UNIVERSITATEA „PETRE ANDREI” DIN IAŞI FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ŞI ŞTIINŢELE EDUCAŢIEI

Psihologie socială I
(suport de curs) Prof. univ. dr. Mariana Caluschi

1

CUPRINS

CUVÂNT ÎNAINTE

Cap I. Psihologia socială - știința afirmării individului în societate …………………………………………………………. ……………..7 Cap II. Metode de cercetare în psihologia socială …..………….. 33 Cap III. Personalitatea – construcție și valoare socială………….56 Cap IV. Definirea de sine și Eul social…………………………... 75 Cap V Reprezentarea socială – ”O grilă de lectură a realității sociale”……………………………………………………………... 96 Cap VI. Competențe sociale…………… ………………………. 118 Cap VII. Empatia – Implicații în viaţa socială……………………134

2

CUVÂNT ÎNAINTE
1. Această lucrare se adresează în primul rând studenţilor care pentru prima dată iau contact cu

aspectele teoretice ale "maşinii de fabricat zei" cum metaforic denumirea S.Moscovici psihologia socială. Ca urmare, principalele obiective urmărite de noi sunt: 1.Structurarea unui fond informaţional flexibil posibil atât de îmbogăţit şi redimensionat pe parcursul formării profesionale, cât şi de utilizat în abordarea problemelor ce ţin de domeniul aplicativ al psihologiei sociale. 2.Stimularea curiozităţii în cunoaşterea domeniului psihologiei sociale şi dezvoltarea motivaţiei intrinseci în însuşirea cunoştinţelor teoretico-practice oferite de bogata literatură de specialitate a domeniului. 3.Abordarea creativă şi dintr-o pluralitate de perspective a temelor şi problemelor de psihologie socială pentru ca studentul să fie capabil să ofere o multitudine de soluţii originale "conflictului dintre individ şi societate", cum definea S.Moscovici ştiinţa psihologiei sociale. 4.Stimularea abilităţii de autoformare a propriilor abilităţi şi competenţe sociale necesare în adaptarea continuă, progresistă şi performantă la cerinţele profesiei şi mediului social de viaţă. 2. Cui serveşte psihologia socială ? Într-o anchetă realizată cu privire la prezentul şi viitorul psihologiei sociale, în rândul unor renumiţi profesori de psihologie socială, la întrebarea "Cum, la ce şi cui poate servi astăzi psihologia socială?", formulată de Adrian Neculau (1998, p.153), fondatorul şcolii de Psihologia câmpului social de la Iaşi, cunoscutul psihosociolog Doise W. aprecia că această ştiinţă poate fi utilă "oricărui "om cinstit" care are bacalaureatul, pentru a înţelege bine societatea în care trăieşte"; sau "cetăţeanului de rând pentru a evita să fie manipulat". Psihologia socială poate deschide multe căi spre o mai bună înţelegere a articulării între fenomenul individual şi colectiv, afirma cu aceea ocazie Anne-Nelly Perret. Posibilitatea utilizării cu eficienţă a cunoştinţelor oferite de psihologia socială este condiţionată, în primul rând, de sensibilizarea la problematica acestei ştiinţe, prin instruirea ce ar trebui să aibă loc în ultimul an de studii secundare, atenţiona Doise W. Pe aceeaşi coordonată a sensibilizării şi stimulării interesului faţă de conţinuturile cursului de psihologie socială, noi propunem, iniţial, realizarea tehnicii "De ce ?" din metodologia creativităţii (vezi fig.1.) Dezvoltarea acestei tehnici în colaborare cu studenţii are câteva avantaje: a. conştientizează pluralitatea situaţiilor în care se pot utiliza cunoştinţele de psohologie socială; b. dezvăluie multiple perspective din care pot fi abordate problemele; c. atenţionează asupra necesităţii îmbogăţirii fondului informaţional dar şi formării abilităţilor pentru aplicare practică;

3

e.d.. la conflict). sociale mai mult sau mai puţin 4 . 1985. Cursul nostru se dovedeşte a fi un ghid pentru studentul care face cunoştinţă cu domeniul psihologiei sociale. Există. provocarea. să le poată utiliza şi transfera în diferite situaţii.. cu fiecare generaţie de studenţi se poate reformula şi dezvolta această tehnică dezvăluind noi domenii de utilizare a psihologiei sociale. 2000 etc. să le analizeze. 3. să încerce alte rezolvări. Ea oferă teorii şi modele explicative ale proceselor şi fenomenelor psihosociale. Neculau A. Sharon.) şi lucrări de specialitatea pe diferite probleme ale psihologiei sociale (de exemplu.. Brehm S. Kassin S.. 1990. sunt delimitate legi şi efecte ce acţionează în derularea unor procese psihosociale. Cristea D. depăşirea graniţelor şi învăluirea) şi metodele şi tehnicile de rezolvare creativă/inventivă. 1984.. cu privire la câmp.M. la schimbare. un îndrumător în a aborda orice problemă după modelele gândirii creative.S. 1996. între care se impune modelul gândirii brâncuşiene. Feldman R.constituie o invitaţie la dezbateri creative la curs sau la seminarii. strategiile primare ale creativităţii (capturarea. susţinând modelul gândirii brâncuşiene. pentru cel interesat de domeniul psihologiei sociale numeroase tratate (Moscovici S. Considerăm că în acest mod studenţii vor fi capabili să asimileze conţinuturile. Este în acelaşi timp. Un secol de psihologie socială a antrenat elaborarea unei bogate literaturi de specialitate aflată în continuă creştere. se conturează sau se explică diferite consecinţe ale acţiunilor factorilor sociali în diverse situaţii controlate. soluţii şi experimente. În întâmpinarea tematicilor de psihologie socială propunem însuşirea modelelor de abordare creativă a problemelor.

TEHNICA „DE CE”
PAS I: Situaţia problemă Trebuinţa de a urma un curs de psihologie socială. PAS II: Formularea spontană Cum să ne însuşim cursul de psihologie socială? PAS III: De ce să ne însuşim psihologia socială? PAS IV: Trei răspunsuri la întrebarea „ de ce ” 1. Pentru a înţelege ce simt şi cum se 2.Pentru a optimiza adaptarea socială; comportă oamenii în societate; PAS V: Reformulare: Cum? În ce mod? În ce fel? 1. În ce mod putem înţelege ce simt şi 2.În ce moduri putem optimiza adaptarea cum se comportă oamenii în societate? PAS VI: De ce? 1)Pentru a 2)Pentru a şti 3)Pentru a şti să rezolvăm şi să controlăm conflictele; cum funcţionează relaţiile interpersonale; dezvolta prosociale; socială? 1)Pentru a fi eficienţi în socioprofesională; 2)Pentru a promova democraţia ‚ schimbarea şi valorile umane; 3)Pentru creşterea stimei de sine şi realizarea unui statut social ridicat; PAS VII: Reformulare: Cum? În ce mod? În ce fel? 1)Cum 2)Cum să 3)Cum să 1)Cum să fim putem cunoaşte metodele de control şi rezolvare a conflictelor? PAS VIII: De ce ? aflăm în ce mod funcţionează relaţiile interpersonale? dezvoltăm prosociale;? eficienţi în socioprofesională? comportamente activitatea 2)Cum să promovăm democraţia ‚ schimbarea şi valorile umane? 3)Cum să creştem stima de sine şi realizarea unui statut social ridicat? 1)Cum să devenim lideri? 2)Cum să devenim competenţi din punct de vedere social? 3)Cum să ne impunem în plan social ?

3.

Pentru a-ţi forma abilităţile de a cucerii puterea socială;

3.

Cum putem forma abilităţile de a cuceri puterea socială?

1)Pentru a fi lideri;

2)Pentru a fi competenţi din punct de vedere social;

3)Pentru a ne impune în plan social;

comportamente activitatea

A
1)Pentru a produce schimbarea; 2)Pentru a nocive ale conflictelor; 3)Pentru a escaladarea conflictelor; 1) Pentru a şti să cultivăm relaţii 2) Pentru a promova relaţii utile nouă; 3) Pentru a optimiza viaţa de apartenenţă; 1) Pentru progresul umanităţii; 2)Pentru reducerea antisociale; 3) Pentru o integrare indivizilor; reduce efectele preveni

comportamentelor eficientă a

interpersonale; interpersonale grupurilor

B
1) Pentru a promova în carieră; 2) Pentru a obţine performanţe; 3)Pentru progresul economiei; 1) Pentru o viaţă civilizată; 2) Pentru a facilita progresul social; 3) Pentru integrare şi colaborare pe plan mondial; 1) Pentru realizarea de sine; 2)v Pentru a fi mulţumiţi şi a ne accepta mai uşor personalitatea; 3)Pentru a fi energizaţi în autodepăşire

C
1)Pentru a ne manifesta 2)Pentru a conduce pe 3) Pentru a mobiliza grupuri, mase 1) Pentru a ne superior în 2) Pentru a fenomene 3) Pentru a 1) Pentru a 2) Pentru a fi 3) Pentru a aduce contribuţii la integra la nivel face faţă unor influenţa obţine puterea valorizaţi de

potenţialele în alţii;

pozitiv viaţa socială(pentru ceilalţi;

5

colectivitate;

în realizarea unor obiective;

profesie;

sociale;

socială;

a ajunge parlamentar);

rezolvarea marilor probleme sociale;

Cum ne ajută psihologia socială să devenim actori sociali performanţi? Cum să devenim actori sociali performanţi?

6

PSIHOLOGIA SOCIALĂ – ŞTIINŢA AFIRMĂRII INDIVIDULUI ÎN SOCIETATE

CUVÂNT ÎNAINTE...........................................................................................................2 CUVÂNT ÎNAINTE...........................................................................................................3 PSIHOLOGIA SOCIALĂ – ŞTIINŢA AFIRMĂRII INDIVIDULUI ÎN SOCIETATE. 11 1. Psihologia socială – « Instrument esenţial pentru înţelegerea şi optmizarea existenţei » .............................................................................................................................................11 2. Obiectul, domeniul şi problematica psihologiei sociale.................................................12 2.1. Psihologia socială - definiţie........................................................................................12 2.2. Relaţia între social şi psihologic..................................................................................13 2.3. Problematica şi ramurile psihologiei sociale...............................................................15 2.3.1. Problematica psihologiei sociale.........................................................................15 2.3.2. Ramuri ale psihologiei sociale............................................................................16 3. Principii şi obiective ale psihologiei sociale...................................................................18 4. Elemente de istoria psihologiei sociale ..........................................................................20 4.1. Etape în construirea şi afirmarea psihologiei sociale ..................................................20 4.2. Constituirea psihologiei sociale academice în România..............................................26 4.3. Consideraţii conclusive..........................................................................................31 Întrebări şi sugestii pentru pregătirea individuală şi/sau seminar.......................................33 CAPITOLUL II.................................................................................................................40 METODE CE CERCETARE ÎN PSIHOLOGIA SOCIALĂ...........................................40 1. Necesităţi şi tendinţe în evoluţia metodelor de investigare psihosocială........................40 2. Etape şi faze în cercetarea psihosocială..........................................................................42 2.1. Procesul cercetării – un proces creator........................................................................42 2.2. Etapa delimitării problemei, temei...............................................................................42 2.3. Etapa generării ideilor, ipotezelor................................................................................42 2.4. Testarea ipotezelor.......................................................................................................43 2.5. Etapa prelucrării şi interpretării rezultatelor ...............................................................43 3. Metodele utilizate în testarea ipotezelor ........................................................................43 3.1. Experimentul psihosocial.............................................................................................43 3.2. Limbajul cercetării utilizat în experimente..................................................................45

7

...................................96 8 ........................................ Perspectiva sistemică.................... Metodologia creativităţii – implicaţii în cercetarea psihosocială...2......52 8..........................66 1........................... Perspectiva psihosocială ( constructivistă )..............................58 BIBLIOGRAFIE.......................2..................88 2............................................... Structura Eu-lui social ...........70 2.3................................... Noi metode propuse pentru cercetarea psihosocială......90 2............69 2..................... Metodologia creativităţii – posibilităţi de utilizare în elaborarea lucrărilor de licenţă 54 9...66 2.......1.........................2.............1...............................2..1.........4.. Concepţia de sine şi imaginea de sine.............. Surse ale formării concepţiei de sine................................... Ralea şi formarea ideii de personalitate........................................88 1..............1............................................................82 CAPITOLUL IV...........................2.......................................... chestionarele şi testele de personalitate................................................................................69 2.......... Etape în evoluţia conceptului de Eu.95 2..............................................................................................................................................1.............................71 2.............68 2............. Personalitatea . Personalitatea din perspectiva psihologiei sociale .........................4................... Argumente pentru perspectiva psihosocială a abordării personalităţii .............1.........1............................1.... Scalele de opinii............... Schemele de sine ............91 2.............................4................ Teorii privind rolul autopercepţiei în cunoaşterea de sine.......................................................3..91 2.68 2...............................................................1..2..............53 8.........................................................................................................1.....................................................................................................................................................................2.....59 TEMA III.......................... ............................................ Componenta cognitivă.........................3....2................. Eul social...2.............................................. M..................2.......80 BIBLIOGRAFIE............................................................68 2................. Metode şi strategii primare de creativitate.............................49 6...................88 DEFINIREA DE SINE ŞI EUL SOCIAL....... Perspectiva atomistă...................................................49 7....4..1............................. Metoda observaţiei ...............................52 8............................................................................... Metodele de creativitate ca metode de studiere a grupului..................... atitudini....2...................3.................definirea ei........ Tipologii psihosociale ale personalităţii.............................................89 2.......................................................................................66 PERSONALITATEA – CONSTRUCŢIE ŞI VALOARE SOCIALĂ................ Rolul memoriei autobiografice în formarea concepţiei de sine ..............................2....2................................... Perspectiva structurală..................................89 2..........47 5.....56 Întrebări şi sugestii pentru pregătirea individuală şi/sau seminar....... Combinarea metodelor în strategia de cercetare..................73 3...........1...................68 2.........93 2..................................... Metoda biografică ................................... Influenţa altor persoane în formarea concepţiei de sine........76 Întrebări şi sugestii pentru pregătirea individuală şi/sau seminar............................51 8....................... Perspective de abordare a personalităţii..................

..................142 9 .................................................................................2.114 3.........................142 2....114 3...............................................................................4.2....116 4.................. Structura reprezentării sociale..................... Caracteristici..............................................139 2...........119 4.................121 5....1.................................................................. Condiţii pentru apariţia reprezentării sociale................................. Comunicarea........1.........................................................101 2................ Aspecte metodologice în studiul reprezentărilor sociale.......1....................................................................................3.................................... Nucleul central al reprezentărilor (nodul central)....121 5..............137 COMPETENŢELE SOCIALE.......2.... Prezentarea sinelui..........................................................2...............97 2...........100 2...................102 2.............................. Autoprezentarea................................................................................2................................. Caracteristici ale reprezentărilor sociale................................. Scopurile autoprezentării...............................113 3...... elaborarea şi funcţionarea reprezentărilor sociale.......................................3....................................3................1................................126 Întrebări pentru seminar...........2.....................1..............................................141 2................................. Practici susţinătoare a stimei de sine ..................... Structura şi transformarea reprezentărilor sociale.........................................................123 6.....97 2....................................... Gratificaţia.... sprijinul.......................................1.......................... Efectele stimei de sine....2.......2.................................................................................................102 Întrebări şi sugestii pentru pregătirea individuală şi/sau seminar..... Reprezentarea socială a inventatorului (nodul central şi elementele periferice) ..............1.....................2.......... Reprezentarea socială – fenomen psihosocial complex.......119 5.........112 REPREZENTAREA SOCIALĂ – „O GRILĂ DE LECTURĂ A REALITĂŢII SOCIALE”......................................4. Generarea...................................................5..................................2........................ Componentele competenţei sociale.....112 2...............................................................104 CAPITOLUL V.......... Componenta afectivă a Eului social ........................... Metode de protejare a stimei de sine.............. Componenta comportamentală a Eului social...................................................130 CAPITOLUL VI......................... Empatia.............................................................................................................140 2................. Ancorarea şi obiectificarea – mecanisme generatoare ale reprezentării sociale........2... Elementele periferice ale reprezentării........121 5................. Funcţii şi roluri ale reprezentărilor sociale...................................................................137 2............. Nucleul central.....3...............................139 2............stima de sine.............112 1..................................................................................1................ funcţii şi roluri ale reprezentării sociale.......137 1....... Componentele stimei de sine........123 5........................................... De la reprezentarea colectivă la reprezentarea socială.......97 2....................................3.................................119 4.................... Asertivitatea..........129 BIBLIOGRAFIE.....................................................................................................1................. De la abilităţi la competenţe.................................1...........................................

. Dezvoltarea competenţei empatice la cadrele didactice debutante.................. Empatia – o competenţă socială.................... Nevoia de antrenare a competenţelor sociale în profesie......................3....................................................................................................... Protocol al unui antrenament în empatie........... Nevoia de antrenare a competenţelor sociale în cadrul populaţiei generale................................146 4................. Antrenarea competenţelor sociale-între necesitate şi posibilităţi................................174 Întrebări şi sugestii pentru pregătirea individuală şi/sau seminar..................157 3......164 7.................................................................6.............................................................2.........................................171 9.....149 BIBLIOGRAFIE........2...............................156 1.......................................................................... Modele de antrenament pentru dezvoltarea competenţelor sociale...............................180 10 ...............150 CAPITOLUL VII.....................................178 BIBLIOGRAFIE.... Perspectivă istorico-teoretică asupra empatiei.............................2.......................................................................... Stilul apreciativ empatic..171 9......................................145 4................ Orientări actuale în studiul empatiei.................168 8.......................................................156 EMPATIA – IMPLICATII ÎN VIAŢA SOCIALĂ....................................................paralelă comparativă....171 9...............................163 6..159 4.........................................................................................................metode utilizate..156 2......................................................143 4.................... Diferenţe individuale şi efecte la nivelul competenţelor sociale. Posibilităţi de antrenare a competenţelor sociale ......146 4.... Program de antrenament...1.........147 Întrebări şi sugestii pentru pregătirea individuală şi/sau seminar........1.........................................4........................................ Empatia: structură şi funcţii....................... Conceptul de empatie.................................................................................................................................................................. Empatie şi creativitate ...................... Cunoaşterea şi rezolvarea problemelor.....................161 5..........................................145 4...............................................143 3....... Empatie şi atribuire.............

dar. 11 .. subliniază Septimiu Chelcea. ştiinţa individuării dirijate sau a construirii personalităţii sub influenţa mediului social . influenţa socială. Ca şi psihologia. fie dorim pur şi simplu de a ne însuşi arta de a trăi fericiţi printre alţi oameni. inventând noi metode şi tehnici de formare şi învăţare socială. au conturat posibilităţi de prevenire sau depăşire a unor evenimente sociale. Un exemplu îl constituie lucrarea „Un secol de psihosociologie” elaborată de cunoscutul psihosociolog Septimiu Chelcea (1998). La ora actuală. sau « maşina de fabricat zei » în continuă inovare. în general. fie să ne realizăm în profesie şi societate adaptându-ne uşor la schimbare. Prin numărul impresionant de cercetări şi acumulări teoretice şi mai ales prin rezultatele direct aplicative în cele mai diferite domenii ale vieţii sociale (producţie materială. comunicaţii în masă. psihologia socială are o istorie de o sută de ani.3) „nu mai poate fi privită azi ca o rudă săracă a psihologiei sau sociologiei. fenomene de grup. elaborând cursuri şi lucrări pe tematica generoasă oferită de psihologia socială. pe parcursul secolului trecut.PSIHOLOGIA SOCIALĂ – ŞTIINŢA AFIRMĂRII INDIVIDULUI ÎN SOCIETATE 1. (1998. programe de antrenare a inteligenţei sociale. reprezentări sociale. educaţie. fie să cucerim puterea şi să influenţăm destinul celorlalţi. de prezenţa şi pertinenţa cu care reprezentanţii ei au răspuns la provocările sociale. Conturarea unei imagini ştiinţifice cât mai realiste asupra genezei şi dezvoltării psihologiei sociale este un proces complex care implică un efort imens din partea cercetătorului domeniului. datele de care dispune psihologia socială cu privire la. p. Psihologia socială – « Instrument esenţial pentru înţelegerea şi optmizarea existenţei » Fie că definim psihologia socială ca ştiinţa : « rezolvării conflictului dintre individ şi societate » din exteriorul sau din interiorul lui . de exemplu. Toţi dorim fie să cunoaştem şi să stăpânim arta de a ne afirma şi impune în social. Secolul XX a fost un secol favorabil pentru fundamentarea şi afirmarea ca ştiinţă a psihologiei sociale. conflicte. sinele social. marketing şi publicitate. se pot constitui ca fundament al unor programe de însuşire a artei de a te individua şi impune în social. Afirmarea şi impunerea psihologiei sociale a ţinut. manipulare. organizare socială) psihologia socială tinde să ocupe un loc din ce în ce mai important în sistemul ştiinţelor socio-umane”. ocrotirea sănătăţii. prevenind şi/sau controlând şi rezolvând conflictele. promovare şi marginalizare socială etc. trebuie să recunoaştem că este o ştiinţă fascinantă şi totodată foarte atractivă de la vârsta adolescenţei până la anii senectuţii. au delimitat consecinţele unor fenomene şi procese sociale.

filozofii. în încercarea lor de a înţelege lumea. cum ar fi: problema conflictelor. conturează o adevărată teorie despre relaţia de prietenie specificând că pentru stabilirea relaţiei de prietenie se cer trei precondiţii: existenţa a cel puţin doi oameni. simt şi se comportă în situaţii sociale.) elaborează legi şi teorii explicative ale fenomenelor sociale. oligarhie şi demagogie.M.) în lucrarea „Politica”. 2000.6). Obiectul. Ei definesc psihologia socială astfel: psihologia socială este studiul ştiinţific al modului în care indivizii gândesc. p. simt şi se comportă oamenii. 1985. O divergenţă între psihologia socială şi celelalte ştiinţe sociale este dată de nivelul analizei. 1998. După constituirea ei ca ştiinţă pe parcursul unui secol s-au elaborat diverse definiţii pentru psihologia socială. a gardienilor şi a agricultorilor şi meseriaşilor Aristotel (384 – 322 îen. p. analizează trei forme de guvernare: monarhia. p. E. povestiri etc. Tot Aristotel. p. aristocraţia şi republica. Golu. cărţi. a conflictelor între generaţii şi au încercat să le analizeze.Aşa cum afirma şi Cristea D. Psihologia socială este o ştiinţă şi în studiul condiţiei umane ea aplică metode ştiinţifice (precum: observarea. Ceea ce face să difere psihologia socială de înţelegerea umanistă şi artistică este tocmai baza ei ştiinţifică. subliniind că ele pot degenera în tiranie. s-au confruntat cu problemele omului ce trăieşte într-o societate. Ana Tucicov-Bogdan şi colaboratorii. Kassin (1990. Noi cunoaştem aceasta din filme. a trăi la laolaltă înseamnă a simţi împreună şi a cunoaşte împreună”. în modul în care îşi pun întrebarea în legătură cu comportamentul uman şi în metodele utilizate pentru a răspunde la aceste întrebări. (2000.17). Este „studiu ştiinţific” existând multe moduri de a înţelege cum gândesc. Bujor. ştiinţele politice. Noi vom opta aici în primul rând pentru definiţia delimitată de Sharin Brehm şi S. în lucrările de etică. a receptării informaţiei (manipulării). sentimentele să fie reciproce. o prezentare şi analiză succintă fiind realizată de mai mulţi specialişti români şi străini (Feldman RS. sociologia etc. Toate sunt ştiinţe sociale. 2000. în consecinţă.5) „psihologia socială oferă o perspectivă sintetică asupra existenţei umane şi totodată un instrument esenţial pentru înţelegerea şi optimizarea existenţei noastre de zi cu zi”. psihologii. 1981). 1990. P. a relaţionării. Psihologia socială este o ştiinţă a modului în care individul se comportă. Multe alte discipline ştiinţifice (antropologia. indivizii să-şi dea seama de reciprocitatea sentimentelor (Apud Chelcea S. Această afirmaţie a fost considerată de M. Ralea şi T. descrierea. Ştiinţele sociale diferă însă. 2.definiţie Istoricii. a comunicării umane. Kassin. etc. Platon (427 – 347 îen) în dialogul „Republica” recomanda că societatea ar trebui să fie formată din trei caste: cea a filozofilor. să ofere soluţii. Multe dintre ştiinţele sociale 12 . măsurarea.) studiază comportamentul uman. Herseni (1966.1. domeniul şi problematica psihologiei sociale. 2. scriitorii.. Sharon Brehm şi S.196) ca cea mai potrivită definiţie a psihologiei sociale. experimentul. Aristotel afirma că „a trăi împreună înseamnă a simţi şi a cunoaşte. Psihologia socială .

Dar. psihologia socială studiază individul ce se afirmă într-o realitate socială. Este un domeniu de cunoaştere interdisciplinar. specialiştii. un „summum de condiţii interne”. „O personalitate se naşte din conflictul cu o altă personalitate” (P. în expansiune (Chelcea S. Delimitând intersecţia socialului cu psihologicul. 2000.14). Ce sunt situaţiile sociale? Atât psihologia cât şi psihologia socială se pot defini ca ştiinţe care studiază comportamentul uman. P. p. se percep. În contrast. Ca să putem înţelege mai exact obiectul acestei discipline. Psihosociologia. în context social. interacţionează unii cu alţii. Ea studiază totodată rezultatele acestei interacţiuni. situaţiile de grup. psihologia socială se ocupă cu studierea modului în care oamenii gândesc.2. el accentuează asupra comportamentului individului în contextul de grup. Omul nu este numai un rezultat ci şi un teren iniţial. ce provin din faptul că nici sociologia. afirmă autorul citat. Nimic nu este în societate care să nu aibă corespondenţe şi implicaţii psihologice. juridice. Devenirea lui ca fiinţă socială rezidă în transformarea acestor potenţiale sub acţiunea socială. se influenţează şi comunică între ei. În explorarea şi înţelegerea psihologiei sociale. Este un truism să spunem că omul este o sinteză bio-psiho-socială şi culturală.3). „clase sociale”. unitar şi relativ independent. biologice şi chiar tehnice. economice. p. Golu (1989. Relaţia între social şi psihologic Societatea participă de la început la funcţionarea şi dezvoltarea proceselor psihice umane. Când psihologul social studiază grupul de oameni. Individuarea ca proces al construcţiei şi reconstrucţiei personalităţii are loc într-o realitate socială. 1998. amândouă pornind de la individ. stările şi procesele psihice colective. reale sau imaginare. Nimic nu există în psihologia umană care să nu fi fost influenţat şi condiţionat social. al emergenţei şi dezvoltării sale crescânde. „rase”. (Golu P. se simt unii pe alţii. de potenţiale la început de natură biologică. nici psihologia singure nu pot explica integralitatea conduitelor umane concrete.. prin aceasta devenind sursa umanizării. delimitată într-o formulă particular individuală. a asimilării unor valori spirituale. p. psihosociologii moderni consideră că trebuie să luăm în considerare aspectul interdisciplinar al ei. Botezatu). ţin cont de două teze: 1. Dezvoltarea psihosociologiei e impulsionată de progresele fiecărei discipline ştiinţifice care contribuie la definirea domeniului de studiu al acestei discipline comportamentale. constituie un domeniu interdisciplinar de studiu aflat nu numai la confluenţa psihologiei cu sociologia. 2.studiază oamenii în termeni de „naţionalitate”. 2. ci şi cu ştiinţele politice. Septimiu Chelcea defineşte psihologia socială ca studiul ştiinţific al interacţiunii componentelor umane prezente sau trecute. a culturalizării individului.18) 13 . personalitatea. Chelcea care conturează şi precizează obiectul şi domeniul psihologiei sociale. Vom completa această definiţie cu elaborările lui S.

opiniile. (2000. M.P. M. decodarea şi interpretarea mesajului. le dinamizează. T. Hollander. O realitate care poate fi acoperită de acest concept este „interacţiunea socială” care poate fi intrapsihică. motivaţia externă normativă poate bloca manifestarea creativităţii. a constituirii şi funcţionării lui. pe de altă parte pe specializarea ei în proiectarea comportamentului interpersonal. apropierii şi contopirii socialului cu psihologicul îl constituie apariţia şi manifestarea unui nou nivel de realitate pentru care definitorii sunt alte determinări calitative. conturând sfera fenomenelor psihosociale. afirmă psihologii sociali. aprecierea obiectivă şi cea cu semnificaţie trăită la nivelul de agent de situaţie (actor social). Psihologicul insuflă viaţă structurilor sociale. p. Între cele două planuri există o dinamică permanentă care ajută la ajustarea şi echilibrarea lor. O formă fundamentală de interacţiune este comunicarea interumană. Newcomb. De exemplu. Printre tipurile de comunicare distingem şi funcţie de 14 . creatorul orientării psihodinamice în psihologie. Interlocutorii au posibilitatea să evalueze schimburile lor de mesaje prin feed-back. La nivelul conştiinţei individuale şi/sau colective se structurează ca un efect al fenomenelor psiho-sociale conştiinţa colectivă. S. Fenomenul psihosocial – apreciază Golu P. Există o permanentă stare de tensiune între psihologic şi social.realizează imaginea „socialului contaminat psihologic” şi a psihologicului contaminat social. candidată miss-juriu). interpersonală şi interpsihică (Golu P. 1998). C. atât în planul exterior cât şi în planul interior. Relaţiile interpersonale de comunicare. Mecanismul comunicării include codarea informaţiei cu ajutorul simbolurilor.13) se obţine printr-un proces de interpătrundere între social şi psihologic. Ca urmare. Rezultatul conlucrării. Bales (1970) a elaborat o teorie despre o personalitate interpersonală. Printre autorii conceptului de „interacţiune socială” amintim pe Kurt Lewin.G. de validare a corectitudinii. care de fapt ne arată eficienţa acestor schimburi de mesaje. esenţa procesului de formare a personalităţii umane în cadru interpersonal pe de o parte. Sherif. Moscovici. Această nouă realitate denumită prin conceptul de „fenomen psiho-social”. comportamentele de emisie-recepţie a mesajului. accentuând astfel. mentalităţile sunt considerate moduri particulare de manifestare a procesului interacţiunii psihosociale Psihosociologul R. Ea oferă posibilitatea contactului cu gândirea celuilalt. fiecare termen trecând pe teritoriul celuilalt şi fuzionând cu el la un nivel superior.F. C. domeniul propriu al psihologiei sociale este în esenţă acela al interacţiunii dintre: procesele sociale şi cele psihologice la nivelul conduitelor concrete (de exemplu rolul motivaţiei în rezolvarea conflictelor şi manifestarea lor în conduită). Homans. le umanizează. persoane diferite în cadrul vieţii cotidiene (de exemplu relaţie elev-profesor. Sarcina psihologiei sociale este aceea de a se ocupa de studiul producerii fenomenului psihosocial. conflictele intrapsihice sunt generate uneori de indecizia de a abandona valorile proprii în favoarea celor colective. Socialul reprezintă pentru psihologic modalitatea de obiectivare. în ipostaza lui valorică pozitivă sau negativă.

Bujor (2000. straturi sau clase sociale. următoarele opt probleme mari pot fi incluse în obiectul psihologiei sociale: 1.criteriile de clasificare: comunicare empatică.. Golu (2000. Problematica psihologiei sociale Când se discută domeniul psihologiei sociale diversitatea definiţiilor sintetizează problematica psihologiei sociale. procedee de comunicare şi de interinfluenţare psihosocială a indivizilor în cadrul grupurilor şi ai grupurilor între ele. legile dinamicii şi formării psihologiei sociale a diferitelor grupuri. agresivă. 4. interese. psihofiziologia. Andrei. vârstă. O altă problemă importantă a psihologiei sociale este aceea a relaţiilor interpersonale în cadrul grupului.3. manifestarea şi formarea sa prin grup. sex. 2. includerea fiecăruia într-o formulă convenţională convenabilă. sau comunicare verbală. sentimente. fizica. el se individuează şi maturizează devine personalitate atât în sens individual cât şi ca valoare socială (vezi şi P. dispoziţii. pp. chimia. nonverbală. atracţii – în colectiv şi în masa de oameni. pe care le reuneşte pentru a putea studia fenomenele şi procesele psihosociale. o ştiinţă de graniţă în relaţie cu mai multe ştiinţe: astrofizica. 8. trăsăturile psihice formate la om în calitatea lui de exponent al unei anumite epoci istorice.1.3. profesii. 214-215). particularităţile psihologice structurale ale diferitelor grupuri sociale. 28-30). non-agresivă. convingeri. Putem afirma că viaţa fiecărui om este o viaţă de relaţie desfăşurată într-un câmp social în care „sub influenţa relaţiilor interpersonale şi a experienţei sociale pe care o acumulează. 3. particularităţile mecanismului motivaţiei conduitei individului în grup şi în activitatea totală a membrilor diferitelor grupuri. fenomene. 21-24) afirmă cu pertinenţă că psihologia socială este: o ştiinţă complexă pentru că tot complexe sunt şi fenomenele psihosociale pe care le studiază. voinţă. norme şi însuşiri de grup. Într-o sinteză asupra definiţiilor date în timp psihologiei sociale şi asupra contribuţiilor aduse la conturarea obiectului acestei ştiinţe. E. Grupul favorizează contactul cu alter-ego. 7. creativă etc. naţiuni. 2. economia. particularităţile manifestării tuturor componentelor psihologiei individuale – trebuinţe. 5. clase sociale. legile conduitei de grup şi colective. deprinderi. 1997. sociologia. După P. biochimia. istoria. pp. orânduiri. În cadrul microgrupului se continuă interacţiunea până la stocarea şi condensarea ei în structuri procese. 15 . 6. particularităţile mecanismului psihologic al reflectării mediului social şi al influenţării lui de către membrii diferitelor grupuri sociale şi ai maselor de oameni. viaţa lui capătă sens şi semnificaţie. psihologia. pp. Problematica şi ramurile psihologiei sociale 2. paraverbală.

• percepţia socială. pe raportul industrie şi problemele comunităţilor umane etc. • agresiunea atracţia şi afilierea. etc. Feldman R. Ramuri ale psihologiei sociale Pe parcursul unui secol domeniul psihologiei sociale s-a diversificat aşa cum s-au diversificat şi extins activităţile. Într-o listă a temelor majore în psihologia socială. Sârbu. Psihologia socială a trebuit să acopere şi să propună explicaţii şi soluţii de rezolvare fenomenelor şi problemelor psihosociale noi. • cercetări cu privire la lege şi criminalitate etc. D Tompea. Psihologia socială acoperă o arie largă a comportamentului dar accentul principal este pus de psihologii sociali pe modul în care proceselor psihoindividuale (gândire. cu arii tematice diverse. • atribuirea. influenţa condiţiilor de viaţă în apariţia şi manifestarea bolilor Domeniul psihologiei sociale este foarte cuprinzător. relaţiile şi comportamentele oamenilor. • procesele de grup.S. să aprofundeze investigaţiile şi experimentările pentru a transfera şi aplica teoriile. • conformismul şi complianţa. De exemplu în industrie s-a dezvoltat o psihologie socială industrială axată pe studiul sistemului social al întreprinderii şi al relaţiilor umane din grupurile de muncă.3. 16 . relaţii interetnice. psihologii sociali sunt orientaţi de teorii consistente şi legi pe baza cărora se dau explicaţii şi se fac predicţii asupra fenomenelor psihosociale. principiile şi explicaţiile la noile ramuri. )vezi T. impactul darului în relaţia dintre medic şi pacient. • atitudinile şi schimbarea lor. • cercetări interculturale.9. o dezvoltare marcantă cunoscând domeniul aplicativ al psihologiei sociale. • rolurile de sex şi influenţa socială. 6-7) prezintă 22 de teme din aria proceselor de grup. • distanţa interpersonală. Pentru înţelegerea comportamentului social în cercetările lor.) sunt influenţate de interacţiunea cu alţii. În domeniul educaţiei psihologia socială a devenit interesată de problemele apărute în spaţiul şcolar şi extraşcolar dezvoltându-se ramura psihologiei sociale şcolare. acoperite fiecare de zeci de cercetări şi studii.2. psihologia socială medicală îşi propune să studieze influenţa comunicării medic-pacient asupra actului medical. simţire. (1985. a atracţiei interpersonale şi influenţei sociale dintre care reţinem pentru exemplificare: • motivaţia realizării şi performanţa socială. 1996). • factorii sociali şi dezvoltarea personalităţii. pe motivaţia şi satisfacţia în muncă. 2. pp.

17 . strategii de însuşire şi facilitare a componentelor psihosociale la elevi etc. pp.. psihologia vieţii cotidiene (unde întâlnim: psihologia socială a familiei. psihologia socială juridică. de influenţa factorilor sociali asupra receptării operelor de artă.. al mecanismului psihologic al funcţionării şi însuşirii normelor etice. • • • psihologia socială juridică . psihologia socială comercială. şi propune de exemplu strategii de abordare a conflictelor didactice. relaţiile dintre actorii sociali implicaţi în educaţie etc.având ca obiect de studiu fenomenele psihosociale implicate şi relaţia dintre legislaţie şi conduita oamenilor. impactul trăirilor religioase asupra vieţii sociale.). de consum. psihologia socială şcolară – ce studiază fenomenele psihosociale ce apar în grupurile şcolare. psihologia socială a moralei. • psihologia socială a religiei – care abordează reprezentările şi sentimentele cu conţinut religios. de condiţiile psihosociale facilitante dezvoltării gustului pentru frumos la nivel individual şi de grup etc. studiul influenţei climatului psihosocial asupra stilului gândiri ştiinţifice. preocuparea lor vizând pe de o parte delimitarea domeniului.Există un consens între specialişti în ce priveşte larga şi continua diversificare a ramurilor psihologiei sociale. psihologia socială a religiei. psihologia socială clinică etc. 53-56) structurează dimensiunile domeniului ca sistem teoretic şi aplicativ. psihologia socială a ştiinţei. psihologia socială agrară. • psihologia socială a ştiinţei – ale cărei obiective sunt: cercetarea izvoarelor psihosociale ale ştiinţei. Într-un studiu asupra ramurilor psihologiei sociale P. Golu (2000... psihologia socială a moralei – al cărui obiect îl constituie studiul normelor etice. psihologia socială a artei. psihologia socială şcolară. contribuţia religiei la adaptarea socială şi integrarea oamenilor Ramurile psihologiei sociale care studiază relaţiile social-materiale (relaţiile de producţie. obiectelor şi sarcinilor fiecărei ramuri în parte şi pe de altă parte stabilirea raporturilor dintre aceste ramuri şi alte ştiinţe socio-umane. de schimb. El stabileşte şi prezintă ramurile psihologiei sociale funcţie de ansamblul de relaţii materiale şi spirituale şi obiectivele şi problemele specifice fiecăruia dintre ele. Ramurile psihologiei sociale care se ocupă cu studiul relaţiilor sociale spirituale sunt: psihologia socială a vieţii politice. • psihologia socială a artei – preocupată de aspectele psihosociale ale genezei actului creaţiei. • psihologia socială a vieţii politice – căreia i s-au consacrat lucrări încă din antichitate şi care îşi propune abordarea psihologică a vieţii politice a societăţii şi delimitează efectele psihosociale pentru eficientizarea acţiunii şi vieţii politice. a caracterului cercetării etc. psihologia socială a loisirului (timpului liber). relaţiile vieţii cotidiene) sunt: psihologia socială industrială.

în acelaşi timp ei îşi pot influenţa în anumite condiţii viaţa grupurilor. al învăţării şi integrării sociale a individului. p. 16c) . Principii şi obiective ale psihologiei sociale În cursul constituirii şi afirmării psihologiei sociale ca ştiinţă autonomă s-au delimitat şi precizat principii teoretice cu caracter general evidenţiate de lucrările psihologilor sociali. 18 .cu finalitate practică. sugestii.. Aceste principii. în general în cadrul fiecărei ramuri a psihologiei sociale fie că ţin de relaţiile spirituale sau de cele materiale. Anca Munteanu (2001).. pentru optimizarea activităţii oamenilor în cadrul relaţiilor sociale din ramura investigată de exemplu. În ce priveşte conţinutul vieţii psihice conştiente acesta rezultă univoc „din trăirea unei experienţe sociale fixate în urma unei condiţionări realizate la nivel bio-psihic. ce structurează şi conturează problematica domeniului. 3. fapt ce dă naştere la o „fenomenologie psihosocială aparte. În cadrul fiecărei ramuri se conturează eforturile specialiştilor de a descoperi şi de a oferi date. distincte de cele care acţionează la nivel psihoindividual. după aprecierea lui D. Un principiu se referă la faptul că procesele psihice de cunoaştere şi reglatorii ale individului sunt dimensiuni al e vieţii psihice individuale al căror conţinut şi dinamică sunt strict determinate în ontogeneză de complexul proces al socializării. Chiar şi conduitele care răspund unor impulsuri biologice primare de natură instinctuală sunt reglate cultural prin modalităţile de satisfacere ale acestora. Principiul referitor la comportamentul individual arată că acest comportament cât şi trăirile psihice conexe privesc particularităţile de conţinut şi formă de manifestare când individul este integrat într-un grup. Interacţiunea se desfăşoară pe multiple planuri şi în timp ce structurile socio-culturale condiţionează fundamental viaţa psihoindividuală a membrilor societăţii. organizaţiilor şi instituţiilor din care fac parte. Un ultim principiu se referă la caracterul general şi biunivoc al interacţiunii individual-social. În ultimele decenii ale secolului XX s-a afirmat necesitatea dezvoltării unei psihologii sociale a creativităţii datorită implicaţiilor acestui potenţial uman în progresul social.Deşi aceste ramuri ale psihologiei sociale sunt considerate preponderent aplicative. Alt principiu evidenţiază ideea că în orice moment al existenţei sale conduita subiectului se manifestă în forme „induse şi modulate socio-cultural fiind aproape totdeauna reacţii de răspuns la solicitările mediului social”. Tereza Amabile în 1983 publică la New York lucrarea „The Social Psychology of Creativity” în care propune un model componenţial explicativ al creativităţii. Contribuţii în ramura psihologiei sociale a creativităţii au la noi Mihaela Roco (1979) şi Ana Stoica (1983). norme. Cristea (2000. Mariana Caluschi (2001). se stipulează în alt principiu. vom delimita o componentă de cercetare fundamentală.9) fundamentează demersul epistemologic al psihologiei sociale contemporane. Autorul citat prezintă şase repere şi principii teoretice. guvernată de legi specifice. de studiere a fenomenelor şi proceselor sociale ??? (pg.

centre de cercetare. astfel. grupale. D Cristea (2000. adică „să prelungească activ şi deliberat munca de edificare a ştiinţei începută cu 50 de ani in urmă”. Golu (2000. Aceste direcţii au în vedere problema influenţei factorilor sociali.]. paradoxal. interpersonale. posibilitatea generării de noi teme şi subteme specifice domeniului. ţesută din expectanţe. Moscovici aprecia în 1996 că „viitorul majorităţii ştiinţelor umaniste se joacă. să creeze laboratoare. scoţând în evidenţă importanţa prestaţiilor care implică iniţiativă. reviste pentru a hrăni o viaţă ştiinţifică nouă şi variată. după cum s-a constatat.. S. Moscovici (1996. propunând un model plauzibil de descifrare a complexităţii umane şi a cadrului ambiental. probleme de geneză şi dinamica atitudinilor. spirit întreprinzător. am afirma. Prima sarcină pentru psihologii sociali europeni este să facă în est ceea ce a fost făcut în vest. p. S. după cum singur o mărturiseşte.Pe baza celor şase principii generale care se referă. problematica relaţiilor psihosociale: personale. aceste sarcini regăsindu-se şi între obiectivele pe care şi le propun psihologii sociali la nivel european. problematica optimizării raporturilor umane. Acesta va fi locul unde vor fi testate teoriile noastre şi metodele de tratare a noului şi necunoscutului”. S. aspiraţii şi vise. a proceselor şi fenomenelor psihosociale implicate în funcţionarea organizaţiilor . afective. probleme de patologie socială etc.7) conturează câteva sarcini-obiective de ultimă oră. A doua sarcină este legată de orientarea psihologilor sociali din Europa de Vest către înţelegerea noilor probleme ale Europei la acelaşi nivel cu alte ştiinţe umaniste. Se constată o largă deschidere a direcţiilor de cercetare implicate în psihologia socială. o sinteză creativă asupra principalelor obiective ale psihologiei sociale. a modelelor şi normelor socioculturale asupra proceselor psihice individuale şi a dezvoltării personalităţii. Ea trebuie să întreprindă studiul agenţilor umani care insuflă viaţă proiectului social. în Europa de Est [.10) a delimitat 16 arii problematice şi direcţii concrete pentru cercetare experimentală şi aplicativă de interes major în psihologia socială. Moscovici speră ca această sarcină de pionerat să fie realizată de tânăra generaţie angajată în a construi o psihologia socială puternică şi în Europa de Est. p. de influenţă. organizaţionale. formarea şi manifestarea opiniei publice.14) cu privire la sarcinile psihologiei sociale. de comunicare. p. stereotipurilor. prejudecăţilor şi discriminărilor sociale. creativitate”. Actor principal la naşterea psihologiei sociale din Europa de Vest. Alăturăm celor reliefate de D. să intre în conexiune cu mintea şi inima omului. Moscovici 19 . problematica microgrupurilor sociale.. de realizare a sarcinilor. „Ea trebuie să dea acces la om şi la lumea lui internă. pentru dezvoltarea psihologiei sociale în Europa de Est. Ilustrul psihosociolog român a realizat. Cristea referitor la problematica psihologiei sociale aplicative şi reflecţiile reputatului psihosociolog român P. dintre conduita şi comportamentul individual şi determinarea socio-culturală a acestuia şi la caracteristicile interacţiunii individual-social. la raporturile dintre conţinutul vieţii psihice şi experienţa socială a individului.

Kassim S. autorul citat mai sus afirmă că „misiunea principală a psihologiei sociale. p.1. 2000] au remarcat faptul că în perioada preistoriei psihologiei sociale în operele filozofilor. Moscovici imediat după 1989 (Moscovici S. atrase de studiul noilor fenomene şi procese psihosociale. la trecerea în mileniul trei. Chelcea S. manipularea. trebuie să permită o permeabilitate mai mare între „psihologia socială pură şi psihologia socială aplicată. a comportamentului prosocial sau a relaţiilor interpersonale se regăsesc în operele filozofilor şi gânditorilor din antichitate din China. etc.W. în scrierile religioase au foast abordate probleme importante ce ţin de domeniul psihologiei sociale cum sunt opinia publică . Moscovici. între problemele ştiinţifice şi problemele sociale. 1979... iar specialiştii. a învăţării sociale sau a conflictelor sociale. Cunoscuţi psihologi [Allport G. Boncu St.consideră o oportunitate posibilitatea de a colabora cu tinerele talente din Europa de Est. A treia sarcină ţine de maniera de a aborda realitatea socială.. care. aşa cum îl concepe S. India. A patra sarcină este legată de cercetarea în domeniul psihosocial şi constă în definirea unui nou program de cercetare. Chelcea S. Acest program a fost schiţat de S. Alături de cele patru sarcini mari ale psihologiei sociale europene. Ea trebuie schimbată. 1998. scriitorilor. 1999] şi delimitează şase perioade în timp ce alţii [Brehm S. Grecia. În această lungă perioadă de timp a început să se manifeste sensibilitatea acestei discip[line la provocările istoriei şi schimbările sociale.. teme de psihologia meselor. 20 .. trebuie să aibă drept obiectiv: schimbarea socială şi culturală. Golu P. 1968. este studiul personalităţii democratice. op. . într-o Europă nouă. este perioada traversată de la „gândirea de fotoliu” la momentul utilizării metodei experimentale în psihologie..] delimitează numai cinci perioade începând cu constituirea psihologiei sociale ca ştiinţă de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi până în zilele noastre. 1979. relaţiile ierarhice. psihologii trebuie să vegheze asupra misiunii lor oricare ar fi circumstanţele şi cu orice preţ”. psihologia socială înfiripându-se ca ramură a filozofiei. De la scrierile filozofice şi religioase care fac referire la probleme de psihologie socială şi până la dezvoltarea actuală a psihologiei sociale în evoluţia acestei discipline specialiştii au conturat câteva etape mari delimitate prin progresele realizate în planul acestei ştiinţe. 1998. cit.. 4. Elemente de istoria psihologiei sociale 4. Etape în construirea şi afirmarea psihologiei sociale Teme de psihologie socială cum ar fi cea a relaţiei individ-societate. Ca şi în cazul istoriei psihologiei în general şi în cazul istoriei psihologiei sociale unii psihologi iau în considerare şi perioada mare de timp din antichitate până la sfârşitul secolului al XIX-lea denumită preistoria psihologiei sociale [Cartwright D. În general prin preistorie se delimitează perioada de timp în care temele de psihologie socială au fost abordate în cadrul filozofiei. Cartwright. tema prejudecăţilor.13).

M. Tarde publica în Franţa lucrarea „Studii de psihologie socială”.Apreciind contribuţia filozofilor şi scriitorilor la conturarea conceptelor fundamentale ale psihologiei sociale P. realizează primul experiment de psihologie socială din lume. În această perioadă. Aristotel. Wundt. pentru că a publicat în 1908 lucrarea „Introducere în psihologia socială” şi americanilor Edward Ross şi Fly Allport. Credit pentru crearea psihologiei sociale este acordat psihologului englez W. F. Sar putea spune că lucrările lor sunt baza psihologiei sociale. Chelcea (1998) începe istoria psihologiei. diferite. Studiul psihologiei popoarelor şi al psihologiei mulţimilor a constituit un curent de gândire puternic afirmat în psihologia socială. Chelcea în lucrarea „Un secol de psihosociologie”. pentru autorii germani 21 . Hegel. Intensificarea preocupărilor pentru investigarea problemelor de psihologie socială are loc din momentul în care cercetările se realizează prin metode ştiinţifice de cunoaştere: observaţie. p. Dezvoltarea psihologiei sociale a fost influenţată de principiile filozofiei. ci mai mic. apariţia sociologiei şi constituirea psihologiei ca ştiinţă [1879]. El a constatat că în grup efortul final nu este egal cu suma eforturilor individuale. Din punct de vedere terminologic. Golu (2000. Kant. Socke. Cu experimentul. Ringelmann a delimitat efectul de lene sau frânare socială. fondatorul ei fiind considerat Gabriel Tarde. perioada copilăriei. considerat părintele psihologiei moderne. care între 1908 şi 1924 au publicat studii de psihologie socială. „epoca fondatorilor. Mill. apreciază S. Ca argument. oamenilor şi maşinilor în condiţii individuale şi comparativ. În acest fel M. când trebuiau să se execute împreună sarcini simple. Actul de naştere al psihologiei sociale nu este datat cu exactitate şi nici paternitatea nu este indiscutabilă. conceptul de psihologie socială este mai vechi decât primele lucrări sistematice amintite.Dougal. el şi-a propus să măsoare eficienţa cailor. boilor. Hobbes. Alt fondator este considerat Max Ringelmann care. Unul dintre promotorii psihologiei sociale este considerat Norman Triplett care a publicat primul articol de psihologie socială în 1898 având ca subiect influenţa prezenţei altora asupra performanţei (prin care se conturează efectul de facilitate socială). Perioada copilăriei Perioada 1880-1938 este denumită de psihologi „unirea forţelor”. sau tranziţia la psihologia socială modernă”. Mc. Deşi era inginer agronom. în 1880. experiment.G. În concluzie. Etapa1. în 1980 prin lucrarea „Legile imitaţiei”. apreciază S. dacă pentru autorii francezi psihologia socială s-a născut în Franţa. însă. în 1898.57) scrie: „Se încearcă de secole înţelegerea serioasă a relaţiilor umane iar filozofi cum sunt Platon. iar psihologia popoarelor are sarcina de a pune la dispoziţie date şi explicaţii privind relaţia individ-societate la care psihologia experimentală individuală nu are acces. care aprecia că psihologia socială ar trebui să studieze sufletul colectiv. Bentham. Rousseau au reflectat aprofundat şi creativ asupra manierei în care oamenii ajung să acţioneze aşa cum o fac. o contribuţie deosebită la constituirea psihologiei sociale a avut-o W.

. p. în loc să facem din ea o ştiinţă a tuturor problemelor. sentimentele şi moralitatea mulţimilor.5). preocupări preponderente pentru psihologia grupurilor sociale mari. 1991. Chelcea – „că se poate scrie despre o ştiinţă numită psihologie socială sau psihosociologie numai odată cu realizarea în acest domeniu a primelor experimente riguros controlate”. Prin contribuţia lui Scipio Sighele (1981. b) o orientare psihosociologică reprezentată de G. Perioada clasică Între anii 1935-1960 psihosociologii au fixat perioada clasică a psihologiei sociale în care studiile şi lucrările elaborate sunt considerate ca modele pentru specialiştii din domeniu. factorii imediaţi şi îndepărtaţi ai opiniilor mulţimilor. mai degrabă să o dedublăm în psihofiziologie şi sociopsihologie. pe parcursul secolului XX. Constatăm că problematica lucrărilor lui Le Bon a constituit un izvor pentru abordările şi dezvoltările teoretice din psihologia socială. pp. Afirmarea celor două orientări face parte din dinamica ştiinţei. s-au afirmat două orientări: a) orientarea sociopsihologică – reprezentată în mod deosebit de opera lui Emile Durkheim.psihologia socială s-a născut în perimetrul culturii germane. credinţele şi opiniile mulţimilor. Aceasta din urmă este inseparabilă de sociologie” (Golu P. care spre mijlocul deceniului trei al secolului XX se diferenţiază de celelalte ramuri ale psihologiei şi îşi conturează o identitate distinctă. apariţia psihologiei sociale se leagă de cei care şi-au intitulat scrierile ca lucrări de psihologie socială. autorul fiind considerat fondatorul psihosociologiei. după aprecierea specialiştilor. iar în literatura anglo-saxonă.67). 22 . Etapa 2. mulţimile electorale. de punctul de vedere al psihologiei sociale. La Foule Criminelle) şi a lui Gustave Le Bon (1895. Tarde care afirmă primatul individului în raport cu societatea şi a cărui concepţie individual-psihologică se apropie. conducătorii mulţimilor şi mijloacele lor de convingere. : tendinţa fiecăreia de a găsi un fenomen etalon care să explice întreaga psihologie a societăţii. p. 60-72) conturând câteva particularităţi prin care ele se disting. În perioada fondatorilor sau a tranziţiei la psihologia socială modernă. În lucrarea lui Gustave Le Bon se analizează teme variate cum sunt: clasificarea caracteristicilor generale ale mulţimilor.. care consideră că „pentru a putea constitui psihologia este necesar ca. fondatorul şcolii sociologice franceze. Psihologie des foules). „noi credem” – concluzionează S. tratarea iraţionalistă a psihologiei şi conduitei omului. O analiză a celor două orientări realizează P. raţionamentele şi imaginaţia mulţimilor. în mare măsură. Golu (2000. dar şi o clasificare a mulţimilor în care sunt cuprinse mulţimile animale. curtea cu juri. dar şi foarte apreciat deschizător de drumuri în alte domenii ale ştiinţei (Gavriliu L. ideile. adunările parlamentare.

Ash. cu aport recunoscut în studiul percepţiei sociale şi a conformismului.W. al atitudinilor şi prejudecăţilor. influenţând cercetările generaţiei de psihologisociali din a doua jumătate a secolului XX. . Lucrările mari de psihologie socială (Lindzei G. Moscovici fiind un principal actor şi contributor. L.Sharon Brehm şi S. Lewin a promovat o concepţie dinamică în psihologia socială şi. M. Feldman. cât şi atitudinii manifestate de specialiştii americani care „şi-au permis să adapteze liber tradiţiile cercetărilor europene la propriile lor tradiţii” Naşterea unei psihologii sociale europene a avut loc în Europa de Vest după al doilea război mondial. cercetarea să fie axată pe procesele decisive din spaţiunl de viaţă (cogniţia. 1970) conturează următoarele aprecieri: a) b) impactul imens pe care al doilea război mondial l-a avut asupra dezvoltării psihologiei sociale ca disciplină aplicativă sensibilă la provocările realităţii sociale. Festinger. Cercetările lui au fost apreciate ca fiind cruciale pentru dezvoltarea psihologiei sociale deoarece „au demonstrat că este posibil să studiezi complexitatea comportamentului uman de influenţare socială. Această convingere a lui K.67). Contribuţia lui K.221). Lewin a condus la deschiderea unor orientări de4 cercetare în domeniul psihosocial. Lewin. Sherif a publicat în 1936 lucrarea „The Psychology of Social Norms” considerată un studiu major asupra influenţei sociale. Kassin. p. În perioada de după al doilea război mondial şi-au adus contribuţia şi alţi specialişti consideraţi clasici: George Gallup. G. după aprecierea psihosociologilor. Afirmarea psihologiei sociale europene 23 . a perspectivei interacţioniste. Lucrările şi cercetările autorilor citaţi mai sus au marcat psihologia socială a următoarelor decenii. individul să fie studiat în interacţiunile sale cu grupul din care face parte. motivaţia. p. Sharon Brehm. Acest fapt s-a datorat pe de o parte. prin contribuţiile lor. finanţării şi încurajării cercetării în domeniul psihologiei sociale. psihologia socială este în întregime americană (Boncu St. a impus o serie de principii care cereau ca evenimentele psihosociologice să fie explicate în termeni de psihologie socială. Allport. Cartwright. în perioada clasică. Prin studiile asupra dinamicii grupului şi teoria câmpului psihologic. Muzafer Sherif şi Kurt Lewin.1999. o bună teorie prezintă o valoare atât pentru acţiunea socială cât şi pentru ştiinţă etc. cu colaborarea celor două teorii principale ale sale: teoria comparării sociale şi teoria disonanţei cognitive. S. în timp. care prin teoria câmpului explică comportamentul uman ca funcţie de interacţiune dintre persoană (factori interni) şi mediu (factori externi). K. riguroasă”. fenomenele psihosociale importante pot fi studiate experimental. S.). ce „a creat modelul sondajelor de opinie publică”. comportamentul orientat spre scop etc. Altă mare contribuţie la afirmarea psihologiei sociale o aduce K. 1954. că în egală măsură factorii interni şi factorii externi influenţează comportamentul uman a condus la conturarea. Lewin.. prin studiul personalităţii. într-o manieră ştiinţifică. 1979. 1998. Kassin consideră că între 1936-1940 a avut loc „marele salt înainte” în domeniul psihologiei sociale. 1985. (Chelcea S. timp în care s-au afirmat. S.

a condus. Kassin consideră că între 1961-1975 în psihologia socială s-a manifestat o perioadă de încredere şi criză. în psihologia socială diversitatea temelor. unii psihosociologi consideră că. Etapa 3. Mare parte a acestor dezbateri trebuie înţeleasă ca o reacţie la metoda de cercetare dominantă – experimentul de laborator – în sensul că propriul comportament al experimentatorului influenţează rezultatele obţinute şi că teoriile testate în laborator erau limitate din punct de vedere istoric şi cultural. şi la o criză a domeniului. Criza etică a fost declanşată de contradicţiile metodei experimentale care permitea înşelarea subiecţilor prin consemn. Criza a fost provocată de critica adusă psihologiei sociale din diferite puncte de vedere: etic. Această criză a determinat schimbarea practicilor de cercetare şi utilizarea mai multor proceduri alternative. a unor predicţii.după 1961 se realizează şi cu aportul psihosociologilor americani care. Disputele din perioada crizei au condus la o atenţie sporită acordată în proiectarea cercetărilor. După 1976 urmează o eră a pluralismului manifestat atât în ce priveşte metodele. deci încălcarea drepturilor subiecţilor pentru a descoperi adevărul. Orientarea pluralistă se bazează pe două concluzii cu privire la natura cercetării: 1. la validitatea rezultatelor. problemelor cer moduri diferite de cercetare. a încrederii în utilizarea experimentului de laborator în domeniul psihologiei sociale. Criza s-a manifestat şi asupra fundamentelor psihologiei sociale. Perioada modernă După 1960. în manipulările experimentale. instabilitatea şi lipsa de repetabilitate a faptelor studiate. „Poate că se simţeau într-o anumită măsură îndatoraţi faţă de bătrânul nostru continent”. începe perioada modernă a psihologiei sociale. În mod paradoxal această perioadă fertilă în studii şi cercetări este o perioadă de criză. a unor legi. care a permis o creştere masivă a studiilor de psihologie socială.. imposibilitatea elaborării unor explicaţii generale. metodologic. negându-se de unii specialişti relevanţa datelor experimentale. la elaborarea unor standarde riguroase pentru cercetare. la generarea concluziilor de-a lungul timpului. în 1972. iar criticile şi disputele ce au avut loc au condus la adoptarea. după aprecierea specialiştilor. în realizarea unei „triangulaţii metodologice” şi teoretice în abordarea temelor. Perioada de expansiune şi entuziasm anterioară. Sharon Brehm şi S. 24 . după opinia lui S. adică posibilitatea ca procedurile de cercetare să introducă distorsiuni care să modifice rezultatele finale ale investigaţiilor. cât şi în diversificarea conţinutului psihologiei sociale. Moscovici. Comunitatea ştiinţifică s-a opus păcălirii subiecţilor. deoarece psihologii sociali sunt angajaţi în dezbateri cu privire la etica procedeelor de cercetare. urmată din 1989 de perioada contemporană. a codului etic al psihologilor americani. o largă paletă de tehnici şi metode ce cercetare. perspectivele teoretice de bază. în respectarea codului etic etc. al relevanţei datelor experimentale. Un alt aspect al crizei l-a constituit „criza artefactelor”.

de exemplu: operele cronicarilor din preistoria psihologiei sociale – Grigore Ureche. de a elabora strategii pentru promovarea schimbării.. educaţie şi jurnalism – recomandă sau cer cursuri de psihologie socială . politicii. 1984. Cristea D. Valoarea studierii evenimentelor lumii reale din perspectiva psihologiei sociale este recunoscută de psihologi şi alţi specialişti. În fapt. 2000. pentru a compensa dezavantajul unei singure metode sau teorii a fost numit multiplicare critică. O singură temă poate beneficia de o varietate de moduri de investigare. sănătăţii.10). fapt ce a condus la desincronizarea şi rămânerea în urmă a psihologiei sociale din România (Chelcea S. Chelcea S. Subiecte care înainte erau asociate tradiţional la alte discipline psihologice. 25 . 1998. psihologia socială contemporană se angajează să contribuie la rezolvarea problemelor comunităţii mondiale: salvgardarea păcii şi preîntâmpinarea conflictelor militare (Golu P. 1998. Modul în care psihologii pot utiliza o gamă largă de metode de cercetare şi perspective teoretice pentru a investiga o diversitate de subiecte. că perioada clasică s-a redus prin interzicerea de către regimul comunist a cercetărilor de psihologie socială şi a predării psihologiei sociale în învăţământul superior în perioada 1950-1965. Prin problematica abordată. controlarea şi managerierea conflictelor. Problematica foarte variată abordată în cercetările de psihologie socială din ultimele două decenii reflectă tot mai mult grija şi dorinţa specialiştilor de a oferi date şi soluţii pentru o dezvoltare umană optimă. Multe şcoli profesionale – de afaceri. psihosociologii români (Ana Tucicov Bogdan.. conţinutul psihologiei sociale s-a diversificat mult în ultimii ani. p. op cit. sportului.. Realizând analize asupra istoriei şi destinului psihologiei sociale în România.. susţinerea comportamentului prosocial. religiei. Miron Costin. 2000. o mare expansiune în psihologia socială modernă s-a produs în domeniul psihologiei sociale aplicate (în domeniul reclamei. a solicitărilor şi schimbărilor impuse de o societate informaţională cu tendinţe de globalizare. p..2. după 1989. 13). azi sunt studiate de psihologia socială. educaţiei. p.). Ion Neculce – conţin numeroase subiecte de psihologie socială . afacerilor. Privind retrospectiv se constată că psihologia românească a debutat cu lucrări din domeniul psihologiei sociale.76). actualizarea de sine şi afirmarea personalităţii sub impactul diferitelor influenţe sociale. Aceste consecinţe au fost reduse prin reluarea cercetărilor şi reintroducerea psihologiei sociale în învăţământul superior în 1965 şi mai ales prin resincronizarea şi ancorarea cercetărilor în domeniu. de unde rezultă necesitatea combinării metodelor în investigarea temelor.. Golu P. Alături de creşterea pluralismului în metode şi perspectivele de bază. 2000) apreciază că în general psihologia socială în România a parcurs aceleaşi etape delimitate în evoluţia acestei ştiinţe în lume cu observaţiile că: la noi ea a avut uneori o evoluţie contradictorie (Cristea D. fiecare metodă având avantaje şi dezavantaje. o singură metodă de cercetare în psihosociologie nu este perfectă. dreptului etc.

p. cu aproape 100 de ani în urmă. apreciază A.2. „Gândirea şi cugetarea omului nu sunt simple secreţiuni ale creierului său. însuşi creierul omenesc în afara mediului social se atrofiază izolat de societatea altor creiere. de explicaţii oferite de biologie şi chiar date de etnopsihologie). Întreaga concepţie a cursului lui D. Ana Tucicov Bogdan (1984. explicaţiile psihosociale ale fenomenelor studiate bazate pe un fond imens de cunoştinţe interdisciplinare (date istorice. Drăghicescu nu s-a păstrat decât lecţia introductivă care şi astăzi impresionează prin consistenţa şi formaţia ştiinţifică. el rămâne în stare sălbatică şi nu mai capătă calitate umană” (D. recomandăm lucrarea des citată de noi. A. prin claritatea şi organizarea exemplară a ideilor. Tucicov Bogdan (1984. Deşi a avut o carieră didactică scurtă D. consideră că alături de selectarea datelor şi a informaţiilor semnificative existente în acest domeniu. Pentru a delimita statutul şi dezvoltarea psihologiei sociale româneşti. este axată pe geneza conştiinţei ca efect al interacţiunii sociale a indivizilor şi care”le oglindeşte poziţia socială în mediul uman. „Problema determinismului social” 26 . tezelor formulate.13. construcţiei şi forţa logică a demonstraţiilor. antropologice. Drăghicescu Primul curs de psihologie socială în învăţământul superior românesc datează din 1905. Drăghicesu. Obiectivul primei lecţii era de a răspunde la întrebarea: „Este sau nu este psihologia susceptibilă de a depăşi limitele ei individualiste şi de a scăpa de mecanicism şi introspecţionismul intuiţional şi fiziologic caracteristice secolului al XIX-lea. să dezvolte investigaţiile de psihologie socială şi să aplice generalizările obţinute în practica vieţii sociale. precum şi extensiunea raporturilor pe care ei le „. este necesar să se evidenţieze: modul în care principiile şi principalele teme au fost predate tinerelor generaţii şi modul în care studierea psihologiei sociale a avut impact asupra modelării conştiinţei celor care se pregăteau să continue. studia şi evalua bogata şi originala moştenire teoretico-experimentală din domeniul psihologiei sociale. a analizei aparatului ştiinţific utilizat în strângerea datelor şi interpretarea conţinuturilor investigate. a cunoaşterii cercetărilor efectuate în domeniu şi a reliefării gradului de conectare a studiilor de psihologie socială la problematica abordată pe plan mondial.83). Chelcea. Din cursul lui D. Drăghicescu). Drăghicescu rămâne în istoria psihologiei sociale prin lucrările elaborate „Din psihologia poporului român” apărută în 1907. p.87). Constituirea psihologiei sociale academice în România Ne propunem ca în paginile următoare să conturăm o imagine sintetică asupra obiectivelor şi problematicii cuprinse în primele cursuri de psihologie socială predate în România. reputat psiholog român. Contribuţia lui D. p. sociologice. El a fost ţinut de Dimitrie Drăghicescu la Universitatea din Bucureşti prin lecţia de deschidere din 12 Noembrie. încă de la naşterea ei ca ştiinţă.Pentru aprofundarea studiului istoriei constituirii şi afirmării ştiinţei psihologiei sociale. „Un secol de psihosociologie” elaborată de S. pentru a incita mintea şi sufletul studenţilor în a se opri. 4.

c) psihologia de clasă socială Ca domenii de aplicaţii ale psihologiei colective. religia. fiecare om. Rădulescu Motru la dezvoltarea psihologiei sociale academice este întărită şi de preocuparea lui de promovare a observaţiei ştiinţifice şi a experimentului ca metode de bază în cercetarea ştiinţifică şi a analizei comparative ca metodă de explicare a fenomenelor psihosociale. tehnica.Experienţa socială a favorizat desprinderea omului de blocul intuitelor sale. pe care nu trebuie sa le ia de la început ci sa le practice şi dezvolte. Bejat. Roşca. în sensul de activitate desprinsa de individ şi obiectivata ca o activitate în sine care se desfăşoară de-a lungul generaţiilor şi este susţinuta şi promovata de cultura. dreptul. ci o pătrunde şi o transforma cu totul. ca urmare. 1976) că în cursurile susţinute până în 1910 D. Draghicescu de la catedra din Bucureşti timp de trei decenii.Viata socială aduce transformarea activităţii individuale a omului în activitatea instituţională sau culturală. morala. C. în produsele artistice. „Despre rolul individului în determinismul social” (1904). gata formate. 1984). obiceiurile. În cursul său autorul distingea: o psihologie individuală (ce cuprindea psihologie genetica. 5. 2. Contribuţia lui C.Omul a descoperit cauzele externe prin analogii şi după activitatea personajelor din jur. Între aspectele esenţiale ale psihologiei colective care i-au reţinut atenţia autorului se delimitează problema impactului vieţii sociale asupra individului şi a relaţiilor sale cu colectivitatea. Ca urmare. M.al cărui obiect de studiu îl formau "produsele sociale ale sufletului" înţelegând vorbirea. psihologie generala) şi o psihologie colectiva. „Idealul creator” lucrări publicate şi cunoscute mai mult în străinătate decât în ţară. Drăghicescu a prezentat studenţilor problematica şi temele abordate în aceste lucrări. 3. Psihologia colectivă cuprindea: a) psihologia socială. etc. arta. psihologia tratamentului medical. 4. arta. Totuşi se apreciază (Al. iniţial primitive. B. El a fost reeditat şi considerat cel mai reuşit manual de psihologie pentru învăţământul superior (cf. Mare parte din prelegerile ţinute au fost grupate în volumul „Curs de psihologie” apărut în 1923. Ana Tucicov Bogdan. b) psihologia etnică sau a caracteristicilor popoarelor şi raselor umane. Radulescu-Motru a stabilit următoarele principii proprii psihologiei sociale: 1. Radulescu Motru considera: psihologia judiciara. C.Viata socială a determinat individul uman la o cat mai larga exteriorizare exprimata prin sistemul de comunicare prin intermediul cuvintelor. psihologia socială a fost predata de Constantin-Radulescu-Motru nu ca o disciplină de sine stătătoare ci integrată în sistemul psihologiei generale. 27 . Contribuţia lui Constantin-Radulescu-Motru După D. psihologie diferenţiala. psihologia poliţieneasca. luat în parte găseşte în mediul sau social o limba constituita.Viata socială nu se alătură vieţii individuale. psihologia reclamei comerciale.(1903). similare animalelor şi caracterizate printr-o constatare în bloc a lumii.

Gustave Le Bon etc.influenţa indivizilor eminenţi (genii.influenţa societăţii asupra fenomenelor psihice.studiu de psihologie genetica (Iasi. psihologia popoarelor şi zoopsihologia). Durkhaim. Influenta indivizilor asupra grupului social cu teme: . . boemie. M. În afara de cursurile de psihologie socială tipărite la Iaşi şi Bucureşti. . Tarde.1924) • Ipoteze şi precizări în ştiinţa sufletului-studii de psihologie (Bucureşti. sentimentul dragostei la baza relaţiilor interindviduale . .). originalitatea interpretărilor.influente ce au la bază sentimente sociale. demenţa).limbajul ca mijloc de comunicare socială. W.devianţi sociali -(anarhistul. eroi. Ralea şi-a adus contribuţii la dezvoltarea psihologiei sociale academice şi prin alte lucrări legate direct de domeniul psihologiei sociale cum sunt: • Formarea ideii de personalitate . "Psihologia socială" . revoluţionarul. Th. McDougal. . şefi. etc. Sumarul cursului (reconstituit de Ana Tucicov .stările de mulţime asupra individului. I. 1962) Cursurile de psihologie socială ţinute de M.psihologia diferitelor grupuri sociale. Sociologia succesului (în colaborare cu T.manifestarea indivizilor ne înglobaţi perfect în grup. 28 . Contribuţia lui M. Ribot.cursul ţinut la Iaşi cuprindea 5 capitole subdivizate în 18 prelegeri. Cap. Se transferă apoi la Bucureşti unde până în 1964 a predat diferite cursuri de psihologie. . a sexelor. Mihai Ralea elaborează un alt curs a pus accentul pe teme ca: • Conflictul dintre conştiinţa şi viată în filozofia contemporană. Cap. III Psihologia individuală sau interpsihologie cu teme: .Bogdan) era următorul: Cap.sentimente simpatetice. paranoia. E. IV. Herseni. Cap. Patologia vieţii sociale cu teme: . inconştientul şi sentimentele superioare în viziunea psihologiei sociale. Studierea cursului ne dă o imagine clară privind concepţia autorului asupra domeniului şi problematicii psihologiei sociale evidenţiind conectarea lui M.psihologia socială ca studiu şi analiza a structurii sociale a fenomenelor noastre sufleteşti. V. Ralea la tematica abordată de psihosociologi de renume (G.conştiinţa. În perioada 1944-1945 la Bucureşti. II. de ordin raţional).(nomadism social. comandanţi) asupra societăţii. Cap.tipuri de interinfluenţe (acţionale. bogăţia bibliografiei consultate. . . Ralea Mihai Ralea a introdus şi a predat cursul de psihologie socială la Facultatea de Litere din Iaşi în perioada 1923-1939. emoţionale.C. sentimente filantropice şi cele combative. . 1926) • Explicarea omului (1946). Influenta grupului asupra individului uman cu teme: . gestuale. Ralea până în 1945 urmau după ore de psihologie generala caracterologie şi tipologie şi precedau cursurile de psihologie comparata (psihologia vârstelor.categorii de neintegraţi social . Structura socială a fenomenelor psihice: cu teme: . criminalul).

cenzura ori ocolire a obstacolelor. Ralea o consideră ca specifică individului uman. • motivaţia acţiunii umane şi a conduitei umane. definiţia ei. Ralea evidenţiată de cursuri cu următoarele idei: a) Ideea de transformare continuă a omului sub influenta condiţiilor de viata şi a mediului social. • bazele biologice ale comportamentului social. • ereditate socială. Cursul este valoros pentru completitudinea. credinţe. • interacţiunea socială. esenţiale pentru om. Cursul de psihologie socială elaborat de Fl. ştiinţific elaborat. • Structura maselor sub aspect social. El evidenţiază totodată: • a) viziunea psihosociologică de ansamblu a lui Ştefănescu . aprecia Ana Tucicov-Bogdan (1984).de dificultate. convingeri. • formele moştenirii sociale (idei. care se cer cunoscute în interacţiunea lor). D. Capacitatea de amânare a răspunsurilor-M. • mulţimea şi opinia publică (auditoriul). • procesul de socializare. cursul lasă impresia unei psihologii sociale generale pentru ca el tratează psihologia celor mai generale fenomene şi legi ale interacţiunii sociale. valoric. • Relaţia dintre conştiinţa socială şi conştiinţa individuala. organizarea conţinutului informaţional şi aparatul conceptual. b) Imaginea de sistem asupra individului (sistem endocrin. Ana Tucicov Bogdan (1984) considera că explicarea omului întregeşte viziunea psihosociologică a lui M. problema valorilor. care explică actul amânării în comportamentul subiectului. rezistentă. spiritual. grupele sociale primare. d) Ideea legăturii ereditarului cu socialul în alcătuirea (devenirea) fiinţei umane. Contribuţia lui Florian Ştefănescu Goangă La Cluj. • adaptarea socială a persoanei. Dintre temele tratate exemplificăm: • obiectul psihologiei sociale. obstacol.Goangă. grupele secundare. Şt. un curs apreciat de psihologie socială axat pe studiul interacţiunii sociale a fost predat de Florian Ştefănescu Goangă.• Procesul comunicării individ-societate şi formele sale.publicul. ca factori interni ai moştenirii sociale). presa. Goangă însuma 35 de prelegeri şi urma după cel de psihologie generală şi cel de psihologie economică. c) Ideea de efort psihic . transformarea motivelor. • Determinarea socială a personalităţii. 29 . Prin factura sa.

Am optat pentru această temă din mai multe raţiuni: 1. Şt.• b) influentele psihologiei sociale occidentale. geneza comportamentului social. 1948. social. ca studenţii să cunoască principalii oameni de ştiinţă români care au predat primele cursuri pentru a evidenţia structura şi problematica acestor cursuri care se axau pe determinismul de psihologie socială şi oferta tematică făcută studenţilor prin acele cursuri. ce aveau ca obiectiv formarea gândiri ştiinţifice a studenţilor şi dezvoltarea capacităţii lor de înţelegere a fenomenelor psihosociale. etc. • c) structura academica a acestei discipline psihologice noi pentru începutul secolului. F. adaptarea socială. Contribuţia lui V. Goangă de a lega psihologia socială teoretică de cercetarea psihosociologică concretă. la Universitatea "Victor Babeş" din Cluj a predat un curs de psihologie socială experimentala Alexandru Roşca. procesul de socializare. fenomenul interacţiunii sociale. Roşca utiliza date experimentale şi o informaţie bogată de primă sursă. influenţei sau valorizării sociale a creativităţii oamenilor. dintre care consemnăm: • Metodele psihologiei sociale • Geneza comportamentului social la copil • Influenta grupului asupra activităţii mintale • Motivaţia socială: competiţie şi cooperare • Despre atitudini • Prejudecata şi stereotipuri • Comportamentul instituţional • Rolul mediului social în formarea personalităţii. activitatea psihică colectivă. Contribuţia lui Al. Am prezentat succint principalele contribuţii la constituirea psihologiei sociale academice în România referindu-ne numai la un aspect al domeniului acestei discipline. formele moştenirii sociale. Conţinutul informaţional al cursului era bogat şi distribuit în douăsprezece capitole pline de date experimentale subsumate celor mai semnificative teme. Roşca la dezvoltarea psihologiei sociale româneşti se înscrie pe linia iniţiată de Fl. prin studiile şi lucrările sale el contribuie la precizarea unor concepte prin aprecieri cum sunt cele referitoare la fenomenul autorităţii. 2. • d) efortul personal de a sintetiza şi interpreta original formele studiate. Contribuţia lui Al. Roşca După Florian Ştefănescu Goangă în anii 1947. Pavelcu La Iaşi deşi renumitul psiholog Vasile Pavelcu nu s-a ocupat în mod special de psihologia socială (nu a ţinut un curs denumit astfel). 30 . E. În susţinerea cursurilor Al.

fie că o înţelegem ca o ştiinţă a interacţiunii dintre schimbarea socială şi opţiunea individuală. chimie. stadiul dezvoltării celorlalte ştiinţe – fizică. pentru a oferi un punct de plecare celor interesaţi în a cunoaşte gradul de conectare a profesorilor de psihologie socială români la problematica abordată în domeniu pe plan mondial. culturală etc. 4. Bujor (2000. sociologie – ce au permis explicarea psihismului uman. demografică. sintetizate în problematica în permanentă schimbare a câmpului psihosocial. am punctat câteva caracteristici în constituirea psihologiei sociale academică în România la începutul secolului XX. interpretate. cum sintetic o defineşte S.15).36). p. Cristea. 4. de natură economică. „punctul culminativ” al dezvoltării umane şi al vieţii de relaţie. (Feldmann R. cu dificultăţile. Ne-am permis să accentuăm asupra câtorva dintre sarcinile şi obiectivele psihologiei sociale la începutul celui de-al doilea secol al existenţei sale. continuităţile. Ca urmare. să prezică şi să înţeleagă comportamentul social. aflată în continuă dezvoltare şi evoluţie datorită sensibilităţii sale la problemele ce vin continuu din intersecţia psihologicului cu socialul. Psihologia socială apreciază E. discontinuităţile. de graniţă şi contact. Motru erau apreciate la nivel european ca lucrări de referinţă. manifestarea unor fenomene şi procese. am schiţat etapele delimitate de specialişti în afirmarea acestei discipline ca ştiinţă. Chelcea (1998.. biologie. p. cu un domeniu de cunoaştere unitar şi relativ independent.3. Drăghicescu şi C. provocări ale istoriei şi societăţii. simţirea şi acţiunea omului de interacţiunea cu ceilalţi. R. p. Consideraţii conclusive Am discutat în paginile anterioare care este obiectul şi domeniul psihologiei sociale. Psihologia socială ca ştiinţă s-a constituit în timp. ştiinţa care urmăreşte să controleze. aşa cum au fost ele conturate de contributori ai domeniului.19) – apare. Succinta prezentare a primelor cursuri de psihologie socială predate în marile centre universitare din România a avut ca obiective: să argumenteze că în prima jumătate a secolului XX la noi se constituie o psihologie socială academică solidă. în condiţii care au ţinut de: stadiul atins de societate în dezvoltarea sa. realitatea arătând că se oferea studenţilor de la diferite facultăţi şi specialităţi date experimentale şi cunoştinţe din cele mai noi şi avizate surse bibliografice.5). (D. În aceste condiţii psihologia socială s-a format ca o ştiinţă interdisciplinară. p.S. sau „ca un instrument esenţial pentru înţelegerea şi optimizarea existenţei noastre de zi cu zi”. progresele şi contribuţiile de până la sfârşitul secolului XX. de nivel european şi să trezească interesul pentru aprofundarea etapelor de evoluţie a psihologiei sociale în România. fie că definim psihologia socială ca „ştiinţa care examinează cum este afectată gândirea. iar lucrările originale ale unor contributori ca D. cu contribuţiile din diversele sale ramuri. în paralel cu alte ştiinţe ale vremii pentru că multitudinea fenomenelor care au apărut ca noi relaţii existenţiale trebuie să fie cunoscute. orientată de teorii consistente şi testabile”. 1985.3. astfel. cercetate şi explicate. este necesar să 31 . pentru o imagine completă asupra moştenirii psihologice din domeniul psihologiei sociale româneşti ar fi necesar să se scrie o lucrare de istoria psihologiei sociale care să cuprindă evoluţia şi dinamica acestei ştiinţe. 2000.

de exemplu cele care apar în comunicarea din comerţ sau în managementul afacerilor prin internet etc. mentalităţilor. performanţă şi moralitate. Chelcea (1998. Pluralismul perspectivelor ca metodă de abordare creativă a problemelor în ştiinţa contemporană ne-a orientat spre considerarea psihologiei sociale.. impune schimbarea valorilor. cum aprecia S. În aceste condiţii produse după 1989. În sistemul ştiinţelor socioumane. 32 .15) atunci psihologia socială este ştiinţa care trebuie să contribuie la schimbarea şi deplina sa actualizare şi individuare. mondializare.. Dacă reluarea de către România a locului său în Europa. la afirmarea sa în noua realitate socială. Psihologia socială are menirea de a susţine omul în a-şi îndeplini dorinţa de a-şi trăi clipa fericit printre oameni. contribuind prin studiile concrete ale noilor fenomene şi procese la progresul individului şi al societăţii româneşti contemporane. Opţiunea individuală poate fi eficientă în condiţiile unei societăţi informaţionale în accelerată schimbare numai prin asumarea rolului de actor social conştient de efectul acţiunilor sale asupra propriului destin cât şi asupra comunităţii aparţinătoare. instituirea unui alt univers spiritual dominat de raţionalitate.constatăm accentuarea caracterului ei aplicativ ca reflectare a creşterii expectanţelor comunităţilor cu privire la contribuţia acestei ştiinţe la rezolvarea problemelor cu care se confruntă psihosocialul. ca ştiinţă a afirmării omului în societate. În evoluţia omenirii în mileniul III spre globalizare. la acest început de mileniu. psihologia socială ocupă un loc central prin sarcinile şi obiectivele sale urmărite de numeroasele ramuri unele dintre ele aflate încă în faza de constituire. la construcţia şi reconstrucţia personalităţii sale. informatizare sau alta . aderarea la democraţie ca tip de cultură emergentă în Europa.zare individul uman se va confrunta cu fenomene psihosociale noi şi din ce în ce mai complexe. p. psihologia socială românească trebuie să se conecteze la obiectivele promovate pe plan mondial şi mai ales pe plan European.

grupa de studenţi ca grup creativ de formare. ea este prin esenţa sa o ştiinţă-punte şi. am considerat că disciplina noastră aparţine simultan psihologiei şi ştiinţelor sociale. Întrebări Stabiliţi ce raporturi există între psihologia socială şi alte ştiinţe umaniste. Editura Polirom.). Iaşi. Aspecte contemporane. Dar tulburările continentului nostru tensiunile societăţilor post-moderne se vor îndrepta de acum înainte spre un viitor unde psihologia socială ar trebui să revină la vocaţia sa fundamentală. Stabiliţi relaţiile între realitatea socială. Care sunt obiectivele psihologiei sociale în Europa de Est la acest început de mileniu ? Realizaţi sub forma unei scări ascendente evoluţia psihologiei sociale.Organizaţi. cu cât o astfel de comunicare se va dezvolta. ea nu va putea să se întoarcă spre înţelegerea noilor probleme sociale şi să participe din plin la activitatea creatoare pe care o cer ele".Întrebări şi sugestii pentru pregătirea individuală şi/sau seminar 1. Sugestii pentru seminar: . psihologiei sociale şi adăugaţi alţi 4 psihologi români care consideraţi că au avut un rol decisiv în evoluţia acestei ştiinţe în România. psihologia socială nu a fost considerată o ramură a psihologiei. îi va reveni rolul de modelare şi adoptare a unor criterii mai apropiate de cele existente în economie. În această calitate. 3. Neculau A. . Am putea spune că. Singurul lucru care m-a surprins cu adevărat a fost efortul încăpăţânat care s-a depus pentru a neglija această înrudire. câmp social şi existenţă socială. Însă. antropologie sau lingvistică. e necesar să rămână aşa. Prefaţă la Psihologie socială. cu atât mai puţin ne vom simţi obligaţi să ne mulţumim cu un stoc limitat de noţiuni şi criterii. Continui să o văd astfel. Pentru că. împreună cu asistentul universitar. ca şi cu alte câmpuri adiacente de cercetare. Acesta este avantajul unei ştiinţe-punte sau hibride: ea măreşte universul opţiunilor fenomenologice şi teoretice. fără aceasta. Interpretaţi următorul text: "De-a lungul ultimilor ani. Mai mult decât alţi cercetători.Realizaţi tehnica "De ce ? pentru problema "Cum optimizăm învăţarea psihologiei sociale?" 33 . Serge Moscovici (1996). în viitor. 2. Prin ce se distinge psihologia socială de celelalte ştiinţe sociale ? Definiţi conceptul de "fenomen psihosocial". (coord. specificând Realizaţi un tablou sintetic cu contribuţiile psihologilor români la dezvoltarea mecanismul ce a determinat trecerea de la o treaptă la alta. Pentru a fi înţeleasă de ele şi pentru a comunica mereu cu ele. poate. E de ajuns să citim istoria pentru a ne da seama că epocile cele mai măreţe ale disciplinei noastre au fost cele în care ea a profitat de acest avantaj.

Andrei P. Bucureşti. Andrei" Iaşi. Fundaţia Academică "Petre Bales R. (1970) .M. Editura Politică. 7.” BIBLIOGRAFIE 1. Caledonia by Ruttle. 16. Editura Polirom. 5. Golu P. Edited by Houghton Mifflin Chelcea S. 11. Chelcea. (1990) . Le Bon Gustave (1991) . Company. Feldman R.Psihologie şi societate.Fundamentele psihologiei sociale.F. (1997) . Editura Erota. acţiune. Editura Ştiinţifică Bucureşti. Neculau. Chelcea S. Editura Institutului de Psihologie a Universităţii din Cluj. Holt. New York. 6. Bucureşti. Editura Pro Transilvania. 17. (2000) .Orientări şi tendinţe în psihologia socială contemporană.de la D..Un secol de psihosociologie. Ralea la P. Constanţa. Gavriliu L. Golu. Ewa (1999) – Psihologie socială experimentală – Editura Eurocart. Drăghicescu. Bucureşti. Brehm S.N. 34 . 12. Golu P. (1988) . Cristea D. Editura Ştiinţifică Bucureşti.(1989) . Faucheux C. research and applications. Inc. Motru şi M. 2.136. La Ilaye. 13. Rinehart and Boncu Ştefan (1999) . p. Shaw & Wetherill.Social Psychology. Editura Ex. Winston. (1932) .Social Psychology-Theories. Drozda-Senkowska. Editura I. Paris.Realizaţi o reuniune Panel cu tema "Contribuţia psihologiei sociale academice la geneza psihologiei româneşti în prima jumătate a secolului XX.Cuvânt înainte la vol. 15. (1997) . Iaşi 10.S. Mouton Editeur. Boston .Psihologia socială în vol.Fenomene şi procese psihosociale-cercetare. Fundaţia Academică "Petre Andrei P. Radu. 14. (1998) . 8.I. S. (1971) . I. 9.Filosofia valorii. A.. Iaşi. Ponto. Bucureşti. cunoaştere.Psychologie sociale theorique et experimentale. Golu P. Mărgineanu N.I. Editura I.Psihologia maselor de Le Bon Gustave.R.Personality and Interpersonal Behavoir. Bucureşti.Tratat de psihologie socială. (1998) . Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică.Sharon. (2000) ... Moscovici S. Realizaţi o dezbatere cu tema „Continuitate şi discontinuitate în evoluţia psihologiei sociale româneşti . (1985) . C.Psihologia maselor (trad.. (1991) .). Iaşi.N. Editura Polirom. Kassin S.Sociologie generală. 3. 4.Dicţionar de psihosociologie. Psihologia franceză contemporană. Andrei".

21.Psihologia socială a relaţiilor cu celălalt... Neculau A. Editura EXE S. (coord.18.L.Psihologia socială în România. 20. 24..Cuza". 22. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. Iaşi. Editura Junimea.Prefaţă la vol. Universitatea "Al. (1966) – Introducere în psihologia socială – Editura Ştiinţifică.I. Neculau A. Editura Polirom. Editura Polirom.. Iaşi. Radu I. Ralea M.) (1996) .S. Moscovici S. Iaşi. 27.Psihologie socială. Dicţionar de psihologie socială (1981). Turcicov-Bogdan Ana (1984) .Psihologie socială.. 19.R.A trăi printre oameni. Iaşi. Iaşi. (1996) . Bucureşti 26. (1996) – Explicarea omului – Editura Minerva. Neculau A.Psihologie socială. 35 . Iluţ P. Bucureşti. Bucureşti. Bucureşti 25. Neculau A.). Cluj-Napoca. Editura Academiei R.R. 23. (1996) . (1989) . Moscovici S. Matei L. Herseni T. Aspecte contemporane (coord. (1985) . Aspecte contemporane. (1994) . Ralea M. "Psihologie socială. Editura Polirom.

.....33 CAPITOLUL II....................12 2.............................................3...........................43 3.......................2...1..................................42 2........................................................ Psihologia socială – « Instrument esenţial pentru înţelegerea şi optmizarea existenţei » ............ Psihologia socială ....................................3.......... Experimentul psihosocial............42 2.................. Metodele utilizate în testarea ipotezelor ...3......................................................................................................5...2....... Ramuri ale psihologiei sociale..4.49 36 ......................1.............definiţie.................................................13 2............................................... Constituirea psihologiei sociale academice în România...........................................................2.....................................42 2....11 2............43 3................... Etape şi faze în cercetarea psihosocială..................... Necesităţi şi tendinţe în evoluţia metodelor de investigare psihosocială...................................31 Întrebări şi sugestii pentru pregătirea individuală şi/sau seminar....................................................................45 4.....................16 3............................................ Etapa delimitării problemei..1.......................40 1........................... Etapa prelucrării şi interpretării rezultatelor .................................... ipotezelor..............................................3. Etapa generării ideilor.................. Obiectul...................................................... temei.......................................................................................................................................20 4.....................42 2.................40 2.......26 4.........................................................20 4.................................................................................................................. Consideraţii conclusive.......... Problematica psihologiei sociale..12 2...........METODE CE CERCETARE ÎN PSIHOLOGIA SOCIALĂ CUVÂNT ÎNAINTE..................... Etape în construirea şi afirmarea psihologiei sociale .........2 CUVÂNT ÎNAINTE................ Metoda observaţiei .......................... Metoda biografică ................. Testarea ipotezelor..................................3 PSIHOLOGIA SOCIALĂ – ŞTIINŢA AFIRMĂRII INDIVIDULUI ÎN SOCIETATE....................................43 2.......................................................... Principii şi obiective ale psihologiei sociale........................................................ Procesul cercetării – un proces creator.........1.................................................43 3.............2............................................47 5.......40 METODE CE CERCETARE ÎN PSIHOLOGIA SOCIALĂ..................................1........................................................15 2................................................ Problematica şi ramurile psihologiei sociale................... Relaţia între social şi psihologic...........................................................18 4.........................................3............................................... Elemente de istoria psihologiei sociale ........................ Limbajul cercetării utilizat în experimente............................................................ domeniul şi problematica psihologiei sociale........2.............15 2........ 11 1.............................

............................................................ Componenta cognitivă............................59 TEMA III....... Componenta afectivă a Eului social .........66 1...2.......................56 Întrebări şi sugestii pentru pregătirea individuală şi/sau seminar...........6.................................1........... Influenţa altor persoane în formarea concepţiei de sine........... Eul social............................................1......95 2...2................4............ Perspective de abordare a personalităţii...................88 DEFINIREA DE SINE ŞI EUL SOCIAL... M.............................................................. Metodologia creativităţii – posibilităţi de utilizare în elaborarea lucrărilor de licenţă 54 9.82 CAPITOLUL IV........................ Surse ale formării concepţiei de sine...........70 2...1.........73 3.....2...... Structura Eu-lui social ....51 8. Scalele de opinii..........3.............2....89 2......1............ chestionarele şi testele de personalitate.................2............................................ ........................... Tipologii psihosociale ale personalităţii..3...........................................2....................... Rolul memoriei autobiografice în formarea concepţiei de sine ...........................4..............1........................3.......................................................................................................................2..... Perspectiva sistemică............................................... Combinarea metodelor în strategia de cercetare................... Metode şi strategii primare de creativitate..........................................................96 2......................3...... Perspectiva psihosocială ( constructivistă )..... Metodele de creativitate ca metode de studiere a grupului........88 1..............52 8...............................97 2.....................................97 37 ....................68 2..........88 2......................................... Personalitatea ...............91 2............................................................................... Perspectiva structurală.................................................2........................ Componentele stimei de sine...............1................1....58 BIBLIOGRAFIE........2...............53 8.......................................................... Schemele de sine ............................................................................93 2...1.76 Întrebări şi sugestii pentru pregătirea individuală şi/sau seminar...........................68 2.................. Etape în evoluţia conceptului de Eu........1.. Metodologia creativităţii – implicaţii în cercetarea psihosocială.............................49 7...............................66 PERSONALITATEA – CONSTRUCŢIE ŞI VALOARE SOCIALĂ......... Teorii privind rolul autopercepţiei în cunoaşterea de sine.................... Personalitatea din perspectiva psihologiei sociale ........................................ Concepţia de sine şi imaginea de sine........80 BIBLIOGRAFIE......1...........68 2...................................................69 2.........2...........................................4... Argumente pentru perspectiva psihosocială a abordării personalităţii ................................2........2...........................................................................................90 2...................................2.............................. atitudini.... Ralea şi formarea ideii de personalitate.......................................................1..........................................................................................2......................66 2...........71 2..... Noi metode propuse pentru cercetarea psihosocială...........68 2............definirea ei...........1.............. Perspectiva atomistă.....................stima de sine.................................52 8.....1............................................2....91 2..........................................................................89 2.....................................69 2......................................................................................

.............................................................. Structura reprezentării sociale............................. Practici susţinătoare a stimei de sine ................................................2..........123 6. Cunoaşterea şi rezolvarea problemelor.................. Reprezentarea socială – fenomen psihosocial complex....................................................137 2..................................................1...119 4........................................3... Elementele periferice ale reprezentării.......................................114 3...................1...................................................... Generarea............101 2......................119 5....................97 2....137 COMPETENŢELE SOCIALE...........102 Întrebări şi sugestii pentru pregătirea individuală şi/sau seminar. Componenta comportamentală a Eului social................ Componentele competenţei sociale...............................141 2.....121 5....... Structura şi transformarea reprezentărilor sociale............................112 REPREZENTAREA SOCIALĂ – „O GRILĂ DE LECTURĂ A REALITĂŢII SOCIALE”................................................................................. Gratificaţia...................................................121 5.............104 CAPITOLUL V.......................1......................................6...... Comunicarea...............129 BIBLIOGRAFIE......................................1.............................3.................................2..142 2........................................... sprijinul.......................119 4.......................................... Aspecte metodologice în studiul reprezentărilor sociale..................................................................112 2................ Caracteristici........... Ancorarea şi obiectificarea – mecanisme generatoare ale reprezentării sociale......139 2.............................................. Prezentarea sinelui........................................................139 2................. Caracteristici ale reprezentărilor sociale......................................................................2.......2.................... Empatia.........3................. Autoprezentarea............................ funcţii şi roluri ale reprezentării sociale.............140 2...................1...........................................2..................... De la reprezentarea colectivă la reprezentarea socială................126 Întrebări pentru seminar..........................................................................................................2.............................. Nucleul central al reprezentărilor (nodul central).1.... De la abilităţi la competenţe.........142 2............ elaborarea şi funcţionarea reprezentărilor sociale..121 5...123 5.....................................................................................................................137 1.................................2...................................................................... Funcţii şi roluri ale reprezentărilor sociale.................................................................................................................... Nucleul central...................................1...........................2.143 38 ...............113 3............114 3......................1.....................................4...... Asertivitatea....... Efectele stimei de sine......................3...............................100 2.........................102 2.....................................................................................................................................................................116 4...3................................... Metode de protejare a stimei de sine..................2................................112 1....................1.............130 CAPITOLUL VI........ Scopurile autoprezentării............................................. Condiţii pentru apariţia reprezentării sociale..........4..............5........ Reprezentarea socială a inventatorului (nodul central şi elementele periferice) ........

...............................3........171 9...........145 4..................................................2.................................... Empatie şi creativitate .....................................................................156 EMPATIA – IMPLICATII ÎN VIAŢA SOCIALĂ. Orientări actuale în studiul empatiei.................................................... Stilul apreciativ empatic.........................4.............................................................................................. Empatia: structură şi funcţii..................................................... Protocol al unui antrenament în empatie.... Antrenarea competenţelor sociale-între necesitate şi posibilităţi..156 1......................... Program de antrenament.........................159 4.180 39 ................... Diferenţe individuale şi efecte la nivelul competenţelor sociale................. Posibilităţi de antrenare a competenţelor sociale .........................171 9..........147 Întrebări şi sugestii pentru pregătirea individuală şi/sau seminar...........3.......171 9................................................. Empatie şi atribuire................................... Nevoia de antrenare a competenţelor sociale în cadrul populaţiei generale................1................168 8......2..............................149 BIBLIOGRAFIE...........163 6....................................................... Perspectivă istorico-teoretică asupra empatiei............................. Dezvoltarea competenţei empatice la cadrele didactice debutante................146 4.................................................164 7..................................................146 4......................... Modele de antrenament pentru dezvoltarea competenţelor sociale...................156 2.............................................................................................................................................178 BIBLIOGRAFIE.............................................paralelă comparativă...150 CAPITOLUL VII..1...................157 3......................metode utilizate...........................145 4...174 Întrebări şi sugestii pentru pregătirea individuală şi/sau seminar........ Conceptul de empatie................................................................161 5.............................................143 4........................................................ Empatia – o competenţă socială............................................................. Nevoia de antrenare a competenţelor sociale în profesie....................................................

1989. vom accepta înţelesul dat de Golu P. Mosovici studentul care de-a lungul anilor trece de la disciplina psihologie sau sociologie la psihologie socială trebuie să-şi însuşească un mod ştiinţific de a vedea lucrurile. societatea şi substructurile vieţii sociale dintr-o perspectivă educaţional . Scopul oricărui cercetător este de elabora cel mai bun model posibil pentru experimentul său. (1989) – metoda reprezintă un mod sui generis. fapt care spune el “ este mai important decât să înveţe o teorie sau alta pe care adesea o va uita ulterior. Acum în evoluţia metodelor de cercetare psihosocială se delimitează. a efectelor lor în câmpul interacţiunii şi relaţiilor interumane etc. Raportată la investigaţia psihosocială. Este necesar să se înţeleagă de la începutul abordării studiului în psihologia socială importanţa metodologiei de cercetare.. Deşi psihologia socială. viitorul psiholog-social să-şi formeze abilităţile şi competenţele în abordarea problemelor din perspectiva psihologiei sociale (să-şi însuşească metode.. ne-maireţinând decât ceea ce îi este necesare Două aspecte ne apar mai importante în raport cu această reflecţie a lui S. Necesităţi şi tendinţe în evoluţia metodelor de investigare psihosocială După S. pp.CAPITOLUL II METODE CE CERCETARE ÎN PSIHOLOGIA SOCIALĂ 1. pentru a depăşi dificultăţile domeniului investigat. după aprecierile unor specialişti (Feldman R. Golu P. b) să-şi fundamenteze şi structureze un fond informaţional interdisciplinar individual pentru ca articulându-l cu abilităţile metodologice şi de cercetare să posede o strategie ştiinţifică. începe să se afirme odată cu utilizarea experimentului în investigarea proceselor psihosociale. cât şi tehnologia creativităţii. un mod adecvat domeniului de a investiga şi explica fenomenele şi procesele psihosociale. Sharon Brehm. ca ştiinţă.155-156. S.14) o serie de necesităţi şi tendinţe. experimentare şi interpretare).praxiologică şi participativă. tehnicile cât şi procedeele specifice investigaţiilor în domeniul psihosocial. Golu conturează necesităţile şi tendinţele ce se manifestă acum în evoluţia metodelor de investigare psiho-sociale. P. 1990. 1985. procedee de cercetare. 5-38. pp. dar cum realizează acest obiectiv este o artă care. tehnici şi metode de descifrare a dinamicii fenomenelor investigate. cu ajutorul căreia putem să cunoaştem omul şi relaţiile umane. metodele şi tehnicile folosite de psihosociologi s-au diversificat. Ca urmare un bun psiholog social trebuie să cunoască atât metodele. Ele sunt următoarele: 40 . Moscovici: a) Necesitatea ca actualul student. Vom utiliza noţiunea de metodă în înţelesul de cale generală de descoperire a adevărului . inventivităţii pentru a elabora noi teste. descifrare şi explicare a fenomenelor psihosociale. a se încadra în normele cercetării. ansamblul operaţiilor constituite ca instrument al acţiunii umane prin intermediul căruia subiectul cunoscător abordează tema . sintetic de a organiza accesul cogniţiei de specialitate la tezaurul experienţei sociale. Kassin. tehnici. p. a rezolva probleme de metodă acest demers cere creativitate.S.

argumentează necesitatea trecerii de la cercetarea manipulativă bazată pe experienţele clasice de cunoaştere a personalităţii la cercetarea coparticipativă care implică o revoluţie metodologică ce cuprinde două direcţii principale: o primă direcţie caracterizată prin încercările de a adapta modelele experimentale clasice la caracteristicile obiectului studiat privit ca un întreg.de formare etc. cercetătorii români contribuie la adaptarea şi elaborarea unor tehnici noi de cercetare. tehnica autoexperimentării (Pavel Mureşan. Creşterea indicelui solidităţii şi siguranţei interne a datelor prin creşterea controlului asupra informaţiilor. imaginarea unor metode şi tehnici capabile să studieze dimensiunile specifice ale realităţii umane şi să stimuleze evoluţia acesteia. tehnica balanţei motiovaţionale (C. Ca exemplu în această direcţie metodologică sunt date metode imaginate de psihologii umanişti cum ar fi tehnicile terapiei centrate pe client ale lui C. Răspunzând acestor necesităţi conturate în cercetarea psihosocială. Creşterea indicelui de formalizare a cercetării prin precizarea mai clară a obiectivelor cercetate.Rogers. dintr-o perspectivă umanist-holistă. Se constată că unele tendinţe acţionează contradictoriu.• • • • • • • Elaborarea unor metodologii complexe. operaţionalizarea conceptelor utilizate etc. Toate aceste prefaceri metodologice echivalează cu “ a doua naştere a metodelor tradiţionale într-o formă mai riguroasă”(Golu. cap. datelor de cercetare Extinderea principiului matematizării pe toate stadiile cercetării.Zlate). Ca urmare a acţionării acestor tendinţe metodele tradiţionale se deschid (exemplu.). Reducerea la minim a efectului de distorsiune al prezenţei cercetătorului asupra obiectului cercetat.(l98l). Acestor concluzii pertinente ale psihosociologului român adăugăm. 1982.. p.p. măsurarea sociometrică se întregeşte prin reorganizarea sociometrică a grupului. observaţia clasică se întregeşte prin observaţia cuantificată şi participativă. 1981. Includerea elementului cercetat într-o structură mai largă. cum ar fi necesitatea reducerii prezenţei cercetătorului şi necesitatea adoptării stilului participativ. experimentul clasic constatativ se prelungeşte în cel formativ etc. metodele observaţiei participative şi coparticipative. p. o nouă metodă de diagnosticare a comportamentului interpersonal (M. prin instituirea unei succesiuni riguroase de stadii de aplicare a procedurii. 1980. tehnica grupului de antrenament. a grupului de întâlnire . pentru o întregire a imaginii cu privire la schimbările metodologice ce se produc în cercetarea psihosocială în general şi a grupului în special. Tendinţa de algoritmizare a procedurii cercetării empirice.).Zlate. a doua şi principala direcţie a revoluţiei metodologice priveşte construirea unei noi metodologii. De exemplu.p. Mamali C. 244-264). autobiografia grupului (M. P. contribuţia altui psiohosociolog român Mamali C. 17-23)).Mamali. tehnicile nondirective. 41 .2). Dezvoltând o analiză a caracteristicilor cercetării psihosociale . • Adoptarea stilului unei cercetări participative.

p. fazelor procesului creativ. întrebării. generarea ideilor. Creatologii au diversificat şi precizat aceste faze elaborând modelul rezolvării creatoare a problemelor. delimitarea problemei. În demersul cercetării această etapă include următoarele operaţii intelectuale (Hăvârneanu C. etc. a cunoştinţelor factuale. faza de incubare. op cit. p. ipotezelor. elaborarea teoretică şi conturarea posibilităţilor de aplicare. stabilite de G. teoretice şi metodologice şi 42 . Procesele de cercetare presupun următoarele etape: apariţia şi delimitarea problemei. o emisiune la televizor sau radio care. Ni se pare normală analogia dintre demersul de cercetare şi modelul rezolvării creatoare a problemelor. a studia materiale publicate şi a schimba idei cu alţi psihologi sociali la reuniuni sau conferinţe. evidenţiază rolul comunicării suportive în relaţia medic-pacient. ipotezelor Această etapă se mai numeşte şu etapa consultaţiei.2.14)... în general. La un anumit punct ideea devine clară şi fermă pentru a fi elaborat un proiect de cercetare. sau privirea unui joc sportiv (un meci finalizat cu comportamente agresive). 2000): examinarea a ceea ce este cunoscut. consultaţia fiind o verigă de bază a întregii ştiinţe. temei „Este o certitudine faptul că o cercetare se naşte din evidenţa şi sesizarea unei probleme care se cere clarificată şi rezolvată” aprecia Ana Gugiuman şi colaboratorii (1993. cititul unei cărţi sau participarea la diferite activităţi sociale de unde se pot ivi întrebări.1. Etape şi faze în cercetarea psihosocială 2. provocări. introducere în activitatea practică. Ideile noi apar ca răspuns la ideile emise de alţii. determinând primul pas în iniţierea unei cercetări.3. faza de iluminare şi faza de verificare. o viziune a ceea ce poate fi posibil. nu se încheie niciodată. provocării. Kassin. 2. situaţia studenţilor care doresc să rezolve probleme sociale prin lucrările de licenţă. este un proces continuu. Curiozitatea psihologului social este trezită de o multitudine de surse: un eveniment dramatic ce îi atrage atenţia cu privire la comportamentul oamenilor – de exemplu părăsirea unui nou născut la coşul de gunoi de către mama sa. Etapa delimitării problemei. Alături de aceste surse de zi cu zi psihologii sociali sunt stimulaţi de munca depusă de colegi lor. după părerea noastră. Ca urmare.2. cercetarea poate începe cu o idee. de pildă. în general. Aceste etape mari au fost structurate în timp şi corespund. deoarece un demers de cercetare este în mare parte o activitate de creaţie. Procesul cercetării – un proces creator În abordarea principalelor metod de cercetare în psihologia socială ne vom opri asupra etapelor delimitate de oamenii de ştiinţă în derularea procesului de cercetare . Procesul consultaţiei presupune a vorbi cu membrii echipei. De exemplu participarea la o adunare a membrilor unei asociaţii de locatari ridică problema rezolvării conflictelor între vecinii de apartament etc. Wallas – faza de pregătire. S. Începând cu studiul unei idei despre comportamentul uman psihologii sociali se consultă cu alţii. nu este în ultimă instanţă logica ştiinţifică pură (Sharon Brehm.26). probleme. Etapa generării ideilor. Atunci raţiunea pentru care studiile diverşilor psihologi sociali diferă. 2.

. 2001-b) am structurat valenţele grupului creativ de formare şi am elaborat. ce concluzii se pot extrage.S. Principala explicaţie a acestei preferinţe decurge din faptul că experimentul permite cercetătorilor să descopere legăturile cauzale dintre variabile (Forsythe.4. Metodele utilizate în testarea ipotezelor 3. testabilă despre condiţiile în care un eveniment va apărea. În testarea ipotezelor se utilizează metode variate. iar după a doua axă se clasifică metodele în raport cu valoarea măsurătorilor oferite (P. testele de personalitate. (1972). transpunerea acestora în context necesitând o activitate ulterioară de verificare şi adaptare critică (Ana Gugiuman..5.. posttestarea).testele de apreciere obiectivă a personalităţii (metoda Zapan) urmate de metoda observaţiei. Testarea ipotezelor Este o etapă laborioasă care presupune aplicarea şi realizarea modelului experimental.Concluzia autorului este că metodele care se aproprie cel mai mult de esenţa fenomenului social investigat sunt: experimentul psihosocial.A. (1964). 2. aplicat şi verificat programe de dezvoltare a competenţelor sociale prin astfel de grup. Concluziile cercetării se referă la un „anumit câmp operaţional”. P. 2000.P.42. metodele sociometrice. Golu. Noi ne vom opri fie asupra unora foarte frecvent utilizate fie vom face referiri la metode mai puţin utilizate în cercetare socială. D. „experimentarea operaţională” (desfăşurarea propriuzisă a investigaţiei după calendarul cercetării: constituirea loturilor grupurilor experimentale. se elaborează modelul experimental. Veridicitatea acestei concluzii este atestată şi de faptul că mulţi autori care s-au ocupat de grup de exemplu şi-au realizat cercetările utilizând. se va produce. 1993.Berkovitz.F. a unui principiu. 2.. A..32). el oferă cele mai bogate resurse pentru a dovedi existenţa unor relaţii între 43 . Ideea a devenit ipoteză. Roşca. se selectează instrumentele de lucru.(1971). se operaţionealizează conceptele.R. 3. Finalizarea cercetării se încheie cu elaborarea teoretică a unui model. o predicţie precisă. Al. p. măsurarea efectelor.realizează o interesantă clasificare a metodelor folosite în cercetarea psihosocială. experimentul psihosocial Zander. ce efecte s-au delimitat în timpul testării lor.159-163). H.verificarea măsurii în care pe baza acestor cunoştinţe se poate ajunge la o soluţie chiar temporară a problemei. Cristea. deci o fază divergentă de consultare a datelor din cele mai variate domenii şi o fază convergentă de delimitare a soluţiei sau a unei ipoteze. (1971). Milgram. manipularea variabilelor. Etapa prelucrării şi interpretării rezultatelor În această etapă datele experimentale sunt prelucrate statistic şi se trece la interpretarea lor evidenţiindu-se în ce măsură ipotezele s-au verificat. De exemplu în urma testării ipotezelor cu privire la impactul grupului creativ asupra personalităţii participanţilor (Mariana Caluschi.p. În finalul acestei etape se elaborează proiectul de cercetare : se stabilesc obiectivele. R. introducerea variabilelor independente la grupul (lotul) experimental.1983. a unor sugestii pentru domeniul aplicativ. l989.1. a lui Bales. testele de interpersonalitate (metoda I. după două axe: după o axă el clasifică metodele în funcţie de şapte criterii. scările de apreciere. pretestarea lor.D.30. Experimentul psihosocial Într-o lucrare din 1989 Golu. de preferinţă.). p. p.

(1986. Din analiza unor lucrări care fac o sinteză asupra principalelor cercetări privind creativitatea de grup (Freeman. fig.p.78). Vom utiliza noţiunea de experiment psihosocial în accepţia dată de Vlăsceanu.122)...p. în studiile consacrate stimulării creativităţii în grup cum sunt cele realizate de Roco Mihaela.138-182).65).8).1979 etc) reiese că deşi preferat doar jumătate din aceste cercetări prezintă schema experimentului clasic.. Organigrama unui astfel de experiment este schiţată de Chelcea. a grupului de întâlnire.Mihaela. De exemplu.J. În funcţie de obiectivele studiului cele două grupuri sunt prestatate. D.L.H. şi colaboratorii săi (1977). D. Experimentul este metoda cea mai precisă şi productivă de analiză a relaţiilor dintre variabile.257-260)...J. 1980.236).diverşi factori (Cosmovici. 1983. cercetătorii folosind pentru control metoda corelaţiilor. Diferenţa dintre organigrama experimentului clasic şi organigramele formelor qvasiexperimentale constă în faptul că datorită complexităţii proceselor sociale (mai ales când este vorba de dinamica grupului) cercetătorii care studiază grupul în mediul natural sau în câmp... S.1986. studiul longitudinal al unor grupe supuse antrenamentului. p.75. Controlul este conceptul cheie într-un experiment (McBurney. L. Roco Mihaela (1979.1971.Caracteristicile de bază ale unui experiment sunt date de manipularea variabilei independente . 1982. multe investigaţii uzând studiul comparativ al unor grupuri opuse.p. McBurney.138).H. căt şi forme qvasiexperimentale (Chelcea. 1983. evaluarea sistematică a variabilei dependente şi controlul altor posibile variabile. Roco. tind să scadă nivelul controlului realizat prin grupul martor. S. fără a exista grup de control. Un experiment riguros ştiinţific presupune organizarea unui grup experimental şi a unui grup de control. sub denumirea de experiment . p.p. Întâlnim această formă mai frecvent în grupele supuse unui antrenament în care se testează subiecţii înainte de începerea (experimentului) antrenamentului. A. (1982. Astfel de scheme experimentale se utilizează în cercetarea grupurilor de formare. p. O formă este schema experimentală în care se utilizează ca grup martor un grup neechivalent. apoi se acţionează variabila independentă (tratamentul) în grupul experimental şi se testează ambele grupuri în final. (1981) şi Parnes. Vlăsceanu. Lucrările de specialitate care analizează problemele ridicate de utilizarea experimentului psihosocial scot în evidenţă faptul că cercetătorii. Altă formă a qvasiexperimentului este aceea a unui grup experimental în care se fac testări înainte de introducerea variabilei experimentale şi după terminarea experimentului. studiul unor grupuri la diferite intervale de timp etc.folosesc atât forma experimentului clasic (experiment adevărat).. 44 . de testare a ipotezelor şi prin aceasta de fundamentare a construcţiei teoriei”.1982. Roşca.7 şi 8.p.129) studiind grupurile de creaţie din întreprinderi şi institute de cercetare utilizează drept grupuri de control. S. înalt şi slab creative. Al.cap. pe parcursul antrenamentului şi după terminarea lui. grupuri formate din inventatori şi inovatori sau tineri fără performanţe creatoare apropiaţi ca domeniu de activitate şi vârstă cu membrii grupurilor experimentale. 1967.p.. Se construiesc şi alte scheme de experimentare decât cele ale experimentului clasic numite “deviaţii de la modelul clasic” sau qvasiexperimente.S.. element esenţial în structura metodei experimentale (Chelcea.

p. cuantificare şi evaluare a tot ce se întâmplă în grup în timpul experimentului .Aceste forme de experiment nu permit o testare severă a ipotezelor.. în unele cazuri fiind foarte asemănătoare cu cele experimentale cu grup de control şi chiar preferabile acestora (Chelcea.78). (1976). 1989 3. unele scheme qvasiexperimentale se apropie mult de schemele experimentale clasice. Există câteva moduri în care variabilele independente şi dependente.E. Se determină astfel cât de frecvent apar aceste rezultate şi dacă sunt semnificative statistic. Stoica Ana. Zapan. atunci x este variabila independentă de exemplu când presupunem că stressul profesional va conduce la comportamentul agresiv al soţilor în familie stressul profesional este variabila independentă. organigramă asemănătoare celei utilizate de Roco Mihaela.2. Modul care este ales este cunoscut ca operaţionalizarea sau definirea variabilei independente şi dependente.T. Operaţionalizarea variabilelor. 1988. 1988. T. cu precizarea că pentru întărirea controlului am folosit probe variate: de motivaţie. Stoica Ana.C. validare etc. Ce înţelegem prin ele? Prin variabile independente înţelegem acei factori variaţi într-un experiment pentru a vedea dacă ei afectează variabila dependentă. teste sociometrice parametrice şi neparametrice. 1982. Acei factori măsuraţi într-un experiment pentru a vedea dacă ei sunt afectaţi de variabila independentă se numesc variabile dependente. operaţionalizare. Caluschi Mariana. au meritul de a sugera noi ipoteze şi.T.. Pentru a întări controlul. Afirmaţia conturează părerea cercetătorilor care preferă experimentele în câmpul natural celor organizate în laborator în condiţii artificiale. pot fi conceptualizate. 45 . variabila dependentă. cercetătorii adaptează sau elaborează teste. Iaşi. S. Ichim I. de ocupaţii preferate. dar aşa cum apreciază Cook. Când spunem că x va duce la y. y este variabila dependentă. în plus.Într-un studiu realizat în colaborare cu Ana Stoica (1986) am descris schema experimentală folosită în cercetarea constatativameliorativă cu privire la potenţialul creativ al personalului din C. şi Campbell. Rezultatele obţinute sunt analizate prin metode statistice adecvate. Limbajul cercetării utilizat în experimente În derularea unei cercetări şi testarea ipotezelor psihologii sociali utilizează o serie de concepte cum sunt: variabila independentă.D. Operaţionalizarea – este modul în care conceptele abstracte ale ipotezei sunt traduse în proceduri de măsurare actuale ce se utilizează în studiu. În exemplul de mai sus comportamentul agresiv al soţilor în familie este variabila dependentă. Stoica Ana. D. Când presupunem (facem predicţia) că x va duce la y. tehnici de înregistrare. Modul în care este operaţionalizată o variabilă este crucial în determinarea felului de concluzii ce se vor extrage din investigaţie. probe de cunoaştere empatică alături de testele pentru potenţial intelectual şi creativ (vezi şi Caluschi Mariana. Caluschi Mariana. metoda aprecierii obiective Gh.

cercetătorii sunt interesaţi de validitatea externă. Conceptul de interacţiune – rezultatul cercetării în care efectul unei variabile independente depinde de efectul alteia. Când un experiment este condus cum se cuvine există certitudinea că variabila independentă cauzează în fapt efectele în variabila dependentă. sunt interesaţi de validitatea externă. Unele posibile influenţe negative asupra validităţii interne pot veni din următoarele surse: expectanţele experimentatorului asupra rezultatelor cercetării care pot influenţa subiecţii cum să se comporte. Pentru a obţine validitatea externă şi a putea generaliza datele experimentatorul încearcă să creeze alte modalităţi de a determina –realismul experimental.De exemplu putem operaţionaliza agresiunea verbală – măsurând numărul de insulte pe care le emite un soţ în familie sau să analizăm conversaţia lui în familie prin imaginile agresive emise. Prin conceptul de validitate externă – se înţelege gradul în care se poate acorda încredere că aceleaşi rezultate experimentale se vor obţine şi în alte locuri. Comportamentul subiecţilor poate fi produs ca urmare a acţiunii experimentatorului şi nu a impactului variabilei independente. Cea mai bună cale de a proteja un experiment de influenţa expectanţelor experimentatorului (numite efecte ale expectanţei experimentatorului) este să ţii experimentatorul neinformat asupra condiţiilor experimentale.efectul principal –prin care înţelegem rezultatul cercetării în care nivelurile unei singure variabile independente produc diferenţe în variabila dependentă. Alături de păstrarea validităţii interne a experimentului lor. în mijlocul 46 . gradul în care rezultatele obţinute sub un set de condiţii pot de asemenea să apară în diferite circumstanţe. Ambele metode pun în evidenţă diferite aspecte ale agresiunii verbale Operaţionalizarea conceptelor trebuie să ţină cont de logică şi constrângeri etice. este mai sigur că rezultatele cercetărilor vor fi revelatorii pentru ceea ce se va întâmpla în lumea reală. Cercetătorii care lucrează în laborator unde spaţiul şi echipamentul sunt în mod special construite pentru scopuri de cercetare. Validitate internă – gradul în care se asigură o certitudine (cu gradul de încredere) că variabila independentă într-un experiment este cea care cauzează efectele în variabila dependentă. Un alt concept . Unii psihologi sociali accentuează asupra valorii realismului vieţii cotidiene: gradul în care situaţia experimentală cuprinde locuri şi evenimente care există în lumea reală. Ei se întreabă dacă vor putea să generalizeze rezultatele lor asupra lucrurilor externe sau sunt rezultatele obţinute din produsul condiţiilor oficiale de laborator? De exemplu experimentarea influenţei grupului creativ asupra personalităţii participanţilor a fost studiată atât în condiţii de laborator cât şi în condiţii de câmp (grupul creativ al pensionarilor activi. De exemplu: Ray Walpass şi Patrica Dexine – interesaţi de poziţia martorilor oculari într-un eveniment criminal au organizat următorul experiment. Dacă procedeurile de cercetare mimează evenimentele lumii reale. grupul creativ al inginerilor) vezi Caluschi Mariana 2001-b. Desemnarea la întâmplare a subiecţilor şi controlul asupra evenimentelor experimentale cresc validitatea internă excluzând alte explicaţii ale rezultatelor obţinute.

Metoda observaţiei Însoţind cercetarea în domeniul psihosocial încă de la început. 56-67). care afirma că experimentul este o metodă adecvată pentru a testa ipotezele cauzale ce ocupă un loc deosebit în cercetarea psihologică şi „neglijarea metodei experimentale nu ar fi doar imposibilă ci şi regretabilă. participarea observatorului la comparării grupului observat cu alte tipuri de grupuri. În psihologia socială mai mult decât în alte părţi. convorbiri etc). ofiţerii de poliţie au început cercetările întrebând studenţii prezenţi la curs cu o zi înainte ce au văzut şi să identifice vinovatul. Această tehnică se poate aplica în două variante care înscriu informaţii cu privire la nouă dimensiuni polare (faţă de şase la Bales) pe care le manifestă subiecţii în 47 . 4. In fapt studenţii au fost subiecţi într-un experiment ca şi cum ei erau martori într-o investigaţie criminală. metoda observaţiei rămâne indispensabilă oricărui diagnostic şi absolut necesară altor metode (experiment.unei ore de curs.Hare (1976)Ţ J.) a fost revizuit. Subscriem întru-totul acestei aprecieri şi considerăm că fiecare student ar trebui să-şi dezvolte abilităţile de a proiecta şi realiza un experiment psihosocial realismului experimental. După susţinătorii realismului experimental. Kassin S. Realismul experimental – gradul în care procedurile experimentale presupun şi conduc subiecţii să se comporte natural şi spontan. o provocare aruncată cercetătorilor.a..Ferrara (1973). studentul. să fie iniţiat în metoda experimentală. Sistemul elaborat de Bales – procesul de analiză a interacţiunii (I. 1990). Logica realismului uman este că aici aparenţele contează. Metoda lui Balles este simplificată şi perfecţionată de Zlate. cercetătorul trebuie să o cunoască.” Pentru a lua parte la această aventură intelectuală plină de surprize şi implicând demersuri laborioase.F. această abordare este o aventură intelectuală fascinantă. perfecţionat şi prezentat de autori într-o ultimă versiune sub denumirea de Symlog – sistem de observare de nivel multiplu al grupurilor. R. teste proiective. Utilizarea ei în cercetarea psihosocială a ridicat în faţa cercetătorilor mai multe întrebări legate de creşterea nivelului de obiectivitate a datelor. Pentru creşterea obiectivităţii datelor de observaţie s-au dezvoltat sisteme structurate de înregistrare şi codare a observaţiilor cum ar fi cele ale lui A. a doua zi.p. Ei menţionează că experimentul va fi făcut în mod real şi invită subiecţii să vadă dacă seamănă cu viaţa reală sau nu (cf. pp. Prin tehnica sa psihosociologul român urmăreşte nu atât stabilirea unui tip de personalitate interpersonală. ci caracterizarea mai simplă a personalităţii membrilor grupului. Alţi psihologi sociali argumentează asupra Sharon Brehm.A. În Încheierea discuţiei cu privire la metoda experimentală vom cita din scrierile Evei DrodzaSenkowska (1999) recunoscut profesor de psihologie socială.P. principiile de bază ale comportamentului uman se pot descoperi mai uşor când subiecţii din cercetare cred în realitatea experimentelor pe care le fac. care elaborează o metodă de diagnoză a dinamicii grupurilor (M. la studenţi a introdus un om care a distrus echipamente electronice (care erau uzate) şi a fugit din sală. Zlate 1982.Bales (1973) ş. Apoi.

c) observaţia nedistorsionată presupune utilizarea unor instrumente tehnice de înregistrare (audio. Acest gen de observaţie ne-a oferit multe date de cercetare dar nu ne-a putut oferi date pentru explicarea unor situaţii de felul următor: un subiect se antrenează în activitatea grupului. de formare. Stoica Ana şi Caluschi Mariana 1987. Nestructurată şi 48 .P. înregistrări supuse ulterior analizelor.În unele situaţii datorită caracteristicilor proprii grupului creativ s-au manifestat fenomene care înregistrate din afară nu atrăgeau atenţia. Iniţial am folosit observaţia structurată înregistrând ca observator neutru tot ce se întâmplă în grup. prelucrării empirice şi interpretării teoretice. Practicând observaţia nedistorsionată (înregistrare audio-video în cazul grupului “Empatia”) am obţinut o înregistrare foarte fidelă şi nuanţată care ne-a oferit multe posibilităţi de interpretare. cercetătorul nefiind implicat în domeniul investigat. utilizarea observaţiei se practică în următoarele forme a) observaţia structurată – constă în utilizarea unor tehnici de măsurare în care se specifică modul de înregistrare a datelor repartizate pe categorii de codificare a manifestărilor sociale. video) a situaţiilor sociale. chestionare. ceea ce-I oferă înţelegerea dinamicii procesului.: În investigarea creativităţii de grup se constată folosirea observaţiei structurate. În raport cu tehnicile de investigare a datelor şi cu poziţia cercetătorului. preferându-se. îşi manifestă o perioadă gândirea creatoare. sau un subiect mai puţin activ şi facilitator al interacţiunii “se dezlănţuie” într-un moment când grupul trece printr-o perioadă de tăcere. Noi ne-am propus să utilizăm în cercetare atât metoda Bales cât şi metoda Zlate pentru a cunoaşte evoluţia fiecărui participant în activitatea grupului creativ. de întâlnire. în cazul studierii performanţei şi a dinamicii grupului. să depăşească faza exerciţiilor. utilizarea observaţiei structurate. am utilizat metoda observaţiei sub cele 3 forme. Datele recoltate cu această probă pot fi reprezentate şi sub o formă grafică şi comparate. alteori prin exprimare umoristico-ironică. un subiect devine activ deoarece simte că liderul trebuie sprijinit pentru ca grupul să depăşească un anumit moment dificil. În ultimul timp în studiul grupului creativ se practică observaţia participativă controlată prin tehnici diferite (scări de evaluare. 1970. Grupul se simţea controlat. Exemplu: Un subiect devine inactiv deoarece ar dori să creeze efectiv ceva. Sol J.activitatea de grup. Toate aceste forme le întâlnim în studiul grupurilor sociale. 1976). pentru grup ele însă având o anumită semnificaţie. Observaţia participativă ne-a apărut ca forma cea mai interesantă şi capabilă să ofere date pentru exemplificarea fenomenelor neaşteptate ce apar în grupul creativ. Roco 1979. eşalonate şi înregistrate de un observator neutru (Osborn Al. urmărind realizarea parametrilor ale grupului creativ . În perioada 1986-1988 studiind creativitatea individuală şi de grup. Mariana Caluschi. observat şi căuta să antreneze observatorul în activitate uneori direct. eşantionate şi a observaţiei participative în investigarea grupurilor de antrenament. b) observaţia participativă – constă în implicarea totală sau parţială a cercetătorului în situaţiile sociale investigate şi în înregistrarea post-festum a datelor şi informaţiilor. 2001b). de creştere. în cadrul unor cercetări cu caracter aplicativ. Observaţia participativă permite cercetătorului autoreglarea conduitei pe baza îmbinării datelor dinamicii şi interpretarea teoretică. anchete) M. apoi trece prin perioade de inactivitate.

Cosmovici şi Caluschi Mariana 1985). Unităţile informaţionale cuprinse în autobiografia grupului se pot compara cu unităţile informaţionale cuprinse în observaţia pe bază de ghid şi pot fi transformate în date ştiinţifice cuantificabile. Mucchielli R. nu ne vom opri asupra ei. De aceea considerăm utilă această metodă în studiul grupului mic.p. p. ea poate fi orientată pe baza unui ghid pentru a se obţine nu numai informaţii cât mai numeroase despre grup ci şi acele informaţii ce ne sunt utile la un moment dat în raport cu un subiect. Ghidul. O scală de valuare cuprinde trei tipuri de informaţii: • • indicaţii pentru cel ce face evaluarea despre modul în care trebuie să procedeze. rezultatul evaluării fiind o valoare standard (Monica Albu. Pentru aceasta cercetătorii folosesc scale. slab). O formă de metodei biografice puţin utilizată în studiul grupului dar recomandată de M. 2000. pp. poate servi şi în decodificarea şi interpretarea psihosocială a informaţiilor cuprinse în autobiografie. Deşi autobiografia grupului este o metodă liberă în sensul că subiecţii o realizează aşa cum cred ei de cuviinţă. atitudini sau a nivelului de manifestare a unor abilităţi şi competenţe sociale. momente mai semnificative din evoluţia lui. În studierea dinamicii grupurilor de formare. Metoda biografică În studiul grupurilor metoda biografică ca metodă de generare a informaţiilor despre membrii participanţi este de neînlocuit.119. fenomen.). mediocru. motovaţii. Scalele de opinii. 1974). 49 . chestionare şi teste. chestionarele şi testele de personalitate În cercetarea psihosocială. p. Evaluarea unui obiect. de întâlnire se utilizează frecvent observaţia participativă susţinută de diferite tehnici de control: chestionare. însoţită şi de o descriere. 1973. solicitând date referitoare la compoziţia grupului. 231-232).nestandardizată observaţia participativă este invocată ca principala modalitate calitativă de investigare a fenomenelor sociale. atitudini. de antrenament. opinie. 6. 5. puţin comunicativ etc. aspecte ale interacţiunii. Fiecare scală conţine totdeauna un standard care constă din cote. vom menţiona doar că în studiul grupului creativ am folosit convorbirea biografică pe bază de ghid. în fazele preexperimentale şi postexperimentale în investigaţiile cu caracter constatativ şi/sau ameliorativ este necesară evaluarea intensităţii unor opinii. adjective sau scurte descrieri (iresponsabil. Această metodă constă în a solicita participanţilor să-şi amintească momente mai importante din viaţa şi evoluţia grupului şi să le descrie. conducere a grupului. calificative (bun. scări de evaluare (Rogers C. Deoarece concepţia noastră despre valoarea şi limitele acestei metode sunt pe larg expuse în lucrarea “Adolescentul şi timpul său liber” (A.. 6667)..1986. obiect de către evaluator. denumirea calităţii evaluate. O scală de evaluare este un instrument pentru aprecierea unei calităţi a unei perosane. aspecte legate de normele de grup. atitudini se face prin compararea sa cu standardul şi alegerea acelei valori care se apreciază că se potriveşte cel mai bine. Zlate (1982) este metoda autobiografiei grupului. care depinde în mare măsură de capacitatea cercetătorului de armonizare a participării de capacitatea cercetătorului de armonizare a participării active şi efective la viaţa grupului cu observarea pasivă (Vlăsceanu L.

Tot el a elaborat (în 1975). Cosmovici. Se utilizează patru tiputi de scale. 47). Chelcea. scala de raport Între cele mai cunoscute şi utilizate scale în psihologia socială menţionăm scala de atitudini elaborată de Louis L. chestionare sau scale pentru măsurarea fenomenelor investigate sau traduc şi adaptează instrumente elaborate de psihologi sociali străini. în multe cazuri. comunicativităţii. În anul 1933 Emory S. 1973) utilizate în studiul grupului mic cu sarcină didactică al factorilor sociali ai adaptării şcolare şi sociale a adolescentului. capacitate de influenţare) – cu valoare socială – ale indivizilor care alcătuiesc un anumit grup social. atitudine faţă de muncă.P. Holban (1971). În organizarea testului. gradul de solicitudine. Am dat aceste exemple pentru a arăta că psihologii sociali atunci când proiectează o cercetare. p. Chelcea în 1993. valoare sau accesibilitate socială – nu aptitudinal. 1998. Mihaela Roco a elaborat o scală de atitudini creative (denumită chestionar de atitudini creative). Noi am elaborat şi utilizat o scală de efecte ale activităţii în grupul creativ asupra personalităţii participanţilor (Mariana Caluschi. calităţi de organizator în activităţi sociale.• ele sunt: • • • • un standard. De exemplu scala distanţei sociale a fost adaptată pe un eşantion reprezentativ şi aplicată de S. Bogardus a elaborat scala distanţei sociale care măsoară gradul de înţelegere şi afecţiune pe care persoanele îl simt unele faţă de altele. scala ordinală. Rezultatele obţinute cu diferite scale sunt corelate cu datele obţinute la teste şi chestionare de personalitate. altruismului şi ascendenţei (A. psihosociologii au adaptat forma ale scalelor menţionate mai sus sau au elaborat alte scale. Thurstone în 1929. În studierea relaţiilor sociale din cadrul grupurilor şi colectivelor şcolare. 1998. p. se utilizează testul sociometric de personalitate elaborat de T. la noi. elaborează. Testul sociometric de personalitate oferă informaţii asupra dominantelor psihologice (relaţii de prietenie. experimentat şi aplicat o scală Thurstone pentru măsurarea atitudinii faţă de activitatea culturală a tinerilor muncitori proveniţi din mediul rural (S. Dumitru. principialitate-discernământ. 1985. Neveanu şi colaboratorii au construit un chestionar de atitudini sine-altul. şi colaboratorii din Centrul de Ştiinţe Socio-umane Iaşi au elaborat şi etalonat două chestionare S3 şi S2A pentru măsurarea nivelului sociabilităţii. iar P. Se consideră că variabilele 50 . În ordinea crescătoare a preciziei (Monica Albu. M. Cosmovici.4). Mariana Caluschi.321) scala minimală. p. 2001-b). scala de interval. apreciază autorul (1971. personalitatea este privită sub aspectul său social-de relaţie. Cosmovici A. (A. precum şi date asupra relaţiilor interindividuale sau sociometrice. al timpului liber al adolescentului etc. prestigiul personalităţii.44. scala Likert definitivată în 1932 şi scalele de tip Guttman apărute în 1950. La noi.

factorul erotic. agresivitate şi compensare). autori Henry W. Chestionarele sunt preferate în studiul motivaţiei de către americani deoarece ele au o fidelitate mai mare. ridicare socială. dar ele pun multe probleme atunci când se discută calităţile lor psihometrice.1983. precum şi a direcţiilor de manifestare în grupul creativ. Cosmovici. Pentru diagnosticarea motivaţiei la nivel individual şi de grup. unele chestionare sunt superioare tehnicilor proiective când e vorba de validarea lor empirică apar dificultăţi (A. Rezultatele lui. Michigan-Schiţe de proiecte pentru grup. obiectivitatea şi validitatea rezultatelor (A.B. Acordăm atenţie în continuare unor teste nefolosite încă în investigarea grupurilor şi unor metode folosite de cercetători ca tehnici de activare a grupurilor şi mai puţin ca metode de producere a datelor de cercetare..E. autori Moeller G. Testul MR l-am utilizat din 1986 în studiul subiecţilor cuprinşi în programele de antrenament creativ. factorul material. şi Applezweig M. A. Cosmovici. care explică tema. privind calităţile sale psihometrice au demonstrat că testul MR constituie un instrument demn de încredere pentru cercetare şi diagnoză (vezi şi A. 98). Milles M. El este alcătuit din 15 teme. fiecare temă constă dintr-un text-povestire în care sunt descrise diferite situaţii sau preocupări. p. noi folosim un test construit în aşa fel încât să depăşească limitele consemnate mai sus. Este un test proiectiv de interpretare – diagnostic pentru zece factori motivaţionali (realizare de sine. afinităţi sociale. Inventarul de orientare personală (POI) autor Shostrom F. Dacă din punct de vedere al coerenţei interne şi al stabilităţii. în două variante iniţiale pentru adolescenţi şi adolescente. p. (apud Lak G. Se cere subiectului să indice două motive care i se par cele mai verosimile având şi libertatea de a indica el alte motive ce i se par mai realiste. Aceste rezultate au 51 . 1973).L. O problemă în studiul grupurilor o constituie măsurarea motivaţiei pentru care se uzează de probe proiective cum ar fi: nAchTAT elaborat de McClelland D şi Atkinson J. 90-96).I. Fiecare temă este însoţită de şase – zece motive posibile.N. Etc.O. Noi metode propuse pentru cercetarea psihosocială Deoarece s-au scris lucrări fundamentale despre teste şi contribuţia lor la cunoaşterea psihologică şi psihosocială. fidelitatea.. Această probă denumită “Test pentru motive reale” (MR) a fost elaborată de către A. p.D. Inventar pentru interpretarea comportamentului. factorul normativ. apoi în două variante pentru adulţi (bărbaţi.1983. nu avem intenţia să aducem în discuţie toate testele utilizate în studiul grupului. anxietate. 7. femei).. Cosmovici într-un studiu cu privire la metodele de investigare a motivaţiei arată că testele proiective au capacitatea de a evidenţia motivele stabile ale unei persoane. activarea existenţei. 104-126).măsurate reprezintă formele principale de manifestare a individului în grup şi că ele acoperă şi exprimă sintetic valoarea personalităţii sub aspectul caracteristicilor sale sociale. Cosmovici.) şi cele obţinute din convorbirile biografice ne-au permis diagnosticarea factorilor emoţionali implicaţi în activitatea de creaţie individuală şi de grup.. p. şi Guetzkow H.. Scala RIQS – un inventar de instrumente de măsurare elaborat de Kegan D. conturarea structurii ocupaţionale relativ stabile a subiectului. corelate cu rezultatele oferite de proba de ierarhizare a ocupaţiilor zilnice (P. Cosmovici (1985. 1983. Rezultatele obţinute la testarea testului.L.. şi Earle R.B. 24).

Utilizarea tehnicilor de rezolvare creativă a problemelor în cercetarea psihosocială are următoarele avantaje: 52 . Altă probă neutilizată până în prezent în studiul grupurilor este proba de ierarhizare a ocupaţiilor zilnice (PIO).Metode şi tehnici pentru implementarea ideilor. soluţiilor . în studii de psihologie socială şcolară (clasa ca grup creativ. Există obligaţia unui număr fix de cartonaşe pentru fiecare categorie (puţine la extreme şi multe la mijloc) care asigură o distribuţie gaussiană a alegerilor. vol. O constatare impusă de analiza. pentru precizarea unor motive. 8. Într-o lucrare cu privire la tehnicile de rezolvare creatoare a problemelor.constituit indicatori de bază în stabilirea variantei de program de antrenament creativ şi a obiectivelor de realizat în cadrul strategiei colaborării predictive.Metode şi tehnici pentru redefinirea şi analiza problemelor (tehnica DE-CE. realizat pe baza rezultatelor la testul MR permite să se prognozeze evoluţia trebuinţelor motivaţionale în grup şi în dinamica motivaţiei. chestionare etc.R. 2. Van Gundy (1990) clasifică metodele şi tehnicile de creativitate în patru categorii: 1. a comportamentului subiecţilor în timp ne-a condus la formularea aprecierii că testul este diagnostic pentru motivaţia latentă mai puţin evidentă din biografii sau alte teste. 1985). pe fiecare cartonaş fiind consemnată una din ocupaţiile pe care adolescenţii le practică mai mult sau mai puţin frecvent. Proba a fost supusă testelor pentru calităţi psihometrice şi validată prin comparaţie cu datele biografice (vezi A.. Profilul motivaţional. Metodologia creativităţii – implicaţii în cercetarea psihosocială 8.R. Cosmovici. cei 5 W şi H).) cât şi în cele de psihologie socială a creativităţii/inventivităţii (strategii interdisciplinare de pregătire în creativitate/inventică) ne-au permis urmărirea unor subiecţi pe o perioadă de 8 – 10 ani după testare.) pentru testarea ipotezelor şi pe de altă parte poate utiliza cu succes metodele specifice creaţiei cum sunt cele de generare de soluţii de evaluare creativă etc. Ea a fost utilizată în elaborarea unei metodologii de cunoaştere a creativităţii alături de proba M. Sinectica). Caluschi M. Metode şi strategii primare de creativitate Afirmam în paginile anterioare că demersul ştiinţific în investigaţia psihosocială este un proces creator care pe de o parte cere inventarea unor tehnici şi metode (teste. individual şi de grup. 3. Testul se compune din 50 de cartonaşe. I) pentru diagnoza creativităţii. Subiectul trebuie să le repartizeze în nouă categorii (figurate grafic pe un carton) ţinând cont de două criterii: cât de mult timp dedică unei anumite ocupaţii şi cât de mult îi place (o agreează).Metode şi tehnici pentru generarea ideilor (Brainstorming. grupul creativ de formare ca alternativă de timp liber etc. 1989.Metode şi tehnici pentru evaluarea şi selectarea ideilor (confruntarea selectivă. Philips 6-6. scale. şi inclusă între metodele propuse de autoare (Ana Stoica. Mariana Caluschi. 6-3-5. Proba de ierarhizare a ocupaţiilor zilnice este recomandat a fi utilizat când se aplică testul M.).1. 4. în timp. Utilizarea testului MR în variantele sale. bătălia metaforelor etc.

Poate utiliza metodele de generare de soluţii (metodele individuale sau de grup). Metodele de creativitate ca metode de studiere a grupului După ce Alex. depăşirea graniţelor) permite psihologului social să-şi îmbunătăţească fondul metodologic în investigarea fenomenelor sociale De exemplu. dimensiunea calitativă. 8.(1961) Sinectica. “tehnica Panel” etc. Grupurile care rezolvau probleme cu aceste metode se numeau şi se mai numesc “grup brainstorming” sau “grup sinectic”.a) reduce incertitudinile cu privire la alegerea problemei prin cantitatea mare de informaţii generate cu privire la problema în cauză şi a pluralităţii perspectivelor de investigare. dimensiunea temporală. DE CE?. Cunoaşterea metodelor de rezolvare creativă a problemelor (cele 4 categorii menţionate anterior) ca şi cele patru strategii creative primare (capturare. să înveţe să le practice şi să-şi formeze abilitatea de a le structura într-un demers ştiinţific creativ. analiza dimensiunilor – care examinează cinci elemente ale problemei – starea. investigarea şi rezolvarea problemelor de psihologie socială. Toate sunt folosite pentru stimularea.2. provocare. învăluire. pentru stimularea creativităţii şi inventivităţii. în câmpul psihologiei sociale. aceste metode au fost şi sunt intens folosite pentru rezolvarea în mod creativ a problemelor. “Philips 6-6”. c) creşte avantajele în competiţie prin elaborarea soluţiilor originale. pentru găsirea celor mai adecvate căi de abordare a problemelor într-o cercetare sau pentru a genera soluţii la probleme psihosociale curente cum ar fi: • • • • • cum optimizăm într-un colectiv în care lucrează mai multe generaţii cum să promovăm femeile în funcţii politice înalte cum rezolvăm conflictele dintre cei prinşi în problemele matrimoniale cum realizăm un parteneriat funcţional între şcoală şi comunitate cum dezvoltăm comportamentul prosocial la adolescenţi. e) strategiile primare ale creativităţii asigură o tratare interdisciplinară a temei de cercetare. Pentru a utiliza metodologia creativităţii sunt necesare două precondiţii: a) b) să cunoască metodele. examinarea limitelor pentru reformulare. Osborn în l953 propune brainstormingul ca metoda de stimulare a gândirii creatoare şi Gordon W. spaţiul. Psihologul social poate apela cu succes şi la celelalte metode de creativitate de evaluare şi de implementare a soluţiilor. Cum se pot utiliza metodele de creativitate de către psihologul social în cunoaşterea. S-au mai elaborat şi alte tehnici cum sunt “6-3-5”. neuzuale. pentru antrenarea şi manifestarea potenţialului creativ în toate domeniile de activitate. el poate utiliza tehnicile de reformulare şi analiză a problemelor (tehnica. dimensiunea cantitativă). exersarea şi manifestarea creativităţii sau pentru activarea grupurilor (Zlate 53 . a abilităţilor individului şi a valenţelor şi factorilor de grup ce induc performanţa. de cercetare şi acţiune. atunci când se propune elaborarea designului unui experiment pentru a cunoaşte şi delimita. pentru analiza problemei: matrici de descompunere. b) creşte alternativele de generare a soluţiilor şi posibilităţile de a alege pe cea mai bună. d) sporeşte utilizarea eficientă a resurselor umane.

cunoscute date. Testarea ipotezelor este o fază care presupune 54 . Datele oferite de protocolul unei şedinţe de sinectică sau a unei reuniuni Pavel. perseverenţă. În alegerea temei şi elaborarea proiectului de cercetare pentru lucrarea de licenţă studenţii întâmpină dificultăţi datorită lipsei de experienţă în cercetare şi a dorinţei lor fireşti de a realiza lucrări originale în domenii prioritare şi puţin investigate. Aşa cum arătam la început şi noi înţelegem lucrarea de licenţă ca un produs creativ în a cărui elaborare trebuie parcurse etapele şi fazele procesului creativ atât de sugestiv modelat de Brâncuşi în coloana infinitului (vezi schema 1). tendinţă de dominare. abundă în informaţii cu privire la trăsături de personalitatea şi caracter cum ar fi: sociabilitate. fluenţă. stil apreciativ etc. de testele de creativitate. nu atât sub aspectul informaţiilor privind performanţa individuală sau de grup. f) statuia pentru sculptor. capacitate de asociere a imaginilor. cât sub aspectul informaţiilor oferite despre personalitatea membrilor grupurilor. urmate de combinarea metodelor în strategia de cercetare şi elaborarea designului experimental. de cooperare. Avem o problemă (tema lucrării de licenţă) care trebuie discutată. informaţii recente din domenii de graniţă cât mai diferite. Din exerciţiu şi din discuţiile cu studenţii am constatat că lucrarea de licenţă este percepută atât ca o problemă dificilă cât şi ca un act de creaţie. Protocoalele realizate cu prilejul derulării acestei tehnici cât şi mărturiile participanţilor pun în lumină unele calităţi de tehnică proiectivă generatoare de date pentru cunoaşterea personalităţii participanţilor. de supunere. originalitate. d) găsirea drumului spre Indii pentru Cristofor Columb. de testele de personalitate şi interpersonalitate etc. Pentru testarea ipotezelor este necesară căutarea metodologiilor de cercetare/investigare adaptate domeniului şi temei. Metodologia creativităţii – posibilităţi de utilizare în elaborarea lucrărilor de licenţă Un aspect particular al problemei cum putem utiliza metodele de creativitate în cercetarea psihosocială îl constituie proiectarea şi realizarea lucrărilor de licenţă de către studenţi. Utilizate de noi şi ca metode de producere a datelor s-au dovedit izvoare generoase de date de cercetare.Corneliu. În timpul antrenamentului în grupul creativ pentru a stimula gândirea şi a uşura drumul spre experimentarea sinecticii am elaborat metoda denumită “bătălia metaforelor”. capacitate empatică. e) rezolvarea unei probleme euristic-creative (atât începutul cât şi sfârşitul problemei sunt slab definite. tabloul pentru pictor etc. comunicativitate. b) încoronarea tânărului rege. aspecte intens studiate de altfel. 8. tenacitate. privită din cât mai multe perspective.3. Realizând un exerciţiu metaforic pe linia cunoaşterii modului de percepere a lucrării de licenţă de către studenţii din anul III am obţinut frecvent răspunsuri de genul: lucrarea de licenţă este pentru student precum: a) primul pas pe lună pentru om. În funcţie de obiectivele urmărite prin cercetare. Urmează apoi evaluarea şi delimitarea ipotezelor.1982). flexibilitate. aceste date se pot sistematiza în unităţi şi categorii de informaţii care pot fi comparate şi corelate cu datele generate de metoda observaţiei. c) primul ou pentru o puicuţă.

Unii dintre studenţii noştri membri fondatori ai grupului creativ „Discovery” au utilizat şi utilizează metodologia creativităţii în elaborarea lucrării de licenţă. metoda Brainstorming-revers. metoda avantajelor-dezavantajelor.6 metodele de evaluare creativă (confruntarea selectivă.4.7 (vezi schema 1) sunt necesare şi se pot utiliza cu succes metode şi tehnici de creativitate.5-7 se pot utiliza metodele de generare de soluţii.5. a datelor teoretice şi a rezultatelor cercetării practice. etc. De exemplu: în faza 1 se pot folosi tehnicile de definire şi redefinire a problemelor.3. iar în fazele 2. în faza 3.experienţă şi creativitate în manipularea variabilelor şi în culegerea datelor. De exemplu: Oana Gavril în lucrarea „Competenţele sociale factori ai pregătirii profesionale la viitoarele cadre didactice”. În fazele 1. Concluziile cercetării pot deveni probleme şi ipoteze pentru alte cercetări.). 55 . strategiile primare ale creativităţii. Din schema demersului de cercetare urmat în elaborarea lucrării de licenţă reiese în mod evident că etapele ce se parcurg sunt etape specifice procesului creativ în care fazele de gândire divergentă şi convergentă se combină ducând la o sinteză creativă care ar trebui să fie lucrarea de licenţă. Interpretarea datelor este o fază de evaluare urmată de generarea soluţiilor şi elaborarea lucrării pe baza sintezei creative. Atragem atenţia că însuşirea metodologiei creativităţii şi a modului în care ea poate fi integrată în strategia de cercetare se poate realiza printr-un curs aplicativ de creatologie sau printr-un cerc ştiinţific studenţesc organizat ca grup creativ de formare.

1988. p.G. Combinarea metodelor în strategia de cercetare În paginile anterioare am încercat să dăm un răspuns la întrebarea: care sunt metodele mai frecvent utilizate în investigarea psihosocială? În Încheiere vom încerca să răspundem la întrebarea cum integrăm metodele selecţionate într-o strategie flexibilă şi adaptată domeniului temei. tehnici şi procedee minimizând riscurile metodologice şi maximizând tăria şi supleţea datelor. 3 – CĂUTAREA METODOLOGIILOR DE CERCETARE/INVESTIGARE 2 – SELECŢIONAREA IOTEZELOR PRINCIPALE PENTRU VERIFICARE 1 – GENERAREA DE IDEI ŞI IPOTEZE PROBLEMA TEMA PROPUSĂ 9. Multe discuţii având ca obiect metodele de cercetare a fenomenelor şi problemelor aparţinând domeniului psihosocial s-au axat pe atu-urile metodelor cantitative opuse metodelor calitative. Bryman. CULEGEREA DATELOR EXPERIMENTALE (TESTAREA ) 4 – COMBINAREA METODELOR SELECŢIONATE ÎN STRATEG. DE CERCET. p. Burgess (1993. R. Iluţ (1997. J. 1992 apud Burgess R. Brannen. Rotariu şi P. 104) consultând o literatură vastă consacrată acestei probleme apreciază că strategiile de combinare a abordărilor metodologice în cercetarea socială cunosc o 56 . 69) apreciază cu realism că pentru a spori valoarea unei cercetări opţiunea logică este de a combina mai multe metode.. 1993) consideră că cercetătorii au nevoie să adopte o strategie flexibilă de îmbinare a metodelor unii trebuind să utilizeze în investigaţiile lor multiple strategii şi metode. Unii autori (A. G. – ELABORAREA CONCLUZIILOR 6 – INTERPRETAREA DATELOR 5.8 – ELABORAREA LUCRĂRII CA PRODUS FINIT 7. T.

În domeniul psiho-social termenul. 3) triangulaţia teoretică – folosirea mai multor perspective pentru a interpreta un singur set de date. triangulaţia. Denzin în 1978 (cf. utilizate frecvent de cercetători. 4) teorii multiple – strategie strâns legată de aceea a seturilor de date multiple şi de analiza acestor date. 2) investigatori multipli – se referă la studiile conduse de echipe de cercetători ce reprezintă diferite discipline. sunt în număr de patru: 1) metode multiple – care cer utilizarea diferitelor tehnici de cercetare în relaţie cu aceeaşi temă a studiului sau aceeaşi metodă în diferite situaţii. Reţinem atenţia cu ultimii doi termeni. La un stadiu iniţial al analizei. A) Triangulaţia este un termen lansat de N. 4) triangulaţia investigatorului – utilizarea mai multor cercetători sau evaluatori la aceiaşi problemă (exemplu: aprecierea cu grupul de experţi – na). ca fiind eclectică (cf. având experienţe personale diferite şi abordând temele din unghiuri diferite de vedere şi cu metode diferite.utilizarea unor metode multipe pentru a studia o singură problemă. Denzin. 1997. p. este folosit în patru ipostaze: 1) triangulaţia datelor – utilizarea unei varietăţi de surse de date în studierea unei probleme. deşi are caracter metaforic. El a fost preluat din navigaţie şi topografie unde are sensul de “localizarea a ceva prin intersecţia unor linii trasate din trei puncte”. strategii mixte. 3) seturi de date multiple – obţinute prin utilizarea unor metode diferite sau sunt consecinţe a utilizării aceleeaşi metode la timpuri diferite sau cu surse diferite.varietate de termeni cum sunt: operaţii combinate. B) Strategiile multiple. noi o considerăm interesantă şi utilă din punctul de vedere al unei abordări creative în elaborarea strategiei de cercetare în domeniul psihosocial. diferite teorii şi ipoteze pot fi încercate în legătură cu cercetarea lor sau a unor alte ipoteze. P. Cu siguranţă dezbaterile asupra strategiilor de desfăşurare a cercetărilor în domeniul social vor continua. 68). să fie influenţată de mai multe instanţe cum ar fi posibilitatea de organizare a echipei de cercetare. Iluţ – idem) contribuţia terminologică adusă de N. solicitările celor care au comandat cercetarea sau posibilitatea de a depăşi obstacolele ce apar în integrarea metodelor. strategii multiple. Deşi criticată de unii specialişti. prin introducerea termenului de triangulaţie. Există totuşi un acord între cercetători care sugerează că metodele cantitative pot fi complementare şi pot facilita metodele calitative iar metodele calitative pot fi complementare şi să ajute metodele cantitative precum şi faptul că ambele moduri de abordare a datelor pot fi utilizate 57 . P. fiecare cercetător punându-şi amprenta experienţei şi creativităţii sale în elaborarea designului experimental şi în combinarea metodelor şi tehnicilor pentru atingerea obiectivelor propuse. Utilizarea strategiilor multiple în cercetarea socială şi alegerea metodelor poate să nu emeargă numai din fundamentele teoretice pure ci. 2) triangulaţia metodologică . Iluţ.

aceasta se datorează costurilor mai mari antrenate de studii ce propun metodologii complexe decât cele cu metodologii simple. Iluţ poate fi confirmată de cercetătorul care a resimţit pe parcursul derulării experimentelor dramatismul implicat de rezolvarea dilemei: având în vedere că fiecare conducător de proiecte în domeniul psiho-socialului doreşte să depăşească reproşurile adresate de comunitatea ştiinţifică demersului experimental în domeniu (vezi şi Monteil J. suntem de acord cu afirmaţia că orice cercetător care se respectă vrea să inoveze (Dogan M. Întrebări • Ce este experimentul psihosocial? 58 . Iluţ (1997. În acest sens R. p. R 1991. Principiul unităţii sau complementarităţii metodologice este aproape un loc comun în disciplinele socio-umane. Parţial. 110-112) analizează câteva obstacole: • competenţa limitată – barieră ce poate apărea fie când un cercetător este antrenat să aplice toate metodele.G. abilitate în adoptarea şi utilizarea unor metode specifice altor domenii sau discipline ştiinţifice şi nu în ultimul rând. Acest obstacol apare alături de altul numit de autori: • oportunitate – Se consideră că o barieră majoră pentru integrarea metodologică este lipsa unui proiect convenabil pentru combinarea metodelor. Iluţ (1985. • costurile – în alegerea şi integrarea metodelor cercetătorul trebuie să ţină seama de costurile (bani. cu atât ne îndepărtăm de exact (precis) şi cu cât rămânem mai mult pe terenul descrierii exacte cu atât prindem doar fragmentarul şi staticul”. dar ridică totodată probleme ca orice proces creator. 68). fie când cercetătorul este specialist într-o metodă şi orb faţă de potenţialul complementar al altor metode. 15-27) şi tinde spre realizarea unor experimente cât mai apropiate de perfecţiunea celor din ştiinţele exacte. originalitate în combinatorică metodologică. eforturi) implicate de strategiile metodologiei propuse mai ales când se lucrează în echipă interdisciplinară. 17). Toate obstacolele ce apar cercetătorului în domeniul alegerii strategiei metodologice adecvate şi în calea integrării metodelor presupun pentru depăşirea lor şi experienţă de practician cunoscător al metodologiilor de cercetare. Nevoia de a construi o imagine integrală şi cât mai exactă asupra fenomenelor studiate puternic resimţită de cercetătorul câmpului psiho-social îl pune în faţa dilemei: holistic – riguros (exact) redată de P. 1997): “Cu cât ne apropiem mai mult de o imagine globală. administratorii. Burgess (1997. p. • ethnocentrismul disciplinei – barieră ce apare când cercetătorul apreciază numai virtuţile domeniului propriu şi ignoră metodele oferite de alte discipline . timp. Elaborarea modelului experimental şi elaborarea strategiei de cercetare oferă teren inovaţiei metodologice. scria P. Dar o problemă cu care se confruntă cercetătorul în conducerea proiectului său de studiere a temei alese o constituie integrarea metodelor şi depăşirea barierelor ce apar în utilizarea lor. 1997. De asemenea. dar care este “competent în toate cele dar eficient în nici una”. p. economiştii şi chiar politicienii de fezabilitatea şi chiar beneficiile utilizării unor metode şi surse multiple de date.M. Autenticitatea informaţiilor lui P. p..în egală măsură. Întrebări şi sugestii pentru pregătirea individuală şi/sau seminar 1. calităţi de manager care ştie să convingă sponsorii. integratoare. Pahre.

variabila dependentă. ci o noţiune teoretică. Ea ne permite să înţelegem de ce experimentul este un instrument adecvat pentru verificarea lor. validitate externă. să admitem că avem de-a face cu două fenomene. care este considerat drept cauza eventuală a celuilalt. Totuşi. Utilizaţi în pregătirea temei lucrările "Psihologie socială experimentală" (Ewa Drozda Senkowska. unul simbolizat prin A. Cluj-Napoca.Metode şi instrumente de evaluare în psihologie Argonaut psihologie. Această noţiune se întîmplă a fi una din cele mai puţin clare. "Psihologie socială experimentală". Editura Clusium. Interpretaţi textul următor şi realizaţi următoarele activităţi: • Răspundeţi la întrebarea din text. Pentru a o defini sînt avansate trei condiţii (exigenţe) care trebuiesc satisfăcute pentru a putea vorbi despre existenţa unei legături cauzale între fenomene. p. Sugestii pentru seminar • Discutaţi tema „Etică şi valori în psihologia socială” utilizând metoda Debate. 59 . Pentru a le înţelege. 12-13) 3.. ipoteze cauzale. simbolizat prin Y. "Noţiunea de legătură cauzală este rareori dezvoltată în introducerile în metoda experimentală. 2000). validitate internă.• Definiţi următoarele concepte: variabila independentă. manipularea variabilelor • Prezentaţi avantaje şi limite ale metodei observaţiei • Cum poate utiliza psihologul social metodele de creativitate în cunoaşterea. 1999) şi "Metodologia cercetării în ştiinţele sociale" (Hăvîrneanu C. 2. investigarea şi rezolvarea problemelor de psihologie socială? • Interpretaţi: 2. definirea sa are consecinţe directe asupra operaţiilor necesare testării ipotezelor cauzale. Problemele apar din aceea că ea nu este o noţiune logică propriu-zisă. Albu Monica (1999) . Cluj-Napoca. • Proiectaţi un experiment clasic pentru a testa ipoteza: „copii obişnuiţi cu un program de muncă în familie obţin rezultate şcolare de nivel superior”. Ce condiţii trebuies satisfăcute pentru a putea afirma că A este cauza lui Y?" (Ewa Drozda Senkowska. • Definiţi conceptele de: legătură cauzală. • Proiectaţi un qvasi-experiment pentru a testa ipoteza: „dacă vom oferi unor cerşetori condiţii de muncă şi de viaţă civilizată atunci ei vor renunţa la cerşit • Proiectaţi o cercetare experimentală pe tema: „Reducerea sindromului de instituţionalizare la bătrânii din casele de pensionari” BIBLIOGRAFIE 1.Minighid pentru elaborarea lucrărilor ştiinţifice în Albu Monica (1999) .

Cunoşţerea potenţialului creativ al Winston.Tipografia Institutului Politehnic. Iaşi. (1988) .I. 16. (1971) – Testul sociometric de personalitate.Caluschi Mariana. Editura Erata.Caluschi M. Stoica A.J. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică Bucureşti. Iaşi.N.F. (1988) .Chelcea S. New York oamenilor muncii. 9. (1980) . 22.G.Drozda-Senkowska.Balanţa motivaţională şi coerenţei.. Rinehart and Berkovitz H..Ierarhia ocupaţiilor ca indicator al structurii motivelor . Editura Academiei.Experiemntal social Psichology Academic Press. (1988) . 20. 21. (2000) . (1982) . (2001-b) – Grupul creativ de formare.Golu P. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică Bucureşti.Freeman J. 10.Rolul grupelor de creativitate în procesul modernizării întreprinderii în volumul "Inventica în Institutul Politehnic Iaşi. Cantes. 1/1998. Iaşi 18.Chelcea S.3.Experimentul în psihosociologie. Caluschi M.Un secol de psihosociologie. (1973) – 17. (1983) . 12. (1983) .H. Filiala Iaşi 23.I.Wadsworth Publishing Company Belmont. 5. 8. Editura I. 19. 60 . în vol. (1993) .An Introduction to Group[ Dynamics Broooks Cole Publishing Company .Fenomene şi procese psihosociale.Revista de Psihologie nr. Lucrările celui de-al -III-lea Simpozion Naţional de Inventică Iaşi .Hăvârneanu C. (1972) ..Grupul mic şi creativitatea..Cuza" . Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică Bucureşti. Stoica A.Metodologia cercetării în ştiinţele sociale. (1970) – Personality and interpersonal behavior. 7..Caluschi Mariana (2001 a) .Traits specificues a la diagnose de la creativite în Analele Ştiinţifice ale Universităţii "Al. Butcher H. Iaşi 13. (1988) .Holban I. Mihai D. Kong. Bucureşti. 6. (1989) . Bales R.California. Cosmovici A.Creativity a Selective Rewiev of research Society for Research into Higher Education London. (1998) . New York Boncu S. Burgess R. moment esenţial în afirmarea întreprinderii inovative.Experimentul în psihologia socială din Revista Psihologia socială Burney D. Stoica A. 11.. Experimente-programeproiecte – Ed Cantis.R. HongCaluschi M.. Holt.Forsyth D. (1981) .Mamali C.. 4.Research Methods Thomas Nelson and Sons Ltd. Ed.Cosmovici A. Ichim I. – Institutul de Ştiinţe Pedagogice. Bucureşti 15. and London.2. 14. Ewa (1999) – Psihologie socială experimentală – Editura Eurocart. (1971) .Iaşi.

24.Milgram S. (1971) - Pression de groupe et action contre un individu, în vol. "Psychologie sociale theorique et experimentale". (coord. C.Faucheux, S. Moscovici) Editura Monton Paris. 25.Radu I., Miclea M., etc. (1993) - Metodologie psihologică şi analiza datelor, Editura Sincron Cluj-Napoca. 26.Roco M. (1979) - Creativitatea individuală şi de grup, Bucureşti; Editura Academiei RSR. 27.Roco M. (1981) - Stimularea creativităţii la nivel de grup, în vol. Stimularea creativităţii elevilor în procesul de învăţmânt, Grigore Nicola, coord. - Editura Didactică şi Pedagogică Bucureşti. 28.Roşca Al. ş.a. - Creativitate, modele, programare; Editura Ştiinţifică Bucureşti. 29.Rogers C. - Les groupes des recontre, Dunod Paris. 30.Tănase S.; Tompea D. (1996) – Psihologie industrială – Editura Ancarom – Iaşi 31.Tompea D. (1996) – Paradigme socioumane – Editura Alcarom, Iaşi 32.Vlăsceanu L. (1986) - Metodologia cercetării sociale, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică Bucureşti. 33.Zander Al. (1971) - Motives and Gool in Gropus Academic Press, New York and London. 34.Zlate M., Zlate C. (1982) - Cunoaşterea şi activarea grupurilor sociale, Editura Politică Bucureşti. 35.Zlate M. (1984) - O nouă metodă de diagnosticare a comportamentului interpersonal , Bucureşti, Revista de Psihologie nr. 3-4.

61

PERSONALITATEA – CONSTRUCŢIE ŞI VALOARE SOCIALĂ CUVÂNT ÎNAINTE...........................................................................................................2 CUVÂNT ÎNAINTE...........................................................................................................3 PSIHOLOGIA SOCIALĂ – ŞTIINŢA AFIRMĂRII INDIVIDULUI ÎN SOCIETATE. 11 1. Psihologia socială – « Instrument esenţial pentru înţelegerea şi optmizarea existenţei » .............................................................................................................................................11 2. Obiectul, domeniul şi problematica psihologiei sociale.................................................12 2.1. Psihologia socială - definiţie........................................................................................12 2.2. Relaţia între social şi psihologic..................................................................................13 2.3. Problematica şi ramurile psihologiei sociale...............................................................15 2.3.1. Problematica psihologiei sociale.........................................................................15 2.3.2. Ramuri ale psihologiei sociale............................................................................16 3. Principii şi obiective ale psihologiei sociale...................................................................18 4. Elemente de istoria psihologiei sociale ..........................................................................20 4.1. Etape în construirea şi afirmarea psihologiei sociale ..................................................20 4.2. Constituirea psihologiei sociale academice în România..............................................26 4.3. Consideraţii conclusive..........................................................................................31 Întrebări şi sugestii pentru pregătirea individuală şi/sau seminar.......................................33 CAPITOLUL II.................................................................................................................40 METODE CE CERCETARE ÎN PSIHOLOGIA SOCIALĂ...........................................40 1. Necesităţi şi tendinţe în evoluţia metodelor de investigare psihosocială........................40 2. Etape şi faze în cercetarea psihosocială..........................................................................42 2.1. Procesul cercetării – un proces creator........................................................................42 2.2. Etapa delimitării problemei, temei...............................................................................42 2.3. Etapa generării ideilor, ipotezelor................................................................................42 2.4. Testarea ipotezelor.......................................................................................................43 2.5. Etapa prelucrării şi interpretării rezultatelor ...............................................................43 3. Metodele utilizate în testarea ipotezelor ........................................................................43 3.1. Experimentul psihosocial.............................................................................................43

62

3.2. Limbajul cercetării utilizat în experimente..................................................................45 4. Metoda observaţiei .........................................................................................................47 5. Metoda biografică ..........................................................................................................49 6. Scalele de opinii, atitudini, chestionarele şi testele de personalitate...............................49 7. Noi metode propuse pentru cercetarea psihosocială.......................................................51 8. Metodologia creativităţii – implicaţii în cercetarea psihosocială....................................52 8.1. Metode şi strategii primare de creativitate...................................................................52 8.2. Metodele de creativitate ca metode de studiere a grupului..........................................53 8.3. Metodologia creativităţii – posibilităţi de utilizare în elaborarea lucrărilor de licenţă 54 9. Combinarea metodelor în strategia de cercetare.............................................................56 Întrebări şi sugestii pentru pregătirea individuală şi/sau seminar.......................................58 BIBLIOGRAFIE.................................................................................................................59 TEMA III...........................................................................................................................66 PERSONALITATEA – CONSTRUCŢIE ŞI VALOARE SOCIALĂ.............................66 1. Personalitatea - definirea ei.............................................................................................66 2. Personalitatea din perspectiva psihologiei sociale .........................................................68 2.1. Argumente pentru perspectiva psihosocială a abordării personalităţii .......................68 2.2. Perspective de abordare a personalităţii.......................................................................68 2.2.1. Perspectiva atomistă............................................................................................68 2.2.2. Perspectiva structurală........................................................................................69 2.2.3. Perspectiva sistemică..........................................................................................69 2.2.4. Perspectiva psihosocială ( constructivistă )........................................................70 2.3. Tipologii psihosociale ale personalităţii......................................................................71 2.4. M. Ralea şi formarea ideii de personalitate..................................................................73 3. Etape în evoluţia conceptului de Eu................................................................................76 Întrebări şi sugestii pentru pregătirea individuală şi/sau seminar.......................................80 BIBLIOGRAFIE.................................................................................................................82 CAPITOLUL IV................................................................................................................88 DEFINIREA DE SINE ŞI EUL SOCIAL.........................................................................88 1. Eul social.........................................................................................................................88 2. Structura Eu-lui social ....................................................................................................89 2.1. Componenta cognitivă.................................................................................................89 2.1.1. Concepţia de sine şi imaginea de sine. ...............................................................90 2.1.2. Surse ale formării concepţiei de sine..................................................................91 2.1.2.1. Teorii privind rolul autopercepţiei în cunoaşterea de sine..............................91 2.1.2.2. Influenţa altor persoane în formarea concepţiei de sine..................................93 2.1.2.3. Rolul memoriei autobiografice în formarea concepţiei de sine ......................95 2.1.2.4. Schemele de sine .............................................................................................96

63

.... Caracteristici.........................1............................................4....................................................................3........2.......1.. Structura şi transformarea reprezentărilor sociale...................................................................................................................... Funcţii şi roluri ale reprezentărilor sociale..................................................................................................143 64 ........ Condiţii pentru apariţia reprezentării sociale.................................................140 2..........1...........2....................................100 2.................................................................................112 2........................ Structura reprezentării sociale...............97 2.......... Efectele stimei de sine............. Metode de protejare a stimei de sine..... Caracteristici ale reprezentărilor sociale............................... Reprezentarea socială a inventatorului (nodul central şi elementele periferice) .............. Scopurile autoprezentării.............119 4..........2................................................................................116 4..........121 5.........................................114 3..............139 2........97 2..........................2. Ancorarea şi obiectificarea – mecanisme generatoare ale reprezentării sociale...................................113 3......... Prezentarea sinelui.................................................................102 2...............................................................................104 CAPITOLUL V............................129 BIBLIOGRAFIE........................ Componentele competenţei sociale.......123 6..........142 2...............................2...................................... Asertivitatea.....142 2...................................119 4.................. sprijinul.................1..... Autoprezentarea........1.... Componenta afectivă a Eului social ............................................101 2.......................................................................... Aspecte metodologice în studiul reprezentărilor sociale.................................................................1.................. Cunoaşterea şi rezolvarea problemelor.................................................... Nucleul central al reprezentărilor (nodul central)............................. De la abilităţi la competenţe..............130 CAPITOLUL VI..............................................114 3...............................2............................................................................................................................................3..........1..... Generarea...........5..............................................126 Întrebări pentru seminar..stima de sine.123 5........ Gratificaţia...................................................................................................141 2.................137 1........... Componentele stimei de sine.................................... Nucleul central.................. Reprezentarea socială – fenomen psihosocial complex..........119 5............................3............................ funcţii şi roluri ale reprezentării sociale...............................................................139 2...........97 2.................... Elementele periferice ale reprezentării....................................................137 COMPETENŢELE SOCIALE......................... elaborarea şi funcţionarea reprezentărilor sociale...121 5......................2..............6................... De la reprezentarea colectivă la reprezentarea socială.......102 Întrebări şi sugestii pentru pregătirea individuală şi/sau seminar.............................................1................................ Componenta comportamentală a Eului social.........................................2...............2.......................4..............................137 2..........................................3..............112 REPREZENTAREA SOCIALĂ – „O GRILĂ DE LECTURĂ A REALITĂŢII SOCIALE”........... Comunicarea..............121 5............2..2................................................................3..1......... Empatia.112 1............. Practici susţinătoare a stimei de sine ...1.........

.......2............ Empatie şi creativitate ................paralelă comparativă....156 1..................178 BIBLIOGRAFIE...............................1..... Empatia: structură şi funcţii...... Antrenarea competenţelor sociale-între necesitate şi posibilităţi............................................................... Stilul apreciativ empatic....................2................................................................ Diferenţe individuale şi efecte la nivelul competenţelor sociale........................................................................149 BIBLIOGRAFIE.............163 6.................. Conceptul de empatie..3.................. Empatie şi atribuire............................................ Modele de antrenament pentru dezvoltarea competenţelor sociale..............................................3................................................................................................................. Dezvoltarea competenţei empatice la cadrele didactice debutante....................................................................164 7...............................................................................168 8.........................................................4.metode utilizate..............171 9......................................180 65 ..............................................................143 4.....................................145 4....1.......................156 EMPATIA – IMPLICATII ÎN VIAŢA SOCIALĂ.....................................171 9................................................................... Program de antrenament. Posibilităţi de antrenare a competenţelor sociale .............................................................................. Nevoia de antrenare a competenţelor sociale în cadrul populaţiei generale................................. Empatia – o competenţă socială.........................................150 CAPITOLUL VII.....................................147 Întrebări şi sugestii pentru pregătirea individuală şi/sau seminar...........159 4............................................ Perspectivă istorico-teoretică asupra empatiei.146 4.................. Nevoia de antrenare a competenţelor sociale în profesie...146 4.............174 Întrebări şi sugestii pentru pregătirea individuală şi/sau seminar......157 3.....156 2...................................171 9....... Protocol al unui antrenament în empatie. Orientări actuale în studiul empatiei.................................................................................161 5.........................................145 4...............

Ca urmare. cuvântul este utilizat în sensuri variate. Am avut în vedere şi lucrările "Realizarea personalităţii .TEMA III PERSONALITATEA – CONSTRUCŢIE ŞI VALOARE SOCIALĂ În discutarea personalităţii ca problemă a domeniului psihologiei sociale ne-am orientat după contribuţiile. "Culmi şi abisuri ale personalităţii" autor (V. anxioasă. În lucrarea sa "Structura şi dezvoltarea personalităţii" G.Zlate 1997). charismatică etc.unii filosofi şi psihologi vorbesc de personalitate ca despre o unitate multiformă. După cum în viaţa individuală. Psihologii occidentali acordă o mare importanţă integrităţii personalităţii. 1. se face antrenament în personalitate. pe care el le grupează în trei categorii: 1) definiţia prin efect EXTERN ce implică definirea personalităţii prin evaluare socială. "Eul şi personalitatea" – (M. dinamică.Holban 1971).Chelcea 1994). valoarea absolută constă în personalitatea socială care este creatoare de cultură intelectuală scria P. Dar ce este personalitatea ? Puţine noţiuni exercită aşa o fascinaţie pentru publicul general. în timp.personalitatea este ansamblul organizat al proceselor şi stărilor psihologice aparţinând individului. În fiecare caz este selectat un atribut sau o calitate care este tipică pentru subiect sau care creează în alţii imaginea cu care este identificată personalitatea. Vorbim astfel de o personalitate agresivă. În acest sens. ale sociologilor şi psihosociologilor români.U. în unele şcoli din S. prin impresia socială exterioară asupra personalităţii. valoarea absolută constă în crearea şi perfecţionarea unei personalităţi autonome individuale. În ambele situaţii este vorba de un element de evaluare.Allport (1981) delimitează peste 50 de definiţii care s-au dat de-a lungul timpului personalităţii. O altă utilizare este acea prin care se consideră că personalitatea individului constă din impresia pe care acesta o creează în altul. "Personalitate şi societate în tranziţie" –( S. tot astfel în seria valorilor sociale.Pavelcu 1979). Neculau 1989) ce ne-au condus la alegerea titlului."Fundamentul cultural al personalităţii": . cum este termenul "personalitate". valoarea supremă. 2) definiţii prin STRUCTURĂ INTERNĂ .Andrei.A.hazard sau ştiinţă" – (I. De exemplu Goethe considera "personalitatea este o valoare supremă".definirea ei. Amintim în primul rând studiile: "Personalitatea ca valoare socială" al sociologului şi filosofului Petre Andrei (1997) şi "Personalitatea o construcţie socială" al psihosociologului (A. Personalitatea unui om este evaluată după eficienţa cu care el este capabil să obţină reacţii pozitive de la o varietate de persoane. O primă utilizare este aceea de abilitate socială. Personalitatea . în diferite circumstanţe. După Ralph Linton . "personalitatea este suma totală a efectului produs de un individ asupra societăţii" sau "personalitatea este ceea ce cred alţii despre tine". 66 .

dar care nu există acolo undeva.apare ca un stadiu în dezvoltarea copilului sau al tânărului. a poziţiei individului în contextul de relaţii sociale. 67 . personalitatea se referă la constanţa comportamentului unei persoane în variante condiţii. dintre rolul social al omului şi conştiinţa de sine a acestuia". ceva gândit. personalitatea este suma totală a modurilor în care un individ reacţionează caracteristic. Cu alte cuvinte. Un proces similar s-a petrecut şi cu termenul de "phersu" . În concepţia psihologului român Paul Popescu Neveanu (1978. Tot Allport sublinia că nu există definiţii corecte sau incorecte. nu este accesibilă ştiinţei. Este clar. după pozitivişti personalitatea este un constructor. p. p. efect al procesului de maturizare pe plan biologic şi pe planul conduitei sociale. ca purtător al funcţiilor epistemice. Ceea ce cunoaştem despre personalitate sunt numai comportamentele noastre. operaţiile noastre. Pavelcu (1974. ci definiţii ale unor termeni. abordarea şi tratarea personalităţii trebuie să aibă în vedere persoana raportată la relaţiile sociale din care se naşte şi în care se dezvoltă. Realizând o analiză filologică a termenului de personalitate.aprecia V. rolul acestuia. Ca urmare. El afirma că optează pentru o definiţie esenţialistă . David Mc Clelland (1951) .scrie I. 2) că această construcţie se realizează într-un mediu sau o realitate socială. 21) . care în teatrul grec din antichitate însemna masca actorului."Personality" : "personalitatea este conceptualizarea cea mai adecvată a comportamentului unei persoane în toate detaliile sale pe care omul de ştiinţă o poate da la un moment dat". fie că este privită ca organizare dinamică.personalitatea este subiectul uman considerat ca unitate bio-psiho-socială. V. Personalitatea .denumire dată unei figuri mascate din mormintele etrusce. 133) . că nu există conştiinţă fără conştinetizarea rolului.3) definiţii pozitiviste . ce la rândul său provine de la termenul grecesc "prospon". înţeles care în timp a trecut prin generalizare asupra omului. 26) contura derivaţia de la latinescul "persono". p. plecând de la ideea că personalitatea există ca o unitate. susţin pozitiviştii. "Analiza filologică . pragmatice şi axiologice sau "un microsistem al invarianţilor informaţionali şi operaţionali ce se exprimă constant în conduită şi sunt definitorii sau caracteristici pentru subiect". fie înţeles ca o unitate bio-psihosocială sau ca micro-sistem. un stadiu general. un ansamblu organizat al proceselor şi stărilor psihologice aparţinând individului.ne dezvăluie legătura dintre personalitate şi societate. Holban (1971. Pavelcu .autorii acestor definiţii obiectivează împotriva definiţiilor ce se axează pe structura internă a personalităţii care. posedând o structură internă specifică: "personalitatea este organizarea dinamică în cadrul individului a acelor sisteme psihofizice care determină gândirea şi comportamentul său caracteristic". elaborate pentru un scop dat. atenţiona Allport. După unii autori americani. Discuţia asupra definiţiilor date în timp personalităţii a reliefat ideile: 1) că personalitatea este o construcţie. Este şi normal ca personalitatea să constituie o temă principală de studiu a psihologiei sociale. concluziona marele psiholog român.

„Personalitatea este socialmente construită din comportamentele actorului şi din semnificaţia atribuită acestui comportament de către Observator şi Actorul însuşi” (A. specificul personalităţii trebuie căutat în modul în care individul interacţionează cu ceilalţi. de educaţie. 1996). 3. p. trei erau dedicate aspectelor biologice ale personalităţii. teoriile ce au la bază tipologii constituţionale Această perspectivă rămâne tributară diviziunii excesive a elementelor şi separatismului acestora. concilierii intre trăsături şi situaţii. şapte erau dedicate stilului cognitiv. Personalitatea din perspectiva psihologiei sociale Abordarea personalităţii de către psihologia generala izolează artificial personalitatea de mediul în care s-a format consideră psihosociologii. a performantelor sale pentru a evalua personalitatea. Neculau. Argumente pentru perspectiva psihosocială a abordării personalităţii Consacrând mai multe studii cercetării personalităţii înţeleasă ca o construcţie socială. 68 . p. Neculau a conturat câteva argumente în favoarea abordării personalităţii dintr-o psihosocială: 1. Personalitatea este o construcţie socială.1. Neculau.1. Adrian Neculau sublinia că din cele 25 de lucrări prezentate cinci erau dedicate aspectelor sociale ale personalităţii. Dar performantele personalităţii depind de mediul social. Nu e greu de identificat . Perspectiva atomistă Bazată atât pe descompunerea personalităţii în elementele sale componente.2. aprecia autorul.2. Psihologia socială Neculau. Neculau în lucrarea " A trai printre oameni" (1989) 2. Perspective de abordare a personalităţii Un alt psiholog român Mielu Zlate în lucrarea " Eul şi personalitatea" (1997. Este necesar şi un mediu social adecvat apreciază A. dar nu este de ajuns. În edificarea personalităţii se pleacă de la formula genetică. 2. concepţiilor şi teoriilor asupra personalităţi s-au conturat mai pregnant patru perspective sau modalităţi de abordare: 2.2. A. ultim sau constituantului fundamental al acestuia (de exemplu concepţia behavioristă asupra personalităţii .155).13). 1996. Nu putem măsura direct trăsăturile de personalitate. perspectivă repară această orientare insistând asupra fundamentului social şi cultural în care individul se dezvoltă şi se formează ( A. 2. În ştiinţele psihologice măsurăm produsele activităţii individului. în vederea stabilirii legităţilor lor funcţionale. teoriei atribuirii. 1982). o redistribuire a perspectivei în timp ce pana nu demult orice prezentare a problemei personalităţii începea cu baza fiziologică. patru erau dedicate temei „personalitate şi situaţie”. cât şi pe descoperirea elementului primar. acum impactul social ocupă locul central. Realizând o apreciere asupra lucrărilor prezentate la Conferinţa Europeană asupra Personalităţii ( Tilburg. realizează o ordonare a teoriilor cu privire la personalitate şi susţine ca " în evoluţia ideilor. apreciază A. Însăşi evoluţia concepţiilor cu privire la personalitate oferă un argument pentru susţinerea perspectivei psihosociale în abordarea personalităţii.

b) stadiul structurilor semidezvoltate c) stadiul structurilor dezvoltate. 2. De exemplu gestaltismul concepe personalitatea ca fiind o structură globală. personalitatea apare ca unitatea integrativă superioară care serveşte drept cadru de referinţă pentru studiul şi interpretarea diferitelor dimensiuni ale sistemului psihic.2. ea sugerează dinamica acestui întreg tocmai datorită modului concret şi diferit de structurare şi evoluţie în timp a elementelor componente. de la o organizare şi ierarhizare în cadrul sistemului sau structurii globale a personalităţii constituind un progres faţă de perspectiva atomistă. Perspectiva structurala este superioara celei atomiste din cel puţin două puncte de vedere concluzionează M. Originalitatea şi unicitatea personalităţii provin nu din natura sau din felul trăsăturilor.2.reliefează Zlate M. . Personalitatea este interpretată în termeni de trăsături sau factori. maturizate Paradoxal . ci din modul concret de organizare a acestora. 1959).2. ea fiind un sistem supraordonat ce nu se poate confunda cu diferitele procese şi funcţii psihice. 69 . a conturat 55 de factori principali. Zlate. Ca exemplu sunt amintiţi o serie de psihologi: • • • French ( 1953) analizând 109 lucrări publicate pe tema personalităţii a identificat 400 de Guildford J.perspectiva structurii se întâlneşte cu cea atomista şi se confundă îndată ce cercetătorii sunt interesaţi nu atât de stabilirea corelaţiilor dintre trăsăturile şi factorii de personalitate şi de descoperirea şi inventarierea cât mai multor trăsături şi factori. hipercomplex ce factori diferiţi de personalitate.P.15): • • ea subliniază caracterul unitar şi global al personalităţii. concentrează exclusiv pe interioritate. Din perspectivă sistemică. Cattell R. unitară. Unul din promotorii acestei perspective este Kurt Lewin care delimitează trei stadii în evoluţia structurilor de personalitate: a) stadiul structurilor primare globale puţin diferenţiate şi slab structurate în conexiuni interne.3. Perspectiva sistemică Perspectiva sistemică porneşte de la interpretarea personalităţii ca sistem: „ca ansamblu de elemente aflate într-o interacţiune ordonată şi neintâmplătoare”. Din perspectivă structurală personalitatea devine un ansamblu de trăsături sau o configuraţie de trăsături. p.B. ce dispune de subsisteme integrate astfel încât ce se întâmplă într-o parte a structurii influenţează ceea ce se petrece în altă parte a ei. fiind un sistem dinamic. de la un mod de interacţiune. (1997. ce se Subliniem că perspectiva structurala se concentrează exclusiv pe studierea interiorităţii personalităţii neglijând factorii de mediu fiind preocupată de explicarea structurii personalităţii nu a genezei ei. Perspectiva structurală Porneşte de la întreg. "Personalitatea unui individ este o configuraţie specifică de trăsături" (Guilford. (1957) a menţionat 100 de factori de personalitate stabiliţi cu certitudine.2.

Perspectiva psihosocială se concentrează asupra analizei.18). Această perspectivă sistemică subliniază caracterul unitar. după M. dar aceste diferenţe individuale nu sunt suficiente pentru a înţelege personalitatea. sintetic şi integrator al personalităţii. constituie însăşi „esenţa personalităţii” sublinia M. Chiar teoria concepţiei constructiviste asupra personalităţii este aceea care consideră trăsătura de personalitate drept un concept categorial.2. golind-o de conţinut. Omul ca fiinţă socială prin excelenţă nu poate exista decât în cadrul relaţiilor sociale . să devină personaj. Prin afirmarea că personalitatea se comportă ca un sistem dispunând de intrări. Mielu Zlate evidenţiază contribuţiile acestei orientări (1997. p. Zlate (1997.4. se referă la modul în care personalitatea umana aşa cum s-a al doilea aspect (formarea) se concentrează asupra modului în care în urma acestei constituit la un moment dat. Zlate sau perspectiva constructivistă asupra personalităţii cum o mai numesc alţi psihologi este orientată spre surprinderea personalităţii concrete aşa cum se manifesta ea în situaţiile şi confruntările sociale particulare în sistemele interrelaţiilor şi al psihologiei colective. 2.155) apreciază că personalitatea este o construcţie psihosocială. ea aduce contribuţii metodologice orientând demersurile investigative. interiorizat şi sedimentat de către individ în parte. se pierd din vedere elementele şi contextele concrete situaţionale ale personalităţii. Prima componentă arata că individul furnizează materia primă . c)semnificaţiile ataşate comportamentului actorului de către ceilalţi. iar ansamblul acestor relaţii sociale aşa cum a fost preluat.comportamentul din care este construită personalitatea. ieşiri. Sarah Hampson (1984) specifică faptul că în înţelegerea personalităţii ca o construcţie socială se pot identifica trei componente: a)comportamentul pe care actorul social ca individ biologic distinct îl aduce pe scena socială. interpretării şi explicării a două aspecte cu privire la personalitate: • • primul aspect (relaţionarea). Pe aceiaşi coordonată A. p. Dar interpretările realizându-se la niveluri de generalitate înalte. să participe. să rezolve satisfăcător raportul existenta . Neculau (1996. stări. p.presupune organizare ierarhică plurinivelară.19-20). se raportează şi se relaţionează cu o altă personalitate. 70 . Înzestrarea biologică imprimă anumite limite personalităţii individului. Diferenţele de comportament trebuie să fie sesizate şi recunoscute şi de către Actorul însuşi şi de către observatori şi trebuie încărcate cu semnificaţie socială pentru a deveni personalitate. esenţa sa putând fi identificată în cadrul procesului interacţional ce are loc intre indivizi.p.aparenta pentru a fi recunoscut ca personalitate. Actorul trebuie să-şi asume roluri sociale. interacţiuni personalitatea se formează pe sine. b) semnificaţiile pe care le ataşează acestui comportament actorul însuşi. Perspectiva psihosocială ( constructivistă ) Perspectiva psihosocială.

Neculau (1996. A. Între contribuţii ale viziunii psihosociale a personalităţii se apreciază că: ea conduce la înţelegerea mai nuanţată a constituirii treptate a personalităţii. cooperează cu ea pentru a confrunta o persoana cu alta. M. 159). sine a celuilalt. ale cărei influenţe le generează dar le şi suporta.Actorul trebuie să dobândească acea capacitate de a se vedea cu ochii altora (auto-observator) de a se recunoaşte ca individ distinct şi de a se observa. Zlate reliefa că nici una din cele patru perspective de abordare a personalităţii nu este capabilă să explice şi să interpreteze adecvat realitatea avută în vedere decât reunite. a considera grupul nu doar ca un simplu context în care individul există şi acţionează ci şi ca un instrument de formare a personalităţii. Viziunea psiho-socială nu este lipsită de unele limite (M. Zlate propune în concluzie reunirea intr-una singura a perspectivei sistemice şi psihosociale sub denumirea de perspectivă sistemică. sedimentarii şi cristalizării în sine a influentelor mediului extern. A interpreta personalitatea relaţional înseamnă a scoate personalitatea din graniţele şi limitele sale proprii şi a o aşeza în fata altei personalităţi pentru a vedea cum se acomodează.psihosocială. c) grupală. a o face părtaşă la viaţa de grup. conştientizarea conştiinţei de Cariera de actor a fiecărui individ este determinată de dorinţa de a dobândi stima publica. În centrul concepţiei despre personalitate ca o construcţie socială stă " competenta" omului de a se vedea aşa cum îl vad alţii. 2. tendinţa de a pierde personalitatea în multitudinea diferitelor situaţii sociale. sublinia A. îndeosebi a celui social. a o raporta la psihologia de grup. Ne construim rolul în funcţie de expectanţele celorlalţi. 71 . A interpreta personalitatea grupal înseamnă a lărgi numărul persoanelor cu care aceasta vine în contact. Tipologii psihosociale ale personalităţii În cercetările de peste 70 de ani cu privire la personalitate s-au elaborat teorii explicative şi tipologii ale personalităţii. M. a selectării. înseamnă a considera personalitatea ca produs al împrejurărilor sociale dar şi ca stăpână a împrejurărilor. Zlate. Perspectiva psiho-socială asupra personalităţii presupune o tripla interpretare a personalităţii: a) situaţională. Neculau (1996. p. În dobândirea acestei competente sunt identificaţi mai mulţi paşi : • • primul pas este dobândirea capacităţii de a se autoobserva.159) atrage atenţia asupra neglijării considerării situaţiei în abordarea personalităţii de către psihologi. 156). b) relaţională. pe care o produce. A interpreta personalitatea situaţional înseamnă a o raporta permanent la situaţia în care se afla. prestigiu. Din perspectiva abordării psihosociale a personalităţii vom prezenta în sau a capacităţii de a se controla.3. reputaţie morala şi de a evita etichetările negative. p. este cucerirea conştiinţei de sine al doilea pas este recunoaşterea acestei competente la ceilalţi. capabilă de cunoaştere dirijare şi depăşire a lor. p. la scopurile comune ale grupului. 1977) concretizate în: • • tendinţa de a dizolva uneori persoana în roluri.

Bales elaborează un model spaţial tridimensional cu funcţia de a explica structura unui grup. fie o rezultantă a unor direcţii diferite ce reprezintă indicatorul sintetic al unor întregi serii convergente şi divergente de factori personali şi interpersonali. În tipologia lui R. modalităţile de integrare şi interacţiune în grup.F. Acestea sunt: 1) dimensiunea „superior-inferior” (D) a modelului spaţial este dată de „tendinţele de dominare” opuse „tendinţelor de supunere şi acceptare a dominării”. valorile exprimate. Fiecare din cele 27 de tipuri stabilite posedă un nume sugerând direcţia valorică a realizării comportamentului în grup. Fiecare dimensiune are două direcţii opuse. (Mureşan. În caracterizarea celor 27 de tipuri Bales insistă asupra următoarelor aspecte: poziţia în spaţiul tridimensional. Tipul UPF – orientat spre solidaritatea şi progres social. Dimensiunile modelului spaţial sunt dominante factoriale antagoniste ce acţionează la nivelul interpersonal. Bales (1970) şi contribuţia lui P.F. 3) dimensiunea pozitiv (P) – negativ (N) dată de „tendinţele de sociabilitate” opus „tendinţele de izolare”. Autorul studiază dimensiunile interpersonale ale personalităţii prin analiza modului de manifestare şi a tendinţelor de realizare şi orientare a personalităţii în spaţiul relaţiilor din grup. Bales fiecare tip de personalitate apare ca o centrare a personalităţii individului pe una din direcţiile opuse ale dimensiunilor spaţiului interpersonal-tridimensional. 2.continuare două contribuţii elaborate în deceniul opt al secolului XX: contribuţia lui R. a personalităţii şi a poziţiilor membrilor grupului. relaţiilor dintre ei şi cu funcţia de a deduce tendinţele evolutive ale grupului şi membrilor săi. Mureşan (1980).F. P. În 1970 în lucrarea „Personality and Interpersonal Behavior” psihologul R. Tipul UF – orientat spre loialitate şi cooperare în grup. Bales elaborează o tipologie având la bază structura dimensiunilor interpersonale ale individului. literele simbolizând codificarea acestor direcţii (literele provin din iniţiala denumirii direcţiei în limba engleză). Ele sunt următoarele: 1.127-130) 72 .F. Pavel Mureşan (1980. direcţie ce reprezintă indicatorul direcţional. trăsăturile de personalitate.F. pp.128) realizează o evaluare critică a teoriei psihosociologului american pe care nu intenţionăm să o reluăm aici. Pe această bază R. Tipul U – orientat spre succes material şi putere. R. Bales considera că în procesul interpersonalizării ei personalitatea umană tinde a se specializa prin interacţiune psihosocială în diferite tipuri de comportamente interpersonale. poziţia indivizilor în reţeaua interacţiunii (formele de manifestare ale comportamentului în situaţii de grup orientând spre îndeplinirea sarcinilor). în funcţie de structura ei factorială şi condiţiile psiho-sociale ale mediului în care evoluează. p. 1973. Tipurile lui R. Menţionăm numai că este apreciată teoria lui Bales ca „O realizare metodologică şi taxonomică demnă de cunoaştere şi luată în considerare în cercetarea personalităţii şi comportamentului interpersonal”. 3. 2) dimensiunea anterioară (F) – posterioară (B) dată de „tendinţele spre conservatorism” opus tendinţele de „radicalism”.. imaginea de sine şi percepţia interpersonală. Bales apar ca structuri de factori psiho-sociali prin acre se diferenţiază comportamentul indivizilor în cadrul interacţiunii grupale.F.

Acest mod propriu de gândire reprezintă stilul cognitiv al persoanei care poate fi: analitic. de cooperare. El ia ca punct de plecare rezultatele unor cercetări formative cu privire la efectele învăţării sociale dirijate asupra dezvoltării trăsăturilor de personalitate a comportamentului şi relaţiilor interpersonale. dimensiunea valorică şi dimensiunea interpersonală. de supunere. 2. a oricăror altor grupuri. idealuri ale persoanei. prieteni). conformist. Din punct de vedere teoretic.Ralea a utilizat o metodologie complexă. ceea ce ne prezintă este după propria-i afirmaţie „o schiţă – proiect” pentru o tipologie.239) Dimensiunea valorică – este sistemul de trebuinţe. Studiul susţine prin argumentele selectate şi o perspectivă psihosocială în abordarea personalităţii. op. psihosociologul român P. P. sintetic. Dimensiunea cognitivă . pe valori spirituale şi pe valori umane (relaţii. M.F.cit.Alături de valoarea teoretică a teoriei lui Bales. Pe baza celor trei dimensiuni.cit) Autorul operează cu trei dimensiuni: dimensiunea cognitivă. P. Mureşan schiţează 48 de tipuri de „personalităţi interpersonale”. op.Mureşan menţionăm şi noi importanţa practică a tipologiei. 1973. specialistul fiind nevoit să depăşească limitele teoriei şi să opereze cu factori de progres educaţional. în arhitectonica lucrării îmbinând punctul de vedere genetic cu observaţiile psihologice şi o bogată serie de informaţii 73 . Tot în domeniul abordării psihosociale a personalităţii. rămâne ca cercetarea concretă să probeze viabilitatea acestei tipologii. p. ea dă orientarea valorică care poate fi după autor cu preponderenţă axată pe valori materiale. . 1973. de izolare. neconformist.. Pentru a-şi atinge scopul propus M.. Autorul nu dă o descriere a fiecărei structuri. P. şi grupului cu sarcină didactică. motive.Mureşan propune o nouă tipologie interpersonală a personalităţii. Ralea la studierea apariţiei şi formării ideii de personalitate. tipologia lui P. (Mureşan.4. Bales sunt utile în cercetarea şi organizarea grupurilor de creaţie. Ralea şi formarea ideii de personalitate În încheierea prezentării contribuţiilor şi limitelor celor patru perspective de abordare a personalităţii manifestate în psihologie am fi nedrepţi dacă nu am aminti şi contribuţia lui M. cunoştinţe. Dimensiunea interpersonală – dă stilul interacţional al persoanei (format în relaţiile cu grupul) stil care poate fi: de dominare. Fiecare dimensiune are un număr de componente şi din combinarea componentelor celor trei dimensiuni P.Mureşan depăşeşte limitele celorlalte teorii prin luarea în considerare şi a factorilor motivaţionali (valorici).(Mureşan.este modul propriu al fiecărei persoane de a vedea lumea şi raporturile ei cu ceilalţi membri ai grupului.Mureşan realizează un model factorial tridimensional al personalităţii. apreciată de P. Aceste rezultate se referă în principal la stilul interacţional şi orientarea valorică a personalităţii. Preluate critic structurile diferenţiale (tipologia) oferite de R. Scopul studiului „Formarea ideii de personalitate” elaborat de marele psiholog român în deceniul patru al secolului XX a fost să delimiteze etapele psihologice ale formării ideii de personalitate. iar prin viziunea holodinamică asupra structurii interne a comportamentului depăşeşte viziunea reductivistă asupra comportamentului uman satisfăcând cerinţele unei abordări multilaterale a personalităţii.

James precum că “un om are atâtea Euri sociale câţi indivizi cunoaşte”. “La ceea ce ne oferă experienţa internă prin senzaţiile organice se adaugă datele experienţei externe procurate de percepţia spaţiului. care opun corpul nostru prin mişcări mediului exterior. În formarea idei de personalitate M. M. În conştiinţa de sine intră întotdeauna credinţa că reprezentăm un anumit portret. de mişcare şi efort care ne pun în relaţie de contrast şi opoziţie cu ambianţa B. 74 . Ralea consideră că autoportretul nu este exclusiv determinat de opinia socială. Corelând rezultatele cercetărilor etnografice cu cele ale cercetărilor sociologice.Ralea astfel: “Pentru mine nu sunt decât un personaj în care cred. Personajul care credem că suntem se creează pe baza a doi factori: a) experienţa noastră internă (cenestezia) b) ceea ce cred alţii despre noi: “Credem încetul cu încetul despre noi ce se crede că suntem”(p. Ca să avem o noţiune de personalitate ne trebuie în primul rând concursul percepţiei şi al discriminaţiei.. Cenestezia sau conştiinţa de corp propriu (Eul corporal) Cenestezia poate fi considerată cea mai rudimentară formă de Eu. Această funcţie de a crea personaje din oamenii cu care intru în relaţie o aplic la mine şi-mi creez o mască oarecare în care-mi propun să cred”(p.189). materialul necesar constituirii ideii de personalitate nu se limitează numai la ceea ce se petrece înăuntrul individului ci aşa cum sublinia Ralea un material bogat este acumulat prin informaţiile despre univers oferite de percepţiile ce devin cu timpul mai complexe. toate datele fiind supuse unei fine şi pertinente analize psihologice. Ralea pune în evidenţă raportul dintre individ şi societate. care ne permite caracterizarea persoanei cu care intrăm în relaţii şi deosebirea lor de social. după cum respect în fiecare din cunoscuţi caracterul pe care i-l bănuiesc. Pe baza afirmaţiilor lui W. Individualizarea perceptivă Dacă primul stadiu al genezei ideii de personalitate se constituie din senzaţiile organice care ne dau impresia identităţii noastre fizice şi din cele kinestezice.189). În concluzie.din domeniul sociologiei şi etnografiei.Respect în mine un tip dat. care se realizează. mai diferite. afirmând că individul este posterior societăţii: ”Societatea produce indivizi prin diferenţiere şi nu indivizii compun societatea prin sinteză”. C. Personajul sau autoportretul este o altă etapă a constituirii ideii de personalitate. cu condiţia ca ea să fie completată cu senzaţiile musculare. El e mai degrabă “un compromis între aspiraţiile egoismului nostru şi corectivele pe care le aduce societatea”. un tip psihologic pe care şi-l apropie şi prin care se crede definit. actul de credinţă din noi aderă la un portret.. Ralea stabileşte că se succed următoarele etape: A. Individuaţia exprimă contribuţia stadiului perceptiv la formarea ideii de personalitate”(p.186). după consideraţiile lui M.

este asigurat de memorie. cluburi) dau personalităţii o specială complexitate. Un al doilea criteriu de diferenţiere îl constituie originalitatea. În primul rând este vorba de sublinierea ideii de valoare. au conturat arii de cercetare pentru psihologia socială. personalitatea fiind un fenomen psihic format “cu încetineala straturilor geologice” având o pronunţată origine socială. succesul fiind o condiţie esenţială a dezvoltării personalităţii. Se conturează a treia diferenţă. F. Voicu în 1997 (p. Eul ca etapă în geneza ideii de personalitate Sub influenţa limbajului intern personajul se transformă în Eu prin itrospecţie. Ralea din acest studiu pregăteau la noi apariţia abordării sistemice multi. De obicei noţiunea de individualitate se identifică cu cea de personalitate. Studiul realizat de M.D. Ea s-a format de la simplu la complex: la început sentimentul organic apoi percepţia. mai mult adăugăm noi. apare nevoia de originalitate şi înlăturarea a tot ceea ce este normal.ca fază finală şi cea mai puternic organizată şi ierarhizată. 75 . Adaptările succesive la atâtea societăţi (grupuri. obişnuit.şi interdisciplinare în cercetarea omului şi a vieţii sale psihice aprecia G. “dominarea acestei excursii psihice printr-un plan dinainte conceput şi conştientizat”. mai trebuie un sentiment de identitate care. spune autorul. Personalitatea rămâne un deziderat. Colectivitatea este cadrul şi realitatea din care se desprinde în evoluţia istorică noţiunea de individ. Personalitatea . Personalitatea nu a apărut încă de la începutul vieţii sufleteşti. ideea complexităţii ca o calitate specifică personalităţii. Ceea ce caracterizează individualitatea e voinţa reflectată. Introspecţia nu este însă suficientă. canalizarea tensiunii şi a forţei sufleteşti pe un drum propriu. fiind necesar concursul judecăţii. Această ultimă idee va sta la baza viitoarelor preocupări ale marelui psiholog. Această deosebire între individualitate şi personalitate e aceeaşi ca dintre judecata de valoare şi judecata de realitate.53-59). Societatea produce indivizi şi nu indivizii compun societatea prin sinteză. Ideile lui M. adică portretul social e deplasat din cadrul social în lumea conştiinţei. pe urmă credinţa iar în final raţionamentul şi voinţa. este firesc ca grija cea dintâi să fie dezvoltarea ei cât mai largă. Ralea individul este posterior societăţii. Pe plan social istoric scrie M. mai completă. Personalitatea se conturează ca o construcţie socială complexă În argumentarea modului de geneză a ideii de personalitate M. e conştiinţa energii. E. o valoare morală sau artistică. Ralea percepe însă semnificative diferenţe între cele două noţiuni. Individualitatea e o protecţie către viitor. care va fundamenta în deceniul şase o psihologie a succesului. raţionamentului. Deviza moralei ca şi a pedagogiei fiind cultul personalităţii. M. Ralea îsi propune să indice în mod deosebit faptul că noţiunea de persoană are o istorie. Nici memoria nu e suficientă să determine ea singură Eul. Individualitatea noastră nu poate căpăta o desfăşurare normală decât dacă primeşte aprobare din mediul social. Semnificaţia personalităţii nu e numai morală.Ralea emite teza conform căreia aceasta se formează numai în societate.

nici rolul personalităţii. 2000. acţionează. dedublarea şi accentuarea personalităţii. fiind plasat în inconştient (psihanaliza) sau alţii îl substituie cu alte subsisteme interpersonale. Dar problema abordării Eului e dificila din mai multe cauze (vezi Allport G. Ey H.P. până în 1900 se caracterizează prin practicarea unor psihologii filozofice „de fotoliu”. a libertăţii şi nemuririi etc. stările interne. 1981. 1978) sau „Pivot central al activităţii psihoindividuale” (Cristea D. 1981. p. Zlate (1997) dintr-o perspectivă istorică a conturat patru etape în evoluţia conceptului de Eu: 1. a sufletului. Fără investigarea Eului nu am putea înţelege nici structura. Neveanu. 1983. În Europa domină lucrările lui Bergson care vorbeşte despre eu fundamental . spune Allport. Etapa 1.84): • unii neagă existenta Eului considerându-l o abstracţie.231-232. din instincte. un principiu spiritual necontrolat ştiinţific (behaviorism). pp. Interesat de progresele realizate în investigarea Eului şi în constituirea teoriei cu privire la Eu psihologul român M.. etapa psihanalitică şi interactionistă 1900-1940 3. Eul secund se exprimă în cuvinte. Kozielecki). 1987. compus din stările de conştiinţa pure.119). legate de natura omului.. Ralea delimita o etapă a Eului în evoluţia conceptului de personalitate. • utilizarea unei terminologii variate neconcordante îngreunează studiul Eului. fără a fi legat de Eul secund care apare datorita faptului ca omul trăieşte în societate. Zlate M. nici dinamica. p. De exemplu se utilizează următoarele noţiuni: • eu-totalitar ( Greenwald). stabilitatea/instabilitatea . . proprium (Allport) • problema Eului ridică dileme fiozofice. Arătam anterior că M. 76 . . p. Vom prezenta în continuare succint perspectiva istorică asupra concepţiilor despre Eu aşa cum a fost conturată de M.etapa psihofiziologica (pana în anul 1900) 2. foloseşte limbajul. Etape în evoluţia conceptului de Eu O arie prioritară de studiu în domeniul personalităţii a constituit-o cercetarea Eului considerat nucleu al fiinţei noastre (Allport G.eu-imperial (Anderson).eu-hubristic ( J. profund. etapa psihosocială de la 1980 şi pana astăzi Eul este elementul central al personalităţii căruia i se datorează unitatea. p.3. este raportat la exigentele vieţii sociale şi constituie umbra Eului fundamental care se numeşte şi eu social (această denumire va fi preluată de psihologii sociali). factor integrator al personalităţii (P.114). toate influenţând asupra stărilor de conştiinţa. .120. Zlate pentru a delimita în final ce a însemnat „redescoperirea Eului de către psihologia socială” Etapele în evoluţia conceptului despre Eu sunt următoarele: 1. Tratatele şi manualele de psihologie socială acordă din ce în ce mai mult spaţiu analizei rolului şi funcţiilor Eului în construirea realităţii. etapa autonomistă şi psihoumanistă 1940-1980 4..

Eul social. ci şi îmbrăcămintea.H. apreciază M. umilinţă) precum şi actele prin care Eul tinde să se afirme şi să se apere (instinctele de conservare. Eul spiritual dar şi.. Zlate. suferinţă. prietenii. le soi et la societe" (1963) inaugurează o noua perspectiva de abordare a Eului. "Mind. în lucrarea "Principii de psihologie" (1892) realizează pentru prima data distincţia intre eu-ca obiect al cunoaşterii şi eu-ca subiect al cunoaşterii. "În sensul cel mai larg cuvântul eu desemnează tot ceea ce un om recunoaşte ca fiind al sau.p. Self and Society" (1934) şi "L`esprit. conturarea proprietăţilor Eului: a) de a fi obiect pentru el însuşi. În loc să domine este dominat. James consta şi în faptul ca a anticipat şi facilitat apariţia altor concepte ce sau elaborat în psihosociologie (M. emoţiile şi sentimentele provocate de Eu sau conştiinţa valorii sale (mulţumire. 2. nemulţumire. Freud va afirma că una din funcţiunile esenţiale ale Eului este aceea de a elibera omul din constrângerile inconştientului. La S. Mead în lucrările "The Social Self " (1913). operele de arta. 3.1983. toate aceste obiecte dându-i emoţii" . pe de altă parte observa lumea exterioară şi caută cele mai propice ocazii de satisfacere a tendinţelor inconştiente. Freud Eul apare prin diferenţierea sinelui în contact cu realitatea externă. după elementele sale integrante: Eul material. Atât sub raport structural cât şi funcţional Eul este o verigă intermediară între sine şi realitatea exterioară pe de o parte Eul ţine sub control tendinţele instinctive ale Sinelui. aşa cum vor sublinia analiştii şi criticii operei lui. 1997.James W. vanitate. b) de a fi relaţional. Aflat între Id şi realitatea externă el este strivit de ambele. nu numai corpul ci şi facultăţile psihice. modestie. James introduce pentru prima oară o viziune complexă în interpretarea Eului care e analizat în termeni de părţi constitutive. apărare). Etapa a II-a (1900-1940) denumita psihanalitica şi interacţionistă este reprezentata în Europa de S. G. de expansiune. orgoliu. Freud şi şcoala sa şi de George Herbert Mead în SUA. p. între acestea comunicarea fiind cel mai important.scrie W. familia.277). Eul este subordonat în concepţia lui Freud -Id-ului şi realităţii externe. Zlate (1997) şi totodată el consideră ca Mead a adus următoarele contribuţii la dezvoltarea teoriei Eului: 1. această idee a rămas în opera sa „literă moartă” (Ey H. în sensul ca nu exista decât în relaţiile cu ceilalţi oameni cu care intra în interacţiune. fapt ce îl diferenţiază de alte obiecte. „În virtutea comunicării realizată cu altul omul devine conştient de el însuşi constituindu-se ca obiect pentru sine” deci Eu. Contribuţia lui W. James. afirmarea dezvoltării Eului pe parcursul vieţii care nu există de la naştere ci se constituie progresiv prin activitate şi experienţă socială. 77 . Deci Eul este analizat după structura. el este un fel de excrescenţă a sinelui. 2. precizarea mecanismelor psihologice prin care se constituie Eul.perspectiva interacţionistă. c) de a fi un ansamblu de atitudini sociale preluate de ceilalţi membri ai societăţii. în loc să le controleze este controlat.87). Deşi în ultimii ani de viaţă S. Eul are origine socială.

atunci vom asista la degradarea personalităţii”.fondator A. 3. "Când unitatea Eului total se distruge Eul se disociază sau se dedublează în Euri elementare datorită dezorganizării sociale. autoactualizat nu se poate atinge în orice societate. "sine": Minele este fiinţa biologică a omului. succesului. aprecia Mead. Într-una din cele mai recente şi cuprinzătoare lucrări cu privire la Eu (sine) cunoscutul psiholog român I. coerentei şi continuităţii Eului.d) de a fi unic. ca şi pe cea a sublinierii funcţiilor adaptative ale acestuia. "eu". e) de a fi o forma de adaptare care se influenţează nu numai pe sine ci şi societatea. ambianţa socială. Eforturile făcute de reprezentanţii psihologiei Eului se structurează pe direcţia surprinderii unităţii. 4. Structura Eului reflectă structura societăţii dacă procesele sociale sunt unitare şi Eul va fi unitar. Reprezentanţii ei iau în considerare Eul omului normal şi preocuparea este de a ameliora existenta Eului. introducerea conceptului de Eu total. Ea postulează autonomia Eului în raport cu celelalte structuri de personalitate cât şi în raport cu realitatea. calmului. ci numai într-o societate Eu-psihică. adică personalitatea individului. aşa cum este el în realitate. Mead afirmă ca Eul şi minele sunt aspecte corelative. Viaţa omului este dominata de valoarea perfecţiunii. chiar dacă interiorizează experienţa comunităţii care e aceeaşi pentru toţi. A IV-a etapa . ansamblul de atitudini bine organizat şi structurat în individ ca urmare a contactelor lui interpersonale. Maslow. împlinirii. Ele împreună constituie sinele. C. Rolul activ îl are Eul care contribuie atât la schimbarea sinelui cât şi societăţii. Mânzat (2000) desprinde următoarea concluzie: „cariera conceptului de self va continua să se dezvolte la toţi: neopsihanaliştii. Minele şi Eul sunt aspecte distincte insa minele şi Eul constituie împreună sinele.Mead scrie despre existenţa unui Eu unificator sau Eu complet compus dintr-o serie de faţete. denumită psihosocială se caracterizează prîntr-o expansiune extraordinară a problematicii Eului. adică prin felul în care îşi utilizează sursele de energie de care dispune. satisfacerii. Minele este un personaj convenţional care exista întotdeauna şi permite individului să intre în experienţa altora. Eul autentic. 4. începând cu 1980. nemascat. În jurul anilor `60 începe să se manifeste psihologia umanista . Eul este reacţia minelui (organismului) la atitudinile altora. deşi distincte. Etapa a III-a 1940-1980 denumita "autonomistă" şi psihoumanistă este reprezentata de contribuţiile psihologiei Eului şi psihologiei umaniste. Rogers alt psiholog umanist scrie despre Eul autentic. Euri elementare. adică personalitatea individului. adică despre Eul netrucat. Eul e o forma de adaptare a minelui la solicitările sociale prin care se aduc modificări atât minelui cât şi societăţii. existenţialiştii. 78 . dacă procesele sociale sunt dezorganizate atunci şi Eul va fi disociat. 5. operarea distincţiei dintre "mine". Eul care ajunge la realizare de sine. Eul este autonom atât prin origine cât şi prin funcţionarea sa. pentru autoactualizarea lui (Eul autoactualizat dupa Maslow).

b) trebuinţa deplasării centrului de greutate a cercetărilor spre implicaţiile practice ce vizează direct viaţa şi existenta concreta a oamenilor. Pentru a trece la următorul pas identitatea de sine şi percepţia sociala încă un pas. " Proba este cunoscuta sub denumirea de -"Who are you?". La întrebarea ce a condus la redescoperirea Eului de către psihologia sociala? M. Faptul cel mai spectaculos consideră M. Chelcea. Zelen au elaborat o proba care consta în solicitarea subiecţilor investigaţi să formuleze trei răspunsuri la următoarea întrebare" Cine eşti tu?" În 1954 H. perturbărilor psihosomatice. Portland au dezvoltat proba cerând subiecţilor să completeze în timp de 15 minute. D. structuralişti şi transpersonalişti. personologi. o probă de cunoaştere a Eului şi a personalităţii. un eu obez. Se constata. În 1950 F. Apar numeroase lucrări consacrate psihologiei Eului cum sunt „Eul în psihologia socială” (Wegner. Zlate. 1986) etc. p. 20 de spatii care incepeau cu formularea " Eu sunt. Kuhn şi T. Se elaborează metode de investigare a Eului. etc. coord. În 79 . S. situaţiile şi comportamentul social” (Shaven Ph..M. Se vorbeşte despre un eu alcoolic. odată cu redescoperirea Eului de către psihologia sociala în aceasta perioada o mare expansiune a problematicii Eului şi în alte domenii ale psihologiei : de exemplu psihologia stresului. „Memorie socială şi identitate naţională” (S.J. Perspective psihologice” (Honess Yadley. 1997). Privirea istorica. Chelcea.. 1987). În aceste lucrări se abordează o arie vastă de subiecte şi teme. În investigarea Eu-lui au fost utilizate inventarele de autoapreciere. 2000) etc. C. Psihologia americană contemporană este acuzată de self-ism – o mişcare psihologică ce face o religie din self”.. „Eul şi identitatea.psihologii umanişti. „Teoria Eului: impas şi evoluţie” (Gergen K.). scalele de interapreciere şi testele proiective de personalitate.99) a răspuns delimitând următorii factori propulsatori: : a) necesitatea integrării situaţionale şi interrelaţionale a Eului raportat la viaţa şi relaţiile colective ale oamenilor şi nu numai la componentele interioare ale vierii psihice. Bugental şi S. c) necesitatea ieşirii psihologiei sociale din propria matca şi raportarea la alte domenii de cercetare. psihologia persoanelor handicapate.. De asemenea psihologia vârstelor. „Personalitate şi societate în tranziţie” (S. fobiilor. se formulează şi se testează zeci de ipoteze. Wallacher. „Stereotipuri. 1994). a complexităţii Eului. 1980) „Eul. sumara asupra evoluţiei conceptului de Eu ne-a conturat nu numai câmpul problematic al Eului ci şi amploarea şi complexitatea sa. psihologia etnologica dau atenţie problematicii Eului. Zlate (1997. La îmbogăţirea cercetărilor asupra Eului îşi aduc contribuţii majore psihologii sociali. surselor de constituire a Eului. J. 1998. datele de cercetare şi concluziile conducând la o înţelegere mai profundă a structurii Eului. chestionarele de personalitate. În această perioadă se afirmă şi contribuţii româneşti în studiul Eului cum sunt: „Eul şi personalitatea” (M.. Zlate este redescoperirea Eului de către psihologia sociala. 1985).. reprezentări şi identitate socială” (volum îngrijit de Constantinescu C.

dispune de valenţe diferite ca proba de cunoaştere psihologica. Testul CSE propus de Zlate în 1997. Întrebări şi sugestii pentru pregătirea individuală şi/sau seminar 1. Andrei (1997. în seria valorilor sociale valoarea absolută constă în personalitatea socială care este creatoare de cultură intelectuală. Coan modifica proba propunând subiecţilor să formuleze cât mai multe răspunsuri (în doua minute) la întrebarea "Cine eşti tu?" M. valoarea supremă. În varianta pentru elevi şi adolescenţi el este diagnostic pentru: sinele emoţional. p. aduce multiple argumente pentru considerarea personalităţii ca o construcţie şi o valoare socială. •care sunt principalele perspective de abordare a personalităţii? Evidenţiaţi contribuţiile şi limitele lor 80 . Am fi nedrepţi faţă de înaintaşi şi moştenirea teoretică lăsată nouă dacă nu am aminti din ideile eminentului filozof şi sociolog Petre Andrei cu privire la personalitate. elaborată de N. 1998). M. Andrei răspunde „Personalitatea socială reprezintă o unitate de voinţe individuale ce îşi subordonează parţial scopurile individuale unui scop unic social”. predictivă. proba de educare a capacităţii de intercunoaştere şi cu o utilitate multiplă cognitivă. Putem afirma că redescoperirea Eului de către psihologia socială. 214-230) abordează problema personalităţii din perspectiva filozofiei valorii. Andrei. Altă probă este chestionarul ETES sau scala Toulouse a stimei de sine. Leonardis şi C. După cum în viaţa individuală. Concepţia lui P. atât sub aspect teoretic cât şi metodologic explicativ. formativă. prin excelenta comprehensiv. analiza şi elaborare proiectiva. Ce reprezintă această personalitate? Consecvent înţelegerii psihologice a personalităţii ca „orice fiinţă conştientă de ea însăşi care poate să execute acte deliberate. Oubrayrie. sinele social. dotată cu voinţă liberă şi gândire liberă şi în consecinţă responsabilă” sociologul P. Safont pentru măsurarea stimei de sine. proba de autocunoaştere. W. Prin analiza de conţinut asupra celor peste 590 de compuneri M. Andrei ne propune să admitem o personalitate globală. tot astfel scria P.1974 R. D. P. sinele şcolar şi sinele viitor (vezi şi Adriana Crăciun. valoarea absolută constă în crearea şi perfecţionarea unei personalităţi autonome individuale. Zlate stabileşte 27 de teme şi 57 de subteme ale cunoaşterii de sine prin proba CSE şi 6 maniere generale de redactare. o personalitate socială rezultată din interacţiunea personalităţii individuale cu ceilalţi în viaţa socială. În studiul „Personalitatea ca valoare socială”. Întrebări •definiţi termenul de personalitate. sinele fizic. Subiecţii realizează o compunere despre ei înşişi cu titlul "cine sunt eu ?". Opus concepţiei filozofilor ce considerau personalitatea „o idee” sau psihologilor care o limitau la nivelul individualităţii P. Zlate modifica şi reelaboreaza această proba sub denumirea – Cine sunt eu? (CSE). Andrei argumentează pentru înţelegerea şi abordarea personalităţii ca o complexă construcţie şi valoare socială. este un test de descripţie.

avem sentimentul realizării numai dacă întreaga construcţie a fost validată social". nu poate fi localizată exclusiv în individ. această personalitate socială? Este ea diferită de personalităţile individuale sau este suma lor? Personalitatea socială reprezintă o unitate de voinţe individuale.) "Ne construim ca personalităţi."Personalitatea . (Petre Andrei (1997) . "Psihologie socială. pp 81 . apelând la o varietate de surse. Numai interacţiunea socială dă formă personalităţii. Conceperea personalităţii drept construcţie socială merge. o personalitate socială. căci în afara personalităţii individuale trebuie să mai admitem şi o altă personalitate în care individul nu este decât un element. constante şi independente. ca şi orice activitate a unei personalităţi individuale are o anumită influenţa asupra societăţi. Orice relaţie.o construcţie socială". Interpretaţi următorul text Personalitatea nu poate fi limitată exclusiv la o idee şi nu poate reduce la individ. • Mureşan. Ralea în geneza ideii de personalitate? •precizaţi contribuţia lui G. Sugestii pentru seminar • realizaţi o reuniune Panel pe tema „realizarea personalităţii hazard sau ştiinţă”.•ce etape delimitează M. însă. Aspecte contemporane".Personalitatea ca valoare socială din vol. •cum argumentează Petre Andrei că personalitatea este o valoare socială? 2. pentru autocunoaştere aplicaţi-vă tehnica „cine sunt eu?” elaborată de M. susţinând că personalitatea este. de colectivitatea socială. de fapt. şi anume să admitem o personalitate globală. Mead la dezvoltarea concepţiei despre Eu a psihosociologilor. 157. creată de către relaţiile sociale şi. care este aceea al societăţii. Ne modificăm comportamentele în funcţie de expectaţiile celor pe care îi preţuim. Bales (vezi P. • 121-139). În viaţa socială avem a face cu personalităţi individuale şi cu relaţii între aceste personalităţi şi activitatea lor. aplicaţi la seminar chestionarul de evaluare interpersonală elaborat de R. Ce reprezintă această personalitate totală. şi o subordonare a tuturor scopurilor parţiale individuale unui scop unic. Editura Polirom. Tocmai această personalitate socială o considerăm ca valoare socială absolută. căci individul trăieşte în societate. pp 116-120) şi stabiliţi tendinţele de realizare a personalităţii în raporturile interpersonale a unui coleg. deci. chiar auto-observarea şi auto-controlul fiind determinate de grile de evaluare oferite de grup. 1980. p. deci.H. multe din afara noastră (observaţiile şi aprecierile celorlalţi). Acestea sunt cele două criterii caracteristice ale personalităţii sociale. Fundaţia Academică "Petre Andrei". Zlate (1997. Editura Polirom. în vol. •ce factori au condus la redescoperirea Eu-lui de către psihologia socială. Iaşi) 3. 1996 . "Filosofia valorii". (Adrian Neculau.H. şi mai departe.

(2000) . Psychological Perspectives. "Al.Freud S..D. New York. 17.James W. 8. Al. Iasi.Comportament şi civilizaţie. Hăvârneanu C. (1969) . (1987) . New-York. 82 . (1997) – Personalitatea ca valoare socială – în vol Filozofia valorii – Bales R.Personality."Stereotipuri. Editura INI. Mihai D. New York. Editura Didactică şi Andrei P. Bucureşti.Fromm E.Introducere în psihanaliză. (1981) . Bucureşti.Texte alese. (1989) . Editura Academiei. Inc. 10. Honess T.BIBLIOGRAFIE 1. Ey H."Aspecte ale sociabilităţii persoanei" în Revista de Psihologie.. (1996) ."Personalitate . 11. (1983) . (1985) .Conştiinţa. 1.F. (1987) . Harper and Row Publishers.. (2001) . Iaşi Winston. Editura Polirom.Neculau A.Theory and Human Motivation în Motivation and Personality. 22. (1970) . (2000) . New York. 20.Chelcea S. John Willey.Neculau A. 23. (1973) .Neculau A. Mureşan P.. 2. 25. Bucureşti. Marcel Riviere Editeur.Toward a Psychology of Being.Neculau A. (1980) . Holban I. 14. New York. Allport G."Tratat de psihologie socială". Editura Albatros. Editura Junimea. ediţia a-II-a. Bucureşti. Timişoara.Principles of Topological psychology.Cristea D.Maslow Ab. (1971) . nr. 16. Bucureşti.Ştiinţifică şi Enciclopedică Bucureşti. 7."Introducere în psihanaliză".atitudini şi valori". Bucureşti.Precis de Psychologie. Tom 17. E. 5. 19. (2000) . (1998) .Guildford J. (1983) .A trăi printre oameni. Mc. reprezentări şi identitate socială". Wan Nostand Reinhold Company.P. Editura Pro Transilvania. Holt. (1959) .Self and Identity.Cuza" Iasi. 21. Bucureşti. (1970) .Psihologia socială .Structura şi dezvoltarea personalităţii. Editura de Vest. Mc Graw-Hill. Bucureşti.Personality and Interpersonal Behavoir."Învăţarea socială". Freud S. 9. (1936) . Editura Enciclopedică. 3. Bucureşti. Editura Enciclopedică Română.Dumitru I.Lewin K. (1980) . 4. 24. Univ.I. Editura Didactică şi Pedagogică. (1929) . 12.W.Constantinescu C. New York. 17-27. Editura Universităţii din Piteşti. 18. Rinehart and Pedagogică.Psihologie socială."Realizarea personalităţii: hazard sau ştiinţă?". Paris. Psihopatologia vieţii cotidiene. (1980) .Maslow Ab. Ed.Cosmovici A."Dicţionar de psihosociologie". pp. Editura Polirom . Editura Polirom Iaşi. 6. 15. Graw-Hill.aspecte contemporane.P.Jadley R. 13. Iasi."Cunoaşterea psihologică a persoanei". Editura Politică.

P. Nisbett R.Potkay C.. . Editura Enciclopedică Română. Paris. Studiul în paralel al operelor lor psihologice. I şi II. Trei.R. 1938.M. Kinget C. Louvain .Ross L.Eul şi personalitatea. Monterey."The person and the situation . 33.26. cap. Studiu de psihologie genetică.53-59.Wegner D. Revista de psihologie 1-2/1992. California.Rogers C. New York. Editura {tiinţifică. Oxford University Press.. Bucureşti. Publications Universitares. Fundaţia Regele Carol. New York. 1938. 34. 32.M. (1971) .The Self în Social Psychology.perspectives of social psychology".. McGrave .III."Theories of personality". Schultz Duane (1986) . 35.. research and applications – Brooks &Cole Publishing Company. Ed. 28. Pavelcu Vasile (1974) . Pacifc Grove. Brooks/Cole Publishing Company.Văgotski şi M. (1973) . 83 . Bem (1986) – Personality: theory. 31. California 29.Les groupes des recontre."Culmi şi abisuri ale personalităţii". vol. Psiohologia şi viaţa. (1980) . Walacher R.S.Ralea M.Rogers C.Psyhoterapie et relations humaines.Zlate M."Invitaţie la cunoaşterea de sine". Formarea ideii de personalitate. 27.Ralea. L. Bucureşti.E. . p. Pavelcu Vasile (1970) . (1997) . Bucureşti. Bunod.A.Voicu G.Hill Inc. 36. (1991) . 30.

......................................................................definiţie........................... Testarea ipotezelor.......................................... Principii şi obiective ale psihologiei sociale....................42 2............................43 3.............................. Constituirea psihologiei sociale academice în România...... temei...................4.. domeniul şi problematica psihologiei sociale......................................................................... Problematica şi ramurile psihologiei sociale....... 11 1.......................2........................................ Psihologia socială – « Instrument esenţial pentru înţelegerea şi optmizarea existenţei » ..................45 4.................................. Necesităţi şi tendinţe în evoluţia metodelor de investigare psihosocială...................................................... Metoda observaţiei ............................................ Problematica psihologiei sociale..........................26 4...16 3. Etapa generării ideilor...3......................... Procesul cercetării – un proces creator... ipotezelor.....................1.....................2..... Experimentul psihosocial........................................................................................................... Consideraţii conclusive.................5.................1.....15 2.........15 2..43 3...................................................................................47 84 ...........................43 2...........................................................3... Obiectul......40 1.....12 2.....20 4........................................CAPITOLUL IV DEFINIREA DE SINE ŞI EUL SOCIAL CUVÂNT ÎNAINTE.....40 2...............................................................3................................. Elemente de istoria psihologiei sociale ..................................................................3...................................................................................................1...............3..........................2 CUVÂNT ÎNAINTE....... Psihologia socială ........................... Limbajul cercetării utilizat în experimente................................................. Ramuri ale psihologiei sociale.................. Relaţia între social şi psihologic.....................33 CAPITOLUL II...........................................................................3 PSIHOLOGIA SOCIALĂ – ŞTIINŢA AFIRMĂRII INDIVIDULUI ÎN SOCIETATE.......2.........1.......................................42 2......................... Etape şi faze în cercetarea psihosocială.......................... Etapa prelucrării şi interpretării rezultatelor .....................................12 2.................................... Etapa delimitării problemei...............42 2....................31 Întrebări şi sugestii pentru pregătirea individuală şi/sau seminar...............20 4........................11 2.................... Metodele utilizate în testarea ipotezelor ........................................................................................................40 METODE CE CERCETARE ÎN PSIHOLOGIA SOCIALĂ................. Etape în construirea şi afirmarea psihologiei sociale .....................................................................................1....18 4........2.......................................................42 2................................43 3.13 2................................................................2........

....... Ralea şi formarea ideii de personalitate...... Componenta cognitivă. Rolul memoriei autobiografice în formarea concepţiei de sine ................................................................................52 8. Schemele de sine .............. Perspective de abordare a personalităţii...66 PERSONALITATEA – CONSTRUCŢIE ŞI VALOARE SOCIALĂ...................... Scalele de opinii...................................................2.......................... Metodologia creativităţii – posibilităţi de utilizare în elaborarea lucrărilor de licenţă 54 9..............1....... Teorii privind rolul autopercepţiei în cunoaşterea de sine..........................................................73 3.............................................................................66 2.....stima de sine...........91 2.1.....89 2............69 2.............68 2..................................................80 BIBLIOGRAFIE..95 2.........2...................... Metodele de creativitate ca metode de studiere a grupului......... Componentele stimei de sine..................1.....................88 1.....................................................89 2....................................................................1.................... M.............. Etape în evoluţia conceptului de Eu.....................70 2................2...........2......................1..............58 BIBLIOGRAFIE..........4...............66 1..................2.............................68 2................. chestionarele şi testele de personalitate............ atitudini. Metode şi strategii primare de creativitate..................................49 7.........................................................................91 2............................... Argumente pentru perspectiva psihosocială a abordării personalităţii ........... Personalitatea din perspectiva psihologiei sociale .......................68 2..............2...........2..................................................definirea ei.......................................................................................51 8............................ Tipologii psihosociale ale personalităţii................. Perspectiva atomistă............................. Structura Eu-lui social ...................2.................2....................52 8.......1........................2...........................3..1........................................................... Metoda biografică ...............4..................................3.......................5................. Efectele stimei de sine............ Perspectiva structurală..97 2................................. Metodologia creativităţii – implicaţii în cercetarea psihosocială.......2.....59 TEMA III...88 2......3............ Eul social.......................88 DEFINIREA DE SINE ŞI EUL SOCIAL..............................................49 6.....................................96 2..........................1...........53 8...............................................................68 2.......2......................2........................1..........3..............1................... Surse ale formării concepţiei de sine............................................................................................................................................................................76 Întrebări şi sugestii pentru pregătirea individuală şi/sau seminar......................................82 CAPITOLUL IV.......................................2....................... Perspectiva psihosocială ( constructivistă )...2........................ Combinarea metodelor în strategia de cercetare........... .2.............................. Componenta afectivă a Eului social ....90 2............1..................................97 85 . Influenţa altor persoane în formarea concepţiei de sine.....................56 Întrebări şi sugestii pentru pregătirea individuală şi/sau seminar..... Personalitatea ......2........................................................................................... Noi metode propuse pentru cercetarea psihosocială........................................4............... Concepţia de sine şi imaginea de sine.....................................1...........69 2...........97 2.........1........................................71 2..................... Perspectiva sistemică.................................................................93 2..........................................

.....................1.................. Nucleul central al reprezentărilor (nodul central).....2..6.............. Structura reprezentării sociale............................................142 2..................... Caracteristici.....................1.........102 Întrebări şi sugestii pentru pregătirea individuală şi/sau seminar.........................................................140 2......101 2.....................2................... De la reprezentarea colectivă la reprezentarea socială................116 4..3.................................... Elementele periferice ale reprezentării...................................3...2......................... funcţii şi roluri ale reprezentării sociale........141 2................................................... Funcţii şi roluri ale reprezentărilor sociale.. Scopurile autoprezentării...........................142 2............. Nucleul central......................................................................................................................................................2............................................. Ancorarea şi obiectificarea – mecanisme generatoare ale reprezentării sociale..........2.....1.....119 4... Componentele competenţei sociale....................................129 BIBLIOGRAFIE.......112 REPREZENTAREA SOCIALĂ – „O GRILĂ DE LECTURĂ A REALITĂŢII SOCIALE”.............................................................................................................................139 2............... Autoprezentarea......................123 5.........137 2.........121 5...................112 2...............5...................................................................................................................119 4.. elaborarea şi funcţionarea reprezentărilor sociale..........................121 5........... De la abilităţi la competenţe................................................4...................................................................... Reprezentarea socială a inventatorului (nodul central şi elementele periferice) .......................................................145 86 ...............................................1..................................................................................137 COMPETENŢELE SOCIALE.............................................. Comunicarea....................................................................................... Prezentarea sinelui......................112 1................................................139 2...................1..........................4............................................. sprijinul.................................................................................... Antrenarea competenţelor sociale-între necesitate şi posibilităţi...............3.... Caracteristici ale reprezentărilor sociale..100 2............. Gratificaţia...................................121 5.3...114 3..................................................................................2.........126 Întrebări pentru seminar............................113 3............ Structura şi transformarea reprezentărilor sociale...................................... Cunoaşterea şi rezolvarea problemelor.......... Practici susţinătoare a stimei de sine .................1................1.........1...........130 CAPITOLUL VI. Metode de protejare a stimei de sine..........137 1.....................................................2....... Generarea....................................................102 2..... Diferenţe individuale şi efecte la nivelul competenţelor sociale........143 4...........3..........................143 3..................................114 3.... Condiţii pentru apariţia reprezentării sociale.......................................................119 5......................................................1............104 CAPITOLUL V............................... Reprezentarea socială – fenomen psihosocial complex............................................................ Componenta comportamentală a Eului social............................... Empatia........................123 6.......................... Asertivitatea....... Aspecte metodologice în studiul reprezentărilor sociale....

......146 4...............2......................................147 Întrebări şi sugestii pentru pregătirea individuală şi/sau seminar...............................174 Întrebări şi sugestii pentru pregătirea individuală şi/sau seminar...........................................................................................................paralelă comparativă...................................................149 BIBLIOGRAFIE....................................................................................................................metode utilizate...171 9..............................................................4................................. Nevoia de antrenare a competenţelor sociale în profesie...................................................157 3.............................. Empatia – o competenţă socială.................................. Dezvoltarea competenţei empatice la cadrele didactice debutante.................... Posibilităţi de antrenare a competenţelor sociale ........................................................................................1.........................145 4......................................164 7.......1...................146 4.159 4.....................................................................................3........... Empatia: structură şi funcţii......................................................................171 9....................161 5.............................180 87 ....171 9..............156 2.............................................................2............. Conceptul de empatie.............................................................168 8. Stilul apreciativ empatic............156 EMPATIA – IMPLICATII ÎN VIAŢA SOCIALĂ.. Empatie şi atribuire.... Modele de antrenament pentru dezvoltarea competenţelor sociale...............................150 CAPITOLUL VII............................................156 1................ Nevoia de antrenare a competenţelor sociale în cadrul populaţiei generale........................... Empatie şi creativitate ...............163 6.. Protocol al unui antrenament în empatie............. Perspectivă istorico-teoretică asupra empatiei........................................ Orientări actuale în studiul empatiei........................4........................ Program de antrenament.....................................................178 BIBLIOGRAFIE.........

Un exemplu concret în sensul reflecţiei asupra identităţii şi definirii de sine este dat de cunoscutul om de ştiinţă profesor S.H. Pe coordonata înţelegerii psihologiei sociale ca ştiinţă a afirmării omului în societate vom aborda în continuare tema Eu-lui social înţeles ca fenomen psihosocial ce se constituie şi se manifestă în „zona de interferenţă dintre individual şi social” îndeplinind funcţii de definire. G. contribuie la generare şi cristalizarea sentimentului identităţii de sine. şi ea permite să ne întrebăm care este importanţa apartenenţelor sociale în definirea individului şi care este partea propriuzis individuală introdusă în această definiţie. să se singularizeze). 1996. Mielu Zlate etc). Începând cu preadolescenţa. 2000). J. 37). credinţe şi idei ce conduce la formarea imaginii de sine şi a imaginii de altul. aşadar? un psihosociolog român din zona Muscelului. „este pur şi simplu un conflict între afirmarea şi necesitatea individuală şi afirmarea şi necesitatea colectivă. Chelcea.37) apreciind că “Noţiunea de identitate propune o definiţie a individului situată la articularea dintre domeniul sociologic şi cel psihologic”. pe tot parcursul vieţii fiecare din noi „aspiră la cunoaşterea de sine şi de altul”. Mead. Problema identităţii ocupă un loc central în psihologia socială şi studiul Eului şi al formării conceptului şi imaginii de sine au fost abordate de mulţi cercetători (G. Deschamp. Eul social O formă a conflictului dintre individ şi societate o constituie problema definiri de sine şi a identităţii sociale care. la înţelegerea continuităţii şi unităţii propriei existenţe. Autorul citat reliefa că reflecţia asupra identităţii pune problema generală a integrării agenţilor sociali într-un spaţiu social (recunoaşterea unor apartenenţe) şi în acelaşi timp problema faptului că aceşti agenţi caută un loc specific în acest spaţiu social (caută să se diferenţieze.C. Allport. Deschamp. testându-le elaborând teorii. Chelcea care cu prilejul împlinirii vârstei de 60 ani spunea colaboratorilor. 88 . Conceptul de Eu a fost pus în centru edificiului personalităţii ca factor integrator care asigură interpretarea şi sinteza informaţiilor despre propria persoană şi despre lume într-un ansamblu de reprezentări.CAPITOLUL IV DEFINIREA DE SINE ŞI EUL SOCIAL 1. La aceste întrebări psihologii sociali au căutat soluţii formulând ipoteze. Nu ne vom opri asupra locului şi rolului Eului în structura personalităţii existând pe această temă o excelentă lucrare a lui M. Hennry Ey. p. conform aprecierii lui Codol (1979) este o preocupare majoră a specialiştilor în domeniul socio-uman. european prin vocaţie şi cetăţean al lumii ca aspiraţie” (S. Zlate „Eul şi personalitatea”. dorind să se împlinească în viaţă fiecare caută răspunsul la multe întrebări: cine este? care este locul şi rolul lui în lume? cum se poate afirma şi trăi printre oameni. prietenilor şu „ucenicilor” săi: „cine sunt eu. mediere şi orientare a persoanei în mediul său sociocultural. p. (1996. între căutarea identităţii personale şi căutarea identităţii colective” (apud J.

mai precis în timp ce Eul psihologic este reacţia organismului la atitudinile celorlalţi. Sursele ce contribuie la formarea concepţiei de sine sunt considerate de majoritatea psihosociologilor ca fiind: – introspecţia. constituţia şi structura comună a Eurilor nu exclud diferenţele dintre ele.Noi vom insista în continuare asupra acelei componente a Eului formată prin interiorizarea rolurilor sociale denumită Eul social delimitat de G. Eul social este ansamblul organizat de atitudini ale celorlalţi pe care ni le asumăm. percepţia propriului comportament. Conceptul de sine este suma tuturor credinţelor pe care fiecare le avem despre noi înşine. Omul nu se naşte gândind despre sine că este frumos. G. De unde generează atunci concepţia despre sine? (propriul Eu) s-au întrebat cercetătorii. Din nefericire. Mead alături de Eul psihologic ca parte a Eului. curajos. Al doilea pas presupune existenţa unor factori sociali. Autorul citat a realizat un studiu comparativ asupra capacităţii de autorecunoaştere a maimuţelor. plictisitor. informaţii primite de la ceilalţi oameni. Componenta cognitivă A fi capabil de recunoaştere de sine ca o entitate distinctă este primul pas necesar în evoluţia şi dezvoltarea conceptului de Eu. Numai după ce au fost ţinute împreună cu perechea ele au început să dea semne de autorecunoaştere. nu interzic individualitatea pe care fiecare Eu o posedă de fapt”. componente ale Eului social (social self): • • • • componenta cognitivă componenta afectivă componenta comportamentală componenta cognitivă 2. Eul rezultând dintr-o interacţiune şi tensiune dialectică dintre Eul psihologic şi social.H. memorii autobiografice. 2. cinstit. După concepţia lui Mead (1963) Eul psihologic reprezintă Eul ca subiect şi Eul social reprezintă Eul ca obiect. Mead arăta că începem să ne cunoaştem pe noi imaginându-ne ce gândesc ceilalţi despre noi şi apoi integrăm aceste percepţii în propriu concept despre Eu.Mead scria :”Faptul că Eul se constituie în procesul social şi că reprezintă un reflex individual al acestuia. El a testat această capacitate a maimuţelor.H.H.1. La oameni conceptul de Eu este strâns legat de percepţiile lor privind ceea ce gândesc alţii despre ei. Eul unui individ se dezvoltă plecând de la judecăţi pe care celălalt le emite asupra lui în interiorul unui context social în care individul şi celălalt interacţionează. Un exemplu interesant în acest sens este cel oferit de Gallup (1977). care erau ţinute izolat înainte să se întâlnească cu perechea lor. originea socială. de multe ori concepţiile despre propriul eu nu sunt prea apropiate de ceea ce cu adevărat oamenii gândesc despre sine. 89 . G. Ele nu erau capabile să se recunoască în oglindă. Structura Eu-lui social Psihologii delimitează trei aspecte.

sistemul de relaţii interpersonale semnificative. (1967) atenţiona asupra dualităţii modului de percepţie a propriei fiinţe. Una din principalele funcţii ale Eului este aceea de a sintetiza informaţiile obţinute pe calea autopercepţiilor şi a percepţiilor sociale ce conduc la constituirea unui ansamblu de reprezentări. p. spaţiul fizic şi psihosocial „personalizat” etc. 2. dintre Eul reflectat şi Eul ideal. faţă de ceilalţi şi faţă de evenimentele semnificative în care am fost implicaţi. Se admite în psihologia socială că imaginea de sine nu este doar rezultatul unei simple introspecţii P.1. unitate şi continuitate a propriei persoane. idei despre sine şi despre alţii. o comparare a celor aflate despre noi prin raportare la propriile percepţii cât si la percepţiile altora despre noi. simţim şi facem la un moment dat prin raportare la anumite repere valorice şi atitudinale conştientizate că ne aparţin. identitatea socială.119). credinţe. un puternic sentiment al prezentului. Psihologii sociali au subliniat faptul că înţelegerea propriei identităţi de către copil este ecoul reacţiilor celorlalte persoane faţă de el. Din punct de vedere psihogenetic imaginea de sine rezultă din interiorizarea schemei unui semen al nostru. reprezentările despre poziţia şi rolurile jucate de noi în societate în momente de viaţă relevante. Cristea (2000.21). Fraisse. Şi din acest unghi el se cunoaşte pe sine aşa cum îi cunoaşte şi pe ceilalţi (I. Concepţia de sine şi imaginea de sine.118) delimitează componentele sferei imaginii de sine care după aprecierea lui sunt următoarele: imaginea de sine despre propriul corp. modul de înţelegere a ceea ce gândim. Procesul de constituire şi evoluţie a imaginii de sine este continuu realizându-se pe baza apariţiei şi cristalizării sentimentului de identitate. Imaginea de sine reprezintă forma subiectivă prin care luăm cunoştinţă şi ne reprezentăm propria persoană (D. omul fiind capabil de o dublă cunoaştere: • • una prin care el sesizează propriile gânduri. o reflectare asupra celor mai intime gânduri şi sentimente. imaginea de sine fiind o sinteză între percepţia de sine şi percepţia de altul. Cristea. 1994. p. de înserare a prezentului psihologic în dinamica istoriei individuale. sentimentele faţă de noi înşine. sentimente. apoi le recunoaşte la el însuşi.Cunoştinţele despre propriul Eu cer introspecţie. Copilul percepe propriile atribute uneori întâi la altul. Astfel se conturează o concepţie despre sine integrată unei imagini despre sine. senzaţii a doua în care se vede pe sine trăind şi acţionând aşa cum îl văd că acţionează şi ceilalţi. istoria personală. 2000. p. D. 90 . de autoreglare atitudinală şi comportamentală a individului prin referire la idealurile asumate conştient.1. Radu. Aceste aspecte principale cuprinse în sfera imaginii de sine permit şi conturarea funcţiilor îndeplinite de ea: de mediator al percepţiei şi cunoaşterii interpersonale şi totodată a raporturilor interpersonale prin jocul complex dintre Eul subiectiv şi Eul autentic. o evaluare a însuşirilor noastre în relaţie cu alţii aflaţi în situaţii asemănătoare nouă etc.

Pe baza acestor comparaţii repetate se autoapreciază şi chiar iau decizii în orientarea şcolară.Radu. Este un lucru arhicunoscut că elevii îşi compară între ei notele şi rezultatele la teze. de loisir etc. examene.2. Un exemplu ne-a fost oferit de o elevă din clasa a opta care. 2. Cu alte cuvinte. eşecurile îl coboară. deşi avea note mari la matematică şi fizică.1.1. Se consideră că teoria lui Bem cu privire la concepţia de sine este simplă şi profundă. Wallacher şi Wegner (1986) au sugerat că interpretarea comportamentului este cea ce contează. social. proces înlesnit şi mijlocit de comparaţia cu altul.) constituie „matricea” în care se cristalizează imaginea de sine( I. Datele provenite din diferite surse sunt supuse unor mecanisme de reflectare socială. Deci ea este mai dotată şi are chemare pentru secţia de matematică-fizică”. 2. (Raţionalizare. Oferind cadrul social de comparaţie grupul (familial. de comparare şi diferenţiere socială. Succesele ridică nivelul autoaprecierii. Wegner şi D. c) a treia sursă a autocunoaşterii o constituie opinia grupului –preţuirea sau dispreţul colectiv în versiunea intimă a conştiinţei de sine. b) a doua sursă a cunoaşterii de sine o constituie comparaţia cu altul şi situarea în repere oferite de contextul social. Teoria lui Daryl Bem (1972) consideră că oamenii învaţă despre ei în acelaşi mod în care din afară. profesional. de apărare sau menţinere a imaginii de sine. se observă uitându-se la propriul comportament. oamenii îşi apreciază starea internă observând comportamentul lor şi situaţia.Formarea concepţiei de sine cât şi a imaginii de sine dinamica dintre cele două realităţi presupune un proces de autocunoaştere şi existenţa unor surse şi a unor mecanisme psihosociale facilitatoare ale formării şi menţinerii conceptului şi imaginii de sine. 1994). Teorii privind rolul autopercepţiei în cunoaşterea de sine Două teorii s-au impus în a explica rolul autopercepţiei în constituirea conceptului de Eu: Teoria elaborată de Daryl Bem (1972) şi teoria identificării acţiunii elaborată de D.1. Din trebuinţa de a descoperi care sunt izvoarele formării concepţiei despre sine psihosociologii au conturat următoarele surse: a) prima sursă a autocunoaşterii este considerată dinamica succeselor şi eşecurilor proprii. a optat pentru o secţie umanistă a liceului motivând: „este adevărat că sunt printre cei buni la aceste obiecte dar în timp ce eu consum multe ore pentru rezolvarea problemelor colegei mele de bancă îi trebuie doar jumătate din acest timp. Aceasta susţine că atunci când starea internă este slabă şi greu de interpretat. Procesul autopercepţiei poate fi uneori mai complicat decât pare. După cei doi autori toate acţiunile umane pot fi înţelese sau identificate referindu-ne la o 91 .2. oamenii învaţă despre ei înşişi prin autopercepţie numai atunci când situaţia singură pare insuficientă să fi cauzat comportamentul lor. Surse ale formării concepţiei de sine Cunoaşterea de sine este imaginea Eului în oglinda socială. proiecţie pe care individul nu le controlează în mod conştient. se află sub incidenţa mecanismelor de apărare a Eului. negare. Pe termen lung balanţa succes-eşec duce la o stabilizare relativă a imaginii de sine. Wallacher (1986). Bem a presupus că oamenii se autoapreciază observându-şi propriul comportament.

el le-a arătat o serie de caricaturi. Teoria cu privire la percepţia de sine a generat două ipoteze (Sharon Brehm. Izard (1977) şi Tómkins (1962) menţionează că mişcările faciale afectează emoţiile noastre producând schimbări fiziologice în creier. Este neclar dacă expresia facială apare datorită autopercepţiei sau fiindcă se produc schimbări fiziologice legate de emoţie. Subiecţii cu stiloul în dinţi le-au găsit mai hazlii decât le-au găsit cei cu stiloul între buze. Înaintea fiecărei caricaturi subiectul era instruit să contracte un anumit muşchi pentru a crea un zâmbet. În acord cu această analiză oamenii pretind că se simt fericiţi sau nefericiţi (nu deduc). eu trebuie să fiu fericit. Totuşi nu este clar cum se pot explica rezultatele. După ce a ataşat electrozi pe feţele subiecţilor.ierarhie a înţelesurilor. Apoi au fost puşi să evalueze o serie de caricaturi. În acord cu Laird expresia facială afectează emoţia până la produsul de autopercepţie (percepţia de sine) Eu zâmbesc. b) ipoteza suprarecompensării (justificării) care presupune că oamenii deseori îşi scad nivelul motivaţiei interne pentru o activitate care este asociată cu recompense sau alţi factori externi. mai mult expresia lor facială. Kassin. 1989). ca probă a abilităţilor lor de a utiliza diferite părţi ale corpului pentru sarcini diferite. Oamenii sunt dispuşi să facă aprecieri despre comportamentul lor în termeni de nivel crescut. nemulţumire. Sharon Brehm. sau încruntare. eu trebuie să fiu nefericit (cf. Eu mă încrunt. premiului. Fritz Strack şi colegii (1988 au realizat alt studiu Ei au cerut subiecţilor să ţină un stilou cu dinţii din faţă. în timp ce atunci când s-au încruntat s-au simţit nemulţumiţi. Robert Zajonc (1985) considera că zâmbetul face ca muşchii faciali să crească fluxul sângelui spre creier care la rândul lui eliberează transmiţători ce produc schimbări la nivelul emoţiei. S. S. După cum Laird a prezis. Pot oamenii săşi manipuleze propriile emoţii contractându-şi anumiţi muşchi şi variind anumite expresii? Unii cercetători sugerează că se poate (Laird. c) Ipoteza feed-backului facial Psihologii sociali care au studiat emoţia au testat această ipoteză. stimulează schimbări fiziologice care produc o experienţă emoţională. 1984). Contractând muşchii faciali asociaţi cu zâmbetul este influenţată starea subiectului chiar dacă el nu se autopercepe ca zâmbind. Teoria identificării acţiunii arată că interpretările noastre cu privire la comportamentul nostru în termeni succes de nivel înalt sau scăzut (insucces) formează bazele percepţiei de sine. subiecţii care au fost puşi să zâmbească au raportat că s-au simţit fericiţi. Deci teoria identificării acţiunii se referă la cauzele şi efectele a ceea ce gândim despre propriul comportament la diferite niveluri. De ce se întâmplă aceasta s-au întrebat specialiştii. 1989): a) ipoteza feed-back-ului facial care arată că expresia facială poate produce o experienţă emoţională (zâmbetul îi face pe oameni să se simtă fericiţi). suprajustificarea sau efectul paradoxal al recompensei. Cu 80 de muşchi ai feţei umane se pot crea mai mult de 7000 de expresii. În această ierarhie oamenii se văd acţionând la nivel înalt sau la nivel scăzut. sau cu buzele. 92 . James Laird (1974) le-a spus subiecţilor că vor lua parte la un experiment despre activitatea muşchilor faciali. A fost necesar procesul percepţiei de sine ? Se pare că nu. Kassin.

Jerry Suls & Barbara Fletcher (1983). Alţi cercetători au testat teoria comparării sociale punând-o să răspundă la două întrebări principale: e) f) Când ne orientăm către alţii pentru a ne compara pentru informaţii comparative? Dintre milioanele de oameni care locuiesc pe pământ cu cine ne comparăm noi? La prima întrebare. Pentru a-şi testa această predicţie ei au studiat notele de subsol în care se adresau mulţumiri de către autorii a 633 de articole publicate în reviste de chimie. d) Suprarecompensare . Pentru cei care se percep pe sine aceste suprarecompense (suprajustificări) pot fi periculoase: observând că eforturile lor sunt plătite oamenii încep să se întrebe dacă activitatea urmată de ei de plăcere (motivată intrinsec) a fost evaluată. mai curajos ca x). comportamentul lor devine suprarecompensat şi poate fi atribuit motivaţiei extrinseci ca şi celei intrinseci.2.2. prin studii de arhivă au examinat compararea socială între oameni de ştiinţă. Când sunt percepute ca fiind suprarecompensate eforturile lor apare la copii tendinţa de diminuare a motivaţiei intrinseci pentru acele activităţi. fizică. Noi ne definim (autodefinim atunci când suntem întrebaţi) apelând în parte la comparaţii cu alţii (sunt mai inteligent ca y. 2. Influenţa altor persoane în formarea concepţiei de sine Altă sursă a formării concepţiei de sine este influenţa socială.în medie fizicienii şi 93 . L. Când oamenii sunt recompensaţi pentru că ascultă muzică. J.1. joacă jocuri. recompensată (motivată extrinsec). sau mănâncă lucruri plăcute. Pe baza rezultatelor obţinute au ajuns la concluzia că efectele recompensei depind de modul în care sunt percepute la nivelul Eului. În 1973 Marx Lepper şi colegii lui au realizat o experienţă de suprarecompensare la preşcolari. Singer. dar când premiul este perceput ca un bonus pentru performanţe superioare şi nu ca o plată pentru realizarea activităţii atunci motivaţia intrinsecă va creşte. Deoarece cercetătorii în fizică au mai multe metode obiective şi standarde pentru evaluare decât cercetătorii din domeniul social. Din punctul de vedere al teoriei percepţiei de sine apare o interacţiune între motivaţia intrinsecă şi motivaţia extrinsecă. cercetătorii deseori îşi consultă colegii care sunt experţi în redactarea şi analiza rezultatelor. Schachter. Din contribuţiile teoretice la acest subiect exemplificăm prin teoria comparării sociale elaborată de Leon Festinger şi teoria celor doi factori emoţionali elaborată de S. Suls & Fletcher (1983) au emis ipoteza că fizicienii se angajează mai puţin în comparaţii sociale decât cei din domeniul social. Rezultatele au confirmat consistent expectanţele: . Festinger (1954) a elaborat teoria comparării sociale prin care subliniază că atunci când oamenii sunt nesiguri cu privire la abilităţile şi opiniile lor ei îşi evaluează propriile abilităţi şi opinii comparându-se cu alţii asemănători. Înainte de a trimite un articol spre publicare. în sensul că modul în care ne văd alţii influenţează modul în care ne definim. psihologie şi sociologie.Această experienţă ne învaţă – spune Brehm – că este posibil să ne schimbăm starea punându-ne faţa să arate aşa.suprajustificare.

sociologii în medie cu 2% pe articol şi. Kassin). al doilea grup nu a fost avertizat. În grupul placebo. subiecţii nu simţeau efectul agitaţiei psihologice deoarece ei nu aveau efecte de explicat. La grupul informat asupra efectelor drogului subiecţii au început să-şi simtă inima bătând. – răspunsul este că cercetătorii din ştiinţele umaniste caută mai frecvent aprobarea la colegi. Deci.chimiştii mulţumesc cu mult mai puţin . Înainte de injecţie. aceasta a fost descrisă ca un supliment de vitamine. teoria celor doi factori ai emoţiei este bazată pe trezirea psihologică şi o interpretarea cognitivă a acestei activări. În timp ce un grup a fost avertizat despre efectele injecţiei. a celor neinformaţi asupra efectului drogului. Schachter şi Jerome Singer au organizat următorul experiment (cf.l. transpiraţie. Teoria celor doi factori emoţionali Aşa cum a reieşit din cercetările lui L.2% pe articol. Festinger oamenii fac comparaţii sociale pentru a-şi evalua opiniile şi abilităţile. Acesta s-a comportat într-o manieră euforică – pentru unii timp de 20 de minute. grupul care deodată a simţit bătăi de inimă. La această întrebare au dat răspuns S. Ei aşteptând aceste simptoame nu au simţit nevoia de alte explicaţii. transpiraţie. Subiecţii au fost lăsaţi împreună cu un bărbat (colaborator al experimentatorului) introdus ca alt subiect care primise aceeaşi injecţie. Schachter şi colaboratorii (1959 – 1962) formulând şi testând teoria celor doi factori emoţionali. Dar îi utilizam noi pe alţii pentru a ne determina emoţiile? s-au întrebat psihologii sociali. La întrebarea nr. puls accelerat. Subiecţii neinformaţi asupra drogului şi-au raportat senzaţiile simţite la performanţele subiectului introdus de 94 . Pentru alţi subiecţi s-a comportat agresiv.0. subiecţii au cerut să-şi explice senzaţiile apelând la alţii în aceeaşi situaţie în cazul de faţă. Rezultatele experimentale au confirmat ipoteza lui Singer şi Schachter. la subiectul introdus de către experimentatori (la colaborator). Sharon Brehm şi S. psihologii în medie de 1. stomacul contorsionându-se etc. În al doilea grup. Ei au injectat unor subiecţi bărbaţi epinegrim (un drog) care produce agitaţie psihică. persoana trebuie să facă o interpretare cognitivă care să explice sursa activării (vezi autorii).5% pe articol. convulsii ale stomacului). La al treilea grup li s-a injectat un medicament placebo. contractarea stomacului. La întrebarea nr. puls accelerat. Schachter şi colegii s-au întrebat dacă este posibil ca atunci când oamenii sunt nesiguri cu privire la emoţiile lor (ce vor simţi în experiment) emoţiile lor sunt determinate de reacţiile celor din jurul lor? Ca răspuns la această întrebare cercetătorii au presupus că doi factori sunt necesari pentru ca un individ să experimenteze o emoţie specifică: a) b) persoana trebuie să simtă o activare psihică (bătăi accelerate de inimă.2 – către cine ne orientăm atunci când facem comparaţii – răspunsul dat a fost: către persoane similare nouă.

A. Memoria autobiografică prezintă uneori erori egocentrice constând în aceea că oamenii tind să-şi accentueze rolul lor propriu în evenimentele trecute. Mai târziu ei au fost puşi săşi reamintească un număr cât mai mare de cuvinte. au fost puşi să măsoare lungimea cuvintelor şi alţii să fie atenţi la înţelesul lor. În tratatul de psihologie socială Sharon Brehm. dar poate. Fără memorie autobiografică nu poţi avea o concepţie de sine. 2. Memoria formează conştiinţa de sine. Mânzat. Un exemplu elocvent pe această linie îl constituie didactogeniile bazate pe evaluări constant negative ale profesorilor. subiecţii au fost mai puţin influenţaţi de comportamentul altora (subiectul complice). Această teorie are implicaţii în diverse experienţe de viaţă cum ar fi anxietatea socială. Influenţa altor persoane în formarea concepţiei de sine este bine redată şi de o cugetare populară: „când doi îţi spun că eşti prost începi să crezi şi tu”. p. De exemplu. agresivitatea şi dragostea pasională. dar şi aceasta la rândul ei restructurează memoria. fost cei care le-au considerat referindu-se la ei (primul grup). 2) prin efectul erorii egocentrice . Rolul memoriei autobiografice în formarea concepţiei de sine Între sursele generării conceptului de Eu se ia în considerare memoria autobiografică. S. de asemenea duce la distorsiuni ale trecutului. decât atunci când nu sunt.). Unor subiecţi li s-a dat consemnul să ia în considerare cuvintele erau autodescriptive (li se potriveau).1. Viaţa psihică a omului fără memorie ar fi doar un „ghem” de impresii senzoriale adică un prezent fără trecut şi fără viitor (I. concept – dacă acestea sunt relevante pentru sine. Autoreferirea poate facilita reamintirea. Cei care şi-au reamintit cele mai multe cuvinte au 95 . şcolile prin care ai trecut şi experienţele avute nu ai avea conştiinţa de sine.23). prietenii din copilărie. eveniment. 1998. Memoria realizează coerenţa vieţii interioare şi a legăturilor interdependente cu realitatea. locurile în care ai trăit. într-un studiu (Rogers. În multe momente ei chiar s-au purtat similar cu acesta (fericit sau agresiv).2. Alţi subiecţi. b) teoria celor doi factori emoţionali – susţine că noi pentru a ne evalua emoţiile îi utilizăm şi pe ceilalţi.experimentator (subiect complice).eroarea în perceperea şi reamintirea noastră ca un actor central în variate feluri de evenimente.3. ambiţios etc. Deşi teoria celor doi factori emoţionali a atras multe comentarii şi critici – totuşi se pot extrage două concluzii importante: a) când oamenii sunt nesiguri cu privire la propriile stări emoţionale ei şi le interpretează (interpretează ce simt) privind la alţii. 1977) subiecţii au fost puşi în faţa unui microcomputer să privească 40 de trăsături exprimate prin adjective (prietenos. Dacă n-ai putea să-ţi aminteşti părinţii. În cazul grupului informat şi a celui cu efect placebo. Kassin afirmă că Eul orientează reamintirile noastre în trei moduri: 1) prin efectul de autoreferire – oamenilor le place mai mult să-şi reamintească ceva – un cuvânt.

liberali ori conservatori. cu cât sunt mai multe identităţi cu atât sunt mai complexe (prieten. Cei care au un Eu complex se adaptează. Schemele de sine Dorinţa specialiştilor de a descifra cum se formează concepţia de sine şi cum influenţează ea voinţa omului a condus la cercetări care au reliefat rolul schemelor de sine (self-schemas) în interpretarea şi structurarea informaţiilor despre Eu. scheme de sine se orientează procesarea informaţiilor relevante despre Eu. Aceste fenomene constau în tendinţa noastră ca odată ce un eveniment se produce să ne supraestimăm abilităţile noastre în a fi prevăzut rezultatele. 2.1.Greenwald (1980) spunea „trecutul este reamintit dacă a avut loc un eveniment dramatic în care Eul a jucat un rol important. psiholog etc.4. În paginile anterioare am delimitat ce este concepţia despre sine (conceptul de Eu) cum se construieşte concepţia de sine prin introspecţie. jucător de tenis. ceea ce sunt ipotezele pentru o teorie. Am evidenţiat cum prin credinţe. un faliment. prin structurarea informaţiilor obţinute despre noi de la alţii şi prin datele memoriei autobiografice. 96 . “Am ştiut asta cu mult timp înainte”. Complexitatea Eului este o însuşire definită de psihologi ca numărul de identităţi diferite pe care o persoană le are. Oamenii spun (după ce s-a petrecut un eveniment cum ar fi un cutremur. dezastru economic. divorţ etc. Ea determină şi complexitatea Eului. dificile ale vieţii. Şi în cercetările Patriciei Linville (1985-1987) complexitatea Eului a fost găsită mai favorabilă evenimentelor grele. În acord cu Hasel Markus (1977) “moleculele cognitive” ale conceptului de Eu se numesc scheme de sine. scriitor. Concepţia despre sine are mai multe faţete date de scheme de sine variate. psihologice şi sociale.). Concepţia despre sine cuprinde un număr mare de scheme despre sine integrate conştiinţei de sine ca ipotezele pe care omul de ştiinţă le integrează unei teorii. introvertiţi ori extravertiţi. Dacă nu te consideri foarte frumoasă ci de frumuseţe medie (eşti aschematic) deşi poate doreşti nu vei participa la un concurs de frumuseţe. Schemele de sine sunt pentru conceptul de sine al unui individ. De exemplu dacă ai credinţa că eşti foarte inteligent (eşti schematic) atunci când are loc o discuţie între oameni apreciaţi ca favorabili ţie. credinţe despre sine care ghidează procesarea informaţiilor relevante despre sine. Ce sunt schemele de sine şi care este rolul lor sunt întrebări la care au căutat răspuns şi psihosociologii de orientare cognitivă. Oamenii pot gândi despre ei ca fiind independenţi ori dependenţi. Schemele despre sine sunt importante deoarece ele fac ca oamenii să-şi interpreteze şi să-şi reamintească experienţa lor de viaţă în acord cu temele relevante pentru ei (cuprinse în scheme). Schemele de sine sunt importante deoarece orientează oamenii în interpretarea experienţei de viaţă şi în activitate. Tinerii şi adulţii se descriu repede citând trăsături fizice. 3) Al treilea mod de influenţare a concepţiei de sine de către memoria autobiografică îl constituie – greşelile de prevedere. găsesc soluţii mai uşor evenimentelor dificile. prin autopercepţie. Componenta cognitivă a Eului interacţionând dinamic cu imaginea de sine este în interdependenţă cu stima de sine cea mai afectivă parte a Eului. persoane cu influenţă te vei antrena într-o discuţie cu ei fără teamă.2. ceea ce cărţile sunt pentru o librărie.

între cele trei existând o relaţie de „simbioză”. Efectele stimei de sine Efectele stimei de sine se nasc din modul în care oamenii îşi trăiesc zilele vieţii. o experienţă intimă ce evoluează din instinct şi trebuinţele de bază sălăşluind în adâncul fiinţei. Din iubire de sine apar resurse pentru a rezista şi a face faţă eşecului. se evaluează pozitiv sunt în general fericiţi.. Componentă a stimei de sine. Burns R. reacţii defensive. intuiţia. Nivelul stimei de sine are implicaţii profunde în viaţa şi activitatea individului. Adriana Crăciun.2. Componenta afectivă a Eului social . încredere în forţele proprii. cu handicap sau la care balanţa este înclinată în favoarea eşecurilor şi insucceselor. de a alege şi lua decizii pe baza propriilor capacităţi şi însuşiri psihofizice.stima de sine În structura Eului social alături de concepţia de sine un loc deosebit ocupă stima de sine. 1986. anxios şi ostil. Componentele stimei de sine Stima de sine ca fenomen psihosocial are o tonalitate afectivă care însoţeşte imaginea de sine. încrederea în sine şi iubirea de sine. chiar şi la cei năpăstuiţi de viaţă. creativitatea. Aceia care simt bine despre ei.1. Când vorbim de stima de sine ne referim la evaluările pozitive sau negative despre noi înşine. în timp de stima de sine scăzută se asociază cu negarea realităţii. oamenii se evaluează favorabil în anumite privinţe şi nefavorabil în altele. teama de nou şi necunoscut.2. 1996. În timp ce mulţi oameni gândesc bine despre ei înşişi. 1979 etc.. 2.2. Stima de sine este o componentă complexă a Eului ce se bazează pe sentimentul intim al propriei valori corelat cu concepţia despre sine. comportament servil sau tiranic. 1996. Mucchielli. Iubirea de sine este sentimentul de dragoste de sine necondiţionată. încrederea în sine reprezintă sentimentul de încredere în raport cu propria capacitate de a gândi şi acţiona. Stima de sine poate atinge un nivel înalt sau un nivel scăzut. cei care se evaluează în termeni negativi sunt relativ anxioşi. Ca sentiment iubirea de sine o găsim la toţi oamenii. de a face faţă evenimentelor şi provocărilor vieţii. 1967. flexibilitatea. Psihologii apreciază că iubirea de sine reprezintă elementul de bază în structurarea stimei de sine. În timp acest sentiment devine convingere (formă motivaţională) şi chiar însuşire caracterială ce poate lua formele de încredere în sine de nivel înalt sau de nivel scăzut (neîncredere în şine). În cadrul stimei de sine iubirea de sine susţine încrederea în sine şi o concepţie favorabilă de sine. pesimişti cu 97 . convingerea omului că merită să fie fericit (Al. În contrast. capacitatea persoanei de a-şi recunoaşte şi corecta greşelile.2. Branden N. independenţa..2. depresivi. În conformitate cu schemele de sine. Această componentă a stimei de sine se află sub influenţa educaţiei familiale şi a balanţei succes-eşec. cele trei aspecte fiind considerate componentele de bază ale stimei de sine. Psihologii care au cercetat stima de sine (Branden N.B.) apreciază că stima de sine de nivel ridicat corelează cu raţionalitatea. ocazional ei suferă perioade de timp de îndoială de sine când se simt incompetenţi într-o problemă. plini de succes şi adaptabili în situaţii de stress. 2. Tonalitatea afectivă conferă stimei de sine o funcţie dinamogenă si reglatorie a comportamentului individului în diferite situaţii şi roluri. Coopersmith S. iraţionalitatea.. 1998).

Sharon Brehm. stimă de sine scăzută şi instabilă. Higgins (1989) a elaborat o teorie a Eului în discrepanţă după care percepţia neconcordanţei (discrepanţei) între concepţia de sine şi variatele autoghiduri pe care şi le propune Eul conduce la stări emotive negative ce influenţează stima de sine. stimă de sine scăzută şi stabilă. (vezi schema I) Aşteptând să greşească.T. dar depun puţin efort când ei încearcă schimbări importante în viaţă. După eşec ei se blazează. stimă de sine înaltă şi instabilă. p. Se apreciază că individul îşi proiectează standarde de 98 . Nivelul scăzut al stimei de sine este parte a cercului înfrângerii de sine în care expectanţele negative împiedică performanţele care în schimb întăresc neîncrederea în sine. 1989. S. E. În dinamica sa aflată sub influenţa balanţei succes-eşec şi a valorizărilor venite din partea celorlalţi ştima de sine de nivel scăzut poate intra într-un cerc vicios. Leland (1999) la conturarea a patru forme ale stimei de sine: g) h) i) stimă de sine înaltă şi stabilă. oamenii cu nivel scăzut al stimei de sine se simt anxioşi. Nivel scăzut al stimei de sine Autoblamare Aşteptări negative Efort scăzut Eşec Anxietate mare Schema I – Cercul vicios al stimei de sine de nivel scăzut (cf.privire la viitor. Problema este că atitudinea de autoapărare poate cuprinde persoana într-un cerc vicios. Nivelul stimei de sine poate fi influenţat şi de percepţia gradului de concordanţă sau discordanţă dintre concepţia şi imaginea de sine şi nivelul de realizare a obiectivelor şi standardelor propuse. Kassin. se simt incompetenţi şi îşi menţin nivelul scăzut al stimei de sine.67) Dinamica manifestării stimei de sine l-a condus pe A.

Se vorbeşte de o conştiinţă privată de sine şi de o conştiinţă de sine publică. sau cu idealurile acceptate social (dezirabile social). neîmplinit. Frey. Ele funcţionează ca un gen de îndrumătoare de sine.însuşiri corespunzătoare pentru Eul actual. a neplăcerii. atunci se va simţi vinovat. Dacă conceptul şi imaginea de sine percepută de individ nu se suprapune cu standardul idealului. fiecare este motivat de câteva standarde personale relevante. Studiile recente ale Higgins sugerează că modul de realizare a ghidului propriu conduce la următoarele consecinţe specifice. atunci se va simţi dezamăgit. aşa cum este văzut de alţii. cu atât este mai intens disconfortul. consecinţele emoţionale cu privire la autodiscrepanţă (autodisonanţă afectivă) depind de doi factori: a) nivelul discrepanţei – cu cât este mai mare discrepanţa cu atât este mai intensă emoţia disconfortului. plin de resentimente. responsabilităţile individului. sau cu dorinţele altuia important pentru el. Prima este dată de trăsături de personalitate ale oamenilor care sunt introvertiţi şi deseori ajung la propriile stări intime. stima de sine scade. Toţi trebuie să trăim cu discrepanţe (disonanţe) între concepţia despre sine şi propriile direcţii în viaţă. când realizarea acestor vise nu pare posibilă poate intra în depresie. Conştiinţa de sine publică – constă în caracteristici de personalitate ale indivizilor care se concentrează asupra lor ca obiect social. Itemi caracteristici pentru conştiinţa de sine publică: • “Mă interesează ce gândesc alţii despre mine” • “Mă interesează cum apar eu în ochii altora” 99 . Eul normativ (cum ar trebui să fie) şi Eul ideal. Accesibilitatea la această discrepanţă depinde de atenţia şi autoconştiinţa de sine. După Higgins.A. frustrat. Există itemi caracteristici pentru concepţia de sine privată – “Eu îmi examinez conştient motivele”. Este vorba de tendinţa de a fi conştienţi de imaginea noastră publică. O primă consecinţă: pot exista discrepanţe între Eul actual şi cel dorit. 1980) susţine că focalizarea atenţiei pe Eu conduce la descoperirea discrepanţei de sine ceea ce motivează diminuarea autoconştiinţei de sine sau schimbarea comportamentului în acord cu standardele cerute. Aceste standarde se mai numesc şi autoghiduri după care oamenii se orientează in activitate. al aspiraţiilor sale sau ale unei persoane importante pentru el. În situaţii care cer autoconştiinţă de sine cercetările au evidenţiat că oamenii manifestă două forme de autoconştiinţă. “Eu sunt deseori subiectul fanteziilor mele”.. dacă nu se ating. b) accesibilitatea – cu cât eşti mai conştient de discrepanţă. Nimeni nu este perfect. Când oamenii sunt atenţi la Eul lor. fals. standardele lor. Este vorba de tendinţa de a ne introspecta gândurile şi sentimentele intime. În cazuri extreme poate suferi de anxietate corelată cu dezordine în comportament. Se presupune că oamenii au ghiduri diferite. prefăcut. În cazuri extreme. este mai probabil că vor acţiona în moduri pe care ei le consideră în acord cu valorile. O a doua consecinţă: este posibilă o discrepanţă între Eul perceput şi Eul ideal. Dacă concepţia de sine este incompatibilă cu sentimentele proprii cu privire la obligaţiile. Teoria autoconştiinţei de şine (Wiclund R.

nu se pregătise suficient. le dă şanse de 100% reuşită şi ei clachează în final (echipa română Cupa Davis →Ţiriac Năstase) Ce se întâmplă sub presiunea mass-mediei? Sportivii devin mai conştienţi de ceea ce sunt ei pentru alţii – se orientează asupra propriului eu. autofocalizarea atenţiei (focalizarea asupra Eului) poate duce la eşec. calităţilor şi se mai numeşte autoglorificare. atunci el spune că acceptarea reflectă calităţile lui. dacă ei tind să aibă un nivel scăzut al conştiinţei de sine (decât atunci când tind către un nivel înalt) şi nu sunt obişnuiţi cu experienţa focalizării pe sine. Cu alte cuvinte sunt două feţe ale Eului: una pentru tine şi una pentru mine – spune Carver & Scheier (1983). 100 . dar când este respins cercetătorul blamează editorul. Când ai o conştiinţă de sine privată – dominantă auzi o voce interioară şi încerci să reduci discrepanţa în funcţie de standardele proprii. Deci conştiinţa de sine poate crea disconfort şi scăderea stimei de sine concentrându-se atenţia pe discrepanţă. Exemplele din lumea sportului arată că sub presiunea socială. Când ai o conştiinţă de sine publică dominantă. Autoîntărirea conştiinţei de sine se realizează prin valorizarea succeselor. Ea se referă la comportamente desemnate să saboteze propria performanţă în dorinţa de a determina o scuză pentru eşec.3. 2) Mai multe pagube. pot să rezulte din presiune şi expectanţe foarte înalte care sunt dificil de împlinit. l) Oamenii sunt mai antrenaţi în a greşi sub presiune. Metode de protejare a stimei de sine În protejarea stimei de sine s-au reliefat trei metode utilizate mai frecvent de oameni: a) Autoîntărirea conştiinţei de sine. Există două circumstanţe importante în aceste cazuri. De exemplu –o studentă a luat cofeină şi diazepam înainte de examen deoarece îi era frică. De exemplu. Alt exemplu: generalul Stănculescu şi-a pus piciorul în ghips la revoluţie. dar când nu au succes profesorul e vinovat.• “În mod obişnuit sunt preocupat să fac o impresie bună” • “Unele din ultimele lucruri pe care le fac înainte de a ieşi pe uşă este să mă uit în oglindă”. Este cazul multor sportivi pe care presa îi scoate în primul plan. b) O altă metodă de protejare a stimei de sine este autohandicaparea sau sabotarea performanţei proprii. 2.2. Oamenii pot să evite concentrarea asupra lor înşişi. devin mai grijulii faţă de ei înşişi şi urmăresc cu încredere fiecare pas pe care îl fac. de cele mai multe ori vei încerca să adaptezi comportamentul la normele acceptate social. dar uneori nu este posibil. Ea s-a prezentat destul de prost dar a motivat că această situaţie s-a întâmplat din cauza pastilelor. Această concentrare asupra a ceea ce este de altfel un proces automatizat poate avea efect de dezagregare asupra performanţei. Distincţia între forma privată şi forma publică a conştiinţei de sine avea implicaţii interesante pentru reducerea discrepanţei de sine. când unui cercetător i se acceptă un articol spre publicare. rele. Atunci când studenţii au succes acesta se datorează lor.

convingerilor. adică tendinţa defensivă a unor oameni de a se compara cu alţii care au greşit mai tare ca ei (sunt mai nefericiţi. O serie de metode şi tehnici de întărire a 101 . Practici susţinătoare a stimei de sine Înţelegerea. A practica autoafirmarea înseamnă a trăi autentic. p. acceptarea şi asumarea greşelilor pentru a învăţa să nu le repete în viitor. a gândi. obiective. Când comportamentul este coerent cu valorile declarate. d) Practica autoafirmării.). mai bătuţi de soartă).2. f) Practica integrităţii persoanei. Aceasta presupune asumarea de către subiect a responsabilităţii alegerilor sale. Probabil că de aceea multe tehnici de manipulare vizează direct nivelul stimei de sine. consideră autorul. prietenie faţă de sine. a comportamentului faţă de semenii săi. Branden (1998. Stima de sine ne apare ca vioara întâi în dinamica Eului social. Nimeni nu poate să deţină o stimă de sine adecvată dacă nu îşi acceptă propria persoană. 2. Ceastă practică presupune a-ţi propune şi realiza scopuri şi obiective formulate în mod conştient şi asumarea responsabilităţii pentru atingerea lor. Ea presupune realizarea trebuinţelor şi valorilor proprii. Dacă subiectul adoptă atitudini care intră în conflict cu propriile convingeri. b) Practica împăcării cu sine. a nivelului de conştiinţă pe care îl exercită în activitatea sa. Ea este cea care impune alegerea de a vedea. N. credinţelor în ce priveşte comportamentul. Principalul act al autoafirmării. o stare afectivă negativă ce include furie. Aceasta este precondiţia schimbării şi dezvoltării. a vorbi şi acţiona pe baza celor mai adânci sentimente şi convingeri. protejarea şi creşterea stimei de sine la un nivel optim pentru o reglare eficientă a comportamentului a determinat şi delimitarea unor practici facilitatoare ale păstrării stimei de sine la nivel înalt. Ea presupune capacitatea de a fi conştient de propriile acţiuni. c) Practica responsabilităţii faţă de sine. fie simţim gelozie socială.c) Frecvent utilizată este tehnica comparaţiei cu cei mai slabi. Cum procedăm când un prieten apreciat are mai mult succes ca noi? • • fie ne creşte stima de sine asociindu-ne cu cel care are succes (am fost colegi de bancă etc. e) Practica de a trăi orientat către un anumit scop. standardelor. apare devalorizarea propriei imagini de sine şi scăderea nivelului stimei de sine. a) Practica de a trăi în mod conştient. când idealurile se potrivesc cu acţiunea. 78) în lucrarea „cei şase stâlpi ai respectului de sine” argumentează că pentru o dinamică pozitivă a stimei de sine sunt necesari „şase stâlpi susţinători”. A trăi urmărind un scop înseamnă realizarea obiectivelor.4. După Branden activitatea creativă este actul de susţinere al existenţei ce contribuie la construirea stimei de sine. răspunderea faţă de alegerea valorilor conform cărora trăieşte. înseamnă a trăi creativ-constructiv. a fi conştient. Ea se referă la integritatea idealurilor. este afirmarea conştiinţei. atunci se poate observa existenţa integrităţii. Din această comparaţie stima de sine creşte. scopuri. în afara antrenării în cercul vicios. valori. Împăcarea cu sine presupune ideea de înţelegere. valori. resentimente şi scăderea stimei de sine.

Scopurile autoprezentării S-a constatat că în general scopurile autoprezentării au ca surse trebuinţa de întărire şi confirmare a concepţiei de sine şi de creştere a stimei de sine. par a fi comune: a) primul ar fi agreabilitatea – un termen utilizat pentru a descrie comportamente ce sunt motivate de dorinţa de a fi plăcut. Autoprezentarea este o strategie utilizată de oameni pentru a forma imaginea a ceea ce vor să gândească alţii despre ei. Prin autoprezentare se transmit informaţii în concordanţă cu scopurile pe care indivizii şi le propun. 102 . Autoprezentarea este o formă de a controla informaţia pe care individul o oferă publicului despre el însuşi control realizat uneori fără intenţie. dar în majoritatea cazurilor intenţionat. Scriitorii au atenţionat asupra faptului că viaţa este o scenă şi oamenii actori. isprăvi etc. însă. Tedeschi 1981). Tedeschi.1. 1982. Autoprezentarea Oamenii sunt interesaţi de imaginea pe care o prezintă altora despre ei înşişi. de impresia pe care o lasă altora prin comportamentul lor public. anturajului dorit. Din literatura de specialitate (Arkin. agreabil altora. Psihosociologii afirmă că există două motive pentru autoprezentare. b) al doilea ar fi autoglorificarea un termen utilizat pentru a descrie comportamentele motivate de dorinţa de a fi respectat şi promovat pentru propria competenţă (Arkin. recurg la flatare. Schlemker 1980. fapte eroice.Strategiile specifice variază de la situaţie la situaţie. După Goffman fiecare îşi asumă o anumită identitate (faţă) socială pe scenă. 1981) se cunosc două stiluri de autoprezentare: stilul asertiv şi stilul protectiv. două scopuri. Unul este autoprezentarea strategică. orientează spre cunoaşterea influenţei Eului asupra comportamentului propriu. influenţă. Autoprezentarea ia forme diferite: conştiente sau inconştiente. de creştere a consistenţei de sine prin validarea concepţiei de sine prin scheme şi conduite confirmatorii sau metode şi tehnici de creştere a stimei de sine cum este autoglorificarea. 2. dar este mai relaxat în culise.).concepţiei de sine. status. Când oamenii doresc puterea sau respect pentru competenţa lor. 1981). comparaţia cu cei mai slabi etc. În timp ce stilul asertiv corelează cu stima de sine înaltă şi stabilă. informaţii ce ar trebui să contribuie la reglarea impresiei despre sine. Inspiraţi de teoria lui Goffman. simpatie sau aprobare (Jones şi Pittman 1982. ei impresionează prin cunoştinţele lor. Când oamenii doresc să fie plăcuţi acţionează în conformitate cu normele grupului. Ca proces autoprezentarea este mereu întâlnită în relaţiile interumane şi depinde de scopurile individului şi caracteristicile situaţiei. psihologii sociali studiază autoprezentarea ca procesul prin care oamenii încearcă să influenţeze asupra ceea ce gândesc alţii despre ei (Baumeister. 1981 etc.3. 2. Componenta comportamentală a Eului social. Sociologul Goffman Erving (1959) a argumentat că viaţa este o scenă de teatru şi fiecare dintre noi acţionăm după anumite principii. autentice sau înşelătoare.3. stilul protectiv corelează cu stima de sine scăzută şi frica de evaluare negativă. constând din eforturile indivizilor de a da formă impresiilor lăsate altor oameni cu scopul de a cuceri putere.

Concluzia a fost că motivul de validare a concepţiei de sine cedă consistenţa de sine. Unii oameni sunt angajaţi în autoprezentarea strategică. cei dominanţi dar care credeau despre ei că sunt supuşi se purtau şi mai docili. a imaginii de sine. Ei agreează (sunt de acord) cu ideea:” Eu sunt probabil un bun actor” sau “În situaţii diferite şi cu oameni diferiţi eu deseori acţionez ca o persoană foarte diferită”. care apoi a comentat că ei erau fie dominatori fie supuşi. S. Automonitorizarea este totuşi o insuşire aflată în relaţie cu norme şi expectanţe sociale procesele de influenţare etc. Persoanele care au la nivel crescut această însuşire sunt sensibile în autoprezentarea strategică. subiectul a acceptat-o. dar care gândeau că sunt dominatori. îşi reamintesc şi acceptă feedback-urile de personalitate care confirmă propria concepţie despre sine. publicului. Swann (1987) oameni sunt înalt motivaţi de dorinţa de a-şi afirma concepţia lor actuală despre sine şi de aceea urmăresc confirmarea concepţiei de sine. Prezentarea componentelor Eului social a reliefat simbioza acestora în dinamica Eului. abili în modificarea comportamentului lor de la o situaţie la alta.Totuşi cele două strategii de autoprezentarea cer tactici foarte abile altfel indivizii riscă să fie dezaprobaţi. 1989). Al doilea motiv al autoprezentării este de a-i face pe alţii să ne perceapă la fel de perfecţi cum ne percepem noi înşine. Când ne privim noi înşine favorabil sau nefavorabil noi credem că nimeni nu ne cunoaşte mai bine ca noi înşine. a stimei de sine şi cu imapct direct în procesul de automanageriere de sine (self-management). Automonitorizarea este tendinţa de a ne schimba comportamentul ca urmare a autoprezentării în conformitate cu situaţiile sociale diferite. Într-o serie de experimente ei au găsit că subiecţii aleg. Când nu era în acord cu schema de sine (imaginea) subiectul încerca să probeze că era o minciună. subiecţii tind să o elimine. Din dorinţa de a lăsa o impresie bună auditorului. preocupaţi de imaginea lor publică decât alţii. se purtau mai puţin supuşi. Într-un studiu subiecţii au interacţionat cu o persoană – colaborator al experimentatorului. Unii oamenii sunt mai conştienţi şi. chiar dacă este favorabilă. Când comentariul era în acord cu schema concepţiei de sine a subiectului. comlexitatea Eului social şi multiplele influenţe ale factorilor sociali în constituirea şi funcţionarea Eului. în timp ce alţii preferă autoverificarea (confirmarea). să cadă în dizgraţie (să fie percepuţi drept carierişti). cei văzuţi (apreciaţi) ca supuşi. Dacă este bine să fii înalt automonitorizat sau scăzut automonitorizat este greu de spus afirmă Sharon Brehm. Prezentarea de sine (autoprezentarea) ca linie de viaţă a tuturor diferă mult de la individ la individ. benefice pentru individ a concepţiei de sine. Structurarea Eului social în ontogeneză este un argument susţinător al afirmaţiei că 103 . Kassin. Swann şi colegii au făcut experimente care au confirmat acest lucru. este foarte important şi de multe ori o povară pentru creşterea imaginii de sine. După W. Când alţii îşi formează o impresie greşită. Astfel. Mark Snyder (1987) consideră că aceste diferenţe sunt legate de o însuşire de personalitate pe care a numit-o automonitorizarea – tendinţa de a ne regla comportamentul pentru a corespunde cerinţelor sociale. pozitivă. oamenii se automonitorizează. Componenta comportamentală a Eului este implicată în menţinerea la niveluri crescute.

Căutăm apropbarea celorlalţi şi sfîrşim adesea prin a fi aşa cum ne văd alţii. (1990). [ Rudică T.personalitatea este o construcţie şi o valoare socială. 2. Ne cunoaştem pe noi înşine comparându-ne cu alţii. în acelaşi timp. Maturizarea personalităţii p. Mereu alţii şi alţii sînt prezenţi în comportamentul nostru.225. Întrebări şi sugestii pentru pregătirea individuală şi/sau seminar 1. trebuie 104 . manifestată de alte persoane. alţii încep să fie din ce în ce mai mult oglinda socială a propriei personalităţi. îndemnului socratic: <<Cunoaşte-te pe tine însuţi!>>. din acest motiv. Atât unele cât şi celelalte dintre aceste persoane se plasează la extrema subiectivismului atitudinal. Chiar imaginea de sine se modelează după ceilalţi. care sunt elementele componente ale stimei de sine? în ce condiţii stima de sine se antrenează într-un cerc vicios? evidenţiaţi scopurile autoprezentării şi daţi exemple. el caută să impună aspiraţiile individuale şi sistemul propriu de valori dar. daţi exemple. în paginile anterioare implicarea Eului social în definirea de sine şi constituirea identităţii sociale. iniţial. • "La vârstele mari. credinţele şi convingerile noastre sînt în bună măsură dependente de alţii. Dacă. Ei reprezintă etalonul nostru. ce rol au schemele de sine în conturarea complexităţii Eului. Opiniile. nereuşind. Imaginea de sine pe care ne-o construim este cu atît mai aproape de adevăr cu cît avem mai multe repere. ca şi atitudinea de neîncredere şi de subestimare a propriilor posibilităţi. ridică probleme la fel de importante pentru psihologia individuală şi cea socială. <<trebuinţa de alţii>> se accentuează în registrul dezvoltării personalităţii. deoarece fiecare dintre ele se autoapreciază greşit (inadecvat) în raport cu ceilalţi şi cu cerinţele societăţii. necesitate derivată din însuşi statutul social al fiinţei umane. Adesea urâm pentru că nu suntem iubiţi. să realizeze schimburi echivalente (echitabile) între eul individual şi imperativele (exigenţele) sociale. Vrem să fim iubiţi şi îi iubim pe cei ce ne iubesc. <<trebuinţa de alţii>> se resimte mai acut în plan biologic. Modul cum apărem în ochii celorlalţi ne obligă de timpuriu să ne re-evaluăm mereu personalitatea. Întrebări • • • • • • ce este Eul social? delimitaţi şi definiţi componentele Eului social. Editura Junimea Iaşi]. odată cu adolescenţa şi vârsta tinereţii. Am pus în evidenţă totodată. ca urmare a supraestimării capacitaţilor personale şi a importanţei dorinţelor individuale. Centrarea exclusivă a unor persoane doar pe propriile interese. nu poate ignora necesitatea respectării cerinţelor şi a valorilor societăţii. Interpretaţi următoarele texte: • Eul individual pendulează mereu între extremele: subiectivitate şi obiectivitate.

premisă şi rezultantă a imaginii despre lume la adolescenţi" din vol. & Scheier M.M.un pelerinaj spre centrul fiinţei". • • • • situţii: o o o Sunteţi managerul care îşi prezintă organizaţia şi rezultatele în faţa unei audienţe Într-un grup de cinci persoane cu atitudini diferite (neîncredere. 8.).1972.J. ironie. Arkin R. Bem D. "Memorie socială şi identitate naţională". Sharon.Suls and A. Boston.) Chelcea S. (coord. .M. concurenţă.M. Bucureşti.Colceru V. 6. 3.Brandon M. Colosseum.Social Psychology Houghton Mifflin Carver C. Tedeschi (Ed. 5. (1983) . – (1998). Editura I. Psychological perspectives on the self. "Psihologia sinelui . 2. in (Ed. New York. Greenwald (Eds. Iaşi. imaginea de sine. New York: Academic Press. Ed. Berkowitz. "Cei şase stîlpi ai stimei de sine". încurajare) trebuie să demonstraţi că aveţi calităţile pentru a întemeia o fundaţie ştiinţifică.să îi adăugăm precizarea <<Comparându-te cu cît mai mulţi>>". vol. . (1999) . Academic Press. 4.J... vol. Hillsdale.1996. "Personalitate şi societate în tranziţie". Editura Erota. Bucureşti p.T. Kassin S.A self . (1982) . NJ Erlbam.F.Self presentation styles. me. (1989) .I. New York: Academic Press. In J. Bucureşti.Psihologie şi societate.). abilităţi practice recomandate de N.F.).Self perception theory. Brehm S. Mânzat I.Two sides of the self: One for you and one for experimental social psychological. Editura Ştiinţă şi Tehnică SA. in L. (1972) . (Chelcea S. – (2000). Sugestii pentru seminar: Utilizând metoda 6-3-5 elaboraţi soluţii de compensare a sentimentului de inferioritate şi de Fiind date componentele sferei imaginii de sine (vezi în curs) elaboraţi o scală pentru Realizaţi un exerciţiu joc de rol pentru a evidenţia rolul autoprezentării în următoarele creştere a stimei de sine. 1994. 9. indiferenţă. 10. 105 .S. (1981) . "Self-perception theory" în "Advances in experimental social psychology".presentational view of social phenomena. 7. 6. "Imaginea de sine. Impression Baumeister R. 57). Branden. BIBLIOGRAFIE 1. In J.Bem D. Psychological Bulletin. 6. Proiectaţi un miniprogram pentru dezvoltarea stimei de sine axat pe formarea celor şase semnifiactive. Company.G. management theory and social psychological research. Advances in Boncu Ş.

11.Coopersmith S. – (1967), - "The antecendets of self extrem", Ed. Freeman Co., San Francisco. 12.Crăciun Adriana – (1998), - "Stima de sine - vector al schimbărilor adaptative", în vol. "Anuar, Tom VIII - {tiinţe socio-umane", Universitatea Petre Andrei, Iaşi. 13.Deschamp (1984) - Identite sociale et deifferenciation categorielle Cahiers de Psychologie Cognitive. 14.Duval S., Wicklund R.A. (1972) - A theory of objective self-awareness. New York : Academic Press. 15.Fenigstein A., Scheier M.F., Buss A.H. (1975) - Public and private self consciousness: Assessment and theory, Journal of Consulting and Chimical Psychology. 16.Festinger L. (1954) - A theory of social comparison process, Human Relations. 17.Gallup G.G.Jr. (1977) - Self recognition in primates: A comparative approach to the bidirectional properties of consciousness, American Psychologist. 18. Gallup G.S. - 1977, "Self recognition in primates: A comparative approche to the bidirectional propreties of consciousness" în "American Psychologists" nr. 32, pp. 329-337. 19. Greeenwald A.G. - 1980, "The totalitarian ego. Fabrication and revision of personal history" în "American Psichologists" nr. 35, pp. 603-618. 20.Higgins E.T. (1989) - Self discrepancy theory: What patterns of self - beliefs cause people to suffer ? In L. Berkowitz (Ed.), Advances in experimental social psychology, vol. 22, New-York: Academic Press. 21. Laird J. - 1974, "Self-attribution of emotion. The effects of expressive behavior on the quality of emotional experience" în "Journal of Personality and Social Psychology" nr. 29, pp. 475486. 22.Laird J.D. (1974) - Self attribution of emotion: The effects of expressive behavoir on the quality of emotional experience, Journal of Personality and Social Psychology. 23.Laird J.D. (1984) - The real role of facial response in the experience of emotion: A reply to Tourangeau and Ellsworth, and others, Journal of Personality and Social Psychology. 24.Lepper M.P. , Greene D. & Nisbett R.E. (1973) - Undermining children's intrinsec interest with extrinsic reward: A test of the "pverjustification" hypothesis, Journal of Personality and Social Psychology. 25.Linville P.W. – (1987), - "Self-complexity as a cognitive huffer against stress-related illnes and deppression" în "Journal of Personality and Social Psychology" nr. 52, pp. 663-676. 26.Mânzat I. – (1998(, - "Cercetări psihologice moderne asupra memoriei" în vol. "Memorie socială şi identitate naţională" (coord. S. Chelcea), Ed. I.M.I., Bucureşti, pp. 23-45 27.Mânzat I. – (2000) (coord.), - "Psihologia sinelui", Editura Eminescu, Bucureşti. 28.Markus H. – (1977), - "Self-schemas and procesing information about self" în "Journal of Personality and Social Psychology" nr. 35, pp. 63-78.

106

29.Markus H. (1977) - Self - schemata and processing information about the self, Journal of Personality and Social Psychology. 30. Mead G.H. - 1963, "L'esprit, le soi et la societe", Paris, P.U.F. 31.Mead G.H. (1963) - L'Esprit, le soi et la societe, PUF, Paris. 32.Muchielli Al. – (1986) - "L'identite", PUF Paris. 33.Radu I. , Ilut P., Matei L. (1994 ) - Psihologie socială, Editura EVE, Cluj-Napoca. 34.Schachter S. (1959) - The psychology of affiliation: Experimental studies of the sources of gregariousness, Stanford, C.A: Stanford University Press. 35.Strack F., Martin L.L., Stepper S. (1988) - Inhibiting and facilitating conditions of the human smile: A nonobtrusive test of the facial feed-back Hypothesis, Journal of Personality and Social Psychology. 36.Suls J. & Fletcher Barbara R.L. (1983) - Social comparison in the social and physical sciences: An archival study, Journal of Personality and Social Psychology. 37.Tedeschi (1981) - Impression management theory and social psychological research, New York: Academic Press. 38.Valacher R.J. & Wegner D.M. (1985) - A theory of action identification, NJ: Erlbaum, Hillsdale. 39.Wegner D.M., Vallacher R., Kirsted G. V. – 91986), - "Action identification in the emergence of social behavior" în "Social Cognition" nr. 4, pp. 18-36. 40.Willem D., Deschamp J.C., Mugny G. (1996) - Psihologie socială experimentală. Editura Polirom, Iaşi. 41.Wiclung R.A.; Frey (1980) – „Self-awareness theory. When the self makes a difference. – (în The Self in Social Psichology, Wegner D.M., Vallacher R. Eds), Oxford University Press, New York 42.Zajone R. (1985) - Emotion and facial efference: A theory revisited. Science.

107

REPREZENTAREA SOCIALĂ – „O GRILĂ DE LECTURĂ A REALITĂŢII SOCIALE”

CUVÂNT ÎNAINTE...........................................................................................................2 CUVÂNT ÎNAINTE...........................................................................................................3 PSIHOLOGIA SOCIALĂ – ŞTIINŢA AFIRMĂRII INDIVIDULUI ÎN SOCIETATE. 11 1. Psihologia socială – « Instrument esenţial pentru înţelegerea şi optmizarea existenţei » .............................................................................................................................................11 2. Obiectul, domeniul şi problematica psihologiei sociale.................................................12 2.1. Psihologia socială - definiţie........................................................................................12 2.2. Relaţia între social şi psihologic..................................................................................13 2.3. Problematica şi ramurile psihologiei sociale...............................................................15 2.3.1. Problematica psihologiei sociale.........................................................................15 2.3.2. Ramuri ale psihologiei sociale............................................................................16 3. Principii şi obiective ale psihologiei sociale...................................................................18 4. Elemente de istoria psihologiei sociale ..........................................................................20 4.1. Etape în construirea şi afirmarea psihologiei sociale ..................................................20 4.2. Constituirea psihologiei sociale academice în România..............................................26 4.3. Consideraţii conclusive..........................................................................................31 Întrebări şi sugestii pentru pregătirea individuală şi/sau seminar.......................................33 CAPITOLUL II.................................................................................................................40 METODE CE CERCETARE ÎN PSIHOLOGIA SOCIALĂ...........................................40 1. Necesităţi şi tendinţe în evoluţia metodelor de investigare psihosocială........................40 2. Etape şi faze în cercetarea psihosocială..........................................................................42 2.1. Procesul cercetării – un proces creator........................................................................42 2.2. Etapa delimitării problemei, temei...............................................................................42 2.3. Etapa generării ideilor, ipotezelor................................................................................42 2.4. Testarea ipotezelor.......................................................................................................43 2.5. Etapa prelucrării şi interpretării rezultatelor ...............................................................43 3. Metodele utilizate în testarea ipotezelor ........................................................................43 3.1. Experimentul psihosocial.............................................................................................43 3.2. Limbajul cercetării utilizat în experimente..................................................................45 4. Metoda observaţiei .........................................................................................................47 5. Metoda biografică ..........................................................................................................49

108

6. Scalele de opinii, atitudini, chestionarele şi testele de personalitate...............................49 7. Noi metode propuse pentru cercetarea psihosocială.......................................................51 8. Metodologia creativităţii – implicaţii în cercetarea psihosocială....................................52 8.1. Metode şi strategii primare de creativitate...................................................................52 8.2. Metodele de creativitate ca metode de studiere a grupului..........................................53 8.3. Metodologia creativităţii – posibilităţi de utilizare în elaborarea lucrărilor de licenţă 54 9. Combinarea metodelor în strategia de cercetare.............................................................56 Întrebări şi sugestii pentru pregătirea individuală şi/sau seminar.......................................58 BIBLIOGRAFIE.................................................................................................................59 TEMA III...........................................................................................................................66 PERSONALITATEA – CONSTRUCŢIE ŞI VALOARE SOCIALĂ.............................66 1. Personalitatea - definirea ei.............................................................................................66 2. Personalitatea din perspectiva psihologiei sociale .........................................................68 2.1. Argumente pentru perspectiva psihosocială a abordării personalităţii .......................68 2.2. Perspective de abordare a personalităţii.......................................................................68 2.2.1. Perspectiva atomistă............................................................................................68 2.2.2. Perspectiva structurală........................................................................................69 2.2.3. Perspectiva sistemică..........................................................................................69 2.2.4. Perspectiva psihosocială ( constructivistă )........................................................70 2.3. Tipologii psihosociale ale personalităţii......................................................................71 2.4. M. Ralea şi formarea ideii de personalitate..................................................................73 3. Etape în evoluţia conceptului de Eu................................................................................76 Întrebări şi sugestii pentru pregătirea individuală şi/sau seminar.......................................80 BIBLIOGRAFIE.................................................................................................................82 CAPITOLUL IV................................................................................................................88 DEFINIREA DE SINE ŞI EUL SOCIAL.........................................................................88 1. Eul social.........................................................................................................................88 2. Structura Eu-lui social ....................................................................................................89 2.1. Componenta cognitivă.................................................................................................89 2.1.1. Concepţia de sine şi imaginea de sine. ...............................................................90 2.1.2. Surse ale formării concepţiei de sine..................................................................91 2.1.2.1. Teorii privind rolul autopercepţiei în cunoaşterea de sine..............................91 2.1.2.2. Influenţa altor persoane în formarea concepţiei de sine..................................93 2.1.2.3. Rolul memoriei autobiografice în formarea concepţiei de sine ......................95 2.1.2.4. Schemele de sine .............................................................................................96 2.2. Componenta afectivă a Eului social - stima de sine.....................................................97 2.2.1. Componentele stimei de sine..............................................................................97 2.2.2. Efectele stimei de sine.........................................................................................97 2.2.3. Metode de protejare a stimei de sine.................................................................100

109

......................................... Caracteristici..................................119 4. Asertivitatea.........................1................. Componentele competenţei sociale............................................... Ancorarea şi obiectificarea – mecanisme generatoare ale reprezentării sociale...... Elementele periferice ale reprezentării................................................... Comunicarea.......... Nevoia de antrenare a competenţelor sociale în cadrul populaţiei generale.................................3..102 Întrebări şi sugestii pentru pregătirea individuală şi/sau seminar............................................................119 5........143 4.................. elaborarea şi funcţionarea reprezentărilor sociale........143 3................................................................... funcţii şi roluri ale reprezentării sociale.. Antrenarea competenţelor sociale-între necesitate şi posibilităţi........116 4...........................................................................121 5......................................104 CAPITOLUL V.......2............................. Funcţii şi roluri ale reprezentărilor sociale...........................................145 4................................................. Aspecte metodologice în studiul reprezentărilor sociale......................................1..................113 3...... Condiţii pentru apariţia reprezentării sociale............................................................................................................... Reprezentarea socială – fenomen psihosocial complex.................................... De la reprezentarea colectivă la reprezentarea socială..........................3.........................................................4................142 2....112 2........1..........................................................142 2.............. Scopurile autoprezentării............ sprijinul.................................. Gratificaţia............................................114 3...............1................................... Cunoaşterea şi rezolvarea problemelor.........................................126 Întrebări pentru seminar.......................................141 2...3.............1..4.............5........................................................139 2. Structura reprezentării sociale...........................................1............................................ Componenta comportamentală a Eului social...........2................................................................. De la abilităţi la competenţe.................114 3...................................................1...............................101 2..........................................145 110 ..123 6....... Nucleul central..........................................6............................... Empatia..........119 4.... Generarea.............................121 5....... Nucleul central al reprezentărilor (nodul central).........................140 2..........................................................139 2...... Caracteristici ale reprezentărilor sociale.....................................................2.......................2. Prezentarea sinelui..1........................................137 COMPETENŢELE SOCIALE....................... Reprezentarea socială a inventatorului (nodul central şi elementele periferice) ..........................102 2.........3.......................................................1.................1..........137 1................................................................ Diferenţe individuale şi efecte la nivelul competenţelor sociale..........................112 1..................................... Structura şi transformarea reprezentărilor sociale................................................121 5................... Autoprezentarea.....................123 5........137 2.2........... Practici susţinătoare a stimei de sine ..112 REPREZENTAREA SOCIALĂ – „O GRILĂ DE LECTURĂ A REALITĂŢII SOCIALE”.......129 BIBLIOGRAFIE........................................................................2.....................................................................130 CAPITOLUL VI....

..................................................................................................................................................................................................................................................149 BIBLIOGRAFIE......................... Posibilităţi de antrenare a competenţelor sociale ........171 9....1..............................................168 8........ Orientări actuale în studiul empatiei......................... Modele de antrenament pentru dezvoltarea competenţelor sociale...... Perspectivă istorico-teoretică asupra empatiei.171 9......................................164 7...........147 Întrebări şi sugestii pentru pregătirea individuală şi/sau seminar...............................................................................................................................................3..........................171 9.156 1..............................................................................................2....................................................................... Empatie şi creativitate ..........180 111 ...............................146 4...................................... Empatie şi atribuire....... Empatia: structură şi funcţii...........................163 6.......146 4.......161 5.......................159 4....157 3................174 Întrebări şi sugestii pentru pregătirea individuală şi/sau seminar.................. Conceptul de empatie....................................................................................................... Program de antrenament..........178 BIBLIOGRAFIE....................150 CAPITOLUL VII....................... Nevoia de antrenare a competenţelor sociale în profesie......................................................................... Dezvoltarea competenţei empatice la cadrele didactice debutante......................... Protocol al unui antrenament în empatie...........156 EMPATIA – IMPLICATII ÎN VIAŢA SOCIALĂ.....................2...........................paralelă comparativă...................................................................................................4..................4......... Empatia – o competenţă socială........ Stilul apreciativ empatic..................156 2............metode utilizate..............................

Neculau. neatrăgând atenţia specialiştilor timp de peste o jumătate de secol. o instanţă intermediară între percepţia. A. Moscovici în 1961 cu privire la reprezentarea socială a psihanalizei a constituit momentul de geneză a conceptului de reprezentare socială. Neculau (1995) realizând o excelentă sinteză creativă asupra a ceea ce reprezentare socială este: „Reprezentările sociale desemnează un aparat evaluator. specialiştilor. Apariţia lucrării lui S. o grilă de lectură a realităţii. atitudine şi imagine. De la reprezentarea colectivă la reprezentarea socială În ultimele patru decenii ale secolului XX în psihologia socială s-au conturat mai multe arii noi de cercetare cum sunt studiul influenţei sociale. 112 . o situare în lumea valorilor şi o interpretare proprie dată acestei lumi”. Iată ce scria A. 1990. Pentru răspuns voi apela la aprecierile a doi cunoscuţi psihosociologi W. un instrument adaptat perfect la diversitatea şi pluralitatea reprezentărilor” (W. După patru decenii de studiere în ariei reprezentării sociale poate un tânăr se întreabă de ce a trezit şi a susţinut interesul această temă reprezentarea socială. al identităţii sociale. *** vezi Doise Profesorul Adrian Neculau are o contribuţie majoră la prezentarea teoriei reprezentării sociale şi ai principalilor contributori străini ai domeniului.. un mod de a comunica cu exteriorul. Doise şi A. Moscovici. dar o temă care s-a impus majorităţii psihosociologilor. creativitatea tânărului cercetător al domeniului şi mai ales pasiunea pentru investigarea problematicii sociale sunt câteva calităţi ale profesorului Serge Moscovici iniţiator al studiului reprezentării sociale şi deschizător de arii de cercetare în psihologia socială. Sensibilitatea la problemele psihologiei sociale. ce este o reformulare şi restructurare a noţiunii de reprezentare colectivă: „Este un concept nou. al percepţiei sociale şi atribuirii etc. Doise. ea a rămas în plan secund. Deşi noţiunea de reprezentare colectivă fusese utilizată de Durkheim în 1898 în explicarea funcţionării conştiinţei colective. Neculau este : • • • • o reconstrucţie a mediului prin prisma filozofiei de viaţă a individului. informaţie. afirmată ca o contribuţie a psihologiei sociale europene a fost studiul reprezentării sociale descoperire a lui S. studenţilor şi publicului interesat din România. 1995).CAPITOLUL V REPREZENTAREA SOCIALĂ – „O GRILĂ DE LECTURĂ A REALITĂŢII SOCIALE” 1. Totodată reprezentarea socială în concepţia lui A. un stil de conduită.. al definirii de sine şi Eului social. Neculau.

un ecran între presiunea socialului şi sistemul personalităţii. A. Această imagine pe care ne-o oferă autorul citat evidenţiază complexitatea temei. Neculau. un sistem de credinţe. Reprezentarea socială – fenomen psihosocial complex În viziunea lui S. un mod de comunicare cu exteriorul. interpretarea şi evaluarea diferitelor acţiuni ale existenţei sociale şi elaborarea unor comportamente adaptative adecvate. A. un model explicativ. procese reale în legătură cu un anumit mod de cunoaştere şi comunicare. 2000. Aceşti stimuli sunt procesaţi prin operatori psihoindividuali. un mecanism prin care se construiesc teorii despre mediul social. de scheme cognitive şi acţionale care vor mijloci priceperea. evaluare a situaţiei sociale. o conectare la diferite situaţii explicative. Autorul citat realizează o reuşită schemă explicativă a procesului de constituire a realităţii sociale marcând şi locul reprezentării sociale (D. Acest proces începe cu stimuli primari (factori din mediul natural şi social care acţionează în ontogeneză asupra subiectului) şi stimuli secundari (factori generaţi de existenţa socialubiectului).55). o recitire a sa. Cristea (2000. pp. 55-57). 2000). un instrument cu ajutorul căruia actorii sociali îşi reglează raporturile reciproce. 113 . 2. D. dar şi prin luarea în considerare a raporturilor sociale şi a contextului social. o articulare a personalităţii la contextul social. o modalitate de a gândi practic contextul. p. o îmbogăţire a realului. Neculau alt psihosociolog român D. un mod de a face accesibilă lumea exterioară. un operator care prin particularităţile sale socio-culturale şi individuale marchează „în mod fundamental sistemul de categorii şi reprezentări ce configurează universul social”. la construirea realităţii sociale (A. De aici atractivitatea ei pentru psihosociologi. Moscovici reprezentările sociale sunt fenomene. Ca rezultat apar reprezentările sociale ce prin operaţii de actualizare a informaţiei. În consens cu A. pe aceiaşi coordonată a aprecierii contribuţiei reprezentării sociale la construirea realităţii sociale scrie „Construirea realităţii sociale presupune elaborarea unui ansamblu de reprezentări. un filtru. Neculau conturează astfel 20 de faţete ale reprezentării sociale într-o imagine sintetică.• • • • • • • • • • • o orientare în lumea obiectelor şi faptelor şi o operaţie de clasificare a acestora. selectarea schemelor optime. bogăţia perspectivelor de abordare a ei cât şi funcţiile pe care le are în cunoaşterea psihosocialului. de a-i înţelege pe alţii. Cristea subliniază că fundamentul activităţii de construire a realităţii sociale este determinat de limbaj. Cristea. Neculau plasează conceptul de reprezentare socială în contextul gândirii sociale ce contribuie prin cunoaşterea senzorială şi cunoaşterea raţională. psihosociali şi socioculturali. în funcţie de condiţiile concrete şi anticipare a efectelor acţiunilor conduc la elaborarea comportamentelor şi atitudinilor adecvate situaţiilor sociale.

Permanent. De exemplu. 2. o modalitate practică de a cunoaşte lumea>>. interacţionând cu contextul. 32). W. Fără să operăm o îngustare a noţiunii de reprezentare socială. o elaborare prescriptivă şi mentală. prin care un subiect se raportează la un obiect. aspect conturat de altfel şi de S. Abric (1995)."Această schemă a lui D. Cristea ne oferă o imagine dinamică a reprezentării sociale. elaborarea şi funcţionarea reprezentărilor sociale Conturam anterior că procesul de generare a reprezentărilor generale porneşte de la stimuli primari şi secundari. Neculau şi D. Aceasta determină interesul pentru anumite aspecte ale obiectului şi dezinteresul pentru altele. psihosocili şi socioculturali conduc la formarea reprezentării sociale. care la rândul ei devine un instrument de organizare şi interpretare a percepţiilor. A. vom răspunde la întrebarea <<Ce sînt reprezentările sociale?>>. Moscovici. Condiţii pentru apariţia reprezentării sociale S. Moscovici (1961) preciza că pentru apariţia unei reprezentări sociale sînt necesare trei condiţii: 1. un ghid de acţiune. iar pentru J. reprezentarea apare articulată la context (A. implicat în reflectarea şi construirea realităţii sociale. având două izvoare şi structuri de fundamentare: structura psihoindividuală şi cea socială. aspectul său de proces continuu. Cele două imagini asupra reprezentării sociale oferite de A. reprezentarea socială având totodată funcţii şi roluri esenţiale în cunoaşterea şi construirea realităţii sociale". 114 . o formă de gândire socială. Neculau (2000. Abric. determinându-le comportamentele şi practicile>>. Neculau). Dispersia informaţiei cu privire la obiectul reprezentării. 3.C. pentru D. elaborată social şi împărtăşită. <<Reprezentările sociale sînt sisteme de valori şi noţiuni. Doise. Cristea etc datorită complexităţi fenomenului ce a condus la elaborări teoretice generatoare de definiţii din perspectiva abordată de fiecare autor. Poziţia specifică a grupului faţă de obiectul reprezentării (focalizare). reţinând o definiţie sintetică dată de A. Cristea reliefează şi dificultatea definirii reprezentărilor sociale.C. D. unui ansamblu social>>. ceea ce determină formarea unei viziuni globale. Dacă accesul la informaţii cu adevărat utile pentru cunoaşterea obiectului este dificil se favorizează transmiterea cunoştinţelor în mod indirect şi apariţia distorsiunilor. J. supusă operatorilor psihoindividuali. participând la construirea realităţii sociale. Această definiţie evidenţiază că reprezentarea socială este un fenomen ce aparţine câmpului psihosocial. Generarea. a căror informaţie. un mod de a evalua şi comunica.1. concurând astfel la construirea unei realităţi comune. reprezentările sociale sînt <<un sistem de interpretare a realităţii ce guvernează relaţiile dintre mediul fizic şi social. Jodelet (1995) reprezentarea socială este <<o formă de cunoaştere practică. Neculau. p. 3.

ar trebui să mai adăugăm şi că producerea se face în raport cu altcineva". 1985. Astfel. în timp ce următoarea .grupuri dotate cu sisteme de reglare şi control . obiectul şi acel Altul social.spune P. Moscovici. Moliner. 183). Moliner consideră că numai două tipuri de mize sociale motivează procesul reprezentaţional şi "aceste mize se formează în termeni de identitate sau coeziune socială". P. "Configuraţia în care se găseşte un grup în raport cu un obiect social este într-adevăr cea care justifică valorea de miză socială a acestui obiect pentru grup" (Moliner P. C Existenţa unui scop. Moliner atrage atenţia că numai o situaţie care prezintă cele cinci caracteristici poate fi generatoare de reprezentări sociale şi ca urmare cercetătorul care doreşte să realizeze studiul unei reprezentări sociale trebuie să înceapă cu un examen atent al situaţiei în care se plasează grupul interogat şi al obiectului a cărei reprezentare socială se studiază. Necesitatea. favorizând astfel adeziunea indivizilor la opiniile dominante ale grupului. de a produce conduite şi discursuri coerente în legătură cu un obiect pe care îl cunosc destul de puţin. În încheierea argumentaţiei susţinătoare a celor cinci condiţii necesare pentru apariţia reprezentării sociale. ne interesează cum se transmite ea. p. E Inexistenţa unei instanţe de reglare şi control. Moliner consideră că în grupurile ortodoxe . Moliner delimitează doar două configuraţii care pot oferi obiectului valoare de miză socială: ♦ configuraţia structurală ce priveşte grupurile a căror existenţă este intim legată de obiectul de reprezentare. corespunde unei proprietăţi a obiectului. p. În afara condiţiilor semnalate de S. P. ce vehiculează şi modelează reprezentarea socială.valoarea de interes corespunde specificului inserţiei sociale. produsă de către cineva. B Existenţa unui grup social pentru care obiectul reprezentării constituie o miză socială. contribuind în acelaşi timp la reglarea raporturilor dintre partenerii sociali este comunicarea al cărei suport este limbajul. (1995. dar favorizând apariţia elaborării ideologice sau ştiinţifice. a unei motivaţii ce presează spre elaborarea unei reprezentări sociale. Moliner P. ♦ configuraţia conjuncturală ce priveşte grupurile preexistente confruntate cu un obiect nou şi problematic.polimorfismul . resimţită de oameni. sistemul de instanţă şi control opunându-se dispersiei informaţiei. criterii suplimentare pentru delimitarea obiectului reprezentării: A Să existe un obiect social polimorf ce poate să apară în societate sub diferite forme şi să posede o valoare de interes pentru un anumit grup social: "Prima caracteristică . 179) aduce câteva precizări. În afară de condiţiile apariţiei unei reprezentări sociale. 186). Oamenii au tendinţa de a acoperi zonele de incertitudine din cunoştinţele lor. 115 . ceea ce face să fie prezente cele trei componente indispensabile: grupul social. scrie Moliner (1995. D Existenţa relaţiilor pe care un grup le întreţine cu alte grupuri sociale: "Dacă se poate spune că reprezentarea socială este reprezentarea a ceva. elaborarea reprezentaţională se înscrie într-o dinamică socială. p.3.se împiedică apariţia procesului reprezentaţional.

Ele au. 26).. 1996. spune 116 . o cunoaştere de sens comun. Cele două mecanisme de generare a reprezentare socială care mediază. Ca urmare reprezentările depind de toate elementele unui proces de comunicare: • • • calitatea şi calitatea informaţiei vehiculate asupra obiectului reprezentat. Primul mecanism. Procesul comunicării poate influenţa apariţia. în acest fel se produc opiniile în legătură cu obiectul comunicării. nivelul dimensiunilor reprezentării sociale. naivă. Moscovici (1995. ceea ce înseamnă că o imagine (reprezentare) trimite la o idee şi fiecare idee trimite la o imagine. S. În concluzie. două faţete absolut indisociabile. Moscovici în urma delimitării RS a psihanalizei sunt: difuzarea. simbolizante. RS sunt atât fenomene cognitive cât şi imaginative. interesele părţilor implicate în mecanism în raport cu obiectul de reprezentat. Moscovici. instituţionale şi mediatice ca o condiţie de determinare a reprezentării şi gândirii sociale.2. RS sunt o manieră de gândire. constituirea. a unei incompatibilităţi a viziunii asupra lumii propusă de sursă şi cea propusă de un partid advers (doise W. studiază rolul comunicării pe 3 paliere (nivele): • • • nivelul apariţiei reprezentărilor. de a lua o poziţie sau de a obţine recunoaşterea sau adeziunea celorlalţi.Cele trei modalităţi de comunicare reliefate de S. Propagarea – un raport stabilit între membrii unui grup care au o imagine bine închegată asupra mediului. favorizează transferul dintre activitatea cognitivă şi condiţiile sociale de manifestare sunt: • • ancorarea. o formă de cunoaştere socială şi presupun o activitate mentală. deci. reprezentării prin chiar specificul său: transmiterea de informaţii.este un raport realizat între sursele şi receptorii comunicării cu scopul transmiterii de informaţii. S. propaganda. presiunea la interferenţă datorată necesităţii de a acţiona. comunicarea apare în aspectele ei interindividuale. Doise arăta că miza acestei comunicări este opoziţia dintre adevăr şi fals. Orice tip de reprezentare socială presupune aceiaşi dinamică a relaţiilor sociale. p. Propaganda – o formă de comunicare circumscrisă unor relaţii conflictuale antagonice. nivelul proceselor de formare a reprezentărilor. 34) a conturat acţiunea a două mecanisme: ancorarea şi obiectificarea. 3. Ancorarea şi obiectificarea – mecanisme generatoare ale reprezentării sociale În procesul elaborării şi funcţionării reprezentărilor sociale. p. Aceasta este mediatizată prin intermediul limbajului. propagarea. o credinţă ce-i susţine în efortul lor de impunere a acestei imagini şi acest mecanism vizează realizarea unor structuri atitudinal comportamentale. a raporturilor de comunicare constituindu-se ca un fel de cunoaştere spontană. Difuzarea . de interpretare a realităţii. transmiterea unei viziuni conflictuale. obiectivarea.

al doilea mecanism încearcă să le obiectivizeze. p. Acest aspect particular le acordă reprezentărilor statutul de teorii ale simţului comun. cu valenţe transformatoare asupra vieţii sociale. Practic mecanismul de denumire încearcă să stabilească o relaţie între ceva real şi corelatul său imaginar. să-l reprezentăm” (S. numim ceea ce este nenumibil. În comparaţie cu obiectivarea care vizează constituirea formală a unei cunoaşteri. Moscovici subliniază rolul numirii ca o posibilă modalitate de stabilire a identităţii unui obiect. elaborări teoretice naive. de delimitare a lui de fenomene similare. necunoscut în sistemul nostru de categorii la ceva cunoscut şi familial. În al treilea rând. cunoscut şi înţeles nefamiliarul. dar şi forme de cunoaştere socială. A ancora înseamnă a clasifica. "să transforme ceva ce există în mintea noastră în ceva ce există în lumea fizică". necunoscutul. Moscovici. aceasta se face prin două tipuri de activităţi complementare: activităţi de evaluare. fenomen. „Numind pe cineva îl extragem dintr-un 117 . pe de altă parte prin activităţi de codificare. Corelat cu aspectele de categorizare şi clasificare este acela de denumire (denumire).Moscovici. Prin ancorare se satisface nevoia socială de a face apropiat. 1995. normelor sau marca identitatea grupului ce o produce. prin ancorare reprezentarea oferă o interpretare lumii sociale. prin ancorare reprezentările devin elemente active ale vieţii sociale. familiar. Reprezentarea va purta amprenta aşteptărilor. „Clasificând ceea ce este neclasificabil. valorilor. să le plaseze într-un context familiar. Moscovici. încearcă să reducă ideile ciudate la categorii şi imagini obişnuite. clasificare şi categorizare pe de o parte. „A categoriza pe cineva sau ceva înseamnă a alege o paradigmă dintre cele stocate în memoria noastră şi a stabili cu ea o relaţie pozitivă sau negativă (S. 1995). a numi lucrurile neclasificate care sînt în acelaşi timp necunoscute şi ameninţătoare. Moscovici încearcă să reducă ideile ciudate la categorii şi imagini obişnuite. Mai întâi obiectul de reprezentat capătă o semnificaţie anume. Compararea permite încadrarea obiectului într-o categorie. i se atribuie anumite trăsături comparându-l cu un anumit prototip deja preexistent în memoria colectivă. suntem capabili să imaginăm acest lucru. Ancorarea este un proces ce reduce ce este străin şi perturbator. În al doilea rând. Ancorarea după părerea lui S. adică să transforme ceva abstract în ceva concret. Pentru ca obiectul de reprezentat să fie mai uşor manipulabil. Acest proces de realizare a unei reprezentări (ancorarea) parcurge mai multe etape folosindu-se mai multe modalităţi.35). procesul se aseamănă "cu ancorarea unei bărci de una din balizele spaţiului nostru social". ancorarea se referă la înrădăcinarea obiectului reprezentat într-un sistem de gândire preexistent şi la transformările care decurg de o parte şi de cealaltă în urma acestui proces. permiţând integrarea acestei forme de cunoaştere într-un sistem de cunoştinţe preexistent.

extrăgîndu-li-se semnificaţiile ce vor fi serializate într-o structură cu caracter imaginativ numită nucleu figurativ. de cunoştinţe anterior elaborate şi împărtăşite social. Imaginarea obiectului se face printr-un proces de semnificare. obiectivarea face abstractul concret.anonimat perturbant pentru a-l dota cu o genealogie şi pentru a-l include într-un complex de cuvinte specifice. Astfel percepută la început într-un univers pur şi îndepărtat. de numire. Doise. a reproduce un concept printr-o imagine" (S. Ancorarea participă nu numai la constituirea reprezentării sociale. ele găsesc întotdeauna conţinuturi anterior elaborate sau prototipurile. Moscovici. funcţia de interpretare a realităţii. a-l localiza în fapt în matricea de identitate a culturii noastre” (S. Reprezentările sociale nu apar pe un loc sterp. Procesul de ancorare urmează mecanismului de obiectivare a reprezentărilor ce completează modelul explicativ al generării şi funcţionării reprezentării sociale. Ancorarea aduce în discuţie trei funcţii de bază ale reprezentărilor: • • • funcţia cognitivă de integrare a noului. Reprezentarea socială este un proces prin care se stabileşte o relaţie între subiect şi obiect. deci a-i aduce la cunoştinţă individului existenţa acestui obiect. În acest sens se poate spune că reprezentarea socială este o construcţie şi o reconstrucţie a realităţii în care se observă amprenta individului. Obiectul este în acest caz reconstruit în aşa fel încât să coexiste cu sistemul de evaluare folosit de individ în privinţa lui. de etichetare. teoria nefamiliaritatea apare în faţa ochilor fizică şi accesibilă. 1995). criterii de clasificare. funcţia de orientare a conduitelor si raporturilor sociale. este „o extensie a obiectivării” (W. prin obiectificare ideea. p. Aceste prototipuri sunt ceea ce numesc cognitiviştii „scheme cognitive de bază”. de esenţializare. Obiectificarea este mecanismul prin care se saturează ideea de nefamiliaritate cu realitatea. 1996. Rolul acestora este de a constitui modele. nefamiliară. 45). saturează ideea necunoscută. Ancorarea operează în strânsă legătură cu sistemele de credinţe. materializează cuvântul. fiecare cu atributele sale. p. transformă un concept într-o imagine sau într-un "nod figurativ". Obiectul se reproduce în plan mental în reprezentare şi totodată prin reprezentare se schiţează o imagine care ţine locul obiectului. A reprezenta înseamnă a transpune sau reproduce în plan mental obiectul reprezentării. Palmonari. 1995. Ca mod de funcţionare a gândiri sociale. scoase din context. 118 . Informaţiile ce vin din exterior sînt selecţionate. A. gradul său de autonomie creatoare.28). cu realul. de valori. de schematizare. Deci obiectivarea concretizează ceea ce este abstratc. Moscovici. "A obiectifica înseamnă a descoperi calitatea iconică a unei idei sau a unei fiinţe imprecise. ea însăşi devenind o modalitate de instrumentalizare a cunoaşterii.

Funcţii şi roluri ale reprezentărilor sociale După cum am arătat până acum. Neculau A. semnificative pentru beneficiari. având funcţii esenţiale în elaborarea atitudinilor şi comportamentelor individuale şi de grup. Deci între psihologic şi social se interpune reprezentarea care dobândeşte statutul unei punţi de legătură între cele două universuri. b) prin aspectele lor semnificative . Caracteristici ale reprezentărilor sociale Pentru o mai mare precizie în definirea şi caracterizarea reprezentărilor sociale psihologii sociali (Fisher R. este întotdeauna reprezentarea unui subiect asupra unui obiect. 5. instituţiei. de statutul său social. 4. . mai mult sau mai puţin stereotipe. recreând realitatea. producând informaţi presupunând selecţie în funcţie de poziţia ocupată de individ. a condus conturarea a cinci caracteristici generale ale acesteia: 1. (structurii) reprezentările sociale se caracterizează astfel: • • • ca un proces de transformare a unei realităţi sociale într-un obiect mental. facilitând interiorizarea modelelor culturale şi ideologice. grupă. grupului. • ca un inventar al unui ansamblu de evidenţe. în cunoaşterea şi dinamizarea relaţiilor sociale. 3. ca o prezentare revizuită şi corijată ce ia forma unui model de funcţionare mentală. de la acţiune la proces.. reprezentarea socială este implicată în construcţia realităţii sociale. perceptul cu conceptul. are un caracter autonom şi creativ.4. În funcţie de primul criteriu al organizării. ca fenomene ce facilitează şi procesul de remodelare a realităţii. 4. Din punct de vedere al conţinutului reprezentările sociale se pot caracteriza astfel: a) sub raport cognitiv sunt un ansamblu de informaţii relative la un obiect social – informaţii mai mult sau mai puţin variate. c) prin importanţa ce se acordă imaginii. categoriei sociale în raport cu altă persoană.2. are proprietatea de a face interschimbabile sensibilul cu ideea. categorie socială. 1987. 2. d) prin aspectele lor simbolice. 1996 etc. Caracteristici.) au identificat două criterii: organizarea reprezentării sociale şi conţinutul lor. Caracteristicile reprezentărilor sociale prezentate mai sus orientează către delimitarea funcţiilor şi rolurilor îndeplinite de ele. proces ca un proces relaţional pentru că elaborarea mentală este dependentă de situaţia persoanei.1. Analiza realizată pe firul reprezentării. funcţii şi roluri ale reprezentării sociale 4. 119 . are un caracter simbolic şi semnificativ. în explicarea şi justificarea unor acţiuni grupale etc. adică reprezentarea se află în raporturi de simbolizare şi de interpretare cu obiectul ei. are un caracter imaginativ.

altfel spus. • • 4. reprezentarea produce un ansamblu de expectanţe. pp. reprezentarea socială oferă posibilitatea înţelegerii. determină în mod direct tipul de demers cognitiv adoptat ca şi modul în care acesta este structurat şi comunicat şi aceasta independent de realitatea obiectivă a sarcinii. susţinerea argumentativă a unor acţiuni grupale. spune Abric. S. Funcţia simbolică Prin intermediul reprezentării sociale realitatea nu este numai reconstruită ci şi dedublată (C. J. Moscovici.3738. Reprezentarea socială a sarcinii. cognitiv explicativă. Funcţia de orientare şi praxiologică constituie un ghid pentru comportamentele de grup şi individuale. Prin funcţiile lor de ordin cognitiv. 59-60 etc) au identificat următoarele funcţii şi roluri ale reprezentării sociale: 1. Ele facilitează comunicarea fiind un suport necesar al derulării acesteia. cercetătorii domeniului (S. grupurilor a se delimita. 1995.5-12... 5. Cea de-a doua funcţie este cea numită de Abric funcţia identitară care arată posibilităţile reprezentărilor sociale de a permite indivizilor. realizate în funcţie de un cadru de referinţă. Sub titlul "Natura convenţională şi prescriptivă a reprezentărilor". 132-135. 3. 2000.C. pp. Astfel: • reprezentarea conduce la definirea scopului unei sarcini determinând implicit tipul de comportament. Neculau A. p. reprezentările ce definesc identitatea unui grup vor juca un rol important în contextul social. Această funcţie îndeplinită de reprezentarea socială este rezultatul a trei factori. a se situa pe poziţii specifice în procesul comparaţiei sociale. iar prin cele justificative.Analizând multiplele faţete ale reprezentării sociale. de adaptare şi de diferenţiere ele sunt produse modelate de aceste practici. 1995..132). tolerabil.C. Reprezentările sociale adaugă planului obiectual un plan al unei reproduceri simbolice a realităţii cu aceiaşi consistenţă psihologică. 2000. Cristea D. acestea joacă un rol important în explicarea. Moscovici conturează două roluri îndeplinite de reprezentarea socială: 120 . 2. 1996. Reprezentările sociale pot să întărească poziţia socială a unui grup. Abric (1995. acceptabil într-un context dat. identitar şi orientativ. pp. 1995. Construirea identităţii grupului va permite un control social important exercitat de comunitate asupra fiecăruia dintre membrii săi îndeosebi în procesele de socializare. Prima funcţie identificată este aceea de cunoaştere. p. pp.60). spune autorul citat. Cea de-a patra funcţie justificativă a reprezentărilor se întemeiază pe faptul că realităţii sociale prin selectarea şi filtrarea informaţiilor. Cristea. De asemenea. Jodelet D. interpretării. Abric evidenţiază astfel sistemul dublu de determinare între reprezentările sociale şi practicile sociale.C.. Această funcţie identitară dă reprezentărilor un rol primordial în procesul compraţiei sociale apreciază J. anticipări acţionând astfel asupra prin natura prescriptivă a reprezentărilor se defineşte ceea ce este permis. ce pot fi depistaţi în câteva aspecte semnificative ale reprezentărilor. pp. Abric J.117-120. să menţină şi să justifice diferenţa socială sau chiar discriminarea între grupuri. Prin intermediul reprezentării sociale cunoştinţele sunt integrate într-un sistem coerent cu rol descriptiv şi explicativ. reprezentările se află la originea practicilor sociale.

un fel de schematizare a teoriei bazate pe câteva elemente concrete. apreciază S. ideologice. reprezentării. ca şi aceea de nod nu sunt străine psihologiei sociale. Moscovici. După Abric nodul central prezintă următoarele caracteristici: • • • • este legat şi determinat de condiţiile istorice. al reprezentării. 1995. Analizând conţinutul reprezentărilor sociale. 5. aprecia J. p. Structura şi transformarea reprezentărilor sociale 5. rezistent la schimbare asigurând continuitatea şi permanenţa este relativ independent de contextul social şi material imediat. aprecia că rolul reprezentărilor sociale în devenirea socială se anunţă un obiect de studiu stimulant pentru viitor.138-140). Deci. distinct şi împărtăşit de un anumit grup de persoane". "se convenţionalizează". pentru că el determină organizarea şi semnificaţia sa internă. fiind marcat de memoria constituie baza comună colectiv împărtăşită de reprezentarea socială realizând omogenitatea este stabil. reprezentările sociale sînt prescriptive. Structura reprezentării sociale. Fritz Heider vorbeşte de rolul nodurilor unitare în interpretarea evenimentelor. Nucleul central Analiza unei reprezentări. b) un al doilea rol al reprezentărilor sociale este evidenţiat de faptul că ele "se impun cu o forţă irezistibilă". Abric (1995.C. rezultă din combinaţia dintre o structură prezentă chiar înainte ca noi să începem să o gândim şi o tradiţie care impune ce trebuie să gândim. s-a ajuns la concluzia că organizării lui sub forma unei structuri ierarhizate în care există un nucleu central în jurul căruia se află elementele periferice. o funcţie consensuală. S. Aceste convenţii permit oamenilor să ştie "ce trece drept ce". Astfel. D. 123). p. 121 . grupului şi având.1. descoperă că prin procesul numit obiectivare se trece de la o teorie ştiinţifică la un model figurativ. Toate elementele noi aderă la model şi fuzionează cu acesta.C. Abric – menţionează că ideea de centralitate. esenţial. evenimentele. Această forţă. în studiul asupra psihanalizei. p.135) necesită o dublă delimitare: a conţinutului şi a structurii ei. obiectele.1. p. Alte lucrări întăresc ideea de centralitate prin studierea modului de formare a impresiilor. judecăţilor emise asupra unor persoane pornindu-se de la un ansamblu de trăsături. Moscovici. Jodelet (1995. nucleul central este elementulfundamental. în consecinţă. amintind de eficacitatea reprezentărilor sociale. înţelegerea funcţionării ei . colectivă şi de sistemul de norme ale grupului.a) în primul rând este vorba de faptul că reprezentările localizează într-o categorie persoanele. coerent. apoi le impun "un mod gradual drept model de un anumit tip. Prin decontextualizare această schemă devine o paradigmă. 5. le conferă o formă precisă.1. După părerea lui J. sociale. Vedem doar ceea ce convenţiile subînţelese ne permit şi rămânem totodată neconştienţi de prezenţa acestor convenţii" (S. Abric (1995. 7). Nucleul central al reprezentărilor (nodul central) Teoria nodului central – lansată de J.C. Moscovici. o cheie de interpretare a evenimentelor.

Pe baza acestor caracteristici Abric delimitează funcţiile pe care le îndeplineşte nodul central al reprezentării. Acestea sunt două: • • funcţia generativă prin care nodul central se dovedeşte a fi un element creator. Această proprietate a cogniţiei centrale se referă la capacitatea ei de a se combina cu elemente foarte diverse. Această legătură este simbolică şi rezultă din condiţiile istorice şi sociale care au însoţit naşterea reprezentării sociale. Fiecare dintre acestea ocupă o poziţie privilegiată în structura reprezentării datorită semnificaţiei pe care o conferă ansamblului. Abordarea din perspectivă exclusiv cantitativă nu permite lansarea ipotezei de „centralitate”.C. de relaţiile ce se stabilesc între obiectul de reprezentat şi cel care-l reprezintă şi de sistemul de valori. Câteva tehnici care s-au utilizat pentru a evidenţia nodul central au fost: analiza de similitudini. Abric consideră că în funcţie de natura obiectului şi finalitatea situaţiei nodul central va avea două dimensiuni: • • o dimensiune funcţională.41): • valoarea simbolică . norme specifice grupului. atribuie cogniţiilor centrale patru proprietăţi (cf. funcţia organizatoare prin care nodul central este cel care determină specificul relaţiilor transformator al semnificaţiei celorlalte elemente. Nodul central este determinat de natura obiectului reprezentat. 1996.a nodului central este dată de determinanţii sociali şi istorici ce constituie fundamentul tuturor credinţelor relative la obiect. Nodul central a fost conceput de Abric ca un sistem constituit din mai multe elemente. p. Nodul central întreţine relaţii nedisociabile cu obiectul reprezentării pe care. Astfel. îl şi simbolizează. compararea itemilor. ci pentru că ea are o legătură privilegiată cu obiectul reprezentării. Moliner susţine că rezolvarea acestei probleme ţine de modul de definire a noţiunii de „centralitate”. 122 . stabilite între elementele reprezentărilor. Centralitatea unui element este socotită în funcţie de criterii cantitative şi calitative. Acestea însă pun în evidenţa doar aspecte cantitative. Moliner P. o dimensiune normativă. El este elementul cel mai stabil al reprezentării sociale ce îi asigură „perenitatea în contexte mişcătoare evolutive”. O cogniţie este centrală nu numai pentru că este puternic legată de celelalte. Un prim pas în acest sens îl va constitui cunoaşterea obiectului reprezentării sociale deoarece nu pentru toate obiectele este obligatoriu obiectul de reprezentare. dacă frecvenţa de apariţie nu este un criteriu suficient pentru a determina centralitatea unui element. de altfel. O problemă importantă rămâne aceea a reperării şi identificării nodului central. A. unii autori indică importanţa cantitativă a anumitor legături pe care acesta le întreţine cu ansamblul celorlalte elemente şi care poate apărea ca un indicator pertinent al centralităţii. metodele asociative. el dă un sens. o valoare elementelor reprezentării. J. Neculau. • puterea asociativă – asociativitatea nodului central a fost pusă în evidenţă de Moscovici când remarcă faptul că unele noţiuni sunt caracterizate de aspecte polisemice şi prin capacitatea de a se asocia altor termeni.

alta decât aceea utilizată în mod curent în studiul altor fenomene psihosociale. valoarea şi funcţia elementelor periferice. transformări noi ale mediului. Abric. 1995.1. 1995) delimitează alături de funcţia de apărare şi protejare a nodului central şi funcţiile de modelare personalizată a reprezentărilor şi conduitelor asociate şi de a fi prescriptive pentru comportament îndeplinite de elementele periferice. Ea este o consecinţă a valorii simbolice a cogniţiilor centrale. p. exprimă prezentul şi experienţa subiecţilor”. flexibil.1. Toate aceste demersuri metodologice propun două criterii de decelare a proeminenţei: frecvenţa apariţiei şi rangul acesteia într-un ansamblu de cuvinte. Flamen (1989 apud J. Ca urmare elementele ce ar putea „ataca” bazele reprezentării sunt integrate reinterpretate în sensul semnificaţiei centrale sau li se va atribui un caracter de excepţie. ponderea. Aceste funcţii indică ce este normal să se facă într-o situaţie şi ghidează acţiunea sau reacţiile subiectului imediat fără să se apeleze la semnificaţiile nodului central.142). aflându-se în relaţii directe cu acesta. Aceste elementele periferice reprezintă factorul mobil. Fiecărei perechi de itemi îi corespunde un indice ce reflectă proximitatea între itemii perechi.2. 5. „Ele integrează elementele situaţiei în care se produce reprezentarea. p. analiza de similitudini.142-144) consideră că elementele periferice îndeplinesc trei funcţii esenţiale: a) funcţia de concretizare – ce traduce legătura directă a elementelor periferice cu contextul (situaţia concretă) prin ancorarea reprezentării în realitate. Punerea în evidenţă a proeminenţei unui item se poate realiza prin mai multe metode: metoda alegerii în bloc. Identificarea sistemului central şi a elementelor periferice ale unei reprezentări se realizează cu o metodologie adecvată. Flament.C. Cunoaşterea structurii unei reprezentări sociale este deosebit de importantă pentru înţelegerea rolului 123 . C. al reprezentării mediind între nodul central şi situaţia concretă. c) funcţia de apărare – care trădează rolul sistemului periferic de apărător al reprezentării prin transformarea sa şi conservarea nodului central. Elementele periferice ale reprezentării Elementele periferice sunt componente ale reprezentării şi gravitează în jurul nodului central. Punerea în evidenţă a acestei caracteristici se întemeiază pe utilizarea indicilor de similitudine. Reprezentarea socială a inventatorului (nodul central şi elementele periferice) C. 5.3.C. Abric (1995. de condiţionalitate (C. b) funcţia de reglare – prin care elementele periferice joacă un rol esenţial în adaptarea reprezentării la evoluţia contextului. Fiind mai suple decât elementele nodului central elementele periferice pot integra la periferia reprezentării informaţii noi. • conexitatea – (conexare puternică la structură) derivă din capacitatea asociativă şi este evidenţiată de numărul mare de relaţii pe care un element le are cu celelalte elemente ale reprezentării. Această situaţie indică faptul că nodul central determină prezenţa. Transformarea unei reprezentări se realizează î cea mai mare parte prin transformarea elementelor sale periferice.C. Abric. clasificarea ierarhică sau analiza factorială. apud J. J.• proeminenţa cogniţiei centrale– este afirmată de frecvenţa apariţiei şi de locul său în discursul subiectului. Flamen numeşte sistemul periferic „paraşoc”.

a doua la contribuţia lui la progresul umanităţii şi a treia la o însuşire cognitivă de bază a inventatorului. fie atitudini. În jurul celor trei noţiuni gravitează elementele sistemului periferic care exprimă fie calităţi ale personalităţii inventatorului formate şi demonstrate în activitate. 124 . esenţială a inventatorului. Elena Seghedin şi stud.lor în structurarea raporturilor sociale cât şi pentru înţelegerea fenomenelor şi proceselor obiectelor a căror reprezentare se studiază. În urma aplicării unei metodologii complexe am degajat următoarea structură internă a reprezentării sociale a inventaorului (vezi figura 1). Şulea Dorel. Măgureanu Adrian. În programul de cercetare a Institutului Naţional de Inventică am realizat o cercetare în colaborare cu dr. asupra vieţii şi activităţii inventatorului în care am investigat şi reprezentarea socială a inventatorului. opinii. Ana Gugiuman. Se constată că nucleul central este format din trei noţiuni: una se referă la funcţia principală. cercet. dr. as. credinţa ale mediului social fată de inventator fie expectanţe şi roluri pe care cei din grupurile investigate le asociază activităţii inventatorului.

REPREZENTAREA SOCIALĂ A INVENTATORULUI MODERNI ZARE EFICIENŢA ACTIVITĂ PRODUCTIVE CURAJ INTELIGE NŢĂ NONCONFOR MISM PERSEVER ENŢĂ NECESAR ÎN TEHNICĂ RESURSĂ UMANĂ INEPUIZA BILĂ SLAB RECOMP ENSAT DEZVOLT ARE INVENŢIE CURIOZ I-TATE VIE INIŢIATI VĂ CREAT OR DE NOU UTIL ALTE DOMENII AFARĂ DE RELIGIE MOTOR AL PROGR ESULUI PRESTIGIUL SOCIETĂŢII IMAGINAŢ IE RESPONS ABILITAT E ORIGINALI TATE VOINŢ Ă RADIA NTĂ INVIDIA T DESCHIZĂTO R DE DRUMURI NOI ORIZONTURI ÎN CUNOAŞTERE RIDICAREA NIVELULUI TRAI DE 125 .

Neculau. metode de determinare şi control al nodului central. C. Le Bouedec (1986). (1988). Mai mulţi specialişti au încercat să identifice şi să sistematizeze abordările metodologice în raport cu studiul reprezentărilor sociale: De Rosa A.S. (1989). Procesul de transformare a reprezentării sociale depinde de modul de percepere a naturii noii situaţii. 3. reprezentarea va suferi schimbări numai în sistemul său periferic. metode de reperare a conţinutului reprezentării. p. În această situaţie în sistemul periferic al reprezentării va apare o „schemă nouă care nu pune în cauză nodul central”. nodul central rămânând stabil.C. Aceasta se realizează prin interpretare. contradictorii celor vechi pot fi administrate prin sistemul periferic şi prin mecanismele clasice de apărare. transformarea reprezentării sociale realizându-se prin integrarea progresivă şi fuziunea schemelor activate cu nodul central conducând către o nouă reprezentare. În primul caz noile practici. raţionalizare. R. 2000.Circumstanţele externe sunt stări ale lumii exterioare reprezentărilor sociale ţinând de o cauzalitate externă lor. c) transformare brutală. Abric (1994) propune un triplu criteriu de organizare a metodelor în câmpul de cercetare: 1. În al treilea caz transformarea re loc când noile practici „ameninţa direct nodul central depăşind mecanismele de apărare şi protejare ale elementelor periferice. psihosociologii apreciază că teoria reprezentărilor sociale nu privilegiază metodele experimentale. 2. b) transformare progresivă. Abric J.40). Abric: a) transformare rezistentă. „Prescriptorii absorb modificările de origine externă ale practicilor putând determina transformarea practicilor” (A. autorul distinge două tipuri de metode: 126 . Modificările prescriptorilor absoluţi sunt minimale şi se produc numai după modificarea prescriptorilor condiţionali. justificare. Între circumstanţele externe şi prescripţiile interne ale reprezentărilor ca interfaţă apar practicile sociale. Ca urmare. Ca urmare va avea loc o schimbare directă şi completă a nodului central.C. Dacă situaţia este percepută ca fiind ireversibilă. În al doilea caz transformarea progresivă se conturează când practicile noi nu sunt total contradictorii cu nodul central. J. 6. Jodelet D. Aspecte metodologice în studiul reprezentărilor sociale Deoarece reprezentările sociale sînt fenomene istorice care operează mai degrabă în societate decât în laborator. transformarea reprezentărilor se va realiza sub trei grupe apreciază J. (1994). Dacă situaţia este considerată reversibilă. Farr (1933) argumenta cu fermitate faptul că reprezentările sociale nu pot fi studiate exclusiv în laborator. metode de studiu al relaţiilor între elemente. La nivelul metodelor de reperare al conţinutului reprezentării. încă nu există un manual complet privind metodologia cercetării reprezentărilor sociale.

desenele. Scrieţi toţi termenii (substantive. Ana Maria Silvana De Rosa a utilizat în cercetarea reprezentării bolnavului asupra maladiei mentale mai multe tehnici asociative pentru culegerea datelor: metoda asociaţiei libere. 2. .construiţi o reţea de asociaţii raportându-vă la cuvântul scris în centrul paginii. să găsească toate cuvintele şi expresiile ce le vin în minte în legătură cu tema dată. negativă sau neutră. harta asociativă etc. reţeaua de asociere). 1. formând astfel mai mulţi ciorchini. Reţeaua de asociaţii este o tehnică elaborată de A. adjective. b) metode asociative (asociaţia liberă şi harta asociativă. cît mai repede posibil şi utilizând tot spaţiul disponibil. Dacă consideraţi necesar. b) aplicarea tehnicii simultan la un număr mai mare de subiecţi într-un timp scurt. permite: a) determinarea indicelui de polaritate (posibilitatea evaluării atitudinilor subiectului). Analiza de argumentare. . Pe măsură ce scrieţi cuvintele pe foaie. Reţeaua de asociaţii.gândiţi-vă la cuvintele scrise pe foaie şi atribuiţi fiecărui cuvânt semnul "+". urmărind criteriile dvs.a) metode interogative (chestionarul. "-" sau zero. . notaţi alături de fiecare cuvânt un număr corespunzător ordinii în care el v-a venit în minte. suporturile grafice şi abordarea monografică). 2. S. Pentru realizarea reţelei de asociaţii se cer subiecţilor următoarele activităţi: . rangul mediu al importanţei. expresii) care vă vin în minte. planşele inductoare. Metoda permite: a) actualizarea elementelor implicite şi latente care sînt mascate în răspunsurile la chestionare. clasaţi cuvintele pe care le-aţi scris în ordinea importanţei pe care le-o acordaţi. 3. după cum el are pentru dvs. personale de asociaţie. Orice investigaţie a unei reprezentări trebuie să urmeze patru etape (Abric. discuţii. în afara avantajelor oferite şi de celelalte metode de asociere. 4. de Rosa în 1993. analiza desenelor. metodele asociative (metoda asociaţiei libere. plecând de la un cuvânt inductor. 1994): 1. harta asociativă. o conotaţie pozitivă. reţeaua de asociaţii. rangul mediu al apariţiei. .în final. planşele inductoare etc. Verificarea centralităţii. adăugaţi noi legături între cuvinte.priviţi din nou reţeaua de asociaţie pe care aţi construit-o. Culegerea conţinutului reprezentării. În studiile privind reprezentarea socială. reţeaua de asociaţii). metoda asociaţiei libere trebuie susţinută de alte tehnici asociative. interviu. c) obţinerea unor date ce pot fi uşor de prelucrat statistic după mai mulţi indicatori: frecvenţa unui element. Pentru culegerea conţinutului reprezentării se poate utiliza: conversaţia. Cercetarea structurii reprezentării şi a nodului central.priviţi cuvintele scrise pe foaie şi ţinând cont cît de apropiate sînt uniţi unele cuvinte cu o linie. 127 . Metoda asociaţiei libere constă în: se cere subiecţilor ca.

metoda punerii în cauză a nodului central.. Complexa şi generoasa problematică a reprezentărilor sociale aşteaptă investigaţii şi cercetări originale iniţiate de tinerii psihosociologi români. Neculau). Doise şi A. Această analiză necesită reutilizarea tehnicilor de conversaţie. Palmonari (1996. A. Harta asociativă se apropie de reţeaua de asociere. Este important de stabilit legăturile dintre elementele reprezentării. 3. prin scenariu ambiguu. p. Perez. În prezent în aria reprezentărilor sociale se discută mult despre raportul reprezentare socială şi ideologie (S.A. Perez) etc. Apoi are loc identificarea relaţiilor (legăturilor) între elemente. Rezultă o structură arborescentă cu aspect de hartă. constituirea de cupluri de cuvinte şi comparaţiile pereche. pornind acum de la un cuplu de cuvinte conţinând cuvântul inductor şi fiecare din cuvintele asociate prima dată de subiect. să se gândească la alte serii de asociaţii. în primul rând. comparaţia perechi sau constituirea ansamblului de cuvinte. Cercetarea structurii reprezentării şi a nodului central implică. La fel de importante sînt şi metodele de control al centralităţii. investigare aceasta deoarece argumentau W. Verificarea centralităţii se poate face prin punerea în cauză a nodului central. 128 . iar din punct de vedere empiric verifică şi completează rezultatele obţinute prin alte metode (metoda inducţiei.A. despre reprezentările sociale ale grupurilor minoritare (J. c) posibilitatea aplicării individuale şi în grup. extindere. Aceasta este posibilă prin aplicarea mai multor proceduri: constituirea de cupluri de cuvinte. b) identificarea unor legături semnificative între elemente. Moscovici. Analiza de argumentare presupune integrarea informaţiilor obţinute într-un discurs argumentat care să permită cunoaşterea funcţionării reprezentării. Problema reprezentărilor sociale este în continuă cercetare. Datele obţinute prin metodele de asociere prezentate mai sus pot fi prelucrate prin tehnici de analiză statistică.Dasi) sau despre reprezentările sociale ale inteligenţei (Mugny G. metoda schemelor cognitive de bază . Pentru realizarea ei se cere subiecţilor ca după ce au găsit toate asociaţiile ce le vin în minte la un cuvânt inductor.b) determinarea indicelui de neutralitate (semnificaţia importanţei termenilor neutri asociaţi).SCB). J. Se formează ciorchini de asociaţii. investigarea organizării conţinutului reprezentării. Harta asociativă este o tehnică având la bază metoda asociaţiei libere.23) studiul nu are drept scop adăugarea unui nou domeniu celor pe care psihologii sociali le explorează deja ci încearcă să găsească ceva ce este comun în aceste domenii diferite aparent separate şi juxtapuse. Se pot utiliza următoarele metode: tehnica enunţării relaţiilor. intermediul inducerii prin scenariu ambiguu şi schemele cognitive de bază. F. Această tehnică oferă următoarele posibilităţi: a) culegerea unor date bogate. Trebuie utilizate şi metode pentru identificarea nodului central: metoda inducerii prin scenariu ambiguu sau metoda schemelor cognitive de bază. Aceste tehnici confirmă teoria privind caracteristicile nodului central (calitative şi cantitative).

Messik şi Goethals (1989) au descoperit că tendinţa de a ne percepe ca fiind superiori celorlalţi apare când ne referim la moralitate (onestitate). După părerea mea. Lucrurile stau astfel nu din cauză că au o origine colectivă sau pentru că se referă la un obiect colectiv. treptat. Cu cât originea sa este mai uitată. (1995) . nu atât de răi ca alţii. încetează de a mai fi efemer. Atunci când dăm naştere la reprezentări suntem precum artistul care se închină în faţa statuii pe care a sculptat-o şi o preţuieşte ca pe un zeu. dar nu şi atunci când avem în vedere inteligenţa. "În consecinţă. de durată. Generalitatea tendinţei de a ne autoatribui mai multe comportamente morale. fiind împărtăşite de toată lumea şi întărite prin tradiţie. de ajutorare a altora . neconştientizată. materializat. Subiecţii de experiment au relatat despre 129 . Nu este suficient să plecăm de la aspectul cutare sau cutare. Moscovici S.).Întrebări pentru seminar • • • • • Descrieţi procesele care generează reprezentările sociale. de cooperare. Ceea ce e ideal devine. Ce metode se utilizează în studierea reprezentărilor sociale? Care este structura unei reprezentări sociale? Ce funcţie îndeplineşte nodul central? Cum se produce transformarea unei reprezentări sociale? Interpretaţi următorul text. Bloom. constituie o realitate socială sui generis. "Reprezentările sociale". p. proprietăţile acestora. Departe de a reflecta comportamentul sau structura socială. fie de structură socială. Neculau A (coord. permanent.14. comportamente dezirabile social . este necesar să începem cu reprezentarea din care provin. Interpretaţi următorul text: La ce fenomen se referă autorii în fragmentul de mai jos? "Cercetările psihosociologice realizate de Messik. a primit numele de <<fairness bias>>. schimbător şi pieritor şi devine. ci pentru că. sarcina principală a psihologiei sociale este de a studia astfel de reprezentări.13 . în orice caz.cu un cuvânt.decât comportamente nedezirabile social a fost pusă în evidenţă de studiile lui Goethals (1986). o reprezentare adesea le condiţionează şi chiar le corespunde. cu atât devine mai fosilizată. fie de comportament. pentru a înţelege şi a explica reprezentarea. ne redescoperim mintal self-ul mai pozitiv decât este în realitate. iar natura sa convenţională ignorată. Allison. ceea ce în traducere ar putea fi numită <<eroarea onestităţii>>. Boldizar şi Samuelson (1985) au pus în evidenţă tendinţa oamenilor de a se percepe pe ei înşişi ca fiind mai buni (mai generoşi. Această tendinţă subiectivă. aproape nemuritor. în schimb. originile şi impactul lor.Fenomenul reprezentărilor sociale din vol. Editura Ştiinţă şi Tehnică. mai oneşti etc) decât alţii sau. Cînd ne comparăm cu alţii. Nici o altă disciplină nu este dedicaţia acestei sarcini şi nici una nu este mai bine echipată pentru a duce la îndeplinire".

. Aveţi cuvântul inductor "sinucigaş". tom 41. 3. Particularităţi ale tranziţiei". Radu L. Vlăduţ Mihaela. 6. Ed. BIBLIOGRAFIE 1. in "Bulletin de psychologie". tom 41. realizaţi reprezentarea socială a persoanelor cu nevoi speciale: precizaţi nucleul central şi elementele periferice. Chelcea S. Academiei Române. Editura Polirom Iaşi.105-120.mai multe comportamente corecte. Utilizând metode şi procedee învăţate la curs.Tratat de psihologie socială. 1984. Ruxandra. datelor. Cambridge. (1984) . Moţescu Maria.Neculau Coord) Editura Societatea Ştiinţă şi Tehnică. 2. "Psihologia socială" nr. 8.Moscovici (ed) Social representations. Bucureşti. J. Comparaţi rezultatele. S.Tratat de psihologie socială. in R.C.1. Cristea D. Bucureşti. (1995) Reprezentarea socială a identităţii naţionale a românilor."A theoretical and experimental approach to the study of sociale (A. – (2000). în rev. coord. decât atunci când s-au referit la alţii. (Chelcea S. când s-au referit la ei înşişi. în conformitate cu normele morale. Particularităţi ale tranziţiei".. Editura Pro Transilvania. Bucureşti. Chiran. 3.Identitatea naţională la studenţii români: autoimaginea şi heteroimaginile etnice. dar nu s-au considerat mai inteligenţi decât cei cu care s-au comparat". Editura Universităţii din Piteşti). 7. Chelcea. 130 . Sugestii pentru seminar 1.. Constantinescu C. "Reprezentarea mintală a self-ului şi a altora: efectul Muhammad Ali în România.. Realizaţi harta asociativă şi reţeaua de asociere. Academiei Române. Gherghinescu. C. identificarea naţională şi culturală. S. nr. Ed. 4. Farr . reprezentările Abric. 2000. (1999) .3-4. în Revista de Psihologie.L'artisan et l'artisant: analyse du contenu et de la structure Abric.. J. Curelaru Mihai. – în vol.M. Abric J. Bucureşti. Vlăduţ M. (2000) . în Revista de Psihologie. Editura Pro Transilvania. 3. Cambridge University Press.Reprezentările sociale: metode asociative de culegere a Cristea D. 5. pp. Bucureşti d'une reprezentation sociale. din vol. (1995) – Reprezentările sociale: aspete teoretice. Moţescu. Maria (1995) . 2. 37. reprezentări şi identitate socială". nr. "Reprezentarea mentală a SELF-ului şi a altora: efectul Muhammad Ali în România. Lungu O. (2000) . Editura Universităţii din Piteşti. social representations in a situation of interaction". S. "Stereotipuri. (1984) . Chelcea. Ruxandra. Realizaţi o dezbatere pe tema „De la percepţie şi memorie socială la reprezentare socială”. C... Radu L. Lungu O.

(1995) – Reprezentările sociale. 22.Neculau Coord) Editura Societatea Ştiinţă şi Tehnică. Sciele. EDS. (1984) . P. Ed. Societatea {tiinţă şi Tehnică SA. 12. 23.5.. pp. coord. Ghliglione. Clarendon Press. Presses Universitaires de Grenoble. D. Ed.. D.Jodelet D.S. in 131 . reprezentările sociale (A. Editura Universităţii din Piteşti. dinamica şi transformarea reprezentărilor sociale.. Un concept: reprezentarea socială.Neculau Coord) Editura Societatea Ştiinţă şi Tehnică. 6.The psychology of interpersonal relations.Doise. în Psihologia. Polirom. concept S. Clemence . Wiley. reprezentările sociale (A. W. Bonnet. pp. F. "Sur l'usage des associations libres dans l'etude des representasions sociales de la maladie mentale" în "Connexions" nr. Ed. 4. W – (1995). . Ed. Bucureşti 20. nr.Reprezentarea socială a bătrîneţii. F. A. Delauchx et Niestle SA. în vol.Gavriliuc A. "Memorie şi identitate" din vol. Paris. (1993) ..Represantations sociales et analyses de donnes. Ed. A.Fischer G. Information. .Doise W. 27-50. în "Psihologia". pp. – (2000). nr. 27. 41. Societatea Ştiinţă şi Tehnică S. New York.Flament C. reprezentări şi identitate socială". Societatea {tiinţă şi Tehnică SA. Dunod. (1996) . (1996) . C. In vov Psihologia socială – aspecte contemporane (coord A.Reprezentările sociale: definiţia unui concept. De Rosa A. Georgeta (1996) .Caracteristici ale reprezentărilor sociale.A. Constantinescu C. Belisle (eds). "Theory and method in the study of social representations". Bucureşti. C. (1944) (coord.N. Oxford.Heider. 18-20 şi nr..Diac Georgeta.Moscovici (ed) . R. Lorenzi .Guimelle Ch. (1987) . 51. 26. note de curs. (1995) – Structura. – (1993).Reprezentarea socială a bătrâneţii. în vol. 2-3. (1995).Gherghinescu Ruxandra. reprezentările sociale (A. 15-36.Diac. (1990). 21. Paris. 13. 14.. 10.Doise W.Diac Georgeta.Structures et transformations des representations sociales. pp. în "Psihologia". pp.Representation sociale phenomenes.Neculau Coord) Editura Societatea Ştiinţă şi Tehnică. Tom III. 18. (1958) .Validation experimentale de l'hysothese dy noyan central des representations sociales. Iaşi 15. 5. 22-23. – (1998). 24.Psihologie socială. in Bulletin de Pshychologie.Jodelet.9. în "Traite depsychologie cognitive". Communication. Bucureşti et theoreme. "Stereotipuri.Jodelet. Bucureşti 25.Un nume: Serge Moscovici. Bucureşti. Paris. Bucureşti 16. numere special. in B. Neculau) Ed. un domeniu în expenasiune. 17. (1987) . nr. Paris..Reflexion sur la traitement de la nation de representation sociale en psychologie sociale.Farr R.Moliner. Les representasions sociales.Neculau Coord) Editura Societatea Ştiinţă şi Tehnică. (1984) .Fenomenul reprezentărilor sociale.Les concepts fondamentaux de la psychologie sociale. 6. 19. Grenoble. (1992) . în vol. Palmonari (1996). reprezentările sociale (A.. în vol.Doise. 11.Moscovici S.Psychologie Sociale. Dunod.Cioldi.4 şi nr.) . 28. PUF. .

Ferreol. Aspecte contemporane.. Facultatea de Psihologie şi ştinţe ale educaţiei. Constantinescu C. în Psihologia. (coord) (1998) . Ed. Societatea Ştiinţă şi Tehnică SA. (1995) . Editura Universităţii din Piteşti.29. Polirom. (1976) . 35. S. 36. (coord) (1996) . (coord. Iaşi 37. son image et son public.. M. 38. Ed. Chişinău.Psihosociologia schimbării. Iaşi.Moscovici. A. (2000).Neculau. 33. PUF. Ed. (coord) (1988) .Psihopedagogie socială.I.Cuza" Iaşi. reprezentări şi identitate socială".Psihologia socială sau maşina de fabricat zei. Paris. vol I. I.Psihologie socială. coord. A. Erota. „Al. nr. A (coord). 40.Radu L. S. Editura Universităţii "Al. "Stereotipuri. A.Şleahtiţchi.Vlăduţ M.reprezentările sociale opinia publică.Neculau.Neculau. 31. Ed. Ed.. A.Ce sunt reprezentările sociale ? Revista Psihologia.Psihopedagogia Socială.Moscovici. Univ. reprezentări şi identitate socială". "Progrese în studiul reprezentărilor sociale". (2000) . A. (1994) . Anul X.Polirom. G. . Bucureşti.A.La psychanalyse. PUF. din vol.Neculau.Psycologie sociale. Ştiinţa. Societatea Ştiinţă şi Tehnică S.Psihologia câmpului social: reprezentările sociale. "Stereotipuri. "Metodologia cercetării reprezentărilor" din vol. 34.Moscovici. 56/2000. Cuza” – Iaşi.Neculau. 3. 132 . Iaşi. 30. S. Constantinescu C. 39. – (2000). Ed. nr. Paris. 32. coord.Un lanţ al controlului: contextul social . (2000) .) (1995) . – (2000). Editura Universităţii din Piteşti.Neculau.

20 4..................................... Problematica şi ramurile psihologiei sociale..45 4...............2................................ temei...............................................................................40 2......................... Necesităţi şi tendinţe în evoluţia metodelor de investigare psihosocială.. Elemente de istoria psihologiei sociale ....................... Metoda observaţiei .....................43 3..........1...........12 2....2..................20 4................................................................................................................................................. 11 1............................42 2....... Consideraţii conclusive........... Ramuri ale psihologiei sociale...COMPETENŢELE SOCIALE CUVÂNT ÎNAINTE................................16 3........... Etape şi faze în cercetarea psihosocială..................................................................... Etapa generării ideilor........................... Etapa delimitării problemei....................................2........................................3................ Limbajul cercetării utilizat în experimente............................................................13 2............. Obiectul...................................................42 2......... Principii şi obiective ale psihologiei sociale........ Metoda biografică ............................................5...................................................12 2...........4..................................................................43 3.............. domeniul şi problematica psihologiei sociale.....................3............................... Experimentul psihosocial........................1.................. Metodele utilizate în testarea ipotezelor .......................43 3.......................................................................3...........3...........1..................................... Relaţia între social şi psihologic..................................... ipotezelor..............definiţie................ Psihologia socială ... Etape în construirea şi afirmarea psihologiei sociale ...................49 6..................................................40 1............. chestionarele şi testele de personalitate.......................11 2................................................42 2......1.............................. Constituirea psihologiei sociale academice în România.....................47 5.........................1.........2 CUVÂNT ÎNAINTE.......18 4...........................................................26 4..........................................................................2................................. Etapa prelucrării şi interpretării rezultatelor ........3..........................................33 CAPITOLUL II...............49 133 .........................................43 2...........................40 METODE CE CERCETARE ÎN PSIHOLOGIA SOCIALĂ..................................................15 2............................. Scalele de opinii..................................... Testarea ipotezelor............................................... atitudini...........15 2.........................................................................................42 2........ Psihologia socială – « Instrument esenţial pentru înţelegerea şi optmizarea existenţei » .............................................................................. Procesul cercetării – un proces creator........31 Întrebări şi sugestii pentru pregătirea individuală şi/sau seminar....................... Problematica psihologiei sociale.........3 PSIHOLOGIA SOCIALĂ – ŞTIINŢA AFIRMĂRII INDIVIDULUI ÎN SOCIETATE................................2.......

.....2..........................100 2..................2...........................58 BIBLIOGRAFIE.................................89 2.............................. Perspective de abordare a personalităţii...... Combinarea metodelor în strategia de cercetare.................... Schemele de sine ...........2....52 8........... Concepţia de sine şi imaginea de sine................................ M.... Metodologia creativităţii – posibilităţi de utilizare în elaborarea lucrărilor de licenţă 54 9.......................... Autoprezentarea..........................................66 2...................................96 2...........................1..................................................... Practici susţinătoare a stimei de sine .........88 1............2.......70 2.............................52 8..........2.........................88 2....... Perspectiva psihosocială ( constructivistă )......................................................59 TEMA III.........................................1.....56 Întrebări şi sugestii pentru pregătirea individuală şi/sau seminar...............53 8......... Metode şi strategii primare de creativitate..3.............................. Argumente pentru perspectiva psihosocială a abordării personalităţii .................................2..88 DEFINIREA DE SINE ŞI EUL SOCIAL..............................82 CAPITOLUL IV...................................... Eul social..............93 2..........1.............................................................89 2........51 8...2...97 2...............................................................68 2........................................ Efectele stimei de sine..................................2..... Ralea şi formarea ideii de personalitate................................. Tipologii psihosociale ale personalităţii.........................................................................4.................... Influenţa altor persoane în formarea concepţiei de sine........................................................2...................................................73 3....3...3........definirea ei......................................... Personalitatea ....................................................................... Structura Eu-lui social ................................2..........................................................................68 2.....................7........................... Componenta comportamentală a Eului social..................69 2....................................... Personalitatea din perspectiva psihologiei sociale .....97 2... Noi metode propuse pentru cercetarea psihosocială...................................... .1................stima de sine.......101 2......................1...................2..1...................4....................76 Întrebări şi sugestii pentru pregătirea individuală şi/sau seminar........................... Teorii privind rolul autopercepţiei în cunoaşterea de sine..........................2...............................80 BIBLIOGRAFIE............... Metodele de creativitate ca metode de studiere a grupului....................................... Etape în evoluţia conceptului de Eu.91 2.......................................1..................................... Componenta cognitivă......................2.............3..1..............................1.90 2... Surse ale formării concepţiei de sine...................................................................................................................................................... Perspectiva sistemică...........2.........2........69 2..............................1............95 2.................66 1......................... Componenta afectivă a Eului social ............1......................... Perspectiva atomistă....4......................................................... Metodologia creativităţii – implicaţii în cercetarea psihosocială....................1.........2.................68 2....... Rolul memoriei autobiografice în formarea concepţiei de sine .......2.71 2..........1.........................................66 PERSONALITATEA – CONSTRUCŢIE ŞI VALOARE SOCIALĂ........................68 2............102 134 .........4.....................91 2.3.........................................................97 2............. Perspectiva structurală........................................................................................ Metode de protejare a stimei de sine.... Componentele stimei de sine........3...................2...2.........................

................................................................................126 Întrebări pentru seminar..........................................1..........................137 COMPETENŢELE SOCIALE.......................................................121 5.......................1................. Structura reprezentării sociale..........................................................................................................................142 2..............1......141 2................................................................................... funcţii şi roluri ale reprezentării sociale.................... Componentele competenţei sociale........................ Scopurile autoprezentării.......112 2.............................................................1................2.................129 BIBLIOGRAFIE............3.................................................................146 135 .................. Nevoia de antrenare a competenţelor sociale în profesie...............6.............1... Reprezentarea socială a inventatorului (nodul central şi elementele periferice) ..................137 2......... De la reprezentarea colectivă la reprezentarea socială................... Ancorarea şi obiectificarea – mecanisme generatoare ale reprezentării sociale.. Reprezentarea socială – fenomen psihosocial complex.................................................................................................................. Gratificaţia......2.........130 CAPITOLUL VI............................................2........................................................................2.......................4...................2.. Condiţii pentru apariţia reprezentării sociale..121 5...........................102 Întrebări şi sugestii pentru pregătirea individuală şi/sau seminar....1....119 4..................................2................113 3................ Diferenţe individuale şi efecte la nivelul competenţelor sociale..3.................................................... Nucleul central al reprezentărilor (nodul central).......................................137 1.... Structura şi transformarea reprezentărilor sociale............139 2.........................................................................................140 2................ Generarea.....................................104 CAPITOLUL V................. Antrenarea competenţelor sociale-între necesitate şi posibilităţi.............................................121 5.. elaborarea şi funcţionarea reprezentărilor sociale.................... Cunoaşterea şi rezolvarea problemelor.............................................................................................................................................................................................................139 2....... Funcţii şi roluri ale reprezentărilor sociale...146 4...................................................................................143 3...................116 4......123 5............ Caracteristici ale reprezentărilor sociale...........119 4...........145 4....................................112 REPREZENTAREA SOCIALĂ – „O GRILĂ DE LECTURĂ A REALITĂŢII SOCIALE”. Aspecte metodologice în studiul reprezentărilor sociale....143 4.......................................114 3.......... Empatia................................... Nucleul central.................... Posibilităţi de antrenare a competenţelor sociale ....................metode utilizate.........................................112 1..........................................1....... Comunicarea......123 6......... Nevoia de antrenare a competenţelor sociale în cadrul populaţiei generale..........................114 3....... Prezentarea sinelui.............................. Caracteristici............1............................................... Asertivitatea.......................... sprijinul.................5..3.................3.145 4. Elementele periferice ale reprezentării.......................................................................142 2............................................................. De la abilităţi la competenţe................119 5........................1........1..................

...............................168 8...................................................................................................................164 7................................... Program de antrenament...........................156 EMPATIA – IMPLICATII ÎN VIAŢA SOCIALĂ...................................................................................................................................... Empatie şi atribuire........................................................... Empatia – o competenţă socială........ Empatia: structură şi funcţii.......2..156 1..............................................................................163 6...............................171 9................... Protocol al unui antrenament în empatie..........171 9..paralelă comparativă.....................................................................................147 Întrebări şi sugestii pentru pregătirea individuală şi/sau seminar...4....................156 2....................................174 Întrebări şi sugestii pentru pregătirea individuală şi/sau seminar...........................150 CAPITOLUL VII...................... Stilul apreciativ empatic........................................ Perspectivă istorico-teoretică asupra empatiei...... Conceptul de empatie...............157 3..................................................... Modele de antrenament pentru dezvoltarea competenţelor sociale....149 BIBLIOGRAFIE.................................................... Dezvoltarea competenţei empatice la cadrele didactice debutante............................................180 136 ......................................................1.........159 4.................. Empatie şi creativitate .178 BIBLIOGRAFIE.....171 9............................................................................................................................................... Orientări actuale în studiul empatiei......................................................161 5.............................4............................................................................................

atât în şcoală cât şi în cadrul unei profesii. De la abilităţi la competenţe Mare parte din imaginea pe care o avem despre sine se creează pe baza reacţiilor celorlalţi faţă de noi. p. apud. 1995. apreciată autoare de lucrări de psihologie diferenţială. de exerciţiu”. Keller. factor al persoanei ce facilitează cunoaşterea. dibăcia. p. ce reprezintă un imperativ pentru progres şi performanţă. implică o tehnică şi necesită o învăţare. p. îndemânarea. 32. Popescu-Neveanu (1978. mijlocind reuşita într-o activitate.105) referindu-se la implicaţiile sociale ale repertoarului individual de abilităţi şi competenţe argumenta necesitatea dezvoltării competenţelor. O primă referire o facem în ceea ce priveşte accepţiunea pe care o dă P. Pieron. având efecte pozitive în planul profesiei şi ajungând la performanţă socială. Abilitatea se deosebeşte de capacitate prin specificitatea ei. iscusinţa. p. ea reprezintă putinţa de a obţine o reuşită în executarea unei sarcini sau profesii (H. „Cu cât oamenii vor avea mai multe competenţe cu atât va fi mai bine pentru fiecare dintre noi şi este esenţial pentru funcţionarea unei societăţi complexe ca indivizii să-şi dezvolte repertorii diferite de competenţe. Pentru delimitarea relaţiei dintre aptitudine şi capacitate vom consemna şi aprecierea lui H. pp. persoanei face imposibilă dezvoltarea tuturor competenţelor la un individ. O cunoscută profesoară de psihologie. Eclache. 59) conceptului de aptitudine prin care înţelege „însuşire sau sisteme de însuşiri ale subiectului. . Thomas. apud Thomas. 61. Progresul în viaţă. Am realizat această delimitare conceptuală pentru a evidenţia raportul capacitate-abilitate. 32-39). reacţii care sunt foarte mult influenţate de performanţa noastră socială. Aceste comportamente de succes au ca fundament însuşirea şi dezvoltarea competenţei sociale. Aptitudinea „desemnează substratul constitutiv al unei capacităţi care va depinde de dezvoltarea naturală a aptitudinii. elaborările tehnice şi artistice şi comunicarea”. Leona Tyler (1978. De aceasta depinde şi o parte semnificativă a succesului nostru în relaţiile familiale şi în relaţiile cu prieteni şi colegi. dexteritatea. Noi avem nevoie unul de altul. practica. Eclache. se formulează cerinţa ca fiecare tânăr să fie pregătit în aşa fel încât să poată interveni competent în soluţionarea promptă a problemelor ridicate de realitatea economico-socială. rapiditatea. depinde în mare măsură de competenţa noastră de a conduce şi utiliza abilităţile sociale necesare. Pe lângă competenţa profesională. posibilitate de a acţiona şi obţine performanţe. 1995.CAPITOLUL VI COMPETENŢELE SOCIALE 1. Keller. în prezent. Abilitatea este totodată „însuşire sinonimă cu priceperea. 1968. • Ce este competenţa socială? Pentru a delimita conceptul de competenţă socială. trebuie mai întâi să ne referim la un concept de bază în psihologie: aptitudinea. p. 32). Capacitatea este condiţionată de o aptitudine şi de gradul de maturaţie al învăţării şi exerciţiului. evidenţiind uşurinţa. Pieron (1968. Limitarea în timp a vieţii. calitatea superioară şi precizia cu care omul desfăşoară anumite 137 .

capacitatea de a comunica uşor şi eficient cu grupul şi cu indivizii separat. satisfacţia participării şi reuşitei individuale sau de grup. capacitatea de a stabili uşor şi adecvat relaţii cu ceilalţi. În concepţia lui Chelcea (1998. apud Moscovici S. 1999. capacitatea de a influenţa uşor grupul (de elevi) precum şi indivizi izolaţi. 162) putem spune că în plan subiectiv-pshihologic competenţa este o rezultantă a cunoştinţelor.1978. consideră că acest concept defineşte „pattern-uri ale comportamentului social care dau indivizi competenţi din punct de vedere social. priceperilor. h) nevoia de cunoaştere. 138 .. 1998. 20). Competenţa socială este asigrată de ansamblul de abilităţi necesare optimizării relaţionării interumane cum ar fi: • • • • • • capacitatea de a adopta un rol diferit. Schiopu Ursula. acceptare şi integrare în activitatea grupului. 51. p. aptitudinilor. Abilităţile care facilitează interacţiunile de grup sunt abilităţile sociale. creativitate în gândire şi acţiune. dezvoltare.161) competenţa socială presupune un tip de comportament ce conduce la performanţa socială. Gheorghe Dumitru (1998. ele condiţionează substratul competenţelor. 1998. f) stil flexibil de abordare a sarcinii şi de interacţiune cu partenerii grupului. 161. Argyle. g) sinceritate . i) j) motive de relaţionare. capacitatea de adopta uşor diferite stiluri de conducere (Marcus S. Împreună. adaptare suplă şi eficientă” (P... care a impus în psihologia socială termenul de competenţă socială. Pornind de la abilitatea socială se poate dezvolta competenţa socială ce reprezintă caracteristica persoanelor capabile să producă o influenţă socială dezirabilă asupra altor persoane. p. p. responsabilitate şi empatie în relaţiile interpersonale. 9. deprinderilor. b) capacitate rezolutivă. Realizând o sinteză a diverselor definiţii date conceptului de competenţă (Golu. d) atitudine de încredere în sine şi în altul. M.activităţi. cooperare şi comunicare interpersonală în grup. M. p.. p. p. 1997. k) aptitudini şi abilităţi interpersonale. putere de judecată şî înţelegere a mejajului transmis. abilităţilor şi trăsăturilor temperamental-caracterologice care conduc la performanţe în diferite domenii. 74). p. 226) acordă un rol major profilului interpersonal de grup în cadrul căruia el distinge anumiţi factori esenţiali: a) experienţă cognitivă. c) disponibilitate spre cunoaştere. Venind în sprijinul aceleiaşi idei. Popescu-Neveanu. implicând autoorganizare adecvată sarcinii concrete. comunicativitate. p. afecţiune şi valorizare socială. capabili să producă efectele dorite asupra celorlalţi indivizi” (Argyle. e) atitudine de învingere a obstacolelor în calea atingerii scopului. Nu confundăm abilitatea cu deprinderea şi nici cu aptitudinile. Chelcea. capacitatea de a utiliza adecvat puterea şi autoritatea. capacităţilor. 1981.

comunicarea. 184). asupra „gramaticii oralului”. 1998. o secvenţă conversaţională în patru timpi. deşi. 4. p. Moscovici (1998. intervievatorul îşi corectează propria întrebare la timpul trei: 1. 2. precum şi abilităţile de relaţionare şi de selfmanagement. în accepţiunea sa cea mai largă. asertivitatea. Extinzând această sferă adăugăm şi abilităţile de rezolvare a conflictelor. empatia. morfo-sintactic. 3. unele teoretice altele bazate pe studii şi rezultate ale unor antrenamente. 80) propune. apariţia ei este cu mult devansată de celelalte două forme de comunicare (paraverbal şi nonverbal) (Stela Teodorescu. informaţia este codificată şi transmisă prin cuvânt şi prin tot ceea ce ţine de acesta sub aspect fonetic. includ în mod necesar competenţe verbale. 181). Autorii sunt de acord în a considera comunicarea drept cea mai importantă competenţă socială cu implicaţii în manifestarea şi dezvoltarea celorlalte. Pentru extinderea şi dezvoltarea interacţiunilor conversaţionale. p. Dacă informaţia este premisa absolut necesară unui act de comunicare. dă un răspuns mai potrivit. poate fi definită ca fiind relaţia bazată pe co-împărţirea unei semnificaţii. într-o susţinere mutuală. Intervievatorul (profesorul) clarifică şi repetă întrebarea. ducând la o schimbare viitoare (Moscovici S. Intervievatul (elevul). ale cadrelor didactice. care există şi derivă unele din altele. 139 . care permite conversaţiei să continue. comunicarea umană. ontogenetic. care prin dezvoltare pot atinge şi ele statutul de competenţă sunt. Competenţele profesionale ale celor care predau. după nivelul competenţelor sociale. Astăzi cercetările se orientează din ce în ce mai mult asupra comunicării orale. În cadrul acesteia. rezolvarea de probleme. principalele abilităţi componente ale competenţei sociale. de exemplu. Intervievatul (elevul). a conduitei şi performanţei subiectului se realizează prin dezvoltarea corelată a tuturor acestor componente. 80). iar în funcţie de aceasta se utilizează canalul auditiv sau vizual. gratificaţia. Absenţa înţelegerii acelei informaţii şi a contextului relaţional care să-i confere semnificaţia anulează „starea de comunicare”. După cum scrie Luminiţa Iacob (1998. În cazul comunicării verbale. după S. 1997). Se vorbeşte despre o comunicare asertivă. p.Această succesiune de factori reprezintă de fapt reţeaua de abilităţi a căror interacţiune şi interconectare conturează sfera competenţei sociale. Intervievatorul (profesorul) pune o întrebare). Cadrul didactic poate utiliza şi ceea ce psihologii sociali numesc act verbal „pro-activ” sau dublu. o comunicare empatică etc.. (1998. dă un răspuns nepotrivit sau nu înţelege. Se disting în cadrul comunicării verbale forma orală şi forma scrisă. lexical. Comunicarea se află în centrul performanţei şi al competenţei sociale. p.1. Componentele competenţei sociale 2. • Comunicarea verbală este cea mai studiată formă a comunicării umane. 80). p. Moscovici S. 2. Modelarea personalităţii. sublinia Luminiţa Iacob (1998. ea nu este însă şi suficientă. prezentarea de sine. Comunicarea Despre comunicare s-au scris numeroase lucrări. Astfel.

În felul acesta profesorul determină obţinerea din partea elevului a unui răspuns satisfăcător şi contribuie la reducerea frustrării şi anxietăţii elevului. În ultimul timp. privire încruntată. cum ar fi asertivitatea. Gazda M. înclinări ale capului. unele intenţionate. Oana Cotelea) au arătat reducerea abilităţii de a comunica datorită caracteristicilor vârstei. sprâncene ridicate. grimase. instrumente de comunicare foarte puternice care trebuie folosite cu abilitate. feţei şi atitudinii. Sincronizarea comunicativă indică faptul că persoana cu care vorbeşti ascultă. Aceste antrenamente promovează comunicarea suportivă. care necesită un tip de comunicare nonverbală specifică la nivelul vocii. Marcus (1997. să susţină comunicarea şi relaţiile dintre elevi (formabili). În grupurile creative se dezvoltă comunicarea creativă. Există şi alte componente ale competenţei sociale. după care. comunicarea empatică..). cum ar fi: zâmbetul. De această abilitate de transpunere biologică a eu-lui în psihologia celuilalt depinde profunzimea înţelegerii mesajelor celorlalţi şi calitatea relaţiilor interumane.. altele spontane. apud Chelcea S.190). pune şi el o întrebare în loc să încheie conversaţia. răspunde şi oferă indicii asupra a ceea ce se petrece în mintea sa. empatice şi creative la aceste persoane în urma antrenamentului. Burd Whistell propune termenul de kinezică desemnând „studiul aspectelor semnificative ale mişcărilor corporale învăţate şi structurate” (Radu I. 259). gratificaţia. pentru dezvoltarea acestei competenţe se realizează zeci de antrenamente (D. p. comunicarea se realizează şi prin semnale nonverbale. O valoare comunicativă deosebită o au şi limbajul tăcerii şi limbajul trupului. Responsabilitatea formatorului în general este să fie conştient de dinamicile comunicării. 2. 1998. pe comportamentul său. 11) fondatorul şcolii româneşti de cercetare a empatiei şi defineşte această abilitate specific umană plasată în inima competenţei sociale. Aprecierea aparţine lui S. la rândul său. • Comunicarea nonverbală Foarte multe studii pun în discuţie raportul dintre comunicarea verbală şi comunicarea nonverbală. Antrenarea acestei competenţe este necesară începând cu vârsta copilăriei şi finalizând cu vârsta a treia inclusiv. 1988. Aceste semnale nonverbale sunt numite sincronizare comunicativă şi joacă un rol însemnat în exprimarea sensurilor în orice interacţiune diadică (Fontana D. p. Larson. Indivizii care au profesii ce necesită competenţe sociale trebuie să îşi dezvolte abilităţile de comunicare verbală şi nonvebrală. să fie atent la posibilitatea erorii şi să fie atât motivat cât şi competent. înţelegerea celorlalţi şi construirea propriei strategii de acţiune în societate. p.Gestul pro-activ este produs de către un individ ce răspunde la o întrebare. comunicarea nonviolentă şi nonagresivă.. Empatia Este un fenomen complex care îşi pune amprenta pe parcursul întregii vieţi a omului. 140 . Studiile noastre privind impactul grupului creativ asupra persoanelor de vârsta a treia instituţionalizate (Mariana Caluschi. fără de care ar fi dificil de explicat relaţia persoanei cu cei din jur. comunicarea interpersonală. Astfel.2. Ele au evidenţiat totodată creşterea abilităţii în relaţionare prin dezvoltarea comunicării suportive.

e) a avea putere de convingere. f) a avea curajul de a susţine propriile drepturi. decizie clară. 125). etc. . a susţine drepturile cuiva neprivilegiat. Din dorinţa de a contribui la dezvoltarea competenţelor sociale a viitorilor formatori am elaborat.3. fără a blama şi fără a-l evalua pe celălalt ca adversar. asumarea responsabilităţii. Astfel între a fi 141 . Realizând o analiză asupra asertivităţii şi notelor sale definitorii se poate elabora o sinteză de comportamente ce reprezintă abilităţi de care individul trebuie să dispună: a) a spune „nu” atunci când situaţia o cere.. c) a exprima atât sentimentele pozitive cât şi pe cele negative. Asertivitatea oferă indivizilor posibilitatea ca viaţa lor să demonstreze o mai mare eficienţă în câmpul profesional şi în relaţiile interpersonale. a continua. d) a începe. Lazarus (1973) este unul dintre cei care oferă o deschidere asupra domeniului asertivităţii. un self-management calitativ şi un mai mare impact asupra celorlalţi. 81). managerului. testat şi aplicat un program de antrenare a empatiei în mai multe forme: • • o formă pentru studenţi şi cadre didactice. g) a lua cuvântul. 1998. p. Asertivitatea se opune agresivităţii şi manipulării dar şi comportamentului pasiv. b) a avansa o cerere ca un favor. k) anticiparea şi pregătirea succesului social. 93-104) consideră asertivitatea ca un deschizător al comunicării ce permite exprimarea sentimentelor în legătură cu un eveniment. Manifestarea competenţei sociale a terapeutului. definind-o ca fiind capacitatea de a-i influenţa pe alţii (Chelcea S. Răspunsul asertiv presupune alegere conştientă. 1998. p. Asertivitatea A fost comparată de unii specialişti chiar cu competenţa socială datorită multiplelor interferenţe dintre aceasta şi celelalte componente ale competenţei sociale. curaj şi încredere în procesul comunicării şi a receptării influenţei sociale. trebuie să se bazeze pe valorificarea şi dezvoltarea potenţialului aptitudinal empatic (vezi şi paginile consacrate de noi în acest cur empatiei ca vector al personalităţii). Cornelius Helena şi Faire Shoshana (1996.p.Empatia este conectată în cadrul competenţei sociale cu cooperarea şi atenţia acordată celorlalţi (Moscovici S. cadrului didactic. i) j) l) curajul de a afirma şi susţine propriul punct de vedere. h) curajul de a apăra drepturile fără a le încălca pe ale altora. evidenţiindu-se rolul antrenării acestora în instalarea armoniei şi toleranţei caracteristice contactelor interpersonale benefice şi eficiente. o formă pentru ingineri şi manageri. 2. stima de sine şi dorinţa de afirmare. a finaliza o conversaţie. flexibilitate. Într-o abordare mai recentă a aceluiaşi fenomen. ea nu înseamnă renunţare şi nici lipsă de combativitate. p.

pentru raporturile comunicaţionale stabilite la locul de muncă cât şi pentru rezidenţii din căminele de pensionari sau case de copii.392) stabilesc locul asertivităţii între independenţă şi sfidare.5. 2000. empatia. implicaţi în rezolvarea conflictelor.pasiv şi agresiv. p. pentru evaluarea asertivităţii. Gratificaţia şi sprijinul reprezintă un puternic teren de susţinere pentru relaţiile familiale. progresivă. etc. Gavril Oana. îmbrăcăminte. Pe continuul receptării influenţei sociale Sharon Brehm. 31). Dacă pentru delimitarea nivelului de manifestare a unor competenţe sociale cum sunt comunicarea. fiind un semn d încredere. 2. ton. la noi. reciprocă şi indispensabilă oricărei relaţii. sfatului sau informaţiei. Identitatea. p. Recompensele nonverbale se exprimă prin surâs. Lipsa competenţei sociale este evidenţiată de anxietatea socială. relaţiile de cuplu. consimţământul. maniere. cadoului. la componenta comportamentală a Eului social.4. prezentarea sinelui. important nu numai pentru respectul de sine al interactorilor . Kassin (1989. Sprijinul poate lua diverse forme. 83). în general. 1998. astfel de probe lipsesc. Obedienţă Sfidare Supunere Conformare Independenţă Asertivitate Studiile de psihologie socială din diferite arii. lucrătorilor sociali. El poate fi utilizat ca tehnică pentru autodiagnostic formativ în antrenament. invitaţiei. 79). Recompensa poate lua şi forma ajutorului. deficienţe din sfera Eului sau a imaginii de sine etc. rolul şi statusul fiecărui individ sunt negociate şi acceptate într-o anumită măsură de către ceilalţi. sau la abilităţile mediatorilor. sprijinul Cheia prieteniei şi a atracţiei interpersonale este reprezentată de gratificaţie şi sprijin după cum afirmă Serge Moscovici (1998. înclinarea capului. aprobarea. fie cele referitoare la receptarea influenţei. 2. autoprezentarea. S. S. simpatia. dar şi pentru a constitui un model de comportament pentru ceilalţi (Mocovici. au delimitat existenţa unui stil asertiv şi a unei comunicări asertive prezenta la cei care au asertivitatea dezvoltată la nivel de competenţă socială. Dezvăluirea informaţiilor personale este. denotă un anumit tip de personalitate prin: accent. aserivitatea presupune negociere cu ceilalţi şi implică păstrarea demnităţii respectând în acelaşi timp dorinţele şi drepturile celorlalţi şi valorile sociale. 142 . negociatorilor. Prezentarea sinelui Psihologii sociali consideră că prezentarea de sine reprezintă un obiectiv special al competenţei sociale. atingere. Gratificaţia. specialiştii au elaborat chestionare şi teste. încurajarea. p. acceptarea. Prezentarea de sine nonverbală oferă informaţii asupra partenerului la un grup sau clasă socială. Prezentarea de sine este comportamentul care vizează influenţarea manierei în care suntem percepuţi de ceilalţi. Sprijinul verbal include elogiul. Un chestionar pentru diagnosticarea asertivităţii a fost publicat recent în revista Psihologia (Caluschi Mariana. p.

6. clasă socială sau personalitate (Moscovici. Rezolvarea problemelor şi a unor situaţii ce transpun evenimente reale de viaţă este o metodă ce poate fi utilizată în cunoaşterea şi înţelegerea relaţiilor sociale. Personalitatea 143 . 3. zonă în care bărbaţii deţin supremaţia.. ocupă mai mult spaţiu (Argyle. 1988) Se constată că persoane de sex feminin obţin rezultate bune în ceea ce priveşte competenţa socială pe ansamblul ei resimţind carenţe în aria asertivităţii. ştiu să asculte şi să ţină cont de opiniile celorlalţi. Clasa socială S. demonstrând că cei aparţinând claselor sociale de mijloc sunt mai empatici mai gratifianţi şi prezintă o capacitate crescută de înţelegere socială chiar la un coeficient de inteligenţă constant. Însă. Diferenţe individuale şi efecte la nivelul competenţelor sociale În general competenţele pe care trebuie să le manifeste o persoană variază în funcţie de situaţiile sociale: unele sunt percepute ca dificile şi solicită un nivel înalt al abilităţilor. GENUL BARBATI În ceea ce priveşte asertivitatea au cele mai bune rezultate FEMEI • Femeile sunt cele care solicită mai frecvent antrenamente în asertivitate • Obţin cele mai bune rezultate majoritatea celorlalte componente în ale competenţei sociale • Au rezultate bune privind abilităţile de cooperare şi empatia • Au competenţe verbale superioare şi sunt Comportamentul nonverbal reflectă gratifiante • Expresivitate nonverbală sugestivă asertivitatea lor: voce mai puternică. pauze mai numeroase. De asemenea persoanele adulte aparţinând clasei de mijloc se exprimă verbal mai uşor. S. 1998). Vârsta Toate aspectele competenţei sociale se dezvoltă şi cresc odată cu vârsta. vârstă. altele ridică mai puţine probleme şi pot fi mai uşor abordate. de aceea antrenarea structurată a tuturor abilităţilor sociale necesare este recomandat să fie iniţiată încă din copilărie. Marcovici prezintă rezultatele unui studiu asupra competenţelor sociale la copii cu vârste între 8 şi 16 ani.2. Această constatare ne permite să extragem concluzia că. procesul de rezolvare a problemelor fiind apreciat şi ca metodă de antrenare a competenţei sociale. la nivelul populaţiei generale este necesară dezvoltarea competenţei sociale. la nivelul competenţelor sociale se pot opera anumite distincţii în funcţie de sex. Cunoaşterea şi rezolvarea problemelor Structura complexă a competenţei sociale cuprinde ş abilităţi de rezolvare a problemelor.

aprecierea şi succesul recunoscut de ceilalţi. o aptitudine pe care ei înşişi au simţit nevoia de a o cunoaşte. gratificaţie. în genere. dar au crescut preocupările pentru analiza competenţelor de care este nevoie pentru a îndeplini o funcţie la nivel optim în societate. sublinia Leona Tyler. p. ea nu se confundă cu deprinderea bazându-se pe plasticitate neuropsihică şi nu se reduce la cunoştinţe întrucât reprezintă o condiţie pentru formarea şi utilizarea în situaţii noi a deprinderilor şi cunoştinţelor). a exprimării pozitive şi constructive. Popescu-Neveanu (1978. activităţi profesionale etc. În domenii precum învăţământul şcolar. contacte fizice. Cercetătorii şi-au pus întrebări: Ce competenţe se găsesc într-un repertoar individual? Cum poate un individ să ajungă să-şi cucerească. să-şi atingă propriul repertoar unic? Un răspuns sigur nu sa dat de către cercetare la aceste întrebări. Psihologii afirmă că persoanele care au atins un nivel înalt al abilităţilor de orice fel (de a compune muzică. atingerea scopurilor propuse pe linie profesională. p. 98). asupra relaţiilor pe care le întreţine cu cei apropiaţi şi chiar asupra rezultatelor sale profesionale. profilul abilităţilor a fost înlocuit cu repertoarul de competenţe. rapiditatea. cu competenţa socială. măsura. 144 . cercetătorii au avut ca scop să determine un sistem de măsurare a abilităţilor în care fiecare individ este reprezentat de un profil al scorurilor abilităţilor. Eficienţa în muncă. evidenţiind uşurinţa. sunt elemente în a căror obţinere un rol important revine competenţei sociale. calitatea superioară şi precizia cu care omul desfăşoară anumite activităţi. autodezvăluire. iar educatorii au început să vorbească mai mult de competenţe decât de abilităţi. empatie. medicina. definită ca o structură de abilităţi care îi permit unui individ să realizeze o activitate la nivel performant. reflectă şi capacitatea cuiva de a exercita anumite atribuţii. a abilităţilor de acceptare şi adresare a criticii. Competenţa. Competenţa socială favorizează fericirea conjugală prin însuşirea abilităţilor de comunicare verbală şi nonverbală (limbaj agreabil. se bazau pe un potenţial genetic.Nivelul de inteligenţă al unei persoane este corelat cu inteligenţa şi înţelegerea socială şi deci. Profilul abilităţilor şi repertoarul de competenţe Se apreciază că mişcarea iniţială de testare a inteligenţei a condus la conceptul de abilitate (însuşire sinonimă cu dibăcie. Demersul de identificare a abilităţilor implicate în diferite ocupaţii. Inteligenţa socială este definită de P. considerat a fi mai adecvat pentru a reprezenta şi exprima individualitatea. Dezvoltarea competenţei sociale este. pricepere. la rezolvarea problemelor psihosociale”. 370) ca „formă a inteligenţei ce se referă la calitatea şi eficienţa adaptării sociale. după cum arată acest studiu diferenţial. îndemânare. o necesitate având efecte asupra vieţii personale a individului. ajutor). de a juca fotbal etc. managementul efectele dezvoltării sau deficienţele la nivelul competenţei sociale se reflectă în rezultatele şi productivitatea echipelor de lucru. exersa.) au avut ca potenţial iniţial un talent. a condus la aprecierea că aptitudinile care stau la baza abilităţilor erau înnăscute. Relaţiile de prietenie ale persoanei în cadrul reţelei sale sociale sunt întreţinute de cunoaşterea şi respectarea regulilor informale ale prieteniei. Ulterior. cadouri. acte nonverbale: sărut. la priceperea în ceea ce priveşte relaţiile şi acţiunile sociale. afirma Leona Tyler (1978. În decursul timpului.

alţi psihologi (White R. În general se acordă atenţie dezvoltării abilităţilor ce stau la baza competenţelor profesionale. Marcus şi colab. McCleland susţinea necesitatea remodelării teoriei şi tehnologiei de testare a abilităţilor. de asemenea ocupaţiile de timp liber (A Cosmovici. Răspunsuri au venit din aria psihologiei aplicate (D. Pentru cunoaşterea şi dezvoltarea propriului repertoar de abilităţi şi competenţe noi am propus realizarea unui abilitator multicriterial de dezvoltare a competenţelor. adolescenţi şi tineri singuri care sunt fie timizi fie conformişti.. Se sugerează în literatura de specialitate că în copilărie jocul conduce la activarea şi manifestarea repertoarului individual de abilităţi. Lungu. recunoscându-se valoarea profilului competenţelor pentru diagnosticul procesului de actualizare şi realizare de sine.1.. sau probleme conjugale. ori cu copiii. Luminţa Iacob. D. Larsson) ce propun o serie de antrenamente pentru diferite competenţe.Încă în 1973. Nevoia de antrenare a competenţelor sociale în cadrul populaţiei generale Această nevoie de antrenare a competenţelor sociale este resimţită într-o măsură mai mare de copii respinşi. şi sunt suspicioase în relaţiile cu ceilalţi. S. sunt nonasertive. Reynolds. 1998. 1999 etc. A Neculau. Boncu Ş. Moscovici. pentru a delimita competenţa. persoane vârstnice singure. De exemplu persoanele singure suferă de anxietate socială. Din cele afirmate anterior. p. De asemenea studiile despre copii superior dotaţi au reliefat necesitatea dezvoltării competenţelor sociale la această categorie de tineri. Mariana Caluschi. O. Desigur. • s-a reliefat necesitatea dezvoltării structurate a competenţelor profesionale şi a competenţelor sociale. izolaţi. 4. • a apărut preocuparea de dezvoltare prin antrenament a repertoarului individual de competenţe. 4.105) antrenarea abilităţilor este o necesitate. Toate aceste acumulări din aria cercetării şi practicii psihologice au condus la întrebarea cum să se dezvolte un repertoar unic de competenţe. deoarece indivizii pot fi evaluaţi după o scală a competenţelor generale. fiind timide. considerăm de reţinut următoarele: • s-a delimitat rolul repertoarului de competenţe în caracterizarea şi diagnosticarea indivizilor. Este meritul psihologilor sociali (S. 145 . Larisa Stog dezvoltarea competenţelor sociale la studenţi viitori manageri prin antrenament în activităţi desfăşurate în laboratorul de psihologie managerială al Univ. în acest repertoar competenţele sociale au un loc principal ele fiind implicate în adaptarea performantă a individului. au un nivel scăzut al stimei de sine. manifestă atitudini negative. 1975) sugerau că atingerea competenţei în activitatea cu mediul este un motiv forţă de bază a fiinţei umane. W. Russo – Bălţi – Republica Moldova. În timp ce McCleland propunea ca psihologii să măsoare direct competenţele. Noi am experimentat în colaborare cu dr. 1959. 1985) permit actualizarea unor abilităţi şi dezvoltarea unor competenţe.) ce au atras atenţia asupra trebuinţei de dezvoltare a competenţelor sociale în primul rând la viitorii formatori (cadre didactice). 1998. Al. Antrenarea competenţelor sociale-între necesitate şi posibilităţi Aşa cum sublinia şi Leona Tyler (1978. adulţi care nu au prieteni. stăpânite de temeri şi blocaje.

nemulţumire ce poate deveni cauză a absenteismului şi a rotaţiei personalului. astfel încât se utilizează formarea pe teren. 1998) prezintă diverse programe de antrenare a competenţei sociale dintre care aducem în atenţie pe cele mai semnificative: • Metoda clasică – presupune trei sau patru faze: a) explicarea şi prezentarea de modele în direct sau prin intermediul unui video. 1984. La metode utile şi frecvent abordate S. Gazda G. Gratificaţia şi abilităţile de rezolvare a conflictelor ameliorează liniile abrupte ce se pot ridica la un moment dat în relaţiile profesionale. Învăţarea directă poate fi cea mai bună metodă.4. Moscovici (op.3. Alături de fructificarea acestor abilităţi. Nevoia de antrenare a competenţelor sociale în profesie Dezvoltarea competenţelor sociale şi valorificarea lor în mediul profesional apare ca o necesitate datorită multiplelor abilităţi cu efecte clar direcţionate spre productivitate şi succes. cit) afirmă că este aplicată în general în grupe de câte 6 timp de o oră sau o oră şi jumătate.. Moscovici S. 4. când individul este însoţit de un formator care îl sfătuieşte şi îl îndrumă în permanenţă.. este important să se înveţe regulile neformale ale situaţiilor şi relaţiilor.. o dată sau de două ori pe săptămână. Moscovici mai adaugă metodele educaţionale şi învăţarea pe teren • Metodele educaţionale Practica a arătat că prin cursuri şi discuţii nu se realizează antrenarea competenţelor sociale. ceea ce va determina câştigarea autorităţii şi respectului în faţa celorlalţi angajaţi sau a şefilor. competenţa în comunicare se prezintă şi ca o trebuinţă de bază în atingerea succesului profesional. 1984.2. Posibilităţi de antrenare a competenţelor sociale . • Învăţarea pe teren Jocul de rol foarte utilizat în antrenarea competenţelor sociale nu poate fi activat în toate situaţiile. managerii neempatici produc nemulţumire în rândul angajaţilor. 240-269). De asemenea asertivitatea asigură exprimarea opiniilor personale şi oferă abilitatea de apărare a drepturilor pe care o persoană le deţine. 146 . c) comentariile formatorului şi prezentarea casetei video d) repetarea şedinţei. Pentru unele meserii nu se pot crea situaţii compatibile cu jocul de roluri. b) jocul de roluri cu ceilalţi participanţi sau complici. atât pe verticală cât şi pe orizontală. Noi susţinem şi propunem activarea tehnicilor experimentale de învăţare socială şi dezvoltare a inteligenţei sociale şi altor competenţe sociale propuse şi experimentate de Pavel Mureşan (1980. Dintre acestea empatia permite înţelegerea şi cooperarea în cadrul unei structuri organizaţionale. Totuşi este necesară şi o conduită practică comportamentală. Despre această metodă S. De exemplu. pp.metode utilizate Literatura de specialitate (Larson D.

Etapa 2 Co-antrenarea cu antrenorul „maestru”. Delimitarea problemei luând în considerare necesitatea antrenării structurate a abilităţilor implicate sau cerute de competenţa avută în vedere. Aplicarea noii abilităţi la viaţa practică – transfer. Prezentarea didactică a abilităţilor ce urmează să fie antrenate – a spune. Pe baza experienţei acumulate în antrenarea abilităţilor creative prin grup creativ de formare (Caluschi Mariana.3. Pas 6. dar în fiecare caz antrenatul progresează la statutul de co-antrenor până va fi capabil să antreneze fără supervizare. a extinderii problemei.a arăta. ce funcţii îndeplineşte această competenţă. Etapa 4 Antrenament individual Etapele 2. Practicarea abilităţilor de către studenţi (subiecţi) – a face. Autoevaluarea şi evaluarea din partea colegilor şi a antrenorului al nivelului obţinut al abilităţii – feed-back. pp. 1997. 147 .4. Pas 3. ce deficienţe apar atunci când această competenţă lipseşte. Etapa 3 Antrenament sub supravegherea antrenorului „maestru”. Pas 4. fază în care poate fi implicat un fost student care a absolvit pasul patru. p. ce efect are în obţinerea performanţei. vizualizarea graniţelor. Pas 2. Modele de antrenament pentru dezvoltarea competenţelor sociale • Modelul Piramidei de antrenare Gazda G.4. (1994. experimentat la studenţi. 85) propunem un program de antrenare a competenţelor sociale. Demonstrarea comportamentelor şi răspunsurilor posibile .Participanţii se sprijină reciproc în dezvoltarea abilităţilor. Pas 5. Antrenarea abilităţilor Pas 1. Formularea ca problemă ce poate fi rezolvată creativ (de exemplu: „cum pot dezvolta asertivitatea la studenţi” sau „cum pot dezvolta comunicarea empatică şi creativă la profesori?”) presupune trecerea prin cel puţin două metode de formulare şi reformulare a problemelor. 92-95) propune pentru dezvoltarea competenţei sociale un model de antrenament sub forma unei piramide de antrenare: Etapa 1. viitori formatori şi în unele grupuri creative de profesori din şcolile ieşene: • Program-ghid de antrenament a competenţei sociale Pas 1 Delimitarea şi definirea competenţei sociale:       ce abilităţi presupune sfera competenţei sociale avută în vedere.4 cuprind cei 6 paşi de la etapa 1. ce mediu facilitează dezvoltarea competenţei ce actori inhibă dezvoltarea competenţei.

Realizarea profilului abilităţilor şi a repertoarului de competenţe individual. chestionare. adică examene de verificare utilizând situaţii. intensiv. Pas 3 Stabilirea unei metodologii de diagnosticare a nivelului de manifestare a competenţei respective la subiecţi (teste. transfer. metode de evaluare pe parcurs şi evaluare finală. Dintre acestea amintim: Program pentru antrenarea empatiei (Caluschi Mariana. Delimitarea necesităţilor de antrenare a competenţei la nivel individual şi de grup în funcţie de rezultatele la testare. metode şi strategii utilizate în antrenare. pp. cum se desfăşoară: extensiv. evaluarea în practică. Pas 6 Evaluarea finală a competenţei dobândite prin:   compararea rezultatelor. jocuri. antrenare. Pas 4 Elaborarea programului de antrenament:     stabilirea componentelor antrenamentului.Pas 2 Stabilirea grupului ţintă supus antrenamentului. etape de antrenare (intensivă/extensivă).      Pas 5 Derularea antrenamentului:    demonstrare. care este raportul dintre conţinutul informaţional şi exerciţiu (la noi 80% antrenament. testări iniţiale. 1995. Program de antrenament în rezolvarea conflictelor prin grup creativ de formare 148 . modele de activizare a componentelor respective. alte tehnici de evaluare). 68-71). filtrate prin experienţa acumulată în cadrul unui grup creativ de formare s-au concretizat câteva programe de antrenare a anumitor componente ale competenţei sociale derulate sub cupola :Abilitatorului multicriterial pentru dezvoltarea competenţelor umane”. Prin preluarea şi adaptarea acestor programe. nivelul la care se desfăşoară: (individual sau în grup). 20% tipul de învăţare promovat în timpul antrenamentului (la noi învăţare socială creativă). Programul urmăreşte dezvoltarea structurată a competenţelor . fiecare competenţă şi abilitate fiind exersată prin antrenamente asociate. îmbogăţirea fondului informaţional interdisciplinar). finale. modele de exerciţii şi probleme care vor fi utilizate.

precum şi dezirabilitatea lor şi facilitează implementarea soluţiilor convenite.. precum şi de abilitatea de a privi conflictul dintr-o perspectivă exterioară.) În al patrulea rând. să comunice liber cu ea şi să răspundă la sugestiile sale în privinţa unui proces ordonat de negociere. Feteu Claudia. Gavril Oana. ajută la extinderea gamei de alternative care sînt percepute ca fiind la îndemînă. pp. necesită patru feluri de abilităţi.) În al treilea rând. 2000. pentru realizarea unui proces creativ de grup.) care sînt chemaţi să ofere asistenţă într-un conflict în cadrul căruia părţile angajate au nevoie de ajutor ca să rezolve conflictul în mod constructiv. pentru rezolvarea problemei. 105-106). Astfel de cunoştinţe ar da posibilitatea mediatorului să vadă soluţiile posibile la care părţile în conflict nu s-ar fi gândit şi i-ar permite să le ajute la evaluarea mai realistă a soluţiilor propuse. este adesea de mare folos pentru terţi să aibă cunoştinţe substanţiale despre motivele în jurul cărora este centrat conflictul. 34-35). Un astfel de proces clarifică natura problemelor cu care se confruntă părţile aflate în conflict.(Caluschi Mariana. Al doilea set este legat de stabilirea unei atitudini cooperante de rezolvare a problemelor de ambele părţi. vin abilităţile implicate în crearea unui proces creativ de grup şi a sistemului de adoptare în grup a deciziilor. care să extindă opţiunile disponibile pentru rezolvarea conflictului. terapeuţii. astfel încât fiecare să aibă încredere în terţa parte. dacă vor să găsească soluţii constructive. Primul set de abilităţi e cel legat de stabilirea unei relaţii eficiente de lucru între acea terţă parte şi fiecare din părţile aflate în conflict. Ei au nevoie de abilităţi pentru stabilirea unei relaţii de cooperare cu celălalt. (... (. pp. consilierii etc. Întrebări şi sugestii pentru pregătirea individuală şi/sau seminar • • • • • • • • mediatori: "Terţii (mediatorii. facilitează evaluarea realistă a fezabilităţii lor. 2000. stabiliţi asemănări şi deosebiri între asertivitate şi manipulare. care consideraţi că sunt competenţele sociale cerute de un repertoar al competenţelor Interpretaţi textul următor şi delimitaţi obiective pentru formarea psihologilor ca în adolescenţă? psihologului? 149 . astfel încât să nu se lase prinşi în multele capcane distructive şi neproductive care abundă în conflicte" Întrebări ce abilităţi intră în structura competenţei sociale? ce este asertivitatea şi care este locul ei în continuumul influenţei sociale. conciliatorii. consultanţii. delimitaţi cinci argumente pentru susţinerea trebuinţei de antrenare a competenţelor sociale ce înţelegeţi prin incompetenţă socială – daţi exemple. Program de antrenare a asertivităţii (Gavril Oana.. Participanţii la un conflict au nevoie de abilităţi şi orientări similare acelora ale unui mediator abil.

12. 6. 3. Pe baza autotestării realizaţi-vă propriul repertoar de competenţe sociale. Stewart D. 1998.M. coord.. instruire şi cercetare" în vol "Psihosociologia rezolvării conflictului".Şcoala Mirabilis şi schimbarea prin creativitate. (1998-a). Golu P.(Deutsch M. Kassin S. (1980) . Junimea. Chelcea S. Chelcea S. . Bucureşti. Program de dezvoltare. . Editura Argonaut. în Caluschi Mariana.F. . Academia Română. . pp/ 176-177. (1990) . Gavril Oana. (1989). Bucureşti.Un secol de psihosociologie. Casa Corpului Didactic. 9. 10. Caluschi Mariana. Ed. Gavril Oana. Jossey Bass Publisher. . Mureşan P. competenţelor sociale. 15. (1997). San Francisco 13. Neculau A. Experimente-programeCaluschi Mariana. Societatea Şiinţă şi Tehnică. Shamdasani P. Editura Albatros. Tyller Leona.Abilităţi şi competenţe în Caluschi Mariana. Educaţie şi valori. Bucureşti. New York.. proiecte – Ed Cantis. Editura INI. •  Sugestii pentru seminar: Apelând la lucrările de specialitate constituiţi un set de teste şi chestionare pentru testarea Orientându-vă programele de antrenament prezentate în curs proiectaţi un program de Organizaţi o reuniune de grup Focus pe tema „Selfmanagementul în planificarea carierei”. Filiala Iaşi.Asertivitatea – componentă a competenţei sociale manageriale. editura Polirom Iaşi. Psihologia Caluschi Mariana. Brehm S. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. 11. (2000). . în vol. (2000).Stimularea dezvoltării şi manifestării capacităţii empatice Editura Gemma Press. „Domenii vitale pentru manifestarea competenţelor psihosociale 150 . Principii. Editura Spiru Haret. Gavril Oana. Stoica Constantin A. Sharon.. (2000).Dicţionar de psiho-sociologie. 5. .Dicţionar de psihologie socială. 8..."Antrenamentul comunicării sau arta de a ne înţelege"."Focus groups". Neculau A. 2. .W. 4. Sage Publications. 7. în procesul individuării.. Iaşi nr.. Iaşi.. (1995)..  antrenare şi dezvoltare a inteligenţei sociale în învăţământul preşcolar şi primar. în vol. Editura INI. (1981). Fetcu Claudia. Birkenbill V. Bucureşti. (1998) . (1978) – Individuality – Ed.Social Psychology Houghton Mifflin Company. (2001) – Grupul creativ de formare. „Idei şi valori perene în ştiinţele socio-umane. . (1998-b). Boston."Învăţarea socială".Sunteţi o persoană creativă? Rev.N.  BIBLIOGRAFIE 1. 14. 5-6. . (1989) ."A trăi printre oameni". rezolvarea conflictelor. Bucureşti. Cluj Napoca. "Soluţionarea conflictelor constructive. Bucureşti..

151 . Editura Didactică şi pedagogică. .).Soluţionarea conflictelor constructive. 23. Iaşi. în vol. . Universitatea Alecu Russo. Bălţi. (1997). ..Aptitudinile motrice. Keller J. Thomas R. Psihosociologia rezolvării conflictului..Psihologia socială a relaţiilor cu celălalt. Editura Babel. Bucureşti.. 26. Editura Polirom.). instruire şi cercetare. Iaşi. Caluschi Mariana (coord.. . (1996)...Competenţa didactică. Bucureşti.Dicţionar de psihologie. 21. Psihologie Şcolară. "Psihologie şcolară" (coord. Deutsch M. Gazda M.Şcoala Mirabilis şi schimbarea prin creativitate. Neculau A. Editura Ştiinţă şi Tehnică. in Larson D. (1997) . Cosmovici A.. 20. (1998) .Comunicare şi învăţare. în vol.Psihoantropogeneză. (1998) . Marcus S. Iacob Luminiţa. Caluschi Mariana. Cornelius Helena. coord. 18. coord.Ştiinţa rezolvării conflictelor.."Perspectiva umanistă asupra educaţiei" în vol. „Educaţie şi valori” Editura Spiru Haret. Bucureşti. Editura A92 – Fundaţia Academică „Petre Andrei” Iaşi 29.Multiple Impact Training: A Lif Skills Approach. Caluschi Mariana. coord. Bucureşti. Boncu S. Ministerul Tineretului şi sportului. (1998). Stog Larisa. 17. Principii. 19. Ed.manageriale. (1998). „Teaching Psychological Skills. Faire Shoshana. 24. Brooks Cole publishing Company.. Lungu O. 25.. Cosmovici A. editura Polirom. . . Bucureşti. Editura All Educaţional. Universitatea de stat „Alecu Russo”."Domenii vitale pentru manifestarea competenţelor psihosociale manageriale". (1997) . Iacob Luminiţa. Editura Polirom Iaşi. Schiopu Ursula. (1998). "Psihologie şcolară" (coord. (1998)... Cosmovici A. Neculau A.Comunicarea didactică. Moscovici S. Iacob L. .. Centru de cercetări pentru probleme de sport. Iaşi.. editura Polirom."Dimensiuni psihosociale ale activităţii profesorului" în vol. (1984). Iaşi. Stoica Ana Constantin.P. Eclache J.G. (1999) . . Monterey California.. 16. 28. Dumitru G. Iacob L.. 27. Stog Larisa. în vol. Teodorescu Stela. Republica Moldova.). Bălţi. (2000) . Iacob Luminiţa 22.

....... Etapa generării ideilor........................1...12 2..40 METODE CE CERCETARE ÎN PSIHOLOGIA SOCIALĂ................43 2............. Etapa prelucrării şi interpretării rezultatelor ............................................................................ Problematica şi ramurile psihologiei sociale................. Problematica psihologiei sociale.............................................................................15 2............... Experimentul psihosocial....................................................12 2.........................................................................15 2.......................................................................................................................................40 1......................................................1.......................33 CAPITOLUL II.................. ipotezelor.definiţie.........................................................43 3................................................................................ Procesul cercetării – un proces creator.........31 Întrebări şi sugestii pentru pregătirea individuală şi/sau seminar. Psihologia socială – « Instrument esenţial pentru înţelegerea şi optmizarea existenţei » .......5...............20 4.......2 CUVÂNT ÎNAINTE.....................40 2.3...........................47 5.................... Ramuri ale psihologiei sociale................................26 4.....3...............11 2.............20 4..........2.......... Elemente de istoria psihologiei sociale ..............................16 3.................................2.......................................................................................1.......................................1.... Principii şi obiective ale psihologiei sociale.............3..........3 PSIHOLOGIA SOCIALĂ – ŞTIINŢA AFIRMĂRII INDIVIDULUI ÎN SOCIETATE......................................... Obiectul............ Necesităţi şi tendinţe în evoluţia metodelor de investigare psihosocială......... Metoda biografică ................................................................. Metodele utilizate în testarea ipotezelor ............... Metoda observaţiei ...................................... Consideraţii conclusive.. Limbajul cercetării utilizat în experimente...........................................2......................................................................... domeniul şi problematica psihologiei sociale.................43 3.............................................................................................................................................18 4............................... Constituirea psihologiei sociale academice în România..........42 2................ Etapa delimitării problemei............................ Etape în construirea şi afirmarea psihologiei sociale .........................................................42 2.....42 2............................................1.............3.......................................45 4.............................13 2..........................................4...............49 152 .................. Relaţia între social şi psihologic........................43 3............................................CAPITOLUL VII EMPATIA – IMPLICAȚII ÎN VIAŢA SOCIALĂ CUVÂNT ÎNAINTE............................. Etape şi faze în cercetarea psihosocială........................................ Psihologia socială ...... temei.....2.......................................42 2.................. 11 1...................3................2........................................ Testarea ipotezelor.........................................................

........................51 8.....................2..........2...................................... M................ Argumente pentru perspectiva psihosocială a abordării personalităţii ....................1......1....................68 2....................... Efectele stimei de sine...................................................1..............................3...........2........1................................................................ Eul social..........................2.........................2....................................... Metodele de creativitate ca metode de studiere a grupului..........59 TEMA III... Componenta cognitivă.........................................................................................................69 2...................2..... Componenta afectivă a Eului social .2.71 2.......................68 2..............................6....56 Întrebări şi sugestii pentru pregătirea individuală şi/sau seminar.....................................................................................1.............97 2...............................66 PERSONALITATEA – CONSTRUCŢIE ŞI VALOARE SOCIALĂ..........1..........................................2.....2.......definirea ei.2...................................................73 3...............................2....................................97 2..........................................70 2......................4................ Combinarea metodelor în strategia de cercetare.......................................................................................................................................4...................................... Perspective de abordare a personalităţii....52 8..........82 CAPITOLUL IV............................69 2........... Concepţia de sine şi imaginea de sine...97 2............................2................................................ Perspectiva sistemică.......................................................... Rolul memoriei autobiografice în formarea concepţiei de sine ............................3.... atitudini.............80 BIBLIOGRAFIE............................................. Etape în evoluţia conceptului de Eu...............................................................3.............................................................89 2............................. Perspectiva atomistă.................66 1.......1........ Personalitatea ..............................................90 2.......... Perspectiva structurală................................... Metodologia creativităţii – implicaţii în cercetarea psihosocială................................................2.68 2....58 BIBLIOGRAFIE...................................2.... Noi metode propuse pentru cercetarea psihosocială...............88 1............89 2............... Personalitatea din perspectiva psihologiei sociale ...........................................................95 2................... Influenţa altor persoane în formarea concepţiei de sine..... Metode şi strategii primare de creativitate......49 7.......1...................2....100 153 .................................... Perspectiva psihosocială ( constructivistă )..... ...88 2.....3....66 2..................................................... Schemele de sine .. chestionarele şi testele de personalitate...........91 2................ Tipologii psihosociale ale personalităţii.............52 8.... Surse ale formării concepţiei de sine.................................1......93 2.................. Teorii privind rolul autopercepţiei în cunoaşterea de sine.......................... Scalele de opinii.....................2............................................................76 Întrebări şi sugestii pentru pregătirea individuală şi/sau seminar....2............1..............stima de sine............................... Metode de protejare a stimei de sine.....4..1....................................................... Structura Eu-lui social ...............3.................1................................96 2........................................................ Metodologia creativităţii – posibilităţi de utilizare în elaborarea lucrărilor de licenţă 54 9.....2...............1....................................53 8..91 2......88 DEFINIREA DE SINE ŞI EUL SOCIAL....................................68 2.................... Ralea şi formarea ideii de personalitate.............. Componentele stimei de sine.......

........................................................ Reprezentarea socială a inventatorului (nodul central şi elementele periferice) ................................................ Funcţii şi roluri ale reprezentărilor sociale............................ Caracteristici ale reprezentărilor sociale.....141 2..................................119 4.................................. Ancorarea şi obiectificarea – mecanisme generatoare ale reprezentării sociale.............................2.................... funcţii şi roluri ale reprezentării sociale..........113 3............. Asertivitatea.....................4.......................................................................................114 3...........................................137 COMPETENŢELE SOCIALE......................... Structura şi transformarea reprezentărilor sociale...............................3...........116 4............... Aspecte metodologice în studiul reprezentărilor sociale.. Structura reprezentării sociale................................2...114 3.......................................................................... Condiţii pentru apariţia reprezentării sociale..........................................1......112 1................139 2.... Scopurile autoprezentării......137 2...............................................................121 5......................... sprijinul......................................................140 2......................1...........................................................................................6..............................................................................................................143 4......................121 5......... Generarea....119 4....... Antrenarea competenţelor sociale-între necesitate şi posibilităţi................................ Autoprezentarea................. Componentele competenţei sociale......139 2.....................................................................................................1.......................................................................102 2.........................102 Întrebări şi sugestii pentru pregătirea individuală şi/sau seminar.. Comunicarea..................2................119 5........................................1................123 6...................1........... Cunoaşterea şi rezolvarea problemelor...........112 2.....142 2. Empatia.................................. Nucleul central................................................1..........................121 5.................. Gratificaţia.........3..........1.....104 CAPITOLUL V.............................. Practici susţinătoare a stimei de sine ............................................................ elaborarea şi funcţionarea reprezentărilor sociale...........142 2. Prezentarea sinelui........................................145 4... Diferenţe individuale şi efecte la nivelul competenţelor sociale......................................................5............................................................129 BIBLIOGRAFIE.......1........126 Întrebări pentru seminar.....................................143 3.....................2..3................ De la abilităţi la competenţe..... Caracteristici................................................................................130 CAPITOLUL VI...................123 5.......3................................. Componenta comportamentală a Eului social............................................2...................................................................................................... Nucleul central al reprezentărilor (nodul central).................................................... Nevoia de antrenare a competenţelor sociale în cadrul populaţiei generale........................137 1.................... Elementele periferice ale reprezentării............... Reprezentarea socială – fenomen psihosocial complex.1.....2...................... De la reprezentarea colectivă la reprezentarea socială..1................145 154 ...........112 REPREZENTAREA SOCIALĂ – „O GRILĂ DE LECTURĂ A REALITĂŢII SOCIALE”.......................4.........................................................101 2.....................

................171 9. Modele de antrenament pentru dezvoltarea competenţelor sociale................................................................................................................ Program de antrenament...............................................168 8.......................................................174 Întrebări şi sugestii pentru pregătirea individuală şi/sau seminar..............2......................3................................................. Empatia: structură şi funcţii...163 6.......... Protocol al unui antrenament în empatie........................................................164 7.......................................................................................................157 3.................................................................................................................... Posibilităţi de antrenare a competenţelor sociale ...........................................180 155 .......................................................................................... Nevoia de antrenare a competenţelor sociale în profesie........................paralelă comparativă.................... Conceptul de empatie...........................156 EMPATIA – IMPLICATII ÎN VIAŢA SOCIALĂ.......178 BIBLIOGRAFIE................................146 4....................... Stilul apreciativ empatic.............................................4................... Dezvoltarea competenţei empatice la cadrele didactice debutante........................156 2................................................... Perspectivă istorico-teoretică asupra empatiei.................147 Întrebări şi sugestii pentru pregătirea individuală şi/sau seminar...................171 9.. Empatie şi creativitate ..................................2.....1......................................................................171 9..........161 5.................156 1........ Empatie şi atribuire..159 4....... Empatia – o competenţă socială............metode utilizate...............................150 CAPITOLUL VII................149 BIBLIOGRAFIE..............146 4................................. Orientări actuale în studiul empatiei....................................................................................................................4......................

a psihologiei clinice. Traducerea termenului ca empatie a fost propusă de Titchener (cf. psihologice. capacităţi şi procese psihice ce se manifestă în domeniul psihosocial au fost mai puţin puse în evidenţă în manualele de psihologie socială. Termenul de empatie are o lungă istorie şi multe definiţii ce dau atenţie aspectelor emoţionale şi perspectivelor sociale în înţelegerea acţiunilor şi stărilor sufleteşti ale altora. S. 529). sublinia G. Miles (1995) apreciau că empatia a primit în ultimele două decenii o atenţie deosebită din partea psihologilor sociali probabil datorită legăturilor puternice dintre empatie. capacitatea empatică. Corno L. Interacţiunile dintre oameni presupun disponibilitatea fiecărui individ de a înţelege şi interpreta perspectiva. Este acesta un argument pentru a acorda empatiei mai mult spaţiu într-un curs de psihologie socială alături de care mai prezentăm următoarele raţiuni: a) puţine domenii de activitate şi profesii nu solicită empatia dezvoltată la nivel de abilitate dacă nu competenţă. pentru adaptarea la mediu în general omul posedă inteligenţă şi creativitate. p 279). a psihologiei sociale şi chiar a psihologiei pedagogice. pentru adaptarea la mediul social el posedă.. de conducere şi exercitare a puterii se bazează într-o măsură destul de mare pe abilităţi şi competenţe ce presupun în manifestarea lor empatie emoţională. motivaţionale. d) relaţiile între empatie şi alte abilităţi. Perspectivă istorico-teoretică asupra empatiei Existenţa omului este o permanentă adaptare şi integrare în mediul fizic şi social. afectiv-apreciative. care la începutul acestui secol utilizează termenul de Einfühlung în accepţia: “a se simţi pe sine în ceva” cu referire în special la procesul imitaţiei motorii. b) profesioniştii în domeniul psihologiei şi asistenţei sociale. s-a modificat 156 . O privire retrospectivă ne arată că preocuparea de înţelegere a acestui fenomen psihic o întâlnim la filozoful german Th. în plus. Lipps. Într-o enciclopedie a psihologiei sociale Manstead A şi M. această capacitate fiind pusă în legătură cu inteligenţa socială a individului (Snow R. Allport. e) la noi există puţine preocupări de dezvoltare structurată şi antrenare a capacităţii empatice în sistemul competenţelor sociale.S. comportamentul prosocial şi competenţa socială. 1981. filozofice. motivaţională sau predictivă. ca o competenţă socială. Cu trecerea anilor sensul original al conceptului de empatie a devenit iremediabil confuz. p. 1971. Marcus.CAPITOLUL VII EMPATIA – IMPLICATII ÎN VIAŢA SOCIALĂ 1. Jackson D. 1996. c) toate procesele de grup: de comunicare. p. de influenţă. sociologice şi în ultimele decenii din perspectiva interdisciplinară a psihoesteticii experimentale. Aceste raţiuni ne-au orientat spre abordarea empatiei ca o capacitate cu largi şi profunde implicaţii în viaţa socială. 9). concept pe care îl aplică în domeniul esteticii şi în înţelegerea persoanelor (G. punctul de vedere al celuilalt. Allport. Aşa cum. Fenomenul empatiei a fost abordat teoretic şi experimental din mai multe perspective: estetice. domeniu în care se pregătesc studenţii noştri trebuie să posede în repertoarul de abilităţi şi competenţe empatia dezvoltată la nivel supramediu. starea sufletească şi chiar mentală a celuilalt.

p. M. p.M. Guilford. Kinget. 99-103). aspectul funcţionării şi motivaţiei interpersonale etc (Davis. ca aptitudine de a sesiza mentalitatea altuia.P. cu program ereditar. G. 1971. reactivitatea emoţională. opiniile. (C. Maisonneuve. p. Rogers. Aşa cum constata V. a prezice conduitele sale (J. sentimentele sale. sentimentele şi atitudinile ca trăsături proprii”. Conceptul de empatie Empatia apare ca o capacitate. 2. Pavelcu termenul de Einfühlung a fost tradus printr-o serie de termeni ca: • proiecţie simpatetică a eu-lui. “este deconcertantă şi a întunecat cu desăvârşire sensul conceptului iniţial” (V. Pavelcu. de recunoaştere a dispoziţiilor psihologice ale unei persoane. sau. 113) care argumentează pentru o abolire multidimensională a empatiei. p. 106).. (J. dorinţele. gândurile. arăta autorul citat.358). peste care se clădeşte viitorul comportament empatic. o trăsătură de personalitate ce poate atinge valenţe aptitudinale prin 157 . 1966. mai concret. şi “capacitatea de a te pune cu adevărat în locul altuia. apreciem noi. • intuiţie proiectivă • fuziune afectivă • fuziune afectivă simbolică • intuiţie simpatică • întrepătrundere afectivă • comprehensiune prin întrepătrundere • introecţiune • tranzitivism • intropatie • simpatie • transpunere • identificare • transfer • însimţire • proiecţie simpatetică • empatie Această bogăţie lingvistică. de a vedea lumea aşa cum el o vede” un construct multidimensional în care se coroborează aspectul cognitiv predictiv de percepţiile sale. Cu toată diversitatea terminologică definiţiile date empatiei converg spre înţelegerea ei ca: • • • • “abilitate de prezicere. 1983. percepere a perspectivei altuia. 1972. 1959).reflectând rezultatele oferite de cercetările în problemă.

Ambele definiţii sunt operaţionale şi oferă o imagine precisă şi completă a fenomenului empatic (ca potenţialitate. Considerând cele două definiţii constatăm că prima este operaţională. p. T. produs) utilă în realizarea unor noi cercetări. dobândit prin transpunere psihologică a eu-lui într-un model obiectiv de comportament uman. de cuprindere a unor aspecte care să ateste diferenţele specifice ale fenomenului psihic cercetat în contextul altor fenomene psihice aflate în proximitate. p. creatorul Şcolii de empatie de la Bucureşti afirmă că doreşte să ofere o nouă variantă de definire a empatiei. posibilităţi evocatoare şi imaginative care asigură o mare posibilitate de integrare a stărilor altora. În prima sa monografie asupra empatiei S. 33). autorul realizând o descriere cuprinzătoare a empatiei ca proces şi produs. cunoaşte şi prezice conduitele altuia. Marcus o defineşte în mod funcţional: “empatia este un fenomen psihic manifestat în cadrul conduitei omului în relaţiile cu semenii săi …. Marcus. o viaţă afectivă bogată. spune V. 31). starea finală. Afirmaţia preconizează. permiţând înţelegerea modului în care celălalt interpretează lumea” (S. Psihologul român arată că pentru declanşarea empatiei trebuie îndeplinite câteva condiţii: a) o condiţie externă – existenţa unor împrejurări externe. ci ea corespunde funcţiei însăşi a comunicării şi a înţelegerii umane. O imagine clară. Ca urmare el elaborează următoarea definiţie: “empatia este acel fenomen psihic de retrăire a stărilor. conştientă sau inconştientă. Lipps considera imitaţia ca mecanism de producere a empatiei studiile ulterioare au subliniat rolul identificării şi proiecţiei (sub influenţa freudismului) şi a modelării (G. Maisonneuve (1966. care apare în anumite condiţii. Marcus (1987. în fond. gândurilor şi acţiunilor celuilalt .este acel fenomen psihic de identificare parţială sau totală. aparentă sau inaparentă a unei persoane cu un model de comportament uman perceput sau evocat. Marcus. experienţă emoţională. conţinutul apreciativ ca premisă a comunicării şi interacţiunii individuale optime. fie şi-l imaginează. p. Dacă Th. (1982. 38). adică raportarea celui ce empatizează la un model extern de comportament pe care fie că îl percepe nemijlocit. fondată pe complexe studii experimentale asupra mecanismului psihologic al empatiei oferă S. Asupra complexităţii mecanismului de producere a empatiei atrage atenţia şi J. dorinţa de a 158 . 22-26). După 25 de ani de cercetări şi reflecţii. fie că îl evocă. ci o trăire cu o considerabilă doză de obiectivitate. Maxwell. precum şi o anumită contagiune afectivă” (S. 1971. ultima este o definiţie sintetică asupra empatiei ca fenomen psihic delimitând mecanismul general de producere al ei. fără această condiţie empatia nu are “obiect”. favorizând un act de înţelegere şi comunicare implicită. 359) când apreciază că empatia nu se confundă nici cu identificarea nici cu proiecţia nici cu simpla imitaţie. dar mai analitică. b) o condiţie internă – reprezentată de predispoziţii psihice ale individului cum ar fi: o mare sensibilitate pentru trăiri emoţionale. luând în considerare caracterul sintetic.intermediul căreia omul poate înţelege. p. Pavelcu. p. proces. 1997. facilitatoare a interacţiunii sociale şi performanţei. că procesele psihice implicate în manifestarea empatiei se contopesc într-un fenomen aparte. Parsons). Această empatie nu reprezintă o simplă proiectare a sentimentelor noastre.

30) se încheie cu dobândirea stării de empatie. cunoaştere care se realizează prin procese asociative. Lindzey. pe baza celor intuite. favorizează apariţia unor trăiri emoţionale însoţite şi de o reactivitate organică şi de modelarea mintală a comportamentului observat sau evocat. p. Erza Stotland şi L. Acest mecanism pune în evidenţă aspectul de proces al empatiei ce 3. Desigur valoarea cunoaşterii empatice nu este una ştiinţifică. Walsh. dar este suficient de exactă pentru a facilita fiecărui individ realizarea unei strategii în comportamentul faţă de alţii. S. deoarece predicţiile sunt continuu raportate la vârsta subiectului şi se verifică în interacţiune şi comunicare. imaginative. Mecanismul propriu-zis de producere a fenomenului empatic având la bază imitaţia. 159 . (kinestezice şi vegetative) cognitive. afirmă S. 1963. Aronson.stabili un contact emoţional şi de a comunica. un contact viu cu propria viaţă emoţională care înseamnă un proces intensiv de autocunoaştere . Marcus este singurul cercetător care concepe empatia în ipostazele de însuşire comună de personalitate. p. 1969. Marcus. cu o identificare emoţională cu celălalt. 1997. modelarea şi proiectarea antrenează procese fiziologice poate fi prezentat şi secvenţial în câteva faze: 1) primul contact cu modelul obiectiv care presupune un act de cunoaştere şi apropiere a modelului. Rezultatele cercetărilor pledează pentru înţelegerea structurii empatiei ca formată din următoarele componente: a) componenta fiziologică – ce vizează caracteristicile reactivităţii fiziologice din timpul producerii fenomenului empatic (G. efect (sau produs psihic) care se poate obiectiva în activitate. prin introecţie. 2) pe baza modelării cognitiv-afective ce implică deducţie şi analogie se produce un proces invers de proiecţie şi de mulare pe psihologia celuilalt. E. Această luare în sine a modelului. gândurile şi acţiunile partenerului. c) o condiţie numită de autor credinţa în convenţia transpunerii. Totodată el pledează pentru înţelegerea empatiei ca un construct multidimensional. Această ultimă fază vizează efectul producerii fenomenului empatic. Empatia: structură şi funcţii Empatia ca fenomen psihic extrem de complex se manifestă în forme comportamentale variate ce constituie direcţii de investigare experimentală. ca proces psihic şi produs psihic. simţite şi gândite “ca şi cum ai fi tu altul” subiectul trece la formularea predicţiei cu privire la comportamentul altuia şi proiectarea propriului comportament în raport cu altul. 3) a treia fază în care. acea stare prin care “Eul” se simte relativ identificat “cu celălalt” putând retrăi emoţiile. În această fază se realizează o raportare a datelor oferite de model la propria experienţă. fiind încărcată de subiectivitate. K. care evidenţiază componentele de structură ale fenomenului. Marcus (op. imaginative şi afective. identificarea. Procesul empatic. 24-29). cit. este un produs psihic (S. Principalul efect care decurge din cunoaşterea şi trăirea empatică este un anumit mod de înţelegere a psihologiei celorlalţi. Aceasta se explică prin faptul că în comportamentul empatic persoana se transpune în “pielea” altuia fără a-şi pierde propria identitate de sine.

modul în care acesta gândeşte. Ciofu şi S. S. I. 1954. focalizată pe procese cognitive de percepere şi reprezentare apoi a perspectivei celuilalt. p. latura motivaţională îl duce pe subiect la acţiune. 109). Studiul empatiei din perspectiva componentelor motivaţională şi aptitudinală este abia la început. Stilul apreciativ empatic apare ca o componentă a personalităţii cu caracteristici de aptitudine. de surprinderea unui anume fel de manifestare empatică. evident supramediu. e) S. Marcus. Marcus. Unii cercetători au încercat să măsoare cu ajutorul testelor această componentă numită şi empatie emoţională. spune autorul. p. decelate din studiul comportamentului empatic manifest. de exemplu necesitatea manifestării componentei predictive şi afective pentru apariţia celei motivaţionale. 1964. Vasilescu. Williams. (1974) au elaborat o scară de măsurare a empatiei emoţionale aplicată de S. M. p. Marcus vorbeşte şi de o componentă aptitudinală a comportamentului empatic. 1991.D. Ab. Această componentă este studiată în ultimul timp de psihiatri şi psihologi care o văd ca pe un factor implicat în conduita altruist-autentică şi comportamentul prosocial (I. 53) iar V. autoarea elaborează un test standard de empatie predictivă prin care se surprinde adâncimea reacţiei empatice şi lărgimea reacţiei empatice. V. Este vorba în esenţă. Majoritatea cercetătorilor consideră componenta afectivă ca cea mai apropriată de esenţa fenomenului empatic. Pavelcu afirma: “cheia înţelegerii altora se află în propriile noastre vibraţii afective. fără de care nu apare posibilă realizarea performanţelor corespunzătoare în anumite profesii (S. Ph. Aceasta este considerată componenta preponderent cognitivă. Adâncimea unui suflet străin o măsurăm cu propriile noastre sentimente” (1982. Marcus. Trestieni. Edith Stein consideră că empatia este o sursă legitimă de cunoaştere a stărilor afective ale altora (apud. Mehrebian şi Kichzky S. S. 33). stil ce emerge din dezvoltarea peste medie a componentelor empatiei. Marcus a realizat o formă adaptată a acestei probe şi noi experimentăm o altă formă adaptată la creativitate. Ca urmare empatia poate fi privită ca un vector al personalităţii deoarece ea susţine atât latura relaţional valorică cât şi pe cea instrumental apreciativă a personalităţii. În psihologia românească Ana Catina şi S. 81) decelat din cercetările asupra empatiei în profesiile didactice. indică o interdependenţă a lor. Roşca. Subliniem că prin cunoaşterea empatică se poate dobândi o înţelegere a motivaţiei celuilalt dar şi o stimulare a motivaţiei propriului comportament.Jerome. Marcus au argumentat pentru existenţa unui stil apreciativ empatic (1980. 1991). b) componenta afectivă – (emoţională). c) componenta predictivă – se referă la modul în care subiectul percepe şi anticipează cadrul intern de referinţă al altuia. Roşca. Toate cercetările demonstrează existenţa unor nivele ale manifestării empatice în planul reactivităţii de tip fiziologic.1969). 160 . artistice. Al. p. Rosalind Dymond defineşte empatia ca pe un transport în gândirea. Marcus şi de noi. 1990. trăirea şi modul de a acţiona al altuia. d) a patra componentă a empatiei relevată mai târziu decât celelalte este componenta motivaţională – În timp ce componenta afectivă permite evaluarea măsurii în care un subiect simte acelaşi lucru cu o altă persoană. Cele cinci componente ale structurii fenomenului empatic.

optimist. Fiecare individ are un "stil" al sau de a-i percepe pe ceilalţi din jur. omul depune un efort continuu de a-l cunoaşte. Pentru a exista. pentru a putea întreţine relaţii el trebuie sa se raporteze adecvat la aceştia. S. pentru a se putea raporta adecvat trebuie sa-i înţeleagă. Marcus. 27) e) funcţia performanţială -în anumite profesiuni empatia devine abilitatea de a favoriza realizarea cu succes la nivel supramediu a unei activităţi ce implică relaţii interpersonale. de stare a celuilalt. În consecinţă blocarea manifestării ei prin diferite mecanisme sau manipularea funcţiilor ei cum ar fi stimularea funcţiei anticipative pe diferite căi pentru a crea panică/zvonuri la examenele de admitere. Că urmare pentru a se integra în viaţa socială. asocieri de imagini şi sunete sinistre în război etc. agresiv sau anxios etc. Stilul apreciativ empatic Pentru a-şi regla raporturile cu mediul fizic. de a-l categoriza. Ea este furnizată de posibilitatea subiectului de a se mişca pe axa identificare detaşare şi condiţionată de condiţiile de viaţă. Prin funcţiile sale empatia facilitează adaptarea socială a personalităţii. Marcus. Marcus. 1997. 1980. presupune efectuarea unei predicţii asupra comportamentului partenerului. omul trebuie sa se afle în relaţie cu ceilalţi oameni. p. o anticipare a strategiei de interrelaţionare a celuilalt. Psihologii au prezentat diferite forme ale stilului începând cu A. 4. c) funcţia anticipativă – rezultând din funcţia cognitivă şi de comunicare. 1997. Noţiunea de stil se referă la maniera proprie individuală proprie sau comună (tipologică) de a realiza variate activităţi. (S. op. Aspectele teoretice evidenţiate anterior cu privire la empatie le-am considerat necesare pentru înţelegerea perspectivei de abordare a capacităţii empatice – ca vector al personalităţii în cercetările noastre. de a-l ordona şi sistematiza pentru a putea stabili concordante între stimulare şi reacţie (S.11). cit. p. 25). Adler care 161 . omul trebuie să posede şi să-şi dezvolte capacitatea de intercunoastere. p. poate crea efecte malefice. interesat.În concordanţă cu componentele de structură ale capacităţii empatice cercetările moderne în domeniu surprind o serie de funcţii ale empatiei cu rol în adaptarea psihologică a personalităţii umane: a) funcţia cognitivă – implicată în transpunerea psihologică în sistemul de referinţă al altuia prin care se realizează un act de cunoaştere empirică a partenerului (cât de prietenos. este o persoană) o cunoaştere tacită şi scurtcircuitată (cf. În modul de percepere a celor din jur indivizii se diferenţiază nu numai după felul în care ii percep sau evaluează pe ceilalţi ci şi în modul în care îi abordează şi-i interpretează în raport cu propria lor personalitate. d) funcţia de contagiune afectivă – rezultată din aproprierea şi identificarea propriului eu cu Eu-l celuilalt situaţie ce atrage fenomenul de contaminare temporară. b) funcţia de comunicare – răspunde trebuinţei de dialog şi schimbare temporară a propriei perspective cu perspectiva celuilalt. Ana Catina. sa-i cunoască. este o condiţie a unei comunicări interpersonale eficiente.

Ana Catina.P. Reprezentanţii acestui stil tind sa judece fenomenele realităţii şi pe semenii săi fără criterii afective şi fără transpunere în situaţia altora.638). rigide şi o modalitate analitică în abordarea celorlalţi. 1981). Reprezentanţii acestui stil raportează modelul extern la sine. Tendinţa de identificare cu alţii a analogicului permite o oarecare flexibilitate a structurii cognitive ca şi posibilitatea folosirii diferitelor strategii cognitive. la punctele de referire generale aflate în afara modelului extern. Judecăţile despre alţii ale 162 .empatia. • Stilul reflexiv este un stil apreciativ preponderent afectiv fără ca trăirea sa depăşească propriile graniţe intime fără proiecţia acestei trăiri în modele externe. 1980. pp. Raportarea judecăţii cu privire la ceilalţi. dar şi a propriei persoane ii acorda detaşatului posibilitatea folosirii diferitelor strategii de cunoaştere (analitica şi impresiv . • Stilul detaşat este un stil apreciativ neproiectiv şi neafectiv. El nu este aşa de eficient în cunoaşterea interpersoanlă comparativ cu stilurile proiective. un stil perceptiv definit de F. Există două stiluri neproiective: stilul apreciativ reflexiv şi stilul apreciativ detaşat şi două stiluri proiective: stilul apreciativ analogic şi stilul apreciativ empatic. Neveanu. 1980) au delimitat patru stiluri apreciative dintre care două sunt stiluri apreciative proiective şi două stiluri apreciative neproiective. Ei tind să utilizeze criterii apreciative tranşante. 1980) Pe parcursul existentei. 1980). Ana Catina. Prezentăm în continuare cele patru stiluri apreciative după descrierea realizată de autorii citaţi (S.globala) cu aceleaşi rezultate. p. Ana Catina. Astfel se poate contura un stil cognitiv „ce desemnează anumite modalităţi specifice de recepţionare şi prelucrare a informaţiei” (P. Detaşatul se comportă ca un judecător imparţial intr-un context care solicita un comportament participativ. În cercetările având ca obiect delimitarea stilurilor apreciative. • Stilul analogic este un stil apreciativ proiectiv neafectiv care reuşeşte înţelegerea psihologiei altora prin mijlocirea raţionamentelor analogice ce-l pun în postura identificării cu modelul extern. Reprezentanţii acestui stil se identifica cu alţii pe baza unei asemănări de principii intre ei şi un model extern. Stilul apreciativ în cunoaşterea celorlalţi este acea maniera de apropiere de obiectul cunoaşterii care se caracterizează prin ponderea specifica a elementelor afective şi cognitive şi a posibilităţii de transpunere în psihologia celuilalt (Stroe Marcus şi Ana Catina. Heider (1958) drept „ce anume informaţie selectează individul în vederea cunoaşterii”.scria despre stilul de viaţă. Marcus. un stil de autoprezentare (Arkim. problema mecanismelor stilurilor apreciative şi a eficienţei lor în cunoaşterea interpersonală (S. caută dezimplicarea expresa a acelor calităţi ce pun subiectul în relaţie cu obiectul-a acelor determinări ce conferă semnificaţii în funcţie de ce aşteaptă şi ce poate primi subiectul în registrul emoţional. Stilul apreciativ se referă la acea formă de înţelegere care se desfăşoară în registrul afectiv. evaluare şi interpretare a evenimentelor realităţii care prezintă aspecte divergente” (S. Marcus. un stil apreciativ definit ca „maniera personala de abordare. stilul apreciativ se formează în relaţii interpersonale prin procesul percepţiei interpersonale şi prin activarea unui potenţial pe care omul il poseda pentru adaptarea la mediul social .78-79). Marcus. 1978.

personologiei. situaţii psihosociale.sensibilitatea la experienţele afective ale celorlalţi şi un element de împărtăşire şi de câştig al înţelegerii printr-o relaţie strânsă intre participanţi. observându-se prezenţa constantă a ideilor de identificare a unui subiect. Empatie şi atribuire Studiul literaturii de specialitate cu privire la empatie şi atribuire a condus "la constatarea ca empatia şi atribuirea sunt doua concepte care au evoluat în universuri diferite şi care rareori s-au regăsit în acelaşi discurs cu toate că realităţile pe care le acoperă sunt strâns relaţionate"(Ruxandra Gherghinescu. • Stilul empatic este un stil apreciativ proiectiv şi afectiv ce se caracterizează printr-o capacitate de transpunere în cadrul intern de referinţa al altora folosind ca mijloc de înţelegere a trăirilor şi înţelegere a celuilalt propria sa experienţă afectiva. Stilul apreciativ constituie o caracteristica de personalitate care în anumite limite ale variabilităţii. caracterizează individul sau grupul de indivizi sub raportul manierei de abordare a celor din jur în scopul cunoaşterii lor şi în vederea fixării relaţiilor adaptate cu aceştia. 5.1996). ca şi un succint istoric al evoluţiei cercetărilor în care au fost implicate. a căilor prin care au fost abordate. în cadrul definiţiilor formale ale empatiei. mecanismul de producere este proiecţia care va duce la clasificarea conduitelor celuilalt potrivit unghiului nostru propriu de vedere. psihologiei relaţiilor umane. Ea a constatat că în ciuda diferenţierilor care pot apărea. Din punct de vedere istoric s-a putut conchide că domeniile predilecte de studiu ale abilităţii empatice au fost în sfera psihologiei. anumite caracteristici şi stări proprii care-i permit în acest fel o structurare mai bună şi o organizare subiectivă a obiectelor sociale percepute. ideile care le susţin nu sunt atât de divergente cum par la prima vedere. Empaticul percepe lumea "ca şi cum" ar fi modelul extern. În atribuire. Obiectivitatea în cunoaşterea celorlalţi se datorează îmbinării dintre utilizarea propriei experienţe afective şi transpunerea în psihologia modelului extern numita proiecţie atitudinala-afectiva. În empatie accentul cade asupra identificării care trimite către o retrăire prin transpunere cu scopul interpretării realităţii.(neinfluentate afectiv) dar mai puţin acurate deoarece rationamentul analogic nu este întotdeauna exact. Pentru a explica de ce aceste concepte se regăsesc în discursuri diferite autoarea a realizat o analiză paralelă a definiţiilor lor. Fiecare dintre aceste definiţii presupune: . Stilul empatic contribuie la manifestarea comportamentului empatic cerut şi implicat în multe activităţi sociale. clasificării conduitelor celuilalt prin optica acestuia. Se face o 163 . identificare în sens de transpunere în psihologia altuia.” Din analiza definiţiilor celor doua concepte se observa că acestea au la baza mecanisme psihice diferite. Heider (1958) ca " un proces prin care subiectul proiectează asupra obiectului percepţiei sale sociale-persoane.analogicului sunt mai obiective. Atribuirea este definită de F. acţiuni. artei.

studiindu-se mai ales atribuiri unilaterale literatura asupra atribuirilor reciproce fiind saraca în aceasta perioada. 1996). în ultimul timp constatându-se o reorientare a interesului specialiştilor către raportul empatie creaţie plastică. 1. în prezent se încearcă întemeierea unei teorii sociale a atribuirilor. La nivelul efectului psihologic. deşi am putea considera concepţia asupra empatiei a Şcolii de la Bucureşti ca un model explicativ complex românesc posibil de îmbunătăţit prin rezultatele cercetărilor ulterioare. Aceste analize teoretice au condus la concluzia că diferenţele intre empatie şi atribuire sunt evidente la nivelul mecanismelor psihologice. ceea ce înseamnă că subiectul nu părăseşte propriul cadru de referinţă. Ni s-a părut interesant şi eficient să sintetizăm o parte din informaţiile cu privire la cele două capacităţi psihice discutate şi să realizăm o paralelă între empatie şi creativitate luând în considerare câteva aspecte teoretico-practice care le apropie. gândurile. 6. Tema relaţiilor dintre empatie şi creativitate a fost mai puţin studiată. Am realizat aceasta paralelă între empatie şi atribuire deoarece dorim să evidenţiem rolul lor în viaţa socială şi interdependenţa dintre stilul apreciativ şi stilul atribuţional. Este vorba despre faptul că Eul se simte în celalalt în timpul momentelor empatice pentru a-i retrăi sentimentele. aproximare care poate duce la fel de bine la înţelegere sau la eroare printr-o echilibrare a propriului eu în relaţia cu lumea (Ruxandra Gherghinescu. ceea ce înseamnă plasarea în cadrul intern de referinţă al acestuia. Marcus (1997).paralelă comparativă Cercetările ce abordează diferite aspecte ale empatiei nu au condus încă la elaborarea unor modele explicative ale fenomenului ca în cazul motivaţiei sau creativităţii. el proiectându-şi propriile stări asupra celuilalt. Regan D. daca demersul empatic devine o cale de cunoaştere adecvata tocmai prin preluarea perspectivei celuilalt. În cazul empatiei este vorba despre o transpunere care facilitează preluarea perspectivei celuilalt. Doina Săucan. prin retrăirea de către Eu a stărilor celuilalt ca şi cum ar fi acea persoana conducând la înţelegere . T. Daca teoriile atribuirii au fost elaborate şi studiate în câmpul psihologiei relaţiilor interpersonale. stările psihologice dar fără pierderea identităţii de sine. Marcus. din care s-ar putea deduce intercondiţionarea lor la nivelul personalităţii şi în plan comportamental. (1996) apreciază rolul empatiei în creşterea acurateţei atribuirilor. 164 . S-a constatat că ambele concepte sunt utilizate în sfera cunoaşterii sociale care este evaluativă şi apreciativă. ca potenţial. Ruxandra Gherghinescu. Această paralelă este cuprinsă în tabelul nr. În atribuire avem de a face cu proiecţii care au ca rezultat preluarea propriei perspective cu privire la celalalt. empatie creativitate literară (S.trimitere către psihologia persoanei şi prin considerarea empatiei ca trăsătura de personalitate. Empatie şi creativitate . dar şi faptul că relaţia dintre actorul social şi observator poate fi impregnată cu empatie. şi Totten Giudit (1975).despre atribuire se poate afirma că este o cale de apreciere. 1994). S.

Etapa II: . avea loc sunt necesare precondiţii : potenţial.incubaţia. 3. empatiei: imaginaţia substitutivă.problema aşa cum este dată. (gândire. normal repartizată în masa populaţiei distribuit de la un număr redus de foarte înalt ce se distribuie de la niveluri înalt empatice la creativi (beionders – cel fără de seamăn) la slab niveluri slab empatice şi neempatice. oameni cu potenţial mediu.Cele două fenomene psihice au fiecare un potenţial de predispoziţii care se constituie ca un fundament necesar (cu program ereditar) peste care se clădeşte viitorul comportament empatic sau creativ. Spre deosebire de empatie se dicută despre creativitate generală şi specifică.Aspecte teoretico-practice TABELUL I EMPATIE 1.Culegerea de informaţii pentru a înţelege problema . convenţia transpunerii.Etapa II . Poate creativi şi necreativi între care un număr mare de ajunge şi la nivelul de aptitudine. . dispoziţii şi credinţa în dorinţa . Activitatea inconştientă sau conştientă de amestecare a informaţiilor de structurare şi restructurare supusă combinatoricii modelul imaginative şi tehnicilor de creativitate. În cazul empatiei Combinatorica imaginativă cuprinde un aspect al vorbim de o componentă fiziologică. transpunere şi substituire. Etapa I: . un fond interdisciplinar. . Însuşire. motivaţia. 2. caracteristici afective. proiecţie) fără o concentrare a 165 .cunoaşterea modelului. Şi în cadrul creativităţii comportamentul se bazează pe un fundament de caracteristici şi predispoziţii ale sistemului nervos central. Ambele fenomene se manifestă ca proces În cazul empatiei procesul decurge în câteva Procesul creativ are mai multe etape dar pentru a etape care presupun cele trei precondiţii: model. trăsătură a personalităţii umane Empatia este o însuşire comună a Creativitatea este potenţial normal. (identificare. În cazul imaginaţie) creativităţii şi apoi primează afective. aceleaşi caracteristici. CREATIVITATE proceselor afective şi apoi cognitive (deci o caracteristicile proceselor cognitive superioare imaginaţie. indivizilor.de transpunere în situaţia modelului şi trăirea evenimentului cum îl trăieşte Etapa I . acumularea de informaţii pentru a putea înţelege modelul şi al opiniilor pentru a putea emite soluţii. În cazul empatiei primează caracteristicile cunoaştere prin afectivitate. În manifestarea celor două însuşiri psihice raportul afectiv-cognitiv este diferit.

intuiţie. 5.atenţiei exterioare ci a atenţiei interioare. de găsire a soluţiei cu deosebirile necesare între ele. idee. fericire.). de nivelul adaptării individului la relaţiile sociale. putând retrăii emoţiile. descoperi soluţia. concept. Relaţia cu inteligenţa . În ambele cazuri mecanismul de producere a celor două fenomene presupune cogniţie. Practica manifestat de subiect şi autenticitatea lui este dată dă verdictul dacă este utilă. În ambele situaţii practica este cea care evaluează. verifică valoarea produsului. comunicare. construcţie acea stare prin care “eu-l” se simte identificat cu teoretică – caracterizate prin noutate. Etapa III: . dar se bazează pe intuiţie.descoperirea noului Şi în cazul empatiei ca şi în cazul creativităţii putem întâlni fenomenul de iluminare.este mai puţin studiată în cazul empatiei. 166 .este necesar un nivel supramediu al inteligenţei. . “ca un cutremur psihic” (predomină intuiţia şi afectivitatea. în cazul empatiei descoperi un suflet (şi încă nu am descoperit mecanismele. gândurile şi şi utilitate acţiunile partenerului. anticipare. În cazul creativităţii momentul Evrika presupune intuiţie. originală. de eficienţa socială a subiectului. originalitate celălalt. contagiune şi fuziune afectivă) acea stare de bucurie.invenţia Descoperirea / invenţia . încărcătură afectivă. Etapa IV – verificarea în practică În cazul empatiei cunoaşterea încărcată de În cazul creativităţii produsul creativ este subiectivism se verifică prin comportamentul verificat în practică (soluţie delimitată). 4. contagiune. dar cu predominarea gândirii logice. afectivitate. Ambele procese se finalizează cu un produs diferit Produsul este dobândirea stării de empatie: Un obiect. Toate se pot obiectiva întrun comportament original ce poartă amprenta celui care empatizează.

de dragoste. Empatia M.există o componentă motivaţională a empatiei dată de trebuinţa de altul. presupune ca subiectul (actorul) să aprecieze cu acurateţe modul celuilalt de a defini o situaţie.motivaţia este un vector al creativităţii. 1981.poate ceva). (noi credem că în fenomenului empatic QE primează în raport cu etc. .agresivitatea ca o caracteristică a negativă. energizează. . iubire. . .de la un nivel supramediu se manifestă independent. 1981). Weinstein (1973) – autorul are în vedere unele capacităţi constituţionale care intră în interacţiune cu experienţele de socializare şi care contribuie la apariţia empatiei.susţine. 1979). originalului. . Roco. Relaţia cu afectivitatea: . fi şi blocaj al manifestării creativităţii (lipsa curiozităţii. . . în depăşirea greutăţilor.Relaţia dintre empatie şi agresivitate este a pătrunde şi simţi pe celălalt.. Ca şi motivaţia empatie este un vector al personalităţii creative. Relaţia cu agresivitatea .susţinătoare în realizarea noului.Eugene A. de nevoia de afinităţi sociale. Roşca.nici empatia nici creativitatea nu pot fi gândite a se manifesta fără afectivitate şi inteligenţă 8. Şi în cazul empatiei putem constata blocaje emoţionale determinate de lipsa dorinţei de a empatiza fapt ce conduce de multe ori la ineficienţă în relaţiile sociale. . .blocaj al creativităţii (anxietate). orientează. Relaţia cu motivaţia: .În creativitate QI primează în raport cu manifestarea QE în anumite domenii tehnice.componenta emoţională este considerată inima empatiei .aici se impune delimitarea locului QE (coeficient de emoţionalitate) în manifestarea empatiei QI). administrative. având însă valori 167 . Abilitatea de a surprinde semnificaţii cere la rândul ei abilităţi simbolice care să-i permită “actorului” să aibă în vedere mai multe perspective în mod simultan. Relaţia a constituit obiectul multor cercetări în domeniul creatologiei (vezi Al.Pe primul loc se află inteligenţa. .Relaţia empatiei cu inteligenţa este o relaţie pozitivă (G. Allport. 7. abilitate considerată de mulţi autori ca apanaj al inteligenţei. a dorinţei de a crea . 6. Agresivitatea limitează posibilitatea de personalităţii inventatorului este uneori necesară în depăşirea obstacolelor.

Grigore Nicola sau a Şcolii ieşene de inventică în promovarea antrenamentului în creativitate. Empatia este pentru creativitate unul din vectorii creativi şi prin participarea la combinatorica imaginativă operaţie generativă (după modelul Neveanu). În schimb. empatia contribuind la performanţa creativă în multe domenii de activitate. Ana Stoica. Marcus. Începând posibilitatea . în cazul empatiei multe aspecte sunt încă insuficient cercetate.agresivitatea determină o reacţie de medii .inventatorii susţinerea apar uneori agresivi în ideilor lor. Personologia .. Larson. Paralela dintre empatie şi creativitate s-ar putea extinde şi cu alte subiecte cum sunt relaţia lor cu vârsta sau diferenţele pe sexe sau formele şi stilurile de manifestare în cazul celor două capacităţi discutate. 65) rămâne domeniul modern de cercetare al fenomenului empatic.aprecia S. Orientări actuale în studiul empatiei Complexitatea fenomenului empatic devenit subiect al analizei ştiinţifice a condus la deschiderea mai multor arii de cercetare în ultimul timp. social şi cultural. Aşa cum arătam la început. în special în domeniile psihologiei sociale. 1988) 9. 2001-b). aceste subiecte au fost investigate şi există informaţie bogată. Rolul antrenamentului Posibilitatea dezvoltării empatiei prin În creativitate este recunoscută şi apreciată dezvoltării prin antrenament antrenament a fost mai puţin studiată. Corey M. Marcus (1997. psihoterapiei şi personologiei. p. Privirea comparativă asupra creativităţii şi empatiei ne-a reliefat că este vorba de două fenomene complexe şi bine delimitate cu rol în adaptarea performantă la mediul biologic. antrenament (D. 1986) iar mamele slab empatice sunt mai agresive şi manifestă comportament abuziv faţă de copii lor (Miller şi Einseberg. în ceea ce priveşte creativitatea. profesiei de consilier şi asistent social apar Alături de contribuţiile Şcolii americane de contribuţii la stimularea empatiei prin creativitate se remarcă contribuţiile creatologilor români Mihaela Roco. cu programul lui K. Studiile au arătat că profesorii neempatici sunt mai duri şi manifestă comportament agresiv (S. Agresivitatea ca factor motivaţional poate constitui un obstacol în calea manifestării creativităţii când se proiectează la nivel înalt. În sistemul personalităţii cele două însuşiri interacţionează.1984. Cercetările noastre asupra grupului creativ de formare au evidenţiat posibilitatea dezvoltării şi antrenării corelate a empatiei şi creativităţii (Mariana Caluschi. răspuns agresiv sau retragerea subiectului din relaţia empatică. iar creativitatea susţinând manifestarea abilităţii empatiei la nivel de aptitudine. Bulmar şi dezvoltarea individual şi de grup a potenţialului creativ. 1982) 7. 168 ..

Myess. 1986.Tendinţa actuală este de a studia fenomenul empatic ca factor al manifestării comportamentului altruist autentic (genuine altruism) şi a comportamentului de întrajutorare (helping behavior). 1991. spun autorii. (1995) apreciau că tema relaţiei dintre empatie. (Feldman R. simpatie şi comportamentul prosocial (comportament prin care se intenţionează a se aduce beneficii unei alte persoane) rămâne un subiect intens studiat încă. p.G.. Brehm S. În aceiaşi arie de cercetare în studiul “Empatia predictivă şi preferinţele interpersonale” realizat de S. două: Plecând de la cultivarea acelor capacităţi specific umane care contribuie la producerea fenomenului empatic (imaginaţie. Eisenberg şi Fabes. p. p. D. Bullmer pentru antrenament individual denumit “Arta empatiei”. 446). Marcus şi colaboratorii (1992. dar că dezvoltarea sa pare să ceară o anumită modificare a întregii personalităţi deoarece “comportamentul empatic nu se lasă adoptat după cerinţele momentului”. afectivitate. profesor. Marcus. 107) afirmau că. p. una de tip teoretic-conceptual urmărind demonstrarea delimitărilor de fond dintre empatie aparţinând de latura instrumental-operaţională a personalităţii şi simpatie ca ţinând de latura relaţional 169 . practic. Manstead şi Miles 1995 subliniază ideea că investigaţiile indică faptul că empatia şi simpatia sunt asociate pozitiv cu comportamentul prosocial în timp ce relaţiile de discomfort personal tind să nu fie asociate sau să coreleze negativ cu comportamentul prosocial. 250-251.. p. consilieri psihologi. p. 1985. Acest program este organizat în 6 etape şi se aplică pe baza unui antrenament zilnic de maximum o oră. 215). 1990. Milles M.. după autorul citat. C. 1985. Dintre acestea amintim programul lui K. • şi a doua de tip explicativ vizând interpretarea eficienţei comunicării într-un grup ce manifestă aptitudini preferenţiale reciproce. psiholog. 1990. 302-306). negociator) argumentează necesitatea dezvoltării acestei capacităţi umane pe care o găsim la toţi oamenii (S. S. Manstead A. Marcus studiind rolul empatiei în comunicare şi în diferitele profesii (actor. 1987. p. ce se utilizează în străinătate. părinţi. Experimentarea unor programe de antrenare a comportamentului empatic. Marcus prezintă câteva programe pentru cultivarea empatiei la adolescenţi. Direcţiile de acţiune ar fi. interpretare ce trebuie căutată. raţionament deductiv şi analogie). Tot S. Kinget (1971. ca orice altă calitate empatia este susceptibilă să fie dezvoltată. 250. Kassin S.. În domeniul psihologiei sociale o arie foarte nouă de cercetare au conturat-o studiile Ruxandra Gherghinescu cu privire la relaţia dintre empatie şi atribuire (1996) cercetări aflate la început chiar pe plan mondial. O altă preocupare actuală legată de fenomenul empatiei este aceea privind dezvoltarea capacităţii empatice. Rogers şi G. Citându-i pe Batson. Din studiile cu privire la empatie ca însuşire de personalitate implicată în comportamentul prosocial se desprinde ideea că oamenii care au un nivel înalt al empatiei sunt mai apţi să dea ajutor decât cei cu nivel scăzut (Feldman R. în potenţarea nivelului comportamental de tip empatic ca premisă a comunicării interpersonale. 296) se fac două precizări: • valorică. Cele şase etape se intitulează: 1) percepţia interpersonală..

Guerny.2) surse de eroare în cadrul percepţiei interpersonale. alături de studii din domeniul psihologiei sociale.107). A. Este aici o înţelegere limitată a 170 . Marcus. Concluzia autorilor Eisenberg şi Fabes (1992) citaţi de Manstead şi Miles (1995) este că pattern-ul global al rezultatelor sugerează faptul că există o posibilitate mai ridicată ca femeile să manifeste mai evident decât bărbaţii empatie. 99 . înţelegerea din interior a problemei abordate cu condiţia păstrării convenţiei de “ca şi cum”. M. David. dar şi faptul că aceste diferenţe. din primele zile de viaţă ale copilului. dar manifestarea şi dezvoltarea ei este influenţată atât de factorii biologici cât şi de factorii de mediu între care modelele parentale au un rol deosebit. Bullmer. 1997). 6) etapă cu caracter recapitulativ. Marcus. depind de metoda de evaluare şi de context. 5) cadrul perceptual pentru înţelegerea altora. Această formă a imaginaţiei noi o considerăm cea mai profund implicată în empatie. empatie şi aptitudini constituie teme din domeniul psihologiei personalităţii investigate de psihologi în prezent.. a grupurilor de sensibilizare.. 179. p. Marcus. empatie şi temperament. subliniază rolul imaginaţiei substitutive în creativitate. M. Corey G. 188). 1971. Marian Corey. Noi am iniţiat un studiu de adaptare a programului lui K. Predescu. 1997. T. Doina Săucan. O altă arie de investigaţie a fenomenului empatic este oferită de activitatea grupurilor terapeutice. pp. Datele de observaţie strânse din activitatea unor astfel de grupuri relevă necesitatea ca abilitatea empatică să fie cultivată deoarece creşte eficienţa membrilor în interacţiunea de grup cu efecte pozitive în dezvoltarea personalităţii (B. În paleta cercetărilor dedicate empatiei. al psihopedagogiei şi psihoterapiei se înscriu şi cele de psihologie diferenţială şi personologie. p. Experimentarea s-a realizat la Iaşi şi la Bălţi pe alte grupe de studenţi decât cele cuprinse în cercetarea de faţă (M. În domeniul personologiei studiile româneşti realizate cu privire la empatie constituie o contribuţie originală în special prin conceperea empatiei ca însuşire aptitudinală (S. Alex Osborn (1971. Relaţia dintre empatie şi agresivitate. p. Caluschi. formare şi creştere uman. 1987). 1997). empatie şi motivaţie. 1984. Stog şi colab. O temă privind evoluţia pe vârste şi socializarea empatiei. arată că ea apare de timpuriu. utilizând grupul creativ pentru derularea experimentului.G. 3) recunoaşterea emoţiilor. L. destul de reduse. 1982. Dintre subiectele de psihologie diferenţială abordate îl amintim pe cel cu privire la deosebirile pe sexe ale empatiei. Caluschi. Stein în “Stimulating Creativity” utilizează termenii de “identificare empatică cu un obiect viu” şi “identificare empatică cu un obiect fără viaţă” (vol II. 4) recunoaşterea sensurilor ascunse. prin conturarea rolului empatiei în creaţia plastică şi literară (S. 1994) sau în activitatea didactică (S. 29-31) deşi nu utilizează termenul de empatie. de antrenare a capacităţii empatice de la nivel individual la nivel de grup pentru studenţi. În lucrările de creativitate şi inventică a început să se acorde atenţie studiului fenomenului empatic fie din perspectiva însuşirilor ce caracterizează persoana înalt creatoare fie din perspectiva strategiilor şi metodelor de stimulare a creativităţii care cer identificare şi transpunere.

Empatia – o competenţă socială Analiza empatiei şi a relaţiilor ei cu alte procese şi însuşiri psihice realizată anterior a reliefat următoarele: Empatia este o însuşire comună tuturor oamenilor având la bază predispoziţii ereditare. Considerăm că grupul creativ constituie un domeniu încă puţin investigat din perspectiva implicaţiilor fenomenului empatic în activitatea formativă a grupului. o reducere a procesului empatiei la aspectul de identificare. 271) Deşi în literatura de specialitate cercetările cu privire la grupele de creaţie sau la grupurile creative. aşa cum au dovedit-o studiile noastre. 1992. facilitarea comunicării interpersonale. individului prin adaptarea propriilor aspiraţii şi aşteptări la aşteptările şi comportamentul celorlalţi. p. Cu o înţelegere mai largă sau mai redusă la termenul de identificare. Prin dezvoltarea lor corelată încă de la vârstele tinere apreciem că s-ar creşte posibilitatea realizării de sine cât şi capacitatea de performanţă a individului. în general. sunt destul de frecvente ele nu abordează problema empatiei decât în trecere. facilitarea adaptării sociale prin elaborarea unei strategii proprii de comportament a atingerea performanţei în profesie şi a eficienţei sociale.1. Prin funcţiile îndeplinite de empatie la nivelul sistemului de personalitate poate fi considerat un vector multidimensional al acestuia. Capacitatea empatică prin manifestare la nivel individual contribuie la: • • • • • cunoaşterea psihologică a altuia. Pentru înţelegerea fenomenului empatiei sunt necesare încă studii şi cercetări care să îl abordeze dintr-o perspectivă interdisciplinară. înţelegerea şi predicţia comportamentului altuia. Noi considerăm empatia ca o competenţă socială esenţială pentru comportamentul social şi am elaborat şi experimentat programe de dezvoltare a empatiei prin antrenament în grup creativ. 9. Relaţiile dintre empatie şi creativitate au fost mai puţin reliefate prin studii interdisciplinare deşi sunt două fenomene psihice complexe şi care interacţionează la nivelul personalităţii.. Ca expresie a acestei capacităţi se formează în timpul existenţei individuale un stil apreciativ empatic şi un comportament empatic.. Aşa cum am prezentat anterior există preocupări pentru elaborarea şi experimentarea unor programe de antrenare a empatiei. Program de antrenament Argument Formatorii tinerei generaţii sunt chemaţi să-şi dezvolte potenţialul de aptitudini la nivel de 171 . există relaţii congruente. Între capacitatea empatică şi comportamentul empatic ca modalitate constantă de manifestare a acestuia. Belous V. conceptul de empatie a intrat şi în atenţia inventologilor. Dezvoltarea competenţei empatice la cadrele didactice debutante 9. ca însuşire a personalităţii creatoare. 8. 1983.empatiei. (Veron P.

Cunoaşterea structurii. Ei înşişi.competenţe pentru a pregăti comunitatea să rezolve cu succes problemele cu care se confruntă şi să proiecteze creativ o nouă civilizaţie.3. 1. V or utiliza capacitatea empatică în controlul pedagogice şi în rezolvarea lor . 3. 3. 3.2. Vor putea orienta elevii spre conturarea unor abilităţi sociale şi a unor standarde valorice pozitive în comportamentul lor social. formatorii.eşec. cum pot fi stimulate şi evaluate. Vor Înţelege care sunt factorii inhibitori şi facilitatori ai manifestării empatice şi cum pot fi prevenite sau reduse obstacolele în comunicarea empatică. element indispensabil (a1ături de competenţele profesionale) în realizarea obiectivelor educaţiei în mileniul III.3. Vor fi capabili să stimuleze dezvoltarea şi manifestarea abilităţii empatice Ia elevi. trebui formaţi prin antrenamente intensive pentru a-şi dezvolta competenţele sociale. 2. Vor utiliza competenţa empatică în controlul şi echilibrarea balanţei succes . V or fi capabili să se transpună în situaţia altora. îşi vor forma un stil apreciativ complex. rolul empatiei şi a locului ei În repertoarul de competenţe sociale a cadrului didactic. manifestând empatie predictivă. Obiective 1. funcţiilor. 20% din timp îmbogăţirii şi structurării fondului informaţional interdisciplinar individual. Grup ţintă . V or acţiona pentru prevenirea şi/sau reducerea blocajelor empatiei în relaţionare.1. empatic şi creativ . V or realiza aprecieri. 2.5. 2. Trei variabile sunt corelate în antrenament: 172 . care se va derula după formula: -80% din timp dedicat formării abilităţilor . 1.4.4. în întărirea stimei lor de sine.Formarea abilităţii de a utiliza competenţa empatică în evaluarea şcolară. 2. evitând erorile fundamentale de atribuire. Participanţii îşi vor structura o imagine cât mai completă asupra rolului empatiei în comportamentul social şi profesional.1. dezvoltate. V or şti care sunt funcţiile empatiei. Vor putea să facă predicţia asupra comportamentului celorlalţi.2. Participanţii vor şti să delimiteze stilurile apreciative. Scopul Stimularea.3. 3. 2. antrenarea şi dezvoltarea empatiei Ia nivel de competenţă.4. Participanţii vor cunoaşte care sunt cele cinci componente ale capacităţii empatice şi cum pot fi ele delimitate. 1.cadre didactice debutante Metodologie În susţinerea programului vom utiliza antrenamentul intensiv.1. 1. manifestând empatie emoţională. 3. 2. testate.2.Dezvoltarea principalelor componente ale empatiei: componenta afectivă şi componenta predictivă.

utilizând metode de creativitate. Constituirea grupului de lucru şi realizarea climatului stimulativ. Capacitatea empatică -nucleul competenţelor sociale 1.2.3.6.1.a) variabila demonstrare .5. transpunere. exerciţii de empatie cu model evocat.Componenta afectivă şi componenta predictivă a empatiei 3. Aplicarea chestionarului formatorului pentru prima zi. tehnici şi procedee specifice psihologiei sociale aplicate: joc de rol.4. Prezentarea obiectivelor. Derularea antrenamentului Prima zi (6 ore) 1. Prezentarea topului profesorului creativ. analogii personale 3. Delimitarea principalelor obstacole în manifestarea capacităţii empatice . Aplicarea chestionarului formatorului pentru a doua zi. 1. Demonstrarea comportamentului empatic . (80% din timpul acordat) b) variabila antrenare şi transfer. Cum transferăm cele însuşite în relaţiile cu colegii. Iniţial şi final se va aplica chestionarul formatorului. 1. Exerciţii de relaţionare şi pluralitatea perspectivelor.7. Antrenarea competenţei empatice se va realiza prin triangulaţie metodologică. Rezultatul topului 3. ). c) variabila fond informaţional (structurare şi îmbogăţire -20% din timpul acordat. confruntare selectivă.4. Exerciţii de identificare. 2. 1.1. Funcţiile empatiei .exerciţiu de empatie cu model prezentat 2.exerciţii de comunicare empatică 2. Exerciţii de relaţionare şi autoprezentare. tehnici şi metode ale Şcolii Mirabilis de educaţie şi formare prin creativitate. evaluare creativă prin joc de rol în situaţii sociale proiectate de formator (conflicte. modelul euremelor aplicat în evaluare. Exerciţii de identificare.Comunicare şi comportament empatic 2. grup Focus.5.3. Topul profesorului creativ. Topul creativilor. 1. Aplicarea primelor teste de empatie emoţională şi predictivă şi a chestionarului formatorului. clasa de elevi . Ziua a treia (6 ore) 3.exerciţii 2.exersare. Ziua a doua (6 ore) 2. Discutarea posibilităţilor de dezvoltare a componentei afective exerciţii de recunoaştere a 173 .3. recunoaştere a sentimentelor etc.discuţie Panel 2. scală de autoapreciere a abilităţilor sociale formate. după prima zi.2. Discuţii pentru delimitarea impactului antrenamentului. Exerciţii de autodezvăluire 2.2. confruntare metaforică. Evaluarea antrenamentului Pentru evaluare se vor folosi: exerciţii interactive de probare a abilităţilor formate. Antrenament în recunoaşterea şi definirea capacităţii empatice. relaţii publice.1.

Cum transferăm cele însuşite la clasă? (activitate realizată prin Philips 6-6 sau metoda 6-35) 4.6. Alcătuirea mapei cu materiale elaborate de participanţi în cursul antrenamentului 6.Demonstrarea abilităţii formate în antrenament 5. Topul topurilor pentru întreg antrenamentul 6.2.2. Aplicarea scalei de autoapreciere a efectelor antrenamentului 6.7. Topul profesorului creativ .Evaluare finală 6. bătălia metaforelor etc.1.5.4. Discuţii privind empatia predictivă .exerciţii de dezvoltare a empatiei predictive 3. 6.5.sentimentelor.5. atribuire şi stil apreciativ 4. Fiecare participant va propune o activitate care solicită manifestarea empatiei şi va fi lider în realizarea activităţii respective • Elaborarea de către fiecare participant a unor exerciţii de empatie (afectivă.Aplicarea chestionarului formatorului pentru a patra zi. roll-storming. Joc de rol sau utilizarea unor metode de creativitate care induc şi cer manifestarea competenţei empatice (sinectică. Topul profesorului creativ . ) pentru întărirea şi transferul abilităţilor formate 5. Topul profesorului creativ.3. Chestionarul formatorului pentru a treia zi. predictivă) posibil de utilizat în predarea /învăţarea obiectului de activitate. Protocol al unui antrenament în empatie Data: 18. Atribuire şi stil apreciativ . Topul profesorului creativ 6.Empatie.4.2. Ziua a patra a ( 6 ore) 4. Exerciţii interactive de probare a abilităţilor formate 5. Prezentarea topului profesorului creativ .Exerciţii de relaţionare 4.3. Evaluarea rezultatelor antrenamentului prin: • Evaluarea la nivel individual a abilităţilor formate. Demonstrarea stilurilor apreciative prin teste şi exerciţii -discutarea caracteristicilor fiecărui stil 4.12. ascultare activă.1. comunicare empatică 3.2.exerciţii de evitare a erorilor fundamentale de atribuire în relaţia profesor-elev 4. Ziua a cincea (6 ore) 5. Stabilirea unor modalităţi de comunicare între participanţi şi formator pentru susţinerea efortului de dezvoltare continuă a competenţei empatice 9.4.1999 174 . Topul profesorului creativ.1. Prezentarea rezultatelor topu-ului profesorului creativ din ziua a patra 5. motivaţională. Ziua a şasea (6 ore) 6. Aplicarea chestionarului formatorului 6.3.Aplicarea chestionarului formatorului pentru a V-a zi.4.

predictive .vor şti ce probe se pot utiliza pentru testarea empatiei afective.Exerciţiu de alloempatie. Aprecierea rezultatelor şi materialelor elaborate în reuniunea anterioară. Rolul empatiei afective şi predictive în verificarea elevilor.vor putea să utilizeze modelul evocat sau perceput pentru a se transpune în situaţia sau în rolul altuia .Prezentarea succintă a componentelor empatiei. provocarea) -exerciţii de empatie emoţională . De exemplu: 1. Prezentarea topului profesorului creativ şi empatic. II. Faza II Fiecare participant pune în scris 3 întrebări partenerului. motivaţionale.exerciţiul cu model evocat . Prevenirea conflictelor elev-cunoaştere sau elev-cadru didactic prin predicţie empatică V . III. 175 .vor fi capabili să utilizeze exerciţiul empatic în procesul de învăţare/predare la obiectul de specialitate . simbolizează starea în care se află la momentul respectiv (desen în culori.exerciţiul empatic . schematic ): Participanţii se grupează în diadă. IV .vor fi competenţi în utilizarea abilităţii empatice în rezolvarea sau controlarea conflictelor pedagogice Metode şi tehnici utilizate: .vor cunoaşte cele 5 componente ale capacităţii empatice . apoi încearcă să facă predicţia asupra întrebărilor care i s-au pus de către partener .vor elabora exerciţii pentru stimularea şi dezvoltarea empatiei emoţionale şi predictive la clasă . în funcţie de desenul acestuia. exemplificare cu teme din activitatea didactică. Mariana Caluschi Obiective: . Reamintirea normelor şi axiomelor grupului creativ. Faza I Fiecare priveşte desenul partenerului şi încearcă să descrie în câteva cuvinte starea prin care trece acesta.Tema: Componentele empatiei Grup ţintă: Profesori debutanţi Formator: dr. 2.strategiile creativităţii (învăluirea. Exerciţiul de autoprezentare metaforică. Fiecare participant desenează.joc de rol .exerciţii de identificare după imagine Structura activităţii I.

Se observă reacţiile participanţilor.un profesor. Se evidenţiază şi expectanţele participanţilor (din predicţiile făcute asupra întrebărilor ce Ii se vor pune). un bunic. În ziua în care trebuia să plece. Marius s-a pregătit de plecare. cu mulţi prieteni între colegi şi chiar între profesori. medicul şcolii. Exerciţiul poate fi desfăşurat şi în alte forme (un singur subiect şi grupul întreg). inspectorul şcolar.părinte?" Roluri: profesor. aştepta să se precizeze trenul cu care vor pleca spre Bucureşti. dorinţele şi expectanţele calului. Se împarte grupul în două grupuri de câte şase persoane.un profesor. Se realizează o aplicare de probă pentru diagnosticarea nivelului empatiei afective şi predictive (testul Dyamond adaptat la creativitate pentru empatie predictivă. psihologul şcolii. VI. sau alte scale.Faza III Se citesc întrebările şi predicţiile făcute (faza predicţie . Se trece Ia schiţarea rolului ascultării active. De exemplu: Marius este un elev cu rezultate şcolare foarte bune. a comunicării de suport. dar şi rolul lucrului în echipă în generarea soluţiilor. s-au acordat ca premii pentru ocupanţii locurilor I şi 2 o excursie în Franţa. Se lucrează individual "monologul calului" după imagine.confirmare). Se evidenţiază temerile. esenţial este Să evidenţieze relaţia dintre predicţie şi confirmare. profesori. Povestirea se opreşte în momentul producerii întâmplării. un părinte. după ce a obţinut locul I Ia faza judeţeană a olimpiadei de . fiind apreciat între olimpicii şcolii. non-agresivă şi nonviolentă în manifestarea abilităţii empatice. doi profesori. Era foarte bucuros şi cu bagajele la uşă. EI este un adolescent sociabil şi comunicativ. Apoi fiecare participant citeşte monologul realizat prin identificare (imaginaţie de substituire ) cu calul (calul poate fi elev şi cei care joacă şah .elev sau profesor .) Exp. s-a dus de râpă toată reputaţia şcolii.. Pe noi ne-a legat Ia bot şi ne-a pus să zâmbim. dar 176 . cu încredere în forţele Iui. . Maica Tereza.fizică. doi părinţi etc. Un glas mirat i-a spus: "S-a plecat de ieri! Cum te cheamă? A. copilul. testul Mahrebian Epstein pentru componenta afectivă a empatiei).. un inspector . Fiecare grup primeşte câte o povestire în care un subiect (personaj) descrie ce i s-a întâmplat şi dă câteva relaţii despre cum reacţionează el în mod obişnuit. nerăbdător a dat telefon ca să i se comunice ora de întâlnire la gară. Se susţin discuţii asupra exerciţiului lucrat. Degeaba vrea domnul profesor să-l impresioneze pe inspector. Brainstorming cu roluri de pe tema "Cum optimizăm relaţia profesor .4nul trecut. Liderul intervine numai când o diadă prelungeşte exerciţiul prin explicaţii suplimentare sau când diferenţa între predicţie şi confirmare este foarte mare. părintele unui copil neastâmpărat cu rezultate şcolare medii. EI este pasionat de fizică şi a obţinut în clasa a X-a rezultate care i-au permis să ajungă până la faza pe ţară inclusiv. dar dacă nu vrea "calul" să facă mişcarea potrivită. În final se evidenţiază manifestarea empatiei afective şi predictive prin sublinierea expectanţelor celor doi parteneri: părinţi.

Se lucrează un exerciţiu de empatie cu model prezentat.nu erai pe listă! " Şi a Închis telefonul. mularea pe psihologia subiectului (demersul de la altul-la sine). fiecare participant încearcă să se transpună în rolul personajului şi apoi să scrie ce a simţit. liderul grupului citeşte continuarea povestirii. altul) Exerciţiul empatic elaborat de noi a fost experimentat şi utilizat în dezvoltarea conştientă a capacităţii empatice la nivel individual (140 de subiecţi) şi la nivel colectiv (în 1 0 grupuri creative aproximativ 150 subiecţi). a face străinul cunoscut perceperea. experienţe. 4... a experienţei afective a celui ce empatizează. co-liderul) povesteşte o întâmplare şi se opreşte la producerea evenimentului..... identificare. 3. Exerciţiul empatic Se prezintă exerciţiul empatic... Faza ultimă se realizează la nivelul grupului mare. a expectanţelor celuilalt (demersul de la altul-la sine). Fazele exerciţiului empatic 1. a credinţei în convenţia transpunerii. afectiv . discuţii cu modelul Questioning. După parcurgerea tuturor fazelor fiecare participant citeşte ce a scris după identificarea cu Transpunerea. Se pun întrebări modelului prezent (cel care povesteşte întâmplarea) prin îndepărtarea de întâmplare şi cunoaşterea mai adecvată a modelului. proiecţia în (cu) situaţia celuilalt "ca şi cum" ar fi el Revenirea şi interpretarea experienţei trăite cu formularea predicţiei asupra liniilor de Proiectarea propriului comportament corelat cu scopul urmărit (demersul de la sine-la (demersul de la sine-la altul). vizualizarea. Se face. ce a gândit personajul. a făcut. modului său obişnuit de reacţie. comportament. 5. brainstorming de întrebări utilizarea unor tehnici de apropiere cognitivă şi emoţională de model (demersul de la altul- 177 .Cunoaşterea modelului prezentat sau evocat • • • • la sine) 2.luarea în posesie a subiectului pe plan mental. După ce liderul fiecărui microgrup a citit povestirea. După 10-15 minute participanţii sunt puşi să citească ceea ce au scris. Integrarea cunoştinţelor despre model în sistemul propriu de valori. motivaţional ca în iubire. predicţie şi confirmare. cunoştinţe . Condiţii pentru producerea empatiei Se prezintă cele trei condiţii: existenţa modelului de empatizat. Un participant (sau liderul. identificarea. Liderul antrenează participanţii în activitate urmărind paşii (fazele) exerciţiului. Atunci Marius a simţit. deci. a spus. VII.

În sesizarea şi în gustarea unei opere de artă noi suntem în activitate internă. trebuinţele şi aşteptările celor trei. În acest caz noi atribuim naturii tendinţe. Se evidenţiază rolul profesorului diriginte în rezolvarea conflictului şi drumul de la identificarea conflictului până la rezolvarea lui. Se dă ca exemplu conflictul elev-cunoaştere. El deosebeşte însă patru feluri de Einfiihlung.. a cărui predicţie a fost confirmată de el. B) Când atribuim naturii şi sentimentele ce ne ajută sufletul nostru: mândria. c) Când dispoziţiile noastre sufleteşti. empirică . puteri.e ceea ce numeşte ll Einfiihlung natural (Natureinfuhlung). IX. cum a acţionat el în acea situaţie ( este bine ca "personajul”. Fiecare participant trebuie să delimiteze cum poate utiliza exerciţiile empatice Ia obiectul Iui şi să dea un exemplu. Sarcina este transpunerea în situaţia fiecărui personaj. se produce empatie 178 .modelul. trezite cu ocazia unor factori străini. jalea. Aceasta este baza psihologică a vechiului antropomorfism.) şi un conţinut. Întrebări şi sugestii pentru pregătirea individuală şi/sau seminar a) Întrebări • • • • • • definiţi empatia şi delimitaţi condiţiile declanşării ei. culoare. Această introducere a sufletului nostru în obiecte e ceea ce numeşte Lipps Einfiihlung general aperceptive. modelul reliefând pe care dintre participanţi l-a simţit că a empatizat cu el.discuţiile imaginate de fiecare. psihică. ce ste atribuirea şi ce relaţii există între atribuire şi empatie? cum se implică afectivitatea în procesele empatiei şi creativităţii? care credeţi că sunt implicaţiile stilurilor apreciative în rezolvarea conflictelor? b) Interpretaţi următoarele texte: "Teoria empatiei sau Einfiihlung-ul a fost formulată de Th. În final modelul citeşte ce a simţit. Se trec în revistă principalele obiective atinse în reuniunea de antrenament. Conţinutul estetic e de natură psihică. atunci se naşte empatia estetică . caracterizaţi comparativ stilul apreciativ empatic şi stilul detaşat. Se lucrează un exerciţiu de empatizare (după imagine) cu j personajele din imaginea „plimbare în trei”. Se realizează topul profesorului creativ şi empatic. Se discută rezultatele exerciţiului. avem o empatie naturală. etc. durerea. Se discută modul în care este implicată abilitatea empatică în rezolvarea unor conflicte pedagogice VIIl. elaborarea unei discuţii în trei care să evidenţieze temerile. ce funcţii îndeplineşte empatia? Exemplificaţi. Se fixează tematica pentru acasă. le atribuim acelor factori. noi introducem în obiectul estetic cerea din sufletul nostru. şi anume: a) Când însufleţim natura şi spaţiul. X.să fi pregătit anterior exerciţiul). Iniţial se face un exerciţiu de "denumire pentru tablou". activitate. Se citesc în grup . gândit. Lipps deosebeşte la obiectul estetic o formă (ton.

dacă noi considerăm aceste sentimente ca inerente oarecum culorilor şi tonurilor. Valoarea estetică se produce astfel prin afirmarea vieţii (nu în sensul de afirmare utilitară a vieţii). prin empatie înţelegem o obiectivare a Eului nostru.. În cazul acesta există o "transpunere a mea în altul". Realizaţi un exerciţiu de exprimare metaforică: empatia este pentru psiholog precum.dispoziţională.Valorile estetice şi teoria empatie din vol. înseamnă că am introdus dispoziţiile noastre afective chiar în acele senzaţii vizuale sau auditive. Negarea vieţii într-un obiect constituie. Filosofia valorii. Realizaţi un exerciţiu de empatie cu model evocat şi un exerciţiu cu model prezentat. (1997) . (Andrei P. în introducerea vieţii noastre în sufletul altor oameni.224 . În sfârşit al patrulea fel de empatie e aceea care se poate numi socială şi care constă în pătrunderea..) c) • • • Sugestii pentru seminar: Realizaţi un Focus – grup pe tema „empatia – o competenţă necesară profesiei de psiholog.225. 179 . urâtul. după Lipps. De exemplu: culorile şi tonurile muzicale trezesc în sufletul nostru diferite sentimente. p. Editura Polirom. Prin urmare. o oglindire a lui în lumea externă.

Psycho-Sociologie des Affinites. 15.Corey.). Londra. New York. Andrei P. J.Davis.T.Feldman R. Bucureşti. Freeman. (1981) . 9. 3.H. Publishing Company.U. Houghton Bullmer K. (1969). . . Paris. Human Science Press. 20. . Addison – Wesley.Heider F. Mc.1959. California Monterey. . Editura P.Manstead A.F.H.Maisonneuve. 12. Ralea” Bucureşti. Iaşi management theory and social psychological research. Impression Editura Polirom..Lindzey G. Caluschi Mariana (2001 a) . Iaşi 10. H.1982. (ed.. J. Aronson E..M.). . Marianne Corey.). Social Psychology.Guilford. (1975). Comisky. .W.The Blacwell Encyclopedia of Social Psychology. proiecte – Ed Cantis. de Psihologie nr. . Allport. în Creativity and its Cultivation. J. 14. Vol. Experimente-programeBrehm. Models for Giving Psychology Away.The Art of Empathy. SUA 19.1983.44. În J. 8.S. 180 ... New York: Academic Press. John Wiley and Sohns Inc. Bucureşti 11. Traits of Creativity. (1958). 6. . doctorat).Investigarea electrofiziologică în transpunerea scenică.113-126. G.. G. study of personality intelectual factors and group behavior. New York 17.Ciofu I.. Brooks/Cole Publishing Company.Self presentation styles. Social Psychology.P. (1997) – Personalitatea ca valoare socială – în vol Filozofia valorii – Arkin R. N0.California.1995. Rev. L. Groups:Process and Practice.1984.The Psychology of Interpersonal Relations. . Anderson Harper New York:. . S.Graw-Hill Bock Company. Cantes. Caluschi Mariana.1966.. P. . 16..S. 7. – 1970. EDP. Teaching Psychological Skills. M. .P. New York. 2. Vol 2. Measuring Individual Differences în Empathy: Evidence for a Multidimensional Approach. Empatia şi eroarea de atribuire (teză de Institutul de Psihologie ”M. 13. .BIBLIOGRAFIE 5. 18. British Journal of Medical Education. Tedeschi (Ed. General Practitioners Observed: a Mifflin Company Boston. Ed.1981. D. New York Byrne. Ruxandra .. 4. Marcus S. Brooks/Cole Publishing Company . Iaşi. (2001-b) – Grupul creativ de formare.1985 . Editura Academiei.The Handbuch of Social Psychology.1996.Gherghinescu. Journal of Personality and Social Psychology.G.. Structura şi dezvoltarea personalităţii (trad. . Miles M.Grupul mic şi creativitatea. Sharon şi Kassin. (1969).1990.BIBLIOGRAFIE 1.Larson. 3.

Marcus. Lexington Book&Heathand. C. Creativitatea individuală şi de grup. A. Catina. Iaşi 34. Ed.1979.Timişoara.S.. Louvain.. 36. Empatia şi literatura. Ed. în Revista de Psihologie. Rogers. – 1959. . Editura “Augusta” . Preocupari privind dezvoltarea capacitatii empatice. 28. Editura Ştiinţifică şi Bucureşti. . Ksicnzky. Ed.1972. Psihologia cooperării şi întrajutorării umane. Stiluri apreciative.R. et C. M. The Theorie and Practice of Group Psychotherapy. Ed.Marcus.Rogers. Militară. . London 29. The Development of Interpersonal Competence. 3. . Editura Albatros. 2 33. Towards a Teorie of Creativity. Chicago 43. V. D. 37. Yalom. M.1/2. – 1990. Academiei Romane.Roşca. în Revista de Psihologie nr.1978.Marcus. Eugene – 1973. – 1982. 31. 22. Bucureşti.R. Junimea. I.A. . Editura Academiei R. în Revista de Psihologie nr. C. 1981 . vol. . Empatie şi personalitate. . V.Roco. S. Pubblications Universitares. S. Kinget . Motivaţia creaţiei ştiinţifice. Harper. . EDP. 23.Odobleja.. Anderson Ed.Creativitatea generală şi specifică. A Theory of Affiliation. . Note definitorii ale tipului empatic de personalitate. 41. Empatia. S. – 1975. Louvain. Altruismul ca tip de comportament prosocial.1986.A. 27. Bucureşti.Trestieni.1979. C. S. S. P. Theorie and Research.Munteanu. C.1980. – 1976.. Mihaela .1987. Metamorfozele lumii interioare. Bucureşti. Dicţionar de psihologie.D.S. S. 39. Academiei R. Şt.Marcus. . în Handbook of Socialisation. Les groupes des rencontre. în Vol.Pavelcu. Goslin. 24.Marcus.1971. Ed.Marcus. A. Editura Atos Bucureşti. S. . New York 38.21. Editura Academiei . Psihologia consonantistă. I. Al. Bucureşti 42. et C. Kinget . 25.S.Rogers. Bucureşti 35. Bucureşti. New York Enciclopedică. Psychoterapie et relations humaines.. vol. Cunoaşterea de sine şi cunoaşterea personalităţii.Weinstein. 40. Pubblications Universitares. Ed. Empatia şi relatia profesor elev. V. Bucureşti.Pavelcu.Bucureşti. I şi II. Anca. Company.Mehrabian.R. Academiei.Pavelcu. S.1982. Rond McNely. .Rogers.1971. I şi II.1994 Incursiuni în creatologie. nr.Marcus.1973. Basic Books. 32.Neveanu. 181 . 26.1997.1991. Dunod Paris. H. în Creativity and its Cultivation. Doina Săucan .1971. Psychoterapie et relations humaines. Academiei R. 30.P.1994.