.

1 Criza creditelor ipotecare din SUA 2.Inceputul crizei economice In America 1.3 Vînzările de maşini s-au prăbuşit în februarie 3.4 Inflaţia a luat-o razna în februarie 3.Bibliografie .1 Care au fost efectele crizei asupra economiei romanesti 3.Efectele crizei economonice cazul Romaniei 3.2 Scaderea consumului reflecta un standard de viata mai scazut 3.Inceputul crizei economice in Europa 2.5 Efectele crizei  Multinaţionalele pleacă din România 4.Efectele crizei actuale asupra investitiilor din domeniul economic Cuprins: 1.1 Fug investitorii 2.3 Romania vulnerabila 3.2 Refuz la schimb valutar 2.Conditiile FMI pentru un imprumut de criza 4.1 Adevaratul pericol al împrumutului uriaş de la FMI al României 5.

citat de publicatia Financial Times. in SUA. scaderea bursei. materializate intr-o criza care a imbolnavit sistemul financiar global.1 Criza creditelor ipotecare din SUA a zguduit sistemul financiar global si ameninta acum lumea cu o recesiune economica. care a adancit criza creditelor. iar pe parcursul anului 2007 s-a transformat intr-o criza a creditelor la nivel mondial. Bear Stearns. pe fondul crizei creditelor imobiliare din SUA. Fondul Monetar International a apreciat ca aceste caderi inregistrate de bursele din intrega lume. Si asta pentru ca cea mai mare economie mondiala. confuzia cu privire la concepte fundamentale cum ar fi lichiditatea. Analistii Moody's Investors Serv considera ca reducerea trasabilitatii riscului in procesul de inovare financiara. de noi obstacole: falimentul celei de-a cincea banci de investitii ca marime. care le-au revandut fondurilor de pensii si fondurilor speculative. intelegeri intre autoritatile de politica monetara si industria financiara si absenta unui sistem de evaluare satisfacatoare. odata cu executarea silita a tot mai multor americani. interactiunea dintre riscurile creditarii si ciclul economic. retragerea investitorilor. si are la baza riscuri excesive. a Statelor Unite ale Americii. care au castigat sute de miliarde de dolari acordand imprumuturi unor persoane cu un istoric de plata indoielnic. cat si pentru agentiile de rating. aceasta urmand sa se incheie abia dupa stabilizarea preturilor din sectorul imobiliar". banca centrala a SUA). "Statele Unite traverseaza cea mai grava criza financiara de dupa al doilea Razboi Mondial.Interactiunea dintre evaluarea riscurilor creditarii si ciclul de afaceri este o problema atat pentru managerii de risc. absenta unui sistem de evaluare satisfacatoare si falsa precizie in ceea ce a devenit un sistem cu o complexitate accentuata exponential. Alan Greenspan. 1. Mapamondul se afla in fata uneia dintre cele mai mari provocari: criza economica. in special. Dupa ce a "debutat" anul trecut cu criza din sectorul imobiliar. a declarat fostul presedinte al Rezervei Federale americane (n. orice se intampla in SUA are repercursiuni in intreaga economie mondiala si. Aceasta are radacini foarte adanci si destul de solide. Criza a debutat practic in toamna lui 2006. Aceste datorii au fost apoi transformate in obligatiuni si vandute institutiilor financiare din toata lumea. (SUA) se afla in pragul (unii analisti spun chiar ca in mijlocul) unei recesiuni extrem de puternice. erau previzibile si nu constituie un motiv suficient pentru a revizui perspectivele de crestere ale . La baza acestei crize sunt companiile ipotecare din SUA. Fiind cea mai mare economie mondiala. Piata imobiliara supraincalzita si excesele consumatorului american au inceput sa-si arate efectele negative asupra intregii economii a SUA.Fed.r. a adancit instabilitatea de pe piata creditelor. economia americana se loveste. deficitul comercial si scaderea bursei * Pierderile la nivel global sunt estimate la 800 de miliarde de dolari . care nu-si mai puteau achita ratele. au fost facorii esentiali. .Capitolul 1. a cincea ca marime. Recesiune in America Statele Unite traverseaza cea mai grava criza financiara de dupa al doilea Razboi Mondial * Falimentul bancii de investitii Bear Stearns. deficitul comercial. acum. in Uniunea Europeana si in Japonia. Banca Mondiala si alte institutii de rating au trebuit sa-si revizuiasca in scadere previziunile pentru cresterea economica globala di n2008-2009.

Bancile centrale din lumea intreaga si-au unit fortele pentru a combate efectele crizei creditelor. a decis sa renunte la un acord de cooperare strategica cu Bear Stearns. Indiferent de aceasta discutie.61 dolari pe unitate atins anul trecut. inainte de declansarea crizei de pe piata creditelor. cea mai mare companie chineza de brokeraj listata la bursa. a spus Zoellick. a declarat ca Statele Unite s-ar putea indrepta catre o recesiune. dupa ce aceasta a fost preluata de JP Morgan. care a atins. director in Fondul Monetar International (FMI). "Oamenii dezbat daca va fi sau nu va fi recesiune. pentru numai 2 dolari pe actiune. la 37. Pe de alta parte. Capitolul 2.r. respectiv 236 de milioane de dolari. CITIC Securities. 58. a declarat si directorul general al Fondului. daca se tine seama de litigiile si alte costuri ale Bear Stearns. a apreciat Greenspan. transmite Reuters.economiei mondiale.5 miliarde dolari in decembrie. pretul extrem de scazut demonstrand amploarea problemelor din sectorul financiar american.5%) fata de luna decembrie 2007. transmite Reuters. Problemele de pe pietele de creditare s-ar putea extinde asupra intregului sistem financiar. FMI urmand sa isi revizuiasca in scadere previziunile. de la 33. Totodata. Pretul preluarii este de numai 1/15 din cotatia actiunilor Bear Stearns la inchiderea tranzactiilor de vineri si la mare distanta de recordul de 172. Pretul total care va fi suportat de JP Morgan va fi de sase miliarde de dolari. Cu toate acestea. JP Morgan Chase a incheiat un acord pentru preluarea bancii de investitii Bear Stearns. iar analistii considera ca. Perspectivele de dezvoltare a economiei mondiale s-au inrautatit si riscul extinderii crizei declansate in sectorul financiar american este foarte ridicat. .4 miliarde dolari. in ianuarie. iar Europa va continua sa se confrunte cu noi probleme pe pietele financiare. ceea ce ar putea determina scaderea valorii contabile a institutiilor americane si globale cu 800 miliarde dolari.000 de angajati si este specializata in schimburi de instrumente financiare cu zeci de banci din intreaga lume. Robert Zoellick. El a salutat masurile de urgenta luate de Fed si a spus ca institutia financiara americana si Banca Centrala Europeana (BCE) iau masurile necesare pentru a rezolva problema deficitului de lichiditati de pe piata. Dominique Strauss-Kahn. Probleme in Europa "Aceasta criza va face numeroase victime". Bear Stearns are peste 14. potrivit datelor Trezoreriei SUA. sustine cresterea dobanzilor pentru a tine sub control presiunile inflationiste. a declarat Anoop Singh. cu aproape jumatate (cu 48. (n.2 miliarde de dolari. achizitiile de actiuni au scazut la 17.4 miliarde de dolari.1 Fug investitorii Intrarile nete de capital pe piata Statelor Unite s-au diminuat. in prima luna a acestui an. presedintele Bancii Mondiale. intrucat investitorii privati au evitat activele americane.SUA) se confrunta cu o grava incetinire economica comparativ cu situatia anterioara si ar putea sa intre in recesiune". Valoarea intrarilor de capital din ianuarie nu a fost suficienta pentru a acoperi deficitul comercial al SUA. desi statele emergente nu par foarte afectate de criza mondiala. inclusiv la o investitie de un miliard de dolari in banca americana. . acest lucru va amplifica declinul dolarului. 2. pe termen lung.

in timp ce activitatile imobiliare.9%. cresterea acestuia fiind alimentata de avansul economic si al consumului intern. cu 1. desi in cazul unor state.5905 unitati pentru un euro. si de finantarea acestuia au fost subliniate de mai multi economisti nationali si internationali. insa aceste venituri se vor diminua. la 95. se spune in raport. care a inregistrat o scadere de 7. avand in vedere deficitul inalt de cont curent. estimarile indica atingerea pragului de 15% din PIB. 2. Riscurile legate de nivelul inalt al deficitului de cont curent al Romaniei. 3. potrivit unui raport al Economist Intelligence Unit (EIU). Aceasta diferenta provine in mare parte din rezultatul slab inregistrat in ultimele trei luni ale anului trecut. cerintele de finantare externa sunt ridicate. cand economia a inregistrat o crestere 2. In timp ce industria a fost afectata de scaderea sau chiar anularea comenzilor pentru export sau pentru piata locala. financiare. din cauza ritmului sustinut al deprecierii monedei Statelor Unite fata de euro. pe masura ce procesul de privatizare se va finaliza. cu peste 3%.77 yeni pe unitate. Industria a fost victima principala a crizei economice. Capitolul 3. Finantarea deficitului de cont curent s-a realizat in principal prin investitii straine directe.2 Refuz la schimb valutar Unele case de schimb valutar din Amsterdam refuza sa schimbe dolarii turistilor in euro. Pentru acest an. "Europa Centrala si de Est a beneficiat de cresterea inca puternica din zona euro. astfel ca aceste tari sunt vulnerabile la schimbarea sentimentului investitorilor". Ratele mai mari la banci la creditele luate in valuta. cea mai mare scadere fiind in cazul serviciilor prestate populatiei.2.2 Scaderea consumului reflecta un standard de viata mai scazut . inchirieri si servicii pentru intreprinderi au scazut si ele cu 1. in anul 2008 economia tarii noastre a inregistrat o crestere de 7.3 Romania vulnerabila Romania este una dintre cele mai vulnerabile tari din regiune la turbulentele externe. consumul populatiei a scazut si el datorita veniturilor in scadere.8 yeni pe unitate. amintesc economistii intr-un raport al EIU. Moneda americana a coborat si fata de yen.1%. daca nu chiar pierderea locului de munca.1 puncte procentuale peste nivelul din 2007 dar sub estimarea Comisiei Nationale de Prognoza (CNP) de 7.7%.7% fata de perioada similara din 2007. au determinat reducerea consumului final al gospodariilor populatiei cu 4.9%.1 Care au fost efectele crizei asupra economiei romanesti Conform datelor Institutului National de Statistica (INS). transmite Mediafax. de 1. care a atins anul trecut 14. in conditiile agravarii crizei din piata financiara americana. respectiv de 14. revenind ulterior la 96. tendinta de economisire si inghetarea sau scaderea salariilor din mediul privat. Dolarul a atins luni un nou minim record. precum Romania si Bulgaria.7%. fiind cel mai slab ritm de apreciere din ultimii noua ani.5% fata de aceeasi perioada de referinta. România se clatină din cauza crizei financiare mondiale 3.2% din PIB.

Pe canalul cursului de schimb. a declarat miercuri ca el personal se bazeaza pe un pronostic de crestere economica de 1. cit si sub media noilor state membre. „Serviciile insotesc dinamica unui standard de viata. inseamna ca romanii au trait mai prost. in ultimele trei luni din 2008 fata de aceeasi perioada din anul precedent. La categoria produse de consum este evident ca scaderile vor fi mai mici. Traian Basescu. la prezentarea raportului trimestrial asupra inflatiei. nu am constatat existenta activelor toxice. si a serviciului datoriei externe private. reducerea intrarilor de valuta a dus la presiuni . Bugetul pe anul in curs a fost alcatuit avand ca baza o crestere economica de 2. In cadrul raportului anual de convergenta trimis de Guvern catre Comisia Europeana. pentru ca sunt lucruri la care nu poti renunta. cu un standard de viata mai scazut.Simplu spus. ca este de un optimism prudent. scaderea consumului. a precizat doar. In consecinta. Gheorghe Pogea. restringerea accesului la finantare externa a provocat un impact asupra volumului creditarii.5%. Daca pentru anul trecut Romania se poate lauda cu o crestere economica mult peste media europeana. financiar. a declarat recent ca se asteapta ca in primele trei luni ale acestui an cresterea economica sa fie sub 1%. Ministrul Finantelor. a spus Isarescu. Adica romanii vor taia de acolo de unde se poate. in timp ce guvernatorul BNR. Din punct de vedere al canalului financiar. fara a da o cifra exacta. Mugur Isarescu. Scaderea cresterii economice este evidenta. in anumite conditii. prin leasing. impinge Romania in recesiune. Mugur Isarescu. cu precadere a componentei in valuta. dupa o a treia runda de evaluare la nivelul sistemului bancar romanesc. transmiterea lor avind loc prin urmatoarele canale: comercial. Vor scadea serviciile turistice. Acesta este solid si nu ne va crea probleme ca in alte tari. investitorii straini au o disponibilitate mai redusa de a-si asuma riscuri in economiile emergente. Lovitura de gratie pe care ar putea sa o primeasca Romania anul acesta ar fi un an agricol dezastruos. de exemplu”. cum ar fi mancarea. Poate constitui chiar o ancora pentru limitarea efectelor crizei financiare internationale”. E normal ca ajustarea sa vina de pe sectorul de servicii. Isarescu: Efectele directe ale crizei financiare asupra Romaniei sint limitate Efectele directe ale crizei financiare internationale asupra Romaniei sint limitate. lucrurile stau mai prost cand vine vorba de anul in curs. director de investitii Euroke Pensii. De asemenea. Presedintele Romaniei. iar sistemul bancar romanesc nu este afectat de produsele toxice. ponderea creditului acordat sectorului privat se situeaza la circa 39 la suta din PIB. in special la servicii. ministerul precizeaza ca in cazul unei scaderi si mai mari a economiei europene si a unui an agricol prost. nivel plasat atit sub media Uniunii Europene. Au scazut vanzarile din magazine. a declarat guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei. Am avut timp sa analizam bilanturile bancilor si. ceea ce a dus la diminuarea investitiilor straine directe si de portofoliu. Guvernatorul Bancii Centrale a subliniat ca efectele indirecte ale crizei financiare si ale recesiunii globale se manifesta deja in Romania. exista pericolul ca economia locala sa intre in recesiune.5%-2% in 2009. a declarat pentru Gandul Radu Craciun. “Nu avem produse toxice in sistemul bancar romanesc. El a aratat chiar ca produsele bancare traditionale sint suficient de atractive din perspectiva institutiilor de creditare. al increderii. ceea ce ar putea. se vor cumpara mai putine masini. al cursului de schimb si al efectelor de avutie si bilant.

194 de înmatriculări noi în februarie.7 la sută. cu 66.30. per ansamblu numărul de înmatriculări de maşini noi înregistrînd o scădere medie de 18 la sută. între cele zece state care au aderat la UE după 2004. de la 50.423 de autoturisme noi În primele două luni ale anului.3 la sută. piaţa auto românească se situa pe a doua poziţie.5 la sută mai puţine comparativ cu aceeaşi lună din 2008. numărul de înmatriculări de maşini noi în România a scăzut de peste două ori faţă de perioada similară din 2008. cînd au fost înmatriculate 21. România (-66. Astfel.6 la sută). iar în februarie ţara noastră a avut cea mai semnificativă scădere a vînzărilor auto dintre noile state membre ale Uniunii Europene. după cea poloneză.83.30. Conform Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA). în urcare cu 7.cel al efectelor de avutie si bilant deteriorarea activului net al populatiei si al companiilor s-a produs pe fondul ponderii ridicate a finantarii in valuta si a deprecierii leului si a scaderii preturilor activelor mobiliare si imobiliare. cînd au fost înmatriculate 21. şi Germania unde s-a înregistrat o creştere cu 21.500 euro pentru posesorii de maşini mai vechi de 9 ani.120 de noi autoturisme Dacia.823 de maşini noi înregistrate. Spania (48.000 de euro pentru posesorii de maşini mai vechi de 10 ani.5 la sută. şi Cehia . Această tendinţă poate fi observată în toate ţările din Uniunea Europeană.3 la sută. iar pe ultimul canal .151.702 unităţi în primele două luni din 2008 la 944. evoluţia din primele luni ale anului în curs a determinat coborîrea pe a treia poziţie.3 Vînzările de maşini s-au prăbuşit în februarie Conform Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA). Prima de casare salvează vînzările Sigurele ţări din Uniune care au avut creşteri ale vînzărilor auto în această perioadă sînt Luxembrugul.918 la 20. de la 1. unde plusul a fost de 0. numărul de înmatriculări de maşini noi în România a scăzut de peste două ori faţă de perioada similară din 2008.823 de maşini noi înregistrate.7 la sută. România fiind devansată la vînzările auto de Polonia . România fiind devansată la vînzările auto de Polonia . şi Cehia .918 la 20. o tendinţă asemănătoaree putînd fi observată şi în Franţa.4 la sută).182 de autoturisme noi.194 de înmatriculări noi în februarie. Situaţia din Germania se datorează deciziei guvernului german de introducere a primei de casare de 2. în februarie au fost înmatriculate în România doar 7.182 de autoturisme noi. cu 66.3 la sută. Conform statisticilor ACEA.721 de automobile în ianurie-februarie 2009. în scădere cu 7.3la sută faţă de .965 de automobile. unde scăderea a fost atenuată de prima de casare de 1. de la 50. iar în februarie ţara noastră a avut cea mai semnificativă scădere a vînzărilor auto dintre noile state membre ale Uniunii Europene. au fost înmatriculate 9. Astfel.5 la sută mai puţine comparativ cu aceeaşi lună din 2008. în februarie. dacă în 2008.de depreciere a leului.9. dacă în 2008. între cele zece state care au aderat la UE după 2004. în creştere cu 8. Cele mai semnificative scăderi ale vînzărilor sau înregistrat în Islanda (.423 de autoturisme noi În primele două luni ale anului. pe pieţele din Europa. în urcare cu 7. piaţa auto românească se situa pe a doua poziţie.46.8 la sută) şi Ungaria (. în scădere cu 7.5 la sută). evoluţia din primele luni ale anului în curs a determinat coborîrea pe a treia poziţie. după cea poloneză.9. în februarie au fost înmatriculate în România doar 7.965 de automobile. 3.

cînd au fost înmatriculate 8. rata anuală a inflaţiei ajungînd la 6. Cele mai mici salarii au primit angajaţii din hoteluri şi restaurante.423 unităţi. administraţie publică. a fost ratată. În 2008. cele ale mărfurilor nealimentare au urcat cu 1.48 la sută.preţuri în creştere cu 6.24 la sută). a declarat recent că sînt şanse mari ca ţinta de inflaţie fixată pentru acest an.32 la sută.februarie 2009) faţă de precedentele 12 luni (martie 2007 . iar preţurile mărfurilor nealimentare au urcat cu 6.8 la sută. extracţia minereurilor metalifere. Cele mai mari scumpiri au fost înregistrate la medicamente . depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport. în inauarie. producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică.89 la sută Guvernatorul BNR. ţinta de inflaţie a BNR de 3.8 la sută.5 la sută. tarifele serviciilor au crescut cu 9. industria metalurgică. apă caldă şi aer condiţionat. de 0.29 la sută) şi energie termică (2. salariul mediu nominal net a fost de 1. preţurile mărfurilor alimentare au crescut cu 0.perioada similară din 2008. fabricarea altor mijloace de transport. transport urban (1.87 procente. să fie atinsă. transporturi pe apă.4 Inflaţia a luat-o razna în februarie Institutul Naţional de Statistică (INS) a anunţat că rata inflaţiei a fost.69 la sută).31 la sută).53 la sută) şi poştă şi telecomunicaţii (1. 3. de preferinţa germanilor pentru oferta lansată de Grupul Renault în cadrul programului “Rabla”. şi au fost înregistrate în fabricarea substanţelor şi a produselor chimice. în medie. s-au cîştigat. în timp ce inflaţia anuală (februarie 2008februarie 2009) a urcat la 6. cota de piaţă pentru marca Dacia crescînd de la 0. Scăderi ale salariului între 20 la sută şi 22 la sută au avut loc în activităţile extractive. Faţă de februarie 2008.9 la sută. plus/minus un punct procentual.03 procente.47 la sută. Banca Naţională a României are o proiecţie de inflaţie pentru 2009 la 4. tratarea şi distribuţia apei. Mugur Isărescu. respectiv la servicii telefonice (1. unde. în scădere faţă de luna precedentă cu 134 lei Cele mai semnificative scăderi ale salariului mediu net au fost de peste 25 la sută. cercetare-dezvoltare.88 la sută comparativ cu luna anterioară. Creşterea medie a preţurilor pe total în ultimele 12 luni (martie 2008 . de 3. Şi în sectorul serviciilor au existat majorări de tarife.31 la sută. în timp ce tarifele serviciilor s-au majorat cu 1. în special. Salarii mărunte în ianuarie Institutului Naţional de Statistică a anunţat că. captarea. transport aerian (1. intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii).5 la sută (plus sau minus un punct procentual).februarie 2008) determinată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este de 7.3 la sută.7 la sută la 0. fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice. oficial.51 la sută). Scumpiri aberante la medicamente Comparativ cu ianuarie 2009. gaze. doar 757 . Lefurile au scăzut între 15 la sută şi 20 la sută în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale.355 lei. însă rata inflaţiei în luna februarie a fost cu ceva mai mare decît se aştepta Banca Naţională a României. în luna februarie.68 la sută. fabricarea produselor din tutun. Vînzările în creştere pentru această marcă au fost determinate. alimentele s-au scumpit cu 5. urmate de combustibili (3.

