atât prin caracterele generale de procesul de 152 .

E. Limita ei superioară este suprafaţa solului. b) Orizonturile pedogenetice de sol Acestea includ orizonturile A. asociate cu anumite orizonturi diagnostice. sc (salinizat). caracterele care nu sunt incluse în definiţia orizonturilor diagnostice. Elementele diagnostice sunt prezentate în funcţie de modul cum servesc ele la definirea în diagnoza tipurilor şi subtipurilor de sol. conţinut de materie organică. R. Z (fragipan). Deci. Clasificarea solurilor la nivel superior Sistemul român de clasificare ia în considerare la încadrarea solurilor la acest nivel pe lângă orizonturile de diagnostic şi următoarele caractere 153 . culoare etc. C. dar care se referă la alte caracteristici importante ale solului sau care. fac ca aceste orizonturi să fie folosite diferenţial în clasificare. Y (vertic). Sunt prevăzute şi orizonturile de tranziţie. G. Secţiunea de control este o grosime convenţional stabilită a profilului de sol în limitele căreia definiţia unei unităţi taxonomice prevede identificarea elementelor diagnostice respective sau pentru care se prevede aprecierea unei însuşiri a solului. sunt considerate caractere diagnostice. T. c) Elementele diagnostice Prezintă elementele caracteristice utilizate în includerea solurilor în cadrul unităţilor taxonomice. na (alcalic sau natric) şi ac (alcalizat). w (pseudogleizat). sa (salic). fie 200 cm dacă până la această adâncime nu apare roca compactă. cât şi prin alte însuşiri exprimate cantitativ.pedogeneză care l-a creat. W. B. O. Caracterul diagnostic este considerat orice însuşire sau grup de însuşiri care sunt folosite drept criterii pentru definirea unităţilor din sistemul de clasificare a solurilor. iar limita inferioară este fie la adâncimea la care apare roca compactă (dură). ca spre exemplu grosime.

Clasificarea solurilor la nivel inferior 154 . La nivel de subtip sunt separate 470 de unităţi. caracterul sodic.). criptospodic-litic etc. au fost luate în considerare unele criterii care reflectă caracterul de tranziţie spre alte tipuri (molic. Au fost admise pentru orice subtip.). La separarea lor. eventual puţin modificate sau denumiri nou introduse (podzol.). • la nivel de subtip se folosesc adjective. fie printr-un substantiv asociat ca un adjectiv (soluri organice). materia organică segregabilă.3.) sau altele care intervin hotărâtor în proprietăţile solurilor cum sunt: structura particulară (vermic). fapt care obligă la cunoaşterea exactă a modului cum se aplică criteriile de clasificare. solonceac. cu excepţia celui tipic. glasic etc. unităţi rezultate din asocierea a două criterii (de exemplu cromic-gleizat. caracterul vermic. planic).) pe baza prezenţei unui orizont diagnostic specific. în România au fost separate 10 clase de sol (tabelul 9. • la nivel de tip s folosesc denumirile clasice. vertic. prezenţa altor caractere particulare (sodic. În unele cazuri. culoarea solului. Nomenclatura folosită este următoarea: • la nivel de clasă se foloseşte o denumire reprezentată fie printr-un substantiv (molisoluri). saturaţia cu baze. andic etc. caracterul cromic.diagnostice: schimbarea texturală bruscă. Sunt prevăzute 39 tipuri de sol. contactul litic şi adâncimea de situare a unui orizont sau caracter diagnostic. material amorf. definiţiile noi se suprapun celor precedente. vertisol etc. cu excepţia subtipului tipic. cromic. La nivelul clasei de sol. Tipurile de sol se separă în cadrul clasei de sol în funcţie de particularităţile orizontului diagnostic sau alte caractere diagnostice. prezenţa unor orizonturi la o anumită adâncime (litic.

specia de sol şi varianta de sol. • acoperirea solului cu depuneri. • adâncimea de apariţie a carbonaţilor şi conţinutul de carbonaţi de calciu. care reprezintă cea mai mică unitate taxonomică la nivel superior. Clasificarea solurilor la nivel inferior include patru unităţi taxonomice şi anume: varietatea de sol. sau indicatori pedologici. • gradul de eroziune. luvic slab. a) Varietatea de sol. familia de sol. Încadrarea în aceste unităţi taxonomice se face pe baza unuia sau mai multor caractere diagnostice. Toate aceste caracteristici sau proprietăţi care servesc la subdivizarea unităţilor formează grupa caracterelor diagnostice de nivel inferior. sulfuri etc.Subtipul de sol. se subîmparte în continuare ţinând cont de: • anumite caracteristici morfogenetice nefolosite în clasificarea la nivel superior. care sunt precizate în cadrul sistemului de clasificare. • intensitatea de manifestare a unor caractere diagnostice deja la nivel superior. • grosimea solului până la roca compactă. melanic. • gradul de alcalinizare a solului. definiţi pentru fiecare unitate taxonomică. Reprezintă o subdiviziune a subetajului de sol rezultată prin subîmpărţirea acestuia pe baza criteriilor următoare: • caracteristici particulare ale solului neluate în considerare la nivel superior (caracter cambic.). • gradul de pseudogleizare a solului. 155 . pietriş sau nisip grosier. • anumite proprietăţi ale solului sau materialului parental importante din punct de vedere practic. • gradul de gleizare a solului. decopertare sau colmatare. • gradul de salinizare a solului.

d) Varianta de sol. varietatea de sol constituie în primul rând o subîmpărţire de detalii. Este o subdiviziune care evidenţiază activitatea antropică.După cum se observă. în funcţie de modul de folosinţă al terenului şi de alte modificări ale solului rezultate în urma utilizării şi poluării lui. Pseudorendzină BR. Precizează caracteristicile texturale ale solului în cazul solurilor minerale sau gradul de transformare a materiei organice în cazul solurilor organice şi variaţia acestora pe profil. Constituie o subîmpărţire a subtipului şi varietăţii în funcţie de natura materialului parental şi compoziţia granulometrică a acestuia. Sol brun argiloiluvial RP. Cernoziom CC.3. cel puţin la partea superioară Tipuri de sol şi prescurtarea SB. Pentru a nu diversifica foarte mult unităţile de sol la nivel de familie au fost stabilite 29 categorii de materiale parentale care se subîmpart apoi în funcţie de alcătuirea granulometrică. Rendzină Argiluvisoluri Orizont B argiloiluvial (fără a se îndeplini condiţia de la clasa 1) PR. Clasificarea solurilor la nivel superior în România Clasa Molisoluri Orizont de diagnostic Orizont Am şi orizont subiacent cu culori de orizont molic. Sol cenuşiu RZ. Cernoziom argiloiluvial CM. Cernoziom cambic CI. c) Specia de sol. Sol bătrân CZ. Sol brun roşcat luvic 156 . Sol brun roşcat BD. de ordin calitativ şi cantitativ de sol. b) Familia de sol. Tabelul 9. Sol cernoziomoid CN.

Sol negru clinohidromorf (sol negru de fâneaţă) Soluri halomorfe Vertisoluri Soluri neevoluate. Sol negru acid AN. Vertisol LS. Coluvisol DD. Orizont G (gleic) sau W (pseudogleic) PD. Sol brun eu-mezobazic TR. Sol aluvial ER. 6. Lăcovişte CG. Andosol HS. Sol gleic NF. Regosol PS. Spodosoluri 5.BP. cel puţin în partea Soluri hidromorfe superioară. Sol roşu (terra rossa) BO. sau profil intens trunchiat ori drenaj prin desfundare PG. Sol brun luvic SP. Protosol aluvial SA. Soloneţ VS. Sol brun acid PB. Podzol NO. Protosol antropic 157 . Erodisol CO. Sol pseudogleic SC. Luvisol albic Cambisoluri Orizont B cambic (fără a se îndeplini condiţia de la clasele 1. Sol humicosilicatic LC. Litosol RS. Sol desfundat A. 7) Orizont B spodic PL. trunchiate sau desfundate Orizont sa (salic) sau na (natric) Orizont vertic Orizont A (în general slab format) urmat de material parental. Psamosol AA. Solonceac SN. Sol brun feriiluvial (podzolic) Umbrisoluri Orizont A umbric şi orizont subiacent cu culori de orizont umbric. Planosol BM.

9. SOLURILE BĂLANE SAU KASTANOZIOMURILE Sunt soluri cu orizont A molic (Am) cu crome mai mari de 2 (în stare umedă).3. Clasa molisolurilor cuprinde următoarele tipuri de sol: Kastanoziom (sol bălan). Sol turbos Denumirea solului Încadrarea solurilor în unităţile taxonomice ale sistemului şi denumirea lor se va face în funcţie de criteriile de încadrare pentru fiecare nivel. cernoziom argiloiluvial. AR.1.2. CLASA MOLISOLURILOR În tabelul 9. Sunt excluse solurile formate pe materiale parentale calcarifere. rendzină. sol cernoziomoid.3. În acest sens faţă de sistemele de clasificare obiective prezentate până acum. pseudorendzină. Solurile bălane sunt puţin răspândite în 158 . în România se încearcă o îmbinare a principiilor morfogenetice cu orizonturile şi caracterele de diagnostic şi de păstrare a denumirii tipului genetic de sol ca unitate de bază a clasificării solurilor. sol cenuşiu. După cum se constată în cadrul sistemului român de clasificare a solurilor pe lângă criteriile morfologice se ţine cont şi de aspectele genetice. cernoziom cambic. cernoziom. Această clasă se caracterizează printr-un orizont A molic (Am) continuat cu un orizont intermediar ce poate fi un AC.5 în stare umedă. Carbonatul de calciu este prezent. Bv sau Bt şi care au la partea superioară culori cu valori şi crome sub 3. s-a observat că prima clasă de soluri în clasificarea la nivel de clasă şi tip este aceea a molisolurilor.Soluri organice (histosoluri) Orizont turbos TB. de regulă de la suprafaţă. Detaliile criteriilor atât pentru unităţile de rang superior cât şi cele de rang inferior sunt prezentate în cadrul sistemului român de clasificare a solurilor. Caracterizarea principalelor tipuri de soluri după SRCS-1980 A.5 ( la umed) cel puţin pe faţa superioară şi feţele agregatelor structurale şi orizont Cca în primii 125 cm sau cu pudră friabilă de carbonat de calciu (concentrări de carbonaţi secundari) în primii 100 cm. Nu prezintă alte orizonturi sau proprietăţi diagnostice. cu orizont AC cu valori şi crome sub 3.

legume. brun închise). predomină Ca). Conţinutul de humus de circa 2% în Am. Iar=20-24. slab alcaline (pH 8). unde s-au format în condiţii de relief plan sau slab înclinat. argile.5 şi orizont Cca sau concentrări de pudră friabilă de CaCO 3 în primii 125 cm.5.7 – 11. prezintă într-o bună parte a anului. Bt) cu culori cu crome < 3. Orizontul Am este brun sau brun deschis cu grosime de 30-40 cm. deficit de umiditate. de obicei mijlocie (lutonisipoasă. levigarea argilei şi a sărurilor solubile a fost slabă. S-au format în condiţii de :  relief de câmpie sau podişuri joase. Datorită climatului mai umed şi vegetaţiei ierboase cu o cantitate mare de biomasă. Textura solului este nediferenţiată pe profil. lutoasă). iar Cca are culoare deschisă (gălbuie). regim hidric parţial percolativ). sunt saturate cu baze (V 100% din cationi. T0 = 10. crotovine) şi în CaCO3. pe material parental reprezentat prin loess. structura granulometrică mică. Câmpia Transilvaniei şi în Dobrogea. proprietăţi.K. Solul bălan tipic are următorul profil: Am – A/C – Cca. Profil. A/C are culori de orizont molic. Bv. Sunt excluse solurile formate pe materiale parentale calcarifere sau roci calcaroase care apar între 20 şi 50 cm. viţă de vie şi pomi (în special cais şi piersic). cervotocine. inconvenient înlăturat prin irigare. 0 T =8. Sunt folosite pentru culturi de câmp.3 Iar=17-21. fiind prezente în special în Dobrogea. iar acumularea de humus în A este mai mare). CERNOZIOMURILE Sunt soluri cu orizont A molic (Am) cu crome ≤ 2 (culori închise.5-11. gros de 15-25 cm şi de la adâncimea de 50-60 cm. depozite loessoide şi luturi şi într-o climă aridă (P mm = 350-430. Câmpia de Vest. proprietăţi.1). active microbiologic şi bine aprovizionate cu substanţe nutritive. este de bună calitate (mull calcic). Necesită fertilizare cu gunoi de grajd şi N. capacitatea pentru apă şi aer bune. ETP>700 mm.P. Profilul solului este foarte bogat în neoformaţiuni biogene (coprolite. Cernoziomurile tipice au profil cu orizonturile Am – A/C – C sau Cca bine exprimate (figura 9. levigarea şi bioacumularea sunt mai intense decât la solurile bălane (de obicei CaCO3 a fost spălat de la suprafaţă. Datorită aridităţii climatului.  vegetaţie ierboasă de stepă mai reprezentată decât la solurile bălane (pajişti mezoxerofite).  pe loess sau depozite loessoide (uneori şi pe luturi. Câmpia Moldovei. iar sub influenţa vegetaţiei ierboase (cu biomasa redusă) a rezultat un orizont Am cu conţinut scăzut de humus. regim hidric parţial percolativ). porozitate permeabilitate. orizont intermediar (AC. Profil. nisipuri etc).  clima puţin mai umedă decât la solurile bălane (P mm = 400-500. dezvoltată moderat în Am şi slab în A/C. negricioase.ţara noastră. 159 . Ocupă suprafeţe întinse în Câmpia Română. Fertilitate. ETP>700. Datorită climatului arid.

fertilizare chimică şi organică.  vegetaţie de silvostepă (pajişti ca în stepă. nediferenţiată pe profil. T0 = 8. Profilul prezintă neoformaţii biogene şi de CaCO3. Fiind situate în zone geografice mai umede. Textura este nediferenţiată. Orizontul Am este închis la culoare (brun închis. sunt mai bine aprovizionate 160 . structura glomerulara bine dezvoltată în Am şi columnoid prismatică în BV. Sunt răspândite în zone mai umede decât cele ale cernoziomurilor şi s-au format în următoarele condiţii:  relief de câmpie. luturi. grad ridicat de saturaţie cu baze (V)≈80%. Conţinutul de humus este mai mare (3-6%) şi de calitate superioară (mull calcic).6.Orizontul Am este mai închis la culoare (brun-închis sau negricios). Sunt soluri bune pentru toate culturile şi sunt folosite în special pentru culturi de câmp. permeabilitate. unde a dus la separarea unui orizont Bv (B cambic).3 – 11.  solificarea se caracterizează printr-o acumulare intensă de humus (calcic). Fertilitatea.5. pH între 7-7. în funcţie de materialul parental). podişuri şi dealuri joase. proprietăţi. mijlocie (uneori către fină sau grosieră. active microbiologic şi foarte bine aprovizionate cu substanţe nutritive. regim aerohidric foarte bune. de culori închise şi un orizont Bv având culori tot de orizont molic. pH ≤7. nisipuri. depozite loessoide. mai închis la culoare.  clima mai umedă (P mm > 500 mm. iar cele de CaCO3 încep de la numai de la baza lui Am sau din A/C. activitatea microbiologică sporită şi aprovizionarea cu substanţe nutritive favorabilă creşterii plantelor. dar cu o levigare mai accentuată şi o alterare manifestată şi sub orizontul Am. CERNOZIOMURILE CAMBICE Se caracterizează prin orizont Am cu crome ≤ 2. întrerupte de pâlcurile de păduri de Quercus pedunculiflora şi Quercus pubesceus). argile. Solul prezintă un profil de genul Am-Bv-C sau Cca. negricios) şi gros de 40-50 cm. Profilul are numeroase neoformaţii biogene. ETP<700 mm. A/C este de 20-30 cm grosime. ultimele numai la nivelul orizontului C sau Cca. Cernoziomurile fac parte din categoria celor mai fertile soluri. Iar=30. Deficitul de umiditate se reduce prin aplicarea unei agrotehnici adecvate. porozitatea şi regimul aerohidric bune. Sunt soluri bogate în humus de calitate superioară (3. Textura este mijlocie (uneori spre fină sau grosieră. Cernoziomurile cambice fac parte din categoria celor mai fertile soluri. mull calcic). regim hidric periodic percolativ).5%. Fertilitate. Profil. Gradul de saturaţie cu baze (V%) este în jur de 90%. chiar roci dure. porozitate. peste 50 cm grosime. în funcţie de materialul parental). prin irigaţii. iar C sau Cca apare la adâncime mai mare de 60-70 cm.  pe loess. tot închis la culoare. Bv este de 30-60 cm grosime. iar C sau Cca începe de la adâncimea de 80-120 cm. structura glomerulară.

Gradul de saturaţie cu baze (V%) şi pH-ul cu valori mai scăzute ca la solurile precedente. climă şi vegetaţie. prismatică în Bt. 161 . faţă de cele în care se găsesc cernoziomurile. dar favorabile creşterii plantelor. orizont A/C sau B. Textura cernoziomurilor argiloase uneori este mijlocie spre fină sau grosieră. dar în arealele de silvostepă mai umedă şi cu pondere mai mare a componenţei lemnoase. cu crome ≤2. Profil. activitatea microbiologică şi aprovizionarea cu substanţe nutritive asemănătoare celor de la solul precedent. totuşi uneori se constată un deficit de umiditate care poate fi compensat prin irigare şi lucrarea corectă a solului. Sub aspectul nivelului de fertilitate. dar diferenţiată (plus de argilă în Bt. cu culori de orizont molic. pelicule organominerale în orizontul A/C sau B şi / sau diferenţă de culoare în stare umedă şi uscată. al măsurilor agrochimice recomandate şi al folosinţelor acestor soluri fac parte din aceeaşi categorie cu cernoziomurile cambice. Au profil Am-Bt-C sau Ca. rocă. cu neoformaţii de argilă sub formă de pelicule. iar prin uscare culoarea se deschide foarte mult. migrată de sus). cu un procentaj mai mare de acizi fulvici. ETP ≤ P) în locuri cu microclimate blânde. ceea ce a avut ca urmare migrarea parţială a argilei şi formarea unui orizont Bt (în loc de Bv). Sunt răspândite în aceleaşi areale cu cernoziomurile cambice şi s-au format în aceleaşi condiţii generale de relief. porozitate şi permeabilitate mai scăzută în Bt. Conţinutul de humus este ridicat (3-5%). Am este mai subţire (până la 40 cm). C sau Cca apare la adâncime mai mare (figura 9. pH >6). în special. • pe depozite cu textură variată. proprietăţi. T0=7-8. • în zone cu climă umedă şi răcoroasă (Pmm = 800-900. dar conţinând Ca sau alte elemente bazice. (V% nu coboară sub 75%.cu apă. faţă de cernoziomurile cambice prezintă orizont Bt gros până la 100 cm. Sunt soluri foarte bune pentru toate culturile specifice zonei şi sunt folosite. SOLURI CERNOZIOMOIDE Sunt frecvente în zone ceva mai umede şi răcoroase. CERNOZIOMURI ARGILOASE Se caracterizează prin orizonturile Am şi At cu culori specifice orizontului molic. structură glomerulară în Am. • în arealul pădurilor de foioase. Fertilitate. Cernoziomurile cambice şi cernoziomurile argiloase şi se definesc printr-un orizont Am.2). pentru cultivarea plantelor de câmp. Se întâlnesc în următoarele condiţii: • pe relief de depresiuni intra şi submontane şi de podişuri. sub vegetaţie de fâneaţă. La asemenea soluri se recomandă aplicarea îngrăşămintelor minerale şi organice.

spre zone mai umede şi s-au format în următoarele condiţii:  relief de podişuri. vegetaţiei ierboase (de fâneaţă). inconveniente care pot fi înlăturate prin aplicarea unei agrotehnici adecvate. activitate microbiologică şi aprovizionare cu substanţe nutritive relativ bune. de culoare închisă în stare umedă. cu P mm > 600. Profilul solurilor cernoziomoide este de tipul Am-A/C sau Bv sau Bt-C. cernoziomurilor cambice şi cernoziomurilor argiloiluviale. Necesită aplicarea de îngrăşăminte organice şi minerale. solificarea lor este asemănătoare celei a cernoziomurilor. nediferenţiată la cele cu orizont A/C sau Bv şi diferenţiată la cele cu Bt. iar sub acesta tot glomerulară.Deşi sunt răspândite în zone umede şi răcoroase. grăunţi cuarţoşi albicioşi şi mai puţin închis la culoare. proprietăţi. SOLURI CENUŞII Se caracterizează prin orizont Am cu crome ≤ 2 şi Ame sau Am cu crome > 2. Humusul este de calitate (mull calcic) şi în cantitate mare (3. Fertilitate. Solificarea a dus la formarea unui Am. ceea ce le diferenţiază de solurile corespunzătoare din seria cernoziomurilor. permeabilitate şi regimul aerohidric sunt mai puţin bune. însă cu pelicule organominerale de humus şi argilă. închis la culoare (brun negricios sau cenuşiu închis).5%). Fiind situate în zone umede. în continuarea cernoziomurilor argiloiluviale. uneori aceasta este chiar în exces. orizontul Am are grosimea de 40-60 cm. dar urmat de Ame (de acumulare a humusului. Orizontul A/C este asemănător solurilor argiloiluviale.  vegetaţie de pădure sau silvostepă. ETP ≤ P. câmpii înalte şi dealuri joase. însă şi cu caractere de orizont eluvial) şi un orizont Bt. datorită reliefului depresionar cu microclimate blânde. porozitate.  pe loess. cu neoformaţiuni reziduale. Profil. V %=70-85%. materialelor parentale care conţin calciu sau alte elemente bazice. T0 = 7-9. depozite loessoide sau luturi (uneori şi pe nisipuri sau argile). 162 . Profil. solurile cernoziomoide prezintă rareori deficit de apă. care prin uscare se deschide mai mult decât la cernoziomuri. Textura este fină până la mijlocie (rareori grosieră).5-6. cernoziomuri cambice şi cernoziomuri argiloiluviale caracter care le diferenţiază de acestea. Orizontul Am are grosime de 30-40 cm. pH=6-7. după care urmează un orizont C sau Cca. dar mai slab reprezentată dacă urmează un A/C. de culoare mai puţin închisă şi cu neoformaţiuni de argilă (peliculă). Bt este situat între 60-140 cm.  în zone aflate sub influenţa climatului continental est-european din Rusia (caracteristic acestor soluri). Solurile cenuşii tipice au profil cu orizonturile AmAme-Bt-C sau Cca. regim hidric percolativ. columnoidprismatică în cazul unui Bv şi prismatică în cel al unui Bt. structură glomerulară bine dezvoltată în Am. neprielnice formării de molisoluri. Ame este de 10-30 cm. Se întâlnesc numai în partea de est a ţării. orizont Bt având culori de orizont molic. proprietăţi.

iar la partea superioară apare un orizont Am (chiar şi în condiţii de climă umedă şi rece. pH=5. Rendzina tipică are profilul Am-A/R-Rrz (figura 9. cartoful.8 în Am. viţă de vie şi pomi. activitatea microbiană şi aprovizionarea cu substanţe nutritive satisfăcătoare. Orizontul Am are grosime de 20-30 cm (uneori mai mult). porozitatea. borceaguri). un orizont A/Rrz sau B cu culori de orizont molic Rendzinele s-au dezvoltat pe materialele calcarifere sau pe roci calcaroase care apar la adâncimi de 20-50 cm. închis la culoare. deficitul de umiditate din perioadele secetoase se poate elimina prin agrotehnici adecvate şi prin irigaţii. în Am este în procent de 3-4%. Rrz (rocă parentală specifică) care începe înainte de adâncimea de 150 cm. RENDZINE Sunt soluri deosebite prin faptul că prezintă orizontul Rz în primii 150 cm. gradul de saturaţie cu baze V=100-70%. regimul aerohidric este favorabil. A/R are grosimi variabile. soia. un orizont Am format pe material rezultat din alterarea substratului (Rrz). aprovizionarea cu elemente nutritive şi activitatea microbiană bune.Textura solului este mijlocie sau mijlocie-fină. Astfel de situaţii se întâlnesc în condiţii foarte variate de relief (de la munte până la câmpia înaltă). În zonele de deal şi podiş se folosesc şi în cultura plantelor de câmp (grâu. precum şi prin formarea. îndepărtarea materialului scheletic (dacă este cazul) şi prevenirea şi combaterea eroziunii. grad de saturaţie în baze (V) > 53% şi 163 . V=90%. în viticultură şi pomicultură. Textura este fină până la mijlocie. B. permeabilitatea şi regimul aerohidric relativ bune.2). Răspund bine la fertilizarea minerală şi la cea organică. Profil. închis la culoare (brun închis până la negricios). de material scheletic. floarea-soarelui. neprielnică acumulării de mull calcic). Humusul este de calitate (mull calcic). Fertilitate. diferenţiată (conţinutul de argilă scade de la Am la Ame şi creşte în Bt). Rezultate bune se obţin la culturi ca sfecla de zahăr. Conţinutul de humus este mare (mull calcic). proprietăţi. Datorită rocilor specifice aceste soluri se caracterizează prin separarea la baza profilului a unui orizont caracteristic Rrz. porumb. Asemenea soluri se întâlnesc în regiunile montane cu pajişti şi păduri. Este mai mare în zonele umede şi mai mică în cele uscate. Fertilitatea. nediferenţiată pe profil.3). CLASA LUVISOLURILOR (ARGILUVISOLURI) Din această clasă fac parte soluri cu orizont A ocric (Ao) sau A molic (Am). valori ce scad în Ame (V=65%. adesea. orz. urmat de orizont intermediar argic (Bt). pH=6-8. aproximativ 10%. de climă (de la puţin umedă şi caldă până la foarte umedă şi rece) şi de vegetaţie (de la stepă la etajul alpin). Se recomandă aplicarea de îngrăşăminte organice şi minerale. pH=6. structură glomerulară mai bine dezvoltată în Am faţă de Ame şi prismatică în Bt. in. Fiind situate în zone umede sunt asigurate cu cantităţi suficiente de apă.

irigaţii sau eliminarea excesului de apă (când este cazul). bogate în arbuşti şi în floră vernală. iar la nivelul orizontului Bt fină. în continuarea cernoziomurilor argiloiluviale. Datorită bioacumulării a rezultat un orizont A ocric. Solul brun roşcat tipic prezintă profil Ao-Bt-C sau Ca.  în regim de climă cu nuanţă mediteraneană cu temperaturi medii anuale ridicate. brun argiloiluvial.cuprinde următoarele tipuri de sol: brun roşcat. luvisol albic (podzolic argiloiluvial) şi planosolul. pe alocuri şi pe nisipuri. Sunt soluri folosite atât pentru culturi de câmp. brun luvic (brun podzolit). pH = 6.  vegetaţia naturală de păduri de stejat (Quercus cerrus) şi gârniţă (Querqus farnelto). În anii cu precipitaţii normale. SOLURILE BRUN ROŞCATE Sunt soluri caracterizate printr-un orizont Bt. cât şi pentru legume.  pe loess şi depozite loessoide. veri călduroase şi cu perioade de uscăciune T = 11. CLASA CAMBISOLURILOR 164 . luturi şi argile. V ≤ 80%. având culori roşcate. regim hidric percolativ sau periodic percolativ. Fertilitatea. care au imprimat culoarea lor roşcată şi restului de material (fenomen caracteristic în geneza acestor soluri). Se recomandă aplicarea de îngrăşăminte organice şi chimice. bine dezvoltată în Bt. uneori de piemont slab înclinat şi de deal. În orizontul Bt se găsesc neoformaţiuni specifice cum sunt petele de oxizi şi hidroxizi de fer şi pelicule de argilă. viţă de vie.1.5-3. spre zone mai umede. proprietăţi. Levigarea a dus la spălarea carbonatului de calciu din stratul de la suprafaţă. Sub influenţa climatului cu nuanţă mediteraneană s-au format prin alterare cantităţi mari de oxizi şi hidroxizi de fer. Profil. în cei secetoşi umiditatea este deficitară. C. aprovizionarea cu substanţe nutritive şi activitatea microbiană sunt relativ bune. iar în cei ploioşi este excedentară. Aceste soluri se întâlnesc în partea de S şi S-V a ţării. Pentru reglarea regimului de umiditate se aplică o agrotehnică adecvată. la debazificare şi acidifiere uşoară până la moderată a solului.5%. brun roşcat luvic (brun roşcat podzolit). orizontul Bt are 90-130 cm grosime şi are nuanţe mai roşcate decât Ao. Conţinutul de humus este între 2. sau direct materialul parental C. mijlocie-fină sau tot mijlocie dar cu un procent mai ridicat de argilă. ETR ≤ P. pomi. solul asigură o bună aprovizionare a plantelor cu apă. Iar =30.90 C. ierni blânde şi umede. Au textura diferenţiată pe profil: mijlocie (lutoasă) sau mijlocie-fină (lutoargiloasă) în Ao. structură grăunţoasă medie şi mare în orizontul superior şi prismatică foarte mare. la migrarea argilei şi separarea unui orizont Bt. urmează un orizont carbonatoiluvial Cca. şi s-au format în următoarele condiţii:  relief de câmpie. Orizontul Ao are grosimea de 25-40 cm şi culoare deschisă (nuanţă roşcată). Pp = 550-660 mm.

Se definesc printr-un orizont Bv. Bv este de 60-150 cm.Sunt soluri având orizont A ocric sau molic (Ao. Depresiunea Jibou-Someş-Odorhei). Textura lor este fină. Poiana Ruscăi. pH=6. Munteanu Murgoci (1911) pe prima hartă a solurilor României şi sunt caracteristice pentru zona de vest a Ţării (Munţii Pădurea Craiului. Podişul Mehedinţi). doar ca pajişti şi fâneţe naturale (aproximativ 250. nediferenţiată pe profil. În România au fost semnalate de Gh. Orizontul Ao are o grosime de 20-30 cm. Eliberarea ferului din rocă are loc în condiţiile unui climat umed şi cald. Cuprinde următoarele tipuri de soluri: brune eu-mezobazice. SOLURILE ROŞII (TERRA ROSSA) Sunt specifice pentru zonele din jurul Mării Mediterane. pentru pomicultură. Conţinutul de humus de 3-4%. Necesită încorporarea de gunoi de grajd şi de îngrăşăminte chimice. cu pajişti. dar la adâncimi mai mari. Procesul caracteristic în formarea acestor soluri îl constituie rubefierea. ocupate cu păduri de stejar şi fag. D. În ţara noastră este un sol relict deoarece clima din arealele respective deşi prezintă o nuanţă mediteraneană. Fertilitate. Am) urmat de orizont intermediar calcic (BV). roşu intens. aprovizionarea cu substanţe nutritive şi activitatea microbiană sunt relativ bune. Gutâi. Sunt soluri care au ca diagnostic un orizont B spodic (de la grecescul spodos165 . Culoarea roşu intens se datorează conţinutului ridicat de oxizi de fier nehidrataţi. structura este grăunţoasă în Ao şi prismatică în Bv. Pot prezenta şi orizont O. Profil. dar pot fi folosite şi pentru cultivarea plantelor de câmp. tropical sau mediteranean. V=70%. proprietăţi. sau un orizont vertic sau pelic şi proprietăţi stagnice. roşietic. C alcătuit din material fin (de obicei argilos) provenit din alterarea calcarelor şi a bauxitelor. gleice şi andice. CLASA SPODISOLURILOR (SPODOSOLURI) Această clasă cuprinde soluri specifice etajului montan al ţării. având V ≥ 55% şi culori roşu intens. nu este totuşi favorabilă rubefierii. lucrări agrotehnice energice şi adânci (au textură fină). Munţii Banatului. soluri roşii (terra rossa) şi soluri brune acide. material parental provenit din alterarea calcarelor (bogate în fer) şi/sau a bauxitelor (minereuri de aluminiu care conţin fer). Solurile roşii tipice au profilul Ao-Bv-C.000ha). măsuri de prevenire şi combatere a eroziunii. puţin folosite în agricultură. a celor furajere. Sunt soluri cu fertilitate mijlocie. ci numai păstrării acestui caracter dobândit mai demult (într-o perioadă cu climă mult mai caldă).

Sunt soluri cu textură grosieră sau mijlocie. orizontul Bs având grosime variabilă. capacitate de schimb cationic relativ mare. Podzolurile În actualul sistem de clasificare se definesc prin prezenţa orizonturilor Bhs sau Bs şi ES. uneori şi cu fag. Profil. brun ruginiu. iar Au este de 15-25 cm. la înălţimi de peste 1300 m altitudine. cu neoformaţii de silice (pudră). Climatul în care s-au format este rece. cu o grosime de 30-70 cm. Profil. de culoare neagră în stare umedă. proprietăţi.5 YR şi mai roşii. Orizonturile caracteristice profilului acestor soluri sunt Aou sau Au-Bs-R sau C.Se întâlnesc pe suprafeţe ceva mai întinse în etajul molidului şi în cel alpin din Carpaţii Orientali.4. Orizontul ES (eluvial spodic sau podzolic. Se caracterizează printr-o migraţie intensă a sescvioxizilor. cu humus acid poate avea o grosime de 20-25 cm . cu ierburi ce preferă mediul acid de pădure. Reacţia lor este puternic acidă (pH 3. Orizontul superior. Materialul parental îl constituie gresiile. Se întâlnesc în arealele montane înalte. Orizontul B spodic s-a format prin acumularea de material amorf (humus iluvial şi sescvioxizii) şi are următoarele însuşiri: culori în nuanţe de 7. Fertilitate. iar atunci când sunt folosite pentru agricultură au nevoie de îngrăşăminte organice pentru refacerea humusului. ocupând suprafeţe mai mari în Carpaţii Meridionali şi mai mici în Carpaţii Orientali. local şi în Carpaţii Meridionali şi în Munţii Apuseni. grosime minimă 2. din care rezultă prin alterare materiale detritice nisipoase. cea mai favorabilă utilizare fiind ca păşuni şi fâneţe naturale. proprietăţi . bogate in humus (brut) acid în orizontul superior (8-25%). iar sub acesta se află un orizont Bhs (de acumulare a sescvioxizilor şi a humusului). brune podzolice şi tipul numit podzol.Podzolurile tipice au profil cu orizonturile Au sau AouEs-Bhs-R sau . nestructurate sau cu agregate grăunţoase slab dezvoltate în orizontul superior. SOLURILE BRUNE FERIILUIALE (BRUNE PODZOLICE) Se caracterizează prin prezenţa orizontului Bs( fără orizont Es ) care s-a format prin acumularea de material amorf (humus iluvial şi sescvioxizi ). nisipo-lutoase sau luto-nisipoase.5 cm.). nediferenţiată. iar gradul de saturaţie cu baze extrem de scăzut (V este 3/5%). sărăcit în materii organice şi sescvioxizi şi îmbogăţit rezidual în silice) are grosimea de 5-20 cm. dar şi în Bhs(5-15%). conglomeratele. albicios. vegetaţia naturală e alcătuită din păduri de molid. (figura 9.. 166 . cu structură grăunţoasă mică. şisturile cristaline etc. închis la culoare. de obicei împreună cu o parte din humus.6). Solurile brune podzolice au o fertilitate naturală scăzută. structură slab dezvoltată sau fără structură.cenuşă) şi anume pot fi soluri brune feriiluviale. cu mai puţin de 12% argilă. cu particule grosiere).

care au dus la separarea la baza profilului a unui orizont Gr. concreţiuni). CLASA HIDRISOLURILOR (SOLURI HIDROMORFE) Această clasă cuprinde soluri cu proprietăţi gleice (Gr) sau stagnice intense (W) . un orizont W asociat orizonturilor Am şi B. deasupra căruia este un orizont A/Go sau Bv/Go. în funcţie de rocă). Orizontul Am are o grosime de 30-40 până la 60-70 cm. nesalinizată sau slab salinizată. albăstrui. exces de umiditate provenit din prin scurgerea apei în partea 167 . gălbui) şi un orizont Gr marmorat (predominant cu culori de reducere). Podzolurile fac parte din categoria celor mai puţin fertile soluri din ţara noastră. SOLURILE NEGRE CLINOHIDROMORFE (SOLURI NEGRE DE FÂNEAŢĂ) Se definesc prin prezenţa unui orizont Am (cu crome ≤2). activitate microbiană şi aprovizionare foarte slabă cu substanţe nutritive.intens debazificate şi puternic acid (V% ≥5. pH<4). A/Go are culoare închisă (de orizont molic). Când sunt ocupate cu pajişti li se poate creşte fertilitatea prin aplicarea de îngrăşăminte chimice şi organice. dar bogată în CaCO3 şi aflată la suprafaţă sau aproape de suprafaţa solului. Sunt soluri dispersate într-un spaţiu geografic larg (de la stepă până la arealul pădurilor). sau contrastantă în cazul materialelor parentale reprezentate prin depozite aluviale neuniforme. E.începând din primii 50 cm asociate altor orizonturi. na) în primii 50 cm. cu pete de reducere (verzui. sol negru clinohidromorf şi sol pseudogleic. în special la nivelul A/Go (pelicule. pe terenurile cu exces de apă provenită din pânza freatică. orizont Go asociat orizontului B (uneori şi lui C). orizontul A/G sau B/G având culori tot de orizont molic. Profil. Materialul parental este cu textură fină.5. vineţii). sau pot fi soluri cu orizont A limnic şi histic (T) submers. Lăcoviştile tipice au profil cu orizonturile Am-A/Go-Gr (figura 9. Textura lor este nediferenţiată (de la grosieră la fină. sol gleic. În aceste condiţii.5 m(denumirea lor vine din bulgară şi sârbă lokva = băltoacă sau sol apătos). în formarea solului au loc procese specifice de gleizare (reducere a compuşilor de fer şi mangan).prin orizontul Am (cu crome ≤2). fără să aibă proprietăţi salsodice intense (Sa. lucrări de curăţire şi de spargere a muşuroaielor şi prin supraînsămânţarea cu specii de ierburi valoroase. iar la suprafaţă a unui orizont Am (apa freatică conţine Ca). Fertilitate. a unui orizont B cu culori tot de orizont molic. Cuprinde tipurile de sol denumite: lăcovişte. Prezintă neoformaţiuni de fer şi mangan. de amendamente calcaroase. până la 1-1. negricios sau foarte închis. LĂCOVIŞTILE Se definesc printr-un orizont Gr a cărui limită superioară este situată în primii 125 cm. dar mai des de oxidare (roşietice. proprietăţi. S-au format prin urmare sub influenţa unui exces de apă.).

mijlocie şi inferioară a versanţilor (în zone de deal. În condiţiile amintite.fie un Bv şi C. iar in continuare se află fie un orizont C/Go (material parental gleic). în primii 50 cm.CLASA SALSODISOLURILOR (HALOMORFE) Această clasă cuprinde solurile care au ca diagnostic un orizont sa (salic) sau na (natric). negricios sau brun-negricios ori cenuşiu negricios. aprovizionarea cu substanţe nutritive şi activitatea microbiană sunt relativ bune. F. podiş şi piemont). de culoare închisă. Alteori sărurile solubile provin din apele mării. cu o grosime ≥30-50 cm. SOLONCEACURILE Sunt soluri cu orizont A ocric sau A molic (Ao. cartof). floarea soarelui. În unele cazuri. ovăz. Fertilitate . dar şi de pseudogleizare (w). nediferenţiată pe profil. lutoase. Pot avea orizont calcic. argiloase. hiponatric şi proprietăţi gleice în primii 100 cm. prezenţa sărurilor solubile se datorează materialelor parentale reprezentate prin sedimente salifere (marnoase. precum şi prin combaterea eroziunii). Cuprinde tipurile: solonceac şi soloneţ. nivelarea şi stabilizarea versanţilor supuşi alunecării. a gleizării (datorită apelor freatice cu caracter temporar) şi a acumulării de mull calcic (vegetaţie ierboasă. aplicarea îngrăşămintelor organice şi minerale (N. Am) şi orizont intermediar în care se asociază orizontul salic (sa). urmează un orizont Bv (B cambic) asociat cu w (orizont de pseudogleizare) şi G (orizont de gleizare) gros de 30-50 cm. cu aspect marmorat mascat şi neoformaţiuni de fier şi mangan.P). dar din cauza excesului de apă producţiile nu sunt prea ridicate. Profil. proprietăţi. gradul de saturaţie cu baze este moderat (V% ≥70) şi reacţia neutră slab acidă (pH>6) sau slab alcalină. natric. Orizontul superior este de acumulare a humusului de tip mull calcic (Am). humusul este în cantitate mare (4-10%) şi de calitate. materialul parental conţine calciu). regimul hidric are o favorabilitate scăzută pentru plantele cultivate. solificarea este orientată în direcţia pseudogleizării (ca urmare a excesului apei de suprafaţă). vertic. structura glomerulară bine dezvoltată în Amw şi columnoid prismatică în orizontul următor. cu aspect marmorat (ca urmare a pseudogleizării) şi având neoformaţiuni de fer şi mangan.Solurile negre de fâneaţă au fertilitate ridicată. Aceste soluri sunt ocupate de păşuni şi fâneţe sau sunt folosite in cultura plantelor (grâu. Textura solului este fină. orz. Solurile negre clinohidromorfe tipice au profil Am wBvwG-Bv-C sau Amw-BvwG-CGo. nisipoase) sau chiar depozite de sare. cambic. mai ales in anii cu precipitaţii multe. din lagune sau lacuri sărate. porumb. Solurile negre de fâneaţă pot fi supuse ameliorării prin îmbunătăţirea regimului aerohidric (arături adânci sau lucrări superficiale de drenaj). prin revărsare sau infiltrare. Cea mai mare parte a solonceacurilor din ţara noastră s-au format sub influenţa pânzelor freatice aflate la adâncime critică (1-3 168 .

ca de exemplu: irigarea unor soluri nesărăturate cu ape mineralizate. Solonceacurile tipice au profilul de sol cu orizonturile Aosa-A/C-C.6. Profil.). proprietăţi. de un orizont argic/natric (Btna). Dintre neoformaţiunile caracteristice sunt cele de săruri solubile în orizontul superior. Am) urmat de un orizont intermediar natric (na). fie un orizont A/C urmat de C. Ameliorarea lor se poate face prin aplicarea unui complex de măsuri speciale: irigări de spălare în vederea levigării în adâncime a sărurilor. SOLONEŢURILE Sunt soluri având orizont A ocric sau molic (Ao. nediferenţiată pe profil sau există textură contrastantă (în cazul depozitelor aluviale. nu pot fi folosite în cultura plantelor. cultivarea de plante tolerante la salinitate.5. Aceste soluri. în continuare mai jos se găseşte fie un orizont A/Go (dacă solul se află sub influenta apelor freatice). Aosa-A/Go ori Aosc-Aosa-A/C-C (figura 9. fosfogips cu scopul de a împiedica evoluţia spre soloneţuri. sărace in humus (1-2%) dar bogate în săruri solubile de sodiu (peste 1% dacă salinizarea este cu cloruri şi peste 1. Este necesară aplicarea de îngrăşăminte organice şi minerale. dar numai pe terenurile afectate alternativ de salinizare-desalinizare datorită apei freatice cu nivel oscilant sau 169 . Se întâlnesc împreună cu solonceacurile. pH= 8. Am) urmat direct sau după un orizont eluvial (El. slab aprovizionate cu substanţe nutritive şi puţin active biologic. cu regim aerohidric defectuos.bogate in săruri solubile (peste 0. Pot avea orizont calcic. sub formă de vinişoare. neameliorate. iar sărurile se depun. tubuşoare. În condiţii naturale sunt ocupate de o vegetaţie rară. neomogene). este un orizont de acumulare slabă a humusului şi puternică a sărurilor solubile (peste 11.cm) . irigarea neraţională a terenurilor cu pânze freatice mineralizate şi aflate la adâncime subcritică etc. Textura solurilor este de la grosieră la fină. amendare cu gips. V=100%. pungi sau cuiburi şi uneori chiar crustă. Ea).5% dacă salinizarea este cu sulfaţi). de la suprafaţă sau în primii 50 cm ai solului. pete. Fertilitate . cu plante specifice de sărătură. indiferent de adâncime solurile pot avea un orizont A ocric sau A molic (Ao. Acumularea de săruri solubile poate avea loc şi datorită exploatării neraţionale a unor terenuri agricole (fenomen denumit sărăturare sau salinizare secundară).5 – 3 g/l). Sunt nestructurate sau au agregate grăunţoase nestabile (prin umezire solul devine mocirlos). orizont salic sub 50 cm adâncime şi proprietăţi gleice din primii 100 cm. deschis la culoare şi gros de 1030 cm (orizontul sa are minimum 10 cm şi este situat în primii 20 cm).5%). coborârea nivelului freatic prin drenaje pentru a opri reurcarea sărurilor spre suprafaţă (în cazul apelor freatice mineralizate la mică adâncime).3-8. cazuri în care apa freatică urcă prin capilaritate până la suprafaţă unde se evaporă. iar in cazul unui A/Go sunt prezente şi neformaţiuni de fer şi mangan. Orizontul Aosa (uneori precedat de Aosc).

Au ca reprezentant solul turbos. Fertilitatea acestor soluri este extrem de redusă. Fertilitate . SOLURILE TURBOASE 170 .5 – 9). porozitate. brun până la brun închis. Na adsorbit sub 5% din T.). din îmbogăţirea complexului adsorbtiv cu Na şi uneori se formează şi Na2CO3 prin relaţii de tipul: Ca K Na Ca Mg Ca Mg +4 NaCl = K Na Ca Ca Mg Na Complex Ca Ca Na Na Na +CaCl2+MgCl2 Complex Na2SO4 + CaCO3 = Na2CO3 + Ca+SO4 Datorită pătrunderii Na în cantitate mare în complex. Pentru a fi cultivate cu plante agricole este necesară ameliorarea acestor soluri. Na >15% . G. iar uneori şi separarea deasupra acestuia a unui orizont El sau Ea. de oxizi (inclusiv bobovine) mai ales deasupra lui Btna şi reziduale (pelicule cuarţoase sau pudră de silice) în partea superioară. columnară. fie direct materialul parental C. neoformaţiuni de argilă (pelicule) în Btna. nestructurate sau cu structură grăunţoasă puţin dezvoltată. proprietăţile solului sunt determinate de caracteristicile cu totul negative ale acestui orizont: acumulare de argilă migrată de sus. În condiţii naturale. CGo – dacă se află sub influenţa apelor freatice. cu V ce coboară până la cca-70%. reacţie acidă (pH ≤ 6). structură specifică. sunt ocupate de pajişti de foarte slabă calitate (plante specifice de alcalinitate). slab aprovizionat cu humus (1-2%) şi substanţe nutritive. permeabilitate. până la 70-80% din T) şi uneori chiar Na2CO3 liber şi reacţie puternic alcalină (pH > 8. Profil. În aceste condiţii are loc un proces specific de alcalizare sau soloneţizare care constă . procent ridicat de Na adsorbit (V 100%. În partea superioară a orizontului Ao solul este sărăcit în argilă şi îmbogăţit rezidual în particule grosiere cuarţoase. adesea are loc migrarea argilei şi formarea unui Btna. Aprovizionarea cu substanţe nutritive şi activitate biologică extrem de reduse. cenuşiu deschis.CLASA HISTISOLURILOR (ORGANICE) Histisolurile cuprind soluri alcătuite dominant din material organic de descompunere în stratul de la suprafaţa solului.sunt asociate cu solonceacuri supuse desalinizării ca urmare a adâncirii nivelului apelor freatice. Btna are o grosime de 30-80 cm. în principal. Soloneţurile tipice au profilul Ao-Btna-C sau CGo (figura 9. proprietăţi. consistenţă şi regim aerohidric nefavorabileplantelor cultivate. Orizontul Ao este de grosimi variabile (de la câţiva cm la peste 2030 cm).7. etc. Orizontul Btna începe de la o adâncime mică.

pe cât posibil. pelosol etc. Profil. V% şi pH-ul variază in limite foarte largi în funcţie de zonă. Denumirea solurilor În cadrul SRTS-2000 s-a realizat o uniformizare a denumirilor aplicând o serie de reguli cum ar fi: • La nivelul clasei de soluri denumirea este un substantiv folosit la plural. Juncaceae şi alte plante hidrofile (figura 9. cele tradiţionale. 9. Datorită adâncimii mari la care se află substratul mineral. Cyperaceae. legume). cernisoluri.3. De exemplu. cânepă.3. a cărei primă parte arată caracterul esenţial al mulţimii de soluri care alcătuieşte clasa. În astfel de condiţii are loc turbifierea resturilor organice. Materialul turbos poate fi exploatat şi folosit în diverse scopuri: combustibil local. Au o fertilitate foarte scăzută şi sunt folosite natural pentru obţinerea de furaje. îngrăşăminte organice. Se întâlnesc în condiţii de mediu saturat cu apă şi vegetaţie specifică unui astfel de mediu (muşchi.8. 171 . confecţionarea de ghivece nutritive. Structura sistemului român de taxonomie a solurilor (SRTS 2000) 9. Datorită anaerobiozei. Fertilitate. luvisoluri.K) şi de amendamente calcaroase (dacă au pH acid). salsodisoluri etc. rămâne nedescompusă sau incomplet descompusă şi prin acumulare de la an la an rezultă straturi groase de turbă. prepararea de nămoluri terapeutice. aplicarea de îngrăşăminte (N. porumb. proprietăţi. vertisol. de chimismul apei. luvosol. La toate denumirile se remarcă prezenţa vocalei „i” ca element de legătură cu sufixul „soluri”. solurile turboase au profilul format doar dintr-un orizont cu o grosime de peste 50 cm până la câţiva metri.). floarea-soarelui. • La nivel de tip genetic de sol s-au adoptat denumiri reprezentate printrun singur cuvânt. aşternut pentru vite. terminat în soluri.1. lucrarea adâncă. ele fiind caracterizate printr-o saturaţie cu apă şi aeraţie nulă sau foarte mică. de natura vegetaţiei etc. Aceste soluri nu au nici structură nici textură.P. iar ca vocală de legătură (cu unele excepţii) este litera „o”: cernoziom. Prin ameliorare pot fi utilizate în cultura plantelor (cartofi. Ca denumiri de tip de sol s-au păstrat.Sunt soluri care au ca diagnostic un orizont turbos (orizont organic hidromorf histic sau turbos) cu o grosime de cel puţin 50 cm în primii 100 cm. Măsurile recomandate pentru ameliorarea lor sunt desecarea sau drenarea. sărace în humus şi în substanţe nutritive.

2000) 172 . iar în cazul claselor acestea au trei litere mari.4. Munteanu. 2000): CZ ka-vs-gc / G3-S1K1-5/6-Tf-a /Ai. La nivel superior formula este: CZ ks-vs-gc. dezvoltat pe depozite fluviolacustre argiloase. după caz. Pentru subtipul de sol se utilizează grupuri de 2-3 litere mici. Florea. irigat. La nivel inferior se completează denumirea subtipului de sol prin adăugarea de denumiri conform indicatorilor corespunzători subdiviziunii. Pentru exemplificare prezentăm un model de formulă şi denumire a unui sol de nivel inferior (după N. Florea şi I. conform indicatorilor corespunzători. 1-4 adjective. sunt prezentate caracteristicile solurilor după SRTS-2000. Pentru desemnarea tipului de sol se folosesc ca simboluri două litere mari. proxicalcaric. Tabel 9.Denumirea de tip de sol se păstrează în toate denumirile subdiviziunilor solului respectiv. care se citeşte astfel: cernoziom calcaric vertic batigleic. La această formulă este necesar să se adauge şi clasa granulometrică simplificată pentru orizontul superior. În tabelul 9. Principalele caracteristici ale claselor de soluri (după N. Pentru subdiviziunile la nivel inferior se folosesc litere mari sau mici la care se asociază uneori a doua literă (mică) sau cifre. adică cernoziom calcaric vertic. Subtipul de sol are denumirea tipului de sol la care se adaugă.4. arabil. batihiposalic. gleic. I. Munteanu. lutpoargilos / argilos. lutoargilos.

Urmează roca (Rn sau Rp) sau orizontul C. fără alte orizonturi sau proprietăţi diagnostice. orizonturi salic sau natric sub 50 cm adâncime şi orizont vertic asociat orizontului C Orizont pelic Soluri cu orizont pelic sau sau orizont orizont vertic care încep de la vertic suprafaţă sau din primii 20 începând din cm şi se continuă până la primii 20 cm peste 100 cm. AR. în lipsa sau Bv la care se asociază orizontului proprietăţi andice pe cel puţin spodic. proprietăţi gleice (Gr) sau proprietăţi salsodice (sa. PELISOLURI (PEL) Clasa de Succintă caracterizare morfogenetică Tipuri genetice de sol Denumire Litosol (LS) Regosol (RS) Psamosol (PS) Aluviosol (AS) Entiantroposol (ET) ANDISOLURI (AND) CERNISOLURI (CER) Soluri cu orizont O sub 230 cm grosime sau orizont A în general slab dezvoltat sau ambele. AR. Ar profil. începând din primii 25 cm. sau imediat Nu prezintă în primii 50 cm sub Ap. na). Proprietăţi Soluri cu orizont A urmat de andice în orizont intermediar AC. Bv Bt) cu culori de orizont molic sau Bt) având cel puţin în partea superioară în partea (pe minim 10-15 cm) şi cel superioară puţin pe feţele agregatelor 173 Pelosol (PE) Vertosol (VS) Andosol* (AN) Kastanoziom (KZ) Cernoziom (CZ) Faeoziom (FZ) Rendzină (RZ) . pot să apară orizonturi hiposalic sau hiponatric. Orizont A Soluri cu acumulare profundă molic (Am) de materie organică (relativ continuat cu saturată în baze) având orizont orizont molic şi orizont intermediar intermediar (AC. proprietăţi stagnice intense (W). Pot prezenta orizont O. proprietăţi gleice (Gr) sub 50 cm adâncime.Orizontul sau sol proprietăţile Denumire diagnostice (simbol) specifice PROTISOLUR Orizont A sau I orizont O (PRO) (sub 20 cm grosime) fără alte orizonturi diagnostice. 30 cm. Bv sau (AC.

ori proprietăţi salsodice intense (sa. Au cambic (Bv) sau Ao) urmat de orizont având culori intermediar cambic (Bv) cu cu valori şi culori având valori şi crome crome peste peste 3. proprietăţi gleice (Gr) sau proprietăţi salsodice intense (sa. na) diagnostice pentru hidrisoluri sau salsodisoluri şi nici proprietăţi andice diagnostice 174 Nigrosol (NS) Humosiosol (HS) Eutricambosol (EC) Districambosol (DC) .5 (la umed) pe feţele agregatelor începând din structurale începând din partea partea lui superioară. superioară Nu prezintă proprietăţi andice culori cu menţionate la andisoluri şi valori şi nici proprietăţi gleice (Gr) în crome sub 3. Orizont B Soluri cu orizont A (Am. Nu prezintă proprietăţi andice menţionate la andisoluri şi nici proprietăţi gleice (Gr) sau stagnice intense (W) în primii 50 cm specifice hidrisolurilor. Pot prezenta orizont O. AR intermediar sau Bv) cu culori de orizont (AC. AR sau umbric cel puţin în partea Bv) având în superioară (pe minim 10-15 partea cm). superioară. na) în primii 50 cm diagnostice pentru salsodisoluri. elemente diagnostice. Pot avea orizont O. Nu pot prezenta în primii 50 cm proprietăţi stagnice intense (W).5 primii 50 cm sau alte (la umed). Orizont A Soluri cu acumulare profundă umbric (Au) de materie organică continuat cu (nesaturată în baze) având orizont orizont intermediar (AC.5 (la umed) cel puţin 3.5 (la umed). orizont vertic sau pelic asociat orizontului Bv.culori cu valori şi crome sub 3. UMBRISOLURI (UMB) CAMBISOLURI (CAM) structurale.

Bs) sau orizont criptospodic (Bcp). ACG. sau soluri cu orizont O sau orizont O şi orizont A în genere foarte humifer. Pot prezenta proprietăţi criostagnice. SPODISOLURI (SPO) Orizont spodic (Bhs. orizont vertic asociat orizontului B argic (Bty).5 (la umed) începând din partea superioară. fără Btna. fie de un orizont Bt sau de un orizont E şi Bt la care se asociază proprietăţi stagnice intense (W) din primii 50 cm şi continuă pe cel puţin 50 cm (AW. Solurile cu orizont A (sau A şi E) şi orizont argic (Bt) având culori cu valori şi crome peste 3. Nu pot prezenta în primii 50 cm proprietăţi stagnice intense (W).LUVISOLURI Orizont B (LUV) argic (Bt) având culori cu valori şi crome peste 3. BvG). Pot prezenta orizont O.5 (la umed) începând din partea superioară a orizontului. SALSODISOL Orizont salic pentru andisoluri. EW. continuându-se cu orizont criptospodic (Bcp). proprietăţi gleice (Gr) sau proprietăţi salsodice intense (sa. BW SAU BtW). Soluri cu orizont O (sub 50 cm grosime) şi/sau orizont A urmat fie de un orizont intermediar la care se asociază proprietăţi gleice (Gr) din primii 50 cm (AG. sau orizont A limnic (Al) ori orizont histic (T) submers. urmat direct sau după un orizont E de un orizont spodic. Soluri cu orizont superior A 175 Preluvosol (EL) Luvosol (LV) Planosol (PL) Alosol (AL) Prepodzol (EP) Podzol (PD) Criptopodzol (CP) Stagnosol (SG) Gleiosol (GS) Limnosol (LM) Solonceac (SC) . nu se includ solurile cu orizont B argic-natric (Btna). na) (neîndeplinind deci condiţia de încadrare la hidrisoluri sau salsodisoluri). HIDRISOLURI (HID) Proprietăţi gleice (Gr) sau stagnice intense (W) care încep în primii 50 am. Soluri cu orizont O sau O şi Ao sau Au.

3. O sau orizont turbos. Soluri puternic erodate încât la suprafaţă se află resturi de sol (orizont B sau C). Soloneţ (SN) Turbosol (TB) Foliosol (FB) Erodosol (ER) Antroposol (AT) * Include atât silandosolurile (cu proprietăţi andice date în deosebi de allofane şi minerale similare) cât şi aluandosolurile (cu proprietăţi andice determinate mai ales de predominarea aluminiului complexat de materia organică în mediu foarte acid).6%. Elemente de bază ale taxonomiei solului 176 . 9. silandosolurile având silice extractabilă în oxalat peste 0. ANTRISOLU Orizont RI antropedogen (ANT) etic sau lipsa orizontului A şi E. HISTISOLURI Orizont folic (HIS) (O) sau turbos (T) în partea superioară a solului de peste 50 cm grosime sau numai de 20 am dacă este situat pe orizontul R. faţă de aluandosoluri care au sub 0.5 la silandosoluri şi peste 0. T) cu grosime de peste 50 cm în primii 100 cm ai solului şi care începe din primii 50 cm sau cu grosime de peste 20 cm în cazul situării orizontului (materialului) organic pe un orizont R. îndepărtate prin eroziune accelerată sau decapitare antropică.6% (sau raportul dintre Al extractabil în pirofosfat şi Al extractabil în oxalat sub 0. Ele vor putea fi separate ulterior pe criterii chimice. sau sol puternic transformat prin acţiune antropică încât prezintă la suprafaţă un orizont antropedogenetic de cel puţin 50 cm grosime sau de cel puţin 30-35 cm dacă este scheletic. Soluri constând din material organic (orizont folic. sau soluri cu orizont A sau orizont A şi E urmat de un orizont argicnatric (Btna) indiferent de adâncime.2.(sa) sau orizont natric (na) în partea superioară a solului (în primii 50 cm) sau orizont Btna. URI (SAL) (ocric sau molic) sau A şi Bv la care se asociază un orizont salic (sa) sau natric (na) în primii 50 cm.5 la aluandosoluri).

cât şi prin alte însuşiri exprimate cantitativ (grad de saturaţie în baze. Materialele care sunt saturate cu apă perioade lungi sau care au fost drenate artificial sunt considerate materiale minerale când au în compoziţie mai puţin de 35% materie organică şi un conţinut de argilă peste 60%. Pentru a defini elementele diagnostice trebuie precizate noţiunile de material mineral şi material organic. 2. sau mai puţin de 20% materie organică dacă nu conţin argilă. Orizonturile diagnostice sunt definite cantitativ prin constituenţi specifici proceselor pedogenetice şi/sau printr-un ansamblu de proprietăţi. Proprietăţile diagnostice reprezintă însuşiri sau un set de însuşiri ale solului folosite drept criterii pentru definirea unităţilor de sol din sistemul de clasificare a solurilor. nelegate de procesele pedogenetice şi se referă în special la substratul mineral al solului. 2. materialul parental diagnostic. pe cât posibil măsurabile. proprietăţile diagnostice. 1. utilizate pentru identificarea şi diferenţierea unităţilor de sol. Orizonturile diagnostice – au fost prezentate în capitolul 5 „Formarea profilului de sol”. Se consideră material mineral (orizont) de sol acela care conţine mai puţin de 35% materie organică. Materialul parental diagnostic este materialul parental care imprimă solului unele caractere specifice. Un orizont diagnostic de sol este definit atât prin caracterele morfologice generate de procesul de pedogeneză care l-a creat. Elementele diagnostice sunt descrise şi definite prin observare în teren.Pentru ca diagnoza solurilor să aibă un caracter obiectiv este necesară utilizarea unor criterii şi indici cantitativi care să reflecte influenţa factorilor pedogenetici. Materialul mineral care conţine materie organică între 20-35% şi argilă peste 60% sau între 5-20% dacă nu conţine argilă este considerat material organo-mineral. 1. Materialul de sol la care conţinutul de materie organică este .). în cazul în care nu este saturat cu apă mai mult de câteva zile. La conţinuturi intermediare de argilă cantităţile de materie organică maximă vor fi cuprinse între 20 şi 35%. conţinut de materie organică. Se consideră vermice solurile care prezintă în proporţie de 50% din 177 .mai mare decât cantităţile menţionate pentru materialul mineral este considerat material (orizont) organic. grosime etc. 3. Proprietăţi diagnostice Caracterul vermic (Vm). Este specific solurilor cu o intensă activitate a faunei. Pentru aceasta s-au introdus ca parametri cantitativi o serie de elemente diagnostice cum ar fi orizonturile diagnostice. culoare. ca rezultat al procesului de pedogeneză.

Dacă orizontul E conţine peste 20% argilă. Acestea rezultă din alterarea moderată a depozitelor piroclastice. dar şi din asociaţie cu materiale nevulcanice (loess. Trecere glosică (albeluvică) – orizont E+B (gl) Este un suborizont mineral de tranziţie între E şi Bt denumit trecere glosică sau albeluvică. iar într-unul din suborizonturile orizontului B conţinutul de argilă trebuie să aibă dublul celui din orizontul E.5 cm. Acestea sunt determinate de prezenţa în sol a unor cantităţi mari de allofane. dacă E are 25% argilă. Grosimea minimă pentru a fi diagnostic este de 30 cm (FAO). • limbile de orizont Ea să reprezinte cel puţin 10% din volum în primii 10 cm ai orizontului argic. Saturaţie cu baze (V%).5-15 m solul prezintă schimbare texturală semibruscă. Gradul de saturaţie cu baze se foloseşte ca element de diagnoză la unele soluri pentru definirea subtipurilor eutrice şi districe pe baza valorilor mai mari sau mai mici de 53%. Reprezintă schimbarea intensă de textură înregistrată între un orizont eluvial şi orizontul subiacent B. cu următoarele caracteristici: • pătrunderi de orizont Ea în orizontul B sub formă de limbi. Materialele cu proprietăţi andice pot apare la suprafaţă sau sub suprafaţă şi conţin de obicei cantităţi mari de materie organică (nu trebuie să depăşească 25% C organic). argilă etc). Schimbarea texturală bruscă (pe). Roca compactă subiacentă trebuie să fie suficient de compactă la umed. galerii de animale umplute cu materiale aduse din orizonturile supra sau subiacente.5 cm (ex. cel puţin 10 cm dacă aceasta este mijlociu fină şi cel puţin 15 cm când textura este mijlocie sau grosieră. De la această situaţie sunt excluse cazurile în care textura orizontului B este nisipo-lutoasă. Proprietăţi andice. încât să nu se poată săpa cu cazmaua. trecerea făcându-se pe o distanţă de cel mult 7. Limita dintre sol şi roca subiacentă compactă (r) se numeşte contact litic. B trebuie să aibă cel puţin 45%). în orizontul B trebuie să se înregistreze o creştere absolută de cel puţin 20% argilă pe cel mult 7. canale de râme. Se caracterizează prin dublarea cantităţii de argilă în orizontul B dacă acesta conţine mai puţin de 20%.volumul orizontului A şi de peste 25% din volumul orizontului următor. dar poate fi spartă cu târnăcopul sau cu alt instrument dur. 178 . imagolit. coprolite. Contact litic sau rocă compactă continuă (li). Dacă schimbările de textură se fac pe o distanţă de 7. ferihidrat sau compuşi alumino-humici. • limbile să aibă cel puţin 5 mm lăţime dacă textura orizontului Bt este fină.

Proprietăţi eutrice. Se referă la materialul de sol mineral foarte acid şi cu un conţinut de Al schimbabil. Se referă la un orizont sau material mineral de sol fără carbonaţi cu un grad de saturaţie în baze sub 53% sau între 53-60% dacă este asociat cu Al extractabil peste 2 meq la 100 g sol. caracterizat prin: • capacitate de schimb cationic a argilei mai mare de 24 meq / 100 g sol. aceştia sunt transformaţi în compuşi de Fe şi Mn. Proprietăţile gleice sunt de două feluri: reductomorfe şi redoximorfe. În materialele bogate în sulfuri predomină culorile negre (sulfură de fer). încât pot fi tăiate cu unghia. Materie organică segregabilă (ms). stagnice şi antracvice. cu excepţia celor care au acest grad de saturaţie cuprins între 53-60% dacă este asociat cu Al extractabil peste 2 meq la 100 g sol. Proprietăţi acvice gleice. • rezerva totală de baze a argilei este de peste 80% din rezerva totală de baze a solului sau un raport praf / argilă < 0. Se întâlnesc la materialele de sol care sunt permanent umede şi care au culori de reducere în mai mult de 95% din matricea solului. Orizontul de glei apare ca urmare a gradientului redox dintre apa freatică şi franja capilară. în proporţie de cel puţin 5% din volum. În materialele lutoase şi argiloase predomină culorile albastru-verzui datorate hidroxizilor Fe2+. Reprezintă praful sau neoformaţiunile de carbonat de calciu depuse din soluţia care circulă în solurile suficient de moi. Proprietăţi reductomorfe (glei de reducere . Proprietăţi gleice. Se referă la un orizont sau material mineral de sol fără carbonaţi caracterizat printr-un grad de saturaţie în baze peste 53%. în biopori sau în matricea solului. 179 . Pudră friabilă de carbonat de calciu sau carbonaţi secundari (Km). Proprietăţi alice (al). care determină o distribuţie neuniformă a oxizilor şi hidroxizilor de Fe şi Mn.6.Gr). • Al extractabil în KCl de cel puţin 12 meq / 100 g argilă şi peste 35% din T. cu solubilităţi diferite sau sunt translocaţi. iar în cele calcaroase sunt dominante culorile albicioase datorate calcitului sau sideritului. Proprietăţi districe. Reprezintă forma humificată a materiei organice care se desface uşor prin frecare fiind segregabilă de partea minerală. • pH în KCl < 4. în majoritatea anilor sunt saturate cu apă la o anumită perioadă din an sau tot timpul anului şi care prezintă manifestări ale proceselor de reducere şi de segregare a ferului şi un colorit specific (gleic). • grad de saturaţie cu Al mai mare de 60%. Se referă la materialele de sol care. Fe3+. Compuşii de Fe şi Mn translocaţi pot fi concentraţi în forme oxidate de Fe3+şi Mn4+ pe suprafeţele agregatelor. În partea inferioară a profilului sau în interiorul agregatelor.

cu o limită superioară deasupra adâncimii de 200 cm. sub stratul saturat (Keys to Soil Taxonomy. Proprietăţi antracvice (aq). • un strat arat de suprafaţă. Apaq. Proprietăţi stagnice. Zona de saturaţie poate fi de exemplu o apă freatică temporară suspendată pe un strat relativ impermeabil. astfel încât la suprafaţa agregatelor structurale acestea sunt mai deschise şi mai pale. 1994). Orezăriile reprezintă de asemenea o varietate a episaturaţiei (antropică). Bvaq. Proprietăţile stagnice sunt corelate cu condiţia acvică de „episaturaţie” care se defineşte ca fiind „saturaţia solului cu apă” în unul sau mai multe straturi în primii 200 cm de la suprafaţa stratului mineral şi care are. • un suborizont de suprafaţă cu unele însuşiri cum ar fi: • pete de sărăcire în fer. unul sau mai multe starturi nesaturate. urmat imediat de un start slab permeabil care este saturat cu apă mai mult de 3 luni pe an timp de mau mulţi ani. Araq.Go). Coloritul specific stagnogleizării prezintă o marmorare. Solurile cu proprietăţi antracvice se caracterizează prin următoarele aspecte: • saturaţia permanentă cu apă sau în cea mai mare parte a anului. de asemenea. CGo). solarii). Se aplică materialelor de sol în care condiţiile de reducere alternează cu cele de oxidare (zona franjei capilare şi orizonturile de suprafaţă ale solurilor cu niveluri fluctuante ale apei freatice). deasupra unui strat impermeabil sau slab permeabil. Aceste proprietăţi apar în solurile folosite ca orezării sau în cele intens irigate (sere. Proprietăţile redoximorfe se notează cu simbolul Go care reflectă alternanţa condiţiilor de oxidare şi reducere şi care se adaugă simbolului orizontului în care culorile de reducere apar în proporţie de 16-15% din masa solului (Bgo. Aceste proprietăţi sunt puse în evidenţă prin prezenţa petelor brun roşcate (ferihidrit). iar în interiorul agregatelor structurale ele sunt mai roşii. Aceste proprietăţi sunt legate de saturaţia determinată de apa stagnată temporar la suprafaţă sau în partea superioară a profilului de sol dacă acesta nu este drenat. Proprietăţile antravice se notează cu simbolul aq adăugat orizontului în care apar: ex. Acest orizont prezintă periodic condiţii de reducere şi un colorit specific stagnogleizării. • concentrări de oxizi de fer. • conţinut de fer de două ori mai mare decât în stratul arat. 180 .Proprietăţi redoximorfe (glei de oxido-reducere . brun gălbui intens (goethit).

Acest caracter se întâlneşte la solurile care prezintă orizonturi care conţin peste 75% fragmente grosiere de rocă având o grosime de cel puţin 25 cm în primii 50 cm ai solului. Adâncimea de situare a unui orizont sau a unui caracter diagnostic. Se întâlnesc la soluri ale căror proprietăţi stagnice sunt determinate de saturaţia cu apă stagnantă temporar în partea superioară a solului. • bati – 100-200 cm (batilitic). valorile şi cromele (sistemul Munsell) ale orizontului A şi B sunt folosite astfel: • culori în nuanţe de 5YR şi mai roşii se folosesc ca elemente de diageneză pentru separarea subtipurilor rodice. Acest fenomen este întâlnit la solurile din regiunile montane. • cromele ≤ 2 (stare umedă) în cadrul orizontului A molic separă cernoziomurile de kastanoziomuri sau subtipurile tipice de cele brunice ale tipurilor pelosol şi vertosol. AG. Nuanţele. Caracter scheletic (sq). • epi – pentru 20-50 cm (epinatric).5 (stare umedă) cu nuanţe 7.5 (stare umedă) ale părţii superioare a orizonturilor AC. 181 . AB sau B caracterizează tipurile din clasa cernisolurilor. deasupra unui strat îngheţat în primăvară. de cel puţin 50 cm în primii 100 cm sau de peste 50 cm dacă solul este mai profund. • mezo – pentru 50-100 (mezoscheletic). umbrisolurilor sau la unele hidrisoluri. Culoarea este folosită ca un caracter definitoriu al unor orizonturi diagnostice. Culori diagnostice. Pentru a preciza adâncimea la acre apar anumite proprietăţi sau caractere diagnostice se folosesc o serie de prefixe cum ar fi: • proxi – pentru stratul 0-20 cm (proxisalic). • culorile cu crome ≥ 3.5 YR pentru orizontul B definesc subtipul roşcat al unor luvisoluri. • cromele ≤ 3.Proprietăţi criostagnice (cr). precum şi pentru separarea unor unităţi taxonomice la nivel de tip şi subtip.

rezultat din activităţi umane: depozite de gunoaie. După clasificarea FAO acestea pot fi: • garbice – deşeuri organice. 3. halde de steril etc. care nu au suferit o solificare suficientă încât să apară o trăsătură semnificativă de pedogeneză. Acest material este format din sedimente aluviale. ca şi umpluturi conţinând predominant deşeuri minerale. • urbice – materiale pământoase conţinând resturi de materiale de construcţii şi resturi ale altor activităţi umane în proporţii de peste 35% din volum. care primesc materiale noi. • reductice – deşeuri care produc emisii de gaze (CH4. CO2) care induc condiţii anaerobe în mineral. • mixice – material mineral de sol amestecat cu roca subiacentă şi uneori cu moloz şi deşeuri în care apar fragmente de orizonturi diagnostice răspândite la întâmplare. 182 . Material antropogen. umpluturi sau depuneri conţinând deşeuri organice. Materiale parentale diagnostice Material fluvic (MF). prezenţa acestora se defineşte prin termenul de proprietăţi salsodice. Este constituit dintr-un material mineral sau organic neconsolidat. • spolice – materiale pământoase rezultate din activităţi industriale. Termenul de salsodizare se referă la procesele de acumulare de săruri de natriu schimbabil în solurile salinice sau sodice (fără salsodisoluri). Dacă unul dintre orizonturile salinizate sau sodizate apare la alte soluri decât solonceacuri. marine şi lacustre.Proprietăţi salsodice. deponii. la intervale diferite sau care au primit asemenea materiale într-un trecut recent. Caracterul respectiv este reflectat de existenţa până la 100 cm a unei stratificări a materialului sau a unui conţinut de materie organică ce variază neregulat cu adâncimea.

se caracterizează printr-o alterare puternică şi prin predominarea secsvioxizilor şi a mineralelor argiloase sărace în baze (caolinit. N. argilelor marnoase sau carbonatice. piroxenitele. Reprezintă materiale parentale rezultate din dezagregarea şi alterarea unor roci ultrabazice necarbonatice. În legătură cu orizonturile diagnostice. care sunt relativ argiloase şi bogate în baze. S-a introdus termenul de material parental diagnostic (după FAO) şi s-au eliminat orizonturile Cpr (orizont C pseudorendzinic) şi Rrz (orizont rendzinic). Munteanu. Sunt materiale parentale provenite din produsele de transformare a marnelor. 9. Material erubazic (ME).3. Material marnic (MM). iar cel de alcalizat în hiponatric sau hiposodic. 183 .Material scheletic calcarifer (MK). Acest material a rezultat din transformarea la suprafaţa scoarţei a bauxitelor. Acestea conţin peste 40% CaCO3 echivalent. Modificări ale SRTS-2000 faţă de SRCS-1980 şi corelarea cu alte clasificări (după N. Material bauxitic (MB). termenul de orizont B argiloiluvial a fost schimbat în orizont B argic. clorit). Modificări introduse în legătură cu termenii generali şi orizonturi În SRTS-2000 s-a făcut o distincţie clară între orizonturile morfologice (folosite la descrierea solurilor) şi orizonturile şi proprietăţile diagnostice (utilizate la identificarea solurilor). Este format din roci calcaroase sau materiale parentale provenite din dezagregarea unor roci calcaroase. Termenul de caracter diagnostic (din SRCS-1980) a fost înlocuit cu cel de proprietate diagnostică. Florea. Dintre aceste roci amintim: serpentinitele. gabrourile (unele).3. Conţin peste 33% argilă şi peste 14% carbonaţi. cel de salinizat în hiposolic. Materialul rezultat este de cele mai multe ori bogat în magneziu. 2000) 1. Aici sunt incluse şi pietrişurile calcaroase. marnelor argiloase.

Clasă de soluri scindată prin separarea clasei de soluri neevoluate (nemature) sub denumirea de protisoluri şi a clasei de soluri influenţate 184 Soluri hidromorfe Soluri halomorfe Vertisoluri Soluri neevoluate. Au fost definite ca noi proprietăţi diagnostice. precum şi orizonturile pelic. folic ş. Definiţie neschimbată. Definiţie neschimbată. Definiţie lărgită prin includerea şi a solurilor fiarte argiloase care nu au caractere tipice de vertisol. scheletic. Caracterul andic şi cel sărătural au fost înlocuite cu proprietăţi andice şi respectiv salsodice şi a fost introdus termenul de albeluvic (după FAO) echivalent celui glosic. districe. acestora li se adaugă caracterul scheletic. criostagnice. Denumire corectată prin introducerea vocalei i ca vocală de legătură. 2. alice. Denumire modificată pentru evitarea confuziilor Definiţie şi denumire neschimbate. iar gradul de eroziune – colmatare a fost trecut de la varietatea de sol la varianta de sol. Denumire adaptată inspirată din literatura franceză. erubazice şi bauxitice.Au fost introduse orizonturi diagnostice noi: orizontul A limnic. 1980 cu cele din SRTS–2000. Denumire adaptată.a. antropedogenetic. Florea. S-a precizat conţinutul orizonturilor sulfuratic şi sulfuric. trunchiate sau . la nivelul clasei de soluri (după N. orizontul A hortic. Definiţie neschimbată. antropogene. În ordinea subdiviziunilor taxonomice ale tipului de sol s-a inversat poziţia speciei (granulometrice) cu cea a familiei de sol. Echivalarea denumirii solurilor în sistemul român de clasificare. Ca materiale parentale diagnostice au fost definite materiale parentale fluvice. I. caracterul scheletifer şi prezenţa pudrei friabile de CaCO3. marnice. cea a andisolurilor şi adaptarea definiţiilor în mod corespunzător. Munteanu. petrocalxic. proprietăţile eutrice. criptospodic. Clasă de soluri scindată prin desprinderea unei clase noi. calcarifere. 2000) SRCS1980 Molisoluri Argiluvisoluri Cambisoluri Spodosoluri Umbrisoluri SRTS2000 Cernisoluri Luvisoluri Cambisoluri Spodisoluri Umbrisoluri Andisoluri Hidrisoluri Salsodisoluri Pelisoluri Protisoluri Observaţii Definiţie neschimbată.

(pp) Tipurile de sol din SRCS-1980 se Sol cernoziomoid regăsesc la nivel de subtip sau Pseudorendzină varietate în SRTS-2000. tip de sol nou introdus). denumire adaptată. Sol negru Sol cenuşiu (pp) Cernoziom cambic (pp) Rendzină Definiţie modificată prin restrângerea 185 . a cărui definiţie a fost puţin modificată. Definiţie nemodificată.desfundate Antrisoluri Soluri organice Histosoluri (Histosoluri) puternic de activitatea umană sub denumirea de antrisoluri (care include erodosolul şi antroposolul. Tip de sol şi definiţie nou introduse. Definiţie nemodificată. Tipurile de sol din SRTS1980 se regăsesc la nivel de subtip în SRTS-2000. Definiţie modificată prin includerea protosolului aluvial în aluviosol (ca aluviosol entic). denumire adaptată. denumire adoptată după FAO. Definiţie nemodificată. Definiţie puţin modificată. Faeoziom Rendzină Cernoziom argiloiluvial Denumire adoptată după FAO. 3. Denumire adaptată. Definiţie neschimbată. Definiţie modificată (lărgită) pentru reunirea într-un singur tip de sol a cernisolurilor cu cca. Denumire adoptată pentru protosol antropic. Definiţie nemodificată. Până la 125 cm adâncime. Echivalarea denumirilor de solurilor din sistemul român de clasificare din 2000 cu cel din anul 1980 la nivelul tipului de sol SRTS-2000 Litosol Regosol Psamosol Aluviosol Entiantroposol Pelosol Vertosol Andosol Kastanoziom Cernoziom SRCS-1980 Litosol Regosol Psamosol Sol aluvial Protosol antropic Vertisol Andosol Sol bălan Cernoziom Cernoziom cambic Cernoziom argiloiluvial (pp) Sol cenuşiu (pp) Observaţii Definiţie modificată prin includerea şi a unor soluri foarte scheletice.

Tip de sol şi definiţie nou introduse. denumire adaptată. Definiţie modificată pentru a se include şi solul brun .roşcat (ca subtip: preluvosol roşcat). denumire adaptată. Definiţie modificată prin restrângerea sferei (orizont Gr mai sus de 50 cm adâncime de la suprafaţă) şi includerea în acelaşi tip şi a lăcoviştei (ca subtip: gleiosol cernic). denumire adaptată. denumire adaptată.Nigrosol Humosiosol Eutricambosol Districamboso l Preluvosol Sol negru acid Sol humico-silicatic Sol brun eumezobazic Sol roşu (terra rossa) Sol brun acid Sol brun – roşcat Sol brun argiloiluvial Sol brun luvic Sol brun-roşcat luvic Luvisol albic Planosol - Luvosol Planosol Alosol Prepodzol Podzol Criptopodzol Gleiosol Sol brun feriiluvial Podzol Sol gleic Limnosol Stagnosol Sol pseudogleic sferei (prezenţa rocii calcaroase sau a materialelor calcarifere până la 50 cm adâncime). pentru soluri subacvatice din bălţi sau lacuri cu adâncimi mici. Cele neincluse se regăsesc la nivel de subtip sau varietate de sol ale altor tipuri. Tip de sol şi definiţie nou introduse (corespunzătoare solului brun acid criptospodic de la altitudini mari). Denumire adaptată pentru luvisolurile fără orizont E. denumire adaptată. Definiţie nemodificată. 186 . Definiţie nemodificată. Definiţia modificată pentru ase reuni într-un tip de sol toate luvisolurile cu orizont E. Definiţie modificată pentru a se include şi solul roşu (ca subtip: entrocambosol rodic). Definiţie nemodificată. Definiţie modificată. Definiţie nemodificată. Denumire adaptată după FAO. Tip de sol şi definiţie nou introduse (corespunzătoare solului brun luvic holoacid şi luvisolului albic holoacid din SRCS-1980). Definiţie nemodificată. denumire adaptată. Definiţie nemodificată. denumire adaptată.

Definiţie nemodificată. sol roşu. prin desprindere din Umbrisoluri. Munteanu.  au fost introduse tipuri noi de sol: Pelosol. ultimele două prin scindarea clasei solurilor neevoluate. A. Protisoluri şi Antrisoluri.Solonceac Soloneţ Turbosol Foliosol Erodosol Antroposol Solonceac soloneţ Sol turbos Erodisol - Definiţie modificată (prin extinderea condiţiei de prezenţă a orizontului salic în primii 20 cm la primii 50 am).. pseudorendzină. Tip de sol şi definiţie nou introduse (pentru soluri având orizont superior antropedogenetic).4. sol brun roşcat luvic. sol brun roşcat. denumire adaptată (vocala i schimbată în o pentru tip de sol). Pelisoluri. sol negru clinohidromorf. cernoziom argiloiluvial. rendzină (parţial). Definiţie modificată (prin extinderea condiţiei de prezenţă a orizontului natric în primii 20 cm la primii 50 am).3. 2000) Tipul de sol Denumire (simbol) LITOSOLURI Caracteristici morfogenetice principale PROTISOLURI Soluri având orizont Ao sau O cel puţin 5 cm 187 . Tip de sol şi definiţie nou introduse (corespunzătoare în parte litosolului organic din SRCS-1980). cernoziom cambic. luvisol albic.  au fost contopite sau trecute la rang inferior de subtip ori varietate următoarele tipuri de sol din SRCS-1980: protosol aluvial.  SRTS-2000 cuprinde în total 12 clase de soluri (faţă de 10 clase de soluri în SRCS-1980). Criptopodzol. sol cenuşiu. Aceste soluri se găsesc ca subtipuri sau în unele cazuri ca varietate ale tipurilor de sol din SRTS-2000. Făcând o sinteză a celor expuse mai sus rezultă următoarele:  au fost introduse 4 clase de sol noi: Andisoluri. trunchiate sau desfundate. sol cernoziomoid. Florea. lăcovişte. Definiţie nemodificată. denumire adaptată. dar numai 32 de tipuri de sol faţă de 37 în SRCS-1980. 9. Foliosol. Caracterizarea principalelor tipuri de soluri SRTS – 2000 (după N. Limnosol şi Antroposol şi au fost ridicate la rang de tip de sol unele subtipuri apărând noile tipuri de sol Alosol.

sau pot avea un orizont O. rendzinic. Subdiviziuni: distric. Subdiviziuni: distric. Nu prezintă alte orizonturi diagnostice (sau sunt prea slab exprimate). Ao) care trec în material parental nisipos. în afară de cel mult un orizont vertic asociat orizontului C. sodic (alcalic). gleic. Au. salinic. stagnic. molic. molic. fluvice sau antropogene. remaniat eolian. calcaric. Subdiviziuni: distric. entic. salinic Soluri constând din material parental fluvic pe cel puţin 50 am grosime şi având cel mult un orizont A (Am. Nu prezintă alte orizonturi sa proprietăţi diagnostice. pelic ENTIANTROPOSOLURI Soluri în curs de formare dezvoltate pe materiale 188 (LS) REGOSOLURI (RS) PSAMOSOLURI (PS) ALUVIOSOL (AS) . Ao). Pot fi însă prezente proprietăţi hipostagnice (W). hiponatric sau chiar salic sau natric sub 50 cm adâncime) şi proprietăţi gleice (orizont Go) sub 50 cm adâncime.roca compactă continuă (Rn): . hiponatric sau chiar salic sau natric sub 50 am adâncime) şi proprietăţi gleice (orizont Gr) sub 50 cm adâncime. eutric. Au. scheletic Soluri având orizont A (Am. umbric. vertic. histic Soluri având un orizont A (Am. proprietăţi salsodice (orizont hiposalic. scheletic (prundic). psamic. Se pot asocia proprietăţi salsodice (orizont hiposalic. pelic. gleic.grosime urmat din primii 20 cm de: . calcaric. Au. eutric. având cel puţin primii 50 am textura grosieră sau grosieră mijlocie (sub 12% argilă). sodic. molic. prundic (salinic).material (scheletic) calcarifer cu peste 40 % carbonat de calciu echivalent.material scheletic cu sub 10% pământ fin (Rp) (care poate continua până la peste 50 cm adâncime). umbric. umbric. eutric. Nu prezintă alte orizonturi sau proprietăţi diagnostice (sau sunt prea slab exprimate). . calcaric. orizont hiposalic sau chiar salic sub 50 am. eutric. Ao) care trece în material parental neconsolidat sau slab consolidat cu excepţia materialelor parentale nisipoase. litic. Subdiviziuni: distric.

brunic. Nu prezintă alte VERTOSOLURI (VS) (ET) 189 . Subdiviziuni: tipic. Bv) la care se asociază proprietăţi andice pe cel puţin 30 cm grosime începând din primii 25 cm ai solului mineral.parentale antropogene având o grosime de cel puţin 50 cm sau numai de minimum 30 cm dacă materialul parental antropogen este scheletic (pe această lungime). garbic. Carbonatul de calciu este. umbric. copertat. Poate avea orizont O sau T. psamic. eutric. Sunt excluse solurile formate pe materiale parentale calcarifere. conţin peste 30% argilă în toate orizonturile până la cel puţin 100 cm adâncime. Subdiviziuni: distric. gleic. nodulocalcaric ANDISOLURI ANDOSOLURI Soluri având orizont A (Am. mixic. litic. prezent de la suprafaţă. AR. pelic PELISOLURI PELOSOLURI Soluri având orizont pelic la suprafaţă sau de la cel (PE) mult 20 cm (sub statul arat) ce se continuă până la cel puţin 100 cm. orizont AC cu valori şi crome sub 3. Subdiviziuni: urbic.5 (la umed) cel puţin în partea superioară şi cel puţin pe feţele agregatelor structurale şi orizont Cca în primii 125 cm sau pudră friabilă de carbonat de calciu (concentrări de carbonaţi secundari) în primii 100 cm. stagnic Soluri având orizont vertic de la suprafaţă sau de la cel mult 20 cm (sub stratul arat) ce se continuă până la cel puţin 100 cm. Au. conţin peste 30% argilă în toate orizonturile până la cel puţin 100 cm adâncime. fără orizonturi diagnostice în afară de un orizont Ao (cu excepţia celor copertate) care pot avea orizont molic sau umbric. Nu prezintă alte orizonturi sau proprietăţi diagnostice sau acestea sunt prea slab exprimate. gleic. rudic. brunic. stagnic. argic. reductic. Subdiviziuni: tipic. scheletic. molic. de regulă. cambic. spolic. Ao) urmat de (AN) orizont intermediar (AC. histic KASTANOZIOMURI (KS) CERNISOLURI Soluri având orizont A (Am) cu crome mai mari de 2 (la umed).

sodic CERNOZIOMURI (CZ) Soluri având orizont A molic (Am) cu crome <2 la umed (sau sub 3 la umed în cazul CZ nisipoase cu orizont B). sub 50 cm. greic. greic. Pelicule argilo-humice în orizontul B şi adesea caractere de hidromorfe când există orizont Bt. Bv.5 (la umed) cel puţin în partea superioară (pe cca. na). chiar sa. cambic. Sunt excluse solurile formate pe materiale parentale calcarifere. psamic. pelic. clinogleic. Subdiviziuni: tipic. sub 50 cm. în afară de cel mult proprietăţi gleice (Gr) sub 50 am şi proprietăţii salsodice (sc. AC) cu culori cu crome şi FAEOZIOMURI (FZ) 190 . W). vertic. gleic. proprietăţi gleice (Gr) sub 50 cm şi proprietăţi stagnice (w sau. psamic.5 (la umed) cel puţin în partea superioară (pe cca. aluvic. psamic. Subdiviziuni: tipic (calcaric). salinic. Pot avea orizont vertic. orizont intermediar (AC. Bv. Subdiviziuni: tipic. Bt) cu culori cu crome şi valori sub 3. sub 50 cm. sodic Soluri având orizont A molic (Am). AC) cu culori cu crome şi valori sub 3. ac sau. chiar sa. argic. aluvic. proprietăţi gleice sub 50 cm adâncime şi proprietăţi salsodice (sc. vertic. calcaric. na). stagnic. Pot avea orizont vertic. pelic. orizont intermediar (Bt. salinic. 10-15 cm) şi cel puţin pe feţele agregatelor structurale şi fără orizont Cca sau concentrări de carbonaţi secundari în primii 125 cm (sau primii 200 cm în cazul texturii grosiere). ac sau. cambic RENDZINE (RZ) Soluri având orizont A molic (Am) şi orizont intermediar (AR. 10-15 cm) şi cel puţin pe feţele agregatelor structurale şi orizont Cca sau concentrări de friabilă de CaCO3 (carbonaţi secundari) în primii 125 cm (200 cm în cazul texturii grosiere). gleic. Bv.orizonturi sau proprietăţi diagnostice. gleic. Sunt excluse solurile formate pe materiale parentale calcarifere sau roci calcaroase care apar între 20 şi 50 cm.

valori sub 3,5 (la umed) cel puţin în partea superioară şi cel puţin pe feţele agregatelor structurale, dezvoltate pe materiale parentale calcarifere sau roci calcaroase care apar între 20 şi 50 cm. Subdiviziuni: argic, calcaric, litică, cambică, calcarică, eutrică, scheletică UMBRISOLURI NIGROSOLURI Soluri având orizont A umbric (Au) cu crome sub 2 (NS) (la umed) urmat de orizont intermediar (AC, AR, Bv) cu grad de saturaţie în baze sub 53% (la umed) cel puţin în partea superioară şi cel puţin pe feţele agregatelor structurale. Pot avea orizont O. Subdiviziuni: tipic, cambic, litic, scheletic, aluvic Soluri având orizont A umbric (Au) cu crome sub 2 (la umed), dar conţinând materie organică humificată segregabilă de partea minerală silicatică, urmat de orizont intermediar (AC, AR, B) cu grad de saturaţie în baze sub 53% şi culori cu crome şi valori sub 3,5 (la umed) în partea superioară. Prezintă de regulă orizont At. Subdiviziuni: tipic, cambic, litic, scheletic CAMBISOLURI EUTRICAMBOSOLURI Soluri având orizont A ocric sau molic (Ao, Am), (EC) urmat de orizont intermediar cambic (Bv) cu crome şi valori peste 3,5 (la umed) cel puţin pe feţele agregatelor structurale începând din partea superioară şi cu proprietăţi eutrice. Pot prezenta orizont O şi orizont vertic sau pelic şi proprietăţi stagnice, gleice şi andice, dar la adâncimi mai mari sau intensităţi care nu permit încadrarea la hidrosoluri sau andisoluri. Subdiviziuni: tipic, molic, psamic, pelic, vertic, andic, gleic, stagnic, aluvic, litic, scheletic, rodic DISTRICAMBOSOLURI Soluri având orizont A ocric sau umbric (Ao, Au), (DC) urmat de orizont intermediar cambic (Bv) cu crome şi valori peste 3,5 (la umed) cel puţin pe feţele agregatelor structurale începând din partea superioară şi cu proprietăţi districe cel puţin într-o
191

HUMOSIOSOLURI (HS)

parte a orizontului. Pot prezenta orizont O, orizont Bv cu acumulare de Al2O3 şi proprietăţi andice de intensităţi sau la adâncimi care nu permit încadrarea la andosoluri. Subdiviziuni: tipic, umbric, psamic, andic, prespodic, litic, scheletic, aluvic Soluri având orizont A ocric sau molic (Ao, Am), urmat de orizont intermediar argic (Bt) având culori cu valori peste 3,5 (la umed) cel puţin pe feţele agregatelor structurale începând din partea superioară şi grad de saturaţie în baze (V) peste 53%. Pot prezenta orizont vertic, orizont Cca sau concentrări de carbonaţi secundari în primii 125 cm, orizont O şi proprietăţi stagnice intense (W), sub 50 cm sau proprietăţi gleice (Gr) sub 50 cm. Subdiviziuni: tipic, molic, roşcat, rodic, psamic, pelic, vertic, stagnic, gleic, calcic, litic, scheletic Soluri având orizont A ocric (Ao) urmat de orizont eluvial E (El sau Ea) şi orizont B argic (Bt) cu grad de saturaţie în baze (V) peste 53% cel puţin într-un suborizont din partea superioară; nu prezintă schimbare texturală bruscă (între E şi Bt pe <7,5 cm). Pot să prezinte, pe lângă orizonturile menţionate, orizont O, orizont vertic, proprietăţi stagnice intense (W) sub 50 cm, proprietăţi gleice (Gr) sub 50 am, schimbare texturală semibruscă (pe 7,5-15 cm) sau trecere glosică (albeluvică). Subdiviziuni: tipic, roşcat, rodic, rezicalcaric, psamic, vertic, albic, glosic, planic, stagnic, gleic, litic, scheletic Soluri având orizont A ocric (Ao) urmat de orizont eluvial E (El sau Ea) şi orizont B argic (Bt) prezentând schimbare texturală bruscă (între E şi Bt pe <7,5 cm). Pot să prezinte orizont O, orizont vertic şi proprietăţi stagnice intense (W). Subdiviziuni: tipic, albic, vertic, stagnic, solodic (sodic) ALOSOLURI (AL) Soluri având orizont A ocric sau umbric (Ao, Au) urmat direct sau după un orizont eluvial (E), de
192

PRELUVOSOLURI (EL)

LUVOSOLURI (LU)

PLANOSOLURI (PL)

orizont B argic (Bt) având proprietăţi alice pe cel puţin 50 cm, între 25 şi 125 cm adâncime (sau pe cel puţin jumătate din orizont dacă apare orizont R sau C la adâncime mai mică). Poate să prezinte orizont organic sau proprietăţi moderate (w) sau intense (W) sub 50 cm adâncime. Subdiviziuni: tipic, umbric, preluvic, albic, stagnic, cambiargic, litic, scheletic SPODOSOLURI PREPODZOLURI Soluri având orizont A ocric sau umbric (Ao, Au) (EP) urmat de orizont B spodic feriiluvial (Bs). Pot avea un orizont Es discontinuu şi pot prezenta orizont organic nehidromorf O (folic) sub 50 cm adâncime. Subdiviziuni: tipic, umbric, histic, litic, scheletic Soluri având orizont O şi/sau A ocric sau umbric (Ao, Au) urmat de orizont eluvial spodic (Es) şi orizont B spodic, humico-feriiluvial sau feriiluvial (Bhs, Bs). Pot prezenta orizont organic nehidromorf O (folic) sub 50 cm grosime şi proprietăţi criostagnice. Subdiviziuni: tipic, umbric, feriluvic, histic, criostagnic, litic, scheletic Soluri având orizont O şi/sau A foarte humifer urmat de orizont B criptospodic (Bcp) humifer. Pot prezenta orizont organic nehidromorf O (folic) sub 50 cm grosime. Subdiviziuni: tipic, histic, litic, scheletic CRIPTOPODZOLURI (CP) PODZOLURI (PD)

HIDRISOLURI GLEIOSOLURI Soluri având orizont O şi/sau A (Am, Ao, Au) şi (GS) proprietăţi gleice (orizont Gr) care apar în profil din primii 50 cm ai solului mineral. Nu îndeplinesc condiţiile diagnostice de a fi solonceac sau soloneţ (fără orizont sa sau na în primii 50 am) sau histosol (cu orizont T peste 50 am grosime). Subdiviziuni: distric, eutric, calcaric, molic, cernic, umbric, psamic, pelic, cambic, aluvic, histic, tionic

193

Soluri subacvatice (din lacuri de mică adâncime) având orizont A limnic sau orizont histic sau turbos (T) submers, cu grosime sub 50 cm. Subdiviziuni: distric, eutric, calcaric, entic, histic, psamic, pelic, salinic, tionic Soluri având orizont A ocric (Ao) sau orizont A ocric eluvial E (Ao+El sau Ea) urmate de orizont B argic (Bt) la care se asociază proprietăţi stagnice intense (orizont W) începând de la suprafaţă sau din primii 50 cm ai solului mineral şi care continuă pe cel puţin 50 cm grosime. În mod frecvent apar concreţiuni ferimanganice. Nu prezintă schimbare texturală bruscă (între E şi Bt) pe cel mult 7,5 cm (diagnostică pentru planosoluri). Pot prezenta orizont vertic asociat orizontului B, orizont histic (sub 50 am grosime) şi proprietăţi gleice sub 50 cm adâncime. Subdiviziuni: tipic, luvic, albic, vertic, gleic, histic, planic SALSODISOLURI SOLONCEACURI Soluri având orizont A ocric sau A molic (Ao, Am) (SC) şi orizont intermediar la acre se asociază orizont salic (sa) în primii 50 cm. Pot avea orizont calcic, cambic, vertic, natric, hiponatric şi proprietăţi gleice în primii 100 cm. Subdiviziuni: tipic, calcaric, molic, sodic, vertic, gleic, psamic, pelic Soluri având orizont A ocric sau molic (Ao, Am), urmat direct sau după un orizont eluvial E (El, Ea) de un orizont argic-natric (Btna) indiferent de adâncime; sau soluri având orizont A ocric sau molic (Ao, Am) urmat de orizont intermediar natric(na) de la suprafaţă sau în primii 50 cm ai solului. Pot avea orizont calcic, orizont salic sub 50 cm adâncime şi proprietăţi gleice din primii 100 cm. (Pentru soloneţurile entice se poate folosi denumirea de sodosol). Subdiviziuni: tipic, calcaric, molic, luvic, albic, salinic, stagnic, gleic, solodic, entic SOLONEŢURI (SN) STAGNOSOLURI (SG)

LIMNOSOLURI (LM)

194

HISTISOLURI TURBOSOLURI Soluri constând din material organic (orizont (TB) organic hidromorf histic sau turbos T) cu o grosime de cel puţin 50 cm (cel puţin 40 cm pentru T sapric sau hemic şi cel puţin 60 cm pentru T fibric) în primii 100 cm ai solului, orizontul T începând în primii 50 cm de la suprafaţă. Subdiviziuni: distric, eutric, salinic, tionic, teric Soluri constând din material organic (orizont organic nehidromorf sau folic, O) cu grosime de cel puţin 50 cm sau de minimum 20 cm dacă este situat direct pe rocă (R). Subdiviziuni: distric, eutric, litic FOLIOSOLURI (FB)

ANTRISOLURI ERODOSOLURI Soluri puternic erodate sau decopertate ca urmare a (ER) acţiunii antropice astfel că orizonturile rămase nu permit încadrarea într-un anumit tip de sol. De regulă, prezintă la suprafaţă un orizont Ap provenit din orizont B sau C, sau din AC sau AB având sub 20 cm grosime. Sedimentele (materialele parentale) scoase la zi prin eroziune sau prin decopertare sunt considerate roci şi încadrate ca atare. (Pentru erodosolurile rezultate prin decopertare se poate folosi denumirea de decosol). Subdiviziuni: cambic, argic, andic, spodic, calcaric, psamic, pelic, stagnic, litic, scheletic ANTROPOSOLURI Soluri având orizont superior antropedogenetic de

195

cel puţin 50 cm grosime (format prin transformarea unui orizont sau strat al solului sau prin aeraţie). Subdiviziuni: hortic, antracvic

(AN)

9.3.5. Glosar de termeni utilizaţi în SRTS-2000(după N.Florea şi I.Munteanu ) albic alcalic aluvic andic ab ac al an Sol având orizont eluvial albic (Ea) vezi sodic Sol format pe seama unor materiale parentale fluvice (în lunci, zone de divagare etc.); nu se aplică la Aluviosoluri. Sol având material amorf (provenit din rocă sau material parental) cel puţin în unul dintre orizonturi, fără a îndeplini parametrii necesari pentru proprietăţi andice ca să poată încadra la Andosol. Sol având proprietăţi antracvice. Se aplică pentru Antroposoluri. Sol stagnic şi gleic în acelaşi timp (stagnic în partea superioară şi gleic în partea inferioară a solului). Sol având orizont B argic (Bt); nu se aplică la Luvisoluri. Sol (Pelosol sau Vertosol) având în orizontul superior culori relativ deschise, cu crome peste 2. Sol având carbonaţi de la suprafaţă sau din primii 50 cm (face efervescenţă la adăugare de acid clorhidric 1:3); proxicalcaric cu carbonaţi în primii 20 cm, epicalcaric cu carbonaţi în intervalul 20-50 cm. În cazul Litosolurilor este suficientă prezenţa rocii parentale calcaroase. Sol având orizont carbonato-acumulativ sau calcic (Cca) sau pudră friabilă de CaCo3 în primii 125 cm (sau în primii 200 cm în cazul texturilor grosiere). Sol având orizont B cambic (Bv); nu se aplică la Cambisoluri. Sol având orizont B cu caractere de orizont cambic în prima parte şi de orizont argic în a doua parte; se aplică la Alosoluri. Solonceac sau Soloneţ (Salsodisoluri) caracterizate prin prezenţa sodei (carbonat şi bicarbonat de sodiu) cu conţinut mai mare de 10 mg (0,33 me) la 100 g sol. Sol având orizont molic care se continuă cu culori de orizont molic în prima parte a orizontului intermediar. Se aplică la Gleiosol.

antracvic amfigleic argic brunic calcaric

aq ag ar br ka

calcic

ca

cambic cb cambiargic cr carbonatosodic cernic so ce

196

Se aplică la cernoziomuri şi faeoziomuri. cât mai ales prin curgere (prelingere) laterală prin orizonturile profilului de sol situat pe versant. Solonceac sulfatic). Sol având proprietăţi eutrice cel puţin în orizontul de suprafaţă. sulfaţi). În cazul Litosolului şi fără rocă parentală calcaroasă iar în cazul Limnosolului cu orizont A limnic având peste 3% materie organică. (În cazul Litosolului este necesară şi rocă parentală necalcaroasă. Sol având proprietăţi gleice (orizont Gr) între 50 şi 200 am 197 . Sol având orizont eluvial care pătrunde în limbi în orizontul B (E + B) (trecere glosică sau albeluvică). iar în cazul Limnosolului orizont A limnic cu peste 3% materie organică). Sol având suborizont Ame (partea inferioară a orizontului Am „pudrată” cu granule de cuarţ fără pelicule de coloizi.Btna. Se aplică la soluri din zona montană rece (înaltă). excesul de apă fiind provenit atât din precipitaţii sau izvoare de coastă. Nu se aplică la Cernisoluri. Sol având dezvoltare extrem de slabă (incipientă) sau neîndeplinind integral atributele tipului (la Aluviosol entic orizontul A este sub 20 cm grosime sau lipseşte. Argiluvisoluri. Sol (în genere de tipul Entiantroposol) acoperit cu material de sol humifer (de regulă orizont A molic) de peste 10-15 cm grosime. Vertisoluri. Sol cu proprietăţi criostagnice în profil. Nu se aplică la soluri care prin definiţie sunt acide (Umbrisoluri. la Soloneţ entic nu se constată un orizont argic-natric . Spodosoluri). Se aplică la Podzol. vizibile pe suprafaţa agregatelor structurale la uscare şi structură poliedrică mare subangulară sau nuciformă). Salsodisoluri. Sol (Spodisol) având orizont spodic feriiluvial (Bs) în care raportul Fe:C organic este peste 6. la Limnosol entic orizontul A limnic prezintă sub 3% materie organică fin divizată).clinogleic cl clorurosulfatic copertat co criostagnic cs cu sodă distric so di entic en eutric eu feriluvic garbic glosic greic fe ga gl gr gleic gc Sol cu stagnogleizare (w) din primii 50 cm şi gleizare (Go) în primii 200 cm. Entiantroposol care se dezvoltă pe materiale parentale antropogene garbice (deşeuri predominant organice). în solurile cultivate Am poate avea crome>2. (Se poate separa: Solonceac cloruric. Solonceac tipic caracterizat prin acumulare intensă de săruri „neutre” (cloruri. fără carbonaţi. vezi carbonatosodic Sol având proprietăţi districe începând din orizontul superior.

histic (turbos) hortic litic luvic mixic molic nodulocalcaric pelic planic preluvic prespodic prundic psamic reductic rendzinic rezicalcari c (mezogleic dacă Gr apare în intervalul 50-100 am. tb Sol având orizont O (folic) de 20-50 cm grosime la suprafaţă (în cazul Litosolului histic. Se aplică la Antrosoluri. Se aplică la Preluvosol. mo Sol având orizont A molic (Am). orizont O de 5-20 cm grosime situat direct pe rocă compactă R) sau sol având orizont T (turbos) de 200-50 cm grosime la suprafaţă sau în primii 50 cm. mezolitic între 50-100 cm. Luvosol şi unele Cernisoluri. pr vezi scheletic ps Sol având textură grosieră cel puţin în primii 50 cm. Nigrosol) cu orizont B cambic (Bv) prezentând acumulare de sescvioxizi (îndeosebi Al2O3). Pământul fin al solului poate să conţină carbonaţi. pl Sol cu schimbare texturală bruscă între orizontul eluvial E (El sau Ea) ş orizontul B argic (Bt) pe 7. nu se aplică la Psamosol. mi Entiantroposol care se dezvoltă pe materiale parentale antropogene mixice. ep Sol acid (Districambosol. pe Sol având textură foarte fină cel puţin în primii 50 cm. nu se aplică la Pelisoluri. batilitic între 100-150 cm). fără a îndeplini integral parametrii de orizont spodic. batigleic între 100-200 cm).5-15 cm. re Entiantroposol care se dezvoltă pe materiale parentale antropogene reductice. li Sol cu rocă compactă consolidată (orizont R) continuă în profilul de sol (epilitic orizont R între 20-50 cm. lv Sol cu orizont eluvial luvic (El) şi orizont B argic (Bt) sau argic-natric (Btna). prin termenul „litic” simplu se subînţelege epilitic. ho Sol având orizont A hortic (de peste 50 cm grosime). caracterul scheletic începând din primii 20 cm. rz Sol având saturaţie în baze peste 53% şi material parental reprezentat prin depozit scheletic calcarifer sau provenit dintro rocă parentală calcaroasă. nc Vertisol care prezintă noduli calcaroşi diseminaţi în masa solului în primii 100 cm. Se aplică la Litosol (Litosol rendzinic). Se aplică la Stagnosol şi Soloneţ. nu se aplică la solurile ce fac parte din clasa Cernisolurilor. rk Sol care prezintă orizont C cu carbonaţi reziduali începând din primii 125 cm. el Sol cu orizont B argic (Bt) slab conturat şi fără orizont eluvial (E) (se aplică la Alosoluri). 198 .

Sol având orizont ac (alcalizat sau hiposodic) în primii 100 cm sau orizont na (natric) între 50-100 cm. iar litosolurile prundice prundosoluri. Poate să fie mezostagnic dacă W este situat între 50 şi 100 cm sau proxihipostagnic. 20-50 şi respectiv 50-100 cm sau mezosodic (50-100 cm). E sau B excesiv scheletice. Erodosol cu orizont spodic sau rest de orizont spodic la suprafaţă. epihiposalic. Turbosol având orizont mineral de peste 30 cm grosime situat 199 . Sol salinic şi sodic în acelaşi timp. În funcţie de adâncimea apariţiei orizontului cu săruri poate fi proxihiposalic. Sol având proprietăţi hipostagnice (orizont w) în primii 100 cm sau proprietăţi stagnice intense (orizont stagnic W) între 50 şi 200 cm. 20-50. epiprundic. mezohipostagnic dacă orizontul w începe între 0-20. În cazul că este format pe pietriş fluviatil poate fi denumit prundic şi respectiv proxiprundic. Soloneţ cu orizont eluvial (E luvic sau E albic) cu grosime de peste 15 cm sau Planosoluri cu Bt hiponatric.rodic roşcat rudic salinic ro rs ru sc salsodic scheletic ss sq sodic ac solodic spodic spolic stagnic sd sp sl st teric te Sol cu orizont B având în partea inferioară şi cel puţin în pete (în proporţie de peste 50%) în partea superioară culori în nuanţe de 5YR şi mai roşii. epischeletic. epihipostagnic. Sol cu orizont B argic (Bt) având în partea inferioară şi cel puţin în pete (în proporţie de peste 50%) în partea superioară culori în nuanţe de 7. mezohiposodic (0-20. 50-100) sau mezosalic (50-100 cm). batiprundic. mezoscheletic sau batischeletic după adâncimea la care începe orizontul scheletic (de peste 25 cm grosime) şi anume în intervalele 0-20. 50-100 şi respectiv 100-200 cm. mezoprundic. În funcţie de adâncimea apariţiei orizontului cu Na schimbabili poate să fie proxihiposodic. mezohiposalic (0-20. Poate fi proxischeletic. Cernoziomurile prundice pot fi denumite şi brancioguri. Sol cu caracter scheletic (cu peste 75% schelet) având orizonturi A. epihiposodic. 20-50 sau 50-100 cm respectiv. 20-50. Entiantroposol care se dezvoltă pe materiale parentale antropogene spolice.5YR Entiantroposol având material parental (antropogen) scheletic de cel puţin 30 cm grosime începând de la suprafaţă sau imediat sub suprafaţă Sol având orizont sc (salinizat sau hiposalic) în primii 100 cm sau orizont sa (salic) între 50-100 cm.

orizont A cu crome egale sau sub 2. 200 . În cazul Pelosolului şi Vertosolului. în ultimul caz chiar cu proprietăţi stagnice moderate (Elw).tionic tipic umbric urbic vertic în primii 100 am. um Sol având orizont A umbric (Au). iar în cazul Alosolului şi Planosolului este prezent orizontul El. nu se aplică la Umbrisoluri. to Sol având orizont sulfuratic în primii 125 cm. nu prezintă atributele specifice celorlalte subdiviziuni ale tipului respectiv. ur Entiantroposol care se dezvoltă pe materiale parentale antropogene urbice. vs Sol având orizont vertic situat între baza orizontului A (sau E dacă există) şi 100 cm. ti Sol care reprezintă conceptul central al tipului de sol.

201 .

202 .

203 .

204 .

Pentru aceasta vor fi prezentate în continuare principiile şi metodologia de studiere a solului.PARTEA A II-A ELEMENTE DE EVALUARE A RESURSELOR DE SOL Capitolul 10 STUDII PEDOLOGICE PENTRU EVALUAREA RESURSELOR DE SOL 10. conservare şi ameliorare a resurselor de sol. diagrame. • prevenirea şi combaterea proceselor de degradare a solului. Acest studiu cuprinde caracterizarea solurilor şi a condiţiilor în care se desfăşoară producţia agricolă şi silvică. Generalităţi Cercetarea multilaterală a solului şi a condiţiilor naturale dintr-un teritoriu are atât importanţă teoretică cât şi practică. Studiul pedologic este prezentat sub formă de text şi grafic (hărţi. Principalele noţiuni utilizate în studiul evaluării resurselor de sol a. Importanţa teoretică este dată de cunoaşterea interacţiunii factorilor de mediu în procesele de formare şi evoluţie a solurilor. precum şi întocmirea hărţilor de soluri. Pe baza cercetărilor agricole şi a cartărilor pedologice se pot stabili măsuri concrete pentru rezolvarea unor probleme ale agriculturii cum ar fi: • stabilirea categoriilor de folosinţă şi a tehnologiilor de cultură. Cartarea pedologică cuprinde atât cercetarea în teren pentru identificarea şi delimitarea pe hartă a solurilor cât şi în laborator pentru analiza chimică a probelor şi apoi în birou pentru definitivarea cercetărilor. Studiul pedologic reprezintă materialul ştiinţific cu ajutorul căruia se efectuează cercetarea şi cartarea unui teritoriu. 10. 205 . prognoză privind evoluţia solurilor precum şi unele recomandări privind măsurile de protecţie. • mecanizarea şi chimizarea.2. iar cea practică se referă la legătura producţiei agricole şi silvice cu condiţiile naturale ale teritoriului respectiv. etc). b.1. cartograme.

sub aspectul însuşirilor specifice. diferite favorabilităţi etc. d. h.S) este transpunerea grafică pe hartă a unei unităţi teritoriale de sol sau a unei asociaţii de unităţi teritoriale de sol. In studiul solurilor se întocmesc cartograme cu valori ale stării de aprovizionare cu elemente nutritive. 206 . poartă denumirea de teritoriu ecologic omogen (TEO) sau unitate elementară de teren. intensitatea unor fenomene. Profilul de sol (pedonul) constituie unitatea elementară de bază în cercetarea şi cartarea solului. Reambularea este acţiunea de actualizare a informaţiei pedologice şi agrochimice dintr-un studiu pedologic. g. caracteristicile morfologice. pentru anumite însuşiri fizice. într-o anumită regiune unitatea taxonomică de sol. Această unitate poate să cuprindă până la 10-15% din suprafaţă.2. Unitatea teritorială de teren relativ omogenă. haşuri.4. atmosferă. Pentru examinarea profilului de sol se ţine cont de orizonturile genetice. Unitatea de teren este un areal relativ omogen sub aspect geografic (relief. incluziuni din alte soluri. asociaţiilor. coduri sau simboluri) a unor suprafeţe ce indică răspândirea. subsol. definite conform nomenclaturii stabilite prin sistemul de clasificare adoptat (SRCS – 1980). Unitatea cartografică de sol (U. e. înscrise în legenda hărţii. procese.1. Unitatea teritorială de sol reprezintă modul sub care se întâlneşte în natură. fizice şi chimice pe baza cărora se clasifică şi se grupează profilele de sol.)”. Unitatea taxonomică (tipologică) de sol constituie denumirea solului în conformitate cu Sistemul Român de Taxonomie a Solurilor. hidrofizice sau chimice pentru anumite pretabilităţi. Procentul de reambulare este prevăzut în SCS01982 „Norme de timp şi elemente de calculaţie ale tarifelor pentru studii şi tarife de sol (cap. etc. f. biosferă). complexelor sau a altor unităţi de sol şi/sau teren.Harta pedologică este o lucrare cartografică ce prezintă grafic distribuţia geografică a tipurilor. Unitatea taxonomică de rangul cel mai mic (specia de sol) este considerată unitatea taxonomică elementară de sol. Unitatea teritorială de teren sau de pedotop reprezintă forma concretă sub care apare într-o regiune unitatea de teren. Conceptul de teren este mai larg decât cel de sol. Cartogramă este reprezentarea pe hartă (prin culori. sol. c.

10. În funcţie de scara hărţii se execută: a. În funcţie de scopul pentru care se efectuează studiile pedologice pot fi: a) studii pedologice complexe. b) studii pedologice speciale. b. • amenajări pentru irigaţii. se realizează o evidenţă calitativă generală a fondului funciar al ţării.000). într-o formulă. a. • prevenirea şi combaterea excesului de umiditate. Unitatea cartografică de teren (pedotop. 207 . caracterizarea şi delimitarea spaţială a solurilor existente pe un anumit teritoriu. Pe aceste hărţi. Studii pedologice la scară mică (1:250.i.000 şi mai mici) Hărţile de sol la scară mică reprezintă o generalizare a învelişului de sol şi oferă o imaginea a repartiţiei principalelor tipuri şi subtipuri de sol. precum şi gruparea acestora în unităţi de teren relativ omogene. • combaterea eroziunii solului. Elementele care compun şi definesc unitatea cartografică de teren se redau prin simboluri. b. B. Studii pedologice speciale Aceste studii se întocmesc în scopuri practice bine definite cum sunt: • sistematizarea şi organizarea teritoriului.T) este reprezentarea pe hartă a unei unităţi teritoriale de teren sau a unei asociaţii de unităţi (TEO sau asociaţii TEO). Conceptul de teren este mai cuprinzător decât cel de sol şi pune accent pe condiţiile folosirii acestuia în procesul de producţie.3. A. Studii pedologice la scară mijlocie (1:200. • bonitarea terenurilor agricole. Clasificarea cercetărilor pedologice Această clasificare se face după scara lor.000 – 1:50. U. Studiile pedologice complexe Prin aceste studii se urmăreşte identificarea. sub aspectul condiţiilor naturale. O unitatea cartografică de teren poate fi constituită din unul sau mai multe areale şi poate cuprinde până la 10-15% incluziuni de alte terenuri.

din zona cercetată. 3. este cea mai amplă şi solicită un buget mare de timp. 4. a.000).4. interpretare şi sinteză a materialului informaţional şi redactarea raportului pedologic. etapa de teren. 1. etapa pregătitoare care constă în documentarea şi pregătirea bazei materiale necesare cercetării. • aerofotogramele să nu aibă o vechime mai mare de 5 ani. • să fie recentă sau actualizată. baza topografică trebuie să îndeplinească o serie de condiţii. Studii pedologice la scară mare (1:25. c. 208 . d. hidrografie.1:50. etapa de prelucrare. Studii pedologice la scară foarte mare (>1:5000) Cu ajutorul acestor studii pot fi redate pe hartă detalii ale învelişului de sol şi se execută pe suprafeţe foarte mici. Aceste studii detaliază particularităţile învelişului de sol pentru teritoriu relativ restrânse ca întindere şi permit reprezentarea cartografică a unităţilor de sol cu suprafeţe mici. etapa de laborator.000. unde au lor efectuarea analizelor şi completarea datelor din etapele precedente. a memoriilor tehnice pentru lucrările hidroameliorative. cum ar fi: • scara bazei topografice să corespundă (să fie mai mare) scării hărţii de soluri ce urmează să se întocmească. Pregătirea bazei topografice şi a aerofotogramelor Pentru reuşita acţiunii de cercetare şi cartare pedologică. Etapa pregătitoare Înainte de a începe cercetările în teren este necesită o documentare amplă asupra zonei care urmează a fi cercetată şi cartată.Aceste studii prezintă o caracterizare generală a învelişului de sol la nivel judeţean sau pe unităţi agricole mari şi constituie baza pentru întocmirea proiectelor de sistematizare a teritoriului. a proiectelor generate de combatere a eroziunii solului etc. hidrogeologie. • să conţină nivelmentul. Cercetarea pedologica propriu-zisă Activitatea de cercetare pedologică este foarte complexă şi se desfăşoară în următoarele etape: 1. 10. vegetaţie). Pentru aceasta trebuie să se consulte date din literatura de specialitate sau manuscrise existente la diferite instituţii cu privire la sol şi cadrul natural (geomorfologie. litologie. 2.

100C. Studiul proceselor de degradare a solului. influenţa cărora a rezultat solul respectiv. vegetaţia. orez). b. Cercetarea măsurilor de cultivare a solului. lopeţi etc. a. Datele climatice se dau la nivelul unui areal climatic omogen (ACO) – o zonă determinată. Se caracterizează: clima. precipitaţii anuale. valori ale evapo -transpiraţiei potenţiale). trusă chimică. Întocmirea hărţii pedologice preliminare. sondă pedologică. prezintă importanţă informaţiile de la localnici. Condiţiile climatice din teritoriul respectiv se studiază pe baza datelor obţinute de la staţiile meteorologice din regiune şi din atlasul climatologic. Etapa de teren a cercetărilor pedologice Este etapa cea mai importantă a cartării pedologice În această etapă se urmăreşte: a. bidoane de plastic pentru recoltarea probelor de apă. 209 . lupă. Nu trebuie să lipsească referirile la frecvenţa şi durata perioadelor de secetă sau la fenomene care provoacă pagube culturilor agricole. d. În funcţie de specificul zonei şi al categoriei de folosinţă (plantaţii de pomi şi viţă de vie) sau culturi specifice (tutun. în perioada de vegetaţie. cilindri de alamă cu capace de metal şi inele de cauciuc. altimetru. studiul factorilor pedogenetici (condiţiile de solificare). e. 2. pungi. se pot menţiona temperaturile minime şi maxime din zonă. Condiţiile naturale au o importanţă deosebită în cadrul cercetărilor pedologice. Datele climatice se vor actualiza anual numai pentru teritoriul cartat (obligatoriu). suma temperaturilor mai mari de 5. precum şi influenţa omului asupra acestuia. cuţit pedologic metru. După recunoaşterea generală a teritoriului se definitivează planul de lucru în teren. fauna. cu influenţă asupra solurilor şi producţiei vegetale (temperatura medie anuală. pedometru.b. Înainte de începerea lucrărilor propriu-zise de cartare se va face recunoaşterea generală a teritoriului privind principalele unităţi fizico-geografice în corelaţie cu învelişul de sol precum şi o confruntare a situaţiei din teren cu cea rezultată din documentaţia anterioară. relieful. ph-metru. hidrografia şi hidrologia. De asemenea. Datele climatice vor evidenţia principalele elemente climatice. Studiul condiţiilor naturale. târnăcop. geologia şi litologia. cazmale. cutii pentru microprofile. Clima. Pregătirea instrumentelor şi a materialelor de lucru Instrumentele şi materialele de lucru necesare pentru efectuarea studiilor sunt: busola. studiul morfometric al profilului de sol şi recoltarea probelor: c.

Întâi se ia o probă de sol de la baza profilului pentru examinare şi descriere. Observaţiile se vor face asupra asociaţiilor vegetale naturale sau cultivate sub aspectul speciilor şi al productivităţii acestora. râme. temporar. Influenţa antropică. Harta geomorfologică de teren se defineşte în etapa de birou. • variaţia nivelului hidrostatic. torenţial) precum şi frecvenţa şi durata inundaţiilor (dacă este cazul). miros. eroziunea şi alte observaţii. rigole. Studiul morfogenetic al solului şi încadrarea taxonomică a acestuia Studiul morfogenetic se face pe profilul de sol săpat până la roca mamă. • adâncimea critică şi subcritică. microdepresiuni. b. • nivelul hidrostatic şi panta de scurgere. etajele şi subetajele de vegetaţie existente atât în punctul de observaţie cât şi în unitatea de teren cartografiată. • Referitor la hidrologie se recomandă studierea apelor freatice sub următoarele aspecte. Observaţiile din teren vor cuprinde notaţii referitoare la modificările apărute în morfologia solului sub influenţa acţiunilor omului. dune (pentru suprafeţele plane) şi ogaşe. 210 . Datele legate de geologie şi litologie se cunosc din etapa de documentare iar în teren se completează cu observaţii privind roca parentală din profilurile de sol executate. consemnându-se detaliile formelor de relief cum sunt: crovuri. după care se examinează profilul pe pereţii acestuia. subzonele. Suprafaţa peretelui se examinează se împrospătează cu ajutorul unui cuţit. Vegetaţia şi fauna. Pentru aceasta se fac observaţii comparative pe aceeaşi unitate de sol în condiţii naturale nemodificate şi în condiţii modificate de către om. O serie de date se cunosc din etapa de documentare. ravene şi alunecări de teren (în cadrul suprafeţelor înclinate).Relieful. urmând ca în teren să se completeze cu observaţii privind caracterul reţelei hidrografice (permanent. Recunoaşterea generală a reliefului din arealul cercetat se face pe baza hărţilor topografice de lucru pe care se înscriu datele geomorfologice. rozătoare etc). insecte. miriapode. Observaţiile care vor fi făcute se vor referi la grosimea. se fac observaţii privind poluarea solului. gust. • notarea pe hartă şi consemnarea în fişa de descriere a solului. Hidrologia şi hidrografia. Geologia şi litologia. a apelor freatice apărute la zi sub formă de izvoare şi procesele la care dau naştere. Referitor la faună se vor face observaţii asupra mezo şi macrofaunei (nematozi. Se va ţine cont de zonele. de sus în jos. Observaţiile geomorfologice se efectuează pe tot parcursul cartării pedologice. alcătuirea granulometrică şi petrografică şi agentul care a contribuit la formarea depozitelor respective. • calitatea apei (culoare. De asemenea. mineralizare).

A – grad de alcalizare (indicator 17) k – adâncimea de apariţie a carbonaţilor (indicator 18). S – grad de salinizare (indicator 16).grupe de material parental (indicator 21). Încadrarea fiecărui profil de sol la toate nivelurile taxonomice cu scopul de a stabili formula unităţii taxonomice de sol (U. completarea acestei formule cu elemente din arealul în care se află solul respectiv conduce la obţinerea formulei unităţii cartografice de teren (pedotop) (U.T). 211 . e – gradul de eroziune în suprafaţă sau de decopertare şi gradul de colmatare sau acoperire a solului cu deponii (indicator 20). Formula unităţii cartografice de teren (pedotop) CZ – gz X12G1W2S3A 2k3d3e2 Sga /q2/aq1 AtPm3 C . precum şi cele referitoare la condiţiile de mediu.DFcvP2 lSLmZ2 X6r33t41Q5 I1 Explicaţia simbolurilor 1. La fiecare profil de sol. d – grosimea solului până la roca compactă (indicator 19). după care se va face încadrarea la nivelurile taxonomice ale Sistemului Român de Taxonomie a Solurilor (SRTS).Descrierea solului se face pe formulare tipizate unde se trec toate caracteristicile morfologice pe orizonturi şi suborizonturi. Familia de sol – SGA. Caracteristicile solului Tipul şi subtipul de sol CZvs – gz – tipul de sol este redat printr-un simbol format din două litere mari: . se defineşte prin: X – caracteristici particulare (indicator 13).subtipul de sol este redat prin 4 litere mici Varietatea de sol: X12G1W2S3A2k3d3e2 . definită prin: SG. se vor studia proprietăţile morfologice. G – gradul de gleizare (indicator 14).S). W – gradul de pseudogleizare (indicator 15).

Roca subiacentă (imediat dedesupt). Pm – tipul de poluare (indicator 28). frecventă (indicator 40). Inundabilitatea prin revărsare definită prin: I1 – inundabilitatea terenului. Acoperirea terenului: z2 – X6. Alunecări de teren definite prin: f41 – categorii de alunecări de teren (indicator 38). Caracteristici ale terenului Relieful: C – DF cv. 2. SL – grupa de roci subiacente (indicator 21).a – clasa granulometrică a materialului parental (indicator 22). Eroziunea de adâncime definită prin: r33 – categorii de eroziune de adâncime (indicator 37). definit prin: C – forma principală de relief (indicator 2). A/C sau în prima parte a orizontului B. definită prin: P2 – înclinarea terenului (indicator 33). X6 – gradul de acoperire cu stufăriş. Panta şi expoziţia terenului: P2 – L. 3 – gradul de poluare (indicator 29). Specia de sol: /q2/aq1 – clasa texturală (indicator 23) şi clasa după conţinutul de schelet (q–indicator 24) redat prin două nivele: Ap (primii 20 cm). t – modificarea terenului prin folosirea în producţie (indicator 27). m – clasa granulometrică simplificată a rocii subiacente (indicator 22). Apă freatică definită prin Q5 – adâncimea apei freatice (indicator 39). definită prin: z2 – gradul de acoperire a terenului cu bolovani (indicator 35). DF – elemente ale formelor principale de relief (indicator 31). arborete sau muşuroaie (indicator 36). Varianta de sol: AtPm. 212 . L – expoziţia terenului. definită prin: A – categoria de folosinţă (indicator 26). CV– forma de mezo şi microrelief (indicator 32).

Capitolul 11 APRECIEREA ECONOMICĂ A TERENURILOR AGRICOLE bază pentru introducerea cadastrului general în România 11. economică şi juridică prin care se realizează descrierea şi reprezentarea pe hărţi şi planuri cadastrale a tuturor terenurilor. precum şi a celorlalte bunuri imobile de pe întreg teritoriul ţării. „Cadastrul general este sistemul unitar şi obligatoriu de evidenţă tehnică.Indicatorii din paranteză se găsesc în lucrarea elaborată de Institutul de Pedologie şi Agrochimie Bucureşti. Aspectul calitativ reprezintă acea latură a cadastrului general prin care se realizează cunoaşterea potenţialului productiv al fondului funciar. numărul de nivele şi posesorul fiecărei construcţii în parte. 1987.1 Generalităţi Conform legislaţiei în vigoare. Acest aspect se determină prin funcţia tehnică a cadastrului general. intitulată „Metodologia elaborării studiilor pedologice”. cadastrul general realizează evidenţa acestuia după următoarele aspecte: cantitativ. Pentru fondul funciar aspectul calitativ se referă la bonitarea cadastrală a terenurilor care se face în scopul determinării gradului de productivitate a solurilor.3. Aspectul cantitativ se referă la determinarea prin măsurători a poziţiei. în funcţie de fertilitatea naturală şi de tehnologiile de cultură aplicate. precum şi caracteristicile calitative ale construcţiilor. 213 . Pe baza acestora se stabilesc taxele şi impozitele precum şi preţul terenurilor. calitativ şi juridic. indiferent de destinaţia lor şi de proprietar”. Pentru realizarea cunoaşterii complete şi sistematice a fondului funciar al ţării şi a construcţiilor. Acest aspect se determină prin funcţia economică a cadastrului şi constă în realizarea următoarelor lucrări: • încadrarea terenurilor agricole în clase de calitate.. configuraţiei şi mărimii suprafeţelor pe categorii de folosinţă şi posesori. iar construcţiile în funcţie de mărimea suprafeţelor de teren pe care acestea sunt amplasate. vol.

capitalului. înscrierea acestora în documentele cadastrului general pe baza drepturilor şi a obligaţiilor actelor juridice pe care se întemeiază posesia. Resursele funciare Resursa este definită ca fiind „ceva folositor şi evaluabil în condiţiile în care se găseşte”.• evidenţa terenurilor agricole în funcţie de stadiul de degradare şi de factorii care au provocat-o.2. din caracterul nelimitat al ofertei ea devine liberă la consum. 64). datorită rarităţii. tehnologiei şi muncii. Orice resursă dispune de un preţ pozitiv de utilizare. aspectul juridic are menirea de a asigura identificarea corectă a posesorilor de terenuri şi construcţii. produse tehnologice şi raritate. Conceptul de raritate semnifică limitarea relativă a ofertei dintr-o resursă. urmăreşte stabilirea valorii economice a terenurilor şi construcţiilor. deoarece provin dintr-un proces de producţie ghidat de om. Cunoaşterea acestei laturi a cadastrului este justificată de următoarele. au are valoare. comparativ cu cantitatea cerută. pentru că astfel. 11. Nu intră în categoria resurselor naturale bunurile rezultate prin combinarea resurselor. Ea se găseşte în stare naturală sau nemodificată şi astfel intră în procesul de producţie sau consum. Se caracterizează prin două atribute esenţiale şi anume: folosinţa şi evaluabilitatea. • Informaţiile furnizate de partea tehnică a cadastrului sunt insuficiente pentru calculul respectivelor obligaţii fiind necesară şi aprecierea calitativă a imobilelor din punct de vedere economic (Boş. Trăsătura fundamentală pentru resursă este „raritatea”. Conceptul de resursă este unul dinamic care depinde de modificările de informaţie. economică. • evidenţa terenurilor amenajate pentru îmbunătăţiri funciare. prin care se îndeplineşte funcţia corespunzătoare. echitabile care sunt percepute de către organele fiscale. Partea economică a cadastrului general. 214 . birourile notariale. • Datele cadastrului economic stau la baza calculării unor impozite şi taxe reale. instanţele judecătoreşti.

spaţiul. Fondul funciar ca factor al mediului înconjurător este deosebit de important pentru asigurarea vegetaţiei necesară purificării atmosferei. creşterea avuţiei 215 . se distinge sub aspect calitativ mediul. fondul funciar constituie un recipient şi un transformator al reziduurilor provenite din industrie.Dimensional. Ca urmare a acestei situaţii sunt necesare acţiuni vaste pentru amenajarea şi ameliorarea fondului funciar prin lucrări de îmbunătăţiri funciare. timpul. datorită condiţiilor naturale de relief. resursele dispun de patru atribute: cantitatea. În condiţiile actuale pământul constituie un bun naţional de care depinde existenţa. Fondul funciar din ţara noastră. În componentele naturale ale mediului înconjurător. Până de curând cea mai importantă funcţie a mediului înconjurător constă în oferirea de resurse naturale necesare desfăşurării activităţii umane. Aceste funcţii ale fondului funciar sunt amplificate în etapa actuală când lumea întreagă confruntată cu problemele degradării şi poluării mediului înconjurător. fondul funciar constituie condiţia de bază a producţiei agricole şi silvice precum şi a celorlalte activităţi umane. reprezintă un factor de o deosebită importanţă. • asupra tehnologiilor de consum. climă. calitatea. în anumite zone. Datorită fertilităţii lui. într-un timp determinat şi localizată la un anumit spaţiu. respectiv de a asigura viaţa şi dezvoltarea plantelor. Fondul funciar are două funcţii esenţiale: a) furnizor de substanţe nutritive şi materii prime. zootehnie şi alte sectoare de activitate. resursele naturale pot fi epuizabile şi regenerabile. precipitaţii etc. exces de umiditate etc. sărăturări. b) recipient şi transformator al reziduurilor. solul. creării de peisaje atractive. De asemenea. Din punct de vedere al durabilităţii şi capacităţii lor de reproducţie. hidrologie. • prin consumul productiv sau neproductiv al resurselor naturale rezultă poluanţi care sunt deversaţi în mediul înconjurător. Aceasta afectează mediul înconjurător în dublu sens: • datorită extracţiei şi recoltării acestor resurse se afectează mai mult sau mai puţin echilibrul natural. a proceselor de producţie şi de consum. orice resursă se remarcă printr-o cantitate de o anumită calitate. prezintă diferenţieri importante de la o zonă la alta. alunecări. terenurile sunt afectate de unele procese de degradare ca: eroziune. Datorită acestor diferenţieri. sol. cu înţelesul larg de fond funciar. Existenţa şi dezvoltarea societăţii umane este condiţionată de abundenţa şi calitatea produselor furnizate de fondul funciar prin care se asigură oamenilor hrană şi materiile prime pentru alte activităţi şi cerinţe vitale. necesare întreţinerii şi refacerii sănătăţii oamenilor. Cu alte cuvinte. privit ca factor al mediului înconjurător. Rezultă că sub aspectul protecţiei mediului înconjurător trebuie acţionat în două direcţii: • asupra vitezei de extracţie sau de recoltare.

biodiversitate. având în vedere o distribuţie mai echitabilă a resurselor şi accentuarea laturilor calitative ale producţiei. comisia pledează pentru o reconciliere între economia mediului şi mediul înconjurător. ci pentru întreaga planetă şi pentru un viitor îndelungat”. • eliminarea sărăciei în condiţiile satisfacerii nevoilor esenţiale pentru un loc de muncă. viabilă şi susţinută din punct de vedere ecologic. până în 1987 au fost elaborate 60 de definiţii ale conceptului ce trebuia să redea acel proces de dezvoltare. industrie şi până la investiţii. energie. În raportul intitulat „Viitorul nostru comun”. într-un proces dinamic şi flexibil de funcţionare. protejarea şi ameliorarea fondului funciar. Astfel. o îndatorire primordială a organelor legislative şi a administraţiei publice. conceptul de dezvoltare durabilă este acceptat şi sprijinit pe plan mondial. este considerată acea dezvoltare care satisface nevoile prezentului fără a compromite capacitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile lor nevoi. care să nu stopeze creşterea economică. agricultură. În acest sens a fost stabilită „Comisia asupra Mediului şi Dezvoltării” de pe lângă ONU. cerinţele minime pentru realizarea dezvoltării durabile includ următoarele aspecte: • redimensionarea creşterii economice. Aceasta face din folosirea raţională. În general. mesajul său fiind preluat de Conferinţa Mondială asupra Mediului de la Rio de Janeiro din 1992. Obiectivul general al dezvoltării durabile este de a găsi un optim al interacţiunii dintre patru sisteme: economic. În linii mari. care a finalizat o serie de studii cu anumite recomandări. omenirea a început să recunoască faptul că problemele mediului înconjurător sunt inseparabile de cele ale bunăstării şi de procesele economice în general. Pentru ca modelul să fie operaţional trebuie ca această susţinere sau viabilitate să fie aplicabile la toate subsistemele care formează cele patru dimensiuni ale dezvoltării durabile. Nivelul optim corespunde acelei dezvoltări de lungă durată care poate fi susţinută de către cele patru sisteme. aşa cum se preconiza în primul raport al „Clubului de la Roma” şi nici să absolutizeze rolul mediului aşa cum o fac „Verzii”. „pe o nouă cale de dezvoltare care să susţină progresul nu numai în câteva locuri şi pentru câteva ţări. uman.3. 216 . locuinţe şi sănătate. ambiental şi tehnologic. Dezvoltarea durabilă. adică plecând de la energie. 11. apă. hrană. Cadastrul. dezvoltarea durabilă şi protecţia mediului La peste 30 de ani de la Conferinţa asupra mediului de la Stocholm din 1972. a tuturor posesorilor de teren şi a cetăţenilor României.naţionale şi bunăstarea poporului. aşezări umane.

ecologici etc.asigurarea creşterii populaţiei la un nivel acceptabil (reducerea creşterii demografice necontrolate). pe această bază. amenajat şi gospodărit corespunzător cerinţelor societăţii umane. Esenţa dezvoltării durabile este dată de conservarea. în conformitate cu conceptul dezvoltării durabile şi al respectării normelor de protecţie a mediului înconjurător. economică şi juridică a tuturor resurselor şi în primul rând a fondului funciar. trebuie să-şi coreleze obiectivele şi acţiunile conform anumitor priorităţi. a investiţiilor. Fenomenul globalizării activităţii umane. • descentralizarea formelor de guvernare. demografici. Sensul dezvoltării durabile este dat tocmai de căutarea modelului endogen de reconciliere între om şi natură. a cercetării-dezvoltări i . Pentru aceasta. În consens general se acceptă că fără o protecţie adecvată a mediului este imposibil de a realiza progresul societăţii. politica mediului. pentru ca. precum şi caracteristici naţionale demografice. a forţei de muncă. particularizate mediului natural. Realizarea acestor deziderate este posibilă în cadrul unui sistem complex de evidenţă tehnică. întreţinerea biodiversităţii ecosistemelor. legat de caracterul neregenerabil al anumitor resurse şi de ireversibilitate. solul să poată fi gestionat raţional în vederea asigurării producţiei de bunuri agricole. Potrivit acestor cerinţe. interdependenţa factorilor politici. iar teritoriul în ansamblul său. rolul cadastrului a devenit determinant în activitatea umană de folosire a resurselor mediului înconjurător. a învăţământului şi a sănătăţii. supravegherea impactului dezvoltării economice asupra mediului. ci şi capitalul natural. politicile economice. creşterea gradului de participare la luarea deciziilor şi unificarea deciziilor privind mediul şi economia. Prejudiciile cauzate naturii şi sănătăţii subminează fundamentele productivităţii în viitor. • 217 . O altă condiţie se referă la adaptarea conceptului dezvoltării durabile la condiţiile specifice fiecărei ţări. au impus o nouă abordare în gospodărirea pământului. fără creştere economică sunt greu de procurat resursele necesare protecţiei mediului. • reorientarea tehnologiei şi punerea sub control a riscurilor acesteia. Fiecare ţară are propriile nevoi de creştere economică. să poată fi sistematizat. după cum şi invers. O condiţie importantă de realizare a dezvoltării durabile este simultaneitatea progresului în toate cele patru dimensiuni. a acelui patrimoniu care cuprinde nu numai capitalul produs prin munca oamenilor şi stocul de cunoştinţe ştiinţifice şi tehnologice. în favoarea generaţiilor prezente şi viitoare. fără de care nu se poate vorbi de o dezvoltare durabilă şi de protecţia mediului. un anume spaţiu construit. • conservarea şi sporirea resurselor naturale.

modul în care sunt folosite cu respectarea cerinţelor impuse în procesul dezvoltării durabile.Între cadastru şi protecţia mediului există o legătură de cauzalitate reciprocă prin care se poate analiza în orice moment. omul a dobândit posibilitatea de a transforma mediul înconjurător în nenumărate feluri şi într-o proporţie fără precedent. a devenit în zilele noastre un imens ecran pe care trebuie să se proiecteze modul în care omenirea acţionează în spiritul declaraţiei. mai ales. starea acestora în timp. În lunga şi laborioasa evoluţie a speciei umane pe Pământ. 11. sociale şi spirituale. această oglindă a activităţii umane în mediul său înconjurător. printr-o planificare sau o gospodărire atentă. a sosit momentul când. datorită progreselor tot mai rapide ale ştiinţei şi tehnicii. Principiile adoptate de Conferinţă afirmă între altele că: “Resursele naturale ale globului. disponibilul resurselor. în acelaşi timp. pământul. eşantioanele reprezentative ale ecosistemelor naturale. apa. inclusiv dreptul de viaţă”. în interesul generaţiilor prezente şi viitoare. în funcţie de necesităţi”. Importanţa economică a terenurilor Pământul este bunul economic cel mai de preţ al oamenilor şi contribuie la satisfacerea nevoilor omeneşti. Cele două elemente ale mediului înconjurător. ci şi o nouă abordare a acestui domeniu de activitate care a devenit deosebit de dinamic şi de complex. Cele citate mai sus arată actualitatea lor şi mai ales subliniază rolul şi importanţa cadastrului la nivel planetar. principiilor şi recomandărilor primei „Conferinţe Mondiale a Naţiunilor Unite de la Stocholm” din 1972. elementul natural şi cel creat de omul însuşi. sunt indispensabile prosperităţii sale şi deplinei folosinţe a drepturilor fundamentale. trebuie ocrotite. Importanţa economică a pământului este evidenţiată de următoarele aspecte: • pământul este sursa cea mai sigură şi cea mai importantă de venituri ale statului. privind protecţia mediului înconjurător. care-i asigură existenţa fizică şi îi oferă posibilitatea unei dezvoltări intelectuale. În declaraţie se afirmă că: „Omul este. Este necesară nu numai extinderea cadastrului la nivelul fiecărei ţări. creaţia şi creatorul mediului său înconjurător. 218 . Cadastrul. precum şi modul în care sunt respectate legile scrise şi nescrise ale protecţiei mediului înconjurător.4. pentru a cunoaşte în orice moment starea şi evoluţia resurselor mediului înconjurător. morale. inclusiv aerul. flora şi fauna şi.

• măsurile de intervenţie a statului privind impozitele progresive. tranzacţii. comasări. Efectuarea evaluărilor permite să se stabilească următoarele: • expresia bănească a terenurilor necesară pentru întocmirea unor acte. dar care durează o veşnicie şi care asigură cerinţele de hrană şi de locuinţă pentru populaţie. • este sursă de materii prime pentru industria prelucrătoare. 3. specifice destinaţiei terenurilor (imobilelor). 2. acordarea creditelor agricole. efectuarea unor lucrări de îmbunătăţiri funciare. Valoarea economică se stabileşte pe baza unor metodologii şi acte normative proprii. a despăgubirilor în caz de exproprieri. Bonitarea cadastrală – care cuprinde culegerea informaţiilor legate de calitatea terenurilor şi aprecierea acesteia prin note de bonitare. • este bază de amplasare a construcţiilor. Estimaţiile cadastrale – urmăresc clasificarea terenurilor agricole (şi forestiere) după capacitatea de producţie şi venitul net. (a terenurilor) este o activitate complexă de importanţă majoră a managementului teritoriului prin care se urmăreşte 219 . Valoarea economică a terenurilor se obţine prin parcurgerea mai multor etape şi anume: 1. Bază sigură pentru calculul impozitelor. Venitul net (beneficiul) ca diferenţă între cheltuielile de realizare a producţiei vegetale şi valoarea nou creată a produselor. Aprecierea economică rezolvarea unor probleme ca: • eficientizarea utilizării durabile a terenurilor. • este principalul mijloc de producţie şi obiect al mucii în agricultură şi silvicultură.• este o bogăţie limitată. evaluarea propriu-zisă a terenurilor. convenţii.

E. care poate să fie reprezentat de o exploataţie agricolă sau de un teritoriu administrativ-cadastral. 220 .O.• restructurarea exploataţiilor. în aşa fel încât să formeze o reţea de puncte.5. clasificarea şi evaluarea resurselor de sol dintr-un spaţiu geografic. Generalităţi Prin lucrările de cartare pedologică şi de bonitare cadastrală a solurilor se realizează baza de date grafice şi descriptive necesară pentru inventarierea.2. eroziunea cu formele sale specifice. Prin Cartarea solurilor se înţelege un complex de operaţiuni care constă în cercetarea. După executarea recunoaşterii terenului pedologul trece la cartarea propriu-zisă. Capacitatea de producţie a solului pentru diferite folosinţe agricole şi culturi este dependentă de următorii factori: seceta frecventă. care asigură baza de date primare a caracteristicilor morfologice şi a însuşirilor fizice şi chimice pe unităţi cartografice de sol (US) şi respectiv de teritoriu ecologic omogen (T.5. alunecările de teren şi învelişul de sol (Hera Cr. excesul de umiditate... • cerinţele de teren pentru urbanizare. identificarea şi delimitarea spaţială a diferitelor soluri existente pe un anumit teritoriu şi apoi transpunerea lor pe hartă. 2003). 2003).5. Învelişul de saluri este studiat în raport cu factorii naturali şi antropici ce îi determină însuşirile şi respectiv. În acest scop se impune efectuarea periodică a studiilor pedologice. industrializare sau recreere. 2002. Manifestarea diferenţiată a factorilor restrictivi naturali şi antropici asupra unor însuşiri fizice şi chimice ale solul poate să determine o diminuare anuală a capacităţii de producţie a terenurilor agricole de până la 20% (Stătescu Fl. Tipuri de profiluri folosite în cartarea pedologică Cartarea solurilor se realizează cu ajutorul profilelor de sol repartizate pe teren. • combaterea poluării şi a degradării terenurilor.). Cartarea solurilor 11. Aceasta constă în cercetarea detaliată a învelişului de sol precum şi a condiţiilor fizico-geografice prin metoda descriptiv-comparativă asociată cu analiza geografico-genetică. 11. Florea N. 11.1. Utilizarea resurselor funciare din cadrul ecosistemelor agricole presupune cunoaşterea riguroasă a modului de manifestare şi evoluţie a factorilor restrictivi ai capacităţii de producţie. fertilitatea naturală cu diferite favorabilităţi pentru creşterea şi dezvoltarea fitocenozelor agrare sau naturale..

c. notându-se grosimea orizontului superior. ci ele variază în funcţie de scopul pe care-l urmăresc în cartare. Profilurile de sol care se deschis în cartările la scară mare şi mijlocie. Profilurile de control sau sondajele Profilurile de control servesc la delimitarea unităţilor de sol identificate şi caracterizate prin profilurile principale şi cele secundare. fizice şi chimice ale solurilor din sectorul luat în cercetare.0 ore.Profilurile de sol nu se deschid toate la aceeaşi adâncime. având astfel o succesiune completă de orizonturi a profilului de sol. Amplasarea în teren a profilelor principale se face cu foarte mare grijă deoarece acestea trebuie să reprezinte cât mai fidel tipul caracteristic de sol. a. servesc şi la stabilirea şi caracterizarea varietăţilor de soluri în funcţie de sesizarea unor însuşiri deosebite. care permit doar cercetarea orizontului A şi începutul celui următor (50-60 cm adâncime). pe lângă descrierea detaliată. profile de control sau sondaje. profile secundare. se recomandă şi o serie de determinări chimice expeditive. de condiţiile de relief şi de scopul cercetării. 221 . de asemenea. b. c. b. de roca generatoare. Profiluri principale Acestea constituie elementele de bază ale unei cartări deoarece cu ajutorul lor se vor putea determina însuşirile morfologice. Se recomandă ca amplasarea acestora să se facă ducă ce suprafaţa de teren a fost cercetată prin profile secundare. profile principale. porţiune ce reprezintă partea principală a profilului de sol. precum şui luarea unor fotografii.5-2. Adâncimea lor variază între 1-3 m şi este condiţionată de tipul de sol. De asemenea. cercetarea şi descrierea solului durează 1. La aceste profile se face o descriere detaliată dar din care se vor ridica probe numai în anumite cazuri. După executarea acestui tip de profile. Pe teren. Profilurile secundare se execută în număr mult mai mare decât al profilelor principale. Profilurile principale se execută până la adâncimea rocii generatoare de sol. Acestea sunt profile puţin adânci. sunt de trei feluri: a. textura acestuia etc. Profilurile de control se descriu sumar. Profilurile secundare se execută până la adâncimea de 90-150 cm. Profilurile secundare Aceste profile servesc pentru studiul complementar al profilelor principale în vederea determinării suprafeţei de răspândire a acestora. din aceste profile se ridică şi probe de sol pentru analize.

de obicei.6. Orientarea şi fixarea itinerariilor trebuie făcută. (figura 11. În metoda traverselor paralele. prin interpretarea a două traverse apropiate şi pe baza observaţiilor de micro şi mezorelief pe teren. În munca de teren.1. ca rezultat al recunoaşterii. Repartiţia se amplasarea corectă a profilelor de sol influenţează calitatea şi randamentul lucrărilor. care sunt trecute şi pe hărţile topografice. deoarece ele pot fi modificate în funcţie de cerinţele terenului. Limitele de sol se pun în evidenţă.3. în această situaţie. itinerariile sunt reprezentate prin lini (drumuri) paralele. încât să fie uniform acoperită întreaga suprafaţă de cartat. sunt de obicei preliminare.5. situate la distante aproximativ egale (dependente de scara hărţii). În vederea efectuării acestor itinerarii sunt necesare hărţile topografice şi observaţiile notate în timpul recunoaşterii. Acestea se trec şi pe hărţile topografice. în aşa fel încât să traverseze toate formele de relief ale peisajului geografic. Aceste itinerarii. Stabilirea itinerariilor se face ţinându-se seama de relief şi de reţeaua hidrografică. Şi pentru aceste itinerarii sunt necesare hărţi topografice. Metoda traverselor paralele este mult folosită în teritoriile slab fragmentate şi cu înveliş de sol puţin variat. 11.) 222 .6. Amplasarea profilelor de sol Amplasarea profilelor de sol. prin tatonări. aceste două metode se combină. la locul unde se presupune trecerea de la un sol la altul. Etapa cartării propriu-zise 11.1. Cu prilejul stabilirii itinerariilor de lucru se amplasează şi locul unde se vor executa profiluri principale şi secundare. Itinerariile se stabilesc fie după metoda traverselor paralele. fie după metoda circuitului.Aceste profile se amplasează de obicei între două profile secundare. Stabilirea itinerariilor de lucru şi amplasarea profilelor de sol Itinerariile de lucru reprezintă drumurile parcurse de pedolog de-a lungul cărora s-au amplasat şi cercetat profiluri de sol. se face de obicei pe baza unor itinerarii planificate dinainte. itinerariile sunt reprezentate prin linii cu o dispoziţie cu relief accidentat şi înveliş complex de soluri. În metoda circuitului. 11.

de rocă. în schimb amplasarea celor secundare se face numai în teren. necesită amplasarea unui nou profil principal din suprafaţa respectivă. Amplasarea profilelor principale se face de obicei.Profiluri principale se amplasează acolo unde pedologul cartator consideră că ar prezenta locul cel mai caracteristic pe baza însuşirilor morfologice. fizice şi chimice ale tipului de sol. de vegetaţie şi de adâncimea apei freatice. Prin 223 . În vederea trecerii cât mai corecte a profilelor de sol pe hartă. după ce suprafaţa respectivă a fost cercetată prin profiluri secundare. Suprafeţele caracterizate prin profile principale vor fi cercetate în continuare prin profile secundare. a cărui lungime este etalonată. Profilurile de control lipsesc cu desăvârşire în centrul arealelor de sol şi apar foarte des la periferia acestora. atunci numărul de profile de control se micşorează. Paralel cu amplasarea profilelor pe teren se face şi notarea acestora pe hartă. Dacă limita de trecere apare distinctă în relief. Schimbările survenite sunt legate mai ales de modificarea formelor de relief. Amplasarea profilelor principale şi secundare se poate face dinainte. distanţa între două puncte se măsoară cu piciorul. Orice schimbare survenită la unul dintre factorii de formare ai solului. deoarece servesc la stabilirea limitelor între două unităţi de sol.

. Categoria a II-a – Regiunile de şes fragmentat. În zonele cu relief accidentat şi cu învelişul de sol foarte variat. Densitatea profilurilor de sol Densitatea profilurilor de sol este condiţionată complexitatea învelişului de sol. foarte slab fragmentate. . Numărul profilelor de control nu este normat. . În zonele cu relief mai uniform şi cu înveliş de sol mai omogen. .Regiuni din categoria a III-a acoperite cu păduri. străbătute de râuri. În practica lucrărilor de teren se foloseşte clasificarea regiunilor în categorii de complexitate a învelişului de sol. Densitatea minimă de profile (principale şi secundare) necesară pentru cartare.1.transformarea numărului de paşi la scara hărţii. Categoria a V-a . elemente de relief slab diferenţiate.Regiuni din categoria a II-a acoperite de păduri. viroage şi văi puţin adânci.2. .Delte şi lunci relativ puţin variate.Regiuni cu mlaştini în proporţie de peste 40%.Regiuni de dealuri joase şi oricare ale regiuni cu relief fragmentat şi ondulat sau cu roci generatoare de sol variate.Regiunile naturale cu relief de şes. .Regiuni cu complexe de soluri acoperind peste 60% din suprafaţă. densitatea de profile va fi mai mică decât media. . cu soluri variate. se poate face o transpunere corectă a locului pe hartă. Categoria a III-a . Complexele de soluri constituie cel mult 5% din suprafaţa regiunii. . .Regiuni de categoria a I-a cu complexe de soluri de 2540%.6. cu păduri şi zăvoaie pe mai puţin de 20% din suprafaţă.Delte şi lunci cu soluri variate sau acoperite cu păduri şi stufărişuri pe mai mult de 20% din suprafaţă. cu soluri puţin variate.Regiuni din categoria a IV-a acoperite cu păduri. în general fiind egal cu numărul de profile principale şi secundare. . suprafeţele unităţilor de sol depăşesc în general 3 km2.Regiuni muntoase. depinde de scară şi este prezentată în tabelul 11.Regiuni accidentate de dealuri înalte şi submontane. Categoria a IV-a . cercetarea solurilor se face cu o densitate mai mare de profile decât media. Complexele de soluri de la 5 până la 15%.Oricare regiune cu complexe de soluri de la 40-60%. de scara hărţii şi de acoperirea terenului .Regiuni din categoria a II-a cu complexe de soluri de la 15-30% din suprafaţă. 224 . 11. care sunt definite astfel (normele Comitetului Geologic): Categoria I-a .

în cazul sărăturilor.61 6. În cazul solurilor luate în folosinţă agricolă.07 0.64 4. domină caracterele unei dintre unităţile de sol şi unde se remarcă saltul calitativ care indică transformarea unităţii respective în alta.1. De asemenea.59 0.000 1:100. Numărul minim de profiluri principale sau secundare pentru caracterizarea unul 2 km de teren (în raport cu scara de cartare şi categoria de complexitate) Categoria de Scara hărţii complexitat e a regiunii I II III IV V 1:500.000 0.000 1:10. dacă s-a ajuns la stabilirea unei interdependenţe între sol şi o anumită formă de relief.59 0.35 14.89 0.16 0.000 1:200. Astfel.99 9. În funcţie de scara de cartare se pot face unul sau mai multe sondaje în vederea stabilirii limitei. delimitarea unităţii de sol de reduce la delimitarea formei de relief. solul reprezintă oglinda peisajului geografic.13 0.10 0.60 2.40 0.14 0.33 1. La baza delimitării acestor unităţi trebuie să stea raportul care există între condiţiile naturale şi procesul de formare al solului.35 4. În acest mod limita devine o fâşie mai lată sau mai îngustă.66 5. iar pedologul cartator este obligat să precizeze până unde.00 2. După cum se ştie.Tabelul 11. 225 . iar unităţile de sol.19 1.44 0.20 0.000 1:25. prin care se face trecerea de la unitate la alta.35 0.89 1.08 0. în cuprinsul fâşiei.28 0. Delimitarea unităţilor de sol Este una dintre lucrările cele mai importante în cartarea pedologică.05 Descrierea profilelor de sol se face fie în fişe tip sau in carnete de teren în care se notează toate observaţiile asupra acestora. Factorii naturali care ne pot da limite precise sunt relieful şi vegetaţia.78 1. În situaţia în care trecerea între unităţile de sol se face treptat iar limitele nu sunt clare.000 1:50. cartarea geobotanică este echivalentă cu cartarea pedologică.20 0. textura şi structura solului se schimbă. modul de împletire al factorilor naturali. atunci delimitarea este mai complicată şi trebuie făcută cu ajutorul unui număr mai mare de profile secundare şi de control.71 0.29 0. delimitarea unităţilor de sol se va face acolo unde culoarea.

într-un complex de soluri alcătuit din cernoziomuri gleizate şi soloneţuri. suprafeţele respective se reprezintă pe harţă sub formă de complexe sau asociaţii de soluri. 226 . • limite clare pe teren = 4 mm toleranţă pe hartă. limitele se stabilesc după microrelief (soloneţurile ocupă microdepresiunile.6. Acest lucru ne ajută atât la caracterizarea generală a solurilor. De cele mai multe ori complexele de soluri sunt legate de un anumit microrelief. iar cernoziomurile gleizate spaţiile dintre ele. Dacă teritoriul este cultivat. dar la care sunt incluse şi suprafeţe relativ mari de alte soluri. În trasarea limitelor de sol există anumite „limite” de toleranţă. agrochimice sau ameliorative ce trebuie aplicate. Pentru hărţile la scări mijlocii şi mari se prevăd următoarele limite de toleranţă: • limite distincte pe teren = 2 mm toleranţă pe hartă. o formează asociaţiile de soluri. Aşa spre exemplu. Prin asociaţii de soluri se înţeleg suprafeţe alcătuite dintr-un sol predominant. dar care se găsesc într-o strânsă corelaţie geografică. ca şi de complexitatea învelişului de sol.Paralel cu identificarea limitelor pe teren se face şi transpunerea lor pe hartă. ţinând seama de toate punctele reper de pe hartă. Cartarea propriu-zisă se încheie cu alcătuirea preliminară a unei hărţi de soluri. • limite neclare pe teren = 8 mm toleranţă pe hartă. Exactitatea traseului pe hartă a limitelor depinde de scara hărţii. Cartarea acestora se face întocmai ca la complexele de soluri. care se repetă mereu. 11. Prin complex de soluri se înţelege o alternanţă de diferite soluri pe suprafeţe mici. În situaţia in care învelişul de sol este foarte variat şi nu poate fi reprezentat la scara hărţii de cartare. Fixarea limitelor şi transpunerea pe harţă depinde foarte mult de gradul de rutină al pedologului cartator. O altă categorie de soluri asemănătoare complexelor. Faza de laborator Asupra probelor de sol luate din teren se vor executa o serie de analize de laborator necesare pentru o caracterizare cât mai completă a solurilor întâlnite în teritoriul de cercetare. cât şi de felul în care limitele se evidenţiază pe teren. golurile din cultură indică suprafeţe cu soloneţuri. pe distanţă de metri sau sute de metri. acestea sunt în funcţie de scara hărţii.3. În acest fel se face o primă lucrare a materialului obţinut în urma activităţii de teren. cât şi la elaborarea complexului e măsuri agrotehnice. de detaliile de planimetrie şi nivelment reprezentate pe harţă.

cea mai importantă etapă se consideră întocmirea hărţilor de sol. • determinarea porozităţii şi a gradului de structurare. Întocmirea hărţilor solurilor şi a celor corelative În faza de birou. Natura analizelor depinde şi de scopul pe care îl urmăreşte cercetarea. De obicei. • determinarea aluminiului mobil etc. a. înşirate în succesiunea lor natural-geografică.Dintre determinările care se efectuează în laborator unele sunt comune iar altele specifice pentru anumite soluri. 227 . dar care în parte urmăreşte firul unei clasificări. • determinarea capacităţii totale de schimb cationic. • determinarea pH-ului. Dintre analizele care se execută numai pentru anumite soluri deosebim: • determinarea carbonaţilor. aceasta reprezentând rezultatul muncii de teren a pedologilor cercetători. • determinarea bazelor schimbabile. • determinarea acidităţii hidrolitice şi de schimb. Dacă harta cuprinde atât zone de munte. • determinarea stabilităţii mecanice şi hidrice ale agregatelor etc. legenda de soluri reprezintă clasificarea de soluri adoptată. cât şi de câmpie. Prima operaţiune este stabilirea legendei care constituie principalul criteriu după care se apreciază o hartă. • determinarea N.. K asimilabile. P. În cazul hărţilor la scară mare. Dintre analizele comune mai importante amintim: • determinarea humusului. legenda de soluri cuprinse două părţi: în prima parte denumirile taxonomice ale solurilor. Legenda pentru soluri (prima parte) în cazul hărţilor la scara mică şi mijlocie cuprinde toate tipurile.4.6. 11. subtipurile şi complexele de soluri. Faza de birou În această fază se întocmesc hărţile de sol şi a celor corelative şi se întocmeşte raportul (memoriul) pedologic. • determinarea sărurilor solubile. iar în a doua parte sunt prezentate texturile de la suprafaţa acestora şi acolo unde este cazul şi a rocilor generatoare de sol.. • determinarea compoziţiei granulometrice. în legendă se vor separa solurile de munte de cele de la câmpie.

• reţeaua hidrografică a teritoriului – se consemnează pe hartă in totalitatea ei. se vor desemna şi apoi se va colora harta. Baza topografică simplificată. În afara hărţilor de sol se mai întocmesc şi hărţi corelative cum sunt: • harta geomorfologică (relieful). pe hartă se vor nota şi locurile unde s-au deschis profilele de sol. cu scop de orientare. După stabilirea bazei topografice simplificate se trece la definitivarea limitelor unităţilor de sol. Transpunerea limitelor unităţilor de sol se face la scara de întocmire a hărţii. se vor nota simbolurile. De asemenea. Semnele se folosesc de obicei. • reţeaua de drumuri. se trece pe hârtie de calc şi se multiplică. • harta hidrogeologică. Reprezentarea grafică a complexelor de soluri se face fie prin dungi alternative divers colorate.Pe hartă şi în legendă. În a doua parte a legendei se referă la textura solurilor la suprafaţă. care nu pot fi reprezentate la scara hărţii respective. iar în unele cazuri şi la textura rocilor de solificare. • harta litologică. culori (sau haşuri) şi semne. Alcătuirea hărţii de sol constă în desemnarea unei baze topografice în care sunt înscrise numai datele topografice absolut necesară. 228 . unităţile de sol se notează prin simboluri (sau cifre). • harta geobotanică. Pentru solurile formate pe roci neconsolidate. iar pentru cele formate pe roci consolidate. reprezentate pe hartă numai pe drumurile principale şi de căile ferate. pentru marcarea pe hartă a ivirilor izolate de soluri. fie prin colorarea fondului unităţii cu culoarea solului predominant. completată cu unităţi de sol şi simbolurile respective. În unităţile de sol delimitate pe hartă. reprezentarea grafică a texturii se face prin haşuri. Aceasta trebuie să cuprindă următoarele: • curbe de nivel – vor fi trasate pe baza topografică numai acelea prin care relieful este scos uşor în evidenţă. reprezentarea se face prin semne. • localităţile vor fi menţionate pe hartă. • harta eroziunii solului. Complexele de soluri se notează în legenda hărţii prin tipurile sau subtipurile de sol predominante. • harta agropedoameliorativă. iar celelalte soluri fiind reprezentate prin semne.

perioada în care s-a efectuat cartarea. Se întocmeşte un scurt istoric al cercetărilor anterioare cu o prezentare a principalelor studii existente. în special în privinţa repartiţiei geografice a solurilor. La zonele naturale se arată solurile zonale şi extinderea lor. Principalele aspecte care se analizează sunt: zonele naturale. precum şi asupra probabilităţilor înmlăştinirii sau salinizării acestora în cazul irigaţiilor. căutându-se a se stabili legătura dintre învelişul vegetal şi sol. Principalele elemente care stau la baza caracterizării condiţiilor naturale sunt: geologia.b. La geomorfologie se descriu pe baza hărţii corelative de ordin geomorfologic. insistându-se în mod special asupra raportului dintre relief şi învelişul de sol. hidrografia şi hidrologia. La geologie se insistă mai mult asupra descrierii litologiei de suprafaţă. clasificarea genetică a solurilor. clima şi vegetaţia. După o scurtă introducere în care se prezintă limitele geografice ale regiunii cercetate. principalele forme de relief mai răspândite. La influenţa condiţiilor naturale asupra procesului de solificare se urmăreşte scoaterea în evidenţă a modului în care solul reflectă aceste influenţe. La climă se va caracteriza regimul termic şi pluviometric şi pe cât posibil influenţa acestora asupra formării şi evoluţiei solurilor. care sunt caracterele generale ale tipurilor şi subtipurilor. prin descrierea condiţiilor naturale. suprafaţa cartată la o anumită scară. influenţa condiţiilor naturale asupra procesului de solificare. a formelor de relief pe care apare. La vegetaţie se descriu principalele asociaţii vegetale. După caracterizarea condiţiilor naturale se trece la raportul despre sol. a rocilor pe care se formează şi a vegetaţiei caracteristice. descrierea unităţilor de sol şi raionarea agropedoameliorativă. Întocmirea raportului pedologic În acest raport sunt prezentate rezultatele cercetărilor pedologice efectuate. precum şi prezentarea unei scheme de clasificare. 229 . La descrierea unităţilor de sol se face prezentarea fiecărei unităţi de sol începând cu indicarea ariei de repartiţie a solului. care constituie o explicare şi o completare a hărţilor. La hidrografie şi hidrogeologie se vor caracteriza apele de suprafaţă şi cele freatice. insistându-se asupra influenţei acestora în formarea solurilor. La clasificarea genetică a solurilor se arată care sunt principiile care au stat la baza clasificării solurilor cercetate. într-un text. geomorfologia. caracterizarea solurilor şi indicarea problemelor de ordin practic. Un raport pedologic cuprinde mai multe părţi. Sunt prezentate apoi condiţiile naturale ale regiunii cercetate.

Cartările executate la scări mari servesc cu precădere numai la organizarea şi dezvoltarea agriculturii pentru unităţi de producţie. Studiile de sol sunt necesare şi în alte domenii cum ar fi: silvicultură. aplicarea îngrăşămintelor şi a amendamentelor. agrochimice şi ameliorative. Lucrările de cartare servesc în agricultură pentru: • organizarea teritoriului.6. drumuri. precum şi măsurile agroproductive ce se impun pentru creşterea fertilităţii acestora. Studiile de sol ne dau informaţii utile şi în ceea ce priveşte stabilirea agrotehnicii diferenţiate. fizico-chimice şi agroproductive. căi ferate şi în domeniul apărării sănătăţii publice. Pentru aceasta de un real folos sunt datele obţinute prin cartările de sol. De asemenea studiile de sol prezintă importanţă pentru executarea lucrărilor ameliorative. Importanţa practică a cartării solului Pentru a practica o agricultură raţională este necesară o cercetare amănunţită a solului.5. pentru fiecare sol în parte: însuşirile morfologice. Cartările la scări mici şi mijlocii scot în evidenţă şi faptul că în ţara noastră există multe suprafeţe care se pretează la agricultură dar care nu sunt folosite în acest scop. • stabilirea modurilor de folosinţă. a celor de combatere a eroziunii solului.Se trece apoi la descrierea profilului de sol unde se arată. Cartările la scară mică şi mijlocie ne dau informaţii generale asupra fondului funciar al ţării şi indicaţii asupra rezervelor de terenuri pentru creşterea suprafeţei arabile a ţării. construcţii de clădiri. 230 . sintetizate şi concretizate în hărţile de soluri. 11. La raionarea agropedoameliorativă se vor descrie raioanele agropedoameliorative separate şi care sunt măsurile ameliorative cele mai adecvate. • întocmirea planurilor de măsuri agrotehnice. La sfârşitul raportului se anexează şi lista lucrărilor folosite la redactare. Aceste cartări ne dau informaţii preţioase privind pretabilitatea acestora pentru diferite culturi. Pentru aceasta în afara hărţilor de sol propriu-zise se alcătuiesc şi hărţi agrochimice în care sunt prezentate conţinuturile în elemente nutritive ale solurilor şi stabilirea necesarului de îngrăşăminte şi amendamente.

Aceasta se defineşte ca o porţiune de teritoriu pe care toţi factorii naturali sau în cazul suprafeţelor ameliorate şi cei antropici.2. în aprecierea terenurilor respective se va ţine cont de acestea.7. Florea. Bălăceanu. Bonitarea terenurilor agricole 11. Pentru calcularea notelor de bonitare în condiţii naturale se folosesc o serie de indicatori denumiţi indicatori de bonitare naturală. Pentru situaţiile în care s-au executat lucrări de îmbunătăţiri funciare care conduc la modificarea condiţiilor naturale. se manifestă uniform. V. introducându-se aşa-zisele elemente de potenţare. • alunecări şi unele forme de microrelief. Bonitarea terenurilor agricole reprezintă o acţiune complexă de cercetare şi de apreciere cantitativă a principalelor condiţii care determină creşterea şi rodirea plantelor. • expoziţia. C. bonitarea trebuie actualizată în permanenţă. bonitarea reflectă aceste aspecte. Indicatori pentru constituirea unităţilor de teritoriu ecologic omogene (TEO) Acordarea notelor de bonitare se execută pentru fiecare unitate TEO.11.1. În cazul în care intervin lucrări de îmbunătăţiri funciare. Deoarece capacitatea de producţie a terenurilor se modifică sub influenţa factorilor naturali şi antropici.Teaci şi colaboratorii săi.7. Constituirea unităţilor TEO se face folosind aceiaşi indicatori ca şi la bonitarea propriu-zisă şi potenţarea notelor de bonitare. pentru calculul notelor de bonitare se utilizează indicatorii de potenţare. Lista completă a indicatorilor pentru constituirea unităţilor TEO este următoarea: • elemente sau forme de relief. de stabilire a gradului de favorabilitate a acestor condiţii pentru fiecare folosinţă şi cultură. 11. • media anuală a precipitaţiilor (valori reale).7. • textura în secţiunea de control (pe profil). • panta. Generalităţi În ţara noastră metodologia de bonitare terenurilor agricole a fost elaborată începând cu anul 1962. contribuţii deosebite având D. Actuala metodologie de bonitare a fost perfecţionată de către colectivul de cercetători ai Institutului de Cercetări pentru Pedologie şi Agrochimie şi a fost publicată în anul 1987 sub denumirea de „Metodologia elaborării studiilor pedologice”. 231 . Răuţă şi A. Canarache. Lucrarea a fost coordonată de N. Întrucât capacitatea de producţie a terenurilor este influenţată atât de factorii naturali cât şi de cei antropici.

Într-o unitate TEO se include terenurile care prezintă aceeaşi situaţie privind caracteristicile exprimate prin indicatorii respectivi.roca sub secţiunea de control. cu cât scara la care se lucrează este mai mare. • gradul de descompunere a materiei organice. • clase de eroziune în adâncime. • necesitatea amendării calcice şi specificul fertilizării. • adâncimea la care apare roca dură. La nivel de parcelă. • textura în primii 20 cm. şi anume: • pretabilitatea pentru irigaţii. • contraste de textură. Subclasele împart sau grupează terenurile după natura restricţiilor sau specificul tehnologiilor culturale. Numărul unităţilor TEO este cu atât mai mare. • necesitatea lucrărilor de prevenire şi combatere a salinităţii şi alcalinităţii. în scopul determinării necesităţilor şi posibilităţilor de sporire a capacităţii de producţie. • lucrări de îmbunătăţiri funciare şi poluarea solului. Odată cu bonitarea se face şi caracterizarea tehnologică a terenurilor respective. pantă. Pentru caracterizarea tehnologică a terenurilor se folosesc 8 indicatori. • necesitatea lucrărilor de prevenire şi combatere a excesului de umiditate. media anuală a precipitaţiilor (corelată în raport cu panta • 232 . • specificul lucrărilor solului şi mecanizabilitate. • clase de pseudogleizare. În cadrul fiecărui indicator tehnologic s-au separat clase şi subclase de terenuri. • necesitatea lucrărilor de prevenire şi combatere a eroziunii. • clase de salinizare. Clasele împart sau grupează terenurile în funcţie de intensitatea restricţiilor sau a necesităţilor lucrărilor respective de ameliorare. • consumul de energie şi durata perioadei pentru lucrările solului. • conţinutul de schelet în secţiunea de control. • clase de alcalinizare. • clase de eroziune în suprafaţă. • clase de gleizare. fermă. Separarea claselor şi subclaselor se face cu ajutorul a 20 de indicatori de caracterizare a solurilor şi terenurilor şi anume: alunecări şi forme de microrelief. notele de bonitare se calculează ca medii ponderate a notelor unităţilor TEO componente. • necesitatea lucrărilor de recultivare şi combatere a poluării.

delimitarea. dar mai ales datorită intervenţiei omului. textură volum edafic. adâncimea apei freatice. climă. adâncimea la care apare roca dură. Numerotarea TEO-lor este arbitrară. contraste de textură. Bonitarea terenurilor agricole pentru condiţii naturale Bonitarea pentru condiţii naturale se face pentru porţiuni de teritoriu pe care fiecare dintre factorii naturali se manifestă uniform. Deoarece capacitatea de producţie a terenurilor se modifică sub influenţa factorilor naturali. folosindu-se cifre arabe de la 1 la numărul care individualizează ultima unitate TEO delimitată. în secţiunea de control. pH. Numărul de TEO-uri este cu atât mai mare cu cât scara la care se lucrează este mai mare şi cu cât variaţia factorilor naturali şi antropici este şi ea mai mare. precipitaţii medii anuale.3. Indicatori de bonitare pentru condiţiile naturale Bonitarea terenurilor agricole reprezintă o acţiune complexă de cercetare şi de apreciere cantitativă a principalelor condiţii care determină creşterea şi rodirea plantelor. denumiţi indicatori de bonitare. Terenurilor 233 . bonitarea trebuie actualizată în permanenţă. hidrologie şi antropic. Pentru calculul notelor de bonitare se folosesc anumiţi indicatori.7. În interpretarea practică a cercetării condiţiilor naturale pentru nevoile producţiei agricole se deosebesc două laturi şi anume: bonitarea şi caracterizarea tehnologică a terenurilor. O unitate de teritoriu ecologic omogen (TEO) cuprinde: terenurile care prezintă aceeaşi situaţie referitoare la caracteristicile exprimate prin indicatorii respectivi (temperatură medie anuală. Exprimarea favorabilităţii pentru diferitele se face prin note de bonitare în condiţii naturale şi potenţarea notelor de bonitare. conţinutul de schelet. volum edafic util. Întocmirea hărţii de unităţi TEO (constituirea. În ţara noastră. Teaci. 11. prin aplicarea lucrărilor de îmbunătăţiri funciare şi a unor tehnologii curente ameliorative. bonitarea se face pe seama sistemului elaborat şi îmbunătăţit de către D. iar pentru potenţarea notelor de bonitare prin aplicarea lucrărilor de îmbunătăţiri funciare şi a unor tehnologii curente ameliorative se utilizează indicatori de potenţare. clase texturale pe adâncimea profilului. gradul de descompunere a materiei organice. rezerva de humus). inundabilitatea. numite unităţi de teritoriu ecologic omogene. poluarea solului. caracterizarea unităţilor TEO) se face prin suprapunerea hărţilor de soluri (cu unităţi cartografice delimitate pe baza indicatorilor de sol) peste harta cu unităţile cartografice delimitate pe baza indicatorilor de relief. de stabilire a gradului de favorabilitate a acestor condiţii pentru fiecare folosinţă şi cultură. clase texturale în orizontul Ap sau în primii 20 cm.şi permeabilitatea solului). notate prescurtat TEO.

100 100.600 Câmpii înalte. Caracterizarea fizico . lunci 8-11 500. care au semnificaţie ecologică distinctă. Sau stabilit pentru nevoile agriculturii.2 Subdiviziunile altitudinale.geografică a teritoriului La realizarea bonitării se porneşte de la condiţiile şi factorii principali care se manifestă relativ omogen pe spatii mai largi şi creează în cadru de ordonare mai extins pentru factorii care au o variaţie mare pe spatii relativ restrânse.900 Dealuri înalte.2.750 751-1000 1001-1250 1251-1500 . Pornind în această ordine se va proceda la analiza mai întâi a reliefului. următoarele subdiviziuni altitudinale prezentate în tabelul 11. depresiuni 6-9 500-1000 intramontane Dealuri foarte înalte şi munţi 5-7 700-1200 cu altitudine mijlocie Munţi cu altitudine mică 3-5 800-1200 Munţi cu altitudine mijlocie 2-5 900-1300 234 Subdiviziuni altitudinale 0. Toate aceste însuşiri ale condiţiilor geografico-morfologice sunt corelate şi determină în cea mai largă măsură manifestarea într-o anumită măsură a multora din factorii de vegetaţie prin poziţia locului fată de soare ca resursă energetică şi legat de acesta de desfăşurarea fenomenelor meteorologice şi a caracteristicilor climatice. Aceste condiţii sunt elemente care determină amplasarea în spaţiul terestru a fiecărei porţiuni de teritoriu şi îi conferă o identitate topografică înregistrabilă prin intermediul datelor de latitudine.agricole ale României sunt cuprinse în cca.000 TEO-uri (scara 1: 50 000). Altitudinea terenurilor din tara noastră variază de la 0 la peste 2500 m. definită morfologic şi genetic. apoi a factorilor climatici. înclinaţie. 122.500 501. formele de relief caracteristice şi însuşirile lor climatice Temperaturii medii Precipitaţii Formele de relief caracteristice anuale anuale mm ° C Lunci şi câmpii 10-12 350. expoziţie şi formă de relief. Tabelul 11.200 201. terase. pentru a se încheia cu precizarea rolului fiecărui din aceştia în ansamblul ecologic integrat. Poziţia geografica a ţării noastre situată în limitele paralelelor de 44-48 ° latitudine nordică şi 20-30° longitudine estică. mai ales la altitudinile de sub 600700 m. asigură condiţii ecologice de ansamblu prielnice dezvoltării multor specii de plante spontane şi cultivate..800 Dealuri joase şi mijlocii 7-10 500.

ci este folosită pentru corecţia elementelor resurselor hidrotermice (tabelul 11. 235 .3. Se poate aprecia în acelaşi sens şi o scădere a capacităţii de producţie a terenurilor datorită reducerii resurselor termice şi respectiv hidrotermice şi o scădere a fertilităţii solurilor. Formele de relief majore sau elementele şi formele de microrelief joacă şi ele în rol însemnat în determinarea condiţiei ecologice pentru creşterea plantelor. întrucât nu altitudinea este aceea care poate exprima această posibilitatea. 10-25% păduri şi în anumite zone 6-10% viţă de vie. Grupa „a” domină terenurile arabile în proporţie de peste 85%.1501-1750 1751-2000 >2000 Munţi cu altitudine mare Munţi cu altitudine foarte mare Alpin 1-4 0-3 -3-2 1000-1400 1100-1400 1200-1400 Generalizând dominanţa folosinţelor se pot deosebi patru grupe altitudinale de asociaţii de folosinţă. în grupa „b” se realizează cea mai complexă folosinţă a terenurilor. Pentru nevoile agriculturii au fost stabilite cu semnificaţia lor ecologică şi tehnologică. iar în grupa „d” pajiştile alpine reprezintă singura folosinţă posibilă. în grupa „c” domină în mod absolut pădurile asociate parţial cu pajişti naturale. aici asociindu-se suprafeţe apreciabile de terenuri arabile cu o dominantă de 30-50% pajişti naturale. cu 10-15% plantaţii de pomi. Panta terenului ca element al reliefului perfect măsurabil este considerată în dintre condiţiile cele mai importante ca determinanţi ecologici. care aduc modificări atât în diferenţierea capacităţii productive a terenului cât şi implicaţii în folosinţa lui şi lucrarea solului. de ea fiind legate o seamă de modificări ale resursei hidrotermice a terenurilor şi în acelaşi timp ale în însuşire tehnologice ale acestora. însă nici o posibilitatea reală le poate defini şi exprima parametric. Ar fi însă incorect să se treacă la realizarea de corelaţii directe între altitudine şi productivitatea terenurilor. nu se pot face corelaţii directe între formele de relief şi recoltă.). din care cauză se recurge la alte elemente care exprimă indirect această influenţă. Expoziţia terenului nu intră în rândul condiţiilor parametrabile pentru determinarea directă a notelor de bonitare.

