You are on page 1of 190

Ministerul Educaţiei şi Cercetării

Proiectul pentru Învăţământul Rural

GEOGRAFIE
Geografia mediului

Irina UNGUREANU

2005
© 2005 Ministerul Educaţiei şi Cercetării
Proiectul pentru Învăţământul Rural

Nici o parte a acestei lucrări


nu poate fi reprodusă fără
acordul scris al Ministerului Educaţiei şi Cercetării

ISBN 973-0-04222-5
Cuprins

CUPRINS

INTRODUCERE ......................................................................................................III

1.Mediul înconjurător şi geografia ................................................................................... 1

Obiectivele unităţii de învăţare nr. 1............................................................................ 1


Evoluţia noţiunii şi a terminologiei de specialitate. Poziţia ştiinţei faţă de
problematica mediului.......................................................................................................... 1
Geografia şi mediul .................................................................................................... 5
Comentarii şi răspunsuri la teste................................................................................. 9
Lucrarea de verificare nr. 1 ....................................................................................... 10
Bibliografie minimală ................................................................................................. 11

2.Geosistemul – structură şi funcţionalitate ................................................................. 12

Obiectivele unităţii de învăţare nr. 2 ......................................................................... 12


Noţiuni generale de sistemică. Structura geosistemului ........................................... 12
Sistemul abiotic ........................................................................................................ 19
Sistemul biotic .......................................................................................................... 64
Sistemul social-economic ......................................................................................... 72
Comentarii şi răspunsuri la teste .............................................................................. 80
Lucrarea de verificare nr. 2....................................................................................... 82
Bibliografie minimală................................................................................................. 84

3.Mişcarea în geosistem ................................................................................................. 85

Obiectivele unităţii de învăţare nr. 3 ......................................................................... 85


Transferul – formă generală a mişcării în geosistem ................................................ 86
Mişcarea prin continuitate, prag, discontinuitate....................................................... 92
Risc, hazard, disfuncţionalitate, degradare............................................................... 98
Funcţionalitatea geosistemului. Niveluri de organizare........................................... 101
Comentarii şi răspunsuri la teste ............................................................................ 106
Lucrarea de verificare nr. 3..................................................................................... 108
Bibliografie minimală............................................................................................... 109

4.Geosistemul şi timpul ................................................................................................ 110

Obiectivele unităţii de învăţare nr. 4 ....................................................................... 110


Timpul absolut, relativ (simultaneitate, succesiune, durată) ................................... 110
Repere cronologice în evoluţia geosistemului ........................................................ 119
Comentarii şi răspunsuri la teste ............................................................................ 123
Lucrarea de verificare nr. 4..................................................................................... 124
Bibliografie minimală............................................................................................... 126

Proiectul pentru Învăţământul Rural i


Cuprins

5.Calitatea geosistemului ..............................................................................................127

Obiectivele unităţii de învăţare nr. 5 ........................................................................127


Noţiunea de calitate în cazul structurilor sistemice..................................................127
Fenomenele de criză în geosistem. Mecanisme şi forme spontane şi
dirijate de redresare ................................................................................................130
Comentarii şi răspunsuri la teste .............................................................................136
Lucrarea de verificare nr. 5 .....................................................................................137
Bibliografie minimală ...............................................................................................138

6.Controlul în geosistem ...............................................................................................139

Obiectivele unităţii de învăţare nr. 6 ........................................................................139


Noţiunea de control în cazul structurilor sistemice ..................................................139
Monitorizarea geosistemului ...................................................................................142
Modelizarea şi vizualizarea .....................................................................................146
Comentarii şi răspunsuri la teste .............................................................................151
Lucrarea de verificare nr. 6 .....................................................................................153
Bibliografie minimală ...............................................................................................154

7.Protecţia şi conservarea geosistemului....................................................................155

Obiectivele unităţii de învăţare nr. 7 ........................................................................155


Concepte, motivaţii, factori implicaţi în protecţie şi conservare ...............................155
Organizarea protecţiei şi conservării. Economia protecţiei......................................158
Legislaţia şi instituţionalizarea protecţiei geosistemului ..........................................168
Educaţia, informaţia şi formaţia de specialitate în domeniul
protecţiei şi conservării geosistemului.....................................................................173
Comentarii şi răspunsuri la teste .............................................................................178
Lucrarea de verificare nr. 7 .....................................................................................182
Bibliografie minimală ...............................................................................................183

8.Bibliografie ..................................................................................................................184

ii Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

INTRODUCERE

Cunoaşterea realităţii complexe numite în general mediu (mediu


înconjurător) este una dintre cele mai acute necesităţi contemporane. Implicaţiile
majore ale existenţei social-economice, în contextul natural din ce în ce mai solicitat al
Pământului şi în cadrul procesului din ce în ce mai evident şi mai acaparant al
mondializării, impun atât individului/grupurilor cât şi întregii societăţi umane
conştientizarea ambianţei.
În mod evident, percepţia îngustă, limitată la interese restrânse sau chiar
de tip antropocentrist, este demult şi sever amendată prin consecinţele mereu mai
dure ale concepţiilor şi atitudinilor ignorante, agresive, egoiste. Întregul sistem terestru
a fost împins spre limitele sale (ale resurselor naturale şi potenţialului uman, ale
mecanismelor de redresare, ale capacităţii de autostabilizare, suprasolicitată de factori
şi procese naturale/antropizate/antropice). Problemele prioritare acum sunt cele de
reorientare a atitudinii umane în sistem, de restructurare a comportamentului şi
activităţilor, de atenuare a efectelor negative deja produse şi – în special – de
prevenire a conjuncturilor favorabile degradării.
În mod logic, responsabilitatea asumată în sistem impune acţiunea în
cunoştinţă de cauză. Perpetuarea ignoranţei şi a acţiunilor negândite, având drept
finalitate profitul imediat, indiferent de consecinţe, nu va putea asigura decât un
dezastru generalizat. Primul pas spre evitarea acestuia este cunoaşterea cât mai
avansată a mediului, a caracteristicilor lui, a modului în care funcţionează, a fragilităţii
unor funcţii sau unităţi spaţiale.
Aceasta este şi motivaţia instruirii specializate în domeniu, prin excelenţă
abordat de către geografie – ştiinţă a legăturilor interactive între elementele şi
structurile naturale, între oameni şi structurile social-economice pe care le-au creat,
între societatea umană şi cadrul natural al existenţei sale. Cu maximă acuitate,
geografia abordează întregul sistem Pământ. În sensul acesta, geografia mediului
studiază mediul ca geosistem, conform exigenţelor sistemicii şi în concordanţă cu
realitatea terestră contemporană, atât de variabilă în desfăşurarea ei spaţială şi de
diversă sub aspect funcţional.
În consecinţă, prezentul modul propus în cadrul Proiectului pentru
Învăţământ Rural expune geosistemul din punctul de vedere al ştiinţei şi practicii, în
general, al sistemicii şi geografiei, în special (1 unitate de învăţare) Astfel, sunt
abordate structural sistemele subordonate (abiotic, biotic, social-economic), analiza
interacţiunilor fiind suportul demersului, precum şi mecanismele funcţionării structurilor
respective, premisele interne de autoreglare dar şi conjuncturile generatoare de criză
şi degradare, demonstrându-se astfel care este sensul real al calităţii geosistemului şi
în ce constau şansele concrete ale unei existenţe geosistemice durabile (3 unităţi de
învăţare). După prezentarea raporturilor geosistemului cu timpul (1 unitate de învăţare)
sunt abordate problemele concrete ale controlului, protecţiei şi conservării (2 unităţi de
învăţare).
Mizând pe formaţia superioară iniţială a grupului-ţintă, modulul propune
cursanţilor asimilarea cunoştinţelor din cele 7 unităţi de învăţare şi detalierea acestui
demers prin apelul la o bibliografie minimală adecvată, cu care se încheie fiecare
unitate. Tehnic, efortul respectiv este sprijinit prin intermediul a 21 de teste,
autoevaluarea putându-se realiza pe baza răspunsurilor şi comentariilor care au fost
formulate în cadrul modulului pentru fiecare dintre aceste teste. Ele se regăsesc spre
sfârşitul fiecăreia dintre cele 7 unităţi de învăţare.

Proiectul pentru Învăţământul Rural iii


Introducere

Asimilarea temeinică a cunoştinţelor referitoare la structura şi modul de


funcţionare a sistemelor naturale, antropizate şi social-economice va permite
cursanţilor o inserţie realistă şi avizată în cadrul socio-profesional, în structuri
administrative, în acţiuni de protecţie etc. Se vor dobândi abilităţi şi competenţe care
permit asumarea unor responsabilităţi în acţiuni operative, de prognoză şi de control,
de educaţie şi formare profesională etc. În detaliu, referinţe la aceste aspecte se
regăsesc la începutul fiecărei unităţi de învăţare, fiind inserate ca obiective principale.
Lucrări de verificare vor permite evaluarea pe parcurs a cunoştinţelor
asimilate, exprimând în acelaşi timp şi relaţia directă cu specialiştii tutori. Pentru
realizarea acestor lucrări, instrucţiunile standard sunt următoarele:
- Cunoaşterea de către cursant a unităţilor succesive de învăţare.
- Răspunsurile la întrebările din lucrare vor fi transmise prin poştă tutorelui, pentru
corectură, comentarii şi evaluare.
Pe prima pagină a lucrării se vor scrie :
- titlul cursului (Geografia mediului) ;
- numărul de ordine al lucrării de verificare ;
- numele şi prenumele cursantului (care se vor menţiona pe fiecare pagină a
lucrării) ;
- adresa cursantului.
Fiecare răspuns va trebui să fie clar exprimat şi să nu depăşească o
jumătate de pagină. Pentru corectură sunt necesare un spaţiu de aproximativ 5 cm pe
margine şi o distanţă similară între răspunsuri.
Se va menţiona, de asemenea, specializarea universitară absolvită, anul
absolvirii, şcoala unde activaţi şi poziţia în cadrul corpului profesoral.
Evaluarea finală constă din aprecierea capacităţii de gândire logică,
sistemică, creativă, solicitată frecvent în cadrul lucrărilor de verificare inserate în cele 7
unităţi de învăţare (reprezentând 40% din notă), cât şi din verificarea informaţiei
concrete acumulate de către cursanţi, în cadrul unui examen scris (60%). În sprijinul
autoevaluării, dar mai ales al evaluării de către tutore (cu care cursanţii vor fi în
legătură conform instrucţiunilor repetate în cadrul tuturor lucrărilor de verificare),
fiecare dintre cele 52 de întrebări/probleme incluse în cele 7 lucrări de verificare este
imediat urmată de punctajul cuvenit răspunsului corect.

iv Proiectul pentru Învăţământul Rural


Mediul înconjurător şi geografia

Unitatea de învăţare Nr. 1


MEDIUL ÎNCONJURĂTOR ŞI GEOGRAFIA

Cuprins pag. ................................................................................................. 1


1.1. Obiectivele unităţii de învăţare nr. 1 ............................................................................. 1
1.2. Evoluţia noţiunii şi a terminologiei de specialitate. Poziţia
ştiinţei faţă de problematica mediului .......................................................................... 1
1.3. Geografia şi mediul....................................................................................................... 5
1.4. Comentarii şi răspunsuri la teste .................................................................................. 9
1.5. Lucrarea de verificare nr. ........................................................................................... 10
1.6. Bibliografie minimală .................................................................................................. 11

1.1. Obiectivele unităţii de învăţare 1


Studierea acestei unităţi a modulului vă asigură accesul avizat la
noţiunea principală, la terminologia de specialitate şi vă informează
despre poziţia diferitelor ramuri ale ştiinţei faţă de mediu şi problemele
lui. În felul acesta veţi dobândi:
- capacitatea de a aprecia la justa lor valoare posibilităţile
fiecărui domeniu ştiinţific sau aplicativ de implicare în problematica
mediului ;
- de a opta pentru cel mai cuprinzător şi eficient dintre ele ;
- de a selecta modalităţile de intervenţie pe care le
consideraţi utile în diferite situaţii/stări ale mediului forme de
specializare, utilizând un vocabular de specialitate ferm, ştiinţific,
modern.
În ordine logică, veţi afla următoarele:
- cu sensuri succesive de incintă sau de cadru de viaţă al unei
comunităţi umane (constituit din elemente naturale şi elemente create
de om, devenind un sistem local de factori din regnuri diferite, ierarhizaţi
în diferite ranguri), realitatea complexă în cauză a primit denumiri
diferenţiate regional;
- progresele cercetării şi cunoaşterii ansamblului terestru au
relevat complexitatea lui şi insuficienţa viziunii antropocentriste,
impunând şi o acurateţe terminologică corespunzătoare, fără ca
termenii actuali să fie integral corecţi;
- ştiinţa, ca şi publicul larg, a devenit din ce în ce mai preocupată
de problematica sistemului terestru, abordând-o însă de pe poziţii
proprii, adesea subiective, frecvent în mod sectorial;
- geografia are ca obiect de studiu Pământul în integralitatea lui
abiotică, biotică şi social-economică, iar prin geografia mediului
realizează analiza geosistemică, forma cea mai adecvată până acum
de abordare a geosistemului.

1.2 Evoluţia noţiunii şi a terminologiei de specialitate. Poziţia ştiinţei


faţă de problematica mediului
Cu sensul de spaţiu închis/incintă (environnement) noţiunea este
cunoscută în spaţiul francofon încă din perioada medievală. În spaţiul
german ea avea un sens mai complex, referindu-se la un teritoriu de
dimensiuni mijlocii care constituie cadrul (natural) de viaţă al unei
comunităţi umane (Landschaft). Constatarea caracterului complex al
Proiectul pentru Învăţământul Rural 1
Mediul înconjurător şi geografia

unor asemenea teritorii, care includeau atât elemente naturale


Mediul – spaţiu (Naturlandschaft), cât şi elemente create de om (Kulturlandschaft) a
închis, teritoriu; îmbogăţit, desigur, sensul noţiunii. De asemenea, acumulările generale
structură în cunoaştere (fizică, chimie, geologie, biologie şi, mai ales, în
naturală şi geografie), stimulate şi confirmate de informaţia mereu mai bogată
antropică ; rezultată din extinderea ecumenei, ca şi viziunea holistă asupra lumii au
funcţionalitate. introdus treptat şi un sens funcţional al noţiunii. Astfel, în sec. al XVIII-
lea, în acelaşi spaţiu german, Landşaftul este înţeles ca un sistem local
de factori din toate regnurile, integraţi în diferite ranguri.
Progresele ştiinţifice ale sec. al XX-lea, generalizarea spaţială a
prezenţei umane şi problemele funcţionării ansamblului om-natură au
stimulat dezvoltarea unor ştiinţe ale mediului înconjurător (în special din
a doua jumătate), în cadrul unor şcoli geografice, atât europene
(germană, franceză, românească, poloneză, rusă ş.a.) cât şi
americane, fapt care a impus paşi importanţi spre clarificarea şi
completarea noţiunii.
În perioada contemporană, interesul generalizat pentru condiţiile
naturale şi social-economice necesare existenţei umane, ca şi pentru
problemele dificile ale asigurării acestor condiţii unei populaţii mereu
mai numeroase, ale gestionării unui act economic mereu mai complicat,
cu multiple disparităţi şi cu o dinamică foarte complicată, ale
neutralizării unei cantităţi crescânde de produse nedorite, ale protecţiei
Mediul – naturii ş.a. are tendinţa să cuprindă cât mai mult din sensul complex al
ambianţă a noţiunii, dar raportând-o tot la om sau viaţă. În ultimii ani, semnifică un
unei forme de ansamblu de elemente naturale şi artificiale care înconjoară o persoană
viaţă naturală sau o comunitate umană, un animal, o plantă sau o specie. Cu acest
sau a omului. sens, termenul environnement circulă în spaţiul francofon, după cum
environment denumeşte aceeaşi realitate în spaţiul anglo-saxon. Mai
detaliat (dar mai perifrastic), în spaţiul german se utilizează fie sintagma
die Umwelt des Menschen (mediul înconjurător al omului), fie termenul
die Umwelt. Dintre limbile slave, unele (ceha, poloneza) au adoptat
Reţineţi ! termeni unici pentru acelaşi sens complex; altele (rusa, bulgara)
exprimă acest sens prin sintagme. În română, absenţa în vocabularul
curent a unui termen unic care să poată exprima conţinutul complex al
noţiunii, inadvertenţa termenului mediu datorită polisemantismului său)
şi forma consacrată de adoptare a terminologiei sovietice au determinat
introducerea în deceniul opt al secolului trecut, prin traducere ad
litteram din rusă, a sintagmei mediu înconjurător. Incorectă (fiind un
„Mediul pleonasm), aceasta a devenit totuşi durabilă prin uz şi numai abrevierea
înconjurător” impusă de circulaţie a redus-o la un singur termen, mediu, fără să
– sintagmă elimine însă inadvertenţa semantică menţionată. Deşi această formă se
incorectă ; utilizează nu numai în vorbirea curentă, ci şi în texte de specialitate, în
ansamblul
documente administrative, juridice, chiar în limbajul didactic de toate
structural şi
gradele ş.a.m.d., nu este recomandabilă. Realitatea pe care trebuie să
funcţional
o exprime este sistemul terestru iar numele corect (clar şi precis) al
terestru este
şi trebuie acestuia este geosistem.
numit Necesităţii absolute de abordare integrată, sistemică a întregului
geosistem. terestru ştiinţa contemporană îi răspunde de regulă numai parţial, într-o
manieră exclusiv analitică (sectorială). Deşi nivelul analizei este uneori
excepţional (în fizică, în genetică ş.a.), realitatea este că, oricât de
avansat, acest tip de cunoaştere nu explică structura şi funcţionalitatea
unui ansamblu atât de complex, posibilităţile oricărei ştiinţe clasice

2 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Mediul înconjurător şi geografia

limitându-se la sfera propriului obiect de studiu. Cum acesta constituie


numai o faţetă a realităţii complicate pe care o reprezintă „mediul”,
ştiinţa respectivă va completa întotdeauna în mod absolut necesar şi
util informaţia analitică, dar nu va clarifica niciodată problematica
ansamblului.
Această disparitate profundă între necesitate şi posibilităţi,
rezolvabilă numai prin conlucrare, determină multe ramuri ale ştiinţei să
încerce a-şi demonstra nu numai competenţa în problematica mediului,
ci şi întâietatea sau chiar unicitatea.
Abordarea integrată a unor structuri complexe este
caracteristică sistemicii (ştiinţă întemeiată pe teoria generală a
sistemelor) şi ecologiei, care se consideră (şi sunt considerate) cele mai
adecvate studierii „mediului”.
Prima constituie un gen de „cheie” structurală şi funcţională a
Sistemica -
oricărei structuri interactive, sistemice. Valorificând toate cunoştinţele
ştiinţă
asupra lumii ca întreg (de la şcolile filosofice antice şi până la
generală a
sistemelor. cibernetica celei de a doua jumătăţi a secolului al XX-lea), sistemica
generală şi aplicată (prin lucrările unor mari gânditori şi cercetători ca
von Bertalanffy - 1940, autorul teoriei generale a sistemelor, Odobleja -
1938 şi Wiener - 1949, Forrester ş.a) asigură o bază ştiinţifică cercetării
geosistemului. Ea a fundamentat şi primele rapoarte ale Clubului de la
Roma (1972), ca şi începutul conştientizării marelui public în
problematica globală, adoptarea unei atitudini global organizate în acest
sens (conferinţe mondiale, programe ale Naţiunilor Unite ş.a.) etc.
A doua, ecologia, se preocupă de structurile vii, în schimburile lor
Ecologia –
complexe cu arealul (abiotic) în care trăiesc, declarând ca obiect de
ştiinţă a
studiu ecosistemul. De aproximativ două decenii încearcă extinderea
sistemelor.
sferei ecosistemelor, prin includerea unei problematici bio-umane.
Preocupându-se mai ales de problemele naturii, frecvent agresată sau
parţial distrusă prin activităţi umane neraţionale, se referă astfel şi la
degradarea condiţiilor biologice ale existenţei umane, fapt care o
situează adesea atât în centrul atenţiei publicului larg, cât şi în
avangarda unor acţiuni de protecţie. Transformarea ei într-o ştiinţă
totală a mediului, aşa cum intenţionează sau cum consideră ea însăşi
că a devenit, sub formă de „ecologie umană”, este însă practic
imposibilă : limitele (biologice) ale obiectului său de studiu îi restrâng
referinţa la studiul existenţei structurilor vii. Acestea sunt însă numai o
parte sistemului terestru iar diversitatea lui structurală şi funcţională
înseamnă mult mai mult decât poate acoperi ecologia. În termeni de
sistemică ea este numai o aplicaţie sectorială. În această calitate, este
şi va rămâne foarte utilă, prin tratarea sistemică a obiectului său, ca şi
prin deschiderea recentă către economia industrială şi sociologie.
Identificarea unor căi generale de cercetare şi de acţiune pe baze
exclusiv biocentrice, extrapolarea unor concluzii formulate pe aceleaşi
baze, „decretele” ecologice asupra organizării social-economice de
perspectivă ş.a. nu sunt însă soluţiile aşteptate şi necesare. Chiar dacă
în vorbirea curentă şi în textele unor documente politice, administrative,
juridice ş.a. se recurge frecvent la termenii ecologie, ecologic,
pledoariile mai mult sau mai puţin sonore pentru atitudini raţionale faţă
de natură şi lipsa (temporară) a unui vocabular adecvat mediului nu vor
transforma ecologia în ştiinţă universală.

Proiectul pentru Învăţământul Rural 3


Mediul înconjurător şi geografia

Test de autoevaluare 1
(Răspunsurile se vor scrie în spaţiul liber de sub
fiecare întrebare/problemă)
Prima parte a acestei unităţi de învăţare v-a pus în contact
cu semnificaţia şi terminologia de bază a disciplinei.
a) Precizaţi sensul iniţial al noţiunii de mediu şi reproduceţi
termenii corespunzători.

b) Prezentaţi succint evoluţia noţiunii şi completarea ei ca


efect al progreselor cunoaşterii ştiinţifice şi al promovării viziunii
holiste asupra Pământului.

c) Comparaţi şi comentaţi pertinenţa definirii sistemului


Pământ ca mediu, mediu înconjurător, geosistem.

4 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Mediul înconjurător şi geografia

d) Care este poziţia sistemicii, a ecologiei, a ştiinţei în


general faţă de sistemul terestru şi problemele lui ?

Răspunsuri şi comentarii la testul de autoevaluare preced


lucrarea de verificare inserată la sfârşitul unităţii de învăţare.

Pentru introducere în problematica mediului, această parte a


unităţii de învăţare vă invită şi vă ajută să constataţi că :
- valorificând cunoştinţele de care dispuneţi puteţi verifica uşor
semnificaţia reductivă a noţiunii şi termenului (sintagmei)
Reţineţi ! mediu (mediu înconjurător);
- semnificaţia exclusiv biocentrică sau antropocentrică a noţiunii
şi termenului „mediu” nu mai sunt compatibile cu problematica
actuală, foarte complexă, adesea gravă, a tuturor structurilor
sistemului terestru;
- realitatea de referinţă este mult mai cuprinzătoare ; ea include
întregul sistem terestru şi problemele lui structurale şi
funcţionale; puteţi verifica dacă termenul geosistem exprimă
mai corect legăturile elementelor naturale şi social-economice
care constituie cadrul Dvs. de viaţă.

1.3 Geografia şi mediul

Situată prin natura obiectului său la interferenţa ştiinţelor naturii


cu cele sociale, geografia a evoluat, încă de la început, în sensul
cunoaşterii simultane a unor elemente foarte variate, a legăturilor
reciproce ale acestora, a diferenţelor spaţiale ale unor combinaţii
structurale şi funcţionale diverse. Deşi orientându-se iniţial, conform
Viziunea
geografiei
percepţiei şi motivaţiilor specific umane, spre informaţia cu privire la
asupra Pământ/loc în calitatea acestora de suport al vieţii şi activităţilor social-
Pământului economice, geografia a avut totdeauna o înţelegere şi o capacitate de
ca întreg. aplicaţie practică deschisă acceptării întregului terestru, sistemului
Pământ, cu toate componentele sale şi cu întreaga lui existenţă.

Proiectul pentru Învăţământul Rural 5


Mediul înconjurător şi geografia

Alex. von În felul acesta, cercetarea şi aplicaţia de specialitate începând cu


Humboldt: anticii s-au orientat spre cunoaşterea analitică a lumii, element cu
Pământul – element, dar în scopul precis de a descifra reciprocitatea, ca relaţie de
parte a unui bază a Universului cunoscut. Ulterior, geografii din perioada modernă
sistem (mai ales Alexander von Humboldt) au promovat imaginea şi studiul
planetar şi integrat al unui univers în care Pământul este o parte dintr-un sistem
sistem de planetar, are existenţa sa specifică şi îşi menţine o identitate clară
elemente datorită multitudinii legăturilor interne ale elementelor naturale şi social-
naturale şi economice care îl compun şi raporturilor sale interactive cu sistemul
social- menţionat. Mai târziu, geografia europeană a promovat orientarea spre
economice. Pământ ca întreg, loc al oamenilor dar şi al altor fiinţe, spaţiu al unui
excepţional echilibru între geosfere.
S. Mehedinţi : La sfârşitul sec. al XIX-lea şi începutul sec. al XX-lea, prin opera
Pământul, ca şi şcoala ştiinţifică a lui Simion Mehedinţi, geografia modernă din
loc al România şi-a precizat obiectul de studiu, devenind ştiinţă a
relaţiilor Pământului - considerat în relaţia reciprocă a maselor celor patru
interactive învelişuri, atât din punct de vedere static (al distribuţiei în spaţiu),
dintre cât şi din punct de vedere dinamic (al transformării în timp) - a
învelişurile societăţii umane şi a relaţiilor reciproce om-natură .Unitatea
sale naturale dinamicii fizice şi social-economice a Pământului a fost considerată
şi societatea
reperul ştiinţific al integrării regionale a diverselor fenomene geografice
umană –
şi concept formativ esenţial al spiritului geografic. Întreaga şcoală
obiect de
fondată de S. Mehedinţi (C. Brătescu, G.Vâlsan, V.Mihăilescu ş.a.) a
studiu al
geografiei.
promovat această concepţie sistemică în perioada interbelică, aplicând-
o în studiul geografic al întregului teritoriu naţional. Fundamentele ei s-
au păstrat tacit şi în intervalul în care restricţii politico-ideologice au
interzis abordarea geografică obiectivă a fenomenologiei umane.
Rezistenţa ştiinţifică din acea perioadă a asigurat baza primelor cursuri
şi manuale de Geografie a mediului, precum şi a studiilor de sinteză
geografică din perioada contemporană. În problematica mediului,
acestea sunt singurele studii complexe, adecvate complexităţii
sistemice a oricărei părţi a Pământului. Din păcate, în intervalul în care
geografia sistemică a Europei Estice era redusă la tăcere, restul
geografiei europene era orientat aproape exclusiv către investigaţia
analitică. Aşa se explică de ce momentul conturării clare şi imperioase
a necesităţii ca Pământul să fie studiat ca întreg a fost folosit de
ecologie. Fără să poată acoperi o arie atât de vastă, aceasta a etalat în
schimb metoda sistemică de cercetare şi un obiect de studiu care
atrage întotdeauna atenţia – viaţa, arborând un fel de universalitate. În
perioada actuală, deşi geografia (naţională şi europeană) se implică în
studii fundamentale şi aplicative privind cele mai variate segmente sau
structuri ale naturii şi societăţii umane, ea nu este percepută ca ştiinţă a
„mediului”. Dacă însă îşi va face mai bine cunoscut potenţialul de
investigaţie complexă a geosistemului, dacă va putea susţine
generalizarea unei atitudini sistemice faţă de Pământ, în
integralitatea lui, atunci, aşa după cum scria V.Mihăilescu în 1967,
Reţineţi ! ea va putea redobândi atenţia de care s-a bucurat în epoca marilor
descoperiri.
Deşi de drept geografia este ştiinţa geosistemului (fără omiterea
unor părţi ale întregului terestru şi fără subordonări biocentrice sau
antropocentrice ale acestuia), de fapt nu este încă percepută la nivelul
potenţialului şi menirii sale, motiv pentru care a trebuit să-şi dezvolte şi

6 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Mediul înconjurător şi geografia

ea o disciplină dedicată „mediului”. Evident, geografia mediului are ca


obiect de studiu geosistemul. Chiar dacă o analiză geosistemică
riguroasă nu este încă posibilă, structura fiind imensă şi funcţiile sale
Geografia doar parţial cunoscute şi cuantificabile, această disciplină
mediului –
demonstrează că geografia oferă totuşi modalitatea de cunoaştere cea
ştiinţă de
mai adecvată analizei sistemului terestru şi construirii unor sinteze care
analiză a
să se apropie cât mai mult de ceea ce reprezintă acest sistem, unitatea
geosistemului,
a structurilor intuită de clasici.
sale , a Cu acest obiect de studiu, geografia mediului trebuie să fie
descifrării înţeleasă şi numită analiză a geosistemului. În cadrul geografiei, ea se
funcţionalităţii bazează, desigur, pe toate cunoştinţele specifice geoştiinţelor analitice
acestor (geologia generală, meteorologia şi climatologia, hidrologia,
structuri. geomorfologia, geografia solurilor, geografia populaţiei şi aşezărilor,
geografia producţiei şi serviciilor etc.). Acestea constituie baza de date
ştiinţifice fundamentale care serveşte sintezei geografice şi
argumentează variabilitatea spaţială a geosistemului, variabilitate
abordată apoi prin intermediul altor discipline geografice, ca geografia
regională a lumii, a diferitelor teritorii naţionale, a nivelului de organizare
local. Este o disciplină care realizează însă apoi integrări
structurale şi funcţionale multiple, vizând în special descifrarea
funcţionalităţii şi a situaţiilor de interfaţă. Prin această analiză a
geosistemului geografia participă la dialogul ştiinţific interdisciplinar,
aducând o viziune mai unitară, mai complexă, mai accesibilă
colaborării.
În mod tradiţional ea se află în colaborare cu ştiinţele despre om
şi natura vie – istoria şi ştiinţele naturii. Concomitent, situată la o
intersecţie ştiinţifică multiplă, dezvoltă multe alte contacte şi aplicaţii
(spre exemplu, cele ale meteorologiei şi climatologiei cu fizica şi chimia
atmosferei, ale geografiei umane cu sociologia, ştiinţele economice,
urbanismul ş.a., ale cartografiei şi topografiei cu teledetecţia, ale tuturor
disciplinelor geografice cu informatica ş.a.m.d.). La nivelul analizei
geosistemului contactele/referinţele sunt şi mai numeroase: cu
toate disciplinele geografice dar şi cu elemente de fizică, chimie,
geologie, biologie, medicină, sociologie, statistică, informatică etc. În
egală măsură, specificul de sinteză al analizei geosistemice deschide
larg colaborarea cu multe domenii de activitate practică, în special când
acestea abordează probleme de protecţie şi conservare sau de
combatere a degradării : silvicultura, gospodărirea apelor, îmbunătăţirile
funciare, amenajarea teritoriului, conservarea naturii şi aplicarea
legislaţiei de conservare ş.a.

Test de autoevaluare 2
(Răspunsurile se vor scrie în spaţiul liber de sub
fiecare întrebare/problemă)

Parcurgerea acestei părţi a unităţii de învăţare v-a


familiarizat cu poziţia, posibilităţile şi rolul geografiei în
cunoaşterea complexităţii sistemului terestru.

Proiectul pentru Învăţământul Rural 7


Mediul înconjurător şi geografia

a) Credeţi că există o apropiere de sens între integralitatea


sistemului terestru şi principiul geografic al reciprocităţii – ca
bază a universului cunoscut ? Argumentaţi succint răspunsul.

b) Selectaţi obiectivele geografiei ca ştiinţă a structurii şi


funcţionalităţii sistemului terestru;

c) Explicaţi echivalenţa geografia mediului – analiza


geosistemului.

Răspunsuri şi comentarii la testul de autoevaluare


preced lucrarea de verificare inserată la sfârşitul unităţii
de învăţare.

8 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Mediul înconjurător şi geografia

În capitolul acesta au fost evidenţiate valenţele sistemice ale


geografiei, ca ştiinţă a ansamblului terestru, pentru a vă clarifica:
- asumarea de către geografie a cercetării şi cunoaşterii
neomisive a Pământului, cu toate structurile lui naturale şi
Reţineţi ! social-economice, în interacţiunea lor permanentă;
- poziţia ştiinţifică a geografiei româneşti în raport cu problematica
geosistemului („mediului”);
- capacitatea analizei geosistemului de a dezvolta contacte
interdisciplinare, în vederea abordării ştiinţifice a sistemului
terestru.

1.4 Comentarii şi răspunsuri la problemele din testele de autoevaluare


(Pentru aprofundare sau corectarea răspunsurilor greşite recitiţi părţile
indicate după fiecare dintre comentariile/răspunsurile următoare)

1. a) Noţiunea de incintă, loc înconjurat, adăpostit a


generat termenul de origine franceză environnement, urmat de
cel german Landschaft, a cărui semnificaţie includea un
complex de elemente naturale şi create de om, constituind
cadrul său de existenţă (un univers terestru restrâns la aria
ocupată şi transformată de om) - v. 1.2.

b) Evoluţia cunoaşterii ştiinţifice a realităţii naturale,


umane şi social-economice a Pământului a construit imaginea
integralităţii lui, a unei unităţi care îşi păstrează coerenţa
datorită legăturilor interactive ale elementelor componente.
Viziunea holistă asupra „organismului terestru” a stat la baza
sistemicii de mai târziu şi fundamentează globalismul ca
tendinţă de evoluţie – v. 1.2.

c) A numi această realitate complexă (atât ca structură


cât şi ca funcţionalitate) „mediu” sau „mediu înconjurător”,
înseamnă regres, la un nivel foarte îngust de cunoaştere a ei.
Această realitate nu este un „mediu; ea nu există doar pentru a-
l înconjura şi sluji pe om, ci are o alcătuire precisă, din care
omul face parte, şi un mod absolut excepţional de a-şi
autocontrola funcţionalitatea. Este o structură sistemică tipică şi
unicul termen adecvat pentru a o denumi este cel de geosistem
– v. 1.2..

d) În ştiinţa contemporană, aspecte separate ale


geosistemului sunt cercetate de către diferite ramuri, în
conformitate cu obiectul lor de studiu. Ele nu pot aborda
ansamblul terestru. Sistemica este cea care fundamentează
conceptual modul în care este alcătuit şi funcţionează orice
sistem. Ecologia cercetează sistemele vii naturale şi, de puţin
timp, abordează şi problema degradării condiţiilor de viaţă
pentru om. Nu studiază structurile abiotice, nici pe cele social-
economice şi percepe omul mai ales ca factor de degradare a
„mediului” – v. 1.2.

Proiectul pentru Învăţământul Rural 9


Mediul înconjurător şi geografia

2. a) Integralitatea sistemului terestru se regăseşte


perfect în viziunea geografiei asupra funcţionalităţii lui.
Reciprocitatea, interacţiunea elementelor pe care o urmăreşte
geografia în studiile de specialitate este cea care stă la baza
caracterului de unitate al sistemului terestru – v. 1.3.

b) Pentru a evidenţia aceste interacţiuni, geografia îşi


propune cunoaşterea structurilor abiotice, biotice şi social-
economice, a direcţiei, modului, ritmului legăturilor dintre ele şi
a variabilităţii spaţiale a combinaţiilor care rezultă din această
dinamică permanentă. Astfel ea vizează clarificarea stărilor prin
care trec diferite structuri, în diferite regiuni şi a tendinţelor
evoluţiei lor, spre echilibru sau spre degradare – v. 1.3.
c) Pentru abordarea ştiinţifică, necesară, a problematicii
actuale a sistemului terestru, geografia mediului trebuie
înţeleasă ca analiză a geosistemului şi numită ca atare. Ea nu
secţionează preferenţial părţi din geosistem pentru a le studia,
ci abordează orice element sau legătură în contextul său
interactiv – v. 1.3.

1.5. Lucrare de verificare 1

INSTRUCŢIUNI
Lucrarea de verificare presupune cunoaşterea de către
cursant a părţii I, referitoare la „Mediul înconjurător şi geografia”.
Răspunsurile la întrebările din lucrare vor fi transmise prin poştă
tutorelui, pentru corectură, comentarii şi evaluare.
Pe prima pagină a lucrării se vor scrie :
- titlul cursului (Geografia mediului) ;
- numărul de ordine al lucrării de verificare ;
- numele şi prenumele cursantului (care se vor menţiona pe
fiecare pagină a lucrării) ;
- adresa cursantului.
Fiecare răspuns va trebui să fie clar exprimat şi să nu
depăşească o jumătate de pagină. Pentru corectură sunt
necesare un spaţiu de aproximativ 5 cm pe margine şi o distanţă
similară între răspunsuri.
Menţionaţi, de asemenea, specializarea universitară
absolvită, anul absolvirii, şcoala unde activaţi şi poziţia în cadrul
corpului profesoral.

În evaluare se va ţine seama dacă :


1. cursantul şi-a însuşit cel puţin ideile din adnotările plasate
în apropierea blocurilor de text;
2. este capabil să utilizeze şi să aplice (după caz)
cunoştinţele asimilate la aprecierea şi interpretarea unor
situaţii concrete din locul în care trăieşte, din mediul său
profesional, familial etc.
3. a consultat bibliografia indicată sau alte surse de
informare )internet, mass media etc.) ;
4. este capabil să formuleze răspunsurile clar, corect,
succint.
10 Proiectul pentru Învăţământul Rural
Mediul înconjurător şi geografia

Întrebările la care trebuie să răspundeţi sunt următoarele :

1) Care a fost semnificaţia iniţială a termenului mediu ? (1 p.)

2) Care este rolul sistemicii în studierea mediului ? (1p.)

3) Cum abordează ecologia problema mediului ? (1 p.)

4) Precizaţi legăturile esenţiale ale geografiei cu studierea


mediului. (1 p.)

5) Prezentaţi diferenţele dintre mediu şi geosistem. (1 p.)

6) Optaţi pentru mediu înconjurător sau pentru geosistem ?


Argumentaţi opţiunea. (2 p.)

7) Comentaţi conţinutul testelor de autoevaluare şi aduceţi


completările sau corecturile pe care le credeţi necesare, în
vederea creşterii eficienţei asimilării şi fixării cunoştinţelor. (2
p.)

1.6. Bibliografie minimală

Mehedinţi, S.,1994, Terra, Editura Enciclopedică, Bucureşti, vol. I, I, II


Mihăilescu, V., 1974, Le géosystème –objet non dissocié et non dissociable de la
géographie, Revue .Roumaine de Géol.,Géoph. et Géographie., XXXVIII, 1, p. 3 – 8.
Ungureanu, Irina (coord.), Muntele, I. şi colab., 2003, Geografia mediului. Omul şi
natura la început de mileniu, Editura Institutul European, Iaşi, 1
Ungureanu, Irina, 2005, Geografia mediului, Editura Universităţii „Al. I. Cuza”, Iaşi,
Partea I, 1,2,3

Proiectul pentru Învăţământul Rural 11


Geosistemul – Structură şi funcţionalitate

Unitatea de învăţare Nr. 2


GEOSISTEMUL – STRUCTURĂ ŞI FUNCŢIONALITATE
.
Cuprins .................................................................................................. pag 12
2.1. Obiectivele unităţii de învăţare nr. 2 .........................................................................12
2.2. Noţiuni generale de sistemică. Structura geosistemului...........................................12
2.2.1 Sistemul abiotic ........................................................................................................19
2.2.2. Sistemul biotic ..........................................................................................................64
2.2.3. Sistemul social-economic ........................................................................................72
2.3. Comentarii şi răspunsuri la teste ..............................................................................80
2.4. Lucrarea de verificare nr. 2 ......................................................................................82
2.5 Bibliografie minimală ................................................................................................84

2.1 Obiectivele unităţii de învăţare 2


Asimilarea conţinutului acestei unităţi a modulului vă permite să
înţelegeţi şi apoi să abordaţi în cunoştinţă de cauză orice structură
sistemică, sub aspectul alcătuirii şi funcţionării ei interactive În felul
acesta, vă veţi deprinde :
- să percepeţi într-o modalitate mult mai completă diversitatea
structurilor naturale şi antropice în care vă aflaţi;
- să vă asumaţi în raporturile Dvs. cu elementele naturale, cu
semenii, cu societatea o atitudine conştientă, de parte a unui
întreg, care are drepturi şi îndatoriri specifice, de importanţă
maximă în şi pentru structura/structurile respective
Veţi atinge aceste obiective cu ajutorul cunoştinţelor din această unitate
de învăţare, constatând:
- identitatea unui sistem, alcătuirea lui din elemente diferite între
ele dar acţionând coerent, interactiv, folosind căi de comunicaţie
adecvate, în lungul cărora centrii de decizie dirijează fluxuri de materie,
energie sau informaţie, provenite din rezerve proprii sau din structuri
externe, interconectate, în intervale specifice de timp ;
- aflând detalii ale legăturilor interactive din structurile naturale
abiotice şi conexiunile lor cu structurile naturale vii şi cu sistemul social-
economic ;
- cunoscând o serie de elemente şi legături din lumea vie
naturală şi veţi recunoaşte diferite influenţe naturale şi antropice asupra
vieţuitoarelor ;
- reîntâlnind sistemul social-economic, considerat însă în această
parte a unităţii de învăţare din punct de vedere sistemic;
- pe baza celor cunoscute, veţi putea verifica pertinenţa şi
completitudinea abordării geografice a geosistemului.

2.2 Noţiuni generale de sistemică. Structura geosistemului


Ştiinţă şi concomitent metodă de investigaţie, sistemica asigură
posibilitatea de racordare a oricărei forme de cercetare ştiinţifică sau de
aplicaţie practică la nivelul informaţiei existente în oricare domeniu. De
asemenea ea permite adaptarea cercetării respective la exigenţele lumii
actuale şi viitoare.

12 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Geosistemul – Structură şi funcţionalitate

Definind sistemul drept un ansamblu de legături


L. von interdependente, L. von Bertalanffy a formulat esenţa sistemicii, ştiinţă
Bertalanffy : a legăturilor interactive ale componentelor oricărui ansamblu coerent,
sistemul – capabil de autocontrol structural şi funcţional intern, ca şi de corelare
ansamblu de viabilă cu alte ansambluri supra- sau subordonate, cu care este
legături interconectat în reţele mai mult sau mai puţin complicate. Modul în care
interactive, este constituit şi funcţionează un astfel de ansamblu este redat prin
capabil de conceptele fundamentale ale teoriei sistemice. Aceste concepte
autocontrol . reprezintă baza înţelegerii obiective a modului în care este constituit şi
funcţionează, ca orice sistem, întregul ansamblu terestru.
Interacţiunea defineşte acţiunea reciprocă, capabilă să modifice
Acţiunea comportamentul şi chiar natura elementelor interactive. Completând
reciprocă regula ştiinţei clasice, care dirijează înţelegerea fenomenelor
transformantă, întotdeauna numai de la cauză la efect, sistemica demonstrează că
orientată de la efectul însuşi retro-acţionează, asupra cauzei. Spre exemplu, în
cauză la efect sistemul climato-hidric terestru deşi apele sunt efectul direct al
şi de la acesta precipitaţiilor atmosferice, ele constituie şi principala sursă a acestora,
(prin adică a propriei lor cauze; în acelaşi fel, în sistemele de schimb
retroacţiune) la economic liber, cererea este cauză a ofertei, care prin oscilaţiile ei
cauză este o (spontane sau dirijate) acţionează asupra preţurilor şi astfel poate
interacţiune modifica substanţial cererea, efectul dominând, temporar, cauza etc.
sistemică. Totalitatea precizează că sistemul nu este suma aritmetică a
elementelor componente. Astfel, nici unul dintre aceste elemente nu
poate fi apreciat corect dacă este desprins din ansamblu, după cum nici
întregul nu poate fi înţeles ca sistem dacă se neglijează faptul că în
interiorul său regula nu este simpla adiţionare a elementelor
componente, ci interacţiunea lor. Din acest tip de totalitate (globalitate)
rezultă şi emergenţa unor calităţi noi ale sistemului, pe care nici unul din
elementele componente nu le are. Astfel, spre exemplu, totalitatea
sistemică este cea care explică diferenţa între o sumă de vieţuitoare –
plante şi animale – reunite aleatoriu (în „colecţii” private etc.) şi aceleaşi
fiinţe, integrate în habitatele lor naturale sau în structuri care le
Ansamblul reproduc pe cele naturale (parcuri naturale, rezervaţii ş.a.). Dacă în
realizat prin condiţii spontane ale realizării primei variante nici un element nu putea
interacţiunea să aibă decât întâmplător şi temporar şanse de supravieţuire, iar suma
tuturor părţilor, respectivă nu avea nici o premisă de coerenţă, în varianta a doua
capabil să-şi fiecare element are nişa sa spaţială şi temporală, îşi bazează existenţa
dezvolte pe relaţii interactive specifice şi, prin intermediul acestor relaţii,
însuşiri noi . constituie împreună cu celelalte elemente, în spaţiul respectiv, un
ecosistem capabil de autoorganizare, viabil. Acelaşi concept
diferenţiază, spre exemplu, sumele de refugiaţi de toate tipurile şi din
toată lumea (din cauze politice, economice ş.a.) cantonaţi în lagăre,
suburbii etc. de structurile economico-sociale din care provin, ca şi de
cele în care doresc să se integreze. Fiecare dintre structurile
respective, foste sau actuale sisteme, au avut/au capacitatea de a
controla-sprijini-dirija-motiva elementele componente, tocmai ca urmare
a legăturilor interactive ale acestora, a acestei coexistenţe sistemice.
Organizarea este conceptul central al sistemicii. Ea le
presupune cu necesitate absolută pe cele menţionate anterior şi
exprimă simultan structura sistemului şi modul general în care acesta
funcţionează. Esenţa organizării constă în tipul de legături care conferă
capacitate de autoorganizare şi deci coerenţă ansamblului sistemic.

Proiectul pentru Învăţământul Rural 13


Geosistemul – Structură şi funcţionalitate

Evident, legăturile respective presupun însă şi elementele participante,


ca şi infrastructura capabilă să susţină aceste legături. În consecinţă,
organizarea oricărei structuri sistemice trebuie să fie analizată atât sub
aspect structural (care se poate descrie prin organigramă), cât şi
funcţional (care poate fi pus în evidenţă prin program).
Organigrama evidenţiază, în primul rând, l i m i t e l e (limita)
sistemului. Mai mult sau mai puţin clare, mai mult sau mai puţin
Structura unui permeabile (spre exemplu, membrane celulare, limitele unor grupuri
sistem (limite, sociale, limitele unor bazine hidrografice etc.), în absenţa lor identitatea
elemente sistemului nu s-ar putea contura. Între aceste limite, elementele
componente,
constitutive pot fi extrem de variate (molecule, clădiri, maşini, capitaluri,
căi de
opere de artă, fiinţe ş.a.) şi se pot grupa interactiv într-o multitudine de
comunicaţie,
combinaţii. Reţeaua de transport şi comunicaţii asigură vehicularea –
rezerve) şi
funcţionalitate sub formele şi în ritmul decis în sistem – a întregii cantităţi de
a lui (centrul substanţă, de energie şi de informaţie. În sfârşit, rezervoarele
de decizie, stochează întregul disponibil material, energetic, informaţional (materii
fluxuri interne, prime, produse, energie, informaţie, bani, potenţial creativ ş.a.).
fluxuri de Precaritatea sau absenţa rezervelor pot bloca parţial sau pot întrerupe
ieşire şi de existenţa sistemului.
intrare, timp de Funcţional, sistemul evoluează pe baza unui program specific. În
ajustare) pun cadrul acestuia, centrul de decizie (unic sau susţinut şi de alţi centri,
în evidenţă secundari, diseminaţi în interiorul structurii) primeşte şi prelucrează
organizarea informaţia primită din sistem sau din afara lui şi o transformă în acţiuni
sistemică. de reglare a dimensiunilor, formelor, ritmului în care se face apelul la
rezervele disponibile, aflate în stocurile interne sau accesibile în
reţeaua sistemică externă, dispune distribuţia în sistem sau în afara lui
a rezultatelor materiale, energetice, informaţionale obţinute. Astfel,
f l u x u r i de natură diversă, de intrare şi de ieşire din sistem, de tranzit
în şi din rezervoare, de informaţie din sistem şi din afara lui, spre şi
dinspre centrul de decizie ş.a.m.d., descriind trasee directe sau bucle
de retroacţiune, se succed, se intersectează, se recompun etc. Toată
această mişcare complexă mai dispune în cadrul programului şi de un
anumit interval de realizare, numit t i m p d e a j u s t a r e (timpul
disponibil acumulării, prelucrării şi transformării informaţiei în
decizie/decizii, care devin operante în intervale specifice fiecărei
structuri sistemice şi chiar fiecărei etape din evoluţia uneia şi aceleiaşi
structuri). În felul acesta, funcţionarea oricărui sistem se realizează
printr-o autoreglare continuă.
Complexitatea este conceptul sistemic care contrazice regula
simplificării din ştiinţa clasică, după care în analiza unor structuri
formate din elemente numeroase trebuie să se elimine ceea ce este
necunoscut, neasemănător celorlalte componente, este întâmplător,
nesigur, efemer, de dimensiuni neînsemnate. Realitatea este însă
foarte variată, complexitatea este generală, iar evoluţia structurilor
sistemice este foarte frecvent şi profund marcată de manifestările unor
asemenea elemente minuscule, efemere etc. Spre exemplu, prezenţa
întâmplătoare – chiar de scurtă durată – a unui singur purtător de virus
activ într-o mare comunitate umană poate declanşa o epidemie, mai
ales dacă majoritatea comunităţii respective este constituită din subiecţi
fragili ; cantităţi infinitezimale din anumite substanţe toxice prezente în
sângele sau laptele matern pot fi letale pentru embrioni ori sugari ; un
act antisocial aparent mărunt, comis într-o conjunctură de tensiune

14 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Geosistemul – Structură şi funcţionalitate

Deşi este vastă interetnică poate declanşa conflicte grave, soldate cu dezorganizarea
şi diversă, greu unor structuri sistemice anterioare; o neînsemnată cantitate
de cuprins şi suplimentară de apă infiltrată într-un deluviu de alunecare supraumezit
analizat, îl poate remobiliza, chiar în formă curgătoare ş.a.m.d. Complexitatea
complexitatea este astfel o faţetă extrem de importantă a realităţii structurate sistemic,
sistemică ea trebuie recunoscută şi respectată, chiar dacă cercetarea ştiinţifică va
trebuie fi frecvent obligată să-şi recunoască incapacitatea de a-i cuprinde
recunoscută şi întreaga bogăţie.
respectată.
În preliminariile analizei geografice a sistemului terestru se
impun atenţiei generale câteva constatări. Prima este aceea a asimilării
geosistemului cu un suprasistem deschis, în cadrul căruia sistemele şi
subsistemele componente sunt alcătuite, în proporţii diferite, din
elemente anorganice, organice şi social-economice, de origine naturală,
dar şi artificială, organizate în structuri cu dominantă materială,
energetică sau informaţională (fig. 1).
A doua constatare este aceea că analiza sistemică integrală a
Geosistemul –
unei asemenea structuri este foarte grea iar uneori imposibilă. Spre
suprasistem
exemplu, aparent nimic nu stânjeneşte identificarea limitelor în
deschis,
geosistem, cu atât mai mult cu cât unele sunt destul de clare: limita
adesea greu de
analizat superioară a litosferei, limitele unui bazin hidrografic, ale unei asociaţii
conform vegetale forestiere, ale unui complex industrial etc. Nu totdeauna însă
demersului limitele structurilor urmărite sunt clare, tranşante ; este cazul limitelor
sistemic, unor grupuri sociale sau socio-profesionale – spre exemplu, şomerii,
datorită sau ale limitelor unui sistem de activităţi creative ş.a. Alteori, deşi relativ
dificultăţilor de clare, limitele unor structuri sistemice sunt extrem de mobile, sistemele
identificare ale evoluând în secvenţe foarte scurte şi care se succed rapid (spre
tuturor exemplu, sistemele de tranzacţii financiare), fapt care anulează la fel de
elementelor rapid identităţile constatate.
structurale şi În acelaşi fel, pare foarte simplă identificarea elementelor
datorită componente ale oricărui sistem şi, într-adevăr, se pot distinge (direct
integrărilor sau indirect) diferite forme de relief, zăcăminte, ceaţa, un arbore, o
(spontane) ale clădire, o structură administrativă ş.a. Devine însă imposibil să se
unor elemente identifice (strict analitic) elementele structurale atunci când logica şi
de structură cu practica relevă o serie de integrări de tipul element-cale de comunicaţie
mecanisme (ca în cazul codului genetic, conţinut şi transmis prin A.D.N.), sau de
funcţionale. tipul element – cale de comunicaţie – flux (ca în cazul curenţilor
subcrustali, care sunt în acelaşi timp elemente componente ale
sistemului litosferei, căi de comunicaţie şi fluxuri materiale şi
energetice).
Căile de comunicaţie sunt uneori foarte clare, deci identificabile,
în aceste structuri sistemice : reţelele de fisuri în scoarţă (până la
adâncimi tehnic accesibile), reţelele hidrografice, energetice, de
drumuri, reţelele circulatorii, nervoase etc. din organismele vii, reţelele
informatice ş.a.m.d. Alteori însă aceste căi se integrează în mod
complicat cu elemente şi fluxuri, ceea ce face dificilă sau imposibilă
analiza căii propriu-zise şi impune o analiză integrantă.
Rezervoarele (rezervele) au şi ele un regim asemănător în
procesul de analiză : uneori se identifică fără dificultăţi importante –
spre exemplu, unele rezerve minerale, rezervele hidroenergetice,
rezervele de forţă de muncă ş.a.; altele însă nu pot fi decât aproximate
– spre exemplu, rezervele bio-vegetale reale sau potenţialul imun uman

Proiectul pentru Învăţământul Rural 15


Geosistemul – Structură şi funcţionalitate

(calculele grăbite şi evaluările exagerat de optimiste sunt contrazise


frecvent prin adevărul de mult cunoscut că absenţa bolii vizibile nu este
echivalentul sănătăţii şi deci al unei rezerve utile în sistem). De
asemenea, în diferite structuri sistemice există rezerve al căror potenţial
este doar intuit, fără a li se cunoaşte nici dimensiunile şi nici calităţile
reale – spre exemplu, rezervele cortexului superior uman. În sfârşit, pe
parcursul evoluţiei unor structuri sistemice, există situaţii în care
rezervele devin operante numai dacă specificul funcţional asigură timp
suficient pentru „ajustarea” apelului la aceste rezerve. Astfel, rezerva
devine timp, iar timpul – rezervă, încât analiza structurii interferează cu
analiza funcţiei.
Spre exemplu, în sistemul de producţie competitivă - desfacere
concurenţială - reinvestire, inclusiv în cercetarea ştiinţifică de
specialitate, utilitatea rezervei de inteligenţă tehnică este puternic
condiţionată de intervalul de timp disponibil pentru formarea ei
profesională, sau pentru reciclare.
În ceea ce priveşte analiza funcţionării sistemelor, printre cele
create de om sunt multe în general uşor de urmărit. În cazul celor
naturale, frecvent mai puţin omogene şi funcţionând spontan prin
interacţiuni mai complicate, care îmbină mecanisme multiple, naturale
dar şi parţial artificializate, analiza este dificilă şi adesea simplificările la
care se recurge reduc mult valoarea rezultatelor.
În final, problema cea mai dificilă a analizei geosistemului este
Structura cea a identificării corecte a sistemelor. Interferenţele spaţiale,
eterogenă şi funcţionale, cronologice multiple fac ca într-o proporţie masivă
interferenţele sistemele să nu fie integral abiotice, integral biotice, integral naturale
funcţionale sau - cu atât mai puţin – integral şi exclusiv social-economice. Pentru
măresc acest motiv, atunci când este necesară rezolvarea unor probleme
dificultatea dificile ale funcţionalităţii acestor structuri complexe, metodele analitice,
identificării sectoriale, potrivite în cadrul unei ramuri de ştiinţă, dar numai acolo, nu
sistemelor. aduc rezultatele utile aşteptate.
Concluzia acestor constatări este că în analiza geosistemului cel
mai accesibil este studiul interacţiunilor. După cum se ştie deja în
Interacţiunile geografie, aceasta presupune referinţe simultane la limitele (şi –
– aspectul respectiv – ariile sau etapele) în cuprinsul cărora anumite elemente
sistemic cel evoluează în conformitate cu modalităţile şi eficienţa reglajului unor
mai accesibil fluxuri, pe anumite căi, fluxurile fiind condiţionate de specificul
analizei. rezervelor, de caracteristicile intervalelor de ajustare a reglajului şi de
relaţiile externe ale structurii (structurilor) respective.
Desigur, analize interactive se realizează în aproape orice
ramură fundamentală sau aplicativă a cunoaşterii umane, dar ceea ce
personalizează geografia este capacitatea specializată de cuprindere a
interacţiunilor din întregul geosistem, în toată variabilitatea lor spaţială
şi temporală.

16 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Geosistemul – Structură şi funcţionalitate

Test de autoevaluare 1
(Răspunsurile se vor înscrie în spaţiul liber de sub
fiecare întrebare/problemă)
Această parte v-a prezentat conceptele fundamentale ale
teoriei sistemelor şi posibilitatea aplicării lor în analiza geosistemului.
a) În grupul Dvs. socio-profesional, aţi cunoscut situaţii în
care efectul (efectele) a (au) acţionat asupra cauzei ? Prezentaţi-le
succint.

b) Consideraţi complexitatea sistemică o realitate în lumea


financiară ? Argumentaţi răspunsul cu un exemplu.

c) Cum credeţi că acţionează un bun centru de decizie în


cazul în care rezervele interne din sistem sunt pe cale de a fi
depăşite ?

Proiectul pentru Învăţământul Rural 17


Geosistemul – Structură şi funcţionalitate

d) Care este posibilitatea cea mai obiectivă la care recurge


analiza geosistemică ? Precizaţi dacă ea asigură referinţe suficiente
la structura şi funcţionalitatea geosistemului.

Răspunsuri şi comentarii la aceste întrebări preced


lucrarea de verificare de la sfârşitul acestei unităţi de învăţare

În această parte a unităţii de învăţare s-au selectat pentru Dvs.


elementele esenţiale ale structurii şi funcţionalităţii oricărui sistem, ca şi
posibilităţile de aplicare a teoriei generale a sistemelor la analiza
geosistemului :

Reţineţi ! - au fost prezentate şi exemplificate interacţiunea, totalitatea,


organizarea şi complexitatea sistemică;
- aplicaţiile lor în diferite structuri ale sistemului terestru au
intenţionat să vă ofere o viziune mai coerentă asupra lumii
naturale şi umane pe care o cunoaşteţi, în care trăiţi şi munciţi;
- pentru analiza geosistemului (alcătuit din toate structurile în care
- sub o formă sau alta – vă înscrieţi şi Dvs.) geografia deţine
posibilitatea de a cunoaşte şi a vă explica interacţiuni complexe,
actuale şi de perspectivă, cu impact puternic şi diversificat.

18 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Geosistemul – Structură şi funcţionalitate

Schema logică a geosistemului


Fig. 2.1

2.2.1. Sistemul abiotic


În sistemul abiotic, o serie de interacţiuni interne conferă
litosferei calitatea unui component de bază, capabil să determine
modificări importante în conţinutul şi evoluţia celorlalte componente ale
sistemului şi să suporte, la rândul său, modificări de structură şi de
comportament, ca urmare a coexistenţei interactive.

Pentru atmosferă, litosfera constituie secvenţa spaţială – cheie în


transferul de energie calorică, fie că este în cauză cuantumul termic de
energie solară retransmisă, fie că litosfera injectează în atmosferă
căldură din sectoarele sale fierbinţi (arii geotermice fără vulcanism, arii
vulcanice etc.; de asemenea, din sectoarele neacoperite cu vegetaţie şi
Proiectul pentru Învăţământul Rural 19
Geosistemul – Structură şi funcţionalitate

constituite din roci puţin rezistente, ca şi din ariile vulcanice, se


Litosfera – antrenează în atmosferă cantităţi importante de pulberi inerte care îi
factor de reduc transparenţa, reducând astfel fluxul energetic solar care ajunge la
influenţă suprafaţa Pământului. Spre exemplu, când în anul 1815 vulcanul
asupra Tambora a proiectat în atmosferă o cantitate de material solid de
temperaturii aproximativ 1011 t, scăderea consecutivă a temperaturii aerului a
aerului, a determinat un an fără vară, 1816, în care pe coasta estică a S.U.A. a
precipitaţiilor nins în iunie şi brume repetate au distrus recoltele. Aceeaşi vară
şi dinamicii glacială a impus importuri masive de cereale în Europa. Pe aceeaşi
atmosferice – cale, masa de nuclee de condensare din atmosferă devine mai mare, şi
este determină o frecvenţă şi o intensitate mai mare a precipitaţiilor sau a
transformată unor fenomene hidrometeorologice cum este ceaţa. Implicându-se atât
(şi parţial de puternic în geneza şi variabilitatea spaţială a temperaturii aerului,
dislocată) în litosfera este un element important şi al marilor circuite ale atmosferei,
partea sa fiind cunoscut, spre exemplu, rolul determinant al marii mase
superioară continentale asiatice pentru geneza anticiclonului siberian, sau a
datorită continentului antarctic pentru geneza anticiclonului respectiv.
climatului. La rândul său, litosfera se transformă în partea sa superioară
scoarţă de alterare, depozite superficiale, sol, ca urmare a efectelor
conjugate, în primul rând, ale caracteristicilor fizice, chimice şi dinamice
ale aerului (este suficientă referinţa la dezagregarea mecanică termică
şi gelivă, la alterarea chimică, sau la redistribuirea unor materiale prin
coraziune, deflaţie şi sedimentare eoliană).

Pentru hidrosferă , litosfera este sediul apelor subterane şi


Litosfera – suportul bazinelor şi reţelelor de ape de suprafaţă. În această calitate
suport al influenţează puternic alimentarea şi deci cantitatea, chimismul,
apelor şi factor temperatura, dinamica apelor subterane, precum şi geneza cuvetelor
de influenţă subaeriene, ca şi raportul scurgere-infiltraţie ; indirect, prin intermediul
asupra lor. morfometriei bazinelor şi albiilor se implică în caracteristicile generale
ale scurgerii (niveluri, viteze) şi ale regimului scurgerii (contribuind la
producerea inundaţiilor).
Interactiv, apele modifică litosfera, indiferent dacă acţionează
Apa – agent numai la suprafaţă, sau dacă prin pori, fisuri, diaclaze, pe feţe de strat
activ de sau pe planuri de falie pătrund în zone mai profunde. Mecanic şi chimic,
transformare a stagnând sau deplasându-se, apele redistribuie mase mari de rocă,
litosferei. dezorganizează reţele cristaline, participă la geneza substanţelor
minerale (deci modifică structuri şi comportamente), generează
împreună cu litosfera şi pe seama acesteia un component derivat în
sistem, relieful.

Pentru relief, litosfera este matrice. Implicaţiile ei morfogenetice


sunt atât de importante, încât în geomorfologie categorii importante de
Litosfera – relief sunt numite conform rolului determinant al litosferei: (relief)
matrice a morfotectonic, morfostructural, morfopetrografic. De asemenea,
reliefului care, specificul structural (tabular, monoclinal, cutat, şariat, faliat) şi
la rândul său, îi petrografic (omogen sau eterogen) sunt considerate extrem de
asigură
importante pentru tipul, viteza şi amploarea unor procese
acesteia
geomorfologice, care creează complexe de relief diferite.
protecţie.
Tipul genetic de relief, tipul de procese prin care evoluează pot
influenţa la rândul lor litosfera, supunând-o unor influenţe mai puternice
sau mai slabe, atât din interiorul sistemului cât şi din afara lui. Astfel, în

20 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Geosistemul – Structură şi funcţionalitate

sectoarele de relief înalt şi puternic înclinat contactul scoarţei cu aerul şi


fenomenele atmosferice, care o meteorizează, este foarte activ, în timp
ce relieful, în general de altitudine mai redusă, format prin acumulare
fluvială, coluvială, proluvială, ca şi prin redistribuirea de tip acumulativ
în cadrul proceselor de deplasare în masă, întrerupe contactul
menţionat, asigurând o relativă protecţie scoarţei.

Litosfera – Pentru sol, ca şi pentru relief, litosfera este matrice, implicându-


material se în pedogeneză sub numele de material parental. Unele din cele mai
parental al importante caracteristici fizice ale sale, spre exemplu permeabilitatea,
solului este se diferenţiază puternic de la o categorie la alta în funcţie de specificul
relativ rocii pe care s-a format scoarţa de alterare – loess, nisip, argile, marno-
protejată de argile ş.a. În acelaşi fel, chimismul solului este dependent de rocă : în
acesta faţă de general, pe rocile silicioase (granite, gresii silicioase ş.a.) se formează
procesele de soluri acide, pe cele carbonatice - soluri neutre sau uşor alcaline, iar
meteorizare. substratul bogat în săruri determină formarea unor soluri halomorfe.

Pe sensul opus al interacţiunii, pedogeneza şi efectul ei, solurile,


pot acţiona ca şi cuverturile sedimentare, asigurând o protecţie relativă
rocii de bază. Solurile groase, cu induraţii în profil etc. sunt cele mai
eficiente în acest sens.
În seria de interacţiuni externe substratul geologic are un impact
clar asupra comunităţilor vii, dar care se manifestă preponderent
Indirect, indirect, prin intermediul solului, la a cărui formare a contribuit decisiv.
litosfera Afirmaţia priveşte vegetalele, care merită atenţie primordială în această
influenţează analiză, ele constituind rezerva de material plastic – proteinele vegetale
structurile vii – necesar în mod vital formelor de viaţă animală. Pentru unele dintre
naturale prin acestea tipul de substrat geologic este important însă nu numai pe
intermediul această filieră indirectă, de nutriţie (sol – vegetale), ci şi pe aceea
capacităţii directă, a habitatului. Acesta este cazul animalelor tericole, de la cele
nutritive a
cu organizare inferioară până la unele mamifere.
solului.
Pentru asociaţiile vegetale şi animale, de asemenea în mod
indirect, prin intermediul solului, litosfera reprezintă o componentă a
ecotopului. Comunităţile vii vegetale şi animale sunt confruntate însă şi
cu manifestări deosebit de periculoase ale litosferei – vulcanismul şi
seismicitatea.
Exploziile sau efuziile vulcanice acoperă cu piroclastite sau lave,
Organismele distrugând, pajişti, păduri, culturi agricole, pe zeci de mii de hectare.
vii se implică Deosebit de interesant este însă faptul că, în condiţiile unei coexistenţe
parţial în interactive complexe şi pe baza viabilităţii echilibrat sistemice a
geneza organismelor vii, sub climate calde şi umede, capacitatea destructivă a
litosferei, vulcanismului este compensată relativ rapid, formaţiunile respective
constituind refăcându-se spontan în câteva zeci de ani.
diverse roci În sensul opus al relaţiei interactive, o serie largă şi complicată
organogene. de acţiuni biomecanice şi biochimice se implică în compoziţia chimică şi
constituţia petrografică a scoarţei terestre, pe parcursul întregii
existenţe a organismelor vii şi după moartea lor. Astfel, acumulările
masive de combustibili fosili şi imensele mase de alte roci organogene
demonstrează capacitatea organismelor vii nu numai de a induce
scoarţei comportamente noi, dar şi de a o crea, parţial. De asemenea,
interferenţele complicate ale unor fenomene telurice cu cicluri

Proiectul pentru Învăţământul Rural 21


Geosistemul – Structură şi funcţionalitate

biochimice de importanţă deosebită deschid calea unor influenţe


puternice ale formelor de viaţă asupra suportului mineral. Spre
exemplu, vulcanismul interferează în mod natural cu ciclurile
biogeochimice ale fosforului şi sulfului.

Pentru societatea umană , o serie de date specifice ale genezei,


evoluţiei, dinamicii actuale a litosferei înseamnă posibilităţi şi modalităţi
de impact care ating interese vitale, determină comportamente, atitudini
economice şi politice etc.
Astfel, migrarea pe verticală a maselor de roci, în diferite condiţii
de temperatură şi presiune, în poziţii şi la distanţe variabile faţă de
vetrele magmatice, reantrenarea unor regiuni al scoarţei în procese
magmatice în diferite perioade, evoluţia subaeriană îndelungată a unor
alte regiuni, au făcut ca principalii constituenţi să deţină ponderi extrem
de diferite şi să ocupe poziţii foarte variabile, ceea ce influenţează
puternic repartiţia geografică şi specificul social-economic al valorificării
lor.

În ansamblu, având în vedere concentrările sub formă de


Litosfera – zăcăminte ale substanţelor minerale utile, au fost constatate legături
sediu şi directe între magmatismul terestru şi cele mai variate tipuri genetice de
constituent al
resurse metalifere şi nemetalifere (în ariile de orogen, dar şi în vechile
concentrărilor
scuturi), ca şi între procesele de sedimentare şi zăcămintele de săruri şi
de substanţe
combustibili. Evoluţia subaeriană a scoarţei a mai generat, de
minerale utile.
asemenea, zăcăminte de alterare, zăcăminte aluvionare şi zăcăminte
radioactive, ubicui ca arie de repartiţie.
De însemnătate deosebită, prin efectele social-economice
Zăcămintele produse de-a lungul timpului şi pe care le poate determina în viitor, este
minerale şi ponderea diferitelor elemente şi combinaţii chimice în constituţia
determină actuală a scoarţei. Contrastele ponderale între principalele categorii de
distribuţia resurse şi nivelul actual al cererii, dictată de o anumită structură a
spaţială a producţiei şi consumului, marchează puternic mecanismele economice
industriei actuale de valorificare a lor. De asemenea, ţinând seama de ponderea
extractive şi modestă a unor elemente de importanţă excepţională în ciclurile
influenţează organice, ca şi a altora extrem de solicitate în producţie şi consum, o
puternic viaţa serie de activităţi economice vor trebui să se restructureze în viitor.
social - În ansamblu, identificarea şi evaluarea rezervelor minerale au
economică. permis exploatarea lor mai mult sau mai puţin rentabilă, astfel încât
legităţile geochimice ale mineralogenezei, vârsta zăcămintelor,
ponderea diferitelor elemente şi combinaţii utile în scoarţă, răspândirea
lor în raport cu marile unităţi tectono-structurale au influenţat puternic
repartiţia actuală (şi o vor marca şi pe cea de perspectivă) a industriei
extractive şi de prelucrare, precum şi alte aspecte social-economice ale
regiunilor dominate de prezenţa şi de valorificarea resurselor minerale.
Cele mai puternice influenţe asupra repartiţiei actuale a activităţii
industriale, a populaţiei şi a aşezărilor urbane le-au exercitat
zăcămintele de cărbune, care au determinat concentrări ale forţei de
muncă, a impulsionat formarea oraşelor, a diversificat funcţia industrială
a acestora. Structura actuală a consumului energetic, în care ponderea
maximă este deţinută de petrol şi gazele naturale, face însă ca bazinele
carbonifere deschise mai recent, bazate şi pe tehnologii de înaltă
automatizare, să nu mai producă astfel de concentrări.

22 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Geosistemul – Structură şi funcţionalitate

Zăcămintele de Extracţia minereului de fier a atras mult mai puţin concentrări


cărbune şi fier industriale, mai ales în cazul zăcămintelor de calitate superioară, situate
– generatoare în regiuni izolate, greu accesibile, unde prelucrarea ar fi fost extrem de
ale unor mari dificilă. Numai minereurile prea sărace, care ar fi impus transporturi
densităţi de nerentabile, au putut determina concentrări (spre exemplu, în Lorena).
populaţie şi Prezenţa simultană a fierului şi cărbunelui au stimulat dezvoltarea
stimulente ale puternică a siderurgiei. Alături de aceasta, industria textilă, (care
dezvoltării permite utilizarea forţei de muncă feminine), industria chimică (cu
industriale şi posibilităţi de valorificare a cărbunelui) au determinat în secolele trecute
urbanizării. formarea unor mari concentrări de populaţie şi a unor aşezări urbane cu
profil industrial diversificat, tipică fiind regiunea Ruhr.
În alte situaţii însă, centrele industriei extractive miniere sunt
Restricţiile
aşezări pioniere, în zone cu condiţii grele de viaţă : spre exemplu, în
impuse
exploatărilor sectorul canadian al Arcticii (cu zăcăminte de aur, fier, uraniu, cupru), în
subterane de Arctica rusă, în deşertul australian, sau în ţinuturi înalte de peste 5000
gradientul m , în Anzii peruani şi chilieni.
geotermic şi Influenţa condiţiilor geologice asupra vieţii umane şi activităţilor
compensaţia social-economice nu se limitează însă la această ofertă minerală.
energetică de Astfel, de unele proprietăţi fizice şi chimice ale rocilor , ca şi de
aceeaşi natură structura geologică, depind formarea, cantitatea – deci posibilităţile de
geotermică. utilizare – ale unor elemente ca apa subterană (de importanţă majoră
pentru societatea umană), precum şi posibilităţile de amplasare şi
eficienţa unor obiective hidrotehnice, a altor construcţii - civile şi
industriale (irigaţii, fundaţii, baraje şi diguri, probleme ale unor
rezervoare naturale, tuneluri ş.a.).
Uneori condiţiile geologice au rol limitativ : treapta geotermică
limitează înaintarea acţiunilor de prospectare şi extracţie. La adâncimi
mai mari de 1.000 m condiţiile de lucru sunt deja foarte dificile, ceea ce
Erupţiile ridică mult costul substanţelor minerale respective şi impune, uneori,
vulcanice aplicarea unor metode de extracţie indirectă (gazeificarea subterană a
distrug, dar cărbunelui, extragerea „uleiului de şist” etc.).
oferă şi În schimb, energia geotermică poate fi utilizată în centrale
compensaţii geotermoelectrice, în termoficare, la un nivel de poluare mult mai redus,
(fertilitatea
în comparaţie cu cel produs prin obţinerea energiei din combustibili
solurilor
fosili (în arii vulcanice, granitice sau afectate de fracturi profunde în
specifice,
scoarţă).
fertilizarea
altor soluri,
zăcăminte În afara acestor aspecte favorabile sau relativ restrictive,
hidrotermale, influenţa condiţiilor geologice asupra existenţei şi activităţii omului se
ape minerale, manifestă în unele cazuri predominant negativ. Erupţiile vulcanice
energie provoacă mari pagube materiale şi se soldează cu pierderea multor
geotermică vieţi omeneşti (aproximativ 315.000 în ultimele patru secole). Barând
uşor râuri, vulcanismul provoacă şi mari inundaţii, iar convecţiile termice
accesibilă, roci violente produc ploi intense de cenuşă şi imense curgeri de noroi, care
utile în fac zeci de mii de victime. Torenţi de lavă şi nori arzători de gaze (cu
construcţii. temperaturi de sute de grade C), se deplasează pe versanţii vulcanici
cu viteze cuprinse între 100 – 400 km/h şi efectele lor sunt
distrugătoare. Fenomenele respective se desfăşoară cu o independenţă
totală, atât în sistemul abiotic, cât şi în întregul geosistem.
Unele particularităţi ale fenomenelor vulcanice au însă un rol
relativ compensatoriu. Astfel, cenuşile fertilizează solul pe arii întinse în
jurul vulcanilor, iar solurile formate pe lave sunt foarte bogate în fosfaţi,

Proiectul pentru Învăţământul Rural 23


Geosistemul – Structură şi funcţionalitate

săruri de potasiu şi alte combinaţii nutritive. În zonele ecuatoriale şi


tropicale, unde aceste soluri sunt cele mai fertile, se realizează
productivităţi agricole apreciabile, pe seama cărora s-au format şi cele
mai mari densităţi de populaţie din regiunile respective (346 loc/Km2 în
Martinica, 950 loc /Km2 în Djawa). Emisiile gazoase post- vulcanice, în
general de lungă durată, determină mineralizări ale apelor subterane,
care prin izvoare – cu debite uneori apreciabile – stimulează
întemeierea unor aşezări umane cu profil balnear-terapeutic. Regiunile
vulcanice sunt deosebit de rentabile, sub aspect geotermic. De
asemenea, aceste regiuni deţin mari zăcăminte hidrotermale de sulf,
aur, argint, mercur, minereuri polimetalice, iar rocile vulcanice – bazalt,
andezit, tufuri şi sticle vulcanice etc. – sunt excelente materiale de
construcţie.
Seismicitatea, care acţionează exclusiv negativ asupra
componentei social-economice a geosistemului este – ca şi vulcanismul
– inegal distribuită pe suprafaţa Pământului, ariile lor de manifestare
suprapunându-se adesea. Anual se produc între 500.000 – 1.000.000
de cutremure, dintre care aproximativ 1.000 au o magnitudine
generatoare de pagube, mergând de la denivelări ale drumurilor şi
Cantitativ, fisurarea clădirilor mai şubrede şi până la modificări ale reliefului
influenţa preexistent. Între cele 1.000 menţionate, 1-2 cutremure pe an fac zeci şi
umană este chiar sute de mii de victime umane. Pentru unicul avantaj pe care l-ar
mult mai putea oferi, cel energetic, nu există încă o tehnologie de captare, deşi
redusă. rezerva prezumată este imensă : 66 x 1013 CP/an.
Calitativ, Fără a se putea compara, ca anvergură şi complexitate, cu
constă în însemnătatea litosferei pentru oameni, rolul societăţii umane în evoluţia
modificări compoziţiei chimice şi chiar a structurii părţii superioare a scoarţei
fizice şi terestre nu este neglijabil. Astfel, anual se extrag din scoarţă
chimice aproximativ 7.000.000.000 t materii prime minerale şi combustibili, pe
profunde ale
lângă rocile utilizate în construcţii sau pentru fabricarea materialelor de
materialului
construcţie. Nici una dintre modalităţile de prelucrare şi utilizare a
utilizat, în
acestor constituenţi ai scoarţei nu mai permite returnarea lor în formele
redistribuiri
etc.
şi proporţiile iniţiale. Spre exemplu, în procesele controlate de ardere
carbonul fosil din cărbuni, petrol, gaze naturale, şisturi bituminoase este
transformat în dioxid de carbon, eliberat în atmosferă; materialul steril,
ca şi cel provenit din diverse excavaţii sunt adesea transportate şi
depozitate sau utilizate în alte zone; o serie de substanţe minerale sunt
concentrate prin industrializare, li se schimbă compoziţia chimică şi sunt
redistribuite ca arie de repartiţie ş.a.m.d.

Învelişul de aer al Pământului, cu toate manifestările sale sub


formă de vreme şi climă se află în sistemul abiotic într-o relaţie
interactivă strânsă şi continuă cu învelişul de apă. Prin caracteristicile
sale fizico-chimice şi dinamice, prin valorile reale şi medii, prin regimul
şi variabilitatea spaţială a principalelor elemente climatice şi a
succesiunii stărilor de vreme (deci prin climat), aerul atmosferic
acţionează în mod determinant asupra alimentării, scurgerii, volumului
tuturor categoriilor de ape. Există raporturi precise între precipitaţii şi
regimul debitelor şi al nivelurilor, regimul termic al aerului şi oscilaţiile
nivelului freatic, dinamica atmosferei şi amploarea, direcţia, constanţa
traseelor curenţilor oceanici ş.a.m.d.

24 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Geosistemul – Structură şi funcţionalitate

Influenţa Cantitativ, determinarea menţionată este definitorie pentru


reciprocă aer- peisaje întinse de pe Glob, în care abundenţa sau absenţa apei
apă este o reprezintă elemente specifice (peisaje ecuatoriale cu precipitaţii bogate
expresie tipică şi fluvii cu debite imense şi tropicale deşertice, fără precipitaţii, cu
a interacţiunii temperaturi foarte mari şi lipsite de râuri şi lacuri, etc.). Aceeaşi
sistemice. determinare cantitativă este încă mai pregnantă pentru volumele de apă
subterană de adâncime, acumulate sub climate umede, în ţinuturi azi
deşertice sau, cel puţin, sărace în precipitaţii, unde bilanţul
hidrogeologic, după intrarea în exploatare, este permanent negativ.
Al doilea segment al interacţiunii aer-apă relevă acelaşi tip de
efect, influenţa exercitată de ape - sub toate formele lor de existenţă şi
manifestare – asupra aerului, vremii şi climei. Prezenţa sau absenţa
apei modifică substanţial caracteristicile suprafeţei active. Începând de
la receptivitatea specifică faţă de insolaţie, apele influenţează puternic
temperatura aerului, umiditatea lui şi mobilitatea diferitelor volume de
aer. Pe această cale „oceanul aerian” se diferenţiază spaţial sub
aspectul caracteristicilor sale fizice, se mişcă mai rapid sau mai lent, se
manifestă mai capricios sau mai uniform în timp, în conformitate cu
prezenţa masivă şi continuă, intermitentă, redusă, sau cu absenţa totală
a apei.
În expresie concretă, deşerturile calde sunt efectul combinat nu
numai al capacităţii temperaturilor constant mari de a produce o
evapotranspiraţie aproape totală, ci şi al absenţei apei, care lasă
precipitaţiile atmosferice fără sursă. Prin contrast, cantitatea imensă de
apă din râurile, fluviile, lacurile şi masa vegetală a regiunilor ecuatoriale,
subecuatoriale şi tropicale umede generează precipitaţii abundente. De
asemenea, prezenţa masivă a apei asigură uniformitatea regimului
anual al întregului climat în multe regiuni insulare, peninsulare şi
continentale învecinate oceanelor.

Pentru relief, aerul, vremea şi clima se înscriu între factorii


genetici. Pe suportul constituit de scoarţa terestră, în manifestările sale
Sub influenţe active sau pasive, sub influenţa climatului se formează şi evoluează,
climatice mai rapid sau mai lent, prin procese variate, diferite tipuri de relief,
diferite se numite climatice (relieful regiunilor aride, al regiunilor reci ş.a.
formează tipuri Cu deosebire participarea aerului atmosferic la geneza şi
genetice de conturarea specificului dinamic al reliefului este evidentă în situaţii în
relief care factorul generator de relief pare a fi altul. Spre exemplu, formarea
corespunzător reliefului carstic nu depinde exclusiv de prezenţa rocilor carbonatice în
diferite. substrat. Însuşi carstul se diferenţiază net, sub aspect morfologic,
Procesele genetic şi dinamic, în funcţie de efectele temperaturii şi compoziţiei
morfogenetice chimice a aerului asupra chimismului (şi deci a eficienţei) mediului de
şi ritmul disoluţie (solvire). Numai în felul acesta se pot explica contrastele dintre
depind de
carstul foarte evoluat din ţinuturile calde şi umede (unde roca se
climă.
consumă rapid), carstul bogat, cu dinamică echilibrată, din regiunile
subtropicale şi temperate şi carstul slab evoluat al ţinuturilor reci. Au, de
asemenea, un rol morfogenetic şi morfodinamic precis vântul, zăpada şi
gheaţa, alternanţele îngheţ-dezgheţ etc.
În acelaşi timp, la rândul său, relieful nuanţează prin altitudine
climatul, diferenţiind în sens vertical gradienţii termic şi pluviometric şi
determinând astfel etajarea climatică.

Proiectul pentru Învăţământul Rural 25


Geosistemul – Structură şi funcţionalitate

Aceasta este în continuare modificată, ca efect al orientării


diferite a versanţilor. Orientarea de tip barieră a interfluviilor (colinare şi
mai ales montane) prin raport cu direcţia deplasării maselor de aer
generează categoria de precipitaţii numite orografice şi produc
fenomenul complex de foehn, care se manifestă prin creşterea sensibilă
a temperaturii, uscare accentuată, dinamică foarte activă şi creşterea
masivă a încărcării electro-pozitive a aerului. Tot prin variaţia orientării
Orientarea (versanţilor) se explică geneza unor microclimate de însorire (mai
culmilor, calde, mai uscate, cu topire mai timpurie a zăpezii etc.) diferite de
expoziţia altele, umbrite (mai reci, mai umede, cu frecvenţă şi durată mai mari ale
versanţilor, zăpezii etc.).
gradul de Prin fragmentare accentuată, relieful poate determina climate
fragmentare locale specifice (spre exemplu, climate de adăpost). De asemenea,
şi unele poate să determine şi să menţină direcţii locale ale vântului (spre
forme de exemplu, în lungul văilor), poate să favorizeze sau să limiteze
relief propagarea efectelor climato-hidrice ale mării spre interiorul uscatului
(depresiuni, ş.a. De asemenea, o serie de forme şi complexe de forme de relief se
văi) implică în frecvenţa calmului atmosferic în văi şi mai ales în depresiuni
influenţează închise, ceea ce contribuie la menţinerea temperaturilor reduse şi
puternic explică frecvenţa, intensitatea şi durata unor fenomene
climatul. hidrometeorologice ca bruma, ceaţa, chiciura, poleiul.

Pentru sol, climatul se înscrie printre factorii genetici.


Temperatura aerului, cantitatea şi structura precipitaţiilor, dinamica
atmosferei, regimul acestor elemente pregătesc formarea solului prin
efectele de dezagregare mecanică şi alterare chimică a părţii
superioare a scoarţei.
În continuare, aceleaşi caracteristici fizice, chimice şi dinamice
Condiţiile ale aerului asigură existenţa şi diferenţiază cantitativ şi calitativ
climatice – componenta organică a solului, de la diversitatea micro- şi mezofaunei,
factor de până la randamentul reacţiilor biochimice care determină cantitatea şi
bază al tipul de humus (mohr, puternic acid, format în ariile montane înalte sau
complexului la latitudini mari, în condiţii climatice aspre, mull, specific ariilor joase,
pedogenetic format sub climate mai calde, cu precipitaţii mai reduse, favorabile
natural. stepei etc.).
Prin procese din ce în ce mai complexe, climatul se implică în
conturarea caracteristicilor fiecărui tip de sol, după formarea
amestecului mineral-organic. Alte procese, fizice, chimice sau biologice
sunt, de asemenea, puternic dependente de temperatura soluţiei,
indusă de temperatura solului, în ansamblu (spre exemplu, vehicularea
carbonaţilor ş.a.). Deşi la acest nivel al analizei influenţei climei asupra
solului (care constituie prima etapă a receptării energiei de origine
solară) nu pot fi încă avute în vedere efecte ale temperaturii aerului, o
precizare se impune totuşi : prezenţa aerului în sol este reală,
compoziţia sa chimică este cea care dictează potenţialul de oxido-
reducere, iar capacitatea sa termoizolantă nu poate fi nici exclusă şi nici
minimalizată. Nu sunt de loc întâmplătoare diferenţele de ritm şi
randament ale proceselor pedologice în soluri afânate, poroase, care se
încălzesc repede, faţă de cele specifice solurilor cu textură fină,
aproape compacte, cotate ca soluri reci.

26 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Geosistemul – Structură şi funcţionalitate

Solul se În calitate de co-participant la constituirea suprafeţei active, prin


implică în caracteristicile sale fizice, fizico-mecanice şi fizico-chimice, solul
specificul influenţează temperatura şi umezeala aerului cu care vine în contact,
termic şi al cantonând o etapă a transferului caloric pământ-aer. Concomitent,
umidităţii variabilitatea spaţială a caracteristicilor sale care intervin în acest
aerului. transfer, este în măsură să determine şi deplasări ale unor volume de
aer, care se implică astfel în circulaţia locală şi chiar regională sau
generală a aerului. În esenţă, culoarea părţii superioare a solului
(caracteristică rezultată din specificul spaţial al pedogenezei) şi
cantitatea de apă pe care o conţine determină şi capacitatea lui de
absorbţie calorică, care intervine astfel diferenţiat în încălzirea aerului

Cu solul, în parte, seria de interacţiuni interne ale aerului (în


sistemul abiotic) a interferat cu aceea a interacţiunilor externe, întrucât
prin geneza, constituţia şi modul său de a exista solul însuşi este un
Reţineţi !
element derivat din interferenţa sistemului abiotic cu cel biotic. Pentru
aproape întreaga lume vie, începând cu sporii şi polenul din atmosferă,
cu bacteriile nitrificante din sol, trecând prin procesele vitale de
respiraţie şi transpiraţie ale formelor mai evoluate de viaţă, continuând
cu variabilitatea latitudinală a complexelor fito- şi zooclimatice şi
încheind cu adaptările fototrope, de termoreglaj, de nutriţie şi
reproducere etc. se poate constata că aerul, vremea şi clima sunt
premise esenţiale ale vieţii. Această calitate este exprimată concret,
Aerul, vremea spre exemplu, prin curbarea tulpinilor după direcţia fluxului de lumină,
şi clima – prin ritmul germinării seminţelor, în funcţie de regimul sezonier al
ansamblu de elementelor climatice, prin specificul ţesuturilor vegetale şi animale din
importanţă tegumente şi formaţiuni tegumentare, inclusiv al culorii acestora, sub
vitală absolută. diferite climate sau în diferite sezoane ale aceluiaşi climat, prin durata şi
poziţia intervalelor de gestaţie, în funcţie de regimul anual al diferitelor
complexe higrotermice, prin estivare, prin hibernare, pregătirea şi
durata ei fiziologică, în sezoane reci, sau în climate permanent reci etc.
Un punct de vedere utilitar relevă aspecte încă mai complexe ale
acestor influenţe climatice asupra plantelor de cultură şi animalelor
Serii de domestice. În cazul lor, o serie de modificări genetice induse şi de
influenţe adaptări la condiţii de existenţă artificializate au schimbat premisele
climatice impactului climatic şi tipul de răspuns biologic. Astfel, atrage atenţia
amplifică sensibilitatea vegetală şi animală indusă, fapt care face ca organismele
dependenţa respective să reacţioneze mult mai prompt – şi nu totdeauna rentabil –
unor forme de atât la manifestările medii ale climatului local, cât şi, mai ales, la cele
viaţă faţă de extreme : nebulozitate accentuată şi îndelungată, precipitaţii excesive,
caracteristicile strat de zăpadă gros şi durabil, chiciură, brumă şi polei frecvente,
termice, îngheţuri timpurii şi târzii, grindină, secete prelungite, vânt excesiv de
pluviometrice
puternic. Ieşite din cultură, plante ca porumbul, grâul, orzul, sfecla de
şi dinamice ale
zahăr, diferiţi pomi fructiferi, arborii de cafea şi cei de cacao etc. dispar,
aerului.
necesităţile lor vitale fiind foarte diferite de cele ale strămoşilor spontani,
adaptaţi durabil condiţiilor pedoclimatice naturale. Se comportă la fel şi
diferite rase de animale realizate prin selecţii şi încrucişări repetate.
Prin aceeaşi dependenţă de climă, acţiunea unor forme de viaţă
patogene cu impact negativ asupra culturilor agricole şi animalelor
domestice este stopată, atenuată sau stimulată, ca urmare a
desfăşurării naturale a fenomenelor şi proceselor meteorologice şi
climatice. Astfel, vremea condiţionează atât dezvoltarea diferiţilor agenţi
patogeni, cât şi receptivitatea gazdelor.
Proiectul pentru Învăţământul Rural 27
Geosistemul – Structură şi funcţionalitate

În sensul acesta, temperaturile ridicate accelerează dezvoltarea


multor agenţi patogeni, reducând uneori la jumătate durata perioadelor
de incubaţie; umiditatea stimulează răspândirea şi germinarea sporilor;
roua, ceaţa şi precipitaţiile abundente stimulează şi răspândesc unele
dintre cele mai temute boli criptogamice. Aşa se produce, spre
exemplu, infestarea podgoriilor cu mana viţei-de-vie. Lumina acţionează
cel mai frecvent ca sterilizant. Astfel, lumina intensă, timp de 10-12 ore
pe zi, mai multe zile la rând, poate opri extinderea focarului epidemic de
mană. Vântul însă, chiar slab, răspândeşte sporii, care datorită
diametrului şi masei lor pot fi antrenaţi până la 5.000 m înălţime şi
preluaţi în dinamica generală a aerului, răspândindu-se astfel pe arii
foarte largi. Departe de locurile de origine, în condiţii climatice permisive
sau chiar stimulative, la fel ca orice germeni noi, ei pot declanşa boli
cărora organismele autohtone, spontane şi mai ales modificate, nu le
pot opune rezistenţă decât întâmplător. Propagarea bolilor virale relevă
influenţe încă mai bogate şi mai diversificate ale climatului, întrucât în
acest proces se implică şi vectorii virusurilor, la rândul lor forme de
viaţă, sensibile faţă de vreme şi climă. Spre exemplu, afidele, insecte-
vector în virozele cartofului, se deplasează rapid şi eficient la
temperaturi de 20-250 C, în microclimatul cald, uscat şi ventilat al
culturilor, cât timp plantele sunt tinere, scunde, nu umbresc şi nu pot
Rolul formativ păstra umezeală; calmul atmosferic le este, de asemenea, favorabil,
al climei în realizându-se astfel infestări de proporţii. În schimb, vântul cu viteze
geneza mai mari de 2 m/s le este defavorabil, iar ploile puternice şi gerul le
asociaţiilor de ucid.
organisme Foarte interesant este faptul că, în lumea vie, fiecare organism
vegetale şi fiind un sistem – ca şi alte structuri naturale – reacţionează în mod
animale explicit „în bloc” faţă de manifestarea simultană a tuturor elementelor
spontane, în climatice. Pe baza acestui răspuns simultan la permisivitatea ca şi la
distribuţia constrângerile climatice s-a realizat şi fenomenul natural de asociere
zootehniei şi selectivă a formelor de viaţă vegetală care asigură, pe toată durata
culturilor existenţei lor şi după moarte, ambianţa nutritiv-protectivă a unor
agricole.
asociaţii animale, selectate şi grupate spontan pe baza aceluiaşi tip de
răspuns. Numai în felul acesta se pot explica succesiunile latitudinală şi
altitudinală ale unor asociaţii vegetale naturale stepice, silvostepice,
forestiere etc., ca şi succesiunile faunistice corespunzătoare.

Rămân, de asemenea, obligate să se supună acestor influenţe


ale aerului, vremii şi climei atât structura, cât şi tipologia culturilor
agricole şi a zootehniei, chiar dacă prin intervenţii genetice s-au realizat
hibrizi, rase şi soiuri noi, diferite de cele spontane, iar irigaţiile,
chimizarea şi forţarea termică au relaxat relativ controlul climatic asupra
agriculturii.
Astfel, zona de climă caldă şi umedă va fi totdeauna
nefavorabilă zootehniei, culturile de cereale vor fi mereu dependente de
valoarea şi regimul insolaţie din ţinuturile subtropicale şi temperate,
gradienţii termici şi pluviometrici altitudinali şi latitudinali vor menţine în
agricultura unor regiuni numai anumite cereale, plante tehnice, pomi
fructiferi, impunând tehnici adecvate (drenaje, irigaţii, protecţie
antierozională), controlând calendarul culturilor ş.a.m.d.

28 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Geosistemul – Structură şi funcţionalitate

Interacţiunile aerului, vremii şi climei cu lumea vie antrenează,


evident şi omul. Deşi succesiunea stărilor de vreme, foarte diferite în
manifestarea lor spaţială, creează climate corespunzător diferite, orice
comunitate umană, indiferent de poziţionarea ei, a reuşit să-şi păstreze
mediul intern la parametri constanţi, pe durată de generaţii. Acest raport
util cu ambianţa climatică a fost posibil pentru că, la fel cu celelalte
forme de viaţă, organismul uman receptează climatul ca pe un complex
indivizibil. Astfel, existenţa sa este un răspuns permanent la efectul
combinat al tuturor elementelor climatice, în evoluţia lor diurnă,
sezonieră, anuală. Răspunsul acesta este o sinteză
biologică/psihologică a valorilor separate cu care se manifestă
elementele climatice.
Din acest punct de vedere, valorile reale ale bilanţului radiativ,
ale presiunii atmosferice, precipitaţiilor, stării higrometrice generale, ale
Receptivitatea
stării electrice, chimismului, dinamicii atmosferei, ca şi mărimea
bioclimatică a
intervalului dintre valorile succesive ale aceleiaşi serii, sunt mai
organismului
uman se însemnate decât valorile medii sau chiar decât variabilitatea însăşi.
manifestă prin În ceea ce priveşte efectele anatomo-fiziologice ale presiunii
adaptări atmosferice, influenţa maximă a acesteia se manifestă prin nivelul
anatomice şi oxigenării. Ţinând seama de constanţa raportului oxigen-azot,
reacţii reducerea presiunii înseamnă diminuarea corespunzătoare a cantităţii
fiziologice la de oxigen disponibil. În atmosfera liberă, diminuarea aceasta sub o
temperatură, anumită valoare este un factor limitativ absolut pentru organismul
presiune, uman, provocând decesul. În mod evident, răul de altitudine este
lumină,
generat şi agravat de complexul tuturor elementelor climatice, care
frecvenţa şi
devine mereu mai agresiv pe măsura ascensiunii, dar oricare dintre
intensitatea
celelalte elemente ale acestui complex are un rol subordonat, asfixia
vântului.
fiind provocată de insuficienţa fluxului de oxigen vehiculat de
hemoglobina din sânge. Sub limita minimă de oxigen, suportabilă
biologic, deteriorările organice sunt atât de grave încât nu mai permit
aşezări stabile. Practic, numai în arii montane din zone cu climă caldă
s-au constituit civilizaţii la altitudini de peste 4.000 m, chiar şi în aceste
cazuri însă un optimum stabilindu-se între 2.200 m – 3.700 m. Atât în
cazul localnicilor cât şi al alpiniştilor, care forţează limita barică de
confort fiziologic, o serie de adaptări morfologice şi funcţionale
suplinesc insuficienţa oxigenului din ambianţă : dezvoltarea puternică a
toracelui, ca şi amplificarea hematopoiezei. La grupurile de populaţie
montană, adaptările acestea sunt ereditare.

Dacă presiunea atmosferică nu variază prea mult în decursul


Reţineţi !
anului, pentru acelaşi loc, în schimb se constată variaţii importante ale
cantităţii de Iumină, structurată într-o mare bogăţie de radiaţii cuprinse
între roşu şi violet. Ca şi pentru alte forme de viaţă, lumina este o
condiţie esenţială a activităţii organice; absenţa ei determină
dezechilibre fizice şi psihice. Populaţiile care trăiesc şi nopţi lungi de o
jumătate de an, adoptă o viaţă biologic încetinită, cvasi-hibernantă,
pentru a evita sau atenua efectele negative ale întunericului. Ca şi
pentru alte comunităţi vii, revenirea luminii determină revigorarea
întregului metabolism şi chiar excese de vitalitate. În cazul extrem opus,
insolaţia intensă din regiunile intertropicale este greu suportabilă de
către europoizi, pentru care un optimum de intensitate şi regim al luminii
se realizează în climatul mediteranean.

Proiectul pentru Învăţământul Rural 29


Geosistemul – Structură şi funcţionalitate

Excesul de lumină este nociv prin palierul de radiaţii infraroşii


(calorice), care pot produce stări de hipertermie şi mai ales prin
ultraviolete, ionizante şi capabile să deterioreze grav metabolismul
calciului. Acţiunile electrice şi electrochimice ale acestora la nivel
celular pot produce forme grave de cancer al pielii, cataractă ş.a.
Populaţiile negroide sunt protejate faţă de aceste radiaţii prin
pigmentaţie. Adaptarea specifică relevă o pigmentare maximă în zonele
cu luminozitate maximă, în timp ce în umbra pădurilor ecuatoriale şi
tropicale se produce o decolorare a pielii. O serie de climate de
altitudine, bogate în radiaţie directă, ca şi climatele litorale, bogate în
radiaţie difuză, sunt favorabile vieţii umane. La polul opus se situează
climatele urbane, în care ecrane de pulberi şi fum reduc drastic
cantitatea de lumină utilă.

Mecanismele Temperatura aerului acţionează asupra organismului uman prin


de intermediul pierderilor specifice de căldură şi al transpiraţiei specifice.
termoreglare La temperaturi joase ale ambianţei, organismul pierde căldură prin
acţionează sub difuziune. Necesitatea menţinerii unei temperaturi interne constante
impuls climatic declanşează termogeneza. Susţinută printr-un regim alimentar lipidic şi
şi asigură printr-o cantitate suplimentară de calorii introduse în ambianţa imediată,
constanta aceasta compensează permanent pierderile. Astfel, prin adaptare la
termică a temperaturi scăzute, organismele unor grupuri umane care trăiesc la
mediului latitudini mari îşi intensifică arderile, putând metaboliza permanent mari
intern. cantităţi de grăsime şi au dimensiuni corporale reduse, pentru a limita
suprafaţa de transfer caloric.
La temperaturi mari, caloriile reziduale produse continuu în
organism nu mai au posibilitatea să difuzeze. Prin termoliză, susţinută
de un regim alimentar hipocaloric şi evapotranspiraţie cutanată intensă,
temperatura internă este menţinută în limite normale. Faţă de excesul
termic din ambianţă, este foarte bine adaptată rasa negroidă. Deşi
slaba putere emisivă a culorii ar putea fi defavorabilă, numărul mare de
glande sudoripare de pe unitatea de suprafaţă a pielii, ca şi
vascularizarea intensă a acesteia, asigură menţinerea unei temperaturi
interne normale. Adaptarea aceasta, perfectă în regiunile de origine ale
rasei, este contrabalansată însă - în cazul părăsirii acestor regiuni – de
Reţineţi ! o sensibilitate accentuată faţă de variaţiile termice, chiar dacă acestea
sunt mici. O răcire nocturnă neînsemnată a aerului îi afectează pe
negroizi, dar este practic insesizabilă pentru europoizi. Adaptaţi la
climate în care amplitudinea oscilaţiilor termice este destul de mare,
aceştia au o capacitate de toleranţă corespunzător mai mare. Acelaşi
tip de adaptare termică este caracteristic şi pentru mongoloizi. În
schimb, ambele rase se adaptează greu la temperaturi constant mari,
faţă de care nu sunt pregătite biologic, mai ales dacă prestează o
muncă fizică dură, care produce un surplus caloric intern. În general, în
Complexul cazul acestor rase, sub climate cu amplitudini termice slabe,
climatic termo- inactivitatea mecanismelor de termoreglare determină atonii generale.
hidric Studiile de fiziologie umană confirmă că mecanismele de
determină termoreglare sunt active la temperaturi ale ambianţei care coboară sub
reacţii 160 C, sau depăşesc 250 C. Între aceste limite, acţiunea lor este
fiziologice atenuată sau izolată.
complexe. Foarte important pentru fiziologia umană, în general, este faptul
că nici unul dintre elementele climatice nu acţionează independent şi

30 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Geosistemul – Structură şi funcţionalitate

izolat. Spre exemplu, menţinerea constantei termice specifice în climate


calde, prin evapotranspiraţie cutanată intensă, este condiţionată nu
numai de ingestia unei mari cantităţi de lichid (8-12 l/zi este curent), ci şi
de starea higrometrică a atmosferei, prezenţa sau absenţa vântului.
Rezultatul final al reacţiei adaptative depinde astfel de întregul complex
higrotermic: temperatură, stare higrometrică (exprimată prin fracţiunea
de saturaţie), viteza vântului (corijată de direcţia şi de intensitatea lui).

Deşi referitor la efectele fiziologice ale complexului climatic


analizele de laborator nu au dat rezultate prea concludente, câteva date
sunt totuşi clare. Astfel, se ştie că o atmosferă umedă şi rece coboară
mai rapid temperatura corpului decât una uscată şi rece, datorită
diferenţei de conductibilitate; o atmosferă uscată şi caldă favorizează
evapotranspiraţia cutanată rapidă şi previne moartea prin hipertermie;
într-o atmosferă umedă şi caldă răcirea periferică este dificilă, mai ales
pentru nativii din alte zone climatice; rolul vântului creşte pe măsură ce
scade temperatura, el influenţând puternic senzaţia termică; lumina
intensă asociată cu temperatura creează un complex actino-termic
generator de accidente (uneori mortale), cunoscute sub numele de
insolaţii ş.a.m.d.

Compensând diferenţele barice, mişcarea aerului sub formă de


vânt acţionează, de asemenea, asupra organismului uman. Uneori,
efectele sunt benefice : umezirea aerului şi atenuarea excesului termic
(în cazul brizei marine), purificarea – relativă – a aerului (în cazul brizei
urbane), reducerea disconfortului bioclimatic (în cazul brizei de vale).
Alteori efectele sunt absolut negative, cele mai notorii fiind produse de
ciclonii tropicali, care dezvoltă o imensă forţă mecanică, făcând mii de
victime umane şi provocând pagube materiale imense. Distrugerile sunt
maxime când ciclonii, care ating viteze de sute de Km/h, se formează
deasupra oceanului şi antrenează apoi volume imense de apă peste
delte şi în interiorul uscatului. În felul acesta au murit în 1970 peste
300.000 de oameni în Bangladesh, iar în 1985, în delta Gangelui,
Reţineţi ! ciclonul a ucis 10.000 de oameni şi a lăsat fără locuinţe aproape
întreaga populaţie, de aproape 10.000.000 locuitori. Aceleaşi efecte
negative sunt produse de tornade care, având în vedere dimensiunile
(diametrul bazei de la câteva zeci de metri până la 1 km, înălţime de
câţiva km), viteza (turbionară – 400-800 Km/h, orizontală – 40-60
Km/h), distanţa pe care se deplasează (până la 300 km) şi faptul că se
produc în serii de până la 150/48 ore, sunt deosebit de distrugătoare.

Pe lângă implicaţiile menţionate ale vântului în efectele


fiziologice ale complexului higrotermic de la diferite latitudini, un alt
parametru atmosferic asociat lui acţionează puternic asupra
organismului uman:starea electrică. Astfel, se pare că o seamă de
simptome neplăcute, ca şi reactivarea unor maladii reumatismale,
declanşarea unor migrene, tulburări nervoase şi astmatiforme ş.a., puse
iniţial numai pe seama vântului (uscat şi puternic, indiferent de
temperatură), sunt determinate, de mărimea şi tipul sarcinii electro-
pozitive a aerului. Azi sunt considerate boli meteorotrope. Manifestarea
lor a fost semnalată pentru prima dată în relaţie cu foehnul (în Alpii
Austriei), sub forma sindromului astenic, a sindromului de excitabilitate

Proiectul pentru Învăţământul Rural 31


Geosistemul – Structură şi funcţionalitate

şi a sindromului mixt. Ulterior, aceleaşi „familii” de vânt (şi de boli) i-au


fost asociate vânturile reci şi uscate de tip pampero, din Uruguay,
sharavul, din Israel, simunul ş.a., corelându-se vremea cu boala, chiar
vremea cu sinuciderea şi, prin exagerare, climatul cu criminalitatea.
În atmosferă, particulele ionice au dimensiuni şi dinamică diferită.
Ionii mici (uşori) sunt cei mai mobili, iar dintre aceştia ionii negativi se
deplasează mai repede decât cei pozitivi (1,22 m/s, faţă de 1,08 m/s),
astfel încât posibilitatea ca ei să dispară prin neutralizări sau să se
transforme în ioni mijlocii şi apoi grei este cu mult mai mare. Mobilitatea
respectivă este direct proporţională cu temperatura aerului şi invers
proporţională cu umezeala lui, cu presiunea atmosferică, cu poluarea
aerului şi cu diametrul particulelor. Primii care îşi vor pierde statutul
Rolul iniţial vor fi ionii negativi. Teoretic, ionii mici durează 20 de minute. În
stresant al realitate existenţa lor se reduce la numai câteva minute sau chiar numai
încărcării zeci de secunde : 6 minute în aerul polar, 1 minut pe câmp, aproximativ
electro- 10 secunde în atmosfera urbană.
pozitive a Rolul benefic al ionilor negativi este cunoscut încă din anii
aerului; rolul optzeci ai secolului trecut, când Institutul de Sănătate al Universităţii
benefic al Berkeley, din California, a publicat rezultatele cercetărilor efectuate timp
ionilor de 20 ani, asupra a 36.000 eşantioane sangvine, prelevate de la 12.000
negativi şi animale de laborator: toate funcţiile fiziologice se desfăşoară la
sensibilitatea parametri optimi în aerul care conţine 4.000 ioni negativi / cm3. Aceşti
lor faţă de ioni întârzie creşterea şi scurtează viaţa unora dintre cele mai
poluare. răspândite virusuri şi bacterii (care provoacă, spre exemplu, holeră,
diaree, boli ale pielii ş.a.). De asemenea, stimulează metabolismul
hidraţilor de carbon, prin a căror oxidare i se asigură organismului
necesarul energetic, iar prin activarea monoaminooxidazei echilibrează
cantitatea de serotonină produsă în organism (care controlează somnul
şi nivelul de anxietate).
Cercetările meteorologice şi de fizică a atmosferei au
demonstrat că activitatea frontală de tip foehnal şi în general vântul
uscat sărăcesc aerul în ioni negativi, la fel ca şi poluarea. Calcule
repetate au arătat că în atmosfera poluată a multora dintre marile oraşe
ale lumii (spre exemplu, San Francisco, Tokio ş.a.) cantitatea de ioni
negativi este de peste 10 ori mai mică decât în aerul nepoluat. Fără ca
Reţineţi !
mecanismele de corelaţie energie atmosferică/fiziologie să fie integral
cunoscute, se constată mereu situaţii în care nici unul dintre celelalte
elemente climatice nu poate explica starea de confort sau de disconfort
bio-climatic, dar în care ponderea ionilor negativi este mai mare sau –
respectiv – mai redusă.

Pe baza datelor de corelaţie între climat şi fiziologia organismelor


Climatul
vii, s-a realizat o clasificare climatobiologică. Categoriile rezultate sunt
impune
adaptarea climatele extreme (ecuatorial şi polar), climatele intertropicale, climatele
tipului de temperate, climatele montane, climatele urbane. Fiecărei categorii îi
îmbrăcăminte corespunde un anumit specific valoric şi de regim al combinaţiei
şi de temperatură-precipitaţii, care determină un anumit tip de reacţii
adăpost. organice, diferenţiat spaţial în unele cazuri prin influenţe oceanice,
continentale, altitudinale.

32 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Geosistemul – Structură şi funcţionalitate

În ceea ce priveşte capacitatea climei de a influenţa viaţa umană


la nivel individual, o menţiune specială merită şi adversităţile climatice,
care au impus omului îmbrăcămintea şi adăpostul. Chiar dacă, în timp,
gustul pentru găteală, pudoarea, considerente arhitectonice tradiţionale
s-au adăugat motivaţiilor iniţiale, ele rămân secundare. Hainele şi casa
sunt (şi vor rămâne) un răspuns adaptativ la climă.
Astfel, costumul confecţionat din piei (tunică, pantalon), cu blana
întoarsă înăuntru, ajustate şi cusute cu grijă, a fost creat şi este în
continuare purtat în climate reci. Inventarea şi portul hainelor drapate,
largi (hlamida, toga, burnuzul), prin care circulă uşor aerul, menţinute cu
fibule sau nasturi au fost impuse de climate calde, care induc reacţii
organice opuse. Confecţionarea hainelor din toate timpurile şi de
pretutindeni a vizat capacitatea protectoare a diferitelor materiale, în
funcţie de natura lor, de densitate, conductibilitate, textură, putere
emisivă, capacitate higrometrică. În prezent preferinţele se orientează
mereu mai frecvent către perii şi fibrele naturale şi ocolesc sau aleg
numai întâmplător şi temporar amestecurile artificiale.
Adăpostul, indiferent de simplitatea sau complexitatea
construcţiei, este şi el un efect al influenţei climatului local. Multe
populaţii nomade se adăpostesc de frigul nocturn sau de intemperii sub
acoperişuri din piei sau din păr de cămilă. Iurta mongolă din pâslă,
cortul mare pe armătură de ţăruşi al păstorilor saharieni, cortul conic al
amerindienilor sunt locuinţe care asigură un anumit confort termic. Cea
Reţineţi ! mai originală soluţie de locuire a populaţiilor primitive a fost indusă de
un climat deosebit de aspru : igloo, reconstruit în fiecare iarnă din
cuburi de zăpadă întărită. Ca măsură de protecţie şi adaptare faţă de
cantitatea şi regimul precipitaţiilor, acoperişurilor li s-au dat forma şi
înclinarea potrivite: acoperişuri cu pantă mare sau foarte mare în zonele
cu precipitaţii bogate (spre exemplu, casa indoneziană), acoperişuri
plate în zonele aride (spre exemplu, casa arabă).
Adăposturile cele mai puţin elaborate sunt cele săpate într-o rocă
uscată şi coezivă, spre exemplu în loess (China sudică) gips (La
Mancha), cretă (Picardia), gresie (Libia şi Tunisia). În cazul locuinţelor
construite, capacitatea izolantă a pereţilor depinde de materialul folosit:
frunziş sau paie pe armătură de crengi, lemn, lemn şi pământ, cărămidă
arsă sau nearsă, piatră. Deoarece conductibilitatea acestor materiale şi
– în consecinţă - radierea prin intermediul pereţilor nu se pot suprima,
în interior sunt introduse surse calorice de compensare. Soluţiile
variază, de la vase mobile cu mangal aprins, la vatra aşezată în mijlocul
încăperii, la cămin, soba mare europeană, cuangul chinez. ş.a. Pereţii
cât mai groşi şi ferestrele înguste şi oblonite izolează termic, dar
avantajele sunt contrabalansate de vicierea atmosferei şi reducerea
cantităţii de lumină. În sensul acesta, se discută frecvent despre
inferioritatea casei rurale, caracteristică reală mai ales acolo unde
iernile sunt aspre şi oamenii se adăpostesc la un loc cu animalele sau
în imediata lor vecinătate. Dezavantajele respective se compensează
parţial, în alte sezoane, prin numărul mare de ore pe care populaţia
Condiţionarea rurală le petrece în afara locuinţei.
microclimatului Reacţiile de răspuns ale organismului uman faţă de climat au şi
– confort şi un aspect puternic artificializat, datorită condiţionării microclimatului în
dezavantaje mediul urban. Tehnicile recente de condiţionare, materialele
fiziologice.
performante – termoizolante, translucide etc. – echipamentele de

Proiectul pentru Învăţământul Rural 33


Geosistemul – Structură şi funcţionalitate

automatizare şi monitorizare a condiţionării microclimatului etc. i-au


permis orăşeanului să-şi asigure un complex higrotermic constant,
calculat la parametri fiziologici specifici stării de repaus sau de
activitate. Ceea ce se neglijează este însă degradarea posibilă a
rezistenţei organismului în mediul urban, ca urmare a inactivităţii
mecanismelor de termoreglare.

Pe lângă influenţa pe care clima o exercită asupra fiziologiei şi


comportamentului individual uman, ea are un impact puternic asupra
omului şi ca fiinţă socială, mobilă, creatoare şi producătoare de bunuri
diverse. Evident, impactul acesta a fost maxim pe primele trepte de
evoluţie a societăţii, comuna primitivă înregistrând cu acuitate maximă
efectele manifestărilor climatului şi, mai ales, pe ale celor extreme.
Reţineţi ! Nivelul tehnico-economic al etapei fiind redus, oscilaţiile complexului
climatic nu au afectat producţia, ci au influenţat puternic mişcarea
naturală şi mecanică a populaţiei, aşa cum s-a întâmplat şi în epoci mai
târzii, apropiate de cea actuală. Un exemplu extrem de convingător este
cel al marii explozii demografice din neolitic, declanşate de efectele
benefice ale ameliorării climatice postglaciare care, în jurul anului 7.000
î. Hr., au permis diversificarea modalităţilor de procurare a hranei prin
practicarea agriculturii.
De altfel, o cât de sumară trecere în revistă a fluctuaţiilor
Oscilaţiile
climatice în ultimele 8 milenii Spre exemplu, când după perioada de
climatice au
optimum climatic postglaciar (3.000-3.500 î. Hr.) temperatura medie era
determinat
importante cu 20-30 C mai mare decât cea actuală, în jurul anului 2.000 î. Hr. s-a
mişcări instalat o aridizare importantă care a determinat şi marea expansiune
naturale şi indo-europeană. De asemenea, într-o nouă perioadă de optimum, între
mecanice ale 750 – 1150 d. Hr., cu un vârf între 800 – 1.000, (când via rodea în
populaţiei. Anglia până la latitudinea oraşului York, în Lituania şi în sudul
Norvegiei), pe la 982 Erik cel Roşu a ajuns în Groenlanda iar Lef
Eriksson a descoperit arhipelagul nord-american. Ulterior, între 1150 –
1350, avansarea glaciară medievală (Aletsch) a închis comunicaţia
navală între Islanda şi Groenlanda, eskimoşii reocupând bazele vikinge.
Îmblânzirea climei între 1350 – 1550, cu un optimum spre 1490, a
stimulat călătoriile, unul dintre cele mai notabile rezultate fiind
descoperirea drumului maritim pe la Capul Bunei Speranţe.
Concomitent însă, a determinat veri nu prea calde şi ierni blânde, care
au favorizat epidemii, generatoare de alte mişcări ale populaţiei, fie
naturale (creşterea brutală a mortalităţii), fie teritoriale (oraşele
generând fluxuri masive şi grăbite spre ariile rurale, iar satele alte
fluxuri, spre munţi şi păduri).
Extrem de interesant este acest efect de dinamică a populaţiei
determinat de fluctuaţiile climatice în Egipt, pe al cărui teritoriu s-a
dezvoltat de timpuriu o civilizaţie materială remarcabilă, a cărei bază
era agricultura. Oscilaţii climatice importante în ultimii 8000 ani au
determinat mari schimbări ale ofertei pedologice şi vegetale în aria
astăzi aridă. Aceasta a permis o mobilitate pendulară a populaţiei între
valea fertilă a Nilului şi aria înaltă, de platou, cu pajişti utile păstoritului
şi chiar sedentarizării, de sute de ani, bazate pe cultura cerealelor şi
creşterea vitelor mari în perioadele mai umede. Aridizările determinau
revenirea în valea Nilului, ultima (cea mai puternică din perioada
cercetată, produsă în jurul anului 3.400 î. Hr.) reducând cultura

34 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Geosistemul – Structură şi funcţionalitate

plantelor şi păşunatul numai la câteva oaze în aria deşertică. În toată


perioada care a urmat, ariditatea n-a mai înregistrat fluctuaţii favorabile
modificării ecumenei, egiptenii rămânând legaţi de Nil şi pustiul
apropiindu-se mereu de aria locuită.

Pe lângă influenţele directe ale climei asupra fiziologiei umane,


ca şi asupra mişcării naturale şi mecanice a populaţiei, pe lângă
efectele indirecte dar foarte puternice ale acestei influenţe asupra
plantelor pe care omul le cultivă şi asupra animalelor pe care le creşte,
clima acţionează şi asupra altor activităţi umane, de importanţă
deosebită.
Astfel, deşi indirect, industria este uneori destul de sensibilă faţă
de vreme şi climă. În primul rând, o parte însemnată a industriei uşoare
(alimentară, textilă, a lemnului), capacitatea şi distribuţia spaţială a
unităţilor productive, regimul funcţionării lor sunt încă marcate de
Clima controlul climatic asupra materiilor prime respective. De asemenea,
influenţează climatul este cel care dictează alimentarea şi regimul debitelor şi al
masiv nivelurilor pe râuri şi fluvii, condiţionând mărimea şi distribuţia
agricultura, resurselor hidroenergetice, posibilităţile de valorificare a lor,
industria, toate poziţionarea unităţilor de producţie, structura potenţialului energetic al
tipurile de regiunilor respective.
transporturi, Multe aspecte ale altor activităţi industriale sunt, de asemenea,
construcţiile influenţate de climă, excesivităţile fiind frecvent un factor limitativ sau
etc. restrictiv. Astfel, industria extractivă este marcată negativ de
disconfortul bioclimatic şi impedimentele tehnice datorate temperaturii
mari şi aridităţii din ariile deşertice, gerului şi îngheţului sau îngheţului
peren.
Nu în ultimul rând, clima acţionează asupra omului şi societăţii
umane condiţionând puternic toate tipurile de transporturi, de la
infrastructura de comunicaţie (construcţie, întreţinere, exploatare) şi
până la tipul şi dimensiunile traficului. Încă de pe vremea navigaţiei cu
pânze, când direcţia şi forţa vântului, calmul atmosferic şi durata lui,
îngheţul ş.a. erau determinante şi până în zilele noastre, când regimul
de îngheţ al râurilor dictează încă durata sezonului de navigaţie, când
Comunităţile oscilaţiile maxime ale regimului termic afectează multe categorii de
vii - vegetale transport iar zăpezile, viscolele, furtunile, ceaţa blochează traficul
şi animale – aerian, naval, feroviar, rutier, omul a fost obligat să se deplaseze şi să
au contribuit în vehiculeze produse numai în limitele (doar relativ modificate) permise
mod de climă.
determinant la
crearea În sensul invers al interacţiunii, lumea vie constituie (acum ca şi
actualei la începuturile existenţei sale) o parte extrem de importantă a suprafeţei
compoziţii active. Mai mult, în etapa iniţială a acestui rol importanţa vieţuitoarelor a
chimice a fost încă mai mare. Dacă respiraţia, care implică un consum de oxigen,
atmosferei şi este echivalentul biochimic al combustiei şi se soldează cu eliminare de
menţin CO2, fotosinteza este procesul invers, constituind generatorul de oxigen
echilibrul liber.
permanent Astfel, în compoziţia chimică a atmosferei prezenţa acestui
între element n-a fost posibilă decât ca urmare a existenţei unor organisme
principalele motivate vital în asimilarea CO2, aşa după cum demonstrează
gaze caracteristicile unor minereuri formate în perioade geologice foarte
constitutive. vechi: minereurile de fier din precambrianul târziu, numite şi „strate

Proiectul pentru Învăţământul Rural 35


Geosistemul – Structură şi funcţionalitate

roşii”, îşi datorează structura bariolată şi compoziţia chimică prezenţei


oxizilor de fier, fiind astfel complet diferite de minereurile formate prin
precipitarea unor compuşi ai fierului din apă, sub atmosfera
precambrianului timpuriu, lipsită de oxigen. Încă de acum 3 miliarde de
ani, lumea vie vegetală şi animală produce oxigen, ozon, dioxid de
carbon, metan, oxizi de azot, amoniac. Mai mult, aspectele cantitative
ale producerii pe cale biologică a acestor elemente şi combinaţii
chimice relevă capacitatea lumii vii de a menţine mereu echilibrată
ponderea diferiţilor constituenţi ai atmosferei, în primul rând, a raportului
oxigen-azot.
În calitate de co-participante la realizarea suprafeţei active,
comunităţile vii, în special cele vegetale, se implică în absorbţia diferită
a radiaţiei solare şi în radierea secundară a căldurii, în modularea
temperaturii aerului prin cantitatea de apă fixată şi apoi redată prin
evapotranspiraţie, în geneza, frecvenţa şi intensitatea precipitaţiilor), în
Marile asociaţii producerea dinamicii aerului. La nivel regional, ariile aferente unor
vegetale formaţiuni vegetale de mari dimensiuni îşi datorează vremea şi clima,
contribuie într-o măsură însemnată, şi vegetaţiei respective. La nivel global, marile
decisiv la păduri ecuatoriale, pădurile tropicale umede, pădurile din zona
modularea temperată participă activ la realizarea marilor circuite ale atmosferei,
naturală a influenţând direct şi puternic climatul întregii planete.
condiţiilor
climatice. Ca individ biologic şi grupat în formaţiuni sociale (şi economice)
de mari dimensiuni, ca şi plantele şi animalele, omul contribuie la
modificarea compoziţiei chimice a atmosferei, respiraţia introducând în
aer dioxid de carbon iar transpiraţia – vapori de apă. Cele mai puternice
influenţe asupra aerului, vremii şi climei sunt exercitate însă de om mai
ales prin existenţa sa socială şi prin activităţile pe care le desfăşoară,
de la cele productive primare şi creative, până la locuire şi servicii,
mişcarea materiilor prime, a produselor finite, a deşeurilor, transferul de
informaţie.
Ca urmare a influenţelor antropice, o serie de modificări fizice,
chimice şi biologice îi sunt impuse aerului, care este forţat astfel să se
abată de la parametrii săi normali, să-şi schimbe ritmul mecanismelor
specifice, manifestându-se în geosistem în mod diferit faţă de etapele
anterioare, impunând, la rândul său, comportamente diferite altor
Importante elemente ş.a.m.d.
modificări Modificările respective includ astfel şi fenomenul complex
climatice, de cunoscut sub denumirea de poluare a aerului, căruia în mod frecvent (şi
origine eronat) i se subsumează cea mai mare parte a problematicii actuale a
antropică, „mediului” şi, uneori, „mediul” însuşi. Analitic, se pot evidenţia forme
dintre care specifice de acţiune care au vizat schimbarea, în scopuri utilitare, a
cele mai fiecăruia dintre elementele climatice; ţinând seama însă de caracterul
grave sunt permanent al interacţiunii acestor elemente şi de determinările lor
calitative şi reciproce, chiar dacă acţiunile umane au avut un obiectiv precis şi
se datorează aparent limitat, ele au produs, de fapt, modificări climatice complexe.
proceselor de
Astfel, în cadrul lucrărilor de ameliorare agro-climatică s-au
poluare.
plantat perdele forestiere de protecţie împotriva vânturilor dominante.
Rezultatul final a adus nu numai reducerea semnificativă a vitezei şi
forţei vântului, iar în consecinţă a eroziunii solului, ci şi reducerea
evapotranspiraţiei, creşterea umidităţii aerului, a cantităţii de precipitaţii,
a duratei stratului de zăpadă.

36 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Geosistemul – Structură şi funcţionalitate

Efecte opuse a produs despădurirea, care a determinat


creşterea generală a temperaturii, mai ales a temperaturii solului, a
vitezei şi frecvenţei vântului, a evapotranspiraţiei potenţiale şi o
reducere a cantităţii de precipitaţii. Incendiile de păduri şi savane
(mereu mai frecvente în ultimii ani) adaugă efectelor negative
menţionate şi convecţii brutale, urmate de averse cu urmări
dezastruoase.
Măsurile de reţinere a unei cantităţi mai mari de căldură,
necesară unor culturi au redus albedoul şi astfel au mărit şi temperatura
aerului. Umbrirea culturilor tinere, reducând insolaţia excesivă
acţionează, de asemenea, asupra albedoului şi a temperaturii aerului,
dar în sens opus.
Crearea lacurilor artificiale, în scopuri hidroenergetice sau pentru
alimentarea cu apă a populaţiei, pentru irigaţii, agrement ş.a., produce
creşterea umidităţii aerului şi reducerea amplitudinii termice, moderând
astfel climatul local. Irigaţiile au aceleaşi efecte, remarcabile în ţinuturi
cu climat excesiv ( creşteri cu 6 – 10 % ale umidităţii relative, ca şi
temperaturi mai reduse ziua cu 50C– 60C şi mai mari noaptea cu
aceeaşi valoare, ceea ce reduce amplitudinea termică diurnă cu 100C –
120C faţă de împrejurimi). În schimb, desecările, asanările determină
scăderea umidităţii şi a numărului de zile cu ceaţă, creşterea
amplitudinii termice diurne şi sezoniere, creşterea frecvenţei îngheţului,
în ansamblu, continentalizarea climei.

O sinteză a modificărilor antropice ale climatului local se


realizează în oraşe, unde creşterea numerică a populaţiei, explozia
spaţială a intravilanului, favorizată de evoluţia rapidă a mijloacelor de
Reţineţi !
transport, creşterea explozivă a numărului de autovehicule,
diversificarea funcţională accelerată au acţionat puternic asupra fiecărui
element climatic şi asupra ansamblului lor, creând tipul de climat urban.
Astfel, temperaturile medii anuale din multe oraşe le depăşesc cu
l,50 – 20 C pe cele din ariile înconjurătoare datorită, în primul rând,
emanaţiilor de căldură din surse industriale, din transporturi şi din
termoficare. Se adaugă faptul că oraşul – aglomerare de clădiri şi artere
de circulaţie asfaltate sau pietruite („deşert de piatră” sau „rocă
artificială impermeabilă”) – are capacitatea de a absorbi şi a reţine
Oraşul – spaţiu această cantitate de căldură produsă artificial. Căldură suplimentară
de sinteză a mai rezultă şi din diminuarea specific urbană a necesarului termic
influenţelor pentru evapotranspiraţie, dat fiind controlul asupra colectării şi evacuării
antropice apelor provenite din precipitaţii. În final, în mod frecvent, acest surplus
asupra climei. este foarte greu de îndepărtat, datorită unei cupole de pulberi şi fum.
Oraşul ajunge să funcţioneze ca o „insulă caldă” faţă de împrejurimi şi
ca urmare în atmosfera sa amplitudinile termice diurne – şi chiar anuale
– sunt mai reduse, îngheţurile mai rare (uneori cele nocturne din
sezoanele de tranziţie lipsesc), iar perioadele fără îngheţ pot fi cu 15 –
50 zile mai lungi.
Acest regim deosebit al temperaturii se repercutează asupra
dinamicii atmosferei locale, oraşele funcţionând continuu ca arii de
geneză ale unor puternice mişcări ascensionale, ceea ce antrenează
aporturi de aer mai rece şi – de regulă – mai pur, din ariile învecinate,
sub formă de briză. Efectele sale benefice sunt însă adesea diminuate
prin obstacolele reprezentate, în plan vertical de către cupola de

Proiectul pentru Învăţământul Rural 37


Geosistemul – Structură şi funcţionalitate

impurificare, iar în plan orizontal de către densitatea, masivitatea şi


profilul clădirilor, care barează unele culoare naturale de acces (aşa
cum sunt văile).
În ceea ce priveşte umiditatea atmosferei, oraşele se remarcă
printr-o frecvenţă deosebită a ceţurilor (dimineaţa şi în anotimpul rece),
mai mare cu 100 %, în medie, iarna şi cu 3% vara, faţă de împrejurimi.
Fenomenul se datorează, pe de o parte, unei mari cantităţi de nuclee
de condensare în atmosfera urbană , iar pe de alta, eliberării unei mari
cantităţi de vapori de apă din diferite procese industriale şi – în special
– din transporturile bazate pe exploatarea motoarelor cu ardere internă
(arderea unui litru de benzină eliberează în atmosferă 1 m3 vapori de
apă). Ca urmare, nebulozitatea este cu 5 – 10% mai mare decât cea a
atmosferei aşezărilor rurale. Faţă de aceste valori net mai mari ale
umidităţii absolute, umiditatea relativă este, în schimb, ceva mai
coborâtă (cu aproximativ 5%), datorită posibilităţilor mereu mai mari ale
atmosferei urbane de a primi umezeală, prin supraîncălzirea ei
permanentă şi prin ponderea infimă a infiltraţiei, redusă drastic prin
asigurarea scurgerii superficiale. Precipitaţiile înregistrează creşteri
comparative cu aproximativ 10%, convecţia puternică având o
contribuţie însemnată şi fiind deosebit de activă vara, în dupăamiezele
care urmează unor dimineţi foarte calde, când se produc averse însoţite
Deşi diversă ca frecvent de grindină.
formă,
poluarea
O serie de caracteristici ale aerului regiunilor dens populate şi
naturală a
utilizate intens de către societatea umană vădesc rolul deosebit al
aerului este
mult mai slabă acesteia în poluarea atmosferei. O multitudine de elemente şi
şi mai uşor de combinaţii chimice sub formă lichidă, solidă sau gazoasă sunt
neutralizat faţă introduse/eliberate în aer şi schimbă concentraţia componenţilor chimici
de cea naturali, sau devin componenţi noi, unii inerţi, alţii deosebit de reactivi.
antropică. Surselor naturale de poluare a aerului (eroziunea solului, vulcanismul,
descompunerea resturilor organice), din care ajung în atmosferă
pulberi, cenuşă, vapori de apă, gaze (dioxid de carbon, metan,
combinaţii ale sulfului, amoniac, mercaptani), polen, spori, societatea
modernă - prin activităţile ei tehnico-productive – le-a adăugat enorm de
Reţineţi ! multe surse artificiale, agresive atât sub aspectul toxicităţii, cât şi sub
cel al cantităţii, persistenţei şi posibilităţilor de răspândire ale poluanţilor
specifici.
Printre cele mai importante domenii de activitate (şi arii aferente
Pulberi, gaze acestora) producătoare de noxe se află industria, transporturile (şi căile
toxice, aerosoli de comunicaţie), instalaţiile de încălzire, agricultura (şi terenurile
lichizi cu efect agricole). Spre exemplu, industria t e r m o e n e r g e t i c ă se remarcă prin
agresiv provin emisiile de fum, care conţin particule nearse, cenuşă, gaze (oxid şi
direct sau dioxid de carbon, oxizi de azot şi de sulf, gudroane, compuşi ai clorului
indirect din şi ai fluorului, acizi organici, vapori de apă, radicali liberi).
toate tipurile Termoenergetica nucleară este, de asemenea, poluantă, întregul ciclu
de activitate al combustibilului fiind supus accidentelor şi având un potenţial de
umană, poluare radioactivă complexă, pe termen foarte lung şi pe spaţii foarte
schimbând mari (Fig.2). Industria siderurgică poluează aerul până la mare
compoziţia şi distanţă, cu substanţe provenite din prelucrarea minereurilor de fier şi a
comportament cărbunilor. Se răspândesc astfel pulberi de cărbune, cenuşă, praf de
ul chimic şi minereu, gaze (oxid de carbon, dioxid de sulf, hidrogen sulfurat) etc.,
fizic al aerului. fenoli, compuşi ai arsenului, ai fluorului (din fluorura de calciu folosită ca

38 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Geosistemul – Structură şi funcţionalitate

fondant), gudroane, hidrocarburi aromatice. Metalurgia neferoasă emite


particule de aluminiu, magneziu, beriliu, plumb, zinc, cositor, mercur,
nichel etc. şi compuşi ai acestora, sub formă de gaze sau pulberi.
Deosebit de periculoase sunt emisiile slab aglutinante (plumb) sau cele
uşor volatile (mercur, care emite vapori la temperaturi obişnuite – 200C -
220C ). Industria aluminiului elimină acid fluorhidric şi fluoruri, rezultate
din prelucrarea criolitului. În plus, majoritatea materiilor prime utilizate în
metalurgia neferoaselor fiind sulfuri, se elimină o mare cantitate de oxizi
de sulf. Industria chimică se distinge printr-o mare diversitate a
poluanţilor, prin predominarea fazei gazoase şi prin discontinuitatea
emisiilor (evacuări momentane masive, avarii etc.). Cantitativ, domină
emisiile de compuşi ai sulfului (dioxid şi trioxid de sulf, hidrogen sulfurat,
sulfură de carbon, acid sulfuric), implicaţi - ca şi cei proveniţi din
metalurgia neferoaselor – în acidifierea precipitaţiilor; urmează compuşii
azotului, dioxidul de azot constituind unul dintre cei mai de seamă
componenţi ai smogului fotochimic. Sub influenţa radiaţiei solare
ionizante se disociază în oxid de azot şi oxigen atomic, regrupat rapid
în ozon şi în produşi de oxidare ai hidrogenului şi carbonului. Se
formează astfel formaldehidă, la rândul ei foarte toxică. De asemenea
sunt difuzaţi în atmosferă mercaptan, clor şi compuşi ai săi (cu impact
masiv asupra ozonului în stratosferă), solvenţi organici (hidrocarburi
aromatice, compuşi halogenaţi ai hidrocarburilor, alcooli, eteri, cetone),
fenoli (rezultaţi din distilarea gudroanelor şi a cărbunelui). Se mai
elimină, în proporţii mai reduse, cenuşă, funingine, compuşi ai
plumbului, coloranţi, pesticide, îngrăşăminte. Industria materialelor de
construcţie elimină poluanţi specifici (ciment, var, cărămidă, gips, nisip,
argilă), sub formă de pulberi inerte (dar care absorb o bună parte din
cantitatea de radiaţie solară şi constituie nuclee de condensare),
precum şi o serie de produşi toxici rezultaţi din arderea combustibililor şi
din reziduurile industriale adăugate (magneziu, crom ş.a.). Mijloacele de
transport sunt răspunzătoare pentru producerea unor importante
cantităţi de fum, cenuşă, oxizi de carbon şi de azot, dioxid de sulf.
Motoarele cu combustie internă elimină produşi de ardere incompletă
sub formă de particule solide şi gaze (printre care substanţe organice şi
anorganice cancerigene), în cantităţi direct proporţionale cu ponderea
impurităţilor în combustibilii utilizaţi; combustia benzinei etilate produce
şi plumb. Instalaţiile de încălzire elimină fum, cenuşă, gaze de ardere
incompletă (oxid de carbon, hidrocarburi), iar pe seama impurităţilor din
combustibili se formează şi se elimină dioxid de sulf, hidrogen sulfurat
Chiar sub etc.
C.M.A.
complexul Din agricultură ajung în aer pesticide, îngrăşăminte chimice,
atmosferic gaze de fermentaţie, poluanţi rezultaţi din utilizarea maşinilor agricole,
poluat este pulberi inerte.
agresiv,
deoarece În urma introducerii tuturor acestor elemente şi combinaţii
organismele chimice străine, adesea puternic reactive (şi sinergice), capabile să
vii trebuie să
producă substanţe noi, adesea mai toxice decât poluanţii primari, în
suporte
atmosferă se declanşează o gamă largă de reacţii atipice, compoziţia
simultan toţi
poluanţii
sa îndepărtându-se mereu mai mult de habitusul normal, favorabil vieţii.
prezenţi în Oricât de mici ar fi concentraţiile maxime admise (C.M.A.) prin lege
aer. pentru fiecare dintre poluanţii cunoscuţi, ei au totuşi un impact clar

Proiectul pentru Învăţământul Rural 39


Geosistemul – Structură şi funcţionalitate

asupra oricărei forme de viaţă şi majoritatea acestor forme


nu pot să metabolizeze integral şi fără sechele agresorii
chimici. În plus, chiar dacă fiecare poluant rămâne în aer
sub valoarea-limită admisă, prezenţa tuturor este nocivă,
pentru că sunt suportaţi în acelaşi timp, de către unul şi
acelaşi receptor (organismul viu) şi pentru că în mod
frecvent ei interacţionează, producând sinergismele de
impurificare menţionate.
Volumul efectiv de apă, distribuţia sa spaţială,
regimul hidric terestru sunt supuse şi – concomitent –
influenţează atât scoarţa terestră, cât şi atmosfera, în toate
manifestările acestora.

În seria de interacţiuni interne din sistem, împreună


cu elementele menţionate, dar şi cu altele, din celelalte
sisteme, hidrosfera realizează un alt component al
sistemului abiotic, relieful. În geneza acestuia apa se
implică atât de puternic, încât în cea mai obiectivă dintre
clasificările reliefului – cea genetică - importante categorii
de relief se definesc în funcţie de rolul apei, în diferitele ei
stări fizice; relief fluvial, glaciar, marin şi lacustru, deluvial.
Mai mult, în toate regiunile uscatului în care clima permite
prezenţa apei, ritmul şi amploarea multor procese
geomorfologice actuale sunt dictate de apă (eroziunea şi
acumularea fluvială, exaraţia şi acumularea glaciară,
modelarea periglaciară, abraziunea şi acumularea marină
şi lacustră, deplasările de teren umede, eroziunea
torenţială şi acumularea proluvială şi coluvială). De
Contaminarea radioactivă. asemenea, evoluţia spaţială şi durata complexelor
Cernobîl (25.04.1986)
Fig. 2.
morfologice se supun controlului tectonic şi climatic într-o
foarte mare măsură prin intermediul apei.
La rândul său, relieful, deşi creaţie a unui complex
de factori genetici între care apa se află adesea pe primul loc, în
Relieful – manifestare sistemică acţionează puternic asupra apei. În mod direct,
suport al morfologia terestră oferă apei condiţii de cantonament (în cuvete de
apelor de dimensiunile cele mai diferite, de la padine la marile bazine oceanice) şi
suprafaţă şi de scurgere, direcţionând-o în lungul ogaşelor, ravenelor, canalelor
factor de torenţiale şi văilor. Importante caracteristici ale scurgerii apei sunt
influenţă influenţate puternic de forma şi dimensiunile văilor: spre exemplu,
puternică niveluri (care ating cote ridicate pe tronsoanele înguste şi se reduc în
asupra apelor sectoarele largi) şi viteze (care se moderează pe măsura diminuării
subterane. pantei profilului longitudinal de talveg). De asemenea, prin înclinarea
sa, relieful dimensionează cota infiltraţiei şi deci alimentarea apelor
subterane cărora, la nivelul freatic, împreună cu structura geologică, le
poate controla direcţia şi viteza scurgerii.

În geneza solului, apa intervine cu acţiuni fizice şi chimice, încă


din faza formării scoarţei de alterare, care va constitui materialul
parental. În continuarea proceselor pedogenetice, ca şi în evoluţia
ulterioară a solului format, apa se implică mereu, cu oscilaţii cantitative
şi efecte calitative modulate atât pe cale naturală (climatică), cât şi
artificială. Astfel ea are un impact specific asupra caracteristicilor

40 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Geosistemul – Structură şi funcţionalitate

solului, asupra potenţialului său productiv, vulnerabilităţii sale. În plus,


componenta organică a solului depinzând în mod vital de apă, aceasta
reapare şi la nivel bio-pedologic. Chiar dacă o bună parte din materialul
organic al solului se implică în pedogeneză sub formă pasivă, apa
fusese element constitutiv al său şi rămâne mediul solvent şi
transportor al substanţei (materiei) fizico-bio-chimice. Reiese astfel că
majoritatea proprietăţilor solului, inclusiv fertilitatea, sunt marcate de
circuitul, bilanţul şi regimul apei în sol, realizându-se numai în prezenţa
şi cu participarea acesteia. Variabilitatea spaţială a pedogenezei şi a
învelişului de sol se datorează, în mare măsură, efectelor hidrice ale
climatului.
Fără a egala importanţa apei pentru sol, acesta constituie totuşi
prima etapă (primul nivel) în infiltraţie, influenţând viteza procesului şi
chimismul apelor respective, ca şi raportul ponderal scurgere-infiltraţie.
În sensul acesta, sunt cunoscute marile diferenţe ale capacităţii filtrante
a solurilor grele, cu textură fină, faţă de cele uşoare şi afânate,
definindu-se astfel participarea solului la alimentarea şi regimul
Reţineţi ! oscilaţiilor verticale ale apelor freatice. De asemenea, prin culoare şi
deci prin capacitatea de absorbţie calorică se implică în evaporarea
apei libere.

În seria de interacţiuni externe, pentru întreaga lume vie apa este


condiţie vitală, element de constituţie şi care asigură fiziologic orice
formă de viaţă vegetală şi animală. În funcţie de prezenţa precară,
moderată sau excesivă a apei, asociaţiile vii se distribuie spaţial,
durează şi se structurează diferit. Aşa după cum demonstrează toate
ştiinţele dedicate vieţii, singură sau în complex cu alte componente şi
relaţii interactive din geosistem, apa echivalează cu existenţa vieţii iar
absenţa ei, cu stingerea vieţii şi trecerea în mineral. În acelaşi fel
biogeografia analizează şi explică biodiversitatea şi variabilitatea
spaţială a structurii diferitelor asociaţii de vieţuitoare şi prin prisma
prezenţei şi rolului apei în existenţa acestora. Ecosistemele acvatice
exprimă în cel mai înalt grad dependenţa biocenozelor respective de
apă, ansamblul vieţuitoarelor trăind în măsura şi sub formele permise
de volumul şi proprietăţile fizice, chimice, biologice ale apelor.
Variabilitatea termică spaţială a apelor a determinat stenotermii
specifice, diferenţiind net, spre exemplu, biocenozele mărilor şi apelor
de suprafaţă tropicale de cele ale apelor temperate şi subpolare,
organismele respective prezentând adaptări morfo-fiziologice specifice.
Există bacterii care îşi realizează sinteza proteinică la un optimum
termic de +70o C (Thermus aquaticus), crustacei mari care trăiesc lângă
izvoare submarine cu temperaturi de +300o-400o C, foarte mulţi peşti şi
amfibieni care se dezvoltă normal la temperaturi accentuat negative.
Adaptări Pinguinii imperiali, adaptaţi unor temperaturi ale aerului de -70o C, îşi
specifice ale găsesc cu uşurinţă hrana zilnică în ape de asemenea foarte reci. Mii de
organismelor trasee migratorii diurne/nocturne se intersectează în palierul batimetric
vii la 0-100 m, în relaţie cu nişa temporală specifică, optimă din punct de
temperatura, vedere nutritiv, impusă direct de iluminare şi de temperatură. Aceleaşi
compoziţia
dependenţe complexe de apă au determinat adaptările şi asocierile
chimică şi
care evidenţiază, spre exemplu, zăvoaiele de sălcii şi anini, numai pe
presiunea
diferită a
maluri şi în apropierea lor, deosebite de asociaţiile hidrofile cu stânjenei
apelor.
Proiectul pentru Învăţământul Rural 41
Geosistemul – Structură şi funcţionalitate

de baltă, care au rădăcinile parţial în apă şi cu atât mai mult de plaurul


cu nuferi şi săgeata-apei, ale căror organe rămân integral în apă.
Compoziţia chimică a diferitelor categorii de ape are, de
asemenea, o însemnătate deosebită în biotop. Ca şi în situaţiile
precedente, adaptările sunt argumente clare. Organismele oligohaline
nu pot trăi decât în ape dulci, la concentraţii maxime de 5 ‰; cele
polisaline sunt adaptate la cantităţi de săruri solvite în proporţie de 18-
41 ‰, iar cele hipersaline trăiesc la concentraţii de peste 41 ‰ (300
g/l), crustaceul Artemia salina deţinând recordul de a se fi adaptat la o
concentraţie de săruri de 340 g/l. O situaţie deosebită este aceea a
organismelor mezosaline, adaptate la viaţa în ape salmastre (la
concentraţii de 5-18 ‰). Poziţional, ele se află cel mai frecvent în
condiţii de contact ale hidrosistemelor continentale cu cele marine;
mobilitatea acestor contacte a indus un palier de toleranţă mult mai
mare organismelor respective şi a întreţinut o mobilitate adaptativă
deosebită a lor).
Efecte morfologice ale presiunii apei se regăsesc în aplatizarea
corpului unor animale marine (spre exemplu peştii bentonici ş.a), în
Influenţa timp ce unele convergenţe demonstrează adaptarea de ansamblu la un
directă a mod de viaţă poate iniţial nespecific (convergenţa delfini-peşti).
plantelor Seria formelor de influenţă ale apei asupra organismelor vii şi
asupra biocenozelor este enormă, unele dintre ele fiind mai simple şi directe,
temperaturii altele extrem de fine (spre exemplu, circulaţia apei în plantele
şi arborescente a specializat celulele de lemn) ş.a.m.d.
transparenţei
apelor,
Interactiv, comunităţile vii pot influenţa, adesea puternic,
asupra
cantităţii de caracteristicile fizice, chimice şi biologice ale apelor, ca şi procese care
oxigen determină aceste caracteristici: spre exemplu, temperatura şi
disponibil. transparenţa apelor de suprafaţă, continentale şi oceanice, chimismul
lor, alimentarea apelor continentale (fie indirect, acţionând asupra
cantităţii şi regimului precipitaţiilor în bazinele hidrografice, fie direct,
prin ritmul şi ponderea impuse infiltraţiei în ape freatice). Spre exemplu,
acumularea unor cantităţi mari de biomasă în stratele superficiale de
apă reduce sensibil cantitatea de lumină ajunsă în stratele următoare,
structura acestei lumini şi disponibilul termic şi de oxigen din apă pentru
alte procese fizice, chimice sau biologice; procesele de descompunere
organică diferenţiază mult distribuţia verticală a temperaturii apelor etc.
Omul depinde Rolul termo-pluvio-regulator al formaţiunilor vegetale, în special al celor
în mod vital de forestiere, are efecte şi asupra mărimii alimentării apelor, structurii şi
apă, iar regimului acesteia, caracteristicilor scurgerii. De asemenea, specificul
volumele de arborescent, arbustiv sau ierbos al formaţiunilor vegetale se implică în
apă disponibile echilibrul apelor infiltrate şi al celor care se scurg la suprafaţă, reţinând
pentru irigaţii, apă în coronamente, în sistemele foliare, pe trunchiuri ş.a., temporizând
viiturile şi contactul cu solul, consumând apă din sol şi metabolizând apă prin
inundaţiile evapotranspiraţie.
condiţionează
randamentele
Repartiţia, volumul, caracteristicile fizice, chimice, biologice,
agricole şi
dinamice ale întregului înveliş de apă al Pământului, distribuit în oceane
astfel
cantitatea de
şi pe continente, constituie coordonate de însemnătate vitală pentru om
substanţă şi premise favorabile sau restrictive pentru majoritatea activităţilor sale.
alimentară. Apa, percepută în modul cel mai frecvent sub forma sa lichidă, face
parte din structura de rezistenţă a sistemului social - economic.

42 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Geosistemul – Structură şi funcţionalitate

Biologic, viaţa umană – ca orice formă de viaţă – nu este posibilă fără


apă. De asemenea, dincolo de rolul ei vital direct, este strict necesară
altor vieţuitoare, implicate în lanţul alimentar al omului, sau care îi
furnizează materiale specifice, utile pentru îmbrăcăminte, încălţăminte
şi adăpost. În sensul acesta, marile resurse de hrană din ape au un rol
extrem de important în structura actuală şi de perspectivă a consumului
alimentar, iar firele şi fibrele textile naturale, pielea, lemnul au avut o
însemnătate deosebită pentru om şi revin într-un ritm mereu mai rapid
în interesul social-economic general.
În sfera activităţilor productive, apa a permis, în primul rând,
practicarea agriculturii, realizarea unor cantităţi suplimentare de
substanţă alimentară în sisteme de culturi duble, precum şi
diversificarea culturilor, chiar în regiunile sau în sezoanele vitregite
climatic. Aceleaşi efecte benefice sunt asigurate de aportul suplimentar
de apă şi în regiunile agricole temperate afectate de secetă. În schimb,
oscilaţiile extreme ale regimului hidrologic provoacă pagube imense (în
Dependenţa general invers proporţionale cu nivelul tehnic al structurilor respective),
industriei de dezorganizând sau întrerupând irigaţiile, ori distrugând culturile prin
apă; inundaţii, care pot acoperi cu apă uneori mii de km2.
potabilizarea Apa condiţionează/motivează puternic şi activitatea industrială.
şi distribuţia Diferite ramuri încorporează apă în produsele finite, utilizează apă în
de anvergură diferite etape ale prelucrării materiilor prime, extrag materii prime din
industrială a compoziţia chimică a apei, colectează apă din surse naturale, îi asigură
apei; potabilitatea şi o distribuie prin reţele utilitare, recuperează forţa apelor
caracterul şi o convertesc în alte forme de energie. Industria modernă tinde să
determinant devină un consumator din ce în ce mai mare şi mai exigent de apă,
al apei pentru cantitatea şi calitatea apei necesare fiind factori importanţi de
transporturile diferenţiere structurală şi distribuţie spaţială a unităţilor de producţie. Cu
navale. această dependenţă faţă de apă, zonele care au profil industrial bogat,
diversificat, pot epuiza resursele locale, fiind nevoite să apeleze la
surse din ce în ce mai îndepărtate.
Deşi organizarea şi desfăşurarea oricăror servicii presupune
folosirea apei, sub diferite forme, cele mai puternic marcate de apă sunt
transporturile. Extrem de rentabile sub aspectul tonajelor şi deci al
costurilor, atât cele maritime cât şi cele navale de pe reţeaua
continentală deţin o pondere însemnată în vehicularea materiilor prime,
a produselor, în deplasarea persoanelor şi în diversificarea profilului
funcţional al aşezărilor-porturi, acolo unde se face trecerea de la
transporturile continentale la cele maritime. Astfel, ele depind în mod
decisiv de dinamica apelor marine, de regimul nivelurilor şi debitelor
râurilor, de regimul de îngheţ al ambelor categorii de ape, de
adâncimea apei în golfurile amenajate portuar, de existenţa strâmtorilor.
Alături de celelalte elemente din sistem, împreună cu ele şi cu
biocenozele specifice, apele continentale şi cele marine, în special în
zonele litorale, constituie o parte însemnată a potenţialului turistic
Apa – natural.
element Pe sensul invers al interacţiunii, deşi prezenţa umană în sistem
excepţional este incomparabil mai recentă faţă de celelalte elemente naturale, omul
al a avut de multă vreme şi şi-a amplificat considerabil capacitatea de a se
potenţialului implica transformant în existenţa apei. Deşi prin masă şi volum
turistic societatea umană este neînsemnată faţă de învelişul de apă al
natural.
Pământului şi parteneriatul interactiv pare exclus, ea a desfăşurat
Proiectul pentru Învăţământul Rural 43
Geosistemul – Structură şi funcţionalitate

acţiuni importante asupra apelor, chiar asupra Oceanului, modificând


linii de ţărm şi adâncind şelful în apropierea ţărmului.
Mai accesibile prin poziţie şi dimensiuni, apele continentale au
suportat intervenţiile şi modificările cele mai ample. Reţeaua
hidrografică continentală a fost supusă regularizării, a fost canalizată,
Reţineţi ! uneori decapitată, s-au corectat meandre, s-au adâncit albii prin
dragare şi îndiguire. Mari modificări au fost introduse în morfologia
văilor şi în bilanţul hidrologic prin construirea barajelor şi amenajarea
acumulărilor pe râuri. Au fost create noi cursuri de apă, s-au construit
canale de navigaţie şi de irigaţie, prelungindu-se şi îndesindu-se
artificial reţeaua hidrografică continentală. Lacuri naturale au fost
drenate pentru obţinerea unor terenuri agricole sau pentru exploatarea
unor substanţe minerale, iar apele altora s-au scurs în galerii de mine.
În schimb, suprafaţa şi volumul unor lacuri naturale au fost mărite, ca
urmare a amenajărilor hidroenergetice; alte lacuri au fost create prin
acest tip de amenajări. Suprafeţe importante de mlaştini au fost drenate
şi terenurile rezultate au fost ulterior populate şi cultivate agricol. În
ceea ce priveşte apele subterane, nivelul cel mai sensibil la acţiuni
umane este, fără îndoială, cel freatic. Asanările, drenajul şi consumul
au coborât nivelul acestor ape, la fel ca şi controlul urban al apelor de
suprafaţă; irigaţiile în schimb, ca şi avariile, sau slaba întreţinere a
reţelelor urbane de apă şi canalizare înalţă nivelul freatic. Apele de
adâncime, mai greu accesibile, au fost şi rămân mai puţin influenţate de
activităţi umane. Consumul din acvifere fosile, ca şi supra-consumul din
freatic, în condiţii climatice aride, determină însă epuizarea lor treptată
sau reducerea drastică a volumului.
În sinteză, rolul societăţii umane în circuitul interactiv al apei se
manifestă sub aspect cantitativ prin consum şi redistribuiri, iar sub
aspect calitativ prin modificări ale parametrilor fizici, chimici, biologici şi
dinamici. Este demult o realitate care se acutizează degradarea
calităţilor apei, realizată cu mare eficienţă atât în domeniul marin şi
oceanic, cât şi în cel continental. Fenomenul este foarte răspândit şi
aproape la fel de transmisibil ca şi în cazul aerului.
Deşi degradări ale apei (modificări nefavorabile omului şi
Poluarea biocenozelor preexistente) se produc şi pe cale naturală (se cunosc
naturală a apei efectele inundaţiilor, ale vulcanismului, ale descompunerii în etape a
– remediabilă materiei organice etc.), acestea au avut şi continuă să aibă efecte mult
prin mai puţin dure în geosistem. Oricum, în ceea ce le priveşte,
autoepurare. mecanismele de autoreglare funcţionează mai eficient, iar durata
efectelor respective poate fi astfel mai redusă.
Cele mai ample, mai diversificate şi mai greu remediabile (uneori
ireversibile) sunt formele de degradare/poluare produse pe cale
Poluarea artificială. Ca urmare a activităţilor agricole, pesticide, îngrăşăminte
apei prin (chimice sau organice), ape uzate din zootehnie, din laboratoarele de
activităţi cercetare şi din staţiunile experimentale, carburanţi şi uleiuri de la
zootehnice, exploatarea maşinilor şi utilajelor agricole ajung nu numai în apele de
prin cultura suprafaţă, ci şi în cele freatice. În cadrul acestui sector de activitate cu
mecanizată capacitate poluantă o atenţie deosebită se concentrează astăzi asupra
şi chimizată toxicităţii unor anumite ape reziduale din zootehnie, ca şi asupra
a plantelor. remanenţelor din stocaje de dejecţii în sistem umed/uscat, chiar după
dezafectarea unor unităţi productive.

44 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Geosistemul – Structură şi funcţionalitate

Prelucrarea industrială a materiilor prime agricole este, de


asemenea, foarte poluantă. Volume imense de apă, consumate de la
Industria – sacrificarea animalelor şi până la igienizarea spaţiilor de desfacere ale
poluant produselor, pot atinge o încărcare biologică de ordinul milioanelor de
masiv al microorganisme pe unitatea de volum de apă uzată, multe dintre ele
tuturor fiind patogene. În acelaşi fel, apele reziduale rezultate din procesarea
categoriilor altor materii prime agricole (lapte, legume, fructe, unele plante tehnice)
de ape. devin excelente medii de cultură pentru alte microorganisme
dăunătoare. Alte ramuri industriale au, de asemenea, impact negativ
asupra calităţii apei: industria celulozei şi hârtiei are o deosebită
capacitate poluantă, unităţile de mărime medie poluând volume
comparabile cu cele uzate în oraşe de 600.000 locuitori; industria
siderurgică elimină ape de răcire care conţin particule de minereu, de
cărbune, oxizi metalici; industria chimică introduce în ape compuşi de
Apele uzate toxicitate maximă: fenoli, cianuri, compuşi ai cadmiului, plumbului,
urbane – mercurului, detergenţi, hidrocarburi (aglomerări de spumă şi pelicule
poluanţi care împiedică oxigenarea apei şi modifică structura luminii care
periculoşi ai pătrunde în apă; pe seama reziduurilor cu amoniac şi surplus termic
tuturor proliferează alge care se aglomerează în strate izolante, amplificând
categoriilor efectele menţionate).
de ape
continentale Tot în cursurile naturale şi în apele freatice pătrund şi apele
uzate urbane, frecvent neepurate sau incomplet epurate şi conţinând
şi ai mărilor.
cele mai variate tipuri de poluanţi, solviţi, aflaţi în suspensie şi târâţi
apoi sau sedimentaţi în talveguri ori pe fundul lacurilor, unii dintre ei
dintre ei fiind radioactivi sau purtând o încărcare biologică patogenă.

Apele reziduale urbane, cele din agricultură şi deversările de ape


industriale neepurate sunt agresorii principali şi pentru mări (44% din
poluarea produsă de toate categoriile de surse implicate). Uneori până
departe în larg, până la adâncimi destul de mari şi în lungul mai multor
kilometri de plajă, nivelul de poluare este atât de ridicat încât accesul
pentru agrement este interzis iar viaţa marină a dispărut. Deversările cu
un conţinut ridicat de metale toxice au provocat boli foarte periculoase:
itai-itai (datorată cadmiului), minamata (datorată mercurului), plumbemii
grave ş.a. Aceste deversări acoperă 10% din poluarea marină totală. O
pondere însemnată a poluării cu substanţe chimice a mării revine însă
emisiilor de gaze de pe uscat (33%). Fără a fi mai puţin periculos ca tip
de poluare, dar deţinând o pondere mai redusă în structura celei totale
(12%), transportul maritim generează scurgeri accidentale, în special de
hidrocarburi, dar şi de deşeuri toxice ş.a. Diferite deversări practicate
deliberat în ocean, de pe nave, deţin 10% din poluarea totală, iar
mineritului marin şi forajelor pentru petrol şi gaze le revine aproximativ
1%. Ca şi în cazul aerului, o cumplită formă de degradare se realizează
Contaminarea prin contaminare radioactivă: experimente, deversări clandestine,
radioactivă a îngroparea deşeurilor radioactive, sabordarea unor submersibile
apelor şi nucleare au introdus în mări cantităţi încă insuficient cunoscute de
acumularea radionuclizi, identificaţi în lanţuri trofice în care, prin bio-stocaj, s-a ajuns
radioizotopilor la concentraţii care le depăşesc de mii de ori pe cele specifice
în lanţuri ecosistemelor respective. Procesul de bio-acumulare continuă însă, iar
trofice. contaminarea va rămâne o permanenţă, dată fiind longevitatea – uneori
de ordinul milioanelor de ani – a multor radionuclizi. Sunt semnalate

Proiectul pentru Învăţământul Rural 45


Geosistemul – Structură şi funcţionalitate

deja de mult timp, ca foarte murdare, apele Balticii, ale Caspicii, Mării
Albe ş.a. Este considerată bolnavă întreaga Mediterană europeană.
Liga Italiană a Mediului semnala, încă de acum 20 de ani, poluarea
extremă a apelor litorale ale multor staţiuni spaniole, franceze, italiene,
greceşti, turceşti, libaneze, tunisiene ş.a. De asemenea, aprecia că în
apele litorale se deversează anual 430 Md tone ape reziduale menajere
şi industriale conţinând cantităţi enorme de plumb, cadmiu, fosfaţi,
azotaţi, fenoli, pesticide, germeni patogeni.
Între numărul şi densitatea populaţiei din aria litorală/riverană, pe
de o parte şi amploarea fenomenului de poluare, pe de alta, există o
relaţie directă : cu o populaţie de zece ori mai densă în bazinul său
hidrografic, Rinul preia şi obligă la neutralizarea unei cantităţi de 10 ori
mai mare de poluanţi decât Mississippi, deşi acesta are un bazin mult
mai mare. Relaţia menţionată este foarte elocventă în cazul
Mediteranei: din cei aproximativ 500.000.000 locuitori ai statelor
riverane, aproape o jumătate trăiesc pe litoral şi peste 85% din canalele
celor 120 de oraşe riverane mari debuşează fără epurare prealabilă în
mare, ale cărei ape se înnoiesc prin aportul peste Gibraltar abia o dată
la 80 ani.
Relieful este un element derivat în sistemul abiotic, provenind
din interacţiuni interne şi externe ale acestui sistem. Astfel, pe lângă
efectele morfogenetice menţionate ale acţiunilor aerului şi apei asupra
substratului geologic, gradul şi tipul de acoperire cu vegetaţie au un rol
deosebit de important în formarea unor categorii genetice de relief,
precum şi în conturarea unor caracteristici cantitative şi calitative ale
acestora. De asemenea, prin prezenţa, structura, continuitatea şi durata
lor, asociaţiile vegetale atenuează, stopează ori nici nu permit
instalarea şi desfăşurarea unor procese geomorfologice, conservând un
ritm moderat de evoluţie a reliefului. În sensul acesta, pădurile şi
pajiştile, plantele de cultură perene şi chiar cele anuale constituie etape
Rolul şi forme de temporizare şi diminuare a cantităţii de apă care ajunge pe
morfogenetic sol şi îl străbate, echilibrând raportul scurgere/infiltraţie şi atenuând
al asociaţiilor astfel acţiunea factorului activ al ablaţiei, ravenării, deplasărilor de teren
vegetale şi umede – procese care generează forme de relief sau modifică relieful
implicarea lor preexistent.
în procesele Evident, absenţa (naturală sau impusă) a vegetaţiei schimbă
geomorfolo- datele interacţiunilor morfogenetice; relieful format prin acţiunea
gice actuale. agenţilor externi se va încadra în alte categorii, procesele de versant se
vor amplifica, ritmul lor va fi mai rapid, raporturile între eroziune şi
sedimentare în albiile râurilor se vor desfăşura în secvenţe mai scurte
etc. Eficienţa modelării externe va fi potenţată, în continuare, de
complexele morfologice rezultate din această etapă de evoluţie,
neprotejată de vegetaţie şi percepută de societatea umană ca etapă de
degradare a ambianţei naturale, cu efecte negative în întregul
geosistem.
Despădurirea, desţelenirea şi instalarea culturilor au avut efecte
morfodinamice şi morfogenetice diferenţiate dar în esenţă tot negative,
deoarece protecţia oferită de plantele cultivate a fost, de regulă,
discontinuă, atât în spaţiu cât şi în timp iar drumurile neamenajate de
exploatare – spaţii permanent neprotejate – au devenit adesea forme
de relief noi (un fel de canale torenţiale artificiale), cu un mare potenţial
stimulativ pentru procese de ravenare.
46 Proiectul pentru Învăţământul Rural
Geosistemul – Structură şi funcţionalitate

În geneza şi evoluţia reliefului se conturează astfel clar influenţa


exercitată de elementele unui alt sistem, cel social-economic. Trăind şi
desfăşurând activităţi specifice pe arii din ce în ce mai largi, omul a fost
Reţineţi !
şi este capabil de modificări apreciabile (la început involuntare, apoi
deliberate şi uneori nerecunoscute) ale unor ţinuturi întinse. Locuirea a
impus modificări ale reliefului local, până la crearea unor peisaje tipice.
Astfel, în zonele mlăştinoase au fost clădite movile antropice, în stepele
ponto-central-asiatice tumulii sau curganele (gorganele) au fost înălţate
ca morminte, puncte de observaţie, sau având rol hotarnic. O altă
categorie de aşezări, trogloditice, au perforat relieful preexistent cu
Locuirea microexcavaţii în rocă (în gresii, gipsuri, loess). Au mai fost excavate şi
rurală şi galerii de refugiu (în cretă), unele lungi de zeci de km, folosite şi pentru
urbană, adăpostirea animalelor, azi utilizate ca depozite pentru învechirea
amenajările vinurilor.
pentru Deosebit de puternice sunt modificările reliefului în cadrul
comunicaţii – aşezărilor urbane, uneori intensitatea lor depăşind-o pe cea a unor
factori procese naturale, ca eroziunea fluvială sau deflaţia. Spre exemplu,
transformanţi acumularea dărâmăturilor unor oraşe vechi(antice) sau moderne (ca
puternici ai urmare a celui de al doilea război mondial) a creat movile sau straturi
reliefului. de grosimi impresionante (la Troia, 17 m, la Berlin, 20 m). În urma unor
lucrări subterane în marile oraşe(pentru depozite, canalizări şi
alimentare cu apă, cabluri, metro, exploatarea unor roci de construcţie –
gips, nisip etc.) s-au creat forme de relief negative, pe suprafeţe întinse,
care ulterior au periclitat unele construcţii. De asemenea, microrelieful
preexistent a fost adesea nivelat, în vederea construcţiilor, a reţelei
stradale şi, mai ales a construirii aeroporturilor, ori s-a practicat
extinderea terenului ferm pe seama mării.
Ca urmare a lucrărilor agricole, relieful a fost modificat pe
suprafeţe mari, fie în mod direct, fie prin atenuarea, intensificarea sau
Amenajarea chiar declanşarea unor procese geomorfologice. Astfel, arăturile
fondului orientate pe linia de maximă înclinare a terenului au contribuit, în
funciar, vechime ca şi astăzi, la ravenare puternică şi în final la nivelarea
tehnicile reliefului, prin decopertarea sectoarelor înalte şi acumularea
agricole şi materialului erodat în văi şi depresiuni. Efecte încă mai vizibile au
transporturile produs lucrările de terasare, formele respective fiind create pentru
aferente au frânarea eroziunii liniare şi păstrarea apei. Ele sunt tipice pentru
creat forme de regiunile în care climatul arid al ţinuturilor de câmpie obligă agricultura
relief noi şi au să se desfăşoare în aria montană, mai umedă, ca şi în cele cu mari
impulsionat diferenţe sezoniere ale cantităţii de precipitaţii. În felul acesta, un sfert
ritmul şi din terenurile arabile ale Chinei sunt terasate, sistemul practicându-se
amploarea pe scară largă şi în Filipine, Djawa, în zona Mediteranei europene, în
proceselor America andină.
geomorfo-
logice. Exploatările miniere au introdus modificări de anvergură ale
reliefului. Exploatările la zi (în special pentru cărbune brun şi lignit, dar
şi pentru materiale de construcţie), au înscris în peisajul local excavaţii
uneori de peste 300 m adâncime, practicate pentru decaparea sterilului
acoperitor şi pentru recuperarea substanţei utile. După epuizarea
zăcămintelor, relieful acesta creat artificial a fost din nou modificat, prin
reumplerea parţială cu steril şi atenuarea proceselor geomorfologice
prin împădurire. Acelaşi tip de relief a fost creat de exploatările la zi ale
unor minereuri metalifere, argile, calcar, de sulf, şisturi bituminoase ş.a.
Proiectul pentru Învăţământul Rural 47
Geosistemul – Structură şi funcţionalitate

Forme de Multe excavaţii rămase în urma exploatărilor la zi s-au umplut ulterior cu


relief pozitive ape din precipitaţii, devenind lacuri artificiale. Exploatările în subteran
şi negative au generat depresiuni de tasare şi prăbuşire a plafoanelor minelor
create prin părăsite, foarte periculoase când procesul are caracter brusc şi se
exploatări de petrece în vecinătatea imediată a unor aşezări, cărora le poate distruge
substanţe construcţiile, drumurile şi alte reţele utilitare, iar prin modificarea
utile la zi şi în condiţiilor hidrogeologice le periclitează stabilitatea terenurilor, în
special pe cea a versanţilor. Cele mai mari depresiuni de acest tip s-au
subteran.
format pe seama salinelor, ca şi prin exploatări de petrol. Exploatările în
subteran creează, de asemenea, halde imense, cu atât mai mari cu cât
concentraţia de substanţă utilă în zăcământ este mai redusă. Sunt
tipice ţinuturile miniere cu halde din Ruhr, Pennsylvania, Anglia, Africa
de Sud, Europa Centrală ş.a.
Din necesitatea de protecţie faţă de procese geomorfologice
intense, spre exemplu abraziune agresivă, şi din necesitatea măririi
suprafeţei de teren ferm s-au construit (ca forme de relief noi) ţărmuri
artificiale, în special acolo unde cele naturale se retrag, fiind supuse
unor mişcări epirogenice negative, cu caracter permanent. În felul
Consolidarea acesta a fost stăvilită abradarea ţărmului Mării Nordului în Olanda,
falezelor, Anglia, nord-vestul Germaniei, ţărmul estic al Chinei, Japonia,
ţărmuri California. În Olanda aceste acţiuni au început încă din sec. al XIII-lea,
artificiale, astfel încât acum, ca forme de relief artificial, digurile principale
diguri etc. – însumează peste 2500 Km, iar câmpia litorală s-a extins cu peste 7.800
influenţe Km2. Chiar în sectoarele de ţărm înalt, forţa abraziunii a fost diminuată
antropice prin betonarea bazei falezelor. Alte modificări ale reliefului litoral s-au
asupra iniţiat în lungul ţărmurilor rectilinii, unde amenajarea porturilor era
reliefului handicapată de absenţa sinuozităţilor naturale. Acestea au fost suplinite
litoral. prin construcţia unor moluri, lungi uneori de sute de km. În alte situaţii,
şelful prea puţin adânc se excavează, din necesitatea asigurării
accesului navelor de mare tonaj în porturile de pe ţărmuri joase, lipsite
de protecţie naturală sau afectate de maree.
Organizarea şi practicarea transporturilor s-a soldat, de
asemenea, cu urmări vizibile asupra reliefului. Sub climate umede sau
cu sezoane suficient de umede drumurile naturale, orientate frecvent pe
linia de maximă înclinare a terenului au fost preluate de scurgerea de
suprafaţă şi transformate în debleuri (sau adevărate defilee, adânci de
80-90m, ca în loessul din China). Devenite impracticabile, ele sunt
translate de obicei la mică distanţă şi procesul se reia.
Modificări ale Drumurile moderne modifică în mod deliberat relieful,
reliefului şi schimbările fiind direct proporţionale ca amploare cu altitudinea, gradul
proceselor de înclinare, de fragmentare şi cu tehnica de construcţie. Deşi se
geomorfologic cunosc din perioada antică, şi dăinuiesc uneori până azi, drumurile
e prin integral construite (artificiale) devin frecvente abia din sec. al XVIII-lea.
construcţii de Tunelurile rutiere, feroviare şi de navigaţie, căile ferate, şoselele şi
drumuri, căi autostrăzile care împânzesc suprafaţa Pământului au necesitat
ferate, canale excavaţii şi rambleuri. Dacă se are în vedere numai proporţia tunelurilor
ş.a. se poate aprecia „îmbogăţirea” reliefului zonelor respective nu numai cu
aceste goluri subterane, ci şi cu numeroase forme pozitive, rezultate din
depozitarea materialului excavat. În plus, ca şi în cazul altor intervenţii
antropice asupra reliefului, construcţiile de drumuri, prin deschiderea
unor debleuri la baza versanţilor şi practicarea unui trafic frecvent greu

48 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Geosistemul – Structură şi funcţionalitate

şi permanent, deranjează adesea echilibrul versanţilor, antrenând sau


reactivând procese de deplasare în masă, uneori de mari proporţii.
Locuirea, practicarea agriculturii, activităţile industriale,
infrastructura de comunicaţie şi transporturile au impus şi o serie de
modificări, pe cale indirectă, a reliefului. Dintre acestea, cele mai
notabile, adesea cu aspect de degradare, au fost determinate de
despăduriri şi desţeleniri, care au modificat caracteristicile climatice şi
Reţineţi ! hidrologice locale şi chiar regionale în sensul continentalizării. Astfel,
creşterea amplitudinilor termice, intensificarea ploilor, excesivizarea
regimului scurgerii de suprafaţă ş.a. s-au repercutat asupra reliefului
preexistent şi asupra proceselor geomorfologice. Amplificarea
dezagregării mecanice, a prăbuşirilor şi rostogolirilor de materiale, a
eroziunii fluviale şi torenţiale, a eroziunii areolare, a alunecărilor de
teren ş.a. explică rata extrem de mare a creşterii deltelor şi câmpiilor
mlăştinoase în perioada modernă, în dauna versanţilor distruşi în
regiunile montane.
Conform capacităţii sale interactive, pe lângă influenţele
(menţionate) asupra scoarţei terestre, asupra aerului, vremii şi climei,
ca şi asupra apelor, relieful este şi un important factor pedogenetic.
Ţinând seama de participarea matricială a părţii superioare a litosferei
la formarea solului, pe de o parte şi de cea finalizantă a materialului
Relieful – organic, pe de alta, rolul reliefului nu are o motivaţie direct vizibilă. În
suport al realitate, însemnătatea sa este enormă şi se manifestă direct.
solului, În ordine, relieful este suportul imediat al solului, orice formă de
important factor material parental al acestuia fiind suportată de un complex morfologic,
pedogenetic de o formă sau de un element de formă de relief. În acelaşi timp, o
(prin seamă de caracteristici calitative şi cantitative ale reliefului, ca şi ale
condiţionare proceselor geomorfologice, sunt determinante pentru unele proprietăţi
climatică ale solului, nuanţează alte proprietăţi, grăbesc, atenuează sau
altitudinală, blochează pedogeneza şi evoluţia solului deja format. În sensul acesta,
morfometrică şi sub aspect morfogenetic, orice complex sau formă de relief de
morfodinamică acumulare este o premisă mult mai favorabilă solificării decât cele
a continuităţii rezultate din procese de eroziune, eficienţa pedogenetică a teraselor
pedogenezei. fluviale fiind, spre exemplu, net superioară celei a versanţilor. Sub
aspect morfodinamic, sectoarele de relief calme, stabile pe durate mari,
asigură aceeaşi stabilitate pedogenezei şi continuitate învelişului de sol,
aşa după cum probează solurile formate pe suprafeţe de nivelare, pe
Prin influenţe poduri interfluviale plane (sculpturale sau structurale) ş.a.
indirecte, Premisele morfometrice ale pedogenezei sunt, de asemenea
climatice, sau convingătoare. Fragmentarea verticală profundă, densitatea mare a
directe, prin reţelei de văi şi înclinarea puternică a terenului introduc în pedogeneză
tipul genetic, areale importante de versanţi, pe care scurgerea de suprafaţă
înclinare şi depăşeşte infiltraţia şi transportă masiv fracţiunea de material fin
fragmentare, erodat, iar dinamica apei din scoarţa de alterare este grăbită. Evident,
relieful relieful slab fragmentat şi înclinat are un comportament pedogenetic
influenţează opus. Maximele altitudinale cu rol biologic limitativ sunt şi limite
distribuţia pedogenetice, acelaşi rol avându-l şi declivităţile foarte mari, care
spaţială a activează puternic transportul gravitaţional al scoarţei de alterare.
vegetaţiei şi Temperatura solului, cel puţin în partea sa superioară, este strict
structura dependentă nu numai de insolaţia specifică, climato-zonală, ci şi de
ecosistemelor. efectele cuplului înclinare-expoziţie a reliefului. Întotdeauna combinaţiile

Proiectul pentru Învăţământul Rural 49


Geosistemul – Structură şi funcţionalitate

de înclinări slabe–orientări favorabile însoririi asigură un disponibil


termo-pedogenetic mult mai favorabil proceselor de evapotranspiraţie,
celor biochimice etc., prin comparaţie cu înclinările mari şi expoziţiile
favorabile umbririi. În detaliu, implicaţiile pedogenetice ale reliefului
evidenţiază forme de influenţă încă mai fin diferenţiate, asupra
însuşirilor mecanice ale solului, regimului său termic, hidric, dinamicii
poluanţilor etc.
Deşi relieful terestru actual este în mare parte mai recent în
geosistem decât comunităţile biologice şi chiar dacă el însuşi este o
rezultantă în sistemul abiotic, are totuşi o capacitate interactivă suficient
de puternică încât să influenţeze lume vie. Modalitatea de manifestare
este însă indirectă, influenţele sale fiind de natură morfoclimatică,
morfohidrologică şi morfopedologică. În felul acesta, prin altitudinea sa,
prin gradul de fragmentare şi de înclinare, ca şi prin orientarea
versanţilor, a culmilor şi a văilor, relieful diferenţiază în primul rând
climatul local.
Variabilitatea morfoclimatică se regăseşte apoi în distribuţia
etajată a vegetaţiei, grupată în asociaţii specifice fiecărui etaj climatic,
din ce în ce mai complexe şi mai termofile pe măsură ce altitudinea
scade (spre exemplu, începând din arii montane temperate, în
succesiunea altitudinală impusă de relief asociaţilor vegetale pajiştile
alpine cu ierburi mărunte din „golul de munte” vin în contact cu
tufărişurile subalpine sub care se află pădurile (de conifere, de
amestec, apoi de foioase), pentru ca ariile cele mai joase, de câmpie,
să fie domeniul unor pajişti şi tufărişuri stepice. Orientarea versanţilor
nuanţează, de asemenea, distribuţia etajată, fiecare fâşie vegetală
având limita superioară mai coborâtă pe versanţii umbriţi şi mai înaltă
pe cei însoriţi. Tot sub influenţa reliefului, vegetaţia se dispune uneori
invers prin raport cu distribuţia termo-verticală clasică. În cazul efectelor
morfoclimatice de inversiune termică, ecosisteme întregi se află la
altitudini atipice, mai confortabile sub aspect bioclimatic (spre exemplu,
făgete situate la altitudini mai mari decât molidişurile, în depresiuni
intramontane sau în văi montane adânci şi înguste).
Prin influenţa exercitată de înclinare şi orientare asupra
acumulării şi duratei stratului de zăpadă, asupra raportului scurgere-
infiltraţie, asupra continuităţii pedogenezei şi stabilităţii stratului de sol
format, ca şi prin variabilitatea raportului eroziune-
acumulare/sedimentare în albii, în lacuri şi în ape marine, relieful este
un element esenţial al ecotopului, condiţionând atât structura şi
distribuţia spaţială a formaţiunilor vegetale, cât şi capacitatea acestora
de a întreţine asociaţiile animale specifice. În final, se poate constata că
toate ecosistemele de pe Pământ, de uscat şi acvatice, poartă
amprenta puternică a reliefului.
În ceea ce priveşte societatea umană, pe lângă alte dependenţe
Favorabilitatea interactive în geosistem, ea fost obligată să ţină întotdeauna seama şi
morfologică de specificul reliefului. Gradul de umanizare şi nivelul valorificării unor
influenţează ţinuturi întinse au fost marcate de favorabilitatea sau de caracterul
puternic gradul restrictiv al complexelor morfologice. Chiar dacă de-a lungul timpului
de umanizare. progresul tehnic a diminuat rolul limitativ al reliefului, caracteristicile sale
(de la aspect şi dimensiuni, până la morfodinamica actuală)

50 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Geosistemul – Structură şi funcţionalitate

influenţează şi astăzi structura reţelei de aşezări, dispoziţia locuinţelor


în vatră, trama stradală, tipul de locuinţă ş.a.
Înclinarea terenului condiţionează diferite posibilităţi de utilizare
economică a lui: valorile mai mici de 2‰ sunt favorabile tuturor tipurilor
de construcţii, între 2‰ - 7‰ sunt necesare lucrări de asigurare a
scurgerii, peste 70‰ se impune evitarea construcţiilor grele, iar peste
120‰ nu mai sunt posibile decât construcţii mici şi uşoare; de
asemenea, înclinarea terenului determină accesibilitatea pentru
mecanizarea lucrărilor agricole: înclinarea de 7o este valoarea-limită
pentru introducerea combinelor şi provoacă greutăţi incipiente, soldate
uneori cu reducerea randamentului, în utilizarea tractoarelor; peste 15o
nu se mai poate practica agricultură mecanizată etc. Alte valori-limită
condiţionează tipul de transport şi impun investiţii speciale de
exploatare şi întreţinere a infrastructurii de comunicaţie, reduc sau
amplifică potenţialul turistic al unor trasee ş.a.m.d.
Orientarea versanţilor (expoziţia) are, de asemenea, o
importanţă deosebită pentru întreaga sferă a procesului de umanizare
în regiunile temperate şi subpolare. Aceasta determină diferenţieri
climatice locale, care se concretizează prin însorire mai puternică şi pe
durată mai mare, temperaturi mai ridicate, topirea mai timpurie a
zăpezii, dinamică mai activă a aerului, uneori foehnală, pe versanţii
orientaţi către soare. Aceştia sunt favorabili unei vegetaţii mai termofile
Altitudinea şi evoluţiei mai rapide a solurilor către tipurile climato-zonale, unor
absolută, culturi mai exigente din punct de vedere termic, precum şi implantării
înclinarea unor aşezări umane stabile, adesea până la altitudini care depăşesc
terenului, 1400 m în Carpaţi, 2100 m în Alpi şi chiar 4800 m în Himalaya. Prin
orientarea contrast, versanţii opuşi sunt umbriţi, mai reci, păstrează zăpada un
versanţilor, timp mai îndelungat, sunt acoperiţi cu o vegetaţie naturală ombrofilă,
gradul de care valorifică soluri mai reci, mai umede, formate uneori chiar în
fragmentare condiţii de exces hidric şi care impun o dominantă silvică, cel mult silvo-
oferă pastorală în utilizarea terenurilor.
posibilităţi Altitudinea, tipul predominant de fragmentare, valoarea acesteia,
diferite de alături de caracteristicile prezentate, personalizează o serie de mari
utilizare categorii de relief, diferite uneori şi din punct de vedere genetic, care
economică. funcţionează ca unităţi sistemice spaţiale, cu evoluţie naturală şi
posibilităţi de valorificare economică diferită.
Munţii înalţi (cu altitudini de ordinul miilor de metri), munţii mijlocii
şi mici, platourile fragmentate şi colinele, câmpiile joase, nefragmentate
au accesibilitate morfologică extrem de diferită. În cadrul lor relieful
specific, împreună cu alte caracteristici naturale, a diferenţiat foarte
puternic forma locuirii, a aşezărilor umane permanente, a structurii
activităţilor productive, a favorabilităţii pentru servicii ş.a.
O seamă de caracteristici ale reliefului litoral (legate de pitorescul
său şi de valenţele multiple ale potenţialului hidro-climatic specific), ale
reliefului carstic (răspândit în toate unităţile morfologice prezentate, în
funcţie de prezenţa rocilor carstificabile şi a condiţiilor climatice
favorabile), ale reliefului glaciar şi ale celui vulcanic concură la crearea
unui bogat potenţial turistic natural, valorificat deja într-o bună măsură
în anumite zone geografice.

Proiectul pentru Învăţământul Rural 51


Geosistemul – Structură şi funcţionalitate

Solul – Un alt element derivat, ocupând în geosistem aria de interferenţă


rezultantă a a structurilor abiotice cu cele biotice şi social-economice este solul.
unor Geneza, caracteristicile sale fizice, chimice şi biologice, ritmul formării şi
interacţiuni al evoluţiei ulterioare sunt condiţionate în mod absolut de interacţiunea
complexe în elementelor care constituie structurile menţionate, după cum a reieşit în
geosistem. parte şi din etapele anterioare ale analizei geosistemului. Referinţele
care sunt încă necesare privesc rolul pedogenetic al lumii vii, rol
construit şi desfăşurat prin şi sub forma unor interacţiuni extrem de
complicate.
În sensul acesta, comunităţile vii vegetale şi animale trebuie
înţelese ca participanţi la constituirea solului, ele fiind sursa de material
organic transformat şi încorporat în sol; lor le aparţin şi organismele
implicate în transformările biogeochimice prin care se realizează
mineralizarea materiei organice şi formarea humusului. Astfel, în relaţii
strânse cu aceste comunităţi acţionează procese pedogenetice extrem
de dinamice, care angajează forme de viaţă variate, de la
microorganisme unicelulare şi până la forme superior organizate. Alge,
bacterii, ciuperci, protozoare, nematode, insecte, rozătoare, grupate în
taxoni cu individualitate definită, forme de viaţă interferantă sau
simbionte descompun şi recompun sub forme noi substanţe minerale şi
organice, metabolizează parţial amestecul mineral-organic, deplasează
Structurile vii şi amestecă materiale, stimulează ciclurile microbiologice, asigură
naturale – sursă proprietăţi fizice de maximă importanţă pentru sol (spre exemplu,
de material porozitatea şi permeabilitatea) şi, în final, calitatea esenţială, fertilitatea.
organic, În plus, distribuţia climatică (latitudinală şi altitudinală) a ecosistemelor
puternic condiţionează puternic variabilitatea spaţială a învelişului de sol.
implicate în Astfel, în ecosistemele de tundră, cu o vegetaţie de muşchi,
transformarea licheni, ierburi mărunte acidofile, arbuşti pitici solurile sunt slab
biofizică şi evoluate, sărace în substanţe organice, slab aerate, foarte acide.
biochimică a Ecosistemele forestiere ale pădurilor de conifere şi în parte ale celor de
amestecului amestec conifere-foioase sunt domeniul podzolurilor, cu un orizont de
organic / acumulare a silicei, şi ele acide şi puţin fertile; arealele slab drenate, cu
mineral. o vegetaţie săracă şi puternic acidofilă sunt enclave de soluri turboase,
de asemenea sărace. Pădurile de foioase produc o litieră bogată, care
este habitat pentru numeroase forme de viaţă, iar din procesele
pedogenetice specifice rezultă o gamă complexă de argiluvisoluri şi
soluri cambice, mezo- şi eubazice, cu o activitate microbiologică
intensă, cu un drenaj adesea foarte bun, cu reacţie neutră sau slab
acidă. Cu adaos de îngrăşăminte, sunt solurile forestiere cele mai
Reţineţi ! fertile.
Ecosistemele de silvostepă şi stepă continentală semiaridă, în
general dominate de o vegetaţie ierboasă de graminee şi
dicotiledonate, asigură formarea unor soluri molice, cu o activitate
Variabilitatea microbiologică extrem de intensă, cu mezofaună şi chiar megafaună
spaţială a bogată, bine structurate, cu un orizont bine dezvoltat de acumulare a
ecosistemelor humusului şi cu reacţie în jurul punctului neutral, deosebit de fertile.
condiţionează Ecosistemele din stepe aride şi semipustiuri, cu vegetaţie extrem
o variabilitate de săracă, cu numeroase şi variate adaptări la rigorile termice şi mai
corespunzăto ales hidro-termice ale climatului, cu activitate microbiologică extrem de
are a tipurilor redusă, au soluri sărace, slab evoluate, care menţin carbonaţi în
genetice de orizontul de acumulare a humusului şi care, sub tensiunea unei
sol. evaporări intense, vehiculează ascendent carbonaţi, sulfaţi şi cloruri, pe
52 Proiectul pentru Învăţământul Rural
Geosistemul – Structură şi funcţionalitate

care le acumulează la suprafaţă sub forma unor cruste gipso-calcare


sau gipso-clorurate (spre exemplu, situaţia seroziomurilor).
În ecosistemele subtropicale (de tip mediteranean), cu o
vegetaţie xerofilă şi sempervirescentă, forestieră sau de tufărişuri şi
pajişti secundare s-au format soluri brune sau roşii (maronii, terra rossa,
krasno- şi jeltoziomuri) datorită acumulării oxizilor de fier, în sezonul
arid. În general fertile, sunt însă marcate puternic de cantitatea şi
regimul precipitaţiilor, care condiţionează şi eficacitatea proceselor
biochimice. Adesea fertilitatea maximă se realizează pe argilele umede
de decalcifiere din depresiunile de origine carstică.
Ecosistemele intertropicale umede, subecuatoriale, ecuatoriale şi
tropicale musonice, cu formaţiuni vegetale extrem de variate, forestiere
(de diferite tipuri), subarborescente, ierboase, au drept notă comună o
cantitate imensă de masă organică, care se formează sub un climat
aproape permanent cald şi în general umed, dar care nu ajunge să se
implice în pedogeneză, datorită ritmului rapid al descompunerilor
organice, care au acelaşi stimulent climatic. Această slabă participare
organică face ca procesele pedogenetice să se desfăşoare
preponderent între climat şi roca parentală, motiv pentru care diferite
tipuri de feralsol (cu un orizont foarte subţire de acumulare a
materialului organic şi fertilitatea condiţionată de prezenţa calcarelor
sau a rocilor vulcanice în substrat, cu o crustă masivă de induraţie
feruginoasă în profil) sunt caracteristice acestor regiuni situate la
latitudini mici.
În general această distribuţie corelativă a formaţiunilor vegetale
şi pedologice este orientată în sens latitudinal, fiind modificată însă
datorită raporturilor poziţionale cu uscatul şi marea, ca şi cu orientarea
şi altitudinea sistemelor, culmilor şi masivelor montane. În sensul
acesta, moderaţia climatică determinată de apropierea mării permite
avansul unor complexe fito-pedologice spre latitudini mai mari, iar
altitudinea, pe lângă etajarea acestor complexe, induce şi efecte
combinate cu poziţia latitudinală : spre exemplu, tipică la altitudini foarte
mici şi latitudini subpolare, tundra şi solurile sale specifice se regăsesc
la altitudini din ce în ce mai mari în masivele montane situate la
latitudini mici, sub climate calde.

Societatea umană s-a implicat în pedogeneză mult mai târziu,


rolul său fiind însă destul de important. În mod direct, despădurirea a
Influenţe schimbat condiţiile climato-hidrice ale pedogenezei, ca şi tipul şi
indirecte ale amploarea proceselor geomorfologice, cultura plantelor şi păşunatul au
omului asupra schimbat tipul de material organic intrat/descompus/format în sol, iar
solurilor, prin agricultura modernă a introdus în acest sistem deschis o multitudine de
modificarea elemente şi combinaţii chimice, diferite faţă de cele specifice
factorilor complexului pedogenetic natural: amendamente, îngrăşăminte chimice,
pedogenetici pesticide. Locuirea, la fel ca şi alte activităţi productive decât cele
naturali. agricole, s e r v i c i i l e formele diferite de proprietate şi de utilizare a
terenurilor, de fapt aproape toate modalităţile de manifestare a
prezenţei umane s-au implicat, cu rezultate diferite, în pedogeneză şi în
evoluţia solului.
În multe situaţii această imixtiune a determinat creşterea
fertilităţii naturale (în zona mediteraneană, în Câmpia Europei Nordice
ş.a.).Aplicarea combinată a îngrăşămintelor chimice şi organice,

Proiectul pentru Învăţământul Rural 53


Geosistemul – Structură şi funcţionalitate

administrarea unor amendamente adecvate, înlăturarea vegetaţiei care


întreţine aciditatea, stimularea formării acizilor humici, ameliorarea
structurii solului, hidroamelioraţiile, rotaţia culturilor etc. au avut drept
Intervenţii rezultat incontestabil ameliorarea calităţilor solului şi stabilizarea
antropice cu proprietăţilor lui favorabile unei agriculturi rentabile.
efect pozitiv în A fost şi rămâne însă destul de dificilă problema păstrării
pedogeneză şi echilibrului acestor raporturi, pe fondul unei solicitări multiple şi mereu
evoluţia mai intense a solului de către societatea umană şi al unei rapidităţi
solurilor - remarcabile a „răspunsului” solului la această solicitare. Obişnuit să
ameliorarea conteze, aproape permanent şi fără excepţie, pe caracterul lent al
calităţilor evoluţiei elementelor naturale, omul a fost obligat să constate că în
naturale; cazul solului reacţia este mult mai rapidă şi cu rezoluţie fină. Realitatea
efecte aceasta se manifestă sub forma unor consecinţe precise în structura
negative – culturilor, chiar dacă intervenţiile ameliorative au vizat numai ponderea
degradarea unor microelemente. Adesea, procesele declanşate sunt foarte
fizică şi complicate şi pot produce efecte contrare celor dorite. Intervenţiile
poluarea respective fac astfel trecerea către alte forme de influenţă antropică
chimică, asupra solului, adesea extrem de puternice, care determină degradarea
biologică, şi poluarea lui. Astfel, complexitatea sistemică a genezei şi evoluţiei
radioactivă. solului, relaţiile interactive ale fiecăruia dintre elementele implicate în
aceste procese explică atât capacitatea de „răspuns” complex al său
faţă de orice schimbare a contextului pedogenetic şi evolutiv, cât şi
vulnerabilitatea sa multiplă.
În accepţiune completă, degradarea solului presupune
Influenţe decăderea lui sub nivelul calităţilor naturale şi al celor dobândite. Uneori
antropice termenul are în vedere însă numai deteriorarea însuşirilor fizice (spre
directe asupra exemplu a structurii) şi a integrităţii profilului, vizând în special efectele
solurilor, prin eroziunii, alunecărilor de teren şi ale unor acţiuni mecanice neraţionale.
amendamente Poluarea este înţeleasă, de regulă, ca formă de agresiune asupra
îngrăşăminte, compoziţiei chimice şi biologice a solului, prin aport accidental sau
pesticide, deliberat de substanţe organice şi anorganice. În realitate, erori ale
irigaţii, lucrări programului de fertilizare, reducerea cantităţii de humus, calitatea
de amenajare deficitară a apelor de irigaţii, acidifieri, alcalizări, salinizări ş.a., toate de
a terenurilor natură chimică şi biochimică, produc în acelaşi timp şi degradarea
agricole. agregatelor structurale. În felul acesta, separaţia netă a celor două
forme de agresiune nu este totdeauna posibilă şi corectă. Totuşi, în
mod evident, agrotehnica agresivă, cu maşini grele, utilizate indiferent
de starea de umiditate a solului, compactările la suprafaţă prin trafic
abuziv, tehnologii de irigaţie neadecvate tipului de sol şi climatului,
compactările de tip hardpan, păşunatul abuziv, rotaţii inadecvate ale
culturilor ş.a. determină în mod clar degradarea fizică a solului (tasat,
compactat, spălat de apă şi spulberat de vânt în proporţie
Reţineţi ! îngrijorătoare: 1.964.000.000 ha, reprezentând 24% din suprafaţa
icumenei, de pe care fenomenele naturale îndepărtează anual 9,5
miliarde tone de sol, iar utilizarea neraţională 23 miliarde t). Indirect,
acelaşi tip de degradare se produce prin intermediul alunecărilor de
teren declanşate sau amplificate pe cale artificială, care decapitează
solul, amestecă orizonturile, dezorganizează complexul aero-hidric etc.
Tot cu efecte de degradare fizică a solului, prin decapitare sau
îngropare sub halde (de steril, de produşi solizi de ardere, de resturi de
materiale din construcţii şi demolări, de gunoi menajer sau dejecţii
animale) încep şi exploatările la zi şi în subteran, forajele, termoficarea

54 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Geosistemul – Structură şi funcţionalitate

pe bază de cărbune, stocajele din siderurgie, lucrările de fundaţii,


salubrizarea urbană şi depunerile necontrolate de gunoi, zootehnia
organizată deficitar ş.a.
Multe dintre acestea îşi prelungesc în fază chimică efectele
negative, deoarece conţin (sau produc) substanţe toxice sau
radioactive, au în compoziţia chimică elemente sau combinaţii active,
care interacţionează, sau care în contact cu apa şi aerul se transformă
în agresori chimici care migrează prin infiltraţii în tot profilul solului. Cele
mai rapide efecte poluante le au însă deversările de lichide poluate
direct pe sol, sau pătrunse în sol din freaticul poluat, din râuri poluate -
la inundaţii, din reţele de canalizare defecte, din bazine de colectare a
dejecţiilor animale lichide, din iazuri de decantare, din tancuri de
produse chimice - prin accidente sau avarii, din conducte de produse
petroliere ş.a. La fel de rapid se regăsesc în sol şi poluanţii emişi în
atmosferă şi vehiculaţi de vânt şi precipitaţii. Nu sunt însă mai puţin
periculoase substanţele chimice introduse deliberat în sol, prin
chimizarea excesivă şi neselectivă a agriculturii şi prin fertilizări
inadecvate cu nămoluri de epurare. Astfel, în mod frecvent, solul este o
etapă intermediară – şi foarte sensibilă – pe parcursul fenomenului
general de poluare.
În diferite stadii de evoluţie, încorporaţi în complexul argilo-
humic, solviţi, integraţi în metabolismul organismelor vii specifice etc. în
sol se află compuşi ai sulfului, fluorului, combinaţii organo-clorurate şi
organo-mercuriale, produşi fotochimici (nitrat de peroxiacetil,
hidrocarburi saturate, acizi organici, oxizi de azot), metale grele (plumb,
zinc, cupru, cadmiu, nichel, crom, arsen, bor, cobalt ş.a.), izotopi
radioactivi ai stronţiului, iodului, cesiului, bariului, uraniului ş.a., germeni
patogeni (bacili, coci, vibrioni, virusuri), spori etc. precum şi paturi
germinative ideale, provenite din reziduuri industriale supernutritive (din
industria laptelui, a legumelor şi fructelor ş.a.), din deşeuri menajere
Implicaţii etc.
indirecte (sursă
parţială de Caracterul derivat al prezenţei solului în geosistem nu neagă şi
material şi nu diminuează capacitatea sa interactivă. Spre exemplu, fără ca
efecte de determinări cantitative precise ale implicării sale în geneza şi evoluţia
natură hidrică) reliefului să fi fost realizate, se ştie totuşi că, în absenţa unui înveliş
ale solului în vegetal, ca şi rocile nesolificate, solul este o sursă de material uşor
formarea şi antrenabil de către ape şi vânt, pe seama căruia se acumulează
evoluţia depozite superficiale şi se formează glacisuri coluviale, materialele
reliefului. respective intrând ( sub formă de fracţiune fină) şi în conurile de
dejecţie, în grinduri şi terase fluviale, în plaje. De asemenea, odată
format, solul influenţează raporturile aero-hidrice locale, implicându-se
în echilibrul scurgere-infiltraţie şi participând astfel la procese
geomorfologice importante, atât pe versanţi (ablaţie, ravenare, eroziune
torenţială, alunecări de teren, solifluxiune, creeping), cât şi pe interfluvii
sau în şesuri slab înclinate ori plane (sufoziune). Astfel, deşi în geneza
complexelor morfologice rezultate din aceste procese solul nu pare a fi
prezent, elementul motrice al proceselor respective – apa – este
condiţionat şi de grosimea profilului de sol, de caracteristicile bio-fizico-
chimice şi fizico-mecanice ale orizonturilor sale etc.

Proiectul pentru Învăţământul Rural 55


Geosistemul – Structură şi funcţionalitate

În acelaşi fel, după cum reiese în bună măsură şi din analiza


condiţionării pedogenetice de ansamblu, după formarea sa, solul are un
Solul – sursă de rol esenţial în existenţa lumii vii. Deşi sunt implicate determinant în
hrană pentru pedogeneză şi în menţinerea echilibrului solului, cu excepţia celor
plante, acvatice organismele vii sunt, direct sau indirect, dependente de sol.
condiţionând Aspectul esenţial al acestei dependenţe este de natură trofică : în
răspândirea lor absenţa solului ca proto-sursă de nutriţie, deşi sunt capabile de bio-
spaţială, conversie a energiei solare, plantele terestre n-ar putea să existe. Fără
influenţând acestea, sursa vitală de material plastic pentru restul sistemelor vii nu s-
ciclurile ar mai putea realiza decât în ape şi, desigur, lumea vie în geosistem ar
vegetative şi fi alta, oricum mai săracă sub aspectul biodiversităţii. Prin efecte
determinând interactive transmise, la fel de sigur, întregul geosistem ar fi diferit (aşa
adaptări morfo- cum a fost de altfel înainte de apariţia vieţii, sau înainte de extinderea
fiziologice vieţii din ape pe uscat).
specifice. Filiera de nutriţie a dependenţei vieţuitoarelor terestre de sol nu
se limitează însă la acest aspect esenţial, deoarece datorită
complexităţii sale solul diversifică foarte puternic influenţa respectivă. În
acest sens, grosimea, textura, structura şi gradul de tasare,
temperatura, umiditatea, compoziţia chimică şi reacţia chimică a solului,
cantitatea de aer şi compoziţia chimică a aerului din sol, cantitatea
totală de substanţe nutritive ş.a. condiţionează ritmul ciclurilor
vegetative, cantitatea de apă disponibilă, dinamica biologică internă
ş.a., distribuţia spaţială a diferitelor asociaţii vegetale şi animale,
determinând şi importante adaptări morfo-fiziologice.
Astfel, spre exemplu, când pe roci dure solul abia începe să se
formeze, numai alge şi licheni pot sintetiza substanţe nutritive. Pe solul
mai evoluat, dar rămas încă destul de subţire, al stâncăriilor, nu se pot
încă instala decât muşchi şi unele plante chasmofile. Solurile cu textură
grosieră, bine structurate, netasate permit înrădăcinări mai adânci şi
atrag/grupează plante capabile să-şi asigure apa necesară chiar în
cazul unei porozităţi drenante mari. Solurile afânate, uscate şi calde
sunt mult mai active din punct de vedere biologic şi astfel permit
germinarea mai timpurie, favorizează creşterea capacităţii de absorbţie
a rădăcinilor şi extinderea arealelor unor specii tipice pentru regiuni mai
calde. Ele asigură chiar o densitate mai mare a organismelor aflate la
limita lor climatică, prin comparaţie cu solurile cu textură fină, umede şi
reci.
În solul propriu-zis, oscilaţiile regimului termic, ca şi ale celui
hidric determină migraţii pe verticală ale unor forme de viaţă, iar
umiditatea totală disponibilă este unul dintre cei mai puternici factori
favorizanţi/restrictivi pentru viaţa din sol şi pentru cea pe care el o
întreţine în spaţiul subaerian. Solurile cu textură fină, cele cu structură
prismatică, lamelară induc un tip specific de hidrostabilitate şi o
vegetaţie caracteristică, forestieră, de răşinoase sau de mangrove, ori
de tundră, total diferită de cea xerofilă sau heliofilă, de pe soluri cu
textură grosieră sau mijlocie, bine aerate, uscate.
În ceea ce priveşte rolul biologic vital al compoziţiei chimice a
solului, el este exprimat în modul cel mai clar de gruparea plantelor în
asociaţii adaptate cantităţii şi accesibilităţii elementelor nutritive
Reţineţi !
(gradului de saturaţie în baze). În sensul acesta, troficitatea diferită
explică, spre exemplu, prezenţa pineto-sphagnetelor şi în general a
unei flore oligotrofe, de humus mohr pe soluri foarte slab spre mijlociu

56 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Geosistemul – Structură şi funcţionalitate

saturate în baze, total diferite de alte asociaţii, cotate ca mega- sau


euritrofe, care se instalează pe soluri cu saturaţie maximă în baze.
În timp, dominanta chimică naturală a solurilor a indus unor
plante mai tolerante adaptări morfo- fiziologice specifice, încât ele sunt
acum absolut dependente de aceste soluri. Spre exemplu, bogăţia de
azot a solurilor din prejma aşezărilor, a păşunilor ş.a. a determinat
comportamentul nitrofil al unor plante ruderale ca urzica, bozul, loboda,
murul, ştevia-de-stână ş.a., solurile formate pe roci bogate în carbonaţi
atrag plante calcifile (floare de colţ, papucul-doamnei, garofiţă de
munte, peliniţă, păiuş), solurile bogate în silice (acide) sunt preferate de
plantele silicicole (unele specii de rogoz, rugină, salcia pitică, genţiana
albastră ş.a.).
Specializarea bio-lito-chimică este uneori atât de avansată şi
precisă, încât specii ale aceluiaşi gen, spre exemplu bujorul-de-munte
(Rhododendron) sunt strict fie calcifile (Rh. hirsutum), fie silicicole (Rh.
ferrugineum). Solurile cu exces de săruri solubile de sodiu şi magneziu
sunt, de asemenea, preferate de anumite chenopodiacee cu structură
halomorfă (sărăţica, ghirinul ş.a.) sau tolerate mai mult sau mai puţin de
către o serie de halofite (cătina roşie, sica, pelinul ş.a.).
O adaptare specifică, până la dependenţă, este caracteristică şi
faţă de microelementele chimice din sol (B, Cl, Co, Zn, Cu, Mn ş.a.)
Pe filieră de deşi, cantitativ, necesităţile plantelor în acest sens sunt reduse. Spre
nutriţie, fiind exemplu, magneziul rezultat în unele soluri din hidroliza silicatului este
dependente de căutat de către unele ferigi, specii de Myosotis ş.a.; alte plante indică
hrana vegetală, prezenţa seleniului în substrat sau a cuprului etc.
animalele Animalele din diferite ecosisteme îşi acoperă necesarul
erbivore (bază biochimic prin intermediul plantelor pe care le consumă, solul fiind astfel
nutritivă a rezervor vital şi pentru ele. Spre exemplu, ierbivorele nomade evită
carnivorelor şi carenţa de potasiu consumând periodic plante halofile; în ecosistemele
parţial a formate pe substrat şi sol carbonatic abundă organisme cu cochilie,
omnivorelor) se moluşte şi gasteropode; anemiile severe ale unor animale domestice au
grupează şi ele fost tratate cu zincul (component al enzimelor respiratorii), fierul, cuprul
spaţial şi se şi cobaltul (constituenţi ai hemoglobinei) care lipseau în solurile de pe
specializează care se recoltaseră furajele pentru acele animale ş.a.m.d.
fiziologic sub Extrem de importantă pentru diferite forme de viaţă vegetală şi
influenţa animală este şi reacţia chimică a solului. Sub acest aspect, există un
aceloraşi echilibru optim al fondului nutritiv accesibil în jurul unui punct neutral,
caracteristici ceea ce conferă solurilor respective capacitatea de a întreţine o gamă
ale solului. variată de organisme. Majoritatea plantelor de cultură (grâul, orzul,
sfecla ş.a.), de fâneaţă (păiuşul de livadă, trifoiul roşu ş.a.), multe plante
de pădure (rodul pământului, pochivnicul ş.a.) şi animalele din
biocenozele respective sunt neutrofile.
Oscilaţiile valorice faţă de punctul menţionat induc însă reacţii
Dependenţa acide sau bazice care, fără a exclude capacitatea nutritivă, o reduc însă
organismelor proporţional cu mărimea amplitudinii oscilaţiilor respective şi determină
vii de reacţia adaptări stricte ale unor organisme (stenoionice) la aciditate sau
solului– bazicitate. Tipice pentru soluri acide sunt afinul, iarba neagră, în
determină general plante din biocenoze subalpine şi alpine, unele oligochete,
distribuţii şi organisme acidofile specializate, care nu rezistă pe soluri cu altă
asocieri reacţie. O expresie extremă a adaptării la sol acid sunt oxilofitele de
spaţiale tinov oligotrof care, pe lângă restricţia de reacţie, au fost obligate să se
diferite. adapteze şi la cea de secetă fiziologică, recurgând la simbioze

Proiectul pentru Învăţământul Rural 57


Geosistemul – Structură şi funcţionalitate

(micotrofe), sau devenind carnivore, pentru asigurarea cantităţii


necesare de azot (spre exemplu, roua cerului). În segmentul opus al
dependenţei de reacţia solului se află organisme bazifile, în general din
biocenoze de stepă (lucernă, păpădie ş.a.), dar şi din păduri
(trepădătoarea), sau de pe stâncării calcaroase. Alte organisme
(euriionice) au toleranţă remarcabilă faţă de reacţia solului (coada
şoricelului, troscotul, viţelarul, dintre viermi – râma ş.a.). Acestor
posibilităţi de influenţă biochimică li se adaugă şi compoziţia chimică a
aerului din sol, întotdeauna diferită faţă de cea a aerului atmosferic, cu
mai mult dioxid de carbon decât oxigen, pe măsură ce textura este mai
fină şi adâncimea mai mare şi cu o pondere însemnată a gazelor
provenite din descompunerea materialului organic. Grosimea şi
raporturile solului cu apa definesc importanţa sa pentru lumea vie şi pe
filiera habitatului (adăpost şi teritoriu), determinând adaptări de
importanţă vitală ale animalelor. Astfel, există mii de specii de insecte,
moluşte, reptile, păsări şi mamifere mici petrofile şi petrobionte. Scoase
din habitatul lor nu-şi mai găsesc hrana tipică, nu mai au adăposturi, nu
se mai pot apăra de predatori, nu se mai pot înmulţi. În acelaşi sens,
multe mamifere ierbivore au organele locomotorii adaptate strict la tipul
de sol (substrat) pe care se deplasează: solul compact, uscat, dur, chiar
pietros a indus, ca formă de protecţie, copite mici şi a redus numărul de
degete al unor păsări de savană; solurile afânate sau umede din
ecotopuri nisipoase sau mlăştinoase sunt parcurse de animale cu
copite mari. În general, imparicopitatele trăiesc în stepe, deşerturi
pietroase, pe stâncării, în timp ce paricopitatele parcurg distanţe imense
prin mlaştini, păduri cu sol umed, zăvoaie.

Deşi indirect, solul acţionează decisiv asupra omului, de la


nivelul necesităţilor sale vitale individuale, până la structuri şi relaţii
Reţineţi ! funcţionale esenţiale ale întregului sistem social-economic. De-a lungul
întregului proces de hominizare, ca şi după conturarea speciei,
necesităţile umane de hrană au fost acoperite prin valorificarea unor
resurse naturale între care solului i-a revenit un rol esenţial. Culegător,
pescar şi vânător, apoi agricultor, omul a rămas mereu destul de
dependent de sol, deşi progresul tehnicilor agricole l-a eliberat succesiv
de multe restricţii pedologice naturale. Chiar şi de la acest nivel însă,
dacă se au în vedere dificultăţile, costurile, eficienţa limitată în timp,
Aceeaşi
efectele secundare nedorite şi păgubitoare pe termen lung ale unor
necesitate
tehnici curente de ameliorare şi valorificare cât mai rentabilă a solurilor,
vitală de
„relaxarea” controlului pedologic natural este, în realitate, mult mai
hrană a
modestă.
determinat
dependenţa
În plus, distribuţia spaţială inegală a învelişului de sol,
umană de
disparităţile spaţiale ale fertilităţii sale naturale, ca şi capacitatea
fertilitatea
restrictivă a altor factori naturali (implicaţi în pedogeneză, sau limitativi
naturală a
pentru necesităţile cultivării plantelor ori ale creşterii animalelor)
solului.
accentuează dependenţa menţionată. Aceasta se complică încă mai
mult pe filiera relaţiilor demografice, sociale şi economice caracteristice
organizării şi desfăşurării activităţilor agricole. Astfel, raporturile
complexe între potenţialul productiv al suprafeţelor cultivabile şi
creşterea demografică accelerată, între specificul genetic-evolutiv al
solurilor şi specificul structurilor agrare (morfologie agrară, sisteme de

58 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Geosistemul – Structură şi funcţionalitate

cultură ş.a.), între vulnerabilitatea complexului pedogenetic şi presiunea


umană ş.a.m.d. demonstrează permanent capacitatea interactivă
(sistemică) a solului. Prin intermediul acesteia, el poate să determine
sau să modifice comportamente şi relaţii sociale şi economice,
implicându-se în aspecte esenţiale ale existenţei umane. Premisele
naturale şi motivaţia socio-profesională a lumii rurale din toate timpurile
presupun cu stricteţe solul.
În expresie concretă, fără exagerarea deterministă a rolului
condiţiilor pedologice, marile regiuni agricole de astăzi sunt totuşi
marcate în distribuţia, dimensiunile lor, în tipologia sistemelor de cultură
ş.a. de specificul complexului pedogenetic şi de solurile rezultate, cu
toate proprietăţile lor fizice, chimice şi biologice, capabile să asigure o
anumită fertilitate naturală şi să impună un anumit nivel al investiţiilor
pentru menţinerea sau ameliorarea ei. Definite, în general, pe baza
unor mari categorii morfo-pedo-climatice regiunile respective produc
cantităţi imense de substanţă alimentară sub formă de cereale, legume,
fructe, lapte, carne etc. Acestea sunt realizate în cele mai diferite
sisteme de policultură şi zootehnie intensivă din marile câmpii aluviale
(în general pe fluvisoluri, cernoziomuri, etc.), de policultură combinată
Distribuţia cu specializări viti-pomicole şi creşterea animalelor din ariile de platouri,
spaţială, munţi şi coline de mică altitudine (în general pe soluri cambice şi
tipologia luvisoluri), de policultură subzistenţială şi zootehnie specializată pe
sistemelor de platourile şi în depresiunile situate la altitudine (pe soluri brune acide,
cultură etc. spodosoluri etc.) şi de zootehnie specializată în ariile montane înalte
alte (pe umbrisoluri etc.). Variabilitatea tipurilor de sol diversifică însă mult
caracteristici corelaţia prezentată. Spre exemplu, marea productivitate agricolă a
ale marilor unor câmpii din Asia de Sud-Est este susţinută şi de fertilitatea
regiuni deosebită a unor andosoluri; agricultura ecuatorială şi subecuatorială
agricole ale din Amazonia, din bazinul fluviului Congo ş.a. este minată de fertilitatea
lumii, depind redusă şi vulnerabilitatea feralsolurilor; lucrările agricole dificile pe soluri
de vertice reduc mult randamentul culturilor în Podişul Etiopiei, în Podişul
pedogeneza şi Deccan ş.a.m.d.
solurile Însemnătatea solului pentru societatea umană este subliniată şi
specifice de structura investiţiilor din sectorul agricol, în care cele orientate către
regiunilor întreţinerea calităţii solului şi creşterea fertilităţii sale pot atinge o
respective. proporţie însemnată în sistemele social-economice avansate. Acolo
unde nivelul general de dezvoltare este însă redus investiţiile de acest
gen sunt infime, sau se întrerup pe durate mari iar cultivarea solurilor
(chiar a unora dintre cele mai fertile) determină scăderea accelerată a
potenţialului agro-productiv. Bilanţurile agricole sunt astfel deficitare,
importurile de produse alimentare devin obligatorii, modificarea
Reţineţi ! respectivă a importurilor implică restructurări ale altor aspecte ale
producţiei şi schimburilor, se creează premise noi (nu totdeauna
favorabile) ale ocupării forţei de muncă, în mod frecvent scade sensibil
valoarea produsului intern brut. Desigur, o multitudine de factori
economici, demografici, sociali ş.a. specifici structurilor în cauză, ori
conjuncturilor economice participă la apariţia şi dezvoltarea
consecinţelor menţionate, dar la originea lor se află specificul natural al
solurilor, suprasolicitat fără măsuri compensatorii.

Proiectul pentru Învăţământul Rural 59


Geosistemul – Structură şi funcţionalitate

Test de autoevaluare 2
(Răspunsurile se vor înscrie în spaţiul liber de sub
fiecare întrebare/problemă
Această parte a unităţii de învăţare v-a introdus în
analiza geosistemului prin cunoaşterea interacţiunilor, începând
cu cele din structurile naturale abiotice. Legăturile care menţin
fiecare element în sistem au fost evidenţiate sub forma
influenţelor interne, pe care elementul respectiv le are asupra
celorlalte elemente abiotice şi a influenţelor externe, asupra
elementelor vii, asupra omului şi societăţii umane. În egală
măsură, v-au fost prezentate influenţele fiecăruia dintre
acestea, asupra elementului în cauză.
a) Argumentaţi rolul de matrice al litosferei pentru sol
.

b) Enumeraţi câteva aspecte compensatorii ale


vulcanismului în viaţa şi activitatea socială şi economică.

60 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Geosistemul – Structură şi funcţionalitate

c) Verificaţi şi exemplificaţi, pe baza realităţii în care trăiţi


şi munciţi, reciprocitatea aer-apă.

d) Comparaţi, pe baza aspectelor esenţiale, rolul apei în


viaţa şi activitatea omului cu influenţa acestuia asupra calităţii
apei.

e) Explicaţi succint acţiunea temperaturii şi luminii asupra


organismului uman.

Proiectul pentru Învăţământul Rural 61


Geosistemul – Structură şi funcţionalitate

f) Precizaţi influenţa reliefului asupra locuirii şi agriculturii.

g) Comparând influenţa comunităţilor vii naturale asupra


solului cu însemnătatea acestuia pentru structurile vii, precizaţi
care dintre cei doi termeni ai comparaţiei are rol de cauză (în
sens sistemic)

62 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Geosistemul – Structură şi funcţionalitate

Răspunsuri şi comentarii la aceste întrebări preced


lucrarea de verificare de la sfârşitul acestei unităţi de
învăţare

Acest prim tronson al analizei geosistemice v-a dat primele


elemente de verificare a capacităţii geografiei de a investiga complexul
interactiv natural (şi nu suma elementelor naturale considerate separat
Reţineţi ! şi succesiv), pentru a putea apoi să urmăriţi independent că:
- litosfera suportă relieful, produce parţial solul, încălzeşte
aerul, cantonează apele, influenţează indirect structurile vii
naturale şi în forme directe viaţa biologică, socială şi
activitatea economică a omului;
- aerul, vremea şi clima sunt determinante pentru ape,
transformă partea superioară a litosferei, se implică în
formarea solului, sunt indispensabile vieţii şi condiţionează
distribuţia spaţială a plantelor, animalelor, aşezărilor şi
activităţilor umane ;
- apa are un rol climatic major, transformă parţial litosfera
superioară, participă la formarea solului, este indispensabilă
vieţii, condiţionează distribuţia spaţială a asociaţiilor vii, a
aşezărilor şi tipurilor de activitate umană ;
- relieful rezultă din acţiunea aerului, apelor şi structurilor vii
asupra litosferei, influenţează toate aceste elemente naturale
şi împreună cu ele generează (şi suportă ) solul, susţine şi
influenţează toate formele de existenţă şi activitate umană ;
- deşi rezultantă a interacţiunii tuturor elementelor naturale,
solul are capacitatea de a le influenţa pe fiecare, până la nivel
de condiţie absolută pentru aproape tot ceea ce înseamnă
nutriţie în geosistem, începând cu susţinerea plantelor.

Proiectul pentru Învăţământul Rural 63


Geosistemul – Structură şi funcţionalitate

2.2.2 Sistemul biotic


Viaţa, sub toate formele şi la toate nivelurile sale de organizare,
este prezentă în geosistem ca structură subordonată - sistemul biotic,
constituit din structuri vegetale şi animale care depind în mod vital şi
specific unele de altele şi care prezintă o mare variabilitate spaţială.
Ierarhizările sistemice extrem de fine şi de complicate din lumea vie
determină grupări de dimensiuni şi cu alcătuire foarte diferită, cu
funcţionalitate proprie, de la moleculă, celulă, ţesut, organ, organism,
până la populaţii, specii, biocenoze şi ecosisteme.
Pe lângă relaţiile interactive puternice şi extrem de însemnate cu
Structurile vii structurile sistemului abiotic, orice structură vie, şi cu atât mai mult cele
vegetale şi complexe, îşi datorează coerenţa şi viabilitatea în primul rând unor
animale care relaţii de natură biologică, interne sau externe, ale diferitelor forme de
constituie viaţă pe care le includ. Ceea ce diferenţiază net aceste legături
sistemul biotic interactive este nu numai natura exclusiv organică a elementelor
depind vital şi participante, ci şi ritmul rapid al relaţiilor respective, total diferit faţă de
specific unele cel al majorităţii interacţiunilor abiotice.
de celelalte,
pe filiere de Filiera vitală primordială a troficităţii situează la baza piramidei
nutriţie, de alimentare (sau ca primă verigă a lanţului alimentar) producătorii
habitat şi (organisme autotrofe), fără de care consumatorii primari (erbivori şi
distribuţie omnivori) n-ar putea exista, la rândul lor aceştia fiind de necesitate
spaţială. vitală pentru consumatorii secundari (carnivori). În felul acesta se
constituie cantitatea totală de biomasă, vegetală şi animală. Resturile
organice, produsele de metabolism incomplet, deşeurile sunt preluate şi
transformate biochimic şi prin procese abiotice, reintegrându-se în
nutriţia producătorilor primari ş.a.m.d.
Viabilitatea structurilor vii respective presupune însă capacitatea
lor de a controla permanent raporturile comunitare cu potenţialul trofic
al teritoriului ocupat. Între factorii de control respectivi, deosebit de
active sunt competiţiile inter- şi intraspecifice, în absenţa cărora s-ar
produce o extincţie generală, datorită unor natalităţi şi proliferări
nestăvilite, care ar determina epuizarea ireversibilă în timp util a
resurselor de hrană. În alte condiţii, generate de un ansamblu
biotic/abiotic mai puţin ofertant, controlul raporturilor trofice cu ambianţa
se realizează prin simbioză, total opusă competiţiei, dar cu aceleaşi
rezultate benefice. Alte relaţii trofice sunt mutuale, sau îmbracă forma
parazitismului, ori presupun comensalisme. Unele forme de viaţă sunt
vectori consacraţi ai altor forme sau cel puţin contribuie, activ sau pasiv,
la înmulţirea şi răspândirea acestora (relaţii forice). Resturi de plante şi
peri de animale se regăsesc ca „materiale de construcţie” în cuiburile
păsărilor, în adăposturile unor animale mici, sau ale mamiferelor de
talie mare (relaţii falorice. Nu în ultimul rând, o serie de organisme
animale există într-un anumit areal datorită prezenţei altora, pe baza
cărora îşi constituie un teritoriu şi care le furnizează şi substanţa
nutritivă necesară (relaţii spaţiale). Rezultate foarte complexe ale
interacţiunilor intraspecifice sunt formele de coexistenţă gregară şi mai
ales socială, la diferite niveluri de coordonare, ale unor organisme
animale.

64 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Geosistemul – Structură şi funcţionalitate

Extrem de importante sunt relaţiile interactive ale comunităţilor vii


vegetale şi animale cu omul, ca individ biologic şi cu societatea umană.
Datorită naturii sale cel puţin duale, omul determină interferenţa spaţială
Raporturile şi interacţiunea organică a sistemului biotic cu cel social-economic.
structurilor vii Absolut diferite prin natura lor organică faţă de componentele şi
naturale cu structurile abiotice ale geosistemului, dar atât de apropiate de om,
omul sunt comunităţile vii l-au precedat însă cu mult, l-au inclus în cele mai
marcate de recente forme de evoluţie, i-au transmis „tiparul” structural şi funcţional
comunitatea esenţial şi continuă să-i asigure necesarul nutritiv de proteine, grăsimi şi
biologică a hidraţi de carbon. Pe lângă substanţa alimentară obţinută din cultura
„structurii de plantelor, sunt consumate încă frecvent fructe, seminţe, frunze, ierburi,
rezistenţă” şi muguri, tulpini tinere provenite din flora spontană, ca şi peşte şi alte
de oferta vital organisme de apă, carne de vânat, miere de la albinele sălbatice. De
benefică de asemenea, această lume vie mai oferă încă baza materiei prime pentru
hrană şi îmbrăcăminte, prin textilele naturale, piei, blănuri. În acelaşi fel,
materiale combustibilii utilizaţi sunt fie forme directe de vegetale (lemn, diverse
naturale pe tulpini etc.), fie acumulări ale unor mase de substanţă de origine
care o vegetală şi animală, care au generat combustibili (petrol, cărbuni, gaze
asigură. naturale). În unele regiuni lemnul constituie principalul material de
construcţie, de el fiind legate adevărate civilizaţii. În acelaşi timp, lemnul
reprezintă şi o importantă rezervă de materie primă pentru industria
celulozei şi a hârtiei, pentru industria chimică şi farmaceutică ş.a.
Nu în ultimul rând, prin fotosinteză organismele vegetale asigură
echilibrul ponderal al compoziţiei chimice a atmosferei care se mai
menţine încă, pe această cale, în limite favorabile vieţii umane. O serie
de implicaţii climatice de amploare regională şi chiar generală ale
marilor formaţiuni vegetale forestiere definesc şi mai complet această
formă a însemnătăţii comunităţilor vii pentru societatea umană.
În general, sub aspect economic, nu există practic nici un
ecosistem a cărui biomasă să nu fie interesantă pentru om, chiar dacă
ea se realizează în condiţii restrictive şi este săracă. Astfel, spre
exemplu, în cadrul relaţiilor intra- şi intersistemice, în afara vegetaţiei
forestiere, asociaţiile erbacee din stepe, prerii, savane, tundre, pajişti
alpine (uneori întrepătrunse cu arbori în silvostepe, silvotundre, savane
Reţineţi !
cu arbori) sunt folosite ca păşuni pentru o serie de animale care, în
economiile rurale cu caracter extensiv, asigură o mare parte din
substanţa alimentară necesară, sau reprezintă o forţă de tracţiune încă
importantă. Alte asociaţii ierboase, situate în zone mai umede decât
precedentele, sunt preferate ca fâneţe, deoarece oferă o cantitate mai
mare de masă verde şi asigură astfel furaje pe durata sezonului
neproductiv, favorizând şi o creştere mai intensivă a
animalelor. Însemnătatea economică a animalelor creşte însă
considerabil datorită specificului selectiv al hranei lor vegetale (plante
care nu se folosesc în alimentaţia umană), datorită posibilităţii de
furajare cu deşeuri din industria alimentară, precum şi datorită
adaptabilităţii lor la condiţii climatice dure.

Structura şi funcţionalitatea diferitelor ecosisteme din regiunile


locuite comportă însă şi existenţa unor forme de viaţă vegetală şi
animală, asociaţii, biocenoze care nu favorizează viaţa umană şi care,
uneori, reduc masiv sau compromit integral randamentul unor activităţi
productive, în special agricole. Spre exemplu, fie în evoluţie naturală, fie

Proiectul pentru Învăţământul Rural 65


Geosistemul – Structură şi funcţionalitate

stimulate prin efecte secundare ale antropizării, o serie de plante


rezistente la condiţii climato-zonale nefavorabile, puţin pretenţioase faţă
de sol şi cunoscute sub denumirea generică de buruieni pot concura şi
Există şi forme exclude din competiţie plantele de cultură, pot invada păşunile şi
de viaţă fâneţele, pot utiliza cu maximum de eficienţă resursele nutritive ale
vegetală şi solului, fără a reintroduce în circuitul pedo-biochimic o masă organică
animală care au echivalentă. Unele organisme vegetale sunt însă direct dăunătoare,
efecte provocând boli grave celor cultivate, un exemplu bine cunoscut fiind cel
dăunătoare al manei viţei-de-vie.
asupra Diverse forme de viaţă animală reduc drastic recoltele şi
activităţii şi productivitatea şeptelului. Insecte, păsări, mamifere, aflate în habitatele
randamentelor lor naturale sau redistribuite prin extinderea antropică a arealelor,
agricole, asupra consumă enorm, specific sau neselectiv, plante de cultură, biomasă
stării de spontană ş.a. Datorită numărului lor imens şi voracităţii aproape
sănătate a neegalate în regnul animal, cele mai distrugătoare sunt lăcustele. Deşi
animalelor au fost combătute, în Africa de nord, Arabia Saudită, Iran, Pakistan etc.,
domestice şi ele continuă să existe, fiind extrem de dăunătoare. Au fost eradicate
asupra sănătăţii însă în Asia Centrală fostă sovietică, ceea ce a sistat avansarea spre
umane. nord. Alte insecte care provoacă pagube mari sunt gândacul de
Colorado şi filoxera, primul afectând integral culturile de cartof, iar cea
de a doua (adusă accidental din America) fiind responsabilă de marea
distrugere a viilor europene în secolul XIX. Rozătoarele sunt foarte
păgubitoare în zona cerealieră a stepelor şi în regiunile de cultură a
orezului. Iepurii distrug culturi legumicole, plante tinere şi păşuni. Dintre
păsări, vrăbiile păgubesc mult orezăriile, iar ciorile sunt un adevărat
flagel al culturilor de cereale şi de floarea-soarelui. În India, maimuţele
consumă o cantitate de substanţă alimentară aflată în culturi,
Reţineţi ! echivalentă necesarului a 120.000.000 locuitori. Calcule estimative
arată că datorită dăunătorilor se pierde anual aproximativ 35% din
volumul total al producţiei agricole.
Consecinţe foarte grave asupra sănătăţii umane are acţiunea
patogenă a unor microorganisme care produc boli endemice. Perfect
adaptate unor condiţii geografice specifice, aceste forme de viaţă
creează şi întreţin veritabile complexe patogene. Există astfel, spre
exemplu, complexul patogen al bolii somnului, provocată de protozoarul
Trypanosoma gambiense, al cărui vector este musca tse-tse. Spaţial,
acest complex include pădurea ecuatorială şi pădurile galerii din Africa
subecuatorială, adaptarea foarte avansată a agentului patogen şi a
vectorului său menţinând boala în arealul forestier şi limitând astfel
extinderea ei spre nord şi sud. Corespunzător complexului respectiv, în
America de Sud face numeroase victime o altă trypanosomiază, boala
chagas. Pe lângă trypanosomiaze, în complexul patogen al pădurilor
ecuatoriale amazoniană şi congoleză se manifestă endemic şi febra
galbenă (provocată de un virus transmis de ţânţarul Aedes),
ankylostomiaze, forme acute de malarie, bilharzioze. În ape calde şi
murdare, în India şi Indochina există complexe patogene de holeră şi
malarie; Indochina este un focar de răspândire a leprei; zonele aride din
Asia Centrală şi de Sud-Vest sunt focare de răspândire a ciumei,
purtată endemic de şobolanii din deşerturi şi stepe, transmisă prin
purici. Europa temperată şi America de Nord temperată sunt domenii
specifice ale unor boli ale aparatului respirator şi boli sociale,
agresivitatea agenţilor patogeni respectivi fiind întreţinută de formarea

66 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Geosistemul – Structură şi funcţionalitate

unor tulpini rezistente, iar răspândirea rapidă fiind stimulată de evoluţia


gradului de urbanizare, de capacitatea polarizantă a acestor regiuni
puternic dezvoltate şi de relaxarea până la anulare a unor norme de
conduită socială. Alteori agresivitatea menţionată este potenţată de
adaptabilitatea excepţională a vectorului. Spre exemplu, ţânţari din
genul Anopheles, purtători ai protozoarelor Plasmodium vivax, Pl.
malariae, Pl. ovale şi Pl. falciparum pot atinge, spre nord, Cercul Polar,
iar în altitudine sunt răspândiţi din delte şi câmpii aluviale umede, până
la peste 3.000 m în ariile montane din climate calde, provocând diferite
forme de malarie.
În ansamblu, comunităţile vii influenţează puternic existenţa
societăţii umane, uneori până la forme de dependenţă aproape
absolută. Situaţiile respective, generale în perioade mai îndepărtate,
sunt şi astăzi caracteristice pentru grupuri de populaţie care trăiesc în
Influenţa umană
regiuni izolate, greu accesibile, sub climate extreme.
asupra
structurilor vii
Dependenţa omului şi a societăţii umane de comunităţile
naturale a
vegetale şi animale nu este însă absolută, în sens determinist.
început (şi
Coexistenţa sistemică a antrenat întotdeauna (şi a amplificat, pe
continuă) prin
măsura progresului tehnic) şi influenţe antropice, puternice, asupra
consum, dar s-a
restului lumii vii. În afara consumului „pasiv”, prin cules, vânat şi pescuit
manifestat şi
(activităţi de subzistenţă curente şi astăzi în viaţa pigmeilor din pădurea
mai profund,
ecuatorială a Africii, a hotentoţilor din Africa de Sud, a eskimoşilor din
prin
extremul nord, a unor grupuri de amerindieni din pădurea nord-
domesticire,
americană), modificări masive s-au produs prin introducerea unor specii
schimbarea
de plante spontane în culturi, prin schimbarea repartiţiei şi a structurii
(deliberată sau
multor formaţiuni vegetale, prin domesticire, prin răspândirea animalelor
întâmplătoare) a
domesticite până departe de locul lor de origine şi chiar prin modificarea
distribuţiei
codului genetic al unor forme de viaţă.
spaţiale,
Astfel, din principalele focare de cultură a plantelor şi de
manipulare
domesticire, localizate în general în regiuni permisive sub aspect
genetică.
climato-hidric şi pedologic (arii montane mai umede, din zone altfel
aride, văi fertile şi irigabile ale unor mari fluvii, ţinuturi musonice, regiuni
ecuatoriale, arii de stepă cu păşuni întinse ş.a.), cu ecosisteme bogate
Intervenţiile şi diversificate, dar şi cu o populare veche, numeroase genuri şi specii
masive, uneori de plante şi animale s-au răspândit şi au intrat în consumul alimentar
brutale, în curent în regiuni mereu mai îndepărtate şi sub forme din ce în ce mai
existenţa diferite faţă de strămoşii spontani. Creşterea rapidă şi masivă a
structurilor vii necesarului alimentar a impus cu stricteţe păstrarea şi ameliorarea
naturale au productivităţii acestor forme de viaţă utile omului, ca şi grăbirea
provocat adaptării lor la condiţii naturale diferite faţă de cele iniţiale. În felul
dereglări acesta, prin selecţii succesive şi prin consum abuziv, societatea umană
puternice ale a pătruns masiv, frecvent brutal şi păgubitor, în bilanţul general al
mecanismelor biosferei.
de autoreglare Au fost modificate puternic nu numai caracteristici biologice
şi au diminuat individuale (procesul determinând frecvent reducerea generală a
drastic rezistenţei), ci s-au modificat masiv relaţii intra- şi inter-specifice, ceea
biodiversitatea ce a schimbat adesea complet ecosisteme întregi, obligându-le să
ecosistemelor, primească elemente noi, să piardă prin concurenţă impusă elemente
eliminând tradiţionale şi bine adaptate, să-şi reducă biodiversitatea şi vigoarea.
definitiv specii Faţă de ritmul natural al extincţiei diferitelor forme de viaţă (aproximativ
întregi. 1 specie/50-100 ani, aşa cum se întâmplă încă din era primară), ritmul

Proiectul pentru Învăţământul Rural 67


Geosistemul – Structură şi funcţionalitate

impus pe cale antropică este catastrofal de rapid, numai în ultimii 400


de ani dispărând 151 specii de vertebrate superioare, adică 1
specie/2,7 ani. Uniunea Internaţională a Conservării Naturii estimează
că între 1980-2010 se vor fi pierdut 25.000 plante superioare şi că, la
nivelul tuturor comunităţilor vii, vegetale şi animale, în următorii 50 ani
vor pieri 30% din numărul total de specii.
Printre cele mai spectaculoase şi periculoase modificări se
numără cele impuse pădurii. Din necesitatea creşterii suprafeţelor de
teren agricol (pentru culturi, păşuni şi fâneţe), pentru asigurarea unui
volum de materie primă industrială, pentru foc (încălzit şi prepararea
alimentelor), dar şi ca urmare a deşertificării, a poluării aerului şi a
incendiilor, numai în deceniul 1980-1990, au dispărut în fiecare an câte
15.400.000 ha de pădure; deşi în deceniul trecut suprafaţa despădurită
Despădurirea şi se redusese la 12.500.000 ha anual, în ansamblu pădurea scade
degradarea mereu şi - dacă acest ritm se păstrează – este posibil ca întreaga
pădurilor pădure intertropicală (1.716.000.000 ha) să dispară în următorii 150 de
rămase ani.
afectează atât Încercările de reconstituire (atunci când se fac) nu dau rezultate
ecosistemele remarcabile, nici sub aspect bio-vegetal, nici sub alte aspecte. Spre
forestiere, cât şi exemplu, rolul climatic al pădurilor nu poate fi suplinit de nici o
rolul termo- formaţiune secundară, iar monoculturile forestiere echiene (molid,
pluvio-regulator eucalipt etc.) produc într-adevăr o cantitate de masă lemnoasă, dar nu
al marilor sunt asociaţii rezistente, capabile de funcţii ferme în geosistem.
formaţiuni Degradarea pădurilor tropicale nu este însă un fenomen
arborescente singular, multe alte ecosisteme fiind cotate ca vulnerabile şi puternic
ale Pământului. agresate: păduri temperate şi boreale din Asia şi America, turbării şi
alte zone umede, ecosisteme costiere (cu biocenozele dunelor litorale
şi marile pajişti de fanerogame marine), ecosisteme fluviale afectate de
poluare, toate ecosistemele din ariile dens populate. O lungă listă a
genurilor, speciilor şi asociaţiilor dispărute sau grav ameninţate este în
general cunoscută, dar în mod frecvent eforturile, chiar larg
consensuale, nu aduc decât rezultate incerte, iar multe fenomene sunt
ireversibile. Chiar în perioada contemporană, când se mizează mult pe
conştientizarea stării grave a ecosistemelor, continuă reducerea
alarmantă a unor efective de mamifere marine, de chelonieni, de corali;
dispar sau se reduc drastic chiar efectivele unor elemente de mare
interes economic (scoici perliere, sardelele din Mediterana, codul şi
tonul din Atlanticul de Nord, peste 20 specii de peşti din Marea Neagră,
unele salmonide, sturionii). Reducerea numărului de exemplare sub
limita asigurării reproducerii, stocajele biologice de pesticide lipofile şi
Eficienţa
de izotopi radioactivi, supravieţuirea unor exemplare cu capacitate
acţiunilor de
biologică compromisă anunţă perspective sumbre. Numărul de legături
corectare,
vitale din ecosisteme scade, diversitatea genetică sărăceşte mereu
atenuare sau
(accentuând şi vulnerabilitatea plantelor de cultură), dispare baza
stopare a
mecanismelor naturale de redresare, productivitatea naturală a
agresiunii faţă
ecosistemelor (care avea asigurare pe termen lung) scade rapid, iar
de ecosistemele
trăinicia lor rămâne un deziderat.
naturale este
Omul, singura formă raţională de viaţă, desfăşoară un program
diminuată de
calificat şi susţinut de reducere a biodiversităţii, reducând astfel
obstacole
asigurarea propriei sale vieţi. Mereu mai conştient însă de impactul
obiective dar şi
complex, preponderent negativ, pe care îl are aspra restului lumii vii
subiective.
încearcă, mai mult sau mai puţin eficient, să corecteze, să atenueze,

68 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Geosistemul – Structură şi funcţionalitate

eventual să stopeze formele de acţiune prea agresive. Principalele


obstacole în concretizarea acestei conduite sunt fie de obiectivitate
naturală ori social-economică (necesităţi mereu mai mari de hrană,
insuficienţe tehnologice în domeniul resurselor energetice
neconvenţionale, disparităţi regionale ş.a.), fie parţial obiective
(diminuarea potenţialului natural utilizabil datorită unor forme de
evoluţie spontană, frecvent stimulate sau chiar declanşate antropic), fie
integral subiective (graba tehnologică pentru profituri pe termen scurt,
asimetrii excesive ale distribuţiei produsului intern brut, orgolii regionale,
agresivitate, insuficienţă instituţională ş.a.).

Test de autoevaluare 3
(Răspunsurile se vor înscrie în spaţiul liber de sub
fiecare întrebare/problemă)

În această parte a unităţii de învăţare aţi regăsit


elementele de bază ale interacţiunilor specifice sistemului
biotic.
a) Prezentaţi succint principalele tipuri de relaţii dintre
elementele şi comunităţile vii vegetale şi animale;

b) Precizaţi rolul structurilor vii naturale în viaţa şi


activitatea omului;

Proiectul pentru Învăţământul Rural 69


Geosistemul – Structură şi funcţionalitate

c) Comentaţi acţiuni dăunătoare ale structurilor vii


naturale asupra agriculturii;

d) Selectaţi acţiuni agresive ale elementelor vii naturale


asupra organismului uman;

70 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Geosistemul – Structură şi funcţionalitate

e) Conturaţi aspectele principale ale influenţei omului


asupra vegetaţiei şi faunei spontane.

Răspunsuri şi comentarii la aceste întrebări preced


lucrarea de verificare de la sfârşitul acestei unităţi de
învăţare

În această parte a unităţii de învăţare v-a fost prezentată


motivaţia vitală a legăturilor interactive din subsistemul biotic. Nutriţia,
Reţineţi ! habitatul, adaptările, convieţuirea, mobilitatea şi specificul evoluţiei în
lumea vie v-au reamintit coexistenţa interactivă a structurilor vii naturale
şi a celor modificate de om, evidenţiind:
- rolul relaţiilor biologice în formarea structurilor vii durabile;
- capacitatea specifică a organismelor vii de a asigura baza nutriţiei
pentru om;
- acţiuni agresive ale unor organisme faţă de om şi de activităţile lui ;
- capacitatea omului, a societăţii umane de a utiliza, transforma,
dispersa şi distruge elemente şi structuri vii.

Proiectul pentru Învăţământul Rural 71


Geosistemul – Structură şi funcţionalitate

2.2.3. Sistemul social-economic


Ascendenţa biologică a fiinţei umane, capacitatea sa psiho-
intelectuală (care i-a permis diversificarea legăturilor interactive în
geosistem şi manipularea acestora), specificul social-economic al
Sistemul existenţei sale şi mobilitatea excepţională, prin comparaţie cu oricare alt
social- element, pe care a câştigat-o rapid, au stat la baza creării unei structuri
economic – sistemice total diferite faţă de cele naturale, sistemul social-economic.
creaţie umană. Elementul-cheie al acestui sistem, omul, este el însuşi o structură care
are toate datele fiinţelor vii, necesităţile şi o bună parte a
comportamentului acestora, dar şi datele unei existenţe raţionale,
constituită social, creativă, productivă, mereu mobilă, prelevând,
utilizând, transformând, extinzându-şi prezenţa şi acţiunile în toate
sensurile şi din ce în ce mai rapid. Astfel, omul este nu numai creatorul
şi elementul motrice al unei structuri noi în geosistem, impunând
legături interactive specifice, dar şi cel care a integrat structuri artificiale
în structuri naturale, determinând interferenţe multiple, diferite de cele
spontane, în final diversificând mult funcţionalitatea geosistemică şi nu
întotdeauna în mod benefic.

Cu aceste date ale sale, omul este creaţie complexă şi creator în


geosistem, permanent dependent de celelalte structuri, în permanenţă
eliberându-se parţial de ele şi impunându-le prezenţa lui transformantă .
Reţineţi ! El încearcă astfel să-şi acopere, în primul rând şi pe cât posibil mai
bine, necesităţile vitale de a se hrăni, a avea urmaşi, de a se îmbrăca şi
a avea un adăpost. Este mânat însă şi de dorinţe (cele de a cunoaşte
mereu mai mult şi de a crea în mod util fiind absolut benefice), de
ambiţii, de spiritul de aventură, de cucerire şi dominaţie, de rapacitate
ş.a. Astfel, istoria prezenţei sale interactive în geosistem este un şir
lung şi complicat de secvenţe complexe, de acţiuni constructive, logice,
echilibrate, dar şi haotice, dezechilibrate, destructive, uneori aproape
simultane şi desfăşurate chiar în limitele unor spaţii restrânse. Este
tributul pe care omul îl plăteşte structurii sale complexe şi faptului că nu
În cadrul reuşeşte să controleze complet şi constant sistemul pe care el însuşi l-a
sistemului creat : are efective mereu mai numeroase şi necesităţi mereu mai mari,
propriu, omul dar nu-ştie-nu-poate-nu-vrea să echilibreze potenţialul utilizabil cu
acţionează producţia-distribuţia-consumul ; doreşte să amelioreze situaţii-stări-
sub imperiul conjuncturi, dar sistemele educaţionale, umanitare, sanitare,
unui complex economice, administrative, politico-diplomatice ş.a. pe care le-a
de necesităţi conceput sunt depăşite mereu de formele şi forţa cu care competiţia se
obiective şi manifestă încă primar, instinctual ş.a.m.d. „Plata” acestor datorii,
subiective, derivate din condiţia umană în geosistem, este grea şi adesea
desfăşurând inechitabilă. Uneori echivalează cu preţul propriei fiinţe, al condiţiilor
activităţi sale de existenţă, al altor fiinţe sau elemente fără viaţă, ori funcţii ale
multiple, structurii în care omul a fost creat.
organizate în Inserţia în geosistem a acestei fiinţe atipice faţă de elementele vii
sisteme spontane, modul de existenţă în cadrul unui sistem total diferit faţă de
diferite şi sistemele naturale se explică prin acelaşi tip de legături interactive.
distribuite Pentru om, interacţiunile sunt motivate în primul rând ca necesităţi.
într-o mare Exprimate prin solicitări (active sau pasive), aceste necesităţi şi
variabilitate încercarea de acoperire a lor constituie esenţa funcţionării sistemului
spaţială. social-economic.

72 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Geosistemul – Structură şi funcţionalitate

Între necesităţile caracteristice sistemului creat de om unele sunt


strict obiective (vitale –biologice- şi sociale), altele sunt numai parţial
obiective, sau chiar subiective, derivate din specificul social-economic
al existenţei umane (moştenite, induse, copiate, chiar inventate).Toate
categoriile acţionează simultan, cu acuitate diferită şi cu efecte în
general stimulative pentru mişcarea complexă în sistem, fără însă ca
acoperirea (ideală) a tuturor să garanteze stabilitate sau echilibru, pe
termen lung ori mediu. Spre exemplu, necesitatea de şti cât mai mult,
despre cât mai multe, a stimulat cercetarea ştiinţifică fundamentală, iar
necesitatea de ameliorare a randamentului oricărei activităţi a făcut ca,
prin intermediul aplicaţiei, sistemul de cunoaştere umană să nu-şi
păstreze starea pe termen lung. Mai mult (dar şi mai rău), există chiar
necesităţi care, alimentate, acţionează ca destabilizatori, uneori cu o
imensă capacitate destructivă. În sensul acesta, necesitatea (indusă)
de droguri şi necesitatea (nemotivată, profund subiectivă) de venituri
imense din comerţul cu arme se acoperă provocând pierderi imense şi
ireversibile, sau numai foarte greu şi doar parţial corectabile.
Din punctul de vedere al dinamicii sistemului social-economic,
indiferent de categoria sau nivelul lor de motivare, toate necesităţile
Reţineţi ! generează însă interacţiuni, motivând astfel o mişcare foarte complexă,
profund transformantă, atât în interiorul sistemului, cât şi în afara lui.
Grupaţi în comunităţi de tipuri şi dimensiuni extrem de diferite,
oamenii sunt răspândiţi neuniform, dar aproape pretutindeni, pe
Pământ. Deşi diferenţe etnice, religioase, culturale, economico-sociale
ş.a. particularizează grupurile umane, sub raportul relaţiilor sociale
interne, al motivaţiilor esenţiale care îi inserează pe membri în
comunitate, al necesităţilor specifice fiecărei categorii de membri,
aceleaşi legături dăinuie între partea aptă de muncă şi activă a
comunităţii, pe de o parte, şi cea care din raţiuni de vârstă (şi capacitate
psiho-fizică) este întreţinută, pe de altă parte. În acelaşi fel, o serie de
necesităţi vitale, la nivelul oricărei comunităţi şi al întregii societăţi
umane, continuă să mobilizeze populaţia activă, s-o stimuleze în sensul
Statutul diversificării, optimizării, dinamizării spaţiale a tuturor activităţilor sale.
definitoriu al În orice comunitate umană toţi copiii şi tinerii încă inapţi de
copiilor şi muncă au drept formă specifică de insert în sistem un grupaj de
vârstnicilor necesităţi (Fig. 1), de a căror acoperire depinde evoluţia lor psiho-fizică
este dat de normală, pe care se va constitui apoi personalitatea lor socială şi socio-
condiţia lor profesională. Începând cu vârsta cea mai mică, orice copil are nevoia
încă sau deja vitală de a avea o familie. Lipsa acesteia va fi resimţită greu,
inaptă de determinând o evoluţie deficitară, cu formarea unei personalităţi
muncă. Este frecvent incomplete, adesea tarate psiho-afectiv. O marjă mereu mai
motivul pentru importantă din dificultăţile de integrare socială, din formele extreme ale
care ei acestor dificultăţi (agresivitate şi violenţă, acte depresive ş.a.) se
constituie explică prin absenţa unei familii, normal constituite, în perioada
populaţia copilăriei. Deşi această absenţă lasă întotdeauna urme, în parte ea
întreţinută. poate fi suplinită de asistenţa socială. Evident, calitatea acesteia
condiţionează dimensiunile consecinţelor absenţei menţionate. O
asistenţă socială de bună calitate reduce sensibil frustrările specifice
copilului fără familie, în timp ce simulacrele de asistenţă socială nu
oferă decât o asigurare biologică (aproximativă), personalitatea psiho-
afectivă şi intelectuală a celor în cauză având foarte mult de suferit. O
altă necesitate majoră a formării personalităţii umane, începând de la

Proiectul pentru Învăţământul Rural 73


Geosistemul – Structură şi funcţionalitate

această vârstă, este de fapt una dublă: aceea de educaţie (multiplă), pe


baza căreia se realizează treptat conştientizarea identităţii proprii, a
raporturilor cu ceilalţi membri ai comunităţii din care face parte (familia,
grupul de copii etc.) şi de informaţie, care se manifestă simultan şi prin
a căror acoperire copilul va putea deveni un adolescent inserabil fără
şocuri şi traume într-un alt nivel de vârstă şi de responsabilitate socială.
Persoanele de vârsta a treia, aproape indiferent de forma şi
cuantumul asigurării lor materiale, au nevoie acută de familie.
Întreruperea temporară sau definitivă a activităţii profesionale,
Reţineţi ! reducerea treptată a capacităţilor fizice, alterarea progresivă a acuităţii
senzoriale, fragilizarea generală a organismului şi reducerea rezistenţei
la îmbolnăvire, ca şi la condiţii mai grele de viaţă etc. induc vârstnicilor
o dependenţă avansată, în primul rând psiho-afectivă, de familie.
Situaţiile intrafamiliale conflictuale, decesele congenerilor sau ale celor
din generaţia descendentă, schimbarea/părăsirea definitivă a locului
vieţii active ş.a. sunt traume puternice, pe care numai o atmosferă
protectivă, chiar şi în familii de adopţie, sau în instituţii de asistenţă
socială de bună calitate, le poate atenua. O altă necesitate puternic
resimţită este aceea de informaţie. În primul rând, aceasta se datorează
tendinţei, nu totdeauna conştientizate, de suplinire a pasivităţii induse
de condiţia specifică vârstei, printr-o conectare cât mai complexă, mai
bogată şi mai actualizată la informaţia venită din sfera vieţii active. Apoi,
în mod frecvent şi absolut conştientizat, este monitorizată informaţia de
natură profesională, deoarece încheierea activităţii specializate nu
echivalează cu stingerea interesului pentru domeniul respectiv. Adesea
acest segment al necesităţii de informaţie transgresează chiar sfera
profesiei exercitate, mulţi vârstnici informându-se în legătură cu domenii
conexe, uneori total diferite, la care din diferite motive fuseseră nevoiţi
să renunţe în perioada formării lor profesionale sau la începutul vieţii
active. Nu foarte frecvent, conştientizarea unor carenţe educaţionale,
ale căror consecinţe au fost resimţite dur de-a lungul vieţii, conturează
şi necesitatea de educaţie. Uneori necesitatea aceasta este
direcţionată, spre exemplu, spre educaţia religioasă, juridică etc. Un
factor puternic de reglare a acestor necesităţi ale vârstei a treia este
timpul. Obiectiv, părăsirea vieţii active profesional dilată timpul liber.
Subiectiv, conştiinţa avansării spre sfârşitul vieţii scurtează timpul
disponibil şi bătrânii au adesea un insert social febril, grăbit, aparent
nejustificat.
În mod evident, asigurarea condiţiilor existenţei acestor categorii
de vârstă se bazează, integral sau într-o măsură însemnată, pe
Necesităţi prezenţa şi activitatea adulţilor apţi şi formaţi pentru muncă. Aceştia
specifice şi sunt însă, la rândul lor, fiinţe umane şi au, desigur, necesităţi specifice.
aptitudinea de Mult discutată, ca necesitate spontană sau înţeleasă şi asumată, este
a munci antre- aceea de a munci. Indiferent de speculaţiile mai mult sau mai puţin
nează popu- pertinente pe această temă, aspiraţia unei profesii bine stăpânite,
laţia adultă în apreciate social şi rentabile este cvasigenerală în lumea adultă,
ocupaţii excepţiile confirmând relevanţa ei. Concomitent, o personalitate adultă
profesionale care a evoluat normal resimte puternic necesitatea de a întemeia o
care gene- familie, pe care s-o protejeze, căreia să-i dedice rezultatele activităţii
rează produse sale. De asemenea, resimte mereu nevoia de a se informa, în primul
utile de cate- rând în sens profesional, acoperirea promptă a acestei necesităţi
gorii diferite. condiţionând, de altfel, şi nivelul competenţei specifice. În fine, mulţi

74 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Geosistemul – Structură şi funcţionalitate

adulţi constată că mai au încă nevoie de educaţie şi, „din mers”, adesea
cu sacrificiile impuse de timpul disponibil, de regulă insuficient, încearcă
să acopere lacune, să diversifice, să îmbogăţească bagajul educaţional
cu care se regăsesc la un moment dat.
Cu aceste necesităţi mai mult sau mai puţin bine acoperite, multe
dintre ele acţionând ca motivaţii, uneori foarte puternice, pe seama
resurselor primare, provenite din sectoarele naturale ale geosistemului
ori secundare, rezultate, şi prin intermediul unor mijloace de muncă şi
de creaţie, vârsta a doua a societăţii umane desfăşoară activităţi
productive (agricole, industriale), creative (cercetare ştiinţifică, creaţie
culturală) şi servicii (comerţ, transporturi, construcţii, turism, învăţământ,
ocrotirea sănătăţii). În mod evident, în fiecare dintre domeniile
menţionate se realizează, în primul rând, produsele care au constituit
obiectivul principal, adică cele utile. Prin intermediul lor (sau al valorii lor
O serie de de schimb) pot fi acoperite alte necesităţi, care nu mai au un specific de
produse vârstă, ci sunt general umane : cele vitale de hrană şi apă potabilă, de
secundare adăpost, de îngrijire a sănătăţii.
inutilizabile Din existenţa bio-socială a oamenilor şi din activităţile pe care le
direct şi desfăşoară nu rezultă însă numai produse direct utile, ci şi produse
nereciclabile, secundare şi deşeuri (refolosibile sau nereciclabile), uneori preocupante
deşeuri, numai prin masă şi volum, alteori periculoase, impunând costuri mari
rezultă din pentru neutralizare, sau fiind durabile. În acelaşi fel, acoperirea
activităţile necesităţilor general umane generează nu numai confort şi siguranţă, ci
utile, punând şi o serie de produse derivate ale metabolismului, ale locuirii (uneori în
probleme aglomeraţii), ale ocrotirii sănătăţii. Ambele categorii de rezultate
deosebit de secundare sunt în cea mai mare parte nedorite şi prezenţa produselor
dificile în respective este o realitate pe care societatea umană a încercat să o
gestionare. reducă mereu şi să o gestioneze cu maximum de randament.
Pentru realizarea tuturor obiectivelor pe care şi le propune şi
acoperindu-şi astfel necesităţile specifice, acţionând cu multiple
motivaţii, extinzând mereu sfera cunoaşterii, creând şi proiectând pe
termene din ce în ce mai lungi şi pentru spaţii din ce în ce mai mari,
decupate în modalităţi extrem de variate şi variabile, societatea umană
a avut însă nevoie şi de o organizare, mereu mai complicată. Exprimată
Administraţia generic prin administraţie, organizarea aceasta impus sisteme specifice
formă de de instituţionalizare, de reglementare (ale proprietăţii, utilizării,
organizare schimburilor, distribuţiei veniturilor, impozitării, conservării etc.), de
strict control ş.a. Concepute şi activate pentru a face posibilă, funcţională,
necesară şi existenţa societăţii umane, structurile respective, integral artificiale, sunt
adesea factor strict necesare şi specifice sistemului. Nu înseamnă însă că prezenţa
de blocaj. lor activă este integral şi permanent „confortabilă” în sistem. De
nenumărate ori, fără ca experienţa să amelioreze concludent stările de
fapt, inerţia aparatelor administrative este atât de puternică încât obligă
la prelungirea intervalelor de reacţie, provoacă defazări, induce
decalaje cu rol negativ, produce pierderi. Astfel, deşi strict necesară,
administraţia este uneori, de fapt, un rău necesar în sistem.
În mod evident, prin intermediul politicii, sistemul are însă
Sistemele posibilitatea de a atenua aspectele negative menţionate. Tot politica
politice – este de altfel şi cea care exprimă decizia sistemului cu privire la forma
factori de (formele) de proprietate, dimensiunile apelului la resursele naturale,
ajustare a relaţiile interne şi externe ale unor structuri ş.a.m.d., promovând
administraţiei. sisteme de idei convenabile unui anumit mod de organizare socială şi

Proiectul pentru Învăţământul Rural 75


Geosistemul – Structură şi funcţionalitate

economică. Sub aspectul acesta, ca şi sub cel al premiselor interne şi


externe de dezvoltare, sistemele politice democratice, cu decizie
descentralizată, deschise, garantează viabilitatea unor structuri, spre
deosebire de sistemele totalitare, care asociază deciziei centralizate şi
o deschidere redusă, evoluând astfel lent şi cu deteriorări sociale şi
economice profunde.

Test de autoevaluare 4
(Răspunsurile se vor înscrie în spaţiul liber de sub
fiecare întrebare/problemă)

Partea unităţii de învăţare referitoare la sistemul social-


economic se află direct sub incidenţa experienţei Dvs. curente, de
viaţă, socială, profesională. Prin conţinutul său vă ajută să
percepeţi de pe poziţii geosistemice structura de rezistenţă a
realităţii pe care o trăiţi.
a) Comentaţi succint caracterul obiectiv al necesităţilor
umane generale.

b) Verificaţi şi comentaţi necesităţile cele mai acute ale


vârstei I.

76 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Geosistemul – Structură şi funcţionalitate

c) Explicaţi necesitatea familiei pentru vârsta a III-a .

d) Comentaţi necesitatea de informaţie a vârstei a II-a .

Proiectul pentru Învăţământul Rural 77


Geosistemul – Structură şi funcţionalitate

e) Clasificaţi produsele rezultate din activităţi umane.

f) Explicaţi necesitatea administraţiei în sistemul social-


economic.

78 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Geosistemul – Structură şi funcţionalitate

Răspunsuri şi comentarii la aceste întrebări preced


lucrarea de verificare de la sfârşitul acestei unităţi de
Învăţare

În această parte a unităţii de învăţare v-a fot prezentat primatul


necesităţii (interactive) ca motor al sistemului social-economic. Aţi putut
constata că :
- populaţia de vârstele I şi III trebuie să fie susţinută de către
Reţineţi ! populaţia de vârsta a II-a ;
- necesităţi specifice sunt caracteristice şi vârstei a II-a ;
- toate vârstele au nevoi umane generale ;
- din existenţa şi activitatea umană rezultă nu numai produse
utile, ci şi nedorite ;
- organizarea existenţei şi activităţii social-economice impune
prezenţa administraţiei şi a politicii.

Proiectul pentru Învăţământul Rural 79


Geosistemul – Structură şi funcţionalitate

2.3 Comentarii şi răspunsuri la testele de autoevaluare


(Pentru aprofundare sau corectarea răspunsurilor greşite recitiţi părţile
indicate după fiecare răspuns/comentariu )

1.a) În structurile social-economice retroacţiunea este oricând


verificabilă : în schimburile economice libere, producătorii activi pot
produce la preţuri de vânzare mici, au desfacere largă, profit, şi o
parte din acesta se poate reinvesti pentru creşterea performanţelor
productive.- v. 2.2.

b) În structurile financiare, complexitatea sistemică este o


prezenţă certă. Ei i se datorează mişcări importante, cotate uneori
ca „seisme financiare”, chiar dacă elementul mobil generator a fost
o entitate minusculă, necunoscută, eventual foarte recentă (un
cumpărător necunoscut sau neînsemnat pe piaţa bursieră, bine
informat în legătură cu rezultatele pozitive ale unor prospecţiuni
geologice, o deschidere pasageră, de foarte scurtă durată, a unei
oportunităţi – vânzare sau cumpărare etc.) - v. 2.2.

c) Un centru de decizie adecvat funcţionalităţii sistemice


acţionează bazându-se pe o reţea internă de centri secundari, şi pe
modalităţi rapide şi eficiente de obţinere a informaţiei din interiorul
şi exteriorul structurii. Astfel, poate preveni epuizarea resurselor.
Dacă se ajunge totuşi aproape de o valoare critică şi nu există nici
o posibilitate internă de înlocuire cu un alt tip de resursă, atunci se
apelează la reţeaua externă din care structura respectivă face
parte. Dacă sprijinul nu se acordă, atunci centrul decide păstrarea
sau renunţarea la unele elemente, funcţii etc. sau schimbarea unor
comportamente, funcţii etc. – v. 2.2.

d) Cea mai cuprinzătoare posibilitate de investigaţie în


analiza geosistemică este studiul interacţiunilor – v. 2.2.

2. a) În absenţa litosferei pedogeneza nu este posibilă,


substratul geologic constituind materialul parental al solului (partea
lui minerală) – v. 2.2.1.

b) Minereurile hidrotermale, energia geotermică, apele


minerale, rocile utile ca materiale de construcţie, fertilizarea
naturală a solurilor şi fertilitatea solurilor formate pe roci vulcanice
compensează, relativ, acţiunea agresivă a vulcanilor – v. 2.2.1.

c) Interpretate ca efect al precipitaţiilor atmosferice, apele


sunt, în acelaşi timp, cauza acestora, deoarece fără evaporarea
apei precipitaţiile n-ar mai avea sursă – v. 2.2.1.

d) Apele susţin viaţa umană şi aproape toate activităţile


desfăşurate de om, care este capabil să transforme profund
bilanţul hidric, forma şi densitatea reţelei de suprafaţă, circuitele şi
debitele subterane, caracteristici ale apelor marine ş.a. De
asemenea, determină degradarea, uneori ireversibilă, a calităţilor
apei – v. 2.2.1.
e) Temperatura aerului are un rol major în fiziologia umană,
dirijând acţiunea mecanismelor de termoreglare care asigură

80 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Geosistemul – Structură şi funcţionalitate

menţinerea constantă a temperaturii interne. Lumina are, sub


aspect fiziologic, un rol vital, ca şi pentru plante – v. 2.2.1.

f) Specificul reliefului influenţează (uneori determină) forma


aşezărilor umane, densitatea clădirilor etc. şi condiţionează
structura agriculturii, tipurile de culturi agricole, ponderea
mecanizării lucrărilor specifice etc. – v. 2.2.1.

g) În relaţia sol-asociaţii vegetale, pe rând, cele două entităţi


devin cauză şi efect : prima asigură nutriţia plantelor iar cea de a
doua asigură componenta organică a solului – v. 2.2.1.

3. a) Între elementele şi comunităţile vegetale şi animale


există permanent legături vitale. Relaţiile trofice, forice, falorice,
spaţiale etc. asigură hrana fiecăruia, răspândirea germenilor săi şi
deci posibilităţile de înmulţire, construirea unui adăpost care să-i
asigure protecţie şi siguranţă pentru sine şi descendenţi, un
teritoriu în limitele căruia să-şi poată stabili legături precise şi
stabile şi de pe care să-şi poată agonisi hrana – v. 2.2.2.

b) Organismele vii vegetale şi animale continuă să asigure


baza nutriţiei complete a omului, sub forma unei mari cantităţi de
substanţă alimentară, ca şi materii prime pentru îmbrăcăminte,
încălţăminte, medicamente, produse de uz divers, materiale de
construcţie etc. – v. 2.2.2.

c) Există forme de viaţă spontană foarte periculoase pentru


animalele domestice şi pentru plantele de cultură ; unele au
capacitate de distrugere foarte mare, periclitând definitiv unele
culturi, provocând epizootii etc. – v. 2.2.2.

d) Distribuite în complexe patogene cu localizare spaţială


relativ stabilă, sau foarte mobile, diverse forme spontane de viaţă
sunt patogene pentru om, provocând boli grave, uneori epidemii –
v. 2.2.2.

e) Omul a modificat profund organismele spontane,


manipulând codul genetic al plantelor cultivate şi al animalelor
domestice, a schimbat distribuţia lor spaţială, a introdus accidental
în diferite regiuni elemente agresive, a redus şi a degradat
habitate, contribuind în mare măsură la reducerea efectivelor, la
periclitarea unor specii şi dispariţia definitivă a altora, la reducerea
periculoasă a biodiversităţii în geosistem – v. 2.2.2.

4. a) Necesităţile de hrană, adăpost şi ocrotire a sănătăţii


sunt strict obiective, acoperirea lor nu este un capriciu, nu exprimă
tendinţe de acaparare, nu constituie un obicei la care se poate
renunţa sau o modă – v. 2.2.3.

b) Fără o familie (chiar şi monoparentală) sau fără


asistenţă socială (în absenţa familiei), copiii au şanse minime de
evoluţie psiho-somatică normală şi chiar de supravieţuire – v. 2.2.3.
c) Populaţia de vârsta a III-a resimte necesitatea de a se
informa deoarece rămâne interesată profesional şi după încetarea
activităţii, doreşte să compenseze reducerea treptată a acuităţii
Proiectul pentru Învăţământul Rural 81
Geosistemul – Structură şi funcţionalitate

senzoriale şi a conectării la viaţa activă, doreşte să-şi completeze


informaţia în domenii pe care nu a avut vreme să le studieze în
perioada activă – v. 2.2.3.

d) Populaţia de vârsta a II-a este interesată în mod imperios


de informaţia profesională, care îi asigură competenţă şi
competitivitate ; doreşte să se informeze însă şi în domenii conexe
sau de interes general, fie ca măsură de prevedere în perspectiva
unei reconversii profesionale, fie pentru un insert social mai bun, fie
din atracţie pentru cultură generală – v. 2.2.3.

e) Principalele rezultate ale activităţilor umane productive,


creative, ale serviciilor sunt produsele utile care au constituit
obiectivul principal, produsele secundare, utilizabile prin prelucrare
ulterioară şi deşeurile, în parte reciclabile, în parte inutile şi chiar
agresive, necesitând neutralizări sau distrugere – v. 2.2.3.

f) Gestionarea corectă (utilă şi funcţională) a tuturor


structurilor care îl implică pe om şi îi sunt strict necesare nu este
posibilă fără infrastructura organizatorică şi specializarea asigurate
de administraţie – v. 2.2.3.

2.4. Lucrare de verificare 2

INSTRUCŢIUNI
Lucrarea de verificare presupune cunoaşterea de către
cursant a Unităţii de învăţare 2, referitor la „Geosistemul-
Structură şi Funcţionalitate”. Răspunsurile la întrebările din
lucrare vor fi transmise prin poştă tutorelui, pentru corectură,
comentarii şi evaluare.
Pe prima pagină a lucrării se vor scrie :
- titlul cursului (Geografia mediului) ;
- numărul de ordine al lucrării de verificare ;
- numele şi prenumele cursantului (care se vor menţiona pe
fiecare pagină a lucrării) ;
- adresa cursantului.
Fiecare răspuns va trebui să fie clar exprimat şi să nu
depăşească o jumătate de pagină. Pentru corectură sunt
necesare un spaţiu de aproximativ 5 cm pe margine şi o
distanţă similară între răspunsuri.
Menţionaţi, de asemenea, specializarea universitară
absolvită, anul absolvirii, şcoala unde activaţi şi poziţia în cadrul
corpului profesoral.

În evaluare se va ţine seama dacă :


1. cursantul şi-a însuşit cel puţin ideile din adnotările
plasate în apropierea blocurilor de text;
2. este capabil să utilizeze şi să aplice (după caz)
cunoştinţele asimilate la aprecierea şi interpretarea unor
situaţii concrete din locul în care trăieşte, din mediul său
profesional, familial etc.
82 Proiectul pentru Învăţământul Rural
Geosistemul – Structură şi funcţionalitate

3. a consultat bibliografia indicată sau alte surse de


informare )internet, mass media etc.);
este capabil să formuleze răspunsurile clar, corect,
succint.

Întrebările la care trebuie să răspundeţi sunt următoarele:

1) Care sunt cele mai utile forme de influenţă ale litosferei


asupra societăţi umane ? (2 p.)

2) În ce constă relaţia dintre litosferă şi temperatura


aerului? (0,5 p.)

3) Cum se manifestă relaţia reciprocă dintre apă şi aer ?


(0,5 p.)

4) Cum poate influenţa societatea umană compoziţia


chimică a apei ? (2 p.)

5) Care este rolul apei în geneza şi evoluţia reliefului ?


(0,5 p.)

6) Litosfera este un factor indiferent în pedogeneză ?


(0,5 p)

7) Care este rolul solului în existenţa structurilor vii ?


(0,5 p.)

8).Cum acţionează societatea umană asupra solului ?


(0,5 p.)

Proiectul pentru Învăţământul Rural 83


Geosistemul – Structură şi funcţionalitate

2.5. Bibliografie minimală

Brown L.,1994–2004, Problemele globale ale omenirii, Editura Tehnică, Bucureşti,


integral
Cojocaru I, 1995, Surse, procese şi produse de poluare, Editura Junimea, Iaşi, integral
Lupaşcu Angela,2001, Biogeografie, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, IV
Roberts N., 2002, Schimbările majore ale mediului, Editura All Educational, Bucureşti,
Partea a II-a, 4 ; Partea a II-a, 8 ; Partea a IV-a, 10, 12 ; Partea a V-a, 15, 16 ;
Partea a VI-a, 17, 20.
Stugren B., Dordea Manuela, 1988, Ecologie, Universitatea din Cluj-Napoca
vol. I, 1.2, 1.3.1 – 1.3.6.,
Ungureanu Irina, 2005, Geografia mediului, Editura Universităţii „Al. I. Cuza, Iaşi , Partea
a II-a, 1, 2.

84 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Mişcarea în geosistem

Unitatea de învăţare Nr. 3


MIŞCAREA ÎN GEOSISTEM

Cuprins................................................................................................. pag. 85
3.1. Obiectivele unităţii de învăţare nr. 3 ........................................................................... 85
3.2. Transferul – formă generală a mişcării în geosistem .................................................. 86
3.3. Mişcarea prin continuitate, prag, discontinuitate......................................................... 92
3.4. Risc, hazard, dezechilibru cu efect disfuncţional; degradare ...................................... 98
3.5. Funcţionalitatea geosistemului. Niveluri de organizare............................................. 101
3.6. Comentarii şi răspunsuri la teste .............................................................................. 106
3.7. Lucrarea de verificare nr. 3....................................................................................... 108
3.8. Bibliografie minimală ................................................................................................ 109

3.1 Obiectivele unităţii de învăţare 3


Cunoaşterea acestei părţi a unităţii de învăţare vă permite să înţelegeţi
mecanismele transferului permanent de materie, energie şi informaţie.
Pe această cale
- veţi dobândi o altă viziune asupra modului în care
funcţionează structurile social-economice din care faceţi
parte ;
- veţi aprecia mult mai corect modalităţile de
utilizare/conlucrarea cu structurile naturale ;
- veţi acţiona mult mai corect în situaţii/conjuncturi specifice în
care se poate găsi la un moment dat structura din care faceţi
parte.
- veţi fi capabili să apreciaţi că fiecare secvenţă dinamică
pe care o parcurgeţi este numai o etapă din existenţa
sistemică generală, care trebuie să continue, în mod
echilibrat. Pe parcursul acestei unităţi de învăţare veţi
constata că:
- mişcarea acestei imense şi complicate structuri sistemice
asigură libertatea relativă, necesară şi specifică evoluţiei fiecărei
structuri, în conformitate cu natura elementelor sau comunităţilor din
care este alcătuită, dar care se integrează în dinamica ansamblului
geosistemic ;
- mişcarea în cadrul oricărei structuri nu este liniară şi uniformă,
ci presupune perioade de evoluţie cantitativă (creştere) continuă,
graduală şi perioade cu caracter discontinuu, marcate de diferenţieri
calitative, cele două etape caracteristice desfăşurându-se succesiv şi
fiind separate prin valori critice (praguri) ;
- consecinţele producerii valorilor critice pot orienta evoluţia
structurilor sistemice spre echilibru şi stabilitate sau pot fi riscante, iar
riscurile negative asociate cu hazarde naturale sau antropice pot
produce dezechilibru disfuncţional şi degradare ;
- explicaţia menţinerii acestor structuri şi a viabilităţii întregului
geosistem rezidă în capacitatea oricărei structuri sistemice de a-şi
autoregla mişcarea, nivelând adecvat disparităţi de ritm, diferenţe
cantitative, realizând regrupări, circuite de înlocuire, renunţând la unele
elemente, producând elemente şi funcţii noi ş.a.m.d.

Proiectul pentru Învăţământul Rural 85


Mişcarea în geosistem

3.2 Transferul – Formă generală a mişcării în geosistem


Analiza succesivă a interacţiunilor intra- şi intersistemice a
evidenţiat nu numai elemente şi structuri, ci a constatat şi legăturile
Mişcarea în care menţin elementele respective în ansambluri capabile să-şi menţină
geosistem – coerenţa. De asemenea, a relevat caracterul din ce în ce mai puternic şi
transfer mai complicat integrant al acestor legături, de la sistemul abiotic spre
permanent sistemul social-economic care, sub diferite forme, interferează cu toate
de celelalte structuri. Mişcarea prin legături interactive ale geosistemului
substanţă, este extrem de complicată. La nivelul unor structuri mai simple şi în
energie şi manifestări spaţiale mai restrânse, poate fi studiată şi permite o
informaţie. înţelegere mai clară a programului specific structurilor sistemice
respective, a modului în care ele funcţionează.
Recunoscând mişcării calitatea sa de formă a existenţei materiei,
prima constatare care se impune încercării de a o descifra este aceea
că în geosistem mişcarea de ansamblu este un permanent şi complicat
transfer de substanţă, de energie şi de informaţie. Forma, dimensiunile,
Reţineţi !
ritmul, alte caracteristici ale acestui transfer poartă amprenta
coexistenţei intra- şi intersistemice, aflându-se într-o permanentă
readaptare, în conformitate cu legităţi naturale, artificializate sau
artificiale, specifice structurilor în care, sau între care se desfăşoară.

Câteva exemple pot fi acceptate ca reprezentative .Astfel,


acumularea piemontană a unor mase importante de material provenit
din arii înalte este un transfer de substanţă ; acelaşi tip de transfer se
petrece în cazul acumulării repetate în apele din domeniul continental
(de suprafaţă şi freatice) şi din cel oceanic, prin intermediul
precipitaţiilor, din atmosferă; acumularea în atmosferă a unor elemente
şi combinaţii chimice străine de compoziţia sa naturală se realizează
printr-un transfer slab controlat şi nedorit, din aria antropică/antropizată
a geosistemului; în acelaşi fel, gama şi cantităţile imense de materii
prime, materiale de construcţie, combustibili, hrană, medicamente,
îmbrăcăminte, încălţăminte, hârtie, alte produse, mijloace de transport
şi de muncă ş.a., sunt într-o mare măsură transferate în aşezările
umane, alte cantităţi de substanţă prelucrată în aceste aşezări fiind
transferate în sens opus.

Pentru exemplificarea transferului de e n e r g i e poate fi invocată


o formă excepţională a mişcării specifice în geosistem, de însemnătate
vitală, aceea de bioconversie a energiei solare, căreia i se adaugă, tot
prin transfer, energia hidraulică, ca şi imensa gamă de forme de
energie (convertite din cea solară, sau din cea telurică şi utilizabile prin
tehnologiile actuale, sau incontrolabile) şi care marchează oricare
structură umană, de la populaţii cu existenţă tribală, puternic
dependente de cantitatea accesibilă de lemn de foc şi până la civilizaţii
avansate, cum sunt cele nord-americană şi niponă, agresate de
transferuri devastatoare de energie seismică sau atmosferică.
Transferul de informaţie îmbracă forma a două mari categorii,
extrem de diferite prin natura lor şi multiplu diferenţiate în structura
internă: transferul/schimbul de informaţie ca expresie a cunoaşterii (prin
experienţă directă, prin învăţare dirijată, comunicare etc.) şi transferul
informaţiei genetice, ca expresie esenţială a vieţii.
86 Proiectul pentru Învăţământul Rural
Mişcarea în geosistem

Extrem de important este faptul că, reprezentând fundamentul


dinamic al funcţionalităţii geosistemului şi structurilor sale subordonate,
toate aceste categorii de transfer se desfăşoară simultan, sub forme
complexe, antrenând simultan forme diferite de substanţă şi de
informaţie, cantităţi şi forme diferite de energie, aflate în diferite stadii
de transformare şi situate pe diferite niveluri de organizare sistemică.
Spre exemplu, bioconversia nu este un transfer pur energetic, ea fiind
condiţionată de o cantitate de substanţă vie şi interesând alte tipuri şi
cantităţi de substanţă vie ; transferul de energie telurică este simultan şi
frecvent şi un transfer de substanţă din astenosferă şi din scoarţa
profundă etc. Aceste simultaneităţi sunt reale fie că în cauză se află
întregul geosistem, fie că obiectul analizei este reprezentat de structuri
sistemice regionale, sau de nivel local, ori chiar individuale. În cadrul
acestora şi între ele, pe căi naturale sau construite, prin mecanisme
spontane sau controlate, transferul complex este garanţia de bază a
menţinerii calităţii de sistem. Este foarte elocvent cazul transferului
Omniprezent material-energetic-informaţional în organismul uman şi al transferului
şi cataboliţilor în afara lui, transfer care îi asigură integritatea şi evoluţia
permanent, normală.
transferul
acţionează La fel de important este şi faptul că permanenţa mişcării
ca o sistemului impune o evoluţie permanentă a transferului, el regăsindu-se
„ţesătură” pretutindeni şi mereu, ca o „ţesătură” dinamică rezultată din impulsuri
dinamică, în diverse şi care se transformă continuu. Spre exemplu, atracţia
continuă gravitaţională şi energia solară - extrem de importante pentru
schimbare. declanşarea proceselor de deplasare pe versanţi, a scurgerii apelor
etc., presupun transfer de energie, din surse şi sensuri diferite, spre
suprafaţa Pământului. În geneza proceselor menţionate transferul
energetic nu este însă nici omogen, nici uniform: energia solară se
transformă în energie hidraulică (apele având o contribuţie importantă
Asimetriile, în modelarea versanţilor), în energie vitală a plantelor (care pot mări
inegalităţile de stabilitatea versanţilor), energia telurică se manifestă ca energie
ritm, mecanică a materialelor în mişcare şi se poate transfera ca impact
tendinţele mecanic asupra reliefului, vegetaţiei sau unor construcţii, ritmul
specifice proceselor este mai alert sau mai lent în funcţie de combinaţiile posibile
contradictorii ale acestor forme de energie şi de transfer energetic ş.a.m.d.
impun
interacţiunilor Coexistenţa atâtor categorii de mişcare în geosistem limitează
o permanentă independenţa lor specifică, determinându-le să se integreze în
confruntare ansamblul mişcării de ansamblu, iar natura lor diferită permite
/adaptare. realizarea unui tip dinamic diferit, cu o foarte mare capacitate de
transformare, de asimilare şi integrare a unor componente noi, a unor
forme de mişcare noi. Ca un veritabil „câmp dinamic”, această mişcare
complexă asigură geosistemului o stabilitate relativă, care se realizează
prin funcţionare „automată”. Relativitatea se explică prin faptul că
legăturile interactive - forţe motrice ale structurilor sistemice, au un
caracter de regulă contradictoriu, deşi elementele sau structurile în
cauză se presupun cu necesitate unele pe celelalte. Aceasta se
întâmplă deoarece aproape toate prezintă asimetrii una faţă de cealaltă,
inegalităţi cantitative şi calitative, tendinţe (spontane sau dirijate)
contradictorii şi tendinţa de a se egaliza, pentru ca apoi să se poată
depăşi reciproc. Spre exemplu, dinamica unui versant (ca structură

Proiectul pentru Învăţământul Rural 87


Mişcarea în geosistem

sistemică abiotică), este rezultatul confruntării elementelor şi


mecanismelor care-i asigură stabilitate (coeziunea rocilor, integritatea
unghiului de taluz natural, integritatea asociaţiei/asociaţiilor vegetale
climato-zonale, echilibrul bilanţului scurgere-infiltraţie ş.a.), cu cele care
mobilizează versantul (precipitaţii excesiv de bogate, creşterea
anormală a debitelor şi nivelurilor, seismicitate intensă ş.a.). „Câştigul
de cauză” al uneia sau alteia dintre cele două categorii de forţe motrice
va introduce o etapă dominată de câştigător şi purtând amprenta
acestuia. În acelaşi fel, capacitatea trofică a unui ecosistem, care
asigură viabilitatea sa, este supusă „jocului” permanent al productivităţii
naturale, care tinde să asigure permanent baza nutritivă necesară
tuturor elementelor componente, cu solicitarea ei uneori excesivă,
impusă de proliferarea/extinderea naturală a unor areale/invazia unor
specii vegetale şi animale. Confruntarea va fi urmată de o etapă
calitativ nouă a evoluţiei ecosistemului, diferită faţă de precedenta şi
prin alcătuire şi prin conexiuni. Creşterea producţiei (agricole,
industriale ş.a.), în sistemul social-economic, este strâns condiţionată
de capacitatea variabilă de absorbţie a pieţei şi punerea de acord a
acestor două expresii de vârf ale prezenţei umane în geosistem impune
secvenţe şi etape uneori brutal diferite în evoluţia structurilor respective.
Chiar la nivelul întregului geosistem, asimetria (ca motor al dialecticii
Coexistenţa mişcării) este evidentă, cuantumul resurselor (care fac parte din toate
interactivă – cele trei sisteme principale) este limitat, dar cererii sistemul social-
premisă a economic are tendinţa să-i imprime un caracter nelimitat.
diferenţelor Acest tip de coexistenţă dinamică constituie premisa esenţială a
calitative de la diferenţierii calitative a etapelor evoluţiei şi asigură structurii/structurilor
o etapă la alta, respective nu o simplă creştere, ci un proces de dezvoltare
asigurând
dezvoltarea Pe fondul legăturilor interactive permanente, natura diferită
structurilor (abiotică, biotică, socială, economică) conferă fiecărui tip de mişcare o
sistemice. independenţă relativă faţă de celelalte. Aceasta personalizează
componente şi structuri – respectiv tipuri de mişcare – cu caracter mai
dinamic, dominant şi deci polarizator. Spre exemplu, activitatea umană
Libertatea concretizează tipul de mişcare socială şi economică, industrializarea şi
specifică urbanizarea (şi încă mai veche şi mai răspândită, activitatea agricolă)
fiecărui tip de fiind poate cele mai complexe şi mai profunde forme de manifestare. La
mişcare nu este rândul lor, acestea polarizează aproape în totalitate elementele şi
totală, ea structurile naturale în sectoarele respective, dominând frecvent
subordonându- mişcările abiotică şi biotică specifice.
se reţelei „Libertatea” de a domina nu este însă totală (inerţii dinamice şi
sistemice independenţe invariante lasă întotdeauna mecanismelor naturale,
organice şi anorganice, o marjă de independenţă) şi nici ireversibilă. Un
supraordonate.
bun exemplu este dat de procesele fizice şi biochimice din sol, de
relaţiile trofice din ecosisteme, de deplasarea materialelor mobile pe
versanţi ş.a. care, deşi adesea sunt marcate puternic de activităţile
umane, se desfăşoară tot în conformitate cu legităţile naturale specifice,
chiar dacă ritmul, amploarea şi efectele lor nu sunt nici identice cu cele
din etape precedente şi nici neapărat favorabile omului. De asemenea,
capacitatea de polarizare a unei structuri sistemice nu-i conferă şi
posibilitatea de a se sustrage (sau de a înlocui) mişcarea generală,
integratoare, care-i este impusă în reţeaua sistemică de care aparţine,
de către taxonul superior. Spre exemplu, un versant cu instabilitate

88 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Mişcarea în geosistem

potenţială poate deveni domeniul unor deplasări în masă, dirijate strict


abiotic, după legile staticii, hidrodinamicii etc.; păşunatul abuziv,
practicarea unor culturi irigate, supraîncărcarea cu construcţii grele,
infiltrările artificiale de apă, traficul auto permanent, debleurile deschise
în bază etc. – toate, manifestări ale componentei şi tipului de mişcare
socială şi economică, pot deveni la un moment dat dominante.

Dominanţa respectivă are însă un caracter temporar, deoarece


măsuri ameliorative pot readuce terenul în echilibrul sau dinamic iniţial,
care evoluează după legi naturale, sau cel puţin în apropierea acestui
echilibru, iar în lipsa unor asemenea măsuri, amploarea proceselor şi
deci a pagubelor materiale eliminând rentabilitatea utilizării, versantul
revine la dinamica sa proprie, cu dominantă naturală. Spontane sau
antropizate, nici unul dintre comportamentele menţionate nu este total
independent, chiar dacă îl domină temporar pe celălalt, deoarece
sistemul versant în cauză nu este independent de sistemul (bazinul)
hidrografic, de sistemul morfologic (valea), de sistemul teritorial (vatră,
teren de folosinţă silvică, agricolă, extractivă etc.) ş.a. cărora le
aparţine.

Test de autoevaluare 1
(Răspunsurile se vor înscrie în spaţiul liber de sub
fiecare întrebare/problemă).
În această parte a unităţii de învăţare a fost evidenţiat
faptul că mişcarea în geosistem, care se manifestă prin
interacţiuni, are forma unui transfer foarte complex, de natură
materială, energetică sau informaţională, între diferitele
elemente ale unei structuri sau între structuri diferite.
a) Verificaţi, exemplificând, dacă în structurile abiotice pe
care le cunoaşteţi direct se petrece vreuna dintre formele de
transfer prezentate ;

Proiectul pentru Învăţământul Rural 89


Mişcarea în geosistem

b) Prezentaţi succint forme de transfer pe care le-aţi


constatat în structuri vii naturale ;

c) Comentaţi caracterul relativ al stabilităţii structurilor


sistemice ca urmare a mobilităţii/evoluţiei transferului ;

90 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Mişcarea în geosistem

d) Explicaţi dominanţa temporară a unor tipuri de


mişcare şi independenţa lor relativă.

Răspunsuri şi comentarii la aceste întrebări preced


lucrarea de verificare de la sfârşitul acestei unităţi de
învăţare

În această parte a unităţii de învăţare vi s-a propus o introducere


în problemele complexe ale dinamicii geosistemului, valorificându-se
cele deja cunoscute cu privire la specificul interacţiunilor din fiecare
sistem. Desfăşurate simultan, sub forma unui transfer complex
Reţineţi !
(material, energetic şi informaţional) diferitele forme de mişcare
demonstrează că:
- dinamica geosistemului este permanentă ;
- ca urmare, structurile au o stabilitate numai relativă ;
- relativitatea se explică prin caracterul frecvent contradictoriu al
elementelor aflate în interacţiune ;
- dominanţa unor tipuri de mişcare este temporară, oricare dintre
ele fiind supusă integrării în dinamica reţelei de structuri supraordonate.

Proiectul pentru Învăţământul Rural 91


Mişcarea în geosistem

3.3 Mişcarea prin continuitate, prag, discontinuitate


Pe fondul imensei sale mobilităţi interne, geosistemul păstrează
permanent tendinţa de atingere a unei stări de echilibru, mecanismele
sale funcţionale fiind orientate către dobândirea şi menţinerea unui
echilibru dinamic. În bună măsură, ansamblul acestor mecanisme şi
efectele acţiunii lor interconectate devin mai clare prin cunoaşterea unor
particularităţi dinamice de tipul alternanţelor unor perioade de
continuitate (dominate de legi ale acumulării cantitative) şi de
Acumulările discontinuitate (în care acumulările cantitative determină apariţia unor
cantitative calităţi noi).
din
perioadele În cursul unei perioade de evoluţie cu caracter continuu,
de evoluţie elementele componente ale structurii sistemice îşi păstrează
cu caracter caracteristicile calitative fără modificări esenţiale, prezenţa unor
continuu elemente noi este nesemnificativă, iar mişcarea caracteristică rămâne
asigură în limitele unor forme şi ritmuri constante. Ceea ce se schimbă sunt
creşterea însă valorile cantitative ale parametrilor statici şi dinamici. Evoluţiei cu
structurilor caracter continuu i se datorează creşterea structurilor sistemice.
sistemice. O simplă creştere, ca fenomen general, nu poate asigura însă
viabilitatea sistemului care, pentru a-şi menţine calitatea, trebuie să se
adapteze permanent coexistenţei sistemice, mereu exigente şi mobile,
trebuie să răspundă adecvat şi în timp util tuturor semnalelor interne şi
celor primite din reţeaua sistemică în care se încadrează. Acest
comportament, singurul util, obligă deci la modificări calitative ale
structurii şi ale funcţionalităţii. Deosebit de interesant este faptul că
Peste o evoluţia prin autocontrol permite oricărei structuri sistemice să răspundă
valoare acestei exigenţe, deşi formula dinamică a unor simple adaosuri
critică (prag) cantitative era cea mai comodă.
creşterea
este Întreruperea (temporară) a creşterii se realizează în momentul
înlocuită cu (cu durată variabilă) în care acumularea cantitativă a atins o anumită
o modificare valoare, dincolo de care raporturile (de poziţie, de stare etc.) între
a calităţii. componentele structurii în cauză, sau între aceasta şi alte structuri
sistemice nu mai pot fi păstrate în forma sau la parametrii precedenţi. În
sistemică, valoarea respectivă (spaţială sau temporală) este
considerată critică şi poartă denumirea de prag. Ea marchează sfârşitul
unei perioade de evoluţie cu caracter continuu şi semnifică începutul
schimbării calităţii structurii sistemice.
Conform unor caractere tipice ale modului în care se manifestă,
ale mecanismelor prin care se produc, ale efectelor lor ş.a. ele au fost
introduse în mai multe categorii sistematice (R.Brunet, 1968).

O categorie foarte cuprinzătoare este cea a pragurilor de


m a n i f e s t a r e şi a celor de s t i n g e r e . Spre exemplu, peste o anumită
cantitate de precipitaţii atmosferice, pe lângă dezagregare începe să
se manifeste şi alterarea, astfel încât un surplus de apă permite
manifestarea unui alt proces de modelare. De asemenea, numai peste
un anumit calibru al materialelor alternanţele îngheţ – dezgheţ devin
eficiente. Meandrarea şi despletirea nu se produc decât de la anumite
valori ale debitului solid şi ale capacităţii de transport a unui curent de
apă etc. Alteori, manifestarea unor fenomene presupune realizarea

92 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Mişcarea în geosistem

simultană a mai multor praguri. Spre exemplu, declanşarea alunecărilor


de teren este posibilă numai începând de la o anumită valoare a
raportului dintre cantitatea de apă infiltrată, coeficientul de frecare al
Numeroase materialelor mobile de pe versant şi valoarea înclinării terenului (fiecare
praguri de dintre ele influenţabilă antropic). În acelaşi fel, este elocventă şi
manifestare şi producerea ravenării: numai de la o anumită cantitate de apă şi distanţă
praguri de faţă de marginea interfluviului poate începe incizarea. În egală măsură,
stingere se fenomene din sfera sistemului social-economic relevă evoluţii marcate
produc pe de praguri de manifestare. Spre exemplu, o linie de transport devine
parcursul rentabilă (viabilă) numai peste un anumit număr de călători; înfiinţarea
mişcării în unei reţele de unităţi comerciale, dotări şcolare şi unităţi sanitare nu
diferite este posibilă (rentabilă) decât peste un anumit număr de populaţie
structuri ş.a.m.d.
sistemice Urmărind evoluţia altor fenomene, se poate remarca faptul că
naturale sau atingerea unor praguri determină încetarea (stingerea)
social- fenomenelor/proceselor respective, uneori chiar în mod brusc. Spre
economice. exemplu, studiile de geografie şi sociologie rurală relevă faptul că sub
un anumit număr şi sub o anumită densitate a populaţiei impresia de
izolare şi imposibilitatea organizării unor servicii colective sunt atât de
puternice, încât îi determină şi pe ultimii locuitori să plece, încât locuirea
cu caracter continuu încetează (este cazul unor arii rurale din multe
Reţineţi ! regiuni montane europene). În acelaşi fel, influenţa metropolelor nu mai
acţionează dincolo de o anumită distanţă şi tot o valoare-limită a
distanţei face ca unele zone sau puncte de aprovizionare ale unităţilor
industriale, chiar dacă nu sunt prea îndepărtate, să fie considerate prea
costisitoare pentru fi avute în vedere.
Multe, foarte multe fenomene caracteristice sistemului
Evoluţia comunităţilor vii, ca şi celui social-economic, relevă praguri de stingere.
divergentă nu Spre exemplu, în utilizarea bio-vegetală a apei, scăderea ei în sol, sub
schimbă o anumită limită, face ca turgescenţa normală a plantelor să înceteze,
sensul ca urmare a încetării proceselor metabolice puternic dependente de
mişcării, ci apă; sub o anumită limită a valorii nutritive a alimentelor şi a calităţii
numai o ambianţei psiho-afective dezvoltarea somato-psihică şi intelectuală a
accelerează copiilor este afectată grav şi apoi încetează ş.a.m.d.
sau o
încetineşte. În evoluţia altor fenomene, realizarea anumitor cantităţi, a unor
valori-limită, antrenează modificări rapide (accelerări sau încetiniri) ale
vitezei mişcării, fără însă ca sensul acesteia să se schimbe. Sunt
pragurile de divergenţă, specifice fenomenelor cu evoluţie sacadată.
Spre exemplu, densitatea zăpezii proaspete, creşte rapid odată cu
temperatura până la - 12° C şi mult mai lent peste această valoare. Pe
Reţineţi !
sensul invers, al descreşterii continui, dar în ritm diferit, spre exemplu,
mortalitatea este în descreştere continuă pe măsura progresului
economico-social, dar înregistrează frecvent două faze de accelerare.
Prima începe din momentul eradicării bolilor infecţioase, iar a doua, mai
tardivă, se conturează când densitatea echipamentului sanitar şi a
asistenţei sociale au atins un anumit standard. În cazul manifestărilor
sale rapid crescătoare în domeniul social-economic evoluţia în sacade
poartă denumirea de „decolaj”. Se citează, în sensul acesta, creşterea
rapidă a populaţiei care a urmat luării în cultură a regiunilor europene în
neolitic, sau revoluţiei industriale din sec. al XIX-lea. Prognoza situaţiilor
de „decolaj” (perioadă, condiţii de apariţie etc.) este deosebit de

Proiectul pentru Învăţământul Rural 93


Mişcarea în geosistem

necesară, deoarece pragul respectiv separă o etapă de evoluţie lentă


de una brusc mai rapidă; dacă structura sistemică respectivă este
insuficient pregătită să facă faţă acestei diferenţe de ritm, impactul
poate fi grav. Spre exemplu, creşterea masivă şi bruscă a populaţiei
urbane, prin industrializarea socialistă forţată, a redus drastic calitatea
vieţii urbane, prin insuficienţe cantitative şi calitative severe ale spaţiului
locativ, ale infrastructurii de comunicaţie, ale serviciilor în general, ale
reţelelor de învăţământ şi sănătate, sechelele acestei evoluţii anormale
Coexistenţa
resimţindu-se încă puternic. Tot divergent, cu ritm diferit de o parte şi de
sistemică
cealaltă a unei anumite valori a preţului de vânzare, evoluează şi
impune
cererea. Ea va scădea continuu şi gradat pe măsura creşterii preţului,
succesiunea
dar de la o anumită valoare a acestuia scăderea va fi bruscă.
pragurilor şi
determină
Încheind etape de evoluţie cu caracter continuu, pragurile
durate diferite
marchează concomitent şi durata acestor etape. Aceasta este o
ale etapelor de
caracteristică esenţială pentru evoluţia reţelei de structuri sistemice,
continuitate
deoarece gama unităţilor este foarte largă, interacţiunile sunt multiple şi
evolutivă. simultane, unele praguri se realizează mai repede, altele mai lent şi
astfel continuitatea unor fenomene/forme de evoluţie se poate întrerupe
(la atingerea pragului), în timp ce pentru altele ea este în derulare încă.
Din succesiunea pragurilor, respectiv din decalajele de durată a
După prag continuităţii unor fenomene, ca şi din simultaneitatea altor praguri,
mişcarea este rezultă premise dinamice mereu schimbătoare în reţea, favorabile sau
discontinuă, defavorabile evoluţiei sistemice echilibrate. Spre exemplu, în relaţiile
complexă, cu dintre potenţialul agro-productiv al solului, structura planului de cultură,
sechele numărul şi structura pe sexe a celor ocupaţi în agricultură, scopul este -
dinamice din ca în orice activitate productivă - cel puţin menţinerea rentabilităţii. În
etapa cursul realizării acestui obiectiv, fiecare fenomen (deşi evoluând
precedentă şi interdependent) are însă un ritm al său, specific, în baza căruia pragul
face eforturi are şi el un anumit moment de producere. Pragul de la care diminuarea
pentru numărului de activi, concomitentă cu creşterea ponderii forţei de muncă
însuşirea şi feminine, în absenţa unei mecanizări corespunzătoare, ar pretinde
consolidarea schimbarea planului de cultură, nu coincide obligatoriu cu pragul de la
unui care categoria respectivă de sol – în condiţiile agrotehnice posibile –
comportament suportă această modificare. Menţinerea situaţiei vechi, în vederea
nou. protejării solului, înseamnă diminuarea rentabilităţii, iar schimbarea
planului de cultură, în vederea evitării pagubelor, înseamnă degradarea
solului. Ambele alternative fiind dezavantajoase, atenţia se va orienta,
eventual, asupra modului de utilizare a terenului. Dincolo de soluţia
practică rămâne, însă, realitatea menţionată : decalajul sau
simultaneitatea pragurilor influenţează puternic evoluţia structurilor
sistemice.

Pe parcursul etapei care urmează după producerea oricărui tip


de prag evoluţia nu încetează, dar caracterul său este d i s c o n t i n u u ,
asimetriile sunt maxime, mişcarea are un caracter puternic compozit,
sistemul mai păstrează sechele dinamice ale etapei precedente, din ce
în ce mai puternic modificate, făcând eforturi de însuşire a unui
comportament nou şi de consolidare a acestuia. Astfel, acumulările
cantitative (materiale, energetice, informaţionale) petrecute în etapa
precedentă , până la nivel de praguri, impun schimbări. Ele se produc
atât în spaţiu, cât şi în timp, în toate structurile geosistemului (spre

94 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Mişcarea în geosistem

exemplu, discontinuitatea şiroirii, a acumulării fluviale, a unor schimburi


economice, a devenirii urbane etc.). Orice discontinuitate exprimă
concomitent o integrare a efectelor mai multor discontinuităţi parţiale,
care s-au succedat pe parcursul perioadelor de evoluţie cu caracter
continuu, încărcând structura sistemică respectivă cu elemente ale unei
noi calităţi. Spre exemplu, întrerupt pe parcursul evoluţiei sale prin
lucrări succesive de drenaj, prin terasare şi prin înierbarea unor benzi
Reţineţi !
interpuse, prin plantare ulterioară cu viţă-de-vie sau cu pomi fructiferi,
un proces de alunecare activă poate fi stopat. În timpul evoluţiei
continui a acestui proces, măsurile amintite au introdus tot atâtea forme
de discontinuitate a lui şi au acţionat ca elemente ale unei noi calităţi.
Apariţia efectivă a acesteia este confirmată atât din punct de vedere
dinamic, cât şi utilitar : instabilităţii i-a luat locul stabilitatea, iar terenul,
din nerentabil, a devenit productiv. Oricare dintre discontinuităţile
parţiale, odată produsă, antrenează una sau mai multe alte
discontinuităţi, care se interconectează şi care orientează structura
respectivă spre un nou comportament calitativ, pe care îl va dobândi
treptat, după producerea pragului/pragurilor.
Când noul comportament este complet însuşit, problema care se
pune este aceea a menţinerii noii calităţi, în condiţiile în care seria
solicitărilor interne şi a celor din reţeaua sistemică nu este nici redusă şi
nici simplă, faţă de această structură înnoită. În condiţiile unei evoluţii
normale, necesitatea aceasta se rezolvă prin autoreglare.
Discontinuităţile au forme extrem de diferite, dar pentru oricare este
caracteristic faptul că mişcarea are forma unui flux de ieşire dintr-o
secvenţă cu caracter continuu şi asigură apoi un flux de intrare într-o
nouă secvenţă de evoluţie continuă.

Pe durata lor însă, legăturile sunt instabile, existând o


Dezechilibrul disponibilitate deosebită pentru forme şi tipuri noi de organizare
din etapele de structurală, starea generală fiind una de dezechilibru. Aceasta rezultă
discontinuita- din cumularea/suprapunerea multor discrepanţe, asimetrii etc. şi din
te este inerent eforturile structurii respective de a-şi regla legăturile interactive interne
evoluţiei şi externe, în conformitate cu aceşti parametri noi, marcaţi prin
sistemice fiind atingerea pragurilor.
considerat Rezultă că asigurarea unei noi secvenţe de evoluţie cu caracter
funcţional. continuu nu este posibilă fără parcurgerea unui interval de
discontinuitate, chiar dacă sub aspectul stării, în acest interval, structura
este dezechilibrată. Starea respectivă, inerentă, face parte din „viaţa”
oricărei structuri, în evoluţia ei normală. Pentru acest motiv,
dezechilibrul respectiv nu periclitează funcţionalitatea, el introducând
structura într-o nouă stare de echilibru dinamic.

Proiectul pentru Învăţământul Rural 95


Mişcarea în geosistem

Test de autoevaluare 2
(Răspunsurile se vor înscrie în spaţiul liber de sub
fiecare întrebare/problemă)
Această parte a unităţii de învăţare v-a prezentat liniile
esenţiale ale derulării concrete a mişcării în cadrul structurilor
geosistemului.
a) Selectaţi caracteristicile mişcării în perioadele de
continuitate ale evoluţiei sistemice ;

b) Definiţi şi exemplificaţi valorile critice (pragurile) ;

96 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Mişcarea în geosistem

c) Prezentaţi caracteristicile discontinuităţilor evolutive şi


legătura lor cu dezechilibrul disfuncţional ;

d)Precizaţi raporturile continuitate – prag –discontinuitate.

Răspunsuri şi comentarii la aceste întrebări


preced lucrarea de verificare de la sfârşitul acestei
unităţi de învăţare
Prin detalierea caracteristicilor mişcării în structurile sistemice au
fost evidenţiate :
- succesiunea continuitate – prag – discontinuitate ;
Reţineţi ! - duratele variabile ale perioadelor de discontinuitate ;
- specificul funcţional al stării de dezechilibru din perioadele de
evoluţie cu caracter discontinuu.

Proiectul pentru Învăţământul Rural 97


Mişcarea în geosistem

3.4 Risc, hazard, disfuncţionalitate, degradare


Exprimând fie iminenţa, fie – mai frecvent – efectele negative ale
Riscul unor forme de evoluţie a fenomenelor naturale sau social-economice,
exprimă resimţite puternic de către societatea umană, noţiunile de risc şi hazard
posibilitatea sunt utilizate frecvent şi nu întotdeauna corect. De cele mai multe ori
unei evoluţii riscul este substituit degradării deja produse. Considerându-i atent
cu o variantă sensul, se constată însă că el nu poate fi înţeles/explicat decât sub
deficitară dar aspect relaţional, dinamic, referindu-se – de drept şi de fapt – la
care poate fi posibilitatea unei evoluţii inadecvate/indezirabile a interacţiunilor interne
prevăzută şi şi externe ale unei structuri sistemice, evoluţie care poate orienta
preîntâmpi- structura respectivă spre dezorganizare, spre degradare, spre
nată. pierderea calităţii de sistem. Caracterul său de conjunctură posibilă lasă
însă o marjă de control al condiţiilor în care se poate produce şi de
evaluare a efectelor nedorite care pot să apară. Posibilităţile acestea de
a acţiona cu prevedere sunt asiduu valorificate în domeniul prin
excelenţă pragmatic al afacerilor, în care variantele de acţiune cu risc
sunt considerate foarte rentabile, tocmai datorită acestor posibilităţi de
calcul prealabil.
Evoluţia
hazardată este Confundat frecvent cu riscul, hazardul diferă radical de acesta,
sub semnul întrucât apariţia sa presupune probabilitatea El exprimă tipul de evoluţie
probabilităţii, în care determinări/motivaţii neînsemnate pot declanşa modificări
nu este ample, rapide şi care, spre deosebire de risc, nu sunt previzibile şi, cu
predictibilă, atât mai puţin, antecalculabile. Foarte multe fenomene naturale de
nu permite mare anvergură (vulcanism, seismicitate ş.a.) se datorează hazardului
prevenirea. (sau, cel puţin, precarităţii mijloacelor de cercetare actuale, care nu
permit încă o cunoaştere detaliată a contextului dinamic generator al
acestor fenomene). De asemenea, complexitatea structurală şi ritmurile
grăbite ale sistemului social-economic produc hazard, atât în cadrul
intern, cât şi în afara acestuia.

Rezultă că într-o structură atât de complicată cum este


geosistemul, se pot declanşa nenumărate forme, tipuri ş.a. de evoluţie
riscantă sau hazardată, naturale, artificializate sau artificiale. Ceea ce
trebuie reţinut este faptul că, posibile sau probabile, conjuncturile
evolutive respective produc stări de dezechilibru. Acestea nu mai au
însă efectul echilibrant al celor funcţionale ci periclitează evoluţia
sistemică, producând disfuncţii. Dezechilibrul cu efect disfuncţional
exprimă o stare de dezorganizare a sistemelor, în care acestea nu mai
au premisele necesare şi suficiente unei autoreglări eficiente. El se
instalează când disfuncţii grave au generat praguri pentru a căror
nivelare eforturile necesare depăşesc nivelul rezervelor materiale,
energetice, de timp ş.a. ale structurii respective, capacitatea
mecanismelor ei de comunicaţie intra- şi intersistemică ş.a.m.d. Astfel,
sensul ascensional al mişcării specifice, posibilitatea reînnoirii,
dezvoltarea acestei structuri sunt excluse. Spre exemplu, se află în
dezechilibru disfuncţional ecosistemele forestiere aflate la limita
climato-zonală a pădurii, răspândite pe versanţi instabili şi atacate prin
tăiere rasă, solurile aflate sub culturi irigate abuziv, în climate dominate
de o evapotranspiraţie puternică, apele puternic poluate şi cu debite de
diluţie precare, structurile social-economice izolaţioniste etc. În opoziţie

98 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Mişcarea în geosistem

cu funcţionalitatea, disfuncţionalitatea este astfel o formă de


dezorganizare complexă şi durabilă. Ea se produce ca o consecinţă a
unor acţiuni sau influenţe naturale (climatice, geologice, biologice) sau
social-economice nefaste asupra dinamicii structurii afectate.
Omul – factor
frecvent de Intervenţiile antropice în geneza dezechilibrelor cu efect
degradare a disfuncţional au fost neglijabile în etape mai vechi ale istoriei societăţii
structurilor umane. Ulterior au devenit însă din ce în ce mai ample, afectând grav
sistemice. capacitatea de autoreglare a sistemelor naturale, ca şi rezistenţa
structurilor sistemice artificiale, contribuind masiv la dezorganizări
complexe, cu atât mai periculoase, cu cât au frecvent un caracter
definitiv. În legătură cu aceste fenomene, de mai mult timp se utilizează
termenul degradare. Atribuindu-i-se un sens foarte larg, uneori include
orice formă de deteriorare a elementelor naturale, alteori se referă la
poluarea de diferite tipuri şi intensităţi. În ambele accepţiuni larg
mediatizate şi uzuale chiar în cercetarea ştiinţifică (ecologică,
agronomică, tehnică, medicală ş.a.), nu vizează însă, decât aspecte
statice (spre exemplu, cantitatea şi tipul de noxe din aer, apă ori sol,
eventual şi răspândirea eroziunii solului, a inundaţiilor, a alunecărilor de
teren şi – extrem de rar – fenomene negative de natură social-
economică (şomaj, delincvenţă). Fiind însă consecinţa logică a
dezechilibrelor disfuncţionale, degradarea are (şi termenul trebuie să fie
utilizat pentru a exprima) în primul rând un sens dinamic1,
subînţelegând caracterul dizarmonic, deficitar, al legăturilor interactive
ale elementelor unei structuri sistemice (sau ale structurii respective în
reţeaua din care face parte).

Test de autoevaluare 3
(Răspunsurile se vor înscrie în spaţiul liber de sub
fiecare întrebare/problemă).
Specificul mişcării sistemice include – după cum se
demonstrează în această parte a unităţii de învăţare – şi
conjuncturi riscante sau aflate sub incidenţa hazardului. Ele
sunt caracteristice unor stări de dezechilibru, în acest caz
disfuncţional, care orientează evoluţia structurilor afectate spre
dezorganizare, spre pierderea calităţii de sistem.
a) Precizaţi diferenţa de sens între risc şi hazard.

1
În 1933, S. Mehedinţi utiliza sintagma „discordanţă antropogeografică” nu doar pentru a pentru a denumi, ci şi pentru a
explica aspectele statice ale degradării prin dinamica proceselor social-economice (relaţii şi forme sociale de proprietate,
politică agrară ş.a.).
Proiectul pentru Învăţământul Rural 99
Mişcarea în geosistem

b) Comparaţi consecinţele dezechilibrului funcţional cu


cele ale dezechilibrului disfuncţional.

c) Definiţi cât mai complet degradarea structurilor


sistemice.

100 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Mişcarea în geosistem

Răspunsuri şi comentarii la aceste întrebări preced


lucrarea de verificare de la sfârşitul acestei unităţi de
învăţare

În această parte a unităţii de învăţare specificul mişcării


sistemice este detaliat prin referinţe la :
- risc, ca posibilitate antecalculabilă a unei evoluţii dezechilibrate ;
Reţineţi ! - hazard, ca probabilitate (imprevizibilă) a unei evoluţii dezechilibrate
;
- dezechilibru disfuncţional, ca stare de criză ireversibilă a structurilor
afectate ;
- degradare, ca efect final al disfuncţionalităţii.

3.5 Funcţionalitatea geosistemului. Niveluri de organizare


Permanenţa interacţiunilor geosistemului, capacitatea fiecărei
structuri de a-şi controla dinamica internă şi raporturile externe
demonstrează că, atâta timp cât caracteristicile sistemice fundamentale
sunt integre, structurile sistemice subordonate şi întregul ansamblu
geosistemic sunt funcţionale, în sensul unei evoluţii în echilibru dinamic,
permanent autoreglate.

Deosebit de eficientă în oricare structură sistemică, oricât de


Autoreglarea –
mică sau recentă, capacitatea de autoreglare este absolut
„cheia”
impresionantă la nivelul geosistemului, în care atâtea structuri fără viaţă
funcţionalităţii
sunt bază a existenţei pentru alte complicate structuri, vii, ambele
sistemice.
categorii susţinând/suportând împreună un sistem întreg creat şi
dominat de o formă specială de viaţă, omul, care integrează puternic în
modul său de existenţă şi influenţează o multitudine de elemente şi
procese ale celorlalte sisteme.
„Ştiinţa” aceasta a menţinerii în acord a atâtor forme, tipuri şi
ritmuri ale mişcării prin transfer material, energetic, informaţional, a
corectării traiectoriilor, a selectării variantelor (dimensionale, structurale,
temporale ş.a.)optime de funcţionare, depăşeşte frecvent capacitatea
umană de investigaţie şi control, l-a precedat în mod absolut pe om,
care abia dacă poate să-i copie (parţial şi aproximativ) unele
comportamente, fără a-i reproduce însă eficienţa. Redresând „din mers”
funcţii şubrede, reglând mereu forma şi dimensiunile fluxurilor interne,

Proiectul pentru Învăţământul Rural 101


Mişcarea în geosistem

Tactici de menţinând formele cele mai avantajoase ale raporturilor externe,


operare şi renunţând la elemente, forme şi chiar structuri care periclitează
strategii de viabilitatea reţelelor, geosistemul pune în funcţiune operatori şi
integrare în mecanisme de operare, conform unor tactici variabile în timp şi spaţiu,
reţeaua de la rândul lor exprimând atitudini strategice, care vizează menţinerea
sisteme permit viabilităţii pe termen lung. Această capacitate de autoreglare îi asigură
fiecărei geosistemului o funcţionalitate durabilă.
structuri
sistemice să-şi În calitatea sa de unică structură care deţine şi se bazează pe
asigure o raţiune, sistemul social-economic are posibilitatea dacă nu să cunoască
funcţionalitate şi să înţeleagă integral modul în care funcţionează întregul geosistem,
durabilă. cel puţin să identifice premise ale mişcării, conjuncturi riscante,
sectoare vulnerabile etc. În sensul acesta, chiar dacă pentru arii mai
restrânse sau pentru perioade de timp mai scurte, sunt deosebit de
utile, spre exemplu, prognozele producerii pragurilor. Acestea pot
permite evaluarea mai realistă a efectelor unor simultaneităţi sau
decalaje, numeroase şi complicate în special în cazul structurilor
naturale antropizate şi al celor social-economice. Evaluările de acest tip
pot orienta deciziile spre grăbirea unor praguri, temporizarea altora,
spre realizarea sau evitarea unor succesiuni ori coincidenţe, astfel încât
să poată fi protejate unele mecanisme naturale, să se poată implanta
elemente sau declanşa procese noi, fără depăşirea limitelor de
toleranţă ale structurilor în cauză, fără degradarea mecanismelor
esenţiale de autoreglare.
Funcţionalitatea complexă a geosistemului generează o ierarhie a
organizării lui, în care supra- şi subordonările corespund unor reţele
diferite ca ordin de mărime al unităţilor sistemice componente, ca grad
de complexitate structurală şi funcţională al acestor unităţi ş.a.m.d.
Rezultă astfel un complicat suprasistem, ale cărui unităţi componente
se apropie prin caracteristicile lor spaţiale de regiunile geografice. Este
motivul pentru care, deşi nu corespunde încă în întregime ierarhiei reale
a geosistemului, regionarea geografică oferă totuşi suportul cel mai
ştiinţific al descifrării acestei ierarhii, întrucât se întemeiază pe
concepţia organizării spaţiului în complexe teritoriale, în individualităţi
geografice bine conturate, rezultate tocmai din materializarea unor
interacţiuni diverse şi variabile, sub aspect dimensional şi cronologic.
Unităţile sistemice identificate se înscriu în diferite niveluri de
organizare, din ce în ce mai complexe şi mai mari, de la cele locale
(mai omogene structural, dar cu o mobilitate adesea accentuată), la
cele regionale şi apoi la nivelul planetar (eterogenitatea structurală
crescând şi funcţionalitatea complicându-se spre nivelul superior).
Relaţii interactive, desfăşurate în spaţiu şi în timp, leagă elementele
fiecărei unităţi sistemice, unităţile de pe acelaşi nivel (treaptă de
organizare), ca şi diferitele niveluri.

Pe nivelul planetar de organizare se află geosistemul, structură


vastă, rezultată din interacţiunea geosferelor (în accepţiunea lor clasică
şi – concomitent – părţi ale sistemelor abiotic, biotic şi social-economic),
constituită din toată gama formelor cunoscute ale materiei terestre, care
evoluează sub impulsul şi pe baza energiei de origine solară şi telurică,
generând şi activând o gamă largă şi diversă de informaţie. Mişcarea
de ansamblu în cadrul său se manifestă prin fenomene şi procese

102 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Mişcarea în geosistem

multiple, care antrenează elemente şi structuri aparţinând tuturor


sistemelor menţionate, funcţionalitatea specifică fiind integrantă.
Integrând toate formele de mişcare specifice unităţilor sale, geosistemul
are posibilitatea de a le controla, de a le impune şi asigura autoreglarea
necesară fiecăreia, ca şi întregului planetar Ponderal, este dominat de
elemente, structuri şi funcţii naturale, dar cele de origine social-
economică au o rată crescândă. Devine astfel clar că funcţionalitatea
geosistemului este din ce în ce mai expusă unor impulsuri atipice,
trebuie să accepte elemente noi, comportamente noi, ritmuri diferite faţă
de cele naturale. Unele impulsuri de origine artificială pot deveni la fel
de periculoase ca şi marile dezechilibre disfuncţionale generate, spre
exemplu, de vulcanismul activ, de seismicitatea intensă, sau pot depăşi
ca gravitate aceste dezechilibre (spre exemplu, contaminarea
radioactivă complexă).
În acelaşi nivel de organizare, dar subordonate geosistemului,
apar – ca prime forme de diferenţiere – domeniile sau zonele (caldă,
temperată, rece), rezultate ca efect al repartiţiei latitudinale diferenţiate
a energiei solare. Funcţionalitatea domeniilor este dirijată de legile
zonalităţii latitudinale şi altitudinale, iar omogenitatea lor este de natură
climatică, rezultând din cantităţile specifice de energie solară primite în
ţinuturi polare, temperate, tropicale etc. Poziţional, limitele zonelor nu
sunt rigide, deplasându-se conform variabilităţii climatice sezoniere.
Împreună cu distribuţia diferenţiată a uscatului şi apelor, această
variabilitate creează – pe fondul domeniilor – unităţi subzonale,
subordonate funcţional (temperată oceanică, subtropicală
mediteraneană, tropicală aridă etc.), care diferă între ele, în primul rând,
prin capacitatea de absorbţie, înmagazinare şi radiere calorică.
Funcţionalitatea
nivelului de Caracteristica funcţională de bază a următorului nivel de
organizare organizare este polarizarea. Un component, un grup de componente
regional este sau o structură devin nuclee de atracţie, selectând astfel procese şi
dominată de componente care au sau pot să-şi dezvolte forme/funcţii de integrare
polarizare. adecvate noului context structural şi dinamic. Rezultă unităţi regionale
polarizate (Bazinul Parizian, Câmpia Padului, Centrul Industrial al
Rusiei Europene etc.). În cadrul lor, nucleele respective reprezintă
fundamentul, invariabil pentru o anumită etapă de evoluţie, care
menţine funcţionalitatea regională. Ca rezultat al variabilităţii accentuate
a duratei perioadelor de evoluţie cu caracter continuu şi a
discontinuităţilor, mobilitatea limitelor este mult mai accentuată decât în
cadrul nivelului precedent. În ceea ce priveşte organizarea internă,
variabilitatea de comportament a componentelor sau structurilor-nucleu
şi – mai ales – capacitatea transformată a structurilor social-economice
Nivelul de generează diferenţieri, sub forma unor subunităţi (subregiuni ş.a.).
organizare
local, mobil, Nivelul de organizare local este reprezentat prin unităţi sistemice
vulnerabil, elementare (aşezări rurale, bazine hidrografice elementare, lacuri de
este şi cel mai acumulare, sisteme convective locale, sectoare deltaice, toposecvenţe
accesibil de sol etc.) care, sub aspect funcţional, se află într-o stare de solicitare
intervenţiilor permanentă şi acută – prin stimuli diferiţi – de către unităţile
umane regionale/subregionale supraordonate (reţele naţionale de aşezări,
(agresive sau sisteme hidrografice, arii barice subcontinentale sau continentale,
protectoare). areale pedogenetice climato-zonale etc.). De asemenea, prin

Proiectul pentru Învăţământul Rural 103


Mişcarea în geosistem

autoreglarea specifică, se află într-un context foarte activ de legături


externe cu unităţi de acelaşi rang, tinzând să se integreze cât mai
adecvat nivelului local de organizare. Sunt antrenate în procese care
evoluează foarte diferit, uneori lent şi relativ uniform, alteori sacadat,
prin divergenţe ş.a.m.d. Astfel, oricare dintre unităţile acestui nivel este
într-o permanentă devenire. Starea aceasta explică şi vulnerabilitatea
unităţilor elementare, rapiditatea cu care pot ajunge în situaţii de
dezechilibru disfuncţional.
Faţă de această labilitate dinamică/fragilitate şi ţinând seama de
prezenţa masivă în nivelul local a elementelor, structurilor şi funcţiilor
specifice sistemului social-economic, două aspecte ale impactului
antropic se conturează clar. Primul este cel al responsabilităţii integrale
pentru orice modificare cantitativă (statică sau dinamică) ori calitativă
impusă sistemelor locale. Al doilea se concretizează în rolul benefic al
acţiunilor avizate de prevenire, sau cel puţin de diminuare, a efectelor
unor disfuncţii naturale sau artificiale, de organizare raţională a
teritoriului, a activităţilor umane etc.

Test de autoevaluare 4
Răspunsurile se vor înscrie în spaţiul liber de
sub fiecare întrebare/problemă).
Prin autoreglare, geosistemul are capacitatea de a-şi
menţine structurile subordonate în stare funcţională.
a) Selectaţi câteva modalităţi principale prin care
geosistemul îşi asigură autoreglarea ;

b) Precizaţi posibilităţile societăţii umane de a contribui


la menţinerea şi ameliorarea autoreglării în geosistem ;

104 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Mişcarea în geosistem

c) Prezentaţi nivelurile de organizare ale


geosistemului;

Proiectul pentru Învăţământul Rural 105


Mişcarea în geosistem

d) Menţionaţi coordonatele utile ale conduitei umane în


funcţionarea structurilor nivelului de organizare local.

Răspunsuri şi comentarii la aceste întrebări preced


lucrarea de verificare de la sfârşitul acestei unităţi de
învăţare

Scopul acestei părţi a unităţii de învăţare a fost acela de a informa


asupra importanţei autoreglării pentru funcţionarea echilibrată a
geosistemului şi asupra ierarhizării unităţilor sale :
Reţineţi ! - elemente, structuri, funcţii sunt monitorizate spontan sau deliberat
şi menţinute în acordul necesar funcţionării optime;
- autoreglarea pe niveluri de organizare subordonate geosistemului
poate fi influenţată de societatea umană ;
- impactul antropic este maxim în cadrul nivelului de organizare local.

3.6 Comentarii şi răspunsuri la problemele din testele de autoevaluare

(Pentru aprofundare sau corectarea răspunsurilor


greşite recitiţi părţile unităţii de învăţare indicate după fiecare
răspuns/comentariu).

1 a) Întreaga existenţă şi experienţă umană este o bogată


istorie trăită sau însuşită a transferului complex – ca formă a mişcării
în geosistem : transferul de informaţie genetică marchează fiecare
prezenţă vie nouă, nutriţia se bazează pe transferuri materiale şi
energetice etc. – v. 3.2.

b) În lumea vie transferul este nu numai omniprezent ci şi


foarte vizibil, începând cu cel informaţional (genetic), energetic şi
material din seminţe, din aer şi din sol în plante – v. 3.2.

106 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Mişcarea în geosistem

c) Mobilitatea direcţiilor, formelor şi ritmului diferitelor forme de


transfer face ca orice structură sistemică să fie „vie”, având o
stabilitate relativă – v. 3.2.

d) Originalitatea mişcării sistemice constă în libertatea


individuală a fiecărui tip de mişcare, până la realizarea unor forme de
dominanţă, dar şi în subordonarea oricărei mişcări structurilor
superioare în care se încadrează, fapt care se reflectă în caracterul
temporar al dominanţei menţionate – v. 3.2.

2.a) În perioadele de evoluţie cu caracter continuu, mişcarea


este relativ uniformă, ritmul fiecărei etape fiind comparabil cu al
celorlalte. Este o mişcare cu efect dominant de acumulare cantitativă
– v. 3.3..

b) Pragurile sunt realităţi cu valoare oricând verificabilă. În viaţa


curentă sunt mărimile, conjuncturile etc. dincolo de care „nu se mai
poate”, în sensul că felul în care s-a derulat mişcarea până atunci
(indiferent ce fel de mişcare) trebuie să se schimbe.

c) În timpul evoluţiei cu caracter discontinuu, mişcarea este foarte


complexă, forme ale ei din etapa precedentă mai persistă (parţial şi
din ce în ce mai slab), cele noi sunt încă ezitante, se caută cele mai
adecvate forme de mişcare, de regrupare etc. Sistemul nu este
echilibrat, dar starea aceasta este firească. Structura se află într-un
dezechilibru funcţional – v. 3.3.

d) Pragul marchează finalul unei perioade de evoluţie cu


caracter continuu şi începutul uneia caracterizate prin discontinuitate.
Tot un prag (sau mai multe, realizate simultan) va marca încheierea
discontinuităţii şi reintrarea structurii într-o nouă perioadă de
continuitate – v. 3.3.

3. a) Riscul este o conjunctură posibilă, profitabilă pentru


structurile care pot să prevadă perioada manifestării lui efective, căile,
formele specifice etc., antecalculând avantajele şi dezavantajele.
Hazardul este probabil, imprevizibil, consecinţele lui nu se pot
antecalcula, ci se suportă – v. 3.3.

b) În consecinţa dezechilibrului funcţional, structurile sistemice


recapătă un echilibru dinamic, inaugurând o nouă perioadă de
evoluţie cu caracter continuu, de relativă stabilitate. Dezechilibrul cu
efect disfuncţional determină pierderea calităţii de sistem - v. 3.3.

c) Degradarea exprimă, în primul rând, defectarea


mecanismelor care asigură funcţionarea echilibrată. Aceasta este
cauza datorită căreia o cascadă de efecte negative (pierderea unor
calităţi fizice, chimice, biologice, social-economice etc. ale
elementelor sau structurilor afectate) demonstrează că aceste
structuri nu mai au capacitate de autoreglare şi astfel îşi vor pierde
calitatea de sistem - v. 3.3.

Proiectul pentru Învăţământul Rural 107


Mişcarea în geosistem

4. a) Autoreglarea presupune menţinerea în acord a unor forme, tipuri


şi ritmuri foarte diferite ale mişcării, redresarea unor fluxuri indecise,
stimularea structurilor şi formelor de mişcare utile etc. – v. 3.5.

b) Chiar dacă societatea umană nu cunoaşte încă toate


mecanismele de autoreglare ale geosistemului, sau nu poate interveni
în sens util în toate cele pe care le cunoaşte, cel puţin trebuie să le
respecte pe cele cunoscute, să protejeze elementele şi funcţiile fragile,
să nu degradeze posibilităţile spontane de autoreglare ale
geosistemului – v. 3.5.

c) Dintre cele trei niveluri de organizare ale geosistemului, cel


mai accesibil impactului uman este nivelul local, acolo unde
mobilitatea e maximă, reacţiile de răspuns sunt în general rapide,
unde se poate face mult bine sau se poate distruge totul. fără eforturi
prea mari – v. 3.5.

d) Fiind cel mai bine cunoscut, în nivelul de organizare local se poate


acţiona în cvasitotală cunoaştere a structurii şi modului de
funcţionare, asigurându-se nu numai utilitatea imediată (profit), ci şi
protecţie (adică durabilitate pe termen lung) – v. 3.5.

3.7 Lucrare de verificare 3

INSTRUCŢIUNI
Lucrarea de verificare presupune cunoaşterea de către
cursant a Unităţii de învăţare 3, referitoare la „Mişcarea în
geosistem”. Răspunsurile la întrebările din lucrare vor fi transmise
prin poştă tutorelui, pentru corectură, comentarii şi evaluare.
Pe prima pagină a lucrării se vor scrie :
- titlul cursului (Geografia mediului) ;
- numărul de ordine al lucrării de verificare ;
- numele şi prenumele cursantului (care se vor menţiona pe fiecare
pagină a lucrării) ;
- adresa cursantului.
Fiecare răspuns va trebui să fie clar exprimat şi să nu
depăşească o jumătate de pagină. Pentru corectură sunt necesare
un spaţiu de aproximativ 5 cm pe margine şi o distanţă similară
între răspunsuri.
Menţionaţi, de asemenea, specializarea universitară absolvită,
anul absolvirii, şcoala unde activaţi şi poziţia în cadrul corpului
profesoral.

108 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Mişcarea în geosistem

În evaluare se va ţine seama dacă :

1. cursantul şi-a însuşit cel puţin ideile din adnotările plasate în


apropierea blocurilor de text;
este capabil să utilizeze şi să aplice (după caz) cunoştinţele
asimilate la aprecierea şi interpretarea unor situaţii concrete din
locul în care trăieşte, din mediul său profesional, familial etc.
3. a consultat bibliografia indicată sau alte surse de informare
)internet, mass media etc.) ;
4. este capabil să formuleze răspunsurile clar, corect, succint.

Întrebările/problemele la care trebuie să răspundeţi sunt :

1) Care credeţi că este transferul cel mai agreabil şi util din


structura sistemică profesională în care vă aflaţi ? (2 p.)

2) Aţi avut pagube materiale datorită unor forme specifice de


transfer în structuri vii naturale sau între ele şi Dvs. ? (2. p.)

3) Cum s-a manifestat discontinuitatea cea mai cunoscută de Dvs.


în viaţa economică recentă a ţării noastre? (2 p.)

4) Dacă intuiţi (sau ştiţi sigur) că vă apropiaţi biologic sau


profesional de un prag, cum credeţi că este bine să procedaţi
pentru a evita o evoluţie ulterioară negativă a structurii Dvs.
individuale, a familiei Dvs. sau a colectivului profesional din
care faceţi parte ? (1,5 p.)

5) În evoluţia structurilor sistemice, dacă nu se poate evita, ce


este preferabil – riscul sau hazardul ? (0,5 p.)

6. În ce constă diferenţa dintre dezechilibrul funcţional şi cel cu


efect disfuncţional ? (0,5 p.)

7) Care este sensul complet, sistemic, al noţiunii de degradare?


(1,5p.)

3.8 .Bibliografie minimală

Brunet R., 1968, Les phénomènes de discontinuité en géographie, Editura


C.N.R.S., Paris , integral
Stugren B., Dordea Manuela, 1988, Ecologie, Universitatea din Cluj-Napoca, vol.
I, 1.3.7.
Ungureanu Irina, 2005, Geografia mediului, Editura Universităţii „Al. I. Cuza”, Iaşi,
Partea a II-a , 3.

Proiectul pentru Învăţământul Rural 109


Geosistemul şi timpul

Unitatea de învăţare Nr. 4


GEOSISTEMUL ŞI TIMPUL

Cuprins ...............................................................................................pag. 110


4.1. Obiectivele unităţii de învăţare nr. 4 ..........................................................................110
4.2. Timpul absolut, relativ (simultaneitate, succesiune, durată)......................................110
4.3. Repere cronologice în evoluţia geosistemului...........................................................119
4.4. Comentarii şi răspunsuri la teste ...............................................................................123
4.5. Lucrarea de verificare nr. 4 .......................................................................................124
4.6. Bibliografie minimală .................................................................................................126

4.1. Obiectivele unităţii de învăţare 4


Parcurgerea acestei părţi a unităţii de învăţare reaminteşte că materia
există simultan în spaţiu şi în timp, că toate transformările energiei şi
evoluţia ei în sistem se desfăşoară sub aceeaşi determinare temporală,
că timpul marchează atât geneza cât şi mişcarea informaţiei.
- Veţi dobândi o altă posibilitate de apreciere a valorii timpului,
percepându-i diversitatea, formele şi însemnătatea diferită pentru
oameni şi pentru natură
- Veţi învăţa, veţi verifica sau vă veţi aminti – într-un context
ştiinţific şi angajant - că:
- faţă de timpul abstract, obiectiv, timpul concret, subiectiv, se
reflectă puternic în existenţa tuturor structurilor vii naturale, care au o
adaptare temporală remarcabilă, ca şi în existenţa biologică şi social-
economică a omului ;
- importante diferenţe de ritm există între timpul uman şi cel al
altor structuri naturale, în special abiotice, reperele cronologice ale
acestora fiind mai spaţiate şi secvenţele mai lungi iar mecanismele mai
lente ;
- raportate la timp, geneza şi evoluţia geosistemului s-au derulat
în mai multe etape, ale căror repere cronologice pot fi considerate
constituirea suportului abiotic, apariţia şi evoluţia vieţii, apariţia omului şi
evoluţia unei structuri noi, social-economice în geosistem.

4.2 Timpul absolut, relativ (simultaneitate, succesiune, durată)


Alături de spaţiu, timpul este atât una dintre cele două forme
fundamentale de existenţă a materiei (în timp şi în spaţiu) cât şi un
parametru al acesteia. În mod necesar, orice prezenţă şi manifestare
Timpul – materială se identifică inclusiv prin reperele lor temporale, indiferent
dimensiune dacă acestea marchează momente, durate efemere sau perioade
legică a îndelungate. Ţinând seama şi de permanenţa mişcării în geosistem,
materiei, ca şi evident, timpul dimensionează şi formele de transfer complex, material,
spaţiul. energetic, informaţional, fiind măsură – şi caracteristică – a tuturor
transformărilor prin care evoluează geosistemul, pe toate nivelurile sale
de organizare.
În calitate de categorie abstractă, timpul este universal, absolut,
etern, obiectiv. Timpul concret, conştientizat de către om, marcându-i
existenţa şi evoluţia, ca şi pe cea a altor elemente şi structuri, este
relativ, efemer, subiectiv. Una dintre cele mai interesante forme ale
timpului concret este cea biologică, exprimând raporturile cu timpul ale
110 Proiectul pentru Învăţământul Rural
Geosistemul şi timpul

comunităţilor vii vegetale şi animale şi ale omului, în calitate de fiinţă şi


element esenţial al sistemului social-economic.
Orice organism (structură prin excelenţă sistemică) există în
măsura în care, pe lângă alte eforturi adaptative, este capabil de
adaptare temporală. Aceasta este cu atât mai eficientă cu cât efortul
respectiv corespunde mai bine capacităţilor morfo-funcţionale ale
organismului şi este orientat spre reperele cronologice externe cele mai
constante şi mai „economice” sub aspect biologic. Ritmicitatea
riguroasă (cu abateri doar de câteva minute sau secunde în 24 de ore)
a măsurării biologice a timpului demonstrează deosebita capacitate de
adaptare temporală a organismelor vii (de la cele unicelulare la om):
mitoze celulare, fototropisme, metamorfoze în dezvoltarea unor insecte
etc. În acelaşi sens argumentează şi menţinerea (timp de luni de zile,
sau ani) a bioritmurilor circadiene, chiar în condiţii perturbatorii
experimentale, ceea ce denotă nu o copiere pasivă a timpului
astronomic, ci acţiunea unor mecanisme cronometrice proprii.

Timpul biologic se manifestă ca timp celular, individual, timp de


Timpul
grup, timp de specie. Între aceste niveluri există interacţiuni complexe şi
biologic – una
foarte dinamice – spre exemplu, între timpul individual şi cel al speciei
dintre formele
există o „solidaritate” temporală adaptativă, care vizează un sincronism
cele mai
biologic general, determinant pentru durabilitatea speciei respective.
expresive şi
Numai în felul acesta individul şi specia se pot adapta eficient la
mai
reperele cronologice ale ambianţei, aşa cum reiese din specificul
interesante ale
fenomenelor de migraţie, din existenţa speciilor nocturne etc.
timpului
Timpul biologic uman este, de asemenea , un excepţional
exemplu de adaptare cronologică. Aspectele esenţiale ale acestei
forme concrete a timpului sunt bioritmurile şi viteza proceselor
metabolice. Ele reprezintă baza cronologică, remarcabilă prin vechime
Reţineţi ! şi stabilitate, pe care funcţionează şi alte forme de manifestare a
timpului concret. Între bioritmuri (care sunt caracteristice tuturor
sistemelor, aparatelor, organelor, ţesuturilor, de la sistemul nervos la
cel endocrin, de la sânge la organele interne şi epidermă), cele mai
frecvente ca durată şi poziţie temporală sunt cele circadiene. Omul este
o fiinţă diurnă, desfăşurând un maximum de activitate cu un optimum
de eficienţă în timpul zilei. Vesperalii şi nocturnii sunt în majoritate
intelectuali. Faptul a sugerat ipoteza că astfel de devieri de la tipul
cronologic fundamental sunt determinate de interacţiuni sociale, ceea
ce a permis concluzii deosebit de utile pentru organizarea muncii,
ţinând seama, de viteza individuală de adaptare, spre exemplu, la orarii
de noapte, la programe de tipul 12/24 sau la programe în câte trei ture,
schimbate săptămânal. Aceste exigenţe socio-profesionale pot
determina modificări fiziologice importante, ca forme de adaptare
biologică temporală. Astfel, dacă pentru unele organisme (cu
predispoziţii spontane sau dobândite pentru programe labile)
bioritmurile rămân neschimbate, iar în cazul altora se modifică numai
unele bioritmuri – în special cele legate direct de activitatea fizică,
există organisme cărora li se restructurează cele mai multe bioritmuri,
petrecându-se o „răsturnare” fiziologică, mulată pe răsturnarea
programului de activitate care a determinat-o. Deosebit de important
este faptul că în oricare dintre aceste situaţii se pot produce tulburări
metabolice, unele grave şi cu sechele pe termen lung.

Proiectul pentru Învăţământul Rural 111


Geosistemul şi timpul

Pentru om, Pe fondul timpului biologic, imprimat în existenţa sa pur organică,


timpul concret omul este supus însă şi altor două forme şi mecanisme cronologice:
are o timpul psihologic şi timpul social. Timpul psihologic are la bază o
manifestare abstractizare avansată a elementelor cronologice concrete, externe dar
foarte şi endogene, ceea ce îi conferă o anumită autonomie. Deşi prelucrarea
complexă, conştientă a percepţiilor cronologice constituie o mare parte a timpului
latura pur psihologic, ea nu-l acoperă integral, acesta incluzând şi o latură
biologică fiind subconştientă, de origine biologică, aşa după cum demonstrează
însoţită de cea cronometria corectă sub hipnoză, trezirea cu câteva minute înaintea
conştientă. deşteptătorului ş.a. Fără s-o estompeze pe cea conştientă, latura
aceasta este destul de puternică şi stabilă : încercări de falsificare cu ±
3 ore ale bioritmurilor (dilatări şi comprimări), prin cronometrie
conştientă, le-au lăsat absolut intacte pe unele dintre ele, spre exemplu,
ritmul eliminării potasiului ş.a
Rezultă, în final, că orientarea cronologică umană se realizează
atât prin măsurarea conştientă a timpului, cât şi după repere naturale,
sau derivate din periodizările inerente vieţii sociale. Această adaptare
temporală permanentă, condiţionată de întregul context interactiv al
vieţii umane, asigură un acut simţ al timpului, consolidat printr-o
permanentă confruntare şi verificare reciprocă între componenta
conştientă şi elementele subconştiente ale orologiilor biologice.

Latura socială a existenţei umane influenţează însă atât timpul


psihologic, cât şi pe cel biologic. Spre exemplu, în desfăşurarea unor
procese de muncă, sau a unor relaţii sociale de altă natură, nu atât
programele orare sau modul de eşalonare a etapelor, cât mai ales
intensitatea muncii şi încordarea nervoasă pot influenţa puternic
ritmicitatea biologică, producând dereglări ale unor bioritmuri
Îndelunga şi fundamentale : evoluţia diurnă a temperaturii corporale şi a tensiunii
lenta adaptare arteriale, profunzimea şi durata somnului etc.
cronologică a Este cert însă că, sub aspectul capacităţilor sale somato-psihice,
personalităţii inclusiv al celei de adaptare temporală, existenţa umană s-a structurat
umane este în timp pe o traiectorie dacă nu neapărat calmă şi uniformă, desigur
continuată în însă lentă. De-a lungul unor milenii de evoluţie, nici procesul de
perioada adaptare şi nici formele de adaptare dobândite/transmise n-au fost
actuală de bruscate ori suprasolicitate. În felul acesta se explică şi durabilitatea
obligaţia rezultatelor. Angajarea din ce în ce mai complexă în existenţa socială,
racordării la depăşirea unor adversităţi naturale în cursul unei existenţe active din ce
ritmuri mereu în ce mai complicate, autoperfecţionarea şi amplificarea eficacităţii
mai rapide. muncii şi creaţiei, mereu controlate şi stimulate, au încurajat însă
societatea umană să adopte un mod de acţiune din ce în ce mai rapid.
Ritmul acesta a determinat mutaţii severe nu doar în sfera activităţilor
productive,

112 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Geosistemul şi timpul

Stres în ambianţa urbană


Fig. 3

a circulaţiei bunurilor, financiară etc., ci până la nivelul celor mai


Efecte socio- profunde şi mai vechi relaţii interumane. Spre exemplu, vechile forme
patogene ale de raporturi sociale bazate pe rudenie au fost mereu mai mult înlocuite
ritmurilor cu relaţii bazate pe utilitate directă şi funcţionalitate.
exagerat de Familia tradiţională, mononucleară, a devenit o entitate
rapide, ale incoerentă spaţial şi – frecvent – chiar relaţional; statutul social (familial)
dezorganizării şi rolul social (în organizarea muncii) deţinute altădată de bărbaţi, în
familiei, ale ordinea vârstei, s-au dizolvat într-o independenţă materială timpurie şi o
anonimatului locaţie diseminată a descendenţilor; urbanizarea şi industrializarea au
în marile destrămat comunităţile rurale, ca orăşean, individul uman este trimis
comunităţi adesea (forţat) în sine însuşi, deoarece relaţiile utilitare şi funcţionale,
umane. dominante în mediul urban modern, sunt mult mai superficiale şi mai
mobile decât cele familiale tradiţionale (iar omul nu se poate lipsi de
relaţii socio-afective fără să sufere, fiind o fiinţă prin excelenţă socială).
În mod frecvent, individul nu se poate adapta nici acestui tip de relaţii,
nici ritmului lor. Defazările, remanenţele modelului social-afectiv al
părinţilor, formaţi într-o altă perioadă sau regiune, provoacă dificultăţi
mari de integrare socio-profesională, adaptări lente şi incomplete sau
inadaptări. În mod evident, contextul acesta induce tulburări profunde.
Ritmurile contemporane rapide, cu secvenţe scurte şi monotone,
accentuează aceste efecte. Tensiunea psihică, anxietatea etc. au o
frecvenţă din ce în ce mai mare (incidenţa stărilor psihotice este
Proiectul pentru Învăţământul Rural 113
Geosistemul şi timpul

considerată de către specialişti cu mult mai mare decât cea


consemnată în statistica de specialitate, aceste stări manifestându-se
prin nevroze subintrante, suportate şi nedeclarate de către individ,
uneori ignorate de el însuşi) – (Fig. 3). Percepută frecvent ca
dezordonată, lumea de astăzi este, de fapt, o lume prea rapidă pentru
Reţineţi ! foarte mulţi oameni. Inerţia percepţiei nu permite înregistrarea unei
multitudini de fapte, descoperirea fiind mult mai rapidă decât
generalizarea posibilităţilor de informare, la care nu toţi oamenii au
acces în aceeaşi măsură. Ignorarea informaţiei se asociază cu
ignorarea bogăţiei de tehnici de racordare la prezentul atât de complex
şi o bună parte din omenire este depăşită de transformările introduse
de aceste tehnici.
Aceasta este şi una dintre marile probleme/întrebări
contemporane: este realmente depăşit omul de ambianţa sa? O viziune
optimistă formulează speranţa că societatea umană nu este încă
depăşită de complexitatea ambianţei pe care şi-a creat-o şi de ritmurile
acesteia, că este doar surprinsă şi că încă deţine controlul condiţiilor de
Schimbarea existenţă, pe care le poate reorienta într-un sens mai echilibrat.
mentalităţilor
privitoare la Dacă se ţine seama de ponderea motivaţiilor materiale şi
existenţa imediate în lumea contemporană, ca şi de lipsa de încredere în
comunitară, la posibilitatea de control pe termen lung a unei evoluţii geosistemice
atenţia, maltratate şi scăpate frecvent de sub control, reorientarea necesară,
respectul şi care presupune schimbări profunde şi rapide ale mentalităţilor,
generozitatea amendează sever optimismul menţionat. Spre exemplu, ca reflex al
faţă de semeni unei frustrări profunde, redobândirea spiritului de proprietate funciară în
şi de natură – lumea rurală a fostelor state socialiste din estul Europei, în deceniul
procese lente, trecut, s-a produs destul de rapid. Ea a reintrodus însă şi un anumit
de durată, cu comportament/conduită a ţăranului faţă de productivitatea muncii
rezultate agricole şi de rentabilitate, care cedează greu şi lent ideii de reasociere
incerte. (compromisă timp de decenii de către raptul totalitar), care ar permite
rentabilizarea tuturor investiţiilor şi lucrărilor agricole în cazul
suprafeţelor de exploatare mai mari.
Aceeaşi discrepanţă de ritm separă deciziile administrative,
politice ş.a. care, în regimurile de tranziţie respective, au devenit
operante foarte rapid, „arzând” intervale pe parcursul cărora micul
proprietar s-ar fi putut convinge de avantajele exploatărilor agricole de
talie mare. Astfel, lentă prin sine însăşi, mentalitatea rurală este
încetinită încă prin conduite de tip etatist, pe care ea le percepe ca
abuzive.
O altă discrepanţă de ritm, între nenumăratele care ne
marchează existenţa, este caracteristică mediilor urbane
suprapopulate, unde anonimatul şi psihologia anonimatului se
instalează rapid şi antrenează în avalanşă însingurarea, neîncrederea,
agresiunea, violenţa, suicidul ş.a., în timp ce conştientizarea necesităţii
unei existenţe sociale comunitare este mult mai lentă.

Oricare dintre caracteristicile prezentate ale raporturilor biologice


ale geosistemului cu timpul sunt reale şi coexistă cu dimensiunile
cronologice ale fenomenelor naturale abiotice. Ritmuri specifice,
intervale caracteristice etc. sunt intrinsece şi structurilor sistemice lipsite
de viaţă sau mixte, fie naturale, fie artificiale. În felul acesta, timpul este

114 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Geosistemul şi timpul

omniprezent, spre exemplu, în geneza zăcămintelor de substanţe


minerale utile, în manageriatul întreprinderilor şi circulaţia monetară, în
acumularea aluviunilor, în aprovizionarea cu materii prime a
întreprinderilor industriale, în evoluţia versanţilor, în desfăşurarea
fluxurilor turistice, în regimul precipitaţiilor atmosferice, în etapizarea
proceselor instructiv-educative etc.

Toate acestea demonstrează că, indiferent dacă este


Dimensiunea conştientizat, dacă este perceput ca vârstă a diferitelor elemente,
relativă a fenomene sau structuri ale geosistemului, ori ca ritm, dacă măsura lui
timpului face relevă secunde sau milioane de ani ş.a.m.d., ca şi spaţiul, timpul este o
ca fiecare constantă „organică” a geosistemului. Prin intermediul său, oricare
structură să dintre structurile sistemice subordonate are nu numai o identitate
aibă momente cronologică absolută, dar există simultan cu multitudinea celorlalte.
strict specifice Aceasta relevă o altă dimensiune temporală a geosistemului, cea
de producere relativă. Ca efect al acestei dimensiuni, fiecare structură evoluează în
a pragurilor, o conformitate cu propriul său program (coincident ca termen final cu
anumită altele sau succesiv acestora), ceea ce îi permite să aibă ritmuri
durată a specifice, deci o anumită durată a ciclurilor sale, a fenomenelor
continuităţii specifice etc. Caracteristicile mişcării în geosistem au evidenţiat
sale evolutive importanţa extremă a momentului producerii valorilor critice, în funcţie
etc. de duratele variabile şi specifice ale evoluţiei cu caracter continuu, ale
intervalelor de discontinuitate etc.

Analiza geografică a fondului temporal al relaţiilor umane


interactive, ca şi a unor repere cronologice ale sistemelor vii, nu este o
Capacitatea imixtiune nejustificată în domenii biologice sau medicale şi nici nu
specifică a înlocuieşte demersul specializat al acestora. Deoarece însă
geografiei de interpretările realizate în cadrul acestor domenii se opresc la limitele lor
apreciere a specifice, explicaţiile privind - inerent – paliere şi articulaţii sistemice din
condiţionărilor aria funcţională biologică şi bio-psihologică, o abordare completă,
temporale sistemică, se impune. Implicaţiile socio-economice, demografice
complexe în etc. ale dimensiunii temporale a impactului antropic asupra unor
cadrul sisteme vii, sau asupra unor structuri complexe biotice-abiotice,
structurilor dispoziţia şi variaţia crono-spaţială a acestor implicaţii ş.a.m.d. necesită
sistemice. într-adevăr o viziune de ansamblu, care să evidenţieze nu numai
aspecte temporale sectoriale, ci timpul concret ca dimensiune intrinsecă
a întregului geosistem.
Astfel, spre exemplu, fenofazele plantelor de cultură sunt efecte
ale unor realităţi temporale incontestabile. Cu acest specific, ele intră
sub incidenţa cercetării fundamentale sau aplicative biologice,
agronomice ş.a., strict specializate şi de neînlocuit. Faptul că poziţia şi
durata acestor fenofaze sunt strâns dependente de variaţiile
(cronologice) periodice şi neperiodice ale unui complex de factori
climato-hidrici interactivi, aflaţi s i m u l t a n în interacţiune cu un suport
morfo-pedologic şi cu lucrări de ameliorare a fondului funciar, că
tradiţia, forma de proprietate, sau conjuncturi conflictuale social-
economice ori politico-militare pot modifica/deregla condiţionarea
naturală a acestor etape ale ciclurilor vegetative şi chiar etapele în sine,
că dereglările respective (reducând producţii şi rentabilităţi) impun
consumuri de austeritate sau modifică structura şi periodicitatea
schimburilor, în special a importurilor, schimbă structura ocupaţională a

Proiectul pentru Învăţământul Rural 115


Geosistemul şi timpul

unor paliere de populaţie şi ritmicitatea veniturilor acesteia, induc


schimbări de polaritate pe piaţa regională sau mondială a produselor
agricole, reorientări bursiere rapide, restructurări ale unor capitole
bugetare naţionale, schimbări ale planurilor de cultură şi ale utilizării
terenurilor, defazate faţă de ritmurile pedologice climato-zonale
ş.a.m.d., nu-i mai preocupă decât foarte puţin sau deloc pe biologi şi pe
agronomi, în timp ce în geografie toate acestea sunt repere obligatorii
ale cercetării de specialitate şi ale aplicaţiei.
Devine astfel clar că analiza dimensiunii temporale a existenţei
geosistemului depăşeşte net anvergura cantitativă şi calitativă a
domeniilor strict specializate, această misiune revenindu-i geografiei.

Test de autoevaluare 1
(Răspunsurile se vor înscrie în spaţiul liber de sub
fiecare întrebare/problemă).
Prima parte a unităţii de învăţare care abordează timpul (ca
formă şi parametru al existenţei materiei şi al transferului de
materie, energie şi informaţie) a evidenţiat dublul său aspect,
abstract şi concret (relativ, marcând succesiuni, simultaneităţi şi
dimensionând durate). Timpul concret, cel mai direct perceptibil de
către om, este extrem de clar exprimat prin forma sa biologică (timp
al comunităţilor vii, timp al omului) :
a) Selectaţi dintre raporturile Dvs, (profesionale, personale)
cu timpul pe cele care vă marchează cel mai puternic ;

116 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Geosistemul şi timpul

b) Comparaţi ritmuri naturale cunoscute de Dvs. în ambianţa


imediată cu ritmuri social-economice recente din comunitatea
umană căreia aparţineţi ;

c) Selectaţi dintre factorii de stres în ambianţa urbană (Fig. 3)


pe cei care credeţi că marchează cel mai puternic populaţia activă
(ocupată) ;

Proiectul pentru Învăţământul Rural 117


Geosistemul şi timpul

d) Enumeraţi câteva argumente ale pertinenţei abordării


timpului de către geografie.

Răspunsuri şi comentarii la aceste întrebări preced


lucrarea de verificare de la sfârşitul acestei unităţi de învăţare

În această parte a unităţii de învăţare, analiza geografică a timpului


ca dimensiune permanentă a sistemului terestru a evidenţiat :
- omniprezenţa timpului în geosistem ;
Reţineţi ! - specificul formei sale concrete în structurile vii ;
- timpul concret – valoare efectivă şi ritm – în existenţa umană.

118 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Geosistemul şi timpul

4.3 Repere cronologice în evoluţia geosistemului


În evoluţia de până acum a geosistemului, proces care
echivalează, cu întreaga istorie a planetei, în sens complet, câteva
repere cronologice sunt esenţiale. Ele corespund unor fenomene de
mare însemnătate structurală şi funcţională, de mare amploare spaţială
şi care au conturat e t a p e deosebit de importante.
Etapa
constituirii Constituirea suportului abiotic al geosistemului este rezultatul
Pământului ca unei serii complicate şi îndelungate de procese naturale dirijate de
planetă, a legile universale ale materiei, desfăşurate într-o anumită arie a Galaxiei
consolidării noastre, care au condus la formarea Sistemului Solar, din care face
raporturilor parte şi Pământul. Geneza acestuia se datorează unor procese de
sale concentrare a materiei începând de acum aproximativ 4,5 miliarde de
energetice cu ani. În mod esenţial, planeta noastră se deosebeşte de alte
Soarele, a componente ale sistemului prin poziţia sa faţă de sursa energetică a
formării acestuia, Soarele. De asemenea, deşi de constituţie telurică, la fel ca şi
învelişurilor alte planete interioare ale sistemului, Pământul a parcurs o evoluţie
de apă şi aer, marcată de formarea unor învelişuri de aer şi apă, cu o compoziţie
a creării chimică şi cu proprietăţi fizice proprii. În ansamblu, o mare varietate de
premiselor elemente componente şi o diversitate enormă a legăturilor interactive
vieţii. ale acestora au constituit premisele apariţiei vieţii. Aceasta este şi etapa
foarte lungă (care a durat până la sfârşitul Precambrianului) a formării şi
consolidării unui comportament sistemic bazat pe fluxuri de foarte mare
amploare, relativ stabile în esenţa lor : marile fluxuri materiale şi
energetice de natură magmatică şi seismică, mişcările de amploare ale
apei oceanice, dinamica generală a aerului etc.

Apariţia şi Apariţia şi evoluţia vieţii au îmbogăţit şi au modificat profund


diversificarea structura şi funcţionalitatea geosistemului. În primul rând s-a format
formelor de astfel o nouă componentă, biotică (plantele şi animalele), adaptată
viaţă, condiţiilor abiotice generatoare şi care constituiau, în acelaşi timp,
constituirea ambianţa sa curentă. Adaptabilitatea excepţională a permis dispersia
asociaţiilor vieţii sub diverse forme pe tot Pământul, atât în aer, cât şi în apă, în
specifice şi scoarţa terestră şi pe sol. Cea mai mare parte a acestei noi forme de
legăturile lor manifestare a materiei s-a localizat însă pe suportul constituit de
interactive în scoarţa terestră şi sol, ca şi în stratul de aer învecinat, sub forma unor
sistem au asociaţii vegetale şi animale. Inserţia prin adaptare a asociaţiilor vii în
desăvârşit geosistem a durat mult şi s-a diversificat, corespunzător transformărilor
forma actuală importante prin care a trecut suportul abiotic însuşi, de-a lungul erelor
a structurilor geologice.
abiotice. Mai mult, dacă mobilitatea ambianţei climatice, hidrologice,
geomorfologice ş.a. a impus adaptări biologice specifice, în mod
interactiv viaţa vegetală (evoluând de la forme slab diferenţiate faţă de
cele animale până la cele evoluate, capabile de fotosinteză), grupată
din Paleozoic în formaţiuni, a impus modificări importante suportului
abiotic. Elemente şi combinaţii chimice esenţiale ale învelişului de aer
au rezultat din fotosinteză şi descompuneri organice iar în scoarţă s-au
format substanţe combustibile prin incarbonizarea unor cantităţi imense
de resturi organice.
Tot în Paleozoic, o altă categorie de forme de viaţă, având căi
diferite de nutriţie şi reproducere, a constituit lumea animală, mult mai

Proiectul pentru Învăţământul Rural 119


Geosistemul şi timpul

mobilă decât cea vegetală. Dezvoltarea sa a avut acelaşi parcurs,


mereu mai diversificat ca linii evolutive, forme şi grad de complexitate,
de la organisme simple, dezvoltate la început în ape, la organisme din
ce în ce mai complicate, care au colonizat uscatul. Ca şi plantele, ele s-
au grupat în comunităţi dependente de specificul asociaţiilor vegetale şi
aflându-se astfel sub influenţa climatului, apelor, fertilităţii solului etc.
Astfel, ambele tipuri de comunităţi, convieţuind în formaţiuni
mixte, au suportat solidar efectele marilor fluctuaţii climatice, ale
distribuţiei spaţiale a apelor şi uscatului etc. Spre exemplu,
favorabilitatea climato-hidrică din Carbonifer-Permian, din Jurasic ş.a. a
stimulat o vegetaţie luxuriantă, care acoperea arii întinse şi care a
Reţineţi ! constituit bază nutritivă pentru animale de talie foarte mare, diferenţiate
ulterior prin adaptări evolutive, erbivorele constituind hrana primelor
carnivore. Caracterul brutal al unor schimbări climatice a avut un impact
similar asupra bazei de nutriţie vegetală, soldat cu dispariţia unor
grupuri mari de animale. Selecţia naturală n-a păstrat decât
organismele cele mai adaptabile noilor condiţii de viaţă, iar aceste
condiţii, mai variate, au stimulat şi dezvoltarea unor forme noi, mai
evoluate (păsări, mamifere), încă mai adaptabile şi astfel cu posibilităţi
sporite de răspândire.
Simultan cu evoluţia interactivă a vieţii, începând din aceleaşi
perioade geologice vechi, tectonica litosferei s-a manifestat şi ea destul
de variabil şi complex, creând în timp structura şi aspectul actual al
acestui înveliş al Pământului. Pentru comunităţile vii şi pentru
geosistemul de azi, deosebit de importante au fost efectele
orogenezelor din Cainozoic, care prin cutare, înălţări puternice,
prăbuşiri şi vulcanism au creat sistemele montane cele mai însemnate
ale continentelor. Extrem de importante în geosistem au fost şi
modificările climatice care au determinat instalarea unor mari glaciaţii
continentale şi montane.

Apariţia şi Apariţia (spre sfârşitul Pliocenului) şi evoluţia omului au fost


evoluţia fenomene esenţiale în evoluţia biosferei şi au avut o însemnătate
omului – deosebită pentru toate sistemele naturale. În felul acesta, au marcat
fenomene de întregul geosistem. Într-o etapă mult mai scurtă decât precedentele,
importanţă această formă de viaţă le-a depăşit pe toate celelalte, dezvoltându-şi o
excepţională caracteristică profund (şi superior) diferită, raţiunea. Aceasta i-a permis
în geosistem. nu numai un mod de existenţă diferit, ci şi o capacitate puternică de a
integra în existenţa şi activitatea sa elemente şi interacţiuni din întregul
geosistem, de a transforma profund toate structurile, naturale sau
Crearea create de el însuşi.
sistemului Mai mult, dinamica sistemului propriu şi a transformării antropice
social- a celorlalte sisteme a fost din ce în ce mai rapidă Duratele perioadelor
economic, de evoluţie cu caracter continuu au fost mult mai scurte decât cele
dinamica specifice sistemelor naturale, pragurile şi discontinuităţile s-au succedat
integratoare şi rapid, comportamentul sistemic a trecut prin mai multe perioade diferite
transformantă calitativ, în special sub aspectul capacităţii de impact. Viaţa şi
a acestuia – activitatea umană au avut totdeauna tendinţa să impună ritmul alert,
premise ale specific, întregii ambianţe, reuşind frecvent să producă astfel mutaţii, de
unei noi etape cele mai multe ori nefaste pentru structurile naturale şi adesea utile
în evoluţia doar pe termen scurt sistemului social-economic (Fig. 4).
geosistemului.

120 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Geosistemul şi timpul

Extinderea habitatului şi practicarea îndelungată a agriculturii,


apariţia şi dezvoltarea industriei, apariţia şi diversificarea serviciilor,
producţia de bunuri, deşeuri şi noxe, în ritmurile menţionate, pe fondul
unei creşteri explozive a populaţiei şi al inerţiei comportamentului faţă
de resursele naturale etc. nu sunt doar caracteristici obiective cu care
structurile umane se înscriu interactiv în geosistem, ci şi premise
extrem de eficiente ale unei noi etape în evoluţia acestuia. Este posibil
Reţineţi ! ca aceasta să fie diferită faţă de precedenta în mod esenţial, atât la
nivel de participanţi, cât şi la nivelul funcţionării sistemice: structuri
naturale mai sărace şi mai şubrede, sau reechilibrate în forme mai puţin
utile omului, structuri social-economice modificate, poate mai alienate
faţă tiparele psiho-afective şi productive obiectiv necesare, poate
reorientate către recuperări sociale, către un comportament mai auster
şi către ritmuri mai raţionale etc.
Evaluările, prognozele de toate categoriile, opiniile, ş.a.m.d. sunt
numeroase. Unele, cotate fie ca rezonabile, fie ca exagerat de
optimiste, par să conteze pe schimbări importante ale mentalităţilor,
ceea ce ar putea induce o ameliorare a raporturilor sistemice. Altele,
cărora li se reproşează un pesimism exagerat, întrevăd un geosistem
total degradat, cu şanse foarte îndepărtate ale reechilibrării, cu un nivel
calitativ absolut deficitar sub aspectul utilităţii pentru om, poate chiar
fără oameni. În fine, o a treia categorie de prognoze asupra etapei
următoare în evoluţia geosistemului vorbeşte despre viitorul opac, ale
cărui trăsături nu se pot distinge şi cu atât mai puţin ar putea fi evaluate.
Sunt, probabil, cele mai realiste.

Test de autoevaluare 2
(Răspunsurile se vor înscrie în spaţiul liber de sub
fiecare întrebare/problemă)
În a doua parte a unităţii de învăţare referitoare la timp,
reperele cronologice principale ale evoluţiei geosistemului
sunt urmate de o prognoză generică asupra perspectivelor
geosistemului. Constituirea (îndelungată) a suportului
abiotic este urmată de apariţia vieţii şi a omului, fiinţă
raţională, care a creat o structură nouă în geosistem,
integrând structurile naturale în existenţa sa, din ce în ce
mai complicată şi ritmată mereu mai rapid :

a) Prezentaţi principalele momente ale constituirii suportului


abiotic ;

Proiectul pentru Învăţământul Rural 121


Geosistemul şi timpul

b) Urmăriţi etapele apariţiei şi diferenţierii formelor de viaţă ;

c) Expuneţi succint caracteristicile complet diferite ale


manifestării şi ritmului specific structurilor social-economice.

122 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Geosistemul şi timpul

Răspunsuri şi comentarii la aceste întrebări preced


lucrarea de verificare de la sfârşitul acestei unităţi de învăţare

Această parte a unităţii de învăţare v-a propus o trecere în


revistă a evoluţiei cronologice a geosistemului, pentru a vă crea
posibilitatea să apreciaţi singuri :
Reţineţi !
-specificul şi durata foarte mare a constituirii suportului abiotic;
- perioada apariţiei şi diferenţierii formelor de viaţă naturală, a
evoluţiei lor interactive şi a constituirii asociaţiilor mixte, vegetale şi
animale ;
- apariţia şi evoluţia omului şi a structurilor sale specifice ;
- perspectivele evoluţiei geosistemului.

4.4 Comentarii şi răspunsuri la problemele din testele de autoevaluare

(Pentru aprofundare sau corectarea răspunsurilor greşite


recitiţi părţile unităţii de învăţare indicate după fiecare
răspuns/comentariu).
1. a) În general, formele cele mai frecvente ale timpului
concret, resimţite ca repere (uneori draconice) ale existenţei umane
sunt cele care marchează intervalele de muncă. În cadrul acestor
intervale funcţionează şi alte repere cronologice, conforme cu
specificul profesional al muncii (ture, semestre sau trimestre,
sezoane etc.). În viaţa personală, timpul poate avea repere foarte
diferite, care ţin de temperament, starea sănătăţii, obligaţii familiale
etc. – v. 4.2.

b) De regulă ritmurile naturale sunt mai lente ; germinarea


seminţelor, spre exemplu, chiar în condiţii termohidrice şi
pedologice favorabile, este cu mult mai lentă decât schimbarea
locaţiei unor mici magazine, case de schimb valutar, a unor opţiuni
politice etc. – v. 4.2.

c) Obiectiv, factorii de stres cei mai agresivi pentru populaţia


activă sunt competiţia profesională dură şi nesiguranţa locului de
muncă, asociate cu efectele negative ale poluării ambianţei asupra
sănătăţii şi ale însingurării. Subiectiv, agresorii pot fi foarte variaţi şi
diferiţi de cei menţionaţi – v. 4.2.

Proiectul pentru Învăţământul Rural 123


Geosistemul şi timpul

d) În percepţia şi analiza timpului ca dimensiune


geosistemică, geografia abordează durate, momente ale producerii
valorilor-limită, secvenţe simultane sau decalate ale fenomenelor
naturale (geologice şi geomorfologice, meteorologice şi climatice,
hidrologice, pedologice, biologice) şi umane (psihologice, sociale,
productive, creative, ale serviciilor, administrării şi politicii), fără să
omită şi fără să exagereze în plus nici o durată, perioadă ori
secvenţă. Este o ştiinţă a întregului geosistem, cu toate
caracteristicile lui spaţiale şi cronologice – v. 4.2.

2. a) Concentrarea materialului fizic constitutiv al planetei,


distribuţia lui în strate concentrice cu proprietăţi diferite, dinamica
internă de profunzime cu efecte importante la suprafaţa terestră,
formarea învelişului de apă şi a celui de aer, stabilizarea
compoziţiei chimice a acestuia, instalarea principalelor circuite
termice şi hidrice au fost repere importante ale constituirii suportului
abiotic al structurilor vii naturale şi al celor social-economice. – v.
4.3.

b) Începând din ape, viaţa s-a dezvoltat de la forme slab


diferenţiate sub aspectul proceselor vitale până la forme vegetale
cu structură şi funcţionalitate complexă, capabile să convertească
mereu mai fin, cu randament din ce în ce mai mare, energia solară
şi elementele nutritive din sol. O altă linie de organisme a evoluat
spre forme animale, mereu mai complicate ca specializare
anatomo-fiziologică şi distribuţie spaţială, în conformitate cu baza
nutritivă asigurată de plante - producătorii primari de material
formativ, proteinic. În felul acesta, în lumea vie naturală nu pot
exista indivizi total solitari, ci asociaţii – v. 4.3.

c) Omul, o fiinţă extrem de asemănătoare constitutiv tuturor


mamiferelor dar în special primatelor, a evoluat diferit, dobândind
raţiune şi depăşind astfel tot restul lumii vii în ceea ce priveşte
posibilitatea de a folosi şi transforma, de a deplasa şi integra în
existenţa sa biologică şi social-economică orice structură naturală,
în conformitate cu ritmurile sale specifice, mult mai rapide faţă de
cele naturale – v. 4.3.

4.5 Lucrare de verificare 4

INSTRUCŢIUNI
Lucrarea de verificare presupune cunoaşterea de către
cursant a Unităţii de învăţare 4, referitore la „Geosistemul şi timpul”.
Răspunsurile la întrebările din lucrare vor fi transmise prin poştă
tutorelui, pentru corectură, comentarii şi evaluare.
Pe prima pagină a lucrării se vor scrie :
- titlul cursului (Geografia mediului) ;
- numărul de ordine al lucrării de verificare ;
- numele şi prenumele cursantului (care se vor menţiona pe fiecare
pagină a lucrării) ;

124 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Geosistemul şi timpul

- adresa cursantului.
Fiecare răspuns va trebui să fie clar exprimat şi să nu
depăşească o jumătate de pagină. Pentru corectură sunt necesare un
spaţiu de aproximativ 5 cm pe margine şi o distanţă similară între
răspunsuri.
Menţionaţi, de asemenea, specializarea universitară absolvită,
anul absolvirii, şcoala unde activaţi şi poziţia în cadrul corpului
profesoral.

În evaluare se va ţine seama dacă :


1. cursantul şi-a însuşit cel puţin ideile din adnotările plasate în
apropierea blocurilor de text;
2. este capabil să utilizeze şi să aplice (după caz) cunoştinţele
asimilate la aprecierea şi interpretarea unor situaţii concrete
din locul în care trăieşte, din mediul său profesional, familial
etc.
3. a consultat bibliografia indicată sau alte surse de informare
)internet, mass media etc.) ;
este capabil să formuleze răspunsurile clar, corect, succint.

Cu privire la dimensiunea cronologică a geosistemului:

1) Vă preocupă în primul rând reperele cronologice


profesionale sau cele familiale ? (1 p.)

2) În comunitatea profesională căreia aparţineţi reperele


cronologice sunt stresante sau confortabile ? (1,5 p.)

3) Care este ritmul natural cel mai lent pe care îl cunoaşteţi ?


(1 p.)

4) Care sunt factorii de stres pe care îi resimţiţi cel mai puternic


? (2 p.)
5)
6) Ce aspecte ale constituirii suportului abiotic în geosistem aţi
reţinut ? (1 p.)

7) Precizaţi dacă legătura esenţială dintre plante şi animale


este temporară sau permanentă şi argumentaţi răspunsul. (1,5 p.)

8) Ritmurile social-economice pot fi încetinite sau accelerate?


(2 p.)

Proiectul pentru Învăţământul Rural 125


Geosistemul şi timpul

4.6. Bibliografie minimală

Mehedinţi S., 1994, Terra, Editura Enciclopedică, Bucureşti, vol. I, VII


Tănase Al., 1985, Umanismul şi condiţia umană în civilizaţia contemporană,
Editura Politică, Bucureşti, integral
Ungureanu Irina (coord.), Muntele I. şi colab., 2003, Geografia mediului. Omul şi
natura la început de mileniu, Editura Institutul European, Iaşi, 2.4.
Ungureanu Irina, 2005, Geografia mediului, Editura Universităţii „Al. I. Cuza”, Iaşi,
Partea a II-a, 5.

126 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Calitatea geosistemului

Unitatea de învăţare Nr. 5


CALITATEA GEOSISTEMULUI

Cuprins............................................................................................... Pag. 127


5.1. Obiectivele unităţii de învăţare nr. 5 ......................................................................... 127
5.2. Noţiunea de calitate în cazul structurilor sistemice ................................................... 127
5.3. Fenomene de criză în geosistem. Mecanisme şi forme
spontane şi dirijate de redresare ............................................................................. 130
5.4. Comentarii şi răspunsuri la teste .............................................................................. 136
5.5. Lucrarea de verificare 5 ............................................................................................ 137
5.6. Bibliografie minimală ................................................................................................ 138

5.1. Obiectivele unităţii de învăţare 5


Prin cunoaşterea conţinutului acestei unităţi de învăţare:
- Veţi avea o viziune corectă asupra sensului calităţii unei
structuri sistemice, a unui ansamblu coerent prin funcţionalitatea sa
specifică, ca şi asupra fenomenelor de criză
- Veţi dobândi capacitatea de a aprecia mai corect
conjuncturile generatoare de criză, de a acţiona preventiv, de a le
prevedea. În context, veţi constata că:
- în sens general, termenul de calitate se foloseşte pentru a
desemna însuşiri statice (mai ales pozitive) ale unui element sau altuia,
ale unui grup de elemente, ale „mediului” etc., în timp ce pentru
structurile sistemice calitatea exprimă în primul rând buna lor
funcţionare ;
- aspectele negative din diferite structuri sunt efectele unor cauze
disfuncţionale care pot avea origine naturală, dar sunt frecvent de
origine antropică sau provin din antropizarea excesivă sau agresivă a
unor structuri sau funcţii naturale ;
- semnificaţia fenomenelor de criză nu este cea generic
cunoscută ca insuficienţă a unor resurse, ci aceea de
suprapunere/coincidenţă a unor disfuncţii care depăşesc prin amploare,
complexitate, durată şi spaţiu resursele interne de autoreglare ale
structurilor afectate ; astfel, criza este expresia extremă a
disfuncţionalităţii ;
- mecanismele de redresare a stărilor de criză sunt extrem de
variate, eficienţă maximă având cele naturale, dacă nu sunt prea mult
modificate, sărăcite sau dezechilibrate de om; redresarea structurilor
social-economice pretinde însănătoşirea foarte multor funcţii, întrucât
aceste structuri includ, antrenează, folosesc practic întregul geosistem.

5.2 Noţiunea de calitate în cazul structurilor sistemice


În general, referinţa la calitate se face pentru a se desemna
însuşiri pozitive (utile, estetice etc.). Foarte larg utilizat în legătură cu
„mediul”, termenul subînţelege caracteristici satisfăcătoare ale unor
componente ale suportului ecologic, componente care răspund unor
necesităţi vitale ale omului (aer, apă, sol, vegetale). Mai mult, vehiculat
în sintagma „calitatea vieţii” – deşi astfel devine mai general, mai
imprecis – convinge în sfere foarte largi.

Proiectul pentru Învăţământul Rural 127


Calitatea geosistemului

Analiza obiectivă a acestor accepţiuni demonstrează însă


caracterul lor incomplet, de regulă static şi frecvent vizând un singur
aspect: o arie sau (foarte rar) o etapă de evoluţie neafectate de poluare/
degradare sunt cotate ca beneficiind de o calitate remarcabilă a
„mediului”. Aprecierea respectivă vizează fie numai aspectul utilitar al
unor componente ale ambianţei, fie şi starea unor ecosisteme, totul
însă în momentul observaţiei. Când, totuşi, se are în vedere şi
perspectiva, ea nu se conturează decât sub aceeaşi formă sectorială,
utilitaristă, statică. Acest caracter impropriu se menţine chiar şi dacă s-
Calitatea ar face referinţe clare la toate componentele geosistemului, omiţându-
structurilor se însă în continuare faptul că el este o structură sistemică, deci
sistemice nu funcţională şi că fără referinţa la calitatea modului de funcţionare orice
este o simplă apreciere este incorectă.
însuşire
statică, Concluzia logică este că noţiunea şi termenul de calitate,
favorabilă aplicate oricărei structuri sistemice şi cu atât mai mult geosistemului,
omului, ci o obligă la evaluarea şi exprimarea adecvată a dinamicii sale. Cu sensul
stare de acesta, noţiunea nu este însă nici cunoscută şi nici folosită. Raportată
funcţionare la ceea ce pentru o structură sistemică reprezintă programul său,
corectă, care noţiunea de calitate ar trebui să exprime desfăşurarea echilibrată a
poate asigura legăturilor între componente, decisă şi controlată de centrul (centrele)
echilibrul respectiv(e).
dinamic pe Concis, în cazul geosistemului, noţiunea de calitate (sau calitate
termen lung al a vieţii) este echivalentă cu aceea de echilibru dinamic, aşa cum derivă
acelei acesta din funcţionalitatea sistemică : apel adecvat ca formă, moment şi
structuri. dimensiuni la rezerve interne sau externe, organizare şi distribuire
corectă în interiorul structurii a fluxurilor intrate, orientare utilă a
fluxurilor de ieşire, prelucrarea rapidă şi eficientă a informaţiei din „aval”
; prin urmare, sunt necesare decizii „suple”, cu nuclee active în interiorul
structurii, capabile să controleze mereu bilanţurile energetice, materiale
şi informaţionale, prin gestiunea realistă a rezervelor, prin evaluarea
permanentă a funcţionalităţii mecanismelor sistemice, prin prognoza
pragurilor şi printr-o viziune permanent clară a supra- şi subordonării
sistemice a structurii respective.

Test de autoevaluare 1
(Răspunsurile se vor înscrie în spaţiul liber de
sub fiecare întrebare/problemă)
Această parte a unităţii de învăţare vă oferă posibilitatea
să înţelegeţi şi să apreciaţi în cunoştinţă de cauză calitatea unei
structuri sistemice, diferită de cea pe care constatări generale o
etalează separat, cu privire la apă, la aer etc.;
a) Judecaţi şi răspundeţi argumentat dacă o structură
sistemică ca, spre exemplu, un sat de munte, cu aer curat, ape
şi soluri nepoluate, pădurea intactă, deci cu un mare potenţial
turistic natural, cu populaţie bătrână, puţină şi primitoare are o
calitate satisfăcătoare.

128 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Calitatea geosistemului

b) Precizaţi dacă între însuşirile negative ale unor


componente ale structurilor sistemice pe care le cunoaşteţi şi
funcţionalitatea acelor structuri există vreo legătură.

c) Prezentaţi o disfuncţie naturală pe care aţi cunoscut-o


direct.

Proiectul pentru Învăţământul Rural 129


Calitatea geosistemului

În această parte a unităţii de învăţare vi s-a prezentat sensul sistemic al


noţiunii de calitate, pentru a vă rămâne clar că :
- în structurile sistemice geneza aspectelor negative nu este
Reţineţi ! întâmplătoare, ele fiind efectele unei funcţionări defectuoase a
structurii ;
- calitatea sistemică presupune prelucrarea competentă a informaţiei,
decizii adecvate ca formă, ritm şi dimensiuni, cu privire la : fluxurile
de intrare, apelul la rezervele proprii sau externe, fluxurile interne
de distribuţie, reorientarea unora, controlul eficient al aplicării
deciziilor, eficienţa structurilor subordonate şi a insertului în structuri
supraordonate etc.

5.3 Fenomenele de criză în geosistem. Mecanisme şi forme spontane şi


dirijate de redresare
Situaţiile de dezechilibru cu efect disfuncţional în orice structură
Dezechilibrul sistemică nu pot fi interpretate decât drept conjuncturi de criză. Ele
cu efect corespund epuizării resurselor de autoreglare, indiferent dacă
disfuncţional fenomenul afectează elemente structurale, sau mecanisme interactive
– expresie de reglare a fluxurilor, ori este generalizat, dacă afectează structuri
clară a stării atmosferice, sociale, geochimice ş.a.
de criză. În geosistem, pe parcursul evoluţiei sale, stările de criză sunt
inerente, dar modul în care se produc, tipul şi amploarea efectelor,
Diversitatea mecanismele de redresare şi eficienţa lor sunt diferite. În marea
structurală şi diversitate a geosistemului se regăseşte forţa (capacitatea) sa de
funcţională – redresare, apreciabilă atât sub aspect cantitativ, cât şi sub aspectul
sursă de complexităţii resurselor folosite în acest proces.
viabilitate în În aceeaşi diversitate rezidă însă şi multitudinea elementelor,
sistem dar şi proceselor, structurilor cu capacitate transformantă, care pot îndepărta
potenţial de echilibru alte structuri, relativ rapid, pe arii întinse, fără ca sectorul
generator de respectiv de reţea sistemică să deţină obligatoriu (sau să poată produce
criză. la fel de rapid) resurse de redresare. Această capacitate internă de
geneză a stărilor de criză este potenţată şi de faptul că în asemenea
conjuncturi nu operează neapărat binecunoscuta lege a numerelor
mari, o cantitate (structură, fenomen etc.) infimă sau efemeră putând
antrena evoluţii disfuncţionale de anvergură spaţială mare şi pe termen
lung .
Fără ca situaţiile de criză şi mecanismele genetice respective să
personalizeze strict unul sau altul dintre sistemele principale, un aspect
deosebit al acestor fenomene se impune analizei : în sensul cel mai
propriu stările de criză implică structuri vii. În ansamblul tuturor
disfuncţiilor abiotice, care dezechilibrează uneori ireversibil structuri
sistemice geochimice, morfologice, hidrice, atmosferice etc. starea de
Structurile vii criză nu este resimţită sau percepută, reechilibrarea sau „renunţarea”
naturale şi sunt procese exclusiv fizice/chimice, pe care omul le sesizează numai
cele social- dacă îl afectează direct sau indirect. Viaţa este angajată însă în stările
economice – de criză sub o formă total diferită, mult mai complexă. În plus, din
foarte perspectivă umană, conştientizarea psiho-afectivă a situaţiilor de criză,
sensibile în a efectelor crizei şi a durabilităţii acestor efecte amplifică fenomenele
situaţii de respective. Panica, sentimentul profund de insecuritate, chiar anularea
criză. speranţei de redresare pentru una sau mai multe generaţii reduc

130 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Calitatea geosistemului

adesea iniţiativa, induc valorificarea lentă şi incompletă a unor resurse


de redresare încă accesibile, stimulează gestiuni haotice,
incompetente, frecvent corupte, orientează activitatea către obiective
înguste, extrem de pragmatice, cu finalitate imediată şi locală sau chiar
individuală.

Starea de criză este una dintre multele conjuncturi care


demonstrează că, în geosistem, condiţia raţională umană, unică şi
superioară, nu asigură automat nici supremaţie, nici competenţă
universală şi poate nici permanenţă. Mai rău, sistemul social-economic
se remarcă şi printr-o capacitate deosebită de a induce stări de criză.
Existenţa şi activitatea multiplu integrante ale societăţii umane,
dinamica excepţional de rapidă a structurilor acestui sistem generează
frecvent numeroase elemente, procese şi conjuncturi noi, cu capacităţi
transformante , care nu lasă timp suficient structurilor naturale sau
antropice preexistente, interactive, să se adapteze noilor dimensiuni şi
ritmuri cerute. Inerent, posibilitatea apariţiei unor disfuncţii,
simultaneitatea mai multora, suprasolicitări etc. conduc la slăbirea
capacităţilor de autoreglare pe reţele întinse de unităţi sistemice.
Seria disfuncţiilor simultane, cu mare potenţial generator de criză
începe frecvent în sistemul social-economic : poluarea transfrontalieră a
aerului şi a apei, fenomene de instabilitate sau de agresiune politico-
militară, competiţii nucleare, urbanizare haotică ş.a.m.d. De asemenea,
o serie de caracteristici ale sistemului creat de om întăresc contextul
favorizant al fenomenelor de criză. Astfel, decalajele între statele
bogate şi cele sărace au crescut continuu şi conform prognozelor ele se
vor accentua. La sfârşitul anului 1980, valoarea medie a P.I.B./locuitor
Reţineţi ! în statele dezvoltate a fost de 10.660 $, iar în cele sărace de 220 $,
ceea reprezenta un raport de 1/48. În anul 2002 statele bogate au ajuns
la un P.I.B. mediu/locuitor de 26.490 $ iar cele sărace de 430 $, raportul
distanţându-se la 1/62.
În detaliu, decalajele menţionate înseamnă mari lipsuri
energetice pentru importatorii de petrol cu slabe resurse financiare,
imposibilitatea accesului la informaţie şi a asigurării unor tehnologii
performante, degradarea infrastructurilor social-economice, degradarea
solurilor, a ecosistemelor, lipsuri alimentare severe, cu 1.750.000.000
de subnutriţi în 2000, lipsă de lemn de foc şi dificultăţi severe de
preparare a hranei, lipsă de apă potabilă şi maladii cu transmisie
hidrică, mortalitate infantilă cu valori de până la 180 ‰, destructurarea
reţelelor de aşezări rurale prin exod spre oraşe, emigraţie masivă
pentru muncă (de la necalificată la înalt specializată) ale unor mari
efective de populaţie ş.a.m.d. Creditele acordate statelor sărace au fost
condiţionate de acelaşi acces la resursele lor naturale, reuniunile Nord-
Sud repetate n-au dat rezultate concludente, subdezvoltarea
continuând să se agraveze în majoritatea statelor lumii a treia. Cursa
pentru resurse naturale şi pieţe de desfacere continuă şi mijloacele
utilizate sunt frecvent agresive. Printre altele, decalajul de ritm între
organizarea producţiei şi mobilitatea conjuncturii economice regionale şi
mondiale generează şomaj, agravat de inflaţie excesivă. Aceasta face
ca puterea de cumpărare a foarte multor categorii de populaţie să se
reducă mereu, iar condiţiile lor generale de existenţă să devină foarte
grele, mai ales în cazul – destul de răspândit – al urbanizării

Proiectul pentru Învăţământul Rural 131


Calitatea geosistemului

Disfuncţii necontrolate. Decalajul între nivelul de viaţă al păturilor sărace sau


simultane sărăcite şi vârfurile piramidelor sociale se adânceşte şi generează
(naturale şi tensiuni.
social- Din acelaşi sistem social-economic, puternic integrant, au difuzat
economice), şi alte impulsuri disfuncţionale, generatoare de criză în sisteme naturale
produse (Fig. 4): extincţia provocată a unor specii vegetale şi animale,
spontan, periclitarea sau distrugerea unor ecosisteme fragile, inducerea unor
stimulate sau bilanţuri hidrogeologice negative, depăşirea toleranţei debitelor naturale
declanşate de de diluţie, potenţarea efectelor salinizante ale evapotranspiraţiei
om, cu efecte ş.a.m.d.
dure în toate
structurile Imaginea generală a stării de criză a geosistemului este, desigur,
naturale şi în descurajantă. În manifestări locale, din perspectiva structurilor social-
sistemul economice premisele soluţionării sunt considerate mai accesibile, cel
social- puţin sub aspect dimensional (cantitativ). Propagarea la nivel regional,
economic. uneori destul de rapidă, ca şi anvergura globală a unor disfuncţii (spre
exemplu climatice) evidenţiază însă reducerea masivă a posibilităţilor
reale de a controla aceste fenomene.
Cele mai eficiente modalităţi de ieşire din criză, care valorifică la
maximum posibilităţile interne de autoreglare, sunt cele specifice
Mecanismele structurilor naturale ale geosistemului. În evoluţie spontană, spre
naturale de exemplu, depăşirea capacităţii trofice a unui ecosistem ca urmare a
depăşire a proliferării unei/unor specii se rezolvă prin selecţie naturală, în limitele
crizei sunt mai ecotopului iniţial sau într-o arie nouă, mai extinsă, a acestuia. În acelaşi
lente dar mai fel, destabilizarea, din cauze naturale, a unui versant acoperit cu
eficiente. depozite mobile este o disfuncţie (morfologică, hidrică, pedologică etc.),
dar reorientarea spontană a scurgerii superficiale pe noi trasee de
înclinare maximă reduce treptat decalajul scurgere-infiltraţie,
deplasarea gravitaţională a materialelor mobile antrenate de apă
(conform masei lor) reface unghiurile de taluz natural, reducerea
înclinării terenului reface premisa morfologică necesară reluării
pedogenezei sau redobândirii fertilităţii climato-zonale a solului etc. În
sistemele microclimatice stratificaţia termică gravitaţională este, de
asemenea, o disfuncţie dar, deşi mai lent, mecanismele fizice de
transfer şi conversie energetică reuşesc să reintroducă stratele de aer
mai reci în circuite convective şi starea de echilibru dinamic se reface
ş.a.m.d.

132 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Calitatea geosistemului

Cicluri naturale. a. neperturbate. b. perturbate


Fig. 5.1

Structurile sistemice antropizate sau integral antropice, cu


diversitatea lor structurală şi funcţională generatoare a numeroase
conjuncturi disfuncţionale, nu produc însă şi tot atâtea
mecanisme/mijloace de redresare. Deşi, teoretic, eterogenitatea ar
Reţineţi ! trebui să asigure o bază „genetică” bogată a autoreglării, în aceste
structuri discrepanţele, decalajele de ritm şi defazările sunt cele mai
frecvente şi mai puternice, astfel încât potenţialul de criză este mult mai
amplu iar mecanismele necesare redresării nu mai pot fi
aşteptate/preluate exclusiv din structurile naturale. Tehnologii mai puţin
agresive, tehnici depoluante etc. sunt realităţi curente dar, de-a lungul
timpului, progresul tehnic a amplificat în mod frecvent factorii şi
mijloacele favorabile producerii crizelor, ignorând o perioadă
Proiectul pentru Învăţământul Rural 133
Calitatea geosistemului

îndelungată segmentul posibilităţilor de redresare şi – mai ales – pe cel


Mecanismele preventiv.
social- Totuşi, dacă se analizează postura societăţi umane de la nivelul
economice de actual de calitate a geosistemului, cu numeroase disfuncţii locale, cu
redresare a difuzii regionale importante şi chiar cu perspectiva unor disfuncţii
stărilor de climatice globale şi dacă se au în vedere numai premisele social-
criză sunt mai economice ale fenomenelor de criză, câteva aspecte se conturează
sărace şi relativ clar. Experienţa dură a rapidităţii cu care s-a propagat marea
frecvent criză economică mondială de la sfârşitul deceniului al treilea al secolului
depăşite de trecut, efectele sale dezastruoase, lentoarea şi disparităţile cu care s-a
rapiditatea cu realizat redresarea, experienţa dureroasă a războaielor mondiale,
care se periclitarea generală a sănătăţii umane şi a echilibrului ecosistemelor ca
propagă efect al poluării complexe etc. au impus începutul „învăţării” unei
fenomenele atitudini sistemice la scară extinsă. Deşi procesul acesta a funcţionat cu
negative. disparităţi teritoriale, a fost viciat prin dimensiuni şi durate insuficiente, a
fost şi mai este blocat temporar prin agresivitate, intoleranţă ş.a., are o
O atitudine eficienţă din ce în ce mai mare.
conştient Cu aceeaşi dinamică, mult mai rapidă decât ritmurile naturale,
solidară şi relaţiile social-economice, politice, militare – nu fără convulsii şi excese
sistemică - încep să reconstruiască poziţie mai adecvată a omului în sistemul
începe să se terestru, vizând pentru societatea umană un loc ce nu poate fi util şi
consolideze. durabil decât prin respectarea cu stricteţe a funcţionalităţii ansamblului.
Este premisa În sensul acesta, în ultimele decenii, caracterul global al stărilor de criză
redresării şi a integrate este din ce în ce mai puternic conştientizat, societatea umană
prevenirii fiind mereu mai solidar îngrijorată de generalizarea unor evoluţii
stărilor de disfuncţionale, indiferent de aria spaţială afectată iniţial. De asemenea,
criză. este preocupată de soluţionări, chiar dacă gama soluţiilor
discutate/propuse este încă departe de o accepţiune solidară.

134 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Calitatea geosistemului

Test de autoevaluare 2
(Răspunsurile se vor înscrie în spaţiul liber de sub
fiecare întrebare/problemă).
În această parte a unităţii de învăţare v-a fost prezentată
forma concretă a calităţii deficitare în structuri sistemice –
fenomenul de criză.
a) Prezentaţi succint legătura dintre fenomenul de criză
şi disfuncţiile sistemice.

b) Definiţi noţiunea de criză şi prezentaţi principalele


aspecte ale crizei actuale n geosistem.

c) Comparaţi mecanismele naturale de redresare a


stărilor de criză şi exigenţele redresării stărilor de criză în
structurile social-economice.

Răspunsuri şi comentarii la aceste întrebări preced


lucrarea de verificare de la sfârşitul acestei unităţi de
învăţare

Proiectul pentru Învăţământul Rural 135


Calitatea geosistemului

Calitatea deficitară a unei structuri sistemice poate atinge nivelul


de criză, în care :
- funcţionalitatea internă şi legăturile externe nu mai asigură un
echilibru dinamic, numărul şi forţa disfuncţiilor orientând
structura sistemică spre degradare ;
Reţineţi !
- amploarea disfuncţiei generale depăşeşte capacitatea internă
de autoreglare ;
- mecanismele de redresare funcţionează cu eficienţă mai mare
în structurile sistemice naturale faţă de cele social-economice
unde, datorită complexităţii funcţiilor şi structurilor integrate,
redresarea este mai pretenţioasă, mai scumpă, mai
îndelungată, mai greu de realizat.

5.4 Comentarii şi răspunsuri la problemele din testele de autoevaluare

(Pentru aprofundare sau corectarea răspunsurilor


greşite, recitiţi părţile unităţii de învăţare indicate după
fiecare răspuns/comentariu)

1.a) În structura respectivă calitatea „mediului” nu


poate fi considerată satisfăcătoare decât într-o viziune pur
ecologică, deoarece viabilitatea acelei aşezări nu poate fi
asigurată doar cu aer curat şi ospitalitate, ci numai prin
valorificarea eficientă a rezervelor ei – potenţialul turistic. Cum
aceasta nu se poate realiza decât cu forţă de muncă, rezultă
clar că numai rezolvarea disfuncţiei demografice va asigura
eşalonul activ, apt să valorifice oferta naturală. – v. 5.2.

b) În orice structură sistemică aspectele negative sunt


efecte ale unor funcţii şubrede, insuficiente, degradate sau
integral inactive. În ultimele decenii multe structuri sistemice
naturale au tendinţe de evoluţie disfuncţională, încât în
experienţa oricărui adult se află deja o cantitate de informaţie
de acest gen v. 5.2.

2. a) În situaţiile de cumul şi suprapunere a mai multor


disfuncţii în cadrul uneia şi aceleeaşi structuri sistemice se
instalează o stare de criză v. 5.3.

b) Ca depăşire a capacităţii interne de autoreglare în


multe unităţi şi structuri ale geosistemului, criza actuală se
manifestă concret prin disfuncţii ale producţiei şi condiţiilor
transferului de energie, disfuncţii demografice, disfuncţii ale
distribuţiei produselor finite, ale relaţiilor politice, diplomatice,
militare etc, în general ale relaţiilor interumane. v. 5.3.

136 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Calitatea geosistemului

c) Mecanismele naturale de redresare a stărilor de criză


sunt mai eficiente şi au rezultate mai durabile. Pentru
redresarea stărilor de criză din sistemul social-economic,
exigenţele sunt mult mai mari, deoarece disfuncţiile
generatoare implică structuri foarte complexe, integrate de om
din tot geosistemul. Adesea sunt necesare schimbări profunde
ale mentalităţilor umane, procesul respectiv putându-se extinde
pe durata multor generaţii – v. 5.3.

5.5 Lucrare de verificare 5

INSTRUCŢIUNI
Lucrarea de verificare presupune cunoaşterea de către cursant a
Unităţii de învăţare 5, referitoare la „Calitatea geosistemului”.
Răspunsurile la întrebările din lucrare vor fi transmise prin poştă tutorelui,
pentru corectură, comentarii şi evaluare.
Pe prima pagină a lucrării se vor scrie :
- titlul cursului (Geografia mediului) ;
- numărul de ordine al lucrării de verificare ;
- numele şi prenumele cursantului (care se vor menţiona pe fiecare
pagină a lucrării) ;
- adresa cursantului.
Fiecare răspuns va trebui să fie clar exprimat şi să nu depăşească o
jumătate de pagină. Pentru corectură sunt necesare un spaţiu de
aproximativ 5 cm pe margine şi o distanţă similară între răspunsuri.
Menţionaţi, de asemenea, specializarea universitară absolvită, anul
absolvirii, şcoala unde activaţi şi poziţia în cadrul corpului profesoral.

În evaluare se va ţine seama dacă :


1. cursantul şi-a însuşit cel puţin ideile din adnotările plasate în
apropierea blocurilor de text;
2. este capabil să utilizeze şi să aplice (după caz) cunoştinţele
asimilate la aprecierea şi interpretarea unor situaţii concrete
din locul în care trăieşte, din mediul său profesional, familial
etc.
3. a consultat bibliografia indicată sau alte surse de informare
)internet, mass media etc.) ;
este capabil să formuleze răspunsurile clar, corect, succint.

Răspunzând câtorva întrebări se poate verifica dacă aţi asimilat


conţinutul acestei unităţi de învăţare.

1. Atât de multe sunt aspectele negative ale vieţii umane


cotidiene, încât majoritatea oamenilor le suportă fără să-şi mai pună
întrebări asupra lor. Analiza geosistemică v-a ajutat să încercaţi să le
înţelegeţi. Cum procedaţi ? (2 p.)

Proiectul pentru Învăţământul Rural 137


Calitatea geosistemului

2. Dacă vă sunt cunoscute, numiţi câteva disfuncţii generatoare


de disconfort bioclimatic. (1,5 p.)

3. Aţi fost antrenat în disfuncţii ale structurii Dvs., profesionale?


(0,5 p.)

4. Care dintre disfuncţiile contemporane generatoare de criză în


geosistem vă afectează cel mai puternic ? (1 p.)

5. În ce constau posibilităţile interne ale grupului Dvs. profesional


de a preveni stări de criză în structura în care vă aflaţi ? (1 p.)

6. Cum vă puteţi implica în redresarea celor mai acute aspecte


ale crizei structurii administrativ-teritoriale (sat, oraş) în care trăiţi ? (2
p.)

7. Reformulaţi oricare dintre testele ataşate acestei unităţi de


învăţare pentru a-l face mai eficient în munca Dvs. de pregătire. (2 p.)

5.6. Bibliografie minimală

Brown, L. , 1994 – 2004, Probleme globale ale omenirii, Editura Tehnică,


Bucureşti, integral
Mehedinţi, S., 1933, Discordanţe antropogeografice, B.S.R.R.G., LII, Bucureşti, p.
193 - 228
Roberts, N. (coord.), 2002, Schimbările majore ale mediului, Editura All
Educational, Bucureşti, Partea I, cap 1.
Ungureanu, Irina, 2005, Geografia mediului, Editura universităţii „Al. I. Cuza”,Iaşi
, Partea a II-a, 6

138 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Controlul în geosistem

Unitatea de învăţare Nr. 6


CONTROLUL ÎN GEOSISTEM
Cuprins............................................................................................... pag. 139
6.1. Obiectivele unităţii de învăţare nr. 6 ......................................................................... 139
6.2. Noţiunea de control în cazul structurilor sistemice.................................................... 139
6.3. Monitorizarea geosistemului..................................................................................... 142
6.4. Modelizare şi vizualizare .......................................................................................... 146
6.5. Comentarii şi răspunsuri la teste .............................................................................. 151
6.6. Lucrarea de verificare nr. 6....................................................................................... 153
6.7. Bibliografie minimală ................................................................................................ 154
6.1. Obiectivele unităţii de învăţare 6
Unitatea aceasta de învăţare permite cunoaşterea şi aplicarea corectă
a noţiunii de control în cazul structurilor sistemice, ca şi a nivelului
actual al controlului exercitat de societatea umană în cadrul
geosistemului. Ca şi în cazul unităţii precedente,
- veţi deveni mai avizaţi, înţelegând controlul în sistem nu doar
ca acţiune umană, ci ca o formă extrem de eficientă a
funcţionării tuturor structurilor mediului ;
- veţi acţiona mai rapid şi mai eficient în exercitarea
controlului la care aveţi acces ;
-veţi respecta posibilităţile şi necesităţile de control ale altor
structuri ;
- veţi şti să protejaţi mecanismele de control naturale.
Treptat, veţi constata şi vă veţi însuşi sensul real al termenului,
funcţiilor şi posibilităţilor concrete de control , prefigurând competenţe
concrete de implicare în exercitarea unor acţiuni specifice, plecând de
la :
- sensul general al noţiunii de control şi semnificaţia controlului în
structurile sistemice ;
- monitorizarea geosistemului prin cuantificări şi veghe
organizată, prin stocarea informaţiei în bănci de date şi organizarea
datelor în scopul interpretării şi aplicaţiei, prin intermediul sistemelor
informaţionale geografice ;
- modelizarea unor funcţii sistemice şi vizualizarea informaţiei
despre geosistem prin mijloace diferite , în scop de diagnoză, prognoză
şi optimizare a raporturilor interactive din diferite structuri şi secvenţe
funcţionale.
6.2 Noţiunea de control în cazul structurilor sistemice
Aspiraţia într-o evoluţie generală echilibrată acţionează în
perioada actuală pe fondul unei solicitări intense a tuturor structurilor
preexistente, de către o populaţie umană mereu mai numeroasă.
Aceasta pretinde acţiuni extrem de prevăzătoare şi evaluări cât mai
realiste ale stărilor de fapt şi ale perspectivelor. Pentru a le realiza,
societatea umană intenţionează să controleze geosistemul, în sensul
folosirii lui prin intermediul unui control nu doar informativ, ci chiar de
manipulare, „a controla” devenind similar cu „a stăpâni”. Tendinţa
aceasta exprimă aceeaşi atitudine extremistă de antropocentrism
absolut, bazată pe convingerea că, indiferent unde (deci şi în „mediu”),
controlul nu poate fi realizat decât de către om.
Proiectul pentru Învăţământul Rural 139
Controlul în geosistem

Sensul general al noţiunii este acela de analiză continuă sau


periodică a unei activităţi în scopul menţinerii/ameliorării ei. Derivând
din sensul acesta, într-o accepţiune foarte răspândită, controlul este
considerat o acţiune dirijată (concepută şi aplicată) raţional, deci
implicând obligatoriu gândirea şi voinţa umană. În realitate, atât în ceea
ce-l priveşte pe om cât şi în ceea ce priveşte procesele şi fenomenele
din restul lumii organice şi anorganice, nenumărate angrenaje de
control fac parte integrantă din geosistem, fără ca omul să le fi
conceput, să le poată dirija, copia sau folosi, deci care acţionează şi
durează absolut independent.
Aparent sunt fără contingenţe, spre exemplu, termoreglarea
mediului intern al organismelor homeoterme, echilibrul organismelor în
În structurile mişcare, raportul eroziune-acumulare în profilul longitudinal de talveg al
sistemice râurilor, raportul evaporaţie-precipitaţii, planificarea familială,
prezenţa, randamentul maşinilor, rentabilitatea utilizării unei resurse etc. Analiza
stăpânirea şi fiecăruia dintre aceste procese, raporturi, acţiuni etc. demonstrează
controlul însă că, pe cale spontană sau dirijată, finalităţile respective presupun
absolut de obligatoriu un control mai mult sau mai puţin eficient. În esenţă,
către om nu programul oricărei structuri sistemice condiţionează viabilitatea ei printr-
sunt un control permanent al funcţionalităţii, singurul util în menţinerea
universale. calităţii de sistem şi care nu presupune neapărat prezenţa şi decizia
omului. Întotdeauna eficienţa deciziilor este condiţionată strict de o serie
de caracteristici interne structurale (calitatea informaţiei, dimensiunile şi
Oricare accesibilitatea rezervelor, calitatea căilor de comunicaţie, rezerva de
element sau timp), dar şi de natura, tipul, eficienţa legăturilor care menţin această
funcţie structură în angrenajul sistemic de pe acelaşi nivel şi de pe niveluri
(naturală – supra- sau subordonate. Desigur, rămâne extrem de importantă
abiotică sau capacitatea centrului propriu de decizie de a „construi” şi aplica varianta
biotică – ori cea mai utilă de funcţionare
social- În analizele de sistem se pot întâlni, de asemenea, în mod
economică frecvent, şi noţiunile „factor de control”, „variabilă de control”,
poate acţiona „parametru de control”, toate semnificând, în esenţă, acea entitate
temporar ca structurală sau dinamică fără de care structura îşi pierde statutul de
factor de sistem. Ţinând seama de cele menţionate anterior cu privire la
control. condiţionarea internă şi externă a eficienţei deciziei, reiese că, practic,
oricare dintre elementele structurii şi programului sistemic poate fi sau
deveni – periodic, continuu, temporar – factor (parametru, variabilă) de
control. Concret, absolutizările de rol nu sunt corecte, viabilitatea
structurilor şi funcţionalitatea proceselor care le susţin presupunând
obligatoriu un nivel calitativ adecvat al tuturor participanţilor – statici sau
Reţineţi ! dinamici – la existenţa sistemică, precum şi capacitatea structurii de a
redresa/completa/corecta eventualele discrepanţe, defazări etc.

În concluzie, societatea umană, ca parte raţională, direct şi


imediat interesată în menţinerea viabilităţii geosistemului, chiar dacă nu
poate realiza un control complet al acestuia trebuie să-şi asigure cel
puţin premise temeinice în acest scop. Cunoaşterea cât mai completă a
elementelor, structurilor şi interacţiunilor naturale, organizarea riguroasă
a propriilor acţiuni, prin valorificarea experienţei din secvenţe evolutive
trecute şi în acord cu potenţialul sistemic real, evaluarea corectă a
tendinţelor interne şi externe ale evoluţiei sistemice etc. sunt obligatorii.
Între cele menţionate, de o mare însemnătate pentru asigurarea

140 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Controlul în geosistem

eficienţei controlului dorit, este aprecierea realistă a stării


structurii/structurilor vizate. Operaţia este complexă, presupunând
cunoaşterea permanentă a stării elementelor, rezervelor şi căilor în
lungul cărora fluxurile descriu traiectorii interactive interne/externe, mai
mult sau mai puţin utile.

Test de autoevaluare 1
(Răspunsurile se vor înscrie în spaţiul liber de
sub fiecare întrebare/problemă).
În această parte a unităţii de învăţare v-a fost
prezentată diferenţa între sensul general şi cel sistemic al
noţiunii de control. Dacă aţi înţeles omniprezenţa controlului în
structurile sistemice,
a) Comparaţi controlul exercitat de Dvs. personal în
structura familială proprie cu cel specific în structura
profesională de care aparţineţi ;

Reţineţi !
b) Prezentaţi câteva forme de control din structurile
sistemice vii ;

c) Semnalaţi necesităţi de control în structura


administrativ-teriorială în care trăiţi şi activaţi.

Răspunsuri şi comentarii la aceste întrebări preced


lucrarea de verificare de la sfârşitul acestei unităţi de
învăţare

Proiectul pentru Învăţământul Rural 141


Controlul în geosistem

Această parte a unităţii de învăţare a continuat demonstraţia


prezenţei umane ca parte a geosistemului, controlul în structurile
subordonate acestuia fiind necesar şi prezent în oricare dintre ele :
- în cadrul unui versant, ca structură abiotică, raportul scurgere de
suprafaţă-infiltraţie este controlat , în primul rând, de specificul fizic şi
chimic al materialelor din substratul imediat, de microrelieful local, de
gradul şi tipul de acoperire cu vegetaţie
- prin control specific se realizează reglarea termică a mediului intern
în oricare organism homeoterm ;
- desigur, prin control uman (de calitate variabilă se reglează evoluţia
structurilor social-economice şi se antropizează evoluţia multor
structuri sistemice naturale.

6.3 Monitorizarea geosistemului


În perioada actuală, sistemul (încă parţial) de veghe asupra
„mediului” este cunoscut şi funcţionează sub numele de monitoring sau
chiar monitoring integrat al „mediului”, deşi integrarea datelor este încă
în fază de pionierat.
Ca în orice formă de cunoaştere cu motivaţie atât fundamentală
cât şi aplicativă, monitorizarea geosistemului presupune identificări cât
mai precise. Între diferite posibilităţi, cele care permit exprimarea
cantitativă sunt preferabile, asigurând fermitatea investigaţiei şi a unor
interpretări, ca şi credibilitatea acestora.
Deşi aparent este simplă, identitatea cantitativă a multor
elemente şi funcţii ale structurilor sistemice se vădeşte însă în realitate
destul de complexă şi nu întotdeauna uşor de surprins şi măsurat.
Uneori, deşi aspectele dimensionale ale unei entităţi sunt clare şi nu
prea numeroase, restricţii de natură fizică, social-economică, politică,
politico-administrativă, religioasă etc. constituie obstacole în evaluarea
lor. Alteori, caracteristicile dimensionale ale unei entităţi sunt
numeroase, fără a fi însă toate la fel de reprezentative, ceea ce impune
Prin sisteme o selecţie (care poate fi subiectivă). O multitudine de elemente,
de măsurare a secvenţe spaţiale şi, parţial, secvenţe dinamice ş.a. sunt însă
valorii unor măsurabile. Serii de indicatori cantitativi au intrat demult în uz, iar
indicatori progresele cunoaşterii aduc mereu noi informaţii cantitative. S-ar putea
cantitativi, accepta că, sub aspectul acesta, geosistemul este destul de bine
monitorizarea cunoscut, diferitele domenii ale statisticii deţinând deja un patrimoniu
actuală a imens.
„mediului”
vizează Dacă posibilităţile actuale de a ne cunoaşte ambianţa măsurând-
cunoaşterea o par foarte eficiente, nu este mai puţin adevărat că, în mare parte,
permanentă a informaţia cantitativă de care dispunem este numai relativ
calităţii satisfăcătoare, cel puţin pentru două deficienţe : este sectorială şi
aerului, apei, statică. Ca structură interactivă, geosistemul ar trebui să fie cunoscut
unor elemente însă nu numai în mod analitic şi nu numai prin dimensiunile unor părţi,
vegetale şi la un moment dat, ci şi prin măsurarea funcţiilor lui sau, cel puţin, a
animale sau a funcţiilor structurilor sale subordonate. Din punctul acesta de vedere, el
unor este însă, deocamdată, mai mult intuit decât evaluat precis, foarte multe
ecosisteme. procese rămânând încă greu de măsurat şi – mai ales – coexistenţa
dinamică ridicând probleme extrem de grele în cuantificare. Calitatea
dinamică, care este o rezultantă în orice structură sistemică, este dificil

142 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Controlul în geosistem

(uneori încă imposibil) de identificat şi de exprimat în valori precise.


Analogiile, artificiile de calcul, expresiile convenţionale, simplificările
(prin eliminare) ş.a. permit o oarecare omogenizare a analizei
cantitative dar încalcă un concept fundamental al sistemicii,
complexitatea. Astfel, structurile urmărite sunt evaluate eronat în minus,
fiind sărăcite atât sub aspectul conţinutului, cât şi al funcţionalităţii lor,
iar măsurarea incorectă/incompletă induce interpretări eronate,
fundamentează decizii inadecvate ş.a.m.d.
Chiar dacă aceste dificultăţi şi deficienţe actuale ale cuantificării
sunt destul de importante, rezolvarea lor trebuie să înceapă, deoarece
cunoaşterea geosistemului nu se poate realiza decât îmbogăţind,
actualizând, creând şi verificând metodologii din ce în ce mai complexe,
adaptând indicatori cantitativi pentru cât mai mult aspecte
dimensionale, în special ale funcţiilor, interne, în arii de contact dinamic
ale diferitelor structuri ale geosistemului etc.

Motivaţia fondatoare a G.E.M.S. (Sistemul Global de Monitoring


Reţineţi ! al Mediului Înconjurător, 1972) a fost îngrijorarea faţă de extinderea
efectelor negative ale poluării complexe asupra ansamblului condiţiilor
naturale în care trebuie să trăiască generaţiile umane actuale şi
viitoare. Treptat, motivaţia a devenit mai generoasă şi mai obiectivă,
acordându-se locul cuvenit monitorizării condiţiilor de existenţă şi ale
altor forme de viaţă . În final, obiectivarea sistemică a asigurat tuturor
structurilor de supraveghere caracterul unor elemente de reţea, ceea ce
presupune circulaţia ierarhizată a informaţiei, omogenizarea
metodologiei de obţinere şi prelucrare a acesteia, integrarea succesiv
ierarhizată a rezultatelor în vederea elaborării prognozelor etc. În
prezent, se află în regim de veghe permanentă poluarea de fond (în arii
urbane şi în centre industriale) a aerului, poluarea mărilor şi oceanelor,
Sub forma cea poluarea solului şi starea biosferei. Datele provin din reţele dense de
mai avansată, observaţii şi înregistrări, de la nivel local, la nivel zonal şi global,
monitoringul folosindu-se mijloace din ce în ce mai performante de achiziţie,
integrat, se prelucrare şi punere în circulaţie (înregistrare şi prelucrare automată,
urmăreşte accesare informatizată ş.a.).
nivelul de
poluare, Într-o proporţie masivă veghea asupra geosistemului a început
impactul cu indicatori sectoriali ai calităţii (aerului, apelor, solului, pădurii şi altor
poluanţilor, ecosisteme terestre, biomului marin ş.a.) şi îşi păstrează această
raporturile orientare. Prin metode adecvate, fie că obiectul monitorizării sunt
interactive ale pulberile inerte din aer, de pe frunze etc., fie că se urmăreşte ponderea
acestora cu contaminării radioactive sau a reziduurilor petroliere din apă, ponderea
restul şi tipul de pesticide în sol, în ţesuturi vii, în substanţa alimentară, traficul
structurilor internaţional al deşeurilor periculoase etc., o cantitate din ce în ce mai
afectate, mare de informaţie este acumulată şi comunicată. Au devenit astfel
uneori accesibile informaţiile asupra fluxurilor poluante transfrontaliere,
indicându-se radiaţiilor ultraviolete, precipitaţiilor acide, deşertificării, modificării
şi măsurile utilizării terenurilor, despăduririi, productivităţii biologice a oceanelor,
adecvate de biodiversităţii sau distrugerii speciilor.
intervenţie. Mai mult, informaţia de constatare este asociată cu indicaţii
asupra acţiunii integrate a unor agresori, supravegherea devenind astfel
din ce în ce mai realistă. Spre exemplu, în monitorizarea calităţii solului
nu se urmăreşte doar prezenţa - în diferite doze - a unor poluanţi, ci şi

Proiectul pentru Învăţământul Rural 143


Controlul în geosistem

toxicitatea lor, exprimată prin influenţa pe care o au asupra raportului


dintre diferite elemente nutritive, esenţiale pentru plante, asupra
modului şi proporţiei în care se produce absorbţia lor, ca şi raporturile
între acţiunea poluanţilor şi caracteristicile meteorologice şi climatice
specifice locului.
Monitoringul integrat este o formă de veghe în regim continuu de
natură mai pronunţat sistemică în plan conceptual şi de eficienţă mai
mare în plan operativ. Ansamblul activităţii respective presupune nu
numai colectarea şi interpretarea datelor (măsurarea sistematică,
prelucrarea integrată şi identificarea unor tendinţe ale indicatorilor
poluării/degradării), ci şi avertizarea (cu localizarea, precizarea tipului
de impact şi estimarea preliminară a mărimii lui), ca şi indicarea
măsurilor de protecţie necesare.

Asemănător modului informatizat în care băncile, ca întreprinderi


financiare, structurează şi dirijează circulaţia bănească (prin sistemele
active de plăţi şi credite), sau celui al băncilor (ulterioare) genetice, de
sânge etc. au fost organizate şi bănci de date. Fondul acestora
constituie baza unor sisteme informaţionale (S.I.) diversificate,
concepute în vederea explorării şi exploatării cu eficienţă maximă a
informaţiei, pentru optimizarea celor mai diferite activităţi umane
(transporturi, energetică, circulaţie monetară, activitate bursieră,
organizarea apărării, a asigurărilor sociale etc.). Între acestea,
problematica amenajării teritoriului a relevat şi importanţa deosebită a
aspectului spaţial al informaţiei. Astfel, necesitatea achiziţionării,
prelucrării şi analizei informaţiilor despre spaţiu a creat Sistemele
Informaţionale Spaţiale (S.I.S.), mult mai permisive - şi mai
cuprinzătoare – decât formele tradiţionale de analiză a datelor pe baza
planurilor topografice, a fotogramelor şi a hărţilor clasice.
Din punctul de vedere al analizei geosistemului, cele mai
interesante sunt Sistemele Informaţionale Geografice (S.I.G.). Deosebit
S.I.G. – de solicitate în cartografierea automată, în inventarierea resurselor, în
posibilitate analiza spaţială şi managementul activităţilor umane, aceste sisteme au
eficientă de capacitatea de a efectua analize spaţiale şi modelizare. În general
inventariere şi permit obţinerea unor hărţi tematice ale variabilităţii spaţiale a unor
cartografiere elemente fizice, sociale, economice. Se analizează astfel densităţi, arii
automată a de influenţă, vecinătăţi şi contacte/interferenţe spaţiale, vizibilitatea, se
resurselor, de deduc informaţii noi pe baza agregării celor existente etc.
analiză a unor Foarte util este faptul că, pornind de la informaţii aproape
reţele diferite, exclusiv de natură statică, metodele şi procedeele S.I.G. generează
de acumulare informaţii de natură cel puţin potenţial dinamică (spre exemplu, asupra
a unor atractivităţii spaţiale, asupra arealelor cu potenţial de manifestare a
premise mai unor fenomene sociale, economice etc.). În acelaşi sens al descifrării
corecte pentru dinamicii unor structuri este interesantă şi capacitatea S.I.G. de a
modelizare şi efectua analize ale unor reţele, naturale (hidrografice ş.a.) ori social-
prognoză. economice (de drumuri, electrice, de transport naval, aerian, de
transport petrolier ş.a.m.d.). În final, prin tehnici de
suprapunere/combinare a mai multor straturi tematice se pot realiza
analize simultane, care configurează aspecte spaţiale noi ale
ansamblului elementelor analizate. Aceasta este şi baza modelizării
spaţiale a ansamblului respectiv, care apelează la ecuaţii şi funcţii
matematice pentru a crea variante-scenarii de evoluţie (manifestare).

144 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Controlul în geosistem

Aspectul cel mai avansat al acestui tip de modelizare pe baze S.I.G. (şi
cel mai apropiat de o veritabilă analiză de geosistem) este cel spaţio-
temporal, modelele respective exprimând nu numai realitatea
interactivă spaţială, ci şi reperele ei temporale posibile. Se creează
astfel baze mult mai corecte pentru prognoze fiabile

Test de autoevaluare 2
(Răspunsurile se vor înscrie în spaţiul liber de sub
fiecare întrebare/problemă).
Monitorizarea, în general, presupune un sistem de
referinţă cât mai precis, aprecierile cantitative fiind cele mai
fiabile şi mai convingătoare. În perioada actuală, cunoaşterea
integrală sub aspect cantitativ a geosistemului nu este încă
posibilă. Pentru acest motiv se monitorizează nivelul cantitativ
numai al unor indicatori de calitate ai câtorva elemente naturale
separate.
a) Enumeraţi elementele naturale al căror nivel de
poluare este monitorizat la nivel local, regional, global.

b) Precizaţi care sunt principalii poluanţi monitorizaţi.

Proiectul pentru Învăţământul Rural 145


Controlul în geosistem

c) Procedând prin eliminare, identificaţi-o pe cea mai


importantă dintre caracteristicile structurii geosistemului care nu
se monitorizează încă.

Răspunsuri şi comentarii la aceste întrebări preced


lucrarea de verificare de la sfârşitul acestei unităţi de
învăţare

În această parte a unităţii de învăţare vi s-a prezentat sistemul


actual de veghe asupra geosistemului, pe baza :
Reţineţi ! - cuantificării, ca fundament al referinţelor ;
- montoringului principalilor poluanţi ai aerului, apelor etc.
- monitoringului integrat, instrument util nu numai pentru constatare
şi avertizare, ci şi pentru acţiuni de atenuare, remediere etc.

6.4 Modelizare şi vizualizare


În perioada actuală se încearcă utilizarea tuturor cuantificărilor,
Modelul – evaluărilor prin analogie, informaţiilor obţinute prin monitorizare şi
imagine prelucrate prin metode informatice etc. pentru descifrarea cât mai
esenţializată corectă a unor realităţi. Expresia cantitativă a acestora permite
a unei reprezentarea (mai mult sau mai puţin corectă) a lor şi a modului în
structuri care funcţionează, prin intermediul construcţiilor logice numite modele.
sistemice. Foarte multe dificultăţi de identificare a funcţiilor şi identităţii reale a
unor structuri sistemice fac însă ca în multitudinea de modele actuale
să predomine cele statice, nişte organigrame mai mult sau mai puţin
complete şi corecte. Adesea calitatea lor o depăşeşte însă pe cea a
modelelor dinamice deoarece, după cum recunosc mulţi dintre autorii
acestora din urmă, construcţiile respective sunt destul de simplificate şi
artificializate.

146 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Controlul în geosistem

Totuşi, toate modelele dinamice (în special cele spaţio-


temporale) urmăresc să exprime atât traiectoriile reale ale evoluţiei unor
structuri sistemice, cât şi traiectoriile optime, pentru a se putea identifica
ulterior modalităţile de apropiere maximă ale celor două tipuri, evident
Scopul
prin ameliorarea traiectoriilor reale. De asemenea, testează teorii
modelelor
asupra unor procese complexe (spre exemplu, relaţia între complexul
dinamice –
gazos cu efect de seră şi temperatura atmosferei, între aceasta şi
simularea
dinamica apelor oceanice ş.a.), simulează comportamente ale unor
traiectoriilor
seturi de parametri posibili în diferite structuri (în special antropizate)
funcţionale
etc.
reale şi
Având în vedere importanţa unor asemenea finalităţi, rezultă că
calcularea
orice model dinamic întocmit cu responsabilitate are o valoare
celor optime,
potenţială şi constituie imaginea unui fragment al complexităţii dinamice
în vederea
a geosistemului. Din păcate însă, ele nu sunt decât modele parţiale iar
ameliorării
sub aspectul conţinutului neglijează implicarea multor elemente şi
primelor.
legături naturale (abiotice, biotice) necuantificabile, sau care nu se pot
introduce în calcul prin omogenizări, precum şi a multora dintre
legăturile sociale implicate în reţeaua sistemică supra- sau subordonată
celei urmărite.
Mai mult, ţinând seama de mobilitatea funcţională a
geosistemului, foarte multe dintre aceste modele sunt valabile pe
termen foarte scurt, uneori dificultatea construirii lor corecte făcând ca,
în formă finală, să corespundă unei faze evolutive depăşite. Totuşi, în
structurile sistemice cu comportament controlabil şi cuantificabil
(sisteme de producţie sau de servicii, din diferite sectoare economice,
în special neagricole etc.) ele sunt utile, pentru selectarea celor mai
rentabile opţiuni (optimizări, transporturi, aşteptare, stocuri, sisteme de
aprovizionare etc.).
Imaginea unor secvenţe dinamice sectoare structurale etc. ale
Imaginea geosistemului constituie, ca şi modelele, o altă posibilitate de control.
informează, Pe lângă capacitatea sa informativ/explicativ/ilustrativă are şi calitatea
explică, specifică de exprimare simultană a caracteristicilor vizibile ale realităţii.
ilustrează şi Ea serveşte însă nu numai pentru explicitarea/ilustrarea unei teme ci, în
exprimă unele situaţii, devine un nou mijloc de investigaţie. Astfel, de la
simultan imaginea fotografică clasică, la aerofotograme şi imagini satelitare, de
caracteristici la reprezentări grafice simple, sub formă de diagrame sau scheme
ale realităţii. logice, la hărţi şi atlase, imaginile depăşesc capacitatea de impact a
textelor, tabelelor ş.a.
În ceea ce priveşte geosistemul, imaginile clasice care-l pot
ilustra parţial sunt extrem de numeroase. În marea lor majoritate au un
conţinut limitat, explicarea şi interpretarea structurilor redate fiind
frecvent estompate, „eclipsate”, de o multitudine de aspecte fie mai
uşor vizibile, fie valoroase sub aspect estetic ; este cazul multor
fotografii. Alteori, imaginea este realizată conform unui program care
reţine selectiv numai unele aspecte ale geosistemului, pe care le
suprapune în straturi, „lectura” în sinteză pretinzând o pregătire de
specialitate şi echipamente speciale, ceea ce restrânge accesibilitatea;
este cazul imaginilor satelitare şi – parţial – al aerofotogramelor. În
cazul „stratificării” informaţiei, mai intervine şi impedimentul reducerii
rapide a lizibilităţii. Ca obiectiv principal, imaginea-sinteză se
îndepărtează astfel din ce în ce. Cele expuse pledează pentru valoarea
hărţii ca mijloc de utilitate maximă pentru exprimarea ştiinţifică şi
Proiectul pentru Învăţământul Rural 147
Controlul în geosistem

Harta – concomitent accesibilă a realităţii geosistemice. Vizualizată adecvat, în


imagine- diferite etape ale evoluţiei sale, această realitate poate fi mai uşor (chiar
document de dacă nu integral) controlată .
informare Harta este o formă clasică de vizualizare, utilă încă din faza de
cantitativă şi schiţă, când permite deja o primă informare cantitativă/calitativă asupra
calitativă unor elemente potenţial utilizabile, asupra unor stări/stadii ale unor
asupra procese sau fenomene interesante pentru om (în evoluţie normală, în
resurselor, curs de ameliorare sau degradare etc.) fiind, de fapt, o „minută” de
stadiului de gestiune. Se recurge frecvent la asemenea schiţe, în etapele
evoluţie al preliminare ale unora dintre cele mai diverse activităţi umane, de la
unor procese, valorificarea agricolă a terenurilor până la prospectarea resurselor
distribuţiei minerale şi a diferitelor pieţe, sau la evaluarea impactului presiunii
spaţiale a umane asupra ambianţei. Aşa numitele studii de fezabilitate nu se pot
unor lipsi, fără unele pagube, de astfel de vizualizări.
fenomene etc. Definitivarea lor generează hărţi tematice, care redau
spaţialitatea elementului, procesului, fenomenului etc. urmărit. Aceasta
permite identificarea clară a poziţiei, limitelor, formei, v e c i n ă t ă ţ i l o r
ş i r a p o r t u r i l o r c u alte unităţi spaţiale, caracteristici de însemnătate
Utilitatea excepţională, indiferent dacă în cauză este un element, structură etc.
imediată a naturală, antropizată sau antropică. Considerând, spre exemplu, numai
hărţilor problema contactelor, hărţile analitice ale unui ecosistem de luncă
tematice învecinat cu balastiere, sau ale unei structuri economico-sociale rurale
(care redau învecinate cu autostrăzi ori cu exploatări miniere vor fi considerabil mai
poziţii, precise, mai bogate şi mai fiabile – deci mai utile – decât „minutele” de
limite, botanică sistematică sau ecologice, ori decât graficele prospective ale
raporturi de forţei de muncă sau ale structurii culturilor agricole. De asemenea, pot
vecinătate să exprime corect, explicit şi simultan d i n a m i c a unor procese diferite:
etc.). eroziunea malurilor de râu, îmbătrânirea populaţiei riverane, evoluţia
habitatului său, ritmul proceselor de versant etc. Rapiditatea cu care pot
fi obţinute prin mijloace informatizate pledează în acelaşi sens al utilităţii
Hărţile de lor.
sinteză şi Hărţile de sinteză (ca şi textele de sinteză) sunt rare. Chiar şi sub
buletinele formă parţială, ele sunt însă superioare celor tematice (analitice),
cartografice deoarece constituie o imagine simultană a structurii şi funcţionalităţii
(ca imagini de geosistemice. Avansul calitativ se datorează conceptului de bază, care
veghe) – exprimă interacţiuni prin intermediul unor indicatori cu caracter complex.
expresii Spre exemplu, hărţile densităţii subzistenţiale a populaţiei redau
grafice ideale ierarhizat valoarea precisă a repartiţiei spaţiale a populaţiei, conform
ale alcătuirii şi raporturilor complexe între efectivul ei ocupat în activităţi agricole şi
funcţionării potenţialul agro-productiv natural maxim, în condiţiile climato-zonale
structurilor specifice, exprimat prin intermediul suprafeţei terenurilor arabile.
geosistemului. Aceeaşi capacitate de sinteză grafică a unor interacţiuni se poate
constata şi în cazul hărţilor accesibilităţii naturale pentru locuire sau ale
evapo-transpiraţiei potenţiale. Nota comună a acestor hărţi este
orientarea conceptuală sistemică şi depăşirea nivelului analitic şi
sectorial1. De asemenea, ele depăşesc calitativ şi pseudo-sintezele
(textuale şi grafice), care exprimă informaţii de natură diferită doar prin
asociere (juxtapunere sau suprapunere), fără să le integreze, deşi în
realitatea dinamicii sistemice ele funcţionează integrat

1
Îmbinând informaţia cantitativă precisă, obţinută simultan, asupra mai multor elemente meteorologice, cu
expresia convenţional animată a dinamicii atmosferei, hărţile meteo-sinoptice obţinute prin programare pe
calculator sunt şi ele reprezentări de sinteză ale unui sector al geosistemului.
148 Proiectul pentru Învăţământul Rural
Controlul în geosistem

Ideale pentru realizarea dezideratului menţionat, cel puţin în


etapa actuală, ar putea fi însă nişte reprezentări integrate, pe bază de
indicatori cu caracter complex, întocmite cu o periodicitate cât mai
adecvată unităţii/unităţilor geosistemice respective, sub forma unor
buletine cartografice ale geosistemului, ca imagini de veghe.

În fine, în variante naţionale, regionale şi generale s-au realizat


în perioada actuală şi seturi de hărţi care exprimă diferite aspecte ale
„mediului”, grupate în atlase. Deşi, în general, nu au o concepţie
unitară, este demn de remarcat că se orientează în primul rând spre
aspecte cel puţin îngrijorătoare, dacă nu manifest nefavorabile omului
sau altor vieţuitoare.
Cele mai numeroase detaliază grafic informaţii despre calitatea
aerului, a apei, a solului, a pădurilor, pajiştilor, unor ecosisteme diverse.
Unele includ şi repartiţia spaţială a unor noxe, sursele de poluare,
Deşi frecvenţa emisiilor, efectele biologice specifice, eroziunea areolară,
neomogene torenţială, alunecările de teren, repartiţia spaţială a chimizării excesive
şi de (îngrăşăminte, pesticide).
expresie O altă categorie exprimă mai complex ambianţa naturală a
sectorială, existenţei umane şi, păstrând aceeaşi orientare utilitaristă, include –
atlasele spre exemplu - nu numai referinţe la degradarea din cauze artificiale a
actuale ale aerului, ci şi fenomene meteorologice agresive: ger, viscol, brumă,
„mediului” furtuni, secete, ploi torenţiale ş.a. ; sau, nu numai poluarea agricolă,
bogate în industrială, menajeră a apelor de suprafaţă şi subterane, ci şi inundaţii,
informaţie colmatări etc. ; nu numai despădurirea sau defolierea datorată acidifierii
asupra stării precipitaţiilor, ci şi doborâturile de vânt sau de zăpadă, arealele
actuale a forestiere invadate de insecte dăunătoare ş.a.m.d.
unor În ambele categorii, sporadic, se regăsesc şi forme de protecţie:
elemente rezervaţii ale biosferei, parcuri regionale, parcuri naţionale, arii
structurale şi protejate, monumente ale naturii.
a evoluţiei O a treia categorie include atlase care, fără să propună tematic
unor „mediul”, conţin hărţi care se apropie cel mai mult de obiectivul
fenomene geosistemic. Ele exprimă deja sinteze asociative, reprezentând grafic
negative. efectele unor interacţiuni mai complicate. Spre exemplu, asocierea
extinderii deşerturilor cu dinamica pozitivă a populaţiei şi cu repartiţia
populaţiei subnutrite ; asocierea restrângerii arealelor forestiere cu
creşterea frecvenţei precipitaţiilor torenţiale şi a inundaţiilor etc.
Sub aspectul ariei reprezentate, cele mai multe atlase redau
probleme ale „mediului”la nivel de teritoriu naţional sau de sectoare ale
acestuia (naturale, istorice, administrative). Există, deşi mult mai puţine,
atlase sau seturi de hărţi ale unor regiuni naturale puternic antropizate,
ale căror probleme de „mediu” sunt de un interes mai larg, regional :
tronsoane de litoral (spre exemplu, ale Mării Nordului, ale litoralului
european al Mediteranei ş.a.), arii montane de interes economic
deosebit - turistic, de transport ş.a. (spre exemplu, din Europa alpină
ş.a.). În sfârşit, fără a se putea pune încă problema unui atlas general
(în sensul de mondial) dedicat geosistemului - dacă nu sub aspectul
concepţiei şi deci al conţinutului, cel puţin ca arie – sunt de menţionat
reprezentările grafice (sub formă de hărţi, diagrame etc.) ale unor
aspecte globale ale acestuia : rarefierea stratului de ozon, acidifierea
atmosferei, încălzirea atmosferei prin acumularea gazelor cu efect de
seră, poluarea mărilor şi oceanelor ş.a.m.d. Sunt notabile, în sensul

Proiectul pentru Învăţământul Rural 149


Controlul în geosistem

acesta, segmentele respective din „Larousse de la Nature” (1991), „Le


Monde au présent” (1994) ş.a.

Test de autoevaluare 3
(Răspunsurile se vor înscrie în spaţiul liber de
sub fiecare întrebare/problemă).
Prelucrarea informaţiilor cantitative actuale asupra
„mediului” permite exprimarea lor prin intermediul construcţiilor
logice numite modele.
a) Prezentaţi caracteristica generală a celor mai multe
modele actuale ;

b) Precizaţi diferenţa între modelele statice şi cele


dinamice, numind şi câteva aplicaţii ale ultimelor ;

150 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Controlul în geosistem

c) Comentaţi capacitatea informativ-explicativă a imaginii


geosistemului, pe baza comparaţiei între imaginile satelitare,
aerofotograme, hărţi analitice, hărţi de sinteză, atlase.

Răspunsuri şi comentarii la aceste întrebări preced


lucrarea de verificare de la sfârşitul acestei unităţi de
învăţare

Această parte a unităţii de învăţare v-a prezentat posibilitatea de a


cunoaşte şi interpreta cât mai corect diferite aspecte ale geosistemului, pe
baza modelizării şi vizualizării acestora, plecând de la :
Reţineţi ! -modele statice – expresii grafice logice ale unor organigrame;
- modele dinamice (simplificatoare, dar utile în unele aplicaţii);
- imagini obţinute prin tehnici moderne (teledetecţie,
aerofotogrammetrie), hărţi, atlase.

6.5 Comentarii şi răspunsuri la problemele din testele de autoevaluare


(Pentru aprofundare sau corectarea răspunsurilor
greşite, recitiţi părţile unităţii de învăţare indicate
după fiecare răspuns /comentariu).

1.a) În structuri familiale, controlul este uneori


diferenţiat precis ca pondere şi specializare între cei doi
părinţi, în funcţie de obligaţiile profesionale, starea de
sănătate etc., alteori este partajat cu vârstnicii inactivi, alteori
este lax, din diferite motive, alternând între adulţi şi
adolescenţi etc. – v. 6.2.

Proiectul pentru Învăţământul Rural 151


Controlul în geosistem

b) În structurile vii vegetale mecanismele biochimice de


fotosinteză controlează nutriţia, creşterea şi dezvoltarea,
condiţionând astfel toate celelalte aspecte ale vieţii plantelor,
ale constituirii asociaţiilor etc. În comunităţile animale,
controlul viabilităţii speciilor, al păstrării şi folosirii teritoriului
etc. este exercitat de exemplarele cele mai sănătoase, mai
puternice, mai inteligente, mai apte să asigure echilibru şi
durabilitate – v. 6.2.

c) Dificultăţile reale ale redresării calităţii locuirii în


mediul rural şi urban din ţara noastră, dublate de exigenţele
racordării la standardele europene, impun pentru rezolvare nu
numai investiţii şi competenţă, ci şi un control mai sever şi mai
diversificat – v. 6.2.

2. a) Apele de suprafaţă (şi uneori cele freatice), aerul,


solul, vegetaţia spontană şi cea cultivată, unele ecosisteme
fragile sunt monitorizate cvasi-permanent – v. 6.3.

b) Se monitorizează noxele acidifiante din aer, gazele


cu efect de seră şi agresoare ale ozonului, pulberile
sedimentabile şi în suspensie, pesticidele şi îngrăşămintele
chimice, fenolii, cianurile, ionii de metale grele din apă şi din
sol, încărcarea organică patogenă şi nepatogenă a apelor,
prezenţa dăunătorilor vegetali, contaminarea radioactivă
complexă etc. – v. 6.3.

c) Absenţa cea mai gravă în monitorizare este cea a


dinamicii structurilor sistemice, singura care ar putea să
permită prevenirea degradării prin dezamorsarea disfuncţiilor.
– v. 6.3.

3. a) Cele mai numeroase modele contemporane ale


„mediului” exprimă caracteristici statice ale unor elemente
naturale, desemnând grafic raporturile lor, în genul
organigramelor – v. 6.4.

b) Modelele care exprimă raporturi în derulare între


elementele unei structuri sistemice (dinamice) încearcă să
descrie traiectorii optime şi reale, în scopul apropierii ultimelor
de primele, având unele valenţe aplicative în optimizări de
trasee, de aşteptare, de stocaje etc. -. 6.4.

c) Faţă de descrierile textuale şi de expresiile


esenţializate sub formă de modele, imaginile au capacitate
mult mai mare şi mai intuitivă de a informa şi explica. Între
imaginile satelitare şi aerofotograme, pe de o parte şi hărţi
tematice, de sinteză, atlase, pe de alta, a doua categorie este
frecvent preferabilă, deoarece nu pretinde o pregătire foarte
specializată şi nici echipament adecvat rulării şi interpretării –
v. 6.4.

152 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Controlul în geosistem

6.6 Lucrare de verificare 6

INSTRUCŢIUNI
Lucrarea de verificare presupune cunoaşterea de către
cursant a Unităţii de învăţare 6, referitoare la „Controlul în
geosistem”. Răspunsurile la întrebările din lucrare vor fi transmise
prin poştă tutorelui, pentru corectură, comentarii şi evaluare.
Pe prima pagină a lucrării se vor scrie :
- titlul cursului (Geografia mediului) ;
- numărul de ordine al lucrării de verificare ;
- numele şi prenumele cursantului (care se vor menţiona pe
fiecare pagină a lucrării) ;
- adresa cursantului.
Fiecare răspuns va trebui să fie clar exprimat şi să nu
depăşească o jumătate de pagină. Pentru corectură sunt
necesare un spaţiu de aproximativ 5 cm pe margine şi o distanţă
similară între răspunsuri.
Menţionaţi, de asemenea, specializarea universitară
absolvită, anul absolvirii, şcoala unde activaţi şi poziţia în cadrul
corpului profesoral.

În evaluare se va ţine seama dacă :


1. cursantul şi-a însuşit cel puţin ideile din adnotările
plasate în apropierea blocurilor de text;
2. este capabil să utilizeze şi să aplice (după caz)
cunoştinţele asimilate la aprecierea şi interpretarea
unor situaţii concrete din locul în care trăieşte, din
mediul său profesional, familial etc.
3. a consultat bibliografia indicată sau alte surse de
informare )internet, mass media etc.) ;
este capabil să formuleze răspunsurile clar, corect, succint.

Întrebările/problemele la care trebuie să reflectaţi şi să


răspundeţi sunt :
1) Consideraţi că într-un sistem, oricare, controlul este o
funcţie necesară sau facultativă ? (1,5 p.)

2)Cum puteţi reorganiza controlul, pentru a-i mări


eficienţa, în structurile în care aveţi responsabilităţi ? (2 p.)

3) Credeţi că în zona în care locuiţi monitorizarea


calităţii ambianţei este completă, sau ar putea fi diversificată?
(1 p.)
4) În ce constă diferenţa între monitoring şi
monitoringul integrat al „mediului” ? (1 p.)

Proiectul pentru Învăţământul Rural 153


Controlul în geosistem

5) Dacă aţi avea de rezolvat o problemă practică a


nivelului local de organizare sistemică (în satul sau cartierul
Dvs.), v-ar fi mai utilă pentru documentare prealabilă, o
aerofotogramă, o imagine satelitară sau o hartă ? (1,5 p.)

6) V-a fost utilă această unitate de învăţare pentru


înţelegerea geosistemului? (1 p.)

7) Selectaţi partea cea mai utilă şi argumentaţi-vă


opţiunea. (2 p.)

6.7. Bibliografie minimală

Marinescu Daniela, 1993, Dreptul mediului înconjurător, Ed. A II-a, Casa de Editură şi
Presă „Şansa”, Bucureşti, Partea a V-a, cap XVIII
Roberts N., 2002, Schimbările majore ale mediului, Editura All Educational, Bucureşti,
Partea I, 1.
Ungureanu Irina, 2005, Geografia mediului, Editura Universităţii „Al. I. Cuza”, Iaşi, Partea
a II-a, 1.

154 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Protecţia şi conservarea geosistemului

Unitatea de învăţare Nr. 7


PROTECŢIA ŞI CONSERVAREA GEOSISTEMULUI

Cuprins............................................................................................... pag. 155


7.1. Obiectivele unităţii de învăţare nr. 7 ......................................................................... 155
7.2. Concepte, motivaţii, factori implicaţi în protecţie şi conservare................................. 155
7.3. Organizarea protecţiei şi conservării. Politici de protecţie,
economia protecţiei ................................................................................................... 158
7.4. Legislaţia şi instituţionalizarea protecţiei................................................................... 168
7.5. Educaţia, informaţia, formaţia de specialitate în domeniul
protecţiei geosistemului........................................................................................... 173
7.6. Comentarii şi răspunsuri la teste .............................................................................. 178
7.7. Lucrarea de verificare nr. 7....................................................................................... 182
7.8. Bibliografie minimală ................................................................................................ 183

7.1. Obiectivele unităţii de învăţare 7


Această unitate de învăţare finalizează introducerea Dvs. în
problematica geosistemului, informându-vă cu privire la formele,
mijloacele, căile prin care se construieşte astăzi o atitudine adecvată
faţă de geosistem.
- Veţi putea acţiona în cunoştinţă de cauză atât în
situaţiile/stările de urgenţă, cât şi în selectarea şi aplicarea
măsurilor de prevenire a degradării, de conservare durabilă a
patrimoniului natural şi antropo-cultural ;
- Veţi putea acţiona avizat şi responsabil pe linia educaţiei şi
formării unui spirit umanist, ştiinţific, de protecţie a întregului
ansamblu terestru.
În cadrul acestei unităţi veţi percepe şi asimila :
- protecţia - ca necesitate preventivă a degradării şi pierderilor;
- conservarea – ca formă specială de protecţie, orientată spre
păstrarea a ceea ce reprezintă patrimoniul geosistemic, unic, irepetabil ;
- politici de protecţie şi economia protecţiei ;
- legi şi instituţii specializate;
- specificul educaţiei, informaţiei şi formării unor profesionişti în
domeniul protecţiei şi conservării.

7.2 Concepte, motivaţii, factori implicaţi în protecţie şi conservare

Necesitatea Însemnătatea vitală pentru om, pentru societatea umană, pentru


protecţiei alte forme de viaţă a integrităţii structurale şi funcţionale a
geosistemului, geosistemului a atras de multă vreme atenţia asupra necesităţii de a-l
a prevenirii proteja, de a preveni deteriorarea lui, de a-i conserva resursele. Ideea
degradării lui, de protecţie a ambianţei naturale şi social-economice a omului a apărut
a conservării şi a evoluat începând din Antichitate.
patrimoniului Dezvoltarea progresivă a tehnicii, generalizarea spaţială a
natural şi prezenţei umane, diversificarea impactului umanizării, conştientizarea
social- caracterului limitat al unor resurse naturale şi consecinţele din ce în ce
economic. mai dure ale unor forme de antropizare neraţională au acutizat însă
necesitatea protecţiei acestui imens bun comun, ultimele decenii şi ani
marcând clar adoptarea unei atitudini mereu mai solidare. În mod

Proiectul pentru Învăţământul Rural 155


Protecţia şi conservarea geosistemului

evident, pentru viabilitatea unor asemenea structuri comune gestiunea


corectă a potenţialului natural şi uman, prevenirea oricăror forme de
degradare şi conservarea structurilor respective sunt considerate
acţiunile cele mai adecvate. Realizarea unor efecte de protecţie reală,
benefică în sens multiplu şi durabilă, implică acţiuni concertate, da la
nivel local la nivel global, ale unor factori social-educaţionali, economici
şi politici.

În sensul asigurării unei baze sociale a măsurilor de protecţie, un


Factorii
rol excepţional de important revine informaţiei şi educaţiei. Ele sunt
social-
singurele capabile să susţină acest ansamblu de măsuri printr-un
educaţionali –
mecanism infailibil, acela al înţelegerii necesităţii de a se menţine
bază a
raporturi echilibrate între toate componentele şi structurile
construirii
geosistemului, situaţie care nu se poate realiza fără o protecţie
unui
adecvată. Orientându-se informaţia în primul rând asupra
comportament
componentelor şi relaţiilor interactive degradate, în curs de degradare
raţional şi
sau care prezintă riscul degradării, asupra consecinţelor unei atitudini
generos în
de rapt şi iraţionalitate, se poate forma şi generaliza, prin educaţie, o
geosistem.
nouă etică a comportamentului uman, un umanism mai complex, mai
armonios şi mai util întregului sistem şi sie însuşi, pe termen lung. În
felul acesta, legislaţia de protecţie nu va mai fi percepută ca un
ansamblu restrictiv şi punitiv, ci ca un cadru logic necesar de
reglementare a comportamentului uman în cadrul raporturilor
geosistemice ale societăţii.

Factorii Implicaţia factorilor economici în realizarea protecţiei


economici – geosistemului comportă două aspecte. Primul constă în respectarea
elemente tuturor legilor şi normativelor referitoare la limitele impactului pe care
active în activităţile economice îl pot avea asupra diferitelor componente,
sistem, structuri, sectoare spaţiale etc. Al doilea aspect este dependent de
respectând randamentul activităţilor economice, pe seama căruia o parte variabilă
legislaţia de din produsul intern brut (P.I.B.) poate fi dirijată către acţiuni de protecţie.
protecţie şi
producând Factorii politici sunt cei care, pe lângă orientarea/ stimularea
baza materială evoluţiei economice într-un sens durabil şi conservativ, trebuie să
a acţiunilor de asigure iniţierea şi aplicarea unei legislaţii corespunzătoare nivelului de
protecţie şi risc la care sunt supuse structurile geosistemice, în primul rând datorită
conservare. societăţii umane.
Înţelegerea, acceptarea, chiar stimularea acestor premise
necesare unei protecţii eficiente nu sunt însă şi suficiente pentru a se
asigura acţiunilor respective randamentul dorit şi durabilitatea
efectelor. Atingerea acestor deziderate pretinde raportarea permanentă
la funcţionalitatea sistemică, datorită căreia situaţii riscante se pot
produce nu abia în momentul în care calitatea unor elemente sau
structuri scade brutal, afectând viaţa spontană sau interesele societăţii
umane, ci încă din perioada în care cumularea unor secvenţe de
evoluţie discontinuă determină atingerea unor praguri, care pot fi
urmate de disfuncţii. Numai cunoaşterea corectă, completă şi în timp
util, a tendinţei de evoluţie după realizarea pragurilor respective poate
asigura o protecţie raţională. În situaţia în care tendinţa de disfuncţie
este constatată la timp, protecţia se poate desfăşura în forma ei cea
mai raţională, cea mai eficientă : prevenirea.

156 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Protecţia şi conservarea geosistemului

Rolul decisiv În acelaşi timp, deoarece funcţionalitatea sistemică difuzează în


al factorilor egală măsură atât efectele benefice ale unei protecţii eficiente, cât şi
politici în disfuncţiile necorectate de o protecţie incompetentă/ineficientă,
asigurarea importanţa protecţiei nu se limitează la nivel naţional şi nici chiar
unei evoluţii regional, deoarece coexistenţa sistemelor naturale şi a sistemului
economice social-economic impune permanent geosistemului un caracter de
utile şi a unui unitate temporo-spaţială. În consecinţă, disfuncţiile sunt transmisibile şi
climat de extensibile, aşa cum şi acţiunile de protecţie pot difuza efecte benefice
respectare a sau deficienţe. Spre exemplu, poluarea aerului şi a apelor are frecvent
legilor şi un caracter transfrontalier; sursele de energie calorică suplimentară,
asigurare a provenită mai ales din activităţi industriale, ca şi cele care emit gaze cu
unui sistem efect de seră sunt răspândite pe teritoriile unor state diferite, dar
educaţional fenomenul general de încălzire afectează întreaga atmosferă terestră
complex şi etc.
viabil.
Test de autoevaluare 1
(Răspunsurile se vor înscrie în spaţiul liber de
sub fiecare întrebare/problemă).
Această parte a unităţii de învăţare inserează informaţia
de bază asupra evoluţiei ideilor, conceptelor şi motivaţiilor
necesităţii protecţiei sistemului terestru, precizând principalii
factori implicaţi.
a) Prezentaţi succint necesitatea protecţiei geosistemului,
explicând însemnătatea prevenirii pentru asigurarea eficienţei
acţiunilor concrete.

b) Enumeraţi principalii factori necesari în realizarea


protecţiei, precizând specificul implicării lor.

Proiectul pentru Învăţământul Rural 157


Protecţia şi conservarea geosistemului

c) Comentaţi utilitatea cunoaşterii funcţionalităţii sistemice


în realizarea unei protecţii eficiente.

Răspunsuri şi comentarii la aceste întrebări preced


lucrarea de verificare de la sfârşitul acestei unităţi de
învăţare

Această parte a unităţii de învăţare vă permite să reflectaţi


asupra diferenţelor de cost, eficienţă imediată şi durabilitate a protecţiei,
Reţineţi ! precedate şi susţinute de :
- cunoaşterea funcţionalităţii geosistemice ;
- acţiuni de prevenire a degradării ;
- dirijare adecvată a structurii investiţiilor ;
- politici adecvate dezvoltării durabile.

7.3 Organizarea protecţiei şi conservării. Politici de protecţie.


Economia protecţiei
De la niveluri de înţelegere şi de implicare diferite, cu posibilităţi
materiale şi în modalităţi diferite, sub forme coerente la nivel local,
general sau chiar global, ori acţionând mai mult sau mai puţin
independent, o serie de organisme internaţionale, grupuri de state,
organizaţii neguvernamentale, asociaţii, fundaţii ş.a. iniţiază şi aplică
măsuri de protecţie parţială a unor sectoare, segmente, secvenţe etc.
ale „mediului”. De regulă, măsurile care vizează acţiuni coerente sunt
adoptate la nivel regional sau supraregional. Intervenţiile locale au ţinte
precise, sectoriale şi dimensiuni limitate. În conformitate cu aceste
obiective sunt iniţiate tactici şi strategii de protecţie, aplicate (mai mult
sau mai puţin eficient) prin intermediul unor structuri foarte diferite, de
stat sau private, reprezentând grupuri de opinie, asociaţii non-profit
ş.a.m.d.
158 Proiectul pentru Învăţământul Rural
Protecţia şi conservarea geosistemului

Acţiunile de Teoretic, dar în bună măsură şi în fond, societatea umană a


protecţie au acumulat premise încurajatoare ale unei atitudini responsabile faţă de
ţinte precise şi mediul său de viaţă. Totuşi, în mod încă frecvent, acţiunile concrete nu
limitate la exprimă această orientare. Spre exemplu, după o îngrijorare larg
nivel local, consensuală cu privire la efectul drastic al consumului de combustibili
anvergură mai clasici asupra climei Globului, acutizarea unor conflicte politico-militare
mare şi forme în Orientul Apropiat a transferat masiv toate preocupările asupra
mai omogene cantităţilor accesibile, a stocurilor şi preţului produselor petroliere,
la nivel urmările consumului excesiv fiind trecute într-un plan ca şi invizibil.
regional, Această ignorare a necesităţii protecţiei nu este specifică doar
consens sistemelor bazate pe planificări centralizate, care au eşuat economic şi
teoretic foarte au produs false strategii de protecţie a ambianţei, ci se regăseşte şi în
larg dar forme economiile libere, concurenţiale, care nu generează nici ele, în mod
concrete spontan, mecanisme de protecţie. În aceste cazuri, orientarea prioritară
adesea către forme clasice de profit imediat situează protecţia ansamblului într-
contradictorii o zonă puţin agreată, cea a investiţiilor cu rentabilitate prea puţin vizibilă
la nivel global. şi prea îndepărtată. Este concludentă, în acest sens, poziţia unor state
dezvoltate faţă de reducerea consumului energetic implicat în geneza
efectului de seră, ca şi poziţia unor parteneri mai modeşti economic din
Uniunea Europeană faţă de „impozitul verde” ş.a.m.d.

Necesitatea Singura cale de armonizare şi echilibrare a mentalităţii


imediată a responsabile faţă de ambianţă cu forma practică a manifestării ei este
unor politici aceea a iniţierii unor politici unificate, omogene de protecţie şi
unificate, conservare. Deşi acţiunea nu este uşoară, ea creează şansa unui
omogene de impact benefic mai larg, chiar dacă uneori măsurile preconizate sunt
protecţie şi nepopulare. Factori favorizanţi ai unor asemenea forme de acţiune, ca
conservare. şi obstacole destul de importante, se regăsesc de la nivelul local al
organizării protecţiei, până la cel global. Formele de proprietate, nivelul
general al taxelor şi impozitelor, supleţea mecanismelor economice
specifice, gradul de ocupare a forţei de muncă, dar mai ales marile
discrepanţe de nivel material decid eficienţa politicilor de protecţie.
În general, se conturează totuşi o atitudine politică din ce în ce
mai clar orientată spre protecţie, de multe ori teama generalizată de
Utilitatea urmările negative rapide ale tratării ansamblului ca pe o întreprindere în
imediată a lichidare (de unde numai se ia, sau se strică) transformând opinia
corelării publică într-un factor foarte activ şi eficient de presiune asupra
spaţiale a structurilor politico-administrative cu rol de decizie.
tacticilor Localizarea multă vreme punctuală a diferitelor forme de
sectoriale de degradare a ambianţei naturale, ca şi caracterul acut şi greu suportabil
protecţie şi a de către om al unor efecte ale degradării au motivat intervenţii rapide şi
încadrării lor în limitate. Tactica sectorială este caracteristica de bază, încă actuală, a
strategii cât mai măsurilor de protecţie. Ele se concretizează în tehnologii industriale,
largi privind practici agrotehnice, forme de organizare a unor servicii orientate spre
funcţionalitatea protecţia aerului, apelor, ecosistemelor, solului. De asemenea, situat
sistemică. prin elementele sale componente şi prin funcţiile specifice în prim-planul
interesului general al societăţii umane, sistemul social – economic a
intrat în sfera legislaţiei, măsurilor şi acţiunilor de protecţie. Sunt astfel
protejate drepturile omului, drepturile copilului, precum şi o serie de
structuri sociale ca familia, unele comunităţi umane tradiţionale, unele
grupuri confesionale, etno-lingvistice ş.a. De asemenea, au fost

Proiectul pentru Învăţământul Rural 159


Protecţia şi conservarea geosistemului

concepute şi organizate o serie de sisteme de protecţie, naţionale şi


regionale, ale unor activităţi productive, amenajări aferente acestora,
servicii, activităţi creative, diferite forme de habitat rural şi urban.

Conceptul Un segment special al protecţiei este conservarea, având sensul


actual de de păstrare în forma/formele existente. Motivaţia sa strictă, înţeleasă ca
conservare obligaţie a umanităţii contemporane faţă de ea însăşi, faţă de Pământ
are o sferă şi faţă de generaţiile viitoare este dată de vechimea, raritatea,
mai adecvat originalitatea sau valoarea patrimonială universală a unor elemente,
sistemică structuri şi funcţii sistemice (biodiversitatea unor ecosisteme relicte,
decât cel de caracterul endemic al unor elemente vegetale şi animale, trasee
protecţie, hidrogeologice originale, complexe geologice şi geomorfologice
vizând şi deosebite, relicte lingvistice, secvenţe originale de cultură şi civilizaţie
structuri materială ş.a.).
social-
economice, În perioada contemporană, sub o formă larg acceptată (deşi nu
frecvent întotdeauna respectată), conservarea geosistemului se realizează sub
integrate celor două forme principale : conservarea sistemelor naturale şi conservarea
naturale, patrimoniului cultural-istoric.
împreună cu În ceea ce priveşte sistemele naturale, conservarea vizează
care păstrarea structurii şi funcţiilor acestora. Caracteristica dominantă a
constituie acestui palier al conservării este orientarea preponderentă către
ansambluri de sistemele vii, primele dintre structurile naturale cărora li s-a acordat
valoare atenţie legalizată, instituţionalizată etc. Diferite forme de viaţă, asociaţii
patrimonială. specifice de floră şi faună, habitatele corespunzătoare constituie
obiective principale ale acţiunilor de conservare la nivel global (spre
exemplu, rezervaţii ale biosferei), la nivel regional (parcuri şi rezervaţii
naturale regionale, adesea transfrontaliere) şi la nivel local (parcuri şi
rezervaţii naturale naţionale, arii protejate, monumente ale naturii).
Rezervaţiile biosferei au dimensiuni, în general, mari. În cadrul
lor se conservă integralitatea şi funcţionalitatea unor asociaţii vegetale
şi animale unice, fără ca aceasta să excludă prezenţa aşezărilor umane
şi activităţile lor specifice. Aceste rezervaţii sunt introduse într-o listă a
U.N.E.S.C.O., în conformitate cu proiectul nr. 8 al programului „Om –
Rezervaţii ale Biosferă”, iniţiat în 1974. Printre ele se află, spre exemplu, Insulele
biosferei, Galapagos, Yelowstone, Valea Jiuzhaigou, Delta Dunării şi multe alte
parcuri areale din lume cărora li s-a atribuit acest statut. Pe lângă conservarea
naturale propriu-zisă şi datorită ei, aceste rezervaţii asigură şi posibilitatea unor
regionale şi cercetări ştiinţifice detaliate. La rândul lor acestea permit ca, prin
naţionale, cunoaştere, să se realizeze nu numai protecţia imediată, ci şi
rezervaţii viabilitatea pe termen lung a structurilor respective, care aparţin
tematice, patrimoniului natural al întregului geosistem.
monumente Parcurile naturale regionale au, de regulă, dimensiuni mai
ale naturii, restrânse decât rezervaţiile biosferei. În esenţă, obiectivele lor sunt
vetre aceleaşi, au o structură la fel de eterogenă, dar o pondere uneori mai
arheologice, mare a elementelor social-economice. O formă foarte interesantă sub
ansambluri aspectul conţinutului, obiectivelor şi formelor de realizare a conservării
arhitectonice este reprezentată de parcurile naturale transfrontaliere. Conservarea
laice şi structurilor şi funcţionalităţii sistemelor naturale impune, în cadrul
religioase, acestor areale, strategii extrem de complexe, care să asigure
amenajări cooperarea deplină şi omogen adecvată a statelor vecine, ca şi
urbane ş.a.
160 Proiectul pentru Învăţământul Rural
Protecţia şi conservarea geosistemului

cointeresarea structurilor umane din regiune, dispuse adesea în reţele


dense de aşezări şi desfăşurând activităţi economice variate.
Parcurile şi rezervaţiile naturale naţionale constituie frecvent
sectoare ale nivelurilor superioare de organizare a conservării (regional
şi global). În cadrul lor sunt urmărite, în general, aceleaşi obiective de
conservare a structurilor naturale, dar în unele cazuri sunt protejate şi
habitate umane sau diverse elemente şi forme de cultură şi civilizaţie
materială; astfel, caracterul lor este mai specific.
Pentru valoarea lor deosebită, unor elemente din cadrul acestor
parcuri şi rezervaţii naturale li s-a atribuit statutul de monumente ale
naturii. Unor arborete şi arbori izolaţi, asociaţii floristice, asociaţii
faunistice, forme de relief (dune, chei, creste alpine, poduri naturale),
gheizere, cascade, izbucuri, lacuri, gheţari ş.a. li se asigură atât
conservarea elementului principal, cât şi a habitatelor specifice şi a
ariilor imediate.
În ceea ce priveşte a doua direcţie de preocupări, conservarea
patrimoniului cultural-istoric, aceasta se bazează pe acceptarea
generală a statutului de bunuri de valoare universală, realizate de-a
lungul întregii istorii a societăţii umane, a unei serii mari şi variate de
elemente şi structuri ale sistemului social-economic. Astfel, vetre
arheologice, ansambluri arhitectonice din diferite epoci, structuri rurale,
amenajări urbane, tehnici tradiţionale, comunităţi rurale arhaice,
manifestări etno-folclorice tradiţionale ş.a. sunt cunoscute pentru
valoarea lor de unicat patrimonial (şi adesea utilizate eficient ca formă a
potenţialului turistic antropo-cultural. De un interes deosebit şi aflate în
regim de conservare, ca expresii ale patrimoniului cultural universal,
sunt şi multe ansambluri de arhitectură religioasă, integrate armonic în
peisajul natural al regiunilor respective : Meteora şi mănăstirile athonite
în Grecia, Ierusalimul, Vaticanul, Mont-St.Michel, în Franţa, Shaoling, în
China, mănăstirile din nordul Moldovei ş.a.
Îşi aşteaptă regimul normal de conservare concretă şi alte
ansambluri arhitectonice cu specific naţional sau regional (spre
exemplu, ansambluri româneşti de arhitectură brâncovenească, unele
ansambluri arhitectonice coloniale din Africa şi Asia de Sud ş.a.)
În unele regiuni se află în regim de conservare şi viaţa rurală
tradiţională, cu tot ceea ce ţine de cultivarea pământului, creşterea
animalelor, meşteşuguri, construcţia caselor şi a drumurilor, port
Obstacole în popular, manifestări etnofolclorice ş.a. Spre exemplu, comunităţile
calea rurale quechua din aria andină, comunităţile dogon din Africa de Vest,
protecţiei comunităţile sherpa din Nepal, laponii din nordul Europei, unele
eficiente : comunităţi sarde, mărginene, oşene şi maramureşene tradiţionale ş.a.
costuri mari au devenit obiectul unor politici naţionale de conservare, conştientizate
ale degradării – şi asumate - până la nivel local.
deja produse,
ignoranţă Dacă în perioada contemporană, deşi necesitatea protecţiei este
(reală sau resimţită din ce în ce mai profund, acţiunile respective nu au încă o
deliberată), eficienţă maximă, aceasta se datorează capacităţii destul de variabile
absenţa de a suporta costuri uneori destul de mari şi înţelegerii insuficiente a
prevenirii, funcţionalităţii structurilor „mediului” care trebuie protejate. În cazurile
conceptul respective nu se previne nimic, protecţia fiind dirijată dominant către
sectorial de componentele, secvenţele, spaţiile etc. deja degradate şi având formă
protecţie. mai ales de combatere a efectelor negative. Astfel, eficienţa este

Proiectul pentru Învăţământul Rural 161


Protecţia şi conservarea geosistemului

redusă, întrucât multe forme de degradare sunt foarte greu corectabile


sau chiar ireversibile. În plus, aceasta este o protecţie extrem de
scumpă, deoarece trebuie să funcţioneze în regim de alertă continuă,
dar fără un veritabil sistem de avertizare (monitoringul semnalează răul
deja produs!) şi să reia mereu investiţii din ce în ce mai mari, pe măsura
cumulării şi difuzării unor degradări progresive.
O altă deficienţă constă în caracterul sectorial al protecţiei. În
mod frecvent se protejează separat apa, în acelaşi fel aerul, solul,
pădurea; unele componente şi relaţii social-economice nici nu fac
obiectul politicii de protecţie a „mediului”, fiind considerate exterioare
acestuia etc. Chiar Naţiunile Unite acţionează încă sectorial, înglobând
acţiuni de protecţie în programele organismelor specializate pentru
agricultură şi alimentaţie, pentru cultură, educaţie şi cercetare ştiinţifică,
pentru controlul energiei atomice, pentru sănătate, pentru dezvoltare
etc.
Într-o măsură mult mai redusă şi relativ recent, protecţia a
început să se organizeze într-o perspectivă pe termen lung, cu caracter
strategic. Acţionează în sensul acesta, spre exemplu, Uniunea
Internaţională pentru Conservarea Naturii. Treptat, au fost lansate însă
şi forme de investigaţie/protecţie ale unor structuri mai complexe, în
cadrul Programului Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Mediul
Înconjurător, respectiv Programul Geosferă-Biosferă sau Convenţia
pentru Combaterea Deşertificării. Este, de asemenea, extrem de
importantă conştientizarea necesităţii de a se derula simultan mai multe
strategii de protecţie, care să se completeze şi să se sprijine reciproc,
într-un demers comun, vizând întregul geosistem. În felul acesta a fost
lansată însăşi strategia referitoare la natură, considerându-se că ea nu
poate deveni eficientă decât în paralel cu strategii de însănătoşire şi
revitalizare economică. Multe dintre tergiversările şi eşecurile tactice ale
strategiei de protecţie a naturii continuă să demonstreze necesitatea
acestei simultaneităţi.
În actualitatea curentă, în special la nivel regional/zonal şi global,
protecţia şi conservarea ambianţei naturale, la fel ca şi desfăşurarea
întregii existenţe a societăţii umane, cu toate aspectele ei sociale şi
Reţineţi ! economice, sunt înglobate într-un concept mai larg, acela de dezvoltare
durabilă.
Acest concept exprimă înţelegerea structurii sistemice a lumii
care, printr-o funcţionalitate echilibrată, poate asigura durabilitatea
structurilor naturale, a tuturor resurselor necesare vieţii şi poate garanta
libertatea politică şi securitatea umanităţii, la orice nivel, local, regional
sau global. Sensul dezvoltării durabile, antropocentrică dar în acelaşi
timp generoasă i-a asigurat un impact amplu, în jurul său organizându-
se o mişcare de anvergură mondială, ale cărei obiective sunt
ameliorarea calităţii vieţii şi cultivarea unei atitudini pozitive faţă de
problemele întregului geosistem, prin eliminarea risipei, protejarea
patrimoniului natural şi cultural-istoric, eliminarea conflictelor. Cu aceste
obiective, conceptul de dezvoltare durabilă a devenit operativ din 1987,
în cadrul P.N.U.D., fiind utilizat apoi în toate documentele Programului
U.N.E.S.C.O. „Om – Biosferă”, iniţiat de W.C.E.D. (World Comission on
Environment and Development), ca şi ale altor foruri mondiale
preocupate de conservarea patrimoniului comun şi de dezvoltarea

162 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Protecţia şi conservarea geosistemului

Necesitatea solidară a societăţii umane (Conferinţa de la Rio de Janeiro, din 1992,


unui cadru Conferinţa de la Johannesburg, din 2002.
economic Expresia cea mai concretă şi mai rapid percepută a eficienţei
ferm al acţiunilor de protecţie este dată valoarea rezultatelor obţinute
acţiunilor de (dimensiunile, formele şi durabilitatea lor). Ca oricare alte activităţi
protecţie, careumane care presupun investiţii, ele implică evaluări ale costurilor şi
să le asigure beneficiilor, optimizări ale parametrilor, amortizări cât mai rapide etc. Cu
eficienţa şi alte cuvinte, protecţia eficientă pretinde un cadru economic specific,
rentabilitatea.care să permită şi să impună desfăşurarea acţiunilor necesare cu
pierderi cât mai mici şi rezultate cât mai bune. Într-o lume a eficienţei
competitive, protecţia trebuie să fie rentabilă, cu atât mai mult cu cât ea
nu „produce” direct, investiţiile pe care le pretinde se fac din fonduri
Bazate pe provenite din alte activităţi (şi adesea sunt percepute ca pierderi din
noul mod de capitole bugetare care, orientate în alte direcţii, ar fi avut o rentabilitate
apreciere a mult mai rapidă). Ţinând seama şi de faptul că multe din beneficiile
progresului reale ale unei protecţii de bună calitate nici nu sunt imediat şi uşor
(ISEW), noile vizibile (spre exemplu, creşterea treptată a potenţialului imun uman,
modele de diminuarea complexului de factori stresanţi, securitatea alimentării
gestionare acviferelor subterane, corectarea reacţiei solului, refacerea imaginii şi
rentabilă şi credibilităţii financiare etc.), necesitatea cadrului (sprijinului) economic
conservativă a menţionat este şi mai evidentă.
mediului În acest cadru, pentru evitarea erorilor, întârzierilor etc., utilitatea
vizează construcţiei prealabile a cât mai multor variante (modele), în vederea
reorganizarea selectării celei (celor) mai adecvate, a fost intuită demult. Treptat, de la
ciclurilor de modele care considerau (şi introduceau în calcul) poluarea (şi costul ei)
producţie în ca „ramură” inevitabilă a producţiei, s-a trecut la modele ameliorate,
acord cu care au luat în consideraţie ponderi crescânde ale cheltuielilor de
funcţionarea protecţie în produsul intern brut, apoi reducerea acestora ca urmare a
mecanismelor progresului tehnico-ecologic şi a creşterii avantajelor pe termen lung ale
naturale. producţiei nepoluante. Mai târziu, baza conceptuală a altor modele a
exclus poluarea şi degradarea dintre premisele stabile ale producţiei,
orientându-se spre reorganizarea ciclurilor de producţie în acord cu
„metabolismul” ciclurilor naturii. La sfârşitul secolului trecut, însuşi
modul de apreciere a progresului - indicele ISEW (Index of Sustanaible
Economic Welfare), elaborat de H. Daly şi J.Cobb (L. Brown, 1991) nu
se mai bazează exclusiv pe venitul mediu pe locuitor, ci are în vedere
consumul mediu, repartiţia resurselor şi degradarea ambianţei. În
esenţă, noile abordări au vizat creşterea eficienţei economice a
măsurilor de protecţie prin diminuarea valorii raportului între costuri şi
mărimea efectelor negative înlăturate. „Costul ecologic” minim se
consideră atins în cazul valorii unitare a raportului menţionat, costul
protecţiei fiind egal cu valoarea prejudiciului creat în absenţa acesteia
Studiile de (Şt. Amariţei, 1999).
impact impuse Cele mai eficiente mecanisme economice de organizare şi
de control, diversificare, susţinere şi creştere a eficienţei protecţiei
managementul geosistemului se aplică în cadrul unei gestionări pe care cele mai
mediului sunt diferite forme de proprietate, instituţii, întreprinderi, grupuri de cercetare,
modele de organe şi organisme specializate ale guvernelor, organizaţiilor
prognoză care neguvernamentale naţionale, regionale şi chiar globale încearcă să o
vizează realizeze cât mai eficient. Managementul mediului, orientat într-o
dezvoltarea direcţie sistemică din ce în ce mai bine marcată, impune deja studii
durabilă. detaliate de impact, cu caracter de prognoză modelizată. Nici o acţiune

Proiectul pentru Învăţământul Rural 163


Protecţia şi conservarea geosistemului

de amenajare a teritoriului, de diversificare structurală sau/şi extindere


spaţială a unor activităţi productive, reţele de comunicaţie,
aprovizionare, distribuţie ş.a. nu mai sunt considerate eficiente în
absenţa unor evaluări prealabile, concrete şi cât mai precise, ale
efectelor economice, sociale şi ale impactului lor asupra ambianţei
naturale.
Orientări din ce în ce mai clare spre protecţia ansamblului
Eficienţa geosistemic s-au conturat şi în cadrul economiei monetare. Multe unităţi
facilităţilor specializate şi fonduri de dimensiuni diferite, gestionate de la nivelul
monetare unor asociaţii locale şi până la organizaţii financiare internaţionale,
acordate dirijează în ultimele decenii sume din ce în ce mai consistente spre
pentru protecţia structurilor naturale şi social-economice din arii ale
stimularea geosistemului ameninţate de degradare sau aflate în stare gravă.
politicilor de „Împrumuturile uşoare” (cu perioade de graţie între 35-40 ani) şi cele
protecţie este „de ajustare” acordate de F.M.I. au componente de protecţie din ce în
condiţionată ce mai explicit formulate. În aceeaşi direcţie se orientează şi Banca
de Mondială, care şi-a orientat criteriile de acordare a împrumuturilor către
competenţa şi sprijinirea programelor de reconstrucţie ecologică, retehnologizare,
onestitatea formare şi perfecţionare profesională, asanare a unor structuri social-
utilizării economice şi politice. O altă sursă de finanţare pentru protecţia
fondurilor. geosistemului este G.E.F. (Global Environment Facility), realizat de
Banca Mondială în colaborare cu Programele O.N.U. pentru Dezvoltare
şi pentru Mediu. Eficienţa politicilor de protecţie este condiţionată însă
puternic de competenţa şi onestitatea cu care sunt utilizate aceste
fonduri.

Test de autoevaluare 2
(Răspunsurile se vor înscrie în spaţiul liber de
sub fiecare întrebare/problemă).
Partea aceasta a unităţii de învăţare vă informează cu
privire la modul de organizare şi realizare concretă a protecţiei şi
conservării geosistemului, la politicile de protecţie şi la economia
protecţiei acestei structuri complexe.
a) Comparaţi consensul teoretic asupra necesităţii
protecţiei cu acţiunile concrete orientate în acest sens.

164 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Protecţia şi conservarea geosistemului

b) Prezentaţi factorii care influenţează sau decid eficienţa


politicilor de protecţie.

c) Precizaţi, pe bază de exemple, diferenţa între tactici şi


strategii de protecţie.

d) Prezentaţi principalele obiective şi forme ale protecţiei şi


conservării.

Proiectul pentru Învăţământul Rural 165


Protecţia şi conservarea geosistemului

e) Identificaţi cauzele eficienţei reduse a unor acţiuni de


protecţie.

f) Prezentaţi câteva strategii de protecţie.

166 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Protecţia şi conservarea geosistemului

g) Precizaţi relaţia între dezvoltarea durabilă şi protecţia


geosistemului.

h) Comentaţi (şi completaţi conform opiniei personale)


obiectivele studiilor de impact.

Proiectul pentru Învăţământul Rural 167


Protecţia şi conservarea geosistemului

i) Prezentaţi aspecte generale ale economiei monetare


favorabile protecţiei geosistemului.

Răspunsuri şi comentarii la aceste întrebări preced


lucrarea de verificare de la sfârşitul acestei unităţi de
învăţare

Informaţiile din această parte a unităţii de învăţare vă oferă


posibilitatea să cunoaşteţi :

- forme de protecţie şi conservare a geosistemului ;


Reţineţi ! - factori favorabili şi nefavorabili protecţiei şi conservării ;
- diferenţa între tactica sectorială şi strategiile de protecţie;
- structura şi necesitatea studiilor de impact ;
- raporturile protecţiei şi conservării cu dezvoltarea durabilă.

7.4 Legislaţia şi instituţionalizarea protecţiei

Motivaţiile Deşi este integral benefică, deci strict – şi imediat – necesară,


utilitare atitudinea protectoare faţă de ambianţă nu a fost niciodată percepută
imediate ale doar favorabil şi asumată în mod unanim. Prin orientarea lor utilitaristă
acţiunilor spontană, oamenii au avut totdeauna tendinţa de a prelua şi folosi, de a
umane în se debarasa şi de a schimba, fără reţineri şi previziuni rezonabile, chiar
sistem au dacă experienţe repetate au demonstrat caracterul păgubitor al acestor
tendinţa să atitudini. Efectele negative ale unor acţiuni care au fost suportate,
genereze nedrept, de către alţi indivizi, comunităţi ş.a. decât autorii acţiunilor
abuzuri, ceea respective, ca şi o serie de responsabilităţi administrative, politice ş.a.
ce impune în sensul organizării şi amenajării teritoriului, al valorificării unor resurse
reglementări naturale etc. au conturat însă necesitatea reglementării raporturilor
societăţii umane cu ambianţa sa, generând o ramură de sine stătătoare
stricte.
a dreptului, dreptul mediului.

168 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Protecţia şi conservarea geosistemului

Conform unei definiţii relativ recente (D.Marinescu, 1993, p. 43)


„dreptul mediului este format din ansamblul complex al normelor juridice
care reglementează relaţiile ce se stabilesc între oameni privind
atitudinea lor faţă de natură – ca element vital şi suport al vieţii – în
procesul conservării şi dezvoltării în scopuri economice, sociale şi
culturale a componentelor mediului înconjurător – naturale şi artificiale -
, precum şi relaţiile legate de conservarea lor, care presupune protecţie
şi ameliorare”. Cu aceste coordonate (mai mult sau mai puţin clare), cu
o tentă sectorială care rămâne destul de puternică şi cu o mare
variabilitate spaţială şi cronologică a eficienţei sale, legislaţia „de mediu”
funcţionează în toată lumea, atât de diferită, a zilelor noastre : în state
sărace, nu doar ignoranţa şi lipsa legilor şi instituţiilor necesare
determină degradarea continuă a „mediului” ci, în primul rând, sărăcia ;
Dreptul în fostele state socialiste europene starea precară a „mediului” nu se
mediului datorează insuficienţei legislative şi nici măcar instituţionale, ci
reglementează caracterului formal al aplicării legii şi al funcţionării structurilor
în primul rând specializate, timp de zeci de ani, ca şi longevităţii sechelelor unui
raporturile sistem politic care n-a respectat nici natura, nici societatea umană ;
omului cu pentru multe situaţii grave (deversări clandestine masive de ape uzate,
natura dar şi „blindajul” de submersibile şi deşeuri nucleare eşuate sau abandonate
conduita în unele bazine marine etc.) nu este vinovat Dreptul Mării, ci importante
umană faţă de puteri economice, politice şi militare ş.a.m.d.
alte elemente Extrem de util în perioada contemporană este faptul că toate
naturale sau nivelurile de organizare a legislaţiei de protecţie (locale, naţionale,
social- internaţionale) includ o participare reală a populaţiei la conceperea şi
economice. controlul aplicării actului legislativ. În general, în întreaga lume dreptul
acesta este din ce în ce mai conştientizat şi aplicat, iar transparenţa
stării reale a „mediului” creşte, aceasta fiind şi una dintre cele mai
puternic mediatizate probleme ale lumii contemporane. Este benefică,
de asemenea, generalizarea treptată a unei percepţii mai complexe a
dreptului mediului, nu doar ca ansamblu de legi, directive etc. restrictive
şi coercitive, ci şi ca un cadru ofertant, permisiv în mod echilibrat,
asigurând durabilitatea fondului a cărui stare o reglementează. Se
Structuri şi realizează astfel o cooperare din ce în ce mai largă în acţiunile de
organisme protecţie şi conservare, ca şi în respectarea legislaţiei aferente.
legislative şi Pe plan intern legislaţia şi aplicarea ei se bazează pe principiul
executive conform căruia protecţia mediului înconjurător este un element esenţial
naţionale al politicii economice şi politice a statului, pe principiul utilizării suverane
implicate în de către stat a resurselor sale naturale dar fără să aducă prejudicii
problematica mediului din alte state, al priorităţii sănătăţii şi bunăstării populaţiei faţă
mediului : de alte scopuri ale utilizării resurselor, al apărării factorilor naturali prin
Parlamentul, utilizarea responsabilă a resurselor în funcţie de nevoi, în interesul
Ministerul generaţiilor prezente şi viitoare, al participării populaţiei la protecţia şi
Mediului şi ameliorarea mediului său de viaţă, al interzicerii oricăror forme de
Gospodăririi poluare şi al obligării poluatorului să suporte costurile daunelor
Apelor (şi produse. Multe dintre aceste principii au prefigurat sau reflectă principii
agenţiile lui de drept internaţional al mediului. Cu baza în constituţiile statelor şi în
judeţene), alte Declaraţia Universală a Drepturilor Omului legislaţia de protecţie şi
ministere şi conservare se concretizează în legi, decrete cu putere de lege, hotărâri
organisme şi ordonanţe ale guvernelor, tratate şi convenţii internaţionale ratificate.
guvernamen- Instrumente de reglementare, între care cele mai larg răspândite sunt
tale etc. standardele de mediu şi instrumente economice - taxe, subsidii,

Proiectul pentru Învăţământul Rural 169


Protecţia şi conservarea geosistemului

permise comercializabile de emisii, sisteme de colectare-refinanţare -


asigură eficienţă legilor. Adoptarea şi aplicarea lor, formularea
directivelor-cadru, iniţierea unor programe pe plan naţional,
subregional, regional etc. revine infrastructurilor interne şi externe
specializate.
Ca organism legislativ naţional, Parlamentul iniţiază şi dezbate
proiecte de protecţie, adoptă legi, elaborează instrucţiuni de aplicare şi
iniţiază măsuri punitive pentru încălcarea legilor. Guvernul promovează
iniţiativele legislative primite de la ministerele implicate în probleme de
protecţie şi conservare şi emite hotărâri de organizare şi funcţionare a
ministerelor respective, precizându-le atribuţiile în domeniu.
Organul intern central (de specialitate) al administraţiei publice
este Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor. Ca atribuţii principale,
acesta stabileşte priorităţile programelor de cercetare, control al calităţii
(aerului, apelor, ecosistemelor, poluării de fond şi accidentale etc.) şi
dezvoltare în domeniile sale de activitate, efectuează studii şi
elaborează prognoze de dezvoltare şi urmăreşte aplicarea lor în calitate
de titular al investiţiilor finanţate din bugetul de stat sau garantate de
către stat; reprezintă Guvernul în relaţiile cu organisme interne şi
internaţionale din acelaşi domeniu, iniţiază şi dezvoltă programe de
educaţie şi formare a specialiştilor în domeniul său, colaborează cu
celelalte autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale, cu
instituţiile de învăţământ, ştiinţă şi cultură, cu mijloacele de comunicare
în masă, avizează licenţele de import-export pentru unele produse,
tehnologii, echipamente, aparatură şi asistenţă tehnică aferentă
domeniului său de specialitate. Prin atribuţii specifice se implică în
protecţia apelor şi în protecţia de ansamblu a mediului, în scopul
menţinerii echilibrului ecologic şi al securităţii nucleare.
În teritoriu acţionează prin infrastructura sa specializată, Agenţiile
Judeţene de Protecţie a Mediului. Potrivit Legii Mediului, mai au
competenţe generale în domeniul protecţiei şi o serie de organe ale
administraţiei publice locale - prefecturi şi primării (în subordinea cărora
au trecut de curând direcţiile de Urgenţă Civilă) iar R.A. Apele Române
şi R.A. Romsilva acţionează ca organe cu competenţe speciale.

Pe plan extern, cele mai reprezentative instituţii ale protecţiei şi


Respectarea conservării aparţin O.N.U.: Agenţia Internaţională pentru Energie
strictă a Atomică (A.I.E.A.), Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi
politicii şi Dezvoltare (B.I.R.D.), Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură
standardelor (F.A.O.), Organizaţia Internaţională Maritimă (I.M.O), Organizaţia
europene de Internaţională a Muncii (O.I.M.), Organizaţia Meteorologică Mondială
mediu – (O.M.M.), Organizaţia Mondială a Sănătăţii (O.M.S.), Programele pentru
condiţie Dezvoltare şi pentru Mediu (P.N.U.D. şi P.N.U.E.), Organizaţia pentru
absolută a Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (U.N.E.S.C.O.). Acţionează din 1948, cu
accesului în rezultate de excepţie1, ca organizaţie neguvernamentală reunind
Uniunea organizaţii din 80 de ţări, Uniunea Internaţională pentru Conservarea
Europeană. Naturii (U.I.C.N.). Cu statut de organizaţii regionale acţionează în
vederea protecţiei şi conservării mediului Comisia Economică a

1
A elaborat Strategia Mondială a Conservării (1980), a avut un rol esenţial în elaborarea Convenţiei Africane
(1968) şi a Convenţiei de la Washington asupra comerţului internaţional cu specii de floră şi faună pe cale de
dispariţie, precum şi a Convenţiei de la Bonn (1979) asupra conservării speciilor migratoare. De asemenea, a
elaborat prima redactare a Cartei Mondiale a Naturii, adoptată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite (1982).
170 Proiectul pentru Învăţământul Rural
Protecţia şi conservarea geosistemului

Naţiunilor Unite pentru Europa (C.E.E.), Consiliul Europei (C.E.),


Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (O.C.D.E.) iar
cu statut şi anvergură subregională - Comisia Dunării, Comisia Rinului,
Comisia pentru aplicarea Convenţiei de la Oslo din 1972 şi Comisia
pentru aplicarea Convenţiei de la Helsinki din 1974, care veghează
asupra calităţii apelor fluviale şi marine, transmit informaţii,
reglementează protecţia apelor, rezolvă diferendumuri etc.
Ratificarea unor documente-cadru elaborate de către aceste
organisme, activităţile filialelor subregionale şi naţionale, eforturile de
aliniere la standardele de calitate a protecţiei şi conservării din
comunităţi de state (spre exemplu din Uniunea Europeană) determină
atitudini şi acţiuni naţionale şi internaţionale solidare, care exprimă
conturarea treptată a unei poziţii raţionale a întregii societăţi umane faţă
de problemele geosistemului.

Test de autoevaluare 3
(Răspunsurile se vor înscrie în spaţiul liber de
sub fiecare întrebare/problemă).
Această parte a unităţii de învăţare referitoare la
legislaţia şi instituţionalizarea protecţiei geosistemului vă
reaminteşte că sunt foarte puţini oamenii care procedează corect
din convingere şi în mod constant, fără supraveghere şi fără
teama de pedeapsă. La nivel de masă, atitudinea societăţii
umane faţă de sistemul terestru a trebuit să fie reglementată,
legiferată şi o reţea de instituţii cu atribuţii speciale a fost
necesară.

a) Prezentaţi succint conţinutul noţiunii „dreptul mediului” ;

b) Exemplificaţi variabilitatea spaţială a eficienţei


legislaţiei de mediu ;

Proiectul pentru Învăţământul Rural 171


Protecţia şi conservarea geosistemului

c) Precizaţi rolul societăţii civile, al opiniei publice, în


respectarea şi aplicarea legislaţiei de mediu ;

d) Formulaţi liniile generale ale legislaţiei interne cu privire


la mediu ;

172 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Protecţia şi conservarea geosistemului

e) Numiţi câteva instituţii/organisme naţionale şi


internaţionale cu atribuţii în domeniul protecţiei şi conservării.

Răspunsuri şi comentarii la aceste întrebări preced


lucrarea de verificare de la sfârşitul acestei unităţi de
învăţare

Această parte a unităţii de învăţare vă situează la contactul cu


forme legiferate ale atitudinii necesare faţă de geosistem :

- legislaţia internă de mediu – principii, raporturi cu legislaţia


Reţineţi ! internaţională ;
- structurile naţionale abilitate să legifereze şi să aplice legislaţia de
mediu ;
- instituţii externe ale protecţiei şi conservării mediului.

7.5 Educaţia, informaţia, formaţia de specialitate în domeniul protecţiei


geosistemului
Structura complexă şi funcţionalitatea corespunzătoare a
geosistemului, constituit din ansambluri naturale şi social-economice de
Chiar dacă nu vârste diferite, aflate în diferite grade de întrepătrundere sistemică şi
este prezentând o mare variabilitate spaţială, nu se descifrează uşor. Natura
suficientă, dinamică a problemelor lor esenţiale, (genetice, evolutive, de calitate
cunoaşterea etc.) le face încă mai greu de înţeles.
aspectelor La nivelul general al cunoaşterii sunt sesizate aspectele statice,
statice ale simple (ca efecte ale unei funcţionalităţi echilibrate sau tulburate), în
problemelor special când acestea exprimă un impact negativ asupra confortului
grave ale locuirii, al rentabilităţii unor activităţi umane sau asupra unor forme de
mediului este viaţă naturală. Caracterul reductiv al acestui mod de înţelegere a
utilă ca primă geosistemului este explicabil şi, deşi simplist, este important,
treaptă a constituind o primă treaptă a conştientizării ambianţei. Se remarcă, de
conştientizării asemenea, componenta sa afectivă, destul de frecvent altruistă, care
ambianţei. constituie un avantaj excepţional pe drumul cunoaşterii : pe baza
acesteia se pot implanta informaţii motivate puternic, pot acţiona
Proiectul pentru Învăţământul Rural 173
Protecţia şi conservarea geosistemului

mecanisme educaţionale (indiferent de vârstă), se pot construi atitudini


şi comportamente. Fiinţa umană îşi poate realiza treptat condiţia de
participant raţional la coexistenţa geosistemică.
În cazul problemelor de protecţie şi conservare, o aserţiune
logică reaminteşte că nu poate fi protejat eficient decât ceea ce este
foarte bine cunoscut. În felul acesta, cunoaşterea geosistemului se
impune de la sine. Evident, la scara întregii societăţi umane nivelul de
cunoaştere poate fi extrem de diferit, dar formele de organizare ale
procesului instructiv-educativ sunt un bun demult câştigat, ameliorat
mereu, în acord cu cerinţele specifice fiecărei etape a evoluţiei societăţii
umane. Aceasta permite ca, în perioada actuală, un segment din ce în
ce mai bine conturat al educaţiei şi informaţiei să fie orientat spre
problematica generală a „mediului” şi în special spre probleme de
Primul palier
protecţie şi conservare. Deşi prin natura lor necesităţile de educaţie şi
de vârstă
informaţie cu privire la „mediu” nu au bariere de vârstă, tip de activitate
sensibil şi apt ş.a., în general acţiunile educative se orientează preponderent către
pentru copii şi tineri, a căror personalitate este asistată specializat în cursul
educaţie formării sale. Fără ca acţiunile de acest gen să fie absolut noi,
ambientală consensul mondial asupra „casei comune” care este Pământul le-a
este impulsionat puternic în ultimele două decenii. Numai ca urmare a celor
reprezentat de două reuniuni mondiale dedicate stării geosistemului de la Rio-de-
copii şi tineri. Janeiro, din 1992 şi de la Johannesburg, din 2002 au proliferat benefic
reţele şi asociaţii de învăţământ şi educaţie în aproape toată lumea,
care îşi propun să organizeze structuri coerente orientate către
cunoaşterea şi protecţia ambianţei umane. Programe speciale de tipul
Educaţia în celor franceze C.E.D. (Civism, Mediu, Dezvoltare), E.N. (Educaţia şi
context Natura) , programe şcolare de tipul „orele verzi”, „orele de mediu”,
profesional, „orele de descoperire” (a zăpezii, a mării, a oraşului, a vieţii la ţară, a
orientată către vieţii în alte ţări – vecine sau mai îndepărtate), excursii şcolare de tipul
eliminarea sejur se regăsesc în misiunile asumate de către ministerele educaţiei
risipei, din nenumărate ţări şi în colaborările interministeriale pe linia educaţiei
gestiunea şi aplicaţiei, a cunoaşterii cât mai detaliate a stării mediului, a
corectă a transparenţei tuturor categoriilor de activitate cu impact negativ asupra
deşeurilor, mediului sau care au posibilităţi de ameliorare a stării lui.
controlul Acţiuni susţinute se desfăşoară şi în sensul educării şi formării
poluării fonice unei atitudini conştiente faţă de mediul de muncă, în care toată
etc. populaţia activă este sensibilizată pentru eliminarea risipei de apă şi de
energie, pentru recuperarea hârtiei şi recipientelor din materiale plastice
în vederea reciclării, pentru trierea riguroasă a deşeurilor şi respectarea
regimului celor toxice, pentru controlul nivelului de zgomot, pentru
calitatea şi tipul mai mult sau mai puţin „ecologic” al finisajelor în spaţiul
profesional, interdicţia fumatului în spaţii publice ş.a.m.d.
Sărbători, zile şi Pentru comunitatea umană mondială o serie de „sărbători”
perioade comune au devenit repere educative excepţionale. Astfel, Ziua
consacrate Pământului, Ziua Internaţională a Mediului, Ziua Internaţională a
problemelor Stratului de Ozon, Ziua Internaţională a Apei etc. implică în fiecare an
globale, milioane de persoane. Cu aceste ocazii se transmit cantităţi imense de
regionale sau informaţie la zi şi este contactat direct mediul concret din orizontul local
locale ale sau regional. Au acelaşi impact educativ larg toate acţiunile
mediului. organizaţiilor neguvernamentale internaţionale (Green Peace, World
Wildlife Fund) sau naţionale (Équipe Cousteau , Les Amis de la Terre,
France Nature Environnement ş.a., sau The Nature Concervancy,

174 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Protecţia şi conservarea geosistemului

Specializarea Environmental Defense Fund – S.U.A. ş.a.). Avantajelor formative cu


profesională valoare îndelungată/definitivă li se adaugă acţiuni asociate de
în domeniul ecologizare şi monitorizare ecologică extrem de utile : curăţenia de
„mediului” se primăvară sau toamnă în parcuri, pe litoral, pe malurile râurilor şi
orientează lacurilor, în păduri de agrement şi pe trasee turistice montane etc.
(sectorial) În desfăşurarea acestui proces vast de educaţie pentru protecţia
către şi conservarea geosistemului un volum important de informaţie este
tehnologii vehiculat atât în cadre educaţionale şi formative consacrate (şcolar,
specifice, universitar şi postuniversitar, de reciclare profesională), cât şi prin
prevenire şi intermediul mijloacelor de comunicare în masă. Pe această cale, rolul
combatere a informaţiei specializate se accentuează şi randamentul său creşte.
poluării,
consultanţă, Pentru ca atitudinea conştientă şi responsabilă a societăţii
gestiune, umane faţă de geosistem să se manifeste prin efecte calitative
studii de concrete, ea trebuie să beneficieze de un potenţial uman specializat şi
de infrastructura aferentă. În ultimele decenii, într-un ritm bine susţinut,
impact ş.a.
formaţia profesională în domeniul mediului se regăseşte în câteva sute
de specializări, obţinute prin studii superioare şi medii. O dinamică
remarcabilă a acestei formări profesionale, ca şi a cercetării ştiinţifice în
domeniu, se poate constata în S.U.A. şi Anglia. Structural, această
gamă de specializări se încadrează în câteva categorii: tehnologii şi
aparatură de testare, prevenire şi combatere a poluării, expertiză şi
consultanţă, gestiune, manageriat, studii de impact, protecţia naturii
(activişti, animatori, instructori), amenajarea teritoriului, teledetecţie şi
informatică aplicate în domeniul mediului.
Oferta de locuri de muncă corespunde însă numai relativ acestor
profile, formate în instituţii de învăţământ superior specializat, sau
adaptate plecând de la alte formaţii iniţiale, nespecializate (biologie,
chimie, informatică, economie). La început, angajatorii s-au orientat
aproape exclusiv către formaţii profesionale mai înguste, care aveau o
ţintă precisă şi limitată (spre exemplu, poluarea apelor cu metale grele,
exploatarea imaginilor satelitare etc.). Ulterior, interese economice
directe au determinat preferinţa pentru formaţii mereu mai complexe
(spre exemplu, în domeniul activităţilor industriale sunt bineveniţi
solicitanţii specializaţi nu numai în problematica poluării în profilul de
producţie, ci şi în domeniul igienei şi securităţii muncii, al normativelor
comunitare de mediu ş.a.).
Fără să beneficieze de o piaţă prea accesibilă a locurilor de
muncă, un număr de cadre se formează şi activează în domeniul
cercetării ştiinţifice a geosistemului, în cadrul unor formaţiuni,
laboratoare etc. ale universităţilor sau ale institutelor de cercetare şi
ministerelor implicate direct sau indirect în problematica acestui
domeniu.

Proiectul pentru Învăţământul Rural 175


Protecţia şi conservarea geosistemului

Test de autoevaluare 4

Această ultimă etapă a introducerii în problematica


mediului subliniază importanţa educaţiei temeinice şi a
informaţiei de calitate cu privire la geosistem, atunci când se
pune problema gestiunii lui durabile, a protecţiei şi conservării
viabilităţii lui ca ansamblu coerent. De asemenea, vă prezintă
formaţia specializată în domeniu şi nivelul de atenţie acordat azi
acestei formaţii.

a) Comentaţi necesitatea educaţiei geosistemice pe baza


unui exerciţiu : încercaţi să conturaţi o „personalitatea umană”
care ignoră deliberat şi complet tot ceea ce o înconjoară (lumea
naturală şi cea social-economică) ;

b) Exemplificaţi, pe baza cunoştinţelor Dvs., sursele de


informaţii cu privire la mediu citate în text.

176 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Protecţia şi conservarea geosistemului

c) Numiţi forme de educaţie, instrucţie şi acţiuni de


protecţie iniţiate sub impactul benefic al unor reuniuni
internaţionale dedicate problematicii mediului.

d) Prezentaţi câteva forme de educaţie a adulţilor activi în


sensul atitudinii responsabile faţă de mediu.

Proiectul pentru Învăţământul Rural 177


Protecţia şi conservarea geosistemului

e) Comentaţi succint formaţia profesională şi problemele


pieţei locurilor de muncă în domeniul mediului.

Răspunsuri şi comentarii la aceste întrebări preced


lucrarea de verificare de la sfârşitul acestei unităţi de
învăţare

Partea finală a acestei unităţii de învăţare vă propune să reflectaţi, de


fapt, la prima, cea mai trainică, durabilă pe termen lung, dintre
formele de protecţie a geosistemului :
Reţineţi ! - autoeducaţia – printr-o bună cunoaştere şi prin implicare ;
- educarea altora (indiferent de vârstă) ;
- orientarea spre profesionalizare şi asumarea profesionalismului în
domeniu.

7.6 Comentarii şi răspunsuri la problemele din testele de autoevaluare

(Pentru aprofundare sau corectarea răspunsurilor greşite,


recitiţi părţile unităţii de învăţare indicate după fiecare
răspuns/comentariu)

1.a) Atât raţional cât şi biologic fiinţa umană este direct


interesată să-şi asigure o ambianţă stabilă şi confortabilă. Treptat a
devenit conştientă de utilitatea generală a asigurării stabilităţii
condiţiilor de existenţă şi pentru alte fiinţe. Necesitatea protecţiei
sistemului este clară, dar costurile acţiunilor necesare, adesea destul
de mari, pot deveni insuportabile dacă societatea în ansamblul ei nu
previne stările precare (şi cu atât mai mult pe cele de criză). Neglijate,
acestea devin mereu mai numeroase, mai grave, iar apărarea mai
scumpă – v. 7.2.

178 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Protecţia şi conservarea geosistemului

b) Principalii factori necesari în realizarea protecţiei sunt cei sociali


(care asigură o bază de masă educaţiei în domeniu, instruirii corecte şi
complete, percepţiei rezonabile a legislaţiei de protecţie, etc.,
fundamentând o nouă etică a fiinţei umane în geosistem), economici
(cu implicarea concretă şi reglementată în problemele de calitate a
geosistemului şi cu formarea efectivă a P.I.B., din care o parte trebuie
să fie destinată acţiunilor de protecţie) şi politici (datori să stimuleze
atât o evoluţie economică durabilă, cât şi să asigure climatul necesar
iniţierii şi aplicaţiei unor legi corespunzătoare nivelului de risc indus de
prezenţa şi activităţile umane în geosistem – v. 7.2.

c) Protecţia în cunoştinţă de cauză este singura eficientă şi


durabilă. Numai cunoscând modul în care funcţionează geosistemul,
elaborând o bună prognoză a pragurilor şi evaluând riscul disfuncţiilor
se poate preveni degradarea (greu şi scump sau imposibil de
remediat) – v. 7.2.

2. a) Moral şi mai ales afectiv, oamenii sunt frecvent altruişti.


Concret, stări dificile reale sau imaginare, conjuncturi restrictive etc. îi
determină să acţioneze invers, fie datorită imposibilităţii obiective de a
proceda corect, fie din egoism, grabă, neglijenţă etc. Atitudinile
acestea sunt caracteristice atât la nivel individual cât şi de grup sau de
masă – v. 7.3.

b) O politică eficientă de protecţie presupune o bază cât mai


omogenă de acţiune. La nivelul întregului sistem social-economic,
societatea umană se prezintă încă foarte diferenţiat, astfel încât destul
de mulţi factori pot influenţa decisiv calitatea acţiunilor de protecţie :
formele de proprietate, nivelul general al taxelor şi impozitelor,
mecanismele economice implicate în problemele calităţii şi protecţiei
mediului, gradul de ocupare al forţei de muncă, discrepanţele de nivel
material etc. – v. 7. 3.

c) Caracterul punctual şi termenul scurt specific acţiunilor cu


caracter tactic, spre deosebire de proiectele pe termen lung şi
interesând arii mai mari, vă vor ajuta să identificaţi în experienţa Dvs.
directă fie aspecte tactice, fie strategice ale unor acţiuni trecute, sau
pe care le consideraţi necesare în viitor – v. 7.3.

d) În calitate de formă specială a protecţiei, conservarea


asigură păstrarea nemodificată a unor valori naturale sau antropo-
culturale, la toate nivelurile de organizare ale geosistemului. Ca forme
principale ale organizării protecţiei şi conservării, interesând elemente
din ce în ce mai numeroase şi mai variate, structuri din ce în ce mai
complexe şi arii din ce în ce mai mari, sunt monumentele naturii şi
unicate patrimoniale antropo-culturale, rezervaţii naturale şi parcuri
naţionale, parcuri regionale, rezervaţii ale biosferei – v. 7. 3.

e) Printre cele mai cunoscute, mai importante ca amploare şi ca


utilitate sunt strategia internaţională pentru conservarea naturii,
strategia pentru o nouă ordine economică internaţională, programul
internaţional geosferă-biosferă – v. 7.3.

Proiectul pentru Învăţământul Rural 179


Protecţia şi conservarea geosistemului

f) Protecţia geosistemului este o parte organică, excepţional de


importantă pentru realizarea dezvoltării durabile – v. 7.3.

g) Formele de activitate antropică, efectele locuirii, proiectele


acţiunilor viitoare etc. sunt extrem de variate, practic fiecare unitate
spaţială a geosistemului având personalitatea sa structurală şi
funcţională distinctă. În felul acesta, obiectivele studiilor de impact sunt
variabile. Este posibil ca în structurile pe care le cunoaşteţi să existe
unele aspecte pe care cursul nu le semnalează – v. 7. 3.

i) Facilităţi financiare de genul „creditelor uşoare” sau accesul la


fonduri nerambursabile cu destinaţie precisă pentru diverse forme de
protecţie sunt curente, iar frecvenţa şi dimensiunile lor cresc v. 7.3.

3. a) În liniile sale esenţiale, dreptul mediului este un ansamblu


de reglementări ale comportamentului şi relaţiilor interumane privitoare
la atitudinea faţă de natură, înţeleasă ca element vital şi suport al
vieţii. Reglementările respective au în vedere şi faptul că, în procesul
complex de utilizare şi dezvoltare (în scopuri economice, sociale şi
culturale), toate componentele naturale şi artificiale (antropice) trebuie
să fie protejate/ameliorate – v. 7.4.

b) Eficienţa legislaţiei mediului este influenţată de o multitudine


de factori, specifici diferitelor sisteme politice, nivelului de dezvoltare
economică, instituţională, legislativă, tradiţiei raporturilor cu natura,
raporturilor de vecinătate statală, regională, locală, raporturilor
complexe la nivel mondial etc. Cu aceste premise, efectele legislaţiei
mediului au o mare variabilitate spaţială : spre exemplu, reglementările
privind protecţia apelor continentale sunt unanim acceptate şi fac parte
din politicile naţionale de pretutindeni, dar în timp ce în Elveţia pentru
poluarea unui pârâu de munte, în zonă nelocuită, se aplică şi pedepse
privative de libertate, în România se deversează în râuri ape puternic
uzate amont de prize de alimentare – v. 7. 4.

c) O bună cunoaştere (prin educaţie, instruire generală şi


specializată şi prin mediatizare) a raporturilor corecte cu ambianţa
(naturală şi antropică) şi a legilor specifice poate transforma societatea
civilă în cel mai important factor de decizie şi acţiune în sensul
protecţiei şi conservării geosistemului – v. 7.4.

d) Legislaţia internaţională în domeniu valorifică în mod


superior, raţional şi altruist, prevederi ale constituţiei multor state, ale
drepturilor omului, naturii etc., reglementând modul de utilizare
protectivă şi conservativă a resurselor naturale. Deosebit de util este
faptul că ansamblul de reglementări nu are doar un caracter restrictiv
şi coercitiv (spre exemplu, poluatorul plăteşte etc.), ci şi unul permisiv
şi stimulativ (acces pe termen lung pentru utilizatorii corecţi, reduceri
de taxe pentru unităţile echipate corect etc.), asigurând astfel raporturi
solidare, de colaborare interumană pentru respectarea şi aplicare
corectă a legii – v. 7.4.

e) Lista organismelor şi instituţiilor naţionale şi internaţionale

180 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Protecţia şi conservarea geosistemului

implicate oficial în protecţia mediului este mare şi continuă să crească.


Extrem de util ar fi ca, începând de la nivelul de organizare local,
fiecare dintre ele să fie cât mai bine sprijinită în acţiunile pe care le
desfăşoară şi chiar să i se sugereze acţiuni cât mai adecvate
problemelor concrete din teritoriu – v. 7.4.

4. a) Exerciţiul sugerat v-a confirmat experienţe pe care, sigur,


le aveţi deja : incapacitatea nativă, dobândită sau asumată în mod
deliberat de a acorda atenţie, interes, protecţie altor fiinţe, obiectelor şi
structurilor realizate prin munca altor fiinţe (indiferent cine sunt sau au
fost), elementelor şi ansamblurilor naturale etc. nu poate contura o
personalitate umană normală. Dacă există, aceasta trebuie ajutată
(prin reeducare, prin asistenţă specializată etc.). Prevenirea poate face
ca asemenea fiinţe să nu fie decât rare, şi regretabile, excepţii – v. 7.5.

b) O literatură mereu mai bogată, pagini întregi, rubrici


specializate, teme şi dosare ale celor mai multe ziare şi reviste, presa
specializată în domeniu, emisiuni de radio şi televiziune, posturi
internaţionale de televiziune, sit-uri internet ale organismelor naţionale
şi internaţionale implicate în problematica mediului oferă o gamă
foarte diversă de informaţii, în regim larg accesibil – v. 7.5.

c) Chiar dacă multe dintre obiectivele concrete, de mare


amploare, aduse în discuţia reuniunilor internaţionale şi organizarea
efectivă a îndeplinirii lor comportă încă dificultăţi, o certitudine cu efect
durabil există : educaţia este orientată masiv spre protecţia ambianţei,
spre utilizarea înţeleaptă a resurselor, spre un alt tip de raporturi
interumane şi o altă atitudine faţă de natură. În diferite state europene,
pe alte continente, în ţara noastră, cel puţin pentru tineret procesul
instructiv-educativ poartă această amprentă – v. 7.5.

d) Educaţia, în general, şi cea pentru convieţuirea echilibrată în


geosistem nu sunt necesare doar copiilor şi tinerilor. Este util ca şi
adulţilor activi, în special celor care nu au nici tendinţe spontane de
comportament echilibrat, nici o educaţie morală corectă şi nici un nivel
de instrucţie adecvat existenţei sociale, să li se asigure accesul la
această necesară resocializare. Procesul trebuie să vizeze simultan
activitatea profesională (în sensul responsabilităţii pentru activitatea
retribuită, al evitării risipei, al respectului faţă de munca celorlalţi, al
atenţiei nu numai pentru produsele finite, ci şi faţă de cele secundare,
de deşeuri), ca şi existenţa socială – în grupul socio-profesional, în
cartier /sat, în familie – v. 7. 5.

e) Cu cât mai repede se va instala atenţia necesară faţă de


profesiunile implicate în problematica „mediului”, cu atât mai eficiente
vor fi toate formele de activitate umană, toate măsurile de protecţie şi
conservare, toate strategiile de dezvoltare durabilă. Geosistemul este
extrem de complex iar de controlul funcţionalităţii lui, în interesul
nostru exclusiv, nu mai poate fi vorba. Pentru a ne apropia de
obiectivele pe care ni le propunem trebuie să respectăm acest
ansamblu şi trebuie să acţionăm în cât mai avansată cunoştinţă de
cauză, cu profesionalism v. 7.5.

Proiectul pentru Învăţământul Rural 181


Protecţia şi conservarea geosistemului

7.7 Lucrare de verificare 7

INSTRUCŢIUNI
Lucrarea de verificare presupune cunoaşterea de către cursant
a Unităţii de învăţare 7, referitoare la „Protecţia şi conservarea
geosistemului”. Răspunsurile la întrebările din lucrare vor fi transmise
prin poştă tutorelui, pentru corectură, comentarii şi evaluare.
Pe prima pagină a lucrării se vor scrie :
- titlul cursului (Geografia mediului) ;
- numărul de ordine al lucrării de verificare ;
- numele şi prenumele cursantului (care se vor menţiona pe fiecare
pagină a lucrării) ;
- adresa cursantului.
Fiecare răspuns va trebui să fie clar exprimat şi să nu
depăşească o jumătate de pagină. Pentru corectură sunt necesare un
spaţiu de aproximativ 5 cm pe margine şi o distanţă similară între
răspunsuri.
Menţionaţi, de asemenea, specializarea universitară absolvită,
anul absolvirii, şcoala unde activaţi şi poziţia în cadrul corpului
profesoral.

Care erau aşteptările Dvs. de la acest curs ?

În evaluare se va ţine seama dacă :


1. cursantul şi-a însuşit cel puţin ideile din adnotările plasate în
apropierea blocurilor de text;
2. este capabil să utilizeze şi să aplice (după caz) cunoştinţele
asimilate la aprecierea şi interpretarea unor situaţii concrete
din locul în care trăieşte, din mediul său profesional, familial
etc.
3. a consultat bibliografia indicată sau alte surse de informare
)internet, mass media etc.) ;
este capabil să formuleze răspunsurile clar, corect, succint.

Dacă aţi parcurs, asimilând, conţinutul acestei teme veţi putea


răspunde următoarelor întrebări :

1) Care sunt principalele avantaje ale conduitei preventive în


realizarea protecţiei şi conservării geosistemului ? (1 p.)

2) Cum se implică factorii economici în realizarea acţiunilor


concrete de protecţie şi conservare ? (1 p.)

3) Consideraţi că tactici raţionale, bine orientate în rezolvarea


unor probleme punctuale sunt suficiente pentru a asigura calitatea
geosistemului în perspectiva dezvoltării durabile? (0,5 p.)

4) În opinia Dvs., strategia internaţională pentru conservarea


naturii ar trebui să fie precedată sau urmată de cea pentru o
dezvoltare durabilă ? (0,5 p.)

182 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Protecţia şi conservarea geosistemului

5) Economia monetară, percepută tradiţional ca expresie de vârf


a „legii banului”, acţionează şi în sensul protecţiei şi conservării
sistemului terestru ? (0,5 p.)

6) Ca membru al societăţii civile, sub ce formă aţi acţionat sau


intenţionaţi să acţionaţi pentru protecţia ambianţei locale ? (1,5 p.)

7) După constatările Dvs., care este instituţia naţională cea mai


eficientă în domeniul protecţiei naturii ? (0,5 p.)

8) Care credeţi că sunt instituţiile cu care şcoala poate să


colaboreze pentru realizarea unui act educativ complet şi eficient, în
spiritul protecţiei şi conservării naturii, a vieţii şi sănătăţii umane, a
întregului sistem terestru ? (2 p.)

9) În calitate de primar al aşezării Dvs., dacă aţi avea posibilitatea


să angajaţi (temporar sau definitiv) un profesionist de mediu, ce
aşteptări aţi avea faţă de prestaţia acestuia ? (2,5 p.)

7.8. Bibliografie minimală

Berca M., 1998, Strategii pentru protecţia mediului şi gestiunea resurselor., Editura
Grand, Bucureşti, 5, 6
Brown, L., 1990-2005, Probleme globale ale omenirii, Edit.Tehnică, Bucureşti
Cămăşoiu Camelia, 1994, Economia şi sfidarea naturii. Alternativa dezvoltării
durabile în România, Editura Economica, Bucureşti, 2 – 6.
Ungureanu Irina, 2005, Geografia mediului, Editura Universităţii „Al. I. Cuza”, Iaşi,
Partea a II-a, 2

Proiectul pentru Învăţământul Rural 183


Bibliografie

BIBLIOGRAFIE

Berca M., 1998, Strategii pentru protecţia mediului şi gestiunea resurselor., Editura
Grand, Bucureşti, cap. 5, 6.
Brown L.,1994–2005, Problemele globale ale omenirii, Editura Tehnică, Bucureşti,
integral.
Brunet R., 1968, Les phénomènes de discontinuité en géographie, Editura C.N.R.S.,
Paris , integral.
Cămăşoiu Camelia, 1994, Economia şi sfidarea naturii. Alternativa dezvoltării
durabile în România, Editura Economica, Bucureşti, cap. 2 – 6.
Cojocaru I, 1995, Surse, procese şi produse de poluare, Editura Junimea, Iaşi,
integral.
Lupaşcu Angela,2001, Biogeografie, Editura Fundaţiei România de Mâine,
Bucureşti, cap. IV.
Marinescu Daniela, 1993, Dreptul mediului înconjurător, Ed. A II-a, Casa de Editură
şi Presă „Şansa”, Bucureşti, Partea a V-a, cap XVIII.
Mehedinţi, S., 1933, Discordanţe antropogeografice, B.S.R.R.G., LII, Bucureşti, p.
193 – 228.
Mehedinţi, S.,1994, Terra, Editura Enciclopedică, Bucureşti, vol. I, cap. I, II, VII
Mihăilescu, V., 1974, Le géosystème –objet non dissocié et non dissociable de la
géographie, Revue .Roumaine de Géol.,Géoph. et Géographie., XXXVIII, 1, p.
3 – 8.
Roberts N., 2002, Schimbările majore ale mediului, Editura All Educational,
Bucureşti, Partea I, cap. 1, Partea a II-a, cap. 4,8 ; Partea a IV-a, cap. 10, 12 ;
Partea a V-a, cap. 15, 16 ; Partea a VI-a, cap. 17, 20.
Stugren B., Dordea Manuela, 1988, Ecologie, Universitatea din Cluj-Napoca, vol. I,
1.2, 1.3.1 – 1.3.7.,
Tănase Al., 1985, Umanismul şi condiţia umană în civilizaţia contemporană, Editura
Politică, Bucureşti, integral.
Ungureanu, Irina (coord.), Muntele, I. şi colab., 2003, Geografia mediului. Omul şi
natura la început de mileniu, Editura Institutul European, Iaşi, cap. 1, 2.4.
Ungureanu, Irina, 2005, Geografia mediului, Editura Universităţii „Al. I. Cuza”, Iaşi,
Partea I, cap. 1,2,3, Partea a II-a, cap. 1,2,3,5,6.

184 Proiectul pentru Învăţământul Rural