OCTAVIAN GOGA - “UN LUPTĂTOR , UN DESCHIZĂTOR

DE DRUMURI”

Denisa Turcu,”Colegiul Naţional Octavian Goga”

Octavian Goga s-a născut la Răşinari pe data de 1 aprilie 1881,intr-o familie cu un tată preot
şi o mamă invaţătoare.Viaţa sa ,intre cele doua războaie mondiale,a fost zbuciumată dar
activitatea politică şi publicistică au jucat un rol important,poetul fiind prin excelenţă un poet
mesianic.

Goga este surprins în mai multe impostaze datorită dorinţei sale de libertate,solidaritatea cu
“cei mulţi”,poetul pledează pentru luminarea ţarănimii prin cultură şi scoaterea în evidenţă a
importanţei satului pentru omul simplu,pentru ţară.

Printre elementele care conferă poeziei lui Goga forţa de a se elibera,de a se descătuşa
este,prin excelenţa natura.“Peisajul devine matcă a unei sensibilităţi aparte pentru care natura nu
reprezintă un simplu cadru de manifestarea eului,ci o realitate consubstanţială,materie în care
poetul îşi intrupează reveria şi care se lasă pătrunsa de aceiaşi fiori ce traversează finţa
creatorului”(1).În poezia:”În munţi”,accentul cade pe durerea,tristeţea care domină tabloul
naturii.Poetul creionează fin legătura dintre aceasta din urmă şi omul simplu,care îşi caută
speranţa in munţi,martori de atatea veacuri la suferinţele românilor.Goga inchină acest discurs
liric naturii,elementele ei fiind intr-o perfectă osmoza cu omul,care isi găseşte refugiul in
vremuri grele în inima munţilor,unde “cântarea cântărilor” se naşte din “urletul” şi “viforul”,din
“ploaia de trăsnete grele”;toate acestea menite sâ împuternicească ţaranii in lupta pentru
independenţa,respect,linişte:

“Voi,munţilor mîndri,moşnegi cununaţi

Cu stelele bolţii albastre,

În leagănul vostru de codri şi stânci

Dorm toate poveştile noastre.

Alaturi de şoimii cu ochii aprinşi,

Din tainica voastră dumbravă,

Se-nalţă-ndrăzneţe-n lumina din cer

Şi visele noastre de slavă”.

 Una dintre ipostazele în care îl regăsim des pe Octavian Goga este aceea de poet social,ce a
vibrat la „suferinţele celor mulţi”;el şi-a brodat poeziile în jurul satului,al ţaranului,dar şi al
bisericii.

Făcând parte dintr-o familie ai cărei înaintaşi au fost preoţi,elementele „religioase” sunt
regăsite adesea printre versurile poeziilor,acestea indeplinind funcţii estetice,specifice
romantismului,de aceea putem afirma că Goga,”este ultimul mare romantic-mesianic din lirica
românească”(2).Ţaranul se îmcrede într-un Dumnezeu apropiat nevoilor şi durerilor lui,de aceea
Goga a exploatat această credinţă de necontenit pentru a-şi transmite convingerile şi speranţele
faţă de ţară şi faţă de statului ţăranului din acele vremuri.Tonul biblic,cu abundenţa de termeni
religioşi şi arhaici conferă poeziilor un caracter istoric,solem,menit să trezească setea de
libertate,patriotismul,trăiri demult adormite,odată cu ocuparea austro-ungară a Ardealului.În
poezia “Eşti singură”,Goga vorbeşte despre biserică,lăcaşul cel mai de incredere al românilor, in
relaţie cu sufletul său.Aceasta dintâi este vazută pustie,învaluită îmtr-o atmosferă tainică,parcă
fară de speranţă,uitată de oamenii sărăciţi de durerile interioare...

“Eşti singură astăzi,tu,inima mea,

Biserică veche-n ruină,

Sub bolta ta sfântă,-nnegrită de vremi,

Azi nici un drumeţ nu se-nchină.

Eşti singură astazi…Pereţii-s bătrâni,

Nu-I cântec în stranele mute,

Icoanele-s şterse,şi nimenea nu-i

Altarul uitat să-l sărute.”

Poezia lui Goga este inspirată din monografia satului ardelenesc,martirii acestei lumi
fiind:plugarii,clăcaşii,dăscăliţa,etc., pe coordonatele monografiei spaţiului rural se ţese şi lirica
sfâşietoare a propriului destin.Lumea satului este văzută ca fiind superioară celei de la oraş,ca o
mare familie umană,în care oameni sunt legaţi prin acelaşi destin existenţial.

Specifică poetului mesianic este”Lirica dezrădăcinării”.Înstrăinarea,ruperea de vatră,durul

dupa familie sunt note dominante în discursul liric al poetului,”dorul de sat,în această fază a
creaţiei poetului,e dorul din doinele înstrăinării,sentimentul puternic,profund,al solidarităţii cu
cei rămaşi în urmă,obidiţi şi umiliţi”(3).
 Poezia “Agonie”surpinde melancolia specifică plecării din satul natal,sentimentul de
vinovăţie datorat neputinţei de a elibera Ardealui,de a-i reda
liniştea,frumuseţea,autenticitatea.Tonul este grav,trist,iar prin tehnica antitezei sunt puse în
lumină lumile diferite(cea a satului şi cea a oraşului),cea dintăi reprezentând locul de
formare,unde s-au conturat acele trăsaturi specifice vremurilor:iubirea de ţară,credinţa,dragostea
pentru familie si pentru cei din jur.

“Demult...Demult...Din cea dintîi clipită,

De când te.au smuls de la bătrâna vatră,

Din casa cu şindrile-acoperită,

De-atunci începe moartea-ţi nesfârşită,

De-atunci te fură fiecare piatră...

Te-au biruit ţn stingerea domoală

Străine legi din guri necunoscute.

...

Privindu-şi lung ograda în ruine,

El trist îşi spune gândul ce-l apasă:

„Tu mori acum...dar umbra ta revine,

Şi pururi simt că singur nu mă lasă,

În nopţi tăryii s-a furişa la mine

Şi-o să ma simt ştiu străin la tine-n casă...” ”

Punctele de suspensie din final sunt menite să sporească dramatismul,poetul lasând la

latitudinea cititorului să interpreteze sentimentele dominante ale ţaranului care se desprinde de
lumea satului,care se înstraineaza de ceea ce Goga a dorit mereu sa trezească in inimile
ardelenilor, şi anume dorinţa de unitate,de păstrare a valorilor vechi,autentice.

Octavian Goga este un “poeta vates”,care a luptat cu versurile sale pentru drepturile
mulţimii,pentru integritate şi recunoştinţă.Poezia sa nu cânta un ţăran idealizat,ci un ţaran
secătuit de puteri,dar cu speranţă in suflet care aşteapta ca un fecior mesianic să se ridice şi sa
cânte cântarea lor,a “celor mulţi”.
Bibliografie:

(1)Ilie Guţan-“Octavian Goga-Argumentul operei”,Bucureşti,Editura Minerva,1987,pag.138

(2)I.D.Bălan-“Octavian Goga”,Bucureşti,Editura Minerva1971,pag213

(3) I.D.Bălan-“Octavian Goga”,Bucureşti,Editura Minerva,1971,pag.195

Denisa Turcu

Cls-a XIa B

Colegiul National “Octavian Goga”