2 +1.6 4.7 3. Litologia şi geologia teritoriului Litologia şi geologia constituie.8 +2.2 -2.2 -1.0 +2. expoziţia.7 +2.9 +1.50C -35% Date corectate 10.3 Diferenţe de temperaturi medii anuale în raport cu panta şi expoziţia terenului Panta % 18-25 25-35 35-50 50-70 70-100 100 Expoziţia N -0. La aceasta trebuie adăugată şi influenţa reliefului asupra scurgerii neproductive a apei din precipitaţii care ajunge în cazul pantelor mari şi pe soluri greu permeabile până la 60% din total. în acelaşi timp însă se realizează o creştere a resursei termice care poate asigura de pildă creşterea în condiţii bune a viţei de vie pentru vinuri de calitate.2 +1.4 +1.4 4. condiţiile care determină unele însuşiri stabile ale solurile şi indirect capacitatea lor productivă.Tabelul 11.8 +1.3 Corecţia pentru versant S 25-35% +1. ca factor de vegetaţie.1987) Datele pentru teren plan 9 0C 700mm Iht 6.4. Rolul reliefului în econometrie este determinat de panta terenului.0 +2.5 +1.0 +12 +1.6 +0. Transcalcularea datelor climatice(după ICPA.9 5. pe baza cărora se aduc corecţiile necesare datelor climatice. ajungem la date finale prezentate în tabelul 11.4 S +1.9 Rezultă deci o diminuare substanţială a resursei hidrotermice de ansamblu. în precizarea notelor de bonitare etc.1 Se constată că diferenţele sunt însemnate şi ele se folosesc la aprecierea influenţei climei.50C 475mm 4.1 ° Δ max C 2.8 V +0.4 +2.1 2.3 E +0. Tabelul 11.9 -1.6 -2. Cu toate că procesele de generează a solului pot modifica în mod esenţial însuşirile 236 .0 -2. Dacă luăm în exemplu pentru transcalcularea datelor climatice efective caracteristice în versant sudic cu o înclinare de 25-35% într-o zonă climatică cu 700 mm şi 9°C şi cu în sol slab permeabil.5 +2.4.

iniţiale ale materialelor, alcătuirea granulometrică a acestora şi în bună măsură compoziţia lor chimică, rămân pe mai departe să influenţeze şi chiar să determine însuşirile durabile ale solurilor. Un rol deosebit pe care îl joacă însuşirile materialelor parentale sau a rocilor generatoare de sol îi revine compoziţiei geochimice a rezervei minerale de macroelemente (P205,K 20). Cât şi de microelemente. În teritoriu se pot întâlni provincii bogate şi sărace sub aspect geochimic, acre ajung să pună probleme deosebite în procesul de nutriţie minerală a plantelor. Procesele litogenetice, vârsta materialelor parentale combinată cu vârsta solului asigură fondul de bază al aprovizionării armonice a solurilor cu elemente fertilizante native (micro şi macro). Terenurile agricole şi în mod special cele arabile din România cât şi plantaţiile pomicole şi viticole sunt situate pe câteva categorii principale de materiale parentale cum sunt loessul, argilele Wilafrandviene şi Sramatiene, luturi şi argile de provenienţă fluviatilă, marne şi marne salifere, nisipuri şi numai local şi mai ales în zona de munte solurile sunt formate direct pe rocile alterate sau pe regolite de pantă provenite din alterarea acestor roci. Până în prezent nu au fost făcute calcule ecometrice directe cu privire la influenţa directă a diferitelor materiale parentale şi roci asupra recoltelor, este necesar să se recunoască că acestea transmise solurilor stau la baza influenţei acţiunii factorilor pe care le-au determinat. Hidrologia, hidrografia şi drenajul teritoriului Acestea reprezintă una din condiţiile de bază în precizarea calităţii ecologice a teritoriului. Apa în manifestarea ei în zona de aeraţie a scoarţei terestre şi mai ales în profilul de sol şi la suprafaţa acestuia influenţează modul de dezvoltare a vegetaţiei. În definirea ecometrică a funcţiei hidrologice sunt luate în considerare următoarele caracteristici: • adâncimea apei freatice; • oscilaţia multianuală şi sezonieră a nivelului freatic; • calitatea apei freatice; • gardul de mobilitate (curgere şi aerare) a apei freatice; • frecvenţa şi intensitatea inundaţiilor. O situaţie aparte a hidrologiei a prezintă versanţii pe care apar izvoarele de coastă datorate stratificării materialelor litologice şi unde regimul de umiditate a solului şi subsolului şi în unele cazuri şi gradul de mineralizare a apei sunt deosebit de variate pe suprafeţe restrânse şi pe perioade scurte de timp. Adâncimea apei freatice ca nivele medii şi amplitudini de oscilaţie a fost subdivizată în următoarele 7 categorii:

237

Tabelul 11.5. Adâncimea apei freatice şi amplitudinea de oscilaţie a acesteia(după ICPA,1987) Adâncimea Amplitudinile Nr. Adâncimea Amplitudinile de oscilaţie crt. de oscilaţie <0,5 m <0,5 m 5 3,01-3,00 >5 0,51-1,00 0,6-1m 6 5,01-10 1,01-1,00 1,1-2,0 7 >10 1,51-1,50 2,1-5,0
Tabelul 11.6.

Nr. crt. 1 2 3 4

Nr. crt. 1 2 3 4 5 6

Gradele de mineralizare a apei freatice: Categoria Conţinut în săruri g/l Dulce Slab sălcie Moderat sălcie Puternic sălcie Slab sărată Sărată >0,5 0,6-1 1,1-2 2,1-4,5 4,6-10 <10

Tabelul 11.7.
Nr. crt. 1

2 3 Inundabil odată la 2-5 ani prin revărsări 4 Inundabil mai rar decât o dată la 5 ani prin revărsări 5 Ca în cazul 1 din ridicarea apei freatice 6 Ca în cazul 2-5 ani din ridicarea apei freatice 7 Ca în cazul mai rar decât o dată la 5 ani 8 Inundabil cel puţin o dată la 1 an prin acumularea apei din 9 precipitaţii 10 Idem, la 2-5 ani Idem, la mai rar decât o dată la cinci ani Sub aspectul gradului de mobilitate al apei freatice se deosebesc cel puţin 3 situaţii distincte: • ape freatice stagnante sau foarte slab mobile; • ape circulante în strate mijlocii permeabile;

Frecvenţa şi sursa inundaţiilor(după ICPA,1987) Categoria de terenuri Neinundabil Inundabil cel puţin odată pe an prin revărsări

238

• ape foarte mobile în pietrişuri sau pietrişuri cu nisipuri în lunci cu pantă longitudinală mare. În fiecare din cele trei cazuri, influenţa apei freatice aflată la aceeaşi adâncime şi mai ales la adâncimile critice pentru sistemul radicular este cu totul deosebită. Dacă apele freatice sunt foarte mobile, nu aduc aproape nici un prejudiciu vegetaţiei. Apele stagnante provoacă fenomene de gleizare durabile în sol şi influenţează negativ dezvoltarea vegetaţiei, mai ales a plantelor sensibile la exces. Un rol însemnat îl are oscilaţia sezonieră a nivelului freatic şi mai ales oscilaţiile legate de precipitaţiile din perioada de vegetaţie care pot fi dăunătoare atât în cazul ridicării nivelului cât şi la scăderea acestuia şi ieşirea lui din zona de pătrundere a rădăcinilor plantelor şi aprovizionarea acestora cu apă. Menţinerea nivelului freatic constant este o problemă de importanţă primordială, mai ales pentru plantele cu înrădăcinare adâncă. În mod obişnuit, toate tratatele recomandă ca plantaţiile pomicole să nu fie amplasate pe terenuri cu apa freatică mai aproape de 2 m. Un aspect deosebit al influenţei condiţiei hidrologice îl prezintă calitatea apei freatice, care joasă un rol direct în creşterea plantelor, dar şi în determinarea stării de salinizare a solului şi bineînţeles, în gleizarea lui. În raport cu gradul de mineralizare a apei freatice, influenţa negativă asupra plantelor creşte direct proporţional cu creşterea mineralizării şi cu apropierea acestora de suprafaţă. Tot ca un fenomen de mare importanţă ecologică este oscilaţia anuală şi mai ales cea sezonieră a nivelului freatic. Un alt element al hidrologiei care influenţează puternic modul de folosinţă a terenului şi mai ales siguranţa recoltelor este inundabilitatea acestuia. Cele trei surse de inundabilitate, respectiv revărsarea cursurilor de apă sau a torenţilor, ridicarea nivelului freatic până deasupra solului în câmpiile joase şi în lunci şi acumularea apei de suprafaţă în depresiuni şi crovuri, fără ca nivelul freatic să fie ajuns la suprafaţă, provoacă acelaşi efect, făcând ca vegetaţia să fie distrusă sau să sufere puternic. La inundabilitate trebuie luate în consideraţie două elemente şi anume: frecvenţa şi durata. La ele merită să fie luată în seamă şi starea de mobilitate a apei, în sensul că apele curgătoare fiind mai aerisite sunt mai puţin păgubitoare decât cele care stagnează pe loc. Fenomenul în sine însă este mult mai frecvent şi se petrece aproape anual pe mari suprafeţe, constituie însă din porţiuni mici inundabile fie pe câmpiile plane cu soluri foarte slab permeabile - planosolurile, soluri podzolice pseudogleice - sau lăcoviştile şi soluri aluviale şi gleice de luncă.

239

Efectul negativ al inundaţiilor se poate elimina prin îndiguiri şi desecări, în care caz recoltele sunt asigurate atât împotriva distrugerii fizice şi prin diminuarea sau eliminarea excesului de apă din sol. Apreciind în ansamblu influenţa hidrologiei asupra creşterii şi producţiei plantelor agricole şi a celor spontane, se constată că aceasta prin însuşirile legate de prezenţa, persistenţa şi calitatea apei pe teritoriu în sol sau la suprafaţa acestuia, determină întreaga gamă de situaţii ale favorabilităţii ecologice, de la limita de supravieţuire până la condiţiile cele mai bune. O seamă de indicatori ai situaţiei hidrologice fac posibilă determinarea parametrică a influenţei acesteia asupra productivităţii terenurilor şi a necesităţii de ameliorare a acestora pentru a le aduce în condiţii prielnice creşterii plantelor. Numărul de însuşiri necesare a fi luate în considerare atât la bonitarea capacităţii actuale a terenurilor cât şi pentru caracterizarea lor este destul de mare, mai ales că însuşirile hidrologice ale terenului se combină cu însuşirile solului şi determină în toate cazurile, în care apa freatică se găseşte în profilul solului sau când apa din alte surse decât precipitaţiile intervin în bilanţul aerohidric al solului, situaţii deosebite care trebuie evidenţiate şi apreciate separat în afara însuşirilor climatice, de relief şi de sol. Desigur că această apreciere nu se face izolat, ci numai pentru a evidenţia participaţia distinctă a factorilor legaţi de hidrologie în contextul mediului ecologic integrat. Factorii climatici Clima teritoriului în înţelesul cel mai larg al cuvântului cuprinde următoarele însuşiri care pot reprezenta condiţii, factori sau determinanţi ecologici: • resursa luminoasă; • resursa termică; • resursa hidrică; • vânturile; • resursa de CO2; • lumina; • căldura aerului şi a solului; • apa de precipitaţii; • mişcarea aerului. Între aceste resurse care se manifestă simultan pe acelaşi teritoriu, se realizează intercondiţionări reciproce dinamice, iar în practica curentă se calculează atât corelaţiile între diferiţi indici care pot fi corelaţi sau nu între ei cât şi cu producţia de fitomasă.
240

În lucrările de bonitare şi de caracterizare tehnologică a teritoriului, în etapa actuală se pot utiliza acele însuşiri a căror influenţă a fost studiată multilateral şi poate fi exprimată parametric. Specialiştii în domeniu deosebesc două noţiuni şi respectiv două subdiviziuni care desemnează condiţiile climatice ale teritoriului şi anume climatologie, ca o activitate de asamblare şi interpretare a unor date de lungă durată şi realizarea de caracteristici şi hărţi sinoptice pentru un anumit teritoriu şi metodologie ca activitate de interpretare şi prognozare a mersului vremii pe perioade scurte sau medii. S-a distins, de asemenea, ca o activitate specifică o subdiviziune a metodologiei şi anume agrometeorologia, destinată servirii agriculturii cu datele necesare pentru nevoile de conducere operativă a procesului de producţie în această ramură. Pe baza unui material faptic numeros vom încerca să demonstrăm că, factorii climatici şi însuşirile lor măsurabile fizic sunt corelaţii bine cu rezultatele de producţie şi pot exprima potenţialul teritoriului sub acest aspect, dând posibilitatea întregii imaginii despre ecologie ca un tot unitar pe o anumită porţiune a uscatului, omogenă sub toate aspectele. Lumina ca factor de vegetaţie reprezintă condiţia fără de care nu poate avea loc procesul de fotosinteză. În literatura de specialitate se apreciază că pe suprafaţa uscatului se pot sintetiza 3x10 10 t de carbon - calculându-se o masă vegetală uscată de 5t/ha în medie, de la 0,1t/ha în condiţiile cele mai precare până la 100 t/ha în condiţiile optime climatic şi edafic, cu lumina asigurată. Desigur că intensitatea fotosintezei şi respectiv de utilizare a luminii în acest proces depinde de asigurarea necesarului de căldură, de apă, de C02 şi de substanţe hrănitoare din sol. O importanţă deosebită în ceea ce priveşte utilizarea diferitelor radiaţii disponibile ale luminii îl are înclinarea cu care razele solare cad pe suprafaţa frunzelor, respectiv a solului. Intensitatea fotosintezei depinde de temperatură, ea variind în acelaşi timp şi cu specia de plantă luată în considerare, de densitatea la ha sau m 2 a plantelor, precum şi de masa de frunze. Una din formulele pentru recolta biologică propusă de Sălăgeanu este: R=S ۰ lf ۰ n ۰ dz ۰ 10 000 În care: R - reprezintă recolta, în t/ha S - suprafaţa frunzelor pe 1 m2 lf - intensitatea fotosintezei exprimată în g/m2 biomasă uscată pe oră n - numărul zilelor de fotosinteză dz - durata zilelor în acre se petrece fotosinteza.

241

Formula s-ar putea simplifica prin înlocuirea ultimilor doi termeni cu numărul de ore de fotosinteză devenind: R=S ۰ lf ۰ O ۰ 10 000 Se înţelege că acest calcul trebuie făcut în condiţii edafico-hidrotermice egale în care numai If ar varia în raport cu lumina disponibilă. Căldura sau resursa termică ca factor de vegetaţie are o manifestare foarte variată pe teritoriu atât în spaţiu cât şi timp şi determină o divizare a acestuia în porţiuni izoterme pe care se realizează acumularea într-o anumită perioadă de timp a unei sume de grade de temperaturi medii, maxime sau minime şi care creează condiţii de supravieţuire şi de dezvoltare a diferitelor specie de plante. Aşa cum s-a putut vedea din prezentarea sumară a factorilor şi condiţiilor naturale, rolul resursei termice se evidenţiază ca factor primordial de vegetaţie. Forma de exprimare a resursei termice a unui anumit teritoriu se poate realiza prin mai mulţi indicatori, care provin din calcularea înregistrărilor de temperaturi diurne făcute la orele curente stabilite prin metodologia climatologică curentă. În studierea efectului ecologic al resursei termice trebuie pornit de la enumerarea acestor indicatori şi anume: • temperaturi medii anuale; • sume anuale ale temperaturilor fiziologic active: • 00C • 50C • 100C • sume ale temperaturilor din perioada de vegetaţie; • sume ale temperaturilor negative -3, -5, -10°C; • sume ale temperaturilor pentru trecerea anumitor fenofaze de vegetaţie la diverse plante. Analiza indicatorilor termici în lucrările de bonitare şi caracterizarea tehnologică a terenurilor agricole trebuie făcută pentru fiecare plantă de cultură şi respectiv folosinţă în mod distinct, orice generalizare este riscantă şi eronată. Mulţi din indicatorii enumeraţi mai sus sunt corelaţi între ei în mod direct, din care cauză nu este necesară folosirea decât a unora din ei. În mod curent se foloseşte suma gradelor de temperatură de peste 10°C ca indicator pentru aprecierea cultivării uneia sau alteia din plante. Putând în corelaţie directă acest indicator cu cel al temperaturilor medii anuale, pentru toate staţiile meteorologice din ţară, rezultă un coeficient de corelaţie de r=0,95, deci practic un indicator poate ţine locul altuia fără să se produce erori. Un alt indicator utilizat des este cel al numărului de zile fără îngheţ. Acesta nu în toate cazurile se corelează cu temperatura medie anuală, dar nu are abateri prea mari faţă de acesta.
242

respectiv de termofilia şi hidrofilia acestora. fie de masă verde. indiferent dacă sunt valori medii sau individuale.8. întrucât cele maxime. fie de boabe sau fructe. 243 .1987) Limite termice 0C Minima anuală Minima Media Pentru Specia absolută de anuală fructificarea şi Pentru masă supravieţuire Optimă recolta de boabe verde verde Grâu de 6 6 -10-20 11 toamnă 7 6 0 12 Porumb 8 6 -2 10 Floarea 5 soarelui 0 9 Cartof 6 -1 10 Sfecla de 7 7 -15 12 zahăr 5 5 -20 9 Lucernă Trifoi 8 6 0 10 Soia 6 -25 9 Măr 8 -15 12 Viţa de vie 0 -25 9 Pajişti Efectul resursei termice este în mod cert influenţat de resursa hidrică. determinând în aceste zone de pe glob. nivelul recoltelor. în acre este asigurată suficienţă căldură şi lumină. Eficienţa resursei hidrice este diferenţiată în raport cu preferinţele termice şi hidrice ale plantelor. este necesar să se precizeze limitele între care aceasta poate supravieţui şi da recolte. nu depăşesc limitele de supravieţuire a plantelor caracteristice zonei temperate. Pentru condiţiile din România se pot stabili aceste limite numai pentru temperaturi minime. Limitele termice minime de supravieţuire şi cele ce asigură obţinerea de recolte maxime la unele specii de plante în România(după ICPA.Desigur înainte de a porni la cercetarea influenţei resursei termice asupra oricăreia din plantele de cultură sau spontane. Tabelul 11. adică îşi poate petrece întregul ciclu de viaţă şi se poate reproduce prin seminţe sau alte organe de înmulţire. Resursa hidrică de origine atmosferică. respectiv calitatea de precipitaţii căzute în cursul întregului an şi în diferite sezoane ale anului influenţează puternic posibilitatea de sinteză a materiei vegetale.

de pildă. Factorii pedologici Factorii pedologici determinanţi ai capacităţii de producţie a terenurilor sunt multipli şi extrem de variaţi pe teritoriu. Însuşirile fundamentale ale solului au o funcţie ecometrică.Raportul între cele două resurse termică şi hidrică determină ceea ce este cunoscut sub denumirea de excedent şi deficit de umiditate dat de diferenţa între precipitaţiile căzute şi evapotranspiraţia potenţială specifică diferitelor zone climatice. ca o componentă de bază a ecologiei terestre are o seamă de însuşiri definite şi studiate în decursul timpului. temperaturi medii anuale şi precipitaţii medii anuale este foarte eficace în sensul că aţâţ în zonele uscate şi calde cât şi în cele foarte umede şi reci. Între proprietăţile solului se pot deosebi unele ca însuşiri determinante şi altele ca însuşiri derivate sau determinate de primele. Aşa. Ponderea reciprocă a celor două elemente. care au servit şi servesc atât pentru precizarea entităţilor de clasificare genetică şi parametrică cât şi pentru studierea influenţei pe care o exercită asupra creşterii plantelor. s-a propus utilizarea indicelui hidrotermic care este caracteristic anumitor zone izocuantice sub aspectul resursei climatice integrate din cadrul poligonului climatic. 244 . unde condiţiile de fotosinteză sunt precare. ei fiind mai stabili în timp şi deci mai uşor de înregistrat şi studiat sub aspectul influentei for ecologice. valorile indicelui sunt mici. Tot aşa capacitatea pentru apă poate fi considerată o însuşire derivată. În încercarea de a găsi un indice climatic sintetic. determinată de textura solului şi de structura acestuia. În anumite cazuri se pot stabili relaţii directe între deficitul de umiditate şi recoltă. alcătuirea granulometrică şi conţinutul de humus sunt însuşiri determinante de primele două şi de natura mineralogică a argilei. Solul.

microelemente capacitatea de . subtipul sau varietatea genetică. în cadrul căruia se petrec fenomenele fizico-chimice de susţinere şi nutriţie a plantelor. respiraţie. lichidă şi gazoasă . coagulare. dinamic în esenţa lui este guvernat de anumite legităţi studiate şi precizate sub denumirea de însuşiri sau „constante” hidrofizice. indiferent de tipul. Ceea ce este necesar este găsirea unui număr minim.Tabelul 11. dar suficient de însuşiri capabile să exprime corect capacitatea productivă a solului pentru diferite folosinţe şi culturi.macroelemente consistenţa. Mineralogice şi D.ale solului cât şi fazele intermediare între ele. unde se îmbină cele trei faze . Biologice hidrofizice chimice Textura Compoziţia Mezofauna Conţinutul de mineralogică Microfauna şi schelet Reacţia şi saturaţia în microflora Porozitatea baze Permeabilitatea Conţinut în humus Capacitatea pentru Conţinut în: apă şi aer. Cercetând modul cum fiecare însuşire în parte influenţează capacitatea productivă în mod analitic şi apoi „recompunând” toate însuşirile la un loc pentru fiecare tip. putem realiza „împăcarea” celor două tendinţe din istoria 245 . rezultate din activitatea biologică şi fizico-chimică de alterare. respectiv mediul poros. Fizice şi C. . Raportul între cele trei faze. subtip.9. mineralizare etc. .solidă. asimilaţie. caracteristicile diferitelor soluri. Morfologice Profunzimea totală Prezenta şi dezvoltarea orizonturilor genetice Structura Culoarea Relaţiile complexe care se realizează între diferitele însuşiri ale solului sunt dificil de explicat de aceea şi fac obiectul cercetărilor de pedologie clasică. sau varietate de sol definită parametric şi nu semantic.elemente nocive şi autoafânare săruri Volumul edafic util Gleizarea şi pseudogleizarea Capacitatea de schimb A. dispersie. descompunere. Însuşirile fizice şi hidrofizice ale solului sunt cele care determină limitele mediului fizico-edafic. Principalele însuşiri ale solului ca indicatori ecologici (după ICPA 1987) Însuşiri B. polidispers.

Mărimea volumului edafic util depinde de două elemente măsurabile fizic şi anume de profunzimea totală a solului. Numărul de clase şi subclase texturale variază de la un autor la altul. Volumul edafic util de sol Având în vedere că toate celelalte caractere ale solului se raportează în fond la această însuşire. Categoria de sol lutos fiind. Întrucât textura solului intervine ca un determinant ecometric distinct. Categoriile texturale de soluri au fost precizate în raport de doi parametri şi anume de raportul procentual dintre particulele elementare şi de distribuţia acestor rapoarte pe profil. o reprezintă fracţiunile extreme argila şi nisipul. 246 . cu un conţinut de schelet care să nu depăşească 30-50%. În cele mai dese cazuri.cea genetico-geografică şi cea pragmatică care a purtat diferite numiri în decursul timpului. în general. În mod curent plantele perene şi în mod special cele lemnoase au rădăcini mai profunde. În ansamblul însă. plantele cele mai puţin pretenţioase sub aspectul volumului edafic util sunt gramineele anuale şi chiar cele perene. O altă însuşire fizică stabilă a solului de care este legată capacitatea lui de producţie este textura sau alcătuirea granulometrică. după modul cum se îmbină între cele 3 categorii de particule: argilă. cel puţin în România. farcţiunea mijlocie lutul sau praful nu depăşeşte. ea reprezintă entitatea de la care se porneşte în judecarea însuşirilor masei de sol care poate sta la dispoziţia plantelor pentru aprovizionarea cu hrană şi apă şi acre serveşte ca suport material pentru susţinerea mecanică a plantelor. Volumul total de sol necesar pentru dezvoltarea normală a plantelor depinde de specia spontană sau cultivată. din care cauză nici nu deosebim la noi soluri prăfoase. pe când cele anuale exploatează un strat mai superficial. care în cele mai dese cazuri este format din fragmente de cuarţ se comportă ca o parte inertă a solului neparticipând decât foarte puţin la procesele de reţinere a apei şi de schimb cationic. la roca dură pe de o parte şi de conţinutul de schelet pe de altă parte. 35 până la 38%. nisipul grosier nu se ia în considerare la calcului volumului edafic util. Definită prin proporţia particulelor de diferite dimensiuni care participă al alcătuirea părţii minerale a solului şi distribuţia pe profil a diverselor proporţii de particule. dar şi acestea solicită un minim de 20-30 cm de sol. o comportare aparte o are şi nisipul grosier. textura solului joacă un rol de bază în asigurarea condiţiilor de creştere şi rodire a plantelor. în fond. respectiv a stratului afânat. variaţia maximă.dezvoltării pedologiei . iar la pomi şi parţial la viţă de vie şi de portaltoi. În afară de scheletul propriu-zis din sol. Stratul explorat de rădăcini variază de al o plantă la alta şi în funcţie de sistemul de cultură aplicat. lut sau praf şi nisip (luate în mod convenţional după limitele de mărime).

• microstructura. • capacitatea de autoafânare. care este dată de conţinutul în argilă cât şi de o seamă de alte însuşiri ale solului cum sunt cele chimice sau fizice. La determinarea situaţiei de fapt a fiecărei din însuşirile de mai sus contribuie într-o măsură însemnată următoarele elemente: • alcătuirea mineralogică a fracţiunii argiloase. Indicatori de caracterizare tehnologică Odată cu bonitarea se face şi caracterizarea tehnologică a terenurilor respective. O altă însuşire esenţială a solului legată de textură este permeabilitatea acestuia. • compactitatea.în cea mai largă măsură . • structura. • capacitatea pentru apă totală de câmp şi utilă. Ea este variabilă pe orizonturi genetice. în scopul determinării necesităţilor şi posibilităţilor de sporire a capacităţii de producţie. • starea de tasare mecanică. întrucât acestea pot explora un strat mai profund sau mai superficial şi deci pot beneficia de o rezervă de apa mai mare sau mai redusă. • higroscopicitatea. • consistenta.7. 11.caracterizată prin prezenta în proporţii egale a celor trei fracţiuni granulometrice de bază. • conţinutul de Na+ schimbabil. În mod obişnuit se realizează şi o acumulare diferenţiată de apă utilă în soluri cu texturi diferite. 247 . De textura solului . • conţinutul de carbonat de calciu şi magneziu. Efectul ecologic al texturii solului este diferit pentru plante cu puterea înrădăcinare diferită. • conţinutul de humus. Dintre însuşirile hidrofizice cele mai des folosite în diversele caracterizări ale solului sunt capacitatea de apă utilă şi porozitatea de aeraţie.4. Porozitatea de aeraţie reprezintă volumul de pori rămaşi liberi.sunt legate următoarele însuşiri hidrofizice: • porozitatea totală şi de aeraţie. iar volumul de profunzime totală a acestuia şi textura lui şi de conţinutul în schelet. • conţinut de săruri. • permeabilitatea sau conductivitatea hidraulică. respectiv ocupaţi de aer atunci când solul se află aprovizionat cu apă la capacitatea de câmp.

Asupra cuantumului de recoltă ce se obţine la unitatea de suprafaţă. • necesitatea lucrărilor de recultivare şi combatere a poluării. volum edafic redus şi capacitatea de apă utilă redusă etc.7. pantă şi eroziune în suprafaţa. Expresia cea mai elocventă a diferenţei de potenţial de producţie a terenului şi a poziţiei lui faţă de piaţa de desfacere este dată de diferenţierea productivităţii muncii în agricultură. • consumul de energie şi durata perioadei pentru lucrările solului. • necesitatea lucrărilor de prevenire şi combatere a excesului de umiditate. • necesitatea lucrărilor de prevenire şi combatere a salinităţii şi a alcalinităţii. ca de exemplu: fără restricţii sau fără necesitatea de lucrări ameliorative cu restricţii mici sau cu necesitatea de lucrări de prevenire etc. În ceea ce priveşte rezultanta finală activităţii omeneşti în producţia vegetală.5. ca de exemplu: exces de umiditate freatică. salinizare. acţionează un ansamblu de factori naturali şi antropici care determină modul de creştere şi rodire a plantelor. schelet. Astfel. • necesitatea amendării calcice şi specificul fertilizării. Clasele împart sau grupează terenurile în funcţie de intensitatea restricţiilor sau a necesităţii lucrărilor respective de ameliorare. Separarea claselor şi subclaselor se face cu ajutorul celor 20 indicatori de caracterizare a solurilor şi terenurilor amintiţi mai sus. care generează diferenţierea cheltuielilor de transport şi în final venitul net la ha. pentru producerea unei recolte de 8-10 t/ha de porumb pe cernoziom freatic umed sunt necesare tot atâtea ore de muncă ca şi pentru o recoltă de 2-3 tone ce se obţin pe solurile 248 . • specificul lucrărilor solului şi mecanizabilitatea. • necesitatea lucrărilor de prevenire şi combatere a eroziunii. Subclasele împart sau grupează terenurile după natura restricţiilor sau specificul tehnologiilor culturale. Determinarea notelor de bonitare În cadrul fiecărui indicator tehnologic s-au separat clase şi subclase de terenuri. O oră sau o zi de muncă prestată de un lucrător cu acelaşi grad de calificare poate produce o cantitate de recoltă cu totul diferită şi respectiv un venit global şi net puternic diferenţiate între ele în raport cu capacitatea de producţie a terenului şi respectiv cu costurile de producţie a unei unităţi (cantităţi) de produs. pe lângă factorii de mai sus acţionează şi nivelul investiţiilor la unitatea de suprafaţă cât şi raportul terenului faţă de piaţa de desfacere.Pentru caracterizarea tehnologică a terenurilor se folosesc 8 indicatori şi anume: • pretabilitatea pentru irigaţii. 11. roca dură superficială.

Precizarea capacităţii de producţie a terenului pentru diferite plante de cultură. va fi de 2-3 ori mai ieftin pe cernoziomul freatic umed decât cel de pe solurile slab fertile. maşini pentru producerea îngrăşămintelor. cu excepţia diferenţei de ore necesare transportului diferenţei de recoltă. dar venitul net la ha va fi diferenţiat de la zero în cazul unor recolte de sub 2 500 kg/ha. Stabilirea cauzelor care limitează capacitatea de producţie şi evidenţierea lor în vederea diminuării sau înlăturării efectelor negative care limitează recoltele. 2. calitatea pământului şi a climei. trebuie analizat extrem de atent. calitatea soiurilor şi a hibrizilor de plante. Calculele recente arată că în statele industrializate.natura. ci o funcţie complexă dată de cele 3 grupe de factori: N . Fundamentarea măsurilor economice pentru evidenţierea şi comensurarea rentei funciare diferenţiale în vederea preluării şi redistribuirii acesteia. respectiv porumbul. Acest din urmă factor . întrucât la realizarea recoltei în ultimă instanţă nu contribuie numai cei din agricultură. plantaţii pomicole şi viticole şi pajişti naturale.munca pentru obţinerea de recolte. tractoarelor. Astfel în SUA o unitate de recoltă exprimată în kilocalorii costă 10 kilocalorii de combustibil fosil (petrol. Desigur cantitatea de muncă vie diferă în sens invers şi probabil în aceeaşi proporţie.biologia. 4. unde în agricultură lucrează 4-6% din populaţia activă. 3. cărbune). Desigur cantitatea de muncă şi cheltuiala de energie la unitatea de produs agricol diferă de la o epocă la alta şi de la o ţară la alta. ci toţi care lucrează pentru făurirea uneltelor necesare cultivării plantelor. M . Recolta poate fi mai „scumpă” sau mai „ieftină” sub acest aspect. iar în ţările slab dezvoltate raportul ajunge la aproape unu la unu.economice pentru toţi lucrătorii din agricultură.cantitatea de muncă vie şi materializată care se depune pentru obţinerea recoltei. ponderea celor care lucrează în ansamblul economiei naţionale pentru producerea hranei este de 32-34%.podzolice sau pe cele erodate. gaze. Precizarea celor mai raţionale repartiţii a culturilor pe teritoriul fundamentarea lucrărilor de zonare şi profilare a producţiei agricole. Prin realizarea lucrărilor de bonitare a terenurilor agricole se cer rezolvate următoarele probleme: 1. a insecto-fungicidelor etc. B . pentru asigurarea echităţii social . Metodica actuală de bonitare respectă în ansamblu metodica larg cunoscută şi utilizată în ţara noastră dar care se deosebeşte prin aceea că este mult mai 249 . Se înţelege că produsul. Se cunoaşte că recolta nu este o funcţie simplă determinată numai de gradul de fertilitate a terenului.

de pantă şi de expoziţie. precum şi legea minimului lui Liebig exprimată atât de plastic prin schema ciubărului lui Dobinek. • reacţia. Cel mai bun exemplu sub acest aspect este cel de utilizare în scheme de bonitare a texturii în locul capacităţii de apă utilă a solului. Alegerea factorilor s-a făcut şi pentru faptul că în lucrările de cartare existente nu se găsesc întotdeauna date cu privire la unele analize mai modeme sau mai complicate.analitică şi obligă pe cel care o aplică să fie extrem de atent atunci când studiază terenul pentru bonitare. sau porozităţii de aeraţie sau a sucţiunii acestuia. 4. Adâncimea. mergând în unele cazuri până la zero. Grupele de factori după care se face determinarea notei de bonitare sunt: 1. Solul cu următoarele însuşiri: • volumul edafic util. • starea de gleizare sau pseudogleizare. ele dau o imagine mult mai corectă asupra relaţiilor solului cu apa decât textura. corectate în raport de numărul de luni de secetă. procedându-se la realizarea determinării favorabilităţii terenului pentru o anumită cultură. natura şi oscilaţia apei freatice. Luarea în considerare a unui număr relativ restrâns de însuşiri ale factorilor de mediu a fost făcută în urma unei analize îndelungate şi amănunţite a interacţiunii factorilor între ei şi a acestora cu recolta a numeroase plante. dar nu pot fi utilizate decât acolo unde au fost făcute. Clima: • temperatura medie anuală cu precipitaţiile medii anuale. prin înmulţirea între ei a indicilor fiecărui factor în parte. Bazându-se pe faptul că între textura solului şi însuşirile enumerate mai sus există o corelaţie destul de bună. De asemenea s-a renunţat la împărţirea numărului de puncte pe cele patru grupe de factori (sol. s-a folosit 250 . • textura. hidrologie). relief. Aplicând acest procedeu se respectă principiul egalei importanţe ecologice a factorilor de vegetaţie. 2. atunci când factorul devine limitativ pentru planta luată în considerare. 3. Indicii sunt egali cu 1 atunci când însuşirea considerată este în optim faţă de exigenţele plantei sau au valori subunitare. climă. • starea de salinizare sau soloneţizare. s-a renunţat la stabilirea directă a notelor de bonitare pe tipuri şi subtipuri de sol ca în vechile scheme şi se propune utilizarea datelor concrete de caracterizare a solurilor pentru care se face bonitarea. iar orice valoare înmulţită cu zero devine zero. Relieful . Pentru a evita erorile de interpretare a hărţilor de sol realizate pe teritoriul ţării noastre în diferite etape. Cele 3 determinări nu sunt făcute decât pentru o mică parte din soluri.panta terenului. • conţinutul în humus. pe când textura a fost determinată în toate studiile efectuate.

7. 11. O atenţie deosebită s-a acordat indicilor sintetici de tipul texturii solului. ca o însuşire sintetică pe baza căreia să se facă bonitarea însuşirilor fizice ale solului. volumului edafic util şi mai ales climei. Principiul după care se calculează notele de bonitare potenţate este acela după care fiecare însuşire se apreciază sub aspectul favorabilităţii pentru 251 .. Pentru precizarea valorii indicilor caracteristici pentru fiecare însuşire a factorilor de mediu pentru fiecare din plantele luate în considerare s-au alcătuit grafice (monograme) bazate pe calcule matematice.. Indicatori de „potenţare” a capacităţii de producţie a terenurilor agricole Influenţarea condiţiilor naturale prin lucrările de îmbunătăţiri funciare duce în toate cazurile la modificarea însuşirilor factorilor de mediu care devin mai favorabile pentru creşterea plantelor. Activitatea de cercetare şi de precizare a efectului diverselor măsuri de ameliorare şi cuantificare a acestui efect reprezintă obiectul lucrărilor de "potenţare" a notelor de bonitare pentru terenurile ameliorate şi clasificarea acestora în raport cu modul în care una sau alta din măsurile de ameliorare modifică starea for actuală de productivitate. Formula generală de calcul a notei de bonitare a terenului pentru o anumită cultură este următoarea: Y= x1 ۰ x2 ۰. prezentate parţial anterior şi extrapolate atât pentru întregul interval de manifestare a însuşirilor cât şi pentru toate plantele luate în considerare.aceasta din urmă. Aceasta reprezentând de fapt miezul întregii metodici de bonitare. x ۰ 100 rezultatul putând fi egal sau mai mic decât 100. Folosirea lor corectă pe baza cunoaşterii aprofundate a condiţiilor concrete de pe teren asigură o bună reuşită a operaţiilor de bonitare pentru a putea stabili corect capacitatea reală de producţie a fiecărei porţiuni de teritoriu. Pentru fiecare cultură s-a ţinut seama de particularităţile şi cerinţele acesteia.. rapoartele la indicatorii folosiţi pentru caracterizarea însuşirilor factorilor de mediu.6. În cele ce urmează se prezintă particularităţile privind aprecierea influenţei factorilor naturali şi stabilirea notelor de bonitare prin analiza fiecărei însuşiri pentru culturile sau folosinţele luate în consideraţie.

la studiul unor 252 . a fost depusă şi o intensă activitate de verificare a modului în care notele stabilite corespund cu realităţile de pe teren. Concomitent cu cercetările privind elaborarea metodicii de bonitare şi executarea de lucrări practice de bonitare.7. hidrologie). indicii rămân totuşi subunitari din cauza imposibilităţii practice de a schimba în mod radical acele însuşiri. folosirea unor doze din ce în ce mai mari şi mai echilibrate de îngrăşăminte şi amendamente duce la obţinerea de recolte din ce în ce mai mari la hectar şi implicit la punctul de bonitare. problema determinării corecte a influenţelor antropice asupra însuşirilor factorilor de mediu este suficient de dificilă şi ea necesită investigaţii suplimentare. Modificări ale însuşirilor factorilor naturali se pot realiza prin irigaţii (clima). aşa cum rezultă ele din determinări şi calcule au o "valoare" fizică. Una din cele mai importante este aceea a stabilirii limitelor superioare care se pot atinge prin aplicarea măsurilor ameliorative şi de fertilizare radicală. combaterea eroziunii (sol). Ele au însă o semnificaţie ecologică distinctă pentru fiecare cultură sau folosinţă pentru care au fost stabilite în sensul precizării favorabilităţii diferenţiate şi a posibilităţii de obţinere a unor recolte cu nivele diferite.pentru exemplificare o serie dintre aceşti coeficienţi. Valoarea naturală a notelor de bonitare pentru culturile agricole Principiul de bază al metodicii de bonitare elaborat în ţara noastră este acela după care pentru fiecare teren se stabileşte o "valoare" relativă şi nu una absolută. În continuare vor fi prezentaţi . Cu această ocazie. Stabilirea „valorii” naturale a notelor de bonitare pentru diferitele culturi şi folosinţe. coeficienţi stabiliţi de ICPA. aşa cum s-a lucrat la zonarea producţiei. pentru fiecare plantă de cultură şi folosinţă. În ansamblu. desalinizarea (sol). Aplicarea unor tehnologii corecte de lucrare a solului.o anumită plantă sau folosinţă în mod diferenţiat. Pentru calcularea notelor de bonitare în această situaţie se folosesc coeficienţii de potenţare. 11. după gradul în care această însuşire a fost modificată în bine prin lucrările ameliorative. de luptă împotriva buruienilor şi a dăunătorilor. În unele cazuri. drenaj (sol. Cel mai tipic exemplu după care se poate judeca efectul măsurilor de ameliorare este cel al desecării şi drenajului terenurilor. Modalităţile de exprimare a acestor modificări şi de luare a lor în consideraţie sunt precizate în tabelele indicilor de potenţare prezentate în tabelele următoare. îndiguire (teren în ansamblu). de folosire de soiuri şi hibrizi cu calităţi biologice superioare. notele sau clasele. După cum se poate vedea din aceste tabele cele mai multe din însuşirile prezentate sunt corelate până la obţinerea nivelelor maxime.7.

s-au precizat şi „valorile” naturale ale punctelor de bonitare pentru culturi şi folosinţe. Tabelul 11.10 „Valoarea” unui punct de bonitare exprimată în kg de produs la principalele plante de cultură. hibrizi. ele depinzând atât de nivelul tehnologiilor aplicate cât şi de timp . 1980) Kg de produs pe punct de bonitare Actuală (1978) Planta 1990 2000 Tehnologie Tehnologie medie superioară Grâu 60 70 90 Porumb 80 90 110 100 30 35 40 130 Floarea450 550 600 50 500 600 700 soarelui 700 300 500 800 800 Cartofi 150 200 220 900 Sfeclă de zahăr 100 110 130 250 Măr 140 Viţă de vie Ierburi. În urma cercetărilor efectuate şi a unei investigări a producţiilor marilor unităţi agricole au fost stabilite următoarele „valori” ale punctelor de bonitare pentru etapa actuală la două nivele tehnologice cât şi pentru etapele 1990 – 2000 (tabelul 11. Aceste „valori” nu sunt considerate permanente. Teaci. fân Prevederile pentru etapele viitoare au fost făcute ţinând seama de programele de cercetare şi de parametrii acestora pentru diferitele specii de plante la care s-au făcut prognoze de dezvoltare a capacităţilor de producţie. sau la unele unităţi mari de sat .11. 253 .soiuri.. situaţia generală (după D. la un nivel mijlociu.10). la principalele plante de cultură obţinem datele prezentate în tabelul 11. Dacă analizăm aceste valori pentru ultimii 20 de ani.proiecte de repartiţie a producţiei pe judeţe. şi pentru elaborarea de noi tehnologii perfecţionate care să asigure manifestarea deplină a capacităţii fotosintetice a noilor creaţii. „Valoarea” naturală a notelor de bonitare exprimată în capacitatea fotosintetică a plantelor la un moment dat este supusă modificărilor şi ajustărilor permanente. clone etc.considerându-l pe acesta din urmă ca unitate de măsură pentru realizarea de noi creaţii biologice .

În zonele foarte complexe sub aspect geomorfologic şi pedologic. Calcularea cheltuielilor directe şi indirecte de producţie şi a venitului global din sectorul producţiei vegetale face posibilă calcularea venitului net la hectar atât pentru fiecare cultură cât şi pe ansamblul unităţilor. a costurilor de producţie şi deci şi a nivelului rentabilităţii producţiei agricole. Activitatea de producţie în agricultură se concretizează în rezultatele economice care diferă extrem de mult de la o zonă la alta şi de la o unitate la alta. în raport cu nivelul tehnologic care se poate asigura la un moment dat. Determinarea nivelelor indicatorilor economici se realizează pe căi contabile curente şi prin utilizarea datelor de evidentă din dările de seamă contabile şi economice ale unităţilor de producţie.7. În dezvoltarea lor istorică. Valoarea economică a notelor de bonitare Stabilirea „valorii” economice a notelor de bonitare. 11. diferenţierile sunt chiar în cadrul parcelelor de la câţiva metri distanţă. Dintre indicatorii economici ce se pot calcula în producţia agricolă pentru lucrările de bonitare şi pentru interpretarea acestora de o importanţă majoră sunt: 254 . Valabilitatea acestor criterii nu este mai puţin importantă nici astăzi. au operat iniţial cu aceste noţiuni şi le-au avut drept criteriu unic de referinţă. lucrările de bonitare sau de evaluare cadastrală. Teaci.Tabelul 11. Variabilitatea nivelelor de producţie la acelaşi nivel al cheltuielilor de muncă şi materiale. această diferenţă se manifestă de la o parte de hectar la alta sau chiar de la o tarla sau o parcelă la alta. Mergând mai în detaliu. 1980) Planta de cultură Grâu Porumb Floareasoarelui Cartofi Sfeclă de zahăr Etapele considerate 1955 1965 1975 45 50 20 250 350 50 65 25 350 400 60 75 30 400 500 Valorile notelor de bonitare pot fi utilizate la calcularea producţiilor medii la hectar pentru fiecare plantă de cultură sau folosinţă.11 Evoluţia valorii notelor de bonitare la principalele culturi (după D.8. aduce după sine o diferenţiere puternică a venitului global şi net la hectar.

