MICROECONOMIA

CAPITOLU I MICROECONOMIA CA PARTE COMPONENTĂ A TEORIEI ECONOMICE 1.1.Încadrarea microeconomiei in contextul macroeconomiei generale. 1.1.1 Economia ca o ştinţă complexă şi dinamică. Viaţa economică ce decurge în perimetrul fiecărei ,ţări are menirea de a transforma preferinţele individuale ale agenţilor economici intr-o alocare a mijloacelor deficitare în procesul activităţii practice pe baza studierii atente a intregului complex de cauze şi factori care o determină. Realizarea obiectivelor activităţii economice trebuie să se infăptuiască in aşa fel incît bunăstarea economici să se apropie la maximum de cea optimă. Ca realitate practică, activitatea economică financiară are un caracter permanent în orice societate indiferent dacă se efectuează de un organism (sistem de conducere, compartiment din interiorul întreprinderii sau din afara acesteia, etc.) şi nu constituie un scop în sine, ci o necesitate obiectivă de existenţă şi supravieţuire, precum şi un mijloc pentru atingerea anumitor obiective în interiorul fiecărui agent economic luat aparte. Cu 2500 ani in urmă filozoful şi scriitorul grec Xenophon a determinat categoria "Economia", ca măiestria de a gestiona gospodăria individuală (familială). Pînă in secolul XIX categoriile economice se studiau in contextul Ştiinţei filozofice. Şi, numai odată cu dezvoltarea şi aprecierea stiinţifică a tuturor componentelor unei ştiinţe (sistemelor de teorii, idei şi aplicari practice) fondate, dovedite în mare parte de către Adam Smith, David Ricardo şi alţii a apărut şi s-a format ştiinţa economică. Unde definiţia economiei ca ştiinţă este privită ca un proces integru de studiere teoretică Şi de elaborare a principiilor practice în utilizare eficientă a capitalului şi resurselor disponibile pentru atingerea obiectivelor socio-umane. Teoria economică este o ştiinţă complexă şi se află mereu in stare dinamică. Pe verticală ea conţine următoarele niveluri: 1. Nivelul microeconomic - se referă la procesele şi fenomenele cu caracter economic la nivelul agenţilor economici, familii, unităţilor teritorial-administrative (la nivelul ramurii). 2. Nivelul macroeconomic - cercetarea problemelor economice la nivel de regiune economică,ţară. 3. Nivelul mondo-economic sau mondoeconomia - care are ca scop analiza problemelor economice cu caractermondial,

adică are ca scop detenninarea interdependenţei nivelurilor macroeconomice a diferitor ţări, regiuni economice etc. 1.1.2. Obiectivul de studiu, metodele generale şi speciale ale cursului "Microeconomie". Obiectivul de studiu al ştiinţelor "Economia" şi "Microeconomia" constă în problema utilizării raţionale a resurselor limitate cu scopul satisfacerii necesităţilor nelimitate ale societăţii şi a membrilor săi. Microeconomia se ocupă in special de prognozarea şi analiza fenomenelor ce ţin de activitatea agenţilor economici şi interacţiunea sa in cadrul pieţelor cu alţi agenţi economici, cu consumatorii, furnizorii, influenţa măsurilor guvernamentale asupra mecanismului pieţei, prognozarea acestor influenţe asupra pieţei. Deci, microeconomia ca ştiinţă cercetează economia reală axată pe:  un agent economic, de exemplu, consumator sau producător;  piaţa unui produs, serviciu studiate in mod autonom de celelalte pieţe;  identificarea modului în care sunt satistecute interesele crescînde ale individului, întreprinderii, organizaţiei în funcţie de resursele disponibile. Cele expuse mai sus reflectă, că microeconomia ca ştiinţă se deosebeşte de economia politică şi economia firmei (întreprinderii). Microeconomia, ca şi orice ştiinţă,îsi are principiile cerinţele şi metodele sale de cercetare. Vom evidenţia doar cîteva din principiile metodologice ale microeconomiei: - Principiul obiectivităţii şi antidogmatismuli. - Prinratul economicului asupra politicului şi al consunratorului asupra producătorului. - Procesul interacţiunilor social-economice bazate pe drepturile de proprietate in economia de piaţă. - Utilizarea teoriei economice pentru prognozare acţiunilor oamenilor, colectivelor de muncă bazaţă pe sistema de interese proprii. - Principiul de raţionalităţii in activitatea econornică. - Activitatea agenţilor economici pe baza valorii alternative (de a alege). Microeconomia, ca şi alte discipline, utilizeaă in studiul său diferite metode aşa ca: a) metode generale - Ior li-se raportă ele sunt metoda dialectică, analiza, inducţia şi deducţia, sinteza, compararea, abstracţia ştiinţifică grafica şi altele. b) metode speciale (specifice): metoda de bilanţ - se echivalează două diferite cazuri, analiza funcţional-valorică; metodele economico-matematice. În microeconomie sunt pe larg răspîndite metoda normativi şi poziţională.

consumatorul .1 . Reieşind din cele menţionate mai sus structura cursului poate fi reprezentată prin schema 1.1. 1.purtător al cererii. În economia de piaţa există două subiecte principale: consumatorul şi producătorul. pe de o parte. Structura şi sarcinile cursului. 2. În centrul sistemului economic se află. Poziţionala .3. producătorul . Al 3-lea subiect este statul cu menirea de a elabora regulile de activitate economică şi manifestindu-se in acelaşi timp ca consumator şi producător.utilizează valorile în prealabil calculate.aprecierea activităţii. .reprezentant al ofertei prin interacţiunea intereselor cărora şi se formează piaţa economică.Normativă . pe de altă parte. din anumite poziţii determinate de factori interni si externi ai agentului economic. Studiul microeconomiei începe de la simpla presupunere că fiecare agent economic tinde spre obţinerea şi maximizarea profitului reieşind din resursele existente. În afară de aceasta structura cursului de microeconomie trebuie să reflecte următoarele două componente: 1. proceselor economice de la observaţii.

Aceste blocuri şi sunt compartimentele de studiu a microeconomiei ca ştiinţă. aptitudinilor practice reflectate in comportamentele structurii cursului de microeconomie vor avea un suport esenţial în stabilitatea şi creşterea . Realizarea acestor sarcini şi utilizare principiilor teoretice.dezvoltarea uniformă pe parcursul perioadei scurte şi lungi de timp.disponibile. Operative şi de stabilizare: .aprecierea corectă a posibilitiţilor şi resurselor curente pe anumite perioade de timp.formarea şi dezvoltarea mentalităţii contemporane. . Cursul de microeconomie trebuie şi contribuie la realizarea următoarelor obiective (sarcini): 1. .utilizarea raţională a resurselor. 2. .formarea şi dezvoltarea aptitudinilor de utilizare a legilor şi legităţilor economice in practică. Strategice şi de perspectivă: .

intermediarii. producitorii. Viaţa economică cere ca fiecare agent economic să dea raspuns la 4 intrebări fundamentale: Ce de produs? Cine să producă? Cum de produs? Pentru cine de produs? Răspunsul la aceste intreberi depinde de sistemul economic existent în societatea respectivă. Aceste forme generale de organizare a producţiei se deosebesc prin modalităţile de legătură dintre producator şi consumator. CAPITOLUL II TEORIA CERERII ŞI OFERTEI ÎN ACTIVITATEA AGENŢILOR ECONOMICI AGENŢILOR ECONOMICI 2. de schimb (economia de piaţă liberă. Pentru determinarea acestui mecanism. 2. . care reprezintă procesul de producţie. votînd cu banul. Dacă nu există un mecanism eficient de votare cu banul. planificată-centralizat şi mixtă).1.nivelului economic a firmelor şi structurilor economice din Republica Moldova. Cererea şi oferta ca formă de legături şi coordonare a activităţii agenţilor economici. În economia liberă legătura dintre producător şi consumator se electuează nemijlocit prin interacţiunea cererii şi ofertei pe piaţa dată. este necesar de evidenţiat 2 momente:  Reproducţia. Societatea poate avea unul din următoarele sisteme economice: gospodăria naturală sau tradiţională. Piaţa reprezintă o totalitate de acţiuni calitative şi cantitative de tip economico-financiar dintre consumatori şi producători ce aduce în sfîrşit la posibilitatea de schimb prin interacţiunea interreciprocă.1. se procură bunurile şi serviciile necesare. Economia tradiţională şi centralizată in mare parte ignorează legea valorii. atunci impulsul nu trece de la consumator la producător şi viceversa. unde. intermediarii ce transmit dreptul de proprietate a mărfii de Ia producător la consumator şi consumatorii.1. legităţile specifice a economiei de piaţă în ceea ce priveşte cererea şi oferta ca formă de legătură a agenţilor economici. La piaţă iau parte mai multi agenţi economici aşa ca: furizorii de materie primă. schimb şi consum intr-un sistem unic şi incontinuu (vezi schema 2.1) Schema 2.1. repartiţie. Legătură economică dintre consumator şi producător in economia de piaţă prin intermediul cererii şi ofertei.

aşa numitele mărfurile lui Chiuffin (mărfuri inferioare sau de foarte extrem). unde P . ceea ce generează în majoritatea cazurilor oferta .1.prezintă cantitatea de marfă pe care consumatorul o va procura la piaţă sau va tinde spre aceasta. Existi mărfuri pentru care legea cererii nu se respecta .Producţia Consum Repartiţia Schimbul  În economia de piaţă cererea şi oferta devin forme de legătură economică dintre consumator şi producător.Ps. Qd . Cerere = D (Demand) . Parametrii cererii . reieşind din necesităţile sale şi mijloace băneşti disponibile. adică dependenţa este invers proporţională (pentru mărfurile normale). 2. Noţiunea de "cerere" şi definiţia legii cererii.P0 .i0 ).factorii care condiţionează variaţia cererii.preţ. Legea cererii .reprezină dependenţa dintre cantitatea cererii şi pararmetrii cererii. Cererea.2.Ncons-. i .cerere. Cantitatea cererii .se notează. Funcţia D . Qd = (P. P – preţ.ca reprezentant al producătorului.cu cît e mai mare preţul cu atît e mai mică cantitatea cererii. la diferite valori ai parametrilor. lniţial la piaţă se prezintă consumatorul.cantitatea cererii..buget-bani cash Bugetul este cantitatea de bani rezervaţi de către consumator . Consumarorul .reprezintă dependenţa între preţ şi cantitatea de marfă pe care consumatorul poate şi vrea s-o procure la piaţă la preţul dat.i. in locul dat şi in intervalul de timp dat. manifestindu-se prin cerere.

acele mărfuri care pot fi utilizate doar cu marfa dată (de exemplu: petrol). 2. Ncons .preţ de mărfuri complimentare . Oferta nu este o anumită cantitate.aşteptarea în următoarea perioadă de timp => cererea creşte dacă preţul se va mări şi invers i 0 aşteptarea bugetului => scade cererea. analize cantitative Pc .mărirea gusturilor . Po .gusturi şi preferinţe Pc .acele mărfuri care se pot înlocui una pe alta fără a schimba nivelul de satisfacere a necesitatilor esenţiale.Numărul de consumatori T .3. Ncons . Noţiunea de "ofertă" şi definiţia legii ofertei. dacă bugetul in viitor se va majora. daci Ps creşte Po. 2)Metoda analitică: 3)Metoda tabelară: Qd = 10-P i.aşteptarea variaţiei bugetului.aşteptarea schimbării preţului. Reprezentarea cererii: 3 metode: 1) Metoda grafică. Parametri extemi ca: condiţii climaterice şi altele.cu majorarea bugetului consumatorului creşte cererea pentru mărfurile normale. P .mărirea cererii. Producător . ci o descriere a cantităţilor pe .ofertă. I0.creşterea preţurilor mărfurilor complimentare duce la micşorarea cererii Ps.preţuri la mărfuri substituante .preţul schimbă calitatea cererii. Ps .1.dependenţa proporţională T .pentru procurarea mărfii date sau a unui grup de mărfuri intr-un anumit inteval de timp.sporirea cererii.

subsidarea (acoperirea unei părţi de cheltueli a întreprinderilor nerentabile. Qs = F(P. Oferta. Qs .care vînzătorii ar dori să le vîndă la diferite niveluri posibile ale preţului.preţ. Tehnologia care imbunătăţeşte calitatea fara a schimba cantitatea. locul dat şi intervalul de timp dat.dependenţa dintre cantitatea ofertei şi parametrii ei. Preţul la resurse Pr .N. duce la mărirea preţului => micşorarea ofertei. Pr . Funcţia ofertei . Legea ofertei .Subs. Subs . 2.sunt factorii care modifică oferta.micşorează S dacă preţul la resurse creşte.preţ de resurse. Parametrii ofertei .numărul de producători.Po ) Unde P . 3. . sponsorizarea)..5+2P 3)tabelara : Parametrii 1. Tehnologic .dependenţa dintre preţ şi cantitatea de marfă oferită este direct propoţională.Nprod.impozitarea.este cantitatea de marfă pe care producătorul o propune la piaţă pentru realizare la anumite valori ale parametrilor. .Pr. Oferta poate fi reprezentatăăin 3 forme: 1)grafică 2)analitica Exemplu : Qs = .Preţul nu schimbă oferta şi cantitatea ei.prezintă raportul între preţ şi cantitatea de mărfuri pe care producătorul poate şi vrea s-o propuie la piaţa pentru realizare la preţul dat.influenţa dublă-poate majora cantitatea propusă la aceeaşi calitate. Nprod. N .Tehnologia.

aşteptarea creşterii preţului micşorează oferta.la piaţă se formează deficit de marfă (surplus de cerere).2.) Fig 2.1.oferta se măreşte. Preţul de echilibru dintre cerere şi ofertă la mărfuri şi servicii. echilibrul pieţei poate varia: 1. Deci. N .1. care ar aduce la moditicarea cererii sau ofertei.2.b) .Nprod . Dacă Qe este mai mare decât Qs la un anumit preţ. 2. nu existi factori.2.1 Echilibrul pieţei se caracterizează prin preţul de echilibru Pe şi Qc-cantitatea de echilibru. Variaţia ofertei la cerere constantă(Fig. Echilibrul pieţei este distins atunci când planurile consumatorului corespund planurilor producătorului. sau când Qd = Qs = Qe (vezi fig.2. când cantitatea de marfă oferită la piaţă la un anumit preţ este egală cu cantitatea de marfă cerută la piaţă la acelaşi nivel al preţului. În rezultatul variaţiei parametrilor cererii şi ofertei. Dacă Qd este mai mică decat Qs la piaţa se formează surplus de marfă (de oferă).4.2.impozitul scade oferta in rezultatul subsidierii pentru a obţine marfă gratis. 2.2. Esenţa şi variantele de manifestare a echilibrului pieţei.2. P0.2.

a.2.c) .4.b.3.a.2.2.Sl (Fig.b) Varianta 3 Dl.2.2. Variaţia cererii la oferta constantă (Fig.

.

Teoria cererii şi ofertei este aplicată la analiza influenţei măsurilor guvernamentale asupra mecanismului pieţei care se poate caracteriza prin:  domeniul impozitelor  fixarea preţului maximal  fixarea preţului minimal Domeniul impozetelor. 2) in formă de procent din preţ. 3) procent progresiv in raport cu cantitatea de marfă realizată sau în raport cu nivelul preţurilor. cantitatea de echilibru scade. Aplicarea unui impozit suplimentar. . Impozitul poate fi fixat: 1 ) in valoarea constantă pentru fiecare cantitatea de marfă.2 Aplicarea teoriei cererii şi ofertei în practică economică. Se presupune că toate mărfurile iniţial sunt impozitate. in ultima instanţă şi în majoritatea cazurilor se răsfringe atîit asupra producatorului cît şi asupra consumatorului. În rezultatul impozitării oferta scade şi ca rezultat preţul de echilibru creşte.2.2.

2.2c).producatorul tinde să crească preţul în valoare impozitului fără ca să scadă cantitatea.2d). impozitul total vărsat in buget va fi: Ntot= Nun*Qe Cota consumatorului: Ncons = Ntot -Ncons Impozitul suplimentar nu-l satisface pe consumator deoarece în rezultat el procură o cantitate mai mică la un preţ mai mare. Pentru stat e convenabil atunci când în rezultatul impozitului suplimentar valoarea totalală a impozitelor plătite creşte.2a).2.2.Ca rezultat se distinge echilibru E 1(fig.După aplicarea impozitului suplimentar. b) când bate valoarea impozitului este platită de producător (Fig. o cantitate mai mică. Fixarea preţului maximal (fig. Nu-l satisface nici pe producator deoarece in rezultat realizează. Cazuri specifice: a) toată valoarea impozitului este plătită de consumator (Fig. 2.2b).Nu reuşeşte deoarce la aşa preţ cererea este mai mică.2.2. Măsura dată se aplică pentru protecţia consumatorului la etapele de tranziţie sau în cazul calamităţilor sociale sau naturale.2.2. În acest caz la . rămănîndui după plata impozitului o sumă mai mică de bani.

costul producerii căreia este mai înalt decât preţul de echilibru ce s-ar forma la piaţă şi marfă. 2. Pentru cerere: Elasticitatea . La piaţă se formează surplus de marfă echilibru artificial se transformă în natural.elasticitatea cererii . Se determină pentru cerere (de obicei. preţurile la alte mărfuri şi bugetul consumatorului. Teoria elasticităţii şi aplicarea ei în practică de activitate economică. Deoarece preţul e fixat la un nivel mai jos ca preţul de echilibru. Ed . dată este necesară societaţii. Dacă variaţia cel puţin a unui parametru (P şi Q) depăşeşte 4% se determină elasticitatea pe sector utilizindu-se valorile medii. tipurile ei şi metodele de determinare. Elasticitatea directă a cererii după preţ prezintă gradul de reacţionare a cantităţii cererii în rezultatul variaţiei preţului la marfa analizată cu 1 %.ca grad de reacţionare a cantităţii cererii la variaţia parametrilor.1. Fixarea preţului minimal (Fig.2e) Se efectuează cu scopul stimulării producerii mărfii. adică deficit de marfă. adesea) în raport cu preţul la marfă analizată.3. Elasticitatea cererii.piaţă se formeză un surplus de cerere. 2.3.2.2.

Pentru cererea liniară elasticitatea mai poate fi calculată în felul următor.: Deosebim urmăoarele niveluri de elasticitate a cererii: Cererea liniari se caraclerizează la toate aceste niveluri. .

b) dacă elasticitatea cererii dupa venit Ei>0 marfa este normală. Elasticitatea ofertei şi factorii care o condiţionează. Dacă easticitatea tranzitivă este egală cu 0.cu cît e mai mult timp. 4) categoria mărfii . mărfurile nu interacţionează între ele.2. Însă reacţia diferitor producători poate fi diferită de la caz la caz. 2) substituibilitatea mărfii . cu atît elasticitatea e mai mare.in raport cu pregul la marfa Y. d) dacă Ei = 0 => din asta rezultă că este marfă de primă necessitate. Dacă elasticitatea tranzitivă e mai mică decât 0. a) dacă elasticitatea cererii după venit este mai mica decât 0.Factorii care condiţionează elasticitatea cererii: I ) timpul . marfa este inferioară. Elasticitatea tranzitivă a cerorii . marfa este inferioară. producătorii vor varia cantitatea oferită la variţia preţului. Contorm legii ofertei.prezintă variaţia procentuală a (Qd la marfa X în rezultatul variaţiei P la marfa Y cu 1%. Elasticitatea cererii după venit prezintă variaţia procentuala a Q în rezultatul variaţiei venitului cu 1% . Factorul principal care condiţionează nivelul ofertei este timpul . Dacă elasticitatea tranzitivă e mai mare decât 0.mărfuri de lux şi de primi necesitate. 3) cota cheltuielilor la marfa dată în bugetul total al consumatorului.3.cu cît sunt mai mulţi substituanţi cu atît e mai elastică cererea. mărfurile sunt complimentare. Elasticitatea cererii se mai determină în raport cu preţurile la alte mărfuri. QPy (QDx) . c) dacă Ei > 1 creşte odată cu creşterea bugetului – este marfă de lux. Elasticitatea ofertei după preţ prezintă variaţia procentuală a cantităţii ofertei la variaţa preţului cu 1%. 2.

scurte. in majoritatea cazurilor creşte. b) aprecierea raţionalităţii. Aplicarea teoriei elasticităţii în analiza activităţii economice a firmelor şi organizaţliilor. .(perioada). În cazul elasticităţii joase a cereri. introducerea noilor impozite şi subsidii precum şi altor măsuri guvernamentale. Nivelul Es poseda valori intermediare. In acest caz elasticitatea ofertei este variată. a) Perioada foarte scurtă .3. majorarea preţului duce la majorarea veniturilor producatorilor şi în acest caz devine raţional pentru Guvern să introducă impozite suplimentare.se caracterizează prin incapabilitatea producătorului de a reacţiona în careva mod la schimbarea preţului pe piaţă. lungi. c)Perioada lungă se caracterizează prin posibilitatea producătorilor de a reacţiona cu toate măsurile la schimbarea preţului. Deosebim perioade: foarte scurte. b)Perioada scurtă . A. Teoria elasticităţii în analiza activităţii economice se întrebuinţează pentru: a) aprecierea variaţiei venitului producătorilor sau a cheltuielilor consumatorilor în rezultatul variaţiei preţului. Aceasta n-o să le permită producătorilor să micşorez-e cantitatea ofertei fără ca să piardă din venitul global. În acest caz oferta este perfect rigidă Es = 0.3.se caracterizează prin posibilitatea producătorilor de a reacţiona la schimbarea preţurilor doar schimbînd intensitatea producerii. 2.

∆TR = ∆Qt * Pe2 .variaţia venitului în rezultatul modificării volumului comercializarii marfii. aşa după cum variaţlia preţului cu un procent (1%) duce la reducerea volumului de comercializare tot cu 1%. În varianta. când elasticitatea este egală cu "1" variaţia preţului nu aduce la schimbarea venitului global. Venitul – suma mijloacelor baneşti acumulate de la comercializarea unui anumit volum de marfă şi servicii de preţuri definitive. Majorarea preţului totdeauna duce la micşorarea venitului producătorilor şi cheltuelilor consumatorilor. Deci. ∆TR = ∆P Qe2 .micşorarea venitului în rezultatul micşorării volumului comercializat.∆TR = ∆P * Qe2 – schimbarea venitului global în rezultatul variaţiei preţului. În cazul elasticitaţlii cererii. ∆TR= ∆Q* Pel . În acest caz aplicarea (întroducerea) impozitelor suplimentare sunt raţionale. În cazul elasticităţii cererii majoritatea venitului în rezultatul majorării preţului totdeauna micşoreză venitul în rezultatul micşorării volumului realizării.majorarea venitului în rezultatul majorării preţului. . B. C. venitul global al producătorului se micşorează.

Teoria conportarii consumatorului are ca scop confirmarea legii cererii şi determinarea modalitaţilor de formare a ei in raport cu preţurile şi restricţiile consumatorului. Caracteristica echilibrului.1. Pentru analiza comportarii consumatorului se fac 3 presupuneri : 1) Consumatorul intodeauna poate aranja marfurile dupa gradul de satifacere a necesitatilor sale (totdeuna consumatorul cunoaşte calitaţile marfurilor). Capitolul III COMPORTAREA CONSUMATORULUI LA FORMAREA CERERII ANUMITOR MĂRFURI PE PIAŢĂ. Condiţia de maximalizare a venitului producătorului – realizarea (comercializarea) mărfii la care cererea este egală cu 1 %. 3. . Teoria comportării consumatorului se cerecetează in 3 etape: a) b) c) Analiza preferinţelor consurmatorului.Elementele modelului de comportare ale consumatorului. Teoria utilităţii marginale. ţinînd cont de nivelul elasticităţii cererii. 3.1.Graficul dependenţei venitului global al producătorilor de la volumul de comercializare a mărfurilor.1. Analiza restrictiilor (limitarea).

Curba de indiferenţă prezintă mulţimea punctelor ce ne caracterizează mulţimea combinaţiilor de marfuri intrebuinţate. Rata marginală de substituire. Cifrele pot fi comparate doar in cadrul uneea şi aceleiaşi analize. Non-saturarea: consumatorul întodeauna va prefera o cantitate mai mare de marfuri unei cantitati mai mici daca se neglijeaza preţul.2) Preferinţele consumatorului sunt tranzitive: A&B si B&C => A&C (&tranzitivitatea mai preferabilă). deci punctual “C” cu utilitatea “Uc”. MU=U’=f’(x. Proprietaţile curbelor de indiferenţă: . Ua=f(Xa:Ya) Ub= f(Xb:Yb) Uc= f(Xc:Yc) Funcţia unitaţii acordă fiecarui grad de unitate o cifră în asa fel încît unui grad mai mare de utilitate i se atribuie o cifra mai mare. Utiliatea marginală prezintă variaţia utilităţii totale in rezultatul variatiei consumului cu o unitate a mărfii “X” sau “Y”. deci Ua=Ub=Uc. Harta curbelor de indiferenţă prezintă mulţimea lor interpretată pe plan.2. 3) X si Y – categorii de mărfuri U= utilitatea prezinta gradul de satisfacere a necesitatilor consumatorului în rezultatul consumului unei anumite cantităti de marfă sau servicii.1. Ele nu joaca nici un rol.y) 3. utilitatea la consumul carora este constantă. Caracteristica curbelor de indiferenţă.

Curbele de indiferenţă nu se intersectează (sa presupunem). Se bazează pe condiţia non-saturării. 2) . cu atît ea caracterizează un grad mai mare a utilităţii.1) cu cî curba de indiferenţă este situată mai departe de originea de coordonate.

Rata marginală de substituire (MRS). Rata marginală de substituire prezintă cantitatea de marfă Y de care trebuie să se dezică consumatorul pentru a primi o unitate suplimentară de marfa X cu condiţia ca nu-şi schimbă gradul sau de utilitate, adica ramîne pe aceeaşi curbă de indifirenţă. Se notează: MRS = -∆y/∆x Semnul “-” indica ca o marfa se înlocuieşte cu alta. La mişcarea in jos pe curba de indiferentă, rata marginală de substituire MRS descreste.

Tendinţa descrescîndă a MRS este condiţionată (la mişcarea in jos pe curba de indiferenţă) formei convexe a curbei de indiferenţă. În cazul marfurilor complementare MRS=0. pentru marfurile substituante MRS= - ∆y/∆x, şi este constant pentru toate combinaţiile între X si Y. MRS ne indică grafic unghiul de înclinaţie (tg lui) a tangentei catre curba de indiferenţă. 3.1.3. Restricţiile consumatorului. Restricţiile pot fi după buget si după timp. a) restricţiile bugetare sunt caracterizate prin linia limitării bugetare care prezintă mulţimea de puncte ce caracterizează mulţimea combinaţiilor de mărfuri X si Y, cheltuielile la propunerea carora sunt egale pentru toate combinaţiile. i - buget

Linia bugetară poate varia in rezultatul variaţiei bugetului şi în rezultatul variaţiei preţurilor. În rezultatul variaţiei bugetului linia bugetară se deplasează paralel de la originea de coordonate la mişcarea lui:

La variaţia preţurilor linia bugetară îşi schimbă unghiul de înclinaţie: la creşterea preţului la marfa X şi/sau la micşorarea preţului la marfă Y unghiul de înclinaţie scade şi invers, la micşorarea preţului la marfă X şi marirea preţului la marfă Y unghiul de înclinaţie creşte. Px3<Px1<Px2; α3<α1>α2

b) restricţia dupa timp se caracterizează prin linia limitarii după timp, care

prezintă mulţimea de puncte ce ne caracterizează mulţimea combinaţiilor de

mărfuri X si Y, cheltuielile de timp la procurarea carora sunt egale. Funcţia: T=Qx*tx+ Qy*ty T – bugetul de timp al consumatorului; Tx si ty – timpul necesar pentru procurarea unitaţii de marfăx si y corespunzător.

c) în cazul limitării duble, atît după timp cît şi dupa buget, consumatorul poate

alege o aşa combinaţie de mărfuri X si Y care se afla mai jos în stinga atît de limita bugetară cît şi de linia limitei după timp.

3.2. Teoriile analizei vizînd comportarea consumatorului. 3.2.1. Echilibrul consumatorului. Se distinge atunci când consumatorul îşi cheltuie tot bugetul pentru procurarea marfurilor X si Y (in caz contrar o parte din buget nedistribuită nu poate maximiza utilitatea) şi se află pe o curbă de indiferenţă maximal posibil îndepartată de la originea de coordonate, care asigură o utilitate maximală (punctual “A” de pe grafic).

Punctul 1,2 nu reflectă consumul optim asigurat de marimea venitului “I” (utilitatea marginală). Echilibrul consumatorului se distinge, grafic când linia bugetară este tangentă la curba de indiferenţă. Condiţia analitică de echilibru a consumatorului: MRS= - ∆y/∆x = -Px/Py, deci MRS= - Px/Py, caracterizeaza unghiul de înclinare a liniei bugetare. Echilibru în care se respectă condiţia analitică se numeşte echilibru intern. Există cazuri (aşa numitul echilibru unghiular) la care condiţia analitică de echilibru a consumatorului nu se respectă. De exemplu, aceasta se refera mărfurilor substituante.

neschimbindu-şi gradul sau de utilitate. Efectul micşorarii preţului are o influenţă dublă asupra consumatorului:  În rezultatul micşorarii preţului la marfă X. . capacitatea de procurare a bugetului fixat creşte. care a devenit mai accesibilă. ca consecinţă a micşorării preţului la marfă X. Efectul de venit prezintă variaţia cantitaţii de marfa X în rezultatul majorarii capacităţii de procurare a bugetului fixat ca urmare a micşorării preţului la marfă X. Variaţia cantităţii de marfă X în rezultatul substituirii. prezintă efectul de substituire.2. Z) analitic aceasta se poate reprezenta în felul următor: 3. ceea ce permite consumatorului de a se deplasa pe altă curba de indiferenţă cu o utilitate mai mare. consumatorul va tinde spre substituirea marfii Y cu marfa X. Efectul de venit prezintă variaţia cantitaţii de marfă X în rezultatul majorarii capacitaţii de procurare a bugetului fixat ca urmare a micşorării preţului la marfă X. B.2. adica ramînînd pe aceeaşi curbă de indiferenţă. C.Structura bunurilor cumpărate este optimă atunci cînd utilitatea marginală are o unitate cheltuită este aceeaşi pentru toate mărfurile (A. Efectul de venit şi efectul de substituire.  În rezultatul procurarii unui lot mai mare de marfă ieftină.

3. Însa la o variaţie egală a venitului. Curba cererii reflectă acordul consumatorului de a plăti un anumit preţ pentru cantitatea de marfă data.2. Forma lor redusă este urmatoarea : a) cînd marfa X este marfă normală: b) cînd marfa X este neutrală : c) cînd marfa X este inferioară însa nu pentru marfa Ghiffin d) marfa X este marfa Ghiffin Apariţia efectului de venit şi efectului de substituire poate forma aşa numitele “surplusul consumatorului” şi “surplusul producatorului”.(gr. Deci. Curbele “venit-consum” şi “preţ-consum”. 3. Surplusul producatorului reprezintă diferenţa dintre preţul (P) cu care se realizează marfa pe piaţa şi pretul (Pp) cu care vinzătorul este de accord să realizeze marfa.1. 3. Curba “venit-consum” prezintă mulţimea punctelor de echilibru în rezultatul variatiei venitului => i = efecte de substituire. reacţia diferitor consumatori în diferite cazuri poate fi diferită. Consumul în dependenta de marimea venitului.Efectele de substituire şi efectele de venit se caracterizează prin egalitaţile lui Sluttski. În rezultatul variaţiei venitului consumatorul va varia cantitatea de marfă care va fi cerută la piaţa.) . Surplusul consumatorului prezintă diferenţa dintre preţul (Pc) pe care consumatorul este de accord să-l achite şi preţul (P) cu care marfa este totuşi procurată. preţul de echilibru (Pe)>Pp>Pc.

lnterdependenţa dintre modificarea venitului şi a consumului E. Engel. . pentu marfa normală costă în faptul că cu primele 100 unităţi monetare se procură mai mult decît cu ultimele 100 unităţi. Engel a reflectat-o prin aşa numitele curbe venit-consum. (vezi graficul 3. El a stabilit că influenţa venitului asupra consumului depinde de tipul de marfă. Curba lui Engel descrie o pontă pozitivă dacă venitul sporeşte.2.Corelaţia dintre venit şi consum a fost studiată în secolul XIX de către statisticianul german E. Specificul curbelor lui Engel. de exzemplu.) Pentru mărfurile inferioare şi mărfurile neutre (de primă necesitate) curba “venit-consum" este reprezentată in graficul 3.3.

consum" se determină curba cererii. capatate în rezultatul variaţiei preţurilor. slrpliIrcrrlcre scade Analizînd curbele lui Engel. putem concluziona că odată cu . Cu ajutorul curbei "preţ . Legea descreşterii utilităţii marginale:pe masura creşterii cantităţii de marfăutilizată .utilitatea marginală ”MU” a fiecărei unutaţi suplimentare scade. care reprezintă dependenţa dintre preţ şi cantitate de marfă cerută.Reacţia consumatorului în variaţia preţului se caracterizeză prin curbele “preţconsum”. care reprezintă mulţimea punctelor de echilibru al consumatorului.

statutul juridic (persoana fizică sau juridică). Persoana juridică – poartă raspunderea dupa cotă. 2. volumul de producţie. 5. Întreprinderea – agentul economic cu autonomie financiară şi de gestionare. Moldova.Tipologia intreprinderilor din R.1992 cu unele adausuri şi schibări din 1995.1. domeniul de activitate. 3. Viaţa economică este organizată şi se bazează pe agenţii economici (întreprinderi). 4.1. odihnă şi cultură. In 1999 în R. Conform legii “despre întreprindere şi antreprenoriat” a R. capacitaţii de a crea şi comercializa valoarea de întrebuinţare produsă. . Capitolul IV FIRMA ŞI ROLUL EI ÎN ECONOMIA DE PIAŢĂ. 4. pentru turism. caracteristica genului specific de activitate. Moldova numarul agenţilor economici constitue aproximativ 185 mii unitaţi dintre care 31% posedau dreptul de persoana fizica. nivelul tehnologic şi tehnic.04. Atentatul – 1 an. inclusiv individuale 52%. agenţii economici pot activa sub urmatoarele forme organizatorico-juridice:  întreprinderea individuală. forma de proprietate(proprietatea >50% . Tipologia intreprinderilor si teoria productiei.capital privat). din 01.sporirea veniturilot consumatorilor: l. Atentatul juridic se poate infiinţa dupa “3 ani” de la afacerea data.1.pentru serviciile medicale şi juridice. 2. 4. ponderea cheltuielilor pentru Procurarea produselor alimentare în bugetul familiei se micşorează. Clasificarea firmelor depend de urmatorii factori(caracteristici) de bază: 1. Persoana fizică – poartă responsabilitate la 100% cu toata averea.M. în bugetul familiei se va mări ponderea cheltuielilor legate de instruire.

nu au gaj. persoana fizică. este persoana fizică cu reponsabilitate limitată. societate cu responsabilitate limitată (SRL). - Societate in comandită: - asocierea două sau mai multe persone pentru activitatea în comun. nu-i persoană juridică. întreprinderea de stat si municipală. avantaj: usor de infiinţat. societate pe acţiuni. cooperative de producere. Societate partenerială: - două sau mai multe persone fizice sau juridice participăla formare. . societate in comandită. alţii (comandatari) – poartă responsabilitate limitată şi nu au drept la vot. întreprindere de arendă. dezavantaj: dificultaţi în capătarea creditelor. întreprindere colectivă. - Societatea pe acţiuni: - persoana juridică. unii sunt membrii principali (complet) şi poartăresponsabilitate nelimitată. Întreprinderea individuală: - fondată de 1 cetaţean. asocierea bunurilor cu scopul desfaşurării în comun a activitaţii de antreprenoriat.        societate partenerială (in nume colectiv). pot fi şi membrii familiei lui.

dupa care se poartă responsabilitate individuala. societaţi pe acţiuni în conexiune sau mixte (cu capital străin) după tip: societaţi deschise (cumpară şi vînd acţiunile la bursele de valori). să-şi achite la timp plata pe arendă. - - - a) 1) 2) 3) b) 1) 2) Arendatorul poarta responsabilitate: - să păstreze averea primită în arendă. numarul de acţiuni=numarul de voturi. mixte (diverse forme de proprietate). capitalul individual fondat este apreciat prin numarul de acţiuni pe care le deţine asociatul. închise (în interiorul societăţii).: după formele de proprietate: de stat. una din formelor organizatorice de bază capitalistă. Clasificarea S.A. la timp să prezinte darea de seamă faţă de patron. toţi membrii colectivului sunt deţinători de capital după cota stabilită. - - . Întreprinderea colectivă: - se formează de catre membrii colectivului de muncă la întreprinderile de stat pe baza contractului de cumparare sau folosire (transmiterea) şi a statutului. responsabilitatea materială şi juridică în dependenţă de capitalul (cota) asociat. societatea poartă responsabilitate nelimitată.- se formează pe baza asocierii persoanelor juridice şi cetăţenilor cu capital individual. persoana juridical.

partenerii poartă raspunderea in limitele capitalului investit.M. persoana juridică. întreprinderile sunt de sine statatoare în activitatea financiară şi de gestionare. persoane juridice. . poartă responsabilitate faţă de stat cu toată averea sa.Intreprinderea de stat sau municipală: - averea acestor întreprinderi se formează dupa hotarirea Guvernului sau a Organelor de Conducele Locale. în unele cazuri poarta resonsabilitate şi cu averea sa. organele conducerii de stat şi municipale nu poartă raspundere faţă de datoriile întreprinderilor formate de ei.SRL. SRL se lichidează dupa dorinţele membrilor (fondatorilor) sau dacă fondul asociat e mai mic decît minimul prevăzut de lege R. 40% depuse la formare).M. conducerea firmei în multe cazuri este efectuată nu de fondatori. “Despre cooperatie”. persoana juridică. conform legii R. - - Societatea cu raspundere limitata (SRL): - un numar limitat de fondatori (nu mai putini de “2”).M. care-şi asociază capitalul sau pentru activitatea în comun. În R. sau de transfer temporar a capitalului privat. (3000 salarii minime depuse timp de 1 an. din aproximativ 70000 firme ~23% . o formă de privatizare a averii de stat. responsabilitate în limitele investiţiilor personale. Cooperative de producere: - aparţin la “2” şi mai mulţi cetateni. - Întreprindere de arendă: - persoana juridică.

Microeconomia studiază procesul de producere ca un proces de transformare a unor bunuri în alte bunuri. să ia decizia de sine statator la distribuirea şi folosirea beneficiului. ideile). Bunurile "B" . însă adesea ei sunt grupaţi în grupe după careva criterii geneale. umane.serviciile. bunuri materiale etc. 2) munca . construcţii.Z. Arendatorul are dreptul: 1) 2) să încheie de sine statator contracte cu partenerii. .care pentru a presta marfa sau servicii pe piaţă efectuează un proces de producţie. Deosebirn grupuri de factori: 1) grup capital . care include în sine clădiri.2 Procesul de producţie.1.L. Bunurile "A" se numesc factorii procesului de producere resursele materiale.B (banii). dacă ei joacă un rol specific la procesul de producere analizat. Al doilea participant al pieţei care formează oferta este producătorul . include în sine atît munca calificată cît şi munca necalificată. 3) 4) 4. financiare şi informaţionale). volumul şi numarul lucratorilor. utilaj. Factorii procesului de producere pot fi foarte diverşi.funcţilile şi particularităţile lui în cadrul întreprinderii.produs finit (marfa. 3) Suportul financiar . care ies din procesul de producere.Adică se caracterizează doar bunurile. să stabilească de sine statator activitatea.K. 4) Pămîntul . conform contractului de arendă devin de sine statatori la folosirea resurselor fixe. Mai pot fi evidenţiaţi şi alţi factori.- arendatorii pe un timp. Procesul de producere în microeconomie este analizat dupa tipul “lazii negre”. să stabilească de sine statator regimul de muncă.

B). Deosebim funcţii de producere: a) funcţia de producere de tip Leontiev Qs min (K. Majoritatea unui din factori nu schimbă volumul de producţie. însă coeficientul de substituire variază de la caz la caz.X3. Forma generală a funcţiei de producere Q = f (X1.Mărimea lui “a”şi”β” variază între ele şi de la caz la caz. Tipurile funcţiei de producere. când factorii pot fi substituiţi unul cu altu . Această funcţie caracterizează procesele de producere când factorii nu pot fi substituiţi unul cu altul şi se completează reciproc.Z) sau cu patru factori Q=f(K.Xn) În cele mai dese cazuri se analizeză funcţia de producere cu 2 factori şi are forma Q=f(K.L.L).Z. . b) muncă intensivă(cu un consum mai pronunţat de forţă de muncă).X2.L. Funcţia de producere – determină modalitatea interacţiunii factorilor(în procesul de producere şi ne arată pe de o parte cantitatea maximală de produs finit.L. Interacţiunea factorilor în procesul de producere se caracterizează prin funcţiile de producere. b) funcţia de producere de tip Cob-Dangler caracterizează procesele.Ei doar se completeză reciproc şi nu pot fi substituiţi. Q=A*Ka*Lβ funcţia exponenţială .L) sau funcţia cu trei factori Q=f( K. Q=f(K. care poate fi obţinut în rezultatul utilizării anumitor combinaţii a factorilor de producere.Din punct de vedere al ponderii elementelor factorilor de producţie deosebim tehnologii cu: a) capital intensiv (care condiţionează un consum mare de capital.B).ne determină cantitatea minimă de factori necesari pentru producerea unei cantităţi stabile de producţie.X4….

. Cazuri specifice a izocoantelor ne caracterizează cazul . Izocoanta prezintă mulţimea punctelor ce ne caracterizează variantele combinaţiilor factorilor de producere. În legatură cu cele expuse mai sus apare necesitatea de a dezvălui o nouă categorie în teoria producţiei – izocoanta. care asigură producerea aceluiaşi volum de producţie.c)funcţia de producere liniară – caracterizează procesele de producere. Mulţimea izocoantelor înterpretate pe plan reprezintă harta izocoantelor.când utilizarea doar a variaţiei capitalului nu permite de a produce.când factorii pot fi substituiţi unul cu altul în proporţii constante.

Procesele economice se desfasoară în timp şi spaţiu. în microeconomie se foloseşte noţiunea de timp economic care exprimă perioada de deluare a fenomenelor economice. toţi factorii de producţie sunt constanţi.2. In cazul modelului cu 2 factori în perioada scurta de timp. Factorii care nu variază = factorii constanti. În perioada scurta de timp. capitalul este factorul constant. 2) Factorii care variază = factorii variabili.) 4. este necesar şi e unica posibilitate de a varia factorul munca utilizată. Perioada scurtă de timp prezintă acea perioadă în decursul careia cel puţin un factor ramîne neschimbat. Teoria şi practica gestionării procesului de producţie. De aceea. fară performari.dreptunghiulară. Procesul de producţie în perioada scurtă de timp.2. 3)Forma reprezentării izucoantei pe plan depinde de caracteristicile proceselor de producţie mai mare de în ceea ce priveşte utilizarea factorilor de producţie (funcţia exponenţială. iar munca – factorul variabil.Proprietaţile izocoantelor: 1) Izocoantele au înclinaţie negativă.etc. 2)Cu cît izocoanta este situată mai deprte de originea coodonatelor cu atît ea asigură un volum de producţie mai mare.deoarece micşorarea unui factor utilizat necesită majorarea cantitativă a altui factor utilizat necesită majorarea cantitativă a altui factor utilizat pentru ca volumul de producţie produs să nu se schimbe. 4. Este necesar ca firma să cunoasca dependenţa între volumul de producţie produs şi cantitatea factorului variabil pentru a putea determina necesitatea de factori la sporirea dorită a volumului de producţie. .1. deosebim trei perioade de timp: 1) Perioada spontană (ultra scurtă).liniară. Aceasta situaţie analizează fenomenul activitaţii economice a întreprinderii la momentul dat. ca firma sa varieze volumul de producere.

MPPk – nu e pentru perioada scurta. APPl – este maximal .În perioada scurtă de timp deosebim: a) produs fizic total = Q(cantitatea de marfa) – prezintă cantitatea de marfă produsă la o anumită valoare a factorului variabil cînd ceilalţi factori sunt constanţi. Produs marginal fizic = MPP – prezintă variaţia produsului total în rezultatul variaţiei factorului variabil cu o unitate MPPl=∆Q/∆L. APPk=Q/K. Produs mediu fizic = AP – prezintă raportul produsului total la cantitatea utilizată a factorului APPl=Q/L. b) c) Înterpretare grafica: APPl – produsul mediu care caracterizează productivitatea medie a factorului. garficul reprezintă tg unghiului de înclinaţie a razei lansată din originea de coordonate către punctele graficului produsului total. APPl ≤ Q/L A – punctual cînd raza e tangentă pentru A.

MPPl = ∆Q/∆L – graficul prezintă tangenta unghiului de inclinaţie a tg catre graficul produsului total. cît şi lungă de timp. B – punctual de inflexiune. adaptivitatea şi complementaritatea lor. Procesul de producţie în perioada lungă de timp. atît în perioada scurtă. Substituirea factorilor de producţie constă în posibilitatea lor de a înlocui parţial sau toatal un factor cu o anumita cantitate din alt factor în condiţiile menţinerii aceluiaşi nivel al producţiei. Legea descresterii efectului la scara – relatează ca. creşterea volumului de producţie. cauzată de modificarea lentă a factorului variabil. MPPl – caracterizează productivitatea marginală a factorului. pentru a varia volumul de producţie poate sa varieze cu ambii(toti) factorii deplasîndu-se de pe o izocoanta pe alta. a L) cind b>a – efect pozitiv cind b<a – efect negative si pentru b=a – efect unitar= constant. În cadrul acestei perioade firma producatoare. cît şi asupra factorului capital. MPPl este maximal. Dacă MPPl este mai mare decît APPl. Q=f(K/L) bQ = f(a K.2. se va micsora pe masura creşterii raportului între factorul variabil şi factorii constanţi(la tehnologia dată).2. Perioada lunga de timp este o aşa perioadă în decursul careia toţi factorii de producere pot varia. atunci APPl creşte şi invers. divizibilitatea. Pentru analiza acestui efect se introduce noţiunea de efect intern la scară: se spune că firma işi schimbă scara producţiei atunci când toţi factorii de producere variază în proporţii egale. Interactiunea factorilor de producţie este condiţionata de substibilitatea. 4. Legea descreşterii efectului acţionează atît asupra factorilor de muncă. . Legea descresterii efectului la scară. Pentru B.

∆K*MPk = -∆L-MPL MPL/MPk = ∆K/∆L = MRST = MPL/MPk. atunci MRST are tendinţa de a se micşora. aceasta însemna că cantitatea de produs pierdută din cauza micşorării capitalului este compensată de majorarea factorului de muncă. MRST = -[∆K/∆L]. Substituirea – este caracterizată prin noţiunea MRST – rata marginală de substituire tehnologică. Aceasta ne vorbeşte despre faptul că există o anumită limită de substituire a factorilor de producţie. Adaptabilitatea – capacitatea de asociere a unei unităţi dintr-un factor de producţie cu una sau mai multe unităţi dintr-un alt factor de producţie. Semnul minus (-) înseamnă că factorii de producţie se modifică în direcţii opuse.Divizibilitatea – posibilitatea de a împarţi factorul de producţie în unităţi şi subunităţi. rata marginala de substituire tehnologică este egală cu raportul produsului marginal al factorului de producţie aflat pe axa X şi produsul marginal al factorului aflat pe axa Y. Prin urmare. Complementaritatea – capacitatea factorilor de producţie de a se complecta unul pe celălalt. Mişcarea din punctual 12 o putem exprima: ∆K*MPk + ∆L*MPL = 0. . Dacă ne mişcam pe izocoantă din punctul 14.

3. adaptabilitate. 4. divizibilitate. Deosebim următoarele grade de substituire a factorilor de producţie: 1) Substituibilitatea perfectă cînd MRST este constantă în orice punct al izocoantei. . complementaritate. Întrun schimb se cere ca fiecare maşina sa fie asigurată cu un singur şofer. În acest caz MRST e în descreştere. Marirea numarului de şoferi intr-un schimb la o masina nu are nici un efect. 2) Procesul de producţie cere o complementaritate strictă a factorilor de producţie (de exemplu: organizarea activităţii parcului de autobuse).2.Organizînd procesul de producţie trebuie sa se ia în consideraţie şi faptul că există diverse grade de substituire. 3) Substituirea imperfectă. Aceasta indică faptul că nu există nici o limită în substituirea factorilor de producţie. Aplicarea teoriei producţiei în gestionarea activităţii agentului economic.

după părerea noastră. A devenit “norma” întîrzierea remunerării salariaţilor. adesea de cîteva luni. Modul economic de gîndire reprezintă un instrument de analiză şi previziune. că orice agent economic urmăreşte obţinerea unui avantaj net maximal în condiţiile date. este însoţită de o muţime de fenomene noi.Teoria producţiei poate fi aplicată în analiza diferitor fenomene. că toţi agenţii economici sunt raţionali. poate servi faptul că reforma social-economică presupune tranziţii structurale radicale atît în sistemul socio-economic. legile şi raţionalitatea economică. sau un însoţitor “întîmplător” al tranziţiei. Vom aplica teoria producţiei în determinarea conţinutului economic şi a consecinţelor restanţelor sistemului bugetar faţă de salariaţi.     . Apariţia acestui fenomen ne impune necesitatea de a analiza mai temeinic natura lui ca să se afle dacă întîrzierea salarizării este un element organic. pornind de la următoarele principii:  Cooperarea socială are la bază ideea. fundamentat pe principiile. o tehnica de gîndire. Punctul de pornire în analiza acestui fenomen. Principalele reguli ale jocului în economia de piaţă rezultă din drepturile de proprietate. Modul economic de gîndire nu este o colecţie de rezultate. Prin urmare. Tranziţia spre economia de piaţă. că oamenii întodeauna îşi urmăresc propriul interes. Este timpul să determinăm. Un astfel de fenomen a apărut şi în domeniul remunerării muncii. trebuie promovată o reformă social economică. pe care nu ne-a fost “dat” să le întîlnim pînă acum. să prognozăm consecinţele declanşării acestui fenomen. Cu alte cuvinte modul economic de gîndire reflectă faptul. cît şi în domeniul modului de gîndire. Orientarea spre economia de piaţă cere tot mai insistent să fie dezvoltat şi utilizat un mod economic de gîndire. de apreciere şi adoptare a deciziilor. de concluzii. îşi cunosc interesul şi acţionează în sensul realizării acestui interes. un principiu de abordare. elaborate concepte şi mecanisme ale economiei libere. Ipoteza de bază a modului economic de gîndire constă în aceia. ci o metodă. ci este doar o raţionalitate economică. Urmărirea propriului interes nu înseamnă neapărat egoism sau răutate.

Există pierderi şi în urma faptului că un leu primit la timp este mai scump decît leul primit peste 1-6 luni. să fie achitate nu numai salariile ci şi rata dobînzii corespunzătoare. finanţare a statului de către populaţie. Se dereglează procesul de obţinere a valorii. serviciilor(ca urmare a transformării factorilor de producţie). se ratează posibilitatea de a”investi” aceşti bani şi de a primi rata dobînzii. timp de cîteva luni poate fi înţeleasă în sensul că “a apărut” o forma netradiţională de creditare. acest fenomen este primejdios atît pentru salariaţi cît şi pentru întreaga societate. Programul de reformă economică a guvernului menţiona că procesul de creare a valorii include obţinerea produsului. că banii neplătiţi angajaţilor timp de cîteva luni “rămîn” la stat. şi numai astfel se va produce continuitatea procesului de producţie şi de obţinerea valorii. Se “dezvoltă” această formă de creditare fără consimţămîntul salariaţilor. Suma datorată pentru retribuirea muncii la 1 septembrie 1994 a alcătuit 94 mln. Aceste modificări sunt reprezentate prin următorul grafic: . Reţinerea permanentă cu remunerarea muncii. Dacă are loc reţinerea salariilor. Să analizăm pierderile salariaţilor. Odata cu reţinerea salariilor din partea statului se deregleaza procesul de producţie şi consum al mărfurilor.lei. probabil. iar statul iar putea folosi temporar în alte domenii. căci nu-s respectate condiţiile teoriei valorii entropice. procesele de producţie şi de consum sunt stopate. Conţinutul economic ale acestui fenomen reflectă faptul. Rata medie lunara a inflaţiei în ianuarie-august 1994 a constituit 7%. constituind 68% din fondul de remunerare a muncii pe luna august. Ultimele trebuie să fie consumate. pentru că statul ratează în asemenea caz şi momentele de a folosi aceşti bani în alte domenii. vom încerca să determinăm conţinutul economic al fenomenului nerespectării termenilor de salarizare. Îşi spune cuvîntul său ferm în devalorizarea monedei şi inflaţia. atunci ar trebui. Lipsa cronica de bani în bugetul statului nu schimbă esenţa lucrurilor. Reţinerea salarizării condiţionează şi reorientarea activităţii agenţilor econimici de la organizarea procesului de producţie la organizarea importului. Indifferent de faptul dacă acceptăm sau nu acest conţinut al reţinerii salariului. Acest fenomen are dimensiuni impresionante.Plecînd de la aceste principii metologice. Ultimii în primul rînd ratează posibilitatea de a folosi salariul pentru satisfacerea necesităţilor lor vitale. Dacă admitem că este vorba de o creditare.

mărfurile noastre tradiţionale nu se realizează. Orientarea producătorilor spre realizarea mărfurilor de import este dăunătoare pentru mărfurile confecţionate în republică deoarece şi puţinii bani de care dispune consumatorul se cheltuiesc pentru procurarea mărfurilor de import. 133 de verificări au evidenţiat că marfa este falsificată. Aceasta înseamnă că va fi solicitată deja cantiatea cererii Q1 mai mică (Q1<Q0) şi cu un preţ (P1<P0). îndepărtîndu-ne de la ieşirea civilizată din criză. sau chiar spre falsificarea lor. pe care le poate procura mai ieftin şi vinde în republică la preţuri avantajoase. reţinerea salarizării nu este o soluţie ci un factor care activează şi mai mult problemele social-economice.Dacă salariile sunt achitate la timp.9% faţă de ianurie-septembrie 1993. În primele nouă luni ale anului 1994 au fost effectuate 358 de verificări a calităţii mărfurilor. Drept consecinţă. Concomitent cu apariţia reţinerii salarizării curba cererii se deplasează în situaţia D1. În condiţiile cînd preţurile la resursele energetice şi de materie prima sporesc catastrofal. Astfel e condeţionată o şi mai mare reducere a activităţii economice a întreprinderilor din republică. Lui îi mai convenabil să se orienteze spre mărfurile de import. Reţinerea salarizării vine în contradicţie şi cu programul de activitate al Guvernului.7%. Prin urmare. producţia mărfurilor nealimentare – 54. Producătorul se mai orientează şi spre producerea mărfurilor de caliate inferioară. Producţia industriei – 68. Despre aceasta ne vorbesc datele statistice pe perioada ianuarie-august 1994. în care se menţionează că se vor crea condiţii pentru stabilirea şi creşterea nivelului de trai al populaţiei în baza acordării posibilităţii pentru fiecare cetăţean de a-şi asigura prin munca bunăstarea proprie şi a familiei sale. adică cantitatea cererii este egală cu cantitatea ofertei (Qo).4%. a . producătorului nu-i este convenabil să producă mărfuri tradiţionale la preţul P1. Produsul material net constituie 73. atunci pe piaţa vom avea un echilibru (Eo).

Costurile – în microeconomie caracterizează cantitatea de monedă necesară pentru procurarea anumitei cantităţi a factorului de producere. service cu plată prestate populaţiei – 54.mărfurilor industriale uşoare – 41. deoarece nu include costurile neevidente. Evidente – la procurarea factorilor.2%. Aceste cifre ne demonstrează că reţinerea salarizării nu e un fenomen ordinar şi inofensiv care. Din contra. Neevidente – pentru factorii proprii.4%. Adesea la costurile neevidente sunt acordate şi veniturile de alternativă. Adesea costurile sunt determinate după formulă: unde Xi – cantitatea factorului utilizat U – costul unităţii factorului i Însă aceasta formula nu caracterizează întotdeauna costurile reale suportate de firmă.9%.6 mln. Esenţa şi clasificarea costurilor în microeconomie.6%. mărfuri transportate – 68. 4. amînă doar consumul cu cîteva luni mai tirziu.3. care la rîndul său pot fi procuraţi sau posedaţi anticipat. care în perioada de tranziţie are o influenţă negativă puternică asupra elementelor vieţii social-economice din republică. producţia agricolă – 86%.3 Teoria şi practica formării costurilor de producţie. Comerţul exterior a înregistrat un sold negativ al bilanţului comercial de 320. produsele alimentare – 61. Pentru producerea mărfii. producătorul este nevoit să posede anumite cantităţi a factorilor de producere. 4. la prima vedere. lei. amînarea salrizării este un factor activ în agravarea situaţiei. investiţii capitale – 83%. Funcţia costurilor. Deosebim costuri evidente şi neevedente (Tabelul 1). vînzările de mărfuri cu amănuntul – 53. Situaţia elucidată mai sus reflectă faptul că creşterea datoriilor sistemului bugetar faţă de salariaţi este un fenomen “străin” conceptului reformei economice.1.1%. căci duce la scăderea rapidă a nivelului de trai şi a calităţii vieţii. Tabelul 1 Venit Global Costuri economice Profit economic Evidente Neevidente Contabil Profit Contabil .

Moldova a crescut cosiderabil de la 36. Tabelul 2 Punctul de vedere (criteriul) Costuri Cine plăteşte  private  sociale Modificarea volumului producţiei  variabile  parţial variabile  fixe (relativ constante)  parţial fixe Repartizarea pe fiecare produs  directe  indirecte Adoptarea deciziei  de oportunitate  contabile  marginale  incrementale  relevante  discreţionare  tehnice  inglobate  ireversibile Gradul de omogenitate  simple  complexe Legătura cu procesul de producţie  operaţionale (pentru operaţii tehnologice)  administrativ-gospodăreşti Conţinutul muncii  de munca trecută  de munca vie . 2. 6. poate fi clasificat în dependenţă de diverse criterii (Tabelul 2).4 mii unităţi în 1994 până la aproximativ 190 mii în 1999.44% în 1994 până aproape de 40% în 1999. 3. care reprezintă cantitatea monetară căpătă în rezultatul realizării mărfii. Venit total=TR=PQ Pentru ca costul de producţie în economia de piaţă să devină cu adevărat un factor fundamental în succesul activităţii antreprenoriale firma trebuie să urmărească permanent şi să programeze evoluţia lui. 5. Însă ponderea întreprinderilor şi organizaţiilor nerentabilr a sporit de la 24. 1. crt. 4. Actualmente întreprinderile din republică au probleme mari cu costul de producţie. Nr. 7. Numărul întreprinderilor în R. Studiul costului este deosebit de complex şi în afară de implicaţiile contabile şi economice.În rezultatul acţiunii sale antreprenorul capătă venit.

13.2. Izocosta – prezintă mulţimea punctelor ce ne caracterizează mulţimea combinaţiilor de factori. 14.8.3. Momentul efectuării 11. costurile totale la procurarea cărora sunt constante. Profilul activităţii Sistemul de control Conţinutul economic Costul de desfacere  rambursabile  nerambursabile  de producţie (de fabricaţie)  de desfacere Costurile de producţie  curente  anticipate  preliminare  aferente producţiei de bază  aferente producţiei auxiliare  standard  reale  elemente de cheltuieli  articole de calculaţie  costul tranzacţiei  costul informării Valoarea costurilor este în directă dependenţă de cantitatea factorilor utilizaţi şi preţul lor aplicativ la modelul cu 2 factori funcţia costurilor are forma: TC=K r +L u.) obţinem: K=TC/r W/r*2. (Graficul 4. Transformînd funcţia izocostei în formă liniară (Graficul 4. 12. Criteriul rambursabilităţii Sfera economică de activitate 10. Costurile în perioada scurtă de timp.) Harta izocostelor – prezintă mulţimea izocostelor interpretate pe plan.1. unde r şi u sunt costul corespunzător al unităţii de capital K şi al unităţii de muncă L. 4. 9. La variaţia preţurilor factorilor de producţie izocosta îşi schimbă unghiul de înclinaţie. . W – costul muncii (salariul).2.

prezintă costurile marginale = MC. atunci AVC scad şi invers. Interpretarea grafică a costurilor: Geometric costurile medii pot fi determinate ca tg unghiului de înclinaţie a razei lansate din originea de coordonate către punctele graficelor costurilor totale. deosebim costuri: a) variabile – la procurarea factorilor variabili. Pentru modelul cu 2 factori putem nota: VC=L u => TC=VC+FC FC=K r Interpretare grafică: În această perioada deosebim costuri medii – sunt costurile ce revin mediu la fiecare unitate de producţie:  costuri medii totale ATC=TC/Q  costuri medii fixe AFC=FC/Q  costuri medii variabile AVC=VC/Q Variaţia costurilor totale în rezultatul variaţiei volumului de producţie cu o unitate. . MC = ΔTC/ ΔQ = (ΔVC+ΔFC)/ ΔQ = ΔVC/ΔQ. când firma poate varia cantitatea doar a unor factori. Dacă costurile marginale sunt mai mici decât costurile medii variabile.În cadrul perioadei scurte de timp. Geometric valoarea marginală a costului se determină ca tg unghiului de înclinaţie a tg către punctele costului total sau variabil. b) constante – la procurarea factorilor constanţi.

cît şi de produsul marginal sau mediu al factorului dat.Dacă MC sunt mai mici decât ATC. LATC = LTC/Q LMC = (ΔL*TC)/ ΔQ Legătura între costurile în perioada scurtă de timp şi în perioada îndelungată de timp. Factorii ce determină valoarea costurilor în perioada scurtă de timp.3. iar după distingerea efectului la scară negativă să-şi dea silinţa să varieze şi cu capitalul. 4. Costurile în perioada lungă de timp. Costul enorm – este condiţionat de preţul majorat şi/sau de produsul mediu sau marginal micşorat. MC = ΔVC/ΔQ = (ΔL/ ΔQ)*w = w/MPP1 ΔUC = Δ * w Δ VC = VC/Q = (L*w)/Q = w/APP1 ΔFC = FC/Q = (K*r)/Q = r/ APPk Concluzii: nivelul costurilor în perioada scurtă de timp este condiţionat atît de nivelul preţului unităţii factorului de producere. atunci scad şi invers. Perioada lungă de timp constituită din mai multe perioade scurte de timp în aşa fel încît firma dacă doreşte să producă volumul de producţie sporit ea poate varia în prima perioadă scurtă de timp doar cu factorul L. deplasîndu-se pe altă curbă a costurilor medii totale în altă perioadă scurtă de timp ş. Costurile în perioada lungă de timp şi legătura costurilor în diverse perioade de timp.a. În decursul acestei perioade firma poate varia cu cantitatea tuturor factorilor de producere utilizaţi şi în acest interval toate costurile devin valabile. ce cuprinde curbele medii totale în perioada scurtă de timp. .3. TC = K r + L u În acest interval de timp deosebim costuri medii totale şi costuri marginale. Curba costurilor medii totale în perioada lungă de timp este curba.

4.4. Distingerea volumului de producţie Q2 în punctul B asigură producerea volumului necesar.  combinaţia dată va fi situată pe o izocostul maximal posibil apropiată de originea de coordonate. Distingerea costurilor minimal posibile se efectuează prin găsirea unei aşa combinaţii a factorului de producere care:  va asigura producerea volumului de producţie Q – dorit. Unghiul de înclinaţie a izocuantei este caracterizat prin MRTS. Unghiul de înclinaţie este determinat de nivelul preţurilor la factorii de producere. Optimizarea costurilor în dependenţa de volumul de producţie şi factorul de timp. Dacă producătorul doreşte să mărească volumul de producţie într-o periodă scurtă de timp el poate s-o facă doar variind cu munca L. Optimizarea costurior se efectuează prin găsirea punctului de tangentă a izocostului la izocoanta ce caracterizează volumul dat de producţie. Condiţia optimizării costurilor în dependenţă de volumul de producţie MRTS = -w/2. distingînd astfel punctul C – care asigură optimizarea costurilor şi altele. adică combinaţia dată a factorilor ne caracterizează un punct a izocoantei cu volumul necesar de producţie.Traiectoria dezvoltării firmei. adică aceea ce asigură costuri minimal posibile. Dependenţa volumului de producţie de costurile de producţie condiţionează tendinţa producătorilor de a produce cu costuri minimal posibile. În punctul de tangenta a izocuantei la izocuanta unghiurile lor sînt egale. însă condiţia optimizării costurilor pentru acestă combinaţie nu se respectă. Pentru a optimiza costurile într-o perioadă lungă de timp. producătorul substituie o parte din munca L cu capitalul K.3. .

4. Profitul şi surplusul firmei in condiţiile economiei de 4. funcţiile şi tipurile profitului în economia de piaţă.prezentînd indicatorul principal calitativ. principala dintre care este producţia bunurilor materiale. Comercializarea marfii şi a serviciilor-etapa finala a activităţii economice şi de gospodărire a întreprinderii şi organizaţiilor. După cum a subliniat Fr.4. Formarea beneficiului are loc în baza anumitor activitaţi. costurilor în perioade lungi de timp pentru diferite niveluri ale volumului de producţie.Traiectoria dezvoltării firmei prezintă – mulţimea punctelor optimizate. întreprinderea poate să se dezică de o parte din beneficiu pe o perioadă curentă). beneficial prezinta: “motorul esenţial al societăţii…” Mărimea şi dinamica profilului se răsfrînge asupra calitaţii activitaţii tuturor unitaţilor economice. din punct de vedere tactic. piaţă. Perry. Esenţa economica. Scopul principal al activitaţii agentului economic în economia de piaţa consta în orientarea ei spre maximizarea beneficiului şi cucerirea unui segment cît mai mare a pieţei interne şi externe (pentru a obţine anumite poziţii. . Cu ajutorul traiectoriei dezvoltării firmei se determină curba costurilor totale în perioada lungă de timp.1. 4.

1. 5. Tabelu 1. Costul mărfii (preţul de cost) – categorie a reproducţiei simple. 1.costul muncii materializate. Prin intermediul beneficiului se înfăptuieşte controlul activitaţii economico-finaciare a întreprinderii 4. precum şi a dezvoltării problemelor sociale şi de stimulare. m – mărimea valorii nou create de către munca vie.valoarea totala a mărfii. 2. etc. Cu cît mai eficient activeaza agentul economic cu atît este mai mare cota profilului(Pr). 1). Funcţiile profitului. Funcţia de orientare sociala a activităţii economice (pentru societate. 3. c . . Pr = TR – TC 3. consumator) 2. 7. v . Profitul-reprezintă o expresie bănească a valorii nou create TR=c + v + m. Este sursa de bază în formarea bugetelor de stat şi locale.costul muncii vii. Pr TR TC Tendinţa agentului economic Esenţa economică a profitului. pîrghiile de baza a stimularii economice. Unul din instrumentele. unde: TR. fiindcă beneficiul stă la baza dezvoltării progresului tehnic şi tehnologic. Caracterizează nivelul eficienţei de gospodărire a agentului economic. Caracterizează nivelul calitativ de activitate a antreprenorului. Profitul ca categorie economică prezintă diferenţa între venit şi cost. Profitul – categorie a reproducţiei extinse. Sursa de independenţă economică. 6.Venitul total (TR) primit de la comercializare(în cazul activitaţii eficiente) este format din doua părţi: costuri totale şi profit(vezi tab.

procent pentru credit. Renta economica şi ruta profitului.  Beneficiul net(Bn) Bn = Bb – Dext – Bmin. destinat antreprenorului pentru riscul investiţiilor financiare în afacerea dată. TVA – taxa pe valoarea adăugată.  Profitul normal – o parte din beneficiu.Deosebim profit:  Profit economic – diferenţa între venit şi costurile economice. Renta economica – prezintă venitul căpătat de posesorul oricărui factor de producere a cărui oferta este rigidă sau foarte puţin elastica (nu prezintă rezultatul muncii).4. suma tuturor tipurilor de profituri şi economii realizate de la activitatea comercială (operaţională) şi necomercială. plaţile şi alte costuri pe care le plăteşte firma suportînd-le indirect. 4) renta locului de dislocaţie. etc. Metoda generală de calcul a beneficiului brut (Bb) de la activitatea de bază este: Bb=Pl – Tc – TVA. . Pentru aprecierea nivelului eficacităţii de gospodarire la întreprindere. 5) renta consumatorului – surplusul de consum. Tipurile de rentă economică: 1) renta funciară – provine de la posesia lotului de pamînt. 6) renta producătorului – surplusul de producţie. b) profit contabil net (pur) – diferenţa între profit contabil global şi taxele. persoanelor angajate pentru gestionarea afacerii date. 4. unde: Pl – preţul liber de lansare a mărfii. stimulării iniţiativei. Tc – costul total al mărfii (serviciului) în calcul.2. Metoda de calculare. serviciul.  Beneficiul de bilanţ (brut). egal cu dividentul bancar mediu anual. unde: Dext – restanţele externe ale agentului economic în formă de impozitul pe beneficiu. 3) renta minieră – provine de la diferită adîncime până la minereu. 2) renta diferenţială – provine de la diferenţierea calităţilor. Principala sursă – comercializarea mărfurilor şi serviciilor din activitatea de bază a agentului economic. Măsura nivelului de folosire a resurselor de producere în rezultatul final de gospodărire se înfaptuieşte dupa următorii indici ai rentabilităţii. Bmin – profitul minimal destinat stimulării deţinătorului de capital. caracteristica gradului de profit al producerii se foloseşte indicele ”rentabilitatea”.  Profit contabil – se împarte în: a) profit contabil global (brut) – diferenţa între venit şi costurile contabile.

materiale.Cdm * 100% Pr – preţul angro. Cdm – cheltuieli materiale directe (materia prima. unde Vmed – valoarea medie a mijloacelor circulante normate.Pcp Ra = _____ Pcp . Rentabilitatea aconomică de decontare (Rd) – raportul dintre Profitul de decontare (Bd) şi valoarea medie a mijloacelor industriale (Vp). Bb Rt = _________ * 100% Vf + Vmed 2) Vf – valoarea fondurilor fixe de producţie. Pcp – preţul de cost total. Bd Rd = _____ Vf + Vmed * 100% 3) Rentabilitatea articolului (Ra) – pentru masurarea eficienţei Folosirii mijloacelor de producţie şi realizare la anumite feluri de producţie şi articole. Pr . sau la cifra de afaceri: Pr Pr = _____ * 100% TC Pr Pr = _____ * 100% K Pr Pr = _____ * 100% CA În practica activităţii întreprinderilor mai frecvent se folosesc următorii indici: 1) Rentabilitatea economică totală (de bilanţ Rt) – reprezintă Raportul dintre beneficiul de bilanţ (Bb) de la activitatea Industrială la valoarea medie a mijloacelor industriale de producere: Vp=Vf+Vmed. etc) .În forma generală. rata profitului prezintă raportul profitului total la costuri sau capital.

accesibilitatea piţei date. 5. energie. Caracteristica Piaţa cu Piţe cu concuremţe imperfecte concurenţa Concurenţa Oligopol Monopol prfectă monopolistă Numarul de Cîteva (2 Considerabil Enormă firme-dipolie) Una firme . nivelul de standardizare a mărfii. bazat pe respectarea legilor şi legităţilor economice şi juridice. calitatea producţiei.a.  piaţa mondială. nomenclatura producţiei ş.m. Structura pieţei. Firma în condiţiile monopolului.  piaţa naţională.  Piaţa valutară. Piaţa reprezintă un sistem complex de interacţiune economico-socială dintre agenţii economici. 3) după gradul de extindere in spaţiu se disting:  piaţa locală. participanţi la piaţa dată.1 .1.  piaţa regională. nivelul preţurilor la materia primă. diverse organizaţii şi instituţii statale şi cu funcţii de reglare. îmbunătăţirea folosirii mijloacelor de producere.  Piaţa hartiilor de valoare.1. 2) în dependenţa de tipul de concurenţa:  Piaţa cu concurenta perfecte. adică gravitatea întrării şi ieşirii din piaţa respectivă (vezi tabelul 5. 5. Modelele de piaţă şi particularităţile lor.     Căile de majorare a rentabilitaţii: micşorarea preţului de cost.  Piaţa factorilor de Producăie. cotele consunratorilor şi producătorilor în volumul total de marfă.d. controlul asupra preţului. Modelul sau structura pieţii se caracterizează prin numărul de consumatori şi ptoducători.  Piaţa forţei de muncă. În funcţie de criteriile de sistematizare se pot distinge mai multe tipuri de piaţă: 1) după natura pietei deosebim:  Piaţă de mărfuri şi servicii.).1. CAPTTOLUL V FIRMA ŞI COMPORTAREA EI ÎN CONDIŢIILE DIVERSELOR TIPURI DE PIAŢĂ.  Piaţa cu concurenta imperfectă. semifabricate din afara întreprinderii ş.a.

grea Servicii poştale. feroviare 5.barierile juridice se caracterizează prin:  licenţiere  eliberarea breveturilor etc. 1) Unicalitatea mărfii este previzută de faptul că dacă marfa poate fi substituiă de altă marfă monopolistul perde o parte de putere şi monopol. . 2) Producăorul dictează preţul. Caracteristica şi mecanismul de funcţionare a monopolului. ind.blocări economice. .participante la piaţă Nivelul de standartizare a mărfii Marfa standartizată Marfa diferenţiată Standartizată Perfect sau diferenţiată marfa unică fară subtituant Controlul asupra preţului Accesibilitat ea intrării şi ieşirii Ponderea firmei în volumul total de marfă la piaţă Raspîndirea Lipseşte În masură redusă Comparat iv liberă Pînă la 10% liberă Pînă la 1% Controlul limitat de dependenţă reciprocă Bariere esenţiale De la 10% pînă la 50% Control ul esenţial Blocata 100% Producer Comerţul Producere ea produselor cu amănuntul a agricole automobilurilo r.2. rechet concurenţa neligitimă. .barierele tehnice se caractertzează prin: proprietate asupra materiei prime. 3) Întrare blocată: . Piaţa monopolistă se caracterizează prin producătorul care nu are substituaţi.1. adică duce o politică activă a preţului. sondaj.

deoarece firma monopolistă realizează fiecare unitate de marfă la un preţ mai scăzut faţă de cea precedentă. Ea nu mai este perfect elastică ca în cazul concurenţei perfecte şi are o anumită elasticitate intermediară. 2) Consecinţă: dependenţa între Q. Dace MR este pozitiv. Monopolistul va allege un aşa volum de producţie care îi va permite distingerea venitului maximal (geornetric. este diferită faţă de consecinţa perfectă. În acest caz monopolistul intotdeauna va alege sectorul Q cu E>l 3) înclinaţia negativă lui Q prevede: a) preţuri înalte la volum mic b) invers. Deoarece Q are înclinaţia negativă. atunci TR creşte şi invers. distanţa maximală intre TC şi TR). Dependenţa intre MR. venitul total şi venitul marginal. TR diferă. curba TR nu va mai fi liniară deoarece diferite unităţi de marfă sunt realizate la diferite preţuri. Pentru ca monopolistul să-şi maximizeze profitul el va tinde sa producă aşa un volum de producţie cînd . Venitul total în dependenţă de preţ şi nivelul elasticităţii in condiţiile monopolului. Deosebim cîteva consecinţe ale înclinaţiei negative a cererii la producţia monopolistă: 1) Preţul este egal cu venitul marginal. Unghiul de inclinaţie e caracterizat prin derivată.Cererea la producţia monopolistă coincide cu cererea la piaţă deoarece este singur vînzător.

Exemplul lui Neiman Marcus şi Chery Chese Pavilion. 2) Categoria 2: în dependenţă de volumul lui Q. la diferit preţ. Monopolistul nu posedă putere absolută asupra lui Q. . Practic e greu de determinat curbele venitului marginal.3. MC.  Are ca scop maximizarea profitului. 1) Divizarea de preţ de cost .dupd venitul consumatorilor. atunci când monopolistul sustrage tot surplusul consumatorului. atunci când toate aceste unităti sunt produse la costuri egale. de aceea se utilizează regula "degetului mare". Realizarea mărfii in acest caz se va efectua la un preţ mai mare care va permite monopolistului obţinerea puterii de monopol. 5. Discriminarea de preţ .1.  Este divizată în 3 caregorii. AC pentru tot spectrul valorilor volumului de producţie. Ed se înlocuieşe cu semnul negativ.MR=MC.prezintă realizarea diferitor unităti de marfă la diferiţi consumatori. Discriminarea de preţ şi reglarea monopolului.

Piaţa cu concurenţa perfectă.2. firma ca atare nu poate influenţa asupra nivelului \preţului la piaţă. este prclul cdnd p=MC.3) Categoria 3: atunci cînd marfa e realizată pe diferite sectoare ale pieţii ce au Q cu diferit nivel al elasticităţii. atunci cînd ATC=Cererea. 5. În acest caz realizarea de către firmă a fiecărei . Deoarece ponderea fiecărei firme în volumul total de marfă la piaţa cu concurenţa perfectă este foarte mică. 3) cînd productorul nu poate realiza a doua oară marfa. fără ca să schimbe calitatea. Condiţiile discriminării de preţ: l) cînd producătorul are putere de monopol.  Preţul just. Deosebim:  Preţul optim social. 2) cînd monopolistul poate diferentia consumatorii.1.2. adică duce o politică pasivă la formarea preţului (primeşte preţul ca ceva fixat). producătorul la unele costuri marginale realizează marfa in mod diferit. Cererea la producţia firmei în condiţiile concurenţei perfecte. 5. Monopolul poate fi reglat in unele cazuri de către stat sau alte organe.

datorită înclinaţiei negative a cererii. nu se schimbă la diferite cantităţi de marfă. Valoarea constantă a venitului marginal determină şi dependenţa liniară a venitului total de volumul de producţie.unităţi de marfă se efectuează la nivelul preţului de echilibru pe piaţă. În cadrul pieţii venitul marginal –MR. se efectuiază la un preţ mai redus faţă de unitatea precedentă (se majorează costurile). rămîne constant. Venitul mediu . firma pentru a-şi maximiza profitul va tinde spre micşorarea costurilor. este mai mic decît preţul. Deoarece venitul marginal este egal cu preţul şi este constant pentru fiecare unitate de marfă. deoarece realizarea fiecărei unităţi suplimentare de marfă. Venitul marginal – venitul obţinut în urma realizării ultimii unităţi de marfă. Aceasta condiţionează coincidenţa curbei venitului mediu cu venitul marginal şi cu curba cererii.care prezintă venitul mediu căpătat de la realizarea fiecărei unităţi de marfă. .

2.condiţia maximazării profitului pentru orice model de piaţă. În perioada scurtă de timp atunci cind cel puţin un factor de producer rămîne constant. MPr=MR-MC La TPr →max → MPr=0. Condiţia maximizării profitului reese din condiţia distingerii maximale a unei funcţii. adică va căpăta profit. când venitul marginal este egal cu venitul mediu MR=AR=P. adică spre acoperirea tuturor costurilor şi distingerea unui venit. condiţia maximizării profitului va obţine forma P=MC . ea va suporta pierderi in valoarea costurilor fixe. În cazul cînd firma nu va produce producţie. nmaximizarea lui va fi obţinută la aşa un volum de producţie.2. firma suportînd cheltuieli variabile şi constante. În cazul concurenţei perfecte. Maximizarea profitului de către firmă adesea este analizat şi cu ajutorul curbelor costurilor medii şi marginale.5. cînd valoarea marginală a acestei funcţii este egale cu zero. . deci obţinem 0=MR-MC sau MR=MC . Maximizarea profitului in perioada scurtă de timp. Deoarece profitul ca categorie economică este o diferenţă intre venit şi cost. va tinde spre maximizarea profitului. care va depăşi costurile.doar pentru concurenţa perfectă. cînd diferenţa între curba venitului şi costului va fi maximizate (P2).

. 3)dacă P<ATCmin . suportă pierderi egale cu costurile fixe. firma suportă pierderi. Maximizarea profitului in perioada lungă de timp. Pentru a-şi maximiza profitul cand P<ATCmin. producînd la nivelul când P=MC. 5. Pentru a le minimliza ea. Curbele ofertei firmei şi ramurii în perioada scurtă de timp. firma suportînd pierderi are 2 posibilităţi: 1) să producă la nivel P=MC pentru a-şi minimiza pierderile. trebuie să producă la nivelul P=MC. deasemenea. Suspendarea producerii. pentru a maximiza profitul.3. iar producerea permite firmei de a suporta pierderi mai mici comparative cu indici de producţie. atunci cand P ATCmin malorează pierderile fimrei.firma obţine profit. Concluzie: 1)dacă P>ATCmin .firma suportă pierderi.2.profitul este egal cu zero. firma va produce la nivelul P=MC. firma obţine protit. 2) să suspende producerea. 2)dacă P=ATCmin . Dacă firma suspendă producerea..Dacă preţul fixat pe piaţă prin interrnediul cererii şi ofertei este mai mare decît nivelul costurilor medii. Dacă P coboară mai jos de ATCmin. Atunci când preţul pe piaţă este mai mic decit ATCmin.

. ceea ce aduce la mărirea preţului şi micşorarea costului. iar. În acest caz firmile trebuie să se stăruie să părăsească ramura dată. atrage firmele la producerea dată. care la rîndul său majorează oferta ca rezultat preţul pe piaţă scade. În perioada lungă de timp care se caracterizează prin posibilitatea tuturor factorilor acordă posibilitate firmelor de a intra sau ieşi din ramura dată. Căpătarea profitului de către firmele ce acţionează în ramura dată. pe de o parte.Oferta ramurii la piaţă se va forma ofertele tuturor firmelor participante la piaţa dată. Oferta firmei în perioada scurtă de timp poate fi redată: QsF=MC. cînd P>AVCmin. pe de altă parte ataşarea firmelor condiţionează majorarea cererii la materia primă şi la tehnologiile aplicate cea ce aduce la sporirea nivelului costurilor de producere inclusiv pînă Ia cazul cînd firma suportă pierderi.

1. marfă standardizată sau diferenţiată. . 4.  controlul asupra materiei prime strategice.: Nesstle) Piaţa oligopolistă există atunci când numărul de firme este atît de mic. micşorarea preţului.  tendinţa spre contopirea (unirea) firmelor din cauza motivelor enumerate mai sus (ex. 2. 1. in cît fiecare firmă trebuie să ţină cont de reacţia concurenţilor.  cheltuieli esenţiale pentru reclama care stopează intrarea în ramură. În acest caz curba cererii la producţia firmei oligopoliste devine mai elastică.  esenţa brevetelor. iar dacă firma tinde spre.3. 2. Piaţa oligopolistă şi cu concurentă monopolistă.3. Pentru analiza esenţei pieţii oligopoliste se divizează în modele de formare a preţului şi volumului de producţie: 1. concurenţii pentru a-şi păstra sectorul său la piaţă vor face aceeaţi. 5. formarea preţului prin inţelegerea în taină 3.5. după preţul liber (in acordul cu consumatorul). 3. deoarece concurenţii nu vor tinde spre majorarea preţului pentru a acapara un sector suplimentar al cererii.Dacă oligopolistul majorează preţul mai sus decît preţul cel stabilit la piaţă el riscă să piardă o parte a cererii deţinută de el. numar redus de firme. Piaţa oligopolistă se caracterizează prin: 1. Caracteristica şi mecanismul de funcţionare a pieţei oligopoliste. modelul curbei frînte a cererii (D). şi în acest caz nivelul elasticititii cererii la producţia oligopolistului nu se va schimba. după modelul “cheltuieli plus” (%de rentabilitate). cînd cheltuielile la transport sunt esenţiale) Cauzele apariliei pieţii oligopolisre:  distingerea unui efect constituit la scară are loc la volumuri esenţiale.. indicatorii concentrării (ex. atunci când se determină volumul de producţie şi preţul de realizare.

Se determină modul in care o intreprindere reacţionează la deciziile concurenţei sale. Cercetările acestora au urmatoarele momente comune: 1. acorduri speciale. În acest caz piaţa se apropie de cea monopolistă. Această problemă a fost studiată de Cournot. Pe de o parte. 4) Metoda "Cheltuieli plus". 3. b) cu cît mai mare este numărul de firme cu atît inţelegerea e mai dificilă (şmecherie. Cournot in 1838 studiază cazul de livrare a apei minerale pe piaţi de către 2 firme (A şi B). ln modelul său Cournot foloseşte curbele reacţiei. Edgeworth şi Staekelberg. 2. . Firma oligopolistă în activitatea sa foloseşte 2 tipuri de informaţie. divizează piaţa şi formează preţuri inalte. c) oferă temporar posibilitatea de a intra în ramuri. Liderul determină preţul după metodele maximizării preţului. iar ceilalţi se acomodeazdăla el. cercetează cererea pe piaţă la produsul său.Cînd o firmă lider deţine sectorul general al pieţii stabilind preţul.2. De exemplu. obţinând astfel profit majoritar.excrochie) .firmelor oligopoliste. 3. Nivelul preţului se determină ca nivelul costurilor plus % de rentabilitate determinînd dependenţa de volum de producţie garantată. Modelul Cournot.2. Pe de altă parte ia în consideraţie informaţia internă despre nivelul costului de producţie. 3. Se ia în consideraţie volumul producţiei (sau nivelul preţului) stabilit de intreprinderea A pentru un anumit nivel de producţie (sau de preţ) al intreprinderii B.. Strategiu. 5. Vom analiza problema formării preţului în condiţiile de duopol. Piedici pentru inţelegerea ân taină: a) diferenţa între Cererea şi Costuri a diferitor firme.cînd un vînzător oferă reducere etc. Se foloseşte noţiunea de reacţie a firmei. sau în acord cu consumatorul. d) legislaţia. Bertrand. Înţelegerea în taină are loc atunci cînd producătorii fără să încheie.

Diferenţierea mărfii la piaţă cu concurenţă monopolistă poate fi: 1.de firme. atunci firma A va avea profit maximal în cazul livrării pe piaţă a volumului QA2.3.  Numărul comparativ mare demirme irnpiedică intelegerea in taină privitor la preţ şi volumul de produţie. Modelul lui Cournot se bazează pe ipoteza. matematicianul francez Bertranda a criticat modelul lui Cournot şi a lansat ideia.3. propune la piaţă pentru realizare prodnctia asemănătoare. Concurenţa monopolistă prevede aşa o situaţie a pieţii când un număr comparativ mare . Echilibrul demonstrează. iar costul de producţie a apei minerală este zero. În anul 1880. Cele menţionate mai sus evidenţiază faptul. egal cu costul marginal. . că producătorii trebuie să stabilească preţurile prevăzînd preţurile fixate de rivalii lor. Dacă firma B propune QB1. că firmele A şi B au ajuns în fine la un preţ comun pentru apa minerală. care ar fi mai mic decît preţul ce s-ar obţine în condiţiile unui monopol. că nici firma A şi nici firma B nu mai doresc să-şi modifice nivelul de producţie. Particularităţile concurenţei monopoliste:  Fiecare firmă deţine un segment neesenţial al pieţii. iar nivelul producţiei lor sa rămînă constant. Echilibrul lui Bertrand se realizează atunci cînd firmele fixează acelaşi preţ.  Controlul limitat asupra preţului. că firma B va avea un stimul de a spori cantitatea de marfă livrată pe piaţă.Unde QA . Cournot presupune că fiecare firmă poate oferi întreăga cantitate de apă minerală necesară pe piaţă.volumul producţiei firmei A QB . Tendinţa de sporire a cantităţii de marfă livrată pe piaţă de firmele A şi B se materializează într-un echilibru pentru care QAE=QBE.volumul produceici firmei Bl Curba reacţiei firmei A indică producţia optimă a firmei A în dependenţă de nivelul producţiei firmei B. atunci firma B va produce QB1. care îi asigură un profit maximal. dar mai mare decît pe piaţă cu concurenta perfectă. Caracteristica pieţii cu concurenţă monopolistă şi mecanismul de funcţionare a ei. Dacă firma A propune cantitatea de apă minerală QA1. dar nu identice. 5. că fiecare producător actionează ca şi cum producţia rivalului său ar fi stabilă.  Firma determină volumul de producţie fără ca să ia în consideraţie reacţia concurenţilor.  Lipseşte dipendenţa reciprocă între firme datorită numărului mare de firme. Dup calitatea producţiei. Echilibrul se caracterizează prin faptul.

Aceasta aduce pe de o parte la resegmentarea pieţii pe de altă parte la sporirea cererii la factorii utilizaţi la producerea mărfii date. În perioada lungă de timp .1(a şi b)).2). căpătarea de catre firme ce activează pe această piaţă a profitului. Piaţa cu concurenţă monopolistă admite intrarea şi ieşirea din ea. Curba cererii la producţia firmei monopoliste este mai puţin elastic comparativ cu concurent perfectă şi este mai elastică compamtiv cu piaţă monopolistă.2. Toate acestea condiţionează mişcarea profitului inclusiv pînă la suferirea pierderilor (vezi figura 5. insă în acest caz nu se distinge efectul constant la scară şi deci nu se distinge eficienţa maximală a utilizării resurselor. 4. Marfa se realizează cîndă P=ATC. firmele obţin un profit normal inclus în costuri. . 3. După complexul de servicii post realizare. Piaţa cu concurenţă imperfectă lasă capacitaţile de producere neutilizate complet şi deci există problema capacităţilor de producere in plus (vezi figura 5. După dislocaţie. atrage şi alţi producători. După stimularea realizării şi ambalaj.

Piaţa concurenţială a factorilor de prducţie.Concluzii: cea mai eficientă din punctul de vedere al efcienţei utilizării resurselor este piaţa cu concurenţa perfectă. 1. Venitul suplimentar. unde consumatorii posedă autoritate monopsonică. Firma pe piaţa factorilor de producţie.1. Piaţa materiei prime. 6.1. Dacă firma utilizează deja o oarecare cantitate de munca şi doreşte să afle. piaţa. Pieţile factorilor de producţie. ca şi pieţele mărfurilor si serviciilor pot avea structurată diferită: piaţa factorilori de producţie cu concurenţă absolută. ea trebuie sa compare venitul provenit de la muncitorul suplimentar cu costurile de salarizare a muncitorului dat. MRPL = MR*MPL. Capitolul VI TEORIA ŞI FATORII DE PRODUCŢIE. piaţa factorilor de producţie. Piaţa capitalului.1. 2. provenit de la unitatea de munca suplimentara. atunci cind exista numeroşi consumatori şi numeroşi producători ai factorului dat. 3. MPL – marimea produsului marginal al factorului muncă. dacă e rentabil să angajeze un muncitor suplimentar. . Unde . 6. se numeşte valoarea produsului marginal al muncii (MRPL). deoarece numai în acest caz se diestinge efectul constant la scară. unde vînzătorii factorilor de producţie posedă autoritate monopsonică. Pieţele fatorilor de producţie pot fi:    Piaţa formei de muncă.

atunci firma. Deaoarece in condiţiile concurenţei perfecte cererea este absolute elastică. trebuie să măresacă număralul celor încadraţi în munca. vom determina numarul optim de angajaţi. În cazul că numărul angajaţilor depăşeşte cifra de 8 persoane. cererea la factorul munca este determinat de curba MRPL. atunci graficul rentabilităţii preliminare a muncii va fi mai elastic. cînd firma realizează producţia sa pe piaţa cu concurenţă imperfectă. decit în acel caz. Pentru aceasta folosim criteriul: MRPL = W (1) Dacă numărul angajaţilor este mai mic de 8 persoane. atunci costul producţiei sporeşte cu preţul unei unităţi de muncă. la realizarea producţiei pe piaţa cu concurenţă perfectă va fi plasată mai sus decît realizarea producţiei pe piaţa cu concurenţă imperfectă. MRPL*MR = W. atunci salariul depăşeşte valoarea produsului fizic marginal şi întreprinderea va avea pierderi. Dacă sporeşte numarul angajaţilor cu o unitate. pentru a însuşi profitul maximal. atunci : MRPL = P*MPL. adică salariu (W) . Pentru a determina numarul angajaţilor trebuie luat în consideraţie şi preţul factorului muncă. MPL= W/MPL. MPL = W/P (2) . De aici rezultă.MR – venitul marginal obţinut de la realizarea produsului cofecţionat de fatorul munca. că rentabilitatea preliminară a muncii. Cînd producţia firmei se realizează pe piaţa cu concurenţa perfectă. Folosind metoda grafică. Prin urmare.

atunci acestă modificare nu va avea nici o influenta asupra nivelului de încadrare in muncă. oferta pentru firma e absolut elastică. Formula (2) reflectă că :  În condiţiile concurenţei perfecte . Pieţile concurente a factorilor de producţie.Deoarece W – reprezintă salariu nominal.2. iar P – preţul produsului. firma poate angaja o cantitate diferită de unităţi de munca cu salariul W. Echilibrul se formează la intersecţia curbei MRPL cu curba ofertei şi prin aceasta calculăm cantitatea factorului ce maximizează profitul.1. La majorarea preţului factorului de producţie. numărul persoanelor înacadrate în munca se micşorează şi viceversa. ca relaţie dintre P si Q(L) va fi determinată prin curba MRPL. Cu sporirea salariului real . firma va obţine profitul maximal în cazul dacă salariul real este egal cu mărimea produsului marginal. Pe piaţa cu concurenţă perfectă a factorilor de producţie. . De obicei. Cerera . la modificarea preţului a unui factor de producţie şi la modificarea cantităţii utilizate a factorului dat. firma va tinde spre reducerea cantităţii lui şi invers.   6. atunci W/P va reprezinta salariu real. se va modifica cererea şi la restul factorilor de producţie. Dacă salariul nominal şi preţul produsului se modifică în aceeaşi direcţie şi proporţie. întrucît din cauza cotei ei moderate pe piaţa dată.

în acel caz daca capitalul este constant.La reducerea salariului (W) se va solicita o cantitate mai mare de muncă (L). decît în perioada de scurta durată. în special. Totodată . care consumă factorul dat de producţie.) În perioada de lungă durată. atunci cînd aceasta se referă la factorul muncă (L). fapt care la rîndul său duce la deplasarea curbei MRPL în dreapta. o cotă a ei poate avea şi o înclinare negativă.1. în cazul de faţă munca (L). Cererea pieţei se determină. ca suma cererilor firmelor. cerera la acest factor e mai elastică. 6. Cererea pieţei depinde de cazurile cînd:   Preţul mărfii rămîne stabil la modificarea factorului munca(W). însă în unele cazuri. Oferta pe piaţă posedă înclinare pozitivă. condiţia MRPL = . însă pe măsură ce W se reduce. echilibrul se formează la intersecţia cererii şi ofertei factorlui dat. Preţul mărfii se reduce în legătură cu micşorarea salariului(W). Echilibru pe piaţa concurentă. Pe piaţă cu concurenţa perfectă. se reduc şi costurile marginale.3. În rezultat firma îşi va majora capitalul şi va extinde capacităţile de producere. de unde se va mări şi cererea la muncă (L1 – L3)(vezi figura 6. fapt care duce la modificarea moderată a muncii. Acest fapt are loc în rezultatul formării efectului de substituire şi efectului de venit.1.

) . din motivul că toate unităţile cantităţii preferate au un preţ constant.2. în condiţiile pieţelor cu autoritate monpsonică aceste curbe nu coincide.2. întrucît numai în acest caz venitul suplimentar. reprezintă prin sine condiţie obligatorie a eficacităţii mecanismului pe piaţa dată. Pe cînd. reciproc un consumator şi mai mulţi producători şi invers). mai redus decît limita avantajului firmei.1. Cînd întreprinderea procură factorii de producţie pe piaţa perfectă. obţinut de la unitatea suplimentară de muncă este egal cu profitul său. atunci echilibrul se realizează la nivel avantajului social. 6. reeşind din esenţa activităţii acestor pieţe în economia liberă (vezi figura 6. 6. curbele costurilor medii (ACL) şi marginale (MCL) coincid.P*MPL. Dacă firma realizează producţia sa pe piaţa imperfectă. Mecanismul funcţionării pieţelor factorilor de producţie cu autoritate monopsonică. Piaţa monopolistă a factorilor de producţie. Pe piaţa factorilor de producţie unii consumatori sau producători pot să posede autoritate monopsonica(deci.2.

la nivelul costurilor medii. Diferenţa dintre W si W* caracterizează autoritatea monopsonică. posedînd autoritate monopsonică. firma selectează aşa o cantitate şi calitate a factorului de producţie care-i permite sa obţină egalitatea MCL = MRPL.2. condiţiile sociale. după cum se ştie. (vezi graficul 6. 6. care la rîndul său depinde de productivitatea muncii şi cererea la produsul ramurii.volumul producţiei.2. adică. De forma curbei ofertei şi factorii ei: gradul de instruire a personalului.3). spre deosebire de nivelul salariului pe piaţa perfectă. cînd MCL coincide cu ACL şi firma va utiliza cantitatea de muncă Lc. Dacă pentru majoritatea angajaţilor este specifică o . tradiţii etc. Salariul în ramură este determinat prin intermediul pieţei. pe care-l va selecta producătorul. Pentru maximalizarea profitului. Probleme legate de mărimea salariului şi rentei economice. achitînd odată salariul Wc se formează o diferentă între ele. Mărimea salariului mediu (Wo) este determinată: a) De forma curbei cererii. b) Salariul minimal este fixat de stat. Totodată achitînd salariul la nivelul W*. Mărimea salariului depinde de nivelul productivităţii muncii (MPL).L* .

nu are practice influenţă asupra personalului calificat angajat. Prin urmare fixarea unui salariu minimal mai mare decît salariul de echilibru de pe piaţa necalificată are următoarele consecinţe: a) este favorabil pentru angajaţii necalificaţi. fiindcă vor primi un salariu mai mare (Wmin > Wo). Mecanismul de apariţie a rentei economice e reprezentat in grafucul 6. Situaţia pe piaţa muncii necalificate este exprimată în garficul 6.5. Ultimii înregistrează o înaltă productivitate a muncii şi au. În acest caz. că statul fixează salariul minimal mai mare decît salariul fixat pe piaţa muncii necalificate Wmin > Wo. este nefavorabil pentru o parte a personalului necalificat. .4. pentru salariul Wmin va fi angajat numărul Ld de personal. Renta econimică este însuşită de personalul cu capacităţi extraordinare. De ce însă este nevoie de determinarea salariului minimal? Reglarea salariului minimal are importanţă îndeosebi pentru personalul mai puţin calificat şi pentru tineret. care nu se poate angaja (completează numărul şomerilor). Să presupunem. b) c) Renta economică reprezintă un nivel de remunerare mult mai înalt decît salariul obişnuit.productivitate înaltă a muncii atunci ei vor primi un salariu mult mai mare decît salariul minimal. însă va fi oferită forţa de muncă Ls. un salariu satisfăcător. ca rezultat.

pentru că acest salariu este condiţionat de o cerere mai mare pe piaţă faţă de acest factor. Patronul e de accord să plătească salariul Wo.Persoanei cu calităţi individuale excepţionale îi convine să fie remunerată cu un salariu mai mare (Wo>Wa). .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful