You are on page 1of 116

Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei

Anul universitar:2008 - 2009 Semestrul 4

I. Informaţii generale despre curs, seminar, lucrare practică sau laborator Titlul disciplinei: Limba română; metodica şi practica predării limbii şi literaturii române şi a activităţilor de educare a limbajului Codul: PIE 2404 Numărul de credite: 6,5 Locul de desfăşurare: Programarea în orar a activităţilor: miercuri: 14,00 – 16,00: 2 cursuri 16,00 – 17,00: 1 seminar joi: 8,00 – 12,00: 4 ore, practică pedagogică Informaţii despre titularul de curs, seminar, lucrare de practică sau laborator Nume, titlu ştiinţific: Bálint Mihail, profesor grad I Informaţii de contact: 535600 Odorheiu Secuiesc, str. Rákóczi Ferenc, nr. 13/3, Telefon: 0266 / 217708, e-mail: balintmihaly@yahoo.fr Ore de audienţă: miercuri 17-19 III. Descrierea disciplinei Obiectivele disciplinei: • Identificarea elementelor componente ale foneticii • Identificarea diftongilor, triftongilor, hiatului şi însuşirea despărţirii corecte a cuvintelor în silabe • Precizarea rolului accentului şi intonaţiei într-un text • Definirea noţiunii de „cuvânt” şi „familie lexicală” • Înţelegerea funcţionării mijloacelor de îmbogăţire a vocabularului • Definirea şi identificarea categoriilor semantice şi utilizarea lor corectă în comunicare. Conţinutul: 1. Fonetica: Sistemul fonetic al limbii române; clasificarea sunetelor limbii române 2. Diftongul, triftongul şi vocalele în hiat 3. Despărţirea cuvintelor în silabe: reguli bazate pe pronunţie, reguli bazate pe analiza morfologică 4. Ortografia, ortoepia şi semnele de punctuaţie Vocabularul 5. Componentele vocabularului 6. Cuvântul – unitatea de bază a vocabularului. Structura unui cuvânt. Familia lexicală 7. Categorii semantice: Omonimele – omofonele – omografele 8. Sinonimele şi paronimele 9. Mijloace de îmbogăţire a vocabularului: a) Mijloace interne:
1

II.

- Derivarea - Compunerea - Schimbarea valorii gramaticale (conversiunea) b) Mijloace externe: împrumutul de cuvinte, influenţe moderne. 10. Flexiunea nominală şi flexiunea verbală Metodica predării limbii şi literaturii române şi dezvoltarea limbajului elevilor 11. Dezvoltarea vorbirii: metode şi procedee specifice. Taxonomia metodelor didactice. Tipologia lecţiilor de dezvoltare a limbajului. 12. Metoda şi obiectivele acţiunii didactice. 13. Citirea şi scrierea – activităţi fundamentale în cadrul procesului didactic în ciclul primar 14. Semnificaţia, funcţiile şi tipologia evaluării Competenţele dobândite prin absolvirea disciplinei: a. Identificarea specificului fonetic al limbii române b. Analiza relaţiei dintre sunet şi literă c. Aplicarea regulilor limbii manifestate în sistemul fonetic d. Interpretarea corectă a conceptului de vocabulare e. Utilizarea mijloacelor interne şi externe de îmbogăţire a vocabularului f. Identificarea valorilor lexicale şi gramaticale ale afixelor g. Utilizarea corectă a elementelor de construcţie a comunicării orale şi scrise h. Interpretarea şi utilizarea corectă a categoriilor semantice. Metodele utilizate în cazul predării, al seminarului sau al lucrărilor practice: Prelegerea – în cazul transmiterii unor conţinuturi mai recente Explicaţia – în cazul unor fenomene lingvistice neclare pentru studenţi Munca individuală şi în grup – metode de lucru în elaborarea unor proiecte de activitate didactică şi/sau lucrări de seminar Dezbaterea – în cazul discutării unor fenomene lingvistice şi/sau metodologice IV. Bibliografia obligatorie Graur, A., Mic tratat de ortografie, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1974. Graur, A., Puţină gramatică, pag. 38-39, 64, 106, 129, 133, 141, 157, Editura Academiei RSR, 1987. Guţu, V. Romalo, Corectitudine şi greşeală, pag. 2 – 12, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1972. Uritescu N. Dorin, Noutăţi în ortografie, pag. 11 – 16, 93 – 114, Editura Procion, Bucureşti, 1995. Rotaru, Ion şi Lorentz –Popa Marina, Dicţionar de omonime, omofone, omografe, Editura Ulpia Traiana, Bucureşti, 1996. Marin, D., Dicţionar de paronime, Editura Steaua Nordului, Constanţa, 2005. Stan, I. Teodor, Fonetica, pag. 49 – 78, Editura Presa Universitară Clujeană, 1996. Chiriac, M. şi Iancu, M., Vocabular, Teorie şi teste, Editura Recif, Bucureşti, 1995. Romalo Guţu, Valeria (coordonator) Gramatica limbii române, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2005 Deji, Ramona, Scarlat, Raluca, Ghid ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române actuale, Editura Aula, Braşov, 2007
2

SNEE, coordonator Stan, M., Ghid de evaluare, Limba şi literatura română, Editura Aramis, Bucureşti, 2001. Ionescu, M., Chiş, V., Strategii de predare şi învăţare, pag.63 – 108, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1992. Negruţ, Margareta, Ghid metodologic al predării limbii române în şcolile cu învăţământ în limbile minorităţilor naţionale, Editura Studium, Cluj-Napoca, 2000. Pintilie, Mariana, Metode moderne de învăţare-evaluare, Editura Eurodidact, Cluj-Napoca, 2002. Pamfil, Alina, Didactica limbii şi literaturii române, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2000. Mitu, Florica, Metodica predării-învăţării integrate a limbii şi literaturii române în învăţământul primar; Editura Humanitas Educaţional, Bucureşti, 2006 V. Materiale folosite în cadrul procesului educaţional specific disciplinei: Cursul elaborat de subsemnatul, calculator, retroproiector, fişe de lucru, fişe de autoevaluare şi evaluare, proiecte didactice. VI. Planificarea / Calendarul întâlnirilor şi a verificărilor/examinărilor intermediare: (Precizarea exactă a tematicilor abordate în cadrul fiecărei întâlniri în parte, cu precizarea datei la care acestea sunt planificate şi menţionarea, la fiecare curs/seminar/lucrare/verificare intermediară în parte, a: i. conceptelor de bază sau a cuvintelor cheie, j. partea relevantă din bibliografia obligatorie, cu precizarea capitolelor sau a paginilor aferente, k. obligaţiile studenţilor pentru întâlnirea respectivă (lecturi, teme, lucrări) l. Cursul nr.1: Fonetica. Sistemul fonetic al limbii române. Clasificarea sunetelor limbii române. Concepte de bază: sunet – fonem, vocală, consoană, semivocală Bibliografie: Stan, I. Teodor, Fonetica, pag. 49-78, Editura Presa Universitară Clujeană, 1996. Seminar: Analiza fenomenelor fonetice ale unor cuvinte Cursul nr.2: Diftongul, triftongul şi vocalele în hiat Concepte de bază: diftong ascendent, descendent, deosebiri dintre diftong – hiat, Bibliografie: Stan, I. Teodor, Fonetica, pag. 59-60, Editura Presa Universitară Clujeană, 1996. Seminar: Test de autoevaluare conţinând fenomenele fonetice tratate Cursul nr.3: Despărţirea cuvintelor în silabe: reguli bazate pe pronunţie, reguli bazate pe analiza morfologică Concepte de bază: silaba , vocale silabice, monosilabic, bisilabic, ... Bibliografie: Graur, A., Mic tratat de ortografie, pag. 88-91, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1974. Seminar: Despărţirea în silabe a cuvintelor unui text – explicaţii, exerciţii de despărţire Cursul nr.4: Ortografia, ortoepia şi semnele de punctuaţie şi de ortografie

3

Familia lexicală Concepte de bază: formă şi sens lexical.Concepte de bază: semn ortografic. 11 – 16. 136-151. M.9: Mijloace de îmbogăţire a vocabularului: a) Mijloace interne: . Editura Academiei RSR. M. 4 . Editura Recif. pag. Editura Ştiinţifică. M. Marin. 1: Rezolvarea cerinţelor unei fişe de evaluare a cunoştinţelor Cursul nr. Bucureşti. Editura Steaua Nordului. 1974. sens de bază – sens secundar Bibliografie: Chiriac. 98-100. Bucureşti. Puţină gramatică. Editura Recif. Teorie şi teste. Editura Recif. 153-158. Rotaru. M. semn de punctuaţie: deosebiri funcţionale Bibliografie: Graur. pag. 157. Bucureşti.8: Sinonimele şi paronimele Concepte de bază: sinonimia totală – parţială. Vocabular. Structura unui cuvânt. Dicţionar de paronime. fond lexical principal. omografe. 1995. 6: Cuvântul – unitatea de bază a vocabularului.. Schimbarea valorii gramaticale (conversiunea) b) Mijloace externe: împrumutul de cuvinte. Ion şi Lorentz –Popa Marina.Derivarea m. pag. omofone. Bucureşti. Bucureşti. sinonime – expresii sinonimice Bibliografie: Chiriac.24-70.7: Categorii semantice: Omonimele – omofonele – omografele Concepte de bază: omonimia totală şi parţială. 38-39. Seminar: Explicarea sensurilor unor cuvinte polisemantice şi a unor omonime dintr-un text dat – explicaţii. Dicţionar de omonime. 2005. Seminar: Explicarea utilizării semnelor de punctuaţie şi ortografie dintr-un text dat Transcrierea unui text utilizându-se semnele cerute Lucrare de seminar nr.5: Componentele vocabularului Concepte de bază: vocabular. pag. şi Iancu. 93 – 114. Editura Ulpia Traiana. 1996. Seminar: Interpretarea unor cuvinte aparţinând diferitelor categorii din masa vocabularului Cursul nr. 112-135. Uritescu N. Seminar: Lucrări de autoevaluare prin utilizarea sensurilor de bază şi a sensurilor secundare ale unor cuvinte date Cursul nr.. Teorie şi teste.. Editura Procion. 141. Mic tratat de ortografie. Compunerea n. Teorie şi teste. influenţe moderne. M. şi Iancu. D. 133.. Constanţa. 106. 1995. Seminar: Rezolvarea testelor din cartea recomandată la bibliografie Cursul nr. omonimie – polisemantism Bibliografie: Chiriac. M. 1987. 102-112. Dorin. 64. masa vocabularului Bibliografie: Graur. A. 129. 1995. pag. discuţii Cursul nr. cuvinte monosemantice. 1995. Bucureşti.polisemantice. cuvinte flexibile – neflexibile. şi Iancu.. A. Vocabular.. Noutăţi în ortografie. Vocabular.

număr. ClujNapoca. 14: Semnificaţia. alăturare. 2002. şi Iancu. abreviere. Bucureşti. Metode moderne de învăţare – evaluare. Puţină gramatică. 2002.25 Seminar: Limbajul şi posibilităţile de dezvoltare a limbajului şcolarului mic de naţionalitate maghiară Cursul nr. metodologie didactică. Concepte de bază: limbaj. tipologia lecţiilor Bibliografie: Ionescu. autoevaluare Bibliografie: Pintilie. calităţile citirii Bibliografie: Mitu. Modul de evaluare Componentele de activitate a studenţilor care vor fi evaluate (verificări pe parcurs. participare activă. 12: Metoda şi obiectivele acţiunii didactice Concepte de bază: obiective educaţionale. lucrări de semestru. Editura Academiei RSR. Metode moderne de învăţare – evaluare. Metode moderne de învăţare – evaluare. 19 . etc. 133. 38-39. Editura Ştiinţifică. Metodica predării-învăţării integrate a limbii şi literaturii române în învăţământul primar. pag.Concepte de bază: radical. 2006 Seminar: Elaborarea în grup a unui proiect didactic pentru lecţie de citire – scriere Cursul nr. persoană. Mariana.. evaluare predictivă. contopire. M.71-80. pag.. Editura Eurodidact. 1992. timp. Bucureşti. Cluj-Napoca. 2002. Tipologia lecţiilor de citire – scriere. pag. gen. Seminar: Analiza structurală a unor cuvinte Lucrare de seminar: Rezolvarea unei fişe de lucru conţinând cunoştinţele de vocabular ale studenţilor Cursul nr. Strategii de predare şi învăţare. Bucureşti. Taxonomia metodelor didactice. 141. ponderea acestor componente în nota finală: 5 . Editura Eurodidact. Pintilie. M. proiecte de cercetare. Editura Humanitas Educaţional. 1987. mod. 64. Editura Recif. formativă. Teorie şi teste. Bibliografie: Pintilie. 157. VII. 129. 1995. Editura Academiei Române. funcţiile şi tipologia evaluării Concepte de bază: diagnoză. diateză. M. caz.. 106. Bibliografie: Gramatica limbii române. Florica. Cluj-Napoca. V. Bucureşti.63 – 108.13: Citirea şi scrierea – activităţi fundamentale în cadrul procesului didactic în ciclul primar. Tipologia lecţiilor de dezvoltare a limbajului. afixe. Vocabular. pag. conversiune Bibliografie: Chiriac.. Chiş. 10: Flexiunea nominală şi flexiunea verbală Concepte de bază: categorii gramaticale. Cursul nr.). Editura Eurodidact. Mariana. Mariana. Graur. sumativă. 2005 Seminar: Exerciţii de dezvoltare a deprinderilor de analiză morfologică Cursul nr. 11: Dezvoltarea vorbirii: metode şi procedee specifice. competenţe. Concepte de bază: citire – scriere. A. prognoză. Metode şi procedee specifice.

Editura Editis. Ion. Nerealizarea celor 30% prin participări la seminarii condiţionează prezentarea la examenul pentru nota finală Modalităţi de recuperare: e.. Îndreptar ortografic. Peneş. 1995...... În interval de 24 de ore după afişarea rezultatelor se rezolvă eventualele contestaţii IX. răspunsuri la examen ... Bucureşti. Bibliografia opţională (facultativă) Beldescu. 1983. 70% b. Respingerea lucrării plagiate h... VIII. excluderea studentului de la examen şi reexaminarea în următoarea sesiune Rezolvarea contestaţiilor: i..S. condiţii de prezentare la examen: c...a. Ádám S. ortoepic şi de punctuaţie. Jinga. Florin. Molan. Bucureşti. Editura Didactică şi Pedagogică. punctuaţie... Detalii organizatorice. În caz de fraudă. GH. gestionarea situaţiilor excepţionale: Prezenţa le ore.. Gramatica limbii române în exerciţii recapitulative... 3-50.F. Realizarea celor 30% la activităţi de seminar f... 1994. Ortografie. Bucureşti... Marcela. ediţia a III-a. Lupu. 6 . Bucureşti. Metodica desfăşurării orelor de compunere-expunere la ciclul primar. Consecinţele plagiatului la lucrările elaborate şi a cazurilor de fraudă la examene: g... Ioan. Editura All Educaţional. ortoepic şi morfologic al limbii române.. Bucureşti. Prezentarea studentului la examen în perioada de reexaminare. 1972 Dicţionarul ortografic. Bucureşti. Editura Didactică şi Pedagogică.. 1982... Probleme specifice ale predării limbii române în şcolile şi secţiile cu limba de predare maghiară. Vasile. 30 % Modalitatea de desfăşurare a examenelor /verificărilor. Negreţ. Dicţionar de sinonime. Bucureşti... 1986. Numărul absenţelor la seminarii/semestru nu poate depăşi 3 ore nemotivate d... G.. 1971...... S.. 1969.. Învăţarea eficientă. Bulgăr.. Bucureşti... pag. Editura Academiei.. criterii de evaluare: Examen scris – prin rezolvarea Fişei de evaluare şi verificare a cunoştinţelor teoretice asimilate la participarea studentului la cursuri şi seminarii Aportul studentului la activităţile din cadrul seminariilor Rezultatele obţinute la lucrările de seminar. participare la seminarii. dezbateri .. ortoepie.... Editura Academiei.

..............................11 2............................................................................................................... 49 1................ Numeralele cardinale .......... Locuţiunile substantivale ................ 2 ARTICOLUL ......................................................................................................................................2.......................a.........................................b.....1........................................ 37 2............. 29 2 .............................................. 44 Lucrare de verificare nr...................4.........................................................................12 3.............................................................................................................................................................23 5...3............................. Declinarea ....................................................................................... 29 1........................ Numeralul fracţionar ................ Genul ............................................................................................................................. număr şi caz ale adjectivelor .......................................................................... Desinenţele de plural ........ Numeralul colectiv ................................... Alternanţele fonetice ........... 48 1...............................................23 5.2........ 1.....................................31 3 ......47 1.........................................22 5.. Formele articulate enclitic ................................................................... 22 5.................. Clase lexico-gramaticale .........................................................................12 2................... 45 Unitatea de învăţare nr......................................................................... 18 4............. Articolele hotărâte propriu-zise (definite) .............................. Numărul .........b. Formele de gen.... Declinarea substantivelor compuse ............................................................................................... Declinarea substantivelor proprii ............ Numeralul distributiv ... Numeralul cardinal propriu-zis .....................15 3....32 4...... 1.................... Locuţiunile adjectivale ............26 Exerciţii de autoverificare ………………………………………………………………27 Unitatea de învăţare nr............................................................ Cazul .............................2.....1 SUBSTANTIVUL ............... 40 4................................................................................................................................. Articolul enclitic ........... 19 5........................................................................... 40 5..................... 47 1..............................................1. 3 ADJECTIVUL ........................................ 38 3....................................................................................................... 2.......... 42 6........................................................................................... Declinarea adjectivelor ......................16 3... Articolul posesiv (genitival) .......................... 35 Unitatea de învăţare nr...... 22 5....... 25 6............................................... 37 1............................................................................................................................................CUPRINS Unitatea de învăţare nr.............. Declinarea substantivelor feminine cu articol hotărât ....................................................... Gradele de comparaţie ................ 33 Exerciţii de autoverificare ............................. 24 5............. Articolul demonstrativ (adjectival) .........c.....11 1..................... Declinarea articulată .................... .................................................... Articolul nehotărât (nedefinit) ................................................................................................. Declinarea substantivelor masculine cu articol hotărât ... Adjectivele compuse ........................................................... ...............................47 1....................a...........d................... 49 7 ............................2...................................................... 4 NUMERALUL ............................................. Variante formale ..........................

........ Pronumele nehotărât (sau nedefinit) ............................................................. Conjugarea verbelor reflexive ......................................... Pronumele demonstrativ ..... 97 1........................................ 98 3.......... 90 10.74 3.......................................... Pronumele relativ ...... 5 PRONUMELE ..a....................................................................................... Locuţiunile adverbiale ............................................................................73 1... 92 11...............................................e..........77 4....................... 60 4..................1.b.... Locuţiunile verbale . f............. 50 1........62 6.......................................................... 2 ……………………………………………………………71 Unitatea de învăţare nr................................................................... Modurile ..............2........................................................................................................................................................................................................................................................................... 76 4.................................................................................................................................................................................... Numeralul multiplicativ ............................................................................... 53 Unitatea de învăţare nr.......................................99 Exerciţii de autoverificare .............................................................................................................. 65 8......................Clase lexico-gramaticale ..... 75 4......... Formele diatezei pasive.......................................................................................... 59 3....................................................................................................................................... Persoana verbelor ................89 8............................................................ .93 Exerciţii de autoverificare .................................. Pronumele posesiv ......................................................... 6 VERBUL ........... 55 Pronumele personale de politeţe (sau de reverenţă) ........................................ 69 Exerciţii de autoverificare ……………………………………………………………..................... Diateza ...........1..................... Numeralul adverbial(sau de repetare) ........................................................67 9........... 81 6...................... 52 Exerciţii de autoverificare ....64 7........................................ Gradele de comparaţie ................................................................................................................. 58 2............ Numeralul ordinal adverbial (sau de repetare) ..................................... 88 7. Modurile nepersonale (nepredicative) ............................ Felurile adverbelor.......................................................................... Numeralul ordinal propriu-zis .........61 5............................ Clase flexionare ............................................................................................................................ 70 Lucrare de verificare nr............. Pronumele negativ ....................................................................... 97 2......................................................................................... Pronumele personal ......... 51 2..........89 9..... 73 2.................................................. 78 5........................................................................ 95 Unitatea de învăţare nr.............................. 55 1..................... Numărul verbelor .......................................................... Pronumele reflexiv .............................100 8 ................... Modurile personale (predicative) ..................... Pronumele interogativ ................... Numeralele ordinale ............................................................. Pronumele de întărire .............. Timpul verbelor ........................................................................... 51 2...... 7 ADVERBUL ........................................................................ Verbe neregulate .......................................................................................................... 50 2....................................................

.................................. 108 3................................102 2.............................................................................................................................103 3........................................................................ Conjuncţii şi locuţiuni conjuncţionale perechi ....... …114 Exerciţii de autoverificare .................. 105 Unitatea de învăţare nr............................ Locuţiunile conjuncţionale .................102 1.................................................................... 110 Unitatea de învăţare nr..................................................Unitatea de învăţare nr...................................................................................112 Locuţiunile interjecţionale ..107 2................................................................... 107 1.................................................104 Exerciţii de autoverificare.................................. 8 PREPOZIŢIE .............................. 10 INTERJECŢIA................................................................................................... Felurile conjuncţiilor ......... 115 Bibliografie .......... Locuţiunile prepoziţionale ................................................................................................................................112 Felurile interjecţiilor ... 9 CONJUNCŢIA .................................................................................................... 116 9 ......................................................... Felurile prepoziţiilor ........................................................................................................................................................ Regimul cauzal ......109 Exerciţii de autoverificare............................................................................

............2.................................................................. Variante formale .... 12 2............ 11 2..............................................................23 5........18 4.............................................. 25 6..........3........................................ Declinarea articulată ....................................................a........................................................................................... Genul ................................................ Clase lexico-gramaticale ................................. 22 5..........................................................................24 5.................................... Declinarea substantivelor compuse .............................................. Alternanţele fonetice ..................23 5................ 1 Cuprins SUBSTANTIVUL ....................................................................... 22 5...............2..................... 2............................................ 16 3........... Declinarea substantivelor feminine cu articol hotărât .........................................................4............. Numărul ........................................................... Declinarea substantivelor masculine cu articol hotărât ..... Articolul enclitic ........................ Desinenţele de plural ............ 22 5...................... 11 1....................... Declinarea ....1..................................................................... 15 3..b.........Unitatea de învăţare nr.............. 1.................................................................................... Declinarea substantivelor proprii ........................................ 19 5.....................................2.................................12 3..................... Cazul ...............................................1.....................2............................................... Locuţiunile substantivale ........................................................26 Exerciţii de autoverificare ………………………………………………………………27 10 ..............................

specii şi varietăţi de plante şi animale. acţiuni.am cumpărat o dacie. Pentru unele d i n aceste categorii există reguli ortografice în privinţa scrierii literei i n i ţ i a l e unice. Substantivele proprii pot fi: nume de persoane sau antroponime (prenume. fenomene ale naturii. 1. CLASE LEXICO-GRAMAT1CALE Principala clasificare a substantivelor este: 1. cu statut intermediar. este în continuă îmbogăţire. Substantive comune (apelative) .comune şi proprii . am cumpărat un Enescu (disc). forma substantivelor schimbându-se după număr şi caz. numele lunilor anului. nume de evenimente istorice. nume de corpuri cereşti (astronime). Substantive cu statut intermediar sunt: numele de dansuri populare. ziare. nume de sărbători. reviste. munţi. Categoriile gramaticale ale substantivului sunt genul. ştiinţifice. în timp ce pentru a l t e l e regulile sunt nuanţate. numărul şi cazul. 11 . articole. mai puţin clare (Marele alb). ferme (numele lunilor se scriu cu i n i ţ i a l ă mică). nume de vehicule.există substantive aflate la l i m i t a dintre ele.care denumesc numai anumite obiecte pentru a le distinge de celelalte din clasa lor. şi treceri de la o clasă la alta. se elimină substantivul comun determinat al cărui sens este preluat de fostul nume propriu: vin de Murfatlar . a devenit un iuda.care denumesc obiecte de acelaşi fel. ceea ce face să existe împrumuturi neadaptate formal şi tipuri flexionare noi alături de cele vechi. Între cele două categorii de substantive . localităţi. de exemplu: am cumpărat un Eminescu (volum). neprecizat sau controversat.SUBSTANTIVUL Definiţie: Substantivul este partea de vorbire flexibilă care denumeşte obiecte în sensul larg al acestui termen: fiinţe. etc. Substantivele proprii pot deveni comune prin elipsă: într-un grup nominal în care substantivul propriu este determinant (atribut). câmpii. nume de familie. însuşiri şi relaţii.am băut un murfatlar. care denumesc operele realizate sau formele de prezentare a acestora. numele de rase. Fac excepţie numele unor creatori folosite ocazional ca substantive comune. personaje literare). stări. Substantivul face parte din categoria acelor părţi de vorbire care se declină. titluri de opere literare. nume de fiinţe mitologice. etc. ţări. nume de mărci sau produse industriale. etc. nume de animale (zoonime). lucruri. regiuni. etc). Substantivul este partea de vorbire cel mai bine reprezentată numeric. am cumpărat o maşină Dacia . supranume. nume de locuri sau toponime (ape. 2. dintre care genul este constant. nume de intreprinderi sau instituţii. Subsantive proprii . epitetele afective. Aceste nume se scriu cu literă iniţială mică.

un măr .a(ea) neaccentuat .două sălcii. eţc. joi. o cireaşă – două cireşe. GENUL Genul este o categorie fundamentală a acestei părţi de vorbire. Cele mai multe grupări sunt neunitare.două mere (neutru). la singular şi plural. 2. + + + + + + + + + + + Femin. tată.doi pruni. zi tei. numai o singură formă ( v a r i a n t ă ) este considerată corectă în limba literară. derbi. Iată un tablou în acest sens: Terminaţia .elevă. soia. dintre acestea numai la denumirile de fiinţe genul este. de obicei. lac unchi.a(ea) accentuat . 1. mamă. ordonanţă. nume. cinema. tanti picolo.doi nuci. Substantivele de genul masculin şi feminin denumesc atât însufleţite. un păr . genul cel mai unitar este neutrul. de perechi ca: un – doi / acest .u (semivocalic) consoană nepalatală consoană palatală 2. deoarece aceeaşi terminaţie poate să apară la substantive de diferite genuri.două prune. care cuprinde aproape exclusiv nume de obiecte neînsufleţite. motivat prin sex şi. o . Genul substantivelor este marcat şi se recunoaşte prin forma determinantului. rai.aceste la neutru. un strugure . radio. fie de genuri diferite.doi pepeni.doi struguri (masculin). etc. cât şi neînsufleţite.o (neaccentuat) . frate. De aceea cele două genuri se definesc cuprinzând nume de fiinţe de sex bărbătesc.fată.două pere. unghi Multe substantive au variante formale fie în cadrul aceluiaşi gen. popă.ă (neaccentuat) . uşor de recunoscut după înţeles. un nuc . De exemplu: numele zilelor săptămânii sunt feminine. cavou sac. numele l u n i l o r şi ale notelor muzicale sunt masculine. etc. carte. colibri.i (semivocalic) . un prun . mac. tablou. cătană.doi peri. Numele ocupaţiilor bărbăteşti sunt de genul feminin: calfă.aceste la feminin.două / acest .i (vocalic accentuat) . respectiv femeiesc. rac. flăcău . schi. vodă.două /această . prin urmare. după cum un substantiv dat admite să fie precedat. saltea. elev . paria. + + + + + + + + - Neutru + + + + + + + + + Exemple papa. De exemplu: bărbat – femeie. În ceea ce priveşte înţelesul.e (neaccentuat) . Nici terminaţia substantivului în forma-tip nu oferă indici mai eficiente. cacao leu. prâslea.aceşti la masculin. pentru că de gen depind modul de formare a pluralului şi declinarea. numele simţurilor sunt neutre. basma. o salcie . un . Dar există excepţii şi aici. etc. deci sunt puţin importante.2. Grupări semantice unitare ca gen au un număr redus de unităţi lexicale. Numele de arbori sunt de obicei masculine: un măr . o prună . dar sunt şi excepţii: un pepene .i (vocalic neaccentuat) . dar uneori normele actuale admit câte două variante. într-o anumită ordine de 12 . De obicei. VARIANTE FORMALE Masc. de exemplu numele de fructe sunt de obicei feminine: o pară .doi meri.

Unele variante de gen sunt admise în anumite structuri şi expresii: de ex. N şi F: foarfece ( n ) . fileu .sanda. marţi.plasă. genunchi .nu finea fruct . dar are şi forma de câmpi (m) numai în expresii ca: a bate câmpii. Variaţie liberă: vâlcea .taxiu.această formă este admisă doar cu sensuri metaforice în sport: A făcut o foarfecă. curea . câteva asemenea exemple: Masculin: berbec . salariu .la zi. Relativ multe perechi de substantive avem cu genuri diferite specializate pentru sensuri diferite (omonime sau paronime). Variaţie liberă au: astmă . sanadală .berbece.minim. tangou .vâlcică. Unele substantive au variante de genuri diferite fie pentru plural.lature. De exemplu: zi . F şi N: butic .opium.suporturi ( n u suporţi) vagonet .-i semivocalic) au câte o variantă terminată în -e: o miercure a fotbalului european.nu sistemă tort . terminate în -i şoptit (joi.câmpuri. M şi F: bocanc . M şi N: combustibil . caro . Feminin: cineraria . aşi lua câmpii.muşchi bolerou . serviciu . fie pentru ambele numere.culoare la cărţi de joc.cleşti / cleşte ghiont – ghionţi / ghionturi virus – viruşi / virusuri.nu ciorchină.nu tortă. În unele situaţii deosebirile formale din cadrul aceluiaşi gen produc şi deosebiri de sens: Ex: bolero – dans.salar.combustibili (nu combustibile) robinet . şoarece – şoarec. M şi N: accident – accidente (n) / accidenţi (în muzică) 13 .astm. latură . Variaţie libera au: astru – aştri / astre cleşte .nu foarfec. Variaţie liberă: minimum .cinerarie. vineri.nu cinemaua fine (finele) .servici. la curent cu ceva: ziuă: se face ziuă (zori).vagonete (nu vagoneţi).nu cartoafă ciorchine . foarfecă(f) . fie pentru singular. vlădică – vlădic.genunche. opiu .nu fructă monogramă .tango.colind.robinete (nu robineţi) suport . miercuri. ciucure – ci u c ur . taxi . tutore tutor.nu cătună cinema . carou – pătrat. colindă .ilic. linoleum – linoleu. Variaţie liberă: bulgăre – bulgăr.nu butică cătun . M. file .nu bocancă cartof . Neutru: itinerar – itinerariu.preferinţă.cureauă. câmp (neutru) .piepten. origine – origină. Iată. numele zilelor l u n i . Unele substantive au variante formale admise în anumite contexte. pieptene . Tot astfel.nu monogram sistem .

fasciculă (parte tipărită dintr-o lucrare) / fascicule (plural) garderob (dulap) – garderoburi. formate unul de la altul prin derivare progresivă sau regresivă. -oaică: leu . moldovean .fragi la plural. -easă: bucătar . armăsar – iapă. mire – mireasă. vecin . băiat – fată. manifestare a stimei) . -ina: Valentin – Valentina.leoaică.onoruri. La numele de însufleţite se pune problema concordanţei dintre gen şi sex. b) perechi de cuvinte cu aceeaşi rădăcină.moldoveancă.casieră. faimă. etc. fie prin înlocuirea unor sufixe cu altele: Viorica . -oi: raţă – râţoi. etc.caise (fruct) cireş .gâscan.bunică . dată fixă) difuzor – difuzori (m.F: se utilizează sufixe lexicale sau lexico-gramaticale: -ă: casier .vişine (fruct) frag (m) – fragă (f) .Viorel.principesă. Substantivele nume de însufleţite la care genul marchează diferenţe de sex sunt de trei feluri: a) perechi de cuvinte cu rădăcini diferite (heteronime): tată – mamă. învăţător . conducători) curent . la geografie) fratricid – fratricizi (m.ducesă.munteancă. mai multe ucideri de frate).defectiv de plural.broscuţ. conducători) / capete (n. F .bucătăreasă.Alexandrina. dresor – dresoare. tigru – tigroaică.cireşi (pom). Substantive nume de plante: cais . -el: rândunea rândunel.cireşe (fruct) vişin . Acestea sunt substantive mobile. literare) termen – termeni (m. Ion – Ioana.garderobe onoare (cinste.bunici la plural căţeluş – căţeluşă. 14 . -esă: duce . dar onor (rang. negru – negresă. cuvinte) / termene (n. etc. M şi F: tipuri bine reprezentate sunt perechile de nume de fiinţe (mai ales de persoane): de exemplu: bunic . -e: ambasador – ambasadoare. Alexandru .învăţătoare.M: este un fenomen mai rar. F şi N: fascicul (mănunchi) . etc.creier . M . -a: Dumitru – Dumitra. etc. mai multe persoane) / fratriciduri (n. frate – soră. vişină .profesoară. persoane) / difuzoare (n.vişini (pom).Alexandra. vulpe – vulpoi. etc.puică. aparate) cap – capi (m.3. mâţă – mâţ. care se realizează: fie prin adăugarea unui sufix: -an: gâscă . garderobă (îmbrăcăminte) . cireaşă .creieri (m. -iţă: casier . principe . fie prin suprimarea l u i -ă final: broscuţă . stimă) .vecină. de aer) / curente ( n . păun – păunită. -că: pui . caisă .curenţi (m. -eta: George – Georgeta. părţi ale corpurilor) / capuri (n. organ anatomic) / creiere (n. iar procedeul se numeşte moţiune.casieriţă. de apă. cocoş – găină. muntean . profesor . 2. etc. Alexandru .caişi (pom).

imprudenţă . unt. etc. habar . etc. etc. cât şi ca feminine. Tulcea).c) substantive care funcţionează în strânsă concordanţă cu sexul exprimat atât ca masculine. dar când denumesc fenomene. În unele situaţii pluralul poate desemna mai multe locuri cu acelaşi nume: cele trei Crişuri. iar substantivele sunt invariabile şi nearticulabile: gură-cască. Dan). etc. Unele dintre aceste substantive au o formă de singular rar utilizată: icre – icră. mutulică. Câteva substantive nume de persoane masculine: neică. girafă. Substantive defective de număr: există substantive care au formă ori numai pentru singular (singularia tantum). Denumirile unor discipline ştiinţifice. vodă. şah. miere. moravuri. 3 . în mod normal. mici. cimbru. ordonanţă. şah . bogăţie). bade.fără formă de plural.şahuri (table de şah). istorie. cânepă. cămilă. Substantive care apar numai în locuţiuni sau expresii fixe: fofârlica . A. chibzuinţă. ministru. treacît. ruşine. zori.imprudenţe. fasole. Substantive abstracte nume de însuşiri. legalitate.habar n-are de ceva. ori numai pentru plural (pluralia tantum). Acestea constituie aşa-numitul subgen comun. pofida . De exemplu: bunătate (însuşire sufletească) . Nume de obiecte care desemnează o pluralitate de obiecte: anale. Există substantive nume de însufleţite (animale. cârnaţi. curaj. În afară de aceste situaţii sunt şi câteva substantive care exprimă contradicţie evidentă între gen şi sex. la care genul gramatical este neconcludent în privinţa concordanţei cu sexul. piesele unui joc: zoologie zoologii (cărţi). Nume de obiecte formate din două părţi identice: blugi. Ceahlău. santinelă. Mureş. De exemplu: dreptate – nedreptate – nedreptăţ.a duce cu fofârlica. etc. etc • Cu formă de feminin sunt: balenă. lebădă. Majoritatea numelor proprii de persoană (Alexandru. papă-lapte.a da în vileag. represalii. foame. prudenţă . vileag . elefant. iţari. pelican. etc. numai la singular: Cele mai multe nume de materie: aur. mazăre. jocuri sau sporturi nu au forme de plural: zoologie. lucruri concrete pot avea şi forme de plural. etc. nume de locuri (Dunăre. custode. numai la plural: Unele nume de materii: cuişoare. etc. ghilimele. ţânţar. etc. mititei. argint.zgârcenie. zona Someşurilor. 15 . jumări – jumară. • Cu formă de masculin sunt: castor. vată. fotbal. aplauze. nobleţe. tăiţei. Unele substantive folosite cu sens abstract nu au formă de plural. Acestea se numesc substantive epicene. persoane). etc. taică. Aceste substantive pot avea forme de plural când se folosesc cu sensuri concrete: manuale. nazuri. cătană. de stări: cinste. buftea.. Olt. în mod normal. întrucât ambele sexe sunt denumite prin aceeaşi formă. b) Se folosesc. a) Se folosesc. sânge. etc. haimana. Abstractele negative au formă de plural într-o măsură mai mare decât corespondentele lor pozitive. În această categorie intră cele feminine care denumesc fiinţe de sex masculin: beizadea. şarp.în pofida faptului. NUMĂRUL Majoritatea substantivelor au ambele numere: singular şi plural. dar: bunătăţi (mâncare bună. ochelari. formele lor fiind deosebite sau identice.

Galaţiul şi nu Bucureştii. saltea . stilou .basmale. picolo. zi .copii.certuri. Dintre aceste variante de obicei numai una este acceptată de limba literară: rareori însă ambele forme 16 . 3.datoria elevilor.i semivocalic: fiu . etc neutru: nume. De exemplu. copi(l) . Distribuţia şi utilizarea desinenţelor tradiţionale de plural la masculin nu creează probleme deosebite.studii. .lumi. puşti.locuri.paji. b) Cele mai multe substantive sunt variabile. Acestea din urmă în timpul articulării sau al declinării se comportă ca şi formele de singular: Bucureştiul.în tinereţea mea. sensurile lor pot fi identificate cu cele ale numărului opus. .datoria oamenilor. Pentru genul feminin: .zero: femeie .bătrâneţea mea. peştelui îi place să înoate . etc.pomi.Unele dintre aceste substantive au forme de singular acceptate de limba literară: pantalon.table.ulii.e: mamă .lămpi. Galaţi).camere.ouă. Se cere însă atenţie la diferenţierea formelor de singular şi plural în cazul substantivelor cu tema terminată în -j şi -ş: paj. . moş (sg) . . moşi (pl). colibri.femei.izolat -ă: ou .tractoare.stilouri. Aceste substantive diferenţiază singularul de plural cu ajutorul desinenţelor de plural şi al alternanţelor fonetice.e: ziar . nume de oraşe (Bucureşti. singularul cu sens de plural: datoria omului .ziare. a) Avem în limba română substantive invariabile după număr (aceeaşi formă la singular şi la plural) la toate cele trei genuri: masculin: arici. canoe. datoria elevului . mango.creioane.i vocali: arbitru . dulap .dulapuri.saltele.i semivocalic: idee .i şoptit: lume .zero: indici.idei. B.i şoptit: pom . nume de locuri (Alpi. în tinereţile mele . creion .lacuri. Spre deosebire de substantivele masculine. lup – lupi. . Pentru genul neutru: . stea .mame. etc feminin: învăţătoare. tablă .alei. Şi pluralul poate fi folosit cu sens de singular: bătrâneţile mele .stele. care fac pluralul în -ii (-i vocalic + -i semivocalic): uliu . lac . . lampă . tractor . cap . -uri: loc . 1. DESINENŢELE DE PLURAL (care se adaugă la forma de singular cu desinenţa zero sau iau locul desinenţei de singular) sunt următoarele: Pentru genul masculin: . luni. distribuţia şi utilizarea desinenţelor de plural în cazul substantivelor feminine şi celor neutre nu au reguli ferme.fii. Nume proprii de persoane mitologice care alcătuiesc grupuri (Graţiile. etc. maree.arbitri.zile. marţi. Galaţii.uri: ceartă . . . pantof. Cele două numere pot fi diferenţiate sau nu formal. alee .le: basma . Ploieşti. paria.capi. Carpaţi).peştilor le place să înoate. Anzi.i semivocalic: studiu . În unele situaţii lingvistice cele doua numere pot fi folosite cu înţelesuri nespecifice. . Muzele). Trebuie menţionată s i t u a ţ i a substantivelor terminate la singular în -iu neaccentuat (-i semivocalic + -u vocalic). zebu. cameră . tei. fenomen ce are ca urmare existenţa variantelor de plural ale aceluiaşi cuvânt. .

măturători.vini nu vine. ghicitoare. la plural 17 .lipsuri nu lipse. dar au pluralul în -tori când denumesc obiecte. salată . iar forma roate este permisă în expresii ca: merge ca pe roate. În cazul acestor substantive singularul este identic cu pluralul şi exprimă nume de persoane de sex feminin: apărătoare. De exemplu: bandă . instrumente: apărători. dar mai slabă.căţele.nediferenţiate semantic şi fără restricţii contextuale sunt admise de limba literară.reguli nu regule vină . rândunea .bande (grupuri) / benzi (fâşii) vară .cireşe nu cireşi credinţă .prune nu pruni.vere (verişoare) / veri (anotimpuri) mâncare (acţiune) . bunică – bunici. e) Alteori nu se realizează diferenţieri lexicale în urma deosebirilor formale de plural.coli nu coale piersică . de asemenea.piersici nu piersice regulă .câpşune nu căpşuni cireaşă .caracteristici nu caracteristice coală . dar se admite forma veche boale în expresia: a băga în boale.vremuri nu vremi.credinţe nu credinţi cârjă . este între desinenţele -i sau -e pe de o parte şi –uri pe de altă parte: gâlceavă . măturătoare. Au însă două forme de plural acceptate de normă: poiană . Deosebirile dintre cele două forme de plural sporesc atunci. legători. legătoare.cârje nu cârji remarcă .râpe / răpi.poiene / poieni. când intervin şi alternanţe fonetice: plajă . dar se admite numai utilizarea unei forme în diferite structuri şi expresii fixate. vreme . rândunică . a pune (cuiva) beţe-n roate. lipitori. plasă .gâlcevi nu gâlcevuri. care la plural primesc -ele sau -i.lâni (lâna de pe mai multe oi) / lănuri (varietăţi de lână) d) O categorie aparte o constituie aceea a substantivelor feminine terminate în (t)oare a căror flexiune este mijloc de diferenţiere lexicală. c) În unele situaţii cele două . trecătoare.rândunele.plase nu plăsi. acest ultim substantiv având şi sensul de animal. Când se împletesc cele două forme de singular. două forme de plural: roţi . lipitoare.plaje nu plâji. pluralul curent şi admis este boli. Este cazul substantivului boală. secerătoare.trei forme de plural au şi sensuri diferite. Forme corecte în -e: căpşună .salate nu salăţi sau sălăţi. ca mod de realizare a unor consoane palatale.remarce nu remărci uzină .uzine nu uzini prună .mâncări (mai multe acţiuni) / mâncăruri (multe feluri) lână . lipsă . b) Tot o concurenţă. piesă. De exemplu: căţea . râpă .rândunici. a) La feminine concurenţa principală se găseşte între -e şi -i şoptit. Substantivul roată (cerc. vrăjitoare (o vrăjitoare .două vrăjitoare ). Aceste cuvinte devin cuvinte polisemantice sau cuvinte omonime originar diferite. instrument) are. a pune pe roate. Forme corecte în -i: caracteristică . f) Un caz special prezintă substantivele terminate în -ea / -ică la singular. treabă treburi nu trebi.forma corectă.

dar apare şi în unele neologisme: colonel .obraji.francezi. atâtea obiceie 3. vis . bucăţică / bucăţea .barmani.burghie nu burghiuri coteţ . de sfoară) / ghemuri ( î n tenis).refrene nu refrenuri.ciubuce (pipă. francez .fagi(fag).hoteluri nu hotele cablu .ulcele. ornament) / ciubucuri (bacşişuri. mac . Când intervin şi alternanţele fonetice. burghez . tunel – tunele / tuneluri. venit ilegal). desinenţele de plural în cazul substantivelor neutre pot produce diferenţieri lexicale: raport . Nu este însă admisă în cuvinte ca: chinez chinezi.obiceiuri (forma corectă).adaosuri nu adaose albuş . ghem gheme (de lână. fag . păpuşele. cot .chibrituri nu chibrite hotel . case)/ căminuri (sobe. Alternanţa -a / -e apare la substantive neologice numai în unele cuvinte compuse cu -man(om) care la plural devine -meni: congresman . etc.vise / visuri.2. Au pluralul corect în -uri: adaos .simboluri nu simboale.vor primi -le: ulcea / ulcică . ALTERNANŢELE FONETICE Alternanţele fonetice sunt o marcă suplimentară în formarea pluralului. variantele se deosebesc şi mai mult: aerodrom . La masculin alternanţa -z / -j este frecventă în cazul unor cuvinte vechi: grumaz – grumaji. 18 .bucăţele.colonei. Ca şi în cazul substantivelor feminine.coate (parte a corpului) / coturi (cotitură). Unele variante pot fi l i mi t a t e doar la unele expresii: sfârşit . cămin (instituţie. obraz .aerodromuri nu aerodroame mormânt .ghişee nu ghişeuri refren .viţei.albuşuri nu albuşe chibrit . De exemplu: sac saci(sac).cabluri nu cable şiret .coteţe nu coteţuri ghişeu . mânz . minut . instrument pentru semnalzare la vânătoare). vatră.ghivece (de flori) / ghiveciuri (mâncare). dar: barman . ciubuc . păpuşică boneţele. viţel . dar uneori pot constitui singurul mijloc de realizare a opoziţiei singular-plural.morminte nu mormânturi rod . Au pluralul corect în -e: blestem .coarne (de animale. tenisman tenismeni.blesteme nu blestemuri burghiu .copii.minute (unitate de măsură a timpului) / minuturi (preparate culinare). bordei / bordeie în expresii ca: câte bordeie.cămine (instituţii.congresmeni.maci (mac). referitoare doar la categorii l i mi t at e de substantive. etc.burghezi.mânji.sfârşituri (forma corectă) / pe sfârşite (locuţiune adverbială). de instrument) / cornuri (franzeluţe. ghiveci . obicei . corn . casă familială) . Alternanţa -l / -i semivocalic în cuvinte vechi ca: copil .rapoarte (dare de seamă) / raporturi (relaţii).şireturi nu şirete. Au câte două forme de plural admise: chipiu – chipie / chipiuri. La substantivele neutre principala concurenţă apare între desinenţele -e şi -uri pentru care există doar unele reguli parţiale. boneţică.roade nu roduri simbol . horn).

dativ (D). Nume predicativ: Ion şi Dan sunt elevi.măşti. ai. Valoarea cazuală a acestor omonime se distinge în comext prin funcţia sintactică.tinere. geamăt . Nominativul are totdeauna formă identică cu acuzativul. Substantivul latură are forma corectă de plural laturi. etc.La genul feminin alternanţa -a / -ă (accentuate) corelată cu pluralul în -i sau -uri este foarte frecventă în cazul substantivelor vechi. articulat. în timp ce -a din antepenultima silabă trebuie păstrată: companie -companii (nu compănii).nurori. şi cu vocativul. 4. desagă . Nominativul are următoarele funcţii sintactice: Subiect: Sandu citeşte.seminţe. harnicului) elev -G.sfinte. moluscă . 19 .mese (mobilă) / mase (mulţime.moluşte (în mod excepţional).lighene.simptome. marcă . frescă. dar apare alternanţa vocalică în cuvinte ca: cotidian . Alternanţele -â / -âi şi -oa / -e sunt rare: mână . soră – surori.prăpăstii. prin topica sau prin acord. A.clopote. dar este greşită în cazul cuvintelor dobândă . fragă . margine .albii. De asemenea. vocativ (V). de motor). La neutru se întâlnesc ezitări în privinţa alternanţelor vocalice unde pluralul are desinenţa -e: clopot . În mod nejustificat s-a format prin analogie: pană (de pasăre. odaliscă nu se realizează: etrusce.mărci.. la plural.fragi. fabrică -fabrici (nu făbrici).aripi.vine şi în adjective substantivizate ca: sfântă . .medalii (nu medălii). acuzativ (A). D. feminin: noră . ţipăt . nu pane de motor. mască . dar în cuvinte ca: etrusc.mâini. medalie .margini. dar forma lături este acceptată în expresii ca: în lături. prăpastie .ţipete. pe de lături. vânătă .păsări. simptom . lacrimă -lacrimi. păţanie .sprâncene.dobânzi. odalisce. unde pentru ambele sensuri se foloseşte forma de plural pene. arie . aripa .cotidiene. praştie . neutru: cap – capete / capuri / capi. Alternanţa -â / -i este corectă în cuvinte ca: sămânţă . Trebuie menţionată deosebirea dintre: bască (beretă) . prin existenţa unor cuvinte ajutătoare al. prin cuvântul regent. Alternanţa -se / -şt se produce numai în cuvinte în care pluralul este în -i: cască -căşti. Puţine substantive au forme neregulate de plural: masculin: om .flăcări. pasăre .brigăzi. în primul rând articolele:un (acest. harnicul) elev . ale şi pe. CAZUL În limba română substantivele au cinci cazuri: nominativ (N). dar se realizează în cuvinte ca: flacără . fresce. genitiv (G). vână .N .desagi. cu excepţia a trei cuvinte care au accentul pe silaba penultimă: vacă . sprânceană . Alternanţele vocalice pot servi şi diferenţieri lexicale: masă .praştii.corvezi. cufăr – cufere. brigadă .vinete.păţanii.arii. a.vaci. În identificarea perechilor cazuale pot contribui determinantele. această alternanţă nu se realizează nici în cazul substantivelor care la singular au accentul pe antepenultima silabă: albie ..oameni. corvoadă . la care nu se realizează alternanţa. cantitate). La neologisme această alternanţă este corectă numai dacă -a se găseşte în penultima silabă: gară gări. Păsările zboară.băşti şi bască (persoană) basce. lighean .gemete. tânără . dar şi cu vocativul: genitivul are formă identică cu acuzativul. unui (acestui. dar uneori.

Apoziţie: (acordată. este hotărâtă. pentru că ambele genitive determină acelaşi cuvânt: citirea. g. Genitivul are următoarele funcţii sintactice: A. (Excepţie fac genitivele coordonate între ele). împrejuru. De exemplu: alegerea deputatului: -genitiv subiectiv (alege deputatul). Apoziţie fie pe lângă un genitiv (acordată în caz). din pricina. Genitivul obiectiv: . . a plecat. Atitudinea lui Ion.determină nume de acţiuni sau de agent. fiul vecinului. obiectiv (se înspăimântă de elevi). indirect al unui adjectiv de provenienţă verbală (sufixele: -(i)tor. Precedat de una dintre aceste prepoziţii sau locuţiuni prepoziţionale. Complement indirect: Luptăm împotriva rutinei. . elevul.Element predicativ suplimentar: El a fost numit director. g. cercetarea limbii (limba este cercetată). sosirea musafirilor (sosesc musafirii).superlativ realizai prin reluarea cuvântului determinat în cazul genitiv: râul răilor. a cercetătorilor. etc. adverb. neacordată): Ion.denumeşte prin nume proprii sau explică prin substantive comune un a l t substantiv determinat: ţara Făgăraşului.determină nume de acţiuni sau stan. -iv): Ştirile prevestitoare ale războiului ne neliniştesc. atributul se consideră ca fiind funcţie sintactică specifică. -aut. îndărătul sau de locuţiunile prepoziţionale: din partea. Genitivul atribut are diferite valori. nu-mi place. Cele mai importante valori ale genitivului sunt: Genitivul subiectiv: . clarificate prin context. venirea primăverii ( v i n e primăvara). din cauza. Genitivul denumirii sau genitivul apozitiv: . . al fiului vecinului. ctc.acordat. Fără prepoziţie: Atribut: Cartea elevului este pe bancă. fie pe lângă un adjectiv posesiv: Atitudinea lui Ion. ctc. arătând cine face acţiunea: plecarea păsărilor (păsările pleacă). Dativul are următoarele funcţii sintactice: A. nu-mi place. Genitivul superlativ: . care sunt determinate de sensul cuvântului determinat şi de sensul cuvântului în genitiv. genitivul poate fi: Atribut: Lupta împotriva războiului e o datorie umană. al unui subsatantiv cu 20 . Genitivul este cerut de prepoziţiile: asupra. campionul campionilor. Dintre toate funcţiile genitivului. deasupra. ş t i i nţ a războiului.înaintea. Părerea noastră. Fără prepoziţie: Compl. împotriva.neacordat. Compl. Nume predicativ. genitiv obiectiv (alegem deputatul): spaima elevilor. indirect: (al unui verb. Atitudinea sa a fost împotriva legii. În acelaşi grup nominal genitivul poate avea valori diferite. echivalând cu un complement direct sau indirect al acţiunii verbului: recoltarea strugurilor (strugurii sunt recoltaţi). în dreptul. Un substantiv poate fi determinat direct doar de un singur substantiv în genitiv. -ent. adjectiv. etc. subiectiv (elevii se înspăimântă). B. al unei interjecţii. Structurile ca: citirea lui Ion a lecţiei (subiectiv + obiectiv) sunt greşite. (în) contra.

Compl. Compl. articulate e n c l i t i c şi urmate de un atribut nearticulat (dativul în aceste situaţii este echivalent cu complementul indirect al verbului de bază). avânt firesc tinereţii. Nume predicativ: Marfa este de calitate. Bravo câştigătorilor!.determinări cabtitative şi nuanţă de măsură:Am aşteptat zile şi săptămâni. circ.de obicei însoţit de determinări cantitative şi având nuanţă de măsură:Am mers mulţi kilometri pe jos. Specifică acuzativului este funcţia de complement direct. la. Cinste campionilor! Atribut: 1. fiului meu. Fără prepoziţie Complement direct:Am citit romanul. . Cu prepoziţie Acuzativul este cerat de majoritatea prepoziţiilor simple: a. sub. circ de timp: . Împreună pot îndeplini diferite funcţii sintactice: Atribut: Am văzul o fată ca o floare. 21 . împreună cu. circ. Împreună cu prepoziţia sau cu locuţiunea prepoziţională. Element predicativ suplimentar: Am luat-o de soţie.fără. graţie. Doarme tun. Compl.L. De exemplu: acordarea de ajutor săracilor (acord ajutor săracilor). pe. (dativ locativ): stă locului.elipsa unui verb). circumstanţial instrumental. acţionează contrar aşteptărilor. B. precum şi de adverbul comparativ decât. pe la. de agent: A fost jefuit de hoţi. . indirect: S-a temut de examen. Acuzativul are următoarele funcţii sintactice: A. etc.C. de cauză: Moare de fiică. inainte de. precum şi de locuţiunile prepoziţionale ale căror ultim element este o prepoziţie: faţă de. circ. Am reuşit in viaţă datorită părinţilor mei. nume de persoană care indică grad de rudenie sau atribuţii sociale: nepot Anei. Câteodată poate îndeplini funcţia sintactică de C. lângă. circ. se aşterne drumului. Apoziţie acordată in caz. Cu prepoziţie: Dativul este cerut de prepoziţiile: datorită. domn Ţării Moldovei. din. în. substantivul poate îndeplini diferite funcţii sintactice. fără de. de mod: Marfă scumpă foc. Compl. Compl. precum şi de compusele acestora: de la. al unui substantiv nearticulat. etc. de pe la. al unor nume de acţiune. în loc de. mulţumită. Element predicativ suplimentar: Am cunoscut-o ca o floare. De exemplu: dau elevului. şi 2. Nume predicativ: Fata era ca o floare.. de loc. d) Complement de diverse tipuri: Compl. Acuzativul esle cerut şi de adverbul de comparaţie ca şi cât (singure sau însoţite de adverbul adiţional şi). Compl. Substantivul precedat de una dintre aceste prepoziţii îndeplineşte funcţia de compl. de mod: E frumoasă ca o floare. specifice pentru prepoziţia în cauză: Atribut: Am c i t i t o carte de povesti. cu. B. pe lângă un substantiv în dativ: l-am scris l u i Ion.

2. mamei. ARTICOLUL ENCLITIC se alipeşte la forma nearticulată în mai multe moduri: 1. În acelaşi timp există şi substantive defective de forma nearticulată. nişte. puiule! 5.marea. În această ultimă categorie intră substantivele folosite la ambele numere. etc.D: ariciului la singular N. G. şi D.cărţilor tei . De exemplu: fraţi . de exemplu: arici. Toate substantivele variabile după număr şi caz sunt şi articulabile. şi D. Se adaugă direct şi fără modificări fonetice: . o.cărţii . ouăle.D: numelui la singular G. cărţi . nume (n). -i semivocalic. puşti.fraţilor. mamelor. pofida etc. DECLINAREA ARTICULATĂ Ataşarea articolului hotărât enclitic are ca rezultat aşa-numitele forme articulate ale substantivelor. căsoaie. învăţătoare.D: învăţătoarei la singular N. 2. numelui. plural: caselor. etc. un.le: feminin şi neutru. soia. .A: aricii G.A: învăţătoarele G.1.ouălor etc. după -e: casei. La substantivele invariabile articulabile se manifestă cel mai clar rolul articolului în crearea unor distincţii morfologice: Cu articol nehotărât Cu articol hotărât M. DECLINAREA 5. muntele. ceea ce le conferă o invariabilitate absolută.este cazul chemării sau al adresării. unui. între substantivele invariabile după număr multe sunt şi articulabile. . unor învăţătoare N.valm. Ioane! Este parte de propoziţie. peretele. numele.cărţile .Vocativul . tei (m). unui.cheile . fratelui. nişte. vineri (f). dar cu modificări fonetice ascunse de ortografie: .maree. peretelui.A: învăţătoarea G. fratele. unei. singular. mare . şi anume.le: masculin şi neutru. N şi A. apoziţi acordată în caz pe lângă un alt vocativ: Ioane.teii .Ie. nişte. In această categorie intră substantivele defective de număr. fofărlica. unor nume N.i şoptit sau semivocalic devine vocalic când se adaugă articolele -i. muntelui. singular: câinele.cartea.D: numelor la plural 5.fraţii . unor arici N:A: ariciul G. singular: câinelui.la fel pentru G şi D... N şi A. tanti etc. Are următoarele funcţii: Constituie singur o propoziţie: -Ioane! Însoţeşte o propoziţie fără ca să se integreze în ea ca o parte de prepoziţie: Ce treabă e asta.la fel pentru G. Se adaugă direct. -lui.D: învăţătoarelor la plural N. mamele. -e vocalic devine semivocalic la ataşarea articolului -a: carte .cheilor.lor. 22 .D: aricilor plural F. deci substantive a căror formă-tip este articulată. numele.teilor. pentru feminin. Pentru că nu toate substantivele au forme articulate enclitic.A: numele (singular şi plural) G. substantivele sunt de două feluri: articulabile şi nearticulabile (defecte de forme articulate). dar unele sunt şi nearticulabile. numelor. . un. chei . joi. ca paria. folosite numai în locuţiuni: berbeleacul. plural după -e şi -ă: casele.

Substantivele terminate în -că fac G.prăpastiei sabie . fie în -ăi. La G. zi .D. la fel cu pluralul.D.vrabiei.3.D.A.A. dar se menţine -a cu articol hotărât la G.(unei) săbii . badea G.lui nenea. singular: Exemple: sanie . etc. familie . saltea .A.familiei.(unei) sănii . miercuri . tata .(unei) vrăbii .ziua etc. lacului. nearticulat.A singular: nenea . popă .(unei) dihănii . lacul.marţea. fie în . locul. dar au şi variante fonetice k / k’: bunică . feminin şi masculin: N şi A singular: casă – casa.bucuriei. agă G.basmaua. -ii: bucurie . singular. singular –ei sau -ii: N.2.(unei) prăpăstii . raiului. teiul.(unei) bucurii . vineri vinerea.dihaniei prăpastie . locului. 5. Se alipeşte cu ajutorul vocalei –u (la origine desinenţă a formei nearticulate).tatei / lui tata.D. masă – masa. raiul. -u semivocalic: basma . 5.lunea.a. Deosebire mai mare este la substantivele care au -a accentuat în antepenultima silabă şi care fac -ă cu articol nehotărât.(unei) familii . singular. care au la G.b. ca şi femininele.salteaua.steaua. Declinarea substantivelor masculine cu articol hotărât Substantivele articulate cu -a. singular în -ăi fără alternanţă. care au la formele articulate –e (în loc de i) înaintea articolului: luni . sacului.2.popa. De exemplu: sacul. excepţii parţiale fac numele celor patru zile ale săptămânii terminate în -i şoptit. Declinarea substantivelor feminine cu articol hotărât La substantivele feminine există multe excepţii de la regula ataşării articolului hotărât la forma nearticulată. stea . articolul hotărât proclitic lui + forma articulată N.săbiei salcie . -gă au G.D.D. La N. Înlocuieşte desinenţa formei nearticulate -ă când articolul este -a. tată – tata etc. badei bădiţa bădiţei bulibaşa bulibaşei popa popii papa papei paşa paşei tata tatei Cele terminate în -că.D.mămicăi / mămicii 23 . singular. marţi . 4. agăi bădica bădicăi / bâdichii neică neichii vlădică vlădicii / vlădicăi / vlădichii Există tendinţa de a folosi la G.i i cu alternanţa k / k* N. au de obicei la G şi D. teiului.(unei) sălcii .saniei dihanie . singular face excepţie un grup mare de substantive terminate în -ie bisilabic.bunicăi / bunicii mămică .D.sălciei vrabie .miercurea. Singurul substantiv la care se admite forma hibridă esle corabie: corăbiei / corabiei.

rândunică . Unele substantive defective de G. se constată tendinţa de înlăturare a finalei -um înaintea articolului sau a desinenţei de plural -uri.lenei onoare . în timp ce articolul apare numai la unu: câine-lup . etc. gură-casca.D. ochiul-boului. Formele corecte sunt: linoleum -linoleumul .căinii-lupi. coada-pisicii etc. de exemplu. cu articol hotărât: nea. Acestea sunt cuvintele care au ca prim element părţi de vorbire neflexibile: prepoziţii: demdncare. Altele nici nu au formă de G.nu memoranduri.nu memorandul memorandumuri . când sunt polisilabice. etc.nu linoleul linoleumuri . b) substantiv + substantiv în G: calul-popii. Tot d i n această categorie fac parte şi alte cuvinte compuse din elemente flexibile: 24 .vie.nu linoleuri memorandum . Compusele invariabile şi nearticulabile sunt formate din: a) verb + diverse cuvinte: papă-lapte.D. vorbă-lungă. floarea-soarelui. B. servesc şi la diferenţieri lexicale: maică – maicăi (mamei) / maicii (călugăriţei).: cinste . fac G.maşina-unealtă. încurcă–lume. biolog etc. gură-spartă. Articularea şi flexiunea lor propriu-zisă însă diferă: numărul. Cuvintele compuse la care variază doar primul element: a) substantiv + substantiv în N: bloc-turn. singular cu articol hotărât de la forma de N. biologic.D.căinele-lup.3.memorandumul . compuse în structura cărora intră elemente de compunere: biochimie. 5. U n e l e forme de G. c) substantiv + adjectiv: sânge-rece d) substantiv + prepoziţie + substantiv: cal-de-mare. iar la feminin şi cazul pot fi marcate la doi termeni. la unele variază doar primul element sau cel de-al doilea. singular. Compusele la care variază ultimul element au gradul cel mai înalt de sudură. adverb: binecuvântare. Substantivele neutre prezintă puţine probleme speciale La cele terminate la forma-tip în -um neaccentuat.trâsuricăi / trăsuricii.rândunicăi / rândunicii trăsurică .A. căini-lupi . viţă-de.onoarei. În rândul acestor substantive se găsesc multe invariabile.maşinii-unelte. articol nehotărât. zgârienori. Unele compuse sunt defective de forma nearticulată: mai-marele.surorii (rudei) / sorei (cadru medical). soră . maşini-unelte . printre cele variabile. b) substantiv + adjectiv: coate-goale. DECLINAREA SUBSTANTIVELOR COMPUSE Substantivele compuse prezintă particularităţi specific care justifica atenţia în cazul declinării lor: flexiunea propriu-zisă şi articularea depind de felul compunerii acestor cuvinte.cinstei lene . răufăcător. iar la altele ambii termeni. fărădelege. Compusele variabile sunt şi articulabile în acelaşi timp. floareasoarelui.3.D. maşină-unealtă . nu-mă–uita.

comun).Olgâi. Gura Sărăţii. floare .ministrului.substantiv + substantiv în N: nord .Ioanei. -ca: Fiorica . Numele de persoane au flexiune deosebită după gen. substantiv + adjectiv: botgros.Leanei -oa: Ioana .D.D în --ăi: -a: Ana . Timişoara . etc. Sando!.florii (subst. care au G. -e: Ană!. lui Lili etc. -o: Opreo!.A. masculin: Radului. fenomenul se realizează prin utilizarea articolului hotărât proclitic -lui.numeral: prim -ministru. + prepoziţie + subst.D. triplusalt.A: Jiul Braşovul Oltul G. substantiv + numeral: prim -plan. cu excepţia celor terminate în -ca. acestea sunt forme regionale. bunăvoinţă. în -ei toate numele de persoane feminine.ministru prim .A: Valea Prahovei G..şef. etc. lui Zoe.D: primului . b ) substantiv + adjectiv: bună – cuviinţă. Tomo!. Tendinţa actuală este utilizarea formei de N.Begăi. DECLINAREA SUBSTANTIVELOR PROPRII Substantivele proprii au multe particularităţi flexionare.A: primul . neobişnuit: lui Carmen. Mariana . Prezenţa sau absenţa alternanţei fonetice face deosebire între omonimele ca substantive comune sau proprii: floare . lui Miriam. Stancule!.D: Văii Prahovei 25 .Timişoarei.ministrul G. Bega .: untdelemn. N. redactor . Radu!. Compusele la care variază ambele elemente pot fi alcătuite din: a) substantiv + substantiv în N. Modele de declinare pentru nume de locuri: a) Modelul substantivelor simple: N. -ga: Olga . mamâ-mare. Elena . subst. propriu).D. În unele cazuri variantele regionale au devenit denumiri oficiale: Câmpia Turzii. -ă.. La unele compuse întâlnim şi o dublă variaţie admisă de limba literară: bunăstarea – G .: câine-lup. Ioane!. Dorule! etc. Tomei.Anei. c) substantiv t. Trebuie să reţinem că au G. cu valoare de vocativ: Alexandru!.Marianei. -ule: Radule!. Mărie!.ministru prim . Licăi. valvârtej. majoritatea celor masculine nu-şi schimbă forma la G.american. lui Jeni. acestea sunt forme învechite. de animale şi numele savante ale corpurilor cereşti. -ga. dai apare uneori şi bunei-stări. -ea: Leana . Monica – Manicăi. Există însă şi forme neobişnuite de G.Floarei (subst. 5.. D : bunăstării. dreptungh..D: Jiului Braşovului Oltului Harghita Harghitei Vălenii de Munte Vălenilor de Munte b) Modelul substantivelor compuse: Variază primul element: N.Elenei.4. D.Floricăi. precum şi feminine care au G. Numele proprii de persoane pot avea forme speciale de vocativ: masculin: -e: Alexandre!. feminin: -o: Ano!.

D. luare în primire (primire. ţinere de minte (memorie).D.-ul G. grijă).F. Târgu-Mureşului Câmpulungului Variază ambele elemente: N. se pot declina. dar nu se pot analiza separat. articulate sau nearticulate. băgare de seamă (atenţie. acceptare). Locuţiunile substantivale provin din locuţiuni verbale prin substantivizarea verbului la infinitivul lung.R. deci o locuţiune substantivală. statul de vorbă (discuţie). Pot avea forme pentru singular şi plural. luare aminte (atenţie.D: Comalimentului Eurasiei Romartei 2. aruncătura de ochi (privire).A: Târgu-Mureş Câmpulung G. pot fi declinate şi articulate ca şi substantivele comune de genul masculin sau neutru: N. precum şi cele care au pe ultimul loc litere.A: ADAS-ul TAROM-ul C. 26 .A: Marea Neagră Copşa Mică G.A: Comalimen Eurasia Romarta G. Cele mai frecvente locuţiuni substantivale sunt: bătaie de cap (necaz). luare de contact (conactare). Mării Negre Copşei Mici Substantivele compuse prin abrevieri au flexiune in funcţie de ultimul element al cuvântului.D: ADAS-ului TAROM-ului C.R. luare la rost (ceartă.Variază al doilea element: N.F. 1. grijă). atunci acesta variază: N. 6. Compusele care au pe ultimul loc fragmente de cuvinte terminate în consoană. căinţă). părere de râu (regret. etc. dare de mână (dărnicie). Dacă ultimul element este cuvânt întreg. atenţionare).-ului. aducere aminte (amintire). LOCUŢIUNILE SUBSTANTIVALE Cu valoarea unui substantiv se poate folosi şi un grup de cuvinte care prezintă o unitate de sens.

Găsiţi şase substantive provenite din: adjectiv. Am cumpărat un pachet de unt. 3. „defectul” fiecăruia în parte: Când joacă forbal. mărarul şi cimbrul sunt plante aromatice. 27 . pentru că. Găsiţi câte două forme de plural ale substantivelor bandă. Fasolea este originară din America. cal-putere. 6. . şi-au uitat proviziile la cabană. plajă.atribut substantival apoziţional. curent şi alcătuiţi propoziţii cu ele. deşi aveam şi margarină. . Stabiliţi substantivele defective de număr din următoarele enunţuri. Bălcescu) 4. fiu. arătaţi. Arătaţi care sunt formele de genitiv – dativ articulat cu articolul hotărât ale substantivelor Ion şi Maria. cârjă. interjecţie şi alcătuiţi propoziţii cu ele. 7. adverb. Găsiţi şase substantive de genul masculin care la singular primesc articolul hotărât enclitic –le şi alcătuiţi propoziţii cu ele. propoziţii cu ele. Formaţi dativul şi genitivul substantivelor compuse gura-leului. bici. 2. . . 9.atribut substantival prepoziţional. punându-le în diferite funcţii sintactice. Nu mi-am procurat încă Analele de istorie pe anul 2006. Funerariile încep la ora 14. flăcău. Pătrunjelul. Alcătuiţi propoziţii cu aceste forme articulate. 5.00. 10. Alcătuiţi.Exerciţii de autoverificare 1. Folosiţi substantivul cer în diverse enunţuri. Stabiliţi funcţia sintactică a substantivelor evidenţiate din textul următor şi stabiliţi cazul fiecăruia: „Pe culmea cea mai înaltă a munţilor Carpaţi. apoi. timp.subiect.atribut substantival genitival. nu poartă ochelari. pronume personal.nume predicativ. Folosiţi substantivele paşă. Ei se plângeau nu numai de foame. cuscru. . în propoziţii sau în fraze. vrajă la genitiv şi dativ. (În total 6 propoziţii) 8. verb. Scrieţi la plural nearticulat substantivele: astru. dar şi de sete. raport. numeral cardinal. punându-le în diferite funcţii sintactice. apoi. urcând pe Bucegi.” (N.complement direct. se întinde o ţară mândră şi binecuvântată între toate ţările semănate de Domnul pre pământ. urmărind ca el să îndeplinească pe rând următoarele funcţii sintactice: . bloc-turn şi alcătuiţi câte o propoziţie cu formele cerute.

............ 33 Exerciţii de autoverificare ............. 35 28 ..........................32 4.............................................................................................Unitatea de învăţare nr....... 29 2 .................................................................................... Articolul demonstrativ (adjectival) ..... Articolele hotărâte propriu-zise (definite) ....... Articolul nehotărât (nedefinit) ................................... 29 1............ Articolul posesiv (genitival) ..........................................................................31 3 ............................................................................... 2 Cuprins ARTICOLUL ............................

ARTICOLELE HOTĂRÂTE PROPRIU-ZISE (DEFINITE) Articolul hotărât propriu-zis este articolul care prezintă obiectul denumit cel mai puternic individualizat. -le. -le. Formele articolului hotărât propriu-zis sunt: Singular Masculin Neutru Feminin N. În situaţii tipice ele sunt enclitice faţă de determinat şi proclitice faţă de determinantul introdus: (această) maşină a vecinului. Plural Masculin Neutru Feminin N. . dar articolul hotărât enclitic propriu-zis se alipeşte la cuvântul articulat ca şi afixele. -le. cunoscut de vorbitori ori pentru că acesta a fost deja introdus în conversaţie (într-o situaţie lingvistică). -le -lui. -lor. articolul poate fi: hotărât (sau definit) şi nehotărât (sau nedefinit). articolul devine proclitic şi faţă de substantivul determinat: a vecinului maşină. -lor. cu excepţia situaţiei anteriaore: -lui Articolul posesiv şi cel demonstrativ au o situaţie mai complexă. articolele pot fi: : . -1.) Pe lângă această funcţie principală. -1. D .A. -le. dar dacă se schimbă topica (determinantul antepus). articolul mai poate marca: cazul. ori pentru că obiectul respectiv este cunoscut în grupul vorbitorilor. -le. în cazul substantivelor proprii. articolul demonstrativ şi articolul hotărât proclitic -lui. -(e)i. deci articolul are un conţinut abstract şi exclusiv gramatical. poate fi element de legătură între un substantiv şi determinantul său. După gradul de individualizare a obiectelor. poziţia lor poate fi determinată de doi termeni: cel determinat şi determinantul. Articolul are o situaţie aparte in limba romană şi prin faptul că unele au independenţă formală: articolul nehotărât. -lor. -lor. -i. -lui. În categoria articolelor hotărâte intră şi articolul posesiv (genitival) şi articolul demonstrativ (adjectival).D. 1. Cratimele din tabel marchează lipsa de autonomie a articolelor hotărâte propriii29 .enclitice (postpuse): articolele hotărâte totdeauna. -lor. nume de persoane. singular –lui. lui -(e)i. -a. După poziţiile pe care le ocupă pe lângă cuvintele articulate. G. poate servi substantivizarea altor părţi de vorbire.A. -lor. arătând în ce măsură obiectul denumit este sau nu este cunoscut vorbitorilor. (Arată deci gradul de individualizare a obiectului denumit. V.ARTICOLUL Definiţie: Articolul este partea de vorbire flexibilă care însoţeşte un substantiv. lui V.D.proclitice (antepuse): articolul nehotărât totdeauna este proclitic şi articolul hotărât propriu-zis la G. articolul posesiv. G.

• conjuncte verbale: vecinu-i obosit (vecinul este obosit). Articolul hotărât -l: . fe-mei .fe-me-ii etc. lucru ( n ) nepronunţarea articolului hotărât -l anulează opoziţia articulat .codrii. litru.nu aceşti. masculin. În limba literară scrisă lipsa articolului hotărât -l este admisă doar în situaţii când are loc ataşarea unei forme: • conjuncte pronominale: pomu-i s-a uscat (pomul s ă u .fiii. . masculin şi feminin -i. exemplu.copiii. doi membrii.pomu. doi membri . beneficiu. 30 . (cu excepţia lui cu şi de-a şi a locuţiunilor prepoziţionale terminate în cu ).omul cu cartea (cel care are carte în mană). În vorbirea curentă. când se redau cuvintele unui personaj: -Dar domnu nu mai vine? Situaţie asemănătoare este în cazul articolului hotărât de N. (doi) fii . C. ) . . (doi) membri . deci în aceste cuvinte pronunţarea articolului hotărât este obligatorie.D. plural şi de G. leul – leu (animal). plural şi de G. – ul. (nişte) copii . Singurele cuvinte la care neglijarea articolului -i anulează şi în pronunţare opoziţia articulat-nearticulat sunt cele terminate în -i vocalic nearticulat: membri . multiplu. care este de fapt fosta desinenţă a formei nearticulate: pomul . formând o unitate grafică. (unei) ţări . Vine de la muzeu.(m). mai ales când ritmul vorbirii este accelerat. În practică articolul se alipeşte de cuvântul articulat. După prepoziţia de-a substantivul trebuie totdeauna articulat: Ne jucam de-a oarba.D. singular. Articolul hotărât -l poate fi omis în literatura artistică şi atunci. unde -u final este semivocalic. etc. (unei) femei . vecinul îi ceartă. femeii. codri . Atenţie de asemenea la formele ca: aceşti. multipli . în această situaţie sunt: -l din forma de N. în care -u este vocalic. care face parte din desinenţa de la forma nearticulată: pomii.masculin şi neutru şi -i din forma de N.C.A. În cazul prepoziţiei cu substantivul se foloseşte articulat sau nearticulat în funcţie de sensul propoziţiei.femeii.membrii.nearticulat.po-mii. Se dădea de-a rostogolul. de natura substantivului sau / şi de gradul de cunoaştere: Exemplu: lucrează cu grijă.A. Atenţie deci la respectarea distincţiei dintre formele nearticulate şi formele articulate cu articol hotărât: (nişte) pomi .zise.nearticulat creează deosebiri de sens: omul cu carte (învăţat) .pomii. etc. vecinu-l(-i) ceartă: vecinul îl ceartă. etc. vinde cu kilogramul Uneori în cadrul aceleiaşi structuri opoziţia articulat . scrie cu cerneală.ţării. dar în cazul unor cuvinte străine sau abrevieri se păstrează cratima şi articolul se utilizează împreună cu vocala de legătură: W.funcţia lui este preluată de vocala precedentă -u. aceste forme se disting chiar în pronunţarea fără -i semivocalic de corespondentele nearticulate prin numărul diferit de silabe: pomi . masculin şi feminin. După majoritatea prepoziţiilor simple şi compusele lor care cer cazul A. În pronunţare articolul -i semivocalic se confundă uneori cu -i vocalic precedent. spre deosebire de forma nearticulată leu (moneda). ca şi în cazul afixelor.F.A.R. Copiază de pe tablă etc. . Intru în laborator. unele forme ale articolului enclitic nu se mai pronunţă sau se pronunţă mai reţinut. dar: lucrează cu ziua. Se ducea de-a curmezişul drumului. • în cazul unor contrageri accidentale: vecinu-aude (vecinul aude). În cuvinte ca codru.nu toţi membri! Trebuie menţionată utilizarea articolului hotărât enclitic în cazul substantivelor comune cu prepoziţie. dar toţi membrii . substantivele neînsoţite de atribut sau propoziţie atributivă nu se pot articula: Mă duc la piaţă.-ul. show-ul. singular. masculin. TAROM-ul etc.membrii. singular.multiplii.

adverbele devin prepoziţii: inainte . creionul este al meu / al mamei / al sorei mele / al lui / al sau etc. duminică . Singular Masculin şi neutru Feminin al a Plural Masculin şi neutru ai alor Feminin ale alor Dintre aceste forme. dedesubt . Tahiti. Folosirea corecta a articolului posesiv presupune respectarea acordului în gen şi număr cu substantivul determinat sau înlocuit de el. se vor utiliza cu valoare adverbială: zi . ei sunt fraţi ai mamei / ai lui / ai ei etc. T o t de această funcţie a articolului hotărât enclitic se leagă şi rolul de marcă a valorii pronominale faţă de valoarea adjectivală a unor cuvinte: alt (adjectiv) . îndărăt . dânsa (pronume personale). Articolul posesiv trebuie acordat în gen şi număr cu genul şi numărul substantivului sau al pronumelui care denumeşte obiectul posedat: sora mai mică a mea / a l u i / a sa. Haiti. • însoţeşte uneori adjective posesive şi genitivul substantivelor şi al prenumelor de diverse tipuri. Chile etc. plural alor se foloseşte totdeauna în structura unui pronume posesiv: casa alor mei. Deşi este considerat articol hotărât. Vălenii de Munte.pitoreasca Bucovină.A. marcând legătura cu substantivul sau adjectivul determinat. bine . Formele articolului posesiv sunt: Cazul N. articolul posesiv are numai în anumite s i t u a ţ i i rolul acestuia: al nostru sat . Bucovina pitorească . le-am dat alor săi. urât -urâtul. un (adjectiv nehotărât) – unul (pronume nehotărât) etc. vară – vara etc. prietenii alor noştri.înaltul. doar G.ziua. Articulate. ARTICOLUL POSESIV (GENITIVAL) Este articolul care apare: • ca element constant in structura prenumelor posesive şi numeralelor ordinale.inaintea.îndărătul.dedesubtul. Şimleul Silvaniei. Când acestea primesc determinante antepuse. trebuie să se ţină seama de: 1. dar păstrează în acelaşi timp şi rolul de articol: (un) îmbogăţit . etc. O altă problemă de cultivare a limbii o constituie cea a toponimelor care în forma-tip sunt articulate enclitic. of . G. etc. Astfel.învăţatul. nu: am vizitat Luxemburg. În alte situaţii articolul hotărât enclitic este parte constitutivă a unor cuvinte: ambele-ambii (numeral colectiv).oful. ale colegei 31 . etc.Pe lângă funcţiile tipice pe care le are. 2 .îmbogăţitul. înalt . frumos frumosul.tinerii noştri. articulate.duminica.binele. (un) învăţat . care exprimă noţiuni temporale.altul (pronume). dânsul. garoafele sunt ale mele / ale lui / ale grădinarului. Nu este corectă nici scrierea fără -l sau -i a unor cuvinte toponime compuse: Sighetul Marmaţiei. Unele substantive. a lor. Unele toponime însă sunt nearticulabile: Tokio. Toponimele în unele situaţii se cer a fi articulate: Braşovul este un oraş mare nu Braşov este un oraş mare: am vizitat Luxemburgul.D.D. ele devin nearticulate: Exemplu: Dobrogea frumoasă .frumoasa Dobroge. Vânjul Mare etc.satul nostru. ai noştri tineri . articolul hotărât enclitic mai are şi alte valori: Articolul poate substantiviza alte părţi de vorbire.

articolul posesiv trebuie pus înaintea fiecărui termen începând cu cel de-al doilea: autorul romanului şi al nuvelei. dar există diferenţă de înţeles: De exemplu: procedeu de educare al/a părinţilor: dacă se utilizează în forma: procedeu de educare al părinţilor.este vorba despre istoria oraşului Iaşi.dacă substantivul sau pronumele în G. florile de mai ale grădinarului. 3 . În cazuri asemănătoare referirea este posibilă la oricare dintre cele două substantive. număr şi caz cu substantivul determinat 32 . Există însă şi situaţii când ambele acorduri sunt corecte şi posibile fără ca înţelesul să se schimbe. dacă se utilizează în forma: procedeu de educare a părinţilor.dacă substantivul cu prepoziţie şi substantivul sau pronumele în genitiv sunt atributele primului substantiv. în general etc. etc). Ce-i trebuie? Ce-a spus? Folosirea corectă: Trebuie să se realizeze acordul în gen. cât şi la primul din structura nominală: nivelul de pregătire al/a elevilor. autorul a trei cărţi. centre de colectare a hârtiei. poezia naturii şi a dragostei. Înaintea numeralelor cardinale se foloseşte articolul posesiv a: campioni a 12 ţări. de exemplu: carte de poveşti a bunicii. avem două situaţii: . ARTICOLUL DEMONSTRATIV (ADJECTIVAL) Este articolul care leagă un substantiv articulat enclitic sau un nume de persoană de determinantul său (adjectiv. atunci articolul posesiv se acordă în gen şi număr cu cel de-al doilea substantiv: centru de colectare a hârtiei. al unei teze etc. muzeul de istorie al oraşului Iaşi muzeul oraşului Iaşi cu profil de istorie. Genitivul cu funcţia de apoziţie acordată pe lângă un alt substantiv în G. substantivizează un adjectiv sau un numeral şi este element constitutiv al superlativului relativ. Formele articolului demonstrativ sunt: Singular Plural Cazul Masculin şi neutru Feminin Masculin şi neutru Feminin N. pentru că genitivul poate fi raportat atât la substantivul apropiat. etc. trebuie să fie însoţit de articol posesiv: adeptul unei principii. hoţii de alimente ai oraşului. merge înaintea v a c i l o r şi a căruţei etc. spre deosebire de omofonele: Ce-l interesează?. înţelegem procedeul aplicat de părinţi în educaţie. bagajul de cunoştinţe al/ale absolvenţilor. numeral. mamă a cinci copii etc. legile de reglementare a/ale pieţei libere etc. Când se coordonează mai multe genitive (atribute sau alte funcţii sintactice cerute de prepoziţii). celui celei celor celor Atenţie la ortografia lor: cel. Sunt însă şi s i t u aţ ii lingvistice când poate exista îndoială cu privire la substantivul la care se referă atributul însoţit de articolul posesiv. atunci articolul posesiv trebuie să se acorde în gen şi număr cu primul substantiv. muzeul de istorie a oraşului Iaşi . Dacă substantivul determinat este într-o poziţie mai îndepărtată de substantivul sau pronumele în genitiv.A. . este atributul celui de-al doilea substantiv (care este atributul prepoziţional al primului substantiv). cea. cel cea cei cele CD. înţelegem modul cum se educă părinţii de o alt ă persoană (avem un genitiv obiectiv).etc. cei se scriu totdeauna împreună.

nu figurat: El vrea să devină un profesor. Prezenţa articolului nehotărât la substantivele lipsite de determinări.sau înlocuit. fetei celei ascultătoare şi nu fetei cea ascultătoare. care este un cuvânt diferit. articolul demonstrativ se pune doar înaintea primului element: florile cele frumoase şi gingaşe. utilizarea articolului nehotărât este indicată: Sunteţi nişte răi! Eşti un laş! Eşti un prost! etc. oamenii cei leneşi / oamenii leneşi etc. care ulterior va deveni cunscut. Omiterea nejustificată şi incorectă a articolului demonstrativ are loc în structuri ca: toţi cei zece vorbitori: toate cele douăzeci de ţări. G. cu funcţie sintactică de nume predicativ (singular şi plural). plural niştor nu există. ARTICOLUL NEHOTĂRÂT (NEDEFINIT) Este articolul care însoţeşte un substantiv (sau o altă parte de vorbire substantivizată). copiilor celor cuminţi şi nu copiilor cei cuminţi etc. fructele cele coapte şi gustoase etc. plural nişte. deci este o formă supletivă. în acest caz avem un singur obiect (persoană). când se renunţă la acordul în caz. În limba literară actuală folosirea articolului demonstrativ ca element de legătură între un atribut şi regentul său şi chiar rolul de substantivizare a articolului demonstrativ este in regres. cel în cazul acesta are rol de substantivizare. prezentând obiectul denumit de acesta. Mai mult introduce în comunicare numele unui obiect.. 33 . dar în structura: băiatul cel mai harnic şi cel mai cuminte avem două obiecte (persoane).D. Exemple ca: elevul cel harnic / elevul harnic.A.D. Singular Masculin şi neutru Feminin un o unui unei Plural Masculin şi neutru Feminin nişte nişte unor unor De remarcat prezenţa în flexiunea a articolului nehotărât un. Când numele predicativ este exprimat prin adjectiv cu sens negativ. Situaţie identică avem la coordonarea a două sau mai multe superlative relative: băiatul cel mai harnic şi mai cuminte. Versurile sunt nişte ode. Abateri frecvente de la această normă se înregistrează la G. singular şi plural. denotă slăbirea sensului demonstrativ al articolului. dar fără a-1 defini mai precis. Când se coordonează mai multe atribute determinante unei singure regente. Formele articolului nehotărât sunt: Cazul N. 4. pentru că forma de G.A.D. În asemenea structuri nominale utilizarea articolului demonstrativ este obligatorie. are anumite valori afective (dispreţ. admiraţie) redate prin intonaţie: Ion este ţăran / Ion este un ţăran! El este medic /El este un medic! Apariţia şi utilizarea articolului nehotărât este superfluu la nume predicative exprimate prin substantive cu sens propriu. Dar nu se admite (deşi se extinde) utilizarea articolului nehotărât înaintea unor adjective cu sens pozitiv: Corect se spune: Eşti drăguţă! nu: Eşti o drăguţă! Când se coordonează două sau mai multe substantive articulate nehotărât. De exemplu: elevului celui harnic şi nu elevului cel harnic. o a formei de N. (Propoziţii incorecte) Utilizarea articolului nehotărât în asemenea situaţii este admisă numai cu o anumită intonaţie exclamativă.

când apare înaintea unor substantive proprii ca mijloc de transformare a acestora în substantive comune: Tata a cumpărat u n E m i n c s c u ( u n v o l u m d e p o e z i i ) .o aşa petrecere. O altă întrebuinţare a articolului nehotărât este aceea. Apariţia articolului nehotărât un alături de adjectivul demonstrativ aşa este permisă. 34 . dar este incorect: aşa o petrecere. dar nu este obligatorie: aşa petrecere .articolul trebuie pus înaintea fiecăruia: A fost un spectacol şi o distracţie plăcută. Articolul nehotărât se pune doar la primul substantiv când este vorba despre mai multe ipostaze ale aceluiaşi obiect: A fost un mare poet şi pedagog al neamului. u n E n e s c u ( u n d i s c ) e t c .

.. Construiţi propoziţii în care între substantivul la genitiv însoţit de articolul posesiv (genitival) şi substantivul determinat să se intercaleze un alt cuvânt. 5. făcând aluzie la o veche cunoştinţă a Vioricăi. îi răspunse moş Costache.Exerciţii de autoverificare 1.. un adjectiv pronominal posesiv.... Construiţi câte două propoziţii în care să se afle: un substantiv la genitiv. mai atent elev la ore. cel – ce-l. Pentru .. 2.. cei – ce-i.. din cel dintâi basm al nopţilor copilăriei. mele au determinat-o să se înscrie la concursul de interpretare. toate însoţite de articolul posesiv al. i-am povestit ce avem de făcut. nostru nu l-a interesat problema. o dorinţă . Alegeţi forma corectă a articolului posesiv şi introduceţi-o în locul spaţiului punctat: Un gând . Emoţia şi încrederea au fost soli . fetei. trezi curiozitatea. deşi el este . Nu ştiu .. Completaţi spaţiile punctate cu una din formele omofonice următoare: al – a-l. 3. Pe Nică ... ai. Alcătuiţi două propoziţii în care cuvântul lui să aibă valoare morfologică de pronume personal şi alte două propoziţii în care acesta să fie articol hotărât proclitic... un pronume la genitiv.” (M. clasei. lungii aşteptări.. mai apreciaţi sportivi .. Indicaţi prin săgeată substantivul cu care s-a făcut acordul articolului posesiv (genitival) şi explicaţi acordul. 6.. Analizaţi articolele din următorul text: „ Asta-i fata moşneagului cea cuminte. 4. Pentru . nişte propuneri de .. ai – a-i. atrage şi pe el. Sadoveanu) 35 .. Dan şi Mircea sunt ... interesează pe Sorin. i-am explicat . tatei... de făcut..

............................................. Formele articulate enclitic ........................................... Gradele de comparaţie .................. Locuţiunile adjectivale .................................. Adjectivele compuse .................................................................... 37 1.............................Unitatea de învăţare nr......... Declinarea adjectivelor ............................................ 42 6.......... 40 4.......................... 3 Cuprins ADJECTIVUL ...................... 1....... Formele de gen................ 38 3.................. 44 Lucrare de verificare nr............................................................................................................................. ..... 40 5................................................ 37 2............ număr şi caz ale adjectivelor ...................................................... 45 36 ..................................................................

N. se exprimă prin mijloace analitice. sing.A: bun. şi neutru. n.m. La fel se comportă adjectivele anumit. Toate adjectivele variabile au pentru neutru aceeaşi formă cu masculinul la singular şi cu femininul la plural. frumos. şi f. etc.fem. Categoriile gramaticale după care adjectivul îşi schimbă forma sunt genul. Este necesară precizarea că printre adjectivele variabile există şi unele defective de anumite genuri sau de un număr. dar bune este forma şi pentru feminin G. Numeroase adjective avem cu trei forme: mas. G. nou. dulce. NUMĂR ŞI CAZ ALE ADJECTIVELOR După cum îşi schimbă sau nu forma pentru a arăta genul. sing. Cu valoare de adjective pot fi folosite cuvinte provenite din alte părţi de vorbire: dintre acestea. N. multe . sing.A. cele). FORMELE DE GEN. avem şi adjective provenite din participiul verbelor. şi n. Aceste adjective se numesc adjective determinative. masc. pl. lung. N. Un mic grup de adjective. sing. adjectivele sunt de două feluri: variabile (marea majoritate) şi invariabile.A. multor . plural. şi n. înalt. N. pl. diferit.A. N. articulate cu articol hotărât enclitic (aparţinând. N.şi neutru. În afară de aceste categorii de adjective. 1. referindu-se la substantivul care denumeşte acest obiect şi acordându-se cu el sau cu un substitut al lui. scund.D. sing. N. E X : masc. 37 .A. şi neutru. multă . N. N. singular. etc. sing. plural.A. fără a schimba însă tipul adjectivului respectiv. au câte cinci forme în total: mult .m. ca sens. limpede. tare. de fapt. N. şi f. singular: fetei mari. 1. mulţi . şi f.G. având una sau două forme la N. N. sing. Cu două forme sunt adjectivele de tipul mare. Acest fenomen apare mai ales în cazul termenilor tehnico-ştiinţifici în grupuri nominale stabile. mari .D: bibliotecii vechi. verde. n. adjectivele pronominale şi cele numerale se tratează la p ă r ţ i l e de vorbire de bază. adjective propriu-zise.A: românesc. cei.A: românească. Tot în această categorie de adjective intră şi mic. singular: mamei bune. roşu.A. ceea ce reduce numărul formelor lor. plural. categoria specifică a adjectivului. denumite adjective participiale. N. în unele s i t u a ţ i i . G. straniu. N. fem. singular nearticulat şi între două şi cinci forme nearticulate în total. cărora li se opun adjectivele calitative. de tipul bun. De exmplu: acetilsalicilic.. cea. masculin.A.A. folosindu-se adverbe cu rol de cuvinte ajutătoare. etc.pentru m. ferninin.A: bune. puţin.ADJECTIVUL Definiţie: Adjectivul este partea de vorbire flexibilă care exprimă o însuşire calitativă sau cantitativă a unui obiect. substantivului din grup). care sunt. Dar adjectivul vechi .A: româneşti. plural şi feminin.uneori cu statut controversat în ceea ce priveşte încadrarea la această parte de vorbire. la pronume sau la numeral-.m.n. sing. numărul şi cazul. sing. neutru.A.D. Reprezentante tipice ale flexiunii adjectivale sunt considerate adjectivele cu patru forme în total. plural.D. comparaţia. Adjectivele cu rol de atribut pot fi.A: bună. N. Adjectivele variabile sunt de mai multe feluri.şi fem.A: buni. veche . De exemplu: mare -pentru m. argintiu. numărul şi cazul. tot. feminin. sau pot fi însoţite de articol demonstrativ (cel.N. feminin.fem.

Numărul lor în fondul vechi şi popular este neînsemnat. Derivatele cu sufixul vechi -esc cunosc alternanţa: românesc . 3. fudul -fuduli.livrescă. Din limbajul comun se pot aminti adjectivele defective de feminin.românească. etrusce. vernil. totuşi avem câteva: aievea. gri. ortodox .D.masculin. etc. major majoră. Unele alternanţe existente în flexiunea adjectivelor din fondul vechi şi popular nu se mai aplică la adjectivele neologice.snoabă. realizării celei mari/remarcabile.densă.neutru singular. livresc . prin desinenţe şi prin alternanţe fonetice. prostalău. 2. Alternanţa z > j este corectă în cuvinte vechi ca: dârz . antişoc. dar se realizează în: analog analoagă. etc. singular. nu însă şi în cazul grupului -spr {aspru . în cazul ultimelor două cuvinte se utilizează în mod greşit formele: grotească. romanesc romanescă. gata.goi.ficşi. Adjectivele invariabile sunt mult mai puţine decât cele variabile.integră. clorhidric .micşti) şi -str (albastru . dar nu şi în cazul cuvintelor ca basc. muntenesc muntenească. etruscă > etrusci. snob . alternanţa o > oa din adjectivele ca: frumos . etc.omoloagă. obez .proşti). ca şi la substantive.treji. dar nu se realizează în adjective ca: dens . grup abelian . nu aşpri).seacă. întreg . numărul şi cazul se exprimă. Formă specială de vocativ singular masculin au numai unele adjective 38 . sătui.barocă. funcţionează şi în cazul neologismelor: brusc . negru . sec .albaştri. -kst scris -xt (mixt . etrusc.ortodocşi).obezi. bordo. viteaz viteji. pane. Tot astfel. francezi.) 2. nu cheli. unei mari / remarcabile realizări. dar sufixul neologic omonim nu aplică alternanţa: carnavalesc .moi. atroce. eficace. Alternanţa e > ea se realizează în adjective ca: des -deasă.întreagă. sadea.grotescă. roz. moale . ca nătărău. intrinsec – intrinsecă etc. cumsecade. grotesc .carnavalescă. bej. etc.neagră. Alternanţa l > i semivocalic. etc nu se realizează în adjectivele neologice: baroc . patriot . cogeamite. Mai multe probleme ridică alternanţele fonetice în cazul adjectivelor. atenţie la grupul consonantic ks scris -x: fix . Alternanta s > ş apare nu numai în poziţie finală (des-deşi.confuzi. (Nătăroaică. DECLINAREA ADJECTIVELOR În privinţa formelor de G. sătuli. bruşte.frumoasă. monoton -monotonă. şic. doldora. treaz . rococo. mov. basce. bască > basci. lila. bantu. ardelenesc -ardelenească. integru . ilustru . sau toate care indică apartenenţa etnică: chinezi. duios duioasă. turcoaz. În cazul adjectivelor variabile genul.iluştri). sexy. asemenea. apare şi în cazul cuvintelor chel şi sătul. ci şi în grupurile consonantice -st (prost . a l e căror forme corecte de masculin plural sunt: chei. etc.grupuri aheliene. Alternanţa sk > şt de tipul românesc .dârji. şi unele excepţii ca domol . care n-au forme de feminin. ferice. kaki. realizării mari/ remarcabile.bruscă > bruşti.româneşti.aspri. livrească. dantesc – dantescă.cloric. omolog . care este obligatoriu în orice topică (antepunere sau postpunere) şi indiferent dacă adjectivul este juxtapus direct sau însoţit de articolul adjectival: unei realizări mari / remarcabile. în cazul celor derivate cu sufixul diminutival -el: frumuşel -frumuşei. etc. singular ale adjectivelor feminine trebuie acordată atenţie folosirii lor pentru realizarea acordului în caz.patriotă. dar nu în cazul neologicelor confuz .domoli. dar este în creştere în limba modernă prin diverse neologisme: ad-hoc. pepit. motrice. leoarcă. forte. aproape generală la adjectivele din fondul vechi şi popular: gol . prostălaie nu sunt forme literare. perspicace.

care se foloseşte mai ales în antepunere. A. diferitor colegi.V. sing. forma de V. în consoană sau -u vocalic. Din contaminarea celor două posibilităţi de exprimare a genitivului rezultă folosirea greşită a lui a înaintea unei forme de G. Formă de G. D. G. G. A. tuturor. apar. N. Adjectivul drag. diferit.A. acestor anumitor colegi. V. care folosesc desinenţa pronominală -or când sunt antepuse şi neprecedate de alt determinant cu formă cazuală marcată: multor. stimate. anumitor. felurit.variabile terminate la N. A. singurul dintre adjectivele cu formă specială de vocativ care aparţine tipului cu trei forme în total.A. Am spus la mulţi / destui elevi. D. în loc de părerile multor elevi sau părerile a mulţi elevi. dar şi în postpunere: dragă frate / 'frate dragă. sau D: cu prepoziţia a în locul genitivului: părerile a mulţi colegi. La cele mai multe dintre acestea. dar: celor mai mulţi colegi. Singular (o) prietană scumpă (unei) prietene scumpe Prietenă scumpă! Plural (nişte) prietene scumpe (unor) prietene scumpe Prietene scumpe! Plural (nişte) prieteni scumpi (unor) prieteni scumpi Prieteni scumpi! prietenii (cei) scumpi prietenilor (celor) scumpi Prietenilor scumpi! (nişte) scumpi prieteni (unor) scumpi prieteni Scumpi prieteni! 39 . forma dragă.. masc. V. acestor anumiţi colegi şi nu celor mai multor colegi. Singular (un) prieten scump (unui) prieten scump Prieten(e) scump! prietenul (cel) scump prietenului (celui) scump Prietenule scump! (un) scump prieten (unui) scump prieten Scump / scumpe prieten(e)! Feminin Cazul N. plural (aceeaşi pentru toate genurile) au numai adjectivele variabile cu cinci forme în total: mult. plural. care aparţin tipului flexionar cu patru forme în total. ilustre. comportarea a destui elevi. G. N. în formele de N. sing. V. bătrâne. A.D. egală cu cea de fem. divers. tot. la care se adaugă unele ca destul. masc. în -or după un substantiv articulat: părerile a multor elevi. şi cu prepoziţia la în locul dativului:. ca atribute antepuse. G. numeros (deci adjective care exprimă o cantitate nedefinită sau diversitatea). puţinor. dar dragă prietene / prieten drag. în construcţii prepoziţionale echivalente cu G. iubite. N.A. D. anumit. D. V. tinere. puţin. sing. sing. Aceleaşi adjective. Modele de declinare a adjectivelor variabile în formele lor nearticulate: Masculin Cazul N. (nearticulat) este în -e şi se foloseşte numai în antepunere: scumpe. sărmane prieten(e). are la V.

singular. A. hot. nu răivoitori. de obicei. răufăcător. este adjectiv variabil cu două forme: cuminţi: plural şi cuminte: feminin G. scris împreună. nounăscute. A. frumoasa carte = filmul 40 . Numeroase oscilaţii apar în legătura cu adjectivele compuse care exprimă combinaţii sau nuanţe de culori: se spune tricouri alb-negre. în alte situaţii. goală-goluţă. roşu-aprins. alături de care se tolerează şi forma instructivă-educativă. V. se preferă flexiunea ultimului termen: activitate instructiv-educativă. provenit dintr-o locuţiune (prepoziţie + substantiv): în limba literară actuală cuminte. la adjectivele ca albastru-deschis. N. spre deosebire de om cu minte. A. răuvoitoare. adjectivul din componenţa lor: nou .născut (în care nou este adveit cu sensul "de curând") -formele flexionare corecte sunt: nou-născută. 4. Adjectivele compuse dintr-un adverb şi un adjectiv sau dintr-un substantiv şi un adjectiv îşi schimbă forma doar în ultimul termen. A. D. au forme flexionare la ambii termeni: dulciacrisori. îmbinarea adjectiv articulat + substantiv nearticulat fiind echivalentă gramatical cu cea alcătuită din substantiv articulat + adjectiv nearticulat: frumosul film. N. dar şi tricouri albe-negre. prietena (cea) scumpă prietenei (celei) scumpe (o) scumpă prietenă (unei) scumpe prietene Scumpă prietenă! Neutru prietenele (cele) scumpe prietenelor (celor ) scumpe Prietenelor scumpe! (nişte) scumpe prietene (unor) scumpe prietene Scumpe prietene! N. formele de feminin sau şi de plural. normală este flexiunea primului termen şi se evită. G.. G. G. ca dulce-acrisor.N. mic-burghez. existente independent în limbă. singur-singurel. Problema gradului de sudură se pune la adjectivele compuse de tipul cuminte. N. G. Adjectivele compuse din două adjective se găsesc în situaţii diferite: unele. La fel se comportă adjectivele clarvăzător. (un) tablou scump (unui) tablou scump tabloul (cel) scump tabloului (celui) scump (un) scump tablou (unui) scump tablou (nişte) tablouri scumpe (unor) tablouri scumpe tablourile (cele) scumpe tablourilor (celor) scumpe (nişte) scumpe tablouri (unor) scumpe tablouri 3. V.recente şi terminologice-. D. etc. de la răuvoitor (în care râu este substantiv) avem formele: răuvoitori. gol-goluţ. verde-crud. nou-venit. FORMELE ARTICULATE ENCLITIC Adjectivele se articulează cu art. liber-cugetător. enclitic când au funcţie de atribut şi sunt aşezate înaintea unui substantiv care ar trebui să fie el articulat. singuri-singurei. A. galben-pal. G. nou-năsuţi. D. D. D. ADJECTIVELE COMPUSE Aspecte specifice prezintă flexiunea adjectivelor compuse din două sau mai multe cuvinte întregi.D.

lumea toată Adjectivele invariabile sunt.dragă . cartea frumoasă. ultimele (nu ultimile) ştiri. Singular scumpul prieten scumpului prieten scumpule prieten! Feminin Cazul N. Modele de declinare a adjectivelor articulate Masculin Cazul N. marii scriitori. tot precedă în formă nearticulată substantive articulate enclitic: întreg poporul. marele fiuviu. şi nearticulabile. stranii. sătui. albaştrii ochi etc. roşii. G. de cele mai multe ori. aurii. mai ales la un anumit număr şi gen: cumsecadele vecin. fem. V. V.marile fluvii.D. negru. G. propriile (nu propriele) greşeli. veşnicei (nu veşnicii) amintiri. dar ultimilor călători. corect: scumpei noastre mame (nu mamă). iar cel articulat cu doi -i: mititeii copii. etc. G. tot astfel. în -u vocalic necesită atenţie la scrierea diferită a formelor articulate şi a celor nearticulate. pluralul masculin nearticulat al adjectivelor vechi terminate în -l are un singur -i: copii mititei. sing. şi se întâlnesc. în -iu ( cu -u vocalic sau semivocalic) şi ajectivul roşu au pluralul nearticulat şi fem. ultimelor (nu ultimilor) călătoare. care în pronunţie se pot confunda uneori: de la adjectivele ca albastru. integri. sunt: albastrul. frumos frumoasa. dragele mele prietene. etc.frumos. mare – marele. câteodată însă la unele se încearcă articularea. în loc de forma corectă dragii mele surori. D. Adjectivele terminate la masculin şi neutru sing. iar cel articulat cu doi -i: iluştrii bărbaţi. A. aceleaşi tipuri de greşeli.dragi. ilustrul. iar pluralul masculin articulat are trei -i: propriii săi ochi. eficacele sale intervenţii. cumsecadea vecină. ilustru. marea. şi n. cu doi -i: obiecte proprii. simplu. sing. cere atenţie pentru a nu se neglija forma cazuală a substantivului. veşnicele (nu veşnicile) discuţii. oameni iluştri. Adjectivele terminate la masc. oameni grijulii. toată lumea = poporul întreg. integrul etc: pluralul nearticulat este cu un singur –i: (ochi) albaştri. în loc de dragile mele prietene. nu marei sărbători. Articularea urmează aceleaşi reguli ca la substantive: frumos -frumosul. negri. Folosirea îmbinării adjectiv articulat + substantiv la G. simpli. goi. etc. A. măreţei zile (nu zi). suplu formele articulate de masculin şi neutru sing. în general. Greşeli fiecvente se fac în cazul adjectivului drag la forma de feminin: se spune greşit dragei mele surori. ultimei zile. grijuliii copii. Numai adjectivele întreg. adjectivul drag având trei forme: drag . D.D. deşi forma de drage nu există în limbă. integru. sing. Singular Scumpa prietenă Scumpei prietene Neutru Plural Scumpele prietene Scumpelor prietene Plural scumpii prieteni scumpilor prieteni - 41 . Se spune corect marii.

ca şi. . A. indiferent de gen şi număr. sau pe cât este de. de obicei. V. scumpa mea prietenă!. dimpotrivă. nu toate exprimă intensitatea unei acţiuni prin comparaţie. dar nu şi stimatule. deşi vocativul articulat nu se formează de la cel nearticulat. => Gradul pozitiv este de fapt numai reperul sau etalonul faţă de care se stabileşte comparaţia propriu-zisă exprimată de celelalte două grade. D.. comparativul şi superlativul. El este la fel de tot atât de tot aşa de/deopotrivă de înalt (pre)cum cât este şi ea. V. de al doilea termen al comparaţiei. Ex: El este tot atât de înalt pe cât este de voinic. 5... o însuşire a aceluiaşi obiect în împrejurări diferite sau două însuşiri ale aceluiaşi obiect. etc. articulat de la mai multe adjective. de egalitate şi de inferioritate. căci. cât şi dacă este o parte de propoziţie. nu toate adjectivele au grade de comparaţie. Toate nuanţele gradului comparativ se exprimă prin adjectivul la forma de pozitiv precedat de adverbe sau locuţiuni adverbiale şi însoţit.Cazul N. în îmbinări cu un adjectiv posesiv sau un genitiv intercalat între adjectivul propriu-zis şi substantiv: scumpul meu prieten!. a) Comparativul de egalitate se formează cu: la fel de. GRADELE DE COMPARAŢIE După cum pot exprima sau nu gradele de intensitate în care există aceeaşi însuşire la două sau mai multe obiecte. dar au legătură cu ea. tot aşa de. Instrumentele de formare a comparativului de egalitate pot lipsi. În cazul gradului pozitiv nu se face o raportare la un alt obiect. 42 . se spune stimate. Singular Scumpul tablou Scumpului tablou - Plural Scumpele tablouri Scumpelor tablouri - Forma specială de V. scumpii mei prieteni!. (pre)cum şi cât dacă este o propoziţie. adjectivele sunt de două feluri: comparabile şi necomparabile.. bătrâne bătrânule şi altele. tot atât de. gradul fiind marcat exclusiv prin construcţia termenului al doilea: înalt ca tine. deopotrivă de + adjectivul în cauză la forma gradului pozitiv. Pentru comparaţia de egalitate a două însuşiri se folosesc. iar din punct de vedere formal adjectivele sunt la gradul pozitiv în forma-tip a lor: coleg bun... scumpele mele prietene!. cât. are aceeaşi formă cu N.. ultimele două au subdiviziuni sau specii. Pe cât este de înalt pe atât este de voinic. sau prin inversiune: ca tine de înalt.. iar în frază tot atât de. G.. bune. vulpe şireată.şi..scumpule. construcţiile corelative tot atât de + primul adjectiv + cât şi de + al doilea adjectiv..A. nu există un V. articulat în -ule au cam aceleaşi adjective care au şi V. dar există bunule. nearticulat în -e.. alături de formele paralele ca scumpe . masc. Ex: El este la fel de / tot atât de / tot aşa de / deopotrivă de înalt ca (şi) cât (şi) ea. În mod tradiţional se admit trei grade de comparaţie: pozitivul. în propoziţie.pe atât de. marcat şi el prin anumite cuvinte de legătură. coincidenţa nu e deplină. sau pe cât de . Deşi comparaţia este o categorie morfologică specifică părţilor de vorbire care exprimă insuşiri ale obiectelor (adjectivul) sau ale acţiunilor (adverbul)... --> Gradul comparativ are trei subdiviziuni: de superioritate. iar cel de-al doilea termen al comparaţiei este introdus prin: ca. pe cât este de.. pe atât este de. copac înalt.

Superlativul absolut se formează cu ajutorul adverbului foarte pentru superlativul de superioritate. deosebit. unic. mort. ultramodern. ultra-: ultraelegant. şi genul cerut. bărbătesc cu sens de "curajos". El este mai puţin înalt decât / ca ea. supra-: supraaglomerat. cele + mai puţin + adjectivul la nr. mai puţi înalt. nemaipomenit. şi a lui foarte puţin pentru cel de inferioritate. numeroase adverbe se leagă de adjective prin prepoziţia de. îngrozitor. atitudine mai bărbătească. cele + adverbul mai + adjectivul la nr. neînchipuit. Amintim câteva adverbe dintre acestea: excesiv. formidabil. Superlativul relativ se formează în felul următor: Superioritate: cel. infim.) şi mai ales cu prefixe neologice (arhi-. colosal. etc. etc. Inferioritate: cel. Ex: El este cel mai puţin înalt din clasă dintre ei. iar mult este învechit. El este mai înalt decât este ea. Ex: El este foarte înalt. super-: superfin. cea. extraordinar. stră-. etc. şi genul cerut. Exemple: superior. nespus. La ambele specii ale comparativului de inegalitate termenul al doilea este introdus prin decât sau ca dacă este parte de propoziţie şi prin decât ( de cum este mai rar şi popular). cea. Spre deosebire de aceste trei adverbe care se alătură pur şi simplu adjectivului. ctc. uimitor. arhi aglomerat. viu. dacă este propoziţie. care fac parte din categoria adjectivelor necomparabile. mai puţin harnic. incomparabil. etc. etc. Ultimele tipuri de adjective. i ar fiecare dintre aceste specii pot fi de superioritate sau de inferioritate. pot avea grade de comparaţie când sunt folosite cu sensuri figurate sau în a l t e îmbinări: de exemplu. mort după ceva. hiper-: hiperactiv. Superlativul relativ arată că însuşirea unui obiect este la un grad extrem raportată direct la un grup de obiecte sau la mai multe împrejurări. extrem. cu sens sau/şi formă de superlativ sunt acelea. extra-. întreg în întreg la minte. => Gradul superlativ este de două feluri: relativ şi absolut. teribil. etc. viu cu sensul "vioi" sau (despre culori) viu aprins. infinit. superrefractar. În această categorie intră deci acelea. hiperemotiv. Ex: El este cel mai înalt dintre ei. supra-. veşnic. iar cel absolut exprimă o însuşire Ia un grad extrem fără nici o comparaţie directă. super-. definitiv. optim. iniţial. mai scund. ultra-. cei. mort în îmbinări ca mort de frica. întreg. Ele sunt cele mai puţin harnice dintre toate. supraîncălzit. extra-: extrafin.) se pot forma cuvinte care reprezintă superlativul cuvântului de bază: arhi-: arhiplin.b) Comparativul de superioritate se formează cu adverbul mai + adjectiv la forma de pozitiv: mai înalt. excelent.Ex: El este mai înalt decât / ca ea. splendid. c) comparartiv de inferioritate cu ajutorul l u i : mai puţin + adjectivul. Unele adjective necomparabile în sensul propriu sau /şi în îmbinări obişnuite. mai harnic. Ea este cea mai harnică dintre ele. extraordinar. cu anumite substantive. hipersensibil. răz-. cei. El este mai puţin înalt decât este ca. admirabil. grozav. total. arhicunoscut. la care adăugarea unor mărci de grad ar fi pleonastică. Sinonimul tare (tare puţin) este popular. Pentru exprimarea superlativului absolut există şi mijloace la l i m i t a dintre morfologie şi vocabular (formarea cuvintelor): cu ajutorul prefixelor vechi (prea-. fantastic. final. hiper-. 43 . Ea este foarte puţin amabilă.

număr şi caz cu substantivul determinat. Alte caracteristici ale locuţiunilor diferă de cele ale adjectivelor: principala deosebire este că locuţiunile adjectivale nu se acordă în gen. există. la locul lui. cu stare. cel mai de seamă. de ispravă. adică o locuţiune adjectivală. unele potriviri parţiale: la locul lui / ei / lor. Locuţiunile adjectivale au diferite structuri. LOCUŢIUNILE ADJECTIVALE Cu valoarea unui adjectiv se pot folosi şi un gmp de cuvinte care prezintă o unitate de sens. Calitatea adjectivală a acestor grupuri de cuvinte este dată şi prin capacitatea lor de a avea grade de comparaţie: mai de seamă. 44 . fel de fel. unul si unul / una si una. de seamă. Multe locuţiuni adjectivale au ele însele sensuri de superlativ: de milioane. vrute şi nevrute. în doi peri. nu ştiu cum. foarte nu ştiu cum. etc. Alte tipuri: ca lumea.6. cu miere pe limbă. din cei negri în cerul gurii. de excepţie. etc. numai piele şi oase. etc. cel mult. tot unul şi unul. în lege. între care mai frecvent este tipul: prepoziţie + substantiv: de frunte.

lungit. feerie. grijă.” (Calistrat Hogaş. se zvârcoleau nepuncioşi şi ţipau de usturime înnăduşită … greerul. adăugând sufixele specifice ale acestei părţi de vorbire: zel. cum stăteam în fundul cel mai adânc al peşterii mele. dar şi cu un ins cu stare. enunţurile. Pe drumuri de munte) 2. aliment. funcţia sintactică şi valoarea stilistică a lor (epitet. încât învăţătoarea de altădată devenise o femeie de seamă în satul acela cu oameni tot unul şi unul. exemplu. muşchi. personificare. Discuţiile fel de fel au început imediat. îmi făcusem socoteală. Transcrieţi.Lucrare de verificare nr. purtare (snobă / snoabă). muzică. lume (interlopă / interloapă). ploaie. Alcătuiţi enunţuri în care adjectivele de mai jos să aibă funcţiile sintactice de nume predicativ şi atribut adjectival: argintiu.) „ Codrii uriaşi. cazul. vulcanic. alegeţi-le pe cele corecte şi alcătuiţi diverse enunţuri cu ele: situaţii (analoge/analoage). 4. pe lângă persoanele cu miere pe limbă existau şi acolo. venin. S-a căsătorit nu numai cu un bărbat de ispravă. Faceţi analiza adjectivelor din următorul text. la singular şi la plural. Subliniaţi elementul adjectivului compus prin care se face acordul cu substantivul determinat. şi din cei negri în cerul gurii care de dimineaţa şi până seara vorbesc vrute şi nevrute. etc. cum aş putea împărtăşi posterităţii depărtate simţirile mele deosebite. fără teamă de priviri iscoditoare. tragic. ca o mână de vreascuri netrebnice. persoană (poliglotă / poligloată). 6. gradul de comparaţie. apoi. Transformaţi în adjective următoarele substantive. arătând: felul. articulat sau nearticulat. 5. aptitudine. comparaţie. căci. întrebare (echivoc/echivocă). amuţise istovit sub umbra înălţimii ocrotitoare a ierburilor. veveriţa pusese frâu zburdălniciei sale neobosite … Cât despre mine. metaforă. munte. genul. cântăreţ neobosit al zilelor de vară. lumină. Determinaţi locuţiunile adjectivale din următoarele enunţuri şi stabiliţi funcţia lor sintactică. continent. ca pretutindeni. boala contractată în tinereţe o făcuse să ajungă la un moment dat numai piele şi oase. gri-argintiu şi tehnico-ştiinţific să însoţească câte un substantivde genul feminin. ortodox. infecţie. Construiţi câte două propoziţii în care adjectivele compuse galben-auriu. Dintre cele două forme ale cuvintelor din paranteză. Din nefericire. înlocuind locuţiunile adjectivale cu adjectivul corespunzător sensului locuţiunii. numărul. feerie (policromă / policroamă). lună. 3. 45 . selenar. 1 1.

.......... Numeralul adverbial(sau de repetare) .......... Numeralul distributiv .......Unitatea de învăţare nr............................................................. Numeralele ordinale ........................................47 1....................................................47 1..... 48 1................................................. 49 1..... 51 2............ Numeralele cardinale ............. Numeralul ordinal propriu-zis .........................b........... Numeralul ordinal adverbial (sau de repetare) ... 50 1... Numeralul multiplicativ .............................................................................................................. Numeralul colectiv ..d..........................................e..........a..................................... Numeralul fracţionar ..................................................................................................................... Numeralul cardinal propriu-zis ......................... f.................................................. 51 2... 50 2............................... 49 1................b...................................................a......c.................................... 47 1................................. 53 46 ............................ 4 Cuprins NUMERALUL ............................................. 52 Exerciţii de autoverificare ......................................

A. Principala clasificare distinge numerale cardinale şi numerale ordinale. Spre deosebire de omonimele sale parţiale.cele cardinale şi al câtelea? a câta? . Numeralul este partea de vorbire cu cea mai redusă flexiune. Practic ele se recunosc după felul cum răspund la întrebări: câţi? câte? . simple şi neanalizabile: numeralele de la unu la zece inclusiv. compuse după următoarele modele: • numerale de la unsprezece la nouăsprezece. colective.cele ordinale. etc. două mii.a.NUMERALUL Definiţie: Numeralul este partea de vorbire flexibilă specializată pentru exprimarea noţiunii de număr definit: un număr în sine. multe numerale fiind invariabile. Numeralele cardinale pot fi: cardinale propriu-zise. G. sută. Valoare adjectivală un unui Valoare substantivală unu(l) unuia 47 . • numerale pentru sute + zeci + unităţi. Numeralele sunt de mai multe feluri. sute. distributive. treizeci şi patru. în acelaşi timp. determinarea numerică a obiectelor sau ordinea obiectelor prin numărare. tot aici pot fi încadrate numeralele milion. m i i . • numerale pentru zeci. miliard. Numeralul cardinal propriu-zis Este numeralul cardinal care exprimă numai un număr întreg sau determinarea numerică a obiectelor. treizeci. etc: douăzeci. • numerale savante. fracţionare.D. adverbiale. • numerale pentru zeci şi unităţi: douăzeci şi unu. mii + sute + zeci + unităţi. NUMERALELE CARDINALE 1. trilion. Numeralele ordinale pot fi: numerale ordinale propriu-zise numerale ordinale adverbiale. numărul şi cazul. cu care se acordă) sau substantivală şi. numeralul cardinal cu cea mai bogată flexiune. masculin şi neutru N. articolul nehotărât şi pronumele sau adjectivul nehotărât. două sute. o sută. milioane. mie. 1.puţin folosite: bilion. Numeralul corespunzător lui 1 este singurul numeral cu forme diferite pentru valoarea adjectivală (ca însoţitor al unui substantiv. zero (care exprimă o cantitate vidă). etc. Categoriile gramaticale după care variază numeralele sunt specifice adjectivelor şi substantivelor: genul. 2. etc. multiplicative. numeralul cardinal are numai formă de singular: singular. fără alte detalii legate de aceste informaţii cantitative definite. După structură numeralele cardinale propriu-zi se pot fi: 1.

Neologismul zero este substantiv neutru. unei sute. Toate numeralele colective pot avea atât valoare adjectivală. datorită a doi colegi. pe ultimul loc (21. 1. ca şi adjectivele. fără alterarea segmentului -sprezece. cincisprezece zile. sută. zecilor. legându-se de substantiv prin prepoziţia de: douăzeci de elevi. o sută şaisprezece camioane. de unul singur. trei mere. ceea ce face inutilă prezenţa lui doi în construcţii pleonastice ca o pereche de doi tineri. doi. sutei. Pentru aceste situaţii se folosesc construcţii analitice realizate cu ajutorul prepoziţiei a (nu trebuie confundată cu articolul posesiv a). zero lei etc.D: unei zeci. etc). spre deosebire de pronumele nehotărât unul. miei. etc. etc. fără -l în toate formulele de numărare (unu. 201-219. Distincţia nu este însă una categorică şi absolută: se scrie. mia. Numeralele zece. miilor.). Cele mai multe numerale cardinale propriu-zise nu au forme cazuale şi nici nu pot însoţi substantive în cazul G. Numeralele care au forme de gen se acordă în gen cu substantivul însoţit atât atunci când sunt legate direct de acesta.A. având forme de plural: zeci. reprezentanţi a 26 de state. douăsprezece eleve. treizeci şi patru de maşini.) variază după gen: douăzeci şi unu/una.articulabil. Numeralul corespunzător lui 12 are fonne deosebite după gen: doisprezece elevi (m. 32.. Conform tradiţiei însă se menţine scrierea cu articol enclitic -l în îmbinări ca: eu unul. inclusiv ca termen fmal al unui numeral compus (douăzeci şi unu. una: douăzeci şi unu . cât şi valoare substantivală. (101-119. care este nearticulat: un minut. G. unu la sută. cu pluralul în -uri. treizeci şi unu / una.). La toate numeralele compuse corespunzătoare lui 11 . unu sau doi. o unei una uneia Numeralul cu valoare substantivală se scrie fără articolul enclitic -l. Se spune corect: părinte a patru copii. iar în construcţia: până la unul (până la ultimul) scrierea cu -l permite distincţia faţă de până la unu (până la ora unu). sute. suta. De la 20 în sus numeralele au altă construcţie. zero se foloseşte numai la singular chiar dacă însoţeşte un plural: zero grade. Ca numeral. etc. mii. Compusele cu unu..b. Numeralul corespunzător lui 2 are forme deosebite numai după gen: doi (m) şi două (f şi n. 1001-1019. Numeralul colectiv Este numeralul cardinal care indică un ansamblu de obiecte numărate.. ora unu.. sutele. etc) şi zero se leagă direct.feminin N. oraşe (f. 12. Cu valoarea numeralului se folosesc uneori substantivele pereche ( o pereche de pantofi) şi cuplu. doi.D. etc. forme de G. de substantivul însoţit.ca nume al cifrei 0. În numeralele compuse cu 1 pe ultimul loc se folosesc exclusiv formele unu. Pentru un colectiv de 2 există două numerale sinonime: amândoi (m).una. o sută de lei. etc). zece creioane. o sută unu .). sutelor.. tot unul şi unul.D. o mie unu. si n. miile. unei mii şi pot fi articulate enclitic: zecile. cât şi atunci când legătura se face prin prepoziţia de: doi oameni. etc. douăzeci şi două de eleve. Numeralele corespunzătoare l u i 1-19. într-adevăr.. treizeci şi doi/două. specificul său constând în ideea de însoţire. etc.19 este necesară respectarea structurii: unitate + prepoziţia spre + zece. mie se comportă ca nişte substantive feminine. 48 . 31.una etc.

Elementul amân. 1000. forma amânduror ca adjectiv antepus şi amândurora ca adjectiv postpus sau cu valoare substantivală: le-am spus amânduror vacinilor / le-am spus vecinilor amândurora / le-am spus amândurora. Pentru colective de la 3 înainte există de asemenea sinonime. absurde. în timp ce amândoi se construieşte cu un substantiv articulat. dar mai ales deosebiri de natură gramaticală.).amândouă (f.Trebuie evitate atât construcţiile pleonastice de tipul ambele două chestiuni. Cu valoarea lui sută. cinci zecimi. sutime se poate folosi substantivul neutru procent(e): trei procente (3%). de tipul: un procent de trei la mie.D. sunt structuri alcătuite dintr-un numeral cardinal propriu-zis (numărătorul) şi sută. mie (numitorul) legate între ele prin prepoziţia la: cincizeci la sută (50%). indicând numitorul: o doime. terţă tot în muzică. terţet. două treimi. tripleta în sport. pentru toate genurile. care denumesc de obicei grupuri de oameni sau obiecte: duo sau duet în muzică.. Între aceste două sinonime există deosebiri de natură s t i l i s t i c ă . Pentru numeralele mici (sub 10) există numerale colective compuse. 1. Singurul numeral colectiv cu structură neanalizabilă (fără legătură cu numeralul cardinal propriu-zis corespunzător) este ambii şi de aceea el este singurul la care se constată întrebuinţări greşite sub raport semantic. terţină în versifieaţie. pierderea sensului etimologic şi reţinerea numai a valorii colective explică apariţia unor forme ca amântrei. şi n. Ambii se declină după modelul substantivelor articulate. tuspatru / căteşipatru. numeralul fracţionar este totdeauna un grup de cuvinte. amânpatru.din amândoi provine din latinescul ambo.d. cincizeci de procente la mie! 1. Numeralele fracţionare se alcătuiesc dintr-un numeral cardinal propriu-zis indicând numărătorul şi o formaţie derivată cu sufixul -ime tot de la un numeral cardinal propriuzis. Doime şi pătrime au sinonime nelegate de numerale: jumătate.15 zile.D. ca ambii doi astăzi. diferenţiate după gen: ambilor vecini/ ambelor vecine. douăzeci şi cinci la sută (25%). precum şi la cele contradictorii. Structuri specializate pentru raportarea la 100.c. chenzină . Amândoi are la G. dar toate numeralele colective din serie pornesc de la cardinalul propriu-zis corespunzător. cât şi construcţiile contradictorice ambele trei situaţii. etc. Numeralul fracţionar Este numeralul cardinal care denumeşte o fracţie ordinară (raportul a două numere întregi). Numeralul 49 . treime in religie. etc. respectiv sfert. trio.) şi neologicul ambii (m) şi ambele (f. având pe primul loc elementul tus-(toţi) sau câteşi-: tustrei / căteşitrei. răspândite în limbajul statistic şi cel administrativ. având forme de G. etc. etc. deci la origine amândoi a fost pleonasm.şi n. Atenţie la formulările pleonastice de tipul: un procent de trei la sută. care sunt neliterare. Numeralul distributiv Este numeralul care indică repartizarea obiectelor în grupuri egale din punct de vedere numeric sau după o determinare numerică posedată în comun. Numeralele colective nu trebuie confundate cu substantivele colective formate în limba română pe baza unor numerale de diverse tipuri. ambii se construieşte cu substantive nearticulate: amândoi vecinii / ambii vacini. cincizeci de procente la sută. troică (sanie cu trei cai). Cu excepţia lui jumătate şi a lui sfert.

nu "de două ori". dublu. cu valoare adjectivală ambele tipuri de numerale au flexiune adjectivală: înzecit. dar înseamnă " încă o dată". vreo şi prepoziţia peste: de vreo cinci ori. etc. Numeralul multiplicativ Este numeralul care arată în ce proporţie creşte o cantitate sau o calitate. dar deodată. etc. înzecită. se folosesc în limba română cu sensuri întru câtva deosebite şi în contexte speciale. atenţie la scrierea formaţiilor bazate pe o dată: o dată ce. 1. Structura tipică este: câte unu (una). dublul. circa.f. înmiit. o dată în plus. aproape. Numeralul adverbial poate fi exprimat şi prin două numerale: de două. trei ori. totodată! De la 2 în sus numeralul adverbial se formează din prepoziţia de + numeralul cardinal propriu-zis în formă de feminin + substantivul ori (pluralul substantivului oară): de două ori. Cu valoare adverbială multiplicativele de tipul lui îndoit. Primele numerale din serie au sinonime neologice: dublu. Numeralul adverbial corespunzător lui 1 este o dată. Ambele tipuri de numerale multiplicative au de obicei valoare adverbială sau adjectivală. exprimându-se în acest aproximaţia numerică. etc. de trei ori. duble.etc. Neologismele bis şi ter.e. o dată pentru totdeauna. Bis ca indicaţie de repetare a unei producţii artistice are valoare adverbială. un adjectiv sau un alt adverb. etc. exemplare) bis şi ter ca însoţitoare ale unui numeral cardinal propriu-zis: nr. întreit / triplu sunt uneori sinonime cu participiile dublat. înzeciţi. de aproape şase ori. Numeralul adverbial este totdeauna un grup de cuvinte cu caracter de locuţiune. etc. câte doi (două). „o singură dată”. şi nu: câte cu doi. de peste trei ori. de câte zece ani. alături de aceasta există şi o altă formulare în care se repetă numeralul cardinal: doi câte doi. dublei. întreit pot ti sinonime cu numeralele adverbiale de două(trei) ori. având mai curând valoare adjectivală: al doilea număr. însutit. înzecit. etc. etc. al treilea număr X. Numeralul adverbial(sau de repetare) Este numeralul care arată de câte ori se îndeplineşte o acţiune sau în ce proporţii se găseşte o calitate sau o cantitate a unui obiect faţă de altul. înzecite. dar legată de ordine. din trei câte trei. Numeralele multiplicative tradiţionale se formează prin derivare cu prefixul în(îm). dubla. În această valoare multiplicativele îndoit / dublu. dintr-o dată. trei din câte trei. 12 bis. de trei ori. etc. În numerotarea unor obiecte (case. Din definiţie reiese că determină aceleaşi părţi de vorbire ca adverbul: un verb. câte de zece ani. ceea ce face ca să nu mai fie considerate sinonime cu de două ori. dubli. dublă. întreit. care în latină erau numerale adverbiale.distributiv este constituit dintr-un grup de cuvinte în care intră totdeauna adverbul câte şi numeralul cardinal propriu-zis. 50 . triplu. sau între prepoziţia de şi numeral cardinal pot fi intercalate adverbe ca aproximativ.şi sufixul -it: îndoit. (mai mult). O problemă de corectitudine o constituie locul prepoziţiei cu care se construieşte cazul numeralului distributiv. scris în două cuvinte. pagini. triplat. 1. exprimă repetiţia. o dată cu. înzecitul inzecitei. împătrit. Se spune corect: cu câte doi. spre deosebire de adverbul „odată” (odinioară): încă o dată.

G. a o suta. al două sutelea. etc. Numeralul ordinal propriu-zis Este numeralul care indică. Avem însă şi situaţii speciale: La numeralele ordinale corespunzătoare unor cardinale terminate în consoană (opt. şi valoare substantivală: Întâiul a vorbit mai frumos. a unsprezecea (nu al unsprezecilea. după următorul tipar general: pentru masculin şi neutru. La ordinalele corespunzătoare cardinalelor compuse cu pluralele zeci. întâia iubire. ziua şaptea!) 51 . ziua a şaptea. al (un) miliardulea.terţ). a douăzecea (nu al douăzecelea.ocupată de un membru al unei serii. anul întâi.a.D. şi neutru şi -a la feminin se pune numai la ultimul numeral component: al douăzeci şi unulea. al unsprezecelea. a douăzecia). Întâi folosit în postpunere: clasa întâi/întâia. a patra. dar poate avea şi valoare substantivală: Cel dintâi a vorbit mai frumos. Se spune şi se scrie corect: al zecelea.în spaţiu.A. toate fără legătură cu numeralul cardinal corespunzător: întâiu(l). Folosit fără articolul cel. poate avea numai valoare adjectivală. articolul posesiv al + numeralul cardinal + articolul enclitic -le + particula -a: al doilea. a două mii şase suta. Singular masculin şi neutru feminin întâiul întâia întâiului întâii Plural feminin şi neutru întâile întâilor masculin întâii întâilor Începând de la ordinalul corespunzător lui 2. Toate celelalte numerale ordinale (cu excepţia sinonimelor neologice ale ordinalelor tradiţionale corespunzătoare lui 2 şi 3: secund. La numeralele ordinale corespunzătoare oricăror cardinale compuse formantul ordinal enclitic -lea la masc.2. însoţit de articolul cel. etc. pentru toate numeralele ordinale feminine se pune problema respectării prezenţei articolului a la numeralul cu valoare adjectivală postpus unui substantiv terminat în -a (articolul enclitic): corect: clasa a dona.neutru şi feminin. inclusiv compusele cu l pe ultimul loc. al o sută saizece. Formele flexionare corecte sunt: Cazul N. al douăzecilea. milioane pe ultimul loc se pun două probleme speciale:diferenţierea sau omonimia faţă de ordinalele formate de la singularele zece. sute. Probleme de corectitudine se pun şi pentru primele numerale ordinale din serie. a zecia). etc. prin numerare. mii. al o sutălea. sunt formate de la numeralul cardinal propriu-zis corespunzător. poate avea valoare adjectivală numai în antepunere: întâiul copil. fără restricţii de topică: cea dintâi iubire / iubirea cea dintâi. a zecea (nu al zecilea. a treizeci şi doua. şi paralelismul sau lipsa de paralelism dintre masculin . miliard) se intercalează vocala -u înaintea lui -lea: al optulea. Pentru 1 există trei numerale ordinale sinonime între ele. (cel) dintâi. primul. Dintâi este invariabil. a unsprezecia). poate avea valoare adjectivală. a două suta. (nu clasa doua. etc. a treia. o sută. dar exclusiv în postpunere: iubirea dintâi. etc. ordinea sau poziţia . în timp sau într-o ierarhie . al treilea. al zece milioanelea. etc. pentru feminin articolul posesiv a + numeralul cardinal + articolul enclitic -a: a doua. NUMERALELE ORDINALE 2. al patrulea. ui (un) milionulea. milion. Articulat cu articolul enclitic.

cea. In declinare numai articolul îşi schimbă forma după gen. Aceasta este singura structură în care. a treia oară. a doua oară.D. Cazul N. cvintul. număr .A. ambele corecte: scrierea cu cratimă (cel de-al doilea. cea de a doua) reflectă o pronunţare într-un tempo lent. cu formă numai pentru feminin. o terţă persoană. şi n. 52 . fiind o locuţiune alcătuită din: numeral ordinal propriu-zis + substantivul oară (sau mai rar dată): întâia (prima) oară. Al cincilea are un sinonim neologic.b.) şi a doua (f). al. pentru 1. Structura tipică şi tradiţională a numeralului ordinal adverbial este paralelă cu structura numeralului cardinal adverbial.şi caz. care reflectă o pronunţare într-un tempo rapid. singular. iar scrierea fără cratimă (cel de al doilea. urmat de prepoziţia de (obligatorie în limba actuală). având o utilizare de asemenea limitată: împăratul Carol Cvintul. masculin şi neutru cel de(-)al doilea celui de(-)al doilea feminin cea de(-)a doua celei de(-)a doua Ordinalul tradiţional corespunzător lui 2 este al doilea (masc. respectiv terţ. G. se foloseşte şi sinonimul popular. Numeralul ordinal adverbial (sau de repetare) Este numeralul care arată a câta oară se îndeplineşte a acţiune sau se manifestă o calitate. a. Aceste forme sunt livreşti şi au întrebuinţare limitată: locul secund. 2. cea de-a doua). întâiaşi: întâiaşi dată.Altă problemă generală este posibilitatea însoţirii tuturor numeralelor ordinale de la 2 înainte de articolul demonstrativ cel. Structurile respective cunosc două variante fonetice şi grafice pentru secvenţe de + art. Numeralele al doilea şi al treilea au sinonimele neologice secund.

cinci şi alcătuiţi propoziţii cu ele. douăzeci şi unu. complement direct. nume predicativ. o sută. cu braţe de fier o smuci pe babă de mijloc şi o băgă în pământ până-n gât.” (Ion Creangă) 3. Formaţi numeralele adverbiale de numeralele cardinale cinci. zece. 8. c. doisprezece. 7. douăzeci şi nouă. Eminescu) „Ipate se îmbogăţise însutit şi înmiit de când a venit Chirică în slujbă la dânsul. atribut adjectival. zece. şaptesprezece. patruzeci şi alcătuiţi enunţuri cu ele. o mie şi alcătuiţi propoziţii cu ele. Formaţi numeralele distributive de la numeralele cardinale şase. douăzeci. Formaţi numeralele multiplicative de la numeralele cardinale doi. arătaţi cum sunt construite. o sută. trei. de mod. Descoperiţi numeralele multiplicative din următoarele enunţuri. ce valoare morfologică şi ce funcţie sintactică au: „Cu putere îndoită. Formaţi numeralele ordinale de la numeralele cardinale cinci. 4. opt. nouă. complement de agent. o sută treizeci şi şase şi construiţi enunţuri cu ele.” ( M.Alcătuiţi propoziţii în care numerale de diferite tipuri să îndeplinească funcţiile sintactice de: subiect. nouă.Exerciţii de autoverificare 1. 5. Construiţi propoziţii cu numeralul adverbial o dată şi adverbul de timp odată. o mie şi alcătuiţi propoziţii cu ele. Formaţi numeralele colective de la numeralele cardinale doi.c. patruzeci şi doi. 53 . 2. 6. patru. cinci.

... Pronumele de întărire .............................. 5 Cuprins PRONUMELE .................................................... Pronumele reflexiv .............................. 55 Pronumele personale de politeţe (sau de reverenţă) ...................................... Pronumele relativ ............................................................................... 2…………………………………………………………71 54 ........... Pronumele posesiv .................... 60 4.......................................................................... ..... Pronumele interogativ ................................................Unitatea de învăţare nr.... Pronumele personal ......................................................... 61 5............... ............................... 67 9......................64 7.........................................................55 1............................................. 58 2....................................62 6.....65 8............ Pronumele negativ ......... .................70 Lucrare de verificare nr................................................................................. Pronumele nehotărât (sau nedefinit) ....................................................................................................... 69 Exerciţii de autoevaluare…………………………………………………………........................................................................ 59 3.......... Pronumele demonstrativ ....

atunci când însoţesc şi determină un substantiv. nehotărâte şi negative. Categoriile gramaticale întâlnite la majoritatea pronumelor sunt cazul.II tu -cu care vorbesc voi -un grup din care face parte interlocutorul Pers. etc). număr şi caz. Pronumele este o parte de vorbire cu inventar închis şi este reprezentat numai prin cuvinte moştenite din limba latină sau formate în limba română din cuvinte moştenite din latină. numărul şi genul. dând şi diverse indicaţii gramaticale cu privire la acesta sau indicaţii descriptive cu privire Ia obiectul denumit de acesta. relative. Formele legate se scriu totdeauna cu cratimă. 1. acordându-se cu el în gen. cât şi la cuvintele vecine ( mă întreabă / măntreabă. Câteva specii de pronume cunosc şi categoria persoanei. la persoana a III-a şi după gen. nu îi dau / nu-i dau. număr şi caz. posesive.I eu -care vorbesc noi -care vorbim Pers.PRONUMELE Definiţie: Pronumele este partea de vorbire flexibilă care substituie un substantiv.obiectele despre care vorbesc persoana I şi persoana a II-a. dar nu şi numele obiectului posedat. interogative. reflexive. avem şi formele: însul. dar poate nota şi eliziunile care se produc atât la pronume (mă aşteaptă / m-asteaptă. PRONUMELE PERSONAL Este pronumele care desemnează diferitele persoane gramaticale. În această calitate îşi pierd caracterul pronominal de înlocuire a unor substantive. care notează dependenţa sau autonomia pronumelui. Pronumele sunt de mai multe feluri (9): personale (în care se includ şi cele de politeţe). Formele neaccentuate sunt de două feluri: nelegate şi legate de cuvintele învecinate. dânsa.. reflexive. ea – obiectul ei. Formele pronumelor de diverse persoane sunt următoarele: 55 .etc). nu o dau / n-o dau. de întărire. el. iar la cazurile dativ şi acuzativ are câte două forme: accentuate şi neaccentuate. celelalte specii pot deveni adjective pronominale. Cu excepţia pronumelor personale şi a celor reflexive. Formele pronumelui personal sunt: Singular Plural Pers. îşi schimbă forma după persoană. păstrându-şi doar caracterul de determinant. dânsul. fără a da şi alte informaţii. pe lângă pronumele personale de bază. Pronumele personal propriu-zis are o flexiune deosebit de bogată. Pentru persoana a III-a. numai adjectivul posesiv continuă să înlocuiască numele posesorului. de întărire şi cele posesive. în această categorie se includ pronumele personale. însa. demonstrative. ele .III.

(pe) ea o. ţi-. -v-. Neaccent. v-. -vi-. ale) lor lor lor le. vă. eu mie îmi. Folosirea diverselor forme neaceentuate are unele reguli obligatorii şi altele facultative. Greşelile referitoare la formă asupra cărora trebuie atrasă atenţia sunt de două feluri: 1. -i-. Neaccent. li-. te-. -i-.confuzii intre diverse forme: intre formele nelegate ne şi ni. D. - voi! Se poate observa că formele neaccentuate ale unor persoane prezintă omonimii ale cazurilor dativ şi acuzativ în cadrul aceluiaşi număr sau la numere diferite. i. -mă. (pe) ele le. mă-. -ne-. tu > tine. mi-. -li-. -vă. d) sunetul i n i ţ i a l al cuvântului următor. c) sunetul final al cuvântului precedent. aceasta din unnă fiind folosită greşit atunci când nu este 56 . (pe) el îl. depinzând de mai mulţi factori. -le. -le. i-. -i. -o-. -mi. ai. le-i-. ei îi. Accent. (al. -mimă. -ni-.SINGLULAR Caz Persoana I Accentuat Neaccent. lor le. A. -ţi. Neaccent. etc. a. nu îti dau. vi. a. cât şi în scriere. -i. - (pe) voi V. li-. -li. ţi. - vouă vă. -li-. i-. nu-i dau. el ea (al. ai. m-. -le. ei ele (al. -vă. ai. -te-. te. -le. ale) ai. -ne.atât în vorbire. i. în special de: a) locul pronumelui faţă de verb. a. - tu! - - PLURAL Caz Persoana I Accentuat Neaccent. ni-. -te. (pe) ei îi. v-. li. nouă A. . -ne. G. vi-. -li. Se produc . Neaccent. etc. -i. dar într-un tempo lent şi într-un s t i l solemn se spune nu îl interesează. voi Persoana III Masculin şi neutru Feminin Accent. D. o-. l-. -le-. -o. mi. G. Persoana III Masculin şi neutru femeinin Accent. - N. -mă. -ni. tu ţie îţi. ne-. - N. ne. ale) lui ale) ei lui îi. -ne-. li. b) vecinătatea altor pronume. (al. (pe) noi ne. -le. vă-. -l-. -l. Accent. noi Persoana II Accentuat Neaccent. -m-. i-. ni. a. Pronumele personal este singura parte de vorbire la care se întâlnesc cuvinte care diferenţiază formal nominativul de acuzativ: eu > mine. Utilizarea formelor legate sau nelegate poate fi influenţată şi de ritmul (tempoul) vorbirii: într-un ritm accelerat se spune nu-1 interesează. -ne. (pe) mine (pe) tine V. Persoana II Accentuat Neaccent. -vă-. -ţi-.

urmată de alt pronume neaccentuat: Care ni sunt sarcinile? în loc de Care ne sunt sarcinile? Confuzia apare şi în cazul formelor legate, scriindu-se uneori: ni-a dat, dăni-o, ni-a văzut în loc de ne-a dat, dă-ne-o, ne-a văzut, etc. Confuzie apare şi între formele legate de dativ v-, vi-,spunându-se şi scriindu-se greşit vi-am spus, dăndu-vi-o în loc de v-am spus, dându-v-o, etc.De asemenea, se produce uneori o contragere a formei de dativ vă, mai rar şi le + verbul e în contexte ca: Nu vă / le ruşine? în loc de Nu vă / le e ruşine? 2. Pe de a l t ă parte, se întâlnesc multe greşeli de ortografie în legătură cu folosirea cratimei. Astfel, se omite cratima în construcţii ca: mai chemat, ma văzut, dămi, săi spui, dute, nai venit, în loc de m-ai chemat, m-a văzut, dă-mi, să-i spui, du-te, n-ai venit, etc. Alteori prezenţa inutilă a cratimei este greşită: mi-se dă. mi-te prind, în loc de mi se dă, mi te prind. etc. Numeroase reguli privesc fenomenul dublării (reluării sau anticipării) complementului direct sau indirect printr-o formă neaccentuată a pronumelui personal. Se spune greşit: O veţi primi scrisoarea, El i s-a adresat instituţiei, în loc de Veţi primi scrisoarea, El s-a adresat instituţiei, etc. Nu este literară nici construcţia în care se repetă acelaşi pronume neaccentuat cu funcţia de complement direct, plasat atât înaintea verbului, cât şi după el: se spune greşit o va lua-o în loc de o va lua. În legătură cu folosirea persoanei I plural cu valoarea persoanei I singular în situaţiile numite pluralul autorităţii, este necesar să se ştie că ea este posibilă, dar nu este obligatorie. Singura condiţie a exprimării corecte este consecvenţa: autorii trebuie să utilizeze acelaşi număr în întreaga lucrare. Formele neaccentuate de dativ au două întrebuinţări specifice in limba română: dativul etic şi dativul posesiv. >Dativul etic (sau al interesului afectiv), existent numai la persoana I şi a II-a singular, este o construcţie expresivă care sugerează participarea afectivă a vorbitorului sau a ascultătorului la acţiune; de exemplu: Unde mi-ai fost? Ţi-o bea dintr-o sorbire, Ciobanii vreau să mi te omoare. >Dativul posesiv este cazul dativ folosit cu valoare posesivă. Această utilizare a dativului este relevată de obicei în legătură cu întrebuinţarea formelor neaccentuate ale pronumelui personal şi ale celui reflexiv. Dativul posesiv exprimat prin pronumele personal se poate găsi în trei situaţii: 1. Pe lângă un substantiv, ca formă conjunctă legată enclitic de substantivul respectiv sau de atributul adjectival (adjectiv propriu-zis, numeral, participiu) care îl precede: în casa-i, din spusele-i, din frumoasa-i casă, în buna-i intenţie, etc. Pronumele personal are în asemenea construcţii valoare de atribut pronominal în dativ. El este sinonim în asemenea construcţii cu un adjectiv pronominal posesiv ( aici cu a sa) sau cu genitivul pronumelui personal (lui, ei). Lipsindu-i condiţia esenţială a acordului în gen, număr şi caz cu substantivul determinat, dativul posesiv nu poate fi încadrat la adjectivele pronominale. 2. Pe lângă o prepoziţie sau o locuţiune prepoziţională din regimul cazual al genitivului de care se leagă enclitic: asnpra-i, deasupra-i, înaintea-i, în juru-i, etc. Ca şi sinonimele sale din această construcţie pe care le înlocuieşte, dativul posesiv îndeplineşte funcţia sintactică de complement sau de atribut împreună cu prepoziţia sau locuţiunea prepoziţională pe lângă care apare. 3. Pe lângă un verb, ca formă legată sau nelegată, de regulă aşezată înaintea lui, dar cu

57

referire la un substantiv care se găseşte în relaţie cu acest verb: îi citesc toate operele, iam admirat picturile, etc. Din punct de vedere formal, dativul posesiv în asemenea situaţii determină verbul, deci ca parte de propoziţie este complement indirect, ceea ce se poate verifica prin posibilitatea dublării formei neaccentuate a pronumelui personal cu forma accentuată: lui (ei) îi citesc toate operele, lui (ei) i-am admirat picturile. Ca înţeles, dativul posesiv este şi aici sinonim cu adjectivul posesiv sau cu genitivul pronumelui personal, deci, este determinant al substantivului, îndeplinind funcţia de atribut: îi citesc operele > citesc operele sale/lui/ei, i-am admirat picturile > am admirat picturile sale/lui/ei, etc. După cum se vede, dativul posesiv pe lângă un verb prezintă o evidentă contradicţie între formă şi înţeles, pe care analiza gramaticală o rezolvă de obicei în favoarea formei, deşi nu lipsesc păreri contrare şi interpretări mai nuanţate. Dativul posesiv pe lângă un verb este folosit uneori în construcţii pleonastice, în care posesia mai este exprimată prin alte mijloace: i-a nenorocit viata sa / lui / ei, sau printr-un alt dativ posesiv pe lângă un substantiv; de exemplu: i-a nenorocit viaţa-i. Pentru precizarea sensului posesiv sau pentru dezambiguizarea unei propoziţii, construcţiile pleonastice sunt uneori tolerabile: Ţi-am citit lucrarea (ta). Flexiunea celorlalte două pronume personale sinonime cu el, este mult mai simplă. urmând modelul de declinare al substantivelor articulate. Însul (masc. şi n. sing.), însa (fem. sing.), înşii (masc. plural), însele (fem. şi n. plural) se folosesc numai la aceste forme de acuzativ, apărând exclusiv în construcţii cu prepoziţiile întru, printru, dintru,(în variantele într-, printr-, d i n t r - ) : într-însul, într-înşii, dintr-înşii, printr-însele,etc. Pronumele dânsul are o variaţie mai bogată; el se declină astfel: Singular PIural masc. fem. mase. fem. N.A. dânsul dânsa dânşii dânsele G.D. dânsului dânsei dânşilor dânselor Pronumele personale de politeţe (sau de reverenţă) Constituie o subclasă a pronumelui personal folosite în vorbirea cu sau despre persoanele faţă de care se exprimă o atitudine de respect sau se marchează o distanţă. Pronumele de politeţe sunt: d u m n e a t a ( c u va ri a n te l e re g i o na l e ş i p o p ul a re m a t a, m a t al e , m ă tă l uţ ă ) p e n tr u pe r s oa n a a I I - a singular; dumneavoastră, formal numai pentru persoana a II-a plural, dar ca sens şi pentru persoana a II-a singular; dumnealui (m), dumneaei (f) şi, mai rar, dumneasa (m şi f) pentru persoana a III-a singular. Dintre acestea numai dumneata şi dumneasa au câte o formă specială de G.D.: dumitale, dumisale; dumnealui, dumneaei, dumneavoastră au aceeaşi formă pentru toate cazurile. Pentru persoana a II-a singular, cele două pronume de politeţe dumneata şi dumneavoastră exprimă grade diferite de politeţe: dumneata un grad scăzut, iar dumneavoastră un grad înalt, politeţea distantă, din relaţii oficiale, mai ales faţă de superiori. Pe lângă pronume, există şi unele locuţiuni pronominale de politeţe cu structura : substantiv feminin (abstract al calităţii) + adjectiv posesiv sau pronume personal în genitiv. Sferă semantică generală ca orice pronume au numai locuţiunile din seria

58

Domnia ta (lui, ei, sa, voastră, Domniile lor, voastre), care exprimă un grad mai înalt de politeţe decât pronumele compuse sudate. Celelalte locuţiuni pronominale de politeţe au sferă mult mai restrânsă, fiind specializate pentru un limbaj protocolar sau pentru persoane cu anumite poziţii sociale sau profesionale: Alteţa sa pentru prinţi şi prinţese, Eminenţa sa pentru clerici de rang înalt, Excelenţa sa pentru şefi de stat, miniştri şi ambasadori, Maiestatea sa pentru regi, regine, împăraţi şi împărătese, Măria sa pentru domnitori şi boieri, Sanctitatea sa pentru papă şi patriarhi, etc. Pronumele de politeţe sunt adesea abreviate în scris astfel: dumneata: d-ta; dumitale: d-tale: dumnealui: d-lui; dumneaei: d-ei; dumneasa: d-sa; dumisale: d-sale; dumneavoastră: dv., dvs., d-voastră; dumnealor: d-lor. Dumneavoastră are două sensuri: de singular şi de plural persoana a II-a. De exemplu: Dumneavoastră sunteţi mulţumiţi / mulţumite, ingineri / inginere, etc. - plural. Dumneavoastră sunteţi multumit(ă), inginer(ă), etc. - singular. 2. PRONUMELE REFLEXIV Este pronumele care, exprimând diferite persoane gramaticale, realizează identitatea complementului direct (sau indirect) cu subiectul unui verb şi se caracerizează formal prin identitatea de persoană cu verbul însoţit. În limba română actuală apare exclusiv pe lângă un verb. Are numai două cazuri: acuzativ şi dativ, fiecare având forme accentuate şi neaccentuate, iar acestea din urmă pot fi legate sau nelegate. Formele pronumelor posesive sunt următoarele: Acuzativ Persoana I. Persoana II. Persoana III. Singular mă, mte, -tesine, se, -se-, -sPlural ne vă, vă-, vse, -se-, -sSingular îmi, -miîţi, -ţisie, îşi, -şiDativ Plural ne vă, vă-, vîşi, -şi-.

După cum se poate observa, pronumele reflexiv are forme proprii numai pentru persoana a III-a, singular şi plural, nedeosebite nici după număr, nici după gen. Pentru persoana I şi a II-a se folosesc formele (accentuate, dar mai ales neaccentuate) ale pronumelui personal, a căror valoare reflexivă se recunoaşte după identitatea de persoană şi număr cu verbul însoţit: mă îmbrac, te speli, ne distrăm, v-aţi încurcat (faţă de mă îmbracă, te spală, ne distrează, v-am încurcat); îmi amintesc, îţi croieşti, ne cumpărăm, vă întoarceţi (faţa de îmi aminteşte, î ţ i croim, ne cumpăraţi, vă întorc, etc). Formele accentuate sunt mai puţin ut i li z at e decât în cazul pronumelor personale; ele se folosesc pentru evidenţierea complementului direct: mă cunosc pe mine, se laudă pe sine. Formele neaccentuate de dativ pot fi ut i l i z at e cu valoare posesivă. Această utilizare esle însă mai redusă decât la pronumele personal, întrucât nu se mai utilizează

59

înse (păstrate în limba romană în construcţii cu prepoziţiile întru. De fapt. pe sine însuşi. precizându-le într-un mod echivalent prin adverbele chiar. însele - Persoana I. tocmai. etc.A. Formele pronumelor şi ale adjectivelor de întărire sunt următoarele: Singular Masculin Feminin însumi (eu. dativul posesiv apare în construcţii pleonastice împreună cu un adjectiv posesiv: Şi-a irosit viata sa. mie -) însămi (eu. însăşi. vouă . G. cu un pronume personal în genitiv: Şi-a irosit viaţa lui/ei. Persoana III. printru.) însăşi (eleva -) înseşi (elevei . etc.pe lângă un substantiv (în cale-mi apare) şi nici pe lângă o prepoziţie (asupra-şi).) Plural Masculin înşine (noi -) înşivă (voi. fără cratimă: deci nu se scrie insumi.D. Pentru persoana a III-a plural. dumneavoastră înşivă. iar numărul. ţie -) însăţi (tu -) înseţi (ţie -) însuşi (el. înseşi! 60 . în limba română actuală pronumele de întărire se utilizează mai rar. înşi. Mai des decât în cazul pronumelor personale. nu sunt literare formele de G. Se foloseşte mai frecvent adjectivul de întărire. Toate formele se scriu corect într-un singur cuvânt.) înşişi (ei. Variaţia după caz se limitează la la femininul singular. -vă. care însoţeşte un substantiv (însuşi autorul/autorul însuşi) sau un pronume (eu însumi.) Feminin însene (noi -) însevă (voi -) înseşi. Structura de cuvânt compus explică particularităţile flexionare ale acestui pronume: variind după gen.D. îşi vede de treabă. structuri ca Am venit înumi sau Va interveni însuşi par învechite. 3. cu un dativ posesiv pe lângă un substantiv: Şi-a irosit viata-i. N. Folosirea lui este limitată deci la tipul în care stă lângă un verb: îşi suprasolicită forţele. mie -) însemi (mie-) însuţi (tu. număr şi caz (după caz numai la feminin singular). PRONUMELE DE ÎNTĂRIRE Este pronumele care precizează prin insistenţă obiectul al cărui nume îl înlocuieşte. dintru) şi formele neaccentuate ale pronumelui personal sau reflexiv: -mi. însă-ti. iar în a doua parte fie din reflexivul -şi. însă.D. sunt corecte două forme: înseşi (care se poate folosi antepus sau postpus: ele înseşi / înseşi ele ) şi însele ( limitată la postpunere: ele însele) compuse în prima parte din înse.A. G. Pronumele şi adjectivele de întărire sunt cuvinte compuse din vechiul pronume personal îns. -şi.A. înşişi. G. -ţi. lui . elevii . genul şi cazul în interior. -ne. aceasta însăşi/însăşi aceasta). Persoana II. fie din dativul pronumelui personal -le. N. O greşeală frecventă este apariţia pronumelui reflexiv când complementul direct este nearticulat: Nu-şi are rost (în loc de nu-şi are rostul sau nu are rost). folosite de unii vorbitori pentru persoana a III-a plural (masculin şi feminin): lor inşilor sau lor înselor. Atenţie la scrierea şi pronunţarea lui -i final din formele de persoana a IIIa : însuşi. N.D. personal. Corectă şi suficientă este doar utilizarea dativului posesiv pe lângă verb: Şi-a irosit viaţa. prin partea finală a primului termen. el marchează persoana prin partea finală egală cu termenul al doilea al compusului. feminin. -şi/-le.

Între pronumele şi adjectivul posesiv există următoarea deosebire formală: pronumele se foloseşte totdeauna însoţit de articolul posesiv al. 61 . F. Antepunerea adjectivului posesiv (al meu prieten) este permisă numai în poezie. şi N. Adjectivele posesive folosite la singular după substantive nearticulate (mai ales grade de rudenie) formează o singură unitate cu acestea şi de aceea se scriu legate prin cratimă: taică-meu. imediat după el (cu sau fără al în funcţie de articularea substantivului) sau la distanţă (numai cu articolul al). se utilizează forma de genitiv plural a pronumelui personal: al. lor poate însoţi un substantiv (numele obiectului posedat). alor voştri: casa alor mei. alor tăi. Adjectivul pronominal posesiv stă de obicei după substantivul determinat. alor noştri. iar în altele cu el: cartea mea. etc. dar nu-şi schimbă forma după acesta.maică-mea. Formele sale sunt următoarele: Obiect posedat un singur obiect posedat mai multe obiecte posedate / Posesor M. ai. număr şi caz. le-am spus alor noştri. acesta trebuie să fie numai forma de feminin singular: unei colege a mele (nu ale mele!). deci îşi păstrează o oarecare valoare pronominală. Numai formele proprii ale pronumelui posesiv pot deveni adjective pronominale când însoţesc numele obiectului posedat.4. a.prin articolul posesiv . indică şi genul posesorului: scrisoarea sa > scrisoarea lui / ei. a. Pronumele posesiv variază după persoana şi numărul posesorului şi după genul şi numărul obiectului posedat. i a r funcţia sintactică va fi atribut pronominal. Pronumele posesiv are . Prin urmare îşi păstrează total valoarea pronominală. pentru că substituie atât numele obiectului posedat. cărţile sale > cărţile lui / ei. neacordându-se cu substantivul. Genitivul pronumelui personal lui. cât şi numele posesorului. ale lor. a. etc. De exemplu: A mea a sosit. ale. Avantajul pronumelui personal faţă de adjectivul posesiv sinonim constă tocmai în faptul că. în timp ce adjectivul posesiv se foloseşte în unele situaţii fără acest articol.şi o formă de genitiv . frate-meu. ei. alor sale. Când adjectivul primeşte articol posesiv. PRONUMELE POSESIV Este un pronume care are dublă valoare pronominală. dar continuă să înlocuiască numele posesorului. M. pentru că numai ele realizează acordul cu acesta în gen. Când devine adjectiv posesiv (Mama mea a sosit) însoţeşte numele obiectului determinat (posedat). şi N. pronumele posesiv nu are forme proprii pentru mai mulţi posesori persoana a III-a.dativ plural: alor mei. o carte a mea. F. identică cu cea de plural: mamei mele / tale / sale / noastre / voastre. Adjectivul posesiv postpus are la feminin şi o formă de genitiv-dativ singular. Un singur posesor I II III al meu a mea ai mei ale mele al tău a ta ai tăi ale tale al său a sa ai săi ale sale Mai mulţi posesori I II III al nostru a noastră ai noştri ale noastre al vostru a voastră ai voştri ale voastre al lor a lor ai lor ale lor După cum se poate observa. pentru a exprima acest sens.

elevilor acestora. de diferenţiere. a)Pronumele demonstrative de apropiere sunt acesta (m) şi aceasta (f) şi sinonimul familiar ăsta. este mai simplă antepunerea: acestui elev.D. PRONUMELE DEMONSTRATIV Este pronumele care înlocuieşte numele unui obiect indicând în acelaşi timp apropierea sau depărtarea în spaţiu sau în timp. D. Singular masculin şi neutru acest(a). de apropiere b. diferenţierea sau asemănarea lui faţă de alte obiecte. clădirilor acestora. A. ăstui(a) feminin aceasta(ă). ăstor(a) feminin şi neutru aceste(a).5. G. clădirii acesteia. Formele flexionare ale prenumelor şi ale adjectivelor demonstrative sunt: Cazul N. astei(a). etc. A.adjectivele demonstrative se utilizează fără finala -a: acest pom. această casă. ăstor(a) Observaţii: Formele fără finala -a (pusă în paranteze) sunt formele flexionare ale adjectivelor antepuse. acestei clădiri. Astfel pronumele demonstrative pot fi: a. G. este preferabil să se evite postpunerea adjectivului demonstrativ în genitiv . G.A. N. Forma de masculin şi neutru acela are şi o variantă regională: cela.A.dativ. de depărtare c. identitatea. De fapt. pentru că poate da naştere la confuzii. b) Pronumele demonstrative de depărtare sunt acela (m. şi n) şi aceea (f). ăstei(a) Plural masculin aceşti(a). de identitate d. ăst(a) acestui(a). Formele flexionare ale prenumelor şi ale adjectivelor postpuse sunt: Cazul N. etc. Când stau înaintea substantivului -nearticulat. ziua asta. N. La singular feminin formele cu -ă din paranteze se utilizează în cazul adjectivelor antepuse. Adjectivele demonstrative au forme identice când stau după substantivul articulat determinat: pomul acesta. asta(ă) acestei(a). D. aste(a) acestor(a). ăşti(a) acestor(a). precum şi o variantă familiară (neliterară) ăla. acelaşi înţeles are şi pronumele relativ compus cel ce. astă zi. care iniţial a fost o formă regională. Singular masculin şi neutru acela ăla aceluia ăluia feminin aceea aia Plural masculin aceia ăia acelora ălora feminin şi neutru acelea alea 62 . casa aceasta. La adjectivul demonstrativ postpus normele cer respectarea acordului în caz cu substantivul determinat: elevului acestuia.

G.D.

aceleia

ăleia

acelora

ălora

Formele flexionare ale adjectivelor antepuse:
Cazul N.A. G.D. N.A. G.D. Singular masculin şi neutru acel ăl acelui ălui feminin acea a acelei ălei Plural masculin acei ăi acelor ălor feminin şi neutru acele ale acelor ălor

În legătură cu folosirea demonstrativului de depărtare trebuie să menţionăm necesitatea accentuării corecte: acelui, acelor, acele, acelei,etc. Adjectivul postpus face acordul în caz cu substantivul determinat: elevului aceluia, etc. Trebuie să se evite formele cu -a la adjectvele antepuse: acel elev, nu acela elev. Uneori se folosesc greşit cu valoare pronominală formele fără -a : acei dintre ei ( î n loc de aceia dintre ei), meritul lui este acel de a demonstra ( î n loc de meritul lui este acela de a demonstra), etc. c) Pronumele demonstrative de identitate sunt acelaşi (m.şi n.) şi aceeaşi (f.) care nu au forme diferite ca adjective. Formele flexionare sunt:
Cazul N.A. G.D. N.A. G.D. Singular masculin şi neutru acelaşi aceluiaşi feminin aceeaşi aceleiaşi Plural masculin aceiaşi aceloraşi feminin şi neutru aceleaşi aceloraşi

Se poate vedea că demonstrativul de identitate este compus din demonstrativul de depărtare acel + particula invariabilă -şi. Trebuie să se acorde mare atenţie scrierii cu -i final a tuturor formelor, indiferent de număr, pentru că -i aici nu este desinenţă de plural. Adjectivul demonstrativ de identitate este totdeauna antepus: acelaşi elev, aceleaşi teme, etc. În construcţia unul şi acelaşi trebuie declinaţi ambii termeni, deci se spune corect unuia şi aceluiaşi, nu unuia şi acelaşi. d) Pronumele demonstrative de diferenţiere sunt celalalt (m. şi ) , cealaltă (f.) care arată în acelaşi timp şi depărtarea, iar familiar se utilizează forma ălălalt, alături de care există şi un demonstrativ de diferenţiere şi apropiere ăstălalt. Adjectivele au aceleaşi forme ca şi pronumele, indiferent de topică: celălalt elev / elevul celălalt. Formele flexionare sunt:
Cazul N.A. G.D. celălalt celuilalt masculin şi neutru ălălalt ăstălalt ăluilalt ăstuilalt Singular feminin cealaltă ailaltă ăstălaltă celeilalte ăleilalte ăsteilalte/asteilalte

63

Plural N.A. G.D. masculin ceilalţi ăilalşi ăştilalţi celorlalţi ălorlalţi ăstorlalţi celelalte celorlalte feminin şi neutru alelalte astelalte ălorlalte ăstorlalte

Adjectivul celălalt apare uneori în mod i n u t i l pe lângă substantive care exprimă relaţii reciproce în locul articulării hotărâte a substantivului însoţit: eu şi ceilalţi colaboratori ai mei, ea şi celelalte surori a l e ei, în loc de eu şi colaboratorii mei, ea si surorile ei, etc În afară de aceste pronume demonstrative limba română are şi pronume demonstrativ de calificare. Acesta este atare, folosit ca pronume demonstrativ numai în îmbinarea ca atare, (Nu mă interesează povestea ca atare, ci numai sensul ei); mai des apare ca adjectiv demonstrativ, totdeauna antepus: o atare problemă, o atare situaţie, etc. Cu valoare de adjectiv demonstrativ de calificare se folosesc de obicei cuvinte provenite din alte părţi de vorbire; din adverbe: asemenea, aşa, locuţiunea astfel de, toate antepuse substantivului determinat. 6. PRONUMELE INTEROGATIV Este pronumele care înlocuieşte în întrebări parţiale - incompatibile cu răspunsurile da sau nu - un cuvânt ( d e obicei substantiv sau pronume) aşteptat ca răspuns. Pronumele interogative sunt cine, ce, care, cât şi al câtelea. Cu excepţia lui cine toate sunt şi adjectve interogative, cu sau fără deosebiri formale. Pronumele şi adjectivele interogative se folosesc în propoziţii interogative directe (principale) şi indirecte (subordonate necircumstanţiale: subiective, completive directe şi indirecte, predicative, atributive). Pronumele interogativ cine se referă de obicei la nume de persoane sau de animale: la un nume de lucru se poate referi doar atunci, când numai astfel se precizează funcţia de subiect exprimat printr-un substantiv în nominativ: Cine trage trenul? - Locomotiva. Cine este variabil numai după caz; are forme unice de singular, care se pot referi la toate genurile şi la ambele numere: N.A. cine?, G.D. cui?. Acordul unui verb cu cine, având funcţia de subiect, se face corect numai la persoana a III-a singular, chiar dacă răspunsul esle la plural: Cine a rămas acolo? - Ionel şi Dan, ei, etc, sau la alte persoane: Cine a vorbit? - Eu am vorbit. Pronumele interogativ ce se referă numai la nume de lucruri, în timp ce adjectivul interogativ poate însoţi şi nume de fiinţe, inclusiv nume de persoane: Ce părinţi ai? Buni. Amândouă sunt invariabile în gen, număr şi caz, şi pot înlocui sau însoţi numai substantive în nominativ sau acuzativ. Ca pronume subiect, ce se construieşte exclusiv la singular, chiar dacă răspunsul este la plural: Ce se vede? - Nişte oameni. Adjectivul interogativ ce intră în structura locuţiunii adjectivale ce fel de. În construcţii exclamative ce poate avea diferite valori: poate fi pronume (Ce n-aş da să...!); adjectiv (Ce viaţă e şi asta!); adverb (Ce frumos!); poate să apară însoţit de mai: Ce a mai oftat!, sau poate fi adjectiv cu sens cantitativ alături de de: Ce de flori! Care este pronumele interogativ cu cea mai bogată flexiune, precum şi cu unele deosebiri formale (prezenţa sau absenţa particulei finale -a) între pronume şi a d j e c t i v u l corespunzător la cazul dativ: Căruia i-ai povestit întâmplarea? (pronume); Cărui coleg a scris? (adjectiv). Formele flexionare sunt următoarele:
64

Cazul N.A. G. D. N.A. G. D. masculin şi neutru feminin masculin şi neutru feminin

Pronume Singular care cărui(a) cărei(a) căruia căreia Plural care căror(a) cărora

Adjectiv care cărui cărei cărui cărei care căror căror

Acordul unui verb cu pronumele care subiect se face corect numai la persoana a III- a singular sau plural: Care (dintre voi) a vorbit? Pronumele şi adjectivul interogativ cât au forme deosebite de gen şi număr, iar la plural şi de caz, care sunt identice la pronume şi la adjectiv:
Caz N.A. G.D. Singular masculin şi neutru c ât feminin câtă masculin câţi Plural feminin şi neutru câte cător

Pronumele şi adjectivul interogativ al câtelea se referă la numerale ordinale, i n c l u s i v la ultimul, cel din urmă, asimilate cu acestea. Ele au forme numai pentru singular: masculin şi neutru al câtelea, feminin a câta (nu a câtea). 7. PRONUMELE RELATIV Este pronumele care înlocuieşte un substantiv în propoziţii subordonate neinterogative, având un dublu rol sintactic: face legătura (relaţia) între subordonată şi cuvântul determinat din propoziţia regentă (este deci element relaţional, joncţional),dar îndeplineşte şi o funcţie sintactică în propoziţia din care face parte. Pronumele relative sunt omonime cu cele interogative: care, ce, cine şi cât. Privind formele relativului care sunt de menţionat următoarele: În limba romană actuală N.A. are forma care la ambele numere şi pentru toate genurile; forma de plural cari este învechită şi livrescă. Care are forme de G.D. singular şi plural, iar Ac. cu rol de complement direct se construieşte cu prepoziţia pe; astfel utilizarea invariabilă, în propoziţii atributive, a formei care în locul formei de D. sau omiterea prepoziţiei pe caracterizează exprimarea neîngrijită. De exemplu: Băiatul care i-am împrumutat cartea...., corect: Băiatul căruia i-am împrumutat ...; Băiatul care l-am cunoscut... , corect: Băiatul pe care l-am cunoscut... etc. Pronumele care are genul şi numărul substantivului substituit, iar adjectivul care se acordă în gen, număr şi caz cu substantivul determinat. La genitiv există două forme deosebite după topică: genitivul antepus arc forme fără particula -a şi este precedat în mod obligatoriu de articolul posesiv al, a, ai, ale; în a cărui casă, din al cărei etaj, etc: iar genitivul postpus are forme cu -a şi nu este însoţit de articol posesiv: în casa căruia, din

65

Femeia în a cărei casă... cu excepţia nominativului: întâlnirea cu cine trebuia.A... G.. Oamenii în casa (casele) cărora. pronumele ce poate fi subiect: sentimentul care naşte (generează) un poem. etc. etc. prin construcţii prepoziţionale: pentru G.. b) Pronumele relativ în G .. celei(a) ce..Oamenii / femeile în ale căror case.D. Omul în ale cărui case.. În propoziţii atributive obişnuite (care determină substantive neverbale) se foloseşte numai în forma de genitiv cui fără prepoziţie: Mă duc la casa cui mă aşteaptă. Îmbinarea cel ce este considerată pronume relativ compus.. Femeia în casa (casele) căreia.. stă înaintea substantivului determinat din cadrul propoziţiei atributive: Omul în a cărui casă.. etc.D... Femeia în ale cărei case. Schematic: propoziţia regentă propoziţia atributivă substantivul din propoziţia (prepoziţie) + articol posesiv regentă relativ + substantiv + pronume Relativul invariabil ce pune mai puţine probleme decât care. Dintre aceste forme cele mai frecvente sunt acela care şi cel care.D. de exemplu subiective: Cine împarte parte-şi face. Singular masculin şi neutru cel ce celui ce feminin ceea ce celei ce Plural masculin cei ce celor ce feminin şi neutru cele ce celor ce Femininul singular ceea ce se foloseşte numai cu valoare de neutru: "faptul care". Femeile în casa (casele) cărora. În atributive care determină substantive verbale cine poate apărea în orice caz ( cu sau iară prepoziţie). Formele flexionare ale acestui pronume relativ (nu e niciodată adjectiv) sunt: Cazul N. stă după substantivul determinat din cadrul propoziţiei atributive: Exemple: Omul în casa (casele) căruia... N.D. Deşi structura ceea ce nu are forma de G. În structura: Sentimentul ce naşte acest poem ..etajul căreia..... etc. Oamenii / femeile în a căror casă.. Relativul cine poate să introducă subordonate neatributive... iar pronumele relativ cu substantivul înlocuit din regentă (nu cu substantivul următor al cărui atribut este).. În legătură cu utilizarea corectă a pronumelui relativ în genitiv care introduce o propoziţie atributivă trebuie să reţinem două situaţii: a) Pronumele relativ în G.... se utilizează prepoziţia a: importanţa a ceea ce s- 66 .A. dar poate fi şi complement direct: sentimentul pe care-l naşte ( trezeşte) poemul.D. totuşi poate servi la redarea sensurilor de G. G. Cu valoare efectivă de feminin se foloseşte numai la G....Utilizarea acestui pronume relativ poate crea uneori confuzii între nominativ (subiect) şi acuzativ (complement direct). Regula acestui acord încrucişat este următoarea: articolul posesiv se acordă cu substantivul din propoziţia atributivă. Pronumele relative apar adesea după pronume demonstrative.

vreun: Cazul N. dintr-un pronume relativ şi diverse elemente {fie-. a acordat atenţie la ceea ce a interesat-o.A.). La aceste forme se adaugă unele cuvinte care apar numai ca adjective hehotărâte: fiece (învechit). G. atât(a). altceva. învechite). de aceea se numesc şi nehotărâte relative: Aş fi observat orice s-ar fi întâmplat. Dintre toate acestea unele sunt doar pronume: careva.).) . orice.vreun om (adj. vreunul. fiecine.. niscai. dintr-un pronume relativ şi un adjectiv nehotărât: altce. pronume simple: unul. 8. careva. ceva.va): fiecare. altcineva. vreuna. 2. În majoritatea situaţiilor ceea ce este echivalent cu relativul ce pe care-1 concurează atât în construcţii libere (Ceea ce am văzut.A. cu diverse specializări: uncie se referă numai la persoane. oricât. cineva.) – alt om (adj. niscaiva. c. etc. A . în ceea ce priveşte / în ce priveşte. cât şi în îmbinări fixe: tot ceea ce / tot ce. altcine (rar folosite. altul: Cazul N.un om (adj. ori-. orişicare. (vre)unii (vre)unora alţii altora Feminin şi neutru (vre)unele altele (vre)unora altora Singular feminin (vre)una alta (vre)uneia alteia Formele adjectivelor nehotărâte un. fiecine. b.D. altul. G. dintr-un pronume nehotărât simplu şi vre-: vreunul.): vreunul (pron.. cutare. Dintre toate speciile de pronume are cel mai bogat inventar de membri şi variante. oarecare şi adjectivele populare alde. altceva. oricine.. fiece. oricât) sunt singurele nehotărâte care pot introduce o subordonată. altele numai la lucruri. orişice. oricare. PRONUMELE NEHOTĂRÂT (SAU NEDEFINIT) Este pronumele care înlocuieşte un substantiv dând indicaţii vagi asupra obiectului denumit de acesta. pentru dativ se utilizează aceeaşi prepoziţie a sau prepoziţia la: graţie a ceea ce am învăţat. unul (pron. oricine. cutare. fieştecare.. masculin şi neutru (vre)un alt Singular feminin (vre)o altă 67 . câtva. oricine. cineva. Pronumele nehotărâte ale limbii române sunt: 1.D. masculin şi neutru (vre)unul altul (vre)unuia altuia Plural masculin N. câtva.).) .A. oricare.a discutat. orice. altcineva. fieşcare. orice. Pronumele şi adjectivele nehotărâte compuse dintr-un relativ de bază şi ori(oricare. ) : atât(a). Declinarea pronumelor nehotărâte unul. altele pot deveni adjective în aceeaşi formă (la N . ceva. fiecare. dar şi din punct vedere semantic pronumele nehotărâte au sensuri specifice. orişicine. altele au forme deosebite ca adjective: altul (pron. pronume compuse: a. ../ Ce am văzut.

masculin şi neutru câtva masculin câţiva câtorva feminin câtăva feminin şi neutru câteva câtorva TOT Numărul singular plural Cazul N.G. G. G.D.A. G. G. masculin şi neutru atât masculin atâţia atâtora feminin atâta Feminin şi neutru atâtea atâtora CÂTVA Numărul singular plural Cazul N.D.A.D.A.A. N. masculin şi neutru tot masculin toţi tuturor(a) feminin toată Feminin şi neutru toate tuturor(a) CUTARE Numărul singular Cazul N. N.D. N. masculin (vre)unii alţi (vre)unor altor feminin şi neutru (vre)unele alte (vre)unor altor Formele flexionare ale altor pronume nehotărâte: ATÂT(A) Numărul singular plural Cazul N.D.D.A. N. N.D.A.A.D.A. (vre)unui altui Plural (vre)unei altei N. G. fiecare fiecărui(a) oricare oricărui(a) oricărei(a) oricine oricui orice masculin şi neutru cutare cutărui(a) masculin cutare cutăror(a) fiecine fiecui oricât oricâtă feminin cutare cutărei(a) feminin şi neutru cutare cutăror(a) fiece oricâţi oricâte oricător(a) oricător(a) plural N.A. 68 .D.A. G. G.A. G.

69 . etc. PRONUMELE NEGATIV Este pronumele care înlocuieşte numele obiectului prezentat ca inexistent.D. şi nimic (varianta nimica).N. Nimic dintre acelea nu se vede. N. Aceste pronume negative nu pot deveni adjective negative. în limba română există şi un pronume negativ compus (mai exact locuţiune pronominală): nici unul. care se referă la lucruri. când există (sau se subînţelege) o determinare de plural.A. Nimeni şi nimic au forme numai de singular. nimănui (nimănuia). Acordul la singular trebuie respectat şi atunci. G. G.D.D. Nimic nu se ştie.D.A.D. Pe lângă aceste forme simple.A. Nimeni nu citeşte corect. Acest pronume şi adjectiv negativ au flexiune completă: Cazul N.D. Pronumele negativ nimic poate deveni substantiv cu formă de plural: nimicuri (lucruri neînsemnate). G. nime). iar nimeni are următoarele forme flexionare: N. G. care are şi un adjectiv paralel: nici un.A. careva căruiva căreiva cineva cuiva ceva - 9.A. Aceeaşi situaţie se întâlneşte şi în cazul formei nici unul: Nici unul dintre ei nu m-a înţeles (nu nu m-au înţeles). Deci se spune corect: Nimeni dintre ei n-a venit (nu n-au venit). care se referă la persoane. N. deci acordul se face tot la singular: Nimeni nu a venit. În limba română există două pronume negative simple: nimeni (variantele populare: nimenea. N.A. nimeni (nimenea) G. Genul masculin şi neutru feminin Pronume Singular nici unul nici unuia nici una nici uneia Plural masculin feminin şi neutru nici unii nici unora nici unele nici unora nici unii nici unor nici unele nici unor nici un nici unui nici o nici unei Adjectiv Pronumele negative pun unele probleme de acord în număr. Nimic(a) este o formă invariabilă. G. Propoziţia din care face parte acest pronume este o propoziţie negativă.

” (I. şi-o să mă-ngrop şi eu!” (G. alte enunţuri în care acestea să fie pronume reflexive la cazul Ac. tu-mi eşti frate. care săreau din loc şi o izbeau în coaste. Sadoveanu) 3. îmi recunosc greşeala. cu formele corespunzătoare ale adjectivului posesiv şi indicaţi deosebirile sintactice şi structurale dintre cele două construcţii. … După ce am purces. Analizaţi formele atone de dativ din exemplele: Eu ţi-s frate. arătaţi care construcţie este mai frecventă.” ( I. Alcătuiţi enunţuri în care pronumele demonstrative acela. v-aţi realizat visul. Creangă) „ Nu ştiu de ce vă miraţi. mira-v-aţi de frumuseţe-vă. Şi D. Identificaţi şi analizaţi morfo-sintactic pronumele şi adjectivele pronominale din următoarele texte: „Noi suntem seminţe şi pământul e al nostru. Vlahuţă) „ Mi-e inima de lacrimi plină. apoi. G. D. Stănescu) „ .” (Gala Galaction) „ Jură-mi-te pe ascuţişul paloşului tău. acum.” (M. alcătuiţi.. Alcătuiţi enunţuri în care pronumele personale să îndeplinească cât mai multe funcţii sintactice..” (Gala Galaction) „Cine nu se pune pe sine jertfă … nu-i vrednic să ţină în stăpânire noroadele.” (M.” (N. Creangă) 4. ţi-am ghicit gândul. aceştia şi aceeaşi să apară şi ca adjective demonstrative.. Sadoveanu) „ Se uită la unii şi la alţii pe care-i întălneşte şi râde. Sadoveanu) „ În pieptul ei ardea toată pădurea şi bătăile inimii erau bolovani încinşi. am păstrat în sângele nostru vitejia acelor două popoare mari din care ne tragem..” (Proverb) „Popa Tonea desluşea în sine. apoi.” (M. 70 . Că-n ea s-au îngropat mereu Ai mei. … moş Petrea i-a făcut loc lângă sine lui Cozmuţă. Alcătuiţi câte un enunţ în care pronumele personale –ne. Căutaţi ca pronumele să aibă diverse funcţii sintactice. Descoperiţi pronumele reflexive din textele următoare şi faceţi analiza lor morfologică şi sintactică: „ Lauda de sine nu miroase a bine. Folosiţi pronumele nehotărâte cineva şi altcineva în enunţuri în care să apară la cazurile N. poruncitoarea nevoie sufletească să nu meargă singur la Cladova.” (Al. Şi Ac. 7. Fiţi atenţi la forme! 6. vezi-ţi de treabă. Substituiţi-le. 5. Şi D. Coşbuc) „ Care din voi va îndrăzni astăzi să ridice un deget asupra mea?” (M.. -vă să fie la cazul Ac.. vere Cozmuţă. Sadoveanu) „Apropie-te. 2.Exerciţii de autoverificare 1.

Ei muncesc pe câmp. oricare. arătaţi modificările flexionare şi sintactice produse şi particularităţile topice ale adjectivelor nehotărâte. Eu colaborez la revista şcolii. analizaţi sintactic şi morfologic pronumele relativ care: a. 3. g. la ambele componente ale sintagmei. Ei fac parte dintr-o generaţie a cărui entuziasm nu a scăzut. în adjective prin introducerea unui substantiv regent. toţi. aceeaşi semnătură. Am descoperit soluţia mulţumită căreia am reuşit. Oamenii pe vremea cărora am trăit eu erau altfel. Delimitând frazele şi precizând în prealabil felul propoziţiilor din ele. vreunul la cazuri şi cu funcţii sintactice diferite. stabiliţi relaţia dintre aceste pronume şi analizaţi comparativ funcţiile lor sintactice în cele două construcţii. Observaţi modificările suferite de pronumele personal devenit posesiv. Locul în care m-ai văzut îmi place foarte mult. c. Băiatul care cântă atât de frumos îmi este prieten. 2 1. e. 71 . schimbaţi topica demonstrativului (unde este posibil) şi arătaţi modificările flexionare determinate de topică. Corectaţi greşelile de acord din construcţiile: Nedreptăţile ale cărei victimă ai fost te-au frământat. Transformaţi-le. Vorba pe care mi-ai spus-o e de neuitat. În cazul sintagmelor adjectivale. Transformaţi propoziţiile de mai jos în construcţii nominale prin înlocuirea verbului cu substantivul corespunzător. f.Lucrare de verificare nr. 2. 4. altul. Noi am sosit la oraş. apoi. semnătura aceluiaşi. Problema căreia nu i-am găsit rezolvarea îmi dă bătaie de cap. b. cutare. Construiţi propoziţii folosind pronumele nehotărâte (nedefinite) fiecare. după modelul: El pleacă la mare – Plecarea sa (lui) la mare. Tu vii la şcoală. Precizaţi natura acestor greşeli şi condiţiile care le-au generat. cartea acestuia. d. Analizaţi morfologic şi sintactic demonstrativele din sintagmele: cartea aceasta. 5. Iată omul în casa căruia am crescut.

....................................................................................... Diateza ................. Modurile .........................73 2..........................92 11...............................76 4..........................................93 Exerciţii de autoevaluare........................................................ 95 72 ..................................... 77 4......... Persoana verbelor .................................................89 9............................................................................................................ Modurile nepersonale (nepredicative) ................................................................... Modurile personale (predicative) ....................88 7........................... 74 3.................................................... Verbe neregulate ..............................................................................................Unitatea de învăţare nr...2..................... Locuţiunile verbale ..... 81 6..................Clase lexico-gramaticale ........................................................................................................................................................................89 8.........................................75 4.............................................................. Timpul verbelor ........ 73 1.................... 6 Cuprins VERBUL ........................................................... Conjugarea verbelor reflexive .................................................................................................................1. Formele diatezei pasive.................................. Numărul verbelor ..............90 10..............................78 5.......................... Clase flexionare ................................

exprimă acţiuni propriu-zise. După conţinutul lor lexical şi după capacitatea lor de a îndeplini o funcţie sintactica specifică. prin el. Este o parte de vorbire bine reprezentată numeric (a doua după substantiv) în vocabularul limbii române şi este în continuă îmbogăţire. şi 2. care intră în alcătuirea perfectului compus.VERBUL Definiţie: Verbul este partea de vorbire flexibilă care exprimă acţiuni în sensul larg al cuvântului. verbe ca a ajunge. Verbul a vrea este auxiliar tot numai în formele (speciale) de prezent indicativ. De exemplu. dar în unele (modurile personale) este corelat cu persoana. verbe predicative (cele mai multe). care nu pot avea un complement direct: Tună şi fulgeră. la toate formele diatezei pasive construite cu verbul a fi. care pot primi un complement direct: Citeşte cartea. b. Trebuie menţionat că unul şi acelaşi verb poate fi. Forma-tip a verbelor. persoana este o categorie comună cu unele specii de pronume. Cară apă. a ţine 73 . când sunt la un mod personal. genul şi cazul. verbele se clasifică în: a. modul. a da. Verbul a fi este auxiliar prin toate formele lui în structura diatezei pasive şi numai prin unele forme ale diatezei active. verbe tranzitive. a mulţumi. Dintre categoriile specifice. un predicat. genul are o prezenţă limitată la modul participiu şi. verbe nepredicative. care de aceea se numesc moduri personale. verbe intranzitive. modul şi timpul sunt specifice verbului. tot la participiu esle limitat şi cazul. iar timpul la cele mai multe forme verbale. i a r în al t el e (modul participiu şi. timpul. la rândul lor. este cea de infinitiv prezent. care intră în alcătuirea viitorului şi a prezumtivului. CLASE LEXICO-GRAMATICALE A. Verbul este parte de vorbire cu cea mai bogată flexiune (28 de forme simple + 58 de forme compuse numai la diateza activă + 148 de forme la diateza pasivă). a viitorului şi a condiţional-optativului. stări. ca la adjectiv. care intră în structura predicatelor nominale. diateza pasivă cu a fi) cu genul. Verbul a avea este a u x i l i a r numai în formele (uneori speciale) de prezent indicativ. numărul. genul şi cazul sunt comune tuturor părţilor de vorbire f l e x i b i l e . prin el. verbe auxiliare. persoana apare numai la anumite moduri. dar poate varia de la un sens la altul. B. şi b. a avea şi a vrea. Tranzitivitatea sau intranzitivitatea poate caracteriza un verb în ansamblul lui. în funcţie de context. verbe copulative. 1. sub care pot fi găsite în dicţionare. predicativ sau nepredicativ. diateza şi modul se întâlnesc la toate formele verbale. numai verbul a fi cunoaşte toate cele trei posibilităţi. Verbele auxiliare sunt a fi. Categoriile morfologice ale verbului sunt: diateza. persoana. iar numărul. ca la pronume. Dintre acestea diateza. când intră în structura formelor verbale compuse (care pot fi predicate verbale). procese. care au sens lexical de sine stătător şi pot forma singure. Numărul se întâlneşte la majoritatea formelor verbale. verbele pot fi: a. sunt de două feluri: 1. În funcţie de sensul lexical al verbelor prin care pot sau nu pot intra în relaţie cu un complement direct. Verbele nepredicative.

dar sunt intranzitive în alte contexte: Am ajuns la timp. a fi. a descinde.a se uita. Dă ajutor.sunt tranzitive în unele contexte: Te-am ajuns. Folosirea cu sau fără pronume reflexiv caracterizează întreaga flexiune a unui verb. a aminti . a merge. 74 . În gramatica tradiţională este consacrată gruparea verbelor în patru mari clase flexionare numite conjugări. a se mândri. a tăia. a citi. etc. verbe momentane (punctuale). etc. În acest caz vorbim despre: a. Dă din mâini. C. cu deosebiri de sens de diferite grade: a afla . D. cât şi nepronominale.a se duce. Unele verbe sunt totdeauna reflexive: a se căi. care se face după sufixul infinitivului prezent: • conjugarea l: -a: a cânta. a adormi. a se întâmpla. a-şi însuşi. reflexiv-eventive (exprimă transpunerea în altă stare. a trăi. a munci. un complement direct intern. Unele verbe intranzitive pot avea. cu excepţia modurilor participiu şi supin. Ţine lopata.a se afla. a spăla . După folosirea lor cu sau fără pronume reflexive neaccentuate ( î n acuzativ sau dativ) verbele se împart în: a. Verbele reflexive pot avea diferite valori. direct sau indirect): El se spală/se duce/se îmbracă. b. Ţine la noi. a se ivi. etc. a acompania. Astfel pot fi: a. etc. a se îndrăgosti. etc. în mod excepţional. a durea. a edita. care exprimă o acţiune de durată relativ scurtă: a tresări. timpul. verbe pronominale sau reflexive şi b. a duce . a muri. etc.a-şi aminti. c. a ploua. devenire): El s-a îmbolnăvit/s-a însănătoşit. iar altele sunt totdeauna nereflexive: a aparţine. c. CLASE FLEXIONARE Verbele se grupează în clase şi subclase flexionare după particularităţile pe care le prezintă formele lor simple menite să exprime modul.a se îmbrăca. verbe durative. reflexiv-dinamice (pronumele marchează participarea intensă a subiectului): El se ruga de iertare. a umbla. care exprimă o acţiune ce se desfăşoară într-un timp relativ îndelungat: a aştepta. a desena. a uita .a se spăla. 2. a-şi asuma. etc. exprimat printr-un substantiv cu aceeaşi rădăcină ca verbul sau din aceeaşi sferă semantică: a-şi trăi traiul/ viată. a trebui. a iubi. a îndura . O clasificare lexico-gramaticală care are consecinţe pentru folosirea unor timpuri şi pentru diateza pasivă este clasificarea verbelor după valorile lor aspectuale în: a. reflexiv-obiective (subiectul gramatical face acţiunea şi tot el o suferă. verbe nepronominale sau nereflexive. etc. a lucra. etc. a pleca. persoana şi numărul verbului. reflexiv-pasive (subiectul gramatical suferă acţiunea făcută de altcineva): Biletele se cumpără/ se vând la casă. valoare limitată la persoana a III-a singular): La ei se doarme/ se mănăncă/se bea bine. a-şi aroga. reflexiv-reciproce (acţiunea este făcută de două sau mai multe subiecte şi asupra fiecăruia se răsfrânge acţiunea celuilalt): Noi ne salutăm/ne certăm.a se îndura. Răspunsul îl mulţumeşte. El îşi aminteşte/îşi croieşte/îşi închipuie. Altele sunt specifice verbelor cu pronume în acuzativ. a exista. Iţi mulţumesc. a se certa. deosebirile de înţeles pot fi minimale: a îmbrăca . o distanţa. Numeroase verbe pot fi însă atât pronominale. a închide. la care prezenţa pronumelui nu este posibilă. şi b. a clipi. a alerga o cursă. reflexiv-impersonale (fără sens pasiv. b. a dormi.

contractează (încheie un contract. DIATEZA Diateza exprimă raportul dintre acţiune şi subiectul gramatical al unui enunţ. 3. la care sufixul este -se: mase. a veni. deci în cazul verbelor personale). a îndesa (a îngrămădi) . dar raportează / raportă pentru a aduce un venit. dar este tot neproductivă. manifestă (exprimă. I si a lll-a: a decerna / a decerne. a citi.reflectează (se gândeşte. ordonă (porunceşte. a face frecvent).a înflori (a face flori). se molipseşte).a se îngriji (a avea grijă). atinse. toarnă ( u n lichid) . Cele mai bogate şi mai productive conjugări sunt cele I şi a IV-a (cu excepţia tipului în -î).manifestează (participă la o manifestaţie). Cu sau fără -ez: acordă (dă.concurează (participă la un concurs).turnează ( u n film). face acordul gramatical) . întoarse. Deosebiri de înţeles apar în cazul verbelor aparţinând conjugării I şi celei de-a II-a şi în funcţie de existenţa sau inexistenţa sufixelor gramaticale -ez şi -esc. dar diateza reflexivă este una controversată. face cunoscut) .acordează (un instrument muzical). dar degajează / degajă pentru a răspândi. Asemenea perechi sunt constituite numai din verbe de conjugarea I şi a IV-a: de exemplu: a alunga ( a izgoni) . comandă) . Diateza activă şi cea pasivă sunt diateze cu statut clar. iar restul au sufixul –u:bătu. a raporta (a da un raport) . a hotărî. reflectă (răsfrânge. dar aici se încadrează şi verbe ca a îndura. etc. a veghea. a emana. • conjugarea ///: -e: a bate. etc. Unele verbe au variante de conjugare cu acelaşi sens. ceru. a mântui (a termina) . arată. a face. De exemplu: a degaja ( a elibera) . oglindeşte) . merse. La conjugarea a II-a toate verbele au perfectul simplu în sufixul -u: tăcu.• conjugarea II: -ea: a cădea. ciuruie (curge cu zgomot) . Între cele patru conjugări există importante deosebiri de inventar şi de productivitate. a şedea. a se îngrija (a se îngrijora) . 1. a suferi. a întinde).văzu. cele mai multe verbe au sufixul -se pentru perfectul simplu: alese.ciuruieşte (găureşte. zăcu. concură (converge.degajează. conjugarea I I I este mai bogată decât conjugarea a II-a. singurele la care se mai adaugă verbe noi. a vedea. Există şi perechi de verbe la care diferenţa de conjugare atrage după sine şi deosebirea de sens. dar mântuie / măntuieşte pentru a salva. trece prin ciur). împrumutate sau formate în limba română. a cere. La conjugarea a III-a. Conjugarea II este cea mai săracă şi mai puţin productivă. etc. făcu. a vindeca. Uneori diferenţierile sunt numai parţiale.a (se) alungi (a prelungi. a merge. se micşorează) . are îndoială). a preceda / a precede. a cobori. Cu sau fără -esc: absolvă (scuteşte de pedeapsă) .ordonează (pune ordine. a înflora (a împodobi cu flori) . tinde spre) .absolveşte (un an şcolar). a suporta.măntuie. etc. contractă (se strânge. îndoaie (strânge în două. dacă pentru un sens se admite variaţia.raportează. Diateza activa arată că acţiunea este făcută de subiectul gramatical al propoziţiei (atunci când există un asemenea subiect.a îndesi (a înmulţi. De exemplu: conj. iar cel cu -se perfect tare sau sigmatic. meditează). etc. rânduieşte).îndoieşte (dublează. excepţie face a mânea. a tăcea. 75 . a succeda / a succede. a pătimi. • conjugarea IV: -i. a doborî.pierdu. -î: a fugi. Perfectul cu -u este numit perfect slab. încovoaie) . râse. În cadrul conjugării a II-a şi a IlI-a prezintă interes gruparea verbelor după sufixul perfectului simplu.

verbele impersonale care nu au sens pasiv sunt incluse tot aici: a ninge. un 76 . Această diateză se poate forma numai de la verbele active nepronominale tranzitive. De exemplu. şi pronumele reflexiv mă are funcţia sintactică de complement direct. pronumele te şi substantivul copilul sunt complemente directe ale propoziţiilor din care fac parte. Propoziţia Eu am vizitat muzeul poate fi transformată în felul următor: Muzeul a fost vizitat de mine. dar asta nu înseamnă că orice verb tranzitiv poate avea diateză pasivă ( a avea. Criteriile de distincţie sunt multiple. Data alegerilor a fost hotărâtă: aici avem predicat verbal exprimat prin verb la diateza pasivă. muzeul (compl. Confuzia cu un predicat nominal este mai frecventă în cazul verbelor momentane precedate de a fi. de exemplu). şi cele în care pronumele reflexiv nu poate fi înlocuit şi se analizează împreună cu verbul. pot fi nereflexive sau reflexive. aşa-numitul reflexiv-pasiv. De aceea pentru asemenea verbe (a deschide. putând fi înlocuit cu un substantiv sau dublat printr-un pronume personal accentuat. a opri. există un criteriu semantic: Atitudinea lui a fost (foarte) hotărâtă: aici avem predicat nominal. dar poate fi confundat uneori cu predicatul nominal a l c ă t u i t din copulativul a fi şi un p a r t i ci p i u cu valoare adjectivală.de mine (complement de agent). În cele două propoziţii au avut loc următoarele transformări: eu (subiect) . prin urmare n-are funcţie sintactică. 2. etc. 4. a se însera. cu un substantiv: Eu îmbrac copilul. Diateza pasivă are două tipuri formale: > un tip specific construit din verbul auxiliar a fi şi participiul verbului de conjugat (acordat cu subiectul).muzeul (subiectul gramatical al celei de-a doua propoziţii).nu poate fi confundat cu altă diateză. punctul D. Verbele la diateza activă pot fi tranzitive (Am scris o scrisoare) şi intranzitive (Plec la şcoală). de exemplu: Revistele au fost citite / Revistele s-au citit. în propoziţia Eu mă îmbrac pronumele reflexiv mă poate fi înlocuit cu un pronume personal: Eu te îmbrac. al primei propoziţii) . Diateza pasivă arata că acţiunea tăcută de un autor neprecizat sau precizat printr-un complement de agent este suferită de către subiectul gramatical al propoziţiei. se analizează împreună cu verbul. Noţiunile de mod predicativ şi nepredicativ nu trebuie confundate cu acelea de verb predicativ şi nepredicativ. dir. prin urmare. iar sintactic (după capacitatea de a îndeplini funcţia sintactică tic predicat) în predicative şi nepredicative. 3. Despre verbele reflexive am vorbit în subcapitolul intitulat Clase lexico-gramaticale. a rupe. Pasivul cu a fi . Însă în propoziţia Eu mă mândresc cu rezultate bune pronumele mă nu poate fi înlocuit.pasiv. etc) se preferă folosirea reflexivului . în afară de reflexiv-pasiv. reprezentat prin verbe reflexive cu pronumele în acuzativ. a găsi.MODURILE Morfologic modurile se clasifică în personale şi nepersonale (după capacitatea de a exprima persoana). Există un criteriu al contextului prin prezenţa sau prin posibilitatea existenţei unui complement de agent: Data alegerilor a fost hotărâta (de parlament). Tipul specific pentru diateza a c t i v ă este cel nepronominal (nereflexiv). În cazul verbelor reflexive trebuie să se facă deosebire între situaţiile în care pronumele are funcţie sintactică de complement direct sau indirect.numit şi pasiv analitic. Diateza reflexivă prezintă multe controverse teoretice. a ploua. şi >un tip nespecific. a închide.

posibilă. nu i-ar fi de folos. Se uită la mine ca şi cum nu m-ar cunoaşte. deşi nu au forme variabile după persoană. Însă conjunctivul trebuie folosit pentru claritatea enunţului.1. => valoare de optativ (când acţiunea este dorită): De-ar veni vacanţa!. aţi. mai mult ca perfect (noi desenaserăm). Dintre acestea numai participiul şi supinul sunt total nepersonale. de exemplu. am. viitor anterior (noi vom fi desenat). În limba actuală această concurenţă se rezolvă. ar la singular. o acţiune realizabilă. Din punct de vedere formal. la timpul prezent există şi un t i p formal specializai (conjunctiv prezumtiv): Să fi citind el asta? Nu cred să fi citind. În ceea ce priveşte lipsa valorii de predicat. gerunziul. iar la timpul perfect una ireală. Modurile personale şi predicative sunt: indicativul. Verbul la modul conjunctiv este totdeauna precedat de conjuncţia să. 77 . în favoarea infinitivului. Modul conjunctiv este modul personal şi predicativ care exprimă o acţiune realizabilă. conjunctivul. Este modul cu cele mai multe timpuri . evitarea confuziei cu privire la subiect. la timpul prezent. posibilă. opinii: Aş vrea puţină linişte. Modul condiţional-optativ este modul personal şi predicativ care exprimă. condiţional-optativnl. viitor (noi vom desena). ar la plural. MODURILE PERSONALE (PREDICATIVE) 1. cu gerunziu: Ducăndu-mă acolo. m-am întâlnit cu el. trebuie să remarcăm că infinitivul poate avea valoare de imperativ: A se arunca după golire. Modurile nepersonale şi nepredicative sunt: infinitivul. sau când se evită exprimarea categorică a unei intenţii. de obicei. există şi un tip formal specializat (condiţional prezumtiv): Se spune că ar fi auzind şi el ceva. se pot construi cu subiecte sau/şi pronume reflexive prin care se exprimă persoana. perfect simplu (noi desenarăm).. => exprimă o comparaţie ireală. Pentru valoare de prezumtiv. Trebuie să remarcăm însă că perfectul conjunctivului şi prezentul conjunctiv specializat pentru valoarea prezumtivă nu au fonne variabile după persoană. La acest mod se disting următoarele valori: > exprima o concesie: Chiar de-ar citi acum. ai. Modul conjunctiv are două timpuri: prezent (noi să cântăm) şi perfect (noi să fi cântat).şapte -: prezent (noi desenăm).verb predicativ poate îndeplini funcţia de predicat numai dacă este la un mod predicativ. Timpul prezent al conjunctivului are şi o valoare de imperativ atunci. reală. participiul şi supinul. perfect compus (noi am desenat). în timp ce infinitivul şi gerunziul. dar şi supinul poate avea aceeaşi valoare: De păstrat la loc uscat. Din punct de vedere formal indicativul nu are o marcă generală. când se utilizează în propoziţii principale: Să-i scrii imediat o scrisoare! Pentru valoarea de prezumtiv. Modul indicativ este modul personal şi predicativ care exprimă o acţiune sigură. 2. cu infinitivul: Mi-e uşor a mă deplasa până acolo. imperfect (noi desenam). 4. acest mod se construieşte cu formele speciale ale verbului auxiliar "a avea": aş. la timpul prezent. ori de câte ori este nevoie de exprimarea persoanei. 3. prezumtivul şi imperativul. dintre cele două forme prezentul are o frecvenţă mult mai mare în limbă. în timp ce modurile predicative ale verbelor nepredicative intră în componenţa predicatului nominal. Principala problemă de cultivare a limbii legată de valorile modului conjunctiv este concurenţa dintre acest mod şi infinitiv.

((până a veni / să vină). fie că e vorba de un îndemn sau o rugăminte (Nu mă supăra!). Du-te!) de negativ (Nu pleca! Nu te duce!). în limba literară. De multe ori se poate utiliza atât un mod. este însă modul la care se distinge formal pozitivul (Pleacă!. dar în situaţii neechivoce caracterul nepersonal al infinitivului pare mai adecvat. Este cazul s t i l ul u i ştiinţific sau al celui administrativ. a fi citit. a se grăbi. din care cauză există unele asemănări funcţionale cu substantivul. fie că e vorba de un ordin propriuu-zis (Ieşi afară!).de a avea atribut. vrednic. 5. bănuită. dar nu este obligatoriu. pe care... a construcţiilor relative subiective sau completive de tipul: N-are cine cânta. dar este lipsit de capacitatea -specifică substantivelor. Modul infinitiv are două timpuri: prezent (a cânta. dar numai ca verb dependent: M-am săturat a spune I spunând. Din punct de vedere formal. a veni (impersonal). Modul imperativ nu are timpuri. Infinitivul este folosit şi cu valoare de gerunziu în unele s i t uaţ ii . a şti. prezentată ca poruncită. etc) şi perfect (a fi cântat. a începe. (vrednic a fi lăudat / s ă fie lăudat. a putea. N-are unde desena. care precede totdeauna forma de perfect a infinitivului şi în majoritatea situaţiilor de prezent. de aceea este preferat în construcţii ca: Vă rog a-mi aproba. Construcţia sa cu prepoziţii şi locuţiuni prepoziţionale este dovada naturii substantivale a infinitivului. ar citi). prezentată ca presupusă. etc. Determinările pe care le primeşte sunt specific verbale (subiect. a c i t i . de obicei. Dintre cele două timpuri prezentul este mai frecvent utilizat. Modul infinitiv este modul nepredicativ şi nepersonal care denumeşte acţiunea. gata.) • după prepoziţia până cu sens temporal. Modul prezumtiv este modul personal şi predicativ care exprimă o acţiune realizabilă. Prezumtivul perfect este omonim cu indicativul viitor anterior. şi a determinării l u i a 78 . imperativul este marcat. etc). exclamativă. Vă adrese/ rugămintea de a-mi aproba. are tendinţa de a-1 înlocui în diferite situaţii. (de exemplu: Mă grăbesc a prinde trenul / să prind trenul. Modul prezumtiv are două timpuri: prezent (vom fi citind) şi perfect (vom fi citit). infinitivul este marcat prin prepoziţia a. Unele verbe nu se folosesc la imperativ (imperativul este înlocuit cu conjunctivul): a putea.2.). • după adjective ca dator. cu excepţia formelor verbale compuse (va cânta. etc.. cât şi celălalt: • după verbe ca a se cuveni. Altă caracteristică a imperativului este că are forme numai pentru persoana a II-a singular şi plural. MODURILE NEPERSONALE (NEPREDICATIVE) 1. Construcţia personală a conjunctivului este mai clară şi trebuie utilizată în orice situaţie pasibilă de confuzii. Din punct de vedere formal. etc.4. nume predicativ. a zăcea. complement de diverse tipuri. Intonaţia sau/şi intensitatea conţinutului se reflectă în deosebirile de punctuaţie: semnul exclamării este frecvent utilizat. element predicativ suplimentar). fiind admis şi punctul. În limbajul curent infinitivul este echivalent cu conjunctivul. de o intonaţie specifică. Modul imperativ este modul personal şi predicativ prin care se exprimă a acţiune realizabilă.. a se hotărî. începe prin a povesti antecedentele / povestind antecedentele: etc. posibilă. etc. a vrea. Deosebirea dintre cele două moduri în construcţiile de acest fel este dată de caracterul impersonal al infinitivului faţă de caracterul personal al conjunctivului: pe această deosebire se bazează preferinţele diferite ale unor stiluri. 4.

) sau cu locuţiuni prepoziţionale ( departe de.. gerunziul preia semnificaţia modală şi temporală a verbului regent. • complement indirect: M-am săturat astentându-te. normele limbii literare admit apariţia infinitivului atât cu prepoziţia de. => imperativ: Vorbeşte încet. înainte de a / înainte ca să. În legătură cu utilizarea gerunziului în comunicare se cer a fi respectate câteva norme de corectitudine a limbii: Enunţurile cu verbe numai la gerunziu. Subiectul gerunziului poate fi diferit de subiectul verbului regent numai dacă ambele sunt exprimte: Sosind trenul.. este recomandabilă repetarea prepoziţiei a : a citi şi a scrie frumos. apare construit cu prepoziţii (de. Este un mod dependent şi lipsit de timpuri proprii. în loc de.. elevii s-au urcat în vagoane. • element predicativ suplimentar: Mergea pe stradă citind ziarul. adică ce subiect are. Gerunziul este un mod nepersonal cu valoare verbală neconcurată de trăsături nominale. etc). La unele dintre aceste construcţii se pune problema concurenţei dintre infinitiv şi conjunctiv (fără a / fără să. soluţia depinzând de rolul infinitivului în propoziţie. de timp Terminând treaba. obiceiul de a se scula devreme. etc. copiii nestiind subiectul operei. cu a. În construcţii de t i p u l : a avea datoria. Gerunziul se creează cu ajutorul sufixelor verbale -ind şi -înd. etc. plăcerea de a citi. ca Necitind cartea. faţă de care exprimă o acţiune simultană: . la care principala opţiune este între construcţia infinilivală cu sau fără această prepoziţie. până a / până să. s-a dus acasă. pentru. 2. în construcţii ca: datoria de a munci. înainte de. onoarea. de mod: Jucătorul a ieşit şchiopătând din vestiar. c. De aceea trebuie să se reţină următoarele nonne gramaticale: verbele cu rădăcina în -n au gerunziul cu această consoană nemodificată: 79 . ţi-ai dezvolta vocabulanil. Când se coordonează două infinitive. în loc de a / în loc să.indicativ: Ploaia venea tunând şi fulgerând. Deci se poate spune: am onoarea de a vă saluta / am onoarea a vă saluta.). Probleme speciale pune prepoziţia de. => condiţional-optativ: Citind mai mult. utilizarea prepoziţiei a este obligatorie dacă cele două infinitive sunt separate prin alte cuvinte: a citi corect şi cursiv şi a scrie frumos. de cauză: Necitind ziarul. până. încât să rezulte clar la ce cuvânt se referă. Probleme de corectitudine formală apar în cazul unor verbe.. prin. cât şi fără ea. la. • atribut verbal: Bătrâni sezând se odihneau in umbră.putea: Pot cânta. etc. Geminziul trebuie folosit în aşa fel. utilizarea prepoziţiei de este obligatorie. etc. fără. dar poate exprima şi o acţiune încheiată: Sfârşind cartea. c.. nu cunoştea noutatea. c. • c. etc. . • c. • c. În diverse funcţii sintactice infinitivul. sunt incorecte. în.. a scris o recenzie despre ea. Poate îndeplini diferite funcţii sintactice: • atribut adjectival: Coşurile fumegânde se v ă d de departe. spre. Modul gerunziu este modul nepersonal şi nepredicativ care exprimă o acţiune în desfăşurare. păstrând liniştea sălii! => infinitiv: Este nepoliticos a vorbi cu cineva mâncând. cinstea. Infinitivul cu rolul indiscutabil de atribut. • complement direct: Aud cântând din casă.

conjunctivul perfect. -ghia au gerunziul în -chiind. plouând. Verbele cu infinitivul în –ia monosilabic (diftong) au gerunziul în -ind: a tăia . element predicativ suplimentar. Categoriile gramaticale respective sunt exprimate prin desinenţele adăugate după sufix şi prin alternanţe fonetice.. în consecinţă. dansat.înjunghiind. iar verbele terminate în -ia bisilabic au gerunziul în iind: a (se) apropia . etc. în timp ce prezenţa sa în toate formele diatezei pasive formate cu auxiliarul "a fi" şi funcţiile sale sintactice (de atribut. şi n. agreând. nume predicativ. fem. a concede.) şi desenate (fem. a divide şi a rage. etc. şi n. etc.. de formele compuse cu acestea. -ghiind: a înjunghia . sing. în funcţiile sale autonome modul participiu poate avea: • sens pasiv (la majoritatea verbelor active tranzitive): data fixata. Numai opt verbe simple cu perfectul în -se şi derivatele lor prefixate au sufixul -t neprecedat de vocală: copt. • verbele a fugi. fugit. pl. participiul are forme de gen. rupt. zăcut). etc. recreând. tragedia petrecută.apropiindu-se. luând. etc. etc. a bruia . ţinând. participiul este marcat de sufixul -t (la majoritatea verbeleor) sau -s ( l a cele mai multe verbe cu perfectul simplu în -se). număr şi caz ca adjectivele variabile cu două terminaţii.spunând.bruind. raportată la un substantiv. de cauză) ţin de natura lui adjectivală. Sufixul -t se ataşează de obicei direct la tema perfectului şi astfel participiul se termină în -at (cântat. spart. • verbele terminate la infinitiv în -chea. La fel în cazul cuvântului a întoarece: întors .întoarsă. • verbele cu infinitivul în -ua au gerunziul în -(u)ând: continuând. iar verbele terminate la infinitiv în -chia. precum şi la verbele active reflexive de la care se formează participiul): tren sosit.veghind. Modul participiu este modul nepersonal şi nepredicativ care denumeşte acţiunea suferită sau îndeplinită de un obiect. om îngâmfat. duşman înfrânt. . întorşi . făcut. momentul ales. Astfel de verbe sunt a accede. a apropriu . numai prezenţa sa în formele verbale compuse de la diateza activă (perfectul compus şi viitorul anterior la indicativ. citind. În ce priveşte diateza.ghind: a veghea . a recrea.). etc. Participiul are totdeauna valoare temporală de trecut: acţiunea exprimată este prezentată ca terminată. a agrea. 80 .A. a citi. pl. a veni. frânt. Unele verbe sunt defective de participiu şi. fiert. 3.) şi desenată (fem. supt.apropriind. scrisoare sosită. • se cere atenţie mare la respectarea distincţiei între -ind şi -iind. venind. complement circ. explică unele asemănări funcţionale şi formale ale participiului cu adjectivul. -ut (tăcut. lansat). • verbele a crea. sing. procreând. . sing. înfipt. • sens activ ( la toate verbele active intranzitive şi la unele tranzitive. -it (venit. a procrea au gerunziul în -ând: creând.).tăind. desenaţi (masc. N. fript. -ghea au gerunziul în -chind. citit). Această acţiune suferită de un obiect. precum şi în formele diatezei pasive de la tipul cu " a fi". prezumtivul perfect şi i n f i n i t i v u l perfect) ţ i ne de natura verbală a acestui mod. au gerunziul fugind. Din punct de vedere formal.rămânând. De exemplu: desenat (masc. G. Când este folosit drept cuvânt autonom. Dintre întrebuinţările participiului. cu diverse funcţii sintactice. de observat alternanţa fonetică în cazul acestui cuvânt. etc. vecin plecat. punând. eondiţional-optath perfect.D.întoarse.

• nume predicativ: Tema a fost scrisă pe tablă. 4. • c. supinul este omonim cu participiul (forma de masc. iar în ceea ce priveşte diateza. spre. c. pentru. . Spre deosebire de infinitiv. de scop expimat prin substantiv. aşa-numitul prezent istoric sau narativ: Eminescu devine simbol al poeziei 81 . de mod comparativ: Faţa îi era senină. • c. iar viitorul anterior este un timp exclusiv de relaţie. Fără prepoziţie se foloseşte numai supinul unor verbe intranzitive sau absolut dependente de verbul a trebui: trebuie citit . Din acest punct de vedere timpurile sau valorile temporale se clasifică în: valori temporale absolute (acţiunea se desfăşoară în momentul vorbirii) şi valori temporale relative (acţiunea se raportează la alt moment sau la o altă acţiune). Este specifică prezentului exprimarea unei acţiuni în momentul vorbirii ( Trăim în oraşul Odorheiu Secuiesc). De exemplu: Am fost la scăldat. Astfel prezentul indicativ este predominant absolut. c. 1. 5.c. • complement direct: Noi avem de citit. c. • complement indirect: M-am săturat de aşteptat. complement de diverse tipuri). dar acest timp poate avea şi valoarea timpului perfect (simplu sau compus). c. . element predicativ suplimentar). Ca şi verbele la modul participiu. de cauză: N-am venit aseară de necăjit. • nume predicativ: Poezia este de memorat. Determinantele pe care le poate primi ţ i n însă de natura verbală a supinului (complemente circumstanţiale şi necircumstanţiale.c. Ciobanii s-au adunat pentru scăldatul anual al oilor. • c. c. atribut. precum şi faptul că se construieşte cu prepoziţii. de scop exprimat prin substantiv. de loc: Aseară m-am plimbat pe la scăldat. Pentru un scăldat nu mă duc la mare. Modul supin este modul nepersonal şi nepredicativ care denumeşte acţiunea. -c. Din punct de vedere formal. dar mai mult prefăcută decât liniştită. de scop: T a t a a mers la pescuit.trebuie să se citească sau să citim.Funcţiile sintactice ale participiului: • atribut adjectival: Tragedia văzută ne-a impresionat. TIMPUL VERBELOR Momentul realizării acţiunii poate fi exprimat fie raportat la momentul vorbirii -deci în raport cu prezentul -. de scop exprimat prin verb la supin. supinul nu are timpuri. • atribut verbal: Romanul de citit era interesant. a acestuia) şi este marcat aproape totdeauna de prezenţa unei prepoziţii: de -cea mai frecventă-. el este sinonim cu infinitivul. formele verbale de supin pot primi valoare substantivală prin articulare cu articol hotărât şi nehotărât. • c. supinul are de obicei sens activ. la. Prezentul indicativ are în propoziţii principale numai valori absolute. şi n. c. fie raportat la un alt moment sau la o altă acţiune. De natura substantivală a supinului aparţin funcţiile sintactice pe care le poate îndeplini (subiect. cu care concurează în unele întrebuinţări şi are unele asemănări funcţionale cu substantivul. după. lipsindu-i capacitatea de a avea atribut.c. sume predicativ. Supinul poate îndeplini următoarele funcţii sintactice: • subiect: E lesne de priceput.

ţin. înghiţ etc). simt.. În propoziţii subordonate. II -i -e -(e)m -(e)ţi Conj. pot. iar la conjugarea a IV-a există patru asemenea tipuri (câte două pentru cele două tipuri ale infinitivului în -i sau în -î: cu sau fără –esc. rămân. -i semivocalic în loc de -r la persoana I singular. (nu ascuţ. aud.romaneşti. cred. prezentul poate avea valori relative. Desinenţele personale sunt următoarele: Conjugarea I -i -ă -(ă)m -(a)ţi -ă -ez -ezi -ează -(ă)m -(a)ţi -ează Conj. şi prezentul gnomic sau etern. cu temă variabilă m ce priveşte menţinerea sufixului conjugării. Poate avea şi valoare de imperativ (sens de viitor): Pleci imediat şi-ţi strângi lucrurile din clasă. ard. • cu -r: pier. II văd vezi vede vedem vedeţi văd Conj. ascunz. tund. exprimând o acţiune care se repetă cu o anumită periodicitate (Merg zilnic la bibliotecă). râd. arz. Formarea indicativului prezent este mai dificilă decât a altor timpuri simple. cad. rod. întind. prinz. scot. sar (nu piei. care apare clar numai la persoana a II-a plural. pun. poate exprima o acţiune nesituată precis în timp. Din punct de vedere formal.. deschid. • cu -t: ascut. înghit. prezentul indicativ este un timp simplu. -ţ în loc de -t. răspund. vind /nu aprinz. ascund. pătrund. etc). scad. când exprimă o acţiune simultană cu o regentă la trecut (valoare de imperfect: N-am observat că vine după mine) sau la viitor (valoare de viitor: Vei vedea că ştie). -i sau -u semivoealic în loc de -n. deprind. • cu -n: amân. împarţ. mân (de la a mâna). nici ţ i u sau v i u ) . 82 . desprind. sai). prind. văd. trimit. III merg mergi merge mergem mergeţi merg Conjugarea IV Cu infinitivul în -i Cu infinitivul în -î sorb citesc dobor hotărăsc sorbi citeşti dobori hotărăşti soarbe citeşte doboară hotărăşte sorbim citim doborăm hotărăm sorbiţi citiţi doborăţi hotărăţi sorb citesc doboară hotărăsc Probleme de cultivare a limbii apar chiar la verbele care se încadrează în aceste tipuri principale. deoarece aici există la conjugarea I două tipuri principale ( cu sau fără -ez). III -i -e -(e)m -(e)ţi Conjugarea IV cu infinitivul în -i cu infinitivul în -î -esc -ăsc -i -eşti -i -ăşti -e -eşte -ă -ăşte -(i)m -(i)m -(ă)m -(ă)m -(i)ţi -(i)ţi -(ă)ţi -(ă)ţi -esc -ă -ăsc Modele de conjugare (tipurile principale): Conjugarea I cânt cânţi cântă cântăm cântaţi cântă desenez desenezi desenează desenăm desenaţi desenează Conj. poate avea valoare de viitor: Trenul soseşte peste o oră. ucid. De reţinut că următoarele forme neiotacizate sunt corecte: • cu -d: aprind. pierd. rad. închid. reped. În această ultimă categorie intră aşa-numitul prezent iterativ.. Una dintre aceste probleme este aşa-numitul fenomen al iotacizârii cu multe variante ale sale: -z în loc de -d. şed. spun. pe lângă diferite categorii mai mici de verbe cu desinenţe specifice la unele persoane. vin (nu amâi. împart. care exprimă fenomene permanente sau adevăruri considerate ca atare (Universul este infinit). respectiv -ăsc).

ceilalţi au intrat în casă) şi este absolută dacă cealaltă acţiune nu este exprimată (aşanumitul imperfect narativ sau descrptiv: În copilărie locuiam în satul acela). Forme ca (ei. la conjugarea I. cu infinitivul în -i). Se scrie corect aranja. intri. hotărăşte. apropia). tânjea (nu coja. degajea). merge. prăja. când imperfectul exprimă posterioritatea faţă de o acţiune trecută (Ajunsese la gară când trenul chiar pornea). dă. trişea).a singular la toate verbele. soarbe. a III-a şi a IV-a. afli. prăjea. ia trebuie evitate de toţi vorbitorii care încearcă să utilizeze corect limba literară. 2. Modele de conjugare: Conjugarea I cântam cântai cânta cântam cântaţi cântau Conjugarea II vedeam vedeai vedea vedeam vedeati vedeau Conjugarea III mergeam mergeai mergea mergeam mergeaţi mergeau citeam citeai citea citeam citeaţi citeau Conjugarea IV doboram doborai dobora doboram dobora ţi doborau De reţinut că verbele cu tema terminată în -j. imperfectul este un timp simplu: se formează cu ajutorul sufixului -a la verbele de conjugarea I şi a IV-a cu infinitivul în -î şi cu sufixul ea la toate celelalte verbe (de conjugarea a II-a . Poate cea mai importantă problemă de cultivare a limbii a prezentului indicativ este faptul că în unele graiuri persoana a I I I . sau în consoană palatală (deochea): Desinenţele personale -e -(e)m -(a)ţi -e tai tai taie tăiem tăiaţi taie Modele de conjugare apropii apropii apropie apropiem apropiaţi apropie deochi deochi deoache deoachem deocheaţi deoache Un alt tip secundar. începe. Tot valoare relativă are şi atunci. restul persoanelor continuă conjugarea obişnuită. Din punct de vedere formal. dar se scrie cojea.). înfăşa. 83 .a singular: aflu. -ş urmează modelul conjugărilor respective. este specific verbelor care au o consoană + l sau r înaintea sufixului infinitival (a afla. iubeşte. tânja). Acest caz se caracterizează prin desinenţa -u vocalic la persoana I singular şi -i vocalic la persoana a I I .a plural este identică cu persoana a I I I . îngrăşea. dagaja (nu aranjea.Un a l t tip este specific verbelor de conjugarea I care au tema în -i semivocalic. trişa (nu înfăşea. stă. intru. îngrăşă. ele) pare. Această valoare este relativă dacă cealaltă acţiune este exprimată în frază ( Î n timp ce dormea. a intra. notat sau nu (tăia. Valoarea specifică a timpului imperfect este exprimarea unei acţiuni trecute durative care se află în raport de simultaneitate cu altă acţiune trecută. etc.

am cântat (văzut. 3 singular -ă (continuă. sfârşea (nu linguşa. Crişana şi Muntenia. variante regionale care trebuie evitate în exprimarea literară: o şi au la persoana a I I I -a singular (o spus.la conjugarea a II-a şi a III-a. Perfectul compus poate fi folosit şi cu forme inverse. iar prin caracterul lor învechit prezintă interes stilistic şi poetic.) sau în -e după -i: tăie. în care auxiliarul este aşezat după participiu: Plecat-am la mare. Asemenea forme inverse apar rar în limba literară actuală. Perfectul simplu exprimă tot o acţiune făcută şi încheiată în trecut. ai. sfârşa). Pentru a identifica timpul verbului în asemenea situaţii. Unii vorbitori folosesc perfectul compus cu valoare de imperfect duraţiv în fraze de tipul: Când a intrat tata în cameră. hotărât) Model de conjugarea: ai cântat a cântat am cântat aţi cântat au cântat Auxiliarul are la persoana a III. au) + participiul invariabil al verbului de conjugat. perfectul compus are următoarea structură: formele de a u x i l i a r ale verbului a avea la indicativ prezent (am. or şi a la plural ( ei o spus. apropie. 4. iubit. dar se deosebesc de ele prin accentuarea pe vocala finală: cântă . Perfectul compus exprimă de obicei o acţiune săvârşită şi încheiată în trecut.a singular şi plural. În aceste zone are valoare proprie. 3 singular. etc. învăţam poezia. Acest timp nu este folosit în vorbirea obişnuită decât în unele regiuni ale ţării .perfect simplu. a spus şi ei în loc de au spus). cu raportare numai la momentul vorbirii. însemnând o acţiune recent încheiată. am învăţat poezia în loc de: Când a intrat tata în cameră. -a la conjugarea I. Modele de conjugare: Conjugarea I cântai cântaşi cântă cântarăm tăiai tăiaşi tăie tăiarăm Conjugarea II văzui văzuşi văzu văzurăm Conjugarea III mersei merseşi merse merserăm Conjugarea IV sorbii sorbişi sorbi sorbirăm doborâi doborâşi doborî doborârăm 84 . 3. Din punct de vedere formal. au spus şi el în loc de a spus).prezent: cântă . dar se utilizează şi în Banat. diferită de cea a perfectului compus. perfectul simplu este marcat de sufixele. trebuie să se analizeze contextul în care se află verbul. iar de la verbul a îngriji imperfectul este îngrijea. or spus. -i sau -î la conjugarea a IV-a şi de sufixele specifice -usau -se.dar se scrie linguşea. o. sorbit. deci are valoare absolută. etc. a. am. aţi. De la verbul a se îngrija imperfectul este îngrija. doborât. Din punct de vedere formal. Unele dintre aceste forme sunt scrise identic cu cele de indicativ prezent pers. ca şi la infinitiv. Desinenţele personale sunt: Singular Plural -i -răm -şi -răţi -ră La conjugarea I sufixul -a se schimbă la pers. adună. indiferent de caracterul recent sau îndepărtat al acestei acţiuni. mers.în special în Oltenia (considerat specific pentru această zonă).

doborî) vei cânta va cânta vom cânta veţi cânta vor cânta Atenţie la scrierea corectă (într-un cuvânt. v-a. la care se adaugă următoarele desinenţe personale: Singular Plural -m -răm -şi -răţi -ră Modele de conjugare: Conjugarea I cântasem cântaseşi cântase cântaserăm cântaserăţi cântaseră tăiasem tăiaseşi tăiase tăiaserăm tăiaserăţi tăiaseră Conjugarea II văzusem văzuseşi văzuse văzuserăm văzuserăţi văzuseră Conjugarea III mersesem merseseşi mersese merseserăm merseserăţi merseseră Conjugarea IV sorbisem sorbiseşi sorbise sorbiserăm sorbiserăţi sorbiseră doborâsem doborâseşi doborâse doborâserăm doborâserăţi doborâseră 6. veţi. b. Din punct de vedere formal. expresivitatea şi varietatea exprimării. Timpul viitor poate avea şi valori modale: de imperativ (Veţi merge imediat acasă). Este un timp folosit destul de ra r în vorbire. prinserăm. vei. vedea. este un timp simplu. sorbi. citi.cântarăţi cântară tăiară ţi tăiară văzurăţi văzură merserăţi merseră sorbirăţi sorbiră doborârăţi doborâră În legătură cu accentuarea sufixului -se trebuie menţionat că acesta se accentuează doar la primele două persoane: prinséi. prinséşi şi este neaccentuat la toate celelalte forme: prinse. deci este prin definiţie un timp relativ. deci acest timp are valoare absolută (Mâine vom veni la ora 8 la şcoală). v-om. în care veste pronume personal.simplu sau compus .: După o domnie lungă. Mai mult ca perfectul exprimă o acţiune încheiată înaintea altei acţiuni făcute în trecut. 5. vom. merge. rezultă la mai mult ca perfect secvenţa -sese. fiind înlocuit de multe ori cu perfectul compus. Un tip de viitor folosit în limba vorbită este constituit din auxiliarul invariabil o şi conjunctivul prezent al verbului de conjugat. vor) şi infinitivul prezent al verbului de conjugat. fără cratimă) a auxiliarului! De reţinut că grafiile v-oi. prinseră. Viitorul exprimă de obicei o acţiune care urmează să se facă după momentul vorbirii. 85 . exclusiv literar. Ştefan cel Mare va muri în anul 1504. Model de conjugare: voi cânta ( desena. prinserăţi. Din punct de vedere formal. este constituit din formele de a u x i l i a r ale indicativului prezent de la verbul a vrea (voi. Tot cu valoare de timp absolut este folosit şi cu valoare de perfect . Principalul timp viitor. viitorul este un timp compus. va. cu mai multe tipuri: a. ceea ce este o pierdere pentru claritatea. v-or pot fi corecte în limba română în alte situaţii. dacă în tema perfectului există un -se (sufixul perfectului simplu). marcat prin sufixul -se adăugat la tema perfectului.

După cum arată şi numele acestui timp. citească. prezentul conjunctiv este asemănător cu prezentul indicativ. se deosebesc de indicativ prezent. sorb. doborâm) o să cântaţi ( desenaţi. sorbi. vadă. doborâţi) o să cânte ( deseneze. doboare) avem să cântăm (desenăm. 7. citească. Formele de persoana 3 singular şi plural. citeşti. Model de conjugare: am să cânt (desenez. Desinenţele de persoana III-a singular şi plural sunt următoarele: Conjugarea I Conjugarea II Conjugarea III Conjugarea IV Model de conjugare: -e -eze -ă -ă -ă -cască -e -ască Modele de conjugare: (numai la persoana 3 singular şi plural): Conjugarea I să cânte Conjugarea Conjugarea II III să deseneze să vadă să meargă să soarbă să hotărască Conjugarea IV să citească să doboare 86 . La toate verbele. văzut. meargă. vezi. Prezentul conjunctiv. dobori) o să cânte ( deseneze. Din punct de vedere formal. vadă. sau este un viitor în trecut. vedem. care sunt totdeauna egale între ele. doborâm) aveţi să cântaţi (desenaţi. meargă. vedeţi. meargă. Viitorul anterior exprimă o acţiune care urmează să se facă după momentul vorbirii. vadă. citiţi. citesc. văd. dobor) o să cânţi ( desenezi. citit. citească. Alt tip de viitor folosit în limba vorbită esle construit din formele obişnuite de indicativ prezent ale verbului a u x i l i a r a avea şi conjunctivul prezent al verbului de conjugat. citiţi.o să cânt (desenez. mergem. vedem. doboare) c. văd. vedeţi. mergi. dar înaintea altei acţiuni viitoare. doborât) vei fi cântat va fi cântat vom fi cântat veţi fi cântat vor fi cântat. meargă. mergem. Model de conjugare: voi fi cântat (desenat. doborâţi) au să cânte (deseneze. citeşti. mers. cu excepţia lui a fi. citească. dobori) are să cânte (deseneze. mergi. doboare). merg. mergeţi. doboare) o să cântăm ( desenăm. Din punct de vedere formal. datorită valorilor specifice ale modului. 8. vezi. citim. vadă. mergeţi. exprimă de obicei o acţiune viitoare (Să citesc cartea?) sau o acţiune nesituată precis în timp (Eu să lucrez şi el să tragă foloasele?). citim. merg. este un timp trecut în viitor. dobor) ai să cânţi (desenezi. deci prin definire este un timp relativ. care se disting de indicativ numai prin prezenţa conjuncţiei să. citesc. sunt identice cu prezentul indicativ primele două forme de la singular şi plural. el este un timp compus din formele de viitor a l e verbului auxiliar a fi şi participiul invariabil al verbului de conjugat.

doborând) vei fi cântând va fi cântând vom fi cântând 87 . sorbind. în care auxiliarul este postpus. Din punct de vedere formal este un timp compus. Perfectul condiţional-optativ se formează din prezentul condiţional al verbului auxiliar a fi şi participiul verbului de conjugat. mergând.. unde -şi este pronume reflexiv. Model de conjugare: aş fi cântat ( desenat. ar. vedea. etc. Prezentul condiţional-optativ poate fi folosit şi cu forme inverse. infinitivul are forma sa scurtă. aţi. fie o acţiune simultană (Să-l fi văzut atunci. mers. am. dar poate exprima şi o acţiune săvârşită în momentul vorbirii (Aş vrea să spun că. Modele de conjugare: Conjugarea I să fi cântat Conjugarea II să fi văzut Conjugarea III să fi mers să fi citit Conjugarea IV să fi sorbit să fi doborât 10. ai. sorbit. dacă între infinitiv şi auxiliar se intercalează un pronume personal neaccentuat. doborât) ai f i cântat ar fi cântat am fi cântat aţi fi cântat ar fi cântat 12. văzând.. citit. citi. Model de conjugare: aş cânta (desena. Model de conjugare: voi fi cântând (desenând. vedea-l-ar.) ale verbului auxiliar a fi + gerunziul verbului de conjugat.9. i-aş fi spus). Din punct de vedere formal este compus din formele speciale ale auxiliarului a avea: aş. merge. iar structura se scrie cu cratimă: chema-l-aş. o acţiune viitoare (Mâine o fi sosind şi el) sau o acţiune nesituată în timp (prezent iterativ): Va fi citind zilnic câte o novelă. obişnuită. are o structură invariabilă după persoane şi este alcătuită d i n să fi + participiul verbului de conjugat. Perfectul conjunctiv exprimă ca timp absolut o acţiune trecută faţă de momentul vorbirii (Să fi citit ziarul atunci!). iar ca timp relativ fie o acţiune anterioară faţă de altă acţiune (Nu-mi amintesc să fi spus aşa ceva). ar + infinitivul verbului de conjugat. doborî) ai cânta ar cânta am cânta aţi cânta ar cânta Atenţie la forma corectă a auxiliarul de la persoana I singular aş (nu a ş i ! ) şi la structura a-şi.). văzut. 11. Prezentul prezumtiv cu valoare absolută poate exprima o acţiune desfăşurată în momentul vorbirii (Va fi venind el acolo). Din punct de vedere formal este un timp compus din formele de viitor indicativ (exclusiv de tip a. c i t i n d . Prezentul condiţional-optativ cu valoare absolută exprimă o acţiune viitoare (Aş citi şi eu).

2.trecut: A început a cânta. doborî -doborâre. Prezentul infinitiv are valori temporale diferite după întrebuinţările sale. etc. a consta. PERSOANA VERBELOR Categoria gramaticală a persoanei este un criteriu de clasificare a verbelor. poate exprima o acţiune trecută posterioară (Înainte de a fi vorbit. etc 15.viitor: Va începe a cânta. ele pot fi: 1. Din punct de vedere formal prezentul infinitiv este un timp simplu. începe . de obicei anterioară (Numi imaginez dacă o fi citit el aşa ceva). care sunt numai unipersonale sau acţiunea nu poate fi atribuită unei persoane ( a ploua. verbe impersonale. etc). când are funcţia sintactică de complement circumstanţial de timp construit cu prepoziţia până sau cu locuţiunea prepoziţională înainte de. în funcţie de capacitatea de a exprima persoana. în: 1. Varianta „lungă” (infinitivul lung) are terminaţia -re adăugată la sufixul infinitivului „scurt”: cânta . care pot avea forme pentru toate cele trei persoane şi care constituie majoritatea verbelor. care pot fi după formă tripersonale sau unipersonale. Din punct de vedere formal este un timp compus din prezentul infinitiv al auxiliarului a fi + participiul verbului de conjugat. vor fi cântat. 2. verbe personale. Astfel poate exprima: • acţiune nesituată în timp (infinitiv atemporal): A citi e o plăcere. veţi fi cântat. citit. Ca timp relativ exprimă tot o acţiune trecută. sufixele fiind cele ale celor patru conjugări.veţi fi cântând vor fi cântând 13. vom fi cântat. va fi cântat. de obicei anterioară celei exprimate de verbul regent (Faptul de a fi ascuns adevărul a avut urmări neplăcute). etc. Perfectul infinitiv exprimă o acţiune trecută. Perfectul prezumtiv cu valoare absolută exprimă o acţiune trecută (O fi ştiut el ceva). a se insera. • sens de imperativ: A se păstra la loc uscat! • influenţa verbului regent asupra infinitivului . La descrierea categoriei modului am arătat că. unipersonale. vei fi cântat. Din punct de vedere formal este un timp compus din formele de viitor indicativ ale auxiliarului a fi + participiul invariabil al verbului de conjugat. . sorbit. De reţinut că în limba literară verbul a fi ca verb de modalitate poate avea 88 . care au forme numai pentru persoana a III-a singular.începere. se cade. uneori şi plural (se cuvine. s-a gândit bine). desenat. 14. Trebuie să menţionăm că unele verbe impersonale prin conţinut şi unipersonale prin formă pot deveni verbe tripersonale cu sensuri figurate: El tună şi fulgeră de supărare. După posibilitatea formală a verbelor de a exprima diferite persoane. verbele se clasifică şi din punct de vedere semantic. Model de conjugare: a fi cântat. 6. văzut. tripersonale (sau pluripersonale). deci este omonim cu viitorul anterior: voi fi cântat.cântare.) Pe de altă parte. prepoziţia a este obligatorie în această situaţie. modurile se clasifică în moduri personale şi nepersonale. mers. doborât. a ninge. iubi iubire. după posibilitatea de a avea un autor al acţiunii.

a plural: Ei erau să moară. eraţi. Varianta personală este admisă numai la persoana a I I I . • persoana a III-a singular în loc de persoana I sau de persoana a II-a: Să te sărute mama? Băiatul vrea dulceaţă? • persoana I plural în loc de persoana a II-a singular şi plural: Am fost cuminţi astăzi? Aceste discordanţe apar mai frecvent în vorbirea adulţilor cu copiii. erai. în această situaţie este impersonal şi unipersonal. eram. iar la modul participiu împreună cu genul. Astfel de situaţii apar: • la persoana I plural . popular: îs) eşti este şi e (familiar: -i. s-. 7. • la pluralul ironic: S-avem iertare! • la persoana a II-a plural – pluralul politeţii-: Domnule Director. a sta. În general. erau. decidem. Observaţii: În general. Trebuia să citeşti. erai să mori. numărul gramatical coincide cu numărul real. Cel mai neregulat verb al limbii române este a fi. Conjugarea verbului „a fi”: Indicativ prezent: sunt (familiar: -s. etc.. De asemenea este impersonal şi unipersonal verbul de modalitate a trebui. a lua. 8. Perfect simplu: fusei / fui fuseşi / fuşi 89 .folosit în locul persoanei I singular (folosit mai ales în vechiul stil administrativ): Noi. popular: îs) Indicativ imperfect: eram. a usca. care are cinci teme în cursul flexiunii.. era. popular: îs) suntem sunteţi sunt (familiar: -s. se spune corect: A trebuit să plec. Există însă şi excepţii acceptate ca fiind corecte. s-.). nu Trebuiai să citeşti. persoana gramaticală (exprimată prin forma personală a verbului şi subiectul ei) este identică cu persoana reală. a mânca. era să moară. NUMĂRUL VERBELOR În cazul verbelor personale numărul se exprimă împreună cu persoana. era să muriţi (nu eram să mor. i-.. nu Am trebuit să plec. era să mori. dar.. să-mi aprobaţi.sensul „a se afla pe punctul de a . există discordanţe acceptate drept corecte. a bea. Alte verbe neregulate sunt: a avea. a vrea. Se spune corect: era să mor.... era să murim. • la pluralul autorului (în limabajul ştiinţific): În acest studiu vom demonstra.. etc... a da.”. de cele mai multe ori cu valoare expresivă: • persoana a II-a singular cu valoare generală: Nu ştii de unde sare iepurele.pluralul autorităţii . La persoana a II I -a plural este admisă forma: Ei trebuiau să plece. vă rog.. prefectul judeţului.VERBE NEREGULATE Mai multe verbe prezintă neregularităţi în ceea ce priveşte tema unor forme flexionare.. ca şi în cazul persoanei.

Imperativ: Pozitiv: fii!. avuseseră Conjunctiv prezent: să am. fusese. să fii. fuseseşi. avusese. Participiul şi supinul nu sunt însoţite de pronume. foste. Tot astfel pronumele reflexiv stă între adverbul de nagaţie nu şi forma verbală: nu te duce. aveţi! Negativ: nu (n-) avea! (învechit şi familiar: n-aibi!). CONJUGAREA VERBELOR REFLEXIVE Verbele reflexive. aveaţi. îmi amintesc. să aibă (nu să aibe. ai. să aveţi. au. indiferent de valoarea lor. mi-am amintit. etc. aveau avusei / avui Perfect simplu: avuseşi /avuşi avuse / avu avuserăm / avurăm avuserăţi / avurăţi avuseră / avură Mai mult ca perfect: avusesem. La modul conjunctiv şi la infinitiv pronumele stă după să. dar formelor verbale propriu-zise li se adaugă pronume reflexive neaccentuate în cazul acuzativ sau dativ. fuseserăm. să fiţi. Modele de conjugare: Cu pronume în acuzativ: a se mira Cu pronume în dativ: a-şi închipui 90 . avem. avuseseşi. Pronumele stă de obicei înaintea verbelor atât la formele simple: mă scol. să aibă. te-ai spălat. să te speli. La gerunziu pronumele reflexiv stă după verb: ducându-mă. fost. înaintea verbului de conjugat: să mă duc. Supin: de fost. nu-ţi imagina!. ţi-ai închipuit.fuse / fu fuserăm / furăm fuserăţi / furăţi fuseră / fură Mai mult ca perfectul: fusesem. etc. Atenţie la scrierea doi de i la persoana a II-a singular! Se scrie însă un singur i la conjunctiv perfect : să fi fost (structura nu se schimbă după persoană). avuseserăm. nu fiţi! Gerunziu: fiind (două silabe: fi-ind) Participiu: fost. să fie. Conjugarea verbului neregulat „a avea”: Indicativ prezent: am. îţi închipui. Imperfect: aveam. aveai. etc. să aive!) să avem. avuseserăţi. etc. etc. nu (n-) aveţi! 9. a mă scula. să ai. aveam. foşti. te speli. se conjugă ca verbele active. să fim. fiţi! Negativ: nu fi!. a ne spăla. are. să fie. cât şi la formele compuse: m-am sculat. imaginându-şi. respectiv a. fuseseră. aveţi. Conjunctiv perfect: să fi avut ( invariabil la toate persoanele) Imperativ: Pozitiv: ai! (învechit şi regional: aibi!). avea. fuseserăţi. Conjunctiv prezent: să fiu.

îşi închipuiseră îmi voi închipui. ţi-ai. îţi vei fi închipuit. şi-ar închipui ne-am închipui. îşi închipuise ne închipuiserăm. v-aţi. să vă fi închipuit.Indicativ Prezent mă mir. şi-ar închipui Condiţional – optativ Prezent m-aş mira. te-ai mira. s-ar mira ne-am mira. se miră ne mirăm. se miră mă miram. îşi vor închipui îmi voi fi închipuit. se vor mira mă voi fi mirat. te-ai. vă miraţi. ţi-ai închipui. vă închipuiserăţi. şi-a închipuit ne-am. să-ţi închipui. vă închipuiţi. vă veţi mira. se va fi mirat ne vom fi mirat. şi-au închipuit îmi închipuii. s-ar mira 91 . vă mirarăţi. te miraşi. îşi închipuie. te miri. îşi va fi închipuit ne vom fi închipuit. să-şi fi închipuit să ne fi închipuit. îţi închipuiseşi. să se mire să ne mirăm. s-a mirat ne-am. se miră ne mirarăm. vă veţi închipui. să vă fi mirat. să se fi mirat Viitor anterior îmi închipui. vă veţi fi închipuit. să te fi mirat. vă închipuiaţi. v-aţi mira. te miraseşi. se mira ne miram. se miraseră Viitor mă voi mira. se vor fi mirat să mă mir. te vei mira. v-aţi închipui. îşi închipuiau mi-am. v-aţi. îşi închipuiau ne închipuiam. îşi închipui ne închipuirăm. s-au mirat mă mirai. să se mire să mă fi mirat. să-şi fi închipuit mi-aş închipui. îţi vei închipui. să-ţi fi închipuit. îţi închipuiai. se mirară Imperfect Perfect compus Perfect simplu Mai mult mă mirasem. să-şi închipuie să-mi fi închipuit. ne închipuim. te mirai. vă miraţi. vă miraserăţi. să vă închipuiţi. îşi va închipui ne vom închipui. te vei fi mirat. să-şi închipuie să ne închipuim. să vă miraţi. se va mira ne vom mira. se mirase ca perfect ne miraserăm. să se fi mirat să ne fi mirat. îşi vor fi închipuit Conjunctiv Prezent Perfect să-mi închipui. îşi închipuie îmi închipuiam. vă închipuirăţi. îşi închipuiră îmi închipuisem. să te miri. îţi închipuişi. se mirau m-am. vă veţi fi mirat. îţi închipui.

fuseră / fură chemaţi (chemate) 92 .pasivul analitic . era chemat(ă) eram chemaţi (chemate). mirându-vă. îşi va fi închipuind ne vom fi. a vă fi. se va fi mirând ne vom fi. la timpul şi modul de exprimat. a te. sunteţi chemaţi (chemate). FORMELE DIATEZEI PASIVE Forma specifică a diatezei pasive . a vă. a-şi închipui a-mi fi. eşti chemat(ă). îţi vei fi. ţi-ai fi închipuit. a fost chemat(ă) am fost. mirându-se 10. a se fi mirat a ne fi. şi-ar fi închipuit ne-am fi închipuit. este chemat(ă) suntem chemaţi (chemate). închipuindu-şi închipuindu-ne. a-şi fi. şi-ar fi închipuit Prezumtiv Prezent Perfect Imperativ Pozitiv Negativ Infinitiv Prezent Perfect îmi voi fi. activ v i i t o r anterior: voi fi iubit. se vor fi mirând mi-aş fi închipuit. aţi fost. închipuindu-ţi. a vă. a-ţi. a-şi fi închipuit închipuindu-mi. fuserăţi / furăţi. vă veţi fi. a vă fi. te-ai fi mirat. vă veţi fi. număr şi caz cu subiectul. eraţi chemaţi (chemate). s-ar fi mirat ne-am fi mirat. închipuindu-vă. ai fost.Perfect m-aşi fi mirat. Prin caracterul variabil al diatezei pasive se recunosc formele pasive parţial omonime cu unele forme active: de exemplu: pasiv viitor voi fi iubit (ă). v-aţi fi mirat. au fost chemaţi (chemate) fusei / fui. a se mira a ne. a-şi închipui a ne. Model de conjugare: Indicativ Prezent Imperfect Perfect compus Perfect simplu sunt chemat(ă). fuse / fu chemat(ă) fuserăm / furăm. mirându-se mirându-ne. s-ar fi mirat mă voi fi. fuseşi / fuşi. a-şi fi închipuit a ne fi. Miră-te! Miraţi-vă! Nu te mira! Nu vă miraţi! a mă. şi participiul variabil al verbului de conjugat. a se mira a mă fi. erau chemaţi (chemate) am fost.este alcătuită din auxiliarul a fi. acordat în gen. v-aţi fi închipuit. te vei fi. a te fi. mirându-te. erai chemat(ă). sunt chemaţi (chemate) eram chemat(ă). îşi vor fi închipuind Toate formele sunt omonime cu indicativ viitor anterior. a se fi mirat Închipuie-ţi! Închipuiţi-vă! Nu-ţi închipui! Nu vă închipuiţi! a-mi. închipuindu-şi Gerunziu mirându-mă.

veţi fi fost. a găsi cu cale. a ţine minte. vor fi chemaţi (chemate) voi fi fost. veţi fi fiind. vor fi fost chemaţi (chemate) să fiu. să fii. LOCUŢIUNILE VERBALE Grupul de cuvinte folosit cu valoarea unui verb alcătuieşte o locuţiune verbală. va fi chemat(ă) vom fi. chemate Supin: (de) chemat 11. a da înapoi. fuseseră chemaţi (chemate) voi fi. chemaţi (chemate) Participiu: chemat. ar fi fost chemat(ă) am fi fost. să fiţi. a băga de seamă. să fie chemar(ă) să fim. veţi fi fost.formele rămân invariabile la toate persoanele Condiţional-optativ Prezent aş f i . a avea de gând. a-l duce capul. a o lua la fugăi. va fi fost chemat(ă) vom fi fost. fuseserăţi. să fie chemaţi (chemate) să fi fost chemat(ă). va fi fost chemat(ă) vom fi fost. vei fi fiind. ai fi. Exemple de locuţiuni verbale: a lua loc. a lua la rost. chemaţi. fusese chemat(ă) fuseserăm. veţi fi. vor fi fiind chemaţi (chemate) voi fi fost. aţi fi fost. a-i părea bine. În structura locuţiunilor verbale este obligatorie prezenţa unui verb. a băga în draci. a se face bine. vei fi. vor fi fost chemaţi (chemate) Imperativ Pozitiv Negativ Infinitiv Prezent Perfect Fii chemat(ă)! Fiţi chemaţi (chemate)! Nu fi chemat(ă)! Nu fiţi chemaţi (chemate)! a fi chemat(ă) a fi fost chemat(ă) Gerunziu: fiind chemat(ă). chemată. vei fi fost. vei fi fost. ar fi chemaţi (chemate) Perfect aş fi fost.Mai mult ca perfect Viitor Viitor anterior Conjunctiv Prezent Perfect fusesem. ar fi fost chemaţi (chemate) Prezumtiv Prezent Perfect voi fi fiind. ar fi chcmat(ă) am f i . ai fi fost. alături de care pot să apară diverse părti de vorbire. a-şi aduce 93 . a se da jos. aţi fi. a-şi bate joc. fuseseşi. chemaţi (chemate) . va fi fiind chemat(ă) vom fi fiind.

Verbul din structura unei locuţiuni verbale are rol gramatical: exprimă diateza. a se da de-a rostogolul. a face pe dracul ghem. a o lua la sănătoasa. iar celelalte cuvinte au rol l e x i c a l . contribuind în mai mare măsură decât verbul la sensul global al locuţiunii. Sunt însă situaţii când comportarea unei locuţiuni diferă de cea a verbului de bază: verbul tranzitiv a lua încorporat în structura locuţiunii a lua aminte rezultă un sens intranzitiv. Datorită verbelor de bază. a o face lată. persoana şi numărul.aminte. modul. a nu-i fi boii acasă. a da bir cu fugiţii. 94 . locuţiunile au aceleaşi caracteristici morfologice şi sintactice ca şi verbul. a sta de vorbă. timpul. etc. a se da de-a dura.

Creangă) „ Cu tâmplele vâjâind. . şi mame. respectiv.. te înveţi a face răul. Creangă) „ Aproape toţi păreau năuciţi./ ( M. s-a zvonit că pe domnu-nostru are să-l mute într-o altă comună. cum aş putea îndupleca pe mama să mă duc mai bine la mănăstire. personale. verb copulativ şi verb predicativ. indicând valoarea fiecăruia dintre morfemele ataşate radicalului. Ispirescu) „ Trecut-au anii ca nouri lungi pe şesuri / şi niciodată n-or să vie iară. fiindcă simţise că-i călcase cineva casa” (P. Sadoveanu) „ Nefăcând nimic. indicând mărcile formale proprii fiecăreia.L. 6.” (M. rătăcite.Exerciţii de autoverificare 1.l cârpesc./ (M...” (I. cozonaci etc. Alecsandri) 2.” (I. / Cu ale tale braţe reci / Înmărmureai măreţ. parcă nu le venea să creadă să trăiau pe acest pământ. într-un rând. plecau.” (M. Segmentaţi şi analizaţi structura morfologică a următoarelor forme verbale: pictezi. peste Siret. Alecsandri) 3.” )I. coborâserăţi. şi fete despletite. precizaţi valoarea (dinamică sau impersonală) a verbelor reflexive: „ Îmi aduc aminte ce zarvă afost. şi eu am fost trimis la pensionul d-lui Victor Cuénim ca să învăţ tot ce se învăţa pe atunce. Preda) „ Bate vântul. a tuna să fie folosite ca verbe impersonale şi. Scoateţi verbele şi arătaţi la ce diateză sunt.. . Eminescu) 4. 7. Faceţi analiza morfologică a verbelor din textele mai jos. Eminescu) „ . s-au aprobat de toată adunarea şi mi s-au încredinţat” (C. / Că nu mă-ncântă azi cum mă mişcară / poveşti şi doine. Sadoveanu) „ Întrebările s-au alcătuit. 95 . răzbi în ruptura de mal în lătratul ascuţit şi întărâtat al câinelui. modul. (M. eresuri. Negruzzi) „ Într-o bună dimineaţă Porojan a fost dat pe mâna unui brutar pentru ca să înveţe a plămădi pâini. când./ (Folclor) 5. Arătaţi modurile şi timpurile verbelor din textele următoare: „ Ai fi trăit în veci / Şi rânduri de vieţi. străduindu-se. ghicitori. Formaţi propoziţii în care verbele a fulgera.” (V. iată. vâjâieşte. timpul. indicând morfemele caracteristice prin care se exprimă diateza. / Dorul mândrei mă topeşte. Scoateţi verbele la modurile nepersonale (nepredicative) din textele de mai jos şi stabiliţi funcţia sintactică a fiecăruia: „ Poate n-aţi auzit că popa are o mână de luat. ca auxiliar morfologic. Caragiale) „ M-am frământat cu gândul în fel şi chip. iar una de dat. persoana. a trăsni. Copii mărunţi.” ( V. scorpia venea supărată. numărul şi conjugarea fiecăruia: „ Încep să mă-ncruntez la bagabontul şi mai că-mi venea să.” (Folclor) „ Prin fum se zăresc umbre fugind. intrară. pe rând. Construiţi trei propoziţii cu verbul a fi utilizat. colaci.

..................... 97 2................................................. 97 1.............................................100 96 ........................... 98 3........................................ Gradele de comparaţie .......................................................................................Unitatea de învăţare nr....................................................................................... 7 Cuprins ADVERBUL ............................................................ Felurile adverbelor.........99 Exerciţii de autoverificare ................................ Locuţiunile adverbiale ............

dar poate determina şi un adjectiv (Se simţea aproape bolnavă) sau un alt adverb ( Întreabă de t i n e aproape totdeauna). Adverbele derivate . adverbe formate în limba română din a l t e părţi de vorbire. etc) şi -mente (realmente. vine des (adverb) / codru des (adjectiv). a unei stări sau a unei însuşiri. devreme. mereu. tocmai. având în aceste situaţii rol de atribut. adverbele de mod au. tare. frumos. odată (odinioară) / o dată (numeral adverbial sau o + dată). iar altele pot fi adverbe predicative regente ale unor subordonate subiective (Fireşte că va veni). adică prin simpla schimbare a valorii gramaticale. etc. întocmai. compunere sau conversiune. vorbeşte politicos (adverb) / băiat politicos (adjectiv). urât. Unele adverbe pot constitui singure propoziţii (Da). deloc { nicidecum) / de loc (originar de loc). aceeaşi formă ca şi adjectivele la masculin . Situaţii care dau naştere la confuzii sunt acelea. încet. politicos.. etc. având lângă aceste cuvinte funcţia sintactică de complement circumstanţial. După origine adverbele pot fi: primare (moştenite sau împrumutate şi având doar statut adverbial): ieri. părinteşte. greu. târâş. La multe adverbe scrierea într-un singur cuvânt serveşte la deosebirea lor de îmbinările libere de cuvinte sau de locuţiunile adverbiale: altădată (odinioară) / altă dată (altă împrejurare). v e n i ţ i aici!). numai (doar) / nu mai (negaţie + mai). este adverb.au două sufixe specifice: -eşte (româneşte. iar dacă determină un substantiv. cumsecade. Uşor. adjectiv + substantiv: altfel. sufleteşte. Unele adverbe pot determina şi un substantiv (Plecarea acasă ne-a bucurat) sau un promume (Voi de acolo. altfel (altminteri) / alt fel (nu acelaşi fel). este adjectiv: căntă frumos (adverb) / cântec frumos (adjectiv). Deosebirea se realizează ţinând seama de cuvântul determinat: dacă determină un verb. prepoziţie + adverb: degeaba. folosit şi la alte pălii de vorbire. Astfel. Şi mai numeroase sunt adverbele formate prin conversiune.). 1. făţiş. rar. minunat. prin derivare. Adverbul determină de obicei un verb (Aproape am ajuns). iute.toate adverbe de mod .neutru singular de la care provin: des. FELURILE ADVERBELOR I. de obicei. etc. exprimate analitic (folosindu-se anumite adverbe cu rol de cuvinte ajutătoare). socialmente). împrejur. Rezerva din definiţia adverbului cu privire la caracterul neflexibil al lui se datoreşte faptului că unele adverbe cunosc categoria morfologică specifică adjectivelor: gradele de compararţie. bineînţeles ( fireşte) / bine înţeles ( înţeles bine). Numeroase adverbe sunt formate prin compunere din diverse părţi de vorbire: prepoziţie + substantiv: acasă. care arată o împrejurare a unei acţiuni. la care se adaugă sufixul -iş/-îş (cruciş.ADVERBUL Definiţie: Adverbul este partea de vorbire în general neflexibilă. bunăoară. trupeşte. în care un adjectiv sau un 97 . întruna (mereu) / într-una (în una). merge greu (adverb) / sac greu (adjectiv).

.. Ce în construcţii ca: Ce s-a bucurat!. cele derivate şi cele compuse din termeni sudaţi: acasă.. ca precedentele..cât şi de pe cât de bine. tot aşa de . Apa curgea învolburată. destul. etc. deopotrivă de. III. întocmai. precum şi unele cuvinte cărora li se recunoaşte mai greu fie sensul modal.. mult.. II. cu deosebirea că la superlativul relativ articolul cel nu variază după gen şi număr. etc.. ieri.. etc. Acestea sunt adverbe de mod. Model de comparaţie: Pozitiv: bine Comparativ de egalitate: tot atât de. oricând. de mod: alene. Superlativ relativ de superioritate: cel mai bine Superlativ relativ de inferioritate: cel mai puţin bine Superlativ absolut de superioritate: foarte bine Superlativ absolut de inferioritate: foarte puţin bine Pentru comparaţia de egalitate între două caracteristici ale a c ţ i u n i i : tot atât de ..(pre)cum . de timp: acum. Comparativ de superioritate: mai bine decât.. în construcţii de tipul: Ei veneau veseli. fie însuşi sensul adverbial: adică.. 2. Pleacă joi. ba... repede. da. niciodată. înapoi. aproape. Ia fel de ..cât (si) . dar şi cele de loc şi de timp. Uneori substantivul de la care provine adverbul poate fi articulat enclitic: Vara plecăm la mare. După înţeles principalele clase de adverbe sunt: de loc: aici. cât în construcţii ca: Cât s-a bucurat!... prin frecvenţa lor sunt importante şi adverbele provenite din pronume relative. sau poate fi şi la plural: Serile stă acasă.cele primare. Deşi nu formează serii mari. astă-vară. harceaparcea. etc. Alteori adverbele provin din substantive: de cele mai multe ori din forma de singular nearticulat (beat turtă. departe. Înainte. este exclusă valoarea adverbială a cuvântului respectiv. Acestea se formează. etc. ca şi în cazul adjectivelor..cele compuse din elemente nesudate complet: ieri-searâ. mai ales cele de mod propriu-zis. compuse .ca (şi). etc. GRADELE DE COMPARAŢIE Unele adverbe. mereu. pot aveagrade de comparaţie. încet. doarme tun.. etc. chiar. Cât de bine-mi pare!. După formă adverbele pot li: simple . etc. imediat. 98 .cât.participiu apare pe lângă un verb în calitate de element predicativ suplimentar.pe atât de repede.). cele provenite prin conversiune. mâine. iute. bine. oare. numai. Aici criteriul hotărâtor este flexiunea: dacă apare forma de plural sau femininul.. astă-noapte.. acasă.. ca.. Comparativ de inferioritate: mai puţin bine ca. În categoria adverbelor de mod intră şi aşa-numitele adverbe cantitative ca: atât. poimâine. etc. aşa. puţin. acolo.. dar pot fi şi adverbe de timp: Vine miercuri. Ce bine-mi pare!..

zi de zi. cu chiu cu vai.3. pronume. Principalele tipuri de locuţiuni adverbiale sunt: prepoziţie sau prepoziţii + substantiv. adverb repetat după o prepoziţie: ceas de ceas. adică o locuţiune adverbială. de bine de rău. de nevoie. de milă. pe alese. dar şi antonimele unor cuvinte: de bine de rău. de voie. pronume. adverb repetat după conjuncţia şi: aşa şi aşa. în vecii vecilor. în lături. de unde până unde. de azi pe mâine. LOCUŢIUNILE ADVERBIALE Cu valoarea unui adverb se poate folosi şi un grup de cuvinte care prezintă o unitate de sens. ci şi sinonimele unor cuvinte: în fel şi chip. pe de lături. Numeroase locuţiuni adverbiale conţin cuvinte sau sensuri ieşite din uz: de-a valma. cât de cât. de-a roata. pe din două. nas în nas. de nevoie. nici în ruptul capului. cine ştie când. de ajuns. adverb: fără îndoială. umăr la umăr. de jur împrejur. numeral. de silă. Formaţii specifice sunt cele cu prepoziţia compusă de-a: de-a dreptul. din una în alta. etc. pe de rost. din nou. de bună seamă. din zi în zi. cele cu preopziţia pe: pe alese. substantiv. 99 . de-a binelea. încetul cu încetul. noapte de noapte. verb la supin. pe negândite etc. de asemenea. de aceea. propoziţie sau chiar mai mult de atât: de când lumea şi pământul. În structura locuţiunilor adverbiale se pot găsi nu numai cuvinte repetate. pe nesfârşite. picior peste picior. când şi când.

Preda) „ Pe umeri blondele lui plete / Tresar şi sar încetinel. Subliniaţi cu o linie adverbele relative şi cu două linii corelativele lor: „ Unde te doare.” „ Când ai vreo treabă.” „ Oricum faci..” (M.” (I. Sadoveanu) 5. atunci se sperie calul. Caragiale) „ Marfa-i în odaia cea mare de dincolo.” (M.” (G. Odobescu) „ Sara pe deal buciumul sună cu jale.” (M.Exerciţii de autoverificare 1. Arătaţi din ce alte părţi de vorbire provin adverbele (locuţiunile adverbiale) din textele următoare: „ Şi clopotele de-alarmă răsună răguşit” (M.” (Folclor) 6. Indicaţi adverbele (locuţiunile adverbiale) de loc.” (M.L.” (M. Sadoveanu) „ Ancuţa de altădată era muiere frumoasă ca şi aceasta de acum. aşa ţi se face.” (Folclor) „ Unde ai văzut vreodată aste ţări necunscute?” (M.” (M. de tim şi de mod din textele următoare: „Moromete abia acum ridică fruntea şi se uită cu adevărat spre drum. Explicaţi deosebirea dintre ele din punct de vedere morfologic şi ortografic. ori când – oricând. începu iarăşi cuvânt gospodina. Preda) „ Mama îl urmăreşte pe furiş din tindă. altă dată – altădată. Scrieţi câte o propoziţie cu următoarele cuvinte (grupuri de cuvinte): bine înţeles – bineînţeles.. o dată – odată. să şedem strâmb şi să judecăm drept” (Al. Coşbuc) 2. alt fel – altfel. 100 . Stabiliţi care adverbe sunt relative şi care sunt interogative din textele următoare: „ Când e bolnav leul. acolo te legi. iepurii îi sar în spinare. Eminescu) „ Şi-n adevăr. de mult – demult. Eminescu) „ O întrebă dincotro vine şi mai ales unde are de gând să poposească. Arătaţi funcţia sintactică a adverbelor din textele următoare: „ Fireşte că trebuie să-l cunoaştem. Eminescu) 3. Sadoveanu) 4.

....................................... 8 Cuprins PREPOZIŢIA..................................................................... 102 1................... ...........103 3........ Regimul cauzal ........... 102 2.......................104 Exerciţii de autoverificare ........... Felurile prepoziţiilor ................................................................................................................................. Locuţiunile prepoziţionale .....................Unitatea de învăţare nr.........................105 101 ..........................................................................................

un verb. sigur de reuşită. moştenite sau împrumutate) – sunt puţin numeroase: a (vechi).PREPOZIŢIA Definiţie: Prepoziţia este partea de vorbire neflexibilă cu rol de cuvânt ajutător care exprimă raporturi de determinare între părţi de propoziţie. Articolul de feminin singular poate lipsi doar dintro singură construcţie: înainte-i. aidoma. după. printre. precum şi unele forme de gerunziu ca exceptând. poate intra în structura elementului predicativ suplimentar: L-am crezut drept inginer. dimprejurul. Prepoziţiile compuse din două sau mai multe elemente cunosc diferite grade de sudură. După formă prepoziţiile sunt: 102 . către. Prepoziţia poate intra în structura numelui predicativ: Este de neuitat. doi dintre ei. înspre. cartea cu poveşti. de sub. asupra. contrar. pe lângă. prin. mulţumită. iar dintr-o formă verbală de participiu prepoziţia datorită. de pe lângă. privind şi participiul devenit adverb potrivit. etc. un pronume sau un numeral de atributele lor: magazin de jucării. un adjectiv sau o interjecţie de complementele lor: merg la bunici. Fără o formă specială pot deveni prepoziţii adverbele: ca ( î n calitate de) şi drept (în calitate de. Sunt unele prepoziţii sudate: deasupra. de. dintru. noi de aici. împrejurul. via (forme neologice). articolul fiind o marcă a valorii prepoziţionale: dedesubtul. spre. având în asemenea construcţii rol secundar. dinapoia ( c u articol de feminin singular). decât. până la. fără. iar ca însoţitoare a unui pronume sau adverb relativ poate lega două propoziţii: Merg la cine vreau. conform. până. din. dinaintea. în contra. per. vai de noi. dinăuntrul. despre. fără de. îndărătul. maximum două silabe. sunt nesudate: de către. versus. Prepoziţiile formate prin conversiune provin de cele mai multe ori din adverbe. înaintea. prepoziţiile formate în limba română prin compunerea unor prepoziţii sau prin conversiunea altor cuvinte. Prepoziţia este o parte de vorbire cu un inventar redus în ce priveşte unităţile simple. dindărătul (cu articol de masculin . Datoria ta este de a învăţa. dinspre. Din substantive provin prepoziţiile graţie. peste. contra. poate fi considerată prepoziţie compusă. Astfel poate lega un substantiv. la. legând de obicei complemente sau atribute de cuvintele determinate de ele. Prepoziţia neologică a la (scrisă uneori şi á la varză á la Cluj). cât. de pe la. printru. I I . de pe. pe. supra. în. dar se caracterizează printr-o mare deschidere pentru combinaţiile prepoziţionale (prepoziţii compuse) sau pentru alte părţi de vorbire cu care realizează grupări cu caracter mai mult sau mai puţin unitar (locuţiuni). lângă). pentru.neutru singular). pro. 1. de la. de. etc. pentru. întru. sub: la acestea se pot adăuga prepoziţiile periferice ca: bez (formă învechită). cu. împotriva. până în. Se consideră că au valoare apropiată de prepoziţii adverbele ca. dintre. de obicei având formă articulată. După origine prepoziţiile se clasifică în: prepoziţii primare (neanalizabile. O situaţie intermediară are prepoziţia de-a. oricare de acolo. FELURILE PREPOZIŢIILOR I. a (neologic). înapoia. înăuntrul. Majoritatea prepoziţiilor primare au corp fonetic redus. lângă.

dindărătul cer cazul genitiv: asupra mesei. îndărătul. la. Cele mai multe prepoziţii (toate cele primare cu excepţia lui asupra şi contra. sau în limbajul sportiv: contra cronometru. pronumelor şi altor părţi de vorbire cu valoare substantivală anumite forme cazuale şi restricţii de articulare. Prepoziţia contra are variante de construcţie. de după. Prepoziţia peste exprimă superioritatea cantitativă: peste o sută de oameni. REGIMUL CAZUAL Prezenţa prepoziţiilor impune substantivelor. în contra şi prepoziţiile provenite prin conversiune din adverbe înaintea. contra şi compusele lor deasupra. în majoritatea situaţiilor. la. ceea ce se vede clar la formele pronumelui personal şi la cele ale pronumelui reflexiv: cu mine. mulţumită cer cazul dativ. confuzie între construcţia cu un genitiv propriu-zis şi cea prepoziţională echivalentă. de. contra chitanţă. până la tine. ceea ce se vede tot la formele accentuate ale pronumelor personale şi ale celor reflexive: datorită ţie. de unde folosirea superfluă a articolului posesiv: înaintea a multor oameni (corect: 103 . în. graţie. graţie lui. iar altele au doar un singur sens: a (neologic). deasupra raftului. la tine. de prin. când una şi aceeaşi prepoziţie poate avea sensuri abstracte şi sensuri concrete: prepoziţia în. compuse – se consideră prepoziţii compuse doar acelea care se compun din două sau mai multe elemente nesudate: de-a. de pe la. din > de + in. asupra-ţi. etc). de exemplu. înaintea noastră. au rol de cuvinte de legătură (ajutătoare) în sintaxă. Aceste prepoziţii cer adjective posesive: asupra mea. dar pot fi urmate şi de un pronume personal neaccentuat în dativposesiv: asupra-i. de la. de lângă. de – au sensuri abstracte. datorită sie. până pe după. etc. înaintea căruţei. lângă – are sens concret. Câteva prepoziţii au valori apropiate de adverbe în diferite construcţii cu numerale. pe sine. Prepoziţiile. până pe la. de pe lângă. înăuntrul. pe deasupra. de peste. sub. ci şi prepoziţiile compuse sudate (deasupra. sau în unele forme ale limbajului comercial: contra cost. contra ramburs. III. spre exprimă inferioritate numerică: sub două sute. rolului gramatical îndeplinit. prin > p(r)e + in). Se construieşte de obicei cu genitivul. îndărătul uşii.simple – se consideră simple nu numai prepoziţiile primare şi neanalizabile (a. În utilizarea prepoziţiilor se comit cel mai frecvent următoarele trei tipuri de greşeli: 1. caracterului abstract sau concret al sensurilor: a (vechi). dar are construcţii şi cu acuzativul când este urmată de un numeral: doi contra trei. de pe. asupra. de deasupra. de deasupra. etc. Prepoziţiile asupra. lângă. de către. servind la construirea diverselor părţi de propoziţii. spre două sute. 2. până la. de asemenea majoritatea celor compuse) cer cazul acuzativ. la poate exprima aproximaţia cantitativă: Veniseră la două sute de oameni. de sub. pe. etc. După înţeles prepoziţiile se clasifică conform: numărului de sensuri – există prepoziţii care au mai multe sensuri: de. Între aceste două extreme există multe grade intermediare. cu. Prepoziţiile datorită. îndărătu-mi.

în privinţa. De exemplu. o dată cu. Când sunt două sau mai multe prepoziţii. în construcţii de tipul Drept care am eliberat adeverinţa . construcţia fiind pleonastică. din jurul. împreună cu. din cauza. LOCUŢIUNILE PREPOZIŢIONALE Cu valoarea unei prepoziţii se poate folosi şi un grup de cuvinte care prezintă o unitate de sens. ceea ce se reflectă în utilizarea superfluă a articolului posesiv la un termen coordonat: datorită muncii şi a talentului în loc de datorită muncii şi talentului. sub aspectul. în ipoteza. aceasta se află ori la începutul locuţiunii (în afara.. din pricina.) este de prisos şi chiar nerecomandabilă. pe dinăuntrul. cu excepţia.) sau pentru (Drept pentru care . în afara. adică o locuţiune prepoziţională. contragerea prepoziţiei a din construcţii cu valoare genitivală cu finala unor prepoziţii ca asupra. 104 .. În structura unei locuţiuni prepoziţionale intră totdeauna una sau mai multe prepoziţii.. în loc de. 3. în materie de. conform cu. cu privire la.. cât despre. la un loc cu. în scopul. cu condiţia. în preajma. În unele situaţii lingvistice se observă utilizarea superfluă a unor prepoziţii. înaintea. 2. În structura locuţiunilor prepoziţionale se menţin cuvinte care au ieşit din uz: în pofida. Când există o singură prepoziţie. în conformitate cu. ori la sfârşitul locuţiunii: afară de.. din pricina. ele încadrează cuvântul de bază: în afară de. de-a lungul. privitor la. adăugarea prepoziţiei în (Drept în care .înaintea multor oameni). afară de.. prepoziţia drept este suficientă. contra: asupra ce cred în loc de asupra a ce cred. Cele mai frecvente locuţiuni prepoziţionale sunt: faţă de. sub raportul. din cauza. în preajma. 3.etc). confuzie între dativ şi genitiv la prepoziţiile care cer dativul.

O fâşie de aur tremura pieziş peste masă. prepoziţiile scrise cu litere cursive: „ Slugile boierilor. Sadoveanu) „ Şi eu trec de-a lung de maluri. un şir de plopi bătrâni străjuiau ca un front de ostaşi de gardă. în faţa. De exemplu: Ionel merge înainte (adverb). etc. 105 . îndărăt. Rebreanu) 3. văzându-se lovite fără veste de soldaţi. Scrieţi câte o propoziţie în care aceste cuvinte şi locuţiuni să fie. în spatele. Spuneţi la ce caz sunt substantivele precedate de prepoziţii sau de locuţiuni prepoziţionale: „ Împotriva obiceiului său. etc. Lăpuşneanul . Ionel merge înaintea colegilor (prepoziţie).. îndărătul. în urmă.” (C. Creangă) Graţie părinţilor mei am reuşit în viaţă. până aproape de uşă. cu adverbele şi locuţiunile adverbiale dinăuntru.. în faţă. mă înfăţoşez dinaintea mamei.. înapoia.” (I. înapoi.. Arătaţi ce părţi de propoziţie leagă. ajunse în uliţă şi porni spre sat.. prepoziţii şi adverbe. Le puteţi deosebi dacă reţineţi: prepoziţiile şi locuţiunile prepoziţionale au aspect „articulat”. ca o punte fermecată. în urma. 4. plecară de fugă..” (L.” (L. Rebreanu) „ În dosul stânii / Să. Negruzzi) „ Merse spre poartă.” (Mioriţa) „ Ş-odată şi sar sar în ogradă. despărţind pe Ilona de Apostol. Descoperiţi locuţiunile prepoziţionale şi spuneţi din ce sunt alcătuite şi ce regim cazual au: „ Veniră din susul râului fâlfâind rar din aripile lor ascuţite şi doi pescăruşi albi. pe când adverbele şi locuţiunile adverbiale au aspect „nearticulat”. Rebreanu) 2. în spate. Să nu se confunde prepoziţiile şi locuţiunile prepoziţionale dinăuntrul.” (L. pe podeaua gălbuie.” (M.Exerciţii de autoverificare 1. de regentul lor. Negruzzi) „ Pe fereastra dinspre gară bătea soarele din asfinţit.” (M. pe rând.” (C.mi aud cânii. Eminescu) „ În dosul împrejurimii. era îmbrăcat cu toată pompa.

......................................................... 107 1................109 Exerciţii de autoverificare......................Unitatea de învăţare nr.................................................................................................107 2....... Conjuncţii şi locuţiuni conjuncţionale perechi ........ 110 106 .............................................. Locuţiunile conjuncţionale ......................................... 108 3................. 9 Cuprins CONJUNCŢIA .................................................... Felurile conjuncţiilor ....................................................

de să. etc). să. la care se adaugă forma învechită au (sau). aceste conjuncţii fac parte din vocabularul fundamental al limbii române. În mod excepţional unele conjuncţii pot să apară în propoziţii principale exclamative: De-ar veni vara! Inventarul conjuncţiilor propriu-zise este redus. După formă conjuncţiile se clasifică în: simple: se consideră conjuncţii simple nu numai cele primare propriu-zise (să. încât. cât).. Unica excepţie sigură de a l t ă origine este conjuncţia coordonatoare adversativă or (de origine franceză). c) verb + conjuncţie: fiindcă.CONJUNCŢIA Definiţie: Conjuncţia este partea de vorbire neflexibilă care leagă în structura unei fraze două propoziţii coordonatoare (Copiii stau în băncile lor şi discută) sau o subordonată de regenta ei (Copiii au venit să înveţe). pot îndeplini rolul elementului joncţional în frază. dar deosebit de bogal în ce priveşte locuţiunile conjuncţionale. că fiindcă nu reprezintă conjuncţii compuse. ci construcţii pleonastice. Conjuncţiile primare au corpul fonetic redus la o singură silabă: singura conjuncţie bisilabică este dacă. precum 107 . cum că sunt nesudate. or). ci şi cele compuse sudate (deşi. cum că.. iar. să. cine. deşi. că. moştenite sau împrumutate) – sunt foarte puţin numearoase: că.. Din punct de vedere etimologic. dar. precum. dar devenite complet neanalizabile în limba actuală: ci. să. căci. Pot fi încadrate în categoria conjuncţiilor primare şi câteva formate în limba română. între conjuncţiile primare predomină cele moştenite din limba latină sau formate în limba română din elemente latineşti moştenite. ori. nici. întrucât. Conjuncţiile formate prin compunere au grade de sudură diferite. 1. d) prepoziţie + substantiv + pronume relativ: deoarece (de + oare + ce). Conjuncţiile formate prin conversiune provin mai ales din adverbe relative când acestea îşi pierd autonomia sintactică: unde (devine cazual). După origine conjuncţiile sunt de două feluri: primare (neanalizabile. Ionel e băiat harnic şi cuminte. ori. întrucât. să. dar la nivelul propoziţiei pe care o introduc îndeplinesc o anumită funcţie sintactică. când (devine condiţional). Conjuncţiile formate din compunerea a două conjuncţii: ca să. conjuncţiile dar şi iar au etimologie necunoscută. II. A cumpărat caiete şi cărţi. neadmise de normele limbii actuale. sau.). etc. dar. încât să. b) adverb nerelativ + conjuncţie: aşadar. sau. deci. etc. Sunt însă sudate conjuncţiile formate din a l t e părţi de vorbire: a) prepoziţie + adverb relativ: încât. conjuncţii formate în limba romană prin compunere sau conversiune. şi. în propoziţie conjuncţia leagă două părţi de propoziţie de acelaşi fel (Maria şi copiii au plecat. elementele lor pot fi dislocate prin intercalarea altor cuvinte: ca . or.. cum ( devine cazual). de .. Adverbele relative. compuse: formate din elemente nesudate (ca să. ca şi pronumele relative (care. ca .. FELURILE CONJUNCŢIILOR I. ce. Alăturarea conjuncţiilor sinonime dar însă. unele având o frecvenţă mare în limba română actuală. dacă.

III. adică o locuţiune conjuncţională. însă). 4. forma învechită au. 2. Astfel conjuncţiile sunt: a) coordonatoare. locuţiunile conjuncţionale pot fi coordonatoare sau subordonatoare. sau. iar. d) structura verbală reprezentată de (care) va să zică. iar are forma învechită iară. să) şi conjuncţii cu un singur sens. în schimb. popular: când. Ieri iam spus să nu mai plece. numai cât. Din punctul de vedere al exprimării corecte trebuie să menţionăm formele ori (disjunctiv) şi or (neologic. încât. ca . aşadar. că. ori . care fac legătura nu numai între propoziţii. or. consecutive: că. fără ca să. să. de timp (temporale): cum. 3.. să. copulative: şi. Ca şi conjuncţiile.. să. ca să. În corpul fonetic al unor conjuncţii există variante formale: dar are forma învechită dară şi forma populară da'. întrucât. Locuţiunile conjuncţionale coordonatoare sunt puţine şi puţin variate ca formă. până. predicative suplimentare. LOCUŢIUNILE CONJUNCŢIONALE Cu valoarea unei conjuncţii se poate folosi şi un grup de cuvinte care prezintă o unitate de sens. cum. de. precum şi. dacă. Conjuncţiile coordonatoare pot fi: 1. fie. unde. b) subordonatoare. de cauză (cauzale): căci. numai că. c) prepoziţie + substantiv: în concluzie. de.. subiective. parcă.. de aceea (care sunt mai curând locuţiuni adverbiale). Unele conjuncţii au şi valoare adverbială în anumite construcţii: şi. încât să. încât. sau. ca atare. însă. sau o propoziţie şi o parte de propoziţie. deoarece. 4. 7. 6. pe lângă 108 . predicative. or (nu ori) astăzi iar a plecat. dacă. de. nici are forma arhaică nice. adversative: dar. concesive: deşi. completive directe şi indirecte: că. 3. fiindcă. După înţeles conjuncţiile pot clasificate în funcţie de: numărul de sensuri – există conjuncţii cu multe sau foarte multe sensuri (că. cum şi.că. Ele sunt alcătuite din: a) conjuncţie + adverb: ci şi. b) adverb relativ + adverb: că şi. disjunctive: ori. ca să.. ci şi între părţi de propoziţie. nici. etc). ori. de. ca să. conclusive: deci. rolul gramatical îndeplinit – în majoritatea situaţiilor conjuncţiile au rol de cuvinte ajutătoare în sintaxă. dacă. adversativ). 2. 2. în consecinţă. numite uneori conjuncţii specializate (deşi. măcar că. ci. Locuţiunile conjuncţionale subordonatoare sunt mai numeroase şi mai variate. de mod (modale): precum. care pot fi: 1. Cele mai frecvente locuţiuni conjuncţionale subordonatoare sunt: fără să.. Se spune corect: Pleci ori (nu or) mai stai?. nici. 5. atributive. de aceea principala lor clasificare după conţinut are în vedere raporturile exprimate. prin urmare. de scop (finale): să. dar şi. sau .

dar: Culeg şi mere. De exemplu: Cum a văzut-o. nici . cum s-a repezit la ea. după ce. Conjuncţiile coordonatoare perechi au o particularitate de punctuaţie faţă de conjuncţia singură corespunzătoare: obligativitatea utilizării virgulei între termenii coordonaţi: Se scrie corect: Culeg mere şi prune. în ipoteza) că. de vreme ce. ori. se consideră conjuncţie numai în subordonată. în ciuda identităţii formale. Folosirea în perechi se întâlneşte mai ales la conjuncţiile coordonatoare.. nu la termenii unuia şi aceluiaşi raport. Termenii unei perechi de conjuncţii subordonatoare introduc atât propoziţia subordonată. în caz că. până când să. ori.. de cum.. ori. în regentă căpătând rol adverbial. după ce că... faptul că. sau .că.. sub pretext(ul) că. dar nu şi corelarea unei conjuncţii cu o conjuncţie sinonimă. variaţia este permisă – şi chiar recomandabilă – în aceeaşi frază. CONJUNCŢII ŞI LOCUŢIUNI CONJUNCŢIONALE PERECHI Unele conjuncţii şi locuţiuni conjuncţionale se folosesc în perechi sau în serii mai mari. după preferinţe. în loc să. cât timp. Numărul locuţiunilor conjuncţionale este greu de precizat din cauza lipsei unei delimitări nete între locuţiuni şi îmbinări libere de cuvinte. perechile şi . În această categorie intră structurile: având în vedere că. dat fiind că. prin faptul că. şi. faţă de cum. La coordonarea disjunctivă sinonimia dintre fie. a oricărei dintre ele. Între conjuncţiile coordonatoare perechi sau serii obligatorie este numai perechea disjunctivă fie . 109 .. cu toate că. ori nu sunt corecte. Construcţiile ca fie .. în cazul (în eventualitatea.. în afară că. pentru ca să. şi prune.. fie.. de parcă. nici sunt facultative. sau. cu condiţia să.. dar în grupuri diferite. cât şi regenta ei. 3. sau permite selectarea. imediat ce. fenomenul este mai rar în cazul conjuncţiilor subordonatoare. sinonimele ori .. ca şi cum. în ciuda faptului că.. sau . De remarcat că articularea substantivului care precede elementul relaţional final slăbeşte unitatea acestori îmbinări. datorită faptului că. adică se repetă la doi sau mai mulţi termeni ai raportului sintactic pe care-l exprimă. o dată ce. chiar dacă.

Mi-am pus întrebarea dacă vine. locuţiunile conjuncţionale şi cuvintele cu valoare de conjuncţie şi arătaţi ce fel de propoziţii leagă sau introduc: „ Îl priveam în tăcere pe când păşea lin pe potecă. Nu se ştie dacă vine. ocolind mereu satul. Cu toate că era vreme frumoasă.” (M. / Nu voi sicriu bogat. ori nu vrea să vină.Al. însă nimeni nu-i răspunde. Eminescu) Întreabă ceva. Întrebarea este dacă vine. am rămas acasă. Înlocuiţi locuţiunile conjuncţionale subordonatoare cu conjuncţii subordonatoare: A plecat din cauză că era prea târziu. Ori nu a auzit ce i s-a spus. Dacă mă vede aşa slab. 110 .” (M. 2. fără să-şi dea seama. tot nu m-ai ajunge. Ivasiuc) 4. 5. toţi elevii s-au liniştit. Nu sunt convins dacă vine. mâncând ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. deci cunoştea data întrunirii. Identificaţi locuţiunile conjuncţionale. urmărindu-i cu ochii până au pierit în zarea despre miazăzi.” (M. Indicaţi conjuncţiile coordonatoare şi spuneţi ce fel de părţi de propoziţie sau ce fel de propoziţii leagă: „ Fetiţa se opri şi se uită. Preda) „ El însuşi se miră de această gravă transformare şi. Dacă a venit profesorul. / Ci-mi împletiţi un pat / Din tinere ramuri. să-şi bată joc de mine? Dacă ai face 10 km pe oră. spuneţi din ce sunt alcătuite şi ce fel de propoziţii introduc: „ Se auziră paşii fugind.” (I. dar n-a putut. Preda) „ Nu-mi trebuie flamuri. făcu un gest de care îşi dădu seama doar pe măsură ce-l făcea. Stabiliţi felul subordonatelor introduse prin conjuncţia dacă: Nu ştiu dacă vine.Exerciţii de autoverificare 1. Mi-a răspuns la scrisoare. Sadoveanu) „ A încercat să se târească dup ei.” (Al. Aflaţi conjuncţiile. fără să spună vreun cuvânt. în timp ce dinspre partea cealaltă a porumburilor încetă deodată orice mişcare. şi a rămas în loc.Brătescu-Voineşti) „ A plătit şi a rămas la masă. dar şi semnele unui pericol. tocmai pentru că era impresionat şi pentru că simţea din nou nu numai plăcere.” (Al Ivasiuc) 3./ (M.

............. …114 Exerciţii de autoverificare ................................... 10 Cuprins INTERJECŢIA........... 115 111 .............................................................................................Unitatea de învăţare nr.112 Felurile interjecţiilor ..........................................................................................................................................................................112 Locuţiunile interjecţionale .............................................

servus. După formă interjecţiile pot fi: simple – sunt cele primare (a. adio.hodoronc-tronc. etc. oh. . apporte. vai. • stări sufleteşti. haida-hai. au căpătat aparenţa unor interjecţii primare. Avându-şi originea în exclamaţii spontane şi în imitaţii aproximative. După înţeles principalele clase de interjecţii rezultă din definiţie. prosit. hai. zdrang. bravo. Tot prin conversiune s-a format interjecţia păzea. etc. durere: a. iar notarea corpului fonetic este adesea aproximativă. Cum acestea se pierd în scris. un act de voinţă sau reproduce sunete şi zgomote din natură. Aiurea!. Din aceste caracteristici rezultă că interjecţia este partea de vorbire cel mai puţin supusă normelor gramaticale. Astfel sunt interjecţii care exprimă: manifestări sufleteşti: • de voinţă. În folosirea orală înţelegerea exactă a interjecţiilor este ajutată de intonaţie şi de gesturile sau mimica însoţitoare. hait / haiti. zbârrr. au. cele formate prin conversiune (poftim) sau formate prin compunere cu termeni sudaţi (iacă. bang. drac (dracu') în contexte ca Ce dracu' cauţi aici. tura-vura. o stare sufletească. aoleo / aoleu / auleo. etc. poftim. în pasaje marcate de oralitate şi de afectivitate. Interjecţii formate prin conversiune d i n alte părţi de vorbire sunt. de exemplu. variaţiile formale sunt larg permise: a / aaa. compuse – care sunt compuse din două interjecţii nesudate şi a căror prezenţă poate fi identificată: haida-de. hai. bre. După origine interjecţiile se clasifică în: primare (neanalizabile. interjecţia este partea de vorbire cu cea mai mare instabilitate formală care aparţine de aspectul vorbit al limbii. dorinţă: hai. haide. În categoria interjecţiilor neanalizabile din punctul de vedere al limbii române intră şi cele împrumutate din alte limbi. etc.ham). ah. tic-tac. Interjecţiile formate prin conversiune nu trebuie confundate cu simpla întrebuinţare exclamativă a altor părţi de vorbire ca Afară!. etc). 112 . păi – apoi. care în limbile de origine constituie diverse părţi de vorbire: amin. III. au corp fonetic redus care poate fi mărit prin lungirea unor sunete: aaa. ca ham-ham (scris şi ham. mă / măi. Unele interjecţii care nu mai pot fi puse în legătură cu cuvintele de bază din pricina unor modificări formale. În limba literară scrisă interjecţia este folosită aproape numai în literatura artistică. etc. Prin compunere interjecţiile sunt formate mai ales din două interjecţii: ding-dong. De exemplu. FELURILE INTERJECŢIILOR I. poc. măi. haide-hai. se poate spune că imaginea scrisă a unor interjecţii este uneori deformată. preluate din alte limbi sau create spontan). Acestea sunt cele mai numeroase şi mai caracteristice: a. etc. Interjecţiile compuse trebuie deosebite de cele repetate întâmplător. ca aş (nu aşi!) – aşa.INTERJECŢIA Definiţie: Interjecţia este partea de vorbire neflexibilă care exprimă o senzaţie. ia hai etc. Valea!. bre. interjecţii formate prin conversiune sau prin compunere din alte părţi de vorbire. excepţii neutre din punct de vedere stilistic sunt în primul rând iată (admisă în stilul ştiinţific) şi vai. pa. bogdaproste. 1. II. iaca / iacă. parol. Ajutor!. iacătă).

a behăi. etc. Bravo cui a reuşit. poc. etc. vai. etc. etc. bang. etc. Interjecţiile neintegrate în propoziţie însoţesc adesea vocative sau imperative (conjunctive cu valoare de imperativ). Unele interjecţii se pot găsi în ambele situaţii: pot fi integrate sau neintegrate în structura unei propoziţii: Bravo lui! (integrat) . Vai!. • ciudă. Unele interjecţii pot îndeplini uneori rolul unei propoziţii întregi. Aceste interjecţii se numesc onomatopee şi ele reproduc: • unele zgomote din lumea înconjurătoare: dang. De exemplu. • element predicativ suplimentar: Iată-l inginer. ham. • element predicativ suplimentar: L-a lăsat paf. Ei! Ce facem?. Ei. Na-ţi-o bună. de mod: Mergea şontâc-sontâc: • atribut: Am mâncat o friptură ptiu. Din această categorie fac parte interjecţiile care pot avea funcţia sintactică de: • predicat: Iată casa noastră! Hai acasă!. păsări. a mormăi. 113 . • subiect: Dinspre pădure se auzea un zvârrr: • compl. • complement indirect: Bravo lui. • deznădejde: vai. oac. Interjecţiile verbale pot avea complinirile verbelor autosemantice la diateza activă: • subiect: Nică tuşti în apă. circ. circ. mor. Bravo!bis! (neintegrat). de loc. fâş. ga.• teamă: aoleo / aoleu / auleo / auleu. hapciu. cucurigu. vau. • sunete emise de animale. cioc. nu e obligatorie prezenţa unui semn de punctuaţie. având chiar o subordonată: Iată că vine. sunt interjecţii care imită aproximativ sunete şi zgomote din natură. De la unele interjecţii onomatopee s-au format. sfor. cotcodac. • nemulţumire: de. miau. a grohâi. nu se pune virgulă între: • interjecţie de chemare şi vocativul următor: măi Ioane!. • sunete care însoţesc acte fiziologice ale omului: gogâţ. cucu. verbe: a cotcodăci. de diverse tipuri: Pupăza zbâr! pe o dugheană! – compl. a croncăni. constituind părţi de propoziţie. am greşit!. insecte: behehe. necaz: ptiu. zvârrr. dec. cu ajutorul sufixelor. scârţ. ce facem?. Când sunt strâns legate de acestea. hăc. • compl. halal. bree. Vai. Interjecţiile din această categorie sunt marcate de un semn de punctuaţie: de semnul exclamării sau/şi de virgulă: Vai! am greşit!. • dispreţ: ptiu. a ciripi. piu. IV. a plescăi. • nume predicativ: Rochia era vai de ea. Am greşit. oh. teleap. pleosc. • mirare. • complement direct: Iată-l acolo. • entuzism: ura. trosc. interjecţii neintegrate în propoziţie sau izolate constituie singure propoziţii neanalizabile. etc. surpriză: aaa. bravo. uf. zbârrr. pu-pu. După disponibilităţile sintactice interjecţiile se clasifică în: interjecţii care se integrează în structura unei propoziţii. a pocni. măăă. circ. a miaună.

etc. LOCUŢIUNE INTERJECŢIONALE Cu valoarea unei interjecţii se poate folosi şi un grup de cuvinte care prezintă o unitate de sens.• • interjecţia ia şi imperativul sau conjunctivul următor: Ia vezi! Ia să vedem!. interjecţia hai şi conjunctivul următor: Hai să vedem! 2. Fiind lipsite de de structuri şi întrebuinţări specifice. păcatele mele. 114 . locuţiunile interjecţionale nu prezintă interes din punct de vedere gramatical. adică o locuţiune interjecţională. De exemplu: pe naiba. Doamne fereşte.

Creangă) 2. strângând cu furie copilul la sân.Ham!” (I.” (I. bunul meu domn. Negruzzi) „ Sh. Ce-i de făcut.Caragiale) 3. măi Nică? Îmi zic eu. flăcăi!” (C. numai ce şi aud pupăza cântând: . Odobescu) „ Şi Bubico răspunde. Negruzzi) „ Şi pornind eu cu demâncarea. Aflaţi interjecţiile şi grupaţi-le după următorul tabel: care exprimă stări sufleteşti Interjecţiile care exprimă manifestări de voinţă care exprimă sunete şi zgomote din natură „… haidem. 115 .A! voi ocărâţi pre domnul vostru! strigă acesta: la ei. amice. Eminescu) „ O. de picăturile de ploaie şi de căderea unui obiect.Pu-pu-pup! pu-pu-pup! pu-pu-pup!” (I.Exerciţii de autoverificare 1. Creangă) „ Uff! mie-mi spui? aşa-i cu mutatul. soro!” (I. Eminescu) „ Ei. viteazul meu soţ.L. în mine. progenitură de origine romană!” (M. gudurându-se în braţele mele: . Alcătuiţi câte o propoziţie în care interjecţia o! să exprime diferite sentimente. Alcătuiţi prpoziţii cu ele. ei! acu-i acu. te-admir.” (M. în curând pasu-mi spre tine grăbeşte.” (C.L. Daţi câteva exemple de interjecţii care redau zgomote din natură făcute de vânt. să căutăm împreună prin largul domeniu al vânătoarei un câmp pe care ne vom potrivi poate la gusturi. răcni duioasa mamă. în curând satul în vale-amuţeşte. de zborul păsărilor. 4. Spuneţi ce sentimente exprimă interjecţiile: „.” (Al. Negruzzi) „ Oh! vrea să-l omoare.Caragiale) „O. / Ah. destul!” (C.

Braşov Graur. Editura Niculescu. Compenfiu de limba română. 1986 Bărbulescu. Ghid ortografic. Alexandru (coordonator). vol.BIBLIOGRAFIE Avram. Gramatică. 1995 Deji. Bucureşti. Craiova. Marinela. Violeta. vocabular. 1988 Gramatica limbii române. vol. Editura Terathopius. Editura Cartea Şcolii. Puţină gramatică. Bucureşti. Editura Academiei RSR. 1995 Metea. Editura Academiei Române. Raluca. Alexandru. Alexandru. Editura Imprimeriei de Vest. Aditura Academiei RSR. ortoepic şi morfologic al limbii române. 1995 Boatcă. Oradea. Gramatica limbii române. Ed.Scarlat. Limba română. Ramona . Gramatica limbii române. Aula. Ion – Popa. Bucureşti. Silvestru – Crihană Marcel – Mardare. 2005 Metea. Gramatica pentru toţi. I. Mioara. 2003 Popa. Bucureşti. 2008 116 .II. Bucureşti. Limba română esenţială. Timişoara. fonetică. Mircea. Editura Helicon.