DRENAJUL LIMFATIC 1. Anatomia şi fiziologia sistemului limfatic 1.1.

Noţiuni de anatomie Structura sistemului limfatic se aseamănă într-o oarecare măsură cu cea a sistemului sanguin: ea cuprinde vase (vasele limfatice) şi organe (organele limfatice). a) Vasele limfatice Vasele limfatice transportă limfa de la nivelul ţesuturilor spre circulaţia sanguină, fiind analoge venelor şi venulelor. Cel mai mic diametru îl au capilarele; acestea converg spre vase de calibru mai mare, numite canale sau trunchiuri limfatice. În zona de joncţiune a canalelor limfatice se găsesc ganglionii limfatici. Sistemul limfatic nu este reprezentat la nivelul creierului, dinţilor, oaselor şi măduvei osoase. La nivelul intestinului subţire, vasele limfatice poartă numele de chilifere; aceste vase colectează cea mai mare parte a lipidelor absorbite la nivelul mucoasei intestinale, din acest proces rezultând un lichid lăptos, numit chil. Vasele limfatice superficiale urmează acelaşi itinerar ca venele superficiale, iar vasele profunde iau calea arterelor profunde (fig. 1) . Pe traseul vaselor limfatice se află un sistem de valvule care se deschid şi se închid în funcţie de presiunea existentă în compartimentul interstiţial. Aceste valvule împiedică refluarea limfei. Cele mai mari colectoare limfatice sunt canalul toracic şi marea venă limfatică. Canalul toracic ia naştere în dreptul vertebrei L2, unde se află cisterna Pequet ; are un traseu ascendent de-a lungul coloanei vertebrale şi traversează diafragma prin acelaşi orificiu cu aorta. La nivelul gâtului se varsă în vena subclavie stângă.

Fig. 1 Vasele limfatice Canalul toracic colectează limfa de la nivelul membrelor inferioare, abdomenului, hemitoracelui stâng, membrului superior stâng şi jumătăţii stângi a extremităţii cefalice (fig. 2). Restul corpului (membrul superior drept, hemitoracele drept, jumătatea dreaptă a extremităţii cefalice) drenează limfa în marea venă limfatică dreaptă (denumită de unii autori canalul limfatic drept), care se varsă în vena subclavie dreaptă. Fig. 2. Regiunile de drenaj limfatic b) Organele limfatice Se descriu două tipuri de organe limfatice : centrale (primare) şi periferice (secundare).

a) Organele limfatice centrale sunt timusul, măduva osoasă şi ficatul. Timusul reprezintă locul de maturizare a limfocitelor T. El este un organ care atinge maximul de dezvoltare în perioada pubertăţii, după care involuează prin transformarea ţesutului limfatic în ţesut adipos. Este situat în mediastinul antero-superior iar în alcătuirea lui intră 2 lobi, formaţi la rândul lor din lobuli. Din punct de vedere histologic, la periferie se descrie corticala, alcătuită în principal din limfocite (timocite); în zona centrală (medulara) predomină celule epiteliale. Se proiectează între cartilajul costal IV şi marginea inferioară a tiroidei.

Măduva osoasă se găseşte în interiorul oaselor, în special a celor late (stern, oasele bazinului etc). La nivelul măduvei osoase se produce maturizarea limfocitelor B. Toate celulele sanguine aflate în circulaţie (hematii, leucocite, trombocite) provin din diferenţierea celulelor stem, conţinute în măduva osoasă.

Ficatul reprezintă locul unde se realizează diferenţierea şi maturarea limfocitelor B, dar numai în timpul vieţii intrauterine.

b) Organele limfatice periferice sunt:  ganglionii limfatici -sunt mici aglomerări celulare de formă

În mod normal. nu este palpabilă. Limfocitele T predomină în zona paracorticală.4).700 de ganglioni care filtrează şi purifică limfa.  . se află zona medulară. Fig. occipitali. În jurul hilului. prezintă o capsulă subţire care trimite septuri conjunctive în interiorul organului. toracelui. localizaţi de-a lungul vaselor limfatice. decât atunci când îşi măreşte dimensiunile (splenomegalie) La exterior.3 Structura ganglionului limfatic splina este un organ situat în etajul abdominal superior. limfatice etc. În organismul uman există între 400 . gâtului) şi o reţea superficială (ganglionii inghinali. ei sunt repartizaţi într-o reţea profundă (ganglionii din regiunea abdomenului. numită şi zona timodepen dentă. alcătuită din limfocite B şi T.rotunjită. vase de sînge. axilari şi cervicali). Fiecare ganglion este compartiment în mai mulţi foliculi limfatici bogaţi în limfocite. cu diametrul de 10-15mm. mai exact în hipocondrul stâng (fig. pe unde iese eferentul limfatic. În periferia ganglionului se află zona corticală (locul de proliferare şi diferenţiere a limfocitelor B).

colonului. în intestine. fie grupate în foliculi limfatici. tubare formează inelul limfatic Waldayer. respirator (BALT) şi la nivelul tegumentului (SALT). Acestea. -pulpa albă – corespunde foliculilor limfatici. foliculii sunt organizaţi în amigdalele faringiene. La nivelul faringelui. linguale. Limfa intervine şi în transportul lipidelor absorbite la nivelul chiliferelor intestinului subţire. Aspectul său diferă totuşi după regiunea în care se găseşte. Astfel.Din punct de vedere structural şi funcţional. Foliculi limfatici izolaţi se găsesc la nivelul esofagului.  ţesuturi limfatice existente la nivelul mucoasei tubului digestiv (GALT). se descriu două regiuni ale parenchimului splenic: .2. Compoziţia sa se apropie de cea a plasmei. Limfa are rol important în sistemul imun al organismului. ea transportă pe lângă deşeuri şi toxine şi agenţi infecţioşi bacterieni sau virali care sunt reţinuţi la nivelul ganglionilor limfatici. a căror structură se aseamănă cu cea a ganglionilor şi a splinei. rectului. ea este bogată în proteine. prin intermediul valvelor şi datorită contracţiei muşchilor netezi ai . Limfa transportă substanţele nutritive şi preia deşeurile celulare. În ficat. împreună cu amigdalele palatine. limfa conţine multe grăsimi şi are un aspect lăptos. adevărate staţii de epurare ale organismului. alcătuiţi din limfocite B şi T.pulpa roşie –conţine macrofage care au rolul de distrugere a hematiilor. 1. din care a rezultat. Circulaţia limfatică Circulaţia limfei se face dinspre ţesuturi spre sânge. La nivelul tubului digestiv se găsesc celule imunitare fie diseminate.

. Aceasta e pusă în mişcare de contracţiile muşchilor scheletici. Limfa străbate vasele limfatice şi ajunge apoi în canalul toracic şi marea venă limfatică . Spre deosebire de circulaţia venoasă. şi condusă la ganglioni. prin extremitatea tecilor conjunctive care învelesc toate vasele. După ce a fost filtrată. fie limfatice. sistemul cardio-vascular participă în mare parte la această circulaţie. Capilarele limfatice o colectează din nou pentru a o direcţiona spre inimă.peretelui vaselor. jucând rolul de supapă de „preaplin”. fie că sunt sanguine. comunicând acestora din urmă vibraţiile primelor. ea este evacuată spre spaţiile interstiţiale. ce deversează limfa în sânge la nivelul venelor situate la baza gâtului. circulaţia limfatică funcţionează fără a fi pompată. al căror perete îl străbate. Ea se scurge variindu-şi debitul în funcţie de presiunile provocate de cavitatea toracică la fiecare inspir. Pulsaţiile arterelor contribuie astfel direct la progresia limfei. Limfa este captată în ţesuturi de capilarele limfatice. Totuşi. Limfa drenează astfel mediul intern.

a luat în calcul ansamblul sistemelor circulatorii în interdependenţa lor. Efectele drenajului limfatic sunt următoarele : • resorbţia edemelor. favorizează revărsarea finală a limfei în circulaţia venoasă. poziţia incorectă sau menţinerea pentru perioade lungi de timp a poziţiei aşezat. de către chirurgul Winiwater. tulburările de circulaţie periferică. depunerile celulitice. apoi a extins metoda în aplicaţii estetice. Iniţial. Leduc a descris drenajul limfatic manual. medicul şi biologul Emile Vodder a prezentat în Franţa metoda sa de drenaj limfatic manual. deci. Circulaţia limfei Contracţiile muşchilor netezi. Drenajul limfatic manual 2. Stresul prelungit. drenajul substanţelor nocive. prin accelerarea resorbţiei lichidelor şi . igienice si terapeutice. O activitate fizică nu poate decât să amelioreze circulaţia sa şi. renale şi endocrine sunt numai câţiva dintre factorii care pot afecta circulaţia limfei în organism. In aceeaşi perioadă. care a şi publicat o lucrare despre inflamaţiile cronice ale pielii şi ţesutului conjunctiv. cu manevre mai uşoare şi mai puţin numeroase. Din această cauză ea nu se scurge la fel de uşor şi rapid ca sângele. A. situaţi în pereţii canalelor limfatice. el a pus la punct un tratament al sinuzitelor cronice. In 1936. 5. în Austria. anumite intervenţii chirurgicale ( de exemplu cele de extirpare a sânului în neoplasme la acest nivel). doctorul Fège. bazată pe anatomia şi fiziologia sistemului limfatic. Inspirat de tehnica Vodder. în lucrarea despre o nouă metodă de masaj medical numit « masajul precoce posttraumatic ».1. El a preconizat acest masaj pentru reducerea edemelor posttraumatice şi evacuarea hematoamelor. Efecte şi indicaţii Bazele drenajului limfatic au fost puse în 1892. 2.Fig. sedentarismul. în Franţa. afecţiunile cardiace. pulmonare.

• favorizarea regenerării tisulare. • stimularea proceselor imunitare prin creşterea la nivelul zonei corticale a ganglionilor limfatici a producţiei de limfocite care au atât rol în sinteza anticorpilor.macromoleculelor în exces din interstiţiu prin capilarele limfatice şi stimularea peristaltismului vaselor limfatice. dar şi proprietăţi fagocitare. pe de-o parte prin eliminarea edemului interstiţial. care încetineşte microcirculaţia. şi pe de altă parte prin creşterea producţiei de limfocite. Indicaţiile drenajului limfatic manual sunt :  edeme posttraumatice şi postoperatorii din: fracturi entorse hematoame algodistrofie limfedemul braţului postmastectomie  afecţiuni de origine circulatorie insuficienţă venoasă insuficienţă limfatică varice ulcer varicos celulită edem ciclic idiopatic sindrom Meniere  afecţiuni respiratorii astm bronşită mucoviscidoza  afecţiuni reumatismale cervicalgii sindrom dureros lombar periartrită scapulohumerală coxartroză gonartroză  infecţii .

2. Manevra de captare sau de resorbţie Această manevră are ca scop creşterea presiunii tisulare şi constă în imprimarea unei presiuni cu ajutorul degetelor. insomnie migrene 2. La această mişcare participă şi pumnul. - gripă sinuzită mononucleoză afecţiuni ale sistemului nervos nevralgii (trigemen. Substanţele preluate de capilarele limfatice sunt transportate prin vasele precolectoare şi apoi prin cele colectoare spre circulaţia sanguină. începând cu marginea cubitală a degetului V. Metodologia drenajului limfatic manual Toate deşeurile ce provin din metabolismul celular sunt evacuate prin drenaj limfatic. fiind astfel evacuate la distanţă de zona în care au fost captate. reţeaua de capilare captează substanţele în capilarele limfatice. Este foarte important ca tehnicianul ce execută drenajul limfatic să cunoască sensul drenajului fiziologic pentru a efectua manevrele corect. acesta ajută la menţinerea echilibrului hidric al spaţiilor interstiţiale. facial. În plus. intercostală) sechele după accident vascular cerebral infirmitate motorie cerebrală stres. . Manevra de evacuare sau de apel Manevra urmăreşte aspiraţia şi împingerea limfei din vasele colectoare şi se realizează prin derularea degetelor începând cu marginea radială a indexului până la inelar. Prin creşterea presiunii locale intratisulare.

Dacă se asociază cercurile cu degetele cu cele efectuate cu policele va rezulta o mişcare combinată. care vor aplica la acest nivel presiuni intermitente. Prin drenajul de apel se realizează golirea zonei infiltrate iar debitul limfatic devine mai rapid. cel mai frecvent braţ sau gambă. din aproape în aproape. prin succesiunea de presiuni şi depresiuni ale pielii. stadializare. finalizată de mişcările policelui. ceea ce duce la creşterea dimensiunilor segmentului afectat.1. prin mişcări circulare concentrice efectuate consecutiv de mai multe ori în acelaşi loc. mai ales în ţesutul adipos subcutanat. El se realizează cu degetele şi cu marginea cubitală a mâinii.3. Etiologie. tablou clinic Limfedemul reprezintă acumularea de lichid limfatic în spaţiile interstiţiale. aşa cum sunt şi denumite. Limfedemul 2. aflat în aval de regiunea infiltrată. În regiunea sănătoasă se poate aplica un drenaj de apel care începe la nivelul releului ganglionar. Aceste mişcări circulare se pot executa şi cu ajutorul policelui. Pentru ca lichidul interstiţial să fie preluat de capilare este bine să se realizeze o presiune constantă pe zona supusă drenajului limfatic. Într-o regiune infiltrată se urmăreşte resorbţia sau captarea lichidului interstiţial.3. . El reprezintă deci o disfuncţie a sistemului limfatic. efectuată în sens opus primelor mişcări. Presiunile în brăţară Se realizează înconjurând segmentul de drenat cu ambele mâini. executate. 2.Manevre specifice de drenaj Cercurile cu degetele (fără police) Sunt manevre ce se execută tot în sensul drenajului limfatic fiziologic şi constau.

. indolor şi neasociat cu eritem. . Poate fi leger şi tranzitoriu. Circulaţia limfatică este influenţată de 3 factori principali : .Este o colecţie anormală de proteine tisulare în exces.presiunea pe vasele limfatice exercitată de forţele externecontracţii musculare şi pulsaţii arteriale . ca urmare a unei flebite sau limfangite acute.limfedemul acut – este tranzitoriu şi durează mai puţin de 6 luni. Poate apărea în următoarele circumstanţe : • postchirurgical. cresc fluxul limfatic. datorită fiziopatologiei sale. inflamaţie cronică şi fibroză.propriul mecanism de contracţie al vaselor mari limfatice. prin secţionarea vaselor limfatice. El poate să apară şi ca urmare a unei hipoalbuminemii determinată de o afecţiune ca diabetul zaharat.limfedemul cronic – este cel mai frecvent şi mai dificil de tratat. • imobilizare segmentară. când apare de obicei după intervenţii chirurgicale. El poate fi acut şi dureros şi să apară la aproximativ 6 săptămâni după tratamentul chirurgical . Această formă apare frecvent la 18-24 de luni după intervenţia chirurgicală . Acest tip de limfedem poate să apară ca urmare a drenajului chirurgical sau după imobilizarea membrului. hipertensiunea .modificările în presiunea intratoracică ce apar în timpul respiraţiei. dacă intervalul de timp este mai mare se pune problema unei recidive tumorale. Există două tipuri principale de limfedem: . • infecţii sau leziuni ale vaselor limfatice. • recidiva unei tumori sau extensia acesteia către ganglionii limfatici. cu edem. Este de obicei insidios. Dispare de obicei în aproximativ 7 zile prin poziţionarea corectă a segmentului afectat (procliv) şi exerciţii fizice. Acţiunea reflexă a acestei contracţii este facilitată de o stimulare de întindere. .

arterială insuficienţa cardiacă. atât local dar şi cu iradiere.eritem şi creşterea temperaturii locale. omoplat . diaree. iar dimen siunile membrului afectat sunt foarte mari.  gradul II -presiunea degetelor nu lasă godeu. insuficienţa renală.scurgerea de lichid limfatic la nivelul tegumentului.durere mai mult sau mai puţin importantă .senzaţia de greutate la nivelul segmentului afectat. . Fig. .înţepături şi furnicături . drenaj chirurgical). vărsături. anxietate. sau prin pierderi de proteine (hemoragii. .durere în umăr. afecţiuni intestinale.edemaţierea regiunii afectate. . ascită. fibrotic . . Tabloul clinic Diagnosticul de limfedem se pune pe existenţa următoarelor semne şi simptome: . 6 . . Stadializare Sunt descrise trei grade ale limfedemului :  gradul I (spontan reversibil) – edemul apare la presiunea tegumentului (lasă godeu) şi scade la elevaţia membrului .senzaţia de „piele strânsă” . Elevaţia segmentului afectat nu duce la dispariţia edemului. sau ca urmare a unui aport ori absorbţii scăzute a proteinelor în organism – anorexie.se indică chirurgia de debridare. . chimioterapie.  gradul III (elefantiazis) – este ireversibil. Se instalează fibroza care marchează debutul edemaţierii membrului. Ţesutul este dur. depresie.

este următoarea : . În unele cazuri.stadiul II – limfedem clinic regresiv la elevaţia membrului . . lichidul bogat în proteine continuă să se acumuleze. 2. Limfedemul membrului superior postmastectomie În ciuda evoluţiei tehnicilor operatorii.3. Acesta devine un mediu de cultură propice pentru dezvoltarea bacteriilor şi apariţia secundară a limfangitei. limfedemul membrului superior după mastectomie are o incidenţă între 1020%.stadiul IIIB .stadiul I – limfedem infraclinic (diagnosticat prin limfoscintigrafie). garderoba trebuie modificată. Din păcate. cea mai mică activitate fizică determină edemaţierea braţului. Limfedemul secundar apărut la membrul superior sau inferior are în general o evoluţie proximo-distală. edemul este dureros. . datorită problemelor pe care le ridică.limfedem non regresiv spontan. Este necesar ca această sechelă postoperatorie să fie mereu în atenţia chirurgilor. majoritatea pacientelor supuse unei mastectomii nu sunt avertizate despre riscurile apariţiei limfedemului şi nici de măsurile de prevenire ce pot fi aplicate.2.Limfedem al membrului superior Clasificarea stadiilor clinice ale limfedemului după Brunner. ducând la fibrozarea membrului. La acestea se adaugă şi riscul de apariţie a complicaţiilor infecţioase (limfangită. după statisticile raportate de diferite ţări. . limfedemul membrului superior poate constitui un handicap serios .stadiul IV – limfedem elefantiazic. erizipel).stadiul IIIA – limfedem non regresiv dar ameliorat de repausul la pat. Dacă limfedemul nu este tratat. .

apoi o fază de fibroză tisulară cu evoluţie spre elefantiazis. tinde inevitabil să se agraveze. Netratat. chimioterapie. • starea ganglionilor limfatici . • obezitatea. • hipertensiune arterială. • numărul ganglionilor afectaţi. studiile clinice au demonstrat că limfedemul membrului superior a avut o incidenţă mai scăzută la pacientele mastectomizate la care s-a aplicat drenajul limfatic manual după tehnica Vodder sau Leduc. . trecând întâi printr-o fază acută. c) factori legaţi de pacient • vârsta pacientei la diagnosticare (cu cât vârsta este mai mare cu atât riscul de a dezvolta un limfedem este mai mare). radioterapie. Trebuie remarcat faptul că o terapie inadecvată a limfedemului membrului superior este chiar mai inoportună decât absenţa terapiei.Factorii de risc se împart în trei categorii : a) factori care ţin de tratament – chirurgical. b) factori legaţi de boală : • stadiul acesteia la diagnosticare – cu cât stadiul este mai puţin avansat. cu atât riscul de limfedem este mai mic (aproximativ 7% pentru carcinomul in situ. urmată de o fază de latenţă în care simptomatologia poate diminua. este foarte important tratamentul instituit precoce şi chiar preventiv. Faza de latenţă poate da iluzia că edemul se resoarbe. 17% la cei cu tumoră în stadiul T1 şi 35% la cei cu T4 . iar când edemul se fibrozează tratamentul devine mult mai lung şi mai dificil. • localizarea tumorii la nivelul sânilor. evoluează lent spre necroză tisulară. Astfel. Un limfedem odată instalat.

Medial de epicondilul medial humeral se află ganglionii supratrohleari. • Ganglionii membrului superior – se împart în : Ganglioni superficiali – sunt în număr mic iar dimensiunile sunt reduse. El este considerat esenţial şi vizează rezultate pe termen lung.  Aplicarea de bandaje compresive. ea provoacă o creştere a filtrării capilare arteriale în membrul superior.  Respectarea unui anumit mod de viaţă. Mislin. ceea ce facilitează drenajul zonelor afectate.3. Aceasta constă în:  Drenaj limfatic manual. Terapia decongestivă complexă în tratamentul limfedemului braţului postmastectomie La ora actuală. Este foarte important ca cel care efectuează drenajul limfatic să cunoască anatomia vaselor limfatice şi a grupurilor ganglionare pentru ca drenajul limfatic manual să fie eficient. Prin drenaj limfatic manual creşte capacitatea de transport şi numărul vaselor limfatice colaterale adiacente zonei congestionate. 2. favorizând agravarea edemului.3.  Exerciţii fizice. efectuate mai ales în Europa (Hutzschenreuter. sancţiunea terapeutică cea mai eficientă a limfedemului membrului superior la pacientele cu mastectomie este terapia decongestivă complexă. Ca urmare. Drenajul limfatic manual – eficacitatea sa în tratamentul limfedemului a fost demonstrată prin numeroase cercetări ştiinţifice. etc). 2.1. drenajul limfatic manual repetat poate duce la modificări anatomice care îmbunătăţesc fluxul limfatic şi reduc edemul.3. regiunea medială a mâinii şi . iritantă este contraindicată .Orice tehnică dureroasă.3. Aceştia colectează limfa de la nivelul degetelor III-IV-V. Földi.

grupul central (3-4) – se află în ţesutul adipos de la baza axilei. . .grupul lateral (4-6) – aferentele lor drenează întregul braţ. Aferentele sunt vasele eferente de la grupurile lateral şi pectoral.grupul subclavicular (4-5) . Aceşti sunt în număr de 20-30 şi sunt grupaţi astfel: .grupul anterior (pectoral) (4-5) – aferentele drenează limfa din peretele anterior şi lateral al toracelui şi o mare parte din glanda mamară. Ganglionii deltopectorali sunt situaţi inferior de claviculă . . Ganglionii profunzi – sunt reprezentaţi de ganglionii axilari(fig.7).• marginea cubitală a antebraţului. iar eferentele se deschid în grupul central sau în cel subclavicular.

. pacienta este poziţionată în decubit dorsal cu membrul superior în abducţie şi poziţie declivă (fig. mai precis cu grupul central.Fig. Drenajul manual al membrului superior cuprinde drenajul de apel şi drenajul de întoarcere. Drenajul de apel începe la nivelul ganglionilor axilari.8-9). Sensul presiunilor exercitate este spre ganglionii subclaviculari. 7 Ganglionii axilari Drenajul limfatic al membrului superior Este recomandat ca înainte de a executa drenajul limfatic al membrului superior cu limfedem să se înceapă cu drenajul limfatic al membrului superior indemn.

cu cele două mâini. La nivelul mâinii.fig. iar cu policele se fac presiuni profunde în axilă. La nivelul degetelor se efectuează cercuri cu vârful degetelor şi policele de-a lungul maselor laterale. se va executa drenajul ganglionilor supratrohleari. La nivelul antebraţului se vor repeta manevrele de la braţ. cu vârful degetelor. Pompajul acestora se execută spre ganglionii axilari. Manevrele de retur se fac de la cot spre regiunea axilară (fig. La nivelul cotului. începând cu eminenţa tenară şi hipotenară. 8 fig 9 Drenajul limfatic manual al membrului superior Practicianul aplică ambele mâini pe braţ şi efectuează cercuri cu degetele. Cercurile cu degetele. se deplasează spre cot. se efectuează cercuri cu policele. Returul se face din zona metacarpofalangiană la pliul de flexie al pumnului. atât pe faţa internă cât şi pe cea externă. .10).

10 Sensul drenajului limfatic 2. Aplicarea bandajelor compresive constituie un mijloc eficient pentru reducerea edemului. Exerciţii fizice . Compresia exercitată asupra membrului superior determină progresia lichidului limfatic din spaţiul interstiţial spre vasele limfatice şi facilitează progresia fluxului limfatic spre proximal Purtarea acestor bandaje trebuie să se facă atâta timp cât persistă limfedemul şi mai ales în timpul unor activităţi fizice intense.3.11 Aplicarea de bandaje compresive la membrul superior cu limfedem 2.2.3.3.3.3. Fig.fig.

la nivelul ligamentelor galbene.macrofage. elemente celulare şi fibre. numite şi fibre albe. celule şi substanţa fundamentală (ex hipodermul) .  ţesut conjunctiv elastic .  ţesut conjunctiv dens – predomină fibrele (ex dermul. ligamentul comun vertebral posterior . mecanică şi rol energetic . alcătuite dintr-o proteină extrem de robustă care conferă ţesutului conjunctiv rezistenţă la tracţiuni. Elementele celulare sunt reprezentate de: .mastocite Fibrele sunt reprezentate de : . numite şi fibre galbene. . . periostul etc) . alcătuite din elastină. .fibrele de colagen. el reprezintă matricea care uneşte organele şi sistemele corpului şi realizează delimitarea între ele. se disting :  ţesut conjunctiv lax – în care există proporţii echivalente între fibre. . Ţesutul conjunctiv este format din substanţă fundamentală.MASAJUL ŢESUTULUI CONJUNCTIV METODA DICKE Ţesutul conjunctiv este cel mai răspândit ţesut din organism. Substanţa fundamentală este o materie amorfă care umple spaţiile dintre celule şi are rol de susţinere.  ţesut conjunctiv reticular – la nivelul ficatului.fibre elastice. În funcţie de predominenţa uneia dintre componente. mai frecvente în jurul vaselor sanguine şi care contribuie la susţinerea ţesuturilor moi ale organelor.adipocite.fibre reticulare. .  ţesut conjunctiv adipos – cu rol de protecţie termică.fibroblaşti -secretă substanţa fundamentală . . .limfocite.

. progresivă ca durată şi ca profunzime. Ea începe de la coccis până la T12 şi permite destinderea generală pacientului şi relaxarea tisulară locală. care constă în întinderea.” ( abordarea zonei lombo-sacrato-fesiere). bilateral. Masajul se poate realiza cu pacientul aşezat pe un taburet şi mâinile pe coapse (fig. 17). Fig. a reuşit să se vindece prin întinderi ale anumitor zone cutanate. Ea a realizat legătura existentă între patologia internă şi răsunetul cutanat al acesteia. care bolnavă de trombangeită a membrelor inferioare şi ameninţată cu amputarea unui membru inferior.Metoda poartă numele fizioterapeutei germane E. Dicke. a ţesutului conjunctiv subcutanat”. procedeu numit „construcţia bazei. Metoda Dicke reprezintă „o terapie reflexă manuală. fie cu pacientul în decubit lateral sau dorsal (în funcţie de afecţiune şi de starea pacientului). Dicke recomandă să se aplice întinderi în regiunea sacrală şi lombară. Se realizează o dată sau de două ori pe şedinţă . 17 Metoda Dicke La începutul tratamentului.

.etapa I – de la T12 la T7 . .discartroze. distonii neuro-vegetative. Indicaţiile metodei: . . Se prelucrează o suprafaţă mai mică. se va acţiona cu ajutorul feţei palmare a mediusului şi inelarului care sunt în contact cu pielea.algii vertebrale. fig. .de la T7 la C7 .etapa II . numai cu pulpa degetelor. 18). Degetele acţionează perpendicular pe suprafaţa corpului. Se va acţiona foarte intens. Se va lucra pe suprafaţă mare. Astfel: . foarte scurt. după cum urmează: . 18 . tensiuni nervoase.lumbago.Întinderea ţesutului conjunctiv organizat (profund) se realizează cu marginea cubitală a aceloraşi degete. modalitatea de execuţie va fi diferită.etapa III – de la C7 la baza craniului.În funcţie de profunzimea la care se doreşte să se acţioneze. .când întinderea ţesutului conjunctiv trebuie să fie superficială. După construcţia bazei se va acţiona în etape. intensitate slabă.obţinerii stării de relaxare în tulburări psihosomatice.O întindere mai profundă a ţesutului subcutanat se realizează cu marginea radială a mediusului şi inelarului.contracturi musculare. . pe suprafaţă mică (fig. cu intensitate mai mare.

tulburări ale circulaţiei arteriale. stomacului Ulcer gastric. vezicii cistite Picioare reci deasupra şanţului interfesier (4) z. cu contrac abdominal turi la nivelul trape zului sup (1) z. hepato-biliară Intoleranţă la Senzaţia de presiune Faţa post-inf hemi. Dureri în hipoconde la ½ inf a omopla gastrite drul stg. inimii Antecedente Insomnii în decubit între omoplatul stg cardiace lat stg. Durata şedinţei este de 15-20 minute. 2. şi partea inf a cutiei Palpitaţii la efort presiune în toracice (3) hemitoracele stâng z. constipaţie Tranzit accelerat în rahis lombar caz de emoţii.. (2) oboseală z. cartografiate de Teirich şi Leube (fig. bandă de 5-8 cm dureri lombo-sacrate lăţime care pleacă din 1/3 medie a sacrului oblic în jos şi în afară (5) z. tulb de . nu se vor depăşi 20 şedinţe. intestinală Diaree. meteorism intraabdominală torace dr. .aderenţe postoperatorii. MASAJUL ŢESUTULUI CONJUNCTIV METODA TEIRICH-LEUBE Se aplică pe anumite zone reflexe. 19) Zona Afecţ ale organelor Afecţiuni asociate z. constipaţiei Oboseală.grăsimi.3. cefalee. .tulburări circulatorii venoase. palpitaţii.

z sacroiliacă (7) hipermenoree. cărora li se imprimă mişcări în sens antero-posterior. în dreptul ultimelor coaste. migrene între omoplaţi. de atenţie tulburări Tehnica de efectuare diferă şi în acest caz în funcţie de efectul urmărit: .tehnica palpare-rulare – se adresează maselor musculare contracturate. sist.tului stg până la partea inf a hemitoracelui stg (6) z. amenoree z. capului Cefalee. . sacru (10) apetit Insomnii.tehnica profundă – este manevra de bază a metodei Teirich-Leube Se aplică fie pe un traiect lung la nivelul aponevrozei ţesutului fie printr-o presiune aplicată într-un punct situat la nivelul marginii aponevrozei unui muşchi. După aplicarea metodei Teirich-Leube. Dacă se aplică corect. arterial al Arterită obliterantă membrelor inf bandă oblică pe faţa postero-ext a fesei.tehnica superficială – se efectuează cu ajutorul marginii cubitale a mediusului şi inelarului.venos şi varice limfatic-bandă de 5 cm lăţime. inf de fese (8) z. sist. pacientul are senzaţia unei ciupituri. menstruaţiei Dismenoree. pe piele apare un dermografism de intensitate şi durată variabilă. numai pe partea afectată (9) z. . .

4. 19 Zonele reflexe Teirich-Leube 2.fig. perpendicular pe zonă şi în ritm regulat. Acestea sunt tratate prin fricţiuni foarte puternice. Kohlaursch a descris apariţia la nivelul muşchilor a unor induraţii. MASAJUL ŢESUTULUI CONJUNCTIV ŞI AL MUSCULATURII – METODA KOHLRAUSCH Conform teoriei lui Kohlaursch. Această hipertonie va fi tratată prin vibraţii aplicate timp de 10 sau chiar 20 min. în principal datorită hipertoniei musculare. Vibraţiile se aplică localizat. există posibilitatea iritării unui organ ca urmare a perturbărilor miotomului corespondent. ceea ce necesită o foarte bună manualitate din partea maseurului. cauzate de modificări ale metabolismului muscular. numite miogeloze. .

şi ea descreşte progresiv la nivelul metafizelor osoase. care acoperă oasele pe toată suprafaţa.5. grosimea periostului este de 2-3 mm.puncte trigger principale – unde durerea este maximă şi unde se află principalele modificări de structură. se trage de ţesutul moale în direcţia maximei mobilităţi. medicul francez J. Presiunile sunt slabe la început. fără a deveni foarte dureroase. cu o mână plasată în apropierea zonei interesate. Cea mai importantă parte a execuţiei o constituie mobilizarea corectă a ţesutului moale. Presiunile se însoţesc de mişcări circulare lente. exceptând cartilajele articulare. rezistentă. periostul intervine în metabolismul oaselor. Datorită bogatei vascularizaţii. Este o membrană vascularizată. alţi 2 cercetători au elaborat concepţia de sclerotom. sau chiar cu extremitatea distală a celei de-a doua falange a indexului sau mediusului. Are în alcătuire două straturi: cel intern. MASAJ PERIOSTAL (VOGLER) Periostul este membrana care acoperă oasele. La nivelul diafizei oaselor lungi. Masajul periostal (tehnica Vogler) constă în aplicarea de presiuni efectuate cu extremitatea policelui. Mai târziu. care conţine fibre elastice.Dejerine a descris pentru prima dată inervaţia segmentală a oaselor de la nivelul bazinului şi membrelor inferioare. indexului sau mediusului. Pentru aceasta.2. dar are şi un rol cheie în vindecarea fracturilor. osteoblaşti şi osteocite şi stratul extern format din ţesut conjunctiv dens. Punctele trigger se împart în : . asigurându-le creşterea în grosime şi nutriţia. apoi cresc în intensitate. limfatice şi filete nervoase. cu vase sanguine. . Practicianul caută să descopere orice reacţie degenerativă locală dar şi punctele trigger de la nivelul periostului. În 1926. pentru a avea acces maxim la suprafaţa periostului.

hepatite. bronşite.Efect indirect asupra viscerelor. Prin acţionarea asupra acestora.afecţiuni pulmonare (pneumonii.stări post infarct) . Acestea sunt şi ele de două feluri: .masajul periostal întrerupe cercul vicios care ia naştere între organele afectate şi zonele reflexe din periost. gastrice.cele care se află în apropierea procesului patologic dar sunt conectate cu acest proces. astmă bronşic) . practicianul poate trata indirect punctele trigger principale.cele localizate (dacă procesul este unilateral) în partea sănătoasă.puncte trigger auxiliare sunt reprezentate de zonele unde simptomatologia este mai puţin pronunţată. Toate acestea determină înlăturarea durerii şi întârzierea apariţiei proceselor degenerative la nivelul articulaţiilor. colecistite) .afecţiuni cardiace (aritmii. ciroze.afecţiuni musculo-scheletice . Indicaţii .efect direct în afecţiunile musculo-scheletale.afecţiuni digestive (gastrite. . ameliorarea metabolismului local. . angor pectoral. Durata şedinţei de masaj periostal este de 15-3 minute Efectele masajului periostal: . Efectele principale se manifestă în cazul afecţiunilor cardiace. îmbunătăţirea microcirculaţiei. Se produc: regenerarea periostului. Dr Vogler a arătat că reflexele vasomotorii locale sunt responsabile de efectele terapeutice.. pulmonare.

dacă apare durerea în momentul efectuării masajului înseamnă că indicaţia a fost greşită sau tehnica defectuoasă. dar vindecarea este mai bună şi recurenţele apar mai rar. Pentru explicarea efectului analgetic au fost emise mai multe teorii: • Teoria „controlului de poartă” (gate control) Conform teoriei referitoare la durere a lui Melzack şi Wall. În multe situaţii. MASAJUL TRANSVERSAL PROFUND (CYRIAX) Masajul transversal profund (Cyriax) este o tehnică specifică de masaj utilizată în tratamentul afecţiunilor musculo-tendinoase şi capsulo-ligamentare. efectul analgetic apare după câteva minute şi poate dura până la 24 ore. Masajul trebuie aplicat numai la locul leziunii . . Ambele fibre şi semnale trebuie să treacă prin celulele T. Este indicat ca această tehnică să fie urmată de mobilizări active. masajul transversal profund reprezintă o alternativă la infiltraţiile cu steroizi. fibrele care conduc impulsurile dureroase trebuie să treacă printrun segment al măduvei spinării (substanţa gelatinoasă). semnalul transmis prin fibrele Aα ajunge mai repede la creier.TEHNICI SPECIALE DE MASAJ 3. Fibrele C sunt lent conducătoare faţă de fibrele Aα. Efecte a) reducerea durerii – s-a observat că după o aplicare corectă a masajului transversal profund. care conţine celule specializate în transmiterea informaţiilor (celule T). efectul se instalează mai lent. Astfel. imposibile în alte condiţii. 1. Scăderea durerii după şedinţa de masaj pregăteşte subiectul pentru aplicarea mobilizărilor active.

-fricţiunile stimulează fagocitoza. • eliberarea de substanţe analgetice endogene. vasculare şi endoteliale limfatice. fricţiunile cresc distrucţia metaboliţilor care provoacă durerea. Fricţiunile intervin în toate cele 3 faze ale regenerării: inflamaţia. proliferarea şi remodelarea ţesutului. se înţelege că transmiterea prin fibrele A poate bloca transmiterea prin fibrele C. de exemplu substanţa lui Lewis. În acest fel un semnal dureros poate fi blocat prin efectul “controlului de poartă”.22 Teoria „controlului de poartă” • după Cyriax. Fig. b) efecte asupra ţesutului conjunctiv Regenerarea ţesutului conjunctiv se produce ca o consecinţă a acţiunii celulelor inflamatorii.Dacă celulele T sunt considerate ca o “poartă” prin care aceste semnale trebuie să treacă. Prezenţa acestui metabolit în concentraţie mare provoacă durere şi ischemie. mai ales în stadiile iniţiale ale inflamaţiei . precum şi a fibroblaştilor.

În timpul perioadei de vindecare. iar în zilele următoare ele vor fi mai intense. c) efect hiperemiant – fricţiunile determină vasodilataţie şi creşterea fluxului sanguin în regiunea afectată. structurile afectate trebuie menţinute mobile. Masajul transversal profund determină un stres mecanic care duce la orientarea corectă a fibrelor de colagen.fricţiunile stimulează orientarea fibrelor în regenerarea ţesutului conjunctiv . Acest lucru facilitează îndepărtarea iritanţilor chimici şi creşte transportul opiaceelor endogene ducând la efect antialgic. lucru imposibil datorită durerii. B – mediusul încrucişat peste index.. . Această problemă este rezolvată de fricţiuni. Sunt recomandate 4 poziţii ale degetelor: A – indexul încrucişat peste medius. Fricţiunile determină prevenirea formării aderenţelor în stadiile precoce ale proliferării celulare. C – medius şi index alăturate. fricţiunile sunt blânde şi se aplică pe durată scurtă (1 min). Tehnica de execuţie Masajul transversal profund constă în fricţiuni aplicate direct pe locul leziunii şi transversal pe direcţia fibrelor. în timpul regenerării. ţesutul cicatricial este reorganizat prin înlocuirea celulelor şi matricei fundamentale. În primele două zile după traumatism.

ritmul de aplicare fiind de 3ori/săptămână.leziuni musculare (status postrupturi musculare).direcţia fricţiunilor să fie perpendiculară pe direcţia fibrelor . . ligamentare (entorse.se contraindică în : calcificări periarticulare. asigurând maximul de tehnicitate. bursite. .poziţia pacientului şi a practicianului trebuie să fie confortabile. . pentru a nu duce la afectarea tegumentului . tendinoase (tendinite. Indicaţii şi contraindicaţii .tendoanele şi ligamentele sunt în general fricţionate după ce în prealabil au fost puse în tensiune Durata şedinţelor variază între 1 şi 5 minute. . .D – police şi index Detalii tehnice . afecţiuni cutanate. tenosinovite).profunzimea manevrei să fie suficientă pentru atingerea structurii lezate . artrite. . luxaţii) .să nu existe frecare între piele şi degetele practicianului. .cunoaşterea exactă a sediului leziunii pentru ca fricţiunile să fie aplicate exact în acel loc .

În medicina chineză. ceea ce indică că energia este stimulată. PRESOPUNCTURA Presopunctura este o metodă de origine tibetană ce constă în stimularea anumitor puncte prin aplicarea de presiuni cu degetele.5. Metoda permite tonifierea organismului (creşterea secreţiilor tubului digestiv. presopunctura se bazează pe teoria meridianelor de acupunctură prin care circulă energia Qi. Departe de a fi panaceu universal. înlăturarea oboselii. Pielea poate deveni roşie şi uşor edemaţiată.un deficit energetic care poate avea repercusiuni asupra organelor asociate cu acel meridian. . această presiune aplicată pe puncte este integrată în masaj sub numele de anma şi shiatsu. stimularea rinichilor) . Masarea punctelor specifice se realizează prin 3 metode : • tonifierea – se realizează cu vârful mediusului. durata este de 1 minut. În funcţionarea meridianelor energetice se pot întâlni două disfuncţii: .un blocaj energetic manifestat prin apariţia durerilor . Numită şi digitopunctură. cu care se fac presiuni rapide (2presiuni/sec) .3. presopunctura este o metodă simplă care poate duce la reducerea sau îndepărtarea anumitor dureri şi prin aplicarea ei regulată poate fi îmbunătăţită starea generală a individului. Punctele de presopunctură se află de obicei într-o mică depresiune a pielii .

Metoda se poate aplica în toate cazurile. Unii terapeuţi recomandă în afecţiunile acute. Se fac presiuni în punctul respectiv apoi se execută o mişcare de pivotare. Şedinţele de tratament nu se fac imediat după mese. Metoda are efect analgetic şi de relaxare. se repetă de 3 ori. • armonizarea – se execută cu vârful indexului iar pe falanga III a acestuia se sprijină vârful policelui. câte 2 şedinţe pe zi.• dispersia – se execută cu ajutorul policelui cu care se fac presiuni ce durează 20 secunde . timp de 1 min. fiind numită armonizare deoarece reglează energia în funcţie de nevoile organismului. iar pentru afecţiunile cronice timp de 10 zile. timp de 5 zile. .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful