You are on page 1of 31

CURS 1 GFR 1.

Etapa PRECAMBRIANĂ-În această etapă s-au constituit primele uscaturi, s-au individualizat primele elemente marine, dominanţa componentelor abiotice. Întrucât toate morfostructurile realizate au fost ulterior distruse în sistemul fizico-geografic actual, moştenim doar diferite categorii de roci. Astfel intră diverse roci metamorfice pe care azi le regăsim în Dobrogea Centrală şi de Nord sau în teriotoriul carpatic în munţii axului cristalin. 2.A 2-a etapă PALEOZOICĂ cunoaşte transformări majore ale SFG întrucât pe teritoriul ţării s-au desfăşurat 2 cicluri orogenetice majore: • • Ciclul Caledonian Ciclul Hercinic

În aceste condiţii în sistemul actual moştenim roci metamorfice, apoi magmatice, dar şi unele roci sedimentare(Munţii Bihor). Mai mult ca efect al OROGENEZEI HERCINICE se păstrează şi unele mărturii ale unor morfostructuri hercinice(munţii Măcinului – Dobrogea de Nord). 3. A 3-a etapă – MEZOZOICĂ- se remarcă prin transformări spectaculoase reorganizându-se fundamental sistemele vechi. Astfel se deschid mari arii geosinclinale şi se pregăteşte materialul pentru noul ciclu orogenetic care va începe spre finele acestei ere. Este vorba despre orogeneza ALPINĂ care în această eră îşi desfăşoară primele 2 faze în urma cărora se edifică morfostructurile carpatice aferente axului cristalin şi unei părţi din flişul intern carpatic(depozite vechi). Aşadar, din această etapă moştenim ca forme de relief morfostructurile cristaline şi cristalino-mezozoice din teritoriul carpatic la care se adaugă cele specifice flişului intern (Unitatea de Ceahlău-roci sedimentare-mezozoice). În categoria rocilor moştenite intră însă numeroase formaţiuni sedimentare îndeosebi calcarele dolomitice mezozoice alături de alte roci specifice flişului pe care le regăsim în marnele sinclinale mezozoice (Rarău, munții Hăşmaş, Cheile Bicaz, Piatra Craiului, Trascău, Banat, Căpăţânii, Vulcanului), roci ale flişului: conglomerate din Ceahlău, Munţii Ciucaș, Bucegi. 4. A 4-a Etapă NEOZOICĂ- complicare evidentă a SFG, apărând noi morfostructuri care s-au edificat în urma unor faze de cutare şi înălţare a orogenezei alpine. Progresiv se individualizează morfostructurile neogene carpatice caracterizate flişului intern şi extern la care se adaugă unitatea pericarpatică. Mai mult, în partea a 2-a a erei se formează munţii vulcanici din V şi NV Carpaţilor Orientali, în timp ce în teritoriul extracarpatic se individualizează ca uscaturi multe din actualele unităţi de podiş ale României(pod.

1

Moldovenesc, Depresiunea colinară a Transilvaniei, o mică parte din Pod. Piemontan Getic)- forme de relief, roci sedimentare. Pentru prima dată putem vorbi de păstrarea unor componente mult mai dinamice. Astfel pastrează mărturii alei reţelei hidrografice (cazul râului Bistriţa-îşi păstrează cursul). Mai mult din a 2-a parte a erei păstrăm unele elemente floristice: nufărul termal. CUATERNAR- încetarea mişcărilor orogenetice , realizându-se doar mişcări epirogenetice de înălţare sau de coborâre- mişcări neotectonice. Datorită înălţării teritoriului carpatic şi secvenţelor de climă rece, porţiunile înalte ale Carpaţilor sunt afectate de glaciaţie, formându-se relieful glaciar, în timp ce, ariile montane joase funcţionau din procesele periglaciare aferente reliefului periglaciar. Tot în această perioadă au loc sedimentări intense în bazinele lacustre periferice prin retragerea acestor lacuri individualizându-se pe de o parte depresiunile intramontane -(Făgăraşului), submontane, iar la exteriorul carpaţilor formând marile câmpii de nivel de bază(Câmpia Română, C. Dunării Inferioare, C. Tisei). În această etapă au loc permutări succesive ale vegetaţiei şi ale faunei datorate modificărilor climatice. Din această etapă păstrăm majoritatea elementelor floristice şi faunistice ale mării. Din CUATERNAR moştenim şi sistemul hidrologic actual, întrucât s-au individualizat cursurile mijlocii şi inferioare ale râurilor ce străbat unităţile deluroase şi de podiş. SFG se conturează aproape aşa cum este el astăzi, ulterior fiind şlefuit prin interferenţa factorilor externi. În această perioadă apare şi omul, rolul acestuia crescând semnificativ concomitant cu dezvoltarea societăţii omeneşti. CUATERNARUL are 2 etaje: • • PLEISTOCEN HOLOCEN

Începe acum 10 500 ani în urmă , se intră în ..slogen pe parcursul căruia schimbările SFG sunt minore, realizându-se doar modelarea diferitelor morfostructuri apărute de-a lungul timpului. Etapa de evoluţie PALEOGEOGRAFICĂ PREPALEOZOICĂ – această etapă este cea mai veche şi cea mai lungă din istoria naturală a Terrei, suprapunându-se cu ERA PRECAMBRIANĂ. Această eră cuprinde 2 mari perioade: • • Zona de OROGEN Zona de PLATFORMĂ

Zona de OROGEN -se caracterizează prin existenţa unor structuri geologice caracteristice, cea mai bine exprimată fiind structura cutată. Aceste structuri pot fi structuri cutate normal. 2

Obcinele Bucovinei : anticlinal-culme ____relief JURASIC sinclinal-vale ANTICLINORII – anticlinal lung _____zona Târgu Neamţ SINCLINORII – sinclinal lung În teritoriul de orogen caracteristice sunt structurile în pânze de şariaj în care mari pachete de roci sunt împinse în lungul unui plan de şariaj unele peste altele, motiv pt. care roci mai vechi sunt poziţionate peste roci mai noi. Stânca Ferteşti – calcar În zonele de orogen funcţionează şi structurile de tip horst/graben care sunt condiţionate de existenţa unor fracture majore de tipul faliilor ……………………. Unităţile de relief ce aparţin zonei de OROGEN: 1.Carpaţii 2.Subcarpaţii, Depresiunea Colinară a Transilvaniei, Dealurile de Vest şi Câmpia de Vest. Ultimele 2 forme de relief se leagă de evoluţia teritoriului carpatic, genetic fiind unităţi de relief. Ele sunt genetic legate de zona de orogen întrucât este constituită dintr-un fundament rigid-soclu. Peste fundament este situată cuvertura sedimentară formată din roci sedimentare ce pot avea o structură orizontală formându-se relieful în structuri orizontale sau tabulare. Ex. Dobrogea de Sud- calcare perfect orizontale; Câmpia Română. Sau rocile pot fi uşor înclinate formând relieful în structuri monoclinale(Pod. Moldovei). Structuri în domuri în care stratele sedimentare sunt orizontale din loc în loc, prezintă mici boltiri cunoscute ca domuri gazeifere. Structură intermediară- în cute diapire legate de prezenţa unor sâmburi de sare. Metamorfice- metamorfozarea rocilor preexistente, formate în ciclurile orogenetice vechi (vulcanice) Catametamorfice – f. metamorfozate Mezometamorfice Epimetamorfice – slab metamorfozate Categoria rocilor mezometamorfice:

3

• • • • • • •

Gnaise(Rarău) Micaşisturi Amfibolite Cuarţite albe şi negre Şisturile selicitoase şi cloritoase Filite Şisturi grafitoase sau manganoase

Categoria rocilor epimetamorfice:

Provin din metamorfozarea rocilor magmatice. Categoria rocilor sedimentare: • • Marmura(transformarea intensă a calcarelor) Calcare metamorfice(slab metamorfozate)

Această primă etapă de evoluţie ce începe cu Arhaicul, reprezintă prima fază de pe formarea Terrei ca planetă a Sistemului Solar.Astfel apar pe Pământ primele porţiuni de uscat separate de bazine marine. Aceste uscaturi au apărut prin fenomene magmatice intense ulterior datorită forţelor tectonice orogenetice ce au cuprins cicluri complexe de evoluţie. Primele uscaturi ce au apărut pe teritoriul actual a României s-au poziţionat pe teritoriul actual al Dobrogei de Sud, fiind rezultatul evoluţiei dintr-un ciclu orogenetic foarte vechi – ciclul Karelian. Acest vechi uscat nivelat ulterior şi transformat în peneplenă, constituie astăzi fundamentul Dobrogei de Sud. Evoluţia teritoriului României în această etapă se leagă apariţia primelor uscaturi continentale în N şi E continentului. Astăzi, aceste vechi uscaturi intens nivelate şi peneplenizate, formează 2 mari platforme sau scuturi: • • complete: • • • Kareliană Prebaikaliană Baikaliană Scutul scandinavo – baltic Peneplena Est-Europeană

Pe parcursul acestei ere, s-au derulat în timp mare(4,5 mld ani), s-au desfăşurat 3 cicluri orogenetice

4

Primele 2 orogeneze ce au avut loc în Arhaic şi apoi în Proterozoicul Inferior-Mediu, au contribuit la formarea unor roci intens metamorfozate, în timp ce ultimul ciclu, Orogeneza Baikaliană a format în deosebi roci slab metamorfozate. Platforma Est-Europeană alcătuieşte cea mai mare parte a spaţiului cuprins între Ural şi Edificiul Carpatic. Aceste vechi uscaturi aflate la zi la Est de Râul Nistru, a suferit o mişcare de înălţare, de bombare între Nistru, Nipru şi Marea Azov, formând Blocul Ucrainean. Placa Est-Europeană este constituită din roci mezometamorfice, respectiv gnaise, micaşisturi, amfibolite, străbătute de intruziuni granitice ce le conferă o vârstă atribuită arhaicului. Prezenţa unor roci epimetamorfice de notă faptul că aceste vechi uscaturi au fost afectate de mişcări prebaikaliene sau baikaliene. Acestea au fost ulterior însă intens nivelate şi transformate în adevărate peneplene. Vechea peneplenă suferind o uşoară mişcare de coborâre la V de Nistru unde este acoperită de depozitele mai noi ale cuverturii sedimentare. Platforma Est-Europeană constituie aşadar fundamentul platformei Moldoveneşti situată la adâncimi din ce în ce mai mari cu cât ne apropiem de orogen. Acest fundament interceptat prin foraje la 950m la Todireni pe Prut; la 1121m la Nicolina, Iaşi(băile Purcica); 3950 m la Bodeşti în aria subcarpatică; 4600 m în forajul de la Frasin din aria carpatică. Platforma Moldovenescă cu un asemenea fundament, caracterizează jumătatea de Nord a podişului Moldovei la Nord de falia Plopana, Bacău. În partea central Sudică a Pod. Moldovenesc, fundamentul nu a mai fost interceptat prin foraje, fiind scufundat la adâncimi şi mai mari. Acest sector formează Depresiunea Bârladului. Partea terminal sudică a Pod. Moldovei prezintă un alt tip de fundament ce aparţine uscatului N Dobrogean(depresiunea predobrogeană). În Dobrogea Centrală, fundamentul dat de roci mezometamorfice probabil formate în orogeneza Prebaikaliană, dar ulterior teritoriile afectate de mişcări baikaliene, dovadă fiind fisurile cristalino-epimetamorfice aferente orogenezei baikaliene. Fundamentul Dobrogei de Sud apoi Dobrogei de Nord, unităţi separate de falia Capidava Ovidiu, au suferit intense transformări tectonice fiind supuse ulterior cratomizării prezente mişcării de înălţare sau coborâre. În Dobrogea de Nord, în partea axială a Munţilor Măcin, există şisturi cristaline, roci metamorfice, unele grav gnaice atribuite precambrianului. Ulterior, aceste roci au fost reluate şi prelucrate în ciclul hercinic. În partea de Sud a României a funcţionat Platforma Valahă ca parte nordică a Marii Platforme Moesice. Acest vechi uscat din fundamentul Câmpiei Române a fost afectat de metamorfismul caracteristic Orogenezei baikaliene. Acest fundament se afundă progresiv, intrând sub edificiu carpatic,

5

nemaifiind interceptat prin foraje. La sud de Dunăre intercepta 700-800 m adâncime, în actualul spaţiu în Pod Piemontan Getic. În teritoriul carpatic evoluţia precambriană se manifestă prin ciclurile: • • Precambrian Baikalian

Primul a generat roci mezometamorfice. Al 2-lea a generat roci epimetamorfice. Aceste roci au fost după formarea lor, retransportate şi reamenajate în structuri mai noi. În Carpaţii Orientali rocile mezometamorfice le întâlnim în axul cristalin începând din munţii Rodnei,............până în Hăşmaş şi Izvoarele Trotuşului. În Meridionali rocile mezometamorfice formează o imensă pânză de şariaj pe care adesea o întâlnim în Făgăraşi – Lotru – Cândrel – Şureanu, continuându-se în Poiana Ruscă până în masivul Semenic. În Apuseni, acest tip de metamorfism este caracteristic blocului Gilău, Muntele Mare cu unele extensii până în Munţii Bihor, Codru Moma, Zarand. Şisturile cristaline epimetamorfice formate în ciclul baikalian formează o bună parte din masivul cristalin ale Orientalilor, regăsindu-se pe flancurile sinclinalelor mezozoice ale Rarăului şi Hăşmaşului. În timp ce în Meridionali - se extinde pe suprafaţe foarte mari în Parâng, Retezat- Godeanu, dar şi în Munţii Banat şi Apuseni.

CURS 2 GFR Etapa Mezozoică – se desfăşoară pe parcursul a 3 perioade geologice: Triasic, Jurasic, Cretacic. La începutul acestei ere, teritoriul actual a României se află în aria de evoluţie a Mării Tethys aflată în regresie, situată lângă placa Africană şi placa Euroasiatică. Restrângerea mării Tethys corespunde cu deschiderea Noului Rift Atlantic, timp în care, pe teritoriul țării funcţionau unele uscaturi paleozoice, dar şi bazine marine, cel mai important geosinclinal fiind situat în actualul spaţiu carpatic. În Triasic - începe faza de evoluţie carpatică veche, marcată prin mişcări kimerice vechi. Această mişcare se cutează şi înalţă formaţiunile sedimentare din Dobrogea de Nord, aceste mişcări fiind însoţite şi de fenomene magmatice, fapt atestat şi de ivirile de diapaze de la Niculiţel – Dobrogea de Nord. În teritoriul carpatic vechi, au loc îndeosebi mişcări de înălţare sau de coborâre(epirogenetice) care amplifică

6

structurile de tip horst – graben. Acest lucru este caracteristic îndeosebi pentru Carpaţii Occidentali cu precădere pentru Apuseni. Astfel se realizează unele culoare tectonice de tip graben aşa cum sunt : Culoarul tectonic Reşiţa-Moldova, Depresiunea Haţeg, depr. de tip golf din V Apusenilor ca şi în cazul Dobrogei de Nord, pe linii de falie se activează un magmatism de tip bazic autentificat prin depozite de diapaze, melafire, lemrofile, etc. Finalul mişcării kimerice presupune o înălţare cvasigeneralizată a domeniului carpatic vechi, relieful fiind supus unei mişcări subaeriene intense ceea ce a contribuit la acumularea unor mari cantităţi de sedimente în bazine geosinclinale. În condiţiile unor mări calde şi cu adâncimi reduse, a fost posibilă formarea unor roci puternic carbonatate de tipul calcarelor şi dolomitelor triasice (CaCO2 ). În Jurasic se realizează mişcări kimerice noi ce amplifică structurile de tip horst- graben din carpaţii Occidentali, îndeosebi în Apuseni. Reflexul acestei mişcări de înălţare constă din producerea unor scufundări majore în actualul spaţiu al Carpaţilor Orientali. În aceste condiţii, în bazinele marine cu caracter geosinclinal se acumulează noi cantităţi de sedimente, în mările calde şi liniştite sunt întrunite condiţii pentru precipitarea rocilor carbonatice(calcare de vârstă jurasică). Perioada Jurasic presupune existenţa unui climat tropical, eventual subtropical cu sezoane contrastante(cald uscat-cald umed). În aceste condiţii, în ariile de uscat se realizează alterări profunde (în sezonul umed), dar şi evacuarea materialelor alterate(sezonul uscat). Prin alterări intense se realizează scoarţe de alterare foarte profunde, realizându-se alterări de tip bauxitic(din Munţii Pădurea Craiului) sau alterări de tip lateritic, fac atestat de prezenţa unor depozite fine în culori roşiatice depuse în bazinele depresionare periferice.(Bazinul depresionar al Huedinului).Calcarele de la Repedea-forme fosilifere. În Cretacic –se găseşte teritoriul actual al României cu porţiuni de uscat în Platforma Moldovenească, În Dobrogea de Sud şi pentru unele porţiuni din platforma Valahă. În actuala arie de orogen, uscaturile funcţionau pe actualul spaţiu al Bazinului Transilvan şi pe unele teritorii din actualul spaţiu al Carpaţilor Occidentali. (Ciclul Alpin) - Încă de la mijlocul perioadei cretacice evoluţia paleogeografică cunoaşte transformări spectaculoase, întrucât încă un nou ciclu orogenetic – ciclul alpin ce a contribuit la formarea actualului lanţ montan alpino-carpato-himalayan. Acest ciclu se continuă din Cretacic până pe tot parcursul Neozoicului, fiind constituit din mai multe faze orogenetice. Pe parcursul acestei faze orogenetice se realizează cutarea şî înălţarea progresivă a principalelor unităţi morfostructurale din aria de orogen a României.

7

Pe lână cutările şi înălţările caracteristice fiecărei faze orogenetice se realizează ample procese de şariaj prin care mari mase de roci sunt împinse unele peste altele de către forţele tectonice, în general pe direcţia V-E. Prima fază orogenetică din ciclul alpin este faza austrică ce se realizează în intervalul apţian-albian. Aceste mişcări au cutat şi înălţat unele sedimente din bazinele geosinclinale, dar mişcările în cauză sunt răspunzătoare de producerea de ample şariaje ce au împins unele peste altele şisturile cristaline vechi, rezutând un sistem de pânze de şariaj medio-carpatice cunoscute - dacidele interne. Astfel se crează sistemul pânzelor bucovinice din axul cristalin al Carpaţilor Orientali, formată din pânzele bucovinice: • • • Infrabucovinică Subbucovinică Bucovinică

Astfel, şisturile cristaline mezometamorfice vor fi împinse peste cele epi-metamorfice mai noi, cum este cazul cu aria cristalină cu o poziţie centrală în cazul Carpaţilor Orientali. În carpaţii Meridionali se realizează sistemul de pânze din principalele grupe de munţi cristalini, în sensul în care pânza getică este translată peste autohtonul Danubian. Astfel pânza getică este caracteristică celei mai mari părţi din munţii Făgăraşi, se continue prin ansamblul montan LotruCândrel, Şureanu, din D. Poiana Ruscă până în munţii Semenicului. În munţii Apuseni se realizează Pânza de Codru, care încalecă peste autohtonul de Bihor. Pânza de codru este întâlnită în munţii Codru Moma, într-o parte însemnată din munţii Bihor până spre munţii Zarandului. Datorită acestei orogeneze se realizează practic aria morfostructurală cristalină situată de regulă în partea centrală, axială a fiecărei grupări teritoriale. Datorită acestei orogeneze, mari pachete de roci, îndeosebi cristaline, au fost încălecate unele peste altele rezultând sistemul pânzelor de şariaj. Efectul acestei dezvoltări tectonice este demonstrată şi de actuala poziţie a unor formaţiuni sedimentare de vârstă cretacică. Sub impulsul forţelor tectonice, fundamentul cristalin, împreună cu sedimentarul aferent s-a deplasat spre est, formând sistemul pânzelor bucovinice din zona cristalino-mezozoică.În aceste condiţii, sedimentarul mezozoic calcaros, formează sistemul pânzelor transilvane. Prin acest mecanism de cutare, înălţare şi şariaj, s-a constituit practic cea de-a 2-a arie morfostructurală numită aria cristalino-mezozică situată imediat la est de aria cristalină. Aria morfostructurală cristalino-mezozoică caracteristică masivelor Rarău, Hăghimaş, Piatra Craiului. În urma manifestării orogenetice austrice, respectivele morfostructuri prezentau valori foarte mari ale energiei de relief ce a favorizat intensa denudare a ariilor de uscat rezultate. Acesastă denudare s-a realizat

8

în condiţiile unui climat tropical sau subtropical, precipitaţiile bogate determinând debitele considerabile ale râurilor . În aceste condiţii, mari cantităţi de material detritic au fost transferate în bazinele marine limitrofe contribuind la formarea unor depozite specifice. Pe baza a celor de mai sus, în bazinele marine periferice sau format pachete de roci foarte groase de tipul conglomeratelor ce astăzi caracterizează unele formaţiuni din flişul intern(conglomerate de Ceahlău, Ciucaş, Zăganu şi congl. de Bucegi). În partea finală a Mezozoicului, în Devonian, debutează a 2-a fază orogenetică- faza laramică. Aceste mişcări laramice au avut următoarele consecinţe: 1. Definitivează configuraţia structurală a zonei cristalino-mezozoice din Carpaţi Orientali şi din SV Carpaţilor Meridionali, sistemele de pânze de şariaj împinse mai spre E în Carpaţii Orientali şi spre exterior în carpaţii Meridionali. 2. Realizează cutarea şi înălţarea formaţiunilor sedimentare ce aparţin flişului intern, iar prin procese de şariaj cu deversare spre E, contribuie la formarea primei unităţi cu rang de pânză de şariaj din flişul intern(pânza de Ceahlău). 3. Ca efect al cutărilor şi înălţărilor din teritoriul Carpaţilor, prin reactivarea unor linii de falie se realizează scufundarea unor teritorii carpatice vechi, individualizându-se mari bazine respectiv bazinul Transilvan şi bazinul Panonic.Prin scufundare, cele 2 bazine au fost acoperite de ape marine, find supuse unei îndelungi sedimentări pe parcursul erei Neozoice. 4. Mai mult, în teritoriul carpatic actual se conturează tot prin scufundare tectonică unele bazine depresionare de sedimentare aşa cum este cazul depresiunea Petroşanailor, cât şi unele depresiuni tectonice din cuprinsul Apuseni(Brad, Tălmăciu). Prin mecanismele precizate anterior se schiţează în bună măsură actuala configuraţie a inelului carpatic între bazinul transilvan şi cel panonic, interpunându-se horstul Apusenilor. În partea terminală a Cretacicului, în Danian, se încheie faza laramică şi începe o perioadă mai îndelungată de cald tectonic ce se va prelungi şi în prima parte a erei următoare. Mediul climatic rămâne cel de tip tropical umed cu /fără sezoane contrastante, ceea ce contribuie la o clară etajare a învelişului vegetal existent la acea dată. Prin mecanisme specifice ale modelării subaeriene începe o perioadă îndelungată în care morfustructurile mai vechi vor fi nivelate realizându-se o primă suprafaţă carpatică de nivelare cunoscute sub denumirea de suprafaţa Borăscu. Unii autori ce îmbrăţişează teoria peneplenei(de Davis) numesc această suprafaţă peneplena carpatică.

9

În concluzie, etapa mezozoică presupune următoarele elemente de referinţă: 1. 2. Evoluţia în faza carpatică veche, marcată prin mişcări kimerice vechi din Triasic şi Deficitul evoluţiei din ciclul alpin cu deschiderea unor noi geosinclinale în teritoriul mişcări kimerice noi din Jurasicul Mediu şi Superior. carpatic, sedimentarea progresivă a acestora, dar şi cu formarea unor roci puternic carbonate de tipu calcarelor şi al dolomitelor. 3. şi laramice. 4. • • • Manifestarea unor intense cutări şi înălţări urmate de ample şariaje care au dus şi la Cristalină Cristalino-mezozoică Flişului intern cretacic Astfel, rezultă pânzele şisturilor cristaline mezo şi epi-metamorfice, apoi pânzele bucovinice, pânzele transilvane şi pânza de Ceahlău numite şi dacide interne, transilvanite şi dacidele medii. 5. Panonic. 6. 7. suprafaţa Borăscu. Schiţarea prin scufundare ale unor depresiuni intramontane cu caracter tectonic. Conturarea prin modelarea subaeriană a primei suprafeţe de nivelare carpatic – Schiţarea prin scufundare a celor 2 mari bazine de sedimentare, Bazinul Transilvan şi formarea unor unităţi morfostructurale: Manifestarea primelor 2 faze orogenetice ale cutărilor alpine respectiv fazele austrice

CURS 3

- GFR

Etapa de evoluţie Neozoică – se suprapune peste era cu acelaşi nume ce cuprinde: o PALEOGEN- format din: - paleocen - eocen - oligocen o NEOGEN – format din: - miocenul 10

- pliocenul Această eră începe printr-o etapă de calm tectonic care a urmat după cele 2 faze orogenetice din Cretacic. În aceste condiţii, de la începutul erei şi până spre finele oligocenului, în ariile de uscat carpatic, se realizează condiţiile pentru o avansată evoluţie a relaţiilor în regim subaerian, ţinând cont de particularităţile climatului, majoritar cald cu sezoane contrastante, se realizează o nivelare internă a morfostructurilor cristaline rezultând progresiv o suprafaţă de nivelare carpatică numită peneplena carpatică, în sensul dat de Davis sau o pediplenă carpatică în sensul geomorfologic.

Intervalul de cald tectonic postlaramic a durat aprox. 40-45 milioane de ani, rezultatul fiind formarea suprafeţei Borăscu, caracteristică pentru majoritatea masivelor cristaline din Carpaţi. Pe parcursul Neozoicului, se derulează însă şi celelalte faze orogenetice caracteristice ciclului alpin. Astfel, la finele oligocenului se realizează faza orogenetică Savică, fază ce adaugă noi morfostructuri prin cutări şi înălţări care au loc în spaţiul actual al flişului intern. Se realizează noi şariaje cu formarea unor sisteme de pânze de şariaj caracteristice moldavidelor. Această orogeneză provoacă cutarea şi înălţarea formaţiunilor flişului intern îndeosebi în cazul unităţilor de Teleajen şi de Audia, în acelaşi timp realizându-se şi punerea în loc a pânzei de Ceahlău(prin deversare spre est). După această orogeneză se instalează o nouă perioadă de calm tectonic. În urma condiţiilor climatice şi pe faza reliefului rezultat anterior, se realizează, în teritoriul carpatic exondat, o reţea hidrografică cu râuri care aveau debite bogate, aceasta contribuind la transferul unor mari cantităţi de materiale pe care le depuneau în ariile adiacente unde funcţionau încă bazine geosinclinale. Astfel, râurile ce depuneau aceste formaţiuni au caracter piemontan(pietrişurile şi nisipurile depuse în zonele de ţărm, contribuind astfel la apariţia unei prime generaţii de piemonturi – Dealul Ciungi). În zona de orogen carpatic se instalează condiţii pentru formarea celei de a 2-a suprafeţe de nivelare numită suprafaţa RÂU- ŞES. Această suprafaţă a afectat atât masivele cristaline vechi, dar şi unele suprafeţe din flişurile interne, însă nivelarea a fost mai puţin intensă decât în cazul precedent(suprafaţa Borăscu).

11

(timpul de desfăşurare a fost mai scurt de 15 miloane ani) În partea inferioară a Miocenului, respectiv în Burdigalian, debutează o nouă fază orogenetică ,respectiv faza Stirică Veche, ce durează până în Helveţian. Ca şi în cazul precedent, această fază orogenetică contribuie la cutarea şi înălţarea unei noi formaţiuni sedimentare în cadrul unităţii de Tarcău, ulterior realizându-se şi punerea în loc a pânzelor flişului curbicortical(unitatea de Teleajen), şi a pânzei şisturilor negre (unitatea de Audia). Având în vedere efectele structural tectonice ale acestei mişcări, se realizează o fragmentare tectonică importantă, întrerupându-se formarea complexului de nivelare râu-şes. Această unitate a fost intens fragmentată. După faza Stirică veche, continuă formarea complexului râu-şes până la declanşarea orogenezei Stirice Noi, care se realizează în Badenian. Astfel, orogeneza Stirică Nouă, cutează şi înalţă formaţiunile sedimentare din flişul extern, respectiv din unitatea de Vrancea, realizându-se punerea în loc a pânzei de Tarcău. Badenianul însă, se remarcă prin alte 2 elemente de referinţă: pe de o parte, în avanfosa carpatică, în actualul teritoriu subcarpatic, în condiţiile de mediu lagunar – are loc depunerea formaţiunilor salifere, în special sarea gemă, cât şi în bazinul Transilvănean(fiind în mediu lacustru în acea perioadă). Tot în Badenian debutează vulcanismul neogen, care s-a desfăşurat pe parcursul a 3 cicluri de erupţie, rezultând formarea lanţului vulcanic în V şi NV carpaţilor Orientali, dar şi cu manifestări în Sudul Munţilor Apuseni. Următoarele faze orogenetice ale ciclului alpin, sunt mişcările moldave ce au loc în Sarmaţianul Inferior, urmate de mişcări attice vechi din Sarmaţianul Mediu, apoi mişcări rodamice din Neoţian-Ponţian, în fine mişcări Valahe din Romanian, de la finele Pliocenului. Aceste mişcări contribuie la cutarea şi înălţarea ultimelor structuri carpatice şi subcarpatice şi la edificarea ultimelor sisteme ale pânzelor de şariaj. Astfel, mişcările moldave şi attice, contribuie la cutarea şi înălţarea formaţiunilor molasice din spaţiul actual al Subcarpaţilor Moldovei şi punerea în loc a pânzei flişului extern(pânza de Vrancea din unitatea Vrancea). Ultimele faze, rodamice şi valahe, sunt răspunzătoare în cutarea şi înălţarea formaţiunilor molasice din Subcarpaţii de Curbură şi cei Getici, cât şi de depunerea în loc a pânzei pericarpatice sau a cutelor marginale. Astfel se edifică toate morfostructurile Carpatice şi Subcarpatice cu o structură în pânze de Şariaj, realizându-se progresiv, o încălecare a acestei pânze de la V la E, în Carpaţii Orientali şi de la interior spre exterior în cazul Carpaţilor Sudici.

12

Amploarea şariajelor rezultate în ultimele faze de cutare, este diferită, astfel pânza pericarpatică este deversată spre Est, acoperind depozitele de platformă pe o distanţă de cca 8 km. Amploarea încălecărilor este mult mai mare, cum este cazul pânzei flişului extern ce încalecă peste unitatea de platformă pe o distanţă de circa 25 km. Acest fapt a fost evidenţiat prin forajul de la Frasin, unde la adâncimi de peste 3500 m, a fost identificat Sarmaţianul din Platforma Moldovenească. Pe lângă fazele orogenetice prezentate anterior în a doua parte a erei se derulează cele 3 cicluri eruptive ce au contribuit la formarea munţilor vulcanici din partea de V şi NV. Astfel, după ciclul Badenian urmează un al 2-lea ciclu Sarmaţian Superior-Pliocen Inferior, până în Dacian. Apoi al 3-lea ciclu Pliocen Superior-Cuaternar Inferior. Rezultă lanţul vulcanic constituit din masivele Harghita, Gurghiu, Călimani, urmate apoi de munţii din Nord – Ţibleş, Gutâi, Igneş, Oaş. Ultimele faze ale cutărilor alpine respectiv mişcările rodanice şi valahe, provoacă o deformare în cute largi a unor formaţiuni sedimentare, realizându-se şi structurile de tip cute brahianticlinale, în cazul formaţiunilor salifere din Subcarpaţi, cât şi a structurilor în cute diapire în cazul formaţiunilor salifere din depresiunea Transilvaniei.

A doua perioadă a Neogenului: modificări importante la nivelul bazinelor de sedimentare din interiorul arcului carpatic sau cu unităţile extracarpatice de platformă. Astfel încât, din Miocen, respectiv Sarmaţian, se realizează condiţii pentru formarea de noi generaţii de piemont. Râurile care debuşau în marea Sarmatică, sau în lacurile Transilvan-Panonic(V) şi Getic(S), depunând mari cantităţi de material, sub forme de conuri aluviale: • Emerse

13

• • •

Submerse Sub forme de fundamente Delte propriu-zise

Prin aceste mecanisme au luat naştere piemonturile de la marginea teritoriului Carpatic şi din exteriorul Subcarpaţilor de Curbură şi Getici, existând asemenea condiţii de formare a piemontului până spre finele Pliocenului. A 2-a parte a Neozoicului găseşte unităţile extracarpatice acoperite de apele unor mări(Marea Sarmatică), sau lacuri(Getic-S; Panonic-V; Transilvan). Prin sedimentări intense, urmate de faze de înălţări neotectonice, începând din Miocen, se realizează şi formarea ca uscat a unor întinse suprafeţe aferente acestor regiuni. Prin înălţarea platformei Moldoveneşti, îndeosebi în partea sa de N, începe formarea ca uscat a Podişului Moldovei, concomitent cu retragerea spre S-SE a Mării Sarmatice. Aceste fenomen începe din Sarmaţian şi se continuă inclusiv în prima parte a Pliocenului, a. î. spre finele Pliocenului, întreg teritoriul actual al Podişului Moldovei devine uscat. Sedimentarea intensă a Bazinului Transilvan, urmată de unele mişcări de înălţare ale fundamentului, determină o retragere a lacului Transilvan pe actualele direcţii ale râurilor Someş şi Mureş, prin exondare rezultând progresiv ca uscat, actuala Depres. Colinară a Transilvaniei. Se realizează la fel spre partea finală a Sarmaţianului şi ulterior în Pliocen. Prin mecanisme asemănătoare, se transformă în uscaturi şi actualele teritorii ale Dealurilor de Vest, unde formaţiunile sedimentare Miocen-Pliocene au fost parţial acoperite cu depozite piemontane. Încă din Sarmaţian(Chersonian), se realizează şi retragerea apelor din actualul spaţiu al Dobrogei de Sud, care devine uscat, faptul fiind atestat de prezenţa calcarelor de vârste Sarmatică. Pe lângă modificările de ordin geologic, Neozoicul presupune şi importante transformări ale celorlate componente ale SFG, astfel climatul a fost preponderent cald de factură tropicală sau subtropicală, sau meditereaneeană, dar cu secvenţe în care s-au realizat anotimpuri contrastante ce a permis instalarea unei reţele hidrografice deosebit de bogate în domeniul de orogen. Astfel, din această perioadă, Miocen, se păstrează şi cele mai vechi cursuri de ape, respectiv pe aceleaşi traseu, este cazul Bistriţa din sectorul montan median. Învelişul vegetal a fost deosebit de complex, suferind însă transformări în funcţie de regimul precipitaţiilor. Din aceste perioade nu se mai păstrează decât unele specii, aşa cum sunt cele relicteterţiare, respectiv de climă caldă.

14

În concluzie, neozoicul se caracterizează prin derularea unor importante faze orogenetice ale ciclului alpin care au contribuit succesiv la edificarea unor morfostructuri carpatice, iniţial ale flişului intern, apoi extern, pentru ca la finalul acestui ciclu orogenetic să edifice şi morfostructurile pericarpatice. Ca un reflex ale acestor mişcări , se realizează o sedimentare intensă a bazinelor marine intracarpatice(bazinul Transilvan). Astfel, progresiv, se edifică actualele unităţi de podiş ale României, ce pe parcursul Neogenului devin uscaturi. Datorită aportului de materiale transformate de râuri în zonele de ţărm au existat condiţii pentru formarea unor generaţii succesive de piemonturi. În fazele orogenetice ale ciclului alpin, au existat condiţii pentru o intensă modelare subaeriană a reliefului, astfel încât, în teritoriul carpatic au loc 3 complexe de modelare şi nivelare a reliefului, rezultând 3 mari suprafeţe de nivelare numite: • • • Suprafaţa Borăscu Suprafaţa Râu-şes Suprafaţa Gornoviţa

Celelalte componente ale suprafeţelor au suferit modificări semnificative, realizându-se o structură din ce în ce mai asemănătoare cu cea de azi, în timp ce climatul a fost predominant cald, de factură tropicală, subtropicală sau mediteraneeană.

CURS 4 GFR Etapa Cuaternară: Reprezintă ultima etapă de evoluţie a terrei ce se desfăşoară pe aproximativ 1,85 milioane ani (2 mil). Era cuprinde 2 perioade: • • Pleistocen-durează până la finele ultimei glaciaţii(mai lungă) Holocen –începe de la finele ultimei glaciaţii, acum 10500 ani în urmă, şi durează până în

momentul actual. 15

Această ultimă eră corespunde etapei în care s-au încheiat mişcări orogenetice,pentru prima dată accentul punându-se pe modificări ale altor componente şi nu pe componentul geologic. Astfel, pe parcursul ei, au loc mişcări neotectonice. Mişcările în cauză au contribuit la înălţarea generală a teritoriului, îndeosebi a celui carpatic; în unele sectoare, înălţarea ajungând până la 1000 m (sectorul meridional- Făgăraş). Datorită efectului combinat al înălţărilor şi al sedimentărilor intense, se realizează progresiv ca uscat, actualele depresiuni intramontane şi submontane. Cazul depresiunii Giurgeu, Ciuc, Braşov, Rădăuţi, Făgăraşi. Astfel, pe parcursul Cuaternarului, întreg teritoriul de Orogen devine uscat, prin retragerea apelor din depresiunile intramontane, rezultând câmpiile netede intramontane. În acest interval de timp, în teritoriile extracarpatice din V ţării şi din......................., funcţionau lacuri lacustre(L. Panonic, L. Getic). Datorită sedimentărilor intense şi mişcărilor preponderente de înălţare, pe parcursul Cuaternarului(Pleistocenului), aceste arii sunt intens sedimentate, devenind uscate prin colmatarea celor 2 lacuri. În V ţării, retragerea are loc de la E spre V, Lacul panonic este drenat spre Tisa şi Dunăre. Astfel, devine uscat şi actualul teritoriu al câmpiei Tisei. În partea de Sud a României, retragerea L. Getic, se realizează de la N la S, iar apoi de la E spre V, fapt atestat de reţeaua hidrografică(orientare). Retragerea Lacului Getic, nu a fost uniformă şi continuă, contrastându-se o serie de reveniri ale liniei de ţărm, ca urmare a sensului mişcărilor tectonice. Pe parcursul Pleistocenului, se individualizează ca uscat, actualul teritoriu a Câmpiei Române în paralel se realizează şi actuala configuraţie a reţelei hidrografice din sud, văile respective fiind din ce în ce mai noi, cu câ înaintează spre Dunăre. Tot în Pleistocen se individualizează şi actualul curs al Dunării, care se instalează pe o serie de linii tectonice, pentru ca, ulterior, sî capete o direcţie E-V; astfel apele râului au fost împinse progresiv spre S datorită aportului indus de râurile carpatice. Această teorie a împingerii Dunării spre Sud este confirmată şi prin orientarea unor cursuri actuale de apă(ex:râul Câlnicea-are o vale foarte largă). Aval de Călăraşi, Dunărea, din ce în ce mai nouă, îşi schimă iară direcţia spre Nord, spre o serie de linii tectonice ce separă Platforma Valahă de Dobrogea de Sud şi Dobrogea Centrală, pentru ca în aval de Galaţi să se constate o schimbare de direcţie, Dunărea trecând prin sectorul Oancea-Sf. Gheorghe. Formarea progresivă a Dunării pe parcursul Cuaternarului , se explică şi prin nr. de terase tot mai mic, de la ieşirea Dunării din defileu, până la Galaţi. Dacă la ieşirea din defileu se înregistrează 9 terase ca număr, acestea scad la 7-5-3, ajungând în Câmpia Brăilei la 2 terase: • • Terasa de luncă Nivelul general al câmpiei

16

Partea cea mai nouă a Câmpiei este cea din NE(cea din câmpia Siretului Inferior), unde apele lacului s-au păstrat până în Holocen, datorită mişcărilor de subsidenţă, caracteristice acestui teritoriu. O altă dovadă, o constituie altitudinile foarte joase(sub 10 m), cât şi existenţa a unui mic lac (Măvineni) care reprezintă practic un mic rest al Lacului Cuaternar. La sfârşitul Pleistocenului, teritoriile actualelor câmpii de bază, devin uscaturi, fiind acţionate/fragmentate de către reţeaua hidrografică care capătă aspectele actuale. Pe parcursul Holocenului se realizează şi actuala porţiune de uscat a României – Delta Dunării, datorită sedimentării imense a vechiului golf al Mării Negre, iar mai apoi, datorită prezenţei cordoanelor nisipoase, se realizează şi închiderea actualului spaţiu lacunar: Razim-Sinoe. 47 mil. m³- transport aluviuni Dunăre/an O dată cu perioada actuală, se individualizează şi actualul teritoriu al deltei, astfel încât, întreg teritoriul României devine uscat. Pe acest spaţiu, pe parcursul Cuaternarului, accentul cade pe modelarea subaeriană a reliefului preexistent, astfel încât se definitivează aspectul reliefului. Mecanismul evoluţiei subaeriene au fost însă diferite, fiind condiţionate de componentul climatic. Astfel, pe parcursul Pleistocenului, clima înregistrează câteva secvenţe de răcire accentuată, astfel încât, în munţii înalţi se realizează o modelare glaciară, iar în ariile mai joase – o modelare periglaciară. Datorită modificărilor climatice, învelişul biotic suferă mari transformări prin îndepărtarea formaţiunilor vegetale în perioadele glaciare, majoritatea teritoriilor având o vegetaţie asemănătoare tundrei, în timp ce în perioadele periglaciare s-au constatat reveniri a principalelor formaţiuni vegetale, ce se apropiau de aspectul actual. Această permanentă schimbare s-a realizat şi din punct de vedere pedologic, solurile din perioadele interglaciare fiind distruse în perioadele glaciare. Cuaternarul reprezintă era de apariţie a omului, iar mai apoi, pe parcursul Holocenului, se înregistrează şi principalele evoluţii a teritoriilor româneşti. În perioada actuală, rolul omului creşte spectaculos, ajungând să contribuie semnificativ în modificarea unor componente fizico-geografice. Condiţiile climatice din Cuaternar: Pe parcursul Cuaternarului s-au succedat o serie de schimbări climatice, înregistrându-se câteva perioade de răcire accentuată a climei. Astfel, dacă pe parcursul neozoicului, climatul a fost preponderen cald, de faptură tropicală, subtropicală, în Cuaternar se înregistrează o mare secvenţă de climă, care devine subpolară/polară, ceea ce determină o avansare spectaculoasă a calotei glaciare arctice, până la latitudini temperate. Astfel, calota a coborât până la latitudinile Germaniei şi Poloniei sau până la latitudinile oraşului New York în America de Nord.

17

În ariile montane, perioadele glaciare au cincis cu instalarea gheţarilor montani de diferite tipuri şi dimensiuni. Cronologia Cuaternarului, respectiv a Pleistocenului, s-a realizat pe baza studierii glaciaţiei din teritoriul alpin, fiind identificate 4 mari perioade de răcire a climei(perioade glaciare). Acestea au primit denumirile unor văi glaciare de pe clima nordică a Alpilor Bavariei(Sudul Germaniei). • • • • Gunz Mindel Riss Wurm

În aceste 4 perioade, s-a constatat o dezvoltare deosebită a gheţarilor de circ şi vale cu depresiuni, morene, îndeosebi frontal. Între perioadele glaciare, clima a revenit la parametri asemănători zonei temperate, existând 3 mari perioade interglaciare: • • • A. A. Gunz-Mindel B. Mindel-Riss C. Riss-Wurm Perioada glaciară Gunz

S-a caracterizat printr-o secvenţă re răcire accentuată a climei, temperaturi medii anuale de aproximativ 10 grade C în zonele joase, ajungând la aproximativ -6 grade C la circa 1000m altitudine, chiar -8 grade C în regiuni înalte. În aceste condiţii termice, precipitaţiile au fost majoritar în stare solidă, existând posibilitatea acumulării zăpezilor veşnice, cu transformarea în gheţari de Firn, de Neve, sau montani propriu-zişi. Aceşti gheţari s-au putut forma doar în ariile montane înalte, la altitudini de peste 2000 m. Din păcate, în România nu există dovezi a acestei faze glaciare. Cea mai mare parte a teritoriului ţării a evoluat în această fază glaciară, în condiţiile unei vegetaţii de tundră, ceea ce a determinat o intensă modelare periglaciară a teritoriului. B. Interglaciarul Gunz-Mindel

Presupune o încălzire a climei (caldă şi uscată) cu 2 anotimpuri: -cald arid -răcoros uscat 18

În această perioadă se realizează o intensă modelare subaeriană, cu transferul materialelor din dom montan spre spaţiul extracarpatic, existând condiţii pentru formarea unor depozite superficiale şi pentru formarea unor terase. C. Perioada glaciară Mindel

Corespunde cu a 2-a secvenţă de răcire accentuată a climei, ceea ce presupune condiţii pentru formarea gheţarilot de circ şi de vale în munţii înalţi. O asemena abordare o are Ion Sârbu(geograf ieşean), care demonstrează existenţa acestei glaciaţii în munţii Rodnei, prin păstrarea unor morene terminale. În restul teritoriului, mediul climatic era cel periglaciar, fapt atestat de existenţa a 2 faze de modelare periglaciară în ariile intermediare şi joase de relief. D. Interglaciarul Mindel-Riss

Presupune o încălzire a climei, care devine cald dar mai umed decât cel actual, condiţii în care teritoriul ţării este repopulat cu formaţiuni forestiere, ariile joase ale ţării fiind formate din păduri ale genului Quercus şi Ulmus(stejar , ulm). Aici a continuat modelarea subaeriană, fomându-se noi depozite superficiale, detaşându-se noi terase, sau formându-se un înveliş de sol bine individualizat. E. Perioada glaciară Riss

A 3-a perioadă de răcire a climei, ceea ce presupune formarea gheţarilor montani de circ la altitudini de peste 1850 m, sau peste 2000 m . Aceşti gheţari de circ, se constituie cu gheţari de vale, care au lăsat urme evidente, dar şi depozite corelative de tipul morenelor. Restul teritoriului corespunde unui mediu bioclimatic de tundră, specifice fiind fenomenele periglaciare. Datorită blocării apei în stare solidă, râurile aveau debite bogate mici, iar nivelul Mării Negre era de aproximativ 100-200 m sub cel actual. F. Interglaciarul Riss-Wurm

A fost mai scurt , iar condiţiile climatice erau asemănătoare cu cele actuale din Dobrogea- aproximativ 1011 grade C şi precipitaţii de parox 350-400 mm/an.

19

G.Perioada glaciară Wurmm Se desfăşoară între 95000 ani şi 10 500 ani, înainte de actual. S-au putut separa 2 stadii actuale numite: Wurm 1 şi Wurm 2. Wurm 1 : s-a poziţionat între 12000 ani-60500 ani înainte de actual; Wurm 2: s-a poziţionat între 22000 ani -10500 ani înainte de actual.

Între cele 2 stadii s-a interpus un interstadial numit Wurm1,2 de aprox 40000 ani. În acest interval, climatul s-a apropiat de parametrii celui actual. În cele 2 stadii(1 şi 2), au existat condiţii pentru formarea gheţarilor montani, întoate masivele înalte, la altitudini de peste 2000 m(Meridionali) şi la 1800 m (N Orientali). Gheţarii de circ, continuau cu cei de vale, în faţa acestora realizându-se depozite morenaice de acumulare. Aceste urme, sunt întâlnite în toate masivele înalte din Orientali: Calimani, Suhard, Maramureşului, Rodnei. Wurm 2: a fost stadiul cel mai puternic, fapt atestat şi de nivelul foarte coborât al Mării Negre, care se situa la sub 130 m de nivelul actual. Restul teritoriului a evoluat în condiţii periglaciare bioclimatice, fiind distruse solurile şi îndepărtate formaţiunile vegetale forestiere.

CURS 5 GFR

Holocenul – începe aproximativ acum 10500 ani, concomitent cu faza în care se constată dispariţia gheţarilor pleistoceni. În această perioadă se înregistrează o creştere a temperaturii cu 8-15 grade C. Această încălzire determină retragerea progresivă a calotelor glaciare din Emisfera Nordică, până la formarea lor actuală. În teritoriile montane, dispar gheţarii din ariile montane mai joase(ex: Carpaţii). Pe parcursul ulimilor 10500 ani, climatul cu factură temperată, a cunoscut perioade mai calde, sau mai răcoroase, mai umede sau mai uscate, motiv pentru care, învelişul a suferit unele schimbări. Astfel, finele perioadei glaciare, este urmat de tardiglaciar, apoi perioada preboreală, boreală, atlantică şi subatlantică. Începând cu secolul XVI, climatul cunoaşte o uşoară fază de răcire, cu un maxim centrat spre mijlocul secolului XIX, perioadă cunoscută de Micaglaciaţie.

20

După consumarea acestei perioade mai reci, climatul ec. cunoaşte o serie de mici oscilaţii numite ciclităţi termice şi pluviometrice. Astăzi discutăm despre o tendinţă de încălzire globală ceea ce determină o regresare a gheţarilor montani, dar şi a calculelor glaciare; se constată şi o tendinţă uşoară de aridizare, ca efect al despăduririlor masive. Mişcările neotectonice: Sunt practic mişcări epirogenetice, care s-au produs după consumarea fazei orogenetice valahe. Sunt mişcări relativ noi, produse pe parcursul Pleistocenului şi a Holocenului. Mişcările în cauză, sunt mişcările de ridicare, sau mişcările pozitive, dar şi mişcări de coborâre, respectiv mişcări negative, realizate în aria de subsidenţă. Mişcările neotectonice au un caracter compensatoriu, însă pe parcursul Cuaternarului, în majoritatea unităţii s-au realizat mişcări de înălţare. Cercetările cu caracter geofizic: Indică pentru Carpaţi o înălţare cvasigeneralizată(până la 100 m în unele locuri: Meridionali-Făgăraş Înălţarea unor mari ansambluri de relief, a determinat accelerarea eroziunii şi evoluţia reţelei hidrografice prin eroziune regresivă. În aceste condiţii, mari cantităţi de materiale au fost erodate şi transformate, din ariile înalte spre cele periferice joase.Având în vedere energia de relief, s-a realizat şi o adâncire a văilor, ceea ce a presupus şi secţionarea , eventual detaşarea unor nivele de terasă. În perioadele în care sensul mişcărilor de înălţare a fost mult mai slab exprimat, sau dimpotrivă s-au produs mişcări de coborâre, s-a realizat o sedimentare a luncilor, sau chiar îngroparea unor nivele de sol. În teritoriul Carpatic, în această perioadă, de la finele Pliocenului şi Până astăzi, s-au înregistrat mişcări neotectonice de înălţare, cu un ritm din ce în ce mai mic, de la axul cristalin carpatic spre exterior. Mişcările au avut ritmuri şi intensităţi diferite, existând perioade de stagnare sau poate chiar de coborâre. Această constatare, se bazează pe faptul, ca aceste mişcări nu puteau fi uniforme, ţinând cont de ritmul înălţărilor actuale. Astăzi, partea de N a Carpaţilor Orientali, înregistrează un ritm mediu anual de înălţare de 4-5 mm/an. Dacă acest ritm ar fi fost constant, înălţarea carpaţilor ar fi cumulat o înălţime între 8-9 m, Fapt imposibil, pentru că nu există dovezi concrete pe aceste înălţări. Dacă lucrul acesta s-ar fi întâmplat , înseamnă că eroziunea ar fi îndepărtat o stivă groasă de 5-6000 m, ori în zonele periferice nu există astfel de transporturi(transferuri) de materiale. Mai mult, dacă ritmul acesta ar fi fost constant, toate formele reliefului glaciar ar fi fost îndepărtate prin eroziune. Acest lucru, certifică faptul că ritmul înălţărilor neotectonice a fost inegal, există perioade cu înălţări mai lente, dar dar şi

21

perioade cu stagnări, sau chiar mişcări de coborâre. Astăzi, încă, mişcările neotectonice pozitive, se înregistrează cu valori diferite în teritoriu. În Carpaţii Orientali, în axul cristalin, valorile sunt de 4-5 mm/an, în timp ce în aria flişului, valorile scad până la 2-3 mm/an, valoare care se constată şi la nivelul Carpaţilor de Curbură sau Meridionali. La periferia Orientalilor, valorile se diminuează până la 1-2 mm/an(dar şi Munţii Banatului şi Apuseni). Pe parcursul Pleistocenului au existat şi mişcări compensatorii(negative) inclusiv la domeniul depresiunii intramontane, ceea ce a contribuit la o intensă sedimentare a acestora. Spre finele Pleistocenului, mişcările de coborâre, condiţionate de deplasarea pe verticală a soclurilor rigide. Cazul cel mai tipic o reprezintă platforma Moldovenească, unde , în partea de N, mişcările pozitive au fost mai indelungate şi mai intense, ceea ce a contribuit la o înălţare mai pronunţată şi la o exondare mai timpurie, în timp ce în partea de S, înălţările au fost mai lente, sau au lipsit , iar sedimentarea a continuat un timp mult mai îndelungat. Astăzi, indicatoarele geofizice indică măsurători de 2-3 mm/an(N), care se reduc până la 0-2 mm(S). Caracterul compensatoriu al mişcărilor, este evidenţiat de prezenţa unei vaste arii de subsidenţă de la Sud de Platforma Moldovenească. ÎÎn bazinul Transilvaniei, au intervenit multiple mişcări ale sensului mişcării, în funcţie de evoluţia geotectonică a domeniului Carpatic. Spre finele neozoicului, s-a constatat şi o schimbare de sens a mişcărilor, în sensu în care mişcările negative au fost înlocuite de cele în sens pozitiv. Acest fapt a contribuit la dispariţia lacului transilvan şi la exondarea acestei vaste arii. Astfel, mişcările geotectonice indică înălţări de până la 2 mm/an(contribuie la alunecări). În Vestul Carpaţilor Occidentali s-au constatat mişcări negative, pe o bună parte a Cuaternarului. Acest fapt este atestat de sedimentarea intensă a Lacului Panoniei. În Sudul României, în Câmpia română, ritmul şi sensul mişcării neotectonice s-a modificat continuu, remarcându-se o înălţare mai pronunţată în partea de Nord şi o mişcare mai lungă, în partea de vest a C. Române. Această constatare, este argumentată şi de direcţia de curgere a râurilor. La nivelul câmpiilor de nivel de bază, au fost sectoare în care mişcările au fost negative, individualizându-se arii de subsidenţă(C. Timişului, C. Crişului, C. Someşului). În Câmpia Română, se individualizează o importantă arie de subsidenţă, îndeosebi la E de Argeş, în sectoarele C. Titu, C. Gherghiţei, C. Buzăului şi atinge maximum de subsidenţă în Câmpia Siretului Inferior. Dovada acestei subsidenţe active şi de lungă durată(Siret), o constituie pachetul foarte gros de forme sedimentare(17000-18000 m). În Câmpia Română, îndeosebi în S și V, se constată astăzi mișcări de înălțare, de până la 2 mm/an, pentru ca în unele sectoare centrale, mișcările să tindă spre 0, existânf și sectoare în care mișcările de coborâre să fie de circa 2 mm/an, ca în Câmpia Siretului Inferior. O situație particulară o reprezintă

22

Dobrogea, unde, în partea de Sud, se înregistrează cea mai mare intensitate a mișcărilor de înălțare(aprox. 45 mm/an), ajungând la 1-2 mm/an în Dobrogea Centrală și sub 2mm/an în Dobrogea de Nord. Caracterul compensatoriu al mișcării neotectonice, este evidențiat în depresiunea Giurgeului, unde, jumătatea sudică, care a cunoscut mișcări de scufundare, se păstrează sub forma unei vaste câmpii intramontane, fundul depresiunii fiind plat. În jumătatea de Nord a acestei depresiuni, s-au constatat mișcări de înălțare, pronunțate, ceea ce a dus la exondarea unor formațiuni metamorfice sau formațiuni vulcano-sedimentare. Astfel, aspectul reliefului este cu totul diferit, depresiunea îmbrăcând aspectul unui relief colinar, formând pod. Topliței. CURS 6 GFR UNITĂȚILE MORFOSTRUCTURALE ALE ROMÂNIEI Teritoriul României cuprinde 2 mari zone morfostructurale: a. b. a. b. Zona de Orogen; Zona de platformă. Zona de Orogen – se leagă de evoluția teritoriului în cadrul ciclului alpin. Zona de Platformă – se deosebește net de cea de Orogen, fiind o zonă foarte rigidă, cu un

(unit. Morfostructurală- unitate cu un anumit fundament și litologie) fundament rigid, urmat de o cuvertură sedimentară. Unitățile de Orogen – sunt ma noi și se impun pregnant în relieful României. Astfel, elementul reper pentru zona de orogen, îl reprezintă teritoriul carpatic și cel Subcarpatic, în timp ce unitatea de platformă deține un fundament mult mai vechi, dar și o cuvertură sedimentară, care pezintă vârste, echivalente cu ale flișului și chiar mai noi. În categoria unităților de Orogen, se impun cele tipice, în care structurile sunt cutate sau sunt de natură vulcanică(exemplu: pungile vulcanice). (structuri cutate – Carpații, Subcarpații). Pot să apară și structuri de tip horst-graben datorită fragmentării tectonice(unitatea de orogen). În unitatea de platformă existența a 2 elemente: Existența fundamentului care provine dintr-un ciclu orogenetic foarte vechi; Existența unei cuverturi sedimentare necutate, în care stratele pot fi orizontale, în cazul

structurii tabulare sau înclinate.

23

În cadrul zonei de orogen, se includ și unele unități de tranziție, care genetic sunt legate de zona de orogen, dar funcțional sunt asemănătoare zonei de platformă(ex. Depresiunea colinară a Transilvaniei, Dealurile de Vest, Câmpia Tisei). ZONA DE OROGEN 1. Unitățile morfostructurale ale Orogenului Carpatic. Zona de Orogen ocupă partea central-vestică a României, deținând o pondere de 60% din teritoriu. Această zonă reprezintă efectul evoluției teritoriului, în ciclul alpin. Zona de Orogen a României se caracterizează prin existența a celor 3 mari categorii de roci: sedimentare, magmatice, metamorfice. Această zonă a cunoscut mai multe faze orogenetice în care s-au realizat structuri cutate și s-au ridicat pânzele de șariaj, la care se adaugă fragmentări tectonice, la care se adaugă structuri faliate, dar și manifestări vulcanice cu structuri vulcanice aferente dar și structuri de care se leagă unele bazine de sedimentare. Pornind de la aceste considerente, zona de orogen cuprinde câteva perioade: Unitatea Carpatică propriu-zisă; Unitatea Pericarpatică; Unitatea Depresiunii colinare a Transilvaniei; Unitatea Dealurilor de Vest și Câmpia Tisei.

Primele 2 sunt unități tipice de Orogen, iar ultimele 2 sunt unități legate genetic de zona de orogen, dar care funcționează aidoma unitîții de Platformă. A. Unitatea Carpatică Propriu-zisă:

Reprezintă edificiul structural major al teritoriului României. Acest edificiu s-a realizat în intervalul Cretacic-Miocenul Superior, în urma manifestării fazelor orogenetice ale Ciclului Alpin. Sub aspect structural tectonic, există diferențieri semnificative, motiv pentru care, în cadrul acestei unități s-au separat o serie de arii morfostructurale, între care menționăm: Aria morfostructurală cristalină și cristalină mezozoică; Aria morfostructurală a flișului Carpatic(poziție periferică ax cristalin); Aria morfostructurală a vulcanitelor Neogene(V); Aria vulcano-sedimentară; Aria morfostructurală a depresiunii intramontane.

24

a.

Aria morfostructurală cristalină și cristalină mezozoică:

Este cea mai veche arie morfostructurală din teritoriul Carpatic. Ea ocupă o poziție centrală, în cadrul fiecărei catene carpatice. Această arie cuprinde un ax cristalin-carpatic9constituit din roci metamorfice) în proximitatea căruia se poziționează zona cristalino-mezozoică, formată dintr-un fundament cristalin și o cuvertură sedimentară mezozoică, dominată de prezența calcarelor și dolomitelor. Această arie a fost afectată de ample procese de șariaj, sub forma unor pânze de șariaj, specifice fie axului cristalin, fie zonei cristalino-mezozoice. Zona cristalino mezozoică îmbracă forma unui sinclinal mezozoic, suspendat, respectiv înălțat. Această arie morfostructurală este reprezentată în toate cele 3 catene carpatice: • Aria cristalină și cristalină mezozoică din Carpații Orientali: Este situată în partea centrală a C. Orientali sub forma unui ax cristalin în exteriorul căruia se desfășoară zona-cristalino-mezozoică. În teritoriu se desfășoară de la granița de N a României, până în Valea Superioară a Trotușului. La Sud de această limită, această arie dispare sub depozitele flișului carpatic și reapare în extremul Orientalilor(în Perșani, Măgura Codlei, Piatra Craiului). Axul cristalin este caracteristic Munțillor Maramureșului, Rodnei, Suhardului, Giumalăului, Bistriței, Giurgeului, aria continuându-se și în Valea Hăghimașului, până în Muntele Negreu de la obârșia Mureșului. Roci, tipuri de structuri: Această arie este constituită din roci metamorfice foarte vechi, respectiv roci metamorfice și mezometamorfice cutate în timpul Orogenezei Prealpine(vârstă proterozoică). Aceste roci sunt ordonate sub forma unui sistem de pânze de șariaj în care roci mezometamorfice mai vechi, încalecă peste rocile epimetamorfice. În cadrul sistemului, foarte bine reprezentate sunt pânzele bucovinice(dacidele interne), cu suita: -Pânza Infrabucovinică -Pânza Subbucovinică -Pânza Bucovinică Zona cristalino- mezozoică ce îmbracă forma unui sinclinal suspendat e lipită de axul cristalin, fiind alcătuită dintr-un fundament cristalin de regulă epimetamorfic, la care se adaugă și roci sedimentare de vârstă mezozoică(depozit de Wildfliș), însă cele mai importante sunt rocile puternic carbonatate de tipul calcarelor și a dolomitelor. Aceste roci sedimentare formează umplutura sinclinalului mezozoic care, fiind înățate constituie mari inversiuni de relief. Și în acest caz, rocile sunt ordonate

25

într-o structură de pânză de șariaj. Sistemul pânzelor bucovinice fiind completat de pânzele transilvane(sedimentarul mezozoic). Această situație caracteristică sinclinalelor mezozoice ale Rarăului și Hășmașului. Sinclinalul Rarău se extinde mult spre N până aproape de granița de stat prin Munții Obcina Mestecănișului. Sinclinalul Hășmaș(Hăghimaș) se deschide în Valea Bistricioarei, în Valea Bistricioarei, în Piatra Roșie și se continuă spre sud prin munții Bicazului ș Turgheșului, apoi prin Hăghimaș și culmea Fratele până la obârșia Trotușului, până în pasul Ghimeș • Aria morfo-structurală din Carpații Meriodionali:

Din punct de vedere tectono-structural, această arie începe dela valea Dâmboviței, dar se continuă și dincolo de Culoarul tectonic Timiș-Cerna, atât în Munții Poiana Ruscă cât și în Munții Banat. În acest caz, orientarea catenelor montane se desfășoară pe direcția E-V. Principalele grupări montane, fiind limitate de importante linii montane. Astfel, aceste grupări funcționează ca sisteme de munți bloc(Făgăraș, Parâng, Retezat Godeanu). Aria cristalină este mult mai bine dezvoltată față de Orientali, fiind vorba despre existența rocilor metamorfice, epi și mezometamorficedispuse tot sub forma unui sistem al pânzelor de șariaj. Astfel, Pânza Getică încalecă peste autohtonul Danubian.Pânza Getică este caracteristică cele mai mari părți a munților Făgăraș, ce se continuă spre Vest(munții Lotru, Cândrel, Șureanu), când și mai spre N și V prin partea de Sud a Munților Poiana Ruscă până în Banat, în Semenic și Locvei. Autohtonul Danubian este caracteristic pentru Parâng, pt. Grupa Retezat-Godeanu, extinzându-se prin Munții Cernei și Mehedinți până în podișul Mehedinți, apoi se dezvoltă și în munții Banat, îndeosebi în munții Almăjului și munții Dognecei. Zona cristalino-mezozoică a Meridionalilor se dezvoltă la periferia ariilor montane, îndeosebi, pe flancul sudic, cu precădere la Vest de Olt, având apariții în Munțiii Coziei, Căpățânii, Vâlcanului, Cernei, Mehedinți. Formațiunile sedimentare sunt preponderent mezozoice, având forma unor sinclinale suspendate sau a unor sinclinorii între care menționăm: -Buila Vânturarița -Novaci -Polovraci -Tismana -Oslea -Câmpului Neag

26

-Băile Herculane Domină rocile puternic carbonatate de vârstă mezozoică –relieful carstic(peștera Muierii). Pe flancul Noedic zona cristalino-mezozică este slab reprezentată fiind îmtânită doar la periferia N și V a Munților Șureanu unde la marginea depres. Hațeg se dezvoltă o arie carstică deosebită(Platoul carstic Ohaba Ponor). • Aria morfostructurală cristalină și cristalino-mezozoică din C. Occidentali Occidentali se caracterizează printr-o deosebită fragmentare tectonică la care se adaugă deosebita complexitate litologică. Marile Culoare tectonice delimitează 3 grupe: -Banat -Poiana Ruscă -Apuseni Prezența unor falii direcționale și a altora perpendiculare generează ți un ansamblu de horsturi și de grabene. Aria cristalină este deosebit de fragmentată tectonic și cuprinde o structură în pânze de șariaj asemănătoare celor din Meridionali pentru Munții : Poiana Ruscă, Banat. În Poiana Ruscă domină accentuat formațiunile metamorfice, în timp ce, în munții banatului sunt bine reprezentate și formațiunile sedimentare de vârstă mezozoică. Așa cum: Munții Aninei și Culoarul Tectonic Reșița-Moldovenească la care se adaugă formațiunile calcaroase din Defileul Dunării(Cazanele Mari, Cazanele Mici) dar și unele sectoare din Sudul Munților Poiana Ruscă. Suplimentar în Munții Banat se întâlnesc și formațiuni sedimentare mai vechi(de vârstă Paleozoică). În Apuseni lucrurile se schimbă fundamental, înregistrându-se cea mai mare diversitate litologică și cea mai mare complexitate litologică. În partea de Nord a Apusenilor funcționează un imens bloc tectonic cu rol de autohton: Autohtonul de Bihor. Acesta apare în ansamblul Munții Gilău-Muntele Mare, apoi se continuă în Nord prin Munții Plopiș și Meseș și parțial în Pădurea Craiului, Codru Moma, Munții Bihorului. Peste autohton sunt șariate rocile metamorfice ale pânzei de Codru, pânză care se întâlnește în Munții Codru Moma, Pădurea Craiului, Munții Bihor. Tot în pânza de șariaj se dispun și formațiunile mezozoice în care rocile calcaroase au o pondere deosebită în partea centrală a Bihorului, apoi în Pădurea Craiului, și Codru Moma formând pânza de Codru.

27

Formațiunile mezozoice sunt caracteristice Apusenilor Sudici: Munții Trascău, o parte din munții Metaliferi, parțial partea de Nord a Munților Zarand). b. Aria morfostructurală a flișului carpatic: Constituie o unitate bine individualizată la exteriorul axului cristalincarpatic. Această arie începe la extremitatea de Nord a teritoriului, dar se continuă la Valea Dâmboviței unde dispare sub depozite mai noi. În aceste condiții, flișul carpatic este caracteristic doar carpaților Orientali și de Curbură, în alte regiuni carpatice, formațiunile asemănătoare flișului generează sectoare atipice care pot fi încadrate în alte arii morfostructurale. Flișul este constituit dintr-o suită de depozite sedimentare detritice realizate prin depunerea ritmică în mai multe cicluri într-un bazin geosinclinal care a migrat progresiv spre exterir, începând în din Mezozoic până în Miocen. Astfel s-au depus în ficare ciclu roci sedimentare precum: -conglomerate -gresii -marne -șisturi argiloase -argile Aceste roci s-au depus în bazine marine cu proprietăți diferite, motiv pentru care fiecare entitate litologică are anumite particularități diferite, separarea realizându-se pe criterii litostratigrafice și cronostratigrafice. În cazul conglomeratelor vorbim de conglomerate de Ceahlău, Ciucaș, Zăganu, Bucegi. Se păstrează și alte tipuri de conglomerate de vârsă neozoică. Gresiile pot fi de: -Bistra -Tarcău -Fusaru -Frisaca -Kliwa, s.a. Rocile mai pot fi: -șisturi negre -medilitele -dosoditele oligocene

28

Aceste roci sedimentare de vârste din ce în ce mai noi, de la interior spre exterior formează o serie de unități cu rang de pânză de șariaj, care prezintă forma unor fâșii longitudinale mai late sau mai înguste. Astfel, se deosebesc următoarele unități cu rang de pânză de șariaj: -Unitatea de Ceahlău -Unitatea flișului curbicortical(Pânza de Teleajen) -Unitatea de Audia(Pânza șisturilor negre) Cele 3 unități formează flișul intern. Urmează: -Unitatea de Tarcău____flișul extern -Unitatea de Vrancea Flișul structural se prezintă sub forma unor fâșii longitudinale cu particularități distincte. Astfel, Unitatea de Ceahlău domină sinclinalele mezozoice suspendate, precum Ceahlău, Ciucaș-Zăganu, Bucegi. În unitățile fișului neozoic se realizează frecvent o concordanță deplină între structura geologică și relief(Obcinele Bucovinei). Fâșiile flișului este –carpatic prezintă lățimi variabile între 25-80 km. Cea mai mare înălțime înregistrându-se în aria de la curbură, unde flișul este totalitar. Masivele montane aferente flișului est-carpatic: -Obcinele Bucovinei(parțial Ob. Mestecănișului, Feredeului Mare). -Munții Stânișoarei -Munții Tarcăului -Munții Goșmanului -Munții Ceahlău Mai la Sud: -Munții Ciuc -Munții Nemirei -Munții Berzunți -Munții Vrancei -Munții Întorsurii -Munții Buzăului(Penteleu, Siriu, Podul Calului) -Munții Ciucaș -Munții Baiului -Munții Bucegi

29

c.Aria morfostructurală a vulcanitelor Neogene: Reprezintă rezultatul manifestării vulcanismului Neogen, care a pus în opere cel mai lung lanț de munți vulcanici stinși din Europa de aprox. 400 km, începe din Slovacia, V Ucrainei, România prin munții Oaș, Igneș, Gutâi, Văratec, apoi după o întrerupere se continuă la S de defileul Toplița – Călimani, Gurghiu, Harghita cu o extensie dincolo de Olt, Ciomatu și local până în Perșani. Vulcanismul Neogen – s-a desfășurat în 3 mari cicluri eruptive ca rezultat al fazelor orogenetice ale cutărilor alpine. Erupțiile vulcanice încă în Badenian, urmat de un al 2-lea ciclu, în Darmațian Superior-Pliocen Inferior(până în Dacian), din Pliocen Superior, pînă în Cuaternar Superior. Astfel, cele mai vechi erupții s-au înregistrat în munții din NV Orientalilor(Oaș, Igniș), apoi erupțiile au fost din ce în ce mai noi, mergând progresiv spre sud(Călimani, Gurghiu, Harghita, edificându/se în cilcurile 2 și 3. Cele mai noi erupții sunt cele din sudul Munților Harghita, cand se pare că culcanismul a continuat până spre finele Pleistocenului. Erupțiile au avut un caracter predominant exploziv, desfășurându-se în mediu submarin cu formare de aparate vulcanice edificate prin intercalații de lave cu piroclastite(produse ale activ. vulcanice, rezultate prin consolidarea pachetelor de roci vulcanice). Au rezultat structuri vulcanice simple și complexe cu aparate vulcanice terminate cu cratere vizibile, apoi rezultă caldeire, dar și platouri vulcanice constituite din aglomerate vulcanice. Aceste mișcări vulcanice sunt constituite din roci magmatice efuzive, dominante fiind varietățile de andezite la care se adaugă dacite și riolite, dar în ultimele faze s-au identificat andezite bazaltice(bazalte) cum sunt cele din Perșani, Racoș. Se adaugă pachete de aglomerate vulcanice constituite din consolidarea produselor piroclastice. d.Aria morfostructurală vulcano- sedimentară: Reprezintă o unitate de tranziție, având caractere de fliș cât și caractere ale munților vulcanici. Aria cuprinde 2 sectoare: -Țibleș-Bârgău(face legătura dintre munții vulcanici) -Sudul Apusenilor, sectorul Munților Metaliferi Această arie prezintă un fundament cristalin, puternic fragmentat peste care se suprapun formațiuni sedimentare asemănătoare flișului : Flișul Transcarpatic. Formațiunile sunt constituite din conglomerate, gresii, marne, argile, rar calcare, depuse însă în bazine marine situate la Vest de axul cristalin carpatic.

30

Formațiunile Flișului Transcarpatic sunt străbătute de corpuri cu caracter subvulcanic consolidate la diferite adâncimi în scoarța terestră. Aceste corpuri subvulcanice, au fost ulterior scoase la zi prin eroziune selectivă datorită depărtării cuverturii sedimentare de deasupra(imensele corpuri subvulcanice Hudin, Țibleș se adaugă cele din Munții Bârgău(Măgulița, Dosul Zâmbroaiei). În Bârgău apar izolat și corpuri vulcanice cum sunt cele din proximitate: Someșul Mare, Măgura . Al doilea sector al acestei arii aparține Munților Metaliferi, unde apar formațiuni flișoidalecretacice, dar și de vârstă Neozoică, rolul dominant revenind formațiunilor Jurasice calcaroase. Astfel, formațiunile flișului sunt străbătute de corpuri subvulcanice de tip ofiolitic, dar și de formațiuni eruptive de vârstă neozoică, având loc erupții vulcanice. A rezultat o arie complexă cu fundament cristalin, dar și cu formațiuni sedimentare Jurasic-cretacice, neozoice la care se adaugă unele: Zarandului. ofiolite Bamotite de vîrstă Cretacică Formațiuni ale vulcanitelor neogene care au dus la un adevărat mozaic de roci. Aceste

sectoare caracterizează Munții Metaliferi, o mică parte a Trascăului cât și o parte a Munților

31