În toate cazurile situate sub acest nivel. 2003). • Costul producţiei la hectar (cheltuielile la hectar). Valoarea economică a notelor de bonitare şi notele în sine pot fi folosite pentru fundamentarea economică a tuturor măsurilor care reglementează impozitul pe teren. Diferenţierea indicatorilor economici obţinuţi din producţia vegetală în ţara noastră este foarte puternică. pentru plantaţiile viti-pomicole şi pentru plantele spontane. • lipsa de performanţă economică se adresează tuturor costurilor ridicate ăi preţurilor produselor agricole scăzute. Teaci (1980). aceasta din urmă fiind materializată în volumul de cheltuieli aşanumite „suplimentare” în producţia agricolă. În ansamblul agriculturii se realizează o echilibrare a cheltuielilor la hectar şi a venitului global. • nivelul mediu al unui punct de bonitare este constant indiferent de clasa de fertilitate. ea depăşind diferenţele ce se obţin sub aspect fizic ca volum al producţiei la hectar (Patriche. preţul pământului etc. impozitul pe venitul agricol. taxa pe teren. • Costul unei unităţi de produs.M Bohatareţ (1999) a folosit o calculaţie pe bază de deviz a unei culturi complexe din zona cerealieră exprimată în cereale convenţionale. Marea diversitate a condiţiilor naturale din România creează o mare variaţie a capacităţii de producţie a terenurilor agricole pentru diferite plante de cultură.în raport cu structura culturilor din zona de producţie a cerealelor . • sporul de venit pozitiv se instalează pe terenuri cu 10 puncte mai jos la tehnologiile medii faţă de cele scăzute. neobţinându-se nici venituri. mărimea arendei. pentru cele 10 clase de bonitare stabilite de D. respectiv sub cca.se obţin rezultate economice negative „Valoarea” economică a notelor de bonitare poate fi folosită cu succes în fundamentarea economică a tuturor măsurilor privind reglementările raporturilor stat-deţinător de pământ. valoarea pământului. După cum se ştie. Rezultatele obţinute relevă următoarele: • pragurile de rentabilitate pentru producţia cerealieră practicată la un nivel tehnologic scăzut şi mediu sunt relativ apropiate situându-se la nivelul terenurilor de circa 60 de puncte. Pentru a cuantifica valoarea economică a notelor de bonitare V. pe două niveluri tehnologice. oscilând în funcţie de tehnologia aplicată de la 55000 lei/punct pentru tehnologii scăzute. la 77000 lei/punct pentru tehnologii medii. a costurilor. volumul de produs şi deci şi valoarea globală a producţiei la hectar depinde atât de capacitatea productive naturală a pământului cât şi de volumul de muncă vie şi materializată ce se depune pentru obţinerea produsului. 45 de puncte ca nivel mediu calculat pentru arabil . scăzut şi mediu.• Valoarea producţiei unităţii de produs. nici pierderi la nivelul claselor 1-3 de bonitare. • Venitul net la hectar. 255 . sub formă de investiţii şi cheltuieli curente de producţie la hectar. a impozitelor agricole etc.

Înmlăştinirea şi salinizarea secundară a unor suprafeţe irigate sau limitrofe acestora. cum ar fi: • reducerea rapidă a conţinutului de humus în solurile irigate. înainte şi după aplicarea tuturor lucrărilor ameliorative necesare(după D.În zonarea producţiei agricole realizată de FAO în 1976 s-a utilizat bonitarea naturală şi potenţată la scara 1:50000 care a scos în evidenţă la nivel de ţară diferenţe semnificative între notele de la nivelul anului 1976.1980) Nota medie potenţată Folosinţa sau După aplicarea cultura nivel 1976 măsurilor ameliorative arabil 45 78 păşuni 31 49 fâneţe 28 42 plantaţii de 20 36 pomi 20 36 măr 25 41 prun 35 51 plantaţii de vii 47 72 grâu 42 74 porumb 43 64 floarea 42 73 soarelui 38 68 sfeclă de zahăr 46 72 cartofi 41 72 orz 46 67 În ansamblu se poate aprecia că până în prezent bilanţul potenţării este pozitiv dar există o serie de fenomene negative care afectează nivelul de potenţare.Teaci. • continuarea proceselor de eroziune şi alunecări. 256 . pe categorii de folosinţe şi culturi şi nivelul aplicării măsurilor ameliorative complexe (tabelul 11.12 Notele medii de bonitare a terenurilor agricole din România.). Tabelul 11.12.

densitate. dar care asigură o compoziţie chimică şi aromatică a vinului care să-i asigure un înalt grad de stabilitate şi o armonie cât mai apropiată de tipul ideal de vin. Se poate stabili o anumită corelaţie între favorabilitatea terenului pentru vie şi numărul de goluri în plantaţie până la o anumită vârstă. acestea devenind neomogene sub aspectul vigorii şi al productivităţii. Terenurile arabile aşa-numite "marginale" cu condiţii precare pentru creşterea plantelor aduc pierderi unităţilor care le cultivă. respectiv panta prea mare şi neomogenă. Ca şi la pomi. întrucât aceasta este în contradicţie cu calitatea vinului. inclusiv irigarea întregii suprafeţe de teren. în afara condiţiilor naturale. superficiale şi schelete salinizate ori alcalinizate sau cu exces de umiditate. Un rol foarte mare în „desomogenizarea” plantaţiilor viticole îl joacă portaltoiul pe care sunt altoite viţele. capabile să asigure recolte care depăşesc 10 t/ha cereale. mai ales pe nisipuri.Comparând datele cu privire la notele medii ponderate de bonitare din ţara noastră în condiţii efective. Plantaţiile viticole 15% din suprafaţa ţării sunt amplasate în majoritatea cazurilor pe versanţi cu pante de până la 20-25% uneori şi mai mari şi numai o mică parte sunt pe terenuri plane. vârstă. • solurile slab fertile. dar aici aprecierea favorabilităţii terenului este deosebită. la întocmirea inventarului resurselor viticole este nevoie să se înregistreze corect atât condiţiile ecologice ale fiecărei parcele de vie cât şi starea de ansamblu a butucilor de viţă. Starea de fertilitate a terenurilor de sub vii este în ansamblu slabă către mijlocie. Terenurile arabile care ocupă cca. fără finalizarea investiţiilor de ameliorare şi mai ales fără terminarea irigării pe suprafeţele necesare cu cele ce se pot realiza în condiţiile aplicării tuturor măsurilor de ameliorare. Se înţelege în acelaşi timp că vinurile de calitate se obţin din soiurile de viţă care nu sunt cele mai productive. 60% din întreaga suprafaţă sunt situate pe toate categoriile de fertilitate de la cele mai bune până la terenuri extrem de slabe. Rezistenta diferiţilor portaltoi la o seamă de însuşiri ale solului determină dezvoltarea neegală a plantaţiilor. mai ales la plantaţiile viticole pentru producţia de vin. 257 . generează o seamă de fenomene economice şi sociale determinate de legea rentei funciare diferenţiale. Cauzele care limitează capacitatea de producţie sunt: • relieful. pentru a satisface nevoile de hrană ale populaţiei. Păstrarea în cultură a tuturor terenurilor arabile înregistrate ca atare în evidentele funciare. 1980). Ca şi la patrimoniul pomicol. care are nevoie de ameliorare. erodate. Deci la finalizarea inventarului calitativ al viilor trebuie inclus în mod obligatoriu şi un indice de corecţie pentru calitate. un rol de seamă îl joacă starea plantaţiei. se pot preconiza creşteri însemnate ale capacităţii de producţie a terenurilor care să depăşească 45-60% pe cea actuală (Teaci. local cu alunecări. vigoare şi alte însuşiri biometrice. determinate ale productivităţii şi calităţii strugurilor şi a vinului. Se cunoaşte că toate regiunile lumii preţurile la vin se stabilesc în raport cu calitatea acestora.

lipsa de precipitaţii ori lipsa de resursă termică. La baza evaluării stă bonitarea cadastrală care furnizează informaţii calitative stabilite prin metode ştiinţifice. 258 . Necesitatea cunoaşterii clasei de calitate a terenului în economia de piaţă este foarte importantă .indiferent de categoria de folosinţă. Evaluarea terenurilor agricole Stabilirea valorii terenurilor stă la baza părţii economice a cadastrului general. Notele medii de bonitare sunt înscrise în formulare de lucru şi în registrele cadastrale. Lucrarea de bonitare se face numai pentru terenurile productive. grădini) până la 1.care se bazează pe bonitarea terenurilor şi pe evaluarea venitului net în raport cu clasele de calitate ale unor unităţi model. • terenuri ocupate de poligoane de exerciţiu pentru armată şi aerodromurile. 11. al capitalului propriu ş un procent de beneficiu. • valoarea impozabilă – care are ca punct de plecare venitul net şi valoarea de randament. Unele estimări ale efectelor posibile de obţinut prin aplicarea lucrărilor ameliorative duc la concluzia că s-ar putea ajunge să corecteze notele de bonitare cu 10-15 puncte pe ansamblul ţării. deoarece de pe acestea nu se percepe impozit. Pentru lucrările de bonitare. • terenuri proprietate de stat . pentru fiecare parcelă sau corp de proprietate. Această reprezentare grafică este o piesă de mare utilitate practică pentru cadastru. pe planul cadastral adus la zi se transpun şi limitele unităţilor preluate din planul de cartare pedologică existent. La terenurile agricole şi forestiere se folosesc următoarele noţiuni: • valoarea de randament .• resursa hidrotermică deficitară. • terenurile situate în lungul căilor ferate sau digurilor (zone de protecţie) . cu excepţia următoarelor categorii: • suprafeţe pe care sunt amplasate construcţii gospodăreşti(curţi. După efectuarea lucrărilor de bonitare se întocmeşte harta de bonitare. din primul scăzându-se dobânzile ipotecilor . Acest procedeu conduce în final la un impozit drept şi echitabil care îmbină interesele individuale cu cele sociale.8.000 m2.

a. climă. Preţul de pe piaţa liberă este influenţat de legea cererii şi a ofertei. Venitul pentru un punct mediu (VNC) care defineşte nota medie de bonitare şi rezultă din împărţirea valorii producţiei globale realizată pe suprafaţă (VPGc) la numărul total de puncte (NPc) al corpului de proprietate: 259 .1. muncă vie) (VCP). Pentru cadastrul general se cere calculul venitului net şi valoarea de randament ca elemente de bază pentru stabilirea impozitelor. definită de poziţia terenului faţă de centrele populate.• valoarea de circulaţie – care ia în considerare valoarea de randament la care se adaugă şansa de a realiza un câştig. hidrologie) şi corecţiile după lungimea şi starea drumurilor. Venitul net se poate stabili anual sau pentru o perioadă îndelungată. în special cele turistice şi de şansele ca acestea să devină construibile. Pentru producţia anuală. VN=VPG-VCP Pentru o perioadă îndelungată evaluarea anticipată a producţiei şi a venitului net cadastral se face pe baza bonitării cadastrale (ca metodă ştiinţifică) în funcţie de clasele de calitate. de accesibilitatea la căile de transport ş. Venitul net cadastral al unei parcele sau al unui corp de proprietate se deduce pe etape astfel: 1. 11. factorii naturali determinanţi (sol. venitul net cadastral (VN) pe unitatea de suprafaţă este diferenţa dintre valoarea producţiei globale agricole (VPG) şi valoarea totală a cheltuielilor de producţie (materiale. 1.8. Venitul net cadastral Noţiunea de venit net în agricultură este folosită la stabilirea eficienţei economice şi a profitului realizată în urma producţiei.

păşuni.2. iar cele de cartare pedologică sunt realizate parţial. Impozitul pe venitul agricol (L 34/1994) se calculează conform instrucţiunilor Ministerului de Finanţe pe baza unor norme de venit stabilite pe cinci zone agrogeografice de favorabilitate pentru terenurile agricole şi tot atâtea pentru vii.VNc = VG P c Nf P 2. • Pentru o parcelă de o anumită categorie de folosinţă ca produs dintre venitul pe un punct şi numărul de puncte aferent categoriei respective. livezi. Venitul net cadastral al unei anumite categorii de folosinţă (VNf) se calculează cu relaţia: VG P f Nf P VNf= Venitul mediu cadastral la 1 ha este: • Pentru întregul corp de proprietate ca produs dintre venitul mediu pe un punct (VNc) şi numărul de puncte aferent unui hectar. Principalii factori care influenţează valoarea pământului 260 . 11. Baza de calcul a impozitelor Venitul net cadastral este baza de calcul a impozitului pe venitul agricol în majoritatea ţărilor avansate care au cadastrul şi cartările pedologice bine fundamentate.8. fâneţe. În România lucrările de cadastru general sunt abia la început.

b) Cauze care imprimă o tendinţă de scădere a valorii pământului: 261 .Evaluarea pământului în cadrul economiei de piaţă este o operaţie importantă. valoarea pământului este influenţată de o serie de factori şi cauze. care prin ridicarea lui influenţează creşterea valorii pământului. un agrement şi o posibilitate de muncă. • avantajele oferite de aproprierea de căile de comunicaţie. natura pământului. adică atunci când capitalurile nu sunt plasate în bunuri mobiliare. • sistemul de cultură practicat (extensiv . în parte). • mărimea. Dintre acestea amintim: a) Cauze care dau o tendinţă de urcare a valorii: • valoarea socială a pământului. • criza mobiliară mai accentuată dată de criza financiară. • preţul produselor agricole. • posibilităţile creşterii valorii prin efectuarea unor lucrări de îmbunătăţiri funciare (drenaje. Cauzele speciale pot şi ele influenţa valoarea pământului. sursele de comunicaţie şi centrele populate. Ca urmare. • gustul şi aspiraţiile populaţiei atrase sau nu de activităţile agricole. ce conferă posesorilor siguranţă. ele se întorc către plasamente în bunuri rurale. care dau o tendinţă de urcare sau scădere a acesteia. categorii. fertilizări). organizarea – parcelarea. întrucât valoarea lui are pondere în capitalul proprietăţii agricole. Ea trebuie să ţină seama că terenurile agricole au o multitudine de clasificări.intensiv). destinaţii. Principalii factori care pot influenţa mai mult sau mai puţin valoarea pământului sunt: • calitatea terenului agricol. irigaţii. • mâna de lucru disponibilă în localitate sau în zonă. în arendă. • forma sub care este exploatat pământul (personal.

În prezent nu există acte normative complete care să stabilească preţul şi metodologia de calcul a preţului terenurilor.8. 219/1998 şi Normele metodologice de aplicare. Metode de evaluare În activitatea de evaluare a pământului trebuie folosite acele metode care reflectă cât mai fidel locul şi valoarea pământului supus evaluării în parametri concurenţiali ai economiei de piaţă.a. 59/1994 şi 938/1998. H. lipsind un cadru unitar de evaluare. • Legea nr. 16/1994.G. a. Legea nr. 11. Practica foloseşte o serie de metode de evaluare care dau bune rezultate. anexa 21.3. • sarcinile fiscale ş. 18/1991. • raritatea mâinii de lucru. • mărimea salariilor muncitorilor agricoli. Metoda de evaluare generală – ţine seama de influenţa diferiţilor factori şi se calculează cu formula: Va = Ka x Sa x Rf.• criza agricolă generală. Legea nr. în care: Va – valoarea terenului Rf – renta funciară actualizată pe 30 de ani (o generaţie) Sa – suprafaţa terenului 262 . Pentru stabilirea nivelurilor de evaluare a diferitelor categorii de terenuri se folosesc o serie de legi şi norme metodologice ca: • Norme metodologice de calcul a arendei.

în care: Vt – valoarea terenului Vb – valoarea de bază a terenului determinată ca limită minimă pe o perioadă clasică de concesionare (se determină în mp.5. Formula de calcul este: Vt = Vb (1+M).0. în care M reflectă suma notelor acordate pe bază de criterii. faţă de căile de acces şi comunicaţii. în care: Rf – renta funciară V – veniturile agricole anuale. corectată cu 99 de ani ai perioadei clasice de concesionare) 1+M – coeficient de corecţie a valorii de bază. Metoda rentei capitalizate – se bazează pe o valoare patrimonială a ternului stabilită şi care este orientativă. b.0÷1. După această metodă. obţinute din cea mai bună utilizare a terenurilor respective şi a producţiilor medii C – costurile aferente producţiei F – factor de actualizare determinat în funcţie de rata de actualizare cuprinsă între 5-10%.0÷1. Criteriile de acordare a notelor de despăgubire sunt următoarele: • categoria localităţii . nivelul total al sumei fiind limitat (maxim 9). 263 . natura pedologică a terenului. renta funciară (Rf) se calculează după relaţia: Rf = (V-C) x F.Ka – factor de corecţie ce cuprinde influenţele următoarelor elemente de încadrare corectă: amplasarea faţă de localitate. • amplasarea terenului în cadrul localităţii (4 zone de apreciere) .

• caracteristicile geotehnice ale terenului . • restricţii de utilizare a terenului 1.• funcţiile economice şi caracteristicile sociale ale localităţii – 0. analitic şi uşor verificabil.5.5÷1. • determinarea valorilor pe fiecare categorie şi clasă. • verificarea rezultatelor prin comparaţie cu valoarea altor proprietăţi evaluate. Această metodă constă în a determina valoarea unui teren după preţul de vânzare-cumpărare al altor terenuri prin calcularea mediei pe zonă (regiune). păşuni. c. vii.0. această metodă are în vedere determinarea valorii de achiziţie care în practică se poate obţine: 264 . Pe baza informaţiilor culese se întocmesc grafice de preţuri. Pentru aplicarea sa corectă este necesară crearea unui sistem informaţional care trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: cât mai larg desfăşurat ca surse. În concluzie. La determinarea valorilor medii se iau în considerare date pe cât mai mulţi ani în urmă (5-10-15 ani) de vânzare în parcele mici şi mari. • echiparea tehnico-edilitară a zonei în care se află terenul – 0÷0. • poziţia terenului faţă de traseele reţelelor de transport rutier. fâneţe. • determinarea valorilor totale.0÷1. operativ. Metoda de evaluare după preţul pieţei. Lucrarea de evaluare constă în efectuarea unor operaţiuni şi anume: • determinarea suprafeţelor după natura şi calitatea lor. livezi). • gradul de poluare şi ambianţa de amplasare . – 0.5÷0.0.5. fluvial etc. Evaluarea se face după preţul mediu la hectar pe fiecare categorie de folosinţă (arabil.5.5÷1.5.2÷0.

în care: C – valoarea rentei finale RI – renta viageră (costul de întreţinere x p) P .%. • după costul de producţie sau costul de punere în valoare ce presupune cheltuieli (defrişări. avocat etc. Evaluarea după valoarea de patrimoniu. amenajări durabile). obţinându-se o valoare de randament.%. dobânda medie pe piaţă N – număr de ani cât se socoteşte plata rentei d. În cazul terenurilor agricole situate în extravilanul localităţilor se utilizează o serie de metode de determinare a valorii pământului care se bazează pe cunoaşterea următoarelor elemente: 265 . dar şi pe cunoaşterea altor parametri economici. la care se adaugă cheltuielile de contractare. dobânda medie pe piaţă. Formula dup care se calculează este următoarea: Vr = (Pn x 100)/p. ce se stabileşte după formula: C = RI/px[1-1/(1+p)n]. taxe.• după preţul de cumpărare-vânzare a pământului. Evaluarea valorică a terenurilor agricole se bazează în primul rând pe bonitarea cadastrală a resurselor de sol.. e. în care Vr – valoarea de randament Pn – produsul net P . transport. capitalizând acest venit cu dobânda medie de pe piaţă. Metoda de evaluare după venit . • după suma plătită celor interesaţi ca rentă viageră.constă în a determina valoarea pământului cu ajutorul venitului său net (produs net).

• profitul agricol. în cazul scoaterii din circuitul agricol al terenului. • clasa a V-a – 770. El se determină scăzând din produsul brut cheltuielile de exploataţie.000 lei/ha. de patrimoniu: • clasa I – 3.a – 1. iar în lipsa acestora.7 1677 lei / dolar . în care: Epp – valoarea pământului (lei/ha) ce revine proprietarului. • clasa a IV. ziua / an ×0.06 . • normele de venit agricol impozabil.000 lei/ha. Prin reglementările HG 59/1994 au fost stabilite 5 clase de calitate a terenurilor agricole cu următoarele valori. pe date statistice sau alte informaţii. 266 .300. Pentru terenurile scoase din circuitul agricol sau cele folosite în alte scopuri se stabilesc preţuri speciale.1994 Produsul net se determină pe baza datelor contabile. • clasa a III-a – 1. Institutul de Economie Agrară propune următoarea formulă de calcul: Epp = (Vp·Kg·P·A)R.100. după o metodă care să frâneze la maximum diminuarea suprafeţelor cultivate.000 lei/ha. Se recomandă a se face media produsului net pe mai mulţi ani (până la 20 ani). Valoarea de patrimoniu a terenurilor agricole a fost reglementată prin HG 764/1991 şi modificată ulterior prin HG 59/1994. prin calcule rezultate din procesul de producţie.640. Produsul brut se determină pe cale directă. • valoarea de patrimoniu a terenurilor agricole. • clasa aII-a – 2.000 lei/ha. când el rezultă din contractele de arendare sau pe cale indirectă.870. Aceste valori de patrimoniu de la nivelul anului 1994 se actualizează în funcţie de evoluţia cursului oficial al dolarului pe baza unui coeficient (K) care se calculează cu următoarea relaţie: K= Valoarea − lei / dolar .000 lei/ha.30 .

267 . De asemenea Universitatea din Cornwell a elaborat o serie de ghiduri care precizau factorii ce trebuie luaţi în considerare pentru anumite utilizări ale terenului şi cum se pot evalua aceştia. Promotorii acestei metodologii au fost pedologii europeni implicaţi în proiecte de dezvoltare teritorială. • evaluarea presupune compararea beneficiilor obţinute cu investiţiile necesare. Pentru aprecierea favorabilităţii terenurilor pentru diferite culturi se utilizează următoarele noţiuni: Ordinul de favorabilitate reprezintă nivelul cel mai general de încadrare a terenului şi arată dacă acesta este favorabil sau nefavorabil. adică efectul economic al investiţiilor suplimentare care duc la ridicarea nivelului fertilităţii P – coeficientul de creştere al preţurilor produselor industriale.9. • pentru evaluarea terenurilor va trebui să se aibă în vedere contextul natural. • la evaluarea terenurilor se va placa de la premiza utilizării durabile a acestuia. Principiile care stau la baza metodologiei FAO de evaluare a terenurilor sunt: • favorabilitatea terenurilor se determină pentru utilizări specifice. social şi politic din aria de interes. economic. • colaborare pluridisciplinară. Dacă terenul este încadrat în ordinul favorabil (S-suitable) se presupune că acesta va aduce beneficii care justifică cheltuielile necesare introducerii tipului de utilizare dorit şi care prezintă risc minim de degradare a resurselor naturale. Evaluarea terenului presupune compararea a două sau mai multe alternative de utilizare a terenului. 100 de ani. Metodologia elaborată de FAO pentru evaluarea terenurilor a avut ca scop iniţial să servească statele în curs de dezvoltare. Măsurarea favorabilităţii terenurilor pentru diferite culturi Favorabilitatea reprezintă măsura globală a performanţelor unui teren pentru o utilizare dată. care duc la scăderea venitului în agricultură A – aşezarea terenului faţă de centrele de desfacere R – rata venitului net pe o perioadă de cca. 11.Vp – venitul net (lei/ha) realizat de producătorii agricoli Kg – coeficientul de corecţie care reprezintă venitul net suplimentar (lei/ha) realizat prin ameliorarea pământului.

2. terenuri actual şi potenţial nefavorabile. atunci când evaluarea se face în contextul fizico-tehnologic şi socio-economic din prezent şi potenţială.necesită potasiu. Ordinul nefavorabil(N) se împarte în două clase: 1. • limitări legate de excesul de apă –w . în funcţie de natura factorului limitativ predominant. Favorabilitatea poate fi actuală. favorabilitate redusă: sunt incluse terenuri cu limitări severe faţă de aplicarea durabilă a folosinţei dorite. Ordinul favorabil(N) se împarte în trei clase şi anume: 1. Dacă se au în vedere ambele situaţii. favorabilitate medie: în această grupă sunt cuprinse terenurile care prezintă limitări moderate faţă de aplicarea durabilă a utilizărilor. poate fi împărţit în trei unităţi: S3f(1). când se face pentru viitor. 268 .înseamnă ca nu are calităţi care să-i permită o utilizare durabilă a acestuia sub forma luată în considerare. Clasele de favorabilitate sunt subdiviziuni ale ordinelor.Dacă terenul este încadrat în ordinul nefavorabil (N-nonsuitable). delimitate pe criteriul necesităţilor de management. • limitări geomorfologice –t . Aceasta înseamnă că terenul actual este slab favorabil(S3) datorită excesului de apă(w). • limitări legate de fertilitatea solurilor –f .necesită azot.necesită fosfor şi S3f (3). în perspectiva aplicării unor măsuri ameliorative. S3f(2). favorabilitate ridicată: cuprinde terenurile care nu manifestă restricţii semnificative la aplicarea durabilă a utilizărilor sau doar limitări minore care nu vor reduce semnificativ productivitatea sau profitul şi nici nu vor creşte investiţiile peste o anumită limită acceptată. scăzând astfel rentabilitatea. De exemplu. Unităţile de favorabilitate sunt subdiviziuni ale subclaselor. Subclasele sunt următoarele: • limitări climatice – c . • limitări datorate unor proprietăţi fizice ale solului –s . 2. terenuri actual nefavorabile dar potenţial favorabile. 3. Aceste limitări reduc productivitatea şi/sau profitul sau vor duce la creşterea cheltuielilor de producţie. limitări legate de salinizare/ alcalizare –n . favorabilitatea terenului poate fi specificată ca în exemplul următor: S3w/dS1. Subclasele de favorabilitate se diferenţiază doar la nivelul claselor II-a şi a III-a.dar prin executarea unor lucrări de drenaj(d) acesta va putea fi încadrat în clasa de favorabilitate mare (S1). subclasa S3f –teren cu favorabilitate redusă datorită fertilităţii chimice limitative.

• limitele administrative ale teritoriului. geomorfologice şi pedologice şi/sau a învelişului vegetal.Ulterior această metodologie a fost aplicată la diferite scări de spaţiu. În zonarea agroecologică un rol important îl prezintă noţiunea de perioadă de creştere care exprimă acea perioadă din an în care. 269 . • perioadă de creştere intermediară care nu prezintă perioadă umedă. 2. Zonele agroecologice sunt definite ca secţiuni ale terenului care sunt caracterizate printr-o uniformitate relativă a condiţiilor climatice. • perioadă de creştere integral uscată. FAO a elaborat şi implementat Proiectul Zonelor Agroecologice la scară continentală(1:5000000). Tipurile de utilizare a terenului vor fi caracterizate din punct de vedere al cerinţelor plantelor faţă de climă. Este cunoscut faptul că cerinţele fotosintetice ale plantelor depind de tipul de fotosinteză şi de răspunsul acesteia la condiţiile termice şi al radiaţiilor solare. După precizările făcute de FAO(1979) perioada de creştere poate fi de patru tipuri: • perioadă de creştere normală. 3. 1979)este caracterizată prin valori ale precipitaţiilor medii lunare mai mari sau cel puţin egale cu jumătate din valorile medii lunare corespunzătoare ale evaporaţiei potenţiale. Zonarea agroecologică a terenurilor cuprinde trei etape: 1. În etapa inventarierii resurselor terenului are loc realizarea unei baze de date care va cuprinde informaţii despre: • resursa climatică a regiunii.9. de la nivel regional şi naţional. În delimitarea perioadei de creştere se va ţine seama de pragurile biologice ale diferitelor plante de cultură. principii şi linii metodologice iniţiat de FAO în anul 1976 (C. • utilizarea actuală a terenului. etapa inventarierii tipurilor de utilizare a terenului.V Patriche.11.1 Zonarea agroecologică Zonarea agroecologică reprezintă un exemplu de aplicare a unui set de concepte. sol şi relief. • perioadă de creştere integral umedă. până la nivel local. cu precipitaţii mai mici decât jumătate din evapotranspiraţia potenţială pe tot parcursul anului. cu precipitaţii mai mari decât evapotranspiraţia potenţială. condiţiile termice şi de umiditate sunt favorabile pentru creşterea plantelor. 2003). • resursa edafică şi geomorfologică. situaţie în care creşterea nu se poate desfăşura. caracterizată printr-o perioadă umedă şi două intermediare. cuantificarea resurselor terenului. pe tot parcursul anului. Perioada de creştere (FAO. inventarierea resurselor terenului.

Acest volum mare de informaţii se poate colecta şi prelucra utilizând Sistemele Informaţionale Geografice (GIS).Inventarierea resursei hidrotermice presupune analiza lungimii perioadei de creştere a plantelor. Inventarierea resurselor edafice şi geomorfologice impune identificarea în teren a tipurilor asociaţiilor şi incluziunilor de soluri. • capacitatea de schimb cationic. cu diferite resurse edafice. De asemenea se notează clasa texturală a solului din zona de înrădăcinare . în funcţie de reducerile procentuale ale producţiilor condiţionate climatic în raport cu cele potenţiale. Cuantificarea favorabilităţii terenului cuprinde două faze şi anume: 1. definirea zonelor termice. obţinându-se favorabilitatea finală. a zonelor cu diferite lungimi ale perioadei de creştere. geomorfologice şi utilizări actuale ale terenului şi a limitelor administrative. • reacţia solului . textură. • modificarea claselor de favorabilitate obţinute anterior pe baza restricţiilor impuse de pantă. fazele solului. 270 . pentru fiecare cultură. materie organică. • stabilitatea structurală. culegerea datelor climatice pentru fiecare perioadă de creştere identificată în teritoriu. cuantificarea favorabilităţii agroedafice care cuprinde: • compararea cerinţelor edafice ale culturilor cu proprietăţile de sol şi evaluarea favorabilităţii diferitelor tipuri de sol. • calcularea producţiilor potenţiale de biomasă netă condiţionate exclusiv de factorii termo-radiativi. • scheletul. 2. • inventarierea restricţiilor agroclimatice pentru fiecare lungime a perioadei de creştere.panta terenului precum şi proprietăţile care definesc fazele solului. • aplicarea restricţiilor agroclimatice asupra producţiilor potenţiale pentru a determina producţiile condiţionate climatic. cuantificarea favorabilităţii agroclimatice care constă în: • determinarea compatibilităţii dintre culturi şi zonele termice. Etapa respectivă are ca finalitate suprapunerea zonelor termice. • capacitatea de apă utilă. Pentru fiecare tip de sol se urmăreşte: • adâncimea efectivă. pentru fiecare lungime a perioadei de creştere. Hărţile de favorabilitate pe folosinţe şi culturi se întocmesc pe baza hărţilor cu teritorii ecologic omogene şi a tabelului cu note de bonitare naturală ale acestora. • alinizare/ alcalizare. • clasificarea favorabilităţii agroclimatice.

271 . 11. Unităţile taxonomice (clase. recoltarea. • moderat favorabil 40-60. • restricţii datorate bolilor şi dăunătorilor. • restricţii climatica care afectează prelucrarea terenului. • intensitatea unei limitări este o funcţie a gradului în care aceasta inhibă creşetrea plantelor.1. exprimate procentual prin raportare la nivelul potenţial (%).10. Pentru a fi cât mai concludente producţiile potenţiale sunt limitate de anumite restricţii. • restricţii datorate unor factori climatici. fâneţe. Unităţile de teren se grupează în raport cu pretabilitatea la culturi de câmp (arabil). păşuni. în clase. astfel: • foarte favorabil 80-100. • slab favorabil 20-40.10. • foarte slab favorabil 5-20. subclase şi unităţi de pretabilitate) sunt asemănătoare cu cele elaborate de FAO (1976). grupe şi subgrupe. cum ar fi: • restricţii rezultate din stress-ul hidric din perioada de creştere. La baza acestei clasificări stau următoarele principii: • criteriile de cunatificare a pretabilităţii se bazează pe o serie de proprietăţi fizice ale terenului. Favorabilitatea agroedafică rezultă din cuantificarea compatibilităţii dintre cerinţele edafice ale culturilor şi proprietăţile diferitelor unităţi de sol. Generalităţi Clasificarea pretabilităţii terenurilor elaborată de USDA de către Klingebiel şi Montgomery este cea mai utilizată în întreaga lume. • pretabilitatea terenului creşte atunci când acesta poate fi cultivat cu o gamă largă de plante. Pretabilitatea terenurilor agricole 11. subclase.Clasele de favorabilitate corespund următoarelor intervale de variaţie a producţiilor relative. Această clasificare ierarhizează unităţile de teren în funcţie de abilitatea lor de a susţine tipuri generale de utilizare fără a provoca degradarea solurilor sau alte efecte negative asupra acestora. • favorabil 60-80. plantaţii viti-pomicole şi păduri. • nefavorabil 0-5. transportarea zi depozitarea producţiei.

păşuni.Pentru terenurile cu pretabilitate foarte slabă şi extrem de slabă la arabil se apreciază şi posibilitatea folosirii ca livezi. Pentru a cuprinde cât mai corect potenţialul biofizic al terenului în raport cu folosinţele generale. Restricţiile sunt date de condiţiile climatice. salinitatea şi alcalinitatea sunt absente sau uşor de remediat.terenuri cu pretabilitate foarte bună pentru culturile de câmp fără nici o restricţie (nu sunt necesare lucrări de prevenire sau ameliorare a solului) şi asigură producţii foarte bune. solurile sunt bine drenate. notate cu cifre romane. Prin ameliorarea restricţiilor şi prin amenajarea terenurilor.10. prin e exploatare a unor degradări. ICPA (1987) a elaborat clasificări de pretabilitate mai detaliate pentru arabil. 11. plantaţii pomicole şi viticole. Gruparea în categorii şi subcategorii de calitate se realizează în raport cu natura şi intensitatea factorilor restrictivi pentru producţie. Cele şase clase se caracterizează astfel: Clasa I . pajişti. fâneţe. Solurile din zonele irigate pot fi plasate în clasa I-a de pretabilitate 272 . Această clasificare elaborată de ICPA (1987) reprezintă o formă modificată a clasificării USDA. Solurile din această clasă sunt fertile. Unele restricţii. vii. volum edafic) nu sunt ameliorative. cum sunt cele legate de climă. cât şi la pericolul apariţiei. profunde şi au o capacitate mare de reţinere a apei. de sol.2. de relief sau de drenaj. terenuri silvice care au fost incluse în metodologia complexe de amenajare. având aceleaşi efecte şi care duc la necesitatea aplicării unor măsuri ameliorative. organizare şi exploatare a folosinţelor. Ele se referă atât la condiţiile existente care diminuează recoltele. acestea trec în clase superioare de pretabilitate şi favorabilitate. Eroziunea şi innundabilitatea sunt absente. Clase de pretabilitate la „arabil” În ţara noastră terenurile se încadrează în şase clase de pretabilitate.

în condiţii de neamenajare se asigură producţii mijlocii. eroziunea. care reduc numărul culturilor agricole şi necesită măsuri atât pentru prevenirea degradărilor cât şi lucrări de ameliorare cu ajutorul unor fonduri de investiţii.terenuri cu pretabilitate mijlocie. profunzime mică. Limitările care caracterizează aceste soluri sunt reprezentate prin: pante uşoare. inundaţii frecvente. Clasa a III-a .dacă prin irigaţii permanente s-a eliminat deficitul hidric determinat de climatul arid. inundaţii ocazionale. cu limitări severe care determină diminuări severe ale producţiei la culturile de câmp. Nu se vor încadra în această clasă solurile pe care se pot reinstala după un anumit timp sărurile solubile. cu limitări moderate. salinitatea/ alcalinitatea moderată. permeabilitate redusă. salinitate sau alcalinitate moderată. fragipanului. susceptibilitate moderată la eroziune hidrică sau eoliană. asigură producţii bune. susceptibilitate ridicată la eroziune.terenuri cu pretabilitate bună. Terenurile care aparţin acestei clase pot prezenta una sau mai multe limitări menţionate şi pot necesita lucrări de protecţie. Limitările sunt reprezentate prin: pante moderate spre mari. uşor de rectificat. orizonturilor orstein. Terenurile respective necesită lucrări importante de drenaj. Ca exemplu pot fi date terenurile moderat susceptibile la eroziune care necesită lucrări de terasare. dar cu posibilităţi de revenire. culturi în fâşii. pentru obţinerea unor producţii sigure sunt necesare lucrări severe de amenajare sau ameliorare. Pot fi practicate satisfăcător două sau trei culturi din gama celor specifice zonei 273 . De asemenea fertilitatea naturală a acestor terenuri este scăzută. dar care poate reveni. prezenţa hardpanului. exces de umiditate corectabil prin drenaj. protecţie împotriva inundaţiilor şi a eroziunii. profunzime sub valoarea optimă. cu limitări reduse. care frânează dezvoltarea rădăcinilor plantelor şi reţinerea apei. Clasa a II-a . inundaţiile sau nivelul freatic. lucrări de desalinizare/ dezalcalizare. Clasa a IV-a – terenuri cu pretabilitate slabă. pericolul de degradare este redus iar eventualele deficienţe se pot înlătura prin tehnologii culturale obţinute sau prin măsuri ameliorative uşor de aplicat. arături de-a lungul curbelor de nivel etc.

schelet excesiv. limitări climatice. păşuni. exces de viti-pomicole prin amenajare şi/sau prin ameliorarea cu tehnologii curente. ele pot fi trecute la diverse folosinţe superioare. VIN – terenuri improprii pentru folosinţe agricole sau silvice. VIP – terenuri folosite numai pentru păşuni. schelet excesiv. inundabilitate frecventă. aplicate mai frecvent şi mai intens decât la primele clase. cum ar fi: VA – pot fi trecute într-o clasă superioară de pretabilitate pentru arabil sau oricare altă folosinţă (în condiţii climatice favorabile). profunzime redusă. Aceste terenuri necesită lucrări speciale de prevenire a deflaţiei . profunzime redusă.climatice respective. umiditate excesivă sau risc permanent de înmlăştinire. Limitările sunt reprezentate de excesul de umiditate. capacitate de reţinere a apei scăzută. erodabilitate ridicată. Terenurile din această clasă prezintă una sau mai multe limitări dintre care enumerăm: pante abrupte. pădure. în funcţie de folosinţele posibile se pot 274 . de conservare a umidităţii şi de sporire a productivităţii . limitări climatice moderate. complexe. păduri. inundaţii frecvente. sunt necesare măsuri de amenajare şi ameliorare speciale. VL – pot fi folosite pentru livezi (în condiţii climatice favorabile) VV – pot fi folosite pentru viţă-de-vie (în condiţii climatice favorabile) Categoriile prezentate pot fi folosite şi pentru fâneţe. Clasa a VI-a – terenuri cu limitări severe care nu pot fi folosite pentru culturi de câmp sau plantaţii întâlni următoarele situaţii: VIF – terenuri care pot fi folosite pentru fâneţe. Limitările acestei clase au caracter permanent şi sunt reprezentate prin: pante abrupte. păşuni. Clasa a V-a – terenuri cu limitări foarte severe. prin amenajare. intensive. neprotejate în condiţii de neamenajare pentru nici un fel de culturi agricole. susceptibilitate foarte ridicată la eroziune. salinitate/ alcalinitate severe. VIS – terenuri numai pentru păduri. profil subţire.

). scheletul excesiv. fertilitate redusă etc. pe lângă natura fiecărei limitări intervine şi gradul de manifestare a diferitelor limitări. capacitate redusă de reţinere a apei. 275 . s. ele reprezintă o subdiviziune în cadrul clasei determinată de intensităţile diferite ale limitărilor. salinitate/ alcalinitate severe.umiditate sau inundabiliate. se pot deosebi: • subclasa e. Subclase şi grupe de pretabilitate Clasele de pretabilitate se împart în subclase şi grupe în funcţie de natura şi intensitatea factorilor restrictivi. w. include terenuri cu restricţii majore de utilizare impuse de factorii climatici. Astfel. subclasele de pretabilitate vor avea următoarea prioritate: e. alcalizare. ridicată. capacitate redusă de reţinere a apei. excesul de apă. • subclasa s. Subclasele de pretabilitate sunt definite pe baza problemelor majore de ameliorare-conservare a solurilor. care pot fi corectate parţial. Grupa ameliorativă de teren reprezintă o subdiviziune a subclasei de teren ţinând seama de asocierea tuturor limitărilor şi de intensitatea fiecărei limitări. volumul edafic redus. lăsându-se la urmă limitările de natură climatică. care cuprinde terenuri caracterizate prin restricţii care limitează dezvoltarea rădăcinilor plantelor (profunzime redusă. • subclasa w. care include terenuri cu exces de apă. care cuprinde terenuri susceptibile la eroziune. Dacă două limitări sunt relativ egale ca intensitate. În determinarea subclaselor de pretabilitate se acordă prioritate limitărilor impuse de eroziune. schelet excesiv. Subclasele sunt determinate de natura limitărilor. limitări climatice puternice. capacitate redusă de reţinere a apei. • subclasa c. salinizare. Prin urmare.

3. rezerva de humus etc).6 la simbolurile corespunzătoare factorilor limitativi. Notarea subgrupelor se face cu simboluri formate din litere mici pentru natura caracteristicilor şi cu indici cifrici pentru intervalele de mărime ale acestora. grad de salinizare. vii. Subgrupe de pretabilitate Se constituie în cadrul grupelor ca subdiviziuni în funcţie de caracteristici ale solului şi terenului care condiţionează alegerea soluţiilor de ameliorare şi a unor tehnologii de cultură (textură. Elementele considerate la constituirea subgrupelor nu sunt divizoare la nivelul claselor. intensitatea acestora fiind corespunzătoare claselor de pretabilitate. La stabilirea claselor de pretabilitate se urmăresc proprietăţile unităţilor de terenuri notate cu simboluri care constituie restricţii în folosirea terenului arabil. grosimea solului sau rezerva de humus poate fi aceeaşi la terenuri de clasa I cu cernoziomuri şi la terenuri de clasa a IVa cu lăcovişte). păşuni. grosimea solului până la roca parentală. 276 . livezi. alcalinizare.Pentru notarea grupelor se adaugă cifre arabe de la 2…. cifrele semnificând intensităţi ale restricţiilor corespunzătoare claselor 2….10. fâneţe).6. Criteriile şi modul de încadrare şi notare a terenurilor în categorii de pretabilitate Încadrarea terenurilor în categorii de pretabilitate se realizează pe criteriul factorilor limitativi ai producţiei în cazul unei anumite folosinţe (arabil. astfel unul şi acelaşi element putându-se regăsi cu aceeaşi valoare la mai multe grupe de teren (Ex. sau alte folosinţe. 11.

prin care se indică timpul sau subtipul de sol caracteristic (simbol preluat din SRTS). poate fi urmată de folosinţa posibilă în cazul claselor a V-a şi a VI-a – după amenajare. grupe şi subgrupe de pretabilitate se face pornind de la tabelul de caracterizare sintetică a unităţilor de teren şi harta (respectivă) întocmită de către pedolog.P. Urmează subclasa şi grupa de pretabilitate. A.Încadrarea în clase de pretabilitate a terenului se face folosind anexele din „Metodologia elaborării studiilor pedologice”.L. consemnate prin simboluri literale (majuscule) şi cifre arabe sub formă de indice care semnifică intensitatea acestora (specifice claselor II.C.P. Acestea sunt notate prin simboluri: litere mici pentru natura elementului de caracterizare (textură. 277 .N). separate printr-o cratimă. elaborată de I. IV). (1987). III. salinizare. după cratimă sunt prezentate elementele de caracterizare suplimentară a grupelor.V.S.fa2d4 Solul sau solurile caracteristice Clasa de pretabilitate Această formulă cuprinde două părţi. alcalizare etc).F.A. Clasa este urmată întotdeauna de un simbol sub formă de indice. subclase. În prima parte este redată clasa de pretabilitate prin cifre romane. Notarea unităţilor de pretabilitate se face cu ajutorul formulei de tipul celei prezentate în continuare: Subclasa şi grupa de pretabilitate Subgrupa de pretabilitate IIICzQ3S2 . Gruparea în clase. În partea a doua a formulei. la nivel de subgrupă. alcalizare etc) urmate de cifre arabe pentru clasele de mărimi ale acestora (grad de salinizare.

cu căsuţe pentru colorat.4. prin convertirea şi unirea unităţilor de teren în unităţi de pretabilitate a terenurilor la folosinţa considerată. În fiecare unitate de pretabilitate se va înscrie formula corespunzătoare. Chiar în cazul în care una din restricţii este prezentă la un singur termen al complexului.10.1 – f. Legenda hărţii va cuprinde: • Schema generală a formulei unităţii de pretabilitate • Clasele de pretabilitate la arabil şi alte folosinţe agricole. Mai multe terenuri adiacente pot fi reunite într-o singură unitate de pretabilitate se recomandă ca acestea din urmă să figureze pe hartă cu linii groase iar limitele unităţilor de teren să rămână mai subţiri.În cazul în care unitatea de teren este constituită din complexe de soluri. Exemplu: IIISPIIBPA3. md4 11. notate cu cifre romane 278 .2W3. pentru celălalt termen se va nota indicele „1” corespunzător clasei I. Elaborarea hărţii de pretabilitate Harta de pretabilitate a terenurilor se elaborează pe baza hărţii de soluri sau de terenuri. pe hartă se va înscrie o singură formulă care va cuprinde: Clasele de pretabilitate pentru fiecare termen al complexului.2 – md IV LC ICZG4. urmate de solurile dominante. iar la nivel de subclasă simbolurile literale corespunzătoare naturii restricţiei însoţite de indicii cifrici pentru fiecare termen.

tabel sintetic). pe total lunare. grupe şi subgrupe de pretabilitate la arabil şi la alte folosinţe în situaţia de după amenajare. data elaborării. Ea evidenţiază necesarul de măsuri pedoameliorative şi speciale care se subvenţionează. Factorii restrictivi şi de caracterizare suplimentară se evidenţiază prin haşuri numai în privinţa naturii lor şi în special cei din care derivă lucrări pedoameliorative şi speciale. deoarece 279 . conform standardelor în vigoare. Harta cerinţelor şi măsurilor agropedoameliorative şi speciale Această hartă se întocmeşte pe baza analizei factorilor limitativi de la gruparea terenurilor în funcţie de pretabilitate la arabil (hartă. instituţia. materialele pe baza cărora sa elaborat. Reprezentarea grafică pe hartă se face astfel: Clasele de pretabilitate se figurează prin culori. Pe hartă se va citi: titlul. scara. Pentru întocmirea acestei hărţi se va porni de la harta terenurilor precum şi de la harta cerinţelor şi măsurilor de amenajare şi ameliorare. autorul. se va proceda la realizarea unei grupări a terenurilor în clase. Măsurile de ordin agrochimic au caracter orientativ. subclase. În cazul în care în teritoriu urmează să se aplice lucrări de îmbunătăţiri funciare.• Solurile caracteristice cu simbol şi diagnostic • Natura factorilor restrictivi şi intensitatea acestora În dreptul titlului cu natura factorului restrictiv se trece o căsuţă de legendă pentru semene şi haşuri • Natura şi intensitatea caracteristicilor şi limitărilor suplimentare (subgrupa) • Semne suplimentare (daca e cazul) Tabel sinaptic cu unităţile de pretabilitate şi suprafeţele acestora în hectare şi procente.

Gruparea terenurilor după pretabilitatea la irigat Datorită extinderii irigaţiilor. • alcătuirea hărţii cu pretabilitatea terenurilor la amenajarea pentru irigat şi dacă este cazul şi a celei cu cerinţe ameliorative. Metodologia adoptată constă în următoarele: • pe baza hărţii de sol existente şi a datelor referitoare la mediul natural se elaborează o hartă a terenurilor cu unităţi pedoedafice (unităţi de terenuri). • fiecare unitate de teren din harta respectivă se caracterizează detaliat. la calculul notelor de bonitare potenţate şi la elaborarea hărţii de favorabilitate a terenurilor principalele culturi din zonă se va ţine cont de măsurile ameliorative ce urmează a se aplica. subclase. Potenţarea notelor se va face în funcţie de aceşti factori. 280 .1. 11. în ţara noastră a fost pusă la punct o metodologie unitară se stabilire a pretabilităţii la irigat a terenurilor.11. Dacă pe teritoriul respectiv se vor aplica lucrări de îmbunătăţiri funciare. grupe şi subgrupe ameliorative.11. atât sub aspectul principalelor însuşiri ale terenului şi solului cât şi al intensităţii de exprimare a acestora. astfel ca unităţile separate să fie comparabile între ele. Pretabilitatea terenurilor agricole la amenajări corespunzătoare 11. Această metodologie utilizează o grupare a terenurilor pentru irigat în clase şi subclase după criterii bine stabilite şi care primesc notaţii bine determinate. Se dă atenţie deosebită acelor însuşiri ale solului care limitează producţia agricolă sau celor care reprezintă un eventual pericol de degradare gruparea ameliorativă a terenurilor irigabile. Unităţile taxonomice folosite în gruparea terenurilor după pretabilitatea la amenajarea la irigat sunt: clase.pentru precizarea concretă a dozelor de îngrăşăminte şi amendamente se vor executa studii speciale.

cu soluri profunde. cu condiţii reduse de degradare. Terenurile din această clasă sunt plane. Aceste terenuri nu sunt indicate pentru irigaţie. cu textură mijlocie sau mijlocie-fină. Clasa I – terenuri foarte bune pentru amenajare la irigaţie. cu limitări reduse la folosire agricolă. Clasa a II-a – terenuri bune pentru amenajare la irigaţie. salinizare sau alcalizare. fără pericol de degradare sau fără limitări de folosinţe agricolă (ca arabil). Lucrările de amenajare necesită investiţii foarte mari. pajişti. pomi fructiferi. cu permeabilitate favorabilă. Necesită investiţii mari de amenajare şi exploatare. orizontale sau foarte slab înclinate (panta 2%). cu pericol de degradare şi/sau limitări de folosire agricolă moderate. Clasa a V-a – terenuri foarte puţin favorabile pentru amenajare la irigaţie. exces de umiditate. uniformă pe profil. Clasa a III-a – terenuri moderat bune pentru amenajare la irigaţie. Nu există pericol de eroziune. legume. excepţie făcând cele pentru orezării. cu investiţii relativ reduse. Clasa a IV-a – terenuri puţin favorabile pentru amenajare la irigaţie. degradate sau cu limitări severe de folosire agricolă datorită salinizării) alcalizării şi drenajului. cu pericol de degradare sau cu limitări severe de folosire agricolă (ca arabil). După amenajare şi/sau ameliorare pot deveni 281 . Sunt terenuri irigabile cu restricţii severe sau cu necesitatea unor lucrări intensive de ameliorare sau de prevenire a degradării. Apa freatică se găseşte la adâncimi mai mari de 5 m. Sunt terenuri irigabile cu restricţii reduse sau care necesită unele lucrări de prevenire.Clasele de terenuri S-au stabilit sase clase ameliorative ţinându-se seama de intensitatea cea mai mare a unuia sau a unora dintre factorii restrictivi sau pericolele de degradare. nearabile.

Necesită investiţii foarte mari pentru amenajare şi ameliorare. degradate sau cu pericol mare de degradare. Grupa ameliorativă de teren reprezintă o subdiviziune a subclasei de sol ţinând seama de asocierea tuturor limitărilor şi de intensitatea fiecărei limitări. în funcţie de natura restricţiilor principale şi intensitatea acestora. Clasa a VI-a – sunt terenuri improprii pentru amenajare la irigaţie în stadiul actual. cea corespunzătoare unei unităţi de pretabilitate la amenajare pentru irigaţii atunci când raionul respectiv nu se suprapune cu acesta. grupe şi subgrupe ameliorative de teren Fiecare clasă se împarte în subclase şi grupe de terenuri. Subgrupa ameliorativă de teren se separă în cadrul grupei de teren luându-se în considerare anumite caracteristice ale solului sau terenului (schema IV) importante pentru stabilirea unor măsuri agropedoameliorative sau a lucrărilor speciale.arabile. Tot odată el reprezintă o parte a raionului hidofizic.). caracter accidentat al reliefului etc. Subclasa de teren este determinată de restricţia sau asociaţia de restricţii principale. cu limitări extrem de severe de folosire ca arabil datorită unor factori care nu pot fi corectaţi în stadiul actual (sol scheletic. Districte hidrofizice Districtul hidrofizic reprezintă o subdiviziune a oricăreia dintre unităţile taxonomice ameliorative menţionate anterior în funcţie de ansamblul caracteristicilor hidrofizice. Sunt neamenajabile pentru irigaţie în stadiul actual. mai puţin cele din clasa I-a. Notarea unităţilor ameliorative de teren 282 . Limitările se grupează şi se notează conform indicatorului 270. precum şi unele studii speciale. Subclase.

În partea a doua subgrupa ameliorativă. iar în partea a treia notaţia raionului hidrofizic (H1………Hn). Prima parte a formulei cuprinde clasa de teren. Formula generală pentru unităţile de pretabilitate pentru amenajare la irigaţie este de tipul următor: Clasa terenului (I-VI) (intensitatea cea mai Subgrupa (caracteristici mare a limitărilor) Subclasa şi grupa (limitări pentru suplimentare producţia vegetală) III CzQ3W2 – g/mqa2m2-H2 Districtulale solului sau hidrofizic Tipul de sol terenului) reprezentativ Explicaţia simbolurilor S – limitări datorate sărăturării solului S – salinizare şi/sau alcalizare Y – limitări datorate unor caracteristici chimice ale solului A – aciditate 283 . urmate de grupa de teren. notată cu cifre romane şi tipul (clasa) de sol reprezentativ (codul elaborat de SRCS). subclasa de teren notată cu litere mari corespunzătoare naturii limitărilor implicate în amenajare. definită prin litere mici. subunitatea obţinută devenind district hidrofizic.Notarea unităţilor de pretabilitate a terenurilor se face cu ajutorul unei formule de tipul celei arătate mai sus.

2.3…. Indicii 1. Caracteristici suplimentare ale solului sau terenului g/mq – clasa granulometrică simplificată pe adâncimea 0-50/50-100 cm d – grosimea solului până la roca compactă s.salinizarea a – alcalizarea h – grosimea orizontului A cu humus g – structuri geologice de interes special x – acoperirea terenurilor cu stuf. cioate t – compactitatea solului m – mineralizarea apei freatice 284 . arbori..X – limitări datorate unor caracteristici fizice ale solului N – textură grosieră şi eroziune eoliană C – textură fină V – volum edafic util O – portanţa J – limitări datorate acoperirii sau neuniformităţii terenurilor Z – acoperirea terenului cu stânci sau bolovani U – neuniformitatea terenului D – limitări datorate excesului de umiditate Q – exces de umiditate freatică W – exces de umiditate stagnantă H – inundabilitate prin revărsare I – limitări datorate eroziunii sau alunecărilor E – panta terenului R – eroziune de adâncime F – alunecări de teren sau prăbuşiri.n arată intensitatea limitării respective.

care se va completa apoi cu raionul hidrofizic. iar cele ale unităţilor de soluri. iar subclasa de teren de natura limitării (limitărilor). după caz în unităţi de pretabilitate pentru amenajare la irigaţii definite prin criteriile arătate în schema…. subclase şi grupe de pretabilitate la amenajare pentru irigat Cu ajutorul acestor criterii şi codurile corespunzătoare se poate trece uşor de la formula unităţii de teren la cea a unităţii ameliorative (pretabilitate la irigat) stabilind pentru fiecare limitare sau restricţie intensitatea de manifestare. În categoria terenurilor excluse de la amenajare (clasa a VI-a) vor intre şi cele care au condiţii climatice nefavorabile culturilor agricole (temperatura medie anuală sub 40C). se trasează cu linii 285 . subclase şi grupe de pretabilitate sunt prezentate pe larg în Metodologia de elaborare a studiilor pedologice (I.P. Pentru fiecare unitate de teren se stabileşte formula unităţii de pretabilitate la amenajare. Criteriile de încadrare în clase. Limitele unităţilor de pretabilitate la irigaţie se figurează pe hartă cu linii mai groase.Criterii de încadrare in clase. rezultând astfel harta de pretabilitate pentru amenajare la irigat. 1987). Clasa de teren va fi determinată de intensitatea cea mai mare a oricăreia dintre limitările luate în considerare la stabilirea pretabilităţii de amenajare la irigaţie. Unităţile de teren adiacente cu formulă de pretabilitate identică se vor reuni. respectiv terenuri. Elaborarea hărţii de pretabilitate pentru amenajarea la irigaţie Unităţile de teren sunt unite pe hartă.C.A. Reprezentarea grafică pe hartă a claselor şi subclaselor se face prin culori şi semne convenţionale.

de intensitatea acestora şi asocierea lor. Elaborarea hărţii cu cerinţele ameliorative Cerinţele ameliorative ale terenurilor se vor stabili pentru fiecare unitate de pretabilitate pentru amenajare la irigat ţinându-se seama de natura factorilor limitativi. tuturor notaţiilor utilizate. care constituie restricţii în folosirea terenului arabil sau alte forme. protecţia şi creşterea potenţialului de producţie a solului. În fiecare unitate de pretabilitate se înscrie formulă corespunzătoare acesteia. moderat. Harta cu cerinţele ameliorative rezultă prin reunirea unităţilor cu aceleaşi cerinţe de ameliorare ale terenurilor în condiţii de irigare. Scopul acestor măsuri îl reprezintă ameliorarea.mai subţiri. foarte ridicat. Stabilirea cerinţelor ameliorative se face pe baza datelor pedologice care sunt prezentate în tabelul 11. in funcţie de dificultăţile şi investiţiile necesare pentru ameliorare. semnificaţie şi explicaţia 286 . ridicat. Cerinţele ameliorative se pot detalia pe patru niveluri: redus. Încadrarea în clase de pretabilitate a unităţii de teren se face folosind tabelul: criterii de încadrare a terenurilor în funcţie de pretabilitatea la arabil. Aceste informaţii se găsesc în formula unităţii de pretabilitate. intensitatea acestora fiind corespunzătoare claselor de pretabilitate. În legenda hărţii se redă structura formulei. La stabilirea claselor de pretabilitate se urmăresc proprietăţile unităţilor de terenuri notate cu simboluri în capitolul II.13. Cerinţele ameliorative se referă la natura şi tipul de măsuri sau lucrări de îmbunătăţiri funciare şi lucrări agropedoameliorative necesare pentru ameliorarea solului sau amenajarea teritoriului.

ogaşe sau ravene Alunecări sau prăbuşiri Cerinţe de ameliorare privind: Amenajări de Lucrări îmbunătăţiri agropedoameliorative funciare Îndiguiriregularizări Drenaj Desecare + drenaj Desecare Drenaj superficial Desecare + drenaj Irigaţii Ameliorarea sărăturilor Amenajări orizicole Amenajări antierozionale Terase. Indicaţii orientative privind criteriile de stabilire a cerinţelor de ameliorare Criterii Inundabilitate Adâncime apă freatică 1-3 m Adâncime apă freatică ≤1 m Exces de umiditate de suprafaţă slab-moderat Exces de umiditate de suprafaţă puternic Deficit de umiditate Salinizare şi/sau alcalizare Pericol de eroziune în suprafaţă Panta ≥ 15% Eroziune de adâncime.Tabelul 11.8 Grad de tasare ≥ 0 Rezervă de humus ≤ 120 Schelet în Ap moderat-excesiv Slab-puternic bolovănos Acoperire cu stuf şi popândaci Acoperire cu muşuroaie 287 . privaluri.13. albii părăsite. valuri de pământ Amenajări de ravene şi torenţi Drenaj + nivelare capitală Drenaj superficial Spălarea sărurilor Amendare cu gips Sisteme de cultură antierozională Drenaj superficial Drenaj superficial Plantaţii de protecţie. belciuge pH ≤ 5. sisteme de cultură antierozională Amendare cu calcar Afânare adâncă Fertilizare ameliorativă Îndepărtarea pietrelor Îndepărtarea pietrelor Destufizare Distrugerea muşuroaielor Relief cu crovuri.

0 mMică 2.0 mMică Foarte mică Extrem de mică Superficială Izvoare de coastă - Drenajul lateral al apei subterane (ind. mijlocie I II III IV V VI Extrem de mic sub 10 Adâncimea nivelului apei freatic – m (ind.14. moderat.). Tabelul 11. ridicat. în funcţie de dificultăţile şi eforturile tehnice şi financiare pe care le implică ameliorarea.0-3. cariere.107) Gradul de gleizare a solului (ind.39) 1. Criterii de grupare a terenurilor orizontale în raport cu factorii limitativi şi necesitatea lucrărilor de amenajare pentru combaterea excesului de umiditate Clasa Limitarea Volum edafic -% (ind. arbori. spre exemplu pe patru niveluri (redus.Acoperire cu cioate.0-2. foarte ridicat).14. arbuşti Halde.133) > 3. care stabileşte pentru fiecare perimetru în parte măsurile şi lucrările care corespund fiecărui nivel al cerinţei de ameliorare (tabelul 11. gropi de împrumut Poluare slabă-excesivă - Defrişarea şi scoaterea cioatelor Recultivare Combaterea poluării Cerinţele ameliorative se pot detalia. Proiectantul sau ameliorantul este ce.14) Intensitatea execesului de umiditate - Bun Moderat slab fără Bun Moderat slab fără Puternic Puternic - - - Negleizat Slab gleizat Practic nul Slab Moderat Moderat Foarte puternic Foarte puternic excesiv Extrem de puternic şi excesiv Submers - 288 .0-3.0 mFoarte mică 2.01 mFoarte mare.

Danemarca şi Anglia.000.181) Gradul de Nepseodogleizat pseodogleizare Pseodogleizat în a solului adâncime (ind.000.1.000 şi 1:1.000.000 aproximati v ½ din terenurile 1:50.17) Neinundabil Nesalinizat şi salinizat în adâncime Nealcalizat Alcalizat în adâncime Slab Moderat Puternic şi foarte puternic Rar inundabil Puternic Excesiv Frecvent şi foarte frecvent inundabil Foarte puternic Foarte puternic - - - - Slab Moderat Soloneţ sodic cu textură fină Slab Moderat Puternic Capitolul 12 EVALUAREA SI GESTIONAREA RESURSELOR DE SOLURI SI TERENURI FOLOSIND SISTEMUL INFORMATIC GEOGRAFIC (GIS) 12.16) Alcalizarea solului (ind.000) Folosirea terenurilor Naţionale Eroziunea solului.000.(ind.000 toate terenurile agricole Hărţi pedologice tematice 1:200. 1:50. acestea reprezintă rezultatul unei activităţi îndelungate de cercetare. 1:200.000. Generalităţi România dispune în prezent de o informaţie pedologică şi un sistem de hărţi de soluri la diferite scări: 1:10.40) Salinizarea solului (ind. exces de umiditate .000 289 Hărţi pedologice interpretative Naţionale (1:50.15) Inundabilitatea (ind.000 (toată ţara) 1:1. Hărţi pedologice propriu-zise (genetice) 1:10. Olanda. cartare şi inventariere a solurilor pe parcursul unei perioade de jumătate de secol şi care o situează de alte ţări europene ca: Belgia.

deoarece numai pentru aceasta dispunem de o informaţie pedologică suficient de detaliată la nivelul întregii ţări.arabile (19% din suprafaţa ţării) (61% din suprafaţa ţării) Rezervaţia Biosferei Delta Dunării (1:50.000. care sunt foarte greu de obţinut prin metode convenţionale.000) pentru întreaga suprafaţă agricolă şi pentru cea mai mare parte din suprafaţa arabilă.2. silvicultură. ecologice. descriptive sau cartografice şi prelucrări specifice pentru diverse sectoare cum ar fi agricultură. salinizate şi ecoregiunile (la scara 1:1. Un alt argument este acela că planificarea regională a folosinţelor şi de protecţie a mediului înconjurător au determinat în majoritatea ţărilor europene 290 . S-a ales scara 1:200. acesta este primul proiect care are drept scop crearea unei baze de date cartografice complexe care să deţină informaţii pentru toată ţara. De asemenea.000) locale Hărţi pedotehnice (Permeabilitatea .000) Alături de aceste hărţi se adaugă şi altele cu caracter tematic-interpretativ cum ar fi: eroziunea. Cu ajutorul acestui sistem informaţional se poate integra informaţia despre sol cu alte date referitoare la resursele agricole. mediul înconjurător.000). 12. cu ajutorul GIS-ului se vor putea descoperi noi elemente referitoare la proprietăţile complexe ale solurilor. rezerva de apă.000 şi 1:50. excesul de umiditate şi microzonele pedoclimatice (la scara 1:500. La nivel de ţară s-a realizat un sistem computerizat capabil să ofere la cerere date tabelare. rezistenţa la arat) agricole şi favorabilitatea pentru principalele culturi (1:10. care să ajute la rezolvarea problemelor legate de protecţia mediului şi a ecosistemelor naturale.000. Institutul de Cercetări Pedologice şi Agrochimice Bucureşti a iniţiat din anul 1992 un sistem informatic pentru agricultură şi mediu.000.000 – prescurtat ROMSOTER-200.000): baza de date de bonitare parţial computerizată (la scara 1:10. administraţia publică sau diferiţi deţinători de terenuri.000 şi 1:50. Sistemul de hărţi pedologice din România Sistemul de baze de date de soluri şi terenuri la scara 1:20.000) Locale Favorabilitatea pentru irigaţie şi drenaj (scări 1:10. include principii şi elemente din metodologia SOTER (FAO/ISRIC).000) salinizarea solului (1:1.

M.000 şi la scări între 1:50. microrelieful..Ronald şi colab.000. Această schimbare reflectă deplasarea de la atenţia acordată creşterii producţiei agricole la nivelul fermei la cea legată de utilizarea optimă şi durabilă a resurselor de sol şi teren la nivel regional şi în special pe problematica legată de ecologie şi protecţia mediului.Lăcătuşu. La cel mai jos nivel ierarhic se găsesc unităţile de sol care sunt cele mai mici areale descrise în baza de date (Dudal şi colab. geomorfologice. la cele de scară mijlocie sau mică (Dudal şi colab.C. 1981. Acest sistem unitar cuprinde procese şi sisteme complexe de relaţii dintre fenomene fizice.000 (Global and Naţional Soils an Terrain Data Base) prescurtat SOTER (sol-teren). Comunitatea Europeană a lansat iniţiativa de a se realiza o hartă de soluri a Europei la scara 1:250.000 (România dispune deja de o hartă 1:200.000 pentru nivel judeţean şi local. Criteriile de diferenţiere privitoare la teren sunt: forma de relief şi litologia. Constituirea Sistemului Informatic Geografic de gestiune a resurselor de sol cuprinde două etape: Prima etapă: include construcţia prototipului şi crearea bazei de date pentru scara 1:100. Sub egida FAO s-a finalizat în 1995 metodologia de elaborare a Bazei Digitale de Soluri şi Terenuri Globale şi Naţionale la scara 1:1.Dincu şi Gh.000 şi 1:10. pot fi divizate în funcţie de solurile pe care le conţin. Această etapă se realizează folosind Metodologia de elaborare a bazei digitale de date de soluri la origine ideea că terenul şi solul formează un tot unitar. 1995). Etapa a doua se realizează la nivel naţional şi judeţean la scara 1:200. citaţi de I. chimice. la nivel naţional şi regional.3.000. terenul este considerat ca fiind o colecţie de areale elementare constituite din indivizi de sol şi teren. la separarea componentelor de teren. la rândul lor. materialul parental şi textura. Cochrane şi colab. 1990. forma suprafeţei. care condiţionează atât utilizarea şi evoluţia solului şi terenului cât şi cea a ecosistemelor din care acestea fac parte. 1995). În concepţia SOTER...000). care conţine informaţii la nivel naţional (deja elaborat) şi este folosit pentru a asigura informaţii factorilor de decizie. Nivelele superioare ale schemei de clasificare SOTER sunt definite de proprietăţile terenului. cu privire la gestiunea resurselor agricole şi ecologice în România. care. Această idee a fost dezvoltată în secolul trecut în Germania şi Rusia şi mai recent în Australia.o creştere a interesului de la hărţile de sol detaliate. 1953. 2002). iar al doilea. panta.. biologice. unde a fost folosită pentru fundamentarea completelor şi metodologiilor de sisteme integrate de terenuri (Christian şi Stewart. 12. Baza de date ROMSOTER-200 291 . Folosirea primului criteriu conduce la cartarea terenului. iar cele inferioare sunt definite de caracteristicile solurilor.

292 .arealele reprezintă structuri teritoriale pedo şi morfofuncţionale distincte. . silvicultură. date nespaţiale sau atribuite care privesc însuşirile sau proprietăţile obiectivelor separate. deţinători de terenuri.Faţă de sistemul SOTER conceptul ROMSOTER-200 prezintă următoarele deosebiri: .în selecţionarea şi definirea atributelor de caracterizare a terenurilor şi solurilor se iau în consideraţie şi studiile pedologice şi de bonitare în uz în România. Caracteristicile ROMSOTER sunt: • sistem integrat de stocare şi regăsire în mod uniform a datelor de sol şoi teren care pot fi utilizate într-o gamă largă de aplicaţii în agricultură. .000. baza de date cu metode şi modele.000-1:50. vulnerabilitatea la diferiţi contaminanţi chimici. fie de noi hărţi cu însuşiri ale solurilor derivate din datele privind profilul de sol (baza de date PROFISOL).000) puterea de diferenţiere a criteriului teren este mult diminuată în favoarea componentei sol. fie de la hărţi tematice-interpretative (ex. • compatibilitate cu baze de date de soluri şi terenuri existente sau în curs de constituire la nivel european (European Soil Data Base) sau mondial (SOTER).000 faţă de 1:1. 3. • posibilităţi de interfaţare cu alte baze de date în cadrul unui Sistem Informatic Geografic naţional privind resursele naturale. cu ajutorul metodelor care utilizează funcţii de pedotransfer. riscul de eroziune.la nivelul cel mai înalt este introdusă unitatea fizico-geografică. salinizare. baza de date sol-teren (date areale. folosind facilităţile oferite de tehnologia informatică actuală şi experienţa naţională în acest domeniu.000. etc).000 informaţia privind resursele de soluri şi terenuri ale României. Conţinutul bazei de date ROMSOTER-200 ROMSOTER-200 cuprinde patru hărţi distincte şi anume:: 1.au fost introduşi indicatori folosiţi în Baza Europeană de date de sol la scara de 1:1. metode şi modele pentru diferite tipuri de prelucrări şi interpretări. Scopul bazei de date ROMSOTER-200 este de a stoca şi a organiza la scara 1:200. • accesibilitatea ridicată pentru specialişti în probleme de resurse naturale. instituţii ale administraţiei publice. datorită scării mult mai mari (1:200. . protecţia şi conservarea biodiversităţii etc. atribuite) 2. baza de date punctuale (profile şi orizonturi). 4. .cuprinde o bază de date. îmbunătăţiri funciare.000. • posibilităţi multiple de generare a unei game largi. amenajarea teritoriului şi dezvoltare rurală.

astfel încât la nivel naţional fiecare poligon este inconfundabil şi independent de codificarea care rezultă din subdivizarea unităţilor de ordin superior. este redată corelarea aproximativă dintre unităţile spaţiale din ROMSOTER-200 cu cele din sistemul SOTER. Datele nespaţiale (atribuite) sunt stocate în seturi speciale de fişiere şi sunt preluate prin programe de tip RDBMS (Relational Data Base management Systems). reliefului. ROMSOTER-200 conţine trei categorii de concepte spaţiale cărora în baza de date le corespund poligoane (delineaţii) distincte şi anume: 1. În tabelul 12. Cele două tipuri de date sunt conectate printr-un număr de cod unic la care se raportează atât datele spaţiale cât şi cele nespaţiale. în ceea ce priveşte natura şi modul de dispunere spaţială.1. Unitatea (regiunea) fizico-geografică (UFG) Este un concept preluat din geografia fizică şi reprezintă un teritoriu de mari dimensiuni. dealuri. 2. unitatea (regiunea) fizico-geografică (UFG). folosinţa şi activităţile socio-economice. 1. Numerotarea (codificarea) poligoanelor (delineatelor) este făcută în cadrul fiecărei foi la scara 1:200.000. Aceste date sunt stocate şi manipulate prin programe GIS de tip ARC/INFO. Modul de integrare în teritoriu în teritoriu a diferitelor niveluri de unităţi areale permit o utilizare separată a acestora în funcţie de scopul urmărit. Corelarea ROMSOTER-SOTER Unităţi ROMSOTER-200 Unităţi SOTER Nu este utilizată (se poate corela Unităţi fizico-geografice (UFG) uşor cu tipurile majore de teren) Unitatea de pedopeisaj Aproximativ componentă de teren Unitatea cartografică de sol-teren Componentă de sol 293 .Date geometrice sau spaţiale sunt constituite din poligoane care redau localizarea şi tipologia unităţilor separate şi poziţionarea profilelor de sol. 3. litologiei şi vegetaţiei. Tabelul 12. Codul respectiv formează legătura dintre diferitele subsecţiuni ale bazei de date.1. unitatea cartografică de sol şi teren (UCST). câmpii) cu evoluţia geologică şi geomorfologică relativ unitară. cu tipuri de peisaj şi o structură a învelişului de sol specifice. Unitatea fizico-geografică are rolul de a ajuta la evidenţierea particularităţilor regionale a resurselor de soluri şi terenuri în relaţie cu caracteristicile de bază ale climei. caracterizat prin predominarea unui tip major de relief (munţi. unitatea de morfopedopeisaj (UMP). Pe teritoriul României au fost deosebite 44 de astfel de unităţi.

pretabilitatea la irigaţie . .Pentru caracterizarea elementelor spaţiale sunt utilizate 44 de atribuite. 3.Metode analiticeexemplu: estimarea curbei de reţinere a apei folosind ecuaţia lui von Gemuchten. Baza de date de metode şi modele Documentaţie privind metode modele Pentru generarea de hărţi tematice interpretative – sistem expert Ex. Datele privind aceste profile sunt preluate din baza de date PROFIL utilizate de I.risc de acidifiere Pentru derivarea de caracteristici suplimentare ale solului: . exemplu: estimarea densităţii aparente .P. Baza de date punctuale Această bază operează cu profilurile de sol.metode empirice .vulnerabilitatea la contaminare cu metale grele .favorabilitatea pentru anumite culturi .Metode Statistice de tip regresie. dar corelate cu formatul şi conţinutul sistemului SOTER şi conform standardelor FAO / ISRIC. evaluarea terenurilor .A.C.riscul de eroziune .Metode semiempirice – exemplu: stabilirea intervalului de lucrabilitate a solului. Datele reale (unităţi cartografice de sol-teren) 294 . 2. deoarece pentru fiecare unitate tipologică de sol este necesar cel puţin un profil de referinţă complet analizat şi descris.

Baza de date şi modele prezentată mai sus. capacitatea pentru apă). vulnerabilitate la poluare. Fiecare orizont trebuie să fie integral caracterizat prin două tipuri de fişe cu atribute bazate pe proprietăţile fizice şi chimice. bonitare) şi interpretări (risc de eroziune. acolo unde datele obligatorii lipsesc valorile respective se pot completa cu estimări tip expert şi se menţionează ca atare. Metodele pentru generarea de hărţi tematice pot fi descrise după un model comun care conţine: • fisa de documentare.În cadrul profilului de sol numărul de orizonturi este restrâns la maximum 7 şi până la adâncimea de 150 cm. preia informaţia din baza de date ROMSOTER-200 pentru diferite tipuri de evaluări (ex. Prelucrarea informaţiei necesită dezvoltarea unei baze de metode şi modele adecvate unor astfel de obiective şi ar putea fi incluse şi modele de simulare numerică. 295 . cu unele însuşiri care pot fi deduse din datele existente (permeabilitatea. cel de al doilea tip conţine valori minime şi maxime ale fiecărui atribut numeric. este evident că cel de al doilea tip de fişe nu poate fi completat. • fluxul de lucru. Primul tip constă din date cu o singură valoare şi aparţinând profilului reprezentativ. Ambele fişe pe orizonturi constau din datele opţionale şi obligatorii. în cazul în care roca (mamă) compactă nu este la adâncime mai mică. derivate din toate profilele reprezentative existente. etc) cât şi pentru realizarea de hărţi tematice. În cazul când pentru o unitate taxonomică de sol există un singur profil.

• calculul intervalului de lucrabilitate a solului (plasticitate) în funcţie de curba de reţinere a apei în sol (Atterberg). scara) Fluxul de lucru are parametrii ceruţi de metodă cum ar fi: • folosinţa. Fişa de documentare conţine: • tematice de rezervat (numele metodei: ex. • instrucţiuini de folosire a metodei. • estimarea densităţii aparente în funcţie de textură şi conţinutul în materie organică din sol. clasificarea terenurilor pentru diferite scopuri: irigaţie.• colecţie de funcţii de pedotransfer. ş. drenaj. • modele semi-empirice – acestea înglobează atât algoritmi cât şi ecuaţii de regresie. • calculul dependentei rezistenţei la penetrare în funcţie de umiditatea solului. riscul de eroziune). • calculul de reţinere a apei în sol în funcţie de analiza granulometrică a solului şi densitatea aparentă (modelul Arya-Paris). • pH. de metode şi modele cuprinde sistemul expert de evaluare a terenului şi metodologiile empirice elaborate de ICPA privind bonitarea solurilor. • textura. În această etapă baza de date. • modele analitice pentru descrierea funcţiilor de pedotransfer (înglobează metode statistice pentru determinarea coeficienţilor ecuaţiilor analitice) care cuprinde: 296 .a). dintre care mai importante sunt: • modele statistice (tip regresie) cu o valabilitate restrânsă la setul de date experimentale utilizate pentru calculul coeficienţilor (ex. • sursa metodei (autor. capacitatea de apă în câmp în funcţie de textură. • exprimarea coeficientului de higroscopicitate în funcţie de conţinutul în argilă şi densitatea aparentă a solului. • parametrii ceruţi. • baza de date necesară. pe baza valorilor densităţii aparente şi a conţinutului în argilă. • limite de utilizare (ex. Funcţiile de pedotransfer Pentru derivarea unor caracteristici ale solurilor se utilizează funcţiile de pedotransfer. • conţinutul în humus. densitatea aparentă. literatura de speacialitate). eroziune etc.

regional şi local. salinizarea. ROMSOTER 200 este singura bază de date digitală care se referă la întreg fondul pedologic al ţării. Cea dea doua hartă digitizată conţine delimitarea ecoregiunilor şi este organizată pe trei nivele. alunecări de teren etc. ş. floarea soarelui şi pentru unele utilizări arabil şi agricol. locui de recreere). climă. • nivelul al II-lea rezultă din subîmpărţirea celor 21 de unităţi. o estimarea regimurilor de apă a solului. dezvoltare rurală şi urbană. căi rutiere. Planificarea utilizărilor neagricole (industrie. livezi. 297 . Tot cu ajutorul GIS s-a realizat harta vegetaţiei structurală pe trei nivele.a. Pentru fiecare unitate administrativă au fost introduse statistici referitoare la folosirea solului şi câţiva parametri referitori la favorabilitatea solului pentru diferite utilizări: arabil.). agricol. toxicitatea pesticidelor. capacitatea solului privind acidifierea. în corelare cu regiunile de irigare şi drenaj. porumb. Pentru început a fost digitizată harta administrativă a României. De asemenea. salinitate. o fundamentarea strategiilor privind schimbările climatice globale şi competiţia pentru terenurile diferitelor sectoare ale economiei. eroziune sau alte fenomene de degradare.planificarea la nivel naţional a utilizării şi managementului resurselor de sol şi teren. nisip. procese de degradare a solului (exces de umiditate. astfel: • nivelul I – cuprinde cele mai importante 21 ecoregiuni. eroziune. pentru fiecare introducându-se valorile de favorabilitate pentru principalele culturi: grâu.o estimarea curbei de reţinere a apei în sol utilizând ecuaţia van Geruchten cu parametri exprimaţi prin utilizarea ecuaţiei de regresie pe baza conţinutului de argilă. cu numeroase aplicaţii la nivel naţional. rezultând 57 de subzone de favorabilitate. Prin analiza informaţiei privind degradarea solului s-au realizat câteva hărţi care delimitează principalele suprafeţe cu potenţial de exces de umiditate. o evaluarea vulnerabilităţii solului la contaminanţii chimici. fiecare poligon corespunzând unei anumite specii de vegetaţie. cartofi. minerit de suprafaţă. Dintre acestea le menţionăm pe următoarele: . primul fiind cel mai detaliat. pentru fiecare poligon introducându-se date ce se referă la relief. stocarea metalelor grele. praf. • nivelul al III-lea este rezultatul digitizării hărţii de microzone. a conţinutului de materie organică). folosind caracteristicile fizice ale solului. De asemenea a fost digitizată reţeaua hidrografică principală. Prin suprapunerea hărţii vegetaţiei peste cea a solurilor se poate observa legătura dintre tipurile de sol şi vegetaţie. s-a realizat o hartă cu microzone grupate în funcţie de compactarea terenului. afectate de salinitate.

• fundamentarea strategiilor viitoare privind schimbările climatice globale şi competiţia pentru terenuri a diferitelor sectoare ale economiei. depozitarea deşeurilor. • estimarea regimurilor de apă a solului.4. capacităţii de stocare a metalelor grele. recreaţie şi conservarea biodiversităţii. estimarea productivităţii terenurilor. în corelare cu necesităţile de irigare şi drenaj. calitatea apei. se poate realiza numai pe o cunoaştere cât mai exactă a resurselor de sol. Pentru realizarea acestor studii sunt necesare resurse financiare şi materiale bogate. acidifierii.• evaluarea regională a favorabilităţii terenurilor pentru diferite folosinţe şi culturi. salinizarea. 12. care constituie baza tuturor informaţiilor pedologice. • stabilirea riscurilor de mediu. • sprijinirea politicii naţionale de restructurare a folosinţelor agricole – trecerea în conservare. • fundamentarea programelor şi strategiilor pentru dezvoltarea unei agriculturi durabile. • evaluarea vulnerabilităţii solului la contaminanţii chimice. riscul apariţiei salinizării. precum şi ameliorarea. • fundamentarea reconstrucţiei peisajelor şi ecosistemelor naturale. • stabilirea pretabilităţii terenurilor pentru habitat ecologic. Baza de date a profilelor de sol Folosirea şi gospodărirea raţională şi eficientă a fondului funciar din ţara noastră. Având în vedere aceste aspecte. împăduriri. poluarea agrochimică. precum şi faptul că aceste caracteristici ale solului se modifică la intervale mari de timp (peste 15 ani) şi că datele respective 298 . compactarea. restabilirea terenurilor degradate. protecţia şi conservarea acestuia. toxicităţii pesticidelor. • fundamentarea strategiilor de diminuare a efectelor secetei asupra ecosistemelor agricole. Această cunoaştere se poate realiza numai pe baza studiilor şi cercetărilor pedologice. în contextul realizării unei agriculturi durabile. controlul eroziunii. • dezvoltarea de proiecte regionale pentru conservarea solului. în ceea ce prieşte levigarea nitraţilor.

a. 1977. iar fişa cu date fizice este prevăzută şi cu posibilitatea includerii unor date chimice. Realizarea acestei baze de date reprezintă o dezvoltare a unei aplicaţii informatice anterioare de stocare şi prelucrare a datelor fizice privind profilele de sol realizate pe calculatorul Felix C256 (Mielescu şi colab. 1981). 1989). a apărut necesară gestionarea şi prelucrarea acestora în sistem computerizat. eliminându-se timpul necesar pentru transcriere şi evitându-se eventualele erori de transcriere. În ţara noastră baza de date PROSOL a fost realizată în cadrul unui program de cercetare-dezvoltare al ICPA şi a cuprins mai multe etape (19861996. (Kimble ş.pot fi folosite în diverse arii tematice. • Fişa cu date fizice (2 pagini). Alegerea datelor primare şi lista valorilor şi a codurilor a necesitat studii şi cercetări îndelungate la care au participat numeroşi specialişti din cadrul ICPA şi al Oficiilor Judeţene de Studii Pedologice şi Agrochimice. existând astfel posibilitatea utilizării datelor necesare pentru tipul de probleme care trebuie rezolvate.. Diverse organisme internaţionale cum sunt: UE. 1987-1996). 1990) şi în Europa (Norr.U.. ISSS au pus la punct o metodologie unitară pentru studierea resurselor de sol. şi anume: • Fişa cu date morfologice şi condiţii de teren (4 pagini). Fişele cu date fizice şi chimice sunt prevăzute cu posibilitatea includerii datelor generale şi a unor date morfologice. Alături de codul respectiv se stochează numărul de ordine cronologică al profilului în comună şi numărul de identificare în lucrarea de cartare. Astfel de încercări au fost în S. • Fişa cu date chimice (2 pagini). FAO. corespunzător grupelor de date prezentate în Anexa 1. Pentru culegerea datelor primare şi introducerea lor în calculator au fost elaborate trei tipuri de fişe.A. Fişa cu date morfologice se completează direct în teren. 299 . Canarache şi colab. ISRIC.. La unii parametri se acceptă unităţi de măsură. Culegerea datelor preliminare Pofilele care se introduc în baza de date se identifică printr-un cod numeric cronologic care se acordă în momentul introducerii în calculator. astfel încât pedologul nu trebuie convertească manual datele din altă unitate de măsură în cea standard. Conţinutul bazei de date a fost ales în aşa fel încât aceasta să răspundă unor utilizări diverse într-un cadru unitar care asigură refolosirea datelor într-un grad ridicat.

cu date de uz curent şi o secţiune cu extensii pentru utilizări speciale. cum ar fi: • Scurtarea duratei de realizare a studiilor pedologice. microelemente etc. peste 450 au şi date chimice şi peste 170 au toate tipurile de date. Baza de date PROFISOL este utilă la efectuarea diferitelor cercetări şi la elaborarea unor studii pedologice complexe. Până în prezent. 300 .200 profile de sol. • Refolosirea la un grad mai ridicat a informaţiilor pedologice existente şi evitarea repetării inutile a unor analize şi cartări.Această alegere a avut la bază Metodologia elaborării studiilor pedologice a ICPA (1987). • Realizarea unei interfeţe prietenoase de regăsire-selectare a datelor pentru principalele criterii. din care toate au date fizice. • Extinderea bazei de date cu secţiuni privind şi alte tipuri de date cum ar fi: microbiologia solului. • Compatibilizarea cu metodologiile specifice de la nivel internaţional. Utilizarea acestei baze de date creează o serie de avantaje în munca cercetătorilor. • Obţinerea de ieşiri grafice. mineralogia. 1987). extinderea lor la toate tipurile de sol şi introducerea unor noi funcţii pentru alte însuşiri. • Perfecţionarea funcţiilor de pedotransfer. • Elaborarea unor prognoze prin simulări. Pentru dezvoltarea bazei de date existentă se au în vedere următoarele aspecte: • Elaborarea unei a doua variante de fişe de culegere de date care să cuprindă câte două secţiuni pentru fiecare fişă: o secţiune simplificată. baza de date a fost încadrată cu datele care provin de la peste 4. • Dezvoltarea de noi prelucrări ale datelor cum ar fi: • Prelucrări statistice • Prelucrări pe grupe de profile • Diagnoza automată a tipului/ subtipului de sol • Interpretări specifice prelucrărilor existente. Pentru profilele a căror încărcare este mai veche se impune actualizarea unor date care să fie conforme actualei metodologii de studii pedologice (ICPA. • Completarea conţinutului studiilor şi cercetărilor cu noi parametri şi posibilităţi de prelucrare. • Creşterea acurateţei şi a caracterului obiectiv al cercetărilor şi studiilor pedologice.

cu centrul în oraşul Copşa Mică. În elaborarea subsistemului de asistare a deciziilor s-a plecat de la strategia de utilizare durabilă a resurselor de sol. Această alegere a avut la bază două motive principale şi anume: 1. G. Acest sistem este conceput ca un sistem deschis. privită ca parte componentă a conceptului de dezvoltare durabilă a României.Curelariu.12. disponibilitatea unei imagini de satelit de înaltă rezoluţie. Munteanu. în continuă perfecţionare şi care are ca obiectiv punerea la dispoziţia cercetătorilor funcţii performante pentru prelucrarea datelor spaţiale şi descriptive. Pentru implementarea în ţara noastră a unei aplicaţii a Sistemului Informatic Geografic al Resurselor de Sol şi de Teren al României. Vintilă. În cadrul sistemului respectiv se găseşte un subsistem care furnizează informaţiile necesare pentru fundamentarea unor decizii importante. Sistemul informatic geografic al resurselor de sol şi teren agricol al României Sistemul informatic geografic al resurselor de sol şi de teren agricol ale României (SIGSTAR) – este definit ca un instrument de asistare a activităţii de cercetare şi de decizie din domeniul pedologiei şi agrochimiei (R. 1997). Imaginea respectivă a fost rectificată geometric şi clasificată pentru a crea un nou strat SIGSTAR intitulat „Acoperirea terenurilor”.5. s-a ales judeţul Sibiu. 1994). SIGSTAR produce anumite rezultate sub formă de hărţi şi tabele denumite „produse finale standard” (Ruxandra Vintilă şi colab.. obţinută prin mozaicare. I. În cadrul sistemului respectiv se găsesc următoarele tipuri de hărţi: • Harta solurilor • Harta texturilor şi orizonturilor • Harta arealelor afectate de eroziunea prin apă • Harta arealelor afectate de eroziunea prin vânt • Harta arealelor afectate de gleizare • Harta arealelor afectate de pseudogleizare • Harta arealelor afectate de salinizare • Harta arealelor afectate de alcalizare 301 . existenţa unor probleme majore de poluare şi de degradare a solului. care necesită luarea unor măsuri urgente de stăvilire a acestora. 2.

Bălăceanu. Florea. Pentru minimizarea erorilor de poziţionare geografică. 1994. coeficient de variaţie). respectiv de tipul şi clasa de sol • Statistica ariilor unităţilor cartografice de sol şi a tipurilor de sol. Munteanu şi colaboratorii. Ca metodă folosită pentru alimentarea SIGSTAR cu Stratul „Sol” este cea prezentată în „Under standing GIS” (ESRI. • Scheletul. În continuare prezentăm denumirea tabelelor respective şi anume: • Statistica ariilor pe baza unităţilor cartografice de sol • Statistica ariilor pe baza tipurilor de sol • Statistica ariilor pe baza claselor de sol • Statistica ariilor pe baza claselor de sol • Ariile ocupate de fiecare unitate teritorială de sol (poligon). după mai multe încercări. a fost necesară schimbarea denumirii unităţilor cartografice de sol şi în unele situaţii chiar a unor unităţi (poligoane) teritoriale de sol. 302 .000) în legenda actuală (elaborată de N. V. de unitatea cartografică de sol. valori externe. Pentru fiecare unitate teritorială de sol s-au introdus ca date descriptive trei caracteristici şi anume: • Unitatea cartografică (tip sau subtip de sol). V.). judeţ etc. Pentru că între cele două legende (veche şi nouă) nu există o corespondenţă netă (unu-la-unu). citată de autori). pe clase de textură a orizontului de suprafaţă • Statistica ariilor pe baza claselor de schelet • Statistica ariilor pe clase de eroziune prin apă • Statistica ariilor pe clase de eroziune prin vânt • Statistica ariilor pe clase de gleizare • Statistica ariilor pe clase de pseudogleizare • Statistica ariilor pe clase de salinizare • Statistica ariilor pe clase de alcalizare Primul pas în implementarea acestei aplicaţii l-a constituit trecerea foilor de hartă pedologică vechi (scara 1:200.Hărţile respective sunt însoţite de tabele care cuprind rezultatele prelucrărilor privind suprafeţele (valori absolute) şi indicatori statistici (frecvenţă. 1994). s-au ales 4 puncte de control pe harta pedologică pentru care eroarea de poziţionare a fost inferioară rezoluţiei datelor satelitare. deviaţie standard. În calculator a fost introdusă varianta actualizată după noua legendă. • Textura orizontului de la suprafaţă. în valoare absolută şi procent din totalul ariei ocupate în zona de interes (ecoregiune.

încă şase caracteristici care corespund claselor în care se încadrează unitatea cartografică de sol din punct de vedere al următoarelor procese: 1) Eroziune prin apă Clasa Suprafaţa afectată (% din unitatea cartografică de sol) Clasa 1: < 5% Clasa 2: 5-25% Clasa 3: 25-50% Clasa 4: 50-75% Clasa 5: > 75% 2) Eroziune prin vânt Clasa Suprafaţa afectată (% din unitatea cartografică de sol) Clasa 1: < 5% Clasa 2: 5-25% Clasa 3: 25-50% Clasa 4: 50-75% Clasa 5: > 75% 3) Gleizare Clasa Intensitate Clasa 1: Nulă (fără pericol de exces de apă) Clasa 2: Foarte redusă (pericol de exces de apă în caz de irigare Clasa 3: Clasa 4: Clasa 5: necontrolată – soluri freatic umede) Moderată (pericol de exces de apă numai în anii ploioşi – subtipuri gleizate) Puternică (pericol de exces de apă. subtipuri vertice de soluri Clasa 3: Clasa 4: nepseudogleizate) Moderată (pericol moderat de exces de apă în anii ploioşi – subtipuri pseudogleizate. vertisoluri) Puternică (exces de apă frecvent – subtipuri 303 .La aceste caracteristici s-au adăugat (prin reguli de tip „expert”). dacă nu există drenaj artificial – soluri freatic hidromorfe) Foarte puternică (exces de apă cvasipermanentă – subtipuri mlăştinoase) 4) Pseudogleizare Clasa Intensitate Clasa 1: Nulă Clasa 2: Redusă (pericol redus de exces de apă în anii ploioşi – cernoziomuri din crovuri.

12. şi 12. Programele au fost scrise în limbajul AML (Arc Macro Language.: Tabel 12.5 573. (ha) 1 unit. S-au folosit atât modele de transformare puse la dispoziţie de produsulprogram ArcINFO.4 2610. Totodată.4 32. Acest format este luat în considerare de un alt program care realizează desenarea hărţilor. soluri pseudogleizate.2 5-25 % 35 13. s-a definit un „format standard ICPA” pentru hărţile plotate. În cadrul acestei aplicaţii în judeţul Sibiu (suprafaţa 543.) uts (ha) (ha) (ha) Sub 5 % 745 427. Clasa 5: 5) Salinizare Clasa Clasa 1: Clasa 2: Clasa 3: 6) Alcalizare Clasa Clasa 1: Clasa 2: Clasa 3: planosoluri.8 25-50 % 97 35.685. A doua parte a aplicaţiei a fost cea de constituire a stratului „Acoperirea ternului”.600 km2 cu centrul în Copşa Mică. cartogr.3. Statistica suprafeţelor afectate de eroziunea prin apă în judeţul Sibiu Suprafaţa Număr de Aria Aria uts1 Aria uts1 Aria totală afectată (% din apariţii medie uts1 min. încadrate în 80 de unităţi cartografice şi 21 de tipuri de sol. Aceste date sunt sintetizate în următoarele tabele 12. Stratul respectiv s-a realizat prin clasificarea unei imagini SPOT multispectrale. cât şi de produsul ERDAS. clinohidromorfe) Foarte puternică (exces de apă prelungit în fiecare an – soluri pseudogleice mlăştinoase) Intensitate Nulă Slabă-moderată Puternică – foarte puternică Intensitate Nulă Slabă-moderată Puternică – foarte puternică A fost scris un prim set de programe care realizează calculele statistice referitoare la suprafeţe (menţionate anterior).210 ha) s-au identificat 1144 unităţi teritoriale de sol.2.4.1 365. incluzând şi codurile de culoare şi de haşuri. 1994). 1992).2 397.492.1 62.3 7.437.2 3614. Pentru clasificarea imaginii a fost adaptată nomenclatura folosită în proiectul european CORINE-LAND COVER (JRC.897. max.pseudogleice.2 304 . pentru o zonă de 1.8 10.2..

912. (ha) 17. Statistica suprafeţelor afectate de gleizare în judeţul Sibiu Număr de Aria Aria uts1 Aria totală Intensitate apariţii medie uts1 min.3 134.7 30.4 26.6 Foarte puternică 8 845.5 200.1 2223.9 310.1 Aria uts1 max.615.3 Tabel 12.50-75 % Peste 75 % 147 120 39. max.2 4.1 Moderată 148 85.2 11.7 181.9 270.0 Puternică 13 2605.0 4.0 30.8 227.085. apariţii (ha) uts1 (ha) (ha) uts1 (ha) Nulă 825 400.2 32.4 485.2 440. 305 .6 2850.888.5 297.715.144.1 Redusă 51 20.264.2 10.685.363.4 79.7 397.0 32.1 Tabel 12.6 105.9 4. Statistica suprafeţelor afectate de pseudogleizare în judeţul Sibiu Număr Aria Aria uts1 Aria uts1 de Aria totală medie Intensitate min.609.685.2 574.0 Moderată 19 54.2 222.0 1439.3.9 Aplicaţia SIGSTAR din judeţul Sibiu a pus la punct o metodologie prin care se pot obţine „produse finale standard” (hărţi şi tabele cu date statistice) care pot fi folosite în procesul de decizie privind utilizarea durabilă a resurselor de sol.5 Puternică 118 36.1 617.0 34.3 45.2 905. (ha) 1 uts (ha) (ha) Nulă 1104 485.668.4 1211.7 Foarte puternică 2 362.9 50.4.

. agricultura. evaluarea lor ca amploare şi gravitate este o condiţie esenţială pentru realizarea corelaţiei om-natură (Răuţă C. Cunoaşterea în timp util a acestor probleme. În vederea îmbunătăţirii şi modernizării procesului de supraveghere existent.1983). sporirea continuă a consumului de energie. industrializarea. materii prime şi materiale.. Potrivit recomandărilor din Programul Naţiunilor Unite pentru Mediul Înconjurător (UNEP) şi ordinul Ministrului Agriculturii nr. evaluarea.1. extinderea reţelei terestre.Capitolul 13 MONITORINGUL CALITĂŢII SOLULUI 13. prognoza. avertizarea şi intervenţia cu privire la starea actuală a calităţii solurilor şi tendinţelor de evoluţie. Această stare de lucruri a dus la necesitatea instituirii unui sistem naţional de monitoring al calităţii solurilor din România prin care să se asigure supravegherea. Obiectivul este realizarea unui sistem 306 .. urbanizarea.Cârstea Şt. 111/1977 a fost instituit şi în tara noastră sistemul de monitoring a stării de calitate a solurilor din România. ele au provocat şi efecte dăunătoare asupra solului şi a mediului. folosirea tehnicilor moderne. Deşi au avut ca scop îmbunătăţirea standardului de viaţă. Generalităţi Cunoaşterea stării de calitate a solurilor prezintă o importanţă deosebită şi se poate realiza prin monitoringul stării de calitate a acestora. începând din anul 1992 s-au pus bazele unui nou sistem de monitoring al solurilor de pe întreg teritoriul ţării. Creşterea populaţiei.

naţional integrat de monitoring al calităţii solurilor agricole şi forestiere armonizat cu cele europene. Adaptarea sistemului de monitoring la condiţiile solurilor agricole din ţara noastră a fost efectuată de către Institutul de Cercetări de pedologie şi agrochimie (I.C.P.A) Bucureşti, iar pentru solurile forestiere de către Institutul de Cercetări şi amenajări silvice (ICAS) în colaborare cu I.C.P.A. Obiectivele sistemului naţional de monitoring al calităţii solurilor au ca scop următoarele: • supravegherea sistematică a caracteristicilor calitative ale solurilor, atât în zonele influenţate cât şi cele neinfluenţate de activităţi umane, în vederea cunoaşterii stării de calitate, a evoluţiei şi tendinţei acesteia în zone specifice şi e întreg ansamblul ţării; • elaborarea prognozei cu privire la calitatea solurilor în diferite perspective, pe baza interpretării informaţiilor existente; • avertizarea organelor şi în special a factorilor de decizie asupra situaţiei calităţii solurilor; • urmărirea în dinamică a eficienţei măsurilor de prevenire şi combatere a poluării solurilor; • asigurarea documentaţiei necesare fundamentării programului naţional de producţie a mediului înconjurător; • asigurarea datelor privind calitatea solurilor din România necesare participării părţii române la realizarea Sistemului Internaţional de Referinţă din cadrul Programului Naţiunilor Unite pentru mediul înconjurător (U.N.E.P.) sau la alte programe de colaborare internaţională. În figura 14.1. se prezintă structura noului sistem de monitoring a solului.

307

NOUL SISTEM
PROGRAM NATIONAL Aer ambiental Emisii Radioactivitate Deşeuri Zone contaminate

PROGRAM LOCAL
Ape subterane Râuri Lacuri Mare/tăr m Ape uzate Resurse naturale Mlaştini Biodiversitate Păduri Vegetaţie Sol

Climat Meteorologie

Sănătate publică

PRELEVARI MASURATORI ANALIZE ASIGURAREA CALITATII
BAZA DE DATE Procesare date Analize statistice Evaluare Formularea politicii Evaluare Prognoză Lu MAAPPM Apreciere

Luarea deciziilor

Figura 13.1. Elemente pentru dezvoltare noului sistem de monitoring 13.2. Terminologia utilizată Termenii utilizaţi sunt cei din Ordinul ministrului Agriculturii şi Alimentaţiei privind aprobarea Metodologiei întocmirii studiilor pedologice şi agrochimice a Sistemului naţional şi judeţean de monitorizare sol-teren pentru agricultură (M.O. nr. 598/13 august 2002). a. Sistem de monitorizare sol-teren pentru agricultură – reprezintă supravegherea, evaluarea, prognoza şi avertizarea cu privire la starea calităţii solurilor-terenurilor agricole pe baza unui sistem informaţional, cu asigurarea de bănci de date la nivelul ţării şi al judeţelor. Cuprinde de asemenea propuneri de măsuri necesare pentru protecţia şi ameliorarea terenurilor agricole, în scopul menţinerii şi creşterii capacităţii de producţie, precum şi la utilizării eficiente şi durabile a acestora.
308

b. Studiu pedologic – constituie materialul ştiinţific prin care se concretizează o cartare pedologică sau o activitate de prelucrare a unor date pedologice deja existente (reambulare) cu sau fără cercetări în teren în completare pe un anumit teritoriu. Acest studiu cuprinde un text cu caracterizarea solurilor şi a condiţiilor de mediu, explicarea materialelor cartografice, o prognoză asupra evoluţiei solurilor, recomandări asupra gospodăriri raţionale, protecţiei şi ameliorării resurselor de sol-teren. c. Cartarea pedologică reprezintă activitatea executată în cea mai mare parte pe teren şi cuprinde următoarele aspecte: 1. cercetarea solului-terenului; 2. identificarea, delimitarea pe hartă, plan, aerofotogramă a unor unităţi de teritoriu cu soluri similare în condiţii de mediu similare (TEO) d. Bonitarea terenurilor este operaţiunea complexă de cunoaştere aprofundată a performanţelor unui teren. Condiţiile de creştere şi rodire a plantelor, gradul de favorabilitate a acestor condiţii pentru fiecare folosinţă şi cultură sunt interpretate prin intermediul unui sistem de indici tehnici, permiţând cuantificarea acestora prin note de bonitare. e. Favorabilitatea reprezintă măsura în care un teren satisface cerinţele de viaţă ale unei plante de cultură date, în condiţii climatice normale şi în cadrul folosirii raţionale. După nota de bonitare există 10 clase de favorabilitate pentru fiecare cultură şi folosinţă agricolă. f. Fertilitatea (naturală) este însuşirea globală a solului de a furniza elemente nutritive în cantităţi şi proporţii corespunzătoare pentru creşterea acelor categorii de culturi pentru care temperatura şi ceilalţi factori ai mediului sunt favorabili. g. Calitatea solurilor – reprezintă totalitatea însuşirilor solului care îi asigură acestuia un anumit grad de fertilitate naturală. h. Calitatea terenurilor cuprinde atât fertilitatea solului cât şi modul de manifestare faţă de plante a celorlalţi factori de mediu cum sunt cei cosmicoatmosferici (lumină, căldură, precipitaţii), cei geomorfologici şi hidrologici. Toate acestea au ca efect productivitatea diferenţiată a muncii omeneşti în raport cu modul de satisfacere a cerinţelor fiziologice ale plantelor. Din acest punct de vedere calitatea terenurilor este reprezentată de favorabilitatea, respectiv nota de bonitare pentru condiţii naturale. i. Unitatea de pretabilitate a terenului reprezintă arealul rezultat prin gruparea unităţilor de teren conform unui numit set de caracteristici specifice, în vederea stabilirii categoriilor de folosinţă. Gruparea terenurilor după pretabilitate cuprinde 6 clase de terenuri care sunt definite ţinându-se seama de intensitatea limitărilor şi a restricţiilor la folosinţe agricole. Se exprimă succint in formula unităţii de pretabilitate. j. Capacitatea de producţie a terenului este expresia cantitativă a modului de manifestare conjugată a tuturor factorilor de vegetaţie care
309

acţionează independent faţă de plante şi determină nivelul de satisfacere a cerinţelor fiziologice ale acestora într-un anumit loc şi într-un anumit interval de timp. Capacitatea de producţie reprezintă calitatea terenului măsurată în kg/ha. k. Studiul pedologic elaborat pentru realizarea şi reactualizarea sistemului naţional şi judeţean de monitorizare sol-teren pentru agricultură (sau studiul de monitoring al solurilor) este: 1. un studiu special pentru delimitarea, inventariere şi evaluarea resurselor de sol; 2. studiu pentru delimitarea şi inventarierea factorilor limitativi sau restrictivi ai utilizării terenurilor pentru producţia agricolă; 3. studiu pentru delimitarea şi inventarierea zonelor poluate; 4. studiu pentru estimarea nivelurilor de producţie pentru terenurile agricole, exprimate în baza notelor de bonitare pentru condiţii naturale. Etapele realizării monitoringului calităţii solurilor Pentru implementarea şi funcţionarea sistemului de monitoring trebuie parcurse următoarele etape: • proiectarea sistemului, • pregătirea instrucţiunilor de aplicare a sistemului, • conservarea probelor de sol; • executarea analizelor de sol; • stocarea datelor şi a informaţiilor; • întocmirea rapoartelor. Lucrările de teren sunt executate de către I.C.P.A cu cele 37 Oficii judeţene de Studii Pedologice şi Agrochimice pentru solurile agricole şi de către I.C.A.S. în colaborare cu I.C.P.A pentru solurile forestiere. Sunt colectate date privind: climatul, sănătatea publică, aerul, solul, apele, resursele naturale, pădurile etc., care alcătuiesc baza de date prin prelucrarea cărora se obţin informaţii care sunt utilizate de M.A.P.M. 13.3. Elementele sistemului de monitorizare Sistemul se caracterizează prin 4 elemente de bază şi anume: • repartiţia spaţială; • densitatea reţelei de observaţie; • setul de indicatori; • periodicitatea determinărilor. Primele două elemente ale sistemului de monitoring al calităţii solurilor sunt detaliate pe trei nivele: Nivelul I - cuprinde efectuarea unui minim de investigaţii în toate punctele unei reţele fixe, pentru identificarea arealelor cu soluri degradate, în stadii şi procese variate, urmărind periodic evoluţia acestora printr-un set de indicatori obligatorii;
310

Nivelul al II-lea – constă în detalierea investigaţiilor în unele puncte ale reţelei de nivelul I şi în puncte suplimentare reprezentative (studii intensive) pentru intensificarea cauzelor proceselor de degradare; Nivelul al III-lea – cuprinde investigaţii suficient de detaliate pentru verificarea ipotezelor şi analize amănunţite ale proceselor dăunătoare calităţii solului, precum şi efectuarea prognozelor şi recomandări privind măsurile de remediere. Periodicitatea determinărilor se presupune a fi la 4 ani pentru punctele fără probleme deosebite din reţeaua de ordinul I şi de 1 an pentru cele cu probleme deosebite (ex. poluarea). Primul nivel s-a realizat parţial în perioada 1992-1996 şi cuprinde o grilă fixă de 16 x 16 km, acoperind întreaga ţară (944 puncte in total, din care 675 în areale cu soluri agricole şi 269 în cele cu soluri forestiere , în cadrul căreia se procedează la alegerea unui punct în cuprinsul unui pătrat cu latura de 400 m, la fiecare nod al reţelei. Această grilă s-a realizat în concordanţă cu cerinţele impuse de “Convention on Long Range Transboundary Air Pollution “(1991). Se face descrierea şi recoltarea probelor din profilul de sol şi se realizează stocarea centralizată a probelor şi se efectuează analizele de sol. Până în prezent s-au executat circa 95% din lucrările în teren şi s-au efectuat o serie de cercetări pe suprafeţe reprezentative de nivelul II afectate de diverse procese de degradare a solului (zone din Baia Mare, Copşa mică, Zlatna, Bacău, Govora). Pentru zonele respective au fost elaborate măsuri de refacere ecologică a solurilor. În noul sistem de monitoring apar o serie de modificări esenţiale care se referă la următoarele aspecte: • repartiţia spaţială a punctelor de observaţii în cadrul unei grile fixe pentru a se înlătura subiectivismul în privinţa amplasării siturilor şi urmărirea în manieră a tuturor indicatorilor, indiferent de categoria de folosinţă şi de tipul proprietăţii; • extinderea numărului de indicatori urmăriţi care să cuprindă şi caracteristicile complexului adsorbtiv, conţinutul de metale grele, de sulf şi de fluor. Densitatea siturilor este de un punct la 256 km2.În fiecare judeţ se întocmesc rapoarte care cuprind date despre terenurile afectate de poluare precum şi interpretarea informaţiilor din reţeaua de monitoring de nivel I şi după caz,pentru nivelurile II şi III. Indicatorii de sol urmăriţi 1. Analize comune tuturor solurilor a. Pe probe în structură deranjată - compoziţia granulometrică; - hidrostabilitatea structurală; - reacţia solului; - conţinutul în humus;
311

- azotul total, fosforul mobil, potasiul asimilabil. b. Pe probe în structură nederanjată - umiditatea momentană; - densitatea aparentă; - rezistenţa la penetrare; - conductibilitatea hidraulică; - umiditatea la pF=0; - porozitatea totală; - indicele de contracţie. 2. Analize specifice a. La soluri nesaturate cu cationi bazici - suma bazelor schimbabile; - aciditatea hidrolitică; - aluminiu schimbabil; - capacitatea totală de schimb; - gradul de saturaţie în baze. b. La soluri cu cationi bazici (V = 100%, pH = 7,4 – 8,5) cu carbonaţi alcalino-pământoşi, fără săruri solubile: - conţinutul total de carbonaţi. c. La soluri cu săruri solubile şi care conţin frecvent carbonaţi alcalinopământoşi şi/sau ghips (V=100%): - reziduu conductometric; - sodiu schimbabil; - capacitate totală de schimb cationic; - gradul de saturaţie în baze; - compoziţia sărurilor (balanţa ionică). 3. Analize speciale - conţinutul de metale grele (Cu, Zn, Pb, Co, Ni, Mn, Cr, CD, forme totale); - sulf solubil, fluor solubil; - pesticide organoclorurate (HCH, DDT); - numărul de bacterii şi numărul de ciuperci; - activitatea dehidrogenazică. Metodele de analiză sunt cele adoptate în metodologiile de lucru ale I.C.P.A. (Stoica şi colab., 1986, Florea şi colab., 1978, ş.a). Din inventarierea executată de către I.C.P.A în colaborare cu O.S.P.A. şi cu alte unităţi de cercetare, pe cca. 12 mil. ha terenuri agricole şi aproximativ 7,5 mil. ha teren arabil, s-a constatat o afectare într-o măsură mai mare sau mai mică a calităţii solului de una sau mai multe restricţii. Restricţiile sunt determinate fie de factori naturali (climă, relief etc.) fie de acţiuni antropice. Se estimează că fenomenele şi procesele dăunătoare scad anual producţia agricolă cu cca 20%.

312

Poluarea chimică a solului este prezentă pe aproape 900 mii ha. Acestea deteriorează capacitatea bioproductivă a solurilor şi afectează calitatea produselor agricole. dar care funcţionează doar pe 0. etc. din care circa 200 mii ha sunt poluate cu metale grele. Chiar dacă în 313 . Eroziunea eoliană se manifestă pe aproximativ 400 mii ha. fenomenul de compactare primară ca urmare a proceselor pedogenetice naturale.5 milioane ha. Acoperirea cu deşeuri şi reziduuri solide a contribuit la scoaterea din circuitul agricol a circa 18 mii ha.P. Poluarea cu petrol şi apă sărată de la exploataţiile petroliere se manifestă pe aproape 50 mii ha.A.C. Seceta frecventă se manifestă pe aproximativ 3. Pierderile de sol provocate sunt de până la 41. Restricţiile respective pot fi determinate atât de factorii naturali(climă. relief. Deteriorarea structurii şi compactarea solului se manifestă pe circa 6.cât şi ăn perimetrele cu lucrări de drenaj. pe solurile lutonisipoase apare tendinţa de formare a crustei la suprafaţă cu efecte negative asupra răsăririi plantelor.25 mil. solurile prezintă de la adâncimea de 30-40 cm. Principalele restricţii privind calitatea solurilor Din datele prezentate de I.4. dioxid de sulf. Conţinutul excesiv de schelet în partea superioară a solului se întâlneşte pe aproape 300 mii ha.A reiese că pe aproximativ 80% din suprafaţa arabilă a ţării calitatea solurilor este afectată de anumite restricţii.P. fluor.13.C. datele respective fiind prezentate în cele ce urmează. existând pericolul extinderii datorită defrişării pădurilor şi a perdelelor de protecţie. Sărăturarea solului este constatată pe circa 600 mii ha cu posibilitatea de extindere pe suprafeţele amenajate pentru irigat sau cele pentru eliminarea excesului de apă şi care sunt exploatate neraţional(circa 1. În perimetrele irigate. Principalii factori restrictivi au fost sintetizaţi de către I.9 milioane ha terenuri neirigate. Excesul periodic de umiditate în sol este prezent pe circa 900 mii ha neamenajate pentru eliminarea surplusului de apă. Distrugerea solului prin lucrări de excavare se manifestă pe aproximativ 15 mii ha. Pe aproape 2 milioane ha terenuri arabile. dar care nu funcţionează la parametrii normali. precum şi în mare parte pe cele amenajate pentru irigaţii.) cât şi de cei antropici (activităţi agricole sau industriale).5 t/ha anual.7 milioane ha. ha prezintă risc de salinizare secundară). Eroziunea hidrică este prezentă pe 4065 mii ha iar alunecările de teren pe circa 700 mii ha.

permeabilitatea. fapt care duce la diminuarea sau chiar compromiterea totală a recoltelor.agricultură se constată o scădere a consumului de pesticide. cele mai semnificative pierderi de humus având loc ca urmare a procesului de eroziune precum şi datorită practicării unui sistem agricol neraţional. Aprovizionarea cu fosfor mobil este deficitară pe o suprafaţă de circa 4. Rezerva de humus a solurilor este scăzută sau cu tendinţă de scădere pe o suprafaţă de aproape 4.4 milioane ha solurile au o reacţie puternic până la moderat acidă. în solurile din ţara noastră se manifestă carenţe în zinc pe suprafeţe mai mari iar de molibden şi bor pe suprafeţe mai restrânse. Alcalinitatea se manifestă pe circa 162 mii ha teren agricol cu efecte negative asupra stării de fertilitate. Reconstrucţia ecopedologică a solului înseamnă de fapt reconstrucţia profilului ecopedologic.C. Abordarea acestor caracteristici este prezentată în lucrarea elaborată de I. humusul . Conţinutul de microelemente din sol.4 milioane ha teren agricol necesitând administrarea de îngrăşăminte organice şi chimice.5. în unele zone din ţară se întâlnesc în sol cantităţi însemnate de reziduuri ale unor produse cum ar fi HCH. fiind necesară aplicarea îngrăşămintelor fosfatice. 13. Această stare manifestă restricţii majore asupra calităţii solurilor utilizate în agricultură. Aprovizionarea cu humus. Orizonturile care asigură hrana plantelor alcătuiesc aşa-numitul profil ecopedologic.C.DDT. 314 .54% din suprafaţa agricolă solurile sunt mijlociu aprovizionate cu potasiu. Reconstrucţia ecologică a solurilor Îndeplinirea funcţiilor ecologice ale solului in cadrul ecosistemului este asigurată de însuşirile morfologice fizice chimice şi mineralogice ale acestuia şi în special a celor din orizontul de suprafaţă şi din cele subiacente(I.capacitatea de schimb cationic.5 milioane ha teren agricol. Pentru că această reconstrucţie nu se poate realiza pe întreg profilul au fost stabilita anumite priorităţi. Dintre aceste priorităţi menţionăm refacerea volumului edafic . Pe o suprafaţă de aproximativ 2. Dintre aceste restricţii amintim: Aciditatea solurilor. 1998).A.P. Starea agrochimică a solurilor agricole. Aprovizionarea cu azot este deficitară pe o suprafaţă de 3.reacţia solului.P.A (1987) intitulată Metodologia elaborării studiilor pedologice. necesitând aplicarea amendamentelor cu calcar. O suprafaţă de circa 498 mii ha terenuri agricole au soluri slab aprovizionate cu potasiu mobil iar pe aproape 29. Aprovizionarea cu potasiu mobil. În prezent.8 milioane ha.

instalarea unor biocenoze. plantări cu alte specii etc. prin aplicarea lucrărilor de afânare şi introducerea de noi sisteme tehnologice de conservare. în care se asigură o distribuire artificială a speciilor în biosisteme supraindividuale. terasări. • stabilirea şi aplicarea măsurilor de prevenire a degradării solurilor. prin care se realizează biosisteme care respectă în principal funcţionalitatea şi mai puţin structura şi componenţa celui anterior (ex. • refacerea rezervei de humus. ameliorarea sărăturilor.Tipuri de reconstrucţie ecologică Pentru realizarea programului naţional de reconstrucţie ecologică a solurilor din ţara noastră s-au stabilit o serie de obiective cum ar fi: • concepţii moderne de retehnologizare şi extindere a actualelor amenajări de îmbunătăţiri funciare.reconstruirea ecologică (redresare ecologică dirijată). • fertilizarea echilibrată a terenurilor agricole. • ameliorarea stării fizice a solurilor compactate artificial şi natural. • reducerea poluării cu substanţe chimice provenite de la diferiţi agenţi economici. primează funcţia de protecţie a mediului ambiental (ex.) . • elaborarea unor programe şi a unor tehnologii de cultură specifice pentru valorificarea eficientă a terenurilor în condiţii de protecţie a mediului înconjurător şi a calităţii vieţii. . în care. modificarea regimului hidric prin desecări sau irigaţii. reconstrucţiei şi a managementului resurselor de sol. 315 . în general. conservării. etc. a nisipurilor. corespunzător cerinţelor agriculturii şi silviculturii durabile.). • construirea perimetrelor de ameliorare a terenurilor degradate intens prin diverse tipuri de poluare. altele decât cele iniţiale).ameliorarea ecologică – reprezintă o acţiune mult mai intensă. prin care se realizează un biosistem supraindividual asemănător celui anterior (refacerea nivelului trofic. • revederea structurii folosinţelor agricole şi silvice. • ameliorarea stării fizice a solurilor afectate de unele procese fizice de degradare de suprafaţă.reconstrucţia ecologică. Măsuri de reconstrucţie ecologică a solurilor degradate Rezolvarea obiectivelor privind reconstrucţia ecologică a solurilor se poate face prin respectarea unor principii şi anume: • realizarea protecţiei. conform unor aranjamente considerate optime. al pH-ului. În funcţie de intensitatea degradării ecosistemului şi de natura intervenţiilor necesare pentru reconstrucţia ecologică se disting următoarele tipuri: . • corectarea reacţiei solului.

2.. modernizarea şi extinderea actualelor amenajări de îmbunătăţiri funciare pe baza unor concepţii moderne. • ameliorarea condiţiilor de fertilitate. 3. a celor ocupate cu reziduuri. Mocanu R. 31. Simpozionul naţional „Ameliorarea terenurilor slab productive din Oltenia”. avertizării şi recomandarea măsurilor de reconstrucţie ecologică în funcţie de tipurile şi complexitatea ecosistemelor abordate. 2000 – Fosfogipsul. cartographie et taxonomie. 316 . Science du sol. 1998 – Couvertures pedologiques. Avarvarei I. Editura Sitech Craiova. Avravarei I. prognozelor. în vederea stabilirii evoluţiei. France. În acest mod se poate realiza integrarea politicii agrare în cadrul politicii naţionale de protecţie a mediului înconjurător.. Arrouyas D. BIBLIOGRAFIE 1. 1/2.• urmărirea stării de calitate a solurilor prin intermediul monitoringului integrat.. vol. • ameliorarea stării fizice a solurilor prin aplicarea unui complex de măsuri ameliorative şi folosirea tehnologiilor moderne de cultură a plantelor.. şi alţii. Baize D. 4. • elaborarea unor tehnologii moderne pentru cultivarea terenurilor degradate prin exploatări miniere. nr. amendament folosit pentru ameliorarea solurilor moderat şi puternic acide cu aluminiu schimbabil. Pentru reconstrucţia ecologică a solurilor agricole se vor avea în vedere următoarele obiective generale: • reabilitarea. Velicica Davidescu. et Vion I.. 1997 – Agrochimie. Filipov F.. 1993 – Utilisation de la couleur des sols pour l’evaluation des leurs taux de matiere organique. Tomiţă O.

. Pedologie. 1996 – Architecture of the Soil Information System of Lower Saxony. Cluj-Napoca. 4.. European Soil Bureau – Research Report no. and Souchier B.. Beckett. 19. 1988. 1990 – Fizica solurilor agricole. E. Burghelea D. 34.. fizica şi chimia solului.. 1984 – Ecopedologie cu baze de pedologie generală. D. Bartoch H. Bregt A. I.. Role des organismes dans l’alteration et l’humification. Canarache A.. London. 1989 – Les bases physiques. 8. and Webster R. 13. Leyval et Toutain F..5. Chiriţă C. Baize D. Constituants et proprietes du sol. 3. Vasile D. Proceedings of a Symposium on Land Qualities in space and time. 17. Thesis. 20.. France. Cambridge University Press. P. 15. Legros J. 1987 – Geografia solurilor României. Întreprinderea poligrafică Iaşi. 6. H. 1-15. Chamayou H. Netherlands. INRA. Paris. Udrescu S. Agricultural University. P. Academic Press. Jabiol B. 8. Bucur N.. Paris.. Berthelin J. Lixandru Gh. Formarea.. Boş N.. Bucureşti. France.. 1995 – Drept funciar şi cadastrul român. 11. 22.. Editura Moldova Iaşi. A. Wageningen. 10. Iaşi. T.. Baize D. D. K.. Wageningen. P. Blaga Gh. 1996 – Pedologie. France. Science du sol. Editura Albastră. 1971 – Soli variability: a review Soil and fertillizers. Probleme agricole nr. Cuza” Iaşi. chimiques et mineralogiques de la Science du sol. Presses Universitaires de France. Bucur N. Bucur N.. 1982 – Constituents and properties of the soils.. . 1982 – World soils.Guide pour la descriptions des sols. 12. 1989 – Modelling land qualities in space and time: the role of Geographical Information Systems. de pe podzolul din depresiunea Nemţişor. 1997 – Principi fundamentale de ştiinţa solului. Bonniau M. 1995 . august 22-26. Masson. Băduţ Mircea.. 2003 – Cadastru general.. Editura Didactică şi Pedagogică Bucureşti. evoluţia. Editura Ceres Bucureşti. G. Teşu C. 1995 – Refentiel pedologique. 1957 – Diferenţierea morfologică a orizonturilor şi suborizonturilor solului. Editura Universităţii „Al. 317 .. U. nr. 2.. INRA. Editura All Beck.. 18. Editura Dosoftei.. 24. 21. anul XIII. Ph. Rusu I. Lixandru Gh. Michel C. 2004 – Sisteme Informatice Geografice. Barbu N.. 9. 23.. 14. 1994 – Biologie des sols. Burrough. 1962 – Influenţa unor îgrăşăminte şi amendamente asupra producţiei şi compoziţiei floristice a fâneţei Agrostis vulgaris With. 1992 – Processing of soil survey data. 7.. Princiaux sols d’Europe.. Bridges M. The Netherlands. 16.

environment. vol. 26. 1983 – Bazele ecologice ale 318 . 38. Paris. 40. Davidescu D. 5-eme Edition Masson Paris. Eliade Gh. 1984 – Concepţii moderne în fertilizarea organică a solului. Bucureşti... 28. Contoman Maria. Masson... Wageningen. Velicica Davidescu. Editura Ceres. 31. 1981 – Agrochimie modernă. 33. Davidescu D. Bucureşti. 36.. 1980 – Sistemul român de clasificare a solurilor. Editura Ceres Bucureşti. 1991 – The major soils of the world. Dreissen M. 42. Bucureşti. 41. 1994 – Recultivarea terenurilor degradatede exploatările miniere din bazinul carbonifer Oltenia. Dorneanu A. Simpozionul Euroaliment. Bucureşti. Dumitru M. 1-2. Quaterly Bull. Roxana Enache. Editura Risoprint. Greece. Adler G. 1997 – Abrege de pedologie. Stangu I. Horticultură. vegetation. 35. vol. Lucrări ştiinţifice seria B. 30. Stefanic Gh. XXXIX. 39. Răuţă C. 1999 – efectele remanente ale unor practici agricole asupra stării fizice a solului. 1988 . Editura Ceres.. Editura Fundaţiei Universitare „Dunărea de Jos” Galaţi. 2000 – The influence of some technological factories on the main physiological processes about „Muscat of Hamburg” variety in „Dealurile Bujorului” vineyard. Information Specialists. Velicica Davidescu. Sol. Cluj-Napoca. Eugenia Gamenţ. Agricultural University. Of the Int. 1976 – Dirijarea fertilităţii solului. 37. 1955 – Pedologie generală. Enache M.. P. XLIII.. Bucureşti. factor important în dezvoltarea durabilă a agriculturii.. Puiu Şt. Popescu I. Editura Ceres. no. 29.. 32.. Canarache A. Netherlands. Contoman Maria. Eckelmann W. 34.. Bucureşti.. 2004 – Economic assessment of agricultural grounds – basis for introduction of general cadastre in Romania. Alexandrina Zaharia. Athens.. Contoman Maria. Mariana Răvdan. Dumitru Elisabeta. Bucureşti. Montpellier. Vintilă Irina... Velicica Davidescu.. H. Dumitru M. Editura Agro-silvică. Duchaufour Ph. Editura Transilvania Press. Association of Agric. Bucureşti. Duchaufour Ph. 1994 – Soil Information System. Conea Ana. Editura Academiei Române. FIG Working Week. Dudal R.. Editura Academiei Române. Davidescu D.Pedologie. Conea Ana.25. 1994 – Agricultura biologică. 2003 – Întreţinerea şi protecţia solului. Gus P. 1977 – Dicţionar de ştiinţa solului. Ghinea L. şi alţii .. Editura Ştiinţifică şi enciclopedică. 1992 – Agrochimie horticolă. May 22-27. Dorneanu A. Bucureşti. 2004. The digital information system for soil protection in Germany. Florea N... France.. ICPA. Chiriţă D.. 27.

Principii. 2004 – Geoscientific maps of Baden – Wurttemberg developed by GIS applications.A.... A. 53. Essex. Terra nr. Their formation classification and distribution. Soil Map of the world. Fitz Patrick E. 1997 – GIS Aplications and Database Development within FAO’s Land and Water Development Division.. Paris. Rome. 44. 45.O.. F. 50. 51. Georgeta Untaru. 67. Florea N. France. 1986 – An Introduction to Soil Science. F. 1987 – Metodologia elaborării studiilor pedologice. Munteanu I. Ştiinţa solului nr. Editura Terra nostra. F.000.I. 2003 – Pedologie. vol. 57. Lupaşcu Gh.. 1-2 oct.. Florea N. 1990 – Guide lines for Soil Profile Description. şi alţii. FAO Soils Bulletin no. Ana Tudor. Masson.. Scientific and Technical. Filipov F. Espiau P. Longman Scientific and technical.. Fitz Patrick E.000.. Constituants et proprietes du sol.. 1968 – Traite de pedologie agricole.. B. fertilităţii solurilor.43. 49.A. Soil Map of the world 1:5. Teaci D. Editura Ceres Bucureşti. Piciu I. 2000 – Sistemul Român de Taxonomie a Solurilor. 3. 56.. 1981 – The chemistry of soil 319 .. Răuţă C. Chişinău. 1984 – Harta zonelor pedoclimatice ale RSR. Hayes M. 17-21 august.C. 61.. Florea N. XXX. Bucureşti.. J.. Longman. FAO. 60. I. 4. 1971-1981 – FAO UNESCO. Grigoraş C.S. Gaucher G. Răuţă C.... Rome. Canarache A. 3. Paris. 1. Munteanu I.R.O. European soil Bureau – Research report no.. Florea N. Solis Bulletin 60... H.A. 1982 – Gruparea terenului pentru irigaţii. 52. Greenland D. Rapoartele Conferinţei Ştiinţifice de Ştiinţa Solului. Editura Universităţii „Al. 48. Canarache A. to. Schuff J. Enschede... – I. Proceedings of ITC – ISSS Conference on GEO – Information for Sustainable Land Management. A. Gunod.O. 47. Pedologie 2. England.A. 55. F. I. Essex.. Ştiinţa Solului vol. 1963 – Legile generale de răspândire a solurilor pe Glob. 59. nr.000. criterii. Florea N. Schweizer R. ICPA Bucureşti.. 46. 58. Florea N... 1993 – Agro – ecological assesment for national planning: the example of Kanya. F. Revised legend. X.O. 54. Florea N. 1980 – Soils. scara 1:500. 1997 – distribuţia cantitativă a solurilor în principalele unităţi de relief din România. 1996 – Dezvoltarea concepţiei genetice naturaliste despre sol a lui Docuceaev în România. Bălăceanu V. Fritz C.O... 1990 – FAO UNESCO. Sokol G. Iaşi. Paris. Le sol et ses caracteristiques agronomiques. 1994 – Le complexe absorbant.A.. England. Cuza” Iaşi.

Jigău Gh. kobza J.. nr.... EUR 13340 EN Office for the Official Publications of the European Communities. Heineke H. 77. European Soil Bureau – Research Report no.. 2001 – Cercetarea ştiinţifică şi agricultura durabilă. Bucureşti. 27 (535).. 66. New York. 78. J. 4 Lăcătuşu R. 1980 – The Soil Resource: Origin ad Behavior. 1978 – Concepţia profesorului Nicolae Bucur cu privire la interpretarea fenomenului de regradare a solului. I. Editura Polistar S. Kizak J. 72. Luxembourg. Chişinău. 74... Şchiopu D. 65. Cambridge University Press. Deckers J. Killman K. – Agrochimie. Editura Universităţii „Al. European Soil Bureau – Research Report no. De l’analyse spatiale a la gestion des territores.L. 1998 – Dicţionar de Ştiinţa şi ecologia solului. Hrasko J. 2004 – Development of soil inforation systems in the Federal Republic of Germany – Status Report. Redacţia revistelor agricole.. Lixandru Gh. Hodgson J. 10-16 iulie Bucureşti. Lausanne.. NewYork. Nimeeek j. Lupaşcu Gh. Editura Helicon.Iaşi... 76.R. 75. European Soil Bureau – Research Report no. 4. 71. 64. Parichi M. 4... 1997 – Solurile lumii. European Soil Bureau – Research Report no. 2004 – The Soil Information Systems of Slovakia and its utilisation in land evaluation.. Vanclooster M. Timişoara.. Eckelmann W. Bucureşti. 1. Editura Agris.. Hubrechts L. 1997 – procese de pedo şi metapedogeneză. Vander Poorten. 1996 – Cartographies des sol. John Wiley and Sons. Editura didactică şi pedagogică Bucureşti. Linkes V. Jigău Gh. ICPA. Editura Junimea Iaşi. seria A.. 68. 70. 67. 1998 – Monitoringul stării de calitate a solurilor din România. Editura Mirton Timişoara. 69. M. Legros Jean-Paul. A Basis for European Soil Protection. 2004 – From Soil Survey to quantitative land evaluation in Belgium. 2000 – Agrochimie. Adevărul economic – Agribusiness. I. şi colab.62. 2002 – Deşertificarea ameninţă cele mai fertile terenuri agricole ale României.. Soil and Groundwater Research. Lixandru Gh. Foster R. Florea N. 79.. 1991 – Soil Survey. 1998 – Pedologie generală.. 2004 – Development of the Soil Information System for the Czech Republic. 1994 – Soli ecology. Press Polytechniques et Universitaires Romandes. Springer. 73. Lucrări ştiinţifice. şi colab. processes.. Hera Cr... Lupaşcu Gh. Hera Cr.A. Vacek O.. 4 Ianoş Gh. Cuza” Iaşi. Jenny H.. Vârlan M. 320 . 63..

Lucrări ştiinţifice.. Editura Ceres Bucureşti. 1982 – Solurile României. 1994 – Pământul şi folosirea lui în agricultură. Corcodel A. 1977 – Pedologie generală şi ameliorativă. Seria Agronomie. Radu O. 1974 – Lucrări practice de pedologie. Ramade F.... 94. 3-4 Bucureşti. 2nd FIG Regional Conference.. Puiu Şt. Stângu I. Editura Ceres Bucureşti. 96.. France. december 2-5. 1994 – Elements d’eccologie fondamentale. Editura All Beck Bucureşti.. Puiu Şt. Papacostea P. 1-2..A. 81. Huţanu Cr. Basarabă A.. Editura „Terra Nostra” Iaşi. Obrejanu Gr. 2003. 89. Morocco. Oanea N.. 99. 2003 – Cadastre and environment protection. 1963 – Pedologie generale.. Cuza” Iaşi. Merlescu E. 1972 – Pedologie. Ştiinţa solului XXII. 93. Muller G. France. 1968 – Biologia solului. 1980 – Bonitarea terenurilor agricole. Editura Didactică şi Pedagogică Bucureşti. Editura Ceres Bucureşti. Tom.. 47.. Alexandra Radu. le sol 19 eme Edition. Editura Alutus Miercurea Ciuc. 2003 – Pedologie aplicată. Lupaşcu Gh. 82. Patriche Cr. Centrul de multiplicare I. Rogobete Gh. 321 . 83. 1983 – Prevenirea şi combaterea poluării solului. 84. 2003 – Evaluarea biofizică şi tehnică a terenurilor agricole. Ediscience International. Editura Piatra Craiului Bucureşti. Patriche Cr. Răuţă C.. 92. Oanea N. 1976 – Biologia solului.. 88. Merlescu E. nr. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică.. Paris. Cârstea St. 2001 – Pedologie.80. 2000 – Baza mondială de referinţă pentru resursele de sol. Editura Ceres Buicureşti.. Iaşi.. 86. Sainte Gemmes sur Loire. Margulis H.. Mihaela Irimescu. Pană Viorica. 2004 – evaluarea calitativă şi valorică a terenurilor agricole pe baza bonitării cadastrale a solurilor. Editura Didactică şi Pedagogică Bucureşti. USAMV Iaşi. Collection „Sciences et techniques agricoles”. V. Miclea M. 1995 – Cadastru şi cartea funciară. I. şi colab.A.. Marakech. Teşu C.. 100 Stefanic Gh.. Moca V. 101 Teaci D. Iaşi.... 91.. Editura Universităţii „Al. Editura Agrosilvică Bucureşti.. Costescu M. 97. 90. 87. vol. Mihăilă M. Oană I. 1995 – Cadastrul general şi publicitatea imobiliară. developing synthetic indicators of biological chemical and soil potential.. 1992 – Les bases de la production vegetale. Ştiinţa solului nr.. 1994 – Solurile României în sistemele de clasificare internaţionale. 95. Munteanu I. 85. I. Soltner D. 1998 – research for . Bucureşti... 98. I. Georgeta Oprea.

Editura Fundaţiei Universitare „Dunărea de Jos” Galaţi. vol. date a profilelor de sol (PROFISOL) – Structură şi funcţiuni. . terenurilor agricole. Raport 60 – FAO/UNESCO.. 322 . 107 Vlad. Resources. 108 Zaharia Alexandrina. Curelariu G. 104 Vlad V. Ecaterina Târhoacă. 1997 – . 109 Zarnea G. . nr. terenurilor. 2001 – Model general de evaluare a amplasamentului . întocmirii studiilor pedologice şi agrochimice şi a finanţării sistemului naţional şi judeţean de monitorizare sol-teren în agricultură.R. 2. V. 2000 – O schiţă de sistematizare a domeniului evaluării . 106 Vlad V. 114 ***. Ştiinţa Solului.. Revised Legend. 2001 – ICPA/OSPA/IEA – Norme de conţint pentru elaboarea . 1994 – Tratat de microbiologie generală. Ştiinţa solului. 112 ***. vol. Academiei Române Bucureşti.S. Muntenu I. 1-2. vol.. V. sinth Edition. 29 D. 1988 – Soil map of the world. Ştiinţa Solului. XXXVII. XXXV. vol.. studiilor pedologice şi bonitarea terenurilor în vederea întocmirii cadastrului agricol (proiect). 1977 – Solurile lumii. 1977 – Baza de . 111 ***. agricole şi baza de date a cadastrului calitativ agricol. XXXIV. 2002 – drept funciar şi publicitate imobiliară. 103 Vintilă Ruxandra.. Ştiinţa solului. .102 Udrescu S. USDA Soil Conservation Service. 2. Lucrările celei de-a 15-a Conferinţe Naţionale pentru Ştiinţa Solului – Publicaţiile S. 2002 – MAAP – ordin 223 privind aprobarea metodologiei . Editura Ceres Bucureşti.. Aplicaţii ale Sistemului Informatic Geografic al resurselor de sol şi de teren ale României (SIGSTAR) în judeţul Sibiu.. nr. XXXII. Editura . Irina Moise. nr. .S. World Soil . 1996 – Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare. 105 Vlad V. 110 ***. Washington. Daniela Popa şi colab.. Rome. 1994 – Keys to Soil Taxonomy.. nr. 113 ***. 2003 – Consideraţii privind bonitarea cadastrală a terenurilor .N. 1-2.

323 .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful