Universitatea ”Petre Andrei” din Iași Facultatea de DE PSIHOLOGIE ŞI ŞTIINŢELE EDUCAŢIEI

REFERAT
la disciplina
Prevenirea violenţei la nivelul comunităţii şi familiei

Titlul referatului: VIOLENTA IN FAMILIE

Titular de disciplină: Asist. Univ. Magda TUFEANU

Autor: CRETU (RUBY) MIHAELA Anul de studiu : III

Iași, iunie 2011

Definirea violenţei ___________________ Conceptul acoperă, atât în reglementările juridice, cât şi în practică, grade diferite de vizibilitate şi de încadrare a comportamentelor considerate agresive, de la cele care afectează starea de sănătate a victimei, la cele care afectează situaţia ei socială sau stima de sine. O privire de ansamblu asupra percepţiei şi încadrării formale sau informale a comportamentelor şi atitudinilor în registrul violenţei arată o recunoaştere diferenţiată a comportamentelor şi atitudinilor, de la formele de violenţă fizică la formele de violenţă sexuală, verbală sau psihologică. Diferenţele apar în definirea termenului de violenţă şi în raport cu persoana care este victimă a violenţei; astfel este diferenţiată definiţia violenţei asupra femeii, asupra tânărului sau asupra persoanei vârstnice. Astfel în definiţia descriptivă a termenului de violenţă apar forme cum ar fi: izolarea şi separarea persoanei de mediul social, refuzul accesului acesteia la orice tip de resurse, ridiculizarea, hărţuirea verbală şi poreclirea (folosite pentru a determina o persoană să se aprecieze ca fără valoare personală, astfel încât aceasta să poată fi ţinută sub controlul agresorului), ameninţarea verbală privind abuzul sau tortura directă sau indirectă (asupra copiilor sau rudelor) (Follingstad şi col., 1990). Inconsistenţa în modul de încadrare a comportamentelor şi atitudinilor în registrul violenţei este dată de gradul diferit de percepţie şi conştientizare la nivel comunitar, atât a femeii şi copilului şi raportului acestora cu ceilalţi membrii ai familiei, cât şi de definire diferită a violenţei. Un prim aspect implicat îl constituie percepţia culturală; studiile realizate pe grupuri delimitate cultural arată că încadrarea comportamentelor în definirea violenţei, la nivel comunitar, este făcută sub aspect cultural. Fiecare comunitate defineşte violenţa în cuplu în raport cu propriile cadre culturale de indentificare şi ierarhizare a gradelor de violenţă. Spre exemplu, Williams & Becker (1999) au realizat cercetări privind violenţa asupra femeii. Cei doi cercetători au ajuns la concluzia că elementele cadrului cultural sunt esenţiale pentru modul în care o comunitate înţelege, defineşte şi dezvoltă acţiuni pentru combaterea violenţei asupra femeii în relaţia de cuplu; o altă concluzie a studiului a fost aceea că încercarea de a combate violenţa la nivel comunitar prin intermediul

2

implementării măsurilor legislative nu este o soluţie în reducerea violenţei; la nivelul relaţiilor interpersonale nu este asumată definiţia legislativă a violenţei atunci când aceasta este impusă ca un mecanism extern de reglementare. Este imperativ ca membrii comunităţii să conştientizeze violenţa şi să-şi asume responsabilitatea confruntării cu problema violenţei1. Studiile comparative realizate în mai multe comunităţi, diversificate sub aspect cultural, arată că definirea violenţei asupra copilului şi femeii depind, de asemenea, de nivelul de valorizare socială a acestora. În ţările Est-mediteraneene, spre exemplu, abuzului fizic asupra femeii nu este perceput social ca fiind violenţă şi nu este definit ca formă de violenţă la nivelul juridic. Femeia este valorizată prin raportare la castitate, şi de aceea, în cazul relaţiilor sexuale extramaritale sau în cazul în care este victima unui viol, femeia poate fi omorâtă. Un studiu realizat în Egipt, în 1993, privind cauzele uciderii femeilor, arată că 47%, din totalul femeilor ucise, au fost omorâte de către rude; majoritatea femeilor fuseseră victime ale unui viol în afara relaţiei de cuplu2. În Afganistan, deşi violenţa asupra femeii este extremă, de la formele abuz fizic şi maltratare până la ucidere, atât în relaţia de cuplu cât şi în relaţiile sociale, aceste comportamente nu sunt definite ca violenţă. Spre exemplu, dreptul la viaţă al femeii afgane poate fi decis de către soţ sau de către comunitate atunci când se apreciază că femeia a încălcat standardele culturale privind îmbrăcămintea sau comportamentul în public; în aceste situaţii membrii comunităţii pot decide şi ucide femeia cu pietre în public. Femeia nu are acces la serviciile medicale, iar spitalele nu acordă asistenţă medicală femeilor3. Lipsa de consens privind definiţia violenţei asupra femeii, întâlnită la nivel sociocultural, este regăsită şi în abordările cercetătorilor şi specialiştilor în domeniu. În literatura de specialitate nu există o definiţie care să acopere problematica violenţei şi care să fie bazată pe consensul cercetătorilor. Fiecare cercetător sau specialist a definit violenţa, sau a creat registre
1

Alte studii realizate pe comunităţile afro-americane între 1991-1998: Wilson, A.N. (1991), Understnading Black adolescent male violence: Its remediation and prevention. New York, NY: African World Infosystem; Oliver, W., (1994), The Violent Social World of African-American Men, New York, NY: Lexington Books; Sullivan, C.M., & Rumptz, M.H., (1994), Adjustments and needs of AfricanAmerican Women who utilized domestic violence shelter. Violence and Victims, 9(3)/275-286; Rich, J.A., & Stone, D.A., (1996), The experience of violent injurzy for Young Afrivan-American men: The meaning of being a sucker, Journal of General Internal Medicine, 11/77-82; Taylor-Gibbs, J., (1998), Healing and confronting the African-American Man who batters. In Carrillo, R & Tello, J., Family violence and men of colour: Healing the wounded male spirit, New York, NY: Springer Publisher Company; 2 Datele au fost publicate în Word Raport on Violence and Helth, Geneva, 2002, citându-se ca sursă lucrarea Mercy JA et al. International injuries. In Mashalz AY, Graitcer PL, Zourssef ZM, eds. Injury in Egypt: an analysis of injuries as a helth problem, Cairo, Rose El Zoussef New Presses, 1993. Pentru perioada 1995 – 1996 Word Raport on Violence and Helth prezintă ca date statistice la nivel naţional pentru cazurile de violenţa asupra femeii de către un membru al familiei sau apropiat un număr de 7 121 de cazuri. Cercetara cuprinde în lot numai femeile care la data studiului erau sau fuseseră căsătorite. 3 The forgotten war against women in Afghanistan in WAVE Newslettermagasin, 1/2000.

3

de încadrare a comportamentelor şi atitudinilor care să delimiteze formele violenţei, în raport cu domeniul de specializare şi cu necesităţile de lucru; definiţiile violenţei depind de domeniul de apartenenţă al cercetătorului şi de scopul pentru care sunt elaborate. Astfel, definiţia violenţei elaborată cu scopul de a fi utilizată în procedurile penale va fi diferită de definiţia utilizată de către serviciile de asistenţă a victimelor violenţei. De asemenea, definiţia utilizată de către serviciile de sănătate publică diferă de definiţiile folosite de către psihologi în cadrul programelor de terapie a victimei sau agresorului. Atât în domeniul ştiinţific, cât şi în cel juridic, sunt utilizate definiţii asupra violenţei care includ termenul de acţiuni intenţionate sau acţiuni percepute ca intenţionate. Aspectul de intenţionalitate4 delimitează realizarea actelor violente de intenţia de a produce suferinţă şi condiţionează definirea unui act violent de intenţia de a produce suferinţă. Intenţionalitatea actelor violente este raportată la persoana care le utilizează, la motivaţia şi modalitatea în care este utilizată violenţa. Includerea ideei de intenţionalitate în operaţionalizarea conceptului de violenţă crează dificultăţi atât în încadrarea unor comportamente în registrul violenţei cât şi în măsurarea violenţei. În Israel5, spre exemplu, jumătate dintre femei şi jumătate dintre bărbaţi consideră că bărbatul nu este singur responsabil pentru actele de violenţă, în timp ce 16,4% dintre femei şi 15,6% dintre bărbaţi considerau că dacă un bărbat nu foloseşte violenţa intenţionat, atunci el nu este singurul responsabil de consecinţele violenţei; aceasta face ca violenţa neintenţionată, cum ar fi violenţa utilizată în scopuri educative, să fie acceptată la nivel comunitar. Studiul arată că femeile care erau victime ale violenţei în cuplu au înclinat, mai mult decât celelalte femei, să considere violenţa bărbatului legitimă în anumite situaţii. Violenţa folosită cu scopuri educative este acceptată de o parte semnificativă de populaţie; din populaţia eşantionului 13,5% dintre femei şi 15,8% dintre bărbaţi considerau că este justificată violenţa asupra femeii atunci când aceasta insultă sau blesteamă, iar 13% dintre bărbaţi şi 14,9% dintre bărbaţi consdieră că femeia trebuie bătută atunci când face ceea ce doreşte, fără aprobarea soţului (Eisikovits, Winstok, & Fishman, 2004)
4

World Report on Violence and Helth (Geneva, 2002) vizează două sensuri: pe de-o parte actele neintenţionate care produc suferinţă nu sunt considerate violente considerându-se că utilizarea forţei nu presupune şi intenţia de a produce suferinţă. În acestă situaţie o persoană poate să se comporte într-un mod care să afecteze starea de sănătate sau situaţia socială a altei persoane dar să nu intenţioneze să cauzeze suferinţă; pe de altă parte o persoană poate utiliza violenţa dar în acord cu normele culturale comportamentele sale nu sunt încadrate ca violente şi atunci actiunea sa nu este apreciată ca intenţionată. 5 Studiul a fost realizat între 2000-2001pe un eşantion de 2544 de persoane având ca obiectiv identificarea frecvenţei şi severităţii abuzului în Israel şi identificarea factorilor de risc asociaţi violenţei. Ca instrumente au fost folosite: Conflict Tactics Scale (Straus, 1979) şi Violence Agaisnt Women Scale (Gelles, 1997)

4

persoanele vârstnice 5 . de asemenea. Agenţia Naţională pentru Protecţia Familiei. sexuala sau un prejudiciu material. Prin intermediu legii este înfiinţată. potrivit Legii nr. Violenţa constituie. O noutate adusă de această lege este recunoaşterea formelor de violenţă dezvoltate şi în cuplurile consensuale sau în diferite menaje dezvoltate în societatea modernă.În România violenţa asupra femeii este definită. care provoaca o suferinta fizica. împiedicarea femeii de a-şi exercita drepturile si libertatile fundamentale (Art. copiii 2. psihica. 2). femeile 3. ___________________________________________________________________________ Persoane expuse riscului de victimizare şi familiile în care riscul dezvoltării unor comportamente violente este crescut ________________________________________________________________ Categoriile de persoane expuse riscului de violenţă în familie: 1. Agenţia are reprezentanţe la nivelul fiecărui judeţ. Agenţia funcţionează prima dată în cadrul Ministerului Sanatăţii si Familiei dar prin Ordonanţa 95 din 24 decembrie 2003 se transferă la Ministerului Muncii Solidarităţii Sociale şi Familiei. În subordinea agenţiei funcţionează Centrul-Pilot de Asistenţă şi Protecţie a Victimelor Violenţei şi Centrul de Informare şi Consultanţă pentru Familie. începând cu 2003. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie ca fiind orice actiune fizica sau verbala savarsita cu intentie de catre un membru de familie impotriva altui membru al aceleiasi familii.

deşi cercetătorii nu au identificat un raport direct între gradul de sărăcie şi violenţa în familie. bărbaţii Familiile care sunt expuse riscului de dezvoltare a violenţei sunt:  familia în care părinţii sunt tineri – părinţii au cunoştinţe limitate privind nevoile de creştere şi dezvoltare a copilului. nivelul economic şi educativ scăzut este considerat un factor favorizant al dezvoltării comportamentelor violente. schimbarea etapelor de viaţă.   frecvenţa disfuncţiilor în familie generate de perioade de criză status socio-economic scăzut .  _________________________________________________ Formele violenţei şi încadrarea lor în definirea violenţei _________________________________________________ 6 . naşterea altor copii în familie. au experimentat violenţa în copilărie etc frecvenţa schimbărilor în cadrul familiei solicită părinţii la numeroase adaptări cum ar fi schimbarea locului de muncă. nu au aptitudini de creştere a copilului.4. lipsa unui loc de muncă şi stresul cauzat de multiple deprivări socio-economice favorizează dezvoltarea conduitelor violente în familie. creşterea presiunilor financiare şi a spaţiului de locuit etc. a rolurilor şi aşteptărilor părinţilor şi copiilor etc.  familiile numeroase în care cresc solicitările din partea copiilor ca şi multiplicarea rolurilor şi aşteptărilor în raport cu fiecare copil. nu fac faţă stresului generat de creşterea copilului mic.

umilire) Violenţa fizică (vătămări produse prin pălmuire. potrivit Cercetarii Naţionale privind Violenţa în Familie şi la Locul de Muncă formele violenţei sunt :   bătaie)  Violenţa socială (izolarea faţă de familie şi prieteni.Formele violenţei sunt conturate clar în cadrul cercetărilor. Violenţa economică (oprirea accesului la resurse financiare sau alte mijloace Violenţa sexuală (forţarea victimei pentru activităţi sexuale nedorite) restrângerea accesului la informaţie)  economice)  Violenţa psihologică (agresiuni verbale. puncteză ca forme ale violenţei: Restricţionarea libertăţii  Dacă specialiştii în sociologie. medicină şi asistenţă socială susţin ca fiind grave consecinţele şi mari costurile sociale6 ale violenţei asupra femeii şi 6 În lucarea Strategii ale dezvoltării sociale (1997).0. precum şi asigurarea personalului 7 . Zamfir defineşte costul social din două perspective: pe de-o parte din perspectiva costurilor economice (resursele financiare necesare pentru achiziţionarea resurselor cerute de desfăşurarea unei activităţi. lovire cu sau fără obiecte sau Eurobarometrul 51. batjocură. 107-109. p. în cazul violenţei resursele financiare fiind necesare pentru dezvoltarea serviciilor pentru asistarea victimelor violenţei. intimidare. Europeans and their views on domestic violence against women. monitorizarea activităţilor. C. criminologie. Astfel.. psihologie. servicii pentru agresori şi adăpostri.

58 3. Pentru fiecare formă s-a putu alege din următoarle enunţuri: „foarte seriosă”.52 4 violenta fizica 3. De altfel. pe de altă parte din perspectiva costurilor sociale şi umane (care se referă la consecinţele colaterale ale violenţei asupra femeii cum ar fi: efectele asupra dezvoltării copiilor.5 violeta psihologica 3. funcţionalitatea cuplului şi efectele asupra capacităţii femeii de a-şi menţine locul de muncă sau de a-şi menţine performanţele de lucru) 8 .4 violenta sexuala 3.8 restrictionarea libertatii 3. În Europa. potrivit Cercetarii Naţionale privind Violenţa în Familie şi la Locul de Muncă.copiilor acesteia. ameninţarea cu violenţa şi restricţionarea libertăţii.62 3. „serioasă”. 62% dintre europeni consideră violenţa asupra femeii inacceptabilă în orice condiţii. în conştiinţa publică existe grade diferite de acceptare a violenţei.0 Europeans and their views on domestic violence against women (1999) Date colectate vizează ţările membre al Uniunii Europene În România. în timp ce 2% apreciază violenţa acceptabilă în anumite condiţii şi 0. potrivit Eurobarometrului.3 3.7 3.86 Bar 1 3. potrivit Cercetarii Naţionale privind Violenţa în Familie şi la Locul de Muncă situaţia în care o femeie este bătută de către partenerul ei este apreciată ca fiind „nu prea gravă” de 2% din eşantionul de femei şi 2% din eşantionul de victime.7% apreciază violenţa acceptabilă în orice circumstaţiale.9 Sursa: Eurobarometru 51. __________________________________________________________________ Cât de grave sunt formele violenţei Formele violenţei au fost prezentate în ordinea: violenţa psihologică. 2% din eşantionul naţional apreciază că „femeia ar trebui bătută” atunci când „în mod frecvent nu găteşte” sau necesar desfăşurării acţivităţii în aceste servicii).9 amenintarea 3. „deloc serioasă”.6 3. violenţa sexuală. _________________________________________________________________ am enintarea restrictionarea libertatii violenta fizica violeta psihologica violenta sexuala 3. violenţa fizică.

restrângerea accesului la informaţie) Violenţa economică (oprirea accesului la resurse financiare sau alte mijloace economice) Violenţa sexuală (forţarea victimei pentru activităţi sexuale nedorite) ___________________________________________________________________ Formele violenţei CNVFLM. 2003) ________________________________________________________________________ Incidenţa violenţei asupra femeii de-a lungul vieţii Datele prezentate reprezintă incidenţa formelor de violenţă asupra femeii şi sunt apreciate de Cercetarea Naţională privind Violenţa în Familie şi la Locul de Muncă din totalul formelor de violenţă în cuplu (violenţa asupra femeii şi violenţa asupra bărbatului). 9 . intimidare.„în mod frecvent nu-i tace gura”. România.8% din eşantionul de femei au indicat cel puţin o formă de abuz7 (Centrul Parteneriat pentru Egalitate. iar 3% apreaciză că bătaia este necesară atunci când femeia „nu are grijă de copii”. Rata reală este cuprinsă între 14. Din totalul formelor de violenţă în cuplu.9% şi 20. batjocură. Indicatorii formelor de violenţă potrivit Cercetarii Naţionale privind Violenţa în Familie şi la Locul de Muncă: Violenţa psihologică (agresiuni verbale.8% din populaţia totală de femei în vârstă de peste 18 ani. monitorizarea activităţilor. lovire cu sau fără obiecte sau bătaie) Violenţa socială (izolarea faţă de familie şi prieteni. Datele sunt susţinute de faptul că 17. Cercetarea Naţională privind Violenţa în Familie şi la Locul de Muncă arată că două treimi sunt femei şi o treime sunt bărbaţi. 2003 (lot de femei) (%) Abuzul a avut loc Abuzul a avut cel puţin o dată în loc cel puţin o viaţă dată în ultimele 12 luni 52 31 24 15 Violenţa psihologică (abuz emoţional şi verbal) Violenţa socială 7 Autorii Cercetarii Naţionale privind Violenţa în Familie şi la Locul de Muncă arată că aceasta este o rată globală asupra femeilor care au declarat că de-a lungul vieţii au fost supuse la violenţă în familie. Violenţa sexuală este raportată exclusiv de către femei. 2003 (lot de femei şi bărbaţi) datele reprezintă procentul de femeii din totalul victimelor (%) 68 70 SVWB. în România. umilire) Violenţa fizică (vătămări produse prin pălmuire.

6%. doar 4% dintre bărbaţii ucişi între 1976-1996 fuseseră victime ale partenerei de cuplu (soţie sau prietenă). „să vă ameninţe cu bătaia” (Cercetarea Naţională privind Violenţa în Familie şi la Locul de Muncă. Studiile realizate în Australia. 2002). Între femeile care declară abuzul fizic. 2002).Ameninţarea cu violenţa/intimidare Violenţa economică Violenţa fizică Violenţa sexuală 72. ____________________________________________________________________ Rata violenţei asupra femeilor între 20-59de ani în România. 6% din eşantionul naţional a răspuns că a primit o palmă sau lovituri cu piciorul de către un membru al familiei. potrivit Cercetarii Naţionale privind Violenţa în Familie şi la Locul de Muncă.68 Întrebările pe baza cărora a fost estimat acest tip de violenţă sunt: s-a întâmplat în familie în mod frecvent „să vă insulte. între 1982-1999 (WHO. În România. suferind perioade lungi de violenţă (WHO. s-a constat că între 10% şi 60% dintre femei au declarat că au suferit. 2003). Africa de Sud şi Statele Unite au arătat că 40-70% dintre femeile ucise au fost victimele partenerului de cuplu (soţ sau prieten). 2003) 10 . înjure”. Într-un studiu realizat în 48 de ţări. statisticile arată că forma fizică a violenţei este cea mai răspândită şi cea mai gravă prin limitele extreme pe care poate să le atingă. în timp ce în Australia procentul bărbaţilor ucişi de parteneră este de 8. între 1989-1996 (WHO. 2002). Israel. pe parcursul vieţii. pe tipuri de violenţă ____________________________________________________________________ Tipul de violenţă Insulte şi ameninţări verbale 8 Procent (%) 10. în Statele Unite. 2002). forme de violenţă fizică din partea partenerului de cuplu. Dacă ar fi să comparăm ponderea femeilor ucise de către partenerii de cuplu cu ponderea bărbaţilor ucişi de către partenere.5 83 100 (numai femeile au declarat abuzul sexual) 21 8 21 8 8 3 Sub aspectul prevalenţei. Canada. 70% dintre ele declară forme severe de abuz fizic (WHO. iar 8% au fost ameninţaţi frecvent cu bătaia (Centrul Parteneriat pentru Egalitate. „să vă spună în mod frecvent că nu sunteţi bună de nimic”. 4% au fost ameninţaţi cu moartea de cineva din familie.

_______________________________________________________________________ Problema violenţei fizice Violenţa fizică este apreciată de 87% dintre europeni ca fiind o problemă foarte serioasă în timp ce numai 0. De asemenea.Şantaj emoţional susţinut Violenţa psihologică (inclusiv socială şi economică) din care hărţuirea psihologică Agresiunea fizică Violenţa sexuală Numărul de cazuri 4. în cazul abuzului fizic.1% apreciază că forma de violenţă fizică nu este o problemă serioasă. violenţa asupra partenerei este percepută de către agresor ca violenţă asupra obiectului creat (Lambert & Firestone. din prisma încadrării comportamentelor în registrul violenţei fizice. 2000).5 Nu este serioasă 1.6 Întrebările pe baza cărora a fost estimat acest tip de violenţă sunt: s-a întâmplat în familie „să vă şantajeze/ameninţe în mod repetat că se desparte de dv. 2003 În demersul de operaţionalizare a conceptului de violenţă fizică există un dezacord al specialiştilor şi al juriştilor.” şi „să vă acuze de infidelitate fără motiv” (Cercetarea Naţională privind Violenţa în Familie şi la Locul de Muncă. face ca femeia să justifice acţiunile partenerului violent prin greşeli personale sau prin incapacitate de a-şi exercita rolurile în cuplu.1 Deloc seriosă 0. În cazurile de violenţă sau abuz fizic s-a constatat că este asociată în majoritatea cazurile forma de violenţă verbală.4 5. cele mai întâlnite forme sunt poreclele care transformă femeia în obiect.94). se discută încă includerea pălmuirii alături de acte. _______________________________________________________________________ Ţara B 9 În foarte mare măsură serioasă 85. degradarea personalităţii femeii prin utilizarea violenţei verbale. cum ar fi folosirea unui cuţit sau pistol.77). urmate de Danemarca (3.39 11.1 Nu ştiu 0. în timp ce scorul cel mai scăzut a fost atins de către Finlanda şi Germania de Est (3. 2003) 11 . astfel că.6 3.79). Cel mai înalt scor a fost atins de Suedia şi Irlanda (3.8 624 Sursa: Cercetarea Naţională privind Violenţa în Familie şi la Locul de Muncă Centrul Parteneriat pentru Egalitate.4 În mare măsură serioasă 12.78) şi Luxemburg (3.

9 93.0 0.9 0.6 0.1 0.0 0. bătaia.7 19.2 1. De asemenea.8 8. violenţa fizică poate fi încadrată de la forme relative minore.5 8.2 88.5 1.7 0. ca şi definiţiile întâlnite în legislaţie.9 19. au fost focalizate cu precădere asupra violenţei fizice.0 0.8 0.4 8. cuprind o gamă largă de comportamente.4 78.1 0.7 18. privind violenţa în familie.0 0. cum ar fi pălmuirea.9 89.3 Sursa: Eurobarometru 51.5 1. 1979.9 1.7 0.6 0.1 0.2 6.8 1. 12 . bruscarea unei persoane prin a o împinge/zgâlţâi.9 0. CTS este concepută sub forma mai multor sub-scale care să măsoare violenţa fizică şi verbală precum şi acţiunile 10 Indicatorii scalei sunt: aruncarea cu obiecte asupra altei persoane.5 14.1 0.1 17.0 0.2 1.6 1.0 0.3 0.1 0.0 Europeans and their views on domestic violence against women (1999) Date colectate vizează ţările membre al Uniunii Europene Studiul panel realizat de National Research Council (SUA) ca şi Raportului Mondial al Sănătăţii arată că deşi studiile realizate până acum. la forme extreme care produc moartea.0 0.8 70.2 0. ameninţarea sau rănirea cu cuţitul sau pistolul.2 0.0 0.2 5. continuă să existe lipsa unui acord al specialiştilor asupra definiţiei şi modalităţilor de măsurare a violenţei fizice.0 78.5 1.1 0.5 0. dezvoltată în Statele Unite.1 1.5 77.2 2.6 27.9 80. asfisierea.7 16.1 91.5 0.7 83.5 0.5 2. Până acum cel mai cunoscut instrument de măsurare a violenţei fizice este Conflict Tactic Scale10 (CTS) (Straus.0 90.2 0.7 14.3 13. multe dintre definiţiile utilizate de către cercetători. încadrarea culturală a violenţei impune claritate asupra actelor violente accidentale sau intenţionate.1 1.4 89.6 1. 1990). lovirea cu piciorul.1 10.0 0.DK WD D OD GR E F IRL I L NL A P FIN S UK 78.7 81.9 93.2 0.6 82.7 0.2 0.9 1. pălmuirea.0 1.0 0.0 9. lovirea cu obiecte. Dezvoltarea unor instrumente de măsurare a violenţei fizice se impun în special din cauza dezacordului asupra conţinutului definiţiei violenţei.

_____________________________________________________________________ Ţara B DK WD D În foarte mare măsură serioasă 67.5 2. datorită vizibilităţii scăzute a modului de manifestare dar şi a posibilităţilor de a identifica consecinţele asociate.7 57.1 2. Semnificativ poate fi considerat faprul că persoanele vârstnice şi persionarii au avut cel mai scăzut scor. O nouă versiune a CTS a fost elaborată şi denumită CTS2. puţini cercetătorii au realizat studii pentru înţelegerea mecanismelor violenţei psihologice. Subscalele CTS şi CTS2 pot fi folosite împreună sau independente unele de altele (Ellsberg. a violenţei asupra copilului şi asupra persoanei vîrstnice).38).desfăşurate în cursul conflictului. În Europa nu au fost dezvoltate scale de măsurare a violenţei fizice. Subscala privind agresiunea fizică. spre exemplu.9 35.3 30.7 58. putem spune că. comparativ cu interesul pentru studiile privind violenţa fizică.2 0. CTS poate fi folosită pentru măsurarea violenţei pe o perioadă lungă de timp sau în ultimele 12 luni.83 în timp ce Portugalia are rata cea mai scăzută dintre ţările UE (3. Cea mai înaltă rată a aprecierii violenţei psihologice ca o problemă foarte serioasă este Irelanda cu 3.6 13 Nu este serioasă 4. educaţia.4 Deloc seriosă 0.2 În mare măsură serioasă 27.9 4.6 34.3% apreciază această formă de violenţă ca fiind deloc serioasă. 2000).1 Nu ştiu 0. Cercetările asupra tipurilor de violenţă cel mai des semnalate de către victime sau de către persoane din anturajul victimei au arătat că nu există cazuri de semnalare a violenţei psihologice în relaţia de cuplu.5 2. ocupaţia şi venitul nu au avut influenţă semnificativă asupra răspunsurilor. formele de violenţă psihologică sunt adesea identificate în cazurile semnalate de violenţă fizică sau sexuală.0 0. CTS este limitată prin faptul că nu face referire la contex sau consecinţele violenţei. Majoritatea cercetătorilor au adaptat şi validat Conflict Tactic Scale pentru diferite evaluări.9 1. În ceea ce priveşte forma violenţei psihologice asupra femeii în relaţia de cuplu. Vârsta. incluzând indicatori de măsurare a abilităţilor de negociere. este concepută în aşa fel încât să fie posibilă măsurarea frecvenţei şi severităţii unor acţiuni specifice de violenţă fizică în familie (incluzând itemi de măsurare a violenţei asupra femeii şi violenţei asupra bărbatului în relaţia de cuplu. această versiune include noi aspecte ale violenţei cum ar fi abuzul sexual.0 64.0 4.3 . _____________________________________________________________________ Problema violenţei psihologice Violenţa psihologică este apreciată ca o problemă foarte serioasă de către 65% dintre europeni.2 0. Doar 0.

Violenţa psihologică a fost definită ca incluzând acele acte care provoacă suferinţa psihică însă nu a fost elaborat un registru al conduitelor care să contureze forma violenţei psihologicice (McGee şi Wolf.1 3.7 1.9 76. Cercetătorii în domeniul psihologiei şi sănătăţii mentale apreciază că violenţa acoperă o gamă largă de comportamente.4 2.4 7.0 39.9 3.2 0.3 8.2 0. apreciindu-se chiar că violenţa verbală şi psihică este mult mai dăunătoare decât violenţa fizică. intimidarea fizică.0 0.3 3.0 0.9 31.6 Sursa: Eurobarometru 51.3 6.5 2.5 0.2 43.8 67.7 3.4 5. The National Committee on Family Violence of the National Institut of Mental Helth (1992).2 0.0 1.8 2.3 1.3 66.5 1. cum ar fi: constrângerea sexuală. În cazul violenţei fizice victima percepe clar forma de atac din partea partenerului violent şi se apără prin diferite strategii.2 26.OD GR E F IRL I L NL A P FIN S UK 51.2 1.5 73.7 28.8 0.4 52.5 0.4 61. restrângerea activităţilor normale sau a libertăţii şi împiedicarea accesului la resurse. care include în multe situaţii formele de violenţă verbală şi psihică.7 1.3 1.3 20. pe când vitimele abuzului psihologic percep mai greu forma de violenţă din actele partenerului şi deseori nu reacţionează.0 0.0 Europeans and their views on domestic violence against women (1999) Date colectate vizează ţările membre al Uniunii Europene În ultimii ani.3 20.4 63.5 0.6 1.0 46. violenţa psihologică pare să fie mai eficientă în menţinerea controlului asupra victimei decât violenţa fizică.4 27. violenţa psihologică a intrat în atenţia specialiştilor şi o serie de cercetări au fost orientate spre definirea şi identificarea efectelor acestei forme de violenţă asupra victimelor. 1991).3 0.3 3.6 75.3 0.1 22.1 0. au inclus în definiţia violenţei orice acţiune care poate dăuna fizic şi psihic.1 0.6 5.0 15.0 38.1 1.8 0.0 1.9 24. Prin inhibarea capacităţii victimei de a se apăra.5 3. Pentru a menţine controlul asupra femeii.7 74. deseori 14 .3 81.2 66. în urma interviurilor cu victimele violenţei privind experienţele pe care acestea le-au trăit.3 26.

izolarea şi separarea femeii de mediul social sau refuzul accesului acesteia la orice tip de resurse. 1979. (3) violenţa psihologică continuă şi după ce alte forme de violenţă au încetat în cazul separării femeii de partenerul violent.. Au fost aduse mai 11 Bazându-se pe declaraţiile victimelor violenţei în cuplu. Malone & Tyree. Violenţa psihologică este prezentă pe tot parcursul dezvoltării şi manifestării violenţei asupra femeii în relaţia de cuplu şi afectează atât modul în care femeia percepe violenţa şi se percepe pe sine. 1991. hărţuirea verbală şi poreclirea. Browne. Pentru violenţa psihologică au fost dezvoltate scale de măsurarea doar în Statele Unite. care sunt folosite pentru a determina o femeie să se aprecieze ca fără valoare personală. tortura indirectă asupra femeii însăşi sau asupra copiilor acesteia sau rudelor.actele de violenţă psihologică sunt împletite cu acţiuni de iubire. 2000). Sabourin şi col.. iar consecinţele violenţei psihologice sunt prezente pe termen lung afectând starea de sănătate şi funcţionalitatea psihosocială a femeii (Lauer. 2000. Hart and Brassard. Scalele de măsurare a violenţei au fost dezvoltate fie pe baza unor teorii referitoare la violenţă. 1987. Follingstad & DeHart. scala este bazată pe două categorii de factori: verbali/emoţionali şi dominare/izolare. cât şi capacitatea femeii de a răspunde la violenţă sau de a se separa de partenerul violent. istoria multor cazuri arată că în primii ani după căsătorie este dezvoltată mai întâi forma psihologică a violenţei după care violenţa escaladează în forma fizică sau sexuală (O’Leary. gelozia extremă sau posesivă cum ar fi controlul excesiv asupra comportamentului femeii. (1990) aprecia că cea mai întâlnită formă de violenţă psihologică este ridiculizarea femeii ceea ce duce la devalorizare personală şi la capacitatea redusă de a face faţă ulterior abuzului fizic sau sexual 11. Cea mai cunoscută scală de măsurare a violenţei psihologice folosită în Statele Unite este The Psichological Maltreatment of Women Inventory elaborată de Tolman (1988). fapt ce îi limitează independenţa. ameninţarea repetată privind divoţul sau ameninţarea cu relaţii extraconjugale în cazul în care soţia nu respectă dorinţele soţului. (2) violenţa psihologică însoţeşte alte forme de violenţă. 1995). astfel încât aceasta să poată fi ţinută sub controlul agresorului. afectarea sau distrugerea bunurilor femeii 15 . Studiile au arătat că: (1) violenţa psihologică precede deseori alte forme de violenţă. Walker. fie pe baza mărturiilor vitimelor care au fost identificate de către serviciile de specialitate. Follingstad şi col. ceea ce crează o confuzie a femeii asupra propriei persoane şi asupra capacităţii ei de a analiza acţiunile partenerului (Follingstad & DeHart. 1990. Follingstad şi colaboratorii săi au încadrat următoarele categorii de comportamente în abuzul psihologic: atacul verbal cum ar fi ridiculizarea. diferite forme de manifestare a violenţei psihologice sunt semnalate în cazurile de violenţă fizică sau sexuală (Follingstad şi col. 1994). 1993). acuzarea repetată referitoare la infidelitate sau controlul relaţiilor sociale ale acesteia. ameninţarea verbală că va fi abuzată. Studiile au arătat însă că violenţa psihologică poate fi prezentă şi independent de alte forme de violenţă.

O altă scală cunoscută de măsurare a violenţei psihologice este The Abusive Behavior Inventory (Shepard şi Campbell. 2000).. s-au făcut modificări numeroase în ultimii ani asupra definiţiei şi conţinutului formelor abuzului sexual. atât pentru că victima nu încadrează deseori atitudinile şi comportamentele în registrul violenţei psihologice. 2003). În ceea ce priveşte violenţa sexuală. Scala cuprindă însă itemi pe care nu toţi cercetători îi consideră reprezentativi pentru măsurarea violenţei psihologice (Follingstad & DeHart. Cercetătorii sunt de părere că în măsurarea violenţei psihologice ar trebui considerate variabilele circumstanţiale. cum ar fi pierderea interesului femeii faţă de mariaj sau insomnii datorate îngrijorării. 14% din eşantionul de femei şi 6% din eşantionul de victime au declarat că „. 16 . întrucât analiza subiectivă a violenţei este limitată de faptul că un comportament poate avea conotaţii diferite pentru partenerii unui cuplu (Follingstad & DeHart. potrivit Cercetarii Naţionale privind Violenţa în Familie şi la Locul de Muncă.. În urma interviurilor cu femeile care s-au identificat ca fiind victime ale abuzului psihologic. 2000). fie că nu face clar distincţia între percepţia partenerului şi percepţia comportamentului partenerului (Follingstad & DeHart. Scala include un număr de 20 de itemi referitori la violenţa psihologică ceea ce face ca această scală să acopere o sferă redusă a formelor violenţei psihologice. 2000). Un exemplu de scală elaborată pe baza mărturiilor victimelor violenţei este cea a lui Hoffman (1984).o femeie forţată de partenerul ei să aibă relaţii sexuale” nu este prea grav (Centrul Parteneriat pentru Egalitate. până acum nu există un consens al cercetătorilor în această problematică. Hoffman a elaborat o listă cu actele incluse în violenţa psihologică.multe critice acestei scale: specialiştii au apreciat fie că scala măsoară un comportament ca făcând parte din registrul violenţei numai dacă acţiunea de control şi dominare a victimei a avut succes. dar şi pentru că specialiştii pot utiliza definiţii diferite ale violenţei psihologice (Follingstad & DeHart. În România. La nivelul acceptării şi aprecierii violenţei sexuale Eurobarometrul arată că 90% dintre europeni apreciază violenţa sexuală asupra femeii în relaţia de cuplu ca fiind o problemă foarte serioasă. cerectătorii consideră că posibilitatea de măsurare standardizată a violenţei psihologice este necesară. fie că itemii nu fac referire clară la distincţia dintre formele violenţei psihologice şi un comportament interpersonal problematic. 1992). Întrucât impactul pe care un comportament violent poate să-l aibă asupra unei persoane depinde de caracteristicile personale. 2000). Cercetările arată că se impune standardizarea măsurării violenţei psihologice.

7 0.8 0.1 0.7 Sursa: Eurobarometru 51.0 Europeans and their views on domestic violence against women (1999) Date colectate vizează ţările membre al Uniunii Europene Nu se cunoaşte numărul real al cazurilor de violenţă sexuală şi sunt foarte puţine studiile care tratează tema violenţei sexuale în relaţia de cuplu. atât de către victimă. cât şi de către specialişti.8 86.4 7.3 91.4 15.7 2.1 0.2 0.0 95.5 91.3 1.3 1.1 0.4 0.0 1.0 10.0 0.4 0.0 0.4 93.1 83.2 0.1 Nu ştiu 0.0 0.2 83. din perspectiva culturală şi socială.5 93.6 0.9 5.1 0.2 0.1 0.8 1.5 79.8 În mare măsură serioasă 7.4 10.2 0.2 4.5 1.0 5.8 Nu este serioasă 0.3 92.3 0.1 1.6 1. De aceea.7 0.7 81.8 14.6 7.9 4.3 1.6 1.1 0.8 7.0 0.4 11.9 86.5 3. ___________________________________________________________________ Problema violenţei sexuale ___________________________________________________________________ Ţara B DK WD D OD GR E F IRL I L NL A P FIN S UK În foarte mare măsură serioasă 91. o dificultate majoră în semnalarea cazurilor este dată de definiţia şi înţelegerea violenţei.0 0.1 6.0 0.0 5.5 1.3 1.3 0.1 95.9 91.4 0.2 1. Cercetătorii s-au confruntat cu o dublă problemă în cercetarea abuzului sexual: pe de-o parte există o semnalare redusă a 17 .0 0.0 0.1 2.3 0.4 18.7 12. includ în definiţia violenţei forma de violenţă sexuală.5 0.6 Deloc seriosă 0.Sub impactul convenţiilor internaţionale.6 0. însă există puţine ţări care au mecanisme de identificare şi măsurare a abuzului sexual în relaţia de cuplu.7 0.6 0.6 90.4 79.7 0. majoritatea legislaţiilor care recunosc violenţa asupra femeii în relaţia de cuplu.

76 din 4 puncte maxim. Winstok. victime ale abuzului sexual (WHO. Potrivit Eurobarometrului (1999). psihologică şi sexuală apare în registul violenţei.6% (WHO. porecle şi insulte care induc o devalorizare a femeii. urmaţi de irlandezi cu un scor de 3. spre exemplu. cât şi în opinia publică.cazurilor de abuz sexual. Cu 3. 2002). pe de altă parte. În Israel. restricţionarea libertăţii este apreciată de 64% dintre europenii din ţările membre ale Uniunii 18 . că sunt urmărite în afara locuinţei şi le sunt limitate libertăţile de interacţiune cu prietenii sau vecinii (Eisikovits. Violenţa sexuală apare. Izolarea socială şi reducerea accesului la resurse sunt forme de violenţă regăsite în studiile naţionale în procente ridicate. În Statele Unite şi Mexic. 2002). atât în estimările specialiştilor. 2000). numai 6% dintre ei nu o apreciază ca formă de violenţă. astfel. este declarată inferioară şi lipsită de atractivitate. învăţarea neputinţei de a acţiona împotriva violenţei (Lambert & Firestone. violenţa verbală distruge încrederea femeii în ea însăşi şi îi afectează stima de sine. marea majoritate a abuzului sexual fiind identificat accidental în consultările medicale sau constatat de către specialişti în urma semnalării abuzului fizic.74 (Eurobarometrul 51. mai mult de 56% dintre femeile care s-au declarat victime ale formei de abuz fizic au declarat.0% dintre femei sunt victime ale violenţei sexuale. 2004). ameninţarea cu violenţa. este o formă de violenţă verbală folosită cu scopul de a stabili controlul asupra femeii. delimitarea lotului de persoane care legal erau victime ale abuzului sexual. un sondaj care a inclus un număr de 6000 de bărbaţi arăta că 22% dintre ei au declarat că foloses violenţa sexuală asupra partenerei. iar în Elveţia 11. în Finlanda 5. & Fishman. prevalenţa cazurilor de violenţă sexuală în relaţia de cuplu arată că în Canada 8. spre exemplu. în Anglia (Wales şi Scotland) 14. suedezii au scorul cel mai înalt în aprecierea ameninţării cu violenţa ca fiind o problemă „foarte serioasă”. iar în Anglia (Londra de Nord). În raport cu gradul de persistenţă şi frecvenţă. aceasta constă în utilizarea unor expresii jignitoare. de asemenea. însă.2%. datorită lipsei clarităţii şi capacităţii femeii asupra relaţiei dintre acţiune şi răspuns. şi independent de alte forme de violenţă. femeia este acuzată de incompetenţă. aceste forme de violenţă contribuie şi favorizează dezvoltarea şi perpetuarea altor forme de violenţă. Alături de violenţa fizică. în India. spre exemplu. se estimează că 40-52% dintre femeile victime ale abuzului fizic au fost. Unii cercetători susţin că.9%. deşi ele nu se considerau în acest fel. în timp. 23% dintre femei au declarat că au fost victime ale violului în relaţia de cuplu. Ameninţarea. violenţa verbală ar avea ca efect.0) O altă formă de violenţă des întâlnită este violenţa verbală. 58% dintre cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene apreciază ameninţarea cu violenţa ca fiind o problemă „foarte serioasă”. de asemenea.

Astfel..5% dintre femei comparativ cu 27. dar Cercetarea Naţională privind Violenţa în Familie şi la Locul de Muncă o pareciază între formele de violenţă întâlnite în România.8%) şi femei (67. iar 1% ca fiind o problemă „deloc serioasă”.7%) şi persoanele care nu au un loc de muncă (58. violenţa economică este declarată de 72. izolarea socială este apreciată de 42% dintre femeile din eşantionul naţional şi 37% dintre femeile din eşantionul de victime ca fiind o problemă „foarte gravă”. Deseori abuzul se desfăşoară pe perioade lungi de convieţuire a partenerilor de cuplu. patternul abuzului include formele asociate ale violenţei fizice.Europene ca fiind o problemă „foarte gravă”.. în timp ce 45% dintre femeile din eşantionul national au răspuns că este „destul de gravă (Centrul Parteneriat pentru Egalitate. Violenţa economică nu apare în eurobarometru. 51% dintre femeile victime ale violenţei au apreciat izolarea socială ca fiind „destul de gravă”.5% declarată de către bărbaţi. Deseori abuzul economic se manifestă prin controlul veniturilor financiare.6%). 5% consideră că „nu” este o problemă serioasă. 2003) În majoritatea cazurilor de violenţă. nici una dintre femei nu a considerat această problemă ca fiind „deloc gravă”. sau sexuală. sexuale. însă.3%). În România. Diferenţele în aprecierea restricţionării libertăţii ca fiind o problemă „foarte serioasă” apar în răspunsurile date de către bărbaţi (59. violenţa se repetă şi escaladează ca frecvenţă şi severitate. 28% o apreciază ca o probemă „în mare măsură serioasă”. economice şi izolării sociale. psihologică. 38% dintre acestea au răspuns că acestă formă de violenţă ar trebui pedepsită prin lege (Centrul Parteneriat pentru Egalitate. 19 . 2000). indiferent că este un episod de violenţă fizică. (Gookind. Potrivit Cercetarii Naţionale privind Violenţa în Familie şi la Locul de Muncă femeile victime au apreciat situaţia în care „. 2004). Sullivan & Bybee. psihologice. făcând posibilă diversificarea şi amplificarea formelor de violenţă. 2003) Abuzul economic este o formă de violenţă întâlnită în tipologia formelor violenţie dar cu o prezenţă mai redusă. După ce primul episod de violenţă s-a produs. limitarea participării la deciziile privind utilizarea banilor şi refuzul de a-i pune la dispoziţie resursele financiare necesare pentru acoperirea cheltuielilor de bază (Lambert & Firestone. precum şi între persoanele care au un loc de muncă (62.un bărbat nu-i dă voie partenerei să folosească banii familiei” ca fiind foarte „foarte gravă” în 29% din cazuri. Violenţa economică implică controlul partenerului asupra deţinerii şi folosirii resurselor financiare de către femeie. şi „destul de gravă” în 59% din cazuri.

cercetătorii elaborând o gamă largă de teorii pentru a explica originea violenţei. etiologia violenţei în familie şi violenţei asupra femeii în relaţia de cuplu a primit o atenţie deosebită. numai o parte dintre ei ajung violenţi. deşi mulţi bărbaţi se află sub impactul factorilor de risc pentru dezvoltarea comportamentelor violente. Centrul Parteneriat pentru Egalitate. Studiile au evidenţiat faptul că. 2003 ____________________________________________________ Perspectivele teoretice de explicare a etiologiei violenţei ____________________________________________________ După 1980. individul găseşte resurse personale şi sociale pentru a interacţiona non-violent. în ciuda prezenţei factorilor de risc.____________________________________________________________________________ ___ Numărul tipurilor de violenţă în familie experimentate de-a lungul vieţii victimei (femei şi bărbaţi) ____________________________________________________________________________ ___ cinci tipuri de violenta patru tipuri de violenta trei tipuri de violenta doua tipuri de violenta un tip de violenta 0 5 10 15 20 25 30 3 34 35 40 6 12 18 Sursa: Cercetarea Naţională privind Violenţa în Familie şi la Locul de Muncă. astfel. În explicarea dezvoltării comportamentului violent. cercetătorii au considerat aspectele ce ţin de structura 20 .

teoria transgeneraţională. 23 13 14 Bandura. Teoria susţine că tinerii învaţă din familie utilizarea violenţei şi învaţă să aprecieze violenţa ca legitimă în rezolvarea unor situaţii (Henslin. Michalski. A.. frica de abandon sau unei o structură borderline a personalităţii) (Michalski. 1990. se face în perioada copilăriei. Henslin. A. până acum. Bandura (1973)14 şi Walker (1979) susţineau că învăţarea şi întărirea comportamentului violent. 2004). NJ: Prince Hall. Teoria învăţării sociale (Sutherland. „Social Problems”. întăreşte postulatul teoriei învăţării sociale. Prentice Hall. Henslin. H.Bandura şi Walters 196313. deşi până acum nu au fost făcute cercetări longitudinale care să confirme postulatele teoriei. stress) sau aspecte ale personalităţii (gelozia. 8-16 Bandura. deşi puţine. Emery & Laumann-Bllings. Într-o perspectivă apropiată. M. 1998) a fost deseori utilizată de către specialişti pentru a explica originile violenţei. 8-16 21 . Henslin. A social learning analysis. M. Englewood Cliffs. au evidenţiat. Prentice Hall. factorii cheie fiind învăţarea socială şi întărirea pozitivă (Mihalic & Elliott. Între argumentele teoriei subculturii violenţei este considerată distribuţia inegală a prevalenţei violenţei între diferite grupuri. ceea ce. Prentice Hall.individuală şi socială. doar o potenţială relaţie între situaţia de martor sau victimă a băieţelului şi dezvoltarea comportamentelor violente la maturitate. 1954)15 argumentează că anumite grupuri acceptă şi promovează valori care permit folosirea violenţei. 2004). & Walters. Aggression. Teoria transgeneraţională este des invocată în explicarea violenţei. „Social Problems”. cum ar fi: prezenţa unor factorilor organici (genetici predispoziţionali. Datele statistice nu confirmă argumentele acestei teorii. spre exemplu. p. Limitele acestor abordări sunt date de excluderea impactului caracteristicilor personale asupra manifestării unei conduite violente. sunt violente. în special a celor din clasa de jos. 1990. citat de Lambert & Firestone (2000). p. ca răspuns la stres şi ca metode de rezolvare a conflictului. „Social Problems”. teoria subculturii volenţei (Woflgang. la întrebarea de ce nu toate persoanele care trăiesc într-un mediu socio-cultural. 1990. Cercetările.5. Cele mai des întâlnite modele teoretice de explicare a comportamentului violent sunt: teoria învăţării sociale. Walker arăta că 50% dintre persoanele care erau violente cu partenerul de cuplu erau violente şi în alte relaţii sociale. dezechilibru hormonal). acest model explicativ nu poate răspunde. considera el. citaţi de J. impulsivitate. caracteristicile psihologice (incluzând pierderea controlului. 1990. teoria sistemului social şi modelul ecologic. p. 15 Woflgang citat de Ibidem J. 1997). 194712. p. (1973). M. însă nu există posibilitatea 12 Suterland citat de J.

Spre exemplu. 16 Dobash & Dobash (1979) citaţi de Michalski. Sage Publication. inhibării sau reducerii comportamentelor violente este teoria sistemului social care operează la nivel individual. manifestării. 1993). astfel.. se conturează o nouă abordare feministă care apreciază violenţa ca fiind un comportament uman. Există de asemenea diverse abordări feministe ale originii violenţei. Multe din abordările moderne încearcă explicarea originilor violenţei pe baza modelului ecologic (Brofenbrenner. (2004) în Making Sociological Sense Out of Trends in Intimate Partner Violence. p. familial şi social (Michalski. (b) prevalenţa violenţei este întâlnită în cuplurile în care bărbatul îşi păstrează o atitudine patriarhală. acestea au la bază argumentaţiile privind discriminările pe bază de sex şi distribuţia inegală a puterii între partenerii cuplului. manifestat de către o persoană pentru a menţiene controlul asupra partenerului de cuplu.H. datorită criticilor care susţineau incapacitatea teoreticienilor. Dobash & Dobash (197916. 6. 1986). De asemenea. sociali. J. A social Structure of Violence against Women. incluzând valorile şi credinţele sociale. 658 22 . 1992) argumentau că: (a) violenţa reprezintă forma sistematică de exercitare a controlului social şi a dominaţiei bărbatului asupra femeii. Cercetătorii consideră că cea mai adecvată teorie în explicarea originilor violenţei. de a explica cazurile de abuz a femeii asupra bărbatului şi cazurile de violenţă în relaţiile lesbiene prin prisma postulatelor feministe. de orientare feministă. cercetările nu au putut încă stabili sau explica relaţia dintre situaţia de martor sau victimă a fetiţei asupra victimizării la maturitate (Fantuzzo & Mohr. abordarea este centrată asupra interacţiunilor dintre personalitatea individului şi factorii sociali prezenţi în mediul în care acesta trăieşte. limitele cercetărilor care susţin această teorie sunt date de faptul că nu este stabilită o diferenţiere a efectelor în raport de vârstele expunerii copilului la violenţă şi în raport de statutul diferit de martor sau victimă a violenţei. 2004). Teoriile feministe au considerat iniţial că singurul factor de determinare a violenţei asupra femeii este superioritatea socio-culturală a bărbatului asupra femeii. în special acolo unde legea şi obiceiurile locului menţin o diferenţiere a puterii între femeie şi bărbat. Violence Against Women. mulţi cercetători s-au orientat spre regândirea problemei violenţei ca o problemă cu deteminare mai largă. culturali şi factorii de mediu în dezvoltarea violenţei. incluzând elementele structurilor formale şi informale. ca şi în explicarea dezvoltării.de a firma că toţi copiii care sunt martori sau victime ale violenţei ajung să dezvolte comportamente violente şi criminale la maturitate. (c) menţinerea dominanţei bărbatului asupra femeii este acceptată de societate. Ulterior. Cercetătorii şi specialiştii în domeniul apreciază modelul ecologic ca fiind cel mai apropiat de o explicare adecvată a violenţei prin faptul că recunoaşte interacţiunea factorilor personali. nr.

Deşi la nivel teoretic sunt abandonate orientările care susţin ereditatea violenţei şi predispoziţia individului spre violenţă. europeans and their views on domestic violence against women (1999) 23 . În acest fel. cum ar fi ostilitatea. ceea ce crează o atitudine de toleranţă faţă de agresori. Violenţa este apreciată astăzi ca având o determinare socio-culturală. opinia publică menţine concepţia predispoziţiei spre violenţă. susţinută de o similaritate biologică a membrilor familie. la care contribuie caracteristicile personalităţii. Irlanda (78%) şi Spania (73%). Teoriile determinărilor ereditare biologic sau biopsihice precum şi cele ale determinărilor instinctive ale violenţei sunt tot mai puţin invocate în abordările moderne ale etiologiei violenţei.0.Teoria genetică este tot mai puţin susţinută şi invocată în explicarea dezvoltării violenţei. Eurobarometrul arată că 64% dintre europenii din statele membre ale Uniunii Europene apreciază că cei care se manifestă violenţi sunt predispuşi genetic spre o conduită violentă. teoria susţine ereditatea unor caracteristici ale personalităţii. factorii economici şi de mediu. stilul de interacţiune poate fi păstrat de generaţiile următoare. Scorul cel mai înalt în considerarea predispoziţiei spre violenţă este întâlnit în Grecia (88%). Diferenţa de scor a fost întîlnită între studenţi (59%) şi persoanele casnice (70%) în estimarea predispoziţiei spre violenţă (Eurobarometru 51.

Profilul social al rolurilor femeii şi bărbatului .Caracteristicile personale .Modele de relaţionare în familie .Patologia individuală .Calitatea de martor sau victimă a violenţei în copilărie .dezvoltarea serviciilor sociale .______________________________________________ Focalizarea explicaţiilor privind originea violenţei _____________________________________________ Relaţional Individual Social Comunitar .integrarea familiei în reţelele sociale .gradele de acceptare a violenţei .raportul publicprivat .Starea societăţii .Dezvoltarea politicilor sociale de protecţie a victimelor violenţei .modalităţile de relaţionare şi de administrare a conflictului .valorizarea socială a femeii şi familiei .Nivelul de frustrare şi stres Sursa: 24 .Nivelul socioeconomic al familie .Mecanismele sociale şi legislative de sancţionare a violenţei .Norme sociale privind distribuţia puterii .

Dezvoltarea conduitei violente la maturitate. L (1998) Explicaţii privind utilizarea violenţei asupra femeii în relaţia de cuplu. Mulţi cercetători au evidenţiat prin cercetările lor o relaţie directă între experienţele violenţei în familie. McMahon & ClayWerner (2002). Reich & Gutierres. sentimentul de ataşament şi siguranţă a copilului este afectat şi ca rezultat copilul poate deveni ostil şi agresiv. este corelată cu impactul factorilor psihologici generaţi din experienţele copilăriei. A. de separare sau deces şi care susţin că în aceste tipuri 25 . sunt. în perioada copilăriei. Explicarea violenţei pe baza disfuncţiilor familiale în perioada copilăriei nu este susţinută unanim de către cercetători.. G. copiii victime ale abuzului au un risc sigur de dezvoltare a unei rute delincvente la maturitate. făcând o analiză a acestor studii care susţin relaţia dintre experienţele copilăriei şi comportamentul delicvent la maturitate. Există suport din partea cercetătorilor pentru ideea că violenţa în general. G. 1984).Modelul abordării ecologice de înţelegere a violenţei adaptat după Heise. & Hutchinson. în situaţiile în care această relaţie nu se dezvoltă din cauza comportamentelor şi atitudinilor agresive ale părinţilor. 1983) Explicaţiile focalizate pe învăţarea comportamentelor violente ca urmare a experienţelor copilăriei au la bază ideea că o persoană care a experimentat violenţa în copilărie este incapabilă să-şi controleze emoţiile şi să dezvolte relaţii interpersonale bazate pe comunicare şi încredere (Holtzworth-Munroe.. ci şi cu situaţiile în care copilul trăieşte experienţa ruperii de părinţi fiind plasat într-un centru de pasament sau atunci când copilul este mutat des de la un asistent maternal la altul. susţin cei doi autori. 1981. Acceptarea acestui model explicativ al cauzelor dezechilibrului în dezvoltarea ataşamentului ne obligă. cercetători care au explorat dezvoltarea copilului în situaţia de divorţ a părinţilor. corelată pozitiv cu percepţia unei stări de încredere şi armonie.. afirmă că la baza explicaţiilor este teoria dezvoltării ataşamentului la copil. Stuart. Mclaughlin. (Bolton. şi rata criminalităţii. 1997). spre exemplu. 1997. cuprinse în literatura de specialitate pot fi grupate în patru categorii: Explicaţii focalizate pe individ şi experienţele copilăriei (R. să analizăm violenţa nu doar în raport cu situaţiile de abuz asupra copilului. sunt puse pe seama eşuării dezvoltării copilului într-o relaţie de ataşament cu părinţii. Alfaro. precum şi cu situaţiile creşterii copilului în familii dezorganizate. şi violenţa familială în special. Geller & Ford-Somma.L. Dallas & E. şi la extremă criminalitatea.

Y. ci doar trebuie să avem în vedere complexitatea fenomenului. Random House.. precum şi influenţa acesteia asupra viitorului adult sunt deseori neconcordante. p. 1993). L. Straus17. prin compararea 17 Straus citat de G. privind efectele expunerii copilului la violenţă. în urma studiilor ajunge la concluzia că problemele psihologice în familiile cu un grad crescut de violenţă nu sunt mai complexe decât în familiile „normale”. înţeleasă şi legitimă. 4) învaţă că violenţa este. Ritzer. „Social problems”. în anumite circumstanţe. dar multe persoane care au experimentat violenţa în copilărie nu sunt violente. Studiile publicate şi modelele explicative elaborate de către cercetători cu privire la experienţa violenţei în copilărie. În studiul asupra efectelor pedepsirii copilului prin forme de violenţă fizică asupra adultului de mâine. 1975. 3) învaţă că o persoană poate utiliza violenţa justificat în anumite circumstanţe. 1999) 26 . Fantuzzo & Mohr (1993) au prezentat o analiză a studii publicate între 1967 – 1998. Multe persoane care comit acte de violenţă provin din familii care au experimentat forme şi grade diferite de violenţă. O analiză asupra acestor studii arată.. 1991). limitarea complexităţii problemei copilului expus la violenţă18 la câteva aspecte care devin axe ale explicaţiilor teoretice. iar termenul de victimă se referă gama largă de experienţe pe care copilul poate să le aibă atât ca martor dar şi ca ţintă a violenţei (Edleson. că ar fi o greşeală să punem întreaga cauzalitate a violenţei pe baza a ceea ce s-a învăţat sau experimentat în familie în perioada copilăriei. Pe de altă parte. 2) învaţă că este normal să comiţi acte de violenţă asupra celorlalţi membrii ai familiei. Termenul de martor la violenţă se referă la situaţiile în care copilul a asistat la episoade de violenţă. iar pe de altă parte devieri de la respectarea metodologiei de cercetare. pe de-o parte. spre exemplu. 35-41 18 Literatura de specialitate utilizează concepte diferite pentru copilul care este martor la violenţă şi copilul victimă a violenţei. Straus spune însă. spre exemplu. J. sunt cercetări care infirmă teoria relaţiei dintre experienţele copilăriei şi dezvoltarea conduitei violente la maturitate (Widom. Aceast nu înseamnă însă că putem exclude problemele psihologice apărute ca urmare a experienţelor copilăriei din cadrul cauzalităţii violenţei. Straus descoperă patru consecinţe relaţionate cu construcţia şi menţinerea atitudinii copilului faţă de violenţă: 1) învaţă să asocieze iubirea cu violenţa atâta vreme cât părinţii care îi spun că-l iubesc îl şi bat. N. precum şi la abuzul sau neglijarea copilului (Wolfner & Gelles. fapt ce afectează acurateţea datelor.de familii sunt prezenţi factori care contribuie semnificativ la dezechilibre în dezvoltarea sentimentului de ataşament.

(1996). (2) Kolbo. abilităţi reduse de comunicare. Nu există date care să prezinte modul în care este afectat un copil... prin forme diferite de violenţă (violenţă fizică. 27 . stima de sine.. Efectele sunt însă diferite în funcţie de mai multe variabile. Efectele violenţei asupra copilului pot fi urmărite prin intermediul a cinci tipuri de indicatori: (1) comportamentul. D. J. C. Children who witness domestic violence: A review of empirical literature. Washington D. Cu toate acestea.J. existenţa altor factori de risc. 11/281-293 care include 29 stduii publicate între 1989. s-a constatat că efectele negative erau mai puternice pentru copiii care aveau un dublu statut: de martor şi victimă a 19 Analiza a avut la bază trei studii: (1) Fantozzo. & Shellenback. Concluzia lor a fost că cercetările nu respectă deseori metodologia de cercetare şi nu sunt vizualizate şi conştientizate limitele cercetărilor20. martor sau victimă. depresii. De asemenea.1996 şi (3) Margolin. tipul de violenţă la care este expus. Studiile publicate în 1989 au arătat că atât fetiţele cât şi băieţii care proveneau din medii familiale violente aveau competenţe sociale scăzute. Rezultatele cercetărilor publicate între 1967-1998 au arătat că.. unitatea caracteristicuilor între cele două grupe de copii pentru a fi măsurată cu acurateţe variabila de violenţă. Blakey. În Violence against children in the family and comunity. Journal of Family Violnece. P.. statutul de martor sau victimă a violenţei şi relaţia dintre copil şi agresor (Fantuzzo & Mohr. incapacitate de empatizare. J. acei copii care trăiau într-un mediu violent aveau un comportament agresiv şi probleme de intregare şcolară.K.grupurilor de copii care au trăit în medii familiale violente cu copiii care au trăit în medii fără violenţă19. Trickectt. anxietate). Journal of Interpersonal Violence. tulburări de somn. Multe studii nu au considerat vârsta ca o variabilă. The effects of the oserving conjugal violence on children: A review and analysis of research metodology. (2) starea psihologică (depresii. C. & Lindquist. cum ar fi: vârsta copilului. ticuri. C. Effects of domestic violence on children.. putem considera că există suficiente argumente pentru a accepta efectele negative ale violenţei în copilărie asupra viitorului adult. cercetările nu ţin seama de corelarea stadiului de dezvoltare al copilului cu tipul şi gradul de expunere la violenţă în familie. & Engleman. Doar jumătate dintre studii au urmărit ca variabilă numărul membrilor familiei. (1989). E. copii incluşi în aceste studii au fost numai din rândul celor care locuiau în adăposturi .R. în ceea ce privesc efectele violenţei asupra copilului.. 1998/51-101 care cuprinde o analiză a studiilor prublicate între 1981-1998. (4) dezvoltarea socială (dezvoltarea competenţelor sociale). 20 Limitele studiilor: studiile nu au inclus frecvenţa şi formele violenţei sau analize longitudinale pentru a se vedea efectul asupra viitorului adult. stima de sine scăzută. American Psychological Association. dificultăţi de concentrare. Studiile nu au urmărit în comparare.H. sexuală sau psihologică) cu stadiile de dezvoltare a copilului. (5) sănătatea mentală şi dezvoltarea psihică. (3) nivelul intelectual şi performanţa şcolară. capacităţi reduse de rezolvare a conflictelor. 4/77-94 care a cuprins o analiză a 23 de studii publicate între 1967 şi 1987.populaţia poate să nu fie reprezentativă pentru categăria de copii expuşi violenţei în familie.C. 1999).

1993) 28 . Pot fi menţionate aici şi cuplurile în care soţul este impulsiv sau cuplurile în care soţia îşi acuză permanent soţul de infidelitate sau de lipsa de asumare a responsabilităţilor în familie. 1993).violenţei. abilitatea copilului de a realiza tranziţia de la copilărie la adolescenţă şi maturitate. care au avut loc în trecutul apropiat şi care au avut consecinţe asupra dinamicii rolurilor membrilor cuplului. 1999):  diferenţierea efectelor în funcţie de poziţia de martor sau de victimă a copilului şi realizarea unor studii longitudinale care să evidenţieze efectele asupra viitorului adult. Explicaţiile corelează violenţa fie cu schimbările social-economice.    claritate asupra acţiunii factorilor de risc care intervin în cazurile de violenţă. În aceste situaţii violenţa se instalează ca rezultat al combinaţiei structurilor personalităţilor şi a formelor de comunicare a celor doi parteneri de cuplu (Dallos & McLaughlin. Explicaţii focalizate pe problemele interne familiei şi modul de alocare a puterii în cuplu Aceaste abordări explică violenţa în cuplu prin intermediul patternurilor interacţionale şi a rolurilor pe care membrii familiei le adoptă. partenerii din cuplurile care nu şi-au dezvoltate tehnici de comunicare sunt văzuţi ca responsabili în egală măsură pentru violenţă întrucât nu sunt capabili să discute şi să negocieze. nu sunt date disponibile până acum (Fantuzzo & Mohr. fie cu incapacitatea de interacţiune a cuplului. Spre exemplu. modul în care caracteristicile individuale ale copilului şi temperamentul au impact asupra dezvoltării conduitelor violente la vârsta maturităţii. direcţiile de cercetare ar trebui să urmărească (Osofsky. Studiile au scos în evidenţă faptul că efectele violenţei asupra copilului au o dublă dependenţă: prezenţa factoriilor de risc şi situaţia de martor sau victimă a copilului în episoade de violenţă.  diferenţierea între efectele expunerii copilului la violenţa în comunitate şi violenţa în familie. Pentru a avea o confirmarea ştiinţifică a relaţiei dintre experinţele copilăriei şi dezvoltarea unor comportamente violente sau a unei rute delincvente la maturitate. O parte a explicaţiilor vizând pe violenţa de cuplu ca model interacţional includ ideea că ambii parteneri contribuie la dezvoltarea violenţei. În ceea ce privesc efectele diferenţiate ale statutului de martor sau victimă a violenţei asupra fetiţelor şi băieţilor.

Comportamentul unui membru al familiei este determinat. ambii parteneri îşi împlinesc anumite nevoi şi de aceea atât cuplul cât şi ciclicitatea acestor momente sunt menţinute. În relaţia de cuplu. cel puţin temporar. financiar etc). a dat bărbatului un avantaj de 29 . cine ia decizii şi cine dă ordine. în această relaţie de violenţă bărbatul poate fi văzut totodată puternic şi slab. termenul „putere” pare să implice o luptă între cine domină pe cine. Cercetările au arătat că în mediile rurale. dar puternică din punctul de vedere al „dreptăţii morale”. Puterea socială a fost tradiţional favorabilă bărbaţilor. (Bentovim. după care încearcă să fie „amabil” aducându-i flori (o întoarcere la „luna de miere”). Alte explicaţii privind dezvoltarea violenţei asupra femeii sunt cele bazate pe teoria puterii. iar bărbatul devenind copil în cererea iertării. conferindu-le un statut superior şi autoritate în comparaţie cu femeile. Credinţa culturală predominantă. în acest pattern comportamental. potrivit căreia soţul trebuie să fie capul familiei. În familiile care păstrează încă elemente ale modelului tradiţional. Aceasta implică faptul că şi victima prin atitudinea şi comportamentul ei poate provoca sau menţine unele comportamente violente. În aceste cazuri violenţa este în mare măsură un rezultat al comportamentelor membrilor cuplului decât un comportament strict individual determinat de experienţele copilăriei sau structura individuală. sunt constatate mai multe cazuri de violenţă verbală şi fizică generată de plasarea femeii într-o situaţie vulnerabilă (social. Acest tip de putere are origine socială şi culturală şi se referă la norme şi expectaţii care ghidează înţelegerea noastră despre cum anume puterea trebuie alocată în relaţia de cuplu. Pe de o parte. este schimbată.În cadrul aceluiaşi set de explicaţii este susţinută perpetuarea violenţei prin intermediul „cercului violenţei”: soţul poate iniţia acte de violenţă însoţită de argumente împotriva soţiei. Ideea ca un singur membru al familiei să decidă pentru ceilalţi nu mai este considerată o practică funcţională a familiilor moderne. Această idee a fost preluată şi dezvoltată în programele de lucru cu victima prin care femeia este învăţată să prevină conflictele violente şi prin aceasta manifestările violente ale partenerului. distribuţia puterii între partenrii de cuplu este disproporţionată.1987). influenţat şi menţinut de comportamentul celorlalţi. unde modelul patriarhal al distribuţiei puterii se păstrează într-o proporţie mai mare. iar pe de altă parte soţia este slabă din punctul de vedere al puterii fizice. Dallos şi McLaughlin (1993) apreciau că. femeia adoptând rolul mamei care iartă. În fapt. Multe studii au arătat că în această situaţie relaţia de putere în cuplu. aceasta este o descriere a familiei tradiţionale şi pare să nu mai corespundă multor familii de astăzi. acesta dezvoltând un comportament violent dublat de cererea iertării.

în timp ce bărbaţii se identifică cu rolurile sociale şi economice asociate conceptuluide putere (Bird. caz nu mai este considerată un rezultat al dominanţei fizice a bărbatului sau rezultul diferenţelor de gen. femeile sunt socializate să-şi definească şi susţină conceptul de sine prin intermediul relaţiilor de familie.putere. ci puterea apare ca o rezultantă a caracteristicilor personale şi circumstanţiale. Criticaţi pentru limitarea teoriei la aspectele de gen şi ignorarea cazurilor de utilizare a violenţei de către femei. Frndak. aşa că au tendinţa de a investi mai mult timp în alternative şi suport faţă de cuplu. În ultimii ani. Dezechilibrul puterii în relaţia de cuplu este influenţată. evidenţe care arată că violenţa femeii şi violenţa bărbatului asupra partenerului de cuplu este cantitativ şi calitativ diferită. cât şi cei ai teoriei sistemului familiei au descoperit. Puterea. în acest. 2003). Lillard & East. Lillard & East. K). G. Bird şi Freeman (1993) au descoperit că atunci 21 Eliot (1996) citată de Perilla. Atât teoreticienii abordării femeiniste. susţinătorii feminismului s-au orientat tot mai mult spre includerea unor determinanţi sociali şi culturali în ecuaţia violenţei. în ultimii ani. atât în relaţiile heterosexuale cât şi în relaţiile lesbiene. Pentru a argumenta folosirea violenţei de către femeie în relaţia de cuplu. iar pe de altă parte de interdependenţa dintre cei doi parteneri. Spre exemplu. Eliot (1996)21 argumenta că violenţa este manifestată atunci când o persoană foloseşte puterea pentru a menţine controlul asupra partenerului. Lillard & East. teoreticienii de orientare feministă au abandonat ideea violenţei bazată pe diferenţele de gen şi s-au orientat mai mult spre fundamentarea explicaţiilor privind violenţa pe conceptul de putere. Explicarea violenţei în baza idei de superioritate a bărbatului faţă de femeia a constituit iniţial teza de bază a abordărilor feministe care considerau violenţa ca un rezultat al distribuţiei inegale a puterii în relaţia de cuplu. Frndak. fiind determinată de modul de interacţiune al caracteristicilor individuale şi a impactului factorilor prezenţi în mediul social în care persoana s-a dezvoltat (Perilla. de implicarea socială şi de resursele disponibile fiecărui partener. pe de-o parte. în timp ce femeia utilizează violenţa pentru a se apăra sau riposta atunci când este atacată. considerând violenţa ca o problemă umană (Perilla. & Melville. (2003) 30 . Frndak. bărbatul foloseşte violenţa atunci când simte că pierde controlul asupra partenerei de cuplu sau pierde din autoritate. 2003) Puterea socială se bazează pe modele culturale diferite faţă de modul în care femeia şi bărbatul se percep pe sine şi relaţia de cuplu. susţinătorii feminismului invocau diferenţa între motivele pentru care bărbatul şi femeia folosesc violenţa în relaţia de cuplu.

23 Suterland citat de J. 8-16 31 . într-o mai mare măsură. Sutherland (1947)23 a dezvoltat teoria privind învăţarea comportamentului criminal. 1990.când femeile au fost angajate pe piaţa muncii şi-au dezvoltat încrederea şi capacitatea de influenţă în relaţia de cuplu. Emery & Laumann-Bllings. Prentice Hall. 1998). precum şi de 22 23 Bandura. Explicaţii focalizate pe structura socio-culturală şi circumstanţele sociale în care oamenii trăiesc. 1990. El a sugerat că. p. „Social Problems”. oamenii învaţă tehnici de utilizare a violenţei. M. „Social Problems”. vecinii. p. Dacă femeia menţine o atitudine tradiţională faţă de familie şi rolul său în familie şi nu acceptă resursele poziţiei sociale. atitudinea faţă de violenţă în general şi faţă de cei care utilizează violenţa. dar şi de modul în care femeia apreciază puterea ei ca fiind legitimă şi decide să acţioneze în această bază. Henslin. Prentice Hall. prietenii. Henslin. citaţi de J. Acest aspect este determinat. astfel. Cel mai larg răspândit cadru de explicare a violenţei este modelul ecologic în concepţia lui Brofenbrenner (1986). stima de sine şi foloseau tehnici manipulative în luarea deciziilor mai mult decât celelalte femei. oamenii preiau patternul comportamental violent în acelaşi mod în care învaţă orice al comportament. motivaţiile utilizării violenţei. de raportul dintre statutul femeii şi puterea pe care ea acceptă să o deţină şi manifestă. M. în interacţiunile sociale. & Walters. atunci ea va exercita o influenţă mai mică în relaţia de cuplu. însă. A. H. în cadrul căruia au fost dezvoltate diverse construcţiile teoretice privind violenţa în cuplu. Explicaţiile focalizate pe dezvoltarea conduitelor violente sub influenţa circumstanţelor în care oamenii trăiesc şi a patternurilor socio-culturale au la bază teoria învăţării prin modelare socială. Femeile care aveau un loc de muncă manifestau. Conturarea sau schimbarea unui comportament depinde de tipul de interacţiuni cu familia. fără a-şi utiliza resursele în direcţia influenţei în partenerului şi a modelului de interacţiune. acest model explicativ susţine că acei copii care i-au văzut pe adulţi acţionând violent au tendinţa de a acţiona violent în situaţii similare (Bandura şi Walters 196322. Modelul ecologic explică comportamentul ca fiind rezultat din interacţiunea dintre personalitatea individului şi mediul social.

p. el corela rata violenţei cu gradul de integrare socio-economic al individului. relaţia dintre diferenţele de clasă şi rata violenţei nu a fost confirmată. consilieri. 8-16 32 . în raport cu gradul de anomie pe care îl experimentează 24 Woflgang citat de Ibidem J. furnizând puncte de sprijin în identificarea factorilor de risc şi în crearea cadrelor de suport în vecinătatea victimei. cum ar fi: posibilităţi financiare pentru achiziţionarea unei locuinţe. dar acest fapt nu este relevant pentru a susţine corelarea limitativă a violenţei cu un nivel crescut de sărăcie deoarece se poate considera că femeile cu un statut socio-economic ridicat dispun de mai multe alternative de a se separa de un partener violent.impactul credinţelor şi modelelor social şi culturale. Aici apare întrebarea de ce bărbaţii sunt mai violenţi decât femeile. în raport cu femeile. când ei au un succes financiar mai mare şi sunt mai bine integraţi în viaţa socială şi pe piaţa forţei de muncă. Potrivit acestor teorii explicative ar trebui să ne aşteptăm să întâlnim o prevalenţă mai mare a comportamentelor violente la bărbaţi. Prentice Hall. (Bird & Melvile). „Social Problems”. Durkheim numeşte acest tip de violenţă drept violenţă normală deorece. M. Fără intenţia de a justifica utilizarea violenţei. Potrivit teoriei lui Durkheim ar trebui să ne aşteptăm ca violenţa să fie prezentă mai mult în grupurile anomice şi utilizată mai mult de către persoanele din mediul sărac. Această idee a dezvoltării violenţei prin intermediul tipurilor de interacţiune socială este regăsită şi în teoria lui Woflgang (1954)24 privind substructura violenţei. Modelul ecologic de abordare a violenţei este regăsit în special în domeniul programelor de prevenţie. şi mai mult în familiile cu un nivel crescut de sărăcie. O abordare similară a violenţei este făcută de Durkheim. dar statisticile n-au revelat o strânsă legătură între cele două. apreciate ca fiind mai puţin integrate social. avocaţi etc. Henslin. Diferenţele de clasă au fost invocate frecvent în studiile privind prevalenţa cazurilor de violenţă asupra femeii. decât în familiile cu un nivel de trai ridicat. Studiile au arătat că cele mai multe femei sărace au apelat la adăposturi. Dacă statisticile au confirmat că bărbaţii sunt mai mult implicaţi în acte de violenţă decît femeile şi a fost stabilită o rată mai mare a violenţei bărbatului asupra femeii în relaţia de cuplu. Woflgang susţine că tinerii care cresc într-o subcultură a violenţei învaţă să fie violenţi şi învaţă că violenţa este un răspuns potrivit pentru multe probleme ale vieţii. Henslim (1990) explică această situaţie prin faptul că bărbaţii experimentează mai mult stress în încercarea de a se integra social şi economic şi prin urmare comit mai multe acte de violenţă. 1990.

Henslin. Reckless afirma că gradul de violenţă al unei persoane depinde de capacitatea acestor două sisteme de a-l apropia sau depărta pe individ de utilizarea violenţei. Prentice Hall. Faptul că adulţii sau copiii învăţa acte violente prin urmărirea programelor TV. VI. M. „Social Problems”. Multe studii în psihologia socială aduc în discuţie această categorie de factori implicaţi în formarea comportamentului violent: informaţia mass-media. W. violenţa devine un răspuns normal la multe situaţii. 9-18 33 . Efectele negative ale evenimetelor violente prezentate de către media asupra comportamentelor copiilor au fost semnalate încă din anii ‘60 (Weiss. Reckless (1973)25 a explorat întrebarea de ce anumite persoane sunt violente şi altele nu. Berkowitz (1965. Studiile au relevat faptul că expunerea copiilor la scene de violenţă îi face potenţiali adulţi violenţi. Explicaţii focalizate pe influenţa mass-mediei. În acest demers el dezvoltă teoria conţinutului care operează în două direcţii: prima se referă la capacitatea individului de a face faţă presiunii interne şi externe de se comporta violent. 1962). El a descoperit că violenţa poate fi exprimată de o persoană care vizionează scene violente numai atunci când sunt îndeplinite un număr de condiţii: 25 Reckless citat de J. 1990. Cercetările au arătat clar că efectele informaţiei mass-media se regăsesc în modul în care individul se plasează în structura socială şi răspunde relaţiei cu ceilalţi. W. Astăzi este deja cunoscut că o persoană care vizionează un program TV sau citeşte un ziar îşi schimbă într-un anumit grad modul de relaţionare sau natura relaţiei cu ceilalţi. 1969. Katz & Feldman. nu înseamnă că le vor şi aplica.C.1970) a condus o serie de investigaţii privind dezvoltarea comportamentelor violente prin intermediul informaţiei media.C. cea de-a doua se referă la normele şi valorile dezvoltate de un grup în direcţia nonviolenţei.individul şi cu presiunea exercitată asupra lui pentru a se integra. p. deşi împart acelaşi spaţiu socio-cultural.

gradul de sărăcie. barierele interne şi externe faţă de violenţă sunt minime. ___________________________________________________________ Factorii de risc care facilitează dezvoltarea violenţei asupra femeii _____________________________________________________________ Cunoaşterea factorilor de risc care favorizează dezvoltarea violenţei în cuplu este necesară pentru identificarea femeilor aflate în situaţii de risc sau care sunt victime ale violenţei (Gilgun.1. În ceea ce priveşte instigarea la violenţă. la nivelul modelului structural al relaţiilor interpersonale sau în structura credinţelor şi atitudinilor sociale. Nu există până acum un consens al cercetătorii asupra relaţiilor directe între anumiţi factori de risc şi prezenţa violenţei. 2004). persoana care îi produce frustrare poate fi asociată într-un fel cu personajele din prezentarea media. 3. 2. ____________________________________________________________________________ ________ Factori asociaţi cu riscul de a dezvolta o conduită violentă 34 . 4. dar este şi încurajată. studiile au confirmat faptul că persoanele care adoptă o conduită violentă au nevoia de a viziona scene violente. Toate studiile au evidenţiat că scenele violente media dau martorilor impresia nu doar că violenţa este permisă. şomajul şi vârsta partenerilor de cuplu sunt factorii de risc regăsiţi adesea în cercetările utimilor ani (Michalski. Factorii care facilitează dezvoltarea comportamentului violent pot localizaţi la nivelui sistemului individual şi comunitar. persoana care vizionează se află într-o situaţie fruntrantă generată de o situaţie similară celei prezentate în mass-media. 2002) şi pentru stabilirea tipurilor de programe de prevenire primară sau secundară şi de intervenţie pentru fiecare comunitate. violenţa reprezentată de media este justificată de context. Literatura de specialitate nu cuprinde o tipologie a factorilor de risc.

2002. pe lângă statutul de martor sau victimă a violenţei în copilărie. Specialiştii susţin că. atât femeia. 35 . p. cât şi partenerul său au fost martori sau victime ale abuzului în copilărie. 98 Cel mai important factor de risc este apreciat în literature de specialitate este statutul de martor sau de victimă a violenţei în perioada copilărie a bărbatului. Acestă relaţie rămâne însă sub semnul multor întrebări. la nivel teoretic nu a putut fi demostrată încă relaţia directă dintre violenţa asupra femeii şi statutul de martor la violenţă al acesteia în perioada copilăriei. este prezent un alt factorul de risc major: sărăcia. 2003) Într-un studiu asupra trasmiterii transgeneraţionale a violenţei. Purvin (2003) susţine că există un risc major ca violenţa să se dezvolte la generaţiile viitoare atunci când. De asemenea specialiştii apreciază că există un risc crescut ca băieţii care au fost martori la violenţă să dezvolte la maturitate comportamente violente. deşi în practică sunt întîlnite cazuri care confirmă faptul că violenţa asociată sărăciei favorizeză transmiterea transgeneraţională a modelului violenţei. cercetătorii estimează că există un risc mare ca femeia să fie victimă a violenţei în cuplu atunci când. iar fetele să devină victime ale violenţei în cuplu. întrucât teoria transmiterii transgeneraţionale nu este confirmată prin studii longitudinale. Potrivit Cercetarii Naţionale privind Violenţa în Familie şi la Locul de Muncă 26% dintre victime au declarat că provind din familii în care părinţii se certau des sau foarte des (Centrul Parteneriat pentru Egalitate.____________________________________________________________________________ __________ Factori individuali  vârsta  consumul de alcool  depresia  tuburările de personalitate  nivelul de şcolaritate  veniturile mici  statutul de martor sau victimă a violenţei în copilărie Factori relaţionali  conflictul conjugal  instabilitatea maritală  dominanţa bărbatului în cuplu  stresul economic  funcţionalita tea redusă a familiei Factori comunitari  sancţiuni comunitare slabe a violenţei în familie  sărăcia  capital social redus Factori sociali  normele tradiţionale privind rolurile social şi familiale de gen  valorile sociale susţin violenţa în familie Sursa: WHO.

412 36 . Bennett (1996) care. unul în Canada (The Canadian Violence Against Women Survey). Astfel. Consumul de alcool a fost asociat de către mulţi cercetători mai degrabă cu perioadele de separare a cuplului şi cu pierderea locului de muncă. să avem în vedere o serie de variabile cum ar fi: cantitatea de alcool consumată. sunt asociaţi alţi factori ai contextului de viaţă. Pentru a putea urmării relaţia dintre consumul de alcool şi utilizarea violenţei în relaţia de cuplu trebuie. s-a constat că după cinci sau şase episoade de violenţă. Substance abuse and the Domestic assault of Women. existenţa serviciilor de asistare a victimelor violenţei în apropierea victimei şi un context socio-cultural activ împotriva violenţei pot inhiba factorii care favorizează dezvoltarea violenţei. în 69 dintre cazuri agresorul era băut în momentul agresiunii (Centrul Parteneriat pentru Egalitate. Saltzman. sărăcia şi asistarea la episoade de violenţă în copilărie.W. iar celălalt în Stale Unite (National Violence Against Women Survey in the United States) privind factorii de risc în dezvoltarea violenţei asupra femeii în relaţia de cuplu. în situaţiile în care bărbatul consumă alcool există un risc maxim de a-şi abuza soţia (Thompson. Un alt factor regăsit deseori în studii ca fiind un factor de risc major pentru dezvoltarea unor conduite violente în familie este consumul de alcool.Cercetările arată că pe lângă aceşti doi factori majori. experienţa consumului şi istoria familiei consumatorului. Într-o analiză comparativă a datelor publicate în două studii naţionale. Potrivit Cercetarii Naţionale privind Violenţa în Familie şi la Locul de Muncă. Johnson. Rolul consumului de alcool în dezvoltarea şi menţinerea violenţei asupra femeii în relaţia de cuplu este încă controversat. Social Work. care pot favoriza dezvoltarea violenţei sau o pot inhiba. s-a constatat că agresorul consumă alcool în jumătate din cazurile de violenţă asupra femeii. 2003). Riscul ca o femeie să fie abuzată de partenerul care a consumat alcool este mare atunci când anterior au mai avut lor situaţii de abuz. Bennett. facînd o comparaţie a statisticilor din SUA privind relaţia dintre abuzul de alcool şi violenţa asupra femeii în relaţia de cuplu. 6/1996. O concluzie asemănătoare întâlnim şi la L. În studiile realizate de Pernanen (1991)26 privind efectele alcolului asupra comportamentului. 26 Parnanen citat de Larry W. ajunge la concluzia că alcoolul este primul factor de risc în dezvoltarea conduitei violente. însă. p. frecvenţa consumului. patternul comportamental. disponibilitatea alcoolului. În urma studiilor care s-au făcut până astăzi nu există nici o îndoială privind consecinţele consumului de alcool asupra creşterii incidenţei conduitelor violente. 2003) Alcoolul este considerat un factor de risc major atunci când sunt asociaţi şi alţi factori. Journal of National association of Social Workers. importanţa alcoolului în viaţa individului. contextul utilizării alcoolului.

Huntington27 considera că violenţa. 1990). Lasch. În acest caz. cercetările arată că femeile pot fi violente în aceeaşi măsură ca şi bărbaţii. precum şi modificările apărute în modul de relaţionare au fost asociat cu dezvoltarea unor forme de 27 Huntington.În aceste situaţii consumul de alcool ar avea efecte numai indirect asupra dezvoltării violenţei (Rodriguez. stresul datorat condiţiilor de lucru a fost asociat cu episoade de violenţă în cuplu. 48% dintre cazurile de violenţă provin din familiile în care venitul nu asigură nici strictul necesar. cercetători susţin că manifestările violente sunt mult mai frecvente în familiile cu un nivel socioeconomic redus (Hotaling & Sugarman. 2004). 2003). 2000). S. Studiile efectuate de Gelles & Cornell (1990) au arătat că violenţa este prezentă în familiile în care soţul a intrat recent în perioada de şomaj sau în familiile în care este un stres puternic datorat sărăciei. relaţia dintre violenţă şi apartenenţa la sex fiind exclusă. numai 22% dintre femei provind din familiile în care cineva a intrat recent în perioada de şomaj şi doar 2. La întrebarea de ce nu toţi bărbaţii. care împărtăşesc aceleaşi condiţii ale perioadei de tranziţie socio-economică sau care trăiesc în sărăcie sunt violenţi. Angajarea pe piaţa muncii a bărbatului nu a fost relaţionată direct cu lipsa violenţei în cuplu. I (2000) 37 . relaţia dintre lipsa angajării pe piaţa muncii şi dezvoltarea consumului de alcool sau violenţă nu a fost confirmată de către toţi cercetătorii. ci de stările de frustrare apărute faţă de inexistenţa sau incapacitatea instituţiilor de a satisface noile aşteptări ale individului. 2001). nu este determinată de sărăcie. de exemplu. influenţa sărăciei apare ca indicator relevant de influenţă a dezvoltării violenţei. nu doar bărbaţii se află în riscul de a deveni violenţi. angajarea femeii pe piaţa muncii şi tranziţia spre distribuţia rolurilor. citat de Mihăilescu. Potrivit Cercetarii Naţionale privind Violenţa în Familie şi la Locul de Muncă. manifestată în special în perioadele de tranziţie socială. astfel. Deşi nu toate cercetările confirmă (Michalski.5% dintre agresori sunt şomeri (Centrul Parteneriat pentru Egalitate. & Lee. sărăcia sau venitul mic par să fie factorii cu cel mai mare risc în facilitarea dezvoltării comportamentului violent. Dacă relaţia dintre pierderea locului de muncă şi dezvoltarea unor comportamente disfuncţionale între parteneri a fost confirmată. 2003). iar 33% dintre femeile victime au declarat o micşorare a venitului în ultimul an (Centrul Parteneriat pentru Egalitate.. însă manifestarea violenţei este determinată de gradul de acceptare socio-culturală (Mihăilescu. Dutton (1994) argumenta că prezenţa combinată a factorilor ce ţin de patologia individuală şi nivelul socio-economic redus facilitează dezvoltarea violenţei. Potrivit Cercetarii Naţionale privind Violenţa în Familie şi la Locul de Muncă. Pe de altă parte. Chandra.

Violenţa asupra femeii care are la bază principiul superiorităţii bărbatului faţă de femeie face parte dintr-o sferă mai largă a manifestării violenţei în familie pe care literatura de specialitate o încadrează în conceptul de violenţă patriarhală (Perilla. în aceste situaţii familia primeşte tot suportul social necesar. erau victime ale respectării onoarei familie. Chandra. Studiile au evidenţiat un procent ridicat al cazurilor de violenţă în familiile care păstrează concepţiile tradiţionale privind statutul superior al bărbatului şi legitimitatea folosirii violenţei asupra femeii în baza acestui statut. & Lee. În relaţie cu abordările culturale apare ca factor de risc. 2002). Lillard & East. însă. pentru a şterge ruşinea familiei asociată cu violul. Într-un context de pasivitate socială faţă de violenţa în familie creşte riscul dezvoltării şi perpetuării unor modele de interacţiune violentă şi totodată scade posibilitatea semnalării cazurilor. deşi până acum nu a fost elaborat un 38 . Relaţionarea manifestării violenţei cu situaţiile în care femeia are un loc de muncă pare să fie. toleranţa socială faţă de bărbatul violent sunt aspecte care reduc inhibiţia faţă de violenţă şi fac dificile demersurile victimei de părăsire a relaţiei de abuz sau acţiunile de diminuare a violenţei. aceasta include violenţa asupra femeii şi copilului exercitată în baza poziţiei de lider a bărbatului. spre exemplu. în cazurile de viol. Frndak. Lasch. Lipsa vizibilităţii sociale a violenţei în familie. 60% dintre femeile ucise. Garcia (2003) apreciază că între factorii care determină o creştere a prevalenţei violenţei se numără şi acei factori care crează un climat de acceptare a violenţei. Analizând datele Eurobarometrului. respectarea onoarei familiei şi a purităţii sexuale. atât pentru dezvoltarea violenţei. fără ca bărbatul să fie condamnat (social sau juridic). Riscurile generate de către unii dintre factorii sociali în dezvoltarea violenţei în cuplu primesc tot mai mult atenţie din partea specialiştilor. 2003). deşi nu doar abordările feministe au inclus concepţiile tradiţionaliste în cadrul factorilor de risc în dezvoltarea violenţei în familie. Studiile arată că sunt culturi în care femeia este blamată. 2001). aceştia fiind achitaţi sau primind o sentinţă minimă (WHO. blamarea victimei. dar şi pentru cazurile de violenţă extremă. multe dintre ele erau omorâte de fraţi. chiar participarea la ucidere. tot mai puţin relevantă dat fiind faptul că tot mai mult femeile au un loc de muncă chiar înainte de dezvoltarea unei relaţii de cuplu. În Iordania. în 1995.violenţă asupra femeii în relaţia de cuplu (Rodriguez. Tema violenţei asupra femeii explicată prin intermediul concepţiei privind superioritatea bărbatului asupra femeii a costituit teza de bază a abordărilor feministe.

p. nr. Sage Publication. 2000). Într-o perspectivă similară. Sage Publication. Violence Against Women. într-un grad ridicat. J.H.H. nr. studiind abuzul femeii în India. 663 30 Levinson (1989) citat de Michalski. Reducerea accesului femeii la resurse şi servicii este alt factor care facilitează manifestarea violenţei asupra femeii în relaţia de cuplu. Levinson (1989)30 susţinea că în societăţile în care nu este un acces egal al femeii şi bărbatului la resursele economice şi politice creşte riscul de abuz asupra femeii în relaţia de cuplu.. America de Sud) în care soţul locuieşte izolat de mediul său de suport în utilizarea violenţei. J. Cercetările au arătat existenţa unei relaţii de determinare puternice între izolarea socială a femeii şi lipsa suportului social (Ellsberg. Uganda. concluziile lui Baumgartner arată că cu cât creşte suportul social faţă de femeia cu atât scade riscul de producere a violenţei. 665 31 Mahajan (1995) citată de Michalski. nr. 6. 6. în 1976. Cercetarea Naţională privind Violenţa în Familie şi la Locul de Muncă (2003) arată că violenţa este mai răspândită între femeile casnice (13%). 665 39 . O argumentaţie similară este făcută de Mahajan (1995)31.. 666 29 Baumgartner (1993) citată de Michalski. izolarea socială a femeii este considerată totodată formă de violenţă şi factor de risc ce facilitează manifestarea şi menţinerea comportamentelor violente în cuplu. Violence Against Women. Spre exemplu. este de aşteptat ca violenţa să apară mai mult în comunităţile în care distanţa socială între membrii comunităţii este mare. de cele mai multe ori în satul soţiei. Black definea distanţa socială ca fiind modul în care membrii unei comunităţi participă unii la viaţa altora.. Sage Publication. întrucât familiile păstrează un grad mare de intimitate asupra problemelor vieţii private. Violence Against Women. dezvoltarea comportamentelor violente: distanţa socială. J.H. Dintr-o perspectivă opusă. nr. Baumgartner (1993)29 a analizat mai multe cazuri din culturi diferite (Etiopia. (2004) în Making Sociological Sense Out of Trends in Intimate Partner Violence. J. (2004) în Making Sociological Sense Out of Trends in Intimate Partner Violence. explicându-se violenţa prin discriminările de gen. Reţelele formale sau informale de suport pentru femeie şi lipsa izolării sociale în condiţiile unui mediu social care descurajează utilizarea violenţei au ca rezultat inhibarea manifestarii atitudinilor agresive ale bărbatului în relaţia de cuplu. p. scăderea inhibiţiei faţă de violenţă şi lipsa resurselor 28 Black (1976) citat de Michalski. Violence Against Women.H. Rata violenţei este apreciată de mulţi cercetători direct proporţională cu atitudinea socială faţă egalitatea de gen şi faţă de accesul femeii la resursele economice. 6. A social Structure of Violence against Women. Mahajan a ajuns la concluzia că dependenţa economică faţă de soţ şi lipsa suportului formal şi informal faţă de femeie favorizează violenţa asupra femeii. A social Structure of Violence against Women. Black28 aducea în discuţie un factor pe care îl considera că favorizează. (2004) în Making Sociological Sense Out of Trends in Intimate Partner Violence.model teoretic explicativ.. în acest sens. Tema accesului la resurse a fost utilizată în special de abordările feministe. A social Structure of Violence against Women. A social Structure of Violence against Women. p. (2004) în Making Sociological Sense Out of Trends in Intimate Partner Violence. 6. p. Sage Publication.

satisfacţia pentru viaţa de familie (alta decât relaţia conjugală) şi relaţia cu prietenii. Asocierea dintre numărul mare de copii şi consumulul de alcool în familie a fost apreciată ca factor cu risc crescut în special pentru cei care nu au un loc de muncă. ______________________________________________________________________ Factori de risc în producerea violenţei _____________________________________________________________________ 32 Smithey & Straus (2003) citaţi de Kury. În cadrul factorilor care reduc riscul de producere a evenimentelor violente au fost identificaţi vârsta. Chandra & Lee (2001) în Statele Unite33 asupra factorilor de risc în dezvoltarea violenţei în familie a fost constatat că persoanele care au declarat forme de violenţa în familie prezentau ca indicatori consum de alcool. p.763 Datele utilizate au fost din cadrul National Survey of Families and Households din 1987 şi 1992. un număr mare de copii şi şomaj de lungă durată. iar sistemul de protecţie nu furnizează resurse financiare femeii. Smithey & Straus (2003)32 argumentau că atunci când.financiare limitează posibilitatea femeii de a lupta împotriva violenţei sau de a părăsi relaţia abuzivă. Într-un studiu panel realizat de Rodriguez. E. la nivel social. Dezvoltarea violenţei în relaţia de cuplu se află sub incidenţa asociată a factorilor de risc. însă nu au fost identificate carateristicile personale şi sociale asociate consumului de aclool. Zamfir şi C. Obergfell-Fuchs & Woessner (2004). Limitele studiului sunt date de faptul că nu au putut fi considerate caracteristicile individuale şi modul în care ele sunt asociate cu alţi factorii de risc. În ceea ce priveşte situaţia din România. nu este suţinută egalitatea dintre bărbat şi femeie în relaţia de cuplu şi când piaţa muncii nu încurajează accesul femeii la locurile de muncă. Au fost incluse un 33 număr de 4780 de persoane care au reintervievate în studiul din 1992. 2003). femeile pot face foarte puţin pentru a stopa violenţa în cuplu sau a părăsi o relaţie abuzivă. Gallup Organisation. Zamfir (2000) apreciază că agravarea stării de sărăcie a dus la o dependenţă reciprocă a membrilor cuplului şi a diminuat prin aceasta posibilitatea femeii de a găsi soluţii pentru protecţie/asistenţă şi diminuare/stopare a violenţei. Din datele statistice este greu de stabilit dinamica acestui factor asupra dezvoltării violenţei. 40 . Studiile realizate în ultimii ani au arătat că este greu de stabilit acţiunea unui singur factor de risc asupra dezvoltării comportamentelor violente. datele sondajului de opinie realizat în Bucureşti de Gallup arată că lipsa banilor este factorul principal care favorizează dezvoltarea violenţei asupra femeii în cuplu (Survey on Violence against Women in Bucharest. Alcoolul şi lipsa unui loc de muncă constituie un factor de risc pentru dezvoltarea violenţei. Lasch.

care se declară victimă a violenţei fizice a partenerului. 2003) ne ajută să identificăm şi alţi factori de risc care pot facilita dezvoltarea violenţei asupra femeii în relaţia de cuplu cum ar fi: .condamnarea penală a partenerului.0 lipsa banilor comportamentul copiilor/probleme consumul de alcool neglijarea familiei de catre unul dintre parteneri parintii/socrii infidelitate stress gelozia contradictiile lipsa comunicarii alti factori 10 20 30 40 50 60 70 57 5 5 3 4 3 3 5 31 32 21 22 31 3 8 9 prima mentiune a doua mentiune Sursa: Survey on Violence against women in Bucharest The Gallup Organization Romania. 35% dintre femeile care au un partener care a fost condamnat penal afirmă că se confruntă cu forme de violenţă economică. de asemenea. Mai 2003 Datele statistice prezentate în Cercetarea Naţională privind Violenţa în Familie şi la Locul de Muncă (Centrul Parteneriat pentru Egalitate. afirmă că partenerul a fost condamnat cel puţin o dată. iar 34% dintre femeile al căror partener a fost internat în psihiatrie declară că le sunt limitate relaţiile sociale. Datele arată că 35% dintre femeile a căror partener a fost condamnat penal declară că sunt sau au fost victimele violenţei fizice şi o femei din zece.tulburările psihice ale agresorului pot contribui la dezvoltarea unor forme de violenţă psihologică: una din zece femei care au fost victimele violenţei psihologice declară că partenrul a fost internat înstr-un spital de psihiatrie.numărul de căsătorii apare în statistici ca fiind asociat cu forme de violenţă: 19% dintre femeile care au fost căsătorite de mai multe ori au declara că s-au confruntat cu situaţii de violenţă fizică. . . 41 .

1987. ____________________________________________________________________________ _________________________________ Direcţii de dezvoltare a politicilor privind combaterea şi prevenirea violenţei în familie _____________________________________________________________________ Politicile de combatere şi prevenire a violenţei asupra copiiilor trebuie să fie orientate spre34:  recunoşterea legală şi socială a necesităţilor de dezvoltare a copilului şi a drepturilor copilului. 34 Jones.Datele existente nu ne permite identificarea variabilelor individuale sau sociale asociate acestor factori în dezvoltarea violenţei. abuzul emoţional şi sexual la care poate fi expus un copil în spaţiul familial. Macmillan. atribuţiile Agenţiei Naţionale pentru Familie sunt: a) elaborarea.  pregătirea adecvată a specialiştilor pentru a interveni şi a asista copiii victime ale violenţei precum şi familiile acestora. de către specialişti şi populaţie.  promovarea definiţiei abuzului care să includă vătămarea fizică. J. a efectelor negative ale violenţei asupra dezvoltării copilului. neglijarea. ___________________________________________________ Servicii pentru intervenţia în cazurile de violenţă în familie ___________________________________________________ Potrivit Ordonanţei 95/2003 (art. fundamentarea şi aplicarea strategiei şi a programelor în domeniul fenomenului violenţei în familie. Oates. p. “Understanding Child Abuse”... M. M. Pickett. D. P. & Barbor.  dezvoltarea comunicării între servicii şi specialişti astfel încât să poată fi acoperite toate situaţiile de abuz ale copilului şi să se poată răspunde nevoilor de asistenţă. a programelor de prevenire a abuzului asupra copilului.  creşterea vizibilităţii fenomenului violenţei asupra copiilor în spaţiul familial şi înţelegerea. în cadrul întregii populaţii. 9)..  dezvoltarea.42 42 . în special atunci când nu se cunoaşte prevalenţa violenţei în familie.

b) controlul aplicării reglementărilor din domeniul său de activitate şi îndrumarea metodologică a activităţilor unităţilor destinate prevenirii şi combaterii violenţei în familie. c) finanţarea sau. elaborarea de strategii. http://www. realizarea şi publicarea de materiale ştiinţifice şi promoţionale specifice.htm 43 . Minnesota Center Against Violence and Abuse. Controversies and Recent Studies of Batterer Intervention Program Effectiveness. prognoze. j) implicarea şi sprijinirea iniţiativelor partenerilor sociali în rezolvarea problemei violenţei în familie. L.umn. i) realizarea bazei de date pentru gestionarea situaţiilor de violenţă în familie. e) includerea apelurilor telefonice pentru cazurile privind violenţa în familie în cadrul serviciului telefonic de urgenţă cu număr unic de apel care funcţionează potrivit legii. & Williams. h) efectuarea de studii şi cercetări. cofinanţarea programelor specifice în domeniul apărării şi consolidării familiei. g) organizarea de cursuri de cunoaştere a formelor de violenţă în familie. autorizarea şi coordonarea activităţii profesionale a asistenţilor familiali. 35 [1] Bennett..1998-2002. această decizie presupune o încredere în eficienţa acestor programe. precum şi a mijloacelor de prevenire şi combatere a acestora. precum şi al îngrijirii şi protecţiei victimelor violenţei în familie.edu/finaldocuments/Vawnet/AR_bip. d) avizarea înfiinţării centrelor pentru adăpostirea victimelor violenţei în familie. O.vaw. a centrelor de recuperare pentru victimele violenţei în familie şi a centrelor de asistenţă destinate agresorilor. _________________________________________________ Eficienţa programelor de protecţie a victimelor abuzului _________________________________________________ Necesitatea informaţiilor privind eficienţa progamelor de intervenţie este susţinută de mai multe motive35:  judecarea cazurilor se poate finaliza cu recomandarea completului de judecată pentru ca agresorul să fie lăsat liber cu condiţia ca acesta să beneficieze de sprijinul programelor de asistenţă. f) instruirea. după caz. Este necesar să existe certitudinea schimbării conduitelor violente ale agresorului prin suportul programelor de asistenţă.

problema abuzului şi problemele cu care se confruntă familia. implementarea planului de intervenţie prin derularea acţiunilor programate. evaluarea finală a eficienţei intervenţiei. dacă serviciile mai sunt corespunzătore nevoilor şi care sunt modificările cerute de evoluţia cazului. asistentul social trebuie să evalueze riscurile de abuz imediat la care poate fi expus copilul şi să decidă dacă mediul familial mai este un spaţiu sigur pentru copil.       44 . pentru cine lucrează/care sunt beneficiarii şi care elemente ale programului sunt mai importante. sperând într-o schimbare a comportamentului acestuia. evaluarea resurselor personale şi comunitare care pot fi folosite în intervenţie: analiza datelor şi elaborarea planului de intervenţie incluzând asistenţa copilului abuzat. colectarea informaţiilor privind familia. Vor fi colectate de asemenea date privind modelele sociale şi paternul cultural al violenţei în comunitate. în anumite cazuri victimele doresc să păstreze relaţia cu partenerul. monitorizarea cazului pentru a fi cunoscut modul în care acţiunile planificate sunt realizate.  _____________________________________________________________________ Practica de asistenţă socială în cazurile de abuz asupra copilului în spaţiul familial ____________________________________________________________________  analiza necesităţii intervenţiei de urgenţă . Asistentul social trebuie să fie conştient de problemele generate de situaţia preluării copilului din familie. pentru specialişti interesul este orientat asupra modului în care acţiunile lor sunt eficiente. a fraţilor şi surorilor acestuia precum şi a părinţilor. contactarea specialiştilor şi a serviciilor de specialitate.dacă în urma investigaţiilor se constată o situaţie de abuz asupra copilului. specialiştii implicaţi în aceste programe sunt interesaţi la rândul lor de eficienţa programelor pe care le dezvoltă în ideea de a atinge un nivel maxim al eficienţei. prin suportul programelor de asistenţă.

45 .