2.

MĂSURAREA TENSIUNILOR ELECTRICE
Introducere
Măsurarea tensiunilor electrice se realizează cu ajutorul voltmetrelor, aparate ce se conectează
în paralel cu montajul analizat, figura 1.
Figura 1. Conectarea voltmetrului la un sistem electric
Este evident faptul că introducerea unui sistem de măsurare într-un circuit electric în vederea
măsurării unei mărimi electrice (tensiune, curent) determina o perturbare a acesteia. Este necesar ca
aceasta perturbare sa fie minimă, cerinţă realizată prin alegerea unor sisteme de măsurare cu
consumuri proprii reduse (ampermetre cu rezistente interne cât mai mici, voltmetre cu rezistente
interne cât mai mari).
Într-o primă aproximare circuitul electric al unui voltmetru poate fi reprezentat printr-o
impedanţă Z
v
(sau o rezistenţă electrică R
v
pentru voltmetrele cc). Asta înseamnă că prin orice
voltmetru conectat la un circuit electric va trece un curent electric I
v
de valoare:
v
v
v
Z
U
I ·
unde U este tensiunea de măsurat şi Z
v
este impedanţa voltmetrului.
Dacă în lipsa voltmetrului între punctele A şi B există tensiunea U la conectarea voltmetrului,
datorită consumului, acesta va indica U
V
< U:
U
R R
R
U şi
R R
U
I
v i
v
v
v i
v
+
·
+
·
, unde:
R
i
este rezistenţa sistemului electric.
Măsurarea tensiunii se va efectua cu eroarea relativă ε
U
:
Sistem
Electric
U
V
Voltmetru
V
R
V
U
(R
i
)
A
B
IV
i v
i
i v
v i v
v
v
R R
R
1
R R
R
U
U U
R R
R
U
U U
ε
+
− · −
+
·

+
·

·
,
i
v
R
R
1
1
ε
+
− ·
Pentru a măsura cât mai precis tensiunea, voltmetrul trebuie să posede o rezistenţă proprie
(R
v
) cât mai mare, cel puţin cu două ordine de mărime mai mare decât R
i
, pentru ca eroarea ε
U
să fie
mai mică de 1%.
Deoarece există o foarte mare diversitate a sistemelor de măsurare a tensiunii electrice,
pentru a alege un sistem de măsurare trebuie avute în vedere anumite criterii de bază:
- regimul de funcţionare al circuitului în care se efectuează măsurarea
(staţionar, cvasistaţionar, variabil);
- ordinul de mărime al mărimii măsurate si gama posibilă de variaţie a
acesteia;
- precizia impusă măsurării;
- domeniul de frecvenţe si viteza de lucru;
- influenţa factorilor perturbatori externi (temperatura, câmpuri electrice sau
magnetice) asupra sistemului de măsurare;
- versatilitatea sistemului de măsurare;
- costul sistemului de măsurare;
Pentru a măsura tensiunea electrică pot fi folosite diferite principii de operare. Cele mai
des folosite au la bază interacţiunea mecanică între curenţii electrici (voltmetre
electrodinamice), dintre un curent electric şi un câmp magnetic (voltmetre magnetoelectrice) sau
între conductorii străbătuţi de curent electric (voltmetre electrostatice). Aceste interacţiuni
generează energie mecanică, concretizate în general prin torsiuni, proporţională cu tensiunea
electrică măsurate. Acestei torsiuni i se opune o altă forţă de torsiune generată de obicei de un
arc. În urma interacţiunii celor două forţe de torsiune are loc o deviere a indicatorului
instrumentului (optic sau mecanic) cu un unghi proporţional cu tensiunea măsurată. Deci
valoarea tensiunii măsurate se obţine prin citirea devierii indicatorului instrumentului pe o scală
gradată.
Răspândirea tot mai largă a dispozitivelor semiconductoare a condus la apariţia unei clase
diferite de voltmetre şi anume voltmetrele electronice. Acestea pentru a afişa valoarea măsurată,
procesează semnalul de intrare prin intermediul circuitelor electronice. În funcţie de modul de
procesare, analogic sau digital, a semnalului de intrare, voltmetrele electronice pot fi voltmetre
electronice analogice sau voltmetre electronice digitale.
Din punctul de vedere al formei de unda a mărimi lor măsurate, sistemele de măsurat se
împart în doua categorii: de curent continuu si de curent alternativ.
În tabelul 1 sunt prezentată o clasificare a celor mai comune tipuri de voltmetre în funcţie
de principiul de operare folosit şi câmpul lor de aplicare.
Clasă Principiu de operare Subclasă Câmp de aplicare
Electromagnetic
Interacţiunea dintre curenţi electrici şi
câmpuri magnetice
magnet mobil
bobină mobilă
inter-fier mobil
tensiune continuă
tensiune continuă
tensiune continuă şi alternativă
Electrodinamic Interacţiunea dintre curenţi electrici - tensiune continuă şi alternativă
Electrostatic Interacţiuni electrostatice - tensiune continuă şi alternativă
Termic
Efectul termic determinat de curenţii
electrici
acţiune directă
acţiune
indirectă
tensiune continuă şi alternativă
tensiune continuă şi alternativă
Inductiv Inducţie magnetică - tensiune alternativă
Electronic Procesarea semnalului
Analog
Digital
tensiune continuă şi alternativă
tensiune continuă şi alternativă
Tabelul 1. Clasificarea voltmetrelor funcţie de principiul de operare folosit şi câmpul de aplicare
7.1. MĂSURAREA TENSIUNILOR CONTINUE
7.1.1. Voltmetre electromecanice. Voltmetre magnetoelectrice.
Voltmetrele magnetoelectrice sunt cele mai simple aparate analogice destinate măsurării tensiunilor
continue.
Funcţionarea lor se bazează pe interacţiunea dintre câmpul magnetic B produs de un magnet
permanent si o bobina parcursa de un curent I.
Construcţia si funcţionarea dispozitivului
magnetoelectric cu bobina mobilă si magnet permanent
sunt prezentate în figura 7.1. Bobina mobila 1, în
forma de cadru dreptunghiular, parcursa de curentul I,
se poate roti liber într-un întrefier redus format de
piesele polare 2 ale magnetului permanent 3 si miezul
cilindric 4. Câmpul magnetic creat de magnetul
permanent are un spectru radial si omogen, inducţia
magnetica B din întrefier fiind constantă, indiferent de
pozitia bobinei.
Forţa magnetoelectrică elementară ce se exercită
asupra unui element dl al conductoarelor bobinei este:
( ) B dl I dF × · ,
Dacă lungimea activă a conductorului are valoarea l, forţa Laplace ce acţionează asupra lui
este:
BIl F
cond
·
Expresia cuplului activ ce acţionează asupra unei spire a bobinei M
asp
este:
2
2
d
F M
cond asp
·
,
unde d este lăţimea cadrului dreptunghiular, iar cuplul activ rezultant M
a
va fi:
kI NBIld d NF NM M
cond asp a
· · · ·
,
unde: k = N B l d este o constanta constructivă denumita constanta dinamică a aparatului,iar N
este numărul de spire al bobinei.
Cuplului activ, care tinde sa imprime o mişcare de rotaţie sistemului mobil, i se opune cuplul
rezistent determinat de elemente elastice (resorturi spirale, benzi tensionate sau fire de torsiune) a
carui expresie este de forma:
α D M
r
− ·
,
unde D este cuplul rezistent specific, iar α este unghiul de deviaţie al sistemului mobil.
La echilibru, M
a
+M
r
= 0, adică:
α α D kI D kI · ⇒ · − 0
sau:
I S I
D
k
I
· · α
unde: S
I
= reprezintă sensibilitatea de curent a dispozitivului magnetoelectric (în diviziuni pe
amper).
Daca U
m
este tensiunea măsurata, iar R
e
rezistenta echivalenta (a bobinei dispozitivului
magnetoelectric si a rezistentelor înseriate cu acesta) rezulta:
α
k
D
R
U
I
e
m
· ·
Raportul:
U e
m
C R
k
D U
· ·
α
se numeşte constanta de tensiune a voltmetrului şi se exprimă în V /
div., iar inversul acestuia :
U
e m
S
R D
k
U
· ·
1 α
reprezintă sensibilitatea de tensiune si se măsoară în div. / V.
Constanta de tensiune, C
U
(valoarea diviziunii), reprezintă valoarea tensiunii care determina o
deviaţie de o diviziune, iar sensibilitatea de tensiune S
u
reprezintă deviaţia corespunzătoare unei
tensiuni egale cu 1 V.
Deviaţia sistemului mobil depinde liniar (α = kU) de tensiunea aplicată şi de curentul ce
străbate bobina mobilă (a = kI). Astfel, la schimbarea sensului curentului prin bobina se va
schimba sensul cuplului electromagnetic si al deviaţiei, motiv pentru care aparatele
magnetoelectrice au bornele marcate distinctiv cu semnele + si -.
Extinderea domeniului de măsurare a voltmetrelor magnetoelectrice se realizează cu
ajutorul unor rezistente adiţionale R
ad
, realizate din manganină (rezistivitate moderată şi cu un
coeficientul de temperatură al rezistivităţii mic)
Daca R
v
este rezistenţa bobinei voltmetrului, U
V
- domeniul de măsură al acesteia şi U =
nU
V
valoarea tensiunii de măsurat, rezistenţa adiţională R
ad
se calculează cu relaţia:
( )
V V V ad V V
I nR nU R R I U · · + ·
de unde:
( ) 1 − · n R R
V ad
Schemele de principiu ale voltmetrului cu un singur domeniu de măsurare (a) si cu domenii
multiple (b) sunt prezentate în figura 7.5.
Cel mai important dezavantaj al unui voltmetru magnetoelectric este determinat de
rezistenta de intrare de valoare redusă ceea ce face ca măsurarea tensiunii sa se realizeze cu un
consum ridicat de la sursa de măsurat, care astfel nu mai lucrează în "gol", precum si de
fragilitatea lor la şocurile mecanice şi la vibraţii.
Voltmetre electronice
Voltmetrul electronic procesează semnalul de intrare prin intermediul dispozitivelor
semiconductoare in scopul extragerii informaţiei referitoare la sistemul fizic măsurat. Dispozitivul
electronic poate fi reprezentat ca un element cu trei porturi, figura 1.
Portul semnalului de intrare este un port cu impedanţă de intrare mare, astfel încât
încărcarea sursei să fie cât mai mică. Portul de ieşire este portul ce furnizează rezultatul măsurării
(în formă digitală sau analogică) împreună cu energia electrică necesară dispozitivului pentru
afişarea rezultatului măsurării. Portul tensiunii de alimentare este de asemenea un port de intrare şi
este necesar furnizării energiei electrice necesare activării dispozitivelor interne ale voltmetrului şi a
afişajului.
Caracteristica principală a unui instrument de măsură electronic este dată de necesitatea
prezenţei sursei de tensiune exterioare. Acest lucru poate fi un inconvenient mai ales pentru
instrumentele portabile dar câştigul major constă în faptul că energia necesară procesării şi afişării
semnalului respectiv a rezultatului nu mai este preluată din semnalul de intrare.
În funcţie de modul în care semnalul de intrare este procesat, instrumentele de măsură
electronice se împart în două categorii: dispozitive analogice şi dispozitive digitale.
Dispozitivele analogice achiziţionează şi procesează datele semnalului de intrare în mod
continuu.
semnal
de intrare
semnal
de ieşire
voltmetru
electronic
tensiune
de alimentare
Dispozitivele digitale procesează digital semnalul achiziţionat. Rezultatul măsurării este
afişat de obicei sub o formă digitală. De observat că distincţia majoră dintre instrumentele analogice
şi cele digitale constă în modul de procesare a semnalului şi nu de afişare a rezultatelor.
Voltmetrele analogice
Funcţionarea voltmetrelor electronice analogice se bazează pe un amplificator electronic şi un
dispozitiv electromecanic pentru măsurarea semnalului de ieşire de la amplificator. Rolul
amplificatorului este de a genera un semnal de curent continuu proporţional cu mărimea de măsurat.
Principalele caracteristici ale unui voltmetru analogic sunt:
- impedanţă de intrare mare
- un câştig posibil cât mai mare
- lărgime de bandă cât mai mare, pentru semnale de intrare de curent alternativ
- eroarea relativa pe întreaga scală mai mică de 1%
Datorită acestor caracteristici voltmetrele analogice pot avea performanţe mult mai bune decât
voltmetrele electromecanice.
Voltmetrele analogice de curent continuu
Circuitul unui voltmetru analogic de curent continuu este prezentat în figura 2. Presupunând că
amplificatorul operaţionale prezintă o comportare ideală, curentul I
m
prin ampermetrul A va avea
valoarea:
2
0
0
0
2 0
R
U
R
U
I I I
m
+ · + ·
dar i
i
U
R
R
U
R
U
R
U
1
2
0
2
0
1
− · ⇒ − ·
,deci

,
`

.
|
+ − · − − ·
1
0
1
2
0 2 1
2
0 1
2
1 1
R
R
R
R
R
U
R
U
R
R
R
U
R
R
I
i
i i m
dacă
2 1
R R ·
, şi are o valoarea mult mai mare decât
0
R
, ecuaţia de mai sus poate fi simplificată la
forma:
0
R
U
I
i
m
− ·
figura 2
Conform ecuaţiei 2 valoarea curentului ce trece prin ampermetrul A este direct proporţional cu
tensiunea de intrare U
i
şi invers proporţional cu rezistenţa R
0
. Rezistenţa R
0
va stabili domeniul de
măsură a voltmetrului şi deci pentru ca această să fie modificată, în interiorul domeniului dinamic al
amplificatorului, trebuie modificată valoarea lui R
0
.
Voltmetrele analogice de curent alternativ
Un voltmetru analogic de curent alternativ se poate obţine pornind de la un voltmetru analogic de
curent continuu prin modificarea etajului de intrare. Figura 3 prezintă modul în care arhitectura unui
voltmetru analogic de curent continuu poate fi modificată pentru a obţine un voltmetru analogic de
curent alternativ.
Datorită impedanţei de intrare mari a amplificatorului electronic, curentul i
2
(t) = 0 iar i
m
(t)= i
0
(t).
Deoarece amplificatorul are o configuraţia de repetor, tensiunea de ieşire va fi:
( ) ( ) t u t u
i
·
0
Prezenţa diodei de intrare impune ca:
( )
( )
( )
( )
¹
¹
¹
'
¹

>
·
0 p e n t r u 0
0 p e n t r u
0
t u
t u
R
t u
t i
i
i
i
m
Presupunând că u
i
(t) ore o comportare sinusoidală, formele de undă ale i
m
(t) vor fi de forma, figura3
Dispozitivul de măsură magnetoelectric va măsură valoarea medie I
med
a i
m
(t):
( )

·
T
m med
dt t i
T
I
0
1
ω
,
dar π 2 · T şi
T
1
2π ω ·
, atunci:
( )

·
π
π
2
0
2
1
dt t i I
m med ,
dar ( )
( )
( )
( )
¹
¹
¹
'
¹

>
·
0 p e n t r u 0
0 p e n t r u
0
t u
t u
R
t u
t i
i
i
i
m
, rezultă că:
( )

·
π
π
0
0
2
1
dt t u
R
I
i med
( )

·
π
π
0
max
0
sin
2
1
dt t U
R
I
med
( )
0
max
0
max
1 cos
2 R
U
R
U
I
med
π
π
π
· + − ·
dar ef
U U 2
max
·
, deci curentul ce determină deviaţia acului indicator a dispozitivului de
măsurare magnetoelectric (voltmetrul magnetoelectric) funcţie de valoarea efectiva a tensiunii
sinusoidale de intrare va avea valoarea:
0
2
R
U
I
ef
med
π
·
Performanţele voltmetrului electronic analogic ce foloseşte circuitul de amplificare descris
mai sus poate fi semnificativ îmbunătăţit considerând următoarea arhitectură a circuitului de
amplificare, figura4.
figura 4
Datorită prezenţei diodelor D
1
şi D
2
tensiunea de ieşire a amplificatorului A
1
va fi:
( )
( ) ( )
( )
¹
'
¹
<
≥ −
·
0 0
0
1
t u p e n t r u
t u p e n t r u t u
t u
i
i i
,
unde
( ) t u
i
este tensiunea de intrare (măsurandul).
Dacă condensatorul C nu este conectat, tensiunea de ieşire a amplificatorului A
2
va avea
valoarea:
( )
( ) ( )
( ) ( ) [ ] t u t u
R
t u
R
t u
R t u
i
i
1
2
1
2
2 0
2
2
2 + − ·

,
`

.
|
+ − ·
,
dar
( )
( ) ( )
( )
¹
'
¹
<
≥ −
·
0 0
0
1
t u p e n t r u
t u p e n t r u t u
t u
i
i i
, deci tensiunea de ieşire a amplificatorului A
2
va fi:
( )
( ) ( )
( ) ( )
¹
'
¹
< −

·
0
0
0
t u p e n t r u t u
t u p e n t r u t u
t u
i i
i i
.
Presupunând că
( ) t u
i
este o tensiune sinusoidală, în figura 5 sunt prezentate formele de undă ale
tensiunilor
( ) t u
i
, ( ) t u
1
şi
( ) t u
0
.
figura 5
Conectând condensatorul C în bucla de reacţie a amplificatorului A
2
atunci tensiunea de ieşire a
circuitului U
0
va fi egală cu valoarea medie a tensiunii
( ) t u
0
( ) t u U
0 0
·
,
dar
( )
( ) ( )
( ) ( )
¹
'
¹
< −

·
0
0
0
t u p e n t r u t u
t u p e n t r u t u
t u
i i
i i
atunci:
( ) ( )

· ·
T
i i
dt t u
T
t u U
0
0
1
,
dar,
( ) ( ) t U t u
i i
sin
max
·
şi T = π, deci:
( )
max max
0
2
1 cos
1
i i
U U U
π
π
π
· + − ·
dar
ef
i i
U U 2
max
·
, deci tensiunea de ieşire a circuitului va depinde de valoarea efectivă a
semnalului de intrare, în ipoteza semnalului sinusoidal, conform relaţiei:
π
ef
i
U
U
2 2
0
·
.
Tensiunea U
0
va putea fi măsurată cu un voltmetru de curent continuu.
Cu ambele aparate de măsură, atât cel cu configuraţia conform figurii 2 cât şi cel conform
figurii 1, se va măsura o tensiunea efectivă a tensiunii de măsurat doar în cazul în care tensiunea de
π 2π
intrare este sinusoidală.
7.1.4. Voltmetre numerice
Voltmetrele numerice (DVM -“Digital VoltMeter”) sunt aparate care convertesc semnalul analogic
de intrare într-un semnal digital, procesează digital semnalul convertit şi afişează rezultatul
măsurării de obicei sub forma numerică.
Principalii factori ce caracterizează un voltmetru digital sunt: numărul domeniilor pe care le poate
măsura, numărul de digiţi - rezoluţia, precizia, viteza de răspuns şi principiul de operare.
Principalele caracteristici ale voltmetrelor digitale sunt:
- precizia , ce reprezintă eroarea minima posibilă (în condiţii standard) exprimata în % din
valoarea citita sau din limita superioara a domeniului de măsurare. Ea este corelata cu
numărul de digiţi afişaţi. Astfel, daca un instrument cu 3 digiţi are o precizie de ± 0,1 % ,
un instrument cu 6 digiţi are o precizie de ± 0,0001 %
- rezoluţia, care este data de valoarea minima a variaţiei mărimii de măsurat pe care aparatul
o poate afişa pe un anumit domeniu de măsurare – este direct legată de numărul de digiţi;
- viteza de măsurare, ce se defineşte ca un raport între numărul ordinelor numerice afişate
(n) si timpul de măsurare sau de decizie ( t
d
):
d
t
n
k v ·
,(ordine de mărime/secundă)
unde k este o constanta de proporţionalitate. Timpul de decizie ( dt ) reprezintă intervalul
de timp scurs din momentul aplicării la intrarea DVM-ului a semnalului purtător de
informaţie, până la afişarea acestuia pe panoul de afişare. Viteza de măsurare depinde de
timpul de decizie si de numărul maxim de valori numerice (digiţi) care trebuie afişate. Un
voltmetru numeric este cu atât mai performant cu cât viteza de măsurare este mai mare.
- numarul domeniilor de masurare. Este de preferat ca un DVM sa fie capabil a măsura
tensiuni cuprinse într-o gama cât mai larga (de la mV la sute de V). Acest lucru este
posibil prin utilizarea în circuitul de intrare, a unor amplificatoare sau atenuatoare
(divizoare de tensiune);
- stabilitatea voltmetrului digital se refera la variaţia etalonării în funcţie de temperatura,
modificarea în timp a parametrilor componentelor, semnale parazite etc. Referitor la
semnalele parazite ce afectează fidelitatea măsurării, trebuie menţionat ca în practica se
întâlnesc următoarele doua cazuri: a) semnale parazite (zgomote) suprapuse peste
semnalul util de curent continuu, denumite si zgomote de mod normal si b) semnale
parazite (zgomote) care apar la aparatele fără borna de masa (între bornele de intrare si
masa) datorita unor “curenţi de scurgere“, denumite si zgomote de mod comun (v. cap. 2).
Metodele de atenuare (rejectie) a semnalelor din prima categorie (rejectia de mod normal –
NMR) depind de tipul de conversie utilizat . O metoda uzuala foloseste la intrarea
voltmetrului digital un filtru capacitiv (RC) care prin rejectia zgomotelor mareste precizia
masurarii dar va micsora viteza de masurare. Rejectia zgomotului de mod comun (CMR)
se poate realiza prin metodele prezentate în capitolul 2.
În funcţie de principiul de operare folosit, voltmetrele se împart în două clase:
- integratoare
- neintegratoare
Voltmetrele numerice cu integrare cu dubla panta
Voltmetrele numerice cu integrare cu dubla panta folosesc un numărător şi un integrator
pentru a converti tensiunea de intrare într-un raport a două perioade de timp multiplicat cu o
tensiune de referinţă. Principiul de operare este prezentat în figura 6.
figura 6. Schema de principiu al unui voltmetru
numeric cu integrare cu dubla panta
Comutatorul S
1
conectează semnalul de intrare la intrarea integratorului pentru o perioadă de timp
fixată t
f
. Dacă tensiunea de intrare este pozitivă şi constantă,
( ) 0 > ·
i i
U t u
, la ieşirea integratorului
tensiunea va fi negativă şi linear descrescătoare. După timpul t
f
, comutatorul S
1
va conecta la
intrarea integratorului tensiunea de referinţă U
R
. Tensiunea de referinţă va fi negativă dacă semnalul
de măsurat este pozitiv şi pozitiv dacă semnalul de măsurat este negativ. Tensiunea de la ieşirea
integratorului va creşte liniar până atinge valoarea zero, moment în care procesul este oprit şi
comutatorul S
1
va conecta din nou semnalul de intrare la intrarea integratorului, figura 7.
figura 7. Ieşirea integratorului al unui voltmetru
numeric cu integrare cu dubla panta
Perioada de timp necesară creşterii semnalului de la ieşirea integratorului până la zero este t
v
şi va
fi calculată cu ajutorul numărătorului.
Tensiunea de la ieşirea integratorului U
int
după timpul t
f
va fi
i
f
t
i
U
CR
t
dt U
CR
U
f
− · − ·

0
int
1
,pentru U
i
= constant
iar după conectarea la tensiunea de referinţă U
R
, tensiunea de la ieşirea integratorului va fi egală cu
zero după timpul t
v
:
R
v
i
f
t
R
U
RC
t
U
RC
t
dt U
CR
U
v
· ⇒ + ·

0
int
1
0
,
deci tensiunea de măsurat funcţie de t
f
, t
v
şi U
R
va fi:
R
f
v
i
U
t
t
U ·
Deoarece este folosit acelaşi circuit integrator, erorile determinate de ofsetul comparatorului, driftul
numărătorului, neliniaritatea integratorului şi toleranţa condensatorului vor fi eliminate. Sunt
posibile rezoluţii mari dar viteza de citire este mică (de ordinul milisecundelor). Cu acest tip de
voltmetru pot fi măsurate şi semnale variabile cu condiţia ca semnalul să nu varieze cu valori mai
mari decât rezoluţia aparatului în momentul citirii (câţiva herţi).
Voltmetrele numerice cu aproximaţii succesive
Aproximaţiile succesive reprezintă tehnica cea mai des folosită la realizarea convertoarelor
ADC. Diagrama bloc a unui astfel de convertor este prezentată in figura 9.
Presupunem că tensiunea de intrare este constantă şi are valoarea U
i
şi reprezintă una din cele două
intrări ale comparatorului. Cealaltă intrare a comparatorului este dată de ieşirea convertorului ADC,
ce converteşte codul binar generat de registrul de aproximaţii succesive SAR într-o mărime
analogică. Să presupunem că n este numărul de biţi a convertorului, U
R
este tensiunea de referinţă
iar C este codul generat de registru. Tensiunea de ieşire a convertorului va fi:
R
U
n
C
C
U
2
·
Procesul de conversie începe cu setarea bitului MSB pe 1. Conform relaţiei de mai sus tensiunea de
ieşire va fi setată la jumătate din valoarea maximă pe care convertorul o poate converti.
Comparatorul va stabili dacă tensiunea generată de convertor este mai mare sau mai mică decât
tensiunea de intrare. În cazul în care ieşirea convertorului este mai mică decât tensiunea de intrare
bitul MSB al SAR este reţinut şi se setează următorul bit pe 1. În cazul în care ieşirea convertorului
este mai mare decât tensiunea de intrare ultimul bit setat pe 1 este resetat şi trecut pe 0 logic după
care se setează pe 1 următorul bit. Procesul continuă până este setat şi bitul LSB. La sfârşitul
conversiei codul generat de SAR reprezintă valoarea numerică a tensiunii analogice de intrare.
Se pot aplica semnale variabile cu condiţia ca variaţia maximă a semnalului de măsurat să nu
depăşească rezoluţia convertorului
n
R
U 2 / pe timpul conversiei t
c
.
Variaţia maximă a semnalului, presupus sinusoidal cu tensiunea maximă U
max
= U
R
se obţine în
momentul trecerii semnalului prin zero:
c
ft
PP
U
c
ft
c
ft
PP
U
t t
dt
i
dU
U
c
π π π · ·
·
· ∆ ) 2 cos( 2
2
max
Deci pentru a evita eroarea de conversie trebuie ca:
n
R
U
PP
U
c
ft
2
≤ π
Deoarece U
R
= U
PP
rezultă că:
c
t
n
f
π 2
1

Dacă t
c
= 1μs şi n = 12 rezultă că f ≤ 38,49 Hz. Totuşi voltmetrele numerice ce folosesc convertorul
cu aproximaţii succesive poate fi folosit la măsurarea semnalelor variabile a căror frecvenţă
depăşesc valoarea limită măsurabilă dacă se foloseşte un circuit de eşantionare şi memorare pentru
menţinerea tensiunii constante la intrarea convertorului pe perioada conversiei.

Cele mai des folosite au la bază interacţiunea mecanică între curenţii electrici (voltmetre electrodinamice). câmpuri electrice sau magnetice) asupra sistemului de măsurare. variabil). În urma interacţiunii celor două forţe de torsiune are loc o deviere a indicatorului instrumentului (optic sau mecanic) cu un unghi proporţional cu tensiunea măsurată. cel puţin cu două ordine de mărime mai mare decât R i. Răspândirea tot mai largă a dispozitivelor semiconductoare a condus la apariţia unei clase diferite de voltmetre şi anume voltmetrele electronice. voltmetrul trebuie să posede o rezistenţă proprie (Rv) cât mai mare. Aceste interacţiuni generează energie mecanică. concretizate în general prin torsiuni. Acestea pentru a afişa valoarea măsurată. ε= = = −1= − U U R v + Ri Rv + Ri 1 R 1+ v Ri ε=− Pentru a măsura cât mai precis tensiunea.costul sistemului de măsurare. pentru a alege un sistem de măsurare trebuie avute în vedere anumite criterii de bază: - regimul de funcţionare al circuitului în care se efectuează măsurarea (staţionar. . Pentru a măsura tensiunea electrică pot fi folosite diferite principii de operare. Acestei torsiuni i se opune o altă forţă de torsiune generată de obicei de un arc. - - versatilitatea sistemului de măsurare. . Deoarece există o foarte mare diversitate a sistemelor de măsurare a tensiunii electrice. - ordinul de mărime al mărimii măsurate si gama posibilă de variaţie a acesteia. proporţională cu tensiunea electrică măsurate. precizia impusă măsurării. dintre un curent electric şi un câmp magnetic (voltmetre magnetoelectrice) sau între conductorii străbătuţi de curent electric (voltmetre electrostatice).Rv U−U Uv − U R v + Ri Rv Ri . domeniul de frecvenţe si viteza de lucru. Deci valoarea tensiunii măsurate se obţine prin citirea devierii indicatorului instrumentului pe o scală gradată. pentru ca eroarea εU să fie mai mică de 1%. cvasistaţionar. influenţa factorilor perturbatori externi (temperatura.

a semnalului de intrare.procesează semnalul de intrare prin intermediul circuitelor electronice. Clasă Electromagnetic Electrodinamic Electrostatic Termic Inductiv Electronic Principiu de operare Interacţiunea dintre curenţi electrici şi câmpuri magnetice Interacţiunea dintre curenţi electrici Interacţiuni electrostatice Efectul termic determinat de curenţii electrici Inducţie magnetică Procesarea semnalului Subclasă magnet mobil bobină mobilă inter-fier mobil acţiune directă acţiune indirectă Analog Digital Câmp de aplicare tensiune continuă tensiune continuă tensiune continuă şi alternativă tensiune continuă şi alternativă tensiune continuă şi alternativă tensiune continuă şi alternativă tensiune continuă şi alternativă tensiune alternativă tensiune continuă şi alternativă tensiune continuă şi alternativă Tabelul 1. Clasificarea voltmetrelor funcţie de principiul de operare folosit şi câmpul de aplicare . sistemele de măsurat se împart în doua categorii: de curent continuu si de curent alternativ. În tabelul 1 sunt prezentată o clasificare a celor mai comune tipuri de voltmetre în funcţie de principiul de operare folosit şi câmpul lor de aplicare. analogic sau digital. voltmetrele electronice pot fi voltmetre electronice analogice sau voltmetre electronice digitale. Din punctul de vedere al formei de unda a mărimi lor măsurate. În funcţie de modul de procesare.

indiferent de pozitia bobinei. forţa Laplace ce acţionează asupra lui este: Fcond = BIl Expresia cuplului activ ce acţionează asupra unei spire a bobinei Masp este: M asp = 2 Fcond d .1.1.1.7. parcursa de curentul I. Câmpul magnetic creat de magnetul permanent are un spectru radial si omogen. Bobina mobila 1.1. Forţa magnetoelectrică elementară ce se exercită asupra unui element dl al conductoarelor bobinei este: dF = I dl × B . în forma de cadru dreptunghiular. iar cuplul activ rezultant Ma va fi: M a = NM asp = NF cond d = NBIld = kI . . ( ) Dacă lungimea activă a conductorului are valoarea l. Funcţionarea lor se bazează pe interacţiunea dintre câmpul magnetic B produs de un magnet permanent si o bobina parcursa de un curent I. Voltmetrele magnetoelectrice sunt cele mai simple aparate analogice destinate măsurării tensiunilor continue. 7. inducţia magnetica B din întrefier fiind constantă. se poate roti liber într-un întrefier redus format de piesele polare 2 ale magnetului permanent 3 si miezul cilindric 4. Construcţia si funcţionarea dispozitivului magnetoelectric cu bobina mobilă si magnet permanent sunt prezentate în figura 7. MĂSURAREA TENSIUNILOR CONTINUE Voltmetre electromecanice. Voltmetre magnetoelectrice. 2 unde d este lăţimea cadrului dreptunghiular.

/ V. Cuplului activ. motiv pentru care aparatele . iar inversul acestuia : α k 1 = = SU U m D Re reprezintă sensibilitatea de tensiune si se măsoară în div. Constanta de tensiune. CU (valoarea diviziunii).iar N este numărul de spire al bobinei. iar α este unghiul de deviaţie al sistemului mobil. La echilibru. unde D este cuplul rezistent specific. Ma +Mr = 0. Deviaţia sistemului mobil depinde liniar (α = kU) de tensiunea aplicată şi de curentul ce străbate bobina mobilă (a = kI). care tinde sa imprime o mişcare de rotaţie sistemului mobil. Astfel.unde: k = N B l d este o constanta constructivă denumita constanta dinamică a aparatului. reprezintă valoarea tensiunii care determina o deviaţie de o diviziune. la schimbarea sensului curentului prin bobina se va schimba sensul cuplului electromagnetic si al deviaţiei. Daca Um este tensiunea măsurata.. iar Re rezistenta echivalenta (a bobinei dispozitivului magnetoelectric si a rezistentelor înseriate cu acesta) rezulta: Um D = α Re k I= Raportul: Um D = Re = CU se numeşte constanta de tensiune a voltmetrului şi se exprimă în V / α k div. benzi tensionate sau fire de torsiune) a carui expresie este de forma: M r = − Dα . i se opune cuplul rezistent determinat de elemente elastice (resorturi spirale. adică: kI − Dα = 0 ⇒ kI = Dα sau: α= k I = SI I D unde: SI = reprezintă sensibilitatea de curent a dispozitivului magnetoelectric (în diviziuni pe amper). iar sensibilitatea de tensiune Su reprezintă deviaţia corespunzătoare unei tensiuni egale cu 1 V.

care astfel nu mai lucrează în "gol".domeniul de măsură al acesteia şi U = nUV valoarea tensiunii de măsurat. .magnetoelectrice au bornele marcate distinctiv cu semnele + si -. Extinderea domeniului de măsurare a voltmetrelor magnetoelectrice se realizează cu ajutorul unor rezistente adiţionale Rad. UV . rezistenţa adiţională Rad se calculează cu relaţia: U = IV ( RV + Rad ) = nUV = nRV IV de unde: Rad = RV ( n − 1) Schemele de principiu ale voltmetrului cu un singur domeniu de măsurare (a) si cu domenii multiple (b) sunt prezentate în figura 7. precum si de fragilitatea lor la şocurile mecanice şi la vibraţii. realizate din manganină (rezistivitate moderată şi cu un coeficientul de temperatură al rezistivităţii mic) Daca Rv este rezistenţa bobinei voltmetrului.5. Cel mai important dezavantaj al unui voltmetru magnetoelectric este determinat de rezistenta de intrare de valoare redusă ceea ce face ca măsurarea tensiunii sa se realizeze cu un consum ridicat de la sursa de măsurat.

tensiune de alimentare semnal de intrare voltmetru electronic semnal de ieşire Portul semnalului de intrare este un port cu impedanţă de intrare mare.Voltmetre electronice Voltmetrul electronic procesează semnalul de intrare prin intermediul dispozitivelor semiconductoare in scopul extragerii informaţiei referitoare la sistemul fizic măsurat. Portul tensiunii de alimentare este de asemenea un port de intrare şi este necesar furnizării energiei electrice necesare activării dispozitivelor interne ale voltmetrului şi a afişajului. figura 1. astfel încât încărcarea sursei să fie cât mai mică. Caracteristica principală a unui instrument de măsură electronic este dată de necesitatea prezenţei sursei de tensiune exterioare. instrumentele de măsură electronice se împart în două categorii: dispozitive analogice şi dispozitive digitale. Acest lucru poate fi un inconvenient mai ales pentru instrumentele portabile dar câştigul major constă în faptul că energia necesară procesării şi afişării semnalului respectiv a rezultatului nu mai este preluată din semnalul de intrare. În funcţie de modul în care semnalul de intrare este procesat. . Dispozitivele analogice achiziţionează şi procesează datele semnalului de intrare în mod continuu. Portul de ieşire este portul ce furnizează rezultatul măsurării (în formă digitală sau analogică) împreună cu energia electrică necesară dispozitivului pentru afişarea rezultatului măsurării. Dispozitivul electronic poate fi reprezentat ca un element cu trei porturi.

Rezultatul măsurării este afişat de obicei sub o formă digitală. şi are o valoarea mult mai mare decât R0 . ecuaţia de mai sus poate fi simplificată la forma: U Im = − i R0 .Dispozitivele digitale procesează digital semnalul achiziţionat. De observat că distincţia majoră dintre instrumentele analogice şi cele digitale constă în modul de procesare a semnalului şi nu de afişare a rezultatelor. Principalele caracteristici ale unui voltmetru analogic sunt: impedanţă de intrare mare un câştig posibil cât mai mare lărgime de bandă cât mai mare.deci R1 R2 R1 U R R  R 1 R2 1 Im = − 2 Ui − Ui =− i  2 + 0 R R1 R0 R1 R2 R0  1 R1   dacă R1 = R2 . Voltmetrele analogice de curent continuu Circuitul unui voltmetru analogic de curent continuu este prezentat în figura 2. Presupunând că amplificatorul operaţionale prezintă o comportare ideală. Voltmetrele analogice Funcţionarea voltmetrelor electronice analogice se bazează pe un amplificator electronic şi un dispozitiv electromecanic pentru măsurarea semnalului de ieşire de la amplificator. Rolul amplificatorului este de a genera un semnal de curent continuu proporţional cu mărimea de măsurat. curentul Im prin ampermetrul A va avea valoarea: Im = I0 + I2 = U0 U0 + R0 R2 dar Ui U R = − 0 ⇒ U 0 = − 2 U i . pentru semnale de intrare de curent alternativ eroarea relativa pe întreaga scală mai mică de 1% Datorită acestor caracteristici voltmetrele analogice pot avea performanţe mult mai bune decât voltmetrele electromecanice.

Deoarece amplificatorul are o configuraţia de repetor. Voltmetrele analogice de curent alternativ Un voltmetru analogic de curent alternativ se poate obţine pornind de la un voltmetru analogic de curent continuu prin modificarea etajului de intrare. trebuie modificată valoarea lui R0.figura 2 Conform ecuaţiei 2 valoarea curentului ce trece prin ampermetrul A este direct proporţional cu tensiunea de intrare Ui şi invers proporţional cu rezistenţa R0. Figura 3 prezintă modul în care arhitectura unui voltmetru analogic de curent continuu poate fi modificată pentru a obţine un voltmetru analogic de curent alternativ. Rezistenţa R0 va stabili domeniul de măsură a voltmetrului şi deci pentru ca această să fie modificată. în interiorul domeniului dinamic al amplificatorului. tensiunea de ieşire va fi: u 0 ( t ) = ui ( t ) . curentul i2(t) = 0 iar im(t)= i0(t). Datorită impedanţei de intrare mari a amplificatorului electronic.

formele de undă ale im(t) vor fi de forma. rezultă că:  0 p e nu t( tr) u 0 i ≤  I med = 1 2π 0 R π 0 π 0 ∫ui (t )dt sin ( t )dt I med = 1 2π 0 R ∫U max I med = U max ( − cos π + 1) = U max 2πR0 πR0 dar U max = 2U ef . deci curentul ce determină deviaţia acului indicator a dispozitivului de măsurare magnetoelectric (voltmetrul magnetoelectric) funcţie de valoarea efectiva a tensiunii .  ui ( t ) >  p e nuit( tr) u 0 dar im ( t ) =  R0 . 0 dar T = 2π şi ω = 2π 1 .Prezenţa diodei de intrare impune ca:  ui ( t ) >  p e nuit( tr) u 0 im ( t ) =  R0  0 p e nu t( tr) u 0 i ≤  Presupunând că ui(t) ore o comportare sinusoidală. figura3 Dispozitivul de măsură magnetoelectric va măsură valoarea medie Imed a im(t): I med = 1 T T ∫im (ωt )dt . atunci: T I med = 1 2π 2π 0 ∫im ( t )dt .

 2R R2   2   − ui ( t ) p e nui ( t ) r≥ 0u dar u ( t ) = . u1( t ) =   0 p e nui ( t ) r< 0u unde u i ( t ) este tensiunea de intrare (măsurandul). figura 4 Datorită prezenţei diodelor D1 şi D2 tensiunea de ieşire a amplificatorului A1 va fi:  − ui ( t ) p e nui ( t ) r≥ 0u . deci tensiunea de ieşire a amplificatorului A va fi: 1   0 p e nui ( t ) r< 0u 2  ui ( t ) p e nui ( t ) r≥ 0u . Dacă condensatorul C nu este conectat. figura4. u0 ( t ) =   − ui ( t ) p e nui ( t ) r< 0u . tensiunea de ieşire a amplificatorului A2 va avea valoarea:  u (t) u (t)  u 0 ( t ) = −2 R2  i + 1  = −[ ui ( t ) + 2u1 ( t ) ] .sinusoidale de intrare va avea valoarea: I med = 2U ef πR0 Performanţele voltmetrului electronic analogic ce foloseşte circuitul de amplificare descris mai sus poate fi semnificativ îmbunătăţit considerând următoarea arhitectură a circuitului de amplificare.

deci: U 0 = U i max 1 ( − cos π + 1) = 2 U i max π π dar U i max = 2U i ef .  ui ( t ) p e nui ( t ) r≥ 0u dar u ( t ) = atunci: 0   − ui ( t ) p e nui ( t ) r< 0u U 0 = u i (t ) = 1 T T ∫ui (t )dt . se va măsura o tensiunea efectivă a tensiunii de măsurat doar în cazul în care tensiunea de . conform relaţiei: U0 = 2 2U i ef . π 2π figura 5 Conectând condensatorul C în bucla de reacţie a amplificatorului A2 atunci tensiunea de ieşire a circuitului U0 va fi egală cu valoarea medie a tensiunii u 0 ( t ) U 0 = u0 ( t ) . în figura 5 sunt prezentate formele de undă ale tensiunilor u i ( t ) . ui ( t ) = U i m ax sin( t ) şi T = π. 0 dar.Presupunând că u i ( t ) este o tensiune sinusoidală. în ipoteza semnalului sinusoidal. u1 ( t ) şi u 0 ( t ) . atât cel cu configuraţia conform figurii 2 cât şi cel conform figurii 1. Cu ambele aparate de măsură. π Tensiunea U0 va putea fi măsurată cu un voltmetru de curent continuu. deci tensiunea de ieşire a circuitului va depinde de valoarea efectivă a semnalului de intrare.

procesează digital semnalul convertit şi afişează rezultatul măsurării de obicei sub forma numerică. Viteza de măsurare depinde de timpul de decizie si de numărul maxim de valori numerice (digiţi) care trebuie afişate.stabilitatea voltmetrului digital se refera la variaţia etalonării în funcţie de temperatura. a unor amplificatoare sau atenuatoare (divizoare de tensiune). Este de preferat ca un DVM sa fie capabil a măsura tensiuni cuprinse într-o gama cât mai larga (de la mV la sute de V). viteza de răspuns şi principiul de operare. semnale parazite etc.intrare este sinusoidală.0001 % . daca un instrument cu 3 digiţi are o precizie de ± 0. până la afişarea acestuia pe panoul de afişare. ce reprezintă eroarea minima posibilă (în condiţii standard) exprimata în % din valoarea citita sau din limita superioara a domeniului de măsurare. Acest lucru este posibil prin utilizarea în circuitul de intrare. Voltmetre numerice Voltmetrele numerice (DVM -“Digital VoltMeter”) sunt aparate care convertesc semnalul analogic de intrare într-un semnal digital.1 % .(ordine de mărime/secundă) td unde k este o constanta de proporţionalitate. Astfel. 7.viteza de măsurare. care este data de valoarea minima a variaţiei mărimii de măsurat pe care aparatul o poate afişa pe un anumit domeniu de măsurare – este direct legată de numărul de digiţi. Ea este corelata cu numărul de digiţi afişaţi.rezoluţia.numarul domeniilor de masurare. numărul de digiţi . . Referitor la semnalele parazite ce afectează fidelitatea măsurării. precizia. modificarea în timp a parametrilor componentelor.rezoluţia. trebuie menţionat ca în practica se întâlnesc următoarele doua cazuri: a) semnale parazite (zgomote) suprapuse peste semnalul util de curent continuu. ce se defineşte ca un raport între numărul ordinelor numerice afişate (n) si timpul de măsurare sau de decizie ( td ): v=k n .precizia .1. Timpul de decizie ( dt ) reprezintă intervalul de timp scurs din momentul aplicării la intrarea DVM-ului a semnalului purtător de informaţie. denumite si zgomote de mod normal si b) semnale . un instrument cu 6 digiţi are o precizie de ± 0. Un voltmetru numeric este cu atât mai performant cu cât viteza de măsurare este mai mare. Principalii factori ce caracterizează un voltmetru digital sunt: numărul domeniilor pe care le poate măsura. . .4. Principalele caracteristici ale voltmetrelor digitale sunt: .

cap. denumite si zgomote de mod comun (v. Rejectia zgomotului de mod comun (CMR) se poate realiza prin metodele prezentate în capitolul 2. O metoda uzuala foloseste la intrarea voltmetrului digital un filtru capacitiv (RC) care prin rejectia zgomotelor mareste precizia masurarii dar va micsora viteza de masurare.parazite (zgomote) care apar la aparatele fără borna de masa (între bornele de intrare si masa) datorita unor “curenţi de scurgere“. Schema de principiu al unui voltmetru numeric cu integrare cu dubla panta . În funcţie de principiul de operare folosit. voltmetrele se împart în două clase: integratoare neintegratoare Voltmetrele numerice cu integrare cu dubla panta Voltmetrele numerice cu integrare cu dubla panta folosesc un numărător şi un integrator pentru a converti tensiunea de intrare într-un raport a două perioade de timp multiplicat cu o tensiune de referinţă. Metodele de atenuare (rejectie) a semnalelor din prima categorie (rejectia de mod normal – NMR) depind de tipul de conversie utilizat . 2). Principiul de operare este prezentat în figura 6. figura 6.

Ieşirea integratorului al unui voltmetru numeric cu integrare cu dubla panta Perioada de timp necesară creşterii semnalului de la ieşirea integratorului până la zero este tv şi va fi calculată cu ajutorul numărătorului. 0 tf tv deci tensiunea de măsurat funcţie de tf. moment în care procesul este oprit şi comutatorul S1 va conecta din nou semnalul de intrare la intrarea integratorului. Tensiunea de la ieşirea integratorului va creşte liniar până atinge valoarea zero. Tensiunea de referinţă va fi negativă dacă semnalul de măsurat este pozitiv şi pozitiv dacă semnalul de măsurat este negativ. Tensiunea de la ieşirea integratorului Uint după timpul tf va fi 1 U int = − CR tf ∫U i dt 0 =− tf CR U i . figura 7. u i ( t ) = U i > 0 . comutatorul S1 va conecta la intrarea integratorului tensiunea de referinţă UR.Comutatorul S1 conectează semnalul de intrare la intrarea integratorului pentru o perioadă de timp fixată tf. figura 7. tv şi UR va fi: . tensiunea de la ieşirea integratorului va fi egală cu zero după timpul tv: 0 = U int + 1 CR tv ∫U R dt ⇒ RC U i = RC U R . Dacă tensiunea de intrare este pozitivă şi constantă.pentru Ui = constant iar după conectarea la tensiunea de referinţă UR . la ieşirea integratorului tensiunea va fi negativă şi linear descrescătoare. După timpul t f.

La sfârşitul . Diagrama bloc a unui astfel de convertor este prezentată in figura 9. Să presupunem că n este numărul de biţi a convertorului. Presupunem că tensiunea de intrare este constantă şi are valoarea Ui şi reprezintă una din cele două intrări ale comparatorului. Tensiunea de ieşire a convertorului va fi: UC = C UR 2n Procesul de conversie începe cu setarea bitului MSB pe 1. driftul numărătorului. erorile determinate de ofsetul comparatorului. Voltmetrele numerice cu aproximaţii succesive Aproximaţiile succesive reprezintă tehnica cea mai des folosită la realizarea convertoarelor ADC. UR este tensiunea de referinţă iar C este codul generat de registru. În cazul în care ieşirea convertorului este mai mică decât tensiunea de intrare bitul MSB al SAR este reţinut şi se setează următorul bit pe 1. neliniaritatea integratorului şi toleranţa condensatorului vor fi eliminate. Comparatorul va stabili dacă tensiunea generată de convertor este mai mare sau mai mică decât tensiunea de intrare.t Ui = v U R tf Deoarece este folosit acelaşi circuit integrator. Cealaltă intrare a comparatorului este dată de ieşirea convertorului ADC. Conform relaţiei de mai sus tensiunea de ieşire va fi setată la jumătate din valoarea maximă pe care convertorul o poate converti. În cazul în care ieşirea convertorului este mai mare decât tensiunea de intrare ultimul bit setat pe 1 este resetat şi trecut pe 0 logic după care se setează pe 1 următorul bit. Sunt posibile rezoluţii mari dar viteza de citire este mică (de ordinul milisecundelor). ce converteşte codul binar generat de registrul de aproximaţii succesive SAR într-o mărime analogică. Cu acest tip de voltmetru pot fi măsurate şi semnale variabile cu condiţia ca semnalul să nu varieze cu valori mai mari decât rezoluţia aparatului în momentul citirii (câţiva herţi). Procesul continuă până este setat şi bitul LSB.

.49 Hz. Variaţia maximă a semnalului.conversiei codul generat de SAR reprezintă valoarea numerică a tensiunii analogice de intrare. Totuşi voltmetrele numerice ce folosesc convertorul cu aproximaţii succesive poate fi folosit la măsurarea semnalelor variabile a căror frecvenţă depăşesc valoarea limită măsurabilă dacă se foloseşte un circuit de eşantionare şi memorare pentru menţinerea tensiunii constante la intrarea convertorului pe perioada conversiei. Se pot aplica semnale variabile cu condiţia ca variaţia maximă a semnalului de măsurat să nu depăşească rezoluţia convertorului U R / 2n pe timpul conversiei tc. presupus sinusoidal cu tensiunea maximă Umax = UR se obţine în momentul trecerii semnalului prin zero: ∆U max = dU i U = PP 2πft c cos( 2πft c ) = U PP πft c dt t =t 2 c Deci pentru a evita eroarea de conversie trebuie ca: πft cU PP ≤ UR 2n Deoarece UR = UPP rezultă că: f ≤ 1 n πt 2 c Dacă tc = 1μs şi n = 12 rezultă că f ≤ 38.