După Kraft România. în unele domenii. a urcat cu 1. Cel mai bine a fost remunerat personalul angrenat în activităţile de transporturi aeriene. respectiv transporturi aeriene (1.6 la sută). 3. ci factorii externi influenteaza Bursa Bursa a inregistrat ieri o crestere semnificativa.) pe seama anuntului unui imprumut de la FMI. per ansamblu. domeniu în care s-au înregistrat cele mai mari salarii nete. pentru ca tot nu se cunoaste dimensiunea exacta a crizei in Romania. BET. O astfel de intelegere aduce reguli stricte la nivel macroeconomic care nu mai permit derapaje bugetare. reasigurări şi ale fondurilor de pensii (4. iar o stabilizare a lor va genera intrun timp relativ scurt si o stabilizare a pietei locale si este posibil sa asistam la o revenire mai rapida . Colgate Palmolive a anunţat că îşi transferă activitatea din România în Polonia. Zvonuri umblă şi în legătură cu închiderea fabricii Coca-Cola din Iaşi. pana la pragul de 2. Principalul indice al pietei. în căutarea unor costuri de producţie mai scăzute. indeosebi pe societatile de investitii financiare.lei. Brokerii: Nu imprumutul de la FMI. s-au înregistrat creşteri ale salariilor. printr-un aport de incredere a investitorilor in piata de capital din Romania. dar oficialii companiei se jură că sunt doar zvonuri şi că n-a fost luată nici o decizie încă. Campioni la salarii Totuşi. determinate de acordarea de prime anuale (inclusiv a celui de-al 13-lea salariu) în activităţile de învăţămînt (4. Factorul de crestere ramane evolutia pietelor externe. "Nu poti pune cresterea de azi (ieri n.000 de puncte. care a consemnat un avans de 6.5 Efectele crizei  Multinaţionalele pleacă din România Colgate Palmolive este ultimul nume pe lista multinaţionalelor care au anunţat relocarea activităţii din România în state vecine. prin caracterele sale restrictive.272 lei.r. nivelul salariului net a fost mai scăzut decît în decembrie 2008. Imprumutul genereaza lichiditati pentru stat si aduce clasa politica in sfera responsabilitatii. plata în funcţie de contracte ori de realizări în activităţile de asigurări. în ianuarie 2009. grupate in indicele BET-FI.8%. media cifrîndu-se la 3. Un alt nume vehiculat a fost Coca-Cola Iaşi. Toate acestea aduc o usoara incredere printre investitori.7 la sută) şi sănătate şi asistenţă socială (2. insa nu cred ca va genera o crestere semnificativa.3 la sută). dar reprezentanţii companiei americane susţin că n-a fost luată nici o decizie. care va închide fabrica de ciocolată din Braşov urmând să-şi mute producţia în fabricile din statele vecine. Principalii factori de crestere raman evolutiile externe si managementul companiilor listate. cînd s-au acordat prime ocazionale (pentru sărbătorile de iarnă. Dacă la începutul anului românii asistau la relocarea producţiei Nokia din Germania în Cluj şi la protestele nemţilor disponibilizaţi.1 la sută). a venit rândul ţării noastre să fie părăsită de câteva multinaţionale. prime de vacanţă sau al 13-lea salariu) ori s-au realizat producţii mai mari. Brokerii sunt de parere ca un viitor acord cu Fondul Monetar International se va resimti in piata.6%. Însă.

1 lei/actiune. pe fondul crizei financiare.a pietei locale decat a celor externe". directorul executiv al firmei aradene de brokeraj IFB Finwest. pentru ca preturile la care s-a ajuns sunt prea mici ca sa mai vinzi".5%. care a urcat cu 3.10 februarie pe un eşantion de 812 persoane adulte din Bucureşti şi 853 de persoane din oraşe cu mai mult de 100. pana la pretul de 0. care au urcat cu aproape 9%. Timişoara şi Braşov susţin în proporţie de 35.2%. in vreme ce indicele francez CAC 40 si cel britanic FTSE 100 au consemant avansuri medii de 2. 57% dintre repondenţi nu se tem pentru slujbele lor.6% dintre bucureştenii participanţi la scondaj cred că veniturile nu le vor fi afectate deloc.000 de locuitori. Pe piata locala. cu 8%. Oradea. directorul executiv al BT Securities. urcand la preturile de 8. Titlurile SIF Transilvania (SIF3) au marcat cea mai redusa crestere din sedinta de ieri. Iaşi. . la 0. iar 24.2%. de 4%.8%) apreciază că veniturile le vor fi afectate "in mare masura" din aceasta cauza. SIF Moldova (SIF 2). Principalele piete europene au inregistrat cresteri semnificative. Cei care intra acum in piata urmaresc strategii de buy and hold. spre deosebire de bucureşteni (27%).3% că sunt afectaţi de criza financiară. cel mai mare avans la categoria societatilor financiare fiind inregistrat de titlurile SIF Muntenia (SIF4). mai mult de o treime (34. studiul a arătat că cei mai afectaţi de criză sunt românii din provincie.4% dintre repondenţii din Capitală se tem că şi-ar putea pierde serviciul. Cluj-Napoca.505 lei/actiune. Evolutiile pe plus ale companiilor energetice au urcat indicele de profil BET-NG cu 2%. insa modul in care conducerea companiilor va gestiona perioada imediat urmatoare reprezinta factorul principal de evolutie a pretului.5%.23 lei/actiune. Nici bucureştenii nu sunt mai optimişti 41. Dintre provinciali. Pesimişti în acest sens sunt ploieştenii . In top au urmat cresterile SIF Oltenia (SIF5). iar acest lucru reprezinta un plus pentru aceasta.7%.6% anticipează ca impactul asupra veniturilor va fi mic.64. Societatile de utilitati Transelectrica (TEL) si Transgaz (TGN) au inregistrat evolutii pozitive. Si Octavian Molnar. Astfel. Doar 12. 27% estimeaza ca veniturile li se vor restrange "într-o oarecare măsură". "Un imprumut cu FMI va atrage atentia investitorilor straini in principal in piata locala de capital. O treime dintre români simte efectele crizei Realizat în perioada 28 ianuarie . Astfel. peste nivelul de 316 puncte. Craiova. titlurile Rompetrol Rafinare (RRC) au inregistrat cel mai mare avans. Indicele german DAX a urcat cu 3. 8 din 10 bucureşteni estimează că vor avea venituri mai mici. Galaţi. Cu toate acestea nu ma astept la o crestere semnificativa a pietei. a declarat Rares Nilas. cel mai mare avans fiind consemnat de indicele paneuropean Euro Stoxx 50. Constanţa. cu 6% si SIF Banat-Crisana (SIF1). cu 5%. a declarat Molnar. este de parere ca un eventual acrod pentru un imprumut reprezinta un factor pozitiv pentru piata locala de capital. locuitorii din Brăila.6 lei/actiune si respectiv 106. Ploieşti. In ultimele sedinte am avut parte de o stabilizare a pietei. de 5. cei mai afectaţi se consideră brăilenii. In sectorul energetic.1% se tem pentru siguranţa la locul de muncă. in vreme ce actiunile Petrom (SNP) au consemnat o apreciere de 1. SIF-urile au marcat cele mai mari cresteri din piata. Potrivit dailybusiness.

mai ales din Europa occidentala.95 mld. Conform unui document de lucru al Guvernului referitor la prevederile acordurilor FMI cu tarile din Europa de Est. am incredere ca prin oferirea suportului financiar de 20 mld. aflate acum in cautare de ajutor financiar. Conditiile FMI pentru un imprumut de criza Incheierea unui acord cu Fondul Monetar International (pentru care oficialii romani au inceput deja discutii la Washington cu reprezentantii Fondului) ar aduce. Banca Mondiala si BERD. România . 2010 va fi de asemenea un an dificil. o afirmatie putin cam pripita . sustine ca pachetul financiar va permite atat ajustarea graduala a deficitului bugetar. mult mai permisive in conditiile actuale de criza. cel mai mare acordat vreodata tarii. principalele masuri impuse de Fond au fost reducerea cheltuielilor bugetare. Cel mai mare imprumut din istoria tarii este necesar pentru stabilizarea cursului valutar. seful misiunii FMI in Romania. "Cu sau fara programul FMI. Jeffrey Franks. 2009 va fi un an foarte dificil. Romania a convenit asupra unui pachet de finantare externa de la FMI. Totodata.Capitolul 4. autoritatile române au fost atât de doritoare sa puna capat ultimului acord cu FMI. Ucraina. cat si depasirea problemei deficitului de cont curent. asa cum s-a dovedit de curând. grav lovit de criza economica si financiara internationala. Lucrurile vor fi rezolvate mai bine decat fara acesti bani". Banca Mondiala si BERD in suma de 19. multiple avantaje Romaniei – leul ar putea sa se aprecieze. Bursa ar putea resimti un efect pozitiv. potrivit AFP. nu poate fi invinovatita pentru criza financiara globala. FMI s-a intors si este pregatit sa supervizeze acordarea unui imprumut de pâna la 20 de miliarde de euro. potrivit analistilor. Ce influenta vor avea banii asupra dobanzilor si cursului de schimb. dat fiind ca indeplinirea criteriilor de aderare la UE au facut superfluu rolul FMI. fost stat sovietic. De altfel. de asemenea. cresterea veniturilor si temperarea inflatiei. 4. investitorii si-ar recapata increderea in economia locala si. FMI ar putea acorda un imprumut de 426 milioane de euro Armeniei. dar va fi dificil. Belarus –. fiind doar una din victimele acesteia. UE. FMI a imprumutat pana acum patru tari din Europa de Est – Ungaria. poate mai putin dificil decat acest an. acestea sunt. sustin oficialii. Singurele temeri ale acestora se refera insa la „costul“ imprumutului. comenteaza publicatia europeana online Business New Europe.95 mld. la fel ca si alte tari nou aderate la UE. ratingurile de tara s-ar putea imbunatati. precizeaza sursa citata. In ceea ce priveste conditionalitatile impuse de FMI tarilor cu care a incheiat un acord. la scurta vreme dupa aderarea la UE. respectiv la conditiile stricte pe care Fondul le-ar putea impune Romaniei in ceea ce priveste politica bugetara si fiscala. euro Romaniei efectele crizei vor fi atenuate. România neputându-si permite sa refuze oferta. România si fratii ei sunt tari in care bancile si companiile internationale. euro de la FMI. incât s -au apucat sa declare cu mândrie ca tara nu mai are nevoie de acesta. UE. euro.1 Adevaratul pericol al împrumutului uriaş de la FMI al României Amintirile recente ale României legate de FMI sunt sumbre si deteriorate la fel ca si relatia cu acesta. Dar sunt optimist. din cauza obligatiei respectarii stricte a mult prea multe reguli si a tulburarilor sociale rezultate de aici. Cererea va fi examinata in cursul acestei saptamani. potrivit reprezentantilor Fondului. a spus ieri Franks la incheierea vizitei FMI. Romania imprumuta 19. au .tari afectate sever de criza financiara. Letonia.

Finantele tarii se dovedesc insa mai proaste decât ar fi putut prognoza cineva acum un an. asa ca tara nu are nicio sansa macar sa inceapa sa iasa din criza inainte de sfârsitul lui 2010. Nu in ultimul rând insa. Adevarata problema nu este in mod necesar faptul ca FMI s -a intors sau ca românii vor duce povara rambursarii imprumutului in urmatorii ani. fonduri care acum ar putea repede sa dispara daca aceste economii se prabusesc sub suflul crizei. pe o perioada de alti cinci pâna la sase ani. ultimele doua banci ramase in proprietatea statului. aceste tari au primit cantitati mari de ajutor european. De ce ar crede cineva ca autoritatile române sunt capabile sa foloseasca banii din acea treime a imprumutului destinata revigorarii economiei si finantarii corespunzatoare a deficitului bugetar. in timp ce deficitul bugetar va depasi 4% din PIB. a FMI si a Bancii Mondiale aceste lucru este foarte posibil sa se intâmple si exista destule probe care sa dovedeasca aceasta. pe o perioada de doi ani. Cel mai rau lucru care se poate intâmpla este ca România sa incaseze imprumutul fara sa implementeze politicile atât de necesare. Acesta este motivul pentru care a fost solicitat din nou FMI sa intervina cu un imprumut gigant . urmata de o rambursare a dobânzilor si mai târziu a sumei imprumutate. platit de contribuabilii europeni. afirma recent presedintele Traian Basescu. in scopul de a revigora creditele. cu o perioada de pauza la rambursare de doi ani. planificat pe perioada a doi ani si care urmeaza sa fie aprobat de FMI. Atunci când România a cerut UE un pachet de imprumut in luna ianuarie. asa ca a le lasa sa moara ar insemna pierderi inca si mai mari decât cele experimentate pâna acum la nivel mondial. . Desigur. la care se adauga alti bani de la BERD (Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare) si BEI (Banca Europeana pentru Investitii). acele banci se transforma mai devreme sau mai târziu in pusculite personale mai degraba decât in instrumente corespunzatoare. sunt clare: doua treimi din bani sunt necesari bancii centrale pentru a sustine moneda nationala. dupa noua ani consecutivi de expansiune economica. facându-i apoi pe cetatenii români sa ramburseze imprumutul prin impozite. daca dovezile din ultimii ani indica faptul ca guvernele anterioare au esuat la capitolul absorbtiei fondurilor europene. in fruntea careia se afla Mugur Isarescu. Fara o monitorizare suficienta din partea Comisiei Europene. Pe scurt. pentru a face acest imprumut eficient. pentru a proteja leul de oscilatii abrupte . Indiferent de cât de buna treaba va face Banca Nationala a României. presupuse a ajuta tara sa evite dezastrul financiar. dupa ce politicienii isi instaleaza oamenii lor in consiliile de conducere ale bancilor din proprietatea statului.investit zeci de miliarde de euro. socoteste presedintele Basescu. conform afirmatiilor premierului Emil Boc. Comisia Europeana a spus ca nu are bani suficienti pentru ajutor. fondul prognozeaza pentru România o contractie a economiei cu 34% anul acesta. in timp ce o treime vor ajuta la finantarea deficitului bugetar si la revigorarea creditelor si investitiilor . autoritatile române spera intr-un miracol economic global.Motivele acestui imprumut . problema reala fiind aceea daca FMI si UE vor avea destula influenta asupra liderilor prezenti si viitori ai tarii. Exista deja informatii conform carora guvernul intentioneaza sa foloseasca banii din imprumut pentru a spori capitalul CEC Bank si Eximbank. România este indrituita sa extraga portii din acest imprumut pe o baza trimestriala. Dovezile din ultimele doua decenii indica faptul ca. peste criteriile de convergenta stabilite la Maastricht pentru tarile membre ale UE. ceea ce ar insemna ca nu vor trebui sa imprumute toti cei 20 de miliarde de euro. destinate intr adevar consolidarii economiei. pentru a o ajuta sa faca fata efectelor crizei globale.

care au produs profituri mici comparativ cu costurile dezvoltarii lor. alcatuit dintr-o alianta laxa a celor doua cele mai mari partide ale tarii. La 20 de ani de la caderea comunismului. atunci când alimentele de baza si benzina erau rationalizate iar românii inghetau in apartamente. Riscurile asociate acestui imprumut de la FMI sunt imense atât pentru cei care care acorda imprumutul. Esecul punerii in aplicare a unui program economic sanatos. consultanţii în resurse umane anticipează domeniile care vor fi afectate de criza economică. cu greu putându-i-se reprosa acest lucru. România are acum un guvern de compromis. punând sub semnul intrebarii chiar si calitatea sa de membru al UE. palate si alte proiecte ample. componente auto. care a inlaturat comunismul in speranta unei vieti mai bune. industria materialelor de construcţii • Bancar şi servicii financiare . Domenii în care scad salariile • Industria auto. Acea criza si penuria de produse de baza timp de un deceniu s-au intâmplat acum aproape o generatie in urma. Singurul motiv care impiedica aceasta fragila ordine politica sa se destrame este acela ca ambele partide isi folosesc fotoliile guvernamentale pentru a obtine capital din oportunitatile existente. vânzări auto • Industria producătoare de piese şi subansamble industriale • Imobiliar • Construcţii. iar aceasta va rasturna planurile României de a adopta euro. Acest lucru s-a intâmplat din cauza deciziei lui Ceausescu de a accelera rambursarea imprumuturilor straine. insa amintirile sunt inca vii in mintea multor români. În joc se afla mai mult decât esecul in a mentine standardele de viata si a ajuta tara sa revina la un rating favorabil investitiilor. ar putea sa se simta tradat si ar putea sa se intrebe ce este in realitate cu aceasta economie de piata libera. inainte de alegerile prezidentiale ce urmeaza sa aiba loc la sfârsitul anului. somaj in masa si inflatie in crestere. Este vorba pe de-o parte de democrat-liberalii care il sprijina pe Basescu si social-democratii care il critica. ar putea cufunda România in recesiune economica. MIŞCĂRI PE PIAŢA SALARIILOR Pe baza informaţiilor culese din companii. care au iesit in strada pentru a rasturna regimul. Aceste fonduri ar putea fi utilizate pentru a crea locuri de munca din atât de necesarele mari proiecte de infrastructura care nu au fost incepute. comenteaza sursa citata. La fel de convinşi sunt însă şi că vor exista sectoare în care angajatorii vor avea nevoie de forţă de muncă şi unde vor fi nevoiţi să crească salariile. in caz contrar riscând sa vada România transformându-se intro gaura neagra financiara. pe care le-a folosit pentru construirea de fabrici ineficiente . România trebuie sa arate mai mult ca oricând destula vointa de a folosi fondurile UE pe care nu a reusit pâna acum sa le absoarba. Esecul in a face acest lucru ar duce la cea mai drastica scadere a nivelului de trai de la caderea dictaturii comuniste a lui Nicolae Ceausescu. UE si FMI trebuie sa se arate mai hotarâte ca oricând in a obliga autoritatile române sa respecte regulile acordului. asociat cu un pachet de imprumut pe doi ani. care pâna de curând se urau in public unul pe altul. atât sub aspectul diminuării activităţii. românul mediu. cât si pentru cei care il primesc. cât şi al nivelurilor salariilor. Pentru a depasi toate acestea ar fi necesar inca un deceniu.eforturile sale vor fi zadarnice fara sustinere suficienta din partea guvernului.

ro www.net http://www.standard.ziua.ro economie.hotnews.ro ziarul financiar ziarul economic ziarul cotidianul ziarul capital www.revista22.corporatenews.wall-street. in care isi propune sa asigure o platforma permanenta de comunicare si transfer de know-how intre liderii din business si Guvern. au fost reunite intr-un document sintetic si puse pe masa Executivului.ro bataiosu.smartfinancial. mai mult decat oricand. Niciodata nu a fost mai evident decat in aceasta perioada de criza financiara ca autoritatile au nevoie de expertiza din mediul privat si ca businessurile depind. Proiectul Guvernul Privat trece astfel in a doua faza.ro www.wordpress.standard.ro www.• Industrii preponderent exportatoare • Consultanţă • Vânzările. impreuna cu cele mai importante solutii anticriza venite din partea oamenilor de afaceri. în general • Producţia de bunuri de larg consum •Funcţiile suport din companii: juridic.ro www. Bibliografie : http://www. comunicare corporatistă Domenii în care cresc salariile • Servicii medicale • Agricultura – vânzări şi logistică • Mediu • Biotehnologie • Inginerie • Energie • Infrastructură • Tehnologia informaţiei şi comunicării • Servicii de cercetare şi dezvoltare • Servicii din categoria outsourcing Concluziile celor zece grupuri de lucru tematice.mediafax.bitpress. 5.reportervirtual.com http://www. resurse umane.ro/guvernul_privat_planul_de_afaceri_al_romaniei_pentru_depa sirea_crizei . relaţii cu clienţii. de deciziile inspirate ale guvernantilor.ro www. indiferent de domeniul de activitate.ro www. administraţie.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful