__________________________________________________________
© Editura eParadigme
NIMIC
ECHILIBRU
DE DINCOLO
Dă-mi drumul!
Este un termen care a fost folosit în engleză și provine din franceza femme, „femeie”
și latina fatale, literalmente „decretată de soartă”.
Potrivit unei lex scripta vechi de ani, frumusețea singură este un dezavantaj afirmativ
pentru orice acuzație penală, chiar și crimă premeditată. O femeie seducătoare,
conștientă de privilegiul ei, este periculoasă pentru iubiții ei. Îi cunoaștem genul din
legende, Biblie, ficțiune, crimă adevărată și film. De patru sute de ani, am numit-o
„femme fatale”.
Foto: flashtattoos.ro
Acest secol a fost în special bine dotat cu adevărate femei fatale. De la mijlocul
secolului până în Primul Război Mondial, curtezanele notorii precum Cora Perl, La
Paiva, Lillie Langtry și Otero au fost evidente în societate.
A devenit la modă să fii ruinat de una dintre aceste femei. Într-adevăr, reputația lor
se baza pe numărul de îndrăgostiți pe care îi ruinaseră și pe vastele paturi pe care le
devoraseră.
Extravaganța a fost cel mai bun mijloc de auto-reclamă. Prima cerință a curtezanei
de succes a fost lipsa sentimentului natural. Cora Pearl a mărturisit că are „o groază
instinctivă a bărbaților” și s-a spus că era mai amabilă cu caii ei decât cu iubiții ei.
În arta și literatura din prima parte a secolului, cel mai adesea este victima bărbatul
și femeile. În The Romantic Agony , Mario Praz descrie bărbatul fatal ca omologul
anterior al femeii fatale. El poartă multe dintre aceleași trăsături care urmau să
caracterizeze mai târziu femme fatale. El este palid, impasibil, misterios, cu un zâmbet
nefericit și un magnetism periculos.
În literatura de specialitate, Byron a fost cel care a stabilit modelul. Eroul Byronic îi
distruge inevitabil pe cei pe care îi iubește, precum femeia fatală.
Eroinele literare preferate ale pictorilor au fost: Marguerite din Faustul lui Goethe
și Ofelia lui Shakespeare, ambele conduse de dragoste spre nebunie și moarte.
De la pictorii englezi din anii 1840 a venit un șuvoi de tablouri care s-au lăudat peste
nenorocirile gouverness-urilor, croitorilor și altor domnișoare virtuoase și impovărate.
Femme fatale a fost descoperită de poeți cu câțiva ani înainte ca ea să fie luată de
pictori. Keats, care a anticipat în atât de multe moduri tendințele ulterioare ale artei
din secolul al XIX-lea, a fost atras de temă încă din 1819 când a scris La Belle Dame
Sans Merci.
Dar această filă a exotismului a fost gândită mai amănunțit de Gustave Flaubert. În
romanul său Salammbo a prezentat una dintre cele mai convingătoare și influente
portrete ale unei femei fatale. Preoteasa Salammbo este îndepărtată, asemănătoare
idolilor, frigidă și abia umană. Sclavul Matho, care îndrăznește să o iubească, moare
într-o moarte deosebit de hidoasă.
Chiar mai influent decât Flaubert a fost exact contemporanul său, Charles
Baudelaire. Idealul feminin al lui Baudelaire a fost la fel de îndepărtat și crud. Poezia
sa exprimă o atitudine ambivalentă față de femei, compusă din respect, dorință,
dezgust, frică și dispreț. Era necesar ca Baudelaire să vadă obiectul dorinței sale ca
fiind rău și monstruos. În același timp, avea nevoie să-și așeze persoana iubită pe un
piedestal, să o trateze ca pe un idol, de neatins.
La mijlocul secolului al XIX-lea, femeile din clasele mijlocii și superioare – din care
provin aproape invariabil artiști bărbați – aveau puține ieșiri pentru energiile lor
creative.
Chiar și îndatoririle tradiționale ale gospodăriei erau excluse din ce în ce mai mult
de dragul aspectului elegant. Rochia la modă a făcut ca orice fel de activitate utilă de
natură practică să fie cu adevărat imposibilă.
Soția victoriană ideală era un fel de femeie-copil păstrată într-o stare de dependență
Dacă situația femeii căsătorite a fost proastă, cea a femeii necăsătorite a fost mult
mai rea și concurența pentru soții eligibili a fost disperată. Deși li s-a insuflat încă de
la o vârstă fragedă convingerea că căsătoria este scopul final, femeile nu puteau să se
angajeze decât în prinderea unui soț prin mijloace subtile și indirecte.
Printre cei care au fost în cele din urmă „prinși” trebuie să fi fost mulți bărbați care
s-au trezit înșelați cu un parazit fermecător și decorativ a cărui creștere nu o pregătise
pentru nicio funcție utilă în viață.
Maria Călinescu
1
Rondelul toamnei Sub streaşina timpului
Loreta Toader
1 Prin timp
E cerul prea albastru Nedându-mi niciodată șansa
Să pot trăi același anotimp
E cerul prea albastru
Doamne E cerul prea albastru Doamne
Și inima îmi e prea mică Și-n mine plâng mii de culori
Pentru-a putea cuprinde Nu știu pe care dintre ele
Toate aceste multe daruri, Să le aleg pictând visări
Și îmi este frică E cerul prea albastru Doamne!
Căci n-aș sti ce să fac cu ele
Și nici nu vreau să fac risipă… 2
Lumi paralele
E cerul prea albastru Doamne
Și sufletul îmi e timid Mă aflu suspendată,
De-atâtea gânduri nepătrunse Undeva între două lumi,
Ce rătăcesc hai-hui Cu dorul și durerea despărțirii,
4
Era…
Era o seară târzie de toamnă, în care frigul își făcea simțită prezența…o seară in care
ploaia parcă voia să înece toată tristețea sufletului meu; gândurile au pus stăpânire
peste timp iar eu am simțit că întreg universul se prăbușește ca o revărsare de flăcări și
fum, iluzii și deziluzii oarbe ce se împiedicau de fiecare obstacol întâlnit.
Închid ochii și pentru o clipă simt și vibrez în liniștea ce s-a așternut; o pace interioară
mi-a cuprins sufletul.
Se ridică zorii… freamătul și tumultul lumii revin la viață- privesc in gol, ascult și
visez; însă în gânduri mi-a rămas sculptată o întrebare :
De ce Doamne?!!!
