ELENA SILVESTRU TENDINŢE ACTUALE ÎN LIMBA ROMÂNĂ

© Editura Fundaţiei România de Mâine, 2008 Editură acreditată de Ministerul Educaţiei şi Cercetării prin Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României Bucureşti: Editura Fundaţiei România de Mâine, 2008 ISBN

Reproducerea integrală sau fragmentară, prin orice formă şi prin orice mijloace tehnice, este strict interzisă şi se pedepseşte conform legii.

Răspunderea pentru conţinutul şi originalitatea textului revine exclusiv autorului/autorilor.

Redactor: Tehnoredactor: Marian BOLINTIŞ Coperta: Cornelia PRODAN Bun de tipar: ……..; Coli tipar: …… Format: 16/61×86 Editura Fundaţiei România de Mâine Bulevardul Timişoara, Nr. 58, Bucureşti, Sector 6, Tel./Fax.: 021 / 444.20.91; www.spiruharet.ro e-mail: contact@edituraromaniademaine.ro

UNIVERSITATEA SPIRU HARET

ELENA SILVESTRU

TENDINŢE ACTUALE ÎN LIMBA ROMÂNĂ

Editura Fundaţiei România de Mâine Bucureşti, 2008

Tendinţe actuale manifestate în lexicul românesc ……… Dinamica internă a lexicului românesc actual …………….... Tendinţe actuale reflectate în gramatică ………………… Substantivul ………………………………………………… Adjectivul …………………………………………………. Aspecte ale influenţei engleze asupra vocabularului românesc actual …………………………………………………. Interjecţia …………………………………………………… II...CUPRINS Cuvânt-înainte ………………………………………………… Introducere ……………………………………………………. Adverbul …………………………………………………….. Numeralul …………………………………………………. Prepoziţia …………………………………………………… Conjuncţia ………………………………………………….. Mutaţii semantice în limba română actuală ………………. Verbul ………………………………………………………. Pronumele ………………………………………………….. I. Bibliografie selectivă ………………………………………… 5 .

6 .

generatoare de confuzii şi ezitări. Situându-se pe poziţia limbii literare. Punctul de vedere normativ este implicit. Observarea folosirii limbii actuale scoate în evidenţă anumite preferinţe care-i configurează specificul. pentru a oferi o imagine de ansamblu asupra limbii actuale. cu interpretări controversate. direcţii de evoluţie caracteristice momentului lingvistic actual. Faptele de limbă sunt raportate în permanenţă atât la norma lingvistică. ţinând cont de numărul mare de cuvinte noi şi foarte noi din vocabularul românesc al ultimelor decenii. dar şi ale cercetătorului. iar situarea în sistem a faptelor lingvistice sugerează anumite direcţii de dezvoltare. Partea a doua se referă la lexicul limbii române actuale şi încearcă să scoată în evidenţă principalele aspecte şi tendinţe ale acestuia.CUVÂNT-ÎNAINTE Volumul de faţă este consacrat limbii române actuale şi încearcă să surprindă direcţia în care evoluează limba română şi unele dintre caracteristicile şi manifestările fazei actuale a acesteia. Prima parte a lucrării abordează probleme de limbă. de a fi în ritm cu această rapidă şi diversificată evoluţie. iar variaţia şi schimbarea constituie o componentă permanentă. 7 . fază a cărei dinamică este spectaculoasă şi extrem de rapidă. insistând pe aspecte mai puţin cunoscute. precum şi a dificultăţilor reale ale vorbitorului. tendinţe. de modul cum acestea s-au format şi de direcţiile în care evoluează. dar şi la uzul şi simţul lingvistic al vorbitorului obişnuit. semnalând fapte. lucrarea insistă asupra tendinţelor care se manifestă astăzi în limba română. a problemelor diverse pe care aceasta le pune. încercând o îmbinare a aspectului diacronic cu cel sincronic normativ.

Lucrarea are modele de o incontestabilă valoare în lucrări semnate de Al. Gabriela Pană Dindelegan. Graur. de contactele cu alte limbi şi cu alte culturi. 8 . Acest sector al limbii este supus în permanenţă unor modificări foarte rapide. etapă la care toţi suntem martori şi subiecţi-vorbitori în acelaşi timp. Grigore Brâncuş. de progresul ştiinţific şi tehnic. A cunoaşte fenomenele care se petrec în lexicul românesc actual înseamnă. de fapt. a înţelege configuraţia şi evoluţia unui aspect deosebit de important al limbii române.Sunt examinate unele dintre cele mai productive procedee interne de îmbogăţire a vocabularului şi preferinţa pentru anumiţi formanţi. Mioara Avram. comportamentul lor. Adriana Stoichiţoiu-Ichim etc. dar se analizează şi împrumuturile recente. inovaţiile lexicale. determinate de evoluţia generală a lumii în care trăim. Valeria Guţu Romalo. mutaţiile semantice ale cuvintelor. de ameliorarea comunicării sociale şi interpersonale şi de cunoaşterea problemelor limbii române în etapa actuală a istoriei sale. Theodor Hristea. Cartea se adresează tuturor celor preocupaţi de îmbunătăţirea propriei competenţe lingvistice. uneori surprinzătoare. cu precădere anglicismele.

aşa cum se mai afirmă. ajungându-se cu timpul la schimbarea raportului dintre corect şi incorect. normele limbii literare. cu caracter normativ (gramatici. mass-media în general. fiind în acelaşi timp cel mai important instrument de comunicare între oameni şi totodată principalul mijloc de realizare. „ipostaza cea mai îngrijită a limbii întregului popor”. chintesenţa limbii naţionale unice. artă. de răspândire şi de conservare a valorilor cultural-ştiinţifice. privită în funcţionalitatea sa. ortoepice. Din perspectivă istorică. întrucât aceasta evoluează lent. limba reprezintă un fenomen extrem de complex care presupune un ansamblu de reguli şi de norme ortografice. prin structura sa internă. Odată stabilite. Prin modul de funcţionare sau prin felul în care se realizează comunicarea. dicţionare. Este necesară revizuirea periodică a normelor limbii literare. indiferent de sferele cărora acestea le aparţin: ştiinţă. morfologice. apărând astfel unitatea şi prestigiul limbii literare. sintactice şi lexicale. Limba literară nu înseamnă numai limba operelor artistice sau literare. aflat într-un permanent proces de prefacere. Normele sunt consemnate în lucrări speciale.INTRODUCERE În sistemul lingvistic al unei ţări un rol deosebit de important îl are limba literară. 9 . variantelor dialectale. îndreptare ortografice şi ortoepice). care se opune vorbirii familiare şi graiurilor. literar şi neliterar. care au rolul de a le populariza şi de a ne indica regulile şi faptele admise de limba literară. susceptibil de evoluţie şi schimbare. ele trebuie respectate de către toţi cei care vorbesc şi scriu. dar continuu. dar. ci este „veşmântul” tuturor producţiilor culturale omeneşti. de restructurare. uneori. în virtutea unei tradiţii. politică. literatură. aceasta se dovedeşte a fi un fenomen dinamic. limba apare ca un element de stabilitate în viaţa unui popor. chiar dacă sunt discutabile în unele amănunte.

colind / colindă. în variaţie liberă: bulgăr / bulgăre. lexicul este sectorul în care se produc cele mai rapide schimbări. votcă / vodcă. corvadă / corvoadă. Limitele dintre zonele stabile şi instabile sunt într-o permanentă schimbare şi se deplasează continuu. generalizarea unor noi fapte de limbă. Pentru a putea vorbi de schimbări lingvistice. asociate unei forme unice de nominativ soră. coarde / corzi. râpe / râpi. Tot instabilitate este şi utilizarea unor forme paralele la singular sau la plural. Deşi sunt prezente în fonetică. tumoare / tumoră. chipie / chipiuri. Asta 10 . ele se produc sistematic. urmând nişte legi sau reguli fonetice condiţionate sau necondiţionate. Schimbările nu se produc anarhic. nivele / niveluri. este necesar să se observe şi să se analizeze răspândirea sau adoptarea.În structura unei limbi există întotdeauna zone stabile şi instabile. de ceea ce are şanse să se impună. dar neîntreruptă schimbare. cartilaj / cartilagiu. morfologie şi sintaxă. vremuri / vremi etc. a două forme de genitiv surorii/sorei. adică implică. o serie de adoptări succesive. tunele / tuneluri. tobogan / topogan. căpşuni / căpşune. în limba actuală. corijenţă / corigenţă. ceremoniale / ceremonialuri. rezolvarea instabilităţii presupune perioade îndelungate şi se face în ritmuri diferite. în mod necesar. chiar dacă de multe ori nu le putem lămuri în totalitate. încercând să discearnă ceea ce este accidental. cearşaf / cearceaf. efemer. de sistem. Specialiştii înregistrează şi analizează constant aceste schimbări de amănunt. caracterizate prin coexistenţa mai multor elemente care asigură satisfacerea aceleiaşi funcţii. să se amplifice şi chiar să antreneze modificări mai mari. amalgame / amalgamuri. Zonele de instabilitate sunt cele care anunţă schimbările în limbă. iar limba realizează o imperceptibilă. „Schimbarea lingvistică (schimbarea în limbă) reprezintă difuzarea sau generalizarea unei inovaţii. reprezintă un asemenea punct instabil. coperţi / coperte. de exemplu prezenţa.

anticamera. prin introducerea metodei comparativ-istorice în cercetarea lingvistică. Gl. inovaţia lingvistică devine o categorie istorică. dar nu se poate pune semnul egalităţii între greşeală şi schimbare în limbă. şi până la părerea exprimată de Joseph Vendryes că „o limbă moartă se recunoaşe după faptul că nu mai putem face greşeli în ea”. în sensul că numai compararea diferitelor stadii în evoluţia limbii o mai poate pune în evidenţă. orice schimbare este la origine o adoptare” (Eugen Coşeriu.înseamnă că.170). pentru că nu orice greşeală se impune. Greşeala. Odată generalizată. Despre „greşeli” şi rolul lor în evoluţia limbii Iorgu Iordan remarca următoarele: „Ceea ce considerăm noi astăzi drept greşeală poate deveni mâine formă corectă. iar dintr-o mulţime de greşeli nu se conservă şi nu se extind decât foarte puţine. Unele inovaţii sunt la origine abateri de la ceea ce există în limbă la un moment dat. din foste greşeli de limbă” (Heinrich Morf). p. analogia. 11 . pricomigdală. diacronie şi istorie. în ultimă analiză.). este susceptibilă cândva de încălcări ale acestor reguli. modificările din limbă au fost rezultatul generalizării unor greşeli (v.70). O gramatică a „greşelilor”. deşi noţiunea în sine este foarte controversată. Evoluţia limbilor şi rolul greşelii în acest proces au fost recunoscute târziu. «greşelile» actuale pregătesc. Dintre sursele generatoare de greşeli de limbă am putea aminti. În foarte multe cazuri înnoirile lingvistice. evoluţie lingvistică. pioneză. galanton. muşchetar etc. Limba română actuală. într-o anumită măsură. abaterea de la normă pot să reprezinte unul dintre principalii factori ai dezvoltării limbii. în afară de necunoaşterea sau cunoaşterea insuficientă a normelor şi a regulilor unei limbi. limba viitoare” (Iorgu Iordan. mesadă. O asemenea identificare ar fi greşită. Orice limbă implicând un sistem de reguli. Sincronie. p. de fapt. comoditatea vorbitorilor (legea minimului efort sau „lenea pozitivă” cf. iar opiniile specialiştilor în această problemă sunt diametral opuse: de la afirmaţia că „întregul edificiu lingvistic se compune.

picta. Comoditatea (legea minimului efort) reprezintă un factor intern de abatere şi deci de modificare lingvistică care se manifestă foarte activ mai ales în fonetică şi în vocabular. În ce priveşte lexicul. folosită în domeniul artelor plastice. De exemplu. regiza etc. sub forma acomodării. care cere diferenţierea singularului de plural. prin analogie cu unele modele din limbă. capătă o formă nouă. busuioc. Sinteze de limba română. Substantivul metoh. lipsea doar forma verbală.Gruiţă). In fonetică. în conformitate cu modelele preexistente. şoma. Limba română folosea. prin analogie cu multe cuvinte din limba română terminate în -oc (noroc. cojoc). împrumutat din limba greacă.16). s-a răspândit în vorbirea curentă. cât şi asupra lexicului unei limbi.. teribilismul juvenil. care este cea mai frecventă. Tot prin analogie au fost asimilate în limba română unele cuvinte străine. s-a transformat. până pe la sfârşitul secolului al XIX-lea. în metoc sau în mitoc. Astfel. substantivul copaci. De exemplu. întâlnim şi acomodarea sonorităţii. de normalizare şi de eliminare a excepţiilor. Cuvintele pictor şi pictură erau împrumutate din latină. Astfel. În gramatică realizează tendinţa de simplificare şi de regularizare a sistemului. snobismul şi preţiozitatea lingvistică. sculptură. integrându-se sistemului limbii. De exemplu. Analogia acţionează foarte puternic atât în gramatică. a apărut în română verbul a picta. cuvinte sau sensuri. pictură. asimilării etc. aceasta a fost folosită ca model pentru seria pictor. La fel se explică şi alte verbe: şofa. după modelul mac-maci. prin derivare regresivă de la substantive a apărut un verb. cu o formă unică pentru ambele numere. de singular copac. sculpta. care stă la baza derivatului mitocan (Theodor Hristea. Când seria de cuvinte sculptor. verbul a zugrăvi cu sensul „a picta”. hipercorectitudinea. analogia constă în realizarea unor aspecte noi. p. pe lângă acomodarea locului de articulare. consoana surdă 12 . mai ales în morfologie.

cum ar fi: gagiu. Astfel. telefon celular / mobil avem: anticipate. piersică. sugativă. flagrant delict. de sonante sau de vocale şi devine dez-. de o sintaxă a oralităţii. legea minimului efort ţine. nasol.se sonorizează înainte de consoanele sonore. viscos/ viscozitate. astăzi procedeul de scurtare a denominaţiei a devenit foarte productiv.şi răs. În vocabular se manifestă cel mai clar sub formă de elipsă. pătlăgelele vinete devin simplu roşii. prin acelaşi proces. economie de termeni. dezbate. dezminţi. O altă cauză a abaterilor lingvistice. recurgând la argotisme şi la elemente lingvistice prea familiare. la ficatum. ghete de bascheţi. flagrant. pătlăgelele roşii. din dorinţa de a se evidenţia. Există în limbă perechi de cuvinte cum ar fi: curios / curiozitate. profa. recurg la cuvinte neologice. prin asimilarea consoanei finale a prefixului la consoana iniţială a temei: dezdoi. care a dat rom. Teribilismul juvenil poate deveni sursa unor abateri lingvistice îndeosebi în cazul tinerilor dornici de a atrage atenţia asupra lor. celular / mobil. prin 13 . ocolind atent tot ceea ce pare simplu sau demodat. ca efect al tendinţei spre concizie. vinete. hârtia sugativă devine. dezarma. baschet-bascheţi. respectiv răz-. obţinute prin derivare mai ales cu ajutorul sufixului abstract -itate. tenis-tenişi. mişto. Sunt căutate de multe ori cuvinte cu un corp fonetic mai dezvoltat. prin omiterea substantivului şi substantivarea adjectivului. malum persicum a dat rom. când vorbitorii latinei populare au redus pe jecur ficatum. în locul sintagmelor: alegeri anticipate. ficat. Pornind de la modele vechi. de a ieşi din anonimat sau pur şi simplu de a se amuza. de licenţele exprimării libere. serios / seriozitate. dezonora. în bună parte. pantofi de tenis. Raportată la exigenţele limbii literare.s din des. acolo unde riscul confuziei semantice şi gramaticale nu există. diriga etc. mai ales de natură lexicală. răzbate etc. este snobismul unor vorbitori care. luminos / luminozitate. naşpa. rare şi eufonice.

din dorinţa de a nu greşi.. periculozitate. ei or să aştepte în loc de ei o să aştepte (formele era să. dar neaplicate de toţi vorbitorii. în mare măsură. Rihard Wagner. înseamnă că ea funcţionează prost şi atunci trebuie schimbată”. ştat (de plată). tehnicitate. a 14 . prin acceptarea la un moment dat. conflictualitate. Cu toate că principala trăsătură specifică a limbii literare o constituie existenţa şi rigoarea normelor şi tendinţa de a le apăra de orice încălcare.analogie. Tot hipercorecte sunt şi pronunţările şi grafiile de felul: bleumaren. fabricitate. Există situaţii care cunosc abateri şi pentru care unele norme sunt contestate în mod deschis. aplicabilitate. Hipercorectitudinea poate deveni de asemenea o sursă de greşeli de scriere sau de pronunţare şi se manifestă chiar la unii vorbitori cultivaţi care. Pierre Guiraud spunea că „dacă o regulă gramaticală este prea des violată. se apelează la o formă care se abate de la regulă. Abaterile lingvistice trebuie căutate şi în însuşi sistemul limbii. De exemplu: eu eram să cad în loc de eu era cad. se creează rigurozitate. intenţionalitate. adaptabilitate. legendaritate. Cicago. o să sunt invariabile). comunicabilitate. aplică reguli gramaticale pe care nu le stăpânesc în totalitate. sunt inutile. graţiozitate etc. fatigabilitate. Riciard Wagner. adică pusă în acord cu noua realitate lingvistică. limba literară nu este imuabilă şi evoluează. Riu de Janeiru. spicher. Asemenea derivate. insularitate. Rio de Haneiro. vigurozitate. întâlnim cuvinte precum: adresabilitate. Şicago. stat. postumitate. întrucât vin să dubleze un cuvânt existent deja în limbă. depăşit uneori de realitatea lingvistică. în loc de bleumarin. promovabilitate. iar mai recent putem vorbi de o adevărată „epidemie” a acestui derivat la modă. de frica unui dezacord. iar altele sunt necontestate. foarte frecvente în terminologia ştiinţifică sau tehnică şi în critica literară. profitabilitate. şpicher. timbralitate etc. Astfel. Astfel. ritmicitate.

Abaterile lingvistice se deosebesc între ele după răspândire. Ele variază nu numai ca domeniu şi ca tip. Evoluţia aspectului literar al unei limbi. crearea unui cuvânt nou prin derivare constituie o inovaţie. după frecvenţă şi după gravitate (unele încalcă norme esenţiale şi ferme. diferenţă care le plasează în raporturi diferite faţă de procesul de dezvoltare a limbii. Un cuvânt străin introdus în limbă pentru a denumi un obiect nou. evoluţia nu presupune o abatere. ca şi a limbii în general. Este foarte dificil de pronosticat ce se va impune şi ce va dispărea în viitor. supra timbralitate). Abaterea se produce în procesul formării de cuvinte numai în cazurile în care noua creaţie nu respectă normele de derivare ale limbii (v. care inutile. Aşa de exemplu. În vocabular. altele încalcă norme secundare. în ce direcţie va evolua limba română actuală. deşi au o răspândire mai largă. nu ajung să depăşească o anumită sferă de vorbitori sau o anumită epocă. se foloseşte termenul „inovaţie”. dar şi din punctul de vedere al răspândirii şi al duratei. o greşeală. întâmplătoare. este în mare măsură tributară abaterii lingvistice. Unele rămân simple greşeli ocazionale. Se face chiar o distincţie terminologică: pentru abaterile care s-au impus. întrucât evoluţia într-un 15 . deci au constituit un factor de dezvoltare a limbii. lipsit de nuanţa peiorativă din „greşeală” sau „abatere”. slabe sau slăbite de tendinţe actuale). o noţiune nouă. în foarte multe cazuri. care inovaţii sunt utile. izolate. izolat sau o existenţă efemeră. nu reprezintă o greşeală faţă de limba dată. Considerarea retrospectivă a unei limbi în perspectiva istoriei sale permite selectarea greşelilor care s-au impus de cele care au avut un caracter întâmplător. cum se întâmplă în cazul folosirii improprii a unui cuvânt.unora dintre abateri. dar nu este o abatere. altele. vocabularul se poate îmbogăţi prin împrumut. De asemenea.

cu istoria limbii pentru a putea întrevedea liniile mari ale evoluţiei limbii române. a limbii moderne.sens sau altul a limbii depinde de echilibrul foarte complicat care se stabileşte între diverşi factori lingvistici şi extralingvistici. Dar nu numai previziunea evoluţiei lingvistice este foarte complicată şi foarte hazardată. sau reprezintă efecte abia acum sesizabile ale unor transformări din acea perioadă. normele limbii literare (chiar dacă şi ele se modifică) oferă fundamentarea cea mai sigură în delimitarea dintre corect/incorect şi toate lucrările normative au în vedere în primul rând limba literară. Majoritatea caracteristicilor şi tendinţelor limbii române actuale continuă caracteristici şi tendinţe din perioada precedentă. Şi totuşi. 16 . De aceea. Şi distincţia dintre corect şi incorect ridică adesea probleme deosebit de dificile. studiul sincronic trebuie combinat cu studiul diacronic.

cicatrice / cicatrici. diferenţiat în raport cu domeniul de activitate: accidente / accidenţi. corvadă / corvoadă. debuşee / debuşeuri. alimentare / alimentări etc. nivele / niveluri.I. piuneză / pioneză. abstracţie / abstracţiune. aducţie / aducţiune. garderoburi / garderobe. 17 . sunt destul de numeroase şi includ în limba actuală situaţii extrem de diferite. creieri / creiere. bulgăr / bulgăre. în continuă îmbogăţire. Variaţii libere precum: dicţie / dicţiune. baloţi / baloturi. căpşuni / căpşune. TENDINŢE ACTUALE REFLECTATE ÎN GRAMATICĂ SUBSTANTIVUL Substantivul reprezintă aproximativ 50% din totalitatea cuvintelor limbii române. coarde / corzi. Sunt însă şi forme paralele care sunt repartizate diferit în interiorul limbii literare. ceremoniale / ceremonialuri. cheotoare / cheutoare. Instabilitatea substantivelor se manifestă prin utilizarea unor forme paralele la singular sau la plural. chipie / chipiuri. pântec / pântece. hamacuri / hamace. implicată în definirea celorlalte părţi de vorbire şi susceptibilă de o anumită instabilitate flexionară. reîncarnare / reincarnare. este o clasă lexico-gramaticală deschisă. pieptăn / pieptene. globuri / globi. difuzori / difuzoare. meri / mere. râpe /râpi. amalgame / amalgamuri. cofeină / cafeină. reprezentând un fenomen complex. centre / centri. vremuri / vremi. cireşi / cireşe etc. cerdace / cerdacuri. curente / curenţi. termene / termeni. formele paralele sunt echivalente şi pot fi folosite în aceleaşi contexte fără ca înlocuirea unei forme prin cealaltă să schimbe sensul comunicării: tunele / tuneluri. coperţi / coperte. În unele cazuri. cicatrice / cicatrici etc. capi / capete / capuri.

una dintre formele paralele se impune. Aşa cum s-a întâmplat cu substantivele: berbec (nu berbece). seminare (nu seminarii) etc. calcule (în matematică) are un sens profund diferit în medicină. refrene (nu refrenuri). personaj (nu personagiu). reprezintă de obicei faza finală a unui proces de durată mai lungă. excepţie făcând salcie). dar strugure. şoarece (nu şoarec). Găsim treceri de la o declinare la alta. sanda (nu sandală). cu accent pe modificările şi tendinţele sale. diferenţierea semantică şi deosebirea flexionară corespund şi unor diferenţe privind domeniul de întrebuinţare. păr etc. genunchi (nu genunche). când se ajunge la asocierea formelor paralele cu sensuri net distincte şi. pepene sunt masculine. realizându-se pe parcurs separarea treptată a paradigmelor şi a sensurilor. fără tendinţa de a suprima vreuna dintre 18 . Situaţiile de felul acesta. Genurile se sistematizează faţă de latină. În situaţiile în care diferenţierea semantică sau stilistică nu se produce. De exemplu. măr. defileuri (nu defilee). serviciu (nu servici) sau formele de plural: vagonete (nu vagoneţi). În alte cazuri. uneori. salariu (nu salar). vom încerca o succintă analiză a acestuia de-a lungul vremii. al cărui început îl constituie coexistenţa în limbă a unor forme paralele. substantivul calcul pl. numele de arbori trec la masculin (prun. numele de fructe sunt. compuse (în lingvistică). De exemplu. greier (nu greiere).. hoteluri (nu hotele). Pentru a înţelege şi a compara anumite forme de azi ale substantivului românesc. de exemplu. remarci (nu remarce). În primul rând se observă o tendinţă de simplificare a tipurilor de flexiune. cu timpul. majoritatea feminine. chibrituri (nu chibrite). itinerar (nu itinerariu). păstrându-şi neschimbat conţinutul semantic. aragaze (nu aragazuri). la specializare pentru anumite domenii de activitate. sarma (nu sarmală).Formele paralele de plural se pot caracteriza printr-o repartizare diferită între substiluri: compuşi (în chimie).

Româna a urmat altă cale. Este interesantă dezvoltarea neutrului.ele. Dar aici apare un paradox. a menţinut formal neutrul şi a încercat să pună de acord această formă cu conţinutul neînsufleţit. vodă şi nume de persoane: Costea. trecând la neutru numeroase substantive care denumeau obiecte neînsufleţite. devin masculine în română: codri. Mircea. ocnă. paşă (masculin). karavul (feminin). spatha > spate. văzduh. dobitoc. probabil sub influenţa mediului înconjurător slav. avem din slavă pe: slugă. Dănilă etc. lapţi. iar după acest model se orientează apoi numeroase substantive. care în latină ajunsese la o situaţie în care genului neutru nu-i mai corespundea nimic pe planul conţinutului. Apar substantive masculine cu terminaţie feminină. taică. creieri. caraulă ‹caraul ‹tc. deal. plug. nod. pod. care se confundă cu al femininelor. Şi din slavă substantive masculine neînsufleţite s-au transformat în româneşte în neutre: ceas. vânt etc. călăuză (feminin). se disting de acestea prin plural. La fel primele cuvinte turceşti: agă (masculin) aga (feminin). frigora devenit frig / friguri. o mare parte a neutrelor. În acelaşi fel unele substantive feminine de declinarea I au devenit neutre: palea > pai. substantivele neutre în slavă (în -o) devin în română de gen feminin: greblă. Alături de tată. sticlă etc. cu câteva excepţii: animal. vlădică. ceea ce a dus la desfiinţarea celui de-al treilea gen. zid. moştenit din latină. care a rămas în expresiile: a bate câmpii şi a-şi lua câmpii.oris: frigus. foste masculine. pl. beşleagă (masculin). Situaţia este şi inversă: substantive neutre în latină. ficaţi. mamifer. În ce priveşte forma. astăzi fiind înlocuit cu forma câmpuri. sită. nori etc. capuchehaie (feminin). genunchi. Astăzi 19 . Tipul de neutre în -uri (râu-râuri) porneşte de la câteva rămăşiţe ale tipului latin în –us /. gunoi. popor. Exemplu câmp avea pluralul câmpi. Se înmulţesc (în dacoromână) neutrele provenite din masculin şi feminine latineşti. de declinarea a II-a: joc. având la singular aceeaşi terminaţie ca masculinele.

) masculin la plural cleşti. ghiuden/ghiudem-ghiudenuri/ghiudemuri (n. samururi (blănuri). fuleu etc. ochi / ochiuri. Limba română literară ales forma de feminin. mâncăruri. santinelă. cuvântul a trecut la neutru: a face opturi (opt-opturi s. ale notelor muzicale (doi fa).). străinătăţuri. Din toate aceste cuvinte vechi au rămas puţine în uzul curent: popă. nu i s-a putut reface un singular -ă şi a fost luat drept masculin (fragi). deci nu puteau fi marcate ca neutre prin desinenţa de plural. bunătăţuri. încălţăminte.plural porumbi şi porumburi (lan. stămburi etc. Substantivele feminine franţuzeşti terminate în -ee dau în limba română neutre în -eu: puseu. samuri (animal). Aceeaşi soartă a avut-o frag-fragi (masculin). Treceri de la masculin la neutru cu sens diferit: ghizi / ghiduri. Clasa femininelor cu plural -uri este în realitate o varietate de neutre plurale fără singular.) . grefate pe feminine singulare care nu au plural. tată la care se adaugă papă (masculin). mărfuri. Cuvintele împrumutate din limbi care nu disting genurile româna le-a clasat în mod independent: fildeş (m. făinuri. a avut şi pluralul ghiudeni. slugă (ambele feminine). dulceţuri. voleu. cerneluri. Acolo unde s-a creat o formă de plural.plural fildeşi. numele cifrelor (doi 7). cărnuri. lucru justificat prin faptul că aceste cuvinte nu aveau o formă de plural. pasăre) . pentru plantă. Au fost situaţii când era greu de refăcut forma primitivă a unui substantiv: crumpen-crumpenă.). 20 . lipsuri. chiar dacă originalul german e feminin. Au trecut la masculin numele literelor (doi a). lefuri.n.-mentum: îmbrăcăminte. vlădică. ierburi. pe când cele intrate prin intermediar grecesc sau slav devin feminine: bezea.slavele: popă. fâneţuri. care sunt masculine. iar uneori pe feminine sub forma pluralului: blănuri. cleşte (sl. lânuri. mătăsuri. rugăminte etc. greţuri.. semănătură). porumb (plantă. Fiind folosite mai mult la plural. puişori (animal) şi puişoare (perniţe). Sunt foarte puţine treceri de la neutru la feminin: substantivele cu sufixul -mânt ‹lat. vodă.

Reiese astfel că s-au produs relativ numeroase modificări de gen la substantivele noastre. nefiind inseraţi în îndreptare. tangou. rămâneau două soluţii: 1. trebuie să mai adăugăm o serioasă întărire a tipului terminat în diftong cu -u. şi de la neutru la masculin în ultimele două secole. 2. În cele din urmă s-a menţinut forma franceză: bagaj. mesaj. itinerar. de tipul: ou. consiliu. elemente / elemenţi etc. hârdău. tranzistoare / tranzistori. acceptată. mai ales tehnici. Normele actuale recomandă forma de neutru pentru carburatoare. voiaj etc. tunele / tuneluri. vagonete şi două forme pentru robinete / robineţi. serviciu. Din italiană avem neutre cu singularul în -iu. pateu). -agiu nu este sufix. ravagiu. Multe cuvinte au circulat cu două forme paralele: curaj-curagiu. şantaj. sanatoriu. hotele / hoteluri. transplante / transplanturi. sufragiu. garaj. dar se zice: arpegiu. S-a ajuns şi la 21 . ghişee / ghişeuri. formula cu -uri. tuleu. plural -ii: acvariu. reşou. solariu etc. interviu etc. cortegiu. într-o perioadă mai veche a limbii. devenite populare. sacrilegiu.O altă problemă a fost aceea a pătrunderii termenilor noi. implante / implanturi etc. Apoi cuvintele franţuzeşti terminate în vocală accentuată (puseu. şomaj. chibrite / chibrituri. orar. generatoare. dar de aici începe concurenţa între cele două desinenţe (v. rămân la aprecierea specialiştilor şi aceştia manifestă cel mai adesea tendinţa de a-i trece la masculin. dar în general au corespuns unei tendinţe a limbii numai trecerile de la feminin şi mai ales de la masculin la neutru. Cu excepţia lui ou-ouă. formula cu -e (hârdaie). traseu.. cartilaj-cartilagiu. sigiliu. S-a pus problema formării pluralului. peisaj. baloturi / baloţi. O situaţie aparte o prezintă cuvintele formate cu sufixul franţuzesc -age şi italienesc -aggio. La cuvintele de adagiu. principiu. îşi pierd finala şi avem astfel: inventar. omagiu. menaj.). plus unele de genul masculin în franceză: birou. etaj. şi care. florilegiu. Unele. viraj. curaj. defilee / defileuri. seminar etc. burghie / burghiuri. Tot în ceea ce priveşte neutrele. crochiu.

duşumea. îngheţată-îngheţăţi. De notat este faptul că. 22 . transformate în româneşte în plurale terminate în -ale: diamanticale. jartelă/ jartieră-jartea. teşcherea. O altă tendinţă este aceea a dezvoltării tipului de substantive cu nominativul în -a. cravatăcravăţi. un -ale care s-a adăugat la unele cuvinte care au căpătat astfel o nuanţă ironică. propteală-proptea. uzină-uzini. sarma. ciocolată-ciocolăţi. depreciativă: cosmeticale. bezea. podeală-podea. dar ele şi-au jucat un important rol.forme hibride de felul pasaj-pasagii. nevricale. acela de a reda viaţă unui tip românesc pe cale de dispariţie. Ar părea clar că se va dezvolta femininul cu pluralul în -e. tejghea. la plural. graţie mai ales împrumuturilor din turceşte: baclava. santinelăsantinea. basma etc. Pentru îmbogăţirea tipului de substantive terminate în -a o sursă importantă este refacerea substantivelor româneşti în -ală. soarea. bară-bări. Acolo unde apar pronunţări cu -i ele sunt simţite ca vulgare în cuvinte ca: alimentara-alimentări (magazin). personaj personagii. filologicale. tinichea etc. politicale etc. Cele mai multe dintre ele au fost eliminate sau sunt pe cale de a fi eliminate. s-a detaşat. paradă-parăzi. musaca. flanelăflanea. saca. -eală: sandală-sanda. caramelă-caramea. fabrică-făbrici.. acadea etc. Este greu de prevăzut care dintre aceste forme se va dezvolta. peisaj-peisagii. Altă tendinţă este aceea a refacerii singularului în -ală: curma-curmală. salată-salăţi. manta-mantală etc. prin falsă analiză. sardelă. în limba actuală. zăbreală-zăbrea sau grupul paralel -elă/-ea: bretelă-bretea. după modelul acestor substantive din neogreacă. giuvaericale. aceasta constituind o revenire la modelul romanic. Şi tot prin greacă au pătruns substantive în -ea: canapea. Au apărut cam în acelaşi timp cuvinte greceşti în -a accentuat. istericale. chitanţă-chitănţi. comună-comuni. fustanelă-fustanea.sardea. pardoseală-pardosea. mitologicale etc. cuvinte în -e>ea: cişmea. vopseală-vopsea.

La un moment dat se părea că la neologisme predomină desinenţa -e. Coteanu au analizat şi din punct de vedere statistic raportul dintre aceste desinenţe. iar uneori se pot face numai constatări ale preferinţei pentru una din desinenţele în cauză: de exemplu cu cât accentul este mai departe de finală. ciubuce-ciubucuri. iar la substantivele monosilabice -uri. în proverbul Câte bordeie. ghişee. refrene şi pluralul corect în -uri: adaosuri. gheme-ghemuri (la tenis). referitoare la unele categorii limitate de substantive cu o anumită structură. dar nu există o regulă de repartiţie general valabilă. mormânt-morminte. defileuri. ibric-ibrice. pentru rimă. cu atât mai mult se foloseşte -e. 23 . Iorgu Iordan. Al. aşa cum apare el pe baza ultimelor lucrări lexicografice. coteţe. Avem substantive cu pluralul corect în -e: blesteme. săptămână . Cele mai discutate dintre desinenţele de plural sunt ale substantivelor neutre în -e şi -uri. păşunepăşuni. ci doar unele reguli parţiale. minute-minuturi (preparat culinar). fapt însă neprobat în practică. Unele variante pot fi limitate la anumite expresii: sfârşit-sfârşituri. piepturi.aerodromuri (nu aerodroame). hoteluri. Variantele se deosebesc mai mult atunci când intervin şi alternanţe fonetice: aerodrom . simbol-simboluri (nu simboale). În general sunt puţine cuvinte moştenite din latină cu pluralul în -uri: friguri. Urmărind stadiul actual al raportului dintre -e şi -uri. rapoarte-raporturi. albuşuri. dar este admis şi pluralul sfârşite în locuţiunea adverbială pe sfârşite. maşină-maşini. Nu există substantiv latin cu pluralul în -ora care să fi primit desinenţa -e în limba română în afară de gheme. şireturi. Graur. se constată o direcţie de evoluţie în favoarea desinenţei -uri. obicei-obiceiuri şi obiceie este tolerată. care creează şi diferenţe de valori lexicale: coarne-cornuri (corni). I.dar avem bască-băşti. ghivece (de flori)ghiveciuri. cabluri. timpuri (alături de timpi „ritm”). atâtea obiceie. burghie. chibrituri.săptămâni etc. coate-coturi (coţi). rod-roade. duzină-duzini.

aripi. soli). gol-goi. ăripi. cum 24 . mânz-mânji. păţanii. praştii (nu ălbii. dar ea a cuprins şi neologismul colonel-colonei sau adjectivele substantivizate sătul-sătui. în mod excepţional. viţel-viţei. majoritatea acestora fiind legate de distincţia dintre substantivele neologice şi cele provenite din fondul mai vechi al limbii. Alternanţa sk/şt se produce la substantive neologice feminine numai când pluralul este în -i: cască-pl. şi a mai multe cuvinte -cu trei şi patru silabe. sac-saci. francezi. alături de desinenţe. căşti. praz-praji. vacă-vaci. ăşchii etc. Sunt totuşi şi cuvinte mai vechi în limbă cu forma -li (arhangheli. obraz-obraji. aşchii. la singular. chel-chei. în -i sau -uri. pot constitui singurul mijloc de a marca opoziţia singular-plural: fag-fagi. cal-cai.). oscosci. chinezi. olandezi etc. deci se spune corect: burghezburghezi. margini. La genul masculin. bascăbăşti „beretă” (şi nu la bască-basce „persoană”). se spune corect: albii. La genul feminin alternanţa a/ă accentuate. mac-maci. nefiind admisă la neologisme. la moluscă-moluşte. mască-măşti şi. numai la câteva apar probleme de cultivare a limbii. Tot la cuvintele vechi este limitată. rac-raci. care nu cunosc variante cu ă la plural. iar la celelalte se impune forma cu -li (generali. excepţie fudul-fuduli. la fel: cerchezi. fragă-fragi. dar nu apare la neologisme cu nume de popoare: basc-basci. brad-brazi.în care a se găseşte. Dintre numeroasele alternanţe folosite în formarea pluralului. alternanţa z/j este limitată la unele cuvinte vechi precum: grumaz-grumaji. lacrimi. matroz-matrozi.Alternanţele fonetice sunt de obicei o marcă suplimentară. şi alternanţa l/i semivocalic: copil-copii. englezi. paj-paji etc. cu excepţia a trei cuvinte accentuate la singular pe silaba penultimă: desagă-desagi. hamali. emuli etc. este aproape generală la substantivele din fondul vechi. etrusc-etrusci. dar uneori în limba actuală.. diez-diezi. Exemplu. consuli. în silaba antepenultimă. corelată cu pl. în general.

indiană-indiene. oximoron-oximoroane. nu foraibere. corectă în sămânţă-seminţe. ligheanlighene. vrăbii. brigadă-brigăzi. Alternanţa a/ă neaccentuate este limitată la cuvinte vechi: talangă-tălăngi (nu talăngi). fabrici (nu făbrici). vânătă-vinete. ţipăt-ţipete etc 25 . La neologisme această alternanţă este corectă numai când a se găseşte la singular. pedagogă. Alternanţa â-i. prăpăstii şi nu prăpastii. cazarmăcazărmi (nu bărăci. dar veneţiană-veneţiene etc. în timp ce a din silaba antepenultimă trebuie menţinut. străchini şi nu strachini. nu vrabii. tragediană-tragediene (nu arteziane. cotidian-cotidiene. vână-vine (alături de venă-vene) şi la adjectivele substantivizate sfântăsfinte. speologă. ivere. astrologă. staţii (nu stăţii). austriace etc. simptomsimptome. filologă. canadiană-canadiene. -log şi -agog sunt corecte femininele fără alternanţă: biologă. tânără-tinere. La unele feminine formate cu sufixul -ă de la cuvinte cu o accentuat în silaba precedentă apare problema alternanţei o/oa.. este corectă flexiunea fără alternanţă în foraibăr-foraibăre. La alternanţa a/e după i vocalic aceasta trebuie respectată în cuvinte precum: arteziană-arteziene. dar baracă-barăci. Alternanţe vocalice excepţionale sunt â/âi din mână-mâini (a fost şi forma de plural mâne-mânuri) şi oa/e în corvoadă / corvezi. simptoame etc. Întâlnim ezitări la substantive neutre care privesc alternanţele vocalice corelate cu pluralul în -e. dar nu este chiar generală: se spune corect bosniacă-bosniace (nu bosniece). ivăr-ivăre. şi este corectă flexiunea cu alternanţă la alte cuvinte: sindromsindroame. geamăt-gemete. medalii (nu medălii). căzărmi). meteorologă. oxiton-oxitone. păsări şi nu pasări. marcă-mărci.de fapt era corect odată). austriacă-austriece. la subsantivele compuse cu suf. spunându-se corect companii (nu compănii).). cezariane-cezariene. în silaba penultimă: gară-gări. epidemiologă. dar flăcări şi nu flacări. genţiană-genţiane.

om-oameni (odinioară am avut şi oaspe-oaspeţi. grâne este numai parţial justificată.bande („grupuri”) . pe de lături. iar frâne este pluralul lui frână şi doar cu sensul de „mijloace de conducere (politică)” mai poate fi raportat la singularul frâu. frâu. ci şi de la pană (la automobil). de asemenea. . dar varianta lături este corectă în îmbinări ca în lături. capete. Alteori. roţi şi roate în expresiile a băga beţe în roate. nu şi oaspăt).pl. bandă . f. diferenţiate semantic. vere şi veri (anotimp).dăţi („oară”). frâne.Alternanţele fonetice pot servi şi ele la diferenţieri lexicale: de exemplu. n. grâie „lan”. capuri. cu sensul de „promontoriu” are pl. .cap „parte a corpului” are pl. . brâie „cingătoare. grâu cu pluralul brâne. cantitate”). parte a corpului. dată (calendaristică) . cu sensul de „cereale”. regulat capi.benzi („fâşii”). Încadrarea în acest grup a substantivelor neutre brâu. a merge ca pe roate. întrucât la ele este vorba de un amestec de forme ale unor unităţi lexicale diferite în limba actuală: brâu are pluralele regulate. vară („verişoară”) . şi nu pane. iar brâne este pluralul de la brână „tip de potecă montană”. mese şi mase („mulţime. şi brâuri „dans”. În mod cu totul nejustificat unii vorbitori aplică diferenţierea şi la omonimele pană: pluralul corect este pene nu numai de la pană (de pasăre). diferenţiate semantic. iar grâne este pluralia tantum. şir”. masă „mobilă” . frâu are pluralul regulat frâie. pluralele regulate. la fel roată cu pl.pl. ornament.noră-nurori. boli şi boale în expresia a băga în boale. pentru care limba actuală a ales singularul refăcut oaspete. soră-surori. grâuri „sort”. 26 . boală cu pl. variantele cu anumite alternanţe sunt admise cu restricţii contextuale: latură are pluralul curent laturi. grâu are. Sunt puţine substantivele care au forme neregulate de plural: m. iar cu sensul „conducător” are pl.

nuri. legalitateilegalitate. nădragi. de la care se formează uneori. sânge. ghilimele. pântece. majoritatea substantivelor au ambele numere. toptanul („cu toptanul). nume de obiecte care reprezintă o pluralitate de elemente: anale. neică. prenume. confeti. represalii. realizată prin opoziţia singular-plural. singulare feminine ca: o miscellanea. lene. Tot aici intră şi unii termeni latineşti cu formă de neutru plural folosiţi mai ales în publicistică: addenda. cu momele”). tei etc. cânepă. unt. placebo etc. şoşele („cu şoşele. cappuccino.. substantive care apar numai în unele expresii: mendrele („a-şi face mendrele cu cineva”). Şi pluralia tantum include nume de materie: câlţi. addendei. 27 . sete. miscellanea etc. marginalia. cimbru. vodă.. greşit. taică. zori etc. substantive care apar numai în unele locuţiuni şi expresii fixe: berbeleacul („a se da de-a berbeleacul”). chibzuinţă. nume de obiecte formate din două părţi identice: blugi. substantive abstracte: cinste. graffiti. muncitoare.. nazuri. vată. deşteptăciune. Abstractele negative au plural într-o măsură mai mare decât corespondentele pozitive: dreptate-nedreptate. dar blug sau ochelar nu). ochelari (unele îşi creează o formă de singular: pantalon este admis la singular în limba literară. coclauri. legalitate. prudenţă-imprudenţă etc. pui. Singularia tantum include mai ales substantive care denumesc materia: aur. curaj. pofida („în pofida). nea. iama („a da iama”). măruntaie. habar („a avea habar”). zgârcenie. moravuri. nume de persoane masculine: bade. ochi. miere. indice („index”). codice. vileag („a da în vileag”) etc. tăieţei / tăiţei. fasole etc. cioareci. valma („de-a valma). mazăre.Referitor la categoria gramaticală a numărului. ruşine. nobleţe. arici. fofârlica („a duce/a umbla cu fofârlica”). foame. aplauze. iţari. cositor. cuişoare (condiment) etc. Există însă şi substantive defective de număr sau cu preferinţă pentru unul sau altul („singularia tantum” sau „pluralia tantum”) şi substantive invariabile de tipul educatoare.

Iaşi. matrimoniale.. Apenini. Există substantive care satisfac contexte specifice masculinului. De obicei în registrul literar se preferă formele înregistrate în lucrările normative ca „singularia tantum”. Aleutine. În prima grupă intră substantive „singularia tantum” de genul feminin. Anzi. ketchupuri. pe când în registrul familiar. Astfel avem: antigeluri. iar în a doua grupă intră substantive „singularia tantum” ca plumb (element chimic). grahamuri. respectiv femininului. sanitare etc. ecosezuri. Sânziene etc.nume de locuri: Roşiori. Rusalii. Se pot face şi unele observaţii de natură stilistică în legătură cu substantivele defective de număr. emailuri. nume de sărbători: Florii. lacuri. Foarte multe dintre substantivele defective de număr aparţin arhigenului. marafeţi. responsabilă de de acest transfer. Astfel de creaţii apar mai ales în limbajul 28 . Alpi. În limba română actuală se observă o anumită disponibilitate a substantivelor defective de număr de a deveni substantive „numărabile”. vlagă. diverse. electronice. cum ar fi: antigel. care este. salamuri. respectiv femininului şi neutrului. comune masculinului şi neutrului. vogă şi substantive „pluralia tantum” de genul masculin: indispensabili. zel şi substantive „pluralia tantum” ca: viscere. rezultate în urma unor conversiuni gramaticale şi care aparţin îndeosebi limbajului publicitar. grafitti. în special de desinenţa -uri. precum: aloe. respectiv „pluralia tantum”. grunduri. Substantivele defective de număr prezintă interes şi sub raportul genului. bronzuri. de insule: Baleare. cosmetice. în etapa actuală a limbii. se constată o libertate mai mare de folosire a formelor refăcute prin analogie cu substantivele cu flexiune completă. vopseluri sau chiar adjective substantivizate ca uniuri. baiţuri. Balcani. în bună măsură. colocvial. Trecerea de la formele de singular la formele de plural este marcată. şi substantive care apar în contexte nespecifice. pluşuri. Canare. făinuri. Videle. capuccino sau chimice. Carpaţi.

delicateţi.dansatoare. dimpotrivă. mangări. antrenor-antrenoare etc. cel mai adesea împrumutate din franceză sau formate în limba română cu ajutorul unui sufix nume de agent (-ar. tor etc. se remarcă diferite aspecte sub raportul expresivităţii în trecerea lor de la o formă de singular sau de plural. fotbalist. Majoritatea numelor de funcţii şi de meserii sunt substantive mobile. parchetar. moderator. p. pompier. altele nu. căruia îi aparţin numeroase substantive defective de număr cum ar fi: greţuri (în construcţia a nu avea greţuri) şi albişori. De exemplu. croitor-croitoreasă. monei. senator. consilier. -or. iar pluralul politeţuri faţă de politeţi cunoaşte o nuanţă ironică. la fel ca şi bunătăţuri. Mioara Avram. şi dă naştere unor forme de singular sau de plural mai puţin obişnuite. verzişori. în timp. asistent-asistentă. Această tendinţă provine din nevoia de particularizare sau. Există o tendinţă de regularizare a flexiunii substantivului sub raportul numărului care face să apară forme noi. străinătăţuri. alpinist. O altă tendinţă care se manifestă în limba română actuală priveşte categoria gramaticală a genului substantivelor care denumesc nume de profesii. acordor. modelator. artist-artistă. 29 . -ist. pentru care limba română. lovele. de varietate.): anticar. delicateţuri. unele tolerate de limba literară. opoziţia masculin/feminin fiind marcată morfematic: profesor-profesoară. pugilist. bijutier. creându-se forme distincte pentru masculin şi feminin. dezvoltă moţiunea. spre deosebire de alte limbi romanice. străinătăţi (v. analist. dansator . miner. zimţi pentru a desemna banii. artificier.argotic. actor-actriţă. pizzar. au şansa de a se impune în limba literară. faţă de bunătăţi. arhivar. biştari. Există o serie de substantive masculine care denumesc profesii sau meserii. Cuvintele limbii române între corect şi incorect. gardist.139). de pluralitate. -er. Dincolo de repartiţia stilistică a substantivelor defective de număr într-un anumit registru. forma nou-creată de plural arginturi capătă o conotaţie poetică. măcelar. care.

În general. cocăi. Unele 30 . pl. consul. lenei. orgii. cinste.(droaiei. nea. ordine.fără pl. nea s. clovn. model. pivei. iar derivatele obţinute nu sunt recomandate de normele limbii literare. În cazul numelor invariabile. Acestea sunt utilizate întotdeauna cu formă de neutru.evaluator etc. În legătură cu flexiunea substantivului. oficial şi este simţită ca literară. care nu prezintă forme de feminin în româneşte.pl. foame. obţinută cu ajutorul unui sufix moţional. chirurg. teamă. vogă. în altul nu: doctor „medic”-doctoriţă (nu doctoră). meserii.). vogă s. Tendinţa de utilizare a masculinului în locul femininului este foarte puternică şi ar putea fi interpretată ca un element al limbajului protocolar. a devenit familiară şi este o caracteristică a limbajului colocvial. lene. au existat şi există dificultăţi în flexiunea singularului la genitiv-dativ la substantive precum: droaie. La numele masculine şi feminine de profesii şi de meserii se adaugă câteva nume neutre: fotomodel. nu are feminin paralel.. De menţionat faptul că anumite forme de feminine marcate prin sufixul moţional -easă: coloneleasă. rouăi. apelându-se la mijloace sintactice sau lexicale pentru dezambiguizarea enunţului. general.. cocă.f. Forma de feminin. pive). orgă. ordine. -. teamă s. rouă. topmodel etc. ordini faţă de ordin n..f. preoteasă o desemnează pe soţia celui care are funcţia respectivă. manechin.. Uneori unul şi acelaşi substantiv masculin are corespondent feminin într-un sens. foamei. cartograf. preot etc. generăleasă. această tendinţă de creare a formelor de feminin cu ajutorul sufixelor moţionale este o tendinţă populară. piuă etc. Aşa se explică şi tendinţa către invariabilitate a substantivelor care denumesc profesii. cinstei.f. sau substantive terminate în consoană: bariton. vizibilă şi în limbajul curent (Doamna decan/doctor/profesor/director etc. dar doctor „persoană care are doctoratul”. ministreasă.-. aceste formaţii lexicale au sens uşor depreciativ şi sunt folosite în vorbirea familiară. ordinii-pl.

piersicei. vacuumul. şi în flexiunea propriu-zisă (formarea pluralului nearticulat). Substantivul ou are la nominativacuzativ plural forma corectă ouăle (nu ouălele). pieţii. cârjii. linoleumul. lui mama. vişinei) sau caracteristicei. indiferent de gen. duzinii. greşeli frecvente de tipul: arenzii. vrajei (în loc de caracteristicii. dar maximum –articulat maximumul (la fel minim şi minimum). existând tendinţa de înlăturare a finalei -um sau -m înaintea articolului sau a desinenţei de pl. ultimatumul. vraiştii. duzinei. coalei. lui tanti.uri. teroarei. lui madam. terorii. de altfel. Ultimul (tanti) 31 . for – articulat forul. regulei. În cazul substantivelor care prezintă la forma-tip variante cu şi fără terminaţiile în discuţie trebuie respectată corespondenţa formelor: maxim – articulat maximul. dar forum – articulat forumul. uzinii. referendumul. reprezentând consecinţa unor abateri produse la formele de bază sau confuzia între formele paronime ca vinii (‹vină) şi vinei (‹vână). vrăjii) nu sunt specifice. cârjei. credinţii. se constată unele dificultăţi în crearea formelor articulate de singular ca. memorandumul.variante neliterare ale formelor articulate se datoresc faptului că se porneşte de la variante neliterare ale formelor nearticulate de genitiv-dativ singular (egale de cele mai multe ori. mai ales când sunt polisilabice. tandreţii. Substantivele neutre pun puţine probleme speciale. vraiştei. lui sora. piersicii. vişinii (în loc de arendei. tandreţei. articolul proclitic lui aşezat înaintea formei (nearticulate) de nominativacuzativ singular: lui vodă. credinţei. iar la genitivdativ plural ouălor (nu ouălelor). soartei. O greşeală frecventă este aceea a înlocuirii formelor de genitiv-dativ articulate enclitic cu articolul proclitic lui + forma articulată de nominativ-acuzativ singular la substantive comune: lui bunica. colii. cu cele de plural). De reţinut că formele articulate corecte sunt: curriculumul. regulii. sorţii. uzinei. Unele substantive invariabile nearticulabile pot fi declinate la singular primind la genitiv-dativ. La cele terminate în forma-tip în -um neaccentuat. pieţei.

tantilor. drum-de-fier. mai-mult-ca-perfect şi compuse din substantiv + substantiv în nominativ: blocnotes. bou-debaltă. Compusele variabile sunt şi articulabile. 32 . cafea-filtru. descăzut. adverb: binecuvântare. pasărea-liră. printre cele variabile.mai ales la plural: tantile. cuvânt-cheie. nu-mă-uita. bun-plac (arbitrar). tantelor). decret-lege. fărădelege. substantiv + substantiv în genitiv: calul-popii. pasăreaparadisului. Compusele la care variază numai ultimul termen au cel mai înalt grad de sudură. dar şi dintr-un substantiv + adjectiv: coate-goale. Din această categorie fac parte toate compusele din cuvinte întregi care au ca prim(i) termen(i) părţi de vorbire neflexibile: prepoziţie: demâncare. sânge-rece. maţefripte. mai-marele. mobilă-tip. Substantivele compuse prezintă unele particularităţi morfologice. ambii termeni. pasărea-muscă. tantei . lasămă-să-te-las. situaţielimită. Compusele invariabile şi nearticulabile sunt formate mai ales dintr-un verb + diverse părţi de vorbire: încurcă-lume. cuvânt-înainte. substantiv + adjectiv: lemncâinesc. adjectiv + substantiv: bun-gust (simţ estetic). rău-platnic. poale-n-brâu. iar la altele. vorbă-lungă sau dintr-un substantiv + prepoziţie + substantiv: capră-de-munte. valvârtej. viţă-de-vie. concertmaistru. tantele. gură-spartă. floarea-soarelui. zgâriebrânză. fie al doilea –. bun-simţ (decenţă). vino-ncoace / vino-ncoa. capră-neagră. substantiv + prepoziţie + substantiv: cal-de-mare. Compuse la care variază numai primul termen pot avea diverse structuri: substantiv + substantiv în nominativ: blocturn.are şi variante neliterare articulate enclitic (tantea. scurtmetraj. Flexiunea propriu-zisă şi articularea lor depind de gradul de sudură dintre termenii constitutivi şi de natura acestora. comportarea lor e diferită în funcţie de structura compusului. la unele variază numai un termen – fie primul. În rândul lor se găsesc multe substantive invariabile (de obicei şi nearticulabile).

fiică-sii. în limba populară şi în limbajul familiar. Stanciului. bună-creştere (politeţe). mai ales în cazul femininelor terminate în -ca/-ga: Floarea-Floarei. prim-balerină. dar puica-puicii. 33 . mamă-soacră. Uneori prin prezenţa sau absenţa alternanţelor se face distincţia între un nume propriu şi substantivul comun omonim la nominativ-acuzativ. dar draga-dragii şi chiar Fraga-Fragăi-Fraghii şi fraga-fragii. Tomei).substantiv + adjectiv: botgros (pasărea). soră-ta. Barbului. lui Miriam. Puica-Puicăi Puichii. fiică-sa etc. marcându-l cu ajutorul articolului proclitic lui. Unele substantive nume de persoane care desemnează grade de rudenie sau relaţii sociale se construiesc la singular. soru-ta) reprezintă un fenomen popular şi familiar. majoritatea celor masculine nu-şi schimbă forma la genitiv-dativ. bunăcredinţă (onestitate). lui Lili. lui Zizi). substantiv + prepoziţie + substantiv: untdelemn. soră-tii. lui Caliope. Folosirea articolului proclitic lui în îmbinări de acest fel (lui maică-mea. Cele feminine ca: maică-mea. precum şi feminine cu terminaţii neobişnuite care primesc la genitiv-dativ articolul proclitic lui (lui Carmen. cu adjective posesive conjuncte. prim-ministru. Numele proprii de persoane au de obicei flexiune diferită după gen. Lucăi. Oprei. redactor-şef. lui Ingrid. dar există şi multe masculine cu forme speciale de genitiv-dativ. lui soră-ta) caracterizează vorbirea neîngrijită. marcate enclitic (toate învechite: Radului. primadonă. ta(t)-su sau tac-tu) caracterizează vorbirea neîngrijită. iar variantele alterate (mă-sa. Draga-Dragăi. Compusele la care variază ambii termeni pot avea următoarele structuri: substantiv + substantiv în nominativ: câine-lup. primă-doamnă. prim-solist. fac genitiv-dativul singular: maică-mii. lui Catrinel. prim-viceprim-ministru. Folosirea variantelor învechite noru / soru la substantivele feminine noră / soră (noru-mea. dar floarea-florii. numeral + substantiv: prim-plan. lui Mimi.

între cele două serii de forme sunt numai deosebiri de nuanţe lexicale sau stilistice. la fiinţe apropiate: băiete. ironică sau dezmierdătoare): de exemplu. nepoate. Radu (Radule!). în general forma în -e având un sens obiectiv şi neutru din punct de vedere stilistic. Desinenţa -e a părut la un moment dat învechită. care la vocativul singular (sau egal cu nominativul) desemnează un profesionist: doctore!-doctorule!. Saşa! La feminine vocativul încă din latineşte era identic cu nominativul. prietene. În trecut a existat forma ome pentru omule. copile. împărate. rămase până astăzi. vecine. şofer!-şoferule! Vocativul în -ule nu mai este ferm nici la numele de persoană: Nicu (Nicule)!.În ce priveşte cazul vocativ. împrumutată din slavă. Dumnezeu” vocativ doamne / Doamne! şi domn „termen de politeţe pentru un bărbat” vocativ singular-domnule! De obicei. titluri: căpitane. cumetre. mai ales la numele străine: Victor!. Prin formele speciale de vocativ în -e (nearticulat) şi -ule (articulat) se marchează o diferenţiere lexicală tranşantă nu numai la domn „domnitor. Apoi se introduce desinenţa -e. care nu a reuşit să-l înlocuiască pe -ă la numele foarte mult folosite la vocativ: mamă!. frăţioare. Sandu (Sandule!). copile!-copilule!. birjar!-birjarule!. sfinte. soacro! soro! 34 . mătuşă!. lăutare!-lăutarule!. frecventă la nume de rudenie: bărbate. apoi apare desinenţa -o. cumnate. iar în ultima vreme vocativul este tot mai des înlocuit de nominativ. soră! Ca şi substantivele masculine în -ule. draga mea. locul i-a fost luat de -ule ca în domnule! alături de doamne (domnitor). la grade. dovadă formule ca fiul meu. cuscre. cucoane. şi femininele în -o au căpătat nuanţe depreciative: mireaso!. vere. Marcu!. la început era fără desinenţă. tinere!-tânărule! Opoziţia se manifestă mai clar la unele nume de persoane. Robert!. iar forma în -ule un sens figurat şi o nuanţă afectivă (peiorativă.

mai ales în cazul marilor personalităţi: Mihai Eminescu. veniţi să vedeţi ce-am cumpărat! Uneori ridică probleme şi ordinea numelor proprii de persoană. de exemplu. Dinu Lipatti. În afară de situaţiile de ordin administrativ (liste alfabetice. Lucian Blaga. aţi uitat restul!. aşezarea componentelor constituie adeseori unicul indiciu al relaţiilor care se stabilesc între ele. Această preferinţă se explică. Ana). în general. printr-o pronunţată libertate a topicii. Tata. când numele de familie stă înaintea prenumelui. În condiţii obişnuite spunem Ion Popescu.Pentru numele de persoană feminine tendinţa actuală este de a se folosi la vocativ forme egale cu nominativ-acuzativul: Maria!. mult mai recente decât celelalte. Este evident că nu e totuna dacă spunem. Nicolae Iorga. în alte ocazii însă e mai firesc şi recomandabil să păstrăm succesiunea cu numele de familie la urmă (prenume + nume). în construcţiile de acest fel.). O atenţie deosebită trebuie acordată ordinii de succesiune a determinanţilor în cadrul construcţiilor care grupează mai multe „nume” . cataloage etc. dacă nu chiar puţin ridicolă. Simona!. fără determinante. ca şi Ion Creangă. Constantin Brâncuşi etc. cele două 35 . materiale albe cu flori sau materiale cu flori albe. deşi limba română se caracterizează. în exemple ca: Domnu. în cele mai diverse limbi. pot pleca? sau Fetele. căci. eşti acasă?.substantive şi (sau) adjective-. Uzul comun aşază de obicei numele de familie după cel de botez. Elena!. Cristina! Olga! Altă tendinţă care se face tot mai simţită este folosirea neliterară la vocativ a formei de nominativ-acuzativ. cel puţin în parte. istoric: numele de familie sunt. Şefa / Şefu. Folosirea ordinii inverse face formularea stângace. alcătuite de obicei din cel puţin două componente: nume de familie (Popescu) şi prenumele sau numele de botez (Radu. niciuna nu poate fi socotită greşeală în sensul obişnuit al cuvântului. Din punct de vedere strict gramatical oricare dintre cele două ordini de succesiune sunt la fel de corecte.

bleu-ul. mănuşi pentru bărbaţi de lână. Alteori. În unele cazuri asemenea construcţii sunt dificil. de cele mai multe ori însă modificarea ordinii de succesiune a determinanţilor (cizme de plastic de damă). mănuşi din piele de damă. Singurele cuvinte la care neglijarea lui -l în pronunţare anulează distincţia articulat-nearticulat sunt cele terminate la forma nearticulată în vocala u: masc. precum şi alte artificii de topică. weekenduri. care reprezintă fosta desinenţă a cuvântului nearticulat: omul se poate pronunţa omu fără a pune în pericol opoziţia de articulare. multiplu. apar ezitări legate de scrierea articolului şi chiar de folosirea lui în scris în anumite situaţii. pălării de bărbaţi de fetru. intermezzoul. introducând un determinant adjectival: în loc de pălării de bărbaţi de fetru putem spune. chipie pentru ceferişti cu fundul roşu etc. litru. neutru 36 . friptură de vită înăbuşită. aquisul. show-ul. itemul. Deoarece articolul -l nu se mai pronunţă în limba atuală. ministru. codru. monstru. eventual înlocuirea unei prepoziţii (paturi de fier pentru copii) pot face construcţia mai acceptabilă. sau chiar imposibil de remediat.construcţii au sensuri total diferite. comune şi proprii. iar uneori putem da naştere la construcţii echivoce. singular şi plural. dandy-ul. paturi pentru copii de fier. party-ul. pălării bărbăteşti de fetru etc. puzzle-ul. feedbackul. story-uri şi se recomandă ataşarea fără cratimă a articolului la împrumuturile care se termină în litere din alfabetul limbii române pronunţate ca în limba română: clickul. rolul său a fost preluat de vocala precedentă (u).. cizme de damă de plastic. Articolul hotărât enclitic. se leagă cu cratimă în împrumuturile a căror finală prezintă deosebiri între scriere şi pronunţare: site-ul. în împrumuturile care au finaluri grafice neobişnuite la cuvintele vechi din limba română: lobby-ul. hippy-i. defectuoase şi ridicole de felul: jucării pentru copii din plastic. În legătură cu articularea substantivelor. acelaşi rezultat se poate obţine prin reducerea şirului de determinanţi substantivali. mai bine.

orice. lui aia mică). Numeralele (cardinale şi ordinale) şi unele adjective (pronominale: care. lipsa articolului -l este admisă. numai în situaţiile în care are loc ataşarea unei forme conjuncte pronominale. lucru. Vecinătatea unor cuvinte) impune uneori articularea. lui cutare. lu Victor. lu Mircea în loc de lui Victor. sub beneficiul de inventar. În exprimarea neîngrijită există tendinţa de extindere a folosirii sale: pe de o parte. ca şi la alte părţi de vorbire (la pronume: lui ăla. lui dânsul. atare) impun substantivului forma nedeterminată: fiecare om. lui Ioana sau chiar la nume de fiinţă ca lui mama. în literatura artistică. fiecare. lui matale) şi la grupuri nominale (lui ăla micul.beneficiu. De multe ori apar grafii de tipul aceşti miniştrii (în loc de aceşti miniştri) sau la fel de greşite toţi miniştri (în loc de toţi miniştrii). în pieptu-i „în gândul / pieptul său”. alt. În scris. atât. asemenea faptă etc. Este neliterară varianta lu a articolului proclitic de G-D singular lui (de exemplu. exemplu. acelaşi copil. la diverse subclase de substantive. lui Mircea). de exemplu. acelaşi. ce. lui soră-mea etc. cât. vreun sau invariabile: asemenea aşa. Tendinţa este ca acesta să se extindă şi la feminine cu formă obişnuită: lui Magda. Folosirea articolului proclitic lui pune probleme legate mai ales de natura cuvintelor la care poate apărea. iar în împrejurări legate de un stil solemn (de exemplu o conferinţă) este necesară o dicţiune clară şi se recomandă pronunţarea articolului. În limba literară el se foloseşte corect numai cu anumite substantive şi numai la numărul singular. Aici este recomandabilă forma nearticulată: cu titlu. 37 . aşa cum sunt greşite şi grafiile hipercorecte de tipul: de exemplul (în locul lui de exemplu) sau cu titlul de curiozitate. alteori nearticularea. În toate celelalte situaţii prezenţa articolului este obligatorie în scris. Sunt greşite grafii de felul: Magazinu închis (pentru magazinul) sau Lapte în dosu clădirii (pentru dosul). în gându-i. oricare. respectiv sub beneficiu.

răposat. De exemplu. amândoi copiii. pe de o parte. săracă vecina noastră. Lucrează cu atenţie dar Lucrează cu săptămâna. Adjectivul posesiv şi cel de întărire. impun forma determinată a substantivului: familia mea. fie a substantivului. Deci este corect: întregul oraş sau întreg oraşul la N-Ac.Adjectivul nehotărât tot şi numeralele colective vechi (amândoi. săraca mamă). Vine cu bani sau Vine cu banii. cât şi Omul cu umbrela. O excepţie de alt tip este la anul cu sensul „în anul viitor”. a noastră”). tustrei) (excepţie face ambii) impun forma articulată: tot omul. construcţia adjectiv articulat + substantiv nearticulat poate avea uneori alt sens (bietul tată. 38 . dacă acesta din urmă denumeşte un obiect unic pentru vorbitor sau este însoţit de un determinant: bietul tata („al meu. Construcţia cu adjectivul întreg permite articularea. regretat. a se da de-a berbeleacul. raportându-se la un obiect cunoscut. cu substantivul nearticulat. Se spune. al nostru”). După adjectivele invariabile de genul cogeamite. după prepoziţia compusă de-a substantivul apare întotdeauna articulat: Mergeam cu de-a sila. Construcţia cu adjectiv antepus nearticulat. După prepoziţia cu substantivul se foloseşte articulat sau nearticulat în funcţie de sensul prepoziţiei. articolul enclitic poate fi pus atât la adjectiv. fie a adjectivului. Alteori articularea este condiţionată de prezenţa altor adjuncţi ai substantivului: săraca vecina noastră. dar la G-D numai întregului oraş. de natura substantivului sau/şi de gradul de cunoaştere. dar săraca vecină. cât şi la substantiv. Probleme speciale pune articularea substantivelor comune după prepoziţie. sărman. săraca mama („a mea. nu şi întreg oraşului. sărac. nu este literară. Când substantivul este precedat de unul dintre adjectivele biet. Omul cu umbrelă. însuşi autorul/autorul însuşi. ditamai substantivul care urmează este articulat: cogeamite băiatul.

Ivireanul. în cameră. Prenumele masculine sunt nearticulate: Alexandru. Ardeleanu. Toponimele feminine au. Ion. Pătârlagele. Ursu. Numele de persoane au fie formă articulată enclitic. Ponoarele. Doar unele prenume ca Manea. Grădişte. Maria. În ceea ce priveşte articularea numelor proprii. Rarău. Numele de familie masculine sunt fie nearticulate (Ardelean. Mihai. covor/covorul de frunze galbene. Irinel. care impun un regim de nearticulare: pe uliţă. formă articulată: Amara. Muntean). Gavrilă. Mănăstirea. excepţii Aglae. fie articulate. dar şi nearticulate: Basarabi.Prepoziţiile (respectiv locuţiunile prepoziţionale) care se construiesc cu cazul genitiv şi dativ impun articularea substantivului: deasupra/în faţa casei/unei case. fie nearticulată: Ioana. Malu). la facultate. Sunt destul de puţine cele care fac excepţie: Cisnădie. Când au formă de plural. După prepoziţiile a sau de apar mai ales substantive nearticulate: miroase a fân. Slătioarele. dar cu funcţia articolului -l preluată de vocala precedentă u: Ciobanu. Sălişte. Munteanu. în marea lor majoritate. Avem şi aici excepţii: Onciul. Viorica. Dunărea. Călăraşi. Dacă pentru toponimele simple se poate accepta forma nearticulată. Carmen. toponimele pot fi atât articulate: Catanele. Vulpe. Orăştie. latră a pagubă. Dragoslavele. Haimanalele. Toma sunt considerate ca articulate. Dragomirna. 39 . spre deosebire de prepoziţiile cu acuzativul. apă/apa de izvor. acestea prezintă particularităţi diferite după subclasa semantică (de exemplu antroponime sau toponime) şi după gen. Măgurele. Tulcea. Lucreţia. Zimnicea. Târgovişte. pentru patrie. Darabani. hipocoristice ca Lili. nu este deloc indicat să se adopte scrierea fără -l în situaţiile în care apare un determinant: Podişul Transilvaniei. Pentru toponimele simple cu formă de masculin şi neutru singular nomenclatura administrativă a generalizat la numele proprii de localităţi scrierea fără -l (Bacău. Oprea. datorită inteligenţei. Lespezi. Tanţi. Jeni. Zoe. Pumnul. Videle. la care s-au adăugat împrumuturi moderne Catrinel. Cozia.

Dintre ţările vizitate i-a plăcut Luxemburg (în loc de Luxemburgul). nu cu rol individualizator. forme flexionare nejustificate ca respectarea prevederilor şi ale (pentru a) angajamentelor. echivalând cu un substantiv articulat. Nu există nici o justificare pentru extinderea scrierii fără -l la termenii generici din vârful Omul. spunând un caiet a meu. ale). iar altele. Tokio. a 40 . Trebuie făcută menţiunea că la numele proprii nu există o articulare reală. doi fraţi a mamei sau introduc. cum ar fi Peru. ci cu substantivul determinat de acesta: fratele mai mare al lui. al ei. din hipercorectitudine. Oceanul Indian. Omiterea articolului este evidentă în exemple ca Bucureşti (în loc de Bucureştiul) este capitala ţării. Zimbabwe. Există şi toponime nearticulate enclitic: Chile. Iaşi (în loc de Iaşiul) este un oraş vechi. admit atât forma articulată. ai. cât şi cea nearticulată: Peru / Peruul. de exprimare a cazului. Sighetul Marmaţiei. canalul Dunăre-Marea Neagră. ca la substantivele comune. deoarece nu este posibilă opoziţia articulat/nearticulat. dovadă în acest sens fiind posibilitatea folosirii paralele a celor două forme la nominativ şi acuzativ: Bucureşti (Bucureştiul) este capitala ţării. Există vorbitori deprinşi cu forma invariabilă a lui a şi folosesc peste tot această formă. Folosirea corectă a acestuia impune. Orice substantiv propriu este individualizat. În ceea ce priveşte formantul genitival al (a. respectarea acordului în gen şi număr cu substantivul determinat sau înlocuit de el. Articularea cu articol hotărât este numai formală.Malul cu Flori. La folosirea toponimelor în propoziţii se produc adesea greşeli în sensul neglijării cerinţei de a se folosi numai forme articulate în anumite condiţii. Formantul genitival nu are forme speciale de G-D singular (ci doar al. al lor. aici apar greşeli legate mai ales de acord. Haiti. Fiji. Formantul al nu trebuie acordat cu substantivul (sau pronumele) în genitiv pe care îl însoţeşte. Kuwait / Kuweitul. Montevideo. Capul Midia. iar la genitiv şi dativ articolul apare cu rol flexionar. în primul rând. Kuwait/Kuweit.

iar forma de G-D feminin singular (ale) folosită foarte adesea. Corect: unei prietene a Mariei.pentru N-Ac. celălalt este o inovaţie. împotriva prafului şi a mizeriei. în construcţii ca unei prietene ale Mariei sau unei prietene ale mele. unei nurori a mele (genitiv/dativ). proprietăţile sodiului sau natriului. profesorul de istorie şi cel de geografie al/ai şcolii). în cazul genitivului cu funcţie de apoziţie (acordată) pe lângă alt genitiv. în loc de a. Construcţii de felul muzeul de istorie al (a) oraşului X (e vorba de muzeul oraşului sau de istoria oraşului). Ministerul Culturii şi Cultelor.. Fac excepţie. acesta trebuie 41 . împotriva lor şi a altora.). legile de funcţionare a/ale economiei de piaţă. bagajul de cunoştinţe al/ale absolvenţilor. Există şi situaţii în care ambele acorduri sunt posibile fără diferenţă de înţeles. predarea limbii şi literaturii române. Când se coordonează mai multe genitive formantul trebuie pus înaintea fiecărui termen începând cu al doilea: autorul scenariului şi al romanului. Când termenul determinat este multiplu. cât şi la primul din grup: gradul de pregătire a/al elevilor. administrativ): (opera ştiinţifică şi activitatea didactică a/ale lui X. De asemenea. pentru că genitivul poate fi raportat atât la substantivul imediat precedent.ai uzinei). primul tip de acord este tradiţional. acordul în gen şi număr al formantului care introduce un atribut postpus oscilează între orientarea prin atracţie după ultimul substantiv precedent (directorul şi liderul sindical al uzinei) şi orientarea după toţi constituenţii (. în sensul că formantul genitival nu e necesar. substantivele respective exprimând noţiuni identice sau strâns legate: Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Complicaţiile referitoare la acord sporesc atunci când substantivul determinat nu este întotdeauna apropiat de formantul genitival. Câştigă teren mai ales în stiluri dornice de precizie (ştiinţific. unei prietene a mele.. unei nurori ale mele este hipercorectă. situaţiile în care genitivele formează o unitate. recensământul populaţiei şi al animalelor.

autor a (nu al) două cărţi.să fie însoţit de al: adeptul unui procedeu. mulţi. puţini. Radu cel Frumos. diferiţi. numeroşi.A. formant al numeralului ordinal. (al) Ecaterinei cea Mare. Se spune corect: reprezentanţi a (nu ai) 21 de state. unei tehnici). (al) lui Radu cel Frumos. al.. În strânsă legătură cu formele trebuie reţinută necesitatea acordului în gen. dar în scris sunt greşite îmbinări ca împotriva lor şi acestora / altora (în loc de a acestora / a altora). la G-D. Când se coordonează mai multe atribute referitoare la acelaşi substantiv. Împotriva tendinţei de părăsire a acestui acord (şi de folosire. se spune corect băiatului celui (nu cel) harnic. a formelor de N-Ac.. dar este superfluă apariţia articolului în clasa a-ntâia. al unei tehnici (nu adeptul unui procedeu. în forma de N. Ecaterina cea Mare este corectă folosirea la G. Când este element constitutiv.D. caracterul a (nu al) numeroase boli. toţi (când se foloseşte forma de acuzativ cu prepoziţia a). Aceleaşi probleme de acord apar şi la pronumele semiindependent cel (cea. nici înainte de ceea ce sau ce. trebuie ştiut că. (al) lui Ştefan cel Mare. exponentul a (nu al) ceea ce se numeşte. fetei celei (nu cea) harnice. Ştefan cel Mare. de câţiva. Este corect clasa a doua. cei. pronumele semiindependent se pune o singură 42 . a douăsprezecea. Elementul al nu poate apărea înainte de un numeral cardinal propriu-zis care nu este însoţit de celor. băieţilor celor (nu cei) harnici. a trebuie să apară întotdeauna. număr şi caz cu substantivul determinat sau înlocuit.. indiferent de valoarea numeralului. în conformitate cu normele. celor). în imediata vecinătate a unui cuvânt cu a iniţial: în vorbirea rapidă cei doi a se pot contrage. în speţă la G-D singular şi plural.: (al) lui Mircea cel Bătrân. cele. Abateri se produc la acordul în caz cu substantivul determinat. fetelor celor (nu cele) harnice şi că numai în nume proprii ca Mircea cel Bătrân. Omiterea formantului genitival de feminin singular a se explică uneori prin cauze fonetice.).

la fel şi în cazul coordonării a două sau mai multe superlative relative: cel mai bun şi mai atent. Sunt situaţii în care ambele variante sunt corecte: sub pretext că/sub pretextul că. în ultimul timp se manifestă tendinţa – greşită – de extindere a folosirii substantivului nearticulat în locul articulării lui cu articolul hotărât mai ales la numele de titluri şi de funcţii antepuse numelor proprii de persoană: doctor Ionescu (în loc de doctorul). a da telefon / un telefon. profesor X. a pune punct şi a pune punctul pe i. ambele corecte. la primul termen: băiatul cel harnic şi cuminte. academician Y (în loc de profesorul. În unele situaţii (mai ales la grupurile verbale) este admisă atât lipsa articolului..).dată. mai ales când e vorba de titluri. a sprijini”. a lua parte „a participa” şi a lua partea „a fi de partea cuiva. funcţii: academician X. dar condiţionate de determinări: din punct de vedere + adjectiv (din punct de vedere ştiinţific). Alteori. În ce priveşte substantivul.nearticulat.n. a ţine seamă/a ţine seama. profesii. Este evident că unele caracteristici şi tendinţe gramaticale ale limbii actuale intră în contradicţie cu caracteristici ale limbii române în general. a avea rost şi a avea un rost. Există formaţii paralele. sau numai una dintre variante este corectă: din moment ce (nu din momentul ce). dintre tendinţele actuale la care este supus. ambele variante sunt corecte. academicianul. am rezuma pe cele mai importante: scăderea rolului alternanţelor fonetice în flexiune (cotidiane s. dar şi din punctul de vedere + genitiv (din punctul de vedere al mijloacelor folosite). considerate prin tradiţie definitorii. diminuarea sensibilităţii pentru opoziţia articulat-nearticulat. pentru cotidiene). inginer Ion Popescu sau pentru locaţii în general: „A fost cazat la hotel 43 . În ce priveşte opoziţia articulat . dar în sensuri diferite: a lăsa vorbă „a anunţa” şi a lăsa vorba „a tăcea”. Uneori apar importante deosebiri de înţeles. cât şi prezenţa lui: a avea noroc / norocul. De exemplu..

lu' şefa). reprezentante tipice ale flexiunii adjectivale româneşti sunt considerate adjectivele cu patru forme în total. în loc de clasa a doua. ministru. rector). slăbirea flexiunii cazuale – renunţarea la dubla ei exprimare într-un grup nominal (omului acesta. frumos-frumoasă-frumoşi-frumoase. s-au adresat BDP). „Locuiesc în bloc A. de exemplu. frumuşel. instalaţie de încălzire a apei. etaj X”. ceea ce afectează specificul neutrului ca gen al inanimatelor. avocat. sistem modernizat de aclimatizare a spaţiului. dar sunt numeroase şi adjectivele cu câte trei sau două forme în total. greu. top-model). extinderea genului neutru la substantive nume de animate (star. cu diverse repartiţii pe genuri şi numere. cele de-a şaptea zi în loc de omului acestuia. comisie de asigurarea calităţii. unei eleve bine pregătite. de tipul curat-curată-curaţi-curate. comisie de asigurare a calităţii. hippy. perpetuu. slăbirea genului feminin în favoarea celui masculin la substantive care denumesc persoane după profesia sau calificarea lor (doctor. instalaţie de încălzirea apei. gen sau de articulare) şi a celor total sau parţial invariabile (coca-cola. gradele de intensitate şi uneori topica acestuia. abandonarea formelor speciale de vocativ şi limitarea utilizării celor de genitiv-dativ în favoarea formei de nominativ-acuzativ (şefu!. conducerea BRD. unei eleve bine pregătită. Ion!. ADJECTIVUL Problemele care apar la adjectiv privesc forma. alb-albă-albi-albe. lui Maria. rău. preferinţa pentru mijloace analitice (lui tata. cu trei forme: 44 . înmulţirea substantivelor cu flexiune incompletă (substantive defective de număr. mititel.Bucureşti”. flexiunea. „Vântul bate din sector nordic”. sistem modernizat de aclimatizarea spaţiului. acru. decan. celei de-a şaptea zile). ambiguu. aglutinarea articolului feminin a ajuns deja un fapt banal în enunţuri de felul clasa doua. miss). La fel albastru. În ce priveşte forma.

45 . neutru. cum ar fi coşcogeamite. neutru plural. cu o unică formă pentru singular şi plural sunt mult mai puţine decât cele variabile. pribeag. voinice. întreg. formele corecte pentru feminin. Tot aici intră şi câteva adjective neologice terminate în -ce. rece. pustiu. gata se folosesc rar. otova. care au o singură formă la plural: -i. singular. sunt: dragi. dar se întâlneşte mai des ca adverb (Trece apa călare). Deci este corect: Dragile mele surori. Au tendinţa să se încadreze aici şi atroce. ferice fiinţă. altă formă la feminin: dibaci. feminin N-Ac. românească. este învechit (exemplu ferice timp. cumsecade. motrice. Ferice. sec. prieteneşti masculin. care sunt invariabile. precoce. sagace. straniu. Cu două forme sunt şi adjectivele terminate în -aci. rotofei. vioi. tenace. prietenesc masculin şi neutru singular. neutru. Adjectivul călare era variabil în limba veche (călare-călări). aşa. în limba actuală se foloseşte numai ca adverb: Ferice de tine (similar cu Bine de tine). anume.. large. feminin plural. sadea etc. vorace. stângaci masculin şi neutru singular şi masculin plural. româneşti. greoi. voinici. singular. asemenea. lung. voinic. perspicace. Adjectivele invariabile. indiferent de număr: o formă la masculin. feroce. neutru. Astăzi este rar.-g: adânc. dragei mele. roşu. atare. Deoarece aceste adjective au o singură formă la plural. dibace. limpede. ditai / ditamai. dragii mele mătuşi. subţire. La fel dulce. şi nu drage. verde. veloce. La fel bălai. multe cu origine necunoscută. feminin plural. antepus. deopotrivă.românesc. nătâng. nu dragele mele. care la masculin plural au desinenţa i: rapace. folosit ca adjectiv invariabil (oameni călare). Unele vechi şi populare. prietenească feminin N-Ac. larg. bine. ca adjectiv invariabil. vivace. locvace. largi etc. ferice vremuri). altele provenite din adverbe: aievea. ferice. argintiu. la G-D singular şi la plural. unele adjective terminate în -c. repartizate pe genuri. doldora. stângace feminin singular şi plural. mari masculin. tare. La fel nou. Adjectivele cu două forme: mare masculin. drag.

contrariu masculin şi neutru singular. motrică. superfluu). necesar.. singular. Tendinţa este de a folosi flexiunile hibride. originar etc. abrevieri şi trunchieri sunt folosite adjectival: muzică disco. onorar „onorific” (nu contrariu. crem. dar nu e tolerată şi varianta hibridă contrar. vernilă(i). feminin plural. ecoseză. turcoaz. Adjectivele neologice terminate în -uu la masculin şi neutru singular (de tipul ambiguu. bej. maro. etapă postconflict. pepită. rococo. vestă antiglonţ. pane. neutru. în care se amestecă forme aparţinând unor tipuri diferite: alături de contrar masculin şi neutru singular. concediu super. care sunt corecte numai ca substantive neutre).K. cupluri gay. roz. kaki. bleumarin. roză. onorariu. continuu. gri. În limba actuală. bineînţeles incorecte. înregistrare video. bleu. franco. uni. Multe adjective neologice invariabile au tendinţa de a-şi crea forme variabile adaptate: movă. bordo. corai. nivel macro/micro. lila. numeroase prefixoide. vernil. unele mai oscilează în limba actuală între flexiunea cu trei forme. se tolerează varianta învechită. femeie O. perpetuu. contrarii masculin. contrară feminin N-Ac. havan. contrare feminin şi neutru plural. calitate extra. ipotecar. forte.contrariecontrarii. corectă gramatical. Tot invariabile sunt şi adjectivele formate cu prefixe de la substantive: pastă anticarie.Creşte în schimb în limba modernă numărul neologismelor cu formă invariabilă cu circulaţie mai largă sau mai restrânsă: ad-hoc / ad hoc. singular. oliv. mov. coafură afro. mecanism antişoc. eficace. asiduu. piraterie soft. sexy. dispozitiv antirachetă. contrari masculin plural. ad-interim / ad interim. cu patru forme în limba literară. au tendinţa de a 46 . modă retro. doctrinar. firească pentru varianta în ar (la care s-au fixat arbitrar.): ca adjective sunt literare numai formele contrar. şic. Dintre adjectivele neologice formate cu sufixul -ariu sau ar la masculin şi neutru singular. shocking. contrarie feminin N-Ac.

De aceea forma de masculin plural s-a extins şi asupra femininului plural (oameni noi. rochii nouă). sau le recomandă cu diferenţieri semantice: executor „care execută” şi executoriu „care trebuie executat”. contexte ambigui) în loc de -ue (continue. nouă feminin NAc. prin desinenţe şi prin alternanţe fonetice. declamatoriu. De asemenea. Pentru unele adjective normele literare admit câte două forme. Sunt rare cazurile când normele admit ambele serii de forme: eliminatoriu / eliminator (rar). prezintă interes formele literare actuale ale adjectivului nou masculin şi neutru singular. molâi / molâie. firească pentru -or: sunt literare formele: accesoriu. de regulă. inflamator. inflamatoriu. public”. ca şi la substantive. contradictoriu. feminin NAc. molâu au femininul şi neutrul plural lălâi / lălâie. probator). la plural. întrucât intra în coliziune şi cu forma omonimă a numeralului cardinal şi cu cea a pronumelui personal în dativ. probatoriu (nu obligator. feţe noi). numărul şi cazul se exprimă. singular. dar auditoriu substantiv neutru „sală. obligatorii. O situaţie aparte au adjectivele formate cu sufixul 47 . revelator (nu circulatoriu. datorită folosirii formei de feminin şi neutru plural şi feminin G-D singular în -ui (discuţii continui. dar circulator. noi la plural. singular. inhibitor. declamator. Trebuie evitată flexiunea hibridă obligator masculin şi neutru singular. la fel auditor adjectiv şi substantiv masculin „persoană”. O altă situaţie de interes mai larg este oscilaţia adjectivelor neologice formate cu sufixul -oriu sau -or la masculin şi neutru singular între flexiunea cu omonimie de gen la numărul plural. în variaţie liberă. obligatorie. de exemplu lălâu. obligatoriu. Această omonimie era supărătoare. ambigue). La adjectivele variabile genul. inhibitoriu. Adjectivul nou avea omonimie între femininul singular şi femininul plural (rochie nouă. respirator şi doar forma de feminin respiratorie. şi cea cu omonimie de număr la genul feminin. firească pentru -oriu.trece la tipul cu trei forme. ondulator „unduitor” şi ondulatoriu în fizică. revelatoriu).

în ordinea de preferinţă -ică / -ea (de exemplu.) şi nici la mai vechiul ursuz-ursuzi. burlescă. 48 . la care se produce. sec-seacă. ipohondruipohondră.singular fiind format cu sufixul -ică (curăţică. Alternanţa z-j este corectă la adjective mai vechi precum breaz. treji. sau nu se mai aplică în mod regulat. obez. strămoşesc-strămoşească). grotescă. monoton-monotonă. viteaz cu pluralul masculin breji. dar analog-analoagă. frumuşel. mititică). obezi.A. Tot astfel.A. iar femininul plural şi G. adjectivele neologice îl menţin de obicei pe o: baroc-barocă. dârz. romanescă. pe când cele cu sufixul neologic omonim nu o aplică (carnavalescă. în flexiune. mititel). negruneagră. integru-integră. frumuşică. face excepţie pitorească). singurică / singurea. întreg-întreagă. livrescă. intrinsec-intrinsecă. femininul N. o schimbare a sufixului lexical. des-deasă. frumuşică. normele limbii literare au optat rareori ferm pentru femininul N. În legătură cu alternanţele fonetice trebuie amintit că unele alternanţe existente în flexiunea adjectivelor din fondul vechi şi popular nu se mai aplică. situaţia se explică prin împletirea unor forme din paradigme diferite (pentru feminin există formaţii concurente în -ea cu acelaşi plural şi G-D singular -ele). major-majoră. dar nu la neologismele confuz. dantescă. tăricică). faţă de alternanţa o-oa din frumos-frumoasă.D. singular în -ică (căldicică.diminutival -el (curăţel. francez-francezi etc. snob-snoabă. omolog-omoloagă. cu pluralul confuzi. viteji. mititică / mititea. treaz. de obicei se admit ambele forme. formele în -ea având totuşi restricţii de ordin stilistic. În alternanţa e-ea din bleg-bleagă. tinerică / tinerea). sau toate cele care indică apartenenţa etnică şi locală (chinez-chinezi.singular în -ele. adjectivele neologice îl menţin pe e neschimbat: dens-densă. patriot-patriotă. la mofluz se admit două forme de masculin plural mofluji-mofluzi. la adjectivele neologice. derivatele cu sufixul vechi -esc cunosc alternanţa (românescromânească. dârji.

bătrânilor codri). balnear (staţiune balneară. scund.Spre deosebire de z-j. chel şi sătul au forme corecte de masculin plural chei. ilustru-iluştri). dar bascbască-basci-basce. tristtrişti). prezintă o flexiune incompletă. sfincşi. moale-moi. cu menţiunea că desinenţa -o de la feminin singular presupune substantivizarea adjectivului (iubito=iubită fată. Alternanţa l-i semivocalic. sfinx) se scriu la plural cu consoana descompusă: ficşi. dar nu şi masculin plural balneari). mişel-mişei. aproape generală la adjectivele din fondul vechi şi popular: gol-goi. dar nu şi masculin adipoşi). ortodox. Unele adjective. Grupul consonantic ks scris x (fix. surji în loc de cruzi. kst (scris xt: mixt-micşti) şi str (albastru-albaştri. tratament balnear. substantiv epicen (au numai forme de neutru singular şi plural). ci şi în grupurile consonantice st (prost-proşti. În ce priveşte desinenţele adjectivului. ortodocşi. lire sterline. staţiuni balneare. sătui (nu cheli. terestru-tereştri. alternanţa d-j din crud. Consoana s alternează cu ş nu numai în poziţie finală (tipul des-deşi). acestea sunt în general comune cu ale substantivului (face excepţie desinenţa uri. dar cu unele excepţii ca domol-domoli. osc-oscă-osci-osce (la fel etrusc. scunzi. fiind utilizate în limbaje specializate. deoarece ele figurează în sintagme fixe. fudul-fuduli. sătuli). bunule tată. Paradigma lor apare ca defectivă. specifice limbajului tehnico-ştiinţific. 49 . în special cele neologice. ecvestru-ecveştri. care apare numai la substantiv). Exemplu. scunji. surd nu e niciodată literară în flexiunea adjectivelor: nu sunt corecte formele de masculin plural cruji. Şi desinenţele de vocativ sunt comune (iubite prietene. Alternanţa sk-şt (prietenesc-prieteneşti) funcţionează şi la unele adjective neologice: brusc-bruscă-bruşti-bruşte. La fel sintagme precum: foc bengal. flasc). celulă adipoasă. surzi. nu e posibil iubito fată). toate cele cu sufixul diminutival -el: frumuşel-frumuşei. adipos (ţesut adipos. glandă tiroidă (au numai forme feminine de singular şi plural).

-Vsingular. tuturor sau anumitor. Aspecte specifice prezintă flexiunea unor adjective compuse din două sau mai multe cuvinte întregi. Adjectivele compuse dintr-un adverb şi un adjectiv sau dintr-un substantiv şi un adjectiv nu trebuie să-şi modifice în flexiune decât ultimul termen. ca şi la substantiv. singurul dintre adjectivele cu formă specială de vocativ care aparţine tipului cu trei forme în total. 50 . multor) au aceeaşi formă de G.În limba literară. tot. egală cu cea de feminin N-Ac. au doar cinci forme flexionare (mult.D plural pentru toate genurile marcată de desinenţa pronominală -or. multă. care arată cantitatea nedefinită sau diversitatea: mult. puţin. multe. cât şi gradul de sudură. destul. sunt preferate. dragul meu coleg. puţinor. când sunt antepuse şi neprecedate de alt determinant cu formă cazuală marcată: multor. formele de vocativ identice cu nominativul: prieten scump. diferitor colegi (dar celor mai mulţi. în construcţii prepoziţionale echivalente cu G sau D: cu prepoziţia a în locul genitivului (părerile a mulţi sau a destui colegi) şi cu la în locul dativului (Am spus la mulţi sau la destui colegi). ca atribute antepuse. numeros. dar şi în postpunere dragă frate / frate dragă (dar dragă prietene / prieten drag). adică adjectivul din componenţa lor: de la nou-născut. diferit. Din contaminarea celor două posibilităţi de exprimare a genitivului rezultă folosirea greşită a lui a înaintea formei de genitiv în -or după un substantiv articulat: părerile a multor colegi (în loc de părerile multor sau a mulţi colegi). plural. anumit. şi numai în formele de N-Ac. acestor anumiţi colegi. Aceleaşi adjective apar. mulţi. ale la vocativ singular masculin forma dragă. nu acestor anumitor colegi). existente independent în limbă. care se foloseşte mai ales în antepunere. Adjectivul drag. divers. La adjectivele de acest fel are importanţă atât structura (natura morfologică a cuvintelor componente şi raportul dintre ele). nu celor mai multor. Un grup mic de adjective. iubită soră.

ca dulce-acrişor. galben-pai. Numeroase oscilaţii apar în legătură cu adjectivele compuse care exprimă combinaţii sau nuanţe de culori: se spune atât (maiouri) alb-negre. este adjectiv variabil. verde-crud. scris într-un cuvânt şi evoluat semantic faţă de (cu) minte. amplu. iar cel articulat cu doi i: iluştrii bărbaţi). nu cuminte). goală-goluţă. cu două forme (plural şi feminin G-D singular: unei fete cuminţi. Adjectivele terminate la masculin şi neutru în u vocalic necesită atenţie la scrierea diferită a formelor articulate şi a celor nearticulate. care în pronunţare se pot confunda uneori: de la adjective ca albastru. se evită de obicei formele de feminin sau/şi de plural. la adjective ca albastrudeschis. nu noi-născuţi(e).formele flexionare corecte sunt nou-născută. roşu-aprins. cele mai multe – formaţii. liber-cugetător. răufăcător. unde normală e flexiunea numai a primului termen. preferându-se flexiunea ultimului termen: (activitate) instructiv-educativă. iar de la răuvoitor. suplu. singur-singurel. integru. nou-născute. oameni iluştri / integri / simpli. ele sunt răuvoitoare. răuvoitori (nu răivoitori). nou-născuţi. alături de care se tolerează şi flexiunea ambilor termeni. Problema gradului de sudură se pune la adjective compuse de tipul cuminte. mult mai puţin frecventă: instructivă-educativă. Adjectivele terminate la masculin şi neutru în -iu (cu u vocalic sau semivocalic) şi adjectivul roşu au pluralul nearticulat 51 . Adjectivele compuse din două adjective se găsesc în două situaţii: unele. singuri-singurei). drept-credincios. micburghez.în care nou este adverb su sensul „de curând” . cât şi (maiouri) albe-negre. golgoluţ. în care rău este substantiv. negru. simplu pluralul masculin nearticulat este cu un singur i: (ochi albaştri / negri. provenit dintr-o locuţiune (prepoziţie+substantiv): în limba literară actuală cuminte. au forme flexionare la ambii termeni (dulci-acrişoare. ilustru. recente şi terminologice – au comportament dublu. în general. nou-venit. la fel se comportă clarvăzător.

mort. juridic. rotund. posterior.cu doi i: (obiecte) proprii. etern. aici se includ şi numele de culori. cel mai optim. proxim. interior. grijulii. perfect. ultime feminin. Unele adjective necomparabile în sensul propriu sau/şi în îmbinări obişnuite. vizual etc. ultim. desăvârşit. din considerente preponderent semantice: a) adjective cu sens absolut.romanice) care reprezintă comparative sau superlative neregulate în latină. final. grozav. Se scrie şi se rosteşte ultimile / ultimilor ştiri (în loc de ultimele / ultimelor ştiri). În ce priveşte gradele de intensitate. dar cu sens superlativ: admirabil. total. maxim. identic. unic. superb. metabolic. d) adjective neologice (latino. ultimi masculin plural. splendid. similar). stranii. pozitiv. ultimă feminin N-Ac. major. aurii. infim. inferior. singular. extraordinar. egal. excelent. oral. superior. Din dorinţa de expresivitate unele dintre adjectivele aparţinând acestor categorii apar totuşi. neutru plural. principal. minim. colosal. extrem). minor) sau superlativ (optim. pulmonar. suprem. întreg. viu. vast. muncitoresc. roşii. iniţial. teribil. uriaş sau comparativ (comparabil. la un grad de intensitate. lista cea mai completă. bazic. Şi mai supărătoare este folosirea adjectivelor cu sens superlativ sau comparativ la un grad de intensitate: mai superior. strămoşesc. b) adjective din stilul ştiinţific: adipos. general. inadecvat. De exemplu. cu anumite substantive. de necomparat: absolut. ulterior. grijuliii copii. veşnic. problemă mai principală. infinit. reamintim doar adjectivele calificative care nu permit aplicarea gradelor de comparaţie. iar pluralul masculin articulat cu trei i: propriii (săi) ochi. clorhidric. definitiv. Ele au intrat în română cu acest sens comparativ (exterior. culminant. complet. pot avea grade de comparaţie când sunt folosite cu sensuri figurate sau în alte 52 . straşnic. anterior. azurii. c) adjective cu formă de pozitiv. Se fac adesea greşeli în folosirea articulată la feminin plural a adjectivului ultim masculin şi neutru singular. procedee foarte generale. fantastic.

bărbătesc când are sensul „curajos” atitudine mai / foarte bărbătească. 53 . anumite persoane („unele. În legătură cu topica. „aprins”(despre culori). puţin) şi nici formarea de la ele a unor diminutive sau augmentative. deci sunt incompatibile cu exprimarea gradaţiei în general. simplă”) şi soluţie pură („curată. speciale”). mândru flăcău („frumos. o veche teorie („care durează de mult timp”) şi o teorie veche („învechită. menţionăm doar câteva adjective care au sens diferit în funcţie de topică: o adevărată întâmplare („chiar”) şi o întâmplare adevărată „reală”. destul de. De reţinut că adjectivele necomparabile nu admit de obicei nici prezenţa lângă ele a unor determinante sintactice cu sens de evaluare (cam. PRONUMELE Parte de vorbire cu un sens foarte abstract şi inventar închis. Flexiunea pronumelui este foarte neomogenă. pură coincidenţă („numai. viu „vioi”. deoarece apare în aceleaşi contexte cu acesta. înalt demnitar („de rang superior”) şi băiat înalt. Specificul pronumelui constă în faptul că poate substitui orice substantiv. nealterată”). asemenea situaţie („astfel de”) şi situaţie asemenea („asemănătoare”). Toate pronumele fac parte din vocabularul fundamental al limbii române. întreg în întreg la minte. neamestecată. ci şi de la un pronume la altul. un nou produs („altul”) şi un produs nou („recent”). prea. oarecare”) şi persoane anumite („desemnate. pronumele este reprezentat numai prin cuvinte moştenite din latină sau formate în limba română din elemente provenite din latină.îmbinări: de exemplu. săracul om („bietul”) şi om sărac („lipsit de avere”). falnic”) şi flăcău mândru („orgolios”). depăşită”). doar. mort după ceva / cineva. mort în îmbinări ca mort de foame / oboseală. nu numai în funcţie de clasele de pronume foarte diverse.

. sau stângăcii stilistice care constau în prezenţa inutilă a pronumelui personal subiect de persoana I şi a II-a. o. ei i-am amintit. cu radicalul total diferit de la un caz la altul. forme accentuate şi neaccentuate. pe ea o veţi asculta etc.. plasat atât înaintea verbului. de la o persoană la alta.. urmărind şi ce tendinţe se manifestă în limba română actuală în legătură cu folosirea tuturor varietăţilor de pronume.. cât şi la numere diferite: i. vă... Pronumele personal este pronumele cu o flexiune pe cât de bogată. v. 54 . forme supletive. inclus în desinenţa verbului: eu mă numesc. diferenţe între forma pronumelui şi cea a adjectivului corespunzător. noi astăzi plecăm pentru mă numesc. pronumele personal fiind singura parte de vorbire la care se întâlnesc cuvinte care diferenţiază formal nominativul de acuzativ (eu-mine. la fiecare specie de pronume. apar forme accentuate şi neaccentuate paralele la dativ şi acuzativ care pot genera greşeli de scriere. exprimări redundante. pleonastice prin reluarea sau anticiparea complementului direct sau a complementului indirect prin formele clitice ale pronumelui personal: pe el îl vede. o va părăsi-o în loc de o va asculta.Problemele pe care le ridică pronumele – de toate speciile – privesc existenţa în flexiune a unor invariabilităţi parţiale sau totale (datorate anumitor forme omonime). există unele forme omonime. o va părăsi sau va asculta-o. pe atât de complicată şi neregulată în sensul că există multe forme supletive. de exemplu: eu-mie-mine-mă. eu-noi. li. ne. cât şi după el: o va asculta-o. anumite trăsături sintactice sau chiar specializări semantice. mă). atât în cadrul aceluiaşi număr. puncte cu paradigmă defectivă. va părăsi-o. Neliterare sunt şi construcţiile în care se repetă acelaşi pronume neaccentuat complement direct. Unele dintre aceste probleme încercăm să le relevăm. le.. l. eu-tu etc. de la singular la plural. astăzi plecăm. cu cratimă sau fără cratimă.

v-o jur. Nici tu una. comisarul X. care trebuie evitate: v-o mărturisesc. pluralul modestiei şi pluralul autorului (care e cel mai frecvent în limba actuală): Noi... dă-i cu vin.. fetelor. le ştie pe toate. dar şi în construcţii livreşti. îţi spun). care caracterizează vorbirea periferică.. ţi-o spun (în loc de vă mărturisesc.... nici tu masă. ţi-o fac eu. am păţit-o. Vom arăta în lucrarea noastră etapele mai importante... le vede bine la fizică. Ca primar. Un procedeu stilistic popular şi familiar îl reprezintă folosirea unei valori pronominale neaccentuate specifice de dativ. o tuleşte. folosit în literatura populară pentru a exprima participarea afectivă a povestitorului şi a ascultătorului la cele relatate: Când îl prindea. corectă. eu nu mai aştept. am sfeclit-o. În aceste situaţii pronumele îşi pierd valoarea sintactică. Neliterară este folosirea vocativului tu cu valoare apropiată de o interjecţie de adresare. am făcut-o lată. mi ţi-l snopea în bătaie.. mergem undeva? Valoarea pronumelui tu poate fi şi generală. facem şi noi tot ce se poate. le (acuzativ). dar nu obligatorie (cum se crede despre pluralul autorului). tu le tragi. numit dativ etic sau participativ. Unde mi-ai stat atâta vreme? „Murgul coama-şi 55 . în exemple de felul: Ce facem azi. (î)i (dativ).Unele recomandări de ordin stilistic comportă aşa-numita valoare „neutră” a formelor neaccentuate de persoana a III-a: o. nici tu alta. Nici tu casă. o ia la fugă. am verificat dosarul. zi-i mai departe. referindu-se la orice persoană şi este frecventă mai ales în maxime şi expresii populare: Tu le faci. dă-i bătaie. Tot cu valoare stilistică se întrebuinţează pronumele de persoana I plural în locul pronumelui de persoana I singular în situaţiile numite pluralul autorităţii sau al maiestăţii. întâlnită mai ales în construcţii populare fixe ca a lua-o la sănătoasa. vă jur. le are cu băutul. dă-i cu bere. Trebuie ştiut că această formulare este posibilă.. Şi mai nerecomandabilă este folosirea pronumelui tu ca însoţitor al unui substantiv la vocativ plural: Tu. tu? sau Tu.

În acest caz. având de asemenea funcţia de atribut pronominal în dativ: ţi-am citit lucrarea (=a ta). dar simţită ca artificială. având numai una stilistică. îi apreciez talentul (=său. o prepoziţie sau un verb. Astfel. pentru că îi lipseşte condiţia esenţială a acordului în gen. substantivele şi adjectivele masculine şi neutre 56 . El este sinonim cu un adjectiv pronominal posesiv (aici meu. tăi. pe lângă un substantiv. inima-i de aur. De multe ori aceste construcţii. în loc de Am luat haina ta este preferată forma Ţi-am luat haina sau în loc de Au venit copiii săi. În asemenea construcţii dativul posesiv nu poate fi încadrat la adjectivele pronominale. Eminescu). care este admisă în poezie. „din liră-mi am să cânt” (M. livrescă. Pronumele apare în encliza unui substantiv. folosite în limba literară vorbită tind să înlocuiască construcţia cu posesivul. Mai apare pe lângă un verb (de regulă antepus). din parte-mi. substantivul la care se ataşează dativul posesiv este articulat. cu excepţia unor îmbinări fixe: Puşchea pe limbă-ţi.netezeşte/Şi din gură mi-ţi grăieşte” („Toma Alimoş”). lui. şi exprimă un atribut pronominal în cazul dativ: „Iară sufletu-mi se pierde / După chipul tău frumos” (M. pronumele îşi pierde funcţia sintactică. În majoritatea situaţiilor.Eminescu). dar se referă tot la substantiv printr-un sens posesiv. de capu-ţi. a fiinţii-ţi. Eminescu). Dativul posesiv reprezintă în limba actuală o construcţie învechită (satu-mi. în formă conjunctă. I-au venit copiii. ei) pe care îl înlocuieşte. „Fiarbă vinu-n cupe. este cazul dativ folosit cu valoare posesivă. Dativul posesiv este legat îndeosebi de întrebuinţarea formelor neaccentuate ale pronumelui personal şi ale celui reflexiv. sa) sau cu genitivul pronumelui personal (în ultimul exemplu lui. casa-vă. de aceea substantivele masculine la plural trebuie scrise cu doi i: ochii-mi. număr şi caz cu substantivul determinat. spumege pocalul / Dacă fiii-ţi mândri aste le nutresc” (M. ei) sau ţi-am luat un album (complement indirect).

. dintru şi printru (în variantele într-. pe lângă pronumele personal de bază sau propriu-zis el. însele era în limba veche un pronume general. dintr-înşii.). rezultat din prepoziţia de + pronumele personal însul. Pronumele însul. articularea fiind exprimată prin -u (fiu-mi. Trebuie reţinut însă că în 57 . printr-). Pronumele dânsul. i-am adresat dânsei o întrebare. ea. printr-însa. nu dânşii cum se aude adesea: copilul dânşii. gându-ţi. trebuie reţinut că forma corectă de genitiv-dativ feminin singular este dânsei. a-i veni inima la loc.terminate în consoană sau în semivocalele i şi u apar la singular fără -l. în limba actuală se foloseşte numai în forma de acuzativ. cu toate că formele de genitiv-dativ sunt foarte puţin folosite în limba literară. apărând exclusiv în construcţie cu prepoziţiile întru. Uneori construcţiile pleonastice sunt tolerate pentru dezambiguizarea unei propoziţii: Ţi-am văzut filmul (tău). i-am adresat dânşii o întrebare pentru copilul dânsei. Există situaţii când numai construcţia cu dativul posesiv este posibilă pentru a putea exprima posesia. dânsa etc. a-şi înghiţi limba. Pronumele personal încearcă o altă complicare prin dezvoltarea a încă două forme de pronume: însul. are o flexiune mai bogată. trupu-i. pentru persoana a III-a. dintr-. blându-i chip). engleza etc. Pronumele se referă exclusiv la persoane şi acest lucru poate explica interpretarea lui de către vorbitori drept un pronume de politeţe. în expresii de felul: a nu-i fi toţi boii acasă. scrise cu cratimă: într-însul. concurându-l pe el. Deseori dativul posesiv poate apărea în construcţii pleonastice pe lângă un verb: Şi-a băut agoniseala sa / lui / ei / agoniseala-i pentru Şi-a băut agoniseala. însa şi dânsul. înşii. de reverenţă. Greşeli frecvente legate de folosirea dativului posesiv apar în traducerile făcute din limbi care nu cunosc această valoare pronominală specifică (rusa. însa.

dumisale). Exemplu: Domnia Ta a hotărât. Forma de pronume mata este. respectuoasă. De la pronumele dumneata s-a format în limba vorbită. fiecare formă fiind folosită pentru toate cazurile: Ce cauţi matale? Care e visul matale? Matale nu-ţi ofer nimic. îndeosebi faţă de superiori. dumneasa. este mai frecvent decât cel de persoana a III-a. Pronumele de persoana a II-a. dumneavoastră. în timp ce dumneavoastră indică o politeţe distantă. forma pronominală mata. În limba actuală se manifestă tendinţa de revenire la formula etimologică pentru a se exprima un grad de politeţe mai 58 . singular şi plural. Pronumele de politeţe constituie o subclasă de pronume personale care are forme numai pentru persoana a II-a şi a III-a. dumneavoastră au aceeaşi formă pentru toate cazurile. o formă de nominativ-acuzativ. dumneaei. mătăluţă. dumneaei. Dintre aceste forme. în timp ce formele dumnealui. cu o nuanţă stilistică de familiaritate. iar matale de genitiv-dativ. este folosit în relaţii oficiale. din punct de vedere etimologic. aşa cum se crede. cu precădere în Moldova. Ambele forme au devenit pentru unii vorbitori invariabile. dumnealor). sunt invariabile. Pronumele de politeţe sunt la origine substantive compuse (de la substantivul domnie). Cele două forme dumneata şi dumneavoastră exprimă grade diferite de politeţe: dumneata (cu variantele mata. singular şi plural (dumneata. dumnealui. folosite în vorbirea cu sau despre persoanele în viaţă faţă de care se exprimă o atitudine de respect sau marchează o distanţă. matale şi diminutivele lor (mă)tălică. ci numai cu pronumele personal. întrebuinţate mai ales în Oltenia şi Muntenia) se folosesc între apropiaţi sau faţă de un inferior şi au un caracter mai intim. numai dumneata şi dumneasa au câte o formă specială de genitiv-dativ (dumitale. Ele au devenit pronume în momentul în care s-au combinat cu verbul de persoana a II-a: Domnia Ta ai hotărât. intimă.limba literară dânsul nu este sinonim cu dumnealui.

împăraţi şi împărătese. Aceleaşi abrevieri sunt şi pentru locuţiunile pronominale de politeţe. dv. De exemplu: Maiestatea Sa pentru regi.. Lor). pun probleme legate de scrierea. de guvern. Unele dintre ele s-au specializat. Prea Fericite Părinte! pentru patriarhul Bisericii Ortodoxe Române etc. ca formule protocolare. cât şi locuţiunile pronominale de politeţe. dumnealui. dumneaei. Voastră. solemn. cu deosebirea că acestea se scriu cu iniţială 59 . regine.. Sa. Sanctitatea Sa pentru papă şi pentru patriarhi. Preasfinţia Sa. dumnealor. Este permisă ortografierea prescurtată a pronumelor de politeţe: d-ta. locuţiunile pronominale de politeţe pot fi folosite nu numai ca înlocuitoare ale unor substantive. Locuţiunile exprimă un grad mai accentuat de politeţe şi sunt folosite mai ales în stilul protocolar.înalt prin folosirea locuţiunilor pronominale de politeţe care au în structura lor un substantiv feminin abstract + un adjectiv posesiv sau pronume personal în genitiv: Domnia Ta (Lui. Sfinţia Sa pentru arhiereii ortodocşi (după rang. ambasadorul / ministrul. d-ei./d-voastră. Ei. Eminenţa Sa pentru clericii de rang înalt ai unor culte (cardinalii bisericii grecocatolice. ci şi ca însoţitoare ale unor substantive proprii sau comune care indică fie numele. pentru persoane cu anumite poziţii sociale sau profesionale. ambasadori. Alteţa Sa pentru prinţi şi prinţese. Înalt Preasfinţia Sa. d-tale.). de abrevierea lor şi chiar de acordul gramatical. dumneavoastră. care este de fapt prescurtat la această formă dlui). şeful cultului mozaic). fie titlul persoanei în discuţie: Alteţei Sale Regale prinţului XY. d-lui (ultima abreviere fiind adesea confundată cu abrevierea de la domnului. Excelenţa Sa YZ. Atât pronumele. Excelenţa Sa pentru şefi de stat. În anumite situaţii. Domniile Voastre. Magnificenţa Sa pentru rectorul/ preşedintele de la unele universităţi din Italia şi din Anglia. Măria Sa pentru domnitorii români şi soţiile lor./dvs. d-lor pentru dumneata. dumitale.

caracterizându-se întotdeauna prin identitatea de persoană cu verbul însoţit (se spală. 60 .. sineşi sau întrebuinţări improprii fără valoare reflexivă de felul îi convine sieşi.majusculă: D-lui. Pronumele reflexiv. folosindu-şi). -şi. şi un acord formal. a-şi însuşi. Referitor la pronumele reflexiv care exprimă identitatea dintre subiectul verbului şi complementul (direct sau indirect). Acordul pronumelor şi locuţiunilor pronominale de politeţe este o problemă dificilă pentru mulţi vorbitori. ochii-şi negri. omiterea cratimei în situaţii precum sa priceput. îşi aminteşte). acestea fiind construcţii învechite. are valori specifice de dativ posesiv. i-a folosit sieşi./D-voastră etc. Maiestatea Voastră hotărăşte / este aşteptată.S. De exemplu: ezitări în folosirea sau nu a lui i din formele de dativ îşi. Celelalte se abreviază numai în anumite limbaje: Î. aşi însuşi. asupra-şi. M.S. pentru a sublinia o reverenţă mai accentuată: Măria Ta semnează. întrucât acesta se poate face în două moduri: după înţeles: Măria Ta semnezi. şi-. pentru Înalt Preasfinţia Sa. livresc şi mai distant. vom menţiona câteva probleme care privesc cultivarea limbii şi modul de folosire a diverselor forme ale pronumelui reflexiv. plasat în limba actuală pe lângă verb (îşi vede de drum). Maiestatea Voastră hotărâţi / sunteţi aşteptat. foarte rar pe lângă substantiv sau prepoziţie.S. ezitări cu privire la folosirea formei accentuate de dativ corecte sie (rar folosită) şi tendinţa de a folosi variante învechite: sieşi.P. De reţinut că aceste variante compuse cu particula întăritoare -şi trebuie scrise fără cratimă. Majestatea/Maiestatea Sa. Dv./Dvs. ca şi pronumele personal. păstrate mai mult în vorbirea populară: în cale-şi. folosinduşi (în loc de s-a priceput. într-un cuvânt. iar la persoana I şi a II-a formele sale sunt omonime cu ale pronumelui personal. care are numai cazurile dativ şi acuzativ şi forme proprii numai la persoana a III-a.

aceia înşişi).O greşeală frecventă este legată de ocurenţa pronumelui reflexiv atunci când complementul direct este nearticulat: nu-şi are sens (în loc de nu-şi are sensul sau nu are sens). şi de aici numeroasele greşeli formale şi de acord. Pronumele de întărire. Dativul posesiv exprimat prin pronume reflexive apare adesea în construcţii pleonastice împreună cu un adjectiv posesiv. Între întrebuinţarea pronominală şi cea adjectivală nu există deosebiri de formă. El îşi urmă calea. ca pronume. dumneata însăţi. Astfel de construcţii apar mai ales în traduceri şi trădează o exprimare neglijentă. -şi. datorită faptului că el caracterizează limba literară. Construcţia ar fi fost suficientă şi corectă cu dativul posesiv pe lângă verb: Şi-a risipit averea. Fără a intra în amănunte. El îşi urmă calea sa pentru Ea îşi ridică privirea sau Ea ridică privirea. oferă multe complicaţii flexionare. pe lângă un substantiv în antepunere şi în postpunere însuşi directorul / directorul însuşi. mai rar pe lângă alte pronume (eu însumi. cu un pronume personal în genitiv sau cu un dativ posesiv pe lângă substantiv: Şi-a risipit averea sa/averea lui (ei) / averea-i. lipsind din vorbirea populară. Această structură de cuvânt compus explică particularităţile flexionare ale acestui pronume. înşi. prin urmare. -ţi. În limba actuală. îl întâlnim rar şi este simţit ca învechit în construcţii precum Am simţit însumi. El apare în mod obişnuit pe lângă un pronume personal. formele de genitiv-dativ (mie însemi / ţie înseţi / ei înseşi). Va constata însuşi. însă. -şi /-le. pe sine însuşi. -ne. înse şi formele neaccentuate de dativ ale pronumelui personal sau reflexiv -mi. trebuie reamintit că variaţia după caz este limitată numai la femininul singular. -vă. sau formulări pleonastice. nu sunt literare formele de genitiv-dativ folosite de unii vorbitori 61 . folosit mai ales ca adjectiv pronominal. La fel în construcţii de tipul: Ea îşi ridică privirea sa. Pronumele şi adjectivele pronominale de întărire sunt cuvinte compuse din vechiul pronume personal însu.

admiţându-se necesitatea accentuării. 62 . exprimă ideea de posesie. Când funcţionează ca adjectiv. chiar sau cu elemente de insistenţă sinonime pot apărea construcţii pleonastice ca tocmai profesorul însuşi. număr şi gen. însăşi). Dubla valoare pronominală se reflectă şi în structura sa. ceea ce duce la exprimări caracterizate prin dezacord: eu însuşi. acordându-se cu el în gen şi număr: al. personal. a. formele sale pot apărea în anumite situaţii fără al (a. Şi într-o situaţie şi în cealaltă. însăşi. Uneori. compusă din formantul genitival (care substituie numele obiectului. chiar ei înşişi.pentru persoana a III-a plural (masculin şi feminin): nici (lor) înşile. din cauza sinonimiei adjectivului pronominal de întărire cu adverbe precum tocmai. mai ales dacă substantivul însoţit mai are şi alţi determinanţi: cartea mea. în alte situaţii cu acest element. a insistenţei. nici (lor) înşilor / înselor. înşişi. Greşeli generate de insuficienta stăpânire a flexiunii corecte şi a acordului apar şi atunci când adjectivul pronominal este distanţat: importanţa faptului însăşi. cât şi numele obiectului posedat. ale) şi pronumele propriu-zis (care substituie numele posesorului. Pronumele posesiv. eu însămi personal. ai. voi însăşi. Flexiunea se realizează în funcţie de persoană. folosit pentru a substitui un substantiv. ale). număr şi caz cu substantivul pe lângă care stau şi în persoană cu posesorul. propriu. înseşi. pronumele de întărire tinde să fie înlocuit cu unele cuvinte echivalente: chiar. cu care se acordă în număr şi persoană). sensul afirmaţiei însuşi etc. Datorită tuturor acestor dificultăţi. ai. însăşi propria sa ipoteză. o carte a mea. singur. De aceea există tendinţa neliterară de simplificare a flexiunii. întrucât fiecare element component este variabil în mod diferit. Toate formele se scriu corect într-un cuvânt. înlocuind atât numele posesorului. însăşi faptul etc. dar este complicată. Expresia a se cunoaşte pe sine însuşi nu este pleonastică. tocmai. generalizându-se formele de singular ale persoanei a III-a (însuşi. formele se acordă în gen. fără cratimă şi cu i final din formele de persoana a III-a însuşi.

ca şi pentru variaţie şi claritate. dar când substituie numele mai multor posesori. a. ale ei). ci utilizează forma invariabilă după gen a pronumelui personal. tale etc. Probabil acest plus de informaţie explică folosirea pronumelui personal mai ales în limba vorbită cotidiană. elevilor lor). lui. a. De preferat să fie evitată folosirea lui sa după substantive terminate în această silabă (masa sa. nu şi un substantiv în genitiv (alor prietenilor). rasa sa) sau formele ei. Aici se impun unele restricţii eufonice.. nu are forme proprii. Pentru persoana a III-a. când funcţionează ca adjectiv postpus substantivului (surorii mele. atunci când posesorii sunt de genuri diferite. lor. identică cu formele de plural nominativ). De exemplu. lor după genitive articulate (copilului lui. 63 . este recomandabilă şi la fel de literară folosirea sinonimelor lui său.Are forme proprii numai la persoana a III-a pentru un singur posesor (al său. ale sale). lui. cu predilecţie în exprimarea livrescă. fetei ei. Tristeţea sa îi tulbura gândurile sale. lor (al. Pentru dezambiguizare. În legătură cu formele pronumelui posesiv se impun câteva observaţii. alor tăi) şi alta la feminin singular. pronumele personale în genitiv ei. ai. ai săi. Astfel avem forme precum unei prietene ale mele / a mea în loc de forma corectă unei prietene a mele (a nu are formă de genitiv. uneori folosirea repetată a acestei forme poate duce la monotonie sau poate da naştere unor confuzii. sa etc. a. În limba literară se observă o tendinţă accentuată de folosire a formei său. dar posesivul are această formă). a sa. Pronumele posesiv are şi două forme de genitiv-dativ: una la plural. care dau informaţii despre genul posesorului: cartea / cărţile ei / lui / lor faţă de cartea / cărţile sa / sale. dar se folosesc şi formele de genitiv singular ale pronumelui personal (al. ai. ale lor). O greşeală aproape generalizată în limba română se face atunci când adjectivul posesiv feminin este postpus şi însoţit de articolul posesiv. După alor nu poate urma decât un adjectiv posesiv (alor tăi). datorită formantului genitival (alor mei. ale lui şi al. ai.

frate-su etc. ăla. mama şi tatăl meu. -ta. ăsta. într-o exprimare neglijentă. cât şi cu pluralul: un prieten de-al meu / de-ai mei. aceleaşi etc. adjectivele posesive postpuse substantivelor nearticulate din îmbinările tradiţionale cu nume de rudenie se scriu întotdeauna cu cratimă: fiică-mea. şi chiar la îmbinările neliterare cu variante alterate: mă-sa.). -sa: fratemiu. aia etc. de depărtare (acela. -tei/-tii. de calificare (atare). celălalt. pot deveni pleonastice: soră-sa lui. sale devine -mei/-mii. tacsu. a problemelor legate de stil. Pronumele demonstrativ. adjectivele posesive au o singură particularitate: chiar dacă se raportează la mai multe substantive. Pronumele şi adjectivul pronominal demonstrativ acest(a) reprezintă o caracteristică a limbii scrise şi a stilului înalt. mai ales în limbajul familiar. Când adjectivul posesiv conjunct se declină. fie-sa. forma lui de genitiv-dativ mele. de identitate (acelaşi. DOOM2) construcţia este corectă atât cu singularul. ginere-tu. o prietenă de-a mea / de-ale mele. În ce priveşte acordul. unchiumeu. iar la singular nostru. cumnată-sii. bărbată-tu etc. de topică şi de acord. aceiaşi. Tot legat de forma pronumelor şi adjectivelor posesive sunt necesare unele precizări: forma de masculin plural pentru noştri. cu subspeciile lui: de apropiere (acesta. ceastălaltă. cealaltă etc. soră / soru-ta. Aceste îmbinări. aceeaşi. tale. noră / noru-ta. -su. asta etc. constituie un subiect interesant de analiză a formelor sale foarte diverse. acordul se face cu substantivul cel mai apropiat: tatăl şi mama mea. tinzând să fie folosit mai mult în exprimarea livrescă sau 64 .). aceea. ta-su. tat-su. fraţii şi surorile mele. aceasta. voştri este cu un singur i (vocalic).-tu. inclusiv variantele familiare: -miu. vostru se scriu fără articolul -l. Conform normelor actuale (v. tătânesu lui etc. soră-tii. -sei/-sii: maică-mii. de diferenţiere (cestălalt.). surorile şi fraţii mei.Apar ezitări sau greşeli atunci când pronumele posesiv este folosit cu sens partitiv (precedat de prepoziţia de).).

astă-noapte (scrise aproape întotdeauna cu cratimă). ăla urâtul în loc de cel mic. Adesea forma ăla (substantivizat) este simţit ca având o valoare peiorativă: „Un ăla. studentelor acestora (nu acestea).oficială. Această tendinţă nu trebuie încurajată. astă-toamnă sau cu sensul „această”: astăzi. întrucât. omonimia cu pronumele poate da naştere la confuzii (fetei acesteia poate însemna „acestei fete”. Pronumele demonstrativ de depărtare este mai puţin livresc decât acest(a). cel urât sau când este la vocativ: Aia mică. iar sinonimul ăl(a) este mai rar folosit de vorbitorii limbii literare. chiar dacă se respectă restricţiile gramaticale specifice demonstrativului de apropiere. Sunt neliterare formele cu ăla urmat de un adjectiv articulat enclitic: ăla micul. copiilor acestora (nu aceştia). cu sens temporal. Folosirea adjectivului demonstrativ postpus când urmează alt adjectiv nu este recomandabilă. astă-primăvară. astă-iarnă. Variantele sale populare asta. un prăpădit de amploaiat” (I. preferându-se construcţia cu demonstrativul antepus. fii cuminte! 65 . în unele contexte. Este de preferat să se evite postpunerea adjectivului demonstrativ la cazurile genitiv-dativ. de astă dată. În limba actuală se constată tendinţa de extindere a folosirii pronumelui demonstrativ acesta în locul pronumelui personal el. iar unele construcţii se realizează numai cu ajutorul acestor pronume: Asta-i bună! Asta e! Asta nu se poate! Am trăit să o văd şi pe asta! sau Ăsta om! Asta e ea! Adjectivul demonstrativ astă intră în structura unor adverbe compuse. La adjectivul demonstrativ postpus normele cer respectarea acordului în caz. întrucât el dă o nuanţă livrescă stilului. neglijat însă de mulţi. folosirea lui în conversaţie dă acesteia o notă de artificialitate.L. Caragiale). ăsta au tendinţa de a pătrunde în limba literară vorbită. deci se spune acest eveniment artistic (nu evenimentul acesta artistic). se spune corect colegului acestuia (nu acesta). însemnând „trecută”: astăvară. astă-seară. dar şi „fetei sau fiicei ei”).

Pronumele interogativ ce poate apărea ca pronume (Ce ai văzut?) sau ca adjectiv interogativ. ailantă). Ce se construieşte exclusiv cu numărul singular. Pronumele demonstrativ de diferenţiere celălalt are variantele familiare ălălalt. chiar dacă răspunsul aşteptat este la plural. fiind invariabil după gen şi număr (este defectiv de plural) şi are două forme cazuale supletive: cine. se referă numai la persoane. la 66 . cât şi adjectivul. în timp ce adjectivul corespunzător poate însoţi şi nume de fiinţe. întotdeauna antepus (Ce carte citeşti?). astfel încât nu mai are forme distincte de gen şi număr la nominativ-acuzativ (care) şi la genitiv-dativ plural (cărora).!. Vechiul adjectiv alalt se păstrează numai în adverbul alaltăseară. Ca pronume. cari(i). care(a). cui. inclusiv nume de persoane: Ce prieteni ai? Atât pronumele. presupune un referent inanimat (Ce duci în coş?) sau are un sens general (Ce mai faci?). Aici apare o confuzie legată de construcţia corectă Ce-i cu astea? şi cea greşită Ce-s cu astea? în care ce este subiect. Pronumele interogativ cine este numai pronume.. redusă însă în limba actuală. chiar dacă răspunsul va fi la plural: Ce se vede? – Nişte vapoare. alaltăieri. Cine a decis? Noi. iar particula deictică a distinge.La pronumele demonstrativ de identitate în construcţia unul şi acelaşi trebuie declinaţi ambii termeni. Pe cine ai întâlnit azi? Cui îi duci florile? A cui e geanta aceasta? Acordul unui verb cu cine subiect se face corect numai la persoana a III-a singular. sunt complet invariabile.. ăstălalt. Cine a strigat? Ele. nu unuia şi acelaşi. cari(le)-care(le). deci corect se spune unuia şi aceluiaşi. adjectiv: Ce soartă! şi ca adverb: Ce minunat! Ce-a mai plâns! Pronumele interogativ care a avut în limba veche o flexiune mai bogată: care(le). Trebuie evitate variantele cu -nt în loc de -lt (celălant. În propoziţiile exclamative ce poate fi întrebuinţat nu numai ca pronume: Ce n-aş face să. Exemplu: Cine e singur / singură / singuri.

la acuzativ se omite adesea morfemul pe: Fata care am întâlnit-o mi-a zâmbit (în loc de pe care). O altă tendinţă. corespunzând din punct de vedere semantic lui care: Femeia de vindea bilete era sora ei. de aici şi denumirea de pronume relativ-interogative sau interogativ-relative. În vorbirea populară este folosit pronumele invariabil de. devenită chiar o manieră. cât şi care. Astfel.genitiv-dativ. Probleme de corectitudine pune folosirea formelor cazuale ale lui cine în propoziţii subordonate neatributive. Sunt reguli ce trebuie respectate. A căruia dintre voi este cheia? Analiza cărui proiect n-ai făcut-o? Uneori care tinde să devină echivalent al lui cine: Care ai terminat? Care e acolo? Care vorbeşte? O astfel de exprimare este nerecomandabilă. pronumele de adjectivul corespunzător: Cărui student i-ai notat lucrarea? (adjectiv) şi Căruia dintre ei i-ai notat lucrarea? (pronume). pe zi ce trece etc. apare forma care în loc de căruia. Pronumele relativ are forme omonime cu ale pronumelui interogativ. Apare şi tendinţa uniformizării acordului dublu al pronumelui care la genitiv în sensul că atât al. care se manifestă mai ales în exprimarea preţioasă. În folosirea lui care se observă tendinţa neliterară a extinderii invariabilităţii sale. este înlocuirea lui care prin ce: Au fost evenimente ce m-au marcat. 67 . Acest tip de construcţie tinde să se extindă şi în exprimarea literară preţioasă: Cel de spune asemenea lucruri nu are dreptate. Trebuie evitate construcţiile de tipul Cine are putere nu-i pasă de nimic (corect: Cui are putere nu-i pasă de nimic). se acordă cu substantivul următor: Acesta este scriitorul a cărei operă nu am citit-o (în loc de a cărui). exceptând unele construcţii fixe ca în luna ce vine. cărora: Doamna care i-am dat telefon (în loc de căreia). căreia. la dativ.

cineva. ceea ce e important. atât(a). fiece. niscaiva etc. ceea ce vă doresc şi dumneavoastră. care se foloseşte numai cu valoare de neutru („faptul care”). fitecine. fitece. fieşice. Problemele mai speciale ridicate de pronumele şi adjectivele nehotărâte privesc forma acestora. oarecine. cât şi a celor compuse (fiecare. acela care. inclusiv variantele populare: orişicare. nişte).. topica. cine-va etc. alde. mult. cutare. destul. de tipul foarte cunoscutei „formulări”: Aflaţi despre mine că sunt bine. orişicine. careva. oricare. fieşicine. oricine. pe care îl concurează din ce în ce mai mult: Mă refer la ceea ce am stabilit ieri / la ce am stabilit. cu o flexiune care diferă de la un cuvânt la altul datorită bogăţiei de forme atât a pronumelor simple (unul. acestea sunt sudate în limba literară. oricare. fieştecare.). oareşicare. oarecare. orişice. se scriu într-un singur cuvânt. puţin. corecta lor întrebuinţare. oarece. oareşice. Pronumele nehotărât (nedefinit) este pronumele cu cel mai bogat inventar. vre-unul. tot.. În ce priveşte forma pronumelor compuse. acordul unora dintre ele. Uneori. folosirea aproape abuzivă a lui ceea ce poate da naştere la construcţii incoerente. cine ştie cine / ce / cât etc. dar singura formă în care compunerea s-a definitivat este cea de feminin singular ceea ce. fieştecine. Folosirea acestuia în locul lui ce trădează o exprimeare livrescă. cineva. vreunul. orice (nu vre-o. altul. te miri ce / cine. fiecine. Semantic. fără cratimă: vreo. 68 . la care se adaugă şi unele locuţiuni pronominale nehotărâte (nu ştiu care / cine / ce.Din asocierea cu pronumele demonstrative rezultă asocieri precum: cel care. Constituie o greşeală acordul formal la feminin: Ceea ce e apreciată o slăbiciune.).). orice. eterogen din toate punctele de vedere (structură.. preţioasă. Tot ceea ce am spus este adevărat / ce am spus. ceva etc. ceea ce e necesar este că. cei ce etc. dovadă fiind acordul cu forme de masculinneutru: tot ceea ce. acest pronume (nu are niciodată corespondent adjectival) este echivalentul lui ce. sens). În ceea ce priveşte situaţia materială / în ce priveşte. oricine. niscai. cel ce.

acordul verbului trebuie făcut la persoana a III-a singular. deosebindu-se în felul acesta de numeralul cardinal unu. 69 . Apar greşeli de acord şi la pronumele negativ compus niciunul. oricine. ceva: Nu are vreo idee. nepermiţându-se dislocări prin diverse prepoziţii: N-am vorbit nici cu unul. Există tendinţa în ultima vreme de a-l folosi excesiv: Procesul este unul de lungă durată... niciuna cu pronumele (adjectivele) nehotărâte: vreo. Alături de acordul formal. dar nu au ales. niciunul se scriu legat. Pronumele fiecare. acordul făcându-se în consecinţă: Niciunul (dintre ei) n-a venit şi nu nau venit. Nimic dintre toate acestea nu face lumină.. pune unele probleme de acord. nici într-un caz în loc de cu niciunul. în niciun caz. N-a mărturisit ceva despre ei. Nimic nu aduce nou.. vreunul. N-a văzut vreunul ce s-a întâmplat?.Pronumele nehotărât unul se scrie articulat. care are forme şi de singular şi de plural. Orice îţi face rău. mai ales în limba vorbită. Probleme de acord în număr pun şi pronumele negative: nimeni şi nimic care au numai forme de singular. Există tendinţa. Tot la singular se va face acordul şi atunci când există o determinare la plural: Nimeni dintre ei n-a mers. Problema aceasta e una de conjunctură. Orice care îţi face rău trebuie evitat pentru Oricine asculta. deci acordul se va face tot la singular: Nimeni nu merge. acordul se face tot la singular: Nimeni şi nimic nu mă opreşte din drum. fără cratimă. de a înlocui în propoziţiile negative pe niciun(ul). Asocierea pronumelor nehotărâte relative (oricare.. oricât) cu un alt pronume relativ dă naştere la construcţii superflue ca Oricine care asculta cum cântă se bucura. Chiar şi atunci când cele două pronume (subiecte) sunt coordonate. este admis în limba literară şi acordul după înţeles la persoana I şi a II-a plural. defectiv de plural. orice. Fiecare a ales ce a vrut. Atunci când e subiect. dar nu şi la a III-a plural: Fiecare dintre noi a ales / ne-am ales. De reţinut că formele pronumelui negativ compus niciun.

dintre care cel mai important este numeralul ordinal primul. mie. numerale compuse. grupate după următoarele tipare: numeralele de la unsprezece la nouăsprezece (legate prin prepoziţia spre). 70 . trilion. dar are şi foarte multe puncte ale flexiunii caracterizate prin invariabilitate. puţin folosite şi semianalizabile. Trăsătura caracteristică a numeralului ca parte de vorbire este organizarea în serii care au ca punct de plecare numeralul cardinal propriu-zis (fundamental sau de bază). cuvinte şi grupări de cuvinte cu trăsături morfologice şi sintactice specifice. raportându-le în permanenţă la normele limbii literare. Toate numeralele simple vechi fac parte din vocabularul fundamental. excepţii sunt numeralul sută (din slavă) şi câteva numerale neologice. După structură se recunosc două feluri de numeral: simple şi neanalizabile de la unu la zece. numerale care redau numele zecilor. optzeci şi nouă). bilion. cât şi în ce priveşte comportamentul morfologic şi sintactic. reunind. milion. cvadrilion. cvintilion. miliard şi numeralul cardinal negativ zero. are cea mai redusă flexiune. unde zece este tratat ca un substantiv feminin precedat de celelalte numerale cardinale simple (treizeci. Numeralul cardinal propriu-zis exprimă un număr întreg sau determinarea numerică a obiectelor. Numeralul se încadrează între părţile de vorbire flexibile. Vom urmări care sunt fenomenele şi tendinţele care se manifestă pregnant la fiecare dintre speciile numeralului. inclusiv sută. cincizeci). Este o clasă eterogenă atât în privinţa diferitelor categorii componente. în calitatea sa de „expresie a numărului”.NUMERALUL Numeralul face parte din clasa semantică a cantitativelor. marea majoritate a lor o constituie cuvintele moştenite din latină. două numerale legate prin conjuncţia şi (douăzeci şi trei. numeralele savante.

în mod excepţional. cu una. Totuşi. două „mereu”. şi este numeralul cu cea mai bogată flexiune. şapte se scriu şi se pronunţă corect cu a după ş. a persevera”. una. numeralul scriindu-se fără articolul enclitic -l. numeralul cardinal are numai formă de singular. de unul singur.Numeralele se scriu cu cifre în limbajul ştiinţific şi în cel administrativ. tot unul şi unul. Numeralul cardinal doi are forme deosebite numai după gen: doi masculin. forma duor de genitiv-dativ nu este literară. de unul singur „solitar”. Se distinge în scris de pronumele nehotărât unul. sută. una bucată. genitiv-dativ singular 71 . adjectivale: tot unul şi unul „aleşi”. cele simple scriindu-se cu litere. Numeralele zece. mii. repede”. Varianta şepte este tolerată în convorbirile telefonice. nici una. Spre deosebire de omonimele sale parţiale. una: patruzeci şi unu (una). cu două „uşor. alese”. Numeralul unu (una) intră în componenţa unor locuţiuni adverbiale: până la unul „cu toţii. sute. În numeralele compuse cu unu pe ultimul loc se folosesc exclusiv formele unu. Cu valoarea numeralului doi se folosesc uneori substantivele pereche. tot una şi una „de primă calitate. În limbajul administrativ apare femininul adjectival una: una sută lei. verbale: a o ţine una şi bună „a insista. până la unul „până la ultimul” (distingându-se de construcţia până la unu „până la ora unu”). Numeralul unu este singurul numeral cu forme diferite pentru valoarea adjectivală. au forme diferite după număr şi după caz. se scrie cu -l în îmbinări precum: eu unul. mie se comportă ca nişte substantive feminine. o mie unu (una). pentru a se face distincţia faţă de şase. una cutie. În celelalte aspecte ale limbii literare se recomandă scrierea cu cifre numai pentru redarea anilor sau pentru numeralele compuse. prin tradiţie. cuplu. două feminin şi neutru. fără excepţie”. Numeralele şase. articolul nehotărât şi pronumele sau adjectivul pronominal nehotărât. nici două „pe neaşteptate”. pot fi articulate enclitic (plural zeci. ca însoţitor al unui substantiv.

. cvadrilion.. În mod similar se comportă şi numeralele neologice milion. Neologismul zero este un numeral cardinal negativ cu flexiune de substantiv neutru. într-un singur cuvânt. nouăsprezece (nu şaptisprezece / şeptesprezece. milioane. -şpce. milioanele. fiind tolerate cel mult în convorbirile telefonice. sute. miliard şi compusele de tipul bilion.Unele compuse de acest fel prezintă variante şi la primul segment: pentru 15 şi 18 există variante permise şi curente în pronunţare care nu se admit în scris decât pentru efecte stilistice (cinsprezece. sunt paisprezece. el impune substantivului forma de plural: zero grade. numeralele pentru 17 şi 19 se pronunţă şi se scriu corect şaptesprezece. milionului. Numele zecilor (20-90) au structura unitate + zeci: douăzeci. Când are rol de adjectiv. trilion. cvintilion. cu pluralul în -uri (zerouri). În limbajul comercial se foloseşte cu această valoare substantivul duzină. iar variantele nealterate patrusprezece. sutele. şasesprezece sunt pedante. de exemplu: milionul. Numeralul corespunzător lui 12 are forme deosebite după gen: doisprezece masculin. doişpe. fără alterarea segmentului sprezece în variante ca -sprece. treizeci etc. Unele probleme apar la numeralele 50 cincizeci care prezintă şi varianta cinzeci – admisă doar în pronunţare.. În limba vorbită există tendinţa de contragere a formei numeralelor compuse prin comprimarea celei de-a doua părţi a compusului şi avem formele unşpe. articulat zecile. opsprezece / optâsprezece). doispce. scrise fără cratimă. care trebuie respectate deci se spune corect ora douăsprezece. mii. unspce. miile).. douăsprezece feminin şi neutru.identic cu pluralul unei zeci.. ca substantive de genul neutru. nousprezece). şaisprezece. 60 şaizeci cu varianta 72 . La toate numeralele compuse corespunzătoare lui 11-19 trebuie respectată structura: unitate + prepoziţia spre + zece. -spce. cât şi în scriere. milioanelor. -şpe.. pentru 14 şi 16 formele literare atât în pronunţare.

80 optzeci cu varianta obzeci – admisă doar în pronunţare. rândunele mii etc. fiind un numeral substantivat. sută. a contragerii şi a suprimării zecilor. milion. o sută lei sau când substantivul apare abreviat în scris: 26 p. în faţa acestuia. doi (de) m.: trei (de) 10. zece. se aşază de regulă. însoţitor al unui substantiv. De la 20 în sus numeralele se leagă de substantivul însoţit prin prepoziţia de: douăzeci de pagini.. În celelalte situaţii prezenţa prepoziţiei este obligatorie atât în exprimarea orală. În limbajul comercialadministrativ şi foarte rar în poezie se practică şi postpunerea numeralului: lei cinci milioane.pedantă şasezeci. treizeşunu / treijdoi. fără a fi obligatorie. O problemă asemănătoare apare în cazul numelor sutelor la numeralele cinci sute şi opt sute care au variante de pronunţare cin sute şi op sute. celelalte numerale 73 . admise doar în tempo rapid. mie. 85 kg etc. cu blanc: douăzeci şi cinci. Întrucât celor mai multe numerale cardinale le lipseşte flexiunea cazuală. o literă. dar care lipsesc la derivatul. paşoptist. în vorbirea populară şi întrun tempo rapid. cât şi în scris. Numeralele compuse corespunzătoare lui 21-99 au structura: unitate + zeci + şi + unitate. construcţia cu de la numerale mai mici de 20 (de fapt 2-19) atunci când substantivul însoţit denumeşte un număr sau o cifră. o mie de lei. acestea se pronunţă distinct şi se scriu în câte trei cuvinte separate. patrujdoi. În mod excepţional se tolerează. patruzeci şi doi etc. dând naştere astfel unor variante de tipul douăzeşunu / douăşunu. o notă muzicală etc. Numeralul cardinal propriu-zis. bilion (şi compusele cu -lion). Prepoziţia de poate fi omisă în limbajul administrativ şi comercial pentru concentrarea exprimării: 32 exemplare. Varianta paşopt pentru „anul o mie opt sute patruzeci şi opt” are anumite nuanţe stilistice. Există tendinţa. doi (de) fa. corect din punct de vedere literar. chiar şi atunci când numeralul este notat prin cifre: 91 de case. excepţie făcând unu. miliard.

ai. tuspatru / câte(şi)patru etc. numeralele colective compuse. mai ales în vorbirea populară. ambelor copile. publicistic şi în cel oficial. Aceste forme compuse sunt mai frecvente la primele numere şi mai rare la numerele 74 . de topică). (amândouă f.) are la G-D forma amânduror ca adjectiv antepus şi forma cu particula deictică amândurora ca adjectiv postpus: le-am explicat amânduror părinţilor. Pe lângă deosebirile de natură stilistică.exprimă cazul în mod analitic (cu ajutorul prepoziţiilor folosite în faţa formelor de acuzativ): prepoziţia a pentru genitiv. Există tendinţa de a folosi inutil construcţii de felul un număr de. le-am explicat părinţilor amândurora. o sumă de înaintea unui numeral: un număr de cinci cursanţi. Ambii are la toate cazurile forme distincte de gen: ambilor copii. reprezentanţi a (nu ai) 6 state. prepoziţia la pentru cazul dativ: Am făcut daruri la 12 copii. numeral vechi. a. de flexiune. moştenit din latină. deoarece dă impresia de articulare. între cele două sinonime există şi deosebiri de natură gramaticală (de articulare. patru la număr. numeral neologic. care nu trebuie confundată cu articolul al. Numeralul colectiv exprimă o grupare determinată de obiecte. Amândoi m. După prepoziţiile care cer dativul se admite ca echivalentă cu dativul prepoziţia a: datorită a trei oameni. este întotdeauna antepus şi. ale. În limba literară. Pentru numeralele mai mici de 10 există. iar specificul său este ideea de însoţire. provenite din elementul tus-(<toţi) sau câte(şi) + numeralul cardinal: tustrei / câte(şi)trei. numeralul colectiv are forme numai pentru a desemna gruparea de două elemente: numeralele simple amândoi. presupune folosirea nearticulată a substantivului: ambele spectacole. în număr de. folosit în special în limbajul ştiinţific. şi ambii. exemplu mamă a cinci copii. Ambele sinonime se folosesc în construcţii prepoziţionale cu valoare de dativ: la amândoi / la ambii.

pe jumătate (a plătit numai pe sfert / pe jumătate). în limba vorbită se folosesc numeralele colective amântrei. trio. Cu valoarea lui la sută. cincimi. doi supra patru. Acestea pot intra în structura unor locuţiuni adjectivale (cu sens superlativ): un om şi jumătate. tripletă – în sport. De multe ori apar construcţii pleonastice de tipul un procent de doi la sută. folosindu-se în aspectele specializate ale limbii (muzică. amânpatru. Numeralul fracţionar este numeralul care denumeşte o fracţie ordinară. Numeralul fracţionar se leagă de determinant prin prepoziţiile de. cu sufixul -ime: doime. În matematică mai apar două structuri specializate pentru redarea fracţiilor. 75 . sfert şi în limba populară litră au sensul numeralelor fracţionare doime. pătrime etc. care pot fi încadrate în categoria acestui numeral: două numerale cardinale legate prin prepoziţia pe sau supra: doi pe patru. Reproducând tiparul lui amândoi. sutime se poate folosi substantivul neutru procent. treime. număr.mari. terţă. pătrime. având gen. Este un numeral livresc. matematică. şaisprezecimi. precum şi cele contradictorii. terţet – în muzică. articulare. numeralul cardinal (feminin) urmat de numeralul ordinal feminin: două a patra. miime se foloseşte substantivul feminin promilă(e). optimi. de felul două procente la mie. sutimi de secundă. pătrimi. caz. absurde. iar cu valoarea lui la mie. duet. În limba comună substantivele jumătate. patruzeci de procente la mie. Numeralele colective nu trebuie confundate cu substantivele cu sens colectiv: duo. adverbiale: pe sfert. Ele au forme distincte de gen pentru compusele pe baza lui trei: tustrele / câte(şi)trele. terţină – în versificaţie.. Reprezintă nişte derivate substantivale formate de la numeralul cardinal simplu. treizeci de procente la sută. treime – în religie (a nu se confunda cu numeralul fracţionar omonim). sport): doimi. troică „sanie cu trei cai” etc. din: o optime de secundă. trei a şasea. o pătrime din suprafaţă.

Structuri distributive se pot realiza şi cu un numeral fracţionar: câte o cincime. se folosesc în limba română cu sensuri întru câtva diferite şi în contexte speciale. jumătate singur impune acordul după înţeles. un adjectiv sau un alt adverb) şi este format din combinaţia numeral cardinal sau ordinal şi substantivele dată şi oară: o dată. câte doi / doi câte doi etc. Pentru indicarea repetării 76 . câte o jumătate. cealaltă s-a oprit. de trei ori. de două ori. Numeralul adverbial (de repetare) este întotdeauna un grup de cuvinte cu caracter de locuţiune. cât şi acordul după înţeles: O treime (din participanţi) a / au fost prezentă / prezenţi. a doua oară. Neologismele bis şi ter. o dată pentru totdeauna. admiţând atât acordul formal. la plural: Jumătate (dintre cursanţi) au lipsit. Numeralul distributiv exprimă repartizarea şi gruparea obiectelor în grupuri egale numeric. strict gramatical. câte un sfert etc. de trei ori. Trei sferturi (dintre candidaţi) sunt / suntem admişi. dar o jumătate admite ambele feluri de acord: O jumătate (dintre cursanţi) a / au lipsit. nu se mai poate face nimic. Numeralul corespunzător lui unu este o dată „o singură dată”: încă o dată. O dată publicată. iar acordul formal este singurul corect când se subliniază valoarea substantivală a lui jumătate: O jumătate (dintre ei) a / au a mers mai departe. determină aceleaşi părţi de vorbire ca adverbul (un verb.Numeralele fracţionare pun probleme de acord al predicatului atunci când au funcţie de subiect în propoziţie. de aceea nu pot fi considerate sinonime cu de două ori. prima dată. Valoarea numeralului distributiv poate fi adjectivală sau substantivală. a treia oară etc. Acest numeral are structura unei locuţiuni formate întotdeauna din adverbul câte şi un numeral cardinal propriu-zis (uneori repetat): câte unu(a) / unu(a) câte unu(a). Subiectul jumătate cu un atribut la plural se comportă diferit după cum este însoţit sau nu de numeralul cardinal o. care în latină erau numerale adverbiale. o dată în plus.

a. înzecit. întreit / triplu pot fi sinonime uneori cu participiile dublat. iar formanţii săi sunt al. al treizecilea) pentru masculin şi neutru.): nr. Bis. respectiv secund şi terţ. cu excepţia sinonimelor neologice de la doi şi trei.unui pasaj literar sau muzical. Toate celelalte numerale ordinale. Este un derivat parasintetic. a doua. însoţind un numeral cardinal. pot fi întâlnite. conform etimologiei). 10 bis. Pentru unu există trei numerale ordinale sinonime între ele: întâi(ul). de exemplu.. în indicarea unor obiecte (exemplare. iar când determină un verb capătă valoare adverbială. dublu băieţi. cu valoare adjectivală. Se încadrează în contextul al câtelea.. sextuplu. format de la numeralul cardinal propriu-zis simplu (2-8.. triplat etc. a treizecea). (cel) dintâi şi prim(ul). case etc. Numeralul ordinal exprimă prin numărare ordinea unor elemente ale unei serii. iar numeralele multiplicative îndoit. se formează de la numeralul cardinal propriuzis + articolul posesiv al + numeralul cardinal + articolul enclitic -le + particula a (al doilea.10. întreit pot fi sinonime cu numeralele adverbiale de două ori. Numeralul multiplicativ arată creşterea prin înmulţire a unei cantităţi numerice. Cu această valoare adverbială multiplicativele de tipul îndoit. iar în limbajul ştiinţific se pot întâlni şi cvadruplu. a treia. 77 . bis are valoare adverbială. a câta. cvintuplu. dublu fete.100. ca şi ter. dublu. însutit etc.1000) cu prefixul în-(îm-) şi sufixul participial -it: îndoit. al treilea. 10 ter. În limbajul sportiv adjectivul dublu s-a substantivizat în dublu mixt. pentru feminin articolul posesiv a + numeralul cardinal + articolul enclitic a (a doua. triplu.. pagini. De aici şi verbul a bisa. Îndoit şi întreit au sinonime neologice dublu. Numeralele multiplicative seamănă ca formă cu adjectivele participiale şi se comportă ca acestea. lea (masculin). semnificând „încă o dată” (nu „de două ori”.a (feminin): al doilea. de trei ori (mai mult).

miliarde pe ultimul loc se spune şi se scrie corect: al zecelea (nu al zecilea). La numeralele ordinale corespunzătoare cardinalelor compuse cu pluralele zeci. al trei sutelea.Numeralul ordinal ridică probleme de corectitudine. surorile dintâi. a treizeci şi una. a patru miliarda. al două sute treizecilea. al cincizecilea (nu al cincizecelea). cât şi postpus: cea dintâi întâlnire / întâlnirea cea dintâi. -a f. i înaintea lui -lea: al optulea. poate avea de asemenea valoare adjectivală atât antepus. a miliarda. Când este însoţit de articolul demonstrativ. de diferite feluri. â. al un miliardulea. dar predomină cele de formare a numeralelor ordinale. a trei suta (nu a trei sutea). a douăsprezece mia. a două sute treizecea. dar şi valoare substantivală: Cel dintâi a alergat mai iute. al o mielea. al douăsprezece miilea. Şi numeralele ordinale din prima serie pot pune probleme de corectitudine. al trei milioanelea (nu al trei milionelea). se pune numai la ultimul numeral: al treizeci şi unulea. a (o) mia. al două miilea (nu al două mielea). 78 .. Greşeli mai frecvente apar la feminin în formulări ca a zecea mia sau a zecea milioana parte. a trei milioana (nu a trei milioanea). Dintâi este un numeral invariabil rezultat din contopirea prepoziţiei de cu întâi şi poate avea numai valoare adjectivală numai în postpunere: tatăl dintâi. nu ă. mii. al zece milioanelea. a (o) suta. încălcate adesea din diverse motive. adăugându-se redundant formantul enclitic la toate numeralele din structura compusului. milioane. miliardulea. şi n. La numeralele ordinale corespunzătoare cardinalelor terminate în consoană (opt şi cele terminate în -lion şi miliard) se intercalează vocala. Reamintim câteva reguli mai importante. fraţii dintâi. sute. al o sutălea. iubirea dintâi. a cincizecea (nu a cincizecia). al patru miliardelea. a zece milioana etc. La numeralele ordinale corespunzătoare oricăror cardinale compuse formantul ordinal enclitic -lea m. al (un) milionulea.

Întâi nearticulat este variabil atât antepus. întâile concurente. anul întâi. al nouălea. aici există două variante fonetice şi grafice pentru secvenţa de + formantul genitival al (a) ambele corecte: cu cratimă (cel de-al treilea. întâii concurenţi. folosit cu valoare adjectivală: întâiul candidat. al douăsprezecelea. N-Ac. cât şi în postpunere (v. al doisprezecelea / a douăsprezecea. cea de-a treia) sau fără cratimă (cel de al treilea. Este corect grupa a doua. luna a cincea (nu clasa doua. a doisprezecea. al douăzecelea etc. al douăzecilea / a douăzecea şi nu variantele neliterare din limba vorbită: al patrălea / patrâlea. O problemă generală este aceea a însoţirii numeralelor ordinale de la doi în sus de pronumele semiindependent cel + prepoziţia de (obligatorie în limba literară actuală). a cincia. al zecilea. DOOM2). O altă problemă care se pune la numeralele ordinale este aceea a respectării prezenţei formantului genitival a la numeralele feminine începând de la numeralul ordinal corespunzător lui doi. În ultimul 79 . G-D pl. al cincilea / a cincea. întâii (nu întâiei). al noulea / noălea. a zecia. al optulea. în funcţie de tempoul vorbirii. -a (postpuşi): al II-lea an. grupa întâi / întâia. întâile (nu întâiele). întâia clasă. cea de a treia). Ezitări şi greşeli apar la forma de feminin: G-D sg. Numeralele ordinale pot fi redate în scris prin litere sau cifre. întâilor (nu întâielor). Există şi fenomenul de hipercorectitudine când a este introdus greşit înaintea lui întâi(a): categoria a întâia. a II-a aniversare. luna cincea). al zecelea / a zecea. Sunt literare formele: al patrulea. rândul întâi. al cincelea. O greşeală frecventă apare la forma de genitiv – dativ singular feminin folosit cu valoare adjectivală şi cazul substantivului precedat de numeral. pl. Se spune corect în cursul celei de (-)a patra zile (nu zi) cum se aude foarte adesea. a (antepuşi) şi -lea. iar pentru numerele mai mici este specifică acestui numeral notarea cu cifre romane însoţite de formanţii al. al optălea / optâlea / optilea / optelea.

pagina unu. Carol I. O altă tendinţă manifestată în limba literară vorbită este aceea a înlocuirii numeralului ordinal cu cel cardinal. bine reprezentată numeric şi în continuă îmbogăţire. Dintre numeroasele probleme pe care le ridică întrebuinţarea verbului. secolul douăzeci şi unu etc. care este partea de vorbire cu cea mai bogată flexiune. bicicletă cu două roţi. pagina zece. implicit. şi unele şi celelalte fiind forme de manifestare a dinamicii limbii. care asigură o exprimare mai rapidă şi economie de spaţiu. linia doi. alineatul şase. VERBUL Verbul din limba româna actuală se caracterizează printr-o serie de particularităţi care ar putea fi determinate doar făcând o comparaţie a trăsăturilor morfologice actuale cu cele consemnate în gramaticile mai vechi.timp există tendinţa înlocuirii cifrelor romane cu cifre arabe: a 30-a conferinţă. al 15-lea congres. volumul al treilea (al III-lea). numele de suverani se folosesc întotdeauna cu numerale ordinale: Ludovic al XIV-lea. grupa doi. bifurcaţie în două. secţia unu. O tendinţă recentă şi care câştigă teren este aceea de generalizare a formei de masculin chiar şi atunci când determinantul este un substantiv de genul feminin. ne 80 . De exemplu capitolul cinci. de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea.). În schimb. pentru a decela tendinţele care au dus la fixarea normelor recente şi. abaterile de la norme. secolul al XXI-lea etc. Exemplu: Ora doisprezece. îndoit în două) sau contradictorii (bicicletă cu trei roţi. volumul trei. Elisabeta a II-a. trifoi cu patru foi etc. loja doi. prezintă în limba literară scrisă formele corecte: capitolul al cincilea (al V-lea). Neidentificarea numeralului originar într-un cuvânt sau necunoaşterea exactă a sensului acestuia constituie sursa unor construcţii pleonastice (ambele două probleme.

a temea. a rămânea etc.vom opri asupra câtorva dintre aspectele morfologice care privesc această clasă de cuvinte în limba română de azi. va compare. prin trecerea lor în clasa cu infinitivul în -e. A urmat apoi o perioadă în care s-au întrebuinţat ambele serii de forme. a displăcea. să se impună în viitor. De menţionat că în sec. a ţine. cu infinitivul în -e: a rămâne. a bea. Conjugarea a II-a ar putea rămâne în cadrul celorlalte conjugări o excepţie. a ţinea. a întreţinea. 81 . mi-ar pare bine. ţi-ar cade bine. a umplea. a se complăcea. va apare. În primul rând se observă o tendinţă de reorganizare a conjugărilor. a apărea.). a părea. va încape. a menţinea. Este posibil ca aceste forme. a dispărea. şi se continuă şi azi cu a plăcea. astăzi neliterare. tendinţă care continuă de fapt una mai veche de reducere a numărului de verbe aparţinând conjugării a II-a în ea. aş zace. iar faptul că aceste verbe tind să fie incluse la conjugarea a III-a se recunoaşte după formele folosite în mod curent de către vorbitori: mi-ar place. Tendinţa aceasta a început cu verbe ca a ţinea (şi derivatele a menţinea. iar formele de conjugarea a II-a erau folosite de mulţi dintre lingviştii români din deceniile trecute care păstrau formele a rămânea. reprezentată doar prin câteva verbe: a avea. să prevédem (de aici şi substantivul prevédere). scádem. a menţine. va dispare. a zace. ne complacem. Acelaşi fenomen se produce şi astăzi. a tăcea. pentru ca astăzi să se impună definitiv formele de conjugarea a III-a. al XVI-lea încă nu apar forme ca a rămâne. a susţinea etc. a umple. a încăpea. a prevedea. având în vedere diferenţa mare de număr dintre cele două conjugări: conjugarea a II-a în -ea extrem de săracă şi neproductivă (aproximativ 20 de verbe). a ţine. a deţinea. a umplea. scádem (a cădea şi a scădea revin astfel la conjugarea a III-a din care au făcut parte iniţial) şi chiar forme ca aş vede. conjugarea a III-a în -e mult mai bogată (peste 200 de verbe). a vrea. a zăcea etc. forme pe care le întâlnim şi astăzi în vorbirea regională sau a oamenilor mai în vârstă.

nu este vorba atât de atracţia din partea verbelor de conjugarea a II-a. Alte tendinţe de trecere se înregistrează între conjugările I şi a III-a: a preceda. succed în loc de precedă. vă bătéţi (forma băteţi se întâlneşte încă din sec. în -ea (a plăcea. plângéţi. făcém. acela al confuziei dintre două conjugări. cu excepţia accentului la persoana I şi a II-a plural. păréţi. În cazul acesta însă. Existenţa acestor forme paralele constituie rezultatul unui proces care se manifestă şi în limba latină. Confuzia este întreţinută şi de faptul că flexiunea celor două conjugări. cât mai ales de integrarea analogică a verbelor în -e la norma generală de accentuare pe sufix. continuă şi astăzi. credea. şi care. a putea). a zice) este foarte asemănătoare la unele timpuri şi moduri. pierzare. a desparte. după cum se poate observa. ar bătea. de exemplu. Un exemplu mai nou îl reprezintă verbul a scria. petrecare. vânzare 82 . Un semn de slăbire a conjugărilor a II-a şi a III-a este şi pierderea infinitivului lung. făcéţi. a face. succedă). a succeda>a precede. terminaţiile diferitelor forme sunt identice. părém. hotărâm. La prezent. ar plângea. respectiv în -e (a duce. a învoalbe>holba. a IV-a şi a III-a: a absorbi. ultimele două ieşite astăzi din uz.Există şi tendinţa inversă: verbe de conjugarea a III-a (în -e) se comportă în flexiune ca cele în -ea: ar făcea. a scri. credéţi etc. fugím. suíţi. a succede (de aici formele incorecte la persoana a III-a plural: preced. a înghite. al XVIlea). I şi a III-a sau a IV-a: a sughiţa>a sughite. a permitea. plecáţi. a sughiţi. născare. fără sorţi de a se impune. La unele verbe de conjugarea a III-a. a vedea. a vie>via. se formează noi infinitive lungi de conjugarea I: crezare (dar încredere). suím. a despărţi. permitéţi. Alte treceri de la o conjugare la alta sunt numai accidentale şi cu efect limitat. de exemplu. hotărâţi. proprie tuturor celorlalte conjugări: plecăm.a II-a şi a III-a. fugíţi. De la conjugarea a III-a la conjugarea I avem câteva exemple mai vechi precum a încumete>a încumeta. a înghiţi > a absoarbe.

a tărăgăna . râsul. câştigare (câştig. majoritatea verbelor primite din Apus sunt de conjugarea I. nu 83 .a rezolvi. La alte verbe. româna fiind singura limbă romanică în care găsim supinul (considerat de origine balcanică). tunsul etc. Graur şi alţii au făcut statistici cu verbe terminate în -a şi verbe terminate în -i.sau zăcare (de la conjugarea a II-a) sau prânzare (de la conjugarea a IV-a). infinitivul lung nu se mai foloseşte deloc sau se foloseşte ca un substantiv oarecare. Aici apare deja problema concurenţei între infinitivul lung şi supin. păscutul. greşire (greşeală. dar avem şi abatere). Al. bombardare (înlocuit cu bombardament). De exemplu. Există verbe la care infinitivul lung nu se mai foloseşte (cel puţin în anumite contexte). care este mai productivă. spunere. Philippide. furare (furt). sub influenţa împrumuturilor din slavă. Mai complexe sunt raporturile între conjugarea I şi a IV-a: a curăţa . iar în Muntenia cele în -a. Lingvişti precum Sextil Puşcariu. Iorgu Iordan. formaţie regresivă). placare (înlocuite cu demaraj. spusa. râdere. Al.a curăţi. care preferă pe -i. căsătorire (se foloseşte căsătorie). şi nu numai la neologisme. şi această formă este consemnată şi în dicţionarele moderne ale limbii române. greş . Alf Lombard. La verbele vechi se foloseşte adesea supinul (substantival): cusutul. greacă sau maghiară. demarare. au şanse mai mari de răspândire formele în -a. dar cum limba literară este influenţată de dialectul muntenesc. tundere. Tot el arăta că în Moldova se folosesc mai mult formele în -i. Sunt şi verbe din fondul vechi la care infinitivul lung este evitat: batere (se foloseşte bătaie. cum ar fi: delirare (înlocuit cu delir). Iorgu Iordan făcea o justă diferenţiere între limba veche. au întocmit liste cu răspândirea pe regiuni a verbelor din această categorie. plânsul. a rezolva .a tărăgăni etc. De-a lungul timpului s-a pus întrebarea care dintre cele două formaţii este mai frecventă.formaţie regresivă) etc. placaj). şi limba mai nouă. nu cu înţelesul de abstract verbal: încăpere. au încercat să explice relaţiile dintre cele două conjugări. care preferă pe -a. În plus. garantare (înlocuit cu garanţie).

În unele cazuri.la conjugarea a IV-a. Între cele două forme există şi diferenţe sintactice: a datori se foloseşte mai mult ca reflexiv impersonal. datorită volumului imens de verbe neologice împrumutate. în altele însă. a deveni frecvent”. a se învecina / a se învecini. Şi în Apus există aceeaşi tendinţă: verbele de conjugarea a IV-a nu reprezintă mai mult de 13% din totalul verbelor. a lucra-lucrez) şi -esc.apare la verbele cu infinitivul în -i. a tărăgăna / a tărăgăni. În cadrul conjugărilor I şi a IV-a există o serie de verbe care. a sughiţa / a sughiţi-a sughite.la conjugarea I (compară a aruncaarunc. a urî-urăsc). iar ulterior a cunoscut o extensiune semantică: „a avea o datorie materială sau morală” (Îi datorez respect. direcţia în care se dezvoltă limba este clară: conjugarea care continuă să fie cea mai productivă este conjugarea I. a face compact” şi a îndesi „a înmulţi.sau -ăsc. a preceda / a precede. a (se) întinde”. a împătura / a împături. mai precis -esc. intercalează între radical şi desinenţă un sufix: -ez. iar conjugarea I peste 75%. iar -ăsc. a rezolva / a rezolvi. Verbul a datori se foloseşte astăzi tot mai mult cu sensul „a avea drept cauză” (Eşecul se datoreşte conjuncturii nefavorabile). a iubi-iubesc. majoritatea vorbitorilor folosesc aleatoriu o formă sau alta. 84 . a înflora „a împodobi cu flori” şi a înflori „a face flori”. a curăţa / a curăţi.forma veche a lor. a succeda / a succede. Unii specialişti atribuie diferenţe de sens şi variantelor a datora / a datori. între cele două variante s-au produs diferenţieri semantice. a îndesa „a îngrămădi. sau create pe teren românesc.la cele cu infinitivul în -î (a oferi-ofer. ceea ce justifică menţinerea lor: a alunga „a izgoni” şi a (se) alungi „a (se) prelungi. iar a datora se foloseşte de obicei cu dativul. a datora însemna iniţial „a avea o datorie de bani”. limba literară preferă dubletele în -a. a adăuga / a adăugi. Îmi datorează bani). Româna actuală mai păstrează încă verbe cu o dublă flexiune: a datora / a datori. la anumite forme din paradigmă. a se îngrija „a se îngrijora” şi a se îngriji „a avea grijă”. Deci. Cu toate aceste diferenţieri formale şi semantice.

înveşmântează / înveşmântă. înfiripă. învie / înviază. dezagregă. lucră. uneori. în Ardeal sunt folosite cu precădere formele fără sufixul-ez: lucru. inundă. înjgheabă / înjghebează. verbele se conjugă cu sufixul -ez. printează. impută. Preferinţele sunt determinate şi de vârsta vorbitorilor: generaţiile mai vechi folosesc uneori forme cu -ez: imitează.Formele cu -ez. clonează. oprimă. revoltează. În stadiul cel mai recent de limbă se observă o nouă creştere a ponderii clasei cu sufixul –ez: accesează. notează dar denotă. kidnapează. îndrumă. perturbă. învolbură. -esc. iar la cele cu prefix. upgradează. cât şi prin formaţii interne. notează dar denotă. conjugă. circulează. educhează pentru verbe care au generalizat în limba actuală prezentul fără sufix. atât prin împrumuturi. implică. tendinţa limbii actuale este de a dezvolta. evocă. Între aceste clase de verbe există deosebiri de inventar. faţă de numai 17% cât reprezintă totalul verbelor neologice cu prezentul tare. inventează / inventă. 85 . irigă. ignoră. iar cele fără aceste afixe sunt forme tari. marchează (varianta marcă un gol este neliterară) dar remarcă (şi ca substantiv). toarnă dar returnează. Unele perechi pot merge în paralel. lucri. evaporă. invocă. De exemplu. o repartiţie dialectală diferită. suprimă. Se mai poate remarca un amănunt interesant: la formele simple. şchioapătă / şchiopătează. titrează. posedă dar deposedează. conform unei statistici efectuate de Grigore Brâncuş pe baza DEX-ului din 1975). scanează. abrogă. fiind ambele admise în normă: anticipă / anticipează. formatează. Formele cu -ez sau fără au. degajă. antamează. dominează. amuzează. -ăsc sunt numite forme slabe. rezidă etc. Dar trebuie remarcată totuşi preferinţa limbajului cult actual pentru formele fără sufixul -ez: alocă. listează. prosperează. învolburează. arondează. fără -ez: fumez dar afum. tastează. alimentează. zapează etc. clasa verbelor cu prezentul în -ez (83% din totalul verbelor neologice în -a.

se gândeşte”. exprimă. chinuie / chinuieşte. face concurenţă”. cloncăne / cloncăneşte. manifestă „arată. concură „tinde spre. biciuie / biciuieşte. O tendinţă asemănătoare se manifestă în legătură cu sufixul -esc/-ăsc al verbelor de conjugarea a IV-a. comandă. sistem). cotrobăie / cotrobăieşte. olecăie / olecăieşte. acordează (un instrument. destăinuie / destăinuieşte. humuie / humuieşte. croncăne / croncăneşte. contractă „se strânge. Unele verbe sunt admise în normă cu ambele forme: biruie / biruieşte. ţiuie / ţiuieşte. chinuie / chinuieşte. Unele verbe au conjugare mixtă: a trebui face la prezentul indicativ trebuie. adică cu sufix şi fără sufix: biruie / biruieşte. târguie / târguieşte. trece prin ciur”. învârte / învârteşte. răscoală / răscoleşte. zuruie / zuruieşte. mai ales în cele din nordul ţării. mai ales în stilul beletristic. face cunoscut” / manifestează „participă la o manifestaţie”. ciocăneşte / ciocăne. cheltuieşte / cheltuie. îndoaie „pliază. răsfrânge” / reflectează „meditează. cu mai puţine neologisme. În graiurile populare. converge”. străduie / străduieşte. orbecăie / orbecăieşte. „îşi asumă”. o conjugare puţin productivă şi. mântuie / mântuieşte. ordonă „porunceşte. „se molipseşte”. rânduieşte”. încovoaie” / îndoieşte „are îndoială. străduie / străduieşte. reflectă „oglindeşte. iar la prezentul conjunctiv să trebuiască (la 86 . toarnă (un lichid) / turnează (un film). dă un ordin” / ordonează „pune ordine. alte perechi s-au diferenţiat ca sens: ciuruie „curge cu zgomot” / ciuruieşte „găureşte. biciuie / biciuieşte. huiduie / huiduieşte. şontâcăie / şontâcăieşte. dublează”. huiduie / huiduieşte. drăcuie / drăcuieşte. stăruie / stăruieşte. clănţăneşte / clănţăne. prin urmare. un număr mare de verbe în -i precedat de vocală (în unele cazuri chiar şi cu radical consonantic) apar forme paralele la prezent. „face acordul gramatical”. bombăne / bombăneşte. Dubletele se întâlnesc şi în limba literară. concurează „participă la un concurs. se micşorează” / contractează „încheie un contract”. ţăcăne / ţăcăneşte.altele s-au diferenţiat ca sens: acordă „dă”.

vin.fel: are să trebuiască. a converge. se înregistrează şi între cele două tipuri de infinitive pentru conjugarea a IV-a în -i şi -î: există variante neliterare cu -i în loc de -î: a chiori. dar accede. simt. eu (să) scaz-el (ei) să scază. purcede. eu (să) simţ-el (ei) să simţă. Nu mai sunt considerate literare astăzi formele cu radical iotacizat ale verbelor de conjugarea a II-a. eu (să) viu-el (ei) să vie etc. care nu au forme de timpuri trecute. cu aceeaşi rădăcină verbală sau nominală. verbul a radiofica. a zăvori (în loc de chiorî. dar la imperativ se acceptă variaţia ghiceşte! / ghici! Forma ghici! este mai familiară şi tinde să devină interjecţie. ajungând să afecteze astăzi şi varianta literară a limbii. zăvorî). unor conjugări diferite: a ceda (şi proceda. văd. el (ei) să 87 . sughiţ. pun. a ghici se conjugă cu esc. succeda. pot aparţine. eu (să) scoţ-el (ei) să scoaţă. retroceda.. mai ales la verbele neologice. Este admisă forma iotacizată pentru verbul vechi şi rar folosit mântuie / mântuieşte. avem de-a face cu o tendinţă care a pornit iniţial din limbajul popular. concede. a III-a şi a IV-a: eu (să) caz-el (ei) să cază. în limba română actuală. iar verbele a aşeza şi a sughiţa au formele corecte cu z. fără prezent indicativ şi conjunctiv. Tendinţa de trecere de la o conjugare la alta poate fi legată. a diverge. o să trebuiască). scad. dar a sughiţa etc. a desfide. tu cei. cel puţin pentru etapa actuală. au (să) puiel (ei) să puie. Prin urmare. Treceri. Încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea deveniseră rare în limba literară formele cu r şi l iotacizat: eu cei. Există şi situaţii când verbe din aceeaşi familie. deceda. sfida. prind. a înghiţi. a concede. dar desfide. preceda. iar altele cu -î în loc de -i: a dogorî. eu (să) văz-el (ei) să vază. respectiv ţ: aşez. scot. eu (să) prinz-el (ei) să prinză. forma corectă: (să) cad. neacceptate de lucrările normative. exceda). a divide. de dificultăţile şi lipsurile din flexiune pentru verbe ca: a accede.

lepăd. Alternanţele vocalice şi variantele numeroase cărora acestea le dau naştere constituie o permanentă sursă de greşeli şi ezitări. adă!. sari!. invoc / invocă. vino!. să amâie. crezi!. coboară!.ceie. rămâi. convoc / convoacă. să ţie. să sughiţă. ele fiind mai persistente la generaţiile mai vârstnice şi în anumite regiuni. sunt neliterare: râde!. amâni (nu amâi de la a amâna). să ţeasă. Cu excepţia lui ghici! . tu sai. deşert / deşartă (nu deşeartă). vii şi derivatele lor prefixale. să sughită. De asemenea. aşez / aşază (nu aşează). stai!). să miroasă. ceri. dar evoc / evocă. lepezi / leapădă. suie!. sar. să ţese. el (ei) să pieie. pui. să convoce (corect: să coasă. scapi (nu scăp. Corecte sunt formele cu r menţinut: cer.ghiceşte!. să iasă. să miroase. crede!. pieptăn. piei!. eu sai. sări / sai!. scoli!. şed / şade (nu şeade). înşel / înşală (nu înşeală). legăn / legeni / leagănă. ádu!. Oferim doar câteva exemple: adăp. sari. scoală!. eu piei. şi simt deosebirea dintre ele. el (ei) să saie. zbori!. să puie. spui. în schimb mâni (de la a mâna). cât şi pe cele neiotacizate. să adăpe. să piaptene. dar abrog / abrogă etc. crapi). crăp. scăpi). tu piei. slobozi!. să iese. crăpi (nu crap. piepteni / piaptănă (nu piepten / piaptăn). adapi). adăpi (nu adap. stăi! (formele corecte: râzi!. la modul conjunctiv sunt folosite incorect la persoana a III-a formele verbale: să coase. depăn / depeni / deapănă. Există variante numai la persoana a II-a singular pentru unele verbe terminate în n şi r: sunt corecte formele (tu) mâi (de la a mânea). sloboade!. curăţ / cureţi (nu curăţi). pieri (dar piei! la imperativ). pieri!. Ezitări apar şi la modul imperativ în cazul unor verbe cu forme paralele. să crăpe. scap. provoc / provoacă. să 88 . sui!. În general vorbitorii cunosc atât formele iotacizate. cobori!. rog / roagă. ţii. Astăzi formele iotacizate sunt aproape eliminate. să vie. să arăte. Sunt unele verbe care pun probleme legate de modificarea sau menţinerea neschimbată a temei. să amâne. să curăţe. vină!. pier. dezbar / dezbăr.

să crape. să lea / leie / laie de la verbul a se la (‹lavare). J. omonimie care nu a avut succes. am lăudatără sau chiar la viitor o să batără. I) este prima care pune întâi formele cu -ră fără să le condamne pe celelalte. să arate. Unii scriitori au continuat să scrie cu vechea formă (exemplu ei făcuse). unii chiar au condamnat categoric folosirea acestui timp cu desinenţa aceasta (H. să pieptene. Rosetti pun cele două serii de forme alături. eu cred-ei cred. cântaserăţi. 89 . Al. el face-ei face. să convoace). Byck şi acad. Desinenţa a rezolvat problema omonimiilor care se realizau la mai-mult-ca-perfect la persoanele a III-a singular şi plural. fără nici o observaţie. să vină. După modelul: eu fac-ei fac. eu zbor-ei zbor. eu cobor-ei cobor. să cureţe. am mâncatără. Variante admise sunt mult mai puţine: să mâie / să mână (verbul a mânea). În legătură cu desinenţele. dar arătând că sunt arhaice. iar Gramatica Academiei (ed.mult-ca-perfect această desinenţă a fost mult timp ignorată. -i după modelul verbelor în -a: el vede-ei vede. el merge-ei merge. destul de des folosită în scrierile din secolul trecut. -e. să ţină. La mai. La periferiile Bucureştiului s-a folosit multă vreme desinenţa -ără la finalul participiului pentru a marca pluralul: am fostără. Limba literară actuală nu a fost afectată nici de omonimia dintre persoana a III-a singular şi a III-a plural.s-a impus ca normă în formele de plural ale mai-mult-ca-perfectului: cântaserăm. el vine-ei vine (după modelul: el iartă-ei iartă). de la perfectul simplu -ră.Tiktin). să adape. Iorgu Iordan apără formele fără -ră-. existentă în graiurile munteneşti la verbele în -ea. cântaseră. trebuie amintit faptul că în româna actuală desinenţa internă -ră. Se ştie că scriitorii din secolul al XIX-lea au încercat să impună în limba literară omonimia dintre persoana I singular şi a III-a plural la verbele în -a (şi în -î). el crede-ei crede.morfem de plural.pună. eu văd-ei văd. eu fug-ei fug s-a creat şi paralela eu cânt-ei cânt.

care creează variante adverbiale populare: acum / acuma. de-adevăratelea. şi particule care au un anumit rol. aci / acia / acile(a). lipsite de sens şi de funcţie gramaticală. La unele adverbe particula deictică -a a devenit formant obligatoriu: de exemplu aievea. variantele fără -a au caracter literar. care are un pronunţat caracter popular sau regional: adică / adicălea (adicătelea). zilele săptămânii şi anotimpurile: ziua. sâmbăta. iar cele cu -a au un caracter popular şi familiar (sunt admise în limba literară. de reducere a variantelor de accentuare. pururi / pururea / pururile(a). fiind uneori singurele care apar în stilul ştiinţific sau în cel administrativ. pururi / pururea). aici / aicea. nicăieri / nicăierea. conjugarea verbului devenind astfel ceva mai simplă. care se împart în două categorii: particule folosite doar ca elemente formale. atunci / atuncea. de-a binelea. pretutindeni / pretutindenea. noaptea. alături / alăturea. altminteri / altminterea / altmintrele(a). de-a-n 90 . aiurea şi în grupul de adverbe temporale provenite din substantivele care arată părţile zilei. Cea mai frecventă este particula deictică -a. nicăieri / nicăierea. vom prezenta câteva forme şi variante ale acestuia care produc adesea ezitări sau greşeli în întrebuinţarea sa corectă. Cele mai numeroase variante sunt datorate prezenţei sau absenţei unor particule deictice. alături / alăturea. dimineaţa. cu ambele forme: acum / acuma. cumva(şi) / cumvaşilea. pururi / pururea etc. ADVERBUL Înainte de a semnala unele tendinţe ale adverbului în limba română actuală. asemeni / asemenea. prin introducerea unui număr apreciabil de verbe din limbile latino-romanice.În flexiunea verbală a limbii române actuale se observă totuşi o tendinţă de slăbire a alternanţelor fonetice. Alte adverbe sunt construite cu particula -le (varianta -lea). pe apucatelea. primăvara etc. În general. atunci / atuncea.

nicicum popular nicidecum literar. în ultimele două situaţii varianta în -şi este mai clară.boulea. la care se ataşează -a. aceasta poate sta la începutul cuvântului: deseori / adeseori. ultima fiind varianta corectă. dar şi în interiorul lui: nicicum / nicidecum. au variante compuse cu prepoziţia a: adeseori. pe săritelea. oricât / orişicât.degeaba literar. iar(ă) / iarăşi şi tot / totuşi. La variantele create prin prezenţa sau absenţa unei prepoziţii. Adverbele compuse pot avea variante legate de modul lor de formare. deşi nejustificate ca structură sintactică internă. aicişa. Există şi variante învechite cu particula -ş.dimpreună învechit şi popular. 91 . de obicei.totdeodată învechit şi pretenţios. Amintim câteva variante existente la adverbe cu mare frecvenţă: bunînţeles / bineînţeles. apărând în scris cu cratimă (acolo-şa). Adverbele pronominale nehotărâte compuse cu oare-. Particula -şi este admisă în limba literară la cât / câtuşi (numai în expresia câtuşi de puţin). totodată literar . care sunt analizate de unii ca având particulă deictică -şa. de-a-n picioarele(a). unde nu e vorba de această particulă. Popular. făţiş. Particula se scrie corect cu i final. d-a-ndoasele(a). formaţiile cu -şi. chiorâş. cumva / cumvaşi. limba literară preferă pe adesea. pieptiş. deseori şi rareori. Astfel. Preferinţele limbii literare sunt diferite de la caz la caz: geaba popular .au. caracter popular. totodată / totdeodată. dar fără i în cruciş. în timp ce varianta fără -şi are diverse alte valori morfologice şi lexicale. arareori care. totdeauna / întotdeauna. nu arare. există variante ca ades / adesea. Sinonimele acestora. oriau variante cu şi fără -şi: oarecum / oareşicum. târâş. împreună literar . de-a-ndărătele(a). ajungându-se la adverbe regionale ca acoloşa. în funcţie de singularul sau pluralul unui termen component. această particulă apare şi în exemple ca acu / acuşi. dar pe arar. datorită faptului că are numai valoare de adverb monosemantic. mintenaş. totdeauna / întotdeauna ambele literare. au pătruns în limba literară. arar / arare.

dar admis şi în limba literară alături de iar „din nou. mai mulţi de atâţia (în loc de cât de mari. noi-aleşi.. ferm convinşi etc. atâţi de numeroşi. noi-construite. câţi mai puţini. rude putrede de bogate (în loc de cărţi nouapărute.). aceea de adjectivizare a adverbului în diferite construcţii. liberi-profesionişti. liber-profesionist. unii vorbitori le atribuie asemenea forme prin confuzie cu adjectivele omonime. proşti crescuţi. nou-apărut. cât mai puţini. noi-înfiinţate. nou-înfiinţat.). mai popular. puţin): câţi de mari. puţin numeroşi. Un acord greşit se face şi atunci când adverbul determină un adjectiv şi apar construcţii de felul: gravi bolnavi. sentimente adânci umane. oameni răi-platnici. puţini numeroşi. Dintre compusele cu structură de tipul adverb + adjectiv de origine participială cităm forme precum: nou-născut. nou-sosit. nou-construit. mici-burghezi etc. iarăşi”. cât. ca şi cum ar fi adjectiv. 92 . Foarte puternică este tendinţa de a acorda unele adverbe de cantitate (atât.). copii proşti crescuţi. răi platnici. iară. totali nevinovaţi (în loc de grav bolnavi. Adjectivizarea adverbului se explică prin raportarea sa la substantivul apropiat: cărţi noi-apărute. forma doară faţă de literarul doar. concurenţi slabi pregătiţi. destule de multe. Un adverb care apare adesea în variante incorecte este încontinuu (greşit incontinuu. variantele populare (şi familiare în tempo rapid) numa şi tocma ale formelor literare numai. nou-ales. noi-apăruţi. noi-veniţi. prin care vorbitorul acordă adverbul cu substantivul precedent. nou-venit. destul de multe. mic-burghez etc. liber-cugetător. proaspeţi sosiţi. deoarece nu există în limba română prepoziţia in + adverbul continuu). libericugetători. care apar greşit noi-născuţi.literară. fermi convinşi. prin urmare. Deşi adverbele reprezintă o parte de vorbire fără forme de gen şi de număr. atât de numeroşi etc. tocmai. uşori ridicoli. E vorba de un fenomen de hipercorectitudine gramaticală. Cea mai extinsă tendinţă este. destul. noi-sosiţi. sentimente adânc umane etc.

Am mai citit. stau numai înaintea acestuia. Îl mai caut. Exemplu: clădirile cele mai frumos finisate. în exprimări neliterare (probleme dificile de rezolvat. Zace de aproximativ o săptămână. Discută cu numai două ajutoare. de exemplu: probleme dificil de rezolvat. Mai am citit. Unde o tot pui? etc. sinonimele numai şi decât îşi inversează rolurile în exprimări neglijente precum: extinderea eronată a adverbului în structuri 93 . deoarece este morfemul de superlativ al adverbului. Exemplu: S-a întâlnit cu aproape toţi. Unde tot o pui? (Formele corecte sunt: Ar cam merge. De exemplu: Cam ar merge. Cel nu trebuie să se acorde cu substantivul. aceste „greşeli” tind să fie acceptate de normele limbii literare sau să se afle la graniţa dintre corect şi incorect. S-a oprit în exact acelaşi loc. Alte semiadverbe disociază construcţia prepoziţională. cele mai des întâlnite comentarii.Un loc aparte îl ocupă sintagmele construite din substantiv + adverb + supin. (Formele corecte: S-a întâlnit aproape cu toţi.). sarcini uşor de îndeplinit.). tot) care. prea. care apar frecvent cu adverbul adjectivizat. Mai îl caut. munţi greu de urcat. munţi grei de urcat etc O altă tendinţă de acord prin atracţie o reprezintă flexionarea lui cel din structura superlativului relativ al adverbului. În ce priveşte topica unor semiadverbe de mare circulaţie (cam. ca şi a perspectivei de generalizare şi prezenţei lor chiar în scrisul îngrijit al unor lingvişti de mare prestigiu. S-a oprit exact în acelaşi loc. greşit. mai. Se produc confuzii în folosirea unor adverbe. se observă unele modificări. situaţii imposibil de discutat. O să trăiască în chiar acel oraş. Datorită marii lor frecvenţe. De exemplu. cel mai des întâlnite etc. imediat lângă regent. fenomenele cele mai uşor de explicat. ca determinante ale unui verb. plasându-se. prin urmare formele corecte sunt: cel mai frumos finisate. Discută numai cu două ajutoare etc.

„întro anumită măsură”). în etapa actuală. De reţinut că adverbului restrictiv numai îi corespunde în construcţii negative decât: Am numai o dorinţă =N-am decât o dorinţă. Gruparea adverbială nu numai este frecventă în limba de azi în formulări trunchiate: Evenimentul acesta a fost comentat în presă şi nu numai. 94 . Nu de puţine ori folosirea prepoziţiilor prilejuieşte surprinzătoare abateri de la normele limbii române literare. adverbul de-acum. De exemplu. În ultimul timp se observă anumite mutaţii semantice la adverbe. în principal. substituţie datorată unor confuzii formale sau funcţionale şi unor inovaţii semantice. PREPOZIŢIA Inventarul bogat al prepoziţiilor româneşti. folosirea lui numai în context negativ (N-am numai o dorinţă. care arată momentul final al acţiunii: A terminat de-acum aranjarea mesei. de folosirea unor locuţiuni adverbiale de tipul: în această idee. la modul etc. Procesul este favorizat de sensul vag al prepoziţiilor şi are ca efect exprimări cu grad diferit de incorectitudine. Se pomeneşte pe undeva şi despre acest fapt etc. marea lor frecvenţă în procesul comunicării ca şi polisemantismul multora dintre ele arată cât de important este acest instrument gramatical. devenind un clişeu al preţiozităţii: Pe undeva ai şi tu dreptate. În unele stiluri ale limbii literare se abuzează. se foloseşte în locul lui deja. Fenomenul general care priveşte prepoziţiile este cel referitor la substituţia unor prepoziţii prin altele. Forma pe undeva capătă valoare modală („oarecum”.pozitive (Am decât o dorinţă). ceea ce în limba literară înseamnă altceva). În limba literară numai este concurat de sinonimul său doar. care arată momentul iniţial al acţiunii. care se extinde în aspectul îngrijit al limbii. cu condiţia să fie corect folosit.

Astfel. ghete pentru sport. atunci când atributul substantival pe care îl introduce exprimă conţinutul elementului determinat: pahar de / cu apă. dar au şansa să se impună în limba literară. Sintagmele cu din sau pentru în locul lui de aparţin în general limbii vorbite. Copleşit de către bunătatea oamenilor. Unele boli sunt provocate de către microbi.Nevoia de precizare şi tendinţa de concretizare explică substituţia care se petrece în interiorul sistemului prepoziţional al limbii române. Prepoziţia compusă de către. mai puţin cunoscut ca vecinul (în locul lui decât). mănuşi din piele. ca din structura comparativului de egalitate se extinde şi la comparativul de inegalitate. Limba vorbită are tendinţa să o extindă şi înaintea unui nume de obiect sau a unui substantiv abstract. car de / cu lemne. Trebuie evitate exprimările echivoce de felul: mănuşi din piele de damă. este preferată lui de în construcţii precum: îmbrăcăminte pentru iarnă. este recomandabilă numai înaintea numelor de persoană sau a substantivelor proprii de instituţii sau ţări etc. dulap din metal. bluză din mătase. 95 . borcan de / cu dulceaţă. maşină pentru spălat rufe. aparat pentru sudură etc. vază din porţelan. Premiile sunt acordate de către Academia Română. care formează aşa-numitul „complement de agent”: Rapoartele expediate de către şcoli. semnificând „făcut din”: cămaşă din bumbac. sticlă de / cu vin. având ca sens fundamental destinaţia. pungă de / cu bani. Ambele exprimări s-au impus în limba literară. În limba vorbită. Prepoziţia pentru. Exemplu: mai inteligent ca acela. În aceste cazuri se recomandă folosirea prepoziţiei de. pe lângă prepoziţia de se foloseşte adesea şi prepoziţia cu. Prepoziţia din se foloseşte în locul lui de pe lângă substantive nume de materie. Aprecierea a fost făcută de către şeful instituţiei. specifică complementului de agent. pulover din lână. formulate clar: mănuşi din piele pentru dame. (când trebuie subliniat autorul unei acţiuni exprimate printr-un verb cu înţeles pasiv): Romanul «Ion» a fost scris de către Liviu Rebreanu.

Copilul după uliţa satului. dezacordul dintre cei doi). În tinde să ia locul lui pe în construcţia regională o dată în zi / an. la Cluj). dar foarte des întâlnite: pe tren. probabil. Norma limbii literare prevede folosirea. Amestecarea lor se face în exprimarea neîngrijită: S-a dus la Dobrogea. Regional se confundă prepoziţia după cu de pe. deci este urmat de plural: unul dintre prieteni. La se 96 . Trăia bine după urma lui. care exprimă cel mai adesea un raport de reciprocitate. iar pe este folosit în locul lui în în construcţii contradictorii. se înrudesc de pe mamă. cel mai bun din toţi. de tipul copie după original / copie de pe original. În Moldova. câţiva din jucători. care. pe net (Pe tren nu mi-a fost bine. Singurele contexte în care limba literară admite variaţia liberă între cele două prepoziţii sunt unele construcţii care exprimă conformitatea. pe telefon. fiecare din ei. în Constanţa. a prepoziţiei în pentru numele de ţări şi regiuni (Plec în Franţa) şi la înaintea numelor de localităţi (Plec la Paris. cel mai bun dintre ei).Pentru exprimarea detaşării unui exemplar dintr-un grup de obiecte asemănătoare se folosesc prepoziţiile: din (care raportează exemplarul la întregul grup. pentru acuzativul direcţiei. În vorbirea neîngrijită se generalizează din: unul din elevi. Între se foloseşte pentru substantivele nearticulate sau articulate nehotărât (o colaborare între parteneri. în Muntenia apare după în locul lui de pe: Haina după el e ponosită. Foarte frecvent sunt confundate prepoziţiile între şi dintre. Astfel. se cunoaşte de pe vorbă. Realitatea lingvistică actuală indică o răspândire mai mare a lui dintre în detrimentul lui din. îşi va pierde definitiv sensul ei partitiv. care din ele. dezacord între cei doi) şi dintre pentru substantivele articulate hotărât (colaborarea dintre parteneri. În vorbirea neliterară se produce confundarea unor prepoziţii cu altele. se foloseşte de pe pentru după: Se vede de pe faţă. Stă toată ziua pe telefon / net). fenomenul este invers. deci este urmat de singular: cel mai bun din sat) şi dintre (raportează exemplarul respectiv la celelalte exemplare.

legat de şi mai ales vizavi de cu sens nelocal „faţă de. prezenţa lor este obligatorie. Sunt superflue îmbinările de tipul: ca drept (dovadă). în legătură cu. Ce ne puteţi spune vizavi de problemele tinerilor de azi.foloseşte în locul lui pe în construcţii de felul 60 de km la oră. Al. drept pentru care. par avion. iar unele pot provoca şi neînţelegeri în situaţiile în care anumite contexte au alt sens în limba literară: de exemplu a picat după casă (în spatele casei sau de pe casă). devenită internaţională. dincolo de. în ideea. Bucureşti. referitor la. 1973. 168). şi ar fi recomandabil să se folosească expresia internaţională par avion sau cu avionul. Gramatica azi. în sensul.. dar nu prin avion. Acad. Al. Per se foloseşte în locul lui din sau (de) pe în lectura barei din formule administrative de tipul adresa nr. conform normelor./2001. pentru a realiza o comunicare economică. Graur. CONJUNCŢIA Ca şi în cazul prepoziţiilor. există tendinţa ca anumite conjuncţii să fie omise din construcţii în care. la nivelul. În 97 . şi între diversele conjuncţii se produc uneori substituiri datorate unor confuzii formale şi funcţionale sau omiteri din exprimare. Graur afirma că se poate scrie un întreg volum numai despre construcţiile prepoziţionale pe cale de a fi schimbate în limba română actuală (v. Care este percepţia lor vizavi de România. p. În unele stiluri ale limbii literare există azi tendinţa folosirii până la abuz a unor locuţiuni şi îmbinări prepoziţionale precum: în contextul. foarte răspândită în ultima vreme.. iar prin în locul lui cu în formulele prin sprijinul şi prin avion. Substituirile de prepoziţii menţionate dau naştere la construcţii incorecte din punctul de vedere al normelor actuale. aceasta este o traducere a fr. În limba vorbită. În ce priveşte ultima expresie prin avion. în ce priveşte”: Părerea mea vizavi de atitudinea colegilor.

Vreau să spun căci mi-a plăcut.Caragiale. Exemplu: Aflaţi despre mine căci sunt sănătos. Pentru că nu are bani şi [pentru că] e supărat. Am fi putut pentru ca să facem. Exemplu: Mi-a spus că e bolnav şi [că] nu poate să participe. introducând completive directe.L. specializată pentru propoziţia finală. Locuţiunea conjuncţională pentru ca să. trei dolari (şi) doi cenţi. or. folosire ridiculizată de I.această situaţie este conjuncţia şi omisă mai ales în exprimarea unor numere mixte. 98 . ori el nu are permis. se foloseşte în locul lui să pentru subordonatele necircumstanţiale. Sinonimia dintre cauzalele că (folosită general) şi căci s-a extins la propoziţiile necircumstanţiale. Am aşteptat că să apară. în special completiva directă. ultima fiind pe cale să se generalizeze. un ceas (şi) jumătate. O altă tendinţă este aceea a substituţiei conjuncţiilor care atrage numeroase exprimări neliterare. O confuzie formală. De asemenea conjuncţia şi este omisă înaintea ultimului termen coordonat în exprimări „telegrafice” proprii limbajului firmelor: încălţăminte bărbaţi. Conjuncţia compusă că să. în loc de Vrea să cumpere maşină. Omisiunea este admisă numai când cele două subordonate sunt coordonate între ele. el nu are permis. frecvent întâlnită. o săptămână (şi) jum(ăt)ate şi a întregilor cu subdiviziuni: doi lei (şi) cinci bani. deoarece că nu permite asocierea cu conjunctivul. Exemplu: Te-am rugat că să nu pleci. femei. copii. n-o să vină la petrecere. Exemplu: Vrea pentru ca să ştie. provine din contaminarea dintre ca să şi că. Exemplu: Vrea să cumpere maşină. în special când numeralul fracţionar este jumătate: o tonă (şi) jum(ăt)ate. este aceea care se face între conjuncţia adversativă neologică or şi conjuncţia disjunctivă ori. Ea este inacceptabilă. din motive de preţiozitate în exprimare. Permite-mi pentru ca să-ţi prezint. Substituirile între conjuncţii sunt datorate unor confuzii formale sau funcţionale şi unor inovaţii semantice.

omule! Când însoţesc substantive în vocativ sau verbe la imperativ nu se despart prin virgulă: Măi omule!. dar sunt şi situaţii când semnul exclamării preia rolul virgulei. Trezeşte-te. sunt sintagmele conţinând o conjuncţie adversativă pe lângă un adverb (locuţiune adverbială) cu sens de asemenea adversativ: dar în schimb. măi!. pardon!. de!. Ei. alteori neizolate (Bravo lor!. Este foarte supărătoare alăturarea pleonastică a sinonimelor adversative dar însă. Astfel de construcţii pleonastice se explică prin caracterul adversativ slab al conjuncţiilor dar şi însă. ei!. ascultaţi ce zice omul!. care nu pot îndeplini funcţiunea de părţi de propoziţie. bravo!. bre. iar în limba literară scrisă aceasta apare în literatura beletristică. pa!. ci dimpotrivă. se despart prin virgulă. adio!. Sunt izolate întotdeauna interjecţiile: ah!. mersi! Ele alcătuiesc propoziţii neanalizabile şi independente. însă cu toate acestea. Na cărţile!). c-am încurcat-o!). INTERJECŢIA Interjecţia este folosită cu precădere în limba vorbită. dar tot pleonastice. Ia te uită!. Aceleaşi interjecţii pot apărea uneori izolate (Bravo. Izolarea lor este marcată prin pauze. în schimb însă. transpuse în scris prin virgulă sau semnul exclamării. bre!. 99 . au!. Exemplu: Ia!. Mai puţin supărătoare. of! În aceeaşi categorie a interjecţiilor izolate intră şi aşa-numitele interjecţii propoziţionale: ura!. alteori apar amândouă. semnalăm doar unele aspecte legate de interjecţiile izolate de context sau neintegrate în enunţ. unde reproduce anumite moduri de exprimare. având un caracter oral. dar totuşi. comportându-se asemănător substantivelor în vocativ. De regulă. Fără a intra în „gramatica” interjecţiei. încotro o luăm?. ai cântat bine!. Exemplu: Este pentru prima dată că vin la voi.După modelul francez se foloseşte că în locul adverbului relativ când. hai!. Na.

Astfel de epoci sunt epoci de intensă creativitate lexicală.II. Formarea de cuvinte noi. Epocile de mari transformări în viaţa unei societăţi sunt epoci de mari transformări ale formelor de expresie lingvistică folosite în mod curent. le creează şi le impune comunicării. reprezintă un fenomen constant în cursul istoriei unei limbi. modificarea înţelesurilor sau a formelor acestora. pe care viaţa unui popor. deosebind-o de altele. pe baza fondului existent. derivate sau compuse. întrucât el este compartimentul cel mai supus influenţelor din afară. împrumuturi din alte limbi sau creaţii interne. prin marea sa capacitate de schimbare: în orice epocă din istoria unei limbi sunt cuvinte care dispar sau care se întâlnesc tot mai rar. Lexicul influenţează gramatica. şi de mare deschidere spre noi surse de împrumut. privesc intensitatea procesului (sunt 100 . pentru că aceasta se aplică la cuvinte. TENDINŢE ACTUALE MANIFESTATE ÎN LEXICUL ROMÂNESC Dinamica internă a lexicului românesc actual Lexicul reprezintă partea cea mai mobilă a limbii. la domenii speciale sau la anumite regiuni. schimbarea atitudinii oamenilor faţă de obiecte şi acţiuni au ca urmare apariţia şi dispariţia cuvintelor. şi care sunt destinate să îmbrace conceptele noi. Particularităţile care caracterizează sub acest aspect o anumită epocă. dar se deosebeşte de gramatică. întrebuinţarea lor restrângându-se. mai ales la nivelul lexicului. între altele. formate din elementele de care dispune limba respectivă. fiind profund legat de evoluţia societăţii şi de toate realităţile extralingvistice. în multiplele ei forme. domeniul în care se produc cele mai rapide schimbări. eventual. în acelaşi timp se produce şi fenomenul invers: apar cuvinte noi. Apariţia şi dispariţia noţiunilor.

se pot forma cu acest sufix substantive al căror număr este foarte mare: amabilitate. combativitate. Printre sufixele care se bucură de o deosebită răspândire în limba actuală se numără. Cele mai productive afixe sunt cele neologice.7). fatalitate. modul cum acestea s-au format şi direcţiile în care evoluează. vigurozitate etc. sufix moştenit din latină şi care corespunde fr. având în vedere avalanşa de cuvinte noi şi foarte noi din vocabularul românesc actual. spectaculozitate. pornind de la orice adjectiv. opacitate. pentru anumite elemente de derivare sau compunere. excentricitate. promovabilitate. de departe. Cu ajutorul lui se formează. încercăm o evidenţiere a principalelor aspecte şi tendinţe ale acestuia. profitabilitate. mai bogate în creaţii noi. inadaptabilitate. Pornind de la o abordare descriptivă a lexicului românesc din ultimele decenii. conştiinciozitate. fatigabilitate. păstrând pe primul loc derivarea cu sufixe. atracţiozitate. p.perioade mai active. nervozitate. aplicabilitate. maliţiozitate. Derivarea cu afixe rămâne unul dintre cele mai productive procedee de formare a cuvintelor în limba română. Adriana Stoichiţoiu-Ichim. cu etimologie multiplă. sufixul abstract -itate. timbralitate. atractivitate. nebulozitate. Multe dintre derivatele denotative se realizează cu ajutorul unor sufixe neologice. cât şi procedeele de formare a cuvintelor (cf. prozaicitate. rigurozitate. Vocabularul limbii române actuale. iar în ultimul timp apar tot mai insistent cuvinte precum: adresabilitate. 101 . substantive abstracte exprimând calitatea: fidel-fidelitate. conflictualitate. loial-loialitate. ataşându-l la diverse baze adjectivale. atât în ceea ce priveşte împrumuturile. saţietate. -ité. timid-timiditate etc. şi perioade mai puţin productive. dar sporind şi numărul derivatelor cu prefixe. Comparând tendinţele care se observă în limba română actuală cu cele reţinute pentru alte limbi moderne putem afirma cu certitudine că lexicul românesc evoluează în direcţia modernizării şi internaţionalizării. Teoretic. postumitate. în care lexicul stagnează sau se îmbogăţeşte mai ales prin împrumut) şi preferinţa pentru anumite procedee.

gorbaciovist. softist. stări de spirit: bigotism. tonetist. calculatorist. lunetist. Sufixul neologic -ism provine din limba greacă (ca şi corelativul său -ist). Sufixul -ist este folosit mai ales pentru numele de agent şi ocupă locul al doilea ca frecvenţă în derivarea numelor de profesiuni: alpinist. De exemplu: facilitate-facilităţi. ţărănism. în care singularul îşi păstrează sensul abstract. tupeist. unele funcţionează cu dublă valoare: evazionist. urechist etc. stilist. evazionism. angrosist. oblomovism. maşinist. Derivatele cu acest sufix abstract denumesc de multe ori atitudini. Productivitatea lui mare se explică prin capacitatea de a se ataşa mai multor părţi de vorbire: la substantive comune şi proprii: blatist. comportamente. talibanism. pauperitate. substantive. 102 . gânditorism. parşivism. multiculturalitate. Derivatele în -ist sunt. vocalist. excepţionalitate. taximetrist. fastuozitate. laserist. predictiblilitate. cenaclist. în majoritatea cazurilor. zvonist. Din raţiuni de comoditate sau brevilocvenţă. mafiotism. hei-rupism. sinecurist. lichiditate-lichidităţi.Dintre formaţiile sufixale în -itate. dar pot fi şi adjective. extremism. Multe dintre derivatele cu acest sufix au forme de plural. acest sufix îl întâlnim şi în derivate de felul conflictualism. fripturism. sunetist. exigenţialitate. mai precis în publicistica actuală. dezvoltânduse astfel un tip special de polisemie. multiculturalitate – multiculturalităţi. lăzărist. navetism. lichelism. bombasticism. dar atestate în mass-media. radicalitate. nepăsătorism. fiscalist. slave. popcornist. iar pluralul se asociază cu un sens concret. cabotinism. germanice.amintim câteva: emoţionalitate. draculism. la adverbe: angrosist. rezonabilitate. cameleonism. în limba română actuală. mitingist. moderatism. penalitate-penalităţi etc. sufletist. rasism. neînregistrate în dicţionare. gradualism. haretist. fiind prezent astăzi în limbi romanice. la adjective: fundamentalist. tarabist. nepotism.

pizzar. fesenar. Acest sufix a fost foarte productiv de la intrarea sa în limbă şi până în perioada actuală. de origine slavă. scenarită. se ataşează unor teme substantivale. la teme neologice: buticar. berar. -arius. cuponar. calculatorist. ştirist. preluat din terminologia medicală. dosariadă. opincar. brasist. care desemnează categorii de persoane care au o anumită profesie. cizmar.Multe dintre derivatele recente în -ist exprimă sensuri denotative. zeflemist etc. ping-pongist. internetist. presar. recidivist. fursecar. de asemenea. benzinar. grilist (la radio sau TV). specialitate sau ocupaţie: (medic) internist. tunelist (la metrou). oculist. care fac parte dintr-o organizaţie culturală. precum -ită. uniterist. Sufixul vechi -ar. găinar. opoziţionist. -ac în: aplaudac. zvonac. tejghetar. comportamente: deviaţionist. Formaţii verbale 103 . cofetar. surtucar. sau -iadă. Dintre sufixele verbale. răspândac. pedeserist. sforar. satanist. civilist. Aceeaşi conotaţie peiorativă o imprimă derivatelor sale şi sufixul vechi. junimist. respectiv: becaliadă. ţărănist. pocherist. regalist. ciolaniadă. cârnăţar. unionist. Se poate ataşa. şahist sau au anumite convingeri. dughenar. cuponiadă. mămăligar. aurolac. dezvoltă sensuri peiorative proprii mai ales limbajului publicistic: rinocerită. care practică un anumit sport: biliardist. chioşcar. care se poate ataşa unei teme substantivale sau adjectivale româneşti. criminalist. trotuariadă. cel mai productiv clasificator derivativ îl constituie sufixul lexical -iza. vadimită. peiorative: colivar. bibliotecar. având o etimologie multiplă. penalist (în domeniul ştiinţelor juridice). cunoscut din terminologia sportivă. infecţionist. şpăgar. drumar sau celui argotic: şmenar. dogar. clopotar. castaniadă. aparţinând fondului lexical uzual: acar. mineriadă. politică: ecologist. terorist. spionită. televizionită. Majoritatea derivatelor substantivale în -ar întâlnite în mass-media zilelor noastre au sensuri ironice. Unele sufixe neologice specializate. provenit din lat.

evanghelizare. monitorizare. tabloidizare. cederizare. contorizare.cu un astfel de sufix se întâlnesc şi în franceză (-iser). asiatizare. macdonaldizare.. fesenizare. permanentizare. a destabiliza. cocainizare. algoritmizare. enclavizare. a ambiguiza. esenţializare. De la verbele respective se formează substantive cu sufixul abstract -re: acutizare. cosmetizare. iugoslavizare. a sponsoriza. cât şi celor din fondul vechi al limbii: accesibilizare. a culpabiliza. vietnamizare etc. a dugheniza. marginalizare. a lăcui. californizare. americanizare. cronicizare. În limba română au luat naştere o serie de verbe recente cu acest sufix: acutiza. jurizare. sufix verbal din fondul vechi al limbii. computerizare. a computeriza. libanizare. pedeserizare. în italiană (-izzare) şi în engleză (-ize). a disponibiliza. draculizare. a mancurtiza. a cosmetiza. cotidianizare. a juriza. aristocratiza. a vărui etc. mancurtizare. creează verbe de tip agentiv. cât şi celor substantivale. cotrocenizare. aristocratizare. culpabilizare. dolarizare. În ultimul timp se constată o revigorare a sufixului –ui. ataşat bazelor substantivale: a cerui. În multe cazuri însă derivarea nu mai porneşte de la verbe în -iza. minimizare. familiariza. atât bazelor neologice. mafiotizare. a victimiza etc. exprimând exercitarea unor acţiuni. familiarizare. practicarea unor profesii. citadiniza. computerizare. ghetoizare. fapt explicat prin preferinţa vorbitorilor pentru expresia nominală cu caracter abstract. victimizare. manelizare. a marginaliza. islamizare. a smălţui. a contoriza. simple sau compuse prin abreviere. ci se ataşează atât bazelor adjectivale. igienizare. ambiguizare. a pietrui. a esenţializa. În limba română actuală 104 . care. stradalizare. cocacolizare. rinocerizare. a chitui. dughenizare. erotizare. a erotiza. bulgarizare. disponibilizare. a croniciza. destabilizare. secretizare. substantive comune sau proprii. a monitoriza. telefonizare. citadinizare. baronizare. sponsorizare. albanizare. În ultimul timp a sporit foarte mult numărul substantivelor derivate cu sufixul -re.

sms-ui etc. Prefixarea înregistrează în ultimele decenii o creştere constantă. În limbajul comunicării informale sufixul –ui apare în mod curent în formaţii de genul: display-ui. topist (engl. troţkist). dejism. devizist. perestroikist (rusă). google-ui. camorrist (it. oferind modele de exprimare discutabile sau chiar negative. bazele sunt. unele constituind chiar abateri care afectează precizia şi claritatea comunicării.). dar numeroase derivate substantivale sau adjectivale au ca bază compuse româneşti: acupuncturist.). mai evidentă în stilul tehnico-ştiinţific şi publicistic. flash-ui. a ţepui (arg. brebanian. provide-ui. -ist (colaboraţionist. dostoievskian). în formaţii recente ca: a aflui. a bipui. Unele sunt creaţii ad hoc. lobbysm. salvamontist. cuvinte primare. paste-ui. multe dintre creaţiile lexicale menţionate nu se bucură de prea multă atenţie. Productivitatea derivării sufixale este demonstrată şi de capacitatea afixelor de a se ataşa la o mare varietate de cuvintebază. Sufixul -ian: (arghezian. a zipui / a zipa. manolesc). cu toate acestea ele probează rolul de clasificator verbal derivativ al sufixului. -ism: ceauşism. stalinism etc. softist. a chatui. gardist. a şmenui (arg). ştirist. ocazionale. grilist. cu şanse de supravieţuire reduse. Privite din perspectiva cultivării limbii. machetist. cehovian. fascism. Cele mai multe dintre ele sunt creaţii efemere. facturist. messengerui.utilizarea sufixului verbal –ui îşi probează productivitatea mai ales în registrul familiar şi în argou. 105 . ozenist sau străine: buticar (din fr. kebabist. În ultimul timp se observă tendinţa creării unor derivate sufixale având ca bază antroponime şi chiar toponime.). barbian. folkist. Sub aspect structural. playbackui. bulgakovian. fără nicio şansă de a se impune în limba română. deltaplanist. de obicei.). lunetist. hardist. a brandui. match-ui. -esc: (chaplinesc.

anticonstituţional. a deziluziona. dezalcoolizare. inadaptabilitate. contraatac. supraalimentare. nonviolenţă. non-: antiacademic. antidrog. dând naştere unor derivate marcate stilistic: super-: superaccesorizat. superfinisare. contraargument. contrademonstraţie. contragreutate.Un caz interesant prin mulţimea derivatelor. inculpabil. a decomprima. nonsens. in-. contrafăcut. supercampion. contrapartidă. deconectare. Sunt foarte productive astăzi prefixele neologice care exprimă ideea de superlativ. contracronometru. hipersensibilitate. antidemocratic. supraevaluare. hiper-:hipercaracterizare. demilitarizare. supraponderal. inatacabil. dar şi prin fenomenul cunoscut sub numele „dublete etimologice”. substantivale. a destabiliza. declasare. decontaminare. incontestabil. contraripostă. hipermarket. este reprezentat prin prefixul privativ de(s)-/de(z)-. nonconvenţional. supergreu. inamovibilitate. supraom. supraaglomeraţie. superbombă. a debloca. a dezinhiba. antiartistic. superavansat. moştenit din latină şi consolidat prin împrumuturi de origine franceză. dedughenizare. antişoc. contraamiral. superstar. a dezarma. antipoezie. deconspirare. nonvaloare. contraexemplu. hipercalculator. supracopertă. hipercorectitudine. supradoză. antireformă. din care româna a detaşat prefixul neologic de-. contrapondere. superman. antimaterie. contraofertă. supraputere. antiderapant. a dejuca. anticultural. demineralizare. nonprofit. nonşalanţă. contrasemnătură. supertrust. decompensare. supervedetă. supra-: supraabundenţă. O pondere însemnată între prefixele neologice „la modă” mai ales în stilul publicistic din ultima vreme o au aşa-zisele prefixe negative: anti-. incoruptibil. contralovitură. supraexpunere. 106 . contra-. Derivatele (verbale. supercupă. inoperabil. a desigila. contrasens. dezideologizare. contramanifest. a detensiona. dezumanizare. inabilitate. adjectivale) exprimă contrariul cuvântului-bază sau anularea acţiunii verbului: dezaburire. hiperinflaţie. hiperurbanism etc.

precomandă. în principal. artist-cetăţean. reînviere. Ele sunt frecvent întâlnite în presă. precompetiţional. lipsite de unitate morfologică şi au un grad scăzut de unitate semantică. reinvestire. album-catalog. oraşgrădină. relansare. postfaţă. coregizor. postoperatoriu. emisiunedezbatere. de regulă. reactualizare. postsincron. satelit-spion. cobeligerant. postelectoral. preavizare. prin nevoia de brevilocvenţă în stilul publicistic. femeie-cosmonaut. antedatare. post-: postcalcul. proprii limbii literare sau limbajelor specializate. preelectoral. oraş-staţiune. preconsultare. postdiluvian. fiind creaţii ocazionale. Compunerea este un procedeu cu o pondere însemnată în limba română actuală. readaptare. Compunerea din cuvinte întregi este reprezentată de un număr foarte mare de creaţii substantivale şi de o categorie mai restrânsă de formaţii adjectivale. reasiguare. navă-pirat. raportul sintactic de subordonare 107 . postmodernism. cântăreţ-compozitor. postdecembrist. conaţional. coautor. anteproiect. realegere. Compusele de acest tip sunt. prespălat. restructurare. coscenarist şi prefixul iterativ re-: reabilitare. pre-: preambalare. restabilire. recalificare. reprivatizare. Sporirea numărului compuselor s-a realizat după modele străine (îndeosebi din franceză şi din engleză) prin procedee „culte”. presesiune. reintegrare. antecedenţă. colocatar. postgaranţie. motivate. Alte prefixe neologice productive sunt co-: coabitare. „sub formă de”): actor-regizor. postuniversitar. Compusele de tip substantival. posttotalitar. anteprogramare. cabană-restaurant. postglaciar. concert-lecţie.Un mare număr de derivate prefixate formate pe teren românesc exprimă sensuri temporale cu ajutorul prefixelor latino-romanice: ante-: antecalculaţie. alcătuite din două sau mai multe substantive cu formă de nominativ-acuzativ au la bază: raportul sintactic de coordonare copulativă (de tipul „şi”. coacţionar.

atributivă apozitivă: actor-vedetă, afiş-reclamă, artist-cetăţean, emisiune-anchetă, film-document etc. Compusele de tip adjectival, proprii stilului ştiinţific şi celui publicistic sunt construite prin: coordonare copulativă (cu sau fără vocală de legătură) între două adjective: culturalartistic, edilitar-gospodăresc, educativ-informativ, ştiinţificofantastic, tehnico-ştiinţific; subordonare între două adjective: alb-argintiu, alb-ivoriu, alb-lăptos, alb-lumina zilei, albastruelectric, albastru-metalizat, galben-pai, gri-fumuriu, grişobolan, negru-abanos, roşu-fluorescent, verde-brotăcel, verdepraz, verde-veronez. Adjectivele compuse parasintetice, formate simultan prin compunere şi derivare, sunt frecvente în limbajul criticii literare, fiind mai rar întâlnite în presă, datorită aspectului lor greoi, grandilocvent: camilpetrescian, marinsorescian, nichitastănescian. Un alt tip de compunere, care a proliferat mult în ultimii ani, este aşa-zisa compunere „savantă” (cu prefixoide şi sufixoide), care a pătruns în presă mai ales sub impactul stilului tehnico-ştiinţific şi al unor „modele hibride” cu circulaţie internaţională. Majoritatea compuselor de acest tip aparţin unor terminologii şi reprezintă împrumuturi sau calcuri. Afixoidele implicate în compunerea tematică sunt împrumuturi neologice, având circulaţie internaţională, majoritatea provenind din greacă sau latină, unde au sens lexical deplin, şi au pătruns în română direct sau prin filieră franceză, italiană, germană, engleză sau latină savantă. Acest tip de compunere are caracter savant, cult, şi s-a impus în română mai ales prin intermediul mass-mediei. Majoritatea compuselor de tip tematic reprezintă, din punct de vedere morfologic, substantive, adjective şi mai puţine verbe. În româna ultimelor decenii pseudoprefixarea este cu mult mai productivă decât pseudosufixarea.Dintre compusele actuale pe teren românesc, cele mai numeroase conţin prefixoidele auto(„referitor la o acţiune care se îndeplineşte de la sine; singur,
108

însuşi”): autoamăgire, autoanaliză, autoapărare, autoblocare, autocaracterizare, autodecizie, autodenunţare, autodepăşire, autodotare, autoeducare, autoguvernare, autoincludere, autopropagare, autoproclamare, autosesizare, autoutilitară; bio(„în legătură cu viaţa”): biobibliografie, biocatalizator, bioclimatolog, bioconştiinţă, biocurent, biodinamică, biodisponibilitate, bioelectronică, bioelement, bioenergetician, biogeneză, biopreparat, biosinteză, biostimulator; bioterapie, bioterorism; cine- („în legătură cu cinematograful”): cineamator, cinefil, cinefob, cinelimbaj, cinemagie, cineroman, cinetehnică, cinetour: cripto- („ascuns,secret”): criptocomunism, criptogenetic, criptografie, criptogramă, criptonim, criptosistem; cvasi- („aproximativ, aproape, pe jumătate”): cvasidelict, cvasidocumentar, cvasieşec, cvasilegal, cvasitotalitate, cvasiuitare, cvasiunanimitate; eco- („referitor la mediul înconjurător”): ecofilm, ecologist, ecosistem, ecostabilitate, ecoterorism, ecoturism; euro- („referitor la Europa, aparţinând Europei”): eurocent, eurodolar, europenizare, europiaţă, eurpocentrist, eurosceptic, euroviziune; fil(o)- („amator, iubitor”): filoamerican, filorus, filosemit; foto-(„fotografie”): fotocronist, fotoeseu, fotogenic, fotomodel; mega- („foarte mare”): megaconcert, megadiscurs, megaecran, megaextindere, megaorganizaţie, megaofertă, megaparadă, megastar, megauniversitate; micro- („de dimensiuni mici, a milioana parte”): microanchetă, microchirurgie, microcredit, microeconomic, microregiune, microspectacol; mini- („foarte mic”): miniacord, miniavion, minibombă, minicameră, minidisc, miniecran, minifestival, minirecital, minisesiune, minitest, miniturism, minivacanţă; multi- („mult, numeros”): multiconfesional, multietnic, multimedia, multimiliardar, multirecidivist, multispărgător; omni- („tot, pretutindeni”): omnipotenţă, omniprezenţă, omniscienţă; post- („după, ulterior”): postcură, postefect, postelectoral, postmodernism, postrăzboi, postspitalizare, postsummit; pseudo- („aparent, asemănător, fals”): pseudocultură, pseudoelite, pseudolicitaţie, pseudolitera109

tură, pseudoştiinţă, pseudovaloare; radio- („referitor la radiofonie, radiofonic”): radioactualitate, radiobibliotecă, radiodiscotecă, radiogazetă, radiomanie; retro- („în urmă, în trecut”): retroacţiune, retrocedare, retrogradare, (muzică / filme / modă) retro; tele- („la distanţă; prin intermediul televiziunii”): teleactualitate, teleaudienţă, teleconferinţă, telediscotecă, telefil, telefotbal, telegreşeli, telematinal, telemediatizare, telenovelă, telepatie, televoting, telezvon; video- („referitor la imagine”): videocanal, videoclip, videodisc, videointerviu, videojoc, videosatelit, videostar, videotonomat. Compusele cu sufixoide sunt mult mai puţin numeroase: -fag/-fagie („mâncare, ingestie”): cronofag(-ie), energofag(-ie); -fobie („teamă, aversiune”): antropofobie, cinefobie, fobofobie, fotofobie, megalofobie, spionofobie, xenofobie; -log/-logie („specialist; ştiinţă, disciplină”): demonolog(-ie), eminescolog(ie), noicolog(-ie), politolog(-ie), vampirolog(-ie), virusolog(-ie); -man/-manie („pasionat, obsedat”; „obsesie patologică”): bingoman(-ie), cleptoman(-ie), dipsoman(-nie), erotoman(-ie), meloman(-ie), mitoman(-ie), narcoman(-ie), opioman(-ie), patalamomanie, secretoman(-ie), xenoman(-ie). Marea majoritate a formaţiilor lexicale din această categorie reprezintă creaţii spontane, ocazionale, dependente de un anumit context. Nu toate au şanse de a se impune în limbă, în ciuda valorilor expresive mult mai evidente decât în cazul altor formaţii interne (sufixale sau prefixale). Compunerea prin abreviere este un procedeu modern de creaţie lexicală, a cărui pondere a crescut considerabil în româna actuală. Compusele prin abreviere apar în cele mai diferite domenii (politic, economic, social, administrativ, tehnic, ştiinţific), fiind creaţii culte care pot trece şi în limba vorbită mai ales prin intermediul mass-mediei. Compunerea prin abreviere câştigă tot mai mult teren şi sub influenţa unor modele străine de formare a cuvintelor (modelul englez şi american). Multe dintre aceste tipuri tind să se impună în limbă datorită uzului frecvent al acestora, preciziei sensului şi scurtimii lor.
110

majoritatea acronimelor actuale provenind din abrevierea unor grupuri sintactice formate. Iesus Nazarenus Rex Iudaeorum). care derivă din aceasta. dar mai ales după al doilea război mondial. Silvia Pitiriciu. deşi în română nu au apărut tipuri noi de abrevieri. STB (Societatea de Tramvaie Bucureşti). CREMIN (Creditul Minier). Pe baza modelului francez. În ultimele decenii. INRI (lat. p. dintrun determinat şi unul sau mai mulţi determinanţi. nici în privinţa dimensiunii segmentelor componente. Anno Domini). de regulă.Intuindu-se eficienţa abrevierii în procesul comunicării. procedeele în discuţie au cunoscut o extindere spectaculoasă. Dicţionar de abrevieri şi simboluri. ARO (Asigurarea Românească). numărul abrevierilor sporeşte. DGP (Direcţia Generală a Poştelor). influenţată fiind mai ales de limbile rusă şi franceză. cu circulaţie internaţională. apărute odată cu creştinismul (cf. neexistând reguli stricte pentru formarea acronimelor. Abrevierea se confundă de multe ori cu siglarea. ARAGAZ (Asociaţia Româno-Americană pentru Gaz). cât şi prin necesităţi obiective. Dragoş Vlad Topală. Productivitatea compunerii prin abreviere a continuat să crească în perioada interbelică. în antichitatea greco-latină şi apoi în Evul Mediu. procedeul s-a practicat din cele mai vechi timpuri. în măsura în care se aplică unităţilor lexicale compuse sau sintagmelor. explicabilă atât sub influenţa unor modele străine.12). În limba română cele mai vechi abrevieri sunt ASTRA (Asociaţiunea Transilvană pentru Literatura şi Cultura Poporului Român). CFR (Căile Ferate Române). formaţiilor existente li se mai adăugau: IAR (Industria de Avioane Română). Acronimele reprezintă în română o modalitate de compoziţie alogenă. Este suficient să amintim siglele cu mare putere de circulaţie: AD (lat. nici în ceea ce priveşte 111 . CEC (Casa de Economii şi Consemnaţiuni). şi cu acronimia. mai ales după primul război mondial.

Înainte acronimele erau atât nume proprii: APIMONDIA (Asociaţia Mondială de Apicultură). TOMISTEXT.. cavit „calciu + vitamine”. PUBLIROM („publicitate românească”). duroflex „durabil + flexibil”. să poată fi rostită şi scrisă cu uşurinţă şi să fie economică. frucola „fruct+cola”.). Mult mai numeroase sunt însă în limba actuală acronimele cu topică inversă (determinant+determinat). cât şi substantive comune (aprozar”aprovizionare cu zarzavaturi”. O situaţie asemănătoare se constată în cazul toponimelor cu funcţie de determinant care pot fi postpuse: ALOR „Alumina Oradea”. grafic şi morfologic. în prezent modelul este cel oferit de limba engleză (uneori prin intermediul francezei: ROMTELECOM. OPTIMED „optică medicală”. În ultimii ani acronimele reprezintă exclusiv nume proprii de regii autonome. iar topica determinantului este liberă. În cazul sintagmelor care conţin mai mulţi determinanţi de tip prepoziţional. componentele compusului respectă topica 112 . Principalele criterii avute în vedere sunt ca formaţia respectivă să aibă. ROMCONFORT. DOLJCHIM. agenţii etc. ROMSILVA.topica lor. ROMTRANS. ROMAVIA (România + aviaţie). ROMEXPO. ROMPRES. SOVROMLEMN). salvamont („salvare + munte”). din punct de vedere fonetic. SIDERCA „(Combinatul) siderurgic Călăraşi” sau antepuse: SEVERNAV „Şantierul Naval Turnu Severin”. salvamar „salvare+marină”. NAPOFARM. societăţi comerciale. acest tip de abrevieri a fost explicat prin influenţa limbii ruse (SOVROMPETROL. ROMGAZ. ROMTEHNOCHIM. Dacă după război. În cazul sintagmelor formate dintr-un substantiv însoţit de un adjectiv se poate păstra topica firească în limba română (determinat+ eterminant): ASIROM („asigurare românească”). ROMMEDICA. firme. format după France Telecom). adică poate fi postpus sau antepus. aspectul unui cuvânt de sine stătător. astfel încât să rezulte o structură fonetică acceptabilă în limba română. OLTCIT (Oltenia+Citroën). stiplex „sticlă + plexiglas” etc. ROMAVIA.

cât şi substantive comune: CD „compact disc”. BNR „Banca Naţională a României”. asociaţii. BRD „Banca Română de Dezvoltare”. 113 . METROREX „Regia de Exploatare a Metroului”. ponderea cea mai însemnată revine siglelor. NATO „Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord”. ARACIS „Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior”. BNS „Blocul Naţional Sindical”. Ştiinţă şi Cultură”. organisme adminstrative şi guvernamentale naţionale. UE „Uniunea Europeană”. extinderea procedeului se explică. perspectiva impunerii lor în uzul limbii depind de mai mulţi factori: frecvenţa grupului sintactic abreviat. UFO „obiect zburător neidentificat”. CV „curriculum vitae”. FPS „Fondul Proprietăţii de Stat”. în principal. implicit. dicţionarele înregistrează atât nume proprii: CIA „Agenţia Centrală de Investigaţii”. transparenţa semantică a compusului. PC „computer personal”. În limba actuală. bănci: PNL „Partidul Naţional Liberal”. FBI „Biroul Federal de Investigaţii” (SUA). Din categoria siglelor. HIV „virus al sindromului imunodeficitar”. IGP „Inspectoratul General al Poliţiei”. agenţii. susţinută şi de prezenţa în română a numeroase sigle împrumutate din engleză. Fenomenul este amplu şi aparţine celor mai diferite domenii: nume proprii care desemnează: formaţiuni politice. UNESCO „Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie. Eficienţa abrevierilor şi. prin influenţa modelelor anglo-americane. UNITER „Uniunea Teatrală din România”. NASA „Administraţia Naţională pentru Aeronautică şi Spaţiul Cosmic” (SUA). CNATDCU „Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor. CRP „Clubul Român de Presă”. OZN. CNN „Reţeaua de Ştiri prin Cablu” (SUA).sursei (cu omiterea elementelor de relaţie) RENEL „Regia Naţională de Electricitate”. organizaţii sindicale. Diplomelor şi Certificatelor Universitare”. posibilitatea acestuia de a fi rostit cu uşurinţă. organisme internaţionale. CSM „Consiliul Suprem al Magistraturii”. Între compusele prin abreviere. MAE „Ministerul Afacerilor Externe”.

existenţa lor reducându-se adesea doar la spaţiul unui singur articol de presă.În plan practic. Transparenţa semantică a siglei depinde de posibilitatea receptorului român de a reconstitui grupul sintactic abreviat. MEC „Ministerul Educaţiei şi Cercetării”. Siglele româneşti din presă au dimensiuni cuprinse între două elemente: CA „Consiliul de Administraţie”. de care se poate detaşa ulterior. USD cu al căror sens cititorii s-au familiarizat în timp. Ca exemple. ale căror formaţii de bază nu sunt analizabile în limba română. OK. şi cinci elemente: CNSAS „Consiliul Naţional de Studiere a Arhivelor Secrete”. MAI „Ministerul Administraţiei şi Internelor”. VIP-urile de ieri şi de azi. perceperea sensului se realizează în mod global. într-o anumită perioadă. la nivelul compusului (într-o manieră similară cu cea prin care sunt „învăţate” cuvintele împrumutate din alte limbi). în acest sens. PC. pot fi invocate împrumuturi mai vechi din engleză. De exemplu ACIN „Asociaţia Cineaştilor din România”. cu circulaţie internaţională: SOS. de o circulaţie semnificativă. În această categorie se înscriu atât sigle străine: KFOR „Forţa pentru Pace în Kosovo”. Iniţial. astfel încât prezentarea în context a formaţiei-sursă devine superfluă: SOSul dat de pe nava X. ARIA „Agenţia Română de Impresariat Artistic”. CV. 114 . sigla apare în context cu sursa ei. Trecerea abrevierilor din limba scrisă în varianta orală depinde de dimensiunile compusului şi de uşurinţa cu care acesta se poate pronunţa. În cazul siglelor împrumutate ca atare. OK-ul Serviciului Concurenţei. cât şi creaţii româneşti: ONPHR „Organizaţia Naţională a Persoanelor cu Handicap din România”. când devine suficient de cunoscută. Există situaţii când siglele au caracter ocazional. VIP. apariţia unor noi sigle se justifică prin economia de spaţiu tipografic numai în cazul grupurilor sintactice care se bucură. HG „Hotărâre de Guvern”. CIA sau unele mai noi: CD. CNA „Consiliul Naţional al Audiovizualului”. CSAT „Consiliul Suprem de Apărare a Ţării”. FBI.

TVA”taxă pe valoarea adăugată” sau din patru: AELS „Asociaţia Europeană a Liberului Schimb”. RATB „Regia Autonomă de Transport Bucureşti”. tendinţa de a le păstra nealterată forma. în care sigla poate fi asimilată adjectivelor invariabile: „specialişti OMS”. IMM „întreprinderi mici şi mijlocii”. sunt articulate sau există. mai rar. IRSOP „Institutul Român de Sondare a Opiniei Publice”. UTC. al căror uz este limitat la varianta scrisă a limbajului administrativ.SNCFR „Societatea Naţională a Căilor Ferate Române”. APTR „Asociaţia Profesioniştilor de Televiziune din România”. HCM „Hotărâre a Consiliului de Miniştri”>HG „Hotărâre a Guvernului”. RFG. Multe dintre acestea sunt preluate în limba vorbită. CFR>SNCFR. „decizia ONU”. PAC sau instituţii dispărute ICRAL. se întâlnesc şi sigle formate din şapte iniţiale. caz). în principal. ITB a devenit RATB. ca adjective invariabile. formaţiuni politice: PCR. ca substantive şi. Dintre siglele ieşite din uz datorită unor factori extralingvistici pot fi citate. „şeful IGP”. Nemarcarea cazului s-a extins şi la abrevierile alcătuite din segmente ale 115 . mai ales în presă. URSS. Modificarea. vor prezenta categoriile specifice numelui românesc (gen. „ofiţeri NATO”. număr. ONT. acestea apărând ca nişte construcţii de tip apozitiv. ICAB. în primul rând. SPP „Serviciul de Protecţie şi Pază”. FSN. IDEB. Prin urmare. Siglele din categoria numelor proprii reprezintă compuse cu caracter instabil. FPS „Fondul Proprietăţii de Stat”. sub anumite aspecte. Astfel. efemer. compusele prin abreviere sunt utilizate. În cazuri de excepţie. apărând şi dispărând odată cu referentul lor. Cele mai numeroase sunt siglele formate din trei elemente: AGA „Adunarea Generală a Acţionarilor”. cele provenite din numele unor state: RDG. a referentului determină schimbarea parţială a unor sigle consacrate. PIB „produsul intern brut”. Din punct de vedere morfologic. CNAS „Casa Naţională de Asigurări pentru Sănătate”.

116 . CNN. cu sistemul ei. rostit [cia] ori [siaiei].cuvintelor componente: conform Mediafax. apar mai multe feluri de inconsecvenţe. în primul rând. În unele cazuri. UNESCO. potrivit Rompres. HIV. chiar dacă prepoziţiile cu regim cazual strict reclamă prezenţa unui nume la dativ. Este cazul compusului CSAT. DLRM. De regulă.premieră tv”. SUA. cele două tipuri de rostiri coexistă: CIA. IRSOP. FBI. În plan grafic. Rostirea abrevierilor recente se realizează în manierele consacrate. rostit [csat] sau [ceseate]. Această tendinţă de simplificare este benefică de multe ori. Abrevierile formate dintr-o succesiune de consoane se rostesc silabic (conform normelor de pronunţare a literelor alfabetului). NATO. rostit [ceve] sau [sivi]. TVR. marcat clar prin desinenţă sau articol. utilizate de cunoscători ai limbii engleze: CD. BBC. „TIR-ul şi un tir”. În cazul siglelor împrumutate din engleză. Cele pătrunse în uzul comun se pronunţă ca în română: SOS. SF. Şi-au păstrat fonetismul originar. Unele sigle din această categorie beneficiază de două modalităţi de rostire (literală şi silabică). siglele respective fiind accentuate pe ultima silabă: UNITER. PC. „un CV şi cv-ul”. VIP. Se pronunţă literal siglele în care vocalele şi consoanele sunt astfel ordonate încât compusul să poată fi citit ca un cuvânt obişnuit: AGA. siglele cu caracter specializat. dar aici vine în contradicţie cu spiritul limbii române. Există tendinţa de eliminare a punctului ca semn ortografic atât în creaţiile româneşti. CV. cât şi în cele împrumutate: KGB. coexistă două modalităţi de pronunţare: conform fonetismului românesc sau celui din limba de origine. Aceeaşi siglă apare scrisă cu majuscule sau cu minuscule: ”prezentator Tv. rostit [sefe] sau [esef]. rostit [febei] sau [efbiai]. SRI. DJ. MEN. la radio şi televiziune se conservă pronunţia englezească autentică sau măcar una apropiată.

sufixul fiind ataşat prin cratimă. dar şi ca substantiv în „Gala Tele 7”. multe dintre cuvintele trunchiate pot avea şi valoare substantivală: tele. Un alt tip de abreviere care se foloseşte mult în ultimul timp. îndeosebi în stilul publicistic. porno. melo „muzică”. maxi. video etc. cu precădere. luat din împrumuturi de origine 117 . ea se manifestă. În această situaţie. căutarea expresivităţii şi a originalităţii. folosit ca adjectiv invariabil în „transmisii tele”. macro. ea este scrisă conform rostirii. troncation). mimetismul. Odată apăruţi în limba vorbită. în dicţionarele apărute recent se înregistrează un număr mare de formaţii trunchiate care circulă în limba actuală. Un model foarte productiv este acela care constă în trunchierea unor compuse formate cu prefixoide. cauzele trunchierilor sunt: comoditatea vorbitorilor. când sigla se impune prin uz. În discursul publicistic. disco. este greu de făcut delimitarea trunchierilor realizate pe teren românesc de cele împrumutate ca atare din limbi străine în cuvinte precum: afro. micro. mini. mai rar. În afară de valoare adjectivală. economia lingvistică. Deşi procedeul trunchierii nu este specific limbii române (fr. retro. Trunchierea este un procedeu de tip oral. se realizează. termenii trunchiaţi pot pătrunde şi în varianta scrisă. mai ales în publicistică. cât şi ca adjectiv: „videopirateria” sau „pirateria video”. „macrosistem” şi „sistem macro”. ca şi în limba vorbită. având ca bază sigle. homo.: CTC-işti şi cetecişti. midi. AGA-man şi agaman. moto. în limba vorbită. îl reprezintă trunchierea sau scurtarea cuvântului. alteori. iar sufixul se alipeşte direct. latino. SPP-işti şi sepepişti. un prefixoid poate apărea atât ca element de compunere. mai apropiat de registrul colocvial. cu majuscule. Dată fiind circulaţia internaţională a elementelor de compunere.Scrierea derivatelor şi a compuselor. În unele cazuri. ca substantive. într-o primă etapă. prefixoidele funcţionează ca adjective invariabile şi.

Calcul semantic se realizează atunci când un cuvânt din limba română este folosit cu sens nou. doar sensul „lumină”. prin conversiune. „univers. unele cuvinte româneşti vechi sau neologice şi-au modificat structura semantică iniţială. cât şi „univers. Info magazin. oportunitate. neologisme precum: a aplica. Prin calc semantic. substantivul cârtiţă este folosit şi cu sensul „spion. O sursă importantă de îmbogăţire a lexicului românesc actual o constituie diversele tipuri de calc. prof. la fel bac <bacalaureat. 118 . dirig(inte). care denumeşte atât animalul. care însemna atât „lumină”. are valoare substantivală în sintagma „alunecare în melo”. sveatu. mole1. promo <promoţional apare ca substantiv cu sensul „anunţ/clip publicitar”. Sensul de astăzi. video este utilizat cu sensul „vizionare de casete/program video” sau „aparat de redare a videocasetelor”. cosmos”. info< informaţional.franceză sau italiană precum: meloman. Astăzi. agent infiltrat” după engl. imitat după echivalentul său lexical dintr-o limbă străină. meloterapie. cuvântul lume a avut. cât şi o anumită categorie de spioni. naşpa(rliu). Tot ca urmare a influenţei englezeşti asupra limbii române actuale. antitero poate deveni. cu valoare substantivală în titulatura unor rubrici de ştiri: Info economic. lumen. mate. ca şi etimonul său lat. Productivitatea în continuă creştere a compunerii prin abreviere şi tendinţa de răspândire a unora dintre formaţiile de acest tip în limbajul literar standard (prin intermediul massmediei) ilustrează capacitatea limbii române de a adopta şi dezvolta în mod specific un procedeu internaţional de formare a cuvintelor. De exemplu. cosmos”. mag(netofon). Dintre creaţiile româneşti putem aminti unele trunchieri apărute în limba vorbită: cas(etofon). Info cultural. substantiv: „Jandarmii şi antitero au luat cu asalt clădirea”. a fost calchiat după corespondentul său lexical din slavă. secu(ritate) sau în argoul adolescenţilor bac(alaureat).

este confundat cu „nedemn” etc. cuvântcheie.”sănătos. întrebuinţat greşit cu sensul „spontan. Numai în măsura în care aceste cuvinte vor fi adoptate cu timpul de uzul general al limbii şi de normele literare cu sensurile amintite se va putea vorbi de schimbări semantice adevărate. indemn. folosit impropriu cu sensul „forţat”. prilej favorabil” şi „seminar”. a spăla bani. Prin calc frazeologic au apărut în română. liber”.) „traseu” (în domeniul circulaţiei). nevătămat”. a solicita”. lumea a treia. cel mai adesea ca urmare a neînţelegerii exacte a sensului acestora. căşti albastre. sensul corect fiind „indecent. fortuit. înşelător”. cuvântul specios este folosit impropriu cu sensul „deosebit. masă rotundă. Ei prezintă interes doar pentru înţelegerea dinamicii şi a tendinţelor lexicului actual al limbii române. sălbatic. O mare parte dintre termenii menţionaţi mai sus nu au şanse de a rămâne în limbă. salutar. ediţie (din fr. după modele din engleză: capete rase. respectiv „ocazie. événement). ipoteză de lucru. amăgitor. lentilă de contact. care se repetă periodic”. workshop. opportunity.atelier au căpătat şi sensurile „a cere. De exemplu. libertin. calchiate după engl. specific”. care înseamnă „salvator”. limbă de lemn. şi it. teafăr. şi it. dar putând fi considerate inovaţii semantice realizate în interiorul limbii române: eveniment „accident de circulaţie” (fr. uşuratic”. după modele din franceză: apă plată. special. turnător cu sensul „denunţător” etc. O situaţie aparte o constituie unele cuvinte explicabile formal prin împrumut. a se da în spectacol. materie cenuşie. Unele cuvinte tind să-şi schimbe sensul chiar în limba română de astăzi. bandă desenată. sensul corect fiind „aparent. sportive. focar de infecţie. 119 . este folosit greşit cu sensul „care merită să fie salutat”. Erorile care apar sunt explicabile prin etimologie populară sau confuzie paronimică.) „serie de manifestări artistice. desfrânat. relaţie (din fr. în loc de „întâmplător”. apply. ştiinţifice. gulere albe.

înregistrând conotaţii realizate de transferul la alte valori decât cele 120 . cât şi conotative. Extinderile semantice înregistrate de neologisme şi mai ales de termenii specializaţi au loc în urma schimbării domeniului de referinţă.Mutaţii semantice în limba română actuală Din perspectiva sincronică a românei contemporane. vom face referire numai la sensurile noi înregistrate după 1990. Neologia semantică se manifestă sub trei forme: lărgirea sensului. Sensurile noi trebuie să satisfacă atât funcţia de comunicare. cu sensul denotativ „a administra bunuri. Noile sensuri păstrează aşa-zisul nucleu semantic şi neglijează unele seme periferice din definiţia de dicţionar. adăugat. înregistrate în texte actuale. în toate ocaziile. este utilă şi relevantă pentru explicarea mecanismului evoluţiei sensurilor. când lexicul limbii române a cunoscut o dezvoltare atât de rapidă. restrângeri de sens şi calc semantic. încât chiar şi cele mai recente lucrări lexicografice nu reuşesc să înregistreze ultimele creaţii lexicale şi să surprindă mutaţiile de sens care se petrec sub ochii noştri. a deţine o gestiune”. imită un model străin. valori materiale. Analiza contextual-stilistică. în plan sintagmatic. cât şi funcţia expresivă a limbii. în toată complexitatea ei. se concentrează mai ales în domeniile social-politic. verbul a gestiona. restricţiile contextualstilistice asociate sensului iniţial şi lărgind considerabil gama noilor combinaţii lexicale. înlăturând. când sensul nou. Majoritatea sensurilor pe care le considerăm dinamică semantică în româna actuală sunt fapte de discurs. economic şi administrativ. Majoritatea cuvintelor care au dezvoltat sensuri noi în mass-media actuală românească este reprezentată de neologisme. este folosit astăzi de toată lumea. cu precădere din mass-media. Impunerea noului sens este condiţionată de coexistenţa cu sensul denotativ. iar noile semnificaţii atât denotative. Schimbări semantice propriu-zise nu pot fi considerate decât cele consacrate de uzul general sau cvasigeneral. De exemplu.

a obtura. a realiza. sunt neglijate restricţiile referenţiale privitoare la domeniul artistic şi avem enunţuri de genul „emisiunea va debuta”. a monitoriza. a demara. verbul a începe a fost aproape complet înlăturat din limbajul mass-mediei prin utilizarea până la exces a cvasisinonimelor sale a debuta. Împrumutat iniţial din franceză cu sensul „a-şi face debutul pe scenă. „a gestiona o situaţie”. „a numi” şi „a desemna”. „a gestiona eforturi”. a demara. „Am aplicat pentru o bursă de studii/un grant etc. literară” etc. a nominaliza. a denumi.” şi am depus o aplicaţie sunt deja expresii curente mai ales în vocabularul tinerilor.. iar solicitantul este un aplicant. a dezamorsa. mai ales în domeniul relaţiilor cu străinătatea. Verbul a nominaliza. Foarte adesea. a devenit foarte activ nu numai în zona spectacolului. monosemantici: a debuta. înregistrat în dicţionare cu sensul iniţial „a indica. a penetra. De exemplu. a specifica pe nume”. „a începe cariera într-o profesiune artistică. În plan semantic. „a gestiona investiţii”. „a gestiona o criză”. a determina. prin calchiere. a dobândit. folosit aproximativ în aceleaşi combinaţii lexicale. extinderile de sens afectează verbe neologice. împrumutate din franceză ca termeni specializaţi.. „meciul va debuta” etc. a stopa. a testa etc. calchiat după corespondentul din engleză. apply. verbul a debuta a cunoscut o impresionantă extindere a sensului şi a compatibilităţilor contextuale. ameninţând să elimine din uz sinonimele din fondul principal lexical ale verbelor respective. Verbul a solicita pierde teren şi riscă să fie înlocuit de verbul a aplica (fr. şi sensul de „a propune (pentru un premiu)”. cât mai ales în viaţa politică: „Miniştrii nominalizaţi de către premier”. De exemplu. a derula. Noile sensuri sunt prezente în româna actuală cu o frecvenţă extrem de ridicată. într-o activitate” etc. a eroda. Verbul a dat naştere şi substantivului abstract gestionare.materiale: „a gestiona politici”. „a gestiona sărăcia” sau chiar „a gestiona sentimente”. appliquer). „A fost primul nominalizat de pe 121 .

a câştiga. a diminua popularitatea (cuiva)” în contexte social122 . este un verb foarte folosit astăzi mai ales în context politico-economic: „a monitoriza îndeplinirea sarcinilor economice”. Verbul a apela şi-a adăugat sensul specializat referitor la comunicarea telefonică prin calc semantic din fr. Verbul a realiza. a se dezvolta profesional”. „a monitoriza respectarea acordului de pace”. verbul a dobândit şi sensul „a reuşi să înţeleagă. Acest calc după franceză a fost întărit în ultimii ani şi de englezescul to realise şi astfel sensul calchiat are astăzi o frecvenţă destul de mare. Verbul a eroda cu sensul „a produce.listă” şi chiar „Străzi nominalizate pentru reparaţii”. ajungând să fie folosit şi pentru a vedea un film (la televizor). Verbul a agrea a dobândit sensurile „a accepta”. Mai târziu. a conştientiza”: „Într-un târziu au realizat că au fost traşi pe sfoară”. o expoziţie şi chiar un meci de fotbal. o partidă sportivă. Verbul s-a îmbogăţit semantic cu: nominalizare. un spectacol înainte de premieră”. „a fi de acord”. „Noul director a fost agreat de muncitori”. a îndeplini ceva. după model englezesc sau francez. „a aproba”. iar în ultimul timp şi-a extins sensul. este utilizat în româna curentă cu un sens nou: „a scădea. o piesă de teatru. nominalizat. nominalizabil. împrumutat din franceză. a suferi o eroziune. „A realizat că nu mai are nimic de pierdut”. Verbul a monitoriza. a-şi da seama. Verbul este frecvent utilizat cu sensul „a accepta”: „Programul a fost agreat de comisia de specialitate”. după modelul aceleiaşi limbi. Face carieră şi derivatul său monitorizare. a se roade”. a fost utilizat la început numai cu sensul de „a înfăptui. pornind de la sensul oferit de dicţionare „a supraveghea prin intermediul monitorului sau al altui aparat specializat”. coborând în limbajul cotidian. „a monitoriza state” etc. appeler „a intra în legătură telefonică cu cineva”. Verbul a viziona era un verb folosit exclusiv în cinematografie „a vedea un film.

după modelul engl. Al doilea sens „a face să funcţioneze. sau al tehnicii: „îngheţarea programului nuclear”. „preţuri promoţionale”. promotion sau al omonimului din franceză. a realiza. prezent în derivatul substantival abstract al verbului operare. ci şi împrumutat. cu caracter tehnic. pentru că denumesc realităţi recent apărute în diverse domenii ale vieţii materiale şi spirituale. „marfă promoţională”. a efectua ceva” reprezintă un calc semantic după model englezesc: „ a opera pe direcţii noi”: „Lufthansa operează acum şi pe ruta Bucureşti-Berlin”. a propaga (o idee etc. De fapt engl. În categoria neologismelor denotative care şi-au extins sfera semantică intră forme verbale recente care denumesc termeni de specialitate în limba română. Printr-o extindere de sens pe teren românesc. Primul „a acţiona. şi-a dezvoltat un sens specializat în domeniul publicităţii („campanie de lansare a unui produs”). a manevra”. La impunerea termenului promoţie contribuie şi asocierea pe care vorbitorii o fac cu adjectivul promoţional. „operarea de lanţuri hoteliere”. verbul este utilizat ca sinonim pentru „a difuza” („a face cunoscut”). „Iniţiatorii promoţiei a oferit un bonus tuturor participanţilor”. în domeniul învăţământului: „îngheţarea anului universitar”. Astfel. Verbul a promova.politice precum: „erodarea guvernării”. sub forma adaptată promoţie: „S-a organizat cea mai mare promoţie de maşini a anului”. Verbul a opera a dezvoltat în limba actuală două sensuri specializate. a face. poate fi explicat prin calc semantic tot după engleză. o serie de formaţii verbale mai vechi în limba 123 . cu sensul secund din dicţionare „a susţine. în contexte precum: „operare pe calculator”.)”. promotion a fost nu numai calchiat în română. Verbul a îngheţa şi derivatul substantival abstract îngheţare şi-au dezvoltat sensul de „blocare” în domeniul financiarcontabil: „salariile au fost îngheţate”. utilizat frecvent în sintagme „produse promoţionale”. „erodarea imaginii preşedintelui”.

sector. Substantivul locaţie. cultural „segmentul de public”. neînregistrate în dicţionare. „contract de închiriere”. cu sensul „închiriere”. împrumutat din franceză. Cuvântul este foarte prezent în discursul politic şi nu numai: „marii actori ai lumii: Rusia şi America”. „sumă plătită pentru 124 . autor al unei acţiuni”. pornind de la sensurile din geometrie („segment de dreaptă”) sau din anatomie („segmente de oase”. împrumutat din franceză cu sensul specializat „artist care interpretează roluri în piese de teatru. agent. Prezentăm o parte dintre acestea: Substantivul actor. sensul „a depune bani într-un cont”. În ultimul timp a sporit numărul cuvintelor care circulă (mai ales în presă) cu sensuri extinse. „actorii importanţi de pe piaţa petrolului”. de exemplu.română dobândesc astăzi sensuri noi. filme etc. a vizita (un site). Substantivul segment. „segmente ale puterii”. dar uzul său este limitat la un anumit domeniu. client (de mail). verbul a alimenta a dobândit. a preluat în ultimul timp. categorie etc.”. şi astăzi este utilizat în cele mai diferite contexte: economic „segmente ale industriei”. dar îndeosebi din engleză. un program). şi-a extins semnificaţia. ocolind cuvinte consacrate precum: parte. în domeniul financiar. iar uzul lor s-a extins şi în alte domenii decât cele în care fuseseră utilizate până acum. din engleză. iar în limbajul informatic: a naviga (pe Internet). Cuvântul străin tradus este omonim cu un termen deja existent în limba română. a virusa (un calculator. „segment al pieţei de capital”. au intrat în limbaje de specialitate din română prin calc semantic. „segment de telespectatori” etc. înregistrat în dicţionare exclusiv ca termen tehnico-ştiinţific. primul sens al acestui cuvânt: „făptuitor. a salva (un fişier). „segmentele coloanei vertebrale”). Termeni de specialitate din diverse limbi. „principalii actori ai negocierilor”. economic şi comercial. social-politic „segment al populaţiei”. a devenit un termen „la modă”. La această extindere de sens au contribuit şi echivalentele sale din franceză şi engleză.

fiind explicat exclusiv prin franceză şi engl. G. Gruiţă. Substantivul bypass. „amendă” etc. un cartier vechi etc. În sintagma „ştire-pirat”. astăzi se foloseşte pentru a indica orice tip de paznic. prin engleza americană. „deviere rutieră în caz de înfundare a unui drum”. 125 . „reabilitarea drumurilor”. amplasamentul.anumite lucruri luate în folosinţă temporară”. „dreptul la imagine”. localul. sensul termenului pirat este „neoficial. neautorizat” şi. p. neadevărat”.). şi-a extins sfera semantică. desemnând „o conductă care dublează altă conductă principală”. substantivul piraterie a dobândit sensul „reproducere şi comercializare ilegală” (a cărţilor. dezvoltat pe teren românesc. proprietatea. locul etc. 21). réhabiliter „a renova un imobil. „reabilitarea şcolilor” etc. Substantivul imagine apare frecvent în presa actuală cu un sens prezent atât în engleză. Uzul în exces al acestui hiperonim l-a transformat într-unul dintre cele mai controversate fapte de limbă (cf. repunere în stare de funcţionare”. calchiat după fr. în sintagma „pirat informatic” care circulă în paralel cu engl. Noul sens este atestat în română mai ales în context politic „imaginea partidului”. „imaginea ţării”.. Cuvântul bodyguard. Recent. „fals. substantivul pirat şi-a adăugat un sens nou. Substantivul reabilitare. cu sensuri specializate în domeniul juridic şi în cel medical. Printr-o extensie de sens. cât şi în franceză: „percepţie calitativă a publicului”. hacker „spărgător de coduri”. a programelor soft etc. „imaginea externă”. casetelor video şi audio. se foloseşte exclusiv în domeniul medical cu sensul „operaţie pentru restabilirea circulaţiei sangvine normale”. zona. Moda lingvistică 2007. Cuvântul pirat apare tot mai mult cu valoarea adjectivală în îmbinarea „radio-pirat” („post de radio clandestin”).” Şi astăzi avem: „program de reabilitare a reţelei de alimentare cu apă”. a căpătat în româna actuală şi un sens tehnic „reparare. domiciliul. în acelaşi timp. şi a ajuns să desemneze: sediul. utilizat pentru a desemna garda de corp a unei persoane. pirate radio.

Mutaţii semantice realizate prin îngustarea sensului sunt mult mai rare decât extinderile semantice şi sunt atestate mai ales în context politic.) cu sensul „puternic din punct de vedere financiar” în sintagma „investitor strategic”. Substantivul grilă a dobândit în româna actuală două sensuri specializate. Adriana Stoichiţoiu-Ichim. Adjectivul strategic este atestat în contexte cu caracter economic. de regulă. sau substantivul inginerie (folosit mai ales la plural. 58) Majoritatea calcurilor semantice din presă reprezintă împrumuturi de sens explicabile prin influenţe franţuzeşti sau englezeşti. Primul este un împrumut semantic din franceză care circulă în domeniul radioului şi televiziunii: „grilă de programe”. Substantivul injecţie a împrumutat. neînregistrate în dicţionarele limbii actuale. p. Vocabularul limbii române actuale. referitoare la privatizarea prin vânzare (a unor întreprinderi. fiind utilizate cu valoare peiorativă. Consemnăm o parte dintre noile sensuri realizate prin calc semantic. Cuvintele care îşi dezvoltă polisemia prin acest procedeu sunt. pentru a evita expresii care ar putea fi considerate insultătoare.) sub influenţa modelului engl. Noua semnificaţie se asociază adesea cu o conotaţie ironică. de la care s-a format şi substantivul nume de agent grilist. Astfel. fraudă de mari proporţii şi complexitate” (cf. asociate cu sensul de „retrograd”. Substantivul atelier a dezvoltat sensul „seminar” (în domeniul artistic. bănci etc. Îngustări ale sensului uzual se înregistrează şi în cazul unor cuvinte folosite eufemistic. politic etc. verbul a cotiza este atestat cu sensul „a mitui (cu regularitate) pe cineva”. Substantivul nostalgie şi adjectivul nostalgic au suferit în ultimii ani o restrângere şi o depreciere semantică. al doilea sens s-a impus în sfera învăţământului: „teste-grilă”. un om nereceptiv la nou. prin calc 126 . în sintagma „inginerii financiare”) a dezvoltat un sens conotat peiorativ echivalent cu „escrocherie. workshop. neologisme.

semantic după fr. injection „aport masiv de capital, de bani” sensul cu care circulă în domeniul economic: „injecţie de capital”. Substantivul linie s-a îmbogăţit cu un sens specializat în domeniul comercial, preluat după fr. ligne „serie de produse ori articole care au calităţi asemănătoare”: „linie de parfumuri”. Substantivul pachet apare frecvent astăzi cu un sens calchiat după engleză în sintagme proprii domeniului juridicadministrativ: „pachet de legi economice”; financiar: „pachet de acţiuni” şi, prin extensie, celui politic: „pachet de revendicări”. Neologia stilistică se manifestă prin: metaforă, metonimie, antonomază şi modificări de conotaţii. Metafora reprezintă principala modalitate prin care apar în presă sensuri noi. În momentul apariţiei lor, noile sensuri se încadrează în categoria metaforelor stilistice, care urmăresc plasticizarea ideii. În ultimii ani, metaforizarea termenilor specializaţi apare drept cea mai productivă modalitate de îmbogăţire semantică. Utilizaţi în alte contexte decât cele obişnuite, termenii specializaţi, proveniţi cu precădere din limbajul tehnicoştiinţific, medical şi economico-financiar sau sportiv îşi pierd caracterul monosemantic, dezvoltând sensuri noi, metaforice. Termenii ştiinţifici metaforizaţi provin, cu precădere, din domeniul ştiinţelor naturii. De exemplu, din biologie s-au dezvoltat valori metaforice, în primul rând termenii care desemnează animale fosile, de mari dimensiuni: mamut „lucrare, edificiu, construcţie, întreprindere, colos”: „mamuţi industriali”. Prin analogie cu mamut se explică sensurile metaforice peiorative dezvoltate ale termenilor dinozaur, mastodont, aparţinând aceluiaşi câmp semantic. Dinozaur („reptilă uriaşă”) este utilizat în contexte politice pentru a desemna persoane, formaţiuni sau regimuri anacronice, depăşite de istorie: „dinozaurii politici ai lumii”. Prin analogie cu sensul figurat al termenului rechin („om lipsit de scrupule, hrăpăreţ, lacom”), a apărut un sens metaforic
127

cvasisinonim al termenilor şacal, hienă: şacalii privatizării, hiene politice. Din domeniul tehnic unii termeni au sensuri metaforice, în contexte social- politice şi economice: alchimie, barometru (politic, social), derapaj (inflaţionist), seismograf (socialeconomic). Terminologia militară furnizează cuvinte apte de a dezvolta sensuri metaforice: bombă (monarhică, socială), bumerang (publicitar, electoral), dinamită şi verbul a dinamita („declanşarea dinamitei stradale”); fumigenă, ca substantiv (obţinut prin conversiune din adjectiv), preluând nucleul semic „producător de fum sau ceaţă”, a dezvoltat un sens metaforic „ştire falsă, transmisă pentru camuflarea intenţiilor reale”; torpilă apare cu sensul metaforic „încărcătură explozivă distrugătoare”. Terminologia medicală reprezintă şi ea în ultimii ani principala sursă de metafore publicistice, utilizate în contexte social-politice şi economice. Lista termenilor medicali care au dezvoltat sensuri figurate este foarte lungă, deoarece numeroase valori metaforice reprezintă creaţii ad hoc, realizate prin simpla adăugare a unui determinant. Astfel avem: „schizofrenie politică”, „strabism politic”, „pojar politic”. Într-o manieră similară sunt întrebuinţaţi, mai ales în presă, şi alţi termeni medicali: anemie, cangrenă, cecitate, colaps, epidemie, hemoragie, metastază, miopie, strabism fractură, radiografie, tumoare etc. Terminologia sportivă transferă în alte contexte (politic, social, economic) termenii sportivi, supuşi aceluiaşi proces de lărgire a sensului şi de metaforizare. Identificarea spectacolului sportiv cu competiţia din viaţa politică, economică, culturală etc. contribuie, în planul comunicării, la lansarea unei adevărate mode a metaforei sportive. Succesul acestui procedeu lingvistic este asigurat de caracterul accesibil al terminologiei sportive şi de eficienţa acesteia în exprimarea plastică a mesajului cu destinaţie publică.
128

Au intrat în limbajul cotidian termeni şi expresii sportive de uz general (nespecializaţi pentru o anumită ramură sportivă): arbitru, cursă, echipă, fault, finală, a fenta, jucător, rabela de marcaj, meci „dispută”, a ridica mingea la plasă/fileu cuiva („a crea condiţii favorabile”), a pasa mingea cuiva, a scoate la înaintare pe cineva, a lăsa în ofsaid pe cineva, a pune tălpi cuiva, a o da în bară, băieţi de mingi, driblinguri politice, slalom politic etc. Din terminologiile proprii anumitor sporturi, reţinem, ca surse ale metaforelor publicistice, fotbalul, boxul, şahul, schiul: cartonaş galben „moţiune de cenzură”, cartonaş roşu „sancţiune, pedeapsă”, a arunca în corzi („a pune în dificultate”), a face cnocaut, joc de glezne, a ţine în şah, şah planetar (confruntarea orgoliilor între marile puteri) etc. Termenii metaforizaţi proveniţi din sfera culturii sunt puţin numeroşi, dar frecvent utilizaţi: carnaval şi circ (parlamentar), vioara întâi, scenariu, spectacol şi sinonimul său, anglicismul show (politic). Metaforele de tip popular, puţine la număr, sunt şi ele transferate în contexte social-economice sau politice. Efectul expresiv al termenului popular sporeşte prin contrastul realizat între acesta şi contextul în care este utilizat. Substantivul căpuşă, de exemplu, este utilizat în sintagme din sfera economiei: firme/societăţi – căpuşă („parazit”, „care suge sânge”), ciolan şi expresiile a da cuiva un ciolan de ros, a umbla după ciolan, a scăpa ciolanul din mână; cumetrie, gogoaşă (electorală) etc. Este evident că unele dintre inovaţiile semantice menţionate mai sus nu au şanse de pătrundere în sistemul limbii. Le-am menţionat, totuşi, ca mărturie a multiplelor valenţe creative ale limbii actuale. Din perspectivă normativă, principalele abateri înregistrate sunt formulările ridicole, pretenţioase, generate de snobismul lingvistic al autorilor, grefat pe o stăpânire precară a limbii
129

la acea dată. germană sau rusă. dintre limbile romanice. Dincolo de avantajele reale ale unor mutaţii semantice de genul celor semnalate (înnoire a expresiei. Împrumutul masiv de termeni anglo-americani reprezintă un fenomen socio. sport. în prima jumătate a secolului nostru. discernământ şi cunoaşterea exactă a sensului de bază al cuvântului. cinematografie. Influenţa engleză asupra limbii române s-a exercitat. efectuate în Franţa. implementarea unui birou notarial etc.române (derularea muzicii. sau cel puţin european.). portugheza. Limba care conţine cele mai multe anglicisme. este 130 . fiind un fenomen lingvistic internaţional cu multiple explicaţii. la fel ca şi atitudinea de respingere a influenţei engleze care a devenit tot un fenomen internaţional. influenţa engleză s-a manifestat pregnant mai ales după Al Doilea Război Mondial. preluarea unor asemenea inovaţii semantice în limbajul literar standard impune prudenţă. ultima era. situau limba română pe penultimul loc în privinţa împrumutului lexical englez. datând din anii ’80. rămân evidente riscurile pe care vorbitorul nu trebuie să le ignore: imprecizia. Studii comparative asupra lexicului limbilor romanice. mai ales la sfârşitul secolului al XX-lea. brevilocvenţă. De aceea. preţiozitatea lingvistică. Destul de puternică în anumite limbaje funcţionale precum: economie. cât şi direct. viaţă mondenă. Aspecte ale influenţei engleze asupra vocabularului românesc actual Una dintre trăsăturile cele mai importante ale lexicului majorităţii limbilor de astăzi este împrumutul masiv de cuvine englezeşti. cu începere din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. segment de bere. „culoare” stilistică). prin intermediul limbilor franceză. ambiguitatea. atât indirect.cultural care s-a manifestat în majoritatea limbilor europene.

nu are de ce să fie considerată mai periculoasă decât alte influenţe străine care s-au exercitat şi se exercită încă asupra limbii române (de exemplu franţuzismele a antama. unde cuvintele împrumutate din engleză au intrat chiar în vocabularul fundamental. în vederea contracarării folosirii abuzive a limbii engleze. care a contaminat toate sectoarele limbii franceze: lexicul. Deşi ponderea influenţei engleze în româna actuală este semnificativă. Paris. Luceafărul. procedeele de formare a cuvintelor. dintr-o perspectivă predominant descriptivă.42. Étiemble Parlez-vous franglais. a achiesa. Reacţia lingviştilor a fost de respingere a anglicismelor şi s-a concretizat într-o serie de lucrări al căror numitor comun este atitudinea puristă. Atenţia cercetătorilor români s-a concentrat asupra aspectelor strict lingvistice. (cf. lingviştii români au fost mai temperaţi decât lingviştii francezi. aşa cum există şi „spangleza” pentru spaniola împănată cu termeni de origine engleză. modul de înregistrare în dicţionare. căile de pătrundere în română. Cea mai cunoscută din această serie rămâne lucrarea lui R. aspectele normative implicate în utilizarea anglicismelor. fonetică şi morfologică. nr. culminând cu propuneri legislative menite să protejeze limba naţională. Engleza şi limbile europene. anglomania fiind prezentată de Étiemble ca o epidemie periculoasă. Jacques Toubon. Printre acestea se numără: etimologia. sferele de circulaţie. şi anume „romgleza”. Influenţa engleză nu este un fenomen în sine negativ. Recent a fost creat şi în română un termen care calchiază „frangleza”. Amintim aici proiectul legislativ promovat în Parlament de ministrul Culturii şi Francofoniei. adaptarea grafică. 1999). a 131 . care a impus termenul le franglais pentru „franceza împănată cu anglicisme”.franceza. Mariana Ploae Hanganu. care denumeşte limba română împănată cu anglicisme. 1964. morfosintaxa. referitor la interzicerea utilizării cuvintelor străine în massmedia şi în reclame şi care impunea utilizarea limbii franceze în domeniile publice.

Printre avantajele utilizării acestor termeni se înscriu: precizia sensului. care facilitează schimbul de informaţii şi tehnologii între specialişti. În această categorie intră. soft. bestseller. De asemenea 132 . marketing. În ultimul timp au cunoscut o evidentă creştere a frecvenţei nu numai în presă. story. snack-bar. sponsor. a ranforsa etc. a efasa. hobby. expresivitate.decela. fan. Împrumuturile „necesare” sunt cuvinte sau unităţi frazeologice care îşi justifică prezenţa în limba română prin faptul că nu au corespondent românesc sau care prezintă anumite avantaje în raport cu termenul autohton: precizia sensului. scurtimea şi simplitatea structurii (v. card. iar pe de altă parte la îmbogăţirea. mass-media faţă de mijloace de comunicare în masă. weekend faţă de sfârşit de săptămână). lobby. shop. weekend etc. stres sau termeni uzuali ca job. Abordarea anglicismelor folosite mai ales în stilul publicistic dintr-o perspectivă predominant normativă se bazează pe faptul că presa este un important factor cultural-educativ. top. twist. circulaţie internaţională. termeni de specialitate care nu au echivalente româneşti. thriller. site. radar. tehnico-ştiinţifică: computer. rating. deoarece denumesc realităţi apărute recent în diverse domenii ale culturii materiale şi spirituale. cum ar fi cea economică: business. care sunt la fel de „străine” ca şi anglicismele de ultimă oră). corpul fonetic redus. show.. scanner. diversificarea şi internaţionalizarea lexicului limbii literare. miting. Anglicismele care apar mai ales în presa actuală pot fi încadrate în una din cele două categorii de împrumuturi denumite de către Sextil Puşcariu „necesare” şi „de lux”. flash. precum şi caracterul lor internaţional. design. trend sau unele care aparţin unor terminologii specializate. cu condiţia asimilării corecte a neologismelor în general şi a anglicismelor în special. western. în general. artistică: band. manager. care poate contribui pe de o parte la educarea lingvistică a publicului. summit. cameraman. jazz. management. lider. ci şi în limbajul standard curent anglicisme precum: bluf.

clasificare. fast-food. rating este utilizat de economişti şi publicişti cu un sens mai restrâns faţă de cel din engleză („categorie. tinzând să pătrundă în varianta standard a limbii. staff. „preparate culinare care se pregătesc uşor şi rapid. cât 133 . hit. box-office „ansamblul încasărilor realizate de un film. briefing. în loc de bani. „emisiune cu rating bun”. termen tot din domeniul turismului. pentru a achita ceva”. hard „aparatura” şi soft „programe de computer” sunt utilizate atât ca substantive: „softul şi hardul s-au defectat”.şi-au sporit frecvenţa şi circulaţia banner. drugstore cu sensul „tip de magazin în care se vând produse farmaceutice. broker. servite pe loc în restaurant sau la pachet”. poate fi considerat un anglicism necesar în virtutea sensului său specializat. De exemplu. mai ales prin intermediul mass-mediei. dar prezenţa lor în presă este o dovadă a faptului că au depăşit graniţele strictei specializări. produse alimenare. star. din terminologia economică. display. jogging. În româna actuală. are în engleză sensul „document care poate fi folosit. clasă. juice. voucher. cu sensul „întâlnire în cadrul căreia un politician informează jurnaliştii în legătură cu o anumită situaţie”. care nu permite substituirea prin sinonime româneşti. financiară şi a profesiilor înregistrăm termeni precum: babysitter. a devenit un termen de uz general. Din terminologia tehnico-ştiinţifică avem termeni de specialitate precum: desktop este spaţiul de pe ecranul calculatorului unde se găsesc icoanele şi de unde pot fi accesate programele. diverse produse de larg consum”. Multe dintre anglicismele denotative intrate în limba română. o piesă de teatru”. aparţin unor terminologii. tour-operator s-a impus în terminologia turismului cu un sens identic cu acela din engleză: „companie care organizează şi vinde vacanţe prin intermediul unui agent turistic”. rang”): „acordarea ratingului de ţară”. board. hard şi soft reprezintă trunchieri ale unor termeni compuşi din cibernetică (hardware-software). cu sensul generic „îngrijitor de copii”. workshop.

în caz de ciocnire. a faxa =a trimite un fax. Trebuie făcută precizarea că anumite categorii de vorbitori. îndeosebi cei care sunt familiarizaţi cu folosirea calculatorului. au tendinţa de a utiliza chiar şi în vorbirea cotidiană termeni ca a procesa. Termeni din domeniul comunicaţiilor şi al presei: advertising „publicitate”. clip „scurt film (publicitar) dat la televiziune”. a examina în detaliu ceva cu ajutorul unui fascicul de raze X. a moderniza. În categoria anglicismelor denotative intră forme verbale recente care denumesc termeni de specialitate fără echivalente în limba română. pasagerii de pe locurile din faţă ale unui automobil”. care prezintă opera unui artist”. 134 . laptop „computer de dimensiuni mai mici. circulă în limba actuală şi cu sensul din franceză „film de scurtmetraj sau video care ilustrează un cântec. a updata = a actualiza. utilizat în română cu sensul din franceză „pernă gonflabilă destinată să protejeze. a upgrada = a promova. a printa = a scoate un document din computer cu ajutorul imprimantei. a intra într-o reţea sau într-un program de computer. shipping apare ca termen în domeniul marinei comerciale cu sensul „expediere de mărfuri cu ajutorul navelor”. a seta = a potrivi.). a aduce la zi (o lucrare). site s-a impus în limbă cu sensul specializat „spaţiu/pagină pe Internet”. a clona = a realiza exemplare genetic asemănătoare. a scana. a upgrada. a aranja (cu privire la computere etc. upgradare. baleiere. pentru că denumesc realităţi recent apărute în diverse domenii ale vieţii materiale şi spirituale: a accesa = a avea acces la. portabil”. airbag. a scana = a explora prin intermediul unui scaner. scanare. a pirata = a copia ilegal un produs (muzical). a conecta = a face legătura cu. Anglicismul şi-a extins sfera de utilizare şi în domeniul propagandei politice: „clipuri electorale”. a formata = operaţie de pregătire a unui suport în vederea primirii unor informaţii. procesare sau a baleia. într-un format dat. a computeriza = a introduce folosirea computerului în diverse domenii de activitate. hotline.şi ca adjective: „piraterie soft”.

echipe de cercetare. reprezentând portretul unei personalităţi. finanţare. într-o perioadă de timp determinată. diferenţiindu-l faţă de alţi termeni din acelaşi câmp semantic. informaţii. ca echivalent al sintagmei studii aprofundate (de specializare). „susţinător”. este preferat. consulting „furnizare de consultaţii. grant s-a impus recent în terminologia cercetării ştiinţifice şi înseamnă „o sumă de bani nerambursabilă acordată unui cercetător individual. cu sensul „programă şcolară pentru o anumită disciplină”. implementare „punere în practică. sinonim cu „petrecereconcert”. dobândind sensul de „spectacol în aer liber. cu muzică. În virtutea monosemantismului său (care-i asigură precizia. precum bursă. sintagmei echivalente linie telefonică de urgenţă sau calcului frazeologic linie fierbinte (utilizat în presă şi cu sensul „telefon erotic”. unde este sinonim cu „suporter” sau „adept”. sugestii cu caracter profesional. serată” îşi extinde semnificaţia în domeniul artistic. dans etc. anglicismul a fost acceptat în terminologia oficială. sponsorizare etc. poster „afiş-reclamă. în vederea organizării şi rentabilizării unei activităţi”. show „recital de muzică uşoară” şi „spectacol de varietăţi” este utilizat în prezent 135 . aplicare a unor idei. master este folosit în terminologia românească cu semnificaţia termenului din franceză. fan „admirator fanatic al vedetelor ecranului sau ale cântecului” îşi extinde utilizarea la domeniul sportiv.. Termeni din domeniul învăţământului şi cercetării: curriculum.având sensul „linie telefonică prin care publicul poate contacta poliţia sau alte servicii pentru a da informaţii despre anumite situaţii speciale”.). produse comerciale” etc. invenţii” etc.”. Domeniul vieţii mondene oferă o serie de termeni care nu au corespondent în română: party „petrecere. a unei activităţi de cercetare ştiinţifică sau a unei activităţi conexe activităţii ştiinţifice”. a dat naştere şi unui derivat adjectival curricular „referitor la curriculum”. institut de cercetare pentru realizarea. datorită scurtimii sale şi caracterului internaţional.

şi în domeniul modei, al emisiunilor televizate, tip talk-show, sau al expoziţiilor; top este utilizat cu sensul de „clasament”. Iniţial, domeniul preferat a fost cel al manifestărilor artistice: topul celor mai bune filme, spectacole, melodii, al celor mai populari artişti etc. Cu timpul, anglicismul şi-a diversificat domeniile, de la topul investitorilor străini, topul încrederii în liderii politici, la topul celor mai bine îmbrăcate vedete de cinema, ajungându-se la topuri cu delimitare precisă: top 10, top 100, sau intrând în construcţii fixe: a fi în top, a rămâne în top, a fi de top etc.; trend este un anglicism la modă, folosit în locul sinonimelor sale: direcţie, orientare, tendinţă, prezentând faţă de acestea avantajul scurtimii şi al adaptabilităţii. Se vorbeşte tot mai insistent de trend în politică, în artă, în modă etc.; training „antrenament”este, în prezent, larg folosit în presă în domeniul publicitar cu sensul generic „pregătire profesională”, „instruire”. Împrumuturile stilistice, conotative reprezintă o categorie mai bogată şi mai eterogenă decât cele denotative. Nota lor distinctivă este prezenţa „conotaţiilor străine”, care le asigură expresivitatea în raport cu echivalentele româneşti. Între împrumuturile stilistice se înscriu şi anglicisme frecvent întâlnite în varianta colocvială a limbii, de unde le preia şi presa: bluff, boss/bos, job, high-life, hobby, look, speech, sexy, OK, IQ, full, party, scheci. Din categoria frazeologismelor de tip colocvial, de circulaţie internaţională, preluate ca atare din engleză avem: cover-girl, fast-food, dutty-free, family planning, fifty-fifty, first class, first lady, full-time, joint-venture, no comment, no man's land, on-line/online, one-man show, selfmade-man, party-line, sex-appeal, sex-simbol, second-hand, top-model, iar formulele de salut: hello, hi, bye-bye, de aprobare: OK, interjecţia wow! – sunt deja clişee lingvistice. Semnificativă pentru stilistica anglicismelor este şi adoptarea unor formule de conversaţie cu această origine. Aici intră formulele de salut hello şi bye-bye, cele de afirmaţie all right şi OK, ca împrumuturi propriu-zise, şi formulele de urare weekend plăcut, o zi bună.
136

Anglicismele „de lux” reprezintă împrumuturi efemere, utilizate de un cerc restrâns de vorbitori, care nu sunt absolut necesare limbii române şi care nu au o justificare stilistică. De cele mai multe ori, aceste împrumuturi dublează termeni autohtoni, fără a aduce o informaţie în plus faţă de cuvintele româneşti sau apar ca sinonime recente ale unor împrumuturi anterioare. Ele sunt de cele mai multe ori nemotivate sau reflectă un anumit veleitarism intelectual, snobism lingvistic sau insuficienta cunoaştere a resurselor limbii române, constituind manifestări tipice de anglomanie. Împotriva unor astfel de cuvinte se ridică cei mai mulţi dintre lingvişti. Dintre anglicismele „de lux” care deţin o pondere însemnată în presă, în anunţuri publicitare, denumiri de firme, termeni din domeniul comunicaţiilor, învăţământului, artistic, sportiv sau din domeniul vieţii mondene, amintim: agreement „acord (financiar, comercial)”, banner „afiş publicitar”, discount „reducere”, nurse „asistentă medicală, infirmieră”, part-time „(angajat) pe durată limitată, plătit cu ora”, program officer „responsabil / coordonator de program”, provider „persoană care se ocupă cu aprovizionarea”, showroom „magazin-expoziţie”, showbiz „industria spectacolelor, a întâlnirilor mondene”, shopping „târguieli, cumpărături”, salesman „agent comercial / vânzător” etc. Din domeniul comunicaţiilor: briefing „conferinţă de presă”, panel „secţiune a unei conferinţe, reuniuni”, press release „comunicat de presă”, key-speaker „vorbitor principal”, roaming „conectare la serviciul de telefonie mobilă din altă ţară”. Din domeniul învăţământului: training „instruire profesională, pregătire”, workshop „atelier de lucru, seminar”, item cu un sens specializat „întrebare / punct dintr-un test”, text-book „manual, curs universitar”, visiting professor „profesor-oaspete”, vocaţional (engl. vocational),,profesional”, din sintagma „învăţământ vocaţional”.
137

Din domeniul politico-administrativ: board „consiliu de conducere”, chairman „preşedinte al unei reuniuni”, exit-poll „sondaj la ieşirea alegătorilor de la secţiile de votare”, staff „personal angajat, colectiv de lucru”. Din domeniul artistic: band „orchestră, formaţie muzicală”, happening „spectacol spontan, improvizat”, performance „spectacol”, teleplay „piesă de teatru TV”, casting „selectarea actorilor pentru anumite roluri” - în presa românească el circulă cu sensul „bancă de date privind actorii de teatru, film şi TV”, remake „ecranizare/versiune nouă a unui film turnat mai de mult”, romance „roman de dragoste/aventuri” este utilizat şi ca sinonim pentru „film de dragoste”, underground „spectacol experimental, de obicei de avangardă”. Din terminologia sportivă, pe lângă anglicismele incluse în ultimele dicţionare de neologisme şi cuvinte recente (team „echipă sportivă”, coach „antrenor”, goalkeeper „portar”), pot fi considerate împrumuturi „de lux”: draftat „transferat (despre jucători)”, pole-position „poziţie de favorit într-o competiţie sportivă”, soccer „fotbal european” - în opoziţie cu football „fotbal american”, dirt-track „întrecere motociclistă care se desfăşoară pe o pistă cu zgură special amenajată, uneori cu obstacole”. Din domeniul vieţii mondene: fashion „modă”, make-up „farduri”, modelling „meseria de manechin”, look „fel de a arăta, de a se prezenta”. În aceeaşi categorie se înscriu şi termeni din sfera gastronomiei. Pe lângă binecunoscutele anglicisme hamburger, cheeseburger, hot-dog, juice, mai pot fi menţionaţi termeni precum toast „pâine prăjită crocantă”, snacks „gustări, aperitive”, grill „grătar”, steak „carne pentru friptură” etc. Încadrarea unor împrumuturi într-o categorie sau alta este un proces oscilant. Astfel, se pot înregistra o serie de fluctuaţii privind statutul unor cuvinte care au fost incluse în categoria aşa-numitelor împrumuturi „de lux” şi care au devenit, cu
138

second-hand. musical. jazz. pp. broker. cowboy. scrabble.14-17.timpul. modelling. căile de pătrundere în limba română. full-time. high-tech. simple sau compuse. Adriana Stoichiţoiu-Ichim. sportivă) sau din limbajul tinerilor motivează păstrarea lor în forma din limba-sursă. rocker. dar ţinând seama şi de uz. player. driver. showroom. Mioara Avram. lady. avem: a) anglicisme. computer. jogging. Anglicismele în limba română actuală. boom. thriller. fifty-fifty. necesare. pp. modul cum apar înregistrate în dicţionare. self-service. software. backhand. 139 . skinhead. dressing. discount. Vocabularul limbii române actuale. domeniile de circulaţie.83-117). aspecte de natură semantică şi stilistică. Cercetările mai recente asupra anglicismelor din limba română (v. parking. Norme ortografice şi ortoepice Tendinţa generală a limbii actuale este ca împrumuturile din engleză să fie asimilate şi utilizate în forma originară. yesman. Caracterul internaţional al anglicismelor din diverse terminologii (ştiinţifică. ketchup. Anglicismele din categoria împrumuturilor „stilistice” îşi păstrează aspectul din limba de origine ca o condiţie a forţei lor de sugestie şi de evocare. kidnapping. desktop. dealer. copyright. cocker. a dus la identificarea câtorva aspecte esenţiale legate de comportamentul ortografic şi ortoepic al anglicismelor. dandy. economică. boy. adaptarea fonetico-grafică şi morfologică. Abordarea din perspectiva normelor ortografice şi ortoepice. fitness. Astfel. politică. hacker. box-office. duty-free. flash. care au grafie etimologică şi pronunţare identică sau apropiată de cea din engleză: agreement. etimologia. pun în valoare conceptul. break. live. Procesul de adaptare este în mod deliberat „frânat” prin acţiunea unor factori de natură psiholingvistică sau sociolingvistică. datorită utilizării frecvente şi acceptării lor de către vorbitorii de limbă română. hardware. outsider.

poster. talk-show. 140 . puzzle-ul. dandy-ul. iar grafia etimologică poate apărea la variantă: rugbi/rugby. singular şi plural. pronunţat [rugbi] şi [ragbi] pentru varianta engleză. rockul. feedbackul. playboy-i. ortografic şi ortoepic românesc variază în funcţie de particularităţile grafice şi fonetice ale cuvintelor. În legătură cu scrierea cu cratimă a cuvintelor compuse trebuie menţionat că în limba română se vor scrie cu cratimă cuvintele compuse care în engleză sunt scrise cu blanc: cherry-brandy. fitnessul. businessuri.walkie-talkie. în împrumuturile care au finaluri grafice neobişnuite la cuvintele vechi din limba română: lobby-ul. Unele anglicisme prezintă variante grafice prin apostrof. party-ul. standby/stand-by. mai mult la întâmplare. la care pronunţia redă scrierea. / OK. O. sciencefiction. story-uri. hardware-ul. c) anglicisme simple şi compuse cu grafie etimologică şi fonetică: casting. Sunt şi situaţii când grafia fonetică poate sta pe primul loc. cowboy-i. b) anglicisme care au grafie etimologică şi pronunţare în două moduri: jazz [gez/ğaz]. şi se recomandă ataşarea fără cratimă a articolului la împrumuturile care se termină în litere din alfabetul limbii române pronunţate ca în limba română: clickul./ KD. Conform actualelor norme ortografice şi morfologice. high-life. online/on-line. mai ales în presă. se leagă cu cratimă în împrumuturile a căror finală prezintă deosebiri între scriere şi pronunţare: flashul. song. K. când marcarea articolului enclitic şi a desinenţei de plural se face cu cratimă sau fără cratimă. pop-art. show-ul. weekenduri. cu punct sau fără punct: rockand-roll/rock’n-roll. management [meniğment/manağment]. living-roomuri. cu cratimă sau fără. exit-poluri. hippy-i. ketchupul. itemul. room-service. cocktail/cocteil. fast-fooduri. penalty/penalti. iar varianta are grafie fonetică: boss/bos. pop-corn.K. şi anglicisme cu două variante: prima formă păstrează grafia etimologică. articolul hotărât enclitic. Gradul de adaptare a împrumuturilor la sistemul morfologic. hard. jazzband [gezbend/ğazband]. cover-girl. site-ul. aquis-ul. Această scriere prezintă fluctuaţii.D.

derivatul cocacolizare. cocainomană. De la compusele cu -man. spicheriţă. hit de mare succes. lideră. sponsorizare. killer plătit. împrumutat ca atare. bişniţăresc. dar cu semnificaţie distinctă faţă de corespondentele româneşti. emisiuni de radio şi televiziune: pleonasmele de tipul: bord de conducere. care în engleză au feminine paralele compuse cu woman „femeie”. şi productivitatea variantei-dublet bişniţ(ă): a bişniţări. de la cocaină s-au creat derivatele: cocainoman. mijloace (de) mass-media. cocainomanie. a acomoda „a asigura (cuiva) cazare”. Dintre erorile cele mai frecvente care apar în utilizarea anglicismelor menţionăm pe cele mai des întâlnite în articole. lideri de frunte. fană. Unele anglicisme şi-au constituit familii de cuvinte. De remarcat deosebirea dintre lipsa de productivitate a împrumutului neadaptat business. sprinteră şi chiar cuvântul coca-cola şi-a format. tenismenă. De exemplu: audienţă „public. a agrea „a fi/a 141 . cosponsor. cocainofobie. româna a format feminine derivate în -ă şi -iţă: recordmenă. bişniţăreasă. canal media. De exemplu. hobby-ul preferat. bişniţăreală. de la sponsor: a sponsoriza. bişniţar. mitingist. auditoriu”.Integrarea anglicismelor se demonstrează şi prin productivitatea lor ca baze pentru formaţii româneşti. pentru care nu există decât compusul businessman. bişniţăraie. hakeriţă. floricele pop-corn. cuvântul miting şi-a creat următoarele derivate: mitingar. barmaniţă. virusul HIV) şi impreciziile semantice explicabile prin categoria „falşilor prieteni”. prin care sunt desemnaţi termeni străini cu formă identică sau foarte apropiată. summit la vârf. sprinteră. agrement „acord”. bişniţărie şi bişniţman. minimiting. mitingism. deocamdată. de la sprint s-au format: a sprinta. Cele mai interesante situaţii apar la derivatele moţionale pentru formarea femininelor corespunzătoare unor substantive masculine nume de persoane. rockeriţă. outsideră. reclamă publicitară. sprinter. blugi albaştri. conducere managerială.

sever „grav. suport „sprijin financiar. a lansa”. confortabil „convenabil”. staffpersonal. lingviştii trebuie să studieze anglicismele în toată complexitatea lor. librărie „bibliotecă” etc. convenţie „întrunire largă a unei organizaţii sau a unui grup politic”.cădea de acord”. a solicita ceva”. business-afacere. finanţare”. să le descrie şi să le explice pentru a se asigura utilizarea lor corectă şi unitară. bowling-popice. ocazie”. oportunitate „şansă. de proporţii”. aplicaţie. În faţa acestei realităţi. Specialiştii care urmăresc influenţa limbii engleze arată că alegerea modelului englezesc va fi şi mai frecventă în următorii ani şi va cuprinde toate comunităţile naţionale care intră în perioada actuală în mişcarea de „internaţionalizare” a economiei şi a societăţii. ansamblu”. Sunt concludente exemple precum: brandy-coniac. job-serviciu. În ultimul timp se poate constata o anumită concurenţă între termenii englezeşti recent adoptaţi în limba română şi termenii româneşti sinonimi mai vechi de provenienţă franceză. promoţie) „a face publicitate/reclamă. să le înregistreze. manager-administrator. Grupaţi în perechi sinonimice. cu discernământ şi fără prejudecăţi. e lesne de observat preferinţa uzului actual al limbii române pentru cuvintele englezeşti. sens de la care s-au creat şi derivatele aplicant. pachet „set. posibilitate. star-vedetă etc. a promova (şi substantivele promovare. a aplica „a cere. 142 . întrucât o limbă nu poate fi împiedicată să se dezvolte în conformitate cu tendinţele ei fireşti şi cu necesităţile în continuă creştere ale procesului de comunicare.

Editura Academiei. 39-44. Manuela. Ciobanu. Finuţa. 1997. Eugeniu. Anglicismele în limba română actuală. 1995. diacronie şi istorie. în SCL. Georgeta. XXVII. 2001. 1997. Timişoara. Brâncuş. Angela. Dinamica vocabularului românesc după 1989. Sensuri „deviate” ale termenilor tehnico-ştiinţifici. Bucureşti. nr. Saramandu. Formarea cuvintelor în limba română. Bucureşti. Editura Academiei Române. p. Editura Cartier. HASAN. Bucureşti. Editura Academiei. Morfologia limbii române. p. Bucureşti. vol. 1996. Ion. Ciobanu. Avram Mioara. Editura Enciclopedică. Sincronie. Angela. Mioara. I. în LL. Cuvintele limbii române între corect şi incorect. Bidu-Vrânceanu. Editura Credis. Grigore. Coşeriu. Coteanu. vol. 143 . Chişinău. Anglicisme în limba română. 3-4. Bidu-Vrânceanu. Mioara. Productivitatea conjugărilor în româna actuală. Editura Humanitas. 5. Dinamica sensurilor în româna actuală. Avram. 1997. I.BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ Avram. Fulvia. 1970. „Buletinul Societăţii pe anii 1991-1992”. Compunerea. Grigore. Mioara. Avram. Bucureşti. 38-45. 2001. Gramatica pentru toţi. în Societatea de Ştiinţe Filologice din România. 1997. Brâncuş. 1987. Vocabularul limbii române. în LL. vol. 1976. Probleme ale exprimării corecte.

vol. 1969. Univers Enciclopedic. Corectitudine şi greşeală. Tendinţe ale formării cuvintelor în limba română (Cuvinte noi în presa actuală). vol. Sinteze de limba română. verb. 5-9. ed. Guţu Romalo. uzul şi abuzul. Hristea. Paris. P. Hristea. Valeria. a III-a. 1987. Moda lingvistică 2007. 10. Editura Humanitas. Puţină gramatică. a III-a. Probleme de cultivare a limbii române contemporane. Editura Paralela 45. ortoepic şi morfologic al limbii române. 1965. a II-a. a II-a. Gligor. 1968. Dinamica lexicului românesc. Gruiţă.. Valeria. Dimitrescu. 1995. Florica. Bucureşti.U. Les mots étrangers. 1984. Editura Univers Enciclopedic. DOOM = Dicţionarul ortografic. 1994. Editura Academiei Române. Elemente de lexicologie.F. Liviu. Bucureşti. 1997. 2005. Bucureşti. Gligor. Substantiv. Academia Universitară Athenaeum. Groza. 1965. Bucureşti. 2005. 3-4. Th. Norma. versiune nouă. Guiraud. Florica. Nou şi vechi în limba română actuală. Dimitrescu.(coordonator). Bucureşti. Bucureşti. vol. Clusium-Logos. Bucureşti. Dimitrescu. 2000. adjectiv.DEX = Dicţionarul explicativ al limbii române. Editura Humanitas Educaţional. Alexandru. 2004. GLR = Gramatica limbii române. Editua Albatros. Bucureşti.ieri şi azi-. 1988. în LL. Guţu Romalo. Editura Ştiinţifică. Tendinţele actuale ale limbii române. Graur. Bucureşti. Limba română de azi. 1995. Cluj-Bucureşti. Pierre. Alexandru. Florica. 1999. Editura Logos. Bucureşti. Graur. Th. Morfologia structurală a limbii române.. Editura Polirom. II. Gruiţă. Gramatica normativă. Bucureşti. în LL. ed. 2006. Valeria. Dicţionar de cuvinte recente. p. Bucureşti. 144 . ed. I. ed. 1996. Guţu Romalo.

Seria Ştiinţe filologice. Iorgu. 1997. 1992. De la chioşcari la vesternizare. creativitate. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. a II-a. 1996. Bucureşti. Stoichiţoiu-Ichim. Dragoş Vlad. 1992. 1976. Editura Minerva. Bucureşti. Topală. Stoichiţoiu-Ichim. O gramatică a „greşelilor”. Privire generală. Pârlog. influenţe. Adriana. Abrevierile în româna actuală: modă sau necesitate?. Preda. Pană Dindelegan. 2002. în LL. în „Comunicările Hyperion”. Termeni de origine engleză în publicistica românească contemporană. 2001. 2. nr. Noul dicţionar de neologisme. 1947. nr. Sextil. a II-a. Mic dicţionar de termeni actuali. Editura Academiei. Puşcariu. Bucureşti. 1998. Îmbogăţirea lexico-semantică a limbii române actuale (cu privire specială la perioada postdecembristă). Stoichiţoiu-Ichim. XLI. Împrumuturi necesare şi împrumuturi de lux în limbajul publicistic actual. Editura All. Observaţii privind influenţa engleză în limbajul publicistic actual. Dinamică. Adriana. Hortensia. Structura stilistică a limbii române contemporane. Editura All. în Analele Universităţii din Timişoara. nr. 9. 1971. (I). Marcu. în LR. Silvia. Editura Hyperion. Iordan. Editura Universităţii din Bucureşti.Iordan. XXI. Dumitru. Dicţionar de abrevieri şi simboluri. Bucureşti. 1. Adriana. Limba română. Florin. în „Comunicările Hyperion” 5. Adriana. I. Aspecte ale dinamicii limbii române actuale. Iorgu. IX. Stilistica limbii române. Bucureşti. 1993. Stoichiţoiu-Ichim.1975. Bucureşti. Bucureşti. I. Vocabularul limbii române actuale. Irimia. Bucureşti. 1986. Irina. Editura Hyperion XXI. 145 . Uritescu. Dorin. Pitiriciu. Limba română actuală. ed. Editura Ştiinţifică. Gabriela (coordonator). Bucureşti. ed. 1996.