Lacrima dragostei
5 Ce-a crezut
Îmi plouă cu tine Pentru-o secundă
Că nu ai uitat…
Îmi plouă cu tine Îmi plouă cu tine
În verde-argintat În mine , în noi
Cu sclipiri de jad Iubirea a rămas undeva
Îmi plouă cu teama Pe locul doi
De-a nu te pierde Într-un timp trecut
De-a nu te uita Incert străbătut
Îmi plouă-n strigăt Îmi plouă andante
Înecându-mă-n gânduri Ùn gând ce mă arde
În dureri și uitări Lacrimi de jad
Îmi plouă în suflet Verde, smarald
Pe geamul perfid Păstrez iubirea
Scrie iubirea În pocal argintat!
Într-un ton timid
Într-un ritm cadențat
Viorica Crecan
1 ascult,
Bate vântul Din horn, vântul le întărâtă mult.
Mihaela CD
”De fapt la mine versurile au venit singure… din durere si din iubire … eu n-am făcut
nimic deosebit… decât le-am scris…” Mihaela CD
Activitate literară:
Este fondatoarea revistei on line: ” Poezii pentru sufletul meu ” revistă de artă,
literatură şi cultură a românilor de pretutindeni. Pune bazele revistei în 30 octombrie
2018 în Montreal, Canada, ajutată fiind de soţul sau Johnny care este şi editorul
revistei. Aceasta colaborează cu nenumăraţi autori, artişti , pictori şi muzicieni, revista
Colaborarea cu compozitorul /artistul Dan Lucian Corb i-a adus nenumărate melodii
pe versurile sale care pot fi ascultate pe youtube pe canalul autor Mihaela CD. Iar
colaborarea cu soprana Corina Maria Zosim îi aduce o altă minunată melodie, un
vals:” Portativul inimii”, pe versurile sale fiind interpretată chiar de compozitoare şi
prezentată în diverse spectacole la Montreal.
Autoare a volumului ” Focul din Noi” poezii pentru suflet, volum care este împodobit
de minunate picturi ale artistului Mircea Rustiuc, publicat în aprilie 2020 la editura
Globart Universum din Montreal, Canada în colaborare cu editura Celestium din
România. În aprilie 2020 i se acordă din partea Word Lierature Academy şi Word
Poets Association, diploma şi trofeul pentru promovarea literaturii la nivel global.
În luna mai 2020 participă la antologia ”Cele zece porunci pe scara vieții” editura
Izvorul cuvântului din Romania și la antologia” Visul copilăriei” la editura Ecreator
din Romania. În luna iunie 2020 participă la antologia ”Columna Iubirilor
Eterne”editura Luc Val Ken, antologia ”Literatura Popoarelor” editura Liric Graph,
antologia ”Vis cu Nichita” editura Ro.cart și grupul cultural Apollon și publică în
revistele”Freamat” și ”Ecreator”.
În luna iulie 2020 participă la proiectul ” Dicționarul World Poets Association 2020”
și i se acordă din partea World Literature Academy, Diploma de Excelență. În luna
august 2020 participă la antologia ”Lirica hunedoreană ” editura Luc Val Ken și la
nr.10, martie, 2021
proiectul „Femeia, un nou anotimp în literatura contemporană” interviuri ,
coordonator Mariana Moga editura Rotipo. Tot în luna august 2020 participă la
proiectul ,,Olympiada mondială de poezie” al World Literature Academy unde i se
atribuie Diploma cu mențiunea ”Special guest of the Festival L’olympiade mondiale
de poesie”
În luna sept 2020 publică în antologia ”Recunoștința prieteniei ” editura Luc Val Ken,
iar în luna oct-nov în antologia Universum, editura Globart Universum -5 volume.
În luna dec 2020 publică cartea de aforisme, reflecţii şi enunţuri motivaţionale
bilingva romană-engleză ”Uneori elefanţii zboară”/”Sometimes elephants are flying,
editura Globart Universum 2020
Dec 2020-realizează proiectul de pictură digitală ”Be happy” /”Fii fericit” care conţine
10 picturi digitale.
Proiecte în curs:
Referințe critice:
VIOLETA BOBOCEA
LĂCRIMIOARA IVA
”I-au fost lăsate picături din darul ceresc încă din copilărie, dar adevărata revărsare s-a
produs în urma unei drame sufleteşti.Poezia i-a bătut în fereastra sufletului, i-a trezit
simţurile îmbrăcate în durere şi i-a pus pana măiastră în mână. Când se întâmplă acest
lucru, se deschid toate porţile zăvorâte până atunci şi ies la suprafaţă sensibilităţi,
trăiri, frumuseţe, lacrimi şi toate acestea îmbrăcate în cuvinte.”
AURELIA OANCA
‘Respectul şi sfinţenia cu care curge versul, singur, îţi impun să te înclini cu respect
pentru limba, pentru stăruinţa şi pentru giuvaierele primite de la el. Acolo unde
Dumnezeu a pus har cuvintele oamenilor sunt mici, incomparabile cu talentul poetei”
VIOLETA BUTNARIU
”Citind versurile frumoase ale autoarei, simți parte din trăirile sufletești pe care le-a
lăsat în fiecare vers, împletind cu multă dăruire de frumos, iubirea, dorul, supărarea,
neliniștea și dialogul cu Dumnezeu. Stări sufletești de o sensibilitate aparte în care ne
regăsim fiecare lecturând cu atenție versurile minunate ale autoarei!
TEODORA DUMITRU
SANDU CHIVA
‘Se observă din start performanța lucrărilor expuse, cât și șansa de a continua mai
departe cu noi apariții valoroase. Acel foc arzător a determinat curgerea ca și un fluviu
a versurilor, după cum și faptic se vede prin primul sau volum care a deschis toate
drumurile evoluării in acest sens. De acest autor nu ai cum să nu te îndrăgostești și să
nu-ti fie sete de a parcurge operele sale.”
TEODORA CHIRIC
1
Ți-s Eu
2
Navigând pe-a vieții unde
3
Durere încrustatā
4
Cu fiecare …
5
Brodând în zâmbet fericirea
Stela Cheregi
1
ÎNTUNERIC
2
FUNEBRU
3
CONTRATIMP
4
INTERZIS
1
…ÎN PALME…
3
SUNT, NU SUNT… TU ȘTII MAI
BINE…
Dacă vi se pare ciudat acest titlu de articol și ați hotărât totuși să îl citiți mai departe,
ei bine, am să vă dau câteva motiv întemeiate ale acestuia.
Tot mai mulți autori români se plâng că nu își pot vinde cărțile, ajung să fie demotivați
și cel mai des amână să mai scoată o carte nouă pentru că spun ei ”rămân cu ele pe
stoc”. Vă veți întreba desigur dacă acel autor scrie cartea pentru el însuși sau pentru
noi cititorii?
Și totuși… bucuria cea mai mare a unui scriitor vine atunci când reușește să își vadă
opera prinsă între coperțile unei carți, se bucură când o prezintă publicului cu ocazia
unei lansări sau a unui eveniment. Motivația sa și răsplata cea mai mare vine din
comentariile cititorilor care atunci când îi transmit mesaje îi umple inima de bucurie!
Până aici totul este minunat și toată lumea pare fericită! Dar… există și partea
monetară care deși nu este primordială pentru un scriitor, el nu creează neapărat ca să
Autorii români cu care am stat de vorbă ne spun că își vând cărțile doar necunoscuților
pentru că cei apropiați, rude și prieteni le primesc gratuit. Acest lucru este un alt
aspect care ar trebui luat în considerare. De ce dăm bani pe cartea unui necunoscut și
nu dăm bani pe cartea unui prieten? Suntem curioși să știm ce a scris, vrem să îi fim
aproape și de cele mai multe ori așteptăm să ne dea cartea gratuit fără a ne gândi că
noi am putea să îl motivăm cumpărând o carte! Acea sumă modică pe care o plătim
care nu o să ne sărăcească în nici un caz, pentru scriitor va fi o puternica motivație, un
gest de apreciere, de susținere și de respect. Da, de respect! Pentru că ne respectăm
cumpărându-ne cei mai buni pantofi, cea mai buna marcă de bere, cea mai bună
mașină, dar când vine vorba de cărți, alegem să citim ce găsim sau primim gratuit.
Ne întrebăm desigur dacă se mai poate vorbi atunci în ziua de azi de meseria de
scriitor (român) sau mai degrabă de o vocație, un hobby pe care îl fac scriitorii români
în timpul liber? Deseori scriitorii își publică în regie proprie cărțile, pentru că editurile
nu le oferă publicarea acestora din lipsă de fonduri și dacă o fac, comisionul încasat
din royalties este atât de mic încât nu își acoperă nici cheltuielile minime inițiale.
Ajungerea pe raftul unei librării este o altă poveste complicată la fel de întortocheată
dacă nu chiar imposibilă și atunci scriitorul rămâne cu cărțile sale, vânzând sporadic
câte unui necunoscut.
Și totuși ei continuă să scrie, continuă să lase adevărate comori literare pentru că arta
și cultura nu au preț, ele rămân mărturie peste timp generațiilor viitoare, devenind
nemuritoare! Suntem cu toții responsabili, autori și cititori să ne asigurăm că vom lăsa
în urma noastră ca moștenire, o cultură, o limbă, un alean și un imbold pentru cei ce
ne vor urma. Responsabilitatea nu aparține numai lor scriitorilor ci în aceeași măsură
și nouă, societății care alegem sau nu să îi citim, să îi promovăm, să îi susținem!
Va invit deci dragii mei să cumpărați cărți românești și să le oferiți în dar celor dragi
vouă. Susțineți scriitorii români preferați și dăruiți hrană pentru suflet celor dragi!
Mihaela CD
1
decor
2
selfie sub nuc
3
mărțișor
4
mâini parfumate
5
nisip
1
Ademeniți de trādare
3
Tinerețe, pasāre de dor 5
În alte vremuri
Aș fi vrut sā zbor mai mult
Prin lanul macilor purpurii În alte vremuri ne vom naște iar
Sā gust al tinereților tumult Și-om lua viața iar de la-nceput
Ani mulți pânā sā ajungā arāmii Ne-om dezvolta un nou dicționar
Și-om inventa ce cândva am știut
Dar nicicând n-or fi îndeajuns
Cāci stā scris în umanā ființā Din viscole de vise ne-om compune
De o tristețe ca sā fi pātruns Prin noi simțiri, agili vom înota
Când tinerețea ajunge neputințā Și roata va avea o nouā rațiune
Apoi misterul vieții-om deznoda
Aș fi vrut sā mā înfrupt din drag
Sā-mi degust timpul în lin zbor Atunci, în alte vremuri neopace
Sā mai poposesc pe al tāu prag Ne-om bucura de-un alb neprihānit
Tinerețe mândrā pasāre de dor Acolo fi-va numai dragoste și pace
Iar timpul ne va fi nemārginit.
4 Mihaela CD
Clipā de pācat!
de Maria Vaida
*
Deși n-au aripi, gândurile-mi zboară. Vrabia se miră.
*
Hornul casei- punct de reper pentru berze îndrăgostite.
*
Copacii ascund vrăbii în bluzele lor… frunzo-bufante.
*
Harakiri primăvăratic- flori de cais în burta fântânei.
*
Desprimoptimism- lăstari de gănd țâșnind din zăpadă.
*
Oile trec puntea. Un fluier mângâie. Luna intră-n ape.
*
Încoronare – cerul așează stele pe fruntea mieilor!
*
Aricii plâng țepi. Unul dintre țepi susține cerul, soarele…
*
Inima ia forma unei stânci. Pescăruși odihnindu-se.
*
Arta seducției- ochi de rouă tremurându-și genele!
Lăcrimioara Iva
de Mihail Janto
Lăcrimioara Iva
1
Ce-i de făcut cu tristețea? Cum nu sunt în mine:
Haț!
I-am cântat dorului și a adormit.
Îmi înșfacă
Le-am cântat copiilor mei
cel mai dolofan vis
și ai altora:
și dă cu el de pereții sufletului,
s-au oprit din plâns,
până îl omoară.
apoi… au adormit.
De aceea stau mai mult în mine
Ce-i de făcut cu tristețea?
și păzesc cu strășnicie fiecare vis.
Îi cânt și-i tot cânt
Bietele mele vise
și nici măcar nu ațipește.
sunt cam palide,
Mai face și pe șmechera!
însă măcar sunt vii!
Uneori închide ochii,
Câteodată invidiez
iar eu… în închiderea aceea
visele celorlalți.
de pleoape,
Doamne, cum sunt de rumene în obraji!
mă cred fericită!
3
2
Cobor în trecut
Invidie
Cobor în trecut
Hoțoman
ca într-o fântână,
și fără niciun pic de milă
pentru a-mi astâmpăra setea
este timpul!
nr.10, martie, 2021
cu amintiri dragi. gândul acesta
De multe ori nu are maniere alese,
nu vreau să mă întorc așa cum ar fi firesc
la suprafață, pentru un nobil.
însă zăresc luna, S-a așezat pe scaun
stelele, ochii tăi… și priveste lung afară, pe fereastră.
și mă întorc. Lângă scaunul lui, în picioare,
este o speranță însărcinată
4
și un regret cu tâmple cărunte…
Noduri
Hei, stimate domn,
Am făcut noduri te faci că plouă?!
la batistă. Deși ignorată,
Este un semn: simt că mi-am făcut datoria.
mă întomnesc. Am încercat să pun la punct
Bunica își înnoda banii un gând necioplit
în batistă,
8
eu îmi înnod
Reamintire
uitările.
Desenez
5
pe oglinda aburindă
Dilemă
momente trecute
Dulăul acela uriaș și-mi amintesc
se chinuia de mine.
să apuce umbra pe care osul Unde eram până acum?
o lăsa pe nisip. Era cât pe-aici
……….. să încărunțesc
„Aport! Aport!” fără mine.
Cu docilitate
9
timpul îmi așează ceva
Care înger o fi bunica?
la picioare.
Nu-mi dau seama Bunica m-a sfătuit:
dacă este fericirea „Niciodată să nu refuzi
sau umbra acesteia. pe cine-ți cere
găzduire,
6
poate fi un înger!”
Aripi de fluture
….
Mamă, Dintre oaspeți
cuvintele tale care-o fi bunica?
sunt aripi de fluture: -Bunico, te rog,
nu le pot mângâia! scoate măcar
o aripă
7
de sub cămașă!
Simț civic în tramvai
10
Deși poartă pălărie
Bufnița
– semn de distincție masculină,
nr.10, martie, 2021
Copacii au ochi de noapte, să le pună furcilor
simt cum vorbele îmi pășesc: pâș- pâș! dinți noi
printre gânduri rumene, coapte, printre știrbături!
care nu stau în jos cu ale lor capete, -Bunicule,
însă așteaptă tristețea să scapete. mi-e tare greu
Doar bufnița știe să-mi ierte să strâng fânul
cele câteva sentimente incerte. cu furca știrbă!
Când e vorba de simpatie sau antipatie, De bucurii
bufnița îmi poartă în cioc apă vie. ce să mai zic?
Așa că… pot rezista încă o noapte, Bunicul nu-mi răspunde.
printre sentimente incerte, O fi prea prins cu lucrul:
printre gânduri coapte…! precis pune dinți noi
soarelui!
11
Dentist de furci 12
Rogu-te Doamne, trimite-i înapoi!
Mă uit în colnă,
e plină Lovit de un junghi
de furci știrbe. bunicul stă pe un nor.
Se vede treaba Caii pasc slobozi.
că nu mai sunt Grâul se aurește.
mulți dentiști de furci: Bunica stă pe un alt nor,
aproape toți brodează stele.
sunt în cer. Cuptorul este rece.
Printre aceștia Aluatul iese din covată.
este și bunicul. -Rogu-te Doamne,
Doamne, cum mai știa trimite-i înapoi!
13
Mentolate
*
Stoluri de îngeri migrează spre pământ.Copaci fără frunze.
*
Opinci găurite. Prin găuri se prelinge o bunică.
*
Uneori lacrimile mi se preling până în dreptul inimii, amintindu-i acesteia să bată!
*
Pepene crăpat. Furnici în marș nupțial.Ochi pretutindeni.
*
Speriată fiind, umbra caută scăpare, însoțindu-mă!
*
Supraviețuiesc într-un interval impus de altcineva!
*
nr.10, martie, 2021
Scară proptită-n noi. Luna-i tot mai departe,raiul și mai și!
*
Ce bine că nimeni nu-mi poate vedea sufletul: mereu iese afară mănușo-înaripat doar la o aripă!
*
Ar fi timpul să-mi duc gândurile la potcovit! Doamne, câte răni au în talpă!
*
Arta seducției- ochi de rouă tremurându-și genele!
*
De sfaturile bătrânești iau aminte mai mult păsările. Priviți-
le cum ciugulesc nimicul din mine și pe deasupra îmi și cântă!
*
Încoronare – cerul așează stele pe fruntea mieilor!
*
În lacrima mea întinsă între două amurguri șchioapătă o mânză!
*
Mă pândesc din spatele oglinzii. Ce fac când nu-s de găsit?
*
Stârcii cenușii migrează spre sud. Bunicul bate nucii.
*
Viața-o batistă. Amintirile-s noduri legate strâns.
*
Lapte pus la prins. Lipăit de pisică. Geam uitat deschis.
*
Inima ia forma unei stânci. Pescăruși odihnindu-se.
*
Amintiri ascunse sub aripi de înger. Foșnet de bunica.
*
Viața- bucurii puține în burta unei balene.
14 invizibil și acesta.
Vanitate În cunoaşterea creştină,
cele patru corpuri sunt:
Modelarea caracterulului,
corp carnal, corp natural,
a personalității mele,
corp spiritual și corp divin.
trasarea conturului
Contururile nagâților
la cele patru corpuri
sunt trasate și fasonate
(precis sunt mai multe)
la perfecțiune
pe care mi le știu,
de aceeași mână invizibilă
se realizează cu măiestrie,
și cu același șablon invizibil.
de-o mână invizibilă,
De ce mă simt superioară
c-un șablon,
nr.10, martie, 2021
unui nagâț? Lătrat de câine.
De ce? Geamgiu la poartă.
Pe hornul casei ies scântei
15
din Scînteia* ,
Pânda
pe hornul sufletului
Sticla ferestrei ies amintiri.
este făcută țândări. O amintire
O vrabie șchiopătează.
șchiopătează. Pisica și timpul
Bunica pune pe foc stau la pândă.
fâșii de ziar, Vor înșfăca vrabia?
făcute cocoloș. Vor înșfăca amintirea?
*organul de presă al Partidului Comunist Român, până la căderea lui Nicolae Ceaușescu în decemb
rie 1989
16 ardei umplut.
În cer se strânge fânul! – Unchiule Marcu, unchiule Marcu,
nu te istovi atât de mult,
Îngerii au întors norii
ca și mâine
cu furca,
voi ajunge și eu
când pe-o parte,
acolo sus
când pe-o alta.
și îți voi da
Acum…sunt uscați.
o mână de ajutor!
Uite-l pe unchiul Marcu
cum îi strânge 17
într-o claie. Bibolițele i-au iertat pe țărani?
Pe bunicul nu-l văd,
Doamne, bun mai era
s-o fi dus după căruță.
laptele de biboliță!
N-o văd nici pe bunica,
Acum trebuie să-mi pun
o fi pregătind pentru prânz
pofta în cui:
nr.10, martie, 2021
țăranii au vândut nu și-au uitat originile,
bibolițele însă nu știu
pe o brâncă* de arginți! dacă i-au iertat pe țărani.
Dacă nu mă credeți, …..
mergeți până-n Germania. Fără bibolițe
Bibolițele de acolo de-a lungul satelor
mugesc ca și pe la Vârfuri, mugește doar vântul.
Pleșcuța și Joia Mare**,
Brâncă*= mână;
Vârfuri, Pleșcuța și Joia Mare**=localități în județul Arad.
18 de colectiv,
Colectivul mulți se fac că îșî amintesc…
Vacile încă tot mai dau lapte,
Nu mulți săteni
nu s-au șmecherit!
munceau la colectiv.
Cei care munceau, 19
fie munceau de se speteau, Valoarea ouălelor învelite în hârtie de ziar
fie se făceau că muncesc,
Bunica știa
depinde de împrejurări.
să le dea valoare
Vacile niciodată
ouălelor.
nu se făceau
Așa pur și simplu,
că dau lapte,
doar le învelea
ele săracele dădeau,
în hârtie de ziar.
nu pricepeau
Apoi, aștepta clipa
ce-s acelea împrejurări.
când trebuia
…..
să le ofere.
Mulți săteni îșî amintesc
Domnii de la oraș
nr.10, martie, 2021
nu știau în mijocul clipei.
cât de voloroase erau. Va fi punct de reper
Le acceptau pentru pești roșii.
fie mascându-și disprețul, Lebede mute
fie înțepând. încondeiază cerul
După modul în care îi erau acceptate ouăle, cu versuri.
bunica știa cât de închipuit* Din lemn de bambus
era acel domn. este fluierul timpului.
…….. Vântul ia aminte!
Lângă un palmier-cuier, Un cerb lopătar
ouăle așteaptă cuminți îngenunchează
o nouă electrocardiogramă. la tulpina unei sălcii,
cerându-i mâna.
Închipuit*=încrezut.
Poduri de lemn și piatră,
20 pagode, galerii în zig-zag,
Aripi retezate păuni, căpriori,
pruni în floare,
Se întomnase.
oglindiri de apă…
Gâștele
Un haos organizat
deveniseră neliniștite.
ce trebuie privit
Se urcau în locuri
din unghiuri diferite
mai ridicate
pentru a surprinde armonia
și de acolo
las doar simțurile
priveau spre cer
să-mi pășească.
bătând trist
Poduri de lemn și piatră,
din aripi.
pagode,galerii în zig-zag,
Bunica
păuni, căpriori,
văzându-le neliniștea
pruni în floare,
le-a retezat penele
oglindiri de apă…și
din aripi,
El, Măria Sa,Chioșcul
de la cotor.
Mă aștepta!?!
„Nu vreau să se piardă
Chioșcul înnobilează
spre miazăzî!”
grădina în armonia gândirii.
mă dumiri aceasta.
Mă recunosc și mă împac
Hmmm,
cu mine însămi.
cineva a retezat
În ochii unei libelule….
și aripile copilăriei!
strălucește luna.
Deși a sosit toamna,
Chioșcul surâde!
copilăria este încă aici,
nu s-a pierdut de mine. 22
A te plimba pe bulevard c-un radio în mână
21
Pictură naivă A te plimba pe bulevard
c-un radio în mână
Pietre sculptate de lacrimi.
era ceva șic.
Iau una și-o așez
A te plimba
nr.10, martie, 2021
c-un casetofon 24
ce să mai zic? Tandrețe
În acele timpuri
Cuvintele poetului-
nimănui nu i-ar fi trecut
clopoței de cristal
prin minte
la glezna
să ia în derâdere
unei balerine.
un asemenea modernism.
Mă și mir 25
cum de unii Dor
nu-și plimbau butelia.
Ploaia dă sens sunetului.
……
Între doi stropi de ploaie
Tocurile cui
este atâta tăcere
lasă amprente adânci
încât mi-e dor să ascult
în asfaltul fierbinte.
simfonia a 9-a
Mă plimb pe bulevard,
de Ludwig van Beethoven.
de mână cu o lacrimă.
Trecătorii mă ignoră. 26
Doamne, ce n-aș da să fiu pasăre!
23
Simplificare Amprentele de aripi
de pe cer
Unii oameni complică
sunt ale lui Goya
ceea ce este simplu.
sau ale lui Caravaggio?
Un geniu este furnica:
Vibrațiile pietrei
știe să simplifice complexul.
sunt ale lui Rodin
Nu m-aș mira dacă
sau ale lui Brâncuși?
o furnică
Prin ochii păsărilor
ar ști să aducă
lumea are un stol de dimensiuni.
două fracții
Păsările știu diferența
la același numitor comun.
până și visul de realitate,
Nu m-aș mira dacă
pe când eu
o furnică ar folosi algoritmi
stau pe o piatră,
pentru a simplifica
privesc cerul
calcularea numerelor mari.
și-mi dau seama
Nu a plouat de ceva vreme.
că nu sunt expertă
Furnica își vede cu modestie
în nimic.
de al său drum.
În ni-mic!
Doamne, ce n-aș da să fiu pasăre!
27
Cine își pune mintea cu o speranță bătrână?!
Hâtră din cale afară,
speranța aceea bătrână
sta pe o bancă și inspecta drumul.
Praful ridicat de o căruță
nr.10, martie, 2021
i-a fluturat fusta.
De multă vreme
căutase un motiv de ceartă!
”- Mănâncă-te norocul să te mănânce,
tu nu ai văzut cât sunt de dichisită?”
Vizitiul, om înțelept,
a ignorat-o și a condus
căruța timpului
mai departe.
Cine își pune mintea cu o speranță bătrână?!
28
Secundo-transformare
Astăzi pentru câteva secunde
am fost un fulg de nea.
Am ales să am formă de prismă
și am devenit un poliedru
mărginit de fețe plane,
dintre care două poligonale,
egale și paralele, formau baza,
iar celelalte,
în formă de paralelogram,
formau fețele laterale.
Nimeni nu a observat
transformarea mea ulterioară!
Nimeni!…
Mă numesc Gabriela Gârlonța, sunt din Sibiu și cred că poezia este o taină și mi-ar
trebui ca Briareu, o sută de brațe și cincizeci de capete… Prima poezie am scris-o la
pubertate- îmi amintesc doar un vers- fetița timidă ca florile.
Prima carte am publicat-o după mulți ani: Gabriela Gârlonța, Poezii în alb- negru/
Schwarzweissgedichte, editura Imago, Sibiu, 2oo2.
Eram la studii post universitare: Ateneo Pontificio” Regina Apostolorum” din Roma /
Italia – Master în Psicologia” și studenții din ateneele pontificale ne rugam de cinci ori
pe an cu Papa- atunci, Papa Ioan Paul II, azi Sfântul Ioan Paul II, Papă și cum am
primit „par avion”această carte, am avut inspirația să-i trimit papei un exemplar- să nu
uităm că Papa a fost un mare poet-poetul Carol Vojtyla. Papa a primit cartea cu
bucurie și mi-a trimis o scrisoare de mulțumire pentru acest cadou și m-a invitat la
Binecuvântare Apostolică în Aula Paul VI unde erau întâlnirile de rugăciune cu
Sfântul Părinte. Jurnalistul Sibian Adrian Popescu a consemnat acest lucru în Tribuna
Sibiului / Eveniment / 19 iunie / 2003:
Poeziile Gabrielei Gârlonța citite la Vatican. Cum este ușor de înțeles la Roma m-am
simțit binecuvântată de Dumnezeu, de îngeri de sfinți și de minunații profesori pe care
i-am avut și de la care am învățat cum să supraviețuiesc în dragoste căci, Dumnezeu
este dragoste( 1 Ioan 4,8).
Am aflat că Papei i-a plăcut poezia Declarație de dragoste: o, Doamne, cum mirosi a
înger/ și cum când plângi se face totul nea / și totuși , cum mă faci să sânger / că n-am
nimic asemenea poezia era scrisă la dedicație în italiană: o, Domine, che profumi
come un angelo/ e chi quando piangi, și fa tutto neve/ tuttavia mi fai piangere/ che non
sono come te.
undeva, cândva
am văzut un om/care smulgea stejarii seculari din rădăcină/ de ce faci ce faci/ să fac
loc la oameni aștept tramvaiul spre cimitir /
ceva așteaptă în mine/
să fie voluptatea sau orgoliul
( cartea este pe e-book)
A doua carte publicată este Gabriela Gârlonța, Persistența măștilor, Die Bestandigkeit
der Masken, Editura Universitatii „Lucian Blaga” din Sibiu, 2007.
Am ales prima poezie,Unui cititor/ Ești fericit/ și surâzi/ când observi/ că în cer/sunt
stele/ și strălucesc/ ești mulțumit /dacă soarele/încălzește blând/binevoitor/iarba
proaspătă/
de pe o pajiște înflorită /te bucuri/ de încântătoarea/ schimbare de anotimpuri/dar ce să
zici/ când in tinerete/întâlnești/ o minunată femeie/ care pentru totdeauna/ va ști să te
iubească
( cartea se poate citi pe e-book).
Cenaclul Maximist? Un loc unde întâlnesc poeți interesanți, liberi dar responsabili de
fantomele lor, un exercițiu continuu și necesar de poezie.
nr.10, martie, 2021
Lucrez la o carte nouă de poezie: Autoportret cu șase degete și sper să mă surprind pe
mine însămi în ipostaze vechi și noi și așa mai departe.
Cu prietenie,
Gabriela Gârlonța
1.
casa
am construit o casă
acasă
aici și aiurea
pe scara lui Iacob îmi urc sentimentele
sunt și rămân
fetița timidă ca florile
2.
unde ești,Doamne?
te caut în întâmplările vieții
cum e firesc, tu minți
eu născocesc
iartă- mă când greșesc
uite, merg pe valuri
pe lacul de aur
mici cercuri de apă
3.
o stradă-n spate
și o pasăre albă
gravidă de zăpadă
4.
salvador dali
mustață de ornament
ploaie decentă
5.
o pisicuță neagră
toarce fuga din serai
în cărbune alb
Adjectivul nearticulat nu are forme cauzale speciale decât pentru genitiv- dativul feminin
singular (se spune: unei colege amabile, faţă de nominativul: o colegă amabilă); adjectivul articulat
are forme speciale de genitiv- dativ la toate genurile şi la ambele numere, dar substantivul care-l
urmează nu are marcat cazul decât tot numai la feminin singular. Astfel singura categorie la care
acordul apare clar este genitivul- dativul singular feminin:
Deasupra mesei negre aşeză un frumos aranjament floral.
Chiar şi la genitiv- dativul singular feminin se găsesc însă numeroase exemple fără acord, în
care atributul păstrează aceiaşi formă la nominativ.
Acest lucru se întâmplă în special cu participiile, deoarece acestea pot fi considerate ca şi
verbe, echivalente cu predicatul unor propoziţii atributive, mai ales când sunt urmate de compliniri.
De pildă într-o construcţie ca:
Din locul unde fusese pădurea arsă de brad ieşea şi acum fum.
Putem înţelege atributul „arsă” ca predicate ale unor propoziţii atributive (care a fost arsă).
De aceea găsim atributul pus greşit la nominativ:
„Filosofia meschină a unei realităţi redusă la aspectele ei mărunte.”
(Gramatica Academiei, II, p.144)
argumentul dat de unii vorbitori care fac acest dezacord este evitarea confuziei cu pluralul („reduse”
ar fi luat drept un nominativ plural); această confuzie este însă mult mai puţin gravă (substantivul
precedent având destul de clară marca singularului) decât concluzia cu nominativul singular. În
exemplul de mai sus atributul „redusă” s-ar putea interpreta ca determinând substantivul „filosofia”,
ceea ce nu este just din punct de vedere semantic.
Gramatica Academiei oferă exemple în care lipsa acordului este totuşi tolerată:
Situaţia familiei burgheze, stăpânită de prejudecăţi, era mult diferită de familia
contemporană.
Gramatica Academiei justifică acest dezacord prin izolarea adjectivului „stăpânită” de
substantivul „familiei”, ceea ce face ca legătura dintre ele să fie mai slabă.
Părerea mea este că nici un dezacord nu este tolerabil. Dacă am accepta părerea anterioară, ar
Cioran, la fel ca şi alţi sceptici a fost unul dintre cei care a cutezat să-şi aşeze
travaliul filozofic atât în termenii sensului de sănătate cât şi în cel de boală.
Nu cred că a existat cineva care, citindu-i opera, să nu se întrebe: Sunt
afirmaţiile lui Cioran adevărate fundamentări ale omului pornit în marea aventură a
cunoaşterii? Există vreo undă de optimism în toată opera eseistului?
Cu încăpăţânarea lui de a nega şi obsesia pentru exprimarea scrisă, Cioran
apare în scrierile sale la fel ca bolnavul măcinat de cunoaşterea bolii care îl face să
sufere. Spiritul contradictoriu care îl determină să scrie este acelaşi care îl doare, care
îl paralizează în nehotărâre, care îl împinge la îndoială, o îndoială ce pare că
infectează totul. In acest balans al incertitudinii, Cioran incapabil de creadinţă-pare a
găsi refugiul în experienţa extatică: "Indoiala-afirmă filozoful în Amurgul gândurilor
-este fie paralizie, fie trambulină"
Fie că vorbeşte de rostul echivoc al religiei invitând inacceptabil la renunţarea
la sine, fie că mustră în fraze grele destinul nostru slugarnic, el - în inconfundabilul
său stil laconic fragmentar- se confesează. Pe linia aceasta a confesiunii trebuie
căutată şi cearta lui cu Divinitatea. S-a făcut de multe ori greşeala de a-1 considera pe
eseist un ateu. Majoritatea prietenilor, rudelor şi cunoştinţelor l-au părăsit sau l-au
îndepărtat după apariţia cărţii „Lacrimi şi Sfinţi". Într-o scrisoare adresată fratelui său
încearcă să ne dea un indiciu: „... spune-le că asta e singura carte de mistică din
Europa".
Bunul său prieten, Petre Ţuţea îşi exprima convingerea că „la Cioran cearta cu
Divinitatea nu este ateims, este doar o nelinişte metafizică pe care se recunoaşte
orice intelectual adevărat numai că nu are forma explozivă a sincerităţii sale.”
Intelectualul Cioran se zbate întodeauna în zona problemelor, a întrebărilor
chinuitoare, a finalităţii logice. Încercând să găsească perfecţiunea în urma acţiunii
sale de gândire, el se afundă din ce în ce mai mult într-o zonă a neputinţei umane:
„Ateiştii şi credincioşii sunt nişte proşti cumsecade, care s-au aranjat practic în
treburile ultime. Inferioritatea unei conştiinţe metafizice se măsoară după
intrebarea: există sau nu există Dumnezeu? Acel ce crede că aceasta este întrebarea
este un inconştient ridicol. Dacă există Dumnezeu sau nu? Ce contează acest lucru!
Doar ştim că el există mai mult când nu avem nici un motiv să-1 recunoaştem şi că
unei nelinişti pure îi este indiferent că undeva se află un Dumnezeu oarecare."
nr.10, martie, 2021
Ultima frază închide în ea toate încercările eseistului de a se apropia de Divinitate.
Mereu în căutare de răspunsuri, chinuit în liniştea tăcută a nopţii, Cioran are nevoie
de certitudini. Încearcă să se amăgească: „Doar ştim că el există mai mult când nu
avem nici un motiv să-1 recunoaştem...". Şi atunci de ce atâtea căutări?
Ca orice om el doreşte o finalitate vrea să afle „sensul" fără a vrea să recunoască că
acel sens este până la urmă Dumnezeu. Se zbate perpetuu între argumente pro şi
contra Divinităţii, acestea neducând decât la o atitudine nihilistă: "Nu interesează
dacă există sau nu există Dumnezeu, ci numai dacă rezistă avântului şi singurătăţii
noastre. Fiind o funcţie a deznădejdii, El ar continua să existe pentru cei atinşi de
acest rău incurabil, chiar când am avea probe precise pentru inexistenţa Lui. Şi, la
drept vorbind, orice lucru serveşte ca argument pro şi contra lui. Căci tot ce este
dezminte şi confirmă Divinitatea. In această clipă blestemul şi rugăciunea sunt egal
îndreptăţite. De pot fi făcute deodată-cu o mână ameninţând şi cu alta însemnând o
cruce-, te-ai apropiat până la identitate de Echivocul suprem şi pari a fi Dumnezeu
decâte ori nu şti dacă există sau nu."
Negativismul cioranian este dus până la extreme indiferent ce temă ar aborda.
„Fiinţă a deznădejdii", Divinitatea refuză să-i ofere certitudinea de care are atâta
nevoie sufletul său chinuit de nelinişti. Dacă Dumnezeu este binele absolut, de ce ar
mai exista blestemul?
În om coexistă binele şi răul, iar eseistul este conştient de natura duală a muritorilor
de rând şi de aceea îşi imaginează creaţia Divinităţii „cu o mână ameninţând şi cu
alta însemnând o cruce" Cioran priveşte dispreţuitor pe cel ce crede în Cel de Sus şi
merge atât de departe încât îi cataloghează iubirea, credinţa sa ca o nebunie
bolnăvicioasă: „Când crezi în Dumnezeu eşti nebun fără să înnebuneşti. Este tot aşa
precum poţi fi bolnav fară să ai vreo boală."
Eseistul, locuit de un scepticism incurabil, atribuie Divinităţii toate căutările lui fără
răspuns, toate încercările lui eşuate: „Destinul lui Dumnezeu este să se sfârşească ca
neînţeles, ca şi al creaturii de altfel."
Singura formă prin care eseistul s-ar putea situa mai aproape de Divinitate ar fi fost
misterul, dogma; dogma, fiind aşa cum spunea Octavian Paler, un mister relevat.
Însă,
reacţia lui Cioran în faţa misterului nu este alta decât perplexitatea, sau, dacă vreţi, o
formă prin care acesta fuge de responsabilitatea sa umană sau de responsabilitate, în
general.
Lumea după părerea sa este vidată de Divin; omul pare a fi opera ratată a
Demiurgului. Scepticul nu are acces la revelarea Divinităţii şi această imposibilitate a
identificării îi anulează efortul de a mai crede: "Nu pot crede, nici nu doresc să cred:
credinţă formă de delir, pentru că nu am nicio chemare...
nr.10, martie, 2021
Mă dedic plăcerii de a fi dezamăgit: aceasta este esenţa însăşi a secolului; mai
presus de îndoială nu pun decăt argumentul pe care ni-1 oferă ea... Şi răspund
tuturor acestor călugări rumeniţi sau gălbejiţi: degeba insistaţi. Şi eu am privit spre
cer dar nu am văzut nimic. Renunţaţi să mă convingeţi. Niciodată nu l-am găsit pe
Dumnezeu în inima mea şi chiar dacă l-aş găsi nu v-aş putea urma pe calea sau
schimonoselile voastre, şi încă mai puţin în acele balete care sunt liturghiile şi toate
slujbele voastre." 7
Omul întrebător, zbătându-se între axiome şi ipoteze care nu au niciun punct de
sprijin prin prisma finalităţii lor, nu găseşte liniştea sufletească deoarece, cu fiecare
nouă explicaţie pe care o dă, se nasc zeci de alte întrebări. Singura finalitate ar fi
Absolutul Divin deoarece aşa cum spunea Hamilton „absolutul este necondiţionatul
limitat" în timp ce omul se chinuie să supravieţuiască într-o lume infinită (ca spaţiu,
ca timp, ca rezolvări), care nu este altceva decât „necondiţionatul nelimitat"
Cioran refuză orice ajutor fiind convins că dacă el însuşi nu a dobândit nicio
certitudine, nici măcar misionarii Domnului nu mai pot face nimic. „Degeaba
insistaţi... Renunţaţi să mă convingeţi". Poate că problema cea mai mare a lui Cioran
a fost aceea de a nu fi încercat niciodată să trăiască doar cu inima, el împotmolindu-
se mereu în sistemul său de gândire: "niciodată nu l-am găsit pe Dumnezeu în inima
mea".
Filosoful nu ar fi putut să-şi exprime gândurile şi neliniştile sale fără să fi presărat
în textul său figura de stil ce închistează în ea multitudinea de sensuri şi frământări,
căci metafora la Cioran capătă o forţă debordantă.
Nonvaloarea „liturghiilor şi slujbelor" este dată de asocierea lor cu termenul balete.
Câteva rânduri mai încolo eseistul introduce cu ajutorul metaforei poate una dintre
cele mai sugestive fraze care indică fuga lui de responsabilitate, frica de a nu fi
investit într-o funcţie de care ar depinde soarta Universului: „Crutati-mă de un
surplus de efort; oricum mi-s umerii prea obosiţi ca să sprijin cerul..." Gândirea sa
nu argumentează, nu demonstrează idei cu mijloace teoretice, ci este o nesfârşită
confesiune, o mărturie a conştiiţei. Ea exprimă stările variate ale sensibilităţii
autorului, suferinţele, şocurile şi eşecurile sale transfigurate în idei, anxietăţile, fricile
şi dilemele sale existenţiale.
De câte ori în orele târzii ale nopţii Cioran nu a ridicat ochii spre Dumnezeu pentru
a găsi răspunsul care să-i călăuzească drumul? „Când eşti atent la Dumnezeu ti se
pare că totdeauna te-ai gândit la el, că nu mai există nimic...” Scepticismul cioranian
nu îi îngăduie acestuia să vadă în Dumnezeu decât „întâiul freamăt de singurătate...,
un bun conducător de mâhniri şi deznădejdi": „nu crede nimeni în Dumnezeu decât
pentru a evita monologul chinuitor al singurătăţii. Ne-am putea adresa altcuiva? In
El, măcar ne plăsmuim rătăcirile şi ne vindecăm asfel mintea şi inima."
nr.10, martie, 2021
Cioran îl caută pe Dumnezeu în dialogurile sale, numai că nu îl găseşte într-o forma
religios-creştină. Nu îl găseşte nici măcar încadrat într-un sistem de valori care să îi
dea sens. Şi atunci unde să fi greşit marele eseist? De Dumnezeu nu te poţi apropia
logic, ci doar afectiv. Logica este o trăsătură umană imperfectă ca şi creatura în
mijlocul căreia sălăşluieşte. De aceea, de câte ori Cioran simte nevoia de Dumnezeu
logica, gândirea sa blasfemiatoare, îl fac pe acesta să se depărteze la fel de repede
precum s-a apropiat: „Forţa asta absurdă, care te face să îl strângi pe Dumnezeu la
piept ca pe o fiinţă scumpă în agonie, să-i ceri înnebunit o ultimă dovadă de
dragoste, să-1 turteşti din patimă nemîngâiată şi să rămâi cu cadavrul lui în braţe...
Şi apoi să fugi, să fugi de teamă..."
Deşi stilul lui Cioran este rece, distant, metaforele ce se întâlnesc la tot pasul în
textele sale dau o coloratură aparte, o notă distinctivă. Într-una din rătăcirile sale
inima lui Isus este văzută drept „perna creştinilor", un argument destul de şocant
pentru nihilismul celui locuit de un scepticism atroce. Iluzia nu durează însă mult,
căci brusc rătăcirea aceasta „dulce" ia sfârşit: „Dar îndoielile nu mă pot duce mai
departe de umbra inimii Lui. Singurul meu adăpost sunt umbrele cereşti."
Gândul la Divinitate i-a produs filosofului nelinişti metafizice puternice care au dus
la insomnii, la nenumărate nopţi de căutări. Devii atât de îndepărtat de tot ceea ce
înseamnă existenţă, viaţă încât „tot ce nu îşi mai are linişte în spaţiu se repede spre
tine să geamă şi să moară. Miasme se înalţă spre tării, din inimi în care putrezesc şi
stâncile." Miasmele rezultă din degradarea spirituală a sufletului, a inimii în care
putrezesc şi stâncile, cele mai puternice convingeri, urmele de afecţiune, adică tot ce
are valoare şi forţă. Cearta lui Cioran cu Absolutul Divin sălăşluieşte în interiorul
fiinţei sale, zguduind-o. El suportă soarta hărăzită amânând o revoltă, de altminteri
inutilă dacă acceptăm premisele cioraniene.
Fiindu-i refuzat saltul în credinţă eseistul răscumpără această ambivalenţă prin
intensitatea trăirilor, prin voiajul „dincolo de sine" recunoscând naufragiile îndoielii
suverane şi alungând spectrul ruinei. Astfel, reflexiile lui Cioran pun în lumină
multitudinea stărilor unui spirit răvăşit de întrebări chinuitoare, impregnat de tristeţe
şi melancolie, suferinţă şi dezrădăcinare, solitudine şi renunţare la sine.
Bibliografie
CONTACT
• Telefon: 0728353441.
• Web: http://cutezator.ro/
• E-mail: cutezator2014@yahoo.com
_________________________________________________________________________________________________
COLABORARE
Aşteptăm colaboratori serioşi. Textele tehnoredactate*, în Microsoft Word, Office XP, şi semnate pot fi
trimise pe adresa de e-mail a revistei: magazincritic@yahoo.com, până la data de 20 a fiecărei luni.
Tehnoredactarea se va face cu font Times New Roman, corp 10-12, pagină format A5, folosindu-se diacritice.
Responsabilitatea textelor publicate aparţine în exclusivitate autorilor. O echipă redacţională va selecta
articolele în vederea publicării acestora. Atenţie la plagiat! (*Reguli minime de tehnoredactare: Înainte de
punct, virgulă, punct şi virgulă, două puncte, trei puncte, semnul exclamării, semnul întrebării, nu se pune
spaţiu. Spaţiul se va pune după aceste semne de punctuaţie, precum şi înainte de deschiderea unei paranteze.)
_________________________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________________________
EDITAREA
_________________________________________________________________________________________________
TIPARUL